ANALELE ACADEMIEI ROMÂNE SERIA II. — TOMUL XXXV. 1912—1913. MEMORIILE SECŢIUNII LITERARE CU 12 STAMPE BUCUREŞTI LIBRĂRIILE SOCEC & Comp. şi C. SFETEA LEIPZIG VIENA OTTO HARRASSOWITZ. GEROLD & COMP. 35.S43 www.digibuc.ro CUPRINSUL Pag. ])in trecutul cultural al Aromânilor (cu prilejul unui document de limbă), de Per. Papahagi.................................. 1 Rutenii din Bucovina. Schiţă etnografică, de Protopresvlterul Dimitrie Dan................................................ 37 Glosar de cuvinte din judeţul Mehedinţi, de Ioan Boceann 83 Sufixele macedo- şi megleno-române de origine neogreacă, de Dr. G. Pascu.............................................. 109 Elementele romanice din dialectele macedo- şi inegleno-române, de Dr. G. Pascu.............................................143 www.digibuc.ro DIN TRECUTUL CULTURAL AL AROMÂNILOR (CU PRILEJUL UNUI DOCUMENT DE LIMBĂ) DE PER. PAPAHAGI. Seclinta dela 28 Maia 1912. > > Urme de cultură naţională la Megalovlahi. In lucrarea mea Scriitori Aromâni în sec. al XVIII (1), vorbind de mişcarea cultural-naţională a Aromânilor, sper că am reuşit să scot în evidenţă, că Aromânii, în cursul timpului, cu toate împrejurările neprielnice în cari erau nevoiţi să se desvolte, îşi păstrară simţirea naţională. Deşi copleşiţi, veacuri întregi, de o şcoală şi biserică străine firii lor, de înrâurirea vătămătoare şi pedantă a culturii elineşti, care ţine astăzi pe loc însăş desvoltarea limbii şi literaturii neogreceşti, nu şi-au uitat cu toate acestea de firea lor caracteristică, nu şi-au renegat naţionalitatea, ci s’au năzuit, când împrejurările le-au îngăduit, să se folosească de limba lor în toată mişcarea de desvoltare a inimii şi minţii. Am căutat să sprijin toate acestea cu dovezi concrete. Cele mai de samă, mai evidente mărturii aduse sunt înseşi monumentele rămase de prin sec. al XVIII-lea, puţine şi modeste, dar în măsură a nu lăsă umbră de îndoeală în această privinţă. Aşâ sunt scrierile lui Cavalioti, Daniil, Codex Dimonie şi acel nepieritor monument de limbă şi simţire aromânească a nemuritorului Const. Ucuta, acel modest abecedar însoţit de o serie de rugăciuni pioase şi întitulat Nsa ,jrat5aY«>yia, în care vibrează, în precuvântare, o inimă curat românească. Aceste documente însă, ca unele cari pornesc 1 (1) Bucureşti 1909. Analele A. R,—Tom. XXXV.—Memoriile Seat, Literare. 1 www.digibuc.ro 2 PER. PAPAIIAGl din Moscopole, centrul, leagănul culturii aromâneşti pe acea vreme, conduceau la încheierea că numai o parte de Aromâni se străduiau să se dosvolte în sens aromânesc, sorvindu-se de limba lor, anume : regiunea Moscopolei. Despre restul Aromânilor însă şi anume despre cei dcla Sud, despre Epiroţi şi Tesalioţi, sau pentru a-i numi cu vechiul lor nume, despre Megalovlahi, nu aveam dovezi sigure că s’au gândit vreodată să se cultive în propriul lor graiu. Documente scrise de aceştia în limba lor nu ni s’au transmis, ca să fim îndreptăţiţi să conchidem că şi ei erau însufleţiţi de aceleaşi năzuinţe, că urmăriau aceleaşi aspiraţiuni. Numai pe calea deduc-ţiunilor puteam susţineâ că a trebuit să se fi petrecut acelaş lucru si aci ca si în Albania sudică. Numai în temeiul unor dovezi in* > directe, de altfel îndestul do puternice, după părerea noastră, stă-ruiam a susţineâ că a trebuit să existe cultură românească şi în fosta Megalovlahie, unde pe vremuri au dăinuit domnii aromâneşti, urmele sarbăde ale cărora, cu toată stăpânirea de patru, cinci secole a Otomanilor, au durat cam până la jumătatea sec. al XlX-lea. Indirect am ajuns a. stabili că în adevăr Megalovlahii s’au servit şi ei în şcoli, poate şi în biserici, de limba lor. Mulţi bătrâni povestesc şi acuma cum au apucat sau au auzit dela părinţii lor, că, înainte de deschiderea şcolilor româneşti în Turcia, se cetiâ în fiecare Duminecă şi la sărbători mari evanghelia şi apostolul pe aromâneşte. Tot aromâneşte se rostiâ de exarh, sau de un fruntaş oarecare al satului, crezul. Afară de tradiţia aceasta orală însă, cevâ sigur pe care să ne fi putut bizui în afirmările noastre nu există. Indirect deci ajungeam la aceasta. 0 dovadă mai serioasă o constituiâ cuvântarea lui Neofit Duca către Aminceni. Intr’însa fostul profesor de elineşte în Bucureşti, timp do mai mulţi ani, se ridică cu înverşunare în contra mişcării Aromânilor din Aminciu, cari manifestau tendinţe de emancipare de subt cultura limbii eline şi se năzuiau a-şi face din propria lor limbă organ de cultură şi educaţie. «Aceste semne de redeşteptare naţională, se spune acolo (1), se pare că n’au fost numai la Moscopole, ci şi la Aromânii dinspre Sud, din Epir. Aceasta o constatăm şi din faptul că Neofit Duca, în cuvântarea sa către Aminceni, se ridică cu înverşunare în contra mişcării acestora de a se cultivă în propria lor limbă, ponegrind-o în termeni înjositori. 1 (1) In Scriitori aromâni, etc,, pag. 14. www.digibuc.ro DIN TRECUTUL CULTURAL AL AROMÂNILOR. 3 «Acest pasaj, care constitue cea mai puternică dovadă în contra acelora cari susţin în ruptul capului neadevărul, că Aromânii niciodată nu si-ar fi arătat dorinţa si nu s’ar fi năzuit să se cultive > > > şi să se instruească în graiul lor de mamă, precum şi că conştiinţa lor naţională niciodată n’ar fi fost deşteaptă, îl reproducem (1) în traducere şi original, pentru a se vedea că în adevăr Aromânii încă din sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XlX-lea tind să se constitue în naţiune a parte şi luptă din răsputeri în contra presiunilor de tot felul ale cărturarilor şi clericilor greci, cari se silesc a le înăbuşi acest înflăcărat avânt, cătând a-i grecizâ, sau, cum se rosteşte Neofit Duca, «a-i uni şi prin limbă încetul cu încetul cu naţiunea greacă, după cum s’au unit şi prin roligiune». Tot în întroducerea din lucrarea amintită ini-am exprimat părerea că, dacă nu s’au găsit până acuma documente scrise aromâneşte la Românii din Epir, din Marea Valahie, cum i se zicea în epoca de mărire şi de glorie a lor, pricina sunt prigonirile exercitate asupra limbii româneşti de propaganda grecizătoare, atât de sistematic condusă în scurgerea vremii, timp de mai multe veacuri. Intoleranţei acesteia datorăm de sigur distrugerea a tot ce a fost românesc prin aceste părţi. In lucrarea mea amintită s’au arătat toate acestea amănunţit. Din toate cele expuse în acea lucrare rezultă aproape cu certitudine, că şi Aromânii megalovlahi au trebuit să-şi înveţe limba în şcoli şi să se folosească de ea într’o măsură oarecare şi în biserici, încât nu mai este permis azi nimănui a mai rămânea în credinţa, că cultura aromânească s’a mărginit numai la Moscopole şi împrejurimi şi cu atât mai puţin ni-i îngăduit a privi aceste năzuinţe ale lor ca o manifestare momentană şi întâmplătoare de redeşteptare naţională. Ele trebuesc privite ca ceva firesc şi ca o necesitate a împrejurărilor, cari cereau ca alături de bunăstarea Aromânilor să se desvolte totdeodată şi cultura. A mai susţinea că nu s’a scris odată aromâneşte şi pentru toţi Aromânii, după toate acestea, ar fi să dăm dovadă de neştiinţă, de nepricepere a trecutului nostru. Documentele de limbă pomenite şi cel păstrat pe vasul Simota, care face în bună parte obiectul acestui modest studiu, sunt dovezi sigure în această privinţă. Din documentul de limbă de pe acest vas reiese, că odată Aromânii megalovlahi şi-au învăţat limba, servindu-se în scrierea ei, 1 (1) Este reprodus la pag. 15 şi urm. a aceleiaş lucrări. www.digibuc.ro 4 t>E&. PAPAHAGI cum eră natural pe acele vremuri, de caractere greceşti. Din ortografia cu care ne sunt redate cuvintele aromâneşti ale amintitului document, răsare neîndoios că Aromânii de aci, tot aşa ca şi cei din regiunea Moscopolei, ajunseră la un mod de scriere sistematic, care nu putea fi decât opera unei încercări de cultură mai îndelungată. Numai după dibuiri continue şi variate se ajunge la un sistem ortografic statornic şi raţional. Chiar când sistemul ortografic este opera unui învăţat, cu greu poate fi desăvârşit dela prima închegare. N’avem decât să privim sistemele ortografice făcute asupra limbii daco-române de toţi cei cari au încercat s’o scrie cu litere latine, pentru a ne face o idee în această privinţă. Cu atât mai mult când aceasta este opera unui popor întreg sau a unor modeşti învăţători. Cu certitudine putem spune, că Megalovlahii nu s’au arătat mai prejos de conaţionalii lor din regiunea Moscopolei în ce priveşte sforţările de redeşteptare naţională, potrivit spiritului timpului. Pentru aceasta ne vorbeşte tradiţia, mărturia lui Neofit Duca şi Kyril precum si documentul de limbă de pe vasul Simota. Vasul şi familia Simota. Vasul, a cărui fotografie o dăm aci dimpreună cu a unui alt vas, pe care sunt scrise cuvinte greceşti, a fost găsit în casa rudei mqle Ţinea I. Simota, din Vlaho-Clisura. El este de faianţă, aşâ cum se obişnuia a se face în veacurile trecute, şi este smălţuit pe deasupra şi împodobit cu flori. Vasul serviâ pentru băut vin şi drept obiect de lux. Cu asemenea vase, numite birbil’e, bucale sau bujane, se bea la zile mari, se cinstiau cu ele oaspeţii, nuntaşii mai de seamă, ca cuscri, naşi, preoţi, ş. a. Aceste două vase se află în familia lui Ştefan Simota, după spusa bătrânei ţal-Ştefan, moartă la 1907 în vârstă de 95 de ani la Vlaho-Clisura, de aproape o sută de ani. Vasele acestea, ca şi alte multe lucruri de preţ, se aduceau din străinătate, din Veneţia, Padua, din Ungaria sau Austria. E cu putinţă însă că vasele acestea să fi fost aduse din Viena, unde familia Simota întemeiase încă pe la jumătatea secolului al XVIII-lea o puternică casă comercială de manufactură sau mălifătută, cum se zice pe aromâneşte. Această casă, care a strălucit un moment atât în Austria, cât şi mai ales în Turcia de atunci, avea sucursale principale la Adrianopol, Rodosto, Sear (Seres) şi la Volu (Voios). Casa centrală din Viena, de unde erau alimentate sucursalele, erâ condusă de harnicul bătrân Anastase Simota. Acesta avea mai mulţi băieţi cari îl ajutau în conducerea comerţului, şi două fete. Aceştia, www.digibuc.ro DIN TRECUTUL CULTURAL AL AROMÂNILOR. după vârstă, erau: Ianache (la Sear), Ştefan (la Rodosto), Marcu (la Adriariopol), T)umitru, studia medicina la Atena, Constantin (la Volo), Petre şi Simu. Acest din urmă a fost născut, când împliniâ ma-mă-sa vârsta de 50 de ani. Fetele erau Via, măritată după loghio-tatul Atanase Bica, şi Marigo, măritată după Şcondi, ambii din Vlaho-Clisura şi cu bună stare. Toţi aveau o creştere bună şi cunoşteau limba greacă cu temeiu. Tatăl Anastas Simota se bucură de renume ca om bun şi deştept. învinuit de duşmani ca introducător de bani falsificaţi, în scopul de a fi excrocat de autorităţile corupte de averea strânsă cu atâtea străduinţe, reuşeşte sa scape dela spânzurătoare, mulţumită capacităţii sale şi mai ales sumelor enorme de bani vărsate. Aceasta a fost o primă lovitură adusă bunei sale stări. In curând moare! După moartea tatălui, fiul mai mare, Ianache, iea conducerea afacerilor din Viena. Nu se arată însă demn urmaş al tatălui său. Nu se ţine de aproape de afaceri, se dedă luxului şi-şi petrece vremea mai mult în afară de comptuarele casei. încetul cu încetul declinul începe şi urmează bancruta parţială. Cu chiu, cu vai s’au putut ţinea unele din sucursalele din Turcia. Nealimentate însă din Viena, curând apun şi ele, pentru a nu se mănţineâ decât una singură la Salonic şi aceasta din ramura a doua, din descendenţii lui Simu Simota, frate cu bătrânul Anastase. Ultimul vlăstar al acestei case, Simu Taşula Simota, moare în 1911 ca victimă a epidemiei de holeră. In Viena durează o singură casă comercială cu firma Simota din descendenţii pomenitului Simu Simota. Acesta avu trei feciori: Ianache, Taşula şi Ştefan. Ştefan este însurat cu Clisureana Vie (Vicea) din familia Tribuca şi n’a fost la Vlaho-Clisura decât o singură dată, sunt mai bine de 30 de ani, unde şi clădi o casă, arsă acuma, cu gândul de a se aşeză aci. Din pricina împrejurărilor pline de nesiguranţă s’a mutat însă din nou la Viena. Fiul lui Ştefan, anume Simu, trăoşte încă şi a devenit moştenitorul vărului său Simu Taşula Simota, decedat, după cum am spus, în Salonic, în anul trecut, ca unul care nu lasă nici un urmaş şi ca unul care, după cât am auzit, eră îndatorat vărului său din Viena şi băneşte. Am ţinut să spun câteva cuvinte despre această familie, pentru a da o idee mai clară despre legăturile Aromânilor cu Austro-Ungaria pe acele vremuri şi a ne lămuri mai uşor cum se făcea, de se aduceau de aci vase ca cele pomenite. Colonia aromână din Viena. In Viena, mulţumită Aromânilor ce ve-niau din toate părţile Turciei, dură o puternică colonie aromânească, www.digibuc.ro 6 PEE. PAPAHAGI constituită în comunitate mace lo-română, {A7.y.s3ovo-pXa'/i%7], sau pe limba germană makedo-walachische, cum găsesc pe statutele ci, cu drepturi din partea stăpânirii austriaco. Printre alţi membri marcanţi macedoneni, erau familiile baronului Simon Şina şi Dumba, originari din Moscopole, familia Cârja, Simota, Darvari, din Vlaho-Clisura şi alte multe din deosebite centre aromâneşti, Aci există şi o societate literară, cu scopul dea întreţinea şi propagă răspândirea culturii printre Aromânii din Pind şi Albania. Intr’atâta erau recunoscuţi ca binefăcători şi purtători de grije ai compatrioţilor lor rămaşi acasă, încât, cum închideâ vreunul ochii dintre ei, se întrebau ceilalţi dacă lasă şi cât lasă pentru scopuri do binefacere. Chiar legatele lăsate capătă numirea dc lasă şi la Aromânii de prin Viena. Vorbind Anastas Palatidcs într’un memoriu al său (1), despre spiritul de binefacere al ortodoxilor aşezaţi la Viena, pe cari îi consideră drept Greci pe toţi, relevează această însuşire înălţătoare a Aromânilor, căci Aromâni erau. E vorba acolo între aţi ii de Aromânii baron Şina, baron Dumba, Darvari. Iată ce ne spune autorul la pag. 11: «Afară de faptele bune actuale amintite, Grecii din Viena îndeplinesc oarecari binefaceri către patria şi neamul lor, prin cari se deschide un izvor nesecat de acte de binefacere pentru toate generaţiile viitoare ale compatrioţilor noştri până la sfârşitul veacului. O asemenea faptă nemuritoare şi nepieritoare îmi pare binefacerea cu adevărat salvatoare si minunată, în fiinţă azi sub numele de lasă. Lasă numesc conaţionalii de aci toate acele legate băneşti ale evla-vioşilor, iubitorilor de neam şi religioşilor părinţi ai noştri, răposaţi în fericire cari, în testamentele lor, au prevăzut oarecari ca-pitolo băneşti şi au dispus să fie depuse la casa publică a statului austriac şi să rămâie aci întregi şi neatinse în tot secolul. Iar dobânzile capitalelor amintite trebuiau să fie trimise obligator din şase în şase luni în patria natală a binefăcătorilor şi să se întrebuinţeze (chcltuească) la întreţinerea şcolilor de acolo, precum şi la ajutorarea celor săraci, a văduvelor şi orfanilor. De asemenea binefaceri s’au împărtăşit până astăzi fără excepţie diferite oraşe din Epir, Tesalia, Macedonia, Bulgaria, ş. a. cari întreţin şcolile lor, şi ajută pe nefericiţii şi lipsiţii conaţionali ai noştri, aproape numai din darea amintitelor dobânzi. Fapta binefacerii este cerească şi divină. Din câte şcoli nu s’ar fi ales ruină, date fiind împrejurările nenorocite din urmă şi sărăcia cea mare de astăzi a neamului, 1 (1) crîT6fj.vr((ji.a bxopiv.ov, etc. 6ito ’Avcmaotou Yien In adevăr, un lucru a răsculat conştiinţa Aromânilor : Atacarea din senin a neatârnării lor, atingerea drepturilor de cari se bucurau de pe timpul sultanului Murad al II, drepturi ce le-au fost recunoscute şi întărite apoi de toţi sultanii ce s’au urmat până atunci prin beraturi şi firmane imperiale. Pentru a ne lămuri şi mai bine asupra acestui punct şi pentru a ne da seamă de indignarea ce a cuprins sufletele aromâneşti, ne permitem să arătăm în ce stau acele privilegii pierdute, care au slăbit mult pe Aromâni, şi au făcut ca odată cu ei, întreg imperiul otoman să înceăpă să decline treptat, treptat, pentru cuvântul că din acel moment Aromânii nu s’au ţinut liniştiţi un singur minut şi au ştiut să întreţină, prin numeroase cete haiduceşti, o perpetuă anarhie în imperiul turcesc. Drepturile Aromânilor subt Turci. Aromânii, după cum se ştie şi după cum ne sunt descrişi de diferiţi cronicari, se bucurau de o frumoasă neatârnare în veacul de mijloc. Rabinul Benjamin de Tudella, care străbate Epirul şi Tesalia, ne spune (1163 —1164) că statul Valahilor începe dela Zeitun (Lămie). Iar Pachymeres (1260) vorbind de ginerele lui Taron, numit www.digibuc.ro DIN TRECUTUL CULTURAL AL AROMÂNILOR, 9 Ioan, zice că eră domnitorul unei naţiuni foarte numeroase şi atât de puternic că putea face cuceriri. Armata sa eră compusă de Elini, (1) numiţi atunci (1260) Me-galovlahi, a Cu această armată el singur (Ioan) eră atât de puternic, că putea opri în loc trei mari căpitani : pe Ioan Paleologul, mare domestic, pe Alexe Strategopulos şi pe Ioan Râul ; şi putea să-i împiedice de a merge mai departe do Veria, cu toate că toţi trei dispuneau de forţe considerabile». (Pachymeres, cart. I cap, 80, & 2). Vedem din acest pasaj, că Megalovlahii se bucurau de o desăvârşită neatârnare şi că ţara lor se întindea, cum observă foarte judecios autorul scrierii Les Valaques du Pinde, pag. 198, dola Veria până la Lămia (Zeitun) (2). Această domnie a Megalovlahilor a durat până la stăpânirea otomană, Am amintit aiurea, în Scriitori aromâni (pag. 2, nota 7), de privilegiile obţinute de compatrioţii mei la venirea Turcilor, Reproduc aci, după Les Valaques du Pinde, pag. 197, ca întregire la cele spuse acolo, următoarele : «Cu Murad al II (1422—1451) încheiară Aromânii o primă convenţie, numită capitulaţiune. Frantzes (cart. IV, cap. 19) aminteşte în lerminii aceştia călătoria sultanului pentru a intră in vorbă cu căpeteniile româneşti, «In primăvara anului 6970 (1462) Murad se duce in Marea-Valahie şi se reîntoarce de acolo după ce intro-«duse ordine în afaceri». Nu ni se spune însă ce fel de orân-dueli vor fi fost făcute cu Aromânii». Apoi se expun în Les Valaques du Pinde acele baze, aşa cum se cunosc din Beraturile Megalodaliilor, (Beraturi = hrisoave împărăteşti) ce se reînnoiau la fiecare schimbare de scaun. Aşa se zice acolo: 1 2 (1) El îşi închipuia, probabil, că originea Megalovlahilor ar fi dcla Elini ; de aci apropierea dintre Elini şi Megalovlahi. Confuziunca aceasta durează şi astăzi printre cărturarii greci, (2) Titlul întreg al acestei lucrări, devenite atât de rare că ar merită să fie retipărită, este: Etudes historiques sur les Valaques du Pinde, (Extrait du Courricr d’Orient), Con-stantinople, Imprimerie du «Courrier d’Orient» 1881, pagine 236. Opera, deşi nu poartă numele autorului, se ştie totuş că este datorită părintelui Faveyrial, superiorul Laza-riştilor din Bitolia, fost profesor de limba franceză mult timp la liceul romăn de acolo, şi un mare flloromân. Lucrarea nu se află în biblioteca Academiei. Exemplarul in posesiunea mea poartă pe copertă, scris cu mâna, «par Giampietri», par Mr. Faveryal ( Faveyrial) et Apostol Mărgărit. Se ştie că Giampetri eră directorul ziarului «Courricr d’Orient» ce apărea la Conslantinopolc, Acesta eră de asemenea un iubitor de Aromâni, www.digibuc.ro 10 PER. PAPAHAGI aTotuş se ştie că bazele acelei înţelegeri fură : 1. înalta justiţie se va face în faţa unuicadiu (= judecător), potrivit legilor aromâneşti; pe preţul acesta Aromânii vor puteâ călători în libertate în tot imperiul şi vor puteâ să se îndeletnicească cu orice profesiune vor crede de cuviinţă. 2. Poliţia lăuntrică va fi îndeplinită de Aromânii înşişi sub răspunderea propriilor lor căpetenii. 3. Pentru poliţia din afară Aromânii se vor pune în înţelegere cu guvernorii provinciilor mărginaşe. 4. Nimeni nu se va amestecă în afacerile lor religioase. 5. Vor li scutiţi de dări; iar ca semn de vasalitate vor trimite pe fiecare an câte un dar sau bacciş la sultana validee» (1). Acestea creau drepturile, privilegiile de cari se bucurau Mega-lovlahii şi cari îi puneau la adăpost de orice încălcări neamicale, fâcându-i să nu cunoască ce sunt agenţii perceptori şi jefuitorii (2). Aceste drepturi variau uneori din orăşel în orăşel şi din comună în comună, fiind când mai mari, când mai mici ; ale Aromânilor din Aminciu (Meţova), pe cari nu ne putem opri de a nu le reproduce aci, pentru a da o idee desăvârşită despre aceste privilegii ale Megalovlahilor, constituiau un fel de stat şi amintesc mult tratatul încheiat între Mircea cel Bătrân şi sultanul Baiazid. Reproducerea o facem după rezumatul ce Les Valaques du Vinde (pag. 201) îl împrumută dela istoricul grec Aravandinos. Iată aceste privilegii: 1 2 (1) Etudes historiqufs sur Ies Valaques du Finde, Constantinople 1881, pag. 196: «C’est avpc Mourad II (1422—1451) que Ies Valaques conclurent une premiere convention, autre-mentdit, unp capitulation. Frantzes (Liv. 4, ch. 19), mentionne en ces termes le voyage du Sultan pour s’aboucher avec les chefs valaques: «Au printemps de l’annee 6970 (1462) Mourad se transporta dans la Grande Valachie et s’en revint apres y avoir mis ordre aux affaires»; mais il ne dit pas quels arrangements y furent pris avec Ies Valaques. «Crpendanl on sait que Ies bases de cet arrangement furent: 1° «Que la haute jus-tiee y serait rendue en presence d’un cădi, conformement aux lois valaques; et qu’â cp prix Ies Valaques pourraient librement voyagpr dans tout l’empire et y exercer telle profossion que bon leur semblerait. 2° Que la police inlorieure serait faite par Ies Valaques eux-mdmes sous la respon-sabilite de leurs propres chefs. 3° Que pour la police exterieure Ies Valaques s’entendraient avec Ies gouverneurs des provinces adjacentes. 4® Que personne ne se mâlerait de leurs affaires religieuses. 5° Qu’ils seraient exempts d’impots; mais qu’en signe de la vassalite, ils enverraient annuellement une etrenne ou baqchich â la sultane Validd». (2) A se vedea şi pasajele amintite in Scriitori Aromâni in sec. al XVIII, după Lejan Pouqueville, Ami Boud, ’Apaoav-:voţ, I. Caragiani ; precum şi în Cantu, 14, pag. 220. www.digibuc.ro DIN TRECUTUL CULTURAL AL AROMÂNILOR. 11 1. Les prairies qae Ies Mezzovites posselent en Thessalie, en Epire et en Macedonie, pour le picige de leurs troupoaux, et de-signes conformement aux indications de Eloca, doivent rester in-divises; 2. Lcs Mezzovites garderont eux-memosies passages ot Ies deiiles de leur arrondissement, et aucun musulman n’habilera Mezzovo ; B. Toute la communaulo des Mezzovites ne paiera, chaque antice, au gouverncmont imperial que la somnie de 113.000 aspres, c’esl-â-dire 941 piastres (1). 4. Toute personne, de quelque religion et condition qu’elle soit, qui s’est refugiee dans le canion de Mezzovo et quels que soient Ies molifs pour lesquels cile s’y est refugiee, ne sera jamais recla-mee et porsecutoe par quelque autorifce que ce soit; 5. Tout musulman qui traversera le district de Mezzovo doit re-garder ce pays comme une terre sacree ; et, au sortir de ce district, faire enlever Ies fers de ces chevaux alin qu’il n’emporte pas une drachme de sa terre ; 6. Le district de Mezzovo sera adminisfcre religieuseinent par un exarque patriarcal ; 7. Politiquement Mezzovo relevera du pacha gouverneur de l’Euripe (Negropont), ct judiciairement du cădi de Livadm. (2) (1) Aproximativ 210 lei noi la o populaţie de 8- 10 mii locuitori. (2) Iată şi în traducere: 1. Livezile cari le stăpânesc locuitorii Aminceni in Tesalia, in Epir şi Macedonia pentru păşunatul turmelor lor şi arătate potriviL indiciţiunilor lui Floca, vor rămânea intregi. 2. Aminceni i vor face înşişi paza drumurilor şi trecătorilor judeţului lor şi nici un musulman nu va avea voie să locifească la Aminciu. 3. Toată comunitatea Amincenilor nu va plăti guvernului imperial, in fiecare an, decât suma de 113.000 aspri, adecă 941 piaştri. 4. Oricine, de orice religio şi stare ar fi, care s’a refugiaL în cantonul din Aminciu şi oricari vor fi pricinile pentru cari se va fi refugiat, nu va putea fi reclamat şi prigonit de către nici o stăpânire. 5. Orice musulman care va străbate judeţul Aminoiu este dator să privească ţara aceasta ca o ţară sfântă; iar la ieşirea sa din judeţ este dator să despotcovească caii pentru ca sa nu iea nici un dram din pământul său. 6. Judeţul Aminciu se va administra, din punctul de vedere religios.de către un exarh patriarhal. 7. Politiceşte Aminciu va atârnă de Vali-paşa din Negroponte, iar juridiceşte de ca-diul din Livadia. [Această dispoziţie din urmă a fost introdusă ca o măsură binecuvântată, spre a nu recurge niciodată la amestecul valiului şi al judecătorului turc, chiar când ar fi vrut cineyâ, atât Negroponte cât şi Livadia fiind la depărtări foarte mari de Aminciu.] www.digibuc.ro 12 PER. PAPAHAGI Atingerea drepturilor Aromânilor.—Aceste drepturi, quasi de stat în stat, le sunt călcate de Turci, începând cu anul 1769,—când izbucneşte revoluţia Maniaţilor (Pelopones) după instigaţiile ruseşti, puse la cale de generalul (Jrlcf, — şi mai ales în timpul de tiranie a satrapului Aii Paşa din Ianina. Prin nerespectarea lor capătă o lovitură puternică comunele şi oraşele româneşti din Turcia. Acest fapt îi va fi cutremurat şi revoltat fără seamăn. Numeroasele bande de căpitani, cari luptă în acel timp înpotriva uzurpării ce li se face, confirmă cu totul aceasta. Distrugerea Linătopei, Gramostei, Niculiţei, Jarganiei, Grabei, şi mai ales a metropolei lor Moscopole, a trebuit să aibă un răsunet puternic în sânul populaţiunii aromâneşti. Refugiul locuitorilor din aceste oraşe, cel puţin al celor mai cu dare de mână, în Austro-Ungaria, de care erau uniţi prin legături comerciale, povestirile lor vor li umplut de ură nemărginită sufletul Aromânilor, învăţaţi până atunci să se simtă liberi; stăruirea drăcească a lui Aii Paşa în atacarea privilegiilor aromâneşti îi va fi convins pe Aromâni, că din partea acestuia u’au nimic de aşteptat, afară doar că a sosit momentul prăpădirii lor. Această teamă îi aruncă din ce în ce în braţele acelora cari suferiau de secole tot felul de impilări, pe cari Aromânii abia acum le încearcă. Nu-i nevoie a spune că din partea Aromânilor nu s’a dat nici un motiv pe vremea aceea, pentru ca autorităţile imperiale să ingădue, pe de o parte, cetelor nedisciplinate albanezeşti, —pornite spre Pelopones, să potolească răscoala Maniaţilor, şi să răsbune cruzimile suferite de musulmani,—de a-i jefui de avutul lor şi de a le distruge aşezările şi rosturile seculare, iar pe de altă parte, să nu intervină cu toată energia în contra atotputerniciei tiranului Aii Paşa, când acesta a atins capitulaţiunile lor garantate prin firmanuri şi bera-tliri; a fost o neprevedere din partea guvernanţilor otomani cu urmări incalculabile atât pentru Aromâni cât şi pentru însuş imperiul turcesc. Aromânii, ce-i drept, decad de atunci politiceşte şi econo-miceşte, iar Turcia de asemenea este neîntrerupt frământată, sguduită si turburată de neastâmpărul nenumăraţilor Aromâni răsvrăliti si con-stil uiţi în numeroase corpuri haiduceşti. Aceste greşeli politice din partea guvernanţilor imperiului turcesc pe de o parte, agitaţia agenţilor greci pe de alta, cari erau convinşi că numai prin braţul independenţilor Aromâni pot reuşi să determine o izbândă în tinta de a reînfiintâ un stat creştin, romeicu, cum i se zicea, ci nu în clâcaşii neamului lor legaţi de pământ şi obişnuiţi a www.digibuc.ro DIN TRECUTUL CULTURAL AL AROMÂNILOR. 13 suferi răbdători toate împilările, au împins pe Români la răscoale, în credinţa că, unindu-se cu coreligionarii Greci, Albanezi, Bulgari, Sârbi, vor reuşi să-şi păstreze privilegiile, sau, cei cari le pierduseră, să şi le recâştige. In asemenea împrejurări nu eră de loc greu, ca Aromânii să fie din ce în ce atraşi spre mişcările îndreptate în contra integrităţii împărăţiei otomane şi să se alipească din ce în ce mai mult la idea elenismului, care se cufundă pentru marea mulţime cu cea do creştinism. Idea aceasta pusă înainte cu multă pricepere de patrioţii greci, apăreâ pentru mulţi din Aromânii aşezaţi în Austria ca singura salvatoare pentru creştini. Aşâ se explică de ce bărbaţi culţi şi luminaţi ca Simota, Dar-vari şi alţii apar ca apărătorii idealului grecesc. Totuş în afară de acest ideal privit de unii ca mântuitorul măririi aromâneşti, atinse atât de înverşunat şi necugetat de stăpânitorii turci, fiecare îşi iubiâ graiul matern şi ţineâ la el. Aceasta mai ales se poate spune despre marea mulţime de Aromâni neadăpată la cultura grecească. l)ar nici printre nobilimea lor, cu mici excepţii, nu se petreceau lucrurile altfel. Şi este cunoscut şi astăzi în familia Simota modul puţin prietenos cu care au fost primiţi de baronul Şina Vlalio-Clisu-renii Simu Simota şi nepotul său Ianache, fiul lui Anastas, pentru-că, ducându-se să-l vază, s’au încercat, crezând că-i fac plăcere, să-i vorbească în greceşte. întâmplarea fiind povestită şi în Les Vala-ques du Pinele, pag. 172, o reproducem întocmai: «Intr’o zi Simu Simota dela Clisura şi nepotul său Ianaki, ducân-du-se să-l găsească (pe Baronul Şina) la Viena, îl salutară în greceşte. La început Simu Şina se prefăcu că nu-i înţelege. Apoi văzând că cei doi Clisureni urmau să-i vorbească tot greceşte, îi întrerupse şi le zise pe un ton ce Ianaki Simota nu-1 va fi uitat niciodată: «Ce limbă îmi vorbiţi? Oare nu ştiu cine sunteţi, care este ţara voastră şi ce limbă se vorbeşte? Nu-i o ruşine pentru voi de a roşi, a vroi să treceţi drept cine nu sunteţi, drept ce n’au fost străbunii voştri şi ai mei?» Şi apoi le-a întors spatele şi n’a mai vrut să le răspundă nici în româneşte celor doi Clisureni, cari îl salutaseră în greceşte» (1). 1 (1) «Un jour Simon Simota, do Clissoura, et son neveu Janaki elant alles le trouver â Vienne, lesaluerent en grec. D’abord Simon Şina feignit de ne pas les comprendre. Puis voyant que les deux Clissouriotes continuaient â lui parler grec, ils les interrom-pit brusquement et leur dit sur un ton que Ianaki Simota doit n’avoir point oubli6: «Quel langage me parlez-vous lâ ? Ne sais-je donc qui vous 6tes, quel est votre pays www.digibuc.ro u PER. PAPAHAGI începuturile de cultură. Că nu în Viena s’au născut şi desvoltat începuturile de cultură aromânească, nu-i nevoie de stăruit. Că ei veniau de acasă cu limba română ştiută să şi-o scrie, vorbeşte şi faptul că la început, înainte de (1. Roşa şi M. Eoiagi, cari au fost înrâuriţi de cultura curentului naţional al fraţilor din Transilvania, s’a scris aromâneşte tot cu caractere greceşti, aşa cum ştiau de acasă; aceasta dovedeşte Noua pedagogie a lui Ucuta. In adevăr că aşa este, mărturisesc următoarele cuvinte din precuvântarea lui Const. Ucuta. Acesta, faţă cu tendinţa Aromânilor din Austro-Ungaria de a-şi scrie limba cu caractere latineşti, se va fi gândit la cei de acasă, cari nu ştiau si nu întrebuinţau decât alfabetul grecesc, singurul cunoscut de ei. Ue aceea în precuvântarea abecedarului său, făcut pentru Aromânii din Turcia, se sileşte să îndreptăţească cuvântul pentru care întrebuinţează literele greceşti în transcrierea dialectului aromânesc, când zice, adresându-se cetitorului: a Şi să nu priveşti drept ruşine de ce am luat slovele Elenilor sau de ce ne-am împrumutat din altă limbă, căci toate limbile ce sunt înlume se înprumutâ una dela alta, iar dela Eleni se împrumutară toate ginfile şi cu slove şi cu cuvinte şi nimeni nu poate tăgădui aceasta, căci li se văd şi slovele si li se înţeleg şi cuvintele“ (1). Acelaş lucru dovedeşte şi documentul de limbă transmis nouă prin-tr’o fericită întâmplare pe a vasul Simota». Studiind ortografia de pe acest vas, uşor ne convingem că există un început de mişcare culturală aromânească printre Aromânii me-galovlahi, după cum există şi la cei din regiunea Moscopolei, despre cari ne-am întreţinut pe larg în Scriitorii Aromă ni. Limba de care se folosiau în propagarea acestei mişcări erâ dialectul lor. Pentru învăţarea lui, potrivit timpului, se folosiau de cărţi scrise cu mâna, cari se copiau de şcolari. Că nu ni s’au transmis manuscripte din aceste cărţi didactice şi cu alt conţinut, nu-i câtuş de puţin surprinzător. In lucrarea amintită am arătat cauzele. Din rândurile lăsate ot queîle îangue on y parte? N’est-ce pas une honle pour vous d’en rougir, de vou-toir passer pour qui vous nAtes pas, pour qui n’ont pas ete vos encâtres et Ies miens!» Ayant dit ces mots, il leur tourna le dos, ne voulant pas mâme repondre en valaque aux deux Cîissouriens qui l’avaient salue en grec.» (1) Per. Papahagi, Scriitori Aromăm, etc, pag. 64. www.digibuc.ro IMN TRECUTUL CULTURAL AL AROMÂNILOR. 15 de Neofit Duca şi Kyril, în a sa ’ ATCoXoyîa tatopwîj xaî xpitua;, ele. (vezi pag. 16 din Scriitori aromân>) apare lu ninos, că propaganda o-lena pentru desnaţionalizarea celor cari nu vorbiau greceşte, oră o mişcare conştientă, condusă sistematic de oameni luminaţi. Călătoria sf. Cosma printre Aromâni, grecizareaTcsaliei, a aşa numiţilor Caraguni, a Copăciarilor şi a Zăgurenilor, sunt rezultatul sforţărilor de desna-ţionalizare cu socoteală, puse la cale de biserica greacă, cu sprijinul unei întregi armate de agenţi culţi, precum erau Mitropoliţii, Episcopii, Arhiereii şi toată dăscălimea. Acestora se datoreşte distrugerea documentelor, ce vor fi rămas scrise în dialectul aromânesc ; cele ce au putut scăpă furiei, cum este Codex Dimonie şi abecedarul lui Ucuta, se datoresc unor întâmplări numai. Căci întâmplare este să mai dai peste un exemplar din Noua Pedagogie a lui Ucuta, după un secol şi după ce nu se face nicăiri pomenire în acest interval. Că vor mai fi fost şi altele multe, îndoeală nu încape. La Ohrida, în excursiunea de scurtă durată făcută în primăvara anului trecut 1911, când cu venirea oaspeţilor români de subt conducerea d-lor Dr. Istrati şi G. Murgoci, ni s’a vorbit de cărţi şi de manuscripte. Cu toate exagerările legato de asemenoa lucruri, ţinând seamă cănu-i nici o exagerare faptul că Ohrida devenise un mic centru de cultură românească după distrugerea Moscopolei, cele spuse de locuitori trebuesc cumpănite şi trebuesc întreprinse cercetări, spre a putea cumva da peste niscaivâ scrieri aromâneşti în această regiune a Albaniei sudice, unde chiar până astăzi se ţine corespondenţa în limba aromână, scrisă cu litere greceşti şi cu o ortografie asemănătoare cu cea din Daniil, Cavalioti şi Ucuta. Poate că tot aci vom reuşi să dăm peste unele din cărţile tipărite în limba aromână laMoscopole, decari se pomeneşte în Les Valaqnes daPinde, pag. 172 şi despre cari, tot caşi despre abecedarul lui Ucuta, nu avem nici o ştire, nu ştim să se fi pomenit undeva. Ţinând însă samă de modul cum ni se spun lucrurile, îndoeală nu încape că au existat. Este vorba de abecedarul şi gramatica ce serviau copiilor moscopoleni la învăţarea primelor elemente ale graiului aromânesc. Aşâ se spune în Les Valaques du Pinde, locul citat, vorbindu-se de catalogul cărţilor imprimate la Moscopole şi despre cari noi în Scriitori Aromâni n’am pomenit, lucrarea aceasta nefiindu-ne atunci la îndemână ca una ce lipseşte din biblioteca Academiei Române : «In primul rând trebue să punem abecedarul aromânesc ce se împărţiâ gratuit la copiii săraci. Erâ scris cu litere greceşti, dar în limba aromână. După partea alfabetică urmă o serie de rugăciuni www.digibuc.ro 1G PER. PAPAHAGI în formă de lectură. Exemplarul văzut de noi eră unul mic, format în 12° şi cu aproape patruzeci de pagine». (1) După cum vedem, din punctul de vedere al cuprinsului eră ca şi abecedarul lui Const. Ucuta, încât nu ne putem îndoi câtuş de puţin despre veracitatea celor spuse mai sus, că acest abecedar a existat. Cuvintele sunt spuse de părintele Faveyrial, autorul cărţii Les Valaques du Pinde, care probabil că-1 şi avea în colecţiunea sa din Bitule. Păcat că arzând casa Lazariştilor din Bitule dimpreună cu biblioteca aleasă şi manuscriptele preţioase ale părintelui Faveyrial, nu am avut unde face o cercetare în această privinţă. Cu multă probabilitate putem spune, că un exemplar din acest abecedar ca şi din gramatica aromânească, despre care amintim mai jos, se vor fi găsit în biblioteca acestui mare filoromân. Deosebirea între descrierea ce se face acelui abecedar şi între cel al lui Const. Ucuta stă numai în numărul paginelor, cari desigur va li variind. Despre acest abecedar ni se spune că numără aproape 40 de pagine, pe când al tui Const. Ucuta conţine 56 pagine. Iată ce se zice şi despre gramatică : a O gramatică aromâno-greacă cu sintaxă, care trecea drept un capodoperă şi care se predă la elevi. Se mai găsesc exemplare şi ar fi bine să fie reimprimată» (2). Ca amănunt asupra catalogului de cărţile tipărite la Moscopolo se spune în Des Valaques du Pinde, pag. 174, că acel catalog a fost întocmit de Tomara, primul institutor român în Ohrida, care adăugă că şi alte multe cărţi s’au mai tipărit în tipografia din Moscopole. Ţinând samă că toate cărţile înşirate în Les Valaques du Pinde, pag. 173, 174, ca tipărite la Moscopole s’au şi tipărit acolo, după cum se adevereşte din alte izvoare, îndreptăţiţi suntem a nu ne 1 2 (1) Etude historiques sur les Valaques du Pinde, pag. 172: „Au premier rang (este vorba de catalogul cărţilor tipăriteâa Moscopole) nous devons meltre l’Alphabet valaque qu’on distribuait gratuiLement aux enfants pauvres. II etait en caractâres grecs mais en langue valaque. Aprâs la pârtie alphabetique vcnait une 3erie de prieres en forme de lectures. L’exemplaire que nous avons vu btait un petit in—12° d’environ quarante pages>. (2) Opul citat, pag. 173 : «Une grammaire valaco-grecque avec syntaxe, qui passait pour un chef d’oeuvre et qu’on faisait apprendre aux enfants. 