ACADEMIA ROMÂNĂ
MEMORIILE
SECŢIUNII ISTORICE
SERTA III, TOMUL XII
MONITORUL OFICIAL ŞI IMPRIMERIILE STATULUI IMPRIMERIA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI J 9 3 2
www.digibuc.ro
Lei
N. IORGA. I. Intre Domnii Moldovei şi ai Ţării Româneşti, cum se făceâ
corespondenţa; II. Zugravi noi şi vechi.	io.—
N. IORGA. Scrisori domneşti din arhivele dela Stockholm.	20.—
TOMUL XI (1930)	340.—
N. IORGA. Există o scrisoare de trădare a lui Mihai Viteazul ?	30.—
G-ral R. ROSETTI. I. Ştiri mărunte şi note relative la istoria armamentului
la noi; II. Când s’a adoptat steagul tricolor la noi.	20.—
G. BALŞ. I. Biserica din Lujeni; II. Pridvorul bisericilor moldoveneşti. 50.— S. MEHEDINŢI. Coordonate etnografice. Civilisaţia şi cultura.	60.—
N. IORGA. I. Originea Iui Ştefan Răzvan; II. Petrecerea lui Vasile Lupu în
exilul dela Constantinopol.	10.—
G-ral R. ROSETTI. Războiul dela moartea lui Ştefan-cel-Mare până la aceâ
a lui Matei-Basarab. 1. Armamentul.	25.—
N. IORGA. Octoihul Diacului Lorinţ.	15.—
ANDREI RĂDULESCU. Juristul	Andronache Donici.	30.—
G-ral R. ROSETTI. Războiul dela moartea lui Ştefan-cel-Mare până la
aceâ a lui Matei-Basarab. II. Organizarea.	25.—
ION I. NISTOR. Decorarea lui Avram Iancu şi a camarazilor săi.	55.—
ANDREI RĂDULESCU. Asemănări între ideile primitive ale poporului
din Bretania şi ale poporului român.	20.—
TOMUL XII (1931—32)	300.—
ANDREI RĂDULESCU. Influenţa belgiană asupra Dreptului român. 25.— N.	IORGA.	Un pact de familie şi o nuntă domnească în 1587.	7.—
N.	IORGA.	La cronologia vechilor Domni moldoveni.	5.—
N.	IORGA.	Pretendentul Nicolae Basarab în Elveţia.	5.—
ION I. NISTOR. Opera d-lui N. Iorga.	10.—
ION I. NISTOR. Un român iscoadă la 1683 în tabăra Regelui Sobieski la Viena. 20.— N.	IORGA.	Testamentul lui Nicola Nicolau	12.—
N.	IORGA.	Apelul către unire al lui Cuza-Vodă la 1859	5.—
N.	IORGA.	Un nou izvor cu privire la Mihai Viteazul şi Radu-Şerban 12.—
G-ral R. ROSETTI. Războiul dela moartea lui Ştefan-cel-Mare până la
aceâ a lui Matei Basarab. III. Tactica.	50.—
N.	IORGA.	«Moştenii» din Cremenari.	18.—
N.	IORGA.	Mormântul £)oamnei Neaga şi al neamului ei.	5.—
N.	IORGA.	Publicaţii străine privitoare la istoria contemporană a Românilor 5.—
N.	IORGA.	Moşneni de pe Vărbilău şi de pe valea Buzăului	12.—
N. IORGA. I. Pedagogia unui jurisconsult fanariot din Bucureşti la 1780.
II. întoarcerea unei pribege: Doamna Maria Minio.	15.—
N. IORGA. Contribuţii la istoria modernă a Galaţilor.	20.—
AL. LĂPEDATU. Din grijile şi greutăţile unei domnii.	25.—
N. IORGA Ştiri nouă privitoare la familia lui Petru Şchiopul	15.—
G-ral R. ROSETTI. Războiul dela moartea lui Ştefan-cel-Mare până la
acea a lui Matei Basarab. IV. Fortificaţiunca	40.—
www.digibuc.ro
ACADEMIA ROMÂNĂ
MEMORIILE
SECŢIUNII ISTORICE
SERIA III, TOMUL XII
MONITORUL OFICIAL ŞI IMPRIMERIILE STATULUI IMPRIMERIA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI 193 2
www.digibuc.ro
CUPRINSUL
Pag.
ANDREI RĂDULESCU, Influenţa belgiană asupra Dreptului român . . i
N. IORGA,	Un pact de familie şi o nuntă domnească în 1587............... 27
N. IORGA,	La cronologia vechilor Domni moldoveni........................ 35
N. IORGA,	Pretendentul Nicolae Basarab în Elveţia....................... 41
ION I. NISTOR, Opera d-lui Iorga........................................... 45
ION I. NISTOR, Un român iscoadă la 1683 în tabăra regelui Sobieski
la Viena............................................................. 55
N. IORGA,	Testamentul lui Nicola Nicolau................................ 75
N. IORGA,	Apelul către unire al lui Cuza-Vodă la 1859................... 89
N. IORGA,	Un nou izvor cu privire la Mihai Viteazul şi Radu Şerban. .	93
G-ral R. ROSETTI, Evoluţia mijloacelor şi a chipului de făptuire a războiului dela moartea lui Ştefan-cel-Mare până la acei a lui Matei Basarab,	III, Tactica........................................... 107
N. IORGA,	«Moştenii» din Cremenari..................................... 167
N. IORGA,	Mormântul Doamnei Neaga şi al neamului ei.................... 189
N. IORGA, Publicaţii străine privitoare la istoria contemporană a Românilor ................................................................ 195
N. IORGA,	Moşneni de pe Vărbilău şi de pe valea Buzăului .............. zoi
N. IORGA,	Pedagogia unui jurisconsult fanariot din Bucureşti la 1780. .	219
N. IORGA,	întoarcerea unei pribege: Doamna Maria Minio................. 225
N. IORGA,	Contribuţii la istoria modernă a Galaţilor................... 231
ALEX. LAPEDATU, Din grijile şi greutăţile unei Domnii: Opt scrisori ale
lui Gheorghe Ştefan-Vodă către Ioan Kem6ny.......................... 257
N. IORGA, Ştiri nouă privitoare la familia lui Petru Şchiopul.... 285
G-ral R. ROSETTI, Evoluţia mijloacelor şi a chipului de făptuire a războiului dela moartea lui Ştefan-cel-Mare până la acei a lui Matei Basarab. IV. Fortificaţiunea........................................ 291
www.digibuc.ro
INFLUENŢA BELGIANA ASUPRA DREPTULUI ROMÂN
DE
ANDREI RĂDULESCU
CONSILIER LA ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE,
MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE
Şedinţa dela 13 Februarie 1931
In decursul anului trecut poporul belgian şi-a serbat centenarul independenţei, iar în această lună se împlineşte un secol de viaţă a Constituţiunii sale, decretată de Congresul naţional la 7 Februarie 1831 şi pusă în executare la 24 Februarie
acelas an.
>
Cu acest popor am avut felurite legături şi ne-am împărtăşit deseori din produsele activităţii sale, aşa că trebuie să ne bucure sărbătorirea unei epoce, în care a înscris capitole atât de frumoase în toate domeniile şi atât de înălţătoare pe tărâmul
demnităţii si al iubirii de Patrie.
» »
Intre diversele forme ale acestor legături un loc însemnat ocupă înrâurirea pe care instituţiile, legile, dreptul belgian în genere, le-au avut în România.
Despre aceasta — nu destul de pusă în evidenţă la noi — vreau să vorbesc astăzi.
#
# #
In vremea când Belgia căpătă fiinţa sa de Stat independent, ţările române începeau să intre mai adânc în făgaşul vieţii europene, să capete un început de organizare modernă, să-şi schimbe în parte mentalitatea şi să se adapteze transformărilor impuse de noile vremuri.
t, A. R. — Memoriile Secţiunii Istoric*. Seria III. Tom. XII.
www.digibuc.ro
a
ANDREI RĂDULESCU
2
însemnate prefaceri, deşi n’au fost totdeauna scoase în relief, au avut loc şi pe terenul juridic prin înfăptuirea unei noui organizaţii de Stat şi prin încercări tot mai dese de a se îmbunătăţi normele de Drept, în sensul celor din Occident. Dacă într’o vreme năzuisem spre Italia, după 1830 aproape toate privirile, în această materie, s’au îndreptat spre Franţa.
Dreptul din Belgia eră, la începutul noului Stat, în mare parte dreptul francez, astfel că nu se poate vorbi, pentru acel timp, de o influenţă proprie a lui asupra dreptului român.
Independenţa acestui Stat desigur că a atras atenţia celor cari doreau ţărilor noastre un viitor mai frumos, iar aşeză-mintele lui vor fi preocupat, încă de atunci, spiritele mai luminate dela noi, cari se gândeau la proiecte de Constituţie şi de alte reforme.
Până la 1848 mai atrase, spre Belgia, vor fi fost elementele moderate, cari doreau reforme liberale, însă în formă monarhică. Elementele prea înaintate, de extremă stângă, bonjuriştii n’aveau a năzul într’acolo fiindcă ele voiau republică.
Pentru formarea ideilor generaţiei dela 1848, fie moderate, fie mai înaintate, au contribuit desigur şi ideile ce vor fi căpătat despre Belgia în privinţa proiectelor de revendicări politice şi sociale.
In cererile formulate în Moldova în Martie 1848 şi în Constituţia făurită în Iunie acelaş an în Ţara Românească sunt puncte, cari indică urme serioase ale înrâuririi belgiene. In special pare a se observă aceasta în Moldova. Broşura lui Kogălniceanu, în care se arătau dorinţele partidei naţionale lasă să se vadă că fruntaşii cunoşteau constituţiile apusene şi desigur şi pe cea belgiană. Dorinţele acestei partide puteau fi rezumate astfel: «o Românie unită, guvernată de un monarh responsabil, cu o constituţie liberală, democratică, sub controlul unui parlament liber ales de Obştea cetăţenilor contribuabili toţi egali în drepturi şi datorii, şi un Domn ales din toate clasele societăţii».
Sunt indicaţii că şi în Ţara-Românească se cunoşteă ce eră la belgieni dar aci doleanţele sunt mai înaintate, vorbindu-se
www.digibuc.ro
3
INFLUENTA belgiana asupra dreptului roman
3
mereu de suveranitatea naţională, de « popolul având dreptul suveran » de Domn numai pe 5 ani, etc. 1).
Din toate însă rezultă dovada certă a cunoaşterii principiilor constituţionale din Apus, a organizaţiilor de acolo, a separaţiei între Adunare generală Constituantă şi Adunare obişnuită, a întreg mecanismului constituţional din ţările cele mai înaintate, între cari printre cele dintâiu, este ştiut că eră Belgia.
După 1848, această ţară a început să fie şi mai cunoscută de ai noştri. In urma loviturii de Stat a lui Napoleon III, unii dintre exilaţii români, s’au îndreptat spre Belgia, ţară de libertate, mai prielnică ideilor lor prea înaintate pentru noul regim din Franţa. La Bruxelles, au scos şi unele publicaţii şi au vrut să facă şi un centru de propagandă pentru cauza românească. Cităm ca exemplu revista Republica română, al cărei prim număr apare la Paris în 1851 iar al doilea la 1853 la Bruxelles, unde se refugiase Rosetti şi alţi români 2). Critica făcută în această revistă de Cesar Boliac pravilei Caragea şi Codului penal din 1851, a fost probabil aşâ de aspră şi din cauza comparaţiei ce va fi făcut şi cu legile liberale ale Belgiei.
Tot la Bruxelles a apărut în 1856 UEloile du Danube, care nu mai putea apare în Moldova din cauza cenzurii. Aci ar fi apărut şi La Presse belge pentru susţinerea propagandei româneşti.
In Belgia însă au cunoscut, mai ales, instituţiile, organizarea, legile sub imperiul cărora trăiau zilnic şi le vedeau aplicate în alt chip decât cel cunoscut din ţară şi — în parte diferit acum — chiar de cel din Franţa. Şi această cunoaştere n’a fost fără importanţă pentru ceeace a urmat la noi, atât pentru organizaţia Statului cât şi pentru concepţiile conducătorilor. Aci, mai ales, republicanii au înţeles şi au văzut în aplicare monarhia constituţională ceeace, vom vedea, a avut influenţă asupra lor.
Dar nu numai acei cari fuseseră în Belgia au fost influenţaţi de dreptul acelei ţări ci şi acei cari erau aci în Principate şi cari căutau să-l cunoască şi să-l introducă. * *)
l) « Anul 1848 in Principatele Române » I, pp. 490 şi urm.
*) Dan Simionescu, Republica română (Aşezâmftntul Ion C. Brătianu).
www.digibuc.ro
4
ANDREI RĂDULESCU
4
Sunt multe probabilităţi că chiar în legile, şi în genere, în măsurile de ordin juridic de după 1850, s’a folosit şi material belgian. In special la întocmirea legii presei din Moldova la 1856 de către Grigore Ghica, s’a avut în vedere şi normele respective belgiene; despre ea se spunea că nu-i o lege ca în Anglia, ori în Belgia, dar e totuş o lege liberală *). Cu cât trecea vremea cu atât influenţa belgiană creştea.
Numărul oamenilor cu o cultură superioară apuseană nu eră neînsemnat. In ramura juridică erau mulţi cu o pregătire serioasă; unii diplomaţi ai Şcoalelor din Apus, chiar doctori, alţii elevi ai şcoalelor din ţară, alţii autodidacţi.
Se citeau cărţi de doctrină juridică din Occident. Şi la Bucureşti şi la Iaşi se ţineau cursuri de Drept, după formele europene. Costaforu în lecţia lui de deschidere se referea la Ducauroy, Valette, Ortolan, Duranton şi alţi autori francezi 2).
La Iaşi se ţineau de asemenea cursuri cu referire la autori
> >
apuseni. In gazetele timpului se publicau ştiri din ţările Apusului, dintre cari nu lipseşte şi Belgia.
Organizarea constituţională democratică a acestui Stat eră cunoscută; pentru mulţi din pătura cultă ea formă idealul de realizat şi la noi. In articolul de fond al primului număr din L’Etoile duDanube, apărut la Bruxelles în 1856, Decemvrie 4, stă scris despre Belgia: « que Ies Roumains du Danube se plaisent a considerer comme le modele de leur organisation future », şi că ea eră « Vasile de la libre discussion et de la publicite libre ». Tot în acel articol se spunea despre Principate că ele sunt « Belgique orientale » prima dată — se pare — când s’a întrebuinţat această expresie.
O	dovadă despre interesul ce se arătă pentru Belgia avem în faptul că în Moldova a fost tradusă, încă din 1857, Constituţia belgiană, legea electorală şi legea de organizare judecătorească. Traducătorul Teodor Veisa spuneă în prefaţă că Moldova se găseşte în ajunul reformelor şi organizaţiei sale şi deoarece ştie că prosperitatea şi puterea unui Stat atârnă dela bunele sale instituţii a socotit că nu numai că ar fi de folos *)
*) * L’Etoile du Danube ». Bruxelles I, 1856.. P- 39--) « Vestitorul românesc », 1851, supliment Nr. 87.
www.digibuc.ro
s
INFLUENTA belgiană asupra dreptului român
5
pentru ţară dar că este şi o datorie pentru el, întrucât pentru învăţătura lui patria a făcut oarecare jertfă, ca să traducă arătatele legi spre a da putinţa compatrioţilor săi, cari vor fi aleşi să contribuiască la noua organizaţie, să arunce o ochire şi să clădească aşezămintele ce le-ar găsi mai nemerite. El dorea ca aceste legi să fie citite şi înţelese de toate clasele societăţii, în care scop alătură câteva note pentru lămurirea termenilor tehnici, nu destul de înţeleşi la noi.
Dorinţa de a cunoaşte instituţiile Belgiei a crescut, în deosebi, după tratatul dela Paris când s’a văzut că ţările române vor fi chemate la o nouă viaţă, pentru care erau trebuincioase alte aşezăminte şi alte rândueli de Drept.
*
# *
Interesant de relevat este că influenţa belgiană se resimte — oricât pare de surprinzător — într’un act internaţional de mare însemnătate pentru viitorul Principatelor, act care se încheie în curând, anume Conventiunea dela Paris din jjig Aug. 1858.
Se ştie că, în urma războiului Crimeii, prin tratatul dela Paris (30 Martie 1856) nu s’a rezolvat definitiv chestiunea ţărilor noastre; se terminase războiul — cum ziceau ai noştri — dar nu se aşezase pacea, nu se hotărîse în mod complet asupra situaţiei noastre. După ce au fost consultate populaţiile, în chipul ştiut — o aplicare a principiului naţionalităţilor, aşa de scump lui Napoleon III, a autodeterminării de azi — s’au adunat iarăş la Paris reprezentanţii Puterilor garante, spre a statua asupra organizării noastre interne, procedeu contra căruia mulţi români protestau, întrucât ni se atingea autonomia şi în genere drepturile ţării.
In această conferinţă Walewschi, reprezentantul Franţei, a propus din nou Unirea cu prinţ străin. Văzând că nu va fi primită această propunere a adus în desbateri un proiect de organizare, care cuprindea o formă de Unire, cu elemente comune între cele două ţări, cu Domni şi guverne separate şi cu un comitet central cu puteri foarte mari. Proiectul
www.digibuc.ro
6
ANDREI RĂDULESCU
6
cuprindea un fel de confederaţie, noţiune care eră la modă şi pe care o găsim şi într’un proiectai lui Thouvenel *).
