www.digibuc.ro
L e i
TOMUL XIII (1932):	300.—
N. IORGA. Un cugetător politic moldovean dela jumătatea secolului al
XlX-lea: Ştefan Scarlat Dăscălescu.................................45.—
N. IORGA.	Doamna Elina a Ţării-Româneşti ca patroană literară	.	.	.	10.—
I. I. NISTOR. Bisericile şi şcoala greco-română din Viena..............45.—
N. IORGA.	Ceva din legăturile domniilor româneşti cu	Ierusalimul	.	.	20.—
N. IORGA.	Două scrisori ale lui Atanase Anghel.....................10.—
N. IORGA. Domnitorii români Vasile Lupu, Şerban Cantacuzino şi Const.
Brâncoveanu în legătură cu Patriarhii Alexandriei.................. 5.—
N. IORGA.	Radu Cantacuzino.........................................10.—
N. IORGA.	Donaţiile româneşti pentru Megaspileon şi	Vlah-Sarai	.	.	.	5.—
N. IORGA.	B. P. Hasdeu ca istoric.................................. 5.—
N. IORGA.	In	jurul pomenirii lui Alexandru-cel-Bun.................10.—
I. I. NISTOR. Contribuţii la relaţiunile dintre Moldova şi Ucraina. . .	30.—
ION I. NISTOR. Din corespondenţa lui Todleben dela Plevna .... 40.—
ALEX. LAPEDATU. Campania polonă în Moldova la 1686.....................25.—
N. IORGA. Un pedagog <> moldovean » pe la 1800......................... 5.—
N. IORGA. Câteva observaţii asupra celui mai vechiu tezaur cultural românesc ...............................................'............. 5.—
N. IORGA. Legăturile româneşti cu Muntele Sinai ....................... 5.—
I. LUPAŞ. începutul domniei lui Matei Basarab şi relaţiunile lui cu Transilvania .........................................................15.—
I. C. FILITTI. Oameni dependenţi şi cultivatori liberi în Principatele
Române	în	sec. XV—XVII..........................................15.—
TOMUL XIV	(1933):	300.—
N. IORGA. Opinia publică germană şi România lui Carol I, înainte şi
după războiul de independenţă ................................... 20.—
G-ral R. ROSETTI. Făptuirea războiului dela moartea lui Ştefan-cel-Mare
acea a lui Matei Basarab. V. Strategia...............................70.—
N. IORGA. Din viaţa socială a Brăilei supt Turci..........................10.—
N. IORGA. Un observator englez asupra Românilor din epoca lui Tudor
Vladimirescu ........................................................20.—
N. IORGA, Un om de severă muncă şi aprigă autoritate: D. A. Sturdza 5.— CONST. I. CARADJA, Steagurile cucerite de Mihai Viteazul în lupta dela
Guruslău din 3 August	1601......................................5.—
ALEX. LAPEDATU, In jurul asasinării lui Barbu Catargiu (Iunie 1862) 30.— ANDREI RĂDULESCU. Cercetări privitoare la înfiinţarea Curţii de
Casaţie în România ..................................................40.—
I. LUPAŞ. Corespondenţa lui Grigorie Ghica, domnul Moldovei, cu Felix
von Şchwarzenberg, ministru preşedinte al Austriei 1849—1850 . . .	25.—
G-ral R. ROSETTI. începuturile artei militare în cuprinsul României de azi 40.— N. IORGA. Vicisitudinile celui dintâiu student moldovean la Paris: Gh. Bogdan 30.—
TOMUL XV (1934):
R. V. BOSSY. Agenţia diplomatică a României în Belgrad şi legăturile
politice româno-sârbe sub Cuza-Vodă..................................50.—
P. P. PANAITESCU. Contribuţii la istoria lui Ştefan-cel-Mare..............25.—
G-ral ROSETTI. Graniţele Moldovei pe vremea lui Ştefan-cel-Mare . .	10.—
G-ral R. ROSETTI. Un document inedit asupra mişcării dala 3 August
1865.................................................................15.—
G-ral R. ROSETTI. Despre unele precizări recente ale locurilor bătăliilor
dela Doljeşti, Vaslui şi Scheia ..................................... 3.—
AUREL V. SAVA. Vornicul de Vrancea .......................................48.—
www.digibuc.ro
ACADEMIA ROMÂNĂ
MEMORIILE
SECŢIUNII ISTORICE
SERIA III, TOMUL XIV
MONITORUL OFICIAL ŞI IMPRIMERIILE STATULUI IMPRIMERIA NAŢIONALĂ
DEPOZITUL GENERAL CARTEA ROMÂNEASCĂ B-DUL ACADEMIEI 3—5
BUCUREŞTI
19 3 3
www.digibuc.ro
CUPRINSUL
Pag.
N. IORGA. Opinia publică germană şi România lui Carol I, înainte şi după
războiul de independenţă........................................... i
G-ral R. ROSETTI. Evoluţia mijloacelor şi a chipului de făptuire a războiului dela moartea lui Ştefan-cel-Mare până la aceea a lui Matei Basarab, V:
Strategia..........................................................31
N.	IORGA. Din viaţa socială a Brăilei	sub	Turci......................131
N. IORGA. Un observator englez asupra Românilor din epoca lui Tudor
Vladimirescu .....................................................145
N. IORGA. Un om de severă muncă şi de aprigă autoritate: D. A. Sturdza 171 CONST. I. KARADJA, Steagurile cucerite de Mihai Viteazul în lupra dela
Guruslău din 3 August 1601........................................179
AL. LAPEDATU, In jurul asasinării	lui	Barbu	Catargiu.................185
ANDREI RĂDULESCU, Cercetări privitoare la înfiinţarea Curţii de Casaţie
în România........................................................227
I. LUPAŞ, Corespondenţa lui Grigorie Ghica, Domnul Moldovei, cu Felix
von Schwarzenberg, Ministru preşedinte al Austriei 1849—1830 .... 275 G-ral R. ROSETTI, începutul artei militare în cuprinsul României de azi . 313 N. IORGA, Vicisitudinile celui dintâiu student moldovean la Paris: Gh. Bogdan 365
www.digibuc.ro
OPINIA PUBLICA GERMANA ŞI ROMANIA LUI CAROL I IU ÎNAINTE ŞI DUPĂ RÂSBOIUL DE INDEPENDENŢĂ
DE
N. IORGA
MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE Şedinţa dela 17 Martie ig33
Cercetările asupra Domniei lui Carol I-iu au început abia şi ele vor trebui să rectifice multe păreri curente, intenţionat răspândite şi întrebuinţate cu un stăruitor meşteşug, asupra întemeetorului dinastiei. Vor cădea, de sigur, înaintea unei analize răbdătoare şi neinfluenţate, atâtea din elementele stăpânirii pe care, într’o carte recentă, Supt trei regi, am crezut că trebue s’o numesc «de prestigiu».
Intre aceste păreri care se cer îndreptate este şi aceea că după aşezarea principelui străin pe tronul de unde fusese înlăturat, şi nu pentru păcatele, ci în bună parte pentru meritele lui faţă de politicianii de clientelă şi de agitaţie, Cuza-Vodă, opinia publică din ţara de naştere a lui Carol I-iu s’a îndreptat plină de încredere faţă de acele « Principate Unite » pe care le considerase până atunci cu atitudinea obişnuită faţă de un fragment oarecare dintr’o lume orientală despre-ţuită. Câtă deosebire faţă de atitudinea lumii romantice germane înainte de dinastia străină, aşa cum ea apare, de exemplu, după «Rumănische Volkslieder» ale lui Joh. Karl Schuller, în studiul Sasului Fr. Wilhelm Schuster, fost pe la noi înainte de 1848, care, ajuns director al « subgimnasiului» din Sighişoara, publica în «Programul» acestuia din 1862 un studiu 1
1 A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III. Tom. XIV.
www.digibuc.ro
2
N. IORGA
2
din amintire asupra «poeziei populare româneşti, în aşteptarea unei colecţii de cântece româneşti, pe care, spune el, învăţaţii români zăbovesc s’o dea aşa cum trebue, fără a schimba nimic 1).
Cetirea recentă a câtorva publicaţii germane din acest timp o arată în deajuns.
I
Iată întâiu cineva care a călătorit la noi în 1868, luându-si
• »
foarte amănunţite note, de care s’a folosit, reproducându-le în mare parte la 1877, în clipa războiului de neatârnare, ca adaus de observaţii personale la cartea sa Rumănien, Land und Volk (Leipzig): Rudolf Henke.
El citează în sprijin o judecată mai veche, a lui Wolfgang Menzel el însuşi, istoricul Germaniei în secolul al XlX-lea, criticul în vier sunat şi înveninat al lui Goethe, despre Cuza însuşi, care i se părea «un aventurier ordinar, care ca Prinţ Domnitor şi-a întrebuinţat situaţia numai ca să adune comori»2). Continuând, Henke socoate că, dacă «urmaşul său, prinţul Carol, nu s’a îmbogăţit el personal, s’a reluat de zor vechiul sistem de stoarcere şi de conrupţie al funcţionarilor şi autorităţilor, în care cei mai mărunţi au trebuit totdeauna să piardă mai mult » 3).
Intr’o carte destul de întinsă, care are pretenţia de a înfăţişa, în capitole separate, statistica, starea culturală, organizarea învăţământului, economia practică, navigaţia şi ceea ce.
*) «Was freilich eher die Aufgabe walachischer Gelehrter wăre, vorausgesetzt, dass sie einen hinlănglich erstarkten .historischen Sinn und so viei wahre Pietăt fur ihre Volksiiberlieferung mitbrăchten, dass sie sich schcuten auch nur ein Wortchen der-selben einer fixen Idee aufzuopfern * * (p. 4). O uşoară critică a sistemului de a publica al lui Alecsandri, p. 7. Cum se formează dela sine cântecul popular, p. 9. Traducerile autorului sunt foarte frumoase şi ar merita reproduse.
*) « Cuza war ein gemeiner Abenteurer, der als regierender Fiirst seine Stellung nur beniitzte, um Schătze zusammen zu haufen », p. 101 şi urm. A închis pe Mitropolitul « Milesco * şi a făcut multe alte rele, «totul în numele reformei şi al civilizaţiei» (« alles im Namen der Aufklărung und der Civilisation »): Universităţi într’o ţară fără şcoli elementare şi fără căi de comunicaţie.
*) « Sein Nachfolger, Fiirst Cari, bereicherte sich fur seine Person nicht, wohl aber kam das alte Erpressungs- und Bestechungssystem der Beamten und Behorden wiedcr eifrig in Gang, wobei die Gcringeren stets am Meisten verlieren mussten»; p. 102.
www.digibuc.ro
3
OPINIA PUBLICA GERMANĂ ŞI ROMÂNIA LUI CAROL I-IU
3
autorul numeşte «topografia », dând şi traduceri, făcute de el însuşi, din astfel de « poeţi» ca Ioan Fănuţă, Constantin Odo-bescu şi G. A. Genaoglu pe lângă scriitori de valoarea unui Alecsandri, unui Creţeanu şi Sihleanu *), nicăiri decât poate la apreciarea calităţilor soldatului nu se găseşte o vorbă bună. Şi încă, dacă ţăranul subt arme e judecat bun, ofiţerul, venit dintr’o lume stricată 2), era odată vădit inferior unui simplu soldat german. «Dacă s’ar fi aşezat un grenadier al gardei germane sau un ulan care Duminecă îşi duce la primblare drăguţa lângă un sublocotenent român, mai curând pe acela l-ar fi socotit ofiţer decât pe acestălalt »3). Aceasta s’a şi văzut când, odată, înaintea unei lumi uimite, au apărut la Galaţi ofiţeri germani în uniformă. Cât păreau de deosebiţi faţă de aceia ai ţării, cari se împărtăşiau de « Schlendrian-ul românesc şi obişnuiau să nu plătească!4).
La 1868 Henke venise pe Dunăre dela Baziaş, se oprise la Giurgiu, care i se păruse un « mare bazar » cu lucruri neîngăduit de scumpe — parcă ar fi veşnic târg — şi cu « o circulaţie imensă » (immenses Verkehr.), dar prezintând avantajul de a putea servi bere. Oprindu-se la Galaţi, unde se coborî la Hotel Miiller, oraşul i se pare « colosal de murdar» (kolossaler Schmutz). De şi găseşte mulţi Germani, preferă viaţa brăileană mai largă, mai deschisă, aceasta deşi în oraşul « geamăn » muntean, pe care-1 descrie foarte pe larg, stradă de stradă, piaţă de piaţă, ca şi, de altfel, corespondentul lui moldovenesc, citând şi nişte rânduri dintr’un ziar englez, de pe timpul războiului Crimeii, ale lui Patrick O’Brien, a găsit, la « Locanda Rossa », doar un han de lemn cu cerdac, în care lupta cu insectele se dădea pe mindire de paie şi pe covoare întinse la pământ. Dar, revenind, el va vorbi de multe lucruri mai cuviincioase şi mai agreabile, ca, la Brăila, Palais des fleurs, local de petrecere, ca şi Casino Reale şi
*) E curioasă afirmaţia (p. 169) că « documentul cel mai vechiu în limba românească datează dela anul 1436 şi e dela « Domnul moldovean Uiaş ».
J) V. p. 157 şi urm.
3)	« Hătte man einen deutschen Garde-Grenadier oder Ulanen, der Sonntags seine Liebste spazieren fiihrt, neben einem rumănischen Leutenant gestellt, man hătte jenen eher fur einen Offizier gehalten als diesen »; pp. 127—128.
4)	Ibid.
j»
www.digibuc.ro
4
N. IORGA
4
cafenelele, oţelele Waibl, Victoria, Paris, St.-Petersburg, grădina publică, iar la Galaţi localul Belavista şi Evreicele frumoase. Nu-i scapă din vedere nici obiceiuri populare din aceste oraşe care sunt «inima României»: pe lângă cei ce dorm pe stradă şi de cari se împiedecă, datinele la nunţi şi la înmormântări 1).
In partea din urmă, care zugrăveşte un drum cu trăsura, « dela Galaţi la Berlin » 2), pe la Pechea, Puţeni, Bârlad, Vas-luiu, Crasna şi Iaşi, văzut numai pe din afară, « fermecător în împrejmuirea lui de splendid frunziş de pădure», dar murdar înlăuntru3), e silit să recunoască, în satele mari, de oameni buni, o curăţenie uimitoare. « Şi aici am întâlnit iarăşi», spune el de Bârlad, « aceeaşi aproape chinuitoare curăţenie în odae şi în casă, cum o mai- găsisem pretutindeni în locuinţile * * româneşti şi care e cu atât mai binefăcătoare, cu cât o întâmpină cineva de obiceiu cu prejudecăţi absolut deosebite»4).
II.
împrejurările dela 1866 înainte sunt prezintate amănunţit, ca element al vieţii Imperiului Otoman în ultimul deceniu (Geschichte des osmantschen Reiches im letzten Jahrzehnt, la 1875 (Leipzig), de un W. T. Cari Schmeidler, care întrebuinţează pe Hammer, Zinkeisen, Rosen şi jurnalele curente, de care se folosise pentru un studiu prealabil într’un articol din « Deutsche Worte » pe Ianuar 1872 (partea a doua, p. 73 şi urm.), mergând până la cutare articole din Dailj Telegraph despre « hospodarul» Carol şi din Golos-ul rus în care se spune
*) Galatz und Braila, p. 271 şi urm.; Braila, p. 279 şi urm.; Von Braila nach Galatz, p. 293 şi urm.; Galatz, p. 304 şi urm.
*) P. 321 şi urm. (Von Galatz nach Berlin).
s) « So hâsslich und schmutzig Jaschi im Innern ist, so entziickende und fast durchweg von herrlichem Laubwald bestandene HChen », etc.; p. 330. Şi Vasluiul e tot aşa: * ein unsauberes und wenig ansprechendes Nest»; p. 329.
*) « Auch hier begegnete ich wieder der fast peinlichen Reinlichkeit im Zimmer und Haus, wie ich sie nun schon liberali in rumânischen Wohnungen angetroffen hatte und die um so wohlthuender wirkte als man ihr in der Regel mit ganz anderen Voraussetzungen entgegentritt »; p. 325. La sfârşit, un capitol « Die neuesten Vor-gănge im Orient ».
www.digibuc.ro
s
OPINIA PUBLICĂ GERMANĂ ŞI ROMĂN1A LUI CAROL MU
5
că Românii sunt contra independenţei, fiindcă aceasta ar ajuta pe Domnul lor să devie absolut.
In consideraţiile generale dela început, naţia prezintată ca un amestec fără caracter, în care domină tendinţa slavă la fărâmiţare şi lipsa de solidaritate, defecte mulţămită cărora au trebuit să se dea robi Turcilor: «popor amestecat de vechi indigeni, Slavi şi Romani năvălitori, cari au luat în căsătorie pe soţiile luptătorilor ucişi, ei au împrumutat întâiu portul, dati-nele si felul de traiu de la cuceritori. Dar urmaşii lor au moştenit
J	ii
o însuşire a Slavilor: fărâmiţarea şi ruperea în bucăţi şi prin acestea au ajuns ei a fi o pradă a Turcilor cotropitori» 1). Nicio clasă nu află cruţare înaintea criticului. «Ţăranii sunt pe cea mai de jos treaptă a culturii; îndată ce unul din ăştia are bani, bea şi joacă turbat la muzica Ţiganilor, iar apoi se duce acasă, bate nevasta şi copiii şi doarme până ce băţul pandurului îl trezeşte pentru a-1 lua la robotă. Iar boierii îşi iau arenda, stau în oraş, se căciulesc în jurul Domnului lor sau îl trădează, şi cheltuiesc într’o noapte câteva mile pătrate din proprietăţile lor » 2).
Nici venirea lui Carol, prea îngăduitor, nu ajută mult. Aceeaşi continuă luptă între partide. I se pare a deosebi două: unul care « ţinteşte a mări principatul cât se poate pe sama Ungariei, Turciei, întru cât se află acolo elemente româneşti », iar altul, «revoluţionarii», «urăşte pe Domn pentru că e străin şi pentru că încearcă a ţinea linişte şi ordine în ţară »3). Oamenii politici sunt toţi de un singur fel: Ioan Ghica, ministrul
*) « Ein Mischvolk von Ureinwohnern, Slaven und den eindringenden Romern, welche die Frauen der erschlagenen Krieger heiratheten, nahmen sie zunăchst Trach-ten, Sitten und Lebensart von den Eroberern an. Aber ihre Nachkommen hatten auch eine Eigenschaft der Slaven ererbt, die Zerfahrenheit und Zersplitterung und durch diese wurden sie eine Beute der eindringenden Tiirken »; p. 91 şi urm.
2)	«Diese Bauern stehen auf der untersten Stufe derKultur; so lange einsolcher Geld hat, trinkt er und tanzt wiithend zur Musik der Zigeuner, geht dann nach Hause, priigelt Weib und Kind und schlăft, bis ihn der Stock des Panduren auf-weckt, um ihn zum Frohndienste zu holen. Die Bojaren aber lassen sich ihren Pacht-zins bezahlen, sitzen in der Stadt, kriechen um ihren Fiirsten herum oder verrathen ihn und verspielen in einer Nacht einige Quadratmeter ihrer Giiter»; ibid.
*) « Die eine Partei strebt danach, das Fiirstenthum wo moglich auf Kosten Ungarns und der Tiirkei zu vergrossern, soweit dort rumănische Elemente vorhanden sind; eine andere ist die revoluţionare Partei, welche den Fiirsten hasst weiler ein Auslânder ist und weil er Ruhe und Ordnung im Lande aufrecht zu erhalten sucht »; p. 94-
www.digibuc.ro
6
N. IORGA
6
care tolerează tulburările din Martie 1871 contra coloniei germane, adunată pentru a serba, pe baza unor asigurări date de guvern, victoriile contra Franciei, fusese închis cu câteva săptămâni în urmă ca initiat în mişcarea dela Ploieşti a lui
> » »
Candiano Popescu *), Rosetti scrie prostii « contra Germanilor» în « Românul » său, Ioan Brătianu e un agitator care, după o mare întrunire de întetire la Piteşti, se face ales senator la Dorohoi ca să înceapă o campanie de răsturnare; Kogălniceanu nu căpătă un cuvânt de recunoaştere, Costaforu apare ca adevăratul şef al guvernului care se formează după scandalul dela Slătineanu; Lascăr Catargiu, fără caracterizare, se impune numai pe urmă, când Kreţulescu merge ca agent la Berlin, Costaforu la Viena şi Ministeriul se completează cu Boerescu,
si Cantacuzino.
»
Elementul viu în viaţa politică românească e ura contra străinilor. De aceea nu li se dă dreptul de a poseda imobile, de aceea prefectul de poliţie vinovat pentru excesele contra Germanilor (« Preusslein », « Neamzu » e oricine-i apără), condamnat după o lungire de şase luni a procesului, şi anume după intervenţia Turciei, împinsă dela Berlin* 2), se alege, în locul închisorii de şase luni, cu o simplă observaţie; de aceea prigonirile contra Evreilor 3); de aceea refuzul de a plăti acţionarilor lui Stroussberg, ceea ce aduce o presiune germană pe care o slăbeşte numai lipsa de interes a Austro-Ungariei şi a Angliei4).
Speranţele de independenţă nu se vor îndeplini. «Aşa fiind lucrurile, împrejurările din România sunt puţin favorabile pentru o sforţare către independenţa totală, cum o are prinţul (muntenegrean) Nicolae»5 6). Iar, cu toate legile multe care se
*) «Ioan Ghika war ein Mann, der noch vor wenig Wochen, zur Zeit des Auf-ruhrs zu Plojeschti, aus Verdachtsgriinden hatte verhaftet werden mussen»; p. 95.
2)	« Es wăre vielleicht nicht zu der Verurtheilung gekommen, wenn nicht die Pforte, gedrăngt von Berlin, dem Fiirsten erklărt hatte, sie werde bei Wieder-holung solcher Vorfâlle 30.000 Mann Truppen einriicken lassen»; p. 100. Cf. ibid., p. 102 şi urm.
3)	«Die allerscheusslichsten Judenhetzen »; p. 94 (cf. p. 240).
4)	Pp. 106—107. Un conflict cu consulul grecesc care, arestând pe un Grec
bigam, e insuşi arestat; ibid.
6) «Bei alledem sind die Verhâltnisse in Rumănien weniger gunstig fur ein Streben nach der vollen Unabhăngigkeit wie sie Fiirst Nikolaus bereits besitzt»; p. 238.
www.digibuc.ro
7
OPINIA PUBLICĂ GERMANĂ ŞI ROMÂNIA LUI CAROL I-IU
7
votează şi a căror enumerare se dă, bogăţia ţării şi puterea Tezaurului public nu cresc. Se citează cazul venitului pădurilor Statului: se ia un franc şi douăzeci de centime la hectar, pe când în Germania s’a ajuns la douăzeci şi opt; conrupţia funcţionarilor, descrisă în legătură cu aceasta, poartă toată Vina 1).
III.
Se putea scrie însă şi altfel. Şi e curios că dela Viena, dar dela un militar onest şi loaial, cu simţ de răspundere, vine, aproape în acelaşi moment, recunoaşterea.
La 1869, maiorul Heinrich Filek von Wittinghausen dădea la lumină, în Viena, o carte consacrată României — nu ((Principatelor Unite>>—pe care o numeşte aşa, socotind, fără a ţinea samă de numele vechiu « Rumăne », că forma « Rumănien», care se obişnueşte, e greşită 2).
Ofiţerul imperial pare a fi făcut parte din armata de ocupaţie în timpul războiului Crimeii. Pe altă cale decât a experienţei personale ar fi putut cu greu să adune ştirile foarte precise, până la ultimul detaliu, cu privire la căile de străbatere în România din capitolul «Wichtige Marschrouten nebst militărischen Notizen»3). Ori, în «Descrierea localităţilor mai importante», lămuriri ca acestea: Bucureştii au
120.000	de locuitori în 16.000 de case, 12.000 de trăsuri de lux, 40.000 de cai boiereşti; laşul, cu «multe palate ale boierilor, distinse prin mobilarea lor luxoasă, supt un haos de miserabile bordeie şi de case de lemn prin străzi în cea mai mare parte nepavate»4): 70.000 de locuitori, dintre cari
25.000	de Evrei, apoi 1.300 de trăsuri, 5.000 de droşte, 12.000 de cai scumpi; Brăila şi Giurgiul câte 20.000 de locuitori,
9 P. ioa şi urm.
*) « Romanien ist der officielle Titel, welcher fast in allen deutschen Journalen fălschlich in «Rumănien* umgewandelt wird»; p. 164.
3)	P. 18 şi urm.
4)	« Die Stadt hat unter einem Chaos elender Hiitten und hdlzerner Hăuser in engen, meist ungepflasterten Gassen viele Bojarenpalăste, welche sich durch ihre luxuriose Ausstattung auszeichnen»; p. 62.
www.digibuc.ro
8
N. JORGA
8
faţă de 40.000 ai Galaţilor şi 27.100 ai Botoşanilor. Odată, nu se uită să se arate şi câţi soldaţi ar putea fi încar-tieraţi.
In ce priveşte caracterizarea, maiorul austriac descrie astfel pe « Romane »: « Românul e bun la suflet, cinstit şi credincios. Intre însuşirile lui sufleteşti e de relevat răpedea putere de â pricepe, cuminţenia şi pătrunderea unite cu o eleganţă a purtărilor » 1). «Bine condus, s’a dovedit totdeauna bun soldat, pentru care fapt istoria războaielor aduce destule dovezi 2)». « Limba românească e foarte aproape de italiana ca dulceaţă, elasticitate şi armonie3).
Clasa de sus s’a schimbat mult în ultimele timpuri. «Boieroaica de azi e doamna modernă a cercurilor alese din Apus, emancipată de prejudecăţi şi de mărgeniri îndătinate, care-şi apropriază mai puţin limba maternă decât franceza, engleza şi italiana. Se îngrijeşte puţin de gospodărie şi de copiii ei, a căror educaţie se face în institutele franceze, în cea mai mare parte neîndestulător conduse, din
J) « Der Romane ist gutmiithigen Charakters, ehrlich und treu. Unter seinen geistigen Eigenschaften sind schnelle Fassungskraft, Verstand und Scharfsinn, verbunden mit Gewandtheit des Benehmens hervorzuheben »; p. 33 şi urm.
*) « Gut gefuhrt, hat er sich stets als tiichtiger Soldat bewiesen, wofiir die Kriegs-geschichte hinreichende Belege bietet»; pp. 33—34. — In ce priveşte pe Germanii dela Bucureşti, un fost pastor al bisericii luterane şi profesor de germană la Sf. Sava, R. Neumeister, aşezat în Bucureşti încă dela 1844 — face şi un imn lui Vodă Bi-bescu —, dedică lui Caro! I-iu la 1870 un volum de versuri, şi cu traduceri din Eliad, din Alecsandri, din Bolintineanu, din Gr. Alexandrescu, din Rosetti, Daheim in Deutschland und Romănien—şi la el * * Românien *—, Quedlinburg, 1870), în care e şi câte o bucată închinată Domnului (pp. 78 şi urm.: şi la intrarea prinţului în Bucureşti; pentru una e şi muzică de Friedrich Gackstatter). Autorul arată foarte frumoase sentimente faţă de ţară, de care s’a despărţit cu greu. Reproduc aceste câteva versuri:
Romanţa 1 Wer solite sie nicht lieben Von denen die in dieser Runde sind ?
Gar mancher Fremdling ist ihr treu geblieben,
Der Gast erst war, mit Weib, Kind, Kindeskind.
Romania 1 Wer solite sie nich lieben ?
Sie iibt die Gastfreundschaft so reich und gross! Drum hat sie Gott auch in sein Buch geschrieben Und Segen ruht in ihrem Mutterschooss.
Cartea mi-a fost dăruită de d-1 Polack, anticvar.
a) « Die romanische Sprache kommt der italienischen an Weichheit, Biegsam-keit und Wohlklang sehr nahe »; p. 38.
www.digibuc.ro
9
OPINIA PUBLICĂ GERMANĂ ŞI ROMÂNIA LUI CAROL 1-IU
9
Iaşi si Bucureşti x)». Dar se recunoaşte că «si în cercurile de sus se întâlneşte acea voie bună şi prietenie care se află la cele de jos, adăugindu-se într’un chip excepţional şi silinţa de a face bine săracilor » * 2).
Militarul are numai aprecieri favorabile pentru soldatul român. «E sprinten şi inteligent; cel dela şes mai deştept, mai plin de iniţiativă şi pe lângă aceasta mai aprins decât munteanul.» Nici cavaleria «nu e de despreţuit: Românul dela şes e deprins din copilărie cu călăritul. Dorobanţii sunt tot aşa de buni ca şi Cazacii pentru serviciul de recunoaştere. Numai la ofiţeri, afară de cei cari au venit din armata austriacă şi cea prusiană, «e încă mult de dorit» 3).
Colonelul de honvezi, comandant provizoriu de brigadă, şi-a reluat cartea, supt titlul de Das Konigreich Rumănien, geographisch-militărisch dargestellt, la 1881 (Viena, Gerold; a
2-a ediţie). El arată în prefaţă ce l-a hotărît să prezinte România, după Serbia: lipsa în literatura militară a unui studiu de acest fel. A cules ştiri şi în România, prin scrisori. Nu pomeneşte de lucrarea precedentă decât în cele câteva cuvinte de la a doua ediţie. Se subliniază rostul Românilor în războiul de la 1877—78, «oricât din altă parte el s’ar pune la îndoială». Partea geografică a rămas neschimbată, şi deci, şi în ce priveşte «marşrutele», cu totul nepotrivită. Câteva pagini se ocupă de reorganizarea armatei.
*) « Dagegen ist die Bojarin von heute die moderne, von Vorurtheil und herge-brachter Beschrânkung emancipierte Dame der vornehmen Kreise des Westens, welche weniger die Muttersprache als das Franzosische, Englische und Italienische sich eigen macht; sie bekiimmert sich wenig um ihr Hauswesen und um ihre Kinder, deren Erziehung in den meist mangelhaft geleiteten franzosischen Erziehungs-Instituten zu Jassy und Bukarest betrieben wird » (p. 35).
>) « Anderseits muss jedoch zugegeben werden, dass jene Heiterkeit und Freund-lichkeit, die man in den unteren Schichten findet, auch in den hoheren vertreten ist, wozu sich noch das Bestreben fur die Armuth Gutes zu wirken in hervorragender Weise manifestiert * (ibid.).
3) «Der romănische Soldat ist behende und intelligent, jener des Flachlandes ist aufgeweckter, selbststândiger, dabei auch heissbliitiger als der Gebirgbewohner. Die Cavallerie ist nicht zu unterschătzen. Der Romane des Flachlandes ist von seiner Kindheit an das Rdten gewohnt ... Im romanischen Officierscorps, welches noch viei zu wiinschen iibrig lăsst, sind unstreitig die besten Elemente, die aus der osterreichischen und preussischen Armee ubergetretenen Officiere»; p. 81.
www.digibuc.ro
IO
N. ÎORGA
IO
IV.
Cartea unui scriitor evreu din Viena, Karl Emil Franzos (f 1894), Aus Halb-Asien, Culturbilder aus Galizien, der Bu-kowina, Siidrussland und Rumănien (a 3-a ediţie, Stuttgart 1889), despre care autorul spune că a fost tradusă în multe limbi, e opera cuiva care, fiu de medic în Podolia, trăit în Bucovina ca tânăr, a mai fost în România şi înainte de 1871-2 şi ştie limba. Ea prezintă pe Români ca însuşitorii civilizaţiei franceze fără a o înţelege, pe când dedesubt e lene şi barbarie. Franzos pretinde a nu fi văzut în ţara în care a intrat pe la Burdujeni decât câmpii nelucrate, bordeie şi fiinţe omeneşti iremediabil de trândave. Ţăranii n’ar avea şcoală decât pe hârtie. Clasa de sus nu li poartă grija (el citează pe un fost ministru de Instrucţie care, la Bucureşti, ar fi râs cinic, după ce-1 asigurase că avem un învăţământ primar ca acela din Elveţia). De preoţii săteşti îşi bate joc: unul lângă Burdujeni l-ar fi întrebat dacă, în Germania, ţară păgână, nu e împărat Bismarck ? In lumea bogată, el are puţină preţuire pentru femeia emancipată, aşa de deosebită de vechea gospodină din casa boierească; creşterea în pensioane, unde se despreţueşte limba naţiei, îi e bine cunoscută.
Ce se cuprinde în nuvele: ţărance otrăvitoare, proprietari cari-şi comandă din străinătate fete de familie pentru a le face întreţinutele lor şi pentru a le trece caselor de plăcere, funcţionari cari vând certificate de moarte criminalilor din alte ţări, e o continuă jignire, voită.
Dar în ţăranca gătită i se pare scriitorului înveninat că recunoaşte pe străbuna ei italică din vremea lui Cicerone; la munca grea ea cântă, şi sufletul ei e încă plin de poezie, mai mult decât la un «poet de modă franceză». Aşa scapă ea de a cădea, subt osteneli, în stare animalică. Abia dacă mai e vreo poezie populară ca aceasta. E simţitoare şi pioasă (un caz de lângă Dragomirna), cinstită faţă de soţ. Franzos vorbeşte de beţia femeii, dar aşa ceva n’a putut să vadă decât în unele părţi ale Bucovinei şi Moldovei-de-sus *).
*) P- 19.
www.digibuc.ro
OPINIA PUBLICĂ GERMANĂ ŞI ROMÂNIA LUI CAROL I-IU
11
i r
v.
Lucrări de o mare însemnătate, pline de observaţii juste, de o înţelegere adâncă a rosturilor noastre, de o simpatie reală pentru noi, sunt ale lui Rudolf Bergner.
Aceea consacrată Ardealului x) are întregi capitole despre Români, pe cari autorul îi cunoaşte în Munţii Apuseni, în Săliştea Sibiiului, în marginea Braşovului. Istoria lor nu-i e necunoscută, şi-l vedem discutând competent chestia vechii patrii a poporului nostru, pe care o rezolvă în acelaşi sens cu vechii istoriografi saşi.
Pomenind de cartea lui Henke, autorul unei bune lucrări despre Ardeal, Bergner, German, dar care cunoaşte deci Ardealul şi e legat de Austria şi plin de simpatie pentru Saşi, criticând lipsa de interes a Germanilor pentru o ţară aşa de apropiată, îşi propune să arăte, în Rumănien, Eine Darstellung des Landes und der Leute (Breslau 1887), cât de mult s’a schimbat ţara, trecând « dela împrejurările cele mai desperate, dela conrupţie şi lipsă de drept la un Stat politic neatârnat şi economic vrednic de atenţie, căruia după toată înfăţişarea îi e menit un strălucit viitor ». Haina orientală a fost părăsită mai cu totul, influenţa germană înlocuieşte pe cea franceză; industria şi munca Germanilor poate să-şi afle loc în România. Numai prejudecăţile, şi cele austriace, trebuie părăsite. Recomandând ţara călătorilor, Bergner observă în prefaţă că viaţa e mai ieftenă decât aiurea, că lumea e tratată «mai politicos şi mai cu cuviinţă decât în cele mai multe oţele germane », că «politeţa şi buna cuviinţă sunt acasă în România, iar la tară si la munte încă os-pitalitatea cea mai câştigătoare de inimi», unită cu o « eleganţă europeană », terminând cu urarea ca « Dumnezeu să păzească România şi bravul ei popor».
O primă parte e descriptivă. Frumoasă prezintare a muntelui la Predeal, cu note asupra castelului regal dela Sinaia.
l) Siebenbiirgen, Eine Darstellung des Landes und der Leute, Leipzig, 1884.
Am vorbit aiurea de duşmănoasa zugrăvire a României în « Eine turkische Reise » a lui Karl Braun-Wiesbaden (Stuttgart, 1876). Un răspuns la paginile despre limba românească îl dă Alexandru A. Beldiman (« Beldimano »), atunci student, în broşura Herr Karl Braun-Wiesbaden, der Tissot Romaeniens (Berlin, 1876). Cf. asupra lui Braun-Wiesbaden Hans Blum, Auf dem Wege zur deutschen Einheit, lena, 1893, pp. 153 şi urm., 190 şi urm., 362 şi urm.
www.digibuc.ro
12
N. IORGA
12
Se dă şi priveliştea văii Slănicului, cu o vizită la saline. La Bucureşti i se pare călătorului că birjile biruie ce poate să scoată înainte, ca mijloc de transport, Ungaria. Şi pavajul, comparat cu al Belgradului, i se pare bun. II interesează şi vânzarea pepenilor verzi pe stradă, rahagiul cu fes, strigătul Oltenilor, gălbuiul aspect al Dâmboviţei. Rostul străinilor e pe larg lămurit: nu se cruţă elementele imorale ale coloniei germane, cu bărbaţii însuraţi acasă cari contractează aici o a doua căsătorie, cu meşterii beţivi. Se trece la Secui, la Evrei, între cari tinichigiii de coperişuri, la Românii din Ardeal, goniţi de prigonirea ungurească, «măcar 15.000», harnici şi pricepuţi, cari au cincisprezece deputaţi în Cameră. Se dau preţurile, aşa de joase, pentru toate articolele, şi nu se uită bucătăria românească. Se arată originea germană a cafe-chan-tantelor.
Moravurile sunt criticate aspru, dar se laudă îmbrăcămintea femeilor. Ca gust, «Bucureştii se deosebesc avantagios de Budapesta, unde într’o seară caldă de vară nu afli pe cheiul Dunării decât Evreice, al căror gust se manifestă într’un chip strigător la cer». Dar sunt şi femei casnice şi harnice. «Lumea feminină germană poate să iea exemplu nu numai dela graţia, dar şi dela virtutea lor *). » Până şi femeile de stradă sunt discrete. Văpsirea e însă foarte obişnuită, şi se caută plăcerea şi în petrecerile de noapte. Se laudă mult Ciş-megiul, prăvăliile negustorilor, plăcutele « vile », lipsa fumului de fabrici. îngropările pompoase impun, ca şi paradele militare. Aceasta în aşteptarea unui al doilea, mai larg, capitol despre Bucureşti.
Trenul transportă pe vizitator în Moldova. Calea ferată îl aduce să dea încă un certificat amabilităţii româneşti: « eine gewisse Courtoisie und Duldsamkeit ». Dar, cu toate înlocuirile mai recente, o mare parte din funcţionari sunt Germani, încă din zilele lui Stroussberg, pe care autorul îl apără, şi se pare a fi lucrat cu dânsul la această operă 2). Numai restaurantul dela Buzău nu-i place, dar călătorul găseşte haz în negustorii ambulanţi de alimente.
J) P. 33.
s) P. 43.
www.digibuc.ro
>3
OPINIA PUBLICĂ GERMANĂ ŞI ROMĂNIA LUI CAROL 1-1U
13
De-a lungul drumului se dă impresia de ansamblu a tuturor localităţilor atinse. Se deplânge dispariţia portului românesc. I se pare că negligenţa locuitorilor permite înmulţirea fără margeni a ciorilor. La Târgul Ocnei descrierea lui Ko-tzebue îi răsare în minte.
«Noul Ierusalim» din Bacău îl încântă foarte puţin, dar observă cu mulţămire că femeile Ceangăilor poartă pol-cuţe şi fuste de târg. Alături se aşează o prezintare a Ţiganilor şi a tâlharilor de drumul mare, cari s’au isprăvit cu Ion Pietraru. La Roman se vorbeşte de episcopul Melchisedec, dar, pentru opera lui, cu toate rezervele lui Hasdeu. Aproape sunt Dulcestii, Miclăusanii familiei Sturdza, în a cării casă e primit cu plăcere străinul, de d-na Elisa Sturdza, născută Hurmuzachi, şi iată că Bergner poate vorbi de activitatea istorică a Hurmuzăcheştilor, ba chiar de legăturile lor cu Bariţ1). De departe se vede căsuţa lui Alecsandri la Mir-ceşti; la Miclăuşani se fac, de un German, reparaţii în stil gotic şi se clădeşte un manej. In parc e şi « acel bloc de piatră care odinioară impovăra poarta cetăţii Brăila». Gheorghe Sturdza, «înaltă figură nobilă», parcă ar fi din Brandenburg, către care-1 duc simpatiile culturale, de şi arată vizitatorului reproducerea completă a unei mănăstiri.
Cadrul de natură al Iaşilor e lăudat. Evreii de acolo, 60% din populaţie, îi par nişte «vampiri», icoane de «mizerie şi murdărie»: «aiurea părea că Evreii au ospătat elementul românesc, la Iaşi ţi se pare că Israeliţii trebue să se mănânce între dânşii». Se creionează Târgul Cucului. In negoţ « numai Evrei, şi, dacă dai vreodată de un creştin, ai fi dispus să te uiţi la el ca la o a opta minune a lumii». Caricatura aduce înainte trei Evrei într’o birjă cu un cal, « ţinându-se cu grijă unul de altul ca să nu cadă niciunul». O degajare se produce prin emigrarea în America. Pe German îl interesează şcoala de Bele-Arte şi Muzeul, şi el face o critică inteligentă unui tablou istoric al lui Aman, în care luptătorii poloni au cizmele prea bine văcsuite. In cafenele nu se ceteşte nimic; ziarele străine lipsesc. Se judecă arhitectura bisericilor în termini
l) p. 55
www.digibuc.ro
14
N. IORGA
14
cari ar dovedi practica acestei arte. Un cuvânt şi despre Trei Ierarhi. Se notează şi teatrul evreiesc, la o reprezentaţie a căruia, zugrăvită pe larg, foarte hazliu, asistă Bergner. O privire asupra peisagiului la Prut: se vizitează şi Unghenii-Ruşi, îndelung înfăţişaţi. Casele ţăranilor din satul românesc îl umplu de milă: asupra mizeriei adânci o doină plânge peste apă.
Aceiaşi Evrei în Botoşani, oraş curat: cartierul lor e «o cloacă». Baia evreiască e foarte pitoresc schiţată; clienţii sunt atâţia, «de calci pe dânşii»; plătesc zece şi chiar cinci bani pentru acest act ritual. Se aşează în faţă spectacolul unui «carusel»; muzica de acolo se uneşte cu aceea din grădina otelului (« Cafe Franţais »), unde se plimbă lumea elegantă: am fost şi eu, peste câţiva ani, pe acolo. Precupeţia evreiască la barieră e foarte bine prinsă. Administraţia e apărată de învinuirea că ar prigoni această populaţie; numai vechea generaţie i-ar fi stors bacşişuri. Se aduc, în schimb, cazuri de intoleranţă evreiască din Maramurăş (Vişău, Borşa).
Pe la Veresti, unde află un Polon administrator al moşiilor familiei Balş, se trece pe o clipă în Bucovina, întâiu la Suceava. Agricultură bună, sate dese, dar ce «vămi» la fiecare pas! I se pare drumeţului la Ilişeşti că numai Germanii pot avea flori în fereastă. Se arată în cale ţărani gătiţi pentru hram. Ţipseri locuiesc la Eisenau; se cercetează şi regiunea de mine dela Pojorâta şi Iacobeni. Portul românesc e semnalat la Câmpulung, care face cea mai bună impresie. O ceată de Ţigani răsare în munte.
Pe la Vatra Dornei, unde se laudă băile, se trece înapoi în România, cu pluta. O foarte frumoasă descriere a drumului, cu oprire la Broşteni şi, după un accident, la Hangu, unde o societate românească mergând la Borsec dă lui Bergner prilejul de a sublinia faţă de conaţionalii săi graţia şi amabilitatea rasei noastre: «după ce stai câteva luni în ţară, locuitorii Vienei şi Berlinului par puţin atrăgători».
La Piatra aceeaşi poveste a sărăcimii evreieşti. Prin urîtul Târg al Neamţului, unde, «dacă vrei să vezi creştini, trebuie să cauţi pe popi ori să iei un interview funcţionarilor », se merge apoi la mănăstiri.
www.digibuc.ro
15
OPINIA PUBLICĂ GERMANĂ ŞI ROMÂNIA LUI CAROL I-lU
15
Frumoasă descriere a mănăstirii Neamţului: ascultând cân-
1
ţările la biserică ale călugărilor cu chiliile aşa de sărăcăcioase, călătorul german se crede într’o peşteră medievală unde se fac slujbe de un foarte vechiu tip; ochii i se opresc asupra mormântului proaspăt al lui Calinic Miclescu. Nu i se dă voie să lucreze în bibliotecă, deşi asigurase pe bibliotecar că va vorbi despre dânsul în cartea ce pregăteşte. Aici, spune Berg-ner, nu se află monahi ca Sârbul Ruvarac, istoric aşa de preţuit.
La Văratec, se cercetează o maică în odăiţile ei aşa de femeieşte îngrijite, dintre care una serveşte pentru pregătirea şaiacului, iar cealaltă, de mult ce e gătită, samănă cu un adevărat « boudoir ».
Printre sate cu moşnegi bărboşi şi copii drăgălaşi şi jucăuşi, cărora li se aruncă fructe şi cofeturi, trăsura, în zi de sabăş, când se găseşte greu un birjar, merge, pe lângă goala cârciumă evreiască, spre Paşcani. După o noapte într’un han, care, ca de obiceiu în România, cum asigură drumeţul, nu cuprinde insecte, se merge cu trenul spre Galaţi.
Oraşul e descris pe larg, cu vioiciune şi spirit. Şi aici Evreii atrag atenţia. Pentru cele spuse de Henke despre prigonirea lor, acest predecesor e învinuit de «o neînţeleasă aplecare către un popor parazitar» (Schmarotzervolk). Se laudă otelul Metropole şi cele două grădini cu cântăreţi în aier liber, precum şi cafeneaua « Parcul Regal ». Se zugrăveşte şi portul şi se arată halul de părăsire al mahalalei. Dar viaţa de odinioară gălă-ţeană nu mai există, din cauza relei recolte în judeţele vecine, a desfiinţării portului-franc şi a marii concurenţe ce o face Brăila, şi apoi calea ferată a dat alte legături.
De aici, drum frumos până la Brăila, în portul căreia vas stă lângă vas. Oraşul i se pare lui Bergner mult preferabil
Galatului.
»
Se trece, o clipă, şi la Lacul Sărat, loc de băi scump şi fără nicio înlesnire, dar cu baluri şi petreceri, pentru ca, pe un vas al Lloydului austriac, să se urmeze călătoria, cu tovarăşi de toate neamurile, spre Reni şi porturile dobrogene.
Şi aici se află prilej de descrieri pitoreşti, între care a Lipovenilor. La Sulina e o serbare a Comisiei Dunărene. Mai
www.digibuc.ro
i6
N. IORGA
16
departe se va merge pe Mare la Constanţa, ale cării naţii se înşiră. Opera administraţiei româneşti e glorificată.
Urmează drumuri dobrogene, cu explicaţii asupra coloni-niştilor germani, ale căror acuzaţii contra guvernului serăsping. In cale, bordeie, tainiţe tătăreşti, câte o cămilă singuratecă. Cele mai multe ştiri, şi foarte serioase, sunt asupra Şvabilor, de mult timp aşezaţi în provincie. Alături, Mocani răsar în drum, şi se dau ştiri precise şi despre dânşii şi câştigul lor. In general, Bergner crede, contra părerii altui descriitor al Dobro-gei, « un domn dr. Schwarz », că schimbul cu judeţele basara-bene a fost nenorocit: acolo s’au pierdut «câteva sute de mii de fii şi fete adevăraţi ».
Cu un vas se ajunge la Silistra şi de acolo la Giurgiu, care şi el se învredniceşte de o prezintare mai pe larg. Comparaţia cu Rusciucul plin de « palate cu ploşniţi», dar cu « Piemontesi ai Balcanilor» voinici şi băţoşi, învederează o «superioritate nesfârşită » din partea Românilor.
Alt paragraf duce în partea de Apus a Munteniei. La Piteşti călătorul îşi urmăreşte adversarii permanenţi, Evreii: constată că sunt foarte puţini. De acolo se străbate cu dili-genţa o regiune cu bune case ţărăneşti; şi tipul omenesc pare superior celui de aiurea. In faţa cerşitorilor miluiţi de toată lumea, se laudă pornirea spre caritate a tuturora. Se înaintează până la Câmpulung, la Nămăieşti şi la Rucăr; aici se adaugă consideraţii asupra superstiţiilor, asupra tâlhăriei la drumul mare (şi cu garanţia povestirii de d-rul Felix). La Curtea-de-Argeş se observă cu mândrie că aceia cari au descoperit frumuseţa bisericii episcopale au fost generalii austriaci ai armatei de ocupaţie; acolo ar fi şi rămăşiţele « Sfântului Dumitru Basarab ». Se aduc laude nemeritate lui Lecomte de Noiiy pentru « reparaţia » care se cunoaşte.
La Piatra-Olt, Bergner atacă pe Ungurii cari lucrează contra terminării liniei ferate menită a merge la Sibiiu, aducând un mare folos Saşilor din acea regiune. De-a lungul râului se prezintă portul ţărănesc al femeilor. « Fiecare ţărancă samănă cu o Sultană, ori, dacă vreţi, cu o princesă de teatru... La orice mişcare a femeii, străluceşte si scânteie la soare de e o adevărată plăcere ». Din nenorocire casa nu corespunde acestei
www.digibuc.ro
17
OPINIA PUBLICĂ GERMANĂ ŞI ROMÂNIA LUI CAROL I-IU
17
splendide găteli. Ţinutul de vii reţine atenţia drumeţului; el se arată un bun cunoscător al meseriei.
La Craiova se notează originea săsească a birjarului şi aceea ardeleană a conducătorilor pensionului Arnold şi Olteanu (aşa ar fi şi cu acelea din Galaţi ale lui Cerchez şi lui Radu); este şi o şcoală evangelică subvenţionată de «împăratul german» şi, se pare, şi de «Maiestatea Sa împăratul Austriei». Bergner se opreşte, în oraşul cu multe maidane, la priveliştea târgului săptămânal: paginile sunt deosebit de vioaie; se stabilesc asămănări cu locuri din Ardeal. Din împrejurimi, se vorbeşte de Breasta (« Brazda »), cu colonia de Italieni, de Bucovăţ, cu închisoarea.
La Severin amintirile romane; «peştera de tâlhari » dela Grand Hotel readuce călătorului pe Evreii de cari se interesează asa de mult.
>
Pe Dunăre înapoi la Giurgiu. Pentru frumuseţile naturii se citează cuvintele « Alteţei Sale Imperiale » arhiducele Rudolf.
Iată, în sfârşit, Bucureştii de toamnă, cu farmecul primblărilor aristocratice de mult dispărute. «Dacă un străin vrea să treacă în revistă dintr’odată personalităţile cele mai importante şi mai cunoscute, miniştri străini, reprezintanţi diplomatici, senatori, precum şi doamnele cele mai dătătoare de ton si mai frumoase ale societăţii bucurestene, n’are decât să meargă la Şosea». Femei de o reputaţie îndoielnică sunt
si ele admise însă în strălucitoarea defilare.
»
Pentru îndreptarea moravurilor — dar se condamnă injuriile lui Karl Emil Franzos — se recomandă schimbarea influenţei franceze cu cea germană, şi aceasta nu pentrucă « scriitorul e un fiu al Imperiului german înviat» Ţ. Să se uite cineva numai ce a produs acestălalt sistem în Polonia prusiană! In loc de « franzosische Uberzivilisation » fără morală, ce a făcut Gheorghe Sturdza la Miclăuşani! In loc de operete franceze, doamnele să cetească pe Schiller tradus de Iacob Negruzzi! Rândurile de naţionalism naiv desvăluesc la Bergner şi o cunoştinţă
reală a literaturii româneşti. Deocamdată e multămitoare si
> » >
prezenţa guvernantei germane : se face un apel să vie în * 2
*) p. 219.
2 A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Se?ia III. Tom. XIV.
www.digibuc.ro
i8
N. IORGA
18
România « blondelor fiice ale Germaniei», care pot avea şi leafă bună şi orizont mai larg. Ar trebui şi mai multă grijă pentru educaţia fizică. Dacă se adauge şi sculatul de dimineaţă, — nu vor mai fi divorţuri 1).
In bogata descriere nouă a Bucureştilor, se redă pitorescul pieţei — o pagină de antologie —, se aduc laude ciudatei clădiri « maure » a bisericii Doamna Bălaşa, se enumeră bisericile (Sărindarul crăpat şi gata de dărâmare), se arată sărăcia Camerei Deputaţilor, în locul căreia ar fi să se facă alta, cuprinzând şi Senatul, în Calea Plevnei, cu cinsprezece milioane de lei, se dă o raită prin Calea « Tudescu » (Dudescu) în părăsirea ei, se regretă focul care a distrus un circ în construcţie, care trebuia să aibă loc pentru 5.000 de spectatori, se recunoaşte utilitatea Coloseului Oppler şi, vorbind de Azilul Elena Doamna, se dă, în litere subliniate, acest nou certificat bunătăţii româneşti de atunci: « România e tara în care binefacerea si iubirea
» » »
de oameni pare a-şi fi stabilit sediul. Cu adevărat în această privinţă ţările noastre apusene ar putea să se îndrepte după. regatul răsăritean 2).
Vorbind de statuile din centrul oraşului, Mihai Viteazul e caracterizat de «puternic, dar călcător de jurământ», iar la statuia lui Lazăr se aminteşte «strălucitul, clasicul» discurs al lui D. A. Sturdza la inaugurare. Nu se trece cu vederea Muzeul dela Universitate, bine şi curat ţinut, şi teatrele, între care sala Bossel pentru cei « 30.000 » de Germani din Bucureşti şi aceea a «Turnverein »-ului. Se adaugă ştiri despre desvoltarea muzicii şi danţului. De aici se trece la însuşirile Românilor veniţi din Ardeal, cu ospitalitatea lor, care întrece aşa de mult pe a «zgomotoşilor» Unguri, cari nu se lasă până nu pun pe oaspete supt masă.
Nu lipseşte o statistică a Bucureştilor, pentru a se trece la chestia colonizărilor şi a combate pe Nacianu, care nu admitea oaspeţi germani în Dobrogea, preferind pe Italieni. După Bergner, ar fi de dorit ţărani ardeleni, dar ei sunt economiceşte mulţămiţi, şi nu i-ar lăsa nici guvernul ungar. Şi acum, înainte de consolidarea, dorită, a României, ar putea veni însă *)
*) p. 222.
’) p. 233.
www.digibuc.ro
19
OPINIA PUBLICA germana şi romAnia lui carol i-iu
19
Germai de ispravă. Dar chestia orientală, probabil, rezervă surprinderi.
Se intercalează acum interesante amintiri din războiul dela 1877—78, comunicate autorului; ele-i permit să schiţeze urîta atitudine a Ruşilor: Ţarul însuşi ar fi trebuit să dea înlături pe fratele său, care uitase ce se datoreşte stăpânitorului 1). «Cultural, Românul stă nesfârşit mai sus decât Rusul; adânc supt Statul român zace supt raportul moral cel mai mare imperiu din lume... Armata românească poate fi mai jos decât cea germană, chiar decât cea austriacă în multe privinţi; faţă de cea rusească e însă, ca vrednicie a fiecărui soldat, ca pricepere a ofiţerilor şi mai ales ca valoare morală şi disciplină, egală ».
Partea întâiu, de « călătorie », se încheie cu o caldă recunoaştere şi cele mai bune prevestiri de viitor. Pe tot atâtea pagini se întinde partea a doua: « România în prezintare ştiinţifică ».
E o excelentă expunere geografică, etnografică şi politică. Paginile de istorie politică sunt bine informate2) şi sigure. Se răsping părerile lui Rosler, « foarte meritosul profesor la Universitatea dela Graz», şi lui Hunfalvy, alias Hundsdorfer», care « au făcut atâta zgomot». Ca judecată asupra trecutului războinic: «Poporului românesc i se cuvine tocmai atâta cât şi celui unguresc recunoştinţa Apusului: el a servit, în luptă aprinsă, desnădăjduită, ca parapet vrednic de compătimire contra Osmanilor şi s’a plecat la urmă acestora numai în acel moment când Europa apuseană, mulţămită geniului şi norocului unui prinţ Eugeniu, a răsuflat uşurată 3) ».
Părerea despre Cuza-Vodă, în care se vede numai iubitorul de femei, e aspră şi nedreaptă (i se atribue şi paternitatea lui Milan Obrenovici)4). Faţă de Carol I-iu atitudinea nu e aceea a unui linguşitor; lui Ion Brătianu i se recunosc mari însuşiri de « genialitate », admiţând că i se spune cu dreptate « Bismarck al României». Conservatorii lui Lascar Catargiu sunt prezintaţi, ca «prieteni ai Ruşilor», foarte defavorabil, în schimb se defineşte
*) P. 207—209.
J) Dar, la pagina 278: «Janco Caradsa, auch Fiirst Calimachi genannt * *). s) P. 272.
*) Se vorbeşte sub el de Constituţia de model belgian (p. 285). a*
www.digibuc.ro
20
N. IORGA
20
cu simpatie rolul «Junei Drepte » a junimiştilor, atribuindu-se fără dreptate lui Maiorescu, « fiul marelui Ardelean », simpatii călduroase pentru cei veniţi din ţara părintelui lui. Sturdza e lăudat pentru stăruinţa la lucru şi pentru iubirea faţă de Germania.
Regimentele de dorobanţi sunt aşa de mult lăudate încât « a le vedea e una din cele mai mari plăceri ce se pot avea în România ». Obiceiurile populare, în care se descopăr şi urme romane, sunt aduse înainte cu înţelegere şi simpatie. Se deplânge însă starea inferioară în care se află agricultura şi creşterea vitelor. Situaţia ţăranilor cere o repede şi esenţială prefacere. In discuţiile cu Austro-Ungaria după războiul vamal, vina întreruperii nu e dată asupra Românilor.
VI.
Jubileul de douăzeci şi cinci de ani de Domnie dădu în sfârşit prilej să se publice în ziare germane de frunte articole glorificând opera îndeplinită. Şi alte organe de presă urmară aceloraşi suggestii. Astfel «Diisseldorfer Zeitung», din Maiu 1890 (anul 53, Nr. 140), prezintă alegerea prinţului împodobit cu toate calităţile ca o fericită hotărîre a «boierilor români », cari au putut vedea în sfârşit ţara lor ajunsă «în împrejurări orânduite » (allmăchtig geordnete Zusiănde), fără a mai vorbi de «binefacerile culturii răspândite asupra unui neam a cărui inteligenţă nu putea fi adusă decât de o mână tare pe căile cele drepte pentru a se desvolta puternic» (die Segnungen der Kultur iiber einen Volksstamm ausgestreut zu haben, dessen Intelligenz nur von starker Hand in die richtigen Balinen zu lenken zvar, um sich măchtig zu entfalten); nu tipsia nicio poezie anonimă în foileton.
Atunci a apărut şi cartea d-rului K. H. Zingeler: Die Hohen-zollem in Rumănien, eine historisch-politische Abhandlung (Bonn 1890). înfăţişând cariera Domnitorului venit de pe plaiurile germane, ea pune în faţă, « după izvoare româneşti, care de sigur scapă de bănuiala că zugrăvesc soarta poporului lor unilateral în această privinţă », trecutul, care se înseamnă mai
www.digibuc.ro
21
OPINIA PUBLICA GERMANĂ ŞI ROMÂNIA LUI CAROL I-IU
21
ales prin schimbarea deasă a stăpânitorilor şi prin dihonia continuă între boieri. Epoca Fanarioţilor e şi mai sumbră: ar fi dispărut « orice conştiinţă naţională », şi se ştie azi cât de falsă e această judecată, orice ar fi scris în acest sens un Ubicini şi un Hurmuzachi. Domnii dela 1822 apar ca numiţi pe şapte ani şi «subordonaţi Paşei din Silistra». Din Domniile supt regimul Regulamentului Organic, din aceea a lui Cuza-Vodă nu se notează nimic, lăsându-se impresia aceleiaşi nesiguranţe şi aceleiaşi mizerii. Numai aşa rolul dinastiei putea să apară a toate mântuitor. Mărturii contemporane bogate se adună pentru a o dovedi.
Starea României în 1866, dată când «se încheie analele istoriei româneşti», e prezintată în cele mai negre colori, neuitându-se nici holera. După câteva linii de recunoaştere pentru acţiunea noului Domn, se începe o lungă polemică împotriva politicei ruseşti, sprijinind-o pe broşura, importantă, Rumănien und der Vertrag von San-Stefano, von einem rumă-nischen Senator (Viena, 1888) şi pe aceea, franceză, La qnestion dynastique en Roumanie, par un paysan du Danube, ba chiar pe lucrarea militară despre războiul din 1877 a colonelului Teodor Văcărescu. Urmează un atac împotriva influenţei franceze, care nu e serioasă, ci meşteşugit pusă la cale, «eine ktinstlich geziichtete Liebelei». Şi se adaugă «Simpatiile Românilor pentru Germania, politica germană şi împrejurările germane e uimitor de mică, la un popor care venerează aşa de mult dinastia sa originară din Germania. Dar, dacă e aşa, motivul se află în slăbiciunea atâtor Români şi Românce pentru împrejurările franceze » 1). Ideea Unirii n’ar veni decât dela Barbu Ştirbei, şi anume, din memoriul acestuia către Francisc-Iosif, reprodus în Neue Freie Presse din 29 August 1889, şi apoi numai în acela către guvernul francez şi Napoleon al III-lea. Iar, când a fost vorba ca, după îndemnul rusesc, să intervie Turcii contra Domnului din 1866, nu Franţa s’a opus, ci *)
*) « Die Sympathien in Rumănien fur Deutschland, deutsche Politikund deutsche Verhăltnisse sind auffallend gering bei einem Volke das sein Deutschland ent-stammendes Herrscherhaus so sehr verehrt. Dass dem aber so ist, hat eben seinen Grund in der Schwăche so vieler Rumanen und Rumaninnen fur franzdsische Verhăltnisse »; p. 38.
www.digibuc.ro
22
N. IORGA
22
Austria. Se culege din presa franceză, nu totdeauna bine informată, tot ce e contra intereselor româneşti *).
Restul broşurii cuprinde actele privitoare la rezolvirea chestiei moştenirii la tron în România.
O Germană care a stat mult timp în Bucureşti ocupată cu plasarea guvernantelor, Adelheid Bandau, dădea la 1882 o carte, Bilder aus Rumănien (Berlin, 1882), care nu e lipsită de interes.
Descrierea Bucureştilor arată înţelegerea pentru elementul de pitoresc al mahalalelor. Se zugrăveşte ceremonia Bobotezei. Se vorbeşte de danturile româneşti, cu cântecul « raţei ». « Moşii » sunt prezintaţi în alt capitol. Se dau ştiri despre sărbători. Autoarea asistă la un botez şi la o îngropare de episcop. Datinile dela peţire o interesează. Asistă la punerea pietrei fundamentale pentru Domniţa Bălaşa. Vizitează Azilul Elena Doamna, unde un negustor şi-a ales ca nevastă pe una din eleve, naşi fiind d-rul Davila şi « Frăulein von Lindheim, die Ehrendame der Fiirsten Mutter»; regina şi soacra ei sunt de faţă, Sinaia, unde o interesează firma glumeaţă a unei cafenele ţinute de un Mecklenburghes, ba chiar şi o închisoare, Telega. Serbările încoronării termină cărticica, în care nu lipseşte simpatia pentru
tară si naţiune.
»»»
O stăruitoare propagandă în Germania adusese deci o schimbare a punctului de vedere pe care l-am întâlnit în primele cărţi germane analizate mai sus, al căror ton e datorit mai ales manifestaţiei din 1871 şi nesiguranţei de plată a acţionarilor lui Stroussberg.
Ea tindea însă mai puţin la recunoaşterea calităţilor poporului român el însuşi, cât la vădirea operei de civilizaţie pe care, pe un fond inferior, cu mijloace puţine, între oameni de o valoare contestabilă şi de o credinţă dubioasă şi într’o situaţie din cele mai grele, care ar fi fost necontenit ameninţată — pe când, de fapt, cu toată popularitatea largă şi durabilă a lui Cuza, cu toată ridicula aventură dela Ploeşti, cu toate aspiraţiile *)
*) Se citează Revue des questions politiques, anul 1889.
www.digibuc.ro
23
OPINIA PUBLICĂ GERMANĂ ŞI ROMÂNIA LUI CAROL 1-1U
23
la tron ale fiului lui Vodă Bibescu, în sfârşit cu toate campaniile de presă, dela Hasdeu la G. Dem. Teodorescu, nimeni nu s’a gândit serios să răstoarne pe alesul din 1866—, a realizat-o prinţul străin, potrivit cu tradiţiile de familie, necontenit afirmate şi subliniate, ale Hohenzollernilor, cu virtuţile casei sale germane şi cu obişnuinţile, pe care le aducea cu sine, ca si cum ele ar fi fost cu totul necunoscute în tara înapoiată, ale Apusului.
Aşa-numitele « Memorii » ale lui Carol I-iu, a cărora origine literară, ieşită din colaboratia d-nei Mite Kremnitz si a unui profesor german, am arătat-o cu alt prilej, fură publicate după proclamarea Regatului, socotită ca o încoronare a operei aşa de dureros de grele săvârşite de martirul defectelor româneşti, pentru a pune o pecete de oficialitate regală asupra concepţiei acuma formată în Germania, nu atât de mult răspândită şi acceptată în alte ţări ale Apusului concepţia apoi introdusă subt îngrijirea unor cercuri dominate de convingerea fanatică, aproape mistică, a unui D. A. Sturdza, revenit dela păreri cu totul altele, zic pe căile oficialităţii în tot ce avea de Stat si menirea şcolară.
j	»
VII.
Atâta nu părea însă de ajuns. Publicul mare din Germania, la care frăţeşte, apoi părinteşte, s’a gândit totdeauna Carol I-iu, nu cetia volumele de amintiri ale Suveranului României, şi publicarea lor într’o mare revistă nu dăduse nici ea o destul de largă cunoaştere a cuprinsului lor. Pe când se luau măsuri pentru traducerea «Memoriilor» în limba franceză—întreprindere rău şi sărăcăcios îndeplinită de ziarul VIndependance Rou-maine — şi pentru a combate destăinuirile înveninate, une ori scandaloase, ale fostului secretar al reginei Elisabeta, Charles Scheffer, în Misere Royale şi în şi mai puţin cavalerescul Orient royal1), care nu cruţă totdeauna măcar pe Suverana
x) Plan de căsătorie a prinţului Ferdinand cu viitoarea Ţarină; p. 123.
www.digibuc.ro
24
N. ÎORGA
24
curtenită de autor ca femeie, ori din L’Idylle d’un prince, se puse la cale alcătuirea unui roman în limba germană al regelui Carol.
E opera1), frumos tipărită, cu chipul Suveranului cărunt pe copertă şi cu câteva ilustraţii bune, a unui altfel necunoscut scriitor german Arthur Achleitner, romancier de profesie (scrie Der Hofjagdleiter, Der Handprofos) 2), operă total necunoscută la noi, chiar de aceia cari stăteau mai aproape de Sturdza, a cărui intervenţie am bănui-o în redactarea romanului.
Scriitorul, care se opreşte la acelaşi punct culminant al proclamării Regatului ca şi « Memoriile », se sprijină mai ales pe acestea. Dar el cunoaşte foarte bine aspectul ţării, cum se vede mai ales când vorbeşte de Sinaia si descrie o vână-
i	>
toare de urşi în împrejurimile reşedinţei de vară. El zugrăveşte inteligent şi aproape corespunzător pe şefii politicei româneşti, deşi Brătianu-i apare totdeauna ca un om aprins şi pornit, un Heisskopf. Personalul străin al lui Carol I-iu, credinciosul valet german, pare a fi prins de-a-dreptul din viaţă, şi am bănuit, la cetire, că s’ar putea ca autorul să fi avut în mână scrisori de-ale acestuia, trimese acasă.
Bine înţeles barbaria românească, necredinţa politicianilor, primejdia de, fiecare clipă a Domnului sunt subliniate gros şi grosolan, întrecând ceea ce şi în «Memorii» păcătuieşte contra discreţiei şi bunului gust.
Se mergea astfel către cărţile d-lui Lindenberg, odată secretar regal — după informaţiile pe care mi le dă d-1 I. Nistor—, apoi însărcinatul oficial cu popularizarea în Germania a lui Carol I-iu şi acela care a publicat de curând, şi în ziarul «Adevărul», scrisorile dela 1877 ale generalului Todleben, ajutorul rus al Domnului României în faţa Plevnei. Mai departe nu se putea merge în sensul unei legende care jigneşte de mult cele mai fireşti sentimente ale poporului românesc. * *)
’) Karl der Weise, Leipzig, G. Mullermann, f. d. (după 1906).
*) V. judecata despre el a lui E. M. Hamann, Abriss der Geschichte der deutschen Literatur, ed. a 5-a, Freiburg im Breisgau, 1907, p. 284: «Arthur Achleitner (geb. 1858), dessen hervorragende Veranlagung durch fabrikmăssige Vielschreiberei immer mehr verflacht».
www.digibuc.ro
25
OPINIA PUBLICĂ GERMANĂ ŞI ROMÂNIA LUI CAROL I-1U
25
Dar acesta însusi, căruia i s’a încredinţat de Suveranul Ro-mâniei şi publicarea carnetului său intim din campania contra Danemarcei 1), nu s’a mulţămit cu cele două volume2), pre-zintate ca dorite, revăzute şi aprobate de Carol I-iu, ci, gelos de ce izbutise a face Achleitner, dădu la 1914, în clipa izbucnirii Marelui Războiu, o lucrare, bogat ilustrată (nouăzeci de frumoase figuri), care e istoria romanţată a regelui, cu tot ce operele de acest fel cuprind ca adause de imaginaţie şi ca aproximaţie3). O dedicaţie iscălită Paul Eckelberg închină povestirea « şcolilor germane din România », din «intimă simpatie pentru ţară şi pentru gloriosul ei domnitor ».
Aici povestea vieţii omului menit unei mari opere îndepărtate începe dela acea campanie din Nordul danez, prezintată pe larg cu un îmbielşugat patriotism prusian pentru a descrie scene de familie, dar si conversaţii în lumea valeţilor, ameste-cate cu o poezie de Fontane despre lupta dela Diippel, şi a ajunge la viaţa prinţului domnitor.
Si aici fondul românesc e mizerabil. Mahalalele Bucureşti-
i	7
lor din 1866 au poduri stricate, cafenele turceşti, pline de « Turci, Bulgari, Albanezi şi Arnăuţi», ciobani cu turme şi dulăi, câmpii pe care se tologesc «vaci, cai, oi şi capre », pe lângă indispensabilii porci şi Ţiganii cerşitori, trăind lângă Mitropolie «în ticăloase coşmege şi ruine, în tovărăşie intimă cu porcii şi cânii ». « Străzile înguste erau numai gropi şi mlaştini, fără un copac, un tufiş, o floare; sărăcia, mizeria şi indiferenţa izgoniseră tot ce era prietenos în natură şi moravuri. Afară de câteva potcovării în care se băteau la nicovală potcoave găsite şi alte lucruri de nimic, nicăieri nu se găsia vreun lucru; dacă se apropia un străin, duzini de câni se aruncau lătrând asupra îui, încunjurându-1 cu lătratul», între Ţigani şi danci, pe lângă bandiţi gata de orice. Dar şi
Tagebuch des Konigs von Rumănicn als Ordonnanzoffizier des Kronprinzcn Friedrich Wilhelm v. Preussen im Feldzug 1864, mit Eirdeitung von Paul Lindcn-berg, Stuttgart 1915 (cu portret). Am rarisima broşurică.
*) Cf. Iorga, Carol I-iu, in revista * *) Cuget clar », pe 1932. A sc vedea şi partea privitoare la România în cartea Vom Douauquell zum Hellespont, Reisebilder, Berlin, f. an, p. 173 şi urm. Aici sânt numai complimente — pentru toată lumea.
s) Der Konig Karl am Steuer sass, ei ne Erzăhlung von Konig Karl von Rumâmen dcm Hohcnzollern, Berlin, ed. Otto vcn Halten, 1914.
www.digibuc.ro
26
N, lORGA
26
în « oraşul propriu-zis », pavajul e prost, căsuţele joase şi zguduite lângă palatele boierilor. Doar Podul Mogoşoaii e european, dar cu lumea elegantă se amestecă ţărani, «Turci şi Armeni», Ţigani. De toate cele se puteau vedea, ca oameni şi lucruri, în miezul capitalei.
Aceleaşi scene sunt prezintate cu mult mai multă artă, dar mai ales cu prietenie de un călător, Johannes Kraner1) care e şi pictor de schiţe, în articole din Uber Land und Meer, a căror traducere s’a dat în revista mea « Cuget clar » acuma câteva luni.
Dar şi la d-1 Lindenberg pentru Şoseaua nobilimii şi Moşii poporului se găseşte o apreciare a pitorescului. Se recunoaşte şi bunătatea, liniştea populaţiei. Cutare bătrân German de mult aşezat la Bucureşti ştie să spuie totuşi valeţilor noului sosit de ulicioarele vechiului sat, de casele podite cu cărămizi, de laviţele simple din «odăile de primire », de patul cu trepte, de oamenii aşezaţi turceşte, de dulcetile luate cu aceeaşi lin-gură, de apa băută din aceeaşi oală, de lupii din Cişmegiu cari mâncaseră într’o noapte caii unui birjar. Nu lipseşte nici batjocurirea Domniei lui Cuza cel «obraznic (iibermiitiges) şi încrezut, fără grijă de Constituţie şi de legi», fără simţ de răspundere, încunjurat de «favoriţi» între cari prefectul de poliţie e înţeles cu tâlharii, într’o ţară unde sentinţele judecătorilor se vând, până ce «o ceată de patrioţi» izgonesc pe Domnul Unirii. Armata, învăţământul sunt arătate ca fiind pe ultima treaptă.
De aici înainte, romanul face de cele mai multe ori loc istoriei. Ea merge până la pacea dela Bucureşti. Până la sfârşit viaţa naţiunii nu întrerupe niciodată biografia regală.
Era o ducere mai departe a tipului pe care, din mândrie personală, dar tot aşa de mult din interes dinastic, îl voise Domnul străin, întocmai precum Napoleon I-iu ordonase oficial să i se creeze şi răspândească tipul de zeu imperial, frumos şi binecuvântat de glorie 2).
*) Anul 1884,
2) V. Frăderic Masson, Jadis, capitolul despre iconografia împăratului.
www.digibuc.ro
27
OPINIA PUBLICĂ GERMANĂ ŞI ROMÂNIA LUI CAROL I-IU
27
După mai toate aceste exemple se poate înţelege de ce cartea mea Geschichte des rumănischen Volkes, cerută de Lam-precht şi publicată în marea colecţie de « Staatengeschichten » din Gotha, a fost privită cu duşmănie de cercurile care puseseră la cale şi susţinuseră după însăşi voinţa întemeietorului dinastiei cealaltă interpretare, — a fost vorba chiar de o combatere politică, ordonată de D. A. Sturdza,—carte care prezintă viaţa poporului românesc într'o singură desvoltare şi pune într’un singur capitol pe Alexandru Ioan I-iu şi pe Carol I-iu.
VIII.
Cu totul superioară acestor lucrări de superficialitate sau de linguşire e scurta, dar cuprinzătoarea şi frumoasa carte a Mitei Kremnitz, colaboratoarea reginei Elisabeta în romanele iscălite « Dito şi idem » şi autoarea unui roman Am Hofe von Ragusa, în care se pare că a căutat să caricatureze ceva din vieaţa
Părechii Moştenitoare.
>
Bine înţeles, laudele, meritate, ale Suveranului nu lipsesc. In fond, e un om format de el însuşi (nur aus sich selbst ent-wickelt) 1). Serios din fire, a ajuns astfel fără de pasiuni, ţiind samă numai de cerinţile raţiunii2), «impersonal, corect şi răbdător», ceea ce nu-i împiedecă răpedea hotărîre în momentele mari 3). Se înfăţişează, cu ochiul albastru cercetător (Spăherauge), «ţapăn şi neapropiabil în tot ce priveşte propria sa persoană »4), nu «vesel şi plin de soare» (heiter und sonnig), ci «inexorabil de corect şi punctual»; mai ales după proclamarea regatului, «cu grija întipărită în fiecare trăsătură a feţei », gata a fulgera cu privirea. « întregul Palat tremura înaintea lui şi totuşi asprimea era numai o mască: o credea că este datoria sa 5) ». Pe elementele
*) Konig Karl von Rumănien, Ein Lebensbild, ed. a doua, Breslau 1904, p. 8.
*) P. 9 şi urm.
•) P- 24.
*) « Starr und unnahbar in Aliem was seine eigene Person betraf»; p. 37.
5) « Sorge stand in jeder ihrer (deF Gesichtsziige) Linien geschrieben. . . Ein scharfer Blick konnte wie ein Blitz treffen... Unerbittlich korrekt und piinktlich... Das ganze Palais zitterte vor ihm. Und doch war die Strenge nur eine Maske. Er hielt sie fur seine Pflicht»; p. 159. « Fenomenale Memorie », p. 169.
www.digibuc.ro
28
N. IORGA
28
nesigure le chiamă, pentru a le birui şi a le educa, lângă dânsul1).
Poporul asupra căruia e chemat a domni îi prezintă, în adevăr, orăşele urîte, bordeie la tară.
/ , * ' »
Regina nu e măgulită ca aspect fizic şi se aminteşte că nu era « cu totul tânără » la căsătorie. Se relevează însă de această prietenă cu rezerve « cultura, cunoştinţa de limbi, spiritul şi drăgălăşia, fineţa »2).
« Totul e în neorânduială, fără hotare. » Popor « abia trezit la conştiinţa de sine», «fără tradiţie monarhică, a cărui singură datină e schimbarea necontenită»3). O ţară de extreme. « Cu legi credeau că s’au ridicat la înălţimea culturii apusene, pe când totul atârna dela executarea acestor legi. Semne de tinereţă, pripeală şi nerăbdare îi deosebiau. Iute îşi pierd curajul». Li trebuia cineva cu «sentimentul că el prin naşterea sa însăşi se află mai presus de supuşii săi»4). Fostul lor Domn, Cuza, nu era «un caracter ferm, ci un deştept glumeţ, căruia-i tipsia încrederea în el şi în misiunea lui.
Dar o admiraţie sinceră e nu odată rostită pentru spontaneitatea, francheţa unei rase pe care n’o leagă nicio pedanterie moştenită sau învăţată. O «genialitate», o «pornire democratică de cel mai modern progres şi de liberă, măreaţă concepţie, pentru care şi multe State vestice, încremenite în prejudecăţi, i-ar putea invidia... Nimic nu e tipic, ci totul individual; neînţepenit în forme, ci în eternă desvoltare, ţâşnind viu (frisch) din izvorul primar al pământului negru, roditor... Un popor cu moravuri, care cu măsură se stăpâneşte continuu,
*) « Elemente die als unsicher galten berief er an die verantwortliche Stelle oder in seine persbnliche Năhe»; p. 47.
s) « Gebildet, sprachkundig, geistreich und liebenswiirdig solite die nicht mehr ganz junge Prinzessin sein. .. Feinsinnig.. . [Nicht] eine glănzende Aussenseite. . . Liebreizend »; pp. 65—7.
3) «Ein Volk ohne monarchische Tradition, dessen einzige Bestăndigkeit ein steter Wechsel war. . . Ein Land in dem Alles ungeordnet, schrankenlos war.. . Ein kaum zu Selbstbewusstheit erwachtes Volk»; pp. 7—8.
*) * Auf die Hohe westlicher Kultur. Mit Gesetzen glaubt sie es gemacht, wo doch von der Anfuhrung dieser Gesetze Alles abhing. Das Zeichen der Jugend, Obereilung und Ungeduld, charakterisierte sie. Leicht entmutigt... Das Gefiihl, dass er durch seine Geburt bereits iiber seine Untertanen stehe»; pp. 42—3.
www.digibuc.ro
29
OPINIA PUBLICĂ GERMANĂ Şl ROMÂNIA LUI CAROL I-IU
29
de o frumuseţe antică— Cea mai mare distincţie: aceea a naturaleţei şi a simplicităţii 1) ».
Şi individual preţuieşte pe membrii acestei societăţi, pe cari-i cunoaşte foarte bine. Ion Brătianu e un om « frumos si dibaciu, cu graţia nativă a omului din Sud, cu priceperea iute a rasei latine şi cu acea inimitabilă adaptabilitate a Slavului»2). O laudă discretă se aduce şi greoiului om de treabă Lascar Ca-targi: «nu un învăţat, nu un orator meşteşugit, dar cineva care află totdeauna cuvintele potrivite, convingător şi care prinde sufletul» 3).
Şi, din intimitatea cu membrii dinastiei, lucruri personale, delicate se amestecă în această expunere de iniţiativă curagioasă, care cutează, în domnia însăşi a lui Carol I-iu, să spuie aceste lucruri ascunse pentru alţii şi a căror mărturisire putea să pară imprudentă. Dela aceea care asigură că Napoleon al III-lea a fost de faţă la botezul viitorului rege, aflăm că petrecerea la Berlin a prinţului prin anii ’6o a fost o continuă jignire a unui suflet simţitor si asa de mândru. Anume «rezerve» îi cădeau
>	ii
greu, purtarea lui Bismarck i-1 făcuse duşman. Vieaţa ajunsese a-i părea «grea, fără folos şi pustie» (schwierig, nutzlos und ode) când i-a venit chemarea4).
*) « Ein gesittetes, massvoll sich stets beherrschend attisch schdnes Volk.. . Die hochste Vornehmheit, die der Natiirlichkeit und Einfachheit»; pp. 37—38. Cf. pp. 8—9.
*> P. 32-
*) «Kein Gelehrter, kein gewandter Redner, aber er fand stets die richtigen Worte, iiberzeugend und packend»; p. 81.
4) Pp. 15, 18—19. Se vorbeşte pentru întâia oară de simpatia prinţului pentru Annc Murat; p. 29.
www.digibuc.ro
N. Iorga. Opinia publică germană şi România lui Carol l-iu.
CAROL I-iu
Din Memoirs of the memorable by sir James Denham (Londra f. an.), la pagina 11-4-
A. R. Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XIV.
www.digibuc.ro
EVOLUŢIA MIJLOACELOR ŞI A CHIPULUI DE FĂPTUIRE A RĂZBOIULUI DELA MOARTEA LUI ŞTEFAN-CEL-MARE PÂNĂ LA ACEA A LUI MATEI BAS ARAB.
V
STRATEGIA
DE
GENERALUL R. ROSETTI
MEMBRU CORESPONDENT AL ACADEMIEI ROMÂNE
Cetită în şedinţa publică din g Decemvrie ig32
Am cercetat, pe rând, cum au evoluat la Români, între 1504 şi 1653, armamentul, organizarea, tactica şi fortificaţiunea. In paginile ce urmează voiu cerceta evoluţia strategiei, adică a folosirii armamentului, organizării, fortificaţiunii şi principiilor de tactică, în conducerea generală a războiului.
Precum am arătat, într’un memoriu anterior 1), conducerea generală a războiului — strategia — nu este însă decât executarea scopurilor urmărite de politică. Este nevoie deci ca, în studiul strategiei diferiţilor noştri şefi militari, să reamintim cari au fost cerinţele politice contimporane şi cum au fost rezolvate problemele puse de politică. Şi deoarece factorul personal joacă un mare rol în operaţiile militare, să studiem personalitatea şefilor chemaţi să realizeze, prin luptă, cerinţele politicii. * 3
*) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III, Tom. VI, p. 24.
3. A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III, Tom. XIV.
www.digibuc.ro
2
R. ROSETTI
32
STRATEGIA LUI PETRU-RAREŞ
Personalitatea lui Ştefan cel Mare a lăsat şi în Moldova, dar şi în lume 1), o impresie de domnitor mare, în cea mai largă înţelegere a cuvântului: mare. Legendar deja în timpul ultimilor ani ai vieţii sale 2 *), legenda lui a crescut, fireşte, cu trecerea anilor şi mai cu seamă cu evidenta micşorare a prestigiului ţării sub domnitorii cari i-au urmat3).
In acelaşi timp distrugerea regatului unguresc (Mai 1526, la Mohaci) a făcut să crească importanţa principatelor româneşti4), mărindu-le rostul de stăvilare faţă de înaintarea otomană.
Concomitent cu aceste împrejurări şi răspunzând stării sufleteşti născută prin domnia acoperită de glorie a lui Ştefan cel Mare, se făcu simţit un curent de întărire a dorului de isprăvi glorioase, curent creat prin circularea, probabil atât în versiunea lor slavonească cât şi în traducere românească, a Alexandriei şi a Istoriei Troadei.
Aceasta este atmosfera în care este ales ca domn Petru Rareş 5).
Fiul din flori 6) al lui Ştefan cel Mare semăna într’o oarecare măsură cu marele său părinte 7) şi avea ambiţiunea de a-i egala gloria 8).
l)	Idem, p, 25, nota 2. Hâjdău, Arhiva Istorică, Ij, p. 46; II, p. 8.
*) Hurmuzachi, VIII, pp. 31, 32, 34.
s) Năzuinţele repetate şi neizbutite ale lui Bogdan Chiorul de a lua de soţie pe sora regelui polon, nu puteau creşte prestigiul Moldovei, cum nici caracterul violent şi instabil al lui Ştefăniţă, nu putea aduce liniştea de care are nevoie o ţară pentru propăşirea ei şi pentru a fi socotită ca un element a cărui alianţă se caută,
4) N, Iorga, Documente româneşti din Arhiva Bistriţei, I, p. XVIII.
6)	N. Iorga, Istoria literaturii române. Introducere sintetică, pp. 47, 48- Rareş a fost, ca şi Neagoie, influenţat de ideile Renaşterii bizantine în care suveranul are datoria să lupte pentru pacea şi siguranţa hotarelor, pentru autoritate şi pentru prestigiu (Iorga, Faze sufleteşti şi cărţi reprezentative la Români, p, 55°)-
Cu. tot îndemnul spre traduceri al Doamnei Elena Ecaterina, Alexandria^ nu ar fi prins dacă nu răspundea nevoii societăţii (Iorga, Istoria literaturii române. Introducere sintetică, p. 48),
Hâjdău (Kuvente den Bătrâni, II, p. XXXVI), arată cum din textul învăţăturilor lui Neagoie, reiese că acest domn cetea Varlaam şi Iosafat (pp. 113, 121, 184, etc. Ed. 1843, Bucureşti).
Aceleaşi învăţături reproduc într’un loc, cuvânt cu cuvânt, un fragment din Alexandria (N. Cartojan, Cărţile populare tn literatura română, I, p. 224).
•) I. Bogdan, Vechile Cronice, p. 203.
7)	Faptele sale arată însă că nu merită portretul hiperbolic din cronică (Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă (ediţia Giurescu), p. 162).
8) Petru Rareş bătrân de zile la moartea sa (Letopiseţul Ţării Moldovei pană la Aron Vodă, p. 162), deci om de cel puţin 60 ani, trebue să fi fost născut prin anii
www.digibuc.ro
33
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMANI DELA 1504 LA 1654
3
Pe când însă Ştefan era modest, Rareş avea o exagerată părere despre personalitatea sa 1). Ambiţiunea sa nemăsurată 2) se constată din. toată politica sa şi este înscrisă, după porunca sa, în cronice 3). Dorinţa de a egala pe tatăl său este scrisă pe pământul moldovenesc prin numeroase biserici 4) a căror stil este o desăvârşire a stilului celor clădite sub domnia lui Ştefan cel Mare 5).
S’a arătat inferior tatălui său 6) în politica externă, precum tot inferior i-a fost în politica sa internă, neştiind a lega de dânsul poporul moldovenesc 7), deşi pare a fi fost un bun gospodar 8).
1485—1490 şi să fi avut la moartea lui Ştefan cel Mare cam 15—19 ani. Nu avem documente care si ne arate dacă a cunoscut pe tatăl său, dar avea în orice caz, în ultimii ani ai domniei acestuia, o vrâstă foarte uşor impresionabilă la povestirea faptelor acestei domnii. In timpul refugiului în Polonia (Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, pp. 2, 7; Iorga, Geschichte des Rumănischen Volkes, I, p. 370), Rareş trebue să fi auzit preamărirea faptelor lui Ştefan cel Mare, preamărire care se găseşte la autorii poloni (Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III, Tom. VI, p. 25, nota 2; Hâjdău, Arhiva Istorică, I2, p. 46; II, p. 8). Rareş nu putea avea deci decât o părere înaltă despre Ştefan cel Mare. Faptele îl arată — cum vom vedea — ambiţios. Şi ambiţiunea sa era —cum iarăşi vom vedea —: a) De a se impune vecinilor săi; b) De a repurta succese militare; c) De a clădi biserici; d) De a-i rămânea numele în istorie; toate lucruri în care reuşise Ştefan cel Mare. Ceea ce ar fi fost făcut de alte naturi din pietate filială, a fost încercat de Petru Rareş din râvna — aş zice chiar gelozia, căci o natură atât de ambiţioasă nu putea suferi egali — de a fi socotit cel puţin deopotrivă cu tatăl său.
*) Nu se poate şti întrucât această ambiţiune nu a fost mărită prin influenţa nevestei sale « care a sprijinit cu mândria ei împărătească pe soţul ei * * (Iorga, Istoria literaturii române. Introducere sintetică, p. 42).
J) D-l Iorga (Geschichte des Rumănischen Volkes, I, p. 372), îl caracterizează ca: ehrgeizig şi strebsamer.
a) El porunci lui Macarie să scrie cronica sa spre t a nu lăsa ca faptele întâm-« plate în vremurile şi domniile trecute să rămână învăluite în mormântul uitării » (I. Bogdan, Vechile cronice moldoveneşti, pp. 198, 199). Vezi şi Letopiseţul lui Azarie, tot de I. Bogdan.
*) Probota, Râşca, Dobrovăţ a isprăvit. A lucrat la Chipriana, mitropoliile din Roman şi Suceava, Mănăstirea Bistriţa. A făcut biserici de piatră în Hârlău şi Baia (Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron\Vodă, pp. 161, 162).
*) G. Balş, Bisericile moldoveneşti din veacul al XVI-lea, pp. 6, 7, 324, 381.
•) * Peter unterschied sich von seinem Vater nur dadurch, dass bei ihm der Durst nach Eroberungen jedes anderes Motiv des Handelns uberweg * (Iorga, o. c., I> P-37z); Hâjdău, Arhiva Istorică, II, p. 31. C. Giurescu a arătat (Convorbiri Literare, XLIV, pp. 359, 877), că Ursu (Die Auswărtige Politik des Peter Rareş) se înşeală atribuind lui Petru Rareş o politică de emancipare de sub stăpânirea turcească şi că face asupra caracterului şi însuşirilor acestui domnitor aprecierile cele mai contradictorii.
’) Pe când în grozava criză din 1476 Ştefan cel Mare a fost servit cu credinţă şi de boierime şi de ţărănime, cu toate greutăţile inerente faptului că Moldova era cutreerată de coloanele duşmane, în 1538, Petru Rareş, prin a cărui nechibzuinţă politică s’au concentrat contra Moldovei puterile Turcilor, Tătarilor şi Polonilor, a fost abandonat şi de boierime (căreia îi era odios. Hurmuzachi, II„ p. 197) şi de ţărănime.
*) Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 162.
3»
www.digibuc.ro
4
R. ROSETTI
34
Militar destoinic, a fost totuşi mai prejos decât tatăl său *) atât din cauza caracterului său: violent 2) nestatornic3), înşelător 4), nerecunoscător 5), superb până la obrăznicie cu vecinii săi 6), cât şi din cauza liniei politice urmată şi a lăsat, după ce a impus ţării sacrificii ce nu-i puteau folosi, o ţară micşorată şi slăbită 7).
Acesta fiind omul, să vedem care i-a fost politica. La urcarea sa pe tron, la 20 Ianuarie 1527 8), situaţiunea generală era următoarea:
Cu câteva luni mai înainte (Mai 1526) Ungaria fusese zdrobită la Mohaci. «Pentru situaţia noastră faţă de Turci, dispariţia regatului unguresc la 1526 a fost, fără îndoială, o mare nenorocire. Dar importanţa Domnilor noştri crescu în acelaşi
*) « Wenn er es (das Moldauische Heere) auch bei weitem nicht so gut fiihrte wie Ştefan * (Iorga, l. c.).
*)' « (P. Rareş) geistig hervorragend begabt, ehrgeizig, stolz, ktihn und uner-miidlich * (I. Ursu, Die Auswărtige Politik des Peter Rareş, p. 15); V. Motogna, Relaţiile dintre Moldova fi Ardeal în secolul XVI, p. 13.
8) « Caracterul său veşnic nestatornic * (A. D. Xenopol, Istoria Românilor, IV, p. 23a).
Monumenta Hungariae Historica. Scriptores II, p. 69.
*) Purtarea sa faţă de Mailath şi de Gritti, obligaţia ce şi-a luat (prin tratatul cu electorul de Brandeburg) de a pune mâna pe Sultan, etc.
« Ein nimmer rastender Rănkeschmied * (Iorga, o. c,, I, p. 372).
Verandei apud Al. P. Ilarian, Tezaur de monumente istorice, III, p. 149.
De altfel acei cu cari avea de a face nu erau de o bună credinţă mai mare. Aşa Ferdinand, regele de sânge habsburgic al Ungariei, dă ordin căpitanului său general I. Koczyaner, ca dacă va putea et citro detrimentum publicum, să ieie cetatea Ungu-raşului (pe care o recunoscuse lui Petru Rareş) din mâinile voevodului Moldovei. (Hurmuzachi, II4, p. 6t).
Zâpolya dă Bistriţa lui Petru Rareş şi prescrie lui Bâthory, voevodul său din Ardeal, chiar a i-o preda; adaugă însă, la finele scrisorii, să mai întârzie cu predarea (Scrisoarea din Lipa dela 18 Iulie 1529. A. Berger, Die Verhăltniss von Bistritz zu dem Moldauer Woiwoden Peter Rareş, p. 47).
♦ Er (Petru Rareş) musste den verănderten Verhăltnissen Rechnung tragen und durfte hiebei keinerlei List und Rănke scheuen: eine zweiziingige Politik, wie er sie von seinem polnischen Beschiitzer — den er jedoch bald weit iibertraf — gelernt hatte. An Rănken und Schlichten war er ein wiirdiger Nebenbuhler Solimans und Grittis * (I. Ursu, o. c., p. t6).
6)	Fusese oaspetele Poloniei mulţi ani, ceea ce nu-1 împiedecă să pornească războiu contra ei.
6)	Hurmuzachi, II1( p. 70; Supl. II, voi. I, pp. 64, 158. Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 150, 152. I. Ursu, o, c., p. 77.
7)	«Als er (Rareş) starb, besass — durch seine Schuld — sein Land engere Grenzen als zuvor * (Iorga, o, c., I, p. 372) şi plătea un tribut mai mare (Idem, I, p. 385). Moldova era micşorată prin pierderea Tighinei şi prin formarea raialei Cetatea Albă (Iorga, Studii asupra Chiliei şi Cetăţii Albe, pp. 186, 187, 189).
8)	I. Bogdan, Vechile Cronice, pp. 206, 230.
www.digibuc.ro
35
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMANI DELA 1504 LA 1634
5
timp, prin faptul că, în luptele ce se deschiseră îndată pentru stăpânirea asupra sfărămiturilor regatului învins, ei deveneau nişte aliaţi preţioşi, pentru o parte sau pentru alta » x). Ardelenii, cu Zâpolya, nu luaseră parte la lupta dela Mohaci, Zâpolya dorind coroana Ungariei pentru sine * 2).
Cu Turcia şi Ţara Românească relaţiile Moldovei erau bune.
Cu Polonia relaţiile nu fuseseră tocmai bune la sfârşitul domniei lui Ştefăniţă 3). Petru Rareş încheie însă, în primele luni ale domniei sale, un tratat, după chipul tratatelor anterioare dintre ambele ţări 4).
Pentru o fire ca aceea a lui Rareş, care poseda atunci în Ardeal: Ciceul şi Cetatea-de-Baltă, îşi avea funcţionarii în Reteg şi primea un tribut anual de iooo galbeni dela Bistriţa 5), ispita de a se amesteca în luptele ce se dădeau pentru stăpânirea Ardealului a fost evident mare şi a fost cu atât mai mare cu cât sunt temeiuri de a crede că Secuii nu ar fi privit cu ochi răi ascultarea de dânsul 6) şi cu cât ambii pretendenţi la coroana Ungariei, atât Ferdinand cât şi Zâpolya îl îmbiau să le iea partea şi-i făgăduiau largi compensaţiuni7). Petru se dă dintâiu de partea lui Ferdinand, dar văzând mai apoi că Zâpolya, care nu numai făgăduise dar chiar îi dase — fără ca Rareş să le poată ocupa însă — Unguraşul, Bistriţa cu ţinutul său şi valea Rodnei8), era susţinut de Poartă, trece de partea celui de al doilea 9) şi, pentru a-şi uşura acţiunea în Ardeal, născoceşte o răscoală în contra lui Radu, voevodul Ţării Româneşti, care ţinea atunci cu Ferdinand 10).
*) Iorga, Documente româneşti din Arhiva Bistriţei, I, p. XVIII.
2)	Iorga, Geschichte des Rumănischen Volkes, I, p. 373.
s) I. Ursu, o. c., p. 17.
4)	Hurmuzachi, II3, pp. 602—610; Acta Tomiciana, IX, pp. 66—69; Dogiel, Codex diplomaticum regni Poloniae, I, pp. 613—616.
*) Hurmuzachi, II3, p. 510; XV, p. 317; Berger, o. c., pp. 40, 45.
*) Iorga, Geschichte des Rumănischen Volkes, I, p. 373.
7)	Hurmuzachi, XV, pp. 298, 326, 356. I. Ursu, o. c., pp. 20—27, 35—40, 46. Veress, Fontes rerum Transylvanicarum, IV, pp. 144, 145, 146. V. Motogna, o. c., pp. 16, 18.
8)	Berger, o. c., p. 46; Wittstock, Die Stellung von Bistritz im Thronstreite zwischen Ferdinand I und Zâpolya und sein Verhăltniss zu Peter Fiirsten der Moldau, în Neuntes Programm des Evangelischen Gymnasiums zu Bistritz in Siebenbiirgen, 1860, p. 25.
*) Iorga, o. c., I, p. 374; Iorga, Documente româneşti din arhiva Bistriţei, I, p. XX; Motogna, /. c.
*•) Iorga, Geschichte des Rumănischen Volkes, I, p. 375. Iorga, Istoria armatei române, I, pp. 246, 247.
www.digibuc.ro
6
R. ROSETTI
36
După ce Rareş a căpătat ce a putut în Ardeal, dorul său de cuceriri s’a făcut mai mare x).
Deşi datora recunoştinţă Poloniei pentru adăpostul ce-1 găsise, ani de-a-rândul, în cuprinsul graniţelor sale, deşi era legat cu Polonia prin tratatul din 1527, Rareş caută, dela început, a relua Pocuţia Poloniei. Aşa, în 1528, cere voie Sultanului să ocupe Pocuţia, ceea ce nu i se îngădueşte 2). Promite apoi prietenie Poloniei şi-i cere ajutor pentru plata haraciului către Turci 3).
In 1530 se pregăteşte de războiu contra Poloniei4), căreia caută a-i arunca în spate pe Moscoviţi şi pe Tătari şi contra regelui căreia încearcă să creeze o partidă la curtea leşească 5).
Urmează apoi ocuparea Pocuţiei şi înfrângerea dela Obertyn, după care Rareş continuă politica de duşmănie contra Poloniei 6) iar în Ardeal continuă să trateze şi cu Ferdinand şi cu Zâpolya7). Atitudinea lui Rareş faţă de Polonia era îndoit de greşită. Intâiu pentru că Polonii nu urmăriau cucerirea Moldovei ci o doreau destul de puternică spre a avea un tampon între ţara lor şi Turcii 8). Şi, al doilea, pentru că Polonii erau în bună înţelegere cu Turcii 9).
A fost firesc deci ca, în urma plângerilor Polonilor, Petru, care nu mulţumise pe Sultan prin purtarea sa în Ardeal şi pe al cărui ajutor Sultanul nu se putea bizui, să se găsească singur în faţa coaliţiei polono-tătară-turcă din 1538 10 11) şi că, părăsit de boierimea şi de ţărănimea moldovenească, sătule de veşnicul său neastâmpăr, să nu poată face altceva decât să fugă la Ciceu u).
*) I. Bogdan, Vechile cronice, p. 206; Letopiseţul Ţârii Moldovei până la Aron Vodă, p. 136.
*) Iorga, Geschichte des Rumănischen Volkes, I, p. 376.
*) Hurmuzachi, Supl. II,, pp. 18, 19; Iorga, /. c.
4) D-l Iorga (/. c.), arată că pregătirile lui Petru Rareş contra Poloniei au fost necunoscute de Poartă şi de Ungaria. Ursu (o. c., pp. 74, 75) documentează că ele erau cunoscute de Poloni.
') Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, pp. 32, 33; Ursu, o. c., p. 73.
•) Karamsin, Histoire de l'Empire de Russie (Paris, 1820), pp. 199, 312.
7) Hurmuzachi, II4, p. 78; Iorga, o. c., I, p. 379; Veress, IV o. c., p. 228.
8) Hurmuzachi, II3, p. 444; Supl. II, voi. I, p. 198.
•) Ursu, o. c., pp. 78 sqq.
1#) Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, pp. 104, 105, 108, 109, no.
11) A. P. Ilarian, o. c. III, pp. 149, 158; Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, pp. 141, 142.
www.digibuc.ro
37
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
7
In a doua sa domnie Rareş continuă jocul său dublu: susţine din ordinul Turcilor, pe Zâpolya *), tratează cu Ferdi-nand 2) şi încheie o alianţă, contra Turcilor, cu electorul de Brandenburg 3).
Campaniile din 1529. La finele anului 1528, Petru Rareş s’a hotărît să-şi îndeplinească îndatorirea ce luase de a ajuta pe Zâpolya. Dar pentru orişice acţiune în Transilvania, trebuia mai întâiu să se înţeleagă cu Secuii sau să-şi impună voinţa acestora, căci Secuii se aflau de-a-curmezişul direcţiilor de înaintare ale Moldovenilor în Ardeal si ei ţineau atunci
>	1
cu Ferdinand 4). Spre a sili pe Secui să părăsească pe acesta şi să urmeze pe Rareş în schimbarea sa de front în favoarea lui Zâpolya5), domnul moldovan se hotăreşte a le devasta ţara şi, în acest scop, îşi adună, la începutul anului, forţele, alcătuite probabil aproape numai exclusiv din cavalerie6), în două grupe: una în valea Bistriţei (şi a Bistricioarei) şi cealaltă în a Trotuşului 7). Ambele grupe, din care una este comandată de domn în persoană 8), trec graniţa la 29 Ianuarie 1529 9), una prin Tulgheş şi cealaltă prin Oituz 10).
') Letopiseful Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 159.
a) Buletinul Comisiunii istorice a României, I, pp. 284, 285.
3)	A. Papiu Ilarian, o. c., III, pp. 13 sqq.; Iorga, Acte şi Fragmente, I, pp. 108, 110.
*) Iorga, Istoria armatei române, I, p. 246; Ursu, o. c., p. 40.
5)	Scrisoarea lui Petru Rareş către Braşoveni că a vrut să pedepsească pe Secui « cari n’ascultă nici de Craiu (Zâpolya) nici de domn (Petru Rareş) * (Iorga, l. c.), Ursu, o. c., p. 43.
*) Nu se cunoaşte efectivul forţelor lui Rareş, probabil că nu a depăşit 12.000. Că oştirea era alcătuită din călărime, o arată faptul că, dela 29 Ianuarie, când coloana de Nord a trecut graniţa pe la Tulgheş (şi poate şi Bicaz) şi până la 5 Fevruarie când, cu forţele întrunite, Domnul intră în Ţara Bârsei, adică în timp de opt zile, trupele coloanei de Nord au parcurs, pe timp de iarnă, dând lupte şi alergând şi în dreapta şi în stânga pentru distrugerea satelor, o distanţă care, în linie dreaptă, trece de 200 km.
7) Că Rareş şi-a împărţit oastea în două grupuri, o spune cronica: « împărţindu-şi ostaşii în două pâlcuri * (I. Bogdan, Vechile cronice, p. 204; Letopiseful Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 133). Că împărţirea a precedat atacul — deci a corespuns concentrării, o arată faptul că cronicele suscitate arată întâi împărţirea oastei şi apoi pornirea pe două poteci. Că concentrarea celor două grupe s’a făcut respectiv în văile Bistriţei şi a Trotuşului, o arată direcţiile de înaintare, indicate mai jos. Concentrarea armatei într'un singur grup şi împărţirea ei ulterioară este cu neputinţă dată fiind marea distanţă dintre cele două puncte pe unde s’a trecut graniţa.
®) Hurmuzachi, XV, p. 311; Iorga, Istoria armatei române, I, p. 245. Din scrisoarea publicată de Ursu (o. c., p. 41, nota 4), reiese că Rareş a comandat coloana care a intrat în scaunele de jos Sepsi şi Kezdi, deci pe la Oituz.
') Hurmuzachi, XV, p. 311; Iorga, o. c., I, p. 246.
10) Că o coloană a trecut prin Tulgheş reiese din faptul că la 1 Fevruarie se ştia
www.digibuc.ro
8
R. ROSETTI
38
Deşi Secuii cunoşteau intenţiile lui Rareş de a-i ataca x) şi trebuiau să se aştepte la aşa ceva, deoarece omorîseră nişte negustori moldoveni2), surprinderea a fost completă (poate pentru că Secuii nu se aşteptau la un atac în acea epocă a anului). Coloanele înaintează una către alta; Gheorghienii 3) şi alte localităţi sunt luate şi arse precum sunt jefuite şi distruse toate cele ce sunt în calea Moldovenilor4). întrunirea coloanelor are loc la 3 Fevruarie 5), unde ? nu o spun izvoarele, dar probabil în partea sudică a Secuimii, pentru că, la 5 Februarie, Rareş intră, cu toate forţele sale, în Ţara Bârsei 6).
Braşovenii ies înaintea oştirii moldoveneşti şi, cu bani, reuşesc a îndupleca pe Petru Rareş să se întoarcă în Moldova 7), încotro este în drum la 8 Fevruarie 8). Secuii simţiseră puterea lui Rareş şi în Martie episcopul Gerendi plăteşte acestuia o sumă de bani ca să nu mai repete năvălirea 9).
Putem spune că scopul limitat al campaniei: înspăimântarea Secuilor şi arătarea că domnul vecin din Moldova este mai de temut decât depărtatul Ferdinand, a fost îndeplinit şi că atât concepţia: două atacuri concomitente date iarna pe la extremităţile teritoriului secuesc, tăind, dela început, atât legătura cu Bistriţa cât şi acea cu Braşovul (cele două centre mai importante devotate lui Ferdinand), cât şi executarea:
la Cluj că cetatea Gheorghenilor fusese atacată (Hurmuzachi, XV, p. 310; Ursu, o. c., p. 42). Ori ca să se ştie la 1 Fevruarie, la Cluj, acest lucru, ştirea trebue să fi pornit din Gheorgheni cel mai de vreme la 31 Ianuarie; prin nici o altă trecătoare nu puteau trece trupele moldoveneşti la 29 Ianuarie ca să fie la 31 la Gheorgheni.
Că o coloană a trecut prin Oituz, o dovedeşte o scrisoare din Braşov, dela 5 Fevruarie 1529 (Ursu, o. c., p. 41, nota 4): « Nova vero... quod Petrus vaivoda Mol-daviensis. . . (la 30 Ianuarie) in propria persona validissimo, numerosissimo suo exercitu in tres sedes Siculorum, Sepsy, Kezdy et Orbay ac etiam Csyk et Gyorgyo erupit». De aci se vede că Rareş a atacat personal scaunele secueşti Sepsy, Kezdy şi Orbay, ori drumul cel mai direct către aceste scaune este cel prin Oituz.
*) I. Ursu, o. c., p. 40.
*) I. Ursu, o. c., pp. 40, 41.
a) I. Bogdan, Vechile Cronice, p. * *04; Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, p. 304.
*) Hurmuzachi, XV, p. 311; Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, P. 133; I. Ursu, o. c., pp. 41 sqq.
*) Ursu (o. c., p. 42) a dovedit că întrunirea celor două coloane s a făcut la 3 Fevruarie şi nu la 4 Fevruarie.
') Ursu, o. c., p. 43.	.
7)	Ursu arată (/. c.) că Braşovenii au plătit cu această ocazie 2000 florini.
8)	Veress, o. c., IV, p. 18.
•) Hurmuzachi, XI, p. 852. Iorga, Istoria armatei române, I, p. 247.
www.digibuc.ro
39
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA «594 LA j6$4
9
marşuri repezi, care îngăduesc celor două coloane, despărţite la 29 Ianuarie prin peste ioo kilometri de munţi, să se întrunească la 3 Fevruarie (după ce fiecare zdrobise toate micile rezistenţe locale) aşa ca să poată înfrunta cu puteri întrunite pe Braşovenii, mai puternici, n’a lăsat de dorit. Această primă campanie a lui Rareş, potrivită prin scopul ei caracterului său impulsiv, poate fi socotit ca un model de raită.
Prin răcirea relaţiilor dintre Secui şi Ferdinandişti *) Rareş simplificase problema ce i se pusese, dar nu o rezolvase. Forţe ostile lui Zâpolya se adunau în Sudul Ardealului şi acesta chemă pe Rareş în ajutorul său * 2). La Nord, nu numai că Rareş nu avea în stăpânirea sa ţinutul Bistriţei, râvnit de dânsul şi făgăduit lui, dar însuşi Ciceul fusese luat de Ferdinandişti3). In sfârşit Rareş aflase că Sultanul înainta pentru a ajuta pe Zâpolya 4). Pretext pentru atac nu lipsia domnitorului mol-dovan, căci adversarii nu numai că-i luaseră, prin surprindere, Ciceul şi Cetatea de Baltă, dar încă omorîseră pe pârcălabul de Ciceu şi luaseră prizonieri o seamă din boierii şi ostaşii lui Petru 5).
Şi de data asta vedem că Rareş îşi împarte oastea în două grupe operative; cari însă n’au acelaşi scop şi nici nu urmează amândouă aceleaşi drumuri ca în expediţia din Ianuarie-Fe-vruarie. Ţintele ce urmărea acum: reluarea Ciceului şi înfrângerea forţelor vrăjmaşe din Sudul Ardealului, erau deopotrivă de importante şi realizarea lor era urgentă. Ar fi o critică uşoară şi banală de a zice că, împărţindu-şi forţele, Rareş a călcat unul din principiile cele mai de seamă ale strategiei: acel al concentrării forţelor. Nu trebue uitat însă că şi forţele duşmanilor erau împrăştiate 6) şi că trebuia a le lovi iute spre a împiedica tocmai o unire a lor.
*) Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aroit Vodă, I. Ursu, o. c., pp. 44, 45;
p. 133-
*) Hurmuzachi, XV,, p. 320; I. Ursu, o. c., pp. 46, 48; Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt, IV, p. 76.
*) Motogna (o. c., pp. 19, ai) zice că Ciceul era numai împresurat, dar nu documentează aceasta. I. Ursu, o. c., pp. 48 nota 8, 52.
*) Iorga, Geschichte des Rumănischen Volkes, I, p. 374; I. Ursu, o. c., p. 46.
6)	Iorga, Istoria armatei Române, I, p. 249; I. Ursu, o. c., p. 48; Veress o. c. VI, p. 192.
6)	Fiecare oraş săsesc îşi păstrase câte o garnizoană puternică pentru apărarea proprie (ceea ce a îngăduit, de pildă, în toamna acelui an Bistriţei şi Braşovului să
www.digibuc.ro
IO
R. ROSETTI
40
Orice ar zice teoria, Rareş şi-a împărţit, cum am spus, forţele în două grupe:
O primă grupă, pusă sub comanda lui Danciu pârcălabul de Roman şi Barbovski portarul de Suceava *), care se con-centră între Suceava şi Câmpulung* 2), a fost însărcinată să ieie Ciceul şi să caute a pune stăpânire pe regiunea Bistriţei 3).
A doua grupă, sub comanda vornicului Grozav4), se adună în văile Trotuşului şi a Oituzului5), cu misiunea de a înfrânge pe Ferdinandiştii, cari se adunaseră la Sud-Estul Ardealului 6).
Două lucruri sunt de observat asupra acestui proiect de operaţii: întâiu faptul că Petru Rareş nu a comandat niciuna din coloane şi a rămas în ţară 7), ceea ce nu era în obiceiurile vremii şi al doilea compunerea coloanelor. In această privinţă se pare că acea dela Sud a fost mai puternică ca cea dela Nord, şi ceea ce justifică această părere este:
Arătarea unui izvor săsesc cum că coloana (de Sud) avea un efectiv de 50.000 oameni 8), cifră de sigur mult exagerată dar care arată importanţa relativă a coloanei.
Arătarea cronicei noastre 9) că duşmanul s’a temut mai mult de coloana de Sud.
Dacă în adevăr aşa a fost, adică dacă în împărţirea trupelor sale, Petru Voevod a dat un efectiv mai mare coloanei de Sud,
poată rezista cu succes asediilor lui Rareş) iar armata pe care a ridicat-o dieta dela Sighişoara (care împreună cu Secuii a fost singura forţă ce s’a opus oştirii de Sud a lui Rareş) a fost de 4000 oameni (I. Ursu, o. c., p. 48).
J) I. Bogdan, Vechile Cronice, p. 204; Iorga, Istoria armatei române, I, p. 244.
*) Zona de adunare reiese din arătarea cronicii că acea coloană a urmat « pre drumul Sucevei » (Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 134).
’) Hurmuzachi, XV1( p. 323; Iorga, o. c., I, pp. 244, 249; Ursu, o. c.,p. 49, nota 19.
*) I. Bogdan, /. c.; Iorga, o. c., I, pp. 244, 249.
*) Zona de concentrare reiese din arătarea cronicii (Ibid.) că a urmat: «pre drumul Braşovului ».
•) I. Ursu, o. c., p. 48.
7)	(Petru Vodă) «au învăţat o seamă de oaste să treacă pre drumul Braşovului iar alta pre al Sucevei... Iară după izbândă, multă pradă făcând, s’au întors la Domnul său Petru Vodă» (Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, pp. 134, 135). Deci Petru a învăţat pe alţii şi ei s’au întors la dânsul în ţară.
I. Ursu, o. c., p. 50 nota 23; I. Ursu, Vornicul Grozav (Convorbiri Literare, XLI, pp. 105—109).
I. Ursu (Petru Rareş, p. 13 nota) presupune că Rareş a fost silit să steie în ţară din cauza bolii soţiei sale, care moare la 28 Iunie 1529.
>) Quellen,.., IV, p. 498.
') I. Bogdan, o. c., p. 205; Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 134.
www.digibuc.ro
41
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMANI DELA 1504 LA 1654
11
este o dovadă că a fost bine informat despre forţele inamice şi distribuirea lor x) şi că a judecat bine situaţiunea: la Nord avea de a face numai cu oraşe întărite ale căror garnizoane nu puteau să le părăsească, pe când la Sud, independent de garnizoanele cetăţilor era şi o armată de câmp şi deci acesta era obiectivul ce trebuia atacat cu mai mari puteri.
Operaţiunile au decurs astfel:
Coloana de Nord, luând drumul zis al Sucevei2), trece prin Câmpulung, Rodna, Vişău — unde se află la 18 Iunie 3) — Suciu de Sus şi de jos, Ambrişu, Negrileşti şi soseşte, la 24 Iunie, sub zidurile Ciceului 4), unde găseşte o armată duşmană comandată de Bethlen 5). Niciun izvor nu ne arată că s’ar fi dat acolo vreo luptă între trupele adverse6), dar I. Ursu susţine 7) că trebue să fi avut loc o ciocnire între trupele moldoveneşti şi cele ferdinandiste, ciocnire în care izbânda să fi fost de partea Moldovenilor, căci altfel este greu de explicat cum, puţin timp după aceea, găsim iar pârcălabi moldoveneşti în Ciceu 8) şi cum trec, tot în stăpânirea lui Rareş, Cetatea de Baltă 9) şi Bolovănişul10). Oastea moldovenească se întoarce apoi în ţară 11).
Coloana de Sud, înaintând prin Oituz, soseşte, la 20 Iunie, la Săcele, lângă Braşov 12). Aflând de înaintarea trupelor fer- *) **)
*) Serviciul de informaţiuni a funcţionat bine sub Petru Rareş (Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XI, pp. 272, 273).
*) I. Bogdan, Vechile Cronice, p. 205.
J) A. Berger, o. c., p. 46; Hurmuzachi, XVj, p. 322; I. Ursu, o. c., p. 52.
*) Hurmuzachi, XV,, p. 324; Iorga, Istoria armatei române, I, p. 249; Ursu, /. c., care dă şi izvorul documentar; V. Motogna (o. c., p. 21) spune că Moldovenii ajung sub cetate la 20 Iunie, dar nu indică izvorul pe care se bizue.
*) In care erau şi Bistriţeni cari se retrag apoi la Bistriţa (Berger, o. c., p. 47); Iorga, o. c., I, p. 250; I. Ursu, o. c., p. 52.
•) Iorga, /. c.; Ursu, o. c., p. 53.
’) L. c.
•) I. Ursu, o. c., pp. 53, 54.
*) Iorga, /. cI. Ursu, o. c., p. 54.
10) Bolovănişul, numit şi Unguraşul, fusese luat de Saşi, atunci când au aflat că Zâpolya il făgăduise lui Rareş. Saşii il întăriseră (Motogna, o. c., p. 20), în Ianuarie 1529 (Kisch, Geschichte von Bistritz, p. 32). La 6 Ianuarie 1529 sosesc la Bolovăniş 150 ostaşi trimişi de Bistriţa pentru a ajuta pe Bethlen să asedieze pe oamenii lui Zâpolya, cari alcătuiau garnizoana (Berger, o. c., p. 45). Bolovănişul este în posesia lui Rareş la 10 Septemvrie 1529 (V. Motogna, Unguraşul sub Petru Rareş în Anuarul Institutului de Istorie Naţională, II, p. 319). I. Ursu, o. c., p. 53.
n) I. Bogdan, /. c.
**) Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, 1. c.; Quellen..., II, p. 475.
www.digibuc.ro
12
R. ROSETTI
42
dinandiste, se îndreaptă spre Feldioara, unde dă o bătălie sângeroasă, în ziua de 22 Iunie 1529. Secuii, cari veniseră cu Fer-dinandiştii x), trec, dela începutul bătăliei, de partea Moldovenilor. Aceştia înfrâng pe adversari, luându-le multe tunuri, arme şi mulţi prizonieri 2). Armata duşmană fiind zdrobită şi Braşovenii recunoscând pe Zâpolya 3), trupele comandate de vornicul Grozav se întorc în Moldova 4).
Cu toate izbânzile sale, Rareş nu-şi îndeplinise încă toate obligaţiunile luate faţă de Zâpolya şi nici nu-şi satisfăcuse pofta de stăpânire a părţii de Nord-Est a Ardealului. In adevăr deşi Bistriţa şi Braşovul plătiseră bani, dând aparenţa supunerii 5), ele rămăseseră în fapt tot credincioase lui Ferdinand şi se pregătiau a-şi apăra neatârnarea6). In lupta ce duceau pentru apărarea drepturilor lor, aceste cetăţi săseşti au pus multă dârzenie, au arătat pricepere diplomatică şi militară şi au sacrificat vieţi şi bani fără pregetare şi cu o dragoste pentru cauza lor, căreia i se cuvine o neprecupeţită slăvire.
Petru trimise, în cursul verii, mai multe scrisori Bistriţe-nilor, somându-i să se supună 7). In acelaşi timp au avut loc hârţueli între ostaşii moldoveni din Ciceu şi Bistriţeni 8). Bis-triţenii, cari pe sub mână fuseseră probabil încurajaţi a tră-găna lucrurile chiar de către Bâthory omul lui Zâpolya9), au încercat mereu a întârzia ostilităţile prin negocieri şi prin daruri10). Necăpătând îndeplinirea cererilor sale, Rareş recurse
*) Armata Ferdinandiştilor cu Majlath, Pempflinger şi Torok, fusese strânsă în scopul de a merge să se bată în Ungaria. După omorîrea pârcălabului de Ciceu ea fu îndreptată spre Sud-Estul Transilvaniei (Ursu, o. c., pp. 48, 49). Secuii cari s’ar fi bătut în Ungaria, nu au ţinut să se bată contra trupelor lui Rareş.
s) Hâjdău, Archiva Istorică, II, p. 32; Hurmuzachi, II3, pp. 639, 645; Iorga,
o.	e., I, p. 244; Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, 1. c.; Quellen.. ., II,
p.	137; Ursu, o. c., pp. 49—51.
*) V. Motogna (o. c., p. 20), fără indicare de izvoare, dar probabil adevărat, căci după o înfrângere cum nu mai suferise Ţara Bârsei (Iorga, l. c., I, p. 245; Quellen. . ., II, pp. 137, 146; I. Ursu, o. c., p. 51 nota 25), nu putea face altfel.
*) I. Bogdan, Vechile Cronice, p. 205. s) Ursu, o. c., pp. 54 (nota 40), 55.
•) I. Bogdan, Vechile cronice, p. 205; Iorga, o. c., I, p. 245; Ursu, o. e., pp. 55, S6, 57-
’) Berger, o. c., pp. 48, 51, 52; Ursu, o. c., pp. 55 sqq.
8)	Ursu, l. c.
') Berger, o. c., pp. 47, 52; Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, p. 311.
10) Berger, o. c., pp. 48, 55, 57, 61.
www.digibuc.ro
43
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMANI DELA 1504 LA 1654
13
din nou la războiu, în cursul toamnei; întărind pe de o parte trupele din jurul Bistriţei1), iar pe de alta îndreptându-se, în persoană, cu o oaste în contra Braşovului 2).
De astă dată operaţiunile din Nord au constat din asediul Bistriţei, a cărui descriere am făcut-o într’un memoriu ati-terior 3). Dacă Rareş nu a putut cuceri cetatea săsească nă-săudeană el a obţinut totuşi ascultare din partea ei şi un tribut anual 4).
Coloana de Sud trece graniţa prin Oituz şi după ce înfrânge un detaşament săsesc 5) şi ia şi Prejmerul 6) se prezintă în faţa Braşovului, al cărui atac începe la 29 Octomvrie7). Am studiat deja acest asediu8), care aduse, ca şi pentru Bistriţa, dacă nu supunerea completă a oraşului, dar încetarea susţinerii efective a cauzei ferdinandiste9) şi bani în tezaurul domnului moldovan 10).
In această a treia expediţie, operaţiunile Moldovenilor se mărginesc la asediarea Bistriţei şi a Braşovului. Aceste centre bogate şi puternice rămăseseră, cu toate angajamentele lor repetate, tot ferdinandiste. Ele puteau totdeauna sluji de puncte de plecare pentru un atac contra Moldovei, cum puteau sprijini o schimbare în atitudinea Secuilor (deşi aceştia arătaseră pe câmpul de luptă dela Feldioara că nu mergeau contra lui Petru Rareş) şi cum puteau lipsi pe domnul Moldovei de furnizarea armelor.
Pe de altă parte Rareş nu avea niciun interes să distrugă aceste oraşe. Operaţiunile sale sunt deci pe deplin justificate, precum justificat este faptul că el nu s’a încăpăţânat să cu-
*) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, pp. 311, 312.
2) Macarie apud Bogdan, o. c., p. 25.
*) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, pp. 305—308.
4) Berger, o. c., p. 64; Kisch, o. c., p. 41; Ursu, o. c., pp. 62, 63, 65—67.
®) Ursu, o. c., p. 60.
') Iorga, o. c., I, p. 251; Ursu, o. c., p. 59.
7)	Ursu, l. c.; Quellen..., IV, p. 100.
e) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, pp. 304—308.
9)	Ursu, o. c., p. 63.
10)	I. Bogdan, Vechile Cronice, p. 206; Iorga, îndreptări şi întregiri la istoria Românilor, p. 35; Quellen.,., II, p. 123; IV, p. 499; Ursu, o. c., p. 6r.
www.digibuc.ro
i4
R. ROSETTJ
44
cerească aceste oraşe ci s’a mulţumit cu o înţelegere, care-i punea la dispoziţie ceea ce-i trebuia din mijloacele lor.
Campania din 1530—1531 contra Polonilor. In 1530, Petru Rares, urmărind luarea Pocutiei dela Poloni, trece, în De-cemvrie, graniţa cu o armată de 10—12.000 oameni1). El este bine primit de Rutenii ortodoxi2), ocupă ţara uşor şi o pradă şi, după ce pune garnizoane în douăsprezece oraşe 3), se retrage în ţară 4).
Polonii îsi adună încet forţele5) si la finele lunii Iulie6) şi începutul lunii August 1531 trec graniţa. In zilele de 4 şi 5 August avangarda lor curăţă Pocuţia de garnizoanele moldoveneşti 7).
Surprins de acest atac, Petru Rareş îşi adună forţele 8), şi intră în Pocuţia, cu oastea împărţită în trei grupe 9). Cum erau dispuse aceste grupe una faţă de alta nu ştim. Dar din faptul că una din aceste grupe a precedat grosul armatei cu două zile şi că a fost îndreptat, după un izvor polon10), spre Gwozdiec cu menirea de a-1 relua11), am putea deduce că armata moldovenească a fost precedată de două avangarde, cari aveau misiunea de a reocupa cetăţile luate de Poloni. Ştiri nu avem decât asupra trupelor trimise spre Gwozdiec, cari sunt învinse, la 19 August, sub zidurile acestei cetăţi,
l) Ursu, o. c., pp. 75, 76. Că a fost în Decemvrie este adeverit de două scrisori din Cracovia din 19 şi 22 Decemvrie 1530 (Veress, o. c., IV, pp. 221, 222). Polonii tre-bue să se fi aşteptat la aşa ceva pentrucă palatinul Podoliei vorbeşte de pregătiri ale lui Rareş (Veress, o. c., IV, p. 216).
*) Ursu, o. c., p. 76.
9)	Hurmuzachi, II„ p. 28 şi Iorga, Acte fi Fragmente, I, p. 10, arată că totalul acestor garnizoane era de 1400 oameni. Ursu, Bătăliile dela Gwozdiec fi Obertyn.
*) Ursu, /. c.
s) Ursu, o. c., pp. 18, 19. Totalul acestor forţe era de 2000 infanterişti şi 4—5000 călăreţi (Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, p. 113). Un manuscris al arhivelor din Varşovia, arată compunerea exactă a oştirii lui Tarnowski, al cărui total este arătat ca fiind de 1500 pedestraşi şi 4567 călăreţi (Dr. Alexander Czolowski, Bitwa pod Obertynem (Ed. II), pp. 21, 22).
•) Iorga, Istoria armatei române, I, p. 258.
7) Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, p. 34; Iorga, Acte fi Fragmente, I, p. 10; Ursu,
o.	c., pp. 18, 19.
*) 20.000 oameni (Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, p. 113).
*) Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, p. 29. Iorga, Acte fi Fragmente, I, p. 11.
10)	Hurmuzachi, /. c.
*>) 6000 ostaşi sub Vlad pârcălabul de Hotin şi Toma Barnowski.
www.digibuc.ro
45
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
15
de Poloni1). Rareş soseşte cu grosul forţelor, în apropiere. Tamowski se retrage la Obertyn, unde are loc, la 22 August,
0	bătălie 2), care se pierde de Moldoveni, mai mult din vina pripelei domnitorului lor3). Moldovenii, pierzându-şi şi tunurile, se retrag în ţară, urmăriţi de aproape de Poloni 4).
Campania din 1538. Asupra operaţiunilor din acest an, avem puţine informaţiuni.
Petru se găsi, din propria-i greşală, strâns între trei duşmani: Polonii, Tătarii şi Turcii. Cei dintâi, cari se pregătiau încă din 1537 5) şi cari dăduseră o luptă cu Moldovenii, la
1	Fevruarie 1538 6), atacară Hotinul 7) şi dacă consimţiră apoi la un armistiţiu 8), acesta putea fi denunţat şi nu dădea lui Petru nici siguranţa că se putea retrage spre ei 9).
Pe Tătari Moldovenii îi înfrânseră la Ştefăneşti10). Dar ţara refuză a urma pe Domnitor spre a face faţă înaintării armatei turceşti, comandată de Sultan în persoană 11). Nu ne-a fost dat, astfel, să vedem în ce chip Rareş — care a luat oarecari măsuri analoage celor luate de Şetafn cel Mare în 1476 12) — ar fi luptat în defensivă, într’o situaţie care se asemăna, dar era mai rea ca acea a tatălui său în 1476. Şi era mai rea pentru că Polonia îi era ostilă, Ungaria nefavorabilă şi, mai ales, ţara nu voia să-l urmeze.
Expediţiile din 1541 şi 1542. In expediţiile, în Ardeal, din aceşti ani, Petru Rareş nu a operat independent ci a executat ordinele împărăteşti, luptând la olaltă cu Muntenii şi Turcii13).
l)	Ursu, Bătăliile dela Gwozdiec fi Obertyn, p. 19.
s) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, pp. 113—116.
8)	Idem, p. 116; Xenopol, Istoria Românilor. Ed. II, IV, p. 333.
*) Idem.
5) Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, pp. 92—100.
•) Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, pp. 103, 104.
’) Hâjdău, Arhiva Istorică a României, III, p. 12.
8) Ibidem.
*) Hâjdău, /. c. Sultanul scrie regelui polon că a plecat contra lui Rareş şi că nu e nevoie să vină şi Polonii; să păzească hotarul pentru a tăia retragerea lui Rareş. (Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, p. 108).
10) Hâjdău, /. c.
n) Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 142; Macarie apud Bogdan, o. c., pp. 207, 208.
12) Ar fi distrus totul pentru a îngreuna înaintarea Sultanului (I. Nistor, Die Moldauische Anspriiche auf Pokutien, p. 141).
la) Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, pp. 159, 160.
www.digibuc.ro
i6
R. ROSETTI
46
Comentarii. Dacă aruncăm acum o privire generală asupra războaielor lui Petru Rares, vedem că ele au constat mai ales din raite, ceea ce era firesc, dată fiind politica sa.
Ca raite ele au fost şi bine concepute şi bine executate, căci teritoriul inamic a fost atacat din mai multe părţi deodată.
Atacul s’a dat prin surprindere, în momentul când duşmanul nu se aştepta şi când Moldovenii nu erau ocupaţi cu munca ogoarelor2).
Atacul s’a dus cu o foarte mare repeziciune.
Imediat după atac s’au acceptat condiţiunile duşmanului uluit si armata s’a retras în tară.
1	»
Raitele acestea erau probabil bine văzute de Moldoveni (şi de Români în genere) căci: semănau cu o vânătoare (în mare), sport de care erau mari amatori, nu-i ţineau mult timp depărtaţi de case şi le procurau şi « dobândă » sau «plean ».
Cele trei campanii din 1529 arată şi o adevărată sistematizare a sforţărilor:
»
In prima (Ianuarie-Fevruarie) se arată Secuilor, cari prin situaţia lor şi prin calităţile lor militare, puteau fi de un ajutor însemnat pentru duşman, că Moldova este un vecin pe care este rău să nu-1 asculţi.
9
In a doua se înfrânge armata de câmp duşmană.
In a treia se impune Bistriţei şi Braşovului, centrele de rezistenţă duşmane mai apropiate, o supunere îndestulătoare.
De altfel în îndrumarea şi în înfăptuirea acestor raite Petru Rareş a fost de sigur inspirat de ceea ce au făcut premergătorii săi â). * •
*) Secuii in Ianuarie 1529, Polonii în Decemvrie 1530. Aceştia ştiau că Petru Rareş avea de gând să-i atace dar nu se aşteptau ca atacul să se dea atunci.
*) In 1529, prima expediţie are loc iama, când oamenii nu aveau de lucru; a doua în Iunie, după isprăvitul aratului şi a semănatului şi înainte de seceră; a treia în Octomvrie după strângerea holdelor şi culesul viilor.
In 1530, invazia în Pocuţia are loc în Octomvrie.
In 1542, atacul are loc la finele lui Octomvrie, deci după terminarea culesului (Hurmuzachi, II„ pp. 233, 235, 236; II<( p. 286; Supl. II, voi. I, p. 162).
*) Vlad Ţepeş a atacat, prin surprindere, toate cetăţile dela vadurile dunărene
• (I. Bogdan, Vlad Ţepeş, pp. 78 sqq.).
Raitele lui Ştefan cel Mare:
In 1457 şi 1458 în Polonia (I. Nistor, Die Moldauischen Anspriiche auf Pokutien, p. 45)-
Cea din Iulie 1461 în Secuime (Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, P- 44)-
www.digibuc.ro
47
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA i6S4
17
Asupra operaţiunilor strategice din 1531 este puţin de zis. In adevăr, dacă Petru Voevod voia să păstreze Pocuţia, el nu avea altceva de* *) făcut decât să se îndrepte asupra armatei duşmane care-i gonise garnizoanele din acea provincie (ceea ce a făcut), mai ales că avea şi o mare superioritate numerică.
Un autor modern x) impută lui Rareş faptul de a fi trimes înainte, ca avangardă strategică, 6000 oameni sub Vlad şi Bar-novski, împărţindu-şi astfel forţele. Această imputaţie nu mi se pare justificată, pentru următoarele temeiuri:
O armată nu poate înainta într’un singur bloc, ci totdeauna are elemente înainte, ca măsură de pază şi pentru a lua contactul cu inamicul, a-1 fixa, a-i determina forţele şi a-1 manevra. Şi Petru avea cu atât mai multă nevoie, în 1531, de a lua acest dispozitiv, cu cât trebuiau să se reia cetăţile ocupate de Poloni, ale căror garnizoane ar fi putut îngreuia mersul armatei moldoveneşti. Avangarda aceasta nu a fost prea depărtată de grosul armatei şi, după insuccesul dela 19 Noemvrie, s’a retras spre acest gros. Tarnowski nu a urmărit avangarda moldovenească bătută, ceea ce ar fi dat posibilitatea executării unei manevre, ci a luat o poziţiune defensivă.
La Obertyn Petre Rareş a fost învins nu din cauză de lipsă de efective ci din cauza temperamentului său impulsiv 2).
Operaţiunile din 1531 contra Polonilor arată buna funcţionare a serviciului de informaţiuni şi a mobilizării în Moldova. Garnizoanele moldoveneşti au fost gonite din Pocuţia până la
3—5 August. Acesta a fost primul indice al unui atac serios. La 19 August — deci patrusprezece zile în urmă —■ avangarda moldovenească (urmată trei zile în urmă de grosul armatei:
20.000	oameni, cu multe tunuri) era deja la Gwozdiec.
Suceava se află la peste o sută de kilometri, în linie dreaptă, de Pocuţia. Cum dela graniţă la Obertyn sunt peste 40 km., în linie dreaptă, grosul armatei moldoveneşti, care a sosit la
Cea din Fevruarie 1470 în Muntenia {Idem, p. 51).
Cea din Iunie 1498 în Polonia {Idem, p. 83).
Raita lui Bogdan III din Iunie iS°9 în Polonia {Idem, p. 119).
Raita lui Ştefăniţă în Fevruarie 1526 în Muntenia {Idem, p. 131).
Şi alte multe.
*) Motogna, o. c., p. 33.
*) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, p. 116. 4 A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III, Tom. XIV.
www.digibuc.ro
i8
R. ROSETTI
48
21 seara în preajma Obertynului, trebue să fi trecut graniţa ]a 19. In circa 14 zile, deci:
S’a trimes ordinul de mobilizare, căruia îi a trebuit cel puţin 3—6 zile pentru a ajunge la oameni, cari se aflau atunci în plină muncă a câmpului.
S’au adunat la graniţă 20.000 oameni, majoritatea probabil din Ţara de Sus.
S’au transportat acolo tunurile numeroase ce le-a avut Petru Rareş; acestea înhămate cu boi mergeau încet.
S’au strâns carele trebuincioase convoiurilor.
S’a alcătuit ordinea de bătaie (simplificată evident mult prin gruparea teritorială a forţelor).
Organizarea militară era încă bună, strategia lui Petru Rareş nu a fost rea din punctul de vedere al executării. Dacă nu a dat rezultate dăinuitoare vina a fost a ţelurilor politice şi a politicei nepotrivite urmată de acest domnitor. O strategie chiar bună nu poate clădi ceva durabil dacă nu este instrumentul unei politici adecuate.
STRATEGIA LUI ION VODĂ-CEL-CUMPLIT *)
Fiu natural al lui Ştefăniţă * 1 2), de o statură puţin obişnuită 3 4),
*) Nu am folosit decât prea puţin lucrarea lui B. P. Hâjdău (Ion Vodă cel Cumplit) pentrucă, verificând-o cu izvoarele am găsit că cuprinde foarte multă imagina-ţiune (vezi critica făcută de A. D. Xenopol, Istoria Românilor, ed. II, voi. V, p. 143, nota 73). Nu se poate face o vină lui Hâjdău din chipul ditirambic cum prezintă pe Ion Vodă, cum nici lui N. Bălcescu pentru lucrările sale despre Mihai Viteazul şi despre alcătuirea armatelor noastre în trecut. Ei nu puteau scrie altfel, pentrucă:
1.	Le lipseau documentele necesare. (Vezi ce zice despre Bălcescu, I. Bogdan Organizarea armatei moldovene în sec. XV în Memoriile Secţiunii Istorice, Seria II, Tom. XXX, p. 385).
2.	Nu aveau pregătirea tehnică necesară.
3.	Şcoala romantică stăpânea încă.
4.	Mai ales, era nevoie, în faţa afirmaţiunii continue a duşmanilor noştri, că am fost un popor de sclavi, să se arate că am avut şi căpitani de seamă. Meritele acestor doi mari scriitori rămân întregi, dar lucrările lor mai sus arătate, nu pot fi folosite, de către istoricul militar de azi, decât după o serioasă confruntare cu documentele vremii şi fără idei preconcepute. < N. Bălcescu, care mărea şi împodobea trecutul pentru a da încredere prezentului şi a pregăti un viitor * (N. Iorga, Istoria armatei române, I, p. 60).