11 s’en trouve encore des exemplaires ; et il serait bon qu’on la reimprimât». Despre celelalte scrieri imprimate la Moscopole, şi pomenite în les Valaques du Pinde, pag. 172, 173, am dat relaţiuni amănunţite în Scriitori Aromâni, etc., în introducere. www.digibuc.ro DIN TRECUTUL CULTUBAL AL AROMÂNILOB. 1? îndoi de loc că şi cele două lucrări în aromâneşte, de cari aminteşte joărintele Faveyrial, au existat, ca unele ce au fost văzute şi mărturisite de insuş părintele Faveyrial şi de Tomara. însemnătatea Călarilor pentru începutul cultural al Aromânilor. Ceeace eră Moscopole' pentru Aromânii nordici, va fi fostAminciu şi, cu multă probabilitate, Călări, pentru cei dela Sud, pentru Megalovlahi. Cu atât mai mult trebue să credem aceasta şi pentru Călări, cu cât ştim că la Câlarl’i există şi o şcoală superioară mai înaltă. Aşâ Gudas, vorbind în Biol 7uap7.XX7p.0t, voi. XIII, pag. 24B despre marele bărbat de stat Ioan Coletli, originar din orăşelul aromânesc Siracu, zice: «Primele cunoştinţe le făcu Coletti probabil la vreun efimer oarecare din Siracu, după cum se obişnuiâ pe atunci; apoi se duse la Călarl’i, unde a fost instruit câtvâ timp de către renumitul elinist Papageorge. Se va păreâ poate curios, că există la Călări’i un elinist renumit, dar comunele Siracu şi Călarl’i au înflorit după Pouqueville foarte mult până la 1814» (1.) Apoi mai ştim că la Călarl’i dăinuiâ o vieaţă aromânească puternică din punct.de vedere comercial şi industrial. Pentru a pune toate acestea în evidenţă, vom reproduce mai jos frumoasele pagine scrise de unul dintre cei buni cercetători ai stărilor din Peninsula Balcanică pe acel timp, de călătorul şi scriitorul francez Pouqueville. O fac cu atât mâi mult, cu cât sunt încredinţat că trecutul nostru trebueşte reamintit într’una în conştiinţa noastră, mai cu samă că paginele cari vor urmă sunt pline de amintiri de mărire şi de mândrie a neamului nostru, într’un timp când conlocuitorii Aromânilor zăceau în sclăvie. Din ele se vede bine starea de înflorire a Călarilor în toate privinţele. Iată ce ne spune acest scriitor despre CălarVi în genere la pag. 299, II (Voy. dans la Grece, etc): 1 (1) «Ti p.£v npouta fpâ|j.|j.aTa b Ku)l.ETTV)ţ itiBaviv Kap’ E(p7jp.tpi0u ttviţ iv SuppâiUpj OKuiţ s?0i£e tote' p.Etâ Se tauta |j.ste&y] siţ KaXappYjtaţ, x’Ep.aOtitsuGBV ejiI tiva xpovov itapâ Tu> iEEp(uivup.ui sXX-rjviafg IlaiEafsoupfj), HapâSoîov iGuiţ &â tpavjj, otl ev Ka).app‘f)taiţ 'Wrjpy~ KEpiouvup.Oţ £M>Y]viarr](;’ i),V ai xuip.oit6XEiţ Supctxou xai KaXap^tuiv rjxp.aîov xatâ IlouxsoiX p.sfâX(uţ pi^pi too 1814». Analele A. R.—Tom. XXXV.—Memoriile Secf. Literare. 2 www.digibuc.ro iâ t>MR. PAPAttAGl «Le coli de Djumerca, groupe dans Ies montagnes rudes et escarpees, est traverse par une voie rurale peu frequentee, qui mene de Călarites â l’Arta en prolongeant le fleuve depuis Nisita jusqu’ au couvent d’Apano-Panagia. «Apres avoir quee, en descendant de l’Anovlachie, la riviere de Călarites, au-dessous du confluent d’Avados, viile pelasguique rui-nee que je crois etre l’Atheneon des Athamanes, on entre dans la ohaîne du mont Agnanda, en laissant â gauche, au fond des precipices du mont Barsios, Matzouki, dont on fera connaître Ies rapports avec Calarites, et deux lieux â l’orient, Gourgarelli, colonie des bergers valaques». O descriere amănunţită a acestui oraş din punct de vedere al si-tuaţiunii, comerţului, spiritului industrial şi al legilor sumptuare ale Călăreţilor, o face Pouqueville în op. cit. la pag. 350, voi. II. Reproducem aici părţile mai caracteristice. Iată ce spune Pouqueville acolo : «Oraşul Călări, aşa cum eră în 1815, numără cinci sute optzeci de familii aromâneşti, aşezate într’o poziţie mult mai potrivită a servi drept cuiburi de vulturi şi acvile decât ca locuinţe pentru oameni. Grupat în caturi dela malul drept ca peretele al prăpăstiilor, se întinde tot crescând şi prezentând şase sute de acoperişuri pe coasta meridională a muntelui Pădurea-mure. Se zice că alegerea unei asemenea aşezări a fost inspirată Aromânilor de dorinţa de a-şi păstră libertatea şi de nevoia imperioasă încă de a puteâ veghiâ la siguranţa lor personală împotriva întreprinderilor barbarilor şi ale celor din urmă împăraţi din Răsărit, cari se purtau cu supuşii ca şi cu nişte popoare cucerite. Prin poziţiunea lor Megalovlahii se sus-traseră dela vederea cuceritorilor şi nu aspirau decât să fie uitaţi, când nişte colibe de păstori, construite la extrimitatea Pădurii-mure, îşi dederă, către începutul veacului al XIII, numele de Călarites din pricina frumoaselor ape ce curg din stâncile sale. Liniştea de care se bucurau, timpul şi neatârnarea atrăgând noi cetăţeni în această colonie, din lipsa de pământ de cultivat, s’au dedat locuitorii la creşterea turmelor. Poporaţia crescând, odată cu industria s’au stabilit legături de comerţ, la început prin vânzarea brân-zeturilor, cu satele vecine şi apoi, prin alte câtevâ producte, cu negustorii din portul Ambracic, cari, pe vremea aceea, aveau factori răspândiţi până în Pind. Prin mijlocul acestor oameni îşi cumpără Franţa părul de capră şi pieile turmelor aromâne; şi de pe timpul www.digibuc.ro filtf fREdUTUt dULtURAt Al AROMÂNILOR. 19 secolului lui Ludovic al XlV-lea avea un antrepozit de aceste producte la Aminciu» (1). Mai departe ne vorbeşte de spiritul industrial al Aromânilor, cari lucrau lâna şi făceau cape (zeghe) pentru Albanezi şi capotmi (fel de mantale) pentru marinarii din Adriatica. Arată (pag. 352) casele întemeiate de Megalovlahi la Neapole, Livorno, Genua, Sardinia, Cadix, Sicilia şi Malta. Apoi cum parte din ei se stabilesc în Veneţia, Triest, la Ancona şi Ragusa şi stabilesc legături cu Veneţia, Constantinopole Moscova şi urmează: «După (2) cele zise despre comerţul Aromânilor, să nu se mire (1) La viile de Oalaritâs, telle qu’elle existaiten 1815, comptait cinq cent quatre vingts familles valaques etablies dans un site plus propre â servir de repaire aux aiglais et aux vautoures qu’ă des hommes. Groupee par âtages depuis la rive acore des abimes, elle s’etend dans en developpement de six cents toises sur le versant meridional du mont Padoură-Moure (*) (montagne des forâts). Ondit que le choix d’un pareil etablissement fut inspiră aux Valaques par le dâsir de la conservation de leur libertă et la năcessite plus impârieuse encore de veiller â leur surete personnelle, contre des entreprises des barbares et des derniers empereures d’Orient, qui traitaient leurs sujets en peuples con-quis. Par leur position Ies Megalovlachites s’etaient mis hors de la vue des conquârants, et ils n'aspiraient qu'â l’oubli, lorsque quelques huttes de bergers, bâties ă l’extrâmite du Padoure-Menire prirent vers le commencement du treiziăme siâcle (XIII) le nom de Calarităs, â cause des belles eaux qui coulent de ses rochers. La tranquilitâ dont on jouissait, le temps et l’indăpendance ayant attire de nouveaux citoyens dans cette colonie, comme on n’avait pas de terres â cultiver, Ies habitants s’adonnărent aux soins des troupeaux. La population s’ătant accrue avec l’industrie, on ătablit des liaisons de commerce en vendant d’abord le beurre et Ies fromages aux villes voisines, et quelques autres produits aux marchands des echelles du golfe Ambracique, qui avaient alors des facteurs repandus jusque dans le Pinde. C’ătait par le canal de ces hommes que la France achetait le poil de chevre et Ies toisons des troupeaux des Valaques; et dfes le siecle de Loius XIV, elle avait un enlrepot de ces produits â Mezzovo. -» (2) D’aprâs ce que je viens de dire du commerce des Valaques, on ne sera par etonne si j’ajoute qu’on trouve ă Calaritfes lecours des principales places de l’Europe, puisque Ies marchands ont interdt â connaître Ies mouvements du commerce auquel ils parti-cipent. Les grandes opdrations roulent annuellement sur Ies cotons de la Macedoine Cisaxienne et de la Thessalie, qui passent en pârtie dans les dtats d’Autriche; sur les soies d’Agia etde Volo; sur les exportations de peaux de liâvres, de blaireaux et d’ours, qu’on export dans le royaume de Naples pour les echanger contre des galons et des fils d’or; enfin surle commerce des pelleteries âl’usage des Orientaux qu’on ti re de Russic, Malgrdce developpement donnd aux speculations pendant une guerre maritime de vingt (*) Pădurea-cu-mure, probabil, sau pădurea dit munte, dacă cumva Pouqueville a notat greşit numirea pe aromâneşte şi a tradus-o bine sau aproape bine pe franţuzeşte. Explicarea lui Pouqueville prin imontagne des forets» este greşită. Montagne des forets ar fi aromâneşte : muntile-a pădurlor. www.digibuc.ro PER. PAPAHAGi âo nimeni dacă adaog că la Călări poţi găsi cursul principalelor pieţi din Europa, deoarece comercianţii au interes să cunoască mişcările comerţului la care ieau parte. Marile operaţiuni se fac anual cu bumbacurile Macedoniei cisaxiene şi ale Tesaliei, cari, în parte, trec în statele Austriei; apoi cu mătăsurile din Agia şi Volo ; cu exportarea pieilor de iepure, de bursuc şi de urs, ce se exportă în regatul Neapolei pentru a le schimbă cu galoane şi filigrane ; şi în sfârşit cu comerţul de tăbăcărie adusă din Rusia pentru orientali. Cu toată desvoltarea dată speculaţiunilor în timpul unui răs-boiu maritim de douăzeci de ani, e foarte probabil că pacea menită să aşeze pe fiecare naţiune în sfera sa, va readuce, prin restabilirea unui echilibru înţelept, pe Megalovlahi la comerţul de lână, de turme şi de producte ale manufacturilor lor. «Clasa poporului, care nu dispune de capital, s’a dedat unei ramure industriale foarte producătoare în Albania, anume fabricării de ornamente şi de ustensile de aur şi de argint. Aromânii cari nu se îndeletnicesc cu de ale ţesătoriei şi cu de ale fabricei, sunt argintari ; şi cu toate că sunt lipsiţi de modele alese, totuş lucrează destul de bine aurul şi argintul. Nefiind supuse lucrurile ieşite din mâna lor la titru, se folosesc straşnic de mult de metalele întrebuinţate, alterându-le cât mai mult cu putinţă. Dela aceşti argintari pot să-şi procure anticarii medalii, deoarece nu le mai topesc, de când ştiu ce preţ se pune pe ele şi cât dau călătorii creştinătăţii. «Aromânii cari au călătorit vorbesc mai multe limbi şi au biblioteci foarte bine asortate cu cărţi franceze şi italieneşti. Posedă ans, il est probable que la paix destinde â replacer chaque nalion dans sa sphdre, ra-mdnera, par le retour d’un sage equilibre. Ies Megalovlachites ăla vente de leurs laines de leurs troupeaux et des produits de leurs manufactures. La elasse du peuple, qui n’a pas de capitaux, c'est emparee d’une branche d’industrie trds lucrative dans 1'Albanie, qui est la fabrique des ornements et des ustensiles d’or et d’argont. Les Valaques qui ne sont pas employds dans Ies tisseranderies et Ies fabri-ques, sont orfeures; et quoique depourvus de bons modeles, ils travaillent assez bien l’or etl’argent. Comme leurs ouvrages ne sont pas soumis au titre, ils tirent des profits inconnus des metaux qu’ils emploient, en les alterant autant que leur cupiditd peut s’etendre. C’est chez ces ouvriers que les antiquaires peuvent se procurer des medailes, qu’ils ne jettent plus dans le creuset depuis qu’ils connaissent le prix qu’y attachentet qu’en donnent les voyageurs de la chretiente. Les Valaques qui ont voyagee parlent plusieurs langues, etont des bibliothdques assez bien assorties en livres frangais et italiens. Ils posscdent les bonnes editions des clas-siques grecs, et un etranger trouve chez eux des secours litteraires qu’il est difficilede porter avec soi dans les voyages. Mais ce qui est plus etonnant, c’est de voir l’esprit d’ordre qui regne dans les familles et dans les villes valaques. Une sage prevoyance www.digibuc.ro DIN TRECUTUL CULTURAL AL AROMÂNILOR. 21 bune ediţiuni de clasicii greci şi un străin găseşte la dânşii ajutoare literare, ce cu greu le-ar putea duce cu sine în călătorii. Dar ceeace este mai de mirat, este să vezi, cum domneşte spiritul de ordine în familiile şi oraşele aromâneşti. 0 înţeleaptă prevedere s’a perpetuat printre ei, întru a-i îndreptă spre tot ceeace omul împovărat de despotism poate să întreprindă, spre a-şi îmbunătăţi împrejurările, mărindu-şi buna stare. a Călări, fiind oraş modern, nu oferă nimic curiozităţii arheologilor. Unele din case sunt grandioase, iar toate sunt construite în vederea uraganelor. Locul pe care-i zidit oraşul nu îngădue să mergi pe străzi decât cu mare băgare de seamă şi servindu-te de un băţ bătut cu cuie pentru a te rezimâ. Pe timp de iarnă se merge cu încălţăminte de postav gros spre a nu alunecă pe poleiul de ghiaţă, ceeace totuş nu împiedică întotdeauna pe unii, şi mai ales pe copii, de a se rostogoli în adâncul prăpăstiilor unde şi pier. a Am spus-o din ce cuvinte Aromânii se aşezaseră în asemenea locuri; şi pentru ce Turcii nu-s ispitiţi de a veni să locuească ; Aromânii nu le-ar schimbă pentru cele mai frumoase locuri, unde n’ar întârziâ să-i aibă pe Turci concetăţeni şi vampiri. Cutremurele de pământ, atât de obişnuite în Epir, nu se simt niciodată aci; se pot păzi uşor de ciumă şi foloasele acestea merită să fie luate în samă. Apele reci ca ghiaţa sunt dure, totuş stomacurile Aromânilor le mistue cu uşurinţă. Nu se produce decât o recoltă slabă de secară, cevâ grădinărit şi s’ar puteâ spune despre această ţară ca şi despre Tracia boreală: că s’est perpdtuee pour diriger tout ce que l’homme courbe sous le despotisme peut entre-prendre, afin d'amoliorer sa condition en augmentant son bien 6tre. Calaritds etant de construction moderne, n’offre rien â la curiosite des archeologues. Quelques-unes de ses maisons ont de la grandeur et toutes sont construites â l’epreuve des ouraganes. L’emplacement sur lequel la viile est bâtie ne permet de marcher dans Ies rues qu’avec precaution etense servant d’un baton ferre pour se soutenir. Pendant l’hiver, on met des chaussures de feutre et des crampons, afin d’empâcher de glisser sur le verglas, ce qui n’empâche pas toujours qelques personnes et surtout des enfants de rouler au fond des abimes dans Ies quels ils perissent. J’ai dit pour quoi des Valaques s’etaient etablis dans un pareil pays; et comme Ies Turcs ne sont pas tentes d’y avenir habiter, ils le prdferent aux plus beaux sites, ou ils ne manqueraient pas de Ies avoir pour concitoyens et pour vampires. Les tremble-ments de terre, si communs dans l’Epir, ne s’y font jamais sentir; on peut facilement s’y preserver de la peste, et ces avantages mdrilent d’âtre pris en considdration. Les eaux glaciales sont dures; mais les estomacs des Valaques les digerent facilement. II n’y a que des faibles recoltes de seigle, tres-peu de jardinage et on pourrait dire de ce pays comme de la Thrace boreale : Que tous les fruits y croissent, et qu'aucuns n'y www.digibuc.ro 22 PER. PAPAHAGI toate fructele cresc, dar că nici unul nu se coace, fiindcă iarna domneşte nouă luni, şi pe celălalt timp e frig. Termometrul care arătă treizeci de grade în 29 August 1814 la Ianina, nu se ridicase decât la douăsprezece la Călări; iar timpul, ploios la 1 Septemvrie, îl coborî sub temperat. Aerul este viu, pur şi sănătos în toate anotimpurile, căci frigurile periodice le atribuiu neorânduelelor pricinuite de mâncările proaste cu cari se nutresc Aromânii în timpul posturilor. «Primii fulgi de zăpadă cad de obiceiu în Pind odată cu vijeliile ce izbucnesc pe la sfârşitul lui Septemvrie. Pe la mijlocul lui Octom-vrie înălbesc crestele munţilor Cacardiţa şi Giumerca. Apoi la fiecare fază de lună, schimbările atmosferei aduc nouă zăpezi cari se întind până la Polianu. Spre sfârşitul lui Noemvrie acestea închid drumul dela biserica Sfântul George; comunicaţia apoi cu exteriorul se face pe de-alungul scurgerii râului din Călări până la Chipina, peşteră misterioasă, unde creştinii au înălţat un altar S-tei Fecioare. «Apoi, în Decemvrie, dacă îngheţurile n’au întărit neaua, oraşul Călări rămâne singuratec, izolat de Epir, iar locuitorii întreţin cam pe furiş cu vecinii lor legături prin scrisori, încredinţate unor gonaci încercaţi. «Deoarece asprimea unui asemenea anotimp se prevede, prin ima-gazinările făcute de mai nainte şi prin rezervele destinate pentru ajutorul celor săraci, Aromânii reuşesc să înfrunte urîtul anotimp, făcând să înflorească industria lor subt gheţuri. Mai concentraţi, torc lâna şi pregătesc ţesăturile de mâna a doua, cari sunt izvoarele bogăţiei lor. Aurul şi argintul se modelează subt ciocanul argintarilor şi timpul este întrebuinţat pe cât de folositor, pe atât de economic. murissent, parce que l’hiver y reyne pendant neuf mois, et qu’il y fait froid le reste de l’annde. Le thermomâtre, qui marquait trente degrâs le 29 aout 1814 â Janina, n’etait monte qu’â douze â Calarites; et le temps, qui devient pluvieux le I-er septembre, le fit descendre au-dessous de temperA L’air y est vif, par et sain dans toutes Ies saisons; car je n’attribue Ies ftevres periodiques qu’aux dâsordres dans le r6gime occassionnâ par la mauvaise qualite des aliments dont Ies Valaques font usage pendant Ies carâmes. Les premiâres neiges tombent ordinairement dans le Pinde, â la suite des orages qui 6clatent â la fin du mois de septembre. Vers le milieu d’octobre, elles commencent ă blanchir les faites du Cacardista et du Djoumerca. ’A chaque phase de la lune, les variations de l’atmosphâre en antenent de nouvelles qui sAtendent jusqu’au Polyanos. A la fin de novembre, elles obstruent le passage de lAglise de Saint-George; et on ne communique plus â l’exterieur qu’en suivant le cours de la riviere de Calarites jusqu’â Kypina, caverne mysterieuse (*), ou les chrâtiens ont 61ev6 un autel ăla sainte Vierge. Enfin, au mois de decembre, si les gelees ne durcissent pas la neige, Calarites reste • La caverne de Kypina se trouve A trois quarts de lieu S. E. de Calarites. www.digibuc.ro DIN TRECUTUL CULTURAL AL AROMÂNILOR. 23 Şi ce seri delicioase în sânul familiei lor în lungile veghieri de iarnă? Pe când fusul se întoarce în mâna bărbaţilor şl femeilor, povestitorul în stare să desfăteze căminul înşiră poveştile despre vrăjitoarele Te-saliei şi vampirii din Giumerca. Ascultătorii se strâng, se înghesue şi ascultă cu lăcomie, îşi ţin respiraţia, de teamă de a nu le scăpă cevâ din aceste frumoase povestiri, şirul cărora nu se întrerupe decât pentru ca să tragă cu urechea la sgomotul vânturilor, cari mugesc în munţi. Atunci se gândesc cu teamă la un amic ce nu-i de faţă, deplâng soartea ciobanilor cu masul lângă cataractele lui Achelous... Orele se scurg, iar evlavioasa mamă a familiei reînsufleţeşte candela care arde înaintea icoanelor sfinţilor ocrotitori ai casei! i ’ j Din când în când se cântă Fecioarei în cor un imn, iar tămâia oferită în fiecare seară zeului anotimpurilor încheie, cu rugăciunea, o zi de pace, sfinţită prin muncă. «Megalovlahii din Călări, Aminciu şi Aspropotamu, am spus-o, atârnau de sultanele mame, în vistieria cărora plâtiau o dare de 1.400 piaştri. Acum însă, îngenunchiaţi de satrapul Epirului, şi supuşi chinurilor sale, numai oraşul Călări plăteşte o dare de mai bine de cincizeci de mii de piaştri, iar datoriile comunităţii, care nu percepe aproape nimic, se ridică în acest moment la peste trei sute de mii de franci, cu o dobândă de zece la sută. Cu toată această năpăstuire Călăreţii se mângâe, pentru cuvântul că se cârmuesc singuri, nea- separee de l’Epire et ses habitants n’entretiennent qu’ă la derobee avec leurs voisins des correspondances par lettres, qu'ils confient â des traqueurs experimentes. Comme cette saison est prevue, des provisions faites d’avance, et quelques magasins de reserve destines â secourir Ies pauvres, mettent Ies Valaques â m6me de braver la mauvaise saison, et leur industrie fleurit sous Ies glaces. Plus concentres, ils filent Ies laines et ils travaillent aux tissus grossiers, sources de leur opulence. L’or et l’argent se modâlent sous le marteau des orfevres, et le temps est aussi utilement qu’economi-quement employe. Quelles soirees delicieuscs au sein des familles pendant Ies longues vcillees d’hivers ? Tandis que le fuseau roule dans la mâine des hommes et femmes l’orraleur en possession d’amuser le foyer, narre Ies contes des sorciers de la Thessalic et des revenants du Djumerca. On se serre, on se presse, on ecoute avec avidite, on craint de respirer, pour ne rien perdre de ces beaux recits dont on n'interrompt le fii que pour prdter I’oreille au tumulte des pasteurs bivouaques auprâs des cataractes de l’Acheloiis... Les heures coulent, la pieuse m6re de familie ramine la lampe qui briile devant les images des saints protecteurs de la maison I Parfois on chante en choeur un hymne â la Virge, et l’encens offert chaque soir au dieu des saisons termine avec la priâre une journâe de paix, sanctifiee par le travail. Les Megalovlachites de Calarites, de Mezzovo et de l’Aspropotamos, relevaient, ai-je dit, des sultanes inâres, au trdsor desquelles ils payaient annuellement une somme de quatorze cents piastres pour toutes redevance. Maintenant, courbes sous la verge du www.digibuc.ro 24 PER. PAPAHAGI vând decât de formă o căpetenie de Turc sub titlul de subaş, care nu face nimic împotriva obiceiurilor lor. Ei sunt stăpâni ai corpurilor lor; economia, principiul bogăţiilor, şi sârguinţa, îi susţine în nădejdea unui viitor mai bun. îndestul de patrioţi, nu consumă decât foarte puţine lucruri din străinătate; sofalele şi'chelimurile, cari fac mobila lor de căpetenie, le lucrează singuri. Prin legi sumptuare, întocmite din timpuri uitate, femeile lor sunt datoare să poarte sari-cele fabricate de ei, şi singura podoabă luxoasă sunt năfrămile de mătase cu cari se gătesc în zile de sărbătoare. Broderiile, galoanele, şireturile de aur, şalurile şi blănurile răspândite în Orient, le sunt oprite. De s’ar găsi bărbaţi slabi, cari să slăbească aceste orândueli, ar fi mustraţi, dojeniţi, când ar îngădui găteli de lux femeilor lor; şi acele aduse dinafară de ţara lor, venind în Valahia-de-sus, sunt ţinute să îmbrace portul local. Dacă vreun om se îmbracă în costumul aurit şi costisitor al Albanezilor, şi dacă părăseşte aerul familiar, e privit ca un om îndoelnic şi pierde încrederea compatrioţilor săi. «Aşâ sunt orânduelile acestei poporaţiuni. Iar în ce priveşte probitatea, ea a pierdut din curăţenia sa de când mai mulţi negustori s’au aruncat în comerţ la mari speculaţiuni, unde virtutea este adesea constrânsă să se poticnească.» satrape de l’Epire, et livres â ses vexations, la viile seule de Calaritâs est frappee d’une contribution de plus de cinquante miile piastres, et Ies dettes de la communautd, dont la banlieue est peu considerable, s’dlevent dans ce moment au-dclâ de trois cent miile francs, portant l’in târât de dix pour cent. Malgrâ cette calamite, Ies Calaritiotes se consolent, parce que’ils s’administrent eux-mâmes, et qu’ils n’ont qu’un fantome de chef turc sous le titre de soubachi, qui n’entreprend rien contre leurs usages. Ils sont maitres de leurs corpsj l’dconomie, principe des richesses, et l’activite, Ies soutiennent dans l’esperance d’un meilleur avenir. Assez patriotes pour ne consomer que tres peu de choses de l’âtranger, Ies sofas, Ies tapis, qui composent leurs principaux ameublements, sortent de leurs manufactures. Par des lois somptuaires, etablies de temps immemorial, leurs femmes doivent porter des capes de leurs fabriques, Pt pour tout ornement de luxe, il leur est accordâ deux fichus de soie dont elles se parent dans Ies jours de gala. Les broderies, Ies galons et Ies fils d’or, les chalesetles fourrures en usage dans l’orient, leur sont defendus, Les maris assez faibles, s’il s’en trouvait, pour se relâcher sur Ies reglements seraient repris et blâmes, s’ils pcrmettaient une parure de luxe â leurs femmes ; et celles quls epou-scnt hors de leurs pays doivent endosser la bure en venant habiter l’Anovlachie, Si un homme se revât du costume dore et dispendieux des Schypetars, s’il quitte l’aire de familie, il est regardd comme un âtre equivoque et perd la confiance de ses compatriotes. Tels sont les râglemens de cette peuplade. Quant â sa probitc, elle a perdu de sa puretc depuis que plusieurs de ses negociants se sont jctes dans les hautes speculations au commerce, ou la vertu est souvent exposee â trebucher. www.digibuc.ro DIN TRECUTUL CULTURAL AL AROMÂNILOR. 25 Vede orişicine că presupunerile noastre, cum că la Călări va fi fost o vieaţă intelectuală aromânească, nu sunt exagerate, întru cât ar atârnâ de bună starea locuitorilor, de dragostea de învăţătură şi de cultivare şi de alte însuşiri trebuincioase pentru aceasta, însuşiri întrunite cu prisosinţă de Călăreţi. Cuprinsul vasului aromânesc Simota. Vasul, după cum am spus, este datorit unui Călăreţ şi fără îndo-eală este comandat de acesta la vreuna din fabricele din Viena. Dăm aci cuprinsul interesantelor versuri transmise din solicitudinea Călăreţului, ca să rămâe ca un document nepreţuit de limbă pentru timpul de acum un veac, poate şi mai mult. Iată-le, în original, transcrise în caractere latine şi traduse în limba română literară: In original: KaiXepOxou ajieS, jiraâ y6v8 xâ îu axeif. MbXxb ae vif pjuae, ae vg xe SepaTj. Tpâ ae v8 x£»j ER. PAPAHAGl Sâ vedem care este originea numelui CălarVi. Oraşul se zice: Călări (pl. nearticulat) sau cu articol, cum se’ntâmplă cu mare parte din numele de localităţi la Aromâni, CălarVi. Aşa se zice: Cuţurî (satcupăceresc în drumul împărătesc sau al Aromânilor din ţinutulGrebine)şiart. CuţitrVi{pl.) (=Buşteni); tot aşâ se aude numai la plural, articulat sau nu: Mavrani, art. Mavranl’i, Şargani, art. Şarganl’i, Dinirădî, Org’il’i, etc. De unde se derivă Călări, CălarVi? Ne referim la cel dintâiu care a exprimat o părere în această privinţă, la călătorul Pouqueville; după el s’ar fi numit oraşul Calarites, din pricina apelor frumoase ce curg din stâncile sale: «... le nom de Calarites, â cause des belles eaux qui coulent de ses rochers» (1). Pouqueville nu arată cu toate acestea cum s’ar fi derivat din «apele frumoase» acest nume. Nu arată în ce limbă s’ar fi făptuit aceasta. Din aromâneşte de sigur că nu; căci din «ape muşate» cu nici un chip nu reuşeşti să ajungi la Calarites. Probabil s’a gândit la limba grecească. Dar nici aceasta nu lămureşte originea cuvântului. Numai în prima parte întâmpinăm cuvântul Cală, care ar puteâ fi «bune, frumoase». In partea a doua însă găsim un simplu sufix, care are o anumită funcţiune, anume serveşte a formă numele locuitorilor unei localităţi şi ca atare nu are nimic comun cu «ape», zise pe greceşte oăaxa, sau pe neogreceşte vspâ (sing. vspb). Se mai adaogă aci şi o nouă greutate, când am voi să derivăm numele din greceşte. Anume: locuitorii, după cum însuş Pouqueville spune la locul citat, se află aci cam de prin secolul XIII. De ce ar fi recurs la limba greacă atunci pentru a-1 numi? Această hazardată origine a numelui trebueşte aşâ dară înlăturată. Alte etimologii pentru acest nume de localitate nu cunoaştem. Ni se spune însă că CălarVi ar însemnă «Cavaleri», fr. «chevaliers», pe limba germ. «die Reiter», cum face Weigand cu atâta uşurinţă în lucrarea sa Die Aromunen, I, pag. 163. Cum ar fi ajuns Călări să însemne «die Reiter», las ca Weigand să lămurească. Eu ştiu că acest cuvânt în Aromâna se întrebuinţează ca adverb şi adjectiv şi deseamnă acelaş lucru ca şi daco-rom. călare. Forma sub care îl aflăm în aromâneşte este : calăr, ncalăr, călăr, ncălăr, [njcălare. Nici eu, nici toţi Aromânii întrebaţi de mine, nu-i cunosc alt senz, cu atât mai puţin pe cel de «chevalier», «die Reiter». 1 (1) Pouqueville, Voy. dans la Grece, voi. II, pag. 350. www.digibuc.ro blN TRECUTUL CULTURAL AL AROMÂNILOR. 81 Desigur că Weigand a tălmăcit rău pe I. Caragiani,—deşi nu-1 citează — care crede de asemenea că este vorba de «chevalier» ; acesta însă nu pune pe «Chevalier» în legătură cu Călări’i, ci cu «Călăreţi», după cât îmi amintesc, ceeace nu-i tot una. In adevăr, atât I. Caragiani cât şi I. Neniţescu (1), numesc oraşul Călăreţi în loc de Călări, Călarl’i, cum e desemnat de înşişi locuitorii lui, şi de aci sensul de călăreţ, călăreţi cu care-1 tălmăcesc, pentrucă în fond Călăreţ înseamnă şi călăreţ (chevalier). Vom vedea cum stă chestiunea cu acest nume mai jos. Deocamdată spunem că Călăreţi înseamnă locuitorii din Călări, format foarte firesc dela Călări. Grecii cărturari au pus în Circulaţie terminul KaXappvj'uai pentru arătarea oraşului Călări. Aşâ îl întîmpinăm în geografiile lor şi în toate celelalte scrieri. Bunăoară Gudas, în Bîot rcapdXXTjXoi, voi. VII, pag. 248, vorbind despre Coletti, ne spune: [isrâ SI zaoza [LezâS'q sIq KaXXapp'fj'uac; apoi mai jos... ozi ev KaXapp'fj'uaiG UTtrjpXe 'TCepubvojj.oe 'eXX^vta'C'ijc. Se petrece aci, ca şi la I. Caragiani şi I. Neniţescu precum şi la Pouqueville, o mare confuziune între numele de localitate şi între numele locuitorilor acelei localităţi. KaXappvj'uai, Calarites a desemnat la început pe locuitorii oraşului Călări, ci nu însuş oraşul. Dacă se aplică însăş localităţii, aceasta se datoreşte numai obiceiului rău ce-1 au scriitorii greci de a întrebuinţa nume făurite de ei, ca privite mai bune, mai literare. Din Călări, pe neogreceşte KaXdppT], potrivit firii limbii greceşti, numele locuitorilor trebuia să fie KaXappTj'UYje, pl. KaXappvj'uai, ca şi MuipaTjtTjs, dela Mopsa ca şi rp£6£V7jr/]C, dela TpsSsvd, etc. Şi tot aşâ au zis Francezii Calarites, după modelul limbii greceşti, dela care se împrumută în general de scriitorii străini mai toată terminologia zisă ştiinţifică, fie că este sau nu în consonanţă cu adevărata rostire a numelui. Aşâ s’a urmat din nenorocire. Propriu KaXapp'îj'uat, Calarites, cum găsim la scriitori greci şi străini, înseamnă «locuitorii oraşului Călări». Că se aplică şi oraşului, am văzut de ce. Tot aşâ şi cu Călăreţi. Acesta este derivat dela Călări prin sufixul -icius şi înseamnă locuitor al Călarilor, dar nu însuş oraşul. Că este pus de I. Caragiani şi I. Neniţescu în legătură cu «călăreţ» (chevalier) este foarte firesc, şi provine de acolo că Călăreţ este 1 (1) I. Neniţescu, Dela Românii din Turcia europeană, Buc. 1896, pag. 225. www.digibuc.ro PER. PAPAaAGÎ S2 omonim cu călăreţ, al cărui sens propriu este cel de «chevalier». Singura greşeală a acestora este că ieau numele locuitorilor drept nume de localitate. Ar fi trebuit şi ei să întrebuinţeze numele de Calări pentru desemnarea oraşului şi cel de Călăreţi pentru desemnarea locuitorilor din Călări. Firesc ar fi fost ca locuitorii Calărilor să fie desemnaţi, cum se întâmplă şi cu celelalte nume de localităţi la Aromâni, prin Călărăt (ca Avdilîât) sau prin Călăreăn (ca Mălăcăşean), sau prin Călărăr (ca Curcă,r, dela Corcea, Bitcuiăr, dela Bitcuk’l), sau cu un sufix străin precum ar fi -ot, -it, ca să avem Călăriot, sau Călărit (cum ne şi e transmis pe vas), după felul limbii greceşti. Se vede însă că au prevalat în cazul de faţă alte consideraţii şi s’a zis : Călăreţ. Dacă I. Caragiani şi după acesta I. Neniţescu aplică numele de Călăreţi şi oraşului, aceasta provine tot din credinţa lor greşită, că ar fi mai potrivit acesta decât cel de Călări. Noi l-am numit numai Călări, pl. art. Călări'i, pentru cuvântul că ace-sta-i numele ce-i dau propriii locuitori ’ şi nimeni, credem, n’are dreptul să schimbe acest nume într’altfel decum este întrebuinţat de înşişi locuitorii lui. Şi nici nu înţelegem de ce l-am schimbă. Ar fi să pervertim înţelesul numelui toponomic ca şi al celui al originii, pentru a nu le mai puteâ află rostul. Pe când, păstrându-lo neatinse, aşâ cum se aud, originea lor apare clară, după cum am văzut că se petrece lucrul cu Călăreţi şi după cum vom vedea în explicarea lui Călări. Am văzut din descrierea dată de Pouqueville care este poziţia oraşului Călări, Călări’i. Iată ce zice el textual : «La viile de Calarites, telle qu’elle existait en 1815, comptait cinq cent quatre vingts familles Yalaques etablies dans un site plus propre ă ser-vir de repaire aux aigles et aux vautours qu ă des hommes. Gronp^e par etages depuis la rive acore des abîmes, elle s’etend dans un devcloppemcnt de six cents toises sur le versant meridional du mont Padoure-Moure.» . Atrag băgarea de seamă asupra cuvintelor din urmă : grupat oraşul in caturi, etc., care ne dă chiar explicarea numelui de Călări. Este vorba de locuri, de munţi cari par că sunt călări; avem deci desemnarea unei configuraţiuni de pământ după aspectul ce-1 înfăţişează. Se petrece şi aci acelaş lucru ce-1 întâmpinăm în numirea Scări, — nume de localitate cam pe la mijlocul drumului aromânesc „Calea Aromânilor", numit şi vasiliM strata pe greceşte, din www.digibuc.ro DIN TRECUTUL CULTURAL AL AROMÂNILOR. 33 ţinutul Grebine —numit aşa pentrucă tot suişul este prăpăstios şi în formă de scări (trepte). S’a zis la început probabil «munţii’i călări» şi apoi, cum se întâmplă foarte des în toponomie, simplu Călări, după cum se zice numai Disicata, Discata, în loc de Valea sau Pădurea Disfijcatâ( 1); Mpuţîta (fântână)» (=Impuţita fântână); Arsa (localitate în Albania); Şilătură, partea muntelui în formă de şea ş. a. Vedem prin urmare că originea cuvântului Călări, Călări’i este modestă şi uşor de lămurit. Apoi din acest nume de localitate uşor se explică Ngr. KaXappvjtTjc, Călărit şi aromânescul Călăreţ, cu sensul de «locuitor al Călarilor», singurele cari trebuesc păstrate şi întrebuinţate, dacă dorim să nu domnească confuziune între numele de localitate şi cel derivat dintr’acesta pentru numele locuitorului şi dacă dorim să nu ajungem din pricina aceasta la o numire ca Kalăg-QVTubrae ce o întâmpinăm pe vasul grecesc, reprodus în lucrarea de fată, numire cu desăvârşire artificială, neîntrebuintată, si cu totul imposibilă. 1 (1) Localitate în ţinutnl Grebinei. Analele A. /?. — Tom. XXXV.—Memoriile Seci. Literare. 3 www.digibuc.ro INDICE DE CUVINTE Următorul indice cuprinde toate cuvintele aromâneşti de pe documentul de limbă al vasului aromânesc Simota. Cuvintele sunt explicate pe limba dacoromână; se arată şi etimologia lor, acasă locuţ. adv. = acasă, (Lat. ad. -f- casam). ameu pron. poses. = al meu. (Derivat din art. posesiv a-j-pron. posesiv meu. Art. posesiv a în Aromâna este stereotip pentru toate formele dela sing. şi pl., mase., fem. şi nu se flexionează ca în daco-româna, unde avem al (mase, sing.), a (fem. sing.), ai (mase. pl.), ale (fem. pl.), Există înâă şi în dialectele daco-române sub forma stereotipă a ; cfr. în Moldova; a mele, pentru ale mele; cinci capre a mele. Vezi în Hasdeu, Etym. Magn. Romaniae, col. 18, 19. ateu pron. poses. = al tău. (Derivat din art. posesiv stereotip a -|- pron, posesiv teu. Vezi cuvântul de mai sus), beau, bilă, biut(ă), beare, vb. II, = beau, a bea; biă (imperat., vers. I), se nu biai (subj., vers. II) = să nu bei; se biai (subj., vers. III) = să bei, (Lat. bibo, bibere), ca adv. = ca. (Lat. quam). Câlăritu sbst. propriu = Călăreţ, locuitor al Calărilor; este forma neogrecească de KaXapprjxîjj, derivată dela Călări, care, de s'ar fi păstrat şi pe neogreceşte, ar fi sunat KaXape, după cum Moraitis (pe aromâneşte Morait şi Murait), derivat dela Mored, (arom. Mureauă). Vezi mai sus cele spuse despre originea cuvântului Călări şi Călăreţu. eu pron, pers. = eu. (Lat. e(g)o). fac, fecu, fapt(&), făţeare sau fdţire vb. III = fac, a faceâ. (Lat, facio, feci, factum, facere); se nu-ţi facă reu = să nu-ţi facă rău (vers. III) = să nu-ţi facă rău. iubetu, mbitdi, mbitat(ă), mbitare vb, I = îmbăt, a îmbăta. Tra se nu te mbetu eu = Ca să nu te îmbăt eu (vers. III). (Lat. imbibito, imbibitare). multu adv, = mult. (Lat, multum). nu adv. = nu. (Lat, non). www.digibuc.ro DIN TRECDTDL CULTURAL AL AROMÂNILOR. 