ACADEMIA ROMÂNĂ MEMORI ILE SECŢIUNII ISTORICE SERIA III, TOMUL VII CVLTVRA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI i q 2 7 www.digibuc.ro ACADEMIA ROMÂNĂ MEMORIILE SECŢIUNII ISTORICE SERIA IIÎ, TOMUL VII CVLTVRA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI 1927 www.digibuc.ro CUPRINSUL Pag. CONST. C. GIURESCU. Organizarea financiară a Ţării-Româneşti în epoca lui Mircea cel Bătrân....................................................... i CONST. I. CARADJA. Delegaţii din ţara noastră la Conciliul din Constanţa (în Baden) în anul 1415.....................................................59 N. IORGA. Noi acte româneşti la Sibiiu.........................................93 N. IORGA. Momente istorice................................................... 103 N. IORGA. Informaţiuni germane despre România şi Basarabia pe la 1860—70. 131 Dr. A. VERESS. Păstoritul ardelenilor în Moldova şi Ţara-Românească (până la 1821)...................................................................127 CONST. GIURESCU. Nicolae Milescu Spătarul, contribuţiuni la opera sa_ literară...................................................................231 ŞT. METEŞ. Contribuţiuni nouă privitoare la familia boierească Buhuş din Moldova...................................................................285 I. NISTOR. Răsunetul răsboiului din 1877 în Bucovina şi Basarabia .... 343 N. IORGA. Ultimele scrisori din ţară către N. Bălcescu.......................353 N. IORGA. încă un portret al lui Mihai Viteazul.................................... ANDREI RĂDULESCU. Unificarea legislativă..................................373 www.digibuc.ro ORGANIZAREA FINANCIARĂ A ŢĂRII ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA CEL BĂTRÂN DE CONSTANTIN C. GIURESCU Şedinţa dela 29 Octomvrie 1926 INTRODUCERE. Domeniul vechii noastre organizări financiare nu s’a bucurat până acum de prea multă atenţie din partea istoricilor noştri. O singură monografie asupra epocii mai vechi x) şi câteva încercări cu privire la secolele XVIII şi XIX8): iată tot ce s’a publicat până acum în această direcţie. Şi trebuie avut în vedere faptul că o parte din încercările amintite nu sunt studii propriu zise, ci publicaţii de material istoric, însoţite de un comentariu. Care să fie pricina acestei stări de lucruri ? In nici un caz, ea nu e lipsa de importanţă a subiectului. Studiul vechii noastre organizări financiare este de cel mai înalt interes. Ne dăm îndată seama de aceasta *) Aceia a lui I. Vlădescu, Despre dări sau impozite I. Bind, Bucureşti 1925. *) Petru Răşcanu, Lefile şi veniturile boierilor Moldovei în 1776. Document dela Gri-gorie A. Ghica v. v. (teză de licenţă), Iaşi 1887; C. Calmuschi, Principalele dări ale Moldovei şi Terei Romanesci mai ales în secolul al XVIII (teză de licenţă), Vaslui 1891; L. Colescu, Geschichte des rumanischen Steuerwesens in der Epoche der Fanarioten (1711— 182T) (teză de doctorat), Miinchen 1897. (A fost tradusă în româneşte: Sistemul de impozite în România în epoca Fanarioţilor, în revista «Economia Naţională», XXII (1898) Iulie, No. 7, p. 369—386; Octomvrie, No. 10, p. 561—373; Decemvrie, No. iz, p. 960—971 şi Anul XXIII (1899) Ianuarie, No. 1, p. 61—84); A. D. Xenopol, Finanţele în epoca Fanarioţilor în «Revista pentru istorie, arheologie şi filologie», Anul I (1883) voi. I, p. 45—73; V. A. Urechiă, Din domnia lui Ioan Caragea.Finanţe în Ana- lele Academiei Române, Memoriile Secţiunei Istorice, Seria II, t. XXII, p. zzz—300; N. Iorga, Documente şi cercetări asupra istoriei financiare şi economice a Principatelor Române, Bucureşti 1902, 183 p. x. A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. VII, www.digibuc.ro 2 CONSTANTIN C, GIURESCU 2 cercetând cât de sumar trecutul nostru. E deajuns să spunem, de pildă, că dările au constituit unul din elementele esenţiale ale diferenţierii şi evoluţiei sociale, că schimbarea domnilor şi relaţiile cu Turcii au fost adesea în funcţie de plata birului sau haraciului, că faimoasa legătură a lui Mihai Viteazul şi aşezământul lui Barnovschi sunt, de fapt, măsuri fiscale, ca să vedem îndată importanţa studiului vechii noastre organizări financiare. De ce lipsesc în cazul acesta monografiile? După părerea noastră, unul din motive ar fi ariditatea cercetărilor necesare pentru alcătuirea ziselor monografii. A urmări înşirarea seacă, fără nici o lămurire, a diferitelor impozite în documente, a studia coloane de cifre şi socoteli în condicile vistieriei nu este, evident, o ocupaţie din cele mai atrăgătoare. Se explică deci în parte, puţinul entuziasm pentru astfel de cercetări. Dar motivul de căpetenie al lipsei de monografii credem a fi altul, anume: sărăcia izvoarelor istorice. Există, ce-i dreptul, numeroase hrisoave şi cărţi domneşti cari cuprind scutiri de dări acordate boierilor şi mănăstirilor; s’au mai păstrat apoi diferite acte relative la biruri, amestecate printre cele de proprietate, care deasemenea conţin unele lămuriri. Dar dacă avem documente în număr considerabil, în schimb însă, dintre actele vistieriei si cămării, acte în care se consemnau si care ne-ar fi explicat operaţiunile acestor importante administraţiuni (impuneri, încasări, cheltuieli) nu ni s’au păstrat până la sfârşitul secolului XVII decât doar câteva însemnări. Se ştie că vechile noastre administraţiuni nu posedau scripte sau condici de lucrările lor. Este sigur, de pildă, că logofeţia care eliberă actele de proprietate, nu păstră copii de pe ele şi nici măcar însemnări de data şi persoana căreia i s’a eliberat actul. Hrisovul eră proprietatea celui ce-1 primeă; acesta aveâ grijă să-l păstreze. Când documentele se pierd sau sunt distruse, cei interesaţi vin la domnie cu martori şi obţin altele noui. Dacă ar fi existat registre în care să se fi trecut duplicatele actelor emise, nu ar mai fi fost nevoie de asemenea probe cu martori. Deasemenea nici vornicia nu posedă scripte sau condici pentru pricinile judecate. Singura dintre administraţiile noastre vechi care a avut condici şi o arhivă pare să fi fost vistieria. Ni se vorbeşte adesea în documente de catastife, izvoade şi însemnări de ale vistieriei. Ştim, de pildă, că www.digibuc.ro 3 ORGANIZAREA FINANCIARĂ A TĂRII ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA 3 aci se păstrau catastife în care se arătau satele şi rumânii domneşti. In-tr’un proces pe care sătenii din Deduleşti, ce se vânduseră rumâni lui Mihai Viteazul, îl au în 1615 cu Vasile vistierul, căruia satul îi fusese în urmă dăruit, pe lângă mărturia orăşenilor din Târşor aduşi de proprietar ca să dovedească vânzarea, Radu Mihnea recurge, pentru aflarea adevărului, şi la condicile vistieriei: «Apoi domnia mea am căutat la catastihul lui Mihai Vodă de satele de cumpărătoare şi am aflat domniia mea satul Dediuleştii vândut... lui Mihai Vodă pe bani gata» 1). Mai târziu, în 1622, cu prilejul unui alt proces între sătenii din Grozăveşti ce se pretindeau megiaşi vânduţi lui Mihai Vodă şi Sima logofătul care-i revendica drept rumâni de moştenire ai soţiei sale dela mătuşa ei, jupâneasa Neaga a lui Mitrea vornicul, Radul Mihnea se sprijină în darea hotărîrii tot pe catastiful lui Mihai: «Ci de aceasta am adeverit domnia mea din catastihul lui Mihai Vodă, cum că nici au fost sat domnesc, nici rumâni domneşti, ci tot au fost rumâni jupânesii Neagăi Mitroaia» 2). Acest catastif al lui Mihai s’a pierdut3). Din însemnările, izvoadele şi socotelile vistieriei nu ni s’a păstrat nimic privitor la secolele XIV, XV şi aproape întreg al XVI-lea. Prima însemnare de acest fel e dela sfârşitul secolului XVI, din 1591 Fevruarie 20, dela Petru Şchiopul, cuprinzând numărul contribuabililor din Moldova, împărţiţi pe categorii. Titlul este: «Catastih de cisle de ţirani, de la toate ţinuturi şi curtiani şi vktaji şi neamişi şi popi»4). Aceasta e o însemnare globală în care s’au trecut unităţile impozabile, pe categorii fiscale. Erau însă şi catastife în care se trecea fiecare sat în parte *) N. Iorga, Studii şi Documente, V, 480. '■) Document din io August 1622, Arhivele Statului, Mănăstirea Sf. Ioan, pachetul II, doc. I. (După o însemnare a părintelui meu C. Giurescu, aflătoare în biblioteca mea; această lămurire se referă şi la celelalte documente dela Arhivele Statului şi Academia Română, citate mai jos şi prevăzute cu un asterisc. (*). Toate aceste documente sunt actualmente la Moscova; cf. Constantin C. Giurescu, Consideraţii asupra istoriografiei româneşti în ultimii douăzeci de ani, Vălenii de Munte, 1926, p. 37—39. 3) S’au păstrat însă anumite socoteli din vremea lui Mihai, între care şi «catastihul ţarai Ardealului de pre judeaţe şi vamele şi ocnele». Vezi N. Iorga, Documente noul, în mare parte românesci relative la Petre Şchiopul şi Michaiu Vitezul în Analele Academiei t. XX, p. 455—488. *) Hurmuzaki, XI, 219—220. —Alte socoteli dela Petru Şchiopul, între care şi cifra haraciului pe 1587, au fost publicate de N. Iorga, Documente noul, în mare parte românesci relative la Petru Şchiopul şi Michaiu Vitezul în Analele Academiei, t. XX, p. 435 —455- www.digibuc.ro 4 CONSTANTIN C. GIURESCU 4 cu birul lui. Despre un astfel de catastif se face menţiune într’un document din 1616, referitor la satul Orlea din Romanaţi, al mănăstirii Cozia. Domnul, Radu Mihnea, acordă mai multe scutiri acestui sat, fiindcă era risipit încă de pe vremea lui Mihai Vodă, când oamenii au fost robiţi şi fugiţi peste Dunăre «de au rămas siliştea pustie şi nu este scrisă nicăirea în catastihul domniei mele la bir» x). Intr’o carte de scutire din 12 Octomvrie 1632, dată mănăstirii Cozia pentru nişte plăieşi reîntorşi din Ţara Ungurească, unde fugiseră, Matei Basarab arată că i-a iertat «ca să se poată apucă şi ei de loc şi de hrană şi să-şi dea birul, cum sunt scrişi la catastih» 1 2). In afară de aceste catastife generale, în care erau trecute satele cu birul lor, mai existau şi altele în care se treceau slujitorii, fiecare cu numele lui. In 1659 Maiu 11, Gheorghe Ghica, judecând un proces dintre Neculae Buhuş biv clucer şi un vecin al său din Docolina care fugise şi se scrisese călăraş, dă rămas pe vecin fiindcă «domniia mea l-am cîutat la catastiv şi nu l-am aflat călăraş, ce umblî fără de ispravă, fugind dela vecinîtate».. ,3). O altă categorie de catastife sau condici erau acelea generale de venituri şi cheltueli. Intre actele pe care Brâncoveanu le păstră la Braşov, acte secfestrate şi inventariate de Imperiali, după omorîrea sa, se găseau mai multe asemenea condici, între cari şi una din timpul lui Matei Basarab4). O a treia categorie de însemnări ale vistieriei erau cele privitoare la o singură dare sau dijmă, percepută la un moment dat. De felul acesta ni s’a păstrat însemnarea moldovenească din Maiu 1591, de pe vremea lui Petru Şchiopul purtând titlul: «Catastih amintitor de toată goştina oilor, câte oi s’au găsit la fiece ţinut şi cari gelepi şi casapi le-au luat fie cu aspri noi, fie cu aspri vechi» 5). Intr’un document dela Academia Română se arătă «gorştina de oi, precum au fost estimpu lt. 7173 Ghen. io»6). Ca însemnări privitoare la o singură dare mai avem şi pe aceea dela Gheorghe Ştefan despre birul scos în Iunie 1654, în care se arată sumele plătite de diferitele categorii de contribuabili precum şi întrebuinţarea 1) Arhivele Statului, Condica M-rei Cozia (No. 18) £. 106 v.* 2) Ibidem. 3) Studii fi Documente, V, 33. O menţiune similară de un astfel de catastif într’un document din 1674 la Academia Română, pachetul III, documentul 143*. *) C. Giurescu şi N. Dobrescu, Documente şi regeşte privitoare la Constantin Vodă Brâncoveanu, p. 294—8. 5) Hurmuzaki, XI, 221—30. ®) Actualmente la Moscova*. — Cifrele pe judeţe au fost publicate de N. Iorga, Studii şi Documente, IV, 267 nota—268. www.digibuc.ro 5 ORGANIZAREA FINANCIARA A TARII ROMANEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA S lor 1). Tot dela Gheorghe Ştefan ni s’a mai păstrat o listă de chel-tuelile făcute de marele vistier în acelaş an 2 3). Ambele însemnări se află în condica lui Constantin Mavrocordat ®), unde au fost copiate împreună cu alte documente mai vechi. O socoteală sau «samă» identică, de banii cheltuiţi de vistier este aceea a lui «Ştefan Luca vt. vist.» din anul 1706, August 3 4). Din cele de mai sus, rezultă că vistieria avea o serie de scripte, condici şi însemnări din care numai o infimă parte au ajuns în mâinile noastre. Cum se explică această dispariţie aproape totală a actelor vechii noastre vistierii ? Au fost, după noi, două cauze: Una de caracter general, anume prefacerea şi frământarea necontenită a vieţei noastre trecute, cu năvălirile, prădăciunile, incendiile care le însoţiau şi din cauza cărora s’au prăpădit atâtea mărturii preţioase. Cea de a doua cauză este de o natură specială, inerentă defectului de organizare a acestei vistierii. Am văzut că multe din însemnări sau izvoade se refereau la o singură dare sau impozit: odată ce această dare era strânsă şi se dădea socoteală de întrebuinţarea banilor, hârtia pe care fusese însemnată numai prezentă valoare, vistierul nu se mai îngrijea de ea. Din moment ce nevoia pentru care fusese făcută însemnarea trecuse, dispare şi interesul pentru păstrarea ei. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât, populaţia ţării fiind variabilă ca număr din cauza fluctuaţiei vecinilor sau rumânilor, din cauza răsboaielor si năvălirilor, eră nevoie să se facă recensăminte deseori spre a se stabili numărul de contribuabili. Un recensământ anulă însă pe cel precedent şi în acelaş timp şi însemnările de biruri făcute pe baza aceluia. Dar, pe lângă atmosfera generală de neîngrijire şi indiferenţă pentru hârtiile vechi «netrebnice», mai eră un fapt care a contribuit la risipirea condicilor vistieriei. Aceste condici aveau un caracter personal. Ele interesau în primul rând pe domnul sub care fuseseră făcute. Se ştie că mijlocul obişnuit pentru răsturnarea domnilor eră pâra la Poartă, motivată mai întotdeauna de reaua lor administraţie. Şi, chiar atunci când înlocuirea nu eră datorită unei acuzări de stoarcere a raielei, ma-zilul odată ajuns la Constantinopol eră sigur că are să răspundă şi de o asemenea acuzare. In astfel de cazuri, catastifele vistieriei aveau un *) Studii şi Documente, IV, 263—4, *) Ibidem, 264-7. 3) Ms. 237 Academia Română; publicată de N. Iorga, St, şi Doc, VI, p. 207 451 unde însă nu se află şi aceste două însemnări. *) Academia Română, Pachetul XIII, doc. 37*. www.digibuc.ro 6 CONSTANTIN C. GIURESCU 6 rol hotărîtor; pe ele îşi întemeiau acuzatorii învinuirile dacă erau drepte, pe ele îşi sprijinea şi domnul apărarea, dacă eră nevinovat. Din această cauză, mazâlul avea tot interesul să ia cu el acele catastife: când domnul avea să-şi impute ceva, ele trebuiau ascunse sau distruse; dacă însă administraţia lui fusese corectă, ele îi serveau drept justificare. Dealtfel soarta lor eră cam aceiaşşi în cazul când ar fi rămas în vistierie: ele erau dosite sau trimise la Constantinopol, după cum ar fi putut servi interesele fostului domn sau ale pârâşilor. Dar, pe lângă domn, cel care avea un interes deosebit ca aceste catastife să nurămâieîn vistierie eră şeful acestei administraţii, marele vistier. Cheltuielile urgente pentru care nu se putea aştepta încasarea birului, vistierul le făcea adesea din averea lui ori din împrumuturi contractate pe propria-i răspundere; pe de altă parte, birurile nu se încasau mai niciodată conform prevederilor: erau scăderi la fiecare bir şi amânări pentru contribuabilii cari nu plăteau la vreme. Intre averea lui personală şi aceea a vistieriei era o strânsă legătură: una se sprijinea pe cealaltă. In fiecare moment, vistierul avea rămăşiţe de încasatori plăţi făcute în contul viitoarelor biruri. Condica pe care se îngrijiâ s’o ia la ieşirea-i din slujbă şi care începuse de regulă odată cu gestiunea lui îi servea drept act doveditor. Ce scăpă dela domni luau mai totdeauna vistierii. Dar odată ieşite dela vistierie şi rămase în posesiunea familiilor foştilor domni şi vistieri, catastifele s’au pierdut. Lucrul e explicabil. Odată cu regularea socotelilor pe care le cuprindeau, ele nu mai prezentau, chiar pentru autorii lor, nici un interes; pentru urmaşi, erau terfeloage din care nu se înţelegea nimic. Atmosfera dela vistierie cu privire la arhiva ei se vede şi din alt fapt. Desfiinţarea unei măsuri, a unui bir nou, se traducea nu numai prin-tr’un hrisov de desfiinţare, dar uneori şi prin arderea tuturor condicilor şi actelor în care se aflau socotelile birului desfiinţat. Să se mai adauge apoi că însăşi boierii aveau interes să distrugă aceste condici spre a putea cere scutiri pentru sate care nu beneficiaseră mai înainte de favoarea domnească şi nu figurau deci ca atare la catastif, şi vom înţelege cauzele multiple care explică dispariţia scrip-telor vistieriei chiar şi în secolul XVIII, când în ţinerea actelor din diferitele administraţii publice se introdusese, mai ales prin reforma lui Constantin Mavrocordat, o mai bună rânduială 1). 1) Cele mai vechi condici de cheltuieli care se ailau la vistierie în Bucureşti, după tratatul dela Kiuciuc-Kainargi (i774)i erau abia din anii 1766—7 (Baur, Mimoires historiques et giographiques sur la Valachie, Francfort et Leipsic 1778, p. 95- www.digibuc.ro 7 ORGANIZAREA FINANCIARĂ A ŢĂRII ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA 7 Am arătat în cele precedente că nu ni s’a păstrat nici un act de al vistieriei pentru secolele XIV şi XV. Cum vom alcătui, în cazul acesta, monografiile cu privire la organizarea financiară a Ţării Româneşti în această epocă? Răspunsul este: adresându-ne unora din documentele interne contemporane, prin care domnii întăresc, dăruesc şi mai ales scutesc de dări proprietăţile. In astfel de documente găsim răspândite unele ştiri cu privire la problema care ne interesează. Să vedem aşadar mai întâi care sunt documentele interne de acest fel din epoca lui Mircea cel Bătrân1). Pe baza lor vom cerceta apoi: i) Impozitele Ţării Româneşti în epoca arătată; 2) Repartiţia; 3) Perceperea; 4) Destinaţia lor; 5) Scutirile de impozite. Mai înainte însă de a întreprinde această cercetare va trebui să ne dam seama pe scurt de starea economică a ţării în vremea aceea, adică de baza pe care se sprijinea zisa organizare. I. MATERIALUL DOCUMENTAR In urma cercetărilor făcute, cunoaştem 20 de documente privitoare la organizarea financiară a Ţării Româneşti în epoca lui Mircea cel Bătrân. Iată-le în ordine cronologică: 1. 1368 Ianuarie 20a). Aşezământul comercial acordat de Vladislav Braşovului 3). *) Prin epoca lui Mircea înţelegem nu numai domnia acestui voevod, ci şi domniile imediat anterioare, ale lui Vlaicu, Radu şi Dan, precum şi cele imediat posterioare, ale lui Mihail, Radu II şi Dan II, aşadar intervalul între 1364 şi 1430. 2) Nu începem prin documentul din 1352 (6860) deoarece îl considerăm ca un falsificat târziu. Acest document a fost publicat de către Radu Greceanu în Revista Română, II (1862), p. 252 sub următoarea formă: «Nicolae Basarab w. sin Alexandtu vv. feciorul Negrului Vodă Basarab dă moşiia Bădeştii mănăstirii Câmpulung». Xe-nopol (Istoria Românilor 2, III, p. 17 nota 7), Virgil Drăghiceanu (Curtea domnească din Argeş, p. 23) şi Stoica Nicolaescu (Dela întemeierea Ţării Româneşti, Bucureşti 1924, p. 20 nota), îl consideră ca autentic. Onciul, după ce mai întâi admisese şi el autenticitatea acestui document (Originile Principatelor Române, Bucureşti 1899, p> 184) revine apoi, în urma unor cercetări mai amănunţite şi declară că documentul «este în afară de îndoială tals» (Anul morţii marelui Basarab Voevod în Curtea domnească din Argeş, p. 104 nota). întrucât argumentarea pe baza căreia a ajuns OnciuJ la această concluzie ni se pare convingătoare, considerăm documentul din 1352 ca un falsificat târziu şi ca atare îl scoatem dintre actele secolului XIV. 3) Publicat în Hurmuzaki, I, 2, 144—5 No. CVIII şi XV, 1—2, No. II. —Originalul care se păstră în arhiva oraşului Braşov, a fost ridicat de noi în timpul răsboiului» adus în ţară şi apoi expediat la Moscova, împreună cu celelalte documente dela Aca- www.digibuc.ro 8 CONSTANTIN C. GIURESCU 8 2. După 1369 J)—1374. Vladislav voevod face mai multe danii şi acordă unele scutiri mănăstirii Vodiţaa). 3. 1385 (6894) Octomvrie 3. Dan voevod întăreşte mănăstirii Tis-mana cele dăruite de Vladislav şi Radu şi-i face la rândul său mai multe danii, acordându-i în acelaş timp scutire pentru satele ei de toate muncile, dările şi veniturile domneşti 8). 4. 1387 (6895) Iunie 27. Mircea voevod întăreşte mănăstirii Tismana cele dăruite de predecesorii lui, făcându-i şi el mai multe danii şi acordându-i scutiri *). 5. 1387 (6895). Mircea voevod întăreşte mănăstirii Nucetul (Cozia) toate bălţile ce încep dela Săpatul până în gura Ialovniţei, pe Dunăre şi-i acordă şi gloabele, duşegubinile precum şi vama albinelor ce se va percepe pe aceste posesiuni ®). 6. 1388 (6896) Mai 20. Mircea voevod întăreşte mănăstirii Cozia toate posesiunile sale (vii, sate, mori) şi-i dărueşte 300 de ţigani şi un mertic anual de vin, brânză, miere, ceară, etc.6). 7. 1389 (6898) Septemvrie 4. Mircea voevod dărueşte mănăstirii Cozia * 1 2 * 4 demie şi Arhivele Statului, Cf. Constantin C. Giurescu, Consideraţii asupra istoriografiei româneşti in ultimii douăzeci de ani, Vălenii de Munte 1926, p. 37—9. 1) Data «după 1369» e a d-lui N. Iorga, Istoria bisericii româneşti, I, Vălenii de Munte 1908, p. 42. Afirmaţia lui I. Vlădescu, Despre dări sau impozite. I Birul, Bucureşti 1925, p. 28.. că documentul ar fi «dinnainte de 1369» afirmaţie sprijinită pe citatul indicat din Ist. bis. rom., se datoreşte, de fapt, unei lecturi neatente apasagiului respectiv din studiul d-lui Iorga, care tocmai, datează «după 1369». 2) Originalul documentului a fost evacuat în timpul răsboiului la Moscova. O bună copie fotografică însă la Academia Română, Secţia manuscriselor în copiile fotografice Bogdan, pachetul 87. Documentul a fost publicat de Venelin, BAaxo60JirapCKÎH HJIH HaKOCJiaBHHCKiH rpaMOTM, St. Petersburg 1840, p. 4 şi de Al. Ştefulescu,MdfoditiVea Tismana, Bucureşti 1909, p. 46—9. Traducerea lui Ştefulescu are unele erori: vezi mai jos p. 13, nota 5. ’) Originalul, mai înainte la Aihivele Statului, Secţia Istorică, a fost evacuat la Moscova. Documentul s’a publicat întâiu de Hasdeu, Istoria critică, Bucureşti 1875, p. 127—8 şi apoi de Al. Ştefulescu, Tismana, p. 167—71. *) Originalul, mai înainte la Arhivele Statului, Secţia Istorică, a fost evacuat la Moscova. Documentul s’a publicat întâi de Venelin, o. c., p. 9—12, apoi de Hasdeu, Arhiva Istorică a României, t. III, Bucureşti 1867, p. 191—3. *) Originalul, mai înainte la Arhivele Statului, Secţia Istorică, a fost evacuat la Moscova. Vezi la sfârşitul acestei lucrări (Anexe, No. I) regestul făcut de C. Giurescu şi care se află în biblioteca mea. 4) Publicat întâi, după o copie inferioară de Gr. Tocilescu în Foaia Societăţii Românismul, II (1871), p. 28—30, apoi de B. P. Hasdeu, Istoria critică, p. 130—1. www.digibuc.ro 9 ORGANIZAREA FINANCIARĂ A TĂRII ROMANEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA 9 o parte din satul Jiblea, luată dela mai mulţi proprietari, cărora le scuteşte restul din Jiblea de toate dările, dându-le pe deasupra şi satul Orleşti, fost al mănăstirii Codmeana 1). 8. 1391 (6900) Decemvrie 27. Mircea voevod dărueşte egumenului Stanciul şi fratelui său Călin satul Scoreiu din Ţara Făgăraşului, scu-tindu-1 de toate dările, mari şi mici *). 9. 1394 Ianuarie 8. Mircea voevod întăreşte mănăstirii Cozia stăpânirea peste «locul Călimăneşti dela Olt» şi-i dărueşte între altele dijma de miere şi ceară din judeţul Vâlcii 1 * * * 5 * * 8). 10. 1400 Iulie 20. Mircea voevod dărueşte boierilor Micul şi Stoia jumătate din satul Mândra, în Ţara Făgăraşului, scutind-o de toate dările *). 11. 1409 (6917) Maiu 11 ®). Mircea voevod întăreşte mănăstirii dela Strugalea satul Pulcouţi, slobod de toate slujbele şi dările, mari şi mici, cari vor rămâne în folosul mănăstirii. 12. 1413 August 6. Mircea voevod întăreşte Braşovenilor aşezământul de comerţ pe care l-au âvut dela strămoşii săi ®). 1) Originalul, mai întâi la Arhivele Statului, Secţia Istorică, a fost evacuat la Moscova. Publicat în regest, fără indicarea dărilor, de C. Giurescu. Despre boieri, Bucureşti 1920, p. 27—8. Vezi la finele acestei lucrări (Anexe, No. II) regestul complet, cu indicarea amănunţită a dărilor. *) Hurmuzaki, I, 2, 342—3. s) Regest fragmentar publicat de St. Nicolaescu, Domnia lui Alexandru Vodă Aldea, în «Revista pentru istorie, arheologie şi filologie», voi. XVI (1922) p. 230 nota. Documentul, mai înainte la Arhivele Statului, Secţia Istorică, a fost evacuat la Moscova şi nu e publicat în întregime nicăieri. *) Ioan cav. de Puşcariu, Fragmente istorice despre boierii din Ţara Făgăraşului, IV, Sibiiu 1907, p. 43—4. 5) Documentul a fost publicat de Venelin, o. c., p. 18—19 şi de Hasdeu, Arh. Ist. I, 1, 98 cu data greşită: 1399 Maiu 11. D-l N. Iorga, deşt admite această dată (Istoria comerţului românesc, I, 61) are totuş o îndoială: «Dar pomenirea fiului Mihail pare să arate că e mai curând din 1409» (ibid. nota; cf. p. 64 unde dă data: «1399 (1409?)». Onciul, controlând la Arhivele Statului originalul, a constatat că documentul poartă într’adevăr data 1409 (6917) iar nu 1399. (Cursul Mircea cel Bătrân, p. 135: «data nu-i 1399, ci 1409»). Regestul făcut de C. Giurescu are deasemenea data 6917 Mai 11. Aşadar bănuiala d-lui Iorga eră îndreptăţită. D-l I. Vlădescu admite data greşită 1399 (Despre dări... p. 29), necunoscând probabil pasagiile citate din lucrările lui Onciul şi Iorga. *) I. Bogdan, Relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungurească, voi. I, Bucureşti 1905, p. 3—6. Versiunea latină e din 25 August 1413, ibidem, p. 36—8; cf. Hurmuzaki, XV, 8—10. www.digibuc.ro IO CONSTANTIN C. GIURESCU io 13. 14x5 Iunie 10. Mircea voevod întăreşte mai multor boernaşi satul Beala din judeţul Motrului, scutindu-1 de dări si slujbe 1). 14. 1417. Mircea voevod întăreşte lui Ion, Burcea şi Calian satul Braniştea Urăsiei si la Vadul Şercaiei si stâna din muntele Lerestilor, scutindu-i de toate dijmele şi slujbele 2). 15. 1386—1418. Mircea voevod dărueşte mănăstirii Nucet satele Micleuşeveţul, Curila şi Gărdanovăţul, scutite de dări 3). 16. 1386—1418. Mircea voevod porunceşte ca oamenii din satele boiereşti cari vor să meargă în satul -al mănăstirii Cozia, să fie slobozi de toate dăjdiile mici şi mari şi neîmpiedecaţi de nimeni să se mute4 5). 17. După 1406 Decemvrie 26—1418 6). Mircea voevod porunceşte satelor Tismenii să fie numai sub ascultarea mănăstirii şi a egumenului Agaton, cum au fost şi sub Nicodim 6). 18. 1418. Iunie 22. Mihail da voie mănăstirilor Cozia şi Codmeana să primească danii dela orişicine, de orice categorie socială, fără ca să se amestece cineva, fie din rudele donatorului, fie din dregătorii domneşti, judecători, globnici sau birari7). 19. 1428 (6937) Octomvrie. Dan voevod întăreşte mănăstirii Sna-govul satele sale, scutindu-le de toate slujbele mici şi mari8). 20. 1430 (6939) Septemvrie 16. Dan voevod întăreşte lui Stoica, Dumitru, Vlăscan, Mihail, Petru şi Şişman mai multe sate, scutindu-le de toate slujbele şi dările, mari şi mici ®). Aşadar, 20 de documente. Ele formează materialul pe baza căruia vom încerca să ne dăm seama de organizarea financiară a Ţârii Româ- J) 1. Bogdan, Un clirisov al lui Mircea cel Bătrân din 10 Iunie 1415, în Analele Academiei Române, Memoriile Secţiei Istorice, t. XXVI, p. 113—4. 2) Puşcariu, o. c., p. 45—6. 3) Originalul, mai înainte la Arhivele Statului, Secţia Istorică, a fost evacuat la Moscova. Vezi la urmă (Anexe, No. III) regestul făcut de C. Giurescu şi aflător în biblioteca mea. 4) Arh. Statului, Condica Mănăstirii Cozia No. 18 f. 241 (azi la Moscova). Vezi la urmă (Anexe, No. IV) c6pia făcută de C. Giurescu şi aflătoare în biblioteca mea. 5) Pentru dată, vezi Ştefulescu, Documente slavo-romăne relative la Gorj, p. 13 nota. *) Ştefulescu, Documente, p. 13—14. '•) L. Miletic şi D. D. Agură, flaKO-poMtHHT’fe h rfexHaTa caaBflHCKa nHCMeHOCTt, Sofia, 1893, p. 121—122. *) N. Iorga. Studii şi Documente, XVIII, p. 70—1. •) B. P. Hasdeu, Arhiva Istorică, I, 73. www.digibuc.ro II ORGANIZAREA FINANCIARĂ A ŢARII ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA II neşti în epoca lui Mircea cel Bătrân. La datele scoase din aceste documente care constitue baza şi partea esenţială a informaţiei, vom adăogâ. unde nevoia o va cere, ştiri luate din organizarea ţărilor vecine precum şi date româneşti mai târzii. Acestea din urmă vor fi folosite însă cu toată prudenţa necesară, spre a se evita anacronisme. www.digibuc.ro II. STAREA ECONOMICĂ A ŢĂRII ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA CEL BĂTRÂN îndeletnicirile economice esenţiale, cum sunt agricultura, creşterea vitelor, cultura viţei de vie şi a albinelor, precum şi exploatarea minelor, au fost practicate necontenit, în tot timpul evului mediu, de către populaţia românească din cuprinsul vechei Dacii. Dacă asupra organizării noastre politice din veacul de mijloc ştirile sunt foarte reduse, în schimb însă limba noastră posedă o întreagă terminologie de origine latină care dovedeşte practicarea neîntreruptă a ocupaţiilor economice fundamentale. Din generaţie în generaţie, Valahii evului mediu au arat şi semănat grâu, orz, ovăz, au crescut oi, capre, boi, tauri, au muls şi strecurat laptele spre a face caş, au luat mierea, ceara şi păstura albinelor şi au prins peşte în Dunăre, lacuri şi râuri. Din viţa de vie, pusă pe dealurile bătute de soare scoteau vinul generos, din băile de aur, fier şi aramă aveau câştig bun. Sarea, dusă în care cu boi, pe drumuri anumite, zise ale sării, ajungeâ până departe peste Dunăre. Neamul nostru a avut toate cele necesare vieţii în vechile lui aşezări. începând din secolul XIII, avem dovezi documentare despre starea economică a Ţării Româneşti. Diploma Ioaniţilor din 1247 vorbeşte despre morile în fiinţă sau care vor fi făcute în viitor în Ţara Severinului, în tara lui Litovoi, în cnezatele lui Ioan si Farcas, în tara Voevodului Seneslau şi în Cumania, într’un cuvânt în întreaga Ţară Românească. Venitul lor, cu excepţia celor din ţara lui Litovoi, este dăruit de regele ungar cavalerilor Ioaniţi *). Se vorbeşte apoi de creşterea vitelor: se amintesc «fâneţele sau păşunile vitelor şi turmelor2)». Venitul pescăriilor dela Dunăre şi al «piscinei» dela Celei va fi împărţit pe 1) Hurmuzaki, I, 1, 250: .. .exceptis etiam molendinis infra terminos prenotnina-tarum terrarum ubicumque factis vel faciendis, preter quam in terra Lytua» (D. N. Iorga emendează: Lytuoi). !) Ibidem: .. .fenetis quoque seu animalium et pecorum suorum pascuis... www.digibuc.ro 13 ORGANIZAREA FINANCIARĂ A TARII ROMANEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA 13 din două cu regele; dela celelalte «piscine» îl vor luă în întregime cavalerii x). In momentul constituirii statului muntean, pe la 1300, populaţia Ţării Româneşti avea o vieaţă economică variată şi complexă, care a sporit de sigur odată cu întărirea politică. Dacă industria nu s’a putut desvoltâ la noi din cauza concurenţei Braşovului şi Sibiului 2), în schimb însă am avut un comerţ intern şi de transit activ 3). Dădeam produsele pământului nostru şi luam în schimb obiecte manufacturate (postavuri, fierărie, arme) din Apus şi «specii» diferite (mirodenii, vinuri, fructe) din Răsărit * *). Care erau produsele Ţării Româneşti în epoca lui Mircea cel Bătrân ? Documentele ne-o spun lămurit. In economia ţării, grânele ocupau un loc de frunte. In multe din hrisoavele pe cari le dau voevozii mănăstirilor se pomeneşte dijma din grâne, măsurată cu găleţi. Vladislav dărueşte Vodiţei găleţile (de grâne) dela satul lui Costea, la Topolniţa6). Tismana capătă dela Dan voevod, în 1385, câte 400 de găleţi de grâu pe tot anul, din judeţul Jaleşului 8). La 20 Mai 1388, Mircea dărueşte Coziei, între altele, un mertic anual de 220 de găleţi de grâu 7). Prin Chilia, care pe vremea *) Ibidem: .. .piscinis etiam que nune sunt Vel flent per ipsos, que omnia ad ip-sorum fratrum usum integraliter volumus reţineri, praeter piscationes Danubii ac piscine de Cheley... Documentul face deosebire între piscationes şi piscine. Acestea din urmă erau «exploatări sistematice, cunoscute, bogate». (N. Iorga, Istoria Comerţului Românesc I, p. 34—5). *) Şt. Meteş, Relaţiile comerciale ale Ţerii Româneşti cu Ardealul până în veacul al XVllI-lea, Sighişoara 1921, p. 54.— Cuvintele meşter şi meşteşug (vechi românesc: meşterşug) sunt de origine maghiară (vezi H. Tiktin, Dicţionar român-german, sub voce). s) Pentru relaţiile comerciale cu Ungaria şi Ardealul vezi lucrarea citată a lui Meteş, deasemenea N. Iorga, o. c., passim; acelaş, Braşovul şi Românii, Bucureşti 1905, passim; pentru relaţiile comerciale cu Sudul (Bulgaria, Serbia) vezi C. Moisil, Monetele lui Radu I Basarab în Curtea domnească din Argeş, Bucureşti 1923, p. I31- Pentru comerţul intern, vezi N. Iorga, Ist. comerţ, rom. I, passim. *) Vezi enumerarea mărfurilor importate şi exportate în privilegiul comercial al Braşovenilor din 25 August 1413 in Hurmuzaki-Iorga, XV, 9. *) Ştefulescu, Tismana, p. 47: «h u>t kocthha cm* ha TonoAHHgH koahko exaxt trvuu». Traducerea lui Ştefulescu, Tismana, 48: «şi dela satul Costeni până la Topolniţa câte vor fi gălete» e greşită. *) Ibidem, p. 168: jkhto wt KAAituKAr» cxactka MrrupH cta kwsaok ha «ckito A*(tT«. 7) Hasdeu, Ist. crit., p. 130—1. In documentul din 1389 Septemvrie 4, se scuteşte o parte a satului Jiblea, aparţinând lui Stanciul, Costea, Vâlcul, Albul şi Radomir, www.digibuc.ro 14 CONSTANTIN C. GIURESCU 14 lui Mircea eră munteană, şi prin Cetatea Albă, se exportă grâul de către Genovezi şi Veneţieni1 2). Aşadar, deşi nu poate fi vorba de cantităţi enorme de grâne, de cultură extensivă pe vremea lui Mircea când pădurile erau cu mult mai întinse ca azi a) şi nevoile mai mici, totuş cerealele erau şi atunci o bogăţie însemnată a ţării. Viţa de vie, atât de preţuită de strămoşii noştri Traci, s’a bucurat de aceeaş atenţie şi din partea urmaşilor. Viile erau înşirate dealungul ţării, dela un cap la altul, dela Strehaia la Focşani; faima vinului nostru ajunsese departe peste hotare3). Domnii dau adeseaori mănăstirilor ca mertic şi un număr de «buţi de vin». Astfel face Mircea la 20 Maiu 1388, dăruind Coziei, între altele, câte «zece buţi de vin» pe fiecare an 4). Iar între daniile pe care le căpătase aceeaş mănăstire dela boieri, sunt pomenite nu mai puţin de şase vii 5 *). Alături de grâne şi viţa de vie, trebuie să punem creşterea vitelor, în special a oilor, care a constituit întotdeauna la noi o îndeletnicire mult preţuită. Adversarii continuităţii ne-au înfăţişat chiar ca un popor de păstori; «brânza valahică» a ciobanilor români de dincolo de Dunăre erâ cunoscută în toată peninsula Balcanică ®). In merticele pe care le dădeau mănăstirilor, Domnii treceau întotdeauna şi o cantitate oarecare de brânză de burduf şi de caşcaval, provenind din dijma domnească asupra acestor produse. Astfel Vladislav dărueşte Vodiţei câte 12 burdufe de brânză şi 12 caşcavaluri pe tot anul»7), Tismana are dela Dan de «vama de grâne» (vezi mai jos, p. 19); cf. şi documentul din 1417 unde între dări e menţionată şi «dijma de grâu» (Puşcariu, o. c.( p. 45—6). *) N. Iorga, Studii istorice asupra Chiliei şt Cetăţii Albe, Bucureşti 1900, p. 49. I. Nistor, Die aumărtigen Handelsbeziehuttgen der Moldau im XIV, XVund XVI Jahr-hundert, Gotha 1911, p. 6, spune că se exportau anual uriesige Getreidemengem: cf. însă Xenopol, Ist. Rom. ! III, 270 nota 4, care nu primeşte această afirmaţie a lui Nistor. 2) Codrul Vlăsiei, al Teleormanului şi în genere pădurile dela şes, azi aproape inexistente. 3) Vezi Anuarul Institutului de Istorie naţională, III (1924—5), p. 501—3; cf. Meteş, o. c., p. p. 28 şi N. Iorga, Braşovul şi Românii, p. 28—42. 4) Hasdeu, Ist. cril. p. 130—1. 6) Ibidem. *) V. Bogrea, Românii în civilizaţia vecinilor în Anuarul, III, p. 494—5, cf. D. Russo, Elenizmul în România, Bucureşti 1912, p. 44 nota 3 şi Arhiva din Iaşi, XXXIII (1926), p. 267—8. 7) Ştefulescu, Tismana, 47—8. Cred că e mai bine să se traducă «Si CKipoEK» prin «12 caşcavaluri», iar nu «12 caşuri»cum traduce Ştefulescu; cf. Hasdeu, Ist. crit., p. 130-1. www.digibuc.ro 15 ORGANIZAREA FINANCIARĂ A TĂRII ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA 15 câte 10 burdufe de brânză şi 10 caşcavaluri *) iar Mircea dă Coziei anual o cantitate egală de burdufe şi duble de caşcavaluri z). Proporţional cu populaţia, creşterea albinelor a fost în trecut mult mai desvoltată ca în zilele noastre. Faptul e, de altfel, uşor de explicat. Până în secolul XIX, zahărul provenea numai din trestia de zahăr şi era un articol rar, scump şi care se aduceâ cu multă greutate. Deaceea la noi se întrebuinţa foarte puţin, în locul lui folosindu-se mierea. Iar până a se inventă lumânările de stearină şi mai ales lămpile cu petrol, se întrebuinţau, pe lângă opaiţe, lumânările de ceară. Aşadar, ambele produse, mierea şi ceara, erau articole de prima necesitate, mult căutate înlăuntrul ţării şi, fiind de calitate superioară, şi în afara ei. Aşa se explică de ce creşterea albinelor luase o desvoltare atât de mare şi de ce am avut în veacurile trecute un export considerabil de miere şi ceară 1 * 3 *). In ce priveşte pescuitul, am văzut că încă din secolul XIII diploma, Ioaniţilor pomeniâ de «piscine» adică pescării sistematice, cunoscute. Ele au continuat să existe, de sigur, şi în secolul XIV. O menţiune despre pescuit avem în actul Vodiţei prin care domnul îi dărueşte, între altele, şi «virul» adică pescăria dela Dunăre*). In acelâş act, ca şi în cel din 1385, Octomvrie 3 5), se vorbeşte şi de «venitul domnesc dela opt vârşii, la Dunăre», ceeace înseamnă dijma din peştele prins. Iar în hrisovul din 1409, se aminteşte legea de a pescui moruni în Dunăre pentru domn, câte trei zile pe an 6). Dintre minerale, sarea se exploata mai intens, servind nu numai pentru consumul intern, dar şi pentru export7). Păcură se va fi scos puţină, atât cât trebuia pentru unsul carelor. Ţiganii zlătari spălau 1) Ştefulescu, Tismana, 168—70. *) Haşdeu, Ist. Crit. 130—1. 3) Ibidem, p. 197—g, *) Ştefulescu, Tismana, p. 47—8. Pentru înţelesul lui siipi care înseamnă şi «vâl-toare» (vortex) vezi Fr. Miklosich, Lexicon palaeoslovenico-greco-latinum, Viena i86z—5, p. 64. r’) Ştefulescu, Tismana, 169—71. ') Arh. ist. I, 1, 97—8, 7) Drumurile sării duceau spre Dunăre. Vlad Dracul, cu prilejul expediţiei Cruciaţilor pe Dunăre în 1445, spuneâ cardinalului conducător al expediţiei că nu eră piatră în cetatea Giurgiului, care să nu fi costat pe tatăl său un bolovan de sare. Aceasta, adaugă Wavrin nse scoate din stânci în ţara Valahiei, cum se scoate la noi (în Franţa!) pietrişul din cariere». (Cronica lui Jehan de Wavrin, la N. A. Constantinescu, Cetatea Giurgiu, în Analele Academiei, Mem. Secţ. Ist., t. XXXVIII, p. 519. www.digibuc.ro i6 CONSTANTIN C. GIURESCU 16 aurul din nisipul câtorva râuri; arama şi fierul, lucrate tot de ţiganii robi, se scoteau în mod primitiv din «băile» ce le poârtă numele. Din cele de mai sus rezultă că în secolul XIV, Ţara Românească aveâ o producţie variată şi bogată de materii prime (grâne, vite, vin, miere, ceară, peşte) care putea alimentă un comerţ însemnat. Acesta trebuie să fi început încă dinainte de alcătuirea statului Ţării Româneşti, deoarece constatăm voevozi locali ca Bărbat care pe la 1280 dis-puneâ de sume însemnate de bani1). Iar Basarab se ofereă să plăteâscă lui Carol Robert un tribut de 7000 de mărci de argint 2) ceeace face 1.680.000 (un milion şase sute opt zeci de mii) de dinari3). O astfel de sumă nu se poate însă concepe pentru epoca aceea, fără un comerţ activ, bine întemeiat, atât intern cât şi de transit. Dealtfel însuş Vla-dislav spune la 1368 că Braşovenii aveau privilegii de comerţ în Ţara Românească «din vechime» (ab antiquo in terra nostra Transalpina) 4). Eră aşadar în secolul XIV o mişcare comercială activă şi veche în părţile noastre. Lucrul rezultă dealtfel şi din faptul că toţi domnii din a doua jumătate a secolului XIV au bătut monede de argint5 б). Aceasta este însă «o dovadă evidentă că situaţia economică eră de aşa natură încât reclamă întrebuinţarea acestui mijloc de schimb... Numeroasele tipuri monetare ce întâlnim sub Radu şi multele emisiuni ce constatăm, sunt semnele cele mai vădite despre întrebuinţarea curentă a monedei în acest timp şi despre rolul important ce aveă în transacţiile comerciale» e). Trebuie aşadar să se înlăture părerea despre raritatea «foarte mare» a banilor7) în epoca de care ne ocupăm: datele numismaticei nu o confirmă. ’) El a plătit regelui ungar, pentru a se răscumpără din captivitate «non mo di cam quantitatem pecunie» (Hurmuzaki, I, 1, 454—5). *) Iorga, Ist. comerţului rom., I, 39, unde se afirmă că tributul acesta eră «asemenea cu al lui Litovoiu». а) Dintr’o marcă de argint ungară se băteau 240 de dinari. Vezi Akos von Timon, Uttgarische Ver/assungs- und Rechtsgeschichte, Berlin 1904, p. 255. *) Hurmuzaki, I, 2, 144—5- б) C. Moisil, Monetele lui Radu I Basarab, în «Curtea domnească din Argeş», p. 131. *) Ibidem. ’) I. Vlădescu, o. c, p. 34—5; cf. p. 32. www.digibuc.ro III. IMPOZITELE ŢĂRII ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA CEL BĂTRÂN încă înainte de întemeierea Statului Ţării Româneşti, locuitorii diferitelor cnezate şi voevodate aveau anumite îndatoriri fiscale faţă de conducătorii lor, cnezi şi voevozi. In ce vor fi constat aceste îndatoriri se poate numai presupune, nu însă afirma, deoarece lipseşte materialul documentar. E probabil ca aceşti locuitori să fi dat voevozilor o parte din produsele pământului, aşadar dijme, apoi să le fi lucrat un număr oarecare de zile pe an şi să le fi adus, în sfârşit, în anumite ocaziuni (de pildă la sărbători, nunţi, succesiuni, etc.) unele plocoane * *). O dare plătită în bani pe vremea aceea, e puţin probabil să fi existat2). Reunirea diferitelor cnezate şi voevodate într’o singură formaţie politică a avut ca urmare, între altele, şi alcătuirea unui sistem întreg fiscal-financiar. In locul stăpânitorilor mărunţi, cu teritorii relativ mici, fiind acum un singur domn, stăpân pe o ţară întinsă, e natural să admitem ca diferitele deosebiri ce vor fi existat înainte dela voevodat la voevodat8), în ce priveşte îndatoririle fiscale, să fie acum înlăturate în favoarea unui singur sistem. întemeierea statului Ţârii Româneşti a fost, credem, o operă de unificare şi centralizare asemănătoare, păstrând bineînţeles toate proporţiile şi ţinând seama de starea primitivă de organizare de atunci, cu opera de unificare şi centralizare din zilele noastre. Odată domnia întemeiată, a fost nevoie de venituri însemnate pentru întreţinerea domnului şi a curţii domneşti unde există o vieâţă relativ *) N. Iorga, Bani }i măsuri in «Istoria Românilor in chipuri şi icoane», voi. III, p. 208—9 unde se adaugă că voevozii aveau bani numai dela vămi; cf. insă Acelaş, Istoria Românilor prin călători, I, Bucureşti 1920, p. 12—3 unde se afirmă că in secolul XIII «nu existau nici veniturile care se culegeau mai târziu dela negustori, la vămi». *) N. Iorga, Bani şi măsuri, 1. c. *) Că vor fi existat deosebiri in ce priveşte obligaţiile fiscale, o bănuim din diploma Ioaniţilor (1247) in care se constată că diferitele formaţiuni politice româneşti (Ţara lui Litovoi, cnezatele lui Ioan şi Farcaş, voevodatul lui Seneslau) erau supuse la tratamente deosebite în ce priveşte obligaţiile fiscale faţă de regele Ungariei. t A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom, VII. www.digibuc.ro i8 CONSTANTIN C. GIURESCU 18 luxoasă 1), pentru plata dregătorilor, pentru tributul ce se dădea regelui ungar în schimbul feudelor din Ardeal. A trebuit deci să se aplice locuitorilor un sistem întreg de impozite. Acest sistem apare dela cele dintâi documente interne ca ceva bine fixat şi cunoscut, despre care hrisoavele au numai anumite formule stereotipe. Astfel în actul Vodiţei, dat de Vladislav, se spune că satul Jidovştiţa e slobod de toate dările şi de muncile domneşti 2), fără vreo specificare amănunţită, ceeace înseamnă că toată lumea ştia precis de ce e vorba. Deasemenea, în documentul Tismenii, din 3 Octomvrie 1385 se spune că satele mănăstirii sunt «libere de toate muncile (slujbele) şi dările şi veniturile domneşti» 3 * *), fără a se mai arătă în ce constau ele. Documentele următoare, din 27 Iunie 1387 *) şi 20 Maiu 1388 6) cuprind formule asemănătoare, obligaţiunile locuitorilor fiind enunţate numai sub cele trei categorii generale: dări, munci, venituri. Dacă nu ni s’ar fi păstrat şi alte câteva documente în care formulei să-i urmeze sau să-i preceadă şi o enumerare amănunţită a ziselor obligaţiuni fiscale, am fi în imposibilitate să stabilim, pe bază documentară contemporană, care anume erau ele în secolul XIV. In descrierea acestor obligaţiuni vom păstră împărţirea pe care ne-o dau documentele. Vom cercetă, cu alte cuvinte, întâiu dările, apoi muncile, după aceea veniturile, adăcgând la urmă şi un capitol despre vămi.. A. DĂRILE Sub numele generic de dare se înţelegeă tot ce se dădea domnuluj; anual, în mod obligatoriu. In această definiţie intră aşadar atât partea din produsele pământului, adică dijmele cât şi sumele de bani sau birurile. Facem această separare din motive tehnice, spre a puteă trată în mod sistematic chestiunea; în realitate însă, deosebirea dintre dijmă şi bir n’a fost întotdeauna riguroasă, cea dintâiu, dijma, transformân-du-se cu vremea tot într’un bir, fiind plătită adică tot în bani. *) Cum au dovedit săpăturile dela Curtea de Argeş. Vezi Curtea domnească din Argeş, p. 58—68. 2) Ştefulescu, Tismana, 47: ceoeoaho urr ncfcKUX a«hkobe h pacoTk rcnocKuX- 3) Ibidem, p. 169—71: cm croeoah* wt nc-feKux p«EOTk h a«hkwrk h a®X®A^kh rc&uwH. *) Arh. ist. III, 193: .. .şi toate satele libere de toate muncile şi dările ş1 veniturile domniei mele (h cm ceoeoahi urr EcfcKU]fk paEort h amicor-a h a®X®rocnoactka mh)„ 6) Hasdeu, Ist. crit., 131: «Aceste toate ce sunt mai sus zise să fie slobode de toate dăjdiile şi lucrările domniei-mele». (lipsesc aşadar în această formulă «veniturile»). www.digibuc.ro 19 ORGANIZAREA FINANCIARĂ A TĂRII ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA 19 1. DIJMELE Cuvântul dijmă este de origine slavă: ahîka'<1> şi în- seamnă «a zecea parte» (zehent) 1). S’a susţinut şi originea maghiară a acestui termen sub cuvânt că în limba respectivă îl întâlnim în aceeaş formă: dezsma, dial. dizsma2). Credem însă că această părere este eronată, mult mai probabil fiind ca noi să-l fi împrumutat direct dela Slavi, împreună cu o sumă de alţi termeni agricoli, iar nu prin intermediul Ungurilor 3). Dijma se luă de domn din toate produsele mai însemnate ale ţării. Grânele, vinul, mierea, ceara, oile, porcii, peştele, brânza, fânul, cânepa, inul, varza, erau supuse dijmei domneşti. Să cercetăm ce ştiri ne dau documentele din epoca lui Mircea cel Bătrân asupra acestei dări. Dijma din grâne e numită în documentele din 11 Maiu 1409, 10 Iunie 1415 şi 16 Septemvrie 1430 ka>kajpctko adică pe româneşte găletărit sau câblărit; în cel dinu Maiu 1409 i se spunek-kea-k4 *) adică găleată. Ambele denumiri provin din aceea că dijma din grâne se măsura cu găleata, pe slavoneşte k'kka'k, cuvânt care e derivat, după Berneker 6), din vechi germanicul #kubil, după Meillet6) însă, direct din latinul cupella. Se luâ această dijmă din toate grânele sau numai din unele? Documentele epocei pe care o cercetăm vorbesc în mod explicit numai de dijma din grâu. Astfel Dan dărueşte la 1385 Tismenii 400 de găleţi din dijma grâului din judeţul Jaleş 7). Faptul însă că o traducere veche a documentului din 4 Septemvrie 1389 pomeneşte între dări şi «vama din grâne» 8) (la plural!) înseamnă — dacă traducerea e exactă — că dijma se luâ şi din alte cereale, nu numai din grâu. Care erau celelalte cereale supuse dijmei, nu putem afla din actele epocei noastre. Câteva 1) Fr.Miklosich, Etymologisches Worterbuch der slavischenSprachen,\iena 1886, p.46. !) H. Dumke, Die Terminologie des Ackerbaus imDakorumănischen, Leipzig 1912, p.69. 3) E foarte probabil ca şi Ungurii să-l fi luat tot din slavă ca şi noi. *) Venelin, o. c., p. 18—19; cf. Hasdeu, Arh. ist., I, 2, 97—8. Prin documentul din 4 Septemvrie 1389, accesibil azi numai in traducerea veche copiată de C. Giurescu (vezi la urmă, Anexe, No. II), Mircea voevod scuteşte o parte din satul Jiblea «de vama oilor şi de vama porcilor şi de grâne». s) Slavisches etymologisches Worterbuch, Erster Bând, Heidelberg 1908—1913, p. 658. , 6) Ibidem. 7) Ştefulescu, Tismana, p. 167—171. ■) Vezi la urmă, Anexe, No. II. a* www.digibuc.ro 20 CONSTANTIN C. GIURESCU 20 documente dela sfârşitul secolului XV ne arată că rumânii dădeau domniei dijmă din grâu şi orz1 *); pe de altă parte, în secolul XVII, găleata domnească se luă numai din aceste două cereale:a) se poate ca situaţia să fi fost aceeaş şi pe vremea lui Mircea. Asupra quantum-ului acestei dijme, n’avem nici o altă indicaţie, afară de înţelesul etimologic al însuş cuvântului dijmă; potrivit lui, facem presupunerea că această dare reprezentâ a zecea parte din producţie. Aşadar, domnul luâ o zecime, iar producătorului îi rămâneau nouă zecimi. In ce priveşte găleata cu care se măsură dijma din grâne, ea «pare să fi fost de mărimea baniţei» şi «s’a întrebuinţat ca măsură de capacitate cam până pe timpul lui Matei Basarab»3 4 * *). Dijma din vin e numită în documentele slave ale epocei noastre BHHap-ctbo *), adică pe româneşte vinăricis). Se poate admite şi la această dijmă un quantum sau procent de unu la zece, producătorului rămâ-nându-i nouă zecimi. Dijma din oi e numită în actele din ii Maiu 1409 8), 10 Iunie 1415 7) şi 16 Septemvrie 14308), ivBiiiaro bt hhhj caSxecaj( h noAAHHjţ BiAHKHpu h a>aauj( (Arh. ist. I, 1, 73). *) Ist. Rom ., III, 281. s) Vezi-i la I. Vlădescu, Despre dări sau impozite, p. 33—4. *) O. c., p. 45. Dealtfel afirmarea că birul e posterior supunerii către Turci şi provocat de tributul ce li-1 plătim, se găseşte, înainte de Vlădescu, la I. Filitti, Evoluţia claselor sociale în trecutul românesc în «Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială», V (1924), No. 1—2, p. 92. www.digibuc.ro 25 ORGANIZAREA FINANCIARĂ A TĂRII ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA 25 Argumentarea, pe baza căreia Vlădescu a ajuns la concluzia de mai sus, e, în rezumat, următoarea: Documentele secolului XIV nu pomenesc birul între dările la care sunt supuşi locuitorii x); pe de altă parte «nu avem nici un motiv care să ne facă să admitem existenţa» lui în această vremea), deci birul nu există în secolul XIV 8). El e menţionat pentru prima oară în Moldova la 1448; în Ţara Românească, indirect, prin dregător ii însărcinaţi cu strângerea lui (khpmh, birari) la 1430, direct, la 1469 4 *). Aşadar în ambele ţări primele menţiuni sunt posterioare «hara-ciului pe care îl dăm Turcilor» 6). Dar dacă birul nu există în secolul XIV, iar în al XV apare numai după închinarea noastră la Poartă, în mod firesc se impune concluzia că înfiinţarea lui se datoreşte zisei închinări. Dacă datele problemei sunt aşâ cum le-a prezentat Vlădescu, atunci teoria sa e perfect logică şi concluzia trebuie admisă. Se cercetăm însă din nou faptele, spre a vedea dacă sunt exacte, complete şi dacă nu pot fi supuse şi altei interpretări. Din capul locului trebuie să spunem că argumentul nemenţionării birului în documentele secolului XIV nu e convingător. Mai întâi, observăm în treacăt că în cele 4 documente pe care le cunoaşte Vlădescu cu privire la dări în secolul XIV, nici nu se puteâ pomeni birul, pentru simplul motiv că în trei din ele, dările nu sunt specificate, ci cuprinse sub o formulă generală, rezumativă *), iar al patrulea document... nu-i din secolul XIV7). Aşadar documentele citate de Vlădescu nu pot constitui o dovadă de existenţa sau neexistenţa birului în zisul secol. E drept că mai există două documente din secolul XIV, privitoare la dări, în care acestea din urmă se specifică în mod amănunţit8). *) O. c„ p. 34- *) Ibidem. s) Ibidem. *) Ibidem, p, 43—.4. 6) Ibidem, p. 44. *) In documentul Vodiţei, satul Jidovştiţa e scutit «de toate dările şi slujbele domneşti» (Ştefulescu, Tismana, 47—8); în documentul din 1385, Dan scuteşte satele Tismenii «de toate muncile şi dările şi veniturile domneşti» (Ibid., p. 169—71); în documentul din 1387, Mircea repetă scutirea «de toate muncile şi dările şi veniturile domniei mele» (Arh. ist., III, 193). ’) Vezi mai sus, p, 9. *) Doc. din 1389 Septemvrie 4 (vezi Anexe, No. II) şi doc. din 1391, Decemvrie 27, (Hurmuzaki, I, z, 342—3). In acesta din urmă însă nu se enumeră decât o parte din dări: «.. .ut neque de ovibus s. v. de porcis, apibus, vineis, decimam dare, vel pascua-tione aut alio servitio poştali teneantur». www.digibuc.ro CONSTANTIN C. GIURESCU 26 26 Birul nu figurează în nici unul. Dar constitue oare acest fapt o dovadă de neexistenţa zisei dări în acea vreme? Credem că nu. In-tr’adevăr, din secolul următor, avem zeci de acte în care se enumeră dările si totus birul nu e amintit în Ţara Românească decât de două ori. Prima dată îl întâlnim în documentul din 30 Iunie 1441 prin care Vlad Dracul dărueşte mănăstirii Znagovul, între altele, satul Izvoranii Bârseşti. O notă marginală a acestui document spune: «iar cnejii din Izvorani, Neagoe, Oancea, Nan şi Trandafir să dea bir ca şi ceilalţi săraci din Izvorani (a kii/(nsc>kki wt H3sc>p’kHH... H-ferot w* *ma h HdH h TpfH/t,dIH x). Dacă nota a fost adaosă de către diac pe margine, cu alte cuvinte dacă ea e contemporană cu documentul, atunci avem prima menţiune a birului în Ţara Românească. A doua oară îl găsim în actul din 23 Martie 1482, prin care Basarab face mai multe donaţii aceleiaş mănăstiri a Zna-govului. Intre altele se spune: «Şi iarăşi.., dela toate satele pe care le are sfânta mănăstire în judeţul Ilfov, să se ia birul cu birarii, cât va fi, dela rumânii mănăstirii şi să se aducă în sfânta mănăstire... ca să fie pentru lucrarea viilor mănăstirii (h nAKH A4 ict koahka ccad HMdT CTH MOHdCTHp O\f C,Y.,\CTKO (AJfOKS2), d OHO A4 ct KT».3A«T KHp CK KHpdpIJf KOfX J(T(T KHTH WT KflHHfJf MOHdCTHpS Td A4 CI npHHfCf 8 CTH AtWHACTHp... Ad b8a(t 3d pdKOTdHiio BHHorpdAWAk AtoHdCTHpS 3). Aşadar numai două menţiuni despre bir în toate actele cunoscute până azi a secolului XV, deşi e darea cea mai însemnată. Dar în cazul acesta, de ce să ne mirăm că nu-1 întâlnim în secolul XIV, în cele două acte 4) care ar fi putut să-l amintească. Acelaş motiv care explică absenţa lui aproape totală din documentele secolului XV, se poate aplică, credem, şi secolului anterior. Aşadar lipsa menţionării birului în cele două documente ale secolului XIV nu poate constitui o dovadă de neexistenţa lui în acea vreme 5). Dar dacă birul nu e menţionat în cele două documente ale secolului XIV — şi faptul, după cum am arătat, n’are nimic extraordinar — sunt *) Bogdan, Despre cnejii români, p. 35. ®) Mileti6-Agură, o. c. au citit greşit: gA«x«s$. s) Mileti£-Agură, o. c., p. 128—9. O traducere veche, defectuoasă, a fost publicată de N. Iorga în St. şi Doc., XVIII, p. 71—3. *) Din 1389 Septemvrie 4 (Vezi Anexe, No. II) şi 1391 Decemvrie 27 (Hurmuzaki, I, 2. 342—3). ‘) Dealtfel, se ştie: faptul că o instituţie nu e pomenită în acte, nu înseamnă neapărat că ea nu există. Exemple s’ar puteă aduce destule, din însuşi trecutul nostru. www.digibuc.ro 27 ORGANIZAREA FINANCIARĂ A TĂRII ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA 27 în schimb însă alte fapte şi considerente pe baza cărora trebuie să admitem existenţa lui chiar din primele timpuri ale organizării noastre ca stat, aşadar chiar din prima jumătate a secolului XIV. Să expunem aceste fapte şi considerente. 1. Deşi birul e menţionat, pentru prima oară, în 1441, totuşi agenţii fiscali însărcinaţi cu strângerea lui, birarii, sunt pomeniţi încă din 1418 1). In acest an, la 22 Iunie, Mihail dă un hrisov mănăstirilor Cozia şi Cod-meana prin care le autoriză să primească danii dela orişicine, de orice categorie socială, fără ca să se opună cinevâ, nici rude de ale donatorului, nici judecător, globnic, birar sau alt slujbaş al domniei, (ha hah tCT CAAEIţ, hah rAOElllilK, HAH EHpilH HAH EA^H KOH pAEOTHHK rCKd MH 2). In acest document, birarii apar ca o categorie de dregători, alături de judecători şi globnici. Câte şi trei termenii în cazul de faţă sunt denumiri generice, cuprinzând fiecare o serie întreagă de dregători cu atribuţii asemănătoare. Intr’adevăr judecători erau: marii dregători şi în special banul şi vornicul cu subalternii acestora, bănişorii şi vornicii 8), precum şi judecătorii propriu zişi (cAAiţH) din oraşele şi târgurile ţării. Sub numele de globnici se cuprindeau duşegubinarii, pripăşarii şi glob-nicii propriu zişi. Iar prin birari se înţelegea nu numai cei cari strâng birul, dar şi ceilalţi agenţi fiscali precum vinăricerii, fânarii, vameşii de albine şi de râmători, etc.4). Va să zică, fiecare din cele trei nume, judecători, globnici şi birari cuprind serii întregi de dregători, cu alte cuvinte sunt nume generice. Dar aceasta înseamnă că ele reprezintă instituţii importante şi vechi, intrate bine în uz, căci altfel, alegerea nu s’ar fi oprit asupra lor ca nume reprezentative. Cu alte cuvinte că atât judecata cât şi gloaba şi birul erau cunoscute de mult. Şi într’adevăr, pe judecători şi pe globnici — agenţii de represiune a nedreptăţii — îi constatăm documentar în primul act muntean cunoscut, acela din 1368 ®). Logic trebuie să admitem că şi birarii au aceeaş vechime, că există alături de tributarii din 1368, că originea lor e contemporană cu originea Statului* *) Nu din 1430 cum crede Vlădescu, o. c., p. 44, necunoscând documentul din 1418, publicat de Mileti£-Agură. *) Mileti£-Agură, o. c., p. 121. *) C. C. Giurescu, Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV ţi XV, Vălenii de Munte 1926, p. 48—50, 54, 68—9, 71—3; cf. Acelaş, Noi con-tribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV ţi XV, p. 5—10. *) Vezi diferitele denumiri în documentul din 1434, Iunie 25, publicat de St. Nicola-eseu, Domnia lui Alexandru Vodă Aldea, p. 266—270. *) Hurmuzaki, XV, 1—2. www.digibuc.ro 28 CONSTANTIN C. GIURESCU 28 2. Cuvântul bir este de origine slavă 1). In rusă, dialectal, cuvântul KHp'K are exact acelaş înţeles ca la noi: capitaţie, impozit personal (Kopfsteuer); în bulgară înseamnă impozitul pe casă (Haussteuer); în ruteană b^rde e taxa ce se ia de birari (Steuereinnehmertaxe); în serbo-croată şi slovenă înţelesul a evoluat, însemnând respectiv «leafa dată de comunitate preotului» (Kollektur des Pfarrers) şi «zestre» (Aussteuer) 2 *). Fiind un termen fiscal-administrativ, e probabil ca noi să-l fi luat, dacă nu într’o epocă anterioară, cum pare mai indicat8), dâr cel puţin în vremea organizării noastre ca Stat, aşadar la începutul secolului XIV. 3. In ce priveşte necesitatea unui astfel de impozit personal în secolul XIV, necesitate contestată de Vlădescu4), credem că ea se poate explică prin raporturile politice care au existat în secolul XIV între Ungaria şi Ţara Românească. Se ştie că primele noastre formaţiuni politice din Oltenia apar în documente ca fiind în raporturi de dependenţă faţă de coroana Ungariei. Lupta cu Litovoi e determinată, între altele, de faptul că acesta nu voise să dea tributul 5 6), tribut care va fi plătit şi de Basarab întemeietorul ®). Se ştie chiar şi cifra: 7000 de mărci pe care Basarab îi ofereâ lui Carol Robert înainte de lupta dela Posada 7). Am arătat mai înainte că această sumă reprezintă 1.680.000 de dinari pe care nu credem să-i fi putut scoate voevodul român numai din vămi. A trebuit, după părerea noastră, să se puie şi un impozit personal, pe cap de locuitor, spre a se putea plăti zisul tribut. Trebuie apoi să se ţină seamă că instituirea statului Ţării Româneşti, deci a Curţii domneşti cu dregătorii ei, clădirea cetăţilor, procurarea armamentului, toate acestea cereau bani. Să fi fost deajuns oare pentru aceste nevoi, numai venitul vămilor? Ni se pare greu de admis. *) Cu bună dreptate contestă Berneker, o. c., p. 57 etimologia ungară b£r Lohn, Sold, propusă de Miklosich, Etymologisches Wârterbuch, p. 13. Intr’adevăr, dacă se admite o origine ungară, evoluţia semantică a termenului in slavă şi română pare ciudată. Din leafă, răsplată, e greu să ajungi la bir, la impozitul personal. Din contră, O derivare din sl. birajo, birati a adună, a strânge, ni se pare mai indicată. *) Berneker, o. c., p. 57. s) Xenopol, Ist. Rom.2, II, 175 crede că termenii boier, cnez, voevod şi bir au fost împrumutaţi dela Slavi în sec. VII—IX. *) O. c., p. 34- 6) Onciul, Originile Principatelor române, Bucureşti 1899, p. 5° Şi *7*—2- ■) ...cum tamen ipse princeps (Basarab) censum debitum regie maiestati semper fideliter persolvisset (Chronicon pictum, apud Onciul, o. c., p. 179). 7) Iorga, Ist. comerţului românesc, I, p. 39. www.digibuc.ro 29 ORGANIZAREA FINANCIARĂ A TARII ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA 29 Pe baza tuturor acestor consideraţiuni socotim că birul nu e posterior închinării noastre la Turci, ci că a existat în Ţara Românească chiar din prima jumătate a secolului XIV. Dealtfel, instituirea unui asemenea impozit în secolul XIV, odată cu întemeierea Statului, nu are nimic surprinzător. Acelaş lucru a fost şi în Ungaria, unde a existat dela început, un atare impozit personal, plătit de toţi oamenii liberi 1). E foarte natural deci ca să se fi introdus şi la noi un astfel de impozit, într’o vreme de puternică influenţă a Ungariei, mai cu seamă când aveam să-i plătim şi tributul anual. B. MUNCILE SAU SLUJBELE In afară de dări, locuitorii ţării trebuiau să presteze şi o serie întreagă de munci sau «slujbe» cum se spune în vechile traduceri. Aceste slujbe erau de tot felul, dela păscutul cailor domneşti, cositul fânului şi transporturile cu care, până la lucrul la cetăţi, mori şi poduri. In unele din documentele slave ale epocii lui Mircea, aceste îndatoriri sunt cuprinse sub numele generic de pdKOTii 2), în altele sub acela de CAoyjKEa3 ) care înseamnă respectiv muncă şi slujbă. In traducerile vechi, e mai întrebuinţat termenul slujbe; el a fost dealtfel adoptat şi de cei mai mulţi din istoricii şi filologii de azi 4). Care erau muncile sau slujbele prestate de locuitorii Ţării Româneşti în epoca lui Mircea? Documentele menţionează următoarele: 1. Căratul sau transporturile cu care (noKoaa) e una din îndatoririle ce revin des în formulele de scutire. Astfel în documentul din 4 Septemvrie 1389, se scuteşte o parte a satului Jiblea de «care şi de podvezi» * *). *) Akos von Timon, Ungarische Verfassungs- und Rechtsgeschichte, p. 261. *) Documentul Vodiţei: ckoeoaho wt grfcKUX A«HKO nici la poduri să. nu lucreze» 1). Adăogăm că aceiaş îndatorire există pretutindeni în ţările vecine, şi în Moldova 2) şi în Serbia 3) şi în Ungaria 4). *) Ştefulescu, Tismana, 206. a) Vezi, de pildă, documentul din 13 Martie 1466 la Bogdan, Doc., I, 94—7. 3) Jirecek, Staat und Gesellschaft, II, p. 68. 4) Akos von Timon, Ungarische Verfassungs- und Rechtsgeschichte, p. 270. www.digibuc.ro C. VENITURILE Documentul din 3 Octomvrie 1385, al mănăstirii Tismana, cuprinde, în ce priveşte scutirea de dări, următoarea formulă rezumativă: «De-asemenea şi satele să fie libere de toate muncile (slujbele) şi dările şi veniturile domneşti» x). Aceiaş formulă se găseşte şi în documentul de confirmare al lui Mircea, din 27 Iunie 1387 2). Am văzut în cele precedente care erau «muncile» sau slujbele şi «dările» domneşti. Să încercăm acum a ne da seama ce se înţelegeâ sub denumirea generică de «venituri». Problema şi-a pus-o şi I. Vlădescu în lucrarea menţionată «Despre dări sau impozite». El pleacă dela analiza documentului Vodiţei prin care domnul cedează acestei mănăstiri între altele «venitul domnesc» dela opt vârşii, pe Dunăre. Găsind apoi în cele două documente din 1385 şi 1387 confirmarea zisului venit, el ajunge la concluzia că sub numele de «venit domnesc» se înţelegea «venitul ce îl avea domnul dela cei ce utilizau apele ţării. Ar fi deci— adaogă Vlădescu — unul din drepturile caracteristice domniei, un drept regalian» 3). Această concluzie nu ni se pare justă. Am arătat mai sus ce însemna, după părerea noastră, venitul domnesc din documentul Vodiţei: e vorba de dijma din peştele prins, după cum se luâ dijmă şi din grâne, vite, miere şi în general orice produse mai însemnate. Nu avem de a face în cazul acesta cu dreptul regalian asupra apelor ţării care se manifesta *) Ştefulescu, Tismana, 167—171. *) Arh. ist., 111,193, Observăm că această formulă: «munci, dări, venituri» nu se află decât în cele două documente amintite. Obişnuit, formulele rezumative au numai scutirea de «dări şi slujbe». (Vezi de pildă, documentele din 1388, Maiu 20; 1389, Septemvrie 4; 1409 Maiu ir; 1406—1418 (pentru Tismana); 1430, Septemvrie 16). O singură dată am întâlnit formula redusă numai la «slujbe» (documentul din 1415, Iunie to), o altă dată la «dări* *. (Documentul Cărărenilor 1386—1418: vezi la urmă, Anexe, No. IV). •) P. 31. www.digibuc.ro 37 ORGANIZAREA FINANCIARA A ŢARII ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA 37 altfel şi anume prin taxele de trecere la poduri şi vaduri 1). Dealtfel, din capul locului trebuia să atragă atenţia faptul că diacul n’ar fi întrebuinţat un termen generic «venituri» (la plural!) spre a designa un singur drept regalian. Pentru aceste motive socotim concluzia lui Vlă-descu inacceptabilă. După părerea noastră, «veniturile» domneşti din cele două documente amintite înseamnă altceva. Ele sunt veniturile întâmplătoare ale domnului adică gloabele, duşegubinile, hatalmul, într’un cuvânt amenzile de orice fel. Din moment ce «venitul domnesc» dela Dunăre eră o dijmă, întocmai ca şi celelalte, putând fi înglobată deci între ele, din moment ce diferitele îndatoriri pomenite în documente, având un caracter obligator şi anual, se pot grupă în cele două mari categorii «slujbe» şi «dări», rezultă, prin eliminare, că «veniturile» nu pot fi altceva decât cele în-plătoare, adică gloabele sau amenzile. Aceste amenzi sunt pomenite deseori în documente, fie la un loc cu dările şi slujbele, fie deosebit. Astfel, în documentul din 1387 prin care Mircea întăreşte mănăstirii Cozia toate bălţile pe Dunăre, dela Săpatul până în gura Ialov-niţei, întâlnim următoarea formulă: «Deci orice gloabă să vrea face pe aceste bălţi, sau duşegubină, fie de păstori, fie de vreun om al celui prea mare boer sau mic, tot să fie mănăstiresc» 2). La un loc cu dările şi slujbele sunt trecute şi «gloabele» în documentul din 4 Septemvrie 1389 3 *) şi 10 Iunie 1415 *). Iar la 11 Maiu 14095 *) şi la 16 Septemvrie 1430 ®), domnii acordă scutiri, între altele, şi «de gloabă». Aceste gloabe sau amenzi constituiau un venit însemnat al vistieriei, deoarece în general, ele erau foarte ridicate. Documente posterioare ne arată luându-se pentru un jurământ strâmb 22 de boi7) iar pentru un omor, al cărui autor a rămas nedescoperit, 100 de boi8). Mărimea 1) In documentul din 1417, păstrat numai In traducere românească, printre scutirile acordate de domn este şi aceia «de vadure* adică taxele Ce trebuiau plătite la vaduri. (Puşcariu, O. c., p. 45—6). a) Vezi la urmă, Anexe, No. I. -) Idem. *) Bogdan, Un chrisov, p. 113—4. *) Venelin, o. c., p. 19: cf. Arh. ist. I, 1, 98. *) Arh. ist. I, 1, 73. 7) St. }i Doc. V, 88 (document din 18 Iunie 1668). *) Ştefulescu, Gorjul istoric, p. XLI—XLII (document din 1661; omorul se petrecuse însă mai înainte). www.digibuc.ro 3» CONSTANTIN C. GIURESCU 38 amenzilor e dealtfel explicabilă. Intr’o vreme când detenţiunea sau închisoarea nu era aşa de răspândită ca azi, mijloacele obişnuite de represiune şi corecţie erau gloaba sau amenda ridicată 1), bătaia şi, pentru delictele grave, moartea. înţelegem în cazul acesta de ce scutirea de gloabe faţă de domnie, aşadar implicit perceperea lor de către proprietar, eră o însemnată favoare domnească şi de ce se fac deseori în documente recomandări către globnicii şi dregătorii judecătoreşti să se ferească de satele scutite 2). 1) Cf. situaţia asemănătoare din Serbia unde «pedepsele cele mai obişnuite erau amenzile în bani... dela 6 la 1000 de perperi». (JireCek, Staat und Gesellschaft, II, 13). s) Vezi de pildă documentul citat din 1387 prin care domnul porunceşte slugilor domneşti «cei ce vor fi judecători şi globaşi» să se ferească de bălţile scutite ale mănăstirii. www.digibuc.ro D. VĂMILE Unul din veniturile cele mai însemnate ale domniei şi care aducea în vistierie bani, nu produse naturale, erau vămile. Se crede că în secolul XIII ele erau apanajul diferiţilor voevozi !); s’a afirmat chiar că ele constituiau atunci singurul mijloc pentru aceştia de a avea bani cu care să plătească tributul stăpânitorilor vecini 2). După întemeierea Statului Ţării Româneşti, vămile au fost luate pe seama domniei, constituind unul din drepturile regaliene. Asupra vămilor avem, din epoca pe care o cercetăm, două documente importante. E vorba de privilegiile comerciale acordate Braşovenilor de Vladislav, în 1368, şi de Mircea în 1413. Să le analizăm pe rând spre a vedea care era organizarea vamală a ţării în acea vreme. Prin aşezământul comercial din 1368, Vladislav întăreşte Braşovenilor «libertăţile» lor de comerţ pe care le aveau în Ţara Românească din vechime. El stabileşte două regimuri vamale: unul pentru mărfurile de tranzit, celălalt pentru mărfurile destinate consumului intern. Primele vor plăti vama (tricesima) la ducere, în Câmpulung sau în apropierea lui (probabil la Rucăr) iar la întoarcere, lângă Dunăre. Excepţie fac mărfurile care trec prin Brăila şi care nu plătesc decât o singură vamă, şi anume la întoarcere, la Câmpulung sau în apropiere. Mărfurile destinate consumului intern vor plăti o singură vamă, la Câmpulung sau în apropiere. Domnul scuteşte pe Braşoveni şi de vama cea nouă (tributum nouum) dela Slatina3). Dacă vama era atât cât o arată numele (tricesima), atunci ea reprezenta pentru Braşoveni 3,33 din valoarea mărfurilor. Am spus, pentru Braşoveni, deoarece domnul le acordă acestora un regim de favoare. Chiar din actul dela 1368, rezultă că ceilalţi negustori mai plătiau o *) Iorga, Bani şi măsuri în «Ist. Rom. în chipuri şi icoane», III, 208—9. -) Ibidem; cf. însă şi Istoria Românilor prin călători I, 12—3. 3) Hurmuzaki, XV, 1—2. www.digibuc.ro 4o CONSTANTIN C. GIURESCU 4° vamă, în interiorul ţării, la Slatina. Se poate apoi ca pentru aceştia din urmă însăş valoarea vămii să fi fost mai ridicată, de pildă 4% în Ioc de 3.33%* Aşezământul lui Mircea specifică sumele ce trebuesc plătite ca vamă de către Braşoveni, pentru diferitele articole, atât la graniţă cât şi prin târguri. In afară de peşte, pentru care se dă vamă şi în natură şi în bani, toate celelalte produse sau mărfuri plătesc vamă numai în bani şi anume în «ducaţi» şi «bani» care corespund «ducaţilor» şi «dinarilor» ungureşti. Privilegiul lui Mircea nu cuprinde clauza de favorizare pentru mărfurile ce se exportă prin Brăila: se va da vamă pentru ele tot ca şi pentru mărfurile tranzitate prin celelalte porturi dunărene x). Toate produsele ţării plăteau vamă la export. In schimb însă obiectele manufacturate şi mărunţişurile pe care le vând Saşii (pânză de cânepă şi in, săbii, traiste, cuţite, arcuri, funii, blăni, cojoace) sunt scutite de orice vamă 2). Privilegiile comerciale din 21 Noemvrie 1421 2 *), 23 Octomvrie 1422*) şi 10 Noemvrie 1424 5 *) (acesta din urmă şi în redacţie latină) a) sunt de fapt o repetare a privilegiului dat de Mircea, aşa că nu e nevoie să insistăm asupra lor. Din toate aceste acte rezultă că punctele de vamă nu erau ca azi, numai la graniţa ţării (Dunăre, Bran) ci şi în interiorul ei (Târgovişte Târşor, Dâmboviţa, Slatina)7). Vama se percepea pentru toate mărfurile în bani şi anume în moneda ţării. Pentru peşte însă, se dădea vamă şi în natură, pe lângă bani. Ţinând seamă de faptul că Ţara Românească nu eră numai o piaţă comercială importantă, dar şi un teritoriu de tranzit activ, putem deduce că vămile dădeau un venit însemnat în epoca lui Mircea cel Bătrân. Ele constituiau unul din izvoarele cele mai bogate care alimentau vistieria domnească. *) Bogdan, Relaţiile, p. 3—6. *) Ibid., p. 36—8; cf. Hurmuzaki, XV, 8—10. 3) Bogdan, Relaţiile, p. 11—13. *) Ibid., p. 15—17. *) Ibid., p. ar—4. *) Ibid., p. 24—7, In acest din urmă privilegiu vama e calculată în moneta nouă, bătută de Dan. ’) La aceste vămi interne, prin târguri, erau supuşi şi negustorii din ţară, ca şi cei trăini, dovadă cartea lui Dan II către Târgovişteni (1420—1424) prin care îi scuteşte de toate vămile interne, afară de cea din Târgovişte însăşi (Bogdan, Relaţiile, p. 28—9). www.digibuc.ro IV. REPARTIŢIA IMPOZITELOR Una din caracteristicile esenţiale ale evului mediu a fost inegalitatea fiscală. In timp ce unele categorii sociale suportau toată masa contribuţiilor directe şi indirecte, altele beneficiau de un tratament mai favorabil, iar privilegiaţii erau scutiţi de orişice îndatorire fiscală. E uşor de presupus că acest regim, general european, a trebuit să existe şi în Ţara Românească, luând însă aci o formă specifică, determinată de condiţiunile noastre de desvoltare istorică. A studia repartiţia pe categorii sau clase sociale a diferitelor obligaţiuni fiscale este una din problemele cele mai grele ale trecutului nostru. Greutatea provine din faptul că nu există încă monografii suficiente nici asupra claselor sociale, nici asupra organizării financiare, care să permită această privire de ansamblu. Deaceea, încercarea ce urmează trebuie considerată ca o simplă schiţă, destinată a suferi schimbări pe măsura publicării materialului documentar şi a monografiilor. In ce priveşte vămile şi amenzile, lucrul ni se pare simplu. Plăteau vămi aceia cari făceau negoţ, oricine ar fi fost; plăteau gloabe sau amenzi acei cari încălcau legea şi obiceiul pământului, indiferent deasemenea, de categoria socială căreia îi aparţineau. Scutirile şi reducerile de vamă pe care domnii le acordau unor anumite persoane sau comunităţi privilegiate (d. ex. Braşovul), deasemenea, iertarea amenzilor atunci când ele trebuiau să se aplice favoriţilor, erau excepţii care nu modificau întru nimic starea de drept. Când e vorba însă de dări şi slujbe, atunci problema se complică. Erau supuşi oare toţi locuitorii ţării la aceste îndatoriri fiscale sau numai o parte dintre ei? In cazul din urmă, care erau categoriile sociale care beneficiau de imunitate, şi există oare o imunitate totală sau parţială? Constituia imunitatea starea de drept a unei părţi din populaţie încă dela descălecare sau eră ea la început un privilegiu restrâns www.digibuc.ro 42 CONSTANTIN C. GIURESCU 42 asupra câtor vă indivizi şi care s’a generalizat apoi în decursul timpului ? Atâtea întrebări care aşteaptă încă răspunsul. In cele următoare, ne vom mulţumi să arătăm numai ceeace rezultă din analiza documentelor epocii lui Mir cea. In aceste documente, ori de câte ori e vorba de îndatoriri fiscale, ele se referă la sate boiereşti şi mănăstireşti. In actul Vodiţei, Vladislav acordă scutirea de dări, de slujbe şi de oaste satului mănăstiresc Jidovştiţa (cirto }kha*ki|ihiv&) *). Dan voevod ia aceeaş măsură cu privire la satele Tismenii* 2), lucru pe care-4 face şi Mircea3). Mănăstirii Cozia i se scutesc la 20 Maiu 1388 satele Călimăneşti, Orleşti, Cruşa şi satul dela Cricov de toate dăjdiile şi slujbele4); printr’alt document, ea obţine scutire de toate dăjdiile încă pentru trei sate: Micleuşeveţul, Curila şi Gărdanovăţul5). In sfârşit, mănăstirii dela Strugalea i se scuteşte în 1409 satul Pulcouţii, de toate slujbele şi dările, mari şi mici6). In ce priveşte satele boiereşti, cităm întâi documentul din 4 Septemvrie 1389 prin care Mircea scuteşte o parte a satului Jiblea, aparţinând lui Standul, Costea, Vâlcul, Albul şi Radomir «de toate slujbele şi dăjdiile, mari şi mici»7). Al doilea document e din 20 Iulie 1400 privitor la o jumătate din satul Mândra pe care Mircea o dărueşte «boierilor Micul şi Stoia cu toată dijma, goştina, mierea, vinul şi moara şi cu tot ce este»8). La 10 Iunie 1415, acelaş voevod întăreşte boernaşilor Vlad cu nepoţii Buia, Şişa şi Şişman şi lui Stănilă cu fraţii săi, satul Beala, de ocină şi de ohabă, adică scutit de dări şi slujbe®). In sfârşit, la 16 Septemvrie 1430, Dan dă un act similar, întărind ') Ştefulescu, Tismana, p. 46—49. -) Ibidem, p. 169—171. s) Arh. ist., III, 193. *) Ist. crit., 130—1. 5) Vezi Anexe, No. IIL ; Venelin, o. c., p. 19; cf. Arh. ist., I, 1, 97—S. ;) Vezi Anexe, No. II. *) Ioan cav. de Puşcariu, Fragmente istorice despre boierii din Ţara Făgăraşului. IV, Sibiiu 1907, p. 43—4. Documentul s’a păstrat numai în traducere ungurească, aşa că nu ştim dacă în originalul slav a fost aceeaş formulă «cu toată dijma... etc,*. O astfel de formulă slavă ar fi o dovadă mai mult că scutirile acordate satelor înseamnă de fapt renunţarea domnului în favoarea proprietarului la dijmele şi slujbele la care are dreptul dela locuitorii ziselor sate. — Traducerea din ungureşte în româneşte o datoresc colegului I. Crăciun. °) Bogdan, Un chrisov, 113—4. www.digibuc.ro 43 ORGANIZAREA FINANCIARĂ A TĂRII ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA 43 «slugilor domniei mele» Stoica, Dumitru, Vlâcsan, Mihal, Petru, Şişman. satele Ciurileşti... Dâmbova, Turcineşti şi jumătate din Balomireşti, de ocină şi de ohabă adică scutite de toate slujbele şi dările mari şi mici 1). Din toate aceste documente rezultă un fapt sigur: satele boiereşti si mănăstireşti erau supuse la toate îndatoririle fiscale pomenite în documente. Ele dădeau domniei dijme din produse, plăteau birul şi făceau slujbe sau munci. Dar în afară de aceste sate boiereşti şi mănăstireşti care formau — e drept — majoritatea populaţiei, mai existau şi alte categorii de locuitori. Erau mai întâiu, dregătorii domneşti, mari şi mici, veniau apoi proprietarii de pământ sau boierii dintre care unii stăpâniau singuri câte un sat sau mai multe, alţii însă aveau în devălmăşie acelaş sat. Urmă clerul (mănăstiri şi biserici), după aceea orăşenii sau târgoveţii, şi în sfârşit, robii. Care eră situaţia tuturor acestor categorii faţă de fisc ? Documentele epocii lui Mircea nu ne spun nimic cu privire la situaţia dregătorilor, a orăşenilor şi a robilor. Aşadar, pe bază documentară contemporană, nu se poate răspunde la întrebarea de mai sus. Nu rămâne decât să se cerceteze documentele ulterioare, deducându-se apoi starea de pe vremea lui Mircea. O vom face cu alt prilej. In privinţa proprietarilor de pământ, a boierilor, avem două documente, păstrate însă numai în traducere, din care ar părea că şi ei erau supuşi la toate dările şi muncile, ca şi locuitorii satelor boiereşti şi mănăstireşti. E vorba de documentul din 27 Decemvrie 1391 prin care Mircea dărueşte egumenului Stanciul şi fratelui său Călin satul Scoreiu din Ţara Făgăraşului, scutindu-i de toate dările şi slujbele (ea cum con-ditione ut nec ipsimet praefati (Stanciul şi Călin!), nec posteritates ipsorum ulii contributioni subsint signanter autem, ut neque de ovibus s. ▼. de porcis, apibus, vineis decimam dare, vel pascuatione aut alio servitio poştali teneantur, tum praedictum Stancsul egumenulu et frater Kalin, boerones, tum vero haeredes et posteritates eorum) a). Prin cel de al doilea document, Mircea întăreşte lui «Ion i Burcea şi lui Kalian boiarinului domniei mele satul Braniştea Urăşiei şi la vadul Şercaei şi stâna de în muntele Lereştilor», scutindu-i de diferite dijme, (...şi de toate slujbele câte Ie vor află întru tot ţinutul ţărei şi întru biruinţa *•) *•) Arh. ist., I, 1, 73. ') Hurmuzaki, I, 2, 342—3. www.digibuc.ro 44 CONSTANTIN C. GIURESCU domniei mele să se odihnească ei de dijmă de oi şi de vămuitul porcilor, de dijmă de grâu şi de vinărici şi de stupi şi de vadure şi de în apă şi de toate acestea...) *). S’ar părea deci din aceste două acte că şi boierii, proprietarii de pământ, erau supuşi la dijme şi slujbe întocmai ca şi rumânii lor. De fapt însă credem că suntem în faţa unor traduceri defectuoase. Originalele slave trebuie să fi avut: să le fie lor zisele sate de ocină şi de ohabă (B"k w'ihiiS h Rtv wpK$), întocmai ca şi cele două acte, păstrate în original, din 1415 şi 1430. Traducătorii, neînţelegând bine formula slavă, care dealtfel a dat loc la discuţii în istoriografia contemporană a), au tradus-o, deformând înţelesul şi anume făcând ca scutirea să privească pe proprietari personal, nu satele lor. Deosebirea e însă fundamentală. In timp ce în primul caz, scutirea priveşte o singură persoană cu semănăturile, vitele şi stupii ei, în cazul de al doilea, ea se referă la un sat întreg sau mai multe, cuprinzând aşadar zeci sau sute de persoane, fiecare cu averea sa (vite, stupi, semănături). Vom vedea în cele următoare că pentru proprietar eră mult mai avantajos acest de al doilea caz, care dealtfel se şi întâlneşte în mod curent în documente. Aşadar documentele epocii lui Mircea cuprind scutiri acordate nu personal proprietarilor, ci satelor acestora, ceeace înseamnă de fapt după cum vom arăta mai departe, renunţarea domnului în favoarea proprietarilor la slujbele şi dările domneşti. Deci, cele două documente analizate mai sus nu ne arată care erau obligaţiile fiscale ale proprietarilor, ci ale satelor lor. Aceasta nu înseamnă însă că proprietarii n’a-veau nici un fel de atari obligaţii. Analiza documentelor posterioare ne arată că ei plăteau în secolul XVII—XVIII, dijme şi bir. Astfel în actul din 1623 Octomvrie 6, se spune că Radul Mihnea, după ce a scutit satul Beloizvor al postelnicului Radu de toate dăjdiile şi slujbele «dup’aceaia Domnu nostru se-au milostivit de-au ertat ţi prePetraţce postelnicul de bi[r]... împrumută şi de oaste şi de [oe]ri[t] şi de dijmă şi de cap de olac şi] de toate slujbele câte vor fi preste alţi în ţara Mării sale»3). Pe de altă parte, într’o scrisoare pe care o adresează Brân-coveanu «boiariului Domnii meale Costandin Buzescu» îi spune: «Pentru bir ce ne scrii că-ţ iaste cu greu şi te rogi să te mai uşurăm cevaş, dă Puşcariu, o. c., p. 45—6. 