In trăsături generale proiectul se apropie foarte mult de ceeace s’a şi înfăptuit de această Comisie. Opoziţia cea mai pronunţată a fost de partea Austriei, care susţineâ dela început că nu trebuie să se facă altceva decât să se revizuiască Regulamentele Organice. După o serie de şedinţe dela 22 Maiu până la 19 August 1858 şi graţie mai ales stăruinţei Franţei, Italiei, uneori şi Prusiei, Angliei şi Rusiei, s’a ajuns la încheierea Con-venţiunei dela Paris, la care s’a anexat şi o lege electorală.
Ne-am aşteptă — întrucât Franţa a adus proiectul şi a avut şi rolul prim — că acea Convenţie să fi avut ca model Constituţia franceză dela 1852. O comparaţie cât de sumară arată însă că în Convenţie sunt înscrise principii mai liberale şi mai democratice şi în genere ea este mai apropiată de Constituţia belgiană. Menţionăm în acest sens drepturile Domnului mult mai reduse decât ale împăratului, separaţia puterilor bine stabilită, organizarea Curţii de Casaţie ca instanţă pentru judecarea miniştrilor sub numele de Curte de Justiţie, trecerea în buget a tuturor veniturilor provenind dela diverse fonduri ale caselor speciale, etc.
Sunt şi părţi luate din Constituţia franceză 1 2) dar predomină acelea luate dela belgieni.
Căror împrejurări se va fi datorit această apropiere, această influenţă belgiană asupra Convenţiunei, n’am putea arătă cu deplină certitudine. N’ar fi exclus să se datorească stăruinţelor fără margini ale Românilor aflaţi la Paris şi prietenilor lor, cari aveau legături cu înaltele personalităţi franceze, n’ar fi exclus ca ei, având ca model Constituţia belgiană — cum ziceâ Kogălniceanu — să fi depus Contelui Walewschi un proiect, care — adaptat apoi situaţiei create în Conferinţă — să fi fost cel prezentat acesteia de către reprezentantul Franţei. S’ar puteâ ca însăşi guvernul francez influenţat poate de
1)	Convenţia dela Paris şi Protocoalele. Buc. 1859. Proiectul lui Thouvenel din 3 Noemvrie 1853 în Acte şi documente relative la renaşterea României IV, p. 780.
2)	De pildă: darea justiţiei în numele Domnului, paza Convenţiei de către Co-misiunea Centrală, care îndeplineă în această privinţă rolul Senatului francez, fixarea lefii Hospodarului odată la începutul domniei, ceeace de altfel este şi în Constituţia belgiană, dar nu se precizează că fixarea se va face la început, etc.
www.digibuc.ro
7
INFLUENTA belgiană asupra dreptului român
7
Thouvenel, deşi proiectul său e mai puţin asemănător, să fi luat părţi din Constituţia belgiană mai liberală, fiindcă se aplica în altă ţară unde eră aşa de dorit acest model şi unde trebuia să se arate că Apusul, în special Franţa aduceâ deplină libertate. In acest caz se repetă în parte ceeace făcuseră Ruşii cu Regulamentele Organice, pe care desigur nu le-ar fi introdus în Rusia.
Oricum s’ar explică influenţa belgiană asupra Convenţiei dela Paris, ceeace interesează ad este că ea s’a exerdtat şi încă destul de puternic.
*
* *
După Unirea Principatelor această influenţă se observă şi mai mult. Nevoia desăvârşirii Unirii a impus să se înfăptuiască şi unificarea legislativă. In diversele măsuri pentru uniformizarea vieţii de Stat se vede neîndoios influenţa franceză. Din pricina marei asemănări a Dreptului din Franţa cu acel din Belgia nu se poate determină precis, întrucât în reformele dela noi a intervenit şi înrâurirea regulelor de Drept din această din urmă ţară; totuş, judecând după cele de mai târziu, este aproape cert că şi Dreptul belgian a avut partea lui în acele prefaceri.
In legea pentru organizarea Curţii de Casaţie, din 1861, în legea asupra presei din 1862, în legea comunală şi judeţeană, în special partea referitoare la alegeri, în legea de organizare judecătorească, în legea asupra advocaţilor din 1864, legea de expropriere, ca să nu cităm decât pe cele principale, sunt destule părţi asemănătoare şi cu cele ce erau în legile belgiene.
Avem însă alte materii unde nu mai este îndoială că am folosit izvoare belgiene.
Pentru a grăbi unificarea legislativă, care întârziâ mai ales în câmpul dreptului privat, s’a numit în Iulie 1862 o comi-siune de înalţi magistraţi şi alte persoane, care aveâ drept misiune să lucreze în acest scop şi care urmă să se ocupe în prim rând de dreptul civil. Ea a lucrat în 1862—1863 şi a alcătuit un proiect de cod civil1). N’am puteâ afirmă cu
Andrei Rădulescu, 60 de ani de Cod civil, p. 5.
www.digibuc.ro
ANDREI RADULESCU
siguranţă dar sunt motive serioase că aceă comisie s’a folosit şi de o parte din dreptul belgian, anume de aceea referitoare la regimul ipotecar.
In 1864 după 2 Maiu, Consiliul de Stat a fost însărcinat să facă un cod civil, pentru care i s’a recomandat proiectul codului civil italian şi proiectul Comisiunii din 1862. După cum se ştie, Consiliul n’a urmat recomandatia Domnului. In proiectul adoptat de el, care e cert că în cea mai mare parte este al Comisiei arătate, găsim ca izvor principal codul civil francez. A folosit şi proiectul italian pentru vreo 70 de articole, cari sunt desigur introduse de Consiliu.
Se ştie că în codul francez materia ipotecilor şi privilegiilor se prezentă şi se prezintă şi astăzi cu destule defecte şi e foarte criticată. Belgienii, deşi de abia de 20 de ani aveau o ţară independentă, au izbutit să îndrepte dispoziţiile din codul civil, referitoare la această materie. Ei au făcut legea din 16 Decemvrie 1851 cunoscută de obiceiu sub titlu de legea ipotecară belgiană, în care au introdus în mod general transcripţiunea pentru înstrăinările imobiliare, principiul publicităţii şi al specialităţii si numeroase alte îmbunătăţiri fată de textele franceze.
t	1	>
Acei cari au întocmit codul nostru ştiau criticele şi defectele celui francez şi cu toată admiraţia pentru el nu l-au mai urmat aci decât în parte. In cele mai multe din dispoziţiile lui au urmat textele belgiene aşa că dreptul român în materie ipotecară şi pentru regimul transcrierii şi al publicităţii în genere este aproape în întregime dreptul belgian.
Din dragostea pentru codul francez sau poate din alte motive, ai noştri au făcut greşeala de a nu urmă în totul legea belgiană. In loc de aceasta ei au luat principiile mari: publicitatea şi specialitatea precum şi cele mai multe din textele belgiene, dar au păstrat ici şi colo, mai ales la începutul titlului respectiv, texte franceze, iar pe alocuri au căutat să le combine, desigur cu convingerea că fac un text mai bun. De aci rezultă imperfecţiuni şi multe greutăţi în aplicare; de pildă între altele, art. 1737—1745 sunt luate dela francezi şi sunt inferioare textului belgian. E admis în adevăr şi la noi, principiul specialităţii atât pentru creanţă, cât şi pentru imobil. Copărtaşii au un privilegiu pentru diversele garanţii ce-şi datoresc în urma
www.digibuc.ro
9
INFLUENTA belgiană asupra dreptului român
9
partajului. Pentru sumele datorite ca sultă ori ca preţ al licitaţiei se va respectă principiul specialităţii, fiindcă aceste sume se cunosc şi deci terţii le vor află din inscripţia privilegiului. Dar pentru pretenţiile celelalte ce ar puteă derivă din garanţia partajului, până la ce sumă va fi această garanţie ? De unde vor şti terţii cuantumul garanţiei, care e privilegiat ? Belgienii au aplicat şi aci principiul specialităţii şi au obligat pe copărtaşi să fixeze în actul de partaj suma pentru care înţeleg să fie garantaţi în caz de evicţiune. Noi n’am urmat pe Belgieni şi de aci neajunsuri în practică şi o abatere *) nerelevată la noi de autori, dela respectarea integrală a specialităţii pe care totuş am adoptat-o. Este curios cum aceia cari au alcătuit codul român n’au observat aceasta la 1864, cu atât mai mult cu cât e probabil că această parte a fost întocmită de unul sau doi, dintre membri, deci cu oarecare unitate.
In alte locuri au abandonat unele rândueli belgiene, care sunt foarte bune; de ex.: privilegiul donatorului, privilegiul coschimbătorului, cari nu sunt la francezi. Nimic n’ar fi fost mai simplu decât să reproducă textele belgiene.
Legiuitorul nostru n’a reprodus apoi o dispoziţie foarte utilă în practică: facerea menţiunilor pe marginea registrelor, pentru acţiuni, hotărîri, cesiuni şi subrogări ipotecare; şi totuş juris-prudenţa şi practica le-au introdus, deşi nu sunt texte în cod.
Acelaş lucru s’a petrecut cu registrele repertorii, numite opise alfabetice, intrate însă în viaţa juridică fiindcă sunt foarte necesare şi sunt întrebuinţate ca şi în Belgia 1 2).
In materia transcripţiunii şi francezii şi-au îmbunătăţit codul prin legea din 1855. Din redacţia textelor respective ale codului nostru civil, care eră în progres faţă de cel francez, fiindcă introduceâ transcripţiunea, reese că s’a urmat mai mult — dacă nu aproape numai—legea belgiană. Cu toate acestea în codul de procedură civilă alcătuit peste câteva luni este o redacţie în care predomină influenţa legii franceze. Şi aceasta nu-i un progres. Este de neînţeles cum cel puţin la 1900, când s’a modificat codul de procedură, nu s’a adoptat în totul textele belgiene.
1)	Andrei Rădulescu, Privilegiul Copărtaşilor, p. 50.
2)	Andrei Rădulescu, Publicitatea drepturilor reale mobiliare şi registrele de proprietate, pp. 12—13-
www.digibuc.ro
IO
ANDREI RĂDULESCU
IO
înfăptuitorii codului civil dela 1862—1864 cunoşteau superioritatea legii belgiene dar se vede că erau prea stăpâniţi de admiraţie pentru codul francez şi probabil că nu-i puteau distinge toate părţile de inferioritate pentru a le părăsi în faţa celor belgiene. Pentru cei dela 1900 e mai greu de a găsi o explicare.
Rămâne dar stabilit că este de origină belgiană cea mai mare parte din legislaţia noastră ipotecară. Siguranţa creditului nostru, siguranţa tranzacţiunilor în materie imobiliară se întemeiază pe acest sistem, care este necontestat superior celui francez şi astăzi. Şi nu mulţi, din Belgia chiar, ştiu aceasta; o dovedeşte surpriza cu care unii profesori belgieni o află dela studenţii români, precum şi în parte neîncrederea ce arată cei ce vor să-şi plaseze capitalurile aci şi care-şi închipuie că nu prezentăm, nici în materie ipotecară vreo garanţie.
In celelalte coduri, introduse la 1864—65, nu mai găsim decât puţine elemente luate numai dela belgieni de pildă art. 47, 48 şi 50 din codul penal; (66şi 69 belgian); aceasta desigur fiindcă ei nu aveau atunci alte părţi, mult deosebite de ale Franţei, care ocupă locul prim pentru cei ce au introdus noile legi.
#
# #
Influenţa belgiană s’a produs, însă, în mod mai puternic în curând pe terenul Dreptului constituţional.
Dorinţa de a aveâ o constituţie scrisă a existat de mult la noi.
»	t
încercarea dela 1821 în Ţara-Românească, proiectul din Moldova dela 1822, Regulamentele Organice şi proiectele şi Constituţia dela 1848, sunt manifestări ale acestei dorinţe a păturii mai învăţate şi proba sigură că la noi se cunoşteau formele constituţionale apusene şi nu numai ca simple informaţii ori cunoştinţe vagi ci destul de adânc. Textele din alte părţi au format — desigur — obiectul preocupărilor acestei pături, care voia o cât mai bună organizare pentru ţările noastre. Singură redactarea acestor Constituţii, încercate ori reuşite, probează pe deplin că aci se cunoşteau şi textele şi în genere mişcarea constituţională din Apus pentru realizarea principiilor noui, izvorîte mai ales din revoluţia franceză.
www.digibuc.ro
II
INFLUENTA BELGIANĂ ASUPRA DREPTULUI ROMÂN
II
Intre izvoarele, cari au format această stare de spirit se pare că între cele dintâiu a fost şi Constituţia Belgiei, încă dela apariţia ei. Nu putem afirmă în starea cercetărilor de până acum că a ocupat primul loc până la 1850. Sigur însă că ea a fost cunoscută, citită, discutată şi urmată în proiectele ce se întocmeau, pentrucă eră una din cele mai înaintate.
După ce a devenit împărat, Napoleon III, cu care revoluţionarii noştri nu se prea împăcau la început, influenţa Constituţiei Belgiei a crescut. S’a simţit nevoia unei şi mai adânci cunoaşteri; şi cum am arătat, desigur, pentru a satisface această nevoie Teodor Veisa a publicat traducerea ei la 1857, când eram chemaţi să punem noui temelii Statului. Dar sub influenţa acestei Constituţii şi a celor aflate despre Belgia, s’a schimbat si mentalitatea multora. Fruntaşii mişcării revolu-
i	ii
ţionare dela 1848 au renunţat la visul lor de guvern republican ; ei spuneau că numai în mod trecător, totuş au renunţat, primind ideia monarhiei constituţionale şi a Prinţului străin, numai pentrucă prin această formă de guvern sperau să ajungă mai sigur la forma pe care o socoteau perfectă, cea republicană, emancipându-se curând de epitropi, de monarhi, fără a se produce sguduiri şi fără pericol pentru ţară. In monarhia constituţională, totul însă atârnă de cum guvernează Monarhul. Model de suveran erau pentru ei doi: Victor-Emanuel al Piemontului şi Leopold I al Belgiei. Aceştia se rezemau pe opinia publică nu pe armată, şi au disolvat de 2—3 ori Adunările până când Naţiunea a trimis « mandatari demni de înalta lor misiune » cari ridicară « Belgia şi Piemontele » la gradul de prosperitate pe cari îl au astăzi. Prinţii buni ca Leopold al Belgiei se cunosc după miniştrii pe cari şi-i aleg; ei înving dificultăţile, ei sunt « regi sublimi». « Ferice populii cari au Mentori ca Belgia pe Leopold I, ca Piemontele pe Vittore Emanuele ». In acest fel credea şi scria unul din partida stângă la 1861 şi cam aşa credeau mai toţi cari se ocupau de conducerea ţării 1).
Aproape toată lumea şi de dreapta şi de stânga eră pentru monarhia constituţională şi modelul desăvârşit îl socoteau că e
J) Aricescu D. C., Despotismul şi Constituţia, 1861.
www.digibuc.ro
12
ANDREI RĂDULESCU
12
ţara cu regele sublim şi cu o Constituţie democratică foarte înaintată: Belgia. Asta eră starea de spirit a timpului, datorită în cea mai mare parte Belgiei a cărei organizaţie se străduiau s’o înfăptuiască aci.
Se ştie că deşi prin Convenţia dela Paris din 1858 s’au fixat normele constituţionale pentru Principatele-Unite, totuş eră o părere generală, că trebuie să ne redactăm noi o Constituţie, pe baza acelor norme, dar care să le precizeze, să le desvolte şi care să fie a noastră, nu a Europei. Aşâ ceruseră şi înainte de Convenţie 1). Comisia Centrală a început un proiect dar din cauza divergenţei prea mari de concepţii între majoritatea membrilor ei şi Domn nu s’a putut înfăptui; în acest proiect probabil că s’a avut în vedere şi Constituţia belgiană dar nu s’a urmat prea mult principiile ei.
Este cunoscut acum, că Vodă Cuza faţă de greutăţile create de opoziţie, s’a hotărît încă din 1863 să meargă până la lovitura de Stat, impunând el o nouă organizare. Pentru aceasta a făcut un proiect de Constituţie în 1863, care ar puteâ fi numit mai exact un proiect de Statut, fiindcă în cea mai mare parte, este Statutul promulgat la 2 Maiu 1864. In acest proiect a urmat în special Constituţia lui Napoleon III, care asigură însemnate puteri monarhului.