*) Hâjdău, Ion Vodă cel cumplit, pp. 216—220; Heidensteinii Rerum Polonicarum Libri XII (Ed. 1672) p. 3; Hurmuzachi II, p. 393; XI p. XXIII (Iorga); A. D. Xenopol, o. c., V, p. 114.
a) B. P. Hâjdău, o. c., p. 27: Al. P. Ilarian o. c., III, p. 215.
www.digibuc.ro
49
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
*9
de o mare putere fizică *) Ion Vodă, supranumit Armeanul * 2) şi cel Cumplit, era om în puterea vieţii — cam de 50 ani3), când reuşi să obţină, dela Sultan, în luna Ianuarie 1572 4), domnia Moldovei.
Rând pe rând: refugiat în Polonia, unde intrigă pentru a obţine scaunul moldovenesc; adăpostit de sultanul Crimeei, dela care obţinuse o scrisoare de recomandare către regele polon; ostaş în serviciul împăratului Maximilian; din nou candidat la domnia Moldovei, căutând sprijin la cei mari din Constantinopol; exilat la Rodos, unde făcuse o mare avere şi unde lăsă să se creadă că nu este duşman al preceptelor Coranului, precum se arătase, pe rând, adept al altor credinţe 5), cel ce era să fie Ion Vodă-cel-Cumplit, trecuse prin multe, văzuse multe şi, mai ales, căpătase o mare experienţă a chipului cum se dobândia, pe acele vremuri, un succes politic. Cuvântul nu-i «lujia decât pentru a-şi ascunde gândul6). Dar erau oare altfel acei cu cari avea el de-a-face ?
Aspru 7), chiar crud 8), era un negustor priceput 9), un general destoinic 10 *) şi de un real curaj personaln).
Ajuns la tron prin cumpărarea acestuia cu bani daţi Turcilor 12) el pare a fi avut o adevărată dragoste pentru glia strămoşească.
»
*) A tras singur un tun in timpul bătăliei dela Cahul (A. P. Ilarian, o. c., III, p. 244).
2)	Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 223.
3)	Hâjdău, (o. c., p. 23), zice că Ion Vodă eră de 40 ani în 1561; Xenopol o. c., V, p. 115.
4)	Hurmuzachi, II„ pp. 413, 415.
s) Hâjdău, Arhiva Istorică, I,, pp. 45, 149, 150; Hâjdău, Ion Vodă cel Cumplit, pp. 24 sqq., 29 nota 17, 30, 43, 72; Heidenstein, o. c., p. 3,; Hurmuzachi, II,, pp. 615, 652; XI, p. XXIII; Supl. I, p. 21; Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 215, 256.
*) A. D. Xenopol, o. c., V, p. 120.
7)	Decapitează pe boierul Ionaşcu Zbierea (care trădase) în ziua de Paşti.
8)	Al. Papiu Ilarian, o. c., III, p. 217; Kogălniceanu, Letopiseţi, I, pp. 224, 225. Xenopol arată (o. c., V, p. 125) că acuzaţiunile de cruzime trebuesc « cercetate cu luare amjnte, spre a vedea dacă nu cumva patima sau interesul aristocratic al clasei din care de obiceiu fac parte cronicarii români, nu-i împinge la răstălmăcirea adevărului 4.
’) Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 215; De Thou, Historiarum sui temporis (ed. Frank-furt, 1610), II, p. 14.
10) II arată faptele, cum vom vedea. Ştia a-şi stăpâni ostaşii (Hâjdău, Ion Vodă eel Cumplit, p. 133 nota 66).
**) Cum a dovedit-o pe câmpul de luptă: la Silişte şi la Cahul.
12) Hurmuzachi, II,, p. 615; Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 216.
4»
www.digibuc.ro
20
R- ROSETTI
5°
Campania din 1572. Turcii dăduseră tronul lui Ion Vodă pentrucă sumele ce Ie vărsa acesta veniau într’un moment când ei aveau mare nevoie de bani 4) şi când interesul lor cerea ca Bogdan Lăpuşneanu, care domnia atunci, să fie înlocuit, de oarece era cu totul sub influenţa Polonilor 2). Era firesc ca, în atari condiţiuni, prezenţa lui Ion Vodă pe tronul Moldovei să nu fie pe placul Polonilor. Regele Poloniei nu voia să supere pe Turci 3) dar îngădui ca nobili poloni să strângă o armată 4) cu care Bogdan căută a-şi relua tronul.
Oştirea lui Bogdan 5) trecu Nistrul şi înaintă spre Iaşi 6). Ion Vodă trimise înaintea acesteia un detaşament, comandat de vornicul Dumbravă 7). Grosul forţelor, alcătuit din Moldoveni şi Turci8), îl adună la Iaşi 9). Dumbravă, după luarea contactului cu trupele inamice (cari fuseseră întărite cu tunuri luate dela Hotin 10 *) la Ştefăneşti n), căută să atragă pe duşman spre grosul forţelor moldoveneşti12), urmând malul drept al Prutului 13). Polonii înaintară paralel, pe malul stâng 14), Ajungând Ia înălţimea Iaşilor 15), la 10 Aprilie 16), Polonii află 17) de prezenţa întregei oşti a lui Ion Vodă, mai mare ca efectiv
*) Al. P. Ilar ian, o. c. III, p. 217; Sultanul îşi pierduse flota în lupta cu Venezzia în Marea Ionică (Lepanto, 7 Octomvrie 1571).
s) Hâjdău, o. c., pp. 30, 31 (note); Heidenstein, /. c.; Hurmuzachi, II,, pp. 616—622, 628—630, 641; Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 238, 239; Kogălniceanu, o. c., I, p. 223.
*) Heidenstein, o. c., p. 3; Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 268.
*) Heidenstein, /. c.\ Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 224. Goreciu (Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 216), zice că regele polon dădu lui Bogdan 4000 călăreţi.
*) Alcătuită din 1800 călăreţi după un document contimporan (Hurmuzachi, II,, p. 627), din 1300 după un autor contimporan (Al. P. Ilarian, o, c., III, p. 259).
*) Heidenstein, /. c.; Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 260.
7) Al. P. Ilarian, III, p. 239.
*) Letopiseţul Ţării Moldovei până la Arott Vodă, p. 219. Că erau şi Turci vezi Heidenstein, l. c, şi Hurmuzachi, II,, p. 623.
*) Letopiseţul Ţării Moldovei până la Arott Vodă, l. c.
10) Idem-, Al. P. Ilarian, /. c.
**) Letopiseţul Ţării Moldovei până la Arott Vădă, l. c.
**) « Ca Moldovenii tot s’au dat înapoi spre temeiu, unde era ţara cu Turcii la un loc strânşi, şi apropiindu-se spre Iaşi, s’au arătat oastea toată a lui Ion Vodă * (Letopiseţul Ţării Moldovei pâttă la Arott Vodă, p. 219).
**) « pe ceastă parte » (Idem).
**) «pe de ceea parte» (Idem).
u) In dreptul Ştefăneştilor (Al. P. Ilarian, o. c , III, p. 261).
**) Iorga, Istoria armatei române, I, p. 326; « Gioi după Rusalii» (Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, l. c.).
1J) « S’au arătat oastea toată a lui Ion Vodă » (Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, l. c.).
www.digibuc.ro
SI
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
21
decât oastea lui Bogdan x). S’au prefăcut că vor a da o bătălie, în care scop au simulat o trecere a Prutului * 2). Peste noapte s’au retras3). Urmăriţi de trupele lui Ion Vodă, au putut totuşi să se retragă peste Nistru4 5), pe la Hotin6), care cetate fu înapoiată apoi, de Poloni, Moldovenilor 6).
Regele polon făcu scuze sultanului pentru ajutorul dat de nobilii poloni lui Bogdan 7) şi se împăcă cu Ion Vodă, al cărui jurământ îl primi 8).
Campania din 1574• Curând însă tronul polon devine vacant şi, după lungi discuţiuni, se alege ca rege Henri de Valois. Ion Vodă se amestecă în toate intrigele ce s’au ţesut cu ocazia acestor alegeri 9), căci era în interesul lui ca să nu se aleagă un rege polon care să-i fie duşman. Cum era de prevăzut însă Ion Vodă nu putea să găsească niciun sprijin la Poloni contra Turcilor, politica constantă a Poloniei fiind o înţelegere cu Turcia 10).
Pe de alţă parte şi în Muntenia şi în Ardeal tronurile erau ocupate de domni cu totul supuşi Porţii11), cum erau şi Tătarii12).
In asemenea condiţiuni era firesc ca întreaga politică externă a lui Ion Vodă să nu poată avea altă ţintă decât de a păstra sprijinul Porţei. Ion Vodă încercă aceasta 13). Dar Turcii continuau a avea nevoie de bani. Doamna Chiajna avea şi bani şi avea şi un fiu, Petru Şchiopul, pentru care dorea tronul Moldovei. Ea oferi Porţii o mare sumă de bani 14). Sultanul
!) Idem.
a) Idem; A. P. Uarian, l. c.
a) Idem; Idem.
*) Idem.
5)	Hurmuzachi, II,, p. 623.
*) Bogdan Vodă Lipuşneanu încredinţase apărarea Hotinului, pe timp de trei luni, unui polon (Hurmuzachi, I,, p. 76); Hurmuzachi, II,, p. 636.
’) Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 268.
8) Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, p. 271.
*) Hâjdău, Ion Vodă cel Cumplit, pp. 67—71; Hurmuzachi, XI, pp. 82, 83; Supl. II, voi. I, pp. 274, 276; Xenopol, o. c., V, pp. 119—124; 124 nota 30.
10) Hurmuzachi, II,, pp. 725, 726. Şi Turcii doreau pace cu Polonii (Hurmuzachi, II,, p. 643).
ai) Hâjdău, o. c., p. 79; Hurmuzachi, II,, p. 684.
l2) Hurmuzachi, XI, p. 92.
ls) Iorga, în Hurmuzachi, XI, p. XXVI; Hurmuzachi, XI, p. 88; trimete multe daruri la Constantinopol (Hurmuzachi, II,, p. 692). Tributul pe 1574 soseşte, la Constantinopol, la 7 Mai (Hurmuzachi, II,, p. 691).
14) Al. P. Ilarian, o. c. III, p. 125. Iorga în Hurmuzachi, XI, pp. VI, XXIV.
www.digibuc.ro
22
R. ROSETTI
52
ceru atunci, lui Ion Vodă, să mărească tributulx). Ion Vodă refuză, cu cuvinte de ocară * 2). Sultanul numi domn al Mol' dovei pe Petru Şchiopul3) şi ordonă Turcilor dela Dunăre 4) ca, împreună cu domnii Munteniei şi al Ardealului 5), să ajute pe acesta ca să ocupe tronul Moldovei, cerând în acelaşi timp Polonilor să pună mâna pe Ion Vodă, dacă acesta ar încerca să treacă pe la dânşii6).
Domnul moldovan adună un sfat numeros7) şi-i expuse situaţiunea8). Sfatul, unii boieri probabil numai cu jumătate gură 9), primi propunerea de rezistenţă la cererile turceşti 10 11).
Ion Vodă, care ştia încă din Fevruarie, ce însemna refuzul de a mări tributul, trimise familiile (a sa şi a boierilor) şi averile la Hotin u), ceru sprijin şi adăpost atât regelui polon cât şi Ardelenilor, cari şi unul şi ceilalţi i-1 refuzară 12) şi chemă pe Cazaci în ajutor. Din aceştia veniră 1.200 13).
Aflând, la 20 Martie 1574 14), că o oaste turco-munteană se îndrepta spre Moldova, Ion Vodă care se afla cu Cazacii la
*) Ceauşul, trimis de Sultan, prezintă cererea de mărire a tributului la 21 Fe~ vruarie 1574 (Hammer, o. c., II, p. 193). Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 217, 275.
*) Mignat, Histoire de l’Empire ottoman, II, p. 21 x; Goreciu (Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 220), nu pomeneşte de ocară.
s) Sărută mâna Sultanului la 28 Fevruarie şi pleacă la Dunăre la 3 Aprilie.
4)	Hâjdău, o. c., p. 81; Iorga în Hurmuzachi, XI, p. XXIV.
s) Vezi documentele mai jos.
*) Hurmuzachi, II,, pp. 678, 702.
7)	Goreciu (AJ. P. Ilarian, o. c., III, p. 218) zice că a adunat Senatul, adică Sfatul boierilor. Cronica ţării (Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 225) spune 1 au strâns ţara *. Prin ţară însă, letopiseţul nostru pare a înţelege şi o adunare mai numeroasă, care alegea sau recunoştea Domnii, şi oastea. In cazul de faţă, dacă nu a fost oastea, a fost o adunare mai numeroasă după cum reiese din cuprinsul următor al cronicii. (Vezi în privinţa ţării adunate, documentul lui Miron Vodă Barnowski din 16 Ianuarie 1628, publicat de Hâjdău în Arhiva Istorică, I, p. i75> Nr. 259).
8)	Al. P. Ilarian, Z. c.; Kogălniceanu, l. c.
•) Căci îşi dădeau seamă de greutatea rezistenţei (cum a fost Ioan Golia, vezi I. Bogdan Letopiseţul Ini Azarie în Memoriile Secţiunii Istorice S. II T. XXXI pag. 213) iar unii se pregăteau deja să trădeze, probabil.
10)	Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 220, 276; Kogălniceanu, Z. c.
n) Hâjdău, Arhiva Istorică, I1( p. 45! Hurmuzachi, IIlf pp. 684, 709.
11)	Hurmuzachi, IIlt pp. 684, 702, 703, 706; Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 221, 277.
1S) Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 221, 222, 277; Iorga în Hurmuzachi, XI, p.
XXIV.
»4) In textul latin de pe pagina 225 şi în cel german de pe pagina 278 (Al. F. Ilarian, o. c., III), data este 20 Martie; în traducerea românească (p. 225) se dă data de 21 Martie. O asemenea eroare de traducere se găseşte şi la pagina 238, textul latin fiind: nona die Iunij, iar traducerea lui Ilarian fiind: la două ale lui Iuniu.
www.digibuc.ro
53
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMANI DELA 1304 LA 1654
23
Iaşi 1) îşi concentră grosul armatei în sudul ţării 2), lăsând un detaşament spre a supraveghia, către Răsărit, pe Tătari 3).
In a doua jumătate a lunei Aprilie 4) cercetaşii moldoveni 5) raportară că oastea duşmană6) era în apropiere şi tăbăruia la Jilişte. Domnul moldovan trimise un detaşament compus din Cazaci şi 6000 Moldoveni spre a recunoaşte. Acest detaşament reuşi să surprindă serviciul de siguranţă duşman şi dădu de ştire lui Ion Vodă, care veni cu grosul oastei, înconjură, prin surprindere, oastea duşmană şi o sdrobi7) (24 Aprilie 1574).
Petru Şchiopul fugi la Brăila 8) iar fratele său Alexandru, domnul Munteniei, la Floci9).
Ion Vodă rămase patru zile, pe câmpul de luptă10), apoi oastea-i înaintă, jefuind, până la graniţa Ardealului u)
’) Ion Vodă s’a aflat toată luna Martie la Iaşi, căci avem documente dela dânsul, date in Iaşi, la următoarele date:
2 Martie (Academia Română. Documente XL Nr. 40).
6 Martie (Academia Română. Documente LVI Nr. 2).
10 Martie (Arhivele Statului, Mănăstirea Golia şi copie in condica moldovenească Nr. 1015).
12 Martie (Academia Română. Peceţi 221; Analele Academiei Române, Tom. XXVIII, p. 67).
27 Martie (Arhiva Sf. Spiridon, Iaşi, plicul I/4 satul Buciumi-Galbeni; Ghi-bănescu, Ispisoace fi Zapise, I,, p. 139; Ghibănescu, Surete fi Izvoade, XX, p. 175; Torga, Studii fi Documente, V, pp. 4, 18).
31 Martie (Ghibănescu, Surete fi Izvoade, XIX, p. 163).
Sunt îndatorat d-şoarei C. Başturescu şi d-lui Iuliu Tuducescu pentru semnalarea acestor documente. Le exprim şi pe această cale mulţumirile mele.
*) « Denn Iuon war bald, wie er nur sein Kriegsvolck zusammen gebracht, auf die Muldawer Grentzen verrucket • (Al. P. Ilarian, o. c., III p. 278). Cum reiese din textul german, Ioan se duse pe graniţa de Sud a Moldovei după ce concentră oastea sa acolo. Ordinele de concentrare au pornit probabil chiar la 20 Martie. Ioan Vodă a mai rămas in Iaşi cel puţin până la 31 Martie (nota precedentă).
*) Hurmuzachi, II„ p. 694.
4) Lupta s’a dat la 24 Aprilie şi descoperirea taberei muntene a avut loc, după
textul lui Goreciu, o zi sau cel mult două inainte.
6)	Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 225.
*) Ibidem.
7)	Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, pp. 116, 117. Ştirea acestei înfrângeri soseşte la Constantinopol, la 30'Aprilie (Hurmuzachi, XI, p. 87).
8)	Hâjdău, o. c., p. 99; Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 227; Iorga in Hurmuzachi, XI, p. XXV.
*) Hâjdău, /. c. Al. P. Ilarian, /. c.
,0) Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 227, 279.
n) Idem.
www.digibuc.ro
24
R. ROSETTI
54
şi până la Bucureşti *), unde puse pe Vintilă Vodă în scaun * 2).
In urmă domnul Moldovei plecă spre Brăila, unde se refugiase Petru Şchiopul, a cărui predare o ceru. .Paşa refuză. Moldovenii luară atunci cu asalt palanca oraşului — gardul târgului — şi arseră, jefuiră şi distruseră oraşul, dar nu luară citadela 3).
Vestea înfrângerii, primită la Constantinopol la 30 Aprilie 4), făcu pe Turci să ieie noui măsuri pentru un atac concentric în contra lui Ion Vodă 5), măsuri care se desluşesc mai bine din următorul ordin ulterior dat de sultan, la 6 Iunie, lui Ştefan Bâthory, voevodul Ardealului:
« .. .De aceea îţi poruncesc ca să-ţi trimiţi oştirea numaidecât acolo (în ajutorul lui Alexandru, domnul Munteniei);... Când vor fi împreună cu oastea muntenească, cu Beiul de Nicopoli şi cu cel de Vidin, să treacă apa Şiretului. Beglerbeiul de Rumelia cu nouă sangiaci şi două mii de Ieniceri şi cu douăzeci şi cinci de treascuri (tunuri) să meargă din altă parte6 ) asupra lui. Iar din altă parte 7) va năvăli asupra lui Hanul tătăresc cu Beiul de Ackerman. De aceea îţi poruncesc ca oastea ta să-i fie acolo de ajutor lui Alexandru Vodă mai înainte de a fi trecut beii Dunărea 8)».
In acest timp (Mai 1574) începe concentrarea, ordonată de Sultan, a trupelor tătăreşti şi turceşti în Basarabia. Ion Vodă află, în a cincea zi după luarea oraşului Brăila 9), că un grup
*) Hâjdău, o. c., p. 105; Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 227.
а)	Hâjdău, o. c., p. 110; Hurmuzachi, IIj, p. 682. Stă puţine zile, căci Alexandru revine, cu ajutor turcesc, îl prinde şi-i taie capul (Hurmuzachi, IIj, p. 690; Magazin istoric, IV, p. 275).
*) Hâjdău, o. c., pp. 112—115; Hurmuzachi, II,, p. 694; Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 228; Kogălniceanu. Letopisefi, I, p. 460.
4) Hurmuzachi, XI, p. 87.
б)	« Idem Mustapha Chiaus confirmat quae de Moldauo antea nunciata erant, ac addit, quod in suo per Valachiam transitu, Turciei Sangiacchi finitimi cum suis copijs iam ad Moldauica confinio procinctu consistebant, ut adlato, quem indies expectabant, nuncio de Tartarorum ad alteram Moldauiae partem adventu,... subito undique Moldauia hinc â Turcis, Valachis et Transylvanis, inde â Tartaris oppressa inuadatur * (Hurmuzachi, II, p. 696). Hâjdău, o. c., p. 137 nota 8. Hurmuzachi, II,, p. p. 693, 698, 700, 715.
‘) Din Dobrogea.
7)	Din raiaua Cetăţii Albe.
8)	Hurmuzachi, II, p. 709.
*) Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 280.
www.digibuc.ro
55
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
25
de 15 .000 Turci se îndreaptă spre Brăila 1). El trimete, întru întâmpinarea lor, pe hatmanul Slăvilă cu 8.000 Moldoveni şi cu Cazacii 2). Hatmanul întâlneşte un grup de Turci şi Tătari lângă Lăpuşna şi-i bate3).
Ion Vodă, părăseşte asediul Brăilei şi se îndreaptă spre Ti-ghina, unde bate alt grup de inamici, şi cuprinde oraşul, dar nu cetatea 4). Oştirea fiindu-i obosită Ion îi dete un repaos de opt zile nu departe de Tighina5) şi se adresează la doi nobili polonezi, cerându-le ajutor 6); ambii răspund afirmativ 7).
Comandantul turc din Cetatea-Albă trimite un detaşament
>
în ajutorul Tighinei; acesta este bătut8).
Lui Ion Vodă îi sosesc în ajutor 600 Cazaci, cu bărci, sub comanda lui Pokotilo9); aceştia sunt trimişi la Cetatea-Albă, pe care o atacă şi iau, ard şi pradă oraşul10).
Duşmanii fiind peste tot înfrânţi, Ion Vodă se retrage la Huşi11), cu grosul forţelor, lăsând detaşamente spre a face faţă Tătarilor pe de o parte şi Turcilor şi Muntenilor, pe de alta 12). La vadul Obluciţei păzea pârcălabul Eremia Cernau-ţianul cu 13.000 Moldoveni13). Se dădu repaos trupelor14).
*) Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 229, 280.
2)	Hâjdău, o. c., p. 116; Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 229.
s) Hâjdău, o. c., p. 119.
*) Hâjdău, Arhiva Istorică, I, p. 45; Hurmuzachi, II,, pp. 706, 716; Al. P. Ila-rian, o. c., III, p. 229; Iorga, Studii asupra Chiliei ţi Cetăţii Albe, p. 200.
5)	Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 230.
6)	Hâjdău, Arhiva Istorică, I„ p. 152; Hurmuzachi, II,, p. 706.
’) Hâjdău, o. c., I2, p. 152.
e) Hâjdău, Ion Vodă cel Cumplit, pp. 122, 123; Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 231.
*) Hâjdău, o. c., p. 129.
10) Hâjdău, o. c., pp. 130, 239; Hâjdău, Arhiva Istorică, I, p. 45; Hurmuzachi, Iii, P- 7i6.
u) Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 232, 281. La Iaşi, spun Moldovenii luaţi prizonieri şi trimişi la Constantinopol (Hurmuzachi, II], p. 706). Este mai puţin verosimilă această versiune, Huşii fiind mai aproape de punctele ameninţate şi Huşii fiind arătaţi de oameni ce au informaţiuni precise. Probabil că prizonierii Moldoveni se referiau la prima concentrare din Martie.
ia) O spun prizonierii moldoveni aduşi la Constantinopol (Hurmuzachi, II„ p. 706).
**) Al. P. Ilarian. o. c., III pp. 236, 281.
M) Pe când Goreciu şi versiunea germană arată numai că s’a dat repaus trupelor, Hâjdău (o. c., p. 139) afirmă, fără a da vreun izvor că Ion Vodă îşi concediă toată infanteria, care fu însărcinată a merge acasă spre a-şi lua provizii, a răspândi vestea biruinţelor câştigate şi a înrola noui ostaşi. Că este posibil şi chiar probabil să se fi dat oamenilor, pe rând, învoire de a merge să-şi ieie hrană şi primineli, cred, pe baza precedentelor (Ştefan cel Mare înainte de Războeni), dar restul este... închipuire.
www.digibuc.ro
26
R. ROSETTI
56
Pe la finele lunii Mai trupele inamice se aflau în dispozitivul prevăzut pentru atacul Moldovei, căci: 1) o scrisoare din Viena din 21 Mai semnalează o ciocnire la graniţa moldo-munteană x), 2) la 4 Iunie se ştia la Constantinopol că armata turcă din Dobrogea era concentrată şi aştepta să afle dacă şi Tătarii erau gata * 2), iar 3) Ion Vodă se afla în faţa Tighinei 3), deci se semnalase şi adunarea trupelor turco-tătare din raiaua Cetăţii Albe.
3
Nu ştim cine comanda detaşamentul moldovenesc aflat pe graniţa muntenească şi nu cunoaştem acţiunea acestui detaşament, afară de vagele ştiri cuprinse în scrisoarea sus menţionată dela Viena.
In faţa Obluciţei — locul de trecere al grupului turcesc din Dobrogea — păzia, cum am spus, hatmanul Eremia. Acesta primeşte bani dela Petru Şchiopul 4) şi lasă pe Turci să treacă Dunărea, dându-se la o parte şi vestind apoi pe Ion Vodă la Tighina 5).
Domnitorul, după sfatul boierilor săi 6), hotăreşte a înceta asediul Tighinei şi a se îndrepta în contra armatei turceşti care trecuse Dunărea la Obluciţa7), armată al cărui efectiv îl socotea, după spusa necredinciosului hatman, mic8).
*) Iorga în Hurmuzachi, XI, p. XXVI.
!) Hurmuzachi, II,, p. 702.
3)	Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 238, 281.
*) Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 236, 237, 281. Hammer, o. c., II, p. 193. Asupra persoanei trădătorului, vezi S. de Zotta, O mistificare genealogică, Ieremia Golia, în închinare lui Nicolae Iorga, pp. 431 sqq.
s) Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 238, 281.
6)	Ibidem.
7)	D-l Iorga (Hurmuzachi, XI, p. XXVI şi nota 6 de pe aceeaşi pagină), crede că cel puţin Muntenii şi begii de pe Dunăre nu au trecut Dunărea pe la Obluciţa ci au pornit la atac dela Brăila, deci pe malul stâng al Dunării (sau pe Dunăre). Dar nici un izvor nu semnalează prezenţa Muntenilor şi a begilor de Vidin şi Nicopol la bătălia dela Cahul şi ordinul Sultanului către voevodul Ardealului, sus citat, arată apriat că aceştia trebuiau a se aduna pe Şiret şi să atace din acea parte. Rolul acestui grup de forţe, la începutul lui Iunie, a fost de a ţine locului grupul moldovenesc lui opus.
Cât despre transportul trupelor pe Dunăre, operaţia ar fi fost grea, pentrucă capacitatea de transport a vaselor de atunci era mică (deci ar fi trebuit un număr prea mare de vase) şi manevrarea vaselor cu pânză în vederea debarcării deasemenea grea. De altfel toate izvoarele arată că trupele cari au luat parte la bătălia dela Cahul, de partea Turcilor (afară de Tătari), au trecut Dunărea pela Obluciţa. Vase, mai ales bărci, au ajutat evident la trecerea de pe un mal pe celălalt.
8)	Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 238, 281.
www.digibuc.ro
57
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654.
27
Pornind din Tighina soseşte, la 9 Iunie 1), pe malul lacului Cahul şi tăbărăşte la 3 mile de inamic 2). A doua zi avu loc bătălia dela Cahul, în care Ion Vodă fu învins 3).
Comentarii. Din descrierea războiului purtat în 1572 contra lui Bogdan Lăpuşneanu, reiese că Ion Vodă-cel-Cumplit a fost inspirat de tradiţia moldovenească, adoptând vechea strategie care consta în a atrage pe duşman înlăuntrul ţării spre a-1 sdrobi apoi la loc strimt. In adevăr el şi-a adunat grosul forţelor undeva spre Iaşi şi a trimes un detaşament, comandat de vornicul Dumbravă, spre a lua contactul cu duşmanul şi a-1 atrage către grosul forţelor moldoveneşti. Acest detaşament a luat contactul cu inamicul care trecuse Nistrul undeva la Apus de Hotin (de unde trimisese a-i aduce tunuri). Dumbravă nu reuşeşte însă să silească pe Poloni a-1 urma pe drumul pe care se retrăgea. Polonii întrepun Prutul între ei şi trupele vornicului moldovan şi au astfel libertatea de acţiune asigurată. Ei pot, atunci când văd că grosul trupelor moldoveneşti este cu mult superior lor, să se retragă, cu puţină pagubă. Manevra ce ar fi trebuit să execute era ca, ajuns, în retragerea sa voită, în contact cu grosul trupelor lui Ion Vodă, Dumbravă să treacă, noaptea, pe celalalt mal al Prutului, mai sus de locul unde erau Polonii. Găsindu-se atunci de-a-curmezisul liniei de
7
retragere a duşmanilor, i-ar fi putut ţintui locului până ce grosul Moldovenilor, trecând Prutul ar fi atacat pe Poloni de front. Tradiţiunea strategiei lui Ştefan-cel-Mare rămăsese, executarea nu mai era la înălţimea voită. Este adevărat că pentru prima oară comanda atunci Ion Vodă o armată.
Asupra războiului din 1574 sunt de făcut următoarele observa tiuni :
7	__
Cererea Turcilor de mărire a tributului găsise Moldova cu totul sărăcită 4) iar îndeplinirea acestei cereri nu ar fi făcut decât să încurajeze pe Turci să ceară mereu noui măriri ale tributului, cum s’a întâmplat de altfel ulterior. Pentru a plăti
*) Ibidem.
2 ) Ibidem.
*) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, pp. 117, 122.
4)	Strykowski (Hâjdău, Arhiva Istorică, II, pp. 6, 9); Forgacs, Lasicki (Hâjdău, Ion Vodă cel Cumplit, notele 41, 42, p. 62).
www.digibuc.ro
28
R. ROSETTI
58
această creştere a haraciului, trebuiau puse noui biruri pe clasa ţărănească pe care tocmai se bizuia Ion Vodă şi care a răspuns cu vrednicie încrederii şi sprijinului ce-i dase domnitorul x). Insă precum toate ştirile vremii concură spre a adeveri sprijinul şi încrederea dintre domnitor şi ţărănime, tot aşa toate arată duşmănia dintre domnitor şi boierime * 2). Cauza acestei duşmănii s’a explicat în diferite chipuri: împilarea ţărănimii de către boierime 3), aplecarea boierimii către Polonia 4), trădarea boierimii 5). Probabil toate aceste motive au contribuit la acea duşmănie, care a costat pe boerime multe capete 6) şi a adus, în cele din urmă, peirea lui Ion Vodă.
Astfel stând lucrurile în momentul când Ion Vodă primi injoncţiunea turcească de a mări haraciul, ce putea el face ?
Să se supună ? Era numai a amâna, pe câteva luni, conflictul, pentrucă boierimea, din ce în ce mai nemulţumită, ar fi îndreptat noui cereri de mazilire la Poartă iar aceasta ar fi cerut sume din ce în ce mai mari7).
A refuza, cum a făcut-o? Prezintă puţini sorţi de isbândă, căci nu numai nu se putea pune temeiu pe sprijinul vecinilor dar trebuia să se socotească ca sigură o atitudine duşmănoasă a lor, iar puterea musulmană era covârşitor de mare.
Şi totuşi Ion Vodă, după ce luă înţelegere cu ţara, respinse cererea Porţii.
Văzut numai din punctul de vedere material al succesului, al suferinţelor, al sacrificiilor cari par a fi fost zadarnice, ho-tărîrea luată pare a nu fi fost înţeleaptă şi a fi răspuns mai mult intereselor domnitorului, care încolţit între Turci, Tătari, Poloni, Munteni şi Ardeleni, nu avea altă scăpare decât aceea a unei rezistenţe disperate.
Din punctul de vedere moral însă, rezistenţa opusă Turcilor, în 1574, a fost o protestare solemnă, scrisă cu mult sânge, în contra stăpânirii turceşti şi a contribuit şi a ţine sus făclia
*) AI. P. Ilarian, o. c., III, pp. 240, 241, 258, 282; A. D. Xenopol, o. c., V, p. 127.
*) Letopiseţul Ţării Moldovei până la Arots Vodă, pp. 218—222.
s) Hâjdău, Ion Vodă cel cumplit, pp. 48, 49.
4) Xenopol, o. c., V, p. 126.
*) Iorga în Hurmuzachi, XI, p. XXVI; Hurmuzachi, II„ pp. 690, 694.
*) Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, pp. 218, 221, 222.
’) Al. P. ilarian, o. c., III, p. 218.
www.digibuc.ro
59
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
29
ideii de opunere care era să fie reluată de domnitorii români, cu douăzeci de ani în urmă. Şi, cu atâtea alte rezistenţe şi răscoale locale a popoarelor creştine supuse sub jugul otoman, a contribuit şi la măcinarea puterii sultanului, a cărui sfărâmare ne-a fost dat nouă să o vedem.
Războiul era deci hotărît. Pentru a-1 putea duce cu oarecari sorţi de isbândă, trebuiau împlinite următoarele condiţiuni:
a)	Moldovenii să formeze un singur bloc;
b)	Forţele lor să fie mărite prin orice alte forţe s’ar găsi disponibile;
c) Un bun plan şi o bună executare a lui. ■
întâia condiţiune nu a fost îndeplinită, căci unii boieri şi chiar o parte din locuitorii de margine !), au trecut de partea duşmanului, la prima ocazie favorabilă.
Ca forţe străine Ion Vodă a avut câţiva Cazaci.
Iar în ceea ce priveşte planul de acţiune şi executarea lui iată ce este de observat.
Turcii hotărîţi a scăpa de Ion Vodă, organizează, în contra lui, o adevărată vânătoare, lucru în care sunt ajutaţi de însuşi felul de a fi a lui Ion Vodă, care nu avea prieteni nici pe toţi ai săi.
Polonii, cari vrăjmăşeau pe Ion Vodă, îi refuzau ajutoare şi-i închideau, după cererea Turcilor, retragerea.
Voevozii Ardealului şi a Munteniei, cu trupele turceşti dela Dunăre şi cu Tătarii aveau ordin să atace pe Ion Vodă dinspre Sud-Vest, Sud şi Est, şi este probabil că voevodul Ardealului nu a lăsat neocupate păsurile ducând din Moldova în Ardeal.
Faţă de aceste dispoziţii ale duşmanilor, Ion Vodă avea detaşamente cari supravegheau atât la graniţa spre raiaua Cetăţii Albe, de unde se aştepta la un atac al Tătarilor 1 2), cât şi spre graniţa Munteniei3), iar el se afla cu Cazacii şi ceva oştire moldovenească la Iaşi, de unde putea interveni deopotrivă de iute în contra detaşamentelor inamice ce ar fi înaintat din
1)	Raport din Constantinopol, 31 Mai 1574 (Hurmuzachi, II,, p. 699).
2)	Hurmuzachi, II,, p. 694.
s) Că avea un detaşament pe această graniţă o arată faptul că Ion află < prin cercetătorii săi de înaintarea oastei ardeleano-munteană-turcă prin Muntenia * (Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 225, 278).
www.digibuc.ro
30
R. ROSETTI
6o
X
Ţara Românească (163 kilometri în linie dreaptă dela Iaşi la graniţă), din Dobrogea (Iaşi-Obluciţa 190 kilometri), dinspre Cetatea Albă (Iaşi graniţa raialei 200 kilometri), dinspre Ti-ghina (150 kilometri). Coloanele duşmane ajunse pe linia Focşani-Obluciţa-Tighina ar fi fost despărţite respectiv de 100 kilometri şi 150 kilometri, având şi Dunărea între ele.
Duşmanul îi uşurează manevra: trupele adunate în Muntenia înaintează la atac înainte ca celelalte grupe (din Dobrogea şi din raiaua Cetăţii-Albe) să poată lua ofensiva. Ion Vodă se foloseşte de prilejul ce-i se oferă şi se repede asupra coloanei duşmane din Muntenia, o surprinde şi o înfrânge la Jiliştea, pune alt domn în Bucureşti, atacă şi arde Brăila şi, aflând atunci de mişcarea forţelor inamice din raiaua Cetăţii-Albe, are libertatea de acţiune spre a se îndrepta şi înfrânge la Lăpusna si Tighina pe Turci si să ardă Tighina si Cetatea-Albă.
Informaţia bună, măsurile de siguranţă potrivite şi eroarea vrăşmaşilor îngăduesc lui Ion Vodă ca, printr’o manevră pe linii interioare, să bată, pe rând, detaşamentele inamice.
Urmează o pauză în timpul căreia Ion Vodă îşi duse grosul forţelor la Huşi, lăsând detaşamente: spre raiaua Cetăţii-Albe, la vadul Obluciţei şi pe graniţa Munteniei.
Dispozitivul era iarăşi just: Huşul se găseşte la egală depărtare de locurile unde erau cele trei detaşamente ce observau direcţiile de înaintare ale duşmanului (130—140 km.) iar cele trei grupe inamice erau la distanţe ceva mai mici unele de altele (100—150 km.), dar aceste distanţe trebuiau a fi socotite ca mai mari din cauza Dunării, obstacol ce nu se trece uşor.
Manevra nu a reuşit de data asta:
t
a)	Pentrucă straja moldovenească dela punctul unde a atacat grupul central duşman (Obluciţa) nu numai că a lăsat pe Turci să treacă nesupăraţi dar comandantul ei a dat in-formaţiuni greşite asupra efectivului trecut peste Dunăre.
b)	Două din grupele inamice (cea din Dobrogea şi Tătarii) au atacat concomitent şi s’au întrunit pe câmpul de luptă.
Dacă am avea, să punem în puţine cuvinte aprecierea ce reiese din cele precedente asupra strategiei lui Ion Vodă, am spune:
www.digibuc.ro
6i
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1564
31
In campania din 1572 Ion Vodă a arătat că era pătruns de strategia moldovenească din trecut dar că nu s’a arătat destoinic în executare pentrucă, lăsând mereu un obstacol — Prutul — între trupele sale şi cele polone, a uşurat acestora retragerea, atunci când au voit-o.
Asupra războiului din 1574 nu se poate decât lăuda atât bunul dispozitiv de aşteptare cât şi hotărîrea cu care a luat deciziuni, repeziciunea în executarea manevrelor şi destoinicia măsurilor luate pe câmpul de luptă.
Dacă nu a izbutit vina nu este nici a strategiei, nici a tacticei sale ci numai a politicei sale, atât externe — toţi vecinii erau coalizaţi contra lui — cât mai ales a celei interne. Este evident şi drept şi necesar a guverna întru mulţumirea masei mari a populaţiunii, decât nu trebue a duce nici clasele conducătoare — cadrele societăţii, fără ajutorul cărora nu se poate conduce un neam — la exasperare şi revoltă.
învăţământul de scos este că destoinicia tactică şi strategică nu pot îndrepta greşelile nedestoiniciei politice — internă şi externă.
STRATEGIA LUI MIHAI-VODĂ-VITEAZUL1)
Fiu din flori al lui Pătraşcu-Vodă (1554—1558), frate cu Petru Cercel Voevod (1583—1585), coborîtor din familia domnească a Drăculeştilor2), după ce ocupă diferite boierii3), cel ce era să lese o urmă atât de mare în istorie şi să fie cunoscut sub numele de Mihai Vodă Viteazul, ajunge Domn al Ţării Româneştii la finele lunei August 1593 4), prin sprijinul
J) Reamintesc că nu scriu o istorie a Iui Mihai Viteazul ci studiez numai strategia sa.
*) I. Crăciun, Cronicarul Szamoskozy şi însemnările lui privitoare la Români, pp. 52—77; I. C. Filitti, Mama şi soţia lui Mihai Vodă (Convorbiri Literare, 1921, pp. 609, 627); N. Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul (Convorbiri Literare, XXXVI, p. 151); Xenopol, Istoria Românilor, ed. II, V, pp. 19, 20, 48, 176.
s) I. Crăciun, o. c., pp. 56, 97, 98, 99; Ban ot Mehedinţi, mare stolnic, mare agă, mare postelnic (Iorga în Convorbiri Literare, XXXVI, pp. 241, 242, 4* *9); Xenopol, o c., V, p. 177; I. C. Filitti în Arhivele Olteniei, X, pp. 303, 304.
*) M. Popescu în Convorbiri Literare, Sept.-Dec. 1927» P- 361; Revista pentru Istorie, Arheologie şi Filologie, XI, p. 125.
www.digibuc.ro
32
R. ROSETTI
62
unchiului său Iani *) şi al altora 2), prin sumele ce le dă şi le făgăduieşte 3) şi prin nemulţumirea ţării faţă de predecesorul său 4).
De o statură potrivită 5), brun, cu faţa arsă 6), cu trăsături frumoase 7), purtând barba plină şi având o privire când impunătoare, când înfricoşitoare 8), în puterea vârstei 9), Mihai era de o natură impulsivă 10), adeseori violentă 14), de un curaj fizic rar chiar în acele vremuri de mare vitejie 12), dârz 13), bun creştin după socotinţa vremii 14), nu totdeauna veridic 15) — cine era oare atunci: Rudolf II, Bathoreştii, Basta, Ma-laspina, Turcii ? — şi devenise, dacă nu era din naştere, ne-asămuit de ambiţios 16).
Starea jalnică în care se afla ţara sa 17), cetirea sau auzirea
*) I. Crăciun, o. c., pp. 62, 77—8i, 100; Iorga, Geschichte d. Rum. Volkes, II, p. 95; Xenopol, o. c., V, pp. 177, 178, 180.
*) I. Crăciun, o. c., p. 72 nota 1, pp. 99, 100; Hurmuzachi, IV*. p. 171; XI, P- 757-
s) I. Crăciun, o. c., pp. 99, 101.
*) Hurmuzachi, III,, p. 457; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 9; Iorga în Covorbiri Literare, XXXVI, p. 975; A. Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti, IV, pp. 31, 32.
l)	Walther apud. Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 8; Hurmuzachi, III, p. 544.
*) Hurmuzachi, l. c.
7)	Portretele sale.
8)	Walther, /. c.; Hurmuzachi, l. c.
’) Născut în 1557 (Crăciun, o. c., p. 74), dar alt izvor (Hurmuzachi, l. c.) zice că era de 36 ani în 1599, deci ar fi fost născut 1563.
10) Cum a arătat-o pe câmpul de bătălie dela Mirislău. Iorga în Convorbiri Literare, XXXVI, p. 73; Xenopol, o. c., pp. 355, 423.
“) Scrisoare din Roma, 1 Iulie 1600 (N. Buta, I Ragguali di Claudio Rangoni în: Şcoala Română din Roma, Diplomatarium italicum, I, p. 301):
« Acest temperament, de vitejie — mai ales —■ de mânioase ieşiri, de pocăinţi răscolitoare, de duioase impresionante păreri de rău * (Iorga, Despre Mihai Viteazul. Cuvânt de comemorare, 21.XI.1919, p. 274).
12) Iorga în Convorbiri Literare, XXXVI, p. 74; Raportul lui Fra Giuseppe Piscullo din 10.XI.1595 (A. Veress, Campania creştinilor contra lui Sinan paşa din toamna IS9S).
ls) In hotărîrea de a păstra Ardealul, în acea de a cuceri Moldova, cu toată opunerea şi a Vienei şi a lui D. Ralys, de pildă.
14)	Lupta contra Turcilor fiind socotită atunci ca cea mai creştinească îndatorire.
15)	Jurământul său către A. Bâthory, când era deja înţeles cu împăratul Rudolf ca să atace Transilvania; tratativele sale cu Turcii în anii 1595—*599! scrisoarea sa către regele Poloniei (4 Fevruarie 1600 — Hurmuzache Supl. II* 1, p. 577); căutarea de a înşela pe Ieremia Movilă în clipa când se pregătea să-l atace; repetatele declaraţii că ţine Transilvania pentru împărat şi nu pentru dânsul, etc.
1#) Miron Costin (ed. V. A. Ureche), I, p. 443'» Spontoni, Historia della Transilvania (ed. 1638), pp. 96, 97.
17) Al. P. Ilarian, o. c., I, p. IO. Ulterior starea ţării înrăutăţindu-se din cauza devastării Tătarilor şi Turcilor, Mihai aduse colonii din Bulgaria (Al. P. Ilarian,
www.digibuc.ro
63
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
33
romanelor eroice, la modă atunci1), a faptelor de vitejie şi de cavalerism, povestite în mod curent şi date ca scop al vieţii unui cavaler 2), a cântecelor vitejeşti naţionale sau străine 3), îndemnurile unui D. Rallys4) şi ale altora5), făcuseră din-tr’însul un duşman al puterii musulmane şi un hotărît luptător pentru neatârnarea ţării sale de cei dela Ţarigrad6).
Politica antimusulmană era de altfel tradiţională, ea fusese transmisă generaţiunilor următoare de către cruciaţi şi alcătuise, de mai multe secole, politica bisericilor creştine şi a suveranilor popoarelor în contact mai mult sau mai puţin imediat cu împărăţia sultanilor otomani. Dacă această politică nu izbândise, nu a fost din cauză că popoarele nu consimţiseră sacrificii — căci numeroase războaie, cu sângeroase pierderi, se purtaseră contra Osmanlâilor — ci vina era a geloziei, a scopurilor egoiste, urmărite şi de papi şi de suverani, cari, cu toate tratativele, cu toate ligile anti-mahomedane, încheiate pe hârtie, nu acţionaseră niciodată împreună sau cu totul dezinteresat.
Şi la urcarea pe tron a lui Mihai o asemenea ligă era dorită şi de papa şi de unii suverani 7) şi era firesc ca Mihai, care ştia că puterea turcească era în decădere 8) şi era hotărît a * *)
o. c., I, p. 37). Memoriu descoperit de Dl. Pernice Ia Florenţa, publicat în traducere români de Asociaţiunea din Sibiu sub titlul Luptele lui Mihai Viteazul povestite de el însuţi, p. 13. Se citează mai departe ca: Luptele. — (Pernice).
*) N. Iorga, Art et littirature des Roumains, pp. 55, 56; N. Iorga, Faze sufleteşti şi cărţi reprezentative la Români, p. 576; N. Iorga, Livres populaires dans le Sud-Est de VEurope et surtout chez Ies Roumains, p. 11 (16). Iorga, Istoria literaturii româneşti. Introducere sintetică, p. 48.
*) N. Cartojan, Cărţile populare în literatura românească, I, pp. 211, 212, 223.
*) A. Veress, Cântece istorice vechi ungureşti despre Români.
*) Hurmuzachi, III, pp. 519, 520; N. Iorga, Un conseiller byzantin de Michel le Brave (Bulletin de la Section historique de l’Acadlmie Roumaine, V—VlII-e annee Nr. 1); N. Iorga, Les grandes familles byzantines et l’idie byzantine en Roumanie (acelaşi buletin, XVIII, pp. 15—19).
*) Hurmuzachi, III1, pp. 186, 187, 200; XI, pp. 407, 408; I. Sârbu, Istoria lui Mihai Vodă Viteazul, I, notele dela paginile 126—206 indici izvoarele.
*) Inci din Septemvrie 1593 Mihai Viteazul scrie că este sătul de jugul turcesc (I. Sârbu, o. c., I, p. 128); Fessler, Die Geschichten der Ungarn und ihrer Landsassen, VII, p. 415; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 254; D. Onciul, -Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, p. 38; A. D. Xenopol, o. c., V, p. 424.
7) Hurmuzachi, III1, pp. 175, 186, 187, 200; III,, p. 398; VIII, p.189; XI, pp. 407, 408; Al. P. Ilarian, o. c., I, pp. 10, 11, 57, 188 sqq.; Ranke, Die romischen Păpste in den letzten vier Jahrhunderten, II, pp. 153 sqq.; A. Veress, o. c., pp. 6, 7.
*) Iorga, Geschichte des Rumănischen Volkes, II, pp. 90, 91.
5 A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III. Tom. XIV.
www.digibuc.ro
34
R. ROSETT1
64
se răscula contra Turcilor 1), să fi primit cu mulţumire idea alcătuirii ei 2). Decât şi de data asta puterile creştine nu cooperară efectiv, nici pe câmpul de luptă, nici în cel politic şi nici măcar în cel financiar3).
Oricât de hotărît ar fi fost Mihai de a scutura jugul turcesc, oricât de grăbit ar fi fost de a realiza aceasta cât mai iute, îi trebuia un oarecare timp pentru a-şi organiza puterea, pentru a se asigura că ţara îl va urma şi pentru a căpăta un minimum de sprijin dela vecinii săi.
Una din primele sale griji fu de a-şî alcătui o armată de mercenari. II vedem adresându-se, şi la începutul domniei sale şi ulterior, în acest scop: Secuilor, Sârbilor, Polonilor, Cazacilor, Bulgarilor, prinţului S. Bâthory şi împăratului Ru-dolf II 4). Armatele sale sunt alcătuite astfel dintr’un amestec de ostaşi din neamuri foarte deosebite 5), ostaşi cari nu aveau alt ideal comun decât acel al soldei şi al jafului.
Este adevărat că, precum am arătat într’un memoriu precedent 6), ideile despre alcătuirea armatelor evoluaseră la noi
si că acestea constau mai cu seamă din mercenari. Numărul
>
acestora nu putea fi însă prea mare din cauza resurselor financiare reduse 7) (de unde neîncetatul apel al lui Mihai către
1)	AI. P. Ilarian, o. c., I, pp. 253, 255; Luptele.. (Pernice); Monumenta Hungariae
Historica, Scriptores, XVII, p. 144, apud A. D. Xenopol, o. c., p. 195 nota 20.
3)	Al. P. Ilarian, o. c., I, pp. 253—255; Fessler (o. c., VII, p. 415) spune că Mihai Viteazul era prieten al Iui Sig. Bâthory şi al împăratului Rudolf II numai întru atât întrucât putea spera în ajutorul unuia sau altuia pentru mărirea sa. Pare că S. Bâthory şi Rudolf erau mai dezinteresaţi ?!
8) Crăciun, o. c., pp. 106, 107; Hurmuzachi, XII, pp. 162, 163; Supl. I1, p. 117; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 204; Iorga, Geschichte d. Rum. Volhes, II, p. 98; CI. Iso-pescu, Alcuni documenti inediţi della fine del cinquecento (Ephemeris Daco-Romano, II, P- 397); A. Veress, o. c., pp. 2, 9.
Polonii ţineau cu Turcii, Henric IV regele Franţei de asemenea şi chiar îmbia pe Turci să atace pe creştini (Hurmuzachi, Supl., I1, pp. 115—117).
4)	Iorga în Buletinul Comisiunii istorice a României, II, p. 190; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 41, 287, 289—291; Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt, IV, p. 157;
Iorga, Geschichte d. Rum. Volkes, II, p. 98; Hurmuzacki, Supl. II1, p. 180; CI. Iso-pescu, o. c., pp. 92, 397, 485: Magazin istoric, IV, 278; Crăciun, o. c., p. 102; Iorga, Acte şi Fragmente, I, p. 163; Hurmuzachi, XV3, p. 779.
6) Români, Secui, Unguri, Poloni, Sârbi, Bulgari, Greci. O parte din ei sunt plătiţi de împăratul Rudolf (AI. P. Ilarian, I, p. 46; Iorga, Acte ţi Fragmente, I, p. 163; Isopescu, o. c., p. 92).
6)	Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XI, pp. 252—256.
7)	Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 41; Iorga, Despre Mihai Viteazul, p. 273; Iorga, Istoria Românilor prin călători, I, p. 179.
www.digibuc.ro
65
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
35
visteria împăratului german şi sumele ce i-a dat acesta x) şi era deci nevoie a se recurge nu numai la breslele militare dar chiar la ridicarea în masă, dacă nu pentru a lua parte ca luptători, ci pentru asigurarea transporturilor * 2), pentru acoperirea graniţelor mai puţin ameninţate 3), pentru serviciul de iscoade şi de ştafete şi în sfârşit — şi nu mai puţin — pentru a răpune răscoale. Ori pentru aceasta trebuia ca ţara să fie interesată la apărarea stăpânirii lui Mihai. Acesta pare să nu fi înţeles acest lucru sau să nu fi putut impune măsuri pentru a asigura mulţumirea marei mase a populaţiunii.
Boier, de neam domnesc, Mihai a căutat sprijin, în ţară, numai la boieri, în favoarea cărora a luat măsuri — ca acea a fixării ţăranului pe moşia boierească, întărind dacă nu creând starea de rumănie — cari n’au putut decât să înstrăineze, de cauza sa, pe numeroasa ţărănime, sărăcită deja de domniile ce i-au precedat şi suferind mult din cauza războaielor necurmate ce a purtat el4).
*) Buletinul Cotnisiunii istorice a României, I, pp. 288/289; Hurmuzachi, III, pp. 294, 302, 304, 305, 338; III1, pp. 53, 320; XII, pp. 373, 402, 403, 465, 467; Iorga, Acte fi Fragmente, I, p. 168; Isopescu, o. c., p. 92; Isthwanfy, o. c., p. 459; Spontoni, o. c., pp. 89, 96; A. Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei fi Ţării-Românefti, V, passim.
2)	Iorga, Despre Mihai Viteazul, p. 273.
s) Cum a făcut probabil.
*) (Vecinia exista înainte, ea se întinde în secolul XVI) « şi capătă o consfinţire oficială prin « aşezământul» sau «legătura » lui Mihai Viteazul, decretată, pare-se, în întâiul sau al doilea an de domnie * (I. Bogdan în Prinos Sturdza, pp. 153, 154).
C. Giurescu arată (Vechimea Rumâniei în Ţara Românească fi legătura lui Mihai Viteazul, pp. 508—512) că expediţia lui Sinan-paşa a adus o aşa perturbare prin deşertarea unor sate, încât Mihai Viteazul a trebuit să stabilizeze o stare de fapt.
* Mihai Viteazul, orice s’ar fi petrecut înaintea lui ca stare de fapt, a legalizat prin asimilare cu stările din Ardealul cu care se unea politic supt Sigismund Bă-thory, legătura ţăranului cu pământul, interzicându-se să «hoinărească» din loc în loc, adică să facă uzaj de dreptul lui de a-şi căuta pe altă brazdă libertatea compromisă» (Iorga în Revista Istorică, XIII, p. 426); Iorga, Geschichte d. Rum. Volkes, II, p. 88; Iorga, Le caracthre commun des institutions du Sud-Est de l’Europe, pp. 136, 137-
Revista Istorică Română, II, pp. 44, 221—231.
Dar într’o altă ţară — Rusia—se legiuia la fel:
...« (Boris Godounov) ne pouvant compter sur Ies boiars et la grande noblesse, il voulut s’appuyer sur la classe des enfants boiars: il leur accorda l’asservissement du paysan... Pour toutes ces raisons Ies terres des petits propriitaires se dăpeu-plaient; or ces petits propriătaires, ces enfants-boiars, qui faisaient aux tsars le service militaire, ne pouvaient răpondre ă son appel, montăs, accompagnăs, ils ne pouvaient mfime plus vivre, si leurs terres, non cultivăes, ne rapportaient plus rien... L’oukase de 1597 permit de rechercher Ies paysans fugitifs, de Ies ramener de force avec leurs femmes et enfants. C’ătait le paysan rattachâ â la gl&be, avec le
J
www.digibuc.ro
36
R. ROSETTl
66
Nu ne putem împiedica de a compara politica sa internă
—	a sprijinului numai pe clasa boierească — cu acea a lui Ştefan-cel-Mare, care a gospodărit în folosul întregii popu-laţiuni, asigurându-şi astfel, în cele mai grele împrejurări —
—	vara 1476 — sprijinul neogoit şi al boierimii şi al ţărănimii.
Dacă ţărănimea nu avea interes să susţină pe Mihai, avea oare boierimea voinţa de a-1 ajuta şi ajutatu-l-a ?
Nu pe deplin 1), pentrucă vedem: că unii boieri se răscoală2), alţii stau la îndoială pe câmpul de luptă 3), alţii îndeamnă pe domni străini a impune lui Mihai condiţiuni grele 4) şi în fine unii cer un domn nou, duşman lui Mihai 5).
Dar forţele proprii nu-i ajungeau şi de aceea Mihai era ho-tărît, după ce s’a sfătuit cu boierii săi 6), să se alăture la acţiunea puterilor creştine 7).
Cari erau puterile creştine având putinţa de a ajuta pe Mihai ? împăratul Rudolf II, principele Ardealului Sig. Bâthori, Moldova şi locuitorii creştini de pe dreapta Dunării.
Odată cu căderea Ungariei sub stăpânirea turcească a început un războiu aproape continuu (când nu erau operaţiuni în stil mare erau incursiuni şi hărţueli continue) între Turci
« droit de suite » accordă au maître. Par cette loi, Godounof, si-1 contenta Ies enfants-boiars et assura l’entretien de la cavalerie noble, aliâna Ies paysans qui, de libres cultivateurs, devenaient serfs» (Lavisse et Rambaud, Histoire Generale, V, pp.
757. 758).	, „	. ,
M. Kowalewsky (Modern Customs and ancient customs of Russta) arată (pp. 209, 210) că suprimarea dreptului de liberă mişcare a ţăranilor nu se datoreşte acţiunii Statului, ci cauzelor economice şi sociale şi (p. 215) « centuries before the legal and general abolition of the right of free migration a considerable number of peasants had thus ceased to enjoy that liberty... during the sixteenth century were already deprived of the right of free removal from no other cause but the want of money, so that the only condition on which they could withdraw from the manor on which they were was that of finding some other landlord willing to pay the money they owed, and therby acquiring the right to remove them to his own manor * *.
*) « Pe însuşi boierii săi nu se putea sprijini (Mihai) decât în tovărăşia biruinţii » (Iorga, Despre Mihai Viteazul, p. 273); Iorga, Geschichte d. Rum. Volkes, II, p. 98. La 27 Iulie 1595, Mihai declară ambasadorului polon că nu se încrede în supuşii săi (Isopescu, o. c., p. 397).
*) Hurmuzachi, III, p. 271; Al. P. Ilarian, o. c., I, pp. 24, 25, 37, 38.
*) Crăciun, o. c., p. 104.
4) Magazin istoric, IV, pp. 280, 281.
6)	Hurmuzachi, Supl. II1, p. 487.
*) Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 13.
7)	Luptele... (Pernice), p. 8.
www.digibuc.ro
67
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
37
şi Imperiali, războiu care de fapt nu a încetat decât pe la mijlocul secolului XVIII.
Viena ştia că, în vara 1593, Turcii hotărîseră să reînceapă războiul făţiş şi era, fireşte, bucuroasă de orice ajutor. Ea a primit deci cu mulţumire sugestiunea Papei (8 Noemvrie 1593) pentru alcătuirea unei ligi creştine, în care ar fi intrat mai ales ţările europene răsăritene, şi s’a alăturat demersurilor făcute de curtea pontificală *). Aceasta nu înţelegea însă să se servească de Transilvăneni, de Munteni şi de Moldoveni decât ca instrumente 2) şi la început s’ar fi mulţumit dacă ţările lor nu ar fi luat parte la războiu alături de Turci. Şi ulterior, după ce se înţelese cu Mihai, împăratul voi a se sluji de dânsul tot ca de un instrument3).
Sigismund Bâthori, care domnia în Ardeal, fu convins de Papă 4) şi de Mihai Viteazul 5) să se alăture împăratului dela Viena, în condiţiuni cari satisfăceau exageratul său amor propriu 6), cu toate că o parte din Ardeleni erau opuşi unui războiu contra Turcilor 7).
După negocieri, care au ţinut câtva timp, Bâthory încheie, la 5 Noemvrie 1594, un tratat cu Mihai Viteazul, tratat prin care acesta din urmă recunoaşte supremaţia domnitorului ardelean în schimbul susţinerii, de către Bâthory, a lui Mihai, în lupta contra Turcilor. Acest tratat fu reînoit la 20 Mai 1595 8)-
In Moldova starea era tot aşa de rea ca şi în Ţara Românească. Domnitorul, Aron Vodă, scos din scaun în vara 1592,
') Hurmuzachi, III, pp. 182 — 208; A. Veress, Nunţii Apostolici în Ardeal, pp. 1—15-
a) Hurmuzachi, III, pp. 218, 219, 373.
3)	Hurmuzachi, III, p. 338; XII, pp. 465, 467.
*) Veress, Campania creştinilor contra lui Sinan-paşa, p. 6.
5)	Hurmuzachi, IV, p. 230; AI. P. Ilarian, o. c., I, pp. 253, 254; Magazin istoric, IV, p. 277.
e) Hurmuzachi, III2, pp. 77 sqq.; Spontoni, o. c., p .14; Veress, Nunţii apostolici în Ardeal, pp. 1—22.
’) Fessler, o. c., VII, p. 322; Historie von den Empârungen so sich im Konigreich Ungarn.. . Coln, 1596, pp. 67, 68; Al. P. Ilarian, o. c., I, pp. 188 sqq.
Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţdrii-Romăneşti, IV, pp. 99—104, 115—117, 123—136.
•) Fessler, o. c., VII, p. 354; Hurmuzachi, III, pp. 209—213; III2, pp. 120, 121; Magazin istoric, IV, p. 280; Veress, o. c., IV, pp. 218—226.
www.digibuc.ro
38
R. ROSETTI
68
fusese repus în scaun, în urma insistenţelor creditorilor săi 1). îmbiat de Papa şi de împăratul austriac 2), el primeşte, după oarecare nehotărîre 3), să intre în liga creştină 4) şi încheie, la 16 August 1594, un tratat de alianţă cu împăratul austriac, pentru lupta contra Turcilor, tratat prin care Aron se înda-toreşte mai cu seamă a da ştiri5). Cu Ardealul, Moldova încheie un tratat, aproape identic acelui munteano-ardelean, la 3 Iunie 1595 6). Moldova însă avea să ţină seamă şi de aceea ce făceau Polonii, prietini ai Turcilor 7) şi duşmani ai împăratului dela Viena 8 *) şi ai domnitorului ardelean °).
Slavii dela Sudul Dunării se adresară lui Mihai, în repetate rânduri, în cursul domniei sale, ca să le vină în ajutor spre a se răscula sau spre a susţine răscoalele lor. Mulţi dintre ei slujiră în rândurile oştirei lui Mihai 10 11).
Războaiele cu Turcii. Deşi tratativele pentru o cooperare efectivă a puterilor creştine nu se sfârşiseră încă n) şi deşi Mihai nu primise încă decât puţini ostaşi aliaţi 12) situaţiunea din principate era deasa natură 13), cerinţele creditorilor turci14) şi ale guvernului otoman 15) ajunseră aşa de mari şi erau atât
J) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 241. I. Minea în Cercetări Istorice VIII—IX, pag. 172.
2)	Hurmuzachi, III, pp. 176, 184.
*) Hurmuzachi, III, pp. 177, 182—208; A. Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi a Ţării-Româneşti, IV, pp. 45, 56, 59, 60, 95.
4) Hurmuzachi, III, pp. 179, 180, 185; XII, pp. 8, 17, 18, 73.
5)	Hurmuzachi, III, p. 193.
*) Hurmuzachi, III, p. 477.
7)	Hurmuzachi, III], pp. 148, 149; Lettres du cardinal d'Ossat (ed. 1708), I, p. 432 nota, 2. Pentru legăturile ulterioare dintre Polonia şi Turcia: Hurmuzachi, III, pp. 502— Sos; IV„ pp. 215—217; Supl. II,, pp. 377, 378, 410.
*) Hurmuzachi, III, p. 219; III2, p. 159.
*) Crăciun, o. c., pp. 106, 107; Hurmuzachi Supl. II„ pp. 387, 420, 428; Iso-pescu, o. c., pp. 21, 26, 33; Lettres du cardinal d'Ossat, II, p. 63; Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 249.
10)	Crăciun, o. c., p. 98; Htstorie von den Emporungen.. . (sus citată), p. 71; Hurmuzachi, III2, pp. 103, 226, 243; XII, p. 291; XIV1, p. 105; Al. P. Ilarian, o. c., pp. 45, 46, 190, 192; Iorga, Acte şi Fragmente, I, pp. 155, 157; Iorga, Geschichte d. Rum. Volkes, II, p. 98; Isopescu, o. c., pp. 17, 94—97; Veress, Campania creştinilor contra lui Sinan paşa, p. 34.
11)	Cum nici nu au fost până la urmă.
**) 4000 Secui cu 45 tunuri (Veress, o. c., p. 7). Crăciun, o. c., p. 102; Magazin istoric, IV, p. 278; Quellen..., IV, p. 157.
“) Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 10.
14) Magazin istoric, IV, p. 277.
“) Crăciun, o. c., p. 102; Hurmuzachi IV* p. 171; Luptele... (Pernice) pp. 8—10; Magazin istoric, IV p. 277.
www.digibuc.ro
69
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
39
de imposibil de satisfăcut, încât Mihai fu nevoit a grăbi trecerea la fapte, pentru care avu învoirea boierilor săi x). In-ţelegându-se cu Aron * 2) şi cu Bâthory 3), hotărîră a se răscula imediat şi a ucide pe toţi Turcii aflaţi atunci în principate. Măcelărirea acestora avu loc, în Ţara Românească, la 5 Noem-vrie4), când se omorîră şi Grecii şi Evreii5); în Moldova măcelul avu loc ceva mai târziu 6).
Spre a se folosi de zăpăceala produsă la Turci, de această răscoală 7) şi de faptul că fiind iarnă majoritatea ostaşilor turci se afla răspândită pe la casele lor 8), domnii Moldovei şi Ţării Româneşti, conform înţelegerii luate, atacară imediat cetăţile de graniţă turceşti şi devastară în lung şi în lat tot teritoriul cuprins între Dunăre şi Balcani 9) şi chiar dincolo (la Sud) de aceşti munţi, ajutaţi de populaţiunea băştinaşă creştină a acelor regiuni 10).
Operaţiunile decurseră astfel:
Imediat după măcelărirea Turcilor, Mihai se îndreptă cu oastea spre Giurgiu, pe care-1 atacă, arzând oraşul; nu putu însă cuprinde cetatea11). De asemenea trimise detaşamente cari atacară şi arseră oraşele: Floci (18 Decemvrie)12), Hârşova
x) Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 13; Magazin istoric, IV, p. 277.
*) Hurmuzachi, III, p. 465; Iorga, Acte ţi Fragmente, I, p. 129.
s) Hurmuzachi, III:, p. 59.; XII, p. 18.
*) Walther (Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 13) şi după dânsul Xenopol (o. c., V, p. 197), arată că se fixase ziua de 13 Noemvrie. D-l M. Popescu a dovedit (Convorbiri Literare, Sept.-Dec. 1927, p. 361) că masacrul a avut loc la 5 Noemvrie 1594. Aceeaşi dată o arată cronica ţării (Magazin istoric, IV, p. 278) şi o admite şi d-l Iorga (Istoria armatei române, I, p. 363); Annals of the turkish empire by Naima, translated by
Ch. Fraser, pp. 36—38.
6)	Hurmuzachi, III, p. 465.
*) Iorga Istoria armatei române I p. 366; Verres o. c. p. 8, care atribuie lui Aron o- atitudine puţin leală.
’) Hurmuzache III p. 230; III2 p. 94; IV, pp. 175, 192, 194. 198, 223; XII PP- 39. 49; Iorga Acte ţi Fragmente I p. 137; Al. P. Ilarian o. c. I pp. 17, 26.
8)	Turcii nu făceau, decât cu totul excepţional, r&zboiu iarna. Expediţiunile lor anuale aveau loc de obiceiu între Aprilie şi Octomvrie. Acest lucru a fost observat şi de Şincai (Chrornca Românilor II, p. 402).
*) Hammer, o. c., II, p. 278; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 197.
l0) Hurmuzachi IV*, p. 202; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 203.
xl) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, seria II, tom. XXXVIII pp. 502, 503; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 13; Iorga, Acte ţi Fragmente, I, p. 130; Luptele. . (Pernice), p. 10; Magazin Istoric, IV, p. 278.
M) Hammer o. c., II, p. 278; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 16; Iorga, Istoria armatei române, I, p. 365; Verres, o. c., p. 9.
www.digibuc.ro
40
R. ROSETTI
70
(i Ianuarie 1595) *), Silistra (8 Ianuarie 1595) * 2), Măcin3), Şiştov4), Rahova 5), dar iarăşi nu putură lua cetăţile 6).
Aflând de răscoală, Poarta ordonă Tătarilor, cari se întorceau din Ungaria, ca să coopereze cu armata turcească, ce se aduna la Rusciuc cu scopul de a înăbuşi răscoala şi de a pune domnitori noui pe tronurile Moldovei şi Munteniei 7).
Tătarii trecură Dunărea la Vidin (Calafat) 8) şi, jefuind şi arzând, înaintară, de-a-lungul şesului muntenesc spre Giurgiu, cu scopul de a se uni cu Turcii, cari se concentrau la Rusciuc şi cari aveau o avangardă peste Dunăre, la Şerpăteşti 9).
Mihai, înştiinţat de aceste mişcări10) îşi adună forţele şi plecă din Bucureşti la 8 Ianuarie11). Trecu prin Pietrile12) şi tăbărui la Hulubeşti13). In ziua de 4 Ianuarie14) un detaşament, ce fusese trimis de Mihai15) şi era comandat de Buzeşti, înfrân-sesă avangarda tătară la Putineiu16). Grosul Tătarilor îndrep-tându-se spre Giurgiu, o nouă luptă avu loc la Stăneşti, la 16 Ianuarie, în care Tătarii fură definitiv înfrânţi17). Se atacă
9 Al. P. Ilarian,	l. c.,;	Iorga, Istoria armatei române, I, p.	370.
a) Al. P. Ilarian,	/. c.;	Hurmuzachi, III,, p. 101.
3)	Hurmuzachi, IIIi, p. 206; Iorga, o. c., I, p. 365.
*) La 30 Decemvrie 1594 (Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 22).
5) Al. P. Ilarian, l. c.
8)	Al. P. Ilarian,	o. c.,	I, pp. 21, 22; Luptele... (Pernice),	p.	13.
’) Al. P. Ilarian,	o. e.,	I, p. 17.
8) Al. P. Ilarian,	l. c.;	Luptele... (Pernice), p. n; A. Veress,	Documente pri-
vitoare la istoria Ardealului, Moldovei fi Ţârii Româneşti, IV, p. 68.
*) Al. P. Ilarian, I, p. 18. Şerpăteştii nu mai există azi (vezi Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, seria III, tom. XII, p. 17, nota 7). S’ar putea ca această avangardă turcească să nu fie decât un detaşament trimis de garnizoana din Giurgiu, a cărui cetate nu o putuse lua Mihai (vezi suprapag. 39 nota 11); Magazin istoric, IV, p. 279.
10) Magazin	istoric,	IV, p. 278.
n) Magazin	istoric,	l. c.
M) Ibidem. Prezenţa lui Mihai la Pietrile, înainte de 18 Fevruarie (stil nou, deci înainte de 8 Fevruarie stil vechi) este semnalată de o scrisoare din 13 Fevruarie (stil nou), din Alba Iulia, publicată de d-I Veress (Campania creştinilor, pp. 33—36). In nota 2 d-1 Veress greşeşte zicând că este vorba de Piua Petrei, ceea ce nu are înţeles, toată descrierea privind luptele contra Tătarilor şi Turcilor (cea dela Şerpăteşti şi cea dela Rusciuc).
ls) Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 18; Magazin istoric, IV, p. 279. Localitatea Hulubeşti nu mai	există	azi (vezi	nota	1	mai	sus).
'*) Magazin	istoric,	l. c. Nu	cumva	este	14	Ianuarie stil nou ? (Revista pentru
istorie, filologie, şi arheologie, XI, p. 127)
)5) Magazin istoric, l. c.
J‘) Ibidem; Hurmuzachi, IV*, p. 188.
M) Ibidem-, Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 18, care dă ca dată a luptei 21 Ianuarie.
www.digibuc.ro
7i
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMANI DELA 1504 LA 1654
41
apoi (la 25 Ianuarie după Walther 1), avangarda turcă (şi cu Tătarii cari se uniseră cu ei) la Şerpăteşti; duşmanii fură respinşi peste Dunăre 2). Mihai trecu atunci, cu grosul forţelor sale, Dunărea care era îngheţată, pe la Marotin3) şi înfrânse oastea turcească, sub Rusciuc 4). După aceasta urmă devastarea întregii regiuni, atacându-se şi cetăţile Şiştov, Ni-copol şi Vidin şi împingându-se atacul până dincolo de Balcani; se luară 50 tunuri iar o parte din populaţia creştină fu mutată de Mihai pe stânga Dunării 5).
Aflând, puţin în urmă 6), că o parte din armata turcească se îndrepta spre Moldova pentru a pune în scaun pe Ştefan Bogdan7), Mihai a repezit pe banul Mihalcea după ea8). Mihalcea a trecut Dunărea pe ghiaţă şi a bătut pe Turci la Silistra, la 13 Fevruarie, după care se întoarse şi arse Tur-tucaia 9). In urmă se arse Hârşova10) şi se atacă Brăila, care nu a putut fi luată11).
Turcii nu se lăsară însă şi făcură, la rândul lor, incursiuni pe malul stâng al Dunării12). Pentru a respinge aceste incursiuni şi pentru a risipi ostile turceşti care se adunau în oraşele dunărene13), Mihai îşi împărţi forţele în patru grupe, pe care le trimise să atace: Brăila, Cernavoda, Turtucaia şi Nicopol14). Aceste atacuri au loc primăvara15). Trupele lui Mihai au
*) Patru zile după lupta dela Stăneşti (Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 19).
*) Crăciun, o. c., p. 103; Hurmuzachi III2, pp. 86, 87; Al. P. Ilarian, /. c,; Magazin istoric, l. c.; Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei ţi Ţării Româneşti, IV, p. 69.
3) Magazin istoric, l. c. Szamoskozy spune apriat că Mihai nu a aşteptat ca
Turcii să treacă Dunărea ci a trecut el cu 32.000 oameni (Crăciun, o. c., p. 103).
*) Hurmuzachi, IV2, p. 189; Al. P. Ilarian, o. c., I, pp. 19, 20; Magazin istoric, l. c.
6)	Hurmuzachi, /. c.; XI, p. 25; Al. P. Ilarian, I, pp. 21, 22, 25» 203; Veress, Campania Creştinilor... p. 12.
‘) Căci trupele lui Mihai se aflau reîntoarse în ţară deoarece banul Mihalcea a trebuit să treacă din nou Dunărea (Luptele. . . (Pernice), p. 13)-
7)	Ibident.
8)	Ibidem.
8) Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 24; Magazin istoric, IV, pp. 279» 280.
10)	Magazin istoric, IV, p. 280.
11)	Naima, o. c., p. 49-
1S) Incursiile lor au ajuns până la Craiova (Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 25).
ls) Luptele. . . (Pernice), P- 14-
>*) Hurmuzachi, III2) p. 97; Luptele... (Pernice), p. 14;.se ard Rusciucul şi Silistra (Hurmuzachi, IIIj, p. 101) se asediază castelul din Giurgiu, fără a-1 putea lua (Veress, o. c., p. 13).
lS) Crăciun, o. c., p. 103; Hurmuzachi, III2, p. 116.
www.digibuc.ro
42
R. ROSETTl
72
respins peste tot pe Turci şi reuşesc a lua, la începutul lui Martie 1), Brăila 2). Se devastă apoi din nou Bulgaria 3). Hăr-ţueli au mai avut loc şi ulterior.4)
După masacrarea Turcilor, Moldovenii, cu ajutoare venite din Ardeal 5) şi cu cele date de Cazaci, s’au îndreptat spre Tighina, pe care au atacat-o 6). După câtva timp, Cazacii au rămas ca să asedieze Tighina iar Moldovenii s’au îndreptat spre Cetatea-Albă, risipind în cale nişte grupe de Tătari 7). La Cetatea-Albă se arde oraşul dar nu se poate lua cetatea 8). Două grupe de Moldoveni au trecut apoi Dunărea şi au pustiit Dobrogea, de unde s’au întors încărcaţi cu pradă 9). Toate acestea s’au petrecut înainte de 28 Fevruarie I59510)- Urmează atacul Ismailului, care a fost luat la 22 Martie 1595 şi a cărui garnizoană turcească a fost măcelărită11). Moldovenii au mai avut ciocniri mici cu Turcii şi Tătarii, în diferite părţi ale Basarabiei12).
Uluiţi de loviturile ce cădeau atât de repede, una după alta, asupra lor, lipsiţi de aprovizionările ce le procurau principatele13) şi de calea de comunicaţie ce o alcătuia Dunărea pentru transporturile de alimente şi de muniţiuni în Ungaria14), ameninţaţi, prin acţiunea lui Mihai, în flancul şi spatele liniei lor de operaţiuni spre Viena, Turcii, cari încercaseră să se scape
') Iorga, Istoria armatei române, I, p. 371; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 24.
2) Hurmuzachi, III, pp. 234, 476; III„ p. 97; IV2, pp. 196, 199; Magazin istoric, IV, p. 280; Naima, o. c., pp. 49, 50. Alţi autori dau date diferite: 30 Martie (I. Sfirbu,
o.	c., I, p. 230), 10 Aprilie (Veress, o. c., p. 11), luna Aprilie (Quellen, V, p. 277).
*) Crăciun, l. c.; Anuarul institutului de istorie naţională (Cluj), IV, p. 129,
4)	Anuarul institutului de istorie naţională (Cluj), V, p. 131; Hurmuzachi, III.t
p.	124; XII, p. 45.
5)	Hurmuzachi, III, pp. 226, 229, 232; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 22.
4) Anuarul institutului de istorie naţională (Cluj), V, p. 132; Hurmuzachi, III, pp. 227, 471; III2, pp. 95. iox; IV2, pp. 193, 201; Naima, o. c., p. 49.
’) Hurmuzachi, III, pp. 227. 471; Naima, l. c.
8) Hurmuzachi, III, p. 228.
*) Hurmuzachi, III, p. 227.
10) Ibidem.
”) Hurmuzachi, III, pp. 230—232; III2, p. 95; IV2, p. 193; Iorga, Acte fi Fragmente, I, pp. 139, 140.
1S) Hurmuzachi, supl. II1( p. 341.
ls) Hurmuzachi, III, p. 230; III2, p. 94; IV2, pp. 175, 192, 194, 198, 223; XII, PP- 39. 49! Al. P. Ilarian, o. c., I, pp. 17, 26; Iorga, Acte şi Fragmente, I, p. 137.
14) Turcii socotiau, în Mai 1595, că Moldovenii şi Muntenii se făcuseră stăpâni pe toate cetăţile de pe ambele maluri ale Dunării dela Nicopol în jos. (Anuaml institutului de istorie naţională (Cluj), IV, p. 129; Hurmuzachi, IV2, p. 196; Naima, o. c., p. 51).
www.digibuc.ro
73
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMANI DELA 1504 LA 1654
43
de persoanele domnilor români prin diferite mijloace puţin leale x) au hotărît2) să suspende, pentru anul 1595, operaţiunile contra împăratului austriac şi să-şi îndrepte armatele contra lui Mihai-Viteazul.
In faţa marei primejdii pe care o alcătuia ameninţarea atacului turcesc, Mihai reînoeşte tratativele cu Bâthory3) şi cu Moldova 4). Pentru a obţine ajutorul de care avea nevoie este silit să primească, la 20 Mai 1595, cum primeşte şi Moldova la 3 Iunie 1595, condiţiunile destul de umilitoare a lui Bâthory5).
Spre a face faţă atacului, pentru care Turcii concentraseră o masă de 100.000 oameni, din cari 55.000 trupe regulate 6), la Rusciuc 7) şi alte grupe de forţe la: Obluciţa, Silistra, Ni-copol, Vidin, Belgrad8), unde făceau demonstraţii de trecere9) Mihai ia următoarele dispoziţiuni:
Reînnoeşte cererile de ajutor, către Bâthory10) şi către domnul Moldovei11), dela cari primeşte numai puţine ajutoare: 3000 de ostaşi trimeşi de Bâthory12), dar se adresează şi regelui polon, căruia îi cere să împiedice cel puţin pe Tătari să atace Moldova, asigurându-i astfel spatele 13).
*) Hurmuzachi, III, p. 224; IIIj, p. 65; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 17.
*) Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 26; Xenopol, o. c., V, p. 207.
*) Magazin istoric, IV, p. 282.
*) Magazin istoric, IV, p. 281.
s) Hurmuzachi, III, pp. 472, 477. Delegaţia muntenească însărcinată cu încheierea tratatului cu Bâthory nu era unită, ceea ce folosi domnului ardelean spre a impune condiţiunile voite de dânsul (Magazin istoric, IV, p. 280).
•) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, seria III, tom. XII, p. 123. Efectivele variază mult dela autor la autor, dela 30.000 (Isopescu, o. c., p. 390) la 140.000 (acelaşi, p. 431); socotesc însă cifrele date în text ca cele mai probabile.
’) Isopescu, o. c., p. 397. Că Turcii concentraseră grosul forţelor lor la Rusciuc şi că aveau numai puţine forţe în Ungaria, o ştia şi Potocki, căpitanul de Came-niţa, la 10 August 1595 (Isopescu, o. c., p. 401).
•) Isopescu, o. c., pp. 384, 389, 39®. 393, 397. 398, 405, 408.
*) Se raportează că au material de trecere (poduri) la Belgrad, Nicopol, Vidin (Isopescu, o. c., p. 384). Mihai spune ambasadorului polon că Turcii au poduri gata la Rusciuc şi Silistra (Idem, pp. 197, 198). Cancelarul polon scrie, la 26 August, că Turcii se pregătesc a trece la Rusciuc şi la Obluciţa (Idem, p. 413). Altă demonstraţie are loc, înainte de 8 August (Anuarul institutului de istorie naţională (Cluj), V, p. 134)-
10) Magazin istoric, IV, p. 282; Veress, Doc. priv. la ist. Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti, IV, pp. 241, 243.
“) Magazin istoric, IV, p. 281; Isopescu, o. c., p. 393.
**) Isopescu, o. c., p. 397.
ls) Isopescu, o. c., pp. 393, 399. Şi Sigismund Bâthory cere Polonilor acelaşi lucru (Isopescu, o. c., p. 408).
www.digibuc.ro
44
R. ROSETTI
74
Dela Bucureşti, unde stă aproape toată vara1), şi unde poate primi mai uşor ştirile, conduce acoperirea Dunării. Această acoperire a fost activă şi a constat în numeroase atacuri, peste Dunăre, la punctele de trecere 2).
Dispune adunarea forţelor sale constând din 16.000 la 20.000 luptători cu peste 12 tunuri 3).
îşi trimite nevasta şi copiii la Sibiu 4).
După ce află, în chip cert, că principala grupă de forţe duşmane se află la Rusciuc 5), pleacă din Bucureşti, la 28 Iulie stil nou, cu lefegiii (8000) şi artileria 6) şi concentrează forţele sale la Măgurele (pe Sabar) 7).
Operaţiunile pentru trecerea Dunării de către Turci, în sectorul Rusciuc, desemnându-se bine 8), Mihai se coboară spre Dunăre, oprindu-se la 2 mile la Nord de Giurgiu 9), probabil în regiunea Daiţei 10).
Aci se opune, cu succes, timp de trei săptămâni, trecerii armatei duşmane11), care trece atunci, peste Dunăre, un detaşament puternic, mai jos de Rusciuc12), probabil în regiunea Rahova-Prundu 13), pe când alţii trec la Giur-
*) 27, 28 Iulie, stil nou, se află în Bucureşti (Isopescu, o. c., pp. 396, 399).
2) Anuarul Institutului de Istorie naţională (Cluj), V, p. 133; Iorga, Istoria armatei române, I, p. 374, notele 1 şi 2.
’) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, p. 123.
*) Al. P. Uarian, o. c., I, p. 27. Acest gest arată natura disperată a luptei ce era să se dcie.
5) Isopescu, o. c., p. 398.
*) Isopescu, o. c., p. 399; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 27; Sagredo (Memorie istoriche de monarchi ottomani (Veneţia, MDCLXXIX), p. 497, arată şi el că Mihai avea 8000 de lefegii.
’) In Al. P. Ilarian (o. c., I, p. 27). Walther spune Măgureni; I. Sârbu (o. c-, I, p. 296, nota 3) observă just că este Măgurele.
*) Al. P. Ilarian, /. c.
') Isopescu, o. c., p. 399.
10) Regiunea Daiţei corespunde distanţei arătate — două mile — şi era firească, fiind pe marginea platoului care mărgineşte subterasa dunăreană, cu vederi întinse şi alcătuind o bună poziţie de rezistenţă.
") Isopescu, o. c., p. 430; Heidenstein, o. c., p. 314; Walther zice o lună (Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 27).
Ia) Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 27.
ia) Walther zice (Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 27) că acest detaşament turcesc a trecut Dunărea i la o depărtare de două zile din jos de Giurgiu ». Deşi distanţa până la Rahova este numai de 30 kilometri, în linie dreaptă, cred că trecerea s’a făcut acolo pentrucă efectuând trecerea mai la vale Turcii ar fi dat de lacul Greaca şi n’ar fi avut alt loc de trecere decât la Turtucaia. Depărtarea de 60 kilometri ce ar fi rezultat între cele două grupe turceşti şi obstacolul format de lacul Greaca, ar fi făcut ca cele două grupe (cea de a doua care a trecut la vale de Rusciuc nefiind
www.digibuc.ro
75
EVOLUŢIA STRATAGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
45
giu 1). Mihai este silit să se retragă şi se opreşte la Copă-ceni pe Argeş 2), hotărît fiind a ataca pe duşman în defileul dela Călugăreni, atunci când Sinan va înainta spre interiorul ţării 3).
In ziua de 13/23 August are loc bătălia dela Călugăreni 4). Turcii bătuţi sunt siliţi a se retrage puţin 5) şi a sta locului — pentru a se odihni, zice un izvor turcesc 6), în realitate spre a se reface.
Deşi victorios, Mihai, aflând de superioritatea efectivului duşmanului 7) şi văzând că ajutoarele din Ardeal nu sosiseră încă la graniţă, se hotăreşte, după ce se consfătueşte cu comandanţii săi în subordine 8), a se retrage 9) spre a se apropia de ajutoarele din Transilvania. Aceste ajutoare se pregătiau foarte încet pentru că Sigismund Bâthory, uşuratec, vanitos şi influenţabil10), era ocupat atunci mai ales de nunta sa n).
La 14/24 August, Mihai se opreşte puţin pe Argeş şi ajunge apoi la Văcăreşti, lângă Bucureşti12) unde stă trei zile (14, 15 şi 16 August) 13). In acest timp ostaşii unguri a lui Albert Kiraly jefuesc şi ard Bucureştii, sub pretext că altfel îi vor jefui şi arde Turcii14). Mihai pleacă din Văcăreşti la 16/26 Au-
decât de câteva mii * * aliquat Turcarum millibus », Al. P. Ilarian, /. c.) să nu fi putut coopera, cum au cooperat spre a sili pe Mihai să se retragă din poziţia în care se afla.
Rahova este locul unde generalul Averescu a încercat să treacă Dunărea în Septemvrie 1916.
*) Al. P. Ilarian, o. e., I, p. 27.
!) Aci se întruneau cele trei drumuri ce duceau dela Giurgiu spre Bucureşti prin Pietrile, prin Călugăreni şi prin Stăneşti-Singureni (Alexe Anastasiu, Bătălia dela Călugăreni 1595, pp. 92—97).
s) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice^ Seria III, Tom. XII, p. 124; Al. P. Ilarian l. c.
*) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, seria III, Tom. XII, pp. 122—127.
') Hammer, o. c., II, p. 279; Isopescu, o. e., p. 430; Naima, o. c., p. 60.
*) Naima, /. c.
’’) Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 29; Isopescu, /. c.
B) Heidenstein (Rerum Polonicarum... libri XII (ed. 1672), p. 315), spune că Kirâly a fost de părere că dată fiind inegalitatea forţelor să se retragă în munţi.
Magazin istoric, IV, p. 283.
*) Luptele... (Pernice), p. 16.
l0) A. Veress, Nunţii apostolici în Ardeal, pp. 18, 27.
u) Care avu loc la 6 August (Veress, Campania creştinilor contra lui Sinan paşa, din toamna 1595, p. 16); Isopescu, o. c., p. 405.
,s) Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 30.
ls) Ibidem.
u) Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 30; Isopescu, o. c., pp. 430, 431.
www.digibuc.ro
46
R. ROSETTI
76
gust, după amiază şi soseşte la Târgovitşea, la 17/27 August*); aci stă câteva zile * 2) şi evacuiază locuitorii la munte 3).
Dela Târgoviştea el se retrase încet (parcurgând drumul în opt zile) până la Stoeneşti 4), unde Mihai se află în ultimele zile ale lunii August sau primele ale lunei Septemvrie 5). La Stoeneşti Mihai ocupă o poziţiune puternică, pe care o întăreşte 6).
Forţele lui Mihai se reduseseră la 5000 ostaşi 7); el cere din nou ajutoare, între altora şi Polonilor 8).
După ce aflară de retragerea lui Mihai 9) Turcii înaintară şi ocupară Bucureştii, pe cari-i întăriră 10). Lăsând în Bucureşti o garnizoană de 10.000 oameni11), Sinan ocupă apoi Târgoviştea (la 3/13 sau 4/14 Septemvrie 12) şi pune să se întărească acest oraş 13 *). Dela Târgoviştea înaintează până ’n faţa poziţiei ocupată de Mihai M). Intre timp forţele lui Sinan paşa se micşorează însă mult şi prin pierderile pe cari le suferiseră la trecerea Dunării şi în bătălia dela Călugăreni15) şi prin garnizoanele ce Turcii fuseseră nevoiţi a lăsa la: Giurgiu, Bucureşti şi Târgoviştea 16) şi, mai ales, prin împrăştierea oştirii
*) Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 31; Isopescu, /. c.
a) Al. P. Ilarian, /. c.
*) Ibidem.
*) Ibidem-, Magazin istoric, IV, p. 283; la trei mile de Rucăr Stoeneşti (Fessler, o. c., VII, p. 362); la fosta cetate a lui Radu Vodă (Isthwanfy, o. c., p. 411).
5)	Scrisoarea lui Mihai Viteazul din Castrum de Dembouizam, dela 12 Septemvrie 1595 (Isopescu, o. c., p. 430).
') Fessler, /. c.; Isopescu, o. c., p. 431; care se putea apăra uşor cu câţiva puşcaşi şi câteva tunuri uşoare (Isthwanfy, /. c.).
7) Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 31.
*) Isopescu, o. c., p. 430.
*) Naima, o. c., p. 60.
10) Hammer, o. c., II, p. 279; Hurmuzachi, IVS, p. 206; Isopescu, o. c., pp. 434, 44°; Magazin istoric, IV, p. 283.
n) Isopescu, o. c., p. 430.
1J) Hasan paşa a plecat din Bucureşti spre Târgovişte la (1)11 Septemvrie (Isopescu, o. c., p. 430).
Is) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, pp. 32t—325. Hammer, /. c.; Al. P. Ilarian, o. c., I, p, 32; Magazin istoric, l, c.; Naima, o. c., p. 61.
u) Hurmuzachi, III2, p. 489.
Is) Mihai spune că Turcii au pierdut la Călugăreni 7000 oameni (Isopescu, o. c., P- 430); un agent polon zice 4000 {Idem, p. 431.)
**) 10.000 la Bucureşti (Isopescu, o. c., p. 430); 10.000 la Bucureşti şi 5000 la Giurgiu (Veress, Campania creştinilor contra lui Sinan paşa, p. 51), La Târgovişte garnizoana era de 1500 (Acad. Rom., Mem. Secţ. Ist., Seria III, Tom. XII, p. 323).
www.digibuc.ro
77
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
47
de strânsură turcească, care parte dezertase iar parte se risipise după pradă 1). Pe de altă parte Tătarii nu veniseră, cum trebuiau să vină 2) iar toamna era ploioasă3).
Mihai nu lăsă duşmanului o clipă de răgaz şi-l hârţui continuu 4 5).
In acest timp Sigismund Bâthory, care terminase nunta şi-şi adunase o parte din forţe, plecă la 27 August cu 6—8000 călăreţi 6). La 28 August era la Sas-Sebeş 6) iar la 6 Septemvrie la Codlea 7). Aci a stat 18 zile 8) spre a aduna noui trupe. Secuii, sosiţi la 4 Septemvrie9) şi Moldovenii veniţi la 24 Septemvrie10) fac ca efectivul total, de care a dispus Sigismund Bâthory, să se urce la 52.000 oameni şi 63 tunuri11).
Cu aceste forţe domnitorul ardelean pleacă la 25 Septemvrie 12), intră în Muntenia, prin Bran, la 2 Octomvrie 13) şi se întruneşte cu Mihai la 6 Octomvrie 14).
La vestirea sosirii lui Bâthory, Sinan paşa, după oarecari hârţueli 15), nu se încumetă a se măsura cu armata creştină,
*) Raportul lui Sinan paşa (Hurmuzachi, III2, p. 493); la 12 Septemvrie, Mihai Viteazul socoteşte că Turcii au 10.000 oameni la Bucureşti şi că 30.000 au plecat la 11 Septemvrie spre Târgovişte; din aceşti 40.000 numai 12.000 erau soldaţi de meserie (Isopescu, o. c., p. 430).
a) Raportul lui Sinan paşa, l. c.; Isopescu, o. c., p. 430. Tătarii erau ocupaţi de Poloni în Moldova, vezi mai departe, p. p. 49, 50.
a) Raportul lui Sinan paşa, l. c.; Veress, Nunţii apostolici în Ardeal, p. 25.
*) Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 32; Veress, Campania creştinilor..., p. 23 şi nota 1.
5) Veress, o. c., p. 17.
*) Veress, Z. c.
7)	Quellen..., V, p. 150; Veress (o. c., p. 19) dă data de 3 Septemvrie.
8)	Quellen..., IV, p. 13.
’) Quellen..., IV, p. 158. Efectivul lor era socotit ca 28.000 (Quellen..., V, p. 150); 22.000 la Veress (o. c., p. 19).
10) Quellen..., IV, p. 158. Efectivul lor era de 4000 (Ibid.) şi 22 tunuri mari (Veress, o. c., p. 19).
“) Veress, o. c., p. zo; acelaşi efectiv la Isthwanfy (o. c., p. 413); S4.000 cu 54 tunuri la Sagredo (o. c., p. 497); 16.000 la Walther (Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 32); 37.500 (Hurmuzachi, XII, p. 80). Isthwanfy era funcţionar, deci avea date oficiale.
la) Quellen..., IV, p. 13.
ls) Quellen..., IV, p. 158. In relaţia din 14 Noemvrie 1595 a lui F. Pigafetta către cancelarul toscan, se spune (Veress, o. c., p. 57), că după ce trupele lui Bâthory au trecut hotarul (numit de dânsul Hatar) ele au mers pe lângă un munte Petersberg. Dr. Veress arată, în nota 2: « Muntele Petersberg (Sânpetru) deasupra comunei cu acelaşi nume, din judeţul Braşov *. Este evident o eroare căci Sănpetru este la nord de Braşov, pe când autorul relaţiei vorbeşte de un munte aflat la Sud — in mezzogiorno — de graniţa româno-ardelenească.
“) Magazin istoric, IV, p. 283. Fessler (o. c., VII, p. 362) şi Isthwanfy (o. c., p. 413) dau data de 3 Octomvrie.
“) Veress, o. c., p. 77.
www.digibuc.ro
48
R. ROSETTI
78
deoarece, precum am arătat mai sus, forţele sale erau reduse, Tătarii nu veniseră şi era vremea când Turcii încetau de obiceiu campaniile lor 1).
In retragere Sinan lăsă, la Târgoviştea, o garnizoană de 1500 oameni cu 46 tunuri 2).
Armata creştină înaintă spre Târgoviştea, de care se apropie la 5/15 Octomvrie 3) şi pe care o atacă şi luă (8/18 Octomvrie) 4), spre a nu lăsa în flancul şi apoi în spatele oştirii aliate o grupă inamică care putea face mare rău, mai ales convoiurilor ce veniau din Ardeal 5).
Sinan se retrase prin Bucureşti, pe cari-i arse 6), şi urmă drumul spre Giurgiu, distrugând podurile de pe Argeş în urma sa 7).
Armata creştină, care trimisese recunoaşteri de cavalerie spre a vedea ce făcea Sinan 8), a luat drumul direct spre Giurgiu 9) plecând la 11/21 Octomvrie din Târgoviştea10). Drumul urmat, care lăsa Bucureştii la stânga 11), care era cel direct spre Giurgiu 12) şi care era greu pentru că trecea prin terenuri desfundate şi prin păduri13), a fost probabil drumul vechi ce trecea din Titu prin valea Neajlovului până la Vadul lat (trecere peste râu cum o indică chiar numele localităţii), apoi
>) Era atât de obişnuit la Turci încetarea campaniilor toamna, încât cronicarul ungur Miko Ferentz (citat de Şincai, Chromca Românilor, II, p. 412), spune că ajutoarele ce veneau cu Bâthory au stat la strâmtori (graniţă) « până ce s’au răcit şi au venit timpul să se întoarne Turcii ».
Heidenstein, o. c., p. 322; Hurmuzachi, III, p. 465.
Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti, IV, pp. 297—301.
*) Hurmuzachi, 1112, p. 151.
*) Al. P. Ilarian, o. c., p. 32.
*) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, p. 325.
5) In sfatul ce s’a ţinut după ce s’a ajuns în faţa Târgoviştei, Mihai şi Kirâly au fost de părere, a nu urmări pe Sinan (imediat) pentrucă garnizoana din Târgo-vişte ar putea ataca convoiurile (Isthwanfy, o. c., p. 414).
•) Isthwanfy, l. c.; Naima, o. c., p. 64.
’) Hurmuzachi, III,, pp. 151, 491; VIII, p. 194; Veress, Nunţii Apostolici în Ardeal, p. 26.
8) Isthwanfy, l. c.; Veress, Campania creştinilor..., p. 26.
*) Hurmuzachi, VIII, p. 194; Veress, l. c.
10) Hurmuzachi, III2, p. 151; VIII, p. 194; Veress (o. c., p. 25) zice a treia zi. Cetatea s’a luat la 8/18 deci tot 11/21.
n) Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 34; Isthwanfy, /. c.
**) Hurmuzachi, VIII, p. 194; Veress, o. c., p. 26.
la) e li molti pantani et selve, che ci â bisognato passare * (Hurmuzachi, III., p. 151; VIII, p. 194)-
www.digibuc.ro
79
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
49
prin Ruşii lui Asan, Ghimpaţi, valea Milcovăţului, trecând prin zona păduroasă Căscioarele-Mereni-Ghimpaţi.
Creştinii ajung pe Turci, la Giurgiu, în seara de 18/28 Oc-tomvrie x), îi atacă, cauzând Osmanliilor pierderi mari şi iau apoi cetatea Giurgiu * 2). Un cronicar turc zice că o retragere şi o înfrângere atât de dezastroasă nu se mai înregistrase în istorie 3).
Sigismund Bdthory şi Moldovenii se întorc apoi acasă4); cel dintâiu lasă pe Kirdly, cu ceva oşti, pentru a ajuta, la nevoie, pe Mihai5) care caută a reorganiza ţara şi a ajuta locuitorii cari revin pe la casele lor6).
Răzvan, domnul Moldovei, care semnalase din timpul verii pregătirile Turcilor pentru a trece Dunărea la Galaţi 7) şi la Oblucita 8) si mişcările acelora din raiaua Cetătii Albe9) si luase cuvenitele măsuri de pază la treceri10), venise, cum am arătat, cu o mică oaste, să iea parte la izgonirea lui Sinan paşa din Muntenia. In lipsa lui din Moldova, cancelarul polon Zâmoyski, căruia nu-i convenia prezenţa pe tronul moldovenesc al unui domn ostil Porţii11) şi favorabil alianţei cu împăratul Rudolf 12 *), intrase în Moldova spre a împiedica trecerea Tătarilor K). El pusese pe tron pe Eremia Movilă 14) şi luase măsuri pentru a face faţă înaintării Tătarilor în Mol-
') Hurmuzachi, III4, p. 151; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 214; Isthwanfy, o. c., p. 415; Veress, o. c., pp. 26, 54.
*) La 20/30 Octomvrie (Veress, o. c., pp. 27, 55). Hammer (o. c., p. 280) dă data de 27 Octomvrie, ceea ce este o imposibilitate, deoarece oastea creştină nu a sosit
la Giurgiu decât la 18/28 Octomvrie.
J) « So very disastrous a retreat, as well as defeat, has never been recorded in any history * (Naima, o. c., p. 65).
*) A plecat la 21 Noemvrie din Gherghiţa (Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 36); la 14/24 Noemvrie era în Braşov (Veress, o. c., p. 29); Veress, o. c., pp. 29, 30.
6)	Spontoni, o. c., p. iii.
•) Al. P. Ilarian, o. c., I, pp. 36, 37.
7)	Unde au şi trecut (Hurmuzachi, XII, p. 104).
*) CI. Isopescu, o. c., p. 413. Turcii au trecut şi aci (Id., p. 419).
*) Hurmuzachi, XII, p. 102.
'“) Heidenstein, o. c., p. 315; Isopescu, l. c.
'*) De Thou apud, Al. P. Ilarian, o. c., I, pp. 208, 209.
“) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 482.
1S) Fessler, o. c., VII, p. 366; Heidenstein, o. c., p. 316; Hurmuzachi, XII, p. iii.
u) Heidenstein, o. c., p. 318; Hurmuzachi, o. c., XII, pp. 104, iii; Isthwanfy, o. c., p. 416; Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 483; Magazin istoric, IV, p. 283.
6 A. R. — Mtmyriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XIV.
www.digibuc.ro
5°
R. ROSETTI
80
dova1). După câteva lupte 2), Tătarii au convenit să părăsească Moldova şi să lase domnia lui Eremia Movilă3). Răzvan, după întoarcerea sa dela Giurgiu, încercă să recapete domnia Moldovei dar fu înfrânt şi omorît4).
Socotind probabil pe Mihai ca scos din cauză sau în orice caz ca slăbit foarte mult, ştiind că Polonii împiedicau Moldova să se mişte6) dar mai ales sub imboldul Franţei6), Turcii hotărîră să continue războiul cu împăratul german 7), împiedicând astfel pe acesta de a se mai gândi să ajute pe
alţii.
*
Mihai credincios şi ideii sale de neatârnare 8) şi angajamentelor ce luase 9) şi pentru a ocupa pe ostaşii săi10) (parte lăsaţi, precum am văzut, de Sigismund Bâthory, parte năimiţi de dânsul), întreprinse o serie de raite peste Dunăre. Turcii răspunseră prin alte raite11), căutând şi a răzbuna răul ce le făcea Mihai12) dar şi a pironi pe acesta în ţara sa şi a-1 împiedica să ieie parte la războiul din Ungaria.
De aci a rezultat o serie de incursii, de o parte şi de alta *) **)
*) AI. P. Ilarian, o. c., I, p. 209; Isopescu, o c., p. 434.
*) Heidenstein, o. c., p. 320; Hurmuzachi, XII, pp. 351, 352; Kogălniceanu, Lctopiseţi, I, p. 483; Magazin istoric, IV, p. 284.
*) Heidenstein, o. c., pp. 320, 321; Hurmuzachi, III, pp. 245, 246; Iorga, Acte ţi Fragmente, I, pp. 147, 149, 150. Deşi adversar al alianţei contra Turcilor şi deci în bune relaţiuni cu Turcii, Zamoyski a adus un serviciu real cauzei celei dintâi prin reţinerea Tătarilor, a căror lipsă în Muntenia a fost una din cauzele retragerii dezastruoase a lui Sinan paşa (raportul acestuia Hurmuzache III,, p. 493, vezi mai sus p. 47). De altfel cum am văzut mai sus (p. 43) atât Mihai cât şi Sigismund Bâthory ceruseră Polonilor să împiedice cel puţin pe Tătari de a ataca, spre a le asigura spatele (Isopescu, o. c., pp. 393, 399, 408).
*) Heidenstein, o. c., pp. 323, 324; Hurmuzachi, III2, pp. 162, 163; Supl. II,, p. 412; Isthwanfy, /. c.; Magazin istoric, IV, p. 285.
*) Prin punerea lui Eremia Movilă în scaun şi prin învoirea făcută de Zamoyski cu Tătarii (vezi pp. 49, 50 supra).
*) La 15 Noemvrie şi 11 Decemvrie 1595 şi la 5 Fevruarie 1596, Henric IV, regele Franţei scrie lui De Brăves, trimisul francez la Constantinopol, să convingă pe Sultan a continua războiul contra împăratului Rudolf, să repete îndemnurile în acest sens şi să arate Turcilor că trebuesc să profite de faptul că Rudolf stă rău cu Polonii (Hurmuzachi, Supl. I,, pp. 115, 116, 117). Despre marea influenţă la Constantinopol a lui De Brăves vezi Hammer, o. c., II, p. 294.
’) Hammer, o. c., II, pp. 282, 283.
•) Memorialul său (Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 254).
*) Ibidem. Confirmă lucrul acesta, la 4 Noemvrie 1598, sfatul de războiu din Viena (Hurmuzachi, III, p. 309); Hurmuzachi, XII, p. 343.
10) Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 37.
**) Magazin istoric, IV, p. 288.
1S) Al. P. Ilarian, o. c., I, pp. 38, 39.
www.digibuc.ro
Si
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
Si
a Dunării, incursii care ţinură mai bine de trei ani (1596—1599). Cu ocazia acestor raite Românii distruseră multe localităţi şi întăriturrde pe dreapta Dunării x) (Babadag, Plevna, Nicopol, Vidin) * 2) şi ajunseră până ’n Balcani, atacând acolo forţele turceşti ce se duceau spre Ungaria sau se întorceau acasă 3).
Turcii şi Tătarii, la rândul lor, devastară Buzăul, Brăila şi Bucureştii 4).
Aceste incursii, duse toate vijelios, fură când precedate când urmate de negocieri sau de învoeli care, şi dintr’o parte şi din cealaltă, n’aveau decât scopul de a înşela pe vrăjmaş, spre a-1 prinde nepregătit 5).
Pentru întărirea forţelor lor, Turcii recurg la ajutorul Tătarilor 6) iar Mihai (pe care tot Turcii căutaseră a-1 da la o parte prin comploturi interne şi externe7) făcu, în acelaşi scop, apel la puterile creştine8), îndemnă pe creştinii dela Sudul Dunării să se răscoale 9) şi merse la Alba Iulia să încurajeze pe Sigismund Bâthory ca să continue lupta contra necredincioşilor10). Războiul avu astfel mai mult caracterul unui războiu de partizani, neavând ca directivă decât hotărîrea de a ataca mereu, când ici, când colo, spre a nu da odihnă potrivnicului şi a-i aduce mereu pagube.
Comentarii. Cunoscând acum faptele să cercetăm cari au fost ideea sau ideile strategice ce au condus pe Mihai în
') Hurmuzachi, supl. II,, pp. 485, 486.
*) Crăciun, o. c., p. 112; Hammer, o. c., II, p. 290; Hurmuzachi, IV2, p. 219; XII, p. 258; Al. P. Ilarian, o. c., I, pp, 37, 43, 44, 218; Luptele. . . (Pernice), pp. 22, 23, 24; Iorga, Studii fi Documente, III, p, 5; Magazin istoric, IV, pp. 285, 288—290.
3) Crăciun, o. c., p. 112; Luptele... (Pernice), pp. 17, 18.
*) Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 40.
5) Hurmuzachi, IV2, pp. 223, 227, 234, 236, 237, 242, 241; XIV1( pp. 106, 108; Supl. II„ pp. 408, 421; Al. P. Ilarian, o. c., I, pp. 39, 40, 44, 45, 47, 299~3°2; Luptele... (Pernice), pp. 19—21; Magazin istoric, IV, p. 288.
•) Crăciun, o. c., p. 108; Hurmuzachi, Supl. IIj, p. 407; Iorga, Acte şi Fragmente, I, pp. 160, 161.
') Hurmuzachi, Supl. II1( pp. 378, 412, 487, 551; Al. P. Ilarian, o. c., I, pp, 37. 38.
B) Hurmuzachi, III, pp. 275, 294; IIIS, pp. 236, 244; XII, pp. 292, 293, 304, 305,
’) Hurmuzachi, III2, pp. 226, 236, 243; XII, p. 291; XIVj, p. 105; Al. P. Ilarian, o. c., I, pp. 4s, 46.
10) Crăciun, o. c., pp. 109, 110; Hurmuzachi, III2, pp. 513—5*5} I<?r8a> Acte fi Fragmente, I, pp. 153, 155; Magazin istoric, IV, p. 286; Veress, Nunţii apostolici în Ardeal, p. 32,
6»
www.digibuc.ro
R. ROSETTI
82
5*
făptuire şi cum şi-a pus ideea în aplicaţie, adică care i-a fost strategia.
Hotărît — şi aş zice chiar nevoit — să se răscoale, Mihai trebuia să se scape, mai întâiu, de tot ce putea să-l împiedice în răscoala sa în ţară, fie prin opunere cu forţa, fie prin dare de ştiri la Constantinopol. Această piedică o constituiau Turcii aflaţi în ţară. După ideile timpului îndepărtarea acestora prin expulzare sau prin internare era exclusă şi nu rămânea decât măcelărirea, care a fost organizată sistematic şi într’un secret admirabil ţinut1), ceea ce este încă o dovadă că revolta fu o nevoie adânc simţită de toţi.
Răscoala dată pe faţă prin masacrarea Turcilor, era de aşteptat o reacţiune din partea Porţii şi care putea fi primul instrument al acestei reacţiuni decât garnizoanele turceşti din oraşele de pe ambele maluri ale Dunării, din Sudul Basarabiei şi din regiunea cuprinsă între Dunăre şi Balcani. Atacul acestor garnizoane, imediat, înainte chiar ca ele să afle de răscoală, a fost o măsură firească căci le-a cauzat pierderi şi a făcut ca ascendentul moral să rămână de partea Românilor. S’a încercat, în acelaşi timp, a cuceri cetăţile de pe Dunăre, cari slujeau de puncte de sprijin Turcilor, dar nu s’a reuşit, din cauza lipsei de mijloace. Detaşamentele trimise de domnii români au trebuit să se mulţumească astfel cu luarea şi arderea oraşelor, lucru ce a cauzat de altmintrelea Turcilor pagube destul de însemnate.
Poarta a reacţionat iute şi, în Ianuarie 1595, Mihai s’a găsit ameninţat: 1. de o armată turcească care, aducând cu ea un pretendent la tronul ţării, se concentra la Rusciuc, şi 2. de Tătari, cari, trecând Dunărea la Vidin, înaintau de-a-lungul stângei Dunării, spre a coopera cu Turcii, cari aveau şi un detaşament la Nord de Giurgiu. Mihai, la timp şi bine informat, îşi adună forţele (mercenari şi puţină oaste de ţară) şi, trecând prin Pietrile, se aşeză la Nord de Giurgiu, între cele două direcţiuni de atac.
__	j
Tătarii fiind mai aproape (sosiţi mai de vreme la punctul de întâlnire — Turcii neavând decât un detaşament sau o slabă 9
9 Cu excepţia cazului citat de N. Bălcescu (o. c., p. 51) care nu dă insă documentarea.
www.digibuc.ro
83
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMANI D ELA 1504 LA 1654
53
avangardă pe malul stâng al Dunării) Mihai trimite un detaşament spre a-i hărţui şi a-i fixa, apoi îi atacă şi-i înfrânge. După aceea atacă micul detaşament turcesc şi, în urma înfrângerii acestuia, trecând Dunărea pe ghiaţă, Mihai atacă forţele turceşti dela Rusciuc, pe care le învinse şi le risipi. Domnul român a executat deci, în foarte bune condiţiuni, o manevră pe linii interioare, manevră care a dat rezultatele aşteptate: risipirea Tătarilor şi înfrângerea oştirii turceşti venită ca să pună, în scaunul muntenesc, un alt domnitor.
Urmară apoi neîncetate atacuri asupra cetăţilor şi oraşelor dunărene şi a celor din Bulgaria, atacuri având de scop: acela de a împrăştia mereu forţele turceşti mai apropiate şi a le uza precum şi acela de a încuraja, prin distrugerea garnizoanelor turceşti, populaţiunile locale la răscoală. In fine prin aceste atacuri Mihai căuta să dea de lucru (cum spune pentru o epocă mai târzie Walther) mercenarilor săi. Turcii au reacţionat local şi au fost nevoiţi, în faţa acestor atacuri neîncetate cari ameninţau linia lor de comunicaţie cu Ungaria şi-i lipsiau de aprovizionările ce procurau până atunci ţările româneşti, să întrerupă, pentru anul 1595, campania din Ungaria (unde au avut loc numai operaţiuni locale) spre a-şi concentra forţele în contra lui Mihai. Acesta atrăgând grosul forţelor musulmane asupra sa, îşi îndeplinea cu prisosinţă angajamentele luate şi realiza astfel rolul ce-i revenia într’un războiu de ansamblu al puterilor creştine contra Musulmanilor. Puterile creştine însă, ca în atâtea alte rânduri, nu conlucrară în clipa prielnică şi Mihai fu lăsat la propriile-i puteri şi la câţiva oşteni ardeleni comandaţi de A. Kirâly.
Spre a face faţă marelui atac turcesc, din vara anului 1595, care se anunţă prin mai multe ameninţări de trecere, Mihai se acoperi cu detaşamente la toate punctele de trecere iar grosul îl ţinu la Bucureşti. Trupele de acoperire au executat o acoperire activă, atacând mereu trupele turceşti din faţa lor. Ele procurară (dimpreună, probabil, cu locuitorii băştinaşi dela Sudul Dunării, cari ţineau cu Mihai) ştiri precise asupra locului unde urma să aibe loc trecerea principală — Rusciuc-
’) AI. P. Ilarian, o. c., I, p. 37.
www.digibuc.ro
54
R. ROSETTI
84
Giurgiu — şi Mihai se îndreptă, la timp, într’acolo cu grosul forţelor sale. El luă, pe marginea terasei dunărene, o poziţie de pe care putu împiedica, câtva timp, trecerea Turcilor. In urma trecerii însă a unui detaşament turcesc mai la vale fu
t
nevoit a se retrage.
După obiceiul vremii, armata turcească trebuia să se îndrepte spre capitala ţării pentru a aşeza acolo un nou domn sau un guvernator turc. Forţele lui Mihai erau însă neîndestulătoare ca să se poată opune, în câmp, armatei duşmane iar ajutoarele din Ardeal nici nu porniseră încă. Pe de altă parte Mihai nu putea lăsa ţara, cu holdele ei, pe mâna Turcilor, fără nicio opunere. Nu putea lăsa căci s’ar fi socotit că el însuşi renunţă la tot şi ar fi fost părăsit şi de oştirea sa şi de Sigismund Bâthory. Un refugiat în ţară străină poate cel mult cere dar nu impune. De aceea — şi psihologiceşte avu dreptate — domnul român se hotărî a ataca armata turcească, la trecerea acesteia prin defileul dela Călugăreni. Izbânda tactică fu de partea lui Mihai, o mărturisesc cronicarii turci; el nu avea însă puteri îndestulătoare pentru a risca o nouă luptă. De aceea se retrase şi, evacuând populaţia în munţi, luă poziţie în valea Ialomiţei, acolo unde trecea drumul Braşovului, asigurând astfel debuşarea peste munţi a armatei de ajutor ardelene şi îngreuind un atac din partea lui Sinan paşa. Forţele celor doi adversari se echilibrau acum aproape.
In campania din toamna anului 1595, strategia oastei creştine a constat pur şi simplu în urmărirea armatei turceşti care se retrăgea. In această campanie, în care comanda de căpetenie o avea nominal Sigismund Bâthory, hotărîrile şi însărcinările de seamă au fost ale lui Mihai şi ale lui Răzvan 1).
In anii următori Turcii au făcut din nou sforţarea lor principală în Ungaria. Deşi a trimis, la anumite momente, câteva trupe acolo, Mihai nu putea să-şi părăsească ţara spre a-i urma. Prin raitele sale necontenite pe dreapta Dunării el a îndeplinit însă un rol strategic însemnat, acela de a nelinişti mereu teritoriile dela Sudul Dunării şi nu numai de a lipsi pe Turci de ajutorul în oameni ce le-ar fi adus un domn fa-
1)	Supra pag. 48. Iorga în Revista istorică, XI, Nr. 7—9, p. 169.
www.digibuc.ro
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMANI DELA 150+ LA 1654
55
«5
vorabil lor şi de acel, şi mai bine venit al aprovizionărilor, dar i-a silit să ţină o parte din trupe aci şi a uzat pe acestea.
In rezumat, privind în ansamblul său războiul dus, în aceste părţi ale Europei, în anii 1594—1599, în contra Turcilor, se vede că Mihai a atras asupra sa, în 1595, grosul trupelor turceşti, pe care le-a măcinat, iar, în anii următori, a reţinut în faţa sa forţe turceşti îndestulătoare şi a lipsit pe Turci de resursele ce le procurau de obiceiu ţările dela Dunărea de jos. Dacă rezultatele nu au fost mai mari, dacă puterile creştine nu au avut atunci o izbândă mai hotărîtoare, vina nu a fost a lui Mihai, care s’a arătat şi leal faţă de angajamentele sale (ţinând seamă de posibilităţile lui) şi priceput în ducerea războiului de uzură, care alcătuia rolul său.
Cucerirea Ardealului. In timp ce Mihai continua lupta cu Turcii situaţiunea sa se găsi înrăutăţită prin schimbările ce se produceau în Transilvania, cu care era aliat.
Sigismund Bâthory se obosise de domnie şi, după tratative cu împăratul dela Viena 1), cedase acestuia Transilvania, în schimbul ducatelor de Opeln şi de Ratibor din Silezia, unde plecă în Aprilie 1598. Se sătură însă curând şi de noua sa viaţă şi se întoarse în Ardeal, unde sosi la 20 August 1598 şi reluă domnia, cu consimţământul Statelor 2).
Curând însă schimbăciosul domn îşi schimbă, din nou, gândul şi plecă, lăsând de astădată ca domn pe vărul său, cardinalul Andrei Bâthory (cumnat cu Zâmoyski, cancelarul polon), care fu recunoscut de dieta transilvană, în Aprilie
Î5993)-
Ocuparea tronului ardelean de către cardinal nu a convenit nici împăratului german4), nici Secuilor5) şi nici lui Mihai. Şi acestuia nu-i convenia deoarece, având deja pe Turci şi pe Eremia Movilă de duşmani, era în primejdie — prin pre-
9 Hurmuzachi, III2, p. 231.
2)	Hurmuzachi, III, p. 312; Isthwanfy, o. c., pp. 446, 447.
3)	Crăciun, o. c., pp. 113, 121; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 127; Isthwanfy, o. c.. p. 452; Magazin istoric, IV, pp. 291, 292.
*) Căci însemna nu numai pierderea Transilvaniei pe care o căpătase prin schimbul cu Sigismund Bâthory, dar chiar trecerea acestui principat în sfera de influenţă a Poloniei. împăratul era supărat (Hurmuzachi, IHj, p. 321).
5)	Bathoreştii le suprimaseră drepturile (Hurmuzachi, III, p. 431; IV, p. 283),
www.digibuc.ro
56
R. ROSETTI
86
zenţa lui Andrei Bâthory, omul lui Zâmoyski x) pe tronul Transilvaniei — să fie împresurat din toate părţile, ceea ce se plănuise de altfel contra lui2).
Cunoscând sau bănuind aceste intenţiuni şi înţeles cu împăratul Rudolf3) (care nu avea încredere într’însul dar voia a « se servi» de el 4), Mihai se hotărî ca, concomitent cu o înaintare a trupelor imperiale pe la Nord, să intre în Ardeal şi să-l ocupe în numele împăratului 5) (poate chiar de pe atunci cu gândul ascuns de a-1 păstra pentru sine6).
Pentru a căpăta libertatea de acţiune necesară Mihai a primit,
1)	Isthwanfy, o. c., p. 452. Că era influenţat de Poloni se ştia la Veneţia, la 19 Iunie 1599 (A. Mesrobianu, Documente din arhiva Vaticanului referitoare la Mihai Viteazul, p. 161). Şcoala Română din Roma, Diplomatarium italicum, II, p. 102.
*) Xenopol (o. c., V, pp. 246—248) zice că lui Mihai nu-i putea conveni aşezarea Austriacilor în Ardeal, pentrucă ar fi împiedicat căpătarea neatârnării, lucru urmărit de dânsul; că pentru a împiedica aceasta a încercat dintâiu a susţine candidatura lui Jojica la tronul ardelean şi apoi văzând că nu reuşeşte a încercat să se împace cu Turcii. Mihai avea nevoie de pacea cu Turcii pentru a căpăta libertatea de acţiune spre Ardeal, dar nu cred ca el să fi preferat alianţa sau împăcarea cu Turcii alianţei cu împăratul Rudolf.
Hurmuzachi, III, pp. 317, sqq; XI, p. 384; Supl. II1( pp. 584,585. Atacul Ţârii Româneşti din Moldova şi din Turcia fu chiar plănuit (Luptele... (Pernice), pp. 27, 28) şi Basta spune într’o scrisoare, din 7 Septemvrie 1599, că, prin atacul său, Mihai a vrut să prevină atacul celorlalţi (Mon. Hung. Hist. Diplom. XXXIV, pp. 254, 255). La 29.XI.1599 Radibrad scrie că cardinalul Bâthory pusese la cale, împreună cu Turcii şi cu Eremia Movilă, un atac concentric contra lui Mihai, care a atacat ca să prevină atacul plănuit. (Hurmuzachi, XII, p. 518).
') Negocierile au ţinut mult timp (Hurmuzachi, III, pp. 283, 285, 287; XII, pp. 338—348, 359. 43* *. 433)- A. Veress, Doc. privitoare..., V, p. 242.
înţelegerea se făcu prin tratatul încheiat la Târgovişte, la 5 Iunie 1598, cu trimişii împăratului german, prin care Mihai şi cu boierii săi se declarau neatârnaţi de Turcia şi recunoşteau suzeranitatea coroanei ungureşti. (Hurmuzachi, III, pp. 287, 289, 317; XII, pp. 359, 381, 383, 397; Isthwanfy, o. c., p. 444; Magazin istoric, IV, p. 292; Pray, Dissertationes, pp. 155, 199; Spontoni, 0. c., pp. 88, 89). La 4 Noemvrie 1598 sfatul împăratului Rudolf referează acestuia că ar trebui să însărcineze pe Mihai cu gonirea lui Sigismund Bâthory din scaun şi cu ocuparea Transilvaniei (Hurmuzachi, III, p. 309). Marc Fumâe sieur de Geuille, Histoire genirale des troubles de Hongrie, Paris 1608, II, p. 732.
*) Hurmuzachi, III3, p. 334.
s) Hurmuzachi, III, pp. 317, 344, 352, 353, 391, 4*7. 5”; HI». P- 3*i; XI, p. 383; XII, pp. 428, 432, 433, 447, 448; Al. P. Ilarian o. c., I, p. 257; Spontoni, o. c., p. 90.
înţelegerea cu Basta, pentru a ataca în acelaşi timp, se făcuse prin Stoica, în ziua de 2 August (Mon. Hung. Hist. Diplom., XXXIV, p. 378).
Boierii munteni şi mai cu seamă Buzeştii erau contra luării Transilvaniei (Hurmuzachi, III, p. 352).
•) Aşa crede Xenopol (o. c., V, pp. 274, 275), fără a da dovezi precise.
Aşa îl acuză Spontoni (o. c., pp. 53, 90).
Aşa se scrie, din Alba-Iulia, arhiducelui Maximilian, la 27 Aprilie 1598 (Hurmuzachi, XII, p. 345). Hurmuzachi, III, p. 351.
www.digibuc.ro
87
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
57
pe de o parte, propunerea de alianţă a lui Bâthory *) iar pe de alta a reluat tratativele de împăcare cu Turcii, pe cari nu le duce însă, nici de astădată, la bun sfârşit din cauza neîncrederii ce aveau Turcii faţă de dânsul* 2). Dar aceştia îl lasă deocamdată în pace. In acelaşi timp, Mihai tratează cu Tătarii 3).
Andrei Bâthory se supune Turcilor în Septemvrie 1599 4). Nu mai era de aşteptat. Mihai, care se afla în Bucureşti 5), unde prezenţa sa justifica afirmarea că se pregăteşte de atac contra Turcilor, îşi adună grosul forţelor, al căror total era de circa 15.000—18.000, cu un număr destul de mare de tunuri 6), în jurul Ploeştilor 7), în zona Gherghiţa, Ploeşti, Flo-reşti 8), pe când trupele din Oltenia se adunară în valea Oltului 9). Lui Bâthory, Mihai îi spuse că concentrarea se făcea în vederea războiului cu Turcii 10 *) şi-i ceru chiar a trece, cu trupele sale, prin Ardeal, în ajutorul împăratului n).
Plecând din Ploeşti la 4/14 Octomvrie 1599 12), Mihai a
') Prin tratatul din 26 Iunie 1599 (Hurmuzachi, III, pp. 329, 331, 332, 361). Isthwanfy, o. c., p. 453.
2)	Hurmuzachi, III, pp. 516—530; IV*, p. 223; XII, p. 329; XIV, pp. 3*6—319; Iorga, Acte fi Fragmente, I, pp. 161, 162.
3)	Hurmuzachi, III, pp. 289, 292, 295.
*) Hurmuzachi, III, pp. 320, 528.
5) Hurmuzachi, III*, p. 364.
6)	Este greu de stabilit exact efectivul pe care l-a adunat Mihai în jurul Ploeştilor, căci ştirile sunt contradictorii. Dar dacă admitem că la Şelimber Mihai a avut 30.000 luptători şi 80 tunuri (Academia Romfină, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, p. 128). Dacă scădem din această cifră efectivul de 6000—18.000 atribuit forţelor din Oltenia (Academia RomSnă, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, p. 127 nota 8) şi dacă nu uităm că Mihai a primit şi câteva mii de Secui, cred că efectivul de 15.000 la 18.000 este acel avut la Ploeşti. In Diplomatarium Italicum (Şcoala Română dela Roma), voi. II, se dau ca efective: 40.000 (p. 112), 25—30.000 (p. 113), 30.000 (p. 114), 16.000 (p. 116). In Hurmuzachi: 25.000 (III, p. 361), 100.000, 30.000, 60.000 (XII, pp. 475, 481, 525). Heidcnstein (o. c., p. 346) dă 24.500.
7)	Hurmuzachi, III, p. 364; XII, pp. 475, 525.
8)	Crăciun, o. c., p. 115.
*) Hurmuzachi, III*, p. 364; Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 72; 18.000 ca efectiv (Hurmuzachi, XII, p. 475).
10)	Hurmuzachi, III, p. 364; Al. P. Ilarian, III, p. 60; Isthwanfy, o. c., p. 452; Spontoni, o. c., p. 90.
“) Diplomatarium italicum, II, p. 88; Hurmuzachi, XII, pp. 430, 431; Isthwanfy, o. c., p. 453.
u) Datele sunt socotite confruntând cele date de Szamoskdzi (Crăciun, o. c., pp. 115, 116) cu cele cuprinse în Quellen..., V, pp. 283, 284 şi în Al. P. Ilarian (o. c., I, p. 233 şi III, p. 72).
www.digibuc.ro
R. ROSETTI
88
58
înaintat cu o parte din trupele sale de infanterie şi cavalerie 4) până la poala munţilor, în aceeaşi zi de Joi 4/14 Octomvrie, şi a trecut, a doua zi 5/15 Octomvrie, peste munţi 2), pe cari-i ocupase dinainte 3). El a ajuns în valea Buzăului, la moşia lui Ioan Beldi 4), unde a poposit în ziua de 6/16 şi noaptea următoare. De aci a plecat, în ziua de 7/17, şi a sosit la Prejmer în aceeaşi zi5). La 8/18 Octomvrie Braşovenii se închină lui Mihai şi-i aduc daruri 6).
In timpul acesta, tunurile şi bagajele, escortate de restul trupelor, ocolesc pe valea Buzăului7) şi ies în Ardeal sub protecţia trupelor cari trecuseră cu Mihai Viteazul şi ajunseseră deja în câmpia Bârsei.
Mihai stă câteva zile 8) în jurul Braşovului, în care timp trupele sale se deplasează uşor spre Vest 9), iar el primeşte pe Secuii, din comitatul celor Trei-Scaune 10), cu cari era înţeles dinainte11) şi cărora le făgădueşte respectarea vechilor lor drepturi 12).
împreună cu Secuii din Trei-Scaune, armata lui Mihai şi-a continuat înaintarea prin Ţintari 13), Şercaia 14), Făgăraş 15), de unde a plecat la 13/23 Octomvrie ajungând în aceeaşi zi
x) Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 72; 8000 haiduci, 2000 călăreţi (Hurmuzachi, XII, pp. 475, 525).
*) Un izvor (Quellen..I. c.) zice peste Vitaş; probabil că a trecut peste pasul Tătarilor sau pe una din potecile pe care urcau oile la deal. Chronicon Fuchsio-Lupin-Oltardinum, I, p. 146.
*) Hurmuzachi, III, pp. 364, 365.
*) Un Beldi avea moşie la Budila (Bodola) în şesul celor Trei-Scaune (Iorga, Moşiile familiei Beldy, Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. IV, p. 383).
s) Quellen. . . I. c.
*) Hurmuzachi, XII, p. 475; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 233.
’) Hurmuzachi, XII, pp. 475, 525; Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 72.
8) Hurmuzachi, XII, p. 481; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 128.
*) Fără a intra în Braşov sau în suburbii (Crăciun, o. c., p. 116).
10)	Crăciun, o. c., p. 116; Hurmuzachi, XII, p. 481.
11)	Hurmuzachi, III, p. 364.
12)	Crăciun, o. c., pp. 115, 116; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 128; Luptele... (Per-nice), p. 30. încă din 1598 un agent al împăratului Rudolf propune să se făgăduiască Secuilor restituirea libertăţilor şi să însărcineze pe Mihai cu tratativele respective (Hurmuzachi, XII, p. 388). Reînoirea vechilor privilegii ale Secuilor se face de
.Mihai Viteazul la 3 Noemvrie 1599 (A. Veress, Documente privitoare..., V, pp. 268—270).
15)	Crăciun, o. c., p. 116.
14) Crăciun, l. c.; Quellen..., V, p. 284.
16)	Crăciun, /. c.
www.digibuc.ro
89
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
59
la Cârţa 1), unde sosesc ceilalţi Secui 2). Ajunse la Tălmaci, la 16/26 Octomvrie 3), forţele domnitorului român se întrunesc cu trupele din Oltenia, cari trec defileul fiind acoperite de cele dintâi 4) şi cari primiseră ordin, după debuşarea lui Mihai în câmpia Bârsei, să înainteze 5).
In acest timp Bâthory sosise cu o armată slabă la Sibiu.
Ziua de 17/27 a fost petrecută în negociaţiuni, în cari nunţiul papal Malaspina a căutat să împedice bătălia 6).
A doua zi (18/28 Octomvrie) a avut loc bătălia dela Şelimber. In această luptă cardinalul A. Bâthory, care nu fusese vestit de trecerea lui Mihai Viteazul decât în ziua de 10/12 Octomvrie 7) şi nu avusese timp să adune decât foarte puţine forţe, parte în lagărul dela Sas-Şebeş şi parte chiar la Sibiu8), a fost înfrânt 9). In urma acestei bătălii Mihai devine stăpânitorul de fapt al Ardealului, pe care-1 ocupă, zice el, pentru împăratul german10 *).
Forţele imperiale, comandate de Basta, nu înaintaseră la data hotărîtă n).
Comentarii. Manevra politică (negocierile cu Andrei Bâthory şi cu Turcii) a dat bune rezultate pentrucă duşmanul nu a bănuit atacul sau cel puţin iminenţa sa şi astfel Mihai a putut să se arunce asupra domnitorului ardelean cu totul pe neaşteptate, iar Turcii nu s’au mişcat.
O chestiune rămâne nelămurită: cum s’a acoperit Mihai faţă de un atac dinspre Moldova, de care se temea12) şi ce
x) Quellen... I. c.
2) Crăciun, l. c.
s) Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 72.
4) Crăciun, l. c.; Magazin istoric, IV, p. 293.
4)	« Iar Mihai Vodă dacă văzu, că i se închină cetăţenii (Braşovului), se veseli, şi trimise la Radu Buzescu şi la Udrea Banul, să saie şi ei cu toate oştile Craiovei şi ale Jiului şi cu ale Mehedinţilor, să iasă cu ele înaintea lui Mihai Vodă, către luncile Sibiului* (Magazin istoric, IV, p. 293).
•) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria IV, Tom. XII, p. 129.
7)	Crăciun, o. c., p. 121.
8)	Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, p. 128; Crăciun, o. c., p. 122.
9)	Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, pp. 127—131.
10)	Luptele... (Pernice), p. 30.
u) Idem, pp. 29, 30; Hurmuzachi, III1, p. 351; Mon. Hung. Hist. Diplom., XXXIV, PP- 357> 358; A. Veress, Documente privitoare..., V, p. 260.
I2) Luptele. .. (Pernice), pp. 27 sqq.
www.digibuc.ro
6o
R. ROSETT1
90
măsuri a luat pentru acoperirea spre Turcia, căci negocierile începute cu aceştia evident că nu ajungeau. Că a luat măsuri de acoperire faţă de Ardeal reiese din următoarele fapte:
a)	ocuparea din timp a crestei munţilor pe unde a trecut;
b)	completa surpriză a Ardelenilor. Deşi nu avem absolut nicio ştire despre acoperirea spre Moldova şi spre Turci, nu este de crezut ca Mihai să nu se fi acoperit şi în aceste direcţii, probabil prin locuitorii de pe acele graniţi x).
Gruparea iniţială a forţelor a fost justă, căci trebuia:
1.	Ca trecerea Carpaţilor să se facă prin surprindere.
2.	Ca întrunirea cu Secuii să aibe loc înainte de ciocnirea cu trupele lui A. Bâthory şi pentru ca Mihai să-şi mărească forţele şi pentru a împiedica ca Secuii să fie ademeniţi de A. Bâthory.
3.	Să se izoleze, dela început, cel puţin o parte din Saşi (cari de altfel ţineau cu împăratul dela Viena).
4.	Să contribuie la înşelarea lui A. Bâthory că Mihai aduna armata spre a face faţă unui atac turcesc.
5.	Să se dispună de mijloace pentru a face faţă unui atac anticipat din Ardeal, atac ce se putea da fie dinspre Sibiu pe valea Oltului, fie dinspre Braşov; Sibiul şi Braşovul fiind cele două pieţe de adunare naturale pentru un atac din Transilvania contra Munteniei.
6.	Adunarea trupelor la o depărtare de 80 km. de graniţă asigura mai bine secretul şi, ulterior, surprinderea.
Adunarea grosului în regiunea Ploeştilor asigura trecerea într’o regiune amică — Secuime — deci fără rezistenţă şi îngăduia cel puţin izolarea, dacă nu cooperarea, Saşilor din Braşov.
Trecerea munţilor s’a făcut sistematic: o parte din trupe, fără bagaje, a mers pe o potecă peste munte, ocupat din vreme, spre a asigura ieşirea lesnicioasă în câmpia celor Trei-Scaune a restului trupelor şi a bagajelor, cari au urmat un drum mai bun.
Aflându-se cu forţele sale în şesul Celor Trei-Scaune, Mihai putea face faţă unui eventual atac moldo-polon debuşând prin
!) In 1597, temându-se de un atac al Tătarilor se acoperi faţă de graniţa moldovenească. Grosul acoperirii, alcătuit din ostaşii plătiţi de împăratul Rudolf — 4000 oameni, tăbăruesc la Stăteşti şi pe Nişcov (A. Veress, Doc. privit, la..., V, pp. 94—103), apoi pe Buzău şi pe Râmnic (Jbidem, pp. 33a—340).
www.digibuc.ro
9*
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 16S4
61
pasul Oituzului sau putea chiar ataca Moldova 1), cum voia să o facă de doi ani.
A urmat o mică pauză, necesară sosirii artileriei şi a bagajelor şi venirei Secuilor, după care oastea a pornit spre gura defileului Oltului, pentru a asigura debuşarea forţelor din Oltenia, cari la rândul lor asigurau înaintarea lui Mihai2).
Dar nu numai dispozitivul iniţial, luat de Mihai, a fost just ci şi socoteala timpului a fost bine făcută. In adevăr, Andrei Bâthory nu a aflat de sosirea în câmpia Bârsei, la 7/17 Octom-vrie, a oştirii lui Mihai, decât la 10/20 Octomvrie; surpriza a fost deci completă.
Apoi deşi Mihai, fiind în jurul Braşovului, se găsia la 120 km. de Tălmaci, punctul de întâlnire dat trupelor din Oltenia, pe când A. Bâthory, aflat la Alba-Iulia, se găsia numai la 80 km. de Tălmaci, Mihai avea în folosul său faptul că Bâthory nu a aflat de trecerea armatei sale peste munţi decât trei zile în urma efectuării trecerii, că, probabil, Bâthory nu cunoştea prezenţa trupelor din Oltenia în apropierea graniţei (căci nu este niciun document arătând vreo măsură, ce de sigur ar fi luat de ştia) şi că Bâthory nu avea oştire strânsă în momentul când află de trecerea lui Mihai.
Mihai putea deci zăbovi câteva zile în jurul Braşovului, cum a făcut-o, pentru a-şi strânge toată oştirea şi pentru a şi-o mări prin aportul forţelor secuieşti. El a sosit, cu forţele sale, la Tălmaci, în aceeaşi zi în care A. Bâthory a sosit la Sibiu. Dar chiar dacă Bâthory ar fi sosit mai de vreme — ceea ce nu se putea — sau dacă Mihai ar fi întârziat, încă Bâthory nu ar fi avut vreme să atace trupele româneşti venind din Oltenia (cari nu ar fi înaintat probabil dacă Mihai nu era în imediată' apropiere) fără a fi fost atacat în flanc şi în spate de trupele ce veniau cu Mihai şi aceasta cu atât mai mult cu cât efectivul de care dispunea atunci Bâthory (7—9.000 oameni cu 45 tunuri) era inferior aceluia al trupelor ce veniau din Oltenia 6—18.000) 3).
1)	Observaţie făcută de sublocotenentul (azi colonel) C. Zagoriţ, în lucrarea Treisprezece zile din viata militară a lui Mihai Viteazul, p. 25.
a) Vezi mai sus, p. 59 nota 5.
a) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, pp. 21 nota 8, 22 nota 9.
www.digibuc.ro
62
R. ROSETTI
92
La rândul lor, trupele venind din Oltenia ameninţau pe Bâthory în flanc, dacă, acesta s’ar fi îndreptat în contra lui Mihai.
Hotărît, şi aş zice chiar nevoit, a isgoni pe A. Bâthory, Mihai a făcut bine respingând propunerile nunţiului Malas-pina, propuneri ce nu ar fi dus decât la mărirea forţelor lui A. Bâthory şi la pierderea folosului iniţial câştigat deja de domnitorul român.
In rezumat: bună acoperire, bună grupare iniţială a forţelor, bună executare a trecerii graniţei şi bun calcul al timpului şi al distanţelor, lucruri ce au îngăduit lui Mihai să se prezinte cu forţe covârşitoare pe câmpul de luptă hotărîtor.