2) Vezi Bogdan, Istoriografia română fi problemele ei actuale, Bucureşti, i9°5i P- 25- 3) Bianu, o. c., p. 86—7. www.digibuc.ro 45 ORGANIZAREA FINANCIARĂ A ŢĂRII ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA 45 a£astă ni să pare, că pă aceşti 20 de galbeni eşti cu nepotă-tău Costan-din; însă, ce se va putea, tot te vom mai uşura» 1). Din aceste două documente rezultă că, în epoca modernă, boierii sau proprietarii de pământ plăteau bir şi dijme. Dacă însă erau supuşi la toate dijmele sau numai la unele, aceasta e mai greu de stabilit. Revenind acum la epoca lui Mircea, e foarte probabil ca proprietarii de pământ să fi plătit şi în această vreme dijme, fără să putem preciza însă deocamdată dacă ele se luau din toate produsele sau numai din unele. In ce priveşte birul, problema e mai complicată. Vlădescu, în studiul citat, afirmă că birul era plătit de «populaţia de jos a ţării: rumânii, moşnenii (mici proprietari), micii funcţionari şi streinii» 2). Dar din moment ce e dovedit că proprietarii mici şi mijlocii (moşnenii) plăteau birul, logic e să se admită că-1 plăteau şi cei mari. Căci, în definitiv, care e deosebirea calitativă dintre un proprietar care posedă un sfert dintr’un sat în devălmăşie (un moşnean) şi unul care posedă o jumătate sau un sat întreg ? Câteva zeci de pogoane în plus sau în minus să fi determinat oare un regim fiscal aşa de deosebit ? Pe de altă parte, dacă judecăm după starea de mai târziu, dela începutul secolului XVIII, când se constată documentar că boierii plătesc bir, suntem îndemnaţi să credem că aveau această îndatorire fiscală şi în epoca lui Mircea. Repetăm, problema e dificilă. Nu o rezolvăm deocamdată, ci numai o punem, fixând unele puncte şi lăsând ca noi cercetări să o lămurească deplin. In ce priveşte lucrul domnesc şi diferitele slujbe (podvoade, cărături, etc.) sau prestaţii de muncă credem că proprietarii sau boierii erau scutiţi de ele. Lucrul în evul mediu era incompatibil cu situaţia de nobil, de boier. Aşadar, credem că în epoca Iui Mircea, ca şi mai târziu, proprietarii de pământ sau boierii erau scutiţi de asemenea îndatoriri fiscale. *) *) St. fi Doc., V, p. 311. *) O. c., p. S3- www.digibuc.ro V. PERCEPEREA IMPOZITELOR Perceperea diferitelor dijme şi a birului precum şi executarea slujbelor sau muncilor cereau un întreg aparat administrativ-fiscal. E suficient să ne gândim că dijmele se plăteau în natură, aşadar că produsele trebuiau dijmuite, strânse şi cărate la curtea domnească sau unde voia domnul; că oamenii satelor boiereşti, mănăstireşti şi domneşti trebuiau mânaţi sau «scorniţi» la lucru, pentru a ne da seama de mulţimea agenţilor fiscali şi de diversitatea lor. Azi când impozitele se plătesc toate în bani, e deajuns un fel de agenţi de percepere; în secolul XIV când dările erau de atâtea feluri (vezi dijmele!) trebuiau mai multe categorii de dregători fiscali. Ei sunt pomeniţi în unele documente în mod colectiv. Astfel, de pildă, la ii Maiu 1409 când Mircea, scutind satul Pulcouţii de dări şi slujbe, adaugă: ear din boierii noştri mari sau mici şi din slujbaşii domneşti trimişi pentru strângerea ajutorinţelor cuvenite domniei şi alte trebe, acela care va face strâmbătate zisului sat măcar pentru un fir de păr... va suferi mult rău şi urgie» 1). In alte documente însă, diferiţii agenţi fiscali sunt arătaţi cu numele lor speciale. Privilegiul comercial din 1368 pomeneşte pe «tricesimatori» şi ((tributarii» cari încasau vama dela mărfurile negustorilor Braşoveni, dând în schimb chitanţe prevăzute cu sigiliul lor 2). Astfel de vameşi se aflau, după zisul privilegiu, la Câmpulung sau în apropierea lui, la Dunăre (nu se specifică exact locul!) şi la Slatina3). Pe vremea lui Mircea îi constatăm şi în alte centre ca Târgşor, Târgovişte, Dâmbo-viţa (poate tot una cu Bucureştii 4). Gloabele erau încasate de globnici sau globaşi. Ei sunt amintiţi pentru prima oară în documentul din 1387, prin care Mircea porunceşte slujbaşilor domneşti «cei ce vor fi judecători şi globaşit> să se ferească de *) Arh. Ist. I, I, 98. 2) Hurmuzaki, XV, I—z, No. II. a) Ibidcm. ') Bogdan, Relaţiile, p. 3—6. www.digibuc.ro 47 ORGANIZAREA FINANCIARĂ A ŢĂRII ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA 47 a luâ vreo gloabă sau duşegubină de pe bălţile Coziei, întrucât aceste amenzi au fost lăsate de către domn pe seama mănăstirii 1). Aceiaş recomandare se face şi în alt document, cu privire la satele Micleuşe-veţul, Curila şi Gărdanovăţul, tot proprietatea Coziei: «Drept aceea, sau judecător. . . sau globaş sau oricare din boierii domniei mele mari şi mici, din lucrătorii domniei mele, nimenea să nu cuteze a bântui satele acestea de nici care dajdie»2). Birul era adunat de birari (bhpmh). Ii întâlnim pentru prima oară în actul din 22 Iunie 1418 dela Mihail prin care dă voie mănăstirilor Cozia şi Codmeana să primească danii dela orişicine, de orice categorie socială, fără ca să se amestece cineva. «Şi oricarele va îndrăzni — spune domnul — a să ispiti şi va căuta a luâ dela mănăstirile acestea, unul ca acela va luâ mare rău şi urgia domniei mele ca un neascultător şi necredincios acestui hrisov al domniei mele. Şi ori de va fi judecător (cA»Aflt) sau globnic sau bir ar (ehpmîh) sau oricarele slujbaş al domniei mele, fieştecarele să se ferească după porunca domniei mele»3). A doua oară dăm de birari în documentul din 1430, dela Dan voevod4 * * *). In ce priveşte dijmele, sunt amintiţi în documentele epocei noastre numai găletarii, cei care luau găleata sau dijma din grâne. La 1385, Dan voevod, dăruind mănăstirii Tismana câte 400 de găleţi de grâu anual, din judeţul Jaleşului, spune: «şi cine va fi găletar (K’hEAapH) să nu mai întrebe de aceasta pe domnia mea, ci să-l trimită deadreptul la mănăstire s). Un document din 15 Iunie 1434, dela Alexandru Al dea, mai aminteşte, pe lângă găletari, şi pe vinăriceri sau cei cari luau vinăriciul, pe fânari sau dijmuitorii de fân şi pe vameşii de albine şi de porci8). ') Vezi mai jos, Anexe, No. I. 2) Idem, No. III. 3) Miletiă, o. c. p. I2i—2. Copie după o traducere veche în biblioteca mea. ') Ştefulescu, Doc., p. 16—17. •O Ştefulescu, Tismana, p. 167—171. “O St. Nicolaescu, Domnia lui Alexandru Vodă Aldea, p. 260—270: ...fieştecarele să se ferească de moştenirea mănăstirească, şi judecător şi globaş şi dvornic şi vameş şi birar (h h taoehhk a h mamiu h eiipmh) şi fieşce slugă şi boier al domniei mele, trimeşi după milosteniile şi după trebile domniei mele, fie vinăricer, fie găletar, fie vameş de albine sau de râmători, fie osluhar, (St. Nicolaescu, p. 269 traduce greşit prin măgărar \), fie fânar, fieşcarele să se ferească... (iiah ict SHiupH»t[Ap-k] hah KAGAApV HAH BAAIU1H lIHiAAAt HAH CIHIIH HAH U)CA^](AP( HAH CMApl..). www.digibuc.ro 48 CONSTANTIN C. GIURESCU 48 Pe cei cari luau dijma din oi, peşte, cânepă, varză, etc. documentele nu-i pomenesc. Bănuim însă că vor fi avut aceleaşi nume ca şi dregătorii pe cari-i întâlnim mai târziu, cu atribuţii identice, cum sunt de pildă stolniceii, care luau dijma din peşte *) şi clucereii pe cea din cânepă şi varză * 2). Nu se poate preciza numărul acestor agenţi fiscali. Ei trebuie să fi fost însă relativ numeroşi. Probabil că erau repartizaţi pe judeţe (cf. găletarul din Jaleş!), fiecare categorie având în fruntea ei un dregător superior la curtea domnească, de exemplu, stolniceii pe marele stolnic, birarii pe marele vistier, vinăricerii pe marele paharnic, etc. 3). O întrebare care se pune în mod firesc în legătură cu perceperea diferitelor impozite şi a vămilor este dacă ele se strângeau de domn, în regie, prin slujbaşii săi, cum se face azi sau dacă erau arendate. Se ştie că în epoca mai nouă a istoriei noastre (secolele XVII şi XVIII) sistemul arendării eră foarte obişnuit: sunt nenumărate documente care ne vorbesc de acest fapt4). Pentru vremea lui Mircea găsim o indicaţie preţioasă în aşezământul de comerţ pe care îl acordă acesta Braşovenilor. După ce se fixează sumele pe cari le vor plăti negustorii din Braşov ca vamă, domnul previne pe boierii săi mari şi mici să nu încerce a le luă mai mult «fie că va fi cumpărată acea vamă, fie că va fi dată cuiva de pomană (kaa' Aa (CT K8nfH toh3h K&vupKh, A*iCr kom8 ahko mhaoctb 5). Altfel îi aşteaptă grea urgie. Din acest pasaj rezultă că şi pe vremea lui Mircea eră obiceiul ca uneori vămile să se «cumpere» adică să se arendeze de domn pentru o sumă fixă. Această sumă eră deobicei inferioară încasărilor anuale: diferenţa reprezentâ câştigul arendaşului. Evident, atunci când nu se găsiau astfel de arendaşi sau *) Document din 1623, Iunie 14. (Bianu, Documente româneşti, p. 85). 2) Document din 1624, Noemvrie 15. (Ibidem, p. 96—7) şi 1629 Octomvrie 1. (Ibidem, p. 166—7). *) Cf. Constantin C. Giurescu, Contribufium, p. 143, 134—5. *) Iată câteva exemple: Ţara Românească. 1700 Noemvrie 11. Brâncoveanu scrie «Goştinarilor cari au cumpărat sligbagoştinăritul... (St.ft'Doc., V, 349); 1709 Iulie 29. Acelaş «vinăricearilor care aţ cumpărat vineriîul den dealul Bucureştilor... (ibidem, 350; cf. p. 344 documentul din 1697 pentru oierit). Moldova. Un Constantin Bujoran ia o «gorştină de mascuri» la ţinutul Tecuciului, pe la 1661. (St. şi Doc. VI, 14); o cumpărătură de desetină la Bacău, sub Mihai Ra-coviţă (ibidem, p. 261), de «buor» sub Constantin Mavrocordat (ibid. 335). *) Bogdan, Relaţiile, p. 4—6. Aceiaş formulă şi în privilegiile comerciale acordate de Radu Praznaglava şi de Dan II Braşovenilor in 1421 şi 1422 (Ibidem, 11—13 şi 15—17). www.digibuc.ro 49 ORGANIZAREA FINANCIARĂ A TĂRII ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA 49 când suma oferită eră prea mică, domnul exploata în regie acest drept regalian. Dar dacă pentru vămi, care se plătiau în bani, avem dovada că se arendau, pentru dările propriu zise nu ni s’a păstrat nici o ştire în privinţa aceasta. Nu ştim dacă se aplică şi aici acelaş procedeu. Dacă şi aceste dări s’ar fi plătit de contribuabili tot în bani ca şi vămile, eră firesc să admitem o similitudine şi în ce priveşte perceperea. Cum însă ele — cu excepţia birului — se plătiau în natură în epoca pe care o cercetăm, e mai puţin probabil ca să se fi aplicat acelaş procedeu al arendării. EI ar puteă fi admis numai pentru bir; pentru celelalte dări (vinărici, oierit, goştină, găleată, etc.), e mult mai probabilă perceperea în regie, direct prin dregătorii domnului. 4 4 A, R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. VII, www.digibuc.ro VI. DESTINAŢIA IMPOZITELOR Ţara Românească, dealtfel ca mai toate ţările Europei, n’a cunoscut în evul mediu deosebirea între veniturile statului şi veniturile suveranului. Principiul sistemului roman, transmis apoi Bizantinilor, potrivit căruia se făceâ o separaţie hotărîtă între fisc şi res privata, nu s’a aplicat la noi decât târziu 1). In epoca lui Mircea, el nu era cunoscut. Ca atare, toate veniturile ţării, tot ce se încasa, era de drept al domnului. Acesta luă dijmele, birul, venitul vămilor, al ocnelor şi se folosiâ şi de munca rumânilor. Vistieria avea cu ce să se umple. In schimb însă şi sarcinile domnului erau numeroase şi grele: 1. Din banii care se strângeau dela vămi şi din bir, trebuia plătit întâiu tributul regelui ungar pentru feudele pe care le stă-pâniau domnii în Ardeal. Am văzut că acest tribut există încă de pe vremea lui Litovoi şi a fraţilor săi. Basarab se oferiâ să plătească 7000 de mărci de argint, o sumă însemnată pentru vremurile acelea (vezi mai sus, p. 16). Nu ştim cât va fi fost el în epoca lui Mircea cel Bătrân. După recunoaşterea suzeranităţii turceşti, prima grijă a domnului a fost plata regulată a haraciului. In pretinsele capitulaţiuni pe cari le-ar fi încheiat Mircea cu Turcii, acest haraciu este fixat la suma de 3000 de bani roşii 2) ceeace după Bogdan şi Onciul, trebuie interpretat ca 3000 de galbeni3). S’a dovedit însă că zisele capitulaţiuni sunt un fals târziu, aşadar cifra indicată n’are valoare. Nu se poate şti exact ce sumă se plătiâ Turcilor anual, la început. 2. Domnul trebuiâ apoi să răsplătească dregătorii cu ajutorul cărora conduceâ ţara. Am arătat în altă parte că nu poate fi vorba de o leafă ') La fel eră în Serbia, în aceiaş vreme. Vezi Jirecek, Staat und Gesellschaft, II, 66. 2) D. Fotino, 'ImoQla zfjţ TcdXou Ăaxlag, t. III, Viena 1819, p. 367 şi 370 (aci cu greşeala de tipar 6000 pentru 3000). cf. trad. Sion, III, p. 214 şi 216. 3) Respectiv Cultura veche română, Bucureşti 1898, p. 87—8 şi Mircea cel Bătrân, Bucureşti, 1918, p. 24. www.digibuc.ro sI ORGANIZAREA FINANCIARĂ A JĂRII ROMANEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA ŞI în bani pe vremea lui Mircea cel Bătrân; aceasta s’a introdus mult mai târziu *). In epoca pe care o cercetăm, e mult mai probabil ca dregătorii să fi primit o parte din veniturile în legătură cu dregătoria pe care o aveau. Un document din 23 Martie 1482 ne arată de pildă că vornicii, a căror atribuţiune era judecata, primeau o parte din gloabele sau amenzile ce luau dela deliquenţi * 2). Venituri similare vor fi avut şi ceilalţi dregători 3 *). 3. Clădirea şi întreţinerea cetăţilor *) şi a podurilor precum şi procurarea armamentului era deasemenea una din sarcinile domnului. E drept că munca era gratuită, locuitorii satelor boiereşti şi mănăstireşti fiind obligaţi la aceasta5 6). Totuş erau necesare şi oarecar» sume de bani, mai ales pentru armament care în bună parte se cumpăra dela Saşii din Braşov şi Sibiiu *). 4. întreţinerea curţii necesită sume însemnate, deoarece domnul hrănea, îmbrăcă şi adăposteă o mulţime de dregători şi slujitori. Alimentele obişnuite (grâu, vin, miere, brânzeturi, carne) nu cereau chel-tueală, deoarece ele se strângeau din dijme şi dela moşiile domneşti. Trebuiau însă plătite cu bani peşin postavurile (de Ypres, de Louvain. de Colonia, de Cehia), podoabele, obiectele manufacturate de tot felul care se cumpărau dela Saşi precum şi mirodeniile, fructele, vinurile exotice şi mătăsurile pe care le aduceau negustorii răsăriteni 7). Vieaţa de curte eră relativ luxoasă: se întrebuinţau podoabe de aur, vesmintele domneşti erau împodobite cu mărgăritare8); marii dregători purtau costume strălucitoare, de stofe grele şi scumpe. E uşor de înţeles aşadar *) C. C. Giurescu, Contribuţiuni la studiul marilor dregătorii în secolele XIV şi XV, P- 73—4- 3) St. şi Doc.. XVIII, 71—2: .. .şi să nu meargă călugării singuri, ci să trimiţă egu-menulU pre unuld dinu fraţi la Vornicula cela Mare, ca să trimită Vornicula o slugă a Domniei Meale şi Vornicula al doilea, aceia să globească şi să ducă în mănăstire; iară egumenulă să dea Vorniciloru ce va fi cu dreptulă dentr’aceale şugubini şi gloabei. 3) C. C. Giurescu, Noi contribuţiuni, p. 14. *) Vezi mai sus, p. 34—5. 6) Vezi mai sus, p. 42—43. 6) Arcurile şi săbiile, suliţele şi cuţitele aduse de Braşoveni spre vânzare erau scutite de vamă. Vezi privilegiul comercial dat de Mircea în 1413 la Bogdan, Relaţiile, p. 37. Cereri de armament ale domnilor Ţării Româneşti către Braşoveni, la Acelaş o. c., p. 80 (doc. din 1445), 121 (doc. din 1474—6); cf. şi p. 190 (doc. din 1483—4). 7) Vezi pentru toate acestea privilegiul comercial din 1413 la Bogdan, Relaţiile, p. 37. 8) Vezi Curtea domnească din Argeş, p. 59—62. 4* www.digibuc.ro 52 CONSTANTIN C. GIURESCU 5* de ce întreţinerea curţii domneşti eră, după tributul turcesc, îndatorirea cea mai costisitoare a domnului. 5. Mănăstirile şi bisericile mai însemnate din Ţările Româneşti se datoresc mai toate pietăţii voevozilor noştri. In epoca pe care o cercetăm, Vladislav ridică şi înzestrează Vodiţa, Radu întemeiază marile mănăstiri oltene, Tismana şi Codmeana; Dan întăreşte ctitoriile înaintaşilor săi, sporindu-le averea; Mircea, la rândul său, clădeşte Cozia şi revarsă asupra tuturor lăcaşurilor dumnezeieşti mila sa, dându-le sate, vii, robi, mertice şi ajutoare în bani. 6. Să se adauge la acestea şi diferitele daruri pe care voevozii le făceau boierilor şi ostaşilor de vază precum şi trimişilor străini şi vom avea, în linii generale, suma obligaţiilor domneşti. Dacă veniturile erau mari şi cheltuielile erau în proporţie; adeseaori ele întreceau chiar pe cele dintâi. www.digibuc.ro VII. SCUTIRILE DE IMPOZITE Am văzut în cele precedente că nu toate clasele noastre sociale aveau aceleaşi îndatoriri fiscale. In timp ce satele boiereşti şi mănăstireşti trebuiau să plătească dările şi să facă slujbele cerute de domnie, proprietarii erau scutiţi de acestea din urmă. Există însă un număr însemnat de documente din care se constată că domnul acorda satelor mănăstireşti şi boiereşti scutire «de toate dările, muncile şi veniturile». Chiar în primul document intern cunoscut, acel al Vodiţei vedem pe domn scutind satul mănăstiresc Jidovştiţa «de toate dăjdiile şi muncile domneşti şi de oaste» 1). Dan voevod în 1385 ia aceeaş dispoziţie cu privire la satele Tismenii care vor fi «libere de toate muncile şi dările şi veniturile domneşti»a). Formule identice găsim şi în documentele următoare, atât în ce priveşte satele mănăstireşti cât şi cele boiereşti 3). Cum trebuie înţelese aceste scutiri ? Se bucură oare satul, adică locuitorii lui, de ele, cu alte cuvinte, erau ei liberi de orişice obligaţie fiscală, sau rostul scutirilor este altul ? Trebuie să se aibă în vedere faptul că aceste scutiri reprezintă o mare favoare domnească, inexplicabilă dacă ar privi pe necunoscuţii rumâni ai satelor. Ce ar fi îndemnat pe Vladislav, de pildă, să scutească satul Jidovştiţa de toate obligaţiile fiscale faţă de domnie, dacă de această scutire nu ar fi beneficiat într’un fel oarecare mănăstirea, întemeiată de însuş domnul şi proprietara satului ? Atingând problema scutirilor de impozite într’o lucrare precedentă, spuneam că e mult mai probabilă o altă explicaţie şi anume că domnul renunţă în favoarea proprietarului la dările şi slujbele satului4). Cu 1) Ştefulescu, Tismana, 46—9. s) Ibidem, p. 169—71. s) Vezi de pildă documentele din 1387 Iunie 27 (Arh. ist., III, 193); * *388 Maiu 20 (Ist. crit., p. 130—1); 1389 Sept. 4 (vezi Anexe, No. II); etc. *) Noi contribuţiuni, p. 20—1. www.digibuc.ro 54 CONSTANTIN C. GIURESCU 54 alte cuvinte consideram scutirile numai ca o schimbare de destinaţie a obligaţiilor fiscale care continuau să existe. In sprijinul acestei explicaţii aduceam în zisa lucrare argumentul analogiei cu starea similară de lucruri din Apus *). Adăogăm aci şi dovezile documentare care confirmă în mod strălucit interpretarea propusă atunci. Când Mircea, la ii Maiu 1409, scuteşte satul Pulcouţi al mănăstirii dela Strugalea de toate dările şi slujbele, se spune în document în mod explicit că ele rămân «în folosul acelei mănăstiri» 2). Tot în folosul ei rămâne şi «legea de a pescui moruni trei zile pe an» pentru domnie3). Deasemenea, când în 1387, acelaş voevod întăreşte Coziei toate bălţile, dela Săpatul până în gura Ialovniţei, pe Dunăre, se specifică: «orice gloabă să vrea face pe aceste bălţi sau duşegubină, fie de păstori, fie de vreun om al celui prea mare boier sau mic, să fie tot mănăstiresc» 4). Se vede în mod clar din ambele documente că domnul renunţă în favoarea mănăstirilor la toate obligaţiile fiscale ale satului precum şi la amenzile ce s’ar luâ în urma eventualelor delicte. E deci, după cum spuneam mai sus, o schimbare de destinaţie sau o substituire a beneficiarului, iar nu o ra-diare a ziselor obligaţii. Aşâ trebuesc interpretate scutirile care se acordă satelor mănăstireşti şi, prin analogie, şi celor boiereşti. Cei care profită de pe urma măsurii domneşti sunt mănăstirile şi boierii, iar nu satele. Există însă şi cazuri când beneficiarii sunt însăşi locuitorii satelor. Aceasta se întâmplă însă numai atunci când se înfiinţează slobozii care se bucură de scutire generală sau parţială pe un timp limitat sau când proprietarii intervin la domn să le scutească satele de anumite obligaţiuni fiscale sau să le acorde o uşurare a lor. Aceste două cazuri insă n’au nimic de a face cu scutirile obişnuite, expuse mai sus. N’am întâlnit în documentele epocii lui Mircea cel Bătrân nici un caz sigur5) când scutirea să privească pe boier personal iar nu satele lui. E foarte posibil însă să fi existat şi astfel de scutiri. O dovadă avem în actul posterior, din 1623 Octomvrie 6, în care se *) Ibidem. !) Arh. ist., I, 1, 98. а) Ibidem. *) Vezi Anexe No I. б) Vezi mai eus, p. 43—4 analiza celor două documente din 1391 şi 1417, păstrate numai in traduceri şi care ar părea să cuprindă scutiri personale. www.digibuc.ro SS ORGANIZAREA FINANCIARĂ A TĂRII ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA 55 spune că Radul Mihnea după ce a scutit satul Beloizvor al postelnicului Pătraşcu de toate dăjdiile şi slujbele «dup’aceaia Domnu nostru se-au milostivit de-au ertat fi pre Petraşco postelnicul de bi[r]... împrumută şi de oaste şi de [oe]ri[t] şi de dijmă şi de ca[i de olac şi] de toate slujbele...» 1). ’) Bianu, o. c., p. 86—7. www.digibuc.ro DOCUMENTE INEDITE PRIVITOARE LA ORGANIZAREA FINANCIARĂ A ŢĂRII-ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA CEL BĂTRÂN1) I 1387. (6895). Mircea w. mănăstirei Nucetul (Cozia) întărindu-i toate bălţile ce încep dela Săpatul până în gura Ialovniţei pe Dunăre. «(Deci) orice gloabă să vrea face pe aceste bălţi sau duşegubină, fie de păstori, fie de vreun om al celui prea mare boier, sau mic, tot să fie mănăstiresc. încă şi dela stu-pinile veri câte se vor fi găsind pre aceste bălţi până unde le este hotarul, omul mănăstiresc să aibă a le luă vama albinelor şi celorlalte lucruri toate câte se vor întâmplă». Domnul dă ordin slugilor domneşti «cei ce vor fi judecători şi globaşi» să se ferească. (Arhivele Statului, Secţia Istorică. Traducere veche). II 1389 (6898), Septemvrie 4. Mircea w. dăruieşte mănăstirei Cozia o parte din satul Jiblea pe care o ia dela Standul, Costea, Vâlcul, Albul şi Radomir cărora le scuteşte restul din Jiblea «de.vama oilor şi de vama porcilor şi de grâne şi de vinărici şi de gloabe şi de care şi de podvezi, cu un cuvânt de toate slujbele şi dăjdiile mari şi mici»; le mai dăruieşte încă şi satul Orleşti, care fusese mai înainte al Codmenei. (Arhivele Statului, Secţia Istorică). III (1386—1418) Mircea w. dărueşte mănăstirei Nucet (Cozia), zidită de dânsul, unde este stareţ Sofronie «satul la Dunăre Micleuşeveţul şi Curila şi Găr- *) *) Reproduse întocmai după regestele şi c6piile făcute de C. Giurescu şi aflătoare în biblioteca mea. Originalele documentelor sunt toate la Moscova. www.digibuc.ro 57 ORGANIZAREA FINANCIARĂ A TĂRII ROMANEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA 57 danovăţul să fie spre ascultare acestii mănăstiri şi a tutulor fraţilor şi să fie moşie ohabnică. Drept aceea sau judecător va fi, sau globaş sau oricare din boerii domniei mele mari şi mici, din lucrătorii domniei mele, nimenea să nu cuteze a bântui satele acestea de nici care dajdie, ci să fie întru ascultarea stareţului Sofronie şi a tutulor fraţilor şi să lucreze în mănăstirea domniei mele, în viaţa domniei mele şi în viaţa prea iubitului fiu al domniei mele Io Mihail w.*. (Arhiva Statului. Secţia istorică. Orig. pergament; traducere din 1844). IV (1386—1418) «Io Mircea marele voevod şi domn a toată ţara Ungrovla-hiei, dat-am domnia mea această poruncă a domniei mele satului mănăstirei dela Cozia, carele iaste la gura Ialomiţei < Cărărenii >, ca orcarele va pofti şi va iubi din oamenii cari lăcuesc prin satele boereşti, mari şi mici, ca să meargă în satul mănăstirii să fie slobod de toate dăjdile şi să nu îndrăznească nimenea a-i opri sau a-i sminti până la un păr, ci să fie slobozi de toate dăjdile, mici şi mari. că oricarele să va înpotrivi acelui om ca să-l supere, sau din boieri, sau din oamenii domneşti, sau din vameşi, sau din găletari, de va supăra pre acel om, unul ca acela va lua mare blestem dela Dumnezeu şi dela preacurata lui maică şi să aibă parte cu Iuda şi cu Arie şi să-i fie răsplăti toriu Sf. Troiţă aicea şi în veacul cel viitoriu. Şi va lua şi dela domnia mea mare răotate şi urgie. Şi nimenea să nu îndrăznească a face ceva împotriva poruncii domniei mele. (Arhivele Statului, Condica Mănăstirii Cozia No. 18, f. 241). www.digibuc.ro CUPRINSUL Pag. I. INTRODUCERE.........................................1-7 Lipsa de monografii asupra istoriei financiare 1. Cauza principală: sărăcia izvoarelor istorice 2-3. Catastife, condici şi însemnări de ale vistieriei 3-3. Dispariţia lor 5-6. Metoda lucrării 7. MATERIALUL DOCUMENTAR..................................7-11 STAREA ECONOMICĂ A ŢĂRII ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA 12-16 Continuitatea ocupaţiilor economice fundamentale 12. Primele mărturii documentare 12-13. Produsele Ţării Româneşti în epoca lui Mircea 13-16. Bogăţia Ţării Româneşti şi circulaţia monetară 16. IMPOZITELE ŢĂRII ROMÂNEŞTI IN EPOCA LUI MIRCEA .... 17-40 înainte de întemeiere 17. După întemeiere 18. Definiţia dărilor 18. Definiţia dijmei 19. Dijma din grâne 19-20. Dijma din vin 20. Dijma din oi 20-1. Dijma din porci 21. Dijma din miere şi ceară 21-22. Dijma din peşte 22. Dijma din poame 22-3. Dijma din produsele laptelui 23. Dijma din fân 23-4. Birul 24. Teoria lui Vlădescu despre bir e inexactă 24-27. Birul datează din prima jumătate a secolului al XlV-lea 27-29. Muncile 29. Căratul 29-30, Podvoadele 30-1. Păscutul 31-2. Caii de olac 32. Posada 32-3. Pescuitul morunilor 33. Cositul fânului 33. Lemnele 34. Conacele 34. Lucrul domnesc 34-5. Veniturile sunt gloabele de orice fel 36-8. Vămile 39. Privilegiile vamale ale lui Vlaicu şi Mircea 39-40. REPARTIŢIA IMPOZITELOR........................................4i"45 Dificultăţile problemei 41-2. Obligaţiile satelor boiereşti şi mănăstireşti 42-43. Obligaţiile proprietarilor 43-45. PERCEPEREA IMPOZITELOR........................................46-49 Denumiri speciale ale agenţilor fiscali 46. Globnicii 46-7. Birarii 47. Găle-tarii 47. Denumiri diverse 47-8. Arendarea impozitelor 48-9. DESTINAŢIA IMPOZITELOR........................................5°-S2 Toate impozitele se iau de către domn 50. Obligaţiile domneşti 50-52. SCUTIRILE DE IMPOZITE......................................... 53-55 Domnul renunţă la dări şi slujbe în favoarea proprietarilor S3“54. Scutirile înseamnă o schimbare de destinaţie, nu o radiare a obligaţiilor Escale 54-5. DOCUMENTE INEDITE..............................................56-57 www.digibuc.ro DELEGAŢII DIN ŢARA NOASTRĂ LA CONCILIUL DIN CONSTANŢA (ÎN BADEN) ÎN ANUL 1415 DE CONSTANTIN I. KARADJA Şedinţa dela 8 Oct. 1926 însemnările despre Români în incunabulele păstrate până în zilele noastre sunt puţine la număr * *). Mai toate au fost examinate în mod amănunţit de oamenii noştri de ştiinţă, exceptând unul totuş, care, dat fiind extrema sa raritate, n’a fost supus unei cercetări critice din punctul de vedere al istoriei noastre naţionale, rămânând puţin cunoscut la noi, deşi răposatul D. A. Sturdza2), care cel dintâiu dintre Români a descoperit acest izvor preţios pentru istoriografia noastră, a prezentat Academiei Române o ediţie mai recentă de care mai mulţi din cercetătorii noştri s’au servit. Este vorba de cronica lui Ulrich von Ri-chental. Acest «Conciliumbuch zu Costencz» fu tipărit pentru prima oară la Augsburg de Anton Sorg, în anul 1483, folio, 248 ff. num. şi 2 ff. nn. cu 45 gravuri şi planşe xilografice şi cu 1145 steme (Hain 5610, Procter 1690). Ca mai toate incunabulele, această tipăritură n’a avut vreo pagină deosebită de titlu, prima foaie fiind lăsată în alb. Colofonul urmează astfel: Hie endet sich das Concilium buch gesche // hen stu *) Am dat o listă aproape completă a acestor izvoare tipărite, in «Revista Istorică», XI, No. 1—3, 1925. *) Cf. Analele Academiei Române, seria II, tom. XVI, Desb. Acad. 1893—94, pp. 97—106. D. A. Stu.dza a cunoscut numai ediţiunea din 1536 a cronicii, care este însă mai inexactă decât a lui Anton Sorg. Planşele în ediţiunea a doua ca şi stemele sunt schimbate, uneori cu totul arbitrar, fiind întrebuinţate greşit. Aceasta este cazul de pildă tocmai cu unele din stemele ce ne privesc. Sturdza a mai ajuns, uneori, după cum vom vedeâ, la rezultate greşite. 5 A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. VII. www.digibuc.ro 2 CONSTANTIN I. KARADJA 60 Costencz. darinn man vindet wie die // herren gaystlich tînnd weltlich ein-geritten // seind. un(d) mit wieuil personen. Auch ir wap // pen gemalet. und wie sy abgeschiden seynd. // Auch die sachen die darinn geschehen seind // hiipsch und gerecht. Gedruckt und volendt // in der keiserlichen stat Augspurg von An- // thoni Sorg am afftermontag nach Egidy // Do ma(n) zalt nach Cristi gepurt. M.CCCC // und in dem. LXXXiîl Jare. Incunabulul în chestie a mai fost tipărit: La Augsburg de Heinrich Steiner, 1536, folio, 215 ff. Exista la Academia Română. La Francfurt a/M de Paul Refeler şi Siegmund Feyerabend 1575. folio. 3 ff. nn. + 206 ff. n. + 1 f. Această ediţie există de asemenea la Academia Română. Este copiată de pe cea dela 1536, editorul necu-noscând ediţia lui Anton Sorg. Numărul planşelor este redus, iar cele reproduse, au fost gravate din nou şi schimbate. Acum recent s’a tipărit o ediţie facsimilată după cea dela 1483, în-tr’un număr foarte restrâns de exemplare 1). Stemele şi planşele sunt colorate cu mâna cu «şabloane», întocmai ca la exemplarele cele vechi. Această reproducere este de o execuţie perfectă, fiind identică cu originalul. Pentru scopul nostru de azi, de a găsi şi de a profita pe cât posibil de ştirile despre ţara noastră ce ni le dă Richental, nici una din ediţiu-nile existente nu este însă pe deplin satisfăcătoare. Multe greşeli de copiere şi de tipar s’au strecurat într'acest text, tipărit pentru prima oară aproape şaptezeci de ani mai târziu decât evenimentele pe cari le relatează şi patruzeci şi şase de ani după moartea autorului2). Oraşele noastre de pildă, pe cari le înşirăm mai jos, sunt uneori prea sucit scrise ca să se poată recunoaşte. Aceste greşeli se explică cu atât mai uşor, cu cât este ştiut că Richental îşi scrisese cronica în limba latină, pe când Anton Sorg o tipări tradusă în dialectul dela Augsburg (Schwă-bisch). Credinţa lui D. A. Sturdza că cronica s'ar fi terminat în anul 1417 şi că manuscrisul original s’ar afla şi azi la Constanţa 3) este eronată. Cronica n’a fost scrisă şi terminată decât după sfârşitul Sinodului, adică mai târziu decât Maiu 1418, luna Octomvrie dintr’acest an fiind 1) Ediţie Miiller. Potsdam, fără dată, 23$ exemplare, epuizat, *) Richental muri în anul 1437. Cf. Rudolf Kautsch în Zeitschrift filr die Geschichte des Oberrheins, Neue Folge, Bând IX, Heft 3, Karlsruhe 1894, p. 445. 3) Cf. op. cit., p. 98. www.digibuc.ro 6i DELEGAŢII DIN TARA NOASTRĂ LA CONCILIUL DIN CONSTANTA 3 ultima dată menţionată de Richental1), şi manuscrisul original a ars probabil în anul 1697 2 *). In ce priveşte manuscrisul cronicii, păstrat la Constanţa, el nici nu este măcar cea mai veche copie existentă, codexul dela Aulendorf despre care vom vorbi mai jos, fiind anterior. Căutând textele ce s’au păstrat, vom găsi că ele sunt nouă la număr, scrise toate în diferite dialecte germane8), copiate după acelaş original, miniaturile fiind destul de similare în toate 4 5). Gravorul anonim al lui Anton Sorg «der Meister des sorgschen Columna»6 *) a urmat aceste miniaturi pentru planşele şi stemele pe cari le-a înfăţişat6). Din nefericire, vom vedea totuş că cele mai multe din greşeli în pa-sagiile cari ne interesează în mod direct, figurează chiar într’aceste manuscrise, măcar că vom ajunge poate, cu ajutorul lor, cel puţin în unele cazuri, mai aproape de textul original, care va fi avut şi el de sigur multe greşeli, mai ales în ce priveşte numele străine, adesea rău înţelese de Richental. In textele la sfârşitul prezentei comunicări, dăm variantele pasagiilor cele mai importante pentru noi de pe cele şase manuscrise principale ce se cunosc: a) Codexul dela Aulendorf (Baden), aparţinând Contelui Konigsegg, desemnat de obiceiu «A». Este scris în dialectul renan (Oberrheinisch-Alamanisch). Această cbpie este cea mai veche existentă, datând dintre 1433 şi 1450. Manuscrisul a fost reprodus la Karlsruhe în «Lichtdruck» în 40 de exemplare, în anul 1881; această ediţiune este fireşte imposibil x) Rudolf Kautsch datează cronica între anii 1420 şi 1430. V. revista citată, p. 445. *) Ibid., p. 452. Originalul în limba latină eră mai detailat decât manuscrisele şi tipăriturile păstrate. Cf. Michael Richard Buck: Ulrichs von Richental Chronik des Constanzer Concils, Litterarischer Verein in Stuttgart. Tiibingen 1882, p. 1. s) «Genealogia» lor a fost întocmită de R. Kautsch în revista menţionată. *) Că manuscrisele «A» şi «K» de pildă, menţionate mai jos, cunt copiate de pe acelaş original a fost dovedit între altele de Dr. Otto H. Brandt în Ulrich von Richental: Chronik des Konzils zu Konstanz, 1414—18, Leipzig, Feuchtlănder Î913, p. 13 prin-tr’un spaţiu identic în ambele copii, loc lăsat într’adins pentru a fi umplut mai târziu cu o dată. 5) Cf. prof. Dr. Ernst Voulliăme în textul pentru ediţia facsimilată a cronicii şi Leo Baer: Die illustrierten Historienbiicher. e) Desemnele pentru aceste gravuri au fost probabil făcute de tatăl tipografului, Anton Sorg cel bătrân, cf. Dr. Karl v. Liitzow: Geschichte des deutschen Kupferstiches und Holzschnittes. Berlin s. d. Grothe, p. 7°. s* www.digibuc.ro 4 CONSTANTIN I. KARADJA 6a de găsit astăzi. Mai există o ediţie publicată de M. R. Buck1), dând şi variantele după codexul «K», ediţie de care ne-am servit pentru prezenta comunicare. b) Manuscrisul dela biblioteca Universităţii din Praga, desemnat «Pr». Stemele lipsesc aci. Este datat din anul 1464. c) Codexul păstrat la Rosgartenmuseum din Constanţa, denumit «K». Sturdza a crezut în mod greşit că această copie, datând probabil dintre 1455 Şi 1465, ar fi manuscrisul original al lui Richental. Enumerarea delegaţiunilor trimise la Sinod ca şi a oraşelor reprezentate, lipsesc aci. Manuscrisul a fost reprodus fotografic în anul 1869 în câteva exemplare pentru unele biblioteci occidentale. d) Codexul păstrat la Hofburg dela Viena, denumit «W» (cod. 3044). Kautsch a datat acest manuscris între anii 1465—70a). e) Codexul denumit «St. Georgen LXIII» («G»), manuscris păstrat ţn Badische Landesbibliothek dela Karlsruhe. Anton Sorg a tipărit ediţiunea sa după un manuscris semănând foarte mult cu acesta. Stemele figurează aci aproape întocmai ca în ediţiunile tipărite, unele foi din manuscris lipsesc însă. Textul este foarte inexact. Manuscrisul este cam de aceeaş dată ca «Pr». f) Codexul «Ettenheim-Miinster II», este considerat destul de corect din punctul de vedere al textului. A fost terminat în anul 1467. Se află şi el în Badische Landesbibliothek. In paginele care urmează, n’avem intenţia să ne ocupăm cu importantele evenimente petrecute la Constanţa între anii 1414 şi 1418, când trebuiâ pus capăt anarhiei într’o lume în care trei Papi8) şi trei Regi Romani * *) se luptau pentru puterea supremă, într’o vreme când capul bisericii romane îşi afirmă el însuş ideile ateiste. Nu vom păşi pe terenul cunoscut şi combătut al schismei dela Avignon, al procesului pornit împotriva Papei Ioan XXIII şi al deposedării lui, canonizării Sfintei Birgitta, arderii lui Huss şi a lui Hieronimus, alegerii Papei Martin V *) Ed. Litterarischer Verein in Stuttgart. Tiibingen 1882, 8° 255 PP- ’) Am prezentat Academiei Române fotografii de pe paginele care ne privesc dintr’acest Codex. ®) Bene di ct XIII, Giegorius XII şi Ioan XXIII, deposedaţi tustrei la Constanţa în ziua de 29 Maiu 14x5 (f. 31 av.—cifrele ce vor apăreă între paranteză în prezenta lucrare, se referă întotdeauna la numărul foilor din ediţia lui Anton Sorg.). *) Vencelaus de Bohemia, Jobst de Măhren şi Sigismund de Ungaria. www.digibuc.ro <>3 DELEGAŢII DIN TARA NOASTRĂ LA CONCILIUL DIN CONSTANŢA 5 (Colonna) etc., ci ne vom mărgini să examinăm ştirile ce le putem afla despre ţara noastră în cronica lui Richental, din cari unele au fost până acum, după cum credem, greşit interpretate. După amănuntele, destul de slabe, cari ne stau la dispoziţie, până în ziua când arhivele străine referitoare la Sinod vor fi cercetate în mod sistematic din punctul de vedere românesc, putem conchide că solii veniţi la Constanţa din ţările alcătuind azi România-Mare au fost următorii; 1. Cavalerul Tugomir sau Dragomir cu o solie din partea lui Mircea. cel Bătrân (ff. 109 av şi 182 av)1). 2. O solie din Moldova (f. 109 rev) care eră condusă poate de boierii Georgeo Samusinis şi Stanislaus Rotampan (ff. 181 rev şi 182 av). 3. Delegaţii oraşelor noastre din Muntenia şi din Moldova (f. 240 av). 4. Grigorie Ţamblac, care era însărcinat să reprezinte şi biserica Moldovei la Sinod. 5. Scieber conte zu Scieborcz von Plonczg und Waiden în Transilvania (f. 185 rev) şi Pypo sau Filip de Ozora, conte de Timişoara (ff. 4 rev şi 9 rev) cu o suită de 60 persoane (f. 167 av). Aceştia erau fireşte Unguri ca şi 6. Episcopul catolic dela Oradea-Mare (f. 136 av), Dominicus Custor, Doctor Decretorum din Oradea-Mare (f. 150 av) şi delegaţii maghiari ai oraşelor Cluj şi Braşov (ff. 237 av şi 238 av). Haidmăcz von Lagnaw, probabil vreun Ungur din Câmpulungul Munteniei (f. 225 rev) şi alţii. De un interes deosebit pentru noi este fireşte că Muntenia ţi Moldova figurează aci pentru prima oară la o conferinţă internaţională, trimiţând, ca orice alt Stat suveran sau vasal, solii lor. Vedem chiar unele steme atribuite Principatelor noastre, figurând după acea a lui Manoil pedagogus (sic 1 Paleologus) keyser zu constan-tinopel (f. 108 av), «pari passu» cu cea a ducelui despot von Raczen (Ştefan Lazarovici, principele Sârbiei, f. 108 rev), Vitold, marele prinţ al lituaniei (f. 109 av) şi a altor stăpânitori mai orientali, ca de pildă herczog von schmolenczgei in Rotten Reiissen, Marele Han şi vasalii lui, Regele Arabiei, un Sultan al Babiloniei şi alţi potentaţi, uneori absolut fantastici, luaţi după Marco Polo. x) Ctedem că acest Tugomir eră însuş solul, iar nu numai vreun cavaler însoţind pe delegatul din Muntenia cum a crezut Sturdza (op. cit., p. 99) şi Auner: La Mol-davte au Concile de Florettce, Paris 1906, p. 7. www.digibuc.ro 6 CONSTANTIN I. KARADJA 64 Scuturile atribuite voevozilor noştri sunt timbrate de o coroană ca şi stemele tuturor statelor cari au fost reprezentate la Sinod. Coroanele întrebuinţate pentru Principatele Române simt «închise», princiare. Armoariile occidentale date de Richental, sunt de obiceiu absolut exacte 1). Pentru delegaţii exotici, trebuiau însă închipuite steme noui după obiceiul timpului, ca şi pentru unele personagii istorice sau legendare pomenite în cronică. Vedem astfel că regele David, Iuda Ma-cabeus, Iulius Cesar, Alexandru Macedon şi chiar Hector dela Troia (f. 98 rev.), pentru a nu menţiona decât unii, îşi au toţi stemele reproduse de Richental. In unele cazuri, putem admite chiar că delegaţii cari n’aveau armoarii, vor fi adoptat vreo stemă din iniţiativa lor proprie, când văzură că astfel eră obiceiul occidental. Stemele gravate de meşterii lui Anton Sorg sunt, după cum am spus-o mai sus, copiate după un manuscris, azi pierdut, care semănâ mult cu codexul «St. Georgen LXIII», anterior anului 1472. Acesta, ca mai multe din manuscrisele păstrate, este iscălit de Gebhard Dacher, probabil martor ocular al celor petrecute la Constanţa în timpul Sinodului. El va fi văzut stemele întrebuinţate de fapt şi a copiat cel puţin cele occidentale în mod extraordinar de fidel. Vedem de pildă vulturul despotului Sârbiei, cavalerul lituan, vulturul bizantin cu două capete, vulturul alb al Poloniei, leul norvegian ţinând un topor, armoariile lui Cristof de Bavaria, rege al Suediei, Danemarcei şi Norvegiei (f. 105 av) pentru a nu menţionâ decât unele, toate sunt redate în mod absolut corect din punctul de vedere heraldic. Stema regelui Cristof am menţionat-o în mod deosebit, fiindcă dovedeşte că cel puţin unele steme au fost adăugate posterior, neputând figură la Sinod, fiind mai recente. De fapt, stema Bavariei nu intră în scutul suedez-danez decât între anii 1540—48, cât timp aceste ţări aveau un rege bavarez. Trebuie adăugat însă că această din urmă stemă este una din puţinele ce-au fost redate în format mare, ocupând o pagină întreagă şi că nu se spune nicăeri că regele Cristof ar fi trimis vreun delegat. Este posibil ca Anton Sorg să fi luat această stemă după vreun manuscris copiat special pentru regele Cristof. Doctorul Preisendanz dela Karlsruhe ne spune că această *) Sunt exacte nu numai când este vorba de steme bine cunoscute în Germania, ca acei a Bavariei, a Saxoniei, etc., ci ;i când este vorba de pildă de stemele cardinalilor. Armoariile acestora corespund exact cu cele date de alte izvoare independente, cum este de pildă Onuphrius Panvinius. Cf. Epitome Pontificum Romanorum. Venet. 1557* pp. 281—28a şi ff. 81—95 din Richental. www.digibuc.ro DELEGAŢII DIN ŢARA NOASTRĂ LA CONCILIUL DIN CONSTANŢA 7 65 stemă nu figurează în manuscrisul «St. Georgen LXIII», unde armoa-riile sunt de obiceiu identice cu cele figurând în incunabulul nostru. Alte steme ale unor suverani îndepărtaţi fiind înfăţişate corect, avem un oarecare drept să credem că şi ale noastre nu sunt absolut imaginare. Vom vedeâ chiar că Stanislaus de Neamţ are o stemă foarte nimerită pentru pârcălabul unei cetăţi, măcar că nici Dacher nici Anton Sorg nu vor fi bănuit măcar existenţa acesteia. In ce priveşte stema lui Grigorie Ţamblac pe de altă parte, se vede foarte uşor că ea va fi reprezentat iniţialele chirilice ale prelatului. Intr’un sens, putem socoti de fapt stemele indicate ca aparţinând ţării noastre sau delegaţilor noştri ca «autentice». Vor fi fost aplicate ca un semn distinctiv pe casele unde ai noştri erau să fie găzduiţi. Cronicarul spune într’adevăr că, înainte de conciliu, sosiră la Constanţa mulţi «herolten und pfeiffer.» şi slugi pentru a luâ în primire locuinţele unde stăpânii lor erau să fie găzduiţi şi că aplicară stemele domnilor pe case şi pe uşe 1). Când solii noştri fură anunţaţi, se vor fi aplicat astfel de armoarii şi pe casele unde cavalerul Tugomir, Arhiepiscopul Grigorie şi ceilalţi erau să tragă. De a conclude însă printr’acest fapt că armoariile în chestie ar fi fost întrebuinţate vreodată de domnitorii noştri în ţară, ar fi de sigur temerar 2). Măcar că avem două steme a) pe cari le putem atribui cu o oarecare siguranţă Principatelor Române, nu este tot atât de uşor de a ghici care va fi fost desemnată pentru Muntenia şi care pentru Moldova. Cunoştinţele lui Richental ca şi cele ale lui Anton Sorg erau nebuloase când era vorba de ţări atât de îndepărtate. Să descurcăm întâiu denumirea obişnuită pentru principate pe acest timp: în veacul al XlV-lea şi al XV-lea, vedem numele Valahia întrebuinţat fie pentru Muntenia, fie pentru Moldova *). Cuvântul Moldavie *) ... do kamen gen costencz vyl herolten. und pfeiffer und vyl der herren knecht und empfinge(n) jre(n) herrn herberg und sluge(n) jrer herrn wappen daran. die heiiser und an die tiire(n)... (f. 18 rev.). 2) Răposatul Ion Bogdan a discutat chestia peceţilor, arătând «stemele» întrebuinţate de fapt de Mircea cel Bătrân în Doc. şi Reg. priv. la Rel. cu Braşov. Bucureşti 1902, p. LXXIII passim. s) In prezenta lucrare n’am descris culoarea stemelor noastre, deoarece există variante în coloraţia diferitelor exemplare cunoscute ale cronicii. *) Cf. de pildă Hurmuzaki I, partea II, pe. 163, document din anul 1370, şi Khit-rowo: Itinfraires russes en Orient I, pag. 200, unde avem un călător vorbind de Moldova ca Valachia în anul 1419. www.digibuc.ro 8 CONSTANTIN I. KARADJA 66 sau Moldova şi uneori Moidovlahia este însă, precum ştim, acel pe care-1 întâlnim mai des în documente, chiar în cele occidentale. Câte odată se întrebuinţează totuş Valachia Major, Vallachie la Grande, die Grosse Walachei pentru Muntenia şi Valachia Minor, Vallachie la Petite, die Mindere Walachei pentru Moldova 1). Richental face, cel puţin uneori, o confuzie între aceste denumiri2), dând «die grosse walchei» drept Moldova3) şi «die mindere walcheh drept Muntenia. Trebuie să presupunem oare că el a fost consecvent într’această greşală sau nu ? înclinăm să credem că nu, şi că el nu ştia să distingă între cele două Principate pe cari le crede în Africa dacă Codexul Aulendorf, cel mai vechiu existent, după cum am văzut, redă manuscrisul original în mod fidel4 *). Examinând acum inscripţiunile ce se referă la stemele principatelor (cf. pl. VII), vom observa că prima stemă pretinde a fi cea a despotului «in d'meren(n) walachie». Cuvântul «merem poate fi «me-rerem. Titlul de Despot 6) şi faptul că această stemă figurează întâiu, ne înclină spre ipoteza că este vorba aci de stema lui Mircea, Domnul «regal», iar nu de a lui Alexandru cel Bun, Domnul «vasal» cum ne spune d-1 N. Iorga®). Intr’acest caz, cavalerul Tugomir sau Dragomir va fi fost solul muntenesc 7). Pe aceeaş pagină din Richental (f. 183 av.) unde găsim stema acestui Tugomir, mai găsim un alt scut roşu cu o cruce albă, însemnat ca fiind al lui «Georitis (sic!) Solindn de samaicem. Credem că este poate vorba de un boier din Samuschin sau Sămuşeni x) Cf. exemplele date de d-1 profesor N. Iorga în «Chilia şi Cetatea Albă*, p. 80, de d-1 I. C. Filitti: Din Arh. Vaticanului II, p. 129, Schiltberger, ed. Neumann 1859, p. 92, Hurmuzaki I, partea II, pp. 208, 372, etc. *) De exemplu pe f. 4 rev. şi f. 240 av. (v. textele la sfârşitul comunicării, pp. 30 şi 24). *) Hulsius care a cunoscut de sigur cronica lui Richental, denumeşte şi el Moldova «Walachia magna», cf. Chronologia, ed. 1596, p. 33. 4). Cf. textele la sfârşit, p. 23. f) Cf. de pildă «Myrcius..... Dobrodicij Despotus» în Hurmuzaki I, partea II, PP* 334, Doc. din anul 1391. Dacă trebuie să-l credem pe Cantemir (Besch. d. Moldau ed. 1771, p. 112) titlul de «Despot» n’ar fi fost dat Voevodului Moldoviei (el spune în mod greşit lui Alexandru cel Bun) decât după Conciliul dela Florenţa, adică în 1439). *) In «Patrahirul lui Alexandru cel Bum, Anal. Acad. Rom., Seria II tom. XXXV, P- 343- 7) In Ms. Aulendorf f. CCCCXLVIII (Buck, p. 195) «Dobermur» este dat ca venind din «der mindern Walachy» (v. textele p. 23). www.digibuc.ro 67 DELEGAŢII DIN ŢARA NOASTRĂ LA CONCILIUL DIN CONSTANŢA 9 în Bucovina, pe Nistru x). Bazăm această credinţă pe un document din anul 1407 unde găsim menţionaţi printre boierii lui Alexandru cel Bun pe Georgio şi Stana Samusinisa). Socotim posibil ca acest Gheorghe să fi fost delegatul Voevodului moldovean împreună cu •sSchenczla von mentzgii> (adică Nemtzgi, f. 181 rev.) sau «Stenszla von menczki ausz polan riten (f. 226 rev.)3). Stanislaus eră polon, dacă Richental e bine informat, ceeace nu este sigur însă, deoarece delegaţii noştri veniră împreună cu Leşii. O confuzie din partea cronicarului era deci uşor de făcut. Stema acestui delegat se potriveşte după cum vedem foarte bine pentru un castelan (pl. IX). Printre boierii lui Alexandru cel Bun, cunoaştem de fapt un Stanislaw (Rotampan), menţionat în multe documente dintre anii 1404 şi 1412 * *). Nu socotim ca imposibil ca tocmai acest Stanislaus să fi fost Pârcălab al Cetăţii Neamţului în anul 1415 şi că de el este vorba în Richental. Alt Pârcălab al Cetăţii sau alt boier «ot Neamţfo sau «Neme-czcius» n’am putut află pentru acest an. Foarte obscură este însemnarea care însoţeşte stema cu cele trei capete de negri (cf. pl. VIII). Textul este absolut sucit aci, nu numai în ediţia lui Anton Sorg ci şi în manuscrisele existente.«aschol(e ?) tt hinder d’walachie)). Credem că este posibil ca literele «tt hinden să fie o greşală de copiere pentru «minder»—într’acest caz este vorba probabil de Moldova. Pe de altă parte constatăm în Ms. Aulendorf f. CCLXXII (Buck p. 133) că Richental denumeşte Moldova ca «die hitidem Walachy», spunând că ducatul Lituaniei se întindeâ până la acest principat (v. textele p. 27). Faptul că stema cu trei capete de negri s’a atribuit mai târziu Munteniei de Levinus Hulsius B), Johann Klemens Molitor •) de răposatul x) Despre această moşie, mai târziu a Cantacuziniştilor, vom publică cu altă ocazie un dosar întreg pe care l-am moştenit. *) Cf. Hurmuzaki I, partea II, p. 8*8. *) Se va observă că forma «mentzgi» sau «menczki» este identică cu cea dată pentru Târgul Neamţ (Mencz şi Mentz) (f. 240 av şi Ms. Ettenheim-Munster II) după cum vom vedeă mai jos. *) Cf. Hurmuzaki, voi. 1, partea II, pp. 827, 832, Wickenhauser: Moldouiitza, pp. 56—58, Codrescu: Uricariul XVIII, pp. 454—455. Stanislaw, fratele boierului Gorayecz şi purtând numele de familie de Milisev din anul 1421 este evident un alt boier (cf. Hurmuzaki, voi. cit., pp. 514 şi 834 şi Ulianiţki, p. 26). *) Chronologia //... ed. 1696 pagina titlului. •) In «Der tvegen des HâchsttapfernUKayser-AdlersUHelden-TatenUSiegberUhmte Do-nau-Fluss Niimberg 1687, 4-0. www.digibuc.ro IO CONSTANTIN I. KARADJA 68 B. P. Hasdeu1), Alexandru Xenopol2) şi de alţii nu trebuie să ne influenţeze, deoarece avem aci, la Richental, de a face cu însuş izvorul acestei steme. O altă marcă, mai târziu atribuită Moldovei de Hul-sius, etc., apare şi ea în cronica noastră pentru prima dată. Are două capete de negri puse pe vârfuri a două ramuri încrucişate şi este înfăţişată ca fiind a Bosniei, de Richental, de Sebastian Munster şi de alţii8). Vom mai observă că stemele pe cari le-a descris răp. D. A. Sturdza din ediţia a doua a cronicii noastre 4) nu sunt identice cu cele pe cari le-avem înfăţişate în manuscrisele mai vechi şi pe incunabulul nostru. Stema ce o atribuim Munteniei de pildă este cu totul diferită 6). Reprezentanţii Domnitorilor noştri nu vor fi jucat vreun rol mai însemnat la Sinod, măcar că luară parte la toate tratativele, cât timp stă-tură la Constanţa ®). Făceau parte din acele numeroase delegaţiuni venite pentru scurt timp la Constanţa, având vreo chestie deosebită de rezolvat şi plecând îndată după terminarea afacerii în care erau interesaţi 7). Este probabil că misiunea lor eră în legătura cu cearta Leşilor cu Cavalerii Teutoni precum şi cu tratativele proiectate pentru unirea bisericilor — chestiuni despre cari vom spune câteva cuvinte mai jos. Cu tot rolul modest ce va fi jucat Cavalerul Tugomir şi colegii săi din Moldova, însuş faptul că Principatele nostre îşi trimiseră solii nu este lipsit de interes. Muntenia şi Moldova se afirmă astfel pentru prima dată ca făcând parte din marea comunitate a Naţiunilor dejâ în veacul al XV-lea, având interesele lor de apărat la o conferinţă internaţională. Aceşti delegaţi sunt de fapt, am putea zice, unii din primii diplomaţi români ale căror nume s’a păstrat până în zilele noastre. x) In Etymologium Magnum Rom, voi. III, p, 2567, *) Cf. Istoria Românilor, ed. 1914, Voi, III, p. 152. 8) In ediţiunile posterioare anului 1588 ale Cosmografiei lui Munster, găsim de fapt un rezumat al cronicii lui Richental, cu listele delegaţiilor, etc., date fireşte cu multe greşeli de tipar. Studiind această cosmografie, Karl Wagner observase deja în anul 1787 că Muntenia trimisese pe cavalerul Tugomir ca sol la Constanţa,, cf. Unga-risches Magazin IV, Pressburg 1787, p. 252. *) Cf. Anal. Acad. Rom,, seria II, tom. XVI, Desbaterile, p. 101, *) Editorul H. Steiner a intervertit clişeele în mai multe locuri. *) Cf, Codex Aulendorf. f. CCLXXII: Und sy giengend alltag in das concilium... ’) Cf. Brandt, op, cit., p. 142: «... jeder geistliche und weltliche Herr, der nicht zum Konzil gehorte, blieb nur solange, ein halbes Jahr oder lănger, in Konstanz, bis er seine Angelegenheiten geordnet hatte». www.digibuc.ro 69 DELEGAŢII DIN TARA NOASTRĂ LA CONCILIUL DIN CONSTANTA II Oraşele noastre au trimis şi ele delegaţi la Constanţa. Sosiră împreună cu Arhiepiscopul Grigorie Ţamblac, cu solii voevozilor noştri, cu reprezentanţii Marelui Prinţ Vitold al Lituaniei (ff. io şi 240) a cărui ţară se mărgineâ cu Moldova, Nistrul marcând graniţa 2). Aceşti delegaţi se împărţeau, după cum ne spune Richental, în patru secţiuni ( Datele cronologice nu sunt întotdeauna uşor de interpretat la Richental. Cronica este adesea obscură în ce priveşte şirul evenimentelor, de multe ori notate la întâmplare. Lucrarea n’a fost scrisă sub formă de jurnal din zi în zi, ci este o compilaţie posterioară. Aceasta reiese din anumite repetiţii, din statisticele pe care le găsim în cronică şi din-tr’un pasaj unde autorul spune: mnd hett ich ettwas vergessen, das sol man meiner umoissenheit und trahait zulegem. Lucrând deci adesea după memorie, cronicarul face, în unele cazuri cel puţin, greşeli. Toţi autorii cari au studiat cronica noastră, începând cu Nemţii ca Hefele 2 * 4 * *), Wessemberg *), Pelesz *) sau Brandt8) şi Auner ®), fixează data intrării Arhiepiscopului ortodox la Constanţa în anul 1418 (Sâmbătă 19 Fevruarie), bazându-se pe una din relatările acestui eveniment în cronica noastră (f. 67 av.). Aceeaş dată a fost adoptată şi la noi de Episcopul Melchisedec 7) şi de Nicolai Dobrescu la). *) Cari Joseph Hefele: Conciliengeschichte. Freiberg 1869, Tom. VII, p. 342. *) Die grossen Kirchen Versammlungen der 15, und 16. JahrhundtrU. Consianz 1840, II» P. 2SS- s) Geschichte der Union der Ruthenischen Kirche mit Rom. Wien 1878, p. 365. 4) Op. cit., p. 128. *) La Moldavie au Concile de Florence. Paris (1906) p. 8. *) Anal. Acad. Rom., Seria II, Tom. VI, Secţ. II, p. 21. 7) Contr. la Istoria Bisericii Române, Bucureşti i9°7> PP. 17 Şi 19. www.digibuc.ro 14 CONSTANTIN I. KARADJA 72 După un pasaj la începutul cronicii (f. 8 rev.), aflăm că Arhiepiscopul ortodox sosi la Constanz în ziua de 21 Ianuarie. Anul exact nu este însemnat. Imediat după acest eveniment, se povesteşte însă că sosi o delegaţie trimisă de Papa schismatic Benedict XIII. Este un fapt cunoscut că această solie venind din Spania sosi la Sinod în Fevruarie 1415 1 2). Mai târziu Richental se contrazice după cum am văzut, dând data de Sâmbătă 19 Fevruarie pentru sosirea lui Ţamblac, fără a indică însă anul precis a). Dacă ne servim de tabelele date de Mas Latrie 3), vom constată într’adevăr că Sâmbătă 19 Fevruarie corespunde anului 1418 iar nu 1415 4 5). Admiţând această dată, ajungem la mai multe contraziceri, (în afară de cea indicată), acestea excluzând posibilitatea ca Ţamblac să fi sosit la Constanţa deabiâ în anul 1418. Credem că Richental a greşit când menţionează Sâmbăta 19 Fevruarie. Iată de ce: Posedăm un document preţios, dat de G. H. Fejer în Codex Diplo-maticus Hungariae X. 8 557 şi reprodus în Hurmuzaki I, Partea II, p. 497 O» Pr*n care aflăm, între altele, despre delegaţii oraşului «Kiryla MoldauiaeD (Chilia) la Constanz. Acest document este datat din 7 Fevruarie 1415. Că această dată nu este apocrifă (trebuind să fie poate x) Cf. Brandt, op. cit., p. 45. 2) Numai în Mss. Aulendoif şi Constanţa, copiate după acelaş model, este chiar indicat anul MCCCCXVIII la locul corespunzător (v. text la p. 27). Cu toate acestea credem că este o eroare, după cum vom vedeă mai jos. Cel mult s’ar puteă eventual admite că Grigorie Ţamblac să fi venit de două ori la Constanţa; prima dată în Ianuarie 1415, iar a doua oară în Fevruarie 1418. Comparând pasagiile din ii LXI şi CCLXXII ale codexului Aulendorf sau ff. 8 rev. şi 67 rev. din incunabulul nostru, am fi însă într’acest caz siliţi să admitem: 1. Că arhiepiscopul sluji după ritul nostru, ambele date când veni, 2) că eră însoţit cu «haidisch herren» şi cu delegaţi ai oraşelor într’un caz ca şi într’altul, 3) că fh găzduit în 1415 ca şi în 1418 în casa lui Ulrich im Holtz cu Marca soarelui, şi 4) că ai noştri, delegaţii «recht haiden» fură găzduiţi de două ori în casa lui Hans Ruch la Strada lui Si. Paul — şi aceasta într’un oraş suprapopulat unde nu se vor fi putut rezervă casele pentru reîntoarcerea solilor odată plecaţi. Examinând dealtfel pasagiul din Codex Aulendorf f. CCLXXXVII (v. p. 26), care descrie sosirea arhiepiscopului în ziua de Sâmbătă 19 Fevruarie (deci 1418, sic!), vedem repetate în mod textual unele fraze povestind sosirea delegaţilor noştri în ziua de 21 Ianuarie la f. 8 rev. din incunabul —toate aceste pasagii sunt dealtfel foarte încurcate cu repetiţii şi cu variante în diferitele manuscrise cunoscute *) Trăsor de Chronologie, Paris 1889, p. 302. *) In cod. Viena şi Konstanţa găsim indicată data dela 19 Fevruarie, fără ca ziua săptămânii sau anul să fie menţionate. 5) V. textul la sfârşitul prezentei comunicări, p. 32. www.digibuc.ro 73 DELEGAŢII DIN ŢARA NOASTRĂ LA CONCILIUL DIN CONSTANŢA 15 1418) este dovedit, după cum credem, prin faptul că documentul începe cu împărţirea delegaţiunilor la Constanz în cinci naţiuni pentru votare («Vota non personarum, sed nationum cemenda esse. ...»). Această împărţire este aceeaş ca cea dată de Richental în repetate rânduri1). împărţirea fu hotărîtă exact la 7 Fevruarie 1415, tocmai data documentului nostru 2 *), la începutul Sinodului, după cum se vede, iar nu în 1418, la sfârşitul lui, când nu mai rămăsese nimic de votat. Prin cronică, vedem că Ţamblac nu veni singur la Constanţa; în afară de suita sa proprie de treizeci de persoane cu optzeci de cai (ff. 153 av. şi 8 rev.) mai vedem că doi duci greci şi delegaţii multor ţări din Orient ca şi ai oraşelor din Grecia, Turcia, Moldova şi Muntenia sosiră împreună cu solii lui Yitold şi Arhiepiscopul «Kyfionensis». Delegatul sau delegaţii oraşului Chilia, menţionaţi în documentul dela 1415 veniră deci împreună cu Ţamblac. Mai adăugăm următoarele: Cronicarul ne spune că în ziua de Joi 13 Fevruarie 1416 a) solii polonezi ai marelui prinţ Yitold şi alţii, cari veniră, după cum am văzut împreună cu Grigorie Ţamblac, pârîră pe Cavalerii Teutoni («die herrn von preiissem, f. 36 rev.). Ştim că această ceartă ţineâ de mult, cum spune Richental, Cavalerii jeluindu-se că regele Poloniei şi ducele Vitold «îi atacaseră pe nedrept şi îi învinseră împotriva lui Dumnezeu, a onoarei şi a dreptăţii, luân-du-le ţara şi gonindu-i»4) sau cum am spune noi, fiindcă Polonia, Lituania, Principatele Române, etc., se liberaseră de nişte paraziţi străini. Acest răsboiu culminase de curând în lupta dela Tannenberg (1410). Din August 1415 se făgăduise că această neînţelegere era să fie luată J) (ff. 11 rev., 23 rev. şi 53 av.) Panvinius ne dă aceeaş împărţire între naţiuni (italiană, franceză, germană, spaniolă şi engleză) op. cit., p. 289. Nu sunt date însă într’a-ceeaş ordine ca în Richental, unde naţiunea germană este menţionată întâiu, cu adăugirea că Cehii, Ungurii, Dalmaţienii, ’A/rf-nii/g xrjg Ni/xonoh/g r/Eg rlv ăcpevxr/av oov â/ eve xai vă xdţexe /uexă xgia)/, ă/ur/ xă ăonga /uov xa[vxa] fiaaxâxs: ăv tfvE âla oag ăgexovv, enagts xd, xai, ăv dsv oâg nginovv rj ăcpevxr/a oag /ur/v xă xgaxfjxc, /novo /ue xă oxrjXsxs, 8x1 dsv ngtnt/ rd /iag xd/uvexe i/uăg xexf/a dovlr/aV &h) e/ufjg diă Xoyov oag xai di/ă xovg ăv8gănov[g] oăg fidvo/iE xă xai vă rf&elu) vă %do(o zâ (prjhfja ano Xoyov aag, ano nolăg ză negvcj. ’Afifj Xeyojfie vă yivrj rj bovhfja fie xaXo, vă rjfceoze ndte zpîh), o ăv rj fie are xal 'fjg ătpzâ aag na-Qaxald vă ză doaeze & la. 'Eyd> exQovazov vă aag ngoflodijoa) ygd/ia vă efiyo) ano eva xQfjfia xal v ănofirjvrj zo qneaiyio eâyxo aag & la. ’Eyo ză ăanoa, vă y^egeze za yo o* zo aezovvrj /iov &).a, rj ăv&Qonrj aag jjve xa$“ rffiEQa ârpzov xal ză neg r o fie, fiovo Myofie &zr\ dev ngeni] vă xdfi-veze EzCrj, inrjdrj îj ărpsvzrja aag ifiă10 xdfivsze ezţi ăfcfj zovg eqxioyog zrj xd/ivEze; Ilâlai aag naQaxald vă .. . (pecetea) fie zor Tovgxo vă ’yeze (pdya, ăcpzo zo ngăfia firjv zo xdfivezs, xal drjă entjozooijvi] fidvo xal zrj (iov?.a fiov. *Alov ovyrj xal XQovrj zfjg âqrevztfag aag negiaă xal dţdyi. Ali-bei (pecete turcească). 1619, Septemvrie 6. Scriu eu, Ali-beiu al Nicopolei, către domnia ta, domnule bulgăr (= jude), multe salutări şi la ceilalţi domni multe salutări. Să te afle scrisoarea mea în sănătate şi cu toate mulţămirile. Alta scriu dumneavoastră, domnilor, trebuie să fim vecini cu dumneavoastră, şi dumneavoastră aţi făcut cu mine atâtea încercări, şi am trimes pe Ştefan acolo cu câţiva bani ca să-mi cumpere mere, şi dumneavoastră aţi făcut ce nu trebuie, şi i-aţi luat banii lui, 144 de galbeni, şi e datoria lui, şi-i ţineţi. Dacă are Ştefan vre-o datorie alta, să fie judecată şi orânduiţi cu judecata, dar banii miei judecaţi-i: dacă sunt toţi ai dumneavoastră, luaţi-i, iar, dacă nu nu se cuvin, dumneavoastră nu-i ţineţi, ci trime-teţi-mi-i, căci nu se cade să ni faceţi o treabă ca aceasta: noi toţi pentru voi şi pentru oamenii voştri ni punem capetele noastre la orice treabă. Acuma vă rog mult să faceţi bine aceasta, cercetaţi-mi scrisoarea şi omul mieu; în ceasul când îi veţi cerceta, daţi în mâna lui 144 de galbeni. Iar, dacă nu vreţi dumneavoastră să-i daţi, este Craiul vechil al împăratului nostru, care să trăiască întru mulţi ani, şi-l trimet cu scrisori, şi dacă mi-i va scoate, bine; iar, dacă nu-i va scoate, noi nu perim, numai cât să ştiţi că vom strica prietenia cu dumneavoastră. Dar eu să voiesc a strica prietenia din partea dumneavoastră, din multe am luat-o (?). Dar zic: ca să fie lucrul cu bine, să fim iarăşi prieteni cum am fost cu dumneata, mă rog să-i daţi toţi [banii]. Eu aveam nevoie să vă înaintez scrisoarea şi să ies dintr’un păcat şi să rămâie numai datoria voastră. www.digibuc.ro 8 N. IORGA IOO Eu banii, să ştiţi, îi ieau în punga mea (?) toţi, oamenii voştri sunt în fiecare zi aici şi-i luăm; numai spunem că nu se cade să faceţi aşa, căci, dacă dumneavoastră ni faceţi asa, dar săracilor ce li faceţi ? Iar vă rog să — cu Turcul să aveţi prietenie, nu faceţi un lucru ca acesta. Şi pentru siguranţă pun şi pecetea mea. Alta nu e, şi anii dumneavoastră să fie îmbielşugaţi şi fericiţi (?). Cel mai vechiu act turcesc în limba noastră e scrisoarea lui «Albeiu de Tighinea» — care nu zice măcar: Bender cetăţii refăcute la 1538 de Soliman-cel-Măreţ —, care se scusă faţă de starostele polon din Raşcov că «a lovit neşte sate de-a loat câţiva robi», şi anume pentru căce c’au fost vina lor, căci c’au prins neşte spahei de-ai noştri». El asigură pe vecinul său de «preetenşogol cel bonu». A scris odată «roseaşti» şi acuma revine în româneşte asupra acestor asigurări, promiţând altă «carte roşească». Cere şi un «pol[o]boc de herilcă» (horilcă) pentru Hanul care «iaste să vie spre la Tighinea». Păstrată în Biblioteca Zamoyski din Varşovia, scrisoarea a fost tipărită în Studiile şi documentele mele, V, p. 391. Descripţia şi interpretarea ei, ibid., p. 692. Acolo caut să fixez data de 1587, când veni la Tighinea Hanul Islam-ghirai, care a şi murit acolo. Al doilea cas de întrebuinţarea de către Turci a limbii noastre e al lui Ali-Paşa Maghiaroglu, care la 1612 comanda trupele turceşti intrate în Ardeal contra zvăpăiatului prinţ Gabriel Bâthory. «Pus de cinstitul Inpărat Pase aicea pre margine şi Serdariu pre oşti», el scrie Braşovenilor, el arată că are o singură misiune: «să scoatem pre Batăr Gabor den ţeară şi să punem Domnul care va fi pre pohta şi pre voia dumneavoastră ş’a ţerăi». După acest răvaş din 12 Iulie, redactat într’o perfectă românească, mai avem dela dânsul altele trei. La 4 August, de pe Telea-jen, el, care primise declaraţia de loială supunere a cetăţenilor, li dă asigurarea că «atătă iaste voia putearnicului Inpărat şi voia noastră cum să nu aibă ţeara Domniilor Voastre stricăciune cătu e mult un puiu de găină, că, cine va face silă măcar de un puiu de găină, duce-i-se-va capul»; Sighişorenilor li dă sfatul «să nu se lase de poala putearnicului Inpărat, ci să-ş leage brăul pre doao locure». Prieteneşte, la 26 Octombre, acelaş mulţămeşte Braşovenilor că l-au înştiinţat despre moartea prinţului izgonit şi, cu aceiaş turcească energie, li impune că, de vor veni Tatarii, să dea ordin la Bran a «da cu tunurile într’ănşii». Tot în româneşte, şi din aceiaş zi, Ali-Paşa dă instrucţiile corespunzătoare «căpitanului» www.digibuc.ro IOI NOI ACTE ROMÂNEŞTI LA SIBIIU 9 dela Bran. Dar într’o limbă foarte proastă, pe alocuri neînţeleasă, intitulându-se «fecerul Ungurului» (Magyar-ogli), el se îndreaptă, la o dată oarecare din acest an, către «boiarii» din Braşov pentru «legarea păcii» x), Al treilea cas e acela, din 1660, ale scrisorii lui Şesd-Mohammed-Paşa de Buda pentru a vesti biruinţa asupra unui urmaş şi următor politic al lui Gabriel Bâthory, al doilea Gheorghe Râkoczy, şi aşezarea în Scaun a lui Acaţiu Barcsai, pe româneasca Turcului :«Barcei Iacoş». Bine alcătuit, acest act, adresat «la 3 limbi ţărăi Ardeiului»,se întâlneşte ca paria — dela Cluj chiar, din tabără, foarte probabil, iar nu dela un traducător mai târziu — în Arhivele Braşovului. Limba este foarte bună, aşa încât în ea răsună puternic cumplita ameninţare a îndeplinitoru-lui poruncilor împărăteşti: «să ştiţi cu bună samă că vă vom arde şi vă vom arunca în sabie, precum iaste porănca cinstitului Inpărat. şi vă vom prăda şi vă vom robi» *). Mai târziu am tipărit în «Analele» noastre, XXXVII, o sumă de astfel de scrisori dintr’o epocă mai nouă: dela Paşa Orşovei, dela Ser-darul din Bercoviţa, în aceleaşi părţi, dela Voevozii Cladovei, dela «Agi», de la bimbaşii de «călăreţi», cari «sărută mânile» boieroaicelor oltene (în 1849). Scriam atunci: «Sunt sigur că astfel de corespondenţe româneşti ale Turcilor au fost multe, că de-a lungul Dunării ca şi de-alungul Nistrului, dela Severin la Hotin, s’au alcătuit, din veacul al XVI-lea până în al XTX-lea, pe lîngă atâtea răvaşe greceşti şi slavone ale regilor şi Paşilor, încă mai multe răvaşe în acea limbă a noastră, care... ajunsese a căpătă o valoare internaţională» 3). Ceeace se adevereşte acum, şi poate se va mai adeveri. *) Iorga, Braşovul şi Românii (Studii şi documente, X, pp. 286—9, n-lc 3—7). întrebuinţez acest prilej pentru a îndreptă: la pagina 289, rândul patru de jos: «de voi veşti»; la pagina 289, rândul 15 de jos: «pre voi»; tot acolo, rândul 3 de jos: «să legămu pace tru chip». -) Ibid., pp. 293—4, No. 11. Numele Paşei trebuie intercalat între al lui Sidl-Ah-med şi al lui Ismail, sau după acesta din urmă în listele din Geschichte des osmanischen Reiches a lui H mmer (III, p. 937 din ediţia Pesta). 3) L. c., p. 229. www.digibuc.ro N. lorga .Vot ac Ic > omăneşti laSibiiu. I Invitaţia la nunta sa clin partea^lui Radu-Vodă al Ţării-Româneşti. A. R Memoriile Secţtutui Istorice. Seria UI. Tom.. VII. www.digibuc.ro r." ''-Yl-Sii&ZftÂi I» N. Iorga, ;V 0i ac e romă,uşii ,a Sibjlu _a, ■/ ? J' La -SV. -ţ~-«~r 4 *J''M /rr- '-r , 1—> ,JL„*S?^ r f "• >3 • HVt/v\<( I g£A7 __ ' • - >' ,fj . N ) ■râ* •Iflli Scrisoarea lui Alî-beiu către Sibiieni. ^ R. M-moriile Secţiunii Istorice. Scria III. Tom. VII. www.digibuc.ro N' Iorga, Noi acte rom „ mane^ l*SiU,n r ' ( r '•) 7* 6 t7/'7 -rfj rU ** rcv ţH/fi* r 14-f yrfx*'/k 'f'dţn ^ p 7 fl yf<^c -v>6Ky4»ir(pTteţiM^ ţşK.ff *t/Hteu4' r^ «ţc Ti'Uw^ 7* 'l'-.y «i^y ^eJ 4** ^ iAMV'r-v^t'iK7rS^a-^^- ~J /K f^a'H6&7XP ir*/*£<*, jf&fr'i-fi u/t*££*i yyU: £6 4"-y'f7Y"-p*i'' jr*> 4* -V~ xN- J'i??* -/* (J- -rr*^*- '&'/)•’ !+'•;*■ fit 7-ri. **.& rtTtxrfîy»')A'iy<)^ \++\]ţyfafy{.r/t*^&4*4t,*\l*4~kfC7i*'!f ■ '' 4 ^«ttyfO Z6176 rt'li^vXfreyy V “^' 7 «■■*y\y*7»V^(5/?/v)^i^.i■}&/4ypi*/tt^v"^ i -.^«o^ pt\*ytNj" t’T*^ /*4ţkfft7e*4*fyTi?iy A ir» XY** ^efif~"*’{'f**?i^' * f* ^^e> h-fr£iO/l*(k\J7rţ£-r<*'\','*'&!7*ltTt(.-fo **r^ Vtyt e^ typ 4* frP'i'rf '/,"Atf ‘^^^'7, p6J‘,V'{'JţlOV4?VS£N(-fţ y A •*-£-rr"C? r*l,l‘fi‘4* 7/l*-4*yi'' • t * Scrisoare în greceşte a lui All-beiu către g.^. "--/a Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. VII. vmw.digibuc.ro N. Iorga. Noi acte rom* tmi Sibffu. IV uu,t>âi * • 7?*'<£ ■ /ZNUao {T ' '"/• *"-f»(ffrW/ca?^ '^f ■ nJn>?*< ÎTT.rrj ^ _>* î {^7'r' ^7— fo««rf-'ttr>‘#-- J„ttfu,«2.c7y..ifp.(JJ„.\ f*#- rp^'*UL.*& m ' J~ j c?fu^ . ifyrtfj* • ^ •’ wtfeffiZ. fi^ţA- $ a<- rrhr4*)T: fif-'t?' fr£/«‘‘â‘fr(Msâfc'r^"'7"rff)frj, \-r?«f* (?7'f“ ■ ‘A'-l+rfACA '• £*/*&-Jj'tjtf’' A fJ < •*«**? ' 1 Scrisoarea negustorilor din Târgovişte către Sibiieni A R. ~ Memoriile Secţiunii htork tCe- Seria III. Tom. VII. www.digibuc.ro N. Iorga, Noi acte româneşti Ia Sibiiu. V - 1 1 - ■ ■ , ■ i 1 - • Vtr->vX ’ ■■v J *-v\ ■J ^ {Ş.'i - : t 4 ^ Atrrjjr^- •; r; : ' 1 : i A H — A’emori.U Secţiunii Istorici. Seria Hi. Tom. Vil www.digibuc.ro N. Iorga, Noi acte româneşti Ia Sibiiu. VI Tf7SVi> tiji uxau t^nzo j^tvnvih l/z fe'F■ r\ vw^YZfieJaM'u/cŞ) zrcjhTjtÂâ^c^l t O * C ■' C-1 ^3f 1< TjtZo^~rrtH rtei'sir/jy- (jcJscoI^ApH^ -TX/VteeY'cYe NTrr{£Trnj ijVt'rT^’ojJ* <1^2 /mşl/VJtJ tilUcrYpa crf^'ţ-rnK^rtişW* • TrrJf rcT^r/jL (etTz T77 Scrisoarea lui Mihnea-Vodă-Radu către Sibiieni, 21 Iunie 7166(1658). A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. VII. * www.digibuc.ro N. lorga, Noi acte româneşti la Sibiiu. VII A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. VII. www.digibuc.ro N. Iorga, Noi acte româneşti la Sibiu*- VIII i . rtSr&Y 4.S •*/'rrrt v <•/• v bnZLJ~\ ^ -MV# ^yMr fii «vţ-nvrrxY e/rrfj ns / 'A"~ -’&is&S!? tiWT'r-TTW";)/Yi4aţ$ I -7*7 /7 tpunT” ■ *&z ■ i r'"î) rt>t “V ^ ^ rr“S» ^ , c/L -S. .N f">n<*>* ti^rrirtrrJ H -jt' ™t<- mtZX^Sr 7'^”4'mV/ŢV='‘(7'"' • *&»« V______I.______ J_______ _________ Î • ' _ ' ' Scrisoarea lui Mihnea Vodă-Radu către Sibiieni, 24 August 7165 (1658). A- R.— Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. VII. www.digibuc.ro N. Iorga, Noi acte româneşti la Sibiiu. Scrisoarea lui Mihnta Vodă-Radu către Sibiieni, 34 August 7166 (1658), A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice, Seria 111, Tom. Vil. www.digibuc.ro . Iorga, Noi acte româneşti la Sibiiuj ii t _________-U.V 3 •cJ- '* <7* n.t L \»&t VI Am I *t ‘'A' ,0 1 . - ■ * « «u» î-t sm< nrfttf n,K n’yy 1 1 rrr» «* • rX*'r Kmrfi n* m> V/(MW ţ(i4u> if m t_ K !?/&< Y t£r trt 2ru s -ni^YA "e l(* ’ .«iUct* a 4 Port scriptum la o scrisoare a lui Mihnea-Vodă către Sibiieni. A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom, VII. www.digibuc.ro N. Iorga, Noi acte româneşti la Sibiiu. XII Adrese ale scrisorilor lui Mihnea-Vodă Radu către Sibiieni, i. A. R. Memoriile Secţiunii Istorice, Seria llî, Tom. VII. www.digibuc.ro N. Iorga, Noi acte româneşti la Sibiiu, XIII A. R. —Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. VII. www.digibuc.ro MOMENTE ISTORICE DE N. IORGA MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE Şedinţa dela 26 Noemvrte 1926 I ROMANI ŞI TATARI IN EVUL MEDIU In ultimul număr din „Byzantion11 d-1 G. I. Brătianu atrage atenţia asupra unor Minoriţi martirizaţi de «Bulgari» la Cetatea-Albă în cei dintîi ani ai secolului al XlV-lea şi intitulează articolul său, după problema care se deschide, astfel: «Les Bulgares â Cetatea-Albă (Akker-man) au debut du XlV-e silele». Plecând dela anumite indicaţii din portulane, în care ce interesează, deci ce trebuie să urmărească o siguranţă neîndoielnică e numai coasta, despre o Bulgarie peste Dunăre în acest secol chiar, dela aserţiunea lui Abulfeda că oraşul eră «în ţara Bulgarilor şi a Turcilor* (adecă a Tătarilor) şi dela menţiunea în «Analele Minorilor» a lui Wadding despre fratele Angelo de Spoleto ucis prin părţile Mării Negre de «unii Bulgari», şi anume, după o relaţie anonimă, chiar la «Mauro Castrum», deci la Cetatea-Albă, D-sa observă că în Imposicio officii Gazarie din acelaş secol chiar se vorbeşte de «pagubele aduse Genovezilor în ţările supuse domnului împărat şi în Madcastrum şi. aiurea» («de dampins illactis Ianuensibus in terris subditis dicto domine imperatori tam in Maoocastro quam alibi») (22 Mart 1316). Cu dreptate d. G. I. Brătianu apropie mărturisirea Franciscanului de aceste abuzuri care aduc ruperea oficială a relaţiilor dintre Republica genoveză şi stăpînitorul din acest «Maoocastrum» care nu poate fi decît Cetatea-Albă a noastră. Şi, fireşte, caută să explice această dominaţie a unui biet principicul bulgăresc, de o situaţie aşâ 8 A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III, Tomul VII. www.digibuc.ro 2 N, IORGA 104 de şubredă supt măfeţul lui nume de Ţar, de «împărat», în locuri aşâ de depărtate, cu care el nu puteâ să aibă pe Mare, ba chiar, fără mari greutăţi, pe uscat, o comunicaţie. Stăpînirea de fapt a lui Ciochi, fiul lui Nogai, peste toate ţinuturile ruseşti de Apus, carpatice şi dunărene îi dă uşor explicaţia: Svetoslav, fiul lui Gheorghe Terteri Cumanul, un vasal al acestui Han mongolic, eră cumnatul Tătarului şi el îl şi înlocui o clipă, după ce prin trădare îl ucisese. Astfel «împăratul» bulgăresc nu eră decît continuatorul, de sigur nominal, în ce priveşte regiunile de Nord, al atotputernicului domn al stepei, rebel el însuş împotriva Hanului legitim al Hordei de aur. Numele de Eltimir pentru fiul lui Smileţ-Smiltzes, domnul coastei Euxinului, e încă o documentare a acestei influenţe. In sfârşit aici şi la Vicina, unde iarăş se strecu-raseră Franciscanii, semnul «tanghei» tătăreşti în portulane din acest timp arată de ce caracter eră dominaţia, şi asociarea Bulgarilor cu «Turcii» la Abulfeda întăreşte această părere. Şi, fiindcă d-1 Brătianu admite şi o simplă cedare a vămii de către Hanul legitim către un aliat contra uzurpatorului, se poate aminti o asemenea cesiune în Ţara-Românească la începutul secolului următor în folosul unui pretendent bulgar refugiat în ţara lui Mircea-Vodă * *). La 1330 însă, când eră chinuit şi ucis Ioan cel Nou la Cetatea-Albă, vama eră din nou în mânile adevăraţilor stăpâni ; «Dimitrie», adacă, am spus-o şi aiurea: Timur, prinţul Tătarilor x), de pe la 1330-40 (menţionat cu alţi doi begi: Cadlti şi Caizi în 1333), nu eră decît unul din beneficiarii ultimi ai unei dominaţii care avuse odinioară cu totul altă soliditate 3). II Cu această ocazie autorul interesantului studiu vorbeşte şi de acea convieţuire politică între Români şi Tatari pe care o adevereşte între altele pasagiul lui Ioan Cantacuzino despre «Geţii de peste Dunăre, cari au aceiaş armătură ca Sciţii» sau acela din Nichifor Gregoras despre «Masageţii de peste Istru.., Alani, cari, fiind creştini, dar supuşi de mult cu *) I. Bogdan, Relaţiile Ţării-Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungurească, I, pp. 14-5. *) Iorga, Chilia şi Cetatea-Albă, p. 38; Zimmerinann-'Werner-Miiller, Urkunden-buch, II, p. 315, No. 917. ’) După Culacovschi, d-1 Brătianu menţionează şi declaraţia Mitropolitului din Vicina că nu-şi va părăsi Scaunul (p. 165, nota 3). www.digibuc.ro MOMENTE ISTORICE 3 l°5 sila de către Sciţi, robiau fără voie cu trupurile, dar totdeauna a dăinuit la ei aplecarea către ideia autonomiei şi osebirea de către păgâni 1)». Ea a fost o realitate plină de însemnate şi durabile urmări pentru veacul al XlV-lea, când se întemeiază cea dintâiu Domnie romînească, dar originile ei sânt de fapt mult mai vechi, coincizând cu începuturile chiar ale dominaţiei tătăreşti în Europa orientală. Oricâte distrugeri ar fi provocat năvălirea Tătarilor — şi ruinele lăsate le adeveresc în destul —, ea n’a avut caracterul nimicitor care i se atribuie de creştinătatea speriată. In «Observations sur le commerce de l’Europe au moyen-âge», am arătat ce importanţă a avut pentru relaţiile dintre popoare, pentru schimburile de comerţ, pentru disciplinarea legăturilor economice, această împărăţie întinzându-se pentru decenii dela Altai până în Carpaţi. Dar trebuie să se mai adauge ceva. Dacă ziduri s’au sfărâmat înaintea Tătarilor şi biserici au căzut la pămînt, dacă mari bogăţii orăşeneşti au fost pierdute, omul sărac dela ţară n’a suferit aşâ de mult. Ba uneori, atras el însuş de acest mare val cuceritor şi jăfuitor, el a preferat, decât să rămâie la gospodăria lui ameninţat ori să şi-o facă din nou după ceasul pustiirii, să între şi el în acest danţ ostăşesc fără păreche, din care puteâ să câştige ceva. Astfel s’a născut colaboraţia militară între Români ţi Tatari. Mărturii neobservate, şi dintre care unele vor trebui mai de aproape controlate, o dovedesc. Tot în cartea părintelui Golubovich, Biblioteca bio-bibliografica della Terra Santa e delVOriente franciscane (Quarecchi), şi anume în chiar *) *) Ioan Cantacuzino, I, p. 465: Ol nigav “lingav Fixai ol â/sâaxevoi xotq Zxv-&aic; wc xă noU.d elaiv Inncrtaţdxai, xaxă av/i/iaxlav Tiaoivxeq ngbc exTtXrjSiv xfj oxv&ixţj oafouyyi %Q7\adai, Gregoras, I, p. 204: Ol dnig xov “lingav Maaaayhai... ’AXdvoi.., ol <5i) xal xgicniavol xvyxdvovxeg, ăvw&ev Sneixa xfj fhatq. yeigl rwv Zxv&ăv •Cnax&ivxec; ow/mai fiev eâovAeuoav ăxovxec, xrjv 6â yviâ/irjv avzovopilag ăel xateplpgcooxev îtpeoic xal xcov doefiwv ăĂXaiglmotc. Citate întâiu în Iorga, Geschichte des rumănischen Volkes, I, p. 143, nota 2. E adevărat că în călătoria din Orient a lui Ioan de Marignola (1334) se vorbeşte de Alanii din Caucas: «Summi eciam principes sui Imperii tocius plus quam 30 millia, qui vocantur Alani et totum gubernant Imperium Orientis, sunt christiani re vel nomine et dicunt se sclavos Pape, paraţi mori pro Franquis; sic enim vocant, non a Francia, sed a Franquia» (Fontes rerum bohemicarum, IV, p. 495). Cl.ibid., p.496: «Quem (S. Ieronimum Pa-pam) venerantur Thartari et Alani» Dar aceia nu sunt nici peste Dunăre, nici capabili de a fi socotiţi ca Geţi şi Masageţi, «• www.digibuc.ro 4 N. IORGA 106 volumul II, din 1913, întrebuinţat de d-1 Brătianu, la paginile 507—8, se află acest pasagiu: «II cronista francescano umbro, frate Elemosina, che ci rifâ la storia del duplice assedio di S. Damiano (1240) e di Assisi (1241), attingendo alle fonti del Celano (Pennacchi prof. Francesco, Legenda S. Clarae Virginis, Assisi 1910, capp. 21-23, pp. 30-33) e alle suore di S. Damiano, sicut nobis sorores retulerunt, riferisce che nel-l’esercito guidato da Vitale di Aversa, oltre le truppe di Saraceni, v’erano anche de ’Valacchi e de’ Cumani, tribu tartare stagionate trâ le foci del Danubio e del Dnieper (cod. assisano no. 341, fol. 117 V.Vedi il testo da noi pubblicato nel numero unico Assisi S. Damiano, 22 sett.1912, PP- 33-35»)- Am căutat pe multe căi, şi prin scrisori la Assisi, rămase fără răspuns, şi prin Şcoala română din Roma, şi la Florenţa, prin colegii de acolo, cu prilejul unei recente călătorii, să capăt cunoştinţa acestui text, dar fără niciun folos. Până ce voiu fi mai fericit în această investigaţie, ajungă constatarea că la 1240-1, fiind atacate localităţile S. Damiano, unde eră o mănăstire de maice, şi Assisi însăşi, de Vitale di Aversa, în oastea acestui profanator se găsiau Saracini, adică Tatari, împreună cu «Români şi Cumani, triburi tătăreşti aşezate între gurile Dunării şi ale Niprului». Avem însă şi o altă probă, contemporană, a posibilităţii acestor raporturi de colaborare. Se ştie cât datoreşte cunoştinţa realităţii năvălirii tătăreşti călugărului Roger, a cărui povestire, o «jalnică tragedie», Miserabile Carmen, a fost tipărită şi în Monumenta Germaniae Historica, XXIX x). In expunerea lui tânguitoare, dar de o sănătoasă obiectivitate, se arată că «n’au ars nici sămănăturile, nici fâneţele, nici casele (nec fruges nec stramina, nec domos aliquas combusserunt). Şi, ceeace e de mare însemnătate pentru noi, pretutindeni, în acest Ardeal invadat, ei instalează regimul românesc patriarhal de cnezi: constituerunt canesios, id est balivios, qui iusticiam facerent et eis epuos, animalia, arma, exenia et vestimenta utilia procu- *) *) In Hurmuzaki, I, se reproduc la paginile 212—3 numai câteva cuvinte din introducere. Notiţa dela pagina 188 cu sutele de mii de morţi în Ardeal e mai mult un document de psihoză. V. p. 555 din M. G, H.: Bochetor autem cum aliis regibus fluvium qui Zerech dicitur transeuntes, pervenerunt ad terram episcopi Comanorum, et ex-pugnatis hominibus, qui ad pugnam convenerant, ceperunt ten am totaliter occupare». «Facem habebamus et fora, iustaque unicuique iusticia gerebatur..., conveniebant canesii pene qualibet sentimana ibid., p. 563». Ei chiamă locuitorii la dânşii, cu femei şi copii, Ei primesc darurile, www.digibuc.ro 107 MOMENTE ISTORICE 5 rarent». Şi el adaugă că «domnul» său are unul din suta de «chinezi» şi «cârmuiâ aproape o mie de sate» (p. 563) 1). Adaug în sfîrşit o altă mărturie, până acum trecută cu vederea. In Annales SchefftlarieTtses, cuprinse în «Quellen und Erorterungen zur bayerischen und deutschen Geschichte», I, Miinchen 1856, — izvor important şi pentru istoria cruciatelor —, se vorbeşte de prada tătărească «la Poloni şi în toată Rusia» (Polanos et totam Ruzziam), şi se adaugă o lămurire care concordă perfect cu ştirea despre participarea Românilor la atacul din Italia pomenit mai sus: «li s’au adaus falşi creştini şi o mulţime de eretici, după a căror învăţătură multe mănăstiri s’au dărîmat, mulţi credincioşi au fost omorîţi de dînşii2 *)». După năvălire o parte din Romîni rămaseră supt Tatari, dela cari au învăţat meşteşugul luptei cu arcele şi de-a călare şi un sistem de vămi care a rămas până la sfârşitul vieţii noastre medievale. In schimb când, Tatarii dunăreni, ZxtiOai nagiargioi, în număr de vre-o 10.000, năvălesc şi pradă prin Bulgaria lui Svetislav, mergând până la Mesembria, «Vlahii dintre Constantinopol şi Vizia» se strămută mai jos *}, precum se strămută mai târziu «Alanii», cu episcopul de Vicina4). III O DOAMNĂ VENEŢIANĂ A MOLDOVEI ? Intre rapoartele cunoscutului agent imperial Schepper (Cornelius Duplicius de Schepper), publicate de baronul de S. Genois et Yssel de Schepper, în revista Belgia, XX (1856), se cuprinde (p. 152), la data de 7 Iunie 1533, această curioasă ştire: «Nous avons entendu que la fille bastarde d’Aloisio Gritty estoit donnee en mariage â un que Ies Grand Empereur debvoit pourveoir du vayvodat de la Valacie». *) Cf. şi Fontes rerum bohemicarum, III, cu textul din Monumenta Germaniae historica. Pentru explicaţia generală L. Cahun, Introduction â l'histoire de l'Asie, Turcs et Mongols, Des origines â 1405, Paris, 1896. 