Totuş din proiectul citat se vede că a cunoscut şi s’a inspirat de unele dispoziţii din Constituţia belgiană, în partea referitoare la constituirea Adunării ponderatrice, a Senatului. In Constituţia franceză eră sistemul numirii senatorilor pe viaţă, pe când în cea belgiană al alegerii pe 8 ani şi cu reînoirea unei jumătăţi din numărul senatorilor la fiecare 4 ani (art. 55). Cuza a înscris în proiectul său (art. 8) numirea de către Domn pe 6 ani, dar din 2 în 2 ani urmă să se reînoiască o treime, putând fi numiţi din nou cei cuprinşi în treime 2). Principiul reînoirii este luat din Constituţia Belgiei-, a fost apoi păstrat în Statutul dela 2 Maiu. In aceasta, afară de membrii de drept ai Adunării ponderatrice, jumătate din ceilalţi 64 erau numiţi direct de Domn, iar cealaltă jumătate numiţi tot de el, dar
*) Acte şi documente relative la Renaşterea României. IV. 802.
a) I. C, Filitti, Un proiect de Constituţie inedit al lui Cuza-Vodd dela 1863.
www.digibuc.ro
33
INFLUENTA BELGIANA asupra dreptului român
«3
dintre membrii Consiliilor generale ale districtelor. Reînoirea se făceâ din 2 în 2 ani pentru a treia parte, dar numai din membrii numiţi de Domn. In forma ultimă a Statutului promulgată la 3 Iulie 1864, forma întocmită după cererea Portei şi a Puterilor, reînoirea celor 64 membrii avek loc din 3 în 3 ani şi pentru câte jumătate dintre ei. In Statut se simte şi în alte părţi influenţa belgiană.
Afară de aceasta, normele electorale pentru plebiscit şi pentru legea electorală cu cens între 48 şi no lei, cu vârsta de 25 ani, cu scutire de cens pentru intelectuali şi unele profesiuni, sunt, neîndoios, de provenienţă belgiană.
Este dovedit astfel că legislaţia Belgiei începuse să-şi producă influenţa hotărîtoare aci.
*
# #
Când Cuza este detronat, a fost ales Domn Filip de Flandra, poate şi din convingerea că va fi, ca şi fratele său, un monarh sublim dar şi cu dorinţa de a introduce şi instituţiile ţării lui şi de a formâ aci o adevărată « Belgie a Orientului», cuvinte scrise în « L’Etoile du Danube » şi cari au întrupat visul unei generaţii.
Cu toate că acest principe a refuzat tronul, acei cari conduceau ţara nu s’au gândit, în vederea nouei organizări a Statului, la Constituţia Franţei sau la alta, ci la cea belgiană. Setoasă de libertate şi însufleţită de idei democratice, generaţia de atunci n’a socotit model mai potrivit decât Constituţia, sub imperiul căreia un popor mic şi cu un «rege sublim » progresase aşâ de mult în timp de trei decenii şi jumătate.
Peste câţiva ani, un mare jurist belgian, spirit ponderat, care-i văzuse şi defectele, spunea despre această Constituţie: « elle a donne ă la Belgique 43 annees de paix, de progres, de bonheur et de veritable liberte » 1).
Cât de perfectă trebuie să fi apărut românilor, cari trăiau de un şir de ani în admiraţia ei!
3)	Thonissen, La Constitution helge, Introduction.
www.digibuc.ro
>4
ANDREI RADULESCU
*4
Constituţia noastră dela 1866 este luată, în mare parte, după cea belgiană în redacţia dela 1831; şi aceasta nu numai ca fond ci şi ca formă.
Cu toate acestea trebuie să spunem — contrar părerii, nu destul de controlată dar atât de răspândită — că nu este o simplă copie, o simplă traducere. Ea are şi numeroase părţi proprii, mai multe decât se bânueşte, ceeace dovedeşte şi priceperea făuritorilor şi înţelegerea împrejurărilor dela noi, cari reclamau în unele materii alte dispoziţii decât în Belgia.
*
# #
Nu este locul să pun în evidenţă toate părţile deosebite ale celor două Constituţii.
Menţionez ca exemple: textul român referitor la indivizibilitatea Statului format din Principatele-Unite sub numele de România, text a cărui necesitate se înţelege mai ales atunci când se vorbeâ de desfacerea Unirii; textul privitor la inalienabilitatea teritoriului, la neîmpărţirea în provincii şi cel care interzicea colonizarea cu populaţie de gintă străină şi prin Căre se urmăreâ păstrarea rassei, texte cari nu sunt la belgieni.
In Constituţia noastră spre deosebire de cea belgiană s’a înscris rândueli pentru naturalizare şi recunoaştere şi s’a admis atunci numai străinii de rit creştin la naturalizare. S’a prevăzut într’un text drepturile de cari se bucură Românii, un fel de declaraţie de drepturi, iar în altul s’a precizat drepturile străinilor. S’a desfiinţat în chip expres, privilegiile, scutirile, şi monopolurile de clasă şi titlurile de nobleţă străină ca Principi, etc. şi cari totuş în timpurile din urmă par a reînviâ. S’a desfiinţat pedeapsa cu moartea.
Noi avem texte speciale pentru garanţia proprietăţii şi pentru expropiere, cu precizări în privinţa cazurilor de utilitate publică, a despăgubirii şi cu garanţie expresă pentru proprietatea clăcaşilor şi despăgubirea proprietarilor, loviţi prin ex-propierea dela 1864.
Constituţia română, proclamă expres că libertatea conştiinţei este absolută; ea cuprinde şi dispoziţii speciale pentru religia ortodoxă, care e dominantă şi pentru neatârnarea Bisericii.
www.digibuc.ro
«5
INFLUENTA BELGIANĂ ASUPRA DREPTULUI ROMÂN
15
Deosebiri găsim şi în textele referitoare la învăţământ, unde la noi s’a înscris gratuitatea în şcolile Statului şi obligativitatea pentru învăţământul primar. De asemenea şi cu privire la libertatea presei, căci la noi textele sunt mai desvoltate ca la belgieni şi mai precise.
In Constituţia noastră nu s’a înscris nimic în privinţa întrebuinţării limbilor căci nu eră situaţia din Belgia.
S’a înscris însă, interdicţia de a ocupă funcţiuni într’un Stat străin şi interdicţia de a extrăda pe refugiaţii politici.
S’a precizat la noi că puterile naţiunii nu se pot exercită decât prin delegaţiune. De asemenea s’a prevăzut că pentru orice lege este nevoie de cele 3 ramuri ale Puterii legiuitoare, dispoziţie existentă şi în Statutul lui Cuza. S’a prescris formal că un membru al Parlamentului pierde această calitate dacă este numit de guvern într’o funcţiune salariată, ceeace azi a început să nu se mai respecte.
Diferenţe aflăm şi la modul de constituire al birourilor, la poliţia Adunării, unde s’a înscris dispoziţia — desigur sub impresia loviturii de Stat dela 2 Maiu 1864 — de a nu se aduce forţă armată la Adunări fără învoirea lor.
Mari deosebiri în privinţa alegerilor. In Belgia cu totul alte dispoziţii şi multe lăsate pentru a fi cuprinse în legea electorală. De asemenea în privinţa Adunării Deputaţilor, care la noi nu se reînoieşte din 2 în 2 ani, în privinţa compunerii Senatului, a dreptului Universităţilor, de a-şi alege reprezentant, drept nerecunoscut în Belgia, în privinţa alegerii Regelui şi Regenţei.
Responsabilitatea miniştrilor e reglementată de asemenea cu oarecari deosebiri. Dreptul lor de a participă la lucrările Parlamentului, când nu sunt membrii lui, pare a fi redactat după Convenţie şi după Statut, inspirate poate din Constituţia franceză.
însemnate deosebiri — unele în defavoarea Constituţiei române — întâlnim în textele referitoare la Puterea judecătorească. Intre altele, în cea belgiană, se spune formal că înalta Curte de Casaţie nu judecă fondul afară de judecarea miniştrilor; apoi la belgieni sunt înscrise dispoziţii cari asigură mai bine inamovibilitatea magistraţilor, texte cari ar fi putut fi adaptate cel puţin în Constituţia noastră actuală.
www.digibuc.ro
i6
ANDREI RĂDULESCU
16
Merită menţiune că la noi nu s’a reprodus art. 107 belgian după care Tribunalele şi Curţile nu vor aplică regulamentele şi ordonanţele decât dacă sunt conforme cu legile. Nerepro-ducerea acestui text a servit ca argument temeinic pentru stabilirea jurisprudenţei că în România, instanţele judecătoreşti, de orice grad, au dreptul să cerceteze constituţionalitatea legilor.
Diferenţă avem şi la instituţiile judeţene şi comunale, deoarece la noi s’a înscris numai principiul general al descentralizării ca bază a administraţiei şi independenţa comunelor pe când la belgieni s’au înscris mai multe texte în acelaş sens însă mai precise.
Alte deosebiri se văd în capitolul despre finanţe. Intre altele votarea bugetului se face, în Belgia, de către amândouă Camerele. Acolo în schimb nu e dispoziţie pentru cazul când bugetul n’ar fi votat în timp util, dispoziţie care la noi eră înscrisă în Convenţia dela Paris. Pentru Curtea de Conturi avem la noi numai dispoziţia că este una singură, iar la belgieni texte mai desvoltate cu privire la organizarea şi drepturile ei.
Trebuie relevată şi diferenţa în privinţa revizuirii Constituţiei. La belgieni nu se mai cere citirea de trei ori, din 15 în 15 zile, ci e suficientă admiterea propunerii.
Aceste citate — independent de alte cercetări mai amănunţite — dovedesc în chip deplin cât de greşită este afirmaţia care trăeşte de 65 de ani că avem o simplă copie a Constituţiei belgiene. Avem necontestat, destule texte cari sunt traduceri ale celor belgiene, dar avem şi destule diferite, unele neexistente acolo, altele în mare parte modificate. Am folosit Constituţia belgiană, avem aproape aceleaşi principii fundamentale, acelaş plan şi alcătuire, dar avem şi părţile noastre deosebite, câteva cari erau în Convenţie şi Statut, altele noui, mai mult sau mai puţin originale, în tot cazul ale noastre.
Constituţia României a suferit şi alte modificări la 1879, 1884, când s’a lărgit sistemul electoral tot în sens belgian, apoi în 1917, pentru a rezolvi problema agrară prin exproprierea marilor proprietăţi pentru « utilitate naţională » şi împroprietărirea sătenilor, una din cele mai însemnate şi dificile reforme din viaţa Statului român.
www.digibuc.ro
17
INFLUENTA BELGIANA ASUPRA DREPTULUI ROMÂN
17
După terminarea războiului şi întregirea neamului prin înfăptuirea unităţii naţionale s’a făcut noua Constituţie, azi în vigoare, care a fost publicată la 29 Martie 1923.
#
Adoptarea Constituţiei belgiene la 1866 a avut — cum eră firesc — o influenţă însemnată asupra desvoltării şi consolidării Statului român. Am dat noului Stat — de abia format — o bază juridică la înălţimea cerinţelor vremii, i-am dat o înfăţişare europeană din acest punct de privire.
S’a criticat însă mult introducerea acestei Constituţii. Ca şi pentru legile introduse la 1864 s’a spus că s’a rupt legătura cu trecutul, că aceă Constituţie eră nepotrivită cu starea socială, politică, culturală a poporului român şi se mai adaugă că n’a avut aproape nici o înrâurire asupra masselor, asupra sufletului poporului.
Cred — cum am spus şi altădată x) — că în parte critica este îndreptăţită, dar în orice caz este exagerată.
Este adevărat că — după o anumită concepţie — o lege şi mai ales o Constituţie trebuie să izvorească din sufletul unui popor, să corespundă mentalităţii lui şi stării lui de desvoltare, să reprezinte o manifestare a evoluţiei lui normale pe tărâmul Dreptului.
Se ştie însă cât de combătută este această concepţie şi că se admite, în mod excepţional, că un popor care a întârziat, din diverse împrejurări, în desvolatarea sa poate să facă salturi spre a se aşeză în rândul celorlalte şi spre a-şi acomoda insti-tuţiunile cu principiile şi formele lumii civilizate.
Aflându-se într’o stare înapoiată, poporul român eră îndreptăţit să rupă linia înceată a evoluţiunii sale şi să introducă asezămintele din ţările mai înaintate.
Afară de aceasta, o rupere cu trecutul, salturi îndrăsneţe începuseră încă mai demult. Proiectele de Constituţii, Regulamentele Organice, deşi nu se depărtau prea mult de ceeace
J) Viaţa juridică şi administrativă a satelor. Conferinţă la Institutul Social Român, publicată în «Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială*, anul 1927, No. 1—2.
www.digibuc.ro
iS
ANDREI RĂDULESCU
18
fusese până atunci, aduceau totuş numeroase idei şi forme noui pentru viaţa politică mai ales.
Convenţia dela Paris din 7/19 August 1858 şi Statutul lui Cuza merseseră mai departe, introducând o formă de organizare mai deosebită de ceeace fusese altădată. învinuirea de a fi rupt legătura cu trecutul li se poate aduce în prim rând, acestora.
Constituţia, de model belgian, continua pe acelaş drum aducând o formă mai completă, mai precisă, mai înaintată. Nu ea rupea, cea dintâiu, cu tradiţia vechilor aşezăminte.
Este drept că ea nu eră în totul potrivită pentru stările dela noi. Dovada o avem, între altele, în agitaţiile politice din primii ani de aplicare, agitaţii cari au ameninţat şi Unirea, cari au silit pe Domnitorul Carol să se hotărască în 1870 la abdicare, în sguduirile de acest soiu până la războiul independenţei şi poate şi mai târziu.
Acestea arată că nici oamenii, cu pretenţii de conducere, — cu excepţia câtorva — nu erau pregătiţi pentru un regim aşa de liberal. Se dedeâ astfel dreptate lui Kogălniceanu şi Cuza, cari întocmiseră Statutul, cu ceva puteri mai mari pentru Domn.
încetul cu încetul s’au mai schimbat lucrurile, încât cam, după 1890 şi cu cât ne apropiem de zilele noastre, viaţa politică îşi îmbunătăţeşte aspectul şi nu era mai rea decât în alte ţări, desigur mai bună decât în multe.
Constituţia a avut însă şi destule efecte frumoase. Prin aplicarea ei s’a format o serie numeroasă de persoane, deprinse să conducă Statul după principiile moderne, o serie mare de adevăraţi oameni politici, ceeace nu este de dispreţuit pentru bunul mers şi propăşirea ţării. Mulţi dintre ei nu erau mai prejos de elementele de mâna întâia din alte ţări.
Graţie instituţiunilor constituţionale, s’au realizat apoi însemnate progrese. Sub imperiul acestei Constituţii s’a făcut in bună parte educaţia politică a burgheziei, care — mai ales în primele decenii de aplicare — a dat dovezi, mai multe decât azi, de o îndârjire deosebită pentru apărarea drepturilor din Constituţie. Ea făcuse în anumite oraşe adevărate citadele unde cu toate presiunile puterii executive — mai puternice decât acum — nu putea pătrunde în alegeri cei din alt partid şi în genere
www.digibuc.ro
19
INFLUENTA BELGIANĂ ASUPRA DREPTULUI ROMĂN
19
a dat probe că eră conştientă de drepturile ce conferiâ noul aşezământ fundamental.
Cred — de altă parte — că este exagerat să se spună că n'a avut nici o influenţă asupra spiritului românesc. Am mai arătat cândva că o judecată dreaptă n’am puteâ face decât dacă am şti cum s’ar fi înfăţişat lucrurile dacă n’ar fi existat Constituţia.
Sătenii noştri — oricât n’au fost de luminaţi în privinţa drepturilor constituţionale — au văzut că este altceva decât ceeace fusese mai înainte, au căpătat o cât de slabă conştiinţă că au anumite drepturi, pe cari cu vremea au început să le afirme şi să le reclame, au dobândit o idee despre libertate şi egalitate, despre drepturile şi datoriile lor, despre Statul în care s’au simţit tot mai mult că reprezintă şi ei ceva.
Şi am impresia că nu greşesc când aş spune că massele trăite sub Constituţia adusă din Belgia, au mai multă pregătire pentru viaţa de Stat, pentru principiile constituţionale, pentru drepturile şi îndatoririle cetăţeneşti, decât massele trăite sub art. 14 din Constituţia austriacă, sau sub cea ungurească cu ordonanţele ei ministeriale, ca să nu mai pomenim pe cele trăite în completă apăsare sub biciul muscălesc. Este ceva care nu se poate dovedi uşor, ceva care nu se poate măsură ori cântări, dar este desigur altceva mai bun în atmosfera creată de Constituţia din 1866 decât în a ţinuturilor desrobite. Este ceva din atmosfera în care a trăit şi s’a desvoltat poporul belgian, atmosferă, devenită mai greoaie, este drept aci pe malurile Dunării, dar care totuş a contribuit să dea o viaţă nouă poporului român.
Este — apoi — neîndoelnic că nu puteam la 1866 să ne reîntoarcem la aşezămintele patriarhale de odinioară si să părăsim toate încercările si înfăptuirile de Constituţii din sec. XIX. Spiritul vremii şi împrejurările impuneau să ne adaptăm, introducând norme noui pentru aşezarea temeinică a Statului; şi acestea cereau să mergem repede.
Să nu uităm că după detronarea lui Cuza şi aducerea unui Prinţ străin şi când ne eră discutată din nou şi ameninţată Unirea, nu eră vreme să facem teorii juridice şi să întocmim pe
www.digibuc.ro
20
ANQREI RĂDULESCU
20
îndelete o Constituţie nouă, care să înlăture toate obiecţiile de mai sus. In graba cu care trebuia lucrat am luat una din cele mai bune. Şi cea mai bună, cea mai înaintată eră socotită în acel timp, aproape de toţi, cea belgiană. Socotind-o şi cea mai potrivită pentru idealul politic al generaţiei de atunci, au adoptat-o. Şi astfel iată unite, prin acest temeiu juridic, cele două mici popoare din apusul şi răsăritul Europei.