35 oară sbst. = oară, dată; ună oară se biai = odată să bei. Vine în versul IV subt forma uară, cum se şi aude. (Lat. horam). pi prep. = pe. (Lat. per.). reu adv. reu ;= tra se nu-ţi facă reul=casă nu-ţi facă rău. (Lat. reus, a, um). se conj. = să. (Lat. sî, se), şi conj. = şi. (Lat. sic). te pron. pers., forma acuş. dela tu sau tine. (In Aromâneşte tu nu-i păstrat decât în cântece populare şi în expresia : tu ştii / = Tu ştii; bine pă ştii cel puţin tu ! In locul lui tu se întrebuinţează tine). = daco-rom. te ; tra se nu te vemai (vers. II) = ca să nu te vomi ; tra se nu te nibetu eu (vers. III) = ca să nu te îmbăt eu. (Lat. te], tra conj. = ca ; tra se = ca să. (Lat. inter) ntrey [n] tră, tra.) ţi pron. person., form. dat. dela tu, tine ; tra se nu-ţi facă reu. (vers. III)= ca să nu-ţi facă rău; acasă-ţi (vers. IV) = acasă-ţi. (Lat. tlbi). ună = ună; ună oara=ună oară, odată (vers. IV). (Lat. unus, una, unum). vom, vumuî, vumut(ă), vumeare sau voaniire vb. II=a vărsă. In acest dialect poate infinitivul face vemare sau vămare, vămeare, cu prefacerea lui vo-, respectiv vu- (în silabă nearticulată) prefăcut în vă-, din pricina labialei, după cum arată forma : se nu te vemai (vers. IV) = să nu te vomi, unde ve- din vemai stă, probabil, pentru vă. Acelaş fenomen îl întâmpinăm in Ucuta, în vu, pentru va: vu se fac, pentru va se fac (=o să fac, voiu face), (Lat. vomere). *vau inf. *vare. vb. I=a se duce. Vasul Simota ne păstrează şi o însemnată rămăşiţă în limba română a verbului latin vadere. W. Meyer-Liibke, vorbind despre existenţa şisoartea terminului lat. vadere în limbile romanice, spune că s’a păstrat în toate, afară de limba română. Există totuş şi în limba română, şi anume în dialectul aspropotamit, în graiul Megalovlahilor din Aminciu, Călări, Siracu, Cornu., etc., o preţioasă rămăşiţă a acestui termin. Anume s’a păstrat în această regiune vadere la Indic. prez. pers. II vai = te duci, la Imperativ : vai=du-te ; la subj. pers. II: se ucM=săte duci. Forma din urmă: se val, o întâmpinăm pe vasul aromânesc «Simota», vers. IV. Cu privire la originea cuvântului nu încape cea mai mică îndoeală că este latinească. Derivarea lui totuş înfăţişează orecari greutăţi şi se cuvin oarecari lămuriri. Direct din latinul vadere nu poate veni, căci nu se poate explică căderea lui -d- intervocalic în Româna. împrumutat de asemenea nu poate fi din nici una din limbile popoarelor cu cari Aromânii au venit în atingere. Singura limbă, din care ar fi putut fi împrumutat, ar fi fost cea albaneză. In aceasta există ter- www.digibuc.ro 3G PETt. PAPAHAGI minul vete şi vetem cu însemnarea de «mă duc, călătoreso». Gustav Meyer, care s’a ocupat cu origena lui vete, vetem în Etymologisciies Worterbuch der albaresischen Sprache (Wien 1891, pag. 468), îl pune în adevăr în legătură cu latinescul vadere şi anume socoteşte că se poate derivă din forma vaditus. Totuş nu se rosteşte hotărît, ci cu multe rezerve. Din albanezeşte însă este cu neputinţă să se derive aromânescul *vau, *vare, sau forma atestată vai, se vai, din pricina greutăţilor fonetice. Am fi avut vetescu sau vetedu. Cuvântul însă se poate lămuri foarte bine direct dintr’o formă latină populară vao, făcută după stao, formă ce se admite şi pentru derivarea, unor forme identice ale celorlalte limbi romanice. Iată ce ne spune cu privire la aceasta W. Meyer-Liibke în a sa Granimaire des langues romanes, II, pag. 293 (264), & 228 : «Pour Ies autres verbes: vadere, ambitere, ambulare, Ie meilleur procădă est d’examiner chaque langue en particulier ; on peut toutefois des â prăsent faire cette remarque gănărale : en latin vulgaire deja vao, refait sur stao, et partant vas vat vaunt, l’imper. vae ont du s’employer, comme formes â dăsinence accentuăe se sont modelăes sur I avec par-faite răgularită; en ital. andiamo andate, en frâng, allons alles, en esp. andiamo, andais, etc.». Fără a luă în considerare cele ce spune W. Meyer-Liibke cu privire la formele din urmă, din forma latină populară vao, vas, vat, a rezultat uşor pentru limba română *vau, vai, *va,—ca stau, stai, sta, ca dau, dai, da, ş. a. — din care nu s’a păstrat decât vai, se vai. "Vinu sbst. = vin. (Lat. vinum). www.digibuc.ro Per. Papahagi, Din trecutul cultural al Aromânilor. !e--\Up ix.3poiSVfnJffl}*1*' <> J . : >J, Vanul Simota. (Cu cuvinte aromâneşti). Analele A. II.— 'lovi. XXX\r.— Memoriile Secţ. Literare. www.digibuc.ro I. Vasul Simota. (Cu cuvinte greceşti). 2p o o o o Per. Papahagi, Din trecutul cultural al Aromânilor. II. nO O O O O O O O / / SW^Yr?î<^|LL ^'oJO~oJ3^ TJ ) ' * voa sap^îryji^vt-^^ P O o o o o .dxateJe .4. i?.— Tom. XXXV.— Memoriile Secţ. Literare. www.digibuc.ro O o o o Per. Papahagi, Din trecutul cultural al Aromânilor. III. Analele A. R.-Tont. XXXV.—Memoriile Secţ. Literare. www.digibuc.ro O O O o RUTENII DIN BUCOVINA SCHIŢĂ ETNOGRAFICĂ DE PROTAPRESVITERUL DIMITKIE DAN Membru corespondent al Academiei Române şi al Comisiunii Centrale i. r. din Viena pentru in°rijirca monnin mtclor. Şedinţa dela 21 .Decentmie 1912. PREFAŢĂ Fiind Românii din Bucovina siliţi să poarte acum o grea luptă de apărare a naţionalităţii si bisericii româneşti moşteni le dela strămoşi în contra nesăţioaselor pretenţiuni ale Rutenilor (conferă Chestiunea bisericească In Bucovina de T. V. Stefanelli, Bucureşti 19121, am crezut oportun să dau la lumină tocmai acum această schiţă etnografică asupra Rutenilor, ca ei să fie mai bine cunoscuţi. Lucrarea mea nu est1 nouă, ci ea a fost scrisă într’un cadru mai îngust în anul 1885, când mă aflam ca expozit parohial în salul rutean Jujineţi dela frontiera Ualiţiei, ca răspuns la întrebările trimise mie atunci prin Consistorul arhiepiscopesc de cunoscutul etnograf II. de Uimei, pe atunci i. r. căpitan — astăzi general în retragere — la regimentul de infanterie 41, recrutat din feciori români din Bucovina. întrebările amintitul le-a formulat după sistemul vestitului etnograf Dr. Kraus, care l-am mănţinut. Acuma am amplificat acele răspunsuri într’o schiţă, căreia i-am adăogal câteva ilustraţiuni şi la fine câtevâ proverbe rutene. Acestea le-am publicat în original în anul 1895 într’o foaie ruleană din Cernăuţi, când mă aflam ca paroh în Lujeni, o comună ruteană situată pe Prut, şi trebuiam să documentez prin publicarea de pre- www.digibuc.ro 38 DIMITRIE DAN clici în limba ruteană în revista «Candela» şi alte publicaţiuni profane în aceeaş limbă perfecta mea cunoştinţă a limbii rutene în graiu viu şi în scris, din cauza că politicianii ruteni de pe atunci, temându-se de mine ca de un periculos naţionalist român, care cu timpul ar li putut să ocupe acolo un post conducător, căutau prin răspândirea— mai ales înaintea guvernorului ţerii de pe atunci de tristă memorie— de informaţiuni false, că eu n’aş cunoaşte limba ruteană, să mă facă imposibil în parohia amintită. Şi sămânţa sămănată în popor de acei politiciani, cari nu se sfiiau chiar să vorbească poporului în public în contra mea, a prins şi un fel de rădăcină, căci poporenii din Lujeni au început să zică despre mine: Dobrii ■panotcek, leş skoclă-.şo win wolsch, adecă: bun preoţel, numai păcat că-i Valah ! In urma nemai pomenitei presiuni ce s’a exercitat, am părăsit în anul 1896 fără oarecare regret poporul rutean, după ce i-am servit aproape 15 ani, în mijlocul căruia şi aşâ mă simţiam străin şi ca exilat în Siberia. Trebue să recunosc însă că prin petrecerea mea în mijlocul poporului rutean am câştigat o amănunţită cunoştinţă a acelui popor cu toate datinele şi obiceiurile lui şi a limbii slavone, care mi-a fost şi-mi este de mult folos. Straja în Iunie 1912. www.digibuc.ro Cap. I. Starea culturală a Rutenilor. Fiecare gospodărie din părţile locuite de Ruteni în Bucovina este deosebită de celelalte din acelaş sat. Cele mai multe gospodării se compun numai din câte o casă, la care este alipit în partea dreaptă un şopron, numit preţuia^(sprijinita), care se foloseşte, dacă sunt vite,’ ca grajd. Câte odată şopronul se alipeşte dinapoia casei. Casa de regulă este de 8x4 metri, fără de şopron. Ea de regulă este acoperită cu jupi din paie secerate de sâcară, ca si şopronul, sau cu trestie şi papură, mai rar cu draniţă. Casa aşezată cu faţa spre miazăzi sau răsărit obişnuit are o odaie mai mare, numită diata, care se despărţeşte de camara situată în stânga, numită diacenn ( = căsuţă) prin o tindă: sini sau diovoWB, care în sus n’are pod şi prin care se suie fumul din cahla casei în pod, care este înnegrit de fum şi funingine. In tindă se ţine de regula râşniţa de mână, numită jorna şi o scară scurtă de lemn spre a se puteâ sui în podul casei. Gospodari mai bine situaţi au grajduri ridicate într’un loc deosebit de casă, câte odată şi o mică şură pentru descărcarea snopilor, un coşer pentru păpuşoiu, numit koşnita, o poiată: karamink pentru mascuri, un coşer lipit cu lut pentru găini: kurnik, rar o fântână: kiernifa şi câte odată o groapă săpată în pământ, numită zemnek. In o astfel de gospodărie locueşte de regulă numai gospodorul cu femeia şi copiii lui. Se întâmplă însă, că ginerele sau nora lo-cuesc împreună, însă numai la începutul vieţii lor conjugale, până ce-şi clădesc o casă proprie. Casele şi acareturile laterale se durează din lemn moale, sau din pari vârîţi’ în pământ şi apoi îngrădiţi cu vălătuci de lut arnes^ tecat cu paie. Păreţii astfel construiţi se ung şi netezesc cu lut www.digibuc.ro 40 DIMITRIE DAN galbin. Iu părţile Nistrului, unde este maro lipsă de lemn, însă mare abundenţă de piatră, casele se fac din piatră văroasă şi se ung cu lut. Casele pe jos nu se podesc, ci Rutencele le ung cu lut. Lângă casă se află şi câte un pomeţăl cu vişini, perji, ineri, şi rar se află câteva corciuri de busuioc, gheorghine şi brăbănoc precum şi straturi cu ceapă, usturoiu şi sfecle. In desemnul alăturat prin a se arată casa sau odaia de locui^ prin 1) tinda, prin c canmra, prin (1 şopronul şi prin e prispa. Voind cineva să-şi dureze undeva o casă, iea subsuoară 2 pani şi merge la locul destinat pentru clădire, unde lasă pânile jos. Dacă ele cad cu faţa în sus, este semn că locuitorii vor avea noroc in ea, la din contra ba. La aşezarea fundamentului casei se pun sub acesta câţiva bani. Intrând cinevâ într’o casă sau părăsind-o stră-mulându-se în alta, pune pe masă sau pe fereastră pâne şi sare. Casele nouă se socotesc a fi necurate şi ca cei ce vor intră şi locui în ele să fie scutiţi de boale şi nenorociri, de aceea Ruteanul, înainte de ce intră în casă nouă, aruncă în ea un cocoş sau câne negru, ca un fel de jertfă duhului celui necurat, ca să-l îmblânzească şi rolele să vie asupra acelor vietăţi. Casele de aceea se aşează cu faţa spre răsărit sau miazăzi, adecă spre soare, ca diavolul, www.digibuc.ro RUTENII DIN BUCOVINA. 41 caro so fereşte de soare şi de lumină, să nu se poată apropia de dânsele. Lângă drum aproape nu se clădesc case, deoarece drumurile sunt proprietatea diavolului. Gospodăriile se înconjură sau cu un gard împletit din nuiele, însă fără streşină, sau cu un şanţ de pământ, sau cu un zid de piatră fără tencueală. Casa Ruteanului este întocmită în următorul mod: îndată lângă uşa de intrare şi anume în dreapta se află în odaia lui de locuit o laiţă, pe care stau cofele cu apă sau şi un blidar foarte primitiv de lemn, iar în stânga vatra, numită pic (=cuptiorul), dinapoia căreia se rădică cuptiorul numit horn. Rar se află în casele Rutenilor o vatră de spijă, aşâ numitul Sparrherd. Lângă păretele din fundul casei se află un pat care se compune din 4 scânduri aşezate pe 2 chingi bătute pe 4 pari înţepeniţi în pământ. De aici urmează împrejurul păreţilor laiţe din câte o scândură. Pe păretele despre răsărit atârnă icoanele sfinte, cari de regulă sunt foarte primitiv zugrăvite pe sticlă sau tipărite pe hârtie. Acestora Ruteanul bigot din fire le atribue putere apărătoare şi arzând cevâ undevâ, el îndată scoate în ogradă o htiscâ de sare, pâne şi o icoană şi le aşează jos, ca astfel casa lui să fie scutită de foc. Dinaintea icoanelor stă marea ladă cioplită şi cu picioare, numită skrenia, al cărei capac prevăzut cu încuitoare serveşte ca masă. Deasupra patului atârnă de pod o prăjină, numită jerdtea, în forma această _|_________________|_ unde se ţin straiele, laicerele ş. a. Deasupra acestei prăjini este făcută dintr’o scândură un fel de poliţă, pe care se aşează perine şi pânzături. Cuptiorul se foloseşte iarna şi vara ca loc de culcare. împrejurarea că casnicii locuesc vara şi iarna—se înţelege fără a deschide ferestile şi a aerisi—numai într’o mică odaie, are pe o parte beneficiul că iarna se trece puţin material de încălzit, ca paie, ciu-cleje de strujeni, stuh, papură, balegă de vită uscată la soare, mai rar lemne, cari peste Rrut până la Nistru sunt foarte rare şi exorbitant de scumpe, pe de altă parte însă marele pericol că în astfel de case se nasc diferite boale epidemice. In sus amintita ladă-masă se păstrează—dacă sunt—hârtiile de valoare si cartea birului. Tot aci se tin si cămeşi si alte mărun- j > i j i ţişuri. Ruteanul se foloseşte la lucrarea câmpului de un plug: pluh, de fier, se mai află însă şi de lemn, de grape: barone, de lemn cu colţi de lemn şi de fier şi câteodată şi de un vălătug de lemn: * www.digibuc.ro 42 DÎMITRIE DAN valok. Spre a-şi putea ascuţi uneltele gospodăriei afli aproape la fiecare casă câte o tocilă de piatră rotundă: tocilo. Ornamentele uzitate la Ruteni sunt executate, uneori cu mult gust, cu predilecţiune în colori vii, între cari coloarea roşie ocupă locul cel mai însemnat. Fiecare comună are modelele sale. Coloarea galbenă se prepară din coaja pădureţului, dar cea neagră din cojile florii soarelui şi din frunze de nuc. Celelalte colori se cumpără din dughenile oraşelor. Oamenii neştiutori de carte se folosesc la socoteli şi de răbuş, numit hârb. Focul de regulă se aprinde cu chibrituri, dar se întrebuinţează şi iasca cu amnarul şi este cunoscută şi aprinderea focului prin frecarea a două lemne la olaltâ, Femeia ruteană fierbe mâncările în oale de lut, mai rar în oale de spijă sau tenicheâ smălţuită, cumpărate prin oraşe. Mămăliga se fierbe sau într’un hârgău de lut sau într’o căldăruşă de spijă. Bucatele uzitate la Ruteni sunt: mămăliga de păpuşoi: huleşa, dar se fierbe şi din făină de orz; sorbitura de predilecţiune şi de toate zilele este: borşul cu barabule, sfecle, fasole, bob, mazăre, apoi sarmale: haluşke cu crupe de păpşoiu, colţunaşi: perohe cu barabule, barabule fierte şi fripte, peşte fiert cu usturoiu, fiertură de gobaie, mai rar de vită. La carne se face un fel de umplutură: nacenka, care constă din jumări, ouă, lapte dulce şi făină de păpuşoi şi se coace deosebit în cuptior. Aceasta se mănâncă cu friptură. Se coace pâne de săcarâ şi de orz, se face mălaiu din făină de păpuşoi cu bostan şi cu barabule, dar se coc adesea şi turte numai pe vatră. Din făină de grâu se fac plăcinte cu curechiu sau şi cu mac: palaneţi. Se obişnueşte să se facă, mai ales toamna, un fel de mâncare din bostani. Se iea adecă un bostan: harbuz, i se ciopleşte coaja jur împrejur, apoi se despică şi se scot sâmburii şi toate celulele lăuntrice. După aceea bostanul se taie în felii, cari se fierb în apă la care se adaogă crupe sau făină dc păpuşoi. Această amestecătură se face tare şi se mănâncă cu lapte dulce sau cu lapte stors din sămânţă de cânepă. Dar bostanul se mănâncă şi fript sau şi necojit fiert cu apă, aşâ că se atinge felia de bostan în sare. Deosebit de mult se consumă barabule fierte şi curăţite cu muj-deiu de usturoiu, sau fripte în cenuşă, cari apoi se înting în sare. Fasolele se fac şi fâcăluite, adică după ce le-au fiert bine le adaogă usturoiu pisat şi oloiu şi apoi se mănâncă întingând mămăligă în ele. www.digibuc.ro RUTENII DIN BUCOVINA. 43 Oloiul se stoarce în doinitele din sat sau apropiere clin sămânţă de cânepă, sâmburi de bostan bine uscaţi în cuptior, sau din floarea soarelui. înainte şi după masă toţi casnicii îşi fac semnul crucii. La masă, care constă din o măsuţă mică pe 3 picioare şi este aşezată jos în mijlocul casei pe un ţol, se aşează cu capul gol numai gospodarul cu flecăii. Ceilalţi copii mănâncă cu mama pe vatră sau unde apucă, întâia bucată din bucate o iea gospodarul, până atunci toţi ceilalţi aşteaptă. Timpul mâncării este dimineaţa la 7 ore dejunul: obid, la 10-11 ore prânzul: poludinok, apoi se îmbucă la ora 1 sau 2 după amia-zi: pidvccirok şi seara la lumină cina: vecera. Băutura cea mai plăcută a Ruteanului este rachiul: Jtorioka, la care adese se mai amestecă şi rum, ba şi piper şi pelin, ca să fie tare si să se simţească. Luminatul se face sau cu opaiţuri sau cu petroleu într’o lampă mică fără sau cu cilindru, atârnată pe părete sau aşezată pe chi-mineţul hornului. Ruteanul fumează din luleâ tutunul numit markotka, care cu putoarea lui este în stare să te îmbolnăvească. Femeile nu fumează. Ruteanul doarme noaptea foarte puţin, mai ales pe timpul lucrului în câmp, însă îi place să tragă un semnişoar şi ziua, mai ales după mâncare. In noaptea înaintea Paştilor nu se doarme de fel, tot aşâ şi în ziua de Paşti, căci se crede că cel ce veghiază atunci, fiind în călătorie ploaia nu-1 va prinde. Nu se doarme în case sau mori pustii, nici în cimitire. Ruteanul se foloseşte de următoarele măsuri: miertic, numit gârneţ, diemerlie, numită ghineţa (= doniţă) şi de baniţă sau patrare, numită ghiletka. Cap. II. Obiceiurile Rutenilor. Jocurile de noroc uzitate la intelectuali poporul rutean nu le cu-noaşle. In timpul din urmă flecăii au adus dela oaste jocul cărţilor, carele însă la popor n’a prins rădăcini. El nu cunoaşte vreun joc de noroc, care ar semănâ cu domino, şah sau dam. Pentru aceea are el jocuri sociale, cari se joacă pe timpul priveghiului la morţi, numit liubok (adecă semnul dragoslii), ca jocul soroka = ţarca ş. a., www.digibuc.ro 44 DIMITRIE DAN spre a-şi scurta timpul şi spre a nu dormi. La astfel de priveghiuri se pun şi ghicitori. Apoi este uzitat jocul ciocnitului cu ouă roşii în ziua de Paşti, la care ocaziune cele mici însă tari de pichere sau gotcă sunt foarte căutate. Jocuri sociale se fac şi la şezătorile: vecerneţi din lungile seri de iarnă. Atunci se adună fetele, mai ales la casele unde sunt fete de măritat, cu furca la tors. Acolo se invită şi flăcăi şi cu acest prilej se fac şăgi (glume), se dau cimilituri (ghicitori) de deslegat şi se cântă. Flecăii joacă cu fetele Dumineca sau sărbătoarea după ameazi, dară şi după săvârşirea unui lucru al câmpului, prăşit, cosit, des-lacuL de păpuşoi, cărui lucru, dacă este făcut fără bani ci numai pentru cinste, îi zic ltlăka. Jocurile de predilecţiune la Ruteni sunt: kosăkul, kolomiika, dar şi un fel de horă repede, căreia îi zic arkăn. Tactul tuturor jocurilor este repede, iar muzica foarte vioaie. Muzicanţii sunL săteni, cari mânuează violina: skrepka, basul, ţimbalul: ţembal, dar se cântă şi din fluer: sopiuka. In fiecare sat este un căpitan al jocului, adică un flăcău care conduce şi începe jocul şi se numeşte: kdlfa. El începe jocul cu cea mai avută şi însemnată fată din sat. El îi şueră făcându-i semn, sau o strigă zicând: Mario nla! Jocul mai întâiu se începe numai de flăcăi şi după ce calfa şi-a strigat fata la joc, şi ceilalţi îşi strigă câte una din mulţimea fetelor, cari stau deoparte grămadă. Muzicanţii şed pe o laiţă în mijlocul celor ce joacă. La joc se obişnuesc şi chiuituri. Tot atunci se strigă versuri pline de satiră muşcătoare, de regală la adresa unor fete sau neveste prezente. Flăcăul la joc ţine fata de mână, sau îi cuprinde mijlocul, sau o ţine cu ambele mâini de şolduri. El conduce în totdeauna pe fată, care întoarsă cu faţa spre dânsul joacă înaintea lui. Jocul se face de regulă pe toloacă lângă biserică sau în cârcimă. Seara fetele părăsesc jocul, iar flăcăii merg cu muzicanţii la cârcimă, unde-şi urmează singuri jocul. Aici nu odată se întâmplă sfezi şi bătăi între flăcăii iriLaţi de horilcă (rachiu). Afară de ocaziunea jocului, şueratul nu este bine văzut. Afirma-ţiunea sau negaţiunea Ruteanul o respică prin înclinarea sau clă-tirea capului. Când merg mai mulLe persoane, atunci cel mai bătrân merge înainte, iar ceilalţi urmează după etate. Bărbatul merge înainte şi intră în casa vecinului, iar femeia îi urmează şi intră abiâ mai târziu, cam când bărbatul şi-a schimbat bineţe,le cu casnicii. www.digibuc.ro RUTENII DIN BUCOVINA. 45 Salutarea se exprimă prin descoperirea capului şi cuvintele bună ziua: dobrii deu, sau buna seara: clobrii wecer, la care cel salutat răspunde: dîakuîu sau dicicovale vaşeţi=mul ţămim d-tale. Femeia salută întâiu pe bărbat, cel tânăr pe cel mai bătrân, cel sărac pe cel mai avut. In vorbire cel mai tânăr intitulează pe cel mai bătrân cu epitetul: ve, adecă d-ta şi-i arată stima prin aceea, că-i sărută mâna. Tot aşâ cel sărac faţă de cel avut. Sărutarea pe gură rar se obişnueşte, de regulă unul sărută altuia mâna. Ruteanul când vorbeşte de lucruri inferioare sau poate neestetice, se foloseşte întotdeauna mai întâiu de fraza: şrmum obrasi sviati = cinstesc sfintele icoane, şi apoi numeşte acel obiect, iar înainte de a pronunţâ numele diavolului zice: sceos-6e=pierire-ar! Vorbind el despre un copil bine crescut sau de o vită frumoasă, rosteşte în totdeauna cuvântul: uinroku, adecă să nu fie de deochi! Lui îi plac mult cimiliturile: sahadke, proverbele: preklăde, maximele: prepooidke şi poveştile: baike. El ţine mult la satul său natal, cu toate aceste îl atli prin ţara întreagă ca lucrător, mai ales pe la căile ferate. Slujirea la oaste nu le prea place flăcăilor, deoarece aici libertatea lor este mult restrinsă. Ruteanul fiind iubitor de multă băutură, judecă foarte indulgent pe cei beţivi. El îşi exprimă dispreţul prin aceea că scuipă jos. Cerşetorii sunt socoţiţi ca oameni pedepsiţi deD-zeu şi află multă compătimire. Ruteanul adresându-se unui seamăn se foloseşte de cuvântul bre, şorobesi= bre, ce faci? iar pe o fată sau femeie o strigă cu: saraka, iak se majeşi? = săraca, cum te atli? La aceste răspunde întrebatul: diakwvate, harazd=mulţămesc, bine! îmbrăcămintea bărbaţilor la Ruteni se compune dintr’o cămeşă de cânepă sau bumbac: sorocika, izmene din asemenea materie: porkinefi, un brâu îngust sau mai lat de lână; păios, o samă poartă numai o cureluşă de piele bătută cu bumbi galbeni: pasok, cioareci albi sau negri de lână: Uuci, pieptarul lung cusut cu flori şi înzestrat cu primuri de pielcele de dihor sau de miel negru, numit keptar, cojocul lung cu mâneci: kojâch, sumanul negru sau şi negru-sur de lână: sardâk, ciubotele negre: ciobote, opincile: postole, cuşma de miel—câteodată cu un fund de catifeâ neagră—: kiiclma, şi pălaria dn paie: kapeUtich, care şi-o împleteşte fiecare din paie de săcară. Forma pălăriei aproape în fiecare sat este alta. lntr’unele părţi dintre Nistru şi Prut se poartă iarna un fel de copuză de postav albastru blănită cu blană de oaie şi încunjurată pe la margini cu cozi de vulpe, care, se numeşte kâpmci. www.digibuc.ro 4G DIMITRIE DAN Ruteanul poartă la brâu o pungă de meşină cu baiere şi sub pieptar arceşte o trăistuţă ţesută din lână în colori şi cu 2 cana-furi, cari ies la iveală pe subt pieptar. Flăcăii poartă flori si pene de păun şi răţoiu la pălăria de paie, care este încunjurată, în loc de cordeâ, cu un ghiordan de mărgele feliurit colorate. Femeile poartă o lungă cămeşă de cânepă, mai rar de bumbăcel, care ajuge până la căputa piciorului şi care pentru Dumineci şi sărbători este cusută la piept şi mâneci cu flori de lână. Ea câte odată este cusută cu pui şi pe la poale. Partea de jos a corpului şi-o acoperă femeile c’o catrinţă numită horbotha, ţesută de dânsele în diferite colori mai mult sau mai puţin intensive. Rutencele din părţile Nistrului însă poartă zadii ţâsute cu dungile de-a curmezişul (1), pe când catrinţele din o bucată sunt cu dungile în jos. Mijlocul şi-l încing cu un brâu colorat de lână, care strânge şi catrinţa lat rup. Şi fetele poartă catrinţa, însă în duminici şi sărbători zadie roş-albastră, căreia îi zic fota, sau o fustă largă cu piepţi din materie de lână intensiv roşie cu flori, care se cumpără prin dughenile din târg şi apoi se coasă acasă. In unele părţi, mai ales pe şesul Prutului, atârnă dela şoldurile fetelor în jos câte un tulpan intensiv colorat. Apoi femeile poartă pieptar, cojoc şi suman, ca şi bărbaţii, şi ciobote negre, roşii sau galbene sau papuci. Ele îşi acoperă capul acasă cu un fes roşu fără cariat’, sau se acoperă peste părul pieptănat în 2 cozi şi aşezat pe creştet în forma unui colac, a cărui parte deşeartă se împle cu petece sau buci, cu o basmâ roşie de aţă sau de bumbac. Frizura amintită se numeşte herpa. Ieşind femeile în sat se îmbrobodesc cu un lung ştergar alb de bumbac, numit ruşnek (=mâneştergură). In părţile Prutului este obiceiu că femeile tinere încing cârpa destul de înaltă peste ştergar c’o basmâ roşie de matasă, ale cărei capete cad pe spate. Se observă că schimburile Rutenilor sunt destul de albe şi curate, deşi femeile lor săpunul nu-1 prea folosesc. Femeile şi fetele îşi împletesc la coada părului mulţime de cordele colorate, cari flutură pe spate în jos. Fetele umblă de regulă cu capul gol sau îl învălesc, mai ales iarna, c’o basmâ de lână cumpărată în oraş, care cât posibil tre-bue să fie roşie. Pentru joc îşi pun pe cap un fel de cilindru G) Ele seamănă cu zadiile Rutencelor din Galiţia, numai că suni de o coloare întunecată, şi nu cărămizii ca cele ale Galiţiencelor. Of. Ilustraţiunea alăturată. www.digibuc.ro KtJTENII DIN BUCOVINA. 47 înfrumuseţat cu mărgele colorate, adecă cu ghiordane, şi la marginile de sus ale amintitului ornament o împrejurătură de pene de păun. Această găteală o poartă numai fata cea mare dela 16 ani în sus şi ea se numeşte koda sau gheordan. Ca semn de doliu se poartă părul capului despletit. La gât poartă fete şi femei mulţime de mărgele colorate de sticlă, corale roşii şi o împletitură de mărgele mărunte colorate, numită pletkenka, şi în unele locuri salbe de monede de plumb sau şi de argint. Aşa o salbă se numeşte salba sau zgarda. La urechi se poartă cercei de bacfon mari în felurite forme. Fetele căzute, cari au avut un copil, n’au voie să umble cu capul gol sau să-şi pue ghoerdan sau koda pe cap, ci ele umblă în totdeauna cu basma pe cap, care i-o pune moaşa pe cap imediat după naşterea copilului. Unei astfel de fete căzute îi zic pakrişka = acoperită. Bărbaţii se rad pe faţă şi poartă numai musteţe, cari le scurtează ceva tunzându-le. Părul capului nu se tunde, ci pletele unse cu unt se poartă pe spate, dar cel dela creştet se piaptănă spre frunte, unde este aşa retezat, că ajunge numai până la mijlocul frunţii. Părul dela ceafă însă se rade cu briciul. Fiecare bărbat ştie să se radă singur, dacă are briciu, dacă nu, apoi merge Sâmbăta seara la vecin, care îl bărbiereşte. Rutenii cari au îndurat pe timpul boierescului panşcina, multe împilări, îşi aduc cu jale aminte de acele timpuri triste în poeziile lor cari se şi cântă cu multă melancolie. Ei mai au cântece de dragoste, religioase şi felurite altele improvizate pe timpul jocului. CAP. III. Obiceiurile Rutenilor la sărbători. Vara şi anume a doua zi de Dumineca mare, când este seceta cea mai mare, se fac serbări îmbinate cu sfinţirea câmpurilor. Atunci încunjură preotul, însoţit de întreaga procesie bisericească si de icoane, învesmântat în ornate bisericeşti si călăuzit de tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, câmpurile stropindu-le cu apa ce o sfinţeşte la vreo fântână din câmp. La acest prilej se sfinţesc şi stânile, dacă sunt, şi se întocmeşte în câmp un ospăţ, lacare iea parte preotul şi personalul bisericesc. Rutenii obicinuesc a serbâ ziua numelui, însă numai în cercul fa- www.digibuc.ro 48 DIMITRIE DAN miliei, rudelor şi prietenilor, când se cinsteşte multişoară horilcă. Nu este obiceiu ca femeile să se adune deosebit de bărbaţi. După seceriş: jneva, se fac câte odată strânsuri, undo se bea mult. Atunci cosaşii ori secerătorii la sfârşitul lucrului joacă mai ales pe lanul boieresc, căci boierul le dă cinste şi le năimeşte scripcari. Ruteanul are obiceiul că-şi împodobeşte casa cu verde şi flori de B ori pe an şi anume: la Duminica mare, la aflarea Sf. Cruci şi la hramul bisericii. Atunci se lipesc frunze de leuştean pe ochiurile dela fereşti. i A doua zi de Crăciun se aprinde gunoiul din casă dinaintea porţii şi casnicii obicinuesc să sară deasupra focului, zicând că pârlesc barba cerşitorului celui bătrân, pentrucă n’o rade nicicând. Focuri se mai aprind şi în noaptea Pastelor, şi anume în 4 unghiuri ale satului. Poporul rutean nu ţine mult la coloarea vitelor sale domestice, tot aşâ este pentru dânsul fără însemnătate şi felul vitelor. Dacă cinevâ nu prea vrea să mănânce, din plăcintele cu mac cari se coc pentru zile mari, atuncii se zice: ijlduvniti bos nictJcotn,= mănâncă prostule, că-i cu mac, care este o deosebită delicatesă. La ospeţe de sărbători mesenii şed după vârstă. Cea mai mare necuviinţă se face cuivâ, când acesta vine la o casă si nu este îndată poftit de gospodar să intre în casă; cea mai mare cinste însă, când este poftit să intre, este când e aşezat după masă şi când gospodarul îi închină paharul cu rachiu. Ruteanul văzând toamna târziu păingenii lâsându-se jos pe câmpuri, zice că vremea cea frumoasă va mai dură. Dacă intră un vecin la altul, pe când acesta şi casnicii lui tocmai şed la masă, atunci este poftit la masă cu cuvintele: proşu s’name, adică: poftim cu noi, la care invitare acela trebuesă răspundă: s bohom, adică: cu D-zeu. Pentru ajunul Crăciunului gospodina fierbe grâu, care-1 îndulceşte cu zahăr sau miere, apoi găluşte cu crupe de păpuşoi, piroşte cu barabule, apoi bob, fasole, fructe uscate ca: perje şi mere, apoi peşte, face plăcinte cu curechiu murat, unso cu oloiu. Atunci trebue să fie pe masă 9 feluri de bucate. Aceste toate se aşează pe masa aşternută ca faţă de masă, sub care s’a pus puţin fân. Pe masă se mai aşează 5 pâni, un drob de sare mire şi puţină tămâie. Seara se aşează toţi casnicii la masă. Mai întâiu gospodarul iea cu lingura din grâul fiert: kutia şi aruncă conţinutul ei pe podelele casei. Dacă toate firele s’au lipit de podeâ, atunci se zice că anul viitor va fi www.digibuc.ro RUTENII DIN BUCOVINA. 49 priincios pentru albine şi holde. După aceasta gospodarul gusta din grâu şi casnicii îi urmează. Apoi gustă toţi în aceeaş ordine din toate bucatele pomenite. După cină fata strânge toate lingurile de pe masă, iese afară şi face sgomot cu dânsele ascultând din care parte vor lătra cânii, crezând că din acea parte îi vor sosi peţitorii. Seara la ajunul: sviatii vecer Crăciunului: risdvo, este obiceiu ca flăcăii, ba chiar şi epitropii bisericii să umble prin sat cu colinda: koliadâ. Dar flăcăii umblă şi cu capra, adică unul din ei se îmbracă ca un moşneag, iar altul îşi face un cap de capră, şi aşa umblă pe la case cântând cântece religioase, cari au refrenul: o dai boje = o dă Doamne! Dela Crăciun până la ziua închinării lanţului Sf. Petru (16 Ianuarie), care zi se crede a fi mijlocul iernii, nu se toarce. In noaptea spre Anul nou nu se doarme, deoarece atunci la miezul nopţii se deschide cerul şi vitele vorbesc în limba lor. In-Ir’acecaş noapte se crede că ard comorile cu bani ascunse în pământ. La ajunul Bobotezei flăcăii umblă cântând pe la case cu Ma-lunca. Atunci adică unul se îmbracă luând chipul unei babe, altul al unui moşneag şi altul al unui Jidov. Slavii dau numele de Malanka lunii lui Maiu, adică Primăverii, care a fost fiica pământului. Ea avea 4 fraţi: 1) J.d=Smeul sau Hăul, 2) Ilar, adică Frumosul sau Gheorghe, 3) Bai sau Ioan şi 4) Mir sau Dimitrie. Pământul a avut un fiu, numit Luna şi o fiică, Primăvara sau Maiu, din care nume se făcu Malaua sau Malanka şi anume din cauza că ea eră bine văzută la toată lumea pe care. ea o înveseliâ. Această însuşire a ei nu plăcu unchiului ei Smeului, caro căută toate chipurile s’o capete în împărăţia lui subterană, ceeace şi izbuteşte, deoarece fratele ei Luna o laşa mare. Ea în fine fu aflată de Soare, un fecior de împărat care o scoate şi o iea de soţie. In ziua Bobotezei Rutenii se adună cu mic cu mare la apa unde se face Iordanul, adică unde se sfinţeşte apa. Bărbaţii (gospodari) ţin în acest timp lumini de ceară în mâni, cari lumini sunt la capătul de jos învăluite cu crejme de pânză cu mărgele şi busuioc şi cu 3 picioruşe de lemn. Ele se numesc triţe. După ce preotul a sfinţit apa, caută fiecare să-şi cufunde lumina astfel împodobită în apa sfinţită, în unele locuri le îndeasă care de care la preotul, ca el să facă aceasta, şi apoi o aduce la biserică, unde o lasă pe masa jertfei sau într’un ungher înaintea icoanelor împărăteşti până la întâmpinarea Domnului şi apoi o iea şi o aduce acasă punând-o după icoane. Gospodarul aducând apă sfinţită acasă stropeşte cu dânsa casnicii, vitele şi toate despărţiturile casei, grajdiul, şura ş. a. Analele A. R.—Tom. XXX V.— Memoriile Secţ. Literare. www.digibuc.ro 50 D1MITKIE DAN După sfinţirea apei Iordanului albiturile nu se spală în apă curgătoare până în 2 săptămâni, deoarece aceasta este sfinţită. In ajunul Bobotezei fetele ies noaptea afară şi ascultă din care parte latră cânii, crezând că din acea parte le vor sosi peţitorii. In întâia zi a postului mare se face spoloTtanie, adică spălarea gurii şi a dinţilor de bucate de frupt, prin aceea că se bea cât de multă horilcă. Rutenii ţin şi ei ziua Dochiei, zicând că ea a mers să pască caprele, a fost însă prinsă de un ningău, care i-a udat 12 cojoace. Fi zic că cum va fi vremea în ziua Sf. Alexie şi a Bunăvestirii, aşa va fi la Paşti. In ziua Floriilor venind gospodarul cu mâţâşoare sfinţite dela biserică acasă, loveşte cu ele fiecare copil, femeia şi casnicii posle spate zicând: şntka bie, ne ia biîn, sa tejdeu vrlikden: mâţâşoara loveşte, nu eu lovesc, într’o săptămână Pastile. In Sâmbăta Paştilor se aruncă cojile ouălor folosite la mâncările paştilor într’o apă curgătoare. Ele se crede că ajung plutind până într’a 4 Duminică după Paşti la Rahmani, cari trăesc sub pământ dincolo de mări. Cojile ajunse aci s’au umplut iarăş cu albuş şi gălbănuş şi Rahmanii le mănâncă şi aşa îşi serbează Pastile lor, numite RacltmamMi oelikden. Poporul rutean crede că dacă un şorece mănâncă din anifora sau pasca sfinţită se preface în liliac. Ruteanul spălându-se în ziua de Paşii desdediminoaţă stă cu picioarele pe o secure, ca picioarele lui să lie tari ca fierul. El do regulă nu se scaldă până la Duminica mare, căci până atunci zânele apelor înoată prin ape şi-i trag la sine pe cei ce se scaldă. Pentru sărbătorile Paştilor este obiceiu, că se coace pasca, se fac ouăle cele roşii, cari dimpreună cu hrean, usturoiu, slănină, brânză, sare şi o lumină se aduc la biserică, ca preotul să le sfinţească. Gospodarul, întorcându-se cu aceste mâncări dela biserică acasă, de regulă cam când se zăreşte de zi, intră întâiu în grajdul vitelor, ca ele să fie sănătoase, şi apoi intră în casă. Sf. Gheorghe se crede a fi stăpân peste lupi şi apărătorul dobitoacelor, de aceea Rutenii în presără zilei de Sf. Gheorghe înseamnă uşile grajdurilor cu dohot şi pun dinaintea intrării la grajd grăpi cu colţii în afară, ca strigoaicele să nu poată intră acolo şi luâ laptele dela vaci. Se crede adică, că în acea noapte strigoaicele se adună pe hotarele satelor, unde joacă. Vacile se pot feri de dân-sele, dacă se presară în grajd mac, pentrucă strigoaicele, cărora www.digibuc.ro RUTENII DIN BUCOVINA. 51 le place macul, trebue mai întâiu să culeagă toate firele de mac împrăştiate, ceeace durează până în zori, şi apoi nu mai au timp să ajungă la vaci spre a le luă laptele. In ziua Sf. Procopie se serbează şi nu se face foc, spre a fi scutiţi de foc. Femeile în ziua Naşterii Sf. Ioan Botezătorul (24 Iunie) se duc în grădina cu legume, unde se piaptănă şi-şi fac cârpă mare, ca căpătanile de curechiu toamna să fie mari, iar în ziua de Ma-covei (1 August) aduc la bicerică mac şi felurite buruieni, ca preotul să le sfinţească, cari apoi sunt bune la felurite boale. Femeile dela Paşti până la înălţarea Domnului nu meliţă cânepa, nici nu torc, ca piatra să nu bată cânepa. Cap. IV. Credinţe poporale rutene. Ruteanul este de regulă moale de temperament, are o statură mijlocie, faţă şi păr mai mult blond, ochi bruni, suri sau albaştri. FI este din fire sănătos şi harnic la lucru. Fiind fatalist pune toate întâmplările în socoteală lui D-zeu, pe care şi-l închipueşte şezând cu trupul în cer. Cerul: nebo este pentru dânsul izvorul luminilor şi al dreptăţii, iar raiul îl străpune el în cer dincolo de stele, unde petrece l)-zeu cu îngerii şi cu toţi drepţii. Pământul este sfânt: sviataiia semlea. El se sărută, pentrucă el dă hrana trebuincioasă oamenilor şi dobitoacelor. Sfinţii cei mai veneraţi de Ruteanul bigot din fire sunt: Maica Domnului, Sf. Nicolae de iarnă şi de vară, Sf. Cheorghe şi Dimitrie, Mu-ceniţa Varvara şi Sf. Ana, dela a cărei Zemislire (9 Decemvrie) se crede că anul se începe. Poporul rutean nu ţine mult la oameni cari trec dela o confesiune la alta şi zice că acei oameni nu aparţin nici lui D-zeu, nici oamenilor. Oamenii neortodoxi se ţin de necreştini şi le sunt prin urmare străini. Astfel de străini sunt: Germanii, Polonii, Armenii, Ţiganii, pe cari toţi îi urăsc. Rutenii sunt conştienţi de sine şi se numesc Iiuslne = Rusini, când însă voesc să zică că sunt ortodoxi, în contrast cu Rutenii uniţi din Galitia — dar si de cei aflători în Bucovina—atunci se J > » numesc: Văloche= Valahi, adecă apărţinători de biserica românească ortodoxă din Bucovina. www.digibuc.ro 52 DIMITRIE DAN Rutenii cu cei de altă lege nu se împreună cu plăcere. U împreunare sexuală cu Evrei se ţine de un mare păcat. Ei adesea depun voturi şi călătoresc pe jos—ca şi cei uniţi din Galiţia — în fiecare an la moaştele Sf. Ioan cel Nou dela Suceava şi la biserica ortodoxă, situată pe malul drept al Nistrului, din Crişceatec, în credinţă că apa sfinţită la hramul bisericii, care apă curge din izvorul de lângă zidul numitei biserici, (odată fostă mănăstire), este de folos la boale. Rupă credinţa Ruteanului fiecare om are o stea, de care este legată soarta lui. Văzând el că o stea a căzut, zice că un om a murit. Eroi naţionali poporul rutean bucovinean nu cunoaşte. Despre iad se crede că este locuinţa stăpânului diavolilor şi că se află în fundul pământului, încotro duce un drum larg, care se sfârşeşte într’un abis fără de fund. Diavolul: Cîort, (sc'msbe ( = pierire-ar) sau clitko are în credinţa poporului rutean chipul unui domnişor: panocioh, îmbrăcat în haine nemţeşti. El este negru şi înzestrat cu coarne, cari însă nu se văd, are coadă şi la picioare copită ca capra şi şchiopătează de piciorul cel stâng. Se crede că bogaţii şi-au dat sufletele lor diavolului, cari suflete însă se pot mântui prin căinţă şi credinţă în D-zeu. Diavolul poate luâ chipul unei mâţe sau unui câne negru, unui lup, unei capre care tot behăhăeşte, dar aceasta numai pe timpul nopţii şi numai până la al 2-lea cântat al cucoşilor, pe care timp al nopţii Ruteanul de regulă nu umblă. Sufletele copiilor născuţi morţi sau muriţi fără de botez se cred pierdute şi acei copii devin moroi, cari umblă noaptea prin sale şi sug sângele copiilor şi fetelor tinere, care apoi mor. Se crede că fiecare om are presimţirea apropiatului său sfârşit, iar pe semnele ce au o seamă de oameni, nu se dă mult. Celui ce săvârşeşte o faptă rea, i se usucă mâna şi blăstămul ajunge pe cel blăstămat, Se crede în diochiul vitelor şi al copiilor, de care ei se pot feri legându-li-se cevâ roşu la gât, şi că însărcinarea femeii ar puteâ să dureze şi numai 7 luni. Femeia, când coace pâne, pune cevâ aluat deoparte, iar înainte de a pune aluatul în cuptor, aruncă cevâ făină în foc, ca pânea să iasă bine coaptă. Deasupra aluatului pastelor se întipăreşte semnul crucii şi pânea, înainte de-a se tăiâ dintr’însa, se înseamnă cu cuţitul cruciş. Poporul rutean crede că dacă cinevâ întâlneşte în cale o babă sau un preot, atunci îi va merge rău, deci spre a preîntâmpină aceasta ridică de jos un paiu, o pietricică sau orice află şi aruncă www.digibuc.ro RUTENII DIN BUCOVINA. 