2) Quibus adiuncti sunt falşi christiani et multitudo hereticorum, quorum instinctu multa monasteria subversa, multitudo fidelium ab ipsis sunt necati. Quorum timoie omnis ecclesia turbatur et verbum cruciş publice in omnibus ecdesiis predicatur, et multitudo hominum in universis mundi partibus signatur ad resistendum ipsis (p. 389). Găsim la pagina 1241 şi echivalenţa din izvorul italian: «Sarraceni dicti Tartari». *) Pachymeres, pp, 80, 107—8. *) Ibid,, p. 307 şi urm. www.digibuc.ro 6 N. IORGA 108 Aloisio Gritti, fiu bastard de doge, begogli, ajuns mare vameş turc, favorit al lui Soliman-cel-Măreţ şi în stare să uimească Ţarigradul cu luxul îmbrăcăminţii lui pe jumătate occidentale, cu strălucirea unei locuinţi care eră ca un harem creştin 1), viitorul «rege al Ungariei» în speranţă, care va cădea şi prin răsbunarea rivalului său Petru Rareş, şi-a dat fata — ori voii să şi-o deie — după un pretendent la tronul Moldovei. El nu putea să fie decât Ştefan, fiul lui Alexandru, acesta din urmă fiu al lui Ştefan-cel-Mare, — acela care, ajungând la Domnie, era să fie, Lăcustă pentru ai săi, jertfă a răsbunării unei ţări jignite. La acea dată de 1538, se pare însă că nu eră lângă dânsul o Doamnă. IV DATORII ROMANEŞTI IN VEACUL AL XVI-lea In timpul din urmă, cunoştinţa aventuroasei vieţi a lui Petru-Vodă Cercel s’a îmbogăţit prin descrierea silinţilor şi încercărilor lui la Con-stantinopol cuprinse într’un manuscript al Bibliotecii Arsenalului din Paris, unde a descoperit-o d-1 T. Bulat pentru a o tipări în a mea Revue historique du Sud-Est europeen, anul 1926. Nu se ştia însă izvorul apusean al cheltuelilor lui şi purtarea pe care a avut-o faţă de aceia din Franţa cari l-au ajutat cu bani la nevoia lui în 1583. O notiţă inedită în ms. francez (1192 al Bibliotecii Naţionale din Paris. Traitez et ambassades de Turquie depuis 1574jusques âi62o, tome III, p. 44), suplineşte această lipsă, arătând un datornic rău de plată al abatelui Strozzi şi al numitului La Corde în fratele lui Mihai Viteazul: «Le prince de Valaquie Petona (sic), qui nagueres avoait este 1) V. Viaggi fatti da Veneţia alia Tana, in Persia, in India, in Costantinopoli, con la descrittione particolare di cittă, luoghi, siti, costumi, et della Porta del Gran Turco et di tutte le intrade, spese et modo di governo suo et della ultima impresa contra Porto-ghesi, in Vinegia, MDXLIII, p. 155. V. şi urm.: «vive con Turchi al modo turchesco et con christiani alia christiana» (fol. 157). La el mănâncă o mie de oameni, dintre cari 500 de sclavi şi 600 de cai. «Veste in tutto alia turchesca, eccetto che non porta il tolu-pante in testa, ma porta uno caselletto di zibellini in forma di piramide, come sogliono portare gli Ungari». Sprincene unite, nas de vultur, strâmb; bărbos: la cincizeci şi patru de ani arată patruzeci. Vorbii turceşte şi greceşte. «Aspira molto; per quanto si dice al regno di Ungaria o almeno a (qualche) parte d’esso, come seria della Transilvania», şi anume «con la sola virtil» (fol. 158). — Un exemplar la Biblioteca Naţională din Paris, Rezerva, J 154. Biografia lui Gritti a fost scrisă de Kretchmayr, şi este şi în traducere ungurească, www.digibuc.ro 109 MOMENTE ISTORICE 7 restitue en sa province par le moien, entremis et auctorite de S. Maieste et de l’ambasadeur Germigny, ne s’est pas veritablement comportă comme il devoit â l’endroit de certaines bonnes et honnestes personnes, comme est l’abb6 Strossy, le medecin La Corde et autres qui luy ont presta de l’argent en ses necessitez par-deşa, outre Ies liberalitez et faveurs qu’il a receues de Sa Maiest6 et autres grandes â son occasion, ayant eu assez de temps et moien d’envoier paier ses debtes â ces pauvres gens-lâ. Ledict abb6 y est pour deux mii tant d’escus et ledict La Corde pour quasy autant, selon que Sa Maiest6 est advertye, et ne sont pas personnes â qui une telle perte ne cause tr&s notable prejudice. Et mes-mes qu’ils ont emprunt6 Ies sommes pour l’en accomoder en sa ne-cessit£, â l’occasion de quoy ledict sieur de Lancosme fera faire tout office et bonne poursuitte pour le rembourcement desdictz deniers et advisera Sa Maiest6 de ce qu’il y pourra advancer». Acum vreo treizeci de ani, tipăriam în Studii ţi documente, I, p. 34 şi urm., jurnalul de călătorie în Moldova, la 1585, al lui Franţois Pavie, baron de Fourquevaulx. Revăzându-1 acum, pe manuscriptul din aceiaş bibliotecă, pentru amănuntele înseşi ale călătoriei în Orient (v. Revue des cours et confdrences din Paris, an. 1926; şi tiraj a parte: Voyageurs fran-ţaisen Orient, supt presă), observ că lăsasem la o parte pâra lui împotriva marelui negustor al Moldovei, urmaş al bogatului Constantin Corniact, care, în schimb pentru bani, dăduse Francezului o poliţă la Liov, ce se dovedi fără valoare. Reproducem aici această însemnare: «En ce lieu (Lemberg) je me trouvay en grand peine, d’autant qu’ayant bai 116 â Jassy tout ce peu d’argent qui me restoit, au grand commercier, qui est celuy qui arrente au duc de Moldavie tous Ies revenus de son duche, pour le faire rendre k Leopoli, pensant faire un mesnage dont j’esperois gaigner par moyti6 sur Ies especes, Ies lettres qu’il m’avoit baill6es furent de nulle valeur, envers ceux â qui elles estoient adres-sees, tellement que je me vis avec si peu de moyen qu’â peine avois-je de quoy payer mon hoste, et de me resouldre de retourner â Jassy j’ap-prehendois la longueur de l’aller et du retour, le retardement de ceux avec qui j’estois, le danger des larrons et la crainte de n’advancer rien au recouvrement de mon argent, si bien qu’il me fallut resouldre â la perdre et â courre la fortune du retour en Italie sans estre guere charg£,— moyennant l’ayde de ceux qui, mieux advisez que moy, avoientpris la peine de le porter quant â eux, ne regrettant en ceste mienne perte que www.digibuc.ro 8 N. IORGA IIO l’accourcissement de mon voyage, qui â ceste occasion fut rappetisse de beaucoup et un dessein d’aller bien avant soubz le Nord par force rompu on remis k une autre fois». V O EDIŢIE ANONIMĂ A LUI PEYSSONNEL Nu se ştie că lucrarea, des întrebuinţată, a lui Peyssonnel despre comerţul Mării Negre a mai avut o ediţie şi nici condiţiile în care ea a fost publicată la Amsterdam-Rotterdam-Utrecht în 1787 (Observations sur le commerce de la Mer Noire et des pays qui labordent,auxquellesonajoint deux memoires sur le commerce de Smyrne et de Visle de Candie). Se vorbeşte de un planai lui Louis Antoine Duvalz şi Morasin. Primul dă în 1784 manuscrisul la Amsterdam: stătuse nouă ani la Tatari. Dela Constantino -pol dă ştiri medicul Brossard; se adaugă ale unui Evreu din Iaffa, ale unui Armean venit din Cuban, ale unui Evreu din Trapezunt, ale unui Georgian din Persia, ale unor «patroni greci», ale consulului Franciei în Candia, care fusese resident cinci-şase ani în Crimeia, d. P i ***. Se verifică apoi cu persoane foaste în Crimeia. Şi totul pare a fi inventat. In Lettres sur Constantinople de M. l'ahbi Sevin, de VAcademie des Inscriptions et Belles Lettres, icrites pendant ssoa sejour dans cette viile, au comte de Caylus, suivies de plusieurs lettres de M. Peyssonnel, de la mime Academie et d’autres savans, Scrites aumeme, contenant des ditails curieux sur VEmpire ottoman; on y a joint la relation, etc., le tout imprimi sur Ies originaux inidits et revu par M. Vabbi Bourlet de Vauxcelles, Paris, an. X (1802), Peyssonnel îşi anunţă cartea despre Creta veche (p. 81 şi urm.) şi, cu privire la lucrarea arătată mai sus, adaugă: «Un Parisien appe!6 M. de N. . . y, apr£s avoir eu d’assez mauvaises affaires en France, est venu en Levant, ressource ordinaire des gens qui ne savant oii donner de la tâte; il m’a 6t6 adress6 de Constantinople, et, apr£s avoir demeure chez moi pendant prâs de deux ans, pour m’aider dans mon travail, en qualite de copiste, m’a quitte avec de tr£s mauvais pro-c6d& et m’a donn6 lieu de le croire capable de quelqu’infid£lit6 litte-raire. S’il venoit par hasard, Monsieur, k publier comme sien quelqu’un de mes manuscrits qu’il a eus entre Ies mains pour me Ies copier, je me flatte que vous voudrez bien le revendiquer. II n’a d’autre ouvrage â lui qu’une grammaire du grec vulgaire, qu’il a compos6e ici, sous mes yeux, et que je ne m’aviserai certainement pas de r&damer ?. Mais www.digibuc.ro III MOMENTE ISTORICE 9 tout ce qu’il pourroit donner qui eut rapport â l’Histoire de Constan-tinople ou des anciens peuples, sur la geographie ancienne, sur la Tar-tarie, sur le commerce de la Mer Noire, sur celui du Levant, etc., m’appartient et ne peut avoir 6te pris que dans mes manuscrits, mes notes, ou ma correspondance, ce que je suis en etat de produire» (pp. 83-4; an. 1762 *). VI UN MEMORIU AL LUI POUQUEVILLE DESPRE ROMÂNII DIN BALCANI Se ştie cât folos se trage din descrierea, dată de Pouqueville, călătorul şi consulul francez de pe la 1800, a Românilor balcanici, pe cari i-a cunoscut în amănunte. Nu s’a băgat de seamă însă — afară de o menţiune a d-lui G. Murnu, care mi-o semnalează — un foarte bogat memoriu al lui despre «Iliria veche şi modernă», publicat în «Memoriile Academiei de Inscripţii» din Paris (XII, p. 317 şi urm.). Al patrulea memoriu despre Iliria, «tratând în special despre coloniile valahe stabilite în Iliria şi Grecia continentală» *), se sprijină pe Nicolae Costin tradus de Amira, pe Filipide, pe «Observaţiile istorice şi geografice» ale lui Peyssonnel, pe de Guignes, istericul Hunilor, care, ca şi un învăţat ceh modern, «fait venir Ies Valaques du Turquestan», pe Engel, pe o notă a lui Ducange la Villehardouin, pe Cronica Moreii. Scriitorul francez e foarte prielnic Romanilor din Balcani. Afirmă că «vlack derive de la langue hongroise et qu’il correspond au nom de Roumounis ou Romains» (p. 321), că Morlacii «se qualifient de Hu-lahs», că numele lor înseamnă «Vlahi deîa Mare» («Morwlaques doit se traduire par Valaques maritimes ou par Athalassiens, denomination *) Cf. şi broşura «Lettre de M. de Peyssonnel, ancien consul gănăral â Smyrne, ci-devant consul de Sa Majestă auprăs du Khan des Tartares, ă M. le marquis de N..., contenant quelques observations aux Mămoires qui ont păru sous le nom de M. le baron de Tott», Amsterdam, 1785. Se spune acolo (p. 59): «J’ai traversă comme lui la Moldavie et la Walaquie; j’ai reconnu la vărită de tout ce que le second volume des Mămoires contient de relatif â ces deux provinces dont j’ai donnă l’histoire abrăgăe dans un ouvrage intitula: Observations historiques et găographiques sur Ies peuples barbares qui ont habită Ies bords du Danube et du Pont Euxin, imprimă â Paris en 1765». *) Un quatriăme mămoire qui trăite spăcialement des colonies valaques ătablies dans l’lllyrie et dans la Gr&ce continentale. www.digibuc.ro IO N. IORGA 112 employde par Constantin Porphyrogenete», deşi pe rînd li s’a zis «Ser-bles, Labes ou Vlahes, Uscoques, Ha'idouts, Oulaks»); el arată ca Români pe acelea din elementele romanice care trecuseră supt rubrica de Al-banesi: «par une semblable erreur on a pris pour des Albanais d’origine Ies habitants de la Megalovlachie et de 1’AnovIachie», dintre cari ultimii cuprind treizeci de triburi. Istoria luptelor lui Villehardouin prin «Va-lahia» dela Patragic şi Zeitun, unde Teodor Duca e «souverain de la Valachie et sebastocrator de Românie», atacul lui Gauthier, duce de Atena, în «la Valachie situee dans la Hellade», acţiunea Malacasilor şi Mazaracilor în 1378-9, a Megalovlahiţilor din Tesalia, rămaşi liberi şi după căderea Salonei şi Ianinei, e expusă cu atenţie şi simpatie. Şi iată rândurile frumoase în care el prezintă îndărătnica menţinere seculară a Românilor în acele locuri: «Forts des positions oii ils etaient embusques, ils eurent la sagesse de rechercher en temps opportun, auprâs des Sul-tans, une capitulation capable de rendre leur condition meilleure que celle des raias. Depuis le commencement du Xl-e silele, vingt-quatre gen6rations de Roumains occupent Ies montagnes de l’Illyrie, de la Thrace, d’une pârtie de la Macddoine, de l’Epire et du Pdloponâse. Les pâtres sortis de l’Ausonie ont assist£âla chute de l’Empire grec; ils ont vu defiler devant laens montagnes Latins, Normands, Cata-lans, Franşais: empereurs, Cesars». www.digibuc.ro INFORMAŢIUNI GERMANE DESPRE ROMÂNIA ŞI BASARABIA PE LA 1860—70 DE N. IORGA MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE Şedinţa dela iy Decemvrie ig26 De multă vreme urmăresc adunarea ştirilor privitoare la ţările noastre care se găsesc în descrierile călătorilor, făcând din clasarea lor pe materii ceeace am numit «Istoria Românilor prin călători». Din materialul ce am izbutit a strânge s’au putut face patru volume, dar datele noi, scoase din materialul rar şi adesea necunoscut, iese la iveală aproape zilnic, aşa încât peste puţin va fi nevoie de o nouă ediţie a cărţii mele. înainte de a înfăţişă nişte izvoare germane până acum trecute cu vederea, e util, cred, să încerc o împărţire pe categorii a acestor descrieri de călătorie. Cele mai vechi au de criteriu curiozitatea. Se spun lucrurile care se par nouă, se redau scenele neobişnuite, se înseamnă ceea ce se arată neaşteptat. De aceea astfel de cărţi atrag prin accidentele şi incidentele pe care le cuprind. Un adaus de «ştiinţă» se întâmpină în al XVII-lea veac, şi, mai ales în a doua jumătate a lui. Interesul acestor descrieri e atunci cu mult mai mic şi informaţia arheologică prin care se înlocuieşte nota distinctivă de până atunci nu reprezintă o compensaţie. De pe la 1750 critica politică, socială, religioasă a «filosofiei» domină paginile călătorilor. Nu se observă mai nimic pentru a zugrăvi ori pentru a da informaţii ştiinţifice, ci se caută, cu sau fără dreptate, prilejul de critică. Şi adevărul nu odată e jertfit pentru a se putea atacă aiurea ceeace caută a se distruge în patria însăşi a călătorului. 9. A. R. — Memoriile Seef'unii Istorice, Seria III. Tomul VII. www.digibuc.ro 2 N. IORGA 114 După această a treia fază, romantismul culege ceia ce i se pare exotic, de o coloare neobişnuită, de linii bizare sau chinuite. Se are în vedere ceia ce place unui public care înainte de toate urmăreşte ineditul. Câteva decenii mai târziu antiromantismul economic cucereşte terenul, şi literatura de călătorie se resimte la aceasta. De acum înainte se caută ocupaţiile economice ale populaţiilor, rodul muncii lor, efectul ei asupra finanţelor Statului; se indică sau se studiază noile probleme de producţie, de circulaţie, de împărţire a bogăţiilor, şi se consideră în legătură cu felul şi mecanismul muncii şi situaţiile morale. Intre aceşti călători dintr’o mai nouă categorie călătorii germani au o nuanţă deosebită. In această epocă avântul poporului lor se îndreaptă asupra Dunării, urmărind mult timp ţinta germanizării ei economice, şi de aceiaşi Germanii salută orice consolidare la gurile fluviului pentru că astfel se opreşte o expansiune rivală din partea Rusiei. Planuri de colonizare în Orient domină politica naţională germană în deosebitele State, şi orice Stat din Sud-Estul Europei e considerat supt raportul unei întinderi a surplusului de populaţie germane în aceste ţinuturi. In categoria aceasta intră şi lucrarea D-rului Quitzmann, ale cărui scrisori de pe timpul războiului Crimeii sunt în adevăr de un mare interes, şi pentru împrejurările din Serbia şi pentru cele dela noi. Considerând pe Bănăţean ca pe un Urmetisch, care a luat foarte puţin din civilizaţia imbiată lui de vecini, fiind încă impovărat de amintirea trecutului de milenară robie, prezentând pe Românii dela Deva, cu nemeşii în frunte, «walachische Edelleute in schlichter Bauern-tracht mit ihren weissgrauen Tuchmănteln», la alegerea pentru dietă, condamnând încercările inutile de maghiarizare şi profetizând vremea când, în loc de maghiarizare, elementele celelalte din Ardeal se vor pierde între Români 1), descriind Braşovul cu Grecii, Românii şi Ar- *) *) Wenn sie sich aber alsdann schmeichelt, dass es dem magyarischen Element gelingen werde das romanische seinerseits zu assimilieren, das heisst zu magyari-sieren, so mochte dies dochals einesehr gewagte Hypotheseerscheinen, wenn man sich etrwas in Siebenbiirgen und Ungarn umsieht und findet, dass von den Rumănen die hier unter den Magyaren wohnen, kein einziger noch zum Ungarn geworden ist, wăhrend andererseits die Magyaren, welche unter Rumănen wohnen, wie in der Moldau, sich von Jahr zu Jahr vermindern und trotz ihres Zusammenhaltens in der romanischen Bevolkerung allmăhlig aufgehen. Es lăsst sich also schon jetzt mathematich der Zeitpunkt voraus bestimmen, an welchem nicht etwa durch Ver- www.digibuc.ro 115 INFORMAŢIUNI GERMANE DESPRE ROMÂNIA ŞI BASARABIA PE LA 1860—70 3 menii lui, cu boierii de pe promenadă cari ascultă muzică de Ţigani, ca şi cei dela Arpatac şi Borsec, el trece graniţa pe la carantina d-rului Vasici, scriitorul, mănâncă mămăligă cu ceapă la cârciuma din Predeal, trece pe la Colibaşi, ajunge la schitul de acolo, pe care-1 descrie cu hrana lui simplă de ţară, se coboară la Sinaia, unde «doftorul» care merge la «Ţarigrad» e tot aşâ găzduit, se opreşte la starostele Carcalechi din Câmpina, negustor de lână din Macedonia. Pe drum mai departe vede biserici cu fresce, case noi de boieri, grămezi de cucuruz pe cîmp, femei cu furca ’n brâu, cruci de drumul mare, etc. Foarte învăţat, face la fiecare pas note istorice şi arheologice. La Bucureşti, se uimeşte de haosul mişcărilor. Se amestecă doamne ca la Paris, cavaleri ca la Viena, boieri cu calpace şi bărbi albe, vizitii englezi, jăgeri cu pene, faietoane cu jockei în fes şi Arnăuţi. Ajunge a deosebi pe boierii cari «jupoaie pe ţăran» şi petrec cu venitul muncii lui la Paris şi Viena, femei ca la Paris, «care poartă conversaţie cu o uşurinţă de mirat». Se interesează de măsurile lui Alexandru Ghica şi Gheorghe Bibescu pentru înaintarea ţării şi prezintă şcoala de meserii a regimentelor cu patruzeci de şcolari, învăţând tâmplărie şi lăcătuşerie pe lângă desemn. Asistă la o paradă, la masa garnizoanei, unde ofiţerii înşişi servesc şi sunt duşi pe umeri de soldaţi după horă; seara sunt artificii la Şosea, pichete de ulani şi dorobanţi ţinând ordinea; pe străzi transparente cu numele părechii domneşti, cu temple greceşti, etc. In «tribuna», în «cortul» dela mijloc, pentru boieri, «cele mai frumoase obrăjioare de doamne». Ţigani cântă cântece naţionale. Nu-i plac însă casele, rar frumoase, cu forme corintiene solide; cele mai multe par «făcute de zahăr». Bisericile-i displac, afară de a Colţii pentru partea «suedeză», dar menţionează chioşcul şi primblarea dela Mitropolie. La Şosea vede temple de lemn şi ruine artificiale, o maşină de apă. II interesează tot ce priveşte medicina lui, Dr. von Mayer, vienez, dus cu Vodă în Oltenia, Sasul Witmann, medic militar, Cehul Ha-tscheg, tot în armată, medicul de judeţ Warkum, din Wurttemberg, Grunau de la Filantropie, Sacarelli, Nisati, hirurg, Dr. Leibl dela carantina din Giurgiu, unde călătorul se opreşte la Hotel de Valachie, spi-ţerul Curţii Steege, care recomandă o farmacopee munteană. Spitalele «nu schmelzung der gegenwărtigen Nationalităten eine sogenannte siebenbtirger Nation entstehen wiirde, sondern an welchem vielmehr die drei iibrigen Volkerstămme in dem romanischen Elemente vollltommen aufgegangen sein werden (p. 201). 9* www.digibuc.ro 4 N. IORGA Il6 stau în nici o privinţă în urma institutelor similare ale Statelor celor mai liberale, ba chiar le întrec prin noutatea lor şi potrivita organizare»^). Alături cu Poenaru, «ein ebenso feingelbildeter als geistreicher Mann», cercetează Şcoala normală cu patru clase, Gimnaziul cu şase şi un adaus pentru filozofie, litere, drept şi matematică, având vreo douăzeci de învăţători în curte, Muzeul cu vase etrusce de pe moşia lui Vodă. De la el va fi aflat gândul de unire cu Moldova şi Ardealul ). Dar în rândul întâiu îl interesează Germanii lui, pe cari ar voi să-i crească prin colonizări, peste cei 30.000 de sudiţi. Semnalează foaia din Bucureşti a profesorului Schweder, Deutsche Bukarester Zeitung, reapărută apoi «dela începutul lui 1848», otelul lui Brenner, Vienez, sosit dela 1828-9, profesorii D. de Kladny, Schwesler, Berbics dela Sf. Sava 8). Un German, zice el, a lucrat şi la Podul Mogoşoaii. Poporul nu-i displace, cu toată «galomania». E un mic popor doritor de plăcere (ein genusssiichiiges Volklein), dar simpatic în această Lebens-lust a lui. A spune această aplecare nu e o «mustrare pentru acest neam vioiu şi vrednic de respect» (ein Tadel des wackern und ehrenwerthen Volkes). Şi el adaugă: «Caracterul romanic are un bun fond şi, dacă lipsurile pe cărei le-a inoculat puterea străină, se desrădăcinează pe încetul, de sigur îl aşteaptă un frumos viitor 4)*>. Astfel se ajunge fireşte la cei doi călători ai noştri — trei chiar, dacă se crede că autorul descrierii Bucureştilor si laşului nu este acelas ca > > * * şi autorul unei priviri asupra Domniei lui Vodă-Cuza, de care mă voiu ocupă întâiu. II In Unsere Welt (1866), importanta publicaţie germană din acel timp, cineva care a fost de sigur la faţa locului prezintă împrejurările, accidentele şi rezultatele stăpînirii, înţeleasă însă greşit, a Domnului Unirii. Bogată în statistici preţioase şi în observaţii adesea pătrunzătoare, această duzină de pagini cu tipar mic se mântuie cu aceste concluzii privitoare la persoana însăş a cîrmuitorului. Se recunoaşte lui Alexandru *) P- 333-s) P. 3ii. ») V. pp. 316—8. *) Pp. 333—4. Pretinde a fi învăţat şi româneşte. Unul îi spune anume stricat —ca să înţeleagă: « a Bukuresti medem ieste frumos»; p. 335- www.digibuc.ro 117 INFORMATIUNI GERMANE DESPRE ROMÂNIA ŞI BASARABIA PE LA i86o 70 5 Ioan I-iu «cîteva trăsături de energie şi îndrăzneală» x) (einige Ziige von Energie und Kiihnheit), deşi guvernarea neuitatului Domn s’a isprăvit prin «o gospodărie de metrese» (Eine Maitressemoirthschaft) şi un «cinism revoltător» (empdrender Cynismus). In linii largi, caracterizarea are acest cuprins: «De alminterea el puteâ, dacă voiâ, să facă o impresie impunătoare, şi anume se pricepeâ să isprăvească repede cu reprezentanţii Puterilor străine, cari-şi arogaseră mai înainte un amestec periculos în împrejurările interne şi a-i retrimete în marginile cuvenite. Cu un cuvânt Domnitorul Cuza eră un rotii spiritual, arogant, posibil într’un Stat orânduit, imposibil însă într’o ţară unde prinţul, în ciuda oricării Constituţii, trebuie să fie un stăpânitor prin sine însuşi s)v. Autorul, care semnează M. A. Ritter von Zerbioni di Spasetti, pare a fi cunoscut Bucureştii şi pe vremea războiului Crimeii. Atunci însă, ca şi în noua vizită pe care e vădit că a făcut-o, el nu vede direct împrejurările, ci prin ce-i spun membrii coloniei sau coloniilor germane, aşa încât avem în aceste pagini un document util al sentimentelor pe care le aveau aceştia între 1853 şi 1866 faţă de ţara care-i găzduiâ. Intîiu ce erau aceste colonii? Dacă episcopul catolic şi «Iesuiţii» lui nu sânt Germani, dacă pentru convertirea Evreilor lucrează o şcoală biblică engleză, colonia germană e în legătură cu acel episcop, printr’un Gesellenverein, care-şi are şi un teatru la reşedinţa lui, şi protestantismul, supt protecţia prusiană, are diaconese, cu şcoala lor, din Prusia, deşi mici eleve germane se duc şi la cutare pension francez unde a doua oară se descopere un scandal, care duce părechea de directori la ocnă. Două cluburi se ceartă între ele: cel catolic-austriac cu cel prusian-protestant. Saşii ardeleni, cari au un cor deosebit, încearcă o împăcare. Există şi o societate de tir, la care sunt înscrişi şi ofiţeri români, Domnul însuşi patronând-o, ceeace-i aduce critici. Aceşti Germani se simt ca acasă la ei, în ţara unde nicio piedecă *) *) Die Vereinigteti Fiirstenthiimer Moldau und Walachei. *) «Im iibrigen konnte er, wenn er wollte, einen imponierenden Eindruck machen, und namentlich verstand er mit den Vertretem der fremden Măchte, die sich friiher ein gefăhrliches Einmischen in die inneren Angelegenheiten angemasst hatten, leicht fertig zu werden und sie in ihre Schranken zu verweisen. Mit einem Wort: Fiirst Cusa war ein geistreicher, arroganter Rouă, moglich in einem geregelten Staat, unmSglich aber in einem Lande wo der Fiirst trotz aller Constitution wesentlich Selbstherrscher sein muss», www.digibuc.ro 6 N, IORGA 118 nu li se pune în exerciţiul drepturilor civile, unde e o libertate cum nu se află în Elveţia şi America, unde dările sunt mici şi boierii ajută pe străinii fără căpătăiu. Ei dau bani călugăriţelor catolice, diaconeselor, teatrului şi gazetei germane. «Germanii s’au organizat aici tocmai ca în ţara lor». Doamna Elena pune piatra fundamentală la biserica calvină. Au oţele germane, cafenele germane, grădini germane, cu muzica lui Wiest sau capelă cehă, căreia comisarul turcesc din 1856 îi prefera pe a Ţiganilor, Ringelspiel şi popiei ca acasă, societăţi de harpişti, care străbat ţara, teatru german (până la ocupaţie arsese localul şi erau certe), trupe germane la sala de bal, societate şi baluri germane, trei librării germane cu reviste şi gazete germane, ziar german, redactat de fostul cancelariu al consulatului Prusiei, în locul celui subvenţionat de Statul român cu 300 de galbeni, până la Cuza, plus o foaie rivală, pictori germani (şi fotografi), medici şi spiţeri germani: «toate acestea se găsesc deplin aici». Când merg la Cişmegiu, lăudat foarte mult, ei găsesc opera unui German. Prin case germane se face teatru de societate. In porturi Englezii, înşelaţi de Greci, sunt înlocuiţi de Germani. Winter-halter înlătură pe baronul francez «Du. ..», venit pentru lucrări de edilitate. Un German, Steege, ajunge ministru. Zidarii câştigă dela 6 la 12 sfanţi pe zi, şi agricultura nu e practicată numai pentru că ţăranul nu ascultă, n’are ordine, e gata să dea foc şi să ucidă. Astfel Germanii se consideră ca o avangardă de cucerire, şi autorul se gândeşte la viitoare colonizări. «Nu se simt ca oaspeţi, ci ca o necesitate, ca acei ce fac jertfe.» Astfel nu se sfiesc să judece cu cea mai mare asprime pe primitorii băştinaşi, cărora li aruncă făţiş — autorul însuşi o observă — toate învinuirile şi toate ofensele. «Nu e unul din străini care să nu ridice piatra pentru a o zvârli indigenilor.» Societatea românească, a boierilor cari nu plătesc, recurgând la toate mijloacele pentru amânări, e «caricatura unei societăţi». «Moarte, putreziciune, umbre fără fiinţă» (Tod, Făulniss, Venvesung, wesenloser Schatten). «Vechiul oraş boieresc a devenit în exterior scena parisianis-mului modern, pe când interiorul e răscolit pustiitor de aspră barbarie> nespusă imoralitate, de mania jocului luată dela Ruşi şi alte monstruozităţi. «Nici un cuprins (Gehalt), nicio seriozitate a vieţii». Şi străinii se strică. Astfel «cine a trăit aici câţiva ani nu mai e ce a fost». Aici e «eldorado femeilor». Ale boierilor conduc totul: hiene faţă de slugile lor. Femeia poate ajunge oriunde. Ţiganca din serviciul lui a www.digibuc.ro IIQ INFORMATIUNI GERMANE DESPRE ROMÂNIA ŞI BASARABIA PE LA 1860—70 7 avut echipaj. Osman-Paşa a luat ca soţie o slujnică, Bulgară romanizată, pe care a răsturnat-o apoi altă slujnică, ispitind-o la o legătură secretă. «Cea mai de jos muncitoare vrea în toaleta ei să fie ca soţia boierului, cea mai săracă îşi împodobeşte fata cu cele mai scumpe stofe şi merge cu ea în fiecare seară la expoziţia tuturora în grădina publică. Orice flecuşteţ de muiere visează de echipagii, palate, catifea şi mătasă, chiar dacă n’are ce mânca acasă. «Un prinţ iea pe fata unui cizmar. Bietele femei apar ca masculine şi fără haz supt fardul lor, ca inculte. La fereşti, la porţi, femei care se expun. Casele sînt mărunte: vechi înjghebări de lemn, noi clădiri joase. Se dărâmă mult pentru a se găsi comori şi adesea se dă de oasele vădind o crimă uitată. «Palatele în miniatură» au un caracter provizoriu, afară de zidurile făcute de Francezi şi Germani, cu două caturi. Afară de Podul Mogoşoaii totul e «un adevărat haos rural» (ein wahres lăndliches Durch-einander). Hanuri ca al lui Manuc, care produce un galben pe ceas, se ridică între aceste construcţii şubrede. In case, biblioteci, dar rău alcătuite; tablouri în care valorează doar rama. Slugile străine se caută, dar guvernantele trebuie să-şi aibă la îndemână refugiu. Prefectul de poliţie Marghiloman a smintit în bătaie un vizitiu. Biserica nu e ţinută în samă, cu preoţii porniţi la «zi ’ntăiu», pe cari-i gonesc din saloane (la sate sunt şi cîte douăzeci), cu cântăreţi în papuci, cu lumea care stă cu pălăria pe cap (?) şi vorbeşte fără nicio jenă. Fanatismul se manifestă numai contra Evreilor, ca la Ismail, Galaţi şi Focşani. Dintre străini se preţuiesc Francezii, cari au un consul general buni, societăţi solidare, o lojă masonică. Se publică o bună foaie săptămânală, La voix de la Roumanie. Dar trupa franceză — este, iarna, şi operă italiană— a scăpat de ruină prin subscripţii. Cultura românească e abiâ atinsă. E vorba de limba «cam barbară», de unele şcoli, de cele câteva, vreo douăzeci de pensioane, de teatru, Mai ales de ziare: Nichipercea are doi giranţi, unul tot la temniţă, şi redactorul a fost bătut de ofiţeri. Se menţionează o singură foaie literară, hebdomadară. Se relevează ca figuri distinse dr. Davila, de care România se poate felicita (anecdota cu ofiţerul căruia la spital îi răpâde ţigara din gură şi provocarea lui Davila de corpul ofiţeresc, cu care Domnul nu-1 lasă să se bată); a oprit pe un magnetizator german. Apoi, generalul Florescu, «în breasla lui un al doilea Davila», Papazoglu, în pavilioanele lui de museu, în care se cuprinde şi «sabia lui David» (?), adusă din Constantinopol într’o mănăstire. www.digibuc.ro 8 N. JORGA 120 I s’a spus ceva bine de liberali. Ei sparg zidul cetăţuii boiereşti, fac şcoli, trezesc pe ţărani, lucrează la crearea burgheziei, încep reforma vieţii naţionale. «După părerea generală a străinilor, societatea românească neapărat va fi izgonită de pe scenă şi va dispărea cu totul, fie şi prin aceea că elemente reformatoare încă viabile s’ar desvoltâ în ea, şi-ar face calea şi i-ar da alt aspect.» Studenţii cari se întorc din străinătate ar putea să ajute. Căci, într’o ţară bună, rasa e tare, capabilă şi inteligentă. III De sigur acelaş scriitor, care însă nu iscăleşte data aceasta, se ocupă de Iaşi, în partea întăiu pe anul 1870 a revistei. Lauda ce se acordă încercărilor liberale, propunerile de colonizare, osândirea fără rezervă a unei lumi care, aşa de aproape de Apus, nu poate înainta — tocmai din lipsa unei puternice colonii străine, adecă germane — ca, în Orient> Constantinopolul însuşi şi oraşele levantine, fac, mi se pare, o dovadă îndestulătoare. Aici însă, deoarece nu mai e ca informatoare o burghezie germană — sunt doar 4.000 de «Poloni», Germani, Francezi, Armeni faţă de peste 30.000 de Evrei, «o treime» din populaţia oraşului—, se acordă, în lipsa materialului pentru critică, un mai larg loc descripţiei. Astfel ni se prezintă într’o atmosferă de «tristeţâ» — Die Trauernde—, Mitropolia cu bolta căzută şi rămasă neisprăvită, Palatul Domnesc, unde aveâ o aripă Grigore Ghica, supt care a stat aici străinul, restul fiind întrebuinţat la oficii, curtea lui plină de buruieni, cazărmile vecine, Strada Mare, cu bunul pavaj pe care-1 apreciase în 1856 comisarul englez Bulwer, urmând ca şi aşezămintele ce-şi va da Moldova să fie tot atît de solide, Trei Ierarhii (secolul al «XIV-lea»!), cu moaştele Sf. Paraschiva — şi se descrie ceremonia —, casa Roznovanu, care a fost până la ardere reşedinţa domnească, palatul lui Mihai Sturza, Academia Mihăileană, Museul de istorie naturală şi orfanotrofie, librăriile, Spitalul Sf. Spiridon, Teatrul şi clădirea operei italiene, Co-poul, cu grădina unde cântă muzica, grădina de Pesta (Pesther Garten) a unui German, platoul fără copaci, dar cu vedere frumoasă. Acolo trecea Grigore Ghica-Vodă, în caleaşcă, înconjurat de lănceri şi ofiţeri din suită, el, Domnul care a dat o ultimă şi mare strălucire fostei capitale. Laolaltă se văd însă bordeie, Ţigani pe pieţe, hoituri pe maidane, şi se aud strigăte de apaşi şi precupeţi, scârţâit de care; bivoli şi alte ani- www.digibuc.ro 121 INFORMATIUNI GERMANE DESPRE ROMÂNIA ŞI BASARABIA PE LA 1860— 70 9 male se zbat în praf şi noroiu. La o răspântie călăul cu căciula înaltă bate la tălpi pe un vinovat. In case se joacă averi, ori femeile cetesc franţuzeşte. Noaptea, cânii latră şi urlă, dorobanţii fluieră pe străzi. Dar ce frumos se văd coperişurile la soare ori la lună, ce plăcută e patriarhala smerenie a mahalalelor 1 Pe lîngă această istorie — se afirmă că la Suceava este mormântul lui Bogdan Dragoş —, partea de critică e foarte restrânsă. Boierii aceştia sunt mai buni gospodari, mai serioşi: unii, deşi moşia li se caută de arendaşi, au un venit de 40—60.000 de galbeni pe an. Dar se vorbeşte foarte pe larg de medicina, vraja şi mijlocirea babelor. IV E mult timp de când am analizat — în apendicele la Neamul românesc în Basarabia şi în Istoria Românilor în Basarabia — puţinele ştiri despre Basarabia după anexare. Lucrarea, scurtă, dar cuprinzătoare, a d-rului german Zucker întrece cu mult ca seriozitate, nepărtenire şi vedere de total pe celelalte. La ea se pot adăugi două mici lucrări franceze, dintre care una este un catalog de naturalist, iar cealaltă opera celui mai înzestrat şi mai activ, dar, în viaţa lui privată, a celui mai ciudat dintre pastorii calvini ai coloniei elveţiene dela Şaba, lângă Cetatea-Albă1). Publicaţia germană care mi-a prezentat cea mai mare parte din materia acestei comunicări dă în anul 1867 însă una din cele mai importante descrieri ale Basarabiei supt stăpânirea rusească. Autorul e un naturalist şi etnograf,. Rudolf Kulemann, care a scris în aceiaşi revistă şi un studiu, foarte bine informat, despre Ţigani, şi în ţările noastre a). Notele basarabene s) sunt rezultatul unei îndelungate şi atente observări din partea unui om cu o solidă pregătire ştiinţifică şi un remarcabil talent literar, din partea unui cercetător care în zugrăvirea naturii se inspiră de la concepţiile unui Humboldt şi râvneşte străluciri de formă literară ca ale celei mai bune literaturi romantice. Pare să fi stat mai mult timp în Iaşi. Cifrele statistice asupra valorii produselor agricole în Moldova încep cu anul 1838 4). * *) J) V. Revue historique du Sud-Est europen, an. 1916, p. s) V1, p. 843 şi urm. a) III1, p. 669 şi urm. ’ *) Acolo în 1838 chila de grâu e 45 de lei, în 1847 144; un dulgher, plătit 2 lei, 8 pa- www.digibuc.ro IO N. IORGA 122 De acolo, sau poate şi din Bucovina, şi-a luat el calea, într’o zi de 23 Novembre (el scrie la 8 Februar următor) către Moldova răsăriteană în care intră pe la Noua Suliţă, într’o zi de toamnă groaznic de noroioasă. Va sta acolo mult timp, pentru scopuri de negoţ fără îndoială, cercetând curţile proprietarilor cu cari voiâ să încheie afaceri. Ceia ce-1 interesează e producţia, condiţiile şi valoarea ei. Nici o însemnare despre trecutul ţării, despre cultura ei mai înaltă, despre regimul administrativ, despre contingenţele politice. Numai frumuseţa peisagiilor îi smulge o caldă recunoaştere, cu dumbrăvile pline de privighetori * *)), pe care le judecă însă inferioare celor din ţara sa. Deşi totul e alb şi negru, ori «grâu in grâu», pănă şi cerul prin reflex, deşi monotonia stepei predomină orizonturile, el rămâne uimit în faţa zilelor calde ale toamnei, cu nouraşii uşori pe cerul clar şi aurul din zările prăfuite. Constată însă că minunatul pământ negru în straturi groase nu e întrebuinţat cum se cuvine. Gunoiul se aruncă în râpi, se îngroapă. Cultura se reduce mai mult la porumb, la harbuji. Pădurile se taie sălbatec: nu mai e aproape nimic din cele douăsprezece verste împădurite, acum şaizeci de ani, până la Hotin. Vara şi iarna săcurea lucrează. Se pierde material şi timp pentru garduri, care ar puteâ fi înlocuite cu mărăcini. Pe malul gol de vegetaţie al puţinelor ape mâlite doar cîte o moară primitivă. Vitele sunt închircite. Nicio măsură contra cumplitelor atacuri ale secetei, care mână imenşi nouri de colb. Biel-şugul de fructe nu constituie o bogăţie a provinciei. De vii nu vorbeşte, ca unul care nu pare a fi străbătut în Sudul basarabean. Vina e şi a ţăranilor. Ei îi apar «înceţi, greoi, ignoranţi» 1). Trăiesc *n condiţii primitive: dorm pe pământ şi transmit acest obiceiu şi coloniştilor germani, cari se întind lângă pat, unul cu capul pe genunchii celuilalt. Casa neaerisită, cu geamurile lipite, are un miros greu. Mobila lipseşte aproape cu totul. îmbrăcămintea e rudimentară; copiii se învârt cu picioarele goale. Pânea nu e cunoscută decît la pătura de sus, din care se alege vătaful. Recunoaşte însă că blana, sau cojocul, cureaua, rale pe zi în 1838, primeşte la 1847 230. Se fac socoteli şi pentru Covurluiu în 1849. Kulemann ajunge la încheierea că preţul se îndoieşte din zece în zece ani. «Fast alle zwdlf Schritt kluft solch ein Wipfel». *) «Die Bevolkerunglangsam, schwerfăllig,unwissend». Şi,aiurea: «Leidersind dem Bauer Trăgheit, Sich gehen lassen, Hoffnungslosigkeit zur Tardition geworden». www.digibuc.ro 123 XNFORMAŢIUNI GERMANE DESPRE ROMÂNIA ŞI BASARABIA PE LA 1860—70 II cizmele pentru frământat glodul pe drumurile nepietruite, deşi prund se găseşte pe alocurea aproape, sunt o potrivită adaptare la mediu. Se dau şi ştiri precise asupra gospodăriilor — până la zece fălci, falca în valoare de cincizeci de ruble — ale acestor mici agricultori, al căror caracter, a căror viaţă morală, aşa de bine prinse la Zucker, nu-1 interesează de loc 1). Descrie însă cu de-amănuntul vechea căsuţă de vergi şi lut supt stuh sau şidilă şi-i admiră albeaţa de var sau colorile: «das kleine, weisse, unschuldige, in die Steppe verlorene Hăuslein». Un adevărat cort: «so klein, so luftig, so lose sind sie gebaut». Dar, dacă astfel e muncitorul, boierul moldovean de odinioară îşi are răspunderea, şi încă mai mult parvenitul care supt noul regim i-a luat locul. Cei mai mulţi din noii proprietari, străini, nu cunosc ţara de loc; au arendaşi cari se schimbă des: şi, şapte în nouă ani. Pe o moşie de 19.000 de desetine sunt doar douăzeci şi unul de pluguri, plus o maşină cu aburi mai mult neîntrebuinţată; în lipsă de bani, administratorul trebuie să meargă 600 de verste ca să iea împrumut dela Evrei o sumă de 300 de ruble. Pe 2.000 de morgen prusiene nicio casă ca acelea din Germania. In astfel de condiţii ce folosesc cele douăsprezece zile de lucru pe an ale ţăranului, pe care adesea l-ar scoate de pe proprietate ca să se aducă Germani, a căror muncă e mult mai spornică. Casa cu-tărui arendaş, un colonel, care califică pe Germani ca «fantastici» în agricultură, n’are nici ziare măcar; ţine numai la trăsura lui cu patru cai, de care se uimeşte lumea. Izolat pe moşie, el se apără noaptea de hoţi, cercetând împrejurimile şi trăgând focuri în pădure. Nici medici, nici spiţeri, nici spitale. Administraţie nu se vede. Târgul, oraşul nu apare. De Evrei se vorbeşte numai când se înfăţişează ţăranul care vine la piaţă cu o adevărată salbă de căţei de usturoiu. La sate, cârciumarul e Evreu. Din cârciuma lui, foarte cercetată, preotul îşi scoate une-ori cu sila în zilele de hram credincioşii. Bisericuţa lui e foarte smerită; din cimitir în lipsa de lemne se fură braţele crucilor. E însuşi un ţăran, în casa căruia, cu deamănuntul prezentată, sunt doar cîteva uinee romîneşti lângă catehismul în ruseşte. La şcoală, unde el, popa, e învăţătorul — şi dascălul îl ajută —, puţină frecventaţie: în cutare sat şaisprezece băieţi şi şase fete. Se predă în ruseşte, «deşi populaţia Basarabiei vorbeşte româneşte şi numai în Nord l) Din limbâ prinde câteva cuvinte rusite: abory (obor), burian (buruiană). www.digibuc.ro 12 N. IORGA 124 către Podolia se amestecă elemente ruseşti şi rutene». După şase luni însă, un copil de treisprezece ani înţelege limba stăpânilor. Şi problema naţională a Basarabiei se pune înaintea acestui străin cu totul neinfluenţat. Anexarea a adus plecarea unora dintre Români şi năpădirea unor elemente inutile sau dăunătoare: «Mulţi s’au dus în Moldova, căreia-i aparţinuseră mai nainte şi căreia-i aparţineau supt raportul limbii, datinelor, alcătuirii pământului. Ca să umple ţara, în ea însăşi slab locuită, Rusia a deschis acolo un fel de slobozie ca odată Romul la Roma. Nu s’a prea uitat la paşapoarte şi la alte documentări. Precupeţi evrei, căpitani în retragere, coloneii, funcţionari dela poştă şi Dumnezeu ştie ce alta au alergat acolo pentru a deveni moşieri fără a şti ceva sau a voi să ştie despre agricultură * *)#. «E de regretat —, se spune aiurea, «că Basarabia a fost smulsă din corpul Statului român căruia prin identitatea de limbă ca şi de caracter geografic îi aparţine cu desăvârşire 2)». Cu toate că poporul nu se ocupă deocamdată decât de rachiu, cucuruz şi boi, «ar putea Statul integral român, deşi numai încetul cu încetul, să lucreze cu o putere atrăgătoare asupra unei părţi integrante luate în stăpânire de Rusia. Se caută a se evită o asemenea primejdie, deşi încă îndepărtată, prin mijloacele educaţiei, dar a celei ruseşti. . . Era vorba deci de a se ridică în Basarabia şcoli pentru limba românească, pe lângă care în a doua linie ar puteâ servi cele ruseşti ca şcoli complementare. Necuprinzînd limba românească în planul şcolar, s’a rostit prin aceasta rusificarea, sistematica prefacere a naţionalităţii româneşti în rusească s).— Dar cu aceasta tot nu se înlătură x) «Viele wanderten nun in die Moldau aus in der es friiher gehort hatte und auch, in Ansehung seiner Sprache, Sitte, Bodenbeschaffenheit gehort. Das an und fur sich schwach bevolkerte Land zu fiillen, erâffnete Russland in ihm eine Art Freistătte wie einst Romulus zu Rom. Man nahm es mit Păssen und sonstigen Nachweisen nicht genau. Jiidische HSndler, verabschiedete Kapităne, Oberste, Postbeamte und Gott weiss was sonst noch eilte herbei um Gutsbesitzer zu werden, ofcne etwas von Land-wirtschaft zu verstehen oder verstehen zu wollen*. *) «So bleibt zu bedauern, dass Bessarabien vom rum&nischen Staatskdrper, zu dem es infolge seiner sprachlicher und landschaftlicher Uebereinstimmung ganz genau gehort, abgerissen ward». 3) «Dennoch aber konnte dieser Gesamtstaat Rumănien, wenn auch nach und nach, mit anziehender Kraft auf eine von Russland in Besitz genommenen Be-standteile einwirken. Einer solchen, obwohl femliegenden Gefahr, sucht man mit grosser Vorsicht durch die Mittel der Bildung, aber der russischen, vorzu-beugen... Es handelte sich also dann in Bessarabien Schulen fur die rumănische www.digibuc.ro 12 Ş INFORMAŢIUNI GERMANE DESPRE ROMÂNIA ŞI BASARABIA PE LA 1860—70 13 pericolul. Căci «şi această limbă rusească va îndemnă poate pe ţărani să cultive şi pe cea românească, dacă nu cumva guvernul ar declară un asemenea zel din proprie iniţiativă ca o rebeliune * 1)». Şi scriitorul german termină făcând socoteala populaţiei pe care ar avea-o acea Românie integrală: 54.000 în Ungaria, 14.000 în Bucovina, 120.000 în Ardeal, 119.000 în Confiniile Militare, 1.500 în Italia, pe lângă 1.500.000 în Moldova, 2.500.000 în Muntenia, Basarabia adăugind 383.885 de bărbaţi şi 331-3^7 de femei la suma totală de 6.089.770 de Români. Vedea bine în viitor Germanul dela 18671 Sprache zu errichten, neben denen in zweiter Linie die russischen als Ergănzungs-schulen dienen konnten. Indem man das rumănische nicht mit in den Schulen auf-nahm, ist damit die Russifizierung, die systematische Umwandlung der rumănischen Nationalităt in die russische angesprochen». 1) «Diese russische Sprache wird vielleicht die Bauern anspornen auch die rumănische zu pflegen, wenn man nicht etwa hohem Orts einen solchen aus freier Selbst-bestimmung entsprungenen Wetteifer fiir Auflehnung erklăren mochte*. www.digibuc.ro PASTORITUL ARDELENILOR ÎN MOLDOVA ŞI ŢARA ROMÂNEASCĂ (PÂNĂ LA 1821) DE Dr. andrei veress profesor Şedinţa dela 29 Octomvrie 1926 In Ardeal era obiceiu străvechiu, ca păstorii şi alţi crescători de vite să-şi mâne toamna târziu oile şi alte vite în Moldova şi Ţara Românească vecină la iernat, iar primăvara să le aducă îndărăt, bine îngrăşate. Păstorii ardeleni dela Braşov în spre apus, prin Făgăraş până în Hunedoara şi în Banat, îşi mânau oile prin trecătorile munţilor de miazăzi pe la Timiş şi Bran, Turnu Roşu şi Vulcani până la Vodiţa l) în Ţara Românească, iar dela Treiscaune prin ţinutul Ciucului până sus în Maramureş, prin trecătorile Buzăului în Ţara Românească şi prin cele dela răsărit de Ghimeş: Tulgheş şi Oituz şi mai cu seamă pe la vama Grozeştilor, în Moldova, în turme mari pentru iernatec 2). Acest mânat al oilor se făcea din an în an în acelaş timp şi în aceleaşi forme de către păstorii ardeleni, cunoscuţi în toată peninsula Balcanică. Numele acestor păstori eră în genere mocani3), şi în ţinutul Bârsii —după numele aceleia—bârsani 4), iar pe platoul dintre Sibiiu şi Făgăraş * *) *) Schela Vulcanului până la Vodiţă, pomenită in porunca lui Mihail Suţu-Vodă dela 1 Fevruarie 1784 către mănăstirea Sf. Spiridon nou din Bucureşti («Analele Academiei Române», voi. XII, p. 1108). s) Pomenit de Petru Maior în Istoria pentru începutul Românilor în Dachia (Buda , 1812), p. 189. s) Termenul de mocani îl găsim la 1741 în Iorga, Studii }i Documente, VI p. 220 şi la 1777 într’o orânduială a lui Grigore Al. Ghica-Vodă, «Revista Istorică», 1915, p. 217. *) Cuvântul bârsan, -ă e derivat din Bârsa (ţinut vestit odinioară pentru oierit) prin suf. gent. -ean. (Dicţionarul limbii române, tomul I, partea I, p. 503) şi documentar îl găsim dejâ la 1740. 10 A. R, — Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom, VII, www.digibuc.ro 2 ANDREI VERESS 128 ţuţuieni1); cei din Bran se numiau moroieni 2) sau numai simplu ciobani, ori în dialectul ardelean păcurari, precum se numesc şi la Românii no* *) mazi din Balcan cu termenul de picurări 3) şi cu pronunţarea ungurească pâculari4) sau numai baci — precum sunt numiţi până astăzi, mai cu seamă în regiunile ungureştis), de sigur pe baza unei terminologii strămoşeşti, poate chiar dacice6). Pe de altă parte, Ardealul eră numit consecvent «Ţară Ungurească» chiar şi prin hrisoavele moldo-româneşti din evul mediu7), precum e numit până în ziua de astăzi de către păstori8). *) Numiţi aşâ într’o «carte legată» din 1785 (Urechia, Istoria Românilor, -voi. I, p. 530) iar din timpurile mai noui la Johann Hintz, Das ivandemde Siebenbiirgen (Kronstadt. 1876) p. 35 astfel: Klasse der Viehwirthe Mokane und Czuczujane. *) După foiletonul lui G. I. Pitiş din 1890, la Ovid Densuşianu, Vieaţa păstorească în poesia noastră populară, voi. I, p. 121. s) Th, Capidan, Românii nomazi. Studiu din vieaţa Romanilor din sudul peninsulei balcanice (Cluj 1926), p. 101. *) Găsim păcurari bărsăneţti într’un act din 1668 (Iorga, Studii ţi documente, voi. V, p. 511) şi păcurari în cererea lui Stancul Gurul din Braşov, 24 Fevruarie 1786 (Arhiva Agenţiei Austriace, în Bibi. Acad. Române) pe când, la 1742, ei se numesc simplu păstori (Iorga, Studii ţi documente, voi. VI, p. 363) iar expresiunea ungurească de «pakulăr» o găsim dejâ la cronicarul Mihail Cserei, Mon. Hung.Hist. Scriptores, XI (Pest, 1863) p. 481. *) Numele de baciu (bâcs) îl aflăm dejâ într’un document din 1542 dela Făgăraş (Hurmuzaki, Documente voi. XV, p. 419) şi în acte dintre 1759—62 (Ibid, p. 1713) şi e obicinuit şi prin Bihor (Dr. A. Adolf Schmidl, Das Bihar-Gebirge — Wien, 1863 — p. 167) precum şi prin cântece populare (Densuşian, /. c., I, pp. 117—122) şi cu forma de băcioniţă (Ibid. p. 87) iar păcurari cetim tot acolo pe pp. 7, 8, 14—15 şi voi. II p. 18. *) Susţinut de B. P. Haşdeu în studiul său despre originile păstoriei la Români; «Columna lui Traian» 1874, No. 5, p. 101. ’J Termenul de «Ţara Ungurească» pentru Ardeal îl găsim dejâ la 1431 şi 1433/46 în documentele slavone din Braşov, Ion Bogdan, Documente ţi regeşte privitoare la relaţiile Ţării rumineţti cu Braţovul ţi Ungaria în secolul XV ţi XVI (Bucureşţi, 1902) pp. 22 şi 58. Bogdan greşeşte însă (p. 41) când crede, că termenul citat ar fi numele ţării Făgăraşului, căci aceasta nu reiese nici din textul, nici din înţelesul documentului lui Vlad Voevod. Forma de Ţara ungurească se găseşte la 1458 şi 1460 şi în Moldova (Bogdan, Documentele lui Ştefan-Cel-Mare, voi. II., pp. 265 şi 279) şi se poate urmări documentar dealungul veacurilor consecvent până la începutul veacului al XlX-lea. Aşâ de pildă la ISSS> sa zice de cineva că a fost cu fugăria în 'ţara ungurească (Hurmuzaki, Documente, voi. XI, p. 888) iar Mihai Vodă stă la 1 Iunie 1600 în Ţara ungurească la Belgrad («Revista pentru istorie, archeologie şi filologie» voi. XII, p. 223) precum şi într’un act din 1655 se scrie: în Ţara ungurească în cetatea Braşovului (Iorga, Studii ţi documente, voi. V, p. 549) şi în 1729 (Ibid., voi. VI, p. 209) pe când un act din 1742 vorbeşte de oraşul Gherlii, din Ţara ungurească (Ibid. voi. VI, p. 280) şi, în fine, banul Ianache Cantacuzenu scrie la 1779 în Erdial, Ţara-Ungurească. (Ibid., voi. VII, p. 228). *) Un cioban din Sălişte numeşte Ardealul şi azi Ţara ungurească, (Graiul Nostru, voi. II, (Bucureşti, 1908) p. 105). www.digibuc.ro 129 PĂSTORITUL ARDELENILOR IN MOLDOVA Şl TARA ROMÂNEASCĂ 3 Felul acesta curios al păstoritului, care mână din an in an un întreg strat social al unei ţări în ţări străine şi prin care păstorul e în stare să-şi părăsească vatra, soţia şi copiii pentru un timp lung (ba chiar pentru partea cea mai mare a anului) ori purtându-şi familia cu sine, a o lipsi de locuinţa ei mai comodă, băştinaşă, — există în proporţii mai mici până în 2iua de astăzi1 * *). Acest obiceiu strămoşesc a îndemnat în trecut întreaga jumătate a Ardealului în fiecare an la o perindare îndoită şi repeţită. Această perindare sau transhumanţă — precum foarte potrivit se numeşte — îşi găseşte însă numai în parte explicaţia în faptul că poporul român e un popor de păstori a), după cum se constată din diferite lucruri 8), şi că păstoritul e o ocupaţie specială românească 4 5). Indeletnicindu-se cu păstoritul de veacuri, cu precădere, Românul are o înclinare înăscută pentru păstorit. Aşâ se explică şi faptul că una din cele dintâi menţiuni documentare despre Românii din Ardeal în conexiune cu Saşii (din anul 1383) şi cu Ungurii (din anul 1407) e în legătură cu nişte oameni, cari îşi păşunau oile pe teritoriul Saşilor de pe la Cristian 6 *) şi pe câmpiile dela Apahida ®). *) O descriere foarte frumoasă a păstoritului în forma sa de astăzi o avem dela Em-manuel de Martonne în lucrarea sa cu titlul «La vie pastorale et la trartshumance dans Ies Karpates miridionales; leur importance giographique et historiqueh în volumul «Zu Friedrich Ratzels Gedăchtnis» (Leipzig, 1904) pp. 227 —245. Rezumat în «Convorbiri Literare» voi. XLVI pp. 122 — 127. *) Cfr. teoria d-lui Ovid Densuşianu în lucrarea sa Păstoritul la popoarele romanice (Bucureşti, 1913) şi studiul său francez cu titlul. La vie pastorale chez Ies Roumains în «Les Annales des Nationalităs» anul 1914 pp. 24 — 30. O critică a primei lucrări a lui Densuşianu de Cancel P. sub titlul: Păstoritul la poporul român (Bucureşti, 1913) e contrarie teoriei sale. *) Dovezile privitoare sunt a se vedeă în cartea lui Densuşianu Citată, unde tratează subiectul ales în 8 capitole pe baza bogatului material folkloristic adunat. () O descriere amănunţită a păstoritului Românilor din Ardeal se găseşte Ia Moldo-vân Gergely, Alsă/ehâr vdrmegye român nepe (Nagy-Enyed, 1899) pp. 865 —868. 5) Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbiirgen, voi. II, (Hermann- stadt, 1897) p. 565, unde citim în contractul oraşului şi scaunului Sibiiu făcut (Gross-au, 13 Ianuarie 1383) cu Românii din împrejur următoarele: «Secundus articulus est iste, quod assumpserunt ipsi Walachi, quod nunquam pascerent pecora, nec pecudes in territorio Theutunicorum nisi liberrima licenţia et admissione Theutunicorum, in quorum territoriis pascerent». *) In actul din Apahida, 5 Ianuarie 1470 cetim: «produobus homagiis duorum ola-horum centum et quadraginta oves ac pecudes, vel pro quolibet pecore sedecim gros-sos parvos ac duos equos vigintiquatuor florenos valentes», Barabâs Samu, Codex 10* www.digibuc.ro 4 ANDREI VERESS 13° O urmare firească a acestei înclinări a Românului pentru păstorit, este iubirea sa nesfârşită faţă de natură. Are dreptate acel pădurar ungur — Ioan Foldes — care vieţuind cincisprezece ani printre oieri români, în cărticica scrisă despre vieaţa lor, începe cu declaraţiunea că nu se găseşte pe toată suprafaţa pământului vreun popor, a cărui vieaţă să fie atât de strâns legată de pădure — dela prima sa ivire şi până în prezent — ca poporul român * 1). Acestui pădurar îi datorăm şi fixarea literară a faptului, că chiar şi în regiuni cu locuitori de diferite naţiuni, nimeni nu cunoaşte aşa de bine văgăunile codrilor ca Românii, cari dau numiri caracteristice până şi celor mai mici creştete de munţi sau celor mai neînsemnate pâraie, iar, pe de altă parte, cele mai frumoase doine le are despre oi, aşâ că în cântecele sale despre mioriţele pierdute şi regăsite se oglindeşte tot caracterul poporului2). I Pe lângă dispoziţiunea şi tragerea de inimă a poporului român, re-prezintată aci cu măestrie, cred că transhumanţa păstorilor e condiţionată şi poate fi înţeleasă mai bine prin împrejurările locale şi geografice ale solului. Căci coama Carpaţilor din spre răsărit şi mai cu seamă miazăzi, este atinsă mai curând şi încălzită mai mult timp de razele soarelui şi astfel clima ţărilor române e mai dulce, mai statornică şi mai apărată de vânturi ca părţile Carpaţilor din spre miazănoapte şi apus, cari sunt atinse numai de razele soarelui de după prânz, din care cauză, sunt mai umede şi totuş mai sărace în ierburi *). Afară de aceasta — după memoriul scaunelor Ciuc, Ghirghău şi Cason din 1726 — în munţii Ardealului, gerurile fiind tari, iarna începe curând şi primăvara târziu, şi neavând nici păduri de ghindă, oamenii sunt nevoiţi a-şi mâna vitele, oile şi porcii în Moldova *), lucru obişnuit din veci, diplomaticus Sacri Romani imperii comitum familiae Teleki de Sz(k, voi. I. (Budapest, 1895) p. 315). 1) Fdldes Jânos, Az oldh erdei pdsztorniprol (Ungvăr, 1907) p. 3. 2) Ibid., p. 40. d) Johann Wladimir Samec, Die Alpen des Altlandes in Siebenbiirgen (Hermann-stadt, 1865) p. 63. Este poate cea mai folositoare lucrare despre geografia, topografia climaterică, vegetativă, economică şi silvică a Carpaţilor de miazăzi din Ardeal. *) Szikely okleviltdr, voi. VII, p. 328. www.digibuc.ro PĂSTORITUL ardelenilor IN MOLDOVA ŞI TARA românească 5 131 cu toate că dajdia vitelor — chiar şi la mijlocul veacului al XVIII-lea — era mai mică în Ardeal 1). Acest obiceiu s’a lăţit poate şi din cauza, că în văile umede ale Ardealului (după spusa unui bun agronom, prieten al meu) lienita (anthrax) e mai răspândită decât pe păşunile din Moldova şi Ţara Românească, solul lor fiind mai potrivit păstoritului de oi, decât acela al Ardealului, expus unei clime prea variabile şi cu un aer prea rece de munte. Astfel e cunoscut că nopţile din August sunt prea reci şi răcoarea de noapte a nopţilor irită atât de mult sângele oilor, înfierbântat peste zi, încât le produce friguri; nici iarba devenită băloasă din pricina multor ploi nu o mănâncă vitele bucuros, deoarece ea nici uscată ca fân nu e aşa de gustoasă, ca iarba ce creşte pe şesurile şi plaiurile ţărilor române 3). In atari împrejurări geografice prielnice, iarba încolţeşte în Ţara Românească pe valea Dunării — după un raport oficial vechiu — mult mai de timpuriu ca în Ardeal * *), iar, după un alt document, păşunile sunt acolo vara cele mai bune şi mai îmbelşugate4), lucru ce atrăgea mult crescătorii de vite din ţara vecină. Aşa de pildă, consiliul municipal al oraşului Sibiiu declară pe faţă în anul 1704 că vitele stau flămânzite în Ardeal din cauza lipsei de hrană şi de păşuni şi crescătorii sunt nevoiţi deci a le duce în Ţara Românească8). Dar păşunile ardelene — după un raport oficial din 1770 — nici peste vară nu sunt îndestulătoare, iar pe câmpuri se face aşa de puţin fân, încât el de-abiâ ajunge chiar şi pentru armată, decum să mai ajungă şi turmelor de oi. Când x) Memoriul scaunului Ghirghău din 9 Decemvrie 1702 (Ibid., p. 109) şi consti-tuţiunea celor trei scaune unite (Ciuc, Ghirghău şi Cason) din 1744 in Corpus Sta-tutorum Hungariae Municipalium, voi. I, (Budapest, 1885) p. 153 cu specificaţiunea taxelor ce trebuie să plătească Românii depe munţii scaunelor drept oierit. *) Pe baza experienţelor medicului Dr. Martin Lange in studiul său cu titlul Ueber die hăufigen Viehseuchen in Siebenbilrgen «Siebenbiirgische Quartalschrift» voi. X, (Her-mannstadt, 1790) pp. 425—6. Are şi o traducere ungurească făcută de Goedri Jănos şi tipărită la Cluj, 1791. s) După raportul cu titlul: Den 14. November 1719. Bericht an die Hof-Kammer, wie die Zehenden und sonstigen Abgaben in denen 5 wallachischen Kaiserlichen Di-stricten zu requirieren wăren, und dass besonders die Siebenbiirger die viele Schafe, weilen das Gras darinnen vorziiglich gegen die Donau viei friiher, als in Siebenbiirgen hervorkommt, hineintreiben, von jedem 10 wallachische Denar oder 7 */, Kreuzer be-zahlen sollen. (înregistrare contemporană. Colecţiune particulară. Ungaria). *) Din actul lui Grigore Ghica-Vodă din 1751 dat păstorilor ardeleni, Iorga, Studii ţi documente, voi. V, p. 158. *) Din Sibiiu, 9 Aprilie 1704, în Hurmuzaki, Documente, voi, XV, p. 1504, www.digibuc.ro 6 ANDREI VERESS 132 în vreun an, se face destul fân, i se ridică preţul atât de mult, încât dacă oile ar trebui să ierneze în Ardeal, tot venitul economiei de oi s’ar cheltui pe fân. Pentru aceasta, economia de oi a fost aşă de strâns legată chiar din vechime cu păşunatul în ţări străine, căci altfel nici nu ar puteă există şi reuşi. Dacă deci guvernul ar interzice felul acesta de păstorit — continuă raportul citat — gospodarii vor fi siliţi a-şi micşoră ori chiar a-şi desfiinţă turmele, din care lucru ar rezultă o mare pagubă, atât vistieriei Statului, cât şi comerţului. Afară de această pagubă e de considerat şi faptul, că postăvăriile, lânăriile şi industria cioarecilor are nevoie anual de multe mii de măji de lână adusă din Ţara Românească, aşă, că în caz că ocârmuirea ar interzice păstoritul în ţările vecine, ar păgubi mult economia naţională şi anume industria şi comerţul ţării x). Iar dacă oierii nu şi-ar puteă mâna — din orice cauză — oile lor toamna la iernatec în cele două principate române, e sigur — zice agentul austriac din Bucureşti, baronul Metzburg — că ele nu s’ar puteă menţine peste iarnă în Ardeal şi astfel o parte însemnată a populaţiunii şi a contribuabililor Ardealului şi-ar pierde izvorul principal de venit 2). Ce sancţiune oficială cuminte, logică şi concisă şi ce motivare simplă a datinei vechi, născute din împrejurările geografice, cum şi a manifestării sociale de vieaţă se oglindeşte în acest raport oficial, vieaţă primejduită necontenit de către deregătorii guvernului din Viena cu vederi mărginite, de a fi înfrânată, ba chiar şi înăbuşită cu totul, numai din pricina că păstorii cari îşi mânau primăvara turmele lor îndărăt din ţările române, aduceau câteodată nişte boale de vite în Ardeal8) ori poate pentrucă o parte din ei nu se întorceă regulat în ţară ! Majoritatea păstorilor cari plecau din Ardeal în ţările române se recrută din Români braşoveni, făgărăşeni şi sibiieni, însă se aflau între ei şi Saşi braşoveni şi râjnoveni 4), precum şi ceangăi unguri din cele Şapte-sate şi Săcui din Treiscaune, cari mergeau cu deosebire în Moldova *) !) Raportul Guvernului Ardealului către împărăteasa Maria Tereza din Sibiiu, 30 Iulie 1770. (Colecţiune particulară. Ungaria). *) Relaţiunea lui Metzburg din Bucureşti, 1 Octomvrie 1787, (Hurmuzaki, Documente, voi. XIX, p. 338). *) O poruncă a Guvernului Ardealului din iz Octomvrie 1727 prin care se interzice mânarea vitelor în Moldova, din cauza bolii de vite, se menţionează în «Siebenbiirgi-sche Quartalschrift», voi. III (anul 1793) p. 302. *) Aşă găsim Saşii dela satul Râşnovul din ţinutul Braşovului la anul 1793 Pe munţii din Prahova («Analele Acad. Române», voi. XV, p. 827). www.digibuc.ro 133 PĂSTORITUL ARDELENILOR IN MOLDOVA ŞI TARA ROMÂNEASCĂ 7 aproape de ei, unde îşi găsiau şi concetăţeni în ceangăii judeţelor Bacău, Neamţu şi Roman şi dealungul Şiretului, peste care treceau bucuros până la Prut, în timp ce păstorii de prin regiunea Bistriţii îşi mânau oile în Bucovina, pe munţii Câmpulungului. Reieşeâ din natura lucrului, că oraşele şi comunele interesate din Ardeal îşi mânau oile pe munţii cei mai apropiaţi, despărţiţi de ele numai prin coama Carpaţilor. Astfel braşovenii şi râjnovenii păstoreau pe munţii dela Predeal şi Sinaia, Săcuii din Treiscaune pe munţii din Vrancea, păstorii din ţinutul Făgăraşului pe munţii Argeşului, sibienii pe aceia din Gorj, iar proprietarii de vite din Tărgul-Săcuesc (Kezdi-vâsârhely) îşi păşunau oile pe muntele Kecsk6s şi Jiroş, după nişte norme şi între limite vechi, cari se repetau din an în an. Dreptul de păşunat le eră asigurat de către proprietarii munţilor respectivi prin hrisoave vechi, iar dacă munţii aparţineau Statului — ca de pildă munţii păstorilor din Târgul Săcuesc — comunele îşi procurau recunoaşterea privilegiilor lor dela fiecare Vodă, care urmă pe tronul ţărilor române *). Dealtfel drepturile câştigate erau sancţionate chiar de tradiţia veche şi în vigoare, aşâ că nu se pomeneă, ca vreo comună să-şi pască oile sale pe vreun munte care aparţineâ vreunei alte comune. Rar se întâmplă vreo samavolnicie sau pâră între diferiţii păstori veniţi în ţară. Numele oamenilor cari se ocupau cu păstoritul oilor în Moldova şi Ţara Românească, vecine cu Ardealul, eră — dela veacul al XVII-lea încoace — ungureni, chiar şi oficial, fără deosebire de naţionalitate *) şi păstorii, ca străini, se bucurau dealungul veacurilor de privilegii mai mari ca pământenii, poate din cauză că prin produsele lor de lăptărie şi altele aduceau un aport însemnat bogăţiei statelor, în cari erau primiţi. Din punct de vedere administrativ, bârsanii erau supuşi autorităţilor competente locurilor de păşunat ocupate, mai târziu însă, la înfiin- 1) Oraşul Târgul Săcuesc (Kăzdivâsărhely) are 9 documente de acest fel dela Domnii Moldovii (dintre anii 1652 —1734) publicate de d-1 Iorga în «Buletinul Comisiei Istorice a României», voi. 2 (Bucureşti, 1916) pp. 193 —198. a) Numele de Ungurean (şi Ungureni) îl găsim într’un act dela 1695 (Iorga, Studi fi documente, voi, V, p. 339) dela 1708 şi 1710 (în «Bul. Corn. Ist.» voi.II,pp. 260şi 196 dela 1724 cu Vasile Ungureanul vătaf de ciobani (Iorga, Studii fi documente, voi. V, p 143) dela 1784 în porunca lui Mihai Suţul («Analele Acad. Române», voi. XII, p. 1108 dela 1785 şi 1791 (Urechia, Istoria Românilor, voi. I, p. 529 şi IV, p. 276) precum şi dela 14 Decemvrie 1794 în pitacul la ispravnicii din Jiul-de-Sus şi la vătaşii de plaiu, ca ciobani ungureni («Analele Acad. Române», voi. XV, p. 817) şi aiurea. www.digibuc.ro 8 ANDREI VERESS 134 ţarea consulatelor (în ultimul pătrar al veacului XVIII) aparţineau ca cetăţeni austriaci — numiţi de Români sudiţi — cercului de activitate al agenţilor cesaro-crăieşti austriaci, prin cari îşi înaintau şi plângerile lor eventuale contra deregătorilor ţărilor, în cari trăiau vremelnic-Păstorii veniţi din Ardeal erau susţinuţi întotdeauna de către aceşti deregători sau mai bine zis de către stăpânire, văzând că aduc un folos însemnat ţării. însă se purtă mare grijă ca nu cumvâ să se strecoare printre aceşti «sudiţi» alţi oameni (indigeni ori chiar alţi ardeleni) folo-sindu-se de privilegiile lor. Astfel ţinerea lor în evidenţă şi controlul lor permanent cereâ un aparat special de slujbaşi, bine instruiţi. Păstorii ardeleni se «plângeau» însă mereu din pricina «dajdiilor mari» şi al altor sarcini, a căror reducere o cereau în fiecare an, aşa că nu e de mirat, dacă chiar şi un Domn generos şi cu inimă, cum eră Constantin Brâncoveanul,pierzându-şi cumpătul faţă de păstorii braşoveni — într’una din scrisorile lui — le dădu de ştire, că cui nu-i va plăcea după cum este de veci, să nu-şi mai aducă «bucatele» să le hrănească aici în ţară, ci să şi le ţie acolo J), unde se află. II Ca aşezământ, păstori tul ardelenilor era organizat astfel; Câte un păstor mai cu stare îşi strângeâ (ca un fel de antreprenor) un număr mai mare de oi şi alte vite de pe la boieri, oraşe, comune şi economi, pe cari le mână în turme anumite—el însuşi ori oamenii lui — în ţările române. Acest fel de antreprenor se numiâ — chiar dela începutul veacului XVII — scutar a) ori stăpân8) şi avansa la acest titlu -din simplu păcurăraş, cu timpul, îndată ce-şi putea alcătui o turmă-două din venitul său 4). Fiecare turmă îş aveâ vătaful ei, iar peste vătafi era pus un vechil, răspunzător de întreagă cireada de oi scutarului, pe *) Scrisoarea lui Constantin Brâncoveanul către braşoveni, din 9 Iulie 1706, Iorga, Studii si documente, voi. X, p. 371 *) Cunoaştem acest termen încă din anul 1638 şi 1656 din socotelile domeniului Făgăraşului; Takăcs Sân dor, Rajzok a torSk vildgbil, voi. II, (Budapest, 1915) p. 313. Re censiunea studiului autorului numit făcută de Silviu Dragomir cu titlul de *La vie de notre ancien peuple pastorah în «Bulletin de l’Institut pour l’âtude de l’Europe sud-orientale», anul 1912, pp. 18 —24. *) Acest termen întrebuinţat astfel există numai la Hintz, l. c., p. 37. *) Dintr’un act dela 1754 la Iorga, Studii fi documente, voi. V, pp. 516 — 517. www.digibuc.ro >35 pAstoritul ardelenilor in moldova şi ţara româneasca t 9 care-1 înlocuia şi reprezenta faţă de autorităţi în absenţa lui; pe când mânarea proprie şi întreţinerea oilor eră încredinţată ciobanilor, îndeletniciţi de copilărie cu acest meşteşug, ajutaţi în munca lor de nişte simbriaşi sau biriţi1), cum erau numiţi cu termen unguresc. Păstorii se şi asociau între dânşii pe comune sau rudenie, pentru ca să poată câştigă mai bine pe lângă o comunitate mai întinsă de afaceri, iar cu desvoltarea aşezământului păstoritului, oierii bârsani — la începutul veacului al XlX-lea — şi-au format chiar o «companie» specială 2). Despre mărimea turmelor şi cirezilor mânate din Ardeal în ţările române, ne putem alcătui o ideie oarecare, dacă ştim, că în anul 1612 cetatea Făgăraş aveâ 16.984 oi, curtea din Porumbacul de Jos 5414 şi cea din Comana de Jos 4417 oi pe câmpiile Ţării Româneşti8); că turma oraşului Braşov eră atât de mare — chiar şi pe la mijlocul veacului al XVII-lea — că de pildă în anul 1644 din pricina unor ţigani, un boier îşi putu reţine pe moşia sa 2500 de oi drept amanet până la regularea afacerii sale *), iar peste o sută de ani oraşul Braşovul şi cele 9 comune din împrejurimea sa aveâ 4685 capete de vite mari şi 93.412 de oi la păşune în Ţara Românească B). Tot pe vremea aceasta (la 1757) Petru Luca şi-a strâns şi a mânat 117 boi în Ţara Românească, unde numărul oilor şi vitelor creşteâ necontenit ®). Pentru a evită abuzuri, bârsanii erau datori — din cele mai vechi vremuri — a-şi comunică în fiecare an lista oamenilor lor stăpânirii, aşâ că, în toamna anului 1675, când Mihail Hermann din Braşov a căpătat permis de a ţine 7 ciobani pe lângă oile sale din Ţara Românească, Domnul ţării îl ameninţă sever, ca «să fie oameni străini, bârseani, fără bir şi fără nici o gâlceavă, iar oameni de ţeară să nu fie nici unul» căci de s’ar află numai un singur «om de ţeară» printre ciobanii aceia, *j Numele de simbriaşi apare într’o cerere a lui Iuon Besul şi tovarăşi din Mercurea (Reismarkt) 25 Fevruarie 1793. (Arhiva Agenţiei Austriace, leg. 58). *) Cunoaştem de pildă Compania oierilor din ţinutul Bârsii, dintr’un act al ei dat în Satu-Lung-Săcele, 19 Maiu 1803. (Ibid., leg. 58). ’) Ştefan Meteş, Păstori ardeleni în Principatele-romăne (Cluj, 1925), p. 7. Studiul acesta e un extras din «Anuarul Institutului de istorie naţională», voi. III (pp. 293—355) cu un anex folkloristic, Din vieaţa păstorilor ardeleni în Principatele-romăne, pp. 65—77. *) Actul din 10 Fevruarie 1645 la Iorga, Studii ţi documente, voi. X, p. 146. ‘) După un act din 8 Septemvrie 1765, Hurmuzaki, Documente, voi. XV, p. 1730. Dar cuvântul e cunoscut şi în Moldova; Meteş, l. c., p. 5. •) Pe baza scrisorii lui Alexi căpitan din 16 Aprilie 1760, Iorga, Studii şi documente, voi. XII, p. 72. www.digibuc.ro IO ANDREI VERESS 136 pentru acel unul să nu fie scutiţi nici ceilalţi şi stăpânul lor să fagă din ţară l). Această castă de oameni, formată de oieri şi păstori nu aveâ alt cerc de gândire afară de oaie, căci ea socoteâ în oi şi tot ce aveâ dela ele, luându-şi şi simbria, şi venitul tot în oi, pe lângă cari se orânduiâ chiar şi mersul cugetării şi întreaga vieaţă a fiecăruia. După o învoeală din anul 1549, păstorii domeniului din Făgăraş primeau dela Sfântul Gheorghe până la Sfântul Dumitru de fiecare 100 de oi câte două, haine de două ori pe an şi o parte din pieile oilor moarte; afară de aceasta mai aveau câte o mierţă de grâu pe lună şi o parte din brânză, din care erau datori să facă la început zilnic câte un caşcaval şi cu cât oile creşteau, câte două, dela Sfântul Urban încolo, iar când oile se înţercau, chiar câte treia). Aceasta formă un venit cinstit, cum se cade, dacă ştim, că pe vremea aceasta — la 1556 — păstorul puteâ aveâ dejâ pentru douăzeci de piei de oaie o şubă (sarică) bună şi un venit şi mai însemnat, dacă vedem, că peste câţiva ani (la iS7i * 4 *T preţul unei piei de oaie erâ de 12% bani (denari), a pielei de berbeci 20 bani şi a ţapului 25 bani, pe când o piele întreagă de vacă nu costă mai mult de 40 bani, una de bou 60 bani şi nici pielea de vulpe — foarte căutată — nu erâ mai scumpă de 40 bani ®). In Maramureş, cu prilejul plăţii dărilor în anul 1625, vedem că păstorii primeau câte o oaie şi 16 parale de fiecare turmă de câte douăzeci de oi *). Aceasta alcătuiâ astfel un venit net mai bine de 5% care creşteâ cu vremea, ba se mai şi măriă prin şiretlicurile păstorilor, săvârşite cu gândul să aibă cât mai multe oi. Controlul acestor şiretlicuri se făceă de către vameşii dela hotarul ţării, numiţi pe vremuri schileari, cari dispuneau de o ceată de «mar-talogi» cu căpitanul lor, cari, la porunca vameşilor, prindeau pe oierii, cari nu vroiau să plătească de bună voie, luându-le cu sila vama ce se cuveniă să o plătească stăpânirii6). l) Scrisoarea din 26 Noemvrie 1675 la Iorga, Studii fi documente, voi. X, p. 264. *) După raportul lui Matei Ducz ibid., voi. III, p. 422 şi acela din 1607, voi. V, p. 466. www.digibuc.ro 149 PĂSTORITUL ARDELENILOR IN MOLDOVA ŞI TARA ROMÂNEASCA 23 Locurile de depozit fixate erau pentru negustorii veniţi din Ţara Românească şi Moldova «hoştatul» Braşovului, iar pentru oamenii cari veneau de pe la Caransebeş, Lugoj ori Lipova, piaţa din Sebeşul-Săsesc 1). O scutire de sub această hotărîre strictă se puteâ aveâ numai dela principe, ceeace s’a decretat prin lege în dieta anului următor, cu cuvintele, că cine ar scoate din ţară berbeci, oi, ţapi şi capre fără ştirea Domnului, acela îşi pierde vieaţa şi averea, iar cine ar află astfel de oameni, poate să-i ia vitele ce duce cu el, este însă dator de a da omul pe mâinile principelui 2). Desvoltarea economiei oilor eră menită să o servească şi decretul anului 1593 prin care s’a hotărît ca comerţul cu piei crude de miei şi alte vite să nu se facă decât numai de meseriaşi, fiind însă interzis exportul pieilor 3); iar comerţul legal cu piei fu organizat prin tariful vamal din anul 1603, după care trebuia plătit vistieriei dela fiecare 100 de oi şi capre câte 3 zloţi, iar dela 100 de miei câte 1 zlot înainte de Sfântul Ioan şi după el 3 zloţi, pe când de 100 de piei de oaie şi capră se luau 50 denari, iar, dacă erau tăbăcite, câte 1 zlot şi 50 denari; după pieile de miel să plăteâ însă de fiecare 100 de bucăţi câte 25 denari, fie că erau crude, fie tăbăcite 4 *). Pentru ca să avem o idee aproximativă de valoarea monetară a acestor impozite trebuie să ştim, că după «limi-taţia# din anul 1609, se vindea în Ardeal: un miel bun cu 35 bani,unul mai slab cu 28 bani, o oaie stearpă cu 80 bani, un ţap cu un zlot, un berbec bun cu 85 bani, iar o piele mare de ţap cu 60 bani, una de capră cu 45 bani, pe când o piele de berbec costă 32 bani şi una de miel 25 bani 6). Cererea de marfă eră însă mare şi în creştere, aşâ că preţurile acestea trebuiau majorate mereu, ajungând în 15 ani la un surplus de 20—30% astfel, că un berbec de trei ani se vindea cu un zlot şi 35 bani, unul de un an cu 76 bani, cu toate că după un an (în 1626) aceste preţuri, afară din cale de mari, au scăzut mult6). E de prisos a urmări mai departe fluctuaţia preţului oilor dealungul vremurilor, care justifică numai principiul comercial al cererii şi ofertei, arătându-ne însă creşterea permanentă şi naturală a economiei oilor. *) Ibid., voi. II, p. 117. *) Decretul dietei din 5 Maiu 1578, ibid., voi. III, p. 134- J) Ibid., voi. III, p. 418. 4) Tariful vamal din 1603, ibid., voi. V, pp. 192 — igy. *) Ibid., voi. VI, pp. 132 — 134. •) După hotărîrea dietei din anul 1625, ibid., voi. VIII, p. a75 ?' 328. www.digibuc.ro 24 ANDREI VERESS 15° Această creştere se observă şi după anul 1690, când Ardealul încetând a fi principat independent, a ajuns sub stăpânire austriacă. Observăm totdeodată că păstoritul ardelenilor în ţările române ia un avânt repede, cu toate dările şi plăţile de acolo, cari sunt mereu în creştere. Astfel, în Ţara Românească, oierii ardeleni erau nevoiţi a plăti în anul 1719, câte 5 polturaci de fiecare oaie, dar toamna, plata se ridică deodată la io bani româneşti, ceeace făcea 7yz creiţari austriaci. Ajungând însă acum Oltenia sub stăpânire austriacă, ocârmuitorii acelei provincii au impus şi ei un impozit special asupra bârsanilor, contra căruia păstorii din Sălişte se plângeau mult municipiului Braşovului, dela care aşteptau ajutor. Tot în toamna acestui an, a introdus şi guvernul turcesc dela Constantinopol un nou impozit,’ acela al văcăritului, care făcea dela o vacă cu viţel ori o iapă cu mânz câte 1 zlot şi 15 creiţari, iar dela vite fără viţel şi mânz câte 45 creiţari. Funcţionarul ocârmuirii austriace din Craiova, vameşul ungur Ioan Szendrei a dus o corespondenţă întreagă cu Guvernul Ardealului pentru ca să scutească sudiţii austriaci de a plăti impozit după vitele lor ce le aduceau la păşunat în Ţara Românească; Vodă însă nu consimţi la acest lucru şi astfel, oierii ardeleni, vrând-nevrând, trebuiau să plătească şi ei birurile prescrise indigenilor, găsindu-se însă formula, ca negustorii de vite să fie obligaţi a plăti şi impozitul bârsanilor pe lângă cei 3 bani, la cari erau obligaţi a). Introducerea dajdiei văcăritului a provocat um resens mare în toată ţara, deoarece ea fu desfiinţată abia câţiva ani mai înainte (la 1714) de către Ştefan Cantacuzino Vodă prin cartea sa de afurisenie, în care suprimă această «dajdie nedireaptă, silnică şi fără de lege» zicând ca să fie afurisiţi toţi urmaşii săi, cari ar aduce-o iarăş peste capul norodului, ca un vrăjmaş al ţării şi al folosului celui de obşte * *), hrisov de anatemă, pe care cuceritorul Vodă l-a repetat peste puţin din nou 3). Judecând imparţial, am însă impresia că aceste dajdii nu prea apăsau pe păstorii ardeleni — cu toate jalbele şi plânsorile lor — căci ei mânau *) Den 26. Februar 1719. Geisslitzerischer Bericht aus Crajova, dass die Siebenbiirger Schafe von jedem so viei sich in der Heerde befinden, 5 Polturaken bezahlen miissen. Den 8. Mai detto. Provisor Geisslitzerischer Bericht aus der Osterreichischen Wallache von Okna, alle zehendbare Gegenstănde betreffend, und dass die Siebenbiirger Schafe 10 wallachische Denar bezahlen und 2 Denar vor das Auslfischen. (înregistrare contemporană. Colecţiune particulară Ungaria). *) Cu veleatul de 4 Martie 7222 la Iorga, Studii şi documente, voi. III, pp. 94 —96. 3) Hrisov pentru desfiinţarea văcăritului al lui Ştefan Cantacuzino dat in Bucureşti, 4 Maiu 7222 (1714) in Bibi. Acad. Române, Foi volante. www.digibuc.ro PĂSTORITUL ARDELENILOR IN MOLDOVA ŞI TARA ROMÂNEASCĂ 25 în ţările române din an în an mai multe oi şi astfel ocupaţiunea aceasta a lor prosperă mereu. Aşa de pildă după registrele vameşilor din Sibiiu, Braşov, Oituz şi Ghimeş precum şi ale vătafului de plaiu din Făgăraş, se aflau la iernatec în Moldova şi ţara Românească în anul 1753 oi 244.265, cai 474, porci 2538 şi vite mari 5704 1767 » 255.247, » 5636, » 7322 » » » 3477 adică în total 204.982 şi 269.682 de vite şi dobitoace 1 * 3). După o altă specificaţie oficială, în anul 1767, numărul dobitoacelor scoase din ţară eră următorul: 204.597 oi, 3229 cai, 4480 vite cornute şi 432 porci, iar în 1768 numai oile singure 210.570 şi în anul 1769 următor 350.574 a). Pe la sfârşitul veacului însă, numărul oilor ardelenilor mânate la păşune în Ţara Românească se evaluâ oficial dejâ la un milion şi jumătate, iar acela al vitelor cornute şi al cailor la 80.000 *), pe când în Moldova (în anul 1783) nu ţineau mai mult de 50.000 de oi 4). Traficul păstoritului oilor — care rentă bine — eră altfel influenţat şi de către împrejurările şi urmările răsboaielor, dar cu toate acestea păstoritul creşteă într’una şi în raport cu regulamentele aduse în privinţa exportului de animale şi mai cu seamă în privinţa igienei zootehnice, cu care guvernul Ardealului se ocupă permanent. Urmele acestei organizaţii igienice se ridică până în vremea împărătesei Mar ia Tereza, care porunci în toamna anului 1756 ca să se instaleze pe frontiera Moldovei şi a Ţării Româneşti câte un aşâ numit institut de contumaţie sau «lazaret» în care până şi oile trebuiau să zacă 42 de zile de frica ciumii, iar păstorii de pe lângă ele stăteau acolo sub paza chirurgilor delegaţi *). Acest termen lung a fost scăzut mai în urmă —în anul 1770—la 28 şi apoi la 22 de zile, însă independent de acea inovaţie eră susţinut şi termenul mai strict de 42 de zile, mai cu seamă de către «Comisiunea Sanitară» care eră de părere siţ se suprime de către guvern atât păstoritul oilor în ţări străine, cât şi exportul lor, precum se cerea şi din partea împărătesei. Faţă de această pretenţiune a Curţii vieneze, guvernul Ardealului a stăvilit însă observaţiunea foarte justă, *) Originalul în colecţiune particulară, Ungaria. *) La Takâcs, l. c., voi. II, p. 317. 3) Din relaţiunca lui Merkelius dela 22 Ianuarie 1792, Hurmuzaki, Documente, voi. XIX p. 587. *) Raicevich din Iaşi, 2 Decemvrie 1783, ibid., p. 149. *) Porunca împărătesii Maria Tereza către Guvernul Ardealului din Viena, 5 Noern-vrie 1756. (Colecţiune particulară, Ungaria). www.digibuc.ro 26 ANDREI VERESS 152 că el nu e în stare să păşuneze miile de oi pe terenul ţării în timpul contumaţiei, nici să facă atâtea institute de contumaţie necesare pentru controlul vitelor şi al oamenilor, deoarece nu are nici loc, nici izlazuri, ba nici oameni destui la acest lucru *). Argumentarea guvernului ardelean eră aşa de convingătoare, încât însuş preşedintele susnumitei comisiuni sanitare, doctorul Chenot a cedat şi guvernul hotărî deci în vara anului viitor 1771 ca termenul contumaţiei să fie numai de 7 zile şi acest termen să se prelungească numai atunci, dacă s’ar primi ştiri de noui cazuri de boală. Oierii cari se întorc din ţările române să steâ însă 36 de ore afară de linia contumaţiei, iar oile să şi le tunză încă în Ţara Românească, dincolo de hotarul ţării. In ce priveşte apoi proiectul guvernului, ca păstorii ardeleni să-şi mâne oile şi vitele mai bine în Banat şi în alte părţi ale Ungariei, susnumita comisiune e de părere, că acest lucru ar veni mai scump, decât dacă oierii şi-ar mână oile şi mai departe în Ţara Românească» iar aceia din Maramureş în Moldova — după cum sunt obişnuiţi — ceeace se va puteâ face şi de aci înainte cu folos, ţinându-se seamă de regulele igienice prescrise 2). Guvernul însă a trebuit să fie indulgent faţă de oieri, chiar şi în urma ameninţărilor lor, repeţite fiecare an, că de nu va scădea zilele de contumaţie la 7 vor fi nevoiţi a rămâne cu totul în ţările române, -ceeace ar aduce mari pagube atât fiscului, cât şi populaţiei ţării, deoarece nu va avea impozite, iar acesta din urmă nici carne, nici brânză 3). IV Păstorii ardeleni cu oile lor de pe păşunile din ţările române nu erau amărîţi de aceste regulamente igienice — eşite în timpurile mai din urmă — ci în primul rând de dajdiile, abuzurile şi sâcâelile nesfârşite ce trebuiau să le sufere «în ţară» în tot timpul păşunatului,pe de o parte, din pricina tiraniei şi caliciei boierilor proprietari, iar pe de alta, din cauza lăcomiei oamenilor stăpânirii şi a beilicgiilor veniţi dela Stambul pentru strângerea oilor cuvenite anual acolo. Oierul care treceâ cu oile sale din Ardeal în ţările române, trebuia mai întâiu de toate să facă învoială cu proprietarul muntelui ales de *) Rescriptul Guvernului Ardealului din Sibiiu, 30 Iulie 1770. (Ibid.). *) Rezoluţia Guvernului Ardealului din 9 Iulie 1771. (Ibid.). 