Fără îndoială că această Constituţie ar fi fost mai rodnică dacă ar fi fost aplicată totdeauna în mod conştiincios şi dacă ar fi fost cunoscută şi studiată mai adânc chiar de cei mai luminaţi. Nus’a practicat totdeauna — cum trebuia — adevăratul sistem parlamentar, nu s’au respectat totdeauna libertăţile cetăţeneşti, nu s’a ajuns nici până azi la un deplin respect al Dreptului. Nu s’a recunoscut, de pildă, multă vreme un drept de foarte mare însemnătate, dreptul Justiţiei de a cercetă constituţionalitatea legilor. Şi aceasta din cauză că nu eră recunoscut acest drept la belgieni şi la francezi şi aveau convingerea că tot aşâ eră şi la noi, deşi aci se înlăturase art. 107 belgian; şi aveau această convingere deoarece învăţau mai mult din cărţile de acolo şi nu aprofundau textele noastre.
Cu toate observaţiile ce se pot face nu trebuie să regretăm introducerea Constituţiei belgiene: « Depuis 1830» — ziceă chiar zilele astea un cunoscător—«la Belgique a toujours 6t6 une terre de liberte et de tolerance. Sa Constitution est la plus liberale qui soit, non seulement dans son texte mais encore dans son esprit et dans la maniere dont elle a ete appliquee jusqu’â ce jour » 1).
Introducerea ei la noi a contribuit mult la progresul poporului şi Statului. Dacă nu se poate spune, cu atâta entu-siasm ca Thonissen despre cea belgiană, că a adus atâţia ani de fericire totuş putem afirmă că a însemnat pentru România o epocă de întărire, de propăşire şi de înălţare.
Prin aplicarea în decurs de atâţia ani, cunoştinţa ei s’a răspândit, ideile ei, spiritul ei au stăpânit viaţa încât şi ceeace eră străin a pătruns în sufletul românesc, mai adânc sau mai superficial dar a pătruns, astfel că se poate zice şi despre *)
*) Georges A. Detry. « Le Temps », 4 fSvrier I931-
www.digibuc.ro
21
INFLUENTA BELGIANA ASUPRA DREPTULUI ROMAN
21
ea — cum am spus-o tot aici despre codul civil — că s’a naţionalizat.
Forma ei ultimă, Constituţia din 1923, reprezintă un pas şi mai înaintat, un deosebit progres faţă de cele anterioare. Oricâte critici i s’ar aduce — şi care operă omenească scapă de critici — această formă este nu numai naţională, românizată dar în multe privinţe întrupează concepţii foarte înaintate, unele prea înaintate, şi poate servi ca model celor dornici să le înfăptuiască.
Totuş foarte multe părţi ale ei au rămas asemănătoare — uneori identice — cu ale izvorului. Deaceea nu este exagerat când s’ar spune că, în linii generale, încă avem cu poporul belgian aproape acelas pact fundamental al Statului, în tot cazul aceeaş temelie, Constituţia dela 7 Februarie 1831.
Pe această temelie ne-am ridicat şine-am desvoltat; de produsul nostru ultim dela 1923 cred că s’ar puteâ folosi şi Belgia, ca de pildă introducând cercetarea constituţionalităţii legilor. Am fi bucuroşi dacă am putea aduce o cât de mică contribuţie pentru progresul Dreptului belgian.
*
* *
După 1866, sub domnia Domnitorului, mai apoi Regelui Carol I, influenţa belgiană nu se mai exercită aşâ de puternic pe terenul legislativ. Alte legislaţii şi tot a Franţei, mai ales, rămân pe primul plan. Nu sunt însă cu totul neglijate şi manifestările juridice belgiene, ori de câte ori a fost vorba de modificat ori de introdus ceva. S’ar puteâ găsi mai în toate domeniile de legiferare infiltraţii de acest fel, dacă nu sub formă de texte, cel puţin ca idei şi ca obiect de comparaţie. Menţionăm în timpul din urmă legea referitoare la proprietatea pe etaje, legile referitoare la muncă, etc.
Această influenţă a continuat însă, în chip vădit pe terenul constituţional. Viaţa politică, în Parlament mai ales, are dese referiri la ceeace erâ, ori se făceâ, în Belgia. Desbaterile parlamentare, mai cu seamă în primele decenii după 1866, ne oferă destule părţi în cari oratorii se sprijineau pe practica, pe textele, pe interpretările din Belgia; şi de atâtea ori fie
www.digibuc.ro
zz
ANDREI RĂDULESCU
ZZ
în Adunările legiuitoare, fie în altele, fie în presă, Belgia eră obiectul de comparaţie, eră ţinta pe care doreau s’o ajungă ca viaţă constituţională în deosebi.
Se înţelege deci uşor ce rol a avut doctrina belgiană pe acest teren. Comentariile lui Thonissen, alte lucrări şi acum lucrarea lui P. Errera asupra Dreptului public au fost şi sunt absolut necesare pentru interpretarea Constituţiei noastre. Doctrina altor ţări poate fi întrebuinţată cu folos ca idei, ca elemente de drept comparat; ştiinţa belgiană ca mijloc indispensabil pentru luminarea textelor luate de acolo.
înrâurire puternică a avut deasemenea doctrina şi jurispru-denţa belgiană — cum eră şi natural — în materia ipotecară. Comentariile lui Martoii asupra acestei materii, cam uitate azi, sunt cele mai folositoare şi pentru dreptul român; deasemenea lucrarea mai nouă a lui Lemaire-Bosseret, profesor la Liege.
Pentru celelalte domenii ale Dreptului menţionăm dintre lucrările mai întrebuinţate la noi: Thiry: Droit civil, Wodon cu opera sa: Trăite de la possession, Picard: Le droit pur, şi Les constantes du Droit, G. Cornii: Trăite de la possession dans le droit romain şi Droit romain, Maynz: Droit romain, Nys: Le droit internaţional, mai puţin cunoscut Galopin dela Liege. Din colecţiile de jurisprudenţă şi reviste s’a folosit mai ales: Beltjens, Pandectes belges, Pasicrisie belge, Belgiquejudiciaire.
Din influenţa exercitată, mult mai puţin, de jurisprudenţă belgiană putem cită interpretarea art. 539 alin. 2, c. civil, în care se prevede că uzufructuarul nu poate, la încetarea uzufructului, cere vreo despăgubire pentru îmbunătăţirile ce ar pretinde că a făcut, chiar când printr’însele ar fi sporit valoarea lucrului. Jurisprudenţă franceză aplică această dispoziţie nu numai la îmbunătăţiri ci şi la construcţiunile noui, aşa că nudul proprietar le dobândeşte fără să dea vreo despăgubire, ceeace este cu desăvârşire inechitabil.
Jurisprudenţă română a urmat pe cea belgiană stabilind că arătatul text nu se referă şi la construcţiunile în, totul noui şi nici la lucrările, care transformă în mod radical un imobil şi îl fac producător 1).
M Cas. Rom., I, «Jurisprudenţă română» 1916, Nr. 84.
www.digibuc.ro
23
INFLUENTA belgiana asupra dreptului român
23
Influenţa jurisprudenţei belgiene s’a resimţit şi la acordarea de daune pentru a repară neajunsurile cari rezultă din interdicţia constatării paternităţii. Deasemenea în ceeace priveşte riscul obiectiv, etc.
înrâurirea doctrinei şi jurisprudenţei s’a exercitat în deosebi în primele decenii, după introducerea textelor belgiene, când profesorii dela Li£ge şi Gând erau mai cunoscuţi la noi decât azi.
Autorul care a avut însă, aci, o influenţă covârşitoare a fost Laurent, profesorul dela Gând, una din cele mai mari şi mai interesante figuri în domeniul Dreptului civil. A fost o vreme când apăreâ pentru juriştii români ca tot ce poate fi mai de valoare în acest domeniu; şi o parte din această apreciere trăieşte încă în mintea multora. Oricât s’a încercat să i se opună autoritatea aşa de mare a profesorilor francezi Aubry et Rau, Demolombe sau a altora, am impresia că tot Laurent a dominat o perioadă întreagă din desvoltarea dreptului nostru civil.
Sub aceste influenţe au început de timpuriu tinerii dela noi să se îndrepte şi spre Belgia pentru a învăţă Dreptul. Pe lângă asemănarea unor legi, viaţa mai ieftină, poate afabilitatea unor profesori şi un spirit mai apropiat de noi, atrăgeau spre Universităţile belgiene pe mulţi studenţi, mai ales din burghezie, cari nu puteau suportă uşor cheltuielile Parisului, rămas mai mult pentru odraslele boierilor. Mulţi, în perioada până pe la 1890 şi-au făcut studiile juridice la Universităţile de Stat dela Li6ge, dela Gând, mai puţini la Louvain.
Veisa, traducătorul Constituţiei dela 1857, pare că a învăţat acolo. Vasile Conta, trimis ca bursier la insţitutul superior de comerţ din Anvers, studiază dreptul la Bruxelles. Mulţi alţii, au urmat în şcolile Belgiei. In tablourile advocaţilor şi anuarele magistraţilor găseşti, des, în dreptul numelor celor din perioada arătată trecut ca loc de unde şi-au luat diploma, Facultăţile belgiene. Mulţi dintre ei au fost între fruntaşii baroului şi ai magistraturii.
Cu timpul numărul celor dela Drept s’a mai redus, din cauza atracţiei tot mai mari spre Franţa; deaceea ne-am cam îndepărtat de Dreptul belgian.
www.digibuc.ro
ANDREI RĂDULESCU
24
»4
Cu toate astea şi azi sunt încă destui tineri cari ascultă cursurile profesorilor belgieni, ale acestor distinse modele de îndeplinirea datoriei. Acolo studenţii noştri pot profită mult nu numai ca ştiinţă ci şi din mediul de hărnicie şi de ordine al acestui popor.
#
# #
Iată o privire generală asupra modului şi proporţiei în care influenţa belgiană s’a exercitat asupra dreptului românesc.
Ea nu a adus nici un rău ci numai bine, oricât sar găsi motive de critică; ea a reprezentat aci: ordine, organizaţie, spirit de libertate, concepţii largi de viaţă politică şi socială; ea a contribuit, necontestat, la progresul nostru.
Această influenţă s’a resimţit la noi mai mult decât se crede — şi în alte forme de viaţă, dar — cum am mai relevat — a fost prea mult acoperită de cea franceză cu care s’a confundat. Cercetări mai întinse în diverse domenii ar probă şi mai bine însemnătatea acestei influenţe şi ar arătă că razele culturii belgiene s’au răspândit din belşug şi asupra poporului român.
Uniţi, prin legături de neam cu partea cea mai mare a poporului belgian, uniţi prin acelaş fundament de organizare a Statului, uniţi prin aceleaşi suferinţi în războiul din urmă, când ocupanţii ne-au aplicat aproape şi acelaş tratament juridic, uniţi şi prin îngrijorarea de viitor, ar fi de dorit să fim mai uniţi şi pe terenul cultural.
Dela acest popor sârguitor, care luptă cu o îndârjire de admirat, pentru a-şi afirmă şi păstră individualitatea şi pe tărâmul juridic, care are o legislaţie foarte bună în diferite privinţe, o doctrină şi o jurisprudenţă interesantă, profundă şi uneori precursoarea celei din Franţa şi din alte ţări, am aveă destule de învăţat. Am vedea în special că şi dacă eşti un popor mic şi ai legi împrumutate, uneori identice, poţi totuş,prin muncă statornică, să produci şi să desvolţi o cultură juridică proprie.
Când Belgia întreagă şi-a serbat, cu un neasemănat entu-siasm, centenarul independenţei şi acum al Constituţiei, aşă de apropiată de noi, am crezut că nu puteam trece peste aceste evenimente fără ca şi în România să nu amintim, cel puţin aci, că datorăm ceva acestui brav şi neobosit popor, cu care am
www.digibuc.ro
25
INFLUENTA belgiană asupra dreptului român
25
avut totdeauna cele mai bune legături şi cu care trebuie să fim strâns uniţi prin acelaş gând: apărarea fiinţei noastre, şi prin acelaş ideal: pacea.
Un modest omagiu Dreptului belgian din partea unui român, dornic să recunoască ceeace se cuvine fiecărui popor care ne-a ajutat pentru redeşteptarea şi desvoltarea noastră; iată cum trebuie privită această comunicare; totodată şi ca o încercare de a îndemnă la mai adânci cercetări asupra legăturilor dintre noi şi Belgia şi la o mai pronunţată apropiere între aceste două popoare, pe cari totul le uneşte în străduinţele lor pentru triumful civilizaţiei şi apărarea dreptăţii.
www.digibuc.ro
CUPRINSUL
Pag.
Introducere .....................................................1
începuturile influenţei	belgiene.................................2—	S
Convenţia dela Paris.............................................S—	7
Desvoltarea influenţei în	timpul domniei lui Cuza................7—
Constituţia dela 1866	...........................................*3—17
Observaţiuni asupra acesteia.....................................i7—21
Formele influenţei în timpul domniei Regelui Carol...............21—24
încheiere........................................................24—25
www.digibuc.ro
UN PACT DE FAMILIE ŞI O NUNTĂ DOMNEASCĂ IN 1587
DE
N. IORGA
MEMBRU AL ACADEMIEI ROMANE
Şedinţa dela 27 Fevruarie 1931
In al treilea volum din preţioasa sa colecţie Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării-Româneşti, d-1 Andrei Veress publică o invitaţie a lui Petru-Vodă Şchiopul pentru o nuntă în Moldova, care în traducere, după textul unguresc, are acest cuprins:
« Illustrissime, spectabilis ac magnifice domine, amice nobis semper observande, salutem ac felicium quorumque prosperum successum.
« Vei fi aflat poate Măria Ta ce duşmănie a fost cândva între oamenii fratelui nostru mai mic, Mihnea-Vodă, şi între oamenii văduvei lui Mircea-Vodă, la Poartă. Acuma însă cu voia amândurora s’au împăcat şi au pus între ei legătură tare cu blăstăm ca să nu mai fie între dânşii, până la moarte, nicio duşmănie, ci să fie tot uniţi între dânşii. Şi pentru întărirea mai mare a păcii acesteia văduva lui Mircea-Vodă, cu ai noştri cari sunt la Poartă, cu ştirea Puternicului împărat şi cu voia Paşilor, a dat fratelui nostru mai mic pe nepoata văduvei lui Mircea-Vodă, pe fata lui Ivan Logofătul. Au schimbat şi inelele în faţa Patriarhului nostru cu jurământ şi supt blăstăm ca acela ce ar călcâ această învoială între cele două părţi ori ar schimbâ-o să fie afurisit după lege. Sorocul acestei căsătorii a fost rânduit aşâ ca să fie acuma chiar, de Lăsatul Secului; ci, fiind vreme de grea iarnă, nu s’a putut face. Dar fratele nostru mai mic Vlad-Vodă a sosit la noi în ziua de douăsprezece Fevruar şi este acum aici. Pentru aceea şi Puternicul împărat a trimis din casa lui un om de încredere pe lângă dânsul, spre a întări încă mai mult această căsătorie, şi acesta aşteaptă ziua cununiei, precum vei înţelege Măria Ta mai cu de-amănuntul dela ceauşul Mustafâ Lungul *). Şi nouă ni pare foarte bine că Puternicul împărat a hotărît aşâ. Ştim şi că nici Măria Ta n’ai nimic împotrivă. De aceia am trimes pe credinciosul nostru aducător al acestei cărţi, Ureche Clucerul, cu omul văduvei lui Mircea-Vodă, la Ivan Logofătul, pentru acest scop. Te rugăm pe Măria Ta, ca pe un prieten şi vecin bun, să îngădui Măria Ta oamenilor noştri a merge şi a se * 3
*) Pentru el v. şi Hurmuzaki, XI, p. 698, nota I.
3 A, R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tomul XII.
www.digibuc.ro
2
N.IORGA
28
întoarce slobod. Şi cu dragoste să crezi Măria Ta tot ce-ţi vor spune cuvântând către Măria Ta.
« Eandem Illustrissimam Spectabilem, Magnificam Dominationem Vestram feli-cissime vaiere cupimus.
« Ex Curia nostra iassiensi, 17 die februarii, anno 1587.