Cucerirea Moldovei si pierderea Ardealului. Mihai avea în Eremia Movilă nu numai un vecin pe care nu putea pune temeiu, căci era creatura plecată a Polonilor şi a Turcilor x), dar un duşman statornic, care se înţelesese încă de mult cu Bâthoreştii spre a scoate pe Mihai din scaun * 2) şi ale cărui uneltiri şi încercări de încercuire a vecinului muntean fuseseră una din cauzele pentru care Mihai precipitase intrarea sa în Transilvania 3).
■ Cucerirea Transilvaniei de către Mihai nu putea să nu supere pe Poloni 4) şi să fie pe placul fricosului care domnia la Suceava 5), la adăpostul suliţelor polone De aceea vedem pe acesta intrigând şi mai mult în contra lui Mihai 6) şi uneltind un atac general asupra acestuia, atac care ar fi redat Transilvania lui Sigismund Bâthory 7) (care se afla la Eremia Mo-
*) Hurmuzachi, XII, p. 518; AI. P. Ilarian, o. c., III, p. 64; P. P. Panaitescu, Influenţa polonă în opera şi personalitatea cronicarilor Grigore Ureche şi Miron Costin, pp. ii, 12.
*) Hurmuzachi, l. c., Vezi scrisorile lui Eremia Movilă în Hurmuzachi, Supl. Hi, PP- 5*4 sqq.
*) Hurmuzachi, Supl. II,, pp. 584, 585; Magazin istoric, IV, p. 292.
*) N. Buta, I Ragguagli di Claudio Rangoni 1599—1605 (Şcoala Română din Roma, Diplomatarium Italicum, I, pp. 264, 301).
5)	« Spun oamenii bătrâni de pre acele vremi cum să hie ajuns în câteva rânduri cu daruri Ieremia Vodă la Başta Giorge pentru moartea lui Mihai Vod * (Miron Costin (ed. Ureche), I, pp. 453» 4S4>-
•) Hurmuzachi, III, p. 533‘> IV,, pp. 7, 20; XII, p. 1280; Supl. II„ pp. 555, 558, 562, 570, 571, 579, 583, 591; Luptele... (Pernice), p. 3»; Mesrobeanu, o. c., p. 173.
’) Al. P. Ilarian, o. c„ pp. 146, 259; Iorga, Acte şi Fragmente, I, p. 171; Hurmuzachi, Supl. II,, p. 591.
www.digibuc.ro
93
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
6.1
vilă râvnind din nou tronul ardelean * *) şi ar fi procurat tronul Munteniei fratelui său Simeon2).
Cu câţiva ani înainte, Mihai voise să atace Moldova, spre a goni pe Eremia de pe tronul din Suceava 3). El fusese însă împiedicat, mai ales, de împăratul Rudolf, care, încurcat în războiul cu Turcii, nu avea interes să supere pe Poloni, protectorii lui Eremia şi prietenii Turcilor 4). Uneltirile lui Eremia Movilă înteţindu-se în urma ocupării Transilvaniei de către Mihai, acesta se hotărî, cu toate insistenţele contrare ale împăratului Rudolf5) (între care şi Polonia Papa se căznia a menţine pacea 6), să atace Moldova 7).
îndreptarea gândurilor lui Mihai spre cucerirea Moldovei şi apoi făptuirea acestei cuceriri displăcu cu totul sfătuitorului său Dionisie Ralys, care-1 vedea depărtându-se prin aceasta de ceea ce credea el că era menirea domnitorului român, salvarea de sub jugul turcesc al creştinilor dela Sudul Dunării, şi care se opuse acestui proiect 8). De altfel se pare că şi împăratului Rudolf i-ar fi convenit mai bine să vadă pe Mihai îndreptându-se spre Sudul Dunării 9). Un italian era de aceeaşi părere 10).
Este sigur că Mihai nu a luat hotărîrea de a cuceri Moldova dintr’un sentiment de naţionalism. Acesta nu exista pe acele vremuri u).
*) Al. P. Ilarian, 0. c,, I, p. 259; Iorga, l. c.
a) Xenopol, o. c., V, pp. 296, 297.
») Hurmuzachi, III, p. 287; XII, pp. 304—307, 368, 37°, 397, 52i, 559! I- Sârbu, o. e., I, pp. 471, 491.
*) Buta, o, c., p. 265; Diplomatarium Italicum, II, p. 125.
!) Buletinul Comisiunii Istorice a României, I, p. 293; Hurmuzachi, III, pp. 397, 4°3, 404; IV,, p. 15, XII, p. 561.
') Buta, o, c,, pp. 265, 266, 300—305.
’) Previne pe împăratul Rudolf din Ianuarie 1600 (Hurmuzachi, XII, p. 662).
e) Hurmuzachi, XIV, p. 109; N. Iorga, Un conseiller byzantin de Michel-le-Brave, p. 96.
’) Crăciun, o. c,, p. 131,
18) A. Mesrobeanu, Contribuţii la istoria catolicismului din Moldova, p. 86. n) « Evident că n’a fost decât un incident stăpânirea lui Mihai Viteazul peste cele trei provincii, că nu exista acea conştiinţă care putea să deie o permanenţă materială operei îndeplinite la 1599—1600. Dealtmintrelea nu se vede în acţiunea lui Mihai Viteazul nici o intenţie de asimilare supt raportul administrativ, pe baza unei concepţii naţionale desăvârşite, a teritoriilor cucerite de dânsul » (N. Iorga, Desvoltarea ideii unităţii politice a Românilor, p. 16).
«Acele timpuri nu erau pregătite să conceapă, în mod abstract, idea unităţii naţionale » (D. Onciul, Ştefan cel Mare }i Mihai Viteazul, p. 37).
www.digibuc.ro
64
R. ROSETTI
94
Trei nevoi au împins pe Mihai să cucerească Moldova, nevoi asemănătoare, păstrând bine înţeles proporţia cuvenită, acelora cari au împins la cuceriri şi pe Napoleon şi pe alţi cuceritori mari: x).
Nevoia absolută în care sa găsit, pentru apărarea cuceririi ce făcuse (Transilvania), de a preîntâmpina atacul acelora, cari voiau a i-o lua * 2).
Nevoia de a distruge cuibul de intrigi, format în jurul lui Sigismund Bâthory în Moldova, spre a-şi putea asigura, Mihai, liniştita stăpânire a Ardealului 3).
Ambiţiunea pe care fiecare succes şi fiecare cucerire o făcea mai mare. Şi existenţa acestei ambiţiuni la Mihai şi creşterea ei continuă ne este arătată şi de faptele sale şi de documente 4).
Atacul hotărît, Mihai luă următoarele măsuri:
i. A căutat să izoleze şi să slăbească pe duşman. Pentru aceasta:
a)	Se împăcă cu Turcii, primind dela dânşii steag de domnie pentru Ardeal5) (speriind astfel şi pe împăratul Rudolf) şi cerând recunoaşterea fiului său Pătraşcu asupra Munteniei 6).
b)	Se pune în legătură cu Cazacii 7), Tătarii 8) şi ţarul Boris Gudunov9) spre a fixa locului pe Poloni, pe cari căuta a-i înşela prin declaraţii de supunere 10).
c)	Se înţelese cu Moldovenii (sau cu o parte a acestora) pentru ca ei să părăsească pe Eremia Movilă n).
*) Hurmuzachi, III., pp. 468, 469.
*) La 3 Decemvrie 1599 consiliul cameral din Zips vesteşte pe Mihai Viteazul că Polonii se pregătesc a năvăli în Ardeal (Hurmuzachi, III, p. 368); Scrisorile lui Mihai din 21 Mai 1600 (Hurmuzachi, Supl. IIlP p. 600) şi din 17 Iunie 1600 (Hurmuzachi, IV,, p. 75); Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 256; Luptele... (Pernice), pp. 31, 32.
*) Al. P. Ilarian, o. c,, I, p. 259; Mesrobeanu, Documente din arhiva Vaticanului referitoare la Mihai Viteazul, p. 168.
*) O singură pildă: In Iulie 1600 pune condiţie împăratului Rudolf ca să fie recunoscut pentru totdeauna ca domn al celor trei ţări, cu succesiunea fiului său (Hurmuzachi, XII, p. 960).
5)	Hurmuzachi, III, p. 533; IV2, pp. 8, 20; Supl. II,, p. 615; Iorga, Istoria armatei române, II, p. 21; Magazin istoric, IV, p. 296; Mesrobeanu, o. c., pp. 172, 173.
•) Hurmuzachi, III, p. 533; IVJ, p. 8; Iorga, o. c., II, p. 22; Isthwanfy, o. c., p. 459.
7) Hurmuzachi, XII, p. 662; Supl. II1, pp. 575, 586, sqq.
*) Hurmuzachi, Supl. II1, p. 627; Troian (1869), pp. 64, 100, 112.
•) Crăciun, o. c., p. 133; Hâjdeu, Arhiva istorică, II, p. 47; III, pp. 8, 35, 52; Heidenstein, o. c., p. 350; Iorga, o. c., II, p. 24.
10) Buta, o. c., p. 296.
u) Hurmuzachi, IV, pp. 66, 67; VIII, p. 217; XII, p. 230.
www.digibuc.ro
95
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
65
2.	închise graniţele spre Polonia x) şi spre Moldova* 2), pentru ca emisarii duşmani să nu poată cunoaşte măsurile ce lua.
3.	întreţinu recunoaşteri şi spioni în Moldova3).
4.	îşi pregăti armata prin recrutări de mercenari 4), prin adunare de detaşamente ale oraşelor săseşti 5), prin chemarea Secuilor sub arme 6), prin strângerea de pro viziuni, care şi lucrători 7) şi prin cumpărarea şi repararea de armament 8).
5.	Hotărî a lăsa în Transilvania o garnizoană de 3000 Cazaci 9).
Apoi, după sistemul său constant10 * 12), căută a înşela pe inamic până ’n ultimul moment n) şi-şi dispuse forţele sale în trei grupe ia):
La stânga, un grup având efectivul 8.000—10.000 13), în regiunea Bistriţei-Năsăudului 14). Acest grup a înaintat prin Câmpulungul Bucovinei15).
*) Basta scrie din Caşovia, la 4 Iunie 1600, că nu poate şti ce se petrece in Transilvania şi Moldova, pentrucă toate păsurile sunt păzite de oamenii lui Mihâi şi nu se lasă a trece nicio ştire. (Mon. Hurtg. Hist. Diplom. XXXIV, p. 383).
2)	Hurmuzachi, XII, pp. 666, 668, 704, 955 (Bistriţenii au păzit graniţa din partea lor); XV1, p. 755; Mon. Hung. Hist. Diplom., XXXIV, /. c.
а)	La 2 Mai 1600 judele dela Rodna răspunde că informatorii români trimeşi in Moldova s’au intors. (Hurmuzachi, XII, p. 882). Hurmuzachi, XII, pp. 775,
807; XV, pp. 756, 759-
*) Hurmuzachi, XII, p. 654.
б)	Hurmuzachi, III, p. 393; XII, p. 834.
•) Secuii ar fi făgăduit lui Mihai Viteazul 12.000 archebuzieri şi 10.000 lăncieri (Mesrobeanu, o. c., p. 170); Secuii din scaunul Mureşului au trecut pe la Bistriţa. (Hurmuzachi, XII, p. 955).
7)	Bistriţa a dat pâine şi pulbere (Hurmuzachi, XII, p. 955; XV, p. 763). După trecerea munţilor Bistriţa a aprovizionat trupele aflate în Moldova (Hurmuzachi, XII, p. 900). Hurmuzachi, XII, p. 526; XV, p. 760. Braşovenii şi cei din câmpia Bârsei au transportat provizii prin Oituz (Hurmuzachi, XII, p. 920).
Zoe Balş, Două acte dela Mihai Viteazul (Revista Arhivelor, I, pp. 266—268).
8)	Hurmuzachi, IV1, pp. 3, 15; XII, p. 827.
') In cari nu avea încredere în caz de luptă cu Polonii (Hurmuzachi, XII, p. 831).
10) In războaiele anterioare înşelase pe Turci prin negociaţiuni (vezi supra pag. St). In 1599 a înşelat pe Bathory (supra p. 57).
u) Heidenstein, o. c., p. 351; Iorga, o. c., II, pp. 24, 25; Magazin Istoric, IV, p. 296. In Aprilie Mihai răspândeşte svonul că se îndreaptă asupra cetăţilor ocupate încă de Basta. (Iorga, Acte şi Fragmente, I, p. 172).
12) Hurmuzachi, XII, p. 864.
ls) Hurmuzachi, XII, p, 864. Socotelile Bistriţei arată că erau: 6.000 Secui din scaunul Mureşului şi haiduci şi 2.000 Bistriţeni. (Hurmuzachi, XII, p. 955). Din cei 2.000 Bistriţeni 149 au dezertat (Hurmuzachi, XII, p. 954)- Alte isvoare arată: 7.000 (Hurmuzachi, IV2, p. 24), 12.000 (Iorga, Istoria armatei române, II, p. 25).
14)	Hurmuzachi, XII, pp. 881, 955; Supl. II1, p. 596.
15)	Hurmuzachi, IV2, p. 24.
7 A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III, Tom. XIV.
www.digibuc.ro
66
R. ROSETTI
96
La centru, grupul principal cu Mihai, cu un efectiv de circa
20.000	infanterişti, 8.000 călăreţi şi 24 tunuri de câmp x). Acest grup s’a adunat în câmpia Bârsei şi şesul celor Trei Scaune 2). (Mihai a plecat din Alba Iulia la 24 Aprilie iar artileria sa plecase, tot din Alba Iulia, cu o zi înainte 3).
La dreapta, Muntenii, 10.000, cu Pătraşcu Vodă 4), la graniţă spre Focşani5).
Movilă cunoştea exact dispozitivul trupelor lui Mihai 6) şi luase şi el măsuri de apărare la graniţă, închizând diferitele trecători7).
Atacul începu, pentru coloana principală, prin trecerea graniţei la 4 Mai 8) şi continuă prin Trotuş 9), unde se dete o luptă cu rezultat defavorabil pentru domnul Moldovei 10 *).
La 11 Mai Mihai se află la Roman xl); înainte de a ajunge la acel oraş — probabil pe la Bacău — se unise cu oştirea din Muntenia 12).
') La 15 Martie 1600 armata din Ardeal a lui Mihai se compunea din: 2.000 cazaci, 1.200 moldoveni călări, 1.300 sârbi călări, 6.000 munteni pe jos, 1.200 tra-banţi unguri, plus Secuii (Hurmuzachi, XII, p. 779).
Oştirea cu simbrie a lui Mihai ar fi fost de 13.281 ostaşi (Iorga, Istoria armatei române, II, pp. 22,23).
La 10 Aprilie 1600 Mihai spune că efectivul armatei este de 30.000, iar Stoica că este de 34.000 (Hurmuzachi, XII, p. 831).
La 26 Aprilie 1600 efectivul ar fi fost: «20.000 Schutzen zu Fues und 8.000 zu Ross» (Hurmuzachi, XII, p. 1278).
La Braşov efectivul ar fi fost: 24.000 (Hurmuzachi, IV1, p. 38).
20.000 infanterişti, 5.000 călăreţi (Şc. Rom. din Roma, Diplom. italicum, II, p. 156).
24 tunuri (Hurmuzachi, XII, p. 832; Iorga, Acte şi Fragmente, I, p. 173; Şc. Rom. din Roma, Diplomatarium italicum, II, p. 155).
*) Hurmuzachi, XII, p. 881; Supl. II1, p. 596.
*) Hurmuzachi, XII, p. 864.
4)	Hurmuzachi, IV*, p. 22; XII, pp. 831, 881 (arată efectivul de 10.000), 885;
Supl. II1, p. 596; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 309.
6)	Constantin căpitanul (Ed. Iorga), p. 94.
*) Hurmuzachi, Supl. II1, pp. 580, 596.
7)	Hurmuzachi, XII, pp. 669, 920; Şc. Rom. din Roma. Diplom. ital. II, p. 157.
*) Hurmuzachi, IV1 p. 49; XII, p. 898. La 6 Mai, Eremia Movilă scrie, din
Suceava, că trupele lui Mihai au început a trece graniţa (Hurmuzachi, Supl. II1, P- 597)- Magazinul istoric (IV, p. 296) dă data de 6 Mai.
Mihai plecat la 24 Aprilie din Alba Iulia (Hurmuzachi, XII, p. 864) soseşte în aceeaşi zi la Făgăraşi (Hurmuzachi IV,, pp. 43, 44); la 2 Mai este în Prejmer., (Quelen..., V, p. 288); dela 4 la 6 Mai la Breţc (Hurmuzachi, IV1, pp. 45, 46; Quelen..., V, p. 289); la 7 şi 8 Mai la Kezdy Vasarhei şi graniţa Moldovei (Hurmuzachi, IV1, pp. 47, 49; XII, p. 903).
*) Hurmuzachi, IV1, p. 49; XII, p. 22.
10) Ibidem; Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 490.
“) Hurmuzachi, XII, p. 900.
'*) Nu avem nici o ştire pozitivă despre acţiunea acestei coloane în Moldova.
www.digibuc.ro
97
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
67
La 16 Mai, domnul Ţării Româneşti şi al Ardealului era la Suceava *), care se predă fără rezistenţă * 2). In jurul Sucevei s’au întrunit probabil trupele lui Mihai cu acele din coloana din stânga, cari înaintaseră din Bistriţa prin Câmpulung.
Mulţi Moldoveni trecură de partea lui Mihai3). Eremia Movilă, care avea 10.000 Moldoveni şi 3.000 Poloni4), ameninţat de trupele lui Mihai cari înaintau prin Valea Şiretului şi de cele venind dinspre Bistriţa5) se retrase, după sfatul Polonilor 6), spre Hotin. In retragere căută a distruge totul în cale 7). La trecerea peste Jijia, fu ajuns de Mihai şi se dete o luptă în care Movileştii fură învinşi 8). Ei îşi continuară retragerea. Fiind din nou ajunşi de Mihai în apropierea Ho-tinului, se dete o nouă luptă, cu acelaşi rezultat fericit pentru Mihai 9). Eremia Movilă fugi în Hotin, unde avea o garnizoană suficientă 10 *). Mihai bătu cetatea trei zile; neputând-o lua, lăsă un corp de observaţie u) şi plecă la Suceava 12). Eremia fugi din Hotin în Polonia 13).
O ştire târzie (Niculai Costin apud M. Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 490) vorbeşte de prezenţa a « nisce Munteni » la o aripă a oastei lui Mihai Viteazul şi o ştire contimporană (Hurmuzachi, IV,, p. 72) vorbeşte de trimeterea acasă a trupelor mun-tene, după ocuparea Moldovei. Dat fiind că dela graniţa Oituzului la Bacău sunt 70 km., dar că terenul este greu şi s’au dat lupte, şi că dela Focşani la Bacău sunt 100 km. de drum deschis, socotesc că e probabil că Mihai s’a întrunit cu oastea fiului său la Bacău, unde se întâlnesc de altfel şi drumurile urmate de cele două coloane.
*) Hurmuzachi, IV1, p. 50; XII, p. 909.
2)	Lapedatu în Romstorfer Cetatea Sucevei, p. XLIII; Kogălniceanu, Letopiseţi,
I, p. 491.
3)	Hurmuzachi, IV2, p. 24.
4)	Hurmuzachi, /. c.
5)	Ibidem.
“) Hurmuzachi, IV2, p. 22.
’) Deşi isvorul (Hurmuzachi, XII, p. 920) zice că distrugerea s’ar fi executat, cred că a fost numai intenţia căci a lipsit timpul material.
*) Kogălniceanu (Letopiseţi, I, p. 255) dă şi unele localităţi: Verbia, care nu mai există azi (nu se găseşte în Marele Dicţionar Geografic al României). Probabil că este aceeaşi luptă, numită însă Jascea, de care vorbeşte cronica munteană (Magazin istoric, IV, p. 296).
*) Anuarul Institutului de Istorie Naţională (Cluj), V, p. 541; Hurmuzachi, XII, pp. 913, 914; Magazin Istoric, IV, p. 297.
10) Hurmuzachi, IV2, p. 24; Hurmuzachi Supl. II1, pp. 599, 600, 605.
n) Magazin istoric, IV, p. 297.
la) Avem documente dela Mihai date * în faţa Hotinului * la 18 şi 20 Mai (Hurmuzachi, IV1, p. 51; XII, p. 913; Supl. II1, p. 599), apoi din Suceava la 21, 23 şi 26 Mai (Hurmuzachi, IV1, pp. 54, 60; Supl. II1, p. 600).
12) Magazin istoric, IV, p. 297.
7»
www.digibuc.ro
68
R. ROSETTI
98
Mihai ocupă uşor Moldova şi cetăţile ei *), afară de Hotin 2) şi trimise detaşamente cari jefuiră teritoriile polone vecine cu graniţa moldovenească3). Trupele munteneşti şi Secuii fură trimişi apoi acasă 4).
Chemat fiind la Alba Iulia, din cauza situaţiunii din Ardeal 5), Mihai a lăsat o regenţă 6) şi o garnizoană în Moldova 7) şi a plecat la finele lui Iunie 8).
Comentarii. Dacă punerea de capăt domniei Bâthoreştilor în Ardeal convenise împăratului Rudolf, menţinerea Ardealului în posesiunea lui Mihai 9), cucerirea Moldovei de către acesta 10) şi cochetăiiile sale cu Turcii n), nu numai că nu puteau să convină împăratului dar adevereau faţă de acesta tot ce-i insinuară duşmanii lui Mihai 12), cari nu erau puţini la număr 13). Astfel sprijinul ce avea Mihai dela împărat, de fapt singurul său sprijin puternic, urma să-i lipsească în curând.
Pe de altă parte, Mihai nu-şi găsise nici un alt sprijin, afară de Secui 14), căci:
1) Scrisoare, din 4 Iulie 1600, a regelui polon către L. Sapieha (Hăjdău, Arhiva istorică, III, p. 35).	.	. T¥I	VII
*) Academia Română, Memoriile secftuntt 1 stonce, sena III, tom. AII, p. 3*6; Mon. Hung. Hist. Diplom. XXXIV, /. c.
s) Heidenstein, o. c., p. 352; Hurmuzachi, Supl. II*, p. 23; Isthwanfy, o. c., p. 459.
*) Hurmuzachi, IV1, p. 72.
') Şi de vestea că Sigismund Bâthory, cu ajutor polon, se pregăteşte a intra în Ardeal prin Maramureş şi Hust (Luptele... (Pernice), p. 33).
•) Magazin istoric, IV, p. 297.
’) Luptele... (Pernice), p. 33.
») Mihai s’a aflat la Iaşi dela 29 Mai până la 24 Iunie (documente din 29 Mai, i> Si 7i 10, 15, 17, 23, 24 publicate de Stoica Nicolaescu (Documente dela Mihai Viteazul ca domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi al Moldovei, 1600, pp. 9, 10, 15, 17, 20) şi după cele din colecţia Hurmuzachi (IV1, pp. 67, 74, 75, 79; XII, P- 939) Ş* din Prinos Sturdza, pp. 163, 165). La 1 Iulie pleca din Braşov unde stătuse cinci zile (Iorga, Istoria armatei române, II, p. 29).
») M. Fumăe sieur de Geuille, o. c., II, p. 791; Hurmuzachi, IV, p. 84; XII, pp. 651, 687, 690, 697, 703.
10) Vezi supra pag. 63.
“) Hurmuzachi, III, p. 533i IV, p. 17; XII, pp. 477. 670, 762, 768, 783, 790, 838, 926; Iorga, Acte şi Fragmente, I, p. 45-
la) Hurmuzachi, IV, p. 84; Dt Thou apud Al. P. Ilarian o. c., I, p. 241; Mon. Hung. Hist. Diplom. XXXIV, pp. 260, 261, 344, 348. 349. 37*. 4°8, 4°9-
*3) Printre cei mai de seamă au fost: Ştefan Bocskai, unul din şefii nobilimei ardelene (Hurmuzachi, III, pp. 347—355. 4°i! XII, p. 630), nunţiul papal Ma-laspina (Hurmuzachi, III, pp. 345. 35*, 5t4> 5*5), Gr. Basta (Hurmuzachi, III, p. 401; IV, pp. 22, 39; XII, pp. 650, 651, 794, 798), comisarii imperiali Ungnad şi Zechel, după arestarea lor nemotivată de logofătul Theodosie (Hurmuzachi, IV, p. 77).
“) Aeeştia au rămas surzi la îndemnurile lui Huet de a părăsi pe Mihai. (Transilvania, II, pp. 134—136, 156).
www.digibuc.ro
99
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
69
Nobilimea ungurească, duşmană lui 1), şi duşmănită de dânsul 2), se înduşmănise şi mai mult3).
Saşii şi întreaga populaţie a Ardealului erau scoşi din fire de jafurile şi împilările ostaşilor lui Mihaiu 4) şi de rechiziţiile ce le impusese acesta din urmă 5).
Românii ardeleni, pe o revoltă a cărora contra nobilimei ar fi putut să se sprijine, erau deziluzionaţi de reprimarea răscoalei lor din iarna 1599/1600 şi de susţinerea în contra lor a privilegiilor nobilimii 6).
Oştirea nu-i era credincioasă decât atât cât o plătia şi el bani nu mai avea7).
Stăpânirea sa în Moldova nu avea temeiu nici pe boieri, cari, în majoritatea lor, plecaseră cu Eremia Movilă 8), nici pe ţărănime, care nu avea niciun interes să-l susţină şi era prima care era expusă loviturilor Polonilor.
însuşi Muntenii erau sătui de domnia lui Mihai, care le adusese numai războaie, jaf şi pagubă 9).
Aceste împrejurări fac ca Mihai să-şi piardă cumpătul. Şi acţiunea sau lipsa sa de acţiune, măsurile şi contra măsurile ce ia — când hotărînd măsuri drastice contra răsculaţilor ar-
t
deleni10), când negociind cu aceştia11), bazându-se pe oamenii pe cari tocmai nu se putea bizui l2), nerecurgând la luptă, seamănă cu acelea ale unei fiare încolţite.
*) Xenopol, o. c., V, pp. 309, sqq.
2)	Hurmuzachi, III, pp. 353, 358, 407, 408; XVI, p. 770.
3)	Crăciun, o. c., p, 136; Hurmuzachi, III, pp. 85, 124; IV, pp. 123, 124; XII, pp. 1019, 1050—1053.
*) Crăciun, o. c., p. 134; Hurmuzachi, XII, pp. 756, 764, 765; Transilvania, II, pp. 131, 132.
5)	« plăţile interminabile, care, până la căderea dominaţiei româneşti în Ardeal, ruinară şl umplură de ură pe locuitorii harnici şi economi ai oraşelor săseşti * (Iorga, Documente româneşti din arhivele Bistriţei, I, p. LXXXIV). Crăciun, o. c,, p. 134; Hurmuzachi, XII, pp. 756—77°; Transilvania, l, cA. Veress, Documente privitoare..., V, pp. 271, 280, 281.
*) Hurmuzachi, III, pp. 348, 350, 358, 514; Iorga, Geschichte d. Rum. Volkes, II, pp. 100, 101; Şincai, o. c., II, p. 276.
7)	Hurmuzachi, IV, pp. 6, 29; XII, pp. 935, 937, 1009; Iorga, Ist. Arm. Rom. II, p. 31.
8)	Xenopol, o. c., V, p. 305.
*) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 258.
10) Hurmuzachi, XII, pp. 1059, 1089.
“) Crăciun, o. c., pp. 136, 137.
la) De pildă pe Szekely, care dezertează la Poloni (Hurmuzachi, XII, p. 1009), pe Csaky, care comandă apoi oastea ardeleană (Crăciun, o. c., p. 139).
www.digibuc.ro
70
R. ROSETTI
IOO
El pierde mai ales vreme în folosul adversarilor săi x), şi, când aceştia, cu forţele întrunite, cu prestigiul şi puterea morală ce le-o dă adăogirea oştilor imperiale, comandate de Basta, înaintează spre Alba Iulia, Mihai, care nu-şi adunase decât puţine oşti la Sebeşul Săsesc 2), lăsând majoritatea în diferite oraşe din Ardeal şi dinspre graniţele Moldovei şi Munteniei3), nu făcu altceva, nu putu să facă altceva, decât să le iasă întru întâmpinare la Mirăslău, unde fu învins atât de pripeala sa cât şi de folosul ce ştiu să-l tragă Basta din cunoaşterea acestui defect al caracterului domnului român 4).
Strategia nu este decât instrumentul politicei, ea nu are decât menirea de a aduce la îndeplinire planurile alcătuite de politică. De aceea, mai ales studiind cucerirea Moldovei, este nevoie să ne oprim puţin asupra motivelor politice ale acestei cuceriri.
Am văzut că nu ideea de naţionalitate a condus pe Mihai în acest războiu.
Am mai văzut că şi împăratul dela Viena şi D. Ralys ar fi preferat ca, în loc de a cuceri Moldova, Mihai să se fi îndreptat contra Turcilor, pentrucă aceştia erau duşmanii principali. Dar având această părere, împăratul Rudolf se gândia la sine însuşi, şi pentru a scăpa de încurcătura cu Polonii ce era să-i cauzeze atacul lui Mihai asupra Moldovei şi din cauza uşurării ce-i adusese, purtării războiului din Ungaria, atacurile lui Mihai între Dunăre şi Balcani. Ralys, pe de altă parte, era stăpânit de visul reinstalării unei domnii creştine la Constantinopol.
Era aceasta cu putinţă? In starea de atunci: nu. Şi nu era cu putinţă pentrucă puterile creştine nu erau înţelese (Franţa şi Polonia erau aliate cu Turcii) şi pentrucă puterea turcească nu era încă destul de uzată. Au trebuit să treacă încă 300 ani * *)
*) Căci nu chiamă, la timp, oştirea din Moldova (care nu trece pe la Braşov decât la 17 Septemvrie—Hurmuzachi XII, pp. 1035, 1036; XV, p. 771) şi din Muntenia (Crăciun, o. c., pp. 140, 143; Hurmuzachi, Supl. II1, p. 644), Secuii nu au timp să sosească fiind vestiţi prea târziu (Hurmuzachi, Supl. II1, p. 644). Răsculaţilor le trebuie vreme pentru a strânge forţe la Turda şi pentru ca să vină Basta.
’) Puţini Secui (Crăciun, o. c., p. 138).
*) Hurmuzachi, IIIa, p. 463; XV, pp. 765, sqq. Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 263; Iorga, Istoria armatei române, II, p. 31; Luptele... (Pernice), p. 36.
*) Academia Română, Memoriile secţiunii istorice, seria III, tom. XII, pp. 134—136
www.digibuc.ro
IOI
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA IS°4 LA 1654
71
şi să se poarte foarte multe războaie pentru a-i goni din Europa sau mai bine zis pentru a-i sili să ducă din nou centrul puterii lor în Asia.
Putea oare Mihai să urmeze sfaturile lui Rudolf şi ale lui Ralys ? Nu, pentru că Turcii, cari nu putuseră reduce altfel pe Mihai, reuşiseră de fapt să-l încercuiască prin înţelegerea lor cu Polonii şi, prin aceştia, cu Eremia Movilă şi cu Andrei Bâthory. Mihai nu putea să se gândească a trece Dunărea atâta timp cât era ameninţat de atacuri din Ardeal şi din Moldova şi cât timp Ardealul fiindu-i duşmănos îi tăia legătura cu împăratul. Dacă nu voia să capituleze — şi un Mihai Viteazul nu putea capitula — el trebuia să încerce a sparge cercul duşmănos şi această spargere trebuia să o încerce în direcţia care-1 apropia de singurul său sprijinitor de atunci — împăratul—; deci să pună mâna pe Ardeal. Cucerirea Moldovei a fost, cum am arătat, urmarea firească şi obligatorie a cuceririi Transilvaniei. Că nu a reuşit, că nu putea reuşi a-şi menţine cuceririle, este fapt, dar un om de caracterul lui Mihai nu putea face altfel. Intr’un singur chip ar fi putut — poate— Mihai, să-şi menţină cuceririle: punându-se în capul unei mişcări de eliberare a maselor ţărăneşti, atât în ţara sa cât şi în Ardeal şi în Moldova. Dar, precum o arată faptele, ideile lui Mihai erau cu totul opuse unei asemenea procedări, care, pe de altă parte, ar fi înduşmănit şi mai mult clasele posedante contra lui şi nu ar fi fost aprobat de cei dela Viena.
Dacă examinăm conducerea strategică a operaţiunilor prin cari s’a cucerit Moldova constatăm că nu se găsesc greşeli de imputat lui Mihai.
Manevră morală şi politică la început.
Acoperire eficace şi ermetică la graniţe.
Serviciu de informatiuni care a funcţionat bine.
1	»
Grupare iniţială care îngăduia ca atacul grosului forţelor, îndreptat pe calea cea mai lesnicioasă şi cea obişnuită pentru pătrunderea din Transilvania în Moldova — a Oituzului — să fie ajutată prin acţiunea a două grupe secundare: una la stânga, care, înaintând drept asupra Sucevei, o ameninţa şi ameninţa legăturile Moldovei cu Polonia (de unde Eremia Movilă aştepta
www.digibuc.ro
72
R. ROSETTI
102
ajutor) şi alta la dreapta, care, înaintând în lungul Şiretului, întorcea rezistenţa ce putea opune Movilă grupei principale. Este adevărat că cele trei grupe ale lui Mihai erau despărţite prin obstacole naturale şi prin mari depărtări. Dacă, în teorie, aceasta este o greşală, trebue ţinut seamă de faptul că Mihai socotia că duşmanul nu se aştepta la un atac imediat, că era înţeles cu Moldovenii, cari jn parte au trecut de partea sa, că punea temeiu pe iuţeala loviturilor sale x) şi, în sfârşit, că succesul a fost de partea sa.
Uşurinţa cu care se pune apoi stăpânire pe Moldova nu trebue să ne mire. O domnie sprijinită numai pe o armată mercenară se evaporează odată cu risipirea, foarte lesnicioasă, a mercenarilor, cari nu au interes prea mare a lupta cu dârzenie pentru o cauză ce, de cele mai multe ori, le este indiferentă.
Să se compare, de pildă, rezistenţa opusă de Moldova în 1476 cu acea din 1600. In prima, sultanul, cu forţe covârşitoare, intră în Moldova, învinge pe Ştefan la Războeni, cu-treeră apoi ţara, dar nu se poate face stăpân pe ea, pentru că întreg poporul e sub arme şi are interes a apăra fiinţarea domniei de atunci, pentru că armata azi risipită, mâine se readună şi pentru că Turcii nu găsesc cui să impună o nouă domnie. Pe când în 1600 (ca şi în alte ocazii) mercenarii odată risipiţi, ţara, care nu luase parte la ceartă, primeşte noua domnie, cum va primi ulterior din nou pe a lui Eremia Movilă 2): certurile domnilor nu puteau să o intereseze şi nu o interesau.
In ceea ce priveşte campania terminată prin bătălia dela Mirăslău, învăţămintele strategice ce se pot deduce sunt numai negative şi cel mai de seamă este că nu se poate face strategie când nu se face o politică întemeiată pe posibilităţi şi sprijinită pe cel puţin accepţiunea tacită a scopurilor urmărite, de către popor sau de către majoritatea claselor cari deţin puterea politică şi economică.
Pierderea Munteniei. Plecând de pe câmpul de bătălie dela I
I)	Heidenstein, o. c., p. 350.
J)	Cum observă foarte just, prin anticipaţie, comisarii imperiali, în scrisoarea lor din 27 Iunie 1600 (Hurmuzachi, XII, p. 952).
www.digibuc.ro
103
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
73
Mirăslău, Mihai trecu prin Sibiu, unde se întâlni cu oastea sa venind din Oltenia x), prin Făgăraş 1 2) şi ajunge la Braşov 3), unde se adunară: ce mai rămăsese din trupele cari luptaseră la Mirăslău, ostaşii din Muntenia4), (de cari am vorbit) şi cei din Moldova 5). La aceştia se mai adăogară ostaşii ce mai putu năimi atunci6); totalul armatei urcându-se la 16.000 oameni 7).
Dela Braşov 8), Mihai se adresă lui Basta, căutând o înţelegere 9 * *). Negocierile ţinură câtva timp şi, cu toate forţările lui Mihai de a păstra măcar o parte de autoritate în Ardeal *°), el fu nevoit a primi următoarele condiţiuni :
Să părăsească Ardealul, să trimită pe fiul său ca ostatec la împărat, să lese familia şi tezaurul său în mâinile lui Basta, iar acesta să-i dea ajutoare spre a face faţă duşmanuluiu).
Mihai tot nu era părăsit însă de ideea păstrării stăpânirii Ardealului 12) şi Basta, dată fiind ameninţarea atacului moldo-polon, nu prea avea interes ca Mihai să părăsească Ţara Bârsei prea repede lă).
După cucerirea Moldovei de către Mihai, Zamoyski strân-
1)	Al. P. Ilarian, o. C., I, p. 265.
2)	Ibidem.
s) Crăciun, o. c., p. 140; Luptele... (Pernice), p. 38.
4)	Crăciun, l. c.; Heidenstein, o. c., pp. 359, 360; Hurmuzachi, Supl. II1, p. 644.
6)	Ibidem.
*) Hurmuzachi, Supl. II1, p. 644. Printre aceştia erau şi Secui (Idem).
’’) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, p. 137.
8) Luptele... (Pernice), p. 38.
') Iorga, Istoria armatei române, II, p. 42; Spontoni, o. c., p. 124.
lc) Ceruse cetăţile Făgăraşul, Gurghiul şi Veciul (Hurmuzachi, IV1, p. 147).
u) Crăciun, o. c., p. 140; Hurmuzachi, IV1, pp. 140, 141; XV, p. 1056.
1S) D-l Iorga observă (Istoria armatei române, II, p. 42) că în realitate cererea lui Mihai (nota 10 supra) de a i se lăsa unele cetăţi din Ardeal, era nu « ca locuri de refugiu, dar, de fapt, ca puncte stăpânite *; ca baze de operaţiune pentru o viitoare recucerire a Ardealului, cred eu.
Şi Xenopol (o. c., V, p. 397) este de părere că Mihai nu renunţase la idea păstrării Ardealului. Şi ceea ce întăreşte aceste păreri e şi faptul că Mihai ceruse totodată (Hurmuzachi, IV1, p. 147) să se menţină libertatea Secuilor.
ls) Basta se justifică (în Fevruarie 1601) că nu a urmărit pe Mihai, în Septemvrie 1600, pentrucă Polonii erau la graniţa Moldovei (Mon. Hung. Hist. Diplom., XXXIV, pp. 506—509); Hurmuzachi, IV, p. 170.
* O neîncredere desăvârşită despărţea Statele ungureşti ale Ardealului de Basta, care se aştepta ca aliaţii pe cari îi dăduse un moment numai ura împotriva « Valahului * să se întoarcă împotriva lui, chemând înapoi pe acel Sigismund, care se afla în oastea tot mai apropiată şi mai ameninţătoare, a lui Zamoyski » (Iorga, Istoria armatei române, II, p. 41).
« Mihai ajungea astfel pentru Basta un preţios auxiliar » (Iorga, o. c., II, p. 42).
www.digibuc.ro
74
R. ROSETTI
104
sese o armată x) cu scopul nu numai de a repune pe Eremia Movilă în scaunul Moldovei dar încă pentru a goni pe Mihai din acel al Munteniei (înlocuindu-1 prin Simion Movilă) şi pentru a ajuta pe Sigismund Bâthory ca să reia domnia Transilvaniei * 2). Aşezarea lui Eremia Movilă, în scaunul dela Suceava, se făcu uşor, căci Zamoyski trecând Nistrul, la 4 Septemvrie 3), garnizoanele lui Mihai Viteazul se retraseră fără a opune vreo rezistenţă serioasă 4). Zamoyski trimise un detaşament spre Bistriţa5) şi, trecând la 25 Septemvrie prin Roman 6), îşi concentră grosul forţelor în valea Trotuşului 7).
La 3 Octomvrie ostaşii lui Mihai păziau încă la graniţă Ia Breţc 8).
Basta începu negocieri cu cancelarul polon şi la urmă acesta se învoi să nu intre în Ardeal 9), mai ales că şi staturile Transilvaniei ceruseră acelaşi lucru printr’o scrisoare către Bâ-thory 10 * 12). Asigurat că nu va fi atacat dinspre Transilvania, Zamoyski se îndreaptă spre Focşani u), unde sosi la 5 Octomvrie la).
Mihai, care se afla, încă la 7 Octomvrie, în munţii Buzăului 13) şi scria lui Basta, în aceeaşi zi, ca să ieie măsuri de pază spre Breţc 14), fu astfel silit să meargă să apere singura domnie ce-i mai rămăsese 15). Plecând Ia 7 Octomvrie 16) el trecu în Ţara Românească, prin valea Buzăului17). La 12 Octomvrie se află, cu grosul forţelor sale, în valea Cricovu-
*) Făcea pregătiri încă dela 20 Iulie (Hurmuzachi, Supl. II,1 p. 625).
2) Heidenstein, o. c., p. 357.
3) Heidenstein, /. c.
*) Heidenstein, o. c., p. 358; Hurmuzachi, Supl. II1, pp. 643, 644.
6)	Heidenstein, o. c., p. 360; Hurmuzachi, IV1, pp. 143, 144; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 265.
*) Iorga, o. c., II, p. 48.
7)	Unde soseşte la 2 Octomvrie (Hurmuzachi, IV, p. 149); Mort. Hung. Hist. Diplom., XXXIV, p. 428.
8)	Hurmuzachi, IV1, pp. 149, 150.
*) Mort. Hung. Hist. Diplomatarium, XXXIV, pp. 506—509.
10) Hurmuzachi, IV, p. 152. Şi către cancelarul polon (Idem, pp. 150, 151).
u) Heidenstein, o. c., p. 359.
12)	Iorga, o. c., II, p. 48.
13)	Hurmuzachi, IV1, pp. 155, 156.
14)	Idem, pp. 154—156.
ls) Hurmuzachi, XII, p. 1057.
18) Hurmuzachi, IV1, p. 157.
17) Crăciun, o. c., p. 140; Hurmuzachi, III2, p. 463; Supl. II1, p. 644.
www.digibuc.ro
ros
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
75
lui x), de unde ceru şi unde aşteptă ajutoarele pe cari atât Basta cât şi comisarii imperiali i le făgăduiseră 1 2). împăratul, Basta şi Ungnad erau de altfel de părere să deie ajutorul cerut şi făgăduit lui Mihai pentru a avea o forţă tampon faţă de Turci, dar Ardelenii şi Ungurii se opuseră, cu îndărătnicie 3).
Zamoyski înaintând, se afla, la 9 Octomvrie, la Buzău 4).
Situaţiunea era grea pentru Mihai deoarece, pe lângă primejdia polonă, imediată şi puternică, mai exista primejdia bandelor turceşti cari cutreerau ţara şi din cari unele ajunseseră până la Gherghiţa 5).
Pentru a întârzia pe Poloni (până la sosirea ajutoarelor ce aştepta dela Basta) şi pentru a-i uza, Mihai a trimis două detaşamente: 1. unul, comandat de Baba Novac, pe drumul mare Ploeşti-Buzău, drum care trecea atunci chiar pe la picioarele dealurilor şi nu pe unde trece acum şoseaua naţională 6); menirea acestui detaşament era de a se opune de front înaintării lui Zamoyski; 2. al doilea, în viile de pe clina de Sud a dealurilor, cu menirea de a ameninţa mereu flancul drept al Polonilor, în înaintarea lor.
Baba Novac a ocupat pe rând barierile naturale alcătuite de scurgerile (udoboaiele) ce vin din dealuri şi trec de-a-curmezişul drumului. El opuse astfel rezistenţe succesive avan-gardei polone, pe care o ataca concomitent în flanc, detaşamentul din vii. După o scurtă rezistenţă, pe o scurgere, ambele detaşamente se retrăgeau până la scurgerea următoare. Astfel au avut loc luptele dela Sărata (11 Octomvrie), Năieni (12 Octomvrie) şi Ceptura (13 Octomvrie)7), cari au făcut ca Zamoyski să nu sosească în apropiere de Ploeşti decât la 19 Octomvrie 8).
1)	Hurmuzachi, III*, p. 463; IV, p. 161; la Lapoş, crede Zagoriţ (o. c., p. 42).
2)	Hurmuzachi, IV1, pp. 155, 156, 160—164; Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 267; Luptele. . . (Pernice), p. 39.
2) Hurmuzachi, IV, pp. 162, 169, 170; XV, pp. 1057, 1077, 1078, 1080.
4)	Hurmuzachi, III2, p. 371.
s) Al. P. Ilarian, o. c., I, pp. 267, 268; Iorga, Istoria armatei române, II, pp. 45. 46, 49.
•) Aceasta reiese din descrierile contimporane ale luptelor (Heidenstein, o. c., p. 360; Hurmuzachi, Supl. II1, pp. 644 sqq.; Al. P. Ilarian, o. c., I, pp. Z65 sqq.).
’) Heidenstein, o. c., p. 360; Hurmuzachi, III2, pp. 371 sqq.; supl. II1, pp. 644 sqq.; Iorga, Istoria armatei române, II, pp. 46—48; Zagoriţ, o. c., p. 82.
8) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, p. 138.
www.digibuc.ro
76
R. ROSETTI
106
In acest timp Mihai îşi deplasă (poate că şi ameninţarea unei intrări în ţară a lui Moise Szekely cu oaste ardeleană 1), îl sili la aceasta) grosul forţelor din valea Cricovului, prin depresiunea Podenilor spre Apus (probabil concomitent şi paralel cu retragerea detaşamentului Baba Novac şi a celui din vii) şi ocupă dreapta Bucovelului2). Aci avu loc, în zilele de 19 şi 20 Octomvrie, bătălia pe care am descris-o aiurea 3), în care Mihai a fost învins.
Comentarii. Colonelul Zagoriţ a analizat rostul Ţării Bârsei şi a şesului celor Trei-Scaune într’un războiu dintre Moldova, Muntenia şi Transilvania 4). Nu voiu repeta cele demonstrate de d-sa.
Aflarea lui Mihai Viteazul, în acea parte, servia lui Basta ca acoperire pentru strângere de forţe cu cari să se opună unui eventual atac al Moldovenilor şi al Polonilor, venind din valea Trotuşului.
Zamoyski, pe de altă parte, nu putea înainta spre şi în Muntenia atâta timp cât pasul Oituzului rămânea deschis unui atac venind din sesul Celor-Trei-Scaune.
f
In sfârsit, aflându-se în Ţara Bârsei si în sesul Celor-Trei-Scaune, Mihai, bizuindu-se pe ajutorul Secuilor, putea să creadă că, apărând Ardealul de un atac moldo-polon urmărind înscăunarea la Alba Iulia a lui Sigismund Bâthory, făcea un serviciu împăratului dela Viena şi că acesta i-ar fi recunoscut, în schimb, stăpânirea Transilvaniei. El ar fi apărat în acelaşi timp, indirect, Ţara Românească de atacul lui Zamoyski.
Mihai îşi lua însă dorinţele drept realităţi. Basta şi Ardelenii se înţeleseră cu Zamoyski şi atunci acesta, ştiind că Mihai nu e susţinut şi că un atac prin Oituz nu este de temut, nu mai fu oprit de nimic ca să înainteze spre Târgoviştea. * *)
’) Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 267; Iorga, o. c., p. 47; Luptele. . . (Pernice), p, 39.
*) Academia Română. Idem.
z) Ibidem, pp. 138—140.
*) O. c., pp. 23—27. 3°, 37. 83.
O apropiere se poate face cu ceea ce zicea, în Ianuarie sau Fevruarie 1558, Stănilă, marele vornic (I. Bogdan, Relaţiile... (ed. 1902), p. 234): « Dela jupan Stănilă, mare vornic, multă sănătate judeţului din Braşov şi tuturor pârgarilor. Şi vă dau de ştire ca unor buni prieteni: ştiţi bine că sunteţi prietenii noştri, iar noi ai voştri, şi deci e mai bine să rămânem şi acum prieteni; căci ştiţi bine că fără noi voi nu puteţi fi şi ţara voastră, ţara Bârsei, fără ţara noastră nu poate.
www.digibuc.ro
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
77
IG7
Dispoziţiunile luate de Mihai adunând grosul trupelor sale în valea Cricovului (de unde putea ataca în flanc pe Poloni şi unde putea primi ajutoarele făgăduite) şi făcând ca detaşamentul lui Baba Novac să execute o foarte bună mane-
1
vră de acoperire şi apoi alegând pentru rezistenţă poziţiunea de pe Bucovel (de unde avea trei direcţii de retragere: valea Teleajenului, a Prahovei şi drumul spre Târgovişte şi deci trei direcţii pe care-i puteau sosi ajutoarele) erau justificate, deşi n’au putut face ca să se obţină rezultatul dorit de Mihai. Şi n’au putut duce la rezultatul ţintit fiindcă Mihai nu a căpătat ajutor nici dela Basta (căci s’au opus Ungurii şi Ardelenii, cari au trimis chiar pe Moise Szekely în contra domnitorului român), nici dela propria-i ţară, în care boierii — cu puţine excepţiuni — erau sătui de domnia sa x) iar massa populaţiei — ţărănimea — nu avea niciun interes să se sacrifice pentru cauza lui.
Apreciere generală asupra strategiei lui Mihai Viteazul. Faptele, înşirate pe scurt în paginile precedente şi analiza lor, au arătat că, în general, strategia lui Mihai Viteazul a obţinut rezultatele imediate cerute de politica urmărită de acest domn. Căci, de fapt, lui Mihai nu i-a mai poruncit Sultanul din toamna 1594 şi până la mişeleasca lui ucidere pe câmpia Turdei, iar operaţiile sale peste Carpaţi i-au adus stăpânirea asupra Transilvaniei şi asupra Moldovei.
Strategia lui Mihai Vodă Viteazul a fost o strategie ofensivă. Şi chiar atunci când a luptat în defensivă — campaniile contra Turcilor — defensiva sa a fost o defensivă activă, alcătuită din atacuri parţiale continue, date pe toată întinderea dintre Dunăre şi Balcani (şi chiar dincolo de aceştia), atacuri vijelioase, date pe neaşteptate, cari au uzat pe adversar şi l-au împiedicat şi să facă o sforţare mai mare în Ungaria şi să poruncească în Muntenia. Acest soiu de a conduce războiul răspundea şi firii lui Mihai şi instrumentului de care s’a slujit: 1
1)	Chiar Buzeştii îl părăsiră (Magazin istoric, IV, p. 301). Iorga, Istoria armatei române, II, p. 53; Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 258.
Şi Napoleon fu părăsit de mareşalii săi cu toate că, ca şi Mihai Viteazul, îi umpluse de bani şi de dotaţiuni.
www.digibuc.ro
7«
R. ROSETTI
108
o armată de mercenari, cari, precum o arată un izvor contimporan, trebuiau mereu ocupaţi.
In cele două campanii pentru cucerirea Transilvaniei şi pentru cucerirea Moldovei (repet că în acest studiu nu fac o istorie a lui Mihai Viteazul ci studiez numai strategia sa) măsurile luate au fost:
a)	Un bun serviciu de informaţiuni, îngăduind a se cunoaşte precis şi la timp şi scopurile lui Andrei Bâthory şi acele ale lui Eremia Movilă şi ale lui Zamoyski.
b)	Bune manevre politice prin cari s’a reuşit, dacă nu a orbi complet pe adversari, dar a-i înşela asupra clipei atacului.
c)	Bune dispoziţiuni de acoperire, cum bună a fost, ulterior, manevra de acoperire a lui Baba Novac între 9 şi 19 Octomvrie 1600.
d)	Un dispozitiv iniţial potrivit al armatei, în mai multe grupuri, cari se întrunesc înaintea bătăliei, graţie unei bune informaţiuni şi a unei exacte socotiri a spaţiului şi a timpului.
c)	Atacuri bruscate şi marşuri repezi pentru a nu da adversarului timp ca să concentreze forţe îndestulătoare.
Şi totuşi, la urma urmei, Mihai a fost înfrânt! înfrângerea lui n’a fost însă datorită strategiei sale ci şi ambiţiunii prea mari ce-1 stăpânea şi politicei sale interne şi externe greşite.
Unul din învăţămintele cele mai de seamă pe cari ni-1 dă totalitatea războaielor lui Mihai este că: cu armate de mercenari se pot câştiga izbânzi, se pot cuceri ţări, dar cele dintâi n’au urmări viabile iar cuceririle nu se pot menţine.
Prin deosebita sa vitejie personală, prin loviturile necurmate cu cari a izbit pe Turci ani de-a-rândul, prin fulgerătoarele sale cuceriri a Transilvaniei şi a Moldovei, Mihai a făcut o mare impresie asupra contimporanilor săi străini şi a lăsat în istoria neamului nostru o amintire strălucită. Dar mai pre sus de toate, cu toată neizbânda sa finală, a înfăţişat ţinta către care trebuiau să năzuiască generaţiile cari erau să-i urmeze 1).
*) Ion I. C. Brătianu zicea către fiul său, în ajunul intrării României în războiu, în August 1916' «... valoarea lui Mihai Viteazul ca simbol al întregirii neamului rămâne întreagă.. . Noi putem spune că Mihai ne-a deschis calea, că a fost un premergător şi un pregătitor al zilelor de astăzi... Fiindcă Mihai a dat o formă reală aspiraţiilor noastre * (Cele Trei Crişuri, an. X, Nr. 7—8, p. 97).
www.digibuc.ro
109
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
79
Studiul războaielor sale arată, cred, că cu toate că realizările sale nu au fost statornice, cu toate că politica urmată de dânsul se poate critica, el a fost un strateg de nu mică capacitate, dela campaniile căruia putem căpăta învăţăminte foarte folositoare.
STRATEGIA LUI MATEI VODĂ BASARAB1)
Ca reacţiune contra domniei lui Leon Vodă 2), ca reprezentant al partidei creştine şi militare3) şi cu ajutorul lui Gheorghe Râkoczy 4), vine pe tronul Munteniei, în 1632, Matei Basarab.
Vechiu luptător (căci luase parte la războaiele lui Mihai Viteazul5) şi ale lui Radu Şerban 6), noul domn, viteaz 7), priceput în treburile ostăşeşti 8), cuminte, corect şi cinstit9), bun
«. . . Da, Mihai Viteazul a făcut bine prin acest suprem risc, cum, iarăşi, prin acceptarea noului risc pentru Moldova, a făcut bine, căci asemenea deriziuni sunt înseşi creatoare de forţe nouă prin aceea că răscolesc adâncurile incalculabile ale sufletelor omeneşti, care nu dau tot ce pot decât sub cremenea izbirii eroice şi miraculoase» (Iorga, Despre Mihai Viteazul. Cuvânt de comemorare. 21.XI. 1919).
« S’a creat însă o stare de spirit de pe urma întreprinderilor lui (Mihai Viteazul) care ea a călăuzit istoria noastră aproape un veac. .. Se văzuse odată că un Român poate să meargă pe drumul lui Alexandru Machedon, râvnit de Mihai...» (Iorga, Istoria Românilor prin călători, I, p. 205).
Xenopol, o. c., V, pp. 306, 307.
’) Este o punere la punct al studiului meu încercări critice asupra răsboiului din 1653 dintre Matei Basarab şi Vasile Lupu (Revista Infanteriei, Septemvrie-Octomvrie 1912).
2)	Contra căruia luptaseră în anul 1631. Iorga, Istoria armatei române, II, pp. 115, 116; Magazin istoric, IV, p. 313; I. Sârbu, Matei Basaraba’s Auswărtige Bezie-hungen, p. 15.
3)	Iorga, o. c., II, pp. iii, 114, 115, 117, 118; Iorga, Geschichte des Rumănischett Volkes, II, p. iii.
*) Iorga, Geschichte d. Rum. Volkes, l. c.
5)	Iorga, Istoria armatei române, II, p. 115; Iorga, Răscoala Seimenilor împotriva lui Matei Basarab, pp. 2, 16.
*) Iorga, Studii şi Documente, IV, p. CXIX.
7)	« Der ieczige Wallachische Wayuoda Matheo ein alter dapfferer Kriegsmann: Von der alten Wayuody gebliiet, hatt durch sein Valor und Degen mehrers, unnd bey denn Tiirckhen ein solchen nammen bekommen, dass Sie ihn redoutieren, unnd schier ein anderen Michel Wayuwoda halten » (Rezidentul german din Con-stantinopol către împărat, 20 August 1643. Hurmuzachi, IV,, p. 671).
8)	Luase parte, cu destoinicie, nu numai la toate războaiele domnitorilor români din vremea sa dar luptase şi în Ungaria (Iorga, Studii şi Documente, IV, p. CLXIII; IX, pp. 4 sqq.) şi arătă, în tot cursul domniei sale, o deosebită destoinicie, organi-zându-şi o bună oaste şi ducând-o la izbândă.
•) Iorga, o. c., IV, p. CCVII.
www.digibuc.ro
8o
R. ROSETTI
HO
gospodar 1), nu putea decât să ducă în interior o politică de întărire a puterii clasei boiereşti, din care făcea parte şi cu care luptase în contra domnilor precedenţi2), iar, în exterior, o politică de pace 3).
De aceea vedem, în timpul domniei sale, desvoltându-se şi desăvârşindu-se organizarea unei armate de mercenari (spre care organizare tindea organizarea noastră militară încă din veacul al XVI-lea4), cunoscută sub numele de seimeni5), ostaşi cari — adevăraţi pretorieni 6) — se răsculară şi-şi impuseră voinţa, chiar sub domnia lui7), ceea ce sili ulterior pe urmaşul său să-i distrugă 8).
Pe de altă parte, el îşi ţine obligaţiunile faţă de Poartă şi este un aliat constant al celor doi Râkoczy (tatăl9) şi fiul10), cari domnesc unul după altul în Ardeal, deşi cel puţin unul dintre aceştia—tatăl—l-a părăsit, la un moment dat11).
Dar ca să aibe pace trebuia ca şi vecinii săi să o vrea. Ori, printre aceştia era Vasile Lupu, domnul Moldovei12 * * 1). Om foarte
') Constantin Căpitanul (Istoriile Domnilor Ţării-Româneşti (ed. Iorga), p. 118).
') Magazin istoric, IV, p. 313.
*) I. Sârbu, o. c., pp. 38—69.
4)	Vezi studiul meu asupra evoluţiei organizării armatelor noastre dela 1504 la 1653 (Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XI, pp. 247—256).
5)	Iorga, Istoria armatei române, II, pp. 124, 125. Iorga, Răscoala Seimenilor împotriva lui Mateiu Basarab, pp. 5—15.
*) « Aceşti seimeni şi dorobanţi reprezintau ceea ce in Stambulul dela sfârşitul veacului al XVI-lea ajunseră a reprezintă Ienicerii decăzuţi * (Iorga, o. c., II, p. 141). Se pot compara şi cu streliţii ruşi.
7)	Constantin Căpitanul, o. c., pp. 128, 129. Iorga, Răscoala Seimenilor împotriva lui Matei Basarab, passim.
8)	Cu ajutorul lui Râkoczy la Şioplea (Iorga, Istoria armatei române, II, pp.
144, 145; Studii şi Documente, IV, pp. CCLXIII—CCLXXI, 126—129, 243, 244).
Constantin Căpitanul, o. c., pp. 132—135. Iorga, Răscoala Seimenilor împotriva lui
Matei Basarab, p. 24.
*) Columna lui Traian, 1876, p. 216; I. Sârbu, o. c., pp. 64, 93.
1#) I. Sârbu, o. c., p. 179.
71) Iorga, Studii şi Documente, IV, p. CXCV.
1S) «... Intre Matei şi Vasile trebuia să izbucnească repede acea ură, care, luminând in războiu sau arzând potolit in vremuri de duşmănie acoperită, era să-i des-bine pentru tot timpul vieţii lor unul lângă altul.
« Căci nimic nu-i apropia. Veneau din neamuri deosebite, dintr’un trecut a lor deosebit şi acela şi urmăreau şi scopuri ce nu semănau intre ele. Aga Matei era un simplu boier de ţară... La orice prilej, şi el şi ai lui arată aceeaşi îndreptăţire; ei sunt restauratorii trecutului, învietorii bunelor obiceiuri, impâcătorii zavistiei dintre fiii ţării, mângâitorii săracilor şi izgonitorii Grecilor ce li stricau sfaturile şi buna stare a moşiei. Matei nu se înfăţişează niciodată deosebit, cu patimile şi gândurile lui proprii: ii place să facă ştiut oricând că lângă dânsul se găseşte ţara...
www.digibuc.ro
III
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
81
ambiţios, mândru, cu năzuinţi împărăteşti 1), cult 2), susţinător al bisericii ortodoxe 3) şi clăditor atât de locaşuri de închinăciune cât şi de palate şi şcoli 4), mueratic5), impulsiv6) şi falş 7) râvnia să se facă stăpân pe Ţara Românească, ceea ce a dat loc unei serii de conflicte armate cu Matei Basarab 8).
Atât Matei Basarab cât şi Vasile Lupu, îşi începuseră domniile prin duşmănirea Grecilor; aceştia găsiră sprijin la Con-stantinopole în Celebi Curt. Domnii români se înţeleg şi, după stăruinţele lor, Celebi Curt este omorît 9). Matei Vodă refuză să ramburseze lui Vasile Lupu jumătate din suma ce acesta plătise pentru a-i scăpa pe amândoi de Celebi Curt10 *). Dar nu numai aceasta era cauza duşmăniei dintre cei doi domni.
j
încă dela aşezarea sa în scaun Vasile Lupu făcuse intrigi în contra lui Matei Basarab, la paşa din Silistra J1) şi chiar lucrase pentru înlocuirea vecinului său, prin fiul său (a lui Vasile) Ion 12), dar nu a reuşit13), cu tot concursul ce i-a dat Vizirul
Matei înfăţişează deci o putere şi un trecut... Omul isteţ şi vrednic care strânge birurile, pentru multe vistierii, pe lângă a lui, dincolo de Milcov, e cu totul altfel de stăpânitor decât acest bun părinte de familie... E un « tiran » în sensul antic şi italian al cuvântului, un cuceritor de noroc, un vânător de bogăţie şi putere... (Matei) la ale altuia nu râvneşte. Dimpotrivă, Lupu e un pizmătăreţ, un lacom, un nesăţios, un trufaş.. .* (Iorga, Studii şi Documente, IV, pp. CLXXI—CLXXIV).
!) « Nu-1 încăpea Moldova... vroia a face pe fiul său domn... Om cu hirea înaltă şi împărătească mai mult decât domnească (Miron Costin în Kogălniceanu, Letopisefi, I, p. 305).
« Vasile, cu toate marile lui proiecte de a intra în Constantinopol, ca împărat ortodox...» (Iorga, istoria armatei române, II, p. 129).
Dorea şi coroana Ardealului (Chronicon-Fuchsio-Lupino-Oltardinum, I, pp. 196, 197; II, p. 50). Călătoriile patriarhului Macarie (ed. Cioranu), p. 22, nota 1, p. 40, nota s.
*) Iorga, Istoria armatei române, II, p. 123; Călătoriile patriarhului Macarie, pp. 21, 22 nota 1.
s) Călătoriile patriarhului Macarie, pp. 22, 23; Gh. Şincai, Chronica Românilor (ed. 1886), III, p. 91).
4)	Călătoriile patriarhului Macarie, pp. 27, 28; Kogălniceanu, Letopisefi, I,
p. 310.
6)	Hurmuzachi, IV1, p. 672; Kogălniceanu, /. c.
6)	Kogălniceanu, o. c., pp. 311, 312, 318, 319.
7)	« Ar ger, hoffartig—unnd falscher Arnaut» (Hurmuzachi, IV1, p. 672).
8)	Constantin Căpitanul (o. c. p. 121) zice că Vasile Lupu duşmănia pe Matei ♦ fără pricină ».
•) Iorga, Studii şi Documente, IV, pp. CLXXXI, 187, 188, 240.
10) Ihidem, p. CXCIII.
u) Kogălniceanu, o. c., I, p. 3°4-
la) Iorga, Istoria armatei române, II, p. 126; Kogălniceanu, o. c., I, p. 3°5i Sârbu, o. c., p. 113.
la) Ibidem.
8 A. R. - Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XIV.
www.digibuc.ro
83
R. ROSETTI
112
şi cu toate că a intrat în Muntenia, toamna târziu *), cu 30.000 ostaşi 2) şi a pustiit-o; a primit însă ordin dela Sultan să se retragă. In timpul retragerii a fost lovit de Munteni şi Ardeleni sub Kemeny Ianoş 3) (1637).
Nemulţumit de nereuşita intrigilor sale şi îndemnat de Turci, Vasile Lupu lăsă, în toamna anului 1639 4), domnia Moldovei fiului său Ion, iar el se duse, cu ajutor de cavalerie turcească5, ca să gonească pe Matei din domnia Munteniei, domnie pe care socotia să o ia el. A fost însă cumplit bătut de Matei, la Nenişori pe Ialomiţa 6), şi silit să fugă înapoi în Moldova, unde fiul său i-a înapoiat domnia. Raita aceasta a lui Vasile Lupu, căci a avut mai mult caracterul unei raite, a ţinut 3—4 săptămâni7). Matei Basarab s’a înţeles atunci cu Gheorghe Râkoczy 8), Voievodul Ardeaului, ca să gonească pe Vasile din scaun şi să-l înlocuiască prin Ion Movilă, fiul lui Simion Movilă. Ajunşi însă cu ostile, respectiv la Milcov şi în valea Trotuşului, aliaţii s’au oprit şi apoi s’au retras, spre a nu indispune pe Turci 9).
Urmează apoi o perioadă de linişte nu atât din cauza morţii fiului lui Vasile Lupu, pentru care acesta râvnise tronul Munteniei, cât pentru că Vasile Lupu, învins de două ori, avea nevoie de răgaz spre a se reîntrema10). Cu toate că Vasile se împacă formal, în acest timp (1644—1645), cu Matei, el totuşi continuă intrigile contra vecinilor săi de pe tronurile Ardealului şi Munteniei11).
In 1652 îmbolnăvindu-se Matei Basarab, Vasile Lupu a
9 K6mdny apud Gh. Şincai, Chronica Românilor, III, p. 48.
*) Hurmuzache, IVSl pp. 494—496.
*) I. Sârbu, /. c.
*) Iorga, o. c., II, p. 125; I. Sârbu, o. c., p. 139.
5)	Hurmuzache, IV2, pp. 506, 507; VIII, pp. 482—484; I. Sârbu, o. c., p. 182.
') Iorga, Geschichte des Rumânischen Volkes, II, p. 113; Magazin Istoric, IV, p. 321. Că bătălia s’a dat la Nenişori (azi Armăşeştii pe Ialomiţa, Marele Dicţionar Geografic al României, IV, p. 496) şi nu la Ojogeni (cum o spun: Miron Costin, Letop. 1,309, Hurmuzachi, IV,, pp. 671, 673, Iorga, Istoria Armatei Române, II, p. 125, Sârbu, o. c., p. 167), ne-o arată şi inscripţia lui Matei Basarab în biserica dela Gherghiţa (Tocilescu, Istoria Românilor).
7)	Iorga, Studii ţi Documente, IV, pp. 211—214; Trauchenfels, o. c., p. 337.
8)	Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 308.
9)	Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 308.
10)	Xenopol, o. c., VII, p. 24.
n) Idem, pp. 26—33.
www.digibuc.ro
H3
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMANI DELA 1504 LA K.54
83
cerut Porţii ca, în caz de moarte a rivalului său, să i se deie lui domnia Munteniei 1).
Săturaţi de toate intrigile şi neajunsurile ce le cauza domnul moldovan, îngrijiţi de alianţa pe care, în urma căsătoriei fiicei sale Ruxandra cu Timus, o făcuse Vasile Lupu cu Cazacii, Matei Basarab şi Gheorghe Rakoczy (fiul) au reînnoit legăturile lor şi, ascultând de cererea boierului moldovan Gheorghe Ştefan, s’au hotărît să pună pe acesta în scaunul Moldovei, spre a scăpa odată de Vasile Lupu 2).
Cu ajutoarele primite dela Matei Basarab şi dela Rakoczy şi prin răscoala ţării, supărată pe Vasile Lupu 3), Gheorghe Ştefan a reuşit să gonească pe Vasile Lupu din scaunul (3 Aprilie 1653) 4) pe care-1 ocupă la 7 Aprilie 5). Este însă gonit, în curând de Vasile Lupu, care a venit cu oaste căzăcească 6) şi a bătut pe Gheorghe Ştefan la Popricani (24 Aprilie 1653) 7). Gheorghe Ştefan a fugit 8), la protectorul său, Matei, la Târ-govişte 9). Vasile Lupu a înaintat în urma lui10), deşi o sumă de boieri l-au sfătuit să steie liniştit si să-si formeze o oaste
>	»	t
de lefegii străini cu care să se opună unui eventual atac 11).
Efectivul total al oştirii moldo-căzăceşti a fost de 20.000 oameni, din cari: 4000—8000 Moldoveni, 100 nemţi călări, 12.000—16.000 Cazaci, cu 17 tunuri 12).
Efectivul oştirii munteneşti era de: 15.000—16.000 luptători, cu 12 tunuri13).
După bătălia dela Popricani14) oastea căzăcească s’a oprit câtva timp (28 Aprilie—8 Mai) la Iaşi, unde a tăbărît la Ga-
*) Idem, p. 37.
*) Constantin Căpitanul, o. c., p. 124; Iorga, Studii şi Documente, IV, pp. 29, 30; Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p, 322; Magazin istoric, IV, p. 332; I. Sârbu, o. c., p. 325.
3)	Tanoviceanu, Răsturnarea lui Vasile Lupu, pp. 6—19.
*) Cioranu, Călătoriile lui Macarie, p. 43.
5) Idem, p. 44.
e) Iorga, Acte şi Fragmente, I, pp. 216, 217.
7)	Călătoriile lui Macarie, pp. 47, 48. I. Sârbu (o, c., p. 330) zice 21 Aprilie/i Mai.
8)	Iorga, o. c., I, p. 220; /</,, Istoria armatei române, II, p. 138.
•) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 332.
10) Gh. Şincai, o, c., II, p. 88; Magazin istoric, I, p. 301.
n) Kogălniceanu, o. c., I, p. 332; Iorga, Studii şi Documente, IV, p. CCXVII.
ia) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, seria III, tom. XII, p. 146.
’*) Idem. p. 146.
la) In descrierea mersului operaţiunilor urmez descrierea atât de bună şi completă a lui Miron Costin. întregirile şi corectările sunt bazate pe citate.
i*
www.digibuc.ro
84
R. ROSETTI
114
lata, iar Vasile Lupu a chemat ţara la arme. In ziua de 8 Mai1), Timuş a înaintat spre Sud şi s’a oprit la Podul înalt. Acolo s’au organizat Cazacii în unităţi şi li s’au distribuit bani, din partea lui Vasile Lupu.
In timpul acesta începuseră a sosi Moldovenii, cari formară, dela Podul înalt înainte, avangarda.
Matei Basarab, aflând de izgonirea lui Gheorghe Ştefan şi de înaintarea armatei moldo-căzăceşti, trimise pe Diicu, spătarul său 2), cu 9000 oameni 3), împreună cu Gheorghe Ştefan (care avea cu dânsul 300 călăreţi aleşi şi câţiva feciori de boieri), la graniţa moldovenească ca să fie « de strajă » sau cum am zice azi să acopere graniţa. El îşi adună grosul forţelor la Târgo-vişte şi dă de ştire lui Râkoczy, care adună o oaste la Me-rembrig în Ţara Bârsei 4).
Diicul se aşeză cu grosul forţelor sale pe malul drept al Milcovului mare 5), la Sud de Focşani, călare pe drumul mare, şi trimise o recunoaştere («strajă pentru limbă» zice cronicarul) în valea Bârladului. Recunoaşterea se ciocni cu Moldovenii lui Vasile Vodă, la gura Berheciului; ea fu respinsă şi urmărită de Moldoveni până seara, când urmăritorii îi pierdură urma.
Şiretul venind mare, oastea moldo-căzăcească a fost silită să se oprească câteva zile pe malul lui, până ce se făcu un pod pe vase (? la vechiul vad dela Ionăşeşti). După trecerea Şiretului, această oştire intră în Focşani si-i dete foc.
'	1	»	»
*) Călătoriile lui Macarie, pp. 53, 54.
2) Constantin Căpitanul, o. c., p. 126.
s) Călări (Magazin istoric, IV, p. 323); «numai călărime * (Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 333).
4)	Cronica lui Kraus în Fontes rerum austriacarum, III, p. 207.
6)	Miron Costin apud Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 333. Nu Milcovul (numit de cronicar Milcovul mare) alcătuia graniţa dintre Moldova şi Muntenia ci un braţ pornind din Pănticeşti, trecând prin Focşani şi isprăvindu-se în balta Mândreşti. După unul din manuscriptele vechiului letopiseţ acest braţ ar fi fost săpat de Ştefan-cel-Mare (Letopiseţul Ţării-Moldovei până la Aron Vodă (Ed, Giurescu), p. 59. Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 162). Braţul acesta este numit azi Cacaina (Harta 1
ţării IOO QOO Foaia Focşani). Pentru acest nume vezi şi Kogălniceanu, Letopiseţi,
I, p. 490. Vezi şi Marele Dicţionar Geografic, IV, p. 340. Milcovia II, pag 151.
Că lupta s’a dat pe Milcov şi nu pe canal o spune Miron Costin: « Sta în tocmeală cu oştile şi Diicul, spătarul lui Matei Vodă, nu departe de oraşul Focşenilor, la Milcovul cel mare » (Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 333).
www.digibuc.ro
H5
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
85
înaintând dela Focşani spre Sud, Moldovenii, cari continuau a forma avangarda, s’au izbit de oastea lui Diicu. Des-făşurându-se imediat, ostaşii lui Vasile Lupu atacă, de două ori, trecând prin apă, dar sunt respinşi. In timpul acesta Cazacii se adunau şi se întocmeau, în spatele Moldovenilor. Pentru a pune picior pe malul drept al Milcovului, Vasile Lupu pune pe Nemţii săi să facă o mişcare înconjurătoare, care reuşeşte datorit faptului că Nemţii au mers pe sub mal.
Muntenii, văzând că şi oastea căzăcească se apropia, s’au retras, în goana cailor, urmăriţi fiind de duşmani până la Râmnic, dar fără a pierde multă lume.
Vasile Lupu şi Timus îşi urmează înaintarea spre Târgo-vişte, arzând şi pustiind tot ce găsiau în cale.
Matei Basarab trimisese, în ajutorul lui Diicu, seimeni şi alţi lefegii; aceştia, aflând de risipirea oastei lui Diicu x) se retrag, dar sunt ajunşi de primele elemente ale avangărzii lui Vasile Lupu, la trecerea Teleajenului2). Cavaleria munteană se opreşte şi rezistă pentru a da vreme pedestrimii (seimenilor) să se retragă.
Vasile Lupu şi cu Timus cred întâiu că au în faţă pe însuşi Matei Basarab, cu toată oastea lui. Văzând, mai apoi, cât de puţini sunt Muntenii, cavaleria moldovenească trece Telea-jenul prin vad, în mai multe locuri, ceea ce sileşte pe călăreţii munteni să se retragă. Moldovenii urmărindu-i dau peste seimenii pedeştri cari-i primesc cu focuri şi se adăpostesc în nişte dumbrăvi. Se dă de veste lui Timus, care vine cu o parte din Cazaci. Aceştia descalecă şi încep a lupta prin focuri cu seimenii. Folosindu-se de numeroasele dumbrăvi, din partea locului, seimenii se retrag încet, din dumbravă în dumbravă, până ’n lunca Prahovei, de unde n’au mai putut fi mişcaţi de Cazaci.
Noaptea Timus a poposit, cu o parte din Cazaci, în Coco-răşti, iar Vasile Lupu pe stânga Teleajenului.
Matei Basarab, fiindu-i oastea adunată, a înaintat din Târ- * *)
J) Nu trebue să ne mire această risipă, pentrucă oastea lui Diicu era alcătuită mai ales din oameni de strănsură, din partea locului şi aceştia, după obiceiurile vremei, au mers să-şi pună la adăpost familiile şi bunurile.
*) La Şoplu (Şincai, o. c., III, pp.88, 89); Şioplea (Magazin istoric, IV, p. 324).
www.digibuc.ro
86
R. ROSETTI
116
govişte până la Finta, localitate la o zi de marş de Târgo-vişte, pe malul stâng al Ialomiţii. Aci a luat poziţiune în defileul format de ultimile ramificaţii ale dealurilor acoperite cu păduri la Nord şi Ialomiţa la Sud, şi la debuşarea drumului Ploeşti-Târgovişte de pe podeţul peste pârâul mocirlos Ci-lianca.
In ziua de 17 Mai a avut loc la Finta, bătălia în care oastea moldo-căzăcească a fost învinsă şi silită să se retragă. 1).
Urmărirea s’a făcut de Gheorghe Ştefan, cu oaste muntenească. In această urmărire noul domn moldovan se opreşte dintâiu la Răcăciuni, în valea Şiretului, unde aşteaptă să se strângă oastea din Ţara de jos 2) precum şi oştirea trimisă de Râkoczy prin Oituz şi valea Trotuşului 3). Gheorghe Ştefan bate apoi la Valea Seacă, lângă Bacău pe Orheenii şi Lăpuş-nenii trimişi de Vasile Lupu şi-i urmăreşte până la Roman, el mutându-şi cartierul la Bacău4). Strângându-şi toate forţele (Moldoveni, Munteni şi Unguri) Gheorghe Ştefan înaintează până la Sârca. Aci are loc o bătălie, în care Vasile Lupu este înfrânt (16 Iulie 1653) şi silit a fugi peste Nistru la Raşcov.
Gheorghe Ştefan, după ce ia din nou domnia Moldo vii, se îndreaptă spre Suceava, unde era refugiată familia lui Vasile Lupu, care avea cu ea şi tezaurul fostului domn. A urmat un asediu, a cărui descriere am făcut-o într’un memoriu precedent 5).
*
* *
Comentarii. Asupra strategiei din timpul domnilor români de cari ne-am ocupat, sunt de observat următoarele:
Atacurile sau mai bine zis raitele întreprinse de Vasile Lupu, în primii ani ai domniei sale, în contra lui Matei Ba-sarab, au loc toamna, adică atunci când locuitorii, respectiv ostaşii, au terminat lucrul câmpului.
*) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, pp. 145—148.
2) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 337; Iorga, Studii şi Documente, IV, p. CCL.
s) Şincai, o. c., III, p. 90.
*) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 338.
5) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, pp.
326—331-
www.digibuc.ro
ii7
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
87
Punerea lui Gheorghe Ştefan în scaunul Moldovei a avut loc în luna Aprilie, cu ajutor de ostaşi de meserie (munteni şi unguri) şi în epoca când Moldovenii erau ocupaţi cu lucrul câmpului, deci mai greu de adunat.
După bătălia dela Popricani situaţiunea se prezenta astfel pentru Vasile Lupu:
Gonise pe Gheorghe Ştefan şi se afla în capul unei oaste de 12.000 —16.000 Cazaci, cu 17 tunuri şi câţiva lefegii nemţi şi chemase ţara sub arme, din care nu s’au strâns însă decât 8000 oameni.
Oastea adversarului său, învinsă la Popricani, parte se risipise (Moldovenii) iar parte se retrăgea în grabă spre Ardeal şi Muntenia (ajutoarele date de Râkoczy şi Matei Ba-sarab).
Susţinătorii lui Gheorghe Ştefan — Matei Basarab şi Râkoczy — se aflau liniştiţi în ţările lor, crezând că au scăpat de Vasile Lupu. Se ştia — căci şi faptele o dovedise — că exista o alianţă între acei doi principi.
In sfaturile ce se ţinură la Iaşi se iviră două păreri asupra operaţiunilor ce trebuiau să urmeze x):
1.	A sta în defensivă, înmulţindu-şi forţele prin înrolare de lefegii, şi a aştepta atacul oştirilor ardelene şi muntene, (arătându-se în acelaşi timp la Constantinopol că Vasile Lupu era nevoit să se apere contra atacului vecinilor, cari stricaseră deja rosturile ţării).
2.	A ataca cu iuţeală pe cei doi potrivnici.
Să cercetăm aceste proiecte de operaţiuni, mai de aproape.
Primul proiect prezintă foloase: a) prin aceea că arăta pe Vasile Lupu într’o lumină favorabilă la Poartă — apărător al tronului său şi nu agresor; b) ii îngăduia a-şi mări forţele prin înrolări de lefegii şi prin strângerea întregii ţări sub arme şi nu numai a unei părţi; c) în sfârşit făcea cu putinţă, armatelor moldo-căzăceşti adunate în regiunea Tecuci-Adjud, operaţiuni pe linii interioare, oprind întrunirea, în Moldova, în regiunea gurii Trotuşului, a armatei muntene, care se aduna la Târgovişte şi ar fi înaintat prin Focşani, cu armata arde-
’) Kogălniceanu, Let opise ţi, I, p. 331.
www.digibuc.ro
88
R. ROSETTI
118
leană, care se aduna în Ţara Bârsei Ţ şi ar fi intrat prin Oituz. Depărtarea egală a porţiunii văei Şiretului dintre Adjud şi Tecuci, de Iaşi, de Târgovişte şi de Ţara Bârsei şi faptul că Vasile Vodă îşi avea deja adunată o parte din forţe — Cazacii— făcea ca ocuparea regiunii sus arătate să fie posibilă lui Vasile Lupu, înainte ca adversarii să poată sosi acolo. Faptele au arătat de altfel că Vasile Lupu a putut înainta până la o zi de marş de Târgovişte înainte de a i se putea opune o rezistenţă serioasă şi atunci numai de unul din protivnicii săi.
Proiectul acesta mai ţinea seamă şi de un fapt, constant. Matei Basarab stătuse totdeauna în defensivă. El prezenta însă şi inconveniente:
a)	Se pierdea efectul moral al primei izbânde.
b)	Se lăsa a se strecura în minţile partizanilor şi a ţării credinţa că Vasile Lupu se temea de adversar.
c)	îngăduia vrăjmaşilor a strânge forţe mai numeroase şi a ataca în clipa când le priia mai bine.
d)	Aducea războiul în ţară proprie.
e)	Lăsa pe Gheorghe Ştefan acolo de unde putea căpăta ajutoare.
Proiectul al doilea — luarea ofensivei — avea neajunsuri politice, căci înfăţişa pe Vasile Lupu ca agresor, dar avea şi foloase şi anume inconvenientele ce am văzut ale proiectului precedent, la cari se adaugă şi faptul că corespundea mai bine firilor impulsive a lui Vasile şi a lui Timus 2) şi orice s’ar spune anumite firi omeneşti nu pot să ducă o acţiune decât în sensul firii lor.
Oricare proiect ar fi adoptat însă Vasile Lupu, el este acuzat de a fi făcut o mare greşală, de către Miron Costin 3), şi anume că nu a luat Hotinul, care era pe linia naturală de retragere spre Polonia, şi că a trimis doamna la Suceava şi nu la Hotin. In teorie e just, şi Vasile Vodă a greşit blocând numai Hotinul 4) * *)
') Cronica lui Kraus în Fontes rerum Austriacarum, III, p. 207.
») Iorga (Studii fi Documente, IV, p. CCXLII) spune că încă dela pornirea sa din Cameniţa Vasile Lupu se lăudase că va cuceri Muntenia şi Ardealul. Timuş zicea: că din ţara Muntenească prin Ardeal se va întoarce (Kogălniceanu, o. c., I, P- 330-
*) Kogălniceanu, o. c., I, p. 328.
*) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, p. 326.
www.digibuc.ro
119
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
89
şi neîncercând a-1 lua, dar nu se ştie dacă Vasile ar fi putut lua Hotinul în scurtă vreme, căci de un asediu lung nu putea fi vorba, fiind nevoie de forţele moldo-căzăceşti spre Sud.
Dacă proiectul adoptat de Vasile Vodă — acel al ofensivei — se poate justifica mai ales prin firea lui; dacă alegerea primului duşman de atacat — Matei Basarab — se poate justifica prin aceea că, la Matei se refugiase Gheorghe Ştefan, că Matei era adversarul cel mai capabil din punctul de vedere militar, şi că de Muntenia nu-1 despărţia un lanţ de munţi înalţi, nu se poate însă lăuda chipul cum a fost adus la îndeplinire.
In adevăr sorţii de a distruge forţele lui Matei Basarab erau cu atât mai mari cu cât ele se atacau mai repede. Ori, unde se puteau afla acele forţe ? După datinele vremii oastea cu leafă trebuia să se afle lângă domn, deci în Târgovişte, iar oastea de strânsură se aduna fie unde era Domnul, fie între acest din urmă loc şi graniţa ameninţată.
Problema strategică de rezolvat consta deci în transportul cât mai repede al forţelor moldo-căzăceşti dela Iaşi la Târgovişte. Aceasta s’a făcut în aparenţă şi s’au parcurs cei 330 de kilometri dintre Iaşi şi Finta în 8 zile, deci 42 km. pe zi dacă nu se socotesc opririle şi 50 km. pe zi dacă se socotesc şi opririle.
Decât iuţeala aceasta a marşului a fost netrebuincioasă şi în dauna puterii trupelor, care au sosit obosite * *)). Şi aceasta pentru că s’a pierdut vreme la Iaşi unde Vasile Lupu a stat cu trupele căzăceşti 11 zile (28 Aprilie — 8 Mai) 2), şedere care n’a folosit nimănui şi a îngăduit numai Cazacilor să se dedea la prădăciuni3). Conducerea marşului nu a fost deci bună, pentru că la o şedere prea lungă a urmat o goană zadarnică, care a făcut ca trupele să se prezinte, pe câmpul de luptă dela Finta, obosite. La această greşală de execuţiune se mai adaugă acea a unei rele executări a serviciului de cercetare 4) precum şi neunirea în acţiune pe câmpul de luptă a Moldovenilor şi a Cazacilor5).
*) « Oastea trudită de cale şi obosită » (Miron Costin apud Kogălniceanu, o. e., P- 334)-
a) Călătoriile patriarhului Macarie, pp. 52, 53.
*) Ibidem.
*) Miron Costin, /. c.
*) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. XII, p. 147.
www.digibuc.ro
90
R. ROSETTI
120
Să trecem acum la Munteni. Pentru a scăpa de intrigile şi neajunsurile ce i le făcuse Vasile Lupu, Matei se înţelesese cu Râkoczy şi amândoi dădură ajutor armat lui Gheorghe Ştefan spre a goni din scaun pe Vasile Lupu şi a se urca în locul lui. Prin aceasta cei trei domni, al Ardealului, al Moldovei şi al Ţării Româneşti, uniţi, ar fi putut rezista mai bine presiunilor şi stoarcerilor Porţii. Vasile Vodă gonit din scaun, reuşi însă să revină, cu ajutor căzăcesc, şi să gonească pe Gheorghe Ştefan. La primirea vestei acestor întâmplări — care probabil a ajuns la Târgovişte pe la i Mai — Matei a luat următoarele dispoziţiuni:
1.	A trimis pe Diicu, cu puţini lefegii călări şi cu atâta oaste de strânsură câtă putea aduna, şi pe Gheorghe Ştefan cu cele
câteva sute de osteni cari-i rămaseră, la hotarul moldovenesc.
> ' ________________________
2.	A poruncit adunarea oştirii sale la Târgovişte.
3.	A dat de ştire lui Râkoczy şi i-a cerut ajutor.
Şi lui Matei Basarab ca şi lui Vasile Lupu i se prezentau două soluţiuni: luarea ofensivei sau aşteptarea atacului lui Vasile Vodă.
Dacă prima soluţiune prezenta folosul moral al întâietăţii atacului, prezenta în acelaşi timp neajunsul că putea indispune Poarta, care şi aşa nu vedea cu ochi buni înţelegerea dintre domnii Ardealului şi a Ţării Româneşti. Apoi era inexecuta-bilă pentru că nu era timpul material de a combina o acţiune cu Râkoczy înainte de sosirea lui Vasile Lupu în Ţara Românească, precum au arătat-o faptele.
Rămânea a doua soluţiune — a defensivei, care prezenta foloasele politice (punea pe domnii aliaţi în bună lumină la Poartă), foloase de execuţie (dădea timpul trebuincios adunării mijloacelor) şi corespundea firii lui Matei Basarab, tip de răzeş cuminte, apărându-şi aprig patrimoniul dar care nu luase niciodată ofensiva.
Adoptat fiind proiectul defensiv să vedem cum a fost pus în lucrare.
Ce-i trebuia lui Matei? Timp. Şi de ce? Pentru a-şi aduna forţele şi a da vreme de sosire ajutoarelor lui Râkoczy. Ori cum şi-a asigurat, Matei Basarab, acest factor? Prin următoarele măsuri:
www.digibuc.ro
121
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 150+ LA 165 +
91
a)	Printr’un detaşament trimis la graniţă ca « strajă » adică ca trupă de acoperământ, care să deie ştiri despre inamic şi care să întârzie înaintarea acestuia.
b)	Adunarea forţelor într’un punct (Târgovişte) central şi destul de depărtat de graniţă spre a uşura această adunare şi pentru a mări încă numărul zilelor până la ciocnirea cu inamicul.
c)	Vestirea lui Râkoczy.
Măsurile sunt juste, afară poate de faptul că grupul de acoperire avea un efectiv prea mic faţă de marea distanţă (169 kilometri) la care se găsia de locul de adunare al grosului forţelor.
t
Asupra executării serviciului de acoperire cred că Miron Costin are dreptate când critică pe Diicu x). In adevăr, ce se cerea lui Diicu ? Să procure ştiri despre duşman.— arătând mai ales pe unde înainta acesta — şi să întârzieze mersul lui. De prima însărcinare Diicu s’a achitat bine, căci recunoaşterile lui au luat contactul cu avangarda lui Vasile Lupu, la Gura Berheciului, deci la 50 kilometri de grosul trupei de acoperământ, aflată la Milcov, şi la 219 kilometri de locul unde se adunau grosul forţelor lui Matei. Se asigură deci ambilor comandanţi (Diicu şi Matei) cunoaşterea din vreme a direcţiei de înaintare a vrăşmaşului precum şi — probabil — si ale efectivelor acestuia.
t
De a doua însărcinare Diicu nu s’a achitat tot asa de bine, pentru că nu era deajuns a lua o poziţie, pe un obstacol de-a-curmezisul direcţiei de înaintare a duşmanului si a rezista
1	1	1	1
acolo, cu îndârjire. Făcând astfel se expunea, cum a fost cazul, ca să fie înfrânt şi ca armata munteană să nu mai aibă acoperire.
Intre Milcov şi Târgovişte erau o sumă de obstacole naturale: Râmna, Râmnicul, Buzăul, Cricovul, Teleajenul, Prahova, pe cari ar fi putut opune rezistenţe succesive de scurtă durată, ceea ce ar fi silit pe duşman să se desfăşoare, de repetate ori, l-ar fi întârziat şi l-ar fi plictisit. Cu alte cuvinte Diicu ar fi trebuit să procedeze aşa cum au procedat trupele
9 Kogălniceanu, o. c., I, p. 333.
www.digibuc.ro
92
R. ROSETTI
122
lui Mihai Viteazul, în zilele premergătoare bătăliei de pe Bu-covel (Octomvrie 1600).
Odată Vasile Lupu intrat în Muntenia şi înaintând, cu paşi repezi, spre Târgovişte, Matei Basarab nu mai putea rămâne în Târgovişte ci trebuia a întâmpina pe duşman.
Alegerea poziţiunii dela Finta a fost nemerită, căci se găsia într’un defileu, în care duşmanul nu putea să atace decât de front şi era la o aşa distanţă de capitală încât aceasta nu putea suferi de peripeţiile luptei.
In urmărire Gheorghe Ştefan a procedat cu prudenţă şi sistematic. A înaintat întâi până la Răcăciuni lângă moşia sa Valea Seacă dela Sud de Bacău * *), păzit fiind de un detaşament la Bacău. Aci el, boier din Ţara de jos 2), a chemat ţara la arme, a aşteptat ajutoarele din Ardeal şi din Muntenia, şi-a organizat o adevărată bază de operaţii înainte de a păşi înainte, prin salturi (Bacău, Roman, Sîrca), spre lupta — decisivă de astă-dată — cu Vasile Lupu.
Strategia lui Matei Basarab, întemeiată pe realităţi şi urmărind ţinte ce se puteau realiza, cu mijloacele de cari dispunea, a obţinut rezultate pozitive, pentrucă se baza pe o politică sănătoasă, răspunzând nevoilor de atunci ale ţării sale.
PRIVIRE GENERALĂ
Intr’un studiu precedent 3) am arătat că strategia pe care au practicat-o Românii, dela întemeierea principatelor şi până la finele veacului al XV-lea a fost mai ales o strategie defensivă, având de menire apărarea fiinţării ţărilor româneşti, în alcătuirea lor de atunci. Forma sub care se înfăţişa această strategie era acea a măcinării oştirilor duşmane prin hărţuieli şi a atragerii lor la strâmtoare, unde superioritatea numerică şi de armament a trupelor vrăşmaşe era copleşită de sporul ce-1 dădeau Românilor terenul şi chipul lor de luptă.
*) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 337.
J) Avea moşii la Valea Seacă, Bogdana, Caşin în judeţul Bacău. Iorga, Răscoala Seimenilor împotriva lui Mateiu Basarab, p. 4.
*) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. VI, pp. 23—68.
www.digibuc.ro
123
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
93
Această strategie se potrivea alcătuirii de atunci şi se întemeia pe: un bun serviciu de informaţiuni, o acoperire elastică, multă mobilitate, meşteşug desăvârşit în hărţuire şi un deosebit interes pentru apărarea gliei strămoşeşti.
Cu trecerea ţărilor sub ascultarea sultanilor dela Constan-tinopol, cu decăderea economică şi politică ce a urmat acestei ascultări, cu schimbarea chipului de stăpânire a pământului, s’a schimbat şi politica ce au urmat ţările noastre. Ele nu mai erau nevoite să-şi apere fiinţa, căci niciunul din vecini nu era în stare, atunci, să atace pe Turci şi să-i ieie vreun teritoriu făcând parte integrantă din imperiu sau pus sub protecţiunea lor.
Războaiele ce au fost purtate de ai noştri, dela începutul secolului XVI înainte, n’au avut deci, decât excepţional, rostul de a apăra fiinţarea statelor româneşti şi numai în cazul răscu-lării acestor ţări contra suveranului din Stambul, răsculări
cari au fost mai mult răscoale ale domnitorilor decât ale ţărilor.
»
Majoritatea războaielor au constat fie din lupte date de diferiţi compeţitori pentru ocuparea scaunelor domneşti, fie din năvălirile pornite din nevoia sau dorinţa unor domni de a se amesteca în afacerile vecinilor sau de a răzbuna vreo acţiune duşmănoasă.
9
Alte războaie au fost acelea în care Românii au luat parte ca simpli auxiliari al armatelor străine şi, în special, a celor otomane.
In fine, s’au purtat de Români şi războaie pentru cucerirea de teritorii ce nu le aparţineau.
Nu am studiat războaiele în care armate sau unităţi româneşti au luptat ca auxiliare ale armatelor străine, deoarece, în asemeni războaie, conducerea de căpetenie şi deci strategia nu a fost românească.
Pentru celelalte războaie, am ales, fireşte, pe acele pentru care se găseşte o documentare mai completă. De altfel aceste războaie sunt tocmai şi cele mai importante.
In ambele războaie de apărare studiate am văzut că strategia adoptată — defensiva — nu a fost pasivă, ci activă. Dar, pe când Ion Vodă-cel-Cumplit, acoperit în cele trei direcţiuni din cari se aştepta a fi atacat şi avându-şi grosul forţelor adunat într’un loc central, s’a mulţumit a ieşi întru întâmpinarea
www.digibuc.ro
94
R. ROSETTI
134
coloanelor duşmane, cari nu au atacat în acelaşi timp graniţele sale, şi a le isbi pe rând, ducând un războiu de repezi mişcări pe linii interioare, războiu în care a avut izbânzi până ce a intrat în joc trădarea, Mihai Viteazul, care se folosia numai de ostaşi de meserie, a căutat mereu să preîntâmpine pe duşman, ducând, ani de-a-rândul, un nemilos războiu de neîncetate năvăliri vijelioase pe însuşi teritoriul duşman.
Aceşti domni nu s’au mărginit însă la folosirea unui singur soiu de manevră strategică. Aşa, în 1572, Ion Vodă a încercat să execute manevra în retragere pentru a atrage oştirea lui Bogdan Vodă Lăpuşneanu la strâmtoare, după strategia noastră tradiţională, iar Mihai Viteazul a luptat, cu succes, pe linii interioare în Ianuarie 1595, în regiunea Giurgiului, şi, tot el, a avut pe Dunăre, în vara aceluiaşi an, o acoperire activă, care i-a îngăduit să ştie precis unde urma să se pronunţe principalul atac turcesc şi, ulterior, a reuşit, prin bătălia dela Călu-găreni şi prin retragerea sa spre locul de unde urmau să-i sosească ajutoarele, să aducă pe duşman tocmai în faţa forţelor ce erau să-l silească (pe Sinan) la o ruşinoasă retragere.
Se poate spune deci că, în tot decursul veacurilor, strategia pe care au folosit-o Românii, pentru apărarea fiinţării staturilor lor, fie că a fost acea folosită în vremile mai vechi, măcinarea, prin hărţuire, a duşmanului ce înainta în ţară românească, atragerea lui la loc strâmt şi zdrobirea lui acolo, fie că a constat din manevre pe linii interioare, fie că a căutat să preîntâmpine atacul duşman prin atacarea năvalnică a acestuia, nu a fost niciodată pasivă. Strategia românească, dispunând de efective mai mici şi de un armament inferior duşmanului, şi-a mărit mijloacele printr’un bun sistem de infor-maţiuni, printr’o acoperire potrivită, printr’o folosire iscusită a terenului şi prin mişcare. Aceste toate au făcut ca, pe câmpul de bătălie, armatele româneşti să se prezinte, de foarte multe ori, în condiţiuni superioare şi ca isbânda să fie de partea lor.
Un fapt care a ajutat mult la apărarea ţărilor noastre faţă de Turci şi care a îngăduit ca, în intervalul dintre două războaie, ţara să se poată reface e acela că, de obiceiu, Turcii nu făceau războaie decât între finele primăverii şi acele ale toamnei precum şi că ei erau nevoiţi să lupte pe atâtea teatre de războiu
www.digibuc.ro
125
EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA ibS4
95
deosebite încât nu puteau da, în toţi anii, aceeaşi intensitate operaţiunilor de pe toate teatrele.
Amintirile lăsate de trecutul mai depărtat, vecinătatea Tătarilor concepţiunea ce se avea atunci despre relaţiile dela domn la domn şi nevoile politice au făcut ca năvălirile, incursiunile şi raitele, atât făptuite de ai noştri cât şi de vecinii noştri la noi, să fie unul din chipurile cele mai obişnuite ale acţiunilor războinice. Cele mai multe din aceste năvăliri s’au executat pe o scară mică şi au fost mai ales acţiuni de piraterie. Dar au fost şi asemenea operaţiuni cari au urmărit ţeluri politice. Printre aceste din urmă cele ale lui Petru Rares au fost
1
mai sistematic concepute şi executate şi pentru dânsele avem o documentare mai completă.	*
Oricum era să fie năvălirea, o mică incursie, cu caracter localnic, sau o operaţie mai mare, prima condiţiune ce trebuia să îndeplinească, pentru a avea succes, era surprinderea. Pentru obţinerea acesteia se alegea, de către ai noştri, un anotimp când ei nu erau ocupaţi cu munca câmpului sau când duşmanii nu se aşteptau la vreun atac (de pildă Secuii în iarna 1528/1529), apoi trupele hotărîte pentru năvălire, în majoritatea lor călări, se adunau în mai multe grupe, destul de depărtate unele de altele şi, fiecare, destul de puternică pentru a putea înfrânge micile rezistenţe ce erau să întâmpine. Acestea năvăliau deodată.
Atacurile se dădeau cu cea mai mare iuţeală asa ca vestea nă-
* »
vălirii să sosească, la cei atacaţi, odată cu năvălirea. Rezultatul de înspăimântare obţinut (Secuii şi Braşovul în 1529) sau teritoriul râvnit cu oraşele sale fiind ocupat (Podolia 1530), trupele, încărcate cu pradă, se retrăgeau imediat în ţară.
In ceea ce priveşte războaiele de cucerire, Mihai Viteazul a procedat astfel:
După recunoaşteri şi informaţii aduse de agenţi, anume trimeşi, sau chiar concomitent cu căutarea de ştiri s’a pus la cale o destrămare a forţelor duşmanului (înţelegerea cu Secuii în toamna anului 1599, acea cu o parte din Moldoveni, în primăvara 1600). închiderea graniţelor şi manevra de înşelare diplomatică urmau iar, după un scurt interval de timp, trupele se adunau, în mai multe grupe, făcând fiecare faţă unei direcţii de acces în ţara a cărui posesiune era râvnită. Năvă-
www.digibuc.ro
R. ROSETTI
126
96
lirea repede, pe direcţiile alese, se isprăvea prin adunarea tuturor grupelor înainte ca duşmanul să-şi poată strânge toate mijloacele, aşa că bătălia decisivă urma ca să se deie cu forţe mai mari ca ale adversarului.
In sfârşit în luptele ce se dădeau pentru căpătarea unei domnii sau pentru apărarea acesteia faţă de acţiunea unui pretendent, ocuparea capitalei juca rolul de căpetenie, pentrucă cu puterea politică concentrată în capitală, cu nepăsarea din ce în ce mai mare a masei populaţiei faţă de persoana domnitorului, păstrarea capitalei sau cucerirea ei, asigurau, domnului în scaun sau rivalului, domnia. De aceea, în asemenea războaie, manevra strategică pentru atacator consta, mai cu seamă, în executarea,'prin surprindere, a unui marş forţat asupra capitalei, iar pentru apărător, în întârzierea acestui marş până la strângerea puterilor proprii sau sosirea ajutoarelor cerute vecinilor.
Ca încheiere se poate zice că, dacă din cauza schimbării situaţiunii internaţionale a principatelor române şi a modificării (cauzată în mare parte de această schimbare) alcătuirii lor social-politice, a rezultat o schimbare a politicei ţărilor noastre, strategia, care nu este decât instrumentul politicii, nu a rămas împietrită în vechile ei forme ci a ştiut să găsească procedee potrivite cu ţintele de atins şi cu mijloacele de cari se dispunea.
Studiul acestei strategii este plin de învăţăminte folositoare.
Şugura, 10 Aprilie 1932.
www.digibuc.ro
EVOLUTION DE LA STRATEGIE CHEZ LES ROUMAINS DE 1504 A 1654
RESUME
L’auteur a montre, dans un memoire precedent1), que la strategie pratiquee par Ies Roumains, qui, depuis la fondation des principautes de Moldavie et la Valachie au XlV-e siecle et jusqu’â la fin du XV-e silele, eurent a defendre l’existence de leurs pays, avait ete une strategie defensive dont Ies moyens furent:
Un bon service de renseignements,
Une couverture elastique,
Retrăite des troupes de couverture, attirant le gros des forces ennemies â l’int&rieur du pays, qui avait ete volontairement et systematiquement saccag£ et dont la population avait ete 6vacu6e.
Harcelement non-interrompu des colonnes ennemies et de leurs convois.
Fixation de l’ennemi devant une position choisie de sorte que celui-ci ne puisse employer tous ses moyens.
Contre attaque vigoureuse.
Poursuite energique.
A partir du XVI-e siecle cette strategie changea, car, apr&s que Ies principautes roumaines furent obligees de reconnaître la suzerainete turque, que la decadence economi que et poli-tique et le changement resulte dans la propriete fonciere, mo-difierent Ies conditions d’existence dans ces principautes, la politique de leurs princes changea aussi. Ce ne fut plus que rarement qu’ils eurent â s’occuper de la defense du territoire, car aucun voisin n’osa essayer de conquerir des territoires
A) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom. VI, pp. 23—71. p. A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice, Seria ///, Tom. XIV,
www.digibuc.ro
98
R. ROSETTI
128
places sous la protection du Sultan. Sauf pour le cas d’une revolte contre la Sultan et de la necessite qui rdsultait de defendre le pays contre Ies armees ottomanes qui venaient pour imposer l’obeîssance, et de deux guerres de conquetes territoriales, Ies guerres que soutinrent Ies Roumains de 1504 â 1653 eurent comme causes: soit le dâsir d’occuper un des trânes de Bucarest ou de Iassy par un des nombreux pre-tendants qui foisonnerent â cette epoque, soit le besoin — eco-nomique ou politique — de ravager un territoire voisin, soit, enfin, l’obligation d’accompagner Ies armees musulmanes dans leurs expeditions.
De l’etude faite dans Ies pages precedentes il ressort:
Que dans Ies guerres defensives la strategie fut active. Un bon service de renseignements et une couverture adequate permirent de connaître Ies dispositions de l’ennemi et d’y opposer soit une manoeuvre sur lignes interieures, soit de prdvenir l’ennemi par une serie d’incursions rapides et vi-goureuses dans Ies provinces limitrophes de celui-ci.
Pour Ies guerres de conquetes la manoeuvre strategique — basee sur des renseignements complets, sur une couverture efficace et sur une manoeuvre diplomatique ayant pour but de donner le change â l’ennemi — consista dans une attaque inopinde, faite par plusieures colonnes, suivant chacune une autre voie d’invasion etse reunissant avant la bataille decisive.
Dans l’organisation et l’execution des raids, on utilisa cer-tainement l’enseignement procure par Ies tres nombreux raids des voisins tatares. Ces raids avaient gânâralement lieu k une epoque de l’annee ou la population n’etait pas prise par Ies travaux agricoles et etaient effectues par plusieurs detache-ments de cavaliers, partant de differents points et ava^ant, par surprise, avec une extreme rapidite, en territoire ennemi, afin que celui-ci ne puisse opposer de resistance serieuse. Les garnisons ennemies chassees, la devastation achevee, l’effet de terreur realise, les troupes rentraient, chargees de butin.
Enfin dans les nombreuses guerres civiles, ayant comme but la possession du trone par un pr6tendant, l’occupation de la capitale jouait un râie decisif, tant k cause de la centrali-sation de l’etat qu’â cause de l’indifference generale de la
www.digibuc.ro
IZ9________EVOLUŢIA STRATEGIEI LA ROMĂN1 DELA i5q4 LA 1654	99
masse de la population envers l’occupant momentane du trâne. La manoeuvre strategique fut donc toujours la meme: attaque par surprise et marche aussi rapide que possible vers la capitale, pour l’assaillant; resistances successives pour gagner le temps necessaire au rassemblement des forces armees et â l’arrivee des secours demandes aux voisins, pour le d^fenseur.
www.digibuc.ro
TARLA CUPRINSULUI
Pag.
Strategia lui Petru Rareş................................................ 2
Campaniile din 1529................................................... 7
Campania din 1530—1531 contra Polonilor.............................. 14
Campania din 1538.....................................................15
Comentarii........................................................... 16
Strategia lui Ion Vodă cel Cumplit...................................... 18
Campania din 1572........................................................
Campania din 1574.....................................................21
Comentarii............................................................27
Strategia lui Mihai Vodă Viteazul........................................31
Războaiele cu Turcii..................................................38
Comentarii............................................................51
Cucerirea Ardealului..................................................55
Comentarii............................................................59
Cucerirea Moldovei şi pierderea Ardealului............................62
Comentarii............................................................68
Pierderea Munteniei...................................................72
Comentarii............................................................76
Apreciere generală asupra strategiei lui Mihai Viteazul...............77
Strategia lui Matei Vodă Basarab.........................................79
Comentarii............................................................86
Privire generală......................................................92
Rezumat francez.......................................................97
www.digibuc.ro
DIN VIAŢA SOCIALĂ A BRĂILEI SUPT TURCI
DE
N. IORGA
MEMBRU AL ACADEMIEI ROMANE
Şedinţa din 28 Aprilie 1933
De câţiva ani un grup de oameni cu iubire pentru oraşul lor, supt conducerea d-lui inginer Marinescu, dau la lumină, necontenit, ştiri noi cu privire la trecutul Brăilei. La ostenelile lor am adaus, cu prilejul jubileului întemeierii noului oraş, un şir de acte noi din secolul al XlX-lea (Cei d’intâiu ani din noua Brâilă Românească 1832—66; Bucureşti, 1929), şi, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, însemnări de pe cărţile păstrate într’o biserică din Brăila.
Dacă, astfel, se ştie azi cum s’a făcut, şi cu concursul Ruşilor, dar mai ales prin admirabilul devotament al ispravnicului creator care a fost boierul Slătineanu, portul cu care în câţiva ani s’a putut mândri principatul muntean, dacă, înainte de aceasta, multe menţiuni documentare ne lămuresc asupra vechii Brăile din secolul al XlV-lea, din al XV-lea, din al XVI-lea până pe la 1540, un adânc întunerec acoperea perioada în care Turcii au fost stăpâni în al lor Ibrail. Numai actele politice, evenimentele militare, care nu ne privesc pe noi se pot reconstitui pe baza unui foarte bogat material, în mare parte contemporan. Arhivele din Constantinopol nu ni-au dat până acum nimic din ce cuprind cu privire la vieaţa interioară.
Prin d-1 Nenovici, student, am căpătat acum de curând un mic număr de hârtiuţe care privesc, în ajunul eliberării creştine,
io A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XIV,
www.digibuc.ro
2
N. IORGA
132
vieaţa turcească în părţile dunărene. Cum sunt reunite cu un permis de trecere al carantinei brăilene pe care-1 dăm mai departe, le puteam pune în legătură cu această cetate, deocamdată, şi nu cu Slivno în Bulgaria, simplu sat, pe care-1 privesc poate, toate celelalte. Dar dintre ele singurul care îmi pare a putea fi raportat la Brăila e întâiu actul grecesc, cu care începe această notiţă:
1812, ’OxxofiPgiov 26.
0aveQovo/iEV ifug i fiayytg-fiaxa?Jdeg ort nog cdooev Zdxodgexi 6 Aijvxţivevog ygooia 160, exaxov IŞTvxa, exft xai ţolou.
(1812, Octomvrie 26.
Mărturisim noi mahalagiii din Manghir-Mahalâ că a dat Zilcodreti Dintzinesios lei 160, o sută şaizeci, încă şi zloţi.)
E chitanţa unei plăţi făcute către mahala, în acest caz: mahalaua Manghir (cf. moneda mangâr, de aramă), de către un anume Zilkodreti, care e din Dintzina, ceea ce ni aminteşte Diţina din evul mediu a Bizantinilor, Vicina vechiului episcopat, de unde a fost luat cel dintâiu Mitropolit al Ţării-Româneştix). Suma e notată în lei, ygooia, şi se adaugă şi o menţiune, neclară, de zloţi.
Existenţa organizării pe mahalale, care se întinde asupra întregului teritoriu al Imperiului Otoman şi care a trecut şi la noi, cu vechile colori turceşti, turcomane, pentru punctele cardinale: negru, roşu, galben, albastru, se adevereşte, de altfel, şi prin foarte interesanta pecete octogonală, însemnată cu negru pe acest petec de hârtie şi împărţită după obiceiul dela Turci în mai multe registre paralele. Inscripţia, în litere greco-cirilice, de un elegant caracter ornat, are acest cuprins: Mayig MayăL 1816. Deci cetirea din text se întăreşte.
In războiul care abia se isprăvise, şi în cursul căruia s’a făcut, doi ani înainte de pacea dela Bucureşti, pecetea, Brăila a fost mai puţin amestecată decât în alte ciocniri dintre Ruşi
') V., mai în urmă, Gh. Brătianu, Vicina, în Bulletin de la section historique de l’Acadimie Routnaine, pe anul 1932.
www.digibuc.ro
133
DIN VIATA SOCIALĂ A BRĂILEI SUPT TURCI
3
si Turci. încă dela sfârşitul anului 1806, Pasa de Silistra cău-tase, cu întregul harem, un adăpost în Brăila, al cării Paşă era el însuşi plin de frică în ce priveşte pericolele ce-1 aşteaptă 1). Ele veniau, nu încă din partea Ruşilor, cari nu trecuseră Nistrul, ci din a revoltaţilor turci de pe linia Dunării2). Era teama unui atac al lui Ilic-oglu, de speţa lui Pasvantoglu şi a celui de curând ucis Tersenic-oglu dela Rusciuc 3). La Brăila se refugiază Cazacii musulmani dela gurile Dunării, tovarăşi ai rebelului, bătuţi de un ofiţer al puternicului, în acel moment, Mustafâ-Bairactar, care dădu foc (în Noemvrie) Măci-nului4). Luptele cu trupele ruseşti se purtară în părţile Giurgiului şi Rusciucului, aşa încât Brăila, unde se va face, la 1810, pecetea de mai sus, rămase, un timp, cruţată, Turcii păstrându-se între zidurile ei, dispărute azi fără de urmă. Nazirul Ahmed, somat să se predea, în 1807, răspunsese că nu ştie de un războiu cu împărăţia rusească şi că poate oferi numai provizii unei armate care cată să se lupte cu Francezii, în Dalmaţia. El nu samănă cu alţi Paşi şi, dacă-1 vor ataca, se va bate 5). Numai prin August 1809 se credea iminentă o întâlnire între cele două armate pe la Galaţi 6) şi la 9 Decemvrie Brăila, cu nazirul şi Paşa Abdurahman, se preda, cu tunurile şi muniţiile lor, dându-se voie de plecare « garnizoanei şi locuitorilor»7). Cu toate stăruinţile femeilor, nazirul Ahmed8), socotit
*) Hodoş, în Hurmuzaki, XVI, p. 768, Nr. MDCLIII.
s) Ibid.
*) Pentru aceste lupte cu aianii, ibid., pp. 684—5, N-le MDLXXX—I. Cf. şi ibid., p. 764, Nr. MDCLII.
4) Ibid., p. 790, Nr. MDCLXXIX. Mustafâ era adversarul nazirului, care stătea prin Domnul muntean, Constantin Ipsilanti, în legătură cu oştile ruseşti. V. P. P. Panaitescu, Corespondenţa lui Constantin Ypsilanti cu guvernul rusesc, 1806 —1810 (în publicaţiile aşezământului Ion C. Brătianu, XX), Bucureşti 1933, pp. 47, 49, 54. 100.
s) Odobescu, în colecţia Hurmuzaki, III, p. 114. (Memoriile lui Langeron). Pentru neglijarea totală a Brăilei, ibid., p. 132. Generalul Camenschi arde numai satele vecine (ibid., pp. 137—8). V. şi ibid., pp. 138—9.
«) Hodoş, /. c., p. 841, Nr. MCCXLII.
7)	Ibid., p. 844, Nr. MDCCXLVI.
8)	E o greşeală menţiunea la 1807 a lui Ilic-oglu ca şef al apărării; Odobescu, l. c., II, p. 403. E vorba, probabil, de luarea unui loc lângă Brăila de Ilic-oglu, care vrea Silistra; ibid., p. 407, Nr. DLVII. V. şi ibid., p. 409, Nr. DHX. El era în legături cu boierul Filipescu; ibid., III, p. 215, nota t. Vizita prinţului Bagra-tion, ginerele acestuia, ibid., p. 215. Raporturi cu Moruzeştii; ibid., II, p. 506, Nr. DCL1X.
IO*
www.digibuc.ro
4
N. ÎORGA
134
cu dreptate ca amic al Ruşilor1), se luptase îndelung, cu Cazacii şi alte elemente strânse în jurul lui. Trebuise, după primele lupte din Aprilie, noua expediţie pentru a lua Brăila2).
Cu acest prilej generalul francez în serviciul Ţarului, Lan-geron, descrie Brăila, cu «cetăţuia foarte tare», dar foarte mică, «cu două enveloppes şi trei şanţuri», prima din acelea fiind « un zid de piatră cu patru bastioane tari », după care vine « o în-tăritură de pământ cu cinci bastioane, un glacis şi al treilea sânt». Dincolo de întăritură, cuDrinsă si ea în « enormul re-tranşament de pământ de patru verste împrejur », nu înalt, dar cu « şanţ foarte adânc şi taluzul tăiat drept » şi « din partea cetăţii două enorme curtine », tunurile, « aproape două sute », fiind «în imense gabioane », plus «traversele de scânduri» deschise pentru micile tunuri, pe care le adăusese nazirul, era « oraşul, mare si mai bine zidit decât alte oraşe turceşti, cu o mare mulţime de case spaţioase şi plăcute ochiului ». Casele apăreau « ca nişte mici fortăreţe, încunjurate cu ziduri, şanţuri, grădini, etc. ». De jur împrejur sate « din cele mai frumoase şi mai bogate », nazirul, « om uman şi spiritual», tratând foarte bine pe locuitori3). In faţă, la Măcin, comanda «tâlharul» de ginere al nazirului.
Cum se vede, locuitorii n’au profitat de capitulaţie. Langeron spune anume că au rămas 2.000 de creştini; cei 11.300 Musulmani preferind să plece cu cei 1.100 de soldaţi călări şi 4.100 infanterişti 4). O mie de Ruşi înlocuiră pe soldaţii Sultanului5). Nazirul de Brăila se luptă şi mai departe însă 6). Nişte ofiţeri aprinseră, dintr’o scânteie a pintenilor lor, pulberăria şi aduseră,
*) Ibid., p. 422. Gelal-Paşa cu 15.000 la Brăila, în Iunie 1807; ibid., p. 430, Nr. DLXXX. Cf. şi p. 430, Nr. DLXXXIII.
*) Odobescu, în aceeaşi colecţie, III, p. 114 (Memoriile lui Langeron). Pentu neglijarea totală a Brăilei, ibid., p. 132. Generalul Camenschi arde numai satele vecine (ibid., pp. 137-38). V. şi ibid., pp. 138—39.
3)	Ibid., pp. 165—6.—Pentru asediul nereuşit, ibid., p. 166 şi urm. Un Hrisoverghi reprezintă Divanul Moldovei; ibid., p. 168.—Pentru încercarea lui Camenschi, ibid., p. 174. — Pentru cucerire, ibid. p. 214. — Cf. şi ibid., II, p. 381, Nr. LXXV. In 1807 erau temuţi Brăilenii, ibid., p. 384, Nr. DXXV1I.
4)	L. c., III, p. 214.
5)	Hodoş, /. c., Ibid, p. 849. La Brăila se luaseră 260 de tunuri (ibid.).
*) Ibid., pp. 869—70. Asupra unităţii ruseşti în Brăila, ibid., p. 890.
www.digibuc.ro
DIN VIATA SOCIALĂ A BRĂILEI SUPT TURCI
5
r35
la 1810, distrugerea « unei mari părţi a fortificaţiilor » * *). Ruşii lucrau în acelaşi an la refacerea lor 2). Colonelul Clistov, po-runcia acolo la începutul anului care ni aduse pierderea Basarabiei3). îndată pacea aduseşi întoarcerea Brăilei la Turci.
Câteva luni după aceea e chitanţa de mai sus.
S’ar putea ca organizarea mai strânsă pe mahalale şi fabricarea peceţii să fi fost datorite unor îndemnuri ale administraţiei ruseşti. Vechii stăpâni lăsară aceste inovaţii — dacă se admite că sunt astfel — neatinse4).
La întoarcerea Turcilor nazirul Ahmed nu-si reluă locul în care se dovedise asa de vrednic ca ostas si de bun ca admi-
»	i >
nistrator. In adevăr, el înlocuise încă din iama lui 1811—12 ca Mare-Vizir pe Chior Iusuf, mazilit.
Cu acest prilej generalul Langeron descrie pe acest Laz caucazian, străin de Constantinopol, lipsit de însuşirile unui curtean, care începuse ca «barcagiu şi pirat», fost prizonier în războiul precedent al lui Potemchin, care-i dăduse drumul, şi întovărăşitor al lui Cutuzov în solia acestuia din 1792 la Constantinopol. «E un om de un mare bun simţ, cu multă inteligenţă şi cu o tărie de caracter care la Turci nu e decât severitate, dar la noi ar fi cruzime. Are purtări pline de fran-cheţă; îi place a vorbi, şi vorbeşte foarte bine. Cunoaşte afacerile Europei mai bine decât un Turc obişnuit, şi mai ales de cum ar trebui să se aştepte dela naşterea lui, educaţia lui şi antecedente. Nu poate suferi pe Francezi, şi-i plac mult Ruşii. Privia pe Napoleon ca pe cel mai mare duşman al Semi-lunei, şi avea dreptate. E îndurerat de lipsa de civilizaţie a naţiei sale şi de viţiile unui guvern despotic, despoietor, sângeros şi slab în acelaşi timp, ale cărui inconveniente le cunoaşte perfect şi le zugrăveşte exact. Nu-i lipseşte decât instrucţia militară ca să fie un bun general, căci are îndrăzneală, un excelent coup d'oeil, un geniu înfocat şi întreprinzător şi
x) Ibid., p. 852, Nr. MDCCLIII. Nazirul Ahmed negociază cu Ilic-oglu, acum la Silistra, ca să nu atace pe Ruşi; ibid., p. 855, Nr. MDCCLVIII.
a) Ibid., p. 910, Nr. MDCCCXII.
*) Ibid., p. 936,—Cf., pentru toate aceste evenimente şi Odobescu, în aceeaşi colecţie, II, pp. 49—50, N-le XXXVI—VII.
*) Asupra legăturilor între cetate şi mahalale Memoriile lui Langeron, ibid., p. 82.
www.digibuc.ro
6
N. IORGA
136
o	vitejie cutezătoare. E aspru cu compatrioţii săi, dar omenos cu străinii x).»
Isprăvile lui, întotdeauna fericite, în campania dunăreană dela 1811 sunt bine cunoscute. In cursul acestor lupte el arăta fără nicio rezervă ura faţă de Napoleon şi dorinţa de a încheia printr’o bună pace cu Ruşii 1 2). Cutuzov se mira că « un pirat laz a putut învăţa atâta », şi autorul, care a avut corespondenţă şi raporturi personale cu Ahmed, asigură că «mulţi generali şi miniştri ai ţărilor celor mai civilizate nu ştiau cât dânsul»3). El asigură că trecerea Dunării orânduită de Ahmed a fost « una din isprăvile militare cele mai frumoase pe care le-a văzut» şi că, « dacă acest Musulman activ şi cutezător ar fi folosit mai mult de cele dintâi avantagii ale sale şi ar fi comandat trupe mai disciplinate, ne-ar fi silit (pe Ruşi) să ne depărtăm de Dunăre şi ar fi putut înainta în Ţara-Românească » 4). Cutuzov era gata să şi plece 5). Ahmed lupta în primele rânduri şi a fost rănit la mână de o schijă de obuz6). Un alt cutezător, general Marcov, prefăcu însă o strălucită victorie, datorită numai ideii Marelui Vizir, într’o iremediabilă catastrofă. Dar până la sfârşit fostul nazir de Brăila crezu că-şi poate răstoarce contra surprinderii 7); numai foamea putea să reducă pe ai lui cei izolaţi. El ştiu să înşele pe Cutuzov şi să se întărească. Scria că i s’a plătit o surprindere printr’o surprindere, dar că lucrul cel mai bun e să se facă pacea, dorită de dânsul 8). Dacă Ruşii nu se învoiesc la hotarul Nistrului, se va retrage până în Balcani şi se va întări acolo 9).
Când trupele din insulă fură silite să se predea, el, caro se găsia în Rusciucul fortificat, făcu ca prizonierii de
1)	Odobescu, l. c., III, p. 325. Cf. ibid., p. 334.
a) L. uit. cit.
») Ibid.
‘) Ibid., p. 336.
*) Ibid., p. 338. Cf. şi ibid., p. 339. Nepotul Iui Ahmed, care comandase Ia Nicopol, ucis; ibid., p. 340. Cel dela Măcin era mort de mult.
*) Ibid., p. 341.
7) Ibid., p. 348.
*) Ibid., p. 350.
) Ibid., p. 352.
www.digibuc.ro
137
DIN VIATA SOCIABĂ A BRĂILEI SUPT TURCI
7
fapt să fie consideraţi ca «musafiri» 1 2). Scena audienţei lui Langeron la Ahmed e din cele mai pitoreşti3). Cuvintele Marelui Vizir fură pline de înţelepciune: « Nu e ruşinos ca voi, cari aveţi un sfert al globului, să vă certaţi pentru un cot de pământ, care nu vă e de nevoie? Şi în ce împrejurări ? Când aveţi să fiţi atacaţi de Napoleon, care va târî cu el jumătate din Europa contra voastră!». Admirând rezistenţa Spaniei, el propunea unirea contra împăratului Francezilor a « celor trei Imperii rămase încă în picioare»: Anglia, Rusia şi Turcia.
Cu acest prilej el oferi Prutul ca hotar: « nimic mai mult; Prutul sau războiul» 3). « Generalul Essen, Pisani şi cu mine nu puteam să ne mirăm de ajuns, văzând un fost matelot, un pirat fără educaţie, care nu ştia nici să cetească, nici să scrie, tratând cele mai mari chestiuni ale politicii europene cu atâta discernământ şi logică. Eu credeam întâiu că d-1 Pisani compune dela dânsul ceea ce nu făcea decât să traducă vorbă de vorbă, şi-l puneam să repete fiecare frază. Discursul acestui Vizir ar fi onorat pe cei dintâi diplomaţi ai Europei » 4). Din partea lui, Ahmed admira disciplina Ruşilor, pe când el comanda şefi de bandă neascultători. « Aş vrea », spunea el cu francheţă, «să comand în lupta care se prepară între noi şi Napoleon o linie de cavalerie la voi. Cu dânsa, cu infanteria si artileria voastră n’ar rămânea în curând niciun Francez în picioare » 5). Şi, faţă de zimbetul interlocutorului, îi arătă, scoţând turbanul, un cap ras pe care erau cincizeci de răni căpătate luptând pentru stăpânul său contra briganzilor », cei din 1806.
Iată şi portretul acestui om a cărui amintire rămâne legată de Brăija: «Ahmed era un om de vreo cincizeci de ani, de talie mijlocie, slab, negru, galben, stricat de vărsat, pistruiat, păros până în vârful degetelor. Avea o figură atroce şi înfăţişarea unui brigand de meserie, dar ochii îi erau vioi şi spirituali 6» ).
>) Ibid., p. 355.
2)	lbid., p. 366 şi urm.
3)	Ibid., p. 368.
*) Ibid.
{) Ibid., p. 369.
*) Ibid. — Numele complet e Curşid Ahmed; v. ibid., II, p. 750, Nr. DCCCCXXXIII.
www.digibuc.ro
8
N. IORGA
138
Dibaciul Caucazian ştiu să scape de pedeapsa cu moartea pe care o avea în vedere. Rămase şi după pacea dela Bucureşti Mare Vizir, până izbuti să-l înlăture Andreossy, trimesul lui Napoleon. Exilat în Asia, a murit undeva acolo după doi ani x).
In 1813, cetăţile rămăseseră încă în mânile Ruşilor potrivit cu o înţelegere înainte de încheierea păcii * 2). Nu se poate fixa data când Brăila a fost evacuată3). Se pare că, oricum, înainte de primăvara acelui an 1813 4).
Oraşul nu va avea până la cucerirea rusească, în prezenţa Ţarului Nicolae, despre care vorbesc şi memoriile lui Dăscă-lescu 5), alt eveniment decât ciuma din 18246).
Un al doilea act e scris cu litere greceşti, dar ele acopăr un text străin, cu aceste iscălituri:
Aa aa Cav rjxaxa /xa/x ba balaax va va va xaqavrjxo Xovtpaţr} Ca /xov xrjxaa rj/xa/x bayrj ba /la/x onov alcoxov ygcoas bfiaoxa rj onrj brj ae rjga xa/x ygove. 250 rj<par) ba Ca rjfx ygovg ăo fiabaxov ri/xbâv vr/xovlbev.
ACxjxovijv fxâgxr]g.
Aovaxâv, /xâgxr/g.
’HfiâvxCov, [xaQxrjg.
Zexoonâxr/v.
Actul e, cum înseamnă şi d-1 Iogu, interpret-jurat al Ministerului Afacerilor Străine, între 4 Iulie 1802 şi 22 Aprilie 1803 ale stilului nou.
Un altul, mult mai nou, cuprinzând numai peceţi, e din 1243 al Hegirei.
Un act turcesc are acest cuprins, în traducerea d-lui G. Iogu:
Deoarece pe timpul cârmuirii noastre din anul curent 1217 asupra comunei Ceotra, pendinte de plasa Islimie, o vie în întindere de circa 4 evlec, situată pe teritoriul acestei comune, la locul zis « Romanuşa-Veche » şi învecinată cu via Ghelan şi Abdi, de altă parte cu via lui
*) Ibid., p. 369 nota 1.
2)	Ibid., II, p. 693, Nr. DCCCCI.
3) Zvon de ciumă la Brăila în Februarie 1813; ibid., p. 706, Nr. DCCCCXXII;
*) Ibid., p. 746, Nr. DCCCCLXXVI. Cf. p. 742, Nr. DCCCCLXXI.
5)	Memoriile Academiei Române, 1932.
*) Hodoş, /. c., p. 1146, Nr. MMCXII; p. 1148, Nr. MMCXIII.
www.digibuc.ro
J39
DIN VIATA SOCIALĂ A BRĂILEI SUPT TURCI
9
Iancu şi de altă parte cu via lui Raiciu, a fost vândută de bună voie pentru preţul de 15 «groşi» şi jumătate de către Raşcu Cârste lui Iordan cizmarul şi, deoarece acesta din urmă a cerut tapiul (adecă titlul de posesiune) al acelei vii, noi, în calitate de zabit al zisei comune, fixând zeciuiala după vechea rânduială, am liberat sus-numitului acest titlu de posesiune.
Din partea noastră şi a altuia, nimeni să nu-1 turbure şi pace!
(Pecete personală.) Ismail 1217.
(ss) Ismail magistratul comunei Ceotra.
Pe V. âiă vrjv (sic) Pojuavovoa ecptex &.
După d-1 Iogu, Islimie e Slivno. Actul n’ar face parte deci din cele care privesc Brăila şi Ţinutul ei. Dar în judeţul Râm-nicul-Sărat este un Slivnic, aiurea şi o Slivnă, şi între «Roma-nusa» şi Râmnic ar putea fi o legătură. N’am la îndemână o hartă amănunţită a Bulgariei.
In legătură cu aceste acte turceşti e şi un certificat de vamă rusesc, iscălit în acelaşi timp de un indescifrabil: «comisariu carantinii Brăili» şi de comandantul maior rus V...; pecetea cu vulturul muntean are inscripţia românească: «Carantina Brăila». Dela Ministerul de Externe mi s’a dat această traducere :
Certificat. S’a dat aceasta de carantina brăileană lui Bumamnen (sic) Nicolae, soţiei Ana, copiilor Dobre, Maria, muncitoarei Maria, lui Ivaneţ, lui Gheorghe şi muncitorului Stoian spre dovadă că la dânşii, după trecerea sorocului de carantină: patru zile, la cercetarea de către funcţionarul sanitar, nu s’au găsit urme dubioase.
Spre încredinţarea celor de mai sus se dă aceasta cu iscălitură şi punere de pecete oficială, astăzi, 3 Iunie 1830.
Pe V°: Nenu Nicolof (cu cirilice româneşti).
www.digibuc.ro
APENDICE
I
Brăila turcească avea legături dese cu părţile româneşti vecine. Ba chiar până în cele de supt munte mergea raza de afaceri a Brăilenilor. Ei se înţelegeau cu ţăranii moşneni şi luau în arendă munţi, unde-si făceau fabrici de caşcaval. Acestora li se datoreşte, cred, şi numele al doilea al muntelui Omul, Cărăimanul, deci: Caramanlâul (cf. Caraiman-Paşa, pentru Paşa de Caramania care a luptat la Călugăreni contra lui Mihai Viteazul, şi numele boierului moldovean Caraiman de supt Movileşti). Dar ei făceau şi negoţ de piei.
Astfel e cazul cu Memed-Aga din Brăila în actul următor dela 1775, privitor la moşnenii Codeşti, cari vânduseră caşcaval altor Turci, şi ei poate din aceeaşi cetate a Brăilei. Afacerea a avut loc pe vremea războiului încheiat la 1774, Manole Gianl-Ruset fiind Domn al Ţării-Româneşti dela Maiu 1770 la Octomvrie 1771:
Io Alecsandru Ioan Ipsilant Vvd. bj. mit. (sic).
După cum au găsit dum[nea]lui Vel Vor. cu cale, hotărâm Domnie Mea aşa să să urmeze, iar, de va zice vre o parte că are a face apelaţie, să iasă la Divan înnainte Domnii Meale, aşijderea şi pentru clironomi Cădeştilor, dăm vol[ni]c[ie] Dumitrache aprod ceauş să meargă să-i aducă aic să să înfăţişăze la judecată... prin ştirea isprav.; 1775, Noemvr. 27.
(Pecete rotundă cu chinovar.)
Prea-înnăltate Doamne.
»
Din luminată porunca Innălţimii Tale cauş[ul] de aprozi adus-a la judecată pe Iordache zet Miclea văt. părăş asupra dum. Pahr. Ia-nache Mavrodin, dela care cere tl. 450 datorie prin doao zapise ot
www.digibuc.ro
I4I
DIN VIATA SOCIALĂ A BRĂILEI SUPT TURCI
11
leat 1772, şi, după coprinderea zapiselor, cerea să i să facă şi înplinire, numitul Pahr. Mavrodin nu-ş tăgădui zapisele, fără numai pricinuia că, în vreamea Mării Sale Manole-Vodâ, având nişte Turci datorii la nişte oameni ce le zic Codeşti dupe nişte piei, şi i-ar fi venit poruncă ca să apuce pe acei Codeşti, ca, fiind datorie bună, să facă înplinire, şi zicea că, neavând ce lua dela acei Codeşti, au dovedit că au nişte caşcaval a lor, pe care îl şi luase alţi Turci în silă, şi i-ar fi dat pe acel caşcaval dumisale Pahr. tl. 450 acei Turci, cari bani zise că i-au luat şi, luând bani, zise că au dat de au plătit pe Codeşti dela acel Turc Murat-Aga de Brăila, şi încă, păn a să înplini suma banilor, ar mai fi dat şi dela dum. tl. 200. La acasta zise Gheorghe că acel caşcaval n’au fost a Codeştilor, ce au fost a lui, avăndu-1 pentru a sa neguţătorie, zicând că rău i l-au luat. Pentru care caşcaval zise că au jăluit şi la dumnealor veliţi boeri în vreamea armii ruseşti, şi, orănduindu-1 la Departamentul judecăţi, l-au fost hotărât prin carte de judecată ca să plătească Pahr. acei bani ai caşcavalului şi, neavănd bani ca să dea după hotărârea judecăţi, i-au dat aceste numite doao zapise, care pănă acum zise că nu i-au mai plătit după coprinderea zapiselor, care să cunoscu că caşcavalul au fost a lui Gheorghe, şi rămâne bun dator a plăti Pahr. Mavrodin acei tl. 450, după zapise. Mai zise Pahr. Mavrodin că numitul Iordache pentru aceşti bani i-au fost luat în vreamea armii ruseşti şi buţi cu vin. Iordache zise cum că, dănd jalbă la Divan atunci, cum şi logf. Stoian, ca un păgubaş ce zicea că au fost şi el pentru nişte vinuri ce i le-au fost luat Pahr. Mavrodin în vreamea cănd era ispravnic la sud Sac, şi i-am (sic) jalbă dumj i s’au luat 3 buţi cu vin, iar nu 5 buţi, după cum zise Pahr., şi, aducând acele buţi aici, Stoian Log. zise că, plecând la munte pentru o treabă a sa, n’au apucat pentru paguba lui a lua niciun ban, iar vinurile s’au vândut Aga Theodorache Balş, din care bani zise Pahr. că numai tl. 100 au luat, iar de ceialalţi bani iaste păgubaş, cum şi dl. Iordachi zise că numai tl. 100 au luat din vinurile dum;, iar mai mult n’au luat, ci, de va fi că au luat Iordachi acei tl. 100 din vinuri, trebueşte să-i ţie pentru datoria ce are şi el a lua dela Pahr., iar, pentru vinuri, să-ş caute Pahr. la dum. Aga Balş, şi dum. Aga, sau cine va arăta că au dat bani după vinurile ce s’au vândut, îş va căuta. Ci, pentru ca să poată şi Pahr. cu ce răspunde pentru datoria numitului Iordache, am găsit cu cale să fie luminată porunca Mării Tale ca să margă om domnesc să aducă pe clironomi Codeştilor ca să-ş caute bani ce i-au dat numitul Pahr. pentru dânşii, ca, scoţând din Codeşti bani ce zice că-i are a lua şi a-i da atunci pentru dânşii, să răspunză la datoriia ce rămâne a plăti Pahr. numitului Iordache. Iar cea de săvârşit hotărâre rămâne a să face de cătreînnălţimea Ta.
Noem. 16, 1775.
R.... Vel Dvor.
Trecut la condică.
Scarlat zti Logft.
www.digibuc.ro
N. IORGA
142
II
Adaug aceste rânduri despre Brăila peste zece ani, scoase din cartea, rarisimă, a unui misionar protestant:
OUVERTURE DU CULTE A BRAILA
19.	J’ai dit plus haut qu’une loi valaque interdisait alors aux pretres etrangers de traverser Ies Principautes, k moins qu’il n’y eut permis-sion speciale et prealable: « C’est k la Russie que nous redevons cet etat de choses », me dit le boyard Gradisteano, qui etait gouverneur du cercle de Ialomitza. «De fait>>, ajoutait-il, «j’aurais du vous envoyer â Bucarest, pour y etre mis â la disposition du consul general de Russie; mais j’ai decide de n’en rien faire, en egard surtout â ce que l’Helvdtie n’a pas de consul lâ-bas, et de vous laisser continuer le voyage jusqu’â Bra'ila, ou le cas sera decide par le gouverneur de cette viile. » — «Pourquoi donc m’a-t-on laisse entrer ? », demandai-je au chef de la police. — « Helas»! repondit-il, «c’est par megarde et grâce â votre deguisement. » — « Mon deguisement ? », repris-je; « quel de-guisement ? » — « Vous aviez coupe votre barbe ! » — « Ma barbe!», re-pliquai-je; «ignorez-vous que Ies pretres de l’Occident la coupent generalement ?»—« Vous plaisantez», repartit-il; « est-ce qu’un homme pourrait etre pretre encore, s’il rasait sa barbe?» — Je ne parvins pas â convaincre ce dignitaire valaque qu’on puisse etre pretre, alors meme qu’on ne porte pas une longue barbe, ni que Ies ecclesiasti-ques de l’Occident se rasent s’ils veulent.