53 în urma lui. Un semn de rău vestitor este şi întâlnirea în oale sau trecerea peste drum a unui iepure sau a unui câne sau a unei mâţe negre, pe când cea a unei vulpe este un bun semn. Femeile nu lucrează Vinerile şi în acele zile nu se vinde lapte nici ouă din casă, căci altfel vacile sterpesc şi găinile nu mai ouă. Laptele vacilor se poate luâ, dacă se numără urmele picioarelor lor, care vrajă însă se poate desface, dacă vacile se afumă cu anumite buruieni, pe când se recitează anumite formule do deslegare a vrăjii. Mulsul cu sânge al vacilor se poate vindecâ, dacă ele se mulg printr’o crăpătură de piatră. Locurile unde a trăsnit fulgerul se socotesc necurate, tot aşâ locul unde cinevâ a fost ucis sau s’a sinucis, care loc se înseamnă c’o cruce de lemn. Mare nenorocire este, când o femeie naşte a 7-a copilă, căci se crede că aceasta va fi strigoaică. Ilelgei, care se arată câte odată în grajdul vitelor, nu i se face nimică, căci în altfel aceasta sau alta ar muşcâ o vită din grajd, care apoi trebue să piară, muşcătura aceasta fiind fără de leac. Tot aşâ se feresc oamenii să prindă vreo rândunică sau un cocostârc, sau să le omoare, căci mare nenorocire ar veni asupra acelui făptuitor. Poporul rutean socoteşte bisericile ca locuri foarte sfinte şi le atribue dreptul de azil. El socoteşte de vietăţi curate: vacile, boii şi oile, iar albinele de sfinte. Vietăţi necurate sunt: Calul, care este blăstămat de l)-zeu şi dintr’al cărui corp o parte, însă nu se ştie care, să fie curată, apoi măgarul, cânele, mâţa, şoarecii, şerpii, broaştele, cioarele ş. a. Florile favorite ale Ruteanului sunt: Georghinele, busuiocul, brăbă-nocul şi văzdoagele. Dacă cinevâ rupe iarbă cu mâna, atunci va plouâ. Este obicinuit a purtâ amulete şi anume cruciţe de alamă, iconiţe, scoici ş. a., cari se cumpără sau în oraş sau pe timpul călătoriilor la Suceava sau Crişceatec. Şi mirele şi mireasa poartă ca amulete câte un fir de usturoiu desghiocat. Amulete se folosesc şi în contra boalelor. Ţăranul rutean când seamănă pe ogor şi este strigat de cinevâ nu răspunde, căci dacă ar face-o, atunci vrăbiile vara i-ar ciupi tot grâul. Sămănând el doreşte ca câmpul să aducă multă roadă şi tot ce trăeşte în gospodăria lui să aibă de unde se hrăni. La acest prilej se pune pe ogor o liuscă de sare şi două pâni. In părţile rutene din Bucovina se află mulţi şi multe descântă- www.digibuc.ro 54 DIMITRIE DAN toare şi vrăjitoare, cari susţin chiar că ar şti să oprească grindina; asemenea persoane sunt foarte căutate. Grindina se poate opri, tră-gându-se clopotele bisericii, ceeace se face chiar şi noaptea. Soarele în credinţa poporului rutean se mişcă, iar pământul stă locului. Se crede că vitele cornute vorbesc între olaltă în noaptea Anului nou (sf. Vasile) şi a Sf. Gheorghe, însă nimeni nu le poate înţelege, iar cel ce le-ar înţelege, acela trebue să moară. Cărăbuşii ivindu-se primăvara în mare mulţime, sunt socotiţi ca semn bun şi că anul va fi roditor. Tunetul şi fulgerul, deşi făcut de D-zeu, se dirige de diavolul. Obiectul aprins de fulger se poate stinge dacă se stropeşte cu lapte de capră. Şi grindina se dirige de diavolul, ea însă se poate înlătură, dacă se pune în ogradă înaintea casei o mătură şi o cociorvă cruciş peste o lopată, cari toate sunt armele casei. Fata care vede primăvara pentru prima oară o pereche de cocostârci, se va mărită în acel an, tot aşâ aceea care în ziua de Paşti va trage întâiu clopotele. Strigătul unei buhe (buvniţe) pe o casă este semn că dintr’acoa casă cineva va muri. Iarna, dacă este mult omăt (zăpadă), atunci anul viitor va fi roditor. Când porcii ieau paie în rât, atunci este semn că vremea bună se va schimbă. Tăindu-se un porc, este obi-ceiu a-i căută îndată splina; dacă aceasta este mare, atunci iarna va mai dură; dacă este mică, atunci iarna este pe sfârşite. Aducând cinevâ seara apă în casă zice către casnici: blagoslovit woclu, adecă: binecuvântaţi apa, ca nu cumvâ cu apa să intre şi un duh necurat în casă. Casnicii îi răspund: nai boh blagoslovet, adecă: D-zeu să binecuvinteze, şi cred că acum apa este curată. Urzind femeia pânză şi întâmplându-se ca atunci să intre un bărbat în casă, atunci se zice că-i va ajunge bătătura, intrând însă o femeie, atunci bătătura de bună seamă că nu va ajunge. Cap. V. Mantica la poporul rutean. Poporul rutean se ocupă mult cu tălcuirea visurilor, însă nimeni penru aceasta nu pretinde vreo plată. Se crede că visurile avute în noaptea spre o mare sărbătoare se vor împlini fără îndoeală. Se crede că toate visurile, atât cele de fericire, cât şi cele de nenorociri sunt dela l)-zeu, care prin aceste visuri înştiinţează pe www.digibuc.ro RUTENII DIN BUCOVINA. 55 oameni despre viitoare cazuri de norocire sau nenorocire. Visurile cele rele însă sunt dela diavolul. Când cineva visează că a fost strigat din casă afară, atunci se crede că cineva din familia lui va muri. Tot aşa se crede şi în presimţiri, cari şi ele sunt bune sau rele şi cărora le zic anake, adică semne. Un semn bun este, dacă o rândunică în sborul ei se loveşte de fereastra unei case, căci se crede că la acea casă vor sosi peţitori. Viitorul se prezice din palmă şi din aruncatul cu boabe de păpuşoi şi fasole. Cu prezicerea viitorului se ocupă în locurile locuite do Ruteni afară de membri ai acestui popor şi Ţigănci şi Jidănce. Se crede că rămâind la o vită pierită ochii deschişi, la acel gospodar şi alto vite vor mai pieri. Fetele cari de regulă nu-şi aleg singure pe viitorul soţ, caută să vadă în viitor şi să ştie cine şi cum va fi viitorul lor soţ. Pentru acest scop cel mai priincios timp este seara Sf. Andreiu. Atunci fata iese noaptea afară şi numără parii dela gard şi leagă pe al 9; iar a doua zi dimineaţa merge la gard să vadă ce formă are parul legat de dânsa, crezând că aşâ îi va fi ursitul. Tot atunci face fata mai multe boţurele de mămăligă sau de pâne după numărul fetelor câte sunt în casă şi meneşte câte un boţurel anumit pentru fiecare fată. Apoi boţurelele se ung cu oloiu şi so lasă pe masă, aşteptând al cărei boţurel îl va mâncâ mâţa şi se crede că acea fată în câşlegile viitoare se va mărită. Tot în seara Sf. Andreiu merge fata la coteţul porcilor şi ascultă de va auzi pe vreunul grohăind; dacă aude, atunci este semn că ea în curând se va mărită. Tot în acea seară fata merge la casa vecinului, se pune sub fereastră şi ascultă ce se vorbeşte în casă. Dacă cinevâ din casă alungă d. e. mâţa afară, atunci este semn că fata care stă sub fereastră va ieşi din casa părinţilor ei, adică se va mărită. Dacă însă ea ar auzi pe cinevâ vorbind în casă şi provocând d. e. pe copii să şeadă molcom, atunci aceasta este pentru biata fată semn că ea încă va şedeâ şi nu se va mărită. Tot în seara Sf. Andreiu se obiş-nueşto că fata seamănă în casă, sau mai adesea în cămară pe jos sămânţă de cânepă, apoi se descinge de catrinţă pe care o tărâe pe jos pe deasupra sămânţei de cânepă ce-a semănat şi zice : Andreiu, Andreiu, Kolopni silii ! Kolopni volociu, Vildatesia hociu! Andrei, Andrei, Eu samân cânepă ! Cânepa o târăesc, Să mă mărit voesc ! www.digibuc.ro o6 DIMITRIE DAN După recitarea acestor versuri, ea ridică catrinţa în sus şi caută de s’a prins oare vreun fir de sămânţă de ea; dacă s’a prins, ea crede că se va mărită; neprinzându-se nici un fir de catrinţă, este semn că nu se va mărită. Vrăjitoarele, cari ştiu a ghici viitorul, au la Ruteni o trecere deosebită. 0 astfel de vrăjitoare foarte vestită şi mult căutată eră, în apropierea satului rutean Jujineţi, locul de activitate de odinioară al scriitorului acestor sire, în satul Borouti din districtul Cotmanu-lui (astăzi al Zastavnei). Aceasta eră cunoscută pretutindeni sub numele: boli is Boriuţiiu, adică D-zeu din Borouţi. Ea se numiâ Safta şi Dr. Ioan Calinciuc, originar din acel sat, de prezent medic balnear în Marienbad din Boemia, o aminteşte în poema sa: Die Gloc-ken von Boruti, Wien 1908, pag. 80. Un foarte însemnat rol joacă în credinţa poporului rutean rădăcina mătrăgunei, apoi floarea pipirigului, care are darul şi puterea să îmbogăţească pe cel ce-o posedă, busuiocul, pe care fetele îl poartă în brâu, ca să fie îndrăgostite, ş. a. Cap. VI. Naşterea şi moartea la Ruteni. Bărbaţii sunt faţă de femeile lor pe timpul însărcinării mai prevenitori şi le aduc toate lucrurile cari le poftesc atunci. Femeile îngreunate se feresc, ca nu cumvâ să întâlnească pe cinevâ, care ar duce trei vase cu apă, căci se crede că ele atunci ar naşte ge-mânari sau chiar trei copii. Băiatul nou născut este primit cu mare bucurie, pe când copila cu întristare. Băiatul, îndată după naştere, se scaldă în apă rece, ca să fie tare şi vârtos, copila însă în apă caldă, ca să fie fragedă şi frumoasă. Moaşa, când scoate copilul din scălduşcă, stupeşte de trei ori în ea, ca de copil să nu se prindă deochiul. Până la încre-ştinarea copilului nu se împrumută din casă nimică, căci altfel s’ar da norocul copilului din casă, iar la poarta casei, unde s’a născut un copil, se leagă cevâ roşu, ca copilul să nu ce deoache de cei ce vor intră în acea casă. Bărbatul pe timpul durerilor naşterii se află în apropierea femeii sale, lângă care veghiază moaşa neînvăţată: moaşa sau baba, de regulă o femeie bătrână, care îndată ce a sosit la casa femeii, se www.digibuc.ro RUTENII DIN BUCOVINA. 57 îngrijeşte şi pune sub perina de sub capul ei o căciulie de ustuoiu si un cutit, ca l’emeia să fie scutită de duhul cel rău. Copilul nou născut se aşează într’un leagăn în forma unei lăzi, foarte adesea însă ii iea locul o mare covată. Deasupra copilului moaşa face semnul crucii, rostind tot odată nişte versuri prin cari el se apără de vrăji şi deochiu. Cel ce vine în casa în care se află un nou născut, nu vine cu mâna goală, ci de regulă aduce un dar pentru lehuză, care constă în obiecte de mâncare, iar când iese din casă, smulge mai întâiu câtevâ fire de lână din cojoc şi le pune în leagănul sau covata cu nou născutul prunc, ca somnul acestuia să nu fie stingherit. Ca cumetri se poftesc rude, amici şi cunoscuţi buni, cari aduc daruri în casă şi anume: cereale sau leguminoase. Păcat ar fi, când o femeie grea ar ţineâ un copil la botez. A da nume copilului este dreptul preotului, însă oamenii îşi doresc pentru copiii lor de regulă numele părinţilor lor aflători în vieaţă, care dorinţă li se şi împlineşte. La botez copilului nu se dă numele unui consângean mort, căci în cazul acesta copilul ar trebui să moară. Este obiceiu că dela naşterea copilului şi până la botezul lui in toate nopţile arde o lumină în casă, ca duhurile cele rele, cari au putere numai în întuneric, să nu se apropie de copil. Lehuza stă câte odată numai o zi în pat, din ogradă însă nu iese primele 8 zile. Copilul se botează de regulă a doua zi după naştere. După botezul copilului cumetrii, cari câte odată sunt chiar 10 la număr, se duc cu copilul la casa cumătrului lor, unde se veselesc chiar şi până a treia zi, cinstind cu acest prilej cât mai multă horilcă. Cumătră obicinuesc a face la acest prilej finului lor daruri şi anume: un purcel, uu miel, ba şi un viţel. La cumetrii flecăi şi fete, cari n’au fost cumetri, nu participă. Este obiceiu că Rutencele lăptează copiii lor un an de zile şi mai bine. Dacă se naşte un copil mort sau moare imediat după naştere, fără să fi primit sf. botez, atunci această întâmplare se socoteşte că este o mare nenorocire şi mama trebue să stropească 7 ani mormântul copilului ei cu aghiazmă. In acest răstimp adică sufletul acelui copil vine la miez de noapte şi bate la fereastră cerând botezul cu cuvântul: krestă ( = crucea)! Cel ce aude această rugăminte, trebue să reciteze formula sf. botez şi să arunce afară o bucăţică de pânză, www.digibuc.ro 58 DIMITRIE DAN care să reprezente crejma botezului, şi abia atunci sufletul copilului este mântuit şi are odihnă. Ruteanul crede că dacă buha se pune pe-o casă şi strigă acolo, atunci din acea casă cineva în scurt timp va muri. Murind cineva, atunci se adună vecinii, îi spală trupul şi, după ce l-au îmbrăcat în hainele sale cele mai bune, îl aşează pe laiţa din prejma icoanelor, aşa că capul vine spre răsărit, manile ţinând o lumină de ceară pe piept, iar picioarele spre apus, adică spre uşă. Mortul se acopere apoi c’o pânză albă dela picioare şi până la gât. Murind o fată, ea se scaldă numai de fete. Este obiceiu că casnicii şi rudele cele mai de aproape bocesc pe cel mort, în unele părţi apropiate de Români se şi năimesc bocitoare. Ruteanul nu zice că i-a murit femeia sau fiica, ci că a pierit: jhika tnoia uhebla = femeia mea a pierit. Tot în acest fel se exprimă şi lluţanul şi scriitorul acestora păstorind enoria Sadău, a îmmormântat o femeie bătrână din vârful muntelui Cununschi. Cu acest prilej a auzit cum bociâ fiu! pe mamă-sa moartă cu cuvintele: mamenko moîa soloteuka, sribnenka na so-s uitebla: mama mea de aur, de argint, la ce ai pierit ? Gospodarului mort i se pune cuşma în cap, tot aşâ şi llăcăului, dar acestuia cu cununa de mire. Femeile se îmbrobodesc cu ştergarul, iar fetele se gătesc cu găteala de mireasă cu pene şi cordele. Mortul, înainte de a fi scos din casă, se aşează într’un sicriu de scânduri geluite de brad, la care se lasă o ferestuică, ca sufletul să aibă pe unde se întoarce la trup. Fundul sicriului nu se podeşte c’o scândură, ci se face din împletitură de vergele de răchită. Când scot mortul din casă, este obiceiu că cei ce duc sicriul ating cu el de trei ori fiecare prag peste care trec, ca semn de rămas bun şi iertăciune dela casnici, cari după scoaterea mortului rămân în casă închizând uşile şi fereştile după dânsul, ca nu cumvâ mortul să cheme pe carevâ din ei cu sine. Ei abiâ mai târziu ies şi petrec mortul. In biserică rudele descoperă sicriul ridicând capacul, uneori încunjurat cu brăbanoc, şi sărută mortul, luând aşâ rămas bun dela dânsul. Hainele mortului se dau de pomană la rude. Afară de aceea este obiceiu că se aruncă în groapă peste sicriul mortului lumini de ceară, bani de aramă sau nichel şi bulgări de ţărână. Peste groapă se dă celui ce a săpat groapa de regulă o găină neagră, 2 colaci şi o lumină pentru sufletul răposatului. www.digibuc.ro RUTENII DIN BUCOVINA. 59 Este obiceiu că Rutencele, când le moare un copil de ţâţă, fac din ceară o străchinuţă în care îşi storc din ţâţă câtevâ picături do lapte şi o pun în sicriu lângă copil, ca el să nu flămânzească până pe cea lume. Mormintele se vizitează numai cu prilejul unei alte îmmormântări. După îmmormântare—în unele părţi imediat după scoaterea mortului din casă şi aşezarea lui în ogradă—toţi cari l-au petrecut pe cel răposat se întorc. în casa lui, unde azistă la panahida ce-o săvârşeşte preotul pentru sufletul mortului şi apoi se aşează cu toţii la masă, respectiv la cinste — lucrul principal—, care câte odată nici a doua1 zi nu se sfârşte. S’au întâmplat şi cazuri, că mortului i s’a pus lângă cap în sicriu un şip cu horilcă, ca el şi în ceea lume să aibă de această delicioasă băutură când îi va fi sete. Pe morminte este obiceiu a plantă brăbănoc şi văzdoage. Timpul doliului durează de regulă 6 săptămâni. Până la îmmor-mântarea unui casnic mort toţi casnicii de genul masculin umblă cu capul gol, fetele cu părul despletii. Dacă o fată vrea să se mărite pe timpul doliului după părinţi, atunci se duce la joc şi aruilcă acolo jos câţivâ bani, ca prin aceştia să se rescumpere de durata doliului. ' Fericiţi sunt copiii, ba chiar şi bătrânii, cari mor în răstimpul dintre Paşti şi înălţarea D-lui, căci aceia se duc în cer. Dacă a murit cinevâ şi după dânsul a murit altul, atunci se crede că mortul cel dintâiu l-a chemat pe cel următor după sine. Se crede că dacă plouă în ziua îmmormântării unui mort şi în groapa lui cade măcar o picătură de ploaie, atunci morlul merge în raiu. Un mort ai cărui ochi rămân deschişi, se tine de semn că dintr’acea casă va mai muri cinevâ. CAP. VII. înrudirea la Ruteni. Poporul rutean are pentru toate rudele numirea comună de: ro-deua, adică neamuri, egal dacă acestea aparţin genului masculin sau femenin. Mai multă însemnătate se dă neamurilor bărbatului decât celor ale femeii. Spiţa neamului merge ad infinitum. Tatăl se numeşte tăto, tâtJco, nenko sau gheghio, maica: mama sau mămka. Moşului îi zic ghid sau ghidele, iar moaşei : baba, www.digibuc.ro 60 DIMITRIE DAN băbka sau şi moaşa, strămoşului: proghid, strămoaşei: prabâbka. Strămoşilor le zic colectiv praghide. Feciorul şi băietanul se chiamă sen sau cîtlop, în deminutiv : senok sau chlopeţ, iar fiica şi fata: donka sau ghiuka, în deminutiv: donicika sau ghincina. Fiastrul se numeşte pasinok, iar fiastra: pacerefa. Despre copilul luat de suflet sau adoptat zic: usele ehosa swoilu, adică: l-a luat ca al său. Nepotul se chiamă onuk, nepoata: onuka, dar se zice mai adese nepît şi nepota, iar strănepotului îi zic praonuk. Tatălui vitreg îi zic neridnii tato, mamei vitrege: măclucha. Oamenii îşi cunosc pe membrii familiei lor morţi numai după numele lor de botez scrise în pomelnice, cari există în fiecare familie şi în cari se înscriu numele membrilor familiei răposaţi, iie ei cât de îndepărtaţi. Fratele moşilor sau al părinţilor, adică uncheşul se chiamă ivuiko, iar sora acelora: kitka sau wuina. Fratele cel mai tânăr zice celui mai bătrân : badiko, badiclko, iar sora cea mai mare se chiamă teta, mătuşă. Neamurile mai îndepărtate se numesc kremni—rude. Fratele se numeşte braţ sau bratcek în deminutiv, iar sora: seslra şi sestrecika în deminutiv, în plural: bratiia şi sestre. Soţia fratelui tatei, adică mătuşa se numeşte kitka, iar aceasta numeşte pe nepoţii ei nepît sau nepota. Socrului în zic teskl, soacrei: teskla, cuscrii îşi zic într’olaltă swate. Nora venită în casă se numeşte nevlstka, nepota, care la rândul ei numeşte pe nouăle ei rude: sarjiuţi, teski, wuike. Rudele maicei, adică moşul se numeşte ivuiko, iar mutuşa: woinn sau kitka. Dar aceste titulaturi se dau şi oamenilor bătrâni, deşi nu sunt rude, aşâ se zice unui moşneag wuiko, iar unei femei bătrâne wuina sau teta. CAP. VIII. Frăţia de cruce, cumetrii şi ospitalitatea la Ruteni. Poporul rutean nu cunoaşte o frăţie de cruce, doară numai în acele comune, în cari Rutenii locuesc amestecaţi cu Românii, dela cari au adoptat-o, ca şi multe alte obiceiuri şi credinţe. Această frăţie nu se câştigă prin moştenire. Numai flăcăii se leagă într’olaltă la o astfel de frăţie de cruce, nici când însă un flăcău c’o fată. Fraţii de cruce dobândesc drepturile fraţilor drepţi şi ieau asupra lor înda- www.digibuc.ro RUTENII DIN BUCOVINA. Gl torirea să se iubească şi să se apere reciproc. Fratele de cruce devine fiul părinţilor fratelui său de cruce. Această frăţie se leagă de regulă în vârsta înaintată a adolescenţei şi se restrânge la tineri cari aparţin unei şi acel ei aş naţiuni. Ruteanul numeşte pe curnătrul său kum, iar pe soţia lui: kunn'i sau kumkâ. Curnătrul, prin ţinerea la botez a finului său, numit fiu, nu câştigă oarecari drepturi, mai vârtos însă datoria să îngrijească de dânsul la vreme de nevoie. Relaţiunile între cumetri nu trec prin ereditate la fiii lor. Ca cumetri invită Rutenii şi persoane cari aparţin altei confesiuni şi naţionalităţi, nu însă jidovi şi păgâni. Ospitalitatea Ruteanului este recunoscută. Fa nici când nu se calcă în picioare şi se întinde nu numai la persoane sau familii anumite, ci la fiecare om care vine la casa Ruteanului şi cere să fie găzduit. Este obiceiu că oaspele sosind la casa cuivâ, nu intră în casă, ci aşteaptă dinaintea casei tuşind până ce iese cinevâ din casă afară, îl vede şi-l pofteşte să intre. Străinul intrând în casă imediat salută pe casnici şi anume întâiu pe bărbaţi şi apoi pe femei. Oaspele sărută celor bătrâni mâna, iar aceştia îl sărută pe frunte. Caracteristică este salutarea între bărbaţi de o vârstă egală, ei adică îşi întind mâna şi apoi fiecare din ei îşi duce cele 2 degete arătătoare ale sale la gură, pe cari le sărută. Străinul se găzdueşte şi primeşte mai ales cu prilejul hramului bisericii prin 2—B zile. Plecând el, atunci îşi sărută mâinile reciproc, ca şi la sosire, daruri însă nu primeşte dela gazda sa. Străinul găzduit şi ospătat are însă îndatorirea obligatoare să primească şi el la rândul său pe găzduitorul său în acelaş mod cum şi el a fost primit. Cap. IX. Obiceiurile la nuntă şi dreptul căsătoriei la Ruteni. La Ruteni este obiceiu, că părinţii logodesc copiii lor, chiar când aceştia sunt încă mici. Totdeauna se iea în vedere averea ambelor părţi cu scopul de a se înavuţi. Fata nu este întrebată despre consimţământul ei la o căsătorie. Se întâmplă, deşi foarte rar, că un flăcău avut iea o fată săracă, însă cazul contrar nici când. Ruteanul mergând în peţit zice: idu swatate sau w staroste; primind el cuvântul zice: maîu slomo. Cununia se numeşte sliub, nunta: brak sau weseiie, iar căsătoria: soprujestwo. www.digibuc.ro 62 DIMITRIE DAN Este obiceiu câ tlâcăii se însoară imediat după ce au tras de 3 ori la sorţi şi n’au fost recrutaţi, sau dacă au fost asentaţi, după ce şi-au făcut anii la miliţie, adecă în vârstă de 23—26 ani; fetele însă se pot mărită după ce au împlinit 14 ani, după presciptul codului civil austriac. Flăcăul: parbok de regulă îşi alege singur fata: gltinka, caro sâ-i fie consoarta vieţii. Mirelui îi zic molodeî, iar miresei: ixolodd. Fetitul se face de regulă toamna de una sau două rude de aproape ale flăcăului sau de prieteni însemnaţi ai tatălui lui. Seara merg aceşti peţitori: swate sau staroste dimpreună cu flăcăul la casa fotei, undo intră în casă, iar flăcăul rămâne ascuns afară. Aici aduc ei vorba prin fraze înflorite, despre scopul cu care au venit, şi după ce părinţii fetei s’au declarat înţeleşi, apoi se face vorbă despre zestrea fetei, care joacă un rol foarte însemnat. Imediat după peţire sau cel mai târziu în 8 zile urmează logodna: sarucenie, când la casa fetei se adună rudele ambilor tineri şi cu care prilej se bea mult alcohol, ceeace se numeşte: na sloim punt, adecă beau pentru cuvânt. Cu acest prilej se hotăroşto şi ziua cununiei. Flăcăii do regulă se însoară cu ştirea şi voia părinţilor, dac se întâmplă cazuri că şi contra voii acelora. Este obiceiu că mirele face daruri părinţilor miresei, iar mireasa mamei şi surorilor mirelui, câte un ştergar. Mirele dărueşte miresei în presearâ înainte de cununie o pereche de ciubote (câte odată galbene), un fes roşu şi o basmâ mare de lână cu flori sau una mai mică tot cu flori însă de mătasâ. Tot atunci trimite mireasa mirelui prin vătăjei o cămeşă cusută de dânsa, prin care ea documentează că ştie să coase. Mirele primind darul miresei, dărueşte pe aducători cu oarecare monedă de argint. El pentru cununie se îmbracă cu această cămeşă. Se întâmplă câteodată, că din peţit şi toată logodna nu se alege nimica, şi aceasta atunci când au ieşit vorbe rele despre mireasă sau când nu se poate face învoealâ cu privire la zestre. Mirele care repă-şeşte dela nuntă, restitue câte odată spesele avute părinţilor miresei. Mireasa, dacă repăşeşte, nu restitue nici când vreun fel de spese. Pregătirea pentru nuntă se face prin aceea, că în casă toate lucrurile se spală, se vărueşte şi se împodobeşte, apoi se coace, fierbe şi se face tocmeala de timpuriu cu muzicanţii satului. (îrămădindu-se nunţile, câteodată trebuo o nuntă sau alta amânată, > > > din pricina că muzicanţii salului sunt dejâ angajaţi şi fără de dânşii www.digibuc.ro RUTENII DIN BUCOVINA. f>3 nuntă nu se face. S’a întâmplat şi se întâmplă cazuri, că aceste foarte importante persoane pe lângă meseria lor mai practică şi alta, adecă îşi însuşesc, pe când dorm toţi cei de casă, diferite obiecte, chiar pluguri şi lanţuri de fier, pe cari le transpoartă la casele lor si apoi se întorc la casa nuntii si se aşează si ei liniştiţi la odihnă, după ce şi-au făcut trebşoara. Zestrea: wino unei fete constă din lucrurile necesare spre a aranjeâ o casă, adecă: ţoluri, laicere, pânzeturi, perine, apoi din cevâ vite şi, factorul decizător la facerea căsătoriei, un loc de grădină pentru casă şi de arătură în câmp. Aflându-se într’o casă mai mulţi flăcăi sau mai multe fete, atunci aceştia sau acestea se însoară sau se mărită: ujermtsici sau wida-îutsia Hanul după altul după vârsta lor, aşâ că se însoară sau mărită mai întâiu totdeauna cel mai în vârstă înaintea celui mai tânăr. Este regulă că fratele sau sora cea mai mare în vârstă se bucură între ceilalţi fraţi şi surori de un drept de onoare. înainte de aranjarea unei nunţi se ţine de obiceiu un sfat familiar. Flăcăii se însoară de regulă cu fete din satul lor, mai rar cu fete din sate străine. Poporul rutean crede că mai mulţi fraţi sau veri se pot căsători cu alte rude. împrejurarea că cinevâ a botezat în familia cuiva nu împiedecă o căsătorie între membri ai acelor 2 familii. Mireasa primeşte dela tatăl ei o ladă de lemn înflorită, în care se aşează albiturile, pânzăturile şi alte mărunţişuri. După nuntă vă-tăjcii scot lada şi zestrea miresei din casa ei părintească, o pun pe car şi o transportă la casa mirelui, pentru care serviciu ei primesc câte o naframă, numită serenha. Mireasa care cu o zi înainte de cununie umblă însoţită de druşte prin sat şi învită la nuntă, primeşte dela fiecare invitat un dar, care constă din un fuior de cânepă. In preseara nunţii se coase cu matasă in casa mirelui pentru mire, iar în casa miresei pentru mireasă cununa: winok din frunze de brăbănoc aurite, cântându-se la acest prilej cântece vesele. Cununa miresei se înfrumuseţează încă cu monede vechi de argint pe din afară, iar pe din lăuntru cu un fir de usturoiu, care se aşează aşâ, că el spânzură pe fruntea miresei, ca ea să nu fie deochiată, ceea-ce atunci este foarte lesne şi pericolos. Firul de usturoiu se aşează şi la cununa mirelui, care se coase la partea dreaptă a cuşmei. Persoanele d<3 cinste la nunta Ruteanului sunt: 1. Vătăjeii: drujbe, cari pe timpul duratei nunţii trebue să conducă pe mire la per- www.digibuc.ro 64 DIMITRIE DAN soanele cele mai însemnate din sat: boier, posesor, preot, învăţător, ba chiar propinator, etc., ca să-i invite la nuntă, apoi să-i ţie cuşma mirelui, care singur n’are voie să facă aceasta, şi în fine figurează ca aranjori pe tot timpul nunţii. 2. Druştele: druşJce, cari petrec pe mireasă pretutindeni. 3. Nunul cel mare: bdtliO şi nuna cea mare: mcitka, cari au datoria să aziste cu câte o mare lumină împodobită cu cordele în mână la ceremonia cununiei tinerilor, pentru care trudă primesc ambii câte 4 colaci mari, apoi nunul o naframă, iar nuna un ştergar de bumbac. Aici trebue să observ că nunii nu poartă nici un fel de insignii, pe când vătăjeii şi druştele câte o floare cumpărată în dugheană, care se atârnă la piept. Mirele şi mireasa ies din casele părinteşti după ce şi-au luat iertăciune dela părinţi şi au fost binecuvântaţi de dânşii. Ieşind mirelo din casa părintească se aruncă cu grâu asupra lui şi apoi pleacă însoţit de vătăjei, rude şi de doi muzicanţi la biserică. Tot aşâ se procede si la ieşirea miresei, care şi ea, însoţită de druşte, rude şi doi muzicanţi se duce la biserică. > Binecuvântarea mirilor, înainte de plecarea lor la biserică, se face în următorul mod : Lângă laiţa de dinaintea icoanelor se aşterne jos un laicer de lână, pe care se pune o perină sau un snop de grâu. Oaspeţii încunjură laiceriul, iar mirele sau mireasa îngenunche pe laicer şi-şi pleacă capul pe perină sau snop cerându-şi binecuvântare dela părinţii prezenţi. Aceştia recitează o formulă de iertăciune şi binecuvântare şi apoi aşează pe capul fiului sau fiicei lor cuşma cea cu cununa de mireasă, doi colaci şi o huscă de sare. Copilul binecuvântat apoi se scoală şi sărută mânile şi picioarele părinţilor săi. Tinerii sosiţi în biserică ocupă un loc de cinste, mirele stă adică înaintea bărbaţilor, iar mireasa înaintea femeilor. Fiind totul pregătit pentru cununie şi după ce nunul a aşezat în mijlocul bisericii un laicer de lână colorată sub ale cărui 4 cornuri pune câte un ban de aramă, ca onorar pentru panomaru! bisericii, merge la mire, îl iea de mâneca mantalei sau sumanului şi-l aduce de-1 aşează pe laicer postându-se dinapoia lui. Tot astfel procede nuna cu mireasa pe care o aduce lângă mire şi apoi urmează cununia tinerilor. După cununie nunii conduc pe nou căsătoriţii, cari se ţin de mână, înaintea celor 4 mari icoane ale iconostasului, unde se închină şi le sărută. La acest prilej încearcă fiecare din însurăţei să calce pe celălat pe picior, c’apoi să domnească peste celălalt. După aceasta ceremonie fiecare din tineri se întoarce, aşâ precum a sosit la biserică, adică deosebit şi pe altă cale la propria casă părintească. www.digibuc.ro RUTENII DIN BUCOVINA. G."> Aici el este primit de casnici cu pane şi sare. Apoi se aşează toţi oaspeţii, după ce a şezut mirele sau mireasa după masă, la ospăţ. Mireasa aşteaptă în casa părinţilor ei sosirea mirelui. Spre seară pleacă mirele dela casa sa părintească, condus de vatăjei şi în societatea oaspeţilor săi şi a muzicanţilor spre casa miresei. Sosind aici se opreşte la poartă până ce rudele lui, cari au intrat în casă, au schimbat acolo darurile reciproce. Apoi intră şi el şi este primit cu pane şi sare de tatăl miresei, care line un şip cu horilcă în mână. înainte do intrarea mirelui în casa miresei, este obiceiu că Un vătăjcl intră în casă şi oferă miresei în numele mirelui un colac spoit cu hârtie aurită. Ea îl iea, îşi face cruce şi se uită prin borta colacului în cele 4 părţi ale lumii şi apoi trimite şi ca mirelui un asemenea colac, carele primindu-1 intră în casă. După ce a zis bineţe socrului său: swat şi celorlalţi oaspeţi, se aşează după masă la stânga miresei. Lângă mire se aşează un vătăjel, apoi nunii cei mari şi ceilalţi oaspeţi sosiţi, după starea lor. După ce toţi au ospătat şi cinstit, nunul cel mare iea basmaua cumpărată de mire pentru mireasă şi o dă fratelui oi, dela carele mirele trebuc mai întâiu să-şi răscumpere mireasa dându-i un cu-ţitaş. Apoi iea cu două beţişoaro basmaua, o ridică în sus şi apoi o lasă jos pe capul miresei, prin care procedură aceasta este înho-botatâ ca tânără femeie. Este obiceiu că curgând păhăruţul cu ocaziunea ospăţului, cel ce-1 oferă vecinului să i-1 închine, iar primitorul să sărute mâna oferentului zicând dai boje zclorovie, adecă: dă doamne sănătate! In acest răstimp se joacă atât în casă, cât şi afară. In acest interval al doilea vătăjel oferă oaspeţilor horilcă, iar aceştia fac daruri în bani pe talgerul vătăjelului pentru tânăra păreche. Este de menţionat că mirele şede la masă cu cuşma pe cap, semn că el este atunci cea mai însemnată persoană. După toate aceste ceremonii vătăjeii scot zestrea miresei afară, o aşează dinpreună cu lada pe-o trăsură, iar deasupra se suc mireasa cu nuna cea mare. Pe când iese mirele cu mireasa din casa ei părintească, el aplică cu un băţ pe spatele miresei, la care se ţine o perină, trei lovituri, în semn că el de acuma înainte este stăpânul ei, iar ea supusă ascultării lui. In unele părţi este obiceiu că mirele se aşează cu mireasa în prima trăsură, care îi duce la casa lui, iar cei cu zestrea vin în urma lor. Analele A. R.—lom. XXXV.—Memoriile Secţ. Literare. fi www.digibuc.ro 66 mMiTRiE Dan Sosiţi aici, ei sunt primiţi de părinţii mirelui cu pane şi sare. Tânăra păreche intrând în casă se aşează în capul mesei cu faţa spre apus. Şi aici urmează ospăţ, cinste multă şi joc. La o vreme de noapte nuna cea mare conduce tinerii într’o cămăruţă, unde îi lasă singuri, iar oaspeţii se împrăştie pe la casele lor. A doua zi oaspeţii iarăş se adună la casa însurăţeilor la aşâ numitul pripoiu: i>ropii (= băutură), când vin şi rudele nevestei. Vătăjeii merg cu un colac de aduc cu muzică pe nuni. După ce nuna cea mare a constatat virginitatea miresei, se aşează toţi oaspeţii la masă şi tânăra nevastă are îndatorirea să ofere oaspeţilor păhăruţul cu cinste. După oaspăţ tânăra nevastă se învăleşto cu ştergarul. Se întâmplă şi cazuri că mireasa In această zi, dacă n’a fost aflată virgină, să fie trimisă acasă la părinţii ei. Scăderea aceasta însă se aplanează de regulă prin un adaos la zestre şi atunci bărbatul o primeşte înapoi. In prima zi după cununie tânăra nevastă este îndatoritâ să măture casa, iar casnicii îi împrăştie gunoiul şi ea din nou tot trebue să măture casa până seara. Dela acest obicoiu s’a iscat zicala pentru cele ce nu se grăbesc măturând: «Mături ca nevasta a doua zi după nuntă!» A doua zi seara însurăţeii vizitează pe părinţii nevestei, însoţiţi de rudele bărbatului, cari la rândul lor primesc oaspeţii cu ospăţ şi băutură. Cu această vizită nunta se fineşte. Dela acest răstimp însurăţeii sunt bărbat: wuj sau celowih şi femeia: jenă, jinka, gasdeuîa. Soarta tinerei femei, chiar şi pe timpul prim al căsătoriei, nu este tocmai de invidiat, căci ea este apreciată ca aparţinătoare har-galicului casei. Bărbatul ei faţă de dânsa nu este prevenitor, din simpla cauză că el n’a luat-o din dragoste, ci pur şi simplu din interes material, ca să iea cu dânsa avere şi să aibă ajutor la lucrul câmpului. Cap. X Dreptul de familie la Ruteni. La Ruteni bărbatul este capul familiei căruia femeia îi zice Ve =D-ta, pe când bărbatul întotdeauna îi zice femeii sale tu. Bărbatul în gospodărie dirige toate cu voia sa absolutistică şi ei trebuesc toţi să se supue necondiţionat, dacă nu voesc să fie maltrataţi. www.digibuc.ro RUTENII DIN BUCOVINA. 67 1 turbatul este şi stăpânul femeii sale. Femeia, conştie de inferioritatea ei faţă de bărbat, ieşind din casă cu dânsul, spre a merge undeva, lasă pe bărbat să meargă înainte şi îi urmează cu traista la umăr în distanţă de 2—3 paşi. Ea in gospodărie şi casă isprăveşte tot lucrul greu, căci ea trebue în acelaş timp să barbă de mâncare, să îngrijească copiii, să ţie casa curată, să spele rufele tuturora, să tcncuească, ungă şi văruească casa pe din lăuntru şi din afară, să îngrijească de vite, să prăşească, secere, adune, încarce, descarce, să clădească, în scurt să muncească din greu, pe când bărbatul de multe ori şede în crâşmă şi bea şi apoi venind într’una târziu noaptea acasă, trebue să sufere maltratările lui şi — dacă poate scăpă din mâinile lui ■—• să fugă noaptea cu un copil mic în braţe la vreun vecin sau la preotul satului. Averea tinerilor căsătoriţi este comună, de care însă numai bărbatul dispune, care în toate se amestecă. In caz de necredinţă conjugală, mai ales din partea femeii sau când aceasta este nesuferit de arţăgoasă, atunci este obiceiu că bărbatul face proces scurt, adică o bate bine şi apoi o alungă. Cu timpul soţii iar se împacă şi bărbatul îşi iea femeia înapoi. Numai în foarte extreme cazuri bărbatul îsi iea refugiul la divorţ. Femeia la aşâ ceva însă nici când nu se gândeşte. In caz de divorţ o parte iea toţi copiii la sine. Amantul femeii de regulă o păţeşte rău, căci ofensatul bărbat se sfâtueşte cu prietenii săi, pe cari se înţelege de sine că-i cinsteşte cu horilcâ hât binişor, se pune cu dânşii la pândă şi prinzându-1 îi trag o sfântă de bătaie, de multe ori cu parul, şi aşâ îl lecucsc de boala dragostei. S’au întâmplat cazuri că femeia maltratată prea neomeneşle de bărbat a primii dela dânsul, ca un fel de desdaunare, bani ca să nu-1 pârască la vornicul sau la judecătorie şi aşâ chestia s’a aplanai. Trăind însurăţeii în primul timp al căsătoriei, până ce-şi gătesc căscioara lor proprie, la părinţii bărbatului, nevasta trebue să îndure multe înjosiri. Ei în acest timp locuesc în căsuţă: chăcena; cu toate acestea ei stau sub ascultarea şi supraveghiarea părinţilor. Fetele căzute numai cu greu se mărită. Copiii acestor fele se numesc ghite poboclui sau benhârte şi ei poartă porecla mamei lor. Intâmplându-se ca un logodit să-şi lase logodnica după ce a deflorat-o, el, după credinţa poporului rutean, nu este constrâns s’o despăgubească. La Ruteni necredinţa conjugală este cevâ foarte des, cceace îşi are explicarea în felul cum se încheie căsătoriile între tineri, adică din www.digibuc.ro 68 DIMITRIE DAN interes şi absoluta voinţă a părinţilor fetei şi nu din dragoste sau aplecare. Copiii zic părinţilor D-ta. Fiastrii câte odată se consideră ca fraţi buni şi se ţin de asemenea îndreptăţiţi. Oamenii fără de copii adoptează mai ales copii orfani. Ei au drepturile copiilor proprii şi se intitulează fiu sau fiică, iar ei la rândul lor întitulează pe adoptatorii lor cu titlul de tată şi mamă şi în general cu: părinţi. Rutenii cred că un copil adoptat poate luă în căsătorie pe un copil propriu al adoptatorului. Se întâmplă şi cazuri că adopţiunea se abrogă. In caz că doi căsătoriţi se despărţesc, atunci zestrea femeii nu se întoarce îndărăt, doar numai foarte rar. Cap. XI. Servitorii la Ruteni. Servitorii se numesc la Ruteni sluhe sau nainiake. Ei sunt priviţi ca cei de pe urmă între casnicii unui gospodar. Este lucru cunoscut că şi femeia este numărată în categoria servitorilor, deşi nu se zice apriat. Servitorii sunt conştii de inferioritatea poziţiunii lor faţă de stăpân şi casnicii lui. Ei se tocmesc de regulă pe un an. Un servitor masculin primeşte o simbrie anuală cam 100—150 coroane, 5—6 chile do cereale şi B—6 care de paie pentru ars. Stăpânul adeseori este nevoit de împrejurări să plătească servitorului său întreaga simbrie în bani pe un an înainte, ceeace se face înaintea a doi martori, sau şi fără de aceştia. De regulă însă se plăteşte servitorului simbria în natură, adică i se fac îmbrăcăminte, albituri, opinci şi cevâ bani. Aceasta se întâmplă mai ales cu servitorii feminini. Sfârşind servitorul anul, este obiceiu că stăpânnl îl chiamă în casă ca să-l răfuească, la care ocaziune îi spune cât şi ce a luat aconto simbriei, apoi îi îmmânoază ceeace poate încă i se cuvine, îi dă două pâni şi o huscă de sare şi cu aceasta e liberat din serviciu. Servitorul la rândul său primind dela stăpân pânea şi sarea, îi mulţămeşte pentru slujbă, învăţătură, pâne şi sare, îi sărută mâna, lui şi gospodinei, îşi iea rămas bun dela ceilalţi casnici, îşi iea lucrurile sale şi se duce. Se întâmplă însă şi cazul că servitorul singur îşi calculează înainte terminul când sfârşeşte slujba sa, vine www.digibuc.ro RUTENII IUN BUCOVINA. 