Illustrissimae Dominationis Vestrae sincerus amicus et vicinus,
Petrus, Dei gratia Vaivoda regtii Moldaviae *). »
Răspunsul pe care-1 trimese tânărul principe ardelean Sigis-mund Bâthory e acesta, — o simplă parafrasare:
« Am primit scrisoarea Măriei Tale, în care scrii Măria Ta că duşmănia ce a fost la Poartă între fratele mai mic al Măriei Tale, Măria Sa Mihnea-Vodă, şi între oamenii văduvei lui Mircea-Vodă s’a împăcat cu voia amândurora, pentru a cării împăcări întărire s’a dat cu legământ şi supt blăstăm nepoata văduvei lui Mircea-Vodă, fata lui Ivan Logofătul, fratelui mai mic al Măriei Tale, lui Vlad-Vodă. Măria Ta doreşti dela noi să fim şi noi de ajutor şi cu bunăvoinţă la acest lucru faţă de fratele Măriei Tale. Cum Măria Ta ni-ai încredinţat aceasta, noi ne-am ostenit bucuros întru aceasta şi am şi înduplecat pe Ivan Logofătul, care şi el doreşte numai ca şi după aceasta toate să ajungă la bun sfârşit. Şi, de vreme ce lucrul l-ai pornit Măria Ta, şi noi credem că e vrednic de a fi dus până la sfârşit cu bine. Despre aceasta-ţi vom da ştire pe urmă Măriei Tale prin omul nostru de încredere, arătân-du-ţi cum trebuie să fie. Şi, iarăşi, credem că Măria Ta, ţinând samă de rostul lucrului, cât şi de vrednica dorinţă întru aceasta a Logofătului, va stărui ca toate cu bine să se sfârşească. Şi în altele ca şi în aceasta gata suntem faţă de Măria Ta cu bunăvoinţă şi cu toată buna vecinătate. Dumnezeu să te ţie pe Măria Ta 2). »
Intre cele două neamuri, al lui Petru Şchiopul, deci al fratelui, Alexandru, şi al fiului acestuia, Mihnea, Domnul muntean de atunci, al fratelui Milos, mort la Constantinopol, şi al fiului, acest Vlad, şi între al lui Mircea Ciobanul, soţul Chiajnei, al « Mircioaii», eră o veche rivalitate, plină de ură şi hrănită de intrigi, pentru Scaunul pe care Mircea îl moştenise dela tatăl său Radu, iar Petru dela tatăl Mircea, fiul lui Mihnea. In 1580 încă Mircioaia voise să strecoare pe Vlad contra lui Mihnea3 *). Ştim şi cine va fi pus la cale înţelegerea: Banul cel mare, Iani Cantacuzino, care îngrijiâ la Constantinopol de afacerile ambelor ţări 4).
*) Pp. 96—97» No. 49.
2) Pp. 98—99, No. 50.
*) Vezi Iorga, în An. Ac. Rom., ser. II, XVIII, p. 79, în notă: « Adeso a Con-stantinopoli per il principe stă Ban-Grande, homo savio e amico di principe, qual in sua absentia l’â aiutato molto a tornar nel stato, sî con sua prudentia, come anco con danari, ch’ă richisimo ».
‘) Hurmuzaki, XI, p. XLV; p. 101, No. CLXII; p. 643, nota 1; pp. 646—647, No. LXXXIII.
www.digibuc.ro
29
UN PACT DE FAMILIE ŞI O NUNTĂ DOMNEASCĂ IN 1587
3
Era vorba, acum în 1587, ca, faţă de alţi concurenţi la Domnie, ca Petru Cercel sau Iancu Sasul, cari izbutiseră odată să tragă pe Turci de partea lor, să se încheie o veşnică legătură între urmaşii cei mai siguri ai vechii dinastii.
Ea trebuia pecetluită printr’o nuntă: aceea a lui Vlad, a cărui soră, Irina, fusese soţia, moartă în 1577, a lui Albu Golescu — frumosul ei mormânt se păstrează la Vieroş x) —, cu nepoata Chiajnei.
Cronica moldovenească, tradusă de Ureche,vorbeşte de «fata Mircii-Vodă». Scrisoarea, — pe care o publicam în 1896, în Analele Academiei Române, seria II, XVIII, p. 78, în notă —, a lui Pascal de’ Marini Poli către sora mamei lui Mihnea, Mărioara Adorno Vallarga, rectifică: «fiola de fiola de Mirzonia». Ştim acuma care era tatăl, Ivan Logofătul.
Acesta fusese pe vremuri un credincios al familiei lui Mircea Ciobanul, care-1 trimetea în Ardeal la 1559. In scurta lui Domnie, Petru, fiul acestuia, plăpândul tânăr care eră să moară la Alep — i s’a găsit de curând piatra mormântala * 2) — dăruia, în 1563, lui Ivan Marele Postelnic o parte din moşia Trestenic, în 1565 aceluiaşi, devenit Logofăt, moşia Boruleştii, atunci şi în anii următori Ţigani3). Supt Alexandru-Vodă, Domn vrăjmaş Mirceştilor, el trece în Ardeal, unde rămâne crescându-şi fiii.
Dintr’un document încă inedit cunoaştem numele de familie
i
al acestui boier cu numele slav: Norocea. Pare să fi fost din părţile argeşene. Ştim şi care i-au fost odraslele. Dintre fete, Velica a luat în Ardeal pe un Italian, Fabio Genga de Hăţegel, cu care a avut o fiică, Ecaterina, şi a ajuns iubita lui Mihai Viteazul; sora ei, cu care împreună Velica face o danie din Bălgrad chiar, pe vremea stăpânirii acelui om straşnic care avuse vreme să se îndrăgească de dânsa4), a fost soţia lui Petru Râcz din Gâlgău şi Tiuş, apoi a lui Ioan Balintitt. Cum se zice că Mihnea a luat în 1587 pe sora soţiei lui Cristofor
x) Iorga, Inscripţii din bisericile României, I, p. 144, No. 294.
2)	Revista Istorică, X, p. 180.
3)	Istoriile Domnilor Ţării Româneşti, de Constantin Căpitanul Filipescu, ed. Iorga, p. 63, nota 3.
*) V. Iorga, Femeile în trecutul românesc, ed. 1912, PP- 56—59.
r»
www.digibuc.ro
4
N. IORGA
30
Dzierzek, am presupus că e vorba de Vlad x); deci şi acesta va fi fost ginere al Logofătului, căci Mihnea se căsătorise încă din 1582.
Printr’un studiu, în aceleaşi « Memorii» ale Academiei, pe
1907, al lui Ioan Puşcariu ştim şi numele soţiei lui Ivan, al
domnitei: Stana. Ea stăteâ cu soţul la moşia ei, Cetea, sau
la Orăstie.
»
Eră şi un fiu, Petru Logofătul, un fiu vitreg, căruia « Socotelile Braşovului» îi dau numele, Stanciu Logofătul. Scrisorile publicate, în chiar volumul arătat mai sus, de d-1 Veress, prezintă ca fugar în Ardeal împreună cu Petru Cercel pe un Logofăt Stanciu, care e adus înapoi, cu sila, de Filip Logofătul, după ordinul lui Mihnea şi cu voia principelui ardelean. Cronica ţării înseamnă tăiarea fără zăbavă a lui Stanciu Logofătul de către acest Domn 2). Dar socotelile braşovene spun că nuntaşul plecat de acolo în 1587 eră « der junge Ztanchul Lugofot» 3).
împrejurările nunţii se pot reconstitui perfect din Ureche, din scrisoarea lui Pascal de’ Marini Poli si mai ales din amă-
t
nuntitele Socoteli ale Braşovului.
>	1
încă dela 22 Ianuar trei slugi ale lui Mihnea-Vodă merg la « Logofăt» spre Sas-Sebeş. Poate pentru acelaş scop face drum la Sigismund Bâthory, cu daruri dela Domnul său, fiul lui Chisar Vornicul.
Cu scrisoarea lui Petru Şchiopul sosesc Ia 25 Februar doi boieri, între cari Păharnicul, de fapt acel Clucer care nu e altul decât Nistor Ureche, pe când, probabil pentru nuntă, boierii munteni cumpără la Braşov două sute de viguri de postav caragiu.
Apoi iată la 13 Mart ceauşul Mustafâ din scrisoarea lui Petru-Vodă, împreună cu Petru Râcz, însuş ginerele lui Ivan Logofătul, cu un Prebeck Gergely şi « mulţi boieri moldoveni». In toată luna April se poartă boierii: şapte din Moldova la * *)
*) Hurmuzaki, XI, p. 698, nota 1.
a) Ludescu, în Magazinul Istoric, IV, p. 276; Constantin Căpitanul, ed. citată, P- 79-
*) Socotelile Braşovului, în Hurmuzaki, XI, pp- 833—835.
www.digibuc.ro
31	UN PACT DE FAMILIE ŞI O NUNTĂ DOMNEASCĂ IN 1587	5
prinţ; din Muntenia un Postelnic « Oblicz », un alt Postelnic, apoi Prebeck, Drăghici.
După acest petit, rosturile nunţii nu ţin mai puţin de două luni. La i-iu Maiu doi oameni ai Braşovului merg să întâmpine pe «nuntaşii (Hochzeitt-Leutt) din Moldova». Totodată « vine Comisul şi Vornicul cu suită mare după mireasă », urmat de un Postelnic al lui Mihnea, la io ale lunii. La 16 apare la Braşov «Logofătul, cu fata şi mulţi boieri, mergând spre Moldova»: e ţinut de cetăţeni cu de toate cele. Merg spre satul Prejmer, în cocie braşoveană cu şase cai, păziţi de sase trabanti. Cei doi trimesi braşoveni sunt acum acasă, la 29.
încă dela 20 « cei trei prinţi», adică Petru, Mihnea şi Vlad, erau în Moldova, şi li se trimete de Braşoveni un prezent, printr’un Halmâgy. La 26 solii de curte ai lui Sigismund erau în oraş: Cancelarul însuş, Josika, şi acel Gaşpar Kornis care va trăda în 1599 pe cardinalul Andrei Bâthory şi va deveni « gheneralişul » lui Mihai Viteazul. Ei iau drumul Trotuşului, şi un Român din Şchei li serveşte de tălmaciu. Trăsura lor e a Braşoveanului Eisgron Luchs. Ii însoţesc doi trimeşi ai Braşovului însuşi, Hans Weiss şi Andreas Schwartz. Cancelarul şi Kornis vor trece în Moldova.
In Iunie, Petru Râcz călătoreşte Ia Codlea, iar un omonim Mihai Râcz duce la Munteni vinurile scumpe, din partea prinţului, acolo, în Moldova. Urmează, ca reprezentanţi ai lui Sigismund, Ladislau Thoroczkay şi Mihail Horvâth. Li se adaugă îndată şi Halmâgy. Şi văduva lui Ivaşcu Golescu, mort în Moldova, veche prietenă a neamului lui Alexandru-Vodă, aleargă, din lung exil, la petrecere.
însemnarea cronicii moldoveneşti, păstrată de Ureche, e aceasta: «Intr’acestaş an, 7095, Iunie 20, Petru-Vodă au făcut nuntă nepotului său, lui Vlad-Vodă, feciorul lui Miloş-Vodă, de au luat pe fata Mircii-Vodă, şi au chemat la nuntă pe Mihnea-Vodă, Domnul muntenesc. Nuntă domnească au făcut, cu multă cheltuială şi jocuri, şi mulţi megieşi de prin prejur au venit de i-au înfrumuseţat masa, cu multe veselii şi giocuri în târg, în Tecuciu ».
In scrisoarea lui Pascal de* Marini Poli se arată că a venit
www.digibuc.ro
6
N, IORGA
32
şi Doamna Ecaterina, mama lui Mihnea-Vodă, « cu toţi boierii şi Curtea, poate şi până la trei mii de oameni » x).
Soarta lui Vlad se cunoaşte. Petru Şchiopul făcuse din el un fiu adoptiv, pe care-1 înseamnă alături de bastardul Ştefan în acest an 1587 * 2). Ameninţat de Cazaci, el se gândiâ a se face călugăr la mazilie, spune internunţiul Pezzen, lăsând locul lui Vlad 3). Când Petru Cercel căpătă, în 1589, destituirea lui Mihnea, Vlad, care atunci ar fi avut abia douăzeci de ani, căpătă, la 20 Iulie, pentru 100.000 de scuzi principatul muntean. II impusese, înainte ca vărul său Mihnea să fi sosit din exilul lui la Rodos, omul lui Petru Şchiopul, Bartolomeiu Bruţi, care se bucură de favoarea Vizirului Sinan. Lui Petru-i eră mai drag acest « fiu », trimes de mult timp la Constantinopol ca ostatec, decât nepotul. Dar peste câteva zile numai, la 6 August, Vlad muriâ — se crede: de otravă 4 *) — , deşi Mihnea spune numai că «l-a luat Prea Sfântul Dumnezeu din această lume » B). In ţară se şi aştepta sosirea lui 6).
N’ar fi cu putinţă ca văduva lui să fi luat pe Genga.
Dar această nouă informaţie deschide şi o problemă literară: aceia a caracterului personal din opera lui Ureche.
Se ştie că pentru epoca nunţii lui Vlad el e singurul izvor şi că pentru partea anterioară Letopiseţul lui Azarie are mai mult o notă encomiastică, de laudă a Domnilor, până la bunul Petru-Vodă cel Şchiop.
Azarie cronicarul n’avea până acum o biografie. Semnalez că în Socotelile Braşovului (Hurmuzaki, XI, p. 832) sunt pomeniţi, la 21 Noemvrie 1586, ca soli ai lui Petru Şchiopul,
9 Loc. cit.: * Quanto ditte che avevti inteso che una neza, ch’6 fiola de fiola de' Mirzonia, voleva farsi noze per zerman di principe, che â nome Vlad Vaivoda, l’ă stă vero, e le noze son fatte in Bogodania, e principe l’fc stato, e domnia, e tuti si-gnori, e la cortte, forssi tre milia persone andato con principe *.
2)	Hurmuzaki, XI, p. 901. Un lanţ al lui in tezaurul lui Petru, ibid., p. 395.
3)	Veress, l. c., p. 113, No. 64.
*) An. Ac. Rom., ser. II, XVIII, p. 88; Hurmuzaki, XI, pp. 724—25, No. CXCII; p. 727, No. CXCV; p. 728; Veress, l. c., pp. 187—88, No. 122.
•) Veress, l. c.
•) Hurmuzaki, XI, p. 839. Bineînţeles că Vlad, al cărui fiu era la 1591 Vlasie Havasăly (Veress, o. c., No. 157), e altul.
www.digibuc.ro
33
UN PACT DE FAMILIE ŞI O NUNTĂ DOMNEASCĂ IN 1587
7
« fratele căpitanului » (sau Hatmanului, « Hauptman ») şi Azarie (« der Asaria »). In aceleaşi socoteli el mai apare odată: e un boier.
Azarie şi Ureche s’au putut întâlni deci pe drumurile Ardealului .
Felul cum vorbeşte Ureche de nunta din Tecuciu trebuie pus în legătură cu solia lui de peţitor la Ivan Logofătul. Se vede mulţămirea lui pentru strălucirea petrecerii pe care însuş oarecum o pregătise.
Dar această notă contemporană, de om amestecat însuşi în viaţa ţării, nu se mai întâlneşte cu câteva pagini în urmă. Unele date precise în prima Domnie a lui Petru-Vodă, apoi Domnia lui Iancu Sasul trecută foarte răpede, fără nicio preciziune. Explicaţia e în absenţa scriitorului, care pribegise probabil împreună cu Domnul de care se vede a fi fost strâns legat. Acelaş va fi cazul pentru stăpânirea lui Aron-Vodă, pe care, iarăşi, el nu l-a servit: scurta lui apariţie în momentul maziliei asprului Voevod e întreruptă prin fuga la vestea că stăpânul temut şi-a recăpătat Scaunul. înainte de Petru Şchiopul totul e povestire pur literară şi împrumut din cronicile polone.
www.digibuc.ro
LA CRONOLOGIA VECHILOR DOMNI
MOLDOVENI
DE
N. IORGA
Şedinţa dela 13 Martie I93z
Frumoasa publicaţie a d-lui Mihail Costăchescu, Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan-cel-Mare, I, Documente interne (I374—1437) (Iaşi* 1931) poate pune capăt discuţiilor, care durează de atâta vreme, asupra cronologiei Domnilor moldoveneşti până la Ştefan-cel-Mare şi mai ales poate servi a li defini caracterul.
Dela început, nu mai poate fi îndoială asupra datei morţii lui Alexandru-cel-Bun.
Avem un ultim act dela dânsul, datat 20 Decembre 6940 (Costăchescu, n-l 99). Cu sistemul cronologic de i-iu Sep-tembre face: 1431; cu cel dela i-iu Ianuar: 1432. Scriitorul e Ghedeon, «diacul Doamnei» (Marina), venit din lumea mănăstirească, în care se socotia cu i-iu Septembre, după datina bizantină. întâiul act, incontestabil, al lui Ilie e din 13 Ianuar 6940 (Costăchescu, n-l 103): dacă nu se admite «anul dela Martie », cu privire la care au fost atâtea discuţii, între G. Popovici, D. Onciul şi mine — d-1 Costăchescu le citează la p. 328, nota 2 —, aceasta face însă 13 Ianuar 1432.
Cronica ţării are pentru schimbarea de Domnie i-iu Ianuar 6942, ceeace ar face, cu anul dela Martie 1433, cu celălalt 1434^ ceeace e absolut imposibil. Dar, cum se va vedea, anii cronicei sunt greşiţi pentru toată această epocă.
4. A, R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XII.
www.digibuc.ro
2
N. IORGA
36
Ar fi două obiecţii, pe care le ridicasem eu însumi acum mulţi ani de zile şi care mă făcuseră să admit întâiu data de 1433, pe care, în nota din Convorbiri literare, am părăsit-o.
întâiu lupta dela 22 Iunie 1432 cu Turcii (Gelcich, Diplo-matarium Ragusanum), pe care o puneam în sama lui Alexandru. Numele acestuia însă nu e pomenit.