Depuis alors, j’ai, du reste, admis moi-mcme qu’il est bien prefe-rable qu’un ecclesiastique ne se rase pas, et qu’il laisse cette coutume contre nature aux elegants des societes mondaines, qui subissent Ies prejuges de la mode.
20.	Arrive k Bra'ila, je trouvai dans le colonel Jacobson non seule-ment un gouverneur tolerant et arrangeant, mais encore un homme pieux et desireux de voir tendre sur le peuple la bienfaisante in-fluence de la religion. II me donna sur l’administration valaque des renseignements, appuyes de differents journaux et ecrits, qui tendaient k prouver que le prince Bibesco etait anime de bonne vo-lonte envers Ies classes populaires. Cependant, par suite de cette loi d’intolerance envers Ies pretres etrangers, dont j’ai fait mention plus haut, un grand nombre d’Occidentaux, dissemines un peu partout, se trouvaient totalement prives de Services religieux, et ce cas etait particulierement sensible â Bra'ila, ou le commerce avait attire bon nombre d’etrangers; une colonie entiere d’agriculteurs lutheriens s’etait meme formee dans le voisinage.
www.digibuc.ro
143
DIN VIATA SOCIALĂ A BRĂILEI SUPT TURCI
13
On voulut donc utiliser ma presence pour ouvrir et organiser un culte regulier, auquel assisteraient Ie gouverneur et un couple de consuls, celui d’Angleterre en particulier, afin d’imprimer â cette solennite un caractere; et ainsi fut.
21.	Durant deux jours, il y eut une telle affluence, une telle faim et soif de la Parole de Dieu â satisfaire, que je n’officiai pas moins de treize heures de temps. Des mariages â b^nir, des enfants â bap-tiser, des jeunes gens â catechiser, des adultes â administrer: tout cela se succedait sans interruption. Bien des larmes furent vers^es, et j’aime â croire que la semence de vie porta du fruit chez plusieurs, d’autant plus que mes exhortations pour engager le peuple et Ies auto-rites â obtenir un pasteur permanent, — exhortations renouvellees plus tard par un ecclesiastique de ma connaissance, — ont 6t£ cou-ronnees de succes, et que Ies deux villes de Braîla et Galatz jouissent, depuis bien des annees deja, des bienfaits d’une prddication reguliere.
Les lois de ce pays se sont modifiees dans un sens liberal; Ies nou-v el Ies institutions de la Roumanie ne sentent plus l’intolerance qu’il y a vingt-six ans, et cela aussi a ete fait par le Seigneur. On verra plus loin, § 68, que mes relations avec la Moldo-Valachie nes’arretfe-rent pas l£, et que le souffle du progres se manifesta sur d’autres points encore1).
l) Memoires de l’evSque F.-L. Bugnion, Genfeve 1876.
www.digibuc.ro
N. Iorga, Din viata socială a Brăilei supt Turci
Planşa I
/S'/Z-	euSffttfp'ttr -
* '*t* yrmt.
C^lxrKv.	ţf»	Vtvei -
tioftax,	V?» yfo0%	|jHH'
IfeinăWft

Chitanţă de plată din Brăila Turcească.
A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. AIV.
www.digibuc.ro

N. Iorga, Din viaţa sociala a Brăilei supt Turci
rianşti II
Act al carantinei Brăilene.
A, K. Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III. 'lom. XIV,
www.digibuc.ro
UN OBSERVATOR ENGLEZ ASUPRA ROMÂNILOR DIN EPOCA LUI TUDOR VLADIMIRESCU
DE
N. IORGA
MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE
Şedinţa dela 3i Martie 1933
D-l D. N. Ciotori, al cărui zel în a căuta la Londra ceea ce poate interesa istoria poporului nostru nu se poate lăuda în de ajuns, a găsit în Arhivele engleze un raport cu privire la Ţara-Românească care oferă în multe privinţi, cu câteva ştiri nouă, o vedere deosebită de cele obişnuite.
Datarea raportului, un mic studiu, pe care-1 public aici, e posibilă printr’o serie de note cronologice, amestecate în cursul unei expuneri mai vioaie decât bine ordonată.
Dacă nu se poate stabili care e hati-humaiumul acordat « anul trecut» Principatelor, dacă o ucidere a Turcilor la Galaţi ar părea — ceea ce, după alte ştiri, nu se poate admite — că trimete la anul 1821, menţiunea înlocuirii «acum doi ani » a consulului rus Chirico dă anul 1820 pentru scrierea acestei lucrări.
Autorul ei, V. Bargrave, originar din Kent şi om « cu stare », «agent secret», sprijinit de ambasadorul englez din Viena şi de un Cooke dela Foreign Office, spune d-l Ciotori, e un om care, fără a face parte din corpul consular, pe care, cum vom vedea, îl atacă nemilos în relele lui obiceiuri, a stat mult timp în Orient. Astfel ştie cum, la Constantinopol, Turcii, cari simt primejdia din partea creştinilor, iau stricte măsuri ca
11 A. R. Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XIV.
www.digibuc.ro
2
N. IORGA
146
aceştia să nu calce nici cea mai neînsemnată din măsurile cu privire la port şi la obiceiuri, el poate povesti cum un Grec a înşelat la Atena pe consulul prusian Gropius, asociatul său, strecurându-se înaintea lui ca beneficiar al permiselor pentru exportul untdelemnului, şi asupra Corintului a trimes un raport din Rusia. La Bucureşti are casă mare, şi povesteşte cum s’au găsit în pivniţile lui mărfuri furate dela negustorii vecini, cari preferă să scape, după restituire, hoţul decât să meargă la judecată: de aici, fără îndoială pentru afaceri, merge, când la Braşov, când la Vidin. De altfel a fost şi prin Rusia, a cării moralitate o critică, şi împrejurările politice din propria lui Anglie îl interesează destul ca să facă glume pe sama unui Fox (lord Holland) şi unui Wilberforce. D-l Ciotori adauge că Bargrave a făcut parte din cei cari plecară la Braşov în momentul apariţiei pandurilor. Scrisori inedite cu privire la anul 1821 le menţionează tot d-sa.
E un spirit paradoxal, cu scrisul desordonat şi corosiv, un amator de literatură şi de istorie, care citează pe Wolsey şi pe Shakespeare. Ca politică, dacă-şi bate joc de tinerii nobili englezi, « căpitani de cavalerie şi vânători de vulpi », un «juriu de măcelari şi pitari» nu-i impune de loc. Cugetarea lui cu totul liberă, care nu se opreşte la nicio piedecă, şi limbagiul care nu se supune niciunei înfrânări oficiale par să arăte un om de autoritate, care nu îndeplineşte o funcţiune, ci binevoieşte să aducă diplomaţiei engleze un serviciu.
Lucrarea curiosului cercetător, nemulţămit de toată lumea, dar strălucitor de inteligenţă, începe cu descrierea cadrului geografic al Munteniei. I se pare că această «Valahie» ar putea să aibă, cu o bună îngrijire, bielşugul Egiptului; păşunile sunt ca în părţile Elveţiei şi Tirolului, mineralele sunt răspândite ca pe coasta Guineii sau în Munţii Anzi; aurul, cules în fărâmiţe de Ţigani, se află în nisipul râurilor, dar se întâlnesc uneori şi bulzi; chihlimbarul se găseşte adesea. Autorul cunoaşte foarte bine ţara şi descrie exact cursul Oltului, care i se pare că vine din şes (cel ardelean) spre munte. Explicaţii se dau pentru regimul ploilor, în legătură şi cu Ardealul. Pământul negru e înfăţişat şi descris cu competenţă. Informatorul a străbătut terenurile inundate primăvara. A fost prin sate,
www.digibuc.ro
147
UN OBSERVATOR ENGLEZ ASUPRA ROMÂNILOR
3
pline de bogăţii nepuse în valoare. «Păsările şi porcii din Valahia întrec pe cei din orice altă ţară ca frumuseţă, greutate, gust şi ieftinătate. Satele româneşti sunt, literal, pline ca un roiu de cele mai alese articole ale mesei unui gastronom.»
Se dau preţurile obiectelor de hrană. Se laudă caii, deşi scăzuţi în talie din cauza neîngrijiţii. Rezistenţa acestor făpturi mărunte e aşa de mare, încât « doi cai de călărie ai miei mi-au urmat trăsura fără a fi legaţi nici cu cea mai mică funie, cu iuţeala a cinci poşte pe zi, ca nişte câni». Se înfăţişează casa de poştă şi felul în care se schimbă acolo caii. Se explică răpeziciunea căruţei de poştă prin caracterul şes al ţării întregi.
De mult ce găsesc uşor în jurul lor fără muncă, locuitorii sunt «lacomi, beţivi, indolenţi din fire, sensuali», şi e păcat, căci sunt «sănătoşi, tari, îndrăzneţi, răpezi la înţeles, mândri, mulţămiţi şi politicoşi.» «Nicio naţie nu poate produce o rasă de oameni mai bine proporţionată, mai veselă, mai iute, mai dârză decât Valahii adevăraţi.» Traiul lor, contra opiniilor primite, îl judecă el fericit, supt raportul material. «Şi cel mai sărac ţăran mănâncă regulat de patru ori pe zi şi niciun prinţ în creştinătate nu se poartă mai luxos. El poate să privească toată ţara ca fiind la dispoziţia lui: el samănă şi culege unde-i place, lăsând doar o zecime din grâne pentru proprietar, oricare ar fi, ceea ce nu-şi dă osteneală să afle. Nevasta-i face hainele şi nu are altă grijă (în consecinţă alt îndemn la lucru) decât cererile repeţite ale zapciului», al cărui aspect se şi zugrăveşte.
« Niciun guvern în Europa nu ia nominal şi potrivit cu legea contribuţii băneşti mai de nimic dela supuşii săi ca Poarta Otomană. Bugetul anual al Domnului Valahiei, pentru o ţară mare cât Anglia, cu un milion de locuitori, se ridică legal la suma neînsemnată de 3.300.000 de piaştri. . ., împreună cu haraciul pentru Sultan, de 600.000 de piaştri.» Numai apăsarea şi nevoia ar scoate mai mult, şi în folosul locuitorilor, cari nu pot fi îndemnaţi decât printr’o astfel de silă. Oamenii n’au ideie că datoresc ceva ţării căreia-i aparţin.
Aceşti ţărani, ajunşi egoişti, nepatrioţi din simplă ignoranţă, din lipsa unui mai înalt ideal de viaţă comună, se află într’o situaţie mai bună decât tovarăşii lor de ocupaţie de peste munţi:
a*
www.digibuc.ro
4
N. IORGA
148
pentru întâia oară un străin are competenţa şi curajul s’o spuie. «Starea ţărănimii, care a fost mult îmbunătăţită, şi se îmbunătăţeşte şi acum, în ce priveşte drepturile feudale ale nobililor, e nesfârşit superioară aceleia din Ardeal, unde ţăranul trebue să lucreze trei zile pe săptămână gratis pentru proprietarul său, pe când cei din Valahia sunt siliţi să lucreze numai o zi pe lună, adică douăsprezece zile pe an.» Şi cu acest prilej se arată ce a făcut Constantin Mavrocordat pentru înlăturarea serbiei. Se adauge că, acuma, scutelnicii *) nu mai sunt, ca pe vremea reformei, liberi de orice taxă către Stat.
Judecata asupra guvernului, care nu scoate dela pământ şi dela oameni ce ar putea să deie unul şi alţii, e foarte aspră.
E întâiu incapabil de a-şi înţelege măcar propriul folos. Un mare export de animale s’ar putea face. Grâul prisoselnic, care nu află clienţi, nu s’ar mai arunca. Canalizarea Oltului ar revărsa bogăţie asupra ţării. Numai acuma în urmă, Vistierul Grigore Filipescu, subt cuvânt că are să meargă la Mehadia, a pus pe ţărani să redeschidă calea pe la Câineni, care de mult era practicabilă numai pentru căruţi.
Comerţul e oprit de monopolul turcesc şi de înţelegerea puternicilor cu anume străini privilegiaţi, cari au toate puterile.
Dar oamenii sunt mai mult conrupţi, şi conrupători, decât lipsiţi de pricepere. Totul se vinde, şi cine cumpără are toată voia să fure, supt ochii altora cari fură şi ei şi nu vreau deci să controleze, cum n’au obraz să pedepsească. Domnul jă-fueşte, ispravnicul, care a plătit pentru funcţia sa, câştigă 30—50.000 de piaştri pe an. Vistierul, care a dat 300.000, poate ajunge şi la un milion. Spătarul, care a cheltuit 200.000 de piaştri, vinde căpităniile unor Amăuţi, aşa încât, în loc să fie cei 12.000 de soldaţi călări scrişi pe hârtie, s’ar găsi de fapt doar « o jumătate de duzină de vagabonzi în zdrenţe, un fel de regiment al lui Falstaff», care, supt pretext de întreţinere, terorizează lumea din sate. Ţăranii cari vin cu lemne la târg defilează în faţa unor dregători cari iau asupra căruţelor o astfel de «contribuţie indirectă» încât le golesc.
*) El scrie: sokotchniks. Aiurea, tchelebis in loc de gelepi.
www.digibuc.ro
149
UN OBSERVATOR ENGLEZ ASUPRA ROMÂNILOR
5
Justiţia e cu totul nesigură. Amenzile s’ar ridica la jumătatea sumei pretinse. De aceea judecătorii ar favoriza înmulţirea proceselor. A se muta pe pământul unui boier înseamnă pentru ţăran a şi-l căpăta protector. Divanurile se schimbă cu Domnii, aşa încât reluarea pricinei e totdeauna posibilă. In materie criminală, pedeapsa poate fi evitată.
Şi toată lumea aleargă după titluri zădarnice, după semne exterioare de importanţă, în capitalele româneşti ca şi la Con-stantinopol. Carageâ le-ar fi dat în loc de a plăti celui onorat cu dânsele datoriile sale.-
Consulii străini se prefac după mediu şi ajung nişte profitori : la Dunăre, unde « Armeanul» Chirico ar fi făcut aşa, ca şi în Moreia, unde e consul austriac criminalul Zacinini.
Totuşi Pini, alt « Armean », ar fi adus servicii reale ţăranilor, făcând să li se plătească la monopolul turcesc produsele cu o treime mai mult şi apărând pe săraci contra puternicilor.
Ce ar trebui făcut pentru ca preţurile să nu fie aşa de joase, de mult ce s’a stors «vaca cu laptele», se cuprinde în aceste puncte de program personal:
Stabilitate a funcţionarilor, numindu-se ispravnici oameni cu titluri din străinătate, de preferinţă dela Viena. Scăderea numărului sărbătorilor, care se ridică la două sute patruzeci pe an. împuţinarea preoţilor. Secularizarea averilor bisericeşti şi lege care să oprească « mâna moartă ». Libertate a comerţului. S’ar putea atrage colonişti, mai ales din Elveţia şi Germania, de unde atâţia pleacă spre depărtata Americă.
Astfel, spune el, şi un « haraciu » de zece ori mai mare ar putea fi uşor răspuns de o ţară prosperă.
www.digibuc.ro
WALL ACHIA
This rich and beautiful Principality (adopting the term according to the reveries of some political theorists) seems separated by the hand of Nature from the rest of civilized Europe by a stupendous chain of mountains which still (in common parlance) retain their original and classical name of Carpathian, whose summits, crowned with perpetuai snow, discharge (by the action of the central heat of the Earth upon the inferior beds) a never failing supply of fertilizing streams, which falling from the rough pinnacles in romantic cascades, unite near the base with impetuous and boiling torrents, irrigating the whole surface of the country as in an artificial garden or rice plantation and finding a certain vent in the majestic Danube, which in some places near its «embouchure» is more than a league in breadth, saturate, without too long, even in the equinoxes, inundating the soil.
This proximity to mountain torrents, impregnated with the choicest particles of virgin earth and most precious mineral productions, offers to the agriculturist, supposing a wise Government employed the same provident means, the same advantages as are experienced in Egypt» by the depositions of the mud of the Nile, to the grazer the same exuberance of herbage and graminous productions, as is re-marked in the vallies of Lucerne, Zurich and Inspruck, to the speculator and hardy adventurer the same exhaustless fund of minerals as (under the auspices of vigilent chiefs) reward the courage and perse-vance of the Negroes on the Coast of Guinea, or the Spaniards amongst the recesses of the Andes. Unaided by the arm of Government or the Science of a chemist, the wandering Gipsies of Wallachia are taxed a certain — and considerable — annual quantity of gold dust, which they collect with certainty and scarcely any labour, by merely washing the mud of the environs of the cataracts in wooden troughs — I have seen morsels of virgin gold weighing more than three ounces thus collected.
Amber of various and beautiful hues is precipitated in masses from these trackless and inaccessible heights, whirled by the impetuosity of the stream leagues from its natural bed and left by alluvions on the ştrand in such quantities as to render it of no value in a country where foreign commerce is unknow'n, where ignorance and her infant super-stition govern absolutely the noble as well as the peasant and the exi-stence of man is as inferior and his enjoyments as limited as those of the domestic animals submitted by Providence to his authority.
www.digibuc.ro
i5i
UN OBSERVATOR ENGLEZ ASUPRA ROMANILOR
7
A geographical anomaly occurs in the ridge of Carpathian Moun-tains. Instead of being a continuous elevation, discharging as the Alps and the Andes their torrents in all directions, they are completely pierced in several places and give vent to considerable rivers. The Aluta (com-monly called Oiţa), which divides Wallachia into two dutchies, called great and Utile Wallachia (the later governed by a Ban (Duke) almost independant of the prince, and who resides in Crayova, the Capital of little Wallachia), is a phoenomenon at first sight incomprehensible. This river (at Hermanstadt in Transilvania), instead of rushing from the mountains to the plain, as the Rhine, the Inn, the Niger and the Nile, proceeds rapidly from the plain tozvards the very heart of a mass of hills, whose white heads are lost in the clouds.
I fancied at first that by some sinuosity the original stream had re-turned to find an easier level and was surprized at its comparatively measured pace sa near the supposed torrent, but the road over the Mountains conducted me at various intervals close to and even through the same river, until I found it again in Wallachia, where it loses itself in the Danube.
Under a civilized govemment this river might easily and at a trif-ling expence be made navigable and an easy level road on its banks, and thus Wallachia might (even with the approbation of these confi-dants of the political wishes of nature) be said to belong to the great European Family.
At present the Turks or their viceroys at the instigation of the Rus-sians endeavour by all passive means to create this natural barrier by destroying the roads over the mountains. The late Prince however very dextrously had them repaired Iast summer by means of his Vistiar Gregoire Philippesko, who, under pretence of taking the baths of Mehadia, sent a number of peasants to make it passable for carriages over Kienen, whicb was before impassable, except by the small carts of the country.
Protected on the North from the cold winds of the continent by these enormous Mountains, Wallachia is defended and might be infi-nitely benefited by commerce under an enlightened government by the Euxine on the East, whilst the Danube on the South and West again seems to present a natural frontier and line of demarcation bet-ween the Christian Principalities and Mussulman Pashaliks of European Turkey. By the original treaty between Sultan Bajazet and Prince Mirza of Wallachia in 1360 the frontiers of that christian sovereign extended towards Constantinople as far (as) the Black Sea and Mount Hoemus (Balkan) and to the West as far as Temeswar. But this frontier as far the Carpathian hills has been successively encroached upon by the Hungarians and by degrees the Sultans have not only driven the Wallachians back to, but even across the Danube and in the whole left bank of that river, with all its forteresses, in which are now esta-blished Pashas, whose domains extend about two leagues in depth,
www.digibuc.ro
8
N. IORGA
152
forming a belt of pasturage and arable land for the subsistance of the Turkish garrisons.
This geographical situation between a ridge of Mountains, the extensive Euxine and the mouth of by far the finest river in Europe produces by a combination of physical causes the important advantage of an unparallelled richness of soil. The diurnal evaporation of such a mass of water by the sun is driven by every wind (except the north) to the elevated frontier, where being arrested in the sinuosities of those enormous Mountains (unless the wind is very strong), the sun sets be-fore the suspended vapours have forced their passage into Transilvania, in which case they are immediately precipitated in rain or snow, according to their previous elevation, proceeding from the rarity or density of the atmosphere the day preceding.
The ceaseless and inexhaustible fund of humidity satisfactorily ac-counts for the almost incredible richness of the soil of Wallachia, which resetnbles the black mould of an English artificial melon-bed, and in some places in summer the high roads seem composed of pounded charcoal, the pure couch of which extends in some districts to a depth of more than twenty feet and increases annually, for the richness of the soil undrained by the artificial calls of the nobler grains produces herbs and weeds, particularly hay, of such an extraordinary vigour, that, in passing through meadows near Widdin on horseback, the grass touched my elbows and the thistles left their film upon the crown of my hat.
The trifling population of Wallachia (about a million), which is not a tenth part of what the soil could easily nourish, is insufficient to consume or even repress this redundance of vegetation. It is left to be scorched by the rays of an autumnal sun, drenched by the succe-ding rains and rotted by a winters congealed inundation. The whole-Dacian plain in spring displays a black swamp, as ungrateful to the olfactory nerves as noxious to the organs of respiration and digestion, producing agues and intermittent fevers, which abound in these re-gions. In this trackless morass the horşes of travellers plunge up to their bellies, until by repeated compression they have created a road for their light wicker waggons. The tips of verdure which now peep through the interstices of this extensive compost are found upon exa-mination to be already hay three feet long, as white as snow: they continue their elevation, nourished and supported by this prop, until the revolution of the earth round the sun has produced from their decom-position an additional superficies of compost, for the annually renewed effort of prodigai nature.
It may be easily inferred from these premises that the finest pastures, the most certain and plentiful harvests at the least possible expence and the most luxuriant vintages, present to the necessary and even voluptuous desires of man all his insatiate heart could wish. They do, and to such an extent that the (so called) necessaries of life: meat,
www.digibuc.ro
153
UN OBSERVATOR ENGLEZ ASUPRA ROMÂNILOR
9
bread and wine are in such abundance and consequently so cheap (from the exportation except to Constantinople, and even that at a maximum, being prohibited) that this year and every year of peace many proprie-tors have found themselves reduced to the necessity of throwing away whole magazines of damaged corn, which they had preserved for some time in hopes of a war, or such an increase of price as would cover the expence of sending it to market. •
A labouring man would find difficulty in eating a farthing’s worth of bread a day. Good wine is sold at a halfpenny a bottle, meat in pro-portion. Horses eat only barley and are allowed as much as they deşire. The kilo (800 lbs) of barley is sold in summer for about 2/6d En-glish, a waggon load of hay for a shilling, and delivered and stowed by the seller.
This abundance produces upon the characters of the lower classes the necessary concomitants of gluttony, drunkeness, natural indolence and violent sensual appetites. But it renders them healthy, strong, bold, quick of apprehension and (in the intervals of positive corporal pain from the zabtchis), proud, contented and courteous. A Walla-chian peasant (the very poorest) eats regularly four times a day and no prince in Christendom fares more luxuriously. He may consider the whole country at his disposition: he sows and mows hay where he pleases, merely leaving a tenth of the crop for the ground landlord, whoever he may be, a fact of which he does not always take the trouble of enquiring. His wife makes his cloths, and he has no other care (and consequently no other incitement to labour) than the repeated demands of the zabtchi (collector of taxes, an officer of the ispravnic or governor of the province). This functionary is always attended by Albanians, armed with pistols, musquets, sabres, daggers and particularly whips of an appalling consistency. The genuine Wallach scarcely ever pays a para without having previously submitted to as many blows as his posteriors can endure.
He has as natural an antipathy against the payment of taxes as the Englishman, the Scotchman or the Irishman, but, being unable to caii meetings of his brethren, to appeal, remonstrate, menace, or rebel, he seems to have listened to and adopted Mr. Benjamin Constants advice to Frenchmen, the doctrine of passive resistance, but invariably finishes as the French have done, by paying, not only the original demand, but the Albanians for administering and the zabtchi for superintending the punishment.
The quantity of forage has produced the hardy race of horses for which Wallachia (from its earliest periods) has always been celebrated, but which, from the străin not having been sufficiently crossed, has diminished in size, but which still possesses a force, rapidity and fire scarcely to be matched in Europe, and so docile that two saddle horses of my own have followed my caleche without being attached by the slightest cord, five posts a day, like dogs. The peasants have all quantities
www.digibuc.ro
IO
N. IORGA
*54
of these horses, which may be bought for a trifle, but they prefer bullocks for agricultural purposes and even transport, as requiring less care and of certain although trifling profit by selling them to the Turks to be stewed into a fat jelly (with which they make their pilafs) and sent to Constantinople at the appointed annual visits, whilst the horses are mere lumber except in case of a war for the remount of the cavalry of the foreign armies. •
Hence, in no part of the World, not excepting even England or Russia, is travelling post so expeditious and agreeable as in Wallachia. On the great roads to Yassy, Hermanstadt, Constantinople, Crayova, etc., nearly, and some times more, than ioo post horses are seen grazing round the station, the fore fetlocks coupled; at about a miles distance the 2 postillions (one is obliged to take eight horses to a travelling caleche) crack their long whips with such address as to make themselves heard by their comrades at the post house.
Immediately the whole « corps de poşte » is in motion, the two postillions (first turn), in readiness, mount each a vigorous hackney and, galloping without saddle bridle or even halter, by the aid of their legs directing the march of their «montures», round the herd of grazing steeds, by the noise of their whips soon drive as many as are requisite within the spacious enclosure, where the rope tackling for 8 horses is already extended on the earth by an officer called a tchaoutch, each animal mechanically hobbles to his place; the breast bând is merely lifted over his head and the attelage is ready even before the caleche arrives. The price of the whole journey is paid at Buccorest on quitting, or on the frontier on entering Wallachia, a mere trifle, which includes postillions; the secretary, a mere peasant, dignified by the highsounding title of logothete (chancellor), merely makes a minute upon the back of the Menzeel1), or order for post horses, and the whole is termi-nated in five minutes. If the traveller gives a piastre (about 3 y2d a head) to the two postillions, he is thought generous, and the fresh postillions are delighted at the hopes of an equal share of good fortune: they grin, shout and drive of at full speed. The whole country is level as a bowling green, covered with sward, and not a stone to befound: thus the pleasure arising from rapidity is not counteracted by the disa-greeable « cahotemens » of an artificial high road in England and parti-cularly in France.
No Government in Europe exacts nominaUy and according to lazo such trifling pecuniary retributions from its subjects as the Ottoman Porte. The annual budget of the prince of Wallachia for a country as large as England, with a million of inhabitants, only raises legally the trifling sum of 3.300.000 piastres or £ 90.000 (including the haratch or poli tax to the Sultan of 600.000 piastres).
*) Staţie de poştă, menzil, — de unde Mizil.
www.digibuc.ro
UN OBSERVATOR ENGLEZ ASUPRA ROMÂNILOR
II
*55
This, according to the published statement of the ways and means by the fugitive prince Karadja, at the command of general Pini, covers the expence of the Court, all the public offices, govemors of districts and the small military force of Albanians, and, were the laws in favor of the peasantry strictly enforced, the exuberance of the soil would soon leave no stimulus for exertion amongst that class of rayahs. And it may be remarked in general that what is called the oppression of the higher classes is by no means in a philosophical or even moral point of view an unmixed evil or misfortune even for those oppressed mem-bers of the community, still less for the State. For necessity (the result of fear and force) is the only spur to industry, upon uncultivated minds.
The ideas of the virtues of abstinence, or a provident accumulation of more than is sufficient for the current expences or actual exactions, under the hope of benefiting their descendants families or friends, is merely the moral fruit of education and rarely (if ever) enters the brain of an untutored and consequently ignorant human being, to whom the argument of a country’s claims upon his toii must appear ridiculous and insane.
Corporal toii is every where (unless sweetened by a moral sentiment) bitter, painful and odious, but in the plains of Dacia the excessive heats of summer and the hurricanes, piercing frosts, tremendous snow storms and quantities of wolves (which enter and kill full grown individuals almost every winter even in the streets of Buccorest) render exposure to the atmosphere as dangerous as disagreeable oppression alone prevents a general torpor.
Were merely the £ 90.000 allowed by the Russian general exacted from the peasantry, not a tenth part perhaps not even a 20th of the already small cultivated tracts would be withdrawn from the fallow of so many centuries.
The peasantry would become mere useless, lifeless drones, scarcely superior to the enormous swine, for which their country is renowned. As it is, they eat four times and sleep twice in the 24 hours and no na-tion can produce a finer proportioned, gayer, quicker, bolder race of men than the genuine Wallachs.
It may appear a cruel jest, but I am seriously of opinion, that they owe this health, alacrity, vigour and courage to the whips of the Albanians, the vigorous and efficacious instruments of the acute and rapacious Greek and Wallachian ispravnics (govemors of districts), whose head servants are nominated, for the year of their authority, zabtchis (collectors of taxes) and measure the extent of the demand according to the moral and physical ability to pay of the tenants of their delegated territories. An ispravnic is nominated for a year only by the Prince, at the recommendation of the Vistiar (treasurer, or far-mer general)', his pay from the treasury is nominally 5.000 piastres, about £ 200, which however, instead of drawing, he generally leaves, together with as much more, in the hands of his protector the Vistiar,
www.digibuc.ro
12
N. 10RGA
IŞ6
as a « douceur » for his protection. Some ispravnics draw 30 and even 50.000 piastres, besides this fee given during the year’s govemment, and upon this sum contrive to exist until the arrival of their turn, in 2 or three years, to the govemment of another province; and not only these governors, but all their servants, accumulate enough during the years harvest as to be able to serve without wages during the like interval, when they again descend from sovereign authority in the villages and country towns to the humble situation of laquies and mount behind their lord’s caleche in the streets of Buccorest.
The Vistiar, who purchases his place of the reigning prince at about the rate of 300.000 piastres for the year only, by these and other means, sometimes clears above half a million of piastres, in this short admini-stration. This is the mode of collecting the civil revenue. The military (or supposed so) force is at the disposition of an officer called Spathar (generalissimo) who also purchases his annual charge from the Prince at about 200.000 piastres; he is charged with the maintenance of the police of the country and defence of the frontiers, for which Services he has the nomination of captains of circles or commanding officers of districts, who are bound to maintain a respectable force of armed and mounted cavalry, to the amount, as I am informed, of 12.000 men. The Spathar sells these posts to Albanians, thebest bidders, who, instead of keeping up the troops, exact merely the forage, provisions, dues, quar-ters, etc., for an army, and roam about the country accompanied by about half a dozen ragged vagabonds, counterparts of Falstaffs regiment, menacing, beating and extorting from the peasants as much as they can squeeze. The Spathar by these means clears nearly as much as the Vistiar.
The peasant (who zvould not pay a para if he could help it, either to Spathar, Vistiar, landlord or his ozon father, but would give all he has to the priest to save him from the still more acute and permanent ven-geance of the Devii hereafter) is thus compelled, in spiţe of his lazy nature, to rise betimes and work hard, to avoid the discipline he is sure to receive, provided the forage or the value, which the captains prefer in ready money, be not forthcoming. His only means of procu-ring ready money is by the transport and sale of his grain, hay, honey, sheep, swine and fire wood to Buccorest or the chief town of his district, which gives birth to another species of tribute, called by the French, who have adopted it, «contribution indirecte».
Each waggon, upon its arrival, is subjected to a toii in Mnd, taken almost at discretion, by the officers of all the great offices of State at Buccorest, before whose houses the peasants are compelled to pass in parade, and the govemor of the district, in the country, for the service of their households. These ministers (Greeks) generally farm these tolls (which form the principal perquisites of their places) to Greek, German or other speculators and never enquire into the amount of vexation of the collection. It is sufficient to state once for all that the Greeks of
www.digibuc.ro
*57
UN OBSERVATOR ENGLEZ ASUPRA ROMÂNILOR
13
Fanari consider the Wallachs of all ranks exactly upon the footing of « canaille ». They retaliate the contempt of the Turks for their nation upon the Wallachs — exactly as in the «School for Scandal» when Charles Surface’s servant consoles himself for a kick of his maşter by kicking a boy, who goes of vowing to kick the cat.
The Russian General Pini has done himself great credit by the pa-tience and vigour with which he has remonstrated and obtained some palliative to this (perhaps necessary) indirect contribution, by means of which a waggon lead of fire wood brought perhaps four day’s journey’s distance was frequently so reduced before its arrival at the market place as scarcely to contain a dozen logs; the fruit of which was perhaps the only means the poor wretch possessed or had hopes of procuring to appease the fury and arrest the arm of the zabtchi, or captain, for, according to law, the cattle, grain and sheep, by the Turkish fiscal laws, can only be sold to the tchelebis or commissioners from Constan-tinople and at a maximum, all exportation being strictly prohibited, and, from the great exuberance of the soil and activity of the zabtchis, the quantity of corn of every description, bullocks and sheep is so great and even excessive, that these Turkish commissaries can procure more than they want for even half the maximum price, all competition being removed. The finest wheat is left to rot on the ground, or be eaten by swine, poultry or vermin in their small wicker graineries, which surround their semi-subterranean cottages. It may be imagined that the poultry and swine of Wallachia surpass those of every other country in beauty, size, flavour and cheapness. The Wallachian villages literally swarm with the choicest articles of a gastronomist’s repast: turkies may be purchased for 1 /- and fowls for less than a y2d a head.
The state of the peasantry has been greatly ameliorated, and is ac-tually, as far as concerns the feudal rights of the nobles, infinitely superior to those of Transilvania, where the peasant must work three days a week gratis for his ground land-lord, whilst the Wallachs are only compelled to work one day a month, or twelve days in the year. Until the reign of Mavrocordato (whose object was to reduce the pozoer of the nobles) the peasants were mere slaves and might be sold (as in Russia at the present moment) by their masters. But Mavrocordato, about 60 years ago, dextrously prevailed upon the nobles to exchange this right for certain other privileges such as sokotchniks, or subjects, independant of this Prince, which flattered their vanity, but by degrees the subsequent Princes have infringed upon this latter right, and now the memory of Mavrocordato is held in detestation by the Wallachian patricians. Sokotchniks are now subject to certain taxes.
A more serious evil exists in Wallachia, by a general and revolting state of corruption in the administration of justice (so called), criminal as well as civil, which is converted into a mere mode of revenue.
The great bulwark of individual happiness in all States consists not so much in any peculiar code of laws, to which all the members of the
www.digibuc.ro
14
N. IORGA
■ ÎS*
community are equally subject, as in the due imparţial and above all final administration of justice in civil causes. « Sint fines litibus » is an axiom of the English laws and Courts of Justice, for which ends the great and only means is that the judges be learned as well as calm and upright, but above all independant and permanent. Unfortunately for Wallachia, which possesses a noble and admirable civil as well as criminal Code, chalked out (as our own) upon the Pandects of Justi-nian, not one of these essential attributes of Themis are to be disco-vered in her Dacian votaries.
The tribunals in the fir st instance are presided by the zabtchi, or head footman of the ispravnic, from whose sage decisions an appeal lies to the ispravnic himself, generally a wild young nobleman, over head and ears in debt, of the most neglected education, an English captain of cavalry or fox hunter, who resides and keeps up the ball at the country town, from whose awful fiat the peasant (if supported by a rival boyar) may resort to Buccorest and have his cause reheard before the Divan (Privy Council), composed of the Metropolitan, bishops and greatest annual officers of State (or Cabinet Ministers), from whose award the ousted suitor or convicted culprit may insist upon pleading his cause himself in person before the Prince.
A right, upon which the ears of all strangers are dinned by the no-bles, as if the Wallachian peasant were the most favored and fortunate of human beings. How far the theory is justified by the experience, I shall endeavour to give an idea. The zabtchi (a mere tool of the ispravnic), the ispravnic himself, the Vistiar and all the great officers of the Divan are appointed and recalled arbitrarily by the Prince at discretion and never continue longer than a year in the same posts. The Prince himself is only nominated for 6 years, and all, from the highest to the lowest, purchase their places for the sole end of making money (as it is called). The judicial mode of making money is the most important, certain and lucrative, and is effected by creating and fomen-ting trifling disputes, which, once engaged in, generally terminate with the ruin of one or both of the contending parties. On my joumey the other day from Buccorest to Cronstadt, I was witness of the solemn hearing of a cause before the zabtchi: a peasant lodged a complaint against his neighbour for having driven one of his fowls out of his own garden with too great violence. The fowl was not worth a half-penny. The zabtchi condemned the rude proprietor and sturdy defen-der of his territory to pay a fine of ten piastres.
The usual fee to the judge is not less than the half of the sum de-manded, if obtained. Thus should a peasant assert a claim to 20 or 200 piastres upon his neighbour, the decision of the zabtchi is instantly in favor of the complaining and presumed injured party, and the money summarily levied with costs, the half of which is paid over to the plaintiff. The defendant, or sufferer, resorts to the ispravnic and de-mands the increased amount of the verdict and damages and, after,
www.digibuc.ro
UN OBSERVATOR ENGLEZ ASUPRA ROMANILOR
15
*59
as certainly and summarily, obtaining a reversal of the sentence, pays that nobleman his moiety. Stung by this imagined wrong (for all sui-tors fancy themselves in the right), the original plaintiff goes to Bucco-rest and presents himself to the noble proprietar of a neighbouring estate (if a member of the Divan), offering to establish himself with his family and perhaps friends upon an uncultivated and unprofitable tract of his, if he will support his appeal before the Privy Council. The minister leaps at the proposal, the affair now becomes a mere war of parties and the minister of the day generally triumphs. The cause gained, the peasant recovers his accumulated expences, of which he pays half to his new Apollo and migrates with his moveable possessions to the territories of his powerful patron, leaving his adversary in by no means an enviable plight. But the day of vengeance arrives: at a certain annual festival the ministers are changed, the new annual cabinet is declared, and perhaps the late favorite ’s name is omitted (as Mr. Fox’s was) in the list. The beggared peasant’s lord is seated on the couch of power and favor; despair gives place to confidence and resentment; he sells perhaps his last sheep to procure a fair Written petition to the Prince, to be delivered in person, and with it plods to Buccorest, to solicit the aid of his landlord, now basking in the sunshine of influence. The indignation of this gentleman at the recital of the whole affair is not a little aggravated by the serious loss to his revenues, by the emigration of his subjects to his rivals estates. He procures his tenant access to the postelnick (or secretary of State), a Greek, who presents his petition and gravely explains his cause in a language of which not only the so-vereign, but not one Fanariot of the Court understands a syllable or thinks it worth his while to study. The Prince (who is altogether guided by his postelnick) naturally refers the cause to the temporary favorite, whose report is not unfrequently in favor of the appellant, who, upon the tribute of the accustomed fee of half the estimated damages to the prince, is immediately put into possession of the remainder, regardless of the total temporary ruin of the former exulting emigrant. At the expiration of another year, the former minister is perhaps again in place and countenances (if there remains a hope of recovering the amount demanded) another petition from his emigrant to the Prince and the former decision is again reversed. Or the Prince is recalled, in which case every cause decided during his reign may be reopened and reexamined. And thus the wheel revolves with the advance of the ma-chine of govemment towards its close, and this is civil justice admi-nisstered in Dacia.
This general and highly reprehensible state of corruption operates (if possible) in a still more noxious manner to society and, in a greater 'degree, in the administration of criminal law^ where, as is said in Hamlet: << offence’s gilded hand can show by justice ». All punishments for all offences from the highest (murder for instance) to the very lo-west are commuted by the payment of fines, and no offender, or robber
www.digibuc.ro
i6
N. lORGA
160
even, is actually punished unless the party injured purchases his punish-ment from the aga (minister of the police, a Greek), at Buccorest, or from the ispravnic of the district, in the country. And the sale of these punishments, mitigations and pardons, which are all arbitrary and the price of which depends entirely upon the pecuniary capability of the person who applies, form the principal feature in the revenues of these officers. I shall offer a striking instance. The iron window frames of a cellar in my house at Buccorest were stolen in the night and the cellar half filled with the plunder of the contents of three shops: the robbery was committed by removing the tiles from the roofs of the merchants houses in the night, what is called in England a burglary, a capital felony.
The thief was discovered to be a helper in my stables, who, upon being detected in the act of breaking the cellar door, to take possession of the stolen property, confessed the fact and declared the names of the ransacked shopkeepers. These, upon information being given, were glad to recover their goods, but begged me earnestly not to roention their names to the aga, to whom I had sent the robber for punishment, as that minister would compel them to prosecute, and they should be obliged to pay more than the value of the goods, or remain every day for weeks in his antichamber with the thief, wating for an audience. I consented. The thief (although I had formally denounced the burglary to the aga) escaped without any punishment and was seen the very same day drinking in a wine house with my coachman, who was doubtless his accomplice.
One fertile source of revenue in Wallachia (not for the country, but the Prince — and would that all were as innocent, for it is drawn from the puerile vanity of man, his ignorance of true honor and the real object and utility of titles in good govemments, and operates its own cure by the diminution of the value of a purchased name in proportion to the quantity of titulars, as in almost all the civilized States of Europe, particularly France and Russia — is the sale, at a tariff, of honors, titles and distinctions, without the slightest regard to birth,'age or Services. In all oriental States great importance and dignity is attached to the natural decoration of the chin, and of course, in Wallachia, only noblemen of the five superior classes (called the first class) and priests are permitted to retain that distinctive attribute of virility: a flowing beard. All inferiors are unmercifully compelled to cut short this ve-nerable excrescence. The various classes of nobility and the numerous steps in each class are sold at an established tariff, and few Wallachians can resist the temptation of pleasing the ears of their fair friends by ascending at costly prices the ladder of titular grandeur.
Bonapartes creation of 30.000 knights of the Legion of Honor and a whole order of patricians from princes to barons at a blow and the innumerable companions of the numerous orders of knighthood in Russia are respectable compared with the distribution of the proud
www.digibuc.ro
i6i
UN OBSERVATOR ENGLEZ ASUPRA ROMÂNILOR
17
titles of great standard bearers: High Chancellor, Grand Equerry, Grand Chamberlain, Minister of the Police (Aga), Generalissimo (Spa-thar), Cardinal (Vornick), etc., which are to be met witli by scores in every society, together with all the various high sounding offices of a polished Court in Europe, which are enjoyed by shopkeepers and even by the menial attendants of the first nobility (as I have seen knights of St. Vladimir in Riissia), to the wonder of the rabble and ridicule of respectable foreign settlers at Buccorest.
I	remember in St. Petersbourg hearing the pathetic complaints of a poor German lancasterian schoolmaster whose petition for his pay of 300 paper roubles from the Government was answered by the cross of St. Vladimir of the 4th Class: the sensible pedagogue was inconso-lable. I have witnessed in Wallachia the same distress of a young nobleman, who, instead of the rent of his house let to the count of prince Karadja, was created Grand Maşter of the Horse by the fugitive prince and, by a ridiculous coincidence, the Albanian guards of that prince at the same moment pressed the poor young mans horses from his car-riage for the service of the princely debitor in his flight and left the high dignitary alone in a wood, to find his way back to Buccorest as he could.
The injurious and even ruinous effects of every barbarous, viz ignorant government, particularly the Turkish, are experienced in the most fatal manner to itself by the absolute extinction of all foreign commerce between its own christian subjects and other nations. First from the insecurity to private property and the danger of being thought rich, secondly from the absurd and ridiculous fiscal system of the Mus-salman, by which foreigners pay considerably less than rayahs.
All the products of European Turkey are monopolized by the government and can only be purchased by Turkish commissioners at fixed periods, avowedly for the use and supply of the metropolis. If exported from thence to Europe, the commerce is carried on by foreigners or Greeks under foreign (and now almost Russian) colours, from being subject (as such) to inferior custom house duties.
Thus, all competition is at an end, not only in Wallachia, but all over European Turkey. The farmer, grazier, vintner, etc. must sell at the arbitrary price fixed by the purchaser (the prince, pasha or his contractor), or his effects rot in his hands, and any murmur against this system is followed by a punishment, generally a fine (enforced by imprisonment in irons and bastinade until it is paid), which ab-sorbs the whole subject matter of the dispute. Frequently partner-ships are established between these Princes and pashas, and foreigners, for the fraudulent exportation of the raw products of the country to other ports than the Bosphorus. But agents and confidants are in such cases necessary, and, upon the slightest suspicion of danger, or hopes of gain from a rupture of the contract, it is unblushingly violated, as no appeal lies against a despotic govemor. I saw a striking instance
www.digibuc.ro
i8
N. IORGA
162
of an affair of this sort during my stay in Greece: a Mr. Gropius (celebrated by the notes of Lord Byron to Childe Harold) Prussian consul at Athens, had ag reedwith the pasha of Negropont for a years mo-nopoly of the olive oii, for which Attica is and ever has been justly renowned. In an official note this simple (although dever) Prussian detailed the destination of his oils, the certainty of sale and the great profits of the speculation, which the pasha was to divide with him.
The pasha (being illiterate) was compelled to resort to the aid of his secretary (a Greek), who, no sooner «au fait», instantly solicited and obtained, upon similar terms, a contract for all the oils of Negropont. These oils were purchased even cheaper than those of Attica, and the Greek had the address to purchase moreover, from the same pasha, a temporary embargo upon the Athenian oils of Gropius (al-ready embarked and waiting for a fair wind at the Piraeus), until his own oils were sold without any competition. Poor Gropius, being ruined by the delay and return of his bills of exchange, was glad to sell his oils at a fifth part of the prime cost to the same Greek who had procured and profited by the embargo. All over Turkey the sale of these products is prohibited except to Turkish commissioners. Frauds are certainly committed and intentionally winked at, in order to encou-rage some rich speculator, who upon detection is punished by all the severity of the law, until the govemor has extracted by blows and im-prisonment the fines which he imposes at discretion.
An arbitrary govemment possesses however (as all evils contain a mixture of good and vice versa), in times of peace and tranquillity, a beneficia! effect, if not upon the morals, at least upon the exterior conduct and deportment of the inferior classes. All governors and men in authority are not only the iudices criminum, and the censores moruni, but the arbitri elegantiarum of rayahs of every description.
Not only a positive infraction of the laws of chastity on either sex, married or celibate, — to prove which the immediately aggrieved or inte-rested party is admitted as good and conclusive evidence, of which I have given an example in my notes upon Corinth, sent from Rome, not only a violation of those of decency, of deportment, language, car-riage, even glance of the eye, but the most trifling aberration from the ordained and defined measures and colours in their dresses or mode of wearing them, of which the officer is himself (as an English justice of the peace) the ultimate as well as primary judge, is punished by heavy fines (enforced by the same cogent and effectual means of im-prisonment and blows on the feet or posteriors) in proportion to the presumed poverty or affluence of the delinquent, the latter being in-variably considered as infinitely most culpable, upon the plausible pretext that from their superior condition they are bound to present an example of morality and obedience to their inferiors, an argument employed by advocates, with considerable effect, to a jury of butchers and bakers in England in similar cases. From these causes the poor
www.digibuc.ro
UN OBSERVATOR ENGLEZ ASUPRA ROMÂNILOR
19
163
Greeks possess that humble, sneaking deportment, which is so dis-gusting to a man who feels the dignity of his nature and is shocked at a view of its baseness, and brom a deep sentiment of these insults proceeds that boiling resentment which recently at Galatz could only appease itself by the indiscriminate slaughter of every Mussulman within reach.
I shall endeavour to explain the motives of the Turks for this scru-pulous attention to «costume». Their crass ignorance has induced them to attach a literal signification to the term «great man »>. They seek to support their claims to real, viz. moral grandeur by the exten-sion of their physical exteriors, clothing, or rather muffling themselves according to their respective ranks in society with pelisse upon pelisse and enormous rolls of muslin round their turbans — caii « kavooks » — which makes a man of great quality’s head sometimes nearly as large as his posteriors. In every country slaves ape their masters and infe-riors their superiors, as much as is permitted, and which is in Europe partially remedied by decorations, to denote the various classes (an excellent system in pure military governments, such as Prussia and Russia). The poor vain Greeks, not being permitted to wear a kavook at all, and condemned (as a distinctive mark of slavery) to crown themselves with caps of lamb’s wool in form of a baloon, have at various intervals endeavoured to draw «bright honor * even ffom this degra-ding badge of ignominy, by swelling the dimensions of this capital ornament, to the indignation and horror of their masters, who have procured a hatti sheriff from the Commander of the Faithful, limiting the size and even impudent form of the Greek kalpaks.
But so strong is vanity rooted in the hearts of Greeks that repeated examples have been found necessary to fenforce the observance of this regulation, by summarily decapitating in the streets of Constantinople even the most respectable Greeks, whose caps upon inspection were found to possess more cubic inches than allowed by law. This mode of decapitation for trifling offences (the Turkish «receipt to govern Greeks ») and which they may have drawn from the precepts of the greatest of the Greek legislators of antiquity, however cruel and need-less in the zenith of the Turkish Empire, is now necessitated by the same motive which calls upon the States of Europe to interfere in their expulsion, viz. the actual, absolute inability of the very few remaining Turks to maintain their dominion over the comparatively immense christian population in Europe except by acts of cruel despotism which shock every feeling of humanity, by crimes, the commission of which however cannot be remedied as long as the reins of power are in the hands of so few individuals, whose only means of personal safety for themselves, as well as enforcing obedience, are terror, in order to produce a state of brutally abject inferiority in those they are compelled to trample upon. The Turks have the instinct of brutes (which sometimes is more efficacious than the sublimest reasonings of the human
www.digibuc.ro
20
N. IORGA
164
beings): this points out to them the inevitable danger of permit-ting the mental progress of their christian slaves, whose blind ignorance is as essential to their dominion as to our West India planters, where the human, but impolitic system of Mr. Wilberforce of enlightening the minds of Negroes would only tend to render them more certainly and speedily the butchers of their overseers. The shortest and only effec-tual remedy to this oppression would be to kill those few overseers. The Turks are wiser politicians, though not such eloquent moralists as Mr. Wilberforce.
This state of things in European Turkey and the mode with wich justice (so called) was administered by a Turkish cădi (judge) in a dispute between believers and Infidels would soon have prevented all commerce, sojourn and even communication between the Foithful and members of foreign States had not an expedient been discovered and adopted of palliating the evil and withdrawing foreigners from Turkish tribunals altogether by the creation of a class of men in the Levant called consuls, a race of men « sui generis », whose impudence at first astonishes and afterwards excites a smile from an European of edu-cation, who from the title consul in civilized Europe can form a very feeble idea of the extent of authority and importance to the fortunes and lives of their countrymen of these functionaries in Turkey.
In the western States of Europe an English gentleman considere his consul as a mere « notary public », nominated to legalize certificates of deaths, marriages, signatures to contracts and powers of attomey, in order to make those documents admissible evidence in English Courts of Justice, for each of which the consul receives a trifling fee.
But the weapon of an European consul in the Levant, as far as con-cems the subjects of the State he represents (by a stipulation with the Porte), are infinitely more formidable then those of an ambassador elsewhere. Not only the pen and seal of office, but he holds with an arbitrary and sometimes cruel hand the balance of civil and criminal justice. The key and fetters of a dungeon and the whips of an execu-tioner are employed at his discretion by Turkish janissaries, of which each has a certain number allowed by the Porte, who serve without pay, and contrive to make their places profitable in a country where power is profit to those who chose to employ it in that direction. Even in many cases the ultimate fiat of life or death issues from his lips. In most parts of Turkey these awful functions are in the hands of men of very lowest class, of ignorant minds, depraved habits, ruined fortunes, absolute proscripts1. The present Austrian consul in the Morea, Za-cinini, is a condemned felon, whose forfeited life was spared from the merit of having impeached and procured the conviction of his accom-plices (I have formerly sent the record of his recent pardon, under the great seal of the Ionian Islands, at the request of Mr. Frere, to Sr. Thos. Maitland). Nevertheless from this fact alone the still horrible state of a rayah (or christian subject in Turkey) may be imagined,
www.digibuc.ro
UN OBSERVATOR ENGLEZ ASUPRA ROMÂNILOR
21
165
for every rayah prefere placing his fortune and life in the hands even of such men and sacrifices the half of his possessions to purchase from foreign consuls fraudulent certificates of foreign origin (as in the case of Sakellario), in order to escape the more dreadful and unblushing iniquity and mockery of a Turkish tribunal when the dispute is be-tween a Mussulman and an Infidel.
The sale of these fraudulent certificates forms the most lucrative branch of the revenues of these consuls.
The vexations and misfortunes of the suffering Wallachs are parti-cularly detailed and remedied (as far as mere stipulations could effect) in the hatti-hoomayoon I had the honor to transmit a translation of last year. But nothing short of the presence of a Russian army on the frontier could restrain the Turkish ministry in the connivance at, if not actual, injunctions for the spoliâtions of the Greek princes, parti-cularly as the Russian consul general Kirigow (for the last 26 years, until he was removed two years since), an Armenian from Constanti-nople, was ever disposed to sell his tacitumity and wink at (even aid in) the commission of the most revolting abuses and even murders of the temporary sovereigns of Wallachian and even Russian subjects.
These insupportable excesses about three years since brought the patience of the Wallachians to an end; they petitioned to Constanti-nople and St. Petersburg, time after time, against Karadja and Kirigow: the petitions to the former were doubtless intercepted until the conclusions of this Princes reign, when, upon the pretext of some crying enormities, committed so long ago as the year 1812, at the time of the evacuation of Wallachia by the Russian armies, Kirigow was recalled and is now waiting for his trial at Odessa, having been degraded to the rank of a peasant. The petitions to Constantinople were answered â la turque by Capidgi-Bashis, or court assassins, who were all ho-wever intercepted and murdered on the frontiers by an Albanian named Gentch, now and always a great favorite of general Pini, the present Russian consul general, from the circumstance of his formerly having been in the Russian service. It is fit to remark that, although the Porte, at the proof of Karadga’s enormities (accusations which were supported by the Russian consul Pini) wished and offerred to depose him and nominate a successor, Strogonoff always opposed this simple and efficient remedy, invoking the treaty of Buccorest. It is evident that Karadja’s object and that of the Russian Court was the same, viz to render the government of the Greek princes so insupportable to the Wallachs that they would be reduced to petition the aid of the Russians to relieve them from so shocking a burthen.
Kirigof was replaced by a general Pini, also an Armenian from Constantinople, a man of great natural talent, kind heart, excellent private character and devoted to the interests of his sovereign. He has effected much good in Wallachia: for the peasantry he has tripled the amount of the maximum price for provisions purchased formerly for a mere
www.digibuc.ro
22
N. IORGA
166
trifle, about a shilling a head for sheep etc., he has restrained many gal-ling vexations of the Greek and native nobility upon that class, and, as long as he supposes himself zvatched, will probably not much abuse his trust to enrich himself, which he might easily do to an indefinite amount. But great riches in this country are only to be acquired by • the commission of a connivance at crimes: the temptations for cupidity in Wallachia are almost irresistible to a man of low origin and early and long subordinate habits, surrounded only by men of all nations, scarcely emerged from a state of absolute barbarism, who consider, as our Wolsey did, «simony fair play, and even in the presence would teii untruths». Greeks, Wallachs, Russians and Austrians (in this devoted country) of all ranks and descriptions consider the acqui-sition of money quocunque modo rem as the great and sole end of exertion and existence. The Wallachians alone spend as freely as they obtain it; the rest have their eyes steadfastly turned towards their own respective countries, hoard their gains and look upon Wallachia as the mere milch cow to be drained and exhausted at discretion.
This system, so long acted upon, has produced the necessary con-sequence: it has withdrawn the whole circulating medium of the country and explains and accounts for the excessive cheapness of all articles of necessity to the despair of the landed proprietors, the peasantry and even the Greeks and Turks themselves, who find the source dried up — and that they have killed the goose, instead of wisely waiting for the daily golden egg.
The aggressions of various Sultans upon the ffontier of Transilvania, where they have committed every horror of the most barbarous war-fare, have necessitated at various intervals similar visits of retaliation on the part of the German sovereigns, who have occupied and retained for several years little Wallachia and at times even the whole princi-pality. These Austrian military incursions of revenge are by no means remarkable for those regular habits of discipline which have been pre-sented to the admiration of the civilized world during the late three years military occupation of France by the allied Powers, and their excesses may be justified.
An Austrian soldier who sees a Turk deliberately cut off the head of his officer (who perhaps from his horse being shot under him has the misfortune to be made a prisoner) loses his sang froid, his supe-riors that esprit du corps and feeling of humanity which adoms the character of most European and particularly English officers and often prompts them at the hazard of their own lives to save that of a fallen foe. This war in Turkey is conducted on both sides with fury; all the horrors accompanying the mad storming of an obstinate fortress are exercised at the occupation of a defenceless village. The males fly, the females offer no resistance, and a repetition of these scenes ensures the sex to patience and submission to injuries, the recital of which only excite a smile upon the lips of the unreflecting. The effect is easily
www.digibuc.ro
167
UN OBSERVATOR ENGLEZ ASUPRA ROMÂNILOR
23
divined. That sense of shame at the commission or participation of a prohibited offence, which urged Lucretia to suicide is felt only in those societies where the majority have escaped to triumph over the victims of lawless force. But so repeated and general have been these military operations in Dacia, — Albanians, Turks, Austrians, Russians and Wallachs advancing and succeeding each other in an almost uninter-rupted succession (and the latter are perhaps the least refined of all),— that Brutus, if alive, might again declare, on contemplating the fair sex of a Wallachian village on the banks of the Dimbovitza, where every hand is occupied in the duties of her station, «Virtue, thou art but a name ».
It is an easy task to point out the evils of any system of government or administration, but very difficult to indicate a remedy. The actual misfortunes, misery and ruin of the hapless Wallachs, springing ori-ginally from the base passions of our nature — cupidity, cruelty, re-venge (and who dares arraign the inscrutable decrees of Him who im-planted them in the hearts of man as w'ell as in those of cats, monkeys and wolves?), these passions, so fatal to their possessors (and of which the Greek princes and their craft followers profit) would not cease with the expulsion of the Turks and their obsequious viceroys. Quid leges sine moribus proficiant? and where is this region of morality to be found? In England, the only spot in Europe where it is not thought mauvais ton and maussade to avow in good society a general respect for and admiration of what is just and honorable and a disgust at per-fidy, notwithstanding the reiterated and united efforts of all the most sincere, zealous and experienced statesmen, philosophers and moralists to check if not prevent bribery at elections, the laws upon this subject have been found not only useless to prevent (by that some supposed) evil, but in many cases absolutely noxious and productive of a diametrically contrary effect to that intended (viz. to purify the House of Commons) by placing arms in the hands of the corrupt, to expel a fair intentioned generous candidate, to check the real benevolence and liberality of the affluent towards indignant merit.
An endeavour to eradicate partiality and extortion from the judges of Wallachia, without annihilating their existence as a nation, by intro-ducing foreign Courts of Justice, would be as chimerical as to drain their hearts of their vital blood without killing the rapacious individuals.
But, as in a fever the too rapid circulation may be diminished by cathartics and the irritation tempered by abstinence, thus the moral irritation of cupidity, produced by a swarm of needy Greeks, who arrive in the country loaded with debts, contracted during perhaps their whole lives upon the mere strength of their connection with a reigning family, who are necessarily compelled to acts of rapacity, in order to procure supplies only to be procured by connivance at, or in-stigation to, crimes of this description, viz. gross partiality in the
www.digibuc.ro
*4
N. lORGA
168
distribution of (so called) justice, as these Greeks are perpetually renewed from Constantinople, and as the system of a perpetuai renovation of the ispravnics or district judges is a mean of punishment instead of recompense for the conscientious discharge of his duty (could such an example be found!), I conceive a positive amelioration, though not cure, of the actually diseased state of civil jurisdiction might be effected, in the course of a fezo years, by extending the duration of — if not making permanent — the situation of ispravnics, as far as regards their judicial functions and exacting on their nomination proofs of a previous course of legal study by a degree in laws obtained in a foreign University. Vienna is the most fit for this purpose, from its vicinity, . and being more scrupulous in the distribution of its honors than many other Universities of Germany. This would also help to form and correct the versatile character of the young Wallachians of quality by infusing a part of the German gravity and solidity, and a useful political biass which ever turns with pleasure and affection to the seat of early instruc-tions and amusements.
This however can only be effected after the expulsion, or permanent establishement (for life at least), of the reigningPrince.Noadvancement towards serious reform can be effected or hoped for, as long as the impelling causes of disorder continue to operate in so forcible a manner, from the temporary and cursory interests of the sovereign and his ministere being forwarded instead of leased by the vices and iniquities of his representatives.
As to a political, commercial and certain advantage to the country in general as a nation, of which Prince, nobles and peasants would all speedily feel the effects: firetly, a reform in the immoderate number of fast days and festivals, and which it is a crime to labour —amoun-ting to 240 days in the yearl; 2-dly the like reform in the immoderate number of priests and monks — five or six are to be found in every small hamlet, and in the great towns they swarm by hundreds; 3-dly a resumption of the two great extent of church lands for the use of the State — the Church possesses about a third part of all the terri-tory of Wallachia; 4-thly a law against donations and legacies in mort-main for the future; fifthly, free commerce upon payment of moderate duties, permission to export the immense (and actually useless and valueless) forests of timber to Russia and the Crimea (where none is to be had), to export corn, hemp, wine, flax, horses, bullocks, sheep and swine into Germany or through the Bosporus into the Mediter-ranean.
These simple and just rights of every nation would not only be of infinite advantage to the actual population of Wallachia and bring crowds of settlers from Switzerland, Germany and other parts of the Continent, who now emigrate to America, but greatly benefit the Sultan by the transit duties he would receive, and clip the wings of Russia, whose ports on the Black Sea, Odessa, Sebastopol, etc., etc. owe their
www.digibuc.ro
i6g
UN OBSERVATOR ENGLEZ ASUPRA ROMÂNILOR
25
present prosperity entirely to the ignorance of the Turkish govemment in taking away all competition of her European provinces in the ex-portation of corn (the staple commodity) from the Crimea and other Southern departments of that Empire to the islands of the Archipelago. The haratch might be tripled and decupled in a short time without being felt by the prosperous rayahs of Wallachia.
www.digibuc.ro
UN OM DE SEVERĂ MUNCĂ ŞI DE APRIGĂ AUTORITATE: D. A. STURDZA
- O COMEMORARE —
DE
N. IORGA
MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE
Şedinţa dela 19 Mai 1933
Acum câţiva ani, în această adunare a noastră, cineva care a jucat un mare rol în desvoltarea spiritului public în România, un dătător de direcţie în cultură şi un om de mare autoritate în politică, a crezut că se poate vorbi în Academia Română împotriva aceluia care a fost Dimitrie Sturdza. Am luat cuvântul îndată pentru a-i spune foarte răspicat aceluia care a fost totdeauna împotriva felului de a fi a lui Sturdza că această critică nu se poate primi. Şi cred că în conştiinţa tuturor celor cari erau de faţă era aceeaşi convingere.
Astăzi, când e vorba de o comemorare a celui care a fost ctitorul nostru cel mai stăruitor şi, în felul cum înţelegea el entu-siasmul, şi mai entusiast, aduc faţă de dânsul, orice ar fi fost la mijloc pe alte terenuri, aceleaşi sentimente pe care le aveam acum treizeci de ani când, pentru a-1 sărbători pe dânsul, ni adunam contribuţiile din ţară şi de peste hotarele ei pentru «Prinosul» oferit cărturarului.
Pentru fiul lui Alexandru Sturdza, bun boier patriot al Moldovei dela începutul secolului al XlX-lea, gândul unei Academii cu o înaltă menire, trebuind să se îngrijească de elementele înseşi din care se poate face unitatea morală a poporului nostru: limba şi trecutul, adecă sufletul naţional care se îmbracă deopotrivă în cuvintele ei şi în faptele generaţiilor
13 A. R. — Memoriile Secţiunii Istoric*. Seria III. Tom. XIV.
www.digibuc.ro
2
N. IORGA
178
care se succedează, era vechiu, încă din anii săi de studioasă petrecere în Germania.
Am dori să ştim ceva despre această tinereţă de o neobişnuită maturitate. Pe la 1830 un drum se deschisese tinerilor Moldoveni către Universităţile germane, Kogălniceanu el însuşi fiind rechemat din Franţa, unde i se îngăduise modestul Colegiu de caracter religios din Lun^ville, dar nu i se admisese Parisul, aşa de periculos sub raportul politic, pentru a merge să-şi formeze spiritul, care a devenit astfel aşa de larg şi de adânc, în Germania, unde tocmai atunci, pe o bază de credinţă aproape mistică şi de înduioşată înţelegere pentru umanitate în cel mai profund şi mai frumos sens al ei, se forma un Ranke. Cine, cercetând scrisorile de tinereţă ale acestuia, pe care le-a publicat dăunăzi d-1 Hermann Oncken, îşi dă sama din ce interesantă sinteză sufletească s’a format opera acestuia, rămasă atât de vie şi de inspiratoare şi astăzi, poate înţelege şi ce a găsit acolo Kogălniceanu şi ce a stat, un deceniu mai târziu, şi înaintea acestuilalt fiu de mare boier al Moldovei.
Nu-mi trece prin gând să apropiiu temperamente atât de deosebite, şi s’ar face un rău serviciu memoriei lui Dimitrie Sturdza dacă l-aş pune alături de marea figură a aceluia cu care atât de puţin l-a reunit şi vieaţa. Acesta din urmă era tot sentiment, sentiment impulsiv, care-1 făcea ca, după ce înţelesese tot ce se poate înţelege în împrejurările vieţii ca şi în adâncimile sufletului, să intervie îndrăzneţ, cu orice risc, lovind în faţă duşmăniile şi înfruntând de-a dreptul problemele, în hotărîrea soartei poporului său. O rezervă continuă, o migăloasă cercetare, o oprire răbdătoare asupra amănuntelor, şi asupra celor mai mici, un fel de voluptate de a zăbovi asupra lor, au distins totdeauna pe Sturdza, pe care-1 vezi mai bine nu în răscolitoare misiune de căpetenie a istoricului care străbate în toată vieaţa trecută a lumii întregi, ci aplecat asupra acelor monede care-i erau aşa de dragi şi pentrucă într’un aşa de mic cuprins, cu atâta precizie de detalii se întrupează o parte din rosturile, materiale de sigur, dar şi artistice, ale unei
societăţi.
»
Multe şi mari erau deosebirile şi în alte privinţe, care aparţin domeniului religios şi celui moral. Această pregătire n’a dat
www.digibuc.ro
173
D. A. STURDZA
3
în două suflete adânc, fundamental deosebite aceleaşi rezultate. Kogălniceanu, fost elev al unui pension francez din Iaşi, în care religia nu juca niciun rol, n’a fost influenţat de atmosfera cu miresme călugăreşti dela Lun6ville şi faţă de Biserică în alcătuirea ei organică, ca şi faţă de spiritul creştin însuşi, el a avut o atitudine de indiferenţă care se potriveşte cu aceea a prietenului şi Domnului pe care l-a servit, secularizatorul şi laicizatorul Vodă-Cuza; îl interesau din biserici mai mult frescele şi icoanele pe care, zelos colecţionator, le-a cuprins în micul Muzeu din locuinţa sa. Pentru Sturdza ca şi pentru cugetătorii protestanţi din vremea sa, cari făceau din predica lui Luther unul din punctele de despărţire în istoria universală şi dădeau creştinismului adâncimi filosofice uimitoare, de care este, de altfel, în esenţa lui cu totul străin, religia era amestecată în orice element al cugetării şi în orice rost al vieţii. Ea-i aducea cu dânsa şi adânci răspunderi morale, care au influenţat şi asupra concepţiilor omului politic.
Kogălniceanu a dus vieaţa pe care o ştim, deşi nu fără reveniri dureroase ca acelea care se oglindesc în duioasa scrisoare către soţia părăsită. Şi în această privinţă a sămănat cu Vodă Cuza, iar amândoi sunt sub acest raport de acelaşi tip cu societatea franceză a celui de al doilea Imperiu, atât de vioaie, de strălucitoare, de inteligentă, dar care se simţia—şi nu căuta s’o ascundă, ci, din potrivă, o afişa — mai presus de consideraţiile morale curente. O întreagă legendă de aventuri s’a creat în jurul omului de îmbielşugată vitalitate în toate direcţiile pe care preferăm, după ce am zâmbit asupra anecdotelor hazlii, a-1 considera sub cu totul alte raporturi. Sturdza, care făcuse studii de teologie şi arătase, după cât se spune, aplecări către vieaţa monahală, a fost şi a rămas de cel mai strict rigorism, continuând în acelaşi timp, într’o vreme ca a noastră, aşa de revoluţionară şi de anarhică, ceva din curăţia familiilor nobile ale vechii Moldove până la acel Duca-Vodă despre care cronicarul spune cu admiraţie că în casa lui se putea sluji şi liturghia.
Erau însă două domenii în care fostul student dela Berlin şi prietenul dela Berlin al prinţului moştenitor hannoverian se asămănau.
www.digibuc.ro
4
N. IORGA
174
Intâiu, în concepţia Statului. Pentru noi astăzi el este un sprijinitor şi un auxiliar al desvoltării societăţii, care aceasta este lucrul de căpetenie, toate trebuind să fie subordonate, fără rezerve şi fără păreri de rău, intereselor ei, necesităţii ei de cât mai mare fericire şi de cât mai liberă desvoltare. Formele politice le înţelegem trecătoare şi peste aparenţa lor vedem alte lucruri, mai înalte, iar în adâncul lor descoperim realităţi ascunse ochilor mulţimii, care de aceea are faţă de Stat atitudini, fie şi numai momentane, de supunere pe care spiritul nostru nu le primeşte. Statul nu epentru noi un lucru absolut, indispensabil, clădit îndată ce au fost pe lume mai mulţi oameni decât Adam, Eva şi copiii lor de ambele sexe, şi el nu e socotit ca trebuind să fie exact acelaşi, veşnic asemenea cu sine, pe solidele, nezguduitele lui temelii romane, aşa cum e conceput azi, cu un adaus de misticism aproape religios, dar şi cu o furtunoasă nevoie a creaţiunii care îndreptăţeşte şi scuză totul, de un Mussolini. Pentru amândoi aceşti Moldoveni din veacul al XlX-lea, Statul era lucrul de căpetenie, baza oricării vieţi omeneşti în comun, oricării solidarităţi şi conlucrări.
Dar totuşi şi aici cu deosebire. In Germania din prima jumătate a secolului al XlX-lea, două concepţii ale dreptului, cu o puternică acţiune, firească, şi asupra noţiunii de Stat, îşi stăteau faţă în faţă. După una, dreptul e ceva originar şi absolut, etern, nesupus cugetării care se schimbă, nevoilor sociale care se succedă. Adevărurile lui fundamentale nu pot fi atinse de îndoială şi orice acţiune contra lor riscă să zguduie din temelii societatea şi să-i pericliteze întreg viitorul. Contra acestei păreri, care era mai mult decât atâta, o convingere, o dogmă, s°a ridicat, sub îndemnul cercetărilor de trecut, documentelor de tot felul, scoase la iveală, şcoala istorică a lui Hugo, a lui Schlosser, căreia ştiinţa şi puterea de cugetare a lui Savigny i-au pus pecetea definitivă. Dreptul e un produs social, care se cere revizuit, întregit şi uneori chiar revoluţionat. Dar cu aceasta însuşi sensul Statului, care nu se poate sprijini decât pe siguranţe sau măcar acceptări de drept, se transformă.
Kogălniceanu, influenţat de această şcoală nouă, care dădea tocmai atunci, dela 1849 înainte, « Sistemul de drept roman »
www.digibuc.ro
175
D. A. STURDZA
5
al lui Savigny, a avut curajul de a sfătui şi a conduce, primind toate riscurile şi ale unei lovituri de Stat, care l-a scos un timp din vieaţa politică activă şi care de fapt nu i-a fost iertată până la moarte, împroprietărirea ţăranilor, act a cărui îndrăzneală n’o înţeleg îndeajuns aceia cari au asistat la « violări de drept » şi mai cutezătoare. Sturdza a ajuns, e adevărat, să prezideze un ministeriu care după răscoalele ţărăneşti a schimbat destul de mult raporturile dintre proprietarii de pământ şi muncitorii agricoli, dar inspiraţia era a tinerilor din jurul şi din contra lui, şi aprobarea regelui Carol îl asigura faţă de conştiinţa sa. Bazele Statului, acelea erau însă pentru dânsul un lucru sfânt de care nimeni nu trebue să se apropie cu gândul sacrileg de a le clinti.
De aici şi atitudinea pe care a păstrat-o, nesimţitor faţă de critică şi despreţuitor al ironiilor, faţă de suveranul său. E drept că pentru a ajunge acolo i-a trebuit să treacă printr’o criză, care i-a fost amintită nu odată, ca o mustrare. Broşura contra prinţului străin, iscodirea unui Domn indigen, coborîtor al iubitorului de vin Dabija-Vodă, reprezintă numai un incident, datorit pasiunii personale, de care Sturdza, credincios în simpatii, dar aprig, neiertător în duşmănie, n’a fost niciodată străin, bunătatea de care s’a vorbit şi de care, într’un anume moment al vieţii mele m’am împărtăşit şi eu, el luându-mi apărarea şi dându-mi sprijinul faţă de acele invidii pânditoare şi uri ascunse de care nu sunt lipsite nici societăţile de învăţaţi, această bunătate fiind mărgenită în domeniul afecţiunilor» de familie şi vechilor prietenii. Dar, dincolo de această încercare, el a fost pentru Carol I-iu mai mult — şi mai puţin — decât un ministru: « credinciosul servitor al Domnului său », aşa cum spune formula odioasă, înjositoare pentru o mândrie modernă, de supt rapoartele către Suveran: «prea-supus şi prea plecat servitor ».
Ein treuer Diener seines Herrn, aşa se simţia şi se intitula, şi atunci când ducea lupta cea mai înveninată contra lui Wilhelm al II-lea, acel uriaş politic german înaintea căruia Sturdza a stat totdeauna înmărmurit de admiraţie şi pe care-1 cita totdeauna numai aşa: « principele de Bismarck ». Uitând tot ce călcase în pricioare şi strivise ca drept, cancelariul german
www.digibuc.ro
6
N. IORGA
176
creator al unităţii poporului său, pentru care: onestitate, francheţă, răspundere morală nu erau tocmai principii intangibile, fostul student dela Bonn a făcut din Bismarck, nu un model, căci el nu-şi simţia puteri pentru un astfel de avânt, dar un zeu al noţiunii de Stat. Sentimentul acesta de adâncă reverenţă trecea la dânsul şi asupra întregului popor, de muncă totdeauna, pe atunci şi de disciplină şi decenţă, care era cel german. Aceasta explică, deopotrivă cu instinctul conservator rămas dominant la acela care a ajuns între doi Brătieni şeful partidului liberal-naţional, convingerea cu care el s’a ţinut de politica îndrumătoare şi asigurătoare a Berlinului, căutând totdeauna legătura cu lumea noului Imperiu de hegemonie mondială şi foarte bucuros de câte ori putea să facă mai strânsă dependenţa noastră de dânsul. Odată ce Germania se aliase cu Austro-Ungaria, şi aceasta întră în cercul lucrurilor eminamente respectabile, cruţând până şi pe cel din urmă din procurorii unguri cari rostiau acuzaţiile împotriva tendinţilor de eliberare ale Românilor din Ardeal. Oricând a putut pune un frâu pasiunilor celor mai fireşti, el a făcut-o, şi, când, în ajunul unei veniri la guvern, el rostia cunoscutele declaraţii pentru Viena, cu care se laudă în Memoriile sale, publicate dăunăzi, d-1 Dumba, când recomanda publicarea unui ziar menit să împace pe Români cu Ungurii peste tot insondabilul care-i despărţi^ şi atunci, el se vedea înainte de toate ca « omul de Stat» care consolidează temeiurile pe care singure se poate sprijini o societate europeană dată pe mânile experte ale diplomaţilor, din care şi cel mai mic, stropit cu decoraţiile meritelor sale evidente, e preferabil şi celui mai circumspect din factorii revoluţiilor. Un mic portret al lui Mettemich ar fi putut « face pandant» acelui al marelui Bismarck pe masa de lucru a omului politic român, pe care a-1 înţelege înseamnă a-1 scuza şi pentru cele mai mari şi mai grele din greşelile sale, între care, din fericire, din cauza sănătăţii sale, nu trebue pusă şi aceea a atitudinii faţă de războiul naţional.
"Figura lui Kogălniceanu, oricât de mari ar fi actele politice şi sociale pe care le-a provocat şi prezidat, rămâne înainte de
www.digibuc.ro
177
D. A. STURDZA
7
toate măreţ culturală, dela revistele de tinereţă, dela publicarea Letopiseţelor, până la ultimele manifestări în vieaţa publică, în care totdeauna se simte mobilul cultural.
Dar el era în cultura românească înainte de toate omul orizonturilor. Un astfel de om e indispensabil, căci ce ne-am face pe lume fără dânsul! Dar el nu ajunge. Alături, într’un colţ de penumbră, fără invidie faţă de cine bate lumina cu aripile, trebue să fie însă şi celălalt, organizatorul.
De sigur nu acela care-şi face dintr’o anume « organizare », de teorii hazardate şi de generalizări pripite, un piedestal de parvenire, ci organizatorul care nu se vede decât de acei cari lucrează cu dânsul şi supt dânsul, modestul om care «tace şi face », încredinţat că îndeplineşte numai cea mai elementară din datorii.
Dimitrie Sturdza a fost adevăratul tip, exemplul fără păreche al acestui organizator. Hărnicia lui a strâns Academiei o avere, economia lui a supraveghiat-o, oamenii lui, cu colegul nostru Bianu în frunte, au gospodărit-o, onest şi desinteresat; dacă el ar fi trăit în ceasul exproprierii, această avere nu s’ar fi pierdut în aşa de mare parte. Pentru o operă atât de iubită el avea timp totdeauna: preşedinte de Consiliu care nu se speria de ce-1 ajunsese, pentrucă neam de neamul lui fuseseră boieri mari şi doi purtaseră coroana însăşi a Moldovei, el părăsia grija înaltelor sale funcţiuni pentru a veni aici, cercetând şi socotelile cele mai bine făcute, controlând şi administraţiile cele mai bine conduse, pe lângă care ocupaţii numismatul, aducătorul de documente, dăruitorul tezaurului Hurmuzaki, la care ţinea aşa de mult, se opria la câte un memoriu prezintat Academiei şi-i dumica stilul până în cel din urmă colţişor, explicându-mi, de exemplu, stăruitor diferenţa, pe care o ştia, ca fost agent la Poarta Otomană, dintre o redingotă occidenfală şi o stam-bulină a Sultanului Abdul-Megid.
Aici însă el nu era numai aducătorul de donaţii şi supraveghetorul nespus de atent al unei vaste administraţii, făcând din rostul lui de secretar pivotul însuşi al întregii noastre activităţi. El era şi reprezintantul ascultat, temut, şi de cel mai dârz şi mai capricios din membrii Academiei, al cuviinţii sociale, ca boier, şi al autorităţii, ca om de guvern. Şi poate pentru
www.digibuc.ro
8
N. IORGA
178
aceasta trebue să regretăm mai mult, acei cari l-am văzut ani de zile în fruntea noastră, că sfârşitul fatal al lungii sale vieţi ne-a lipsit fie şi atât de târziu, de dânsul. O amintire, care nu-mi poate dispărea, va arăta mai bine, la sfârşitul acestei de mult datorite comemorări, ce era pe vremea lui prin el.
Boala-1 depărtase de noi, boala unor aşa de lungi oboseli ale celui amestecat necontenit şi în toate. Nu numai Academia noastră oferă în şedinţile ei obişnuite un spectacol de societate liberă în care câte unul se face şi comod, chiar dacă aceasta jigneşte puţin spiritul de atentă disciplină al altora. Aşa se mergea dip şedinţă în şedinţă, amical şi comod; clopoţelul amuţise de mult pe masa secretarului. Când, odată, venind ceva mai târziu, am rămas surprins de aspectul şedinţei: era o rânduială ca la biserică; în tăcerea absolută cuvintele vorbitorului răsunau cu o oarecare solemnitate, neobişnuită. Ochii miei cercetători se opriră, caşicum o voinţă impunătoare i-ar fi chemat neapărat acolo, asupra mesuţei secretarului: mărunt, alb, aplecat asupra hârtiei, Dimitrie Sturdza era din nou la locul lui.
Ceva din spiritul lui e o necesitate esenţială astăzi, şi poate nu numai pentru Academia Română.
www.digibuc.ro
STEAGURILE CUCERITE DE MIHAI VITEAZUL ÎN LUPTA DELA GURUSLĂU DIN 3 AUGUST 1601
DE
CONST. I. CARADJA
Şedinţa dela 16 Mai 1933
Am deosebita plăcere a dărui Academiei Române un volum alcătuind o reproducere fotostatică completă a unui preţios manuscris rămas până acum inedit, cu toate că este de o deosebită importanţă pentru istoria noastră naţională.
Este vorba de manuscrisul G. 81. din Dresda, care ne dă o înfăţişare fidelă a celor no steagurix) cucerite de Mihai Viteazul în ultima sa luptă cu Eremia Movilă şi Sigismund Bathory, la Guruslău, în ziua de 3 August 1601, deci puţine zile înainte de uciderea marelui Voevod.
Mulţumită amabilităţii d-lui Doctor Max Ioseph Husung, conservatorul secţiunii incunabulelor dela Staatsbibliotek din Berlin, am putut avea acest manuscris la dispoziţia mea în capitala Germaniei pentru studiere şi reproducere.
Descrierea manuscrisului. Ms-ul este alcătuit din 118 ff. (din care 3 albe), în-folio (mărime 31 X 20 cm.). Este legat în pergament, împodobit cu stema Ducelui Christian al Saxoniei şi următoarele iniţiale şi dată pe faţa copertei: C.H.Z.S.C.F. 1601. (Christian Herzog zu Sachsen Churfurst 1601).
*) Unele din acestea au fost reproduse împreună cu o scurtă descriere ca anexă la lucrarea lui Mika Sondor: Weiss Mihdly, Budapesta, 1893, carte menţionată de d-1 Profesor N. Iorga într’o notă a comunicării d-sale despre Socotelile Braşovului. (Anal. Acad. Rom. Secţ. Ist., Seria II, Tom. 21 (1898—1899).
14 A. S. — Memoriile Secţiunii htorice. Seria 111. Tom. XIV.
www.digibuc.ro
CONST, I, CARADJA
180
F.	i este albă.
F. 2 rev. este alcătuită din cunoscuta gravură a lui Sadeler, adăugându-se cu mâna « contrafactur Herrn Mihael Weida».
F. 3 av. portretul lui Gheorghe Basta, gravat de Dominic Custos.
Cu f. ,4 av. începe manuscrisul propriu zis, cu următorul titlu:
CONTRAFACTUR
der Reutter und Landts Knecht-Fahnen welche in der Sie-benburgischen Schlacht durch Gottes Gnâdige Hulffe unndt Rittermesziger Handt seindt erobert worden, und der Rom: Kay: Mayt: durch eigner Pottschafft auf der Post vom Herrn Michael Weida und George Basta seind zugeschickt undt zum Triumph Dienstagk nach Laurentij1) ufs Kayserliche Schloss gebracht Ihre Kay: Mayt: ufm Platz durch Verordnete Per-sohnen offentlich presentiert und vorgetragen wiirdten uber solcher Victoria Ihr Kay: Mayt: undt menniglich erfreuet und Gott vor solche gltickliche Victoria gedancket haben. Wie ich solche Triumph Fahnen selbsten gesehen undt meinem gne-digsten Churfursten und Harrn, Herrn Harzogk Christian zu Sachszenn will underthenigst uber Antwortt haben mich der-selben gnaden beuhrlende etc.
E(uer) Kurf(iirstlichen) G(naden) unterthenigster gehorsammer Georg Puchner Zeugwart m. p.
Anno 1601. In Dresden den 21 Augusti2).
La f. 5 av. urmează:
Item. Vor diesenn Triumph Fahnen ist erstlich vorher ge-ritten uf einen schonen Spanischen braunnen Rosz ein junger
1) 14 August stil nou, după cum am controlat cu tabelele lui Grotefend: Hand-buch der Historischen Chronologien, Hannover 1872, Se vede deci că steagurile au fost trimise la Praga imediat după luptă, deoarece au fost predate împăratului numai ir zile după bătălia dela Guruslău. (Cf. şi Hurmuzaki, IV, Partea I, p. 265, unde vedem data exactă a luptei),
■) Numai semnătura şi data sunt scrise de mâna lui Puchner.
www.digibuc.ro
i8i
STEAGURILE CUCERITE DE MIHAI VITEAZUL
3
starcker Herr, ein Graff soli den Michael Weyda und Georg Basta befreundter sein. Hindter ihm ein Ungerischer Harr, welche alle beyde mit and in der Schlacht gewesen sein hindter diesem seinds die Triumph Fahnen gefolgt wie hierinnen zu befindten.
Cu f. 6 încep acvarelele înfăţişând steagurile cucerite de eroul nostru, ele fiind alcătuite dintr’un tuiu tătăresc, un steag al lui Ieremie Movilă «Muldauische Landts Knechts Fehn-lein », 72 steaguri de cavalerie « Reutter Fahnen » şi 36 steaguri de infanterie « Landts Knechts Fehnlein », toate probabil din Ardeal, multe fiind chiar indicate ca provenind de acolo.
Istoricul manuscrisului: Precum am văzut mai sus, manuscrisul nostru a fost comandat de şeful arsenalului din Dresda, Georg Puchner, pentru a fi dăruit stăpânului său, Electorul Saxoniei Christian II (n. 1583—1611), trecând mai târziu, prin moştenire, în Biblioteca Regală din Dresda, transformată acum în Landesbibliotek, unde se păstrează şi azi.
Steagurile reprezentate, după izvoare contimporane: Este de mult ştiut că prada de război a lui Mihai Viteazul în ultima sa luptă în contra lui Sigismund era foarte bogată. Avem de fapt mai multe izvoare care ne vorbesc de această pradă, menţionând şi steagurile a căror înfăţişare o cunoaştem prin Ms. pre-zintat.
Ioannes Bisserius ne spune că pierderile lui Bathori se ridicau la unsprezece mii de ostaşi, şi că prada învingătorului se compunea nu numai din mult aur şi argint şi alte lucruri preţioase, ci şi din patruzeci de tunuri de aramă şi din «pedestrium eque-striumque signorum, centum, ac decern » x), ce fură toate trimise împăratului Rudolf, atunci în reşedinţă la Praga2).
Iacob Auguste de Thou sau Thuanus confirmă şi el acest număr de « CX signa » 3), ceea ce este tocmai numărul steagurilor reprezintate în manuscrisul nostru.
*) V. Papiu Ilarian: Tezaurul, I, p. 163.
*) Xenopol face deci o greşeală când crede c& Mihai trimisese împăratului 62 steaguri din 130 răpite. (Cf. Ist. Rom., ed. 3, p. 310).
*) Cf. Papiu Ilarian, ibid., p. 245. Acelaş număr este dat şi tn povestirea franceză anonimă publicată in Hurmuzaki, voi. 12, p. 1212.
www.digibuc.ro
4
CONST. I. CARADJA
182
Acelaş număr este confirmat şi de nunţiul papal Spinelli în raportul său din Praga, dela 20 August 1601, din care extragem următorul pasagiu, care completează adresa de închinare a lui Georg Puchner, dat mai sus: «Doppo il successo di tal victoria spedi il Basta sodetto, il Conte Tomaso Cavriolo Bresciano sargente maggiore di quell’essercito, come quello che ne poteva render miglior relatione, a dame parte a S. M. Cesarea, si come fece, havendoli insieme mandato per esso Conte le sodette insegne, et stendardi, et sendosi trattenuto il Basta doi giorni in quel luogo per far diligentemente condure l’artellaria aquistata in Somlio, et dar ordine ad altre cose necessarie, et importantă, il lunedi che fu alli 6, si parti se-
guitando la vittoria...... Si fa de piu saper, chel medesimo
Conte porto insieme con uno raguseo mandato dai Valacco tutte le insegne spiegate per ordine a S. M. in Castello la mattine della vigilia dell’assontione x) sollennemente per ordine con gran comitiva et frequenza di popolo, et S. M. stava su la fenestra vedendolo con allegrezza, fra esse insegne ve n’era una de Tartari con le code de cavallo, simile a quelle che sogliono portare gli Bassa » 2).
Această descriere ne dă o dovadă în plus de exactitatea manuscrisului nostru. Primul steag desenat este într’adevăr asemănător unui tuiu de paşă, fiind de fapt, precum ne spune Spinelli, insigna unui murză tătar.
Al doilea steag (cf. figura noastră), este cel al lui Eremie Movilă, cu inscripţia dând titlul Domnitorului în limba slavonă şi data 7108 sau 1600. Fondul drapelului este roşu cu o bordură galbenă deschisă, stema însăşi fiind de culoare albă.
Majoritatea steagurilor nu poartă însă embleme distinctive, fiind alcătuite în genere din stofe de diferite culori cusute împreună sau cel mult cu o cruce în curmeziş. Avem însă 35 steaguri cu stema familiei Bathory3), mai găsim două cu co-
J) 14 August stil nou.
*) Cf. Hurmuzaki, voi. 8, p. 224.
*) Steagurile purtând numărul 4, 5, 6, 7, 9, 11, 14, 15, 19, 21, 24, 29, 36, 40. 48, 49, Si, 59, 6o, 65, 73, 81, 82, 83, 84, 88, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 100, i°i i°6-
www.digibuc.ro
i83
STEAGURILE CUCERITE DE MIHAI VITEAZUL
5
roana şi trunchiul cu rădăcini ale oraşului Braşov 1), unul cu stema Sighişoarei2) datat 1599, şi unul cu vechea stemă a oraşului Târgu-Mureşului3).
Judecând după steagurile cucerite, cea mai mare parte a armatei lui Ştefan Bathori era deci alcătuită din cete de ostaşi ardelene, Turcii, Tătarii şi Moldovenii nepierzând, în tot cazul, decât puţine din insignele lor militare. Mai observăm că majoritatea steagurilor sunt rupte, uneori chiar în sdrenţe şi pătate cu sânge — dovadă elocventă a înverşunării cu care fusese dusă lupta.
Este de sigur mult de regretat că niciunul din aceste trofee de război cucerite cu sânge românesc să nu se fi păstrat, după cât se ştie, până în zilele noastre. Nu trebue uitat că războiul de 30 de ani izbucni numai o generaţie după bătălia dela Gu-ruslău şi că majoritatea oraşelor germane ca şi Praga, fură atunci prădate. Este posibil ca steagurile noastre să fi rămas la Praga unde am văzut că Mihai s’a grăbit a le preda împăratului, după victorie. In acest caz orice cercetare după trofeele originale, în colecţiile de arme din Austria, Cehoslovacia sau Germania se va arăta probabil zadarnică. Steagurile originale vor fi fost distruse poate de Saxoni când cuceriră Praga în 1631 sau de Wallenstein în acelaş an, sau de Suedezi cu ocazia predării micei Praga în anul 1648, când s’au distrus şi răpit atâtea amintiri istorice şi lucruri de artă. Se prea poate însă ca aceste trofee să fi fost pur şi simplu uitate într’un pod al Hradsin-ului sau în arsenalul dela Praga, până ce ajunseră a fi cu desăvârşire distruse.
Din manuscrisul nostru vedem cum Mihai figurează înaintea lui Basta; steagurile sunt trimise de Domnul Mihael Weyda şi George Basta, Domnitorul nefigurând nicidecum ca fiind inferiorul celui din urmă. Pare deci îndoielnic ca Basta să fi avut de fapt comanda supremă4), cu toate pretenţiile ce le avea de a domina. Faptul că Mihai s’a grăbit a trimite el aceste trofee împăratului în loc să le predea lui Basta, a fost
1) Numărul 66 şi 80.
*) Numărul 67.
s) Numărul 77.
4) Cf, Xenopol, op. cit., ed. 3, voi. V, p. 310.
www.digibuc.ro
6
CONST. I. CARADJA
184
precum ştim, una din cauzele principale a nouei neînţelegeri între cei doi generali, culminând cu uciderea «Walacului» numai câteva zile după solemnitatea transmiterii trofeelor.
Din punctul de vedere naţional, ar fi de sigur mult de dorit ca manuscrisul lui Puchner să ajungă într’o zi, prin schimb sau cumpărare, în posesia noastră, locul său potrivit şi natural fiind la Academia Română sau la Muzeul Militar din Bucureşti.
Berlin, Martie 1933.
www.digibuc.ro
Const. I. Caradja, Steagurile cucerite de Mihai Viteazul în lupta dela Guruslău.
A. R.— Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XIV.
www.digibuc.ro
IN JURUL ASASINĂRII LUI BARBU CATARGIU
(IUNIE 1862)
DE
ALEX. LAPEDATU
MEMBRU AL ACADEMIEI ROMANE
Şedinţa dela 26 Mai ig33
Gând, la sfârşitul lui Martie 1923, am luat în primire, pentru foarte scurtă vreme, două luni numai, Direcţiunea generală a Arhivelor Statului, ca succesor al mult regretatului Dimitrie Onciul, am găsit, în casa de fier a cancelariei sale, anumite documente şi obiecte istorice rezervate, adică prohibite cercetătorilor. Intre ele, acel ce mi-a atras mai mult luarea aminte a fost dosarul asasinării lui Barbu Catargiu — în Iunie 1862.
Ştiind că cercetările începute atunci de organele în drept, pentru descoperirea autorului sau autorilor acestui asasinat, au fost întrerupte brusc — zice-se din chiar ordinul Domnitorului, al lui Cuza-Vodă — mi-am explicat tăinuirea acestui dosar prin interesul pe care autorităţile din acea vreme l-au putut avea ca suprimarea celui dintâiu preşedinte de Consiliu al Principatelor române, deplin şi definitiv unite, să rămână învăluit în mister.
După o astfel de presupunere, era firesc ca curiozitatea mea de a cunoaşte cuprinsul dosarului din chestiune să fie şi mai mare. Trebue să mărturisesc însă dela început decepţia ce am avut, când, luând cunoştinţă de cuprins, am constatat că nu mă găseam în faţa dosarului iniţial, dela 1862, ci a unor dosare posterioare, din 1866 şi 1869—76, — decepţie care m’a făcut să amân şi, mai pe urmă, să abandonez chiar cercetarea lor.
ÎS A. R. — Memoriile Secţiuni Istorice. Serie III. Tomul XIV.
www.digibuc.ro
2
ALEX. LAPEDATU
186
In timpul din urmă însă, adus fiind a mă ocupa mai de-aproape cu epoca domniei lui Cuza-Vodă, a trebuit să revăd aceste dosare. Ori, examinându-le mai atent, am constatat că ele cuprind, în rezumat, şi rezultatul cercetărilor păstrate în dosarul cel vechiu — pierdut sau distrus — şi că dau tot ceea ce s’a putut afla pe vremuri şi ceea ce se mai poate şti astăzi cu privire la asasinarea lui Barbu Catargiu. Aşa fiind, am socotit a nu fi fără interes să expun rezultatul acestor cercetări, aci, la Academie, în comunicarea ce am cerut voie a vă face 1).
I
Se cunosc împrejurările în care Barbu Catargiu a fost asasinat. Se bănuesc, mai mult sau mai puţin, şi cauzele care au provocat acest asasinat. Dar nu se ştie nimic precis asupra celui sau celor ce au pus la cale şi au făptuit odioasa crimă.
E ştiut, în adevăr, că după realizarea unirii depline şi definitive, Cuza-Vodă încredinţa formarea primului guvern unitar al României, la 24 Ianuarie 1862, lui Barbu Catargiu, şeful partidei conservatoare şi regisorul politic al majorităţilor noii Adunări legislative, constituită prin întrunirea fostelor Adunări separate dela Iaşi şi Bucureşti. Faptul nemulţumi şi nelinişti profund partida progresistă, care vedea periclitată, prin această însărcinare, realizarea celor două mari reforme — rurală şi electorală — în spirit liberal şi democratic şi care pomi, în consecinţă, o intensă şi întinsă agitaţie pentru reforma electorală în masele orăşeneşti, iar pentru cea rurală în masele ţărăneşti__
*) Dosarul a fost depus la Arhivele Statului de către d-1 Const. Sărăţeanu, fost consiler la Curtea de Casaţie, pe când d-sa era secretar general la Ministerul de Justiţie, Interesul său pentru studiile istorice, care-1 aduse in legături de amiciţie cu Dimitrie Onciul, l-a făcut, de sigur, să caute acest dosar în arhiva Ministerului ce conducea şi, găsindu-1, să-l depună în Arhivele Statului, unde Dimitrie Onciul l-a aşezat printre documentele, cari, după părerea sa, trebuiau prohibite cercetătorilor,—documente între cari ţin să notez că se găseşte şi dosarul procesului scandalos intentat lui Titu Maiorescu, de adversarii săi, în 1870, la Iaşi.
www.digibuc.ro
*87
ÎN JURUL ASASINĂRII LUI BARBU CATARGIU
3
Dar Barbu Catargiu nu era omul care să se lase impresionat de astfel de agitaţiuni şi mişcări. El se apucă, cu toată hotărîrea şi energia de care era capabil, de opera de guvernare ce i se încredinţase — organizarea şi consolidarea noului Stat pe cale administrativă şi legislativă. Bine fixat asupra spiritului şi modului cum trebuia făcută, după concepţia sa conservatoare, această organizare şi consolidare, Barbu Catargiu ţinu să atace, dela început, marea problemă a vremii, care domina pe toate celelalte — problema rurală.
In acest scop, el prezentă Parlamentului proiectul de lege întocmit de fosta Comisie centrală dela Focşani, în spirit conservator şi reacţionar, proiect desaprobat, la timpul său, de Domnitor. Ori, simplu acest fapt făcea inevitabil conflictul dintre cei doi factori constituţionali, întrucât neîndoios majoritatea Adunării legislative, de care dispunea primul ministru, avea să-l voteze. Urma să se repete deci cazul din întâia guvernare, în Ţara Românească, a lui Barbu Catargiu (30 Aprilie—12 Mai 1861), când el trebui să părăsească puterea din cauza unui grav conflict de atribuţiuni cu Domnul, cu deosebire că de rândul acesta conflictul ar fi avut, de sigur, consecinţe mult mai grave, nu numai pentru persoanele în joc, ci şi pentru interesele vitale ale Statului...
Afară de acest conflict constituţional în perspectivă, proiectul reformei rurale, prezentat de Barbu Catargiu Parlamentului, ridică împotrivă-i întreaga opoziţie. Căci disensiunile pe această chestiune între conservatori şi liberali, între reacţionari şi progresişti, între dreapta şi stânga, între albi şi roşii, erau mari şi profunde, atât ce priveşte concepţia, sub raport juridic, a dreptului de proprietate, cât şi ce priveşte soluţia, sub raport practic, a reformei. Unii considerau proprietatea deplină şi absolută. Ceilalţi limitată şi condiţionată. După cei dintâi, ţăranii erau numai stăpânii braţelor lor. După cei din urmă erau însă şi uzufructuarii pământului pe care-1 munceau de veacuri. Raporturile dintre ei şi proprietari nu puteau fi deci lăsate la libera înţelegere reciprocă, cum pretindeau conservatorii. Ele trebuiau aşezate prin lege, care, în interesul armoniei sociale şi progresului ţării, trebuia să salvgardeze,
*5*
www.digibuc.ro
A
ALEX. LAPEDATU
188
susţineau liberalii, nu numai cererile, legitime, ale proprietarilor, ci şi drepturile, incontestabile, ale ţăranilor.
Dar lupta în Parlament, împotriva proiectului, avea să fie zadarnică. O ştia bine opoziţia, ca şi Domnul, dintr’o experienţă parlamentară de trei ani de zile. Căci majoritatea, alcătuită din mari proprietari, în concepţiile, convingerile şi sentimentele lui Barbu Catargiu, era în totul câştigată pentru proiect. Afară de aceasta, capii opoziţiei radicale, intransigente, reprezentată prin I. C. Brătianu şi C. A. Rosetti, se retrăse-seră din Parlament, deoarece în chestiunea rurală ei aveau un punct de vedere deosebit: reforma nu putea fi realizată în starea de spirit în care se găseau atunci cele două clase sociale în luptă şi nici sub regimul legii electorale a Convenţiei, care dăduse conducerea Statului în seama marilor proprietari. Trebuia deci aşteptat un moment mai propice pentru o asemenea reformă, iar până atunci trebuia luptat pentru modificarea legii electorale, în spirit mai larg şi mai democratic, ceea ce se putea face mai cu succes în afara, decât în lăuntrul Parlamentului.
In Parlament nu rămase să ducă lupta împotriva lui Barbu Catargiu decât reprezentantul liberalilor moderaţi — Mihail Kogălniceanu, care avea să fie exponentul autorizat al tezei liberale, progresiste, iar marele său adversar, primul ministru al ţării, exponentul tezei conservatoare, reacţionare. Când legea veni în discuţia reprezentanţilor naţiunii, Kogălniceanu, singur, în adevăr, trebui să ţină piept majorităţii mai dinainte câştigată pentru proiect. El vorbi în şedinţele dela 25 Mai şi 1 Iunie, iar Barbu Catargiu în şedinţele dela 29 Mai, 2, 4 şi 8 Iunie 1862. Cuvântul celui dintâiu este şi va rămâne, pentru toate timpurile, cel mai strălucit monument al elo-cinţii noastre politice în favoarea ţărănimii române, iar al celui din urmă o deplină dovadă de cultura şi talentul celui ce-1 rostise, de tăria convingerilor sale politice şi de marele său curaj civic.
Dar, deşi Kogălniceanu expusese în chip magistral toate aspectele problemei şi uzase de toate resursele artei sale oratorice, pentru a stoarce un dram de interes şi de milă pentru ţărănimea robită, soarta acesteia era ca şi pecetluită. Căci prin
www.digibuc.ro
ÎN JURUL ASASINĂRII LUI BARBU CATARGIU
5
189
legea ce urma să se voteze — spunea Kogălniceanu cu 30 de ani în urmă, în memorabilul său cuvânt rostit în incinta acestei Academii, la jubileul ei de un pătrar de veac (Analele Academiei Române, desbateri, t. XIII, p. 293) — «se nimiciau toate drepturile clăcaşilor şi li se luau din mâini ogoarele muncite de secole, dându-li-se, în schimb, drept mângâiere, ca pământ comunal, trei pogoane la moşii de câmp, două pogoane la moşii de deal şi un pogon şi jumătate la moşiile de munte, iar aceasta nu ca proprietate absolută, ci numai ca arendă cu o chirie perpetuă, care urma a se hotărî mai târziu de consiliul judeţean».
Văzând că legea va trece prin Parlament, opoziţia porni o violentă campanie, prin presă şi adunări publice, pentru lărgirea dreptului de vot şi pentru zădărnicirea reformei rurale a lui Barbu Catargiu. Dar Guvernul şi Parlamentul înţelegeau să sfideze opoziţia. Se puseră în circulaţie tot felul de svonuri calomnioase şi alarmante pentru a o compromite. Se vorbia de comploturi, de depozite de arme, de mişcări sediţioase şi se cerea restrângerea libertăţii tiparului şi reprimarea energică a agitaţiilor politice. Ca urmare, legea de presă din Moldova fu extinsă şi în Muntenia şi se luară măsuri riguroase pentru oprirea adunărilor publice.
Peste iritaţia şi agitaţia produsă de reforma agrară, se grefa acum aşa dar o alta — acea produsă de teama şi de grija ca drepturile cetăţeneşti şi libertăţile publice să nu fie nesocotite şi încălcate prin legi reacţionare şi prin mijloace represive de guvernare. Căci oamenii acestei epoci erau sinceri şi fanatici în ideile şi sentimentele lor liberale şi democratice şi înţelegeau să se ridice şi să lupte cu toată hotărîrea şi energia pentru respectarea şi apărarea acestor drepturi şi libertăţi, acordate lor prin Convenţia dela Paris din 1858. De aci teama şi îngrijorarea lumei politice, care era decisă să reacţioneze cu vigoare. Se produse astfel o stare de spirit supraexcitată, o atmosferă politică supraîncărcată, de natură a înlesni şi provoca, ca în toate locurile şi timpurile, excesele şi chiar atentatele, cum a fost, din nenorocire, şi acel ce răpuse viaţa lui Barbu Catargiu.
www.digibuc.ro
6
ALEX. LAFEDATU
190
II
Acum că cunoaştem substratul politic al împrejurărilor în care s’a produs moartea celui dintâiu preşedinte de Consiliu al României moderne, să vedem şi care au fost acele împrejurări. Deşi ele sunt, cum am zis, destul de bine cunoscute, o reamintire a lor e totuşi necesară pentru expunerea noastră.
Iată-le:
Pentru aniversarea revoluţiei dela 1848, opoziţia pregătise
0	mare demonstraţie naţională pe ziua de 11 Iunie, la Fi-laret. Această demonstraţie fu anunţată autorităţilor prin o adresă a unui grup de cetăţeni între cari şi doi deputaţi. Te-mându-se ca din acest prilej să nu se producă turburări — era momentul când trebuia să se dea votul general la reforma agrară — Adunarea legiuitoare ceru Guvernului, în ziua de 8 Iunie, să interzică manifestaţiunea. Aceasta pe urma unei interpelări, la care Barbu Catargiu răspunse fără să fi aşteptat desvoltarea ei. El încheie răspunsul acesta — hotărît, energic şi sfidător — cu memorabilele cuvinte: «Pacea, domnilor, pacea şi odihna e scăparea ţării. Voiu prefera moartea mai înainte de a călca sau lăsa să se calce vreuna din instituţiile tării!»
1	»
Fatidice cuvinte! Ele trădau presentimentele funeste de care intimii săi spun că era stăpânit în acele zile Barbu Catargiu. In adevăr, o jumătate de ceas după pronunţarea lor, primul ministru, părăsind localul Adunării Deputaţilor, fu răpus printr’un glonte tras de o mână misterioasă, care până azi nu se ştie şi nu se va şti, poate, niciodată cu siguranţă a cui a fost.
După depoziţia colonelului Nic. Bibescu, făcută judelui instructor, zece ani în urmă, la 1872, iată cum s’a petrecut faptul: Rugat de Barbu Catargiu să-l ia în trăsura sa, fostul prefect al Poliţiei, pomi dela Cameră, în jos, pe aleea din dealul Mitropoliei, să conducă pe primul ministru acasă. Dar în momentul când trăsura se angajase pe sub clopotniţă, se descărcară două focuri de armă: un glonţ lovi pe Catargiu în craniu, iar celălalt şueră pela urechea lui Bibescu, care strigă în acel moment că «s’a tras de sub poartă» şi voi să
www.digibuc.ro
I*>I
ÎN JURUL ASASINĂRII LUI BARBU CATARGIU
7
oprească trăsura. Cum însă caii se speriaseră şi apucaseră de vale, trăsura nu putu fi oprită decât după vreo sută de paşi. Prefectul se dădu jos, rugă pe Plagino, sosit cel dintâiu la faţa locului, să conducă victima acasă, iar el se întoarse de închise, cu mai mulţi sergenţi, poarta Mitropoliei. Apoi, după ce trimise la cazarmă să vină un detaşament de jandarmi şi pompieri, se duse la Palat să raporteze Domnului cele petrecute.
Intre timp trupul neînsufleţit al lui Barbu Catargiu fu transportat la domiciliu. Era în ziua de 8 Iunie, pe seară, între orele 5 şi 6. Vestea asasinatului se răspândi cu iuţeală în Capitală şi fu transmisă îndată în toate părţile ţării. Emoţia şi turburarea fură, bine înţeles, mari. Sub imperiul lor se trecu, din nenorocire, la acte şi măsuri grăbite şi provocătoare. A doua zi, Parlamentul dădu Guvernului, reconstituit sub prezidenţia interimară a lui Ap. Arsachi, puteri discreţionare şi votă ridicarea unei statui lui Barbu Catargiu în piaţa Teatrului din Capitală. Apoi, două zile în urmă, la 11 Iunie, «ca o batjocură a aniversării zilei în care s’a decretat, la 1848, marile principii politice şi sociale reclamate de poporul român — zice tot Kogălniceanu în cuvântarea deja amintită — majoritatea Adunării, speriată şi indignată de o crimă fără exemplu încă în analele ţărilor române, nu mai ascultă glasul dreptăţii, ci împinsă de ură şi de răsbunare cătră ţărani, întru nimic solidari cu un asasinat, nici dorit, nici pregătit, nici săvârşit de ei», votă legea nefastă a lui Barbu Catargiu.
Din fericire nu toată lumea alunecă însă pe panta actelor şi măsurilor arbitrare şi reacţionare. In mijlocul surescitării şi turburării, bărbaţi politici de mare autoritate şi cu mult simţ de răspundere, păstrându-şi calmul firii şi cumpătul judecăţii, arătară greşelile ce se făceau prin stăvilirea libertăţilor publice şi prin utilizarea mijloacelor represive în guvernare. Iar Domnul, chemat să vegheze cu grije, asupra intereselor viitoare ale naţiunii, luă şi el atitudine: puterile discreţionare acordate de Parlament Guvernului nu fură aprobate, iar circulara prin care ele se aduseră la cunoştinţa ţării, prin prefecturi, fu revocată. Ce priveşte legea rurală ea nu putea fi şi nici nu fu sancţionată de Cuza-Vodă. In faţa acestei
www.digibuc.ro
8
ALEX. LAPEDATU
192
situaţiuni,Guvernului Ap. Arsachi, urmaşul lui Barbu Catargiu, trebui să se retragă. La 23 Iunie, Nic. Kretzulescu fu însărcinat cu constituirea noului Cabinet.
III
Aceste sunt împrejurările în care a fost asasinat Barbu Catargiu — simplu şi succint expuse. Rămâne acum să vedem cine a fost sau, mai bine, a putut fi făptuitorul odioasei crime şi să cercetăm cauzele care au determinat acest asasinat. Pentru aceasta e necesar să cunoaştem, în prealabil, după dosarele de care am vorbit, investigaţiile ce s’au făcut pentru urmărirea şi descoperirea criminalului, — dosare, care, am spus, ne înfăţişează numai indirect cercetările dela 1862, aşa cum ele au fost relatate ulterior, la 1866 şi la 1869—76.
Iată ce se constată din aceste dosare cu privire la cercetările din 1862:
1.	Că procurorul de pe lângă fosta Curte criminală a dresat în chiar seara atentatului un proces-verbal, constatând faptul.
2.	Că o comisie de medici, compusă din d-rii Felix, Ior-ganda şi Sarrhos, a stabilit, prin actul medicat încheiat a doua zi, că moartea lui Barbu Catargiu a fost cauzată prin descărcarea unei arme de foc, umplută cu plumbi, cari l-au lovit în partea postero-inferioară a craniului dela distanţa numai de un metru.
3.	Că pe locul atentatului s’a găsit un pistol care s’a dovedit a fi servit la comiterea crimei.
4.	Că au fost cercetaţi şi ascultaţi următorii indivizi: armurierul Anton Hofmann, cu calfele sale, care a declarat că pistolul găsit a fost reparat, câteva zile mai înainte, în atelierul său şi că ar cunoaşte pe individul care l-a adus, dacă i-ar fi prezentat; un anume Scarlat Pală, care a denunţat mai multe persoane ce se întâlniau într’o tutungerie de sub hotel Patria — între cari şi Eugeniu Carada — ca nefiind străine de cele ce aveau să se întâmple; doi copii ce se găsiau pe dealul Mitropoliei în momentul atentatului şi cari spuneau că au văzut un individ fugind, de vale, după făptuirea crimei;
www.digibuc.ro
193
ÎN JURUL ASASINĂRII LUI BARBU CATARGIU
9
Damaschin Ieromonahul dela biserica mitropolitană, care a declarat că în ziua atentatului, un anume Nicolae Iorgu Dan din Ploieşti, trecând prin curtea Mitropoliei, i-ar fi spus: să dea Dumnezeu noroc la cele ce au să se întâmple azi.
5.	Că pe urma circulării ce s’a dat în toată ţara pentru urmărirea presupusului asasin —«un individ blond, cu cioc, ciupit de vărsat, îmbrăcat nemţeşte, cu pălărie de paie cu borduri negre»— s’au denunţat mai multe persoane, între care unele au fost aduse sau trimise spre cercetare la Bucureşti, dar asupra cărora nu s’a găsit nici un indiciu mai serios de culpabilitate, — persoane printre care e de reţinut, deocamdată, numele unui Dimitrie Dunca, supus chesaro-crăesc (au-stro-ungar) «om — spune adresa Prefecturii denunţătoare, de Ialomiţa — peste măsură de exaltat în ideile sale politice » şi care ar aduce, după semnalmente, cu presupusul atentator, dar care n’a putut fi găsit şi interogat, nici atunci, nici mai târziu, când s’au reluat cercetările.
6.	Că printre cei arestaţi sau chemaţi în Capitală pentru cercetare, fie la Prefectura de Pohţie, fie la Procuratura Curţii criminale, în număr de peste 200, nu s’a găsit nici unul asupra căruia să se poată ridică şi susţine vreo acuză mai serioasă. Intre ei şi un Gheorghe Bogaţi, ungur de neam, despre care va trebui să ne ocupăm îndeosebi mai departe.
Aceste sunt toate cercetările ce s’au făcut în 1862. Cum se vede, prea puţine şi fără vre-un rezultat mai concret. De notat că între Poliţie şi Parchet, cari investigau afacerea în mod independent, nu numai că nu era nici o legătură, dar, dimpotrivă, raporturile dintre aceste autorităţi, chemate a colabora pentru descoperirea asasinului, se vădesc a fi fost foarte încordate, ostile chiar. Un conflict destul de suspect izbucni chiar între ele: procurorul Tribunalului fu oprit cu bruscheţă să intre în arestul Poliţiei, ca să identifice, cu ajutorul unui preot, nişte arestaţi suspecţi. Iar când procurorul Curţii criminale interveni contra acestui act arbitrar, directorul Prefecturii de Poliţie răspunse: Nu cunosc pe procuror. Nu l-am lăsat şi nici îl voiu lăsa vreodată să intre în arest.
Aceste raporturi încordate arată că Poliţia nu numai că nu dădea cuvenitul concurs Parchetului, dar căuta să zădărnicească
www.digibuc.ro
IO
ALEX. LAPEDATU
194
investigaţiile acestuia. Constatând faptul, trebue să căutăm şi explicaţia. Avea Prefectura Poliţiei vreun interes să ia o asemenea atitudine? Răspunsul ni-1 dă un alt fapt, petrecut puţin în urmă: chemarea la Parchet, pentru interogator, a prefectului de Poliţie, colonelul Nicolae Bibescu, — chemare care avu de urmare desărcinarea lui Iancu Deşliu şi înlocuirea lui cu I. Şoimescu, care — desigur, din ordin — n’a mai continuat cercetările. Aşa cel puţin relatează procurorul general dela 1866, Gh. Cantilli, în raportul prin care redă investigaţiile dela 1862.
Aşa dar cauza întreruperii cercetărilor în chestiunea asasinării lui Barbu Catargiu a fost chemarea la instrucţie a colonelului Nic. Bibescu şi nu a lui Ion C. Brătianu şi C. A. Rosetti, cum susţine Anghel Demetrescu în studiul său asupra lui Barbu Catargiu (Discursuriparlamentare: 1859—1862, ed. P. V. Haneş, Bucureşti, Minerva, 1914) şi în care el scrie textual: «Fiindcă I. C. Brătianu şi C. A. Rosetti erau bănuiţi de a fi luat o parte directă la săvârşirea crimei sau cel puţin de a fi în stare să dea lămuriri preţioase în această privinţă, dânşii fură citaţi a se înfăţişa la 12 Iulie la Plumbuita, spre a li se lua interogatorul. In ziua de 11 Iulie, C. A. Rosetti publică un articol violent contra lui I. Deşliu şi a doua zi, ziua fixată pentru compari-ţiunea la Plumbuita, Deşliu era destituit. Se zice că Rosetti ar fi ameninţat pe Domn prin unul din oamenii săi că, dacă nu va fi lăsat în pace, va denunţa înaintea ţării şi a Europei pe adevăratul omorîtor al lui Catargiu, dând să înţeleagă că Domnul nu este străin de această crimă. Atunci Cuza dădu ordin ministrului de Justiţie, Dimitrie Cornea, să destitue pe procurorul general; C. A. Rosetti şi I. C. Brătianu fură lăsaţi în pace, iar instrucţia curmată pentru totdeauna...»
Anghel Demetrescu credea aşa dar că I. C. Brătianu şi C. A. Rosetti, ca conducători ai opoziţiei liberale, aşa de înverşunată împotriva lui Barbu Catargiu, n’au fost străini de atentat, deşi însuşi înlătură această bănuială, când afirmă că Domnul, pe urma ameninţării lui Rosetti, a închis afacerea. Ori, dacă asasinul ar fi fost un instrument al opoziţiei liberale, de sigur nu C. A. Rosetti ar fi fost acela care să-l denunţe.
www.digibuc.ro
195
ÎN JURUL ASASINĂRII LUI BARBU CATARGIU
II
Adevărul e că, deşi crima s’a comis, incontestabil, din motiv politic, autorul sau autorii ei morali n’au putut fi în rândurile opoziţiei liberale. Căci nu e nimic care să îndreptăţească o asemenea presupunere măcar. Nici în şedinţa Adunării legiuitoare, de a doua zi, după asasinarea lui Barbu Catargiu, în care s’a desbătut această chestiune şi nici în presa de pe vremuri şi de mai apoi nu s’a ridicat şi susţinut serios o atare acuză împotriva partidului liberal şi conducătorilor săi, cum cu surprinzătoare uşurinţă, a făcut-o Anghel Demetrescu în amintita sa monografie.
Uşurinţa aceasta reiese şi din faptul că articolul violent al lui C. A. Rosetti împotriva lui I. Deşliu n’a fost scris, cum afirmă Anghel Demetrescu, pentrucă şefii opoziţiei liberale fuseseră chemaţi la Plumbuita, ci pentru excesul de zel al procurorului de Argeş de a viola corespondenţa familiară a lui I. C. Brătianu, confiscând dela poştă scrisorile ce-i fuseseră adresate de fraţii săi Dumitru şi Teodor şi de soţia şi copiii lui C. A. Rosetti. Mai mult, în articolul de care e vorba, autorul însuşi mărturiseşte că, invitat fiind la Prefectura Poliţiei pentru a se deschide în faţa sa scrisorile confiscate, i s’a spus că măsura aceasta nu are nicio legătură cu atentatul săvârşit împotriva lui Barbu Catargiu.
Evident, Anghel Demetrescu nici n’a citit articolele pe care-şi întemeiază afirmaţiunile sale eronate cu chemarea lui Ion C. Brătianu şi C. A. Rosetti la Plumbuita pentru interogator, cu destituirea lui I. Deşliu din această cauză şi cu ordinul de curmare a cercetărilor judecătoreşti în afacerea asasinatului. Afirmaţiunile aceste, prin nimic întemeiate şi dovedite, au sedus şi pe A. D. Xenopol, care, în scrierea sa consacrată domniei lui Cuza-Vodă (voi. I, Iaşi, 1903, 241 sq.), se alătură la părerea că acţiunea violentă a opoziţiei împotriva reacţionarismului lui Barbu Catargiu a fost cauza atentatului şi că asasinul trebue căutat printre fanatecii acestei opoziţii. El prezintă aceasta însă numai ca o supoziţie mai plauzibilă decât aceea pe care deasemenea o discută: că mobilul atentatului ar fi putut fi şi atitudinea lui Barbu Catargiu pe chestiunea rurală, dar pe care mult regretatul nostru coleg, de obiceiu aşa
www.digibuc.ro
12
ALEX. LAPEDATU
196
de perspicace şi pătrunzător, nu l-a văzut şi nu l-a înţeles. A. D. Xenopol ţine însă să precizeze că supoziţia sa nu atinge partidul liberal şi pe conducătorii săi.
IV
Suspendarea cercetărilor a dat loc, fireşte, la tot felul de presupuneri şi de svonuri. Nedumeririle şi bănuielile se ridicară şi se împrăştiară din şi în toate părţile. Multe se găsesc înregistrate în dosarele alcătuite cu prilejul reluării cercetărilor în chestiunea asasinatului, între 1872—1876, sub guvernul lui Lascar Catargiu. Căci pe urma unei interpelări adresată acestuia în Senat de fostul procuror dela 1862, I. Deşliu, afacerea se redeschide: dosarul dela fosta Curte criminală este trimis la Senat, iar de aci, la 1872, la Ministerul Justiţiei, care dădu ordin procurorului general să reînceapă cercetările.
Ceea ce determinase redeschiderea chestiunii era faptul că autorităţile din Transilvania arestaseră acolo pe amintitul Gheorghe Bogaţi, considerat, în ţară, ca autor al asasinatului. Chiar în Parlament el fusese prezentat ca unul ce ar fi cunoscând împrejurările asasinării lui Barbu Catargiu, ba, mai mult, ca autorul însuşi al oribilei crime. La vestea arestării lui, Ministerul de Justiţie ceru Ministerului de Externe să intervină pe cale diplomatică a se examina actele ce s’au găsit la Bogaţi şi, dacă printre ele s’ar afla vreunele relative la tragicul sfârşit al fostului prim-ministru român, să le transmită Justiţiei noastre. In acelaşi timp se ceru a i se face şi un interogator asupra acestei afaceri.
Autorităţile ungureşti se conformară cererilor. Actele lui Bogaţi fură cercetate, iar el supus unui interogator, în Aprilie 1872, la Alba-Iulia, unde-şi avea atunci domiciliul. Interogatorul acesta este destul de interesant şi dă loc, cum vom vedea, la multe supoziţii şi comentarii. înainte însă de a-1 examina, să vedem cum şi ce fel era cunoscut acest Bogaţi în ţară la noi, după ştirile şi mărturiile ce ne-au rămas în dosarul omorului lui Barbu Catargiu.
www.digibuc.ro
197
ÎN JURUL ASASINĂRII LUI BARBU CATARGIU
13
După propria depoziţie, se născuse în Alba-Iulia, la 1825. Ofiţer de carieră, era, atunci, la 1872, maior în retragere, văduv şi tată al unei fete. Avea însă un trecut foarte dubios. La 1862 se găsea în Bucureşti, ducând o existenţă imundă. Trăia în mizerie, dormind prin grădinile dela vale de Schitul Măgureanului (Cişmigiu) şi întreţinându-se prin casele de toleranţă, în special a uneia Ioana Ţiganca. Aci l-a cunoscut doctorul Sarrhos, cu ocazia inspecţiilor ce trebuia să facă localurilor de prostituţie din Capitală.
Aceasta era situaţia lui în momentul când s’a produs atentatul. După atentat, starea aceasta de mizerie şi de nedemni-tate a lui Bogaţi s’a schimbat dintr’odată. Ne-o spune tot doctorul Sarrhos, care, ducându-se la fosta lui gazdă şi întrebând de el, i s’a răspuns că a plecat din Bucureşti, căci se făcuse bogat. La fel judele instructor Gr. Cair, dela 1876, arată că, după asasinat, Bogaţi a părăsit vieaţa ticăloasă ce ducea. Nu mai frecventa localurile sale de predilecţie — bordelurile — îşi cumpărase bijuterii scumpe dela Roche şi Herdan şi se bucura de o mare încredere la guvernul de atunci, care i-a confiat înaltul post de inspector silvic în ambele Principate, deşi nu avea pregătire specială pentru o atare funcţiune.
Mai departe, Cair spune că un domn maior în retragere, Em. Puică, văzând, întâmplător, fotografia lui Bogaţi în biroul său, a declarat sub prestare de jurământ că, pe când se afla cu batalionul său în oraşul Piatra din Moldova, în anul 1864, trăia acolo şi Bogaţi. Toată lumea îl numea ucigaşul lui Barbu Catargiu şi se temea de dânsul ca de un om care nu avea frică de nimeni. Ca atare —asasin al fostului prim-ministru — era privit şi de alţii, atunci, cum reiese dintr’o broşură publicată doi ani în urmă la Paris (Note sur Ies Principautes-Unies de Moldavie et de Valachie), în care se spune că e de mirare cum un oarecare Bogaţi, străin, pe care opiniunea publică îl acuza, pe drept ori pe nedrept, de ucigaş, în loc de a fi supus unei instrucţiuni judiciare, a fost numit inspector silvic în Moldova, cu salar de 2000 piaştri pe lună. Asemenea din depoziţia lui M. Marghiloman, din 1873, că, întors dela Viena, după crima dela 8 Iunie 1862, a aflat, din svon public, că autorii ar fi Bogaţi şi Dunca şi că, acest din urmă, dispărut din Bucureşti, în chiar
www.digibuc.ro
*4
ALEX. LAPEDATU
198
ziua atentatului, s’ar fi aflând, atunci, în slujba unui econom de vite din Transilvania, un anume Măciucă.
Aşa dar, din toate mărturiile reiese că Bogaţi era privit ca asasin al lui Barbu Catargiu. Probabil la el se referea şi Ion C. Brătianu, când, în şedinţa dela 11 Februarie 1886 a Adu-nării Deputaţilor, venind vorba de acest asasinat, îi replica lui M. Kogălniceanu că ucigaşul fostului prim-ministru n’a fost un român, ci un străin şi că mai trăeşte o persoană (e vorba, cred, de colonelul Nic. Bibescu), care ştie aceasta. Iată de ce s’a cerut, după arestarea lui, interogatorul, care s’a făcut, cum am zis, la Alba-Iulia, în Aprilie 1872.
Interogatorul acesta este interesant nu numai prin declaraţiile ce cuprinde, cât şi prin tendinţa cu care inculpatul caută să se scoată din cauză. Mai întâiu Bogaţi se face a nu şti precis când s’a întâmplat faptul. Căci, deşi în altele este cât se poate de exact, în această privinţă zice: In 1863 sau 1864, nu-mi aduc bine aminte, preşedintele Consiliului, Barbu Catargiu, a fost interpelat în Cameră, dacă cu aprobarea sa urma să se ţină a doua zi o adunare democratică solemnă pe Câmpul Libertăţii, interpelare la care acesta răspunse că, numai trecând peste cadavrul său (sic), turburătorii s’ar putea întruni.
După aceste cuvinte — continuă Bogaţi — şedinţa Adunării s’a ridicat şi adaugă el: Se pare că partida democratică a încurajat şi angajat pe doi tineri — Dunca şi Grozescu — pentru a făptui omorul. Căci a doua zi după amiază — iarăşi o confuzie voită — când Catargiu se întorcea acasă cu d-1 prefect de Poliţie, în trăsură deschisă, Dunca a tras, aproape de poarta Mitropoliei, cu un pistol ruginit asupra primului-ministru, lovindu-1 în cap. Murind imediat, d-1 prefect a dat ordin vizitiului să-l ducă iute acasă.
Apoi, spre a se scoate din cauză, Bogaţi spune că în acest timp, el s’a dus dela cafeneaua Briol, unde băuse un absint, la numita Ioana Ţiganca, pentru a prânzi. După aceea s’a culcat şi a adormit, când un gardist dela intrarea Cişmigiului (aproape de casa unde se afla) l-a deşteptat, strigând: «La Mitropolie este revoluţie. Se ucid boierii»! împins de curiozitate, s’a dus să vadă pe cel asasinat şi l-a găsit — unde, nu
www.digibuc.ro
199
IN JURUL ASASINĂRII LUI BARBU CATARGIU
15
spune, probabil însă acasă—-întins pe o canapea şi plin de sânge pe hainele albe cu care era îmbrăcat.
In urma acestei întâmplări, relatează mai departe Bogaţi, s’au arestat, în aceeaşi zi, mai multe sute de persoane. Seara, prefectul a trimis un ofiţer de jandarmi la sine, chemându-1 la Poliţie. Aci «l-a rugat, în mod amical», să-l ajute a descoperi pe făptuitorii crimei, spunând că aceasta ar fi lesne pentru dânsul ca unul ce cunoaşte pe mai toţi străinii, şi că prinţul Cuza a fixat un premiu pentru descoperirea şi arestarea asasinului. A doua zi după amiază l-au dus din nou la Poliţie, unde prefectul l-a trimis la procurorul Deşliu, care i-a arătat pistolul cu care s’a săvârşit crima şi l-a confruntat cu două calfe de lăcătuş (ale armurierului Hofmann).
Mai pe urmă, încheie Bogaţi, s’a răspândit svonul fals, după care d-1 prefect Bibescu sau eu am fi omorît pe d-1 Catargiu, cu ştiinţa prinţului Cuza. Dar adaugă îndată, spre a întări falsitatea svonului, numeroasele rude ale familiei Catargiu şi ginerele său, consulul francez (Beclard), cari au făcut toate cercetările posibile pentru a descoperi pe făptuitori, de sigur nu ne-ar fi cruţat nici pe mine, nici pe d-1 Bibescu, dacă ar fi descoperit vreun indiciu grav împotriva noastră.
Cu aceasta se încheie depoziţia lui Bogaţi. Cum se vede bine, ea are trei părţi, cari vădesc trei preocupări. In prima parte, se acuză direct Dunca ca autor al crimei, prezentându-1 ca agent al partidului democratic (liberal), în slujba căruia s’ar fi aflat. In partea a doua, Bogaţi caută să stabilească un alibi pentru sine şi să arate că a fost, la timpul său, cercetat şi la Poliţie şi la Parchet, dar că nu s’a găsit nimic contra-i. In fine, în a treia parte, Bogaţi confirmă svonul, care a circulat îndată după atentat şi care s’a menţinut multă vreme, cum că el sau Bibescu, ar fi omorît pe Catargiu, cu ştiinţa principelui Cuza.
După acest interogator, care fu trimis autorităţilor române, agentul austro-ungar din Bucureşti ceru dela acestea anumite precizări cu privire la timpul când Bogaţi a început a fi bănuit ca asasin al lui Catargiu şi cu privire la unele persoane cercetate cu ocazia investigaţiilor făcute până atunci în această cauză. Dar abia la 1876, judele instructor al Tribunalului Ilfov
www.digibuc.ro
l6_________________________ALEX. LAPEDATU________________________200
răspunde printr’un raport adresat primului procuror acestei cereri, — raport în care se fac câteva observaţii şi constatări judicioase la adresa celor ce-au avut a instrui pe vremuri această afacere. Şi anume: i. că deşi asupra lui Bogaţi şi Dunca au planat cele mai grave bănuieli ca asasini, ei n’au fost confruntaţi cu băieţii ce au văzut pe atentator fugind în jos pe dealul Mitropoliei şi nici cu un alunar (?), ce se afla tot acolo, cu toate că autorităţile i-au avut în mâini; 2. că, deşi d-rul Sarrhos declarase că, la câteva zile după comiterea crimei, Radu Rosetti (fostul prefect al Poliţiei, bunicul d-lui Radu
D.	Rosetti, actualul decan al Baroului de Ilfov), i-aspus că ştie cine este asasinul şi că, dacă dânsul ar fi în locul colonelului Bibescu, l-ar descoperi, totuşi autorităţile de atunci nu l-au chemat pentru lămuriri şi precizări, luând măsuri în contra-i pentru cazul că ar fi refuzat să le dea.
V
Acestea sunt toate ştirile ce se pot scoate din dosarul închis de răposatul Onciul la Arhivele Statului şi în care el, de sigur, credea, cum am crezut şi eu, înainte de a-1 fi examinat mai atent, că se cuprinde misterul asasinării lui Barbu Catargiu. Din nenorocire, misterul acesta planează asupra acestei afaceri chiar şi acum după cercetarea dosarului şi va plana, socot, încă multă vreme. Căci nu e de nădăjduit să se găsească curând probe absolut pozitive şi decisive cu privire la asasin, la mobilul
crimei si la autorul ei moral.
*
Totuşi, până la aceste probe, se pot face, pe baza celor mai înainte prezentate, anumite supoziţii şi constatări şi se pot trage anumite deducţii şi concluzii de natură să aducă mai multă lumină în chestiunea asasinării lui Barbu Catargiu, fără bine înţeles, cum am spus, de a o putea şi pe deplin limpezi. Le vom încerca în partea ultimă a acestei comunicări, cu privire la tustrele întrebările mai sus puse: 1. Cine a putut înfăptui crima ? 2. Cine a putut fi autorul ei moral ? şi 3. Ce s’a putut urmări prin săvârşirea ei?
www.digibuc.ro
201
ÎN JURUL ASASINĂRII LUI BARBU CATARGIU
*7
i. Cine a putut înfăptui crima?
Cercetările pun înainte, am văzut — după svonul public — trei nume: pe Dunca, pe Bogaţi şi pe Bibescu.
Pe cel dintâiu, Bogaţi îl arată, în mod precis, ca ucigaş al lui Catargiu şi anume în calitate de agent al partidului democratic (liberal), de opoziţie. Am spus însă că asupra acestui partid şi a conducătorilor săi nu s’a ridicat nici atunci şi nici mai târziu -— cel puţin eu nu cunosc — vreo acuzaţiune mai serioasă de complicitate sau amestec la asasinatul lui Barbu Catargiu, afară de acea de care am vorbit, a lui Anghel Deme-trescu, şi a cărei netemeinicie am dovedit-o cu prisosinţă.
Că Dunca a putut fi aderentul partidului liberal şi că, dat fiind democratismul şi naţionalismul integral şi fanatic pe care-1 propovăduia acest partid, el, ca supus chesaro-crăesc, adică ca ardelean, era un « exaltat în ideile sale politice », nu e mirare. Că a fost, apoi, identificat, pe temeiul semnalmentelor, trimise dela Centru,, cu presupusul atentator şi că, pe urma acestei identificări, numele său a circulat în public ca ucigaş al lui Barbu Catargiu, e explicabil.
Căci acestea au fost prezumţiile, singurele, după care Dunca a fost implicat în această afacere — ideile politice exaltate şi identificarea lui (făcută de Prefectura judeţului Ialomiţa) cu presupusul atentator. El n’a fost însă cercetat de aproape. Iar dacă la 1862, autorităţile nu l-au avut în mână, la 1873, când afacerea s’a redeschis, ele ştiau unde se află şi puteau să ceară arestarea şi investigarea lui, cum au cerut-o pe a lui Bogaţi. Dacă nu au făcut-o, este, foarte probabil, pentrucă nu aveau temeiuri mai serioase pentru aceasta.
Broşura lui I. G. Valentineanu, cunoscutul ziarist de pe vremuri {Uciderea lui Barbu Catargiu: Cine e asasinul? Ed. 2-a, Bucureşti, 1897), în care prezintă (ca şi Bogaţi) pe acest Dunca (i se zice Iosif, în loc de Dumitru) ca autor al atentatului, nu merită nicio încredere. întreaga poveste e sprijinită pe afirma-ţiuni de ordin personal, incontrolabile. Ea abundă de inexactitate şi de invenţiuni. Aşa, se spune că după atentat au fost arestaţi mai toţi fruntaşii liberali — fraţii Goleşti, fraţii Bră-tieni, C. A. Rosetti, etc., când e ştiut, că niciunul din ei n’a
16 A, R> — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tomul XIV.
www.digibuc.ro
i8
ALEX. LAPEDATU
202
fost arestat. A fost scrisă, evident, cu scopul de a acoperi pe Bogaţi, despre care se spune că anume, intenţionat, se dădea ca asasin al lui Barbu Catargiu (chiar faţă de Dunca s’a dat ca atare), ca să poată câştiga mijloacele de traiu ce-i lipseau complet. Natural că pe astfel de mărturii şi afirmaţiuni nu se poate pune niciun temeiu.
Ce priveşte pe Bogaţi, el însuşi declară că trecea drept asasin al lui Barbu Catargiu, cum se vorbea şi se credea, de altfel, de toată lumea, în ţară. De aceea s’a şi cerut perchezi-ţionarea şi cercetarea lui, atunci când a fost arestat. Depoziţiile sale la acest interogator vădesc însă, cum am arătat, preocuparea de a se scoate din cauză, acuzând precis pe Dunca de ucigaş, căutând să stabilească pentru sine un alibi şi afirmând că, cercetat, la timpul său, nu s’a putut găsi nimic împotrivă-i.
Dar declaraţiile sale nu au valoare obiectivă. Acuzaţia adusă lui Dunca nu este prin nimic dovedită. Alibi-ul nu e constatat prin cercetările celor de drept. Iar aşa zisa investigaţie la care a fost supus, am văzut că a fost mai mult de formă. Pledoaria sa lasă deci deschis şi mai departe drumul tuturor presupunerilor. Şi anume:
Viaţa ce ducea şi condiţiunile morale în care trăia ni-1 arata în stare a primi însărcinări cât de odioase, chiar şi pe aceea de asasin, iar schimbarea situaţiei sale materiale, cum şi favorurile de care s’a bucurat din partea oficialităţii, care i-a încredinţat un aşa înalt post în Stat, ne îndreptăţesc a bănui că n’au fost decât compensaţiile unor servicii făcute cuiva din cei puternici.
Astfel, în nex cauzal şi logic, opinia publică i-a atribuit lui înfăptuirea odiosului atentat. Mai mult, însuşi s’a prezentat ca atare. Faptul îl deţin dela venerabilul nostru coleg, d-1 Ion Bianu, căruia răposatul D. A. Sturdza i-a confiat că, venind odată din străinătate, în restaurantul gării Orşova — pe atunci -staţiune de frontieră — i s’a înfăţişat un individ care s’a recomandat Bogaţi şi i-a spus că el este autorul atentatului contra liii Barbu Catargiu, de sigur în credinţă că prin aceasta va câştiga bunăvoinţa pentru dânsul a fostului şef al partidului naţional-liberal, ca adversar politic al partidului conservator, căruia aparţinuse Catargiu.
www.digibuc.ro
203
ÎN JURUL ASASINÂRII LUI BARBU CATARGIU
19
Despre Bibescu, Bogaţi ne spune că-i ieşise şi lui svonul a îi ucis pe Catargiu. In adevăr, svonul acesta a existat şi s’a menţinut cât a trăit fostul prefect de Poliţie. I s’a şi zis pentru aceasta Bibescu-Pistol. Mai mult. Contemporanii, martori ai atentatului, dădeau relaţiuni de natură a-1 pune direct în cauză. Aşa, cei ce se găseau la ieşirea dela Cameră, imediat în urma trăsurii în care luase loc Barbu Catargiu, mărturiseau că însoţitorul său, Colonelul Bibescu, ţinea braţul drept peste umerii primului-ministru (care, se ştie, a fost împuşcat în partea posterio-inferioară a capului) şi că, după ce s’a tras cu pistolul, sub clopotniţă, prefectul Poliţiei ar fi spus celor ce l-au înconjurat că asasinul s’a suit pe scara trăsurii, a tras şi apoi a fugit la vale, prin viile Mitropoliei, deşi aceştia nu văzură pe nimeni, nici urcându-se pe scara trăsurii şi nici fugind. Alţii spun că Bibescu ar fi strigat, când s’a săvârşit atentatul, că «s’a tras de sus », din clopotniţă. La fel mărturiseşte el în depoziţia dela 1872.