60 înaintea stăpânului şi-i anunţă că a împlinit anul; acesta apoi îi dă pane şi sare şi-l liberează. Anul se începe cu Sf. Gheorghe sau cu Sămedru şi se sfârşeşte la acelaş termin. O seamă se năimesc şi pe lună cu preţ de 10—20 coroane, cu sau şi fără mâncare. Acest fel de slugi so tocmesc doară vara pe timpul multului lucru în câmp, sau iarna pe timpul îmblăli-lului. O seamă se năimesc şi cu zilele şi anume 2—4 zile pe săptămână. Se află servitori, mai ales pe la boieri, cari îmbătrânesc slujind într’un loc. Aceştia si la bătrâneţe sunt ţinuţi, chiar si atunci când serviciul lor este foarte minimal. Intâmplându-se ca servitorii unui stăpân să se căsătorească, atunci este obiceiu că acesta îi cunună, dăruindu-le câte cevâ, o viţică d. e., ca să se prindă la vite şi să aibă cu timpul cu ce-şi îndulci sufletul. Servitorii, fie cât de bătrâni, li se zice de stăpânul lor : tu, iar ei dânsului îi zic: D-ta. Cap. XII. Dreptul pământului la Ruteni. Poporul rutean, care locueşte în părţile cele mai mănoase alo Bucovinei între Prut şi Nistru, se ocupă excluziv cu agricultura. El ţine ca locuri comune: toate tolocile, căile, drumurile, cărările, fâ-naţelo comunale, ţintirimurile, ogrăzile bisericilor cu pomii lor, fântânile din câmpuri ş. a. Locuri comune sunt mai departe toate câmpurile şi ogoarele după culesul păpuşoiului şi iarna, apoi încă primăvara până la Sf. Gheorghe. Răzimat pe această credinţă, se mână vitele la păscut peste toate ogoarele satului fără a consideră recla-maţiunea unuia sau a altuia din proprietari. Tot aşâ este proprietate comună; spicele rămase jos pe ogoare, vreascurile, bureţii, fragii, smeura, murele şi sălbătăcimea de prin păduri şi ouăle paserilor de prin cuiburile de pe pomi. Hatul, adică suşniţa de loc care despărţeşte un ogor de altul so numeşte mejn, în plural meji. Movilele de hotare între comune so numesc hotărî, hrănite sau mohill. Este foarte uzitat a mută hatul între ogoare, ceeace se ţine de admisibil — deşi este mare păcat, — numai trebue să se facă aşâ, ca vecinul să nu oblicească şi să nu cunoască mutarea sau ştirbirea hatului. De halele dintre www.digibuc.ro 70 DIMITRIE DAN ogoare se leagă o mulţime de superstiţiuni în cari duhurile rele joacă un rol însemnat. In caz că pe hatul dintre două ogoare se află un pom roditor, atunci ambii vecini se folosesc de fructele lui, dacă se împacă; la din contra între dânşii din acest incident sfezile şi certele nu se sfârşesc. De aceea poporul rutean zice că un bun vecin este mai bun decât un frate drept, căci el îl poate scuti şi apără pe vecinul său de multă nenorocire, pe când unul rău este mai rău decât un câne, care la fiecare prilej caută să te muşte. Iar altă zicală zice: de vrei să-ti faci casă, caută-ti mai întâiu vecini buni. Având cinevâ cu un vecin vreo ceartă pentru hat şi ţinându-se el pe nedrept învinuit şi năpăstuit, atunci este obiceiu ca el să postească post negru, adică fără să mănânce, nici să bea o zi, el, toţi casnicii, dobitoacele, chiar şi galiţele lui, pe capul năpăs-tui torului. Vecinului se sare întru ajutor la lucrarea câmpului, însă acesta trebue răsplătit de regulă cu multă cinste de horilcă. Intre grădini acela pune gard, care are de unde să-l facă. Nu este uzitat a acordă vecinului dreptul de întâietate la vinderea vreunui ogor. Feciorul unui gospodar moşteneşte de regulă casa părintească şi cea mai mare parte de pământ, pe când surorile primesc ca zestre numai câte o parte foarte mică din pământul părintesc, plus o vacă. Dacă sunt mai mulţi feciori, atunci cel mai tânăr rămâne în gospodăria părintească. Ruteanul în naivitatea sa crede că pentru datorii contractate nimenea nu poate li scos din casă şi alungat de pe ogorul lui, deoarece ce el l-a moştenit dela părinţi. Ogoarele rar când se gunoesc, deoarece gunoiul dela vite în unele locuri lipsite de lemne se arde, iar cenuşa de peste an se toarnă la o movilă afară de poartă şi apoi se vinde pentru un preţ de nimica, de regulă la Evreii agricultori din sat. Din aceasta cauză şi recolta de multe ori este slabă. Cum lucrează Ruteanul pământul într’un mod primitiv şi negligent, aşa se interesează şi de borticultură şi de prăsila vitelor, deci nu trebue să mire pe nimeni, că sărăcia între Ruteni a prins rădăcini foarte adânci. www.digibuc.ro RUTENII DIN BUCOVINA. 71 Cap. XIII. Dreptul de comerţ la Ruteni. Rutenii din Bucovina ţin, ca şi Românii, 2 vedele pe an şi ţin ca vedele de plată a datoriilor sau carnetelor zilele: Sf. (Ibeorghe şi Sămedru. Bste obiceiu a contractă oral şi contractul devine perfect prin darea mânii. Dacă se vinde o vită de cal, atunci se vinde cu căpăstru cu tot, care învâlit într’o năframă sau în poala sumanului se predă de vânzător cumpărătorului «de noroc»: na sciski. Tot aşa se procede şi la vânzarea altui animal. Dacă cineva predă cuivâ o vacă ca s’o hrănească şi aceasta fală la dânsul, atunci viţelul devine proprietatea hrănitorului vacii. Schimburile se fac în aşâ fel, că obiectului de schimb i se adaoge şi cevâ bani sau obiecte în valoare de bani. Schimburi mai mari de regulă se fac înaintea vornicului în cancelaria comunală. Poporul rutean ţine pe oamenii cari ar înstrăinâ averea lor încredinţată spre păstrare, de oameni răi şi zice că averea înstrăinată pe cea lume le-a ieşi pe ochi. Rutenii se prind foarte repede la rămăşaguri, chiar pentru lucruri bagatele, însă în totdeauna pentru oarecare cantitate de horilcă. Cu ocaziunea dăruirii unui obiect se observă momentul predării şi primirii obiectului dăruit, cu care este îmbinat inevitabilul obiceiu că primitoriul darului trebue să se arăte mulţumitor lată de binefăcătorul sau, prin aceea că-1 cinsteşte cu cât mai multă horilcă. In obiect dăruit nu se mai cerc înapoi. O cumpărătură sau vânzare este numai atunci deplin perfectă, dacă s’a dat de cumpărător arvonă: sadutok, care nu odată se duce pe cinstea numită mohoricî. Aflând cinevâ un lucru şi predându-1 proprietarului, nu este obiceiu ca acesta să răsplătească pe aflător, doar numai în cazul când acesta ar pretinde-o. Vecinului bun se vinde ori şi care obiect sau vită mai curând decât unui străin, numai vecinul trebue să ofere acolaş preţ ca şi străinul. Dacă cineva prinde pe locul său un roiu străin, atunci nu-1 înapoiază, deşi ştie de unde a ieşit, stăpânului ştiubeiului din care a fugit. www.digibuc.ro 72 DIMITRIE DAN Cap. XIV. Contravenţiunile şi crimele la Ruteni. Poporul rutean, din fire crud, este foarte aplicat la răsbunaro şi nemilos faţă de duşmanul său pe care ar vrea să-l nemicească. El ţine pe omul care a plănuit o crimă, însă n’a săvârşit-o, de neculpabil, deoarece el. n’a făcut nimica. Furtul se judecă uşor. Este adică iertat a fură lemne din pădure, a împuşcă sălbătăciuni, a prinde peşti prin ape, căci toate aceste D-zeu le-a făcut pentru toţi oamenii. Dacă cineva fiind flămând fură cevâ de mâncare, atunci această faptă nu se califică ca furt şi păcat. Uciderea, afară de cea comisă în stare de beţie, omorul, înşelăciunea, etc. se judecă cu mult mai grav decât în codul penal. Uciderea fără de voie se ţine de o nenorocire, nu însă de crimă. Omorul tatălui sau al unui preot se consideră de cea mai mare crimă, a unui Evreu însă nu se ţine de mare păcat. Fetele cari au făcut copii în fărădelegi sau despre cari este bine cunoscut că duc o vieaţă nemorală şi destrăbălată, sunt despre-ţuite. Poporul face batjocură de unele că acestea, prin aceea că le sparge adesea noaptea ferestrele. Ele numai îmbrobodite au voie să umble, cu capul gol însă nici când. O foarte mare crimă la Ruteni este si omorîrea unei femei în- j greunate. Ruteanul zice despre cei ce se sinucid, că D-zeu le-a luat minţile. i Ucigătoarele de prunci se condamnă foarte aspru şi se crede că ele pe cea lume vor trebui să-şi mănânce copiii. Tot aşâ se condamnă abordarea fătului şi lepădarea copiilor născuţi, cari lepădări rar se întâmplă. Dacă cinevâ ucide în ceartă pe o femeie, atunci această faptă uu se ţine de mare crimă. Tot aşâ şi siluirea unei fete nu e nici o crimă, după curioasa maximă: ijbâiîka i Itorşma hojdomn milna, adecă: «fata şi cârşma este slobodă (deschisă) pentru fiecare!» Furturile de albine se judecă cu multă indulgenţă şi se crede că contrabanda este iertată. Cea mai mare şi uricioasă crimă comite acela, care fură sau pradă biserica sau profanează Sf. Cruce. Reviziile de casă neoficioase de regulă nu se conced din partea gospodarului. In caz că cuivâ i s’a furat vreun obiect şi primeşte paguba înapoi, atunci de multe ori furul nu se mai urmăreşte. www.digibuc.ro RUTENII DIN BUCOVINA. 73 CAP. XV. Judecătorii la Ruteni. Poporul rutean venerează persoana împăratului şi-l ţine de loco-ţiitorul lui D-zcu aici pe pământ. După imaginaţia lui el este cel mai drept şi deplin om pe lume, iar dregătorii sunt locţiitorii împăratului. Advocaţii şi scriitoraşii satelor şi cei de prin oraşe sunt taxaţi ca o nenorocire a acelora cari ajung în manile lor. Despre aceştia se zice că ci scriu mereu, însă pe pielea celui ce i-a rugat s’o facă. Ruteanul n’are obiceiul să-şi caute dreptatea alegându-şi arbitri, ci el în tot cazul se adresează la autoritatea locală. El la cea mai mică ceartă este deprins să se jure pe D-zeu, Maica Domnului şi pe toţi Sfinţii, crezând că făcând astfel va încredinţâ pe toţi despre adevărul aserţiunilor sale. Jurământul de regulă este sfânt, iar cel strâmb se condamnă aspru, şi poporul rutean crede că sperjurului îi va secâ mâna dreaptă, că fulgerul îi va aprinde casa şi că el şi-a pierdut sufletul. Dacă însă cinevâ are de scop să depue un jurământ falş şi ca aceasta să nu-i strice sufletul, atunci el ica o pietricică subsuoară şi urmările jurământului fals cad asupra acelei pietricele şi nu-i strică sufletul. Ruteanul în vieaţa de toate zilele se jură, cu drept sau ba, pentru lucruri de nimică pe copii, pe femeia sa, pe ochii săi, ele., l’o-losindu-se totdeauna de stereotipa frază: bih-me, adică: D-zeu să mă (pedepsească), sau: Boli be mene harau,, adică: D-zeu să mă pedepsească! Astfel de jurăminte strâmbe se cred permise şi se practică fără nici o scrupulozitate în toate zilele. Defăimătorii se judecă foarte indulgent. Oamenilor corupţi, ca advocaţilor, le zic sac spart: m'işok rosporenii, adică un sac descusut în care tot torni, fără ca să-l poţi cândvâ umpleâ. Mai în toate comunele rutene este obiceiu că împricinaţii, incun-jurând advocaţii şi judecătoriile de prin oraşe, se adresează la preoţii lor, ca ei să judece certele lor şi să decidă care din ei are dreptate. Judecata preotului este luată în seamă de ambele părţi litigante, cari se ţin de dânsa ca obligătoare. In multe cazuri judecata se aduce înaintea vornicului în duminici şi sărbători; acesta vine cu împricinaţii la preotul şi-l roagă ca el să-i împace. Judecătorul se intitulează cu epitetul linguşitor: wielmojni pane, adecă mult puternice Domnule, sentinţa lui însă nu totdeauna se ţine de nepărtinitoare şi dreaptă. www.digibuc.ro 74 DIMITRIE DAN Cap. XVI. Copilul la Ruteni. Ruteanul crede că întâlnirea unui om, care ca copil a fost înţărcat şi apoi iarăş întors la ţâţă, este un semn rău; de aceea copiii înţărcaţi nu se mai întorc la ţâţă. Copilul înţărcat şi care poate umblâ, nu este mai de fel îngrijit şi mama ducându-se în câmp la lucru îl încuie în casă cu alţi copii mai mărişori. îmbrăcămintea lui, până ce nu merge la şcoală, este o cămeşuică de tot murdară, câte odată strânsă la mijloc cu vreo cureluşă sau brâuţ îngust şi vecliiu. Aşâ umblă atât băiatul cât şi copila vara şi iarna, se înţelege că cu capul gol şi desculţ. Iarna copilul şede cu plăcere pe cuptior, de unde se coboară doar spre a trage o fugă afară pe omăt şi apoi se sue răpede iarăş pe cup-Lior. Ruteanul crede că este mare nenorocire, dacă cinevâ trece peste un copil, căci acesta nu va creşte, ci va rămaneâ închercit. Ruteanul cu şcoala nu se învoeşte şi copiii numai cu mare greu se deprind la aceasta neîncunjurabilă năpaste. Părinţii văd în şcoală o instituţiune care le detrage copiii dela lucrul câmpului sau păscutul unei vite, iar copiii se feresc cât pot de ea, deoarece ea le răpeşte draga libertate, căci la păscutul vitelor sau oiţelor se aranjează felurite jocuri copilăreşti, cari acum trebue să înceteze, şi-i constrânge la o muncă spirituală nedeprinsă de care li-i groază mâre. Părinţii motivează netrimiterea copilului la şcoală prin copilărescul argument, că doară n’are să facă popă din ol: mii JtSbpeţ ne blide popom, adică băiatul meu nu va fi popă. Este deci explicabil că Rutenii posed o minimală clasă de intelectuali indigenă şi mare parte din ceeace au astăzi în Bucovina este importată din învecinată Gali-ţie unită. Copilul înainte de şcoală se află într’o stare de absolută libertate, facultăţile lui spirituale şi aşâ nu prea mari nu sunt de fol deşteptate şi desvoltate, tot aşâ n’are idee de principiile morale cele mai rudimentare, şi de acea munca bietului învăţător sătesc se poate numi foarte grea şi uriaşă şi numai arareori este în stare să dispună de cel puţin o parte bună din elevii săi, cari şi aşâ foarte neregulat cercetează şcoala, cu toate asprele şi grelele pedepse băneşti ce autorităţile şcolare locale şi districtuale dictează părinţilor nebăgători de seamă sau renitenţi, ca să primească în sine sămânţa cunoştinţei a tot ce-i bine, frumos şi folositor. In caz www.digibuc.ro RUTENII DIN BUCOVINA. 75 însă că aceasta îi succede, atunci poate fi sigur că acei copii îi vor face cea mai mare cinste în viitor, căci ei, fii ai naturii, încurajaţi la lucru produc, îmboldiţi de dorul ştiinţei, cu proaspetele, sănătoasele şi încă neuzatele lor facultăţi cu mult mai mult decât copiii părinţilor culţi, deşi aceştia aduc de acasă la şcoală multe cunoştinţe, cari copiii de ţăran trebuo să şi le însuşească în şcoală. Copilul ţăranului rutean la început este sălbatic şi neîncrezător, cu timpul însă el se alipeşte de povăţuitorul său şi i se încrede cu totul. Faţă de cei de o asemenea vârstă el este prietenos, iar faţă de oameni cu oarecare poziţie socială cu reverinţă. Copilul rutean pricepe uşor în limba ruteană, foarte greu însă în limba germană. Mai ales Ruteanul foarte greu învaţă limbi străine, ceeace se atribue puţinului său intelect, dar şi indolenţei şi înnăscutei lene de a lucră cu spiritul. Sfârşind copilul şcoala primară din sat, de cele mai multe ori nu urmează cultivarea sa la institute mai înalte, adeseori din lipsa de mijloace. învăţătorul stă sus în stima copilului care a absolvit şcoala. Este obiceiu că băieţi şi copile se joacă la un loc. Astăzi, mulţumită gimnaziilor rutene din Cernăuţi, Coţman şi Vijniţa, Rutenii posed un oarecare contingent de intelectuali proprii indigeni, ca învăţători, preoţi, profesori secundari şi universitari, medici, advocaţi şi judecători, deşi mai puţini la număr decât cei ai altor popoare din Bucovina. Intelectualii ruteni, veniţi din (’.aliţia la universitatea din Cernăuţi, aparţin confesiunii greco-catolice şi vorbesc un dialect care în pronunţare se deosebeşte considerabil de dialectul vorbit de Rutenii ortodoxi din Bucovina. Cap. XVII. Iudaismul privit din punct de vedere rutean. In Bucovina iudaismul dominează şi mai ales în părţile locuite de Ruteni, prin negoţul aflător excluziv în manile seminţiei lui Is-rail, prin exercitarea tuturor meseriilor şi în timpul din urmă prin acapararea mai tuturor moşiilor boiereşti şi a tuturor a-renzilor acestor moşii, iar mai ales prin banii ce au ştiut să-i adune. Fiind scopul ultim al Evreului adunarea a cât mai mulţi bani, ceeace Ruteanul o cunoaşte, deci nici nu se miră că Evreul spre a-şi ajunge scopul nu este tocmai scrupulos în alegerea mij- www.digibuc.ro 7<> DIMITRIE DAN loacelor, şi crede că această procedură este naturală şi trebue practicată. Pe când alte popoare pun puţină încredere în Evrei, Ruteanul, cu toate că este mare antisemit şi-l ureşte pe Evreu, fiind aşa zicând încă brudiu, sufere de boala prea marei încrederi în Evrei, din care cauză în totdeauna este exploatat materialiceşte. Evreii au în fiecare comună ruteană proprietăţi rurale, cari de multe ori au intrat în manile lor prin mijlocul băuturilor spir-tuoase date pe aşteptare. Şi Ruteanul este gata să iea ori şi când băuturi, numai dacă i se dau. El este atât de pătimaş, încât aducând toamna câţiva snopi abiâ seceraţi acasă, pe cari îi îmblăteşte în grabă în tindă, iea un garniţ sau două din acea săcară şi o duce ca primul prinos cârciinarului pentru horilcă, pe când acasă copiii flămânzi abiâ pot aşteptâ până ce femeia din restul săcării, pe care o râşneşte pe râşniţă, coace pe vatră o turtă cu caro îşi astâmpără foamea udând-o cu horilca adusă. Poporul rutean crede că săvârşeşte o faptă plăcută lui D-zeu, dacă stropeşte fără de veste'un copil de Evreu cu aghiasmă şi aşâ îl botează. Copiii Evreilor sunt urîţi în ochii copiilor de Ruteni. Uciderea unui Evreu nu se ţine de mare crimă. Cu toate că Evreii sunt urgisiţi, femeile nu ezitează să se dea unui Evreu, deşi se ţine de foarte mare păcat,—se înţelege pentru bani sau băutură. Ruteanul, ca să primească o cinste, invită la nuntă prin fiul sau fiica sa pe propinatorul Evreu, ba şi pe toţi ceilalţi cari locuesc în salul lui. Cap. XVIII. Medicina poporală la Ruteni. Ca şi la alte popoare din Bucovina grascază şi în mijlocul poporului rutean, deşi în grad mai potenţat, diferite boale ca: dif-teria, scarlatina, corii, tuşea măgărească la copii, iar la adulţi şi mai ales în comunele situate pe lângă iazurile din districtul Coţ-mauului şi al Zastavnei, apoi pe Ceremuş frigurile şi tifosul, apoi în toate districtele tuberculoza, sifilisul, pelagra, delirium tremens ş. a,; de aceea şi mortalitatea Rutenilor este constatat mai mare decât la celelalte popoare bucovinene. Dacă cinevâ se îmbolnăveşte, atunci se aplică de regulă numai mijloace casnice, nu tocmai folositoare. Doftorul se consultă numai www.digibuc.ro RUTENII DIN BUCOVINA. 77 atunci când vine ex offo în comună în caz de boale epidemice. Dar şi medicina prescrisă de dânsul sau nu se iea de fel, sau toate porţiunile de odată. Prafurile rânduite de doftor nu folosesc de fel, după credinţa Ruteanului. S’au întâmplat chiar cazuri, că carbolul destilat a fost băut de Ruteni, nu însă de bolnavi, pentrucă mirosul aducea a horilcă. Se înţelege că numai vărsând respectivii cantitatea băută au putut să fie salvaţi de moartea sigură. Aproape fiecare comună îşi are doftorul ei local, adică descântătorul masculin, mai adesea feminin, care se bucură de multă trecere în satul său şi chiar în megieşia depărtată. Un astfel de doftor poporal eră nu de mult şi un ţăran bătrân în satul Mamaeşti de pe Prut. La acesta o mamă a adus odată un copil slab de nervi, care se udâ în pat, să-l vindece de slăbiciunea lui. Amintitul doftor sătesc a ars o mătură de mesteacăn şi a dat cenuşa băiatului s’o bea. Băiatul a băut-o, însă nu s’a vindecat de boala sa. Cele mai obicinuite metode de cură constau în: descântarea, scăldarea, stingerea de cărbuni sau afumarea bolnavului cu felurite buruieni. Acestea toate se aplică numai la apusul soarelui. Bolnavilor se dă însă şi băutură de horilcă cu felurite buruieni. Frigurile se vindecă prin o fiertură de buruieni amare ca: potroacă, pelin, coajă de răchită sau rădăcină de narcise, sau prin afumare cu părul unui liliac sau ariciu. Ologii, ca şi reumatismul se vindecă prin descântare, scăldători şi frecări cu horilcă şi oţet cu usturoiu pisat. Durerea de cap se vindecă frecându-so capul cu oţet şi apoi prin aplicarea de felii de sfeclă. Durerea de dinţi şi măsele se vindecă dacă se pune pe dânsole piatră arsă sau terebentină sau se afumă cu diferite buruieni şi sămânţă de mac sau de stejar. Curgerea sângelui se împiedică punându-se pe rană cenuşă de pânză de cânepă, iar ranele se lecuesc prin aplicarea de unsori din ceară albă, untdelemn şi tămâie, sau răşină cu untdelemn. Speriatul se poate vindecă prin aceea, că bolnavul ţine înainte de răsăritul soarelui prin 3 zile un cuţit în gură şi se descântă. Ca mijloc de avor-tare se întrebuinţează malvelo, o samă de fete păcătoase stau spre acest scop, fie vara, fie iarna, ore întregi cu partea de jos a corpului într’o apă curgătoare, iar altele se lasă operate cu un fier înroşit în foc. Catarul de stomac se vindecă c’o amestecătură de horilcă cu pelin sau potroacă. Ultima plantă cu horilcă sau brăbănocul folosesc Ia boalele femeieşti. Rutenii beau, spre a putea vărsă, sare disolvată în apă caldă. www.digibuc.ro 78 DIMITRIE DAN Ca medicină se întrebuinţează i'elurite rădăcini, se fierb şi în ho-rilcă şi se beau. Aceste rădăcini se fierb şi în apă şi apoi din apa aceasta se face scăldătoare. Rădăcinile se adună de cei ce le cunosc în anumite zile de lună nouă, când se recitează anumite vrăji. Numai după aceea ele sunt de folos. La o seamă de boale, despre cari se crede că au fost trimise asupra bolnavului de vreun duşman, se obicinueşte a posti pe capul duşmanului. In contra boalelor se poartă şi felurite amulete, ca crucite, scoici, eLc. Se crede că cel de pe urmă născut copil dintr’o familie, numit inesinok, are darul de a vindecă boale. Apă sfinţită dela Iordan se ţine într’un şip lângă icoane peste tot anul şi ea are puterea de a vindecă felurite boale, Se crede că ungându-se un bolnav de preoţi cu untdelemn sfinfcit şi deschizând el evangelia într’un loc, unde se află iniţiale roşii, se va însănătosâ. i Dacă se scaldă vreun bolnav în Joia patimilor înlr’o apă curgătoare, atunci se însănătoşează. Buruienile şi macul sfinţit de preot în ziua de Macovei sunt bune la felurite boale. Cel deochiat se vindecă, dacă i se sting cărbuni cu apă luată înainte de răsăritul soarelui, sau dacă se afumă cu anumite buruieni, sau se leagă de gâtul lui vreun amulet. Copiii slăbănogi se scaldă în mătrăgună, magheran ş. a., iar spre a adormi copiii li se dă în gură fiertură de mac. Usturoiul apără de boale, deochi şi duhuri rele; de aceste din urmă se poate omul apără purtând cu sine un mugur din mâţişoarele sfinţite în ziua de Florii. _ Scoţându-se 2 pâni din cuptor, cari s’au prins la un loc, atunci este bine a le desbinâ deasupra capului unei fete, căci aceleia îi va creşte părul frumos. Cap. XIX. Proverbe (1) rutene şi o liturghie cu vrăji. 1. La secoriş ai da femeia pentru un vânt. 2. Coasa si femeia nebătută nu-i de trebuinţă. ) » 3. Inţeleaptâ-i femeia, dacă are un sac cu făină şi unul cu mălaiu mărunţel pisat. 1 (1) Aceste proverbe au fost publicate de adună tor în limba originală ruteană in foaia: Jii/KomtucKu HiiAojuocmii, anul 1895, no, 10, sub titlul: Ei/noauncuofii/CKU voc.weunn.. www.digibuc.ro RUTENII DIN BUCOVINA. 79 4. Din pricina nnoi astfel de babe dracul peste noapte a încărunţit. t 5. Pentru grâu trebue loc de grâu, arie largă şi sac îngust. 6. Buzele au postit, iar gura a vorbit deşertăciuni. 7. Cânele a trecut prin ovăs şi nu i-a stricat nici cânelui, nici ovăsului. 8. De-i cânele dupos, lui i-i cald, de-i fratele bogat, lui i-i bine. 9. Dacă eu m’ain sculat, atunci despre mine şeadă şi dracul. 10. Cel ce nu-i bucuros de bine, va trebui să primească răul. 11. Cel gol n’are frică de răsboiu. 12. Pe capul tâlharului arde cuşma. 13. Domnul după turetci se cunoaşte. 14. Cinstea-i mai bună decât banii. 15. Lupul schimbă părul, dar năravul ba (1). 16. Cel ce şede vara la umbră, iarna rabdă foame. 17. Baba s’a coborît din căruţă şi iepei i-i mai uşor. 18. Piaptănă pe dracu rar. 19. Fără de Dumnezeu nici până la prag nu ajungi. 20. Nu da frâu inimii. 21. Cel ce minţeşte, acela şi fură. 22. Dintru început au mâncat crupe cu miere, după ce s’au mai cuprins s’au culcat fără de cină. 23. A năvălit moşneagul la miere. 24. Iapa popii a pierit, dar câinilor cine le-a făcut ştire? 25. Aşteaptă câne, să piară iapa ! 26. Mergi prin sate la înşelat. 27. S’a întâmplat odată, ca găinii oarbe un grăunte. 28. Pentru mâni străine se află petice. 29 Meşter pentru traiste străine. 30. Acesta-i domn, nu nevoie. 31. Capul prost nu se face nici cărunt, nici pleşuv. 32. Dinainte petece, dinapoi bulendre. 1 (1) Acest proverb a fost luat dela Români. Mai ales trebue să constatez, că la o mulţime de Ruteni, şi anume la Românii rutenizaţi s'au păstrat multe proverbe româneşti. Oă aceşti Ruteni sunt Români rutenizaţi se cunoaşte şi din frazele uzitate şi astăzi la ei in vorba de toate zilele, cari le-am putut constata în timp de 15 ani cât am petrecut ca păstor sufletesc in părţile rutene; astfel de fraze sunt: Bulasme «fată» — am fost fată; «Te miri» do cioho triaba bude=to miri la ce va trebui; snaiu şetb ţitke «fel de fel» =ştiu să cos fel de fel de flori; sehodne varelam «sfeklu»=azi am fiert sfecle. Cuvântul sfeclă, deşi este slav, nu e uzitat la Ruteni, ci cuvântul burak». www.digibuc.ro 80 DEMITRIE DAN 33. Seamăn cu seamăn s’a întâlnit. 34. Lucrează amar şi vei mânca dulce. 35. Le limbă miere, in lăuntru gheaţă. Pentru sufletele celor neştiuţi, Celor ce s’au cufundat în ape, Celor ce au ars în foc, Celor ce gerul i-a degerat, Celor ce copacii i-au ucis, Să-i amintească D-zeu Intru împărăţia cerurilor Şi pentru sănătatea celor vii! www.digibuc.ro CUPRINSUL Pag. Prefaţă................................................................. 37 I. Starea culturală a Rutenilor.................................... 39 II. Obiceiurile Rutenilor............................................. 43 III. Obiceiurile Rutenilor la sărbători................................ 47 IV. Credinţe poporale rutene.......................................... 51 V. Mantica la poporul rutean........................................ 54 VI. Naşterea şi moartea la Ruteni..................................... 50 VII. înrudirea la Ruteni.............................................. 59 VIII. Frăţia de cruce, cumetrii şi ospitalitatea la Ruteni.............. 00 IX. Obiceiurile la nuntă şi dreptul căsătoriei la Ruteni.............. 01 X. Dreptul de familie la Ruteni...................................... 06 XI. Servitorii la Ruteni.............................................. 08 XII. Dreptul pământului la Ruteni..................................... 69 XIII. Dreptul de comerţ la Ruteni....................................... 71 XIV. Contravenţiunile şi crimele la Ruteni............................ 72 XV. Judecătorii la Ruteni............................................ 73 XVI. Copilul la Ruteni............................................... 74 XVII. Iudaismul privit din punct de vedere rutean...................... 75 XVIII. Medicina poporală la Ruteni....................................... 70 XIX. Proverbe rutene şi o liturghie cu vrăji........................... 78 Analele A. R, Tom. AXXV. — Memoriile Secţ. Literare. www.digibuc.ro www.digibuc.ro Dimitrie Dan, Rutenii din Bucovina, I Ruteni din districtul Cormanului de pe lângă Prut. Ânaiele Â. R.— j'om. XXXV.—Memoriile Secţ. Literare. www.digibuc.ro Dimitrie Dan, Rutenii din Bucovina. II. Ruteni de pe şesul Prutului, Analele A. R.—Tom. XXXV — Memoriile Secţ. Literare. www.digibuc.ro Dimitric Dan, Hutenii din Bucovina, III. Ruteni din districtul Zastavnei de pe lângă Nistru. Analele A. B. — Tom. XXXV,—Memoriile Secf. Literare. www.digibuc.ro Divniti'ic Dan, Rutenii din Bucovina. IV. O familie Buteană din districtul Zaslavnei de pe lângă Nistru. Analele A. R.— Tom. XXXV,—Memoriile Secf, Literare, www.digibuc.ro pimitrie Dan, Rutenii (Un Bucovina, V, Un mire şi o mireasă de pe şesul Prutului. Analele A. Tom. XXXV.—Memoriile Sccţ. Literare, www.digibuc.ro Dimitrie Dan, Rutenii ilin Bucovina, VI, Analele A. Fete în găteală de sărbătoare de pe şesid Prutului. R.—Tom, XXXV. Memoriile Sccţ. Literare, www.digibuc.ro Diniitric Dan, Rutenii din Bucovina. VII, Fată din districtul Coţmanului. Aliatele A. R. Tom. XXXV.—Memoriile Seci. LiterUre. www.digibuc.ro Dimitrie Dan, Rutenii din Bucovina. VIII. Buieţani cu capuze clin districtul Vijniţei. Analele A. SI. Tom. XXXV.—Memoriile Seci. Literare www.digibuc.ro Dimitrîc Dan, Rutenii din Bucovina. IX. Oameni din districtul Cormanului in îmbrăcăminte de iarnă. An oi fie A. JVA.A V.—Memoi iile Scv{. Literare. www.digibuc.ro GLOSAR DE CDVINTE DIN JUDEŢUL MEHEDINŢI DE ION BOCEANU Şedinţa, dela 21 Decemvrie 1912. Cuvintele din glosarul de faţă le-am auzit în vorbirea zilnică a celor ce stau în regiunea judeţului Mehedinţi, limitată la Nord de calea ferată dela T. Severin—Butoeşti, la Sud şi Vest de Dunăre, iar la Răsărit de judeţul Dolj,—cu alte cuvinte vechile plăşi Câmpu, Rlahnita si Dumbrava. De ele mă servesc şi eu, de câte ori se iveşte prilejul; şi socotesc că trebue să fie cunoscute şi în cealaltă parte a judeţului şi poate în mare parte şi în restul Olteniei, în Muntenia şi în Banat, ceeace se va vedea când se vor face culegeri de felul acesta pretutindeni. Cuvinte ca dudui, măiag, motcă, pe cari Dame le dă numai pentru Transilvania, cum şi mâtcă, dat de Viciu în glosar de cuvinte pentru Banat, pot sprijini această părere. Negreşit că, în cazul acesta, un cuvânt întrebuinţat şi aiurea nu mai poate fi considerat ca cevâ dialectal, ci va fi pus alături de cele ce sunt în graiul Românilor de pretutindeni. Limba se va îmbogăţi astfel cu elemente nouă, cari totuş sunt destul de vechi şi de răspândite. Pentru formele auzite în afară de regiunea arătată, am dat localitatea, ceeace am făcut şi pentru cele dintr’o anumită comună. www.digibuc.ro ajumi (a-) v. A pune mâna Ia ochi, spre a nu vedea pe cei ce caută să se pitule (ascundă) în jocul de-a ascunselea. Cel care aşteaptă până ce ceilalţi se ascund, ajoame. ajumit s. Jocul de a ascunselea. Ne jucăm de-a ajumitu? albete s. Partea lemnului dintre coaje şi inimă, care e supusă putreziciunii. Albetele se face ojic (putri-gaiu) ca făina. alina (a-) v. A atârnă, a agăţă. Am dat cu ciumagu după o pasăre şi mi s’a alinat in pom. artic p. Un sfert dintr’un miel, oaie. Cumpărai azi un artic de miel dela han. nşteâmătu adv. Încet, agale, când şi când. a se ţinea, a veni — după cinevâ. băcîiiu n. pr. Român din Banat şi Ardeal. In comuna Pătulele, pe proprietatea Ştirbei, sunt vreo 20— 30 familii de aceşti Români, cari formează un cătun aparte : la «Băcui». Numai la Băcui găsim miere, în sat n’are nimeni. bădăiu s. 1. Putineiu. 2. Nume de familie în părţile dela munte. E în stare să mănânce uh bădăiu de zară. băicon s. Piatră mare. Când ti-oiu da c’un băicon în cap, vezi tu pe dracu. bălăoană s. Şearpe mare, monstru. Ne-a ieşit înainte o bălăoană cât toate zilele de mare. bâlbătâie s. Flacără, limbă de foc. Când a început vântu, se ridicau bulbătuile la cer. bâldăuş s. Foc de paie sau coceni, ce se face seara în timpul verii, în drum. Fetele şi nevestele mai tinere vin la bâldăuş şi torc, iar băieţii spun la poveşti. Câte unul din cei ce pun paie pe foc vâră în spuză o totâlcă (tărtăcuţă), care face explozie şi aruncă spuza în lături, pârporind pe cei ce stau mai aproape. De seară venim şi noi la bâldăuş. bâigui (a se-) v. A dori, pofti. S’a bâlguit la avere şi n’are traiu bun în casă. bâlvănit adj. Stătut şi căldicel (se zice de lichide). Apa asta-i bălvănită, nu-i chip s’o bei. www.digibuc.ro CUVINTE DIN JUDEŢUL MEHEDINŢI. 85 bârcie s. Peşte caplătica, lung şi alb. bîirdâcâi (a-) v. A căută, a scotoci. Am prins’o bârdâcăind prin casă; vrea pe semne să găsească ceva pus rău. bâzdâc s. Arţag, furie. l-a venit bâzdâcu, nu te mai poţi inţelege cu eh bâzdoacă s. Ciomag mare cu măciucă în cap, ghioacă. A pus mâna pe-o bâzdoacă .fi l-a burduşit cum se cade. berbeniţă [sl. berbenica] s. Brădoaie, putinică (Rudina). beşicîiţe s. Prune corcoduşe. A nu ăsta nu s’au făcut be-şicuţe de loc. betiţă s. 1. Fâşie de pânză ce serveşte la legat. Betiţa dela izmene. 2. Manşete. Cămaşe cu betiţe. beucă s. Vale, loc sub coastă, puţin deluros. Intri acolo ca’ntr’o beucă. bibă s. Groapă pe care o lac copiii în jocul de-a ghiula şi de-a purceaua. bic [als. byk.] s. June de prăsilă, buhaiu. Voinic e, par’că-i un bic. biliţă s. Cursă de şoareci. O să-mi iau şi eu o biliţă dela bălciu, să mai stârpesc şoarecii din casă. boaită s. Prăvălia dela bâlciu, făcută din pânză şi având forma unei camere. Bâlciu de estimp e mare de lot, boaitele sânt până la pădure. boâscă s. Ceeace rămâne în cazan din prune, zarzăre, etc., cum şi din comină după ce se face ţuica sau rachiul Porcii erau la cazan, mâncau boască, şi noi îi căutam în porumbi. bobonat adj. Cu bobul mare. Struguri bobonaţi, fasole bobonată. boboti (a se-) v. A se necăji, a se întărâtă, a se înfuriâ. Mai uşor, nu te boboti aşă. bodicăi (a-) v. A scotoci, a călită cu deamăruntul. De geaba bodicăi, că nu dai de el-, stă bine undel-ampus eu. bolbotini s. 1. Lobodă, ştir şi alte ierburi ce ies prin grâu, prin porumb, în locurile mai grase. Grâul după cump e numai bolbotini. Mănâncă vita bolbotini, trece prin ea, se cufure. 2. Poame, fructe. Mănânci toată ziua bolbotini, o să te doară burta. bomboane s. Vrăjitorii, farmece. Muiere bătrână şi umblă cu bomboane. borcoibs adj. întunecat, posomorit. Borcoioasă vreme mai e şi azi. borhâu s. Burtă, pântece. Ţi-ai umflat borhanu, acuma ce-ţi mai pasă. boşomeţi s. Cartaboşi (Bala de sus, Rudina). boşteâ s. Legătură, basmâ de cap cu flori (desenuri). Să-tni iei şi mie o boşteă dela bâlciu. www.digibuc.ro 86 ION BOCEANU botă s. Vas de lemn de 10—15 litri, în care se pune apă, vin, etc. Ne-a adus finu la Săn Văsâi o botă de vin vechiu. botcăi (a se—) v. A se certă cu cineva, a se încăierâ. Toată ziua s'au botcăit, par’că eră la ţigănie. brădoăică s, Putinică de murături, de stroşie, cu zaplăt. Să scoţi murători din bră-doaica de sub scară. brădouie s. V, brădoică, bricbisi (a—) v, A lucră câte cevâ, a aranjâ. Toată ziua brichiseşte prin casă şi n’are nici un spor. briftâ s. Briceag, cuţitaş. Fugi cu brifta aia de aci, nu vezi că nu taie. brişcui (a-) v. Vezi drişcui. brubinţa s. Bubuliţă, Mi-au ieşit o sumă de bru-binţe pe faţă, nu ştiu cum să mă scap de ele. briică s. Bucată de lemn, in formă de cuiu, pe care se încreţeşte gura sacului plin cu grăunţe sau făină, spre a li legat bine. Fă o brucă şi leagă sacid cu grâu. bruşi a se-) v. A se jucâ împin-gându-se ori luându-se la luptă. Ce s’au mai bruşit cei copii! budiână, pl. budieze, s. Ierburi sălbatice. S’a pitit în budieze şi a scăpat. buduroiu s. Scocul morii. O să mă scală după prânz la buduroiu morii. buftănit adj. Gras şi moleşit. S’a buftănit de atâta somn şi odihnă. buibărâc s. Pieptar, vestă ce se închide la o parte (la copii), lea buibăracu pe tine şi du-te în deal. bujdulă s. Cocioabă, bulduşi (a-) A jefui. Ai auzit că s’a spart la popa ieri noapte şi că l-au bulduşit. bundă s. Haină. buiulărete s. 1. Burta la animale, Bundăretele porcului. 2, Om mic şi sprinten. Uită-te la el, par’că-i un bunăărete. bînidre p. Ţoale, haine negre. lea-ţi bundrele şi pleacă; n'ai ce mai căută la mine, dacă nu vrei să niasculţi. burduşi (a—) v. A bate cum se cade pe cinevâ, a tuptăngi. L-au burduşit Mireştii de-o ţine minte multă vreme. buşii s. Dudaie, buruieni. Vezi că-i colo în buşii. buşniăg s. Fum mult. Am văzut funrnl ieşind buş-niag, s’a aprins coşu la cutare. buşti (a-) v. 1. A ieşi afară, a face explozie. A buştit cepu buţii. Vinu când fierbe buşteste. 2. A debordâ, a vărsă. Când se îneacă vita sau omul cu mâncare, buşteste din ei. 3. A apucă, a podidi. L-a buştit râsul când a văzut-o. www.digibuc.ro CUVINTE DIN JUDEŢUL MEHEDINŢI. 87 cadalăc s. 1. Mahala. Ieşiră porcii din curte, dă fuga după ei prin cadalăc. 2. Mulţime de lucruri de acelaş fel, ce se găsesc la un loc. Am luat un cadalăc de lemne din pădure. căftăliin s. Plantă cu foi mari ca ale dovleacului; creşte prin grădini, pe câmp. Din foile ei, copii îşi fac apărători de soare, zicând că au umbrele, caininete s. Partea din perete unde se face focul. cănăbiu adj. Coloarea fuchsiu. Boabe de cănăbiu. Iea-mi şi mie dela prăvălie nişte boabe de cănăbiu, să vâpsesc ale jurebii. caiiâp s. Sfoară de cânepă, mai groşcioară. Nai vreun canap să leg dănănăile astea. cănăţîie s. Cană mică. căpeneag s. Capişon, gluga iepângelii. 