Apoi actul pornit dela guvernul Ordinului Teutonic (Studii şi documente, VI, pp. 653-4), în care, in Februar 1432, se vorbeşte de «Domnii din Moldova», — si se ştie că Alexandru îşi asociase pe Ilie, care, în lista marturilor din familia domnească, trece înainte, iar ceilalţi, Steţco, Petru, Alexandru, pe urmă. Dar vestea morţii, la i-iu Ianuar 1432, a bătrânului Domn n’a putut ajunge decât mult mai târziu la Mosty, de unde vine documentul. Iar, dacă şi în Iulie (ibid., pp. 654-5), printr’o ştafetă a aceluiaş comandor teutonic, se vorbeşte de întoarcerea din Moldova, dela «Domnii» ei, a unei solii a Marelui Maestru, Reybnitz şi Fochs, se poate ca drumul să li fi ţinut mai mult timp. De altfel, cum se va vedea, şi Ilie a început cu un fel de asociere, a fratelui Bogdan, tatăl lui Ştefan-cel-Mare; deci erau tot «Domni» în Moldova1).
Data de «vara anului 1433 » la Dlugosz este cu totul inadmisibilă.
Ilie începe, la 4 Ianuar 1432, cu Sfatul părintelui său. Lângă dânsul ar părea că ţine pe Bogdan, numai pe Bogdan, cu excluderea celorlalţi doi fraţi în viaţă, Ştefan (Steţco) şi Petru. Duşmănia cu dânşii, născuţi din alte mame, primul din Stanca, celălalt din Doamna Marina — ambele străine — ar fi pornit încă de atunci.
La 13 Ianuar încă — dacă actul, păstrat numai în traducere târzie, e autentic — Domnul are lângă sine pe cei doi fraţi, fără Bogdan. O revoluţie de palat care s’ar fi petrecut? S’ar crede o intervenţie polonă ca aceea care a adus, după multe frământări, împăcarea din vara anului 1435.
Dar analiza amănunţită a listei boierilor m’a dus (v. Buletinul Comisiei Istorice pe anul 1931; supt tipar) la altă explicaţie.
l) Presupusul act din 16 Februar 1432 al lui Alexandru (Uricariul, XIV, pp. 58-9) e de fapt din 1424 (Costăchescu, pp. 161-6).
www.digibuc.ro
37
LA CRONOLOGIA VECHILOR DOMNI MOLDOVENI
3
Actul din 4 Ianuar, scris de diacul Cupcici, de origine rusească, e după computul rusesc, adecă din 1433. Deci Ilie nu s’a despărţit nici în ce priveşte colaboraţia fraţilor de sistemul lui Alexandru.
Trecând peste ciudatul act sucevean dela 29 Iunie 1432, redactat de un Paşco diacul, în care mărturii, afară de unul singur, Fârău (Forro), sunt de ocazie, avem la începutul lui 1433 chiar ruperea de Steţco şi Petru. Se pomeneşte ca mar tur numai Bogdan, nerecunoscut de Alexandru, care el poate să fi provocat schimbarea.
1
Războiul pentru tron se poate socoti deci ca început. Dlugosz pretinde că Ilie a înecat pe mama lui Ştefan; de fapt pare că e vorba de mama lui Petru, Marina, pomenită de Alexandru până la sfârşit. Va fi fost o duşmănie de femeie cu Litvana Marinca, soţia lui Ilie. Conflictul e întrerupt d& o împăcare. Ea avuse loc Ia 15 Iunie, când acum Steţco reapare. El singur, şi nu Petru, care, ca şi Bogdan, a căutat şi găsit alte drumuri. El aduce cu dânsul un şir de boieri, Dan, Uncleat, Cozma lui Şandru, Costea lui Dragoş, Petru lui Hudea (din Hudeşti) (Costăchescu, n-l 112).
Dar a doua oară se rupe înţelegerea. Se dă lupta dela Loloiu, în care -Ştefan e învins. Localitatea cred că o pot identifica. Podul Iloaii se scria odată Podul Leloaii. «Leloaia» n’are sens, şi deaceea s’a inventat nevasta lui Ilie, Iloaia. E podul dela Loloiu. In Muntenia este o localitate cu acest nume, precum şi un Loloieşti, o Loloiasca.
Cronica socoate până atunci douăzeci şi una de luni de Domnie a lui Ilie. Dela i-iu Ianuar 1432 la i-iu Ianuar 1433 au trecut douăsprezece: alte nouă duc la Septembre 1433. In Octombre şi Novembre avem însă acte dela Ştefan (v. Chilia şi Cetatea-Albă, p. 92; Costăchescu, n-l 116). Deci data luptei dela Loloiu, dela Podul Loloiu, se poate fixa precis, împăcând toate izvoarele.
Aici, o observaţie. Cronica urmează: «iar după războiul dela Loloiu, domni singur» — adecă Ilie — «22 de luni». Lipsă de sens patentă. Avem a face cu anii lui Ştefan şi, cum vom vedea, ei se potrivesc.
*•
www.digibuc.ro
4
N. IORGA
38
Forma cronicei slavone pe care a avut-o Ureche vorbeşte de lupta dela « Loloiu », adăugind (după Dlugosz) că Ştefan venia dela Munteni, el, fiul Muntencei. Acolo eră Domn acel Aldea, poate o rudă, pus de Alexandru şi care-i şi luase numele. Dar a admite, ca I. Bogdan, lupta pe teritoriul muntean, la Loloiul Buzăului, nu se poate.
Deocamdată, cu toată asigurarea lui Dlugosz, care opune « uşuratecului» Ilie pe maturul, cumintele Ştefan, Ştefan nu-şi poate strânge o Curte. E un simplu alaiu de usurpator. Dintre boierii vechi el are însă pe starostele Jurj dela Frătăuţi, al cărui fiu, Dancu, e răsplătit, şi pe Mihail Dorohoianul, pe Neagoe Logofătul, din vechea gardă a părintelui său, şi chiar pe diacul Ghedeon; se adaugă Stan al Bârlei. încolo, tineret necunoscut: Duma cel Negru, Negrilă, Ciurbă, Banciu şi fratele Ştefu,Halmaj, Albu Ceaşnicul, un Cliucinic — între ei probabil Munteni, ca Vistierul Mircea. Concentrarea se face însă răpede în jurul lui, cu Dan, Cupcici,Uncleat, Vistierul Stan, fraţii Blaj, Domuncuş şi Iacob Gereby, Cârstea, Bogdan Stolnicul, popa Iuga, bătrânul Isaia, Dieniş (Costăchescu, n-le până la 124).
Ilie, refugiat în Polonia şi înzestrat de rege ca o rudă, a încercat în zădar cu o restauraţie: a fost bătut la Dărmăneşti, în ziua de i-iu Februar 1434. Data cronicii e bună. Şi data de săptămână coincide. Locul e în Vestul ţării: Neamţ sau Bacău. Ilie pare deci a se fi menţinut pe acolo, probabil hi cetatea Neamţului. In Polonia s’a întors, ca unul care fugise de sub o pază onorabilă, numai pentru a fi internat la Sieradz.
Aşa ţin lucrurile — Domnie de « douăzeci şi două de luni » — până în vara anului 1435.
Dar încă din 1434 vedem neliniştea lui Ştefan (Costăchescu, n-le 125 şi urm.), deşi în 1433 încă s’a împăcat cu Polonia (Hurmuzaki, II2, n-le DCLXVI-LXX). La 25 Maiu el e la Iaşi, în Iunie la Suceava, în Iulie la Dorohoiu, întreţinând boierii cu daruri, şi ei rămân în parte credincioşi. In Octombre el e la Suceava, asigurat (n-le 128-9).
O lovitură a lui Ilie în iarnă îl aşează provizoriu la Suceava, unde e la 17 Februar 1435 (n-l 136). In jurul lui e Jurj de
www.digibuc.ro
39
LA CRONOLOGIA VECHILOR DOMNI MOLDOVENI
S
Frătăuţi, Dan, Şteful, Mândru, Cozma, Duma, Mircea, Banciu, Fârău, Cârstea, noii Vitolt, Mişe, Baloş, Berinde. Dar Ştefan e acolo la 14 Februar (n-l 132), şi el cu noi ajutători: Costea lui Dragoş, Vană Ureacle, Gancea, Giurgiu Piatră.
Lupta dela Podraga restabileşte însă pe Ilie. Data de lună, 4 August, e bună în cronică, nu însă şi anul: 6944, care ar fi 1436. Greşită şi data de săptămână, Vineri, care e bună tot numai pentru 1436. Nu trebuie să se creadă că totdeauna aceste date lunare sunt exacte: călugării cari făceau cronica,
—	da călugării, căci la Curte s’ar fi scris cu altă pasiune şi s’ar fi dat alte amănunte —, aveau la îndemână pascaliile lor, şi ei ţineau neapărat ca ziua de săptămână să figureze în date.
Actele cu Polonia: supunerea la 14 Septembre a lui Ştefan, căruia i se dau veniturile Moldovei-de-jos, jurământul lui Ilie şi al boierilor, sunt din August-Septembre 1435 (Hurmuzaki, II2, p. 853 şi urm.). Acolo boierii apar toţi cu curţile lor: Vâlcea de Lipnic, Isaia de Baia, Petru de Hudeşti, Uncleat de Ză-brăuţi, Şteful de Şerbăneşti, Duma de Branişte, Lazăr de Tulova, Stan Bârlea de Voroneţ, Vitolt de Ripujeni, Deneş Chropotowski, Steţco al lui Jurj de Toporăuţi, Damancuş de Sireţel, Ioanăş de Şomuz, Sima al lui Mihăilaş din «Izgherţ », Mirea fiul lui Ravas (Litovoiu), Boris de Cuciur, Mic de Silişău {ibid., n-l DCCXXIX).
II vedem pe Ilie Domn în Suceava, la 3 Septembre, când jură regelui polon (Hurmuzaki, II2, n-le DCLXXIV-V), — dar nu se înseamnă ca loc al documentului Suceava —, la 8 Octombre 3:435 (Costăchescu, n-l 137). Boierii sunt cei din iama primei aşezări acolo în Suceava: Jurj, dar şi bătrânul Vâlcea, Dan, cei doi fii ai lui Jumătate, Lazăr şi Stanciu, Duma, dar şi Mircea al lui Limbădulce, un Tăutu, un Iacuş, un Coşulă
—	întemeietorul mănăstirii botoşănene —, cu aceiaşi Baloş şi Berinde. El este sau merge însă la Hotin, unde sunt amicii, rudele poloni, încă dela 18 ale aceleiaşi luni {ibid., n-l 138). Logofătul Deneş e lângă dânsul. De aici se face dania lui Stan Babici, în aceeaş zi (Hurmuzaki, II2, pp. 859-60). La 25 Novembre Ilie e întors în capitala sa (Costăchescu, n-l 139).
Conflictul nu este însă terminat. Se pare că din nou cearta a izbucnit. Lângă Iaşi, la Pipereşti, Chipereşti pe Jijia, se dă lupta,
www.digibuc.ro
6
N. IORGA
40
arătată de cronici ca posterioară celei dela Podraga, în ziua de 8 Martie 1436. Aid data de săptămână, Joi, se potriveşte.
Lupta, în care biruie totllie, epentru asodarea la tron: Ilie nu-1 pomenise pe Ştefan până atunci nici între marturi, ci numai pe fiul Roman. Primul act care constată înţelegerea nu e mai nou decât din 12 April (Costăchescu, n-l 140).
Baico, apoi pârcălabul de Hotin, Standul, sunt răsplătiţi de cei doi Domni cari-şi împart puterea (Costăchescu, n-le 140-1). Ii găsim împreună la Vasluiu în ziua de 21 April a anului acestuia 1436. Boierimea se ţine de dânşii, introducându-se şi elemente nouă, un Simion Turcul, un fiu al lui Duma (ibid., n-l 141). In Maiu fraţii atâta timp duşmani stau unul lângă altul la Suceava (n-l 144), dar Iunie-i aduce iar la Vasluiu, devenit capitala lui Ştefan (n-le 145-6). Apoi ei trec în Iulie la Suceava (n-l 147), ca să revie, la 17 din această lună, la Vasluiu si să treacă înainte de sfârşitul lunii la Suceava, când dăruiesc pe Petru Ungureanul din Câmpul lui Dragoş (n-l 149). Alternanţa continuă, Domnii părând a fi stabilit şi schimbarea reşedinţii consorţiului lor dela unul la altul: 11, 20 August la Vasluiu (n-le 150-1), 27 August, 18, 19 Septembre la Suceava (n-le 152-4). Urmează o lacună.
Actul lui Ilie singur din Suceava, 6944, nu poate fi decât din 1435: îl va fi scris un călugăr care socoate dela i-iu Septembre (o observă şi editorul, p. 496). Căci la 7 Decembre Domnii sunt la Vasluiu iarăşi, dăruind pe popa Iuga şi pe fiul lui, Mihul grămăticul (n-l 156 * *). Februar e petrecut la Suceava, unde cel ce primeşte daruri de confirmări e Şteful al lui Jumătate {ibid., n-l 157 2); Maiu în Vasluiu (n-l 159 3), ca şi Iulie (n-l 162), dar August — cu dania lui Nemirco Cior-toreanul — iarăşi la Suceava (n-l 163 4), ca şi Decembre — cu aceea a lui Mihail din Dorohoiu (n-le 165-6).
*) Apare şi un nou boier, Ioan Balcean.
*) « Maruşca, sora soţiei noastre », care a săvârşit « viclenie când a fugit la Ruşi >, deci în Polonia rusească, e probabil Doamna lui Ştefan, căci soţia lui Ilie era Marinca şi n’avea altă soră decât pe principesa polonă Sofia (Bogdan, o. c., pp. 68—70; cf. Costăchescu, p. 511, n-l 158).
a) Se pare că acte scrise răpede puteau să fie date şi de Ilie singur, ca acela, care nu pare falş, din Suceava, 30 Iunie 1437 (ibid., n-l 160). Dar autenticitatea lui nu e sigură.
*) Boieri noi Vlaşin, şi doi alţii. Apoi (p. 542) Manoil Grecul (Grec adevărat, se pare).
www.digibuc.ro
PRETENDENTUL NICOLAE BASARAB IN ELVEŢIA
DE
N. IORGA
Şedinţa dela 24 Aprilie 1931
In 1929, la congresul internaţional de Istoria Spaniei, înfăţişam din nou figura acelui ciudat Nicolae Basarab care se zicea fiul lui Barbu, şi acesta al unui Neagoe, care nu poate fi, în intenţia acestui pribeag nenorocit ori acestui aventurier cerşitor, altul decât Neagoe Basarab. Pe lângă vechea notiţă a lui Seyfert (v. Pretendenţi domneşti în secolul al XVI-lea, « Analele Academiei Române », XIX) o corespondenţă săsească din secolul al XVIII-lea, publicată de d-1 Andrei Veress (în aceleaşi «Anale » pe 1928) îl presintă la Segovia în 1568, în tovărăşia unui Bucquoy, dintr’o familie francesă care a servit apoi Casa de Austria, şi a unui German din depărtata Cubă. Se ştie că el a ajuns apoi să fie închis la Viena.
D-1 Alexandru Marcu îmi semnalează acuma un foileton al ziarului Neue Ziircher Zeitung (9 April din acest an), în care, cu o introducere a d-lui «L. W.», unde e şi ceva adevăr, dar sunt şi multe greşeli, explicabile la cine n’a avut vreo atingere cu istoriografia românească, se publică un act din Zurich, în iarna anului 1571, în care Nicolae «Bassarabae », « Domn, moştenitor şi legiuit urmaş al Valahiei Transalpine », cere ajutor dela magistraţii oraşului elveţian.
Iată cuprinsul acestei cereri:
f. A, R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XII,
www.digibuc.ro
a
N. lORGA
4*
« Edle, emfeste, ersame, besondere Herren und Freunde,
« WirtunEuch mit betriibten Hertzen zu wissen, wie dass nach jăm-merlicher Ermordung unseres lieben Herm und Vaters seligen, wir mit samt unsrer geliebten Frâu Mutter und Schwester vom Erbfeind der Christenheit, dem tiirkischen Kaiser, aus unserem Erbfiirstentum der Walachei nach Constantinopel hinweggefiihrt und unsere Frâu Mutter und Schwester noch heutigen Tags daselbst in schwerer Dienstbarkeit gehalten werden.
« Da aber vor sechs Jahren der allmăchtige Gott durch seine gnădige Schickung Gelegenheit verliehen, sind wir durch seine gottliche Hiilfe dem grimmigen Feind entronnen und erstlich zu Malta angekommen, danachinHispaniengezogen,uns an koniglicher Majestăt Hof, auch in deroselben Feldziigen wider die abtriinnigen und vom christlichenGlauben abgefallenen Moren dermassen gehalten, wie aus hochermeldeter koniglicher Majestât Schreiben (so wir hiemit einlegen) gnugsam zu verstehen.
« Dieweil aber aus gutem Bedenken wir aus Hispanien gezogen und wegen vieler Ursachen uns zu der koniglichen Majestăt zu Polen, so unserem Erbfiirstentum benachbart, und an die uns viele christlichen Potentaten gnădige und freundliche Empfehlung gegeben (so wir auch hieneben einlegen), zu begeben gesinnt sind, gelangt demnach an Euch unser freundlich bittliches Begehren, sintemalen wir lang-wieriger Leibesschwachh'eit halber bis in die fiinf Monate zu Speyr gelegen, und aus dringender Not auch unsere Ross haben miissen verkaufen, Ihr wollet aus christlichem Mitleiden uns als einem vom blutdiirstigen Feind gemeiner Christenheit vertriebenen und hoch-betriibten Fiirsten mit einer Steuer behiilflich sein, damit wir ehrlich und ziemlich zu hochgedacht koniglicher Majestât zu Polen kommen mogen.Zweifelnnicht,der Allmâchtig werde eine so riihmliche christ-liche Woltat in Grosseren vergelten.