Cum vedem, mărturii si declaraţii diferite si contradictorii, din care nu se pot face deducţii sau concluzii mai precise şi mai lămurite. Singurul fapt care este şi rămâne suspect în ce-1 priveşte pe Bibescu, este acela arătat deja. Şi anume: chemarea lui la Parchet pentru interogator, chemare pe urma căreia procurorul general a fost înlocuit, iar cercetările judecătoreşti începute, curmate, din ordin, ceea ce dovedeşte că era de interes ca prefectul Poliţiei să nu compară înaintea instanţelor de anchetă. Dar chiar din acest fapt, nu se poate conchide decât cel mult că Bibescu ştia cu privire la atentat lucruri care nu puteau fi date la iveală.
2. Dar care puteau fi aceste lucruri?
In depoziţia sa, Bogaţi spune că, după atentat, s’a răspândit svonul cum că el sau Bibescu ar fi omorît pe Catargiu « cu ştiinţa prinţului Cuza ».
Şi, în adevăr, anumite fapte deja semnalate — modul cum Bogaţi a fost invitat şi tratat la Poliţie, schimbarea situaţiunii sale materiale după atentat şi favorul de care s’a bucurat din partea regimului, prin numirea sa în un înalt post de Stat — vin să confirme acest svon.
it*
www.digibuc.ro
20
ALEX. LAPEDATU
204
La ele se mai pot adăuga:
Faptul că, după abdicarea lui Cuza-Vodă, Bogaţi a părăsit ţara şi s’a întors în Ardeal, unde-1 găsim la reluarea cercetărilor în afacerea asasinatului şi unde a trăit până la moarte, ceea ce arată că nu s’a mai simţit sigur şi la adăpost sub noul regim al principelui Carol şi guvernelor sale.
Faptul că doctorul Sarrhos, care a fost prezent la scena întâlnirii noului preşedinte de Consiliu, Ap. Arsachi, cu Cuza-Vodă, în faţa trupului neînsufleţit al lui Barbu Catargiu, ne spune că Domnul era foarte emoţionat şi agitat şi că, în schimbul de cuvinte ce a urmat între dânşii, Arsachi ar fi spus răspicat: că dela primul-ministru până la prinţ nu este departe..
In fine, faptul relevat şi comentat mult de contemporani, că cercetările judecătoreşti au fost întrerupte şi că cei bănuiţi — în special Bogaţi — n’au fost urmăriţi, fără ca familia lui Catargiu să fi stăruit, după cum s’ar fi cuvenit, ca cele dintâiu să fie continuate, iar cei din urmă să fie riguros cercetaţi.
Toate aceste fapte sunt de natură să pună pe cercetător în cea mai mare nedumerire şi să-l aducă a se întreba: dacă, în adevăr, Cuza-Vodă n’a fost străin de atentat si dacă nu ştia el chiar şi cine a fost asasinul, aşa ctim bănuiau, credeau, oamenii vremii. Totuşi nu se poate afirma ceva mai pozitiv, mai concret în această privinţă. Căci, în stadiul în care se află chestiunea, ea nu poate fi scoasă încă din domeniul presupunerilor, al ipotezelor. In acest sens putem merge mai departe, întrebându-ne:
3.	Care a putut fi mobilul crimei?
Evident politic şi din parte-mi voi încerca chiar o explicare, cu care voiu şi încheia această comunicare. Iat-o:
Domnia lui Cuza a fost dominată de marea problemă a reformei rurale, dela început până la rezolvarea ei, în August 1864. Domnul, partizan hotărît al reformei, în sensul cel mai liberal şi democratic, avu însă împotrivă-i: întâiu Comisiunea centrală dela Foşcani, al doilea Adunările legiuitoare şi al treilea pe Barbu Catargiu.
www.digibuc.ro
205
ÎN JURUL ASASINĂRII LUI BARBU CATARGIU
21
In adevăr, Comisia centrală, care, după noua organizare dată Statului prin Convenţia dela 1858, trebuia să întocmească proiectele de legi comune ambelor Principate, alcătuise, pentru reforma rurală, un proiect de lege în spirit conservator şi reacţionar. Prin, acest proiect de lege, raporturile dintre proprietari şi plugari se lăsau la libera învoială, între cei dintâiu, ca stăpâni ai pământului şi între cei din urmă, ca stăpâni ai braţelor lor. In loc deci ca ţăranii, liberaţi de clacă, să fie împroprietăriţi pe ogoarele pe care le munciseră de veacuri, cum voia Domnul, şi ţara, ei erau lăsaţi tot la discreţia stăpânilor, fără putinţă a se emancipa din starea de servitute, sărăcie şi ignoranţa în care fuseseră aduşi. Fireşte, Domnul nu putea aproba un asemenea proiect de lege. Totuşi, el trebuia, după procedura prescrisă de Convenţie, supus deliberării celor două Adunări legiuitoare din Iaşi şi Bucureşti.
Dar membrii acestor Adunări, constituite pe baza legii electorale dată de aceeaşi Convenţie, care lăsa conducerea Statului pe seama marilor proprietari, ca unii ce aproape singuri erau alegători şi puteau fi aleşi, membrii acestor adunări, zic, născuţi şi crescuţi, în mare majoritate, în conştiinţa unor drepturi de proprietate intangibile şi a unor privilegii de clasă de abia abolite, nu înţelegeau să renunţe cu uşurinţă nici la unele nici la altele. Conduse de un astfel de spirit, Adunările legiuitoare se arătară hotărît refractare, vrăşmaşe, oricărei reforme ce le-ar fi redus sau restrâns ceva din proprietăţile şi din rolul ce-1 aveau încă în Stat membrii lor. Era cert deci că cele două reforme ce se agitau atunci — reforma rurală şi reforma electorală — nu puteau fi votate, într’un spirit mai liberal şi mai democratic, de aceste Adunări.
Aşa fiind, Cuza-Vodă refuză a supune deliberării lor proiectul de lege pentru reforma rurală întocmit de Comisiunea centrală, pe motiv că o reformă de o aşa de mare însemnătate nu trebuia desbătută înaintea Adunărilor separate, dela Iaşi şi Bucureşti, ci înaintea Adunării comune, ce avea să se întrunească în Capitala ţării, odată cu efectuarea deplină şi definitivă a unirii Principatelor, — unire, a cărei realizare, toţi, dela Domn până la cel din urmă cetăţean, o aşteptau cu cel mai
www.digibuc.ro
22
ALEX. LAPEDATU
206
fierbinte patriotism. Aceasta în speranţa că, prin contopirea celor două Adunări separate într’una singură, se va putea alcătui o majoritate mai binevoitoare, mai favorabilă reformei.
Acel care totuşi cearcă să forţeze mâna Domnului, să-i înfrângă voinţa, silindu-1 să prezinte Adunării din Bucureşti proiectul de lege pentru reforma rurală al Comisiunii centrale, fu Barbu Catargiu, cel mai ireductibil şi implacabil reprezentant şi apărător al intereselor marilor proprietari. Prin cultura şi talentul ce poseda, prin voinţa fermă şi hotărîtă cu care se conducea în vieaţă, prin autoritatea şi prestigiul de care se bucura în faţa coreligionarilor săi politici, prin energia şi vigoarea cu care înţelegea să ducă la realizare concepţiile şi doctrinele sale conservatoare, reacţionare, el îşi câştigase un mare ascendent în mijlocul clasei conducătoare şi în Adunările legiuitoare, pe care le domina în totul. «Majorităţile, pe care Catargiu le condusese dela 1859 mai-mai fără întrerupere până în momentul morţii sale, scrie biograful şi apologetul său Anghel Demetrescu, i se supuneau nu numai din convingere, ci şi în mod automat, după accesele acestui maniac (sic!), dinaintea căruia trebuia să se plece orice voinţă, să se sfărâme orice teorie ».
In adevăr, conştient de această mare forţă politică ^i, cum am spus deja, bine fixat asupra spiritului şi modului cum trebuia făcută, după concepţia sa politică, organizarea şi consolidarea Statului, Barbu Catargiu, atunci când Cuza-Vodă îi încredinţă cârma Ţării-Româneşti, la 30 Aprilie 1861, înscrise, între alte măsuri şi legiuiri ale programului său de guvernământ şi reforma agrară, cerând Domnului: «să nu împiedece Adunarea de a lucra legea rurală, dacă până la 3/15 Iunie, termenul fixat de înălţimea sa pentru efectuarea unirii depline, cele două Adunări separate nu se vor putea întruni împreună şi nici — pentru acest caz — să nu închidă Adunarea până ce nu va vota această lege ».
Dar Domnul, care ştia că proiectul odată adus înaintea Adunării va fi şi votat, se opuse, cum se opuse de altfel şi la celelalte cereri ale noului preşedinte de Consiliu. De aici conflictul, care, după 12 zile numai, duse la demisia Guvernului,
www.digibuc.ro
207
ÎN JURUL ASASINĂRII LUI BARBU CATARGIU
*3
— conflict pe care Barbu Catargiu ţinu să-l înfăţişeze ţării prin o răsunătoare demisie, în care înşiră, una câte una, toate cauzele ce-1 aduseră în dezacord constituţional cu Domnul, — demisie care este şi va rămâne unul din cele mai conştiente şi mai demne acte publice din întreaga vieaţă constituţională a României dela 1858 până azi.
Căci, iată ce zicea el în această demisie cu privire la legea rurală: «Am cerut să nu se împiedece Adunarea de a pune în discuţie legea rurală, dacă până la 3/15 Iunie, termenul pus de înălţimea Voastră pentru efectuarea unirii, nu se vor putea întruni ambele Adunări. Şi am mai cerut să nu se închidă Camera noastră până nu se va vota acea legiuire, fiindcă intenţia ambelor Adunări, când a dat votul pentru discuţia în comun a legii, n’a fost de a amâna la infinit şi de a lăsa nerezolvată o chestiune ce ţine suspendat creditul public şi în suferinţă toate interesele ţării ameninţate, ci ca să înlesnească şi grăbească rezolvarea ei, — dar Măria Voastră aţi refuzat!».
Da, Domnul a refuzat categoric, iar Barbu Catargiu a trebuit să plece dela guvern. Conflictul a produs însă resentimente acute în sufletele celor doi adversari, cari rămăseseră şi mai departe neclintiţi fiecare pe poziţia sa, înţelegând să lupte cu aceeaşi hotărîre şi energie pentru scopurile ce urmăreau — Cuza-Vodă să perfecteze cât mai repede actul unirii depline, iar Barbu Catargiu să impună, prin orice mijloc, votarea reformei rurale. Căci cel dintâiu aştepta dela actul unirii depline o schimbare a situaţiei în ce priveşte atitudinea viitoare a Adunării legiuitoare faţă de reformele sale, prin faptul că această unire avea să desfiinţeze Comisia centrală dela Focşani, avea să reunească cele două Adunări dela Iaşi şi Bucureşti şi cu ele pe cei ce susţineau reformele într’un spirit mai liberal şi mai democratic şi avea, poate, să determine chiar şi pe cei intransigenţi la o atitudine mai înţelegătoare, mai conciliantă.
Dar Barbu Catargiu nu aşteptă unirea deplină, spre a-şi continua acţiunea sa. Mai întâiu el refuză să subscrie decretul de numire al succesorului său la Preşidenţia Consiliului. Apoi după ce acesta — Şt. Golescu — constitui totuşi noul Guvern,
www.digibuc.ro
34
ALEX. LAPEDATU
208
caută să impună aducerea în desbaterile Adunării legiuitoare a proiectului de lege pentru reforma rurală al Comisiunii centrale. Aceasta prin propunerea unei moţiuni pe care majorităţile sale o votară cu toată grăbirea, cum că «orice Minister ce nu ar veni cu soluţia chestiunii rurale, înainte de închiderea Adunării, să nu aibă încrederea ei». Şi cum Guvernul declară că nu poate primi această moţiune, majorităţile îi dădură, la 24 Iunie, vot de blam. Totuşi el nu demisionă şi nici Domnul nu-i ceru demisiunea, cum ar fi fost firesc şi logic sub raport constituţional.
Evident, acţiunea lui Barbu Catargiu, era o nouă provocare la adresa Domnului, după demiterea lui demonstrativă cu o lună în urmă, — demitere pe care Cuza-Vodă o primi, cum mărturiseşte D. Bolintineanu (Vieaţa lui Cuza-Vodă, p. 269), cu un adevărat acces de furie. Nu e de mirare deci că Domnul vedea în persoana fostului său prim-ministru un vrăjmaş ireductibil al reformelor sale şi nu e de mirare nici că cei mai de aproape colaboratori ai săi vedeau în Barbu Catargiu o piedică care trebue înlăturată din calea realizării reformei rurale, cum reese din mărturia lui Eugeniu Carada (M. Theo-dorian-Carada: Efemeride, Bucureşti, 1930, p. 56) că, ieşind odată dela C. A. Rosetti cu C. Bolliac — în 1861 — acesta l-a invitat la un ceai, la care a venit şi Chr. Teii şi că, cu acest prilej, în discuţiile urmate « Bolliac şi-a exprimat credinţa că Vodă nu va putea înfăptui reformele democratice, până ce mai întâiu Barbu Catargiu nu va fi suprimat».
Dar influenţa de atunci a lui Barbu Catargiu întrecea pe a Domnului. Adunarea era la dispoziţia şi la discreţia sa. Atâta vreme deci cât el stătea în fruntea majorităţii nu putea fi nicio nădejde de schimbare. Toate încercările de a-1 îndupleca la o atitudine mai conciliantă nu reuşiră. Nici dizolvările şi nici persuasiunile. Iar o nouă lege electorală, care să modifice structura şi compoziţia ei, Adunarea refuză, tot la sugestia lui Catargiu, a da, dacă nu se rezolvă mai întâiu reforma rurală. Legal, Domnul cu ai săi nu mai puteau face nimic.
Totuşi realizarea unirii depline, care se câştigă prin silinţele particulare ale lui Cuza şi ale devotaţilor săi agenţi pe lângă
www.digibuc.ro
209
ÎN JURUL ASASINĂRII LUI BARBU CATARGIU
'25
Poarta Otomană şi pe lângă împăratul Napoleon III, Constantin Negri şi I. Alecsandri, aduse o schimbare neaşteptată a situaţiunii, cel puţin sub raport moral şi naţional. Toată lumea fu de acord în a recunoaşte meritele speciale ale Domnului în această chestiune. Barbu Catargiu, însuşi, într’o frumoasă şi patriotică cuvântare, rostită în Cameră, la 11 Decemvrie 1861, în ziua când s’a anunţat recunoaşterea unirii de către Curtea suverană şi Puterile garante, nu hesită a ratifica, cu marea sa autoritate politică, această unanimă recunoaştere.
Evident, poziţia lui Cuza-Vodă se consolidă mult prin realizarea unirii depline, iar nădejdile sale într’o schimbare a situaţiei pe urma acestui mare eveniment erau îndreptăţite. Aşa se explică faptul că, atunci când fu să se constitue cel dintâiu guvern unitar al fostelor Principate, la 24 Ianuarie 1862, el încredinţă formarea acestui guvern vajnicului său rival, lui Barbu Catargiu. Dar Domnul avea să se încredinţeze în curând că se înşelase în aşteptările sale. Căci primul preşedinte de Consiliu al României se arătă şi acum, ca şi la 1861, tot aşa de intransigent în convincţiile sale politice şi tot aşa de hotărît în a şi-le pune în aplicare. In acest scop, după ce, prin legi speciale, desfiinţă Comisiunea centrală dela Focşani (numai suspendată de Puterile garante) şi organiză Curtea de Casaţie la Bucureşti, Barbu Catargiu prezintă Adunării legiuitoare proiectul pentru reforma rurală, acelaşi pe care Cuza-Vodă i-1 respinsese în guvernarea sa precedentă.
Am arătat la început cum au decurs desbaterile proiectului în Adunare, cu marele duel oratoric dintre Mihail Kogăl-niceanu şi Barbu Catargiu şi am spus că totul fu în zadar, căci acesta merge direct şi neşovăitor la scop. Nimic nu l-a putut clătina în credinţele şi convingerile sale şi nimic nu l-a putut schimba în simţimintele şi atitudinele sale — şi unele şi altele hotărît ostile revendicărilor juste şi generoase pe care oamenii vremurilor nouă le făceau şi cereau pe seama ţărănimii robite.
Minunata pledoarie a lui Kogălniceanu, în care expunea, în chip magistral şi documentat, evoluţia problemei agrare la noi, în care arăta cum reforme similare s’au făcut în ţările
www.digibuc.ro
26
ALEX. LAPEDATU
210
cele mai conservatoare şi reacţionare, în Prusia, în Austro-Ungaria, în Rusia chiar, în care dovedia că reprezentanţii Puterilor protectoare, în rapoartele lor din 1857, preconizară o reformă aşa cum o cerea partida progresistă şi în care, în cele din urmă, în cuvinte pline de profundă simţire şi iubire pentru săteni, se făcea apel la sentimentele patriotice şi umanitare ale membrilor Adunării faţă talpa şi viitorul ţării, — această minunată pledoarie în favorul ţărănimii române nu clătină nimic din hotărîrea lui Barbu Catargiu şi nu avu nici un răsunet în sufletul său. Pentru dânsul, ea era, aşa cum a caracterizat-o în cuvântul său de răspuns: «o chimeră, o chimeră ciudată, paradoxală, o chimeră cu capul de porumbiţă, făgăduind multă blândeţe, cu trunchiul de aspidă plină de venin şi cu coada de şopârlă măglisitoare ».
In aceste condiţiuni desbătută, era sigur că legea va fi votată şi că Barbu Catargiu va cere imediat Domnului sancţionarea şi promulgarea ei. Dar Cuza-Vodă, care, de rândul trecut respinsese, motivat, prezentarea proiectului de lege Adunării, de rândul acesta nu mai avea motiv legal şi politic de a refuza cererea primului său ministru, perfect constituţională. O ştia bine. Totuşi el nu putea sancţiona legea. Ar fi fost o totală abdicare dela convingerile, sentimentele şi atitudinele sale de până aci. Conflictul era deci inevitabil şi de astădată, de sigur, mai grav şi cu urmări, poate, mai serioase. Răspunderea avea să o poarte întreagă Domnul. Şi el avea să înfrunte agitaţiile ce urmau a se produce din partea celor nemulţumiţi, în frunte, fireşte, cu Barbu Catargiu, cari peste capul Guvernului, s’ar fi îndreptat direct asupra lui Cuza-Vodă. Era primejduită deci şi poziţia sa personală, pe lângă acea a reformei rurale însăşi.
Domnul ştia bine aceasta şi prevedea ceea ce avea să se întâmple. El avea, de sigur, voinţa şi energia să suporte noul conflict şi să înfrunte agitaţia, chiar cu riscul situaţiei sale. Totuşi perspectivele acestei lupte trebuiau să-l neliniştească şi îngrijoreze şi trebuiau să neliniştească şi îngrijoreze pe cei mai apropiaţi şi devotaţi ai săi. Dar strania coincidenţă a sfârşitului tragic şi misterios al lui Barbu Catargiu în preajma
www.digibuc.ro
211
ÎN JURUL ASASINĂRII LUI BARBU CATARGIU
27
votării legii rurale, îndepărtară dintr’odată aceste perspective. Căci chestiunea sancţionării şi promulgării legii, cu toate urmările sale, nu se mai punea acum pentru Domnitor. In adevăr, deşi trei zile în urmă, Adunarea votă, demonstrativ, reforma nefastă a fostului preşedinte de Consiliu, — urmaşul său, Ap. Arsachi, în starea de spirit şi în atmosfera politică schimbată, fără de autoritatea, voinţa şi energia predecesorului său, nu avu curaj a mai cere sancţionarea ei. Astfel ea rămase, după expresia banală, înmormântată în cartoanele Adunării ce o votase.
Totuşi, deşi Cuza-Vodă avu prudenţa şi tactul a oferi ţării, partidelor în luptă, un timp de destindere, prin constituirea, la 23 Iunie, a unui guvern care să conducă afacerile Statului — Guvernul lui Nic. Kretzulescu — fără a mai aborda chestiunea rurală, Adunarea persistă în atitudinea sa de ostilitate faţă de Domn şi de Guvernul său, hotărîtă a respinge orice încercare de reformă rurală, concepută şi întocmită în alt spirit şi în alt sens decât cele preconizate de fostul ei conducător, Barbu Catargiu. Rezistenţa aceasta nu putea fi înfrântă prin noui dizolvări. Se făcuse doar suficientă experienţă în această privinţă: nouile Adunări se reconstituiau însă la fel cu cele dizolvate. Numai o modificare a structurii şi alcătuirii lor pe baza unei noui legi electorale, ar fi putut da o Cameră mai
favorabilă reformelor liberale si democratice. Dar nici aceasta
»
nu era cu putinţă. Căci Adunarea condiţiona reforma electorală de acea rurală. Orice cale normală şi legală de schimbare a situaţiei acesteia era aşa dar exclusă. Domnul şi ţara se convinseseră. De aceea, ca să înfrângă această înverşunată rezistenţă, înlăturând din calea reformei agrare ultima şi cea mai de seamă piedică pentru liberarea de sub serbie şi împroprietărirea milioanelor de ţărani, Cuza Vodă trebui să recurgă, cum se ştie, la lovitura de Stat dela 2 Mai 1864.
*
* #
Acesta este cursul evenimentelor şi împrejurărilor istorice în care s’a produs moartea, prin asasinat, a lui Barbu Catargiu şi în care pot fi căutate şi aflate cauzele care au
www.digibuc.ro
ALEX. LAPEDATU
ZTZ
28
determinat-o. Personal şi strict obiectiv nu văd, până acum cel puţin, o altă legătură cauzală şi o altă explicare logică. N’au văzut-o, de altfel, atunci, nici cei ce puteau privi evenimentele mai dedeparte şi deci mai nepreocupat. Aşa Daily News din io Martie 1863 atribue omorul lui Barbu Catargiu fricei ca proiectul de lege al reformei rurale să nu se voteze (Ap. A. D. Xenopol, o. c., I, 243), iar Consulul francez din Brăila Maurin Rie, într’un raport adresat lui Drouyn de Lluys, ministrul de Externe al lui Napoleon III, la 12 Martie 1866 (Paul Henry, Uabdication du Prince Cuza, Paris 1930, 235) spune că Librecht, omul de cea mai perfectă încredere al Domnului şi, de sigur, cel mai odios membru al camarilei sale, e bănuit a fi autorul, negreşit moral, al asasinatului fostului prim-ministru.
De aceea, pentru mine, Barbu Catargiu a fost victima nu numai a credinţelor sale nestrămutate şi a caracterului său inflexibil, dar şi a rătăcirii în care se găsea cu aproape întreaga clasă socială din care făcea parte, crezând că noul Stat român se poate organiza, consolida şi desvolta pe alte temeiuri, decât acele pe care le impuneau spiritul timpului modem şi necesităţile de vieaţă în acest spirit ale poporului român, — adică pe o structură şi întocmire în sens conservator şi reacţionar şi prin menţinerea mai departe a maselor ţărăneşti în servitute, sărăcie şi ingoranţă.
Rătăcirea aceasta a plătit-o din nenorocire şi pentru toţi cei ce credeau ca dânsul, cu viaţa. Căci evident, aşa cum zicea, Mihail Kogălniceanu, 2000 de boieri, adică de mari proprietari, nu fac o naţie şi, cum putem adăuga noi astăzi, nici pe aceşti 2000 de boieri nu se putea clădi România, aşa cum s’a clădit ea pe milioanele de săteni eliberaţi de sub clacă şi împroprietăriţi pe brazdele muncite de veacuri, prin actul de autoritate, de dreptate şi de iubire săvârşit de Cuza-Vodă şi marele său sfetnic Mihail Kogălniceanu la 1864.
www.digibuc.ro
ANEXE
f Actele mai însemnate din dosarul asasinării lui Barbu Catargiu, dela Arhiva Statului din Bucureşti).
I
Depeşe circulară la toate Prefecturile de judeţe, Subprefectura de Olteniţa şi d-lui Director ministerial din Iaşi
Nr. 4487.	Iunie 8, seara, 1862
Astăzi la 6 ore după amiază, d-1 Barbu Catargiu, primul ministru, ieşind din Cameră, a fost asasinat prin două lovituri de gloanţe. Asasinul nu s’a descoperit încă. Fiţi cu luare aminte asupra persoanelor ce vor sosi sau vor fi sosit în acel judeţ sau reşedinţă, ce vă vor insufla bănueli.
Se bănueşte că asasinul ar fi un om îmbrăcat nemţeşte, blond, cu barbişon şi ciupit de vărsat şi cu pălărie de paie cu borduri negre.
Conform cu originalul. Subscris de directorul Ministerului.
II
Prezidentul Cmsiliului Miniştrilor Principatelor-Unite către onorabilul
Minister de Interne
Nr. 341	Bucuresci, 11 Iunie 1862
Preşedinţa onorabilei Adunări legislative prin adresa sa de astăzi îl Iunie, sub nr. 910, îmi comunică că onorabila Adunare în şedinţa sa dela 9 c., după ce a ascultat comunicatul Guvernului din acea zi, a deliberat de urgenţă asupra celor cuprinse în el.
Că în ceea ce priveşte cazul învoirii de a se preda în mâinile Poliţiei doi deputaţi, cari au subscris adresa către Prefectura de oraş, relativă la serbarea ce se pregătea pentru ziua de 11 Iunie, Adunarea s’a oprit de a da vre o hotărîre, pe privire că acei deputaţi, dd. Anton Arion şi Grigorie Miculescu, au declarat înşii că voesc de la şinele a se pune la dispoziţia autorităţii.
www.digibuc.ro
30
ALEX. LAPEDATU
214
Iar asupra cazului al doilea, coprins în mai sus zisul comunicat, despre mijloacele de ordine publică, Adunarea, cu majoritate de 54 voturi contra a 36, a adoptat amendamentul următor:
«Adunarea naţională, adânc întristată de dureroasa pierdere ce a făcut în persoana unui mare cetăţean şi bun patriot, indignată totdeodată de sumeţia crimei ce s’a săvârşit, crimă care ameninţă întreaga societatea romînă; mai luând în privire greutăţile ce preîntâmpină Guvernul pentru a menţine ordinea publică, Adunarea, pentru binele ţării, dă Guvernului putere discreţionară până la întâia Duminică a viitoarei luni Decemvrie, de a lua toate măsurile şi chiar cele mai energice, în privirea acelora ce i-ar afla că conspiră sau făptuesc în contra liniştei publice, de a aresta, de a-i înfrâna şi chiar de a-i depărta din ţară, precum şi de a suspenda libertatea presei. Iar la deschiderea Adunării, îi va da relaţiune de măsurile ce a luat».
Eu împărtăşesc cele de mai sus onorabilului Minister de Interne, spre cele de cuviinţă.
(ss) Arsachi.
Secretarul Consiliului, (ss) I. C. Petrescu
III
Depeşe circulară la toţi prefecţii judeţelor de dincoace şi de dincolo de Milcov şi directoriil ministerial al Moldovei
Nr. 4671.	1862, Iunie 14
Comunicaţia făcută d-tră prin circulara Nr. 4671, pentru votul Camerei despre puterea discreţionară dată Guvernului, este numai spre a d-tră ştiinţă şi nu o veţi aplica la nici o împrejurare, până la un al doilea ordin al Ministerului, precum se cuprinde în circulară.
IV
Prefectura judeţului Ialomiţa cătră Ministerul de Interne
Nr. 5506 (confidenţial)	Oraşul Ştirbei, 1862 Iunie 12
Domnule ministru,
Cu signalmentile asasinului dlui Barbu Catargiu, cuprinse în ordinul domniei voastre nr. —, asemănîndu-se oarecum acelea ale individului Dumitru Duncă, supus C.C., venit în oraşul Ştirbei cu biletul Poliţiei Capitalei nr. 33, de unde s’a înapoiat în Bucureşti pe la 5 Mai, cu viza Poliţiei oraşului Ştirbei nr. 12, şi pentrucă din informaţii ce am luat, acel individ ar fi peste măsură ezaltat în ideile sale politice, bănuesc că poate el să fie făptuitorul. Mă grăbesc dar a supune cu respect cele de mai sus la cunoştinţa domniei voastre spre a lua dispoziţiile ce veţi bine chibzui.
www.digibuc.ro
ÎN JURUL ASASINÂRU LUI BARBU CATARGIU
31
215
Binevoiţi, vă rog, domnule ministru, a primi încredinţarea prea osebitei mele consideraţiuni cu care am onoarea a fi al domniei voastre prea plecată slugă,
Prefect, N. Moscu
îndată şi în mod confidenţial se va comunica d-lui prefect de Poliţie, spre luarea cuvenitelor dispoziţii.
1862, Iunie 13.
V
Procurorul Tribunalului Ilfov, secţia /, cătră Ministerul Justiţiei
Nr. 1232	1862, Iunie 28
Domnule ministru,
Cunoaşteţi, d-le ministru, că eu, astăzi, în unire cu d-1 procuror al Curţii criminale, mă găsesc lucrând în pretoriul on. Prefecturi a Capitalei spre descoperirea asasinului d-lui B. Catargiu, fostul preşedinte al Consiliului.
Pentru a-mi îndeplini cu stricteţe obligaţiunile mele în cazul de faţă, am luat toate dispoziţiunile permise de legea penală în unire cu colegul meu, având speranţă că golul lăsat de on. Prefectură într’această chestiune îl vom împlini prin mediile posibile, ajungând cât mai fără amânare la ţinta dorită de naţiunea întreagă.
Intre alte urmăriri necesarii spre descoperirea crimei, am avut şi un preot, care, prin depoziţiunea sa, a zis că de va vedea pe autorul faptei îl cunoaşte, căci mai înainte de comiterea faptei vorbise cu alţii pre de aproape, aflându-se şezând pe o bancă din mâna stângă a dealului Mitropoliei. Spre acest finit, am pus în vederea menţionatului preot atât pe arestaţii aflaţi la Prefectură cât şi pe alte persoane ce ne pot da oarecari bănueli.
Cu acest mod, eri, aflând că în arestul Prefecturii se găsesc nişte arestanţi, aduşi chiar atunci, pe cari, văzându-i de dimineaţă, d-1 procuror al Curţii criminale, i s’a părut că unul din ei ar fi semănând întocmai la signalimente cu asasinul denunţat, chemând pe acel preot, spre a-i observa şi a ne arăta dacă din ei este vre unul ce căutăm, s’a cerut verbal d-lui director al Prefecturii, de trei ori, zişii arestanţi printr’un jandarm, într’adins trimis şi putinţa n’a fost a-i trimite; după care, timpul fiind prea înaintat şi preotul ne mai putând adăsta, d-1 procuror al Curţii mă invită a merge eu în unire cu preotul la arestul în care se găsesc acei indivizi şi unde în sală mai mulţi jandarmi cu săbiile scoase îmi popriră intrarea, zicându-mi că nu e liberă.
Când le zisei ca să spuie şefului lor că e d-1 procuror, îmi răspunseră că d-1 director al Prefecturei ce era acolo le-au ordonat să nu mă lase
www.digibuc.ro
33
ALEX. LAPEDATU
2*6
a intra în arest. Adăstând câteva momente în capul scărei cu acel preot, se auzea în arest un ţipăt grozav, fără însă să pot vedea cine era, care suferă. După aceasta, văzând că nu mi se dă voie a intra în arest, venii la d-1 procuror al Curţei criminale, căruia, spunând toate cele petrecute, d-sa chemă pe directorul Prefecturei şi-l întrebă: cum se poate a nu mă lăsa pe mine, ca procuror de Tribunal, să intru în arest cu acel preot, spre a observa pe cei arestaţi; d-lui, arătând cu mâna spre mine, răspunse laconic: « Nu-1 cunosc de procuror, nu l-am lăsat şi nici îl voi lăsa vre-odată ca să intre în arest ». —Preotul, ne mai având la ce adăsta, fu silit a merge la ale sale, fără a ne ajuta cunoştinţa sa la ceva, căci bariera trasă de d-1 director uimi pe toţi.
In faţa acestora, d-1 ministru să arate că on. Prefectură este obligată de lege a ne înlesni toate mediile de descoperire ce-i vom cere, dar, din cele expuse până aici, vedeţi că d-1 director nu numai că nu ne dase ajutorul necesar, dar din contră preotului nu i se arătară arestanţii, din care cauză scopul pentru care era chemat rămase inutil, ordonând jandarmilor a nu mă lăsa să intru în arest. Apoi acest domn director, atât prin expresiunile sale rostite înaintea d-lui procuror al Curţei criminale, cât şi prin conduita sa calcă art. 39 din proced. cod. penal, punându-mă în imposibilitate de a mai vizita arestele, pentru care merită a fi dat judecăţei şi a i se aplica penalitatea prevăzută de art. 151 din codul penal.
Cât pentru acela ce ţipa groaznic în arest, atunci când eu mă aflam la uşe cu preotul, nu poate fi altul decât un arestant supus la cazne, contra dispoziţiunilor art. 148 din citatul cod, pentru care rămâne lachib-zuirea d-voastră de a face cele ce se dictează de lege în asemenea caz.
Toate acestea, supuindu-le cu respect la cunoştinţa dv., domnule ministru, vă rog să binevoiţi a face ca să fiu respectat în viitor ca procuror, conform cu legea, spre a-mi putea îndeplini misiunea cu exactitate şi fără nici o împiedicare din partea zisului director sau, dacă această legală a mea cerere, nu se va putea îndeplini, atunci, vă rog, a mă strămuta într’alt post, căci sunt gata a demisiona chiar acum, ne mai putând servi la acest director, ce calcă legile în fiinţă, ordonând să se întrebuinţeze puterea jandarmilor împotriva punerii în lucrare a dispoziţiunilor legei, prevăzută de art. 39. din proced. cod. penal şi art. 148 din acelaş cod.
Primiţi, domnule ministru, şi de astădată expresiunea înaltei mele consideraţii
Procuror, G. Sachellarie.
VI
Ministerul de Interne către prefectul Poliţiei Capitalei Nr. 30376	1862 August 20
Cu adresa d-lui ministru al Justiţiei Nr. 17142, primind alăturatul în copie raport al d-lui procuror al Trib. corecţional Ilfov. s. I
www.digibuc.ro
ÎN JURUL ASASINĂRII LUI BARBU CATARGIU
33
*17
nr. 1232, prin care arată că d-1 director al acelei Prefecturi l-a oprit d’a intra în arest, spre a cerceta un arestant asupra cărui avea bănueli grave, subsemnatul grăbeşte a-1 pune în vedere d-tră şi vă invită să cercetaţi această înprejurare şi să-mi daţi informaţii categorice despre urmarea d-lui prim ajutor al d-tră, cum şi dacă în adevăr a fost supus la caznă pe vreun arestant. Odată cu raportul ce veţi da, veţi înapoia şi suscitată copie după raportul d-lui procuror.
VII
Procurorul general depe lângă Curtea de Apel din Bucureşti către Ministerul de Justiţie
Nr. 3187	1866, Iunie 27
Domnule ministru,
Examinând dosarul relativ la asasinatul d-lui Barbu Catargiu, am onoare a vă face cunoscut că fostul procuror pe lângă desfiinţată Curte criminală, după ce a constatat faptul prin procesul verbal dresat în acea zi de 8 Iunie 1862 şi după ce domnii medici Felix, Iorganda şi Sarrhos au constatat, prin actul medical din 9 Iunie, acel an, aprobat de Consiliul de medicină, că moartea Catargiului a fost cauzată prin descărcarea unei arme de foc umplută cu plumb, dintr’o distanţă de un metru, a proces în descoperirea crimei.
Mai multe procese verbale există în dosar, din cari nu rezultă nici o probă palpabilă întru descoperirea asasinului. Probele mai esenţiale din cele aflate în dosar sunt cele următoare:
Declaraţiunea lui Anton Hofman, fabricant de arme, şi a calfelor sale, Iosef* şi Anton, că, cu 3—4. zile înaintea omorului, a reparat pistolul, cu care s’a comis crima, făcând şi portretul persoanei ce i l-a dat spre reparare, pe care l-ar putea recunoaşte dacă i s’ar prezenta.
Depoziţiunea d-lui Scarlat Pală, prin care mărturiseşte că, cu trei săptămâni înainte de 8 Iunie, a găsit în tutungeria de sub hotelul Patria a lui Niculae Caludescu pe fratele acestuia, pe un George, frate cu Mihai Bogasieru, pe un sergent, pe domnul Eugeniu Carada, pe popa Gri-gorie şi alţi doi necunoscuţi vorbind de Vodă şi de Catargiu; că în ziua de 10 Iunie, trecând pela prăvălia lui Mihai Bogasieru, fratele acestuia, George, l-a chemat în prăvălie, spunându-i că se duse hoţul şi tâlharul de Catargiu «Ce lovitură bună: i-a pus pistolul în cap şi, după ce a tras, deodată s’a ameţit şi, învârtindu-se în loc, a luat drumul, coborîndu-se pe unde este malul surpat şi nişte duzi».
Depoziţiunile persoanelor notate mai sus şi a altor martori, din cari se trag grele bănueli asupra lui George Ion, fratele acelui bogasier.
Depoziţiunile a doi băieţi, cari, aflându-se pe dealul Mitropolii în momentul comiterii faptului, au văzut pe asasin fugând, descriindu-i şi signalmentele.
17 A, R, — Memoriile Secţiunii Istorice, Seria IU, Tomul XIV,
www.digibuc.ro
34
ALEX. LAPEDATU
2l8
Depoziţiunile martorului Damaschin Ieromonahul, servitor la biserica Mitropoliei, că în ziua de 8 Iunie 1862, Nicolae Iorgu Dan din Ploeşti a trecut prin curtea Mitropoliei, spunând zisului martor: că să dea Dumnezeu noroc la ceeace se va întâmpla astăzi.
Domnul Deşliu, procurorul de atunci, a dispus în cele după urmă a se chema domnul Bibescu, atunci prefect, dar depoziţiunea aceasta a rămas neefectuată, din cauza destituirii sale. Iar domnul Şoimescu care l-a succedat, n’a urmat investigaţiunile începute.
Supunând aceasta la cunoştinţa d-voastră drept răspuns la adresa nr. 5132/66, am onoare a vă face cunoscut, d-le ministru, că voiu lua fără întârziere măsurile cuvenite întru descoperirea crimei şi darea culpabilului în mâna Justiţiei.
Primiţi, d-le ministru, încredinţarea osebitei mele consideraţiuni.
Procurorul general, E. Cantilli.
VIII
Ministerul de Justiţie către Ministerul de Externe
Nr. 808	1872, Ianuarie ig
S’a vorbit mult şi chiar în sânul onor. Adunări legiuitoare, că numitul Bogaţi, ce astăzi se află arestat la Kronstadt, în urma dispoziţiu-nilor luate de Guvernul austro-ungar, ar fi cunoscând împrejurările asasinării lui Barbu Catargiu, preşedinte al Consiliului de Miniştri în 1862 sau că ar fi chiar dânsul autorul acestei oribile crime.
Spre a se putea descoperi adevărul este bine, d-le ministru, să puneţi binevoitoarea d-voastră intervenţiune pe lângă d-1 agent şi consul general al Austro-Ungariei ca să ia cuvenitele dispoziţiuni prin autorităţile competinte din Kronstadt, spre a se examina toate actele ce s’ar găsi la acel Bogaţi şi, dacă vreunele ar fi relative la această gestiune, să mi le transmită, spre a se putea facilita instrucţiunea acestei crime.
Totdeodată este bine să se ia şi un interogatoriu lui Bogaţi despre cunoştinţa ce ar avea pentru acest asasinat.
Fiind sigur că veţi binevoi a satisface îndată mijlocirea ce am onoare a vă face şi că-mi veţi comunica rezultatul fără amânare, vă rog să binevoiţi a primi asigurarea etc....
IX
Interogatoriul lui Bogaţi
Protocol făcut la Carlsburg, la 28 Aprilie 1872, în urma hotărîrei d-lui comisar reg. al Transilvaniei no. 463 de la 24 Aprilie 1872. Prezenţi: subsemnaţii.
Interogatoriul Iui Bogaţi.
www.digibuc.ro
ÎN JURUL ASASINĂRII LUI BARBU CATARGIU
3S
219
1.	Generalia.
Mă numesc Bogaţi Gheorghe, maior, născut în 1825, la Carlsburg, de religie romano-catolică, acum în disponibilitate, văduv, tată a unei fete.
2.	Specialia.
Fiind că se găseşte într’un înscris al interogatului, oprit de Poliţie şi depus la Ministerul Ungariei actuale, un pasagiu relativ la omorul fostului preşedinte al Ministerului român, d-1 Catargiu, sunteţi somat, în urma hotărîrei d-lui ministru de Interne dela 19 Aprilie 1872, no. 1071, pentru a constata faptul în toate părţile şi mai cu seamă pentrucă v’aţi declarat gata pentru aceasta dc a face cunoscut conştiincios toate circumstanţele ce ştiţi şi vă aduceţi aminte spre constatarea acestei crime şi pentru a descoperi făptuitorii.
A. In anul 1863 sau 1864, nu-mi aduc aminte exact, s’a interpelat în Camera română d-1 preşedinte al Ministerului B. Catargiu, dacă la consimţământul său avea să se facă a doua zi (aceasta s’a petrecut în luna Martie, nu ştiu data exactă), o adunare democratică naţională solemnă pe Câmpul Libertăţii, la care interpelaţie d-1 Catargiu a răspuns: numai trecând pe cadavrul meu, aceşti perturbatori s’ar putea aduna; pe cât timp voi fi în viaţă, nu voi da autorizaţia. După aceste cuvinte, adunarea s’a separat.
Se pare că partidul democratic a angajat şi încurajat pe doi juni numiţi Dunca şi Grozescu, cari, amândoi, s’au găsit prezenţi la perpe-traţia acestui omor crud, şi din cari Dunca a tras a doua zi, (jupă amiază, în momentul când d-1 Catargiu s’a întors acasă cu d-1 prefect al Poliţiei într’o trăsură deschisă, aproape de poarta Mitropoliei, o lovitură la cap cu un pistol ruginit, astfel că d-1 preşedinte a murit îndată. D-1 prefect al Poliţiei a ordonat vizitiului a se duce iute acasă. Se pare că d-1 preşedinte se aştepta la un act violent, fiindcă s’a găsit un revolver în buzunarul său.
In acest timp m’am dus din cafeneaua lui Briol (unde am băut un pahar de absint) la numita Ioana Ţiganca pentru a prânzi, după ce m’am dezbrăcat şi am dormit. Pela patru ore un gardist (numit George), staţionat la intrarea gradinei Cişmigiu (aproape de casa unde mă aflam), care mă cunoştea, m’a deşteptat, strigând: « La Mitropolie a izbucnit revoluţie. Boerii sunt omorîţi».
împins de curiozitate m’am dus pentru a vedea pe omorîtul, care era pus pe o canapea, având un pantalon şi un palton alb plin de sânge.
In urma acestei întâmplări, s’au arestat în aceeaşi zi mai multe sute de persoane. Seara d-1 prefect a trimis un ofiţer de jandarmi la mine, chemându-mă la Poliţie, unde m’a rugat, în mod amical, de a-1 ajuta pentru a descoperi pe făptuitorii acestei crime, adăogând că aceasta ar fi lesne pentru mine, fiindcă cunosc pc toţi străinii şi că prinţul Cuza ar fi fixat 6000 lei ca premiu pentru descoperirea şi arestarea asasinului. Am făcut toate cercetările trebuincioase şi eu printre străini, însă în zadar.
A doua zi după amiază m’a dus la Prefectura Poliţiei, unde d-1 prefect m’a trimis la procurorul d-1 Deşliu, care m’a arestat şi mi-a

www.digibuc.ro
36
ALEX. LAPEDATU
220
înmânat pistolul cu care s’a comis această crimă teribilă. Afară de aceasta mi s’au înfăţişat două calfe de lăcătuşi vorbind nemţeşte, cari reparaseră acest pistol câteva zile mai înainte şi pe cari i-am interogat în limba germană, d-1 Deşliu nevorbind nemţeşte.
Mai în urmă s’a răspândit sgomot falş, după care d-1 prefect Bi-bescu sau eu aş fi omorît pe d-1 Catargiu, cu ştiinţa prinţului Cuza. Cu toate acestea, numeroasele rude ale familiei Catargiu şi ginerele său, consulul francez, cari au făcut toate cercetările posibile pentru a descoperi făptuitorii, de sigur nu m’ar fi menajat nici pe mine nici pe d-1 Bibescu, dacă ar fi descoperit vreun indiciu grav.
(L. S.)	Pentru traducţiune conform
(ss) E. Andre.
X
Procurorul general de pe lângă Curtea de Apel din Bucureşti către Ministerul Justiţiei
Nr. 4742	14 Mai, 1873
Domnule ministru,
La ordinul domniei voastre no. 4769 din 21 Aprilie a. c,, am onoare a vă răspunde că, primind dosarul relativ la asasinatul fostului prim.-ministru B. Catargiu dela d. prim-procuror pe lângă Tribunalul de Ilfov, am studiat această afacere, care se află încă pendinte de Instrucţiune şi, conform cererei ce-mi faceţi, vă supun cunoştinţei domniei voastre un memoriu despre fazele prin care a trecut.
In anul 1862 Iunie 8, orele 5 şi 6, pe când primul ministru B. Catargiu se întorcea acasă, în trăsură, de la Cameră, însoţit de d. prefect al Capitalei, pre dealul Mitropoliei a fost împuşcat la cap cu un pistol care s’a şi găsit de d. procuror al Curţii criminale şi s’a constatat a fi chiar acela care a servit la comiterea crimei. Domnii medici Felix, Iorganda şi Sarrhos au constatat asemenea prin actul medical din 9 Iunie, aprobat de Consiliul superior de medicină, că moartea victimei a fost în adevăr provenită prin descărcarea unei arme de foc şi dela distanţă apropiată de un metru.
Ca indicii esenţiali ce rezultă din Instrucţiune sunt mai cu seamă următoarele: tratarea liţi Anton Hoffman, fabricant de arme, şi a calfelor sale, Iosef şi Anton, că cu trei patru zile înainte de asasinat, s’au reparat de dânşii pistolul care a servit la comiterea crimei. Aceste persoane au mai declarat că ar putea cunoaşte pre cel ce a venit să dea pistolul să-l repare, dacă li s’ar prezenta.
Depozitiunea d-lui Scarlat Pală, prin care arată că cu trei săptămâni înainte de 8 Iunie, a găsit în tutungeria lui Nicola Caludescu, de sub hotelul
www.digibuc.ro
221
ÎN JURUL. ASASINĂRII LUI BARBU CATARG1U
37
Patria, pe fratele acestuia, pe un George, frate cu Matei Bogasieru, pe un sergent, pe d. Eugeniu Carada şi alţi doi necunoscuţi, vorbind de Vodă-Cuza şi de B. Catargiu şi că şi în ziua de io Iunie, d. S. Pală, trecând pe la prăvălia lui Mihai Bogasieru, fratele acestuia l-a chemat în prăvălie, spunându-i că: «S’a dus hoţu şi tâlharu de Catargiu. Ce lovitură bună. Asasinul i-a pus pistolul în cap şi, după ce a tras, d’astădată s’a ameţit şi, învârtindu-se în loc, a luat drumul, coborîndu-se pe unde este malul surpat şi nişte duzi».
Depoziţiile a doi băeţi, cari, aflându-se pe dealul Mitropoliei în momentul comiterii faptului, au văzut pe asasin fugind.
Acestea sunt actele principale de procedură ce s’au făcut în anu 1862. De atunci însă se dispusese de către d. procuror al Curţii criminale chemarea d-lui Bibescu, fost prefect al Poliţiei, spre a arăta cunoştinţa ce are în această afacere.
Tocmai în 1866 se vede un raport din partea d-lui procuror general G. Cantilli către d. ministru al Justiţiei de pe atunci, relativ la această chestiune şi un rechizitoriu din partea d-lui pr. procuror de Ilfov spre a se urmări din nou această crimă. Nu se vede însă din dosar nici o lucrare în urma acestor acte până la 1872 Iunie 22, când se face un rechizitoriu de d. prim procuror de Ilfov Ciuflea către judele instructor, bazat pe depoziţiunea lui Bogaţi, interogat în Austria, şi din care ar rezulta indicii de culpabilitate contra unor persoane anume: Duncă şi Grozescu şi pre împrejurarea că dispoziţiunea ce se luase de a se chema d. Bibescu nu se efectuase încă până atunci.
Actele de procedură făcute în urma acestui rechizitoriu sunt următoarele :
Depoziţiunea d-lui M. Marghiloman, din care rezultă că d-sa, pe când s’a comis asasinatul se afla în străinătate, că, întorcându-se în ţară, a auzit vorbindu-se prin lume că autorii crimei ar fi nişte indivizi anume Bogaţi şi Dunca, cel din urmă fiind dispărut din Bucureşti chiar în ziua când s’a perpetrat faptul şi că s’ar fi aflând actualmente amploiat la un econom de vite în Transilvania anume Măciucă.
Depoziţiunea d-lui dr. Sarrhos, din care se constată că d-sa. împreună cu alţi doi medici, dr. Felix şi dr. Iorganda, au făcut autopsia cadavrului B. Catargiu, că în timp când se afla acasă la decedat, îndată după comiterea asasinatului, a venit acolo şi fostul domnitor Cuza, care se afla într’o stare foarte revoltată, fiindu-i faţa roşie, iar nările nasului şi pleoapele ochilor îi băteau; că Domnitorul a schimbat câteva cuvinte cu d. Arsachi, pe care martorul n’a putut să le auză, decât i-a spus în urmă că d-1 Arsachi ar fi zis lui Vodă-Cuza că: dela primul ministru şi până la prinţ nu este departe. Câteva zile după aceasta, arată că d-rul Sarrhos a întâlnit pe Radu Rosetti şi, vorbind cu dânsul despre asasinatul în chestiune, i-ar fi zis Rosetti că, dacă ar fi prefect de Poliţie, ar descoperi pe autorul crimei, care nu e arestat, nevoind a-i spune numele. Martorul însă a auzit din zvon că este Bogaţi, pe care îl cunoştea din casa prostituatei Ioana Ţiganca, unde d-1 dr.
www.digibuc.ro
38
ALEX. LAPEDATU
222
mergea să revizuească femeile; că nu mult după aceasta s’a şi dus martorul la acea casă publică şi, întrebând ce s’a făcut Bogaţi, i s’a răspuns că a plecat din ţară, căci s’a făcut bogat.
In fine arătarea d-lui colonel Bibescu, fost prefect de Poliţie, din care rezultă că domnia sa, rugat fiind de repauzatul B. Catargiu, l-a luat în trăsura sa şi că, ajungând sub bolta porţii Mitropoliei, a auzit două detunături de armă de foc, din care una a lovit pe fostul prim-ministru în craniul capului, de partea stângă, iar cel de al doilea glonţ a şuerat pela urechia sa. Că ’n acel moment martorul a strigat că focul s’a dat de sub poartă. Neputând însă opri caii, cari se speriaseră, trăsura a mers încă o sută de paşi şi atunci s’a dat jos, rugând pe d-nul Plagino, ce se afla acolo, să conducă pe victimă acasă, iar d-sa s’a întors înapoi şi, cu ajutorul mai multor sergenţi, a oprit eşirea dela poarta Mitropoliei, trimiţând şi la cazarmă, spre a veni un detaşament de jandarmi şi pompieri, apoi s’a dus de a raportat Domnitorului Cuza. Intorcându-se după aceasta la Mitropolie, martorul arată că de către agenţii poliţiei i s’a dat un pistol, care în urmă s’a recunoscut a fi chiar acela cu care s’a săvârşit crima. Apoi a luat toate măsurile spre a surprinde pe asasin, dar nu a putut izbuti. Căci, deşi a rezultat oarecari indicii contra mai multor persoane, însă nu din acelea pe care să se poată baza într’un mod serios. Din zvon ar fi auzit însă d. Bibescu că nişte tineri Dunca şi Grozescu ar fi autorii faptului. Aceasta însă nu se sprijină pe probe; pre Bogaţi l-a interogat despre împrejurările acestei afaceri, dar, nerezultând dovezi în contra-i, l-a liberat. In cele din urmă, adaogă martorul, că moartea lui B. Catargiu nu a provenit din vreo ură personală, ci din fanatism politic, mai cu seamă că cu câteva zile înainte fostul prim ministru ţinuse un discurs pasionat în Cameră contra întrunirei ce voia a se face pe Câmpul Libertăţii.
Acestea fiind punctele esenţiale ce am putut aduna din dosar, am onoare, domnule ministru, a vă face cunoscut că, în ce priveşte instrucţiunea care se continuă, voiu lua dispoziţiuni ca să se facă tot ce va sta prin putinţă, după un timp atât de îndelungat dela perpetrarea crimei, spre a se descoperi autorii şi a-şi lua penalitatea ce merită. Căci ar fi trist ca o crimă atât de gravă şi care a făcut zgomot în Europa întreagă să scape dela severa represiune a legii.
Primiţi, domnule ministru, asigurarea prea osebitei mele consideraţiuni.
Procuror general: (ss) St. Iorgulescu. XI
Judele instructor al Tribunalului Ilfov către primul procuror
Nr. 978	1876, Fevruarie 21
Domnule prim procuror,
Asupra adresei dv. no. 4092 din 20 Februarie curent, am onoarea a vă comunica următoarele:
www.digibuc.ro
223
ÎN JURUL ASASINĂRII LUI BARBU CATARGIU
39
Există la acest cabinet încă din anul 1874, Iulie 29, în traducţiune, o adresă a judelui regesc din Carlsburg către regescul Consulat general al Austro-Ungariei din Bucureşti prin care se cere să se facă următoarele cercetări:
I.	Să se arate fotografia lui Bogaţi. Gy8rgy fabricantului armurier Hofmann Anton şi calfelor sale din anul 1862, Anton şi Iosef, între-bându-se dacă cunosc în acea fotografie pe individul care în anul 1862 a adus la atelierul lor un pistol spre reparaţie, care este pistolul ce a aruncat omorîtorul în urma comiterii crimei.
II.	Să se prezinte fotografia lui Bibescu, care se afla în trăsură cu Barbu Catargiu, când acesta a fost împuşcat şi a văzut pe omorîtor, precum asemenea să se arate fotografia şi celor doi copii cari au văzut pe omorîtor fugind pe dealul Mitropoliei.
III.	Să se arate judelui Tribunalului din Carlsburg ce raport (ce conexiune) există între faptul de omor şi acuzaţia ce se aduce lui Bogaţi Gyârgy ?
IV.	Să se întrebe Mihalache Marghiloman de unde ştie că Dunca şi Bogaţi ar fi omorîtorul.
V.	Să se întrebe Radu Rosetti şi Sarrhos de unde ştia cel din urmă că nu s’a prins adevăratul făptuitor şi ce ştia despre acel făptuitor ?
Asupra primului punct: S’a arătat fotografia lui Bogaţi armurierului Hofmann Anton, prin comisia rogatorie către judele instructor din Craiova, unde s’a găsit martorul, care a răspuns că nu cunoaşte acea fotografie, de oarece nu el, ci calfa lui din 1862, anume Iosef Craincovici, a reparat acel pistol şi a văzut şi a vorbit cu persoana care-1 adusese.
Asupra lui Iosef Craincovici, după scrupuloase cercetări făcute de Poliţia Capitalei s’a aflat, dela stabilimentul din dealul Spirei, că el se află la Ploeşti (plecat din Bucureşti în anul 1873). S’a cerut d-lui prefect de Prahova prin adresa no. 3475/75 Iunie (că fostul jude instructor I. Creţeanu a neglijat a face asemenea cerere) ca să ne comunice dacă există sau nu în Ploeşti acest Iosef Craincovici. S’a repetat până acum de cinci ori acea adresă, dar până astăzi domnul prefect de Prahova n’a răspuns.
Asemenea s’a urmat în privinţa celei de a doua calfa a fabricantului Hofmann, anume Anton Dubal sau Anton Sabo, despre care am luat informaţiunea că se găseşte în judeţul Olt, comuna Slatina sau Piatra. Adresa no. 604 din 15 Febr. 1875, către d-1 prefect de Olt, prin care cerem informaţiuni asupra numitului martor, a fost repetat de 6 ori, dar nici acest domn Prefect nu ne-a răspuns până astăzi.
Asupra punctului al doilea. Pare că fostul jude instructor Creţeanu n’a găsit că este necesar arătarea fotografiei prevenitului Bogaţi d-lui N. Bibescu sau copiilor ce au văzut fugind pe asasin, deoarece n’a luat dispoziţiuni a se chema numitul când a primit fotografia şi comisia rogatorie. Din dosarul afacerii dovedind noi numele numiţilor copii (atunci), cari sunt Costică Zâmboviceanu şi Constantin Niculescu, am dispus chemarea lor precum şi a d-lui N. Bibescu.
www.digibuc.ro
40
ALEX. LAPEDATU
224
Asupra punctului al treilea, din dosar rezultă că bănuiala asupra lui Bogaţi reese din clamoarea publică. După cercetările ce am făcut ca jude instructor, de când mă ocup cu această afacere, am descoperit un odios trecut al prevenitului Bogaţi. Mai ’nainte de asasinarea fostului ministru în 1862 B. Catargiu, acest Bogaţi îndura cea mai înspăimântătoare mizerie: de multe ori dormia în zdrenţele sale prin grădinile din vale dela Schitul Măgureanu. îndată după asasinare, prevenitul a părăsit viaţa mizerabilă. Nici bordeiele murdare, locul său de predilecţie, nu le-a mai frecventat. Şi-a cumpărat bijuterii scumpe dela Roche şi Herdan şi s’a bucurat de o mare încredere a guvernului de atunci, care i-a confiat înaltul post de inspector silvicultor în ambele principate, deşi aceasta nu era specialitatea sa.
Un domn major Em. Puică (în retragere), văzând fotografia lui Bogaţi în biroul nostru, a declarat prin prestare de jurământ, că, pe când se afla cu batalionul său în oraşul Piatra, în Moldova, unde în anul 1864 trăia şi Bogaţi, toată lumea îl numea omorîtorul lui B. Catargiu şi se temea de dânsul ca de un om care nu se temea de nimic. In vederea depoziţiunei majorului Em. Puică am luat dispoziţiuni spre a face noi cercetări pentru stabilirea culpabilităţii prevenitului Bogaţi, cari se vor relata judelui regesc al Tribunalului din Carlsburg.
Asupra punctului al patrulea: se vede la dosar o depoziţiune a lui M. Marghiloman care arată că, întorcându-se în ţară dela Viena, şi, aflând despre asasinarea fostului prim ministru B. Catargiu, a auzit în acelaş timp că omorîtorii sunt Bogaţi şi Dunca. Din dosarul afacerii nu se vede ca Dunca sau Bogaţi să fi fost confruntaţi nici cu cei doi copii cari au văzut pe omorîtor fugind, nici cu alunarul ce se afla pe dealul Mitropoliei în momentul comiterii crimei, deşi Poliţia şi Parchetul de atunci aveau în mâinile lor atât pe Bogaţi cât şi pe Dunca, pe care (Dunca) mandatele judecătorului din anul 1873 nu l-au mai putut găsi.
Asupra punctului al cincilea: după informaţiunile luate, Radu Ro-setti a încetat din viaţă. Depoziţiunea doctorului Sarrhos există în dosar: acesta arată că Radu Rosetti i-a zis că, dacă ar fi fost el director de Poliţie, ar fi descoperit pe făptuitor, de oarece îl cunoaşte. N’a voit însă să spuie lui Sarrhos cine este acel făptuitor. De mirare şi surprinzătoare este inacţiunea Ministerului public de atunci, care, văzând asemenea declaraţiune a doctorului Sarrhos, făcută şi atunci, caşi în anul 1872, când a mai fost întrebat la instrucţiune, n’au chemat cel puţin pe acel Radu Rosetti, care ar fi declarat pe autor, de oarece avea pe Sarrhos martor contra lui, în cazul când ar fi refuzat să declare.
Actele dar ce mai rămân de dresat spre a se completa cererea judelui regesc al Tribunalului din Carlsburg sunt: răspunsul prefecţilor de Prahova şi Olt, venirea lui Niculescu şi Zâmboviceanu, spre a li se arăta fotografia lui Bogaţi şi venirea lui N. Bibescu pentru acelaş scop, adică acte a căror precipitare depinde de activitatea agenţilor poliţieneşti.
www.digibuc.ro
225
IN JURUL ASASINĂRII LUI BARBU CATARGIU
41
Acestea sunteţi rugat, domnule prim-procuror, a le supune cunoştinţei domnului ministru al Justiţiei, spre satisfacerea ordinului ce aveţi.
Primiţi, domnule prim-procuror, încredinţarea distinsei mele con-sideraţiuni.
(ss) Gr. Cair.
XII
O scrisoare a d-hd Fr. Hossu Longin, advocat şi fost senator, despre Bogaţi
Băseşti, 2 Iunie ig33
Dragul meu,
Am cetit că ai făcut o comunicare la Academia Română despre moartea lui Catargiu. Regret că nu am putut ceti această comunicare. Din cât am desprins, n’am putut afla şi despre acela care a fost asasinul. Dă-mi voie să-ţi relatez ce am auzit eu pe vremuri ddspre el, întru cât ar fi acela pe care l-am cunoscut şi eu.
Când am fost în Arad, ca candidat de advocat (1872—74), în cancelaria de mult repausatului şi de mai multă atenţie românească vrednic Mircea Basiliu Stănescu, am convenit, în casa numitului meu principal, ca un domn mai vrâstnic, care s’a presentat şi mie, zicându-mi: «eu sunt Bogaţi».
Inţelegându-se cu şeful meu cu mari gesticulări şi lucruri tainice, pe care eu atunci nu le înţelegeam, după ce s’a dus — părindu-mi-se cam misterios — am întrebat pe d-1 Stănescu: cine e acel domn ?
El mi-a spus următoarele: (relata refero) « Acesta e misteriosul om, despre care se zice, că ar fi fost ucigaşul lui Catargiu, când, eşind dela Cameră, i-a tras un glonţ dintr’un pistol, omorîndu-1 pe loc, apoi a luat-o la fugă la trăsura ce-1 aştepta şi cu care s’a tot dus până unde-1 aştepta o altă trăsură şi tot aşa până a trecut graniţa românească şi a scăpat».
Mi-a mai spus încă: «Acest domn Bogaţi, în tinereţe a fost în serviciu (inaş) în casa Baronului Iosika, din Brănicica, judeţul Hunie-doarei, că ar fi fecior de ţeran din comuna Bârseu, de pe lângă Deva, şi că numele lui Bogaţi nu e porecla lui adevărată».
De aceste vorbe îmi mai aduc aminte, apoi şi de acea — dar numai foarte şters — că atunci Bogaţi ar fi primit şi o sumă oarecare de bani dela d-1 Stănescu. Că dela cine şi pentru ce, —nu ştiu.
îmi mai aduc aminte —tot aşa —că am cetit în ziare, despre escrocheriile ce le-a săvârşit acest domn prin Turcia, Bulgaria şi România, prin căsătorii cu vădane din bună societate, că a fost urmărit şi ca spion şi aşa mai departe. D-ta poate vei fi ştiind mai bine .
Dar povestea nu se gată aici.
www.digibuc.ro
ALEX. LAPEDATU
226
42
Intr’o zi, (prin 1890), eram atunci advocat în Deva, intră în can-celeria mea un domn nu prea presentabil îmbrăcat, ţine drept spre mine şi cu confidenţă îmi întinde mâna, zicându-mi: «Da, nu mă mai cunoşti. Eu sunt Bogaţi. Ne-am întâlnit la prietenul meu din Arad, la Mircea Basiliu Stănescu ».	*
I-am răspuns că da, mi-aduc aminte şi l-am poftit să şează, întreb ându-1 că ce l-a adus pe la noi. Mi-a spus apoi, cât e de persecutat, prin câte a trecut şi că « cele ce se vorbesc despre el, nu sunt adevărate, ci minciuni de-ale inimicilor sei». « Acum, ca om însurat, cu o droaie de copii, duce o viaţă foarte grea*. «Am venit pe aici —îmi zise apoi — ca să mai văd odată locurile pe unde am copilărit şi de unde am plecat». Zicea că locueşte la Orşova şi apoi mi-a cerut un ajutor. I-am dat ceva, rugându-1 să se întoarcă acasă, nu cum-va să i se întâmple ceva. S’a dus şi deatunci nu l-am mai văzut nici n’am mai auzit de el.
Cu drag şi cu veche pretinie, Francisc Hossu Longin
www.digibuc.ro
CERCETĂRI PRIVITOARE LA ÎNFIINŢAREA CURŢII DE CASAŢIE IN ROMÂNIA
DE
ANDREI RĂDULESCU
CONSILIER LA ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE PROFESOR DE DREPT CIVIL LA ACADEMIA DE COMERŢ .MEMBRU AL ACADEMIEI ROMANE
Comunicare făcută la Academia Română în ziua de 8 Martie ig33
Ţările române au avut, mai în tot trecutul lor, o organizaţie judecătorească destul de bună; în orice caz potrivită vremurilor şi nu inferioară aceleia din ţările vecine. Această organizaţie ar merita mai multe studii speciale spre a i se pune
în evidentă însuşirile si valoarea.
* » »
Influenţa Apusului a început să se resimtă, în această materie, încă din prima jumătate a sec. XVII-lea, când găsim urme de aplicarea principiului separaţiunii Puterilor. Ea se vede şi mai bine în reforma lui Alex. Ipsilante şi devine tot mai puternică cu cât pătrundem în sec. XIX. In special în Regulamentele Organice şi în epoca lor este foarte pronunţată această influentă si în deosebi cea franceză.
i i
Instanţa judecătorească supremă era, pe vremuri, Divanul, care uneori judeca şi fără Domn. Prin Regulamentul Organic al Ţării Româneşti acest loc îl ocupa înaltul Divan, mai pe urmă înalta Curte, iar prin Regulam. Moldovei rămâne Divanul Domnesc, mai târziu Curtea Princiară.
Acestea îndeplineau, într’un anumit fel, rolul Curţii de Casaţie de azi dar judecau şi fondul proceselor. S’a mai înfiinţat, în epoca regulamentară, în Muntenia şi înalta Curte
18 A, R. — Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom, XIV.
www.digibuc.ro
3
ANDREI RĂDULESCU
338
de revizie, care era o a patra instanţă, un al patrulea grad de jurisdicţie, cu un caracter nu bine precizat, dar această instanţă a durat numai câţiva ani. A mai existat în Ţara Românească un Sfat consultativ, iarăşi câţiva ani şi în Moldova instituţia Pravilistului oficial, Nomofilax, tot ca organe superioare ale Justiţiei.
*
# #
După Unirea Principatelor organizarea judecătorească este pusă pe baze noui, în care sunt adoptate, aproape în totul, normele apusene.
Convenţia dela Paris dela 7/19 August 1858 reprezintă un moment hotărîtor în această privinţă.
Deşi n’a admis unirea completă şi definitivă a celor două Principate a prevăzut totuşi o colaborare între aceste două state, un fel de confederaţie cu anumite organe comune: Comisia centrală dela Focşani, armata şi Curtea de Casaţie şi cu indi-caţiuni în vederea unificării legislative şi a unor servicii administrative.
Dintre cele trei organe, Curtea de Casaţie reprezenta — se pare, chiar în mintea făuritorilor Convenţiei — elementul cel mai puternic de unire între cele două ţări, care reclamau cu toată căldura unirea desăvârşită. Armata avea să fie organizată identic dar separat şi numai, în anumite împrejurări, avea să se întrunească. Comisia centrală era formată din elemente, care se schimbau — cel puţin pentru jumătate — după compoziţia Adunărilor elective din fiecare Principat; de altă parte această comisie s’a văzut curând că era sortită să piară, cum s’a şi întâmplat.
Curtea de Casaţie, însă, avea aproape aceeaşi compoziţie, căci schimbările nu se făceau decât rar şi într’o proporţie foarte redusă, lucra continuu ca instanţă judecătorească şi avea menirea să fixeze acelaşi fel de judecată şi să joace şi un rol politic în anumite ocazii; ea, prin organizaţia şi rolul ei, era destinată să rămână pentru totdeauna şi să unească tot mai mult cele două ţări.
Pentru ea Convenţia dela Paris a prevăzut următoarele dispoziţii:
www.digibuc.ro
229
înfiinţarea curţii de casaţie In românia
3
«Art. 38. Se va înfiinţa o Curte înaltă, judecătorească şi de Casaţie, comună ambelor Principate. Ea va reşidea la Focşani. Se va face întocmirea ei printr’o lege. Membrii ei vor fi inamovibili».
«Art. 39. Hotărîrile date de Curţi şi judecăţile pronunţate de Tribunaluri în ambele Principate, vor fi apelate exclusiv la această Curte de Casaţie».
«Art. 40. Ea va exercita un drept de censură şi de disciplină asupra Curţilor apelative şi tribunalurilor. Ea va avea drept de jurisdicţie exclusivă asupra însuşi membrilor ei în pricini penale».
«Art. 41, Ca înaltă Curte judecătorească ea va cerceta pârile provocate în contra miniştrilor de către Hospodar sau de către Adunare şi va judeca fără apel» 1).
Este cert că această Convenţie a fost Constituţia celor două Principate, întocmită şi dată de străini, cele 7 Puteri, dar totuşi o adevărată Constituţie, care a pus principii fundamentale pentru organizarea noastră. Ea a rămas în vigoare până la Constituţia dela 1866, fiindcă Statutul lui Cuza n’a fost decât o modificare a Convenţiunii; art. 1 al acelui Statut prevede expres' că arătata Convenţiune este şi rămâne legea fundamentală a României, iar în motivarea lui se spunea că Statutul era un « act adiţional al Convenţiunii». Ea era de altfel numită de unii dintre contemporani «Şartă » la fel cu unele Constituţii din Apus2).
Din textele Convenţiunii rezultă că ea consacra pentru Curtea de Casaţie a celor două Principate, sortite să rămână tot despărţite, următoarele principii:
1. Inamovibilitatea membrilor înaltei Curţi şi fără a se fixa o limită de vârstă; deci aşa cum era în Constituţia franceză din 1852 şi în Constituţia belgiană, care se vede că a influenţat mult pe alcătuitorii Convenţiei si asa cum reese din înte-leşul larg şi exact al noţiunii de inamovibilitate.
Deşi pentru înfiinţarea Curţii urma să se facă o lege, legiuitorul era obligat să respecte integral principiile Convenţiei —
J) Textul reprodus din ediţia V. Boerescu.
2) « Monitorul Oficial» al Ţării Româneşti, No. 43/1860.
iS»
www.digibuc.ro
4
ANDREI RĂDULESCU
230
era doar controlul Puterilor — şi ca atare nu putea schimba acest drept asigurat Casaţiei.
Prin urmare nu mai poate fi îndoială—cum s’a crezut uneori — că inamovibilitatea membrilor Curţii de Casaţie este de ordin constituţional în baza Convenţiei dela Paris. Absolut nimic nu îndreptăţeşte să se admită că mai târziu şi-ar fi pierdut acest caracter şi ar fi rămas o inamovibilitate, de care legiuitorul ordinar putea dispune cum credea mai nemerit, modi-ficând-o, reducând-o sau chiar desfiinţând-o. Legea de organizare judecătorească din 1865 se ocupă de inamovibilitatea celorlalte instanţe şi nu de a Casaţiei, care-şi avea legea şi drepturile ei. Dacă în Constituţia dela 1866 nu se menţiona, aceasta fiindcă se înţelegea dela sine că înalta Curte, de care nu s’a atins în niciun fel, rămânea cu caracterul şi drepturile ei speciale. Nu era de altfel niciun motiv să se părăsească un sistem, care era în modelul acestei Constituţii, în cea belgiană pe care n’au urmat-o numai în privinţa condiţiilor inamovibilităţii. De altfel în lucrările pregătitoare ale acestei Constituţii nu este niciun element, din care să rezulte că s’ar fi lăsat şi inamovibilitatea Casaţiei la discuţia puterii legiuitoare.
Astfel fiind, Constituţia din 1923 n’a făcut pentru Casaţie decât a reînscris formal un drept consacrat de Convenţia dela Paris.
2. Hotărîrile pronunţate de Tribunale şi Curţi, bineînţeles cele atacate, trebuiau deduse exclusiv înaintea Curţii de Casaţie. Textul francez: «portees» a fost tradus greşit în ediţia românească a Convenţiei prin « apelate », ceea ce ar face să se creadă că înalta Curte era o instanţă de apel, deci de fond. Or sensul cuvântului: portees este, mai ales aci, «înfăţişată, aduse», în niciun caz apelate. De altfel din textele referitoare din Convenţie, în care se vorbeşte de Curtea de Casaţie, din faptul că alcătuitorii Convenţiei ştiau ce-i o Curte de Casaţie, mai ales în dreptul belgian şi francez, care au servit de izvoare, precum şi din cele ce se va vedea mai jos, este sigur că această instanţă nu era instanţă de fond ci de casare, în înţelesul dreptului din ţările latine.
Deducerea înaintea Casaţiei avea drept scop atât controlul modului de interpretare a legilor cât şi asigurarea unităţii în
www.digibuc.ro
231
ÎNFIINŢAREA CURŢII DE CASAŢIE ÎN ROMÂNIA
5
această materie, a unităţii de jurisprudenţă. Această unitate avea mare însemnătate mai ales atunci când era vorba să se introducă legi noui identice în ambele ţări, care astfel ar fi putut fi interpretate diferit şi când trebuia lucrat, pe toate terenurile, pentru unirea deplină. Unificarea legislativă deoparte, unitatea de jurisprudenţă de alta, erau destinate să unească mai mult ca orice vieata celor două ţări si, mai curând ori mai târziu, să se desăvârşească Unirea. Dispoziţia aceasta, după care hotărîrile arătate trebuesc deduse exclusiv înaintea Casaţiei, consacră şi principiul că orice hotărîre definitivă poate fi atacată cu recurs la suprema instanţă.
Aceasta înseamnă că recursul pentru casare, în sistemul Convenţiei, este de ordin constituţional şi ca atare o lege ordinară n’ar putea răpi nimănui acest drept; mai mult încă, acest drept n’ar putea fi dat în competenţa altei instanţe.
Se poate dar spune că şi în această privinţă Constituţia actuală prevăzând că recursul în casare este de ordin constituţional n’a făcut decât a repus în vigoare, în parte, numai, un vechiu principiu înscris în Convenţia dela Paris.
3.	După această Convenţie, Curtea de Casaţie avea dreptul de censură şi de disciplină asupra Curţilor şi tribunalelor, adică a tuturor instanţelor judecătoreşti de atunci. Acest drept, azi, în parte a fost dat Ministrului de Justiţie, iar, pentru cazurile mai grave, în ultimă instanţă Casaţiei dar nu plenului ei ci unei comisii.
De altă parte, Casaţia avea, ca şi azi, dreptul să judece în primă şi ultimă instanţă pe membrii ei în pricini penale.
Şi aceste drepturi, fiind înscrise în Convenţie, erau de ordin constituţional şi ca atare legiuitorul ordinar trebuia să le respecte.
4.	Alt drept, tot de ordin constituţional, dat Curţii de Casaţie, prin Convenţie, era de a judeca, în ultim resort, pe miniştri, drept cuprins şi în Constituţiile ulterioare 1).
Pe baza acestor principii înscrise în Convenţiune trebuia să se alcătuiască o lege pentru înfiinţarea Curţii de Casaţie.
*
________________ * *
J) Cf. Andrei Rădulescu, Organizarea Statului în timpul domniei lui Cuza Vodă, pp. 14—15-
www.digibuc.ro
6
ANDREI RÂDULESCU
233
îndată — după alegerea lui Cuza — s’a început a se lucra în acest scop. înfiinţarea Curţii era cerută de toţi şi socotită ca un act de foarte mare importanţă. Kogălniceanu spunea la 18 Noemvrie 1860, când se vorbea, în Adunarea Moldovei, de unirea complectă că şi el doreşte unirea dar «până când o vom avea, să ne ocupăm de Curtea de Casaţie, care este tot aşa de mare necesitate ca şi Unirea, cel puţin în momentele actuale » căci toţi, din toate părţile se strigă înfiinţarea acestei Curţi. Această chestiune — spunea el — ocupă până şi Puterile străine: « Agentul nostru dela Constantinopol este întrebat în toate zilele de ambasadorii străini despre înfiinţarea Curţii de Casaţie »1).
Ceea ce spunea Kogălniceanu este confirmat şi de Grigore Mihail Sturza, care, stăruind de asemenea pentru grăbirea înfiinţării Curţii, arată că ambasadorul Walevschi, al lui Napoleon III, spusese referitor la înalta Curte: «In lipsă de oameni mari să le dăm instituţiuni mari».
Greutatea mare provenea, în special, din cauza modului de legiferare prevăzut de Convenţiune.
Proiectul de lege trebuia întocmit de Comisiunea centrală, care — cu oarecare întârziere — şi-a îndeplinit misiunea. Lucrarea a început — după cât se pare — curând după alegerea lui Cuza, dar n’a fost gata — din cauza divergenţii de păreri din sânul Comisiunii — decât în Martie 1860. Unii dintre moldoveni erau influenţaţi mai ales de legea belgiană a Curţii de Casaţie. Kogălniceanu — în special — nu se arată un admirator al legii franceze.
După ce s’a alcătuit, proiectul a fost trimis întâi Adunării din Bucureşti, unde a ajuns prin Mai 1860. Pentru studierea proiectului a fost aleasă aci o Comisie ad-hoc, care a desemnat ca preşedinte pe I. A. Filipescu, iar raportor pe Constantin Bosianu, Decanul Facultăţii de Drept; Ministrul de Justiţie era Vasile Boerescu.
In şedinţa dela ij Iunie proiectul a fost pus la ordinea zilei.
Preşedintele Adunării a propus că întru cât chestiunea este « foarte serioasă şi complicată » să înceapă discuţia în şedinţa
x) «Monitorul Oficial» din Moldova, Nr. 39 din 18 Noemvrie 1860.
www.digibuc.ro
233
înfiinţarea curţii de casaţie în românia
7
următoare şi să i se consacre pe fiecare săptămână câte trei seri. De relevat că şedinţele se ţineau seara, cam dela orele 8 până după miezul nopţii.
Pentru a se lucra mai repede — toţi doreau aceasta — s’a hotărît cu unanimitate, în urma propunerii lui Costaforu, să se întrebuinţeze o procedură specială de lucru care să înlăture dificultăţile mari provenite în deosebi din aceea că se lucra de două Adunări în două ţări.
Discuţiile aveau ca bază proiectul Comisiunii centrale dar s’a hotărît să se ia în considerare şi proiectul din Moldova, adică lucrarea Adunării de acolo, fiindcă şi aceasta avea ca temeiu tot arătatul proiect.
Adunarea din Bucureşti avea să comunice celei din Moldova articolele votate în fiecare şedinţă. In schimb cea din Moldova era rugată să procedeze în acelaşi mod.
In hotărîrea unanimă a Camerei muntene se mai prevedea că se vor lua în considerare amendamentele admise ori respinse la Iaşi. Se făcea încă o propunere mai interesantă: să fie invitată Camera moldovenească să primească, în orice caz, la sfârşitul desbaterilor proiectul în total aşa cum se va amenda la Bucureşti sau dacă ea n’ar primi, Camera din Bucureşti să primească în totul proiectul aşa cum va fi fost amendat la Iaşi.
Orice s’ar spune, această hotărîre dovedeşte o deosebită înălţare de suflet peste interesele personale şi ambiţii, care se topiau în faţa interesului superior al neamului.
Această propunere — cum vom vedea — a dat naştere la serioase discuţii în Camera dela Iaşi.
#
# #
Cum noi n’avem alte lucrări pregătitoare se înţelege că discuţiile din cele două Adunări prezintă mult interes; totuşi nu voiu reda aci decât pe cele mai însemnate şi utile, unele chiar pentru timpul de azi.
S’ar putea expune împreună, pentru fiecare parte a legii, discuţiile din cele două Adunări, dar am socotit că este mai bine să expun cele discutate într’una şi apoi cele desbătute în cealaltă.
www.digibuc.ro
8
ANDREI RĂDULESCU
234
Ambele Adunări au început să lucreze în Iunie 1860; se pare că aceia din Bucureşti cu 3 zile înaintea celei din Iaşi; de aceea voiu începe cu cele petrecute aici.
In şedinţa dela 17 Iunie Bosianu a cetit raportul său care este foarte interesant, iar la 18 Iunie, ora 8 % seara, au început desbaterile.
Raportorul începe prin a arăta că proiectul Curţii de Casaţie n’are de scop să organizeze a 3-a treaptă judecătorească, căci mulţimea treptelor este condamnată de raţiune şi experienţă.
« Scopul principal al Curţii de Casaţie este de a priveghea ca legea să fie observată în litera şi spiritul ei şi de a opri jurispru-denţa, că nu stibt influenţa teoriilor de ecuitate să distribue drepturi într’un sens cu totul străin de cugetul şi voinţa legiuitorului. Uniformitatea jurisprudenţii, bazată pe spiritul legii şi regularitatea procedurii, sunt scopul esenţial al Curţii de Casaţie. Ideea creaţiei Curţii de Casaţie este o consecuenţă a unităţii de legislaţie ; fără un tribunal înalt, care prin autoritatea şi luminile sale să rechiame neîncetat jurisprudenţa la spiritul legii, unitatea de legislaţie ar fi iluzorie. Alături cu legea pozitivă s’ar nasce în jurisprudenţa tribunalelor o lege nouă, străină principiilor legislaţiei scrise ; norma, ce regulează interesele private ale cetăţenilor, ar fi variată şi incertă».
Pe lângă acestea, Curtea de Casaţie — afară de alte atribuţii — are şi pe aceea de a fi « cel mai înalt tribunal politic, chemat ca prin justiţie să facă a se respecta instituţiile noastre constituţionale». Interesant de relevat însemnătatea ce se dă acestui rol politic al Curţii de Casaţie, şi aceasta trebue evidenţiată mai ales azi când unii cred că înalta Curte are prea mari drepturi.
După ce arată că această Curte s’a născut în Franţa, ţară care a fost chemată să schimbe faţa lumii prin ideile şi instituţiile sale, raportorul încheie introducerea prin cuvintele: « Cât de repede, Domnilor, nu am progresa pe calea civilizaţiei, pe care am intrat dacă am naturaliza astfel în patria noastră instituţiile binefăcătoare ale naţiilor civilizate ».
Urmează analiza proiectului, din care voiu semnala părţile mai însemnate, împreună cu cele ce s’au discutat în Adunare.
www.digibuc.ro
235
ÎNFIINŢAREA CURŢII DE CASAŢIE ÎN ROMÂNIA
9
In primul articol se prevedea că se înfiinţează o «înaltă Curte de Casaţie şi de Justiţie pentru întregul Stat al Prin-cipatelor-Unite, Moldova şi Ţara-Românească». Acest text consacra unitatea pe teren juridic dar în acele vremuri avea şi alt sens; era încă o afirmare îndrăsneaţă a Unirii, pe care atâţea o socoteau trecătoare. Trincipatele formau un singur Stat, întreg, unitar; de aci expresia: «pentru. întregul Stat al Principatelor-Unite ». De observat că în Convenţie se prevedea o Curte de Casaţie « comună ambelor Principate ». Nu scăpau—cum se vede—prilejul pentru a afirma voinţa hotă-rîtă de a menţine şi desăvârşi Unirea.
Textul acesta a fost votat fără discuţie în amândouă Adunările.
Ideea este repetată şi în art. 2 unde se menţionează «Statului Principatelor-Unite ».
In ceea ce priveşte jurisdicţia Curţii de Casaţie asupra tuturor tribunalelor şi Curţilor — aşa cum prevedea Convenţia dela Paris — s’au ivit oarecare discuţii cu privire la tribunalele bisericeşti.
a
Comisiunea centrală propunea să fie supuse Casaţiei hotă-rîrile acestor tribunale, numai când erau atacate cu recurs pentru exces de putere şi incompetenţă.
Comisiunea ad-hoc a Camerei din Bucureşti — de care ne ocupăm acum — a găsit că nu este raţional să fie scoase de subt controlul Casaţiei hotărîrile arătatelor tribunale, nici când ele statuiază în chestiuni civile, ca în materie de căsătorie «care — explică raportorul — deşi este binecuvântată de biserică dar e contract civil».
Camera a primit textul propus de Comisiunea sa. Numai Episcopul de Argeş, sosind la şedinţă mai târziu a declarat că votează contra.
Curtea de Casaţie — după proiectul Comisiei centrale — era împărţită în 2 secţiuni: civilă şi criminală; era, fără îndoială, influenţa sistemului din Belgia.
Comisia ad-hoc a propus împărţirea în 3 ca în Franţa: secţiile reclamaţiunilor, civilă şi criminală. Şi Comisia centrală admitea sistemul cercetării anterioare a recursurilor, al reclamaţiunilor ca în Franţa, dar această operaţiune avea să se facă
www.digibuc.ro
IO
ANDREI RADULESCU
236
tot de secţia civilă iar nu de o secţie deosebită. Comisiunea ad-hoc a socotit însă că nu este bun acest sistem pentrucă judecătorul, care a admis o reclamaţiune şi-a format o părere şi a prejudecat chestia.
In Cameră Bosianu a explicat avantajele sistemului propus de Comisie, arătând că ei s’au luat după Franţa iar Comisia centrală după « metodul Belgiei» care însă după el are serioase inconveniente.
S’a încins apoi o discuţie interesantă între doui mari jurişti ai vremii asupra numărului membrilor la Curtea de Casaţie.
Comisia centrală propusese câte 7 pentru fiecare din cele 2 secţii. Comisia Camerei propunea şapte în plus pentru secţia reclamaţiunilor. Ministrul Justiţiei, V. Boerescu, propunea în Cameră câte 7 pentru fiecare secţiune afară de a reclamaţiunilor, care urma să aibă numai 5. El îşi sprijinea părerea pe motive de economie dar şi pe împrejurarea că este greu de găsit atâtea persoane «pentru un post aşa de înalt ca acela de Membru al Curţii de Casaţie ». Mai multe garanţii — spunea el — oferă un număr redus dar cu capacităţi demne decât mulţi necorespunzători; cel puţin la început să fie mai puţini, cum susţinea şi Comisia centrală.
Bosianu se ridică cu toată energia şi-şi apără punctul său de vedere stăruind asupra însemnătăţii cercetării reclamaţiunilor (rechetelor). Mai ales prin respingerea lor se constată un punct de drept şi acea constatare trebue să inspire toată încrederea şi respectul. « Calitatea sau capacitatea în care d-1 Ministru pune toate garanţiile este un ce abstract, un ce care nu se poate măsura şi a cărui apreciere e cu totul relativă. Un legiuitor trebue să caute totdeauna garanţii mai materiale şi acestea nu le poate găsi decât ridicând numărul membrilor, comparativ cu înălţimea instanţelor».
Asupra acestui punct a luat cuvântul de mai multe ori şi Costaforu, care a susţinut că dacă se lasă numai 5 membri la secţia rechetelor se va compromite viitorul Curţii de Casaţie, căci de această secţie depinde soarta proceselor, de a fi primite ori respinse recursurile. « Această Cameră (secţie) — zicea el — dă existenţă Curţii de Casaţie ». Majoritatea din 5 va fi aci de 3, deci ca şi la Curtea de apel, ceea ce nu este bine.
www.digibuc.ro
237
înfiinţarea curţii de casaţie în românia
ii
Apoi trebue a se ţine seamă şi de formă; cu cât te urci pe scara instanţelor, cu atât trebue să ai mai mulţi judecători. In Franţa sunt 5 la apel, iar la Casaţie fiecare secţie are câte 16 membri.
Boerescu a şi propus un amendament în sensul susţinerilor sale, dar a fost respins, iar Adunarea a primit propunerea Comisiei sale, cu câte 7 membri în fiecare secţiune, care împreună cu Preşedinţii şi Primul-Preşedinte ajung la numărul de 25 membri.
In privinţa alcătuirii secţiilor Comisia centrală propusese ca la începutul fiecărui an să se schimbe toţi membri şi cu Preşedintele ei dela o secţie la alta; erau numai 2. Comisia ad-hoc a propus numai o schimbare parţială, câte 4 membri din fiecare secţiune, desemnaţi prin tragere la sorţi. Aceasta spre a evita întârzierea lucrărilor, deoarece în sistemul celălalt al schimbării totale se vor ocupa de lucrări numai judecători străini de acele lucrări (art. 4).
E de menţionat că se schimbau dela secţii şi Preşedinţii.
Textele referitoare la competenţa în genere a secţiunilor şi la dreptul Primului-Preşedinte de a prezida oricare din secţiuni n’au suferit decât puţine modificări (art. 5-6).
Faţă de adăogarea unei secţii s’a mărit numărul funcţionarilor în grefa.
In privinţa hotărîrilor se propunea de Comisia centrală ca ele să fie redactate de Grefier şi dictate de Preşedinte. S’a obiectat însă de Comisia ad-hoc, prin raportul lui Bosianu, că vor fi redactate rău, în grabă; de aceea s’a modificat textul în sensul că Grefierul dirige hotărîrea definitivă subt controlul Preşedintelui, ceea ce s’a admis de Adunare.
Ocupându-se de Ministerul Public Comisia centrală spunea în proiectul său că Guvernul este reprezentat pe lângă Curtea de Casaţie de Ministerul Public. Această dispoziţie a fost suprimată de Comisia ad-hoc pentrucă «aceşti magistraţi înfăţişează societatea iar nu Guvernul, Puterea executivă».
In proiect se mai prevedea că procurorii vor lua cuvântul, în mod obligator, oridecâteori sunt în discuţie interesele nevârstnicilor, zestre şi interesele Statului sau altor aşezăminte publice, iar în alte cazuri sunt liberi să pună ori nu concluziuni.
www.digibuc.ro
12
ANDREI RĂDULESCU
238
Comisiunea a fost de părere ca procurorul să pună conclu-ziuni în toate afacerile fiindcă în toate este un interes principal mai presus de interesele private: observarea legii. Intră în misiunea Ministerului Public ca mandatar al societăţii să fie rechematorul tribunalelor la observarea legii; «în special Curtea de Casaţie este creată mai mult în interesul legii decât al persoanelor private ».
In Adunare s’a citit şi textele corespunzătoare din proiectul alcătuit în Adunarea moldovenească, dar n’au fost primite. Despre unul din acele texte se spune că nu l-a adoptat fiindcă «termenii ce întrebuinţează nu sunt aceia cu cari trebue să se serve un legiuitor » (art. 10), iar despre altul că începe cu o expunere de motive şi un legiuitor nu trebue să-şi motiveze legea, adică să nu cuprindă motivări în text.
In schimb au fost votate propunerile Comisiunii -ad-hoc, prin care uneori se modificau, chiar desfiinţau unele texte din proiectul Comisiunii centrale.
Şedinţa primă, dela 18 Iunie, se ridică la miezul nopţii1).
#
* *
A doua şedinţă are loc la 20 Iunie. Atunci Adunarea a început să se ocupe « despre rânduiri în Curtea de Casaţie », ceea ce formează cap. IV al legii.
Prin art. 17-22 inclusiv din proiectul Comisiunii centrale, se prevedea condiţiile de admisibilitate pentru membrii Curţii, ai Ministerului Public şi funcţionarii Cancelariei. Pentru acest scop se lua în considerare: capacitatea, stagiul şi erarhia.
Comisiunea Camerei n’a împărtăşit acest fel de a vedea ci a propus în loc de art. 17-19 inclusiv un singur articol 17 prin care se cerea numai: capacitate şi stagiu.
Motivarea este coprinsă în următoarea parte din raportul ei: « Considerând că personalul Curţii, care este pus în culmea Puterii judecătoreşti, trebue să fie compus astfel încât să facă o autoritate prin luminele şi experienţa sa; că aceste două condiţii sunt independente de ierarhie, mai vârtos în ţara noastră,
*) « Monitorul Oficial » Nr. 177/860.
www.digibuc.ro
239
înfiinţarea curţii de casaţie În românia
13
unde chemarea în funcţiile superioare judecătoreşti n’a fost totdeauna făcută, nici după merit, nici după anii de serviciu; că impuind şi condiţia ierarhiei s’ar limita numărul persoanelor, din care s’ar putea face o alegere luminată şi cu aceasta s’ar împuţina şansele de a avea cel puţin la Curtea de Casaţie, un număr de magistraţi demni prin luminele şi experienţa lor de a se numi apărători ai legii». Pentru aceste puternice consideraţiuni Comisia a fost de părere să se suprime condiţia ierarhiei şi să se ceară — cum s’a arătat — numai capacitate şi stagiu.
Camera adoptă propunerea Comisiei ad-hoc spunându-se în desbateri că în adevăr nu se vor găsi destule persoane, care să îndeplinească condiţiile.
. Cât priveşte numirile la Casaţie, la înfiinţarea ei, Comisia centrală propunea (art. 102), să fie făcute de Domn după două liste ce i se vor prezenta de Adunările elective din cele două ţări. Şi Comisia ad-hoc a fost de părere ca aceste numiri să fie făcute, după oarecare reguli speciale, dar numai de Domn, în conformitate cu Convenţia şi că sistemul propus de Comisia centrală ataca prerogativele Domnului.
Adunarea a admis propunerile Comisiei sale, respingând şi proiectul moldovenesc asupra acestui punct. Textul adoptat este articolul 16 din lege.
Preşedinţii şi membrii Curţii sunt inamovibili, potrivit Convenţiei dela Paris. Comisia ad-hoc arată însă că inamovibilitatea ca o condiţie de independenţă ar fi de întâia necesitate a se introduce cât mai curând şi la membrii tuturor tribunalelor.
La unul din articole (23 din proiectul Comisiei centrale) s’a primit la proiectul Comisiei ad-hoc următoarele două amendamente din proiectul moldovenesc: 1. La cazul când prezi-dentul-primar ocupă scaunul preşedinţiei, vice-preşedinţii (preşedinţii de secţie) funcţionează ca membri; 2. Secţiile întrunite fac instrucţiile trebuitoare pentru menţinerea ordinei în cursul şedinţelor şi în întrul cancelariei, care încuviinţându-se de Domnitor se vor pune în lucrare ». Aceste două aliniate au fost înscrise la finele art. 18 din lege.
Trecând la capitolul V «despre serviciul Curţii» Comisia ad-hoc şi Camera au adus foarte puţine modificări proiectului.
www.digibuc.ro
14
ANDREI RADULESCU
240
Astfel la secţia I, privitoare la ţinerea şedinţelor, Comisia n’a adus nici o modificare iar Camera a schimbat «şedinţele plenare » în «generale » şi ambele au fost de părere că împlinirea numărului de judecători la o secţie, în caz de boală, concediu, recuzaţie sau alte împrejurări asemănătoare să se facă prin tragere la sorţi.
De menţionat este ipoteza când nu se putea întruni majoritatea de 5 glasuri pentru a se putea da o hotărîre. In acest caz, după proiect, se chemau alţi 3 membri, traşi la sorţi din celelalte secţiuni şi se judeca pricina din nou; era judecata în diverginţă ca şi azi. Dacă nici de astă dată nu se putea forma majoritate — nu se mai cerea numai 5 ci se impunea să fie cel puţin 6 — pricina se amâna dela 1 lună până la 3 cel mult; dacă nici la acest termen nu se putea obţine majoritate ^e judeca procesul în secţiunile-unite. Se făcea excepţie pentru pricinile urgente, care puteau fi judecate îndată.
La acest text era şi un amendament din Moldova, prin care se propunea, în orice caz, un termen de 3 luni. Nu e primit însă pentrucă tot nu prevenea inconvenientul lipsei de majoritate. Atunci deputatul A. Florescu a propus o modificare a proiectului în sensul ca secţiile-unite să judece de îndată, oridecâteori s’ar ivi această ipoteză, fără de a mai fixa alt termen. La aceasta s’a opus Bosianu arătând că se strică mersul şi activitatea celorlalte secţii. Propunerea Florescu a fost respinsă aşa că a rămas textul din proiect.
La art. 23-lege (28 proiect, 24 Comisia ad-hoc) s’a prevăzut tragerea la sorţi, ca şi mai sus.
Pentru judecarea în secţiuni-unite, faţă de crearea încă a unei secţiuni, s’a modificat proiectul, prevăzându-se numărul de 16 minimum de membri spre a lua parte la judecată, iar hotărîrea nu se poate da decât cu 11 glasuri. Când judecă însă toată Curtea majoritatea absolută este de ajuns.
Cu privire la vacanţe, Comisiunea ad-hoc a propus scurtarea aceleia dela Crăciun şi fixarea acelei de vară dela 15 August la finele lui Septemvrie, ceea ce s’a primit de Adunare. S’a respins însă o propunere moldovenească de a constitui secţia de vacanţe numai cu 5 în loc de 7.
www.digibuc.ro
*41
ÎNFIINŢAREA CURŢII DE CASAŢIE ÎN ROMÂNIA
15
In partea referitoare la concediu s’a adăugat amendamentul: « Cererea de concediu a Primului-Preşedinţe se va supune Domnului », căci zicea Bosianu, ar fi o greşeală a-l face să depende dela Ministru ».
Cu acestea s’a terminat a 2-a şedinţă care s’a ridicat la miezul nopţii *).
*
* *
A j-a şedinţă a avut loc la 21 Iunie şi a început la 9 ore seara.
In această şedinţă s’a început discuţia titlului II din proiect, care se pare că era intitulat « despre competenţă şi procedură » în loc de: «despre jurisdicţie şi procedură» ca în lege.
Asupra acestei părţi avem elemente interesante în raportul lui Bosianu.
Curtea are o competenţă dublă: a) Curte de Casaţie şi b) de justiţie.
Cauzele principale de casare sunt: călcarea legii, neobservarea formelor esenţiale de procedură sau prescrise sub pedeapsă de nulitate (art. 43), excesul de putere sau lipsa de competenţă din partea vreunui tribunal sau Curte (art. 40, n. 2).
Fără a pretinde să dea o definiţie exactă, care să cuprindă toate cazurile de exces de putere sau necompetenţă, se poate zice în general — după părerea raportorului — că este exces de putere atunci când un funcţionar, care este investit cu o funcţie din cele 2 Puteri constitutive: judecătorească sau administrativă, face vreun act ce cade în domeniul altei Puteri decât aceea cu care este investit. Spre exemplu când un administrator dă o sentinţă prin care reglementează interese private comite un exces de putere pentrucă intră în atributele Puterii judecătoreşti. De asemenea un tribunal comite un exces de putere când ar hotărî într’un mod reglementar, adică pe cale de dispoziţii generale sau când ar face acte pe care numai Puterea administrativă este în drept să le facă.
Pentru a lămuri ce este incompetenţă, dă exemplul când un funcţionar face un act, care nu intră în atributele altei Puteri constitutive dar care trebue făcut, după legi, de alt
*) « Monitorul Oficial » Nr. 177/860.
www.digibuc.ro
l6	ANDREI RĂDULESCU	243
funcţionar de aceeaşi ramură, sau când un tribunal judecă ceva de competinţa altui tribunal. După acestea enumeră şi cazurile cuprinse în art. 41-42 din lege.
Dreptul de a face cerere în Casaţie nu este lăsat numai părţii fiindcă şi societatea este interesată ca legea să nu fie înlăturată prin interpretări arbitrare şi ca puterea judecătorească să nu calce în domeniul legislativ sau administrativ. De aceea şi Procurorul poate ataca hotărîrile desăvârşite, date cu călcare de lege sau de procedură, când părţile n’au cerut-o în termenul legal, dar, în acest caz, părţile nu vor profita pentrucă faţă de ele hotărîrea a rămas definitivă şi a căpătat puterea unei transacţii.
S’a mai prevăzut (art. 46 proiect) că toate actele, prin care judecătorii au comis un exces de putere pot fi atacate în Casaţie de către Procuror, după cererea Ministrului Justiţiei, indiferent dacă sunt desăvârşite ori nu şi fără de a aştepta expirarea termenului, deoarece este în interesul societăţii de a le reprima fără amânare.
Curtea de Casaţie, precizează raportul, nu judecă decât călcările de lege sau de procedură, dar niciodată chestia de fapt; aceasta este trimisă la altă instanţă de acelaşi ordin. Sunt si
t	>	>
cazuri speciale când nu mai are loc trimiterea.
După aceste explicaţii, Comisia ad-hoc propunea suprimarea articolului 40, prin care se dedea o definiţie generală atributelor Curţii de Casaţie pentrucă astfel de definiţii dau o idee incompletă şi prilej de discuţii. Cea mai bună definiţie este enumerarea din art. 41, 42 şi 47 care prevăd cazurile de com-petinţă. Ea a mai propus câteva suprimări şi modificări din art. 41 alin. a şi b.
Raportorul — de acord cu Comisia — a lămurit noţiunea siguranţei publice despre care spunea că a fost confundată de Comisia centrală cu fapte de poliţie, care tind la paza ordinei publice. De aceea Comisia a propus să se urmeze astfel: conflictele de jurisdicţie dintre 2 Curţi să le rezolve Casaţia precum şi conflictele între 2 tribunale care aparţin la 2 Curţi; conflictele dintre 2 tribunale, din circumscripţia aceleiaşi Curţi să fie rezolvate de această Curte.
S’a mai precizat că la Casaţie merg hotărîrile contrarii date în mod definitiv iar nu cele supuse apelului, care pot fi
www.digibuc.ro
243
ÎNFIINŢAREA CURŢII DE CASAŢIE ÎN ROMÂNIA
17
reformate pe această cale. S’a mai adăugat—apoi—ceeace omi-sese Comisia centrală, că este vorba de hotărîri contrarii date de acelaşi tribunal; chiar astfel fiind vor fi deduse în judecata Casaţiei numai dacă instanţa n’a îndreptat răul, când i s’a adresat partea. De aci rezultă, după părerea din raport, că avea drept de revizuire şi partea trebuia să se folosească mai întâi de acel drept.
Pentru aceste motive, Comisiunea ad-hoc a dat altă redacţie textului respectiv şi se arată că acea parte este luată după principiile admise în Franţa pentru recheta civilă.
'S’a mai propus în proiect (art. 42 alin. 3) ca motiv de casare, lipsa de publicitate, pentrucă publicitatea proceselor şi a dării sentinţelor este un principiu constituţional « respectat — zice raportorul — din vechime în patria noastră ».
Cu toată dorinţa de a lămuri textele, Comisia ad-hoc a lăsat pe seama jurisprudenţei să stabilească când interpretarea unui contract este o călcare de lege şi când este o chestie de fapt nesupusă Casaţiei.
S’a explicat — apoi — că prin violarea legii se înţelege nu numai cazul când se violează un text ci şi când judecătorul hotărăşte într’un sens, care nu este în armonie cu spiritul şi motivele legii.
Textele corespunzătoare acestor observaţiuni au fost votate în şedinţa dela 21 Iunie şi 22 Iunie de Adunarea electivă, cu foarte mici modificări, între care un amendament din Moldova şi altul propus de G. Creţeanu care apoi n’a trecut în lege în acea formă.
*
* *
Examinând proiectul Comisiunii centrale, la capitolul II despre procedură, Comisiunea ad-hoc observă că ea admite casarea numai pentru lipsa formalităţilor, care sunt esenţiale pentru validitatea actelor de procedură. Comisiunea Camerei a adăogat şi pe cele prescrise de lege «sub pedeapsă de nulitate ».
Proiectul omisese să enumere şi excesul de putere, cauză de mare importanţă, întemeiată pe conservarea limitelor între puterile Statului.
19 A. R, — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XIV.
www.digibuc.ro
i8
ANDREI RĂDULESCU
844
Trecând peste alte chestiuni mai de amănunt, Comisiunea ad-hoc relevează în raportul său că deşi principiul este că în caz de casare afacerea este trimeasă la o altă instanţă de acelaşi grad, totuşi Comisia centrală prevăzuse în proiect că uneori nu se mai face trimiterea; între altele în caz când tribunalul ori Curtea n’a luat în considerare propunerea de prescripţie făcută de o parte. Raportorul atrage atenţia că este de sigur o scăpare cu vederea pentrucă prescripţia necesită constatări de fapt, pe care nu le poate face Casaţia. De aceea ea a şi propus suprimarea textului respectiv.
Cu privire la art. 46 Comisia ad-hoc constată că s’a fădut o greşeală de către Comisia centrală. Deşi s’a folosit de legea franceză din 27 Vântos an. VIII (18 Martie 1800) totuşi a exprimat o idee contrară originalului. Adevărul este însă următorul:
In toate cazurile de violaţie — afară de exces de putere — procurorul nu poate ataca decât sentinţele definitive şi numai după expirarea termenului acordat pentru recurs, când este exces de putere. Ministerul Public — cu învoirea Ministerului de Justiţie — poate ataca orice act judecătoresc, chiar sentinţe nedefinitive, şi înaintea expirării termenului de apel. Aceste observaţii explică redacţia dată de Comisia ad-hoc.
Articolul referitor la competenţa ca înalta Curte de justiţie a fost păstrat în forma aflătoare în proiect.
Asupra textului referitor la termenul de recurs găsim iarăşi o observaţiune.
Comisia centrală propusese (art. 51, lege 44) ca în termen să nu se socotească cazurile de forţă majoră. Era un principiu admis în alte părţi şi în jurul căruia se fac destule discuţii. Comisia ad-hoc a propus, însă, suprimarea, arătând că această idee este luată de sigur din art. 15 al unui regulament al lui D’Aguesseau şi n’a dat rezultate. Această comisie n’a admis asemenea prelungiri nici pentru moştenitori, când moare autorul lor, în termenul de recurs.
O idee nouă a Comisiei Camerei a fost ca recurentul să-şi depună «memoarul» în termen de cel mult 1 lună, de sigur după expirarea termenului de recurs, adică depunerea motivelor.
www.digibuc.ro
245
Înfiinţarea curţii de casaţie în românia
19
Comisia a mai făcut şi o nouă aranjare a art. 69-73 din proiect.
Şi de astă dată propunerile Comisiei au fost primite de Cameră, cu 3 amendamente din Moldova.
Şedinţa dela 23 Iunie a început la ora 12 ziua.
La art. 61 din lucrarea Comisiei ad-hoc s’a luat în considerare o propunere din Moldova, un amendament Teii şi altul Bosianu. Acesta din turnă a propus ca delictele sau crimele politice să fie judecate totdeauna, fără vreo excepţie, cu publicitate. Delictele de presă şi cele prevăzute de art. 47 vor fi judecate, de asemenea, cu publicitate, afară numai dacă % din completul Curţii va declara că procesul vatămă bunele moravuri, în care caz va fi secretă desbaterea lui.
Amendamentul a fost primit.
La art. 63 alin. III, s’a primit un amendament al Adunării dela Iaşi. La alin. IY s’a propus un amendament de A. D. Florescu, după care membrii înaltei Curţi, cari lipsesc dela slujbă să piardă diurna lor pe acea zi în folosul casei pensiilor, dar a fost respins. S’a mai propus alt amendament de Prinţul Brâncoveanu, în sensul ca membrii să primească, afară de leafa fixă şi permanentă şi «o despăgubire osebită jurnalieră» după zilele de prezenţă. E respinsă şi această propunere.
In fine s’a depus alt amendament de Creţeanu: dacă lipseşte fără cauză legitimă de 5 ori într’o lună sau de 20 ori într’un semestru, va fi considerat demisionat. Acest amendament este primit, totuşi n’a ajuns în forma definitivă a legii.
Diferenţă însemnată între proiect şi propunerile Comisiei ad-hoc întâlnim cu privire la procedura de urmat după casare, diferenţă interesantă mai ales faţă de starea actuală a legislaţiei noastre.
In proiect se prevedea că, după casare, afacerea se trimite
la altă Curte sau tribunal si instanţa de trimitere este datoare
> »
să se conformeze deciziei Casaţiei; deci această decizie avea caracter obligator, cum s’a introdus prin legea din 1926.
I»9
www.digibuc.ro
20
ANDREI RĂDULESCU
246
Comisia ad-hoc a fost contra acestui sistem. Motivele sunt: 1. Este necesar să nu se sacrifice libertatea judecătorului în interpretarea legilor; 2. Nu trebue să se transforme Casaţia în Putere legiuitoare; 3. Trebue să se evite perpetuarea proceselor din cauza contrarietăţii de interpretare între Casaţie şi instanţa de trimitere. Sistemul Comisiei centrale cuprinde, în tot cazul, două din aceste defecte. De aceea Comisia ad-hoc a propus — şi s’a admis — că deciziile Casaţiei sunt obligatorii pentru instanţa de trimitere numai după a doua casare pronunţată de secţiile-unite. In acest caz, însă, Casaţia să fie obligată ca, de îndată să comunice Ministerului de Justiţie punctul de drept controversat spre a se da o interpretare legislativă.
Deşi libertatea judecătorului de trimitere — spune foarte bine raportorul — este oarecum mărginită, totuşi este garantată în parte mai mult decât în primul sistem; apoi se cere şi intervenţia Puterii legiuitoare aşa că nu se lasă Curţii de Casaţie un drept neţărmurit ca în celălalt sistem.
Asupra acestei chestiuni Adunarea din Moldova propusese ca după a 2-a casare să se suspende judecarea procesului până se va face interpretarea legislativă.
Adunarea, însă, în şedinţa dela 24 Iunie, deschisă tot la ora 12 din zi, a primit propunerea Comisiunii ad-hoc.
S’au declarat definitive hotărîrile Curţilor de apel şi recursul nesuspensiv de executare, afară de excepţii şi cu garanţie, idee foarte importantă, mai ales că era nouă la noi (art. 84).
S’a prevăzut obligaţia pentru Curte de a comunica, la sfârşitul anului, observaţii asupra legilor aplicate cu propuneri de îndreptare.
S’a prevăzut expres dreptul de supraveghere şi faţă de regulamente, pe care le poate anula.
Pentru a putea apăra ca advocat la Casaţie s’a cerut grad academic sau autorizaţie dela Ministerul Justiţiei, după legile existente; aşa era şi în proiect şi în părerea Comisiei ad-hoc.
S’a propus totuşi un amendament de Bosianu în sensul că poate, însă, o parte prigonitoare să-şi aleagă ca apărător pe oricine va voi. Ar fi fost primit, se menţionează, dar în urmă a fost eliminat.
www.digibuc.ro
247
înfiinţarea curţii de casaţie în românia
ZI
S’a primit fără discuţie textul care prevedea că dreptul de censurâ şi de disciplină, asupra Curţilor de apel şi asupra tribunalelor, civile, comerciale şi criminale din Principatele-Unite, fără deosebire, se va exercita de Curtea de Casaţie.
De altă parte s’a înscris dispoziţia, care interzicea Ministerului Justiţiei dreptul de a mai da deslegări judecătoreşti, ca altădată.
O discuţie mare, care i-a ocupat mai mult timp, a avut loc în privinţa chestiunii dacă hotărîrile înaltei Curţi, suprema instanţă de aci din Valahia, mai pot fi supuse recursului în casaţie. Comisiunea centrală în proiectul ei admisese afirmativa. Comisiunea ad-hoc, aşa de imitară, se desface deastă-dată1); majoritatea formată din 4 membri este de părere contrară şi o justifică astfel:
După legea din 1849 pentru o mai grabnică săvârşire a pricinilor judecătoreşti (un fel de lege a accelerării) hotărîrile înaltei Curţi sunt desăvârşite şi Domnul era obligat să le întărească. Aceasta rezultă şi din termenii acelei legi şi din alte texte ale legilor anterioare; art. 324 Regulamentul Organic, art. 9 din legea Sfatului Consultativ şi art. 11 din legea înaltei Curţi de revizie. Intru cât înalta Curte ţinea locul Curţii de revizie urmează că Domnul n’avea dreptul să desfiinţeze, să caseze hotărîrile ei, ci era dator să le întărească. De altminteri şi practica dela 1858 a fost în acest sens, Guvernul întărind hotărîrile înaltei Curţi. De aceea a trimite aceste hotărîri să fie din nou revăzute de Casaţie ar însemna să se violeze principiul neretroactivităţii legilor precum şi drepturile părţilor, dobândite după legile în fiinţă. Ca atare majoritatea cerea suprimarea articolelor respective din proiect (91, 99 şi 100).
Se mai propusese de Comisia centrală ca, chiar după înfiinţarea Curţii de Casaţie, să continue a funcţiona înalta Curte până la săvârşirea proceselor aflătoare înaintea ei. Majoritatea Comisiei ad-hoc a fost contra acestei păreri pentrucă se îngreuia budgetul şi se făcea şi o derogare la principiul că
9 Majoritatea este formaţi din Ion Al. Filipescu, B. Catargiu, D. Brătianu şi raportorul Const. Bosianu. In minoritate erau: Gh. Costaforu, Gb. Ştirbey şi E. Turnavitu (« Monitorul Oficial» Nr. 176/860).
www.digibuc.ro
22
ANDREI RĂDULESCU
248
organizarea judecătorească este de ordine publică. «O parte prigonitoare — scria raportorul — n’are drept a pretinde ca procesul să fie terminat prin aceleaşi instanţe judecătoreşti ce se află în vigoare la începerea procesului. Interesul privat trebue să fie subordonat celui public. Prin urmare interesul oricărei părţi prigonitoare nu trebue să împiedice societatea de a reforma organizarea puterilor publice când o recunoaşte viţioasă »1). De aceea este de părere ca pricinile în curs să fie trimise la Casaţie.
După discuţii, la care se menţionează că părerea din Moldova este la fel cu a Comisiunii centrale şi la care discuţii iau parte Costaforu şi Bosianu, susţinut şi de Ministrul justiţiei Vasile Boerescu, Adunarea admite, asupra ambelor puncte, părerea majorităţii.
Pe cale de consecinţă au fost apoi desfiinţate o serie de articole din proiectul Comisiunea centrale (93, 94, 95, 96, 99, 100 şi 101).
Ultimele articole au fost votate în şedinţa dela 25 Iunie, care s’a ridicat la 5 y2.
A mai rămas însă să fie discutat si votat Statul de salarii al
»
Curţii de Casaţie, care făcea parte integrantă din lege. Au amânat aceasta aşteptând lucrările din Moldova pentru a pune în aplicare ceea ce hotărîseră aşa de frumos la început.
In sfârşit în şedinţa dela 30 Iunie 2), au votat şi Statutul, aşa că au terminat legea.
#
# #
Vom arăta acum — tot în scurt — cum s’au desfăşurat lucrurile în Moldova.
Se pare că Adunarea a început tot la 17 Iunie să cerceteze proiectul Comisiunii centrale printr’o comisiune al cărei raportor a fost Teodor Veisa.
Afară de modificări de texte, dintre care unele au şi fost menţionate şi care nu sunt numeroase, întâlnim aici, însă, câteva discuţii foarte interesante asupra materiei.
*) « Monitorul Oficial » Nr. 176/860.
*) « Monitorul Oficial » Nr. 184 din 3 August 1860.
www.digibuc.ro
349
înfiinţarea curţii de casaţie în romAnia
*3
In şedinţa dela 20 Iunie, deschisă la 11% ore dini., s’a comunicat hotărîrea Adunării dela Bucureşti în privinţa modului de lucru spre a ajunge mai repede la o lege uniformă.
Cel dintâi ia cuvântul raportorul Teodor Veisa, un jurist de seamă şi care a avut un rol însemnat acum şi mai târziu. El spune că deşi în lucrările celor 2 Adunări trebue să urmeze cât se poate mai multă înţelegere, totuşi vede neputinţa de a se conforma cu invitaţiunea Camerei din Bucureşti.
Grigore Mih. Sturza a cerut să se explice de biroul Adunării cum s’ar putea realiza această propunere, când Camera din Bucureşti a şi votat mai multe articole. Nu înţelege — spunea el — cum s’ar putea face « nefiind Camerele întrunite » fără ca una din Adunări să ajungă în situaţia de a reveni asupra votului ei. Avem să votăm; prin urmare trebue să discutăm, mai ales dacă am vota alt principiu contrar celui admis în Ţara Românească. Nu-i îndoială că se va ţine seamă de hotărîrea luată acolo când se va discuta. « Dar trebue să ne rostim liber opinia noastră şi să lăsăm Comisiei centrale sarcina de a combina socotinţele divergente a ambelor Adunări».
După el a luat cuvântul, Anastase Panu care luptase aşa de mult pentru Unire şi ale cărui idei — dacă nu chiar unele vorbe — merită să fie auzite de mulţi şi azi.
« Unificarea legislaţiunii ambelor ţări este o condiţie a existenţei noastre politice. Toate mijloacele trebuesc căutate pentru a putea ajunge la acest sfârşit». In propunerea făcută de ţara soră el vedea însă o anihilare a mandatelor de deputat, o lepădare de independenţă, pe care trebue pururea s’o păstreze un deputat cu opiniile sale. Căci cum ar putea să primească să se supună la îndatorirea de a adopta fără discuţie ceea ce s’ar face în Adunarea-soră, fără ca în acest chip să piardă neatârnarea ce trebue să aibă în îndeplinirea mandatului? Şi apoi, reciproca nu mai este posibilă pentrucă Adunarea din Bucureşti a şi început discutarea proiectului, cu mai multe articole.
Panu mai adăoga şi alt motiv. Este cu neputinţă de adoptat, în acelaşi timp, şi acelaşi proiect în amândouă Camerele. In acest caz, ce ar deveni un asemenea proiect admis de o Cameră, respins ori amendat de cealaltă? Cade şi unificarea
www.digibuc.ro
24
ANDREI RĂDULESCU
250
nu mai este cu putinţă iar «principiul unirii amândoror ţărilor se periclitează ». Asemenea — susţine — că va cădea şi proiectul Comisiunii centrale şi va rămâne fără fiinţă la cel mai mic amendament. De aceea «în privirea importanţei ce este legată de înfiinţarea Curţii de Casaţiune, în privinţa urgenţei ce este de a se înfiinţa cât mai de grabă această Curte, eu nu văd mijlocul care ne-ar putea duce la o împreună înţelegere cu Camera din ţara soră pentru organizarea Curţii de Casaţiune decât de a ne întruni amândouă Camerele măcar pentru oara aceasta ». Pe aceste temeiuri el cere ca propunerea Adunării muntene să se trimeată la secţiuni şi apoi după ce fiecare o va studia, să fie pusă la ordinea zilei.
Ministrul-Primar, Kogălniceanu, se uneşte cu această cerere şi propunerea e trimisă la secţiunea 11).
Secţiunea alege ca raportor pe A. Donici, care depune raportul în şedinţa dela 28 Iunie.
Majoritatea delegaţilor secţiunilor I şi V întrunite în acest scop «preţuind gingăşia obiectului şi dorinţa de înţelegere a Camerelor încă despărţite şi regretând lipsa chipului de a se înţelege deplin pe drumul cel mai firesc aderează la propunerea Camerei din Bucureşti » 2).
Minoritatea propunea ca Adunarea Moldovei să se transporte provizoriu spre acest scop de interes comun la Bucureşti3). Merită să fie pomenită opinia acestei minorităţi, «socotinţa» ei:
«Considerând importanţa Curţii de Casaţiune, dela a căreia verdict va atârna nu numai vieaţa, onoarea şi averea tu-tulor cetăţenilor dar şi drepturile constituţionale ale Românilor: că principiile, care au a-i servi de bază, trebue discutate foarte serios de către ambele Camere; că votul din 17 Iunie a Camerei din Bucureşti, respiră cea mai deplină dorinţă de înţelegere reciprocă, de Unire şi convinsă că bărbaţii cari sunt astăzi la cârma ţării nu vor împiedica să se facă acum sub regimul lor, măcar în parte aceea ce au dorit a se face în
*) * * Monitorul Oficial al Moldovei * Nr. 21 din 27 Octomvrie 1860.
*) « Monitorul Oficial al Moldovei » Nr. 39 din 18 Noemvrie 1860. Majoritatea era compusă din: Şt. Catargiu, A. Donici, Cinca, P. Cazimir, N. Docan, T. Veisa, Cori va.
*) In minoritate erau Gr. Ghica şi Gh. Cuciureanu.
www.digibuc.ro
ÎNFIINŢAREA CURŢII de CASAŢIE în romAnia
25
251
totul», propune ceea ce am anunţat: transformarea, provizorie măcar, la Bucureşti.
Deschizându-se discuţia asupra raportului, Grigore M. Sturza spune că amândouă Adunările au votat cu mare solemnitate, cu entuziasm întrunirea Camerelor dar nu în mod provizor ci «o unire statornică prin care să se desăvârşească Unirea Principatelor, care să fie baza vieţii noastre politice » şi să ne facă onoare în faţa Europei civilizate. Astăzi Adunările nu pot reduce voturile lor numai la o întâlnire provizorie pentru a vota un proiect de lege « ci dacă voim a o face să o facem definitiv ». « Un pas naţional atât de mare nu se poate face prin un chip lăturalnic ci făţiş şi cu hotărîrea de a-1 susţine cu orice sacrificiu ». Adunările — spunea el — şi-au făcut datoria; să şi-o facă şi Puterea executivă, întemeindu-se pe memorabilele voturi ale Puterii legiuitoare.
Veisa apără propunerea majorităţii. Gr. Ghica, în numele minorităţii, propune, acum, Focşanii ca loc de întrunire.
In această atmosferă se ridică Kogălniceanu, care începe prin a spune că nu astă singură dată s’a pus chestiunea întrunirii Camerelor. «Dacă ar fi să ascultăm numai dorinţele noastre, numai impulsurile inimii noastre atuncea nu cred că ar fi unul dintre noi, carele să se opună la acest mare act al naţiei noastre. Insă luaţi seama că întrunirea Camerelor este ieşită din marginile Convenţiei şi a ieşi din Convenţie este a face «un coup d’Etati>; şi spre a-1 putea face trebue însă să avem mijloace d’a-1 putea susţine şi noi nu le avem. Oarecine a zis că ocazia trebue să se prindă de păr; dar la noi, în timpul de faţă, ocazia n’are păr; trebue să ni silim ca să o facem să-i crească părul pentru ca să avem de ce s’o prindem. Pentru aceasta stăruinţele noastre trebue să se mărginească să tragem din Convenţie toate foloasele care ni le dă şi, după aceea vom putea căuta şi altele. In adevăr, anul trecut s’a votat pentru întrunirea Camerelor, dar totodată s’a lăsat Domnului dreptul de a judeca oportunitatea acestei măsuri. Să lăsăm, dar, Domnului acest drept. Chestiunea de oportunitate atârnă dela Domn, care o va lua în înţelegere cu ambele Ministere ».
El îşi încheie cuvântarea cu partea citată mai sus, în care declară că şi el vrea Unirea dar pentru moment să se ocupe
www.digibuc.ro
26
ANDREI RĂDULESCU
252
de Curtea de Casaţie. De aceea îi ruga să voteze propunerea majorităţii, căci deşi prin acest vot nu se înfiinţează Curtea de Casaţie, dar se face un pas înainte. Comisia centrală, îmbinând voturile celor 2 Adunări va face un nou proiect care va fi supus Camerelor şi acestea au dreptul să-l aprobe ori nu.
«Prin acest chip — afirma cu energie, ca un avertisment pentru diplomaţii care înjghebaseră această conlucrare între cele 2 ţări — vom vedea că cu Convenţia nu putem ajunge la rezultatul dorit; atunci întrunirea Camerelor va veni dela sine, dar astăzi — repeta — nu putem ieşi din Convenţie».
Cerând cuvântul D. Corne a arătat amănunţit cum, prin procedeul propus de majoritatea secţiilor, s’ar scurta timpul. După art. 36 din Convenţiune, un proiect al Comisiunii centrale, fiind amendat de Camere este restituit Comisiunii, care-1 prelucrează şi-l retrimite. Camerele îl admit ori îl resping. Dacă este respins Comisia poate face alt proiect. Dacă amendamentele sunt uniforme Comisia trebue să-l primească fiindcă art. 36 nu spune ca în această ipoteză, să mai fie trimis la Camere. Calea cea mai scurtă este de a ajunge la amendamente uniforme în ambele Camere.
Faţă de propunerea munteană şi când Adunarea de acolo, spre a înlătura orice diferenţă de texte, s’a angajat să primească ea amendamentele care se vor vota de Camera de Iaşi dacă aceasta n’ar primi amendamentele ei, socoteşte nu numai că s’ar abate dela calea cea mai lesnicioasă şi mai practică dar încă ar lipsi si dela delicateţă în fata unei asa de mari concesii. Urmând votul Camerei din Bucureşti, Corne spune că a crezut că îndeplineşte «o sacră datorie, îmbrăţişând-o cu bucurie ».
Cu toate argumentele aduse, Gr. Sturza combate din nou acest sistem. împreună cu A. Sturza, I. Ghica, R. Rosetti fac altă propunere, în care vor să ţină seamă şi de cele spuse, anume să se citeze si să se voteze, mai exact să se discute amendamentele propuse la Bucureşti.
Nu este uşor de înţeles ce se petrecea în sufletul celor cari se opuneau propunerii muntene. Chiar dacă unii începeau a regreta Unirea, chiar dacă voiau răsturnarea Guvernului şi greutăţi Domnului, dar în ceea ce priveşte Curtea de Casaţie — a cărei însemnătate şi utilitate o recunoaşteau pe întrecere — se
www.digibuc.ro
*53
înfiinţarea curţii de casaţie în romAnia
27
pare că erau toţi sinceri când îi cereau înfăptuirea grabnică. Şi totuşi nimic mai potrivit pentru aceasta decât dacă nu întrunirea celor 2 Adunări de teama Europei, cel puţin primirea propunerii din Bucureşti.
Cu toate acestea Adunarea din Iaşi a primit propunerea lui Gr. Sturza. Ca urmare s’a început cetirea proiectului Comisiei centrale de către raportorul Veisa 1).
Până la art. 17 au fost adoptate textele aproape fără discuţii şi modificări.
Discuţie a fost în privinţa tribunalelor bisericeşti pe care unii voiau să le scoată cu totul de sub jurisdicţia Curţii de Casaţie, fiindcă chiar căsătoria fiind un sacrament nu poate nici ea, nici divorţul să fie deferite Casaţiei. Veisa, Kogăl-niceanu combat această părere. In special Kogălniceanu vorbind de căsătorie îi recunoaşte caracterul de sacrament « dar — zice el — căsătoria deşi binecuvântată de cer este făcută pentru pământ, în cer nu se căsătoreşte nimeni. Prin urmare căsătoria a căreia efecte sunt eminent civile, trebue să depindă şi de legile civile, mai-ales şi de legile civile».
Sunt câteva chestiuni însă mai importante, care i-au sbu-ciumat mult: numirile, salariile, care în Muntenia îi preocupase mai puţin.
Modul de numire a fost discutat în şedinţa dela 1 Iulie 1860. Majoritatea secţiunilor, prin raportorul Veisa, propunea ca numirile să se facă după liste alcătuite de cele 2 Adunări, urmând sistemul din Belgia. Motivul mărturisit chiar, era să asigure cât mai mult fiinţa Adunărilor şi ca această fiinţă să se facă tot mai necesară şi mai neapărată pentru nevoile obşteşti. Veisa şi Ghica au fost de părere ca, dela înfiinţarea Curţii să se ceară diploma de doctor sau licenţiat dela Facultăţile din ţară sau din străinătate şi numai în lipsă să se numească dintre alte persoane.
De altă parte, fiindcă în proiectul Comisiei centrale nu se prevedea nimic, Veisa a propus (cita legea din 31 August 1830, art. i. Tarbe, p. 30), ca la intrarea în funcţiune membrii Casaţiei să depună următorul jurământ:
l) « Monitorul Oficial al Moldovei » Nr. 39 din 18 Noemvrie i86»-
www.digibuc.ro
28
ANDREI RADULESCU
254
«Jur în numele lui Dumnezeu, a Patriei şi onoarei mele că voiu respecta Constituţia şi legile ţării, că voiu fi credincios Domnului stăpânitoriu şi că voiu îndeplini cu sfinţenie îndatoririle mele »1).
In privinţa numirilor la Casaţie, Manolache Kostachi a propus ca să fie făcute de Puterea executivă iar nu, după liste, ca la Belgieni.
Acestuia îi răspunde Hurmuzachi, care arată deosebirea între diferitele sisteme şi lăudând sistemul belgian spunea — contrar părerii lui M. Kostachi — că deşi Constituţia belgiană este ieşită din revoluţie dar aceasta să nu ne impresioneze; din contră putem s’o luăm ca model.
Acea Constituţie există de 30 ani; un exerciţiu îndelungat a întărit-o şi a consacrat-o; o experienţă de 30 ani a dovedit bunătatea ei. Aceşti 30 de ani au fost ani de pace şi cu toate aceste nimăruia nu i-a venit în minte să propună modificarea dispoziţiunilor atingătoare de numirea membrilor Curţii de Casaţiune; nimănuia nu i-a venit în minte să dea Miniştrilor dreptul de a-şi alege ei singuri pe judecătorii lor 2). In genere — adaugă — chiar în ţările cele mai absolute numirile în magistratură nu se fac după buna plăcere a Capului Statului ci după legi, care prevăd anumite condiţii.
« Să nu scăpăm din vedere.— Domnilor — spunea acest viitor Prim-Preşedinţe al înaltei Curţi — că Curtea de Casaţie este chemată a judeca pe Miniştri; că nicăeri nu se dă Miniştrilor dreptul de a-şi numi singuri pe judecătorii lor; că dându-le acest drept, aţi sacrifica una din cele mai tari garanţii ale nepărtinirii, iar responsabilitatea ministerială înscrisă în Convenţiune ar rămânea un sunet deşert, o literă moartă».
Combătându-1, Ministrul-Primar, este de părere că numirile trebuesc făcute de Domn. Oricât de bun ar fi alt sistem noi clădim casă nouă după un plan făcut de un arhitect (nealcătuit de noi) şi suntem nevoiţi s’o clădim — vrem nu vrem — după acel plan. In Comisia centrală s'a propus de Prinţul Gr. Sturza ca numirile să fie făcute după listele de prezentare;
*) « Monitorul Oficial al Moldovei * Nr. 42 din 23 Noemvrie 1860. ’) « Monitorul Oficial al Moldovei * Nr. 43 din 24 Noemvrie 1860.
www.digibuc.ro
ÎNFIINŢAREA CURŢII de casaţie în românia
29
255
la aceasta, însă, se opune art. 38 Convenţie, aplicabil întregii organizări judecătoreşti. Kogălniceanu propusese acolo să se facă excepţie pentru Curtea de Casaţie, numindu-se jumătate din membrii ei de către Domn iar jumătate de către Adunare. Când a fost chemat să formeze Ministerul, expunând Domnului programul i-a arătat şi punctul său de vedere în privinţa Curţii de Casaţie. Cuza i-a spus să cetească art. 7 din Convenţie, pe care Kogălniceanu recunoaşte în faţa Adunării că nu-1 cunoştea. Acolo se spune expres că Domnul are dreptul să numească pe magistraţii judiciari. Dacă Adunarea şi-ar însuşi acest drept ar atinge drepturile Domnului; atunci — spune el — « puterea judecătorească n’ar face parte din puterea executivă», ceea ce e o greşeală a lui Kogălniceanu fiindcă ele, în sistemul Convenţiei, erau separate.
Cornea era de părere să se facă numirile de Adunare pentrucă art. 7 prescrie că se vor numi de Domn după o lege; deci acel articol n’ar lega mâinile Adunării de a nu face o lege după principiile cele mai salutare.
Kogălniceanu în replică adaogă că, în sistemul ce combătea, Puterea executivă şi cea legiuitoare numesc, împreună, ceea ce nu se prevede în Convenţie, unde se vorbeşte numai de Domn. Acesta va face singur numirile după anumite reguli, de pildă să nu se mai numească magistraţi tineri la Curţile de Apel. In Comisia centrală, de aceea a şi propus să nu fii Preşedinte de tribunal până n’ai fost membru, Consilier de Curte până n’ai fost Preşedinte şi aşa mai departe, iar la Casaţie să nu fii numit până n’ai fost Preşedinte la Curtea de Apel; de asemenea să nu poţi fi numit Preşedinte la Casaţie, dacă n’ai fost acolo membru. « Numai prin păşire treptată ni vom putea forma un corp de magistraţi şi Guvernul atuncea va putea fi liberal»; aşa credea Kogălniceanu.
La obiecţia că dacă Domnul ar numi pe Consilierii dela Casaţie ei n’ar putea judeca pe Miniştri, întru cât aceştia ar fi judecaţi de clienţii lor, Primul-Ministru răspunde că argumentul poate fi întors: Dacă s’ar alege Curtea de Casaţie de către Adunare şi tot aceasta ar trimite pe Miniştri în judecată, n’ar fi judecaţi de clienţii acuzatorilor?
www.digibuc.ro
30
ANDREI RĂDULESCU
256
Afară de acestea să se ia aminte că judecătorii dela Casaţie sunt inamovibili. Miniştrii trec şi rămân; s’ar putea să fie Miniştri tocmai cei cari i-au ales; n’ar fi judecaţi de aleşii lor ?
«Apoi — adaugă — trebue să se respecteart.7din Convenţie, căci dacă ar fi timpul să nu ne mai uităm la dânsa, atuncea eu aş fi cel întâi, care aş sfătui pe Tron să se lepede de atributul acesta.
«Domnilor, nu este o sarcină prea uşoară de a alege bărbaţi de aceia, cari trebuesc la Curtea de Casaţie. Dar până atunci sprijin dreptul Tronului, după cum Adunarea nu se poate lepăda de drepturile ei».
In sprijinul tezei sale invoacă şi faptul că ea e admisă şi în Adunarea din Bucureşti şi de persoane cari ţin la garanţiile publice precum: I. Al. Filipescu «om cu totul dotat la studiul Dreptului», B. Catargiu, oameni cari au făcut studii frumoase, Doctori ai Facultăţilor din Franţa ca Bosianu, Kosta-foru, un fiu de principe, Ştirbey, care au fost de părere că nu se face o nedreptate dând Domnului dreptul de a numi pe membrii Curţii de Casaţie.
« Respectaţi dreptul Domnului — spune drept încheiere — ca şi el să respecte pe ale Adunării şi ale ficecărui cetăţean ».
Grigore M. Sturza, urcându-se la tribună, reaminteşte că în Comisiunea centrală el a propus — dar a rămas în minoritate — ca numirile în magistratură să se facă de Domn. Pentru Preşedinte de tribunal să se prezinte 2 liste: una de Consiliul judeţean, alta de Curtea de Apel, care cunoaşte valoarea intelectuală şi morală a magistraţilor, ale căror hotă-rîri le cercetează. Pentru membrii Curţii de apel să fie 2 liste: una întocmită de Curtea de apel, la care se face numirea, alta de Curtea de Casaţie. Pentru Curtea de Casaţie: una de Comisiunea centrală, alta de Curtea de Casaţie. Kogălniceanu şi Brăiloiu au susţinut acolo, listele de prezentare, numai pentru tribunalele de I-a instanţă; li s’a obiectat că nu sunt consequenţi când nu admit acelaşi sistem pentru instanţele superioare, unde se cer şi mai multe garanţii.
Răspunzând lui Kogălniceanu, arată că nu era nevoie să se prevadă în Convenţie că numirile pot fi făcute după liste pentrucă şi în Constituţia Belgiei se spune că membrii Curţii
www.digibuc.ro
257
ÎNFIINŢAREA CURŢII DE CASAŢIE ÎN ROMÂNIA
31
de Casaţie vor fi numiţi de Rege şi totuşi se fac numirile după listele de prezentare. De altfel un magistrat chiar dacă ar avea alte condiţii, înaintare, capacitate, tot nu-i bun dacă-i lipseşte încrederea publică.
La obiecţiunea că partidul conservator din Ţara Românească a respins acest sistem, răspunde că nu se ţine de ceea ce fac conservatorii ori radicalii ci de principiul care decurge din spiritul actului nostru constitutiv.
Combate apoi pe Balş care preconiza listele de prezentare, spunându-i, între altele, că dacă vrea Stat constituţional adevărat să considere listele de prezentare ca una din bazele lui cele mai solide.
Combate şi pe Manolache Costachi arătând că nu e justă părerea că Statul nostru nu trebue comparat cu Belgia, pentru că însăşi Puterile garante au făcut din noi al doilea Stat asemănător cu al Belgiei, în care Curtea de Casaţie să judece pe Miniştri. « Să ne silim dară — zice el — a desveli principiile constitutive ale Convenţiunii noastre în spiritul Constituţiunii acelui Stat, cu care ne-au asemănat şi Puterile garante. La învinuirea că, în Belgia este o Constituţie revoluţionară spune: « din contră, Belgia înfăţişează în ochii Europei întregi de atâta timp un guvern adevărat constituţional şi care poate servi de model tuturor ocârmuirilor ce voiesc a păşi pe calea liberală ».
Adaugă apoi că cu toată dorinţa d-lui Kostachi de a asemăna instituţiile noastre cu ale Franţei, suntem datori să recunoaştem că aceasta este ce neputinţă deoarece există o mare deosebire între instituţiile date nouă prin Convenţiune şi acelea care cărmuesc astăzi poporul francez. După alte observaţii închee astfel:
« De voim a ne ţine de ceea ce ni s’a dat prin Convenţiune, de voim ca responsabilitatea ministerială să nu devie o literă moartă, trebue să admitem listele de prezentare ca unele ce izvorăsc din dreptul cel mai mare ce-1 are un Stat constituţional ca al nostru, dreptul de a da pe Miniştrii sub judecată, ca unele ce dau adevărată garanţie la numirea acestor înalţi funcţionari, ca unele ce constată în chipul cel mai puternic încrederea publică ».
www.digibuc.ro
32
ANDREI RĂDULEâCU
258
Docan este partizanul respectării drepturilor Domnului, derivând din Convenţiune, de a face el numirile.