3) Din raportul oraşului Braşov, dela 30 Aprilie 1758, Hurmuzaui, Documente, voi. XV, p. 1706. www.digibuc.ro 153 PĂSTORITUL ardelenilor in moldova ŞI TARA romanească 27 dânsul şi apoi al izlazului, şi mai târziu — dacă voiâ să şi ierneze în ţară — a bălţii, unde doriâ să-şi pască dobitoacele, pentru ca să fie în linişte. Arenda ce plătiâ se numiâ de obiceiu adetul muntelui *) şi acesta variind pe regiuni în genere se achită în natură, adică în oi şi produsele oilor. Aşa de pildă în Moldova, în anul 1630, Moise Movilă Vodă re-ferindu-se la un obiceiu din strămoşi, hotăreşte ca pentru păstoritul oilor, aduse în ţară, să se dea de fiecare turmă câte 12 berbeci, cum a şi rămas până la sfârşitul veaculuil 2). Pe de alta, în veacul al XVIII-lea, se primesc bucuros şi bani drept arendă şi aşa aflăm, ca în anul 1742 un oier, care ţinea 18 munţi în arendă, plătea de brânza făcută câte 3 parale de fiecare oca3). Afară de această plată, oierul eră dator să plătească stăpânirii bani de păşune şi vamă, decretate asemenea de tradiţii vechi, cu toate că ele se fixau an cu an de către Domnii ţării după mersul timpului, perspectivele recoltei, ba chiar după direcţiunea stării politice şi a ţinutei voevodului către locuitorii ţării stăpânite bine-rău de el, din mila sultanului. Mărimea acestor dajdii depindeâ astfel adeseori chiar şi de sufletul şi felul de gândire al Domnului faţă de norodul ţării, pe care-1: storceâ ori lăsă mai slobod, precum îi venii poruncă dela Constantinopol sau uneori pentru a-şi face parale cu cari să-şi poată achită datoriile făcute la Poartă pentru a ajunge domnitor, plătind cu greu camăta lor de uzură, lucru cu care se scuzau de multeori pentru dajdiile mari chiar şi cei mai credincioşi şi buni Domni ai ţărilor române. Această mizerie produsă de birurile grele justifică în parte şi pe proprietari pentru atitudinea lor severă faţă de bârsani, înfrânaţi însă permanent de către stăpânire; cu atât mai mult, că în timpurile vechi eră interesată toată nobilimea ungară la acest păstorit, nu numai aşanumita «sărăcime» a ţării. Aşă ştim din primăvara anului 1638 de afacerea de oi a lui Mihail Mikes, turmele căruia moldovenii nu voiau a le slobozi, omorându-i chiar şi o slugă 4), pe când în anul 1662, găsim berbecii lui Ştefan Vargyas în Ţara Românească, pentru cari intervine Constantin Cantacuzenu la Vodă5), iar din toamna anului 1707, avem l) Aşi vine numit în porunca citată a lui Constantin Brâncovean-Vodă din 1706, Iorga, Studii ţi documente, voi. X, p. 371. *) Actul citat, ibid., vel. VI, p. 3. 3) Ibid., voi. VI, p. 248. 4) Din poruncile principelui Gheorghe Râkoczy I, din 22 Maiu şi 4 Iunie 1638 în această afacere; «Tortănelmi Tăr» 1885 pp. 754—756. ') Scrisoarea lui Constantin Cantacuzen din Bucureşti, 22 Aprilie 1662, Vajda Emil, A Vargyasi Daniel-csaldd a kdzpdlydn (Budapest, 1894) p. 262. www.digibuc.ro 28 ANDREI VERESS 154 o carte de scutire a Domnului Moldovei pentru păstorii lui Petru Bdnffi, cari «le grijesc şi le păstoresc bucatele Dumisale», ca să le dea «foarte bună» pace în ţara sa *). Cu toate aceste porunci, samavolniciile oamenilor erau la ordinea zilei. Aşa scaunele Ciuc, Ghirghău şi Cason se plâng în vara anului 1728 că moldovenii anul trecut şi chiar anul acesta au ocupat mai mulţi munţi ai lor, şerpuindu-se întâiu «pe nebăgate» în Ardeal şi aşezându-se apoi pe câte un munte dela hotarul ţării2 *), pe când din turmele lor proprii, cari le treceau în Moldova, li s’au luat în anul 1736, doi cai şi 30 de oi dela un singur proprietar 8). Locuitorii oraşului Breţc (din Treiscaune) precum şi păstorii «scaunului» vecin al Ghiurghăului îşi păşunau oile de veci în linişte pe câţiva munţi apropiaţi ai Moldovei, însă în primăvara anului 1753, moldovenii i-au alungat cu arme, împreună cu oile lor, pentru care samavolnicie a intervenit Cancelaria ardeleană din Viena atât la Domnul Moldovei, cât şi la Sultan 4 *). In anii ce urmau s’a întâmplat iarăş, că mocanii, voind a-şi mână îndărăt oile avute în Moldova, vătafii nu le-au dat voie sub cele mai perfide cusururi, aşa, că la jalba lor, Poarta otomană a somat pe Domnul ţării prin firmanul din vara anului 1761 ca slujbaşii săi să nu mai îndrăznească să împiedece pe oieri în ocupaţiunea lor, pe care o au în ţară de veci 6). Această poruncă nu a avut însă mare rezultat, deoarece vătafii moldoveni au tras cu puştile asupra ardelenilor cari stăteau cu oile lor în munţii de deasupra apei Oituzului şi, stricându-le stânele, le «dijmuiră» oile şi le luară fânul făcut. Din pricina aceasta, oierii se jeluiră într’una de moldoveni între anii 1763—68 stăpânirii •) şi se vede că şi aceste neajunsuri au contribuit mult la faptul, că nu-şi prea mânau oile în Moldova. Bârsanii, de altfel, aveau să se jeluiască chiar şi de Domnul Moldovei, zicând că le ia mai mult decât se obişnuia şi urinarea acestei jalbe fu tacrirul ieşit de la Poartă în toamna anului 1767: Callimache Vodă să vază bucuros pe bârsani şi să nu cuteze să le ia mai mult de 6 piaştri pe an, cu atât mai puţin, cu cât în virtutea tractatului de pace, bârsanii aveau slobozenie de păstorit în ţară şi ei nu *) Cartea de scutire a lui Mihail Racoviţă din 26 Noemvrie 1707 (Iorga, Studii fi documente, voi. IX, p. 25.) *) Szekely okleviltdr, voi. VII, p. 337-’) Memoriul Naţiunii Săcuieşti ibid. pp. 382 — 383. 4) Hurmuzaki, Documente, voi. VII, p. 9. *) Fermanul din 20 —30 August 1761, ibid. voi. VII, p. 26. *) Vezi actele în Hurmuzaki, Documente, voi. VII, PP- 3â 53- www.digibuc.ro 155 pAstoritul ardelenilor in moldova ŞI TARA româneasca 29 puteau să fie împovăraţi cu nici un fel de dajdie sau plată afară de daj-diile obişnuite ale ţării x). Nu ne prea putem miră dacă această poruncă nu a avut succesul dorit, deoarece agentul Raicevich raportează — chiar peste 17 ani — că jalbele economilor de vite nu se iau niciodată în considerare, ba cu toate că firmanele din anii 1741 şi 1743 sunt încă în vigoare, Domnul ţării le-a urcat impozitul anual cu 15.000 de piaştri. La aceasta, împăratul Iosif dădu ordin agentului său dela Poartă ca să comunice acest lucru guvernului turcesc, cunoscând însă din experienţă cu ce greutate se poate avea dela Turci vreo sumă vărsată, a somat guvernul Ardealului, ca să instruiască pe oierii interesaţi, prin circulară, ca să se ţină strict la dispoziţiunile fermanului şi să nu plătiască nici un ban mai mult. Această poruncă a fost publicată fără întârziere în municipiile judeţelor Hunedoara, Sibiiu, Făgăraş, Treiscaune, Odorheiu şi Turda, precum şi în municipiile oraşelor Sibiiu, Braşov, Sebeşul Săsesc, Orăştie şi Bistriţa a), din care cunoaştem astfel şi limitele regiunilor, ale căror păstori îşi mânau vitele în ţările române. In interiorul acestei limite cei mai mulţi oieri trăiau pe teritorul dintre Sibiiu şi Mercurea, pe aşâ numitul domeniu al Branului, care ajunse apoi în proprietatea Braşovului, în ţinutul Făgăraşului şi în cele Şapte sate din împrejurimea Braşovului. In Treiscaune erau mai cu seamă oierii din Breţc şi Covasna, iar în judeţul Ciucului locuitorii din Bilbor şi din satele din apropierea trecătorilor Tulghieşului şi Ghimeşului aceia, cari îşi mânau oile şi vitele sistematic în cele două ţări române, urmând obiceiul strămoşesc3); atraşi însă şi de faptul, că în ţările române trăiau mai liniştit, plătind biruri mai uşoare ca acasă şi apoi mulţi erau, cari dezertau înaintea «cătăniei» ca să nu fie înrolaţi pe cine ştie câţi ani. Economia oilor se făcea în modul cel mai întins pe teritoriul dintre Sălişte şi Mercurea, respectiv locuitorii acelei regiuni — şi mai cu seamă oierii comunelor Poiana şi Rod — se pricepeau cu deosebire la ea şi erau şi cei mai cu stare. Aceştia erau pe vremuri scutiţi cu totul de dajdii şi chiar mai târziu nu se putea luâ dela ei decât jumătatea impozitului * *) l) Relaţiunea agentului austriac din Terapia, 1 Septemvrie 1767, ibid., voi. VII, PP. 39 — 4°- ’) Rescriptul împăratului Iosif II către Guvernul Ardealului din Viena, 22 Noem-vrie 1784. (Colecţiune particulară. Ungaria). *) După Hintz, l, c., pp. 36 — 37. www.digibuc.ro 3° ANDREI VERESS I5& stabilit, însă, mai în urmă, ajunseră sub stăpânirea directă a Saşilor sibieni, cărora le plăteau dajdiile anuale prin vătaful lor special, care avea şi drept de judecată asupra lor pe întinsele câmpii ale munţilor1), conducând şi treburile multiple ale păstoritului supuşilor lor în Ţara Românească. Cei mai buni şi iscusiţi în ocupaţiunea păstoritului şi a economiei oilor sunt însă — până în ziua de astăzi — răşinărenii (în regiunea Sibiiului) cari au desvoltat această ocupaţie strămoşească până la gradul de artă 2), pe când în facerea brânzeturilor cei mai dibaci sunt poienerenii; poate şi din motivul, că ei îşi duc şi muierile cu ei în ţară (împreună cu copiii) şi «băciţele» le sunt de mare ajutor în mânuirea laptelui şi a caşului8). Agentul Raicevich, primind dela Viena traducerea celor două firmane pomenite mai sus, observă uimit în ele, că pe când sultanul Mustafa fixă oieritul în 8 aspri de fiecare oaie, Domnii ţărilor române luau mai mult dela sudiţi, care lucru nu se putu explica altfel — după dânsul — decât că ei nu au publicat textul firmanelor originale, ci numai un extras al lor în traducere românească, în care Domnii au înscris dela sine o taxă mai mare de oierit * *)). în înţelegere cu agentul austriac din Iaşi şi acela dela Bucureşti se ţinu de textul firmanelor originale, chiar şi când guvernul Ardealului, la cererea lui Mihail Suţu Vodă, a trimis în primăvara anului 1784 şase oieri la Bucureşti pentru rezolvirea chestiunilor pendinte. Desbaterile au şi pornit bine în comisiunea de patru boieri delegată de Vodă, însă când ajunseră la chestiunea delicată, că firmanele stabilesc oieritul oilor în 8 aspri, iar acela al vitelor cornute mari în 24 aspri, Vodă nu voia să recunoască acest lucru, referindu-se la hrisovul lui Ipsilanti Vodă, prin care oieritul era stabilit în 12 şi 33 *) Memorandul Românilor din scaunele filiale ale Săliştei şi Tălmaciului din 7 August 1868 in cartea cu titlul Contribuţium istorice privitoare la trecutul Românilor depe pământul crăiesc (Sibiiu, 1913) p. 21 şi Ioan Lupaş, Câteva pagini din trecutul comunei Să-lifte, Sibiiu, 1903. *) O descriere minunată a creşterii oilor şi a facerii brânzeturilor, împreună cu viaţa oierilor şi păstorilor o avem dela Păcală, l, c, pp. 358 — 361 şi în ediţiunea ei română, pp. 291 —297; pe cândfacerea stânii şi viaţa păstorilor de munte ne-o dă Schmidt, l. c. pp. 163 —167 pe baza observărilor sale făcute în munţii Bihorului. *) O descriere bună a stânii depe coasta muntelui Corneşul de cătră Dîmboviţa împreună cu a vieţii păstorilor dela Poiana o avem dela Ioan Turnu, în lucrarea sa Escursiunipe inunfii ţerei Bârsei şi ai~Fdgăraşultti (Braşov, 1896), pp. 78 — 79. *) Raportul lui Raicevich din Iaşi, 2 Decemvrie 1783, (Hurmuzaki, Documente, voi. XIX, p. 149). www.digibuc.ro *57 PĂSTORITUL ardelenilor in moldova ŞI TARA romanească 31 aspri, precum era întotdeauna. Bârsanii nu erau dispuşi să primească de just şi legal această taxă x) şi astfel formulându-şi protestul lor în ziua de 1 Maiu i784Într’un memoriu cuprinzând 13 articole, l-au predat agentului la agenţia cesaro-regală şi apoi se înapoi ară la vetrele lor. Memoriul important fu studiat numai la întoarcerea agentului Rai-cevich la Bucureşti —toamna — însă acesta s’a prezentat la Vodă în ziua de 10 Octomvrie pentru a trata cu el în favoarea oierilor. Vodă l-a primit rigid, aproape ameninţător, declarând că el poate să ia cât vrea dela «aceşti păstori nechiemaţi de nimeni» şi e jignit în autoritatea sa princiară, văzând că agentul îi îndeamnă să nu plătească mai mult de 8 aspri şi nu 12 precum era obişnuit. La obiecţiunile modeste ale agentului, Suţu Vodă s’a cam calmat şi punând chiar ca să se răsfoiască condicele «divan»-ului s’a constatat, că văcări tul străinilor fusese de 66 aspri şi numai bârsanii obişnuiau să plătească jumătate adică câte 33 de aspri, după cum s’a orânduit din nou vătafilor 2). Agentul austriac rămase şi mai departe apărătorul necurmat al intereselor oierilor şi astfel a ajuns la rezultatul deplin, că în primăvara viitoare se publică pretutindeni în Ardeal, pe pieţele comunelor — la Reşinari în ziua de 3 Martie 1785 — patentul Domnului Ţării Româneşti, cum că de aci înainte oieritul şi văcăritul se va plăti conform celor două fermane vechi citate (din anii 1741 şi 1743) ca toţi să fie mulţumiţi. Reşinarii au făcut însă o nouă jalbă, zicând că, după ce plăteau până acuma 4 parale de oiae şi 22 parale de vită mare, iar dela Septemvrie până la Maiu dabaşca, pe când mai ’nainte plăteau câte 8 parale de oaie şi numai 10 parale de vită mare, cer să li se dea banii plătiţi de prisos îndărăt8). Tot atuncis’au prezentat în faţa agentului Raicevich şi oierii delegaţi dela Braşov şi Sibiiu cu păsurile lor, pe cari el le-a prezentat prinţului în ziua de 29 Martie 1785 într’un memoriu special, care cuprindeâ următoarele ponturi: 1) Beilicgiii le luau oi bune greoaie în loc de sterpe şi le plăteau când voiau; 2) vameşii din judeţul Prahovei şi al Sacului, cu toate că plătesc oieritul la vistierie, îi supărau la tunsul lânii, care se făceâ de câte 5—6 oieri în tovărăşie, luându-le vamă chiar şi dela hainele ciobanilor; 3) stăpânii de moşii le iau câte 4—5 lei dela o «perdea» de oi; 4) sunt *) ') Relaţiunea lui Oechsner din Bucureşti, 16 Aprilie 1784, tbid., voi. XIX p. 175. *) Vezi actele citate ibid., voi. XIX, pp. 178, 204 şi 209 — 210. *) Petiţia lui Opre Zikoi cu trei tovarăşi ai săi din comuna Răşinar către agentul Raicevich din 16 Martie 1785. (Arhiva Agenţiei Austriece, leg. 58). www.digibuc.ro 32 ANDREI VERESS 158 supăraţi şi de către proprietarii moşiilor, cari le iau bani, când oierii din pricina teribilelor vânturi, se adăposteau în baltă, împărţind «hodaia» de oi în câte 4—5 părţi ca să le adăpostească mai bine şi plătind înainte dela întreaga hodaie câte o oaie; 5) căpitanii poştelor le iau caii cu sila şi, folosindu-se de ei, îi strică; 6) trecerea peste câmpuri dela Sfântul Dumitru până la Sfântul Gheorghe li eră gratuită întotdeauna, acum însă boiernaşii şi mazilii lăsau cu dinadinsul fân pe câmp, ca pe urmă să supere pe săracii oieri; 7) când duceau brânză la căşării, ea se cân-tăriâ de oamenii oierilor, iar negustorii le plăteau după învoeală, acuma însă nu le lasă să cântărească, ci cântăresc ei cu cântarele lor, cari au o lipsă de 50 până la 1000 de ocale la câte o daraveră; 8) dacă cădeau oile pe câmp în gropile de bucate, după obiceiul vechiu, oile le rămâneau lor; 9) când oile se rătăceau, oierii nu plăteau «vornicie», acum însă se iau câte 40 parale de cal şi 10 de oaie şi de nu-şi găsesc dobitoacele în 3 zile, alţi 2 lei de cal. Iar când din 1000 de oi se rătăcesc 10 oi, făcând pagubă pe câmp, vornicii le iau amendă de câte 10 parale dela toate oile, tot aşa şi dacă 2—3 cai fac stricăciuni plătesc după toţi ceilalţi cai şi după 3—4 zile duc caii la ispravnic, cari le ia alţi 2 lei de cal. Vornicii îi mai supără şi cu şiretlicul, că pun nişte semne prin tufişuri ca şi când livada ar fi destinată pentru fâneţe şi când apoi 10—15 oi calcă locurile acelea însemnate, zic că le-a stricat livada şi astfel le storc mulţi bani; 10) beşliii dela graniţe le iau oierilor de vreo trei ani încoace câte 2 lei şi 30 parale de câte o hodaie de oi, ceeace mai înainte nu se pomeniâ 1). La intervenţia agentului, Suţu Vodă peste câtevâ săptămâni dădii poruncă către vătafii de plai, ispravnici, căpitani şi vameşi ca să nu cuteze să supere pe bârsani, ci să se ţină cu toţii de vechiul hrisov, ba să fie slobozi şi de darea de 2 lei 30 parale dela fiecare hodaie, ce erâ obiceiu să plătească mai înainte2). Pentru ostenelile cu cari agentul Raicevich a reuşit să reînoiască firmanul sultanului Mustafa în favorul sudiţilor, fu lăudat chiar de însuş cancelarul Kaunitz, care însă l-a intimat, ca după ce tacrirul nou al Porţii este destul de echitabil, când în loc de 16 aspri pretinde numai 10 să dea ordin oierilor bârsani, ca să plătească neapărat aceste 10 parale; 1) Suplica bârsanilor, ibid., leg. 58. a) Porunca lui Constantin Mihai Suţu-Vodă din 19/8 Aprilie 1785 către vătafi etc. (Ibid., leg. 58). www.digibuc.ro PĂSTORITUL ARDELENILOR IN MOLDOVA ŞI TARA ROMÂNEASCA 33 159 protestând însă la fiecare plată contra ei x). Acest protest nu a avut, fireşte, nici un rezultat, ba nu avea nici o îndreptăţire, mai cu seamă că Raicevich, plecând la noul său post la Iaşi, află acolo în curând, că oierii ardeleni plătesc câte 10 parale de oierit — cât se cere dela ei acum şi în Ţara Românească — pe când mai înainte timp îndelungat plăteau în Moldova 12 parale. Bârsanii din Moldova având însă şi alte plânsori, agentul austriac raportându-Ie toate la un loc Iui Alexandru Mavrocordat Vodă, izbuti apoi a obţine în toamna anului 1785 reînnoirea «privilegiilor vechi» ale oierilor ardeleni printr’un decret special 2), care cuprinde următoarele articole: 1. Când bârsanii intră în tară, vameşul dela Grozesti să nu le ia vamă după ţoalele şi cojoacele lor de iarnă, afară de lucrurile ce ar duce cu dânşii spre vânzare. 2. Nici beşlicgiii, nici alţi vătaşi să nu le iea miei din turme, nici la intrarea, nici la ieşirea acelora. 3. Să fie volnici să treacă peste moşiile mănăstirilor cu turmele, dacă însă vor zăbovi mai mult pe astfel de moşii, vor plăti după cum se vor învoi cu mănăstirile. 4. Să nu se mai plătească pe viitor după fiecare cal câte 7 parale (sau o groşiţă) precum se plăteâ pân’acuma. 5. Primăvara, când vor plecă bârsanii cu oile la munte, nu vor da la nici un proprietar miei pentru trecerea turmei, ci numai aceluia, pe a căruia moşie vor sta mai mult timp, plătindu-i-se după învoeala ce vor face cu dânsul. 6. Nici proprietarul dela Grozeşti să nu le mai ceară pentru trecerea turmei câte un berbec, ci să se mulţumească cu o mioriţă, iară dacă ' * ^ » ' vor sta timp mai îndelungat pe moşia lui, îi vor plăti după învoeala ce vor face cu Dumnealui. 7. Când oierii vor ieşi peste schela dela Grozeşti, să nu fie datori să dea mai mult de un miel dela fieştecare turmă de oi, după legea veche şi să nu mai fie siliţi să dea câte doi miei vornicului, unul căpitanului dela graniţă, altul vameşului şi unul măcelarului, nici măcelarii (beilicgii) să nu-i ţină mult la hotarele ţării (la paşaport) ci să fie volnici a-şi vinde caşcavalul lor şi oile la târg. 1) Scrisoarea lui Kaunitz către agentul Raicevich, din 24 Octomvrie 1785. (lbid„ leg. 58). !) Raportul lui Raicevich din Iaşi, 12 Septemvrie 1785, Hurmuzaki, Documente, voi. VII, pp. 448 — 9. 12 A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. VII• www.digibuc.ro 34 ANDREI VERESS 160 8. Nici un moldovean să nu cuteze să băntuiască ori să bată pe vreunul dintre bârsanii ardeleni, ci de vor aveă între dânşii vreo gâlceavă, să meargă amândouă părţile la «judeţul de plaiu» şi să se învoiască şi să facă acolo dreptate între ei *). Abuzurile şi, în consecinţă, jalbele şi «ponoslurile» n’au încetat însă nici după atâtea porunci şi edicte date de Domnii ţărilor române cu multă bunăvoinţă. Mai cu seamă dese erau ele în Ţara Românească, unde şi numărul bârsanilor fusese întotdeauna mai mare şi astfel agentul austriac din Bucureşti eră nevoit să prezinte în ziua de 9 Iulie 1786 un nou memoriu în numele lor prinţului, în care îi înfăţişă în 16 puncte jignirile lor insuportabile. Memoriul relevează faptul cunoscut că bârsanii au «volnicia» de un timp imemorabil de a-şi paşte oile şi vitele lor în Ţara Românească, iar, după firmanul sultanului Mustafa dela 1763, plătesc un oierit de 8 aspri şi un ierbărit de 24 aspri; acum se simt însă mult jigniţi, după ce principele depus, Mihail Suţu, luă câte 10 şi 33 aspri dela ei drept oierit şi văcărit, făcând chiar deosebire între ei, astfel că ţuţuienii plăteau 66 iar bârsanii 33 parale, care lucru trebuie anulat în baza noului firman al lui Abdul Hamid prezentat deja principelui de către agent în ziua de 2 Iunie 1786. Iară plata după «perdeaua de oi» este a se face după Pravila ţării cu câte o oaie şi un piastru ori 2 piaştri fără oaie, pe când proprietarii samavolnici le iau câte 6—8 oi de pierdea şi tot atâţia piaştri. Tot ei le mai iau şi câte 4—6 oi de turmă (în loc de o oaie) pentru pă-şunatul pe moşii. Vătafii apoi le iau atât la intrare cât şi la ieşire din ţară, câte 60 de parale de turmă, tot ca căpitanii dela malul Dunării. Mai înainte, nu era obiceiu să se ia nici I°rga, Studii şi documente, voi. V, p. 158. *) Scrisoarea lui Grigorie Ghica-Vodă către magistratul oraşului Braşov, din 14, August 1752, «Analele Acad. Române», voi. VIII, p. 252 şi Iorga, Studii şi documente, voi. X, pp. 379 —381. *) Scrisoarea Iui Matei Ghica-Vodă din Iaşi, 7 August (st. v.) 1753; Hurmuzaki, Documente, voi. XV, p. 1691. •) Rescriptul oraşului Braşov, din 12 Decemvrie 1754, ibid, voi. XV, p. 1702. r) Scrisoarea lui Mateiu-Ghica-Vodă din 23 Septemvrie i755> Hurmuzaki, Documente, voi. XV, p. 1703. www.digibuc.ro 173 PĂSTORITUL ARDELENILOR IN MOLDOVA ŞI TARA ROMÂNEASCĂ 47 fiecare oaie şi cei 40 de bani ce se luau de fiecare cal x), după oile rămase în ţară şi la iernatec mai incasă câte 5 % parale, iar după vitele mari 22 parale, de care orânduială vătaful de plaiu Frăţilâ din Prahova însă n’a vrut să ştie nimica * 2 *). După atâtea feluri de taxe — greu de învăţat — mare bucurie a umplut inimile oierilor, când aflară că «prinţul» a scăzut oieritul pentru vara anului 1754 deodată la 5 parale şi ierbăritul la 30 parale, îndemnând totdeodată pe bârsani, ca să nu primească dela nimeni vreo stoarcere de bani ilegală 8), ceeace nu împiedică însă pe ispravnicul dela Câmpulung, ca să ia dela turma de 6000 porci al oraşului Braşov câte 5 parale de vită 4 *). Aceste diferite abuzuri nu se puteau nega nici chiar de către Domnii ţărilor, dar pe cât se puteâ, aveau grijă ca oierii să fie despăgubiţi de către lacomii de bani, cari compromiteau ocârmuirea cu abuzurile lor săvârşite în paguba bârsanilor. In majorarea oieritului nu ţineau însă nici chiar Domnii măsură. Aşa de pildă, când Ştefan Racoviţă Vodă ajunse (în anul 1764) la domnie, ridică oieritul primăvară deodată la 17 bani şi văcăritul la 66 bani, mărturisind singur, că face acest lucru de nevoia datoriilor sale şi cele rămase dela fratele său «pentru ca să nu crească dobânzile» şi mai bine 6). Dajdiile acestea scăzură peste puţin însă din nou, aşa că pe la sfârşitul veacului al XVIII-lea, oieritul era de obiceiu 4 parale (adică 6 creiţari) pentru oierii din ţară, iar pentru bârsani 3 parale (adică 4% creiţari) de oaie6). Mult a îmbucurat inima economilor de oi hrisovul bunului Constantin Vodă Ipsilante din Ţara Românească, din primăvara anului 1805, prin care a hotărît ca oieritul «să se caute toamna la luna lui Octomvrie, cum se obicinuiâ din vechime, când oamenii dispun de mai mulţi bani, iar nu primăvara ca până acum, «ceeace a făcut nepăstuiri şi nedreptăţi săracilor locuitori» îngrijoraţi7). Această dispoziţie omenească a uşurat *) Mihai JRacoviţă-Vodă către braşoveni din 26 Septemvrie 1753, Iorga, Studii fi documente, voi. X, pp. 382 — 384. 2) Scrisoarea lui Frăţilă, vătaf de plai din 20 Iulie 1754. Hurmuzaki, Documente, voi. XV, p. 1699. 8) Rânduiala lui Constantin Racoviţă-Vodă din 15 August 1754,i’Wd.,voi.XV,p.1701. 4) Municipiul oraşului Braşov din 24 Decemvrie 1754, ibid., voi. XV, p. 1703. 6) Scrisoarea lui Mihai Racoviţă-Vodă din 16 Iunie 1765, Iorga, Studii fi documente, voi. X, pp. 391 — 393. 6) După Sulzer, l, c, voi. I, p. 56. 7) Hrisovul lui Constantin Ipsilanti din 1805, «Tesaur de Monumente Istorice» voi. II, PP. 337 —339 Şi Urechia, Istoria Românilor, voi. XI, pp. 166 — 171. www.digibuc.ro 48 ANDREI VERESS *74 mult pe sărmanii bârsani storşi şi hărţuiţi din toate părţile şi amintiâ în sufletele crescătorilor de vite — atât sudiţi, cât şi indigeni—timpurile fericite de sub tatăl Domnului, când — mai înainte cu 25—30 de ani — la venirea lui Alexandru Ipsilante dela Poartă (în 1775), s’a făcut o ieftenire ne mai pomenită în ţară, aşâ că — după cronograful timpului — un bou de jug costă 10 lei, vaca cu lapte 6, un cal 8—10 lei, iar oaia qu un miel 1 leu, capra cu un ied 1 zlot, pe-când carnea ocaua 1 para sau mult două, făina de grâu o pară, mălaiul de porumb 1 ban sau mult 1 Jăscaie, iar ouă câte 10 de o pară x). A doua dajdie de păşunat fu văcăritul, introdus de către Constantin Duca Vodă în Moldova la anul 1693, vrând să-şi scoată cheltuiala ce făcuse «la luatul domniei» ţării. Mult a turburat cu el ţara, zice cronicarul * 2 *), şi iată peste zece ani îl imită şi vecinul său din Ţara Românească, Constantin Brâncoveanul, când — întors dela Stanibul — în anul 1703, ceri şi el câte 10 parale de fiecare vită cu aceeaş motivare, cum că are să-şi plătească cheltuelile de drum ®). Peste doi ani (la 1705) Brâncoveanul «având mare păs şi supărare de bani» a aruncat văcăritul şi asupra bârsanilor «ca să ajute şi streinii pe pământeni la acest greu» însă «pentru dragostea vecinătăţii» ei să nu dea un ort de vită ca pământenii, ci scă-zându-le «al treilea ban» să dea numai câte 22 de b^ni, asigurându-i totdeodată, că altă dată această dajdie nu va mai ieşi4 5). Dajdia această nouă şi neobişnuită a impresionat aşâ de mult pe oierii ardeleni, încât Sibiienii s’au adresat într’un memoriu special Domnului, rugându-1 să-i ierte de astădată,în aceste timpuri pline de răsboaie8). Cererea lor nu s’a luat în considerare, ba nu s’a luat nici scăzământul fixat în favoarea ardelenilor de însuş Domnul ţării, căci, venind la păşunat cu oile, li s’a luat întregul oierit, întocmai ca la braşoveni, după care notarul oraşului a mers în persoană la Bucureşti cu jalba cetăţenilor lor jupuiţi6 *). Cu toate acestea, Brâncoveanul după trei ani a fost nevoit *) Din chronograful lui Dionisie Eclisiarcul, «Tesaur de Monumente Istorice» voi. II, p. *66. -) Kogălniceanu, Letopiseţe, voi. III, p. 26. ') După Sulzer, l. c., voi. III, p. 411. *) Scrisoarea lui Constantin Brâncoveanul, din 23 Ianuarie 1705, Iorga, Studii fi documente, voi, X, p. 33. 5) Magistratul oraşului Sibiiu din 5 Fevruarie 17°S> Hurmuzaki, Documente, voi, XV, pp. 1508 — *509. *) Trimisul oraşului, notarul George Czakd, plecă la 29 Aprilie 1705 la Vodă în afacerea bârsanilor (Quellen zur Geschichte der Stadt Brassâ, voi. VII, p. 45.) www.digibuc.ro 175 PÂST0R1TUL ARDELENILOR IN MOLDOVA ŞI TARA ROMANEASCĂ 49 să introducă din nou văcăritul, dar când Sibiienii au cerut scutire, iar nu le putii ierta decât a treia parte x). Acum se hotărî să intervie chiar «Universitatea Săsească» în interesul oierilor, somând guvernul Ardealului să facă paşii necesari la Brâncoveanu Vodă, cu atât mai vârtos, cu cât vătaşii săi dela graniţa ţării le iau bârsanilor întregul văcărit, iar celor ce se codeau să plătească, li se mai storcea şi câte un taler de fiecare oaie *), ceeace se întâmplă şi mai departe8). Urmaşul lui Brâncoveanul — Ştefan Cantacuzeno — a desfiinţat văcăritul * l * * 4 *). Niculae Mavrocordat l-a introdus din nou, pentru ca fiul său să-l şteargă iară la 1739, ca tot el să-l impună peste doi ani — la 1741 — din nou s). Aşa mergea acest lucru din an în an, după nevoia ţării, respectiv a Domnilor ei, aşa că la 1753 era dejâ de 66 bani, chiar şi pentru bârsani — fără deosebire — scutiţi fiind însă caii de căpăstru, câte doi cai de fiecare turmă, cu observaţia, ca fiecare bârsan să-şi aibă paşaportul său, prevăzut cu numele lui şi numărul oilor sale, ca nu cumva să amestece între ele oi cumpărate în ţară 6 7) pentru ca să le scoată din ţară fără să plătească vamă. Constantin Racoviţă Vodă tot cu 66 de bani fixă văcăritul, dar cu toate acestea sub urmaşii săi — în anul 1762 — se mai luă de către plăiaşi alte 70 de parale dela sărmanii bârsani1). La jalbele lor, Domnii ţării făceau câte ceva pentru ei, însă abuzurile au rămas permanente şi se repetau în cele mai curioase variante. Firmanul dela 1763 aduse apoi surprinderea că des fiinţă văcăritul oamenilor din ţară, iar când bârsanii se plângeau pentru nedreptatea ce sufereau, Vodă se grăbi a-i linişti, că văcăritul de 66 bani îl va luâ numai dilpă vite mari, iar după oi nu vor plăti decât 16% bani. După ce însă x) Scrisoarea oraşului Sibiiu din 4 Ianuarie 1708 şi răspunsul Domnului, Hur-muzaki, Documente, voi. XV, pp. 1518 — 1519. l) Adresa oraşului Sibiiu către Guvernul Ardealului din 6 Fevruarie 1708 şi către Brâncoveanul din 17 Fevruarie 1708, ibidem, voi. XV, pp. 1531 — 1522. 8) Grigorie Ghica-Vodă către braşoveni din 26 Martie 1753, ibidem, voi. XV, p. 1689. *) Hrisovul pentru desfiinţarea văcăritului, menţionat în «Revista Istorică a Arhivelor României», broşura I, No. 12 împreună cu alte hrisoave simile din I733> I74I şi 1775 sub No. 13—15 Ş> 33- 6) După Sqlzer, l. c., voi. III, p. 411. *) Scrisoarea citată a lui Mihai Racoviţă-Vodă, Iorga, Studii fi documente, voi. X, p. 384. 7) Scrisoarea oraşului Braşov din x Martie 1762, Hurmuzaki, Documente, voi, XV, p. 1720. 13 A. P, — MemoriUs Secţiunii Istoria, Seria ///• Tom* VII, www.digibuc.ro 50 ANDREI VERESS 176 vătaşii nu s’au ţinut de această făgăduială domnească, în toamna anului 1765 bârsanii au rugat pe Vodă în scris, ca să se ţină de cuprinsul firmanului1). Atitudinea corectă a bârsanilor avh izbândă bună, deoarece însă văcăritul de 66 bani — obişnuit mai bine de zece ani — eră prea greu, cu nouile lor demersuri {şi poate chiar cu intervenţia agentului austriac dela Constanţinopol) au obţinut, la începutul anului 1786, dela Suţu Vodă, ca să reducă acea dajdie la jumătate, dând acesta 17 «cărţi legate» către ispravnici, ca văcăritul străinilor să fie numai de 33 bani pentru bârsani (ceilalţi străini plătind tot 66 bani după obi-ceiu) de oaie, iar tunşii şi mânzaţii să plătească doi unul2). Oierii însă nu s’au prea bucurat mult de această înlesnire, căci abiâ trecură zece ani, când ajungând la tron Constantin Hangerli Vodă, primul său fapt fu că, la 6 Decemvrie 1797, a scos un văcărit de doi taleris), lucru ne mai pomenit până atuncia. Cu totul alta fu desvoltarea văcăritului în Moldova, unde acela avea numele de «goştină» cuvânt obişnuit pe vremuri şi în Ţara Românească. La început (din veacul al XV-lea încoace) gorştină se chema orice plată ce se luă pentru păşunat4), atât după oi, cât şi după porci 6) şi ea arată o urcare foarte potrivită, căci chiar şi la anul 1700 nu se plătiâ mai mult de 8 bani pentru porcii aduşi din Ardeal «la jăru» pentru îngrăşare 8). Văzând însă Grigore Ghica Vodă, că goştina de 2 lei de câte 15 oi eră o «asupreală mare» locuitorilor, din care pricină nu-şi puteau înmulţi cum se cade «bucatele», a scăzut-o, în 1732, la un leu de câte 10 oi7). Aşa rămase aceasta în toaţă ţara, numai în satele de * *) l) Scrisoarea bârsanilor din 8 Septemvrie 1765, ibid. voi. XV, p. 1730. *) Cărţile domneşti ale lui Mihai Suţu-Vodă din 17 şi 29 Ianuarie 1786, Urechia, Istoria Românilor, voi. I, p. 531, precum şi «Analele Acad. Române», voi. XII, p. 647. *) C. Erbiceanu, Cronicarii greci (Bucureşti, 1888), p. 264 şi două inscripţii contimporane, din biserica Domnească dela Târgovişte şi din biserica Omita-Dâmboviţa( la Iorga, Inscripţii, fasc. I, No. 215 şi 827. *) Aşă întâmpinăm termenul acesta mai întâi în documentul lui Basaraba Laiota din 1474, Bogdan, Documente şt regeşte, p. 79. *) Scutirea de goştină a lui Petru Vodă din Iaşi, 9 Fevruarie 1591, Hurmuzaki, Documente, voi. XI, p. 903. . *) Două scrisori ale lui Constantin Brâncoveanul, din 1700 şi 1709, Iorga, Studii şi documente, voi. V, p. 339 şi 349. *) Cartea cu blăstem a lui Grigorie Ghica-Vodă din 20 Ghenarie 1732, tUricariul» tvol. I, pp. 199 — 200. www.digibuc.ro 177 PĂSTORITUL ardelenilor in MOLDOVA ŞI TARA ROMANEASCĂ SI spre Bender aveau oamenii «vechea scădere» de a plăti numai câte două parale de oaie toamna la vremea gorştinii 1). Goştina aceasta privii însă — precum se vede — numai pe pământeni, deoarece Săcuii se plângeau că li se lui câte un fiorin de goştină de vită, ceeace eră un bir atât de greu, încât mulţi din ei neputându-1 plăti, îşi pierdeau vitele în ţară, unde li se luau caii la poştă şi după ce îi ţineau şi prăpădeau câte o săptămână-două, vătaşii le mai şi storceau câte un fiorin de cal * *)). Socotindu-se pe parale, goştina scăzuse în câţiva ani la vreo 4 parale de oaie, când iată că la venirea lui Constantin Vodă Mavrocordat (în vara anului 1749) Spătarul Iordachi Stavarati a scos-o întreită, adică câte n parale de oaie, pentru care lucru îl blestemă toată ţara8). Aşa a rămas lucrul până ce Constantin Mihail Racoviţă, în ziua de 1 Martie 1757 (cu câteva zilş înainte de sfârşitul domniei sale a doua) o desfiinţă prin renumita sa «carte de afurisenie» hotărînd ca să nu mai fie nici văcărit, nici cuniţă, nici număr de vite nici un ban, nici să se mai numească «acest de tot şi cu strâmbătate şi făr de legiuire obiceiu» care a fost atât de prăpăditor pentru «patirac întreagă 4). Insă starea aceasta nouă de lucruri n’a ţinut mult, după ce Statul nu se puteâ lipsi de venitul sigur al văcăritului. Aşâ dajdia aceasta se introduse din nou cu modificări corespunzătoare împrejurărilor. Astfel cunoaştem ordonanţa lui Teodor Callimachi Vodă din primăvara anului 1761 în favoarea bârsanilor ((veniţi din ţara ungurească» prin care le vesteşte, cum că nu trebuie să plătească goştină mai mare de 8 bani de oaie, iar când vreau să se întrorcă în ţara lor, să fie scutiţi de orice vamă ori altă plată, după cum se jeluiseră la el, că câţiva din vătaşii săi le-ar fi luat câte 70 parale de turmă, cu multe alte fără-de-legi6). Tot el a scăzut apoi goştina şi pentru oamenii din ţară la zece !) Date privitoare la goştină din anul 1742 la Iorga, Studii fi documente, voi. VI, pp. 231. 313. 358 şi 372- *) Oficiolatul scaunelor Ciuc, Ghirghău şi Cason din 24 Ianuarie 1719, Szikely ohlevâltdr, voi. VII, pp. 258 şi 262 — 263. *) Enaki KogSlniceanu, Letopiseţe, voi. III, p. 219. *) Cartea de afurisenie citată dela 1 Martie 1757; «Arhiva Românească» voi. I, pp. 63 —68.Hrisovul original tipărit in 1737 e descris în Bibliografia Veche Românească sub No. 304. ‘) Ordonanţa lui Ioan Theodor Voivod al Moldovei din 3 Martie 7269 (1761) pentru bârsanii cu jalba streini, ce sunt veniţi din Ţara ungurească cu oile. (Copie făcută cu fonetică ungurească în anul 1783 de Pavel Ioan Lăzâr, în Arhiva Agenţiei Austriace, leg. 58). 13* www.digibuc.ro ANDREI VERESS 178 52 bani de oaie, precum era mai înainte *). Privilegiul oierilor străini de a plăti mai mică dajdie ca pământenii dând însă prilej la nemulţumiri, Divanul Moldovei hotărî în primăvara anului 1809 ca şi mocanii şi ungurenii veniţi din «Ţara Ungurească» cu oile Ia iernatec să plătească goştină câte 10 bani noui de oaie şi câte 4 parale de «cruce răsură» la «goştinarii de străini» şi numai şalgăii Ocnei să aibă a plăti câte 6 bani vechi de oaie împreună cu paralele de cruce răsură *). Aşa şi rămase această dajdie până la a treia domnie a lui Scarlat Calimah, care văzând — zice în decretul său din 20 Iunie 1815—că din epoca răzmăriţii trecute prin deslegarea acelui blăstăm de către mitropolitul şi clirosul de atuncea s’a sporit banii goştinii şi neputând suferi acest spor, ca un lucru împotriva vechei obişnuinţi, a scăzut goştina la patru parale şi un ban de oaie precum din.vechime a fost8). Taxa aceasta fu însă mult mai mică ca aceea din Ţara Românească, unde încă şi în anul 1765 se luă un văcărit de 66 bani de vită mare 4). Când însă Ruşii ocupară ţara Moldovei, în toamna anului 1769, Sfatul boierilor hotărî ca goştina să fie de 10 bani de oaie, iar «coniţa leşaseă» de 40 bani vara şi 150 bani iarna de vită 6). Scăpând însă ţara de ocupaţia rusească, prinţul Ipsilante reduse în anul 1776 văcăritul bârsanilor la 33 de bani •), ceeace făcea 22 parale, cum a şi rămas apoi până la sfârşitul veacului7). E de observat însă, că «cuniţa» însemnă dajdia ce se luă pentru cai, care se decretă şi în anul 1794 din nou astfel, ca bârsanii să dea câte 40 bani noui cuniţă de tot calul, iar pentru 3—4 cai ce se vor aveâ pe la «odăile» lor pentru trebuinţa turmelor, să nu fie supăraţi de cuniceri 8). Cu toate acestea, textul ordonanţei se interpretă de către vătăşeii ţării atât de curios, încât pentru ca el să nu sufere nici o îndoială, prinţul 1 2 3 1) Spătarul Ioan Canta, Letopiseţe, voi. III, p. 192. 2) Cartea Divanului Moldovei din 11 Aprilie 1809, «Uricariul» voi. VI. pp. 466 —468. 3) Porunca lui Calimah-Vodă din 20 Iunie 1815, ibid., voi. I, p. 175- *) După scrisoarea citată din 1765 a lui Ştefan Racoviţă-Vodă, Ioiga, Studii şi documente, voi. X, p. 393. *) «Arhiva Românească» voi. I, p. 146 şi 215. ®) Hrisovul lui Alexandru Ioan Ipsilanti din lyyb, «Analele Acad* Române» voi. XII, p. 226. ’) După Sulzer, /. e, voi. III, p. 411. •) Cărţi gospod ce se dau pentru slujba cuniţei, dela 1 Decemvrie 1794, Uri-cariul, voi. IV, p. 42. Despre cuniţă există un studiu special scris de N. D. Labuşcă (Iaşi, 1925) citat în «Revista Istorică» 1925, p. 249. www.digibuc.ro 179 PĂSTORITUL ardelenilor in moldova ŞI TARA românească 53 Suţu trimise — în vara anului 1792 — nişte «cărţi» la mâna sudiţilor chesaro-crăieşti în privinţa taxei ce plătesc «la vremea veritului pe vitele ce au aici în ţară la păşune» zicând că au să dea câte 33 bani de vită mare şi jumătate de vită mică (adică oi şi capre) iar cu sugătorii să nu aibă a face vătafii nimica 1 2 3 * * 6). Insă chiar această definiţie limpede se răstălmăci de unii şi astfel Vodă după zece zile scoase o nouă poruncă către arendaşii oieritului şi ierbăritului, ca să nu mai facă abuzuri, ci dela cai şi vite mari să ia văcăritul de 33 aspri, iar la vite până la trei ani să socotească două una, pe când vitele de un an să fie scutite *). Aceste decrete repeţite tot nu au putut extermină abuzurile şi «supărările» pe care trebuiau să le rabde sudiţii şi deaceea la «vânzarea oieritului» pe anul 1805 s’a făcut un nou hrisov, în Divanul Domnului, prin care — în 7 ponturi — s’au stabilit iarăş drepturile şi îndreptăţirile bârsanilor după obiceiul vechiu al ţării 8). Se înţelege dela sine, că de sub dajdiile descrise existau şi scutiri ori «iertări», precum se obişnuiâ a se zice. In Moldova, Duca Vodă scuteşte în anul 1693 pe egumenii de pe la sfintele mănăstiri de gorştina de oi şi de mascuri, oricâte «bucate» ar aveâ *), iar în Ţara Românească, Constantin Brâncoveanul decretează în anul 1697, ca să nu plătească oierit boierii şi slujbaşii, bisericile şi mănăstirile, ba chiar şi negustorii mari dela Bucureşti, Brăila şi alte oraşe8) scutit fiind de oierit pe o mie de oi (încă înainte de 1693) şi Pater Ianoş «priiatenul» Domnului cu «cărţi domneşti»8) Brâncoveanul declară însă — printr’o altă poruncă — ca la fiecare trei ani odată să plătească oierit toţi: şi sfetnicii, şi cinstiţii boieri mari şi mici, ba până şi mănăstirile, deoarece ţara are nevoie mare de bani şi venituri7). Aşa rămase lucrul şi mai departe şi e semnificativ, că acest obiceiu juridic a trebuit să se respecte şi de către Austriaci, când în anul 1718 (în virtutea tratatului de pace dela Pojerovaţ) au căpătat Oltenia, pe care eră să o reorganizeze după 1) Suţu-Vodă către sudiţi din 29 August 1792, Urechia, Istoria Românilor, voi. III, p. 278 şi voi. IV, p. 278. 2) Mihai Suţu-Vodă din 9 Septemvrie 1792, Hurmuzaki, Documente, voi. XIX, p. 616. 3) Ponturile de vânzarea oieritului pe anul 1805, Urechia, Istoria Românilor, voi. XI, pp. 166 — 167. ') Decretul lui Duca-Vodă dela 1 Iulie 7201 (1693) *UricariuI* voi. II. p. 96. 6) Porunca lui Brâncoveanul din 1697, Iorga, Studii ţi documente, voi. V, p. 344.. *) Scrisoarea din 4 Ianuarie 1693, ibid., voi. V. p. 128. *) Brâncoveanul către Braşov, din 1689 şi I7°7> ibid., voi. X, p. 73 şi 369. www.digibuc.ro 54 ANDREI VERESS 180 • normele imperiului german 1). Aşâ de pildă în anul 1720, se scutesc de «decima oilor» episcopul Rîmnicului cu mănăstirea sa şi mănăstirile arse de Tătari şi anume: Tismana, Săgârcea, Brâncovan, Siţian, Stre-haia şi Cozia 2 *), iar pe anul 1724, toate mănăstirile, atât acele de călugări, cât şi ale maicilor a); dar administraţia avei grijă severă de oierit şi când treceau cei trei ani de scutire, nu se făceau scutiri, oricâte jalbe intrau din partea bisericii şi a boierilor. O excepţie specială s’a făcut numai faţă de Banul Craiovei cu o scutire pe 1500 oi şi faţă de sfetnicii săi cu o scutire pe 1000 oi de fiecare4 *). Cu încetul deveni însă obiceiu, ca boierii să fie scutiţi de oierit numai până la 400 de oi, care număr crescb până la sfârşitul veacului al XVIII-lea la 500 de oi 6). Saşii din împrejurimea Râşnovului precum şi Săcuii dela Breţc nu plăteau nimica pentru păşunatul lor în ţările române, iar biserica ortodoxă din Schei (în Braşov) avei dela Domnii Ţării Româneşti — din vechime — volnicie de păşunat pentru 800 de oi. Insă de câte ori veniâ un nou Domn, biserica trebuiâ să-şi reînoiască hrisovul vechiu, deoarece vameşii îi făcei fel de fel de greutăţi. Aşâ făcu biserica în anul 1767 *) şi 1775 când s’a mai adăugat privilegiului ei şi menţiunea, că cei patru popi ai bisericii din Schei au fiecare drept de păşunat pentru câte 200 de oi, fără să plătească oierit, scutiţi fiind de orice dări şi păstorii oilor lor, însă numai dacă acei păstori erau ardeleni7). Bisericile şi mănăstirile mai aveau însă şi dreptul, ca să-şi reţină din turmele, cari făceau păşunatul gratuit, câte o oaie de fiecare sută, neputând însă l) In memoriul prinţului Eugen de Savoia din 14 Noemvrie 1718 cetim: Das Vieh-Zehent wird von dem gemeinen Mann jShrlich, von den Adeligen aber alle drei Jahre entrichtet. (Jacubenz: DU Cis-Alutanische Walachă unter Kaiserlicher Verwaltung (1717 — 1739) în revista «Mittheilungen des k. und k. Kriegsarchivs» voi. XII. (Wien, 1890), p. 240. Cfr. şi protocolul administraţiei Valachiei Cis-Alutane din 1723, Iorga, Studii ţi documente, voi. V. pp. 141. *) Nicolae Dobrescu: Istoria bisericii române din Oltenia în timpul ocupaţiumi austriaco (Bucureşti, 1906), p. 139. *) Jbid., p. 155, No. 23. *) Ibid., p. 146. ') După Sulzer, /. c., voi. I, p. 56 şi III, p. 409. ”) Scrisoarea lui Popa Dimitrie Duma din Braşov, 29 Maiu 1767, Iorga, Studii ţi documente, voi. XIII, p. 263. 7) Hrisovul preoţilor dela biserica din Scheiu, dat în Bucureşti, 28 Septemvrie 1755, «Analele Acad. Române» voi. XII, p. 175. Pentru alte amănunte cu privire la păşunatul oilor acestei biserici în ţările-române vezi Radu Tempea, Istoria biserica Scheilor Braşovului, editată de Sterie Stinghe, Braşov, 1899. www.digibuc.ro PĂSTORITUL ARDELENILOR IN MOLDOVA ŞI TARA ROMÂNEASCĂ 55 181 luă. nimica dela bârsani, cari plăteau oierit obişnuit, despre care lucru oierii ardeleni au fost asiguraţi la începutul anului 1784 printr’o poruncă specială x). O menţiune specială merită — aci la sfârşitul acestui capitol — epoca ocupaţiunii Olteniei austriace, deoarece consilierul aulic Ignat Haan (cu reşedinţa la Craiova) în rapoartele sale oficiale din toamna anului 1719 a făcut o adevărată istorie a acestor diferite impozite şi având un spirit desvoltat de administraţie a introdus şi reforme folositoare în perceperea lor. Aşă aflăm că, la început\ierbăritul se incassâ dela Sfântul George până la Sfântul Dumitru, când începeâ apoi incasarea goşti-nerituhii, ţinând până la Sfântul George; dar cu timpul nu s’a mai ţinut seamă de aceste soroace şi incasarea lor ţinea tot anul, pe când ea s’ar puteâ face deodată, cu mai puţină supărare a norodului şi mai mare folos al fiscului 2). Văcăritul eră aşă de urît'de locuitorii ţării, încât ei «înjurau şi afurisiau pentru el de milioane ori pe Constantin Brânco-veanu-Vodă care l-a introdus»! aşă că nici Guvernul austriac nu l-a aplicat, menţinând numai oieritul (dat cu arendă), goştineritul porcilor de 8 bani (dinari) româneşti şi ierbăritul, care se plătiâ de către vânzătorul ori cumpărătorul oilor — după învoeală — cu câte 8 bani de oaie, 24 bani de vită mare, 12 bani de un viţel şi 44 bani (sau 33 creiţari) de un cal 3). VII Insă cu toate aceste prescrieri, asigurări, decrete şi porunci — date de către Domnii ţărilor române cu cea mai sinceră intentiune — abuzurile > > şi «supărările» tot nu încetau şi ele rămâneau la ordinea zilei. Abuzul cel mai obişnuit eră, că drept oierit şi văcărit se percepeau taxe mai mari decât cele prescrise de către arendaşii acelor taxe, respectiv vătaşii lor. S’a întâmplat însă şi cazul, că la intrarea oilor în ţară, s’a luat de fiecare oaie pe nedrept câte 2 parale de vamă* *). S’au găsit şi slujbaşi nemiloşi, cari au îndrăznit a pune vite sterpe (adică mioare) că sunt cu miei în pântece, altele că au câte doi miei, ba s’au găsit şi 1) Porunca lui Mihai Suţu-VodS dela 1 Fevruarie 1784; ibid., voi. XII, p. 1108. *) Haan din Craiova, 30 Octomvrie 1719; Giurescu, o. c., pp. 37a—374. s) Tot el din 14 Noemvrie 1719; ibid., p. 392—395. *) Raportul lui Merkelius din Bucureşti, 24 Noemvrie 1794 către Comandamentul militar din Sibiiu. (Colecţiune particulară. Ungaria). www.digibuc.ro ANDREI VERESS 56 182 oameni «fără de suflet» cari au îndrăznit, pe alocurea, de a înscrie la condici chiar şi berbeci şi ţapi la rândul oilor groase, mărturiseşte însuş Constantin Ipsilante Vodă în hrisovul său citat — dela 1805 — plin de ură şi necaz faţă de astfel de slujbaşi ai ţării J). Abuzuri se constatau şi la valorizarea brânzeturilor, respectiv a lânei şi a pieilor. Normativul cel mai vechiu pentru industria produselor pă-storitului îl avem într’o ordonanţă oficială din anul 1712 câtre vameşii din Câmpina şi vătaşii de plaiu, din care aflăm, că brânza ce o fac bârsanii în «stânele ce pun pre munţi» pot să o ducă acasă în ţara lor fără vamă, dacă însă ar face caşcaval din ea, ca să-l vânză în ţară, să plătească vamă. Iar când primăvara, trec dela şes la munte, vameşii vor luă de fiecare turmă câte un miel şi de cal doi bani. Exportul lânei eră supus unei vămi de 40 bani de povară de cal «cum a fost obiceiul» dacă bârsanii ar tunde oile în ţară, fiind însă volnici a-şi duce pieile oilor moarte iarna în ţară, fără să plătească nici o vamă după ele * 2 *). Aşâ a rămas acest lucru mult timp, însă în anul 1719, vistieria a organizat şi căratul peştelui dela baltă în Ardeal, exercitat de «şcheai» poruncind, ca să dea o vamă de 70 bani de carul cu peşte, iar cine cărâ peştele cu calul să dea numai 7 bani ®); meserie care pare a fi ieşit acum la iveală, deoarece alte dispoziţiuni privitoare la ea nu avem. Abuzurile nu încetară însă nici într’un chip, oricâte porunci severe ar fi ieşit dela ocârmuirea ţărilor. Nu stânjeni mult comiterea acestor abuzuri nici faptul, că existenţa lor nu se tăgăduiâ nici de către guvern şi că Brâncoveanul Vodă aflând, că (în anul 1696) vătaşii săi au luat câte 2 bani mai mult, decât se cuveniâ, dela bârsanii braşoveni, le-a trimis îndărăt 15 taleri — cât făcea surplusul.4) Aflăm mai târziu — în vara anului 1786 — dintr’o jalbă a bârsanilor din comunele Tilişca, Sălişte, Rod şi Poiana (adresată guvernului Ardealului) cum că vătaful Orsachi şi George Radul a oprit pe bârsani «cu ameninţare de moarte» în numele Domnului, ca să-şi ia cu ei măcar o oca de brânză, caşcaval ori lână din ceeace au produs peste vară în Ţara Românească. Guvernul ardelean intervenind s’a făcut o urmărire din partea ocârmuirii ţării şi atunci s’a mai aflat şi abuzul, cum că nu *) Din hrisovul citat al lui Costantin Ipsilanti; Tesaur de Monumente voi. II, p. 339- 2) Porunca din 12 Ianuarie 1712 către vameşii din Câmpina; Iorga, Studii fi documente, voi. V, p. 352. a) Scrisoarea lui Nicolae Vodă către Braşov din 1719; ibid., voi. X, p. 375- *) Constantin Brâncoveanul din 17 Aprilie 1696; ibid., voi. X, p. 365. www.digibuc.ro 183 PĂSTORITUL ARDELENILOR IN MOLDOVA ŞI TARA ROMÂNEASCA 57 li s’a dat voie bârsanilor să-şi vânză — după obiceiul ţării — brânza căşarilor, iar când Iuon Roman din Sălişte erâ să-şi treacă brânza, plăiaşii dela hotar i-au stors un zlot turcesc (45 creiţari) cu nedrept, pe când unui alt bârsan i-au luat 200 ocale de brânză, fără nici un motiv just. La jalba bârsanilor, Guvernul Ardealului a intervenit prin agentul austriac dela Bucureşti, el însă neputând obţine «dreptate» nici dela Domnul ţării, nici dela boieri, ţinu pe păgubaşi cu vorba că abuzurile se vor înlătură radical prin noul ferman care se aşteaptă dela Poartă x). Dar «în practică» nici dispoziţiunile aceluia nu au fost în stare să apere pe bârsani contra abuzurilor ce se săvârşiau necontenit, aşâ că guvernul Ardealului — la intimaţia cancelariei dela Viena — a trebuit să instruiască prin «circulară» la începutul anului 1794 pe sudiţii săi ocupaţi cu pă-storitul în Ţara Românească, ca la vinderea oilor şi produselor acelora să nu sufere nici un fel de abuz, ci să se ţină de cuprinsul articolului 4 al fermanului din ziua de 4 Decemvrie 1786 şi de acela al articolului 3 al tratatului de pace din 1791 dela Şiştov, unde se precizează exact preţul oilor şi al brânzeturilor, care nu se poate nici urcă de către vânzător, nici scădeă de către cumpărător, putându-se modifică numai — prin intervenţia agentului dela Bucureşti — de către prinţul ţării şi cu consimţimântul liber al părţilor, cari au făcut tratatul sus numita). Bârsanii însă aveau groază de această «învoială liberă» care eră mai rea decât orice contravenţie şi bacşiş ce trebuiau să dea din când în când pe la oamenii ocârmuirii, pentru ca să trăiască în linişte şi cu mai puţine «supărări» din partea lor. In primăvara anului 1785, intră o nouă jalbă la diregătoria Statului Ţării Româneşti din partea bârsanilor şi anume contra moşierilor, cari la «fătăciunea» oilor trebuind să se mulţumească — după lege şi vechiul obiceiu — cu câte un miel şi un taler de «perdea», ispravnicii storceau pe oieri după cum le veniă la socoteală * *). Domnul ţării dis-puneâ imediat ce auziâ că «ungurenii» sunt prădaţi în ţară pentru asemenea lucru *) şi nu rămânea nedojenit de dânsul acela, de care află *) Adresa Guvernului Ardealului către împăratul, din 17 Octomvrie 1786. (Colec-ţiune particulară. Ungaria). *) Circulara Guvernului Ardealului din 6 Februarie 1794. (Ibid.). *) Carte legată către ispravnicii de judeţe din 27 Martie 1785, Analele Academiei Române, voi. XII, p. 646. 4) Trei diferite «cărţi legate» în afacerea ungurenilor din anul 1785; Urechia, Istoria Românilor, voi. I, pp. 525 —530. www.digibuc.ro ANDREI VERESS 184 5& că «a dat necaz şi zătăgnire» vreunui oier străin din ţară 1). Dar abuzurile tot nu voiau să înceteze, ba s’a întâmplat chiar, că un arendaş de moşii luă dela bârsani în loc de taxa obişnuită de un taler, şase şi pe o altă moşie a lui încă alţi patru taleri. Astfel, Mihail Suţu Vodă în primăvara anului 1791 dădu poruncă, ca bârsanii să aibă să dea câte un taler şi câte un miel de perdea «la stăpânii moşiilor» sau, când nu vor da miel să dea 2 taleri, iar pentru ca «să nu fie pricină», se stabileşte ca perdeaua să fie de 700 oi şi astfel de fiecare 700 oi să se dea câte un miel şi «un leu», egal — precum se vede — cu un taler a). O altfel de jalbă avură, în toamna anului 1794, câţiva ciobani din ţinutul Sibiiului faţă de ispravnicii din Ialomiţa, unde li s’au luat de către moşieri, până a nu trece cu oile la baltă, câte o oaie de ceată de oi şi de turma de cârlani, iar pentru cai câte 10 parale, pe când obiceiul eră, că această oaie se luă «numai când dărâmă păduri de sălcii în bălţi pentru hrana oilor» şi nu când păstorii şi-i hrăniau numai cu stufurile bălţilor şi i&rba ce dobitoacele îşi găsiau acolo 8). Pretenţiunea proprietarilor nu eră însă cu totul nefondată, căci mai există şi obiceiul vechiu, că pentru dărâmăturile de rămurele ce se găsiau prin bălţi, păstorii să dea moşierilor câte o oaie dela fiecare zece. Pentru lipsa timpului trecut şi tăria iernii anului 1795, domnitorul Moruzi găsi însă cu cale ca bârsanii să aibă o uşurare şi să dea numai din 20 de oi câte una «în păr» precum cetim în pitacul lui *). Mai puţin generos fu Divanul ţării faţă de bârsani, cari plângându-se că iarna anului 1807—1808 fiind prea aspră şi lungă, iar în urma dislocării oastei ruseşti în principate, suferind lipsă de fân, crescătorii şi-au pierdut aproape întreaga prăsilă de oi până în primăvară şi astfel cereau ca ţara să intervie pe lângă proprietari ca «să Ie facă uşurări asupra ponturilor stipulate în contractele de pă-şunare», Ie-a răspuns că «o astfel de concesiune făcută oierilor ar strică norma preţurilor stabilite în vechime» sfătuindu-i ca să se adreseze a «omenia» stăpânilor de păşuni 6). *) Decretul lui Vodă din 17 Ianuarie 1786, tAnalele Acad. Româna>, voi. XII, p. 647. *) Hotărîrea lui Mihail Suţu-Vodă din 19 Aprilie 1791 în afacerea ungurenilor Ioan Macra şi tovarăşii săi; Urechia, Istoria Românilor, voi. III, p. 276 şi voi. IV, p. 276. *) Pitacul din 14 Decemvrie 1794; tAnalele Acad. Române» voi. XV, p. 817. *) Decretul din 12 Februarie 1795; ibid., voi. XV, p. 818 şi Urechia, Istoria Românilor, voi. VI, p. 8x8. 6) Hotărîrea Divanului publicat de R. Rosetti în tAnalele Acad. Române*, voi. XXXII, p. 329. www.digibuc.ro 59 __________________________________________X.---------------- 185 pAstoritul ardelenilor in MOLDOVA ŞI TARA romanească Dealtfel «balta» cu hrana ei de salcie şi iarbă, jucâ un rol important în economia oilor bârsanilor, aşâ că mulţi din ei, cari îşi ţineau oile peste vară în Moldova, pe la Sfântul Niculae le treceau la iernatec în Ţara Românească, pe bălţile dunărene, cu toate că — după datinile vechi ale ţării — acolo erau siliţi a-şi plăti din nou oieritul1). VIII Eră un obiceiu din strămoşi, că primăvara Poarta cumpăra un număr mare de oi în ţările române — dar mai cu seamă în Muntenia — pentru asigurarea hranei Stambulului. Aceasta eră o sarcină grea pentru ambele ţări, cu atât mai mult că saigiii şi gelepii turci îşi îndepliniau însărcinarea lor foarte strict şi într’un chip nemilos. Domnii ţărilor nu se prea puteau opune însă acestui lucru, dacă nu voiau să-şi atragă supărarea Turcilor, şi se mărgineau cu plângerile, repetate an cu an. Constantin Brân-coveanul se plânge — precum vedem — în anul 1696 cum că «pentru trebuinţa împăratului» li se cere 20.000 de oi şi deoarece acest mare număr n’ar ieşi dela păstorii din ţară, luă dela bârsani dela fiecare 1000 de oi o sută s). Această proporţie de 10% crescu însă din ce în ce, aşâ că pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, saigiii luau câte 13 oi de fiecare sută şi mare fu bucuria bârsanilor, când aflară de orânduiala lui Mihail Racoviţă al Moldovei — în primăvara anului 1765 — cum că să vină la păşunat, deoarece în anul acela «beilicul» nu va fi mai mare de 7 oi de sută 8). Această ştire neaşteptată mângâiă tot atât de mult inimile sărmanilor bârsani, ca şi câţiva ani mai înainte, porunca lui Grigorie Ghica din Ţara Românească, din anul 1749, ca ispravnicii să nu lase ca saigiii să ia oile cu sila dela păstori, «ci cu bună tocmeală» a preţului lor, care fireşte se făceâ mai în urmă fiecare an de către ocârmuire; dar nici bârsanii să nu tăinuiască oile ce vor mână de vânzare — sună porunca mai departe — şi a le vinde pe la alţi «neguţitori* ceeace eră oprit, până ce nu se împlini â numărul oilor ce eră a se asigură «pentru treaba împărătească» anual4). Odată cu această poruncă, ieşi şi l) Cartea gospod din 2 Martie 1814. (Anexat sub No. X). *) Porunca citată a lui Brâncoveanul din 1696; Iorga: Studii fi documente, voi. X, P- 365. a) Scrisoarea citată a lui Mihail Racoviţă-Vodă din 1765; ibidem, voi. X, p. 393. *) Grigorie Ghica-Vodă către braşoveni din 11 Martie i749> «Analele Acad. Române» voi. VIII, p. 251 şi Iorga: Studii ft documente, voi. X, pp. 376 —377. www.digibuc.ro 6o ANDREI VERESS 186 dispoziţiunea ca saigiii «sa nu le facă silă» la oieri, luându-Ie oile de prăsi lă, ci numai cele stearpe x). Era caracteristic pentru procedura saigiilor, obiceiul început în anul 1765 cum că primăvara de cu vreme (încă din luna Aprilie) aşa numitul cassabbaşa trimitea nişte cumpărători sârbi pe spinarea oierilor, luân-du-le floarea turmelor pe un preţ derizoriu. Bârsanii erau foarte mâhniţi de acest lucru, deoarece, pe când negustorii le plăteau bucuros mielul de un an cu un taler, ei dădeau numai jumătate, iar pe o oaie mare în loc de 50 parale numai 35 şi pe un berbec ori oaie cu miel în loc de 2 taleri numai un taler şi 5 parale, ceeace eră oprit chiar şi prin firmanul publicat în ţară a). O ordine mai bună introduse în Moldova Grigorie Ghica Vodă în primăvara anului 1777, scoţând orânduiala, ca berbecele ţurcan să se ia cu 82 parale, oaia ţurcană stearpă cu 62 parale, iar cârlanul cu 45 parale (dela 10 oi una) şi «să nu cuteze a luă oile netunse» iar ţapi de turmă şi berbeci de sămânţă să se ia după tocmeală. De acelaş privilegiu se bucurau şi «boierii ce au îmbrăcat caftan şi neamurile de boieri» iar dela boierinaşi ce n’au dajde, cum şi dela mazili şi neguţători să se ia din 20 una cu preţul arătat. Toţi aceştia mai aveau şi privilegiul, că pe când saigiii erau volnici a strânge oile până la sfârşitul lui Iunie, negustorilor străini din Ţari grad, veniţi în ţară, puteau să-şi vânză şi după acest termen oile pe tocmeală ®). Abuzurile beilicgiitor tot nu încetau însă şi în urma reclamaţiunilor dese, văzând şi Poarta că crescătorii de oi sunt prea jefuiţi de către saigii, cari umblau prin ţară, sultanul Abdul Hamid desfiinţă prin hatişeriful său din anul 1784 obiceiul vechiu al cumpărării în ţările române, dar aşteptă, ca oamenii să nu-şi ascundă oile, ci să le vânză măcelarilor, având grijă ca acele «bucate» să fie duse într’adevăr pe un preţ cuvenit la Stambul şi aiurea din Moldova, numită — în actul solemn — cămara tronului împărătesc4). Bârsanii fuseseră dealtfel admoniaţi şi de către Curtea vieneză — prin mijlocirea guvernului Ardealului — ca să nu-şi vânză oile şi produsele *) 1) Scrisoarea lui Barbul Văc&rescu din 12 Martie 1749» Analele Academiei Române voi. XXI, p. 262. 2) Rescriptul oraşului Braşov din 1765; Hurmuzaki, Documente, voi. XV. pp. 1727. *) Orânduiala lui Grigore Alexandru Vodă Ghica din 3 Aprilie 1777; «Revista Istorică», 1915. PP. 216 —218. *) Hatişeriful sultanului Abdul Hamid din 1784 pentru principatele române; Mar-tens: Recueil des traitis, voi. III, (Gottingue, 1791) pp. 285 —288. www.digibuc.ro 187 păstoritul ARDELENILOR IN MOLDOVA Şl TARA ROMANEASCĂ 6i lor saigiilor pe. placul lor, ci să se ţină de obiceiul vechiu decretat şi prin tratatul de pace dela Şiştov, dându-le însă cu voie bună tot ce cer pe seama Curţii împărăteşti, deoarece ei cumpără cu bani gata şi un preţ potrivit x). Cât făceâ acest preţ «potrivit» şi cum se desfăşurau cum-părătorile de oi pentru Stambul, o cunoaştem din primăvara anului 1793 şi le pot descrie — pe baza datelor documentelor — în următoarele. Pentru ca bârsanii să fie bine dispuşi «şi preparaţi» la vânzare cu puţină rezistenţă şi zgomot pe seama Turcilor, mai întâiu de toate se dedea zvonul de cu vreme, că Constantinopolul suferă de foame, apoi se somau câţiva vechili ai oierilor ardeleni la Curtea domnească, unde prinţul Mor uzi le declară, că după ce nu e în stare a livră dela oierii ţării numărul de oi impus de către împărăţie, apelează la cinstea şi omenia lor, ca să-l ajute în strâmturarea sa şi să-i dea oile dorite pe un preţ potrivit. După inscenarea acestui prim act, unul din slujbaşii agenţiei dela Bucureşti însoţiâ pe «vechili» până la Braşov, unde ţinându-se o adunare, începea cu ei desbaterile necesare. In cursul acestor desbateri, breasla măcelarilor români dela Braşov făcu un certificat despre preţul cu care se vindea carnea de miel publicului braşovean şi «în vederea bunei inime a milostivului Domn» fixară un preţ pe seama saigiilor, însă mai mic cu abiâ 6% faţă de acel preliminat la începutul desbate-rilor a). In posesia acestor două acte, «oficialul» agenţiei împreună cu gelepul şi cu delegatul vistieriei Statului se duse pe Ia bârsanii mai de frunte şi după lungi tocmeli îi ademeni ca să primească învoiala dela Braşov făcută în următoarele condiţiuni: Berbecul ţigaie cu lână subţire ori oaia cu miel, 4 piaştri şi 60 parale, oaie stearpă ori terţuie fără miel 3.30, iar mielul de un an (cârlanul) 3.90. Berbecul ţurcan cu lână groasă ori oaia cu miel, 4 piaştri şi 30 parale, oaia stearpă ori terţuie fără miel 3, iar cârlanul, 2.60. Mai ieftin de preţurile de mai sus bârsanii nici nu voiau să stea de vorbă cu saigiii, cu atât mai puţin cu cât la începutul lui Iunie, treceau la munte şi ajungeau hotarul Ardealului. Gelepii însă ziceau că preţurile cerute de mocani sunt scumpe şi propuneau următoarele preţuri, mai reduse: In loc de 4.60 numai 3.12, în loc de 3.30 numai 2.15, în loc de 2.90 numai 1.75 pentru oile cu lână fină, iar în loc de 4.30 numai *) *) Adresa guvernului din Viena, 9 Aprilie 1794. (Colecţiune particulară, Ungaria). :) Declaraţia vechililor păstorilor din Ardeal făcută in Braşov, 30 Maiu 1793. către agenţia din Bucureşti. (Traducere oficială nemţească, Staatsarchiv, Viena). www.digibuc.ro 62 ANDREI VERESS 188 2.10, în loc de 3 numai 1.11 şi în loc de 2.60 numai 1.45 pentru celelalte oi. Aceste preţuri bârsanii nu le putură acceptă, după ce ele erau mai mici chiar decât preţurile de anul trecut x), aşâ că agentul austriac fu nevoit a întrerupe tratativele a), cari se terminară pe urmă numai la sfârşitul lunii Septemvrie, făcându-se un acord de 3000 oi cu următoarele preţuri: oaie mare (berbec) 2 piaştri şi 35 parale, oaie stearpă şi terţuia 2 lei, iar cârlanul ori oaie noatin 1 leu şi 20 parale, însă nu pe alese, ci predate de către ei în faţa oamenilor Domnului şi al agenţiei dela Bucureşti, aşâ cum vine, ca bârsanii să nu păgubească peste măsură în această afacere* *)). Agentul austriac cunoştea însă foarte bine in-tenţiunea mocanilor şi astfel făcii un alt contract cu ei, conform căruia trebuiau să consimtă, că la predarea oilor substitutul lui va aveă grijă, ca bârsanii să dea câte 3 oi de fiecare sută pe preţul stabilit şi ca între acele oi să nu fie râioase, oarbe, şchioape ori fără dinţi4); din care clau-zulă se poate uşor înţelege cu ce fel de meşteşuguri operau bârsanii, când li se cereâ să-şi îndeplinească o datorie, privită cu dispreţ şi silă. Cu toate acestea, bârsanii se simţiau jigniţi de imputările agentului şi numai după noui desbateri se putură câştigă ca să dea cu voie bună oile cerute de gelepi, cu cari nu voiau să stea de vorbă, deoarece: 1) gelepii doriau să aibe oi grase pe alese; 2) veni la ei numai un subaltern (nu funcţionar) al agenţiei, care nu aveă nici o autoritate în faţa Turcilor şi 3) n’au consimţit toţi bârsanii la învoiala de mai sus s). Misiunea transitorie a agentului austriac eră foarte preţioasă pentru bârsani, cari altfel ar fi păţit-o şi mai rău, pe când astfel (în 1794) au reuşit să scoată preţuri şi mai favorabile dela casabbaşa şi saigiul Ni-culae — veniţi din Constantinopol — în cursul «(învoielii libere» urmate cu ei, întrucât berbecul-ţigaie fu fixat în loc de 2.35 lei cu 3.25 lei ca *) Contractul bârsanilor din Bucureşti, 23 Martie 1792; Hurmuzaki, Documente, voi. XIX, pp. S99 — 600. *) Raportul lui Gaudi către agenţia din Bucureşti, 10 Iunie 1793, despre misiunea sa la bârsanii din Ardeal cu gelepul Constantin şi vistierul Logofet Stan pentru tocmeala preţului oilor de beilic. (Staatsarchiv, Viena). *) Contractul oierilor Stoica Butea şi tovarăşii săi făcută în Bucureşti, 19/30 Septemvrie 1793 cu agenţia din Bucureşti pentru vânzarea a 3000 de oi pe seama Constantino-polului. (Ibid.). Ordinul agenţiei din 4 Octomvrie 1793 către bârsanii aflători în cele 12 judeţe ale Munteniei, dincoace de Olt. (Staatsarchiv, Viena). ') Relaţiunea lui Gaudi din Bucureşti, 25 Octomvrie I793Î Hurmuzaki, Documente, voi. XIX, pp. 673 —674. www.digibuc.ro 189 PĂSTORITUL ARDELENILOR IN MOLDOVA ŞI TARA ROMÂNEASCA 63 şi celelalte oi1). Acesta fu un rezultat important, deoarece în acelaş timp, Domnul ţării limită pe seama oamenilor din ţară preţul ţigăii cu 2.14 lei şi cu aceeaş reducere şi celelalte oi până la preţul de 1.05 leu, la cât s’a fixat mielul cârlan cu lână groasă 2 3). Meritul agentului Merkelius fu şi avantajul obţinut, ca bârsanii să nu fie siliţi să vânză saigiilor numai câte 3 oi de sută, în loc de 10 precum se cerea în cele mai multe cazuri8 9). Aşa numita învoeală liberă nu schimbă însă de loc obiceiul vechiu, ca drept «beilic» beilicgiii să nu ia dela oameni câte o oaie dela fiecare zece, chiar şi cu mână armată, după cum se întâmplă deseori. Ce sarcină însemnă lucrul acesta pentru întreaga ţară şi crescătorii de oi ne-o arată clar câtevâ date statistice foarte instructive. Aşâ de pildă, avem întreaga listă a cumpărătorilor de oi din luna Maiu 1591 din Moldova, când s’au năpustit vreo 35 de gelepi greci şi turci asupra ţării, strângând prin cele 21 de ţinuturi ale ei numărul colosal de 171.143 de oi, cu o organizaţie aşâ de bună, încât şi-au isprăvit munca lor în abiâ patru zile, cutreerând toate ţinuturile şi oraşele, dintre cari ţinutul Cârligătura a dat numai 1081 oi, pe când în ţinutul Cernăuţului s’au adunat 23.400 de oi, cumpărate toate cu bani gata, după tocmeală 4 *). Ce bagatelă formau faţă de acest număr cele 20.000 de oi, cari erau cerute mai apoi dela Constantin Brâncoveanul I Contingentul obişnuit pare a fi fost (până pe la sfârşitul veacului XVlII-lea) de 60.000 oi anual6 *), dar se întâmplă ca gelepi mai lacomi să pretinză şi câte 200—300.000 de oi, pe când un negustor ieşan oferi de bunăvoie singur 60.000 de oi pentru bairamul Turcilor4). Aceste cantităţi nu erau rare’), l) Contractul bârsanilor cu saigiii din Bucureşti, 25 Aprilie 1794, ibid., voi. XV, p. 1805 şi contractul al doilea făcut cu Nicolai Saigiu la S Maiu 1794, ibid., voi. XIX, pp. 701—702. Ad însă numele cfttorva bârsani e greşit publicat şi deci este a se rectifică Czirtee in Csirke, Basbu in Barbu, Hondoran în Kondoran şi Gyustea în Gyurka. *) Verzeichnusz der im Jahr 1794 im Fiirstenthum Wallachey, vom Regierenden Herm Fiirsten und Landes-Divan festgesetztem Preis der Schaafe fiir die Landes-In-wohner. (Staatsarchiv, Viena). 3) Raportul lui Merkelius din 5 Maiu 1794. (Ibid.). *) Socoteala pentru goştină a oilor din Moldova, cu lista cumpărătorilor gelepi dintre 12-15 Maiu 1591, Hurmuzaki, Documente, voi. XI, pp. 221 — 230. (Adiţiunea sumelor din această socoteală e făcută de mine). *) După data citată a lui Raicevich. •) Boscovich Joseph Abt, Reise von Constantinopel, durch Romanien, Bulgarien, und die Moldau nach Lemberg in Pohlen (Leipzig, 1779) p. i°4- 9 D’Hauterive, La Moldavie en 178* (Bucureşti, 1902) p. 375 scrie: 11 se vend tous Ies ans 300.000 moutons pour la Turquie. www.digibuc.ro 64 ANDREI VERESS 190 dar pricinuiau întotdeauna o amărăciune şi o consternare atât de mare în ţară, încât se găseau, cari preţuiau contingentul de oi care mergea anual la Stambul Ia câteva milioane x), lucru de sigur exagerat, căci atâta prisos de oi tot nu ieşea din cele două ţări române. După nişte însemnări exacte, din turmele bârsanilor aflători în Ţara Românească s’a luat în anul 1765 un număr de 8643 oi de către beilicgii pe un preţ total de 6658 taleri şi 19 creiţari 2), iar la începutul veacului al XlX-lea, s’au strâns în Ţara Românească 130.000 de oi şi în Moldova 70.000 cu câte 2 piaştri pentru capitala împărăţiei turceşti 8), din care sumă Basarabia singură dădeâ câte 35—49.000 de oi; luând gelepii după rânduirea Domniei din 10 sau 15 oi una de pe câmpiile de peste Prut4). Agentul Merkelius s’a străduit mult pentru desfiinţarea acestei pre-staţiuni grele, atât personal la Domnul ţării, cât şi în scris la colegul său dela Poartă. După ce însă nu putîi ajunge la nici un sfârşit bun, în taină povăţui bârsanilor, ca să-şi mâne oile mai bine în Moldova şi Basarabia la iernatec * *), unde efectuarea beilicului se vede că nu eră aşâ de riguros ca în Ţara Românească. Acest sfat n’a prins însă mult, nu numai pentrucă eră contrar obiceiului vechiu tradiţional, dar şi din diferitele deosebiri, cari existau între păstori tul de acolo şi de aici. Tot aşâ puţin prinse şi somaţia guvernului Ardealului către bârsani, ca să-şi prezinte jalbele privitoare la strângerea beilicului, ca să poată face demersurile necesare în privinţa restituirii surplusului, deoarece nu s’a înfăţişat decât singur Petru lui Frat din Berivoi ®), după ce — probabil — bârsanii nu prea aşteptau nimica dela această intervenţie oficială. Luatul oilor de beilic era fără îndoeală o sarcină grea, resimţită pretutindeni, căci pe când pe vremuri cumpăratul oilor eră cu preţ slobod şi cu tocmeală, acum — la începutul veacului al XlX-lea — strângătorii oilor luau oile cu sila, alegând cele mai bune şi plătind *) C[arra] M., Histoire de la Moldavie et de la Valachie (Iassy, 1777) p. 184. *) După jalba din 8 Septemvrie 1765; Hurmuzabi, Documente, voi. XV, p. 1730. *) Graf Karaczay F., Die Moldau, Wallachey, Bessarabien und Bukowina (Wien, după 1812) p. 6. *) Din anaforana Obşteştii Adunări către Domnul Moldaviei Scarlat Al. Calimah-Vodă pentru înstrăinarea Besarabiei din 2 Octomvrie 1812; Uricariul, voi, IV, p. 347. *) Raportul lui Merkelius din Bucureşti, 20 August 1803. (Colecţiune particulară. Ungaria). ®) Relaţiunea ungurească.a luf Iosif Kiss căpitan şi Ioan Pop notar din Făgăraş, 4 Martie 1805 către Guvernul Ardealului. (Ibid). www.digibuc.ro I9I PĂSTORITUL ARDELENILOR IN MOLDOVA ŞI TARA ROMÂNEASCĂ 65 preţ mic şi în acest scop, nu se sfiau nici chiar de furturi şi omoruri, făcând tot felul de răutăţi, după însuş reiaţi unea consulului rusesc dela Iaşi1). Astfel beilicul rămase în virtute şi mai departe, chiar şi pe seama mocanilor, cu turmele în Moldova, unde, în primăvara anului 1816, obţinură favorul domnesc, ca aceia, cari îşi reîntorc oile de Sfântul Gheorghe, au să plătească numai 10 bani de goştină, însă sunt scutiţi de darea beilicului 2). Ce însemnă această milă a Domnului uşor ne-o putem închipui dacă ştim, că tocmai în Moldova preţurile de beilic (fixate de guvern cu sila) erau de obiceiu cu 50-60% mai mici de cât cele din piaţă, iar la capre — căutate pentru mâncat — chiar şi cu 60-70% mai ieftine 8). IX Aşezământul păstoritului eră ameninţat însă de noui impozite în preajma veacului al XlX-lea, întrucât prinţul Constantin Ipsilante a ordonat în primăvara anului 1803 un recensământ, şi se zvoniâ, că de aici încolo vor plăti impozite şi străinii (până şi aceia cari locuiau prin sate) scutiţi fiind numai singuri sudiţii cari stau în slujba agenţiei au-striace, numiţi altfel dărvaşi. Agentul Merkelius găsi cu cale a apără interesele sudiţilor prin expedientul, ca guvernul Ardealului să restrângă ieşirea din ţară 4 * * *), fără să observe, că noul impozit eventual nu puteă să influenţeze prea mult o ramură economică atât de mare cum eră păstoritul ardelenilor în ţările române. Nici nu s’a făcut altcevă, decât că Domnul ţării cereă de la anul 1806 ca bârsanii să comunice vătafilor numărul oilor la intrarea în ţară, cari legitimând apoi «boletele de hăr-minţie» acelea trebuiau prezentate mai întâiu vistieriei, care le emiteă apoi «scrisorile pasuale» fără de cari nu puteă nici intră, nici ieşi vreo *) Suret după arătarea consulului rusesc din laşi, 6 August 1804; Uricariul, voi. IX, p. 122. 2) Raportul agentului Iosif Raab din Iaşi, 14 Iunie 1816. (Colecţiune particulară, Ungaria). 8) Pe baza tabelei de preţuri din 1817 mai sus citate, din Iorga, Documentele familiei Callimacht, voi. I., p. 263. *) Din raportul lui Merkelius dela Bucureşti, 19 Martie 1803, către Guvernul Ardealului. (Ibid.). 14 A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria sil. Tom. VU. www.digibuc.ro 66 ANDREI VERESS 192 vită x). La raportul agentului dela Bucureşti,, inovaţiunea aceasta fu adusă la cunoştinţa bârsanilor interesaţi prin circulara guvernului din Ardeala), iar pe urmă fu publicată chiar şi în biserici, ca nu cumvâ oamenii să sufere vreo supărare la mânarea vitelor lor, atât la ieşire, cât şi la întoarcere s). Contravenţiile erau însă destul de dese chiar şi cu această metodă, astfel că dela începutul veacului s’a luat măsura, ca bârsanii să-şi scoată înainte de intrare paşapoartele de liberă trecere dela «canţelaria cesaro-crăieştii agenţii din Bucureşti» înscriindu-se în ele numărul oilor şi al altor vite cu cari intrau, cum şi oieritul ce sunt datori a plăti, menţionându-se chiar că tunşii se vor luâ doi drept unul, iar sugătorii să fie scutiţi de taxe 4). Acest sistem s’a menţinut foarte bine şi avea şi avantajul, că serviâ cu o statistică fidelă atât despre numărul bârsanilor, cât şi despre numărul vitelor lor. Aşă de pildă din anul 1802 cunoaştem mai mult de 685 paşapoarte şi între ele un bârsan cu 1400 de oi şi 48 cai, iar aducerea oilor la păşunat în ţările române creşteâ atât de repede, încât numărul paşapoartelor emise de către agenţia dela Bucureşti a trecut în anul 1803, numărul de 885 şi în primele şapte luni ale anului 1804 numărul considerabil de 682 ®). Desvoltarea şi creşterea păstoritului fu stânjenită în mod simţitor mai cu seamă prin anarhia generală, care erâ urmarea inevitabilă a răs-boaielor de atâţia ani şi ale condiţiunilor deslănţuite ale vieţii, cari influenţau chiar şi siguranţa de avere a timpului. în Ţara Românească, nici urmă n’a mai rămas, de pildă, din vieaţa aceea patriarhală, care o caracteriza şi o făcea atât de plăcută. Hoţiile şi înşelătoriile erau Ia ordinea zilei. Crescătorii de oi erau de multe ori atacaţi şi jefuiţi pe munţii cari îi ţineau de ani îndelungaţi cu arendă, pierzând adeseori * *) *) Circulara Guvernului Ardealului din Cluj, 27 Iunie 1806. (Ibid.). *) Guvernul Ardealului din Cluj, 21 Octomvrie 1806. (Ibid.). s) Circulara Guvernului Ardealului din Cluj, 17 Octomvrie 1806. (Ibid.). *) Iată textul verbal al acestor paşapoarte de liberă trecere în Ţara Românească, tipărite, cari se întregeau la Agenţia din Bucureşti: De la Canţelaria Cesaro-Crăeştii Agenţii, ce este aşezată în Prinţipatul Ţării Rumâneşti. Acest.. . ot satul... din ţânu-tul.. . carele s’au scoborât prin Vama ... şi merge în ernatic cu vitele sale în sud. .. având oi ... cai ... tunşi... să nu supere mai multă la plata oeritului de cât de o oae pe bani zece; şi de vită mare pe bani treizeci şi trei, şi tunşii doi drept imul, iară sugători să nu să Supere.fPre cum să cuprinde şi în poruncile Domneşti. (Arhiva Agenţiei Au-striace, leg. 35). *) Pe baza paşapoartelor agenţiei, care ne-au rămas dintre anii 1802 — 1804 în mare număr. (Ibid., leg. 35). www.digibuc.ro 193 PĂSTORITUL ardelenilor in MOLDOVA ŞI TARA romanească 67 turme întregi, ce li se mânau fără multă rezervă ori ruşine de către tâlhari şi apoi nici păstorii — deveniţi acum mai desfrânaţi — nu se puteau mânui aşâ ca mai înainte. Pe de alta, mâna pedepsitoare a ocâr-muirii nu ajungeâ întotdeauna până la aceşti nelegiuiţi blestemaţi, urmăriţi sever şi de guvernul Ardealului. Aşâ, de pildă, Guvernul fixă printr’un edict circular — în toamna anului 1795 — un premiu de 100 de fiorini pentru fiecare tâlhar prins şi 50 pentru unul omorît, stabilind o pedeapsă tare (chiar de moarte) pentru toţi aceia, cari i-ar tăinui şi le-ar da adăpost *) *). Cu toate acestea, furturile nu încetară şi nu erau rare cazurile, ca economi cu stare să ajungă la sapă de lemn ori că turmele întregi ale satelor să se piarză dintr’o zi într’alta, fără nici o urmă. Jalbele erau necontenite din pricina acestor furturi şi, cu toate acestea, a făcut mare senzaţie furtul acela ne mai pomenit de îndrăzneţ, când în iarna anului 1809 nişte tâlhari necunoscuţi au trecut din Ţara Românească peste Dunăre 9303 de oi, 198 miei, 51 cai şi un măgar în Bulgaria din turmele câtorva sate ale scaunului Sebeşului Săsesc, cari păşunau în ţară, pentru care nici peste un an nu au primit sărmanii mocani vreo despăgubire dela Domnul ţării, la care s’au adresat cu> jalba lor 2). Urmarea acestei schimbări de moravuri era şi experienţa de toate zilele a oamenilor, că orânduelilor noui ale ţării nu se prea conformau nici oierii, nici însuşi vătafii şi slujbaşii ocârmuirii. Pe de altă parte, numărul oilor ce se luâ în seamă primăvara, la ieşirea lor din ţară, fiind în totdeauna mai mare decât se află trecut pe «boleta» lor la intrarea în ţară, toamna, vătafii hotarelor făceau multe «supărări» bârsanilor, aşâ că Guvernul Ardealului se văzii silit a reglementâ în toamna anului 1807 din nou afacerea aceasta atât de importantă printr’o circulară, care cuprin-deâ turnătoarele: 1. Oile ce se vor mânâ în ţările române pentru verit ori iernat, se vor mânâ de către funcţionarii vamali, dând despre ele bilete făcute pe numele proprietarilor lor. 2. Biletele de oi trebuesc prezentate de către păstorii oilor vătafilor de la frontieră, spre legitimare. ]) Circulara românească a Guvernului Ardealului din Cluj, 28 Septemvrie 1795, contra tâlharilor, tipărită in formă de edict; în Colecţiunea Arhivei Muzeului Ardelean din Cluj; descrisă de mine in bibliografia tipăriturilor vechi româneşti din Ardeal (citată) p. 76. *) După o specificaţie oficială din 1809. (Colecţiune particulară. Ungaria). www.digibuc.ro 68 ANDREI VERESS 194 3. Birişii de pe lângă turme îşi vor avea simbria — după obiceiul vechiu—In vite, numai după reîntoarcerea acelora în Ardeal. 4. Crescătorii de oi, cari nu se întorc ani îndelungaţi din ţările române, trebuie să se prezinte la agenţia consulară dela Bucureşti, unde se va luă notă de sporul turmelor lor, despre cari se va ţine o condică specială. 5. Conumerarea turmelor bârsanilor, cari locuesc în apropierea vreunui birou vamal (hărminţie) se va face de către funcţionarul delegat al oficiului vamal celui mai apropiat. Ultima clauzulă a acestui regulament stipulă răspunderea personală a bârsanilor pentru toate faptele oamenilor lor, de cari se serviau în exercitarea păstoritului în ţările române, fiind avertizaţi ca ei — bârsanii — să se întrunească (în propriul lor interes) în anumite bresle oii societăţi, prezentându-se întotdeauna Ia agenţia dela Bucureşti, neputând altfel contă pe sprijinul Guvernului *). Sărmanii bârsani nici nu erau lipsiţi de acest sprijin al agenţiei în orice jalbă dreaptă a lor şi intervenţiei agentului se datoriâ şi ordinul lui Ioan Caragea Vodă din primăvara anului 1814 ca vătaşii de plaiu să nu mai ia dela «sudiţii chesărieşti» nici un. avaet cu nume de ierbărit pentru vitele cari se întorc dela păşune în ţara lor2). Aceste diferite «ordine» şi «porunci» nu erau altceva decât mici amendamente la firmanul din 1786 (care eră întregit prin articolul al III-lea al Păcii dela Şiştov) pe care drepturile şi privilegiile bârsanilor erau stabilite. Firmanul are însă articole şi puncte dubioase sau mult de criticat şi interpretate în diferite sensuri, aşă că pentru a înlătură aceste dubii şi a curmă abuzurile bine cunoscute, prinţul Caragea convocă în toamna anului 1815 o anchetă a boierilor, care apoi în prezenţa agentului imperial şi a trimisului bârsanilor din Săcele a examinat toate «ponoslu-rile» mocanilor şi a stabilit (în 18 ponturi) în ziua de 4/16 Noemvrie 1815 drepturile sudiţilor oieri din Ţara Românească, bazat pe cuprinsul firmanului citat, menţionând în acest document solemn — ieşit în formă de regulament — amănunte şi drepturi cari nu sunt înşirate în firmanul în vigoare, care astfel dădeâ prilej la gâlceve, tânguiri şi neajunsuri zilnice. *) Circulara ungurească a Guvernului Ardealului din 14 Septemvrie 1807. (Anexat sub No. VI). *) Porunca lui Ion Gheorghe Caragea-Vodă din 13 Iunie 1814, Analele Academiei Române, voi. XXII p. 300. www.digibuc.ro 195 pAstoritul ardelenilor in moldova şi TARA romanească 69 Nu putem intră în analiza acestui important regulament, care formează o adevărată pravilă a bârsanilor *), dar trebuie să constatăm că Ioan Caragea-Vodă a arătat atâta dragoste faţă de nevoile oierilor că a făcut mai mult ca oricine altul pentru ei, de câte ori li se adresau cu jalbele lor. Aşi porunceşte în primăvara anului 1818 ca să nu se ia nimica dela bârsanii cu paşaporturi în regulă, când sunt la întoarcere, precum se auzise că «zapciul străinilor» din judeţul Buzăului le-ar fi luat câte 100 taleri dela fiecare, deşi se văzuse şi de sameşul de străini că erau oameni cu răvaşe, trecuţi cum se cade în catastihul străinilor 2); iar o altă poruncă a lui Caragea fu «anafora veliţilor boieri» din primăvara anului 1817 prin care stabili preţul oilor de beilic în modul următor: berbec ţigaie sau oaie cu miel 6 taleri, berbec-bârsană sau oaie cu miel tot 6 taleri, iar ţapul sau capra cu ied 5 taleri. Domnul majoră preţurile stabilite în anaforaua veliţilor boieri în general cu 50% ca să ajute pe supuşii săi, lăsând neschimbate preţurile celorlalte oi şi anume: oaie ţigae stearpă sau terţie 3.25 taleri, noatenul de un an 3.15 taleri, iar tot aceasta la oile bârsane cu 3.15 şi 3.10,respectiv noatenul cu 3.10 taleri şi o capră stearpă cu 3.30 taleri3). înregistrând însă acest cârd de abuzuri, anomalii şi contravenţiuni, să nu uităm, că însuşi bârsanii se folosiau de mişelii şi lucruri neîngăduite, arătându-se prepotenţi unde se putea, ocolind legile, neglijând obiceiurile vechi şi păgubind moşierii şi vlsteria la fel. O parte a jalbelor provine — după raportul agentului Merkelius — şi din împrejurarea inevitabilă, că în timpul toamnei, când bârsanii vin în ţară, recolta nu e încă pretutindenea cărată acasă, iar când primăvara (în lima lui Maiu) îşi trec oile la munte, găsesc pământurile semănate, aşâ că vitele pricinuesc de multe ori pagube în ele4). Acest lucru mai trecea, dar ceeace eră jignitor era faptul că mocanii sudiţi de supt ocrotirea Agenţiei (consulatului) austriac adeseori erau protivnici legilor ţării, aşâ că nu prea conţine multă exageraţiune opiniunea unui scriitor român mâhnit, când — chiar la 1859 — zice, că aceşti oameni «reuniţi în număr x) Vezi cuprinsul lui anexat sub No. XI. Acest «regulament special» e menţionat în broşura anonimă, tradusă de I. G. Valentineanu, Austria în Principatele române (Bucureşti, 1859) p. 22. -) Raportul lui Vel Vistier din 12 Martie 1818, «Analele Acad. Române» voi. XXII., p. 300. 