0 să se ptmă ploaia şi-mi uitai căpeneagu acasă. capete s. Vas de lemn sau de tinichea, de o oca, cu care se iea vama la moară, adică de fiecare baniţă câte un căpete. Câţi căpeţi ţi-a luat de vamă? căpiciu s. Partea frâului ce se pune în capul calului. Să le iei căpicele, când le-ai da apă. capişon s. Glugă. Bune sânt capişoanele de păr de cămilă, fiindcă ţin şi căldură. cărătenie s. Rost, fel; a alege, a da de cărătenie. De nărod ce e, nu-i dai de cărătenie. Nu ştiu singur de cărătenia mea, nu ştiu ce să fac capului. câini (a-) V. A rupe vârful viţei sau porumbului la prăşit, ca să le mearuâ mai bine. De unde se rupe vârfid viţei, când o cârneşti, mai cresc două feşnice. Porumbul se căr-neşte la prăşit, la târşit, viea toi la prăşit. cârpător s. Lopată rotundă şi ceva mai mare, pe care se pune mălaiul spre a-1 băgă în ţest. L-a bătut cu cârpătoru de l-a frânt. cârşenie s. Cârcotă, încurcătură, bucluc. Să nu te împrieteneşti cu el, că dai de cârşenie, şi o să-ţi pară rău mai pe urmă. cârstâţă [bulg. Ursteti] s. O grămadă de 11 snopi de grâu, secară, etc., aşezaţi pe câmp în formă de cruce. Câte cărstăţi de grâu aveţi la lot? ’ câscote s. Fructe rari, poame ce se găsesc pe la oraş. Nai vrea să-ţi dau cascote acuma ? ceâucă s. Cioară cu penele cenuşii. E numită aşa fiindcă face «ciauc, ciauc». Mulţi o mănâncă. chelarâbe s. (Severin) Gulii, brozbe. Mâne o să gătesc chelarabe. cliepeneâg s. Vezi căpeneag. www.digibuc.ro 88 ION BOCEANTJ cheuni (a-) v. A da chiot, a chioti. Toată noaptea au cheunit şi au jucat la dascăl. cliiz&p s. Apă tare. Cu chizap să încondeiază ouăle bine. eicic adj. 1. Roşu aprins. Boabe de cicic. 2. s. Lâna văpsită roşu aprins. Cât cicic am avut, tot nu mi-a ajuns la săvelcă. ciobăcân s. Peşte lat ca palma, ciobărnac s. Pârghie. Lemn ce se vâră pe urechile hârdăului ori sub toarta căldării, spre a le duce de-a părânga. chircoseală s. Vezi târcoseală. ciomni (a- ) v. A ciocni. Ai ouă, să domnim amândoi? cipici s. Papuci. cioi, cioiuri s. 1. Nod de pe tulpină, care iese în sus, când tai mai jos. N’am ce face cu lemnul ăla, e numai cioiuri. 2. Lemn scobit în care se pisează ardei, sare, usturoiu. ciriş s. Făină cu apă pentru lipit hârtie sau căptuşeală la căciuli. Lipeşte cu ciriş o hârtie în ochiu de geam dela cunie. ciulpîm s. Lemn din pădure, fără crăci, ciont. Frunzuliţă leuştean, Frumos cântă cucu’n deal Pe-o crecuţă de dulpan. ciupâg s. Partea cămăşii femeieşti din brâu în sus. Ciupag au de obiceiu cămăşile mai bune, pe cari le ieau fetele şi femeile la zile mari. Cusăturile lui sunt mai frumoase decât la celelalte cămăşi. Ai văzut ciupagu cutăreia, mai mare lauda de ea, nu trebue nimic. eleată s. 1. Loc, spaţiu. Am arat tot, dar a niai rămas o eleată la cap, unde nu prindea plugul. 2. Mulţime de lucruri, cuprinse într’un anumit spaţiu. 0 eleată de varză, o eleată de fire,— de lemne. cloţa s. Constelaţia cloşca. Să plecăm la noapte, când o ieşi cloţa. cliipsă s. 1. Cursă de şoareci, lupi. 2. Beleâ, încurcătură, strâmtoare. Ai dat în clupsă, nu ştiu cum o s'o scoţi la căpătâiu. cobie s. Partea finală a coloanei vertebrale, la om, la păsări. Ţi-ai frânt cobia, nu mai poţi şedea pe scaun. codăi'âe s. Coada de biciuşcă, de sapă. codărâşte s. Codărâe. comllâstru s. Cumielastic. Ghete cu comilastru. coniină s. Ciorchinele şi boabele strugurilor din cari s’a scos vinul şi din cari se face rachiu. Rachiu de comină. In rachiul de comină se pune izmă, pentru a se prepară o băutură contra durerilor de stomac. www.digibuc.ro CUVINTE DIN JUDEŢUL MEHEDINŢI. 89 coutcnâ (a-) v. A termină, a isprăvi, a conteni. ' Am stat noi acolo vreo 2 ceasuri, şi ploaia nu mai con-tenă. copiţâ s. Căpiţă de fân, grămejioară de fân cât ai luâ odată sau de două ori în furcă. Mâne să ne ducem să facem fânul copitele, că se poate pune ploia. corcolâni s. Nori groşi, mai ales în timpul verii (Slaşoma). Uite ce mai corcolâni vin dela vale, barem să sfârşim vrau ăsta. coşâva s. Vântul dela vale. Bate coşava. cotină s. Loc strâmt, colţ. Ba vârît întro cotină, de nu-l mai poţi scoate. coţobăni (a se-) v. A se căzni, a se trudi. Se coţobăniă să ridice un sac şi nu puteă de fel. coreţele s. Castroane de lemn cari se îmbucă şi în cari se pune sare, piper, ardei. Vezi să nu uiţi coveţelele cu sare şi ardei. crăcuiu s. Ciortan, picior de găină. crânţuri s. Paiente, bucăţi de lemn cioplite, ce se bat pe bunduci, iar între ele se pune pământ, spre a se formă zidul unei clădiri. crăpet s. Căldura mare a soarelui. Uf! ce crăpet al dracului. crov s. Groapă mai mare, scobitură în pământ. Poţi să faci crov în pod? crov au s. Groapă părăsită. Eră să dau într’un crovan de pimniţă, să-mi rup gâtid. Clipi (a-) v. 1. A prinde, a strâmtară pe cinevâ. L-a cupit în porumbi, nu mai scapă. 2. (A se-) A se strânge, a se prinde. Firele pânzei se cupesc, când coşi strâns. cupit adj. Sgârcit. N’am văzut om cupit ca unchiu-tău. curăturâ s. Loc pe unde a fost pădure şi apoi sau scos şi buturile, pentru a avea loc de muncă. Fusei azi cu caprele pe cu-rălură, dar nu-i iarbă de loc. curuelnic [Rudina] s. Coteţ de hoară. curmfciu s. Curmeţ. curmeţ s. Cârăveiu de funie, funie scurtă. Iea curmeţuăla şi leagă calu. cuşmete s. Bucată, codru de pâne, mămăligă, etc. Dă-i un cuşmete de pâne să plece de aci. dăinăi (a se-) v. A se legănă. Vrei să ne dăinăim? dăinăus s. Leagăn făcut dintr’o frânghie ale cărei capete se leagă de o grindă, de o creacă de pom, formând un «u» în fundul căruia, pe o blană (scândură) sau pe o perină, stă cel ce se leagănă. Toată ziua m’am dat în dăinăus. * www.digibuc.ro 90 ION BOCEANU dăniic s. Flăcău. Hora mare, dănaci n'are, C'au murit de gălbinare. (lananii s. Lucruri, catrafuse. lea dănănăile alea de acolo şi descurcă locul. dangale s. Dungi, vergi. Cu dangale po spinare (cal). dărăiiş s. Băiat care umblă noapte prin sat, botaş. Ai auzit ieri noapte dără-uşii pe deal, cum cântau şi auleau ? dârmon s. Ciur mare. Am venit să-mi dai un dârmon de făină. A trece prin ciur şi prin dârmon, a nu fi novice. dehobi (a se-) v. 1. A munci mult, a se sfârşi. S’a dehobit de atâta muncă. 2. A slei. Mă dehobi lemnu ăla de greu ce fu. Dii s. Vidin. S’a popit la Dii. docăni (a-) v. A povăţui, a da sfaturi, a dojeni, a mustră. Cât am docănit-o, şi lot de geaba, nu vrea să m’ascidle. dosuri s. Pădurice, tufiş mărunt pe partea de Nord a unui deal. Plecă de azi dimineaţă cu caprele pe dosuri şi nu se mai întoarse. drişcui (a-) v. A drişcui o casă. Se amestecă var cu nisip şi apă, până se leagă şi se aruncă pe pereţi cu mistria; apoi se întinde varul şi nisipul deo- potrivă, spre a se netezi. Casa mi-e gata, numai să mi-o drişcuească mai storul. drişcueâlă s. Acţiunea de a drişcui. S'ajungem la drişcueâlă, c'apoi e lesne. drodeân s. Cotoarele dela coceni, dela iarba mai groasă, ce rămân după ce au mâncat vitele. Torâşte. drondăni (a-) v. A hondrăni, a vorbi fără rost şi fără să fie ascultat de cel căruia i se adresează. Drondăneşti de surda, nu vezi că nu-ţi iea nimeni sama. dudă s. Ţeavă. Coada foii de dovleac din care cântă copiii. Toată ziua suflă în dudă, n’are altă treabă. dudăi (a-) v. 1. A tuna, a bubui. Toată noaptea a fulgerat şi a dudăit. 2. A trage. Auzi cum dudăe măşina? dudui (a-) v. A goni, a alungă pe cineva. Nu ţi-am spus să-l dudui, că-ţi face vreun rău ? duduloiu s. Ţeavă, tub. Duduloiu de ceapă, foaia în formă de tub a cepei care face sămânţă, duhni (a-) v. A puţi, a aveâ miros greu. Ii duhneşte sufletul, de nu poţi sta lângă el. dul s. Ganglion, umflătură. Să fi văzut ce duluri avea, când l-am tras. dulugeâcu adv. Incetinel, uşurel. Ia-o cu dulugeâcu, că mai bine izbuteşti. www.digibuc.ro CUVINTE DIN JUDEŢUL MEHEDINŢI. 91 Dunărinţu s. 1. Vântul ce bate dela Sud, despre Dunăre. 2. Nume de familie, durlân s.m. Băiat de 15 până Ia 18 ani. Frunzuliţă leuştean, Gând eram tânăr durlan, Purtam calu ’nsorzonat Şi ciumagu ferecat. dîişnic s. amb. Cep mare la butoi u. Dacă scoţi ăuşnicu, curge mai bine pe cep "vinul. (Invar s. zid. A plesnit duvaru dela casă. (Cujmir). eftâ (a se-) v. A se afla, a ieşi la iveală. Ştii că s’a eftat cine a omo-rît pe primar? fâsăi (a-) v. 1 A face ca gâscanul.. Gâscanul fâsăie când te apropii de boboci. 2. (a se-). A da vânturi. Fugi de aci, că te fâsăişi. firi miţă s. 1. Fărmiţă. Dă-mi şi mie o firimiţă de pâne. 2. Nume de familie (Pătulele). florân adj. Negru şi alb. Câne floran. frătiiţ s. Băcuiu, Român din Banat sau Ardeal, care vine în ţară. fucie s. Vas de lemn pentru lichide în forma unui butoiaş, legat cu cerculeţe de fier, conţinând 6—12 litri. l-am dat o fucie de rachiu şi tot n’a fost mulţumit. furcfer s. Furcă lungă, numai cu două coarne, cu care se dă fân celui ce e pe claie, pentru facerea vârfului. furdâna s. Ceeace rămâne după ce s’a luat partea bună dintr’un lucru. Scursura, mălura. A ştiut el să te potrivească, fie fi-a lăsat fur dana. După ce se alege părul (lână moale, fruntea), ce rămâne, fur dana, sunt ghiburile. gâie s. Pasere răpitoare. A luă gaia pe cinevâ, a fi prins, a păţi ceva. gâică s. Cheutoare, agăţătoare. Mi s’a ruptgaicadelahaină. galaonul s. Joc. gălănng&asca s. Joc. gâldăa s. Loc adânc într’o apă curgătoare. Am dat ieri într’un găldău şi eră s’o cam sfeclesc. gâloi (a-) v. A mângăiâ, desmierdă, răsfăţa. Nu-l mai gâloi atâta, că-şi iea lumea în cap. gărăi (a-) v. A face ca cioara. II gărăi, dar o păţeşti cu el, că nu prea ştie de glumă. gârbână [bulg. garvan] s. Cioară mai mare decât ceauca, face gar, gar. Carnea ei pute. gherdăpuri s. Porţile de fier. Am trecut ieri gherdăpurile, ne am dus la cazane. ghiu la s. 1. Bucată de lemn lungă de 10 cm. şi groasă ca de două degete. 2. Joc de copii. Jocul e format de 4 sau G copii. Ca să se joace ghiula, trebue să se facă 2 sau 4 gropiţe : 2 când se joacă 4 copii, şi 4 când la joc ieau parte 6 copii. Gropiţele www.digibuc.ro 92 ION BOCEANIJ sunt depărtate una de alta de 20 cm. în lăţime şi în lungime de 10 metri. Doi sau patru din jucători au în mână nişte beţe, cu cari caută să lovească ghiula, pe care o aruncă, unul la altul, alţi doi jucători. La jocul în patru cei cu beţele Joc în 4. -ţ- cel cu băţul. O gropiţa. + cel dela gropiţă. Joc în 6. + cel cu băţul. O gropiţa. cel dela gropiţă. + cel cu băţul. Jocul. Unul din cei dela o gropiţă, care se mai chiamă şi bibâ, aruncă celuilalt ghiula, pe care acesta caută s’o prindă, iar bătăuşii stau cu beţele s’o lovească. Dacă vreunul din ei o loveşte, cel fără băţ dela gropiţa corespunzătoare fuge s’o prindă, iar cel ce a lovit împreună cu tovarăşul său, in cruciş, ciocnesc beţele. Când ciocnesc, chiiesc, şi pun fiecare beţele în biba lor. Cel ce aduce ghiula caută de asemeni s’o vâre în bibă; dacă o pune înaintea celui ce bate, atunci trece el la bătaie şi celălalt la pus, împreună cu tovarăşii corespunzători. Se urmează aşâ mai departe. glie s. Bucată. Glie de pământ, de sare, etc. stau în stânga şi înaintea celor fără beţe dela gropiţă. La jocul în 6, cei cu beţele stau 2 la dreapta şi la stânga celui dela o gropiţă şi 2 la dreapta şi stânga celui dela gropiţa cealaltă. gropiţa O + cel dela gropiţă. + cel cu băţul -j- cel cu băţul. gropiţa O -f- cel dela gropiţă. -f- cel cu băţul. Bă-mi şi mie vreo două glii de zahăr. gliojdori (a-) v. 1. A înţepă, a glodi. îmi dete adineaori un gu-noiu în ochiu şi mă gliojdorâ al dracului. 2. A mânca de pe coceni, a roade. Dă-le (cailor) să gliojdore toată noaptea. glodi (a-) v. A roade, a înţepă. Nuşliu ce mă glodeşle la picior. glonţîin s. Noroiu uscat sau îngheţat care face aproape impracticabile drumurile neîmpietrite. Cât pe aci să mi se rupă căruţa prin glonţanele dupe vale. godorân s. Adâncitură mare. goglfeze s. 1. Mărunţişuri de prin curte, gunoaie. 2. Peliţe albe ce rămân după ce se curăţă porumbul de foi. www.digibuc.ro CUVINTE DIN JUDEŢUL MEHEDINŢI. 93 Mi-au intrat nişte gogleze în ochi şi mă ustură de-mi vine să sar în sus. gogolie s. Cevâ rotund, gogoaşa viermelui de mătase. Estimp mi-au ieşit două băniţi de gogolii. gomârdoiu s. Muşuroiu, măgură, moviliţii. Un gomârdoiu de fân (o jumătate de car). Când nu se încăpută o plastă, iese o grămadă mai mică, un gomârdoiu. gorneâgu s. Vântul dela deal (apus). Să pusă gorneâgu din sus. goroveâlă s. Apă turbure, murdară, amestecată cu pământ, cu nisip. Toată noaptea au cărat apă ca butoaiele dela fântână, şi nu mai e decât goroveâlă pe fund. grăcinâ (a-) v. A răbda, a suferi de foame. Toată ziua grăcinai de foame. gropân s. Groapă mare cu apă. Vite raţele cum se scaldă în gropan! gumilâstru s. Vezi comilastru. gurăuî (a-) v. A face gură, sgomot. Gurăne tu, gurăne, dar o să ţi se înfunde. gurgumiu adj. 1. Gogoneţ, în formă de movilă. Fâ-l gurgumiu (pământul). 2. s. Movilă de pământ (Cuj-mir). guşni (a-) v. A rupe la gât, a sfâşia. Ne-a guşuit lupu o oaie ieri noapte. bălai (a-) v. A face gură, a spune multe pe cineva, a dojeni. Ciudată muiere! Toată ziua hălăeşte. hălău s. Ceartă, gură. L-a luat la hălău tată-său. barbar adj. Fără părinţi, crescut de alţii. Copil hârbar, vită hârbară. A crescut hârbar pi colea, pi colea. hârghie s. Potaie. Eşti o hârghie, nu poate omu să facă o treabă cu tine. bâţăi (a-) v. A mişcă. Hâţăi masa aşă de florile mărului. băţueâlă s. Joc, sbeg. Ţie nu-ţi arde decât de hă-ţueală. bârăeâlă s. 1. Bâzăeală, tuse pe piept. Ai auzit ce hârăeală are în piept; nu iese în primăvară. 2. Traiu rău în casă, în familie. Neunire. A intrat hârăeala între ei, nu e semn bun. bici adv. Nimic. O să-ţi dau hici. N’ai pamet hici. [Bulg. h.<5, i<5, nimic], hiribiţă [bulg. erebitza] s. Potârniche. bondrăni (a-) v. A murmură, a vorbi fără şir. Ce tot hondrăneşti acolo? Nu vezi că nu te ascultă nimeni. honţăneâlăs. 1. Mers puţin în săltate. Mergea la honţăneală. 2. Alergătură, muncă. Nu ştiu când oiu mai isprăvi odată cu honţăneala asta! www.digibuc.ro 94 ION BOCEANU lionţăni (a-) v. A alerga, a lucra, ieriigă s. Apa dela moară, râuleţ, baltă (apă curgătoare). [Sârb. jaruga]. îmbeti (a-) v. A îndoi în două, în patru, etc. A îmbeti o batistă, un şervet. împâsli (a-) v. A o băgă pe mânecă. A împăslit-o rău de tot, nu ştiu cum o ieşi la căpălâiu. împătrâ (a ) v. A avea de furcă cu cineva, a o băgă pe mânecă. A împălrat-o cu tine, credea că e glumă. împielmâ (a-) v. A amestecă făina de grâu cu cea de porumb în mălaiu, spre a-1 face mai dulce, împielmât adj. Mălaiu împielmat, mălaiu în care s’a pus şi făină de grâu. împopistrâ (a se-) v. A avea mai multe colori, a se împiestriţâ. Strugurii se împopistreasă pe la Sfântu Ilie. Am să viu când s’ or împopistră strugurii. [Bulg. popistriam). împopistrat adj. Cu mai multe colori, pistriţ. Strugure împopistrat. împrâoşâ (a se-) v. A se umplea de praf. Iea cămăşile de acolo, că se împrăoşează. îueăţelâ (a se-) v. A se uni, a se lega. Sa încăţelat cu cutare; nu poate să mai scape de ea. îndovigâ (a-) v. A îndoi, a încovoia. Nu pot să îndovig dreava aia de fier, e prea groasă. îndovfgat adj. îndoit, încovoiat, curbat. îngăidărâ (a se-) A se ţinea de cineva. Sa îngâidărat de el, nu-i chip să-l înşele. înierbâ (a se-) v. A se supără, a se mânia. S'a înierbat, când i-am spus că am văzut-o ieşind din grădină. a înţeleni (a*) v. A înlemni, a rămânea uimit. Când l am văzut am înţele-nit, nu-mi veniă să cred ochilor. izână s. Slăbiciune din cauza neîn-grijirii, a traiului rău. A intrat izâna în ea ; păcat că prea eră frumoasă. 2. Frică, boală. Haiduc Hâtru stă ’ntr’o rână, Bagă potera în izână. izdâ (a-) v. A bolnăvi, a face rău. Când oiu da în tine, te isdez. 2. A se bolnăvi, a-i veni rău. izdat s. Umflare la stomac. A fi bolnav de izdat, a descântă de izdat. Celui bolnav de izdat i se pune crucea la cap, la inimă, la picioare şi i se descântă în chipul următor: La cap, cap de gligan, Crucea ta, Doamne. La cap, cap de gligan, Crucea la, Doamne sfinte. La cap, cap de gligan, Crucea ta, Doamne. La inimă, inimă de vidră, Crucea ta, Doamne. La inimă, inimă de vidră, Crucea ta, Doamne sfinte. www.digibuc.ro CUVINTE DIN JUDEŢUL MEHEDINŢI. 95 La inimă, inimă de vidră Crucea ta, Doamne. La picioare, picioare de urs, Crucea ta, Domine. La picioare, picioare de urs, Crucea ta, Doamne sfinte. La picioare, picioare de urs, Crucea ta, Doamne. După ce descântă la cap, dă din palme zicând : Inimă şerpească, Dracu să plesnească! Se repetă şi la stomac şi la picioare. In timpul acesta arde tămâie sub pat. izinit adj. Slăbit, slăbănog. E izinit râu de tot sărmanul. învărnici (a se-) v. A se face văr cu cinevâ (copiii) în prima Luni după dumineca Tomii. jdreli (a-) v. A jupui puţin. Mi-am jdrelit degetul in uşe. jegs. Cărbuni aprinşi, jeregaiu. [Sârb. jega]. jegueâţă s. jeg. jeregaiu s. Cărbuni aprinşi. Mai trage niţel jeregaiu la burta oalii să fiarbă mai tare. Ce e acolo, să te ferească Dumnezeu, e foc şi jeregaiu. jermăni (a-) v. A fură, a jefui, a jecmăni. Jermăneşte de stinge pământul. jignita s. Magazie. La vară mi se pare că umplem jigniţa de grâu. jigneîilă s. Greaţă, arsuri pe gât. Îmi vine o jigneală pe gât, de ciorba clcla prânz. jilovetes. Ciomag, cărăveiu de lemn. Când te-oiu croi cu jilove-tele ăsta pe spate, mă cunoşti tu cine sânt. jip s. Murdărie. Sta jipu de-o palmă pe gâtu-i. jipân s. Tufan ca pe picior. Nu ştiu cine mi o fi tăiat doi jipani dela loc (pământul ce are cinevă). juvete s. Peşte de mărime potrivită ca de o şchioapă. Mă duc să-mi ieau vreo doi juveţi dela lian. lăsa lemn (a-) v. A sărăci pe cinevâ furându-1 saustrâgănindu-1 prin judecăţi. S'a ţinut de capul lui până l-a lăsat lemn. leşcovă s. Bolovan mare de pământ, scos de plug. ligâv adj. Cel căruia nu-i place să mănânce, sau de mănâncă nu-i prieşte. Om ligav, vită ligavă. loavâ s. Timpul prielnic, favorabil pentru a face cevâ, ocazie. Am găsit loava dăunăzi când ne-am dus în pădure: eră vreme frumoasă. luinăr s. număr (Cujmir). lumărâ (a-) v. A numără (Cujmir). lumi (a-) v. A numi (Cujmir). Lumişi colacii, cui să fie ? măiâg s. Prăjină lungă, lemn în care se pune o basmeâ, o tăbliţă, pentru a arătă hotarul despărţitor a două moşii, sau că vânatul e oprit în pădure. Vezi măiagul ăla dela ră- www.digibuc.ro 96 ION BOCEANU sărit? O iei pe acolo şi ajungi în sat. mălură s. Tăciune la grâu, murdărie, boală, răutate. Grâul de anu trecut a fost numai mălură. O spălai până ieşi toată mălură din ea (lâna). A intrat mălură în os, e greu să te mai zvidueşti. mânioasa s. Joc în care perechile fac diferite figuri apropiate de unele ale cotilionului, cum de pildă ar fi trecerea domnişoarelor sau a cavalerilor la perechea dinainte. Când oiu zice bob de linte, O domnişoară un pas ’nainte. mânzăleălă s. Murdărie, necurăţenie, provenită mai ales când nu se spală cum trebue un vas, o rufă. Ce mânzăleălă e aia, aşă se spală vasele? mânzăli (a-) v. A murdări, a nu spălă cum trebue cevâ. E uşor să mânzăleşti şi să zici c’ai făcut treaba. mărdăşi (a-) v. A murdări. Nu trece pe acolo, că măr-dăşeşti cămăşile. A se murdări. Nu te frecă de zid, că te mărdăşeşti pe haine. mătăcină s. Melisă. Plantă mirositoare care se cultivă în jurul stupilor şi cu care se ung uleiele pentru a prinde roiurile, mâtcă s. Băţ cu o bucată de lemn rotundă la un capăt, plină de găurele, de mărimea lărgimii putineiului, cu care se bale laptele ce a stat 2—3 zile în putineiu. mătrăşi (a-) v. 1. A jefui pe cineva, a luâ cuiva tot din casă. Lui Dumitru i-a mătrăşit tot din casă as' noapte. 2. A goni, a se scăpă de cineva. L-am mătrăşit, i-atn dat pa-şaportu. meş s. Strat. Acolo e alt meş de nisip. La lemne şi în special la buturi sunt anumite părţi pe unde dând cu securea poţi să le spargi. Caută meşu lemnului şi o să vezi cât de uşor îl crapi. mitocosâlă s. încurcătură, zăpăceală. Nu se poate! Trebue să se fi făcut vreo mitocoseală de nu ies banii. mlădoâcă s. Prăjină, mned s. Băutură făcută din miere de stup cu apă. Am băut la moşu nişte mned, de ne-am îmbătat cu toţii. mneună (a-) v. 1. Miorlăi. Să-l auzi cum mneună ca pisica. molan adj. Molâu, moale. Molan mai eşti, nene! molănete adj. Molan, morfinei (a ) v. s. A amestecă pământul. Când faci o tencueală de casă, amesteci pământul cu paiele, îl morânceşti. 2. A frământă pe cinevă luptându-se cu el. Eram departe, dar vedeam cum îl morânciai. www.digibuc.ro CUVINTE DIN JUDEŢUL MEHEDINŢI. 97 Femeilor Ii se zice adesea că, morâncesc, când frământă, adică când nu frământă bine. moriigâ adj. Sărat peste măsura. Ciorba asta-i morugă, cine o mănâncă. motăcăi (a-) v. A da din cap. Motăcăe pe drum par ’că-i un cal. inotcă s. Scul, jurebie. Am luat dela han vreo trei niotche de arniciu, dar nu-i bun ca cel dela oraş. (Dame îl dă numai pentru Transilvania). muflni (a-) v. A da cu botul, a mirosi numai un lucru. Cânele muflue pe unde a mâncat cineva. miireşa s. Nume ce se dă oilor. ilăboi (a se-) v. A trece apa, a asudâ. Când eşti năboit, să nu bei apă rece, că mori. nădăi (a se-) v. A speră, a trage nădejde. Mă nădăiam şi eu că o să iese cevă din el. năduf s. 1. Inecăciune în piept. Am un năduf în piept, nu mi-e bine de loc. 2. Necaz, supărare. Mult năduf mi-a făcut tată-tău. năloăgă s. Lume multă, aglomeraţie. — E năloagă la moară? — Nu, mai sânt vreo două care. nană s. Nume ce se dă fratelui mai mare sau altei persoane mai în vârstă. Mă duc pe la nana Glieor-ghe, să văd merge şi el cu boii la noapte, să-i paştem. năplăi (a se-) v. A se sufocă din cauza căldurii, al trece apa, a-i veni leşin la inimă. M’am năplăit de atâta căldură. năplăeâlă s. Sufocare, greutate din cauza căldurii. Îmi venise o năplăeâlă la inimă, de credeam că mor. năpoiniţă (Cujmir) s. Adâlmaş. • Să mergem să dai năpoiniţă. nâpota adv. Anapoda. Umbli napota, nu ştii ce faci. năslăp s. Val de apă, bolboroş. Dunărea vine cu năslapi. M’am învelit bine asnoapte şi trecea apa năslapi pe mine, par’că eram în jghiab. nâstrâpi s. Stropii ce sar când torni apă, vin într’un vas. In oalele de pământ vinul sfârcîe şi face năstrapi, par’că pune sodă în el. De bun ce eră vinul, ieşiau năstrapi din el. nătaflete adj. Om greoiu, nătâng. Fugi de aci, că eşti un nă-tăftete. îiăfuntol adj. Nătâng. N'am mai văzut nătăntoală ca tine. nâvlig adj. Om mare şi prost. In Argeş am auzit forma nevleg, cu acelaş înţeles. Cunoscut şi ca nume de familie: Năvligu. nedcMe [als. nedeli] s. Petrecere ce se face în zilele de sărbătoari: Analele A. R.— Tom. XXXV. Memoriile Sec(, Literare. www.digibuc.ro 98 ION BOCEANU Sf. Gheorghe, Ispas, Sf. Constantin, etc. Fiecare om se pregăteşte atunci cu de-ale mâncării şi cu băutură bună, spre a primi rudele şi cunoscuţii ce vin din alte părţi. Să nu faceţi cumva să nu veniţi la nedeie. Cuvântul e întrebuinţat mai ales la munte, înspre câmp petrecerea aceasta se chiamă rugă. neleiu s. Vas de lemn cu o ţeavă de aramă, care intră în butoaie, partea de lemn rămânând în afară, pentru a se turnă în ea, ca într’o pâlnie, lichidul cu care vrem să le umplem. Du-te de iea neleiu dela moaşa. nelei (a-) v. A netezi, potrivi, a face tot una. Vezi de-ţi neleieşte părul cum se cade. neremzi (a se-) v. A se găti, a se dichisi. De trei ceasuri se neremzeşte şi tot nu mai e gata. neremziu adj. Roşu aprins. Văzui fete dela Jii Cu buzele neremzii. neîişnic adj. Care nu ştie ce face, într’o parte. Umblă neuşnic ca nime’n lume. nocoţele s. Flori galbene. îioji (a-) v. A închierbâ, a înjghebă. Cu sluga asta, nu nojeşti două înlr’un teiu. obiidâ (a se-) v. A so îndoi, a se sfărâmă. Mi s’a obădat roata dindărăt, de aia am venit aşa de înserat. oblânic s. Cârpă, peşchir, împletite împrejurul mânii, formând un colac, pe care-1 pun femeile pe cap, spre a puteâ duce ve-drele cu apă sau baniţele cu mâncare. obrici (a se-) v. A se ţineâ să nu mănânce dulce. M’am obricit, zilele de dulce le mănânc post. obricit adj. Cel care se ţine să nu mănânce dulce, obricit. E obricită să mănânce dulce. ocârci (a-) v. A cârmi în loc. Ocârceşte o (căruţa) niţel la dreapta. odovăi (a-) v. A termină, a isprăvi, a sfârşi. 0 să venim pe la voi, când om mai odovăi cu munca câmpului. ogoi (a se-) v. A se potoli, a se astâmpără. Ogoaie-te, măi omule, şi vezi-ţi de treabă, ce ai cu mine? ojic s. Putrigaiu. Albetele se face ojic ca făina. opi»r s. împotrivire, opunere. A pune opor. Puse opor că nu merge şi pace. opreg s. Zăvelcă. orătenii s. Hoară, paseri de curte. Mi-au murit o sumă de orătenii astă primăvară. osficâ (a se-) v. A se oftică. Trăesc rău de toi; a osficul-o, sărmana. www.digibuc.ro CUVINTE DIN JUDEŢUL MEHEDINŢI. 99 otânji (a-) v. A lovi, a croi pe cineva. Pleacă de aici, că te otănjesc cu prăjina asta pe spate. otcoş [Bulg. otkos] s. Rândul de fân cosit. Numai nenea Ion duce otco-şui potrivă. pac s. Pachet. Negustoriile, dă-mi un pac de bumbac şi unul de tutun. padină [Bulg. padina]. Loc potrivă sub deal. Poalele unei coaste. Să ne odihnim puţin în padină. păivân (Bulg. sârb, paivan) s. Pâi-vanul se compune din două ştreanguri şi din nişte bucăţi de pâslă. Pentru ca animalul (de obiceiu calul) să meargă mai lin, în buestru, se împăi-vănează. Impăivănarea se face în chipul următor : Deasupra de glezne i se leagă păslă, iar cu ştreangurile i se leagă picioarele de dinainte de cele dinapoi, apoi se ridică puţin ştreangurile cu o chingă. Ştreangurile se lasă într’adins mai lungi, ca să nu se încurce, iar chinga nu se strânge de burtă. Umblă par’că are păivane la picioare. pală s. Fânul sau paiele chitite cât iei pe furcă, pentru a le da celui ce e pe claie sau pe stog. Mai dă-mi vreo două pale să-i fac vârful. pălătui (a-) v. A sta, a şedea cu cineva împreună. Eu îl cunosc bine, am pălă- tuit amândoi. păluit adj. Aşezat, făcut pală. Fân păluit. pâliş adv. 1. încrucişat, dintr’o parte. A se uită păliş, a lovi păliş. 2. Alături. Cutare tot păliş le loveşte; vrea să spună cevă şi când colo e alta. pâmet s. Minte, cap. Nai pamet li ici, de geaba ai fost la şcoală. Pângânie s. Păgân, spurcat. Eşti o pângânie, dacă nici Vinerea nu posteşti. pârî (a-) v. A îndemnă, a avea gust, dorinţă. Măpârăşte inima să ieau şi eu. pecie s. Carne slabă (de obiceiu cea de porc). Vezi, dacă găseşti, iea niscaiva pecie dela han. petroşel s. Peşte mic, alb şi borţos. piâg adj. picueâlă s. Piroteală, cucăeala. Când te apucă picueala, să te duci să te culci. pisălog s. Bucată de lemn rotundă la cap, cu care se pisează usturoiul, piperul, etc. pişcâv adj. Care vorbeşte în vârful limbii. E pişcav la vorbă. pistosi (a-) v. 1. A sfărâmă, sdrobi. 2. A bate bine. L-a pistosit cum se cade. piţărăa s. Colindete, colac (Bala), plăntică s. Panglică. Plăntica asta prisăcie te prinde bine. www.digibuc.ro 100 ION BOCEANU plâstă s. Grămadă de fân de un car. Anu ăsta n’am făcut decât vreo cinci plaste de fân. plaţi că s. Peşte lat ca palma, roşu pe la ochi, pe şeale şi pe aripioare, plăvăi (a-) v. A spune verzi şi uscate, a nu-şi da seama de ce vorbeşte. Plăvăi aşă fără nici o socoteală. pocăzi (a se-) v. A înlemni, a rămânea uimit. M’am pocăzit, când l-am auzit ce spunea de voi. pocinog s. întâmplare rea, accident. Vezi să nu dai de pocinog. pociump s. Lemnul în jurul căruia se învârteşte vârtelniţa, pogodi [sl. pogoditi] (a se-) v. A se înţelege. Ne-am pogodit să plecăm deseară. polimi (a-) v. A zămisli, a concepe. Na văzut el d'astea, de când l-a polimit mumă-sa. 2. (a se-). S’a polimit o poamă în pom, o floare, polimit adj. Conceput, zămislit, polomeâcă s. Căldare de 10 —12 litri. Să vii să-ţi dau o polo-meacă de rachiu. polomoti (a-) v. A vorbi fără şir. pomni (a-) v. A pocni, pomnoji s. Funiile răsboiului, de cari sunt legate iepele, spre a schimbă iţele. popotă (a-) v. A îndemnă, a înver-şunâ pe cinevâ contra cuiva. Nu ştiu cine l-ofi popoţat de nu ne mai ascultă. pospu s. Fruntea, partea mai bună. Pospu fainii. Se duse pospu (făinii) tot, când începu să bată vântul. poticâlă s. întâmplare, bucluc, rău. Se făcu o policală la nuntă, se bătură doi inşi. Dedei de poticâlă, mi se scrânti mâna. potintfeu adj. A sta, a se pune poţi nteu, a fî piedecă, obstacol. Stă potinteu, nu se dă la o parte să trec. Fugi de aci, nu te pune potinteu dinainte-mi. prepeleâg s. Lemn cu patru feşnice (creci) în care se pune sarea s’o lingă oile. Mă şuii pe prepeleâg, Să văd caprele ce fac. prestfclcă s. îmbrăcăminte femeiască, în formă de sorţ, aleasă sau brodată. De obiceiu se poartă două, una înainte şi alta înapoi, peste cămaşe, şi ţin loc de za-velcă, sau de sumnă. Azi o să-mi ieau prestelcile la horă. pric adj. Breaz. Bou pric, vacă prică. Nume ce se dă vacilor breze : Prica. prigorie s. Pasăre mică, face ciric, ciric şi bea apă numai din ploaie, câte un pic. Ele au săpat şi au scos izvoarele. Vrând să se ducă la Dumnezeu, sau gândit să se premenească, fiindcă se umpluseră de noroiu. Atunci gărvanii sau dus de sau no-roit şi au zis că ei au scos www.digibuc.ro CUVINTE DIN JUDEŢUL MEHEDINŢI. 101 apele; şi de aia beau din toate lacurile. (Cujmir). primez s. Zid mai slab, ce serveşte a despărţi o cameră. Zidurile unei case ce despart camerele- 2. Lemn ce se pune între vite, spre a nu se lovi sau împunge. Să pui la noapte un primez între cai, să nu dea cu picioarele. pristini (a-) v. A îngădui cuiva cevă. Să nn-i pristineşti de loc, că nu-i om cum se cade. D-ta îmi pristineşti mie orice vorbă, fiindcă vezi că sunt om de treabă. pristolnic s. Pecete de lemn, a cărei legendă e o cruce, ce se pune pe colaci, pe prescuri, pu&die s. Mulţime, grămadă. O pue-die de hoară, de vite, de lume. Am scos salcâmii şi a ieşit opuedie de lăstari. [Cuvântul e derivat din verbul a puia, a scoate pui]. puligonţ s. Dărăuş, vagabond, copilandru de umblă haimana, punguit adj. Sgârcit. E punguit de n’are ţară. pustelnică s. Cucuvaie, bufniţă. Când cântă pustelnică pe casă, moare cineva. râbilă s. Haină veche, ruptă. Iea-ţi răbila pe tine şi pleacă, ce mai păzeşti. racila s. Născut înainte de vreme, stârpitură. O racilă de vită. Muierea cutăruia a făcut o racilă de copil. râmă s. [kr. rajna]. Tingire, cratiţă. Am prăjit o raină de făsui şi tot nu le-a ajuns. rămburele s. (Rudina). Ciucurii ce se, pun pe bradul şi crucea mortului. răncibg s. A luâ la rănciog pe cineva, a-i luâ socotelile, a-1 luâ de scurt. Te iea el la rănciog, o să dai tu de dracu; crezi că merge ca până acuma. râp s. murdărie. Nu vedeai ce râp e pe mâinile lui, ţi-eră scârbă să te uiţi la el. râpă (a-) v. Pe vitele slabe se f&ce un fel de coaje murdară şi le plesneşte pielea, căzându-le şi părul. A râpat purcelu, trebue să-l speli cu leşie şi să-l piepteni. râşcliitor s. răstăciiţă s. Musculiţă galbenă ce se iveşte în jurul mustului, vinului. Varsă vinu din pahar şi spală-l, nu vezi că-i plin de răstăcuţe. rătăviiiu s.Bucată de lemn, de ciomag. Iea şi tu un rătăveiu şi dă-i vreo două, ca să te cunoască altădată. răvârsat adj. Rar. Dacă vrei să iesă zeama bună, pune-l mai râvărsat în oală (fâsuiul). răvenie s. Loc de unde iese apa. rcveneâlă s. Umezeală, răcoare. Să mergem după casă, că-i mai reveneală. www.digibuc.ro 102 ION BOCEANU rofi (a-) v. A fierbe puţin. Rofişi făsuiu, nu-l fierseşi. rovină s. Groapă, adâncătură. Locu lui nu-i bun de nimic, numai rovini prin el. rumejiiiăs. Stropi de ploaie, ploicică. A dat o rumejuiă de ploaie asnoapte, de-a mai potolit, praful. riida s. Aprinde ruda, a dobândi un alt soiu de animale, de pomi, etc. Acum le-ani prins şi noi ruda (gâştelor). A ţineâ de rudă, a păstră pentru prăsilă. saga. Piatră de se sgurupă (sfărâmă), pământ ars, nisip închegat, piatră de se macină. L-a lovit c’o sâgă în cap şi l-a mecit niţel. salcâz s. (Slaşoma). Salcâm, dafin, mălin. sâmcelâ (a se-) v. A se face ziuă, a se lumină dela vale. —Mai e mult până la ziuă? — Uite, se sâmceleazâ. sâmceâ s. Cuţitaş cu două tăişuri, ce se întrebuinţează la facerea fluerelor. sâmcelat adj. Ascuţit. Cuţit sămce-lat la vârf. sângeră (a se-) Vitele când sunt triste şi nu vor să mănânce şi să bea, fără să aibă altă boală, se sângerează şi atunci li se sloboade sânge din bot cu o sulă, sau cu o sâmceâ. Sângerarea provine din goană prea multă. Ni s’a sângerat calu ăl mare şi a murit. şar s. Un fel de piatră vânătă ce se întrebuinţează pentru umflătură la copii. Când eram mici, ne da în gât cu şar şi cu ţeperig. sărcini*r s. Cuierul în care îşi atârnă baciul lucrurile, sâsânel s. Dedeţel. sbici (a-) v. 1. A trage de cinevâ. Stai! nu mă sbici aşă. 2. A învârti, a vâjăi prin apă cămăşile. Sbiceşte cămăşile, să iese lăturile din ele. scâfă s. Blid rotund, scofârlie s. Partea deasupra a capului. I-a luat scofârlia cu barda. scrijiâ (a-) v. A sgârăi, a înţepă. jBoid lui Ion sări şiscrijie pe al nostru cu cornu. A scrijiâ porumbii, a scoate cu un vârf ascuţit unul sau două rânduri de boabe de pe drugă, pentru ca să se cure (curăţe) mai uşor. şelteâţâ s. Şeale, dos (la pasări). l-a rupt şelteaţa găinii, de aia merge aşă. sbnic s. O bucată de pânză de tort, în care se pune cenuşe şi apoi se toarnă apă fiartă pentru a face leşie. Întinde senicu pe gard să se usuce. sfârloâgă s. Bucăţică. O sfârloagă de opincă, de piele, sforbg adj. Uscat de tot. Lăsaşi ghetele pe sobă, se făcură sforog. www.digibuc.ro CUVINTE DIN JUDEŢUL MEHEDINŢI. 103 sghicinâ (a-) v. l.A mişcă, a sgudui. Fii pe pace, nu sghicină masa. 2. A se cutremură. Voi ştiţi că s’a sghicinat pământu ieri noapte ? şişlăte,—eţi s. Părţile cu cari se înfundă loitrele căruţei. Vezi că atârnă lanţul dela şişletele dindărăt. şiştâr s. Găleată de muls vitele în ea, şufeiu. slădici s. Greaţă, alihneală. I-a venit slădici de atâta mâncare. slog s. Hotar între moşii, smercâni (a se-) v. A plânge sughiţând. Fu te prinde să te smercăni ca copiii. solofâstră s. Pila mare a Ţiganului, spârnâu s. Praf, gunoiu. Mi-a intrat spârnău in ochi dela treierat de mă dor şi acum. spaţiu s. Partea pânzei dela iţe spre sulul pe care se adună pânza, spetie s. Carnea cu picioarele din-nainte ale unei vite. sprânji (a-) v. A împrăştiâ, a răspândi. ştamp s. Plumbul atârnat de aţă, care dă direcţia verticală la facerea unui zid, la aşezarea unui lemn. stârmina [als. strin] s. Localitate deluroasă, păduroasă şi pră-păstioasă. ştigliţ s. Sticlete. ştiobălc. Sgomotul ce-1 face apa când arunci un corp greu. Când dai cu piatra in apă, face ştiobălc. ştiobâlcăi (a se-) v. A se jucâ în apă, a aruncă apă încoace şi încolo, a se bâlâcări. Toată ziua ne ştiobâlcăiam în baltă. strâgbeâţă s. Gevă închegat. A se face strâgbeâţă, a se închegă. 7-a înfipt cuţitu in inimă şi curgea sângele slrăgheţi. E bolnav rău de tot, varsă strâ-gheţi de sânge. Laptele când nu-l fierbi se face strâgheaţă. strâgheţâ (a se-) v. A se închega. Cătarăm la inimă şi sângele fu slrâgheţat. Piftiile s’au strâ-gheţat, adică au îngheţat, tremură. strelice s. 1. Pete negre ce ies pe piele, pe ficat. 2. Petele ce face untdelemnul deasupra apei. Strelicele ies când bubează cineva şi atunci e semn că moare. stnr s. A se face stur, a se uscâ cu desăvârşire. sturl (a-) v. 1. A sturî în bătaie pe cinevâ, a-1 prăpădi. L-a bătut de l-a sturît. 2. A se sturî, a suferi mult, a se prăpădi. AFa lovit la deget, de tn’a sturît. sucălăte s. Cevâ sucit, în formă de sul. Faci funia sucălete şi o bagi în sac. suda (a-) v. A începe să iasă apa undeva. N’a mai sudat de loc pământu în beciu, anu asta. www.digibuc.ro 104 ION BOCEANU su(lom, -oaine s, 1. Scufundătură de pământ, provenită din alunecarea stratelor de pământ. Pământul când se umple de apă, sudoame. 2. Ploaie mare cu vânt, potop. Ce-i afară, ii sudom. sudumi (a se-) v. A se prăbuşi, a se scufundă prin alunecarea stratelor. S’a sudumit pământu ieri noapte la viea lui Niţă. sudumit adj. Căzut, prăpădit, sleit de puteri. Sudumitul de el, o duce greu de tot. şufMu s. Găleată, ciutură cu urechi, ca hârdăul, Du-te de iea un şufeiu de apă dela fântâni din deal, că i mai limpede. şiiiu adj. Căpiat, nerod. Ecamşuiu băiatul. sumnă s. îmbrăcăminte femeiască în formă de fustă, făcută din arniciu. La Cujmir am auzit forma «sugnă», care e dată şi de Miklosich sub «sucnă», derivată din als. «sukno». surdavida s. Surd. surdumâşi s. Descântec. Qând copilul varsă şi are urdinare (ieşire afară), i se descântă de surdumâşi. Surdumaşii sunt nişte goange (viermi, moleţi) pe cari poporul şi-i închipue că persoana bolnavă îi face în creieri. Descântecul dă speranţa că mor. Pentru a descântă trebue unt şi un piep- ten. Untul se pune în cap, în creştet, iar pieptenul îl joacă baba în creştet când descântă, zicând: „Fugi surdumaş din cap, de după cap, din creierii capului, din faţa obrazului şi sgârciul nasului. Nu junghiă, nu cuţită, că cu pieptenul te voiu imbufă şi vei ieşi din creierii capului, din cap, de după cap, din faţa obrazului, din sgârciul nasului-, şi-o să râmâie cutare (numele) curat, luminat, ca argintul strecurat, cum maica Precista l-a lăsat. Se descântă şi altfel: Din nouă omorii unul, din cap, de după cap, din sgârciul nasului, din faţa obrazului. Din opt omorii unul, etc. (se repetă). Din şapte, etc. Din şase, etc. Din unul nici unul. l-ii curăţa, U omorîi, şi rămase cutare curat, luminat, ca argintul strecurat, cum maica Precista l a lăsat. ţiie s. Rufe vechi, rupte. Iea-ţi ţaele de aici şi pleacă. ţâplă s. Piele subţire ce se pune la ferestre în loc de geam. ţăpligă s. Spărtură de lemn, ţandără, aşchioară. Mi-a intrat o ţăpligă în picior. târăşeiilă s. Vorbă, sfat, taină. Am stat şi eu cu ei de tâ-răşeală. www.digibuc.ro CUVINTE DIN JUDEŢUL MEHEDINŢI. 105 târâş) (a-) v. A tăinui, a sta de vorbă cu cinevâ. Am târăşit toată noaptea. târooseâlă s. Apă cu noroiu, murdară, târoste s. Vorbă, poveste. Asta-i de când cu tarostea Ţiganului. târş s. Mărăcine, crengi. Mai pune vreo două târ-şuri pe foc. târzăi (a-) v. A târî prin praf, pe jos. Târzăi sumna după tine, nu te simţi de loc. tasmâ s. Casmâ. lăuzi (a-) v. A-şi pierde minţile, a se zăpăci. Mai taci, că mă tăuzişi. Ai tăuzitj pe semne, de crezi lucrurile astea. teme [bulg. temei s. Partea deasupra a capului. Când copilul e mic, temea îi e moale; pufâe când i-o apeşi cu mâna şi se întăreşte când zice piatră. Când te-o lovi la teme, mori. temeli (a-) v. A târî murdărind, testimel s. Legătură, basmâ. Să-mi iei şi mie un testimel dela bâlciu. ţâcloi s. Peşti albi. tiolcuş s. 1. înveliş, coaje. Sămânţa cânepii, când e crudă., nu iese din tiolcus. 