Veisa combate afirmaţia lui Kostachi în privinţa Belgiei că ar avea o Constituţie revoluţionară. Laudă acea Constituţie spunând că sămânţa a fost amară dar fructele dulci. Analizează cuvintele: a numi şi a alege. A numi înseamnă a face decret, a instala, drept necontestat recunoscut al Domnului; a alege înseamnă a căuta om cu însuşirile cerute de lege. Din Convenţie rezultă că pe magistraţi Domnul îi numeşte. Unde a voit să fie alegere a spus-o, ca la Comisia centrală.
La urmă ia din nou cuvântul Primul Ministru, Kogălni-ceanu. S’a bucurat că s’a prezentat Constituţia Belgiei, a Franţei şi altele, s’a vorbit de Montesquieu şi declară că dacă ar fi să aleagă ar alege pe a Belgiei cu liste de prezentare. Repetă că puterea judecătorească este o ramură a puterii executive, că faţă de Convenţie nu poate admite alt sistem decât al numirii de către Domn şi că inamovibilitatea va înlătura şi teama că Miniştrii vor fi judecaţi de clienţii lor.
« Să ne silim — spunea — să fie legi bune şi să se păzească cu sfinţenie de Adunare ca şi de Domn şi atuncea şi Curtea de Casaţie va fi bună». Pentru moment trebue, să se ţină de Convenţie căci « nu poate acum încerca să iasă ».
Lasă să vie timpul acela şi atuncea el ar fi cel întâi care ar zice Domnului: «leapădă-te de această grea răspundere de a găsi 25 de membri, care să aibă diploma de doctor sau de licenţiat; eu aş fi cel întâi care aş sfătui pe Domn să se lepede de această sarcină grea pentru ca să fie mai odihnit».
In afârşit s’a închis discuţia şi punându-se la vot amendamentul care propunea numirea pe bază de listă a fost respins, fiind 16 pentru şi 27 contra, aşa că a rămas sistemul din proiect adoptat şi de Camera munteană.
#
# #
Cu privire la condiţiile de recrutare, Veisa cu Balş, Lambrino şi Ghica au propus la art. 17 un amendament în felul următor :
Membrii Curţii de Casaţie se numesc:
www.digibuc.ro
259
ÎNFIINŢAREA CURŢII de CASAŢIE În românia
33
A)	Dintre persoanele care au diplomă de doctor sau de licenţiat în Drept dela una din Facultăţile Principatelor-Unite sau din străinătate, vor fi exersat profesiunea de advocat sau funcţiuni judiciare în curgere de 7 ani sau vor fi fost profesori la una din Facultăţile Principatelor-Unite timp de 7 ani.
B)	Preşedinţii Curţii de Casaţie se numesc de Domn dintre membrii ei.
C)	Procurorii la Curtea de Casaţie trebue să aibă vârsta de 30 ani deplin.
Acest amendament a fost admis, după oarecare discuţie şi mai ales după explicaţiile lui Kogălniceanu cu privire la numirea Preşedinţilor Curţii, despre care a spus din nou că şi ei vor fi numiţi tot de Domn dar numai dintre membrii Curţii.
In legătură cu această parte a legii s’a discutat şi art. 102 din proiect (90 din lege) în care se punea norme pentru numire, la înfiinţarea Curţii. Afară de numărul anilor în anumite funcţiuni, pentru a fi numit la Casaţie s’a propus să poată fi numiţi nu numai miniştrii de justiţie ci orişice fost sau actual ministru pe motiv că «mai toţi au trecut şi pe la justiţie şi se pricep». Apoi când s’a admis să poată fi numiţi şi preşedinţi de tribunal — zicea Man. Kostachi: « eu nu cred că un preşedinte de tribunal să ştie mai mult decât un ministru ». S’a opus Ştef. Catargiu, dacă ministrul n’a ocupat funcţiuni judecătoreşti. I s’a răspuns că în Consiliile de miniştri se tratează şi chestii judecătoreşti; concluzia că orice ministru este bun de consilier de Casaţie.
Şi totuşi amendamentul a fost primit şi este înscris în lege (art. 90).
Tot în Camera dela Iaşi s’a admis amendamentul lui Cu-ciureanu ca acei cari vin cu diplome din străinătate să dea examen de echivalare (art. 16, alin. a, p. 2).
Altă chestiune care a provocat o scurtă discuţie a fost judecarea membrilor Curţii de Casaţie în afaceri penale. După proiectul Comisiunii Centrale, primit de Adunarea munteană, aceştia erau să fie judecaţi de Curtea de Casaţie, ca o derogare la dreptul comun. In secţia moldovenească s’a propus că această dispoziţie să se aplice numai pentru delictele săvârşite în serviciul lor, în exerciţiul funcţiunii cu expresia de azi.
io A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XIV.
www.digibuc.ro
34
ANDREI RADULESCU
260
Grigore Sturza a combătut acea propunere şi a fost pentru textul din proiect. Manolache Kostaki, din contră, a susţinut că ei să fie traşi la judecată chiar de procuror « pentru delicte de abuz de putere ».
Raportorul Veisa a susţinut textul general pentru a asigura independenţa Casaţiei « căci altfel ei ar putea fi întrerupţi dela ocupaţiile lor adeseaori şi traşi de poliţie spre a fi cercetaţi în fel de fel de chestiuni».
Această părere a triumfat în Adunare.
Altă problemă, care a reţinut Camera Moldovei a fost aceea a salariilor, pentru care îşi oprise lucrările şi Camera mun-teană.
Minoritatea delegaţilor Adunării moldoveneşti *) a fost de părere să se fixeze lefi ca în Belgia. Făcând transformările cuvenite au fixat lunar: Primul preşedinte 3500 lei, Preşedinţii câte 3000 lei, Membrii câte 2500 lei, Procurorul 3000 lei, Substitutul 1600 lei, Primul grefier 1500 lei.
Majoritatea a propus salarii mai mari. Merită să fie arătate motivele, pe care se întemeiau şi care explică, pentru orice timp, de ce magistraţii trebue să fie mai bine plătiţi.
In prim rând: scumpetea traiului din oraşul, în care va fi scaunul Curţii de Casaţie, cheltuielile cu strămutarea mem-brilor ei şi « dorinţa de a da judecătorilor acestei Curţi supreme mijloacele trebuitoare spre a putea mâna o viaţă onestă şi a putea îndeplini cu sfinţenie marile lor îndatoriri fără a avea recurs la alt aur străin decât la acel la fiscului, asignuit lor în leafă ».
In al doilea rând consideraţia că «în deobstie funcţionarii
j	j	1
neplătiţi nicicum sau plătiţi rău costisesc totdeauna pe public mai mult decât funcţionarii cei bine plătiţi».
Lefurile propuse de minoritate « nu sunt îndestulătoare pentru împlinirea cheltuielilor neapărat trebuitoare » a membrilor dela Casaţie, mai vârtos că ai Comisiunii Centrale erau retribuiţi cu 5000 lei pe lună şi nu pot avea mai deosebite necesităţi materiale decât ai Casaţiei, cu care se găsesc «în aceeaşi poziţie şi importanţă ».
1) Şt. Catargiu, A. Danu, G. Cuciureanu, D. Cosma, L. Cantacuzino, C. Negruţi şi L, Catargiu (« Monitorul Oficial al Moldovei * Nr. 21 din 27 Octomvrie 1860),
www.digibuc.ro
261
ÎNFIINŢAREA CURŢII DE CASAŢIE ÎN ROMÂNIA
35
Pe aceste temeiuri majoritatea propunea: Primul preşe-r dinte 4300 lei; preşedinte 4000; membru 3700; procuror general 4000; procuror de secţie 3000; substitut 1600; prim grefier 1500.
De notat că miniştrii aveau 2500 lei lunar. Şi din această diferenţa trebtie să vedem, cum preţuiau Curtea de Casaţie cei ce legiferau întemeierea acestei instituţii.
Propunerea din urmă a fost admisă de Adunare iar la 30 Iunie acest stat de lefuri a fost votat întocmai şi de Camera din Bucureşti I 2),
Celelalte dispoziţii din proiect, deşi cu foarte mici modificări în câteva locuri, au fost primite în cea mai mare parte aşa cum le modificase Adunarea munteană. Totuşi au rămas câteva texte diferite.
Lucrarea din Moldova s’a terminat în şedinţa dela 6 Iulie 1860.
#
* *
După sistemul de legiferare, înscris în Convenţia dela Paris, ar fi trebuit ca textele muntene şi moldovene, amendate, să fie trimise Comisiunii Centrale, care, apreciind, avea să hotărască un proiect definitiv; pe acesta Adunările nu mai aveau dreptul decât să-l adopte sau să-l lepede în întregime. Era pericol ca legea să nu ia fiinţă căci era foarte greu să se înţeleagă pe toate textele. Chestiunea putea fi reluată — e adevărat — dar
!) Majoritatea era compusă din Gr. M. Sturza...
*) Dăm Statul de lefuri, alăturat legii, pentru tot personalul Curţii:
I Preşedinte primar...............Lei	4.300	lunar
3 Preşedinţi de secţiune	a	.	.	.	»	4.000	»
21 Membri...........................»	3.700	*
I Procuror general.................*	4.000	*
I Prim-grefier.....................*	1.500	*
3 grefieri de secţiune.............*	1.500	t
6 capi de masă.....................»	1.000	»
12 scriitori ai grefei..............»	400	»
3 scriitori ai Parchetului	....	»	400	*
I registrator general..............»	600	»
3 registratori de secţiuni	....	>	500	»
1	vătaf de aprozi..................*	400	*
8 aprozi...........................»	200	»
2	odagii...........................»	150	*
2 rândaşi..........................»	100	*
Cheltuiala cancelariei..............» 1.000	»
Peste tot . . . Lei 130.600 lunar
www.digibuc.ro
36
ANDREI RĂDULESCU
263
cu aceleaşi greutăţi, aşa că era posibil să nu se mai facă nici-odată sau foarte târziu o astfel de lege.
In această situaţie dificilă, care putea împiedica cine ştie pentru cât timp înfiinţarea unui organ aşa de important în special pentru Unire, Adunarea din Bucureşti face un gest hotărîtor pentru realizare. Ea ţine să fie consecventă cu ho-tărîrea ei unanimă dela 18 Iunie. In acest scop însărcinează comisia ei să studieze amendamentele introduse în Moldova. Când cercetarea e terminată legea este adusă din nou la ordinea zilei în şedinţa dela 19 Iulie. Pentru această Adunare votul ei asupra legii dela 30 Iunie nu era definitiv ci subordonat hotărîrilor din Moldova. In acea şedinţă se ceteşte proiectul Moldovei cu amendamentele speciale, se dau mai multe explicaţii de către raportorul Bosianu, se fac unele observa-ţiuni, între care ale lui A. Prejbeanu, care găsia lefile prea însemnătoare deşi fuseseră votate şi aci încă dela 30 Iunie; apoi este pus la vot proiectul cu modificările aduse în Moldova. El este primit cu 47 bile albe contra 4 negre. In anexa Monitorului, în care s’a publicat legea, se arată că a fost votată cu unanimitate. Dacă nu este o greşală, în una din aceste 2 variante, explicaţia ar fi că primul vot s’a referit la amendamente, după care a fost pusă la vot legea în total, când a fost primită cu unanimitate 1).
Aveam — în acest chip — un text votat în întregime de ambele Adunări. Potrivit art. 36, alin. II din Convenţie, Comi-siunea centrală nu mai avea dreptul să-l modifice; ea trebuia să-l primească, ceea ce a şi făcut.
Iată însemnătatea gestului Adunării din Bucureşti care, ca şi la alegerea lui Cuza, a adus o contribuţie aşa de mare pentru înfăptuirea legii Curţii de Casaţie.
#
* #
Ne-am aştepta ca peste câtva timp — poate chiar câteva zile — când am văzut graba cu care doreau Suprema Curte, ne-am aştepta să-i vedem înfăptuirea. Totuşi a mai zăbovit destul. Se pare că aceasta s’a datorit şi greutăţii de a fixa locul *)
*) « Monitorul Oficial al Ţării Româneşti» Nr. 192 din 12 August 1860.
www.digibuc.ro
263
ÎNFIINŢAREA CURŢII DE CASAŢIE ÎN ROMÂNIA
37
de reşedinţă, care provoca nemulţumiri, dar mai ales dorinţii de a desăvârşi mai întâi Unirea.
Când s’a văzut la începutul anului 1861 că realizarea acestei dorinţi mai întârzie s’a procedat mai departe în vederea înfiinţării Casaţiei.
Legea este sancţionată şi promulgată prin decretul domnesc Nr. 1 dela 12 Ianuarie 1861 dat din Iaşi, publicat în «Monitorul Oficial» al Moldovei Nr. 88 din 29 Ianuarie şi în al Ţării Româneşti Nr. 18 din 24 Ianuarie 1861. El este semnat de cei 2 preşedinţi de consiliu: Manolache Kostaki al Ţării Româneşti şi Mihail Kogălniceanu al Moldovei, amândoi moldoveni, o notă bună pentru unirea fraţilor, care primeau aceeaşi lege a aceleiaşi instanţe.
Această lege a rămas în vigoare, până la 1905, cu foarte mici modificări. De altfel chiar cu schimbările ce i s’au mai adus în urmă, ea rămâne tot cu temelia dela 1861.
Nu urmăresc aci o analiză amănunţită.
Este nevoie, totuşi, să menţionăm — ceea ce se observă de altmintrelea uşor mai ales din cele expuse aci — că nu este o copie, cum se crede şi cum se repetă de atâtea ori. Având ca model — pentru unele părţi — legea belgiană, pentru altele pe cea franceză, legea Curţii noastre de Casaţie are şi părţile ei originale. Ea dovedeşte, încă odată, că juriştii români dela 1860—64 n’au fost nişte simpli traducători.
înfiinţarea înaltei Curţi întârzie însă mai bine de un an. S’a spus că Vodă Cuza chiar, s’ar fi opus când primul său ministru din Ţara-Românească Barbu Catargiu i-ar fi cerut-o în 18611). Este aproape cert că, în special în acest timp, întârzierea şi, dacă e adevărat, opunerea Domnului, s’au datorit, cauzei ultime arătată mai sus, dorinţei ca ea să funcţioneze într’un Stat unitar şi să se evite multe dificultăţi. In această vreme continuau să funcţioneze înalta Curte şi Curtea Princiară ca instanţe supreme.
In sfârşit marea idee se apropia de desăvârşire. In Decemvrie 1861 se hotăreşte şi se vesteşte întrunirea celor 2 guverne şi Adunări la Bucureşti în Statul România. La 23 *
J) Xenopol D. A., Istoria Românilor, XIII, p. 103.
www.digibuc.ro
3«
ANDREI RÂDULESCU
264
Ianuarie se constitue primul guvern unitar, iar la 24 Ianuarie se proclamă solemn Unirea deplină şi definitivă.
Se ivesc acum şi zorii de vieaţă pentru Curtea de Casaţie. Stat unitar, cu un singur guvern, o singură Adunare, cerea imperios înfiinţarea Curţii supreme, a cărei lege aştepta în paginile Monitorului.
De aceea, la 11 Februarie 1862, în urma raportului ministrului de Justiţie C. N. Brăiloiu, cu Nr. 1508 şi în virtutea legii, de care ne-am ocupat, Vodă Cuza face numirile la Casaţie prin decretul Nr. 82. Tot în acea zi prin decretul Nr. 83 Domnul hătăreşte instalarea Curţii în ziua de 15 Martie. S’a dispus însă de ministru ca recursurile să fie primite chiar dela 11 Februarie 1862.
Se înţelegea acum dela sine că va avea reşedinţa în Bucureşti unde, se arată în decret, că va funcţiona în localul ocupat de înalta Curte, care înceta activitatea. Aci avea patru săli de pretoriu, câte una de secţiune şi una pentru secţii-unite. Localul avea nevoie de reparaţii de care abia pe la 22 Martie încep să se ocupe.
Nu era nici mobilierul convenabil. Tot după deschidere, la 24 Martie, se anunţă licitaţia. Din publicaţia respectivă vedem că i se destina un mobilier destul de potrivit, calitativ şi cantitativ ; în tot cazul, se vede un spirit de economie şi nimic de prisos *). * 1
*) Mobilierul pentru care se face publicaţie era:
2 mese mari pentru 25 persoane, una (en fer & cheval) semicerc, cu picioare de stejar la strung şi cu lustru, acoperite cu postav roşu bun;
10 birouri de stejar cu câte 3 sertare, 2 jos şi 1 mare la masă, cu broaşte bune şi galerii, în lungime de 2 coţi şi în lăţime de 1% coţi, cu lustru;
4 mese de câte 11 persoane una, de lemn de brad, cu picioare de stejar la strung, cu lustru şi îmbrăcate cu postav roşu bun;
13 mese idem de câte 2 coţi lungime una şi una 6/8 lăţimea, cu picioare de stejar la strung, cu lustru şi sertare cu chei, acoperite cu postav verde bun (pentru grefieri);
78 jeţuri de stejar, cu lustru, îmbrăcate cu pluş de lână roşu iar fasonul lor ca cele dela Cameră, dintre care 4 pentru Preşedinţie, mai mari;
86 scaune asemenea îmbrăcate cu acelaş pluş în forma celor dela Cameră;
1 dulap de stejar cu lustru şi geamlâc pentru bibliotecă, cu despărţituri, în lăţime de 4 coţi şi în lungime asemenea;
4 pendule poleite până la preţ de 10 galbeni una;
4 cruci cu imaginea Mântuitorului, cu piedestal;
86 călimări de sticlă ca a cele dela Director, dintre care 4 mai bune;
Pentru camera Procurorilor de asemenea mese bune, scaune, dulapuri. Deosebit 1 portret al Domnitorului. Apoi pentru cancelaria Procurorii, şi pentru grefă; la
www.digibuc.ro
265
ÎNFIINŢAREA CURŢII DE CASAŢIE ÎN ROMÂNIA
39
Se impune să arătăm numele primilor membrii ai Curţii de Casaţie. Domnul a căutat să numească personalităţi cât mai alese, atât ca pregătire juridică cât şi morală. Intre cei numiţi găsim aproape toate personalităţile mari ale vremii, ceea ce probează că nu era uşor să găseşti atunci 25 de oameni cari să merite locul dela Casaţie.
Iată compunerea Curţii supreme:
Prim-preşedinte: Vasile Sturza. Preşedinţi: Constantin Hur-muzachi, Grigore Racoviţă, Ioan Slătineanu.
Consilieri: Principele Nicolae Şuţu, Alecu Ioil Filipescu, Alecu Catargiu atunci Preşedinte al Curţii Princiare din Iaşi, Nicolae Creţulescu, Iordache Beldiman, Constantin Ion Can-tacuzino fost Ministru, Constantin Sturza (bătrânul), Ştefan Ferikide, Anastase Panu, Constantin Bosianu, Lascar Roset, Evghenie Predescu, Ion Sturza, Scarlat Fălcoianu, Petre Mânu, Ion Constantin Filipescu, Ştefan Silion, Constantin Donescu, Dumitru Roset, Aristide Ghica, Principele Scarlat Gr. Ghica.
Parchetul era format astfel: Mihail Kogălniceanu, Procuror general; Constantin Zefcari, Teodor Veisa şi Gheorghe I. Florescu, Procurori de secţie.
Probabil că unii dintre cei numiţi nu fuseseră întrebaţi; poate că Domnul voise să le dea o dovadă a înaltei lui aprecieri, fără de a-i prevesti. In tot cazul vedem că, în curând, unii au demisionat. Astfel la 8 Martie demisionaseră: Nicolae Creţulescu, Anastase Panu, Ioan C. Cantacuzino, N. Şuţu, C. Bosianu, C. G. Filipescu, Kogălniceanu (în Iocu-i fu numit Scarlat V. Ghica), I. G. Florescu. Unul murise: Zefcari x).
#
# #
In sfârsit veni ziua de instalare.
r
In ziua de 15 Martie, la ora 12, membrii Curţii — erau numai 13 din 19, scăzând pe cei demisionaţi — s’au adunat
ei mesele cu postav verde, altele cu muşama pentru copişti, călimări « cu loc de nisip * pentru capii de masă, registratori şi copişti.
12 bănci pentru public, îmbrăcate cu muşama. (« Monitorul Oficial » Nr. 68 din 26 Martie 1862. Publicaţia pentru mobilier are date de 24 Martie).
1) « Monitorul Oficial • Nr. 34 din 14 Februarie 1862.
< Monitorul Oficial > Nr. din 9 Martie 1862. S’a spus că numirea lui Mihail Kogălniceanu s’ar fi datorat Primului-ministru, Barbu Catargiu, care ar fi urmărit să scape, în acest chip, de cel mai temut adversar politic, periculos mai ales în chestia rurală.
www.digibuc.ro
40
ANDREI RĂDULESCU
266
în localul înaltei Curţi. De aci, au plecat la Palatul Domnesc şi au depus jurământul înaintea Domnitorului; apoi s’au înapoiat la Curte.
Aci, ministrul C. N. Brăiloiu, a ţinut un important discurs, care credem că merită a fi reprodus în întregime:
« Domnilor,
In datinile şi legile ţării noastre, ca şi la celelalte popoare, Justiţia se concentra în persoana Domnitorului şi era cel mai înalt atribut al suveranităţii.
Domnul era expresiunea vie a dreptăţii, simbolul activ al legii.
Caracterul de înalt judecător, care l-a conservat în totdeauna Domnul ţării a ajuns o adevărată credinţă în conştiinţa poporului nostru, şi vedem astăzi chiar, când Convenţiunea a despărţit mai adânc atribuţiunile suveranităţii, că fiecare din noi aleargă la Domn să ceară dreptate în contra nedreptăţilor adevărate sau închipuite ale dregătorilor judecătoreşti.
Concentraţiunea puterii judecătoreşti în mâinile unui singur om s’a desfiinţat în principiu de actul nostru constitutiv. Prin instituirea Curţii de Casaţiune principiul descentralizării puterilor devine un fapt şi se pogoară din regiunea teoriei pe tărâmul practic al intereselor. Curtea de Casaţiune este delegatul însărcinat a face dreptate, a exercita acest înalt atribut
al suveranităţii.
>
înţelegeţi, domnilor, cât este de grea, delicată şi sacră misiunea d-voastră. Chemaţi a înlocui pe Domni în distribuţiunea justiţiei, a exercita un drept de censură şi de disciplină asupra tuturor Curţilor şi Tribunalelor din Principat, d-voastră aveţi înalta sarcină de a stabili credinţa că justiţia va fi în viitor, mai mult decât în trecut, interpretul inteligent şi duios al dreptăţii, organul sever al legii, ochiul prin care Domnul veghează în ocrotirea intereselor fiecărui cetăţean, în apărarea onoarei şi a averii sale.
Inaugurarea unui regim nou nu este însă îndestul pentru a şterge ideile şi credinţele în care a crescut şi a trăit o societate; din natura lucrurilor, fără voia noastră, suntem expuşi a ne îndoi despre eficacitatea unei instituţiuni nouă, mai cu
www.digibuc.ro
267
ÎNFIINŢAREA CURŢII UE CASAŢIE ÎN ROMÂNIA
4*
seamă când acea instituţiune are să exercite influenţa şi acţiunea ei asupra intereselor noastre cele mai intime.
Nu trebue, dar, domnilor, să uităm că Curtea de Casaţiune se află într’o poziţiune foarte grea, care constitue pentru dânsa o adevărată dificultate, aceea de a face să fie adoptată cu dragoste şi cu mândrie de toată ţara. Datoria ei este să dea tuturor credinţa că dreptatea Domnului s’a sălăşluit în organele chemate a o exercita în locul şi în numele său.
Pe lângă însărcinarea de a da dreptatea, Curtea de Casaţiune are şi aceea de a servi de călăuză tutulor judecătoriilor de toată treapta, de a fi o legătură între dânsele şi de a fixa noţiunile sănătoase de drept, stabilind o uniformitate în jurisprudenţa ţării, trăgând aplicaţiunea legii din detaliile cu care se poate încurca în desbaterea intereselor private şi locale, ca să o aducă la înălţimea principiilor generale şi să devie, în acest chip, temelia cea mai tare a instituţiunilor sociale şi politice.
După legislaţiunea veche dreptul de ingerinţă a Domnilor în procesele private înfăţişa în aplicaţiunea lui o jurisdicţiune excepţională al cărui efect era de a popri lucrarea hotărîrilor judecătoreşti şi de a paraliza consecinţele lbr şi era o regulă de drept, că quodprincipiplacu.it legis habet vigorem; numărul instanţelor judecătoreşti, atribuţiunile lor, condiţiunea organică, în care era pusă cea mai înaltă treaptă judecătorească, făcea ca porunca Domnului să fie legea supremă în administraţiunea justiţiei.
Autoritatea Domnului câştiga numai în aparenţă. In realitate, însă, singurul efect ce producea era de a desconsidera tribunalele în ochii şi în opiniunea justiciabililor.
Institutiunea Curţii de Casaţiune va avea din contră efectul
>	j	1
de a degaja autoritatea Domnului de împresurările intereselor private, de a o menţine intactă şi de a înălţa, în acelaş timp, Tribunalele, dând justiţiei un interpret suprem chemat, nu a paraliza şi a precurma lucrările judecătoreşti ci a le consolida şi a le solidariza, de-mi este iertat expresiunea, prin inter-pretaţiunea legilor. Sistema judecătorească veche cu trei trepte de jurisdicţiune şi cu ingerenţiunea puterii executive nu putea să producă o aplicaţiune uniformă a legii pentru toţi. Curtea de Casaţiune, singură însărcinată cu misia specială de a determina înţelesul legii şi de a supraveghea aplicaţiunea ei,
www.digibuc.ro
42
ANDREI RĂDULESCU
368
poate îndeplini condiţiunea de a conserva aplicaţiunea uniformă a legii pentru toţi.
Cu această sarcină, cu această prerogativă, Curtea de Casa-ţiune ca un corp regulator, devine cel mai puternic auxiliar pentru Puterea legislativă şi contribue a întări guvernul prin întărirea legilor.
Vedeţi, domnilor, cât de mare şi frumoasă este misiunea d-voastră. Trebue să fiţi mândri când veţi gândi la dânsa, când veţi gândi că pe lângă liniştea şi mângâierea ce veţi da familiilor şi societăţii întregi, agitată atât de cumplit în anii trecuţi, veţi contribui prin acţiunea d-voastră de toate zilele a întări şi unirea politică, pentru care Domnitorul nostru a lucrat cu atâta stăruinţă şi atâta curaj.
Măria Sa, chemându-vă a depune jurământul în prezenţa Tronului, a voit să vă dea o dovadă de consideraţiunea ce are pentru acest înalt corp, a voit să vă dea o mărturisire că simte o solidaritate între Tron şi justiţie, că înţelege că guvernul său să se inspire întotdeauna de principiile de dreptate, ale căruia sunteţi cel mai înalt organ.
Domnitorul salută ţara ce s’a învrednicit să aibă o asemenea instituţiune şi aşteaptă cu toată încrederea concursul d-voastră patriotic pentru întemeierea instituţiunilor noastre june încă.
Să-mi fie iertat, domnilor, să vă mărturisesc şi eu că mă simt mult onorat şi foarte fericit că mi-a fost dat să pot instala această înaltă Curte » 1).
La acest discurs a răspuns pe scurt, Primul-preşedinte, Vasile Sturza, în chipul următor:
« Domnilor,
Domnul ministru al Justiţiei în discursul său pentru instalarea Curţii de Casaţiune, a descris importanţa misiunii acestui corp cu atâta erudiţiune şi talent încât mai nimica mi-au rămas de adaus.
In adevăr, domnilor, misiunea noastră este foarte importantă, căci pe cât Curtea de Casaţiune este prin atribuţiunile sale şi
*) « Monitorul Oficial al Ţării Româneşti * Nr. 62 din 19 Martie 186a.
www.digibuc.ro
26?
înfiinţarea curţii de casaţie în românia
43
prin inamovibilitatea membrilor ei cel mai înalt şi mai puternic Tribunal, pre atâta şi îndatoririle ei sunt mari şi grele. Acest corp este chemat a vindeca răul cel mai mare, care de un timp îndelungat a apăsat ţara noastră: « neîncredere în dreptate ». Dela el se cere restabilirea, încrederea şi ridicarea ramului judecătoresc din discreditul, în care din nenorocire a fost căzut. Să punem dar toate silinţile noastre ca în curând să putem auzi:
a Dreptatea domneşte în România»1).
Cu aceste cuvinte îşi încheia discursul cel dintâi Prim-preşedinte, cuvinte care ar trebui să fie ţinta pe care să o urmărească orice judecător în exerciţiul delicatei sale funcţiuni.
#
* * *
Am crede că de acum Casaţia va putea lucra în linişte. I-a fost dat însă să intre iarăşi în discuţia Adunării chiar în preziua instalării. De astădată vechea nemulţumire a izbucnit: chestia locului unde să funcţioneze.
După Convenţia dela Paris, Casaţia trebuia să aibă reşedinţa la Focşani, dar, se pare că nimeni nu s’a gândit serios la acest oraş; el era hotărît dela Paris. Când s’a văzut că se instalează la Bucureşti, o parte din Moldoveni, în special Ieşenii, s’au crezut nedreptăţiţi şi au început să-şi arate nemulţumirea în chip violent, cu ameninţări la adresa deputaţilor cari nu împărtăşeau acest punct de vedere, cu arderea fotografiilor lor, cu manifestaţii, se pare, dirijate chiar de municipalitate, etc. Chestia este adusă în Adunare. In şedinţa dela 14 Martie, în ajunul instalării, se prezintă de către Casimir şi Văsescu, o propunere semnată de 23 din 28 deputaţi moldoveni, prin care cer ca Suprema Curte să fie aşezată la Iaşi, unii zic temporar, ca o compensaţie morală pentru pierderile încercate de acest oraş, « cări altfel, spunea Văsescu, s’ar arunca sămânţa desbinării pe pământul Unirii » 2).
Discuţia a fost destul de violentă. Afară de Ştirbey şi alţi Munteni, s’au ridicat contra acestei propuneri câţiva din cei mai valoroşi Moldoveni. Intre aceştia A. Panu, care a spus
l) « Monitorul Oficial al Ţării Româneşti * Nr. 62 din 19 Martie 1862.
*) « Monitorul Oficial al Ţârii Româneşti » Nr. 75/862, « Românul * î 75/862.
www.digibuc.ro
44
ANDREI RĂDULESCU
270
dela tribună cu o deosebită energie: «Iaşii este oraşul naşterii mele şi al părinţilor mei; este căminul familiei mele, dar sunt mai presus de toate Român şi om onest» şi nu pot primi această propunere fiindcă nu este justificată.
Şi Barbu Catargiu este contra arătând că Iaşilor trebue să li se dea alte avantagii.
Kogălniceanu de asemenea se opune viguros, spunând că «aceasta nu alină suferinţele Iaşilor ci satisface interesele avocaţilor, cari vor să-şi pledeze procesele la doi paşi de casă iar nu la 28 de poşte şi ajută pe alţii, cari vor să-şi facă trebuşoa-rele ». Aminteşte de arderea fotografiei sale, e îngrijat de femeea şi copiii lui cari se află acolo, dar se uneşte cu vorbele lui B. Catargiu: « ceea ce Domnul a unit, să nu încerce oamenii a despărţi ».
Tot atunci se ridică Gr. M. Sturza, care pronunţă un înflăcărat discurs, în care susţine că nu trebue să se facă din aceasta o chestie politică şi să se sfărâme Unirea.
« Sunt deputat al oraşului Iaşi, zicea el, am fost de mai multe ori ales de acest colegiu; sunt născut, crescut acolo şi vieţuesc cu familia mea în acel oraş. Dumnezeu ştie cât doresc înflorirea şi prosperitatea lui. Concetăţenii mei, dar, mă vor judeca cum vor voi; eu însă am convingerea tare că-mi împlinesc o datorie de conştiinţă, zicând că Curtea de Casa-ţiune trebue să fie la Bucureşti».
Mai departe, referindu-se din nou la conştiinţa lui de om onest, repetă cu energie: «Nu, nu... Curtea de Casaţiune trebue să fie la Bucureşti ».
La ameninţarea că s’ar periclita Unirea dacă Suprema Curte nu este mutată la Iaşi, Sturza răspunde cu o învierşunare, potrivită cu forţa lui:
« Am lucrat, domnilor, atâta amar de timp; s’au făcut atâtea sacrificiuri, atâtea aşteptări, atâtea speranţe pentru un viitor şi acel viitor să fie separatismul ? O! nu, nu, niciodată! Unirea este făcută şi se vor găsi totdeauna piepturi, cari să primească mai întâi lovituri de moarte decât să vadă Unirea desfăcută ».
După cuvântarea lui Sturza se închide discuţia. Punându-se la vot propunerea Casimir pentru mutarea Casaţiei la Iaşi, cade cu 53 negre contra 35 albe şi câteva abţineri.
www.digibuc.ro
271
ÎNFIINŢAREA CURŢII de CASAŢIE în românia
45
In ziua instalării chestiunea era astfel rezolvată. Casaţia stă la Bucureşti.
*
* #
Ea începe să funcţioneze şi în curând i se văd foloasele, iar lumea îi apreciază tot mai mult autoritatea. Unii din membrii ei contribue la lucrările legislative şi mai ales la unficarea din 1864—1865.
Transformările din 1864 ating şi Curtea de Casaţie. La 6 August se desfiinţează secţia reclamaţiilor, iar la 17 August se aranjează din nou atribuţiile celor două secţiuni. Interesant că însăşi Bosianu, consilier principal al Domnului în epoca aceasta, care stăruise atâta pentru secţia reclamaţiilor, îndeplineşte această prefacere, în urma experienţei făcute şi pe care unii ar fi voit s’o reînoiască.
Detronarea lui Cuza deslănţue iarăşi patimile.
E de menţionat că în timp ce Filip de Flandra a fost socotit ca Domn, s’a făcut la Casaţie o numire de Procuror-genaral. Şi cel numit a fost Al. Papiu-Ilarian, care a şi depus jurământul sub noua domnie, neacceptată.
Se ştie că la 3 Aprilie au izbucnit la Iaşi turburări grave, cu caracter separatist. Pentru a domoli spiritele s’a promis şi mutarea Casaţiei la Iaşi.
Când în Iunie 1866 s’a discutat Constituţia şi a fost vorba de Curtea de Casaţie, s’a cerut din nou de un grup de deputaţi moldoveni să se înscrie în Constituţie mutarea Casaţiei la Iaşi, întemeindu-se pe promisiunea din Aprilie. S’a încins o discuţie mare şi cu multă greutate s’a potolit, făgăduind guvernul că va veni cu o lege separată pentru aceasta.
Dar Moldovenii din grup nu s’au lăsat, ci la 29 Iunie, înainte de a se da votul de total al Constituţiei au stăruit să se execute făgăduiala, ceea ce guvernul a făcut, forţat de aceasta, o spun unii membrii ai lui.
Legea avea un articol unic, în care se prevedea că înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va strămuta şi va fi aşezată în oraşul Iaşi.
In fruntea Moldovenilor cari cereau această mutare era Gh. Mârzescu, care luptă cu o îndârjire straşnică. Mai în urmă
www.digibuc.ro
46
ANDREI RADULESCU
27*
propune un amendament, care părea o justificare: cerea strămutarea până la facerea căilor ferate.
Se ridică contra C. Boerescu, care propune un amendament pentru a da Iaşilor câte un milion pe an pentru îmbunătăţiri, timp de zece ani.
Se arată că se lovesc interesele justiţiabililor cari trebue să străbată 42 poşte până la Iaşi, în vreme ce acesta este numai la 24 de Bucureşti, că va suferi chiar justiţia, că înaintea intereselor particulare trebue să primeze interesele naţiunii române, că nu se dă despăgubiri pentru Unirea-Principatelor, că aşezarea Casaţiei nu poate aduce înflorirea dorită a Iaşilor, că această instanţă este şi un corp politic şi trebue să stea în Capitală, care s’a recunoscut că trebue să fie Bucureştii. Unii învinuiau pe Mârzescu că şi el în conştiinţa lui nu era pentru strămutare.
Pentru oarecare satisfacţie s’a propus mutarea la Iaşi a Curţii de Conturi dar n’au primit.
Intre luptătorii contra strămutării întâlnim iarăşi pe Anastasie Panu, care spunea: « Nu trunchiaţi capitala României, luându-i un înalt corp politic »,
Alături erau: Prinţul D. Ghica, N, Blaremberg, chiar Lascar Catargiu, ministru de Interne şi I. Brătianu, de Finanţe, cari promiteau că vor reveni cu un alt proiect spre a da mai mare satisfacţie Iaşilor. Brătianu, între altele, atrăgea atenţia că mutarea la Iaşi acum ar echivala cu destituirea multora din membrii Curţii: «toţi ştim aceasta, nu trebue să ne facem iluzii şi respectul legilor trebue să ne determine a nu ataca indirect principiul inamovibilităţii».
C. Boerescu, într’un frumos discurs le-a arătat că s’ar putea cere şi mutarea Senatului sau a unor ministere la Iaşi; aceasta ar însemna «desmădularea unităţii naţionale», ceea ce este imposibil de admis.
S’a pus la vot amendamentul Boerescu, pentru compensaţii şi a fost primit cu 65 albe şi 39 negre, astfel că a căzut propunerea de strămutare 1).
*) « Monitorul Oficial al Ţării Româneşti * Nr. 144 şi 145 din 3 şi 5 Iulie 1866.
www.digibuc.ro
273
ÎNFIINŢAREA CURŢII DE CASAŢIE ÎN ROMÂNIA
47
De abia acum este pusă la vot Constituţia în total şi este adoptată cu unanimitate de 91 voturi, iar a doua zi, 30 Iunie, Domnitorul Carol depune jurământul.
Nouă dintre deputaţii moldoveni au demisionat, dar mai târziu s’au liniştit lucrurile.
S’a mai pomenit cândva de o eventuală mutare la Iaşi dar, se pare, mai mult pentru decorul unui program politic.
Peste toate vicisitudinile vremurilor Casaţia a rămas pentru totdeauna la Bucureşti.
*
* *
Iată, pe scurt, împrejurările în care a luat fiinţă şi şi-a fixat reşedinţa această înaltă instanţă care — acum câteva zile — a împlinit 71 de ani.
Activitatea ei în acest timp — demnă de a forma obiectul a diverse studii — a fost uriaşă în domeniul Dreptului, iar rolul şi contribuţia ei pentru închegarea neamului şi consolidarea Unirii sunt nebănuite şi neînţelese de foarte mulţi.
De altfel încă dela început i s’a dat sprijinul necesar pentru a dobândi mai multă independenţă, autoritate şi prestigiu: o recrutare severă a membrilor, salarii cu mult superioare celorlalţi funcţionari, locuri demne de situaţia ei la solemnităţi, unde era chemată în plenul ei, onoruri sub diferite forme, respect nediscutat al hotărîrilor sale, etc.
Mai ales generaţia care s’a străduit s’o înfiinţeze şi i-a văzut începuturile a căutat s’o respecte şi s’o înalţe tot mai sus, înţelegând influenţa pe care o exercită prestigiul Justiţiei pentru cârmuirea popoarelor.
Cu privire la acest subiect sunt încă destule amănunte, care pot fi adăugate altădată aici sau altundeva.
Cele constatate şi expuse acum ne dau, totuşi, o idee de greutăţile, cu care s’a luptat pentru înfiinţarea a ceea ce astăzi ni se pare aşa de uşor precum şi de patriotismul generaţiei de atunci.
Ele sper că pot alcătui o pagină de oarecare interes din trecutul nostru juridic mai nou.
Ele ne arată valoarea, pregătirea şi concepţiile înalte ale juriştilor noştri, din acea vreme nu prea depărtată dar prea
www.digibuc.ro
48
ANDREI RADULESCU
274
repede uitată. Ele dovedesc tăria organizării noastre, pe temeiuri europene, în vreme ce alţii trăiau încă pe baze învechite. Ele probează încă odată oricărui om nepărtinitor existenţa şi puterea culturii noastre, tăgăduită de atâţia spre a trage concluzii dăunătoare fiinţei şi drepturilor neamului românesc, organizare şi cultură pe care şi noi ar trebui să le cunoaştem şi să le apreciem mai just.
www.digibuc.ro
CORESPONDENŢA LUI GRIGORIE GHICA, DOMNUL MOLDOVEI, CU FELIX VON SCHWARZENBERG, MINISTRU PREŞEDINTE AL AUSTRIEI 1849—1850
DE
PROF. I. LUPAŞ
membru al ACADEMIEI ROMANE
Şedinţa dela ig Maiu ig33
I
Cercetând la sfârşitul anului 1928 arhiva centrală din Viena, am aflat în dosarele poliţiei secrete (Hohere Polizei-Akten) un schimb de scrisori între Grigorie Ghica, domnul Moldovei, şi între principele Felix von Schwarzenberg, fostul prim-ministru al Austriei în cei dintâi ani de domnie âi împăratului Francisc Iosif.
Scrisorile acestea prezintă un îndoit interes: literar-publi-cistic şi social-politic lămurind pe de o parte soarta unui ziar român din Bucovina anilor 1849—50, înfăţişând de altă parte atitudinea lui Grigorie Ghica faţă de acest ziar, care-şi permitea să critice cu temperament stările politice şi sociale-economice din Moldova.
Motivul intervenţiunii lui Ghica pe lângă primul-ministru austriac îl găsim- în împrejurarea că ziarul Hurmuzăcheştilor din Cernăuţi: «Bucovina — gazetă românească pentru politică, religie şi literatură » — publicase în Noemvrie şi Decemvrie 1849 două corespondenţe din Iaşi, cuprinzând observaţiuni critice privitoare la stările interne din Moldova şi câteva propuneri de reforme potrivite a contribui la îndreptarea lor.
ii A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XIV.
www.digibuc.ro
2
PROF. I. LUPAŞ
276
întâia corespondenţă, datată dela 15 Noemvrie 1849, vorbia despre Trebuinţa apărării Austriacilor în Moldova (publicată în Bucovina Nr. 40 şi 41 dela 25 Noemvrie şi 2 Decemvrie) arătând că produsele industriei austriace — nefiind cunoscută în Moldova nici « o sistemă opritivă »— au aci intrare liberă ca şi ale industriei franceze, engleze sau germane; de aceea trebue să ţie «concurenţa cu gustul francez şi cu ieftinătatea engleză», ceea ce nu convine industriaşilor din Viena, cari afirmă că produsele lor ar fi superioare celor englezeşti. In altă ordine de idei se insistă asupra justiţiei moldovene, care mai ales în chestiuni comerciale era defectuoasă din cauză că prin dispo-siţiunile Regulamentului Organic s’a adoptat codul comercial francez, fără ca din partea guvernelor să se fi luat măsuri pentru traducerea lui în limba română. Această stare de lucruri îndeamnă pe autorul corespondenţei să întrebe « cum poate judeca un om despre un obiect, dacă nu-i sunt cunoscute legile, pe care are să-şi întemeieze judecata sa ?» In Moldova sunt unele meserii, cu care se ocupă numai străinii « precum apotecăritul şi oare, dacă un asemenea meseriaş austriac procede contra datoraşului său, să nu afle nicio ascultare la tribunalele sale apărătoare ?» Arătările înaintate tribunalelor locale rămâneau de obiceiu «nebăgate în samă». Corespondentul afirmă că «bietului Austriac rătăcit pe aceste locuri» i-ar fi fost închise « în modul cel mai neîndurat toate căile juridice, fie în contra nedreptăţilor făcute prin tribunalele locale, fie în contra celor făcute prin judecătoriile austriace », de unde urmează necesitatea de a întocmi lucrurile astfel «cât tribunalele noastre apârâtive să nu poată veni aşa uşor în colisiune cu cele locale. Nu mai puţin ar fi de dorit o organizare a tribunalelor neguţă-toreşti, la care să ia parte toţi neguţătorii fără privire la naţionalitate; despre toate neînvoirile juridice, care s’ar naşte din negoţ, să judece tribunalul neguţătoresc din Galaţi şi cel din Iaşi», ai căror judecători să fie aleşi de cătră toţi neguţătorii şi întăriţi de către principe. Corespondentul destăinueşte că în acest sens ar fi întocmit el însuş un proiect, pe care l-a înaintat Domnului fiind convins că «principele Ghica, după binevoitoarele sale simţeminte pentru comerţ, încât îi stă în putere, nu numai va încuviinţa fiecare cerere dreaptă, ci el însuş va face
www.digibuc.ro
877
CORESPONDENTA lui grigorie ghica
3
proiecte ...». De încheiere adaugă corespondentul şi câteva observaţiuni critice privitoare la negligenţele obişnuite în administrarea poştei, care circulă numai de două ori pe săptămână şi «pachetele sau nu le spedueşte nicidecum, sau cele ce ar trebui trimise la Bucureşti le trimite la Iaşi...».
II
Corespondenţa a doua (datată din Iaşi la ii Noemvrie) s’a publicat cu întârziere de aproape o lună (Bucovina Nr. 42 din 9 Decemvrie 1849). In cuprinsul ei se atingea o chestiune şi mai delicată, aceea a relaţiunilor dintre ţărani şi proprietari. Pentru revizuirea disposiţiilor din Regulamentul Organic s’a constituit în sensul art. 3 al convenţiei dela Balta Liman (1 Mai 1849) un comitet având ca membri pe V. Sturza, N. Vogorides, I. Coroi, N. Rosnovanu, St. şi Const. Catargiu şi I. Veisa. Lucrările acestui comitet şi rezultatele lor erau aşteptate « cu atât mai mare nerăbdare şi curiositate — afirmă corespondentul—cu cât în capul lui se aflau Nic. Rosnovanu şi N. Vogoridis, fără îndoială cei mai mari proprietari în Moldova, şi care prin urmare jertfind o parte din drepturile sau, mai bine zicând, din privilegiile proprietarului, ar pierde mai mult decât alţii (oare sacrificiul celui mai neavut nu este mai simţitor şi mai mare ? întreabă redacţia Bucovinei). Cel dintâi trage dela moşiile sale un venit de 15—20.000; cel de al doilea de 30—40.000 galbeni, şi ei dară ar pierde cu miile, unde alţii ar da numai cu sutele ...».
Soarta ţăranului moldovean o înfăţişează corespondentul din Iaşi în colori întunecate arătând că ţăranul cu o pereche de boi poate avea după cele 3 fălci şi 70 prăjini, primite în sensul disposiţiilor din Regulamentul Organic dela proprietar, un venit anual aproximativ de 105 lei fi 13 parale, câtă vreme cele 12 zile de lucru la coasă, la secere, la prăşitul păpuşoilor, la adunatul fânului şi la « căratul pânei», împreună cu alte pre-staţiuni mai mărunte, pe cari este obligat a le face proprietarului, se urcă la 192 lei si 32 parale anual; el dă astfel cu 87 lei fi 19 parale mai mult decât primeşte. Dar prea adeseori se întâmplă

www.digibuc.ro
4
PROF. I. LUPAŞ
278
că proprietarii nu ţin seamă de disposiţiile legii, ci pretind ţăranilor să îndeplinească toate cele de trebuinţă, urmând principiul exprimat în aceste cuvinte: «boerescul încetează numai atunci, când mi-au făcut tot lucrul meu ». Corespondentul nu trece cu vederea nici greşelile ţăranului: lenea, nepăsarea şi beţia, pe care cearcă însă a le justifica în modul următor : « zicem, că ţăranul e leneş şi nepăsător pentru viitorul său; dar ce amar de viitor mai are el? ce să-l îndemne spre lucrare au doară speranţa ca să poată bea în vieaţa sa cu o ocă de rachiu mai mult? Căci pământul, care îl lucrează, nu este al lui, ba încă el nu este nici stăpân emfiteutic pe acela, pentrucă acele fălci de pământ, ce i se cuvin după lege, i le poate da proprietarul şi arendatorul unde vrea ... pentrucă legea lasă hotărîrea în această privinţă cu totul în placul proprietarului. Apoi să jertfească ţăranul ceva pentru îmbunătăţirea unui pământ, care mâne i se poate lua ? Cum să poată el sădi vre-un pomişor lângă căsuţa sa, când pe tot minutul e cu frica în spate, că va trebui să-şi ia hăinuţele şi să-şi mute căsuţa acolo, unde voeşte boierul ?. . Supt asemenea asupritoare şi, trebue să zicem, aşa de necreştineşti relaţii, cine ar putea , cugeta numai la o desvoltare a agriculturei, la o înflorire a bunăstării publice, la o îndreptare morală a poporului sătean, la ridicarea unei stări de locuitori avuţi şi inteligenţi ? »
Pentru îndreptarea neajunsurilor semnalate corespondentul
din Iaşi recomandă a se lua următoarele măsuri:
>
1.	înzestrarea ţăranului cu pământul trebuitor ca proprietate emfiteutică.
2.	Micşorarea boerescului şi a beilicurilor.
3.	Desfiinţarea zeciuelei (dijmei) fără desdăunare.
4.	Desfiinţarea lucrului neplătit la drumuri.
5.	Oprirea ţăranilor de a lucra « de boeresc » cartofii pentru vinărsării (velniţe).
6.	îndatorarea ţăranului de a sămăna măcar 10 prăjini de cartofi pentru sine.
7.	înaintarea culturii poamelor prin premii.
8.	înaintarea creşterii vitelor.
t
9.	Măsuri energice contra beţiei; oprirea de a se vinde ţăranilor vinars pe credit.
www.digibuc.ro
279
corespondenta lui grigorie ghica
s
10.	Desvoltarea puterilor spirituale şi morale a locuitorilor prin înfiinţarea şcolilor poporale, prin înrâurirea unui cler mai luminat şi
11.	înaintarea agriculturii prin înfiinţarea şcolilor de agricultură şi a fermelor model.
In sfârşit accentuează şi necesitatea de a îndruma funcţionarii administrativi să ducă la îndeplinire măsurile guvernului, îm-piedecându-i a le executa, cum se întâmplă «prea des», în favorul lor propriu şi « spre dauna ţăranului ».
Corespondenţa se încheie cu promisiunea de a comunica rezultatele lucrărilor comitetului de revizuire, după ce ele vor fi terminate, şi cu dorinţa de a putea trimite vestea îmbucurătoare că acest comitet «pătruns de însemnătatea problemei şi de simţul răspunderii, luate asupră-şi către ţară şi istorie, au înţeles semnele timpului şi au meritat bine de patrie! Iar dacă — de ce să ne ferească ceriul! — s’ar înşela dreptele aşteptări ale ţării, ferbinţile dorinţe ale adevăraţilor patrioţi de o reformă umană, corăspunzătoare timpului, a relaţiilor urbariale, dacă zic, s’ar nimici aceste speranţe: atunci îmi vei ierta Domnule! ca pe acei bărbaţi ai comitetului, la care mârşavul egoism sau alte priviri ticăloase au precumpănit asupra sacrei datorii cătră patrie, să-i însemnez despreţuirei compatrioţilor săi şi blestemului generaţiilor viitoare!»
III
Amândouă aceste corespondenţe, în deosebi însă cea din urmă, fiind de natură de a indispune şi nelinişti factorii de conducere ai Moldovei dela începutul epocii de restauraţiune politică, inaugurată prin convenţia de curând încheiată la Balta Liman, — principele Grigorie Ghica se simţi îndemnat a lua fără întârziere disposiţii pentru oprirea ziarului românesc din Cernăuţi de a mai pătrunde în Moldova. Dar convingându-se că opreliştea aceasta a putut fi eludată, la sfârşitul anului (31.XII. 1849) află de cuviinţă a se adresa de-a-dreptul primului ministru austriac, principelui Felix von Schwarzenberg spre a-i împărtăşi că ziarul Bucovina publică adeseori, cu privire
www.digibuc.ro
6
PROF. I. LUPAŞ
280
la chestiuni moldovene, articole redactate într’un spirit de propagandă socialistă, diametral opusă intereselor bine pricepute şi stărilor politice-sociale din această ţară, tinzând astfel la suplinirea unei pubicităţi, care nu există în Moldova, şi la furnizarea unui element de cea mai periculoasă licenţă a presei. Orice Moldovean ar putea să profite în chipul acesta de ziarul cernăuţean, fie spre a răspândi sub vălul anonimatului opinii turburătoare, fie spre a-şi revărsa defăimarea asupra unor persoane cari ar fi obiectul pasiunilor sale.
Ghica exprimă speranţa că Schwarzenberg va şti să aprecieze situaţia Moldovei şi primejdiile, ce ar rezulta pentru ea dintr’o libertate incompatibilă cu ordinea de lucruri stabilită şi că solicitudinea, ce are pentru liniştea şi bunăstarea acestui principat limitrof cu Austria, îl va îndemna să aplice remediile ce-i stau la îndemână, spre a putea fi evitate funestele consecinţe ale unei propagande subversive. II roagă deci, să binevoiască a întrebuinţa singurul mijloc eficace pentru a pune un sfârşit loviturilor îndreptate contra liniştei acestei ţări, ordonând cen-surei să suprime din ziarul Bucovina orice articol, care s’ar ocupa de chestiuni privitoare la ţara Moldovei.
Schwarzenberg n’a întârziat a cere informaţiuni dela agentul austriac din Iaşi, cavalerul Eisenbach, care la 4 Ianuarie 1850 arată într’un raport amănunţit că Gazeta de Transilvania şi Bucovina fuseseră oprite a intra în Moldova, că redactorii acesteia din urmă G. şi Al. Hurmuzaki intervenind la guvernul Moldovei au dat asigurări de a nu atinge nici direct nici indirect stăpânirea ei actuală, nici puterea-i suzerană, nici pe cea protectoare. Guvernul n’a găsit însă de cuviinţă să ridice opreliştea. Ziarul a isbutit să pătrundă totuşi în Moldova provocând prin corespondenţele din Iaşi publicate în Nr. 40,41 şi 42 indignarea guvernului moldovean, a consulatului rusesc, precum şi îngrijorarea boierilor proprietari mai ales prin articolul, în care se cerea liberarea ţăranilor de robote şi care a fost răspândit şi comentat cu pasiune din partea lor. Consulul rusesc a aflat motiv de a raporta ministerului său asupra acestei chestiuni. Politica rusească se simte îndemnată prin astlfel de manifestări să controleze şi mai sever Principatele, spre a înlătura cu toate mijloacele orice influenţă străină din cuprinsul lor. Principele Ghica
www.digibuc.ro
CORESPONDENTA LUI GRIGORIE GHICA
7
281
i-a comunicat îngrijorarea sa, iar Eisenbach l-a sfătuit a se adresa lui Schwarzenberg, cu toată încrederea. Privitor la autorii corespondenţelor împricinate, agentul austriac ştie că ei sunt dintre colaboratorii principali ai acestui ziar: fraţii Doxaki, Constantin şi Al. Hurmuzaki, dintre cari primii doi se aflau atunci în Iaşi; mai aminteşte pe advocatul Winkler, originar din Galiţia. Aceşti oameni «considerându-se patrioţi români îmbrăţişează ideea nebună a întemeierii unui imperiu daco-romanşi fac uz de ziarul Bucovina ca de un organ central pentru ilusiile primejdioase, ale lor şi ale celor de o părere cu dânşii. Cu atât mai neplăcută pentru agenţie şi mai plină de îngrijorări pentru interesele reale ale Austriacilor aşezaţi în Moldova trebue socotită împrejurarea, că răspândirea produselor de contrabandă subversivă porneşte dela oameni cari —cu excepţia câtorva Moldo-Valahi obscuri, fără ocupaţie şi de reputaţie slabă — sunt toţi supuşi austriaci».
Rezultă din cuprinsul acestui raport, că agentul von Eisenbach cunoştea bine lucrurile şi putea să-şi dea seama de consecinţele lor grave pentru Austria, ai cărei supuşi începuseră a se lăsa cuceriţi de «ideea nebună » a unei Daco-Romanii.
La 24 Ianuarie 1850 Felix von Schwarzenberg răspunde lui Grigorie Ghica arătând că s’a grăbit a recomanda în atenţia specială a ministrului de interne austriac chestiunea ziarului Bucovina şi că rezultatele i le va comunica prin mijlocirea agentului Eisenbach. Totodată ţine să-l asigure că guvernul imperial din Viena nu va înceta să aibă un interes pe cât de viu, pe atât de constant pentru bunăstarea Moldovei, pentru menţinerea ordinei legale şi a liniştei în această ţară.
IV
Remediul cerut de Ghica împotriva ziarului Bucovina ministrul de interne Alexandru Bach nu l-a încuviinţat. Atitudinea ziarului continuă a fi neliniştitoare. Domnul Moldovei se adresează la 11 Martie din nou principelui Schwarzenberg comu-nicându-i într’un ton de mustrare discretă, că în urma asigurărilor dela 24 Ianuarie s’a crezut în drept să aştepte dela solicitudinea
www.digibuc.ro
8
PROF. I. LUPAŞ
282
guvernului imperial din Viena măsuri pentru încetarea prejudiciilor, pe care ziarul din Cernăuţi nu conteneşte a le aduce bunei ordini şi liniştei din Moldova. In locul măsurilor aşteptate se vede nevoit a constata că ziarul acesta, care prin posta austriacă, sub plic, circulă nestingherit, se ocupă — în Nr. 8, 9 şi 10 din 1850 — iarăşi de chestiuni moldovene făcându-se ecoul pasiunilor şi organul coteriilor animate de un evident spirit de reavoinţă. De aci rezultă greutăţi pentru guvernul Moldovei şi rău pentru ţară. Intr’o epocă atât de fecundă în libertăţi şi în tentative subversive — scrie Grigorie Ghica — există între puterile chemate să vegheze la siguranţa publică, oricât de mari sau de neînsemnate ar fi ele, o solidaritate care le uneşte într’un scop comun. Curtea imperială protejând, contra atingerilor vinovate, o ţară limitrofă, va lucra în interesul bunei ordini generale şi din nenorocire se prezintă numeroase ocaziuni, în care însuşi guvernul acestei ţări este chemat a contribui în sfera sa la siguranţa statelor cu care se mărgineşte la frontierele sale. Cerându-şi scuze pentru această nouă intervenţie, Ghica Vodă roagă stăruitor pe Schwarzenberg, să ia măsurile ce va afla de cuviinţă pentru a pune capăt «scandalului produs de gazeta din Bucovina ». In adevăr Nr. 8 dela 8/20 Februarie 1850 avea o corespondenţă din Iaşi, în care se vorbia elogios despre numirea lui Vasile Sturza ca ministru al lucrărilor publice în locul lui Alexandru Rosnovanu, dar se exprima bănuiala că Ghica ar fi aplicat a încredinţa ministerul dreptăţii unui nepot al răposatului mitropolit Veniamin, cedând stăruinţei consulatului rusesc «al căruia partizan intim este acest boieriu ».
In Nr. următor, dela u/23 Februarie revine arătând că în locul lui Vasile Sturza va fi numit Lascar Roseti, numire care va contribui să sporească «încrederea publică, pusă în sincera bunăvoinţă a principelui. Fie ca principele domnitoriu, care este aşa pătruns de cele mai nobile intenţiuni în toată privinţa să respecteze opiniunea publică, care niciodată nu înşală, acel adevărat glas al lui Dumnezeu, şi în privinţa schimbării ce are să se facă în ministeriul dreptăţii, şi mai vârtos în privinţa camarilei fanariotice de toţi urgisite şi despreţuite, care cu înrâurinţa sa aşa de neruşinat se îngâmfează! »
www.digibuc.ro
383	CORESPONDENTA lui GRIGORIE GHICA	9
în sfârşit Nr. io dela 15/27 Februarie publică la loc de frunte o lungă corespondenţă din Iaşi cu atacuri contra lui Grigorie Ghica, de a cărui numire legase ţara speranţe frumoase salutând « suirea lui pe tron ca începutul unei ere nouă şi a unui viitor mai ferice »; dar în scurtă vreme « nepotismul — această boală lipicioasă a ţării noastre » — a devenit iarăşi: «lucru de toate zilele, şi opiniunea publică şi-a rostit adesea amărăciunea sa asupra acestui rău; şi se vorbeşte public, că ce s’a întâmplat sub guvernul lui Sturza pentru bani: aceea se ajunge acum prin favorire. Administrarea celor mai însemnate posturi se încredinţează unor oameni, care nu sunt în stare să-şi administreze propria sa casă; naşterea se ia drept capacitate ... un abuz adânc tânguibil atât în interesul serviciului public, cât şi în al vazei guvernului. La aceasta se mai adauge şi precumpănitoarea înrâurire, carea unii oameni prea urgisiţi o au asupra cursului guvernării, care înrâurire cu atâta este mai nesuferită, cu cât aceia nu pot avea nici un drept la simpatiile şi încrederea ţării, de care ei nu-s legaţi prin nici un interes şi carea nu o pot numi patria sa ... Acestea toate conferesc spre aceea, ca să se mai scadă frumoasele speranţe, la care ne-au dat drept suirea pe tron a domnului Ghica, şi acele speranţe s’ar şi stânge cu totul, de nu cumva de altă parte încrederea şi neîndoibila amoare de patrie şi sincera nevoinţă a Principelui le-ar însufleţi».
V
Schwarzenberg adresându-se lui Alexandru Bach (23 .III. 1850) constată că cererea lui dela 24 Ianuarie a rămas nerezolvată, îi comunică noua intervenţie a lui Ghica pentru a interzice ziarului Bucovina să mai publice în coloanele sale articole menite să producă agitaţie în Moldova şi îl roagă să rezolve cât mai curând chestiunea aceasta, facându-i posibil să comunice principelui Ghica un răspuns potrivit împrejurărilor.
Bach răspunde la 28 Martie, că nu pot fi luate măsuri în sensul dorit de domnul Moldovei, deoarece legea austriacă de presă nu admite censura preventivă şi prin urmare nu i se poate interzice redacţiei publicarea articolelor privitoare la
www.digibuc.ro
IO
PROF. I. LUPAŞ
284
chestiuni moldovene; va da totuşi, în sfera atribuţiunilor sale, îndrumare baronului Henniger, şeful provizor al administraţiei din Bucovina, să avertizeze redacţia ziarului şi, dacă aceasta îşi va continua activitatea în direcţie inadmisibilă, să-i aplice sancţiuni în sensul regulamentelor în vigoare.
După acest răspuns al lui Bach, principele Schwarzenberg scrie lui Ghica-Vodă la 4 Aprilie 1850 că a îndrumat din nou pe ministrul de interne să întrebuinţeze toate mijloacele legale, ce-i stau la disposiţie pentru a împiedeca — după putinţă — ziarul Bucovina să mai publice articole cu tendinţă ostilă insti-tuţiunilor existente în Moldova. Răspunsul primit dela ministrul de interne îndreptăţind speranţa că autorităţile imperiale competente nu vor întârzia să aplice măsuri proprii a atinge scopul acesta, Schwarzenberg promite a comunica rezultatul acestor măsuri, prin intermediul agentului imperial Eisenbach, îndată ce va fi luat cunoştinţă de el.
La 16 Aprilie raportează Bach, că baronul Henniger a comunicat ziarului din Cernăuţi avertismentul oficial de a i se aplica măsuri represive, dacă persistă în direcţia supărătoare pentru guvernul Moldovei. De altfel observă Henniger, că acest ziar are foarte puţini abonaţi la Cernăuţi şi nu exercită asupra locuitorilor din Bucovina vreo influenţă păgubitoare.
Schwarzenberg trimite (23 .IV.1950) un resumat al notei lui Bach agentului Eisenbach din Iaşi cu îndrumarea de a-1 comunica lui Ghica în mod confidenţial.
Eisenbach raportează la 14 Iunie principelui Schwarzenberg, că a făcut lui Ghica-Vodă comunicarea, dar acesta a rămas nemulţumit de măsurile luate contra ziarului Bucovina: de aceea a adresat ministerului imperial rusesc rugarea să intervină cât mai energic la Viena ştiind prea bine că acest pas al lui va produce bună impresie la Petersburg. Constată de altfel şi Eisenbach, că criticile repetate ale ziarului din Cernăuţi cu privire la împrejurările moldovene, răspândindu-se considerabil şi trezind simpatia cetitorilor sunt de natură a-1 supăra pe Ghica-Vodă, care nu le merită fiind « om de onoare în deplina accepţiune a cuvântului», organele sale de guvernare îndreptăţesc însă astfel de critici, întemeiate pe fapte adevărate, din care nu se poate contesta nimic. Cu prilejul audienţei Ghica i-a
www.digibuc.ro
CORESPONDENTA lui grigorie ghica
II
285
mărturisit că atacurile ziaristice îndreptate fără măsură contra lui şi contra organelor de cârmuire dm Moldova nu fac decât să sporească numărul malcontenţilor încurajând în acelaşi timp pe adversarii săi moldoveni; în astfel de împrejurări el nu mai poate satisface desele reclamaţiuni de a prinde şi extrada emisarii propagandei revoluţionare, veniţi din provinciile Austriei în Moldova, ai cărei locuitori agitaţi de ziarul Bucovina contra cârmuirii batjocorite şi expuse dispreţului, s’au obişnuit a socoti pe astfel de emisari ca pe nişte martiri politici.
Eisenbach îşi termină raportul cu observarea, nu tocmai lipsită de răutate, că după ce cu multă osteneală şi cu mari sacrificii băneşti *), principele Ghica şi-a ajuns scopul de a se vedea încoronat cu mult prea dificila, — în acele împrejurări — cunună de spini a domniei moldovene, din propria sa experienţă dureroasă va înţelege acum şi va găsi justificate măsurile severe luate de antecesorul său Mihail Sturza contra unor ziare străine, printre ele şi contra Bucovinei şi Gazetei Transilvaniei, câtă vreme mai înainte ca şef al oposiţiei nu era potrivnic învinuirilor şi atacurilor publicate în câteva ziare străine la adresa lui Mihail Sturza, ci chiar contribuia la răspândirea lor în ţară. Eisenbach nu se îndoia, că principele Ghica va mai avea de înregistrat şi alte experienţe amare.
Primind ordinul ministrului de externe Nesselrode, contele Medem, ambasadorul Rusiei la Viena, intervine la Schwarzen-berg, care solicită din nou ministrului de interne Bach măsuri legale contra ziarului Bucovina, iar pe agentul Eisenbach îl întreabă, dacă e întemeiată învinuirea, că ziarul acesta ar pătrunde în Moldova prin oficiul postai austriac din Iaşi; întrucât acest oficiu i-ar fi înlesnit pătrunderea, primind abonamente pentru Bucovina, în viitor i se interzice categoric, pe lângă mustrare severă, a mai face acest lucru.
La 24 Iulie 1850 Schwarzenberg avizează ambasada rusească din Viena prin o notă verbală că a dat încă din Ianuarie ministrului de interne îndrumarea de a lua măsurile necesare — potrivit cu legile în vigoare — spre a împiedeca ziarul Bucovina
x) Cheltuise pentru dobândirea tronului Moldovei 100,000 galbeni (1.175.000 franci aur), cf. Radu Rosetti. Amintiri, voi. I Iaşi pag. 255.
www.digibuc.ro
12
PROF. I. LUPAŞ
286
să publice articole cu tendinţă ostilă instituţiilor din Moldova. Iar în ce priveşte arătările contra oficiului postai austriac, prin mijlocirea căruia s’ar fi trimis — după cum se pretinde — acest ziar abonaţilor în Moldova, crede că ele n’au putut avea ca temeiu decât informaţiuni lipsite de exactitate. Dacă s’ar întâmpla totuşi să poată fi dovedită vinovăţia acestui birou, îşi rezervă dreptul a-i aplica măsurile care vor fi socotite convenabile.
Cu 5 zile mai târziu ministrul Bach comunică lui Felix Schwarzenberg, că a îndrumat pe şeful administraţiei din Bucovina, să dea redacţiunii cernăuţene ultimul avertisment, după care urmează suspendarea ziarului pentru cazul că nu va observa o atitudine mai moderată în discutarea chestiunilor privitoare atât la stările interne, încă nedeplin consolidate ale monarhiei, cât şi la ale ţărilor vecine.
La Iaşi fiind audiat expeditorul postai Domian, mărturiseşte că exemplare din ziarul Bucovina se trimit în plicuri celor mai de frunte boieri moldoveni, precum şi fraţilor Eudoxiu şi Const. Hurmuzaki; dânsul cunoaşte plicurile, dar n’a îndrăznit nici să le reţină, nici să le deschidă.
Cu data de 5 August 1850 îndrumă Schwarzenberg agenţia din Iaşi să-i comunice lui Ghica-Vodă asigurarea dată de ministrul Bach de a se aplica ziarului Bucovina toate măsurile admise de lege. Comunicarea o face, în locul lui Eisenbach, Dragoritsch care nu întârzie a raporta, la 19 August, declaraţia lui Ghica-Vodă că se simte obligat a mulţumi cu recunoştinţă pentru măsurile ce se vor lua.
La 20 August 1850 avizează Schwarzenberg din nou, prin o notă verbală, ambasada rusească din Viena, că plângerile ridicate contra biroului postai, dependent de agenţia imperială austriacă din Iaşi, s’au dovedit neîntemeiate, şeful acestui birou justificân-du-se de ajuns de învinuirile ce i s’au adus şi dovedind că în lista ziarelor abonate prin mijlocirea sa nu figurează ziarul Bucovina.
Cu două zile mai târziu raportează Bach că a autorizat pe şeful administraţiei bucovinene, să procedeze la suspendarea imediată a ziarului în caz de recidivă.
In sfârşit la 22 Sept. 1850 acelaşi ministru de interne Bach poate comunica şefului guvernului austriac, din care făcea parte, principelui Felix Schwarzenberg că măsurile luate contra
www.digibuc.ro
a87
corespondenta lui grigorie ghica
13
ziarului din Cernăuţi au produs rezultatul dorit, întrucât redactorul a ţinut seamă de avertismentul primit contestând că ar fi apărut în ziarul său, de multă vreme, vre-un articol supărător pentru cârmuirea Moldovei. De altfel ziarul, din cauza lipsei de sprijin din partea cetitorilor, va apune curând şi va dispare motivul nemulţumirilor moldovene.
Schwarzenberg luând act de raportul lui Bach, nu întârzie a-i mulţumi la 28 Septemvrie 1850.
VI
Astfel se termină schimbul de scrisori între Grigorie Ghica, domnul Moldovei, şi între fostul ministru preşedinte austriac, principele Felix von Schwarzenberg, care a dovedit şi prin felul cum a tărăgănat atâta timp rezolvirea unei chestiuni simple, dând prilej să se producă două intervenţiuni din partea Rusiei, că nu era stăpânul situaţiei, că frânele guvernării au-striace lunecaseră din mâna lui în aceea mai iscusită a ministrului de interne Alexandru Bach, în care avea de altfel încredere deplină ca într’un «scump amic», căruia îi acordase toată libertatea în chestiunile interne 1).
După rezolvarea acestei chestiuni a mai guvernat Schwarzenberg un an şi jumătate până la 5 Aprilie 1852. In seara acestei zile, fără a fi putut presida până la sfârşit ultimul consiliu de miniştri, a murit repentin. Tânărul împărat Francisc Iosif a alergat fără întârziere să îngenunche lângă sicriul întâiului său sfetnic rugându-se cu lacrămi pentru odihna lui sufletească. Unul dintre biografii lui Francisc Iosif constată că pentru acesta a fost o grea lovitură moartea lui Felix Schwarzenberg, care influenţase puternic felul lui de acţiune cultivând cu el relaţii aproape familiare, consolidate cu atât mai mult, cu cât au învăţat a se cunoaşte mai bine cei doi bărbaţi 2).
Opiniile istoricilor austriaci asupra celor 3% ani de guvernare a principelui Felix von Schwarzenberg sunt împărţite; unii îl
*) Cf. H. Friedjung, Osterreich von 1848 bis 1860. Stuttgart-Berlin 1908 voi. I. pag. 472: Die Richtung wurde vom Fiirsten angegeben, in der AusfUhrung war der Minister des Innern frei und darin ein măchtiger Mann.
*) Cf. Alfred Ritter von Sypnievski, Ftinfzig Jahre Kaiser. Wien 1898, pag. 45.
www.digibuc.ro
*4
PROF. 1. LUPAŞ
288.
glorifică fără rezervă prezentându-1 ca pe un salvator al monarhiei din vârtejul revoluţiei şi punându-1 alături de Bismarck sau de Cavour. Alţii îi aduc învinuirea că a dispreţuit forţele naţionale vii, având încredere numai într’un regim politic sprijinit pe despotismul militar; că ar fi desconsiderat adeseori cu cinism respingător chiar propriile sale hotărîri modificându-le, când cerea trebuinţa, şi sdruncinând prin aceasta încrederea, ce se pusese în seriozitatea şi onestitatea procedeurilor lui. Rolul lui politic din cei dintâi ani ai erei absolutiste l-a făcut odios în opinia publică maghiară; contele Ştefan Szechenyi îl înfăţişează ca pe un monstru şi ca pe un libidinos cu sufletul putred (rothadt lelku kejencz).
S’a găsit totuşi un ziar unguresc (Magyar Hirlap din 7 Aprilie 1852) care să-l aprecieze ca pe restauratorul ordinei, lăudându-1 că ar fi reuşit să umilească Prusia şi să înalţe în faţa străinătăţii prestigiul Austriei la un nivel pe care nu l-a mai atins monarhia aceasta, din timpul păcii dela Viena x).
VII
In ce priveşte pe Grigorie Ghica-Vodă şi situaţia din Moldova, ori-câtă indispoziţie au produs în cercurile conducătoare criticile repetate ale ziarului din Cernăuţi, ele au avut şi un rezultat bun, stăruind să fie îndreptate neajunsurile de ordin social, economic şi administrativ prin reforme salutare. Paşi însemnaţi s’au făcut în această direcţie în timpul scurtei stăpâniri a lui Ghica-Vodă. Chiar aşezământul din 1851 privitor la noua îndrumare a relaţiunilor dintre proprietari şi ţărani a contribuit câtva la îmbunătăţirea sorţii acestora 2).
Domnia lui Ghica-Vodă nu a putut dăinui fără întrerupere până la împlinirea sorocului de 7 ani, prevăzut în dispoziţiile convenţiei dela Balta Liman. Isbucnind războiul Crimeii, ţara a fost invadată de oşti ruseşti, iar stăpânirea ei încredinţată vremelnic generalului Urusov la 14 Septemvrie 1853. In astfel l
l) Berzeviczy Albert, Az ăbsolutismus kora Magyarorszdgon 1849—1865. Bpest 1922, pag. 281.
*) A. D. Xenopol, Istoria Românilor ed. I, voi. VI, pp. 441—443.
www.digibuc.ro
CORESPONDENTA LUI GRIGOR1E GHICA
15
289
de împrejurări Ghica-Vodă s’a retras la Viena, de unde nu s’a întors în scaunul său din Iaşi decât la 2 Octomvrie 1854, după ce trupele de ocupaţie austriacă, sub comanda generalului baron Hess intraseră în Moldova. Sub ocrotirea lor şi-a putut continua domnia până la 24 Iunie 1856. Cu o lună de zile înainte făcând divanului Moldovei o comunicare (Nr. 531 din 22 Mai 1856) arunca o privire retrospectivă asupra principalelor îmbunătăţiri ce a reuşit să introducă în ţară în timpul domniei de 7 ani, şi mărturisia că poate să aibă «o satisfacţie legitimă» privind rezultatele acestor îmbunătăţiri. «Dar între toate acestea — adăuga numai decât — noi simţim o părere de rău; evenimentele politice nu ne-au îngăduit a realiza tot ceea ce patriotismul şi dorinţa noastră pentru binele public ar fi cugetat pentru iubita noastră Patrie; sperăm că ea ne va ţine aceasta în seamă. Binele e totdeauna greu de făcut; şi mai ales în epoci de criză ca aceea pe care am petrecut-o. Să sperăm că termenul cercării noastre a sosit, şi că am ajuns la momentul când vom vedea, sub auspiciile Curţii suzerane şi a marilor puteri ale Europei, anticele noastre drepturi restaurate, frontierele noastre mărite şi constituţia noastră reorganizată, potrivit cu trebuinţele ţării»1).
El spera să-i fie dată ocazia a presida această operă de reorganizare. A rămas însă profund decepţionat, când a primit ştirea despre numirea caimacamului Teodor Balş.Manolache Drăghiciu arată că Ghica se afla tocmai la prânz şi că pentru a doua zi avea invitaţi la masă mulţi ofiţeri şi generali austriaci, dar îndată «lăsând mâncarea şi ne mai gândind la dineul» de a doua zi, a cerut cai de poştă, gătindu-se de plecare. « întristarea aceea nu se poate descrie, care au cuprins pe curtezani la împărtăşirea, ce le-a făcut Vodă despre catastrofa neaşteptată, ce-i venise ... unii crezând că sub domnia Ghicăi va urma şi reorganizaţia Principatului, alţii că se va încredinţa vremelnica ocârmuire sfatului său, după Reglement, şi că Ghica va domni pe urmă. Până s’au deslegat toate îndoielile prin declaraţia Turciei rân-duind caimacam pe care a găsit ea de cuviinţă, în sfârşit unii au vărsat lacrimi luându-şi ziua bună dela acest stăpânitor
1) Acte ţi documente la renaţterea României, voi. III. Bucureşti 1889, pp. 473—4.
www.digibuc.ro
l6
PROF. I, LUPAŞ
290
iubit, alţii îl criticau pentru asupririle, ce făcuse, precum este lumea, şi aşa a fost eşirealui Grigorie Vodă Ghica din scaun după 7 ani, împrestriţaţi de fatalităţi a convenţiei ... au plecat Măria Sa dela moşie la Galaţi, unde s’au suit în vaporul Vienei şi s’au dus la Franţa, să petreacă, unde i-au fost şi sfârşitul vieţii»1).
Acelaş contemporan Manolache Drăghiciu a încondeiat stăpânirea lui Ghica-Vodă în următoarea caracterizare succintă: «Apucăturile acestui Domn s’au arătat bune la început, dar n’au fost cu succes nici-odată, pentrucă soarta îl prigonea de a izbuti ce îşi punea în minte să facă, deoarece era îndărătnic precum spun şi melancolic, defecte mari pentru un stăpânitoriu în faţa norodului, ce trebueşte ocârmuit de aproape cu blândeţă şi cu dragoste»2). în Amintirile decedatului Radu Rosetti, nepot al lui Grigorie Ghica, cetim despre acesta că fiind convins din tinereţe de necesitatea unităţii naţionale «privea unirea Principatelor ca întâiul şi indispensabilul jalon de pus ca să se ajungă la unitatea cea mare» şi că el a fost «întemeietorul partidului unionist din Moldova... Duşmanii lui din ţară, în capul cărora trebue să punem pe Catinca Balş, soţia caimacamului însărcinat cu ocârmuirea Moldovei, l-au urmărit cu o ură sălbatecă, publicând împotrivă-i un şir de pamflete infame, cărora el fi-a atribuit o însemnătate, ce nu li se cuvenia... Publicarea pamfletelor l-a făcut să cadă într’o melancolie adâncă. O audienţă ce o ceruse lui Napoleon III pentru a pleda în faţa lui cauza unirii fiindu-i refuzată, spiritul lui zdruncinat a primit ultima lovitură. A pus refuzul audienţei în legătură cu pamfletele, pe când pricina lui adevărată era dorinţa împăratului de a nu nemulţămi Anglia, potrivnică unirii, şi de a nu stârni bănuieli, cum că favorizează în secret tendinţele unioniste, la încurajarea cărora se făcuse că renunţă. Fostul Domn al Moldovei s’a sinucis în August 1857 »3).
#
# #
*) Manolachi Drăghiciu, Istoria Moldovei pe timp de 500 ani până în zile noastre. Iaşi 1857» v. II, p. 255 —6.
*) Idem, ibidem, p. 231—2.
*) Radu Rosetti, Amintiri pp. 260 şi 269. Mulţumesc d-lui general Radu Rosetti pentru bunăvoinţa de a-mi fi atras atenţiunea asupra acestor amintiri ale decedatului său părinte.
www.digibuc.ro
291
CORESPONDENTA LUI GRIGORE GHICA
17
In sfârşit fraţii Hurmuzachi puteau avea satisfacţia de a fi contribuit prin activitatea lor ziaristică să accelereze măsurile, pe care guvernul Moldovei s’a simţit nevoit a le lua în cursul domniei lui Ghica. Dacă repetatele corespondenţe din Iaşi, publicate în coloanele gazetei lor le-a atras avertismentul ministrului Alexandru Bach, în urma stăruitoarelor intervenţii ale lui Nesselrode şi Schwarzenberg, era pentru ei un important succes, întrucât le oferea dovada că opiniile lor nu puteau fi ignorate, dimpotrivă aveau darul de a nelinişti simultan cârmuirea Moldovei, ca şi pe aceea a Austriei şi a Rusiei.
aa A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XIV.
www.digibuc.ro
I
Grigorie Ghica Domnul Moldovei arată principelui de Schwarzenberg că a interzis răspândirea în Moldova a ziarului «Bucovina*, din cauza tendinţelor socialiste subversive şi cere să ordone censurei a suprima din acest ziar toate articolele> care se vor ocupa de chestiuni moldovene.
A. S. A. Monseigneur le Prince Felix de Schwarzenberg.
Monseigneur,
Le joumal qui paraît k Szemovitch, sous le titre de gazette de la Bucowine, contient bien souvent des articles sur la Moldavie rediges tous dans un esprit de propagande socialiste diametralement oppose aux interets bien-entendus et k l’etat politique et social de ce pays. Cette tendance pernicieuse avait motive la prohibition du susdit joumal mais Ies mesures qui ont ete prises a cet effet n’ont pu empecher qu’il ne soit introduit soit sous forme de missive soit par des moyens caches et que, par sa libre circulation, il ne continue k propager des elements subversifs de l’ordre des choses existant. Le journal de la Bucowine tend ainsi k suppleer k une publicitd qui n’existe pas en Moldavie et k foumir un aliment k la plus dangereuse licence de la presse; car, tout moldave peut en profiter impunement soit pour repandre sous le voile de l’anonyme des opinions perturbatrices, soit pour deverser la diffamation sur Ies individus qui sont en butte k ses passions.
Votre Altesse peut trop bien appr^cier dans sa sagesse la position de la Moldavie et Ies dangers qui resultent d’une licence qui nulle part ne saurait etre compatible avec un ordre de choses regulier; Elle a, j’en suis convaincu, trop de sollicitude pour la tranquillite et le bien-etre de cette principaute limitrophe pour qu’Elle ne prenne en considera-tion Ies funestes consequences d’un tel etat de choses et qu’Elle ne veuille y apporter le remkde qui est en Son pouvoir.
J’ose donc avoir recours k Vos bont^s, mon Prince, pour Vous prier de vouloir bien employer le seul moyen efficace pour mettre un terme aux atteintes dirigees contre la tranquillite de ce pays, en ordonnant k la censure de supprimer dans Ies joumaux de la Bucowine tout article qui aurait trăit aux affaires de la Moldavie.
www.digibuc.ro
*93 •
CORESPONDENTA LUI GRIGORIE GH1CA
19
Veuillez k cette occasion agreer, mon Prince, l’hommage de la haute consideration avec laquelle.
J’ai l’honneur d’etre de Votre Altesse
le tr&s humble et tres obeissant serviteur
G.	Ghyka.
Jassy, le 19I31 Decembre 1849.
II
Raportul agentului austriac Eisenbach către principele Felix Schwarzenberg tn chestia ziarelor permise şi nepermise în Moldova; în categoria a 2-a era « Gazeta de Transilvania » şi «Bucovina» Hurmuzăcheştilor,în care s’a publicat un articol incendiar, cerând liberarea ţăranilor de robotă. (Nr. 42). Hurmuzâcheştii sunt visători periculoşi, cari urmăresc «ideea nebună a întemeierii unui imperiu daco-roman ».
Jassy den 4. Ian. 1850.
Durchlauchtigster Fiirst!
Mit dem hohen Rescripte des k. k. Min. des Ăuss. v. 29. Nov. 848 wurde der k. k. Agenţie bedeutet, dass das hiesige osterreichische Postbiireau sich nicht mehr mit der Expedition der auswărtigen Zeitungen zu be-fassen habe, sondern diess ausschliesslich der moldauischen Postanstalt zu iiberlassen sei. Diese hohe Anordnung hatte die Wirkung, dass die moldauische Regierung alsbald eine Eintheilung der fremden Zeitungen in erlaubte und unerlaubte, wie dies aus der Anlage erhellet, traf und dass die moldauische Regierung bestimmte, wienach die erlaubten Blătter zensurfrei durch die osterreichische Post eingefiihrt werden konnen.
Auf den von mir sofort gemachten Antrag, dass der Bezug der als erlaubt bezeichneten Journale durch die kaiserliche osterreichische Post wieder gestattet werden moge, wurde das durch Z. 6004, 21. Aug. v. J. gestattet.
Unter die von der fiirstlich moldauischen Regierung als unerlaubt erklărten fremden Zeitungen gehort, nebst der Gazetta de Transylvania, die romanische Zeitung Bukowina. Im Monate Aug. v. J. schritten die Redacteure dieser letztern Zeitung namlich die Herrn G. u. Al. Hor-muzaki unter Darstellung der correcten Tendenz dieses Blattes, die keine andere sey, als nur Forderung des nationalen romanischen Elementes auf erlaubte Weise, in erlaubtem Masse und durch erlaubte Mittel bei der
k.k. Agenţie mit der Bitte ein, bei der fiirstlich moldauischen Regierung die Aufhebung des vorjăhrigen Verbotes der Bukowina und ihre ungehin-derte Circulation zu ermitteln. Diese Bitte, welche ich im Anschlusse
22*
www.digibuc.ro
20
PROF. I. LUFAŞ
294
vorzulegen mich beehre, veranlasste den interimistischen Agentieverweser Vizeconsul Dworzak mit diesseitiger Note vom 13. Sept. v. J., Z. 5439 unter Mittheilung der von den vorbenannten Redacteuren beigebrachten Eingabe, bei dem fiirstlich moldauischen Staatssecretariate sich dahin zu verwenden, damit, da diese Zeitung seit dem, dass die Herrn Hormuzaki deren Redaction ubernommen, eine ganz andere Tendenz verfolgt und wie die Agenţie sich aus dem Inhalte der in der letzten Zeit erschie-nenen Blătter uberzeugte, weder die gegenwărtige moldauische Re-gierung, noch ihre Suzeraine u. Schutz-Macht direct oder indirect angetastet wird, die Redacteure zugleich versichern, der gegenwărtigen Richtung ihres Blattes treu zu bleiben, — das besagte Staatssecretariat dahin wirken wolle, womit das Zeitungsblatt Bukowina fur erlaubt erklărt, und dessen freie Einfiihrung in die Moldau kiinftighin gestattet werde. — Ungeachtet dieser fiirwortlichen Einbegleitung fand sich die fiirstlich moldauische Regierung dennoch nicht bewogen, besagtes Zeitungsblatt fur erlaubt zu erklăren, und es verblieb somit fortan dabei: dass selbes ein hierlands verbotenes sei.—Bei Aliem dem wusste sich dennoch die Bukowina in das Fiirstentum Moldau neuerdings eine Bahn zu brechen. So viele Versicherungen die Redacteure dieser Zeitung, wie vorhin gezeigt, auch machten, insbesondere auch das Versprechen hinsichtlich der Form gaben, dass jeder aufregende Aufsatz vermieden, und dass sich dieses Journal bloss mit wissenschaftlichen, in abgemes-sener, wiirdiger Sprache abgefassten Erorterungen befassen werde, und wiewohl ferner die Redacteure auch bemerkten, dass die Bukowina stets auch gegen die fremden Regierungen der Nachbarstaaten, beson-ders aber der mit Osterreich alliirten, gerechte und zeitgemăsse Riicksicht geiibt, und dass die Tendenz und Form auch in der Zukunft dieselbe sein werde, so sind doch ungeachtet Alles dessen die Redacteure ihrem gege-benem Worte untreu geworden, und iiberschritten besonders inderletz-teren Zeit alle Grenzen, der Art, dass es die allgemeine Aufmerksamkeit rege machen musste. In der jiingsten Zeit, in den im Anbuge ehrfurchstvoll mitfolgenden Nummem4o,4i u. 42 erschienen sogar Artikel, welche die Entriistung der moldauischen Regierung und des russischen Consulates gleichwie die Besorgnisse der Bojaren als Grundbesitzer hervorriefen. Hauptsâchlich aber war es ein Aufsatz der Nummer 42, der auf die Robot-befreiung hinweist, der die Erbitterung bei den moldauischen Grund-herren, von welchen so viele ihren Wohnsitz zu Jassy haben, nach sich zog, die in Rede stehenden Artikel wurden auch im năchsten Augen-blicke nach ihrem Erscheinen in Jassy allgemein verbreitet, allgemein besprochen, von den Grundherrn aber mit grosser Indignation aufge-nommen. Wie ich erfuhr, veranlasste dies den kaiserlich russischen Consul iiber diesen Gegenstand dem kaiserlichen Ministerium Bericht zu erstat-ten. In welcher Art Russland dem Fiirstenthume Moldau seinen Schutz angedeihen lăsst, ist E. Durchlaucht wohl bekannt. Treten noch Um-stănde wie diese dazu, so muss Russland sich fur veranlasst halten, die Fiirstenthumer noch strenger zu iiberwachen und seine scharfen
www.digibuc.ro
295
CORESPONDENTA lui grigorie ghica
21
Massregeln noch mehr zu verschărfen, jeden fremden Einfluss aber mit allen Mitteln hintanzuhalten oder zu beseitigen; — seine Politik gebietet ihm eine solche Wachsamkeit und Strenge. Fiirst Ghyka theilte mir auch in dieser Beziehung seine Besorgnisse mit; ich gab ihm den Rath sich an E. Durchlaucht selbst mit vollem Vertrauen zu wenden. Den hierauf von ihm mir zugekommenen Brief gebe ich mir in der weiteren Anlage E. D. gehorsamst vorzulegen die Ehre.
Wer die Verfasser solcher Artikel sind? Dariiber hat man theils Gewissheit, theils die gegriindete Vermuthung. Mit Zuverlăssigkeit kann man behaupten, dass zu den vorziiglicheren Mitarbeitern dieser Zeitung: die Briider Doxaki, C-tin und Al. Hormuzaki, von welchen die beiden Ersteren derzeit in Jassy sich aufhalten, und der hiesige Rechts-anwalt Winkler aus Galizien gehoren. Auch in der letzten Prănumera-tions-Ankiindigung hiess es, dass die Zeitschrift Bukovina ihrer bishe-rigen Tendenz als Organ der Interessen der romanischen Nation getreu, ihre unbefangene und selbststăndige Haltung auch in Hinkunft bewahren werde. Diese Tendenz ist jedoch keine andere, als dass diese Leute, sich fur romanische Patrioten haltend, der tollen Idee der Griindung eines daco-romanischen Reiches nachhăngen und das Journal Bukovina zum Centralorgan fur ihre und gleichgesinnter gefahrliche Trâumereien beniitzen. Umso unliebsamer fur die k.k. Agenţie und umso besorglicher fur die reellen Interessen der hierlands weilenden osterr. Staatsan-gehorigen muss es sich herausstellen, dass die Verbreitung wiihlerischer Schwindel-Producte von Individuen ausgeht, welche mit Ausnahme einiger obscurer, geschăftsloser und ubelrenommiter Moldo-Walachen, sămmtlich k. ost. Unterthanen sind. Um von meiner Seite femerer In-convenienzen und folgenschweren Collisionen mit den hierortigen russi-schen Civil- und Militărbehorden und mit der moldauischen Regierung nach Krâften zu begegnen, habe ich ohne allen Verzug die Verfiigung getroffen, damit die staatsgefahrliche Tendenzen verfolgende Bukovina in keinem Falie durch die Agentie-Post Expedition bezogen werde; aus diesem Anlasse habe ich auch das entsprechende Ansinnen an das Prăsidium der Bukowiner k. k. Landesbehorde gestellt und da Herr Vize-konsul Dworzak sich mit der osterreichischen Oberpostverwaltung betreff der Zeitungen ins Einvernehmen zu setzen unterliess, auch gleichzeitig an diese, unter Mittheilung eines Verzeichnisses der im Fiirstenthum Moldau erlaubten und nicht erlaubten Zeitungen, das ndthige Schreiben zum weitem Amtsgebrauche erlassen, wovon ich E. D. den ergebensten Bericht mit der ehrfurchtsvollen Bitte zu erstatten mir erlaube, die hochgefallige Verfiigung veranlassen zu wollen, damit ebensowenig auch die nach Galatz bestimmten Exemplare der Bukovina nach Galatz an die dortige Consulats-Postexpedition abgesendet werden mochten, nachdem der Postexpeditor Milia sich mit der Gbernahme von Pră-numerationsbetrăgen fiir die Bukovina befasset*
ss. Eisenbach
www.digibuc.ro
22
PROF. I. LUPAŞ
296
III
Felix Schwarzenberg răspunde lui Grigorie Ghica în chestia ziarului Bucovina comunicându-i că se vor lua prin ministerul de interne măsurile necesare şi rezultatul i se va aduce la cunoştinţă prin agentul imperial Eisenbach.
A. Son Altesse Monseigneur le Prince Gregoire Ghyka, Prince-Hospodar de Moldavie â Jassy.
Vierme, le 24 janvier 1850.
Mon Prince,
J’ai eu l’honneur de recevoir la lettre en date du 19/13 decembre dr. par laquelle Votre Altesse a reclame mon intervention, â l’effet d’em-pecher Ies journaux qui paraissent en Bukovine, d’admettre dans leurs colonnes des articles, traitans Ies affaires de la Moldavie, dans une tendance contraire aux institutions qui existant dans ce pays.
Comme la surveillance de la presse, forme une des attributions du ministere Impdrial de l’interieur, je n’ai point tarde de communique k celui-ci, et de recommander k son attention particuliere, la demande de Votre Altesse, et je me reserve de Lui faire connaître par l’en-tremise de l’Agent Imperial Mr. d’Eisenbach, Ies mesures, que, le susdit ministere, conform^ment aux dispositions legislatives en vigueur, se trouvera â meme de pouvoir adopter, dans le but sus indiqu6.
En attendant veuille etre persuade mon Prince, que le Gouveme-ment de l’Empereur, ne cesse de prendre un interet aussi vif que constant au bien-âtre et â la prosperite de la Moldavie, et par consequent au maintien de l’ordre legal et de Ies tranquillitd dans ce pays; et recevez en mâme temps l’expression de la haute consideration, avec laquelle je suis.
Mon Prince de V. A,
IV
Grigorie Ghica scrie lui Felix Schwarzenberg că ziarul «Bucovina» continuă a se strecura în Moldova şi a se ocupa cu evidentă reavoinţă de chestiunile moldoveneşti ; exprimă părerea că în această epocă a tendinţelor subversive ar fi şi în interesul Austriei să contribuie la menţinerea or dinei într’o ţară limitrofă.
A'Son Altesse Monseigneur le Prince de Schwarzenberg.
Monseigneur,
Par la lettre dont Votre Altesse m’a honore en date du 24 janvier der-nier j’ai 6t£ autorise â esperer de la sollicitude du Gouvemement
www.digibuc.ro
297
CORESPONDENTA lui grigorie ghica
23
Imperial la cessation du prejudice que le joumal publie k Czernowitz sous le titre de «Gazette de la Bucovine» ne cesse de porter au bon ordre et k la tranquillit^ de la Moldavie.
Depuis quelque temps et surtout dans Ies No. 8, 9 et 10, ce journal, s’occupant particuliârement des affaires moldaves, paraît s’etre fait l’echo des passions et l’organe d’une câterie animee par un esprit de malveillance evident. Ses feuilles parvenant par la poşte autrichienne sous enveloppe en guise de missives, et distribuees â leurs adresses cir-culent sans empechement et rendent illusoires Ies mesures en vigueur contre la licence de la presse. Votre Altesse peut facilement concevoir le mal qui en provient pour ce pays et Ies embarras qui en resultent pour le Gouvernement. Dans une epoque aussi feconde en licence et en tentati-ves subversives, il existe entre Ies pouvoirs appeles k veiller â la surete publique, quelque grands ou infimes qu’ils soient, une solidarite qui Ies rapproche dans un but commun. La Cour Imperiale en protegeant contre de coupables atteintes un pays limitrophe, aura agi dans Pinteret, du bon ordre general et il ne se presente malheureusement que trop d’occa-sion oii le Gouvernement meme de ce pays est appe!6 dans sa sph&re â contribuer â la surete des Etats qui touchent k ses fronti&res.
Veuillez donc m’excuser Mon Prince, si je me vois oblige d’importuner de nouveau Votre Altesse en La priant d’adopter Ies mesures que Sa sagesse eclairee et ses bienveillantes dispositions envers ce pays lui au-ront suggerees pour mettre un terme au scandate produit par la « Gazette de la Bucowine».
Je saisis cette occasion pour Vous prier Monseigneur d’agreer I’assu-rance de la plus haute consideration avec Iaquelle.
J’ai l’honneur d’etre de Votre Altesse.
Jassy, le 2J fevrier (11 marş) 1850.
Le tres humble et tr&s obeissant servite ur G. Ghyka
V
Feliit Schwarzenberg scrie ministrului Bach să ia măsuri contra ziarului « Bucovina » punându-l cât mai curând în situaţia să poată da lui Ghica un răspuns potrivit cu împrejurările.
An Minister Dr. Bach.
Wien, am 23. Mărz 1850,
Mit Bezug auf meine ergebene Zuschrift vom 24. Jânner 1. J., welche bisher unerledigt blieb, beehre mich E. E. gegen gefâlligen RuckschluB, hierneben ein neuerliches Schreiben ergebenst mitzutheilen, welches
www.digibuc.ro
24
PROF. I. LUPAŞ
298
der Hospodar der Moldau zu dem Zwecke an mich gerichtet hat, damit das in Czernowitz erscheinende Tagblatt Bukovina verhindert werde, Artikel in seine Spalten aufzunehmen, welche darauf berechnet sind, die Gemiither in der Moldau aufzureitzen; — und ich kann nicht umhin
E.	E. zu ersuchen, mich gefâlligst und baldthunlichst in die Lage ver-setzen zu wollen, H. Frst. Ghyka eine den Umstănden angemessene Antwort ertheilen zu konnen.
VI
Ministrul Bach răspunde lui Felix Schwarzenberg că legea de presă nead-miţând censura preventivă (Vorzensur) el nu poate opri publicarea articolelor de interes moldovenesc în ziarul « Bucovina », va îndruma însă pe şeful ţării, baronul de Henniger, să avizeze redacţia ziarului şi, în caz că va continua în direcţia inadmisibilă, sâ-i aplice măsurile reglementare.
Nr. 473 M. J.
An Seine des Herrn Ministere der auswârtigen Angelegenheiten und des Hauses Fiirsten zu Schwarzenberg Durchlaucht.
Auf die geehrte Zuschrift Eurer Durchlaucht vom 24. Jânner 1. J. und vom 23. Mărz 1. J., Z. 33 betreffs einiger, namentlich die băuerlichen und Agrarverhăltnisse in der Moldau in aufregender Art besprechender Artikel des in Czernowitz erscheinenden Blattes « Bukovina » und der dagegen im Sinne der Reklamationen der fiirstlich moldauischen Re-gierung zu ergreifenden MaBregeln, beeile ich mich zu erwiedem, dass bei der bestehenden PreBgesetzgebung und weil selbst im Ausnahms-zustande, in welchem sich das Kronland Bukowina befindet, eine Vorzensur nicht Platz greifen darf, ich mich nicht in der Lage befinde, ein allgemeines Verbot der Aufnahme von Artikeln, welche die Moldau und die dortigen Verhăltnisse betreffen, an die Redakzion der Bukovina erfliessen zu machen, wie es im Wunsche der fiirstlich moldauischen Regierung liege, dass ich jedoch meinerseits mit grosster Bereitwillig-keit dasjenige in dieser Sache thue, was in meinem Wirkungskreise moglich ist, und darum in Anbetracht der iiberhaupt wahrgenommenen, den Anforderungen des bestehenden Ausnahmszustandes, mit Riick-sicht auf die noch nicht vollstăndige Beruhigung des Inlandes und der Nachbarlănder namentlich der Donaufiirstenthumer, — nicht entspre-chende Haltung der Zeitschrift Bukovina den Landeschef Freiherrn von Henniger auffordere, die geeignete Verwarnung der Redakzion und im Falie einer fortgesetzten unzulâssigen Richtung des Blattes, die weiteren entsprechenden Schritte, im vorschriftmăssigen Wege zu veranlassen.
Die Beilagen folgen zuriick.
Wien, am 28. Mărz 1850.
Bach
www.digibuc.ro
299
CORESPONDENTA LUI GRIGORIE GHICA
25
VII
Felix Schwarzenberg răspunde lui Ghica în chestia ziarului «Bucovina » exprimând speranţa că măsurile luate vor fi eficace, ţi promiţând sâ-i comunice aceste măsuri prin agentul imperial Eisenbach.
A Son Altesse Mons. le Prince Gregoire Ghyka, Hospodar de Moldavie.
Vienne, le 4 avril 1850.
Mon Prince,
Je n’ai point tardd de communiquer au ministere Impdrial de l’inte-rieur, la lettre que Votre Altesse m’a fait l’honneur de ’adresser en date du 27 fevrier (11 marş) dr. et d’engager ce ministere iterativement, â employer tous Ies moyens ldgaux â sa disposition, pour empecher, autant que faire se peut, l’admission dans le journal intitula « Gazette de Bucowine » des articles, dont la tendance serait hostile aux insti-tutions existantes en Moldavie.
Venant de recevoir de la part de Mr. le ministre de l’interieur, une reponse prealable, qui me donne tout lieu d’esperer, que des mesures propres â atteindre le but dont il s’agit ne tarderont pas & etre adoptees par Ies autoritds Impdriales compdtentes —je m’empresse, mon Prince, de Vous en prevenir, et je me reserve de faire communiquer ces mesures â Votre Altesse par l’entremise de l’Agent Implerial Mr. d’Eisenbach, aussi-tot qu’elles seront parvenus â ma connaissance.
Agreez, mon Prince, l’expression de la haute consideration avec la-quelle je suis.
de V. A.
VIII
Felix Schwarzenberg îndrumă pe Eisenbach, să comunice lui Ghica măsurile luate cu privire la ziarul« Bucovina ».
An H. v. Eisenbach in Jassy.
Wien, am 6. April 1850.
Ausser dem, von E. E. mittelst Ihres Berichtes vom 4. Jânner No. 2 mir zugesendeten Schreiben des H. Fiirsten der Moldau Gregoire Ghyka, betreffend einige in dem Tagblatte Bukovina erschienenen, die mol-dauischen Verhâltnisse in gehâssiger und aufreizender Tendenz be-sprechenden Artikel, •— hat der Herr Fiirst in derselben Angelegenheit, annoch eine zweite Zuschrift unter dem 27. Februar (11. Mărz) 1. J. an mich gerichtet.
www.digibuc.ro
26
PROF. I. LUPAŞ
300
Nachdem der Gegenstand der in Rede stehenden Reklamation des
H.	Hospodars, in das Ressort des Ministeriums des Innern einschlăgt, so habe ich demselben die beiden vorbemerkten Zuschriften mit dem dringenden Ersuchen zugesendet, alle nach dem gegenwărtigen Stande der Gesetzgebung in Osterreich zulăssigen Mittel in Anwendung zu bringen, ura die darin ausgedriickten Anlangen des Fiirsten Ghyka, so weit moglich zu beriicksichtigen. Auch habe ich diesem letzteren in meinen beiden Erwiederungsschreiben, von der obigen Veranlassung in die KenntniB gesetzt und dem H. Hospodar die Zusicherung ertheilt, dass ihm die von dem Ministerio des Innern gegen das Tagblatt Buko-vina in Anwendung zu bringenden MaBnahmen, durch E. E. Vermittlung werden bekannt gegeben werden.
H. Minister Bach hat mir nunmehr mittelst der in Abschrift mit-folgenden Eroffnungvom28. v. M., welche mir heute zukam, umstănd-lich bekannt gegeben, welche Anordnung in Absicht auf das Tagblatt Bukovina er zu treffen sich in der Lage befimden hat; und ich beauf-trage E. E. schon von dieser Eroffnung des H. Ministers des Innern, dem H. Hospodar vertrauliche KenntniB zu geben.
Empfangen . . .
IX
Ministrul Alexandru Bach avizează pe Felix Schwarzenberg, că şeful provizoriu al Bucovinei, baronul Henniger, a luat măsuri cu privire la ziarul « Bucovina » şi va continua să urmărească cu atenţiune deosebită acest ziar.
2034/M. J.
An Seine des HermMinisters der auswărtigen Angelegenheiten und des Hauses Fiirsten von Schwarzenberg Durchlaucht.
Im Nachhange zu meiner Zuschrift vom 28. v. Mts., Z- 473/M. J. gebe ich mir die Ehre, Eurer Durchlaucht zu eroffnen, daB lăut einer mir von dem provisorischen Landeschef der Bukowina erstatteten Anzeige die Redaktion des in Czemowitz erscheinenden Blattes « Bukovina» ămtlich mit dem Bemerken verwamt worden sei, es wiirden bei dem Verharren des Blattes in der von Eurer Durchlaucht angedeuteten Rich-tung die gesetzlichen Repressivmittel in Anwendung gebracht werden.
Ubrigens bemerkt Freiherr von Henniger, dass das gedachte Blatt, welches bis nun die wenigsten Prămuneranten am Orte seines Erschei-nens zăhle, auf die Bewohner des Kronlandes Bukowina keinen nach-theiligen EinfluB geiibt habe, und dass er fortfahren werde, dasselbe einer besonderen Beachtung zu unterziehen.
Wien, den 16. April 1850.
Bach
www.digibuc.ro
3oi
CORESPONDENTA lui grigorie ghica
27
X
Felix Schwarzenberg trimite un resumat al notei lui Bach în chestia « Bucovinei » agentului din laţi, spre a-l comunica lui Ghica în mod confidenţial.
An Herm von Eisenbach in Jassy.
den 23. April 1850.
Im Nachhange zu meiner Weisung vom 6. I. M. iibersende ich E. W. im Anschlusse den Auszug einer Note des H. Ministere des Innem, iiber die angeordnete amtliche Verwarnung der Redaction des in Czer-nowitz erscheinenden Blattes « Bukovina » und iiberlasse es Ihnen dem Herrn Hospodar hievon vertrauliche KenntniB zu geben.
Empfangen .. .
XI
Agentul austriac din Iaşi, Eisenbach raportează lui Felix Schwarzenberg că Grigorie Ghica nu a rămas satisfăcut de măsurile luate cu privire la ziarul <1 Bucovina»; el ar fi aşteptat să i se interzică de a se mai ocupa de chestii moldoveneşti’, de altfel articolele care supără pe Ghica şi cercurile conducătoare corâspund adevărului şi trezesc simpatia cetitorilor. Ghica purtând acum cununa de spini a domniei moldovene — atât de grea pentru capul lui — va recunoaşte că erau îndreptăţite măsurile luate contra < Bucovinei » şi t Gazetei de Transilvania», din partea antecesorului său Mihail Sturza, pe care îl combătea mai înainte, ca şef al oposiţiei.
No. 30.	Iassy, den 14. juni 1850
An Seine des Herm Feldmarschall-Lieutenants, Ftirsten Felix von Schwarzenberg. k. k. Ministerprâsidenten, Minister des Ăussem und des kaiserl. Hauses etc. Durchlaucht.
Durchlauchtigster Ftirst!
Den Inhalt der verehrlichen Weisungen vom 6. und 23. April 1. Js. habe ich, Eurer Durchlaucht hohem Auftrage gemăss, zur vertraulichen Kenntniss des Herrn Hospodar gebracht und demselben zugleich von der Verfiigung des H. Ministere des Innem lăut seiner Noten vom 28. Mărz und 16. April 1. Js. veretăndiget, wienach ein allgemeines Verbot der Aufnahme von Artikeln, welche die Moldau und die dortigen Ver-hăltnisse betreffen, an die Redaction der « Bukovina » nicht erfliessen konne, dass aber Letztere amtlich mit dem Bemerken verwarnt worden
www.digibuc.ro
28
PROF. I. LUPAŞ
302
sei, es wiirden bei dem Verharren des Blattes in der von Eurer Durch-Iaucht angedeuteten Richtung die gesetzlichen Repressivmittel in An-wendung gebracht werden.
Fiirst Ghyka mag des Glaubens gewesen sein, dass die kaiserl. Re-gierung an die benannte Redaction ein strenges Interdict ergehen machen wiirde, der Vorgănge in der Moldau fernerhin mit keinem Worte mehr zu erwâhnen, — da er kaum verkennen kann, dass hieriiber nichts Erfreuliches zu sagen ist, — ein Umstand, der wohl directe nicht auf ihn, einen Ehrenmann im vollen Sinne des Wortes, sondem auf seine Regierungsorgane, ohne Ausnahme, sich bezieht; die Ansicht des H. Fiirsten dass, ohne ein solches Interdict das Verbot, jene Zeitung — als solche—gleich anderen Joumalen durch die Agentie-Post in die Moldau einzufiihren, ein bloC illusorisches sei, zumal die in der Moldau prohibirten fremden Tagesblâtter als versiegelte Briefe gegen Entrich-tung des Post-Portos eingeschmuggelt werden konnen, ist iibrigens eine ganz richtige, deshalb hatte auch Fiirst Ghyka sich an das kaiserl. russische Ministerium mit dem Ersuchen gewendet, sein diesfâlliges Ansinnen in Wien krăftigst zu unterstiitzen, wohl wissend, dass dieser Schritt guten Anklang in Petersburg finden werde. Die eingangs erwâhnte Mittheilung hat ihn daher nicht befriedigt. Mittlerweile sind die nach einander in der «Bukovina» erschienenen scharfen und krăftigen Schilderungen der moldauischen Zustănde auch in der Moldau ver-breitet worden; sie haben bei der jetzigen Stimmung der Moldauer im allgemeinen, vielen Beifall anderseits aber auch grosses Aufsehen und das MiBfallen des regierenden Fiirsten und der dadurch angegriffenen hoheren Regierungsbeamten, wie nicht minder des russischen Kon-sulates zur Folge gehabt, was wohl Niemanden Wunder nehmen kann. Auf eigene Anschauung und Erfahrung gestiitzt, lege ich den ehrerbie-tigen Ausdruck meiner Uberzeugung nieder, dass die oberwâhnte Schilderung der moldauischen Zustănde eine durchaus auf wahren Thatsachen beruhende ist und sich nichts davon wegleugnen IâBt; der Inhalt meiner Berichte an Eurer Durchlaucht sowohl, als an Seine Excel-Ienz den H. Handelsminister, enthalten keine erfreulicheren Angaben, denn ich hielt es jederzeit fiir meine strengste Pflicht die Sache anzuzeigen so wie sie mir sich darstellt, nicht aber wie sie sein solite und konnte; aller-dings aber ist meine Schreibart verschieden von der eines nach Effect und Beifall strebenden Zeitungs-Correspondenten. In meiner Stellung jedoch, als Organ der kaiserlichen Regierung und Vertreter der so zahl-reichen osterreichischen Angehorigen, die in der Moldau dieheterogensten Erwerbszweige auf verschiedene Weise ausbeuten und mit ihren Fa-milien einen groBtentheils ergiebigen Unterhalt finden, kann ich — ich gestehe es unumwunden — derlei sich wiederholende grimmige Ausfalle nur innigst bedauern, denn, abgesehen von der Aussichtslosigkeit einer Abhilfe oder Besserung, auf giitlichem Wege, der einer entarteten Race wie die moldauische — anklebenden Gebrechen und Laster, erzeugt eine solche fremde und unberufene Kontrolle, so Iange nicht ausgiebigere
www.digibuc.ro
3°3
CORESPONDENTA LUI GRIGORIE GHICA
29
Mittel ihr zur Seite stehen, Groll und HaB, die mit aller Schwere nur den schuldlosen hierlands domicilirenden osterreichischen Unterthan treffen; auch paralisiren sie alle Bestrebungen der kaiserlichen Agenţie, den freundlichen und friedlichen intemationalen Verkehr aufrecht zu er-halten; wie schwierig die âmtliche Stellung derselben leider schon ist, erhellet zur Geniige aus seinen Berichten und ist iiberdieB aus dem anruhenden Rapporte des Dragomans Szâwul zu entnehmen, welcher mit den moldauischen Behorden zunăchst in tagtăglichem Verkehre steht. Indem ich mir in der Anlage die Ehre gebe Eurer Durchlaucht die erste Abtheilung des Aufsatzes liber moldauische Zustănde mittelst der zuliegenden drei Nummern der «Bukovina» zur gefălligen Einsicht zu unterbreiten, iibermache ich unter Einem auch die Fortsetzung dieses Artikels, zugleich mit dem Aufsatze in der «Gazeta de Moldavia» No. 28, welcher die letztere Fortsetzung hervorgerufen hat.
Fiirst Ghyka hat aus Anlass dieser Zeitungsartikel, die ihm na-tiirlicher Weise nur miBbillig sein miissen, sich gegen mich geăussert, daB solche maBlose und fortwăhrende Ausfalle gegen ihn und seine Organe die Anzahl der Malcontenten und seiner Gegner im Lande nur aufzumuntern geeignet sind, und dass ich unter diesen Verhăltnissen wohl selbst begreifen werde, wie wenig er in der Lage sei, meinen hâu-figen Anforderungen, den aus den benachbarten osterreichischen Kron-lăndernin der Moldau sich herumtreibenden Emissăren der Revolutions-Propaganda nachzuforschen, sie zu ergreifen und auszuliefern, geniigend zu entsprechen, da doch die Zeitschrift «Bukovina» die Moldauer gegen ihre eigene Regierung aufstachle und ihnen Hohn imd Verach-tung gegen dieselbe predige, die daher, bei ihrem Unverstande, in solchen Emissăren bloBe politische Mărtyrer zu erkennen sich ange-wohnten. Fiirst Ghyka diirfte heute, wo er das Ziel seiner heissesten Wiinsche — die in der jetzigen Zeit fur sein Haupt allzuschwere Dornen-krone eines Fiirsten der Moldau mit so vieler Miihe und so grossen Geldopfem erreicht hat, aus eigener leidiger Erfahrung, die strengen MaBregeln seines Vorgăngers Stourdza gegen manche fremde Journale und namentlich gegen die « Bukovina » und die « Gazeta de Transyl-vania » begreifen und gerechtfertiget finden; wăhrend er doch friiher, als bloBer Privatmann und oberster Lenker der zumeist aus Mânnern von schlechtem Rufe und aus einer iibermiithigen Jugend zusammen-gesetzten Opposition, den in einigen auslăndischen Zeitungen gegen den Ex-Hospodar Stourdza erhobenen Anklagen und Verwiinschungen keineswegs abhold war, ja vielmehr zu deren Verbreitung im Lande das Seinige beigetragen hat. Fiirst Ghyka, wird — ich zweifle nicht daran — wohl noch manche andere bittere Erfahrungen machen miissen.
Geruhen Euer Durchlaucht den Ausdruck meiner tiefsten Verehrung zu empfangen.
Eisenbach
www.digibuc.ro
30
PROF. 1. LUPAŞ
3°4
XII
Nesselrode avizează pe ambasadorul rus la Viena, contele de Medem, că Ghica a intervenit ţi la ministerul imperial rusesc în chestia ziarului « Bucovina», pentru a curma influenţa nefastă a lui; dacă va afla util, să mai facă o încercare pe lângă ministerul austriac în această chestiune.
Copie d'une depeche adressee au Comte de Medem en date de St. Pă-tersbourg, le 22 juin, 1850 sub No. 2224.
St. Pâtersbourg, le 22 juin 1850.
Par sa dăpeche en date du 30 Janvier, 11 Ffevrier sub No. 117 V. Ex. nous avait annoncee que le Prince Schwarzenberg etait venu au devant du deşir qu’Elle lui avait exprime au nom du Ministere Imperial, vu que Ies ordres necessaires venaient deja d’avoir ete donnes, pour răprimer le langage de la gazette de Bucovine.
Les abus signales n’ayant pourtant pas discontinuă, le Prince Ghika s’est itărativement adresse au Ministere Imperial pour reclamer son in-tervention officieuse â l’effet d’arreter Pinfluence nuisible que la feuille precitee ne peut qu’exercer dans les Principautes. Le Hospodar de Mol-davie ajoute, que le joumal etant d’ailleurs adresse aux abonnes par l’en-tremise du bureau de poşte autrichien ii Jassy, le gouvemement est privă de tout moyen d’en empecher la distribution.
En Vous invitant, en consequence, Mr. le Comte, de vouloir bien si Vous le jugez utile, faire de la demande du Hospodar, l’objet d’une nouvelle demarche auprăs du Ministere autrichien je Vous prie d’agreer.
XIII
Felix Schwarzenberg către ministrul Bach în chestia ziarului «Bucovina».
An Herrn Minister des Innem.
ad. N. 7lg. den 4. Juli 1850.
Mit Beziehung auf die schâtzbaren Noten vom 28. Mărz und 16. April
I.	J.N0.473 und2034, welche die gegen das in Czemowitz erscheinende Tagblatt « Bukovina », ergriffenen MaCregeln zum Gegenstande hatten und von deren Inhalte ich dem Hospodar der Moldau durch den kais. Agenten vertrauliche KenntniB geben lieB, beehre ich mich E. H. den hierauf vom H. von Eisenbach eingelangten Bericht d. d. Jassy, 14. v. M. No. 30. sammt AnschliiBen zur Einsicht, gegen gefâllige Ruckstel-lung ergebenst mitzutheilen.
www.digibuc.ro
3°5
CORESPONDENTA LUI GRIGORIE GHICA
31
XIV
Felix Schwarzenberg scrie din nou ministrului Bach să ia măsuri urgente contra ziarului « Bucovina » şi agentului din Iaşi Eisenbach, să interzică a se face distribuirea acestui ziar prin organele poştei austriace.
I.	Herrn Minister Bach, II. Herm v. Eisenbach in Jassy.
Fur I.
den 24. Juli 1850.
Wie E. H. aus der gegen gefâllige Riickstellung in Abschrift mitfol-genden Depesche des kais. russischen Staatskanzlers an den Gesandten Grafen Medem in Wien d. d. Petersburg 22. v. M. gefalligst entnehmen wollen, scheint die Haltung der in Czemowitz erscheinenden Zeitung « Bukovina » trotz der gegen dieselbe ergriffenen MaBregeln, die Regie-rung des Fiirstenthums Moldau noch immer zu beunruhigen.
Ich erlaube mir daher E. H. neuerdings zu ersuchen, nach MaBgabe der bestehenden Gesetzgebung soweit thunlich, gefalligst dahin wirken zu wollen, dafi die Redaction der «Bukovina» gehindert werde, die Spalten ihres Blattes solchen Artikeln zu offnen, welche offenbar feind-selige Tendenzen, gegen die bestehenden Staatseinrichtungen in der Moldau zur Schau tragen.
Ueber das von E. H. diesfalls zu Veranlassende erbitte ich mir die geneigte Mittheilung um demgemâB die russische Bothschafit verstân-digen zu konnen.
Schliesslich glaube ich nicht unerwâhnt lassen zu wollen, dass beziig-Iich der, in der oben angeschlossenen Depesche erwâhnten, zweifelsohne ungegriindeten Klage gegen das osterreichische Postbureau in Jassy unter Einem dem dortigen kais. Agenten die ndthige Aufklărung abver-langt, und ihm der Aufitrag ertheilt wird, wenn von dem dortigen osterr. Postbureau etwa doch noch die Distribution des Joumals « Bukovina » im Abonnement-Wege besorgt wiirde, solche ohne Zeitverlust einstellen zu machen.
Fiir II.
In einer Mittheilung der russisch kaiserlichen Bothschaft allhier, ist die Anzeige enthalten, dass das der Agenţie unterstehende Postbureau sich noch immer mit der Distribution der in Czemowitz erscheinenden Zeitung «Bukovina» im Abonnement-Wege befasse. E. W. werden demnach beauftragt mir ehestens bekannt zu geben, ob dies wirklich der Fall sey, und ob — sohin — den von Ihnen — lăut des Berichts vom 4. Jânner 1. J. No. 2 dagegen ergriffenen Massregeln noch bestehen oder nicht?
www.digibuc.ro
3*
PROF. I. LUPAŞ
306
Solite das osterr. Post-Bureau in Jassy, neuerdings Prenumeration auf das in Rede stehende Tagblatt angenommen haben, so wollen Sie solches nachdriicklichst und unter strenger Riige untersagen und fur die genaue Beobachtung dieser Anordnung in der Zukunft Sorge tragen.
Empfangen...
XV
Nota Iui Felix Schwarzenberg către ambasadorul Rusiei în chestia ziarului «Bucovina ».
Note verbale k l’Ambassade de Russie.
Vienne, 24 juillet 1850.
Le Ministffe Imperial des affair'es etrangâres a eu soin de transmettre k celui de l’Intdrieur, — en Ies recommandant k son attention particulare — Ies reclamations qui font l’objet de la depeche de Mr. le Comte de Nesselrode en date du 22 juin dont Mr. le Comte de Medem a bien voulu lui donner communication.
En attendant qu’il puisse faire connaître k l’Ambassade Imperiale de Russie la reponse du Ministre de l’Int^rieur, le Princede Schwarzenberg croit ne pas devoir tarder k L’informer que, dks le mois de Janvier der-nier, le Ministere Imperial des affaires etrangeres s’etait, k la suite de demarches faites par l’organe de Mr. d’Eisenbach, Agent de l’Empereur en Moldavie, adresse au departement de l’Interieur dans le but de pro-voquer Ies mesures necessaires pour empecher, — autant <jue le com-porterait la legislation en vigueur,—l’admission dans le Journal «la Bucowine» d’articles, dont la tendance serait hostile aux institutions existantes en Moldavie. Depuis, on a ete dans le cas d’annoncer au Hospodar, que ces mesures avaient effectivement reţu leur execution.
En ce qui concerne Ies plaintes articulees contre le bureau de poşte autrichien 6tabli â Jassy, par l’entremise duquel le journal en question serait â ce qu’on pretend adresse aux abonnds, en Moldavie, tout porte k croire que des informations inexactes ont seules pu y donner lieu. En effet, il resulte d’un rapport de Mr. d’Eisenbach en date du 4 Janvier dr. que ce fonctionnaire avait, â cette date, pris Ies dispositions necessaires, â l’effet de faire cesser toute distribution de la Gazette de Bucovine par le bureau de poşte ddpendant de l’Agence Imperiale et avait interdit â celui-ci de se charger desormais de recevoir des abonnements â cette feuille.
Ces dispositions ont ete, au surplus^ communiquees aux autorites de la Bucowine, ainsi qu’â l’administration generale des postes â Vienne, k laquelle il a ete, en outre, transmise une liste desj'ournaux autorisds, et non autorises, dans la Principaut6 de Moldavie.
www.digibuc.ro
3°7
CORESPONDENTA lui gri gorie ghica
33
Neanmoins, le Pce. de Schwarzenberg va se faire rendre compte des faits qui pourraient avoir motivă Ies plaintes dirigees contre le bureau de poşte de Jassy, et il se reserve, s’il y a lieu, de prendre k cet egard telles mesures repressives, qui seraient jugees convenables.
XVI
Bacii către Schwarzenberg în chestiunea ziarului «Bucovina*.
No. 131/g. pr. 1/8. 3691/M. J.
An Seine des Herm Ministers der auswărtigen Angelegenheiten und des Hauses Fiirsten zu Schwarzenberg Durchlaucht.
Den mir mit der gefalligen Zuschrift vom 4. d. M. Z. 7/g mitgeteilten Bericht des H. v. Eisenbach aus Jassy, die Haltung der Zeitschrift «Bukovina» betreffend, gebe ich mir die Ehre, Eurer Durchlaucht in der Anlage mit dem verbindlichsten Danke und mit dem Bemerken zuriickzustellen, dass unter Einem der Landeschef der Bukowina beauf-tragt werde, die Redaktion des gedachten Blattes mit Hinweisung auf die sonst von Seite der Ausnahmsbehorde in Aussicht stehende Unterdrii-ckung des Journales zum letzten Male zu verwarnen und zu einer gemăs-sigteren Haltung bei Besprechung der noch nicht gănzlich geordneten Verhăltnisse des Inlandes sowie des nachbarlichen Auslandes zu er-mahnen.
Wien, den 29. Juli 1850.
Bach
XVII
Dragoritsch către Felix Schwarzenberg în chestiunea ziarului « Bucovina >.
An Seine des k. k. Feldmarschalleutenants, Ministerprâsidenten, Minister des Âussern und des kais. Hauses etc. Herrn Felix Fiirsten von Schwarzenberg Durchlaucht in Wien.
Jassy den 4. August 1850.
Durchlauchtigster Fiirst l
In GemaBheit des hohen Erlasses vom 24. Juli d. J. No. 74/g. gebe ich mir die Ehre, Eurer Durchlaucht ehrfurchtsvoll zu berichten, dass die lăut Berichts vom 4. Jănnerl. J. No. 2 beziiglich der Zeitung Bukovina ergriffenen MaBregeln allerdings noch bestehen und von dem dieser kaiserlichen Agenţie unterstehenden Postbureau keine diesfalligen Bestel-lungen angenommen werden.
43 A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XIV.
www.digibuc.ro
34
PROF. I. LUPAŞ
308
Postexpeditor Dornian, den ich diesfalls mit dem Bedeuten zur Rede stellte, dass, wenn er eine Prânumeration auf diese Zeitung anneh-me, er sich schwer verantwortlich machen wiirde, versicherte mich, mir das VerzeichniB derjenigen Zeitungen, auf welche von ihm fiir diesen Semester Bestellungen gemacht wurden, iibergeben, von welchem ich eine Abschrift in der Anlage vorzulegen die Ehre habe, dass er keines-wegs eine Prânumeration auf das in Rede stehende Tagblatt annehme, dass er ubrigens den ihm ertheilten Auftrage die genaueste Folge leisten werde.
Ober die Art und Weise, wie Exemplare dieser Zeitung in die Moldau gelangen, bemerkte Dornian, dass dies in Briefform erfolge, er wiirde zwar mit Bestimmtheit anzugeben im Stande sein, in welchen Briefen sich ein Exemplar dieser Zeitung befinde, insbesondere seien es die vomehmsten der Bojaren, dann die Gebriider Eudox und Constantin Hormuzaki, welchen solche Briefe zukommen, doch getraue er sich nicht, wenngleich das obige Verboth bestehe, diese Briefe zuriickzu-halten, zuriickzuschicken oder zu eroffnen, es wăre denn, dass er dazu angewiesen werden wiirde, was aber iibrigens zuversichtlich eine widrige Stimmung im Publicum zur Folge hătte.
Aus dem Vorangelassenen geht hiemit hervor, dass die in der von der kais. russ. Botschaft betreff dieser Zeitung gemachten Mittheilung ent-haltene Anzeige als eine mit der Wirklichkeit nicht iibereinstimmende sich herausstelle.
Geruhen Euer Durchlaucht den Ausdruck meiner tiefsten Verehrung zu genehmigen, mit welcher ich zu verharren die Ehre habe Eurer Durchlaucht
ganz ergebenster Diener Dragoritsch
XVIII
Felix Schwarzenberg către Eisenbach în chestiunea ziarului « Bucovina ». No. 131/g.
An Herrn v. Eisenbach in Jassy.
Wien, den 5. August 1850.
Von dem Inhalte E. E. Berichtes No. 30. vom 14. Juni 1. J., die Haltung der Zeitschrift « Bukovina » betreffend, habe ich sogleich dem H. Minister des Innern Mittheilung gemacht.
In einer mir so eben zugekommenen Riickăusserung ertheilt mir nun der H. Minister die erneuerte Zusicherung, dass alle innerhalb der
www.digibuc.ro
3°9
CORESPONDENTA lui grigorie-ghica
35
Grenzen der bestehenden Pressgesetzgebung zulâssigen Mittel werden in Anwendung gebracht werden, um die Redaction des genannten Blattes zu einer gemâssigteren Sprache verhalten zu machen.
Ew. wollen hievon dem H. Hospodar gelegentlich KenntniS geben.
XIX
Dragoritsch către Felix Schwarzenberg în chestiunea ziarului «Bucovina ».
No. 42.
An Seine des k. k. Feldmarschall-Lieutenants, Ministerprăsidenten, Minister des Ăussern und des Kaiserlichen Hauses Herrn Felix Fiir-sten von Schwarzenberg Durchlaucht in 'Wien.
Jassy, den 29. August 1830.
Durchlauchtigster Fiirst,
Ich gebe mir dieEhre,EuerDurchlaucht hiemit ergebenst zu berichten, dass ich dem Herrn Hospodar Ghyka von dem Inhalte des hohen Re-scriptes ddto. 5. d. Mts. Nro. 131/g. betreffend die Zeitschrift «Bu-kovina» bei Gelegenheit der wegen der Zollfrage stattgefundenen Unterredung KenntniC zu geben nicht unterlieB, worauf sich Fiirst Ghika dahin aussprach, dass er alle jene MaBregeln, welche von der
k.	k. Regierung in Anwendung gebracht werden wiirden, dankend anzuerkennen sich verpflichtet halte.
Geruhen Euer Durchlaucht den Ausdruck meiner tiefsten Verehrung zu genehmigen, mit welcher ich zu verharren die Ehre habe,
Eurer Durchlaucht ganz ergebenster Diener Dragoritsch
XX
Ambasada rusească din Viena avizată printr'o notă verbală despre măsurile luate cu privire la ziaru< «Bucovina ».
No. 167/g.
Note verbale â l’Ambassade de Russie.
Vienne, 20 aout 2S50.
23#
www.digibuc.ro
36
PROF. I. LUPAŞ
310
Ainsi que le Minister des affaires etrangeres de S. M. I. et R. A. a eu l’honneur d’en prevenir l’Ambassade de Russie par sa note verbale du 24 du mois dr., il a chargd l’Agent de l’Empereur â Jassy de lui rendre compte des faits que pouvaient avoir donne lieu aux plaintes elevees par Mr. le Hospodar de Moldavie contre le bureau de poşte dependant de l’Agence Imperiale au sujet de l’expedition du journal «la Bucovine ».
II resulte d’un rapport que le vient de recevoir de Mr. d’Eisenbach, que Ies mesures prises par cet Agent et dont il est fait mention dans la Note verbale precitee, continuent k etre en vigueur, et que le Chef du bureau de poşte autrichien â Jassy s’est pleinement justifie des impu-tations dont il avait et6 l’objet, en prouvant par la production de la liste indicative des journaux, auxquels il a ete pris par son entremise des abonnements pour le semestre courant, que la Gazette de Bucovine ne figure point sur cette liste.
Le Ministre des affaires etrangeres en s’empressant d’informer l’Ambassade de Russie de ces faits, la prie de vouloir bien Ies porter â la connaissance du gouvernement Imperial.
XXI
Ministrul Bach arată că a îndrumat pe şeful administraţiei din Bucovina să ia măsuri pentru a suprima ziarul « Bucovina * din Cernăuţi, dacă nu se îndreaptă.
4148/M. J.
An Seine des Herrn Ministere der auswârtigen Angelegenheiten und des Hauses Fiirsten zu Schwarzenberg Durchlaucht.
Wien, den 22. August 1850.
In GemăBheit der schătzbaren Zuschrift Eurer Durchlaucht vom
24.	Juli d. Js. Z. 74 g. habe ich nicht verfehlt, den provisorischen Lan-deschef der Bukowina von den neuerlich gegen die Redaktion der gleich-namigen Zeitschrift vorgekommenen Klagen in die KenntniB zu setzen und ihn aufzufordern, in GemăBheit der ihm schon aus wieder-holten ăhnlichen AnlăBen ertheilten Weisungen nunmehr der Redaktion des gedachten Journales eine Verwarnung mit verstărktem Nachdrucke und unter Androhung der im nochmaligen Recidivfalle eintretenden strengeren MaBregeln zukommen zu lassen, und mir sowohl iiber den Vollzug dieser Weisung als dariiber die Anzeige zu erstatten, wie die Redaktion die mehrmalige Ubertretung der an sie ergangenen Verwarnung entschuldigt habe.
Solite diese letzte Ermahnung ohne die gewiinschte Folge bleiben, so1 ist der Landeschef angewiesen, zur Unterdriickung des Blattes zu schreiten.
www.digibuc.ro
CORESPONDENTA lui grigorie ghica
37
311
Von dem Resultate werde ich Eure Durchlaucht unverweilt in die KenntniC zu setzen mir die Ehre geben.
Die Beilage stelle ich mit verbindlichem Danke zuriick.
Bach.
XXII
Tabloul ziarelor comandate în al 2-lea semestru 1850 pentru consulul austriac din laţi, cavaler de Eisenbach.
Abschrift.
1850. September 2.
Zeitung Bestellung im 2. Semester 1850, fur den Herm k. k. Agenten und General Consul Ritter von Eisenbach.
I.	Wiener Zeitung sammt Abendsblatt und 1. Augsburger Allgemeine Zeitung.
Herr Pater Zapolski, I. Augsburger Allgemeine Zeitung.
Herm Johan Aywas, I. Augsburger Allgemeine Zeitung.
Herm Joseph Czemewski, I. Oesterreichischer Lloyd.
Herrn Alexander Szavul, I. Oesterr. Correspondent, I. Soldatenfreund.
I.	Leipziger Illustrirte Zeitung.
Herrn Theodor Dornian, I. Oesterreichischer Lloyd.
Den 17. Juni 1850:
Herrn von Loos, k.preuss. Consul, I. Augsburger Allgemeine Zeitung.
I. Haude und Spanerische (Berliner) Zeitung.
Herr von Ebert, k. preuss. Kahzler, I. L’Independence Belge de Bmxel.
Herrn Schurich, I. Augsburger Allgemeine Zeitung. 1. Illustrirte Zeitung.
Herrn Postelnik Georg Assaki, I. Wiener Zeitung sammt Abendsblatt. I. Allgemeine Augsburger Zeitung. I. Wiener Courier von Bayerle.
XXIII
Ministrul Bach scrie lui Felix Schwarzenberg, că măsurile luate contra ziarului « Bucovina » au avut rezultat; ziarul va dispare curând din cauza lipsei de abonaţi.
No. 5026/M. J.
An Seine des Herrn Ministerprâsidenten Ministere der auswărtigen Angelegenheiten und des Hauses Fureten zu Schwarzenberg Durchlaucht.
www.digibuc.ro
38
PROF. I. LUPAŞ
312
Mit Bezug auf meine Zuschrift vom 22. August 1850, Z.4i48,habe ich die Ehre Eurer Durchlaucht einen Bericht der Bukowiner Kreis-vorstehung betreffend die Haltung der in Czernowitz erscheinenden Zeitung « Bukovina » zu iibermachen.
Nach Versicherung des Kreisvorstehers hat der Redakteur die an ihn ergangene Verwarnung beherzigt und stelltin Abrede, dass seit lăngerer Zeit in seinem Blatte die moldauische Regierung mit irgend einem un-liebsamen Artikel behelliget wurde.
Da iibrigens die Zeitschrift wegen Mangel an Abnahme in der Auf-Idsung begriffen ist, so wird in Kurzem mit dem volligen Eingehen derselben das Object der Beschwerde ganz entfallen.
Wien, am 22. September 1850.
Bach
XXIV
Feliiv Schuiarzetiberg mulţumeşte lui Bach pentru cele comunicate în chestiunea ziarului « Bucovina ».
No. 291/g.
An Herrn Minister Bach,
den 28. September 1850.
Indem ich E. H. fur die mit der schătzbaren Zuschrift vom 22. 1. M. No. 5026 mir gemachte Mittheilung betreffend die nunmehrige karak-tere Haltung und das wahrscheinlich baldige gănzliche Aufhoren des Erscheinens der in Czernowitz verlegten Zeitung « Bukovina » — meinen verbindlichsten Dank sage, beehre ich mich Hochdenselben den mir gefalligst kommunizirten Bericht des Bukowiner Kreisvorstandes vom
3.	1. M. Nr. 152/A. V., im Anschlusse ergebenst zuriickzustellen.
www.digibuc.ro
începuturile artei militare in cuprinsul ROMÂNIEI DE AZI
(DIN PALEOLITIC PANĂ LA ÎNTEMEIEREA PRINCIPATELOR)
DE
GENERALUL RADU ROSETTI
MEMBRU CORESPONDENT AL ACADEMIEI ROMÂNE
Şedinţa dela 24 Martie ig33
-------1
CUVÂNT ÎNAINTE
In două serii de studii, publicate în Memoriile Secţiunii Istorice ale Academiei Române, am căutat să înfăţişez, atât pe cât mi-a îngăduit-o documentarea de care dispunem azi, arta militară la Români: în clipa celei mai de seamă desvoltări a ei — sub Ştefan-cel-Mare — * *) şi apoi decăderea acestei arte militare — dela Ştefan-cel-Mare până la mijlocul secolului al XVII-lea 2).
De data aceasta, încerc să înfăţişez cum s’a născut arta militară în cuprinsul României de azi.
Este evident că această artă, ca şi orice îndeletnicire omenească, îşi are obârşia în vremile cele mai depărtate. Lacunele documentării, mai ales pentru perioada de un mileniu dela finele secolului al III-lea (d. C.) şi până la acel al secolului al XlII-lea, fac că, dacă, în studiul de faţă, se poate urmări relativ destul de bine desvoltarea artei militare din cele mai vechi vremi preistorice şi până la războaiele lui Traian pentru
>) Seria III, Tom. IV şi VI.
*) Seria III. Tom. XI, XII şi XIV.
34 A. R. MtmciiSe Stc/iunii Istmice, Soia III. Tom. XIV.
www.digibuc.ro
2
GENERALUL RADU ROSETTI
314
cucerirea Daciei, — urmărirea desvoltării ulterioare este for-ţamente fragmentară. Pentru înţelegerea artei militare aşa cum o găsim documentar stabilită la finele secolului al XlII-lea, este nevoie deci, în lipsă de documente contemporane, a recurge la comparaţiuni şi deducţiuni, care oricât de bine ar fi argumentate nu prezintă certitudinea documentelor.
#
# #
încă dela apariţia sa pe pământ, omul a fost nevoit să-şi apere fiinţa * *), ameninţată de fiarele ce ocupau acelaşi «habitat» ca dânsul şi fiziceşte mai puternice.