3) Anaforana veliţilor boieri din 25 Maiu 1817; Tesaur de Mon. voi. II. p. 361. -) Raportul lui Merkelius din Bucureşti, 29 Martie 1796; Hurmuzaki, Documente, voi. XIX., p. 769. www.digibuc.ro 70 ANDREI VERESS 196 considerabil, comit jafuri de tot felul, intră cu forţa în livezi, în câmpii de cereale, în păduri păzite, refuză plata pentru trecerea podurilor... dând loc la o mulţime de reclamaţii necontenite din partea proprietarilor» pentru cari «ei sunt o urgie» înfăţişând anomalia unei populaţiuni rătăcite şi liberă de orice piedecă 1). Aşâ se înţelege că păstoritul bârsanilor sta supt un control veşnic al deregătorilor ţărilor unde păşunau, căci nu treceâ o vară ca să nu se auză jalbe în contra lor. Aceste jalbe, foarte dese, sunt întotdeauna aceleaşi şi astfel numai pentru a da o schiţă exactă şi comp’.etă înşirăm câtevâ din ele — în ordină cronologică — din punctul de vedere al fidelităţii istorice. Aşâ de pildă, oile oamenilor din regiunea Bistriţa se pierduseră în primăvara anului 1625 pe munţii Câmpulungului Moldovei2), lucru ce se poate explică numai aşâ, că oamenii de acolo le-au ţinut de sigur drept despăgubire, deoarece locuitorii dela Bistriţa aveau drept de păşunat slobod, precum aflăm şi din anul 1638 ®). Domnul Moldovei protestă contra acestui obiceiu — devenit abuziv — dar protestul său neavând nici un rezultat, câmpulungenii au luat, în primăvara anului 1639, un număr de 78 de oi dela păstorii dela Bistriţa, găsiţi acolo * *). Cu toate acestea, locuitorii dela Bistriţa îşi treceau în-tr’una oile în Moldova, păşunând fără să dea ceva, susţinând că ei stau pe pământul ţării. Din acest lucru s’au născut fireşte gâlceve neplăcute, aşâ că, pentru înlăturarea diferendului asupra graniţei dintre Ardeal şi Moldova, o comisiune de delimitare mixtă s’a întrunit în toamna anului 1641 «pe apaBoiţebşi după ce ardelenii repetau că hotarul ţării se află în locul unde apa Dornei intră în apa Bistriţei, Ordinele ţării au somat din «dieta» din primăvara anului 1642 pe Vasile-Vodă ca să-şi mute de acolo oamenii săis). Domnul Moldovei însă răspunse prin solii ardeleni că oamenii aceia în pricină stau acolo de mult, înainte de când el şade pe scaunul ţării, aşâ că nu le poate stricâ casele lor, atât mai puţin că nici bistriţenii nu i-au arătat încă vreo dovadă cum că acel loc ar fi al lor, căci orice hrisov i-ar arătâ le-ar da fără răgaz înapoi acel ') Broşura lui Valentineanu, citată, pp. 22—24. *) Dintr’un act din 4 Aprilie 1625; Hurmuzaki, Documente, voi. XIV., p. 948. *) Scrisoarea lui Vasile Lupul către bistriţeni din 30 Iunie 1638; ibid., voi. XV, p. 1045. *) Scrisoarea aceluiaş din 29 Martie 1639; ibid., voi. XV, p. 1055. *) Vezi art. XV al dietei terminate în 9 Martie 1642; Mon. Com. retpii Transylvaniae voi. X, p. 331. www.digibuc.ro 197 PĂSTORITUL ARDELENILOR IN MOLDOVA ŞI TARA ROMÂNEASCĂ 71 colţ de pământ x). Ca represiune naturală, urmă că la rândul lor, şi bistriţenii îşi păşunau oile pe pământul Moldovei şi astfel certurile erau la ordinea zilei. Aşâ aflăm că în anul 1680, vornicul Drăguşin le trimise scrisoare, că de nu vor plăti, le va sparge sălaşurile, gonindu-i de pe munţi 2). Lucrul acesta al bistriţenilor eră însă aşâ de obişnuit, că nici nu merită a fi registrat, fiind cunoscut de toţi şi relevat în fiecare an prin jalbele moldovenilor, vecini cu ei. Un abuz comun erâ şi acela de a înregistra un număr mai mic de oi la intrarea în ţară, pentru ca să plătească impozit mai puţin. Se af 5? de pildă, că Românii din Scheiu au declarat numai 4—5000 de oi U oierit, cu toate că trecuseră 120.000 de oi la păşunat în Ţara Romă. nească, ceeace adeverindu-se, Domnul a urcat atât oieritul, cât şi vă-căritul lor, confiscându-le totdeodată viile şi moşiile ce aveau şcheienia în ţara sa3). Mare supărare a produs şi îndrăsneala bârsanilor dela1 Braşov şi Sibiiu, că în toamna anului 1782 au ieşit din Ţara Românească — furişaţi pe poteci de munte — fără să plătească taxele cuvenite şi prescrise de legi. La aceasta, Domnul ţării dădh drept boierilor oieri ca la anul să prinză pe ciobanii acelor bârsani, când se reîntorc cu oile şi să le ia de vită câte 33 de bani oierit, iar ceilalţi străini să dea câte 66 de bani, după obiceiul vechiu 4). Mai mare importanţă aveau samavolniciile şi ocupările de teren, săvârşite mai cu seamă de către Saşi, cari uzurpări agitau opinia publică din Ţara Românească. Astfel Saşii dela Sibiiu ţineau de ani de zile 13 munţi pe povârnişul de miazăzi al Bucegiului până în valea Lotrului, păstorindu-şi acolo vitele «în cât rămăsese tocmai ca şi un pământ de Ţară Ungurească» lucru observat de însuş Mihail Racoviţă Vodă din întâmplare, pe când umblă pe acolo. Saşii, fiind traşi la răspundere, stăpâniră o vreme şi mai departe aceşti munţi, până ce cazul fiind anchetat, Grigore Ghica Vodă le luă munţii în primăvara anului 1750. Saşii însă nu s’au împăcat cu această scurtă judecată şi lungul proces, cu fel de fel de dovediri pe faţa locului, sfârşi cu o sentinţă, care lăsă io munţi în mâna Saşilor şi numai trei din ei rămaseră în *) 1) Scrisoarea (ungurească) a lui Vasile-Vodă din Iaşi, 12 Aprilie 1642 in colecţiunea mea de c6pii. *) Drăguşin vornicul din Câmpulung, dela 31 Maiu 16S1; Hurmuzaki, Documente, voi. XV, p. 1377. *) Vezi însemnarea contemporană în Queîlen, voi. VII, p. 337. *) Fe baza actului din tAnalele Acad. Române» voi. XII, p. 395- www.digibuc.ro 72 ANDREI VERESS 198 proprietatea vel-logofătului Sandul Bucşănescul, dovedind cu hrisoave vechi că familia lui le aveâ fncă dela regele Ungariei Ioan (Zapolia) stăpânindu-i de atuncea într’una 1). Şi mai însemnat erâ procesul de ani întregi al comunei Râşnov pentru munţii ei de pe hotarul ţarii, unde turmele ei erau necontenit zătignite de boierii de pe acolo, cari susţineau că râşnovenii nu au drept să pască pe acei munţi, aşâ că i-au şi acţionat pentru acest lucru. Cauza s’a înveninat însă mai cu seamă sub ocupaţiunea austriacă din anul 1790, când râşnovenii, folosindu-se de buna ocazie, se întinseră şi pe munţii de sub Predeal, ocupând acolo la început un munte şi apoi alţi patru, păşunând pe ei liniştit împreună cu ungurenii râşnoveni. Când au fost întrebaţi, râşnovenii s’au referit la un hrisov al lui Mihai Vodă Viteazul, prin care ei aveau drept de păşune liberă pe Muntele Baiului şi în Valea Cerbului şi nu numai că se folosiseră de dreptul acesta al lor nebântuiţi, dar Racoviţă Vodă pentru cheltuelile de reparaţii ale bisericii lor, le dădii voie în anul 1765 ca să poată ţine pe acolo — fără nici o plată'— 1100 de vite mari la păşune 2). Această graţie a Domnului nu erâ altfel decât o reînoire a drepturilor lor de mai înainte, după ce ei stăpâneau acele părţi în toată liniştea până la anul 1720 când boierul Scarlati le tăiâ drumul care duceâ în Valea Cerbului, unde râşnovenii de atunci încoace întâmpinau fiecare an greutăţi la venirea lor în ţară, până ce ocârmuirea, în toamna anului 1779, i-a tras în judecată, chemându-i la Bucureşti 3). Conştienţi de dreptul şi adevărul lor, râşnovenii nu se prea interesau de acest proces şi îşi mânară şi mai departe turmele primăvara pe munţii lor, ori de câte ori fură ele gonite de acolo de către oamenii stăpânirii. Dar ca să se pună un capăt la atâtea trăgăneli şi certe de toate zilele, agentul Merkelius reuşi ca în luna Iulie a anului 1787 să meargă o comisie specială la faţa locului, în care luă şi el parte. Insă ajunşi acolo se adeveri, că boierii — cu atâtea tânguiri — nu posedau nici un fel de hrisoave cari ar dovedi dreptul lor, ci numai prin nişte oameni bătrâne vroiau să dovedească, că numiţii «cinstiţi boieri» stăpâniau de vreo 60 de ani munţii în chestiune 4). Peste trei ani Suţu l) Documentele acestui proces (dintre anii 1750 — 1825) au fost publicate în anul 1912 în «Revista pentru istorie, arheologie şi filologie* voi. XIII, pp. 118 — 128. *) Decretul lui Ştefan Racoviţâ-Vodă din 12 Maiu 1765; Hurmuzaki, Documente voi. XV, p. 1728. *) Din actul dela 7 Octomvrie, 1779; ibid., voi. XV, p. 1741. 4) Raportul lui Merkelius din Bucureşti, 26 Iunie 1792; ibid., voi. XIX, p. 604, www.digibuc.ro 199 PĂSTORITUL ardelenilor in moldova ŞI TARA romanească 73 Vodă delegă o nouă cercetare în această cauză *), care însă se trăgănl, din pricina răsboiului izbucnit, ani îndelungaţi, până s’a putut regulă definitiv a). Afacerea interesă de aproape comuna Râşnov, care pornise — la timpul său — acţiunea şi cheltuise dejă până în primăvara anului 1793 mai bine de 4000 de fiorini cu acest proces. Interesă însă chiar şi comunitatea bisericească evangelică din Râşnov, care suferi mult dela 1764 încoace din pricina exceselor boierilor. Boierii aceştia aparţineau familiilor Kretzulescu, Chrysoskole, Paleologu şi Sinai, cari se refereau întotdeauna la faptul, cum că Muntele Baiului şi Valea Cerbului stau de două sute de ani în stăpânirea lor, când insă li se cereau actele justificative se scuzau cu vorba, că acelea au ars şi s’au prăpădit. Paguba râşnovenilor eră considerabilă chiar şi prin faptul, că Divanul ţării hotărîse în anul 1788 ca să li se înapoieze tot muntele până la Valea Cerbului, acum însă în cursul timpurilor răsboinice vecinii lor s’au lăţit cu încetul aşă de mult, încât au suferit pagubă mare. Aşâ de pildă în toamna anului 1793, veni vătaful din Câmpina cu egumenul dela Sinaia la stâna lor de pe Clăbucetul Baiului şi le luară 12 foaie mari de brânză «în Silă» 8) pe când anul viitor vătaful Mihalache a muls pe muntele Şesul dela Sinaia toată vara, la început de trei ori şi apoi de două ori pe zi 719 capre ale râşnovenilor — fără cea mai mică remuşcare — cu toate că acele capre erau ale bătrânului preot evangelic dela Râşnov, care astfel suferi o pagubă de 48 fiorini *). Aceste transgredieri de hotare şi uzurpări, cari pretindeau întotdeauna anchete şi comisiuni de cercetări erau la ordinea zilei. Aşa de pildă în anul 1783 ungureanul (ceangău) B&a Mihâly dădii de lucru autorităţilor din Ţara Românească, căci împreună cu alţi tovarăşi ai săi ziceâ, că muntele Slăveni l-au luat Ungurii cu hotarul lor din vechime l * * * 5 6). Aceste samavolnicii şi călcări de hotare pare de altfel că erau o consecinţă inevitabilă a meşteşugului păstoritului, care se făceâ şi se l) Din actul dela 5 Iunie 1792; Urechia, Istoria Românilor, voi. III, pp. 38 — 39. !) După actul din 18 Iulie 1793; îbid., voi. VI, pp. 827 —832 (retipărit din tAnalele Acad. Românea voi. XV) şi actul din 22 Noemvrie 1793; îbid., voi. V, pp. 485 4^’ 9) Afacerea Râşnovenilor face o fascicolă întreagă cu acte din 1787 şi 1793 în Ar. hiva Agenţiei Austriace, leg. 41. *) Jalba comunităţii târgului Râşnov, din 9 Octomvrie 1794. (îbid., leg. 41). 6) Cercetarea de hotare din 22 Iunie 1783; Iorga, Studii şi documente, voi. VI, p. 502. www.digibuc.ro 74 ANDREI VERESS 200 desfăşura pe munţi greu de apropiat, unde păstorii arareori erau surprinşi de vre-un organ oficial al stăpânirii. Statul socotiâ contravenţie şi faptul, când vre-un bârsan nu se întor-ceâ ani îndelungaţi în Ardeal şi se stabilei definitiv în ţară. Acest lucru se observi atât de strict, încât în, primăvara anului 1792, Suţu-Vodă dădd poruncă specială ispravnicilor Vălcii, ca să nu îngăduiască ca su-ditul Nica Teişanul să cumpere «lucru stătător» pe acolo * *), iar când s’a aflat, că în anul 1794 ungureanul sudit Laczkâ îş cumpărase o casă la Bucureşti, pe Podul Mogoşoaii, Domnul ţării îi restitui în preţul casei 100 de taleri, de oarece — zicei — după «orânduiala canoanelor nizamului nu se cuvine a avei el casă şi pământ subt stăpânirea lui» 2). Acest lucru eri într’adevăr aşi, în urma dispoziţiunilor repeţite ale diferitelor «hatihumaiuri» sosite dela Poartă 8), însă cu toate astea, a surprins mult pe bârsani, deoarece această Interzicere mai înainte nu se lui prea serios; ba acum doui ani se strigase chiar şi în bâlciul dela Câmpulung, ca să vină bârsanii în ţară, «cu iertare de doui ani de bir» scăzânduli-se chiar şi «darea» pentru urmaşii lor» 4). Acest permis decretă obiceiul împământenit, căci mocani’ emigraţi din Ardeal au populat mahalalele din jurul Câmpulungului, cu nume aduse cu dânşii (ca Vişoiu, Voineşti, Valea mare, Bărbuşi) făcând chiar un contract eu «judeţul» târgului ca ei pe viitor să nu mai dea obişnuitul miel de primăvară «după odaie» oraşului 6). Dar ciobanii bârsani au colonizat şi alte locuri ale Olteniei, aşa că şi satul Tătărleşti (din judeţul Mehedinţi) fu întemeiat în veacul al XVIII-lea de dânşii şi făcându-şi acolo o biserică, pe pereţii ei se vede zugrăvit «un cioban care cu bâta mână oile» cu următoarea inscripţie instructivă: «Această biserică este făcută cu banii oilor» tabloul arătându-ne şi ctitorii păstori cu femeile şi cu copiii lor 8). Astfel «Ungurenii» din Ardeal veneau apoi din ce în ce mai mulţi în ţară, mai cu seamă pe vremea ocupaţiunii ruseşti (dintre 1806 *) Porunca Iui Mihail Constantin Suţu-Vodă din 27 Iunie 1792; Urechia, Istoria Românilor, voi. IV, p. 64. *) Decretul lui Vodă citat din n Fevruarie 1794; ibid., voi. V, pp. 258 —259. *) Tălmăcirea de pre înalt hatihumaium a prea puternicii împărăţii ce au dat pentru nizamul sudiţilor Ia 7 Muharem 1213 —1798, «Arhiva Romanească» voi. II, pp. 285-291. *) Din actul dela 6 Octomvrie 1792; Hurmuzaki, Documente, voi. XV, p. 1802. *) După revista «Prietenul Nostru»; Meteş, I. c., p. 62. *) După Meteţ, l. c., p. 27. www.digibuc.ro aor PĂSTORITUL ARDELENILOR in moldova şi tara românească 75 —1812) nu numai pentru că aci işi găseau un traiu mai bun, dar mulţi ca să scape de «cătănie», serviciul militar austriac fiind foarte lung şi sever. Apoi, ocârmuirea Ţării Româneşti ajunse cu timpul la convingerea mai bună, că aceşti oameni harnici şi buni economi, cari se pogo-rau din locurile Transilvaniei ca să se aşeze cu locuinţa în ţară «sunt şi pentru a ţării folosinţă» şi astfel Ioan Caragea Vodă le-a hărăzit în anul 1813 privilegiile vechi şi, pentru ca aşezarea lor să se facă în bună ordine prin sate, a întemeiat tot deodată o «isprăvnicie de ungureni» care avea în fiecare judeţ interesat câte un ispravnic, unde oamenii cari veneau din Ardeal trebuiau să se înscrie la catagrafia ungurenilor, bucurându-se de favorul ca şase luni de zile să fie cu totul nedajnici, ca în acest timp să-şi întemeieze locuinţele lor, stabilindu-se Ia un loc şi să nu umble haimanâ prin ţară «ca nişte vespe nefolositoare» nimănui 1). Această dispoziţie cuminte şi omenească a Domnului s’a luat cu prilejul venirii a 20 de familii de ungureni şi 70 holtei, cari au trecut în ţară de peste hotar prin plaiul Loviştei în toamna anului 1813 cărora ispravnicul străinilor le dăduse voie ca să se aşeze în ţară cu locuinţa pe unde vor vrei, pentru care omenie a lui a meritat chiar lauda Domnitorului 2). Sosiţi în cete mai numeroase, Ungurenii se aşezau în slobozii cari se numeau «satele aghenţiei» ale căror nume eră înregistrat şi la agenţiile Austriei, ispravnicul ungurenilor având îndatorirea, ca să le ia adeverinţă dela fiecare familie şi om, iar cari nu ar fi din ţara Ardealului să-i izgonească «ca nişte stricători ai pământului, sălăşluirea cărora nu eră folositoare celorlalţi locuitori dajnici ai vistieriei» zice porunca domneascăs); ţinându-se seamă, ca oamenii astfel aşezaţi să-şi plătească dăjdiile cuvenite şi nu cumva să fie daţi poslujnici, ca astfel să scape de îndatoririle lor *). X O desvoltare interesantă avii păstoritul ardelenilor în ţările române în urma pierderii Basarabiei, răpită de către Ruşi în primăvara anului l) Din cele 17 cărţi gospod dela 29 Octomvrie 18x3. (Anexat sub No. IX). *) Răspunsul vistieriei pentru 20 familii ungureni, din 24 Octomvrie 18x3. (Condica 267 fila 85. Bibi. Acad. Române). s) Alte 17 cărţi gospod pentru satele aghenţiii din 5 Noemvrie 18x3. (Ibid., fila 89). *) O carte gospod către paharnicul Neculaie Brăiloiu ispravnicul străinilor ot preste Olt pentru cercetarea ungurenilor; ibid., fila xox. www.digibuc.ro 76 andrei veress 202 1812 după încheierea războiului de şase ani ce avură cu Turcii, întru cât Ruşii chemau oameni străini în noua lor provincie bogată, dar puţin populată, cu făgăduiala că le vor da pământuri fără bani. îndată ce ajunse vestea acestui lucru în Ardeal, păstorii de oi începură să se tragă în mare număr într'acolo. Guvernul Ardealului aflând însă, că în urma predării definitive a Basarabiei, Ruşii opresc trecerea peste apa Prutului cu ziua de 14 Octomvrie şi afară de aceea nu mai lasă să iasă nimeni de acolo, făcii o circulară pe seama sudiţilor săi, atragându-le atenţiunea pe aceste împrejurări. Circulara nu putii aveâ însă nici un rezultat, de oarece fu dată abia cu cinci zile înainte de expirarea termenului pomenit 1 2 3). De altfel odată cu această circulară fii avizată şi Cancelaria ardeleană aulică de însuş cancelarul Metternich asupra primejdiilor cari ameninţau pe emigranţi, cerând oprirea emigrării oamenilor din Ardeal. Cancelaria, trimiţând în zor un rescript în această privinţă Guvernului Ardealului^ acesta scoase cu ziua de 9 Noemvrie o nouă circulara prin care atrase atenţia sudiţilor asupra primejdiilor cuprinse în circulară premergătoare, hotărînd că peste Prut nu va aveâ nimeni paşaport, iar cine nu se va întoarce din Basarabia se va consideră de emigrant şi ca atare va fi supus pedepselor fixate pentru emigranţi-fugari. Această circulară severă fu publicată de Guvern în primul rând sub influenţa raportului starostelui de agenţie dela Galaţi — cu numele de Manzoli — cum că s’au trecut deja multe turme de oi şi cai din Ardeal în spre Basarabia şi că oierii cari le conduceau nu-1 ascultau de fel a). Cu toate aceste admonieri, turmele de oi curgeau într’una în spre pământul roditor al Basarabiei, mai cu seamă supt conducerea unui antreprenor cu numele de Ferig, aşâ că, la mijlocul lunii Septemvrie 1812, se găseau deja vre-o 40 de turme acolo cu un contingent de 1500 oi şi mulţi cai 8). Acest număr erâ mereu în creştere şi, cu toate că nu prea avem detalii speciale despre vieaţa păstorilor din Basarabia, vedem că Guvernul Ardealului urmări şi mai departe această chestiune, care interesa de aproape economia naţională a Ardealului, care pierdu mult în urma acestei emigraţiuni de oameni şi animale, obvenită aşâ pe neaşteptate. Am însă impresiunea că emigranţii *) Circulara ungurească a Guvernului Ardealului din Cluj, 9 Octomvrie 1812. (Colecţiune particulară. Ungaria). 2) Altă circulară ungurească a Guvernului Ardealului din Cluj, 9 Noemvrie 1812. (Ibidem). 3) In scrisoarea lui Manzoni din Galaţi, 17 Septemvrie 1812. (Staatsarchiv, Viena). www.digibuc.ro 203 PĂSTORITUL ARDELENILOR IN MOLDOVA ŞI TARA ROMANEASCĂ 77 nu şi-au găsit rostul şi folosul nădăjduit în provincia puţin cunoscută de ei, de oarece când Guvernul rus — la intervenţia Curţii din Viena — dădii voie ca oile să se întoarcă în Ardeal, până la 12 Iunie 1815 nu s’au mânat mai mult de 50.000 oi îndărăt în Ardeal şi stăpânii vitelor aşteptară numai la permisul privitor la scoaterea cailor din ţară, căci primul permis se referise şi la mânarea vitelor mari şi cornute J). Unii dintre oieri nu puteau însă aştepta ieşirea permisului şi se întorceau pe furişe — cu mari pagube — pe la «Vadul lui Isac» trecând Prutul cu caii înot2). Bârsanii, învăţaţi cu pribegirea care avea de ţel întotdeauna aflarea de păşuni bune, începură acum să se strecoare prin Dobrogea, plină asemenea de bălţi şi păşuni, potrivite păstoritului de oi. Această emigrare fu de asemenea oprită de către Guvernul Ardealului, dar cu toate acestea, după raportul vice-consulului austriac dela Galaţi dela începutul anului 1818, ardelenii îşi trecuseră pe la Brăila şi Hârşova peste 100.000 de oi şi 1.500 de cai în 60 de turme peste Dunăre, poposind şi stabilindu-se în comunele Babadag, Ederles, Constanţa şi Hârşova. Pentru trecere, bârsanii plăteau câte 4 parale de oaie la Brăila, iar ajuns dincolo la Măcin, li se luau alte 2 parale. Tot atâta trebuiau să plătească Turcilor şi în localitatea unde se opreau, şi fiind declaraţi de supuşi turci aveau să deâ numai un bir de 12 piaştri pe an; aşa că economii de vite erau atât de mulţumiri, încât au declarat pe faţă, că stau mai vârtos între Turci, decât în Basarabia, unde au suferit multe supărări dela Ruşi 8). # # * * Păstoritul ardelenilor în ţările române — descris în cele de mai sus — care s’a lăţit cu timpul până în Basarabia, ba chiar şi în părţile de miazăzi ale Dobrogei, preocupă din ce în ce mai mult autorităţile şi organele acelora de administraţie şi control, mai cu seamă în Ţara Românească, preferită de către bârsani. După ce însă aci jalbele erau permanente faţă de mocanii, cari veneau cu turmele de oi, că nici la l) Circulara ungurească a Guvernului Ardealului din Cluj, 13 Iulie 1815. (Colec-ţiune particulară. Ungaria). *) Din raportul agentului austriac dela Iaşi, 10 Iunie 1814; Iorga, Documentele familiei Callimachi, voi. I, p. 209. *) Raportul agentului Raab din Iaşi, 29 Ianuaiie 1818, către Guvernul Ardealului. (Ibid.). www.digibuc.ro 78 ANDREI VERESS 204 intrare, nici la ieşire nu se prea ţin de regulamentele existente şi cerute de ocărmuire, dând astfel prilej la desordine şi reclamaţiuni, Caragea-Vodă prezentă la începutul anului 1813 agentului austriac dela Bucureşti o adresă, care cuprindeă următoarele articole privitoare la reglementarea definitivă a păstoritului bârsanilor: 1. Fiecare oier e dator a-şi scoate un «păşuş» nou în locul celui sdrenţuit, mai cu seamă că sunt mulţi între dânşii cari ies din ţară fără paşaport. 2. Paşapoartele să cuprinză numai contingentul propriu de vite (marhe) şi nu e permis ca mai mulţi bârsani să poată trăi cu păşuşul unuia. 3. Mocanii, intrând în Ţara Românească cu oile (pe drumurile de plaiu şi nu pe cărări ascunse) trebuie să se înfăţişeze neapărat la vătă-şiile de plaiu, pentru ca vitele lor să fie numărate de către oamenii Guvernului, cari vor scrie numărul acelora «pe spatele păşuşului» iscălite apoi de dânşii. 4. Fiecare mocan trebuie să iasă cu vitele sale pe la aceiaş vătăşie de plaiu, neavând dreptul să-şi scoată din ţară o parte din ele pe la alte vătăşii. 5. Mocanii, atât la intrarea lor în ţară, cât şi la ieşire, trebuie să-şi aibă paşapoartele cu ei, neprimindu-se nici o «măntuinţă» ori scuză. 6. Atât la intrare, cât şi la ieşire din ţară, trebuie să se ţină cea mai riguroasă ordine cu turmele de oi (mânate în ordine) pentru ca ele să se poate număra şi controla bine de către cei îndreptăţiţi1). Agentul consimţind la acest nou regulament, el a fost înaintat Guvernului Ardealului, care apoi «după pofta» Agenţiei Kezaro-Crăeşti din Bucureşti, îl făcii cunoscut tuturor interesaţilor printr’o circulară specială, cu observaţia că el va intra în vigoare cu anul viitor a). Nu trecil mult timp şi aceiaş regulament fu primit şi de către ocârmuirea din Moldova pentru oile cari se vor aduce acolo din Ardeal ori Bucovina la păşune. Acest regulament fu asemenea publicat de către Guvernul Ardealului într’o circulară, cu observarea ca toţi acei crescători de oi, cari îşi trec vitele de verit şi iernat în Moldova, să *) *) Adresa franceză a lui Atanasie Christopol din Bucureşti, 17 Fevruarie 1813. (Anexat sub No. VII). Făcând mai sus extrasul ei am găsit de cuviinţă de a mă folosi de termenii aflaţi în exemplarul românesc al aceleia, aflători în «rânduiala» Guvernului Ardealului. ') Circulara ungurească a Guvernului Ardealului din Cluj, 24 Martie 1813-(Anexat sub No- VIII). www.digibuc.ro *05 PÂSTORITUL ARDELENILOR IN MOLDOVA ŞI ŢARA ROMANEASCA 79 predeâ ispravnicilor delegaţi o notă specială, cuprinzând numărul vitelor şi să se legitimeze cu «bolete de hărminţie» la intrare în ţară * *)). Bârsanii s’au conformat acestor regulamente — chiar şi cu sila — de oarece păstoritul obişnuit în ţările române eră meseria lor tradiţională şi tot deodată izvorul lor de venit şi existenţă. Acest izvor curgeâ din belşug acelora, cari se serveau de el, dacă ştim, că — chiar şi la sfârşitul veacului al XVIII-lea — o oaie aducea stăpânului său una peste alta un venit anual de un fiorin, dacă cumvâ nu se iveâ vre-o boală de vite, care molipseă turmele. Acesta eră un venit considerabil dacă ne gândim, cum că preţul unei oi-ţigăi era de 2—2% fiorini, al unei oi bârsane 1.15 fiorini şi al unui miel 12—15 creiţari; atunci când 100 aspri făceau un piastru şi 100 de piaştri 80 de bani, iar 2 aspri (sau groşi) o pară şi 40 de parale un leu; pe de altă parte ocaua de lână subţire eră 30 creiţari, de lână groasă 12—15 creiţari (cea de lână neagră mai eftină) şi ocaua de carne de miel 4 parale (6 creiţari) adică tocmai de două ori mai scumpă de cât carnea de vacă. Dacă mai ştim afară de acestea, că în anul 1786 contingentul de oi al Ţării Româneşti eră evaluat la 4 milioane 2), deşi de fapt eră mai mare 8) şi că din acest număr— chiar şi în anul 1780 — mai mult de 500.000 aparţineau oilor venite din Ardeal la păşunat 4), ne putem face uşor ideie despre valoarea economică a acestei averi naţionale şi importanţa ce reprezintă acest aşezământ bunului public şi al ţării. Conform spiritului vremurilor, oieritul eră dat cu arendă la oraşe sau la oameni singurateci, cari aveau numele de otcupciu şi în realitate lucrul se făceâ aşa că Domnul ţării închiriâ oieritul celor «doisprezece boieri ai ţării» B) cari vânzându-1 boierilor mici, aceştia îl vindeau iarăş ') Circulara ungurească a Guvernului Ardealului din City, 18 Ianuarie 1821. (Co-lecţiune particulară. Ungaria). *) După ediţia originală (italiană) a cărţii lui Raicevich p. 67 şi 72 —73. Trebuie să observ însă, că W. Derblich împrumută toate datele lui în cartea sa: Land und Leute der Moldau und Walachei (Prag, 1859) pp. 55—56 şi tot aşâ şi P. S. Aurelian (din cuvânt în cuvânt) în studiul său din 1882 cu titlul Schife asupra stării economice a României in secolul XVIII-lea (în * Analele Acad. Române» voi. III, pp. 127 — 130) fără să menţioneze nici unul autorul. а) După Andreas Wolf, Beitrăge xu einer statistisch-historischen Beschreibung des Fârstenthums Moldau voi. I, (Heimannstadt, 1805) pp. 48 —51. *) Din Sulzer, l. c., voi. I, p. 56. б) Vechea numire a «Doisprezece boeri a ţărei» se găseşte până şi în cronica lui Zilot Românul, «Rev. p. ist. arch. şi fii», voi. V, (anul 1885) p. 76. www.digibuc.ro o ANDREI VERESS 206 negustorilor destoinici, ori jidanilor de prin oraşe şi astfel ne putem închipui în ce grad creştea acest impozit în sarcina bieţilor crescători de oi x). Date numerice despre felul cum să dădea oieritul cu arendă ne-au rămas din timpul ocupaţiunii austriace, cari ne înfăţişează totdeodată un cadru foarte limpede despre starea oieritului în Oltenia. Aşa vedem de pildă din contractele de oierit, că pe când ocârmuirea eră hotărîtă la începutul anului 1720 a da oieritul cu arendă după obiceiul vechiu (more usitato) pe 30.000 fiorini ungureşti căpitanului bulgarilor din Craiova, pe baza unui contract provizoriul 2 *), Bulgarii din Deva au oferit o pungă de bani mai mult peste suma stabilită, adică în total 31 de pungi sau 31.000 fiorini ungureşti8 *); iar când la sfârşitul anului se vorbii de oieritul anului viitor, care s’a fixat cu 36 pungi * 4), boierimea din Craiova — pe neaşteptate — a oferit 55 de pungiB). Aşa se întâmplă că peste doi ani Direcţiunea socotii a lui chiar 100 pungi de oierit6), cu toate că la începutul anului 1723 nu s’a atins o sumă mai mare de 83.583 fl. 20 creiţari7). Abii trec însă alţi doi ani şi în toamna anului 1725, guvernul austriac atinge însemnata sumă de 130 pungi, rezervân-du-se însă prin contractul încheiat toate drepturile boierilor şi mănăstirilor, cât şi a ţăranilor şi sudiţilor din ţară 8). De fapt s’a incasat în anul 1725 suma de 117.833 fiorini de oierit. Văzându-se însă că această sumă scade an cu an, dela anul 1729 încolo Guvernul austriac nu-1 mai dădii cu arendă, ci îl administră singur, cu toate că nici astfel nu-şi asigură un venit mai mare. Cu toate acestea, venitul oieritului dintre anii 1720—1733 a format în timp de 14 ani o sumă de 925.687 fiorini •) şi acest venit fiind mereu în creştere, în Ţara Românească la anul 1769, se preţuia la 400 de pungi de galbeni 10),iar l) După Sulzer, l. c., voi. I, p. 57. *) Contractul din 20 Fevruarie 1720 la C. Giurescu, Material pentru istoria Olteniei supt Austriaci, voi. I (Bucureşti, 1913) p. 468. *) Raportul consilierului Haan din Alba Iulia (Carlsburg), 6 Aprilie 1720; ibid., P. 47°. *) Contractul de oierit din Sibiiu, 30 Noemvrie 1720; ibid., pp. 476—478. 6) Raportul din 22 Decemvrie 1720; Dobrescu, l. c., p. 140. *) Opiniunea Iui Nicolaus Pater din Craiova, 15 Noemvrie 1722; ibid., p. 143. 7) Din relaţiunea Camerei aulice din Viena, 27 Fevruarie, 1723; ibid., p. 151. *) Din contractul dela 30 Octomvrie 1725; Giurescu, l. c., pp. 681—683. *) Din Jacubenz, l. c., p. 225. 10) Relaţiunea din 1769 citată, «Arhiva Românească» voi. I, p. 215. www.digibuc.ro a07 PĂSTORITUL ARDELENILOR IN MOLDOVA ŞI TARA ROMÂNEASCĂ 8l în anul 1777, la 500 pungi adică 250.000 de fiorini-leonini1), pe când în vara anului 1796, Moruzi-Vodă îl vândii — cu consimţimântul boierilor şi al preoţimei — cu 640 de pungi la licitaţie2 *). După nişte alte ■date, oeritul în Ţară Românească a adus Statului în anul 1782, un venit de 280.000 lei, iar în Moldova în anul 1785 un venit de 170.000 lei 2), •ceeace însemnă un venit important, dacă ştim, că otcupciii plăteau în anul 1808 câte 11 aspri de oaie şi ca plocon câte 80 de aspri de fiecare gospodar, care astfel reprezintă un venit de 190.000 lei visteriei, fiind acest venit cel mai important din cele cinci venituri ale ţării; de ■oarece pe lângă vămile şi venitul ocnelor de sarex dijmăritul aducea 150.000 lei, iar vinăritul numai 91.000 lei4 * 6). Pe timpul lui Caragea-Yodă însă (în anul 1815) oieritul s’a vândut cu 10 parale, însemnând un venit de 367.000 lei pe seama cămarei prinţului ®), ceeace formă a şasea parte a întregului venit al ţării, aşă că numai venitul vămilor şi al ocnelor de sare eră mai mare *). In ce fel s’a desvoltat mai departe — dela 1821 încoace — păsto-ritul ardelenilor în Moldova şi Ţara Românească nu s’a mai putut urmări de noi prin arhive. Dar e sigur, că această economie alternativă înţeleaptă, organizată de către mocani prin folosirea cu rară cu-minţie a împrejurărilor geografice şi în virtutea unei experienţi seculare, a ridicat la Români la o perfecţiune fără seamăn păstoritul-oilor, iubit şi exercitat de ei cu precădere, ţinând vieaţa de păstor — chiar şi în acte oficiale — de o vieaţa «care este cea mai nealcătuită, nevinovată şi mai dulce» 7) vieaţă şi ocupaţiune, care — mai cu seamă în trecut — asigură buna stare a unei mari pături sociale, dând putere şi avânt economiei a trei-patru ţări avizate una la alta! *) Din Sulzer op. citat voi. I, p. 56 şi Beschreibung des Banats, der Walachey, Mol- dau . . . aus den besten Schriftstellern gezogen (Lsipzig, 1789) p. 57. •) Raportul lui Merkelius din Bucureşti, 11 Iulie 1796; Hurmuzaki: Documente, voi. XIX, p. 782. *) Tomas Tornton: Starea de acum ... a prinfipaturilor Valahiei fi a Moldaviei >, voi. XLI/1922, p. 152. www.digibuc.ro 86 ANDREI VERESS 212 unterliegen miissen, die zum Theil in den Bojaren selbst, grosstentheils aber in ciner schăndlichen Habsucht der Unterbeamten, welche entweder nicht unter der gehorigen Aufsicht stehen, oder mit ihren Vorgesetzten einver-standen sind, ihren Grund haben. Es diirfte nicht schwer fallen, die diesfăllige Veranlassungen aufzusuchen und ziigellose Ausschweifungen, die auf keine Weise, weder mit Gesetzen, noch mit Vertrăgen gerechtfertiget werden konnen, durch eine mănnliche, thătige Verwendung bei dem Fiirsten in der Wallachei, in die Wege einer befriedigenden Abstellung einzuleiten. Die den hiesigen Vieh-Oeconomen von der Tiirkischen Pforte verliehene Schutz- und Freiheits-Briefe verbieten ausdriicklich ausser denen in solchen festgesetzten Abgaben, sie auf irgend eine Art zu belăstigen, oder durch willkiihrliche Behandlungen zu bedriicken, worunter absonderlich die Ab-nahme ihrer auf den dortigen Gebiirgen erzeugten Kăse und der Vorkauf mit ihrer Lammwolle zu rechnen; um so leichter diirfte es werden eine voll-kommene Genugthuung zu verschaffen. Ob endlich die hiesigen Vieh-Oeconomen bei sich ergebenen Bedriickungs-Fâllen bei der K. K. Hof-Agentie in Bukurest Klage gefiihrt ? In den vor-hieigen Jahren seie es zwar wiewolen nicht allemal mit dem gehofften Erfolg geschehen, seit der Zeit aber, als sie Anno 1784 in Bukurest und mit Anfang des 1785-ten Jahres hierorts ihre gesammlete Beschwerden angebracht, nicht mehr; indeme sie den Bescheid auf ihre erhobene Beschwerfiihrungen erwarten wollen und sich einer sichern Abhiilfe getrbstet hătten. Sie seien iibrigens eben im Begriff ihre annoch obwaltende Bedriickungen neuerdingen in ein Verzeichniiss zu sammlen und der K. K. Hof-Agentie in Bukurest zur bewirkenden Abstellung vorzulegen.’ Kronstadt, den 24-ten December 1786. Andreas Ennyeter mp. Ober-Richter im Burtzenlănder Bezirk (Colecţiune particulară. Ungaria.) II [Bucureşti, 28 Mcâu 1787]. Porunca lui Niculae Mavrogheni Vodă către vătafi în privinţa păstoritului bârsanilor. Fiirstlicher Befehl an die Ispravnike und Vatafen, die Siebenbiirgischen Schaaf-hirten betreffend. i-mo. Sollen die Siebenbiirgischen Schaafhirten die gewohnliche Weide-gebiihr fiir die Schaafe — Oyarit genannt — mit 10 Aspem fur jedes Schaaf, jene hingegen fiir Homvieh und Kleinvieh — Vacaritu streinilor gennant — sollen iiberhaupt alle Schaafhirten, die sogennanten Zuzujenen, sowohl als auch Bursanen mit 33 Aspem fiir jedes Stiick des grossen, und mit 16 y2 Aspem fiir jedes des kleinen Viehs erlegen. www.digibuc.ro PĂSTORITUL ARDELENILOR IN MOLDOVA ŞI TARA ROMÂNEASCĂ 87 213 2- do. Sollen die Ankăufer der Schaafe fur Constantinopel weder zur Lie-ferungszeit in die erstbennante Hauptstadt, noch auch zu was immer fur einer Zeit die Schaafe nie gewaltsam, sondem allezeit nach willkurlichen Verkauf, und willkiihrlichen Preis der Siebenbiirgischen Schaafhirten mit baarem Gelde von denen selben ankaufen: hingegen sollen auch die Siebenbiirgischen Schaafhirten die obenbennanten Ankăufer freundschaftlich be-handeln. 3- tio. Sollen die Siebenbiirgischen Schaafhirten fiir den eingezăumten Platz, wo sie ihre Schaafe Schattenhalber hintreiben — Perdâ gennant — denen Eigenthiimern der Plătze eine Gebiihr von einen Piastre und einen Lamm, oder von z Piastres ohne Lamm fiir jede Heerde erlegen, und kiinftighin sollen 700 Schaafe eine Heerde ausmachen: auch im Falie eines nicht sehr betrăchtlichen Abgangs zur bestimmten Zahl soli die erstberiihrte Gebiihr ohne Wiederstande erlegt werden. 4- to. Sollen die hiesigen Post-Kapitains auf keine Weise berechtiget sein denen Siebenbiirgischen Schaafhirten, oder auch anderen k. k. Unterthanen Pferde gewaltsam abzunehmen, und bei derlei sich ereigneten Făllen, sollen die Herren Ispravniks jener Distrikts, wo der Fall sich ereignet hat, den Ver-brecher ohne Verzug hieher an den hiesigen Gross-Spatarn schicken, damit selber gebiihrend gestrafet, Und den erregten Schaden zu ersetzen genothiget werde. 5- to. Sollen die Vatafs de Plaj, welchen die Gebiirge zu bewohnen obliegt, sich nicht unterfangen, denen Siebenbiirgischen Schaafhirten weder zur Zeit des Triebs auf die Gebiirge, noch zur Zeit ihrer Riickkehr, die mindeste Gebiihr an Gelde, Kăs oder Schaafen abzunehmen. 6- to. Sollen die Grănz-Kapitains denen Siebenbiirgischen Schaafhirten unter keinem Vorwande weder Geld, noch etwas anderes abzunehmen berechtiget sein, und im Falie einer Uebertretung dieses fiirstlichen Befehls, soli der Schuldige nebst einer angemessenen, vom Gross-Spatarn ihm zugetheilten Strafe dem Schadhâftigeu den Schaden doppelt ersetzen. 7- mo. Wenn durch einige sich zufalliger Weise verirrende Schaafe, oder anderen Vieh auf besăeten Feld Schaden verursachet wiirde, so soli dieser Schaden durch einen Vomicel gewissenhaft geschâtzt werden, und der Eigen-thiimer der Heerde ihn gănzlich zu ersetzen bemiissiget sein; im Falie hingegen, dass sich der Schaafhirt iiber eine unbillige und ungerechte Schâtzung beklagen wiirde, so sollen die Herren Ispravniks den Vomicel vor sich rufen, und nach genauer Untersuchung ihn nebst einer angemessener korperlichen Strafe das mit Unrecht abgenommene ohne Vefzug zuriickzustellen zwingen. 8- vo. Sollen die Eigenthiimer der Landgiiter genaue Sorge tragen, ihre Fruchtgruben, sobald selbe ausgeleert sind, bestens zudecken, damit nicht etwa ein Vieh zufalliger Weise hineinfallen konne; auch die Herren Ispravniks sollen, im Falie ein Thier in solch eine ungedeckte Grube gefallen wăre, den Eigenthiimer der Grube zwingen den Schaden ohne Verzug gănzlich www.digibuc.ro 88 ANDREI VERESS 214. zu ersetzen; wenn hingegen der Eigenthiimer nicht zu finden wăre, so sollen die Bauem des năchsten Dorfes fur den Schaden zu antworten haben, damit sie kunftighin genauere Sorge tragen, dass auch jeder Fremde, der in jener Gegend Feld besăet, seine ausgeleerten Fruchtgruben nie ungedeckt lasse. 9- no. Soli denen Siebenbiirgischen Schaafhirten erlaubt sein, Kukurutz in jener Menge anzukaufen, welche ihnen zu ihrem eigenen Unterhalt sowohl auf den Weg ins Gebiirge, als auch auf dem Gebiirge selbst benotiget ist; hingegen sollen die Vatafs de Plaj ein wachsames Auge darauf haben, dass-die Siebenburgischen Schaafhirten nicht etwa Kukurutz in ihr Vaterland fiihren, und in solch einem Fall soli der Vataf seiner Sorglosigkeit halber gebiihrend bestraft werden. 10- mo. Weiters soli denen Siebenbiirgischen Schaafhirten erlaubt sein die Wolle von ihren eigenen Schaafen, als ihr wahres Eigenthum, frei ohne zu erlegen, die mindeste Mautgebuhr frei auszufiihren; hingegen sollen eben dieselben ihre Schaafe dem alten Gebrauche gemăss nahe an den Grănzen zu scheeren sich bemuhen. 1 i-mo. Sollen die Siebenburgischen Schaafhirten die Freiheit haben die zur Weide ihnen berechtigten Gebiirge entweder mit baarem Gelde, oder mit Erlegung einer bestimmten Menge Kâse zu miethen, wo hingegen im zweiten Falie um allen Betrug von beiden Seiten zu vermeiden denen Herren • Ispravniks scharf obliegt, einen ihren wohlbekannten redlichen Menschen zu bestimmen, der zur Verhiitung jedes Betrugs bei dem Abwiegen der Kâse bestăndig gegenwărtig zu sein bemiissiget ist. 12-mo. Sollen die Siebenbiirgischen Schaafhirten die Freiheit haben jenen Kăse, den sie fur ihren eigenen Gebrauch zu roachen pflegen nach Verlaufe jener Zeit, in welcher man die Kăse an die sogenannten Kăse-Fabriken ab-giebt, năhmlich im Monate August, ohne Erlegung der mindesten Mautgebuhr frei auszufiihren, welche Freiheit sich auch auf die Schaaffelle der auf der Weide todt gebliebenen Schaafen und auch die Wolle derjenigen Schaafe beziehen soli, die dem Gebrauche gemăss nahe an den Grănzen sind ge-schorren worden; sollten sie hingegen auf freien Felde geschorren worden sein, welches Argwohn geben kann, als hătten die Schaafhirten auch andere Wolle zum Handel angekauft, so soli der k.k. (General) Hof-Agent sie zwingen, die gehorige Mautgebiihr zu erlegen, ausgenommen von jenen Schaafen, welche auch im Sommer auf freien Felde und nicht auf den Gebiirgen sind geweidet worden, und also nothwendig auf freien Felde mussten geschorren werden. Die Mautners sollen von den Siebenbiirgischen Schaafhirten ihr schriftliches Zeigniss des bezahlten Oyarits fordem um aus der Menge der besessenen Schaafe auf die Menge der Wolle schliissen zu konnen, und her-nach die Wolle abwăgen, so dass auf ein Schaaf, welches Zigaj genannt wird, eine Ocke Wolle und der Birsan z Ocken gerechnet werden sollen *). (Colecţiune particulară. Ungaria). *) Exemplarul unguresc al acestei porunci, tipărit în formă de circulară sub No. 5296, 1787 se află în Arhiva Muzeului Ardelean în Cluj. www.digibuc.ro 215 pAstoritul ardelenilor in moldova ŞI TARA ROMANEASCA 89 III Bucureşti, 7 August IJQ2. Ioan Mihail Suţu-Vodă către vătaşii din Argeş. Sluga Domnii mele Vătaş den plaiul Argeşului sud, îţi facem Domnia mea în ştire, că pentru lăcuitori al nemţeştii ce au vitele lor la păşune aicea în ţara Domniei miale, vi s’au poruncit de obşte prin deosebite cărţile Domnii miale dela şapte ale lui Avgust, întru care să cuprinde, ca lâna şi miţele dela vitele lor ce le tund sus în munţi, lângă hotar, sânt slobozi după poruncile împărăteşti a o trece înlăuntru fără de a li să cere nimica, nici cu nume de havaet, nici cu nume de vamă. Dară fiind că să jăluiră sudiţii cum că fără de cartea Domnii miale de slobozenie nu li să dă voe, iată Vă poruncim straşnic, ca pentru acea lână şi miţe, tuns dela vitele lor sus în munţi lângă hătar fără. de a li să cere cartea Domnii mele de slobozenie sau măcar adeverinţă dela spătărie, sau dela ispravnici, a o trece înlăuntru, urmând după cuprinderea cărţii Domnii mele dela şapte ale lui Avgust. Aşijderea arătară şi pentru ciobanii cari vin dela vale, şi să sue în munţi la stână cu mălai de hrana mâncării şi cu cele trăbuincioase la stânele ce au în pământul ţării Domnii miale, să opresc de câtre vătaşi, i plăiaşi, cerându-le răvaş de slobozenie, şi cu aceasta pricină să zăbăvesc, şi să treapedă câte două trei zile până să nu meargă la ispravnici să aducă răvaş, care, aceasta fiind fără de trăbuinţă, când acei ciobani nu au a trece cu mălaiu, şi alte trăbuincioase peste hotar, ce la stănele lor, ce sânt sus pă munţi, a pământului ţării Domnii mele. Iţi poruncim ţie, vătaş de plaiu, ca şi această cerere de răvaş să lipsască, şi să fie slobozi a merge la stână, fără de răvaş isprăvnicesc, cu mălaiul cel trăbuindos a hranei lor. Grijind numai tu vătaş, ca să nu treacă peste hotar cu câtă de puţin zaharea. Fiind că aceasta iaste porunca. Aşijderea să jăluire Domnii miale, că nici acum la această vreame nu sânt slobozi a-ş trece înlâuntru brânza dela vitele lor, după ce au încetat a da caşi la căşăriă, pentru care îţ purundm straşnic, ca înpotriva ponturilor să nu te cutezi a le face câtă dă puţină supărare, şi necazuri, nid tu, nid plăiaşii tăi, ce să fie slobozi într’aceasta vreame orânduită, care iaste după ponturi a-şi trece brânza dela vitele lor înlâuntru nesupăraţi de vamă sau de altă cearere, cu veri ce felu dă numiri, că împotriva porundlor Domnii mele, care vam dat după ponturile împărăteşti, cu câtă de puţini de i veţi supăra, şi veţi necăji, să ştiţi că negrăşit te vom pedepsi straşnic, urmând şi întru toate cele lalte după cartea Domnii mele dela Avgust în şapte, ce s’au dat la -mâinile lor. Aşijderea au arătat Domnii meale dnstita Agenţie, cum că slujbaşii ce să orânduesc cu văcăritul străinilor, apucă pă sudiţi a plăti văcăritul străinilor, şi pentru caii i boii ce vin den lăuntru împoveraţi pă cai, şi în cară cu boi, şi iarăş să întorc, care vite nu rămân în ţara Domnii meale la păşune, ce nu mai merg şi vin. Pentru care căutându-să condica Divanului de cea laltă Domnia noastră s’au găsit la anul 1783 şi la anul 1785 poruncile Domnii www.digibuc.ro 90 ANDREI VERESS 216 meale, date după vechiul obidaiu câtră vameşi, şi câtră văcari ai slujbii vă-mărituri, ca unele vite, ca acestea, să nu să supere de văcărit. Deci poruncim Domnia mea deobşte tuturor slujbaşilor, ce veţi orândui cu slujba oeritului, şi văcăritului străinilor în vremea cea obicinuită, ca pentru acest feal de vite împovărate ce merg şi vin din lăuntru, care n’au păşunea lor aice în pământul ţării Domnii meale, supărare să nu li să facă. Pentru care s’au dat la manile lor aceste Domneşti ale noastre cărţi lângă celelalte den trăcuta lună lui Av-gust, după care să aveţi a fi următori, i saamă recehă gospodstvami. S’au dat în Bucureşti, în 7. Avgust 1792. (L. P.) Ioann Mihailă Konstandin Suţul Voevodă Zimli Vlaşcoi (Ordin tipărit. Arhiva Muzeului Ardelean, Cluj.) IV Bucureşti, 2g August Ijg2. Ioan Mihail Suţu-Vodă câtre taxandarii şi slujbaşii ţării. Milostiv Boji su Ioann Mihail Kostandin Suţul Voevodă i Gospodină Zemli Vlaşcoi; Domniia Voastră Tacsandarilor, i Voăo Slujbaşilor oeri de sud Argişi, Vă facem în ştire pentru văcăritul străinilor, care îl pletesc sudiţi Kăsaro-Krăeşti la vreamea oeritului pă vitele ce le au aicea în ţară la păşune, adecă de vita mare câte bani 33 şi de vită mică pe jumătate, că cu acest cuvânt ce să zice de vită mică pă jumătate, s’au întâmplat în anul cel trecut, a face slujbaşii oiări la uni din sudiţi supurare înpotriva vechiului obidau, făcând tunşi cai mari şi sugători vite mid; pe care slujbaşi i-am pus Domnia mea de au întors înapoi banii ce au luat mai mult, plătindu şi cheltuială sudiţilor. Deci pentru ca să nu să mai întâmple şi pe viitoarea vreme a face vreun slujbaş tălmădrea acestui cuvânt întralt chip, măcar că am poruncit Domnia mea, ca şi la punturile slujbii să se deslujească, dar iată şi la mâinile sudiţilor am dat această domnească carte mainainte, prin care poruncim deobşte slujbaşilor oiări, ca la vremea cea obicinuită a oeritului să nu-i supăraţi în potrivă, ce tunşi şi mânzaţi, aveţi ai socoti drept vită mică, dela care aveţi a lua văcăritul pe jumătate, adecă doi drept unul, iară cu sugători nu aveţi a face, i saam rekoh Gospodstvami. In Bucureşti, 29 Avgust Anul Domnului 1792. (L. P.) Ioann Mihailă Kostandin Suţul Voevod Gospodin Zemli Vlaşcoi (Ordin y9i7/I79a’ tipărit. Arhiva Muzeului Ardelean. Cluj.) www.digibuc.ro 217 PĂSTORITUL ARDELENILOR IN MOLDOVA ŞI TARA ROMÂNEASCĂ 91 V Bucureşti, 29 Septemvrie 1792. Ioan Mihail. Suţu-Vodă câtre vătaşii de plaiu. 7917/1792. Copie a cărţii domneşti cei poruncitoare la vătaşii plaiurilor şi la judeţele mai jos însemnate trimisă. Sluga Domnii meale vătaş din plaiu cu cutarea îţ facem Domnia mea în ştirea, cum pentru bârsani ţuţueni ce vin cu oile lor la hrană i păşună în pământul ţării Domnii mele, măcar că avăţi poruncile Domnii mele date mai denainte straşnice spre a păzi dreptatea lor întru toate după Ponturile Domnii mele, dară pentru ca nu care cumvaşi vreun, dân voi vătaşilor oare la scoborirea lor în ţară cu vitele, oiării la întoarcere să vă cutezaţi în vreun fel de chip a le face în potrivă vreo superare. Iară de iznovă întărim poruncile ce sânt date pentru dinşii, Vă poruncim straşnic ca foarte să vă făriţi de cea mai mică şi câtă de puţină cerere, şi supărare în potriva Ponturilor, şi Poruncilor Domnii meale, şi păzind dreptatea lor întru toate să fie feriţi, şi bine ocrotiţi; pentru că ori multă, ori câtă de puţin de vor fi supăraţi de cinevaş în portiva Ponturilor, bine să ştiţi, că acel vămaş, ori plăiaş, sau ori ce slujbaş chiar acolo în plaiu, va cerca cea mai grea pedeapsă a Domnii mele pentru pildă tuturor i saam rekoh Gospodstvami. S’au dat în Bucureşti, în luna lui Septemvrie în 29. de zile, 1792. (L. P.) Ioann Mihailă Kostandin Suţul Voevodă i Gospodin Zemli Vlaşcoi (Ordin tipărit. Arhiva Muzeului Ardelean. Cluj). VI Cluj, 14 Septemvrie 180J. Circulara Guvernului Ardealului în privinţa păstoritului bârsanilor. Circulares ad singulas Principatus jurisdictiones. iJgy tapasztalja ezen Kirâlyi fokormânyozd tanâcs, hogy azok az hazabeli lakdsok, a kik juhaikot, es egyebb marhâikot teleltetâs vegett Havasalfoldiben hajtjâk, mind ott helyben, mind viszszahajtâsok alkalmatossâgâval tetemes kârokat szenvednek, âs sok egyenetlensâgekre utat nyitnak a kovetkezendo okokbdl: i-szor. Mivel, midân nyâjaikot kihajtjâk, a kirâlyi harminczadokon lev6 tisztek azokot szorgalmatoson meg nem szâmlâljâk, es a czedulâkban csak a nyâjas gazdâk, vagy szolgâk mondâsok szerent, a kik tobbnyire a nyâjnak nevezetes râszit el szoktâk tagadni, jegyezik be, az honnan tortenik, hogy az havasalfoldi szelleken levo tisztek, a kik a viszszahajtâs alkalmatossâgâval www.digibuc.ro 93 ANDREI VERESS 2lS a marhakot cgycnkent szoktak mcgszâmlâlni, azon marhâkat, a mellyek az harminczadi czedulakban beirva nincsenek, ugy tekintik, mintha azok ott vdsdroltattak volna, es nem ide valdk volnanak. 2- szor. Mivel ndmely juhos gazddk a fennallo rendelesek ellen az hazabeli harminczadokon kapott czeduldkat a havasalfoldi szdlleken levd vatdf ne-vezetfi tiszteknek bemutatni ds vidiitel megerosittetni elmulatjdk. 3- szor. Mivel egy rdszrdl tobb szemelyeknek marhdi egy czdduldba egyediil a fobb juhos gazddnak neve alatt szoktak beiratni, mds reszrol pedig a nydjnak orizetere felvett szolgdknak az juhokbdl egy bizonyos resz beriil szokott adatni, es igy midon akdr a kisebb juhos gazddk ott helyben a magok mar-hdikot kivdlasztjdk, akdr pedig a szolgdk a magok gazddikot elhagyjdk es a magok marhdikkal mds juhos gazddkhoz ditai mennek, a nydjnak az harmin-czadokrdl vett czddulakban bejegyzett dllapotja megvdltozik, az ditai pedig a praevdricatiordl valo gyanura alkalmatossdg adatik; 4- szer. Mivel a juhos gazddk nem minnydjon tdmek vissza minden eszten-doben, es ennelfogva uj czeduldkat nem vesznek, hanem ndha tobb eşzten-dokig mulatnak Havasalfoldiben, az honnan kovetkezik, hogy a marhdknak szaporoddsa az harminczadi czeduldkra nezve minden proportidt fellyul halad, es a ketelkeddsre okot nyujt. 5- szor. Mivel ndmely idevald juhos gazddk, ugymint a torcsvdri kalibdsok az harminczadi hivatalok komydkein kivfil lakvdn, a magok marhdikot harminczadi czdduldk nelkiil hajtjdk be Havasalfoldiben, es enndl fogva vissza-jovetelekkor praevaricatidrol valo gyanut gerjesztenek; Ezen rendetlensegekbol kovetkezo kdroknak es kedvetlensegeknek joven-dore valo elkeriildsdre ndzve sziiksegesnek ldtta ezen Kirdlyi fokormdnyozo tandcs a kovetkezendo rendet szabni es azt pontos kihirdetds ds szoros meg-tartds vegett Kegyelmetekkel kozolni, hogy: 1- szor. Ennekutdna az Havasalfoldibe teleltetes vagy nyaraltatds vegett kihajtandd nydjokot az harminczadokon ldvo tisztek szorgalmatosan egyen-kent megszamldljdk es a nydjnak szdmdrol es nemdrdl czdduldkot adjanak, bd jegyezven egyszersmind a gazddknak neveit is. 2- szor. Az marhdkat hajtd lakdsok az hazabeli harminczadokon kapott czdduldkot az havasalfoldi szellekre rendeltetett Torokbirodalombdli tiszteknek. bd jegyzes ds authenticatio vegett bd adjâk. 3- szor. Azon szokds, mely szerdnt ndmely helyeken a nydjok mellett levo-szolgdknak a marhdkban igdrt bdreket nem elebb, hanem a nydjnak viszsza-joveteldvel szoktak megadni, kozonseges legyen minden nydjat tartd gazddkra ndzve. 4- szer. Azon nydjat tartd gazddknak a kik egy vagy tobb esztendok alatt honjokban vissza nem tdmek kotelessdgekben dlljon minden esztendoben a bukuresti csdszdri kirdlyi Consularis Agentidndl megjelenni es a nydjaiknak szaporoddsdt nem csak bd jelenteni, hanem legitimdlni is. www.digibuc.ro 219 păstoritul ardelenilor in MOLDOVA ŞI TARA românească 93 5-szor. Azon juhos gazdâk nyajainak megszamlalâsa irânt, a kik az har-minczadi hivatalok komyeken kivul laknak, a legkozelebb levo harminczadi hivataltdl egy tiszt ki fog neveztetni*) 6s ez irânt mikânt a kirâlyi kincstarto tanâcsnak, a ki mai napon ezen târgyban a sziikseges rendeleseknek tetele vegett megtalâltatott, bdvebb maga kinyilatkoztatâsa bâ jon, tostent a sziik-seges utasitâs fog kovetkezni. Mely rendet jovendore vald megtartâs vâgett oly tovâbbi hozzâ adâssal kihirdettetni el ne mulasszâk Kegyelmetek, hogy csak azok a juhos gazdâk, akikazharminczadokrol czedulâkat veven az havasalfoldi szeleken levo tisz-teknek be fogjâk mutatni es a Csâszâri kirâlyi Agentiânak azok szâmât legiti-mâlvân, bejegyzes vegett bi fogjâk jelenteni es csupân csak azon marhâikra nezve, a melyek az harminczadi czedulâkban beirva lesznek, remelhetik a netalântân magokat eleado egyenetlensegek eseteiben a Csâszâri kirâlyi Agentiânak pârtfagâsât es kdzbevetesât, a tobbiek pedig, a kik ezeket el-mulasztjâk, a szerencsere fognak hagyattatni. Vegre a kiilonos es a marhatartâs ârtalmâra levo praevaricatidknak elenyesz-tetesere nezve parancsoltatik Kegyelmeteknek, hogy a juhos gazdâkat arra utasitsâk, hogy a circulusok vagy helysdgek szerent, a mellyekben laknak es ennelfogva egymâssal esmeretesek kulonos târsasâgokban âlljanak olymdddal, hogy az egy târsasâgban levâ szemâlyek egymâs kdzott kolcsonos feleletet vâllaljanak magokra 6s minden gazda a maga szolgâirâl felelni 6a jdt âllani tartozzek. Claudiopoli, 14. Septembris 1807. (Colecţiune particulară. Ungaria). TRADUCERE: Aşa a băgat de seamă acest Crăesc Sfat Ocârmuitor, că aceia dintre locuitorii ţării noastre, cari îşi mână oile şi alte vite ale lor la iernat în Ţara Românească, atât acolo la faţa locului cât şi cu prilejul întoarcerii, suferă din greu pagube şi prilejuesc multe vrajbe din următoarele pricini: i-iu: Fiindcă atunci, când îşi duc acolo turmele, slujbaşii de hărminţie crăiască nu le numără cu tot dinadinsul şi în bolete (ţidule) însemnează numai după spusele stăpânilor de turme sau ale slugilor, cari de cele mai multe ori tăinuesc o parte însemnată din ele, deaid se întâmplă, că slujbaşii vămei munteneşti, care cu prilejul întoarcerii obişnuesc să le numere cu de-amă-nuntul, socotesc vitele acele cari nu sunt trecute în ţidule ca şi când le-ar fi cumpărat acolo şi nu ar fi de aid. A 2-a oară: Fiindcă unele gazde de oi, împotriva poruncilor în fiinţă, nu-şi fac datoria să arate slujbaşilor din vama muntenească, numiţi vătafi, boletele primite la hărminţie şi să şi le întărească cu vidit. *) Aceşti funcţionari, cari făceau numărătoarea oilor, erau călări şi se numiau pe româneşte contraşi. (După un raport din 15 Decemvrie 1807). www.digibuc.ro 94 ANDREI VERESS 220 A 3-a oară: Fiindcă, pe de o parte, e obiceiul ca vitele mai multora să fie trecute într’un singur bolet pe numele celui care are mai multe oi; pe de altă parte, s’a obişnuit să se deă o parte din oi drept simbrie slugilor tocmite pentru păzirea turmei, şi aşă când stăpânii de oi mai puţine îşi aleg vitele lor acolo pe loc, ori când slugile îşi părăsesc stăpânii şi trec cu vite cu tot la alţi stăpâni de turme, starea turmei aşa cum a fost însemnată în boletele de hărminţie se schimbă şi prin aceasta se dă prilej de bănueală de prevaricaţie. A 4-a oară: Fiindcă nu toţi stăpânii de oi se întorc în fiecare an înapoi şi din această pricină nu iau noui bolete,-ci uneori petrec mai mulţi ani în Ţara Românească, de unde urmează că înmulţirea vitelor faţă de ce e însemnat în bolete întrece orice măsură şi prilejueşte îndoieli. A 5-a oară: Fiindcă unii dintre stăpânii de oi de aici, ca şi colibaşii dela Bran, locuind în afară de ţinuturile hărminţiilor, îşi mână vitele în Ţara Românească fără bolete, şi din această pricină, la întoarcere, trezesc bănueli de prevaricaţie; Pentru înconjurarea pagubelor şi a neplăcerilor născute din aceste ne-orândueli, acest Crăesc sfat ocârmuitor a găsit cu cale să alcătuească următoarea ordonanţă şi a o aduce la cunoştinţa Domniilor Voastre pentru a fi publicată acurat şi îndeplinită cu stricteţe: i-iu. De aici înainte, slujbaşii dela hărminţie să numere cu osârdie (cu de-amănuntul) toate turmele cari se vor mână în Ţara Românească pentru iernat sau vărat şi să dea bolete despre numărul şi felul turmelor, însemnând pe ele totdeodată şi numele stăpânilor lor. A 2-a oară. Locuitorii mănători de turme trebuie să dea boletele căpătate la hărminţiile din ţară vameşilor orânduiţi de împărăţia turcească pentru a fi trecute la condică şi autentificate. A 3-a oară. Obiceiul din unele părţi ca simbriile în vite făgăduite birişilor de pe lângă turme să nu se dea mai de vreme ci după întoarcerea turmelor, să fie obştesc la toţi stăpânii de turme. A 4-a oară. Să fie datoria tuturor acelor stăpânitori de turme cari unul sau mai mulţi ani nu se întorc acasă, să se înfăţişeze în fiecare an la Agenţia consulară împărătească din Bucureşti şi nu numai să înştiinţeze sporul turmelor sale ci să-l şi dovedească. A 5-a oară. Pentru numărătoarea turmelor acelora, cari locuesc înafară de ţinuturile hărminţiilor, se va numi un slujbaş dela cea mai apropiată hărminţie, şi îndată după ce va sosi desluşirea mai amănunţită a Crăescului Sfat locţiitor, care s’a adunat astăzi pentru a luă hotărîrile ce se cuvin în această pricină, va urmă în această privinţă întocmai după îndrumările nevoite. Care ordonanţă, Doamnia Voastră să nu pregetaţi a o aduce la cunoştinţă obştească pentru a fi împlinită în viitor, cu adaosul că numai acei stăpâni de turme, cari luând bolete dela hărminţii, le vor arătă slujbaşilor vameşi munteni şi le vor înştiinţă Agenţiei cesaro-crăeşti pentru a fi înregistrate, legitimând numărul lor şi numai pentru acele vite cari vor fi înscrise în boletele www.digibuc.ro 221 PĂSTOR1TUL ardelenilor in MOLDOVA $1 TARA românească 95 de hărminţie, pot nădăjdui ajutorul şi mijlocirea Âgenţiei cesaro-crăeşti dacă se vor ivi nedreptăţi, iar ceilalţi, cari nu îşi fac datoria, vor fi lăsaţi la voia întâmplării. In cele din urmă se porunceşte Domniilor Voastre pentru stingerea pre-varicaţiilor vătămătoare mai ales gospodăria de vite, să daţi porunci stăpânilor de oi să se întovărăşească după ocoale sau satele în cari locuesc deci cei cunoscuţi între ei, în aşa chip, ca toţi inşii unei tovărăşii să ia răspundere unul pentru altul şi fiecare stăpân să fie dator a răspunde şi a luă chezăşie pentru slugile sale 1). VII Bucureşti, 17 Fevruarie 1813. Logofetul Atanasiu Cristopol câtre Agenţia austriacă din Bucureşti. De part le departement des Affatres Etrangers. Comme Ies Mocans, Sujets de Sa Majestd Cdsarde L’Empereur d’Autriche quand ils viennent de la Transilvanie avec leurs bestiaux pour passer l’hiver en Valachie, ainsi que quand ils en sortent, donnent lieu â des inconvenients nuissibles. Son Altesse Serenissime s’en dtant informi, Le Soussignd reşu ordre, en con-sequence du quel il a l’honneur d’en avertir L’honorable Agence et proposer ce qui suit: 1-0. Tous Ies Mocans, Sujets de Sa Majeste Cdsarde L’Empereur d’Autriche seront tenus â apporter jusqu’â la fin d’Avril prochain de nouvelles r^gies; plusieurs d’entr’ eux n’en ayant que de vieilles et ddchirdes, ou n’en ayant point. z-o. Chaqun d’eux doit avoir une regie particulaire, seulement pour le nombre de ses bestiaux propres, sans que plusieurs en soient munis d’une seule. 3- 0. Chaque Mocane entrant de Transilvanie en Valachie avec ses bestiaux passera infailliblement par la Vatachia de play, et non par des chemins dif-fcrents; pour que ses bestiaux soient compfes par Ies personnes y destinees par le Gouvemement, le nombre en soit decrit derriere la regie et pour que la rlgie elle meme soit signee. 4- 0. Chaqun d’eux sortant avec son troupeau de la Valachie pour aller en Transilvanie, sortiră par devoir avec tous ses bestiaux par cette meme Vatachie de play, d’ou il est entre, sans pouvoir le diviser et en amener pârtie par ici, pârtie par-lâ. 5- 0. Les Mocans, tant â leur entree, qu’â leur sortie de Valachie auront toujours avec eux leurs r^gies, sans pretexte qu’elles se trouvent entre les mains de leurs compagnons, qui viennent aprâs, ou qu’il les ont oubliees et l) Traducerea acestui document unguresc împreună cu a documentului VIII, e făcută de d. profesor A. P. Todor. www.digibuc.ro 96 ANDREI VERESS 222 les"’apporteront. Ceux qui ne montreront pas leurs regies n’auront point la permission de passer leur bestiaux en Transilvanie. 6-o. De meme tant â leur entrâe, qu’â leur sortie ne fondront jamais en masse d’un coup â la Valachie avec leurs troupeaux, mais ils viendront lentement, et avec ordre k fin que Ies gens y trouvees de la part du Gouvernement ayent tout le temps d’examiner ce qui Ies concerne. C’est d’apr&s tous Ies articles que le Gouvernement exige que Ies bestiaux, conduits par leurs bergers entrent et sortent de la Valachie. Et par consequant l’honorable Agence est priâe de leur donner d&s aujour-d’hui ses ordres en consequence. Boucarest ce 7. fevrier v. s. 1813. Athanasius, Christopl Logoth: des aff. etrang. (Colecţiune particulară. Ungaria.) VIII Cluj, 24 Martie 1813. Circulara Guvernului Ardealului în privinţa păstoritului bârsanilor în Ţara Românească. A bukuresti cs. kir. agenţia az olâhorszâgi kormânyszeknek kivânsâgâra ezen kirâlyi gubemiumot hivatalosan requirâlvân az irânt, hogy mivel azon orszâgban gyakran tapasztaltatott, hogy az marhdikot teleltetes Vegett innen oda âttal hajtani szokott mokânyok, vagy is juhosgazdâk roind az bemenetel, mind az kijovetel alkalmatossâgâval az illendd j6 rendnek âltalhâgâsâval nemel kăros rendetlensegekre okot szolgdltatnak; azert az eddig ele tapasztalt rendetlensegeknek elkeriilese vegett a kovetkezendo czikkelyek ezen orszâgban szoros megtartâs v6gett kozonsegesse tetessenek ugy mint: 1- szor, Minden iuhos gazdâk (mokânyok) 63 mas oda benn marhâikat teleltetni szokott O Felsege jobbdgyai, kdteleztetnek a jovo âprilis vdgeig uj paszuâlis leveleket b6 vinni azon okbol, mivel koziilok nagyobb reszenek csak a râgi, vagy elszakadott paszusuk vagyon, vagy pedig epen semmi paszu-suk nincsen. 2- szor. Mindeniknek kulonos es csak a tulajdon maga marhâinak szâmdrâl sz616 paszuâlis levele legyen a nelkul, hogy tdbben egy szemelyre kiadatott ugyan azon egy paszussal âlhessenek. 3- szor. Az Erdelybol Olahorszâgba maga marhâival be menni szândekozd mokânyok, vagy juhos gazdâk csalhatatlanul a plâjâs utakon az az a melyekre az olâhorszâgi plâjâsok ki vagy meg rendeltetve, nem pedig valamely ezektol kulombozo 5 osvenyeken tartoznak azon vegbol bemenni, hogy az ok mar-hâjuk az oda vald jurisdictiotol a vegre rendeltetett szemelyek altal megszâm-laltatva es azoknak szâma az paszuâlis level hâtâra fel jegyeztetve, azon www.digibuc.ro 223 pAstoritul ardelenilor in MOLDOVA ŞI TARA romanească 97 paszuâlis levelek ugyan a most emlitett a vdgre rendeltetett szemdlyeknek âlâirâ-sokkal megerositve legyenek. 4- szer. Ezen juhos gazdâkbdl mindeniknek, a ki Olâhorszâgbdl maga mar-hâival Erddlyben vissza temi kivânkozik, atra hogy vissza tdrhessen meg-kivântatik, hogy minden marhâival epen azokon a plâjâs, vagy tâgasabb or-szâgos utakon, a melyeken bd ment, tdrjen vissza ds pedig a ndlkiil, hogy szabadsâgâban âlljon maga nyâjât ugy felosztani, hogy egyik rdszit ezen, mâs rdszit măs uton hozhassa be. 5- szor. Az ligy nevezett mokânyok, vagy juhos gazdâk mind az Erdelybol Olâhorszâgba vald bd menetelekkel, mind pedig az onnan Erddlybe vissza-tdresekkel magok paszuâlis leveleket magokkal vigyek, nem hasznâlhatvân ndkiek azon mentsdgek, hogy azok az ok târsaiknâl, kik fiket kovetik, legyenek, a vagy hogy azokat el felejtettdk, de majd elehozzâk, mcrt a kik akkor mindjârt magok paszuâlisukat ele nem mutathatjâk, magok marhâiknak Erdâlyben vald visszahozatalra szabadsâgot nem nyemek. 6- szor. Hasonlokepen sem a bemenetelkor, sem a kijovetelkor az ugy-nevezett plâjâs, vagy kozonseges utakon soha igen nagy csoportokban ds to-jongva, sebesen hajtva, amagoknyâjaikot bd vagy ki hajtani szabad nem ldszen, hanem szdp csendesen es rendevel tartoznak azokat hajtani arra a czelra nezve, hogy az odavald jurisdictio rdszdrol a vdgre ezen statidkra rendel-tetendo embereknek idejek ldgyen azoknak meg vizsgâlâsâra, melyek az 6k kdtelessdgekhez tartoznak. Mely ilyeten a jd rendnek megtartâsâra szolgâld pontok, mivel az ezen ket orszâgok kozott vegben ment egyezdsekkel ds tractatusokkal meg egye-zoknek, sfit az ide vald lakosok bâtorsagâra szolgâloknak tanâltattak ds semmit olyast, az mi a juhos ds marhâs gazdâk kârokra szolgâlhatnânak, ma-gokban nem foglalnak: Kegyelmeteknek oly parancsolattal ezen nyomtatott circularis rendelds âltal adattatnak tudtukra, hogy azokat a magok megydjekben szorgalmatosan kozonsegesse tenni ds ezen ponto knak szoros megtartâsokra az magok keruletekben talâltatandd olyaten juhos es marhâs gazdâkot, kiknek marhâik az irt orszâgban talâltatnak, dtasitani el ne mulassâk, meg hagyvân egyszersmind ndkiek aztot is, hogy magok kiildettjeik âltal az nevezett Orszâgban marhâikkal ben ldvo embereiket ezekbâl tdstdnt tuddsitsâk. Vd-gezetre, minthogy az az i-sd pontnak meg tartâsât az idânek rovidsdge az iddnre ndzve lehetetlennd tette ds az meg irt Agenţia az olâhorszâgi kormâny-szdket az irânt, hogy azon i-so pontnak meg tartâsâra az iddn mdg az ide vald lakosok ne szorittassanak, meg is talâlta; tehât ezen i-s6 pontnak meg-tartâsa csak a jovendo 1814-dik esztendoben fogja kotelezd erejet elkezdeni, a tobb ponto knak pedig, valamint ezen folyd esztendore leendo telyesitesdt ugy az i-sonek is jovendo esztendoben s azutân kovetkezendo idokre leendo szoros megtartâsât kotelessdgekke tegydk mind azoknak a juhos gazdâknak, a kik magok juhaikat es marhâikat teleltetds vdgett Olâhorszâgba ds tavasz* szal megint ezen Erdelyorszâgba vissza hajtatni szoktâk, ne hogy kiildmben 16 A, R, — Memoriile Secţiunii Istorice, Seria IIIl Tom. VII, www.digibuc.ro 9» ANDREI VERESS 224 azoknak meg nem tartâsa miatt magok utjokban akadâlyokat, vagy kârokat szenvedni kenytelenittesenek. Claudiopoli, 24. Marţii 1813. (Colecţiune particulară. Ungaria. Exemplarul românesc tipărit, ieşit sub No. 1821/1813 în Arhiva Muzeului Ardelean din Cluj.) TRADUCERE: Agenţia cesaro-crăiască din Bucureşti la dorinţa Divanului ocârmuitor muntean aducând la cunoştiinţa oficială a acestui Guberniu regesc, că adeseori s’a băgat de seamă în aceâ ţară, că mocanii cari obişnuesc să-şi treacă de-aici vitele acolo pentru iernat, sau stăpânii de turme, atât cu prilejul intrării cât şi al ieşirii de acolo, călcând cuvenita orânduială, prilejuesc disordini cu mari pagube; pentru aceea, pentru înlăturarea neordinilor ştiute până acum, să se tacă cunoscute spre păzirea lor în toată ţara următoarele ponturi, şi anume: i-iu. Fiecare stăpân de oi (mocan) şi alţi iobagi ai Maiestăţii Sale cari obişnuesc să-şi ierneze vitele acolo, sunt datori să ducă până la sfârşitul lui Aprilie viitor noui păşuşuri, din pricină că cei mai mulţi nu au decât păşu-şul vechili sau rupt ori nu au nici un fel de păşuş. A 2-a oară. Fiecare să aibă păşuş deosebit şi numai despre numărul vitelor sale, fără ca mai mulţi să se poată folosi de unul şi acelaş păşuş dat unui singur om. A 3-a oară. Mocanii sau stăpânii de oi cari vreau să se ducă cu vitele lor în Ţara Românească sunt datori să intre fără zminteală pe drumurile de plaiu pe cari sunt aşezaţi plăieşi munteneşti, şi nu pe alte poteci decât acestea, cu scopul ca vitele lor, numărate de către persoanele puse pentru aceasta de către jurisdicţia de acolo şi numărul lor fiind însemnat pe dosul păşuşurilor, acele păşuşuri să fie întărite prin iscălitura persoanelor puse în acest scop. A 4-a oară. Fiecărui dintre aceşti stăpâni de oi care voeşte să se întoarcă din Ţara Românească cu vitele sale în Ardeal, pentru ca să se poată întoarce, i se cere ca să se întoarcă cu toate vitele pe acele plaiuri sau drumuri de ţară, pe cari a fost dus şi anume fără să-i fie iertat să-şi împartă turma în aşâ fel ca o parte să şi-o aducă prin acest loc, altă parte pe aiurea. A 5-a oară. Aşa numiţii mocani sau stăpâni de oi, atât la intrarea din Ardeal în Ţara Românească, cât şi la întoarcerea lor de acolo înapoi, să poarte cu ei păşuşuri şi să nu le folosească desvinovăţirea că acelea ar fi la tovarăşii lor cari vin în urmă sau că le-au uitat, dar le vor aduce, căci aceia cari nu îşi pot arătă atunci pe loc păşuşuri, nu sunt îngăduiţi să-şi aducă vitele în Ardeal. A 6-a oară. Aşijderea nu va fi îngăduit nici la intrare, nici la ieşire să-şi mâne turmele pe plaiurile amintite sau pe drumurile obşteşti în cete mari www.digibuc.ro 225 PASTORITUL ARDELENILOR IN MOLDOVA ŞI TARA ROMÂNEASCA gy şi înghesuite, mânate cu repeziciune, ci trebue să le mâne în linişte şi orân-duială, pentru ca oamenii trimişi la acele locuri de către stăpânirea de acolo pentru aceasta, să aibă vreme să cerceteze, ceeace se ţine de treaba lor. Aceste ponturi pentru ţinerea bunei rânduieli, fiind potrivite cu învoelile şi tratatele încheiate între cele două ţeri în acest scop, ba slujesc şi spre încurajarea locuitorilor de aici şi fiindcă nu cuprind nimic ce ar aduce pagube stăpânilor de oi şi vite: le aducem la cunoştinţa Domniilor Voastre în ţir-culară tipărită cu porunca să le aduceţi neîntârziat la obşteasca cunoştinţă în ocoalele Domniilor Voastre şi să nu pregetaţi a orândul stăpânilor de oi şi de vite, ale căror vite se vor afla în numita ţară, să le păzească poruncindu-le totdeodată şi aceea să-şi înştiinţeze numai decât despre ele pe oamenii lor aflători la vite în numita ţară prin trimişi, numaidecât. In cele din urmă, fiindcă scurtimea vremii nu îngădue să îndeplinim pontul i-iu în acest an şi numita Agenţie a scris ocârmuirii munteneşti să nu silească încă în acest an pe oamenii de aici la împlinirea pontului i, a şi fost ascultată; aşâ dară împlinirea pontului x-iu va începe să aibă putere obştească numai în anul viitor 1814; D-voastră să obligaţi la ţinerea strictă a celorlalte ponturi atât anul acesta cât şi împreună cu pontul i-iu în anul următor şi în viitor, pe toţi acei stăpâni de oi cari au obişnuit să-şi ducă oile şi vitele lor la iernat în Ţara Românească şi primăvara să le mâne iarăşi îndărăt în Ardeal, ca nu cumva pentru neţinerea acelora, să fie nevoiţi să sufere în calea lor pie-deci sau pagube. IX [Bucureşti], 29 Octomvrie 1813. Ordinul lui Ioan Caragea-Vodă în privinţa bârsanilor. Cărţi domneşti legate către vătaşi dă plaiuri pentru ungureni streini ce vin din părţile Transilvanii. Vătaşe al plaiului ot sud... Fiind că am luatu Domnia Mea în ştire, că mulţi Ungureni au venitu a se pogoră din locurile Transilvanii ca să se aşaze cu lăcuinţa într’această domnească a noastră ţară, cu milostivire câtre numiţii ne-am slobozitu Domnia Mea a avea într’aceasta a noastră domnească ţară lăcuinţă, i umbrire şi râpaos; deci le-am hărăzitu privileghiurile dă mai nainte, care sânt şi pentru a ţării folosinţă* şi pentru a numiţilor liniştită şi bună petrecere, adică am întămeiatu întru statornicie isprăvnicia dă ungureni, ca prin acest ispravnic, şi prin zapcii cei orânduiţi asupra ungurenilor, atât ungurenii ce vor veni dă acum înainte a lâcui în ţară, cât şi cei ce au venitu nu dă multă vreme, după încheierea păcii *) încoace, să dea o uşoară dajdie cu ruptoare în trei căşturi într’un an, fără a fi amestecaţi la cislă cu siliştele satelor extractului vistierii Domniii Mele. Insă cei ce vor veni de acum înainte ') Se înţelege Pacea dela Bucureşti din 28 Mai 1812. www.digibuc.ro ÎOO ANDREI VERESS 226 a se aşăza cu lăcuinţa, după ce se vor scrie in catagrafia ungurenilor dă către ispravnic cel orânduitu, şase luni dă zile să fie întru nimicu nesupăraţi, şi cu totu nedajnici, ca între aceasta curgere a vremii să-şi întămeieze lăcuinţa. Dar ne-am înştiinţat Domnia Mea, cum că mulţi dintre aceşti veniţi ungureni, după ce intră în hotarele aceştii domneştii noastre ţări, nu să aşază la un locu, nici mergu să să scrie prin zapcii cei orânduiţi asupra lor la ispravnicul de ungureni, ci să învărtescu, umblând dă la un locu la altul, fără a să aşeza la orânduiala dă mai sus, ce am întăritu Domnia Mea. Pentru aceia îţi poruncim Domnia Mea, ca să fii foarte cu îngrijire asupra ungurenilor ce să vor ivi, ca să intre în ţară a să aşeza cu lăcuinţa, şi mai întâi să le areţi şi să le faci cunoscut ca să înţeleagă mila Domnii Mele şi orânduiala pentru dânşii, i hotărîrea dă mai sus arătată; şi apoi să întrebe dă primescu a se aşeza cu lăcuinţa supuindu-să la această orânduială. Şi de vor arăta neprimire la aceasta, să popreşti şi să nu-i îngăduieşti a întră în ţară, nefiind dă nici o trebuinţă, încă şi dă stricăciune a lăcui într’acest pământu, ca nişte vespe nefolositoare, făr a da vreun ajutor ţării la trebuinţile şi dările ce să urmează; iar dă vor arăta că primescu a lăcui cu orânduiala dă mai sus arătată, atunci întrebându-i şi unde trag a să aşăza cu lăcuinţa, în ce locu şi în ce judeţ, să iei în scris pă dânşii i familiile şi averea lor şi aşa să-i laşi să treacă înăuntru în ţară şi pă dată să înştiinţez Dumnealor ispravnicilor judeţului cu dăsluşire după chipul dă mai sus. Aşa dar să urmaţi şi fiţi sănătoşi x). (Biblioteca Academiei Române, Bucureşti. Condica 267 fila 88.) X [Bucureşti], 2 Martie 1814. Ordinul lui loan Caragea-Vodă în privinţa ţuţuienilor. Carte gospod legată Dumnealor ispravnicii ot sud pentru oieritul sudiţilor ţuţuieni. Pentru oile sudiţilor ţuţuieni ce s’au găsit dă slujbaşii oieri ai acelui judeţ prin bălţi, în ematec, şi nu s’au supus a plăti oierit, cu pricinuiri că ei au plătit oierit în ţara Moldovei, când le au trecut de acolo aici în ţară. După cercetările ce s’au făcut aici prin caidurile şi întocmirile i obiceiurile celor vechi nu să poate supăra de a nu plăti oieritu aici în ţară, căci vechiul [obiceiu] care s’au păzit şi să păzeşte ca o pravilă, fără nici o strămutare, [este ca] acei sudiţi are să plătească aici în ţară oierit, în vreme când oile lor şi le ernează aici, şi mai dă temeiu pont care să supuie a plăti aici în ţară oierit, iar într’altă parte este că aid plata oieritului să începe a să strânge toamna dă la Sfântul Necolaie înainte, adică tocmai în vremea cea cuviincioasă, când toţi păstorii să află cu vitele pogorâte la ematec în ţară. Iar dă au plătit acei sudiţi oierit x) Copia acestui şi al următorului document o datoresc bunavoinţii d-lui paleograf Gh. Nicolaiasa. www.digibuc.ro 227 PĂSTORITUL ARDELENILOR IN MOLDOVA ŞI TARA ROMÂNEASCA JOI la Moldova, cându ştia, că oile lor au să emeze aici în ţară, făr dă nici o cuviinţă l-au plătit, şi urmează ca să meargă ei să-şi ceara banii dă la slujbaşii dă acolo, fiind îndatoraţi a plăti aici în ţară oierit, unde îşi au oile în ematec. Drept aceia după acest obiceiu şi întocmire, ce este asupra acelora, vă poruncim Domnia Mea priimind porunca aceasta, să daţi tot felu dă mână dă ajutor orânduiţilor slujbaşi oeri ai acelui judeţ, ca să împlinească negreşit dă la aceia banii oeritului după coprinderea ponturilor, fără dă a să pricinui mai mult. (Biblioteca Academiei Române, Bucureşti. Condica 267 fila 105—6.) XI Bucureşti, 16 Noemvrie 1:815. Regulamentul mocanilor avut dela Ioan Caragea-Vodă. (Extras din traducerea germană din 1833 a regulamentului1). Noi Ioan George Karadjia din mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Româneşti. Miluitu-sa Domnia Mea la atâtea plânsori ale sudiţilor mocani din Săcele cum că atât la intrarea lor în ţara Domniei Mele, cât şi la ieşirea lor din ea, li se iau de către slujbaşii ocârmuirii mai mulţi bani decât s’ar cuveni şi este hotărît prin firmanul înălţatei Porţi şi se obişnuieşte de veci şi astfel Divanul veliţilor boieri cercetând afacerea au stăvilit următoarele ponturi şi anume: A. Oierii din Ţara Ungurească care vin aici la păşunat, au să plătească un oierit de 10 aspri de oaiă cu poclonul după obiceiul vechiu al ţării, iar de vită mare ierbăritul străinilor de câte 33 aspri şi de vită mică pe jumătate. Acest ierbărit se numiâ pân’acum văcărit, însă am hotărît ca de acum înainte să se numească ierbărit. Tot aşa să plătească şi bârsanii şi ţuţuienii, la fel cu cei de mai sus. B. Gelepii când vin să cumpere oi pentru trebuinţa oraşului Constantinopol, să nu aibă voie a luâ oile cu sila, ci cu tocmeală bună, plătind cu bani gata, dar şi oierii să nu-şi ascunză oile, ci să le dea lor cu voie bună, pe preţul stabilit, pentru ca înalta împărăţie să nu sufere lipsă de came. C. La fătatul oilor, perdelele de oi să nu fie ţinute aproape de holde, în care oile ar putea face niscaiva stricăciuni, ci în stâne şi pe locuri slobode, iar în ziua de Sfântul Gheorghe să plece oierii cu oile lor, întrucât nu s’ar fi înţeles cu moşierii pentru vărăritul lor. Perdelele vor plăti după obiceiul vechiu al ţării un avaiet de câte un piastru de oaie şi un miel moşierului, ca şi locuitorii ţării, însă o perdea nu poate să aibă mai mult de 700 oi, iar de plata avaietului ispravnicul moşierului sau arendaşul e dator să dea chitanţă ca oierii să nu *) *) Această traducere am făcut-o însu-mi după exemplarul german inedit al regulamentului. www.digibuc.ro 102 ANDREI VERESS 228 aibă supărare de s’ar schimbă acei ispravnici sau arendaşi. Dar care din oieri ar vroi să rămâie cu oile sale şi peste vară pe moşie, are să se tocmească pentru avaiet din nou cu proprietarul sau arendaşul moşiei. D. Oierii cari au dorinţa să ierneze cu oile sale în baltă, trebuesc să dea moşierilor după vechiul obiceiu al ţării câte o oaie d^ fieşte care turmă, dară nu la intrare, ci când se vor află chiar în baltă, ca nu cumva plata această — luându-se la intrare în baltă — să se considere ca o taxă de trecere peste moşia boierului în baltă. O turmă de oaie nu va avea mai mult de 700 oi, iară care va întrece acest număr, moşierul trebuie să ia pentru numărul mai mare de oi peste cele 700 un avaiet corespunzător numărului mai mare de oi. E. Vătaful de plaiu nu are să supere pe oieri cu nici un fel de stoarceri de bani, oierii însă sunt datori a le da lor de fiecare stână câte un miel de primăvară, iar vara câte un caşcaval, după vechiul obiceiu, precum este trecut şi în cărţile gospod ale vătafilor. Nu vor plăti mai mult ca cum a fost mai înainte nici pentru răvaşele de drum. F. Pulcovnicii, căpitanii şi alţii să nu îndreznească să ia parale dela oieri, căci altfel vor fi pedepsiţi şi osândiţi să le dea banii îndoit înapoi. G. Vara când oile trec la munte şi toamna când ele se coboară de acolo Ia vale, să nu se facă vreo stricăciune pe pământurile pe unde merg, ci oierii să aibă grijă mare ca oile să rămâie pe drumurile ţării; iară de s’ar întâmpla ca ele să facă vreo pagubă pe holde ori livezi, trebuie să se cerceteze lucrul cu tot deamănuntul, rămânând datori oierii să despăgubească pe moşieri precum se cuvine. H. Oile trebuesc mânate la munte pe drumurile vechi, pe care vătafii de plaiu îşi au casele lor, iară de aceşti vătafi ar lăcul în alte locuri şi nu în locurile de vătăşii — pe unde oierii sunt datori a trece cu oile lor — vătafii trebuie să meargă acolo pentru a-i supraveghea bine. Iar după ce oierii mi s’au plâns Domniei Mele că multe din aceste drumuri vechi sunt închise de către moşieri, zicând că pe acolo au fâneţe ori sămănături, am hotărît ca ele să se des-chiză în lărgimea lor veche de către aceia cari le-au închis, pentru ca oierii să-şi poată mâna bine oile, având grijă tare ca ele să rămâie pe drumuri şi să nu facă vreo stricăciune, căci altfel vor plăti toată paguba până la o lescaie. I. Moşierii şi alţii să aibă grijă ca gropile de bucate să fie bine acoperite, căci dacă vre o oaie ar cădeâ în vre o groapă neacoperită, ispravnicii de judeţe vor scoate la iveală fără răgaz moşierul cu pricina ca să despăgubească pe oieri, iar dacă nu s’ar putea şti cine este stăpânul moşiei, unde vre o oaie a pierit astfel, atuncia paguba va fi plătită de către satul întreg. K. Oierii au dreptul să-şi cumpere făină şi sare unde vreau şi unde le găsesc mai ieftin, ducându-le prin plaiu la stânele lor, nesiliţi de vătafii de plaiu a le cumpără unde vreau ei; oierii au voie însă să-şi procure astfel numai atâta făină şi sare, cât le trebueşte lor înşîşi, adică câte o oca de fiecare flăcău şi de câte doi câini de ai lor, ducând această făină şi sare fără nici un avaet sau www.digibuc.ro 229 PĂSTORITUL ARDELENILOR IN MOLDOVA ŞI TARA ROMÂNEASCĂ 103 vamă, în faţa vătafilor de piaiu (şi nu pe poteci tăinuite) care vor stabili cantitatea lor după numărul oamenilor şi al câinilor din turme, socotindu-se sorocul dela începerea mulsului laptelui şi sfârşitul facerii caşului. L. Pentru munţii, fâneţele şi stânele de cari au trebuinţă, oierii trebuie să se învoească cu moşierii ori în bani, ori în caş, «în natură» după obiceiul vechiu al ţării. Dacă însă s’au învoit în bani, şi atunci oierii sunt datori a-şi vinde caşul la căşăriile ţării, iar nu pe la străini, având dreptul de a-şi face sau procură cu banii lor cântare, prevăzute întotdeauna cu pecetea vistieriei, ca nu cumva oierii să sufere la cântărit vre o pagubă; dacă însă la cântărit s’ar ivi vre o ceartă sau neînţelegere, caşul va fi cântărit cu cântarul vătafului de piaiu. M. Brânza făcută de oieri, după ce şi-au vândut caşul la căşării în termenul stabilit de către vistierie, precum şi lâna şi pieile oilor moarte, oierii au dreptul a le scoate din ţară şi a le duce la casele lor fără nici o vamă sau altă plată, însă tunsul oilor trebuie să-l facă după legea veche a ţării la graniţă, la ieşire din ţară, iar nu în baltă ori în vre un alt loc; iar dacă acest tuns s’a făcut în părţile de jos ale ţării şi s’ar bănui că mocanii vor fi amestecat în lână şi lână cumpărată dela alţii, să se vază din «cărţile de oierit» câte oi a avut şi astfel câtă lână poate să aibă, şi dacă la cântărit s’ar dovedi că vre un oier are lână mai multă de cât se cuvine să aibă, va plăti vama obişnuită pentru prisosul de lână, socotindu-se câte o oca de lână de fieştecare oaie-ţigaie, iar câte două ocale de oaie-bârsană. N. Mocanii au slobozenie de a-şi ţine vitele mari şi iama pe livezi, fără nici o plată, nici ca moşierii să-i gonească pe locuri sterpe; dacă însă doresc a-şi mână vitele în păduri trebuie să ceară voie dela moşieri ca să aibă dreptul să taie crăci de pe pomi, iar dacă la vre un viscol ori troian de zăpadă oile s’ar rătăci şi ar face vre o pagubă, nici moşierii, nici deregătorii ţării să nu cuteze a-i pedepsi pe oieri cu vre o plată pentru acest lucru întâmplător, însă pentru păscuitul de vară oierii trebuesc să se învoească, după obiceiul de până acuma, dinainte cu moşierii. O. Toamna când oierii din Săcele îşi mânau oile dela munte la vale, îşi cumpărau de obiceiu sarea de care aveau trebuinţă, pe unde o găseau mai bine, dar dela o vreme încoace au fost siliţi de un arnăut al diregătorului ocnei dela Slănic din Târgul Văleni ca să o cumpere dela el, care lucru fiind nedrept s’a orânduit ca să nu se mai facă pe viitor. P. După obiceiul vechiu al ţării, când oile toamna se mânau dela munte la ţară în baltă, la iernate, stăpânii oilor veniau câte unul după altul aducând oamenilor lor haine de iarnă şi anume de fiecare om câte o sarică, un cojoc, două perechi de saci de lână, o glugă, o căciulă şi opinci, fără nici o vamă. Aflat-am însă că oierii au fost supăraţi întru acest lucru de către vameşii dela Văleni cu plata vămii, împotriva obiceiului vechiu al ţării şi astfel s’a dat poruncă ca acest lucru pe viitor să nu se mai întâmple, plătindu-se vamă numai dacă acele haine ale lor s’ar scoate la negoţ. www.digibuc.ro 104 ANDREI VERESS 230 Q. Plângându-se oierii de beşliii de judeţe şi de subaşiiidin Brăila cum că le-au luat avaiet şi un al doilea oierit, s’a dat poruncă D-Sale postelnicului acolo ca să se curme acest abuz. R. Fiind multe ponosluri împotriva oierilor cari au introdus oi, vaci şi cai cu boletele de vamă ale vătafilor de plaiu şi le-au ţinut ani întregi în ţară sau le-au vândut fără să le mâne la primăvară îndărăt, s’a hotărît ca după aceste vite să nu se mai ia nici o vamă, ci numai după acele cari s’ar vinde în ţară; oierii sunt însă ţinuţi a-şi mânâ îndărăt vitele pe aceiaş staţiune de vamă, pe care au intrat cu ele în ţară. S. După ce în timp de iarnă, la viscole de zăpadă, multe oi se împrăştie de singur şi fac stricăciuni în surele de fân şi paie, pentru care lucru oierii indură de la proprietari mrlte stoarceri de bani, oierii cere ca moşierii să-şi ducă fânul şi paiele de pe câmp ori să le împrăjmuească cu garduri; iar deoarece acest lucru aici în ţara noastră nu se prea obişnueşte, s’a hotărît ca paguba ce s’ar face din întâmplare de oi, să fie stabilită omeneşte de către ispravnicii de judeţ şi oierii să nu fie pedepsiţi cu bani sau supăraţi altfel ca până acuma, trimiţându-se această poruncă cu un mumbaşir special în toate judeţele ţării şi pe la toţi ispravnicii, polcovnicii şi zabitii (beşliaghii), vameşii, căpitanii şi slujbaşii Domniei Mele, având grijă ca mocanii pe viitor să nu plătească o mai mare pedeapsă decât s-a hotărît prin această poruncă, căci şi pentru acest lucru ni veţi răspunde. S’au dat în Bucureşti, în luna lui Noemvrie în 4/16 de zile, 18x5. (L. S.) N. N. Vel Logofet (Staatsarchiv, Viena. Turcica. Mokane.) www.digibuc.ro NICOLAE MILESCU SPĂTARUL CONTRIBUŢIUNI LA OPERA SA LITERARĂ DE CONSTANTIN C. GIURESCU Şedinţa dela 28 Ianuarie 192j INTRODUCERE Monumentala lucrare a lui John F. Baddeley, Russta, Mongolia, China 1), în care se vorbeşte pe larg despre spătarul Nicolae Mi-lescu, reproducându-se şi opere de ale lui, a readus în discuţie această interesantă figură a trecutului nostru. După o dare de seamă asupra lucrării englezeşti citate mai sus 2 3), după foiletoane de ocazie s) şi articole de popularizare4 *), a apărut un studiu ştiinţific al d-lui P. P. Panaitescu, cuprinzând pe baza lucrărilor anterioare, o expunere sintetică ^ vieţii şi operii spătarului moldovean6). Pe de altă parte, d-1 Em. Grigoraş a publicat o traducere a călătoriei lui Milescu în China *) după versiunea engleză a lui Baddeley, *) Două volume in folio, London, 1919. *) Em. C. Grigoraş, Călătoria spătarului Milescu în China, în «Adevărul literar şi artistic» cu data 6 Decemvrie 1925; cf. I. Simionescu, Tot Milescu, în ziarul «Viitorul», cu data 31 Mai 1925. 