«Da auch durch gottliche Gnad unsere Sachen in kiinftigen Zeit zu gliicklicher Wolfahrt (wie wir verhoffen) geraten wiirden, wollen wir gegen dieser hochloblichen Stadt Ziirich dermassen mit der Tat uns dankbar erzeigen, dass dieselbe ein Gefollen darob tragen solie.
«Tun hiemit Euch dem Allmăchtigen befehlen, einer trostlichen Ant-wort gewărtig.
NICOLAUS BASSARABAE, Princeps, haeres et legitimiu Successor Vallachiae Transalpinae m. p.
www.digibuc.ro
43
PRETENDENTUL NICOLAE BASARAB IN ELVEŢIA
3
In această cerere, deci, Nicolae Basarab se presintă — ceeace nu făcuse în scrisorile lui anterioare — ca fiul unui Domn sau pretendent omorît. Cu mama şi sora, e adus la Constantinopol, de unde scapă el singur, şi anume la anul 1565. Se refugiază întâiu la Malta, unde e primit de Cavalerii Ioaniţi — şi în bogatele Arhive de acolo trebuie să se afle vreo urmă de trecerea lui.
Se ştie, cum am spus, de petrecerea lui în Spania. Dar şi aici se adaugă ceva nou. Filip al II-lea a primit pe străin în oastea sa şi l-a întrebuinţat în luptele cu Maurii răsculaţi. Basarabul nostru a avut a face deci cu fanaticii apărători din Sierre ai credinţii musulmane spre care-i adusese înapoi instinctul. El aduce şi dovada scrisă a isprăvilor săvârşite în acest lung şi greu războiu.
Din Spania pleacă spre regele Poloniei, pe care-1 crede «vecin cu principatul său de moştenire », dar boala-1 prinde la Spira — aici iarăş Arhivele ar trebui cercetate —, unde e reţinut astfel timp de cinci luni.
Ajutorul orăşenilor din Ziirich i-ar fi necesar pentru continuarea drumului. Căpătă numai patru «coroane noi» la 7 Ianuar 1571. însemnarea Sfatului, reprodusă în acelaş articol, are acest cuprins: «Ihm sind von meinen Herren 4 neue Kronen zu einer Verehrung und Zehrpfenning verordnet und gegeben worden; 7. Januar. 1571 ».
www.digibuc.ro
OPERA ISTORICĂ A D-LUI NICOLAE IORGA
DE
ION I. NISTOR
Şedinţa dela 26 Iunie 1931
La 18 Iunie distinsul nostru Coleg şi preşedinte de Consiliu, d-1 Nicolae Iorga, a împlinit vârsta de 60 de ani, din care 34, deci mai bine de jumătate, i-a petrecut ca membru corespondent şi activ al Academiei Române.
In calitatea aceasta, d-sa a contribuit, din belşugul puterilor sale intelectuale şi sufleteşti, la ridicarea prestigiului acestui înalt aşezământ şi la realizarea măreţelor scopuri pe care Academia le urmăreşte dela înfiinţarea ei.
> »
Răspunzând la salutul d-lui I. Negruzzi de bun sosit în Academie, d-1 Iorga ziceâ acu 21 de ani:
« Mă voiu găsi, vă asigur, şi de acum înainte în cel dintâiu rând al ostenelilor, şi în cel din urmă al pretenţiilor».
Cel dintâiu la datorie si osteneală si cel din urmă la ono-
>	t
ruri şi pretenţii, a rămas d-1 Iorga neîntrerupt dela intrarea sa în această savantă corporaţiune până astăzi, când nu Academia, ci încrederea Majestăţii Sale Regelui şi a ţării l-a chemat să ocupe cea mai înaltă funcţiune în Stat.
Cu aceeaş ocaziune festivă, d-1 Iorga depuse şi mărturia sa de credinţă în legătură cu menirea şi chemarea aşezământului nostru, zicând:
«Academia poate face, în mijlocul unui popor, căruia îi lipseşte o adevărată opine publică, în ce priveşte ştiinţa şi literatura, mult bine şi mult rău, prin preţuirea lucrărilor ce i se prezintă la premii, sau pentru care se solicită onoarea publicării în Analele ei».
11, A. R, — Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tom, XII,
www.digibuc.ro
2
ION I. NISTOR
46
«Ea poate descurajă pe cei ce nu merită aceasta, şi poate încuraja pe cei cari sunt vrednici de un îndemn mai departe. Mă bucur că voiu puteâ, în noua mea situaţie, să contribui la darea îndrumărilor sigure şi folositoare, luptând pentru înmulţirea lucrărilor la înălţimea ştiinţei, cugetării şi artei moderne, şi pentru înlăturarea diletantismului, vechiu sau nou, necritic sau hipercritic, care mai ales la popoarele în faza noastră de cultură, e o pângărire sau o sterilizare a ştiinţei şi literaturii şi o primejdie a viitorului lor».
Iată linia de conduită, pe care însuş d-1 Iorga şi-o fixase la intrarea sa în Academie şi dela care d-sa nu s’a abătut niciodată. Călăuzit de aceste principii, d-1 Iorga a avut un rol determinant în activitatea Academiei si în deosebi a Secţiunii
1	t
Istorice, al cărei distins si venerat membru este.
7	t
Desbaterile Academiei în ultimele 2 decenii sunt arhipline de propunerile, sfaturile, îndrumările şi criticele d-lui Iorga, isvorîte toate din gândul său generos şi din sufletul său nobil şi îngăduitor.
«Ştiinţa, dacă este bine îndrumată — zice d-sa — înseamnă totdeauna o înălţare a punctului de vedere, o lărgire de orizont, o lămurire a zărilor, şi n’are vreun merit deosebit acela, care vede mai departe pentrucă a venit mai târziu ».
Prin numeroasele sale comunicări, făcute în şedinţele publice ale Academiei, comunicări care îmbrăţişează întreg domeniul istoriei noastre naţionale; prin nenumăratele sale dări de seamă asupra cărţilor incurse la premii; prin elogioasele sale rapoarte asupra activităţii ştiinţifice a oamenilor de litere din ţară şi străinătate; prin redactarea «Buletinului Secţiunii Istorice» dela 1910 încoace; precum şi prin importantele sale daruri de cărţi, acte, documente şi manuscripte, oferite Academiei, ilustrul nostru Coleg a îndrumat şi a încurajat totdeauna pe cei vrednici de îndemn, a promovat în măsura cea mai largă scopurile Academiei şi a grijit cu toată stăruinţa ca lucrările ei să se menţină la înălţimea ştiinţei şi cugetării moderne. Nu voiu uita niciodată cuvintele înduioşetoare pe care, acîi 15 ani, d-1 Iorga mi le-a adresat la intrarea mea în Academie. Plini de recunoştinţă, îi dorim cu toţii să petreacă încă mulţi ani între noi în plenitudinea puterilor sale
www.digibuc.ro
47
OPERA ISTORICA A D-LUI NICOLAE IORGA
3
creatoare. Fiindcă fiecare zi din viaţa unui om harnic este un spor pentru vitalitatea poporului său. Conştiinţa, pe care d-sa a adus-o în Academie, constitue un nobil imbold pentru noi, care ne dă puteri ce cresc din fiecare osteneală fericită prin isprăvile ei.
Numeroasele sale publicaţiuni, apărute în limbi străine, au avut darul să răspândească şi să ducă departe peste hotarele ţării bunul renume al Academiei Române. Prin participarea sa la congresele internaţionale, prin cursurile sale la Sorbona şi prin conferinţele sale interesante şi instructive, ţinute în toate capitalele europene, ba chiar şi în America, d-1 Iorga a făcut cinste Academiei noastre şi a binemeritat pentru ştiinţa şi învăţătura românească.
Alegerea sa de membru al mai multor societăţi savante, precum şi distincţiunea sa cu titlul de doctor honoris causa al Universităţii din Oxford, iar de curând al Universităţilor din Paris şi Roma, dau cea mai strălucită dovadă de reputaţia ştiinţifică de care ilustrul nostru coleg se bucură în lumea savanţilor europeni. Iată de ce Academia Română, plină de recunoscătoare admiraţie pentru tot ce d-1 Iorga a făcut pentru ea, a ţinut să-l sărbătorească astăzi în mod cuvenit, la împlinirea vârstei de 60 de ani, precum sărbătorise la vremea sa pe Titu Maiorescu, D. A. Sturdza, ş. a.
#
# #
Opera istorică a distinsului nostru coleg Nicolae Iorga depăşeşte cu mult marginile obişnuite ale unei munci de savant. Deaceea credem că ne împlinim numai o datorie faţă de noi înşine, dacă, cu acest prilej solemn, aruncăm o scurtă privire asupra acestei măreţe şi nepieritoare opere.
Din tinereţe, viaţa sărbătoritului nostru coleg — după propria sa mărturisire — n’a fost altceva decât pregătire răbdătoare pentru a cunoaşte şi a puteâ explică; neatinsă pasiune de a descoperi chiar cu părăsirea tuturor plăcerilor şi cu înfruntarea tuturor primejdiilor; lipsă de orice mândrie pentru ceeace el a câştigat numai prin stăruinţă şi metodă, doar cu adausul acelui noroc care ştie totdeauna unde trebuie să vie.
i
II•
www.digibuc.ro
4
ION I. NISTOR
48
De 40 de ani d-1 Iorga desvoltă o extraordinară activitate în vastul cuprins al istoriografiei române. Cunoscător neîntrecut al limbilor clasice şi modeme şi stăpân desăvârşit pe toate mijloacele de investigaţie istorică, d-sa a făcut studii şi cercetări în toate direcţiile şi în toate domeniile istoriei noastre, aşâ că nici una din manifestaţiunile vieţii noastre publice n’a rămas necercetată de largul său spirit de scrutător şi înţelegător.
Cu neîntrecută şi uimitoare putere de pătrundere, d-1 Iorga a studiat toate laturile vieţii poporului român şi a lărgit cunoştinţele noastre prin bogatele rezultate ale laborioaselor sale studii. El a pătruns în toate tainele vieţii noastre: naţionale, politice, economice, culturale, literare, artistice, religioase, militare şi sociale, răscolind şi frământând toate ideile şi concepţiile asupra trecutului românesc. Reînnoind ipotezele şi modernizând formele, d-1 Iorga a devenit creatorul unei epoce noui de metodă şi de cugetare, de construcţie şi de formă istorică.
D -sa a dat un nou avânt cunoştinţelor noastre istorice şi le-a mânat mai departe prin o îndrăzneaţă revoluţie de ordin filosofico-istoric. El a urmărit desvoltarea neamului românesc pe toate căile de investigaţie şi cu toate mijloacele ştiinţifice.
In faţa chestiunilor celor mai complicate şi a problemelor celor mai controversate, stau ipotezele ingenioase şi conclu-ziunile savante ale geniului său creator. Viziunea clară a spiritului său a înviat trecutul din rămăşiţele de viaţă care a fost. El a desfundat drumuri noui în tărâmurile neumblate şi a luminat în întunericul celor mai obscure epoce din istoria poporului român.
Prin rezultatele cercetărilor sale el a lărgit hotarele înguste ale cunoştinţelor noastre istorice şi a schimbat multe din concepţiile şi părerile învechite, care se repetau mereu în cărţile de istorie, numai pentrucă fuseseră susţinute vreodată de cineva.
Xenopol a văzut în d-1 Iorga un mare închegător de des-voltare al trecutului şi un strălucit talent de scriitor, care uneşte munca răbdătoare a cercetătorului pasionat cu însuşirile spiritului său filosofic.
*
* #
www.digibuc.ro
49
OPERA ISTORICĂ A D-LUI NICOLAE IORGA
5
Opera istorică a d-lui Iorga este prea vastă şi variată pentru ca să poată fi cuprinsă şi apreciată în întregime în cadrele înguste ale unei disertaţiuni festive. Dar oricât, ea poate fi urmărită sistematic în trei direcţii şi anume:
1.	In direcţia ediţiilor de izvoare documentare şi narative.
2. In direcţia studiilor sale de analiză istorică şi
3. In direcţia studiilor sale de sinteză.
Ca adunător şi editor de acte şi documente, d-1 Iorga a exploatat cu o neîntrecută râvnă şi pricepere o bună parte din arhivele europene şi a avut norocul să descopere şi să editeze un prea bogat material istoric în legătură cu trecutul nostru, material menit să modifice şi să întregească rezultatele cercetărilor istorice de până acuma. Nici o informaţie, cât de neînsemnată ar părea ea la prima privire, nu eră respinsă, ci culeasă cu îngrijire şi încredinţată tiparului, pentrucă şi cea mai mică pietricică poate contribui, la rândul ei, la umplerea unui gol din măreţul edificiu al istoriei noastre naţionale.
Recolta aceasta aşâ de bogată în documente externe umple 5 volume din colecţia Hurmuzache şi anume volumele X, XI, XII, XIV şi XV; trei volume de «Acte şi Fragmente cu privire la Istoria Românilor», 5 volume de «Notes et Extraits», ş. a. Pe lângă aceste ediţii monumentale de acte externe, d-1 Iorga a mai publicat în anexe la studiile şi cercetările sale un mare număr de documente externe, de mare importanţă pentru cunoaşterea relaţiilor ţărilor noastre cu străinătatea.
Recolta din arhivele străine este întregită cu o bogată culegere de documente interne, pe care d-1 Iorga le-a descoperit şi adunat din arhivele şi bibliotecile din ţară şi dela particulari. Materialul acesta este publicat în cele 23 de volume de « Studii şi Documente », în « Genealogia Cantacuzinilor », în «Documente privitoare la familiile Cantacuzino, Calli-machi, Ştirbey, etc.» în «Documentele Externe ale Regelui Carol», în «Inscripţii din bisericile din România », etc., etc.
Pe lângă izvoarele documentare, d-1 Iorga a dat cuvenita atenţie şi izvoarelor narative, editând mai multe cronice indigene
www.digibuc.ro
6
ION I. NISTOR
50
ca «Istoria Domnilor Ţării Româneşti» de Constantin Căpitanul Filipescu, sau «Naraţiunile străine cu privire la viaţa şi domnia lui Despot-Vodă »; extrase din cronicari greci, bulgari, turci, etc.
Cu ocazia editării materialului istoric, d-1 Iorga nu s’a mulţumit numai cu reproducerea exactă a textelor; ci el le-a şi studiat totodată şi prin interpretarea ce le-a dat, a înţeles să smulgă din ele tot ce se putea obţine pentru sporirea şi îmbogăţirea cunoştinţelor noastre istorice.
Ediţiile sale de izvoare se disting, faţă de cele ale antecesorilor săi, prin notele şi explicaţiile bogate pe care le dă, astfel că aceste note însoţitoare sunt uneori desvoltate în adevărate disertaţii şi monografii de cea mai mare importanţă pentru cunoaşterea şi pătrunderea trecutului românesc.
#
# #
Nu există epocă în istoria română care să nu fi primit, pe urma numeroaselor studii ale d-lui Iorga, lămuriri, rectificări, lărgiri şi întregiri. Memoriile Secţiunii Istorice din Analele Academiei, începând cu volumele XVIII—XXXVIII şi continuând cu volumele I—X din seria 3, sunt pline de comunicările d-lui Iorga, care tratează, în mod temeinic, diverse probleme din vastul domeniu al istoriei române. La acestea se mai adaugă şi un mare număr de publicaţiuni şi conferinţe ţinute de d-sa la diferite ocaziuni şi care toate aduc contribuţiuni interesante şi puncte de vedere noui.
Prin studiile şi cercetările sale, d-1 Iorga a schimbat multe din concepţiile vechi, care, pe drept pe nedrept, intraseră în domeniul public. El a reabilitat epoca Fanarioţilor cari, după propria sa observaţie, într’o vreme de fatală asprime au adus la noi pe lângă tendinţe filosofice franceze şi o administra-
tiune cu forme modeme ca cea a lui Constantin Mavrocordat
»
sau Grigori Vodă Ghica.
Tot d-1 Iorga a arătat că ţările noastre ajunseră într’o vreme centrul silinţelor spre cultură al întregii lumi creştine răsăritene. Matei Basarab şi Vasile Lupu erau consideraţi ca vajnici apărători ai ortodoxiei, iar Constantin Brâncoveanu umpluse
www.digibuc.ro
OPERA ISTORICĂ A D-LUI NICOLAE IORGA
7
Si
orientul ortodox cu traducerile sfintei scripturi în limbile orientale.
#
# #
La numeroasele sale lucrări de analiză istorică se asociază şi operele sale de sinteză. In fruntea acestora stă monumentala sa scriere: «Geschichte des Rutnănischen Volkes» apărută la Gotha în 2 volume, îmbrăţişând întreaga istorie a Românilor dela începuturile lor până la 1905.
Manuale de istoria poporului român au apărut aproape în toate limbile culte din Europa, aşa în limba franceză, germană, engleză şi italiană.