Dacă el a putut, mai întâi să se apere de atacurile acestor fiare, şi, apoi, chiar să le atace pentru a se hrăni din carnea lor, se datoreşte faptului că după ce mult timp s’a slujit numai de uneltele cu care fusese înzestrat de natură (mâini, unghii, braţe, dinţi şi picioare2), inteligenţa sa superioară l-a adus ca să se folosească de una din aceste unelte naturale: mâna, care îngăduia cuprinderea (prehensiunea3) şi care împreună
*) L. Capitan, La Prihistoire (Ed. 1931), p. 13; Jacques de Morgan, L’Hu-maniU prihistorique, p. 166; Gabriel de Mortillet, Les origines de la chatte, de la pSche et de Vagriculture, I, p. 216.
Ţin să exprim, şi pe această cale, mulţumirile mele d-lui profesor I. Andrieşescu pentru amabilitatea cu care mi-a dat lămuriri şi indicaţiuni bibliografice şi a recitit lucrarea împreună cu mine.
*) Arma antiqua, manus, ungues, dentesque fuerunt Et lapides, et item sylvarum fragmina râmi,
Posterius ferri vis est, aerisque reperta,
Sed prior aeris erat, quam ferri cognitus usus. (Lucreţiu citat de Lord Ave-bury, Prehistoric Times, Ed. 7-a, p. 5 şi Marcellin Boule, Les hommes fossiles, p. 2). Cum prorepserunt primis animalis terris,
Mutum et turpe pecus, glaudem atque cubilia propter Unguibus et pugnis, dein fustibus, atque ita porro Pugnabant armis, quae post fabricaverat usus:
Donec verba, quibus voces sensusque notarent,
Nomina que invenere: dehinc obsistere bello,
Oppida coeperunt munire, et ponere leges,
Nequis fur esset, neu latro, neu quis adulter. (Horaţiu, Satire, III 99, citat de L. H. Morgan, Ancient Society).
*) « La main, le langage: voilă l’humanită. Nous croyons que ce qui doit fitre mis en lumiăre tout d’abord, dans cette oeuvre, ce qui marque la fin de l’histoire zoologique et le dăbut de l’histoire humaine, c’est l'iitvention de la main —pour-rait-on dire — et celle du langage; c’est le progrăs d£cisif de la logique pratique et de la logique mentale ». (Jacques de Morgan, o. c., avant propos a lui Henri Berr P- VI).
« Le sujet du prăsent volume, en son fond, c’est la main et les prolongements de la main. On ne saurait trop insister sur ce fait que, dans l’ăvolution de la vie,
www.digibuc.ro
315 ÎNCEPUTURILE artei militare in cuprinsul româniei de azi
3
cu braţul (a cărui prelungire este), formează o pârghie, pentru mânuirea altor mijloace aflate în jurul său: o cracă de copac, o piatră. Cu acestea fie că lovea direct, fie că le arunca de departe 1).
Din clipa în care omul s’a convins că poate întrebuinţa cu folos asemeni mijloace şi că poate lovi dela depărtări dela care nu poate fi lovit şi dată fiind nevoia de a dispune în permanenţă de asemeni unelte în cantităţi îndestulătoare şi de forme mai potrivite decât acelea ce se găseau accidental în locul unde se afla, inteligenţa sa a lucrat necurmat şi a reuşit să creeze anumite unelte 2). Acestea i-au îngăduit, fie să lovească fiara mai de departe (pietre), fie că făceau (bâta, piatra ascuţită sau rotunjită) ca braţul său să aibe o putere mai potrivită faţă de puterea naturală mai mare a fiarei. Din aceste unelte 3) s’au desvoltat, cu timpul, cele două mari categorii în care este împărţit armamentul şi azi: acel pentru lupta apropiată (corp la corp) şi acel pentru lupta depărtată.
Traiul omului în păduri4), continuu expus primejdiei, i-ades-
l’« instant dăcisif » se produit avec l’adoption par Un £tre — qui devient l’homme — de la station debout, la libăration des mains qui en răsulte, 'et l’industrieuse activită que permet cette libăration ». (Id., p. VII).
« Sans moyens dăfensifs ou offensifs spăciaux, sans crocs, sans cornes, sans ăcailles, il (omul) a la main — instrument fortifiă par l’usage locomoteur, assoupli, affină par la fonction prăhensile, et bientdt propre aux offices Ies plus divers, dans Ies circonstances Ies plus variăes». (Id., p. IX).
« Herbivorous animals use the defensive means of scent; carnivorous the aggre-sive means of sight; man alone adds the hand — the instrument which grasps the tools which it makes >. (The Times Literary Supplement, 1932, p.‘ 437).
*) « Les moyens Ies plus ălămentaires d’attaque et de dăfense, et par suite Ies premiăres armes de chasse, sont certainement le caillou et le bâton.
« Les grands singes anthropoîdes, pour se dăfendre, cassent une branche et frap-pent avec, mais ils en restent II * *. (G. de Mortillet, o. c., I, p. 65).
Plusieurs animaux font usage de projectiles. Des singes, bien infdrieurs aux anthropoîdes les emploient (Id., p. 66).
*) « Man as such comes first upon the stage when he becomes a tool making animal» (O. G. S. Crawford, Historical Cycles în Antiquity, Martie.1931, p. 13).
H. G. Wells, The viork, ivealth and happiness of mankind, p. 32. .
*) Trebueşte insistat că omul, la început şi mult timp după aceea, până foarte aproape de vremile noastre, nu a Scut deosebirea pe care o facem a2i între unelte şi arme, căci nu fabrica scule numai cu menirea de a le folosi ca arme ci ca o uneltă cu scopul general de a-i mări puterea de lucru sau de distrugere.
*) « For countless ages man remained a soli ta ry tool using < hunter » (Cra w. ford, l. c.).
L. H. Morgan, Ancient Society, p. 26.
In interiorul Bomeo-ului există sălbatici cari nu cultivă pământul, nu trăiesc în locuinţe, nu mănâncă nici orez nici sare şi cari nu trăiesc împreună ci rătăcesc ca fiarele; sexele se întâlnesc în junglă. (Avebury, The origin of eivtlisation and the primitive condition of man. Ed. 7-a, pp. 7, 8).
«■#*
www.digibuc.ro
4
GENERALUL RADU ROSETTI
316
voltat nu numai văzul şi i-a ascuţit auzul, dar a făcut ca inteligenţa sa, nevoită să fie veşnic trează, să-i desvolte simţul de observaţie şi să adopte acele chipuri de ascundere, de ferire de vederi, obişnuelnice şi instinctive fiarelor, care sunt necesare vânătorului şi se găsesc încă azi în firea unor triburi rămase înapoiate 1).
Putem spune că, ajuns în acest stadiu al desvoltării sale, omul dispunea de mijloacele care-i slujeau şi ca armament, şi stabilise bazele noţiunilor de tactică individuală.
Pe de altă parte, vorbirea, îngăduind fiinţei omeneşti putinţa de a-şi comunica cunoştinţele şi de a lua, în comun, înţelegere, a îngăduit acestei fiinţe să-şi îmbunătăţească uneltele— descoperirile gândite sau întâmplătoare ale unei fiinţe putându-se comunica altor fiinţe şi deci întrebuinţa de mai mulţi. Vorbirea a mai îngăduit lupta contra fiarelor după o împreună înţelegere, ded după un plan, tinzând la concentrarea sforţărilor într’un singur scop: distrugerea fiarei. Vânătoarea în grupă, care este temelia dela care s’a desvoltat tactica mulţimii, era astfel născută2).
După ce însă înmulţirea omenirii şi vorbirea au îngăduit strângerea la un loc şi traiul împreună a grupe umane din ce în ce mai numeroase3), omul, care până atund rătăcise în grupuri mici familiare4), a alcătuit unităţi sociale. Acestea
*) G. de Mortillet, o. e., I, pp. 161, 162, 173—175.
') « Die Gesellschaftsjagden, einegute tîbung zum gemetnsamen Handeln auch im Kampf * {Dr. Arthur Berger, Diejagd al Ier Vdlker im Wandel der Zeit, p. 43).
*) A. Moret et G. Davy, Des clans aux empires (avant-propoa a lui H. Berr, pp. XIII—XV). «DieJ(agd)t welche in der Urzeit nur ein Kampf des Menschen gegen die ihm bedrohenden wilden Tiere, war» (Paulys, Realencydopădie der dassichen Altertumsmssenschaft, IX, p. 558).
4) Sophua Miiller L’Europe prihistorique (Ed. 1907) pag. 6; H. G. Wells The outline of hystory, I, pp. 49, 50; H. G. Wells, The viork, mealth and happiness of mankind, pp. 34, 35.
< L’homme est d’ail leurs organism physiquement pour vivre en soci£t£; il n’est pas pourvu d’armes naturelles qui lui permettent de se dlfendre, et on doit remar-quer que presque tous Ies animaux faibles, tous ceux qui ne trouvent point dans leurs dents et leurs griffes, un puissant moyen de r&ister ii leurs ennemis, vivent en troupe». (L. F. Alfred Maury, La Terre ei l’Homme, pp. 670, 671).
« Les luttes 6taient alors incessantes entre Ies tribus, comme elles le sont encore de nos jours chez les nomades, soit pour la possession des terrains de chasse et de pSche, soit pour celle des pflturages et des terres de culture *. (J. de Morgan, L’HumanitS prihistorique, p. 166).
« Tout comme de nos jours, plus infime encore, le climat exerţait une influence preponderente sur les groupes humains, parceque l’homme etait plus prfis de la
www.digibuc.ro
317 ÎNCEPUTURILE ARTEI MILITARE IN CUPRINSUL ROMĂNIE1 DE AZI
5
avură nevoie de suprafeţe din ce în ce mai mari pentru hră-nirea lor şi a turmelor lor. Ca urmare, numărul cauzelor de conflict dintre grupele umane crescu. Pe de altă parte noţiunea de luptă, născută din nevoia de apărare faţă de fiare, evoluiază spre aceea de atac în contra fiarelor în scopul de a dobândi hrana ce-o dădea carnea acestora, îmbrăcămintea provenind din pieile lor şi podoabele ce se puteau face din dinţii şi oscioarele vânatului, se aplică de asemenea la acea de luptă contra semenilor. Această din urmă luptă se dădea, fie pentru a satisface instincte sexuale, fie pentru a apăra folosinţa mijloacelor de hrană proprie sau ale animalelor ce hrăneau omul (vânat sau anumite animale deja domesticite), fie pentru a pune stăpânire pe mijloacele de hrană ale altui grup omenesc x). Din această clipă, inteligenţa omului nu avu să lupte numai cu instinctul fiarelor ci şi cu inteligenţa asemănătoare a altor grupe omeneşti. Lupta devenea acum lupta a două voinţi inteligente, care tindeau, fiecare, să distrugă pe adversar, suferind el însuşi cât mai puţin. Noţiunea războiului, aşa cum a fost înţeleasă în urmă de-a-lungul veacurilor, se născuse; ea a rămas, de-atunci încoace, în trăsături generale, aceeaşi2). 1
nature, qu’il n’est aujourd’hui, et il existait sur le globe de grandes inăgalităs dans le climat et dans Ies facilităs d’existence. Ce fut la cause de terribles luttes pour la possession du sol, de ces migrations, de ces mouvements dont nous retrouvons Ies vagues traces. Que de guerres alors I Que de massacres I (Id., p. 6).
Hrana — cantitate şi variaţiune — a jucat un mare rol în desvoltarea omenirii, căci, precum spune L. H. Morgan (Ancient Society, p. 19):
« Mankind are the only beings who may be said to have gained an absolute
control over the production of food.......It is accordingly probable that the great
epochs of human progresa have been identified, more ar less directly, with the en-largement of the sources of subsistence ».
« Les hommes ayant d’abord văcu de chasse et de pfiche, une tribue pouvait en tolărer prăs d’elle une autre qui lui e&t fait concurrence et lui eftt dispută ses
moyens d’existence. Ce qui arrive pour les oiseaux rapaces........... c’ătait une oc-
cassion de guerre ». (Maury, o. c., p. 690); Id., p. 692.
«Ainsi, â l’origine, l’ătat de guerre ătait presque l’ătat normal» (Id., p. 704).
1) « Man was now living in clans and tribal communities. These clans and com-munities clashed; they took each other ’s grazing land, they sought to rob each other » (H. G. Wells, The outline of history, I, p. 96).
W. J. Perry, An ethnological study of warfare în Memoirs and proceedings of the Manchester Literary Philosophical Society. LXI (1917).
*) « The character of the community is best seen in action; and in primitive civilizations externai action is generally synonymous with warfare. Primitive tlibal warfare, like the still earlier encounters of individual hunters, is the blind instinctive clash of conflicting interests, acting usually under the stimulus of hunger or
www.digibuc.ro
6
GENERALUL RADU ROSETTI
3l8
Această evoluţie a fost generală neamului omenesc 1).
*
* * *
Să cercetăm acum ce urme ne-au lăsat vremile trecute despre ştiinţa războiului în cuprinsul ţării noastre, care era acea ştiinţă şi cum s’a desvoltat ea.
Două soiuri de izvoare ne învederează această ştiinţă: rămăşiţele de arme, unelte, întărituri şi izvoarele scrise 2); acestea din urmă foarte puţin numeroase. Cercetâţidu-le şi pe unele şi pe celelalte, ni se învederează cele următoare:
Pe tot cuprinsul ţării s’au găsit urme de aşezări omeneşti din vremile cele mai vechi, aşezări al căror număr, mic pentru începuturi, a crescut mult până ’n epoca bronzului, când numărul lor era mare5). Pe locurile acestor aşezări s’au găsit scule; acestea serveau atât ca unelte, cât şi ca arme propriu zise 4).
Cele mai vechi unelte sernnd şi ca arme, ce s’au găsit la noi, au fost:
a) Pietre alungite sau rotunjite folosite de om spre a arunca în fiară sau în duşman5);
sex. The reaction, too, is direct and immediate. The warfare of city-states pro-bably proceeded from similar causes; but it was less instinctive and more intel-ligently controlled. The warfare of European nations, or group of nations, probably represents the highest achievement of concerted group-action yet reached by the human race ». (O. G. S. Crawford, Historical cycles în Antiquity, a quarterly review of Archaeology, March 1931).
*) O. G. S. Crawford, o. c.; Sophus Miiller, L'Europe prihistorique, p. 2; H. G. Wells în lucrările citate.
*) V. Pâr van adaogă şi elementul glotologic; acesta însă cuprinde numai nume de persoane şi locuri (Getica, p. 647).
*) I. Andrieşescu, « Contribuţii la Dacia înainte de Romani şi Asupra epocii de bronz în România; Buletinul comisiurtii monumentelor istorice, III, XVII; Dacia, re-cherches et dicouvertes archeologiques en Roumanie, I, II, III—IV; Cari Goos, Chronik der Archăologischen Funde Siebenbilrgens, pp. 8—63; I. Marţian, Repertoriu ar-cheologic pentru Ardeal; V. Pârvan, Getica, p. 454; M. Rostowzew, Skythien und der Bosporus, p. 530.
*) Repet şi insist că uneltele serviau şi ca arme şi că omul nu făcea atunci deosebire între armă şi unealtă.
Lord Averbury, Prehistoric times (Ed. 7-a), pp. 92, 93; Herniann Hirt, Die Indo-germanen, I, p. 343.
*) L. Capitan (o. c., p. 37) zice că asemeni bucăţi de silex ovoid, numite de dânsul «l’ancâtre du coup de poing », sunt contimporane cu apariţia celor mai vechi oseminte umane. J. Dâchelette, Manuel d’archiologie prihistorique cellique et gallo-romaine, I, pp. 490, 491; J. de Morgan, o. c., p.p 37—40; Cari Schuchhardt, Alt-
www.digibuc.ro
310 ÎNCEPUTURILE artei militare in cuprinsul româniei de azi
7
b) Aşa numiţii «coups de poings», bucăţi de piatră lucrată, având vârf şi tăişuri. De aceste unelte omul se servea, ţinându-le în mână, atât pentru a tăia cât şi pentru a înjunghia x).
Tot atunci omul se folosea, fără îndoială, de pari ascuţiţi şi de bâte2) (măciuci, ghioage) ale căror urme nu s’au găsit la noi pentrucă lemnul nu a putut rezista acţiunii timpului.
Care era organizarea militară a oamenilor din acea epocă? Foarte probabil nu era una specială, căci în alcătuirea socială de atunci nu era încă vreo specializare; toţi făceau de toate, sub autoritatea celui mai bătrân 3). Cu deosebire poate numai că bărbaţii erau mai ales ocupaţi cu vânatul şi prada, iar
europa, pp. 7, 8. Marcellin Boule (Les hommes fossiles, pp. iii—138) crede ci majoritatea acestor piese nu provin dintr’o industrie ci sunt datorite unor cauze naturale.
La noi s’au găsit bucăţi de silex care ar putea fi de acest soiu In peştera dela Cioclovina (D. M. Teodorescu şi Dr. Martin Roşka, Cercetări arheologice tn munţii Huniedoarei in Buletinul Comisiunii monumentelor istorice, Secţiunea pentru Transilvania).
1) Uneltele acestea (coups de poings) se găsesc răspândite pe întreaga suprafaţa lumei şi sunt de o uniformitate remarcabilă, ceea ce dovedeşte că omul ocupa, la începutul cuaternarului, cea mai mare parte a suprafeţii globului (Marcellin Boule,
0.	c., p. 112); L. Capitan, o. c., pp. 40, 44; J. de Morgan, o. c., p. 41; G. de Mor-tillet, o. c., 1, pp. 67—70; L. Pfeiffer, Die steinzeitliche Tecknik, pp. 125—1* *9.
La noi s’au găsit la: Cremeneasa (Arad), Cioclovina, Ohaba Ponor, Iosăşel şi Federi (Huniedoara), Buzăul ardelean (Valea Cremenei), Chişla Nedjimovo şi Ne-potorovo (Hotin). (Martin Roşka în: Dacia, I, pp. 297—316; Dacia, II, pp. 407—409; Dacia, III—IV, pp. 8—23; Buletinul Societăţii de Ştiinţe din Cluj, II, p. 189, III, pp. 69—73; Anuarul institutului geologic al României, XIV, pp. 79—126. Abatele Breuil, Stations paUolithiques en Transylvame (în Buletinul Societăţii de Ştiinţe din Cluj, II, pp. 193—208). Ceslav Ambrojevici, Urmele omului diluvial tn Basarabia (în Buletinul muzeului de istorie naturală din Chifinău, I (1926), pp. 72; 78).
*) « L’homme primitif a du aussi casser la branche, et voyant combien cet objet ătait pour lui prdcieux et utile, il l’a perfectionnă. C’est ce qui a fait la supăriorită de l’homme.
« Peu ă peu il a compris, si la branche ătait courte, que l’arme devenait de plus en plus meurtriăre en acquărant du volume et du poids ă une extrămită. C’est ce qui a donnă naissance ă la massue et aux casse-tStes, si employăs, par tous les peuples sauvages.
« Si la branche ătait longue, il a taillă le bout en pointe et a ainsi cr66 l’dpieu, base et origine de la lance ». (G. de Mortillet, o. c., I, p. 65). Sunt triburi sălbatice cari întrebuinţează şi azi parul ascuţit şi măciuca ca arme (G. de Mortillet, o. c.,
1,	pp. 40, 83, 153, tS*—161; J. de Morgan, o. c., p. 171).
Hermann Hirt, o. c., I, pag. 339; L. H. Morgan, Ancient Society, p. 21; H. G. Wells, The outline of kistory, I, p. 48.
Că s’au întrebuinţat la noi o dovedesc amintirile păstrate în poezia populară, în legende şi în povestiri.
Tot ce nu era de piatră, adică de lemn sau de piele, a pierit (Cari Schuchhardt, Alteuropa, p. 7; G. de Mortillet, o. c., I, p. 66).
*) Oamenii trăiau în grupe ca animalele slabe (mai sus p. 4, nota 4). Ca şi acestea «ils se placent sous la conduite d’un vieux mâle auquel les autres obăissent et qui donne le signal du danger ». (Maury, o. c., p. 671).
www.digibuc.ro
8
GENERALUL RADU ROSETT1
320
femeile cu paza culcuşului şi îngrijirea copiilor, dar la nevoie toţi (bărbaţi şi femei) luptau de-a-valma1).
Care era felul lor de a lupta? Nu-1 cunoaştem. Dar este probabil că lupta se baza pe pândă, pe tot felul de stratageme şi pe viclenie, identice celor întrebuinţate la vânătoare 2) şi se dădea, în ultima fază, de aproape, fiind mai ales o luptă corp la corp. Un lucru este sigur şi anume, că omul (ca şi fiara şi probabil prin imitaţia acesteia) ştia să folosească terenul, atât ca adăpost de lovituri, cât şi spre a se face nevăzut, fie în staţie, fie în mişcare. Această ştiinţă i-a folosit mult, atât pentru vânătoare cât şi pentru luptă, care de altfel la început nu erau ocupaţii deosebite. Omul se apăra sau ataca pe alt om sau o fiară prin aceleaşi procedeuri3), căci şi’ntr’un caz şi’n celalalt era vorba să-şi apere vieaţa sau să ieie vieaţa altei fiinţi (grăitoare sau nu — sau un bun al acesteia 4), fiinţă care se apăra după procedeuri analoage. La început războiul era mai mult o vânătoare de oameni sau o apărare faţă de goana încercată de alţii, decât operaţii militare în înţelesul de azi a cuvântului6). *)
*) H. G. Wells, The Work, viealth and happinest of mankind, pp. 42, 43.
J) G. de Mortillet, o. c., I, pp. 83—85.
') In această privinţă cred interesante următoarele rfinduri: «Lorsque le gorille se dăcide a attaquer, il a soin de mettre tous Ies avantages de son cotă: surprise, terrain, milieu. II attaque en gănăral au moment ou l’on s ’y attends le moins: son attaque succăde & un stade de tranquillită, â un silence complet: le calme prăcădant la tem-pfite. D’autre part, le gorille n’attaque jamais qu’en descendant. II arrive toujours par le dessus. II a une grande răpugnance a attaquer en terrain plat; et il n’attaquera jamais en remontant. Enfin, il attendra toujours que son adversaire — le chasseur blanc, surtout — soit empâtră dans Ies lianes ou Ies branches basses, pour essayer, passez-moi l’expression, de lui tomber dessus pendant ce temps-lâ. Et ce n’est pas un mince avantage, dans la forât ăquatoriale, 0C1 la densită du fourră est sărieuse, et oii l’on ne peut avancer qu’ă quatre pattes, en passant un bras aprăs l’autre dans le lacis serră des lianes et des branches basses ». (M. L. Lavanden, chargă de mis-sion en Afrique centrale, în La terre et la vie, citat în Le Mois, j Octomvrie 1932, P. 3io).
*) Max Ebert, Reallexikon der Vorgeschichte, III, p. 233; VI, pp. 135, 136; VII, p. 102.
') O adeverire o găsim în faptul că triburi din interiorul insulei Borneo (W. J. Perry, o. e., pp. 4, 5; Encyclopaedia Britamnca (Ed. 9-a), IV, p. 58) şi din Mela-nesia (W. J. Perry, o. c., p. 7; Encyclopaedia Britanmca, XVII, p. 388) fac încă vânători de oameni, pentru a le căpăta capetele (Hovelaque et Hervâ, Prdcis d'Anthro-pologie, pp. 463, 478), şi că până mai puţin de un veac în urmă anumite popoare şi triburi trăiau din vânătoarea de sclavi (articolul Slavery în Encyclopaedia Bri-tannica),
* Au reste le brigandage n’est autre chose que la guerre sous sa forme origi-nelle et avec son caractăre primitif ». (Maury, o., c., p. 703).
www.digibuc.ro
321 începuturile artei militare in cuprinsul româniei de azi
9
Rezultatele obţinute de om prin lupta depărtată îi desvol-tară tendinţa firească de a lovi fără a fi lovit. Această năzuinţă fu ajutată de perfecţionarea industriei pietrei şi de ingeniozitatea spiritului omenesc. Unealta universală care a fost în paleoliticul vechi, aşa zisul «coup de poing» (Faustkeil), nu se mai găseşte în paleoliticul nou (aurignacean, solutrean, magdalenian), pentrucă ea se transformă succesiv într’o serie de forme deosebite menite a răspunde unor anumite nevoi1). Aşa vedem că acest «coup de poing » se transformă în: pumnal de piatră 2), în vârfuri de « sagaie »(o suliţă uşoară care se arunca de departe 3), de lance (suliţă ce nu se aruncă ci cu care se înjunghie ţinând-o fix în mână) şi de săgeată 4). Existenţa acestora din urmă implică existenţa arcului5). Invenţia arcului ca propulsor al săgeţii a însemnat un mare pas şi pentru vânătoare şi pentru luptă, căci prin folosirea lui se putea da moartea dela o depărtare mult mai mare şi fără sgomot6).
*) Cari Schuchhardt, Alteuropa, p. 9.
*) L. Capitan, o. c., p. 40; J. de Morgan, o. c., p. 62; Lord Avebury, Pre-historic Times, pp. 98 sqq.
In studiul de faţă mi ocup de arta r&zboiului în total, de aceea enumăr numai uneltele şi armele diferitelor epoci şi arăt la ce şi cum serveau în luptă. Descrierea amănunţită a fiecărei arme, stabilirea diferitelor tipuri ale unei aceleiaşi arme, a fost făcută de arheologi, ale căror constatări le folosesc.
*) L. Capitan, o. c., p. 72; S. Muller, o. c., p. 7.
La noi s’au găsit Ia Coconeşti pe Prut (de d-1 N. N. Moroşan, se află la Muzeul de Antichităţi din Bucureşti), la Babin (comunicaţia d-lui Moroşan), la Chi-chereu (lângă Crăciuneşti, Dacia, I, p. 306), la Cucuteni (Hubert Schmidt, Cucu-teni, p. 47 şi tabela 25).
') Nu s’au găsit lănci şi săgeţi ci numai vârfurile de silex sau cremene ce se fixau în capătul unei prăjini (suliţă) sau vergele (săgeţi).
La noi s’au găsit h Cucuteni (H. Schmidt, /. c.).
5) L. Capitan, o. c., p. 80; J. Dăchelette, o. c., I, p. 138; J. de Morgan, o. c., p. 62. Bulanda, Bogen und Pfeil bei den Vâlkern des Alterthums, pp. 1, 2.
«.. ..the bow and arrow. This remarkable invention, which came in after the spear and warclub, and gave the first deadly weapon for the hunt « (L. H. Morgan
Ancient Society, p. 21) »----as a combination of forces it is so abstrase that it
not unlikely owed its origin to accident... the bow and arrow are unknown to the Polynesians in general, and to the Australiana. From this fact alone it is shown that mankind were well advanced.... when the bow and arrow made their first appearance. (,Id., p. 21, nota 1).
S’au găsit arce neolitice în palafitele din Elveţia (G. de Mortillet, o. c., I, p. 138; Bulanda, o. c., p. 1, nota 6), ele sunt de lemn de tisă (taxus-Eiche), (Bulanda, o. c., p. 2).
•) Oscar Peschel, Volkerkunde, pp. 187—188.
« Dâs avant l’introduction dans nos pays de l’industrie năolithique l’arc et la flăche avaient certainement fait leur apparition; c’ătait un grand progrăs sur le propulseur, car Ies projectiles alteignaient de grandes distances, jusqu’â quatre et
www.digibuc.ro
IO
GENERALUL. RADU ROSETTI
322
O altă desvoltare însemnată în acele vremi a fost acea care a transformat măciuca — în topor * 1), unealtă mult mai puternică pentru lupta corp la corp, faţă de acelea de care dispusese omul până atunci2).
Cu bâte (măciuci), pietre, topoare de piatră şi de os, pumnale de piatră şi de os, suliţi şi lănci, arce şi săgeţi precum şi cu praştii, găsim înarmată, la finele epocii de piatră, populaţia din cuprinsul României de azi3). Tot în partea din urmă a
cinq cents mătres (ă l’ăpoque romaine), et permettaient de frapper l’ennemi ou le gibier sans Jui donner l’dveil, L’homme pouvait des lors lutter contre le lion et l’ours sans exposer sa vie autant que par le passă *. (J. de Morgan, L’hu-maniti prehistorique, p. 171).
Socotesc distanţa de 400 şi 500 metri, atribuiţi de J. de Morgan bătăii arcului, ca exagerată, căci Sir Ralph Payne Gallwey, care a studiat de aproape chestiunea arbaletelor (mult mai puternice ca arcurile simple) atât după documente cât şi experimental, a arătat că bătaia arbaletelor era cuprinsă intre 65 şi 350 metri (Sir Ralph Payne Gallwey, The Crosbow, p. zi), Bătaia arcelor era de sigur mai mică şi nu întrecea zzo metri, cum am arătat-o într’un memoriu anterior. (Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III. Tom. IV, p. 373).
*) L. Capidan, o. c., p, 134; J. de Morgan, o. c., pp. 99 sqq; G. de Mortillet,
0.	c., I, p. 131. Sophus Miiller, o. c., p. 19.
*) Toporul provine din transformarea măciucei in « casse-tfite » (o măciucă având capătul cu care se izbeşte foarte gros). Pentru a ingreuia acel capăt i s’a legat o piatră, care piatră, paralel cu desvoltarea « coup de poing »-ului, s’a ascuţit dând naştere toporului. (G. de Mortillet, o. c., I, pp. 129—133; Pfeiffer, Die steinzeitliche Technik, pp. 185—191).
Că toporul — ca în general toate uneltele — a servit ca armă este admis de toţi autorii (Lord Avebury Prehistoric times, pp. 28, 92; H. Hirt, Die Indogermanen,
1,	PP- 339. 345 i V. Pârvan, Dacia, p. 122, etc.).
De altfel întrebuinţarea toporului de piatră ca armă, s’a constatat, la cucerirea Americei, la Indienii nord-americani, cari se slujeau de tomahawk şi ca armă, în-trebuinţându-1 atât pentru a lovi de aproape cât şi ca proectil aruncat de departe (Lord Avebary, o. c., pp. 92, 93).
In bătălia dela Hastings (1066) Anglo-saxonii au aruncat cu topoare de piatră în Normanzi, iar Scoţienii s’au folosit, în luptă, de topoare de piatră până la finele secolului XIII (H. Hirt, o. c., I, p. 345).
La noi toporul a servit de armă până în secolul XVII (Academia Română. Memoriile Secfiunii Istorice. Seria III. Tom. IV, pp. 4, 5; Tom. XI, p. 7).
*) Dacă la noi nu s’au găsit nicăeri urme de bâte din epoca pietrei, cum nu s’au găsit nici in alte ţări afară din palafitele elveţiene (G. de Mortillet, o. c., I, pp.. 128, 129), aceasta nu este un cuvânt că ele nu au fost folosite. O dovadă de folosirea lor o găsim in poezia populară, în folosirea lor în epoce mult mai târzii (Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. IV. p. 4; Tom. XI, p. 6) şi în faptul că s’au găsit capete de piatră a măciucilor (I. Andrieşescu, Contribuţie la Dacia înainte de Romani, p. 36).
In ceea ce priveşte pietrele nelucrate, de care s’a folosit omul ca proectile, este greu de afirmat care au fost folosite anume în acest scop. Totuşi aflarea lor în depozitele de unelte ale epocei de piatră, arată folosirea lor.
Topoare de piatră s’au găsit la: Babin, Boian, Briceni, Caracuzeni, Căscioarele, Corman, Cucuteni, Chitroşi, Câşla Nedjimova, Gumelniţa, Luncăuţi, Mămăliga, Măgura Jilavei, Moldova, Parta, Rădăşeni, Pleşeşti, Valea Glodului, Ştirbăţ, Preu-
www.digibuc.ro
323 începuturile artei militare in cuprinsul româniei de azi
II
epocii de piatră apar şi la noi primele întărituri x). Pornite dela nevoia de a-şi alcătui un adăpost faţă de un atac neaş-
ţeşti, Dolheştii-Mari, Probota, Ciumuleşti, Drăguşeni, Ruginoasa, Bonţeşti, Gră-diştea-Fundeanca, Vădastra, Reatev Atachi, Sânger, Sculieni, Şebutinţi, Sultana, Topolniţa, Voronoviţa şi în multe alte locuri (Analele. Banatului, IV, pp. 173—175; I. Andrieşescu, o, c., pp. 30—32; Bul. Corn. Mon. Ist., III, pp. 118—120; Arhiva (dela Iaşi), I, p. 267; Dacia, I, pp. 68—70, 3*5—3*71 3*91 II, PP- 46, 47» SL 147—149; III, PP- 37—43, 47, 49—5*. 54. 6a, 95, 96, 120, 151, 17*, *nj H. Schmidt, Cucuteni, pp. 49, 52, 53; C. Schuhhardt, Alt europa, pp. 130, 131, 138).
Topoare de os la Cernavodă şi Cucuteni (Max Ebert, ReaHexikon der Vorge-schichte, II, p. 336, H. Schmidt, o. c., C. Schuchhardt, o. c., pp. 131—138).
Pumnale de os s’au găsit la: Căscioarele, Cernavoda, Cucuteni, Gumelniţa, Otomani, etc. (I. Andrieşescu, o. c., pp. 41, 42; Dacia, II, pp. 95, 192, 401; H. Schmidt l. c.; C. Schuchhardt, l. c.).
Vârfuri de suliţe şi de lănci, în afară de acele deja arătate, s’au găsit la Cucuteni, Gumelniţa, Sculeni lângă Vădastra (Arhiva, I, p. 267; Bul. Com. Mon. Ist., III, pp. 119, 120; Dacia, II, p. 44).
Puterea de pătrundere a acestor arme este arătată de osul alveolar al unui craniu de mamut în care s’a găsit înfipt un vârf de lance de silex. Piesa a fost găsită de d-1 N. N. Moroşan la Isvor (Ripiceni) şi se află în colecţiunea d-sale.
Hermann Hirt {Die Indogermanen, I, p. 343) este de părere că: « Die Hauptwaffe der europăischen Volker war sicher nicht der Pfeil und der Bogen, sondern der Speer, der aus einem holzernen Schaft und einer Spitze aus Stein, Knochen oder Horn bestand *. Şi, mai departe, afirmă că suliţa este arma de căpetenie a agricultorilor (p. 678), pe când arcul este arma popoarelor ce vânează (p. 677).
Vârfuri de săgeţi de piatră s’au găsit la: Sculeni (lângă Vădastra), Sultana (Mos-tiştea), Gumelniţa (Gura Argeşului), Căscioarele, Parţa (Banat), Piroboridava (Po-iana-Tecuci), Cucuteni (Iaşi), Cernavoda, Dărabani, Căsla-Nedjimova, Briceni (toate trei în Hotin), Bonţeşti (R.-Sărat), Grădiştea-Fundeanca, Vădastra, în următoarele localităţi din judeţul Baia: Valea-Glodului, Preoţeşti, Drăguşeni, Ruginoasa, şi în multe alte locuri. (I. Andrieşescu, o. c., pp. 36, 37; Analele Banatului, l.c.; Arhiva l. c. Bul. Com. Mon. Ist., l.c.; Dacia, I, pp. 67, 325—327; II, p. 147; III, pp. 41, 49, 50, 62, 95, 120, 151, 2ir; H. Schmidt, /. c,; C. Schuchhardt, /. c.; R. Vulpe, Piroboridava, p. 6.
Puterea de pătrundere a acestor săgeţi era mare; ni s’au păstrat vârfuri încastrate în oase (J. Dăchelette, o. c., I, p. 499, fig. 173). In colecţiunea d-lui N. N. Moroşanu se află un os de cerb mare — găsit la Ripiceni — pe care se vede locul de pătrundere al unei arme (? săgeată) de piatră.
Praştiile au fost arme folosite de Arieni (H. Hirt, o. £., I, p. 346). Că s’au folosit la noi o dovedeşte faptul că s’au găsit în staţia eneolitică din lacul Boian pro-ectile mici de silex de 0,02—0,06 diametru {Dacia, II, p. 283). Asemenea proectile s’au găsit şi la Briceni în Basarabia {Dacia, III, p. 41). Intr’un articol din L’ho-mme prehistorique, (1909), d-1 E. Florence, {Les pierres de jet ou de fronde, p. 42) spune că praştia s’a folosit mai mult în apărarea cetăţilor, pentrucă era greu pentru luptător a duce cu dânsul un mare număr de proectile. Nu numai textele vechi dar şi o sculptură de pe coloana lui Traian (Cichorius Die Trajanssăule Tabel XLVII, Nr. 167), arată întrebuinţarea prăştiaşilor în lupta de câmp.
1) J. de Morgan (o. c., p. 166), spune că fortificaţiunea a apărut în neolitic. Max Ebert, {Reallexikon der Vorgeschichte, III, p. 233) susţine că încă din paleolitic omul s’a folosit de locuri naturale tari, fără a le ameliora însă, şi adaugă: « Da-gegen kennt das neol. bereits planmăssige und wohl durch dachte Wehranlagen *.
Christopher Hawkes Hillforts (in Antiquity a quarterly review of archaelogy, Martie, 1931, pp. 61—76); Rostowtzeff, Iramans and Greecks in South Russia, p. 16; C. Schuchhardt, Alteuropa, pp. 63, 64.
www.digibuc.ro
12
GENERALUL RADU ROSETTI
3*4
teptat x), căruia să-i se opună cu cât mai puţine pierderi, primele fortificaţiuni constau mai cu seamă din folosirea înălţimilor cu maluri repezi şi în special a promontoriilor 2) precum şi a insulelor3). In cazul când se foloseau înălţimile acestea, nu se întăreau printr’un parapet şi şanţ sau chiar printr’un simplu gard, decât din partea ce nu era apărată prin natură de coastele râpoase ale poziţiei alese4).
Care era organizarea militară a popoarelor ocupând suprafaţa Daciei la finele epocii de piatră ? Nu avem date. Un lucru este sigur însă, că nu exista o organizare militară deosebită, cum nu existase nici înainte. Vânătoarea şi lupta făceau parte din îndeletnicirile zilnice ale omenirii5 *), la rând cu celelalte ocu-paţiuni. Ca organizaţie socială omenirea era alcătuită din triburi, ocupând anumite teritorii8) şi conduse de un şef7),
*) (In Egipt) « Comme dans tous Ies pays agricoles exposăs aux attaques sou-daines des nomades, Ies paysans sădentaires n’habitaient pas des huttes dissimi-năes; ils se groupaient pendant la nuit, derrifere Ies murs solides de villages, oii ils laissaient â l’abri leurs familles et leurs richesses quand ils allaient aux champs ». (A. Moret et G. Davy, Des dans aux empires, p. 143).
« Die Burg, der befestige Wohnsitz oder wenigstens der Schutzplatz fur Zeiten der Not *. (C. Schuchhardt, Alteuropa, p. 63).
Christopher Hawkes, /. c.
*) J. Dăchelette. o. c., I, pp. 370, 371 care observă (ca şi J. de Morgan, o. c., p. 166) că este greu de stabilit azi cari au fost primele incinte, deoarece peste ele s’au stabilit multe altele. Exemplu Poiana (R. Vulpe, Piroboridava).
Asemeni cetăţi, se găsesc la noi la: Ariuşd, Sultana, Tinosul, Calomfireşti, Netoţi, Cisnădie, Grădişte-Orăştie, Jocul Romftn, Măghieruş, Monor, Mureş-Sân-Craiu, Peşteana, Porumbul-Mare, Sovata, Uroiu, Otomani (Dada, I. pp. 53, 167, i77» 314; II, p. 4°°); Piscul Coconilor (Bul. Corn. Mon. Ist., XVII, p. 46); Piscul Crăsani (i. Andrieşescu, Piscul Crdsamlor, pp. 15, 20); Poiana (Pârvan, Castrul dela Poiana, p. 2; R. Vulpe, Piroboridava, p. 15); Fedeleşeni, (Schiţe şi vederi la Muzeul Militar din Bucureşti); Cernavoda, (C. Schuchhardt în Prăhistorische Zeitschrift, XV, pp. 9 sqq); Cucuteni, (Hubert Schmidt, Cucuteni, pp. 9—12, 114, Cari Schuchhardt, Alteuropa, p. 129; M. Ebert, Reallexikon der Vorgeschichte, II, p. 336, III, p. 236) şi altele.
*) In lacul Boian, (Bul. Com. Mon. Ist., XVII, p. 85; Dacia, II, p. 249), Ostrovul Banului, Ostrovul Şimian, Ostrovul Corbului, (Dacia, I, pp. 280—296), Căscioarele, (Dacia, II, p. 139), etc.
4) Fedeleşeni, Piroboridava, etc.
*) J. de Morgan, o. c., p. 84.
*) Locuitorii Daciei se aflau atunci probabil în epoca de tranziţie dela alcătuirea gentilică la cea politică. Pentru studiul acestei chestiuni în general, vezi L. H. Morgan Ancient Society, pp. 3—18, 62—64, iar pentru aceea specială Indienilor din America de Nord vezi aceeaşi carte (pp. 66—112).
7) « .... Man’s tools cannot be used effectively without conscious planning.
Hence arrise the spirit of enterprise which devises commands and the instrument of language which issues them. There thus develops a social organization of man-
www.digibuc.ro
3*5 începuturile artei militare in cuprinsul româniei de azi
13
ajutat sau nu de un sfat al celor mai în vârstă. Triburile se uneau rar şi numai pentru un timp şi pentru o faptă determinată * 1).
Cum luptau strămoşii noştri din acea vreme?
Nu avem documente directe. Dar dacă ţinem seama de alcătuirea social-politică arătată mai sus, de faptul că oamenii de atunci aveau bunuri la care ţineau (dovedit prin însuşi faptul că întăreau locul unde stăteau 2) şi dacă considerăm că armamentul de care dispuneau le îngăduia să lupte şi de departe şi de aproape, că vânătoarea era ocupaţia lor de predilecţie3), atunci putem zice — prin analogie cu ceea ce se ştie despre chipul de a lupta a unor triburi sălbatice aflate în acelaşi stadiu de civilizaţiune4 *) şi cu ce se ştie despre vânătoarea 6) din aceie vremuri depărtate şi despre felul de a
kind into the few leaders and the many led ». (The Times Literary Supplement, 16 Iunie 193a, p. 437).
L. H. Morgan, o. c., p. 112.
Sunt şi azi triburi care când nu sunt angajate într’un r&zboiu sau intr’o expediţie vânătorească, n’au şefi. (Encyclopatdia Britannica. (Ed. IX). Voi. VIII, p. 620).
1) Cum era cazul la unii Indieni din America de Nord, (L. H. Morgan, o. c., pp. 122, 128). La Boşmanii din Africa de Sud, grupele se unesc numai temporar pentru vânătoare sau furt şi atunci numesc un şef (Dr. M. Hoernes, Natur-und Urgeschichte des Menschen, ÎI, pp. 391, 392).
a) Pe când in paleolitic omul se deplasa la locurile de producţie (vânat) şi era ambulant, in neolitic omul fiind mai stabil atrage spre locuinţa sa produsele naturale şi fabricate (J. Toutain, L’iconomie antique, pp. 226, 227).
*) J. de Morgan, o. c., p. 84. Era dealtfel şi o nevoie.
*) Indienii din America de Nord, de pildă, (Eucyclopaedia Britannica, I, p. 691).
*) Prin invenţiunea suliţei şi a arcului, vânătoarea in massă devenise posibilă (Max Ebert, Reallexikon der Vorgeschichte, VI, p. 138). La inceput vânătoarea fusese un ce in care norocul juca rolul cel mare. Numai după ce omul cunoscu folosinţa terenului şi obiceiurile animalelor (vânate) se putură face vânători organizate, despre care ne dau informaţiuni desemnele din grotele Spaniei (M. Ebert, o. c., VI, p. 139).
Pentru vânătoarea in grup la noi, avem următoarele documente: la Ripiceni (in punctul numit La Izvor) se găsesc numeroase resturi de animale din epoca paleolitică, epocă care avea, şi la noi, o faimă bogată (I. Z. Barbu, Catalogul fosilelor vertebrate din România; M. Roşka în Anuarul Institutului geologic al României, XVI, pp. 117, 125, 126; în Dacia, I, pp. 297, 309, 310; în Dacia, III, pp. 9, 15; Ceslav Ambro-jevici in Dacia, III, p. 35, in Buletinul muzeului de istorie naturală din Chişindu, PP- 72, 76; N. N. Moroşan în Bulletin de la Section scientifique de l'Acadlmie Rou-mâine, XIV, pp. 1—3, în Memoriile Secţiunii Ştiinţifice a Academiei Române, Seria III, Tom IV şi V şi în cartea sa —nepusă încă sub tipar: Paleoliticul ţi formaţiunile pleistocene din Moldova Nord-Estică). Toate aceste resturi se găsesc într’un loc ce a fost mocirlos şi care alcătueşte o strâmtoare intre un mal stâncos pe de o parte şi un dâmb calcaros de cealaltă. (Informaţiuni date mie de d-1 N. N. Moroşan, care mi-a arătat că la Ripiceni se mai găseşte un loc unde vânatul era gonit până pe o
www.digibuc.ro
14
GENERALUL RADU ROSETTI
3*6
vâna a unor sălbatici de azi — că felul lor de a lupta era probabil următorul:
Cauzele luptei puteau fi două:
Mişcări de popoare, gonite de pe «habitat »-ul lor sau nevoite a-şi căuta alte locuri de hrană * 1).
Un conflict local, cu un trib vecin 2).
Cele dintâi erau aduse la cunoştinţă din vreme prin flăcări şi fumuri ce se vedeau în zare, prin fugari ai triburilor vecine, mai depărtate sau mai apropiate, atacate mai înainte (şi poate chiar prin vestitori anume trimişi). Tribul, ameninţat de atac, strângând ce putea strânge din vite, grâne, etc., se retrăgea, fie în păduri, fie în munţi, la adăpostul întăririlor sale3), lăsând sau trimeţând probabil câteva iscoade spre a cunoaşte, din vreme, mişcările duşmanului4). Atacat fiind locul de refugiu, apărătorii (printre cari luau parte şi femeile) se grămădeau pe parapete, mai ales către părţile mai accesibile duşmanului şi căutau a ţine pe acesta departe prin aruncături de săgeţi, suliţe şi pietre. Dacă inamicul reuşea a pătrunde pe parapet, atunci se lupta dârz corp la corp.
In cazul unui conflict local, atacatorii căutau, probabil, mai ales, a surprinde pe adversar 5), către care înaintau atunci
stâncă de unde cădea in râpă. Ii mulţumesc şi pe această cale pentru lămuririle ce mi-a dat).
Locuri de vânătoare asemenea celor dela Ripiceni sunt semnalate la Râpa Mo-rizoarei lui Paza şi la Vest de Nepotorovo (ambele în judeţul Hotin). (C. Ambro-jevici, o. c., p. 76).
Locuitorii acelor locuri goniau deci vânatul spre aceste locuri, de unde nu era scăpare. Procedeul acesta de vânătoare era universal. (Max Ebert, Reallexikon der Vorgeschichte, VI, pp. 138 sqq; Dr. Arthur Berger, Diejagd aller Vâlker im Wandel der Zeit, p. 43).
1) J. de Morgan, o. c., pp. ai, 88, 95, 399.
O populaţie care trăieşte din vânătoare are nevoie de suprafeţe mult mai mari (circa 4 kilometri pătraţi de locuitor) decât una care trăieşte din creşterea vitelor şi aceasta are nevoie de întinderi de zece sau douăsprezece ori mai mari ca una care trăieşte din agricultură. (Ettcyclopaedia Britanmca, VIII, p. 616; Oscar Peschel, Volkerkunde (Ed. VI), p. 448).
*) Cauzat de încălcări de hotare, furturi sau certe sau pentru a fura femeile şi fetele, cum se petrece şi azi în Brazilia (Ch. W. Domville Fife, Unter Wilden am Amazonas, p. 205).
*) Cari tocmai pentru aceasta erau făcute.
*) Şi la vânătoare aveau nevoie de iscoade care să descopere şi să urmeze vânatul, să se asigure de prezenţa acestuia fără ca fiara să-şi dea seama de prezenţa iscoadei.
*) Cum îi învăţaseră nevoile că trebuiau a face şi pentru prinderea vânatului.
www.digibuc.ro
327 ÎNCEPUTURILE artei militare in cuprinsul româniei de azi 15
când acesta se aştepta mai puţin (noaptea sau în zorii zilei *), cu aceeaşi băgare de seamă pe care o nevoieşte o vânătoare, adică fără sgomot, împrăştiaţil 2) dar la depărtare de vedere şi folosind toate ascunzişurile terenului3). Ei se îndreptau de sigur spre partea mai slabă a apărării. Dacă surprinderea reuşea, urma un iuruş al tuturor atacatorilor şi masacrarea apărătorilor. Dacă nu, urma o retragere — căci nu se dispunea atunci de mijloace pentru un atac mai îndelungat4 *)—atacatorii mulţumindu-se cu luarea a ce găseau afară din incintă. Este cu putinţă ca să se fi întrebuinţat încă din aceste timpuri retrageri prefăcute 6) pentru a scoate pe apărători din întă-rituri sau să fi avut loc urmăriri. A face asemeni presupuneri ne-ar duce prea departe în regatul ipotezelor. Noţiunea de siguranţă, firească, ca şi acea de înşelare (de ademenire), folosite şi în vânătoare, existau de sigur. Pentru aceea de manevră— în înţelesul de azi al cuvântului şi, ca urmare de o anumită grupare a forţelor, de alcătuiri şi folosiri a rezervei (de care nu era nevoie la vânătoare), nu avem absolut nici o indicaţiune.
#
* *
Norocul, probabil, mai mult ca o lucrare voită dar şi faptul că, prin stabilizare, omul nu mai era într’o stare de îngrijorare necurmată şi avea deci vreme să se gândească şi să facă chiar experienţe6), a pus la dispoziţia omenirii noui mate-
l) Când mersul este mai adăpostit, apropierea se poate face până la distanţe mai mici şi duşmanul doarme.
*) « das zerstreute Gefecht, welches mit J âgerart viei Ăhnlichkeit hat» (Oscar Peschel, VSlkerktmde, p. 198).
*) Sunt triburi din Brazilia care-şi vopsesc corpul spre a-1 face nevăzut, prin procedee analoage acelor de camuflare din ultimul războiu (Ch. W. Domwille Fife,
Unter Wilden am Amazonas, fig. 12).
*) O dovadă că asediile nu ţineau atunci mult timp este şi faptul, observat de d-1 Hawkes (o. e., p. 76) că în toate cetăţile aşezate pe culmi lipseau puţuri pentru apă, care se lua dela un râu sau izvor din afara incintei. (Situaţiunea este aceeaşi şi la noi —observă d-1 I. Andrieşescu). Locuitorii nu ar fi ales asemenea locuri dacă ar fi ştiut că puteau fi lipsiţi mai mult timp (mai mult de 2—3 zile) de izvorul lor de apă.
6)	Ca acelea despre care vorbeşte mereu Caesar — pentru o epocă mai târzie — în războiul din Galia.
•) H. G. Wells, The teork, viealth and happiness of mankind, p. 38.
www.digibuc.ro
i6
GENERALUL RADU ROSETTI
328
riale: arama şi apoi bronzul, materiale ce îngăduiau a se face unelte (şi arme) mai perfecţionate, mai solide şi mai potrivite scopului lor.
In epocile în care cuprul şi bronzul au caracterizat civili-zaţiunea omenească — pe lângă armamentul epocelor anterioare de piatră, care a continuat a fi întrebuinţat1 * III, * V.) şi chiar fabricat —2) locuitorii meleagurilor noastre au folosit ca arme: toporul (de cupru3) şi bronz4), securea de bronz5), pumnalul de bronz6) şi de cupru7), spada de bronz8) (care nu era decât un pumnal alungit9), ce nu putea fi fabricat decât
*) J. de Morgan, o. c., pp. 114,126,136,150. Dovada o face faptul ci s’au găsit, în aceleaşi straturi arheologice şi la un loc, arme de piatră, de bronz şi ulterior şi de fier. Cele din urmă arme de piatră care dispărură fură săgeţile (J. Dăchelette,
o.	c., II, p. 222), pentru că «on l’employait (piatra) pour armer Ies projectiles qui,
par leur destination mfime, devaient fitre perdues..... Ies pointes de flăches et
des sagaies » (J. de Morgan, o. c., p. 114), căci cupru şi bronzul (şi ulterior fierul) erau relativ rari şi scumpi. (J. de Morgan, o. c., p. 136; V. Pârvan, Dada, p. 27; aceleaşi, Getica, p. 293).
De altfel totdeauna — şi chiar azi — odată cu o invenţie nouă (arme sau orice alt soiu de uneltă), omenirea continuă să folosească şi pe cele vechi, cu care este obişnuită şi din care dispune de un stoc mare sau pe care le poate fabrica mai uşor. Omenirea a continuat de altfel a locui în aceleaşi aşezări: aşa Tinosul a fost ocupat din neolitic pân&’n La Tine, Gumelniţa (eneolitic-bronz), Boian (eneolitic-bronz), Lechinţa de Mureş (bronz-La T£ne), Mănăstirea (bronz-sec. I a. C.), Poiana-Pi-roboridava (piatră-fer). De altfel sunt şi azi popoare înapoiate cari folosesc arme de piatră şi de lemn la fel cu cele ce au folosit răstrăbunii noştri (Moritz Hoerness, Natur- und Urgeschickte des Menscken, II, pp. 189—199).
*) J. de Morgan, o. c., p. 114.
') La Cucuteni (Hubert Schmidt, o. c., pp. 59, 60 şi tab. 30; La Basarabi (Dada,
III, P. Si); în colecţia Dr. C. I. Istrati (Bul. Com. Mon. Ist., IV, p. 85). V. Pârvan, Getica, p. 405.
*) La Dolhasca şi Rafăila (Bul. Com. Mon. Ist., III, p. 172); La Suseni, Drajna de Sus, Preuţeşti, Basarabi (Dada, I, pp. 345—358; II, p. 3495 III, PP- 50, 51); la Sinaia şi Predeal (I. Andrieşescu, Asupra epodi de bronz tn România, pp. 6, 9, 14); la Borodino (Basarabia) (Ebert, Reallexikon der Vorgesckichte, II, p. 121 şi tabela 61);
V. Pârvan, Getica, p. 405. Asupra armamentului din epoca de bronz sunt multe detalii în lucrarea ce publică d-1 Dorin Popescu.
*) In colecţia Dr. C. I. Istrati (l. c.); la Drajna de Sus, 199 bucăţi (Dada, II,
p.	37°); la Brăduţ (Odorheiu) (Pârvan, Getica, p. 308); Pârvan, Getica, p. 684.
*) La Suseni (Mureş) (Dada, I, pp. 345—358).
’) La Cucuteni (H. Schmidt, o. c., p. 60).
®) La Suseni, Drajna de Sus, Vădastra (Dada, I, pp. 345—358; II, p. 349; III, p. 223); Poiana-Piroboridava (R. Vulpe, o. c., pp. 6, 10); Predeal (I. Andrieşescu, o. c., pp. 9, 14); Bundorf, Brăduţ (Pârvan, Getica, p. 308); Pârvan, Getica, p. 684.
•) Lord Avebury, o. c., p. 30; L. Capitan, o. c., p. 180; J. Dăchelette, o. c., II, pp. 191, 199-
www.digibuc.ro
329 ÎNCEPUTURILE ARTEI MILITARE IN CUPRINSUL ROMÂNIEI DE AZI I7
din metal x), suliţa (javelot) şi lancea 2), secera (de aramă3) şi bronz 4) şi praştia 5). Vârfurile săgeţilor erau şi de bronz 6). S’au folosit, probabil şi scuturi7). Sunt dovezi că se fabrica armament de bronz în Dacia8).
Fortificaţiunile din epoca bronzului au urmat a fi la fel cu cele din epoca anterioară, dacă nu sunt aceleaşi, căci se găsesc în jurul aşezărilor locuite şi în epoca pietrei şlefuite 9). Sunt totuşi unele ce par a fi fost construite în epoca bronzului10),
*) J. Dăchelette, l. c., H. Hirt, o. c., I, pag. 344.
*) Este foarte greu de a deosebi vârful de lance de impuns de acel al suliţei ce se arunca (J. Dăchelette, o. c., II, p. 217), căci nu se deosebesc decât prin dimensiuni şi ele foarte apropiate.
La noi s’au găsit asemenea vârfuri la: Dolhasca (Bul. Com. Mon. Ist., III, p. 172); Gruia, Suseni, Drajna de Sus (Dacia, I, pp. 35—50, 345—358; II, p. 349); la Ra-făila, Fizeşul Gherlei, Spalnaca, Lazarpatak (Părvan, Getica, pp. 314, 395, fig. 203, pl. XIX, fig. 2).
’) In colecţiunea Dr. C. I. Istratr (Bul. Com. Mon. Ist., I. c.).
*) La Dolhasca (Bul. Com. Mon. Ist., III, p. 172); Suseni (Dacia, I, pp. 345-348), Brăduţ (Pârvan, Getica, 308); Părvan, Getica, pp. 357, 408).
s) J. D6chelette, o. c., II, p. 191.
•) Multe in Muzeul de Antichităţi Bucureşti: câteva, găsite la Băleni (Covurlui). la muzeul militar; Poiana-Piroboridava (R. Vulpe, o. c., p. 8); Caraorman (Bul. Com. Mon Ist., III, p. 176; Surtuchioi (Melanges de l'icole de roumaine en France, 1929, seconde pârtie, p. 378). Pârvan, o. c., p. 685.
V. Părvan (Getica, pp. 397, 455), bazat pe faptul că s’au găsit, in Dacia, rar vârfuri de săgeţi de bronz anterioare Sciţilor, crede că, în toată epoca bronzului, locuitorii Daciei nu au folosit arcul ca armă curentă de luptă, cu toate că « neoliticii şi eneoliticii au fost şi la noi, ca şi ’n alte părţi, arcaşi». Dar mai zice (pag. 455): posibil că glotaţii să fi luptat mai departe cu săgeţi cu vârful de silex ». Sunt trei temeiuri spre a crede că Intr’adevăr locuitorii Daciei din epoca bronzului au folosit vârfurile de silex: a) Acel, arătat mai sus, că materialul unei epoci a fost folosit şi în cea următoare, b) Acel că bronzul fiind scump nu se întrebuinţa pentru săgeţi, căci odată trase, acestea erau pierdute, ci se întrebuinţa un material mai ieftin (J. de Morgan, o. c., p. 114). c) Acel că este inadmisibil ca, având o armă perfecţionată cum era arcul, să se renunţe la ea şi la folosul lovirii de departe, pentru arme ca spada care nu îngăduiau decât lupta apropiată.
7)	Toate popoarele indo-germane au avut şi scuturi, făcute din lemn, piele sau nuiele împletite; nu se mai găsesc urme de asemenea arme defensive pentru că materialele din care erau Acute nu au putut rezista acţiunii vremii (H. Hirt, Die Indogermanen, I, p. 345).
*) Că se fabrica în Dacia o spune Pârvan (Dacia, p. 31; Getica, pp. 684, 685) care arată că s’au găsit numeroase tipare de arme de bronz (Getica, pp. 408, 409).
Asupra lucrului bronzului la noi vezi lucrările d-lui inginer C. Nicolescu Osin în Bulletin de la Section Scientifique de l’Acadimie Roumaine, I, şi în Annales scien-tifiques de l'universiti de jfassy, T. VIII.
') La Poiana-Piroboridava, de pildă. Vezi p. 16, nota 1.
M) Mănăstirea (Bul. Com. Mon. Ist., XVII, p. 81), Lechinţa de Mureş (Dacia, II, p. 304) — ambele pe câte o margine de terasă — Grădiştea Borcii, în insulă (Bul. Com. Mon. Ist., XVII, p. 86), cetăţile dela Bodoc, Turia şi Boroşineul mic, în Secuime (Anuarul Com. Mon. Ist. Secţia pentru Transilvania, 1926—1928, p. 245). Pârvan, Getica, p. 133.
35 A. R. Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III Tom. XIV.
www.digibuc.ro
i8
GENERALUL RADU ROSETTI
33°
lucru firesc, căci populaţia crescuse între timp şi era nevoie de noui aşezări.
Locuitorii Daciei din epoca bronzului erau un popor de ţărani x), care se îndeletnicea mai cu seamă cu agricultura 2); din punctul de vedere etnic era unitar3) dar din punctul de vedere politic era împărţit în nenumărate clanuri autonome 4).
Peste civilizaţia de bronz, foarte desvoltată în Dacia 5), şi influenţată din secolul al X-lea, înainte de Cristos, de civilizaţia occidentală a fierului 6), s’a juxtapus, cu începere din secolul al VH-lea, înainte de Cristos, cucerirea scitică, care folosea fierul7). Folosirea acestui metal a fost desvoltată apoi de către Celţi 8). Raritatea fierului şi greutatea lucrării lui au făcut ca el să nu înlocuiască decât foarte încet bronzul şi ca să fie folosit, mai ales, pentru fabricarea armelor9). Bronzul şi armele de bronz au continuat însă a fi folosite 10 *) şi fabricate u), probabil chiar mai mult decât fierul12), cum au continuat a fi folosite şi fabricate, în această epocă, şi armele şi uneltele de piatră şi de os 13).
Armamentul de fier (din vremea până la războaiele lui Traian), găsit la noi, constă din: spade 14), săbii 15)ţ
*) Pârvan, o. c., pp. 131, 173. Din faptul că, la Piscul Crăsani, nu s’au găsit decât prea puţine arme, Pârvan deduce (o. c., p. 215) că populaţiunea era paşnică, ocupându-se de agricultură, păstorie şi pescărit.
a) Pârvan, Dacia, p. 62; acelaşi, Getica, pp. 102, 132, 454.
*) Pârvan, Getica, pp. 2, 130.
*) Pârvan, Getica, pp. 130, 133-
s) Pârvan, Dacia, p. 60, Getica, p. 2.
•) Pârvan, Getica, p. 290.
7)	Pârvan, Dacia, pp. 33, 35—38.
8)	Pârvan, Getica, pp. 296, 298.
*) J. Dăchelette, o. c., III, p. 29; J. de Morgan, o. c., p. 136; V. Pârvan, Getica, P- 454-
10) La Piroboridava (Poiana) s au găsit în straturile corespunzând epocii romane arme de bronz la un loc cu arme de fier (R. Vulpe, Piroboridava, p. 10). La Aiud de asemenea (Pârvan, Getica, p. 35i). V. Pârvan, o. c., pp. 361, 394, 397.
“) Având formele epocii de fier (J. Dăchelette, o. c., III p. 211).
la) Vârfurile de săgeţi fiind mai ales de bronz (V. Pârvan, o. c., pp. 394, 397, 398).
la) Pag. 16, nota 1; pag. 17, nota 6, de mai sus.
u) Apahida, Aiud, Gâmbaş, Murgeşti, Benir, Dobolea de Jos, Gruia, Ostrovul Şimian, Gârla mică, altele aflate în muzeele Bruckenthal şi Tumu-Severin (V. Pârvan, Getica, pp. 351 —353» 358, 361, 394—39<>, 5°2, 5°3, 5°5» 7°*); Piroboridava (R. Vulpe, o. c., p. 10).
u) încă din vremile homerice se vorbeşte de sabia (curbă) tracică prin deosebire de spada dreaptă. (Tomaschek, Die Alten Thraker, p. 119; V. Pârvan, Getica, pp. 506—509). Geţii (Dacii) preferau săbiile lor curbe, spadelor celtice (Pârvan, Dacia, p. 124). Aceste săbii nu erau adesea decât o coasă cu mâner. (V. Pârvan,
www.digibuc.ro
331 ÎNCEPUTURILE artei militare in cuprinsul româniei de azi
19
pumnale x), topoare 2), securi duble 3), lănci4), arce cu săgeţi5), scuturi6) şi praştii7). Acest armament, precum am arătat mai sus, a fost introdus la început sub influenţe străine, dar mai apoi, s’a copiat şi în Dacia 8).
Fortificaţiunile au urmat a fi de acelaşi soiu ca cele din epocile anterioare, adică locuri tari prin natura terenului, amenajate, în vederea apărării, cu şanţuri şi cu parapete9). Dar pe lângă aceste fortificaţiuni apar, în vârsta fierului, un nou soiu de forti-ficaţiunil0 *), în care parapetele sunt alcătuite din blocuri de piatră cioplită, aşezate regulat unele peste altele, nelegate prin ciment ci prin bârne prinse în scobituri făcute anume în blocurile de piatră u). Ele erau precedate de un val de pământ12).
Getica, pp. 500—509, 791; Bendorf, Niemann, Tocilesco, Dos Monument von Adam-Klissi, pp. 51, 54, 55, 60, 61, 80; Tomaschek, l. c.).
S’au găsit la: Gruia, Aiud, Severin, şi in Muzeul Bruckenthal (V. Pârvan, Getica, pp. 505, 506).
*) Boureni (Dacia, II, pp. 417, 418); Mirăslău (Pârvan, o. c., p. 352).
*) La Muzeul Bruckenthal (Pârvan, o. c., p. 484, nota 1).
*) La Aiud şi Gâmbaş (Pârvan, o. c., pp. 361, 396, 516, 703).
4) Gruia (Dacia, I, pp. 35—50); Piscul Crâsanilor (Andrieşescu, Piscul Cră-sani, p. 88); Ichimeni (Dorohoi), Guşteriţa (Sibiu), Gâmbaş, Murgeşti, Apahida, Aţei, Sătmar, Bihor, Timişoara, V&rşeţ, Cozla, Şeica mică, Gross Propsdorf, Apa, Sâniob, etc. (V. Pârvan, Getica, pp. 352, 353, 511—513); cetăţile dela Costeşti (D. M. Teodorescu şi Martin Roska, Cercetări arheologice In munţii Huniedoarei, p. 10).
{) V. Pârvan, Getica, pp. 351, 515. Acelaşi autor zice (Getica, p. 514): * Popoarele Europei Centrale, şi cu ele Geţii, n’au avut, fie in Bronz, fie in Fier, nicio simpatie pentru arc a cărui întrebuinţare nu le era totuşi necunoscută * dar recunoaşte (p. 515) că aveau arcaşi călări. (Vezi mai sus p. 17 nota 6, întâmpinarea mea).
•) La Apahida (V. Pârvan, o. c., pp. 516, 517).
7) Tocilescu, Dacia înainte de Romani, p. 380.
*) V. Pârvan, o. c., pp. 297—302, 480, 483. Armamentul scitic constă din: arc (oriental), săgeată scurtă (40—70 cm.), tolbă, pumnal de fer, topor şi lance (Dr. Max Ebert, Sildrussland im Alterthum, pp. 90—93).
*) La Piroboridava s’a construit, in La Tăne III, un val de lut galben, fără palisadă (R. Vulpe, o. c., p. 15). V. Pârvan, Dacia, p. 115, Getica, pp. 133, 470.
10) D-l D. M. Teodorescu, care a studiat de aproape cetăţile dela Costeşti şi Grădiştea Muncelului, crede că aceste cetăţi au fost clădite, peste altele de pământ şi lemn din secolul IV înainte de Christos, în întâia jumătate a secolului I înainte de Christos (Burebista) (Cetatea dacă dela Costeşti, pp. 289, sqq; Cetatea dacă dela Grădiştea Muncelului, p. 21).
**) Resturi de asemeni cetăţi se găsesc la: Muncelul, Costeşti, Piatra Roşie, Turda, Odorheiu, Sighişoara (V. Pârvan, Getica, pp. 472—482, 697). L. Capitan, o. c., p. 209; R. Vulpe, o. c., pag. 15; Ebert, o. c., III p. 246; D. M. Teodorescu şi M. Roska, o. c., pp. 8—24; D. M. Teodorescu, Cetatea dacă dela Costeşti (Anuarul Com. Mon. Ist., Secţia pentru Transilvania, 1929, p. 275).
O chestiune importantă era aceea a apei, deoarece cetăţile fiind clădite pe înălţimi nu se găsia apă în interiorul lor. Dar erau de obiceiu construite ca să se găsească apă la o mică apropiere de unde se putea proteja de pe parapete. (M. Ebert, Realle-xikon, III, p. 252), cum este cazul la Grădiştea Muncelului.
u) Aceste valuri se recunosc bine şi la Costeşti şi la Grădiştea Muncelului.
*5”
www.digibuc.ro
20
GENERALUL RADU ROSETTI
33»
Fie că aceste fortificaţiuni au fost clădite din ştiinţa proprie a autohtonilor, fie, mai probabil, că ele s’au construit subt o influenţă străină — celtică, grecească sau romană x) — sau a tuturor acestor influenţe, construcţia lor tehnică şi mai ales aşezarea lor tactică şi strategică, arată la cei cari au pus să le construiască, şi cari nu puteau fi decât căpetenii locale, o pricepere deosebită a rolului tactic şi strategic al fortificaţiunii.
In adevăr, de pildă grupurile de fortificaţiuni dela Costeşti, Grădiştea Muncelului şi Luncani, formează un sistem în care, întăriturile dela Costeşti şi Luncani închid drumurile venind pe Apa Oraşului (Costeşti), valea Luncanilor şi a Streiului (Luncani),. iar cele de pe Muncel servesc de reduit2). Apoi fiecare grup în parte este alcătuit dintr’o cetate centrală, cu forturi detaşate3); traseul fortificaţiunii urmăreşte formele terenului4). Fortificaţiunea, aşezată pe înălţimi cu coaste repezi, este etajată şi cuprinde curtine, flancate de bastioane 5). De pe locurile unde sunt aşezate întăriturile, ochiul are vederi întinse, atât în lungul văilor a căror folosire de duşman se stăvileşte,6) cât şi către celelalte grupe de întărituri7).
In epoca bronzului şi a fierului, populaţia Daciei se înmulţise 8). Ea era deci mai densă şi, triburile fiind mai apropiate * •)
*) Pârvan, Getica, p. 482.
*) D. M. Teodorescu şi Martin Roska, Cercetări arheologice în Munţii Hunedoarei, pp. 7, 23, 24. Este de observat că acest sistem închide numai unele din accesele către reduitul natural format de Munţii Sebeşului (Suru—Godeanul—Cin-drelul), către care se poate înainta pe văile: Streiului, Apei oraşului, Râului Mare, Sebeşului, Cibinului, Satului, Lotrului şi a Jiului unguresc. Dacă cercetări ulterioare ar dovedi existenţa de fortificaţiuni asemănătoare şi în celelalte direcţiuni, ar reeşi că acei cari au hotărît construirea acestor întărituri au fost convinşi de rostul strategic al masivului muntos amintit faţă de operaţiuni militare ale unui inamic înaintând pe văile Mureşului, Oltului sau Jiului. Neocuparea de către armata română, în August 1916, a acestui masiv a îngăduit manevra corpului alpin german şi ne-a costat înfrângerea dela Sibiu.
*) D. M. Teodorescu, Cetatea dacă dela Costeşti, p. 270.
*) D. M. Teodorescu, o. c., pp. 271, 272; D. M. Teodorescu, Cetatea dacă dela Grădiştea Muncelului, p. 8.
*) Ibidem.
•) De pe cetatea dela Costeşti se vede toată valea Apei Oraşului, o parte din valea Mureşului şi munţii de pe stânga acestuia. De pe cetatea dela Luncani se vede până ’n Valea Streiului.
') Din cetatea dela Costeşti se vede Muncelul (12 km. în linie dreaptă) aşa că se putea semnaliza prin focuri.
*) V. Pârvan, Getica, 454.
www.digibuc.ro
333 ÎNCEPUTURILE ARTEI MILITARE IN CUPRINSUL ROMÂNIEI DE AZI
21
unele de altele, conflictele armate erau mai dese 1). Legăturile care alăturau diferitele triburi erau mai tari sau mai slabe, după personalitatea conducătorului triburilor unite într’un neam2 *) şi după nevoi. Atât triburile în parte cât şi neamul, în majoritatea sau în totalitatea sa, aveau şefi8), cari, dacă ne luăm după unele exemple, ca Dromihete, Buerebista şi Decebal, puteau fi pevieaţă. Aceştia au fost şi şefii conducători în războiu, asigurând continuitatea conducerii din timp de pace şi de războiu şi făcând ca populaţia să-şi cunoască conducătorii şi să aibă încredere într’înşii.
La războaie lua parte întreaga populaţie bărbătească4 *), femeile, copiii şi bătrânii rămânând acasă6) şi neluând parte la luptă decât atunci când era atacată localitatea în care stăteau6). Alcătuirea aceasta a armatei dace era continuarea firească a organizării din epocile precedente 7), căci populaţia rămăsese din punctul de vedere etnic aceeaşi8), organizarea ei social-politică nu se schimbase, Geto-Dacii fiind un popor de ţărani9), îndeletnicirile lor continuau a fi: agricultura, vânatul şi pescuitul10).
Gruparea forţelor era de sigur teritorială, luptătorii strân-gându-se în jurul căpeteniilor lor u). Este mai mult ca pro-
1) C. de la Berge, Essai sur le rlgne de Trajan, p. 33; R. Paribeni, Optimus prin-ceps, I, p. 200; Tocilescu, Dacia Snainte de Romani, p. 369.
*) R. Paribeni, l. c., Legăturilor foarte strânse sub Buerebista au urmat, după moartea lui, slăbirea şi îmbucătăţirea regatului dac (Iorga, Geschichte des Rumă-rdschen Volkes, I, p. 22).
a) Părvan, Getica, p. 133.
*) Pârvan, pp. 149, 150.
s) Ibidem.
*) Această participare a întregei populaţii la apărarea unei localităţi era firească — şi a avut loc până târziu in evul mediu (Jeanne Hachette şi femeile din Beauvais 1472) —pentru că soarta ce aştepta pe femei, pe copii şi pe moşneni: sclăvia sau măcelul, era atâta de groaznică încât trebuia făcută orice sforţare pentru a împiedica pe duşman să pună mâna pe parapete.
7) Vezi mai sus, pp. 12, 13, 18.
*) Cuceritorii, ca Sciţii de pildă, nealcătuind decât o clasă de stăpănitori, care a fost alungată sau s’a desnaţionalizat cu vremea (Părvan, o, c., p. 296) cum a fost cazul şi în Rusia Sudică (Rostowtsew, Iranians and Greeks in South Russia, p. 211).
*) Părvan, Getica, p. 173. Fiind un popor de ţărani era firesc, cum a fost totdeauna cazul în istorie (Elveţienii, Boerii, noi în evul mediu) ca armata lor să constea din ridicarea în masă a populaţiei bărbăteşti. l#) Pârvan, o. c.
”) Ca regulă generală toate popoarele stabilizate îşi grupau forţele armate după diviziunile naturale ale solului, pe văi (Meynert, Geschichte des Kriegswesens und der Heerverfassung in Europa, I, p. 7).
www.digibuc.ro
22
GENERALUL RADU ROSETTI
334
babil că unitatea alcătuită din oamenii unui trib nu se rupea niciodată* formând o ceată destul de mică. Armata întreagă nu era decât o alăturare de asemeni cete1).
Oştirile geto-dace nu erau îngreuiate de numeroase con-voiuri, cum a fost cazul cu hordele barbare, nevoite a târî în urma lor populaţia femeiască, copiii, bătrânii şi bunurile lor 2). De altfel în Dacia, ca şi în restul lumii vechi, micul randament al trăsurilor de atunci — din cauza chipului rudimentar de înhămare3) şi a faptului că nu se născocise încă potcoavele4) •— făcea că, pentru a se putea hrăni, soldatul luptător să fie încărcat cu hrana pe multe zile 5), să se folosească, oricând era cu putinţă, transporturile pe apă6), să se întreţină din resursele teritoriului pe care se lupta7) şi să se întrebuinţeze omul — sclavul, prinsul din războiu — ca purtător sau târîtor de povere 8).
De unde în trecutul mai depărtat luptătorii din cuprinsul Daciei erau pedeştri9), sub influenţa Sciţilor, popor de călăreţi 10), şi mai ales în câmpia moldo-muntenească, o parte
1) «... prin urmare oastea getici fiind mai mult o periodici ridicare in massi a populaţiei ţărăneşti turburate de vecinii nomazi şi prădalnici, va fi avut acelaşi caracter, ca şi oastea principatelor române de mai târziu; cete ţărăneşti, înarmate adesea cu simple unelte agricole ... Dar chiar in războaiele cu Traian, Dacii apar pe Columnă tot ca nişte ţărani, inarmaţi ad-hoc, iar nu cu oaste naţională ». (Pârvan, Getica, p. 150).
*) Pârvan, Getica, pp. 148, 149. Mişcarea popoarelor însemna mari pierderi de animale. Boerii cari au emigrat din Transvaal, în 1874, au luat cu dânşii 10.000 vite cornute şi 5000 cai; la sosirea lor în Demaraland (Ţara Hererilor), rămăseseră zooo vite comute şi 50 cai (H. Delbriick, Geschichte der Kriegskunst, II, p. 324).
*) D. Lefebvre des Noettes (L'attelage — Le cheval de selle â travers Ies ăges. Contribution a I’histoire de l’esdavage) a dovedit că înhămarea antică era defectuoasă, nicio trăsură neputând duce mai mult ca 500 kgr. (pp. 11—15, 71)^ Randamentul chipului de înhămare modern este de 40 la 80 ori mai mare ca acel al celui mai puternic atelaj antic (p. 131).
*) Cari apar în secolul IX după Christos (Lefebvre des Noettes, o. £., pp. 141,142).
5) Soldatul roman ducea pâine sau făină pe o jumătate de lună (Cicero, Tus-culanae, II, 16, 37) şi chiar pe 23 zile (Cesar, De bello civile, I, 78).
•) Pârvan, Getica, pp. 606—619, 796. Romanii în răsboaiele cu Dacii.
7) Cum se practică şi azi.
') Lefebvre des Noettes, o. c., Introducere, pp. 174, 178.
« The extending Roman system made a greater use of the slave gang than any previous system and staggered so soon as its wars were no longer a source of captive toilers 1 (H. G. Wells, The toork, toealth and happiness of mankind, p. 49).
“) Calul înhămat sau înşeuat nu apare, în Europa, decât în epoca Hallstatt. (Lefebvre des Noettes, o. c., pp. 11, 12, 213; Pârvan, Getica, p. 401).
10) In Asia mică folosinţa calului, înhămat sau înşeuat, s*a cunoscut cu 30 secole înainte de epoca Hallstatt (Lefebvre de Noettes, o. c„ pp. 12, 193)* Sciţii erau arcaşi călări (Max Ebert, Sudrussland im Alterthum, p. 89).
www.digibuc.ro
335 ÎNCEPUTURILE artei militare in CUPRINSUL ROMÂNIEI de azi
23
din luptători lupta ca arcaşi călări x). Nu trebuesc socotiţi însă aceşti luptători călări ca alcătuind o cavalerie în înţelesul modern al cuvântului. Lipsa, semnalată mai sus, a potcoavei, făcea ca foarte adeseori calul să fie indisponibil, lipsa de har-naşament 1 2) împiedica pe călăreţ să foloasească calul, în formaţiuni masive, pentru lupta prin izbire3). Călare, luptătorul de atunci, era mai ales un hărţuitor, care, după ce-şi arunca suliţa în duşman sau îşi descărca arcul, se repezea înapoi, pentru a scăpa de lovitura duşmanului şi pentru a reveni din nou, sau dintr’o altă direcţie, atunci când duşmanul se aştepta mai puţin4 *).
In ceea ce priveşte principiile de luptă, era firesc ca locuitorii Daciei, la cari nu se diferenţiase încă ostaşul de locuitor — ca la Egipteni, Greci şi Romani —, la cari arta războiului nu fusese în trecut un ce deosebit de arta vânătoarei6), să întrebuinţeze la războiu în mare, aceleaşi norme pe care le întrebuinţau la vânătoare şi care aveau ca temelie: cursa (le piege) şi înşelătoria 6) (la ruse de guerre). Ca şi pentru vânătoare, ei foloseau cercetaşi7), cu ajutorul cărora descopereau, privegheau şi hărţuiau pe duşman.
1) Thucydide, Guerre du Piloponise (Ed. Sommer), II, p. 322; Tomaschek, Die alten Tkraker, p. 119; Pârvan, Getica, pp. 139, 149, 150, 401.
*) Scara apare documentar in Europa în sec. IX după Christos (Lefebvre des Noettes, o. c., p. 145). Ea apăruse In China, Turkestan şi Persia în sec. VII (Ibid., pp. 234, 235). Călăreţii daci, figuraţi pe Coloana lui Traian, călăresc Ară şea sau pături şi au numai un lanţ drept frâu (Froehner, La colorate trajane, p. 94, nota 2).
*) Lefebvre des Noettes, o. c., pp. 141, 142.
« Les textes que nous venons de citer suffisent ă dămontrer, nous semble-t-il, qu’â l’ăpoque romaine, la cavalerie ne connaissait que le combat en tirailleurs k Pexclusion de la charge en ligne et du choc.
« Si donc les historiens modemes ont souvent employă les expressions rompre, charger, enfoncer, en parlant de la cavalerie des anciens, c’est qu’ils ont arbitrai* rement traduit dans un sens moderne les termes ănergiques: ruit, impetum fecit,
vehementer invehit, etc....en dăpit du contexte qui exclut toute idăe de charge
ă fond et de choc » (Lefebvre des Noettes, o. c., p. 226). H. Delbriick, o, c,, I, p, 169.
*) Dada, II, p. 27; Rostowtzeff, Iraniatts and Greeks in Soutk Russia, p. 121.
Geţii, ca şi Sciţii şi Sarmaţii, se prefac că fug şi aruncă de-a călare săgeţi înveninate (Thucydide, II, 96; Ovid, Ex Ponte, 1,2; III, 1; Epistolae, I, 2; Tristia, III, 10, apud A. P. Xenopol, Istoria Românilor din Dada Traiană (Ed. II), I, p. 107).
s) Vezi mai sus pp. 13, 14, 15.
*) In luptele din valea Dunării se întrebuinţează următoarea înşelătorie: se face în spatele duşmanului o demonstraţie cu o mulţime de copii, femei şi cei ce nu pot purta armele, care-şi ţin lăncile vertical şi au în mijlocul lor turme de vite. In acelaşi timp se răspândeşte zvonul că s’au primit ajutoare de peste Dunăre. (Dada, II, p. 24).
7) Tocilescu, o. c., p. 375.
www.digibuc.ro
M
GENERALUL RADU ROSETTI
336
De asemenea, ca şi la vânătoare, duşmanul era adus ca să meargă spre cursă, cu deosebire că, în loc de a fi gonit în direcţia locului ales pentru luptă, el era atras în acea direcţie1 *).
Ca şi la vânătoare terenul juca un mare rol şi, în fine, tot ca la vânătoare, distrugerea inamicului să făcea în locuri strâmte (defileuri, mlaştine, etc,), în care duşmanul se găsea înconjurat şi în neputinţă de a folosi armamentul său, adesea superior a).
Nu este improbabil că, pe cât era cu putinţă, Geto-Dacii preferau lupta de departe 3), pentru care pregătirea lor vână-toreascâ, ştiinţa folosirii adăpostului de vederi şi lovituri ce le dădea terenul, îi pregătea în deosebi. Unii autori cred că ei întrebuinţau anumite formaţiuni şi mai ales cea tracică — în unghiu4). Faptul că armata dacă nu era o armată alcătuită din ostaşi instruiţi numai în vederea războiuluiB), ci o ridicare în masă a populaţiei, formată din triburi autonome, faptul că în vieaţa de toate zilele, la vânătoare, în luptele dintre
*) Când Darius a atacat pe Sciţi in 513 (in. C.), aceştia s’au retras în interiorul ţ&rii, pustiind totul in cale (Herodot, IV, 87—145).
Când Alexandru cel mare atacă in 335 (in. C.), el găseşte pe Tribalii imprăştiaţi pretutindeni I după obiceiul barbarilor de aici, de a obosi pe duşman prin retragerea tot mai departe in interiorul ţărilor lor > (V. Pârvan, Getica, p. 44, după Ar-rianus, Anabasis Alexandrou, I 1—4).
« Pentru a-1 atrage pe Lysimachos (292 in. C.), cât mai departe in interiorul ţării, Dromichaites se serveşte de iscusinţa unui pseudo-dezertor din armata sa... Acesta câştigă încrederea lui Lysimach şi reuşeşte a rătăci pe Macedoneni in locuri grele de umblat, unde curând foamea şi setea completează opera stratagemei getice, astfel încât Dromichaites, căzând asupra lor, îi prinde pe toţi 1 (Pârvan, o. £., pp. 60, 61, după Diodor, XXI, 12, 1—8).
*) Pârvan, l. c.
*) Este dovedit că Sciţii (şi prin influenţa lor Geţii) erau prin escelenţă arcaşi călări şi preferau această armă (documentarea mai sus pag. 23, nota 6) armelor pentru lupta corp la corp — pe care totuşi le folosiau. La Greci armele preferate erau cele pentru lupta corp la corp (E. Bulanda, Bogen und Pfeil bei den Vslkem des Altertums, p. 128). Xenophon, (Cyropaedia, VI, 3 sqq) consideră că nobilii trebuiesc să folosească numai armele albe, lăsând arcul şi praştia pentru sclavi. Numai in timpul imperiului bizantin Romeii au preferat arcul. Ştim de asemenea că in organizarea armatei romane, arcaşii erau auxiliari.
4) V. Pârvan (Dacia, p. 62 şi Getica, p. 150), luându-se după cele spuse de Arrian în Tactica sa (XVI. 6), că Tracii învăţaseră această formaţie dela Sciţi, crede că trebue să o fi adoptat şi Geţii, ei fiind vecini mai .apropiaţi ai Sciţilor.
*) Ostaşii romani erau îndelung exercitaţi, atât în mânuirea armelor cât şi în luarea diferitelor formaţii (Vegetius, Epitoma rei militaris, II, 23, 24; M. Jăhns, Geschichte der Kriegsmssenschaften, I, p. 131; Calanne, Organisation militaire des Romains, pp. 62—64; Encyclopaedia Britannica, II, p. 563.
www.digibuc.ro
337 ÎNCEPUTURILE ARTEI MILITARE IN CUPRINSUL' ROMÂNIEI DE AZI 2S
triburi x) şi în acelea contra popoarelor dela răsărit şi miazănoapte 2), nu aveau nevoie de asemeni formaţii, faptul că terenul de păduri şi în multe locuri muntos îngreuia întrebuinţarea unor formaţiuni masive 3), mă fac să cred, că dacă Geto-Dacii au întrebuinţat vreodată asemeni formaţii, le-au întrebuinţat în chip cu totul excepţional.
Nu avem nicio indicaţiune ca să fi existat, la Daci, noţiunea rezervei şi a întrebuinţării acesteia4). Totuşi se poate admite că un popor ştiind să aplice fortificaţiunea la teren (chiar dacă a fost după îndemnul unor tehnicieni străini), aşa cum o arată urmele de fortificaţiuni dela Costeşti, Luncani şi Gră-diştea-Muncelului, trebue să fi avut această noţiune, precum şi aceea a posibilităţilor de manevră ce procura.
Războiul nu se făptuia însă numai prin manevre. Aveau loc şi lupte corp la corp, în care fiecare lupta pe vieaţă şi pe moarte, căci ştia că dacă era învins îl aştepta masacrul, schilodirea sau prinderea şi transformarea lui în vită de muncă şi că aceeaşi soartă aştepta pe ai săi. Nici nu ne putem închipui azi dârzenia luptelor de atunci6).
') Cari erau foarte dese. Vezi pag. zi, nota I, mai sus.
*) Pârvan (Getica, p. 150) arată că ei au luptat mai ales contra barbarilor vecini, contra cărora mergeau în massă, armaţi cu ce aveau.
In această privinţă este interesant de alăturat ceea ce spune H. DelbrUck (o. r., I, p. 47) despre armata Perşilor, a cărei alcătuire pare să fi fost asemănătoare cu acea a Dacilor şi a vecinilor lor răsăriteni (Ibidem, pp. 47, 48): «Einen solch taktischen Korper (Falanga) bilden die Perser nicht; SchUtzen sind dazu wenig geeignet; sie streben naturgemăss auseinander, nicht zu einer, Einheit. Nur eine besonders hoch getriebene Kunst kann dennoch eine innere Einheit aus ihnen bilden. Zunăchst aber kommt alles auf die Geschicklichkeit, den Eifer, den Mut des Ein-zelnen an.
< In grossen Massen sind Schiitzen gegen Hopliten nicht zu verwenden; werden sie sehr tief gestellt, so haben die hinteren Glieder keinen wirksamen Schuss mehr. Breiten sie sich aus, so konnen die Pfeile sehr bald den Feind nicht mehr erreichen * *.
*) Xenophon (Anabasis, IV, 8—10) observase deja imposibilitatea folosirii falangei în teren muntos. Tot aşa Romanii în războaiele samnite (M. Jăhns, o. c., I, P&8- 50). S’ar putea obiecta că legiunile romane au operat totuşi cu succes în munţi. Nu trebue uitat însă că legiunea nu mai forma atunci un ce masiv şi că se dispunea pe mai multe linii de unităţi având distanţe şi intervale îndestulătoare. Nu trebue uitat că pentru a adopta asemeni formaţiuni elastice era nevoie de o mare disciplină şi de o instrucţie desăvârşită, condiţiuni care n’au fost îndeplinite în lumea veche decât de Romani, iar în evul mediu de Tătari.
*) La Greci această noţiune apare întâi în scrierile lui Xenophon, dar nu a fost pusă în aplicaţie decât de Alexandru cel mare (M. Jăhns, o. c., I, p. 30).
e) Şi în timpurile recente, la negri, «leur courage vient particuliferement de la crainte de l’esclavage * (A Hovelacque, Les negres de l’Afrique susiquatoriale, p. 369).
www.digibuc.ro
26
GENERALUL, RADU ROSETTI
33»
Dacă aşezarea geografică a Daciei o punea în drumul popoarelor năvălitoare, dacă locuitorii ei erau nevoiţi să se apere faţă de atacurile acestora şi deseori faţă de cele ale vecinilor x), dacă aceşti locuitori erau agricultori şi păstori, cari aveau nevoie de pace, nu se poate spune că ei nu au atacat, la rândul lor. Aceste atacuri nu au avut însă — excepţie făcând războaiele lui Buerebista —* 2) caracterul unor războaie de cuceriri teritoriale, ci mai ales acela al unor expediţii de pradă3). Acestea, prin însuşi scopul lor, cereau: folosirea unei clipe prielnice — deci surprinderea, o repede mişcare înainte şi o tot atât de repede retragere.
#
# *
Ajunşi în starea de desvoltare arătată până aci, Dacii, fie siliţi de apăsarea altor popoare4), fie prin nevoia de expansiune firească oricărui corp politic în plină putere5), fie din cauza incursiilor foarte dese pe care le făceau în provinciile vecine, romane6), fie pentrucă Roma, în plină întindere politică, era atrasă de bogăţiile Daciei7) şi era nevoită a-şi întinde stăpânirea şi dincolo de Dunăre 8), şi, mai probabil, din toate aceste pricini, au ajuns în conflict cu puterea romană. In războaiele rezultate din conflictele de scopuri şi de interese dintre Daci şi Romani, cei dintâi izbutiseră nu numai să rămână neatâmati dar chiar să cauzeze Romei, în timpul domniei lui Domiţian, înfrângeri9).
*) Rostowtseff (Iranians and Greeks in South Russia, p. 84) crede că expediţia lui Darius, dincoace de Dunăre, a avut de scop să sperie pe Sciţi pentru ca aceştia să nu-1 atace in flanc şi spate când el înainta spre a cuceri Grecia.
Tot aşa Iorga (Gesckichte d. Rum. Volkes, I, p. 18) zice că Alexandru cel mare a atacat pe Geţi pentru a asigura liniştea pe Dunăre înainte de a înainta în Asia.
*) Iorga, o. c., I, p. zz; V. Pârvan, Dacia, p. 158.
*) Strabo apud Pârvan, Getica, p. 149; Rostowtseff, o. c., p. 86.
4) Pârvan, Getica, pp. ioz, zzo.
*) Care a făcut ca Buerebista la Răsărit şi Ariovist în Apus să-şi întindă domi-naţiunile pe teritorii din ce în ce mai apropiate de teritoriile stăpânite de Romani (Iorga, o. c., I, p. zz; Pârvan, Dacia, p. 158, Getica, pp. 78—81, 117; Rostowtseff, o. c., pp. 117, 151.
*) Iorga o. c., I, pp. 24 sqq; Pârvan, o. c., pp. 73.^75. 94—96, 105, 107.
7) Cu care comercianţii romani făceau bune afaceri încă dela finele secolului, III (în. C.). Pârvan, o. c., p. 644.
•) Pârvan, o. c., pp. 100—128, 654, 658.
*) Pârvan, Getica, pp. 113, 115; Paribeni, Optimus princeps, I, passim.
www.digibuc.ro
339 ÎNCEPUTURILE ARTEI MILITARE IN CUPRINSUL ROMÂNIEI DE AZI 27
Era natural ca, luând puterea supremă, o căpetenie de talia lui Traian, nepreocupat atunci de vreo altă problemă politico-militară, nu putea să lase nerezolvat procesul daco-roman sau să-l lase rezolvat în favoarea Dacilor. Lăsând lucrurile în statul-quo ar fi perpetuat neliniştea din provinciile limitrofe şi ar fi încurajat şi pe alţi vecini ai imperiului să ieie o atitudine asemănătoare acelei a lui Decebal. Şi deoarece — faţă cu ideile atunci curente şi date fiind caracterele, atât al lui Decebal * *) cât şi al lui Traian 2) — conflictul, ce dăinuia de mulţi ani3), nu putea fi rezolvat decât pe calea armelor, s’au iscat războaie care s’au isprăvit prin sfărâmarea Statului Dac şi transformarea lui în provincie romană.
Istoricul acestor războaie a fost scris de mulţi şi nu urmăresc refacerea lui. Dar acest războiu a fost scris mai cu seamă pentru a înfăţişa chipul cum l-au purtat Romanii. Ceea ce ne interesează însă aici este cunoaşterea mijloacelor şi a chipului de luptă a locuitorilor Daciei, în faza desvoltării lor militare maxime şi în lupta supremă din care alcătuirea lor politică a ieşit zdrobită.
In trăsături generale războaiele dintre Decebal şi Traian s’au desfăşurat astfel:
Romanii, după ce-şi organizaseră o bază de operaţii în regiunea Viminacium-Ratiaria4), atacă în anul ioi. Ei trec Dunărea în Banat, fără a întâmpina rezistenţă din partea Dacilor, cari se retrag spre interiorul ţării 5), spionând (sau supraveghind) înaintarea Romanilor6). Mersul acestora7) este
*) Decebal.... era ager a înţelege ale războiului şi ager a le executa; inteligent în alegerea momentului de a năvăli asupra inamicului, oportun în retragere, meşter la curse, viteaz în lupte, sciind a profita cu dibăcie de o victorie şi a scăpa bine dintr’o înfrângere *. (Dione Cassiu, Istoria romană, (trad. A. Demetrescu), p. 87).
*) «Traian se distingea prin dreptatea, bărbăţia şi simplicitatea moravurilor sale. El era viguros de corp şi înalt la suflet, încât nu avea nici temeritatea juneţii, nici lâncezeala bătrâneţii. Nu invidia nici nu micşora pe nimeni, ci din contra onora pe toţi cei buni şi-i înălţa în demnitate; de aceea nici se temea nici ura pe vreunul din ei. Nu da crezământ calomniilor şi nu se lăsa în voia mâniei». (Dio Cassiu, o. c., p. 100).
*) V. Pârvan, o. e., p. 117.
*) Ibidem; Paribeni, o. c., I.
*) W. Froehner, La colonne trajane, p. 18; R. Paribeni, o. c,, I, p. 246.
*) Atât prin spioni ce se văd aduşi în faţa lui Traian cât şi prin numeroasele ambasade trimise de Decebal lui Traian. Paribeni, o. c., I, p. 259; Froehner, o. c., PP- 36. 94. in. 142-
7) Dione Cassiu (o. c., p. 101) arată că Traian a înaintat pe două coloane, ceea ce este admis şi de Paribeni, (o. c., I, pp. 239—242).
www.digibuc.ro
28
GENERALUL RADU ROSETT1
34°
greu din cauză că sunt siliţi a construi comunicaţii x). Dacii, cari se întăriseră* 2), hărţuesc mereu pe Romani3) ceea ce nu împiedică pe aceştia să înainteze şi să atace oastea lui De-cebal, în poziţia dela Tapae. Dacii sunt învinşi4 *) şi se retrag în păduri şi în munţi6). Romanii îşi iau cartierele de iarnă pe care Dacii Je atacă în tot cursul iernii 101-102 6). Războiul continuă în anul 102, Romanii fiind nevoiţi să atace mereu întăriturile şi să înlăture piedicele pe care Dacii le ridicaseră peste tot7). Aceştia din urmă, învinşi, se supun8); dar nu respectă condiţiile tratatului de pace9). Ei atacă pe Romani în anul 105 10). Traian, după ce organizează o nouă bază de operaţie, în regiunea Oescus11 * *), şi ia serioase măsuri de apărare în Moesia inferioară “) (de unde se pornesc de către Romani atacuri contra aliaţilor Dacilor u), trece Dunărea pe podul făcut la Turnu-Severin14). înaintând în interiorul Daciei el înfrânge pe Decebal15) şi-i reduce ţara în provincie romană.
Ce ştim despre acţiunea detaliată a Dacilor în aceste războaie ?
Decebal, care, ca şi Buerebista, întrunise sub stăpânirea sa, toate sau cea mai mare parte a triburilor dace M), s’a pregătit
r) Dierauer, Beitrăge zu einer kritischen Geschichte Trajans, p. 86.
*) Froehner, o. c., pp. 89, 108, 112, 116, 117, 139.
a) Froehner, o. c., p. 19.
4) Dione Cassiu, o. c., pp. 100, 101. Dierauer, (o. c., pp. 86, 87), susţine că lupta dela Tapae a avut loc in anul 102 şi că Romanii au avut mari pierderi în această luptă (p. 88).
*) Froehner, o. c., pp. 19, tu.
*) Froehner, o. c., pp. 23, 96. V. Pftrvan, (Getica, p. 118), arată că Dacii au dat aceste atacuri cu ajutorul Sarmaţilor şi că le-au îndreptat spre Moesia inferioară.
7) Froehner, o. c., pp. 20, 116.
*) Traian a serbat întâiul triumf dacic în anul 102 (Dierauer, o. c., p. 92).
*) Dione Cassiu, o. c., p. 102.
1#) ld., p. 100.
11) Pârvan, o. c., p. 118.
**) Ibidem.
’*) Pârvan, o. c., pp. 119, 120.
,4) Dione Cassiu, o. c., pp. 103, 104. Dierauer, (o. c., p. 95) zice că podul a fost început in anul 104.
“) Froehner, o. c., p. 24. După Dione Cassiu, (o. c., p. 101), Traian ar fi atacat pe două coloane. După el, Dierauer, (o. c., p. 100).
*•) R. Paribeni, o. c., I, p. 207; Pftrvan Getica, p. uo.
www.digibuc.ro
341 ÎNCEPUTURILE artei militare in cuprinsul româniei de azi
bine pentru războiu x), aliindu-se cu popoare vecine* 2), com-pletându-şi fortificaţiile 3) şi aprovizionându-se cu armament4 *).
Armamentul Dacilor a fost cel arătat mai sus şi a constat din: scuturi de formă oblongă, măciuci, spade, săbii curbe, pumnale, lănci, suliţe, arce cu săgeţi şi tolbe, pietre (cu care aruncau asupra duşmanului), topoare, coase, secere şi praştii6).
Cu acest armament luptau şi de aproape şi de departe; el se deosibia de al Romanilor mai ales în ceea ce priveşte armamentul defensiv: coifuri şi cuirase sau zale, care lipseau Dacilor, dar cu care erau înarmaţi aliaţii lor: Sarmaţii si Părţii#).
Toate izvoarele arată că Dacii au folosit mult fortificaţiile. Acestea erau aşezate pe înălţimi7) şi erau făcute unele din parapete de pământ ţinute prin căsoaie din bârne8), altele din pălănci de lemn 9), din zidărie uscată 10 * * *) sau chiar din zidărie cu mortarX1). Ca traseu fortificaţiunile erau poligonale u), uneori în zig-zag M), iar parapetele aveau turnuri şi bastioane de flancare 14). Adeseaori erau mai multe rânduri de parapete 15 *). înaintea parapetului era un şanţ, uneori plin de apă xe).
Documentele arată pe Daci apărând parapetele cu: arce, lănci, pietre 17), dar îi arată şi atacând întăriturile Romanilorx8)
J)	Paribeni,	o.	c.,	I,	p. 209;	Pârvan,	o.	c.,	p. 116.
*)	Dierauer,	o.	c.,	p.	83; Froehner, o.	e.,	p,	19; Pârvan,	o.	c.,	pp.	117	sqq.
*)	Paribeni,	o.	c.,	I,	p. 207;	Pârvan,	o.	c.,	p. no.
*)	Arătat de	coloana	traiană;	sunt şi	unelte de asediu	romane.	Pârvan,	o. c.,
p. 116.
*) Froehner, o. c., p. 63—147; Benndorf, Niemann, Tocilesco, o. c., pp. 51—80; Tomaschek, Die alten Thraker, pp. 96, 119.
•) Max Ebert, Sildruisland im Alterthum, pp. 344, 346; Froehner, o. c., pp. 21, 96, 102.
7) Dione Cassiu, o. c., p. 101; Froehner, o. c., pp. 20, 24, 89, 116, 139.
■) Froehner, o. c., p. 140; Pârvan, o. c., p. 134.
•) Froehner, o. c., pp. 92, 108, 116, 139.
,0) Froehner, o. c., pp. 92, 108, 140; Pârvan, l. c.
IL) Pârvan, o. c., p. 469.
’*) Froehner, o. c., pp. 20, 24, 140.
“) Froehner, o. c., p. 143.
“) Froehner, o. c., pp. 89, 108, 112, 139, 140.
“) Id., p. 108.
“) Id. p. 92.
I7) Id., pp. 117, 139, 140, 143.
“) Id., pp. 96, 130.
www.digibuc.ro
30
GENERALUL RADU ROSETTI
343
şi folosindu-se pentru aceste atacuri de berbeci1), catapulte2) şi alte maşini de războiu 3), a căror folosinţă au învăţat-o de sigur dela instructorii romani pe cari i-a avut Decebal4 *).
Ca organizare, Dacii nu au avut ca Romanii o armată alcătuită permanent, ci se înfăţişează pe coloana traiană ca un popor de ţărani ridicat în masă pentru a-şi apăra glia6 * * * * oii). Ei nu se văd nicăeri, nici pe columna lui Traian, nici pe monumentul dela Adamklissi, dispuşi în formaţiuni regulate.
Trecând acum la strategie, constatăm că planul lui Decebal, hotărît să-şi apere neatârnarea, a fost să atragă pe Romani în interiorul ţării şi uzându-i prin sălbăticia naturii şi lipsa de comunicaţiuni să-i aducă la loc strâmt, unde să-i zdrobească 6). Acest plan nu i-a reuşit (cel puţin în partea sa finală), din cauza chibzuelei cu care Traian a înaintat foarte sistematic, asigurându-şi mereu spatele prin construcţii de drumuri şi de cetăţi şi zdrobind, prin superioritatea organizării
*) id., pp. 63, 96.
*) Id., p. 116.
*) Id., p. 20; Dio Cassiu, o. c., p. 101.
4) Dacă este cert că maeştrii romani au învăţat pe Daci ceva despre fortificaţie
(cum o crede Tocilescu (Dada înainte de Romani, p. 387) şi cum este firesc daci Decebal i-a avut), nu se poate spune că ei au învăţat pe Daci arta fortificaţiei sau că fortificaţiile de care s’au folosit Dacii în războaiele contra lui Traian au fost făcute numai sub imboldul meşterilor romani. Dacii şi în general şi în general locuitorii de pe teritoriul Daciei cunoşteau folosul fortificaţiei şi o foloseau de mult (vezi mai sus pp. 12, 17, 19); aşezarea întăriturilor pe înălţimi era un ce obişnuelnic regiunilor noastre (id), şanţul, parapetul de pământ, bârne sau zid, erau deasemeni cunoscute (id.). Ceea ce au învăţat Dacii dela meşterii străini, a fost pe de o parte un mai bun traseu al fortificaţiei, mai ales în ceea ce priveşte flanca rea curtinelor (turnurile şi bastioanele sunt arătate la Daci întâi pe coloana traiană), iar pe de alta, arta de a apăra şi ataca cetăţile şi de a folosi maşinile de războiu de soiul catapultelor.
6) Froehner, o. c., passim; Pârvan, o. c., p. 150. Ridicarea este atât de generală încât şi femeile iau parte, este adevărat o parte puţin glorioasă, aceea de a tortura prizonierii. (Froehner, o. c., p. 106).
*) « Le Dăcăbale qui n’avait pas opposă de răsistance au passage du fleuve, concentra ses troupes dans l’intărieur de son royaume, â Tapae, laissant ainsi selon l’ha-bitude des pays barbares, Ies Romains aux prises, avec Ies părils et Ies difficultăes
de la nature (2) *.
(2) Ces nations fdroces sont moins armies de fer qu’elles ne sont armees de leur climat» (Pline, Pandgyrique, cap. 12).
« .... Du reste, ce combat (Tapae) fut ă la fois le premier et le dernier que Ies Daces aient os6 accepter en rase campagne; tout le reste de la guerre se -compose d’inextricables poursuites, l’ennemi ayant adoptă le syst&me de se răfugier dans ses fdrets et de s’ăchapper devant Ies lăgions victorieures pour reparaître â l’heure
oii elles s’y attendent le moins *. (Froehner, o. c., pp. 18, 19).
Dacii au lăsat, în întâia campanie, pe Romani să înainteze fără a li se opune prea mult pentru ca Romanii să aibe, apoi, de luptat cu dificultăţile terenului şi depărtarea de bazele lor de operaţiuni, ceea ce uşură rezistenţa Dacilor. (Paribeni, o. c., I, p. 246).
www.digibuc.ro
343 ÎNCEPUTURILE ARTEI MILITARE IN CUPRINSUL ROMÂNIEI DE AZI
31
si a mijloacelor de luptă 1), toate rezistentele succesive ale Dacilor2).
Pentru realizarea acestui plan am văzut că Decebal supraveghează armatele romane în înaintarea lor şi-şi adună forţele la Tapae. Această poziţie, obligatorie pentru Romani3), era puternică prin natura terenului (un râu ca obstacol înainte, flancurile sprijinite pe dealuri) şi prin întăriturile ce le ridicaseră Dacii4 *). Acolo are loc o mare luptă în care Dacii sunt învinşi. Şi înainte şi după această bătălie Dacii hărţuesc mereu pe Romani, atăcându-le coloanele şi taberile, atât vara cât şi iarna. Nu numai că ei opun, atacurilor romane, rezistenţe dârze, în poziţiuni puternic întărite, dar dau şi contra atacuri atât contra armatei lui Traian cât şi în Moesia inferioară6). Strategia lui Decebal este deci şi activă şi politică, ameninţând o parte a imperiului roman la a cărei linişte Traian era ţinut a se gândi 6). Şi pentru a câştiga timp, a simţi pulsul duşmanului şi a cunoaşte mişcările sale, trimite atât spioni cât şi ambasade. Pentru întârzierea înaintării Romanilor, el ridică în calea lor toate obstacolele posibile (tăierea şi răsturnarea arborilor etc.), iar în lupte foloseşte stratageme 7).
Fortificaţiunea joacă, cum era firesc, un mare rol în rezistenţa dacică; nu numai cea permanentă şi cea pasageră dar chiar şi acea improvizată din carele armatei (wagenburg8). Dar atât rezistenţa dârză a Dacilor cât şi toate lucrările şi stratagemele nu pot opri înaintarea hotărîtă, prudentă şi
1) « Decebal fu învins numai de forţă ». (Dio Cassiu, o. c., p. 102).
« Traian trec&nd peste această punte Istrul şi conduc&nd războiul cu mai multă siguranţă decât grabă, cu timpul şi cu mare greutate învinse pe Daci ». {Id., p. 104).
*) Superioritatea Romanilor asupra barbarilor se întemeia pe organizarea armatei în total, ce le îngăduia să concentreze masse mari într’un punct, să le aprovizioneze şi să le ţină împreună. (H. Delbrâck, o. c., I, p. 551).
Barbarii nu puteau manevra masse armate. Posibilitatea de a mişca masse mari este un câştig al culturii. Pentru a forma masse trebuesc împărţite, organizate. (H. Delbrtick, o c., I p. 554).
*) Obligatorie prin aceea că Romanii înaintând fie pe valea Timişului, fie pe a Cernei şi având de obiectiv capitala lui Decebal, nu puteau să nu treacă prin defileul Porţii de Fier transilvane, la a cărui debuşeu, în Banat, se afla Tapae.
4) Froehner, o. c., p. 89.
*) Pârvan, Getica, p. 118, unde se arată izvoarele.
•) Id., pp. 117, 118.
7)	Dio Cassiu, o. c., p. 90.
8)	Benndorf, Niemann, Tocilesco, o. c., p. 36. Pârvan, o. c., p. 122.
www.digibuc.ro
32
GENERALUL RADU ROSETTI
344
sistematică a oştirilor lui Traian, oştiri numeroase ca efective x), bine organizate, disciplinate şi prevăzute din belşug cu cel mai bun armament cunoscut atunci2).
#
# #
Dacă aruncăm acum o privire generală asupra artei militare aşa cum se înfăţişează, în cuprinsul Daciei, din vremurile cele mai vechi şi până la căderea statului lui Decebal, vedem că:
Fiinţa omenească, ameninţată în existenţa ei de fiarele conlocuitoare şi nevoită a vâna pentru a-şi asigura hrana, şi-a făcut unelte care i-au mărit puterea şi i-au îngăduit a lovi de departe. Cu ajutorul acestor unelte, dar mai ales mulţumită inteligenţii sale, omul a putut să-şi perfecţioneze mijloacele de a lovi, ajungând să aibe un bun armament de metal (alături de care a continuat a folosi şi cel vechiu de piatră).
Pe de altă parte perfecţionând sistemul său de vânătoare (care consta în goana vânatului, în cursă şi în lovirea acestuia, nevăzut) şi aplicându-1 la conflictele dintre indivizi mai întâi şi mai apoi dintre grupe din ce în ce mai mari de oameni, omul a creat un chip de luptă, la care lua parte întreaga populaţie bărbătească. Felul de luptă consta în a hărţui pe duşman, în a-1 obosi şi slăbi prin natura terenului şi hărţuială şi în a-1 aduce apoi la bătălie în condiţiuni neprielnice pentru dânsul. Acest chip de luptă nu putea izbândi faţă de o armată regulată, fie ea falangă 3) sau legiune4) dar era nu numai firesc
*) Efectivul total de care s’a folosit Traian (inclusiv serviciile) a fost de 100.000 (Paribeni, o. c., I, pp. 223—237).
Delbruck, (o. c., II, pp. 300—310) arată că efectivele In trecut au fost arătate totdeauna mult exagerate. De asemenea pentru cruciate (Id., III, pp. 228, 229, 390, 427, 495, 539, 54°).
*) H. Delbrtick, (o. c., I, pp. 548—554).
Putem asemăna războaiele lui Traian în Dacia cu campaniile sistematice prin cari Englezii s’au făcut stăpâni pe India sau cu acelea ale Francezilor în Indochina, Madagascar şi Maroc. Şi într’un caz, şi în celălalt, procedarea sistematică şi un armament superior au învins efective mari, ori cât de dârz au luptat acestea.
*) Geţii nu pot rezista falangei macedonene a lui Alexandru-cel-Mare (Pârvan, Getica, pp. 47, 48) precum n’au putut rezista nici Asiaticii. Grecii îşi dădeau seamă de superioritatea falangei faţă de massele barbare cari n’aveau disciplina necesară pentru a lupta în formaţii regulate. (H. Delbruck, o. c., I, pp. 49, 178).
*) Războaiele daco-romane.
www.digibuc.ro
345 ÎNCEPUTURILE artei militare in cuprinsul ROMÂNIEI de azi
33
*
pentru o societate ajunsă în stadiul de civilizaţie în care ajunseseră Dacii, ci cel mai perfecţionat pe care îl putea avea o societate astfel alcătuită şi dispunând de mijloacele materiale de care dispunea 1).
#
# #
O întrebare firească ni se pune acum: ce influenţă a avut arta militară a Romanilor asupra artei militare din' părţile noastre? Aceasta cu atât mai mult cu cât relaţiile ce au avut Dacii cu Romanii încă din veacul I înainte de Cristos, infil-traţiunile romane în Dacia, luptele ce s’au dat între aceste popoare, maeştri şi instructori militari romani avuţi de De-cebal în serviciul său, stăpânirea romană de 165 ani în Dacia, , au putut învedera, locuitorilor Daciei, arta militară a celei mai mari puteri ostăşeşti contimporană cu dânşii.
In epoca premergătoare cuceririi Daciei, influenţa artei militare romane, atât pe cât o putem cunoaşte din documentele contimporane, a fost slabă şi mai ales de natură materială. Aşa, în ceea ce priveşte armamentul, atât columna lui Traian cât şi monumentul dela Adamklissi, ne arată pe Daci înarmaţi cu arme diferite de cele pe care le foloseau Romanii şi identice, ca fel şi ca forme, celor din epocile anterioare unei posibile influenţe romane 2). In ceea ce priveşte celelalte unelte de războiu, vedem că, Dacii contemporani cu - Traian, au adoptat unele unelte romane de asediu, ca batistele şi catapultele, pe care probabil nu le cunoşteau mai înainte. v Trăsurile Dacilor, cu patru roţi3), erau deosebite de cele romane cu două roţi 4).
In fortificaţiune, Dacii s’au folosit de asemenea de învăţămintele meşterilor şi instructorilor romani. Dar în ceea ce priveşte organizarea, tactica, strategia, nu numai că nu găsim
*) Alta militară dacică nu poate fi comparată cu cea a Romanilor contimporani şi nici cu a Grecilor sau a Egiptenilor, aflaţi, in clipa când avem ştiri istorice asupra lor, in alt stadiu de desvoltare şi având o alcătuire socială diferită. Ea trebue comparată cu acea a Perşilor, a popoarelor barbare vecine cu Dacii, a aborigenilor din Siberia, sau America, aflaţi, în clipa când Europenii au luat întâi contact cu dânşii, în stări de civilizaţie mai apropiate de aceea a Dacilor.
*) Vezi mai sus p. 29.
*) Froehner, o. c., p, 102.
*) Id,, pp. 104, iii; Lefebvre des Noăttes, o. c.t I, p. 20.
2$ A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XIV.
www.digibuc.ro
34
GENERALUL RADU ROSETTI
346
în documente nimic care să arate vreo influenţă romană dar; precum am văzut mai sus, tot ce ştim asupra acestor părţi a ştiinţei militare la Daci, ni le arată a fi cu totul deosebite de cele romane. Şi nu putea fi altfel, căci aceste părţi ale artei militare sunt influenţate mai cu seamă de alcătuirea social-politică a statelor respective. Ori regimul proprietăţii, comerţul, organizarea socială, cea. politică şi credinţele religioase erau cu totul deosebite la aceste două popoare. Prin urmare, organizarea armatei dace, alcătuită pe baza ridicării în masă a populaţiei bărbăteşti, firească alcătuirii sociale a Dacilor (triburi de ţărani alăturate mai mult decât formând un singur tot), nu putea fi aceeaşi ca armata permanentă romană 1), proprie alcătuirii imperiale şi formată din ostaşi cari serveau efectiv sub arme 20 ani2). Nici principiile de formare şi de ierarhizare ale oştirii romane bazate pe o împărţire geometrică şi numerică (centurii, manipule, cohorte, legiuni), nu puteau fi impuse unei oştiri alcătuite din cete de ţărani — de efective şi armament neuniform3)—cum era cea dacă.
Este de asemenea firesc că o oştire ca cea dacă să nu poată adopta formaţiunile tactice ale Romanilor, pentru care îi lipsea atât disciplina cât şi instrucţia ostaşilor permanenţi romani. Ea nu putea folosi nici o aceeaşi tactică, deoarece la Daci aceasta se apropia mai mult de procedeele naturale şi tradiţionale, derivate din acele ale vânătoarei, pe când la Romani, la cari procedeul gândirii progresase de sigur mai mult, fiind capabil de abstracţiuni şi de sinteze4), procedeurile tactice nu erau numai empirice, ci derivau din judecata asupra experienţei trecutului şi din folosirea alcătuirii legiunii.
Strategia Dacilor nu putea fi deci nici ea la fel cu cea romană şi aceasta din urmă nu putea influenţa pe cea dintâi
*) G. Calanne, Organisation militaire des Romains, p. 5.
*) Id., p. 60.
*) Efectivul variind cu populaţia diferitelor triburi, iar armamentul fiind deosebit prin resursele locale (os, pietre sau metale), prin posibilitatea de căpitare din alte ţări (localităţile vecine cu provinciile romane, porturile de pe Dunăre şi de pe malul Mării) şi prin faptul dacă tribul locuia la munte (pedestraşi) sau la câmp (pedestraşi şi călăreţi).
4) încă cu şase secole înainte de Cristos, omenirea încetase de a considera rezultatele procedeurilor sale mintale ca adevăruri şi începuse să examineze critic procedeele gândirii. (H. G. Wells, The viork, viealtk and happiness of mankind, p. 60). Aceasta era adevărat, chiar la Atena şi la Roma, cred, numai pentru unele elite.
www.digibuc.ro
347 începuturile artei militare in cuprinsul româniei DE AZI 35
pentrucă Dacii nu dispuneau de mijloace sociale, materiale şi sufleteşti potrivite pentru a folosi strategia romană.
Este cu atât mai mult demn de admiraţie faptul că strategia Dacilor a fost aşa încât, cu mijloace materiale inferioare, cu unităţi provenind mai mult din strânsură decât organizate, cu procedeuri tactice deosebite, a reuşit să opună Romanilor o rezistenţă care nu a putut fi înfrântă decât cu efective şi mijloace puternice şi numai după sforţări făcute mai mulţi ani de-a-rândul.
*
# * *
Dacă trecem acum la epoca posterioară cuceririi Daciei de către Traian, constatăm iarăşi că arta militară romană nu a avut şi că nici nu putea să aibe vreo influenţă asupra artei militare a Românilor.
In adevăr, cercetând termenii militari români, cu excluderea acelora luaţi dela străini în vremile modeme, constatăm că, deşi limba fusese puternic romanizată x):
a)	In privinţa armamentului singurele cuvinte de origină latină sunt: arc, armă, săgeată, scut, secură, seceră, spadă, măciucă şi ghioagă (acestea două din latina vulgară). Celelalte sunt de origine: latină medievală (zale, za), slavă (praştie, sabie, suliţă, tolbă), ungurească (lance), franceză şi italiană (coif, pavăză, pumnal2);
b)	Din termenii relativi la organizare, la tactică şi la strategie, sunt latini numai: călăreţ, cetate, luptă, oaste3) şi pedestru, cari nu au o însemnare numai militară ci arată
*) O. Densuşeanu, Histoire de la langue roumaine, I, p. 40.
W. Meyer-Liibke, Rumănisch und romani sch, în «Acad. Rom., Mem. Secţ. Lit.» S. III, T. V, p. 35.
*) Vezi cuvintele respective în: I. A. Candrea, Dicţionarul limbii române din trecut ţi de azi (în Dicţionarul enciclopedic ilustrat « Cartea Românească»); I. Bogdan, Organizarea armatei moldovene în secolul XV, pp. 438, 439; C. C. Giurescu în Revista Istorică Română, II, p. 22; Iorga, în Revue historique du Sud-Est Euro-pien, VIII, p. 215; Comisia istorică a României, Psaltirea Scheiană, ediţiune critică de I. A. Candrea, pp. 351» 35*> 473» 477» 484-
*) Oaste provine din hostis. « Pourquoi l’ennemi (hostia) est-il devenu synonime avec «l’armăe»? Parcequ’il n’y avait l’armăe pour la dăfence du gxoupe, il n'y avait que l’armăe qui l’attaquait, (Iorga, Psychologie du roumain în Revue historique du Sud-Est europien, VIII, p. 215).
36*
www.digibuc.ro
36
GENERALUL. RADU ROSETTI
348
noţiuni generale de care este nevoie în vieaţa de toate zilele. Ceilalţi sunt: slavi (ceată, gloată, pâlc, războiu, strajă, tabără, temeiu, tocmit, voevod, voinic, vrăjmaş), turceşti (toiu, buluc), greco-bizantin (stol), italian (bătălie * *).
Alcătuirea militară, tactica şi strategia romană nu puteau avea vreo influenţă, cum n’au avut, pentrucă prin cucerirea Daciei şi transformarea ei în provincie romană a dispărut statul dac cu toate atributele sale. Dela cucerirea Daciei, paza ordinei interioare şi apărarea graniţelor s’au făcut de armata romană şi nu de populaţiunea autohtonă. Aceasta n’a avut deci, în imensa ei majoritate, prilejul să cunoască sau să practice principiile de organizare, tactică, fortificaţie sau strategie romană, precum nu a avut de învăţat din terminologia militară latină decât denumirile acelor arme de care se folosea omul în vieaţa de toate zilele. Dacă denumirile dace de organizare, tactică etc., au dispărut prin însăşi nefolosirea lor 2), Dacii nu au avut de învăţat pe cele latine, neavând a le folosi, nici pe ele3).
După evacuarea Daciei de către autorităţile şi legiunile romane, ceea ce a mai rămas ca populaţiune pe teritoriul Daciei romane 4) nu a avut nici o alcătuire de stat sau organizare
’) I. A.	Candrea, o. c., la	cuvintele respective; Psaltirea scheiattă, pp.	368, 431,
446, 450, 469, 487,	488, 510;	Ion al lui G. Sbiera, Codicele voroneţian, pp.	186, 222,
225, 238, 250; I. Bogdan, l. c.; Iorga, Istoria literaturii religioase a Românilor până la 1688, p. 35.
*) Deşi	au fost	Daci cari	n’au acceptat domnia romană şi s’au retras	in partea
de Nord a	Daciei,	de unde,	cu ajutorul altor popoare, au făcut incursii	continue
in provincia romană (Pârvan, Dacia, p. 189; Xenopol, o. c., I, p. 283).
*) Deşi au fost Daci cari au servit in armata romană individual (Xenopol, o. c., I, p. 28, nota). Cu începere dela ultimii împăraţi din getis Iulia unităţile romane încep a-şi completa lipsurile prin 'recruţi luaţi din localităţile unde se aflau. Dela Adrian încolo, armatele dela graniţă aveau din ce in ce mai mult o înfăţişare locală (Victor Chapot, Le monde romain, p. 93; A. v. Domaszevski, Die Rangordming des rSmischen Heeres, pp. 194, 195; Sc. Lambrino, în Revista istorică română, II, p. 266), sau în unităţi dace (Pârvan, Dacia, p. 190; Xenopol, /. c. ; Ackner şi Miiller, Die rSmischen Inschriften in Dacien, pp. 36, 44, 101). Dar cei dintâi serveau mai cu seamă în legiuni situate afară din Dacia (Julius Jung, Fasten der Provinz Dacien, p. 99) — unii însă şi în corpurile străine din Dacia {Id., p. 102) — se stabileau, după terminarea serviciului lor militar, ca veterani acolo unde se afla unitatea lor în momentul eliberării. Unităţile dace nu serveau în Dacia (Xenopol, l. c.; Jung, o. c., pp. 101, 102), precum nici unităţile alcătuite din Germani nu serveau în Germania (H. Delbriick, o. c., II, p. 170) şi precum serveau în Dacia multe unităţi etnice străine (Ackner şi Miiller, o. c., pp. 211, 213; Jung, o. c., pp. 104—129).
*) L. Homo, Essai sur le rigne de l'empereur Aurilien, pp. 3*3—3*7*
www.digibuc.ro
349 ÎNCEPUTURILE artei militare in cuprinsul româniei de azi
37
social-politică şi deci nu-i putea fi de nici un folos puţinul ce ar fi cunoscut sau şi-ar mai fi reamintit din organizarea, tactica şi strategia romană, cunoştinţe şi amintiri care, în curând, au fost cu totul uitate.
#
# * *
Pentru a cunoaşte arta militară şi desvoltarea ei în vremile următoare, trebueşte să ne lămurim asupra aceea ce au însemnat invaziunile barbare.
Dacă aceste transmigrări de popoare au adus distrugeri şi omoruri, dacă au cauzat căderea imperiului roman, ele nu au fost pornite cu gândul de a face tabula rasa, ci cu scopul de a găsi pentru popoarele nevoite a părăsi habitat-ul lor, noui teritorii pe care vieaţa să le fie cu putinţă. Sub presiunea acestor popoare, imperiul roman, în plină decadenţă, s’a prăbuşit mai mult decât a fost cucerit x).
Popoarele, care au venit, neurmărind distrugerea vieţii, aşa cum au găsit-o, ci căutând numai a trage foloase dintr’însa, s’au instalat ca stăpâni peste populaţia autohtonă, redusă la o stare de supuşenie. Aşa s’au petrecut lucrurile în Italia, în Galia, în Spania, în Rusia 2) şi aşa s’a întâmplat şi la noi3). Cu ocazia trecerii sau stabilirii popoarelor barbare s’au făptuit, de sigur, multe stricăciuni, multe omoruri, dar — şi dovadă sunt ultimele şi groaznicele năvăliri tătăreşti din secolul al XlII-lea — populaţiunea localnică nu a fost distrusă4) ci a fost folosită de cuceritori pentru căpătarea, prin ea, a roadelor pământului pe care ei (cuceritorii) nu puteau sau nu ştiau cum să-l capete prin munca proprie.
Aşa fiind lucrurile, era firesc ca populaţiile localnice să fi păstrat obiceiurile şi tradiţiile ce le slujeau în vieaţa de toate
*) Lot., La fin du monde antique et le dibut du moyen ăge, pp. 214, 238, 239,, 265—275, 280, 290. H. Delbriick, (o. c., II, p. 311), demonstrează că numărul luptătorilor unei invazii barbare nu trecea de 15.000.
*) Dr. Gerhard Laehr, Die Anfănge des russischen Retches, pp. 41, 42. Rostow-tsew, Iranians and Greeks in South Russia, pp. 42, 211.
*) Dr. C. C. Diculescu, Die Gepiden, pp. 171, 196; A. Sacerdoţianu, Considi-rations sur l'histoire des Roummns au moyen-âge in Milanges de Vicole roumaine en France, 1928, p. 237.
*) Rogerius trece prin Transilvania, pe urma Tătarilor in 1241, şi găseşte populaţia refugiată pe un munte, aşteptând să treacă furtuna. (Carmen ndserabile in Schwandtner, Scriptores rerum hungaricarum, I, pp. 385 sqq).
www.digibuc.ro
38
GENERALUL RADU ROSETTI
35°
zilele şi care nu erau în contrazicere cu cele ce le impuneau diferitele stăpâniri barbare ce s’au succedat.
Să vedem care erau ideile militare ale poporului rămas în urma plecării autorităţilor imperiale şi în special ale acelui muncitor de pământ, crescător de vite şi păstor, precum şi care-i era armamentul.
Oricât de mare siguranţă ar fi adus cucerirea romană Daciei, această siguranţă nu era absolută, pentrucă numărul fiarelor era încă mare x), pentrucă, în starea de atunci, violenţa juca un rol mare şi aveau loc mereu conflicte locale2); de asemenea pentrucă Dacii nesupuşi şi ieşiţi din cuprinsul Daciei romane şi alţi vecini făceau mereu incursiuni8). Popu-laţiunea — mai ales dela ţară — şi-a păstrat deci armele (cu atât mai mult cu cât cele mai multe erau unelte de care avea nevoie în vieaţa zilnică) şi pe care le putea fabrica singură 4). Putem fi siguri că ea dispunea cel puţin de măciuci sau ghioage, suliţe (poate făcute numai din prăjini ascuţite şi pârlite în foc 5), arce cu săgeţi (acestea cu vârfuri de metal — mai rar—, piatră 6), sau numai din vergele sau trestii ascuţite şi pârlite *)
*) Că numărul fiarelor era mare nu încape îndoială deoarece şi ulterior aşa a fost. Un monument funerar dela Drobeta (Turnu-Severin) din a doua jumătate a secolului II (d. C.) ne arată doi oameni în lupte cu urşii (Tocilescu, Monumentele epigrafice }t sculpturale, pp. 289—292).
*) O răscoală are loc în Dacia în timpul domniei lui Antonin Piu.
Două monumente funerare din Drobeta, arată că cei pomeniţi au fost ucişi de tâlhari. (Tocilescu, Monumentele epigrafice fi sculpturale, pp. 292, 294).
*) Sarmaţii şi Roxolanii năvălesc sub domnia lui Hadrian (117—138), atacuri dace au loc sub Antonin Piu (138—161). Sub Marc-Aurel (161—180), are loc un războiu cu Marcomanii, cari ameninţă chiar Sarmisegetuza. Sub Comod (180—192) legatul din Dacia dă o luptă contra Dacilor mărginaşi şi strămută un număr din aceşti Daci în provincia romană. Sub Caracala (211—217) Goţii îşi încep atacurile, împăratul Maximilian (235—238) respinge un atac al Dacilor şi Sarmaţilor, etc.... (A. Chapot, Le monde romain, p. 433; Pârvan, Dacia, p. 189, Getica, pp. 239—242; Xenopol, o. c., I, passim).
*) Cu atât mai mult cu cât cea mai mare parte serveau şi ca unelte şi că arcul, suliţa, praştia se puteau fabrica de fiecare, ca şi vârfurile de piatră ale acestora, care aU continuat a fi întrebuinţate mult timp, precum am arătat mai sus.
s) Cum se face şi azi de unele triburi sălbatice (A. Hovelacque, Les nlgres de l'Afrique sus-£quatoriale, p. 366).
•) Reamintesc că unele popoare au întrebuinţat arme de piatră până ’n sec. XIII (mai sus, p. 10, nota 2).
J. Hampel (AlterthUmer des frtihen Mittelalters in Ungam, I, p, 166), admite că este cu putinţă ca în Transilvania să se fi folosit vârfuri de săgeţi de silex şi în prima parte a evului mediu.
www.digibuc.ro
351 ÎNCEPUTURILE ARTEI MILITARE IN CUPRINSUL ROMÂNIEI DE AZI
39
în foc), praştii, scuturi, topoare şi seceri. Acea populaţie ştia să le mânuiască cu îndemânare, căci era nevoită a le folosi des 1).
Un al doilea lucru de care putem fi siguri este că orice să-lăşluire permanentă sau vremelnică era aşezată aşa ca să fie ascunsă de vederi şi era întărită. Ce fel de întărituri se făceau, atunci când nu se foloseau unele mai vechi, nu se ştie, dar atât tradiţia cât şi primejdiile vremii sileau pe acei cari aveau nevoie de ele să steie la adăpostul unor întărituri.
In fine, un al treilea lucru de care putem fi siguri este că vânătoarea continua a fi practicată, fiind o necesitate, din cauza numărului fiarelor, din cauza alimentării ce o procura carnea lor şi a îmbrăcămintei ce o dădea pielea lor precum şi fiind o distracţie tradiţională şi obişnuelnică la toate popoarele 2), care o socoteau şi ca o bună pregătire de războiu 3). Dar dacă se practica vânătoarea, atunci se practicau şi: a) recunoaşterea şi cercetarea — care, de altfel, împreună cu anumite măsuri de pază (serviciu de siguranţă, am zice azi) — trebuiau să facă parte din vieaţa zilnică, în acele vremuri neliniştite; b) apropierea ferită de vederi şi folosirea ascunzişurilor terenului; c) atragerea fiarelor în curse; d) lovirea acestora de departe şi de aproape, practici care alcătuesc bazele tacticii de luptă.
Trebue să ne gândim că, cu cât vremurile erau mai neliniştite, cu atât aceşti trei factori (armamentul, fortificaţiunea şi aplicarea practicilor vânătoarei), erau mai trebuincioşi populaţiei, deci mai folosiţi, nu numai faţă de fiare dar şi pentru * *)
l) Invazii, conflicte locale, vfin&toare.
*) La Egipteni, Asirieni, Babilonieni, numeroase sculpturi arătând vânători şi texte din care reiese importanta ce avea, la ei, vânătoarea.
La Evrei biblia (Isaia VII, 24, Job XLI, 26—29, etc.) şi istoricul Josephus (Istoria războiului iudaic, I, 21, 13) arăt că vânătoarea se practica mult.
De asemenea la Greci (Iliada, IX, 538—545; Odiseia, IX, 120; XVII, 295, 316 ; XIX, 429 sqq; Xenophon, Cynegeticos; Arrian, Cynegeticos; Oppian, Cy negetic a) şi la Romani (Virgiliu, Georgice, 111,409—413, Ecloge III, 75; Ho-raţiu, Ode, I, 1, 25—28, etc.). Aceştia din urmă făceau mari vânători toamna ('Gesellschaftsjagden) când se ridicau populaţii întregi ca gonaci (Dr. A. Berger, Die jagd aller Vdlker im Wandel der Zeit, p. 47). Pliniu-cel-tânăr arată (Patteg. 81) că împăratul Traian era în deosebi de îndemfinatec la vânătoare.
*) Xenophon, Cynegeticus (Encyclopedia Britannica XXIV, p. 721; Dr. A. Berger, o. c., pp. 42,43). Plato Legile (Dictionnaire des antiquitis grecques et romaincs, V„ pp. 694, 695).
www.digibuc.ro
40
GENERALUL RADU ROSETTI
3S2
a se apăra de atacurile popoarelor năvălitoare. De sigur că s’au dat foarte multe lupte în contra acestora, lupte având caractere ce variau dela o mică hărţuială până la bătălii, dar lupte a căror pomenire nu a fost păstrată decât prin sentimentul de groază a cărui expresiune a rămas în limba română * *)).
Mai trebueşte adăugat că locuitorii Daciei crescând vite, practicau păstoria 2) şi ca atare transhumanţa3). Acestea necesitau pe de o parte continue măsuri de pază, iar pe de alta cunoaşterea locurilor adăpostite, prielnice hranei în diferitele epoci ale anului şi folosirea mersului adăpostit. Continuând să practice păstoria în tot timpul invaziilor — căci găsim pe Români, la obârşia istoriei lor ca Români, arătaţi ca un popor de ţărani şi de păstori —4) ei au practicat, în toată acea întunecată perioadă a istoriei lor, făcând să intre în firea lor, principiile de pază (cercetare şi siguranţă), de adăpostire (de vederi şi de lovituri), trebuincioase lor ca păstori, dar şi elemente ale artei militare.
De altfel această concepţiune militară nu cred că a fost numai a populaţiei Daciei ci a fost a tuturor popoarelor ajunse, prin diferite împrejurări, în acelaşi stadiu de desvoltare. O confirmare a acestei afirmaţiuni ne-o dă faptul că găsim în diferite epoci (în secolul al XVI-lea în America, în al XlX-lea la unele populaţiuni din Australasia şi Africa) concepţiuni militare asemănătoare şi corespunzătoare desvoltării lor, care nu ajunsese decât pe trepte, de care popoarele Europei trecuseră de mult.
#
# *
') Şi un fapt. într 'altele, este observaţiunea d-lui lor ga ci: « Dans aucunes des Iangues romanes, on n’a un si grand nombre de termes pour la terreur, pour la dăfense: la dăfense d’un petit groupe huma in soumis sans cesse au danger ». (Re-vue historique du Sud-Est europien, VIII, p. 214). Şi d-sa di următoarele cuvinte, de origină latină: a se teme, speria, spăimânta, tremura, tresări, fugi, indura, trage, învinge, se supune, a asculta, (Id., pp. 214, zis). De adăugat: a se apăra, (Psdltirea scheianâ, {Ed. cit.), II, p. 349).
*) V. Pârvan, Getica, p. 13Z.
*) Asupra transhumantei şi a celor mai cunoscute drumuri de transhumanţi «drumurile oilor», vezi: Em. de Martonne, La Valachie, pp. 115—118.
4) Iorga, Geschichte der RumănUchen Volkes, I, pp. 148—152; C. Diculescu, o. c., I, pp. 196—zoo.
www.digibuc.ro
353 începuturile artei militare in cuprinsul româniei de azi
41
Este cunoscută lipsa, aproape totală, de ştiri asupra istoriei noastre dela evacuarea Daciei şi până în secolul al XlII-lea. Puţinele ştiri ce avem ne arată că:
Pe teritoriul României de azi şi la Sud de Dunăre, au fost locuitori, numiţi Vlahi, cari pe de o parte au luat parte, împreună cu popoarele stăpânind vremelnic aceste locuri, la atacuri în contra vecinilor* *) iar pe de alta au apărat glia contra atacurilor venind din afară2).
Armamentul acestor locuitori era alcătuit din: suliţi şi săbii3) şi mai cu seamă arce şi săgeţi4).
Forţele lor armate constau din infanterie şi cavalerie 5).
In lupte foloseau stratageme 6).
Strategia lor consta din hărţueli şi din atragerea duşmanului în cursă7).
In secolul al XlII-lea găsim alcătuiri politice româneşti 8), care dispun de forţe armate organizate9), forţe ce
*) In 1147, Brodnici din Moldova se bat alături de Cumani pe râul Oka (I. Ferenţ, Cumanii ţi episcopiile lor, p. 127; Iorga, Brodnicii fi Românii, p. 3).
In 1187, 1188 şi ulterior, Cumanii şi Valahii de pe St&nga Dunării atacă pe Bizantini (G. Mumu, Din Nichita Acominatos Honiatul, pp. 385, 388, 395, 401, 407, 4°9. 4*5. 433)-
Iorga, Geschichte d. Rum. Volkes, I, pp. 120 sqq.
*) Intre anii 886 şi 898 Ungurii, plecând dela Kiev, s’au luptat cu Valacii, cari după ce se luptaseră cu Slavii, se amestecaseră şi ocupau teritoriul ce a fost ocupat, ulterior, de Unguri (L. Lăger, Chronigue dite de Nestor, p. 69).
Apărarea voevodatelor lui Menumrot, Glad şi Gelu (Schwandtner, Scriptores rerum hungaricarum, (Ed. Viena, 1776), pp. 18—34).
*) G. Mumu, o. c., p. 385.
. *) Ibidem; «cum sagittariis suis» (Gelu)..,, < quia alia arma non haberent nisi arcum et saggittas » (Schwandtner, o. c., p. 22).
D-l Iorga (Istoria armatei românefti, I, p. 60), zice că « ceilalţi ostaşi (prin opunere cu boerii) aveau.... mai ales arcul şi săgeata, a căror întrebuinţare dibace o împrumutaseră dela Tătari». Necurmata folosire a arcului din vremile cele mai vechi a făcut din Români tot atât de dibaci trăgători ca şi Tătarii.