3) B. Lăzăreanu, Spătarul Nicolai Milescu Cărnul, în ziarul «Adevărul» cu data 6 Mai 1926. *) I. Simionescu, Niculai Milescu în «Oameni Aleşi», Bucureşti [1926] p. 10—17; Acelaş, Niculai Milescu în China, Bucureşti [1926]; Em. C. Grigoraş, Spătarul Milescu, în «Convorbiri Literare» 58 (1926) p. 251—255. *) Nicolas Spathar Milescu (extrait des «Mălanges de l’Ecole Roumaine en France», 1925, l-re pârtie, Paris 1925. *) Spătarul Nicolai Milescu, Călătorie în China, în româneşte şi cu o prefaţă de Em. C. Grigoraş, Bucureşti 1926; vezi şi recenzia ce i-o face C. Şăineanu în ziarul «Adevărul» cu data 1 Noemvrie 1926 (ediţia de provincie). iy A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice, Seria ///, Tom. VII, www.digibuc.ro 2 CONSTANTIN C. GIURESCU 232 exprimând totdeodată dezideratul unei ediţii complete a operelor spătarului x). Readucând în discuţie figura lui Milescu, lucrarea lui Baddeley a deschis însă şi o problemă din cele mai interesante cu privire la una din operile acestuia şi anume problema paternităţii «Descrierii Chinei» 2). Se ştia că această lucrare a fost scrisă de Milescu în urma cererii guvernului rus; se ştia deasemenea că pentru alcătuirea ei, spătarul folosise atât notele sale personale de drum cât şi scrierile predecesorilor săi3). Aceasta nu împiedecase totuş pe diferiţii cercetători cari s’au ocupat de Milescu să-i atribuie fără ezitare «Descrierea Chinei»4 5). Baddeley însă, constatând asemănări izbitoare între această operă şi «Atlasul Chinei» de jesuitul Martini, a făcut o confruntare a ambelor texte ajungând la concluzia că lucrarea lui Milescu, cu excepţia a două capitole scurte şi a unor mici pasagii, ici şi colo, nu e «dela început până la sfârşit» decât «o traducere, în general cuvânt cu cuvânt după textul atlasului Chinei datorit faimosului jesuit Martini» 6). Cu alte cuvinte că Milescu prezentase drept a lui o lucrare *) O. c., p. 3 (prefaţa). —Lucrarea China and the West de W. E. Soothill, Oxford 1925, nefiindu-ne accesibilă, nu ştim dacă aduce vreo contribuţie nouă cu privire la Milescu. *) Deşi titlul ediţiei din Cazan este ^Descrierea primei părţi a lumei, Asia, în care se află împărăţia Chinei cu oraşele şi provinciile sale» (după Baddeley, o. c., II, p. 205 nota 1; ediţia din Cazan nu mi-e accesibilă) şi deşi Panaitescu numeşte această lucrare a lui Milescu flo6parw npHHTeaa noneneHYeMHte IwaHHa TaB. Cnap-Ben0ejira bt> KpacHOH h HoBOHeMeiiKOH Gnoâofffc npn iţapCTByio-meMT> rpa/vt MocKB'fe, ji-feia cnceHia HJiBHecicanv ajţnt a wtt> C03-flaH'îa MHpa no pycKOMy «fflCJrfeHîe 4) 3piA, adică pe româneşte: «Scris cu blagoslovenia şi prin grija bunului prieten Ioan Gav. Sparvenfeldt în Slobozia roşie şi neo-germană, lângă oraşul împărătesc Moscova 5 6) în anul dela mântuirea lumii 1685, iar dela facerea lumii, după calendarul rus, 71948). Aşadar manuscrisul dela Biblioteca Naţională este scris lângă Moscova, pe când Milescu trată şi de sigur, cu ştirea şi din ordinul lui. In astfel de condiţii, manuscrisul poate suplini întrucâtvâ originalul considerat pierdut al lui Milescu. In orişice caz, manuscrisul dela Biblioteca Naţională e unul din cele mai vechi, dacă nu chiar cel mai vechi7) *) Manuscrisul e descris de jesuitul Martinof, Les manuscrits slaves de la Bibliothă- que impMale, Paris 1858, pp. 107—9 şi de Paulin Teste, Catalogue des manuscrits russes et slavons de la Bibliothique naţionale, Paris 1908, p. 11. *) La copierea şi numerotarea capitolelor acestei lucrări s’au făcut mai multe greşeli: După capitolul 38 (AH; f. 82 v.), urmează capitolul 40 (Aii; f. 86 v.), după aceBta, capitolul 39 (A0; f. 91) iar după capitolul 39 vine capitolul 30 (A; f. 94), apoi urmează regulat capitolele 41, 42, 43, etc. Pe de altă parte, capitolele 15 şi 16 lipsesc: dela capitolul 14 (AI» f- 35) s’a sărit la capitolul 17 (31; f. 35 v.). *) F. 153; cf. E. Picot, o. c„ p. 56. *) Picot, o. c., p. 56 citeşte greşit: imrkHiS 6) Traducerea lui Panaitescu, o. c., p.. 153: «...copiă dans le quattier rouge ou Novo-Nămetzki de la viile impăriale de Moscou, comme hommage et pour le divertisse-ment de notre bon ami Jean Gabriel Sparwenfeldt» e inexactă. •) Faptul că avem ambele date 1685 şi 7194, ne permite să precizăm timpul când s’a scris manuscrisul. Data 1685 se obţine scâzându-se 5509 din 7194, ceeace ne arată că manuscrisul a fost copiat în lunile Septemvrie-Decemvrie 1685. (Pentru lunile Ianuarie-August, trebuiâ să scădem 5508, obţinând aşadar 1686). ’) Ediţia «Descrierii Chinei» de Katanof, apărută la Kazan în 1910 nefiindu-ne accesibilă, nu ştim dacă manuscrisul arătat de savanţii ruşi ca fiind din secolul XVII, a fost copiat mai înaintea celui dela Biblioteca Naţională. www.digibuc.ro 239 NICOLAE milescu spAtarul 9 din manuscrisele păstrate ale «Descrierii Chinei». Dar în titlul acestui manuscris se spune în mod lămurit că Milescu a alcătuit această operă «parte din propriile sale cunoştinţe, parte şi din alte cărţi şi povestiri» (wt Macra cbohmt. HCKyCTBOMT»... wt Macra H H3T> HHbixt KHHrb H noB'feCTe)1). Aşadar Milescu recunoaşte el *) Titlul francez care se află pe prima fiii nenumerotată a manuscrisului e inexact. In el se spune că «Descrierea» a fost făcută «conformăment â ce qu’en avftde ses pro-pres yeux l’ambassadeur envoyă â cette cour par le czar d’heUreuse mămoire Alexia Mikaîlăvitz. De plus on a enrichi cette rălation en y rassemblant ce qu’on a pfl tirer des histoires greques et latines et de la communication reciproque entre ndtre trăs gr and et tr£s illustre Czar et Ies Chinois». De fapt, traducătorul în franţuzeşte n’a înţeles bine titlul rus care spune că lucrarea a fost alcătuită parte din proprie cercetare, parte şi din alte cărţi şi relaţii şi închinată ţarului de către Nicolae spătarul, interpretul de limba greacă şi latină, atunci când s’a întors din China. Iată titlul rusesc aşa cum l-am descifrat noi: KSTai wt mockbî T.„aHi> (?) HapuqaeMfl cp-fcnb CKaaaTenHoe wiracaHle w nojio-weHîn, wfecrfe, eCTeCTB'b en npocTpaHCTB-fe h npon. KErraHCicorw ryţpcTBa Birfe crbHU h w oht> nojn> crfeHbi I w hhuxi» HapoHinun» yflHBirrejiHbixT» Beuţe BHeMwe o6p,feTaeuţHXi> ca. Euiewe w co6cTB"fe HpaBtxT» h xarrejiCTB'b TOroHyţe Hapo^a Tawe w aeiKHOMi» BO/tHoewe 3 MOCKBbi apesb cnCnpcKoe rcflpcTBa h hhuxi» flanuţHXT» pycKOMy rcflpcTBy nOAflaHHuxi» CTpam» nyruiecTBlH h npoaaa e«e nOBefleHÎeMT» âaweHHua naMHTH 6nronecTHBarw BeanKarw rcflpa qpa h Bejuncarw rhsh anex-fea MHxaiuio-BHna Bcea bmhkîh I Manua h 6-kaua poccln caMOAepatqa cotbophx h wt hbcth cbohmt» erw HCKycTBOMi» [hkw caivn» nocjiaHHHKOMi» temo 6uBiuarw TOrfla] wt aacTH h H3 hhuxi» KHHn» h nOB'fecTen bo egHHO cofiHpaxi» h BejiHKOMy rcflpio CBOeMy BumeHMaHOBaHHOMy noflHecoxi» KHTaHCKla seMJiH B03Bpauţnca erw upc-Korw BejiHaecTBa eanHCKarw h jiaraHCKarw nsuna npeBOHHn» HHKOJiaa cnadapiH BOJIOlliaHHH'b» CnHcaHHOe 6jirwcjiaBeHîe»n» floSparw npnaTejia noneaeHîeMHte IwaHHa raB. cnap-BeH0ejiTa b KpaCHOH h HOBOHeMeiţKOii cnoGo/yfc npn iţpcTByuţeMT» rpafl-fe MOCKB’b a-feTa cnceHia «uiBwecKarw ajjni a wt coaaaHÎa MHpa no pycKOMy HHCa-bHîe spha. (începutul titlului nu l’am putut citi. — înaintea cuvântului Jrfrra se disting urmele unui K care a fost şters). Traducerea: China dela Moscova... numită adică descriere narativă despre situaţia, locul, natura, întinderea, etc., a împărăţiei chineze atât în afară de zid cât şi înăuntru lui şi despre celelalte lucruri vestite, minunate care se găsesc în ea. încă şi despre caracterul, obiceiurile şi felul de viaţă al poporului chinez, deasemenea şi despre călătoria pe uscat şi pe apă dela Moscova, prin împărăţia Siberiei şi prin alte ţări depărtate supuse împărăţiei ruseşti. Pe care (descriere), din porunca marelui domn, blagocestivului şi de fericită amintire ţarul şi marele cneaz Alexie Mihailovici, autocrat a întregii Rusii, mari, mici şi albe, a făcut-o, în parte din propriile sale cunoştinţe [fiind el însuş atunci ambasador www.digibuc.ro IO CONSTANTIN C. GIURESCU 240 însuş că a folosit cărţi şi relaţii străine în alcătuirea «Descrierii Chinei». Dar în cazul acesta, la ce se reduce acuzarea de plagiat, aruncată lui Milescu ? Când un autor recunoaşte că a scris o carte, folosind şi alte scrieri şi relaţii, nu numai informaţia sa personală, se mai poate spune că acel autor a plagiat ? Iar atunci când această carte, destinată să rămâie secretă, în Arhive, îi este comandată de Stat, când el trebuie aşadar să o scrie -neapărat, vorbind totuş de ţinuturi pe care nu i s’a dat voie să le vadă, credem că severul calificativ de plagiator este cu totul impropriu şi nemeritat. Singura vină ce i se poate găsi lui Milescu este că n’a spus lămurit din ce anume cărţi şi relaţii a luat informaţia privitoare la China şi cât anume din fiecare. Dar aceasta înseamnă să-i cerem unui învăţat oriental al secolului XVII concepţia de proprietate literară a vremurilor noastre. Când însă autorii de cronografe bizantini ignorează complet această noţiune 1), când în literatura noastră istorică, diferiţi cronicari cuprind în operile lor lucrările predecesorilor în întregime, fără ca pentru aceasta să fie consideraţi ca plagiatori 2), găsim că este exagerat să i să ceară lui Milescu şi în împrejurările în care a alcătuit el «Descrierea Chinei», acea scrupulozitate în indicarea izvoarelor care caracterizează istoriografia zilelor noastre. In ce ne priveşte, considerăm pe spătarul Nicolae Milescu drept autor al «Descrierii Chinei», întrucât această lucrare nu e o «traducere literală», cum spune într’un loc Baddeley 3), ci o prelucrare a operii lui Martini, cuprinzând un număr de capitole noi, unele adaose şi numeroase omisiuni, prelucrare având chiar în titlu indicaţia folosirii altor cărţi si relaţii. > > » * *) acolo], în paite şi din alte cărţi şi relaţii adunându-le laolaltă şi a închinat-o marelui stăpânitor numit mai sus, spătarul Nicolae Valahul, tâlmaciul de limbă greacă şi latină al Măriei Sale Ţarul, la întoarcerea sa din ţara Chinei. (Lectura şi traducerea acestui titlu a fost făcută împreună cu d. Gr. Chebap căruia îi exprim şi aci mulţumirile mele). *) Karl Krumbacher, Geschichte der byzantinischen Litteratur s, Miinchen 1897, p. 319—320. *) De pildă: Macarie, Azarie, Simion Dascălul. 3) O. c., II, p. 210. www.digibuc.ro TRADUCEREA GREACA A «DESCRIERII CHINEI» Din scrisoarea pe care i-o trimite spătarul Milescu în 1693 patriarhului Dositei al Ierusalimului, aflăm că arhimandritul Hrisant Notara, nepotul Patriarhului, a pus să se traducă în greceşte «Descrierea Chinei»1). Această traducere a fost făcută de către unii «tineri studioşi» din Moscova; Hrisant a revăzut-o de trei ori, făcându-i corecturile necesare 2). Menţionând într’o notă această traducere, Baddeley spune că «nu ştie dacă ea există sau a fost vreodată tipărită* *) ®). In urma cercetărilor făcute, cunoaştem trei manuscrise cuprinzând traducerea lui Hrisant Notara. Aceste manuscrise sunt următoarele: I. Ms. aflător în biblioteca profesorului D. Russo *) dela Universitatea din Bucureşti ®). In 8°, legat în piele, având 355 de pagini numerotate dela 1—355, afară de 10 pagini la început şi 10 la sfârşit, nenumerotate, care sunt albe. Textul e dela p. 1—355 (Paginile 2, 7—8, 204, 335—343 sunt însă albe). Scrierea regulată şi citeaţă. Foile au marginea aurită şi cu ornamente. Judecând după înfăţişare, manuscrisul se poate să provie din celebra bibliotecă a Mavrocordaţilor. Cuprinde: 1. Descrierea Chinei p. 1—334 Incipit: /Tegtygaşpi) rfjg x&v Hîvcov ffzot Kixăi fiaoi-?£iag.. . . Finit: .... icos ăxQag xi]g yrjg..... *) E. Legrand, Bibliotheque grecque vulgaxre, III, Paris r88l, pp. XXXVI—XXXVII; cf. C. Erbiceanu, Cronicarii greci, Bucureşti 1888, pp. 105—7. *) Ibid. ®) O. c. II, p. 212, nota 1. *) Cumpărat de acesta dela anticarul Eskenazy (Bucureşti), care la rându-i îl avea din biblioteca răposatului bancher Zerlendi. *) Rog pe profesorul Russo să primească încă odată aci deosebitele mele mulţumiri atât pentru faptul că mi-a pus la dispoziţie cu multă bunăvoinţă manuscrisul cât şi www.digibuc.ro 12 CONSTANTIN C. GIURESCU 242 2. Descrierea fluviului Amur p. 344—355 Incipit: IIsgiyQaqrfi xov /jteyâXov noxafiCov *A/.iovg .... Finit: xaxă xrjv ftâJ.aooav /naxgă i£anX(bvexau. II. Ms. grec no. 154 al Academiei Române* 1). Sec. XVIII. In 40 mic, având 257 file, dintre care f. 1 v. şi 257 sunt albe. Legătură veche în piele. Manuscrisul a făcut parte din Biblioteca Episcopului Dionisie de Buzău şi a fost dăruit Academiei Române de către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice în Septemvrie 18972 3. Cuprinde : 1. Scrisoarea lui Dositei, patriarhul Ierusalimului, către Nicolae Milescu. f. 2—3. Incipit: Aoatâemg iXaCm &eov naxgtÂgx^Q-. . .Finit: evXoyla xal ovyx&QrjOig ăr\ fiexă aov s). 2. Răspunsul lui Nicolae Milescu cătră Dositei, patriarhul Ierusalimului. f. 3—4 v. Incipit: Tâ> fiaxaguoxăxcg, ăyuoxdrcp. . . . Finit: Ni-xoXaog ana&âgrjg 4). 3. Descrierea Chinei f. 5—180. Incipit: 'H yrj oXrjg xfjg oixovfievrjg . . . Finit: £ ixXa/uzQOxâzcp.. . .' Finit: ă)lrj dev elvai ®). pentru preţioasele indicaţii bibliografice ce mi-a dat. FărS îndemnul şi sfaturile continue ale domniei sale, acest articol n’ar fi fost niciodată alcătuit. 1) Descris de C. Litzica, Catalogul manuscriptelor greceşti, Bucureşti 1909, p. 10 (no. 11). E greşită însă afirmarea că manuscrisul cuprinde «călătoria spătarului Milescu în China» şi că aceasta «este numai o parte din opera lui cea mare, călătoria în Siberia». Cf. D. Russo, Studii şi Critice, Bucureşti 1910, pp. 91—92. De fapt, manuscrisul, după cum vom arătă mai jos, cuprinde «Descrierea Chinei» de Milescu şi «China supusă» de Hrisant Notara. ‘) Vezi nota lipită pe verso scoarţei din faţă. 3) Publicată de C. Erbiceanu, Cronicarii greci, pp. 104—5. *) Ibid., p. 105—7; şi la Legrand, Bibliothique grecque vulgaire, III, p. XXXV — XXXVIII. *) Publicată de Legrand, o. c., pp. 337—441. Fragmente a tradus C. Erbiceanu, China supusă, în «Analele Academiei Române», Memoriile Secţiei Istorice, seria 2, t. XXIV (1901—2), pp. 145—163. www.digibuc.ro 243 NICOLAE MILESCU SPĂTARUL 13 III. Ms. 1681 dela mănăstirea Lavra din Sf. Munte, descris de Spiridon şi Sofronie Evstratiades, Catalogue of the greek manuscripts in the library of the Laur a on Mount Athos, Cambridge 1925, în felul următor: «(Cartea) despre Chinezi (Chitaia) a lui Nicolae Spătarul, în 58 de capitole, trimisă din Rusia patriarhului Ierusalimului după cum reiesă din scrisoarea acefală dela început, care se termină astfel: Din oraşul împărătesc Moscova, 1693, luna Iulie, al preafericirei voastre de Dumnezeu păzite sery credincios şi fiu spiritual. Nicolae Spătarul» * *). Cartea începe astfel: «Kealvexcu £x zrjs £v âgxfj âxeipdXov iniaroXrjg ifug Xrfyei o&zw: ’Ajid zrjs fiaotXevovotjs xdXecog Mooyo-fMag i6g3 ftr)vl ’lovXlq) zrjs tf/iezigag fcojigopXrfzov fuutagtâztjzog âovXog mozâg xal vidg xază m>EVfia NixdXaog SnaQăgiog. *) D. P. P. Panaitescu, o. c., p. 133, nota 2 afirmă că manuscrisul grec no. 1042 dela Biblioteca Naţională din Paris cuprinde, între altele, şi «fragmente» din traducerea greacă a «Descrierii Chinei»; acest manuscris, adaogă domnia sa, e o copie recentă a manuscrisului 575 din Biblioteca Metohului Sfântului Mormânt din Constantinopole. Potrivit descrierii pe care o face Papadopulos-Kerameus, fIsgoaoXvfiatxi) fh{tt.io{hfjxr), t. 4, St. Petersburg 1899, pp. 148—149, acestui ultim manuscris, constatăm însă că el nu cuprinde traducerea greacă a «Descrierii Chinei», nici în întregime, nici ca fragmente, ci un raport despre China din anul 1669. Considerând descrierea lui P. Kerameus exactă, se pot face două ipoteze cu privire la manuscrisul 1042: x) Sau el nu este o copie după manuscrisul 575, deoarece cuprinde fragmente din «Descrierea Chinei» lucrare care nu se găseşte în aceasta din urmă; 2) Sau afirmaţia d-lui Panaitescu e inexactă, manuscrisul X042 cuprinzând fragmente nu din «Descrierea Chinei» a lui Mi-lescu, ci din altă lucrare. Se mai poate face şi o a treia ipoteză anume ca P. Kerameus să fi descris greşit manuscrisul 575, ceeace însă ni se pare mai puţin probabil. Cele două manuscrise (XO42 şi 575) nefiindu-ne accesibile în momentul de faţă, nu ne pronunţăm pentru nici una din ipotezele enunţate. www.digibuc.ro *4 CONSTANTIN C. GIURESCU 244 ordinul lui Hrisant Notara la Moscova. Chiar dacă n’am şti din scrisoarea Spătarului că versiunea greacă a «Descrierii Chinei» e o traducere din ruseşte, o examinare atentă a textului grec încă ne-ar permite s’o presupunem cu uşurinţă. Intr’adevăr găsim în textul grec o serie de cuvinte ruseşti precum: notidia, puduri (ms. Russo, p. 28); nodfiodaig, podvoade (ms. Russo, p. 36); nqoixaCia, ordine (ms. Russo, p. . . .); xoqpo, hrană, alimente (ms. Russo, p. 36); ofixqatvag, 1), margine (ms. Russo, p. 26). Pe de altă parte, se întâlnesc adeseori expresiuni de felul acesta: oi idixoi pag ol Păoaoi noi Ruşii (ms. Russo, p. 34); and zovg idixovg pag Pdoooovg, de către noi Ruşii (ms. Russo, p. 32); (pi KaCâxoi ol idixoi pag, Cazacii noştri (ms. Russo, p. 27). Atât termenii citaţi mai sus cât şi felul în care se vorbeşte de Ruşi ne sugerează imediat ideia că textul original al «Descrierii Chinei» a fost scris în ruseşte. Mş. Russo faţă de ms. grec 154. Din cele trei manuscrise arătate mai sus, mi-au fost accesibile spre o mai deaproape cercetare numai manuscrisele Russo şi 154 dela Academia Română. Făcând o colaţie sumară a textului «Descrierii Chinei» din aceste două manuscrise, am constatat următoarele: Manuscrisului 154 îi lipseşte titlul neQiygatp^ zfjg xiăv Zivcov rjzoi Kizai (XaoiXeiag....), începând deadreptul cu Prefaţa (jiqooîuiov). Până la capitolul 33 (Xy) inclusiv, capitolele concordă şi ca număr şi ca titluri. Capitolul 34 din ms. Russo (p. 202, rândul 4 de sus, incipit: 17 de a-r]), n’are titlu, fiind în continuarea capitolului 33. Capitolele 35 (Xe) 36 (Xg) şi 37 (XC) corespund iarăş în ambele manuscrise. Capitolul 38 (Xri) din ms. Russo (llegi zăiv Xomcov peydXoiv xai pixqâtv noXecov xai xaozeXXioyv) lipseşte în ms. 154 aşâ încât capitolul 39 (XB) din ms. Russo corespunde cu 38 din ms. 154. De aici înainte şi ţinând seamă de lipsa constatată, capitolele concordă iarăş întocmai ca număr şi titluri. In ce priveşte stilul şi partea formală a textului, constatăm micile deosebiri care se întâlnesc în mod obişnuit în manuscrise. In general însă, manuscrisul Russo e mai îngrijit şi mai corect scris decât manuscrisul 154. In acesta din urmă întâlnim forme greşite ca Apiqia, nrjoi- *) *) In textul rus, cuvântul era întrebuinţat cu înţelesul de «ţară sau ţinut de margine», dovadă versiunea engleză a lui Baddeley, o. c. II, p. 224; traducătorul grec a crezut însă că e vorba de ţara Ucrainei, de lângă marea Neagră şi deaceea l-a lăsat netradus. www.digibuc.ro 24S N1C0LAE MILESCU SPĂTARUL 15 juivog, ygafidva, etc. 4 *) în timp ce manuscrisul Russo are "AneQixrj, noirj/uivog, yQa/Liiiiva, etc. 2). Deaceia, capitolele reproduse la finele avestui studiu sunt luate din manuscrisul Russo. Versiunea greacă faţă de versiunea engleză a lui Baddeley. Confruntând capitolele 4 şi 5 precum şi «Descrierea Amurului» din manuscrisul Russo cu versiunea engleză a lui Baddeley, constatăm între ele oarecare deosebiri: i. Versiunea lui Baddeley are unele părţi care lipsesc în cea greacă. Aşâ de pildă e informaţia despre epişpopul catolic care locueşte în Macao 3). Despre oraşul Tientsin se spune că e «cel mai mare dintre toate porturile Chinei»4. Cu privire la drumul care duce din Persia în China, aflăm că «multe animale de povară mor din lipsa de apă 6). Titlul descrierii fluviului Amur e amplificat la Baddeley unde se adaogă ştirea că această apă «desparte pe colonii ruşi de Chinezi» 6). Deasemenea se dă numele promontoriului «Sviatoi», precum şi a lacului «Dalai»7): ambele lipsesc în traducerea greacă. In sfârşit, ultimul paragraf a descrierii fluviului Amur, începând: «But of the river Amoor... şi sfârşind:... empire of China8), lipseşte cu totul în zisa traducere. 9) Aceste lipsuri ale traducerii greceşti nu sunt însă de natură a in-fuenţâ unitatea şi coherenţa ei. O singură dată numai se observă în traducerea greacă că lipseşte un pasagiu; colaţia cu versiunea lui l) Respectiv f. 5, rândul 4 de sus; f. 5 v., rândul 1 de jos; f. 6 v., rândul 8 de sus. :) Respectiv p. 3, rândul 4 de sus; p. 4, rândul 3 de jos; p. 6, rândul 2 de sus. *) Baddeley, o. c. II, p. 223. *) Ibid., p. 224. 4) Ibid., p. 226. °) Ibid., p. 237. 7) Ibid., respectiv p. 240 şi 228. 8) Ibid., p. 241. *) Iată încă unele din adaosele versiunei lui Baddeley faţă de versiunea greacă: Baddeley, o. c. II, p. 223: besides smaller one; Ibid: belonging to the Portuguese; p. 224: and fortresses with harbours; ibid: dug out as it were on a cliff; p. 225: in the deserts; ibidem: these, however, are matters we leave to future enquirers; p. 227: with your own pack-animals; p. 227: instead of going to third parties; ibidem: there are no [independent] natives in those parts between the territories of Russia and China; p. 228: drawn by oxen; ibidem: now, on the shore of Dalai, a fort might well be built; ibidem: in the watch-guard town [Kalgan]; p. 239: you cannot go round it for the ice bars the way; p. 240: and they eat fish and dogs and bears and sea-beasts of all kinds; etc. www.digibuc.ro i6 CONSTANTIN C. GIURESCU 246 Baddeley ne arată că e vorba de o propoziţiune din textul rus, redată în englezeşte prin: «who fled from the Lena in former years»1). In afară de această excepţie însă şi de câteva coruptele datorite desigur copiştilor, traducerea greacă e perfect integibilă. z. Dar dacă versiunea lui Baddeley are unele adaosuri faţă de cea greacă, în schimb şi aceasta din urmă are părţi care lipsesc celei dintâi. Aşâ e de pildă ştirea despre plumbul care se găseşte aproape de Argun * *), amănuntul că râul Usurg trece, -după spusele unora, prin mlaştinis), şi numele Sifincu dat marelui zid chinez4). Se spune deasemenea că spre a ajunge la Peking, corăbiile urcă pe fluviu în sus şi trec şi printre două ziduris), amănunt care lipseşte la Baddeley. Cu privire la comandantul portughez prins şi ţinut la închisoare în Peking până la moarte, traducerea greacă adaogă amănuntul că şi oamenii lui au avut aceeaş soartă •). In sfârşit ni se spune că ştirea despre existenţa unui al doilea drum maritim spre China, prin Nord, pela vărsarea Amurului, se datoreşte lui Askaniama, mare demnitar chinez, care a însoţit pe Milescu 7). 3. Uneori, cele două versuri prezintă lecturi deosebite: în timp ce Baddeley dă o anumită informaţie sau cifră, versiunea greacă are alta, deosebită. Aşâ, de pildă, cu privire la lupta care a avut loc între Cazaci şi Chinezi la gura râului Singal,-versiunea engleză afirmă că au murit patru sute din cei dintâi8), pe când cea greacă are cinci sute (nevzaxoolovq 9). Despre râul Singal versiunea engleză ne spune că porneşte «din stepa Amurului» (from the Amoor steppe) 10), pe când în cea greacă aceste cuvinte sunt înlocuite prin «pustia Daurilor» (iqr}fiov r&v Aaovgoiv)11) Distanţa între Peking şi marele zid este *) Ibid., p. 238. *) Ms. Russo, p. 39; cf. mai jos, p. 43. B) lbid. p. 349! cf> mai jos, p. 48. *) Ibid. p. 38; cf. mai jos, p. 42. ») Ibid. p. 355: cf. mai jos, p. 52. •) Ibid. p. 24; cf. mai jos, p. 32. ’) Ibid. p. 27: (os xaâ(bg âid ixelvo *Aoxavid/ua 6 Sqxgl£exai fii xi)v ădXaaacnv xijv DESCRIEREA ÎMPĂRĂŢIEI CHINEZILOR SAU KITAI, SCRISĂ DE DISTINSUL ŞI PREA ÎNVĂŢATUL BOIER SPĂTARUL NICOLAE GA-VRILOVICI, ATUNCI CÂND MARELE DOMN, MARELE ÎMPĂRAT ŞI MARELE CNEAZ ALEXIE MI-HAILOVICI, AUTOCRATORUL A TOATĂ RUSIA, MARE, MICĂ ŞI ALBĂ, L-A TRIMES CU SOLIE LA ZISA ÎMPĂRĂŢIE A CHINEZILOR, ÎN ANUL DELA FACEREA LUMII 7183 (1675), MARTIE 3. PREFAŢĂ întreg pământul este împărţit în acest secol de către învăţaţi în patru părţi: Prima parte şi cea mai mare se numeşte Asia, cea de a doua Europa, cea de a treia Libia, cea de a patra America sau lumea nouă, deoarece a fost descoperită nu de multă vreme de către Spanioli. Dar despre celelalte părţi ale lumii nu avem de gând să scrim, ci numai despre singură Asia, în care se găseşte şi împărăţia Chinei. Asia se numeşte prima parte a pământului; ea este cea mai de cinste din toate celelalte şi dela început a fost aleasă. Cu numele de Asia au numit-o geografii cei vechi greci, după numele unei grecoaice din antichitate. De celelalte trei părţi ale lumii amintite mai sus, Asia se desparte în felul următor: In spre Răsărit, ea se mărgineşte cu marea răsăriteană www.digibuc.ro 257 NICOLAE MILESCU SPĂTARUL 27 âvaroXixijv zov wxeavov, ânâ zrjv Svoiv fii zifv ăongrjv ffaXaooav ij ânoCa rp&dvet xai img zijv KmvazavzivovnoXiv vozega Si ndXiv fii zifv Bâonogov &dXaooav zrjg KmvazavzivovnâXemg xai fie zijv ISlav fiavgav ddXaooav xai img zâ ’ACdxi, fii zd noză/u zov Tdvaî img xai zâg nryyâg p. 4 avzov . xai ânâ zăg nrfyâg avzov xax’ ev&eiav Scog zov nozaftâv “Ofimv xai img zov "Ofim zâ negiyidXi xai elg zâ Ei fin [gr xai hţi ndXiv indvm fii zâv “Ofimv zâv nozafiâv mg zifv ăxgav zov "Ofim ixeî Snov nicpzei 6 “Oftnig elg zfp> xazâ flogiav mxeavov OdXnooav, ’Anâ Si zâ fiogeiov fdgog Stafioigâţezat if ’Aola fii fuSvrjv zrjv ftogixrjv xai naymSt) (bxeavov ■ddX.aooav. ’Anâ Si zijv fieoijfi-jlglav xcog/ferai 1} ’Aoia fii zoâg ’IvSovg xai zrjv fiavgrjv âdXaooav. Kai hţi oaov elvai ânâ zrfv ăxgav zov “Oftm nozafiov nr/yalvmvzag Siă fiiaov zov, zâoov xai ânâ zâ negtyidXi zov “Ofim mg zijv ăxgav zov, indvm zov Amv zov nazafdov x), xai ânâ zâ ’Aţofit img zip> Kojvaxavavov-nohv SĂtj rj Setjiâ Evgiont] xaXsîzai ăfiij olrf if Zegfila ’Aola âvofidţerai. Kai S%t fiovov fii zâ fieyaXelov zrjg if ’Aola elvai fteyaXrycega ânâ zâ ăXXa ftegrj zov xâofiov, ăXXâ xai fie zijv evnoglav xai fii ndoav Xoyrjg S,zi ygeiao&fj 6 ăv&gmnog, fidXioza Si fii zijv naXaioztjza vnegfialvei ndvza zâ ftegrj Siozi elg zijv Aolav 6 nagdSeioog rjzov noitjfievog ânâ zâv ©eâv xai ol ngoyzâ-nXaozoi nazigeg iffimv â ’ASâfi xai if “Eva nXaoftevoi rjaav xai avzov ixa-p. 5 zoixtjoav img zov xazaxXvofiov, ndXiv xai fieză zâv xazaxXvofiov ânâ zrjv ’Aolav iycooto-drjoav ndoat al ipvXai -xai xazoi-xrfoeig xai elg ăXXa ftegrj zov xâoftov. Elg zifv ’Aolav ăgxrflhj if nlozig, al awiy&eiai zmv nâXemv, zâ xdorga vă ipud-vmvzar tj ygatpfj xai if ftdihjoig dn’ixei dgxijâtj. Kai elg zip> ’Aolav 6 omzrjg zov a Oceanului, spre Apus cu Marea Albă care se întinde şi până la Con-stantinopole; apoi mai departe iarăş cu Bosforul Constantinopolului şi cu aceeaş1) Mare neagră până la Azov cu fluviul Tanais până la izvoarele lui, iar dela izvoarele lui în linie dreaptă până la fluviul Obi şi până la ţărmul lui Obi şi până în Siberia. Şi astfel iarăş în sus *) pe fluviul Oqi până la gura lui, acolo unde se varsă în Oceanul Nordic. Spre Nord, Asia se mărgineşte numai cu Oceanul îngheţat de Nord iar spre Sud, Asia se mărgineşte cu Indienii şi cu Marea Neagră. Şi cât este dela gura fluviului Obi, mergând pe el cât şi dela ţărmul lui Obi până la gura lui în sus pe fluviul Don şi dela Azov până la Constantinopol, toată partea dreaptă se numeşte Europa, iar toată partea stângă Asia. Şi nu numai prin mărimea ei este Asia mai însemnată decât celelalte părţi ale lumii, dar şi prin bogăţie şi prin tot ce e necesar omului; mai ales prin vechime întrece toate ţinuturile fiindcă în Asia Dumnezeu a făcut paradisul şi pe cei dintâi strămoşi ai noştri, Adam şi Eva. Şi au locuit acolo până la potop; iarăş şi după potop, din Asia s’au despărţit neamurile şi aşezările în toate părţile lumii. In Aisa s’a început religia şi obiceiurile oraşelor şi construirea cetăţilor; scrierea şi învăţătura de aci s’au început. Şi în Asia a fost sortit l) Probabil coruptelă, deoarece sensul nu e clar. www.digibuc.ro 28 CONSTANTIN C. GIURESCU âvQgwntvov yevovg wgtoe vă oagxw&fi xal vă tfj xal xaxâ odgxa vă ănoâdvjf xal ân’btei iJ fjft&v oanrjgla ij xetottavuo) âeXV&ri- Kal âtâ zovzo xazâ if/v ăţlav z&v SUarv fieg&v zov xâoftov eâyevetxziga elvai *Aaia xal Sv xală xal fd zâ fteyalelov zt)S i} ’Aaia negiaoaîg xal fteydlatg avâev-zelaig tieqi&xei (Siâzi elg zâ ftdxgog 6500 fiigozia, xal elg -zâ nldzog elvai 6100 fiigcma), fii Slov zovzo xafiCa avâevzla ânâ Slatg ovSi 7100wg fie zrjv z&v Ki-zaXllayp av&evzlav ijftnogel vă âftoiw&jj. “Ola zâ Sila paalletat xal al owif&eiai z&v nâleajv xal al fta&ijoeig xal f) yv&atg elg ăllovg zivâg Siv rjzov, âpti) elg avzovg fjzov, âiâzi al Imogtai xal zd fhŞUa zovg âgxlţovvvai Jiglv zfjg ivoagx&oemg zov omijQog zgelg xdidSeg XQdvovg, zâ ânolov zcbga dcpftd' xgovot x°l zâzeg ăxâfii zâ ftd&t)na elg avzovg fjzov xal jj âazgolayla xal Sila nalaiâ Ivozgovpdvza xal fhfttla 6 ixetvov zâv xaigâv rjtov xa/uo/dva, fid-hoza xal al ngdţetg zov vâftov z&v nâ-letov xal ăxâpu ânâ ixetvov zâv xaigâv elvai yganfdva Szi n&g xal d>g zrp ofj-fiegov elg ză nalaid zovg fhflMa ipavegă negiygdipezai xal zl vă âfulovpiev negiood, zâ lâia zovg Sgya xal 6 xaigâg ngoipave-gwvEi xal f) nalatâzrjg xal 1} evyiveid zovg. Kal ngcoztfzega ânâ 81a ngoexârjloî ză Igya zov ftezaŞlov âiâzi ygdipet elg ză nalaid zovg fhfllla, 8u zâ ftezdţi avzol âgxlvr}oav vă zâ tpudvow nglv zfjg ivoag-x&oemg fi xgdvovj ânâ xzlaeiog xâo/iov PXW xal ânavzov iâtâdx&rjoav năoai ai ânolav vă neg-nazovoi zăg Oaldooag• ndhv xal ză zânia zâ fteydla xal zâ zovipixia vd tâ xvvovov, âftoltog xal zâ fhpita vă zâ ozapm&vovoiv, d>g xaâtbg xdzcoâev nlazvzega zâ tpave-gcuvo/tev. Atâ oaipeozigav Sptmg xazd-Irjtpiv zavzrjg zfjg z&v Xlvcov fSaodelag xal 258 mântuitorul neamului omenesc să se întrupeze, să trăească şi să moară cu trupul şi de acolo s’a început mântuirea noastră creştinească. Şi deaceea pe merit este Asia mai nobilă decât celelalte părţi ale lumii; şi deşi Asia cuprinde multe şi mari stăpâniri, fiind foarte întinsă (căci are în lungime 6500 de verste, iar în lăţime 6100), totuş niciuna din ele nu se poate asemăna în nici un chip, cu împărăţia Chinezilor. Toate împărăţiile şi obiceiurile oraşelor şi învăţăturile şi ştiinţa la alţii nu existau, la ei însă da, fiindcă istoriile şi cărţile lor încep cu trei mii de ani înaintea întrupării Mântuitorului, acum4544 deani (sic!) şi chiar şi atunci ei cunoşteau învăţătura şi astrologia. Şi unele instrumente vechi şi cărţi au fost făcute în acel timp şi mai ales legislaţiile cetăţilor şi încă din acea vreme e scris ceeace se arată lămurit şi până azi în cărţile lor vechi. Şi ce să mai vorbim multe, operile lor însăş şi vremea arată şi vechimea şi nobleţea lor. Şi mai înainte de toate o arată fabricarea mătăsii fiindcă scrie în cărţile lor vechi că au început să producă mătase cu două mii de ani înainte de întruparea (lui Hris-tos), dela facerea lumii 2648 şi de acolo au învăţat toate neamurile lumii să producă mătăsuri. Şi nu numai mătasa s’a luat dela ei, dar şi meşteşugul de a merge pe mare; încă şi turnarea tunurilor celor mari şi a puştilor, deasemenea şi tipăritul cărţilor, după cum vom arăta mai pe larg în cele următoare. Pentru o mai clară înţelegere a acestei împărăţii a Chinezilor şi a www.digibuc.ro 258 NICOLAE MILESCU SPĂTARUL 29 zrjg yeveaĂoylag z&v [SaotĂicov avzfjg, ygd-tpofiev owzd/tcog ix z&v omx&v xgovo-ygdqxav, Âapftdvovzeg avxă. KecpdĂauov A' p. 23 Ildoatg axgdzaug zrjg &aMoorjg xai fii izola» ddXaoaav itrjyalvow elg zi Kizdt fii zâ xagdfha. Ol dâol elg zfjv zov Kizdt av&evzeîav^ ăv xaĂă xai vă elvat âăoxoimg xal âvayxalaig fii o/.ov zovzo elvat negtaoal, xal fidhaza nagâ itozi z&ga evgi&tjoav. Tfjv Svodov zrjg ăaXdoarjg evgfjxav ol IIogzovydĂot âiâzt ândzav avzol evgfjxav zfjv ăvazohxfjv ’lvâlav xal imjgaat xal negtytdĂcvaig ftegtatg- fieid zavza di ânâ zfjv ’lvâlav ol avzol izaţlâevav elg zâ p. 24 KizâX, elg zo xdazgov KŞavzovvy xal d>g zcoga gv' ygâvot xal itegtooâzegov. ’Avdfteoa z&v IIogzovydĂcov xal z&v KczaXUzcov iylvTjxav âfigioiaig xal it6-Ăeftot zrjg &aĂdoorjg negtoool xal iax6~ zcooav izegiooovg IIogzovydĂovg xal infjga» in avzoâg ol KizaHeîg g' xagdfka fieydla xal ■Sazegov z&v IIogzovydĂcov ăgyovza zâv ixgdzrjoav elg zâ I7i(tv elg zfjv cpv-laxfjv Ecog ânov avzâg ăniâave xal ol âvâg¬ zov xal zâv ixaxaâlxaoav &aav vd fjzov xazanazrfztfg elg zf/v av&evzelav zovg. *Yozega ânâ avtâ itdĂtv ol Jlog-zovydĂot £za£lâevov elg zâ Kizdt xal Svzeg elg zfjv -ddXaooav zoâg inrjgs fteydĂog ăvefiog xal zovg iizfjyev elg zâ ’landvât zâ /teyaĂ&zacov vrfol xal ai&evzelav. Jlgcozrjzega ănairtovg xavelgâiv fjxovoev elg zâv xăofiov âiâ zâ vrjol zâ ’landvâi, itlfjv âtâ zâ vrjol ygdqioftev x&gca. ’Afifj ol JlogzovydĂoi ndbjv rjldaotv elg zâ ftigog zov Kizdt KŞanovvy xal elgij-vevoav fii zovg KizaXXelg xal Sgyioav vd itgay/tazevcovzat. Meză âi zavza, {Mi-novzeg ol KizalXeîg zâ âtdcpogov ănâ zfjv ngayfxaxetav zovg, ăâmxav diir/fta z&v IIogzovydĂcov elg zd ftigog ixeXvo zrjg fia* Ădootfg elg zâ vrjol vă xd/tvow Sva xdazgov genealogiei împăraţilor lor, scrim pe scurt, luând ştirile din letopiseţele chinezeşti. CAPITOLUL 4. CÂTE CĂI MARITIME SUNT SPRE CHINA ŞI PE CE MARE SE MERGE ACOLO CU CORĂBIILE Drumurile spre China, deşi grele şi anevoioase, totuş sunt numeroase şi au fost descoperite mai cu seamă în timpul de faţă. Drumul pe mare l-au aflat Portughezii când au descoperit India de i'ăsărit şi au luat şi ţinuturile de pe coastă; după aceea au navigat din India în China, la cetatea Cvantung, acum mai bine de o sută cincizeci de ani. Intre Portughezi şi Chinezi au avut loc numeroase conflicte şi răs-boaie navale şi au fost ucişi mulţi Portughezi şi au luat dela dânşii Chinezii şase corăbii mari şi mai târziu l-au închis pe comandantul Portughezilor la Peking, în închisoare, unde a şi murit, împreună cu oamenii lui, şi l-au condamnat ca fiind încălcător al împărăţiei lor. Mai târziu, după aceea, Portughezii iarăş au călătorit spre China şi fiind pe mare i-a cuprins o furtună puternică şi i-a dus în marea insulă şi împărăţie a Japoniei. Mai înainte de ei, nimeni nu auzise în lume de insula Japoniei, despre care vom scrie însă deosebit. Dar Portughezii s’au dus iarăş în China, la Kvantung şi au încheiat pace cu Chinezii şi au început să facă negoţ. După aceea, văzând Chinezii folosul acestui negoţ, au dat voie Portughezilor să facă în locul acela, pe o insulă, o cetate. www.digibuc.ro 3° CONSTANTIN C. GIURESCU 260 P- 25 p. 26 xal afizol neyâlav ozegicoftov iozegicoaav xal zâ dtvâfiaaav Maxa&. zâ ânoîov z&ga elvai xdozgov fteydXov xal ptiaa ele afizd negtaool ăvOgumoi zov aeipeglov efigia-xovzai ixel xal nollă ftovaaztfgta xazâ-Xtxa xal leţovtzixa. xal ăn’ixet ele SXov zd (SaaiXetov Ktzdî negmazovat ngdg zâ ’landvSt zâ vrjol xal elg SXXa. Kal ăn ixeivov zdv xcugâv ăgxtaav ftâ zofig JlogzovydXovg ol KtzaîXeîg vd ngay/ta-zefioyvzai Stă SaXdaarjg xal Siâ Ştjgâg xal Z&otv elgrjvtxâ ăvdfteoâv zovg xal Smg z&ga. ’Anlxel zpigovatv elg zfjv ndXtv (pagtpovgla xal ăXXa zov Ktzdî ngdynaxa filă fidoov zrjg Jlegoiag xal ’lvâlag. Tâ ânoîov z&ga X' %gâvot ŞXinovzeg ol Pa-Xdvoi zd Std (navaaav vă azeXXovat zofig iXzţifieg âtâzt St’afizofig ol JlogzovydXot iXdyaot n&g elvai Xtjazal zrjg daXdoot)g xal zl xaXdv ’&iX.ow vă fjfow ăn’afizofig. ’Exeîva Xomov zd âfio fiaoiXeta ză xQioiia-vată ngarzqzega ixaptav iXzţtXixta. pd zofig KtzaîXeîg Stă QaXdoorjg. Kal ixelvr) fi zrjg âaXdaarjg ââog ng&zt] elvai elg zd Ktzdî, ăno zofig raXdvovg Si xal ănd zofig IlogzovydXovg Stă zrjg SaXdaarjg zov ăxeavov iva xQdvov elvai zaŞiSev/M elg zd Ktzdî ij xal SXty&zegov o,zt xatgdg SiXet fijafim. Tdaov ovnfiai-vovatv ăvdyxat elg zrjv âdXaaaav ănd zdv xaugdv xal ănd zâ veoăv, xal ănd SXXa• Şi aceia ridicară o mare fortăreaţă şi o numiră Macao, care acuma este cetate mare; şi într’însa se găsesc mulţi oameni de ai seferului (soldaţi) şi multe mănăstiri catolice şi iezuite. Şi de aici călătoresc în toată împărăţia Chinei, în insula Japoniei şi în celelalte insule. Şi din acel timp au început Chinezii să facă negoţ cu Portughezii, pe mare şi pe uscat, şi trăesc în pace unii cu alţii şi până acum. De acolo aduc (Portughezii) la Stambul porţelanuri şi alte mărfuri chineze, prin Persia şi India. Acum treizeci de ani, văzând Olandezii câştigul Portughezilor, au trimis şi ei pe mare la Peking, la împăratul Chinei, în trei rânduri pe ambasadorii lor ca să facă şi ei negoţ cu Chinezii. Cu toate acestea s’au opus Portughezii din Macao iar la Peking Iezuiţii au gonit pe Olandezi şi marfa lor din China, spunându-le că deşi au făcut bine că au venit, totuş ar fi preferat să nu fi venit deloc. Văzând Olandezii că li se necinstesc ambasadorii şi că li se respinge marfa. încetară să mai trimeată ambasadori, căci Portughezii spuneau despre ei că sunt hoţi de mare, dela cari nu se poate aştepta nimica bun. Aşadar, aceste două ţări creştine au avut cele dintâi legături diplomatice cu Chinezii pe mare. Acesta e cel dintâi drum maritim spre China,; dela Olandezi şi dela Portughezi până în China, călătoria pe ocean ţine un an sau şi mai puţin, dacă timpul e favorabil. Totuş sunt greutăţi pe mare, din cauza vremii, a apei şi a altor pricini, şi deaceea mulţi mor pe drum. www.digibuc.ro 261 NICOLAE MILESCU SPĂTARUL 3* xal âiâ zovzo negioool ânoSvtjoxovv elg rfjv ozgdzav. 'H oSdg zfjg daXdoorfg £%ei noXXăg jjaigac ruiQaftaj.aaaivovq zov RizdX xal ăn’ixet ol RizatXsîg nrjyalvovoi /ti zffv ngay/tazelav zovg elg zrp> ’lvStav xal ol ’lvSeîg elg râ Reiat nr/yatvovai diă ■fraidaoris- Ol rdkdvoi Ifjjow xovxă elg ixeîva râ ftigt] eva vr/oi elg zffv {fdlaaoav ovâ/tazi gav Iliţtv âiă &a-Ădoorjg xal ftetă zavza ziaaageg fj/tigatg Stă ftioov zov noza/tov zov fteydXov indvoi dig zijv xdigav Iliţiv. 'H [l-a 88dg zfjg &aXdoorfg slg zd RizdX ăv xaXă xal ăxd/ti Siv slvai yvoiazfj, 8/toig p. 27 jhfiataig elvat (dig xa&dig Siâ ixeivo ’Aaxa-vidfia 6 ăgxoiv zov RizdX ftăg iSir/y^&rj) Sidzi slg zov noza/tov zov ’Aftovgov ânov o/dyetai fii zffv zov dixeavov ăvazoXixfjv ddlaaoav slvai năoa Xoyfjg Sdorj fieyaXa ană zd ânoîa slvai fioXezdv vă qmao&ovv 8 zi Xoyfjg xagdflia xal ăv slvai, xal /tetă zavza vă negmazovoi Siă ftioov zfjg 0a-Âdoor/g slg zâ RizdX, xal ăn’ixelvov zâv zdnov 8x1 ftaxgăv xal dig zd RizdX zâoov slvai ftdvov /i(a SvoxoXla Siâ vă dnegdoaioi zd ftiya 2) zfjg SaXdoorjg Rogir/v xal vd iX&ow slg zd ftigog Asaozovvy xal ftetă zavza slg zd Tr/dvţr/v xdotgov Xi/tfjv xal âji sxslvo zd xdazgov âiâ ftioov zov nozaftov fSigaria or dig zd Jliţiv igxovzat. ’A/tf/ ănd zd RizdX Stă ftioov zov xdazgov Tr/dvţr/v Ttegmazovoi âiă &aXdooi]g xal nozaftov elg zd Jliţ,iv. Elg zdv ’A/todg zdv nozaftov ţsgfiâ fj •ffdXaooa naydivsi slg tf/v Seţiăv Se ftdvov xovtă slg zdv Dramul pe mare duce la multe locuri de pe coasta Chinei şi de acolo Chinezii pleacă cu marfa lor în India şi Indienii vin pe mare în China. Olandezii au în apropiere de locurile acelea o insulă numită Formoza şi de acolo se duc la oraşele de pe coastă (margine) şi fac negoţ pe ascuns cu guvernatorii din China. Şi acesta este primul dram maritim spre China, în diferite locuri; şi pe acest drum se poate merge chiar şi până la marele oraş Peking, (întâi) pe mare şi apoi timp de patra zile pe un fluviu mare în sus până la oraşul Peking. Al doilea dram maritim spre China, deşi nu e cunoscut încă, totuş există cu siguranţă (după câte ne-a povestit despre el boierul chinez Askaniama), fiindcă acolo unde fluviul Amur se varsă în oceanul de răsărit sunt păduri mari de toate felurile din care se pot face orice soiu de corăbii, care să meargă pe mare în China. Şi din acel loc până în China nu e departe, e numai o singură greutate să se ocolească marea (peninsulă) a Coreei şi să meargă în ţinutul Leao-tung şi după aceia în rada cetăţii Tianzin. Şi dela acea cetate se merge două sute de verste pe fluviu până la Peking. Iar din China (însăş) merg la Peking prin cetatea Tianzin, pe mare şi pe fluviu. In stânga fluviului Amur marea înghiaţă, în dreapta însă, numai lângă x) Ms. 154, f. 16 v. are lectura: zfjg 08 xgalvag. *) Lipseşte cuvântul dxgcozrjgiov (peninsulă). www.digibuc.ro 32 CONSTANTIN C. GIURESCU 262 alytaXov naydtvet ifit/ 6 nâvzog 6£v na-ycbvei xal Stă zovto ndvzoze f/jmogeî vâ zaţtdevofl ele ti KtzdX âtâ /udaov i-xelvr/g zfjg âaXdoor/g, nlfjv dxâftt âiâ fidaov ixelvr/g zfjg ââov xavelg iâv infjyev elg zi Ktzdi. Kal ol Kaţdxot ol iâtxol /uag ol ănoîot ngamjxega ănă eîxoot ygâvov5 inoXe-ţiovoav /ti zoig KtzaXXelg elg ziv 'A/tovgov âtryyovvzai n&g ănă zi/v ăxgav zov ’Afioig p. 28 dndva) ixaţlâevoav âio tjftigag xal ixet evgrjxav iva zdnov elg ziv inoîov oxd-nzovzeg evgrjxav filav xa/tndvav zov KizâX xgefxaaftevrjv nMarv nagâ elxooi novâta xal eâgfjxav- âxâ/it elg zgslg zănovg yga/i-ftaxa zov KtzdX inâva» elg nXdxeg ni-zgivaig xal ol âllâtpdoi iâtryyr/âf/xaoi lăv Kaţdxarv 1uag Szi ziv naĂatdv xatgiv xd-noiog paotAeig zov KtzdX inrjyev ăni zi KizdX 6iă zfjg âaXdoor/g elg ziv ’A/tovg xal âtâ or/ndit xal eiiâv/tr/otv âtprjxe zâ ygd/tfuna xal zf/v xa/mdvav. Kal ied ixelvr/g zfjg ââov zfjg âaMoar/g 8%t ftâvov elg zi KtzdX r/fmogovv vă nr/yalvovv â/if/ xal elg zi ’landvât zi fteydlov vr/ot, ânov elvat nMov nagâ g Xdxxot zov ftexdXXov Zov ăaifitov, itâzi ăni zi/v ăxgav zov “Apovg ăni zf/v ihprjXr/v nhgav qrabstai ftaxgă elg zfţv âdXaaaav iva vr/ol fttyaXo» xal ănixeîvo zi vr/ol rjcpegav z&v Ka-ţâxwv x) zl Xoyfjg elvai ol zov ’lanovâlov xazotxrjtal xal ol Jlogzovyăhn xal ol ’leţovîzai ixel negioool xaxotxovotv. ’AxâfU â%t ftaxgâv ăni zfp> ăxgav zov ’A/tovg eâgrjxav ol iâtxol ftag ol Kaţdxot iva xagdfh fteydf.ov xarazţaxto/iivov vifi-zţtxov ănixelvcov ânov neginazovotv elg zrjv % orjpegov xomdţovat (ăpij pa-za(mg) ndXtv vă Soxtpdoovoi zijv ocgdzav ixelvrjv. 'EŞextbgtoe Si 6 âeăg ză (Sogeiov pegog ană ză SXXa pi peydXag xgvdSatg xal pi oxăzog ânov elvat vă davpdţezat 6 ăv&gonog inetSi) xal vă flXinow Siv elvat Svvaxâv ixeî ygdzpovotv ol oozpo't oze elvat 1} ăfivooog zrjg âaXdootjg Snoxdzm elg zăv flăgetov năXov. “AXXrj ozgdza zfjg âaX.dootjg elg ză KtzdX Siv elvat xal Byt povov zfjg âaXdoorjg âpfj 0VZ8 zrjg Ştjgâg Siv evgîoxezat va nrţyalvrj elg ză KtzdX Stăzt Svo nozapol peydXot ol ânoiot zg&xovotv elg ză KtzdX ănoxdzco ânâ IUţtv xal ixeivot ol nozapol zgi- rului, oamenii cari locuesc lângă mare le-au spus că dela gura Amurului, dea-lungul ţărmului mării, pot să meargă in şapte zile în ţinutul stâncos din China unde se găseşte argintul. Dar Cazacii, fiind puţini, n’au îndrăznit să meargă. Acei (locuitori) povesteau şi că fluvii mari se varsă în acel loc în mare şi despre aceasta vom scrie la descrierea fluviului Amur. In afară de aceste drumuri, altele pe mare spre China nu mai sunt. Căci Englezii şi Olandezii s’au silit adeseaori ca să poată merge din oraşul Arhanghelsk în China prin oceanul nordic pe lângă gura lui Obi, a lui Ienisei şi a celorlalte fluvii a Siberiei, fiindcă voiau adeseaori să meargă în China cu marfa lor, şi în India, dar nicidecum n’au putut să treacă, deoarece în timpul verii se găsesc pe mare gheţari mari, iar în timpul iernii înghiaţă adânc. încă şi întunecime e pe acea mare şi deaceia multe corăbii s’au sfărâmat şi altele s’au întors îndărăt. Totuş şi până azi se străduesc ia-răş (dar în zadar) să încerce drumul acela. Dumnezeu a deosebit ţinutul nordic de celelalte prin frig mare şi în-tunerec, care este ca să se minuneze omul, fiindcă nu e în stare să vadă. Acolo învăţaţii scriu că abisul mării se află sub steaua polară. Alt drum pe mare spre China nu există şi nu numai pe mare, dar nici pe (râurile) uscatului căci cele două fluvii mari cari curg prin China, la sud de Peking, vin de acolo de unde sunt Mongolii şi unde locuesc 19 A, R, — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III Tom. VII. www.digibuc.ro 34 CONSTANTIN C. GIURESCU 264 Xovotv ănixeî ânov elvai oi MovvydÂoi Hai KaX/idxi xaroixovai xai /lifte dator] /.lifte Xoyyoi evglaxmvrai xai lţg rftv egrj/iov xt]v ă/i/ubdr]. ’A/ii) ol noza/wi ânov rge^ovaiv ănd rrp> nhgav ixelvrjv Siâ rovro Sri ai âxgai ănăniom rrjg nhgag îaia elg rd KndX xai ănixeî eîg vty 0cliaooav ă/ii] ixeîvot ânov ai ăxgai rovg xar'hovro rd /uigog rrjg nhgag tqe-Xovaiv f\ elg rd 'Afioiig fj elg rd Naovv 7] elg rd Er)vyal fj elg rd Aala ă/if] xavevag nora/idg 6b rg£%ei dndvcuâev rrjg nirgag elg rd Kira'C 1). Toaov ni]yaivd>/tevoi Tj/ieîg ravvv ănd p, 31 rd Naovv elg rrjv jueor/v cfjg orgdrag ânov elvai elg rd Kird'C eg%d/ievoi elg ba no-ra/iciv Eaga/iovgf]v elg rijv /learj/ifiglav ă/ii) rd Pgddv ig^o/ievot elg ăXĂov no-ra/xdv Ao%dvov, ol ânoloi xai ol âvo o/U-yovm xai ylverai bag /leyaÂog nora/idg xai rge%ei âtă /idoov rrjg nhgag xai /te-ydttov re(%ovg, xai elg ixeîvov râv nora/idv indveu elg rdv ndyov infjyav ol Mnoydovoi xai inrjgav o%t no/.vv xaigdv rd KiraC xai elg ixeîvov rdv nora/idv xdâe Xoyfjg Sdot] evgloxovrai xai âonlna negiaaă ănd Ta ânoîa 7]]xnogovv vă ipuaa&moi xai xa-gdfha /ii ră ânoîa vă rj/mogovv vă ăne-gdoow elg râKirdi, elg ră ]dgr] Aeaozovvy. Kal 61’ avrd â 'AŞavia/tăg /lăg iSiiŢyrjihjxe xai ăi/.a' ixeî elvai xai h/ibeg xai elg avrd evgloxovrai oorgaxa ]xtoa elg ră ânoîa eâglaxovrui ră fjagyagirdgia ră xaĂă dig xa&cbg evgiftxa/iev xai tg/neîg. Kal iţai ân avraig luJ.aig cngdraig Sb elvai rov vSarog, rooov r)/tnogeî xdrw&ev rov Er/vyăl rov noia/iov ăviawg xai xavbag nora/iog o/ilyerai /ii rdv ’A/iovg, ănd rd Iiirdî rj ănd rfjv ăxgav rov ’A/iovg âeftă o/uyerai xavbag nora/iog /ie rr/v Calmucii şi nu se găsesc nici păduri, nici codri şi afară de asta, întreagă împărăţia Chinei, dela gura fluviului Amur şi până la pustia de nisip e brăzdată de munţi mari, stâncoşi şi de ziduri. Iar fluviile care curg din muntele acela unele a căror vărsare e îndărătul muntelui (curg) drept spre China şi de acolo în mare, iar acelea a căror gură e dincoace de munte se varsă sau în Amur sau în Naun sau în Singal sau în (lacul) Dala, dar nici un fluviu nu pătrunde prin munte în China. Astfel mergând noi acum dela Naun până la jumătatea drumului care duce spre China am ajuns la un râu Saramuren la amiază iar seara târziu la alt râu Lohan, care şi aceste două se unesc şi formează un râu mare şi curge prin mijlocul munţilor şi a marelui zid, Şi pe acel râu, pe ghiaţă, au venit Tătarii şi au cuprins nu de mult China; şi pe acel râu se găsesc multe locuinţe şi păduri de tot felul din care pot să construească şi corăbii cu care să poată trece în China în ţinuturile Leao-tung. Şi despre aceasta Askaniama ne-a mai povestit şi altele: acolo sunt şi lacuri şi în ele se găsesc scoici în care se află mărgăritare frumoase, după cum am găsit şi noi. Şi în afară de acestea, alte drumuri pe apă nu sunt, afară doar dacă nu se varsă cumva vreun râu din China în Amur, mai jos de râul Singal sau dacă se varsă în mare în dreapta Amurului vreun râu din China sau *) înţelesul acestei fraze nu e tocmai clar; cf Baddeley, o. c., II, p. 225. www.digibuc.ro 265 NICOLAE MILESCU SPĂTARUL. 35 âdĂaaoav ând xd Kixâ'C fj xavevaq Mfievaq fieydĂoq rj ând rov AaĂă elq xo Kirdi xQ&xsl- To Xoindv Stă xâg xrjq âaĂdoorjq dSoiiq âgxexcoq sygayiafiev xăga jidv Slă p. 32 râs T^î fjjeăe oSovg vă ygdyiwfisv. Keqpdiaiov e' TI Xoyrjq oxqdxaig Siâ ţrjqăg elvai elq xd KixdX xal nov ănegvovoi xă Sidcpoga S&vtj ând xd ZUfinfjqi xal and xă âtâa fiaalXeia xal nola oâdq slvai evxoXoxiga ând Maig xal ăcpofioq. ”Av xală xal nqartfjxeqa no/J.ai âSol rjoav Siă xcov onolcov enfyyam Sidcpoga idvt) elq xdKixaC, fiâ Mov xovto xcoga xaXijxega nagă ngcdxa xal negwoâxega itpaveqiofhjoav ând xă xrjq ’lvSlaq xal xrjq Jlegolaq fiâgt] and xovq ’leţovîxaq ănd Se xd floqeiov piegoq ând xo Bifinfjgi ând xovq iSixovq paq 'Pdfaaovg. p, 33 Kal 1) a'-’Jj oâdq elvai ând xfjv ’lvSlav Siâ xrjq ânolag ol ’leţovtxai infjyaoiv elg xd Kixdî Siă Soxi/xf/V xov Kixaîov ând xov fuyakov xfjg ’lvblaq fSaoitea Moyola oi ânoloi entjyaoi fiâ pieydlov xaqafidvi âv&qdmcov cp’ xal inijyaoi nMov naoâ eva xgovov. ’H ânola oSog elvai xaxă jioAîd bvaxoXij xal tpojioq ând xovg hqaxdq, xal egij/ioq xal flovvă wq xa&chq avxol xaxă nMxoq iygdtpaoi. Kal ixe/vij elvai fj ngdixr) xal fj ăxgivf) xrjq Ştjgăg 616x1 xd KixdX nexă xfjv âdkaaaav Siă $t]qăg ănd xd fiegoq xrjq ’lvSlaq xioqlţexai. B-a oSog ioxl, Slă xrjq onolaq negina-xovoiv ano xf/v Jlegolav Siă xrjq ânolag fjpnoqei vă ânegdor] xal ând xd ’Aoxqa-%dvi Siă xrjq ânolag infjyaot xal ol ‘Ieţovîxai xal ol Mnovxdgoi navxoxe nrj-yaivovoi Se ând xfjv x Kovxovyxi xai avxol 81-âovoiv ăv&gconovg xal wg xâ Kixdx. Kal ixeî elg xfy> ăxgav zov xei/pvg ixelvaig fl oxgdxaig xov To/xn6Xaxt xal ZeAeyyxloxt a/Uyovaiv ăvxd/xa xal dig xâ flaolXeiov Stă /xtâg oxgâxag Tiegmaxovai. E-t] 68âg elvai elg xâ Kixdi 8lâ xov Negzţlv elg xâv Aaoiig elg xâv Naovv no-za/xâv xai ân’ixei elg xâ fiaolAeiov âiâ xov ânolov xal fj/xeîg enrjya/iev. ’H ânola 66âg elvai oi/Moxiga nagă SXaig xaîg Svcoâev yeyga/x/iivaig ănâ xâ xfjg rPoiaalag {Sa-olXeiov xal ănâ xă avvoga xov 816x1 ănâ Tâ Negzţijvaxi xal dig xâv noxafiâv Naoâv ânov ţovatv ol Kixa’ăeig xal ol Aaovgoi ij/mogeî vă nrfyalvji /xi xgeîg i^So/xdSeg alte locuri nu se poate trece decât acolo unde sunt porţi în zid. Intre acele cetăţi, sunt şi alte drumuri mici pe care merg în China supuşii Chinezilor şi Mongolii şi Calmucii, căci multe porţi se găsesc în zid; totuşi caravanele cele mari s’au obişnuit să meargă pe drumurile cele mari. Al patrulea drum este nou; l-au găsit nu de mult Selengienii din stepă, prin ţara Mongolilor unde domnesc Oţiroi Sain Han şi Cutuhta-lama. Pe acest drum merg opt săptămâni, cum au mers şi anul trecut negustorii şi soldaţii. Totuşi e o mică dificultate deoarece în câteva locuri duc apa cu ei şi nu au lemne. Şi ce se întâmplă mai des e frică de hoţi deoarece Mongolii, în timpul nopţii, fură caii şi cămilele şi trebuie să fie păzite straşnic. Altă frică de hoţi nu e. totuş e necesar să se ia poruncă dela Han (şi) Kutuhti şi aceştia dau oameni până în China. Şi acolo, la capătul zidului, drumurile acelea dela Tobolsk şi Selen-ginsk se unesc şi formează un singur drum până la capitală. Al cincilea drum spre China e prin Nerţin, la Daur, la râul Naun şi de acolo la capitală, pe care drum am mers şi noi. Acest drum e cel mai scurt dintre toate cele scrise mai sus dela împărăţia Rusiei sau dela marginile ei, căci dela Nercinsk şi până la râul Naun unde trăesc Chinezii şi Da-hurii se poate merge în trei săptă- www.digibuc.ro 3S CONSTANTIN C. GIURESCU 268 P* 37 xal ixet ol fSoefloâoi âtâovot noâfloâatq xal xâgjuo xal urq xo flaolXetov. Kal ooov elvat âjzo xâ Negzţrjvoxt cbq xâ Naovv, zdoov djzo xâv Naovv xal 6iq xo fiaoCHeiov, xal rf/moQEÎ vă nifyaîvfl %a>giq xaviva tpâfiov âjio zovq ălHocpvXovq, âiân xal cbq xov nmafiâv 'Hgyovvt xaxotxovatv elq xâ flaolHeia âlldxpvloi, ănâ âi xov ’ Hgyovvt evglaxovxat âUyot xaneivol MowydHot ol ânolot qpopovvxat zovq ’Pwooovq. 'H ânola âââq xal fii xovxo elvat xal.rjxiga 8x1 ănâ xâ Negzţrjvoxt xal d>q xâ jlaot-Heiov navxov evgloxexat vegâv xal no-xafiol xal âdorj. "Exovot âi xal âtâcpogov elq xfjv ngay-/xaxelav xov Kixdî ol ’P&ooot xal xmga elvat jj oxgdxa âtă xrjq ■âdkaoorjq Mnarj-xdloxo elq xâ Eekivyxov xal evxohlnega 8x1 cos xa&cbq ngcbxa âtă xov Mnag-fmov^ijv 816x1 xmga ănâ xâ Se)6vyt xal c&S xâ Aaovg, evgrjxa/.iev fifieîq xatvovgtav lotav âââv fii xâv noxa/xâv xâv ”Ovâ. Kal xtoga ni exelvrjv xrjv âââv nayatvovotv 8X01 ol xov oecpegiov ăv&gconot xal ngay-ftaxevxal ănâ xâ 2tfinrjgi elg xâ Aaovg, 8tâxt âtă nioov xov Mnag/xnov£ip> xal $ ddlaooa MnaîxăX xaxrj xal fiowâ drpi]Hd. ’H q-r) âââq xal ioxdxtj ndvzcov xmv xrjq Şrjgăg âââv xal ănâ xrjq 'Ptoooîaq fiaoCXeiov vaxiga xal oifiundga xal ârpofioq ănâ SXatq xatq ăXXatg elvat ănâ zi)v ’Al-nnaţlav xal xâv ’Aftovg noxa/Mv dtq xâv Naoâv noxafiâv xal cos xovevftaxa Sexa rjnigatq negtnaxovot xal avxov âvdfteoov xov Htj/tntjglov xal xov Kixaî odăi xtviq SXXoq negmaxeî efco ănâ zovq 'Pdrooovg xal xoâq KtxaXXeiq xal âvdfteoâv zovq ngay/tarevovxat xal xâv xet/jt&va râ oa-juovgta ntdvovotv elq xâv 'A/Mvg xâv no-zapiâv păţi xal xletplav xal xaviva (pâfiov âi ixovaiv- ’Anâ âi xâ Negzţrjvoxt drq xâ ’AXnndţtv zaŞtâevow ni xâv noxa/Mv xov ’A/todg nivxe ■fjnegowxxa, âtă âi xrjq £rjgăq âvo ipâo/uăâeq, ănâ âi xâv 'AXimdţrfv xa- mâni şi acolo guvernatorii dau pod-voade şi hrană până în capitală. Şi cât e dela Nercinsk până la Naun, tot atât e şi dela Naun până în capitală, şi se poate merge fără frică din partea locuitorilor, căci până la râul Irgun locuesc în împărăţie băştinaşi, iar dela Irgun se găsesc câţiva Mongoli supuşi care se tem de Ruşi. Care drum e şi întru aceasta mai bun întrucât dela Nercinsk şi până în capitală, peste tot se găseşte apă, şi râuri şi păduri. De pe urma negoţului cu China, Ruşii au câştig. Şi acum este un drum prin marea Baical la Selengi şi mai uşor decât cel dintâi, prin Barbuzin, căci acuma dela Selengi şi până la Daur am găsit noi un drum nou, drept, pe râul Ud. Şi acuma, pe acel drum merg toţi soldaţii şi negustorii din Siberia la Daur, deoarece prin Barbuzin şi marea Baical e primejdioasă şi munţii sunt înalţi. > Al şaselea şi cel din urmă dintre toate drumurile de uscat iar dela împărăţia rusească cel mai scurt şi mai sigur şi fără teamă dintre toate este dela Albazian şi fluviul Amur; până la râul Naun şi la locuinţe merg zece zile. Şi pe acest drum dintre Siberia şi China nimeni altul nu merge afară de Ruşi şi Chinezi. Şi fac negoţ între ei şi iarna prind împreună samuri în fluviul Amur şi nu au nici furturi nici vreo altă teamă. Dela Nercinsk până la Albazin călătoresc pe fluviul Amur cinci zile şi cinci nopţi iar pe uscat, două săptămâni; iar dela Albazin călătoresc o www.digibuc.ro 269 NICOLAE MILESCU SPĂTARUL 39^ p. 38 itâedow filav ijiâofidâa xdxoo&ev xov ’Afioăg dig râv noxafiăv xdv Ztr\ xai exel oi rov ’AXfina^ifv xaţdxoi ffăeXav vă xd-fiovoi xdiga iâixdv xovg ovvooov orj/tdâf And âi xdv Zia noxafiăv dig râv ZrjvyâX xaŞiâeVOW filav ifiâofidâa. Kai exel eig xâ Jtoxdfua ixeiva yevvcovxai xă ozatpvXia xai xă yiofti xai xd&e naigcxov. Oi tâioi âe noxdfioi elvai xă Naovv xai xă ZtjvydX, xovxă eig xă onoîov negioooi ânoxelfievoi rov Kixd'i xaxoixovoi. Tă de ZijvyăX xixaXXlxixa P.eyexai Zovvyoa eig âe xifv ăxgav rov Zrjvyă7. ijfinogovv vă xdfiovoi xai ovvoga xai xoxe oi KixaiXelg âev ijfircoQovoi vă negmaxovoi fie xă xa-gdfha indvai eig xăv ’Afiovg xai âeXow ev-ge&jj xai noxa/toi o nov xgiyovotv ăno xă Kixd'i eig xăv ZrjvydX.. 'O âe ’Adavtafiâg âgyayvxag xov Kixdî iâiifyrf&rfxev oxt nwg ănă xifv Naovvoxi nogxav âiă xrjg ânolag fffielg ânegdoafiev xă fieydXov xelyog (xă onoîov Zrjqirjvxov âvofidţexai) xai ănă xifv ăxgav roii fieydXov xelyovg ânov ăg-Xi’ţei ănă xifv âdXaoaav ăxxdi nogxaig elvai eig xă fieydXov xelyog ăia xăv oTiolwv Ttegvovoiv oi âidoo(m> oiize ănd zd SifiTrfjqi oSze and ăXXa fiaalXeia Siozi zd fiaalĂeiov zov Kizdt eăgloxezai elg zfjv Sxgav xal elg zifv âgxi/v zfje ăvazoAfje xal nr/yalvei elg ztjv /learj/ifiglav xal xavdva fiaolXeiov Siv oi/uhvezai. “Ezţi xovză âoâv zd Xr\\mfjQi /idhoza elg zd /isya-Âcâzazâv zovg xdazQov Sidzi âno zd ’AX-/maţi/v xal ă/ifj elg zd ozăfia zov iljovoav ol TţjovxCegot ol ăcpgixol, zrjg Kizatag ăv-âgconoi, xal elg zfjv xogvcpijv zov xdâovzai P- 348 ilacpiăg Towyovooi xal ixeîvoi1) ol Towyovoot yagdxţi xavevov Siv nhîgtd-vovoi xal elg aâzfjv elvai âaoegol zonoi xal Şowâ. ’O S-og elg zd deţidv fligog zov ’Afiodg nozafiov evag xdnoiog noxafidg ZivydX ol di KizaUeîg xal Mnoyâăvoi ăn’exeîvov zdv zdnov ânov nicpzei pioa elg zdv ’Afiovg ovofidţovaiv eva ovo/ia xal Scog zfjv âd-Ăaooav zov ’A/iodg nozafiov Eavyăg fj Bovygd. ’Afiif elg zdv Zovyăg nicpzei fieoa eva noxdfit Naovv xazâ zd ânolov elvat noXXă x azgdza ănd zd Negxtjfjvaxi negi zdv Naovv âxâfu elg zd Naovv nicpzei iva nozâfii Kâgya. Kal âttfyovvzai Szt n&g elg ixeîvov zdv nozapdv elvai xdnotov xdozgov zrjg KizdXag xal fieoa zov xdâovzai nolXalg yihdSeg âvâgdmarv diă zfjv cpâiaţiv ănd s’au plâns deoarece pe Zia locuesc supuşii Chinei. Şi pe lângă acest râu şi pe lângă Singal sunt mulţi struguri sălbatici din care se face vin şi sunt şi pe lângă Singal1) şi pe lângă alte râuri şi deasemenea pe lângă Amur. Iar pe lângă râul Zia sunt păduri şi munţi de amândouă părţile. Şi dela fortul Albazin, după ce treci de vărsarea râului Comar, până la gura râului Zia, faci o săptămână, plutind pe Amur în jos. Al treilea pe partea stângă a fluviului Amur e un anume râu care curge foarte repede şi vine acel râu deasemenea din munţii Lenei; la gura lui trăesc Ţuţerii agricultori, supuşii Chinei iar la izvorul lui şed Tunguşii cu cerbi, şi acei Tunguşi nu plătesc nimănui haraci. Pe lângă acest râu sunt locuri păduroase şi munţi. Al patrulea pe partea dreaptă a fluviului Amur este un oarecare râu Singal; Chinezii şi Bogdonii, din acel loc unde se varsă în Amur şi până la mare, numesc râul Amur cu numele de Sungar sau Vongra. Iar în Songar se varsă un râu Naun pe care sunt multe sate chineze şi de ale Daurilor; şi seamănă tot felul de grâne. Iar în râul Naun se varsă în râu lai pe care locuesc Targacinscii, supuşii Chinei şi pe acest râu este un drum dela Nercinsk la Naun. In Naun se varsă şi un râu Korga. Şi se spune că pe acel râu este un oarecare fort chinez şi că într’ânsul stau mai multe mii de oameni spre pază împotriva oamenilor Ruşilor. J) Adaos pe margine: ol ânoîoi ţevyow tă iAdepta (cari înhamă cerbi). www.digibuc.ro 275 NICOLAE MILESCU SPĂTARUL 45 zovg ăv&gănovg râtv 'Pcoooăv. Kal ănâ zijv ixŞohjv zov Erţyydlr) icog ixelvo zâ xdozgov SiÂozTj/M Mo if}8o/idSeg xal ănâ ixelvo zâ xdozgov Icos flaoileiag zfjg KizdXag nayalvovai ni ăylrjyoqo negnd-zrj/xa elg Sixa Jjfieqag, âfiij ănâ râ ‘Al-fmaţrjvoxi vtjol icog râ oropa tov Stpy-ydhj xdzco nlicovzag xarâ z6v ‘A/zoâq nazanâv Svo iftSo/idScov xal elg zoâg ăne-gaonivovg xalgovg xal %gdvovg elg zâ p. 349 ozd/M zov Zr/yydXrj nozapov fpcav evag ndlefxog ândvco elg zâ vegâv dvdpeoa elg zovg KizaXXetg xal zoâg Kaţczxovg xal zoiig Aaovyovg xal âzţdxtoav ol KtzaXXeîg zâ fieydla xatxia zăv Kaţdxcov diozi elg zoâg Kiza'cXelg fjzav xagdfha nevfjvza xal xdzegya xal ăndvco zovg zjzav roma SŞco ănâ zâ pttxgă xatxia, zăv Si Katdxcov zâ xatxia fjzov cbg Scbdexa xal jiâvov eva icpvye xatxi xal cbg âtaxâoioi ăv&nconoi xal elg ixelva zâ xatxia ioxâzcooav xal nevzaxoolovg âv&gconovg. Kal ixeîvog 6 nozapâg Zrpyydlrj xazâ nollâ nsydlog xal zqi%ei ănd zrjv igrj/xov zăv Aaovgcov xal elg avzâv nollâ ozaipvllia xal ot/id zov xd&orvzai %cogiăzai zfjg Kizaîag ăv&gconoi dlovâev. Şi dela vărsarea Singal-ului până la acel fort e distanţă de două săptămâni şi dela acel fort până la capitala Chinei, mergând repede, zece zile. Iar dela insula Albazin până la gura Singal-ului, plutind în jos pe râul Amur, două săptămâni. Şi în timpurile şi anii trecuţi, la gura râului Singal a fost o luptă navală între Chinezi şi Cazaci şi Dauri şi au sfărâmat Chinezii caicele cele mari ale Cazacilor fiindcă Chinezii aveau ca la cincizeci de corăbii şi galere cu tunuri, în afară de caicele cele mici; caicele Cazacilor erau ca vreo douăsprezece şi numai un caic a scăpat şi vreo două sute de oameni. Şi în acele caice au murit şi cinci sute de oameni. Şi acel râu Singal este foarte mare şi curge din pustia Daurilor şi pe lângă el sunt mulţi struguri şi lângă el locuesc pretutindeni ţărani, supuşi Chinei. ’O e' elg zâ Şei iov pegas zov noxapov ‘Apoâg eva nozdfu ’Ovoovg xal zqi%ei ixelvo zâ nozdfu ’Ovoovg ănâ zfjv lâlav 4d%rp> âpi) elg tâ ozofia zov xd&ovzai ol TCovzCegot %cogiăzai ăv&gconoi zrjg Ki-zdXag, ăfiij elg vfjv xogvcpijv zov nolog vâ xd&szai ăyvcbgiozâv iozt, Kal atfid zov zdnoi ânov onelgovot zâ aizdgt xal ănâ ixelvov zâv nozapâv Ovoovgy Sitjyovvzai xdnoioi Szi năg negmazovoi Siâ pioov zăv ilăv icog zâv psydlov nozapâv xal âvofidţovoiv of im%ăgioi ixelvov zâv no-zapov Szi elvai 6 peydlog ‘A/xoâq xal dxelvog 6 nozapâg xarâ nollâ peydlog nliov /ueyalifzegog ănâ zâv ’Aftoâg no-Zapâv xal nicpzei ftioa elg zijv Sdlaooav ixelvog â nozapâg pi xc (recte ■ăed;.). 3) Pe marginea foii, cu caractere latine: DEVS. *) Mai întâi a fost 3»'ii,wv; ultimele două litere au fost şterse apoi cu cerneală roşie. www.digibuc.ro 52 CONSTANTIN C. GIURESCU 282 acesta minunat, un Dumnezeu să aibă trei feaţe au obraze au staturi. Foarte iaste lucru minunat întrebarea aceasta, taina acea necuprinsă a svintei troiţe, însă după cât ajungem mintea pămintească şi cuget slab foarte cu inimă curată şi cu suflet gata ascultăm taina aceasta, fiind depărtat de toate lucrurile pământeşti întru tot curat ascultă. Arătatu-ţe-am mai sus cum Dumnezeu iaste necunoscut pentru căci zicem că iaste necunoscut pentru căci că firea lui Dumnezeu nimea nu poate să o ajungă nu tocma cu cuvântul, ci nici cu cugetul. Pentru aceaia cât cunoaştem iarăş den darul dumnezeesc, ertăm şi zicem aşa: Soarele unul iaste la vedeare iară trei feaţe are pentru căci iaste vasul soarelui şi iaste raza soarelui şi iaste lumina soarelui, iată că iaste un soare f. 269 v. şi are trei staturi pentru căci iaste vasul soarelui unul şi la raza iarăş iaste a doao care pogoară asupra pământului şi iaste şi lumina a treia care luminează prin locuri umbroase şi fără de rază, deci iată că zicem trei obraze: vasult raza, lumina, iară nu zicem trei sori ci un soare zicem şi iarăş zicem nu cu un obraz ci cu trei obraze. Pentru căci că te vor întreba câţ sori sânt în ceriu, vei zice: adevărat cum iaste unul; iară să te vor întreba: câte obraze au feaţe are soarele, vei zice că are trei: vasul său şi raza şi lumina. Şi cugetă şi pentru Dumnezeu că unul iaste iară în trei feaţe iaste, părintele şi fiiul şi duhul sfânt. Insă cum vei zice: cum în ce chip la conoştinţa noastră iaste un soare în trei feaţe, aşa iaste un Dumnezeu încă în trei feaţe şi închipuim aşa dumnezeirea cea neînchipuită: Părintele să închipuiaşte vasul soarelui, fiiul să închipuiaşte razei soarelui iară duhul sfânt să închipuiaşte luminei soarelui şi aşa să zicem soarele are vas, rază şi lumină, iară un soare iaste şi nu 3 şi iarăş ne întoarcem zicând: La soare vasul şi raza şi lumina sânt toate neusebite pururea căci nu se pot înpărţi una de alta. Aşijderea şi la dumnezeire neosebit iaste şi au fost şi va fi părintele şi fiiul şi duhul sfânt pentru căci nu să osebesc: un soare iaste însă în trei feaţe, un Dumnezeu iaste însă în trei feaţe. Şi iarăş vasul soarelui naşte raza şi scoate lumina, aşa şi Dumnezeu părintele naşte fiiul şi cuvântul său, scoate duhul sfânt şi-ţi deschide auzul foarte cu înţelepciune. Raza soarelui pogoară din ceriu asupra pământului şi nici dentru vasul soarelui său să osibeaşte, nici din ceriu, nici de pre pământ, ci iaste x) tot odată şi în vasul soarelui şi în ceriu şi pre pământ şi pretutindenea, nici de sus nu iaste osebită, nici de jos. Intr’acela chip şi fiiul şi cuvântul lui Dumnezeu pogorî pre pământ şi nici dela părintele Dumnezeu lipsi, nici din ceriu, nici de pre pământ şi pretutindenea. Şi iarăş zicem, cum în ce chip lumina soarelui iaste şi în vasul soarelui şi în raza ^soarelui şi în ceriu şi pre pământ şi *) *) In ms, greşit: iase. www.digibuc.ro 283 NICOLAE M1LESCU SPĂTARUL 53 întră şi pren case şi pren tot locul luminează şi nu lipseaşte de nicăirea şi încă şi cu părintele iaste şi cu fiiul şi sus şi jos luminează pre tot omul după cum zice Pavel apostolul vasul cel ales, cum duhul sfânt toate le cearcă adâncurile lui Dumnezeu şi alte toate. Şi iarăş în ce chip nu ştim pre Ilie prorocul, în ce chip şi cum au fost, iară deaca vedem faţa zugrăvită în icoană, atunci puţinei cunoaştem pre prorocul acela, în ce chip au fost, măcar că nu iaste icoana... www.digibuc.ro CUPRINSUL Pag. Introducere.................................................................. i Descrierea Chinei..................................... . .'.............. 4 Traducerea greacă a Descrierii Chinei .................................... 11 Traduceri în româneşte ale 0°^: Oc-j> J)o Ş tyot! o U 7 +1 ~Vl <\*-Cx— O 1 i r / _ cnj^yjs > ^7 j^t.y^-5- CC£\4'^«of ~3*Ct'X**-v£\o/> rr^f o Cx^r-r-o rTTot-£7-w^'' Ju'^y‘t-J\,>^ ’ 'l*ŞeXm‘> 1 ,vt^r sL*.*tc, J^uicma-fj **sj / c*- c—rr, &*4 7--v ^ ^ v*.^' 4J 3s4Srn~ţ.t J^70 _Sar$4r'~0 ^L > ^ J^-' 9-> £«. 2j c»^,, _z? ^ 1 ^cn,'5?^ ~5?T'*,i Awt ^ lve^ c^“’r j?v~? 'y^u>c>^ , • oLl. ' , c < /? ^n L ■> y cy^. ^ «.g^. ^ •v /, J J 'J3 C>v>4w w^2^- , ^ ja’ ‘O-'-fa'fr? c*fX^ fl.'^t „Xj_^ A' „vx Pagina 344 a manuscrisului Russo. 4. iţ . • — Memoriile Secpitmii Istorice. Seria III, Tom. F//. www.digibuc.ro Constantin C. Giurescu, Nicolae Milescu Spat l %' ' T**~ f^l 4, at&gş, ■ Sai^S^ ^^-s«v «Vav;«-v A,*’"jwRrrtnj]A,iiWE itmfrHbi fuDoHifiMi irnpu JdT . vtnhivh HWiUlflitlUt WIDHITlfAHhlVl mwr£UKfâi-Ot?nmilCŞ—*r_ 1 £tuSvi'a’ 10/imfllfe.Mraurfexi u4rvimpraarfcHJţch ^ eoilHci^ş’Mouimxpyţiim?^^ % vi ,/M wtiHiiCiAWiUHia (YiiioMsUViranj- neAAHHklJtlLffliiaHt Ijjf K TroihiA foCtik CAM^ţChi^, t cmecfif) '1 A, |M uj'iamu. wcuMi î7cj MW!rirnflrA1i0\uw uMîl J^rT-s \\ y / n/ttîi rna.hu}~Z\>\$ixLaiu.' vu>2A^j c£v ^ f v>iafmn ii ujl utm>ÎL uwihi u{^tfarfHt^^vi^k £,z$ fîMFnJ J‘7 ^«hoj leTumă., « iftWUtW )Aptt CflOiMlfJlwkis ' MMktWflntAfp/iflîaif/îtDk'l. y ((urrWMiUKV O S^MW fcWi? fîFWlLflilfîiCflaWtîimilV- ş^îAKH’uifltkK u AamiiH'iUaloj ţjtfMxŢlpfWLUuh HKuoAflk CnaâiTj?iit.I!wwujHi'Hk. j( j , (nmatfcii, cCfîtvl uie(H ' nonwmjLM'ksL’i JOkxHHA' V'7 WWţ, i £'‘hmihc’kH«u\mAu4.u£ UodmţJ/mJlîa IsUs | W£^0(itflffc Affema infHiAVwîHîu^r^ -----J * oj (cAoaWjx Aum, npfhiioAjfTwĂ^/iii o i .ic$şciMp\ Muj\ „ŢigfymoAi^TutiM^g / x_________=4- i f Titlul manuscrisului slav no. 35 dela Biblioteca Naţională din Paris. A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Serici III, Tom, VII, ,. ., wWw.digibuc.ro Constantin C. Giurescu, Nicolae Milescu Spătarul. K. ^mfynrkrnu^^uil -rtC/i*»*# rf ^ 't'marnZai, nc'mo-J . J, _ 7. , / ^ /n ?xft Jp» ^ £ ?> r-777^' JT C?/ —-----—---J—JLJLJL-rJfasr» ,t,ro^,.AT 7 •*# Tf 7- 0«y f‘y>c«Zj,»ncmfiil£„lftx't Anii, 1. £v 7 / J ?>% 2 O V3'* ^yl«* fudmc^ {a. ^ >ifl t** ?* / ' r >i „ ., >. -> J J i _ °Evj fic"* aisKi«t7, *1 a*Zma*t»o* , ^ ,/ r ’ ,/ r f , a / j fw^* -y*» m£, »n^ fQ£ OfV^V ‘7xJm‘ ’ «*- J^d, r , ^ (S oj. 'V ? H" -* ^ L n 4^ ^ ~ / V fh+ă* u* frttiSt CI plntcb S?**^nc * */**?#* F^^l/ ^ 7 ,? A 7 <*.7.- ? ft’ ‘ *&"* ttl£t jtr^AU cAJt^I AtytâZj^ ,' -A- 'mt ^ ™ £t? i'1’ <7^ C7>"' / , q T’t nâo ,/7,w„, fm/, ,i^CeiJmtf* Jiţj'.iin.j&aM C^ml nyi^mt W n*«y,u’rffc -TŢ'ff"v'V,r«fytJţ.L. ^,fj0 noi aicea* •. v Av«/V/ ,{Îstl —h ^ ~« ^ ^ C 7 71 / ^ îs|7T<«t’< iiASlim£(^ţi£t e^ccimt \C.im n' ^ -1 ^T. 7 «/ __ ^s, , t, , J J ,J C'i fi"i snnTtCt TUmixxxkdrî C;A‘" ^ ’ ? ‘'"'^ ' in*»i u*L*^,(t/7?jTvir7Z<» AC^»mi/Tîw ^t-h ţjirzbma ^{rno* *iti*£ouA.in% 2 * - ^ ^ ^ -j i ^ /s a-j ^ ^j t H ,>h V (7Z Z 2p «ji Co^rub / A ” cd ? 7 a.aî mamitcS'rtta. of , ,ev Anunţ >atn( aiuVno J 0. n ' KiiiDuou-B atmf'iuiui^nTV \ sAhniifK i? !0 ^ e? I ^ ^ l' ' n JL [*> O ' 1 rif pn?t nrn« uiuduout, ficaz^-i tiZnl^n^rb \xţţji,H‘£Sl Jr fin/rT^ a iciocutlt c ifij &.&£ Tl r tt H (Tlei/H A 1‘iii'Af'h ftltS » "2 rf'iii t7I# Ut / <2 (/T—| y, ‘‘*\ , ® ^ Cw~* /T*. ^ y—» T T 7 >5 * ^ 0 »î H / <»X O ' ; V* , O •> -V , /r?^% txzbîh uhtt,iiâu>0-1j£ c I ehx^i h » \ <'TC3.2D?iS*Zf <*«£». S^. Oe*aiAi ^ L £\ 1/ ^-2- ,7 ^ ij' 7 p I ^/^ - —2- * y **P* 1 mm** “ iP-cuTZi^eKC* '»o£y>iA& o jw'faau i c? / <ţ k -s / y^~? j <72- z ^ f ,j> » /" ^ }»«Wi7itytai»J»»«A {-OAţ*** ifami ui tvjni ’gLa^u l«l4m^)n (tîvf* Folio 269 a manuscrisului român no. 494 dela Academia Română. E!. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III Tom VIL Www.aigibuc.ro Constantin C. Giurescu, Nxcolae Milescu Spătarul. VI ^ ^ . i'JJ'sf27°^ ^My?v /} VJ ^ / '"J" ST (JlPJc^cj ^-y U^ylA îy 2 rtj$' 3y "V Pagina 332 a manuscrisului grec no. 58° dela Academia Română (Autograful lui Nicolae Tvlilescu.) A. R. —- Memoriile Secţiunii Istorice Seria III, Tom, VII, www.digibuc.ro CONTRIBUŢII NOUĂ PRIVITOARE LA FAMILIA BOIEREASCĂ BUHUŞ DIN MOLDOVA1) D E ŞTEFAN METEŞ MEMBRU CORESPONDENT AL ACADEMIEI ROMÂNE Şedinţa dela 22 Maiu 1926 I In timpul din urmă istoriografia românească, prin munca unei întregi pleiade de istorici de seamă, dar îndeosebi prin cercetările ingenioase şi extraordinar de bogate ale d-lui Nicolae Iorga, a luat un avânt puternic, călăuzită de o concepţie mult mai luminoasă şi mâi cuprinzătoare, în acelaş timp însă mult mai grea pentru acei care-şi închină toată activitatea lor descoperirii trecutului românesc. D-l Iorga, adânc cunoscător al istoriei universale, a adus nu numai concepţia nouă, ci a proiectat din afară, din istoria altor popoare europene, mai culte, imense raze de lumină asuprâ vieţii româneşti din trecut âşă de sărăcăcios în informaţiuni—nu în fapte, pe care noi le făceam cu prisos, dar nu le scriam —, încât astăzi istoria românească ne apare în atâtea şi atâtea puncte de vedere esenţiale cu totul nouă. Astfel am câştigat informaţiuni bogate şi preţioase nu numai asupra faptelor ce-am săvârşit pentru păstrarea noastră ca neam, ci mai ales asupra acelor pe care le-am făcut pentru alţii, căci nu-i un popor în vecinătatea noastră căruia să nu-i fi împărtăşit larg roadele culturii, sau să nu-i fi ajutat * *0 Studiul acesta, scris în timpul răsboiului (Ianuarie) 1915, când eram învăţător în comuna mea de naştere Geomal (lângă Teiuş), apare după multe peripeţii, abia acum. L-am lăsat în forma lui dela început. Informaţia documentară a fost adunată în primăvara 1914, când făceam studii la Universitatea din Bucureşti. Adaose şi rectificări am făcut numai acolo, unde mi se impuneau prin noile studii şi documente publicate dela 1914 încoace. az A. R.—Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III, Tom. VII. www.digibuc.ro 2 ŞTEFAN METEŞ 286 sincer braţul vânjos al ţăranului român. Noi n’am trăit numai pentru noi, ci am avut un mare şi însemnat rol de istorie universală, şi momentul de astăzi cere mai mult ca oricând, să scoatem la lumină acest rol important, şi contribuţia noastră în folosul tuturor popoarelor ce ne înconjură. Pentru aceasta trebuie întrebate în toate părţile şi necontenit: pământul, monumentele, arhivele şi bibliotecile publice şi private ale acestor ţeri, care ne vorbesc şi astăzi în măsură aşâ de mare despre, noi, încât, adeseori nici nu bănuim câte lucruri nouă putem descoperi1). # # # Până şi limba noastră se întrebuinţa în trecut într’un cerc cu mult mai larg decum se crede astăzi. Ea eră de fapt în veacul al XVI-lea la sfârşit şi în al XVII-lea un fel de limbă diplomatică în Orient. Slujbaşii înalţi ai împărăţiei otomane scriau scrisori politice în limba românească către stăpânitorii sau dignitarii mari ai ţărilor creştine, şi doriau ca aceştia să le răspundă în româneşte. Aceasta e fără îndoeală un fapt foarte însemnat pentru rostul nostru în Orientul Europei. însemn aici câtevâ cazuri: Ali-beiu din Tighina Basarabiei scriâ româneşte, pe la 1580, starostelui polon din Raşcov 2). Mehmed-Paşa Satârgi, Serdar al oştirii turceşti, scrie în Februarie 1597 o scrisoare în româneşte lui Ioan Zamoyski, Cancelarul Poloniei, pe care i-o traduce în leşeşte Logofătul român Luca Stroici 3). Ali-Paşa Maghiaroglu scrie în Iulie-Octomvrie 1613 cinci scrisori politice în româneşte către Saşii din Braşov4). Elena, Doamna lui Matei Vodă Basarab, scrie la 3 şi 23 Ianuarie 1633 româneşte lui Gheorghe Râkoczy I, într’altele în scrisoarea dintâiu l) Nu de mult a apărut un document de-o mare valoare istorică din 1214, în care se amintesc Români între râul Bodrog şi Tisa în comitatul Zemplen din nordul Ungariei ; aceasta dovedeşte iarăş cât de zadarnică e teoria celor cari aduc pe Românii în Ungaria în sec. XIII din Peninsula Balcanică. (Adalekok ZempUn vdrmegye târtânetfhez, Satoraljaujhely, XX (1914) No. 3). *) Iorga, Basarabia noastră, Vălenii de Munte, 1912, p. 42, ’) Hurmuzaki, I, Supl, II, p. 416, No. CCXIV; N. Iorga, Scrisori de boieri, Vălenii de Munte, 1912, p. 34, No. XXV; 4) Publicate mai întăiu în revista Foaia pentru minte, inimă ţi literatură, Braşov, 1848, No. 21 (Maiu 24), apoi în Uricaritd, IX (1887), pp, 435—40; Transilvania, Sibiiu, XVII, p. 1 şi urm.; şi N. Iorga, Braşovul şi Românii (Studii şi documente privitoare la istoria Românilor, X), Bucureşti, 1905, pp. 286—289. www.digibuc.ro 287 CONTR1BUT1UN1 NOUA PRIVITOARE LA FAMILIA BUHUŞ DIN MOLDOVA 3 aflăm următoarele rânduri:«Şi aşa ne-au scris Măria Sa Paşa [Abaza] la noi, cându veri scrie Maria Ta la Maria Sa, să nu mai scrii ungureşte, că n’are acolo cine citi cărţile ungureşti, ce să scrii Maria Ta sau turceşte sau rumâneşte, să poată înţeleage Maria Sa de toate» *). Acestea ne lămuresc îndeajuns. * # * Vecinătatea şi necesitatea istorică ne-au îndemnat şi silit în decursul veacurilor trecute să stăm — amândouă Principatele române — în legături strânse şi zilnice cu Ungaria şi Ardealul. Aceste legături sunt studiate în parte, n*aşi putea zice în cea mai mare parte, cu toate documentele nouă şi studiile bogate ale d-lui Iorga în ultimii douăzeci de ani. Nu-i bibliotecă a unui nobil ungur mai de frunte, în care să nu aflăm ceva nou privitor la trecutul nostru. Puţine oraşe sunt în Ungaria şi Ardeal ale căror arhive n’ar putea contribui cu ceva interesant, dacă nu însemnat la cunoştinţa vieţii româneşti din trecut. Nu mai vorbesc de bibliotecile mari publice, care toate îşi au marea importanţă pentru cunoaşterea istoriei româneşti. Zeci de tineri harnici şi înţelegători n’ar fi prea mulţi pentru a-1 adună, rândul şi studia amănunţit tot materialul istoric inedit din aceste arhive şi biblioteci amintite. Istoricii români din Ardeal şi Ungaria ne-au dat până acum un material inedit foarte redus ca cantitate, şi date fiind împrejurările grele în care îşi fac pregătirea prin Universităţi ungureşti, interesul lor pentru cercetări istorice general româneşti e scăzut într’atâta încât lucrări ştiinţifice mai întinse şi mai adânci—originale — nu apar de loc2). In biblioteca Academiei Române se află o diplomă de o deosebită însemnătate. Aceasta e diploma de nobil ardelean a lui Lupaşco Buhuş dată de Mihail Apaffy I în 1676. înainte de a vorbi despre ea şi împrejurările în care s’a dat, trebuie negreşit să ne punem întrebarea: oare au mai dat Principii Ardealului *) Columna lui Traian, 1874, pp. 170 — 1; N. Iorga, Studii fi documente, IV, p. CCXXVI, n. 1. Vezi şi spusele lui Ioan Kemâiy, general, apoi principe al Ardealului, din 9 Iulie 1652, în Hurmuzak:, XV, partea II, p. 1209, No. 2270. 2) Vezi despre legăturile Ţerilor-române cu Ardealul pănă la 1650 şi studiul meu, Cronica popii Vasilie din Şcheii Brafovului c. 1650 în revista Drum drept, Vălenii de Munte, 1913 (I), No. 3, pp. 165—188. 21* www.digibuc.ro 4 ŞTEFAN METEŞ 288 astfel de diplome nobiliare boierilor noştri în trecut, de ce au dat şi câte cunoaştem ? întrebarea aceasta este foarte naturală, şi cred că merită să mă opresc puţin asupra ei, fiindcă până acum nici unul dintre cercetătorii trecutului nostru nu i-a dat o atenţiune deosebită. Diploma de nobil ardelean se dădeâ din partea Regelui ungar până la declararea Ardealului de Principat independent, apoi din partea Principelui unui boier din Ţara-Românească pentru diferite servicii făcute în vremuri grele sau la «rugăciunea sfetnicilor săi», şi la stăruinţa Domnului muntean prieten şi vecin. Boierii din Moldova treceau în Polonia şi acolo erau ridicări de Rege în rândul nobililor poloni. Eră exact acelaş lucru din zilele noastre, când miniştri recomandă Regelui pentru decorare o persoană distinsă sau mai puţin distinsă în vieaţa publică, sau regele recomandă regelui-împăratului-ţarului prietin şi vecin sfetnicii săi. înainte de Lupaşco Buhuş cu 18 ani, Gheorghe Râkoczy al II-lea, prin o diplomă din 13 Septemvrie 1658 ridică la rangul de nobil pe Traian (= Drăghici) Cantacuzino. Diploma ni s’a păstrat în traducere românească în Genealogia Cantacuzinilor alcătuită de Banul Mihai Cantacuzino x). Drăghici ajunsese sub Mihnea Vodă al III-lea Logofăt, şi a fost trimis în misiune de Domnul său la Craiul Râkoczy. Când însă Mihnea-Vodă, la 16 August st. v. 1658, încearcă să prindă pe Constantin Postelnicul Cantacuzino şi pe ginerele său Pană Filipescu ce se aflau «la satele lor dela munte, pe apa Prahova» 2), Drăghici trece împreună cu ei în Ardeal, unde stă şi câtăva vreme 8). Dejâ de mai înainte, la 28 Februarie 1655, Râkoczy le dăduse voie, să se aşeze neconturbaţi de nimeni în Ardeal 4). La 1662 Drăghici Cantacuzino cumpără cu o mie de floreni satul Cuciulata din Ţara Făgăraşului dela principele Apaffy pentru a aveâ unde să se adăpostească cu ai lui5). Sunt cunoscute legăturile strânse prieteneşti ale bătrânului şi bogatului boier muntean Constantin Postelnicul Cantacuzino cu Saşii şi *) Ediţia N. Iorga, Bucureşti, 1902, pp. 103—5. *) Stoica Ludescu în Magazinul istoric, IV, p. 349. 