2. Cutie, tioc. Tiolcuşul revolverului. Tiolcuşul cositorului, tiocul cu apă, în care-şi pune gresia pentru a ascuţi coasa, tiutihc s. 1. Bucată de lemn scurtă şi groasă. Pune un tiutiuc sub roata căruţei, să nu fugă la vale. 2. Nume de familie (Dănceni). tir inii adv. Tot una, la fel. Tirimi Ioana, tirimi Stana. toarte s. Cercei. O să-mi ieau o pereche de toarte dela bâlciu. toflogi s. Ghete mari şi rupte. lea şi tu nişte toflogi, şi vezi pe cine latră câini la poartă. ţolbt s. Ţoale. Ai văzut ce de ţolet avea fata dascălului ? top s. Pachet. Să-mi iei un top de bumbac dela Giurescu. târăşte s. Paie, fân, coceni, ce rămân dela vite. Duminecă să dăm foc la torâşte, să mai descurcăm curtea. toroâpă s. Grijă. A intra, a da în toroapa a ceva, a aveâ grije. A dat în toroapa măritatului, nu mai face nimic prin casă. trâcni (a-) v. A tresări, a da îndărăt. Am trâcnit din somn când ai venit. Trâcni calul cu mine şi mă trânti. treasc [Bulg. şi sârb. treska]. Praful de pe drum, din magazie, când vânturi cevâ. Fugi de acolo, că te umpli de treasc. trofondâ s. Fructele cari s’au copt întâiu. Tu ai vrea numai trofandale. ţuică s. Taică, tată. Mă duc să văd ce mai face ţuica Ion. www.digibuc.ro 106 IOlî BOCEAfctf tuluji s. Cocenii din drugă în jos, ce rămân pe câmp, după ce s’au cules porumbii şi s’au tăiat părţile deasupra, vârfurile, tiirchfcz adj. Albastru. lea-mi şi mie nişte stambă tur-chează. turueci s. Jambiere de dimie, în forma carâmbilor de cisme sau de ciorapi. Unde-ţi mânjişi turuecii aşă? mii (a-) v. A rămânea, a prisosi. Na mai udit nimic de pe urma lui, a mâncat tot. uica (Rudina) s. Unchiu. Uica Bălă a plecat la bâlciu la Cărbu-neşti. [Bulg. vuico]. uina (Rudina) s. Mătuşa. [Bulg. vuinal. iirloiu s. Ţeava, burlan. Să iei vreo două urloaie pentru soba din odaia a mare. vălfm s. Piuă făcută dintr’uu nod de salcă sau din alt lemn, din care beau paserile apă. Mai pune niţică apă in vă-lău, că să prăpădesc hoarele de sete. vftlog s. Vâlogi de cânepă, cânepa încurcată, căzută jos, după ce s’au ales firele cele bune, din cari se fac mânuşile (mănunchii). vârfare s. Panglică, fâşie de stofa, ce-şi pun femeile în vârful cozii spre a nu li se desface părul. Crezi că ţiu coadele fără vârfării P vârfării s. Vârfuri de creci. Mai pune vreo două vârfării pe foc, să nu se stingă. vârloşân adj. Durlan. Cât vârlogan s a făcut băiatul popii. vârstele s. Colori, vărnică s. Verişoară. Mă duc pe la Vărnica Ma-ria, că mergem la horă. verdete s. Par (de bătaie), lemn gros. Ce faci cu verdetele ăla, vrei să omori lumea? verdbn adj. Verde, necopt. E cam verdon pepenele, nu-i bun de mâncat, ie pot prinde frigurile după el. vran (Bulg. vrah] s. Vraf. Snopii câţi se aşează odată în arie spre a fi treieraţi. Scoserăm două vranri de azi dimineaţă. zăbic s. Mămăligă sau malaiu făcut fârămituri şi prăjit în untură. Aş vrea să ne faci niţel săbie. zburătîiră s. Piatră, lemn cu care se aruncă după cineva. A da cu zburături. zâmboc s. Cuiul dela cataramă. Cataramă cu zâmboc. zâmbri s. Nişte negi ce-i face calul sub limbă, când vede pe altul mâncând grăunţe. Să dai la amândoi caii grăunţe, să nu facă zâmbri. A face zâmbri, a dori să aibă cevâ, să iea cevâ când vede pe altul că are sau iea cevâ. Văd că faci zâmbri, dar nu pot să-ţi dau şi ţie. zăngloâbă s. Piedică, sarcină. Fugi, săngloabo, de acî l zănoâga s. Vale, văgăună. www.digibuc.ro cuViNte Din judeţul mehedinţi. 107 zîiplăt s. Capac ce se pune la gura buţii, după ce a fiert vinul, zâră s. Lapte bătut. Zar a nu-i bună dacă-i prea acră. zăvzălie s. zarzără. zărzăliiiu s. zarzăr (Oujmir). zarzău s. Idem. zîirzănă, s. Zarzără. zaţuri (a-J v. a prăpădi cu bătaia. Când oiu da în tine te sâtăr. zătcă s. Băţ lung ce stă în urechile sulului cu urzeala şi care serveşte spre a~l întoarce, pentru a da drumul urzelii, când s’a ţesut spaţiul, sau când se strânge pânza pe sulul celălalt, zăvelcă s. îmbrăcămintea femeii—ce ţine loc de fustă—, făcută din lână şi înflorită cu o mulţime de râuri, cari sunt aşezaţi aşa fel, că formează rânduri; între rânduri se lasă un loc, pe care nu se alege nimic, loc ce nu se vede când se încreţeşte ză-velca, fiindcă atunci rândurile vin unul lângă altul. Pe poale i se pun panglici de diferite colori. De vreo câţiva ani, de când maşinile de brodat sau răspândit mai mult pe la sate, fetele şi femeile se mărginesc numai să brodeze o bucată de materie, de obiceiu catifea, cu desenuri luate de pe la oraş. Zăvelcile acestea din urmă, pe lângă că n’au trăinicia celor ţesute în răsboiu, n’au, prin îm-pestriţarea cea mare a colorilor, nici pe departe frumuseţea celor dintâi. zdurnâi (a-) v. A sună, a răsună. Nu-i bună de loc dipla lui Panache, mai mult zdârnăe decât cântă. zdrăiicăni (a-) v. A face să sune ceva. Ai ausit cum zdrăncănesc clopoţeii noştri ? zeleti (a-) v. A rămânea, a fi uitat. Nu ştiu cum a seletit aici. 2. A tresări, a trăcni. Uite cum zeleteşte (din somn), zgâmăi (a-) v. A scobi, a scormoni. Mai lasă buba, n’o tot zgâmăi. Mai zgâmăe focul niţel. zgârbori s. Nodurile ce rămân în pânză din cauza încurcării sau înnodării urzelii sau bătelii, zgrebeni s. Puzdării de cânepă bătută, bucăţile din tulpina cânepii ce se sfarmă, când se bate, spre a scoate fuiorul, zgurm (a-) v. A izgoni, a alungă. Nu puteam să-l zgurnesc de loc. ziiiigă s. Putere, tărie. Nai znagă în tine, pare c'ai fi bolnav. [Bulg. sârb. znaga]. www.digibuc.ro www.digibuc.ro SUFIXELE MACEDO- Şl MEGLENOROMÂNE DE ORIGINE NEOGREACĂ DE ])r. G. PA SCI1 Şedinţa dela 21 Decemvrie 1912. PREFAŢĂ Lucrarea de faţă este un fragment dinii*’o lucrare întinsă asupra sufixelor româneşti. Tot felul de lămuriri asupra sufixelor româneşti în genere voiu da deci acolo. Deocamdată ţin să atrag atenţia numai asupra următorului fapt. In general un sufix se împrumută dintr’o limbă pe baza derivatelor prin acel sufix împrumutate direct din acea limbă. Astfel de pildă, pentru a rămânea pe terenul sufixelor mr. împrumutate din limba ngr., sufixul -să din draesă 'draconică' < drac este împrumutat din ngr. > '337. pe baza unor derivate ngr. împrumutate direct, ca arapsă 'Arăpoaică' < dp7.~'.337., masforsă "meşteră' < [j.7.3t6g'.337.. In izvoarele ngr. accesibile n’am găsit totdeauna atestate derivatele ngr. trecute direct în mr. Astfel pentru chiramaryw "cărămi-dărie’ găsesc în Legrand numai v.sp7.jj.swv < y.sp7.ţj.o^. Cine ar putea tăgădui existenţa în Epir a unei forme ngr. ? (cf. v.spa- [j.7:p7js 'cărămidar ). Iată de ce pe un cuvânl ca chiraniaryw eu l-am considerat ca un împrumut direct din ngr. şi nu ca un derivat pe teritoriul mr. Pentru sufixele neogrece n’am reuşit să cunosc vreo monografie. Cunosc numai notele consacrate de Gustav Meyer, Negr. St. III şi IV, sufixelor de origine latină şi romanică. Pentru a-mi da deci seamă de unele sufixe neogrece a trebuit să fac eu însumi cercetări străbătând pe Legrand. * www.digibuc.ro 110 DR. G. FASCTJ Dintre sufixele mr. de origine ngr. au fost semnalate deja de Capidan, Die nominalen S uf fixe im Aromunischen, Leipzig 1908, numai următoarele: -ăchi (deja cunoscut din dr.), -ăclâ, -ie,^ismă, să. A. Philippide, Principii, 157, menţionează pe -men. Toate celelalte sufixe sunt studiate de mine aici pentru prima oară. laşi, 25 Septemvrie 1912. BIBLIOGRAFIE DAL. — 1. Dalametra, Dicţionar macedo-român. Bucureşti, Academia Română, 1906. MEGL. — Pericle N. Papahagi, Megleno-Românii. Studiu etnografic-filo-logic. I—II. Bucureşti, Academia Română, 1902. MIH. — Ştefan Mihaileanu, Dicţionar macedo-român. Bucureşti, Carol Gobl, 1901.’ OBED. — Dr. M. G. Obedenaru, Texte macedo-române. Basme şi Poezii populare dela Cruşova. Publicate de I. Bianu. Bucureşti, Academia Română, 1891. PAP.B. — Per. Papahagi, Basme Aromâne. Bucureşti, Academia Română, 1905. pap.S. — Per. Papahagi, Scriitori Aromâni în secolul XVIII (Cavalioti, Ucuta, Daniil). Bucureşti, Gobl-Rasidescu, 1909. ARAVANTlNOS. — II. ApaSavxIvfiu HTtetpamxov rXtoaaaptov. ’Ev ’AlWjvatţ, ex-xoO xuTtoypatpecou II. A. Ilexpaxou, 1909. E. LEGRAND, Nouveau Dictionnaire grec moderne-frangais, et Nouveau Dictionnaire frangais-grec moderne, 2 voi. Paris, Garnier Freres, s. a. GUSTAV MEYER, Neugriechische Studien. I. Versuch einer Bibliographie der nengriechischen Mundartenforschung. Wien, Tempsky,. 1894. II. Die Slavischen, albanesischen und rumânischen Lehnworte im Neu-griechischen. Wien, Tempsky, 1894. III. Die lateiiiischen Lehnworte im Neugriechischen. Wien, Tempsky, 1895. IV. Die romanischen Lehnworte im Neugriechischen. Wien, Tempsky, 1895. A. THOMB, Handbuch der neugriechischen Volkssprache. Strassburg, TrUbner, 1895. MAN. A. TRIANDAPHYLLIDIS, Die LehnwOrter der mittelgriechischen Vul-gărliteratur. Strassburg, TrUbner, 1909. www.digibuc.ro I. Sufixele substantivale. -achi (-dki) Funoţlunea. Formează diminutive. Diminutive propriu zise : ţăfărlachm 'omuşor’ (inogl.)—stăflit idem (Dai.) = bulg. staveleţ. Diminutive alintătoare din nume de botez: Ghiorgachi < Ghîorghe, Mi-halachi < Mihaîi, Nicolachi < Nicola, Vasilachi < Vasile (Capidan, 10). Diminutive depreciative : buturachi 'bubă rea’ (megl.) < butur idem (Dai.). Originea t -axe. împrumuturi dlreote: Avlachîu 'canal, râuleţ’ (Dai.) < aăXdxt. Cuţachi 'partea de dinapoi a samarului, de care se prinde funia’ (megl.), cuţache 'un fel de cârlige de pe samare de cari se agaţă greutăţi’ (Mih.) cuţachîă 'cârlig de samar’ (Dai.), cuţache 'oblânc’ (Pap. B.) < xou-c^dxt, partea de dinapoi a samarului '(Aravant.). Hărtache 'carte de joc’ (Pap.B.) < xapzdxi petit papier. Flexiunea. Buturachi şi ţdfărlachiu sunt masculine. -adă (-ddâ) Funoţlunea. Formează un singur substantiv fem,: viryinaâă (Dai.), viryinadă (Pap.B.) 'fecioară’ < viryiră idem (Dai.). Originea: -a§a. împrumuturi dlreote: Ayriadă 'pir ; chiendent’ (Dai.) < dypcotSa. Aradă 'şir, ordine, rând, regulă’ (Dai.) < apâSa. Gunadă 'jder’ (megl.) < xouvdSc. Filadă 'carnet’ (Mih.) < Formează substantive feminine : Cărăntane 'cioc, plisc’ Pap.B.) < cărinte 'dinte' (Pap.B.), cl. fiinţând 'cioc, plisc’ (Pap.B.) < dinte. Ciungani 'vârf de munte, culme’ (Dal.)=mold. ciung idem. C/uplitane 'cioc, plisc’ (Mih.) < ciuptit, part. dela ciuplescu 'cioplesc’ (Dai.). Un substantiv masculin : Sobani 'nume de bou’ (megl.) < sobă 'nume de vacă fătată Sâmbătă’ (megl. Originea: -avi. împrumuturi directe: Arîpani 'ridiche; radis’ (Dai.) < param. Aiucani 'gealău ; rabot’ (Dai.) < £oxâv., ^ouxdcvt. Mi luni 'cerneală’ (Dai.) < peAccvi. -aryîo (-aryid) Funoţiunea. Formează : 1. Colective: fltar'fio 'mulţime de fete. cârd de fete’ (Dai.) < featd. 2. Cuvinte ce exprimă locul destinat unei colectivităţi : purcary/o 'coteţ de porci’ (Dai.) < porc. 3. Locul unde se fabrică cevâ : tabacar'fio 'tăbăcărie’ (Dil. < turc. tahlmk 'tanneur’. Originea: -apeio. împrumuturi directe: Castanarylo 'pădure de castani’ Dai.) < *y.a'3ravap£to=xaaTav£wv. Chiranutr'fio 'cărămidărie’ Dai.) < *y.Epa|iap£:o — x£pa|i£?ov 'tuilerie’, of. y.Epapccpîjs 'tuilier’. Fntanaryîo 'bordel’ (Dai.) < 7rou-avap£io. I’enlm purcaryto cf. youpouvap£io '£table â porcs’< youpouvt 'porc’. Flexiunea. Toate cuvintele în -yio sunt masculine şi fac pluralul în -îcidzi. -ată (-dlâ) Sufixul substantival-atas este de origine latină,-ar/a, ca şi în dr. La răspândirea lui în mr. a contribuit însă şi ngr. -ava, pătruns prin exemple ca : Cluţfdă 'svârlitură cu picioarele de dinapoi a unui animal’(Dai.) < xXoTţâxov 'conp de pied’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 36). Flirtată 'greutate, sarcină’ Mih.), 'forţă mare’ (Dai.) < *yGpuţdztf 'ventor, Iruncus’. Nume de animale Cărticloană 'cârtiţă’ (megl.) < bulg. kârtita. Cucuşoană 'păduche ce se pune pe găini’ (megl.) < bulg. kokoşil 'do poule, de volaille’, cf. bulg. kokoşmki 'Ies poux de volaille’. Nume de plante Grisoană 'agrişă’ (megl.)=dr. agreşă. TJşicioană 'strugure negru’ (megl.) — bulg. lisichia 'ospeco cţo raisin commestible’. Măndzoană 'nume de plantă’ (megl.) < nwnd: 'iiiînz' megl.) v Originea: -tăva. împrumuturi direote: Arîroană 'lucruri ce se daţi la logodnă’ (Dai.) < âppajituva 'fiancailles’. Cucoană (megl.), cuconă (Dai.) < xoxxffiva. Culoană 'colon, stâlp’ (Dai.) < xoXwva. Lehoană (Pap.S.), UUoană (Dai.) 'lehuzâ’ < Ae)((î)v«. -opiu (opiu) Funoţiunea. Formează diminutive. Un diminutiv propriu zis: ţirboplu 'cerb mic’ (Dai.) < ţerb. www.digibuc.ro 122 D8. G. PASCTJ Un diminutiv alintător : giunoplu 'tânăr, voinic, june’ (Dai.) < gtone. Un diminutiv propriu zis izolat ca nume de familie : Ursoplu (Pap.B.), propriu zis 'puiu de urs’ < ursu. Originea: -6îtouXov. -să (-!_să) Funcţiunea. Formează un subst. feminin : dracsă, s. f. pl. -i, 'drăcoaîcă’ (Dai.) < drac. Originea s ^_iaaa. împrumuturi dlreote: Arapsă 1. 'Arăpoaică’ (Pap.B). 2. 'pasăre din familia privighitorilor de coloare negricioasă’ (Dai.) < dpxmaaa 'n6gresae\ Hanumsă 'femeie musulmană’ (Dai.) < x<*vo6(naaa (Acest cuvânt ngr. atestat la G. Meyer, Etym. Wb. der alb. Spr. sub anâm). Mastorsă 'meşteră’ (Pap.B.) < paaxiptaaa 'maîtresse, o uvriere, femme habite’. -uli ( -iili) Fnnoţlunea. Un singur derivat: Păţuli 'Pâcală’ (Pap.B.) < pâţăscu. Originea: -o6Xi. Observaţie: Mixaţi 'produsul oilor în lapte’ (Dai.) < turc. tnahsul 'produs’, de unde şi ngr. paljoâXi 'produsul anual în lapte al oilor’, alb. makml 'produsul unui imobil, unui copac, etc.’ -ură (-ură) Fnnoţlunea: Formează subst. diminutive: Diminutive propriu zise : Cucuşiiră 'bourel, ochiul boului, sfredeluş, o pasăre mică’ (Dai.) < cucoasă 'nucă’ (Dai.). VîVură 'vale mică’ (Dal.)R. <5. PA 8CU Lfeareu 'de o ocă, care cântăreşte o ocă’ (Dai.) < «că, ocă (Dal.j. Criminarcă 'cu cremene (puşcă)’ (megl.) < cremini. -ic (-±Âk) Fonetismul. Sufixul apare mai des sub forma sincopată -(i)cu. Funcţiunea. Formează adiective a căror nuanţă este greu de precizat. Andornic 'care umblă separat, care trăeşte separat; răsleţ’ (Dai.), (a)ndornic svânturatic’ (Pap.B.)— durn 'nebun, prost’ (Pamfile, Joc. II, 171), turla 'nebun, prost’ (Dai.). * Driptafic, cf. adv. driptatica 'cu drept, pe drept’ (Mih.) < driptate. Sertic—sortu 'iute, nervos, tare’ (Dai.) < turc. sort. Abraşcu 'obraznic’ (Dai.) < turc. abraş 'bigarr6, bariol6’ (cheval), cf. dr. abraş 'rău’. Birm=biru 'drăguţă, termin de desmierdare’ (Mih.)=alb. bir 'fils’, pl. bil’ 'fils, enfants’. Boşcu 'indolent, nepăsător, nepregătit’ (Dai.) < turc. boş 'vain, vide, inutile, futile; oisif, desoeuvr£, divorc6’, de unde şi ngr. (.iTtotnxos 'vide, vain, futile, inutile, superflu’ (Thumb). Culcu=cul 'roşietic, despre părul animalelor’ (Dai.) < turc. hula 'roux, couleur rousse’, hula at 'cheval bai’, de unde şi ngr. xoiiXa? 'cheval pie’. nicuzancu (D al. )=metisa n (Pap.B.) 'micuţ, mititel’. Sirbescu 'nervos, vioiu, sprinten, ager’ (Dai.) < ture. serbex 'liber, de capul lui’. Zăifcu 'indispus’ (Pap.B.) < turc. saîif. Forma originară şi sincopată se găseşte la : Alic şi ălcu 'stacojiu (Dai.) < turc. al 'roş’, de unde şi ngr. âXcxos. Originea : -i-ixo?. împrumuturi directe : Moric, morcu 'purpuriu, roşu închis’ (Dai.) < popixos 'purpurin, violet tres fonc6’. Utcu 'gură-cască’ (megl.) < * huticu < *xo6xcxo$=xout:6s 'sot’, de unde mr. Jiul 'prost’ (Dai.), alb. /m/ow'demeurer bouche beante, regarder bouehe b6ante, s’abrutir’, utuem 'sot’. Obsoure: Buşcu 'castaniu, despre cai’ (Dai.) Cacafingu 'mic de tot’ (Dai.), cf. ngr. xaxocprjjj,og 'de mnuvais augureţ diffamatoire’. Cîupungu 'orişice e scurt, greu şi îndesat’ (Dai.), cf. ciunga 'ciung' (Dai.) turc. 6(ip 'petit morceau de bois, de paille, etc’. www.digibuc.ro SUFIXELE MACEDO- ŞI MEGLENO-ROMÂNE DE ORIGINE NEOGREACĂ. 127 Maioscu, maioşcu 'o varietate de măr, face fructe acrişoare, gustoase, dar nu ţin’ (Mih.), cf. bulg. maîski 'de Maiă’. Observaţie: In -io se termină şi câteva substantive, ale căror radicale sunt ngr : Chendic 'lână bătută, stogoşă’ (Dai.) < xevxw 'piquer, aiguillonner, broder', cf. chindimă 'broderie* (Mih.) < xevnjpa. Pinddnică=pindănă 'foaie de arbori întrebuinţată pentru tămăduirea rănilor şi bubelor* (Mih.), prob. pindînică 'pătlagină; plantain’ (Dai.) < ixevxd-veupov 'plantain*. Ţmdzifcu=ţindzif 'jujube* (mr., Pag. Megl. sub s?rc)=xCiVc£tcpGV. Lucdnic, lucangu 'cârnaţ* (Dai.) < Xouxdvtxov. Nipîrtică 'viperă* (Dai.) < alb. nepârtkâ, -it ( > it) Formează adiective. NăMamătă (Pap.B.), năhîamtă (Pap.B.), niheamtă (Dai.) 'puţin, puţintel’= năhîamă (Pap.B.), nîheamă (Dai.), năfîamă (Pap.B.), nd-eamă (Pap.B.), niMam (Obed.), nihîamă (Obed. Pap.B.). Sîrpit 'sprinten, svelt, ager, deştept’ (Dai.) < turc. *serb, cf. sîrbescu 'nervos, vioiu, sprinten, ager’ (Dai.) < turc. serbes 'liber, de capul lui’, de unde şi ngr. aEpxExos 'vif, alerte’. Originea: ' ex°S. împrumut direct: aâyiaforit 'nefolositor* (Dai.) < dStatpopexoc 'inutile, vain’. Obscure: Axolit 'singur, străin’ (Dai.), cf. it. .solo. Gurpit 'beat mort’ (Dai.). Nihit 'hursuz, afurisit, îndrăcit, răutăcios* (Dai.). Observaţii : Proaspit (Dal.)=dr. proaspăt. Pentru -L.it < _^_exos cf. arepit, s. et. pl. -urî, 'râpă, povârniş’ (Dai.), cf. arap 'suiş’ (Dai.), arup 'prăpastie’ (Dai.), ngr. pimza 'lieux escarpăs’ (G. Meyer, Ngr. St. II71), alb. rrâpitâ 'lieu escarpâ’;—săp^'şearpe’ (i_,al.) < *aepraxo=aEpxEx6 (Aravant.)=£pTCExov 'reptile*. -men (-men) Formează un singur adiectiv: mintimen (Pap. B.), mindimen (Dai.) 'înţelept* < minte (Pap.B.), mindi (Dai.). Originea: -pevos. împrumuturi directe: Mbistimen (Pap.B.), pistimen (Dai.) 'credincios* < âpiuaxepevos (ThumbL Gaimenu 'nenorocit* (Mih.) < xatpivog. www.digibuc.ro 128 DR. G. PASCtJ -Ut ( J-Ut) Formează un singur adiectiv : nicut 'micuţ’ (Dai.) < mc. Originea: ' (oxo;. împrumuturi directe: Afondut 'fără fund, foarte adânc, fig. căruia nu i se poate şti gândul, diplomat’ (Dai.) < * cpovxwxog < cpovxog 'fund’ G. Mever, Ngr. St. III 71, din it. fot)do). Discufut 'fără căciulă’ (Dai.) < ^eaxouipwxo;, prin amestecul prefixului des. Două adiective devenite subst. : âiot 'mânz, cal de doi ani’ (Dai.) < Sfwxog, atestat cu înţelesurile 'â deux anses, â deux manches’, der. dela 8uo 'doi’), a păstrat pe o din cauză că eră disilab. arocut 'pantă, povârniş’ (Dai.) < ¥ £oxwxog < poxa 'stâncă’ în p.ap<5xog 'stâncă mare’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 77), din ital. vocea. Observaţie. Din mic pl. mici (megl.) -f- nicut s’a născut mic/cut 'micuţ’ (inegl.), iar prin analosrie cu acesta s’a născut unecicut 'puţintel’ (mesl.) < unec 'oleacă’ (megl.). -utos (-utăs) Funoţiunea. Formează următoarele adiective cari arată asămănarea cu primitivul: GurguVntos (Pap.B.), gurguVitos (Dai.) 'rotunzit, rotund’ < gurgul’u 'lucru mic, rotund’ (Dai. Pap.B). Plîciidos 'turtit, plat’ (Dai.) < bulg. ploăa 'plaque’, de unde şi plîcîasescu 'turtesc’ (Dai.). Stufntos 'stufos, îndesat’ (Dai.) < tufă, de unde şi stufos (Pap. B.). Originea: -wxog. împrumuturi direote: Guvutos 'găunos’ (Dai.) < yapaxwxog. Fundutos 'tufos, stufos’ (Dai. Pap.B.) < (fouvxwxog. Observaţie. Plăcută, s. in. pl. -adzi, 'pânecoadă [sic!]’. (Dai.). Cuvântul phiecoadă un există în dial. dr. Judecând după alb. panikotă < it. pane cotto, poate că cuvântul plăcută însamnă 'pain cuit’, şi este ngr. 7tXax(ox6g 'comprime, plat’. III. Sufixele substantivale—adiectivale. -ar ( -dr) Sufixul -ar este de origine latină, -arius, ca şi în dr. La răspândirea lui în mr. a contribuit însă şi ngr. -apYjg, -aptg, pătruns prin exemple ca: www.digibuc.ro SUFIXELE MAC'EOO- ŞT MEGLENO-ROMÂNE TE ORIGINE NKOGREArA. 120 Aluuarlu 'Iulie’ (Pap.B). < dXtovâptg. Cămilar ‘conducător de cămile’ (Pap. B.) < xa|UjXâprjg. Civîlar 'călăreţ’ (Dai.) < xaŞaXâprjg. Gimmar 'spoitor’ (Mih.) < * yavouaâprjs < yavovai 'spoeso’. Hîvyiar 'icre’ Dai.) < xafliApi. L’tunar 'pruncul lehuzei’ (megl.) < *Âexwvâprjg, cf. Xexouot. L'iunar, l'iundar 'leu’ (Dai.) < Xeovrapi. Pirmîtar 'negustor’ (Dai.) < * TtpayjxaTâpijg, de unde şi alb\ praiuatar. Marmură 'oaie stearpă, oaie care n’a fătat deloc’ (Dai.) < |xap|mpa (Arav.). Câteva derivate prin ar proprii dialectului rar.: 1. Un nomen agendi: Biţii’ar 'persoană care ţine o piuă, care bate în piuă’ (Dai.) < bîtul'ă 'piuă’ (Dai.). 2. Adiective cari exprimă pe posesorul unei calităţi prin excelenţă; Budzar 'buzat’ (Dai.) < budză. Limbar 'vorbăreţ’ (Dai.) < limbă. Mîcîtar 'mâncăcios’ (Dai.) Amical 'mâncat'. Mirijar 'mirijos, care sufere de o boală cronică’ (Dai.) < murazi 'boală cronică’ (Dai.). Prunar 'pruiios, cu puroiu’ (Dai.) < pronu 'puroiu’ (Dai.). -itlc (-itik) Derivate. 1. Adiective. Hăirlitic, hăirlitcu 'de bun augur, priincios, favorabil’ (Pap.B.), hairliticu adv. 'cu noroc’ (Mih.) < turc. hmrlî 'bon, salutaire’. Suililcu 'de neam, de rassă’ (Dai. < turc. * solii < sol 'neam, rassă’. Şubeîlătic 'suspect, de bănuit’ (Pap.B.) < şubiili 'bănuitor’ (Dai.) = turc. şiibheli 'douteux, incertain’. * Ugurlitic, cf. adv. Uf/urUtica 'cu noroc’ (Mih.) < ut/urliu (Mih.)—turc. oyurlu 'cu noroc’, cf. şi ngr. dy&upXouStxog 'de bon augure, heureux’. 2. Un substantiv. Alaitcă, s. f. pl. alaitcln, 'persoanele cari trăesc la curte’ (megl.l < turc. alai 'troupe, bande’. Originea: -rccxog. IV. Sufixele verbale. Sulixele verbale sunt; -ips < -eura, aor. ■ < -:—_La>aa o s’a schimbat în u:-ns; în-ta£ti)---taaa i s’a schimbat în i şi a s’a schimbat în ă, apoi, fiind precedat de i, în e şi apoi în i: -îăs, -ies, -iis. (De altfel existenţa sufixului -iis este îndoioasâ, cele două derivate citate la locul respectiv fiind nesigure). Lipsa accentului a făcut în sfârşit ca verbele derivate să aibă prezentul slab: toate sunt de conjugarea IV şi fac deci prezentul prin -esc. -ips ( -ips) Derivate. Criştinipsescu ca se creştină’ (Dai.) < criştin. Gînguripsescu 'a deveni verde-negru, a coloră în verde-nogru’ (Dai.) < gdngur 'verde-negru’ (Dai.). Pîngînipsescu 'a deveni rău’ (Dai.) < pîngîn 'rău’ (Dai.). Zburdîlipsescu (Dal.)=s&iwd (dr.). Originea: -euw, aor. e^a.. împrumuturi direote : Ayăchipsescu 'farmec’ (Obed,), ayichipsescu 'a iubi, a se îndrăgi, a se îndrăgosti’ (Dai.) < *cigăpipsescu, * &ya.v:zu(}>—â.ya.v:Gi> cf. mai jos TtXavw şi xXaveuw. Arădăpseseu 'aranjez’ (Obed.) < * afja8euu>=<£pa8ia£u>. Clîdipsescu 'a tăia cu cosorul’ (Dai.) < xXaSeuw. Hunipsescu 'a mistui, a digeră’ (Obed.) < xc*>veuu>. Mîndipsescu 'farmec’ (Obed.) < pavxeuu) 'deviner, predire’. Mulipsescu 'molipsesc’ (Obed. Dai.) < poXeuw. Pidipsescu (Obed.), piâipsescu (Dai.) < xaiSeuw. Pistipsescu 'cred’ (Obed. Dai.) < 7uaxeutD. Plinipsescu 'înşel ; seduc’ (Dai.) < xXaveuu>=xXav(S. -iis (-iis) Derivate. Agunisescu 'mă grăbesc’ (Pap.B) < agunescu 'gonesc’ (Pap.B.). Uinisit (Pap. B.), unisit (Obed.)=dr. uimit. Originea: -ia£u>, aor. -taaa. împrumuturi direote: Bubucliisescu 'a îmboboci’ (Dal.j < pTOupxouxta^u). Limîryisescu 'a se Iăcomi’ (Dai ) < Xtpoupyta^u). Scînisescu 'necăjesc, supăr, aţâţ (Dai.) < axavta£u> ennuyer, cf. siclitescu 1. 'aţîţ’ (Dai.), 2. mă plictisesc (Bap. B.) < axaXt£u> exciter. Vrîlmisescu 'răguşesc’ (Dai.) < PPaXvt“£u> senrouer. www.digibuc.ro SUFIXELE MACEDO- ŞI MEGLENOROMÂNE DE ORIGINE NEOGREACĂ. 131 -is (-is) Derivate. Giudisescu 'ase miră, a rămânea uimit’ (Dai.) < cind/a (Dai.) c/ndfc (Pap.B,) 'mirare, uimire’. Dănisescn, dinisescu 'ţin, rabd’ (Pap. B.), dinisescu, dinisescu 'dăinuesc, rabd, sufăr’ Dal,)=dr\ dăinuesc < turc. dha/anniak. Dirdîrsescu=dîrdirescu (Dai.) 'dârdâesc, trăncănesc’. Originea: -iţa), aor. ca a. împrumuturi dlreote. Andrîlisescu 'ameţe«c’ (Dai.) < d'izpliţu). Cuprisescu 'fumer la terre’ (Dai.) < xoinxpc^co. Ndurchisescu 'ascut’ (Dai.) < xpoxc£co. Xglurdisescu 'câştig’ (Dai.) < xepSc^co. Pînisescu 'a şterge cuptorul’ (Dai.) < ixavc^co. Tuchisescu 'a da cu dobândă’ Dai.) < zoxiţai. Xistrisescu (Dai.), sistrisescu (Obed. Dai.) 'a ţesălâ, etriller’ < f;uaxpc£co. Acăchisescu 'pricep’ '(Obed. Pap. B.) nu este cumva un derivat prin -is, ci o formă metatetică din achicăsescu Mih. Pap.B. Pap.S.), *ci))icăsescu, cbxec-xâţti) 'entendre, comprendre’, cf. şi apicăşonti, aehicăşonu 'năzdrăvan’ (Pap.B. Ahurhescu (Obed. Dal.l, ahhtrheseu (Dai.) 'încep’ < *ahîrhiscscu < dpyaplţa). Observaţii. Sunetul i din sufix s’a sincopat uneori atât în împrumuturi directe, cât şi în derivate mr. Anîschirsescu 'răscolesc, cotrobăesc’ (Dai.) < âvaaxeXc^co. Artirsescu 'donner davantage ; rencherir’ (Dai.) < âpzrjpiţa). AspUnsescu 'a se irită’ (Dai.) < a-Xrjvt^a). Clîrsescu 'elaguer, tailler’ (Dai.) < ’xXapîţa)—xXapeuto. Culirsescu 'crohmolesc’ (Dai.) < fcoXXapc’^co. Lăhtărsescu (Obed.), lîhtirsescu (Dai.) 'mă spariu’ < Xaxxapc£co (Aravant. Psitsescn, supsescu (Dai.) a muri, vorbind de animale’ < *psufisescu, tyoyiţai. Scîlsescu 'scotocesc, scormolesc’ (Dai.) < axaXc^co. Slrîugulsescu 'scrintesc’ (Dai.) < axpayyouX^o). Slulsescu 'împodobesc’ (Dai.) < oxoX^co. Prin sincopa lui i tis dă tsj. împrumuturi direote : Aâinîţpscu 'a slăbi’ (Dai.) < aSuvacxc^co. Astîmîţescu 'a opri, a împiedecă, a încetă’ (Dai.) < * axapaxt£to=axa|iccxu 'arreter’. Cîlîpîţcscu 'a observă, a băgă de seamă’ (Dai.) < * xaxaixaxc£(o=xaxa7taxeu(o. www.digibuc.ro 132 DR. G. PASCtJ Girimiţescu 'amendez’ (Dai.) < xCepEpex^u). Mirimifescu 'dreg, repar’ (Dai.) < p.epep.exexţa). Numiţescu numesc’ (Dai.) < ovopocxc^w. Nufescu 'a deveni umed’ (Dai.) < voxc£w. Mmniţescu 'a tămâia’ (Dai.) < •Hu[uaxî£(o. Derivate mr. : Arupîţescu fa ropăi, a tropăi, a ropoti, a face sgomot’ (Dai.) < * rnputisescu < roput (Pap. B.). Avgîţesm 'adaug, sporesc’ (Dai.) < * civgatisescu < * avgat, part. dela * avgu < augeo (cf. şi Papahagi, Fot. Etim. 10). Bitisescu (Obed. Dai.) şi biţescu (Pap.B.) 'sfârşesc’ < turc. bilmek 'prendro lin, etre fini, accompli, terminb’, de unde şi alb. bitis Tmir’. Sunetul t din aceste verbe s’a introdus la săcăldisescu (Obed.), sîcildisescu (Dai.), sicliţescu (Dai. sub precedentul) 'neliniştesc, aţâţ’ < *s(a)caltisescn < axaÂt£u> 'exciter’. -us (-na) Derivate. Afundusescu=afundedzu 'cufund’ (Mih.). Atîcîusescu 'a se sbârli, a se ciufuli’ (Dai.) < aridă (Dai.). Aruvursescu, aruvulsescu 'a se strică, a se nărui, a se prăbuşi, a se dărâmă’ (Dai) < * aruvusescu < bulg. rovia 'becher, creuser, fouiller’, cf. şi rovâk Triable’. Ciudusescu 'mă mir’ (Pap.B.)=»w cîudisescu, mi dudescu (Pap.B.). Dîngusescu 'umplu de tot, peste măsură’ (Dai.) < dînga adv. 'umplut de tot, peste măsură’ (Dai.). Limnusescu 'înlemnesc’ (Dai.) < lemn. Originea: -ovw, aor. -waa. împrumuturi directe. Aruzu-sescu 'a prinde rădăcini’ (Dai.) < pigovw. Axiusescu 'a fi vrednic’ (Dai.) < aţ:6vw 'juger digne; rendre digne’. Funduseacu 'a înfrunzi, a se acoperi cu frunze’ (Dai.) < 'deve-nir touffu’. yiuglusescu 'înching calul’ (Pap.B.) < îyyAovw. Himusescu (Dai. Pap.B.), hîumusescu (Obed. Pap.B.) 'a se năpusti’ < *XU|i.6vw=xup,d(j) 'fondre, se precipiter’. Pizmusescu 'a enervă, a necăji, a se mania’ (Dai.), nchisvmsescu 'pizmuesc’ (Obed.) < TCEcapovui 's’obstiner, s'enteter, se fâcher, se courroucer’. Pîtusescu 'podesc’ (Dai.) < Ttaxcvw. Observaţie. Simisescu 'îmi aduc aminte’ (Dai.) provine din 'simiuuescu < aspecovui 'noter, remarquor’. www.digibuc.ro SUFIXELE MACF.DO- ŞI MEGI.ENO-ROMÂNF. DE ORIGINE NEOGREACĂ. 133 V. Sufixele adverbiale. -a (l.-ri, 2._La) 1. Adincd, adancd (Pap.B.)=dr. adine. Afunda (Mih.), ahindd (Pap.B.), (a)handd (Dal.)=dr. afund. Ascundă (Obed.), pre ascundă (Pap.B.) 'pe ascuns, en cachette’ < ascuinlu 'ascuns’. Nuntă (Dal.)=dr. numa(î). 2. Abuşala (Pap.B.)=dr. de a buşile. Agona, ayona, agunu 'repede, iute’ (Pap.B.), ayona 'de curând, depuis peu’ (Obed.) < agunescu, ayunescu, agunisescu 'grăbesc’ (Pap.B.), cf. dr. la goană. Alîglnda 'alergând: fudzii alîgjnda=a.m plecat alergând’ (Dai.) < alîgindu 'alergând’. A(n)vîrliga, avriga 'jur, împrejur’ (Dal.)=dr. verigă. Apoîa, dîapoia, dipriapoîa 'apoi, în urmă’ (Dal.)=dr. apoi. Gdstilea 'întradins’ (Dai.) < turc. kast-ile. Dinanumira 'pe umeri, pe spinare’ (Dai.) < anumir 'umăr’ (Dai.). Dînca, dinga 'plin de tot, umplut peste măsură’ (Dal.)=dr. adine. Driptatica 'cu drept, pe drept’ (Mih.) < driptate. Hairlitica 'cu noroc’ (Mih.) < Kăirlitic (Pap.B.). ldra 'iarăş, din nou’ (Dal.)=dr. Tar. Mizi'îa (Obed. Mih.)=mis« (Dai.) 'deabiâ, cu greu’, alb. mezi. Ndlgica (Dai. Pap.B.). nolgiuca (Mih.) 'la mijloc" < noigic 'mijlociu’ (Dai. Pap.B.). Ugurlitica 'cu noroc’ (Mih.) < ugurliu (Mih.). Originea: In neogreacă «zu einem Adjectiv wird das entsprechende Adverbium gebildet durch das Neutrum Pluralis, z. B. dxptflos-sbipiŞâ» (Thumb, 52). împrumutări direote: Ayndnghia 'vis-â-vis, en face’ (Dai.) < âYVctvcta. Ahoryia 'â part, separe ment’ (Dai.) < x&P105-Ambldtea 'pieziş; de travers’ (Dai.) < nXatecâ. Andmisa adv. şi prep. 'la mijloc, printre’ (Pap.B,) < âvajieoa 'parmi, au milieu de’. Andpuâa 'â l’envere, gauchement, de travers’ (Dai.) < ăv&nooot. Anarga, pîanarya 'lentement’ (Dai.) < dcvapya. Ared 'rar, arareori; peu souvent’ (Dai.) < ăpotii. www.digibuc.ro 134 DR. G PASCU Efcula 'uşor, lesne; facilement’ (Mih.) < *euxoXa, cf. efcul 'uşor; ais6, facile’ < e5xoXo?. Fisica 'naturellement' (Mih.) < cpuacxâ. lsea 'egal, drept, tocmai, deopotrivă’ (Dai.) < fata 'egalenient, directement’. Maieu 'en vain’ (Obed.) < |iâx»]v 'en vain, inutilement’, pavato? 'futile, vain, inutile’. Platnd (de <*>) 'pe plaiu’ (Pap.B.) < *n) 24 ây.pipâ 20 aÂtxOţ 19 iXcovâpiţ 22 ii|j.aţâţ 6 8cvâp.eaa 2G avâ^o? 18 * âvarcoSiapixr.ţ 18 avârcoSa 2G avanoSoţ 18 avapYa 2G ţindzifcu 20 ţirboplu 14 ucarcu 19 udzarcă 18 ugurlitica 22,26 uheaQă 7 uhinat 17 uînisit 23 umbrată 6 unec 21 unecîcul 21 unisit 23 Ursoplu 15 u teu 19 Vasilaclii 4 văcărie 11 vir-finadă 4 virfinaSă 4 vir-firă 4 visiliă 11 viţearcu 18 vicîriîi 14 virară 15 2. Străine. âva'y.eXi'Cu» 24 ocvTap'tcc 9 avTpaXifco 24 âţiovco 25 âîtârr) 11 âîte'.y.â{a> 24 aîtopla 9 13 âpâSa 4 âpaS'.âCu) 23 âpfttdc 2G âpdcrcisaa 15 ap^âifiţ 16 dpp.ad'idc 7 âppafliuva 14 ocpxy)p'.Ca> 24 £pi:yjpiap.a ]3 ip^apiţio 24 ăpj(iap.a 13 * ăaosaTapi'i 7 âa6$-Tfi 7 vlrvură 15 vrîhnisescu 23 Vurgărie 10 xinitie 10 xistrisescu 24 zăifeu 19 zârcadă 4 zburdilipsescu 23 zburfîarcu 18 zgurnaric 18 zgurnerift 18 zilie 13 ziliu 13 zil’ar 17 zihîrată 6 zircadă 4 ziv-fiă 10 zivuliă 10 zniseric 18 ziiisesc 18 zvircîreauă 7 zvorizmă 13 aaGsoTOţ 7 auXâxi 4 Ufwcfi 16 aipopp.-f) 10 âfpâToţ 16 papoopa 15 Poopfapia 10 j3pcc/viâ{(o 23 •faSaTuiToţ 21 * I avooaâpyjc 22 foopoovapsio 5 Ypuviâpixoţ 18 •foaXI 10 ?axToX-fiS-pa 12 SocxtoXîSi 12 oa)(ToX'’8i 12 Ssivoţ 11 oiaxoviâpf]; 17 Siv-rj 11 8Evoţ 11 8!trXa 17 www.digibuc.ro 140 DE. G. PASCU * oixXapixoţ 7 SticXoţ 17 OtOUTOţ 21 SoXioţ 16 8pa'f®TYl^ 16 s(jintOTS(JiEV5C 20 ereo'^-fl 10 Epf](jiia 9 Ip|ji7)via 10 EUxoXoţ 27 Cupa\t)ţ 10 * CapaXia 10 ţapia 10 {apoţ 10 CapxâSt 4 ţayapăzov 6 CvjXta 13 Cf]XiâpY|ţ 17 C-ripitâpfi? 18 C-f]|JLt 24 xoXupip-fiO'p'x 12 xoXuiva 14 xovS'xxtâ 27 xovSoXiâ 7 * xovîoXiâxo; 16 xojrf] 10 xoTiptct 9 xoppioyXa 7 xouxxi 7 xooXaţ 19 xoovâoi 4 •/.ouxpi^w 24 xooppouXov 7 xooxi 10 * xooxixoţ 19 xotnoţ 19 xeixţâxt 4 xpoavx-rjpi 12 XixpiapYt'i 10 * XatpiapY'-'x 7 Xaip.6; 7 * Xapmia 9 Xâpmm 9 Xap8;. 10 Xa/xapiC<» 24 XEovxâpt 22 Xs^ouîi 22 Xs-/vâpY|ţ 22 Xsj[ 24 OfoupXaoîixaţ 2' ovopiaxiJm 25 oppif] via 10 oxstâ 7 °Xl“ 7 itaiSsum 23 icuviţu) 24 xaxaStâ 10 7cax-f]xi 8 rcaxâvw 25 www.digibuc.ro SUFIXELE MACEDO- ŞI MEGLENO-ROllÂNE UE ORIGINE NEOGREACĂ. Ttaxptuxtţ 11 izct'fyi 10 * TteSooxXtd 7 -E§o6x),iupa 7 ixîCoopa 15 ixr.cpovu 25 Ttevxdvsopov 20 Trep-foulcd 9 TtipyooXo 9 Ttimpia 7 TttGXEOU 23 ixtaxta 7 xtXdyi 27 * TtXayivd 27 icÂiscţivo; 27 RĂaYtov 27 wXa-ftou 27 Ttl.axuxo? 21 ttXccveou 23 TtX&Xîtd 26 ixoopi 10 ixoopvdpt 13 Ttooxavapsto 5 * 7tpa-'p.aTr. G. PASCU Şedinţa dela 21 Maiu 1913. INTRODUCERE I. Elementele romanice din dialectul mr. sunt de următoarele categorii: medio-latine, dalmate, italiene, franceze şi spaniole. A. Asupra elementelor medio-latine nu avem nimic de observat. B. Din punct de vedere al izvoarelor la cari ne putem adresă pentru aflarea lor, elementele dalmate sunt de două mari categorii: unele, al căror etymon îl putem găsi în glosarele lui Bartoli (Das Dalmatische, 2 voi. Wien 1906), şi altele, al căror etymon nu-1 putem găsi în glosarele lui Bartoli, însă îl putem reconstitui pe baza fonetismelor dalmate. Acest fapt l-am probat pe larg într’un articol publicat în «Viaţa Românească» din Decemvrie 1912 (Extrasul cuprinde şi un Adaus). Astfel, pentru a da aici un exemplu, G. Meyer, Ngr. St. II 51 şi Alb. WOrt., derivă pe ngr. rcX6axa şi alb. plotskâ 'cruchon plat â eau-de-vie’ din slov. srb bulg. ploska, dar adăugă: «Stammwort ist flasca». G. Meyer îşi închipuiâ deci, fără să explice cum, că romanicul flasca a trecut mai întâiu la Slavi, cari apoi l-au transmis şi celorlalte popoare balcanice. Dar o caracteristică a limbii dalmate este schimbarea lui f în p şi a lui a acc. în silabă deschisă în (u)o. Romanicul flasca a fost deci mai întâiu primit de Dalmaţi sub forma regulată* ploska şi apoi Dalmaţii l-au trecut la toate celelalte popoare învecinate. C. Din punct de vedere a originii lor elementele italiene sunt de două feluri: comune şi dialectale de nord, în special veneţiene. Analele A. R.—Totn. XXXV. Memoriile Secţ. Literare, 9* www.digibuc.ro 144 Dfc. G. fASCD Cea mai mare parte dintre elementele italiene din mr. se regăsesc şi în celelalte limbi balcanice. Se pare chiar că unele elemente italiene din mr., precum şi din albaneza şi bulgara, sunt introduse prin mijlocirea limbilor neogreacă şi turcă. a. Motive fonetice. a. Sunete tratate in fel ngr. it. b > v: barca > mr. varcă, alb. varkâ, bulg. varia, ngr. Şapxa, fab-brica > mr. favrică, ngr. «pappixa, *barella > mr. varelă, bulg. varel, ngr. ŞapâXXa. it nc > ng: sinco > mr. ţingu, ngr. x^l'yxos. it. nt > nd\ briliante > mr. brilandu, ngr. [ixpiXiâvxia, fante > mr.fandi, ngr. cpavxrjs, interesse > mr. ndires, musicante > mr. muzicandu, ngr. pou-£ixdvxss, pantofola > mr. pandoflă, ngr. xavxocpXa, sconto > mr. scondu, ven-tosa > mr. vinduzăf, bulg. venduza, ngr. ŞsvxoOaa. it. tr > dr: ven. trambalar > mr. drîmbală, ngr. SpapxâXa, xpapxâXa 'scrînciob’. it. mp > mb: lampa > mr. lantbă, ngr. Xâjxxa, stampa > mr. stambă, ngr. ax afixa. Sunetele S şi y din elementele italiene din ngr. şi mr. sunt introduse din dialectul veneţian împreună cu cuvintele în cari se găsesc. Pernot, JbRPh Vi 368, constată că în ngr. sunetele veneţiene S şi y sunt redate prin 6 şi f, în vreme ce it. d şi g prin vx (= d) şi yx (= g): «D moderne reste intacte en grec, ex. dvxfo. Si donc la langue moderne nous pr6-sente le son 6, dans Ies mots r^cemment empruntes, c’est qu’elle Ies a pris ă un dialecte ou ce son existait; c’est le cas pour le v<§nitien. Ce qui est vrai pour du 6 l’est aussi du y; p momentani moderne pânetre en grec sans changement, ex. Yxsyxijs 'Guegue5; la continue des mots foXizza, dYavxapto, dyapa, dpYaŞto, dXapya, etc., implique donc, dans Ies for- mes 6trangeres correspondantes, l'existance d’une prononciation continue du g\ or, ce son existe en venitien». Sunetele veneţiene 6 şi y au fost primite în mr. uneori ca d şi g, alteori ca 6—d şi y—g, întocmai după cum şi sunetele neogrece respective au fost redate uneori numai prin d şi g, alteori în acelaş timp prin 6—d şi y—g, cf. modă şi modă, muneââ—munedă, pirtidă—partidă, papayal—papagalu, apoi dicunar (Dai.) şi dicunaru (Mih.) 'cerşitor’ < Staxovtapij;, luyi'i (Dai.) şi lughie (Pap.B.) 'fel, chip’ < Xoyrj. www.digibuc.ro ELEMENTELE ROMANICE DIN DIALECTELE MACEDO- ŞI MEGLENO-ROMÂNE. 145 p. Schimbări de accent după firea limbii ngr. Mr. ddvan, ngr. vxâjiavos < ven tavan, mr. rebil, ngr. plpraXo < ven. rebelo. b. Motive morfologice. 1. Cuvântul mr. îmbracă forma declinării ngr. Două exemple: Faşano, s. m. pl. faşanadzî, 'fazan’ — ngr. ng, nt > nd, mp > mb şi în cuvinte băştinaşe, cf. nghîadică = dr. piedică, dial. chedicâ, ngalic = dr. încalec, ngîluredz 'încălzesc’ < lat calor, ngrun 'încoronez’ < crună 'coronă’; — fîndînă (Dai.) < fintînă (Pap.B.), mundi (Dai.) < munte (Pap.B.), mindi (Dai.) < minte (Pap.B.), nîindi (Dai.) < nâinte (Pap.B.), pîndic (Dai.) < pîntic (Pap.B.), pîrindi (Dai.) < părinte (Pap.B). Nu găsesc exemplu băştinaş pentru tr > dr, dar găsesc pentru ntr > ndr: ndreg (Dai.) < ntreg (Pap.B.), nîundru (Dai.) = dr. năuntru. — mp > mb: îm-bîrţescu (Dai.) < mpartu (Pap.B.), dr. împărţesc, timburiu (Dai ) =dr. timpuriu. Pentru cuvintele de origine romanică cf. pandoflă şi pantofă, muzicandu— muzicantu, stambă—stampă. Un fonetism în adevăr ngr. este 6 > v. Observ însă că, alături cu mr. varcă, alb. varkâ, bulg. varka—ngr. Şdcpxa, it. barca, se spune şi alb. barkâ, bulg. barka, ngr. pxdcpxa; alături cu mr. favrică şi fabrică, ngr. tpâŞptxa şi tpâjx-xpcxa, it. fabbrica. In ce priveşte derivarea prin sufixe neogrece, observăm că în mr. există destule sufixe ngr. cu cari s’au derivat cuvinte dela radicale băştinaşe (v. G. Pascu, Sufixele macedo- şi megleno-române de origine neogreacă, Bucureşti 1913), iar în ce priveşte compunerea cu cuvinte neogrece, cf. cuţubeau 'beau încet şi câte puţin’ (Dai.) < ngr. xoux^6g+6eaw (Pentru compusele neogrece cu xoux£6g v. G. Meyer, Ngr. St. II 97), hamuarîd 'zimbesc’ (Dai.) < ngr. xaP°0 ren bas’ -\-arîd, ngr. ya\s.oy£X&. www.digibuc.ro ELEMENTELE ROMANICE DIN DIALECTELE MACEDO- ŞI MEGLENO-ROMÂNE, 147 Este însă incontestabil că o parte din elementele italiene din mr. au trebuit să fie introduse prin ngr,, deoarece prin această limbă s’au introdus şi unele elemente latine din mr., după cum probează evident fonetismul. Acest fapt îl voiu discută amănunţit cu altă ocazie. Deocamdată iată câteva exemple: April, apriliu 'April’ (Dai.) < aitptXt? (G. Meyer, Ngr. St. III 11}, arcpcXtos (Legrand). Cănali 'canal’ (Dai.) < xccvaXt (G. Meyer, Ngr. St. III 25). Cătină 'cheie’, catindru 'cheie, lăcată’ (Mih.) < xaxrjva 'verrou de porte, clef de bois’, xaxrjvâpt 'clavicule’ (G. Meyer, Ngr. St. III 28). Cîpul’ă 'croupe’ (Dai.) < xaitoăXt, xarauXta (G. Meyer, Ngr. St. III 26). CîsiSă 'lepre, teigne’ (Dai.) < xaaatSa (G. Meyer, Ngr. St. III 28). Condică (Dai.) < xwvxtxa; (G. Meyer, Ngr. St. III 37). Dechembriu (Dai.) < SexepŞpto? (G. Meyer, Ngr. St. III 21). Filiă (Dai) < ir. dvoîeeu idem. — Ilelbig, 25, explică pe alb. binak, binak, binoke prin substituţie de sufix. M. G. Bartoli, România e 'Ptopavca, în Scritti vâri di erudizione e di critica in onore di Rodolfo Renier, Torino, Bocea, 1912, p. 984 n. 1, scrie: «Gli elementi italiani del turco vi sono giunti quasi interamente per il tra-mite del greco (v. G. Meyer, Die griech. und roman. Bestandteile im Wort-schalze des Osmanisch-Turkischen, Wien 1893) e lo stesso e da dire per gli elementi italiani del bulgaro e del rumeno e anche per quelli dell’albanese, eccettuato l’albanese dell’Italia inerid. e quello di Scutari e dl qualche altra cittâ dell’Albania veneta». Bartoli pretinde deci că elementele italiene din româneşte s’ar fi introdus aproape în întregime prin mijlocire neogreacă Această afirmaţie este curioasă, întrucât, până la subsemnatul, un studiu asupra elementelor italiene din româneşte lipsiâ. Dacă într’adevăr unele elemente italiene din mr. s’au introdus prin ngr., nu e mai puţin adevărat că cea mai mare parte s’au introdus direct prin negustori macedo-români. Negustorii mr. sunt vestiţi în Peninsula Balcanică. La 1815 călătorul francez Pouqueville, Voyages dans la Grece, (citat de Papahagi, Din trecutul cultural al Aromânilor, 19) vorbind de spiritul comercial al Macedo-Românilor constată că aceştia «lucrau lâna şi făceau cape (zeghe) pentru Albaneji şi capoluri (un fel de mantale) pentru marinarii din [sic!] Adriatica», că unii întemeiase case comerciale la Neapoli, Livorno, Genua, Sardinia, Cadix, Sicilia, Malta, şi unii chiar se stabilise în Veneţia, Constantinopole, Moscova. www.digibuc.ro ELEMENTELE ROMANICE DIN DIALECTELE MACEDO- ŞI MEGLENO-UOMÂNE. 