*) « Cum magno exercitu equitum et peditum» (Schwandtner, o. c., p. 34).
') G. Mumu, o. c., pp. 385, 386, 389.
*) G. Murnu, o. c., pp. 385, 433, 434:
•) Acele ale lui Litovoi, a lui Seneslav, în 1247 (Hurmuzachi, I1( pp. 249—253), cnezatele lui Ion şi lui Farkaş (Ibid.).
Iorga, Lupta pentru stdpătiirea Vidinului, 1365—1369, (Convorbiri literare, 1900, P- 975)-
*) De oarece Litovoi este obligat să ajute pe cavalerii Ioaniţi < cum apparatu suo bellico», (Hurmuzache, I,, p. 250; Zimmermann-Werner, Urkundenbuch, I, p. 74). Tot atunci unii Români slujeau ca năimiţi în oştiri străine, (Iorga, Istoria armatei românefti, I, pp. 57, 58).
www.digibuc.ro
4»
GENERALUL RADU ROSETTI
354
s’au încumetat a se opune unor armate organizate cum au fost cele ungureşti x) şi tătăreştil 2) şi că ele au luat parte, alături de oştiri aliate, la mai multe războaie3).
In secolul al XlV-lea găsim principatele Ţării-Româneşti şi Moldovei organizate din punctele de vedere: politic, bisericesc, cultural şi al proprietăţii rurale sub influenţa slavă sau în orice caz cu nomenclature slave4 *).
Armatele acestor ţâri erau conduse de voievozi6) şi alcătuite din:
a)	O oaste călare formată din partea populaţiei legată direct de domnitor6);
b)	Ridicarea în masă a restului populaţiunii7).
l) Litovoi şi Seneslau se bat, in 1279, cu oştirea ungurească (Hurmuzache, I„
PP- 454—455)-
*) C. C. Giurescu, in Revista istorică română, II, p. 4; D’Ohson, Histoire des Mongoles, II, p. 628.
*) Cu Tătarii şi Bulgarii contra Bizantinilor şi Sârbilor, (G. Br&tianu in Revista istorică română, I, p. 59); cu Tătarii, contra Ruşilor, pe Kalka, in 1224. (Iorga, Brodnicii fi Românii, p. 3); cu Cumanii şi Bulgarii contra Bizantinilor (1205), (Hurmuzachi, I, p. 51); alături de Unguri pentru luarea Haliciului, (I. Ursu, Relaţiile Moldovei cu Polonia până la moartea lui Ştefan-cel-Mare, p. 6); alături de Unguri, contra Boemilor, in 1260 (Hurmuzachi, I, p. 287). Iorga, Momente istorice, PP- 3—5-
*) D. Onciul, Originele principatelor române, p. 19; R. Rosetti, Pământul, sătenii fi stăpânii-, O. Densuşianu, o. c., I, pp. 279, 280; Sextil Puşcariu, Istoria literaturii române. Epoca veche, (Ed. II), pp. 12—14.
6) I. Bogdan, Originea voevodatului la Români, passim.
< nu este dar vorbă atftt de o instituţiune română (cnejii) de origine slavă cftt de un cuvânt slav suprapus celui vechiu românesc, cum s’a întâmplat şi cu voe-vodul (slav vojevoda), care a înlocuit pe vechiul duce (dux), ce a trebuit să existe şi limba română înainte de contactul nostru cu Slavii ». (I. Bogdan, Despre cnejii Români, p. 32).
Iorga, Istoria armatei românefti, I, p. 49.
Asemenea voevozi nu se găsesc numai in Moldova şi in Muntenia, ci pe întreg cuprinsul pământului românesc. (Hurmuzachi, I,, pp. 304, 598, 698; I„ pp. 166, 235, 7*4i 7i5i 76a; Iorga, o. c., I pp. 51—54).
•) Numită, in timpul domniei lui Mircea-cel-Bătrfin: oastea cea mică, (Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III. Tom. IV, p. 391).
7) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. IV, p. 386. I. Bogdan, Documentul Răsenilor fi organizarea armatei moldovene în sec. XV, p. 381; Iorga, Istoria armatei românefti, I, p. 49.
H. Delbriick, (o. c., III, p. 607) spune că ridicarea in massă este ceva germanic (urgermanisch), care se găseşte nu numai la popoare curat germanice ci şi la cele romano-germanice. Această ridicare in massă o găsim insă şi la Slavi (vezi mai departe p. 46) şi la noi şi a fost şi acea a populaţiilor Daciei din vremurile preistorice (cum s’a arătat mai sus). Probabil a fost chipul de formare a oştirilor tuturor popoarelor, la formarea lor.
www.digibuc.ro
3SS începuturile artei militare in cuprinsul româniei de azi
43
Gruparea oştirii era de sigur teritorială *) iar nomenclatura mai ales slavă* 2).
Armamentul se compunea din: arce cu săgeţi3), măciuci4), pietre5), scuturi6) şi de sigur din: topoare, securi, seceri şi coase, instrumente de folosinţă zilnică şi întrebuinţate şi în vremile premergătoare (cum am văzut mai sus) şi în cele următoare7). Aceste oşti foloseau fortificaţiunea pasageră 8) şi aveau cetăţi9) iar din punctul de vedere tactic întrebuinţau mai cu seamă stratagemele 10 11).
Strategia lor era înainte de orişice o strategie defensivă, având de scop să slăbească mai întâi pe duşman, prin hărţuiri, prin retrageri, prin rezistenţe succesive şi apoi să-l distrugă, atrăgându-1 la loc strâmt u).
*) Academia Română, Memoriile secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XI, p. 264, nota 5. Iorga, o. c., I, p. 50. Dar şi pentrucă populaţia era aşezată (vezi mai sus, p. 21, nota 11).
*) Mai sus, p. 36; Iorga, Psychologie du Roumain, (Revue historique du Sud-Est europlen, VIII, pp. 215, 216).
*) Miniaturile din Cronicon pictum vindobonense; frescă din a doua jumătate a secolului XIV, la Curtea de Argeş, (Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, X—XVI, fig. 274); Schwandtner, o. c., I, p. 218.
4) I. Minea, în Cercetări istorice, V—VII, p. 335; Cronica ungară apud N. A. Constantinescu, Posada 1330, p. 35.
c) Miniaturile din Cronicon pictum vindobonense.
') Idem.
7) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. IV, p. 370, 371; Tom. XI, p. 169.
*) Hurmuzache, I„ pp. 623, 624; I. Minea în Cercetări istorice, V—VII, pp. 335> 34°-
•) Cetatea Argeşului (I. Minea, o. c., p. 339; V. Drăghiceanu, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, X—XVI, p. 15, nota 4).
Este interesantă observaţiunea autorului publicaţiei Bas Burzenland, (IV. Die Ddrfer des Burzenlandes. Erster Theil, pp. 25, 26) cum că, casa românului împreună cu grajdul formează un adevărat blockhaus. Casa patrulaterală a românului derivă de altfel din casa patrulaterală geto-dacă (Pârvan, Getica, pp. 135, 467).
10)	Hurmuzachi, I,, p. 617.
11)	In 1330, Basarab s’a retras, atrăgând pe Unguri prin locurile pustii şi lip* site de hrană şi a atacat apoi pe Carol Robert «in quodam loco nemoroso et sil-voso » (Hurmuzache, I, pp. 623, 625, 633), în strâmtoare (Hurmuzache, I,, p. 15), în loc păduros (Hurmuzache, I„ p. 35). Cronica lui Thwrdcz apud Schwandtner, o. c., I, pp. 203, 204.
Un scriitor ungur pune alături bătălia dela Posada cu cea dela Morgarten (15 Noemvrie 1315) în care ţăranii Elveţieni au distrus oastea feodală a ducelui Leo-pold (detalii asupra acestei lupte la H. Delbriick, o. c., III, pp. 568—578), iar d-1 Iorga, (Les luttespour la libert! menniespar Ies paysans au XlV-e silele: Le Sempach suisse et la Posada roumaine) cu cea dela Sempach (9 Iulie 1336 —detalii asupra acestei lupte la Delbriick, o. c., III, pp. 590—601). (Semnalat de I. Minea în Cercetări istorice, V—VII, p. 336).
In 1369, trupele ardelene, comandate de Voevodul Nicolae, intră în Muntenia;
www.digibuc.ro
44
GENERALUL RADU ROSETTI
356
Comparând cele spuse anterior despre arta militară a populaţiunii Daciei la evacuarea acesteia de Romani* 1), cu arta militară a Românilor în secolul al XlV-lea, vedem că:
Dacă nu cunoaştem organizarea ostăşească a populaţiei Daciei şi dacă este mai mult ca probabil că nu exista o organizare anumită militară ci că, la nevoie, întreaga populaţie bărbătească a uneia sau a mai multor aşezări se strângea la un loc, putem avea siguranţă că apărarea (lupta) se întemeia pe îndatorirea tuturor a lua parte la dânsa. Aceeaşi obligativitate generală o găsim şi în secolul al XlV-lea, cu deosebirea că, pe când masa populaţiei era chemată subt arme numai la nevoi mai mari, o parte din populaţie, legată mai de aproape de domnie, alcătuia un sâmbure quasi-permanent, pentru care făptuirea războiului era mai obişnuelnică.
Şi’ntr’un caz şi’n celălalt, gruparea forţelor trebue să fi fost teritorială, ca fiind cea mai firească unei populaţiuni aşezate, şi cea tradiţională 2).
In secolul al III-lea locuitorii daci luptau de sigur numai pe jos, fiind ţărani săraci ducând o existenţă precară3), pe când în secolul al XlV-lea cel puţin o parte din oaste era călare 4).
Armamentul era acelaşi.
Şi’ntr’un secol (III) şi’n celălalt (XIV) se întrebuinţa fortificaţia naturală.
Ungurii resping dintfii pe Munteni dar sunt apoi prinşi într’un loc strâmt şi zdrobiţi (Thwrocz apud Schwandtner, o. c., I, p. 240).
In 1395 fi i397> Mircea-cel-Bătrân întrebuinţează aceeaşi strategie. (Iorga, Studii istorice asupra Chiliei şi CetăţU-Alhe, pp. 65, 68; Revue historique du Sud-Est europeen, 1928, pp. 136—139).
In 1397, Sigismund, regele Ungariei atacă pe Domnul Moldovei, acesta opune o primi rezistenţi în Carpaţi, unde primeşte pe Unguri cu o ploaie de sigeţi (Schwandtner, o. c., I, p. 274; Hurmuzache, I„ pp. 383, 414) şi se retrage apoi pâni la Ghindioani (I. Bogdan, Vechile cronice, p. 246; C, C. Giurescu, în Revista istorică română, II, p. 18).
1) Pp- 38, 39. 4°. mai sus.
*) Tot teritoriali fusese şi în trecutul mai depărtat, dupi cum s’a arătat mai sus.
*) O populaţiune puţin numeroasă şi risipiţi cum era cea rimaşi în Dacia, nu putea nici si aibă o cavalerie, nici si lupte cilare contra masselor călări barbare. Singurul chip de a se opune acestor masse era rezistenţa pe jos, în locuri inaccesibile calului (pante mari, mlaştine).
*) « Valahii» apăruseră deja ca oşteni călări în luptele ce le dăduseră, alături cu Cumanii, contra Bizantinilor (G. Mumu, o. c., pp, 385 sqq).
www.digibuc.ro
357 ÎNCEPUTURILE artei militare in CUPRINSUL ROMÂNIEI de azi
45
Luptătorii ştiau să se folosească bine de teren atât în secolul al III-lea cât şi în al XlV-lea x).
Dacă nu cunoaştem procedeurile de luptă din secolul al III-lea suntem îndreptăţiţi a le socoti ca asemănătoare cu cele de vânătoare, având la bază: stratagema, surprinderea, omorîrea de departe şi ştim că, în secolele XIII şi XIV, tactica consta din: hărţuire, tragerea cu arce şi aruncarea de suliţi, surprinderea, lupta la loc strâmt.
In sfârşit dacă nu ştim nimic şi nici nu poate fi vorba de strategie în ceea ce priveşte locuitorii Daciei din secolul al
III-lea2), cea din secolele XIII şi XIV consta din:
raiduri;
o defensivă activă, folosind hărţuirea şi manevra în retragere, cu scopul de a atrage pe duşman la loc strâmt şi prielnic Românilor.
Putem astfel conchide:
Arta militară românească din secolul al XlV-lea — deci şi desvoltarea ei ulterioară — se aseamănă şi izvorăşte, mai cu seamă, din arta militară a populaţiei Daciei din secolul al
III-lea, care artă militară este la rândul său continuarea firească a artei războiului, născută din arta vânatului a celor mai vechi locuitori ai Daciei.
Dar, această artă militară prezintă şi deosebiri faţă de acea din secolul al III-lea, deosebiri ce nu sunt produsul desvol-tării fireşti ci provin din influenţe străine 3).
Pentru a ne da seama care sunt aceste influenţe vom cerceta în ce a constat arta militară a popoarelor care au fost în contact cu Românii sau i-au stăpânit între secolele III şi XIV.
Dacă eliminăm pe acele care au stat puţin prin părţile noastre sau n’au putut avea vreo influenţă (Goţii, Hunii, Gepizii,
*) Cronicon pictam vindobonettse.
*) « Of strategy (în timpul invaziilor barbare) there could be little in an age when men strove to Win their ends by bard fighting rather tfaan by skilful operations or the utilizing of extraneous advantages. Tactica were stereotyped by the naţional organizations of variouS people ». (Sir Ch. Oman, A history of the art of mar in the middle ages, I, pp. 41,. 42).
*) «Oastea munteană şi moldovenească s’au alcătuit pe o îndoită bază: aceea a străvechii datine de apărare naţională şi aceea a împrumuturilor dela vecini * *. (Iorga, Istoria arm. rom., I, p. 41).
www.digibuc.ro
46
GENERALUL. RADU ROSETTI
3S«
Avarii x) atunci găsim două grupe de popoare care au putut influenţa arta noastră militară, ca de altfel şi alte ramuri ale alcătuirii noastre: cea slavă2) şi aceea a popoarelor mongolice3) (maghiaro-tătare).
Să cercetăm arta militară a ambelor grupe:
La Slavi, a căror organizare social-politică era democratică 4), organizarea puterii armate se baza pe ridicarea în masă a tuturor bărbaţilor în stare de a purta armele. Luptătorii unei familii formau o subunitate a cărui căpetenie era şeful familiei 6).
Pe lângă această ridicare în masă existau, la Slavi, şi unităţi quasi-permanente, numite drujine6). Acestea erau alcătuite din rudele şefilor teritoriali, ale şefului neamului şi din clasele de sus7) şi erau de obiceiu călări, pe când masa acesteea, mai ales la Slavii occidentali, era pedestră8).
Slavii ziceau ostaşilor lor: voj, vojin, vojnik, iar şefului militar: voievod8). Armatele slave se împărţeau, pentru luptă, *)
') Goţii n’au ocupat niciodată Dacia in chip statornic, (lorga, Gesch. d. Rum. V., I, p. 63; Xenopol, o. c., II, pp. 13—21). Hunii au trecut numai prin Dacia, (Xenopol, o. c., p. 25). Gepizii au locuit in Dacia in anii 249—418, (C. Diculescu, Die Gepisden, pp. 17—52); ei au fost puţin numeroşi, (Iorga, o. c., I, pp. 63, 64). In lista de cuvinte româneşti de origină germană, pe care o dă Diculescu, (o. c., pp. 174—184) nu se găseşte niciun termen militar. Avarii intrară in Dacia după anul 557 dar nu se aşezară, ci făcură numai incursii, (Xenopol, o. c., II pp. 59, 60).
*) Slavii ocupară Dacia dela secolul IV înainte, (Iorga, o. c., I, p. z 16; R. Rose tti, Pământul, sătenii fi stăpânii in Moldova, pp. 3—8).
Românii au atârnat de imperiul bulgar din secolul al VII până ’n secolul XI, (D. Onciul, Originele principatelor române, p. 19).
s) Românii au fost stăpâniţi: de Pecenegi dela finele secolului X până ’n a doua jumătate a secolului XI, (D. Onciul, o. c., p. 25); de Cumani din 1057 până ’n 1239, (Iorga, o. c., I, p. 81; Onciul, o. c., p. 45; Xenopol, o. c., II, p. 251); de Tătari dela 1240 la 1343, (Hurmuzache, I, pp. 259—26; Onciul, o. c., p. 48).
Cu Ungurii Românii au ajuns în contact în secolul X. Ungurii au stăpânit Ardealul şi Banatul cu începere din secolul XI şi au fost suzeranii domnilor Români în secolul XIII, (Hurmuzache, I, p. 250) şi în o bună parte a secolului XIV.
*) Const. Jiricek, Geschichte der Bulgaren, p. 98.
*) Brix, Geschichte der alten russischen Heeres-Einrichtung, pp. 1, 2; L. Niederle, Manuel de l'antiquiti slave, II, p. 266.
*) L. Niederle, o. c., II, p. 267; « (Drujina) halte die ganze Einrichtung eine gewisse Ăhnlichkeit mit den LebenSverhăltnissen des westlichen Europas und trug deren Măngel und Vortheile in sich ». (Brix, o. c., p. 8).
’) Brix, o. c., pp. 2, 3; L. Niederle, l. c.
*) Brix, o. c., p. s; DelbrUck, o. c., III, p. 200; C, Jiricek, o. c., pp. 100, 101; Sir Ch. Oman, o. c., I, pp. 187, 193, 207; L. Niederle, o. c., II, p. 468,
) Brix, o. c., pp. ij 4; C. Jiricek, Geschichte der Serbert, pp. 73i 74! L. Niederle, o. c., II, p. 270.
www.digibuc.ro
359 ÎNCEPUTURILE artei militare in cuprinsul romAniei de azi
47
în unităţi numite: pliiku sau piilku 1). Armamentul lor consta din: săbii şi spade, topoare, lănci, arce, praştii, coifuri, scuturi şi buzdugane 2).
In luptă ei nu intrau într’o singură masă, ci pe pâlcuri3) şi nu luptau în teren descoperit, ci cădeau, pe neaşteptate, asupra duşmanului, în teren greu, căutând a-1 zdrobi. Se refugiau apoi în păduri şi locuri inaccesibile4).
Ei îşi înconjurau taberile cu şanţuri sau cu un val format din trăsuri6).
După invaziunea maghiară, tactica Slavilor s’a modificat (cum s’a modificat şi în Rusia sub influenţa Tătarilor6). De atunci, o ceată, cât mai numeroasă, de arcaşi, începea lupta şi grosul ataca numai în urmă7).
Slavii întrebuinţau încinte întărite permanent, numite hradişti8); ei cunoşteau întrebuinţarea şanţului, a abaţi-selor, a gabioanelor şi-şi făceau parapete din pământ, pietre, lemne si gabioane9). Traseul hradiştei era subordonat terenului 10).
La popoarele turanice puterea armată consta din populaţia bărbătească sau o parte a acesteia organizată în chip de cavalerie uşoară u).
*) L. Niederle, o. c,, II, p. 271.
*) Brix, o. c., p. 4; C. Jiricek, Geschichte der Bulgaren, p. 100; L, Niederle, o. c., II, pp. 278, 280, 283, 287, 288.
’) C. Jiricek, Gesch. d. Serben, p. 76; L. Niederle, o. c,, II, p. 271.
*) C. Jiricek, Id., p. 76; Gesch, d. Bulg, p. 100; L. Niederle, l. c.
*) L. Niederle, l. c.
*) Brix, o. c., p. 24.
T) L. Niederle, o. c., II, p. 273.
*) Aveau câte o cetate întărită (loc de refugiu) pentru întinderea teritorială a unei jupe, (Jiricek, Gesch. d. Bulg., p. 98; M. Ebert, Reallexikon der Vorgeschichte, XII, p. 268).
*) L. Niedele, o. c., II, pp. 299, 304.
“) L. Niederle, o. c., II, p. 302; M. Ebert, o. c., XII, p. 270.
“) Hunii erau călăreţi uşori, (Oman, o. c., I, p. 21) şi cu totul improprii pentru lupta pe jos, (Amnian Marcelin, Rerum Gestarum libri XXXI, citat de E. Desmo-lins, Comment la route crie le type social, I, p. 95). Pecenegii, Cumanii (cari luau cu ei mai mulţi cai de schimb), Maghiarii şi Tătarii luptau numai călare, (Oman, o. c., pp. 117, 206; Jiricek, Gesch. d. Bulg., p. 207; Cahun, Introduction ă l’histoire de l’Asie, p. 223).
Nu se ştie dacă Hunii foloseau scara (Hampel, Alterthiimer des frilhen Mittellallers in Ungam, I, p. 217) şi nici dacă-şi potcoveau caii, (Ibid, I, p. 252). Tătarii foloseau atât scara cât şi potcoava de fier fixată prin caele, cari se foloseau în Asia de mai multe secole (Lefebvre des Noettes o. c., pp. 234, 235, 282—291).
www.digibuc.ro
34
ANDREI RADULESCU
260
Grigore Sturza a combătut acea propunere şi a fost pentru textul din proiect. Manolache Kostaki, din contră, a susţinut că ei să fie traşi la judecată chiar de procuror « pentru delicte de abuz de putere ».
Raportorul Veisa a susţinut textul general pentru a asigura independenţa Casaţiei « căci altfel ei ar putea fi întrerupţi dela ocupaţiile lor adeseaori şi traşi de poliţie spre a fi cercetaţi în fel de fel de chestiuni».
Această părere a triumfat în Adunare.
Altă problemă, care a reţinut Camera Moldovei a fost aceea a salariilor, pentru care îşi oprise lucrările şi Camera muntean!
Minoritatea delegaţilor Adunării moldoveneşti x) a fost de părere să se fixeze lefi ca în Belgia. Făcând transformările cuvenite au fixat lunar: Primul preşedinte 3500 lei, Preşedinţii câte 3000 lei, Membrii câte 2500 lei, Procurorul 3000 lei, Substitutul 1600 lei, Primul grefier 1500 lei.
Majoritatea a propus salarii mai mari. Merită să fie arătate motivele, pe care se întemeiau şi care explică, pentru orice timp, de ce magistraţii trebue să fie mai bine plătiţi.
In prim rând: scumpetea traiului din oraşul, în care va fi scaunul Curţii de Casaţie, cheltuielile cu strămutarea membrilor ei şi « dorinţa de a da judecătorilor acestei Curţi supreme mijloacele trebuitoare spre a putea mâna o viaţă onestă şi a putea îndeplini cu sfinţenie marile lor îndatoriri fără a avea recurs la alt aur străin decât la acel la fiscului, asîgnuit lor în leafă ».
In al doilea rând consideraţia că «în deobştie funcţionarii neplătiţi nicicum sau plătiţi rău costisesc totdeauna pe public mai mult decât funcţionarii cei bine plătiţi».
Lefurile propuse de minoritate «nu sunt îndestulătoare pentru împlinirea cheltuielilor neapărat trebuitoare » a membrilor dela Casaţie, mai vârtos că ai Comisiunii Centrale erau retribuiţi cu 5000 lei pe lună şi nu pot avea mai deosebite necesităţi materiale decât ai Casaţiei, cu care se găsesc «în aceeaşi poziţie şi importanţă ». *)
*) Şt. Catargiu, A. Danu, G. Cuciureanu, D. Cosma, L. Cantacuzino, C. Negruţi şi L. Catargiu (« Monitorul Oficial al Moldovei » Nr. 21 din 27 Octomvrie 1860).
www.digibuc.ro
ÎNFIINŢAREA CURŢII DE CASAŢIE în românia
35
%6i
Pe aceste temeiuri majoritatea x) propunea: Primul preşedinte 4300 lei; preşedinte 4000; membru 3700; procuror general 4000; procuror de secţie 3000; substitut 1600; prim grefier 1500.
De notat că miniştrii aveau 2500 lei lunar. Şi din această diferenţa trebue să vedem cum preţuiau Curtea de Casaţie cei ce legiferau întemeierea acestei instituţii.
Propunerea din urmă a fost admisă de Adunare iar la 30 Iunie acest stat de lefuri a fost votat întocmai şi de Camera din Bucureşti 2).
Celelalte dispoziţii din proiect, deşi cu foarte mici modificări în câteva locuri, au fost primite în cea mai mare parte aşa cum le modificase Adunarea munteană. Totuşi au rămas câteva texte diferite.
Lucrarea din Moldova s’a terminat în şedinţa dela 6 Iulie 1860.
#
# *
După sistemul de legiferare, înscris în Convenţia dela Paris, ar fi trebuit ca textele muntene şi moldovene, amendate, să fie trimise Comisiunii Centrale, care, apreciind, avea să hotărască un proiect definitiv; pe acesta Adunările nu mai aveau dreptul decât să-l adopte sau să-l lepede în întregime. Era pericol ca legea să nu ia fiinţă căci era foarte greu să se înţeleagă pe toate textele. Chestiunea putea fi reluată — e adevărat — dar * * 3 * * 6 * 8
*) Majoritatea era compusă din Gr. M. Sturza. •.
*) Dăm Statul de lefuri, alăturat legii, pentru tot personalul Curţii:
1 Preşedinte primar..................Lei	4.300	lunar
3 Preşedinţi de secţiune a . . .	»	4.000	*
21 Membri..............................*
1 Procuror general...................*
1 Prim-grefier.......................  »
3 grefieri	de	secţiune...............»
6 capi de	masă.......................*
12 scriitori	ai	grefei.................»
3 scriitori	ai	Parchetului ....	»
1 registrator general . .
3 registratori de secţiuni
1	vătaf de aprozi . . .
8 aprozi.................
2	odagii.................
rSndaşi
Cheltuiala cancelariei . . .
Peste tot.
3.700
4.000
1.500
1.50°
1.000 400 400 600 500 400 200 *5° 100
1.000
Lei 130.600 lunar
2 0f
www.digibuc.ro
5°
GENERALUL RADU ROSETTI
362
Gruparea luptătorilor era şi la Slavi şi la Români teritorială x).
Folosinţa formelor şi obstacolelor terenului ca adăposturi si întărituri si facerea de fortificatiuni era ceva datorit tradi-
j	j	>
ţiunii autohtone celei mai vechi. De altfel este firesc ca forit-ficaţiunea să fie proprie popoarelor aşezate, sau celor mişcătoare numai după stabilizarea lor, pentrucă practica fortifi-catiunii cere:
a)	Cunoaşterea săpării pământului şi a lucrării lemnului, cunoştinţe fireşti neamurilor stabile dar mai puţin obişnuite neamurilor în veşnică mişcare;
b)	Noţiunea luptei pe jos;
c)	Cunoaşterea locurilor prielnice aşezării unor fortificatiuni.
»
In ceea ce priveşte tactica, tot ceea ce era relativ la cercetare 2), la măsuri de pază, la lupta pe jos şi la folosirea adăposturilor terenului pentru înaintare sau luptă, era un ce moştenit dela strămoşi. Dar tot ceea ce privea lupta călare, tragerea de-a călare cu arcele, manevrele călări pentru atragerea duşmanului, noţiunea împărţirii forţelor şi a folosirii rezervei se datoreşte influenţii popoarelor mongolo-turanice, cum tot acesteia le-o datoresc şi Slavii.
In sfârşit, în ceea ce priveşte strategia, mi se pare că concepţia strategiei defensive deriva din însuşi nevoile şi din învăţămintele trecutului. Iar dacă concepţia raidurilor ofensive nu era străină populaţiei Daciei (care nu avea un respect mai deosebit de bunurile vecinilor decât nu aveau aceşti vecini faţă de dânşii) această noţiune a fost puternic desvoltată sub influenţa popoarelor care au stăpânit pe rând prin aceste locuri. 1 *
boierilor moldoveni, pp. 616, 623); Făgăraş (Iorga, Istoria armatei româneşti, I, pp. 59,60); coloniile româneşti din Polonia (R. Rosetti, Pământul, sătenii şi Stăpânii în Moldova, p. 62).
c) Şi la Slavi (Jirecek, Geschichte der Bulg., p. 133) şi la Români (Iorga, o. c., I, p. 59), acei cari alcătuiau drujina şi oastea cea mică, trebuiau să se prezinte la reviste de efectiv.
1) La Români fusese totdeauna teritorială, la Slavi a devenit aşa după aşezarea lor.
*) Dacă, de sigur, serviciul de cercetare (iscoade) era un ce moştenit şi isvorit din nevoile vânătoarei, cred că desvoltarea mare ce a căpătat şi chipul destoinic cum a fost îndeplinit în epocile posterioare, pentru care avem documente, se datoreşte influenţei tătăreşti. Populaţiunea noastră nu a putut să nu fie izbită de numeroasele iscoade şi grupe de cercetare care procedau totdeauna mişcările Tătarilor,
www.digibuc.ro
363 începuturile artei militare in cuprinsul româniei de azi
51
Dar în făptuirea planului strategic, adică în marşurile în ■vederea bătăliei* în alegerea locului bătăliei, în executarea retragerii sau a urmăririi, în toate acestea, se contopesc toate tradiţiile şi influenţele x) şi, mai cu seamă, o influenţă hotă-rîtoare o au: însuşirile de vioiciune, de cumpănire şi de iubire nemărginită a gliei, pe care trăeşte, pe care o rodeşte şi pe care au apărat-o cu dârzenie, de mii de ani, locuitorii băştinaşi din întreg cuprinsul României de astăzi.
Şugura, 2 Noemvrie 1932. 1
1) Este firesc că strategia tătară, a cărei făptuire au văzut-o şi simţit-o Românii, să fi influenţat mult asupra lor, mai ales că se potrivea, prin simplicitatea sa, cu mijloacele de care dispuneau Românii.
27*
www.digibuc.ro
LES ORIGINES DE L’ART MILITAIRE DES ROUMAINS
RESUME
En commenşant par le paleolitique, l’auteur expose ce que furent, aux differentes epoques de la prehistoire, de la proto-histoire et de rhistoire ancienne, l’armement, 1’organisation militaire, la fortification, la tactique et la strategie employes-par Ies habitants de l’ancienne Dacie et insiste sur l’identite des procedes de guerre et de chasse, Ies premiers derivant des seconds.
La transformation de la Dacie en province romaine mit,, momentanement, fin k l’exercice de l’art militaire par les-Daces, mais ne fit pas cesser la chasse.
L’evacuation de la Dacie trajane par Aurelien obligea la population restee â avoir recours, pour sa defense ulterieurer aux outils et aux armes, qu’elle n’avait cesse de fabriquer et d’employer, et aux procedes de chasse qu’elle avait pratique de tous temps. L’art militaire romain n’exerşa aucune in-fluence sur ces procedes.
L’art de la guerre tel qu’il fut pratique par Ies Roumains aux XlII-e et XlV-e siecles n’est que Part de la guerre dea populations daco-romaines du IlI-e siecle, influence quand a 1’organisation par Ies Slaves et quand aux procedes stra-tegiques par l’art militaire des Mongols.
www.digibuc.ro
VICISITUDINELE CELUI DINTÂIU STUDENT MOLDOVEAN LA PARIS: GH. BOGDAN
DE
NICOLAE IORGA
MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE
Şedinţa dela 12 Mai 1933
Din Documentele Hurmuzaki (Supliment, I, voi. II, p. 255) se cunoştea de mult prezenţa la Paris, în 1803, a unui student moldovean Gheorghe Bogdan. O scrisoare dela 12 Martie al acestui an, adresată lui Talleyrand, de un anume A. Rally1), probabil un însoţitor şi preceptor, arată că acestui «nobil moldovean venit la Paris pentru motive de sănătate şi ca să înveţe Dreptul»— deci înaintaşul tuturor atât de numeroşilor noştri avocaţi — i s’a furat dela Hotel d'Irlande, în plin Faubourg St. Germain, rue de Beaune, bani sau lucruri: un voi assez consideraţie.
Se mai ştie rostul istoric al familiei Bogdan, dintre membrii căreia unul, Manolachi, învinuit de conspiraţie împotriva Domniei, a fost executat din ordinul nemilosului Constantin-Vodă Moruzi, hotărît să stârpească opoziţia, care dura de vreo douăzeci de ani, contra tuturor Domnilor, a francmasonilor boiereşti. Era ştiut şi rolul pe care-1 joacă în epoca dela 1822 înainte Hatmanul Constantinică Bogdan-Paladi.
Acum de curând, în sfârşit, d-1 Claudiu Isopescu a reprodus într’un studiu al său asupra lui Gheorghe Asachi un desemn al acestuia înfăţişând într’o formă statuară pe acest boier, cu faţa rasă napoleoniană şi liniile clasice pe care i le va fi dat gustul desemnatorului însuşi. *)
*) V. mai jos, p. 12, nota, despre « doftorul Rale >.
li A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XIV.
www.digibuc.ro
2
N1C0LAE IORGA
366
Intr’o bogată colecţie de documente care mi-a fost dăruită mai de curând am astăzi cu ce să întregesc biografia, curioasă şi tristă, a fostului student parisian pe care străinătatea l-a zăpăcit şi câştigat aşa de mult, încât niciodată nu s’a mai întors în Moldova părintească şi strămoşească, de care nu se mai simţia legat prin nimic.
Gheorghe Bogdan, fratele Dimitrie şi sora Ancuţa, măritată cu un Roset, erau fiii lui Gheorghe Bogdan, al cărui tată era osânditul la moarte Manolachi Vornicul. Un act din 1834, pe care-1 lăsăm să urmeze, arată cum moşiile şi Ţiganii « hainului» fuseseră confiscaţi de Turci şi restituiţi după ce Ma-rica, sora celui mort, călugăriţă, se presintă la Divan cu copiii,— mama nefiind nici dânsa în vieaţă, cu aceste cuvinte de durere: «Vezi, tatăl acestor copii după vinovăţie şi-au luat răsplătire, dar ei ce sunt vinovaţi, să rămâie nici cu pânea de toate zilele?»:
Cu multă plecăciuni sărut cinst. măna d* ccni Costachi.
Eu îmi aduc aminti că în zălili Domnului Calimah bătrănu, la 1795, sau şi mai pe urmă cu 2, 3 ani, eram eu copil, au avut judecată răps. cc. Gheorghe Bogdan, vechil din parte ccnei Anicăi Roznovăniţii, pentru moşie Sărata de pişti Prut, şi la înfaţoşare ci au avut la Divan, ştiu că răposatu răspundă în judecată zicănd că dor fraţii toati moşiile le au dar dela mirie înpărătiască, şi adecă la tăere răpt. Vornic Mano-lache Bogdan i s’au luoatu toată avere la mirie înpărătiască, apoi în urmă, mergănd la Domnu Moruz (şters: Vodă) răposata ccna Mărica, sora răp. clui Manolachi, ce era călugăriţă, cu copii de mănă, şi zicănd lui Vodă: Vezi, tatăl acestor copii după vinovăţii ş’au luoat răsplătire, dar ei ce sănt vinovaţ să rămăi nici cu păne de toate zălili, ipro£, apoi Domnu Moruz să vedi că au lucrat, că au venit ferman că dărueşti copiilor moşiile şi Ţiganii. Adastă ştiinţă dumnei ccna Anica trebue să o aibă mai bini, la cine eşti scrisoare ac£ de dar, sau din parte înpărătiască, sau di la Domnu Moruz, că, dacă ar eşi şi aceia, ar fi di mari trebuinţa.
(După o adresă către epitropia casei lui Const. Paladi, 12 Octomvrie 1834. — Ciornă.)
Cel dintâiu din actele ce prezint priveşte Bălţata, una din moşiile tânărului Bogdan, care, la plecare, avea titlul de Căminar. Ea îi venia din căsătoria lui cu o Paladi, care la acea dată de 1801 nu mai era în vieaţă, lăsându-i un fiu, Constantin, acel
www.digibuc.ro
367 VICISITUDINILE CELUI DINTAlU STUDENT MOLDOVEAN LA PARIS
3
Constantinică, pe care-1 vom găsi adesea, care, crescut de familia mamei, îmi în numele său amintirea amânduror neamurilor sale de origine.
Adecă noi, care mai gos ne-am pus nomele (sic) şi degitele, încre-dinţem cu acastă mărturie a nostră la cinst. măna dumisale cuconului Ghiorghie Bogdan biv Vel Camănar pentru hotarul moşie anume Bălţata, ce să află supt stăpânire dumisale, precum că au stăpănit-o dumnelui răposat Lo[go]fâtul Constandin Pălade mai denainte, pără ce au trimes pe un Vasile Gălcă vătav, în vreme venirii celora vechi răi Muscali la let 1768, fără nicio supărare di spre nime, dar atăta am auzit precum că învriameacea răzmeriţă s’au sculat Şetrariul Ion Ciute şi au luat dijmă di pe acel hotar de moşie Bălţata în 2 ani, fiindu în vreme răzmiriţi, iară nu în pace, şi în vreme tot acelui vătav dece mai sus numit fără a nu şti nime au luat Ciute dijma pe acei doi ani, iară în altă vreme, după ce s’au făcut pace, n’am apucat să mai ia Ciute sau alte neamuri a lui dijmă di pe aed moşie Bălţata. Şi aşa ştim şi mărturisim cu sufle-tile nostre înnainte judecăţii şi înnainte lui Dumnezău, 1801, Noem. 30.
•• Eu Ianoş Ghiur, martur.
' • Eu Vasili Curea, martur.
•• Eu Petre Turbea, martur.
Eu Ianoş Căşan, martur.
•• Eu Ioj Mănar, martur.
Eu Giurgu Cojan, Vornic, martu[r].
Coram me, p. Silvestro parocho.
(Pecete peste hârtie.)
Din documentul dela 1802, care urmează, se vede că Gheorghe Bogdan fusese chiar — ceea ce arată că nu era de tot tânăr — Mare Căminar:
Adecă eu Neculaiu sin Vasile tăbăcar şi eu Ganciul zet Chiriiac tâbăcar, încredinţem cu adastă mărturie a nostră la cinstită măna dumisale cuconului Ghiorghie Bogdan biv Vel Camănar, precum că am auzit pe numiţii de mai sus părinţii noştri spuindu precum că Şetrar Ion Ciute să face că ar fi neam cu dănşi şi zicd părinţii noştri cum că rău şi fără cale să acolisăşte că ar fi neam cu dănşi, cum că nu sintu căt de puţin neam, nici di pe o spiţă, şi nici după cum am auzit din gura părinţilor noştri cu sufletele nostre încredinţem cu astă mărture; pentru care, neştiindu carte, ne-am pusu numele, căt şi degetele:
Eu Neculai sin Vasile tăbăcar, martur.
Eu Ganciul zet Chiriiac tăbăcar, martur.
1802, Ghen. 27.
Şi eu am scris cu zisa numiţilor de mai sus: Cond. Popa.

www.digibuc.ro
4
NICOLAE IORGA
368
Şi într’o listă, la 1804, Stănueştii se arată ca fiind a Căminarului Gheorghe Bogdan. Se pomeneşte şi «piiatra Spatr. Dumitraşcu Bogdan, ce eşti din vale de drum».
Deşi felul de a scrie al lui Gheorghe Bogdan e grozav, se pare că ea lui scrisoarea din 1814, prin care, adresându-se unui boierinaş Gheorghe sau Iordachi Oprişan, pe care-1 crescuse, ii recomandă interesele fiului, a cărui purtare nu-1 mulţămia, în aceşti termini—s’ar părea, după rândurile dela urmă, că Bogdan se întorsese în Moldova, dar tot ce ştim mai pe urmă despre dânsul nu întăreşte această presupunere:
Cinstite dumneata bade(?) Iordachi Oprişane, fericită sănătate îţ poftescu dela milostivul Dumnezău ca să-ţ dăruiască.
Am luoat scrisoare dumitale şi am văzut celi ce-mi scrii, şi-mi pare rău mie că te văd atăta de întrestat şi cu hotărări că nu vei sluji lui Costandin pentru pricina ce-mi scrii.
Logofete, acum eşti în vrăstă de bărbat, şi nu trebueşte să socoteşti greşaleli tinereţilor, ce de a purure plecare aceia ce ai avut cătră acela ce te’u crescut mai din faşe, acum trebui să o arăţii cătră fiiul acelue, iconomisăndu-le toati cu înţălepciune; dar prfe bini te încredinţăz că pentru plecare ce am cătră frati-meu, oricând voi putfe, şi cei ci voi putfc, de a purure voi înpleni spre agiutor dumisale. Banei acei ce-mi scrii că ai adus, cum şi cei mai d’innainti, pecetlueşte-i şi puni să st& pără ce va veni Cluceriu Ianachi, căci poati să me si plătescă vre un zapis. Si fii sănătos.
814, Maiu 19.
Gh. Bogdan Camr.
[V0:] Cinstit dmisali Medelnicerului Iordachi Oprişanu cu fericită sănătate.
[De mâna lui Gheorghe:] Medcr., vino dela Eş pe aice când te vii întoarci acasă .
(Pecete roşă cu B, Gh. şi coroană.)
In adevăr, la 23 Noemvrie 1815, aflându-se acum la Roma, el se gândia numai la o întoarcere, prin Mai, îndată ce-i vor veni banii dela fiu, în « patria sa ». Doria să se facă la moşia lui Ciocanii reparaţii pentru a putea petrece iarna acolo; «încă şi o parte din toamnă », « cu toate că», adauge el, «la Necoreşti obişnuesc a o petrece şi a mă zăbovi acolo ». Vrea patru telegari «bine potriviţi de păr, de mărime şi de vrâstă cel mult de cinci ani» şi « un bun cal de călărie, care să aibă bun mers,
www.digibuc.ro
369 VICISITUDINILE CELUI D1NTÂIU STUDENT MOLDOVEAN LA PARIS
S
fără nărav şi să fugă bine, pentru iepuri, pentru plimbare şi, în scurt, să nu fie spărios », plus «doi ogari buni, patru copoi de iepuri, aleşi şi slăviţi». Se pare că avea grijă şi cum să se poarte ă la mode în « patria » regăsită.
Dm. Medelnicer Iordache Oprişan sănătati îţ poftesc dela Dumnezeu ca să-ţ dăruiască.
Fiindcă eu cu ajutorul lui Dumnezău, îndată ce mi-or sosi banii ce ari să-m trimiţă fiu-mieu, dela Sfeti Dimitrii încoace, mă pornesc negreşit ca să mă întorcu în patria m&, drept acee iată că-ţ scriu să cauţi să vezi cu un bun meşter dela Bărlad, de este trebuinţă la odăile de la Ciucani, să-mi facă oareşcare prefaceri înnuntru, pentru ca să fii mai călturoase, iama, fiindcă negreşit, după cum am zăs mai sus, vroiu să petrec iama ce vilii la Ciucani toată, încă şi o parte din toamnă, măcar că aceasta, precum ştii, la Necoreşti obişnuesc a o petreci şi a mă zăbăvi acolb; la acest de pe urmă loc ăi avi aminte ca să găsăşti vre o casă cu . grajdi i altele ce trebuesc ăn acâ vreme ce am să petrecu. Deosăbit patru telegari bine potriviţi de păr, de mărime şi de vrăstă cel mult de 5 ani să-mi cauţi. Aşăjdere şi un bun cal de călării, care să aibă bun mersu, fără nărav, şi să fugă bini, pentru epuri, pentru plimbări şi în scurt să nu fii spărios. Doi ogari buni să-mi găsăşti numaidecât şi patru copoi de epuri, aleşi şi slăviţi. Moşăe, că-i ţăne-o tu cu anul, ori c’oi lua-o eu iarăşi, tu pe stăpânul tău ăl cunoşti, care (?) atunci nimic cu paguba ta negreşit că nu voesc, nici ăi avfc. Eu cu ajutoriul lui Dumnezău pără la luna lui Maiu sănt la Eşu. Urmează cate ăţ scriu cu acţ osărdii şi vrednicii care ăţ sănt fireşti. Părul (sic?) şi fâşţi (sic) oi 6ă las & la mode.
Al dum. de bine voitor Gh. Bogdan.
1815,	23 Noem.
Răspunsu în grabă să-m faci; spune tuturor că vin.
[V0:] Dela Roma.
In măna dum. Medelniceriului Iordachi Oprişan cu sănătate să să d& la Ciucani.
Dar luna lui Mai trecu — şi banii sosiseră — fără ca fostul Mare Căminar şi student în drept să-şi fi revăzut Nicoreştii şi Ciocanii ori Valea Seacă de spre munţii Bacăului. Se oprise la Viena, unde era la 19 Septemvrie 1816, hotărît să-şi petreacă acolo iama. Dar că nu voia să se mai întoarcă o arată intenţia de a da în arendă unele proprietăţi « pe toată viaţa sa » credinciosului om de casă Oprişan, care a păstrat cu îngrijire scrisorile boierului său. Ii propunea însă, dacă el însuşi n’ar putea veni, să risce o călătorie la Viena pentru a-şi găsi un
www.digibuc.ro
6
NICOLAE IORGA
370
tovarăş de arendă, « Neamţ, Grec ori care ţi-a părea », care ar avea şi bani şi o pricepere europeană în ce priveşte «lucrurile pământului şi a viilor ».
Cinst. dum. Med£. Iordachi Oprişan fericită sănătate îţi poftesc dela Dumnezău ca să-ţ dăruiască.
în scurt (?) după ză[le] zaci în Avgust am ajunsu la Viena. Cu toate aceste poftesc ca să petrec toată iama aice, aşteptând nişti lucruri ce am trimis dela Roma ca să vii aice. Cu toate aceste te înştiinţăz că bine eu aş voi să-ţi dau ţii moşăi Ciucani i Vale Sacă şi crâşma dela Leş cu an pe toată viaţa mi, în preţ doă mii di galbeni. Priimeşti tu ca să le ei cu aciastă tocmală? Şi, dacă eu mi-ar părfe că să nu vin acum acol6, voeşti tu ca să vii aici şi să te întovărăşeşti cu cineva de aice, Niamţu, Grecu ori care ţ’a părfe, atât pentru banii, ca să mi-i dai aice, căt şi pentru că-ţi găsi vre unul de aice cari ştiu mai bine decât în părţăle ţării acei lucrurile pământului şi a viilor ? Aciasta voiu să o ştiu eu odată de la tine. Aşteptând, sânt a purure bun stăpânul tău. Iată o scrisoare ce scriu Spăt. Ion Jora.
De bine voitor,
1816,	19 Setemvri.	Gh. Bogdan.
Î^0:] De la Viena.
n mâna d‘ văt. Iordachi Oprişan Medelnicer. La Ciucani.
Dela Viena, la 21 Martie 1817, Gheorghe Bogdan, care avuse năcazuri cu fiul Constantinică şi o neînţelegere şi cu Oprişanu, aminteşte acestuia că l-a ţinut în chiverniseală şi că de aici îi vine toată situaţia. Dar e în dispoziţie de iertare şi blagosloveşte pe acela care «iubeşte pără la atâta şi pe stăpânul său şi pe toţi oamenii lui», iubiţi, de o potrivă cu fiul, de el însuşi:
Cinst. dum. Medi. Gheorghe Oprişani, fericită sânătati şi tot binile ăţ poftesc dela Dumnezău ca să-ţ dăruiască.
Nu tăgăduesc că nu m’ai slujăt cu osărdei, căci şi eu însumi ti-am ţănut în chivemisală, dar poţi tăgădui că nu ti-ai folosit nici di spre parte ta şi că mii ăm rămâi în parte datoriu la cee ce ai ajunsu acum? Având vrednicii ce ai, nu poţi să te jălueşti că nu eşti în bună stare. Mulţămeşti lui Dumnezău că ţ’au dat-o. Şi, de spre parte m&, ăţ mul-ţămesc că ai pus-o în lucrare pentru folosul a imbelor părţi, cum şi toţ oamenii mei cred că or face asămine. Mă supărasem puţintel că te înşăla Costantinică, dar iată că te ertu din tot sufletul mieu. Dumnezeu să te blagoslovască de vreame ci iubeşti pără la atâta şi pe stăpânul tău
www.digibuc.ro
371 VICISITUDINILE CELUI DINT&1U STUDENT MOLDOVEAN LA PARIS
7
şi pe toţi oamenii miei, pe cari pociu zăce că-i iubesc ţa şi pe însuşi fiul mieu, şi de vreme că ai voit şi voeşti atât bini a unue şi a altora.
Dumitali iubit stăpân,
1817,	21 Mart.	Gh. B. Căm.
[V0:] De la Viena.
Intru cinstită măn dum1 Med. Iordachi Oprişan cu sănătate să să d&.
Scrisoarea dela 31 Maiu, care admite condiţiile arenzii, e plină de ciudă, pe Constantinică, un « neghiob » şi un « obraznic », pe socru şi soacră, cari nu i-au dat o parte din zestre, în care şi trei moşii, şi ar vrea să-l despoaie, şi pe altă lume, între care şi consulul rusesc: „eu nu ştiam că consulii străini în ţara acee pot face ce li place". Dar va merge şi până la împăratul. E foarte sigur de sine şi ameninţă pe copil, căruia de nu-i va face lecţia, «să nu fiu Gheorghe Bogdan pe lumea asta».
Cinst. dum. Sărdare Iordachi Oprişan fericită sănătati şi tot bineli âţ poftesc de la Dumnezău ca să-ţ dăruiască.
îndată ce’ lua a£astă scrisoare a mi, să te scoli şi să te duci la fiul mieu Constandinică ca să priimeşti din mănile săli otcărmuire trebilor meii de acolb, aşa precum el li-au priimit din măna frăţine-mieu. însă iată că te- înştiinţăz că eşti supt povaţa frăţăni-mieu. Banii căţi or fi la vadelile vânzărilor moşăilor, precum sânt date, s’or schimba în galbeni lipsă la cumpănă şi să vor da în măna omului lui chir Anastasăi Mărgărit ce are acolb la laş, de la care vei lua sănet că i-au priimit. Copilului n’ai să-i ţăi în samă ponturile acele ce sânt fără ispravă, precum 35.000 lei ce zăci că ai lui Gheorghe Dumitroai, pentru că ei vorbile meii n’au avut să facă nicio învoială, şi mai vârtos că Gheorghi Dimitroai nici-o dreptati nu ari, precum acum scriu şi consulului ghenărariului rusăsc asupra aceştii madeli, şi, când consul a bărămi (sic), încă să nu poronceşti ca să să întoarcă acei 35.000 lei înnapoit; silit oi fi, precum ăi scrisu ca să scriu şi înpăratului rusăsc însuş asupra aceştii modeli. Eu nu ştiam că consulii străini în ţara acee pot face ci li place. De a fi vre un vicleşug or vre o greşală şi smintială a copilului, pentru care poati el să fii vinovat după toată dreptati cătră acel Gheorghi Dimitroai, plătiască-i Constandinică din punga lui, iar nu să-ş acopere greşala cu numili şi punga m& (afar’ acee încă am şi scris bădiţa să-i fii epitropu, că neghiobu acela poati face o mulţime de bicisnicii, dacă nu l-oi strângi la vremi). Asămine puntul cumpărăturii unei părţi de moşăi, pentru [care] mi-ai scris însuş dum., este vremi, că să vindfe până
28.000	lei, în vremi ce-mi aduc aminte, şi am şi scrisoare înadinsu;
www.digibuc.ro
8
NICOLAE IORGA
37a
îmi pare că-i jumătati preţul din cee ce-m arată. Asăinine cătărătulx) puni 7 lei şi jumătate pe pungă pe aci puţănă sumă ce-s dator. Tu-i arată că sănt ca vr’o 11.150 lei bădiţii: încredinţază-te că este aşa. Fă-mi socotială adevărată de toate şi nu mai umbla urmănd sfaturile altora: căta-mi (sic) puţăn de trebile meii. Scrie-mi asămine căte cu adevărat sănt vândute cu anul moşăile şi crăjma dela Leş, şi trimite încă şi copiile vânzărilor. Nu da asămine nicicacum din moşie Vale Sacă nimărui nimică. Păladi şi Pălădoai nu pot să di danii din moşiie ce sănt date în zăstre, şi mai vârtos că sănt acum vreme a meii (sic), de vremi: 3 moşăi au făgăduit în zăstre, nu mi li-au dat, asămine şi alte lucruri. Săleşte în Divan pe copil ca să cetească degetele Pălădeştilor, că pare-mi-să să nu fii încălărit o cimpoeşătură a lui; şi la el o început a să îndăsa obraznicul, dar lasă-1, că, de nu l-oi tămădui eu, să nu fii Gheorghii Bogdan pe lume asta! Fii sănătos.
Al dum. de bine voitor
1817,	31 Maiu.	Gh. B. Căm.
Cu aceasta se leagă răvaşul următor, dela 26 Iulie, care nu mai e însă din Viena, ci din Florenţa, unde se va aşeza pribeagul:
Cinst. dum. Mede. Iordachi Oprişan sănătati şi to[t] binile ăţ poftesc de la Dumnezău ca să-ţ dăruiască.
Ăţ scrisăsăm, treizeci de zăle poate şi mai multe or fi, să primeşti toate lucrurile mele din măna fiului mieu Constandinică, însă supt povăţuire frăţăni-mieu, şi în scurt cele ce ai să faci după aceia, fără a lua pără acum niciun răspunsu di spre parte-ţi dacă ai pus în lucrare poronca m& ori dacă-ţi pricinueşte vre o înpotrivire de spre parte cuiva. Vroiu a crede că n’ai avut vreme să-m răspunzi!, decât că poati fi vre o altă pricină de faci acee. Cu căt mai în grabă ăm scrii de cele ce ai făcut pănă acum în urma poroncii dintâi. Aşăjdere (?) trimeţăndu-ţi socoteli cu rândul toate, precum în scurt ăţ arăt tot într’aceeaş scrisoare, fiind
Al dum. de bini voitor Gh. B. Căm.
Banii căţ ai să-mi trimeţi schimbă în galbeni cu lipsă la cumpănă şi-i dă în măna tovarăşului lui chir Anastasii Mărgărit ce-i acol6 la Leş, şi sânet că le’i dat, şi mă înştiinţază; scrisorile prin dânsul mi le trimete.
[Altă mână:] 1817, Iule 26, am priimit cu Ene Mărgărint.
(V0:] De Florence.
A Mons.
Mons. George Oprichan Med..., în măna dum* Med. Ghiorghi Oprişan, la Ciocani. Tziocani. Yassi.
*) KaxâQmog, ticălosul.
www.digibuc.ro
373 VICISITUDINILE CELUI DINTAIU STUDENT MOLDOVEAN LA PARIS
9
In Noemvrie 1818, stând în frumoasa lui «Firenţe», Moldoveanul înstrăinat poftia acolo pe bietul Oprişan şi-i făgăduia, cu avantajiul de «a vedea o ţară», că-i va arăta, printr’un «Fi-rentin », o altă agricultură, din care un «mare folos să va pricinui toată ţării» (sic):
Cinst. dum. Med. Gheorghe Oprişan fericită sănătate şi tot binili ăţ poftesc de la Dumnezău ca să-ţ dăruiască.
Iordachi, scoală-te încale şi vin la Firenţe să mă vezi. Eu nu poci acum păn după culesul viilor, şi ţ'oi da încă un Firentin ca să-ţ arăte cum să lucriază viile şi pămăntu. Adă şi toati socotelile. Să poati încă să faci cine ştii vre o tocmală deosăbită pentru moşiile meii, să ţi le dau pentru mulţi ani în orăndă. Şi, în scurt, îi vedfe o ţară şi, după cum tu ştii bine răndui lucrul pămăntului, negreşit că mare folos să va pricinui toată ţării, că ţ’oi Ha om ca să-ţi arăţi toate acele ce sănt spre iconomia casii. De nu poţi acum veni, trimite-m socoteala în scris.
A d* de bini voitor
1818, 13 Noem.	Gh. B. Căminar.
[V0:] De la Firenţe.
In măna dum. Med£. Gheorghe Oprişan cu fericită sănătati să să di la Ciocani.
Gheorghe Bogdan avea şi acel frate mai mare — îi zice: «bădiţă»—,Dimitrie, Mare Vornic al Moldovei. Acestuia îi scrie el la 25 Ianuarie 1819, propuindu-i spre vânzare toate moşiile, oferite şi prin' «gazeturi», pe bani ori cu « chizăşie evropeenească bună ori şi moldovenească». Şi el încheie cu aceste cuvinte de veşnică despărţire: ««Eu, bădiţă, în ţările acele nu mai vin, cu toate că eu n’oiu înceta de a ruga pe Dumnezeu apurure pentru sănătatea şi fericirea a tuturor adevăraţilor Moldoveni şi mai ales pentru fericirea şi sănătatea aceluia ce l-am socotit în toată vremea ca pe însuşi părintele mieu ». El glumia asupra sângelui semi-grecesc al copiilor lui Dimitrie, pe când ar fi «adevăraţi Moldoveni» aceia ai Anicăi, probabil sora lor:
Cu frăţască plecăciune închinăndu-mă, sărut cinstita mănă dum1*, bădiţă.
încă acum de te supăr pe dum. ca să-m spui pentru cari cuvânt ai încetat cu totu de a-mi scrii, şi mai ales fiind că eu sănt hotărăt ca să-m văndu moşiile de acol6, nevoind a mai avfe tot pricini, atăt cu Costan-dinică, căt şi cu blăstămaţii de Greci. Nădăjduesc că te’i săli dum. mai
www.digibuc.ro
IO
NICOLAE IORGA
374
înnainte de fiişticari altul ori a le cumpăra cu bani peşăn şi trimeti aici unde mă aflu, ori dacă mi’i da chezăşii evropeeniască bună ori şi moldoveniască că voi av& la vremi tot aici, ci pe tot anul te vei îndatori dum. cu Costică în toată viaţa md, adecă plătind aed puţănă datorie ce pot avd acold, afară dintr’aceia şi trei mii de galbeni în doă vadeli pe fiiştece an, începănd dela Sfăntu Ghiorghi viitor, şi înnainte lor. De voeşti cu bani gata, atunce găteşti căt mai în grabă 80 de mii de galbeni şi drepţii la cumpănă, cu cari de due chipuri ăţi voi mulţămi dum., înnădinsfi şi fără mai multă zăbavă, ori, mai bine a zăce, trimite-m contract întărit după obicei, şi atunce ţ’oi trimite şi eu unul asămine îndată în ţară (?), că am pus în multe gazeturi această vânzare, şi pentru aci te înştiinţăz ca să apuci lucrul la vreme. Eu, bădiţă, în ţările acele nu mai vin, cu toati că eu n’oi înceta de a ruga pe Dumnezeu apurure pentru sănătati şi fericiri a tuturor adevăraţilor Moldoveni şi mai ales pentru fericire şi sănătate acelue ce l-am socotit în toată vremi ca pe însuş părintele mieu, fiind
Al dum* pria-bun şi mai mic frate
1819, 25 Ghenar.	Gh. B. Căm.
Să înţălegi, bădiţă, că, cănd ăi trimete dum. tocmala de 3 mii de galbeni pe an, atunce după moarte md rămăn moşiile a dum*, iar, de socoteşti dum. că copii dum. au puţuntel de parte greciască într’ănşii, ză Anicăi, surorii meii, să facă ada tocmală obişnuită (?), pentru că fedorii ei sănt adevăraţi Moldoveni.
Gh. B, Cam.
[V0:] De Rome.
A Monsieur Dimitrij de Bogdan, Grand Vomik de la Moldavie, par Vienne en Autriche.
Tâ> 7tavevyEveazăxq) xal Jtegmod^rto pot aixaddXqxp, xvgtco ţxoi xvgUa ArjjurjXQâxfl Mnoydâvto Mtya-Bogvlxco.
Par Vienne en Autriche, pour Jassi, capital de la Moldavie.
Fratele era însă greu bolnav de ochi şi fiul Constantinică se afla la Constantinopol, voind, spune tatăl în glumă, să se facă «Ţărigrădean» (poate să moară «şi la Bagdad»). Scrisoarea din 22 August e importantă şi prin ce se spune despre cunoscuta mişcare ieşeană, provocată de măsurile contra ciumei, în care însă el vede o revoluţie contra Grecilor, pe care o crede neapărat necesară, — «şi apoi săracii or să fie fericiţi »:
Cu frăţască plecăciune închinăndu-mă, sărut cinstită mana dum*.
Frăţască scrisoare dum* din 5 a lui lunii a anului acestue cu plecăciune am luat în zilile aceste a lunii lui Agust, şi mai întâi mă bucur
www.digibuc.ro
375 VICISITUDINILE CELUI DINTAlU STUDENT MOLDOVEAN LA PARIS
II
şi dau laudă prâ-puternicului Dumnezău că te-au scăpat din mănili morţăi, şi aşa, crezănd că dum. te afli acum sănătos, mă veselesc din tot sufletul mieu.
Şi eu am fost puţintel bolnav, dar acum stau mai bine.
Mulţămăsc pentru că dum. ai priimit otcărmuirea trebilor meii; neştiind eu, tot am scris la Constantinică, măcar că Ţărigrădianul niciun răspunsu nu mi-au făcut. Aştept dar, precum ăm scrii dum., socotelili lui Costandinică şi, căt pentru dânsul, de vreme că au hotărât să moară Ţărigrădian, poate să să ducă şi la Bagdad, dar avere sa negreşăt că nu va merge, şi dum. ai da în ştire că contracturile ce a face el pentru moşiile lui rămăn fără tării. îi înştiinţază dum. pe cei ce or fi făcut ca să ţii lucrul mai înnainte; căt pentru liafa Pah. Gheorghe Oprişan, dum. rămăi stăpân să o hotărăşti.
Bădiţă, aud că s’au făcut zurbă în ţara acee. Gazeturile însuş făcu pomenire, şi dumv. nu-m scriţi mii nimic. Fi-va vitezălor Moldoveni precum văd în gazeturi ? Or să gonască pi ticăloşăi de Greci din Moldova ? Alt chip nu rămâne ca să fii fericită ţara noastră. Căti ţ’am spus ce-m faci mii blăstămatul de Mărgărit. Şi apoi săracii or să fii fericiţi I D-ta găsăşti alt chipu ca să-m trimiţi banii, iar nu pin mijlocire lui Mărgărit. Priimiţi, bădiţă, alte doftorii de ochî. Ţ’am trimis dou reţete şi nu-m scrii nimic, trustele făcuţi de prfe-slăviţi doftori. Pentru acee dum. le b fără a cuteza.
Pui dou părţi apă puţintel caldă şi a tria parte doftorie şă-ţ spală ochi sara.
Dou părţi apă răci, a trie parte doftorii şă-ţ spală ochi diminiaţă. Ai vide că vr’un ce folos ăi av&, poate în de toţ (sic) încă, fiind
Al dum. prâ-plecat şi prâ-iubit fraţi
1819, Agust 22.	Gh. B. Căm.
Dar Dimitrie muri îndată după aceasta, şi unul dintre fiii Anicăi, Ştefan Roset, făcea în Octomvrie al aceluiaşi an o socoteală a averii « moşilor » (unchiului) săil).
x) Samă di căţi bani s’au strănsu din veniturile dumisale moşului Gheorghie Bogdan, care e de citră duml. Pah. Iordachi Oprişan, di vreme ce au luat moşu-meu răposat. Dimitrachi Bogdan Vorc. moşiile moşului Gheorghie asupra dums.;
819, Iuli 2.
lei bani
12503. De la moşie Ciocanii, căstul Sfântului Dimitrie a anului 1819, iar căstul Sfântului Gheorghie a acestui an au intrat in socoteala dumisale vărului Costandinică Păladi Hat., arăndator dl. Camr. Costachi Cerchez...
9.500. De la moşie Vale Sacă, tij căstul Sfăntului Dimitrie, 819...
150 căstul Sfăntului Dimitrie a crăimi ot Tărgul-de-sus, 1819..,
300 chirie dughenii ot Tărgul-de-sus pe un an întreg. ..
14.136,90 ci s’au dat neguţătoriului Stavru şi Costandin Rado viei pentru 927 olan-deji, căte 15 lei, 10 parale unu, ce au dat poliţi la Viena pentru dl. moş Gheorghie.
www.digibuc.ro
12
N1C0LAE IORGA
376
Deci, după socoteala nepotului, la 4 Maiu 1820, Gheorghe Bogdan era acum la Roma.
La 1820 încă, Noemvrie, avem o «vânzare» a moşiilor Ciocani, Marţocani şi Măciucaşi dela Tutova şi o parte de moşie în Tecuciu, pe trei ani, către Oprişan, din partea unui frate sau unei surori a desţeratului.
La începutul lui 1821, vorbind de acest contract, Gheorghe se mângâie de moartea fratelui: « Ce să-mi pară rău că n’au trăit mai mult; dar de asta sântem toţi născuţi: pentru ca să murim 1». Moşiile dela munte le dăduse unor Armeni, cu privire la purtarea cărora faţă de sătenii unguri se interesează. Din nou speranţa celui «adevărat Bârlădean» de a veni în ţară, la primăvară, se manifestă:
Cinst. dum. Păh. Iordachi Oprişan fericită sănătate şi tot binili ăţ poftesc de la Dumnezău ca să-ţ dăruiască.
Ce să făcu dacă au murit bădiţa 1 Aşa ăi dat tuturora a faci. Ci să-m pară rău că n’au trăit mai mult, dar de astă săntem toţi naşcuţi: pentru ca să murim!
Mă bucur că tot dum. ai luat moşie Ciocani cu anu. Sănt încredinţat că ţii bini toţi oamanii casii. Făcu socotială că asămine urmare păzăsc şi Armenii cu Ungurii dela Vale Sacă: căte odată răpezi-te ca să vezi de sănt mulţămiţi oamenii mei de la acel sat cu necustorii Armeni: pune la cale lucru dacă nu-i ... Şi spuni mai ales lui Ştefanică că rămâne însărcinat, că, precum răposatul fratile mieu în vremi, că şi Anica soră-me răspundă pentru dănsul, ca să dâ poveţ Armenilor. Caută, Iordachi, de plăteşti de acum înnainte banii cumpărări moşii pe an
7.30	pentru plicul cu cărţăle ţi socotelile ce s’au trimis la moţ Gheorghie i răspis-ca că au triimis poliţi poţta a galbinilor arătaţi.
1,60 pentru oţăt ci S’au cumpărat ţi s’au spălat bani, fiind boala ciumii.
500, ci s’au dat la Sfăntul Mormânt, după sănetul egumenului de Gălata; 819, Octv. 26.. ,
1,15 pe o carte de la Roma, venită de la moţ Gheorghe; 820, Maiu 4.
2.30	tij pe altă carte; 820, Mai 2...
13.375, pentru 856 galbini olandeji ci s’au trimis la Vghena cu doftorul Rale, căstul Sfântului Gheorghie, ce avă să i să trimită moşului Gheorghie; 1820, Iule 20.
4,90 pe un plicu cu cărţi ce s’au triimes la moţ Gheorghie după răspiscă; 820, Noemvr. 22...
10.171 ci s’au plătit dumisale moşului Dimitrachi Bogdan in plată datorie dumi-sale a moşului Gheorghie.
13.125 S’au plătit la neguţătorii Stavru ţi Constandin Radovici din Eşu pentru 840 olandeji, căstul Sfântului Dimitrie 820, ci s’au luat poliţi ca să răspundă la Vghena, ca să să trimită la moş Gheorghie prin Amiştainu.
38 scădere a 152 caragroş ci s’au luat căte 7 pol lei unul ţi s’au dat căti şapte lei ţi zăci parale unul...
www.digibuc.ro
377 VICISITUDINILE CELUI DINTAlU STUDENT MOLDOVEAN LA PARIS
13
la vremi, că eu trag mare supărări aice. Asămine urmeză să păzască şi Armeni. La toată scrisoare le scriu. Dum. Spat. Ion Jori ză-i şi din gură că eu sănt adivărat prietin şi Bărlădian. Poate că eu să viu la primăvara viitoare ca să vă vădu pe toţ. Fii sănătos, ză tuturor oamenilor miei că eu îi iubesc chiar ca un părinte pe fii săi. Rog pe Dumnezău ca să le dfe sănătati şi toată fericire.
Al dumv. bun stăpăn
1821, 6 Ghenar.	Gh. B. Căm.
[V0:] Cinstitului dum. Păh. Iordachi Oprişan cu fericită sănătati să să dâ.
[Pecete roşă.]
Iată acum o Domnie nouă, românească, a lui Ioan Sandu Sturza, care el însuşi se declară « o aproape rudă, văr primare » al « celui ce acum să află înstreinat la Roma ». Nemulţămit cu nepotul Roset, acesta face pe Vodă însuşi epitrop al averii sale, arătând că a pus «vechil deplin, împuternicit a face ce va voi cu averea sa », pe Italianul marchiz Ludovic Cocca-pani. Acesta şi vine în ţară şi arendează moşiile Ciocani, Iveşti şi Pogoneşti Armeanului Ioan Balasan şi lui «Ioan Fransoâ Vensan Peres », adecă d-rului Jean Fran9ois Vincent Perez.
Noi Ioan Sandu Sturza Voevod, cu mila lui Dumnezău Domn ţării Moldovii.
D-lui Camr. Gheorghi Bogdan, acel ci acum să află înstreinatu la Roma, ne scrii rugăndu-ne şi ca pe un firesc epitrop a tuturor de obştii şi ca unii aproapi rude, văr primari, ca mai întâi să priimim a fi epitrop şă, al doile, să luom sama Cpitropului său ci au fost pără acum în lucrare ci au păzât şă păzăşte, cari epitrop eşti dumnealui Vomicu Ştefan Rosat, lăsat de răposatul fratili dums*. Caminar, şi ca să i să triimită cinci mii galbini prin dum* Ludovic Capani, ci 1-aU rânduit vechil deplin înpu-temicit a faci ci va voi cu avere sa. Deci noi, giudecând de cuviinţă cerire dums. Caminar, am chemat pe dumnealui Vornicul, căruia ară-tăndu-i celi scrisă de dumnealui Caminar, i-am şă poroncit ca să-mi înfăţoşăză bilanţu de luaturi şă daturi şă să închipuiască şă găsăre acestor
5.000	galbini ca să i să triimată; însă dumnealui nu numai că bilanţu n’au arătat, ci încă, fără să ni facă cunoscut nimică, sfărşăşti tocmală pentru moşiia Ciocanii cu săliştile ii pe 12 ani în 4.000 #; cari urmare a sa auzăndu-o noi dela streini, am şă sfârămat-o, şă ni-am îngrijăt spre a să găsă altu chip, ca să nu lăsăm pe dumnealui Caminar întru aşa mari nevoi, şi mai întâi am cerut să ni dei toati socotelili, rămăind noi epitrop asupra aceştii casă după însuş cerire dum1 Caminar, şi am fost găsănd muşteriu de 5.000, adică cinci mii galbini în vadfe de 14 ani
www.digibuc.ro
i4
NICOLAE IORGA
37»
pentru moşăia Ciocanii cu săliştili iai; am şă săvărşăt tocmală cu dumnealui Ioan Bălăsan şă doftorul Peris, şă cu toati că preţul eşti puţăn, dar tot de cuviinţă şă mai folosătoriu decăt acel închipuit de cătră dumnealui Vornicu Rosăt. Dreptu aceia spre a ave tării şi nestrămutare acestu contractu dat de cătră dumnealui Ioan Bălăsan şă Peris doftorul dumnealui [Lu]dovic Cocapini (sic), deplin vechil dums. Camr. Gheorghi Bogdan, întărim şă noi cu a nostră iscălitură şi peceti, la let 1823, Avst. 18, laş.
Noi Ioan Sandu Sturza Voevod.
Locul peceţii.
Noi mai jos iscăliţi Ioan Bălăsan şi Ioan Fransoâ Vensan Peres, adi-verim prin acest condract şi dăm dums. Camr. Gheorghi Bogdan prin vechilul său domnului Ludovic Cocapani că am cumpărat venitul mo-şăilor dumisali Ciocanii, Iveştii şi Pogoneştii, de la Ţint. Tutovii, pe paisprezăci ani, cari ani să începu de la 1824, Apr. 23, şă să sfarşăsc la 1838, Apr. 23, cu preţ 5.000, adecă cinci mii galbini Olanda pe toţi anii acestiia.
1
1-	iu. Banii mai sus numiţi ne îndatorim a-i răspunde în doî vadele, adică doî mii cinci şuti galbini acum la facire contractului şă doî mii cinci sute galbini ne îndatorim a-i număra în Viena în curgătoriul anu, la 1 Noemvrie.
2-	le. Datoriu eşti dumnealui Camr. Gheorghi Bogdan a nu fi volnicu pără la înplinire numiţilor ani suptu niciun cuvânt de a li vindi de veci sau a li faci schimbu sau danii şă mai vârtos şă la morte dums. să îh-datoreşti a lega pe clironomii dumisale ca să nu fim prescurtaţi den putere acestui contract pără la înplinirea acestor mai sus arătaţi.
3-	le. Dumnealui Ludovicu să îndatoreşti a ni da orghinalul vechilului dum. Camr. Bogdan, în putere căruia am cumpărat aceşti moşăi.
4-	le. Orice acareturi vom faci pi moşăile aceste spre podoaba şă folosul moşăi, să rămâi a moşăi, fără să putem pretenderesă cevaşi.
5-	le. Ţiganii ci va avfe dumnealui la aceste moşii datori să fii a ni lucra căte doîsprezăci zăli proaste ori la ci-i vom puni, iar altă nimică, îndatorindu-ni şi noi a li da locul de arat şi de cărat, căt va ceri trebuinţa, iar nu mai multu, precum şă imaşu.
6-	le. întămplăndu-să vre o răzvrătire în pământul acesta, pe toată vreme ci vom fi isterisăţi de venitul numiţilor moşii, să fii datori dumnealui Camr. a ni o înplini afară den pomeniţii ani a condractului, ţăind şă noi samă de veniturile ci vor urmă pe acâ vremi a răzvrătirii.
7-	le. Scutelnicii Căminării să aibă a ni-i da, şă ei datori să fii a ni lucra după cum ne vom aşăza cu dănşăi, iar, nedăndu-ni-să, să ni răspundă dumnealui Caminar ca şă alţii ce au scutelnici.
8-	le. Dumnealui Ludovic este îndatorit a ni faci numitele moşă, tesilim în hotarăli ci astăzi să află în stăpânire dumnealui Caminar, iari lipsind vre o parte de loc, prin drumul giudecăţii, să aibă a ni scăd& după
www.digibuc.ro
379 VICISITUDINILE CELUI DINTÂIU STUDENT MOLDOVEAN LA PARIS
IS
analoghii, şi, iarăş, prisosănd, să avem a-i plăti după analoghii, însă cănd de suprivighere nostră fără giudecată va lua cinevaş vre o bucată de loc, nu numai să rămânem păgubaş, dar rămânem şi îndatoriţ a răspunde ace pagubă.
9-	le. Toţi lăcuitorii acestor sate sânt îndatoriţi a ne lucra după ponturile gospod, dăndu-li şi noi locu de arat, iarăş după ponturi, cum şă emaş.
10-	le. La toamna viitoari datori să fii orăndătorii vechi a ni slobozi locurile trebuitoari spre a ni face arături de tomnă.
11-	le. Copie de pi hotărnici întărite de cătră Măriia Sa Vodă să ni să dei pentru a putâ păză hotarăle moşăilor.
Cu aceşti unsprezăci ponturi am cumpărat venitul moşăilor mai sus arătati de la dumnealui Caminar Gheorghi Bogdan, prin deplin vechilul său dumnealui Ludovicul după vechilăcul den 1823, Apr., după cari şi o parti şă alta ari a urma întocmai, şi spre încredinţări urmiază a nostră iscălituri, priimind şă ei asămine condract întărit de cătră Măriia Sa Vvodă.
în laş, 1823, Avst. 14.
Iscăliţi: Ioan Bălăsan şă Peres doftoru. întăritura c.c. Aghenţii în limba nemţască, cari nu s’au pus aici.
Dar acest suflet neliniştit ajunse răpede, la 1825, în conflict cu toţi: cu Balasan, cu Coccapani, pe care declară că nu l-a înţeles plenipotent, şi cu Vodă însuşi, căruia-i tăgădueşte dreptul de a se intitula « părinte obştesc a Moldovei», nefiind «Domn din cliromonie » şi având dela Poartă ordin «să se poarte bine cu boierii pământeni, iar nu să-i desbrace », adăugind şi aceea că «au făcut obraznic şi nesupus şi pe copilul mieu ».
Arătările dumisali Caminar Gheorghi Bogdan.
Nu-i nicicacum adivărat că eu am dat vechilăc nemărginit dums. marchizului [Lu]dovic Cocapani. Drept aceia îl şi pusâsăm supt povă-ţuire şi ocărmuire Mării Sale lui Vodă, şi mai vârtos că vechilăcul îi mărginit în puterile săli, şă Măriia Sa Vvodă, cari voia m& ca să-l covăr-şască, adică să facă ceva pişti voia m£; să înţălegi mai ales adivărul acesta den vechilăcurile ci am dat mai în urmă tot dumisali marchisului şă întru carile îi cresc puterile în rând fără a-i da lui voi să facă ci i-a plăc£ cu avere me, precum şă cu trebile meii. Măriia Sa Vodă cu greşală ia titlul de părinţi obştesc a Moldowei. întăi că nu-i Domnu din cliro-nomii şă apoi au uitat că Porta îi poronceşti să să porţi bini cu boerii
www.digibuc.ro
i6
NICOLAE IORGA
380
pământeni, iar nu să-i dezbraci, şi ci vrâ Măriia Sa să facă altă ceva cu mini decât ar voi să mă dezbraci, după ci mă supără pâră la atâta că să poati zăci că mă mărturisăşte înpreunâ şă pe omul meu; faci mai multu Măriia Sa, că au făcut obraznic şă nesupus şă pe copilul meu. Aşa faci un părinte? Aşa au făcut el cu copilul meu, când l-au scos din robii. Deosăbit Bălăsan ori n’au băgat în samă vechilăcul meu, ori nu l-au cetit: într’un chip ori întru al tu îi vinovat. Cum pentru marchizul Coca-pani, îndreptare îi lesni: nu-mi dau banii ci să făcu a zăci. Ei, apoi eu li am arătat vechilăcul; de s’au înşălatu aici, ci pot a zăci. Dar Vodă nu poate să să înşăli. Deci dar vina cade pe dănşăi, mai ales că au cu ce răspundi. Asămine îi cu totul căzut cuvântul ci arată Măriia Sa Vvodă că, neştiind altu chip pentru a av& acei cinci mii de galbini, s’au dat moşiia Ciocani cu acel preţ, de vremi că în vechilăcu să da voi pâră a să vindi parte den Ciocani, afară numai ca să să d& cu altu preţi decât trii mii de galbini pe anu acesta: moşii înpreună cu Vale Sacă.
1825, 29 Octvr. după noi calindari.
Iscălit: Gheorghe Bogdan Caminar.
Din partea sa, fiul se prezintă ca unul din creditorii tatălui pe care abia-1 cunoaşte, şi întră în războiu cu arendaşii acestuia:
Tatăl mieu având a-mi da 45 mii lei capital, cari eu i-am dat în plata datoriilor dumisale cu ani mai nainte, bez dobînda cîtă să vâ faci de atunci şi până acum, prin vechilul dumisale Ludovic Cocapani, la anul 1823, au vîndut în orîndă cu anul dumisale Ioan Balasan şi Ioan Fransuâ Veisa Peris pe 14 ani, dela 1824, Apr. 23 şi înnainte, venitul moşiilor dumisale Ciocanii, Iveştii şi Pogoneştii, pentru întâmpinare cheltuelilor petrecerii dumisale la locul unde să află, iar venitul moşiilor Ţăganca di piste apa Bârladului, Tâtăranii, Movilenii, Sbogomeştii de la ocolul Pereschivului şi Burdusacii dela Ţînt. Tecuciului, cari sînt trupuri osebite, viile de la Chilieni, precum stupii i vite albi şi altile, după anumi izvod au rămas nevîndute pentru plata banilor mai sus arătaţi, ci am a lua eu de la dumnealui, iar numiţii orîndători, în nefiinţa mâ aici şi fără să arăte contractul la vechilii miei, mergînd la moşii, au pus stăpânire de sîne nu numai pe numitele moşii, a cărora am cumpărat venitul, ci şi pe celelalte rămasă nevîndute, cum şi pe stupi, vite şi altile pojăjăi a casăi, vii şi încă pe o driaptă moşii a mâ, Măciucaşii, cari o am Cumpărată de veciu cu 35 mii lei, drepţi banii miei, şi pe 50 bejâ-nari ci îi am iarăş drepţi ai miei cu hrisov gpd.
Prfe-înnălţate Doamne 1 Numiţii orîndători au la mînă contract piste cari nici ei, nici eu nu putem treci, nici a păşi. Pentru a£asta dar mă rog ca aceli ci nu să coprind prin contractul mieu şi le stăpânesc pe di-asupra şi făr niciun cuvînt, să fii poroncă să să ei de la dînşii şi
www.digibuc.ro
381 VICISITUDINILE CELUI DINTAlU STUDENT MOLDOVEAN LA PARIS 17
să mi să dâ în stăpânire, adică moşiia Ţăganca, Movileni, Tătăranii, Sbogomeştii şi Burdusacii i vii, stupi, vitile albi şi altele dreptu a tătîni-mieu spre plata banilor ci amu a lua dela tatăl mieu, precum şi moşiia Măciucaşii şi 50 bejănari ci sînt ai miei cu hrisov, asămine şi tot venitul moşiilor de la 1823 şi păr astăzi, precum şi sporiu stupilor, a vitelor albi, undi spre a nu rămână păgubaş de dreptul mieu, ci este întemeet pe canoanile celi mai legiuite a dreptăţii.
[Constantin Bogdan.]
La 1826, un avocat italian, Adami, e trimes de Gheorghe Bogdan pentru lămurirea situaţiei încurcate de lipsa lui:
Cinstite dum. Păh. Iordachi Oprişan fericită sănătati îţ poftesc dela Dumnezău ca să-ţ dăruiască.
Vine într’aceli parte dum. avocatul Adam pentru ca să pui la cale trebile meii ori prin învoială ori prin judecată. Drept aceia poftesc să-l primeşti cu cuviinţa căzută şi să-l ajuţi în cele ce poati avfe trebuinţă de spre parte dumitale, pentru folosul mieu, scriindu-mi încă din vreme în vreme cum să poartă şi cum izbândeşte; aducăndu-ţi aminte de căt bini la vreme ţ’am făcut, nu-ţi pară rău în supărările cele de acum.
1 Septem. 1826.
A d1 de bini voitor Gh. Bogdan.
[V0:] Cătră cinstit dum* Pah. Gheorghii Oprişan cu multă sănătate să să dfc.
Şi iată o scrisoare în româneşte dela Giuseppe Maria Adami, « advucatu dums. Ghiorghi Bogdan ».
Arh. Pahr.
Te înştiinţăz că au vinit dumlui cc. Ştefănică Rosăt şi te poftesc să vii sau să scrii dum. ca să-m plătiască banii ci ari să dei dumisali cc. Ghiorghi Bogdan, după cum arată socotiala alăturată, făcută din po-ronca Mării Săli lui Vodă şi pe cari dumta o ai cunoscut-o di bună căt pentru aceşti bani.
Te rog să cercetezi acastă socotială şi să mă înştiinţăzi di este bună, şi mă rog să mă înştiinţăzi cari bani mai sînt de plătit în urma aceştii socoteli pănă în zîoa di astăzi şi di la cini trebui să să cei aceşti bani.
ag A, R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria UI. Tom. XIV.
www.digibuc.ro
i8
NICOLAE IORGA
382
Mărie Sa au priimit scrisoare lui Bogdan, dar n’au respuns încă nimica. Mă rog să am răspuns cu cît mai în grabă cu acest trimes înna-dins, şi sînt a d-tale
slugă şi prietin
Adami (cu litere latine: «Giuse Maria advocatu dumS. Ghiorghi Bogdan»).
Eş, 1826,
Noemr. 27.
Tă rog să mă triimetu socotială în natol (sic) cu respuns.
[V0:] Cinst. măna dums. cc. Ghiorghi Oprişani Cămnr. cu plecăcune la Bîrlad.
Carte avocaşilor1).
O altă scrisoare a lui Gheorghe Bogdan îmi e cunoscută numai prin acel rezumat al lui Oprişan, din 1827:
1827,	Fevr. 6. O scrisoare tot dela răps. Căminar Bogdan cătră mine, Fahr. Oprişan, şi cătri Medii. Brăescul, scrisă pe 4 fiii de hîrtii, cu doă iscălituri, ce zice: să depărtăm din Ciocani şi Vale Sacă pe posăsori. Mai scrii şi pentru advocatul Adami şi Cocopani.
Tot pe această cale avem ştire despre două alte scrisori, din 1828:
1828,	Fevr. 6. O scrisoari tot a răps. Camr. Bogdan, ce zice că advocatul dumnealui ar fi luat cîte 2, 3 sute galbeni. Mai zice că, di-oi vide că faci vre un vicleşug, să dau jalubă, şi altile multe mai scrii. In cari sînt doă iscălituri.
1828, Fevr. 8. Un răvaş tot dela răps. Camr. Bogdan, în care îmi scrii că au întrat vrajbă între creditori săi: nu vor să-i dâ bani, să întă-riască vechilimeoa ce-m trimiţi în limba talienască. Tot în acel răvaş arată că Adami era cel mai rău şi fără ispravă om a Romi. S’au înşălat creditorii să ni opriască ca să nu-i triimet eu toate vechilîcurile ce au scris după cererili şi cu ştiinţa creditorilor am făcut, vr’o trii zili sînt... Sînt 2 iscălituri într’acel răvaş.
De aici se deschide un proces, pentru care, cum o arată scrisoarea lui Constantinică, din 26 Iulie 1828, Bogdan se adre-
*) La 23 Iunie 1827, cineva (iscălitură indescifrabilă) pomeneşte lui Oprişan de « vechilul moşului Gheorghei Bogdan » şi cere a i se da «avocatului > scrisorile.
Oprişan înseamnă jos: « La vadă m'am dus laEş şi dlr. umblasi însăpetişi toate scrisorile moşii Ciocani li luoasi şi li dădusă la vechilu şi avocat rănduit de dum. cucon Gheorghi, şi eu am însămnat aice ca să să ştii cum s’au urmat; 1827, Iuli 29 *.
www.digibuc.ro
383 VICISITUDINILE CELUI DINTAlU STUDENT MOLDOVEAN LA PARIS
19
sează «tuturor împăraţilor», adică Ţarului, şi capătă, supt ocupaţia rusească, un ordin de cercetare dela contele Palin:
Arhon Paharnici,
Fiindcă tatăl meu au dat protest în numile tuturor înpăraţilor pentru pricina ce ai cu Bălăsan Armanu şi cu avucatul, după cari au şi venit poronca Exelenţiei Sale grat Palin cătră consulatul de aice ca cu scum-pătate să să caute pricina aciasta între tatăl meu cu părîţii, de aciasta, cerând trebuinţa a fi neapărat dumneata aice, pentru aciasta din poronca şi a consulatului scriu dumitale ca îndată să te scoli să vii aice spre a da răspuns la celi ce vei fi întrebat. Poftesc dar zmintială sau întârzieri să nu faci, ce îndată să vii, iar, di eşti rănduit în vre o slujbă, să înştiinţezi îndată ca se-ţi scot voi.
828,	A dumitale gata,
Iuli 26.	Costandin Palade Hat.
Deci nici Aclami, « cel mai rău şi fără ispravă om al Romei», nu putu mulţămi pe tulburatul boier, care, crezându-se înşelat prin nouile contracte, rugă pe Oprişan însuşi prin acest act, plin de amintiri de drept de la Paris şi de expresii italiene, să-i descurce o avere atât de primejduită (i4Fevruar 1829):
i-iu. Fiindcă la titul vichilăcurilor legili dau voi ca si numască cineva vichil ori prin scrisori făcute di oaminii stăpânirii, vra să zică întărite, ori prin scrisoare cu pecete şi iscălitura aceluia ci numeşti un vichil, căt şi prin săngură scrisoare şi iscălită numai di numitoriul, dreptu aceia toate aceli lucrări, ci ajungu în tălmăcire, ci fee vechilă-cului ci dau în limba italieniască tot asămini tării vor av&, di vremi ci si află puşi iscălitura m&, căte odată poate să să uite cineva, precum şi aceli ci li-au scris poate să nu 6 sama ca si pui toate voinţile numi-toriului în vechilăcul său.
Tălmăcire vechilăCului ci dau de acum Pahr. Gheorghi Oprişan i spre a săvârşi toate trebile meii di acolo.
Cu acest vechilăc cari îl va av£ tării eu, cel mai di jos iscălit, număsc şi întărăsc ca pi un al mieu vichil pe duml. Pahr. Ghiorghi Oprişan pentru ca si poată în locul meu şi al meu numi să isprăvască toate tre-bili meii în Eşi, ci iasti Scaunul ţării Mol do wii, unde să află toată avere m&, precum şi moşăile, viile, crâşma di sus şi oriei alţi lucrurile ci simtu şi în stăpâniri m6 în ţara aceia, şi cu putere a cărue vichilăc rămân fără tării toate vichilăcurile ci să dideră mai înnainte răposatului Marin Adami, şi aşa duml. Gheorghi Oprişan, rămaind fără supărare, va urma precum mai gos să arată.
*9*
www.digibuc.ro
20
N1COLAE IORGA
384
Dacă fiiul meu Costantin Păladi Bogdan a primii să să însărcinezi di toate datoriile mele di aice, carile sânt de şasă mii doî sute di galbini drepţi la cumpănă, precum şă să plătiască toate cheltuelile ci s’au făcut acol6 şi să vor faci di acum înnainte pentru trebile meii, întru carile să cuprindi şi aceia ci ciari să să dfe vichilului meu* di acum, aşăşdire să-mi d& căte doî mii di galbini pe tot anul, în toată curgire viiaţii meii, însă iar nu alt feliu, şi carele să fii drepţi la cumpănă şi fără cheltuialile meii, şi cu bună chizăşii ca fiul meu vra ţinâ tocmala aciasta fără a o strica di a purure, pentru carele şi eu atunce, adică din ciasut ci să va întări tocmala aciasta, îi dau tot ci am acolo, adică Ciocanii, Vale Sacă, viile de la Necoreşti, crâşma din Tărgul-di-sus şi tot în scurt ci am eu acolo supt stăpănire mfe, făcăndu-1 deplin stăpănitoriu di a putfe face ci a voi cu toate aceste lucruri, însă numai să fii statornic la făgăduinţile lui. Aşăşdari îi dau şă tot aceia ci mi să cuvine cu oriei chip şi drep-teate di la datoriile ci am să iau di acolo, supt fiişticarile numi şi cuvănt.
Iar, cănd fiul meu nu-mi va priimi tocmelile di sus arătati, atunci vechilul meu va cerca ca să găsască alte obrazi ori şi elu săngur, şi carile oricarili le va priimi, atunci li va da asămine, însă cu aciastă deosăbire că aceşti di pi urmă ori aceşti toţi va intoarci moşiile, precum şi toate celelalti lucruri ce s’au pominit după cei zăci di ani la urmaşi, clironomii fiiului meu, în stare în carile să află acum, adică cu toate zidirile, vile, morile şi alt&li, precum şi tot acel no. di dobitoace di oriei fel vor fi, cari sănt aciastă dată, afară numai no. Ţiganilor, precum să va urma la vreme întoarcirii şi fără a să putfc ţinfc—(sic)t ţiind bini toţi oaminii mei, precum şi Ţăganii, şi nestricănd nici ca cum moşiile meii, ştiut să fii că eu nu sănt răspunzitoriu di nicio pagubă, cu totul ori în parte, să să întămpli din nenorociri pagubă pricinuită di foc, ploi mari, cutremur, chiatră, ci poati să cadă pe moşăi, precum nici di bir ori cheltuială ci va ceri stăpănire ori şi alţii de pe moşii, atăt fiul meu, căt şi oricini a ţinfe cu anul moşăile să să ştii că, cănd să vănd, cel ci li cumpără, cad pe dănsul toate aceste nenorociri, iar că fiul meu didesă moşiile şi avera arătată căte trei mii de galbini pe an înainte tulburărilor di acolo, eu nu cautu aceste.
Iar, cănd, după doisprăzăci zili di vremi tocmeli arătati nu vor fi primiţi nici di spre o parte, nici di spre alta, atunci să vor vindi la mezat toate aceste lucruri şi carile mezat să va îndilunga şasăzăci di zile după obiceu pământului, după carili să vor da acelui di pi urmă ci va da mai mult; di cătră vechilul meu, să va da în ştiri că moşiia Ciocanii cu toate celelalte lucruri, afară di Vale Saca, să socoteşte pentru doî mii şi o sută di galbini pe an din vinitu, iar Vale Sacă pentru noî sute di galbini pe anu, numai din vinituri, că aşa încă să didesi pi anu înnainte răvoluţie, socotindu-si dispărţite şi că după obiceiu pământului o sută pi cel ci să ceri (sic). Asupra vinitului unii moşăi la vânzare, măcară că eu, precum am zis, li dau acelue ci di pi urmă ci va da mai mult, di vremi că moşiile să didesi pentru trei mii di galbini pi anu mai înnainte să închipuiască cineva, ciia ci or da di acum înnainte,
www.digibuc.ro
385 VICISITUDINILE CELUI DINTAlU STUDENT MOLDOVEAN LA PARIS
21
şi încă adastă dată, avăndu locu vânzare, atunce vechilul meu va ceri di la toţ datornicii md, după raportul, undi iera cuprinsu- izvodul datoriilor ci am să eu iar di la dănşi, ci făcusă răposatul Mariia Adami Marii Săli consulului rusăsc în ţara Moldovii, anumi signor cavaleriul Leii, am eu aice un asămine raportu şi carile răportu iara adiverez în toate lucrurile (adică socotindu-le precum au dat, cum au voit Măriia Sa Sturza, înpreună cu Ludovic Cocapanii, toate averile afara di crâşmă din Tărgul-de-sus, că s’au dat cu voia mi pe câţiva ani, atunce cu o scri-soari a mi înnadinsu, cu tp^ipală ca acia la ci ci o ţăni pe aed ani, să o facă de izinovă înpreună cu dughenile ci sânt alăture), afara de închi-puitili contracturi a moşii Ciocanii şi Vale Sacă şi celelalte lucruri, carele fără voe mi li didesă în precum au voit. Ded dar, precum am zis, vechilul meu va ceri di la toţ datornicii md toţ banii acei ci-mi sânt datori după zisul izvod, precum va ceri asămine di la dânşii şi şasă mii galbini d am cheltuit pentru pricina lor, atât cu toţi aed vechili ci i-am triimăs acolo în natăte rânduri, căt şi pentru mardi dobânzi ci sânt sălit ca să plătesc aice tot pentru pricina lor, careli aceşti şasă mii di galbini i-i voi plăti fiişticari dintr’ănşi după analogul ci s’a hotără di acolo, toţi aceşti galbini, căt şi toate datoriile vor urma preţul banilor ci avii la vremi ci iara datorii să le plătiască.
Vechilul meu va puni mâna pe moşiia Ciocanii şi Vale Saca, crâşma din Tărgul-de-Sus, viile dela Necoreşti şi alteli, precum să didesi po-roncă mai nainte şi la vremi tot dums. Pahr. Gheorghi Oprişan ca să o facă, urmând asupra datului şi luatului, pentru suma di cind mii di galbini ci s’au triimis aici, di la carile au să să scadă veniturili moşii Ciocani de şasă ani încoace, precum să să cei ceia ci covărşăşti mai mult asupra dobânzii acestor cinci mii di galbini, i vinituri asămine urma( ?) să va păzi, di vremi că eu n’am iscălit închipuitul contract ci au făcut Ludovic Cocapani, înpreună cu Măriia Sa Sturza în al doili viniri lui în ţara Moldowii şi mai ales di vremi că Armanul Bălăsan n’ari nicio dovadă în măinili sale carii să arăte că eu am priimit acel închipuita contract, precum nici a£ala ci ţini Vale Saca, necunoscăndu-1 încă di nume. Căci într’alt fel ar fi aratat-o giudecătorilor. Asămine tării nu au şi aceli de pe urmă închipuitele contracturi ci vrâ să facă răpousatal Maria Adami şi pi carile să vo& ca să li priimăsc şi să le întăresc. Vechilul meu ari să cei de la fiul meu dobănda a doî mii de galbini ci au dat ial fără voia m& lui Gheorghi Dimitriu şi pentru carele ăi plătesc eu dobândă câte doăzăci pe sută pe anu di zăci ani şi mai mulţi încoaci să-i iei, aşăjdere şi vinitarile de pe trii moşăi ci-m făgăduisă în zăstri răposatul socrul meu, triizăci de ani a fi, şi din carele n’am luat nimică pâră acum, pe carele moşăi le ţăni ial în stăpâniri ca un clironom ci să află. Asămine ăi va ceri şi parte de vinituri ci ni să cădi di spri toată avere ci au luat în clironomii di spre parte maică-sa, carele să chiamă după legile lui Iustinian aviteţăi, mai ales că sânt numit epitropu veşnic al său după diiata socrului meu, şi mai ales că cee ci am făcut eu pentru dânsul puţăni părinţi o fac, căci, când dumnl. mi să înpotrivâ ca să nu fiu
www.digibuc.ro
22
N1COLAE lORGA
386
epitropu aşa, adică veşnic, cu lesniri ăm eşti ori pociu eu atunce să străc diiata şi, învoindu-mă eu cu rudili răpousatului socrului meu, să în-părţăsc în giumătate cu dănşăi parti di averi ci după lege un părinţi poati să o de cui i-a păr6, nefiind nici ca cum dovadă că eu l-aş fi dat în adopsionu, adică fiu de suflet socrului meu, precum toată Moldova o ştii şi, orişicănd lucrul ari fi aşa, săngură putere părinţască să dă, iar nu pricinile interesurilor: aşa ăi di adivărat acest lucru că fiul meu însuş voeşti şi ceri ca să fii clironomul meu. Vechilul meu va săli pe fiul meu în giudecată pentru ca să dei la ivală toati diiaţăli ci are în mănă, adică a socrului meu şi a soacrii meii', precum şi acele a surorilor socrului meu şi acele a radilor soacrii meii.
în-căt pentru avocatul Adami, vechilul meu a vide ceia ci au luat ial de acolo, căci de aici i s’au dat la purcedire lui doă sute unsprezăci galbini, ci a vid& şi cee ci au făcut ial şi după aciasta i să va da ceia ci a găsă cu caii giudecata, precum, de au luat mai mult decăt aceia ci i să cad&, atunce, văzăndu-să lucrurile ce sănt drepţi a lui, însă din poronca stăpânirii să va opri ac& somă di bani ci mai rămâne dator, neavănd ial voi ca să ţăi mai mult decăt o slugă, un vezeteu, doi cai şi o butcă uşoară pe cătă vremi ar fi acolb, căt şi mâncare sa şi înbrăcăminte tot eu eram datoriu să le plătesc, dar, fiindcă ial s’au purtat cu totul rău, giudecata ari să hotărască atunci. Ari să cei vichilul meu di la Măriia Sa cavaleriul Leii, consul rasăsc, toate scrisorili ci i-am scris ca să să arăte Divanului, precum şi zăsul raportu, mai ales că cuprinde şi toată istoriia lui Ludovic şi a avucatului Adami pără la vremi ci 6ă ridicasă poalile, pot zăci, undi să vedi toată istoriia acistor doî obraze şi cârmuire ci au făcut amândoi cu mini, diosăbit să va ceri şi copiia sănetului ci mi-au dat (Sămionu, adaus) cavaleriul Molvolti, carile să află unul din creditori mei, cu carile sănet să strică cambila (sic) di o mii cinci şuti di galbini ci av£m eu să dau aice. Asupra contractului în viiaţa ci să făcuşi di aice pentru ca să înşăli Adani pe fiiul meu, şi aşa eu nu ră-mâiu nicicacum datoriu. Tij un cuvânt ci am făcut asuprâ cuvântului taţite, carele vra să zică priimire fără scriisoare. Vechilul va cere încă di la Divanulu ci era în vreme Sturzii, acum mai di pi urmă, însă di a fi trebuitoriu, un raport ce li facusăm iau supt numi di jalobă şi după carile Armanul n’au dat bani lui Adami, ci vo£ să facă asămine contract ca acialaşi, ci nu l-am iscălit întăiaşi dată, cel cu crâşma şi cu Vale Sacă; de n’au făcut asămine ci-m pusăsă mii, eu opoziţione, adică înpotrivire legiuită am făcut-o. Măcar că al triile vichilăc să triimesăsă totu după cerire lui şi cu carile să strica ch al doile, cu carele credb el să mă înşăli, şi să înşăli pe toţ, pentru că nu i-au plăcut acel al triile vechilăc, s’au bolnăvit şi au murit mai târziu, şi vicleşugul lui Adami nu să vedi curat, di vremi că ial vini acolb ca să opriască si să ia moşăile din măna tâlharilor şi apoi tot ial vrh să facă asămine contracturi ca şi aceli ci nu si iscălisă, nici au fost priimite; aice amestecă vichilăcul cu învăţăturili ci avem să dau vichilului. Fiindcă pricina cu fiiul meu iasti o pricină di carile legile nu vorbăscu, vechilul meu a arăta Divanului că după
www.digibuc.ro
387 VICISITUDINILE CELUI DINTAlU STUDENT MOLDOVEAN LA PARIS
23
voe ci dau legile judecătorilor ca să hotărăscă după cugetul lor şi a lor bună părere, cănd nu să află legi asupra vre-unii pricini. Asămine va faci Divanul aciastă dată şi cu pricina noastră, ştiut fiind că şi cănd să faci vre o lege, orişi cărue ar fi tot cuget şi buna părere, le iau întru agiutoriu acei ci o fac, căci giudecătorii nu pote niciodată lăsa o pricină fără a o hotără, căci într’alt felu rămanu răspunzători de toată paguba. Căt pentru banii acii ci s’or lua ori de pi vânzare moşăilor, dacă a avfe loc, ori şi toţi ciialalţi ci mi s’or vini dela datornicii mei, supt ori[ce] cuvânt şi numi m’er fi iar datori, ţoţi banii aceştia în galbini drepţi la cumpănă să să plătiască şi să să dei îndata în măinule celui mai cinst. şi chever-nisit bancheriu a ţârei aceia şi pe carele îndată şi acesta să-i treimată pren mijlocul, altora bancheri aici la Roma, pe carile luăndu-i ieu, voi da îndată întăritura că toate lucrurile s’au făcut cu răgulă. Giur pe cinsti şi cugetul meu că voi da întăritura fără zmintială la toţi banii aceia; însă să să rădice mai nainti trimetiri lor de acolo plata vechilului de acum, precum şi cheltuialile trebuincoase ci am făcut pentru trebile meii, pi cari plată şi cheltueli le va hotără Divanul, precum a găsi cu cale.
Ştiut să fii că eu nu rămăiu răspunzătoriu de paguba ci poati să să întămpli (carele Dumnezău să feriască), din pricina focului, a marilor ploi, cutremurului, chetri şi oriei altă întâmplări ci pot să cadă pi moşăile şi viile arătati în vechilăc, şi toati celelalti lucruri din nenorociri cu totul pagubă or şi în parte, căt şi pentru oriei feliu di bir or cheltuială ci va ceri Stăpânire, ori şi alţăi di pi zăsăli toati moşăili şi avere mfe, nici acelora, aceluia ci li vor ţăne cu anul, precum nici copilului mieu eu nu rămăiu răspunzătoriu di nimică, nici voi scădâ nici din ceia ci au ei să-mi dâ pe tot anul, ştiut fiind că cel ce Ii cumpără rămăni ial însuşi răspunzătoriu, după obiceiu.
Vechilul meu nu va priimi giudecători pe părintele Mitropolitul Ve-niamin, pi cumnatul meu Iordachi Roznovanul şi pi socrii fiului meu.
Vechilul va arăta că al triile vechilăc ci să triimesăsă lui Adami tot după cerire lui străca al doile vechilăc ci să triimesăsă de pe (sic) doă luni şi cateva zăli mai mult mai înainti şi după carele acest de pe urmă ial crede să facă cee ci a voi, măcar că într’aceiaş vremi ăi scrisăsăm o scri-soari întru carele ăi zăcebm că un stăpănu nu numai poate să facă ci i-o plăcâ, iar un vichil ba, pentru că are să facă ceia ci să cădi, cu atăt mai vârtos că Adami vini acolâ ca să arăţi nelegiuire acelor închipuiţi contracturi, paguba adică lezeoni, şi ruşfeturile ci să didesă şi apoi tot voe să facă asămine. Eşti dar trebuinţă di altă legi pentru ca să rămăi toati fără tării, cănd să străcă caii între dănsăli. Di spre altă parti am făcut opozicioani la vremi, adică înpotrivire prin raportul ce am făcut Sturzii atunce, înpreună şi Divanului, supt formă di jalobă. Diosăbit am scris Armanului însuş să nu cumva să facă contract cu Adami, să nu d& banii, că eu nu priimesc. într’aceeş vremi am scris tot lui Gheorghi Oprişan să pui măna pe moşăi şi să dfe în ştire tuturora că eu nu priimăsc nici ca cum acele contracturi ci va să facă. Armanul au înţăles, cielalţi, di au rămas surzi la poronca m&, prfe puţăn îmi pasă: vor da ceia ce au luat
www.digibuc.ro
*4
NICOLAE IORGA
388
de pe lucrurile meii, adică di pi moşăia Vale Saca i crăşma de Tăr-gul-de-sus înnapoi.
Vechilul mieu va cerca în scrisorile lui Adami votul legal, adică prii-mire legiuită ci li-au scris avocatul Feliciuli asupra madelii zăstrii meii şi asupra parte ci mi să cuvini din toate veniturile ci dau toată avere ce ţăne fiul meu di spre parte maică-sa.
L. P.	Gheorghi Bogdan Cămr. 1 Fevr. 1829.
Am pus şi pecete m&.
Ciinstiti dumta Păhară. Gheorghi Oprişan, cu fericită sănătati mă închin dumitali.
Adu-ţi aminte că mi-ai scăpat odată viiaţa din primejdii şi că dumta eşti încă pricina pentru carele Armanul şi cielalţi neguţători n’au putut să isprăvască contracturile ci voâ iai să facă cu Adami, tot cu mari pagubă a m&. Priimeşti dar, rogu-te, să te însărcinezi dumneata însuş ca să fii vechilul meu pentru ca să dai sfărşăt bunu tuturor trebilor meii di acol6 după cuprindire vechilăcului ci-ţi triimet, şi, cat pentru plată, o va hotără Divanul, precum şi pentru cheltuelile ci să faci, tot din banii miei să vor lua; ceie ci ţ’am făgăduit eu maiînnainte, le’i lua-o îndatăş. Cu toati aceste neştiindu-1 cu adivărat de’i priimi, poati pentru că nu oi fi sănătos, închipuindu-1 într’aciastă dată că Divanul n’a priimi să număsc altul în locul dumitali, atunce cu scrisoare mi aciastaai putere ca să numeşti pi carele ăi găsă cu caii dumta vechilul meu, după tocmiala ci’i găsă cu caii: eu priimăsc supt cinste şi parola mi. Adastă scrisoari vei arăta-o Divanului.
A dumitali iubit
1	Fevr. 1829.	Gheorghi Bogdan Cămr.
Am pus şi pecete mi.
L. P.
Acum şi Oprişan vine la rând. Nu i se mai dau Ciocanii, când a câştigat destul. £ un «sărit». S’a dat ordin sătenilor să-l gonească pe Balasan. S’a scris consulului rusesc. Şi Opri-şanu şi Vodă Sturza «se vor stânge de pe faţa pământului». Unii ar fi vrednici de moarte. Fostul Domn a câştigat şi pe Con-stantinică, dându-i pe nepoata sa...
Ordinul către săteni, cerându-li să-şi aleagă deputaţi, e de tot interesul.
Cinstiţi dum. ziupăni (sic) Bălăsani, fericită sănătati,
Ăm pari dişănţat că bărămeşti (sic) maimulta ţăn& Ciocanii, în vremi ci nu ai nici contract iscălit di mine, nici vre-o altă dovadă iscălită de
www.digibuc.ro
389 VICISITUDINILE CELUI DlNTAlU STUDENT MOLDOVEAN LA PARIS 25
mine în mănă. Zaci numai pentru că ai dat cinci mii de galbini în mana lui Ludovici şi a Sturzăi. Rogu-te e-ţi banii dela cini le’i dat, măcar că ai luat şi mai mult de pe Ciocani până acum; pentru carile prisosăsc, mi’i întoarci negreşăt. Cini ţ’au zăs să nu ceteşti vechilăcul şi să nu bagi în samă ? Care legi şi care om de triabă ar fi făcut o faptă ca aciasta, afară decât un zărit? Şi cu ruşfeturile un altul s’ar fi mulţămit, nepu-tănd isprăvi să aibă iscălitura me, să cei să aibă banii. Măcar că eu, cee ce-i adivărul, 4.600 galbeni mi au dat Ludovicu. Iată să isprăveşti acum, că am dat poruncă sătenilor să nu te mai priimască. Pără şi jalobă ănpăratului rusăsc am scris. în scurt te’i stănzi di pe faţa pământului dum. înpreună cu Sturza şi toţi ceelalţi îndărăpnici. Pără eşti vremi vină-ţi în socotială şi lasă-te atât dum,, căt şi acel cu Vali Sacă. Să voiţi a bărămi pe asămine mincinoasă contracturi ce voi să facă zăritul de Adami,învremice, nepriimindu copilul mieu tocmelili ci am zăs să făcu cu dânsul, dumn. put&ţi să luaţi moşăile meii înpreună cu crâşma şi tot cu aceli tocmeli căte dou mii di galbini pe anu, pe cei zăci de ani numai. Vedeţi ci folos şi ce căştigu ăţ av&!
Roma, 6 Fevruarii 1829.	A dam' de bini voitor
Gh. B. Cam.
Pricina de acol6 că aţ datt dou şuti de galbini lui Adami, puteţi să-i daţi şi tot ce aveţi, eu v’am înştiinţat. Ţ’am scris încă dum. că Adami nu poati să facă aceli contracturi. Minciuni armeneşti, eu nu li ţinu în samă. Părăsăşti-te prin mijlocire lui Galu de a ţănfe curăspundenţă cu Ludovicu, a-i aţâţa cu minciunile voastre pe creditorii miei pără ce astăzi, văzând că eu nu priimăsc contracturile, că, după cee ci am suferit eu, aţ fi vrednici de moarte. Sturza di spre altă parte acum zăci că au cheltuit cu copilul căt era în robii, şi consulului rusăsc au zăs că mi-i datoriu dumnealui cu ce plăti: scrisoare consulului o am aice. Dumnealui să-i d£ pişti nas şi să-i vândă moşăile ca să plătiască: ari poruncă înpărătiască ca să mi să facă dreptati. Ăi trimet scrisoare. Sturza cu minciuni numă pe minciuni o puni; răspunsu mi l-au făcut. L-au însurat ca să-i de pi - nepoată-sa înpreună cu Mitropolitul la căştigu făcut.
Gh. B. Cam.
Dumv. sătenilor de Ciocani şi Vale Sacă, fericită sănătati vă poftescu de la Dumnezău ca să vă dăruiască.
Nepriimindu dum* Păh. Gheorghi Oprişan şi dum1 Med. Ion Brăes-cul, unul să fii vătafu la Ciucani şi celalalt la Vale Sacă, precum au /ost mai înnainte, atunce fiiştecarile satu va alegi unul dintre dănşăi şi fiişticarile după lege lui săntu bini încredinţat că vor fi şi oameni de triabă şi vrednici şi oricarile de acum înnainte le va ţăn& moşăile cu anul ori şi le va cumpăra de istovu, va fi mulţămit de acele obrază şi voi însuşi într’aceeş vremi, fiind şi voi oameni de triabă, tot un om de triabă va lua, precum şi eu tot asămine în cee ce oi puţi v’oi apăra.
www.digibuc.ro
26
NICOLAE IORGA
39°
Deci dar acum cel întâi lucru ci aveţi a faci, să căutaţi bini eşti de a nu da nici ca cum ascultări satul Ciucanii Armanului Bălăsan şi Vale Saca celuelaltu înşălătoriu, carile au pus măna amândoi pe aceli moşăi, precum nici a-i suferi atât pe dănşăi, cât şi pi ai lor ori şi alţii carile vor fi mai înnainte de a să sfârşi pricinile meii de acolb şi a să puni la caii, în scurt de cătră Divanul ţării acee, după carile va eşă la ivală hotărâre ci va păză urmare voastră şi cătră cini v’ar fi atunci, să-l cunoaşteţi şi să vă mulţămiţi de acel obrazu.
Al dumv. de bini voitor
Roma, 6 Fevruar, 1829.	Gh. B. Cam.
Ceva mai potolită e această instrucţie către acelaşi Oprişan, la 8 Februarie:
Roma, 8 Fevruar 1829
Cinst. dum. Pah. Gheorghi Oprişan cu fericită sănătate mă închin dumi*.
Fiindc’a întratu o vrajbă între creditori şi nu vor să dfe bani ca să triacă cu protocol vechilăcul mieu ce scrii în limba italieniască trimis, acum de o dată acest ce am făcut eu în limba moldoveniască scrisă asă-mine tării ari după legi. Puni dar în lucrare şi, de or da bani, oi trimite şi acee. Să nu să mai afle la îndoială boeri, că, adecă, nu era cel mai rău şi fără ispravă om a Romii. S’au înşălat creditori să mă opriască ca să nu-i trimit eu toti vechilăcurile, ci am scris după cerire Iui. Şi, cu ştiinţa creditorilor, am făcut v’o trei zăli săct. Putem să făcu eu ceva fără ni să o şti ei 1 Apoi ce mai dărdăeşti Armanul şi ceelalţi ţăitori cu anul precum să numescu ei! Pârâtul înpreună umblă ca să mă stângă de pi faţa pământului. L-am lovit la vremi şi aşa au rămas ru-şăne lui, precum şi Sturza, că-1 am nici la vremi, că eu nu primesc căş-tiul tot lui Ludovicu.
Gh. B. Cam.
Pentru carile tălmăcire, cum o chemu a av& ţări şi locu vechilăcului însuşi adecă acest ăi vechilăcu însuşi.
Gh. B. Cam. Roma, 8 Fevruar 1829.
Iar, după câteva zile de cugetare, el trimete acestuia următoarea procură în limba franceză, care arată cât ştia dintr’însa;
Par la presente procuradon je nomme pour mon procurateur mons. Georges Oprischen pahamik â l’effet de traiter de mes affaires en mol-davie oh sont situes mes biens, tels que la terre tziocani, la terre va-lessaca, la crisme di tergoul de souss, Ies vignes de necoresti, ec. ec. je designerei desormais ces deut derniers fonds ec. ec. par dependances, et par laquelle annule Ies precedentes procurations qui j’avois donnees
www.digibuc.ro
391
VICISITUDINILE CELUI D1NTÂIU STUDENT MOLDOVEAN LA PARIS
27
au feu Josepho Mărie Adami afin que de la sorte mon procureur puisse agir librement comme il suit.
Si mon fils constantin paladi bogdan consente a me donner ma vie durante deux miile ducats par an dans quatre termes taxes et inva-riables â chacun d’eux, qu’ils soient justes en paix et sans aucun frais de transport â ma charge, en me Ies faisant parvenir toujours par la voie des bancquiers par tout ou je irai en coupe et avec garanţie ainsi d’etre punctual â tous ces engagemens et en outre de maintenir irevo-cablement le contrat fait â ce sujet et si, de plus, mon fils s'oblige par le meme contrat de payer Ies six miile deux cens ducats que je dois ici â rome, aussi bien que tous Ies frais et autres depenses qui ont ete faits juis qu’ici la bas pour mon conte, ainsi que celles qui seront faites â l’avenir jusqu’au moment ou le dit contrat aura ete signe par lui et approuve en meme tems par le divan de la moldavie, alors, de l’in-stant que tout ceci a lieu, je cede en toute propriete et perpetuite k mon fils ce que ci dessus j’ai dit que je possede en moldavie et je l’en rend meme meitre absolu, afin de pouvoir disposer de tout comme bon lui sfimble et sans aucun empechement de la part de qui que c’est soit.
mais, dans la suposition que mon fils se refuse de venir â un pareil arangement avec moi, en ce cas mon procureur est autorise â faire Ies memes propriataies que je viens de citer k des fermiers, un ou plu-sieurs n’importe, avec la difference seulement, que, passes cinquants resolus, ceux-ci seront obliges de restituer Ies biens en question de-pendances ec. ec. aux sucesseurs de mon fils avec ce qu’il-y-a de baţi dessus, construit, fabrique et plante ainsi que la meme qualit6 de bes-tiaux qu’on leur aura consignes lors de la mise en possession, chacune suivant l’espece specifiee d’avance dans le bail â contrat, car, quant aux egyptiens qui sont, soit dit en passant, tous esclaves, on s’en tien-bra au nombre de personnes alors existants, c’est k dire au terres de la restitution, sans qu’il leur soient permis neanmoins d’en distraire, vendre ni echanger meme aucun d’eux et en traitant aussi avec la meme humanite et Ies gens libres qui abitent mes deux terres â lafois, comme en ne deteriorant non plus ces memes terres et leure dependances ec. ec. II sera stipula dans l’un ou l’autre contrat que tout degât quelconque, en pârtie ou en totalite, et tout desastre, de quelque nature que ce soit, qu’ils peuvent survenir, ce qu’â dieu ne plaise, â mes deux terres et leur dependances, ec. ec., seront toujours ă la charge du fils ou des fermiere, ainsi que chaque exigence en nature ou pecuniaire qui au-raient pu etre faites par Ies autorites locales ou autres dans l’intervale du ţems depuis la mise en posession des que je previens d’avance de ne pas Ies dedommager en rien. Ces deux tentatives manquees, deux jours apres, mon procureur peut proceder â la vente par enchere de mes deux terres tziocani et valessaca, leur dependances ec. ec., pour etre adjugees â celui des encherisseure qui aura offert de plus le dernier jour de l’encan, qui est le cinquantieme selon l’usage de la moldavie,
www.digibuc.ro
28
NICOLAE IORGA
39»
cependant je mette de rigueur qu’un avis prealable doit preceder cette vente, par lequel on fasse connoittre aux coneurens que tout autre ar-gent que de l’or ne sera point recu: tout en leur annoncant qu’avant la revolution qui eu lieus en moldavie ma terre tziocani devoit ete don-nee k fermes, ainsi que Ies dependances ec. ec., pour deux miile cens ducats par an, tandis que la terre valessaca n’a ete donn^e que pour neuf cens seulement, terme moyen cependant, vis â vis Ies annees pr£-sentes, et Ies fntures surtout.
ainsi tout l’aigent provenant de cette vente, aussi bien que celui qu’il doit me revenir de la realisation de mes creances delabas et de celle de mes autres droits, k quelque titre que ce fut, sera pay£ en or effectif et depose comme tel â la banque du plus acredite banquier de la moldavie, afin que celui ci mele fasse parvenir k son tour par la voie d’autres bancquiers ici â rome, ou, apresl’avoir recu, j’endonnerai recu toute k la fois et ratification comme quoi tout a ete fait en regie.
donc, si la vente â lieu, mon procureur doit poursuivre incontinent la reali sations de mes creances de la bas ainsi que celle de mes autres droits de quelque tittre qu’ils fussent, et cela suivant ou d’apres le rapport fait par le feu maria adami k mons: le chevalier e lely, consul russe en moldavie, le quel rapport est veridique en tout (si toute fois l’on devoit se servir de cette expression, alors qu’il est connue de tous que mes deux terres et leur dependances ec. ec. avoient ete donnees k ferme par loudovico cocapani conjointement avec le prince Sturza â tout autre prix que celui qui etoit deja fini dans leur procuration eu egard aux dites terres et leur dependances ec. ec. â la fois, c’est k dire â un tres bas prix,hormis la crisma du tergoul de sousse,pour la quelle seule j’ai acordă permission par lettre speciale qu’elle soit donnee â ferme pour certaines annees, â condition d’etre batie a neuf aux de-> pens de celui qu’il a eue) ce rapport est veridique en tout comme je l’ai dit, excepta seulement en ce qui regarde Ies deux terres tziocani et valessaca et le reste de leur dependances, n’ayant d’autre chose k ajouter, si ce n’est Ies frais qu’ils m’on coute Ies voyages de divers pro-cureurs que j’ai envoy^s en moldavie â cause de mes debiteurs et â cause des quels je doit payer d’enormes interets et j ’ai du payer jusqu’ici, ces ducats auront respectivement â l’argent tur que la meme valeur ou ils etoient k l’epoque ou le payement des dites lettres devoit etre effectue.
mon procureur mettra tout de suite la main sur mes deux biens et leur dependances ec. ec., ainsi que je l’avois ordonne au meme georges oprischan de le faire en tems oportune et lieu, et, quant au donner et reprendre relativ^ment aux cinq miile ducats qui ont ete envoyes ici, mon procureur doit se regler la dessus d’apres Ies revenus successifs qui ont ete percus pendant six ans revolus, attendu que je n’ai jamais signe, ni consenti Ies pretendus baux passes par loudovico cocapani et par le prince sturza: comme sont encore nuls ceux que le feu maria
www.digibuc.ro
393 VICISITUDINILE CELUI DINTĂHJ STUDENT MOLDOVEAN LA PARIS
29
adami a voulu faire postdrieurement et qu’on pretendoit que je Ies con-firmasse.
mon procureur doit exiger de mon fils Ies interets des deux miile ducats que sans etre autorii par moi Ies a donner â un certain georges dimitriou et â. qui je paye vint pour cent par an d’interet depuis plus de dix ans aussi bien que Ies revenus de trois biens que le feu mon beau pere m’avoit prommis en dote et dont je n’ai pas encore recu un seul sou il y a plus de trente ans, Ies quels biens cependant sont entre ses mains, puis qu’il est devenu son heritier, comme il exigera aussi la pârtie d’usuffruit qu’elle m’advient de tous ses biens matrimoniaux que j’espere qu’il ne mele refusera pas, vu que tout autre pere n’auroit point fait pour ses enfans ce qu’on scait que j’aye fait pour lui, d’au-tant plus que je suis nomme son tuteur perpetuei, k cette clause ci, si mon fils veut etre depouille bientot de tout ce qu’il lui assigne le meme testament, excepte la legitime qu’on ne peut pas la lui oter, et me forcer ainsi k partager le surplus avec Ies parens colateraux du feu mon bau-pere; n’etant du tout vrai que je l’eussejamais donne en adoptioncomme toute la moldavie le scait et, quand meme c’eut ete vrai, encore c’est 1’autorii paternele seule qu’on cede en pareil cas, et pas du tout Ies droits des interets respectifs, tant est que mon fils pretende k toute force devenir mon heritier.
pour ce qu’il râgarde Ies onoraires du feu maria adami, c’est â la justice seule k Ies determiner, qui seront, je n’en doute pas, k raison de sa conduite par rapport k mes affaires, dont il y etoit charge; en attendant, mon procureur doit s’informer combien d’argent a-t-il reţu la bas adami, vu que d’ici rien k pris avant son depart que cinq cens ro-mains seulement, ce qu’il fait 211 ducats en tout, n’etant, du reste, obligi que de s’entretenir k mes propres depens, c’est a dire nourir, loger et abiter de la maniere la plus decente, ainsi que de payer l’en-tretien d’une voiture k deux chevaux, d’un cocher, et d’un simple do-mestique, tout ceci doit etre pay6, ca va sens dire, sur le meme pied qu’on est en usage de payer k yassi, et non aii leurs, de sorte que, si le feu adami k eu moins de ce que je lui dois, mon procureur le lui rendra; si, au contraire, k pris de plus, mon procureur le reprendra sur la valeur des effets k lui appartenants.
mon procureur doit demander de mons: le chevalier lely toutes Ies lettres et autres papiers, y compris specialement le rapport que je lui ait fait sur l’etat de mes affaires, ainsi que sur la conduite de loudovico cocapani, du prince sturza et du feu maria adami, lettres d’ailleurs que je lui ait ecrit et envoyees k differents reprises, parmi Ies quels papiers je trouve entr’autres le contrere vu d’un de mes creanciers, nomme cavalieri mal volţi, par lequel celui ci annule une lettre de change de miile cinq cens ducats que je lui avois donnee sous le faux pretexte de l’engager k renoncer au contrat viagâre que j’avois passe fictivement avec lui, ces papiers et ces lettres sont toutes indiquees dans la traduc-tion faite par moi mâme en langue moldave de cette mâme traduction,
www.digibuc.ro
30
NICOLAE IORGA
394
ainsi que de quelques autres instnlctions y anexees et que j’ai envoyee demierement en moldavie par la voie de la legation russe d’ici sous la date du premier jour de ce mois ci.
mon procureur exigera aussi (si toutefois ce le est necessaire) du prince sturza le rapport que je lui avois £ait sur la fin de son regne, ainsi qu’au divan d’alors sous la forme de supplique, en tout cas, si Ies lois de Justinien ne prevoient le cas de ma separation d’avec mon fils, alors Ies juges faisant usage du pouvoir discretionaire qu’il leur est accorde par ces memes lois, ainsi que cela se pratique dans des pareils cas, decideront la question suivant l’equite ou le bons sens, qui est la m£me chose, et lesquels, comme on scait, president k l’etablissement de chaque nouvelle lois, Mon procureur priera le divan pour qu’il aje la bonte et l’humanite de terminer mes affaires portees devant eux dans l’espace d’un mois et denii tout au plus.
cette procuration, quoique donn^e sous seing priv6, â la meme force que celles qui sont donnees par acte publique, voyez le tittre du mandat. En foie de quoi j’ai appos6 mon scaux â cote de mes signatures.
rome, 19 fevrier 1829.
Gh. B. Cam. georges bogdan, (pecete ruptă)
«Vechilâcul» e întovărăşit de această scrisoare « moldovenească»:
Cinst. d. Păh. Gheorghi Oprişan cu fericită sănătate mă închin.
Sănt căteva zăli că ţ’am trimis un plicu întru carile era vechilăcul ce-ţ dau în limba moldoviniască pentru a sfarşă trebile mele de acol6. Acum ăţ trimit tot asămine unul scris în limba franţuzască. Ăţ zăsem precum ăţ zăcu şi acum că, nevoind dum. a fi vechilul mieu, Divanu are a numi una în locul dumitali; cănd şi cănd nici Divanul n’a voi, atunci d. ai puteri di a numi acei obrazu ci’i găsă cu cale, învoindu-te cu dânsul pentru cee ci i să cade ca să i să d& pentru osteneleli lui, afară din cheltuelile ci să fac în curgire vremii pără cănd o sfârşi trebile mele. Bani n’am avut ce să trecu la protocolu vechilăcul, cu toati că, la zile de nevoi, să facă cinevavechilăcuri şi fără acest formalitâ, adică obiceiu, de vremi că iscălitura mfe şi haractirul scrisorii meii ăl conoaşti fiişte carile.
a du de bini voitor.
Roma, 19 Fevruarii 1829.	Gh. B. Cam.
La 8 Aprilie 1829, Bogdan Paladi, iscălind numai Paladi, ca de obiceiu, într’o scrisoare către Oprişan, vorbeşte de tatăl său ca fiind în vieaţă. Şi la i-iu Septemvrie, când Oprişan, devenit ispravnic de Tutova, îşi trece drepturile Banului Ioan Ghica, Bogdan e numit «dumnealui Căminar». Tot aşa în răspunsul, dela 30 ale lunii, pe care-1 dă Gheuca.
www.digibuc.ro
395 VICISITUDINILE CELUI DINTAlU STUDENT MOLDOVEAN LA PARIS 31
La 4 Fevruarie 1830, Paladi, ajuns Hatman, scrie: «De la tată-mieu nicio scrisoare nu am primit; pricinile dumisale stau baltă ». Oprişan face, la i-iu Aprilie, din acel an o petiţie privitoare la averile mandatarului său către Divanul judecătoresc al Cnejiei Moldovei».
Vestea morţii exilatului de bună voie o avea fiul numai în Aprilie 1830, cum se vede din această scrisoare:
Pecetea Iui Gheoghe Bogdan
Cu frăţască dragoste, arh. Pahrci.
Fiindcă tatăl meu după ştiinţa ce am s’au săvârşit din viiaţă, pentru acasta de cuviinţă socot să vii păn aice spre a vorovi şi a ne puni la cale întru celi de cuviinţă pentru aii răposatului. De aciasta poftesc făr prelungiri vină păr aice pentru puţăni zăli, şi sânt
a dumitale fraţi Constd. Paladi Hat.
830, Apr. 16.
[V0:] Cinst. fraţi dumisali arh. Pah. Iordachi Oprişanu ispravc. Ţănutului Tutovei
cu frăţască dragoste
Bârladul.
De altfel la 16 Iunie 183a exista o «Epitropie a casei răposatului Hătman C. Paladi»: fiul urmase răpede în mormânt tatălui de care-1 lega numai grija aceleiaşi averi. La 1833 Lăscă-rachi Bogdan, polcovnicul, apoi colonelul Lascar Bogdan, apare ca moştenitor: dela el Oprişan a păstrat o întreagă corespondenţă 1). Un Manolachi Bogdan Agă se întâmpină apoi la 1835.
*) O plângere a Zmărandei Bogdan mama lui Lascarachi în 1838. Dar Con-stantinică ţinuse pe Ralii, fiica Iui Scarlat-Vodă Callimachi (Iorga, Acte fi Fragmente, II, p. 700, nota 1). Cf. şi ibid., p. 711, nota a.
www.digibuc.ro
N. lorga, Vicisitudinile celui dintăiu student moldovean la Paris: Gh. Bogdan	Planşa 1
Memoriu francez a lui Gheorghe Bogdan R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III, Tom. XIV.
www.digibuc.ro
N. Iorga, Vicisitudinele celui dintâiu student moldovean la Paris: Gh. Bogdan Planşa II
Scrisoare din 19 Februar 1829 a lui Gheorghe Bogdan R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XIV.
www.digibuc.ro
L e i
N. IORGA. Comemorarea lui Francesco Petrarca..........................20.—
N. IORGA. Un boier de provincie în timpul Eteriei şi Reg. Organic. . io.— Păr. H. INGIGIAN. Mărturii armeneşti despre Valahia şi Moldova. . . 35.— G-ral R. ROSETTI. Rapoarte daneze asupra războiului din 1877—1878 .	10.—
TOMUL X (1929):	400.—
-------!----------
G-ral R. ROSETTI. Câteva săbii ale lui Constantin Brâncoveanu ....	15.—
CL. ISOPESCU. Documenti inediţi della fine del Cinquecento............70.—
N. BĂNESCU. Acte veneţiene privitoare la urmaşii lui Petru-Vodă Şchiopul. 60.— G. SOFRONIE. Principiul naţionalităţilor în Dreptul internaţional public. 100.—
N. IORGA. Originea moldoveană a lui Enăchiţă Văcărescu................ 8.—
I. LU^A.Ş. « Chronicon Dubnicense » despre Ştefan-cel-Mare............10.—
P. P. PANAITESCU. Miron Costin, Istoria în versuri polone.............85.—
N. IORGA. I. Intre Domnii Moldovei şi ai Ţării Româneşti, cum se făcea
corespondenţa; II. Zugravi noui şi vechi.........................10.—
N. IORGA. Scrisori domneşti din arhivele din Stockholm................zo.—
TOMUL XI (1930):	340.—
N. IORGA. Există o scrisoare de trădare a lui Mihai Viteazul? .... 30.— G-ral R. ROSETTI. I. Ştiri mărunte şi note relative la istoria armamentului
la noi. II. Când s’a adoptat steagul tricolor la noi............20.—
G. BALŞ. I. Biserica din Lujeni. II. Pridvorul bisericilor moldoveneşti. . 50.— S. MEHEDINŢI. Coordonante etnografice. Civilizaţia şi cultura .... 60.— N. IORGA. I. Originea lui Ştefan Răzvan. II. Petrecerea lui Vasile Lupu
în exilul dela Constantinopol...................................10.—
G-ral R. ROSETTI. Războiul dela moartea lui Ştefan-cel-Mare până la acea
a lui Matei Basarab. I. Armamentul............................... . 25.—
N. IORGA. Octoihul Diacului Lorinţ .'................................15.—
ANDREI RĂDULESCU. Juristul Andronache	Donici.................30.—
G-ral R. ROSETTI. Războiul dela moartea lui Ştefan-cel-Mare până la
acea a lui Matei Basarab. II. Organizarea.......................25.—
ION I. NISTOR. Decorarea lui Avram Iancu şi a camarazilor săi . . . 55.— ANDREI RĂDULESCU. Asemănările între ideile primitive ale poporului
din Bretania şi ale poporului român.............................20.—
TOMUL XII (1931—32):	300.—
ANDREI RĂDULESCU. Influenţa belgiană asupra Dreptului român. . 25.—
N. IORGA. Un pact de familie şi o nuntă domnească în 1587.............. 7.—
N. IORGA. La cronologia vechilor Domni moldoveni....................... 5.—
N. IORGA. Pretendentul Nicolae Basarab în Elveţia...................... 5.—
ION I. NISTOR. Opera d-lui N. Iorga....................................10.—
ION I. NISTOR. Un român iscoadă la 1683 în tabăra Regelui Sobieski
la Viena..........................................................20.—
N. IORGA. Testamentul lui Nicola Nicolau..............'................12.—
N.	IORGA.	Apelul către unire a lui Cuza-Vodă la 1859............... 5.—
N.	IORGA.	Un nou izvor cu privire la Mihai Viteazul şi Radu Şerban. .	12.—
G-ral R. ROSETTI. Războiul dela moartea lui Ştefan-cel-Mare până la
acea a lui Matei Basarab. III. Tactica............................ . 50.—
N. IORGA. « Moşnenii » din Cremenari...................................18.4—
N. IORGA. Mormântul Doamnei Neaga şi al neamului ei.................... 5.—
N. IORGA. Publicaţii străine privitoare la istoria contimporană a Românilor ............................................................ S- —
N. IORGA. Moşnenii de pe Verbilău şi de pe valea Buzăului..............12.—
N. IORGA. I. Pedagogia unui jurisconsult fanariot din Bucureşti la 1780.
II. întoarcerea unei pribege: Doamna Maria Minio..................15.—
N.	IORGA.	Contribuţii la istoria modernă a Galaţilor...............20.—
ALEX. LAPEDATU. Din grijile şi greutăţile unei domnii..................25.—
N. IORGA. Ştiri nouă privitoare la familia lui Petru Şchiopul..........15.—
G-ral R. ROSETTI. Războiul, dela moartea lui Ştefan-cel-Mare până la
acea a lui Matei Basarab. IV. Fortificaţiunea.....................40.—
www.digibuc.ro
MEMORIILE SECŢIUNII ISTORICE
SERIA III	Lei
TOMUL I (1922—23):	ido.—
TOMUL II (1923—24):	130.—
■ ---- ■' *
TOMUL III (1924—26):	840.—
TOMUL IV (1924):	160.-
TOMUL V (1925—26):	160.—
TOMUL VI (1926—27):	300.—
TOMUL VII (1927)=	300.—
CONST. C. GIURESCU. Organizarea financiară a Ţ&rii-Româneşti în epoca
lui Mircea-cel-Bătrân...............................................25.—
CONST. I. KARADJA. Delegaţii din ţara noastră la conciliul din Constanţa
(Baden) în anul 1415...............................................30.—
N	IORGA. Noui acte româneşti	la	Sibiu..............................25.—
N.	IORGA. Momente istorice............................................. 8.—
N.	IORGA. Informaţiuni germane despre	România şi Basarabia pe la 1870. 10.—
Dr. ANDREI VERESS. Păstoritul ardelenilor în Moldova şi Ţara-Româ-
nească până la 1821...................................................60.—
CONST. C. GIURESCU. Nicolae Milescu Spătarul........................ 32.—
ŞT. METEŞ. Contribuţiuni nouă privitoare la familia boierească Buhuş din
Moldova............................................................30.—
I. NISTOR. Răsunetul războiului din 1877 în Bucovina şi Basarabia . . 12.— N. IORGA. Ultimele scrisori din ţară către N. Bălcescu. . . . . . . . 10.—
N. IORGA. încă un portret al lui Mihai Viteazul.........................10.—
ANDREI RĂDULESCU. Unificarea legislativă................................40.—
TOMUL VIII (1927—28):	320.—
H.	PETRI. Relaţiunile lui Jakobus Basilicus Heraclides cu capii Reformaţiunii 25.—
ANDREI RĂDULESCU. Izvoarele Codului Calimach............................18.—
N. IORGA. Imperiul Cumanilor şi Domnia lui Băsărabă.....................10.—
N. IORGA. O gospodărie moldovenească la 1777 după socotelile cronicarului
Ioniţă Canta.......................................................12.—
I.	LUPAŞ. Doi umanişti români în sec. al XVI-lea........................20.—
N. IORGA. Brodnicii şi Românii..........................................20.—
P. P. PANAITESCU. Contribuţii la opera geografică a lui D. Cantemir. . 25.— G-ral R. ROSETTI. Regulamentul Infanteriei franceze din 1 August 1791
şi influenţa lui asupra regulamentelor de cari s’au servit oştirile româneşti sub Regulamentul Organic ...................................13.—
G-ral R. ROSETTI. Notele unui ofiţer norvegian înaintea şi în timpul
războiului de neatârnare 1876—1878.................................35.—
GR. NANDRIŞ. Patru documente dela Ştefan-cel-Mare.......................15.—
N. IORGA. Rătăcirile în Apus ale unui pretendent român, Ioan Bogdan,
în sec. al XVI-lea.................................................15.—
N. IORGA^. Francmasoni şi conspiratori în Moldova secolului al XVIII-lea. 5.—
Dr. ANDREI VERESS. Nunţii apostolici în Ardeal..........................30.—
N. IORGA. Din originile politicianismului român: O acţiune de opoziţie
pe vremea Fanarioţilor............................................. 8.—
N. IORGA. Informaţii spaniole despre războiul nostru pentru independenţă. 32.— G. CANTACUZINO. Colonizarea orientală în	Illyricum.................35.—
TOMUL IX (1928—29):	200.—
N. IORGA. Cronicele turceşti ca izvor pentru istoria Românilor. . . . 12.—
N. IORGA. Portretele Domnilor noştri la muntele Athos...............20.—
D. ONCIUL. Românii şi Ungurii în trecut.............................15.—
S. GREAVU-DUNĂRE. Bibliografia Dobrogei, 425 a. Hr.—1928 d. Hr. . 80.— N. IORGA. Portrete şi lucruri domneşti nou-descoperite............- 20.—
www.digibuc.ro