3) O scrisoare în ungureşte a lui Traian Cantacuzino din Bucureşti la 26 Martie 1660 către Mihai Hertnann judele Braşovului în Archiv filr siebenburgische Landes-kunde, Sibiiu, XXII, pp. 571—2. *) Iorga, Genealogia Cantacuzinilor, pp. 92-3, 105-7; acelaş, Studii fi documente, iv, pp. 32-3. h) Meteş, Moşiile Domnilor fi boierilor din Ţările române în Ardeal fi Ungaria, Arad, 1925, p. 75-6. www.digibuc.ro 289 CONTRIBUŢIUNI NOUA PRIVITOARE LA FAMILIA BUHU$ DIN MOLDOVA 5 nobilii unguri din Ardeal, cari n’au decât cuvinte de laudă şi de părere de rău la moartea silnică a vrednicului boier l). De sigur la îndemnul acestor prietini ai boierului muntean şi familiei sale, a dat Rdkdczy diploma de nobil ardelean fiului său Drăghici, ceeace ne spune şi Principele, că «după rugăciunea unora dintre ai noştri sfetnici şi. .. pentru credincioasa slujbă ce ni-au arătat acel nobil Traian Cantacuzino din Filipeşti» — l-a făcut nobil pe el şi pe toţi cei ce se vor trage dintr’însul. Semnul nobiliar e acesta: «calpac ostăşesc albastru, în care se află coroana împodobită cu multe feliuri de pietri scumpe, din care coroană iese un leu cu limba scoasă, ţiind un paloş gol în care este înfipt un cap al neprietinului, şi deasupra coif ostăşesc, iar deasupra coifului, coroana crăiască împodobită cu pietrii scumpe, care acest (semn) este încunjurat cu mai multe feliuri de flori. Noi dăm lui voie să poarte acest semn de nobilitate, după obiceiul celorlalţi nobili, ce-1 întrebuinţează pre-tutindenea, atât la oaste, cât şi la jocurile de suliţă, la ceartă, la toate deprinderile ostăşeşti, şi la adunările nobililor, la pecetie, la jale, la covoară, la inel, la calcan, la cort, la case şi la mormânt. Asijderea îi dăm- voie să se folosească de toate proterimile şi privileghiurile după cum se folosesc şi ceilalţi nobili ai Principatului nostru Transilvania şi acei din Ţara-Ungurească». Vestitul boier muntean Vornicul Preda din Brâncoveni încă înainte de Traian Cantacuzino îşi va fi avut titlul sâu diploma nobiliară dela acest Râkoczy al II-lea, căci iată ce ne spune în August 1657 Paul de Alep: «El (Preda Vornicul, în casele ospitaliere ale căruia a petrecut multe zile bune diaconul grec) e acum în Ungaria să clădească o mănăstire, căci Craiul îl iubeşte foarte mult şi-l numeşte tată; se crede că posedă mai multe proprietăţi în această ţară»2). De fapt şi avea. RăktSczy îşi amanetase la 1653 moşia Sâmbăta de sus, din Ţara-Făgăraşului, pentru 1800 ughi la Preda Vornicul, care a şi rămas * *) a) Ioan Klein tipăreşte cu un răspuns disertaţiunea lui Martin Abbrich, De inura-tione tanctorum la Braşov în 1655 şi o dedică marelui boier muntean Constantin Postelnicul Cantacuzino. Seivert, Nachrichten von siebenbilrgischen Gelehrten, Pressburg, 1785, cf. Iorga, Mărunţişuri istorice culese în Ungaria, Budapesta, 1904, p. 24 (extras din Luceafărul), Despre legăturile Cantacuzinilor munteni cu Ardealul vezi şi studiul meu, Şerban-Vodd Cantacuzino şi Biserica românească din Ardeal, Vălenii de Munte, 1915, p. 54; şi aici apendice. *) Emilia Cioran, Călătoriile Patriarhului Macarie de Antiochia la 1653-7, de Diaconul Paul de Alep, Bucureşti 1900, p. 198; şi N. Iorga, Studii şi documente, IV, p. 127. www.digibuc.ro 6 ŞTEFAN METEŞ 2ŞO apoi în stăpânirea familiei sale Brâncoveanu până în veacul al XlX-lea i). De sigur îşi va fi avut diploma de nobil şi acel Marcu-Vodă, fiul lui Petru Cercel, care-şi trăise vieaţa prin Ardeal şi-şi luase de soţie pe o maghiară Drusiana Bogâthi, fosta soţie la doi nobili unguri: Andreiu Barcsai şi Francisc Vas de Czege 2). Fraţii Movileşti: Ioan şi Gavril încă au intrat în rândul nobililor Ardealului, în mijlocul cărora au trăit, au visat Domnia Moldovei sau a Ţârii-Româneşti, şi au murit. Pe cel dintâiu dieta din Bălgradla 1630 îl împământeneşte «fiind dintr’un neam de Voievozi cinstit — zice actul — Măria Sa nu va fi un membru netrebnic al patriei» 3); i se dă moşia Monor, un sat lângă Bistriţa 4). Gavril s’a căsătorit cu fata unui nobil ungur Elisabeta Zolyomi 6). In veacul al XV-lea şi al XVI-lea mulţi dintre fiii Domnilor maziliţi sau dintre pretendenţii cu «os de Domn» se refugiau în Ardeal, cu gândul că mâine vor puteâ ajunge şi ei în Scaunul unde fusese nu de mult tatăl, fratele sau ruda lor. Pe unii norocul îi favorizâ, cei mai mulţi rămâneau între aristocraţia Ardealului în rangul căreia ajungeau prin bunăvoinţa Regelui sau Principelui. Astfel au fost: Blasiu Havaseli din Muntenia crescut între nobilimea maghiară, căruia regele Poloniei Ştefan Bâthory îi dă la 1584 două moşii în comitatul (=judeţul) Cluj: Kordgy şi Papfalva pentru purtarea sa eroică într’un şir de răsboaie şi asedieri 6); Ioan Draculea de Bând (fiul lui Vladislav Draculea şi nepot al vestitului Vlad Ţepeş(?) a cărui mamă a fost din familia nobililor unguri Vas de Czege (1586) 7); acest Vladislav fiul lui Vlad Ţepeş (?) (1553) eră înrudit cu familiile nobile ungureşti: Barcsai, Kornis şi Gyulai 8). N. Iorga, Sate şi preoţi din Ardeal, Bucureşti, 1902, p. 153, n. 3; Meteş, Moşiile Domnilor etc. pp. 76-8. Un boier muntean: «Benedict Halmagyi» nobilitat în Ardeal de Gheorghe Rakoczy I la 21 Iulie 1639, cf. Revista istorică, II, Văleni, 1916, p. 87. *) B. P. Haşdeu, Columna lui Traian, Bucureşti, 1874, p. 133; Monumenta Hun-gariae historica, Budapesta, VIII (1867), p. 93. 3) Gorog Ferencz, A ket Rdkâczy Gyorgy fonhatâsdgi jâga a kit vajdasdg fSlott, Budapesta, 1904, p. 12. *) Neagoe Popea, Memoriile lui Ioan Kemeny, Bucureşti, 1900, p. 24. *) Ibid. Mai pe larg despre Ion şi Gavril Movilă în studiul meu, Moşiile Domnilor şi boierilor din Ţările române în Ardeal şi Ungaria, Arad, 1923 (Bibi. Semănătorul, No. 83-4). PP- 68-9. *) Columna lui Traian, 1874, p. 130. ') Ibid., pp. 130-1; Vladislav a avut şi un frate Ioan la 1535. 8) Ibid., p. 129. Reînnoirea diplomei de nobil, la 20 Ianuarie iS35> de regele Ferdi- www.digibuc.ro 291 CONTRIBUŢIUNI NOUĂ PRIVITOARE LA FAMILIA BUHUŞ DIN MOLDOVA 7 Copiii luiVlad Ţepeş, nepoţi (?) lui Matiaş, regele Ungariei, încă au ajuns cu toţii nobili în această ţară1). Negreşit că numărul boierilor români din Ţara Românească, cari au fost ridicaţi prin diplome la demnitatea de nobil ardelean este mai mare, dar până astăzi cercetările noastre istorice nu s’au îndreptat mai stăruitor în această direcţiune, în care de sigur vom află multe lucruri nouă şi interesante 2). # * # Voievozilor români, cari posedau moşii în Ardeal8), nu li se acordă nici un rang sau semn deosebit între nobilii Ardealului. Ei întrebuinţau ca semn al stăpânirii moşiei sau cetăţii stema Moldovei sau a Ţării -Româneşti, pe care o aşezau deasupra porţilor. O astfel de placă cu stema Moldovei săpată în poarta cetăţii, ni s’a păstrat dela Ştefan cel Mare, stăpânul cetăţii Ciceu. In secolul al XVI-lea, la 15444), când cetatea a fost dărâmată, placa a fost clădită în amvonul bisericii reformate din satul Uriul de sus. Pe placă se vede un scut cu capul de 'zimbru între semilună şi stele B). Gheorghe Sion, îndrăzneţul tânăr pribeag, ne spune în amintirile sale, că trecând prin oraşul săsesc Bistriţa, la 1848, a văzut, de-asupra unei porţi, săpat în piatră un cap de zimbru, ce memorează stăpânirea ultimă a lui Petru Vodă Rareş asupra acestui oraş 8). * * * Să vedem acum cine-i acel Lupaşco Buhuş, ce se poate spune despre nand pentru Ladislau Draculea de Sinteşti şi fratele său Ioan e publicată de A. Veress în Fontes rerum Transylvanicarutn, 1914, p. 248-9. ■>) I, Bogdan, Vlad Ţepeş, Bucureşti, 1896, pp. 68 şi urm., 133-4. 2) Logofătul Ioan din Ţara-Românească, aşezat în Ardeal, având moşia Cetea (lăngă Teiuş), a primit rangul de nobil de «Sebeşul săsesc» pe la 1589; cf. studiul meu, Moşiile Domnilor şi boierilor, etc. pp. 53-6; Hurmuzachi-Iorga, XI, p. 840 (la data 29 Noem. 1589). s) Vezi pe larg despre acestea studiul meu, Moşiile Domnilor şi boierilor din Ţările române în Ardeal, Arad, 1925, p. 95. *) Ştefan Meteş, înfiinţarea episcopiei de Vad, în Revista Ortodoxă, Bucureşti, (I), 1912 p. 20 şi n. 3. *) Kâdâr Iozsef, Tagănyi Kâroly, Dr. Răthy Lâszld, Szolnok-Doboka vdrmegye tnonogrdfidja, II, Deăs, pp. 379-86. *) Suvenire contimporane, Bucureşti, 1888, p. 341. Eră casa ^sasului Ioan Zidarul luată de Petru-Vodă. www.digibuc.ro 8 ŞTEFAN METEŞ 292 el, şi în ce împrejurări a căpătat acea diplomă de nobil din partea Principelui Ardealului Mihail Apaffy I-iu la 5 Martie 1676. Lupaşco e fiul lui Dumitru Buhuş, mare "Vistiernic al lui Vasile-Vodă Lupu. La 2 Februarie1), 7 şi 14 Martie 1667*), 12 Februarie şi 12 Octomvrie 1668 îl întâlnim ca vel Şătrar 3), la 21 Martie 1669 vel Ceaşnic4) la 26 Septemvrie vel Paharnic 6), la 25 Decemvrie acest an vel Jitnicer 6), la 6 Maiu 1671 semnează un act de vânzare tot ca vel Jitnicer7) ca şi în 1672 8), la 16 Maiu 1676 vel Spătar 9), la 23 Maiu acelaşan e vel Pitar10). Tot ce ştim afară de aceasta de Lupaşco este din cronica lui Ion Neculce. ) Muşte, III*, p. 81. *) II*, pp. 220-1 şi Muşte, pp. 81-3. 3) II*. p. 31. *) Românul, Arad, 1913, no. 95-6. *) Ion Neculce, II*, p. 225. «) III*, p. 84. ’) N. Iorga, Despre Cantacuzino, Bucureşti, 1902, pp. CXVIII-IX. E foarte probabil, că acea «Maria de fel Moldove ană» amintită ca soţie a lui Constantin Stol. Cantacuzino în Genealogia Cantacuzinilor din Buciumul, Bucureşti, I (1862), p. 561, să fie Maria, fata lui Alexandru Buhuş Hatmanul, pe care va fi cunoscut-o, sau va fi luat-o de soţie încă în vara anului 1672, când petreceâîn Moldova Stol. Cantacuzino prigonit de Ghica Vodă. Iorga, Un călător italian în Turcia şi Moldova în An. Ac. Rom:, XXXIII (1910), secţ. ist.pp. 56-7; şi Giurescu, Noui contribuţiuni, etc., pp. 5° şi 57-8. www.digibuc.ro 3« ŞTEFAN METEŞ 322 pe Buhuş Hatmanul şi l-au învăţat să mergă la Focşani şi să se ajungă cu boierii moldoveneşti, şi să le zică să fugă la dânsul în ţara Muntenească, că el le va purtă de grijă, să nu şeadă în Moldova, că Di-mitraşco-Vodă au făcut ferman să taie toţi boierii din Moldova, zicând că boierii au adus pre Leşi de au luat pre Duca-Vodă şi au prădat Bu-ceagul; şi ţine acel ferman ascuns, gata. Deci Buhuş Hatmanul pe poronca lui Şerban Vodă, s’au dus la Focşani şi au spus lui Gavriliţă Vornicul. Deci Gavriliţă Vornicul, cum au înţeles, s’au ridicat cu feciorii lui, şi cu alţi boieri din ţara de jos, cu câţiva, şi au fugit în ţara Muntenească la Şerban-Vodă». Trimiţând arzuri dela boieri la Poartă şi fiind Şerban-Vodă şi prietin cu Suleman-Paşa a mazilit pe Dimitraşco, şi a pus în locul lui Domn pe Constantin Cantemir 1). Aceasta e ultima amintire a cronicilor despre Alexandru Buhuş Hatmanul, care a murit la 1684 în satul Ruşi din Ţara-Românească. Câtevâ documente ne ajută să ne înmulţim cunoştinţele despre acest Buhuş. In Septemvrie 1674. vinde împreună cu soţia sa Alexandra moşia Bîdianul lui Vasile Gheuca treti Logofăt, care-i dă în plată şi doi cai preţuiţi drept 45 lei 2). Intr’un act, din 3 Iulie 1680, e numit pe lăngă Hatman şi pârcălab de Suceava3), iar într’alt document, tot fără dată, mai mulţi oameni mărturisesc despre hotarele moşiei Cri-veşti, ţinutul Romanului, a Hatmanului Alexandru Buhuş4). La 1682 Hatmanul Alexandru Buhuş, Toderaşco Cantacuzino şi Miron Costin ordonă sechestrarea averilor negustorului grec Alexe Balaban din Lemberg în pricina cu bogatul boier moldovean Gheor-ghe Ursachi Vistiernicul ®). La 2 Ianuarie 1683 e Căpitan 6), la 21 Martie acelaş an cumpără cu soţia sa dela «Carstâna, fata Gramei Stolnicul, nepoata lui Oros *) *) Ion Neculce, II2, p. 226; Nicolae Muşte, III2, p. S4. 2) N. Iorga, Studii şi documente, V, pp. 43-4, No. 204. 2) Uricariul, XII, p. 281 şi Bibi. Ac. Rom., doc. IX/45 (fără dată). Aceste două dregătorii de obiceiu se purtau împreună de aceeaş persoană. Vezi Condica lui Georgaki Logofătul, ediţia Kogălniceanu, 1872, III, p. 301 şi Hurmuzaki, XV1 la tablă; şi Erbiceanu, Mitropolia Moldovei, p. 4, Alexandru Buhuş a fost Hatman şi pârcălab al Sucevei dela 1674 pănă la 1683. Ghibănescu, Divanurile domneşti, etc. în Arhiva din Iaşi, voi. XXIX (1922), pp. 34-48, 206-212. *) Bibi Ac. Rom., doc._XI/i62, '-) Hurmuzaki, Supl. II2, p. 211. ') N. Iorga, Studii şi documente, V, p. 403. www.digibuc.ro 323 CONTRIBUŢIUNI NOUA PRIVITOARE LA FAMILIA BUHUŞ DIN MOLDOVA 39 Hatmanul, jupăneasa răposatului Statie ce-a fost Culcer mare» ocinele din Dădeşti şi Hotoreşte 1). Pomelnicul mănăstirii Bisericani încă îl aminteşte între sprijinitorii ei 2). Cu acestea am ajuns la a treia generaţie de Buhuşeşti din veacul al XVII-lea. * * * Dintre copiii lui Nicolae Buhuş cunoaştem trei: Gavril, Irina şi Ioan. Ga vrii la 5 Noemvrie 1685 efâ pârcălab şi mărturiseşte împreună cu fratele său Ioan Comisul, că maica lor a dat zestre satul Bohotin surorii lor Irina sau Iliana, soţia bogatului boier Manolache Ruset Clucer8). Irina a murit în 7 Fevruarie 1716 şi-i îngropată în biserica din Borzeşti4). Al treilea fiu al lui Nicolae Buhuş e Ioan. La 1681, sub Duca Vodă, îl întâlnim Comis al treilea 5); tot Comis era cum am văzut şi la 5 Noemvrie 1685 6). In August 1689 e mare Culcer 7), dregătorie care o poartă pănă la 1696 când aflăm Culcer pe Pătrăşcan8). Intr’un act, fără dată, e amintit ca biv vel medelnicer 9). La 15 Februarie 1690 îl întâlnim în Sibiiu împreună cu Petre Iuraşcu ca trimişi ai lui Constantin Vodă Cantemir. Aici, în numele *) Ibid., V, pp. 45-6, No. 213. Acte inedite privitoare la Hatmanul Alexandru Buhuş la Bibi. Ac. Rom., XLVII/184 (23 Martie 1679 Hatman); XLVII/187 (19 Iunie 1679); XLVII/190 (22 Martie i676(?)); XLVII/196 (16 Noemvrie 1681); XLVII/202-4. *) Uricariiil, XXIII, p. 369; iscălitura în facsimil a Hatm. Alex. Buhuş în Erbiceanu, Mitr. Moldovei, p. 4-5, No. X. s) Rosetti, An. Ac. Rom., XXVIII, p. 227 şi p. 229; şi Bibi. Ac. Rom., doc. LXXXI/89, 92. Iorga, Studii fi doc., V, p. 95, No. 87. Lista moşiilor boierilor celor mai avuţi în veacul al XVII în Moldova: Costea Bucioc, Nicolae Prăjescu, Dumitraşco Buhuş, Gavriliţă Costache, Gheorghe Ursache, Miron Costin şi Iordache Roset e publicată de Rosetti, Pământul, sătenii., etc., pp. 245, No. 1, 251. Cu toate acestea familii Buhuşeşti erau înrudiţi,. 4) Inscripţia de pe mormântul ei în facsimil Ia Istrati, Podul dela Borzeşti în An. Ac. Rom., XXVI (1904), p. 264; Rosetti, Ibid., XXVIII, p. 479; N. Iorga, Inscripţii. I, p. 27, No. 60. 6) Bibi. Ac. Rom., doc. CV/97; Arhiva Statului, Sf. Sava, doc. XXVIII/14, cf. Giurescu, Convorbiri literare, 1910, p. 278, No. 1. *) Vezi despre un Ionaşcu Buhuş biv vel Vornic al Ţării de jos în 1682, 1685. Ghi-bănescu, Divanurile domneşti, etc., în Arhiva din Iaşi, voi. XXIX, pp. 210, 215; Ioniţă Buhuş e treti Comis încă din 9 Sept. 1681. Ghibănescu, Cuzeştii, Iaşi, 1922, p. 268. ’) V. A. Urechiă, Miron Costin, I, p.220. 8) Giurescu, Convorbiri literare, 1910 (XLIV), p. 278, No. 1. •) Iorga, Acte româneşti privitoare la relaţiile Secuilor cu Moldova (= Buletinul comis, istorice a României, II), Bucureşti, 1916, p. 206, No. 24. www.digibuc.ro 40 ŞTEFAN METEŞ 324 Stăpânului lor, au încheiat un tratat secret cu Austriecii prin mijlocirea Generalului Heissler. Buhuş Clucerul din cauza unor bănueli a fost arestat şi timp de un an a stat în temniţele Sibiiului 1). Sub Domnia întăi a vărului său Constantin-Vodă Duca (Martie 1693—18 Decemvrie 1695) în Moldova Ioan Buhuş e Camăraş de Ocnă 2), sub Antioh Cantemir (18 Decemvrie 1695—14 Septemvrie 1700) vel Paharnic 3), în a doua Domnie a lui Constantin Vodă Duca (14 Septemvrie 1700—26 Iunie 1703) vel Logofăt4), la 27 Iulie 1701, iar în 12 Septemvrie 1704 e biv vel Logofăt5), apoi Caimacam în locul lui Iordache Ruset ®) pănă la ocuparea scaunului domnesc de Mihai Racoviţă (4 Octomvrie 1703—13 Februarie 1705) sub care nu are nici o dregătorie în Divanul Moldovei. Când Antioh Vodă Cantemir se întoarce din nou în Domnie (13 Februarie 1705—31 Iulie 1707) Buhuş e vel Logofăt 7), sub urmaşul său iarăş figurează în Sfatul domnesc tot ca vel Logofăt 8), iar la mazilirea lui Mihai Racoviţă e numit, în Octomvrie 1709, de Capegi-başa Caimacam al Moldovei.9) îndată după sosirea la Iaşi, a treia zi, Nicolae Vodă Mavrocordat (Noemvrie 1709—Noemvrie 1710) îl face Logofăt10), iar în a doua Domnie a acestuia, în 1 August 1712, e Hatman 11). Nicolae Vodă Mavro- *) Giurescu, Tratatul lui Comtantin Cantemir cu Austriecii în <[Convorbiri Literare», 1910, pp. 274-290. s) Neculce, II8, p. 250. s) Ibid., p. 257. *) Ibid., p. 269; şi Iorga, Studii ţi doc., V, pp. 2346, No. 87; VI, pp. 148-9, No. 33 trebuie Ioan nu Nicolae; «Revista Istoricâ>>, II, Iaşi, p. 198. 5) Hurmuzaki, XIV, p. 360, No. 406. ') Ibid., p. 277; Nicolae Costin, II3, pp. 48-9. ’) Neculce, II2, p. 284. In 22 Iulie 1705 eră încă tot biv Logofăt. Iorga, Studii ţi documente, V, p. 407. O cercetare de hotar făcută din partea Moldovei prin biv vel Logofătul Ioan Buhuş cu alţi doi boieri, iar din partea Ţerii-Româneşti prin viitorul Domn Ştefan Cantacuzino cu doi boieri munteni, a adus, la 29 Maiu 1706, încheierea singurei convenţii de hotar între cele două ţeri, cunoscută până acum. Iorga, Documente geografice (extras din ^Buletinul geografia, IV (1899), Bucureşti, 1900, p. 29. e) Zotta S,, I.a centenarul lui Vasile Alecsandri, Iaşi, 1921., p. 56 (din 20 Febr. 1708). In 20 Februarie 1708 e biv vel Logofăt. Uricariul, XX, p. 83. •) Neculce, II8, p. 293; Nicolae Costin, II8, pp. 70. 72. In 13 Iulie 1709 e tot Logofăt, cf. Buletinul comis, istorice a României, IV, 1925, p. 193, No. 25. 10) Neculce, II8, p. 296; Nicolae Costin, pp. 74, 79, 87. ") Neculce, II8, p. 341; Bibi. Ac. Rom., doc. IX/87; Buletinul comisiei istorice a României, IV, Bucureşti, 1925, pp. 42. www.digibuc.ro 325 CONTRIBUŢIUNI NOUA PRIVITOARE LA FAMILIA BUHUŞ DIN MOLDOVA 41 cordat scrie în Septemvrie 1711 din Constantinopol o scrisoare către biv vel Logofătul Ioan Buhuş să poarte de trebile ţerii (cu fratele său Ion Vodă Caimacam şi Gavril Miclescul) până va veni în scaun 1). La 26 Februarie 1714 e Hatman 2). Ioan Buhuş Clucer la 16 Septemvrie 1695 cumpără două pogoane de vie din Odobeşti dela Dragomir din Iaşi 8). La 22 Iulie 1701 iartă mătuşei sale Safta Sturzoae moşia Găureni 4), iar la 22 August acelaş an Gheorghe Călăraşu de Ţărigrad îi dă doi boi mari şi doi tineri pentru o pagubă făcută5). La 1 Martie 1706 Buhuş, ce-a fost Paharnic, vinde Vistiernicului Ştefan Luca un sălaş de ţigani*). La 4 Februarie 1710 scrie un act în numele lui Nicolae Vodă- Mavrocordat 7). La 17 Decemvrie 1720 Ion Neculce, întors dela Moscali, pâreşte la Mihai Vodă Racoviţă pe Iliana8), soţia Hatmanului Ion Buhuş, pentru 314 lei, «care bani au avut orânduiţi Ion Hatmanul [Neculce] cu pecetluit dela Domnia sa Dumitru Cantemir Vodă, să-i dia Buhuş Hatmanul din nişte orânduieli ce au fost străngându la Ţinutul Romanului înainte Moscalilor» şi din care o parte rămăsese la Buhuş. «Şi viind Moscalii, au fugit Hatmanul Buhuş în Ţara Ungurească şi ducându-se şi Ion Hatmanul la Moscalii», după întoarcerea lui Neculce [1720] moare Buhuş. Se chiamă, ca martori, Sturzea feciorul lui Todiariţa şi Ion Copilul, carii au strâns acea orânduială şi pe Dumitraşco Muşte, un fost diac al Hatmanului Buhuş. Muşte şi Ion Copilul au jurat, că nu ştiu nici un act despre banii reclamaţi de Neculce şi astfel Buhuşoaia scapă de cererea lui Neculce de-ai plăti cei 314 lei9). Axintie Uricariul, ediţia Kogălniceanu, 1872, II2, p. 128. *) Rosetti, l. c., în An. Ac. Rom., p. 220. 3) Bibi. Ac. Rom., doc. (?). 4) Bibi. Ac. Rom., doc. XLV/131. 5) Ibid., LXXII/107. «) Ibid., XIII/81. ') Iorga, Studii şi doc., XXII, pp. 238-9, No. XII; despre Ion Buhuş vezi din Maiu 1701 Sf. Spiridon din Iaşi, moşia Roşieşti, IV/i; Arhiva Ministerului Domeniilor, moşia Iacobeni, No. 13; Bibi. Ac. Rom., doc. XLV 30-31 (Iulie 1701), cf. Tanoviceanu, Trei răspunsuri, etc., p. 105. 8) Iliana eră fata Logofătului Dumitraşco Ceaurul. Iorga, Studii şi doc., VI, p. 261, No. 420. •) N. Iorga, Studii şi doc., III, pp. 42-3; un document din 18 Noemvrie 1767 zice www.digibuc.ro 42 ŞTEFAN METEŞ 326 După actul de mai sus moartea lui Ion Buhuş s’ar fi întâmplat la 1720 în Domnia lui Mihai-Vodă Racoviţă. Nicolae Costin ne spune *), că Hatmanul Alexandru Buhuş a avut trei copii. Un document din 3 Iunie 1699 al Alexandrei jupâneasa răposatului Hatman Alexandru Buhuş ne dă numele celor trei copii: Catrina, Ion 2) şi Nicolae. In acest document se mai zice, că Alexandra dă satul Leţcani din ţinutul Hărlăului lui Vasile Hăbăşescu, fost mare Armaş, «pentrucă acesta i-a dat un rădvan cu 6 cai, cu hamuri, cu şale cu tot, şi cu postav nou necroit şi cu bobou de amu dat zestre fiicei mele Catrinei» 3). Un fiu al lui Alexandru, Buhuş Hatmanul e şi Dumitraşco despre care vorbesc cronicarii Nicolae Costin şi Ion Neculce4). Cel dintâi ne spune, că scăpând Lupu Bogdan Hatmarlul dela Curtea din Iaşi, — unul dintre cei mai înverşunaţi duşmani ai lui Constantin-Vodă Duca în a doua Domnie, — au fugit în ţara Muntenească şi acolo au trimis Constantin-Vodă Duca pe Dumitraşco Buhuş cu meşteşug în chip de pribeag, ca să-l împuşte. Ce apoi Dumitraşco Buhuş, măcar că au fost văr primar cu Constantin Vodă Duca nu s’au abătut spre ucidere, să-şi piardă credinţa către moşia sa, să se cheme ucigaş; ce au făcut creştineşte, dând ştire cu taină lui Bogdan Hatmanul, care apoi şi el făcând meşteşug, prinzând pe Dumitraşco Buhuş, şi cercându-1 au găsit pistol în mânică supus, şi aşa dând ştire lui lui Basarab-Vodă [Brăncoveanu] l-au pus la opreaiă de au şezut câteva zile în închisoare şi pe urmă l-au slobozit; şi cu această socoteală şi meşteşug au hălăduit şi Bogdan Hatmanul de moarte». In 2 August 1676 e amintit ca vel clucer 5). că moşia «Ujdestiet, ţinutul Suceava, a fost hotărnicită întăiu la. 1663 (?) de Ioan Buhuş. (Iorga, Documentele Callimachi, I, p. 584, No. 28). *) II2. P- 3*. 2) Ioan fusese Paharnic, moare fără urmaşi. Bibi. Ac. Rom., doc. XIII 81; XLVIII 17 LXXXIX 194; şi CXLII 185. s) Iorga, Studii şi documente, XVI, pp. 409-410, No. VI. *) IIS, pp. 45, 271. 6) Ghibănescu Gh., Divanurile domneşti tn Moldova şi Muntenia din sec. al XVII-lea în Arhiva societăţii istorico-filologice din Iaşi*, voi. XXIX, 1922, p. 43. www.digibuc.ro 327 CONTRIBUŢIUNI NOUĂ PRIVITOARE LA FAMILIA BUHUŞ DIN MOLDOVA 43 Altă ştire despre Dumitraşco Buhuş, fost căpitan mare, avem din 20 Decemvrie 1707, când vinde lui Ştefan Luca treti Logofăt nişte ţigani v). Acesta a avut mai mulţi copii, căci, la 9 Iunie 1752, Constantin Mihai-Vodă Racoviţă întăreşte stăpânirea lui Constantin Buhuş Căpitan de Dărăbani şi a fraţilor săi: Sandu şi Ştefan, feciorii lui Dumitraşco Buhuş peste nişte ţigani 2), apoi Yasile, morţi toţi patru-fără urmaşi, şi 3 fete: Maria (Isăceasca), Sanda (Vărnăvoaea) şi Alexandra (a lui Gh. Arap, Şatrar), soacra lui Ioan Flondor dela 1775 3). # * * De pe inscripţia unui mormânt,afară lângă biserica Sf. Gheorghe (Mitropolia) din Iaşi, aflăm numele soţiei şi copiilor—afară de Safta de mai sus — lui Constantin Buhusel: «Aici odihneaste sarba lui Dum- » » nedzău Mariia giupăneasa dumisale lui Constantin Buhuş biv vel Logofătu fata lui Chiriac Sturdzii ,carea s’au prăstăvit la primeneala a doa Domnie a lui Constantin Duca Vodă, valeat 1703 Iulie 14. împreună cu cuconii săi Catrina şi Andrei care, cu limbî de moarte s’au rugat să-i pue la un locu cu măsa împreună la vecnici lăcaşuri. Prestăvitu-s’au cuconii aceştia la valeat 7195 (1686—7)»*). # * # Din 1 August 1698 avem un document despre satele pe cari i le dăduse Alexandru Buhuş fiicei sale Catrina6). La 11 Octomvrie acelaş an Alexandra, soţia răsposatului Hatman Buhuş, face un schimb de ţigani cu Vasile Spătarul 6). Catrina s’a măritat după Gheorghe, fost mare Paharnic. Acesta primeşte nişte bani, la 20 Maiu 1721, dela Constantin Costache vel Spătar 7). >) Bibi, Ac. Rom., doc. XIII/221 şi XLVIII/47. *) Ibid., LV 61; XXXIII 74; LXXIX/146; CXXVIII/194; şi XXXII/17 (26 Septemvrie I754). Sandu fusese Postelnic şi la 14 August 1778 e amintit ca mort, Uricariul, XXV, pp. 184—5. !) Arhiva genealogică, II, Iaşi, 1913, p. 259 şi Buletinul comisiei istorice a României, IV, Bucureşti, 192?, pp. 171-2. 4) Iorga, Inscripţii, II, pp. 172-3. No. 463. B) Bibi. Ac. Rom., doc. XLVIII/47 (copie). ') Ibid., LXXXIX/194 şi 216 (28 Martie 1718). Un Buhuş cumpără din lăsă-mântul rudei sale Ureche. (Revista Ion Niculce, III, Iaşi, 1923, p. 39). ’) Bibi. Ac. Rom,, XV/75. www.digibuc.ro 44 ŞTEFAN METEŞ 328 La 4 Iulie 1760 Teodor Vodă Callimachi întăreşte anafora Mitropolitului şi a patru boieri pentru procesul între feciorii lui Dumi-traşco Buhuş şi ai lui Nicolae Buhuş, şi nepoţii Ursachioai cu Ioan Vistiernicul. Intr’altele se mai zice aici «că întâmplându-se de au lipsit de aici din ţară Gheorghiţă, ginerele lui [Alexan'dru] Buhuş Hatman, de s’au dus cu Dumitraşco Vodă la Moscali la vlt [7219] atunci au dat jalobă Toma Luca Vistiernicul la Mihai Vodă (Racoviţa] i-au dat carte de volnicie» 2). Gheorghiţă a şi rămas în Rusia cu feciorii lui, iar moşiile sale Gri-gorie Vodă Ghica, de sigur în a doua Domnie (1747—8), le dă ginerelui lui Gheorghiţă: Toader Carpu biv vel Medelnicer pentru slujba lui credincioasă 3). Nicolae, fiul Hatmanului Buhuş, s’a căsătorit cu Safta, fata Postelnicului Constantin Ciobanul 4). Intre boierii surguniţi în primăvara anului 1759 la «Anadol şi Sampson Kalisi», de Baş-Capikehaie din Moldova Iordache Stavraki, aflăm un Nicolae Buhuş, care probabil e acest fiu al lui Alexandru Buhuş Hatmanul, căci nu poartă nici o dregătorie mai înaltă în Sfatul domnesc 6). Se poate, că chiar la această lipsă de dregătorie mai înaltă în Divanul Moldovei — fusese numai vel Armaş după Condica de porunci, etc. din 1741-2 a lui Constantin-Vodă Mavrocordat8) — se referă Neculce, când zice în cronica sa scrisă c. 1740, că nu s’au ales nimic din cuconii lui Alex. Buhuş 7). Alexandra, fata lui Nicolae Ureche, soţia lui Buhuş Hatmanul a mai avut o fată Maria 8) — tot cu Buhuş — care s’a măritat întâiu *) *) De fapt Gheorghe e printre cei ce însoţeau pe Dimitrie Cantemir în Rusia. (Neculce, II8, p. 332). *) Iorga, Documentele Callimachi, I, pp. 433-4, No. 43; Privitor la Catrina şi Gheorghiţă vezi Bibi. Ac. Rom., doc. XXXII/17 (26 Septemvrie 1754 dela Mateiu Ghica-Vodă); LXVI/92 (28 Iunie 1760); CLIII/58; XV//75; XLVI/186; LXXVIII/73. 3) N. Iorga, Studii şi documente, VI, p. 450, No. 1702. Bibi. Ac. Rom., doc. LV, 61; LVI/92; LVI iii. Al doilea soţ al Catrinei e Mihalache Sturza (?); Bibi. Ac. Rom., doc. XXXV/147 (23 Iulie 1741). *) Iorga, Studii şi documente, VII, pp. 94~4, No. 20. 6) Enache Kogălniceanu, III2, p. 236; şi N. Iorga, Doc. Callimachi, I, pp. CIII-IV. *) Iorga, Studii şi doc., VI, p. 276, No. 515 (4 Februar 1742); VII, p. 93, No. 20. ’) Neculce, II2, p. 213. 8) Iorga, Studii şi doc., V, pp. 236-7, No. 89, pp. 582-3, No. 187. www.digibuc.ro 389 CONTRIBUŢIUNI NOUA PRIVITOARE LA FAMILIA BUHUŞ DIN MOLDOVA 45 după Dumitraşco Ursachi, mare Stolnic 1), apoi a doua oară, după Radu, fiul lui Dumitraşco Racoviţă 2). Se pare că chiar şi Alexandra s’a măritat a doua oară, — după moartea soţului ei Hatmanul Buhuş din 1684, — după Vistiernicul Gheorghe Ursachi din Moldova3). Căsătoria aceasta e cam ciudată, când ne gândim că fratele lui Gheorghe Ursachi Dumitraşco avea sau avusese de soţie pe fata Alexandrei. * * * O stabilire exactă a descendenţii Buhuşeştilor în veacul al XVIII şi XlX-lea, pe baza documentelor care-mi stau la îndemână în acest colţ românesc depărtat, unde scriu acest rânduri, mi-e foarte greu, ba chiar cu neputinţă. Dar cred, că notele mele pot fi folositoare acelor puţini, cari se vor lăsă ispitiţi, ca şi mine, de farmecul vieţii naţionale trecute, pentru a urmări în apropierea unor bogate arhive şi bilbioteci publice — în liniştea şi sprijinul pe care eu nu le pot avea—, într’o expunere amănunţită şi completă, vieaţa timp de patru veacuri şi mai bine a familiei Buhuş, care nu trebuie să întârzie, precum e o datorie să nu se amâne o cercetare minuţioasă, bogată şi largă — sintetică — asupra întregei clase boiereşti în toată desvoltarea noastră istorică *). Sunt convins că sute de documente inedite încă privitoare la familia Buhuş se află prin arhive private şi publice, şi îndeosebi în Arhiva Statului, unde cum am spus, n’am putut face cercetări, — acestea toate vor completă mult cele expuse aici, vor rectifică chiar i) Bibi. Ac. Rom., doc. XLVI 186; XLVTI/z7; CXX/94; CXXX/186. Uricariul, XVI, p. 358 şi urm.; Arhiva din Iaşi, VI, pp. 34Z-3; Revista pentru istorie, archeologie şi filologie, Bucureşti, V, pp. 170-3; cf. Iorga, Istoria literaturii române în sec. al XVIII-lea, Bucureşti, 1901, I, p. 107, nota 1. Maria, văduva lui Dumitraşco Ursachi cu copiii, dă, la 29 Aprilie 1714, silişte mănăstirii Barnovschi. Iorga, Studii şi documente, V, p. 408. Pentru copiii Măriei (= călugăriţa Serafima): Constantin, Varlaam egumen la Slatina, Gheorghe (Ibid., XI, pp. 54, No. 37, 58 No. 53-4, 280-1 No. 38), Vacile (Bibi. Ac. Rom., doc. LXXXV/13) şi Catrina (Bibi. Ac. Roir., doc. XII/92; XXXIV/20; XXXV/198). *) Iorga, Inscripţii din bisericile României, I, p. 28, No. 61; Iorga, Ist. Ut. române sec. XVIII-lea, I, p. 267, n. 2; şi Bibi. Ac. Rom., doc. XXXV/147 (23 Iulie 1741). *) Iorga, Istoria literaturii române în sec. XVIII-lea, I, p. 107; şi Iorga, Inscripţii, I, p. z8, No. 6z. *) N. Iorga, Istoria claselor sociale româneşti, în pregătire. www.digibuc.ro 46 ŞTEFAN METEŞ 33 o unele, pe care insuficienţa documentelor m’a silit să le las nelămurite deplin. Modesta carte a răposatului Ştefan Greceanu, Şirul Voevozilor cu divane şi note (lucrare nepublicată, şi din care o singură fascicolă, tipărită la 1907, se află numai la Academia Română) începută fără o strictă metodă ştiinţifică, fără un plan mai larg şi pregătire mai solidă, aşa cum e dusă la capăt ar fi adus foloase însemnate, şi ar fi scutit pe toţi cei ce se îndeletnicesc cu studiul istoriei româneşti de o mulţime de greşeli, care totuş sunt inevitabile, lipsind mai ales marile colecţii de documente interne aşa de sigure şi adevărate, despre necesitatea publicaţiunii cărora, pentru cunoaşterea culturii româneşti, în trecut,— a vorbit clar şi convingător Ion Bogdan în studiul introductiv dela Documente şi regeşte privitoare la relaţiile Ţării româneşti cu Braşovul şi Ungaria, Bucureşti, 1902, p. LXXX şi urm. (vezi şi ediţia din 1905); şi mai ales în discursul său de recepţiune la Academia Română (1905): Istoriografia română şi problemele ei actuale, pp. 18-23. * # * Un Alexandru Buhuş vel Logofăt — probabil vreun fiu al lui Ion Buhuş Hatmanul—întâlnim ca martor într’un document, din 5 Oc-tomvrie 1710, al lui Ioan Paladi biv vel Vistiernic, care dă satul Ber-heşti (ţinutul Cernăuţi) pentru o datorie lui Dumitraşco Calmutschi 1). La 23 Aprilie 1733 călugăriţa Marta face învoială cu nepotul său Sandu Buhuş — fiul lui Dumitraşco — pentru nişte ţigani 2). La 6 Octomvrie 1745 întâlnim pe Toaderaşco Buhuş ca Postelnic 8), care dregătorie o avea şi la 15 Septemvrie 1756 după un document unde semnează ca martor4). Toader, e fiul lui Nicolae Buhuş vel Armaş şi nepot de fiu al lui Alexandru Buhuş Hatmanul, amintit la 4 Februarie 1742 în Condica lui Constantin Vodă Mavrocordat 6). In *) Iorga, Documente privitoare la familia Callimachi, Bucureşti, 1902, II, p. 173, No. 1, 2) Bibi. Ac. Rom., doc. LVIII/115; Sandu Buhuş e amintit şi in «Catastif de dăjdii moldoveneşti» c. 1760. Iorga, Studii fi documente, XXII, p. 97. La 23 Iulie 1741 întâlnim pe Radu Racoviţă şi Mihalache Sturza ca gineri ai lui Alexandru Buhuş Hatmanul. Bibi. Ac. Rom., doc. XXXV'147. °) N. Iorga, Studii şi documente, VII, pp. 93-4, No. 15. *) Iorga, Doc. Callimachi, II, p. 174-5, No. 6; Iorga, Studii şi doc., V, p. 60, No. 271. ) Iorga, Studii şi documente, VI, p. 276, No. 515. www.digibuc.ro 331 CONTR1BCJŢIUNI NOUĂ PRIVITOARE LA FAMILIA BUHU$ DIN MOLDOVA 47 Februarie 1760 e biv vel Sulger 1), la 15 Iulie anul următor se aminteşte într’o hotarnică ca răposat2). • Un alt fiu al lui Neculai Buhuş vel Armaş e monahul Cozma Buhuş egumen la mănăstirea Bogdana din ţinutul Bacăului, care dă, la 6 Oc-tomvrie 1745, partea lui de moşie nepotului său Neculai fiul fratelui său Toaderaşco Buhuş Postelnic, fiindu-i fecior de suflet şi plăteşte cheltuielile dela nunta «surorii noastre» Alexandra3). Toader Buhuş a avut trei copii: Nicolae, Alexandra şi Şerban4). Nicolae, fiul lui Toader Buhuş, pare a fi acel Buhuş Stolnicul, ce fuge, pe la 1767 împreună cu mai mulţi boieri de urgia lui Grigorie Vodă Callimachi în a doua Domnie B). La 17 Decemvrie 1778 Constantin Vodă Moruzi scrie către Iordache Iliescu Şătrar, etc. să aleagă hotarele moşiilor Bodeşti, Bucureşti şi Orbi cui, pentru care se află pricină între Stolnicul Nicolae Buhuş şi Căpitanul Ştefan Ţintilă 6). La 30 Iunie 1784 Nicolae Stolnicul adresează un act cătră fratele său Şerban 7). Se pare că Nicolae murise înainte de 30 Ianuarie 1790, căci, la această dată se face o mărturie hotarnică despre moşiile de mai sus: Bodeşti, Bucureşti şi Orbicul, amintindu-se numai soţia sa Elena Buhuş Stolniceasa8), fiica răposatului Vornic Grigorie Crupenschi ®). 1) Bibi. Ac. Rom., doc. LXXXII 181. Nicolae Buhuş la 20 Iunie 1708 e biv vel Armaş. Iorga, Studii fi doc., V, p. 228, No. 66. 2) Iorga, Studii şi doc., XI, p. 285; şi Catastiful citat, XXII, p. 101; Bibi. Ac. Rom., doc. XLIX/117 (4 Iulie 1764); XLVII/153 (fără dată). Un alt Toader Buhuş ca Sulger la 2 Maiu 1765 şi 9 Iulie 1766 (Uricariul, XVII, p. 79; XIX, p. 38) şi Postelnic întâlnim la 18 Decemvrie 1774 (Bibi. Ac. Rom., doc. XLVII 169 şi 170), apoi Agă la 2 Decemv. 1778 într’o mărturie hotarnică despre moşiile sale: Bodeşti, Bucureşti, şi */» parte din Gura-Orbicului de pe Bistriţa, ţinutul Neamţu. Bibi. Ac. Rom., doc. XXXII 46 şi 50, 55, 60. 3) Iorga, Studii şi documente, VI, p. 93-4, No. 20; XI, p. 81, No. 149 (26 Maiu 1728). Cozma e nepot răposatului Mitropolit al Moldovei Teodosie. Vezi şi Bibi. Ac. Rom., doc. XLVII/170, 175, 180; CXX/119, 136. La 8 Iunie 1752 se vorbeşte de «Feciorii lui Dumitraşco şi Niculae Buhuş nepoţii Ursachioae stolnicesei». Bibi. Ac. Rom. doc. LV/61; cf. Arhiva din Iaşi, VIII (1897), p. 342. J) La 2 Iunie 1752 Gheorghe Carp biv polcovnic dă rudelor sale, fraţilor Buhuş, satul Bivolari din judeţeul Dorohoi; cf. revista Vieala românească, Iaşi, 1923 (XV), p. 117. 5) Enache Kogălniceanu, III*, p. 256. «) Bibi. Ac. Rom., doc. XXXII/18 şi 100 (14 Aprilie 1787). La 1 Decemvrie 1585 popa Pârvan stâpăneâ o parte din satul Bodeşti. Ibid. XXXII/84 (slavon). ’) Bibi. Ac. Rom., doc. XLVII 86. 8) Ibid., XXXII/10 şi 42 (22 Noemvrie fără an), 101 (19 Iunie *794)* Văduva Elena Buhuş Stolniceasa se aminteşte şi. Oct. 1803, Uricariul, VII, PP- 269, 392. *) «Convorbiri literarei), 1923, pp. 44_Si. www.digibuc.ro 48 ŞTEFAN METEŞ 332. La 5 Decemvrie 1793 Mihai-Vodă Şuţu pune zi de soroc Clucerului Gheorghe Vărnav, ca să vie să se judece cu Iliana, soţia răposatului Stolnic Nicolae Buhuş, pentru zestrea fiicei acesteia ce-a fost soţia răposatului Medelnicer Constantin Vărnavx). «Alexandra Cluciriasa răposatului Andrei Donici fiica lui Toader Buhuş» arată, la 23 Aprilie 1777, că a luat 100 lei dela Toader Manoli puind amanet moşia Şipinţi ce o are «de pe părinţi»8). Nicolae a lăsat doi copii: Ilinca şi Toader *). In Condica de socoteli din 1763-4 a lui Grigorie-Vodă Callimachi se aminteşte Şerban Buhuş ca Credincer 4). La 1770 Şerban Căpitanul e ispravnic în ţinutul Romanului B), la 23 Noemvrie 1717)5 Jicnice-reasa Zmaranda lasă moşia Samascani ginerelui său Şerban Buhuş 6). La 1778 e Pitar7), în Decemvrie» 1781 vel Paharnic8). La 1784 Vasile Buhuş dărueşte nepotului său Şerban Buhuş un ţigan9). Astfel acest Vasile ne apare ca frate al lui Toader Buhuş fiul lui Nicolae. La 15 Iunie 1785 Alexandru Ioan-Vodă Mavrocordat hotărniceşte dinspre Toader Manoli moşia Şipinţi (azi Şerpeniţa) a lui Şerban Buhuş Paharnic, «S-ar fi fost a surori sale siv ânzănd-o unui Toader Manoli. . . Dumnealui au răscumpărat-o»10). La 9 Noemvrie 1786 acelaş Domn scrie cătră Şerban Buhuş să vie la Divan, ca să judece nişte răzeşi u). La 1 Iulie 1802 Smaranda Buhuş vorbeşte despre tatăl său Şerban Buhuş ca răposat12). *) Bibi. Ac. Rom., doc. LXXI 14. 2) Iorga, Studii }i documente, V, p. 543, No. 4. ®) Convorbiri literare, 1923, No. i, pp. 45-51. 4) N. Iorga, Doc. Callimachi, II, p. 97. 6) N. Iorga, Studii şi documente, V, p. 667. 6) Bibi. Ac. Rom., doc. XLVII/103. La 29 Septemvrie 1776 se vorbeşte de crâşma pitarului Şerban Buhuş. Uricariul, XVI, pp. 138. 7) Ibid., XLVII/165. Despre Şerban vezi încă acelaş pachet doc. 8, 30, 31, 32 (7 Martie 1779), 36, 83, 88 (20 Ianuarie 1779), 168, 178. 8) N. Iorga, Studii şi documente, VII, p. 130, No. 36. *) Bibi. Ac. Rom., doc. XLVIII/31. 10) N. Iorga, Studii fi documente, V, p. 543, No. 5-6. Şerban Buhuş, la 14 August 1787, e amintit ca biv vel Paharnic şi ispravnic al ţinutului Soroca. Uricariul, XVII, p. 165. “) Bibi. Ac.Rom., doc.XLVII/41; la 25 August 1793 e tot Păhamic ŞerbanXLVII/77. 11) Ibid., XLVIL129; şi actul Smarandei din 16 Iunie 1827. L/70. www.digibuc.ro 333 CONTRIBUŢIUNI NOUĂ PRIVITOARE LA FAMILIA BUHUŞ DIN MOLDOVA 49 întâlnim la 28 Septemvrie 1761 pe Ştefan Buhuş Postelnic, fiul lui Dumitraşco Căpitanul J), la 28 Septemvrie 1761 pe Simion Buhuş biv vel Paharnic 2 *) şi la 1774 pe Buhuş Grebencea 8). Luăndu-mă după moştenirea moşiilor şi după înrudirea ce se aminteşte în documente poate nu greşesc admiţind că Nicolae Buhuş a avut cel puţin un copil Toader, iar Şerban încă doi: Efrosina şi Gheorghe. La 23 Aprilie 1800 Gheorghe Buhuş e Medelnicer4 *), în Oct 1803 şi Ia 20 Maiui8o5 Căminar E), înainte încă de 1807 şi la 22 Iunie 1810 Ban6), la 18 Maiu 1815 Ispravnic al ţinutului Fălciu7), la 12 Noemvrie 1816 Scarlat Vodă Callimachi se adresează cătră Constantin Catargiu biv vel Vornic, şi Gheorghe Buhuş, biv vel Ban, în chestia locuitorilor din Târgu-Frumos pentru imaşul strâmtorat8). La 1 Maiu 1817 Gheorghe Buhuş ca Agă se tocmeşte cu Preotul Petre «într’un an să slujească sfintei bisărici opstii şi să nu dau ză-ticnire slujbii cât de puţin, să mă port cu toată rănduiala cuvincioasă a sluji şi a păzi biserica», i se plăteşte pe an 50 lei, 5 fălci de iarbă şi din arat cât îi va trebui şi dijmă nu plăteşte 9). La 20 Iulie 1818 e biv vel Agă10), iar în 21 Noemvrie 1822 e numit Hatman al poliţiei11), Divanul Moldovei în Aprilie 1821 îl orânduise Ispravnic în ţinutul Bacăului12). La 2 Iunie 1824 epitrop al casei doftorilor13), la 10 Noemvrie x) Ibid., XLVII/171; şi Iorga, Studii şi documente, XXII, p. tio. *) N. Iorga, Documentele Callimaclfi, II, p. 184, No. 53. a) N. Iorga, Studii şi documente, XVI, p. 399. 4) Bibi. Ac. Rom., doc. XLVII/143. s) Uricariul, VII, pp. 381, 277 (e stăpânul comunei Criveşti), şi Bibi. Ac. Rom., doc. XLVII/i2i şi 224-5 (din 29-30 Decemvrie 1813). •) Ibid. doc. XLVII/66 şi 108. Uricariul, X, p. 255 (13 Ian. 1807); Rosetti, An. Ac. Rom. Secţ. ist. 1910 p. 59. ’) Bibi. Ac. Rom. doc. XLVII/25 ') Iorga, Doc. Collimachi, I pg. 594-5 no. 50, 5p. E biv vel Ban încă din 20 Octomvrie 1816. Bib. Ac Rom; doc. XLVII/21 şi 95. •) Iorga, Doc. Callimachi, I, pp. 541-2» No. 259. 10) Bibi. Ac. Rom., doc. XLVII/33 şi 38 (4 Octomvrie 1819) şi Uricariul, XVI, p. 245 ((4 Oct. 1819). o) Arhiva genealogică, I, Iaşi, 1912, p. 77. La 3 Dec. 1822 e Agă şi Hatman. Iorga-Hurmuzaki, X, pp, 196—7, no. 267. Vezi şi Manolache Drăghici, Istoria Moldovei pe timp de 500 ani, laşi, II, 1857,p.163 (aici se dă data numirii ca Hatman, 2oNoev. 1821). 12) Bibi. Ac. Rom., doc. XLVII/2. 13) Ibid., XLVII/34; şi L/71; Hatman eră din 3 Decemvrie 1822, cf. Hurmuzaki, X, pp. 196-7, No. CCLXVIII, p. 583, 588, 596, 611, No. 54. 24 A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. VII. www.digibuc.ro ŞTEFAN METEŞ 334 50 Hatman şi membru în comisiunea pentru administrarea moşiilor mănăstireşti1), Ia 24 Iulie 1825 biv vel Hatman 2). La 18 Septemvrie 1826 e bolnavs), la 19 Septemvrie anul următor Vornic 4), iar la 5 Decemvrie acelaş an se vorbeşte într’un document de casa răposatului Vornic Gheorghe Buhuş 5). Visteria Moldovei încheie c. 1824 cu Hatmanul Gheorghe Buhuş un contract ca să procure pentru Visterie o mie de Kilograme de orz 6). Soţia lui Gheorghe Buhuş Anica Vorniceasa vinde la 12 Maiu 1826 cinci stânjeni de loc din moşia Bodeşti 7), iar la 3 Iulie acelaş an se jelueşte la Vodă pentru supărarea ce pătimeşte la Bodeşti8). Efrosina Buhuş la 6 Septemvrie 1818 cere împrumut dela fratele său Gheorghe Buhuş Aga cinci sute de lei 9). Pe Toader fiul lui Nicolae Buhuş îl întâlnim la 17 Decemvrie 1801 Medelnicer 10), în Decemvrie 1815 Căminar între boierii care închină bisericii Tălpălari din Iaşi nişte case din strada Albă destinate mai înainte pentru locuinţa Agenţiei Austriace u). La 13 şi 16 Maiu 1819 *) Erbiceanu, Mitropolia Moldovei, pp. 405-7; Bibi. Ac. Rom., doc. XLVII/i (28 August 1823) şi 17,19 (fără dată). La 5 Martie 1825 e tot Hatman. Uricariul, XIX, p. 74. 2) Bibi. Ac. Rom., doc. XLVII/23 şi 11 (10 Aprilie 1825), 26 (10 Iulie 1825), nu 1829 cum afirmă d-1 Rosetti (Pământul, etc., p. 392, n. 2) căci înainte de aceasta dată Gheorghe Buhuş murise; 64 (28 Septemvrie 1825), 67, 72, 74, 100, 119 (fără dată). Hatmanul Gheorghe Buhuş a avut un fiu cu numele Gheorghe, care, în 27 Ianuarie 1824, e numit stolnic. (Arhiva genealogică, I, Iaşi 1912, p. 171). s) Bibi. Ac. Rom., doc. L/72. *) Ibidt., XXXIV/64. s) Ibid., XLVII/42. Despre Gheorghe Buhuş şi doc., XLVII/123-6, 230, 132-3, 136-7, 139-40, 142, 148,154-6, 158-60 şi 152 dela Andrei Milo Postelnic cătră Gheorghe Buhuş biv cel Hatman pentru nişte afaceri. •) Bibi. Ac. Rom., doc. XXXIV/65 (26 August fără an). ■>) Ibid., XXXII/106. 8) Ibid., XXXII/67 şi 109, (18 Octomvrie 1828). *) Ibid., XLVIII/36 şi 133 (9 Aprilie 1819). 10) Bibi. Ac. Rom., doc. XXXII/25 şi 104 (10 Iulie 1803). Condica Liuzilor făcută din porunca lui Alexandru-Vodă Moruzi, la 1803, arată, că familia Buhuş, aşâ de bogată în veacul al XVII-lea, sărăcise atftt de mult, încât în acest an aveâ numai două sate în stăpânire. Originalul Condicei în Bibi. Ac. Rom. Uricariul, VII, p. 241; VIII, p. 241, cf. Rosetti, Pământul, etc., p. 313. Ca plată de Medelnicer primiâ Toader la 1 Aprilie 1810, lei 350. Cf. Rosetti, Arhiva senatorilor din Chifinău în «An. Ac. Rom». Secţ. ist., XXXII (1910), p. 54 şi 104. Medelnicerul Teodosie Buhuş în Oct. 1803. Uricariul, VII, p, 269. “) Petre Gârboviceanu, Biserici cu averi proprii, Seria II, ediţia Casei Bisericii, Bucureşti, 1900, pp. 168-171. www.digibuc.ro 335 CONTRIBUTIUNI NOUĂ PRIVITOARE LA FAMILIA BUHUŞ DIN MOLDOVA 51 dă două porunci ca Comis 1), la 12 Martie 1820 biv vel Comis 2 *), la 10 August 1823 Aga8), la 19 August acelaş an avem o mărturie hotarnică despre moşiile sale: Bodeşti, Bucureşti şi 1li parte din satul Gura-Orbicului de pe Bistriţa, ţinutul Neamţu 4). La 13 Martie 1825 e vel Vornic 5 * *). Toader Buhuş, boier foarte evlavios şi bun cunoscător al orânduie-lilor bisericeşti, a făcut, cu cheltuiala sa de 50 de mii lei şi cu osteneala maicii sale Ileana, o frumoasă biserică în satul Bodeşti (lângă târgul Buhuş), cu hramul învierii Domnului, între 25 Iulie 1812 şi 3 Noem-vrie 1817. Biserica lucrată de pictorul Cazimir şi calfa de pietrar Pa-vel (?) din Micşăneşti a fost sfinţită în 12 Noemvrie 1817 de Vlădica Grigprie Ienapoleos cu voia Mitropolitului Veniamin Costache. Biserica a făcut-o în urma unei vedenii avute când a fost greu bolnav, începând adunarea materialului la 1808. Toder â fost ispravnic în ţinuturile: Cârligătura (April 1810), Vaslui (Noemvrie 1810, 1 April — I Decemvrie 1812), Fălciu (April 1811). In 1812 se căsătoreşte cu Anica, fiica Stolnicului Costandache, vărul lui Mihalache Roset. In 1817 e şi judecător în ţinutul Neamţu, unde e târgul Buhuş. Cu soţia sa Anica a avut trei copii: Alexandru (născut 3 Iunie 1813 şi mort în 25 Martie 1815), Nicolae (născut 13 Decemvrie 1814) şi Alexandru (născut 17 Decemvrie 1815 în Bodeşti). In 1821 Toader Buhuş cu familia sa se refugiază în Ardeal, iar Turcii năvălind în Moldova, prada biserica din Bodeşti. Ştirile acestea sunt după însemnările lui Toader Buhuş scrise de el, în 22 Decemvrie i822j pe un Octoih de Buda din 1811. cf. Kiri-leanu, Convorbiri literare, 1923, pp. 44-51. l) Bibi. Ac. Rom., doc. VI/61 şi 62* Comis încă din Decemvrie 1815. Uricariul, X, p. 261. Anica Buhuş Vorniceasa, soţia lui Toader Buhuş, avei 50 liude in satul Şerboteşti (ţin. Vaslui), la 1820, 1831; cf. Ghibănescu, Vasluiul, Iaşi, 1926, pp. 243, 245> 258, 262, *) Bibi. Ac. Rom., LXVIII/112 şi 113 (30 Martie 1821). Teodor Buhuş Comis şi Agă titular la 3 Decemvrie 1822. Iorga-Hurmuzaki, X, pp. 196—7, no. 267. 5) Bibi. Ac. Rom., XXXII/107; Aga titular la 3 Decemvrie 1822. Hurmuzaki, X, p. 196-7, No. 267; făcut Agă din Comis încă din 21 Noemvrie 1822. Arhiva genealogică, I, Iaşi, 1912, p. 77- *) Bibi. Ac. Rom., XXXII/36 şi 45; XV/13325 (Aprilie 1825); Iorga, Studii şi doc., VI, p. 118, No. 212. Sandu Vodă Sturdza întăreşte Vornicului Teodor Buhuş aceste moşii la 17 Martie 1828 (?) Uricariul, VI, p. 236. ®) Erbiceanu, Mitropolia Moldovei, p. 408. Vezi despre Vorniceasa văduvă a lui Teodor Buhuş la 1827, Uricariul, VII, p. 162. www.digibuc.ro ŞTEFAN METEŞ 336 52 Tot acest Toader pare că adresează şi cele cinci acte către vărul său Gheorghe Buhuş la 15 Martie 1810 *), la 12 August 1812 8), la 9 Fevruarie 18108), şi la 6 Aprilie 1814 pentru nişte bani ca Medel-nicer 4), iar la 12 Ianuarie 1821 tot pentru nişte bani ca Comis ®). Un Grigorie Buhuş Aga întâlnim la 17 Octomvrie 1817 şi la 1 Septemvrie 1820 8). Jicnicerul Ion Buhuş Aga la 12 Martie 1818 face supărare lui Va-sile Ruga la moşia acestuia Rugi7). Acest Ion Buhuş va fi, probabil, cel care a luat în căsătorie pe Anica fiica lui Iordache Catargiu şi a Elisabetei Rosetti. Radu Rosetti în amintirile sale publicate recent8), ne spune, că Anica căsătorită cu Ion Buhuş la vârsta de 13 ani, era o copilă care se mai juca cu păpuşa şi după căsătorie; de o frumuseţă strălucitoare, veselă plină de viaţă. El era un boier foarte cinstit, foarte bogat, dar ajuns la vârstă coaptă, hursur, dar cu desăvârşire lipsit de cultură şi înzestrat cu o inteligenţă cu mult sub mijlocie: el o adora, ea nu-1 puteâ suferi, s’au despărţit după puţine luni de căsătorie. S’a măritat apoi după Grigore Ghica, dar Buhuş, care nu puteâ s’o uite, îi ceruse voie să vie s’o vadă din când în când şi maica mea (din familia Catargiu-Rosetti, deci rudă cu Anica) îmi povestea, că singură l-a auzit zicând foastei sale soţii că înţelege acum de ce ea n’a putut să trăiască cu dânsul, căci el nu era vrednic de ea şi a avut toâtă dreptatea să-l lase». l * 3 l) Bibi. Ac. Rom., doc. XLVII/50 şi 85 (fără dată). *) Jbid., XLVII/116. 3) Ibid., XLVIII/126. Un Buhuş Spătar la 14 Ianuar 1810. Bibi. Ac. Rom., doc. XLVII/101; LXXXII/32 (8 Iunie fără an); şi Iorga, Studii şi doc., XVI, p. 100. *) Bibi. Ac. Rom., doc. XLVIII/115; vezi şi Ghibănescu, Cuzeştii, Iaşi, 1912, p. 124 (6 Octomvrie 1811). *) Bibi. Ac. Rom,. XLVIII/117. Pachetul 48 conţine mai multe documente privitoare la familia Buhuş dela sfârşitul veacului al XVIII-lea şi începutul veacului al XlX-lea. •) Bibi. Ac. Rom., doc. XLVII/81; XLVII/20 şi 87 (fără dată). ’) Bibi. Ac. Rom., doc. XXV/29; Un Ioniţă Buhuş la 18 Iunie 1784. Uricariul, XVII, p. 80. Ioan e vel jicnicer înainte de 1807. Rosetti, eAn. Ac. Rom,», Secţ. ist., XXXII, p. 63; La 26 Aprilie 1801 Ioan, ginerele lui Andronache Ruset, e jicnicer, Revista istorică, VI, pp. 79-80. In 1803 aveâ, ca jicnicer, 22 breslaşi. Uricariul, VIII, p. 294. *) Amintiri, voi. I., Ce-am auzit dela alţii, Iaşi. (1925), pp. 250-1. www.digibuc.ro 337 CONTRIBUTIUNI NOUĂ PRIVITOARE LA FAMILIA BUHUŞ DIN MOLDOVA 53 Intre anii 1814—Iunie 1818 întâlnim între cei dintâi şcolari din Iaşi ai lui Gheorghe Asachi pe Mateiu Buhuş, care cercetează cursul public al învăţăturilor în limba românească (Uricariul, XVI, p. 241 şi Iorga, Istoria literaturii româneşti în veacul al XlX-lea, I, Bucureşti, 1907, p. 16). Probabil acest elev al lui Asachi e fiul Logofătului Manole Buhuş, care, pe la 1825, studia în Paris, unde îl căuta bătrânul boier moldovean. Vezi N. Gane, Ciubucul Logofătului Manole Buhuş, în revista Viaţa românească, Iaşi (I), 1906, voi. II, pp. 1—19. La 3 Iunie 1823 J) şi 22 Decemvrie 1827 aflăm pe Mateiu Buhuş Aga2), pe care vărul său Spătarul Alexandru Sturza, la 20 Iunie 1828, îl face vechil8). Intre abonaţii revistei lui Asachi, Albina Românească, din Iaşi, care apare în 1 Iunie 1829, aflăm şi Pe Aga Mateiu Buhuş 4). Mateiu îşi păstra demnitate de Agă şi la 14 Noembrie 18306). Catrinca Buhuş Vorniceasa scrie, la 8 August 1828, cătră nepotul său Mateiu Buhuş Aga, ca să-i mijlocească scutirea unui om al său de-a merge peste Dunăre cu carele cu zahereâ ®). Dumitru Buhuş născut la 18067) şi mort la 16 Noemvrie 1846 e îngropat la Criveşti (jud. Neamţu). Pe mormântul lui e săpată o frumoasă şi duioasă poezie,, care preamăreşte faptele vestitei familii Buhuş, compusă de clasicul scriitor Constantin Negruzzi8). La 26 Iunie 1853 Grigorie Alexandru Ghica-Vodă întăreşte hotărârea Divanului domnesc dată în chestia pretenţiilor Vornicesei *) *) Arhiva genealogică, I, Iaşi, 1912, p. 167. 2) Bibi. Acad. Rom., doc. XLVII/90 şi 94, 120, 150, 162 (fără dată). In 1827 Mateiu e amintit şi ca biv vel Aga. Uricariul1 VII, p. 140, In această calitate cumpără 1/t din moşia Ţuţcani (jud. Neamţu). Ibid., XV, pp. 296 şi 301. In testamentul lui I. St. Gherghel, tipărit în Botoşani, 1867, se aminteşte: «una puşcă ce se numeşte spaniolă, ce o am suvenire dela răposatul Vornic Matheiu Buhuşiu, puşcă ce au fost a Iui Sandu Buhuşiu Hatman al Ţereipe la anul 1668 şi viteaz mare după mărturia istoriei». Cf. Zotta S. în «Revista Istorică», 1926, Văleni, p. 103. 3) Bibi. Ac. Rom., XLVII/14. 4) Uricariul, VIII, p. 108. *) Ibid., VII. pp. 186, 192. ') Ibid., L 69; despre moartea unei Buhuş la 1840 vezi Iorga, Un reprezentant al elenismului în Moldova: Const. Evnomiem An. Ac. Rom., XXXIX, secţ. ist.,p. 41, n. 3. 9 In 22 Dec. 1822 se aminteşte Dumitru Buhuş ot visterie-căminar, cf. Arhiva genealogică, I, p. 170. ») Episcopul Melchisedec, Notiţe istorice, etc., pp. 129-130; şi Iorga, Studii şi doc., XXII, pp. 312-3, No. II. www.digibuc.ro 54 ŞTEFAN METEŞ 338 Sevastia Buhuş ce face dela părintele său Costache Sturza, când a trecut în căsătorie cu Vornicul Buhuş [Dumitru] 1). Ultima amintire despre Buhuşeşti o întâlnim la 20 Octomvrie 1867 pe o inscripţie dela mănăstirea Horaiţa, din care se vede că cel din urmă membru din familia Buhuş s’a călugărit. Inscripţia zice: «Aceasta sfântă măn. Horaiţa cu hramul Botezul Domnului Isus Christos s’au zidit din nou pren osărdia şi osteneala Cuviosiei Sale arhimandrit Iermoghen Buhusu, cu ajutor mai mulţi ctitori; s’au sfinţit Oct. 20 [1867] 2). # # # Astfel familia boierească Buhuş, care a avut un rol aşa de însemnat în trecutul Moldovei, în veacul al XVIII-lea şi în deosebi în al XlX-lea sărăceşte tot mai mult şi-şi pierde din ce în ce însemnătatea în vieaţa politică şi socială â ţării, stingându-se îndată după Unirea Principatelor. Paharnicul Constantin Sion în Arhondohgia Moldovei scrisă pe la 1856 3), făcând biografia boierilor din acel timp nu aminteşte nimic despre Buhuşeşti, dovadă, că la această dată, cei ce mai trăiau din această familie, n’aveau nici un rol deosebit în ţară, pentru a le închina şi lor şi familiei lor câteva rânduri într’o către, plină de amintiri preţioase, mestecate nu arareori, cu ură şi nedreptate. Ca un rezumat acum, al cercetărilor cu privire la familia Buhuş, lăsăm să urmeze aici o tablă genealogică a acestei familii. Liniile cu puncte înseamnă o descendenţă nedovedită deplin cu documente, adică o ipoteză, şi ca atare trebuie primită. Genealogia de faţă se sprijină numai pe documente. *) *) Bibi. Ac. Rom., doc. LV 59. Pe Sevastiţa Buhuş o găsim între «prenumeraţii», cu 2 exemplare, a cărţii lui Manolache Drăghici, Istoria Moldovei pe timp de 500 ani, Iaşi, 1857, în voi. I la urmă se dă lista abonaţilor. !) Iorga, Inscripţii, II, p< 219, No. 622. Vezi despre monahul Ironim Bohuş, la 1807, în mănăstirea Brazi, cartea Preotul. T. Antohe, Crucea de sus, Crucea de jos. Brazii şi Moşinoaele (jud. Putna), Bucureşti, 1926, p. 81. La 16 Ianuarie 1841 se aminteşte Gheorghe Buhuş preot în Lieşti (lângă Bârlad), Antonovici, Documente 6dfr-lâdene, I, Bârlad, 1911, p. 304. 3) Ediţia Ghibănescu, Iaşi, 1892. www.digibuc.ro APENDICE Bucureşti, 20 Februarie 1676 Marele Spătar Lupaşco Buhtiş scrie cătră Principele Ardealului Mihail Apafi I-iu, că-i trimite în dar un cal de călărit prin ruda sa Constantin Brăncoveanu. Ilme ac celsme princeps dne due mihi clementissime. Ngodnak mint kgls uramnak s mlgos fcjedelemnek szomszedsdgos alâza-tos szolgdlat ornat ajdnlom 6s istentol hosszu es egesz szerencscs eletet s minden ellensdgi ellen biradalmdt is terjeszsze, szivesen kivânom. Ez mostani alkalmatossdggal Ngod hi vene k Kosztandin Brenkovdn sdgor uramnak tortdnven bejovetele az Ngod orszdgdban joszdganak ldtogatâsdra, noha klgs uram eddig nem leven alkalmatossdgom, hogy Ngod meltdsdgos fejedelmi szeretetit az itt val6 Kantacuzena familiihoz, kiknek hdzaiban az Ngod mdltdsdgos neve mindennap dicsirtetik, en is az 6 kglmek vdr szerint val6 hugdt tartvdn, akarok Ngod szolgdja lenni, s jo akaro szomszedja, kd-vânom istentol levelem j6 egeszseges szerencsds dletben s orvendetes drdban taldlja Ngodat. Ez alkalmatossdggal kglmes uram nem levdn egyebvel mivel kedveskedni, kiildettem sogor uramtdl Ngodnak egy paripdt aminemii taldl-kozott. Ngodat kerem mint kgls uramat, vegye kedvesen, nem az ajdndeknak meltatlan voltdt ndzven, hanem az en Ngodhoz vald szeretemet s jovendâbeli szolgdlatomat; kdrem azert Ngodat, mint kgls uramat, engemet azdrt ezutdn tartson jdakaro szdmszdd szâlgdjdnak s mdltdztassek parancsolni, a miben eldgsdges leszek Ngodnak, hiven szolgdlni kdsz vagyok minden iiddben. Tartsa meg isten Ngodat sokdig j6 egeszdgben kedvesivel egyiitt. Datum ex. Bukurest die 20 Februarii anno. 1676. Ngodnak aldzatosan szolgdlni kdsz minden iiddben Lupul Buhuş vel spătar [subscriere românească] Adresa: Ilmo ac cels. principi domino dno Michaeli Apafi, dei gratia Tran-sylvaniae principi, partium regni Hungariae et Siculorum comiţi etc. dno dno mihi clementissimo. In româneşte: îmi ofer cu supunere serviciile mele de vecin Măriei Tale binevoitoriul meu Domn şi principe, şi doresc din inimă, ca Dumnezeu să-ţi dea vieaţă lungă şi fericită şi să-ţi poţi întinde stăpânirea în contra tuturor duşmanilor. www.digibuc.ro 56 ŞTEFAN METEŞ 34° Cu prilejul acesta credinciosul Măriei Tale şi ruda mea [ = nepot] Constantin Brâncoveanu1) venind în ţara Măriei Tale ca să-şi cerceteze moşiile 2) — şi cu toate că pănă acum n’am avut ocaziune [să mă împărtăşesc] de iubirea Măriei Tale aici în familia Cantacuzinilor, în casele cărora numele M. Tale zilnic e slăvit, şi eu ţin o nepoată din sângele lor, — voiesc să fiu credinciosul M. Tale şi binevoitorul vecin, şi doresc ca scrisoarea mea să afle pe M. Ta în deplină sănătate şi în momente fericite. Neavând cu acest prilej altceva să vă măgulesc, am trimis M. Tale, prin ruda mea, un cal de călărit din care am avut la îndemână. Rog pe Maria Ta, binevoitorul meu domn să-l primească bucuros, nu uitându-se la darul de puţin preţ, ci la iubirea mea faţă de M. Ta şi la serviciile mele în viitor. Deaceea rog pe M. Ta, ca pe binevoitorul meu domn, ca după aceasta să mă considere ca slugă vecină, binevoitoare, şi porunciţi, cu ce pot totdeauna sunt gata să servesc cu credinţă M. Tale. Dumnezeu să ţie pe M. Ta la mulţi ani împreună cu iubita [soţie]. [Originalul în Muzeul Naţional din Budapesta, Colecţia Tunyogi; publicat în Monumenta Comitialia Regni Transylvaniae, XVI, Budapesta, 1893, p. 266 No. XXXVI]. !) Stanca, mama lui Const. Brâncoveanu eră fata lui Const, Postelnicul Canta-cuzino, fratele lui Iordache Cantacuzino Vistiernicul din Moldova, tatăl Saftei, soţia lui Lupaşco Buhuş. Deci Stanca cu Safta erau verişoare din fraţi, şi prin înrudirea acestora Const. Brâncoveanu e nepot lui Lupaşco. *) Vezi despre moşiile ardelene ale lui Constantin Brâncoveanu pe larg studiul meu, Moşiile Domnilor şi boierilor din Ţările române în Ardeal şi Ungaria, Arad, 1925 pp. 76-90 (în Biblioteca «Semănătorul», No. 83-84). www.digibuc.ro TABLA ANALITICA A CUPRINSULUI i Introducere.............................................................. i Limba românească, limba diplomatică în Orient.................. 2 Arhivele şr bibliotecile din Ungaria pentru istoria românească. 3 Acordarea diplomei de nobil ardelean .................. ,, Traian Cantacuzino....................................................... 4 Legăturile lui Constantin Cantacuzino Postelnicul cu Ardealul ....... 5 Diploma de nobil ardelean a lui Traian (= Drăghici) Cantacuzino ..... ,, Vornicul Preda din Brăncoveni şi relaţiile lui cu Gheorghe Râkdczy al II-lea ,, Nobili ai Ardealului: Marcu Vodă fiul lui Petru Cercel. ......... 6 Ioan şi Gavril Movilă ................ ,, Adăpostirea în Ardeal a pretendenţilor şi a fiilor de Domni, şi ridicarea acestora la rangul de nobil ardelean........................................... ,, Nobili ai Ardealului: Blasiu Havaseli, Ioan Drăculea de Bând, fiii lui Dan- Vodă şi Vlad-Ţepeş..................................... „ Stema Voievozilor la moşiile lor din Ardeal.................... 7 Lupaşco Buhuş............................................. „ Relaţiile lui Gheorghe Duca-Vodă cu Mihail Apaffy I............ 9 Drumul prin Ardeal al lui Duca-Vodă la asediul Vienei.......... 10 Domnii şi ostaşii români dela asediul Vienei, 1683, zugrăviţi în biserica Vitto- ria din Roma........................................... ,, Petrecerea lui Gheorghe Duca-Vodă în Bălgrad (Alba-Iulia) ........ 11 Primirea lui Duca-Vodă din partea Saşilor din Braşov la Codlea şi Ghimbav ,, Legăturile lui Duca-Vodă cu Saşii ................... ,, Despre diploma de nobil ardelean a lui Lupaşco Buhuş şi conţinutul ei . . 12 Textul diplomei în latineşte.................................................. II Despre familia Buhuş ......................... 15 Publicaţiile de documente şi note mai însemnate asupra Buhuşeştilor .... ,, Buhuşeştii din veacul al XV-lea......................................... 16 Buhuşeştii din veacul al XVI-lea .................... ,, Crăstea Buhuş ............................ 17 Ionaşco Buhuş ............................ ,, Alţii din această familie 18 www.digibuc.ro TABLA ANALITICĂ A CUPRINSULUI 342 58 Dumitraşco Buhuş............................................................. iS Dafina Buhuş şi soţii ei................................................. Dumitraşco Buhuş.............................................................. 20 Rolul acestuia în mazilirea lui Alexandru Vodă-Iliaş..................... 22 Moşiile lui Dumitraşco Buhuş.................................................. 23 Misiunea lui D. Buhuş la Gheorghe Rdkdczy I-iu........................... 25 Moartea lui Dumitraşco Buhuş.................................................. 2' Copiii acestuia.............................................................. ,, Nicolae Buhuş................................................................. 27 N. Buhuş şi cronicarii........................................................ 28 Alte ştiri despre Nicolae Buhuş ......................................... „ Constantin Buhuşel ........................................................... 31 Anastasia Buhuş (m. Duca Vodă)................................................ 32 Alexandru Buhuş............................................................... ,, Luptele lui cu Polonii........................................................ 33 Răsturnarea lui Antonie-Vodă Ruset prin Alexandru Buhuş, etc............. 35 Gheorghe-Duca-Vodă şi Alex. Buhuş........................................ . 36 Alex. Buhuş în Ţara-Românească şi moartea lui............................ 37 Alte ştiri despre el......................................................... 38 Copiii lui Nicolae Buhuş: Gavril, Irina şi Ioan.......................... 39 Copiii lui Alex. Buhuş Hatmanul: Ion, Dumitraşcu, Nicolae, Maria şi Catrina 42 Dumitraşco Buhuş. . . ........................................................ ,, Copiii lui Constantin Buhuşel................................................. 43 Alexandra Buhuş-Ureche........................................................ ,, Buhuşeştii în veacul al XVIII-lea............................................. 45 Alexandru..................................................................... 46 Fiii lui Nicolae: Toader şi Cozma............................................. ,, Fiii lui Toader: Niculae, Şerban şi Alexandra................................. 47 Şerban, Vasile, Smaranda, Ştefan, Simion şi Grebencea......................... 48 Buhuşeştii în veacul al XlX-lea............................................... 49 Copiii lui Şerban: Efrosina şi Gheorghe....................................... ,, Fiul lui Niculae: Toader...................................................... 50 Grigorie, Ion, Mateiu, Catrinca, Dumitru şi Sevastia.......................... 52 Arhimandritul Iermoghen Buhuş................................................. 53 încheiere..................................................................... ,, Tabla genealogică a familiei Buhuş............................................ 55 Apendice...................................................................... 57 Tabla analitică a cuprinsului................................................. 59 www.digibuc.ro TABLA GENEALOGICĂ A FAMILIEI BUHUŞ Costea-Giurgea Stavrici www.digibuc.ro RĂSUNETUL RASBOIULUI DIN 1877 IN BUCOVINA ŞI BASARABIA DE I. NISTOR MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE Şedinţa dela g Iunie 1927 Răsboiul pentru independenţă din 1877 ca şi memorabilul act al Unirii din 1859 a trezit un puternic răsunet în sufletele Românilor subjugaţi din Bucovina şi Basarabia. Şi cu drept cuvânt, fiindcă mai presus de hotarele nelegiuite ce brăzdau vremelnic pământul românesc, plană stăpânitoare idea de unitate şi solidaritate a neamului, unit prin aceeaş cugetare şi simţire şi stăpânit prin puterea aceloraşi tradiţiuni politice şi culturale, dobândite cu atâta greutate în scurgerea unui trecut de luptă şi suferinţă. Răpirea Bucovinei, ca şi cea a Basarabiei, a ridicat proteste unanime la Moldovenii de dincolo de Moina şi de dincolo de Prut împotriva ruperii unităţii teritoriale a patriei comune, ce fusese închegată prin munca, priceperea şi vitejia şi jertfele tuturor. Âctul hrăpăreţ care a adus la destrămarea străvechilor hotare ale Moldovei a fost pururea considerat ca o fărădelege care cerea imperios o răsbunătoare îndreptare. In zodia acestor protestări s’a desfăşurat în Bucovina şi Basarabia întreaga vieaţă politică şi culturală din clipele dureroase ale răpirii până în zilele de neîntrecută însufleţire care a luminat actele Unirii dela Chişinău şi Cernăuţi. Românii subjugaţi îşi dădeau bine seama că izbăvirea lor din sclavia politică şi naţională în care se găsiau, nu puteâ să vină din altă parte, decât din sforţările şi jertfele comune ale neamului întreg. Şi deaceea întărirea lui politică, culturală şi economică era ţinta conştiinţei româneşti, pururea trează, activă şi încrezătoare. Nu se produceâ nici un act mai însemnat în vreun colţ al ţării româneşti, fără ca el să nu 35 A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. VII. www.digibuc.ro 2 I. NISTOR 344 găsească răsunet în toate celelalte părţi. Zorile libertăţii ce răsăriau la Iaşi şi Bucureşti, răspândiau razele lor pline de căldură şi nădejde departe dincolo de munţi, dincolo de Prut şi dincolo de Moina în grădina Moldovei lui Ştefan-cel-Mare. Eră deci firesc ca întemeierea statului român modern, Piemontul revendicărilor noastre integrale, să intereseze în măsura cea mai largă pe Românii de pretutindeni şi îndeosebi pe cei din Bucovina şi Basarabia, dornici de izbăvire. In scrisoarea sa de felicitare, Alexandru Hajdău vedea în actul Unirii dela 1859 0 chezăşie mai mult pentru desrobirea Basarabiei sale iubite; iar tânărul Dimitrie Petrino, un nepot al Hurmuzacheştilor şi tălmăcitor în versuri al gândurilor şi simţirilor lor naţionale, vedea în memorabilul act al Unirii din 1859: întâia piatră, la intâia temelie Spre a face o Românie Unită prin simţire, şi prin unire tare. Iar la 1 August 1867, cu ocaziunea inaugurării festive a Societăţi Academice, Academia Română de astăzi, Timotei Cipariu dela Blaj rostiâ următoarele cuvinte profetice: «Bărbaţii de stat ai României vor îngriji pentru eliberarea deplină a patriei române. Sunt convins că ei vor îndeplini cu sfinţenie înalta lor menire şi patria română, la urmă, va deveni liberă». Dar dobândirea acestei libertăţi nu se putea face decât prin puterea armelor, ce atunci erau ruginite, aşteptând reînnoirea strălucirii lor. Iar Suceava, «vădană de al său mire» aştepta cu nerăbdare pe izbăvitorul ei. Aşâ prezicea la 1861 Dim. Petrino viitorul Bucovinei din care «durerea îl proscrisese». Iar Basarabiei, «de sub a Muscalilor tiranie», Dim. Petrino îi doriâ: «Un Messias românesc, El de peste Prut să vie Şi cu braţ răsbunător Să te scape din sclavie, Deşteptând al tău popor.» Dar până la împlinirea acestor gânduri îndrăzneţe, era imediată nevoie de înfăptuirea «visului nobil mândru şi onorat: România ne-atârnată», pe care Petrino o reclamă în 1861 zicând: Iubesc sfânta libertate Pentru ţară şi popor www.digibuc.ro 345 RĂSUNETUL, RĂSBOIULUI DIN 1877 3 Neatârnarea şi dreptate Le aştept cu sincer dor! Neatârnare, Dulce soare, O zimbire de ’nfrăţire A naturii nobil vis Sboară tu cu a ta cântare Sboară, sboară neîncetat. El există ca un soare Şi va fi neîncetat Dela Tisa până la Mare Dela Mare la Carpaţi. Petrino îşi dădea bine seama că dobândirea neatârnării nu se putea face fără suferinţă şi jertfă. Deaceea şi glasul său răsună poruncitor: «Nu cu vorbe, ci cu fapte româneşti şi glorioase Pe acel Domn mort prin trădare, toţi Românii să-l cinstim. Ghica-Vodă azi ne cere, monument făcut de oase, Deci de piatra de mormântu-i spada noastră să ascuţim!» Iar continuând, Petrino ajunge la concluzia că: Nu va fi vieaţă, nu va fi lume Nu va fi glorie, nici renume Nu va fi cerul luminat, Până tiranul nu va bea sânge Până ce moartea nu-1 va încinge Fiind Românul neatârnat! Imperativul categoric al lui Petrino s’a realizat. Dorobanţul român şi-a ascuţit spada răsbunătoare de pietrele de morminte dela Argeş şi Putna, a încins hora morţii la Plevna şi a pecetluit cu sângele tiranului actul de neatârnare al Românilor ! Proclamarea independenţei a trezit mare însufleţire la Românii din Basarabia şi Bucovina. Şi eră firesc să fie aşa, când ne gândim că idea neatârnării a fost propovăduită cu atâta căldură, iar realizarea ei aşteptată cu atâta nerăbdare. Cât priveşte Basarabia, ea a avut o situaţie excepţională, întrucât Românii de acolo, găsindu-se sub ocârmuirea rusească, prin forţa lucrurilor, luară parte la răsboiul din 1877. In Bucovina situaţiunea se prezentă altfel. Acolo stăpânirea austriacă priviâ cu îngrijorare desfăşurarea evenimentelor dela Dunăre, urmărind cu simpatiile sale mai curând cauza turcească decât cea română. Deşteptarea conştiinţei naţionale româneşti şi manifestarea ei în 1871 35* www.digibuc.ro 4 I, NISTOR 346 la Putna, unde se întrunise un adevărat congres al intelectualităţii româneşti în jurul mormântului lui Ştefan-cel-Mare, şi unde tânărul compozitor bucovinean Ciprian Porumbescu, care într’un elan de însufleţire smulse vioara din mânile unui lăutar pentru a cântă o horă «Daciei întregii) reprezentată acolo prin delegaţi din Moldova, Muntenia şi Transilvania, puse pe gânduri pe Austriaci iar prefecţii nu-şi dădeau rând cu urmărirea şi înnăbuşirea mişcării daco-române», susţinută de aşa numiţii «Români tineri», ultranaţionali şi iperzeloşi». Aceeaş mişcare daco-română se manifestă în mod şi mai accentuat la 1875, când Austro-Germanii din Cernăuţi îşi puseseră în gând să sărbătorească primul centenar dela răpirea Bucovinei, pe care ei în limbajul lor oficial o numiau o simplă dobândire: Erwerbung. Atunci fruntaşii bucovineni luară hotărîrea de a se abţine în mod ostentativ dela acest «sabat desfrânat» precum îl numiâ Dim. Petrino în memorabilul său discurs rostit în numele Românilor bucovineni la mormântul lui Ghica-Vodă din Iaşi. «Daţi-mi voie şi mie—ziceâ Petrino — ca Român din Bucovina şi ca fost cetăţean al Austriei, până în momentul umilitor pentru noi şi ruşinos pentru dânsa, când s’a hotărît serbarea seculară ce s’a celebrat în Cernăuţi, în memoria zilei fatale, care a răpit Bucovina din braţele Moldovei, să rostesc şi eu aici puţine cuvinte, fiindcă voiu să depun lacrămile sărmanei Bucovine pe mormântul Domnului martir Grigore Ghica, care pentru dânsa şi cu dânsa împreună a căzut, el în mâinile ucigaşilor săi, ea sub jug străin». Din valea Colbului şi până la malurile Nistrului, de prin codrii munţilor Carpaţi, din trunchiul fiecărui brad care a fost martur al acestui secol de dezonoare; din fiecare lan ce produce pâinea de toate zilele şi care-i adăpat de sudoarea unui popor subjugat; din fiecare izvor ce potoleşte setea şi din fiecare biserică care adăposteşte credinţa şi primeşte ofrandele creştinilor pe altarul său, mii de glasuri topite într’un singur ţipăt de indignare, lovindu-se de mormintele eroilor noştri şi repetate de un ecou secular, trec astăzi peste hotare, înfruntă pajurile înfipte în trupul Bucovinei, în urma unei convenţiuni frauduloase şi pătrund până la acest mormânt unde vă strig, că Bucovina este fiica Moldovei, că rănile ei sunt rănile voastre, că pruncii ce se nasc, cu întâia lor suflare, că moşnegii ce mor, cu ultimul lor suspin, invoacă viitorul şi că sacrilejul comis asupra unui Domn martir şi a unei ţări răpite îşi cere răsbunarea sa» ... www.digibuc.ro 347 RĂSUNETUL RĂSBOIULUI DIN 1877 5 «Eu nu pot după acestea, să nu apelez aici în faţa acestui mormânt, la patriotismul şi la misiunea ce o are România liberă când îşi vede fii de-ai săi suferind, sub jug străin, insultele cele mai brutale şi mai vătămătoare care pot fi pentru o naţiune». .. «Cu atâta mai mult m’am văzut îndemnat a împlini această datorie, a inimii mele, deoarece pentru ca să o pot face, eram silit a mă deslipl de toate acele, ce în decursul unei vieţi, devin sacre inimii omeneşti, lăsând în urma mea o ţară românească scumpă mie dela întâia bătaie de inimă, până la osemintele celor pe cari i-am iubit. «După ce dar ei cei tari se bucură dincolo, noi cei slabi ne plângem dincoace, noi să ne dăm mâna pentru a ne întări şi a grăbi timpul care este menit a schimbă, într’un mod demn de numele ce purtăm, memoria Domnului martir Grigore Ghica cu acea zi care va readuce Bucovina în braţele Moldovei». * Cuvântarea aceasta sgudui adânc conştiinţele româneşti din amorţeala lor şi întări credinţa într’un viitor mai bun. Manifestaţiuni naţionale de acest fel,în ajunul frământărilor politice din Balcani, îşi aveau oricum semnificaţia lor, iar guvernul austriac începu să-şi dea seama de gravitatea situaţiei şi să avizeze la măsurile ce trebuiau luate pentru suprimarea lor. Vigilenţa organelor de siguranţă se înteţiâ mereu. încă în Octomvrie 1876 guvernul austriac primi din Iaşi informaţiunea că din îndemnul cercurilor naţionaliste de acolo, refugiatul bucovinean D. Petrino ar fi redactat un manifest către Românii din Ardeal şi Bucovina, prin care aceştia erau chemaţi să ridice armele pentru «liberarea lor din robie», şi pentru unirea acestor ţări cu România. Guvernatorul Bucovinei Alesany primi instrucţiuni severe să împiedece răspândirea manifestului în Bucovina şi să urmărească cu mare atenţiune mişcarea daco-română de acolo. La începutul anului 1877, Ministerul de interne din Viena primind informaţiunea că mai mulţi tineri din Ardeal au trecut în România pentru a formă acolo un corp de voluntari, ceru explicaţiuni guvernului român. «Cum şi câţiva indivizi din Cernăuţi au făcut o asemenea încercare», zice raportul, se ceru guvernatorului Bucovinei să ia măsurile necesare pentru observarea tineretului şi paza graniţelor. Dar cu toată rigoarea acestor măsuri, guvernul asutriac n’a putut împiedecă tineretul bucovinean de a trece graniţa şi a se înrolă în armata română dela Dunăre. www.digibuc.ro 6 I. NISTOR 348 Proclamarea independenţei şi ordinul de mobilizare a armatei române a trezit în Bucovina un entuziasm indescriptibil. Neatârnarea visată şi propovăduită de D. Petrino contemporanilor săi, devenise o realitate. Ea însă trebuiâ asigurată prin sabie şi sânge. Deaceea tineretul bucovinean se simţi îndemnat de a contribui şi dânsul la memorabila luptă pentru apărarea şi asigurarea independenţei. In entuziasmul lor, mai mulţi elevi din clasele superioare ale liceului din Cernăuţi hotărîră să părăsească băncile şcolii şi să se strecoare peste graniţă în România pentru a se angaja ca voluntari în armata română. In fruntea acestui grup de tineri se găsiâ Alexandru Giugi-van, Ilie Gherghel, George Levescu, un nepot al mitropolitului Silvestru, Emilian Hnidei şi Partenie Siretian, care de curând a început să publice în «Junimea Literară» din Cernăuţi, duioasele sale amintiri din răsboiul pentru independenţă. Un alt voluntar bucovinean, Constantin Popescu a fost unul dintre cei dintâiu eroi români căzuţi pe câmpul de luptă pentru dobândirea independenţei. Familia sa pretinde că sergentul Constantin Popescu ar fi fost primul soldat român căzut la Calafat şi că în cinstea lui s’a ridicat monumentul de acolo. Dar nici studenţii români dela universitatea din Cernăuţi nu se lăsară mai prejos. Organizaţi în societatea studenţească «Arboroasa, ei lansară o listă de colectă pentru ajutorarea tinerilor doritori de a se în-rolâ în armata română. Şi au contribuit la adunarea de fonduri pentru acest scop toţi intelectualii Bucovinei din aceâ vreme. Reţinem între alţii numele lui Silvestru Morariu Andrievici, Alexandru Vasilco, George Flondor, Nicolae Hormuzaki, Victor şi Manolachi Stârcea, Iancu Zotta şi alţii. Fondurile acestea au fost distribuite între voluntarii bucovineni, cari trecuseră frontiera pentru a se înrolâ în armata de operaţie, dintre cari cei mai cunoscuţi erau Ţurcan, Mihăilescu, Beuca, Olariu, Po-povici şi îndeosebi Alexandru Chibici Revneanul, care ca voluntar într’un regiment de roşiori a luat parte la operaţiunile militare din Bulgaria şi a publicat amintirile sale în «Convorbiri Literare», sub titlul: Din vieaţa mea de voluntar. Dar nici femeile române din Bucovina nu se lăsară mai prejos. In dorinţa lor fierbinte de a contribui şi dânsele la opera de asistenţă pentru soldaţii români, femeile bucovinene formară două comitete de ajutoare, unul la Cernăuţi sub conducerea d-nei Natalia Hormuzachi www.digibuc.ro 349 RĂSUNETUL RĂSBOIULUI DIN 1877 7 şi altul la Suceava în frunte cu d-na Elena Popovici Logotheti. Şi făceau parte din aceste comitete şi multe femei din popor care se întreceau în râvna lor de a adună scamă şi bandaje pentru «răniţii noştri». Se cereâ ca acestea să fie făcute din pânză curată, necrohmalită, de cânepă sau de in. Aplecate asupra pânzeturilor pe care le destrămau, ; fl ' '} i-lw ; *. V m |L"V'. ‘ f ! Egîh» ll>Ţ*.'.'