149 Din alte izvoare constată Papahagi, Scriitori Aromâni, 45, că Aromânii ajunsese în calitate de negustori şi prin alto oraşe: Budapesta, Viena, Leipzig, Amsterdam, Veneţia, Triest. Negustorii mr. stabiliţi în străinătate întreţineau continue legături cu tovarăşii şi rudele lor din patrie. Papahagi, Scriitori Aromâni, 36, nota, spune: «Niciodată contactul între Aromânii înstrăinaţi şi cei rămaşi la vatră n'a încetat. De două sau de patru ori pe an veniau din diferitele centre aromâneşti cărvănari şi întâlniau pe conaţionalii lor din străinătate, cărora le îmmânau scrisorile şi darurile dela cei de acasă, şi cărora le împărtăşiau întâmplările [sic!] de tot soiul. La întoarcere cărvănarii duceau cu sine atât pe cei cari doriau să şi revadă locurile natale, cât şi banii şi celelalte obiecte încredinţate lor de cei înstrăinaţi pentru scumpii lor de acasă. Obiceiul acesta cu cărvănari a încetat de câteva decenii numai, de când căile de comunicaţie au devenit atât do lesnicioase şi sigure. Printre cărvănari vedem deseori mergând şi câte un preot cu misiunea de a umblă prin toate localităţile unde se aflau aşezaţi consăteni, fie ca să le mişte sufletul, când încetau de a-şi mai reaminti de datoriile către rudele lor în lipsă, fie ca persoane mai de încredere pentru scumpele daruri [= darurile scumpe] trimese de cei înstrăinaţi». In acest sens să se compare şi următorii termini comerciali: bancă, credit, cundrache, dipozit, falimentu, firmă, intiresu, metru, pagă, palandză, pasa-porti, pee, poliţă, protesta, scondu, snerestu. Fiindcă a venit vorba de negustori, ţin să spun de pe acuma că cuvintele dr. neguţitor—negustor şi negoţ, considerate de obiceiu ca elemente latine, sunt în realitate elemente itajiene: negoziatore, negozio. O probă evidentă filologică în sprijinul împrumutului direct sunt şi cuvintele mr. ale căror prototipe italiene cuprind sunetele c, g, s, cari lipsesc în ngr. (unde sunt redate prin xa, t£, ai), ca cimenta < cemento, clucnlală < cioccolata, curagiu < coraggio, gilatină < gelatina, g/usta < giusto, apoi cuvintele mr. ale căror prototipe franceze cuprind sunetele s, z, dintre cari acest din urmă lipseşte de asemenea în ngr. (unde este redat prin £), ca capişonă, şarlatan, jachetă (v. mai jos). Un studiu asupra elementelor italiene din bulgăreşte lipseşte încă. (A făgăduit să-l facă Romansky. Un număr de elemente italiene în bulg. am adunat eu în această lucrare). Dacă se va dovedi că unele din aceste elemente vor fi fost introduse indirect, atunci la aceasta vor fi contribuit şi Românii, deoarece Bulgaria este plină de negustori macedo-români. Afirmaţia lui Bartoli că elementele italiene din turc. sunt aproape în în- www.digibuc.ro 150 DU. G. PA8CU tregime primite prin ngr. de asemenea nu se confirmă. De altfel acest lucru nu l-a afirmat nici G. Meyer în lucrarea acestuia citată de Bartoli. D. Elementele franceze sau introdus şi ele direct tot graţie relaţiilor comerciale. In adevăr, vorbind de oraşul mr. Călarl'i, Pouqueville, Voyages dans la Grece (citat de Papahagi, Din Trecut, cult. al Arom. 19), zice: «...La popu-lation s’âtant accrue avec l’industrie, on âtablit des liaisons de commerce en vendant d’abord Ie beurre et Ies fromages aux villes voisines et quel-ques autres produits aux marchands des âchelles du golfe Ambracique, qui avaient alors des facteurs r6pandus jusque dans le Pinde. C’est par le canal de ces hommes que la France achetait le poil de chevre et Ies toisons des troupeanx des Valaques et, des le siecle de Louis XIV, elle avait an en-trepât de ces produits ă Mezzovo». Câtevă exemple: buchet < bouquet (ngr. pTOuxeto, ven. boche), capişonă < capuchon, duvalete < toilette (it. tovaletta, ngr. vuouŞaXexxa), frangu < franc (it franco, ngr. cppâyxo), jachetă < jaquette (it. giacchetto; ngr. £axărca), lan-doni < landau (ven. turc. bulg. lando), napulione < napoldon (it. napoleone, ngr. vanoXeivi), paldesu < pardessus, palto, palton(e) ngr. (5o5IXa (Triandaphylli-dis, 135). Austru. S. m. sg. Vent du midi. (Mih.) et.: It. austro.—alb. ostrâ < it. ostra=austro. Avghilie. S. f. PI .-ii. Vioară; vio-lon. (Pap.B.). ET.:=ngr. (3toX(, alb. viol’î < it. violino.— ngr. şi j3(oXa, ŞtoXoOvt (G. Meyer, Ngr. St. IV 18). Avuoat. S. m. PI. avucaţi. Avocat. (Dai.). ET.: It. avvocato.—ngr- dŞouxaxos, a[3ox<£xos (G. Meyer, Ngr. St. IV 5), turc. bulg. avokat. Avocatlichîă (Dai.), bulg. avo• catlâk la profesion d’avocat’. Bală. S. f. PI.—i. Sac mare umplut cu ceva (Dai.), balot, legătură mare (Mih.); piele jupită şi preparată pentru talpă de ghete (Dai.). et.: It. balla 'ballotk—bulg. bala 'băile, gros paquet de marchandi-ses’; — ngr. prcaXa, rcaXXa 'boule, bal-lotte’ < it. palia 'boule’, balla 'bal-lot’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 56). Baloone. (Mih. Pap.B.), balconi (Dai.). S. f. PI. balconi. Balcon. ET.: It. balcone, ven. balcon. — ngr. pxaXx6vt (G. Meyer, Ngr. St. IV 56), pxapxotivt (Kretschmer, BZ X 585), turc. balcun (G. Meyer, Tilrk, St. I 43), alb. bal'kue 'fenetre’. Baligă. S. f. PI. bălidzi. Bouse de vache et de cheval. (Mih. Pap. B. Dai.). et,: It. nord. bagola (breşe.hc”?. corn. mant. cremasc. milan.), ba-goule (cremon.), bagula (mirând.). bagol (paves.), begra (regg.), begla, begra (moden.) 'fiente d’animaux, surtout de brebis, de chevres, de lievres, de souris, etc.’. (G. Meyer, Indog. Forsch. VI 116).—alb. bă-gâl’â, bâgîâ, băigâ ‘bouse de vache et de cheval’, srb. balega, balaga, baloga 'ordure, saletă, bouse, fiente’. Bancă. S. f. PI. bănţi. Banque, comptoir. (Dai.). — Bancu, s. m. pl. bonţi, 'banc pour s’asseoir’ (Dai.). ET.: It. banco, banca. — ngr. pxayxos, pxayxa (G. Meyer, Ngr. St. IV 56), alb. bango, 'banque’, bangâ, 'banc’, bulg. banka, bank, turc. banka. Bandă. S. f. 1. Pl. bandi. Troupe, bande. — 2. pl. bandzi 'musique mi-litaire’ (Dai.). — 3. Trompette. (Mih.). et.: It. banda 'bande, troupe ; musique militaire; cote’.—bulg. banda 'bande’. —ngr. pxâvxa (G. Meyer, Ngr. St. IV 57), turc. banda 'troupe; musique militaire’ (G. Meyer, Tilrk. St. I 70), alb. bandă 'cot6’. . Bandi. (bandi). S. m. Pl. ban-diadzi. Paresseux, bon ă rien. (Dai.). ET.: Ven. bandlo, it. bandito 'bandit’. — ngr. [inaVTlSog 'mallaiteur’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 57), bulg. bandit, alb. bandi&, turc. izbândit (G. Meyei, Tilrk. St. I 38), 'bandit’, alb. bandit 'vaurien’. Bandleră (Mih.), banderă, ponderă (Dai.). S. f. Banniere. ET.: It. bandiera.—ngr. pxavTcepa, pxavTepa, 7iavx:£pa (G. Meyer, Ngr. St. IV 57), alb. bandleră, srb. ban-dilera, bulg. bandera, turc. ban- www.digibuc.ro 156 DR. G. tASCir dera, banăira (G. Meyer, Tiirk. St. I 73). Bani. S. f. PI. băni. 1. Bain. (Mih. Dai.). — 2, Baignoire. (Mih.). ET.: lt. bagno 'bain; baignoire; bagne’. — ngr. p,7tâvto 'bain; bagne’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 57), bulg. banea 'bain’, pl. bani 'bains, ther-mes, eaux thermales’, alb. ban, turc. banîa, bana (G. Meyer, Tiirk. St. I 43). Barber. S. m. Bărbier. (Dai. Pap. B.) — Bărbiredzu (Mih.), birbiri-sescu (Dai.) Tai re la barbe’. ET.: It. barbiere, ven. barbibr.— dalm. barber. — ngr. p,7tapp,7tipts (G. Meyer, Ngr. St. IV 58), p,7tapp,7t£p£^o). Bastona. (Mih.), bîstuni (Dai.). S. m. Canne. ET.: It. bastone 'bâton’. — ngr. p,7taaxouvt (G. Meyer, Ngr. St. IV 58), turc. bastun (G, Meyer, Tiirk. St. I 73) 'bâton’. Baţă. S. f. Pl. bă{l. Soufflet, gifle. (Dai.). • ET.: = alb. baţă, ngr. p.7tâxaoţ idem < it. battere (G. Meyer, Ngr. St. IV 59). Bătălie. S. f. Bataille, combat. (Mih.). ET.: It. battaglia. —ngr. p7taxâyta, itaxâAia (Triandaphyllidis, 139). Belu. (Mih.), bel (Dai.), abel (Dai. Pap.B.). S. et. Pl. (a)beali. Pietricică care serveşte la jocul în cinci pietre. et.: Cf. sp. pg. pella 'petite boule, globule, boulette’, alb. pilă 'Stein-chen, Flusskiesel, bes. beim Kin-derspiel des Steinchenwerfens’. Bicaţă. S. f. Pl. bicaţi. B6casse. (Dai.). et,: It. beccaccia, ven. becazza. — ngr. prcExâxaa (G. Meyer, Ngr. St. IV 59), turc. beka{a, bekasa (G. Meyer, Tiirk. St. I 19), alb. bekaţă. Biliană. S. 1’. Pl. biliun. Billion, et.: It. billione. — ngr. oiXiouvi «mit Anlehnung an gr. Si - » (G. Meyer, Ngr. St. IV 26). Biră. S. f. Biere (boisson). (Dai.). ET.: It. birra, ven. bira. — ngr. p,7ifpa(G. Meyer, Ngr. St. IV 60), turc. bulg. bira. Birbantu. S. m. DelabrS, gâte, corrompu, vicieux. — Berbantlîc Vor-ruption’ (Dai.). ET.: It. birbante 'coquin, fripon’. — ngr. p,7ttpp,7tâvxT)S 'fripon, coquin’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 60), bulg. berbant 'impure, sale, graisse;mau-vais sujet’. — Cf. şi turc. pers. ber-bad fd61abr6, gât6’, berbadlîk 'd6la-brement, d6r6glement, salet6’, mr. birbîtlichiă 'corruption’ (Dai.). Birlriă. S. f. Pl. birîrii. Brasserie. (Dai.). ET,: Ven. biraria.— ngr. \impx-p(a (G. Meyer, Ngr. St. IV 60). Bisagă. S. f. Pl. bisădzî. Bissac. (Mih.). ET.: Ven. bissaca. Bisnat. S. m. Jumeau. (Dai.) — Bineţi s. m, pl, 'jumeaux’ (Mih.). ET.: It. binato, v. Introd. Bizel’ă. S. f. Pl. bizel'i. Pois (16-gume). (Dai.). et.: It. pt8ello, ven biso. — ngr. p,7ttţiXt, m££Xc, p,7t(£i (G. Meyer, Ngr. St. IV 59), alb. pizel', pitei, bizâ, www.digibuc.ro ELEMENTELE ROMANICE DIN DIALECTELE MACEDO- ŞI MEGLENO-ROMÂNE. 157 bulg. bizel-, turc. bizelia, pizelia (G. Meyer, Turk. St. I 34) < ngr. pm^eXia, TU^eXta = pl. dela [ira^eXt, 7u^eXt. Blinetă. S. f. Pl. bîineti. Bai'on-nette. (Dai.). ET.: It. bajonettu. - ngr. [ircayiovg-ca (G. Meyer, Ngr. St. IV 56). Bital’ă. S. f. Piuă, unde se calcă materii de lână. (Dai.). ET.: It. battaglio 'battant, mar-teau'. Blană. S. f. Pl. blăh. Planche, mor-ceaude bois, de planche, de fromage, morceau en gânâral: fig. homme haut de taille et paresseux. (Dai.). ET.: Dalm. *plana, cf. fr.planche, it. piana.—ngr. jircXâva 'morceau de bois, trancbe de fromage, slov.&Zanla 'planche’ (G. Meyer, Ngr. St. II 44). Bora. S. f. sg. art. Orage, tempete. (Dai.). ET.: Yen. bora 'le vent du nord’.— ngr. [irc6pa 'tempete, averse, nuages chargâs de pluie fine’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 61), 'bourrasque’ (Legrand), turc. bulg. bora 'orage, tempâte, ou-ragan, bourrasque’, alb. borâ 'neige’. Bulg. bura, burea 'orage, tempete, ouragan, bourrasque’, buran 'orage; ouragan, tourbillon de neige’, dr. bură 'pluie line", burham 'brouil-lard’ (Viciu, 24) < dalm. bura 'le vent du nord’. Boţă. S. f. Pl. boţi. Bouteille. (Pap. S. Mih. Dai.).—Boţaru 'fabricant de bouteilles’, boţărie 'fabrique de bou-teilles’ (Mih.). ET.: Ven. bozza.— ngr. slov. bulg. srb. boţa, alb. boţă (G. Meyer, Ncr. St. II 85). Brangă. S. f. Pl. brănghi (Dai.), brăndzi (Pap.B.). Fiare, lanţuri, cătuşe; chaîne, fers. ET.: It. spranga 'barre, traverse, verrou’, v. it. branco 'chaînes qui servaient â attacher â un banc tous Ies rameurs de ce banc’. — ngr. axpayxa, rcpayxa 'verrou’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 74), alb. prangâ 'verrou, billot pour charger de fers’, turc. branlca (G. Meyer. Turk, St. I 74), pranya, pranka 'la chaîne des ga-lbriens’, bulg. pranga 'chaîne, fers’. ngr. axpayxexa 'verrou’ (G. Meyer, ibid.) < it. spranghetta 'petite barre’. Braţeta în Va braţeta 'a luă la braţ’ (Mih.). et.: It. braccetto, ven. brazzetto 'piccolo braccio’, prendere a braccetto. Bravo. Interj. Bravo. (Dai. PapJB.). ET.: It. bravo. — ngr. [irapaŞo (G-Meyer, Ngr. St. IV 63; Ivretschmer, BZ VII 402), bulg. bravo, turc. bravo (G. Meyer, Turk. St. I 40), alb. brâ-voni. Brăţată. S. f. pl. brăţate (Pap.B.), brîţat (Dai.), bărţat (Pap.B.), bîrţat (Dai.). S. et. pl. -i. Brassâe. et.: It. bracciatta, ven. brazzada. Brllandn. S. m. Briliant. (Mih.). ET.:It.briliante.—ngr. (JixpiXiâvxta, [txpiXâvTia 'brii lants’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 64), bule. brileant, turc. pîr-lanti. Bruzgă. S. f. Pl bruzghi. Lie, fon-dilles. (Dai.).—Bruzgîescu 'avoir en-vie de vomir’ (Dai.). — Bruzgîitură 'vomissement’ (Dai.). ET.: It. brusco 'aigre,âpre, piquant, www.digibuc.ro 158 t)R. G. t>AfiCft brusque’.— ngr. [i7tpo0axog 'aigre, en pari. du vin’, ŞpoOaxog "brusque’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 64). Bubotă. S. f. PI. buboti. Farine ou pain de mais. (Dai. Pap. B.). ET.: = ngr. \mo\m6xa. "găteau de mais, pain de mais’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 61), alb. bobotâ "mais5 < dalm. *bobata, cf. it. boba, bobbia 'bouillie, melange’, ven. boba "potage, soupe’.— bobeală "mâncare pregătită din făină de porumb, unt şi lapte’, bobdW lături’ (Viciu, 20). Bubuohe (Mih.), bubuchîă, buzbu-chîă (Dai.), S. f. PI. -î. Boboc, mugur; bouton, bourgeon. ET.:=ngr. |ixou|i7rouxc, |i7io|i7rotixi, Ttoxouxi, (3o|i(3o6xiov (G. Meyer, Ngr. St. IV 62, II 84-85), alb. pupăză, ladin. popo, dr. boboc, bulg. păpka, pâpciţa "bouton, bourgeon’, lat. puppa, fr. poupe 'tâtin, mamelon5, it. poppa 'sein’, bulg. păpka na ţiţa 't6tin, mamelon’. Bubuchisescu 'îmbobocesc, îmmu-guresc; pousser des boutons’ (Dai.)— ngr. |i7rau|i7rauxcâ£a). Bucal, S. et. PI. bucal'i. Bocal.(Dal-). ET.: It. boccale. — ngr. pxoxâXi (G. Meyer, Ngr. St. IV 60), alb. bo-kâlâ, turc. ar. bukal (G. Meyer, Tiirk. St. I 49). Buoă, S. f. Fossette de la joue. (Dai.). ET.: It. buca 'trou, creux, cavită’ ngr. [ixoOxa 'trou’ (Pernot, JbRPh IVi 355), megl. bucă 'ouverture d’un canal’. Buohet. S. et. PI. buclieti. Bouquet. (Dai.)-. ET.: Fr. bouquet.— ngr. pxouxexo (G. Meyer,Ngr. St.IV 61), bulg. buket. Bufoă. S. f. PI. bufchi. Houppe d’oiseau. ET.: = ngr. (ixoOcpog idem (G. Meyer, Ngr. St. IV 63) < ven. bufo 'bourrelet, coussinet’. Bugaoe (Pap. B.), buyaci (Dai.), S. f. Sorte de găteau. et.: Dalm. *pokăca, *pogăca = \t. focaccia 'fouace, galette, găteau’. Pentru p < f cf. dalm. finiastra şi punastra < lat. fenestra. — megl. pugaciâ "sorte de găteau’, alb. po-gace, pugace 'pâte feuilletâe’, bulg. pogaca 'fouace, pain azyme; găteau au beurre’, ngr. pxoyâxaa "galette’, turc. boyaca, buyaca 'pâtâ gras’. Ducange cpoyâxţa 'pain cuit sous la cendre’, ngr. cpoyâaaa 'Brot, das in der Kirche zur Erinnerung an einen jiingst Verstorbenen verteilt wird’ < it. focaccia, ven. fugazza (G. Meyer. Ngr. St. IV 97). Buhară. S. m. PI. buharedzî. Hotte de cheminâe. (Dai. Pap.B.). et.: Ven. fogher, it. nord fogara, fugaro. — ngr. cpouyyapca 'foyer, che ■ minâe5, cpouyyâpog, cpoyXâpog, /ouŞXâ-pâg 'hotte de cheminâe’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 97). Mr. b < p < /■ prin acelaş fonetism dai mat ca şi la bugace. Bulvură, vulvură (Mih.), pulbire (Pap.B.). S. f. Poudre â canon. et.: Dalm. pulvro, pulver, polber. — ngr. 7ra6X(tep7j, 7ra6p(3oup7j (G. Meyer, Ngr. St. IV 73, care însă le derivă din it. polvere), alb. bul'bâr, burblă, burbulâ. www.digibuc.ro elementele romanice din dialectele MACEDO- ŞI MEGLENO-ROMÂNE. 159 Banaţă. S. f. Temps calme surtout pendant l’hiver. (Dai.). et.: Ven. bonazza — it. bonaccia 'tranquillita o calma di mare e di vento’.— ngr. |X7touvâxca, |X7tovâxaa (G. Mever, Ngr. St. IV 62), alb. bonaţâ, bunaţâ, srb. bunaţa 'temps calme’. Banelă. S. f. PI. buneii. Four-chette. (Dai.). et.: = bulg. bunela. — După terminaţie cuvântul pare a fi de origine italiană. Batil’ă. S. f. PI. butii'i. Bouteille. (Dai.). et.: It. bottiglia. — alb. botil'e. Butin. S. et. PI. butini. Putină; b6e, tine. (Dai.). ET.: = ngr. nouzwa, nouxeva, (3ou-■uvia, pouxfva (G. Meyer, Ngr. St. II 85-86), dr. putină < roman. but. Caonrizio. Adj. Mis6rable, malen-contreux,malheureux, infortun6(Dal.). ET.: = ngr. xaxopplţtxog < xoxog + piţixov 'destinde’ = it. risico (G. Meyer, Ngr. St. IV 76-77). Cadra. S. f. PI. cadre. Portrait. (Mih.). — Dai. cadru, s. et. pl. cadri. ET.: It. quadro 'tableau; cadre’.— ngr. xâSpo, xâvxpo 'tableau’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 29), xâSpa 'cadre’ (Die-terich, BZ. X 589). CaSenă. S. f. Pl. caSeni. Chaîne. (Dai.). et.: Ven. cadena (cet. kaSena) = it. catena. — ngr. xa5eva, dim. xa-SeveXXa (G. Meyer, Ngr. St. III 28); turc. hadena 'chaîne des galâriens’ (G. Meyer, Tiirk. St. I 78). Căiţă. S. f. Papuci de postav gros. (Mih.). Analele A. R. — Tom. XXXV. — Memoriile Secţ. et.: It. calza, v. călcîuni. Calvu. Adj. Chauve. (Pap.S.). et.: It. calvo. Camlzolă. S. f. Pl. -i. Camisole. (Dai,). ET.: Ven. camisola.—ngr. xapt-£<5Xa (Legrand), xa|xi£6pa (G. Meyer, Ngr. St. III 25). Canape. S. m. Pl. canapedzi. Sofa. (Dai.). ET.: It. canapb. — ngr. xavaxe(g) (G. Meyer, Ngr. St. IV 31), bulg. ka-nape. Canari. S. f. Pl. canarii. Canari. (Dai.). et.: Fr. canari, it. canario, ca-narino («empruntâ de l’espagn. canario, proprement 'originaire des îles Canaries’»). — ngr. xavâpi, xa-vaplvov (G. Meyer, Ngr. St. IV 31), alb. kanar, bulg. kanarce; turc. kanaria< ngr. xavâpi pl. xavxpia (G. Meyer, Tiirk. St. I 20). Cană. S. f. Lâna din care s’a scos lâna lungă şi aspră. (Dai.).—Cdnură 'lână albă bună pentru tort’ (Dai.). et.: Roman. *cana, cf. ven. ca-neto, it. cannetle 'fascetto di lana cardata per filarsi’. — ngr. xâvoupa 'la chaîne du tisserand’ (Aravant.), srb. kănura 'fasciculus filorum’, bulg. kdnura 'pasmo niştki za vâ-tâk na kilim’ (Jahresb. Leipzig XV 110) < rom. cdnură. CandYÎn. S. et. Pl. candyi. Sucre candi. (Dai.). et.: It. candi. — ngr. xâvrio (G. Meyer, Ngr. St. IV 32). Canelă. S. f. Pl. caneli. Scorţişoară; cannelle. Literare. 10+ www.digibuc.ro 1gO ba. G. bASCtJ et.: It. cannella, ven. canela, - — ngr. xaveXXa (G. Meyer, Ngr. St. III 25), bulg. kanela, alb. kanelâ.— ngr. (Spurca xaveXa Bot. 'Chrysanthemum’ < ven. erba(arba) canela 'pelargo-nium odoratissimum’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 13). Capelă. S. f. PI. capele. Chapeau. (Pap.S. Mih. Pap.B.). — Dai. cîpelă, pl. cîpeli. et.: It. cappella, cappello, ven. capelo. — ngr. xaxeXa, xaxeXo (G. Meyer, Ngr. St. III - 27), bulg. kapela, alb. kapel'â. Capişonă. S. f. Pl. capişoni. Ca-puchon. (Dai.). et.: Fr. capuchon. Capot. S. et. Pl. capoti. Manteau. (Dai. Pap.B.). ET.: It. cappotto 'capote’. — ngr. xaxxixo (G. Meyer, Ngr. St. III 26), turc. bulg. kapot. Carabină. S. f. Pl. -i■ Carabine. (Dai.). ET.; It. carabina.—ngr. xapapxfva (G. Meyer, Ngr. St. IV 32), turc. bulg. karabina. Caranbolă. S. f. Pl. -i. Carambo-lage. (Dai.). ET.: It. carambola. — bulg. ka-ramboî. Caroţă. S. f. Pl. caroţi. Charrette, voiture. (Dai. Pap.B.). ET.: It. carrozza 'carrosse’.— ngr. xap(p)6xaoc 'carrosse’ (Legrand), alb. karroţâ 'voiture, chariot’. Carte. S. f. Pl. cărţi. 1. Livre (Mih. Dai. Pap.B.). — 2. Papier. (Mih. Dai. Pap.B.). — 3. Lettre. (Mih. Dai. Pap. B.). — 4. Carte de jeu. (Pap.B.). — 5. Instruction. (Mih.). — Cărturaru 'homme instruit’ (Mih.). ET.: It. carta 'papier, feuillet; 6crit, acte, billet; charte, constitution’. — ngr. xapxa 'tableau' (G. Meyer, Ngr. St. IV 34), alb. karlâ 'papier, lettre, l’Ecriture (Sainte), Ies (Saintes) Ecri-tures’, turc. harta 'carte, carte de visite’, bulg. harta 'carte’. Carta. S. et. Pl. carturi. Quart. (Dai. Pap.B.). ET.: It. quarto. — ngr. xctpxos, xap-xov (G. Meyer, Ngr. St. IV 34). Casă. S. f. Pl. -i şi -urî. Boite. (Dai.). ET.; It. cassa 'caisse, coffre,boite’. —ngr. xaaaa (G. Meyer, Ngr. St. IV 34), turc. kassa 'caisse, coffre’, bulg. kassa 'caisse’.—alb. kaş 'caisse, une pârtie du mâtier ă tisser’ as’, xapxGOuvi 'calegon’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 30), xâXx£a rbas, chausse’, xâpx£a, xapx^ouvt'bas’ (Legrand), bulg. kdlţă s. f. pl. rgu6tre, gamache’, turc. kalcîn 'chausettes de feutre qui montent jusqu’â la cuisse’. Cînestră. S. f. Pl. cînestri. Panier, corbeille. (Dai. Pap.B.). ET.: It. canesira. Cînîvaţă. S. f. Pl. cînîveţi. Pa-quet. (Dai.). ET.: It. canavaccio, yen. cane-vazza 'canevas; torchon’.—ngr. xa-vaŞâxaa 'toile grossiere’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 31); turc. kanavica 'canevas’ (G. Meyer, Tiirk. St. I 55). Cîn(î)vâ. S. m. Pl. cîn[î)vddzî. Canevas. (Dai.). ET.: Fr. cahevas. — ngr. xâvva[k 'chanvre; canevas ; vâtement de toile’ (Legrand), xavâ[3i 'chanvre’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 31) < ven. canevo, it. cannapa 'chanvre’. Clnivuri. S. f. Pl. cînîvurî. Che-nevis. (Dai.). ET.: =ngr. xavapoupt < xcevaŞt fG. Meyer, Ngr. St. IV. 31). Clprioîn. S. et. Pl. cîpricturî. Ca-price. (Dai.).— Cîprîcîar(cu) 'capri-cieux’ (Dai.), cîpriţusescu 'avoir des caprices’ (Dai.). ET.: It. capriccio, ven. caprizio. — ngr. xarcptxacos rArt Naschwerk aus Maiskornern’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 32), bulg. kapriz. Cîşcîval. S. et. Pl. cîscîvali. Caş-• caval, espece de fromage. (Dai.). ET.: It. Caccio cavallo. — ngr. xaaxafjâAt (G. Meyer, Ngr. St. IV 34), turc. bulg. kaşkaval. Cîţiiă. S. f. Pl. ci\ii. Faraş; pelle. (Dai.). ET.:—ngr. xax^f, alb. kaţila < it. cazza (G. Meyer, Ngr. St. IV 35). Clapă. S. f. Pl. clapi. Baguette de fer. (Dai.). ET.: = ngr. xXâmra 'verrou de porte; ceps, entraves; piece de bois qui fortifie un mât’ (Legrand),xXârca 'sbarra di porta’ (G. Meyer, Ngr. St. II 82—83) < roman, clap din dalm. Mapiir 'prendre, saisir’, cf. şi it. chiappare 'attraper, accrocher’. Clîrnetă. S. f. Pl. clîrneli. Clarinet. (Dai.). ET.: It. clarinelio. — ngr. xXapt-vexxo, xXaptvexxa (Legrand), turc. kî-ranete (G. Meyer, Tiirk. St. I 61). Cloţă, scloţă. S. f. Pl. (s)cloţî. Ruade, coup de pied. (Mih. Dai.). ET.: = ngr. xX6xaos, xXoxacâ (G. www.digibuc.ro ELEMENTELE ROMANICE DIN DIALECTELE MACEDO- ŞI MEGLENO-ROMÂNE. 163 Meyer, Ngr. St. IV 36) dalm. uo, o, u v. Bartoli, II 329. www.digibuc.ro 164 DE. G. PASCU Cufetă. S. f. PI. cufete Bombon. (Pap.B.). et.: It. confetto.=ngv. xoucpâxov pl, xoDcpeia (Legrand; G. Meyer, Ngr. St. IV 41), alb. Tciiret. Coloană. S. f. Pl. culon. Colonne, poteau. (Dai.). et.: It. colonna. — ngr. xoA&va (Legrand II), alb. kolonâ. Cumandâr. S. m. General. (Dai.). et.: It. comando rcommande, or-dre, commandement’. — ngr. xou-pâvxa (G. Meyer, Ngr. St. IV 39), turc. bulg. komanăa, turc. koman-dan, komandar rcommandant, chef d’une arm<$e\ Cambaniă. S. f. Pl. cumbanii. Compagnie. (Dai.). — Cumană 'pro-visions de voyage’ (Obed. Dai.), cu-rnandă Economie’.—Cîmîndîrsescu 'âpargner, faire des âconomies, pro-curer.’ (Dai.). et.: It. compagnia, v. it. compania, compăgnia, compagna 'com-pagnie’ sociâtâ’. — ngr. xo|ixâv!a 1 rcompagnie’, 2. 'office sur un navire’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 39), xoufixâvca rvivres, provisions’ (Legrand I), turc. komania 'provisions d’un navire’. Pentru înţelesul lui cumană cf. şi it companatico 'tout ce que l’on mange avec le pain; mets; viandes’. Cumbar (Pap. B.), cumbaru (Mih.). S. m. Compere. — Cumbară s. f. 'commere’ (Mih. Pap.B.).— Cumbar 'filieul' (Dai.), cumbară 'filleule’ (Dai.). ET.: — ngr. xoufi7râpos 1. compere, 2. gargon d’honneur ou de la noce, xoup.7xâpa 1. commere, 2. demoiselle d’honneur (G. Meyer, Ngr. St. IV 39), alb. kumbare, kumăr, komdr 'compere, parrain’. Comădie (Mih.), cumiSte (Dai.). S. f. Pl. cumedii, cumiZii. Comedie. ET.: It. commedia.— ngr.xopiSia, x&upi&a (G. Meyer, Ngr. St. IV 39), turc. komedia, bulg. komediîa. Comisar. S. m. Commissaire de police. (Dai.). et.: It. commessario 'commissaire’. — ngr. xoufieaâpcs, xoufuaâpioj (G. Meyer, Ngr. St. IV 39), bulg. kommissar. Candrache (Mih.), hundrată (Dai.). S. f. Pl. ?, hundrăfi. Contrat. — Cundraccîu, s. m. pl, cundracciadzi, 'antrepreneur’ (Mih.). et.: It. contratto. —ngr. xovxpăxo (Legrand II), xovupâxov (Legrand I), turc. kontrato.— (bulg. kontrakt). Cunetă. S. f. Cuvette. (Pap.B.). ET.: It. cunelta, — ngr. xouvexo 'sorte de cruche’, xoveio 'sorte de coupe’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 38, care însă, se gândeşte la it. como 'vaso da bere’). Consolată. S. f. Pl. cunsulati. Consulat. (Dai.). ET.: It consolato. — ngr. xovaoXăxo (Legrand II), bulg. konsulaio. Conţină (Mih.), cuţînă (Dai.). S. f. Pl.-i. Sorte de jeu de cartes. et,: Ven. concîna (cet. conţină).— ngr. xovxalva (Pemot, JbRPh lVi 354). Caragia (Mih,), curaj, curdi (Dai.). S. m. sg. Courage. et.: It. coraggio, ven. coragio (cet. kordylo).—dalm. kordi, ngr. xou-pdyio (G. Meyer, Ngr. St. IV 40; Per- www.digibuc.ro ELEMENTELE ROMANICE DIN DIALECTELE MACEDO- ŞI MEGLENO-BOMÂNE. 165 not, JbRPh Vi 369: «la prononcia-tion korctgo aurait abouti en grec âxopa-cţo ou xoupâi^o»), bulg. kurai. Curoeauă. S. f. PI. curSeli. Ruban. (Dai.). et. : It. cordella, ven. cordela 'cordelette, cordon’.— ngr. xopSeXXa 'cordon, ruban’ (G. Meyer, Ngr. St. III 32, Legrand), bulg. kordela 'ruban’, turc. kordela 'cordonnet, petit ruban’ (G. Meyer, Tiirk. St. I 48), alb. korSel'â 'sinuosit^s, d^tours’. CurSonl. S. f. PI. curSon. Cordon. (Dai.). ET.: It. cordone, ven. cordon (cet. korodn). — ngr. xopSovt (Legrand II), xoup8o6vc (Ivretschmer, BZ, X 585), turc. kurdun 'chaîne de montre’. Curouvane. S. f. sg. Cordouan. (Pap.S.). et.: It. cordovano. — ngr. xoup-8ou(3avc, alb. kurouvdn. Cur-flos. Ad. Curieux, (Dai.). ET.: It. ven. curioso.—ngr. xopt6-£os (G. Meyer, Ngr. St. IV 38), bulg. kuriozen. Curniţă, curniză. S. f. PI.-/. Corni che. (Dai.). et.: It. comice, ven. comise.— ngr. xoupvtiaa 'corniche’ xouppt^a 'adent’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 40), bulg. korniza 'corniche’, turc kor-niza 'châssis’ (G. Meyer, Tiirk. St. I 44 greşit din ngr.). Cartelă. S. f. Grand couteau. (Dai.). ET.: Ven. covtela 'voce antica, che ora dicesi cortelina = sorta di coltello alquanto lungo e largo di lama, il cui manico e diviso dalia coda della stessa lama’.—ngr. xoup- •csXa 'grand couteau’ (Triandaphylli-dis, 138), xouvăXa 'couteau de bou-cher’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 41, care însă îl derivă din coltelloy, — dalm. kortial, kurtial 'couteau’ < ven. cor-telo.—alb. kuliiel 'couteau’ ). Dată1. S. f. PI.? Date. (Mih.). ET.: It. data.—alb. dat, bulg. data. Dată3. S. f. Iipouvante. (Pap.B.) ET.: Dalm *datta=it, dotta.—alb. dată. Dăvan, ddvun. S. m. Pl.-m Taon. (Dai.). ET.: It. tafano, tabano, ven. tavan.—ngr. vxâ(3avos (G. Meyer, Ngr. St. IV 65). Dâsper. Ad. D6sesp6r6. (Dai.). ET.: It. disperare, ven. desper ar 'dâsesp6rer\ — alb. dişproî 'd6ses-p6rer’. Sfiamândl. S. f. PI. hfiamandzl. Diamant. (Dai.).— Pap.B. ghiamande, ghiamante, flamandă, flamande. ET.: It. diamante. — ngr. Stapâvxt (G. Meyer, Ngr. St. IV 26), alb. Sia-mdnty -ndi. Dilioat, ndilicat. Ad. Delicat (hom-me), fin (6toffe). (Dai.). ET.: It. delicato.—ngr. vxeXtxâxos (Pernot, JbRPh. Vi 363). Dipâzit. S. et. PI. dipositi. D6pot. (Dai.). ET.: It. deposito. — ngr. Sex6^xov (G. kleyer, Ngr. St. IV 25), turc. deposito. Dipu (Mih.), dip (Dai). Adv. Pas du tout,absolument pas.—Pap.B. 536 dip di dip. ET.: It. di piu 'de plus, davan-tage\—ngr. vxirau 'encore davantage’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 66). Disoardedza. Vb. Discorder. (Mih). ET.: It. discordare. Disgnstu1. S. m. sg. D^gout. (Mih.). et.: It. disgusto. Disgasta3. Vb. D6gouter. (Mih.). ET.: It. disgustare. Dismllâri. Se dâbaucher. (Dai.).— Dismîlîrat rd6bauch6’. (Dai.). ET.: Cf. it. mal francase 'Syphi-lis’, uomo di malaffare 'libertin, d6bord6’. Dînal’ă. S. f. PI. -i. Pince de cor-donnier. (Dai.). ET.: It. tanaglia 'tenaille, pince’.— ngr. xavâXta (G. Meyer, Ngr. St. IV 88), alb. dană 'tenaille, pince’. Doagă. S. f. PI. dodzî. Couver-ture de laine. (Pap.B.).—Duagă, s. f. pl. duodzi, 'grand tapis de laine’. (Dai.). ET.: It. tocea, 'gaze, crepe’, sic. toccu ’franche, piece’, — alb. toikâ 'morceau de toile’, dalm. luak 'mor-ceau, piece’. D6mină. S. f. Domino, lejeu de dominos. (Dai.). www.digibuc.ro ELEMENTELE ROMANICE DIN DIALECTELE MACEDO- ŞI MEGLENO-ROMÂNE. 167 et • It. domino,—ngr. Soptvo (Legrand II), turc. domino, bulg. domno. Dragumanu. S. m. Interprete. (Mih.). ET.: It. dragomanno.— ngr. 8pa-you|i,âvos(Triandaphyi]lidis, 147), alb. drogoman, bulg. dragoman, turc. dragman, draman (G. Meyer, Tilrk. St. I 63). Drimbală. S. f. PI.-/'. Scrânciob; escarpolette, balangoire. (Dai.). — Drîmbîlsescu 'mâ dau în scrânciob; se balancer’ (Dai.). ET.: = ngr. TpapTOcXa, SpaprocXa < it. traballare, ven. trambalat (G. Meyer, Ngr. St. IV 90); alb. tum-bcitâzâ. Bui. S. f. sg. Le deux de trefle au jeu de cartes. (Dai.). ET.: it. due 'deux1. Sumată. S. f. PI. dumăţî. Tomate. (Dai). ET.: Sp. tomate (qui est Ie m6-xicain tomatl).—ngr. vcopocia, -copâ-ca (Legrand II), alb domatâ, bulg. do-mata; turc. tomates, domades provin din forma pl. (G. Meyer, Tiirk. St. I 29). Duvalete. S. f. sg. Toilette. (Mih.). ET.: Fr. toilette,it. tovaletta.—ngr. vioiiaXeiia (Legrand II), vcouaXerca, vcouŞaXerca (Dieterich, BZ. X 591). Duzină. S. f. Pl. duzini. Douzaine. (Dai. Pap.B.). ET.: It. dozzina. — ngr. vcou£cva (Thumb), turc. bulg. duzina, alb. duzină. Dzandză. S. f. PI. dzandzî. Har-ţag ; emportement, brusquerie, pen-chant â Ia colere. ET.: = ngr. £âvcaa 'caprice, bizar-rerie’ (Aravant) < ven. zanza (colle zz aspre) 'fadaise, baliverne, niaise-rie, sornette’. — alb. canea 'soţie ; tour’ R. a. fASCtt ET.: It. interessare. Zntlrlsatn (Mih.), ndirisat (Dai.). Ad. Interess6, personne intâressee. ET.: It. interessato. — ngr. vxepea-aăxog (G. Meyer, Ngr. St. IV 28), bulg. interesant. Intrată, (Pap.B.), indrată. S. f. Entrâe. ET.: It. entrata, ven. intrada. — ngr. 5/xpdSa (G. Meyer, Ngr. St. IV 28). Intrigă. S. f. PI. iniridsî. Intrigue. (Mih.). ET.: It. intriga.— bulg. intriga. Jaohetă. S. f. PI. jacheti. Jaquetle. (Dai.). ET.: Fr. jaquette, it. giacchelta. — bulg. zaketa, ngr. £axexa (Le-grand II), turc. caket (G. Meyer, Tiirk. St. I 52).— ngr. £âxa 'habil-lement d’homme, court et serr6’ it. al larga. Laternă. S. f. Pl. laterni. Instrument musical. (Dai.). ET.: Probabil italian. Lămbion (Mih.), lînibic (Dai.). S. et. Pl. lămbiţi (Mih.), lîmbicurî (Dai.). Alambic. ET.: It. lambicco.— ngr. AapTccxog (G. Meyer, Ngr. St. IV 42), bulg. lambik. Lătlnu, -ă. S. Catholique. (Mih.). — Lătinescu,-ească adj. (Mih.). ET.: It. latino. — alb. l'atin 'catholique’ < latinus-, srb. latin 'catholique’. LeBta. Adv. Gata; preţ. (Dai.). ET.: It. alia testa.—ngr. âXiazcc: axexco ou efpai dAeaxa 'etre preţ’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 8).—(Aeaxa, dXeaxa 'habilement, adroitement’, Xeaxog 'habile, agile’ < it. lesto, G. Meyer, Ngr. St. IV 44). Llmatură. S. f. Pilitură; limaille. (Mih.).— LimîSură, s. f. pl.-*, me-liţă; moulin’ (Dai.). ET.: It. limatura, ven. limadura, 'limaille’. Llmă. S. f. Pl. linii. Pilă; lime. (Mih. Dai.). ET.: It. lima.— ngr. Aqia (G. Meyer, Ngr. St. IV 45), alb. l'imâ. Llmonă (Dai.), limone (Mih.), timonă (Dai.). S. f. Pl. Union. Citron, limon. — Limonu, s. m. pl. Union, 'citronnier’ (Mih.). ET.: Ven. limon 'citron’. — ngr. Xepivt, Xetpwviov 'citron’ (G. Meyer, www.digibuc.ro ELEMENTELE ROMANICE î)lN DIALEC'fELE MACEDO- ŞI MEGLENOROMÂNE. 173 Ngr. St. IV 44), turc. limon, alb. l'imon rcitron\ bulg, limon ’citron, citronnier’, turc. limon ayagî rci-tronnier’. Limuneu (Dai.), Xepovia (G. Me-yer, ibid.) 'citronnier’. Limuntş (Dai.), Xepovti? (Legrand) rqui est de couleur de citron’. Limungi pl. limungiadzî (Dai.), turc. limonadagî rlimonadier’. LimunaSă. S. f. Limonade. (Mih. Dai.). ET.: Ven. limonada.— ngr. Xspio-vâ5a (G. Meyer, Ngr. St. IV 44), turc. bulg. limonada. Liră. S. f. Pl. lire, Uri. (Mih. Dai. Pap. B.). Livre d’or valant 22.75 frs.— Mih. şi rilă. ET.: It. lira. — ngr. Xtpss (Pernot, JbRPh IVi 354), turc. bulg. lira. Pindoliră 'piece de cinq livres’ (Pap.B.) ngr. a(3avxaâpo) 'rester’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 5), pavxaâpo) 'surpasser’ (G. Meyer, ib. IV 16). Varoă. S. f. Pl. varţi. Barque. (Dai. Pap.B.). www.digibuc.ro 190 DR. G. I*AâCtJ ET.: It. barca. — ngr. |iraepxa (Thumb), (3dcpxa (G. Meyer, Ngr. St. III 13), bulg. barca, varka, alb. barkâ, varkă, turc. barba (G. Meyer, Tiirk. St. I 73). Varcagi, s. m. pl. pl. varcagla-dzî, 'batelier’ (Dai.). Vîrcîrsescu 'embarquer’ (Dai.), ngr. (3apxapf£o) (Legrand). Varelă (Mih.), vurelă, vîreVă (Dai.). S. f. Pl. vureli, vîrel'i (Dai.) Baril. et.: It. *barella=barile, ven. baril, dalm. burella.—ngr. (3apeXc 'baril’, ŞapeXa 'grand baril’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 16), bulg. varel, alb. variel'â, turc. varii. Vată. S. f. Ouate. (Dai,). et.: It. ovaţia.—bulg. vata. Venătic. Ad. De Venise: flurie venetică 'ducat’. (Dai.). et.: It. veneto.—ngr. (kvexos, fkve-xcxog (Triandaphyllidis, 131); alb. ve-nelîk 'ducat’, turc. Venedik 'Venise’. Veră (Pap.B.), vere (Mih.), veare (Pap.B.). S. f. Pl. veri (Pap.B.). Pendant d’oreilles. ET.: Ven. vera, romagn. vira, it. viera, ghiera 'virole, bague’. — ngr. (te'pa, (3îpa 'anneau, bague’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 17). Videlă (Mih.), vuZelă (Dai.). S. f. Pl. vuZeli (Dai.). Cuir fait de peau de veau. ET.: Ven. vedelo, it. vitello.—ngr. jkSeXo, (kxeXo (G. Meyer, Ngr. St. III 14), turc. videle (Ioussouf), videla (G. Meyer, Tiirk. St. I 27). VuZelă <,viclelă subt influenţa ngr. (3oti8c 'boeuf. Vioă. S. f. Pl. viZi. Vis. (Dai.).— ViZuescu vb. 'visser’ (Dai.). ET.: Ven. vida. — ngr. (3c8a (G. Meyer, Ngr. St. IV 18), turc. bulg. vida, alb. viZâ. Vinduză. S. f. Pl. vinduzi. Ven-touse. (Dai.). ET.: It. ventosa.—ngr. (kvxoOaa (G. Meyer, Ngr. St. IV 16), bulg. ven-dusa. Vito (Mih.), ghite (Mih.), -filă (Dai.), ayită (Pap. B.). S. f. sg. Vigne. ET.: It. vite. Viţearcu. Ad. Vicieux. (Dai. Pap.B.). ET.: It. vizio 'vice, d6faut’-j—earcu. (—ngr. pexaog 'd6faut, vice, irritation, colere’ (G. Meyer, Ngr. St. IV 18), alb. ves 'd6faut, habitude’ 3, 23 xfltitîtouai 19 xoaxoii(it 23 xaupixatoţ 20 xotpio; 21 xapap.niva 18 xoupăţ 53 xâpxa 18 xoofie'pxa 23 xâpxov 18 xooxooxaa 21 xâpxoţ 18 xooXoo|ioovxâpa 46 xappoxaa 18 xoop.âvxa 22 xâpxfa 20 xoopiSia 22 xapx{ouvi 20 xoup.eaâp’qc 22 xapxaovt 20 xoup.taâpioi; 22 Xapxaouvt 20 xoup.nâvia 22 xaoxapâXi 20 xoo|inâpa 22 xâaaa 18 xoo|inâpoţ 22 xaaaeXXa 18 xoovexo 22 xaaaiSa 5 xoovxpoofiâXa 23 xax{:. 3, 20 xoovxpoofiaXifu) 23 xax-qva 5 xouvxpbuPaXâ) 23 xaxxjvâpi 5 xoonepxa 24 xaxaiooXa 19 xoupaYio 22 xaxaooXa 19 xoopBoofiâXa 23 xaxaooXi 19 xoop8oof!aXu> 23 xiâXi 20 xoopSoofiâvi 23 xiva 20 xoupBoovi 23 xXâna 20 xoop|ii{a 23 xXaitna 20 xoopvixaa 23 xXapiv£xxa 20 xoopxeXa 23 xXaptv^xxo 20 xooxjoţ 4 xXox{iaxxjţ 21 xooxpoopâXa 23 xXox{u> 21 xooxpoopaXi{u> 23 xXoxaăxov 21 xoocpâXa 21 xXoxaiâ 20 xoocpexov 22 www.digibuc.ro Elementele romanice din dialectele macedo- şi meoleno-Române. xoOŢiatvu) 21 xpESixov 21 xuivxixai; 5 XâpLxa 2, 30 Xa(JLTCLXO<; 30 XâpŢa 30 XepiovâSa 31 XEpiovi 30 XejJLoviâ 3, 31 XspLovo? 3, 31 XEpuoviov 30 Xsoia 30 Xcaro; 30 X ÎJJia 30 Xtpa 31 Xtooo 51 Xo-ff] 2 Xoxâvxa 31 Xovxfia 31 XopSo? 31 Xoxapîa 31 Xoxo 31 Xox(a 31 Xoxfta 31 Xooxâvxa 31 Xoopiâxia 31 Xoooxpiva 31 Xoooxpov 31 jjloc 32 piatoxiop 5 piaxapovia 32 piaxapoijvta 32 pLaXa'hia 5 frftf’ka 5 piClxo 4 £t£ixov 17 £o8âvi 12 £o8eXa 13 £op.na 41 £oup.i 52 poup-niv: 41 aafioupa 43 oaYtxxa 5 oatxa 5 aâXa 41 aaXâxa 41 oâXi 44 oâixCa 41 oanovifui 3 oanoovi 42 oanoov!£(o 42 oapSeXa 41 opeXxa 44 OŢOup.noţ 28 oenxep.ppto? 5 oepfBSxa 53 oifâpo 46 oi'fvov 5 o’.ŢOupoţ 42 oifoopoţ 42 oioupoţ 42 axapXâxov 52 oxapniva 42 oxapnivi 42 axăpxo 42 oxexoţ 42 oxooipia 42 oxpivio 42 aoup.âpu> 44 aouna 44 oooniepa 44 aoupxouxo 43 onâffoţ 43 ondtŢOţ 43 anexoaxou8a 38 onexjâpYj; 43 ansxaapia 43 onioovoţ 43 onipixo 43 onixâXi 43 onpâfxa 15 onpaŢXExa 15 oxâXoţ 43 oxâp.na 2, 43 axap.nâpu> 44 axaipoXi 27 oxipâXi 44 oxiffâpw 52 oxoipa 44 oop.nOonooXoi 40 xa^epva 5 xaXepi 45 xapinaxepa 45 xapnaxispa 45 xap.nâxoţ 45 xavâXia 24 xap.nâpo 45 xapdxoa 45 xâpŢa 45 xapiipa 45 xaipxăţ 45 xep.nXov 6 x6p.nXoţ 6 xtpâoa 45 www.digibuc.ro ELEMENTELE <«-: 47 ■c{ÎY*oţ 2, 47 ■c{!v{ipctţ 47 Tdipiixoviai; 47 Tijxovi 45 t;|jiO/iEp‘r); 45 titXo; 6 TOJJ.CCTa 25 Tou|jiita 46 TOOpXSOU) 3, 46 ■coupxfa 3, 46 TGUpKtlţ 46 •cpai/o; 45 Tpajj.itcc'/.a 2, 25 Tpsjisvţtva 46 •cpEjxoupa 46 TpifuvTiva 46 •cpoujj.iEEta 46 T3ct|jiiEa 46 Toa|j.-&uva 49 T3Ge|JlîEO'JpOV 46 TîâvE-a/.o 47 T30tIEE/.a 46 Tsap/.aTavo; 44 TGEVTGEfîpOV 47 TjEVTGEpOV 47 TOEpsjj.ovia 47 •ta:yaplTov 46 Toiyâpa 46 ■CGlVTIsJjfGV 47 •coiycaEpov 47 ■esokeXcc 46 tfippiy.a 2, 4, 25 ticc'/.a 25 (f «[XEX-.de 25 iajuXioc 25 (f25 ipGt).|XRaXoi( 26