■ jţ KjjF /ft. ■j W ’ţ ' •' ' ;••■ . \ ( ’ •-t' te*. a •. ’, • _. • El u n ■! V‘jtS. tirtM §3&£j >•• H$3 A. R. — hltmtritlt Secţiunii titoric. Seria III. Tom. Vil, www.digibuc.ro Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. lom. VII. îs % Frans Francken II — Cresus aratându-şi bogăţiile lui Solon, c6pie de la Roma, galeria Corsini, eăsiţe de d. Busuioceanu. www.digibuc.ro . Iorga, încă un Portret al lui Mihai Viteazul. N. lorga, încă un Portret al lui Mi/iai Viteazul. IU .1. fi. — Memoriile Secţiunii Isiotice. Sena 111. Tom. VIf. www.digibuc.ro UNIFICAREA LEGISLATIVĂ DE ANDREI RADULESCU Şedinţa de la 2 Iunie 192 7 Voiu expune câteva consideraţiuni generale asupra unificării legislative. S’ar păreâ că această problemă nu trebuie să ne mai preocupe prea mult; ea ar fi putut fi un obiect de discuţie acum câţiva ani, dar nu azi când unificarea s’a şi înfăptuit în parte. Cu toate acestea, ea este încă de actualitate şi de o importanţă deosebită. Se pare că nici n’am voit s’o atacăm în întregime şi s’o discutăm sub toate feţele; în fapt s’a căutat, însă, par’că pe nebăgate de seamă, să se realizeze câteva părţi din ea. Cu dorinţa de a contribui la rezolvarea ei, cercetez aci principalele chestiuni. # * # I. Prima întrebare care se pune este asupra necesităţii unificării: este necesară unificarea legislativă? Pentru mulţi — din fericire pentru majoritatea locuitorilor acestei ţări — întrebarea pare de neînţeles. De sigur — răspund fără ezitare — că această unificare este necesară; România trebuie să aibă aceleaşi legi pe tot teritoriul ei. Totuş sunt persoane — azi în număr tot mai redus — cari cred că nu este necesară sau nu este de o mare necesitate. Ei susţin că Statul nostru — şi pentru a-şi întări argumentul generalizează, spunând: orice Stat — poate trăi şi fără unitate de legislaţie; dovadă că atâtea State au trăit — unele mai trăesc — fără aceleaşi legi în tot cuprinsul lor. Şi adaugă că în unele părţi ale unui Stat sunt interese deosebite, 39 A, R, — Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. VII. www.digibuc.ro 3 ANDREI RĂDULFSCU 374 obiceiuri, concepţii diferite şi ca atare este nevoie să se păstreze, să se apere în mod deosebit, să se facă legi speciale. Aceasta s’a întâmplat pe vremuri în toate Statele; în timpurile noastre a existat şi există încă diversitate de legislaţii în Germania, în Elveţia, în Austria, Ungaria, Rusia, etc. Ei mai citează şi unele din legile făcute la noi, mai ales în timpul din urmă, cum sunt legile agrare cari s’au alcătuit separat şi în multe privinţe cu reguli deosebite pentru diferitele părţi ale Statului. Aceste susţineri sunt neîntemeiate căci necesitatea unificării poate fi foarte uşor dovedită. Este suficient să ne gândim la sensul noţiunii de Drept, la rolul pe care-1 îndeplineşte, sub formă de lege, de obiceiu, doctrină, ju-risprudenţă, scris ori nescris. Dreptul cuprinde norme de conduită obligatorie pentru om în societate; el serveşte pentru a reglementă raporturile dintre persoane, pentru a apără facultăţile, prerogativele, bunurile fiecăruia, pentru a îndrumă şi a protejă activitatea omenească. Astfel fiind, pentru ca indivizii şi reunirile lor, grupările sociale să poată convieţui, să se poată desvoltă şi progresă trebuie să fie cârmuiţi de aceleaşi reguli, de aceleaşi norme. Este elementar că nu mai poate fi normă de Drept, când fiecare individ ar pretinde că are norma sa specială, după care se conduce şi căreia înţelege să i se supună; iar în ceeace priveşte grupările sociale, ele nici nu pot dăinui dacă n’au aceleaşi reguli de conducere. Ceeace este adevărat pentru un grup social cât de redus este şi pentru formele mai mari ale acestora. Grupările sociale, cari au reguli identice de Drept pentru conducerea lor interioară dar diferite de ale celor dimprejur, pot trăi şi se pot desvoltă, este adevărat, dar relaţiile cu altele se desfăşură cu greutate. Cu cât este mai mare uniformitatea regulelor de Drept, cu atât viaţa se desfăşură mai cu uşurinţă, raporturile de tot felul se îmmul-ţesc, siguranţa creşte, activităţile individuale sporesc, totul progresează. Dacă uniformitatea este utilă în aceste condiţiuni, ea este nu numai utilă ci necesară când persoanele, cărora li se aplică normele juridice, fac parte din acelaş Stat. Viaţa se simplifică din punct de vedere public şi privat. Statul nu este obligat să facă, să modifice, să ţină la www.digibuc.ro 375 UNIFICAREA LEGISLATIVĂ i curent atâtea legi, să aibă un număr mai mare de funcţionari care să le cunoască sau să ceară aceluiaş număr să muncească mai mult pentru a le cunoaşte şi a le aplică, să cerceteze la orice moment, care lege se aplică în cutare teritoriu, faţă de cutare individ, etc., ceeace de sigur nu e uşor; şi numai pentru rezolvarea grabnică a chestiunilor, numai pentru simplitate şi înlesnire nu este. Fără discuţie că mecanismul Statului merge mult mai bine cu legislaţie uniformă; şi cu cât diversitatea va fi mai mare cu atât viaţa Statului se va desvoltâ mai încet şi mai greoiu. Neajunsurile sunt şi mai mari pentru indivizii din acest Stat sau pentru străinii, cari vor să aibă relaţiuni cu ei pentrucă la orice moment trebuie să ştie şi să se întrebe care este legea aplicabilă; de aci îndoială, neîncredere, stânjenire în raporturi, împiedecare ori încetineală în mersul societăţii. # >» # Până acum la noi nici nu se puneâ problema ca în Statul nostru să fie decât o singură legislaţie pentru toată populaţia; toţi locuitorii Statului român aveau şi erau supuşi aceloraşi legiuiri. Unirea ţărilor surori a schimbat faţa lucrurilor. După concejpţia anterioară se credeâ că imediat ce se vor desrobi aceste provincii — unii credeau înainte de încheerea tratatelor, după exemplul recent al Italienilor în Tripolitania — se vor introduce acolo cât mai curând legile Vechiului Regat. Se studiase ceva din legile noilor teritorii, dar numai pentru a avei cunoştinţă de ele şi pentru a fi utilizate în epoca de tranziţie, pe care o socoteam cât mai scurtă. Nu bănuiâ nimeni că ar putea rămâne în vigoare legile ungureşti, austriace, ruseşti şi încă atâţia ani şi — mai extraordinar — că s’ar puteâ găsi cineva, care să gândească — necum să ceară — ca să fie înlocuite cele româneşti ale Vechiului Regat cu unele din cele dintâi. Şi totuş ne găsim, după aproape 9 ani dela Unirea mult visată, în această stare, pe care n’o bănuiam ;s’au ivit unele manifestări pe cari nu le-au întrezărit decât poate cei mai pesimişti, cari nu credeau în posibilitatea Unirii şi cari manifestări vor rămâne — e bine că nu s’a scris mai mult despre ele — ca nişte amintiri foarte neplăcute din această epocă. Ne găsim — cum se ştie — în faţa unei mari diversităţi de legi în cuprinsul Statului nostru, pe care-1 socotim unitar şi indivizibil, expresia unităţii neamului românesc. *9 www.digibuc.ro '4 ANDREI RĂDULESCU 376 Această diversitate îngreuiază foarte mult viaţa din toate punctele de vedere ţi menţine în mare parte vechile g'raniţe. După trecerea acestora nu ştii dacă n’ai călcat vreo lege, începi a te îndoi că eşti în ţara ta, nu ştii ce formalităţi trebuie să faci pentru a stabili legăturile de familie, pentru a încheia un contract, pentru a dobândi un bun, pentru a-ţi plasă economiile, etc. Căsătorit în Basarabia te întrebi dacă eşti valabil căsătorit şi ce valoare are această căsătorie în restul ţării. Divorţat, într’o parte a ţării, nu ştii dacă vei fi socotit ca atare în altă provincie. Deschizându-se succesiunea unuia din Vechiul Regat, care eră trimis funcţionar într’una din nouile provincii, te vei întrebă ce lege se aplică, cine vine la moştenire, etc. ? Dar o chitanţă, o poliţă cum trebuie făcută ? Societăţile cum trebuesc constituite ? In materie de procedură câte neajunsuri ? Cuta faci acţiunea, cum citezi, unde şi prin cine? Cum se face executarea? Şi în care materie nu întâmpini greutăţi foarte mari ? Cum să se stabilească legături între provincii când comerciantul nu ştie ce-1 aşteaptă mâine în acest haos, în care nici juriştii nu se pot lămuri. Situaţia e poate mai rea decât atunci, când aceşti locuitori făceau parte din diverse State; se ştia, cel puţin, cine e străin, cine e naţional, aplicai o lege sau alta după normele dreptului internaţional. Acum străini nu sunt, dar nici aceeaş lege n’au. Chiar dacă s’ar admite, fără discuţie, să se aplice principiile internaţionale ca şi când ar fî străini totuş nu e uşor să stabileşti calitatea persoanelor cari şi-au schimbat domiciliul ori s’au căsătorit cu altele din altă provincie, etc., etc. Se vorbeşte de un drept interprovincial, menit să înlăture‘multe din dificultăţi. Nu ştiu întru cât va reuşi; în orice caz nu într’o largă măsură. Toate însă nu sunt decât expediente pentru a micşoră răul, care va persistă cât timp nu intervine remediul radical: unificarea. Nici nu ne dăm socoteala ce însemnează acest rău pentru mersul vieţii noastre în toate domeniile. Este suficient să se intereseze cineva câte greutăţi întâmpină funcţionarii din cauza atâtor legi şi mai ales magistraţii. Dreptul roman, în special legislaţia lui Iustinian, dreptul bizantin, mai ales Basilicalele şi manualul lui Armenopol, pravilele noastre, legile din Vechiul Regat, legile austriace, maghiare, ruseşti, obiceiul pământului, dreptul obişnuelnic maghiar, etc., toate acestea, multe www.digibuc.ro 377 UNIFICAREA LEGISLATIVA 5 fără textele necesare, fără lucrări ajutătoare sunt supuse destul de des, uneori zilnic, spre aplicare magistraţilor noştri. Cu toate dificultăţile, pe care puţini le bănuesc, ei îşi exercită misiunea cu multă hărnicie, căutând să cunoască şi să aplice cât mai bine noianul de legi, în care se sbat. Puţini magistraţi în Europa luptă cu atâtea greutăţi juridice ca mulţi din ai noştri, mai ales din nouile teritorii. Cine n’are posibilitatea să facă alte cercetări, binevoească a trece la Curtea de Casaţie şi să asculte despre câte legi se vorbeşte şi cât de departe suntem de unitatea legislativă, dinainte de răsboiu când juriştii îşi arătau talentul şi ştiinţa, lucrând cu aceleaşi elemente de bază, cari formau Dreptul — unul singur — al poporului român. Dacă s’ar cunoaşte multiplele neajunsuri, ce rezultă din aceasta şi asupra cărora n’avemtimp să stăruim, nu ştiu câţi ar mai sta la îndoială spre a recunoaşte necesitatea unificării 1). Nimeni nu pretinde că viaţa socială nu poate merge, pentrucă nu este condusă de o legislaţie unitară. Ea îşi continuă mersul însă cu mari piedeci cari întârziază progresul. Un Stat cu multe legislaţii se conduce mult mai greu şi desvoltarea lui este întârziată. El pare un Stat care nu e definitiv închegat, definitiv format, un Stat care poate fi desfăcut oricând fără multă greutate. Statul român nu trebuie să-şi permită luxul de a face astfel de încercări de viaţă descompusă din punct de vedere legislativ. El nu trebuie să lase a dăinui multă vreme impresia că nu are o formă definitivă, nu trebuie să lase pe neprieteni să creadă şi să spună că nici noi nu socotim că este făcut pentru totdeauna ceeace s’a înfăptuit. Exemplele aduse cu legile agrare sau altele nu zdruncină argumentarea de mai sus. Aceste legi sunt cu caracter trecător, au fost făcute într’o epocă de mari prefaceri sociale, iar diferinţele se explică prin anumite deosebiri economice. Dar chiar ele cuprind aproape aceleaşi principii de bază; diferenţele au fost mai mult cu privire la cuantumul exproprierii; în tot cazul s’a vădit tendinţa de a le asimila, de a le unifică pe cât mai mult. *) *) Date foarte interesante se pot găsi în raportul asupra Basarabiei de care vorbim mai jos, alcătuit de d-nii C. Rătescu, Consilier la Casaţie, şi Climescu, Prim-Pre-şedinte C. Apel, Chişinău. Deasemenea în raportul referitor la Bucovina. Amândouă sunt depuse la Ministerul de Justiţie. Ar fi de dorit ca măcar concluziile să fie publicate. www.digibuc.ro 6 ANDREI RĂDULESCU 378 Diversitatea de legislaţie nu numai că face tot mai dificilă conducerea Statului şi reglementarea raporturilor juridice dintre locuitori, dar stânjenesc mult ţi relaţiile noastre cu străinătatea. Străinul, care va aveâ legături cu un cetăţean român, fie în afară, fie înlăuntrul ţării noastre, va fi aproape totdeauna într’o situaţie grea neştiind care lege i se aplică, care e statutul personal al aceluia, dacă nu cumva s’a adus vreo modificare în sensul unificării, care e legea aplicabilă averii lui, cari sunt dispoziţiile de executare, cari sunt garanţiile, etc., etc... Şi fără îndoială că în aceste condiţii nu se va grăbi să aibă raporturi cu supuşii unui Stat, în care trebuie să te întrebi mereu ce lege se aplică şi unde trebuie să înveţi mult drept comparat ca să nu te rătăceşti în atâtea paragrafe. # * # Unificarea legislativă este necesară—apoi—pentru a desăvârşi unitatea sufletească a neamului, pentru a întări cât mai mult conştiinţa naţională. Dacă mijlocul de exprimare, limba, este un element aşa de important pentru fiinţa naţională nu este mai puţin importantă şi unitatea de Drept. Cea dintâiu serveşte ca instrument uniform pentru manifestarea ideilor şi sentimentelor, cealaltă ca organ de îndrumare a vieţii, ca mijloc de conducere în multiplele raporturi sociale. Este neîndoios că Romanii au romanizat diversele popoare nu numai prin limbă ci şi prin impunerea aceloraşi norme juridice, cari au devenit fondul comun al atâtor neamuri. Deseori influenţa Dreptului a fost foarte puternică şi a rămas în sufletul unor popoare, unde limba latină n’a învins limba naţională. Este cert că nu puţin a contribuit la formarea şi întărirea acelei mari forţe civilizatoare a Statului roman, unitatea de drept, existentă cel puţin în liniile mari. Şi este foarte explicabilă influenţa legislaţiei uniforme pentru unificarea sufletească a mulţimilor. Când indivizii, cari fac parte dintr’un Stat se văd guvernaţi de aceleaşi reguli de Drept, când ştiu că în orice parte a ţării lor vor fi urmăriţi de aceleaşi legi şi că pot face actele dintre ei după aceleaşi rândueli, că oriunde s’ar găsi în limitele Statului vor aveâ aceleaşi formalităţi de îndeplinit şi aceleaşi norme de observat, ajung la convingerea deplină că aceea este legea ţării, legea lor, una şi aceeaş ca şi ţara şi că toţi concetăţenii formează un tot nu numai din punct de vedere teritorial ci şi ca fel de cârmuire. www.digibuc.ro 379 UNIFICAREA LEGISLATIVĂ 7 Astfel, încetul cu încetul formează nu numai un singur trup ci şi acelaş suflet, în care, între atâtea alte părţi comune, va intră şi concepţia despre lege şi dreptate. La noi — poate moştenire romană — poporul din Vechiul Regat pare că n’a conceput niciodată idea de legi diferite în acelaş Stat. Afară de legile scrise, cari erau aceleaşi pentru toată ţara, chiar Obiceiul pământului pare că a cuprins aceleaşi norme fundamentale peste tot. Şi, repet, nu puţin a contribuit aceasta la unitatea sufletească a neamului şi la rezistenţa lui. In schimb în nouile teritorii, mai ales peste munţi, acelaş popor român, deşi e guvernat de legi pe cari le-au făurit şi le-au impus cotropitorii, a ajuns să se deprindă cu legi diferite în cadrul aceluiaş Stat şi — mai curios — să socotească, zice-se, că’s ale lor asemenea legi. Ceeace n’au isbutit răpitorii pe calea vorbirii, pentru desfacerea neamului românesc, care şi-a păstrat unitatea de limbă, au făcUt-o în bună parte pe calea normelor de drept, ceeace eră şi mai uşor din cauza naturii acestor norme şi a autorităţii Statului. Astfel unitatea pe terenul Dreptului n’a mai existat; şi cu cât ne apropiem de vremurile noastre cu atât diferenţierea e mai accentuată şi din cauza legislaţiei, ce cârmuiâ diferitele părţi ale neamului. Aceste diferenţieri prejudiţiază foarte mult unitaţii sufleteşti. Cum vrem ca fraţii din nouile teritorii să se creadă definitiv uniţi cu noi şi cum să nu se socotească minoritarii că nu sunt membri ai Statului român, când tot vechile legi îi guvernează? Cum vrem să nu creadă şi unii şi alţii — mai ales cei din urmă — că forma Statului nostru este un provizorat, când de peste 8 ani deabiâ ne mişcăm şi par’că n’a-vem curaj să atacăm serios problema unificării ? Cum vrem să nu se spună încă: «la noi şi la voi»? Cum vrem să se desăvârşească unitatea sufletească când vechile graniţe există încă în lumea Dreptului ? Este — dar — absolută nevoie ca deosebirile de legislaţie să fie înlăturate cât de curând, ca şi alte urme ale stăpânirii străine 1). # # # S'a spus contra unificării legislative că poporul n'o vreâ, că ar fi contra intereselor şi deprinderilor lui, că ar provocă multe greutăţi şi nemulţumiri. *) *) Dealtfel aproape toţi juriştii, cari s’au ocupat de aceste chestiuni, sunt partizanii unificării. Unul dintre cei mai distinşi ai Franţei, Capitant spune: «L'unită des lois est www.digibuc.ro 8 ANDREI RĂDULESCU 380 Las la o parte ceeace s’a zis că ar putea aduce şi turburări, o părere cam îndrăzneaţă. S’au unificat unele dispoziţii şi totuş nu s’a întâmplat nimic; şi nu pot crede că acei cari simt româneşte s’ar mişcă pentrucă s’ar introduce o legislaţie unitară românească. S’ar atinge desigur obiceiurile, deprinderile unora, dar nimeni nu poate pretinde conservarea integrală pe vecie a ceeace a avut; cu atât mai mult când nici nu-i al lui,ci printr’o repetare de vorbe necercetate, îl socoteşte ca al lui. Dar chiar de s’ar lovi în anumite tradiţii, deprinderi şi chiar în interese nu trebuie să împiedecăm — din această cauză — unificarea dacă interesele Statului o cer. Nu se poate unire fără sacrificii. Dealtfel, după acest sistem, nu s’ar maiputeâ face nici o schimbare de legi, pentrucă impune unor cetăţeni sacrificii", nimeni n’a îndrăsnit să formuleze o asemenea pretenţie. Se pare — o spun unii din bunii cunoscători ai stărilor de lucruri de acolo — că nu massele sunt contra unificării, din contră o doresc, ci anumite persoane — din nefericire unii chiar români de origină — pentrucă se tem că vor fi loviţi în interesele lor deoarece vor fi nevoiţi a cunoaşte, a se deprinde cu legi noui. A fost o rezistenţă, manifestată în diverse chipuri, azi din ce în ce mai redusă, care totuş a fost o mare piedică pentru înfăptuirea unificării. Deasemenea pretenţii, de multe ori nemărturisite făţiş dar constatate deseori sub aspecte înşelătoare pentru cei mulţi, e bine să nu ne ocupăm; şi ar fi bine să fie uitate. Astăzi se măreşte tot mai mult numărul glasurilor, cari reclamă unificarea. Atâţia jurişti, mai ales magistraţi, în reviste, în rapoarte, în lucrări se întrec în a arătă marile neajunsuri şi pericole ale acestei stări de lucruri. Ei propun şi cer unificarea cu toată căldura, ce le-o dă sentimentul naţional şi înţelegerea deplină a acestei probleme aşa de importantă pentru neamul şi Statul nostru. Toate consideraţiunile duc la concluzia neîndoioasâ că unificarea este necesară. # * II, Ca să se vadă şi mai bine că este inadmisibilă pretenţia contrară trebuie relevat că unificarea este tendinţa generală în Statele moderne. en effet une des conditions de l’assimilation et, d’autre part, Ies conflits que provo-quent leurs divergences sont une grande gfine pour Ie commerce juridique». L’intro-duction du droit civil franţais en Alsace et en Lorraine, p. 150. www.digibuc.ro 3»i UNIFICAREA LEGISLATIVĂ 9 A trăit lumea multă vreme — mai ales în Apus — cu legi diferite, când fiecare oraş, fiecare Stătuleţ aveâ legile sale, când a fost în vigoare sistemul legilor personale; de sigur, însă, că n’a fost epoca cea mai fericită pentru omenire şi nimeni nu va îndrăsnl să ceară să ne întoarcem acolo. Năzuinţa lumii moderne şi contemporane este spre unificare în toate domeniile şî mai ales pe teren legislativ. Unirea politică a diferitelor provincii în State mari, izvorul atâtor forme de progres, a dus şi la unificarea legislativă. In acest sens s’au străduit atâtea minţi luminate din Apus, cari au avut mult de luptat cu numeroase interese şi prejudecăţi medievale. In Franţa se realizase o parte din această unificare, în sec. XVIII-lea> dar mai eră mult până la terminarea ei. Către sfârşitul secolului mişcarea continuă; unificarea a fost, însă, realizată deplin în timpul marei revoluţii franceze. » înţelegând importanţa acestei măsuri pentru viaţa şi progresul naţiunii, Portalis a scris un celebru pasaj, care trebuie repetat ori de câte ori este vorba de a convinge pe cei îndoelnici de necesitatea unificării : «Les hommes qui dependent de la meme Souverainete, sans etre regis par les memes lois, sont necessairement dtrangers les uns aux autres; ils sont soumis â la meme puissance, sans etre membres du meme Iitat. Ils forment autant de nations diverses qu’il y a de cou-tumes differentes; ils ne peuvent nommer une patrie commune... Nous ne serons plus Provenceaux, Bretons, Alsaciens, mais Fran-ţais» 1). Cu asemenea concepţii s’a lucrat în timpul revoluţiei şi al răsboae-lor lui Napoleon şi — cu toate greutăţile acelor vremuri — Franţa a ieşit mare şi din acest punct de vedere, înfăptuindu-şi unitatea legilor, cari au radiat departe şi cari au fost mai trainice decât cuceririle. Mişcarea pentru unificare a existat şi în alte ţări. In Prusia sec. XVIII a început să se realizeze şi între altele s’a făcut codul lui Fre-deric cel Mare. In Austria deasemenea s’au început, de pe la jumătatea acelui secol, lucrările pentru prepararea legilor unitare. La 1753 s’a numit o comisiune sub preşedinţia lui Azzoni, profesor la Universitatea din x) Livre du centenaire du Code civil. I. Introduction, p. XVII—XVIII. www.digibuc.ro IO ANDREI RĂDULESCU 382 Praga, care avea drept misiune să compileze cutumele existente şi să umple lacunele «cu ajutorul sfintei raţiuni». La 1766 eră alcătuit Codex Theresanius de 7377 articole, care însă tocmai din cauza acestui mare număr de texte n’a fost primit ci supus în 1772 unei revederi mai concise. Sub Iosef II, cu dorinţa-i de centralizare, s’a isbutit să se întocmească Codul Iosefiri (1786), care cuprindea numai o parte din dreptul civil. Deabiă în 1796 a fost gata un proect complet, care însă a fost pus în aplicare numai în Galiţia. Infine după alte modificări, sub influenţa ideilor timpului şi a exemplului Franţei, care alcătuise codul la 1804, s’a promulgat la 1 Iunie 1811 codul civil, pus în aplicare la 1 Ian. 1812, un drept civil uniform în toate Statele aus-triace, afară de Ungaria, Croaţia şi alte teritorii, unde a fost introdus mai târziu (1852—53). Cu cât înaintăm în sec. XIX cu atât mişcarea de unificare s’a întărit şi a luat mai mult avânt. Statele se consolidează pe noui baze — unele naţionale — şi în sensul întăririi unităţii; micile stăpâniri regionale sunt tot mai absorbite în organizaţia unitară şi centrală a Statului; deacl nevoia mare, de a aveâ, în special ca drept public, legislaţie uniformă. Nouile condiţii de viaţă impun să se procedeze la fel şi pe terenul dreptului privat; unificarea acestuia merge mai încet, dar urmează sigur pe a celui dintâiu. In foarte multe părţi se reclamă şi se înfăptuesc legi uniforme pentru tot cuprinsul Statului. In a Il-a jumătate a secolului mişcarea devine aproape generală. Intre altele, Statele noui, desrobite, Grecia, Serbia, Bulgaria, Munte-negru îşi alcătuesc legi unitare. Până şi în Rusia unificarea cuprinde regiuni întinse şi legi foarte importante. Ungaria a făcut multe legi unitare şi are pregătit şi un proect de cod civil. Este interesant de remarcat că în această jumătate mişcarea se întinde chiar în State, cari n’ajunseseră la unitatea politică şi în care viaţa regională eră foarte pronunţată. Italia îşi făureâ codul civil încă din 1865, când îi mai lipseau părţi spre a formă Regatul de mai târziu. Menţiune specială se impune pentru Germania şi Elveţia. * * ■ * Cu toate că din punct de vedere politic Germania n’avea o unitate, totuş cu mult înainte de 1870 s’a străduit să realizeze unificarea legilor, şi a şi reuşit în parte, cum e pentru codul comercial şi altele* www.digibuc.ro 3«3 UNIFICAREA LEGISLATIVĂ II După înfiinţarea Imperiului, necesitatea unificării a impus să se lucreze cu toată energia în această direcţie. Afară de legile de drept public au făcut frumoasa operă a codului civil, după o muncă de aproape 30 de ani, stabilind astfel unitatea părţii celei mai însemnate din dreptul privat şi supunând deacl înainte pe toţi Germanii din Imperiu aceloraşi norme de conducere în viaţa zilnică. Deşi mai existau ca organisme distincte atâtea State, cu puterea lor legiuitoare, atâţia regi, prinţi, guverne, deşi regiuni întregi trăiseră secole o viaţă oarecum separată, cu obiceiuri, tradiţii, interese speciale, totuş toată lumea germană a fost de acord că este absolut necesară unificarea legislativă, spre a consolida pe deplin noul edificiu naţional şi spre a cimentă cât mai puternic legăturile dintre membrii naţiunii. Mişcarea de unificare, de centralizare a mers înainte, iar după răsboiul mondial s’au întocmit şi mai multe legi unitare şi de sigur în curând unificarea pe terenul Dreptului va fi desăvârşită. In Elveţia, Stat format din 3 naţionalităţi, cu 3 limbi oficiale, cu o puternică organizaţie a vieţii cantonale, cu obiceiuri, cu tradiţii, cu interese uneori diferite, s’a recunoscut încă dela 1798 necesitatea unei legislaţii uniforme. S’a mai reluat idea în a a-a jumătate a sec. XIX şi deşi nu s’a realizat imediat, dar a început să se recunoască Puterii Centrale dreptul de a legifera pentru tot Statul în unele materii socotite materii federale. In virtutea acestui drept s’a votat, afară de diferite legi pentru organizaţia unitară a Statului, între altele, legea asupra stării civile şi a căsătoriei, codul federal al obligaţiunilor, legea pentru executări de datorii şi falimente, ete. Opera mare, pe care au înfăptuit-o după o muncă plină de multe greutăţi, în care s’a evidenţiat încă odată însuşirile juriştilor elveţieni şi înţelepciunea acestui mic popor, este Codul civil terminat la începutul sec. XX, pus în aplicare la 1912 şi socotit ca fiind cel mai bun cod civil. Oricât de mult vor fi ţinut unii la obiceiurile, la deprinderile lor locale, oricât vor fi fost geloşi de dreptul de a legifera în cantoane, mai ales în aceste chestiuni de drept privat, totuş în faţa intereselor superioare toţi s’au înclinat şi au primit noua operă unificatoare. Consiliul naţional şi Consiliul Statelor l-au votat cu unanimitate iar poporul n’a cerut referendum în termenul constituţional, consfinţind astfel şi prin voinţa sa suverană acest monument de unificare. www.digibuc.ro 12 ANDREI RĂDULESCU 384 Unul dintre autorii lui spuneâ: «Un peuple ne peut garder â la longue son autonomie, que si toute sa pensee est dirigee vers une plus grande cohesion des forces et une plus active solidarite des in-tdrets, qu’il groupe entre ses frontieres. L’extreme diversite, par suite l’inevitable insecurite des lois vont directement â l’encontre des nâcessites nationales* *1). Astfel dar şi în ţări, făcute mai mult pentru viaţă regionalistă, spiritul de unificare este precumpănitor, domină şi desăvârşeşte unirea sub toate formele. Şi e aşă de puternic acest spirit încât State, cari nu fac parte din grupul european, cum este Japonia, căutând să intre în cercul civilizaţiei moderne şi-a întocmit legi uniforme, la început sub influenţa vechiului continent, mai târziu emancipându-se, dar tot uniforme pentru întregul Stat a). Şi exemple găsim destule şi în Statele Americii unde, cu tot sistemul federalist, au destule legi comune şi năzuinţa se pare că e de a merge pe aceasta cale pentru cele mai multe materii juridice. Dintre Statele Europei cu legi mai noui Spania a păstrat câteva părţi de legislaţie cu caracter regional. # * * După ultimul râsboiu tendinţa spre unificare este şi mai pronunţată. Statele noui sau mărite lucrează toate în vederea unificării. In Jugo-Slavia a existat o mai mare varietate de legi ca la noi. După diferitele părţi din care s’a format acest Stat găsim: drept sârbesc, drept muntenegrean, drept unguresc, austriac, drept pentru Bosnia şi Herţegovina; multe din dispoziţii se află sub formă de obiceiuri. Se pare că starea dreptului sârbesc nu este la înălţimea celui din Croaţia, în special, cu toate că şi asupra dreptului din Serbia s’a exercitat puternic influenţa celui austriac; cităm ca exemplu codul civil. Intre altele şi pe această superioritate juridică vor a-şi întemeiâ Croaţii cererile, dacă nu de a se generalizâ ce-i al lor, cel puţin de a li se lăsa neatins printr’o organizare federativă, ceeace însă Constituţia în vigoare n’a admis, consacrând sistemul unitar centralist. Se găsesc acolo 6 Curţi de Casaţie mai exact 4 şi alte 2 cari funcţionează, ca secţii separate pentru anumite teritorii, şi depind una de Casaţia dela Belgrad şi alta de cea dela Zagreb. *) V. Rossel et F. Mentha, Manuel du droit civil suisse. I, p. 41. *) Les transformatiom dudroit dam Iesprincipauxpays depuis 50 ans. II, p. 219 şi urm. www.digibuc.ro 385 UNIFICAREA LEGISLATIVĂ 13 îndată după Unire (1 D-brie 1918) s’a recunoscut necesitatea unificării. Pentru aceasta s’a şi crfeat un Minister al unificării legislaţiei, care a existat — se pare — până acum câtva timp, s’a înscris în Constituţie dispoziţii în vederea unificării, s’a recunoscut o singură Curte de Casaţie, s’au făcut diferite legi de drept public pentru unificare şi se lucrează stăruitor pentru desăvârşirea ei x). Cehoslovacia s’a găsit, deasemenea, cu varietate de legislaţie dar m^i redusă. Aci erau: dreptul austriac pentru Bohemia, Moravia şi Silezia, dreptul din Ungaria pentru Slovacia şi Rusia subcarpatică. Acestea au fost lăsate, provizoriu, în vigoare, dar s’a recunoscut îndată nevoia de unificare, oricâte greutăţi întâmpină şi s’a şi început a se lucră în acest sens. Cu toate că Slovacii şi Rutenii au pornite tendinţe spre autonomie — ceeace se pare că este aproape a se realiză din punct de vedere administrativ — totuş unificarea legislativă nu se constată a fi provocat neînţelegeri, toţi recunoscându-i utilitatea mai ales pentru consolidarea Statului. încă din 1920 s’a întocmit o comisie de codificare, care a lucrat în special pentru unificarea dreptului civil. A fost, un moment, vorba să se adopte Codul civil francez, dar în urmă, pentru diferite consideraţiuni s’a hotărît să se ia ca bază tot codul civil austriac, căruia să i se aducă modificări. Lucrările sunt destul de înaintate şi de interesante * 2). S’au înfăptuit şi aici — de sigur — destule legi uniforme pentru noul Stat. Ceeace merită a fi relevat este că necesitatea unificării este necontestată. Polonia a moştenit în acelaş chip legislaţii foarte diferite, poate mai diferite şi mai numeroase. Din punct de vedere legislativ Polonia de azi coprinde: 1) Fosta Polonie rusească, compusă la rându-i din Vechiul Regat şi Palatinatele de Răsărit; x) L’itat du droit et de la Science juridique serbes et le travail ligislatif dans le royautne des Serbes, Croates et Slovenes- par M. Thomas Givanovitsch, Profes. la Belgrad in «Bulletin de la Sociătă de l£gislation compar 6e» 1925 No. 10—12, pag. 437 şi urm. — L’unification des lâgislations sur Ies avocats en Yougoslavie par M. Jivoia Peritch. Prof. Belgrad, ibid., p. 452 şi urm. De l’unification du droit civil en Yougoslavie par Peritch. «Bulletin Soc. 1. comp.» 1926, No. 10—12, p. 477 şi urm. 2) La codification du droit civil en Tchicoslovaquie par Iaromir Sedlacek in «Bulletin de la S. 1. comp.» 1925, No. 4—6, p. 140 şi urm. Cf. II mavimento legislativo nella Republica cecoslovacca nel campo del diritto privato negii anni jgj8—1925 del Dr. Miroslav Bohacek in «Bolletino dell’ Istituto di Studi legislativi» 1927, Roma, voi. I, pp. iii — 119. www.digibuc.ro 14 ANDREI RĂDULESCU 386 2) Polonia austriacă cu legi austriace; 3) Polonia prusiană cu legi germane şi prusiene; 4) Teritorii ungureşti (Spisz şi Orawa) cu drept maghiar. In Polonia rusească, însă, legislaţia nu este uniformă ci foarte amestecată; întâlnim cod civil polonez, o parte din codul Napoleon, cod de comerţ francez, cod de procedură rus, cod penal rus, ca şi cel de instrucţie criminală, cod de comerţ rus şi cod civil rus, legea notariatului rusă, etc. Una din principalele preocupări, după ce Statul a luat fiinţă, a fost unificarea legislaţiei prin întocmirea unei noui legislaţii naţionale. Şi aici s’a alcătuit o comisiune de codificare, care lucrează cu mult zel şi sunt speranţe că nu e prea departe timpul când Polonia va avea o legislaţie uniformă * *). Şi în Italia s’a pus problema după liberarea teritoriilor de sub stăpânirea străină. Au fost discuţii în privinţa metodei de realizare, s’a întrebuinţat o procedură diferită de aceia din alte părţi şi care constă în a reforma mai întâi legile naţionale îmbunătăţindu-le. Lucrările în-târziază dar necesitatea unificării nu s’a contestat, toţi recunoscând că e indispensabilă unui Stat modern. Dealtfel aceasta sfe impune mai ales sub guvernarea lui Mussolini, care a dat Italiei între altele şi posibilitatea unităţii de jurisprudenţă, desfiinţând diferitele Curţi de Casaţie şi păstrând numai pe cea din Roma 2). Alsacia şi Lorena, revenite la patria-mumă, au pus şi pentru Franţa problema unificării. Nu s’au introdus legile franceze în provinciile desro-bite, aşâ cum se făcuse la 1860, când au fost alipite Savoia şi arondismen-tul Nişei. Deastădată s’a întrebuinţat altă metodă. S’a păstrat, la început, dreptul anterior apoi treptat treptat s’au introdus părţi din legislaţia franceză, iar prin 2 legi dela 1 Iunie 1924 s’au introdus legile civile şi comerciale, cu oarecare rezerve în privinţa unor instituţii locale, care au părut mai bune decât corespunzătoarele din dreptul francez (regimul incapabililor, regimul matrimonial, publicitatea drepturilor reale imobiliare, contractul de asigurare, regimul moştenirilor, asociaţiuni, fondaţiuni, culte, regim fonciar, execuţia silită asupra imobilelor) *). l) L'âtat actuel de la codification en Pologne par L6on Babinski. Acelaş «Bulletin» 1925, No. 10—12, p. 458 şi urm. Cf. I lavori di codificazione in Polonia nelT anno I925 del Dr. Xavery Fierich in «Bolletino dell’ Instituto di Studi legislativi» voi. I, pp. 120—1929. *) «Bulletin soc. ldg. compar ăe» 1927, No. I—3, p.91; No. 4—6, p. 214 şi urm. «Bolletino dell’ instituto di Studi legislativi» I, cuprinde studii interesante asupra unor proecte. *) Legile în Amtuaire de Ugislation Jranţaise 1924, p. 190 şi urm. Cf. L’introduction du droit civil franţais en Alsace et en Lorraine, 1926. www.digibuc.ro 387 UNIFICAREA LEGISLATIVA 15 S’au ivit şi acolo elemente cari ar fi dorit separarea legislativă a noilor provincii, dar au rămas izolate în faţa hotărîrii generale de a realipi desăvârşit şi veşnic aceste provincii nu numai de trupul ci şi de sufletul Franţei. Amintim că şi Turtii, din dorinţa de progres, dar mai ales din nevoia de unificare au luat măsuri în acelaş sens; între altele au adoptat codul civil elveţian, bruscând poate lucrurile, călcând tradiţia şi lovind desigur în multe interese şi obiceiuri. Trebuiâ însă o nouă legislaţie modernă şi uniformă. Statul modern reclamă imperios această uniformitate şi înaintea ei trebuie să se plece totul. Sovietele—oricâte critici se pot aduce legislaţiei lor şi cu toate că au pretins că respectă dreptul de autodeterminare al popoarelor, aşâ de numeroase în hotarele fostei împărăţii — au făcut destule legi cu caracter general, unificând astfel Dreptul. Afară de legile de drept public cităm între altele: codul civil şi al relaţiilor de familie, codul muncii, codul agrar, forestier, minier, veterinar, etc. * * * Această tendinţă de unificare nu există numai în cadrul Statelor, ci are un caracter mai larg, de a unifică legile diferitelor ţări, de a face legi uniforme pentru cât mai multe State, de a alcătui legi internaţionale identice. Aceasta se observă mai ales pe terenul comercial, unde nevoia unificării este şi mai simţită şi unde s’a început mai întâi unificarea şi în interiorul Statelor cu legislaţii felurite cum, au fost Germania si Elveţia. » > In sensul acestei unificări internaţionale s’au făcut lucrări, s’au întrunit congrese, s’au luat rezoluţii cum sunt cele dela 23 Iulie 1922 luate de Conferinţa dela Haga asupra unificării dreptului referitor la cambii şi cekuri. In timpul din urmă s’au alcătuit Uniuni internaţionale pentru-apro- ' pieri şi chiar unificări de legislaţii. Menţionăm: Uniunea legislativă între naţiunile aliate si asociate. Comitetul francez de comun acord cu Co- > » mitetul italian al acelei asociaţii întocmesc o (refacere paralelă a codurilor civile din Franţa şi din Italia cu privire la materia obligaţiunilor şi a contractelor» *), un început de unificare a Dreptului privat. *) «Bulletinde la Soc. lăg. comp.» 1926, No. 10—-12 p. 470, Ibid. 1927, No. 4—6, p. 207 şi urm. Relevăm şi tendinţa unificării legislative intre Germania fi Austria ca pregătire pentru unirea politică. www.digibuc.ro i6 ANDREI RĂDULESCU 388 Cercetările de drept comparat mai cu seamă dovedesc că legislaţiu-nile diferitelor popoare tind să se apropie unele de altele, să se asemene, păstrând, bineînţeles, anumite părţi caracteristice fiecărei naţiuni. Sunt astfel destule elemente, cari arată că evoluţia legislaţiei mondiale merge spre unificare. Se susţine chiar că trebuie salutată orice sforţare de unificare le-» » gislativă ca o contribuţie la opera generală a Umanităţii, în sensul creării unei Societăţi mondiale, ceeace va aduce pace, căci «elementele cari se aseamănă nu pot să se bată sau elementele cari nu se combat se aseamănă»1). # * * III. Să vedem — pe scurt — care a fost la noi starea de spirit, tendinţa de până acum şi cum s’a făcut unificarea la 1864—65. Organizaţia ţărilor noastre dela forma cea mai simplă până la alcătuirea de State a fost aproape aceeaş, iar Obiceiul pământului, legea fundamentală, a cuprins aproape aceleaşi norme atât pentru Dreptul public cât şi pentru cel privat. Legile scrise au fost foarte asemănătoare unele cu altele. Ceeace se făcea într’o ţară eră în curând întocmit aproape la fel şi în cealaltă. Pare — cum am observat şi în altă parte — 2) că eră un fel de întrecere între cele 2 State pe terenul legislativ; din totul reese o mare asemănare între ele. In tot cazul, în fiecare din cele 2 Principate, a fost unitate legislativă iar nu diversitate pe regiuni sau în alt chip. Cu cât ne apropiem, cu atât tendinţa de a aveâ aceeaşi legislaţie în cele două State este mai pronunţată; unificarea este cerută, chiar înainte de unirea politică. In secolul XlX-lea ideile capătă o concretizare formală în Regulamentele organice. In art. 426 Reg. Moldovei se prevedea: «Identitatea (potrivita fiinţă) a legislaţiunii e cel mai bun mijloc a desăvârşi unirea morală a ambelor Principaturi». Iar în altă parte se prevedea: «din condicile politiceşti şi criminaliceşti a acestor 2 ţări să se alcă-tuească unul şi numai singur legiuitor». Ca aplicare a acestor idei şi ca rezultat al culturii juridice, care se răspândeâ tot mai mult, în perioada regulamentară s’a făurit în l) «BuUetin S. 1. c,* 1926, pp. 477—478. 8) Cultura juridică românească in ultimul secol, 1922, pag. 27. www.digibuc.ro UNIFICAREA LEGISLATIVĂ 17 389 ambele Principate multe legi, aproape identice, influenţate — uneori foarte mult — de legislaţia franceză, pregătindu-se astfel ceeace avea să urmeze x). Când s’a pus efectiv problema Unirii, ai noştri n’au înţeles o clipă că s’ar putea concepe o unire între cele două ţări şi totuş fiecare să rămână cu legile ei, nici măcar până la o anumită dată. Aceasta n’au priceput-o în destul diplomaţii, când aranjau, prin diferite socoteli, soarta poporului din cele două Principate, care se pronunţase hotărît pentru Unirea grabnică şi desăvârşită. Totuş şi aceştia au trebuit să înscrie în Convenţiunea dela Paris dispoziţii în sensul unificării. Astfel s’a creiat un organ legislativ comun: Comisiunea centrală dela Focşani, s’a recunoscut unor dispoziţii din Convenţie caracterul de «constitutive», constituţionale, şi au fost puse sub paza Comi-siunii Centrale, s’a dat prepararea legilor de interes general comun în competinţa aceleiaşi Comisiuni. Aceste legi puteau fi amendate de Adunările legiuitoare din fiecare Principat dar dacă — după aceea — Comisiunea Centrală admitea ca definitiv un proect, fiecare Adunare nu mai avea dreptul decât să-l primească în întregime sau să-l respingă. In enumerarea legilor de interes general comun sunt trecute în primul rând acelea, care aveau de obiect unificarea legislaţiei; după ele urmau acelea referitoare la unirea vămilor, a poştelor şi telegrafelor, fixarea monetei şi deosebite alte materii de folos public comun celor două Principate. Drept principală datorie se indică acestei Comisiuni ca «odată înfiinţată» să se ocupe special «a codifica legile în fiinţă, punându-le în armonie cu actul constitutiv al nouei organizaţii». «Ea va revizui — prevede art. 35 al Convenţiunii — regulamentele organice precum şi condicile civile, criminale, de comerţ şi de procedură, astfel încât, afară din legile curat de interes local, să nu mai fie în viitor decât unul şi acelaş trup de legislaţie, care să se execute în ambele Principate după ce va fi votat de către respectivele Adunări, întărit şi promulgat de fiecare Hospodar». Tot pentru unificarea Dreptului s’a creiat o singură «Curte înaltă judecătorească şi de Casaţie» comună ambelor Principate. După ce, graţie *) *) Andrei Rădulescu, Cultura juridică românească în ultimul secoly pag, 17 şi urm. 30 A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. VII. www.digibuc.ro i8 ANDREI RADULESCU 39° patriotismului generaţiei de atunci care s’a ridicat la înălţimea momentelor mari ce străbăteâ, Cuza a fost ales şi la Iaşi şi la Bucureşti realizând astfel Unirea în această formă, una din principalele preocupări a fost şi Unirea legislativă, mai ales că aşa erau şi prevederileConvenţiei. In acest scop, la 13 Octombrie 1859, Gh. Creţeanu, Ministrul de justiţie ad-interim din Ţara-Românească a propus Domnului, prin raportul No. 1833, să se întocmească un corp de legi «care să asigure libertatea şi proprietatea persoanelor precum şi deosebitele transac-ţiuni între ele*. Pentru a se realiza această propunere el este de părere să se adopte «codicele franceze» şi anume: codul civil, procedura, codul comercial, penal, de instrucţie criminală şi organizarea judecătorească. Această propunere şi-o motivă pe temeiul art. 35 al Convenţiei, care îndatorâ Comisiunea Centrală să lucreze în vederea unităţii legislative, pe consideraţiunea că dacă ar trebui să se creeze un corp de legi, după metoda de a discută articol cu articol mici în zece ani nu s’ar putea termină o asemenea lucrare» şi în fine pe motivul că «cele mai multe Staturi civilizate au adoptat codicele franceze ca cele mai perfecte». Pentru ca lucrările să meargă repede, Creţeanu propuneă ca introducerea acestor legi să se facă astfel: să se formeze o comisiune din-tr’un membru al Comisiunii Centrale, câte un membru din Adunarea legiuitoare a fiecărui Principat, şi cei 2 miniştri de justiţie. Această comisiune trebuiâ să traducă legile franceze, cu îndatorirea de a scoate şi de a lăsă deoparte din ele ceeace ar fi în «flagrantă incompatibilitate cu religia şi cu obiceiurile ţării». Odată lucrarea terminată, legile puteau să fie puse în vigoare fără să mai fie supuse votului Adunărilor, bineînţeles cu aprobarea Domnului. Vodă Cuza, potrivit art. 33 din Convenţie, a trimis, prin mesajul 968 din 22 Oct. 1859, propunerea la Comisiunea Centrală. S’a recunoscut mai târziu, în Ian. 1860, că prin acest procedeu s’ar atinge atât drepturile Adunărilor şi chiar ale Comisiunii Centrale. Deaceea s’a hotărît ca modificările ce s’ar introduce să fie supuse desbaterilor acestor corpuri. Nu putem precizâ care a fost soarta acestei propuneri. Probabil că s’au început unele lucrări dar nu s’a ajuns la rezultate apreciabile. Se vedea însă zilnic cât de necesară era desăvârşirea Unirii. La 24 Ianuarie 1862 se face un pas înainte prin formarea unui singur www.digibuc.ro 391 UMITCAREA LEGISLATIVĂ 19 guvern şi unei Adunări legiuitoare, după care începe şi unificarea pe scară mai întinsă, în special în diferite ramuri ale administraţiei. In curând încep a se face legi pentru unificarea instituţiilor, pentru desfiinţarea unora din Moldova sau pentru generalizarea unor măsuri. Cităm ca exemple: La 26 Martie 1862 s’a înfiinţat prin lege procurori şi în Moldova cum existau în Valachia. Atribuţiunile lor, salariile ca şi instrucţia proceselor criminale erau aceleaşi din Ţara-Românească, după Reg. Organic şi legile de acolo 1). Tot atunci s’a votat unificarea şi aplicarea taxei pentru poduri şi şosele şi a contribuţiei fonciare, ambele existente în Muntenia. La 30 Martie 1862 s’a desfiinţat «Monitorul Oficial» al Moldovei, păstrându-se provizoriu cu titlul: «Foaie de publicaţiuni oficiale». La 12 Aprilie 1862 s’a votat legea proprietăţii literare şi artistice, una pentru toată ţara 2 3 * *). Curând s’a introdus şi în Moldova legea de dincoace de Milcov, prin care se percepea 10% din venitul brut al monastirilor şi aşezămintelor spre a suplini taxa de transmitere la bunurile de mână moartă. La 15 Iunie 1862 s’a desfiinţat Curtea de întărituri dela Iaşi,tre-cându-i-se atribuţiile la Tribunal cum eră dincoace 8). Afară de acestea s’au luat diferite măsuri pentru concentrarea serviciilor la Bucureşti, reduceri de posturi, mutări de funcţionari. La câteva zile întâlneşti în Monitor dispoziţii, cari urmăreau unificarea în toate direcţiile. Este de observat că aproape toate — se făceau — lovind oarecum în Moldoveni. Şi totuş nu se văd în gazetele timpului nemulţumiri pe aceste chestiuni. Este mai ales interesant că asemenea legi de unificare erau votate cu unanimitate uneori, cu mari majorităţi totdeauna. Tot în Iunie s’a propus un proiect de lege pentru a se înfiinţâ un Comitet de specialişti să prelucreze un cod civil şi de procedură pentru ambele Principate. La 17 Iulie s’a desfiinţat, pe ziua de 31 Iulie, Directoratul internelor din Iaşi *). La 26 Iulie s’a centralizat Poştas). Tot în acea zi s’a discutat unificarea Ministerului de justiţie. *) «Monitorul Oficial» No. 74 din 1862. l) «M. Oficial», No. 81/862. 3) «M. Oficial», 133/862; votată cu 69 pentru, 5 centra. *) «M. Oficial», 156/863. *) «M. Oficial», 164/862. 30* www.digibuc.ro 20 ANDREI RADULESCU 392 Pentru a se grăbi însă unificarea legilor în genere şi a avea proiectele gata până la întrunirea Adunării, Consiliul de Miniştri, după propunerea lui N. Creţulescu Preşedinte şi Ministru de interne, l-a autorizat să alcătuească o comisie, din oameni cu cunoştinţe, care avea să se ocupe «cât mai în grabă» de unificarea legilor. In referatul No. 449 din 27 Iulie către Consiliul de Miniştri . N. Creţulescu spuneâ: «Lipsa de unitate, ce încă există în legile ambelor părţi ale ţării, a fost îndată foarte simţită din cele dintâiu zile ale Unirii Principatelor. Astăzi, însă, în urma unirii definitive şi a formării unui singur Minister, această dualitate în legile cele mai simple, acelea cari cer o aplicare de fiecare zi, este o piedecă din cele mai însemnate, care trebuie a fi combătută de urgenţă, în interesul general. Spre înlăturarea dar a necontenitelor stavile, care se opun din această cauză cursului regulat al lucrărilor, Guvernul fiind dator a lua nemijlocit dispoziţiile trebuincioase, subsemnatul vine a propune Onor. Consiliu formarea unei comisii, compusă din oameni cu cunoştinţe, cari să se ocupe cât mai în grabă de unificarea legilor ambelor Principate şi să pregătească proiectele cuviincioase până la viitoarea sesiune a Adunării legiuitoare, căreia să se poală supune îndată după a ei deschidere». Domnul a admis propunerea şi prin decretul 551 din 27 Iulie a numit în comisiune pe următorii: Dimitrie Roseti, Ludovic Stege, Costache Donescu, Membri ai Curţii de Casaţie, Tudor Veisa, Procuror de secţie la Casaţie, Gh. Creţianu, Grig. Filitis, Preşedinte al Curţii de Apel s. II, D. P. Marţian, Şeful of. Statistic; Petrache Teu-lescu, Ad-tor general al Temniţelor 1). ‘ Toate actele referitoare la formarea şi numirea acestei comisiuni sunt din aceeaş zi, ceeace arată urgenţa, cu care doriau să se lucreze pentru unificare. Dintre măsurile luate pentru acelaş scop mai menţionăm: La 28 Iulie s’a decretat un Regulament uniform pentru atribuţiile Consiliilor săteşti2). La 31 Iulie s’a desfiinţat Directoratul justiţiei din Iaşi; tot atunci s’a desfiinţat pe ziua de 15 Aug. Directoratul Statistic din Iaşi 3). In August s’au mai luat alte măsuri pentru unificarea *) «M. Oficial», No. 167/862. Jurnalul Cons. de Miniştri e semnat de: N. Creţulescu, N. D. RacoviţS, Al. St. Catargi, D. Cornea, General I. Ghica. ') Ibid. s) «M. Oficial», No. 170/862. www.digibuc.ro 393 UNIFICAREA LEGISLATIVA 21 administraţiei şi lucrărilor publice, iar în Septembrie pentru serviciul sanitar *). Cităm şi unele dispoziţii referitoare la întărirea vânzărilor de lucruri nemişcătoare, cari aveau să fie făcute la Tribunal, cu recurs la Casaţie 2 *). In acest timp Comisiunea numită la 27 Iulie 1862 a lucrat mult şi repede. In mesajul dela 4 Noembrie 1862, pentru deschiderea Adunării legiuitoare, Domnul spunea că Guvernul va prezenta mai multe proiecte de legi pentru unificare, de ordin administrativ şi judiciar, ceeace s’a şi făcut8). La 2 Decembrie 1862 s’a deschis sesiunea ordinară4 *), care avea să se ocupe de aceste proiecte. In Parlament însă lucrările mergeau greu. La 26 Martie 1863 aflăm, din referatul 405 al lui Creţulescu care era încă Prim Ministru, că «stau depuse pe biuroul Adunării» mai multe proiecte de legi precum: legea organică administrativă, a Consiliului de Stat, a desvoltării Instituţiilor Municipale, a Comunelor rurale, a Consiliilor generale de districte şi a Consiliilor de prefecturi, a constrângerii corporale, Condica şi procedura penală. Comisiunea terminase şi cea mai mare parte din codul civil. Prezidentul Consiliului propuneâ, prin acelaş referat, ca să fie însărcinaţi Costaforu şi Vasile Boerescu să întocmească Procedura civilă aşa ca, împreună cu Condica civilă, să fie gata la deschiderea Adunării legiuitoare propunere pe care Domnul o încuviinţă B). Până în toamnă a fost terminat şi Codul civil. In mesajul domnesc dela 3 Noembrie 1863 pentru deschiderea sesiunii ordinare 1863— 1864 anunţa că se va depune legea «pentru unificarea Codicilor civil, penal şi comercial în toată România»6 *). Se pare totuş că nu erau gata căci mai pe urmă se vede că Guvernul voii să depună numai cartea I, II şi 4 titluri din cartea III, ceeace a şi făcut Ministrul de justiţie la 15 Ianuarie 1864, când au şi fost trimise spre examinare Comisiunii judecătoreşti, unde au şi rămas. l) «M. Oficial», 205/862. *) «M. Oficial», 210/862. *) «M. Oficial», 252/862. *) «M. Oficial», 266/862. 6) «M, Oficial», No. 68/28 Martie 1862. *) «Desbaterile Adunării Generale a României». Sesiunea 1863—1864 No. 1, p. 2. www.digibuc.ro 22 ANDREI RADULESCU 394 In timpul acestei sesiuni s’au votat totuş diverse legi, dintre cari menţionăm: Codul penal şi procedura penală, legea instrucţiunii publice, legea cumulului, legea pentru organizarea judecătorească, legea contabilităţii generale a Statului, legea comunală, legea Consiliilor judeţene, etc. 1). La io Decembrie 1863 s’a hotărît întinderea în Moldova a codului de comerţ din Ţara-Românească. După cum se observă se făcuse un progres însemnat pe terenul unificării. Cu toate acestea lumea vedea că trecuseră dela Unire 5 ani — lungul timp de 5 ani — şi Unirea nu eră deplin înfăptuită pe tărâmul Dreptului. Cel dela Dorohoiu se judecă tot după legea lui Calimach, iar cel dela Severin după a lui Vodă Caragea. Şi asta nu mai puteă continuă; după părerea generală trebuia isprăvit mai repede. Nu numai că se recunoşteă aproape unanim necesitatea unificării, dar se cereă stăruitor înfăptuirea grabnică. * * « Deoarece cu starea de spirit din Adunarea legiuitoare s’a socotit că nu eră posibil să se îndeplinească mai repede diferitele reforme, reclamate imperios, Cuza recurge la lovitura de Stat, disolvă Adunarea la 2 Maiu 1864 şi dă ţării o nouă Constituţie, Statutul desvoltător alCon-venţiunii dela Paris, prin care Domnul dobândeă drepturi mai mari. In virtutea acestui Statut, Vodă-Cuza înfiinţează la 2 Iulie 1864 Consiliul de Stat, sub preşedinţia sa, şi numeşte ca membrii următoarele persoane: Const. Bozianu, Decanul Facultăţii de Drept, ca Vîce-preşedinte, P. Poenaru, I. Voinescu, fost Colonel, Alex. Creţescu, Procuror de secţie, Gh. D. Vernescu, fost Deputat, Gr. Bengescu, fost Deputat, Gh. Apostoleanu, fost Deputat, Papadopol-Calimach, fost Membru la Curtea de Apel din Iaşi, I. Strat, fost Membru al Consiliului superior de instrucţiune publică. Secretar general a fost numit A. Vericeanu, profesor de Economie politică la Facultatea din Bucureşti. Pe lângă acesta au fost numiţi şi 2 secretari secunzi: D. C. Marcovici şi Kalognomu 2). * *) *) «M. Oficial» No. 40/19 Febr. 1864. Pentru aceste părţi cfr. Dreptul 1927 No. 6, articolul d-lui Const. C. Angelescu, care a adus contribuţiuni însemnate. *) «M. Oficial» No. 146/864. Li s’a fixat şi lefuri destul de mari: 2.000 lei lunar, când profesorii universitari aveau între 3—400. La 9 Noembrie 1864 li s’a interzis însă de a mai pledă, afară de afacerile în cari fuseseră angajaţi. «M. Of ic.» No. 253 864. www.digibuc.ro 395 UNIFICAREA LEGISLATIVĂ 33 îndată după alcătuire Consiliul a fost invitat să facă legea rurală. Principala lui misiune eră să înfăptuească mult aşteptata unificare legislativă. In îndeplinirea acestei însemnate misiuni, Consiliul a depus toată energia necesară şi a terminat-o cât se poate de bine, isbutind ca, în foarte scurt timp, mai puţin de i an, să fie întocmite toate legile principale, cari au stabilit aceleaşi norme de Drept, în cele 2 Principate, aproape în toate domeniile vieţii şi au pus o temelie uniformă noului edificiu politic. In opera lor aceşti legiuitori au făcut de sigur şi greşeli, mai ales după judecata de azi; am relevat o parte din acestea şi aici altădată; ei trebuie însă a fi judecaţi după împrejurările şi cu mentalitatea de atunci. Oricâte observaţiuni se pot face asupra operei, activitatea Consiliului de Stat, a Domnului şi a Guvernului, a lui Kogălniceanu în special, trebuie judecată în efectul luminos al rezultatului obţinut. Ei au înfăptuit unificarea legislativă, desăvârşirea Unirii, ei au dat poporului întreg aceeaş lege, cimentul noului Stat de pe malurile Dunării. Puteau firmanele Porţii să afirme că totul este cu caracter trecător şi că după încetarea domniei lui Cuza lucrurile se vor restabili ca mai înainte. Un popor cu aceeaş limbă, cu acelaş suflet, unit acum şi prin aceleaşi legi nu se mai întoarce la ceeace a fost, la viaţă separată. Şi chiar dacă vitregia soartei l-ar fi despărţit o clipă, unitatea legilor şi a limbii l-ar fi făcut să rămâie cu acelaş suflet, să fie în realitate unul şi nedespărţit. Astfel s’a ajuns la 1864—1865 la unificarea, aţa de mult dorită, a legilor, pe cari s’a clădit ţi s’a desvoltat România modernă. * * * IV. Dacă din cele expuse reiese că necesitatea unificării este un fel de lege în evoluţia popoarelor, dela care nu noi o să ne abatem, se pune altă întrebare: In ce măsură este necesară unificarea sau când trebuie făcută? Mai curând ori mai târziu? După unii — cari par a nu avea curajul să i se opună pe faţă — unificarea este o necesitate dar nu este urgentă. Ea trebuie realizată, e adevărat, dar pe îndelete pentru a face legi cât mai bune, în orice caz mai bune decât ale Vechiului Regat. Nu se poate concepe să introducem ca legi uniforme în toată ţara nişte legi învechite ori inferioare. Unificarea presupune aceleaşi legi în Statul întregit dar şi legi mai bune decât cele în vigoare. www.digibuc.ro 24 ANDREIRĂDULESCU 396 Prin această operă nu trebuie — apoi — să se turbure viaţa poporului, schimbându-i obiceiurile, concepţiile, etc. Acestea trebuesc luate în considerare de legiuitor căci altfel unificarea, producând nemulţumiri şi turburări, nu-şi ajunge scopul. Poporul s’a deprins cu unele legi; şi nu ebine să-i nesocotim aceste deprinderi prin introducerea grăbită a unor no ui legi. încetul cu încetul trebuie să se facă această introducere pentru ca mulţimea să se poată obişnui cu nouile aşezăminte şi reguli. Chiar dacă va fi urgenţă pentru unele legi nu este, în nici un caz, pentru dreptul privat. Mai ales legile de această natură reclamă pregătire, cercetări, discuţii îndelungate, dacă vrem să dobândim ceva bun. N’ar trebui — se zice — să ne impresioneze eventualitatea realizării unificării peste 30 — poate şi 40 de ani — căci aşa s’au făcut operile mari; şi urmează inevitabilele exemple: codul german, austriac, în parte elveţian, proectul codului civil ungar. Sunt contra acestei păreri. Oricât s’ar zăbovi, oricât s’ar lucră la o lege nu se poate realiză perfecţiunea. Pe motivul că s’ar puteă face una mai bună se poate întârziă la infinit; şi totuş se pot formulă destule critici chiar aceleia care ar fi socotită cea mai bună. Şi dacă ar fi perfectă sau aproape, o lege nouă tot va produce oa-recari nemulţumiri pentrucă fatal va lovi în unele interese, poate chiar drepturi. Nu mai vorbim de aceă grijă de a nu atinge poporul în deprinderi, de a nu-1 supără cu o nouă lege. A ţine seamă de aceasta ar însemnă — cum am mai observat — să renunţăm de a mai legi-ferâ, fiindcă poporul s’a deprins şi-i vine greu până se va deprinde cu noua lege. Iar dacă se repetă că unele populaţii din nouile teritorii mai ales ar fi obişnuite cu legile lor, se poate răspunde din nou că. acelaş drept îl au şi populaţiile din alte părţi ale ţării. Şi atunci revenim să discutăm necesitatea unificării. Să terminăm cu asemenea obiectiuni, cari nu sunt serioase si par mai mult incidente de amânare. Orice parte a ţării trebuie să facă sacrificii când e vorba de progresul şi consolidarea Statului unitar; unii de sânge sau de alte bunuri, alţii de unele interese, deprinderi, obiceiuri, etc. Interesele superioare ale Neamului şi ale Statului român cer desăvârşirea Unirii şi în forma legislativă. Unificarea este nu numai necesară ci şi urgentă. Neajunsurile varietăţii de legislaţie devin tot mai mari cu cât trece vremea; o vedem şi o simţim cu toţii. Viaţa e tot mai stânjenită, www.digibuc.ro 397 UNIFICAREA LEGISLATIVĂ 25 învăţământul n’are o bază uniformă, unitatea sufletească suferă şi nu progresează, iar în mintea străinilor devine- tot mai puternică idea că Statul în forma de astăzi e provizoriu. Şt cât să mai aşteptăm? La 1919 mai putea înşelă acest cântec: mai e vreme, s’aşteptăm, să facem ceva bun. Dar azi, după aproape 9 ani, tot să mai aşteptăm ? 30 de ani ca pentru codul german, atâ-tea decenii ca pentru proectul ungar ? Nu ne e îngăduit să primim asemenea planuri, ori sugestiuni foarte dăunătoare pentru Statul nostru. Francezii, Stat mare, închegat, care-şi alipiâ o mică parte, Alsacia şi Lorena, au găsit că e destul când au aşteptat 6 ani cu unificarea. Şi oricâte murmure vor fi fost, au făcut-o aproape în întregime. Iar noi s’aşteptăm ? Oamenii dela 1860—1862 cereau unificarea «cât mai în grabă» «cât mai neamânat», deşi nu erau decât 2—3 ani dela Unire; şi când lucrările mergeau greu — nu din rea voinţă — ci din alte motive nu s’au dat înapoi dela lovitura de Stat pentru a face marile reforme şi a unifică legislaţia. Şi nu trecuse — când s’a luat această măsură — decât 5 ani dela Unire ? Şi cei de azi pretind să mai aşteptăm? Cât? Care e termenul ce ni se dă ? Care e anul când s’ar puteă întrevedeă realizarea ? Nimic precis. Facem teorii, ne speriem de mărimea lucrării, ne îndoim de reuşită, criticăm ce se face şi aşteptăm operile geniale, în cari s’ar întrupă noua legislaţie şi până atunci recomandăm răbdare. Cred că trebuie să sfârşim cu acest procedeu. Să lăsăm arguţiile şi să susţinem sus şi tare că unificarea legislativă trebuie realizată cât mai curând. Această unificare — oricâte imperfecţiuni ar cuprinde — va aduce, necontestat, mai mult bine neamului românesc decât greutăţile şi incertitudinea de azi. Unificarea nu trebue, totuşi, sâfie socotită o nedreptăţire, o asuprire a unor părţi din populaţia Statului român. Ea e menită să asigure tuturor locuitorilor, fără vreo distincţiune, posibilitatea de a avea re-laţiuni juridice mai lesnicioase, mai lămurite şi mai sigure, de a-şi câştigă dreptatea după aceleaşi norme. In acelaş timp ea întăreşte Statul, adaptându-1 la concepţia modernă, unitară, spre care năzuesc toate Statele. # • * V. Mergând mai departe e natural să ne întrebăm dacă s’a lucrat ceva pe acest teren sau nu. Se crede de unii că n’am făcut nimic sau www.digibuc.ro 26 ANDREI RĂDULESCU 398 aproape nimic; şi această credinţă este mai ales în străinătate, pen-trucă revistele şi gazetele respective nu sunt deloc ori sunt prost informate. Şi cu oarecare regret vezi expunerile referitoare la vecinii noştri Poloni, Cehoslovaci, Jugoslavi, iar despre noi nimic sau informaţii searbede *). In realitate situaţia e alta. In ultimii ani s’a lucrat şi la noi pentru unificare, mai ales pe terenul Dreptului public. Este adevărat că nu s’a stabilit un plan de activitate dar tot s’a lucrat, când într’un domeniu, când într’altul, după cum Ministrul eră mai convins de utilitatea unificării şi după influenţa ce avea de a-şi trece legea. Constituţia cea nouă din 1923 a fixat baza Statului, în sens unitar, tăind veleităţile de federalism, stabilind un singur Parlament, o singură Curte de Casaţie şi prevăzând formal că urmează a se unifica toate legile (art. 137). Pe baza ei s’au votat mai multe legi, menite să asigure unitatea Statului din diverse puncte de vedere. Amintim: legea electorală prin care s’a înfăptuit în acelaş chip, în toată ţara, reforma votului universal; legea de organizare judecătorească, modificată în ultimii ani prin care s’a extins în tot cuprinsul ţării organizaţia din Vechiul Regat, cu anumite dispoziţii de transiţie pentru nouile teritorii; legea contenciosului administrativ şi legea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Se ştie că prin dispoziţiile anterioare deşi era o singură Curte de Casaţie totuş în fapt părea că sunt două deoarece afacerile venite din Ardeal, Banat şi Bucovina se judecau separat de complete formate după sistemul austro-maghiar. Eră o mare piedică pentru unificare. Prin legea cea nouă s’a înlăturat obstacolul întrucât, potrivit dispoziţiilor ei, toate afacerile trebuesc judecate după aceleaşi norme. încetul cu încetul se va stabili unitatea de jurisprudenţă, una din temeliile unificării juridice a ţării. Menţionăm şi legea unitară a Corpului advocaţilor. Prin noua lege administrativă s’a pus norme identice pentru administraţia întregei ţări. Statutul funcţionarilor şi legea pensiilor cuprind deasemenea o parte însemnată pentru unificare. Legea de organizare a bisericii ortodoxe a stabilit reguli comune, cari ar fi trebuit totus să fie si mai uniforme. » » x) Cfr. Gallaix, La riforme du code civil autrichien, p. 18. www.digibuc.ro 399 UNIFICAREA LEGISLATIVĂ 27 Legile referitoare la învăţământul primar ţi particular, la înfiinţarea bacalaureatului, la extinderea unor dispoziţii din legea învăţământului secundar şi superior în nouile provincii reprezintă un nou pas spre unificare. Avem apoi, legile privitoare la impozite, legea timbrului, legile vamale, legile relative la poştă, legile militare, legile referitoare la Ca-merile de comerţ, Camerile agricole, cari au realizat iarăş unificarea în domeniile respective. S’au făcut unele legi cari interesează ţi dreptul public ţi privat şi cari sunt aceleaşi în toată ţara: legea naţionalităţii, legea persoanelor juridice, legea silvică, legea minelor, a comercializării, a apelor, a energiei, a accelerării judecăţilor, etc. Mai puţin s’a lucrat, în sensul unificării, pe terenul Dreptului privat. Dintre legile de acest fel cităm: legile privitoare la raporturile dintre proprietari şi chiriaşi, dispoziţia relativă la reducerea dreptului de moştenire la 4 grade, soţ şi Stat, cuprinsă în legea impozitelor din 1921, legea pentru proprietatea literară şi artistică, legea pentru constatarea morţii celor dispăruţi în răsboiu şi pentru reglementarea situaţiei juridice a patrimoniului lor, etc. In Basarabia s’a introdus în întregime dreptul comercial, codul şi procedura penală, încă din 1919, precum şi o parte din codul civil (art. 87—126, 209—285, 309—460), din procedura civilă (135, 274— 287, 621—623, 638—647) şi din legea judecătoriilor de ocoale (art. 1—26, 39—43, 50, 51—56, 106—108, 112—115). Legile agrare înfăptuite după Unire, am văzut, că nu sunt aceleaşi pentru toată ţara ci cuprind dispoziţii diferite, după provincii, diferenţe de multe ori nejustificate. Cum aplicarea lor este aproape în întregime făcută, desigur că nu mai are importanţă unificarea lor. Pentru unele materii s’au alcătuit proectele în vederea unificării, cum sunt: codul penal şi procedura lui şi părţi din codul comercial cum este aceea, referitoare la cambii. Nu s’a făcut însă mult, pe terenul doctrinar şi al învăţământului, dela care se aşteptau îndrumări pentru pregătirea unificărei. * # * Este de observat că aproape în tot ce s’a legiferat după igi8 s’a urmărit — cum era ţi natural — unificarea. încetul cu încetul, cu voia sau fără voia unora, idea a făcut progrese, întărind organizaţia Statului. www.digibuc.ro 28 ANDREI RĂDULESCU 400 Pentru înfăptuirea acestei idei am procedat bine uneori primind principii din legile nouilor teritorii, cum s’a făcut în legea minelor unde am introdus cărţile miniere, pentru care s’au înscris dispoziţii foarte bune. Alteori am introdus acolo rândueli din Vechiul Regat, dar am mers numai până la un punct şi ne-am oprit, ceeace nu duce la bune rezultate. Astfel prin legea de organizare judecătorească din 1925 şi apoi prin legea Curţii de Casaţie (art. 79 alin. III) am lăsat competenţa de casare, în unele cazuri, Curţilor de Apel din Ardeal şi Banat, când era drept şi normal ca şi pentru aceste ţinuturi ca şi pentru Basarabia, Bucovina şi Vechiul Regat, toate recursurile prevăzute acolo să meargă la înalta Curte. Excepţie nejustificată. Aci trebuie menţionată şi introducerea parţială a procedurii penale. Am introdus în legile noui, unitare, unele dispoziţii, cari nu sunt de folos, care schimbă o tradiţie românească, care modifică denumiri din Vechiul Regat, ca municipiu, pretor, cari n’au rost sau norme, ca în legea de accelerare, care nu se potrivesc cu spiritul nostru mai larg şi cu concepţiile noastre juridice. Am primit şi în legea de organizare a Bisericii unele rândueli, cari aveau sens în Biserica din Ardeal, trăită în alte condiţii, dar despre care nu se ştie dacă vor aduce mult folos Bisericii întregite ori vor introduce discuţii şi patimi politice într’un aşezământ, care reprezintă aşa de mult pentru poporul nostru şi care trebuie ferit de asemenea amestec. In tot cazul se pare că aci unificarea ar fi trebuit să fie şi mai strânsă, năzuind să se realizeze mai ales în Biserică un singur gând şi o simţire românească. Alteori, cu intenţii bune dar poate din grabă, am înrăutăţit situaţia, mărind dificultăţile. Aceasta s’a întâmplat mai ales în legile de organizare judecătorească, unde am dat, am luat, iar am dat unor instanţe o anumită competenţă pentru recursuri. Greşeli s’au făcut şi pentru Basarabia şi Bucovina, unde prin ultima lege de organizare judecătorească şi prin cea administrativă s’au modificat circumscripţiile instanţelor, trecându-se unora teritorii din judeţe cu altă legislaţie. Deaci o sumă de situaţii foarte curioase, cari compromit prestigiul justiţiei şi al cârmuirii noastre în aceste provincii. Constatările făcute de d-nii: C. Rătescu, Consilier la Casaţie şi Inspector al Curţilor de Apel şi Climescu Prim-Preşedintele Curţii de Apel din Chişinău într’o vastă anchetă ce au făcut în toată www.digibuc.ro 4oi UNIFICAREA LEGISLATIVĂ 39 Basarabia, constatări sintetizate într’un foarte interesant raport, sunt absolut edificatoare pentru ceeace s’a făcut acolo. Cităm ca exemplu faptul că unele tribunale (Cahul, Tighina) şi judecătorii (Cubei) judecă după 3 sisteme de legislaţie; sau se aplică în jud. Fâlciu legea autentificării din Vechiul Regat pentru acte din comunele alipite din judeţul Cahul, unde totuş e în vigoare legea notarială rusă. Se poate întâmpla — cum relatează judecătoria Leova — ca înaintea aceleiaş instanţe într’un proces de revendicare să se in-voace prescripţia de 10 ani după codul civil rus, aplicabil în jud. Cetatea-Albă şi să câştige; tot la aceeaş instanţă procesul următor, dintr’o comună unde se aplică Codul civil român, să se piardă fiindcă nu se poate dovedi decât o stăpânire de 29 ani, iar nu 30 cum cere acest cod. Ce se va petrece în sufletul justiţiabilului şi ce va crede despre stăpânirea şi legea românească şi el şi cei ce văd această judecată ? Şi câte nu sunt enumerate numai în acest valoros raport l E suficient însă cazul de mai sus pentru a pricepe ce însemnează starea de azi. Constatări identice, de o mare însemnătate se află şi în alt raport al d-lui Râtescu asupra situaţiei din Bucovina. Este de relevat apoi că în multe părţi cu toate că s’au votat legi de unificare ele nu se aplică sau se aplică greşit şi totuşi nu se iau măsuri contra celor ce nu respectă legile ţărei *). Şi e curios cum se dau diferite interpretări cari duc tot la păstrarea legilor regionale. Din cele ce s’au făcut până acum rezultă cert că unificarea întâmpină destule greutăţi, dar este posibilă, fără de a sdruncinâ ţara. Dacă pe terenul dreptului public s’a lucrat, pe terenul celui privat — cum se vede uşor — problema este aproape în aceeaş stare ca şi la 1918, Este adevărat că este partea cea mai delicată dar nu cea mai puţin importantă, poate cea mai importantă pentru unificarea sufletească a masselor. E aşâ de însemnată încât pentru cei mulţi unificarea legislativă n’are alt sens decât unificarea legilor, cari guvernează viaţa de toate zilele a particularilor. Aici trebuie depusă toată stăruinţa pentru a începe, odată, în chip serios unificarea şi a o realiza cât de repede. # • # 1) In rapoartele citate se văd lucruri, care ar părea de necrezut de n’ar fi constatate oficial şi care arată unde am ajuns cu întârzierea unificărei. www.digibuc.ro 3° ANDREI RĂDULESCU 40Z VI. După cele expuse se pune chestiunea: Cum trebuie făcută uni-ficarea? Cum trebuie procedat? Natural că nu poate fi vorba aci de amănunte ci de normele generale. După unii, mijlocul cel mai de recomandat este să facem legi noui, în cari să se cuprindă tot ce e mai bun, de oriunde ar fi. Cu acest sistem — bun în teorie — nu ştiu când s’ar mai realiza unificarea. Pentru unii, cum am arătat, este mijlocul de a para-lizâ, de a împiedeca unificarea. Când vedem ce s’a făcut în aceşti ani, când ştim cât de încet merg lucrările şi când vedem că unul din coduri, cel penal, aşteaptă de câţiva ani să meargă în Parlament, unde nu ştim cât ar sta, înţelegem că, oricât ar fi de dorit să avem cele mai bune legi, nu mai putem ţine în loc unificarea de dragul acestor frumoase recomandaţii. S’a mai zis că ar trebui să luăm legile cele mai bune din alte State şi să le introducem în toată ţara. Propunerea e curioasă. Oare suntem o ţară nouă, fără nici un trecut legislativ? Oare suntem un popor înapoiat, sălbatic, care n’a avut nimic până acum sau a avut ceva de cea mai proastă calitate ? Trebuie să călcăm în picioare tot trecutul juridic al acestei ţări, trecut cu care ne-am puteâ mândri, în multe privinţe ? Suntem, măcar, în situaţia dela 1864, când aveam legi cari nu mai corespundeau în totul vremii ? Legislaţia introdusă deatunci, legislaţie cu care se fălesc Franţa şi Italia, legislaţie care s’a naţionalizat în cea mai mare parte la noi, poate fi aruncată la arhivă ? Şi care-i sunt bolile grave cari îndreptăţesc o asemenea măsură ? Oare juriştii români sunt aşa de incapabili încât nu pot întocmi, ori nu pot modifica legile potrivite pentru România-Mare ? Ce puţină cunoştinţă avem de trecutul ţărişoarelor române din care s’a format Statul de azi? Ce puţin respect de tradiţie, pe care o invocăm la zile mari ? Câtă neînţelegere chiar a ideii de Drept, care trebuie să fie produsul societăţii căreia i se aplică? Ce lipsă de încredere în acest popor, în însuşirile lui şi ale cărturarilor lui ? Eră de aşteptat că a pierit sau cel puţin nu mai îndrăzneşte a se manifestă această pornire de a importă totul. Cei ce mai cunosc ceva din trecutul României nici nu pot luâ în considerare o astfel de propunere. www.digibuc.ro UNIFICAREA LEGISLATIVĂ 31 403 Pentru unificarea legislativă se găsesc elementele de bază în România şi de aci trebuesc luate nu de peste graniţă. * # * In această operă nu se poate admite să se introducă integral — cum totuş unii au gândit-o, alţii în parte au spus-o — legislaţia noilor provincii. Aceasta ar apărea ca dovada cea mai evidentă a deplinei inferiorităţi a Vechiului Regat, faţă de aceste provincii, ceeace trâmbiţează într’una duşmanii noştri. Dar aşâ ceva nu se poate admite nici pentru unele părţi ale legislaţiei din provinciile alipite, cum în chip hotărît s’a cerut şi se plă-nueşte încă de unii. Şi aceasta nu se poate primi pentru motive foarte serioase, a căror tărie o va recunoaşte oricine judecă în chip nepărtinitor. Privite în totalitatea lor,nu se poate spune că aceste legi ar fi superioare celor din Vechiul Regat. Dar chiar cercetate în parte, afară de unele texte nu prea numeroase, legile de acolo nu sunt mai bune decât cele de aici. Cerceteze cu atenţie oricine doreşte sincer să afle adevărul şi nu va ajunge la altă concluzie. Se vorbeşte de superioritatea acestui drept, se prezintă uneori lucrurile ca şi când dincoace nici nu s’ar şti şi n’ar există stări de drept, dar nu se arată, nu se dovedeşte aceste pretinse calităţi ca să ne putem convinge şi cei ce avem îndoeli în această privinţă. Fără de a face analiză amănunţită am arătat aici altădată că, în ceeace priveşte dreptul civil, pe tot teritoriul Statului român nu este nici o altă lege civilă mai bună şi mai susceptibilă de progres decât codul nostru civil şi că nu se poate îngădui să se ia de bază în noua legislaţie altceva decât acest cod1). In ceeace priveşte codul de comerţ, introdus dejâ în Basarabia, are acelaş temeiu, ca şi cel din o parte a noilor ţinuturi: codul italian, acesta însuş influenţat de cel german. In tot cazul legislaţia noastră comercială nu e, în general privită, deloc mai pre jos decât cea din nouile teritorii; din contră, în unele privinţi este mai bună şi mai înaintată. *) Şaizeci de ani de cod civil, 1926. www.digibuc.ro 32 ANDREI RĂDULESCU 404 In materie de procedură civilă se vorbeşte deasemenea într’una de necontestata superioritate a procedurilor din ţările alipite. E o părere — ca şi altele în această problemă — isvorîtă din necunoaşterea legislaţiei din Vechiul Regat. Şi dacă ea este explicabilă pentru fraţii de acolo este absolut de neînţeles pentru cei de aici, cari, fără de a se osteni să cerceteze ceva, se mulţumesc să repete, să repete şi să răspândească asemenea idei. Nici pomeneală de superioritatea procedurii civile ruse, imitată — şi încă rău — după cele germane. Deasemenea, nu se poate afirmă că procedura ungară ar fi mai bună decât cea română. Cu totul departe de a avea o tehnică bună, o sistematizare, simplitate, precizie, claritate sau alte calităţi. Singura care are unele părţi mai bune şi idei mai noui este procedura civilă austriacă. Totuş, pe bună dreptate, judecând-o în totalitatea ei nu poate fi socotită superioară celei din Vechiul Regat. Observe oricine cunoaşte bine ce avem aici, observe forma, diferitele trimiteri cu care se începe, fondul în genere al procedurii aus-triace, cerceteze modul cum se desfăşoară un proces sub această procedură şi nu văd cum s’ar putea dovedi superioritatea ei nediscutată. Sunt desigur unele dispoziţii mai bune, cum se pot găsi în atâtea legi; dar, pentru ele, nu poate fi socotită de o superioritate aşa de vădită faţă de a noastră încât nici n’ar trebui să ne mai uităm la aceasta, cum au aerul să susţină admiratorii celei dintâiu. Sunt exagerări, absolut nejustificate şi cari s’ar spulberă uşor dacă s’ar căută a se cunoaşte mai bine legile noastre. In materie penală n’ar mai fi discuţie pentrucă noul cod este gata şi aşteaptă numai votarea de către Parlament. Deasemenea sistemul nostru de autentificare este foarte bun, e în legătură cu dreptul vechiu, şi prezintă destule garanţii. îmbunătăţit în câteva părţi e poate cel mai bun sistem. Legea judecătoriilor de ocoale poate fi introdusă fără multe greu» tăti si în nouile ţinuturi. j 1 » Cred că şi modul de administrare a grefelor, a instanţelor în genere este mai bun aici decât peste vechile hotare; o afirmă cel puţin toţi cari au cunoscut ce-i acolo. In asemenea condiţiuni, nu trebuie să se tot vorbească de superioritatea legilor şi organizaţiei din nouile provincii. www.digibuc.ro 4°S UNIFICAREA LEGISLATIVĂ 33 Desigur, când se vorbeşte de superioritate şi inferioritate în această materie, ea nu poate fi determinată cu unităţi de măsură. Privirea generală, întemeiată pe majoritatea elementelor componente, îndri-tueşte însă o comparaţie. Asemenea comparaţie nu este decât în favoarea legilor din Regat. Pe orice teren se mai poate vorbi de oarecare superioritate a noilor teritorii; nu însă pe terenul Dreptului, privit în totalitatea lui. Acesta este adevărul şi el trebuie afirmat cu tărie, # * # Legile din nouile teritorii au un alt cusur, care e uitat mereu şi care totuş trebuie luat în considerare. Ele sunt legi străine, impuse de cotropitori. Care e partea de contribuţie românească Ia codul civil austriac, la legislaţia comercială, la dreptul cutumiar maghiar, la procedurile respective, la codul civil rus ? Toate sunt legi impuse şi cari au înăbuşit dreptul poporului român, care de sigur a fost pe tot întinsul teritoriului său, Obiceiul pământului. Şi — dacă n’ar fi unele idei greşite — cei dintâiu, cari ar trebui să ceară legi româneşti ar fi tocmai Românii desrobiţi. Acesta eră gestul care trebuia făcut nu apărarea unor legi străine. Chiar dacă acele legi ar fi superioare faţă de ale Vechiului Regat şi încă ar fi fost de aşteptat să se ceară înlocuirea lor. Cu atât mai mult când — fără ură şi fără părtinire — trebuie să se recunoască că acele legi nu sunt mai bune decât ale noastre. Afară de acestea—fiindcă în focul discuţiilor, uneori pătimaşe, s’a vorbit cândva şi de numărul populaţiei, prezentându-se numărul din nouile teritorii, egal cu al Vechiului Regat, ca un argument spre a respinge legile acestuia — e de observat că în nouile teritorii sunt atâtea legi. Cu ce drept s’ar pretinde Vechiului Regat să primească legea unuia din teritoriile liberate, când oricare din acestea este mai mic decât el? Cu atât mai mult,când alături de el ar mai fi şi unele din aceste teritorii, mai apropiate ca norme juridice? Chestiunea, însă, nici nu trebue să se pună în forma aceasta între fraţi, a căror unire trebue desăvârşită. Nu cu numărul se rezolvă astfel de chestiuni ci cu sufletul, încălzit de un ideal comun. Concluzia la care ne duc aceste consideraţiuni este dar că s’ar puteâ extinde şi în nouile teritorii legile Regatului. 31 A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. VII. www.digibuc.ro ANDREI RĂDULESCU 34 406 Aceste legi nu sunt mai pre jos decât cele din nouile ţinuturi; din contră, judecate în totalitatea lor, nu numai pe 'anumite texte, sunt cu o tehnică şi factură superioară, cu principii susceptibile de a se potrivi Vremurilor şl scrise într’o limbă rofnânească, destul de clară şi înţeleasă. Codul civil, comercial, procedura şi toate pe cari le-am enumerat sunt cel puţin egale celor din acele teritorii. Aproape toate aceste legi au — apoi — izvoare latine; franceze, belgiene ori italiene; în toate se vede, se simte spiritul latin. De sigur aceasta contează pentru problema noastră fiindcă nu este permis, ca după atâtea secole de viaţă juridică, cu bază romană veche şi prero-mană sau, forma mai nouă romanică, să ne părăsim acest patrimoniu şi să ne aventurăm pe alte căi, diferite de acelea pe cari a urmat şi s’a desvoltat neamul românesc. Ar fi aproape acelaş lucru ca şi când, pentru desăvârşirea unităţii de limbă am lăsă să pătrundă, ba am introduce toată influenţa maghiară, germană ori rusă din limba fraţilor noştri sau, sub pretext de superioritate, am impune părţi întregi din acele limbi. Dacă acei dela 1864 au fost criticaţi c’au adus legislaţie străină» aproape toată latină, cum s’ar putea admite astăzi să aducem neamului nostru legi de altă origină ? Dreptul românesc, prin legi, mai ales cele din sec. XfX, prin doctrină şi jurisprudenţâ, prin întreaga cultură juridică este un drept latin. Şi aşâ trebue să rămână; pe aceste baze trebue să se desvolte. Nu trebuie Uitată şi împrejurarea că legile Vechiului Regat sunt legi făcute de Rohtânii cti libeti. Chiar dacă au fost luate din legile ţărilor surori latine, dar n’au foât impUse de stăpânitofi străini. Ele au fost aplicate poporului român de peste 60 de ani şi într’o mare parte au pătruns în sufletul ăeeâtui popor. Prin această îndelungă aplicare, prih mbdificările şi completările aduse, prin Cultura ce s’a desvoltat pe temeiul lor, ele s’au haţionalizat, ele au devenit legi româneşti. Şi desigur, oricâtă dragoste s’ar mariifeătâ pCntru cele maghiare ori Uustriace — de cele ruseşti nu se poftte vorbi—oricâte laude li s’ar aduce, oricât s’ar pretinde Că poportil ţine la ele — cCeace e greu www.digibuc.ro 4°7 UNIFICAREA, LEGISLATIVĂ 35 de crezut — nimeni nu va avei curajul să. susţină că sunt legi româneşti, strâns legate de sufletul, neamului. # ♦ # Relevăm că situaţia din Basarabia este favorabilă introducerii legilor din Vechiul Regat. Cum am arătat, ac~ag. Introducere. I. Necesitatea unificării legislative. Obiecţiuni................. i II. Note asupra unificării în alte State. a) înainte de războiul mondial: Franţa, Austria, Italia, Germania, Elveţia etc. b) După războiu: Jugo-Slavia, Ceho-Slovacia, Polonia, Italia, Franţa, Uniuni internaţionale.......................................................... 8 III. Unificarea legislativă dela 1864 — 65............................................. 16 IV. Urgenţa unificării................................................................ 23 V. Ce s’a lucrat la noi şi cum pentru unificare...................................... 26 VI. Cum trebuie înfăptuită unificarea ........................................... 30 VII. Modul de lucru. • Incheere.......................................................................... 38 www.digibuc.ro MEMORIILE SECŢIUNII ISTORICE SERIA III Lei TOMUL I (1922-23): VASILE PÂRVAN. Consideraţiuni asupra unor nume de râuri daco-scitice. 10.— ZENOVIEPÂCLIŞANU.LuptelepoliticealeRomânilorardelenidin 1790-1792. 12 — ZENOVIE PÂCLIŞANU. Din istoria bisericească a Românilor transilvăneni: «Teologul» vlădicilor uniţi. 28.— ANDREIU RĂDULESCU. Pravilistul Flechtenmacher. 16.— TEODOR V. STEFANELLI. Cadastru şi cărţi tabulare. 5.- Dr. IACOB RADU. Manuscriptele din Bibi. Episcopiei unite din Oradea-Mare. 12.— N. IORGA. Un colaborator francez la Unirea Principatelor, Paul Bataillard. 5.— N. IORGA. Ernest Renan. 5.— TOMUL II (1923—24): 130.— VASILE PÂRVAN. Histria VII. 4° — ANDREIU RĂDULESCU. Publicitatea drepturilor reale imobiliare şi registrele de proprietate. 15.— TEOFIL SAUCIUC-SĂVEANU. Un fragment de AHKYQOZ funerar atic de marmoră. 6.— SILVIU DRAGOMIR. Originile coloniilor române din Istria. 8.— ION I. NISTOR. Pomenirea lui Dimitrie Cantemir-Voevod. 8.— C. MARINESCU. înfiinţarea Mitropoliilor în Ţara Românească şi în Moldova. 8 — Dr ANDREIU VERESS. Pribegia lui Grigoraşcu-Vodă prin Ungaria şi aiurea. 20.— N. IORGA. Comemorarea lui Jules Michelet. 5.— N. IORGA. Un cioban dascăl din epoca de transiţie a culturii noastre. 5.—• TEOFIL SAUCIUC-SĂVEANU. Mernnon, titularul decretului de onoare atenian. I. G. II, 1, 356. 8.— N. IORGA. Note polone. 12.— TOMUL 111(1924-26): 840.— ION ANDRIEŞESCU. Piscul Crăsani. 4°-— V. PÂRVAN. Getica. 800.— TOMUL IV (1924) : 160.— IOAN C. FILITTI. Despre Negru-Vodă. 12— VINTILĂ MIHĂILESCU. Aşezările omeneşti în Câmpia Română la mijlocul şi sfârşitul sec. XIX. 25.- Dr. ÂNDREIU VERESS. Campania creştinilor în contra lui SinanrPaşa. 25.— P. P. PANAITESCU. Influenţa polonă în opera şi personalitatea cronicarilor Grigore Ureche şi Miron Costin. 60.— N. IORGA. I. Domniţa Anca şi patronajul ei literar; II. O prigonire politică sub Fanarioţi. 25. N. IORGA. I. Cea dintâiu istorie universală tipărită în Transilvania; II. Moşiile familiei Beldy în Ţara Românească. 12- N. IORGA. Procesele călugărilor dela Sântilie şi Gheorghe, pisarul leşesc. 10. I. VLĂDESCU. începutul anului în cronicele moldoveneşti până Ia Ureche. 12. G-ral R. ROSETTI. Studii asupra chipului cum se făptuiâ răsboiul de către Ştefan-cel-Mare. —Mem. I III. 25. www.digibuc.ro L e i TOMUL V (1925—26): 160.— N. IORGA. Comemorarea lui Edgar Quinet, cu ocaziunea semicentenarului morţii lui. 5.— IOAN ANDRIEŞESCU. Consideraţiuni asupra tezaurului dela Vâlci-Trân lângă Plevna (Bulgaria). 15.— AL. BUSUIOCEÂNU. Câteva portrete noui ale lui Mihai-Viteazul. 8.— ANDREIU RĂDULESCU. Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor. 30.— N. IORGA. Trei călători în Ţările Româneşti: Caronni, Rey, Kunisch şi originea «Luceafărului» lui Eminescu. 10.— I. LOPAŞ. Din activitatea ziaristică a lui Andreiu Mureşeanu. 60.— N. IORGA. Lucruri noui despre Chilia şi Cetatea-Albă. 15.— N. IORGA. Un prinţ portughez cruciat în Ţara Românească a sec. al XV-Lea. ro.— N. IORGA. O istorie a Iui Mihai-Viteazul de el însuş. xo.— TOMUL VI (1926 27): 300.— G-ral R. ROSETTI. Studii asupra chipului cum se făptuiâ răsboiul de către Ştefan-cel-Mare. —Mem. IV şi V. 50.— N. IORGA. O mărturie din 1404 a celor mai vechi «Moldoveni». 8 — N. IORGA. O tipăritură românească la Uppsala. 15.—- N. IORGA. Goleştii şi alţi elevi ai lui Topffer în Geneva. 10.— ANDREI RĂDULESCU. Şaizeci de ani de Cod Civil. 20.— N. IORGA. Ştiri nouă despre biblioteca Mavrocordaţilor şi despre vieaţa muntenească în timpul lui Constantin-Vodă Mavrocordat. 18.— N. IORGA. Cea mai veche ctitorie de nemeşi români din Ardeal (1408—9). 15.— N. BĂNESCU. Opt scrisori turceşti ale Iui Mihnea II «Turcitul». 30 — G. VÂLSAN. Harta Moldovei de Dimitrie Cantemir. 30.— N. IORGA. Foaia de zestre a unei domniţe moldoveneşti din 1587 şi exilul din Veneţia al familiei sale. 15.— V. MOTOGNA. Răsboaiele lui Radu Şerban (1602—1611).. 30.— ETTORE PAIS. Gli scavi di Pompei ed il te soro di Mahdia. 12.— Dr. ANDREI VERESS. Scrisorile Misionarului Bandini din Moldova (1644—1650). 25.— TOMUL VII (1927): 300.—- CONST. C. GIURESCU. Organizarea financiară a Ţării-Româneşti în epoca lui Mircea cel Bătrân. 25.— CONST. I. KARADJA. Delegaţii din ţara noastră la consiliul din Constanţa (Baden) în anul 1415. 30.— N. IOP^GA. Noi acte româneşti la Sibiiu. 25.— N. IORGA. Momente istorice. 8.— N. IORGA-. Informaţiuni germane despre România şi Basarabia pe la 1870. 10.— Dr. ANDREI VERESS. Păstoritul ardelenilor în Moldova şi Ţara-Româ- nească până la (1821). 60.— CONST. C. GIURESCU. Nicolae Milescu Spătarul. 32.— ŞT. METEŞ. Ccntribuţiuni nouă privitoare la familia boierească Buhuş din Moldova. 30.— I. NISTOR. Răsunetul răsboiului din 1877 în Bucovina şi Basarabia. 12.— N. IORGA. Ultimele scrisori din ţară către N. Bălcescu. 10.— N. IORGA. încă un portret al lui Mihai Viteazul. xo.— ANDREI RĂDULESCU. Lfnificarea legislativă. 40.— www.digibuc.ro