In «Istoria literaturii religioase până la 1688 », în «Istoria literaturii române în secolul XVIII şi XIX », în «Istoria bisericii române », precum şi în «Istoria artei române », d-1 Iorga ne înfăţişează, cu vastele sale cunoştinţe si cu neîntrecuta sa putere de pătrundere, aproape tot materialul culturii noastre proprii, în care energia şi iniţiativa naţională a ştiut să contopească într’un tot armonic, caracterele civilizaţiei occidentale cu ale celei orientale, ai cărei moştenitori legitimi şi integrali am fost noi Românii.
# #
încrezător în vigoarea luptătoare a neamului şi în energia lui asimilatoare, d-1 Iorga a ridicat la strălucire marile figuri istorice ale neamului în excelentele sale monografii asupra lui Ştefan-cel-Mare, Mihai-Viteazul, Constantin Brâncoveanu,
Tudor Vladimirescu si alţii.
» *
In studiile şi cercetările sale, d-1 Iorga nu s’a mărginit numai la istoria politică şi culturală a neamului, ci d-sa a urmărit şi «umila acţiune necontinitâ şi obscură a gloatelor fără nume şi fără fapte», adică a mulţimii anonime, harnice şi răbdătoare ce se îndeletniceşte de veacuri cu meşteşug şi negoţ, precum şi cu răsturnarea brazdei străbune; acea mulţime care, după propriile sale cuvinte, condiţionează forţa politică şi strălucirea artei şi care de veacuri poartă pe umerii săi splendoarea palatelor şi a templelor. Cercetările sale
www.digibuc.ro
8
ION I. NISTOR
52
minuţioase în această direcţiune au scos la iveală scrierile: «Istoria Comerţului», «Istoria Industriei», «Istoria Negoţului şi Meşteşugului din trecutul românesc», precum şi numeroasele sale scrieri în legătură cu traiul ţăranilor şi problema agrară.
*
* *
D-l Iorga a arătat că viaţa naţiunii noastre a fost necontenit amestecată cu vieţile celorlalte popoare, fiind în funcţie de dânsele şi înrâurind necontenit viaţa acestora. Fiecare naţiune este o energie care îşi are izvoarele ei deosebite, caracterul şi misiunea ei specială. Dar nici una din aceste energii nu se poate izolâ ermetic şi nici nu trebuie să fie izolată.
Istoria unui popor atinge istoria celorlalte popoare, fixân-du-se şi păstrându-se în mediul firesc de universalitate umană, căreia îi aparţine în cea mai superioară esenţă.
Pornind dela aceste consideraţiuni superioare, d-l Iorga a închinat o bună parte din cercetările şi meditaţiunile sale istorice relaţiunilor noastre cu celelalte popoare şi anume cu: Englezii, Francezii, Germanii, Italienii, Ungurii, Polonezii, Ruşii, Ucrainenii, Sârbii, Grecii, Bulgarii, Albanezii şi Turcii.
El a studiat viaţa acestor popoare în raport cu neamul şi cu ţara noastră şi a publicat rezultatele studiilor sale în limba franceză, germană, engleză, italiană şi chiar suedeză pentru ca ele să fie accesibile unui cerc mai mare de cititori şi astfel să contribue la apropierea şi înfrăţirea acestor neamuri cu poporul nostru.
După Dimitrie Cantemir, d-l Nicolae Iorga este al doilea istoric român care a scris istoria Imperiului Otoman: «Ge-schichte des Osmanischen Reiches», apărută la Gotha 1908—1913, în cinci volume.
Tot d-l Iorga a scos la iveală rolul nostru de mijlocitori ai tendinţelor culturale şi politice ale apusului pe care le-am avut, chemând la libertate naţională, şi îndemnând, cu un ajutor statornic şi desinteresat, rând pe rând pe Sârbi, pe Bulgari şi pe Albanezi.
www.digibuc.ro
53
OPERA ISTORICĂ A D-LUI NICOLAE ÎORGA
9
După d-1 Iorga popoarele sunt organisme vii care trebuie să trăiască după nevoile organice ale fiinţei lor ce se întemeiază pe un întreg trecut. D-sa a tălmăcit rostul acestui trecut cu căldură şi entuziasm şi cu o neclintită şi comunicativă credinţă în dreptatea cauzei noastre şi în dreptul firesc şi inalterabil la trai şi la desvoltare proprie.
El a fost si a rămas un animator neobosit al unităţii nea-
*	j
inului peste hotarele nelegiuite de pe vremuri, un predicator sincer şi convins al solidarităţii de rassă şi un fericit descoperitor de idealuri, dându-ne tuturora cea mai strălucită pildă de nobilă însufleţire, de muncă fără preget şi de jertfă dezinteresată.
Ca un adevărat apostol al unităţii culturale, propovăduită cu succes de Academia Română, d-1 Iorga, cu multă vreme înainte de unire, a colindat toate ţinuturile locuite de Români pentru a le cunoaşte, pentru a mângăiâ pe cei de sub stăpânirea străină şi pentru a-i întări şi încurajâ în credinţa izbăvirii ce era să vină.
Din vremea acestui apostolat datează numeroasele sale scrieri asupra Românilor din Ardeal, din Basarabia şi din Bucovina, scrieri care au contribuit aşa de mult la deşteptarea conştiinţei naţionale şi la afirmarea solidarităţii de neam şi de cultură între toţi fiii aceluiaşi popor.
Din vremea aceea datează scrierile sale: «Istoria Românilor din Ardeal şi Ungaria », apărută în româneşte şi franţuzeşte; « Sate şi Preoţi din Ardeal», «Documente Româneşti din Arhivele Bistriţei », « Neamul Românesc din Basarabia », « Basarabia Noastră », «însemnătatea ţinuturilor de dincolo de Prut», « Neamul Românesc din Bucovina», «Boieri şi Răzeşi în Bucovina», « Legături culturale între Bucovina şi Principate », etc.
Propagandei sale prin scris şi viu graiu se datoreşte în bună parte trezirea curentului de unitate naţională în nouile provincii din care s’a desprins puterea misterioasă care a mişcat şi a trezit neamul întreg, mânându-1 la lupta eroică pentru întregire. Astfel a devenit d-1 Iorga unul din factorii determinanţi ai închegării unirii noastre naţionale. *
*
*
www.digibuc.ro
IO
ION I. NISTOR
54
Dar neobositul şi pasionatul cercetător în domeniul istoriei naţionale nu şi-a restrâns activitatea numai asupra acestui tărâm, ci el a întins-o larg şi asupra istoriei universale, îmbogăţind literatura istorică cu opere şi lucrări de valoare care au găsit aprecieri elogioase la învăţaţii străini. Contribuţiuni de ale sale găsim în cele mai multe reviste de specialitate străine. Publicaţiunile sale: «Thmas de Saluces », «Philipe de Mesiăre», «The Bizantin Empire», «Istoria Poporului Francez », « Istoria Rinului », « Istoria Civilizaţiei », « Istoria Slavilor de Răsărit», « Istoria Hunilor », «Istoria Albanejilor », « Istoria Bulgarilor », « Istoria Ungurilor », « Istoria Ţiganilor » apărute în volumul IV din Istoria Universală de Helmolt, indică partea de contribuţie a d-lui Iorga la istoria universală
si îndeosebi la cea a Orientului si a Cruciatelor.
» >
Intr’un duios acces de auto-confesiune, d-1 Iorga aminteşte undeva de senina filozofie a unei bătrâneţe de meditaţie superioară care să se hrănească din tot materialul din nou căpătat prin îndărătnice silinţe în care sufletul se lămureşte si se înaltă. Eră evident o aluzie la idealul bătrâne-
»	»	t
ţelor sale.
Dar se vede că vârsta de 60 de ani, pe care distinsul nostru coleg a atins-o, nu este cuprinsă în bătrâneţele de superioară meditaţie visată de d-sa. Cel ce timp de 40 de ani a înfăţişat viaţa poporului său în toate manifestaţiunile ei politice, culturale şi economice, a ajuns « bătrân numai prin experienţă », cum ziceâ odată despre sine. Pentrucă înainte ca senina filozofie a unei bătrâneţe de meditaţii superioare să-i fi potolit râvna neobosită de a cunoaşte şi de a explică, d-1 Iorga, care până acuma a scris istorie, este chemat să o şi facă, punând ţării la îndemână experienţele şi învăţăturile culese în vastul tărâm al trecutului.
Iar noi, plini de admiraţie pentru geniul său creator, urăm distinsului nostru coleg, ca opera guvernării sale să fie la înălţimea operelor sale istorice.
www.digibuc.ro
UN ROMÂN ISCOADĂ LA 1683 IN TABĂRA REGELUI SOBIESKI LA VIENA
DE
ION I. NISTOR
Şedinţa dela 16 Maiu 1930
înfrângerea Turcilor sub zidurile Vienei la 1683 constitue un eveniment istoric determinant în desvoltarea normală a civilizaţiei europene. Puterea Imperiului Otoman, triumfător în Ucraina si Podolia, în Moldova si Muntenia, în Transil-vania, Banat şi Ungaria, atingând culmea desfăşurării sale, tindea năvalnic spre Apus, unde creştinătatea, ameninţată de completă cotropire, i se puse în cale la Viena. Nicolai Costin arată că Sultanul concepuse << gânduri înalte asupra creştinilor şi că pe atunci Turcii erau mari şi tari, cât lumea se cutremura; că încotro se porneau, nu era să nu biruească. Cara Mustafa paşa, om mândru, lacom foarte, gândul lui se puse la mare lucru întru acest chip. Luând Beciul şi supunând împărăţia Nemţească, să coboare prin Ţara Leşească şi aşa întorcându-se prin Moldova să puie paşă şi în Ţara Muntenească »*).
Pentru aducerea la îndeplinire a acestui plan semeţ, Turcii înaintară spre Viena unde, în primele zile ale lunii Septemvrie 1683, se dădu aceâ memorabilă bătălie, care avea să hotărască nu numai asupra soartei politice a ţărilor din Europa Centrală, ci şi asupra civilizaţiei creştine în genere; căci instalarea stăpânirii turceşti însemna totodată şi ştergerea a orice urmă de cultură şi civilizaţie creştinească. Cu oprirea năvălirii păgâne şi înfrângerea ei la Viena începe decadenţa Imperiului Otoman, * 7
*) Letopiseţe, II, p. 24.
7. A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XII.
www.digibuc.ro
2
ION I. NISTOR
56
fiindcă puterile creştine învingătoare, încurajate de marea lor izbândă, organizară campanii sistematice pentru izgonirea Turcilor din Europa Centrală şi aruncarea lor peste Dunăre în Balcani.
Cu executarea acestui măreţ si îndrăzneţ plan se însărcinară învingătorii dela Viena: împăratul Leopold I şi craiul Poloniei Ion Sobieski, care, urmând sugestiunilor Papei Pius al IX-lea, reînoiră la 31 Martie 1684 aşa numita « Liga Sfântă »>, între Poloni şi Austriaci, asociindu-şi şi pe Veneţieni J).
împăratul Leopold începu lupta pentru recucerirea Ungariei, Transilvaniei şi Banatului, iar craiul Sobieski luă asupra sa alungarea Turcilor din Podolia, Moldova şi Ţara-Româ-nească. Ambele armate creştine urmau să se întâlnească triumfătoare la Dunăre pentru a întreprinde de acolo marşul comun împotriva Constantinopolului, inima Imperiului Otoman* 2). Expediţiile creştine contra Turcilor dădură rezultate apreciabile, întrucât împăratul Leopold, izgonind pe Turci din Ungaria şi punând capăt supremaţiei turceşti asupra Ardealului, ocupă aceste ţări cu trupele sale.
Regele Sobieski, la rândul său, alungă pe Turci din Podolia şi Ucraina, reîncorporă aceste două provincii regatului său şi năvăli apoi în Moldova pentru a aduce la îndeplinire planurile de cucerire până la Dunăre3).
Dată fiind marea însemnătate istorică a acestui act politic epocal, suntem mândri de a putea constată, că şi Românii au avut partea lor de merit la săvârşirea lui. La bătălia dela Viena din Septemvrie 1683, care avea să hotărască asupra soartei politice şi culturale a Europei Centrale, luară parte activă şi Românii în ambele tabere; şi anume atât în tabăra păgână cât si în tabăra creştină 4).
împrejurările politice nenorocite aduseră cu sine că la Viena în 1683, ca şi în marele războiu pentru întregirea patriei, Românii să lupte faţă în faţă pe ambele fronturi adverse.
') Hurmuzaki, Documente, V, i, p. 102—105.
2) W. Frac noi, Papst Innocenz der XI. und Ungarns Befreiung von der Tiirken-herrschaft. Freiburg in Brisgau, 1902, p. 176 şi 190.
*) Hurmuzaki, Documente, IX, 1, p. 336—337.
*) Ion Grfimadfi, Die Rumănen bei der Belagerung Wiens im Jahre 1683, Bucureşti, 1915.
www.digibuc.ro
57
UN ROMÂN ISCOADĂ LA 1683
3
In 1683 sub zidurile Vienei, Românii luptau şi în armata de împresurare a Turcilor, dar totodată conaţionali de ai lor luptau şi în tabăra polonă a regelui Sobieski, ce venise să dea ajutor imperialilor la despresurarea Vienei. Craiul Sobieski încheiase în Martie 1683 cu împăratul Leopold un pact de alianţă ofensivă şi defensivă contra Turcilor cotropitori x).
In temeiul vechilor capitulaţiuni cu Poarta Otomană, domnitorii ţărilor române erau datori să însoţească cu contingentele lor de trupe, armatele de operaţie ale suzeranului în expediţiile sale de cucerire. Potrivit acestor obligaţii, domnii ţărilor române primiră ordin de la sultanul Mohamed al IV-lea să întărească cu contingentele lor armata turcească care, în primăvara anului 1683, pomi din punctul ei de concentrare dela Belgrad spre Viena. Domnii ţărilor române: Şerban Canta-cuzino, voevodul Munteniei, George Duca, voevodul Moldovei, şi Mihai Apaffy, voevodul Ardealului — căci şi Ardealul eră propriu zis o ţară românească — conformându-se poruncii sultanului, mobilizară în grabă contingentele lor şi pe la Sf. Gheor-ghe 1683 se puseră în mişcare spre Ungaria, pentru a se uni acolo cu grosul armatei turceşti de sub comanda marelui-vizir Cara Mustafa.
« In anul 1683 — zice Genealogia Cantacuzinilor — din poruncă au mers Şerban-Vodă şi Duca-Vodă la Ungaria, şi au făcut două mari baterii de pământ cu adânci şanţuri, unde acolo era Apaffy Mihai, domnul Transilvaniei şi groful Teleky cu oştirile lor ce ţineau partea Turcilor » * 2). Constantin Căpitanul arată în cronica sa că « domnii români amândoi, craiul unguresc Apaffy şi Tuchely groful cu oastea lui, toţi s’au împreunat la Belgrad; acolo au rămas împăratul, iar Cara Mustafa, vizirul, luând ostile s’au dus drept la Beciu»3).
Pe la Sf. Gheorghe, Şerban-Vodă porni din Bucureşti cu oastea sa care numără vreo 6000 de oameni. El străbătu Oltenia, trecu fruntaria ţării la Orşova iar de acolo, ridicându-se pe valea Cernei în sus, atinse Lugojul şi Timişoara şi trecând
*) M. Immich: Geschichte des europăischen Staatensystems von 1660—1789, Miinchen, 1905, p. xxx.
’) Genealogia Cantacuzinilor, p. 212.
3) Constantin Căpitanul, p. 205.
!•
www.digibuc.ro
4
ION I. NISTOR
58
Tisa se întâlni cu armata moldovenească mai jos de Budapesta. Se pare însă că la Timişoara Şerban Cantacuzino se despărţise de grosul trupelor sale, care îşi continuară marşul spre Buda, iar el o luă spre Belgrad, pentru a se prezentă sultanului Mohamed. Cel puţin aceasta rezultă din relaţiunea lui Constantin Căpitanul. Izvoarele contemporane nu ne-au păstrat ştiri mai amănunţite cu privire la alcătuirea armatei muntene şi nici cu privire la boierii cari însoţiau pe Domn în îndepărtata sa expediţie militară.
Ceva mai bine suntem informaţi asupra contingentului moldovenesc de sub comanda lui Duca-Vodă. Nicolai Costin relatează că Turcii când «au ocolit cetatea Beciului, căreia îi zic şi Viena », cu trimis « poruncă şi la Duca-Vodă şi la Şerban-Vodă, domnul muntenesc, ca să se găteze de oaste ». Iar sosind contingentele româneşti şi tătăreşti, «vizirul cu toate puterile împărăteşti şi cu Murad Gherei, hanul Crâmului şi cu Apaffy Mihai, domnul Ardealului şi cu Duca-Vodă şi Şerban-Vodă, domnul muntenesc au purces spre Viena. Insă pe Apaffy Mihai l-au lăsat de strajă înapoi, nu l-au dus la Beciu »1), probabil pentru motivul că Turcii n’aveau destulă încredere în el.
După arătarea cronicei, «Duca-Vodă au ieşit din Iaşi la oaste, Aprilie 24zile, Luni»2).
Cronicarul Ion Neculce, completând informaţiile lui Nicolai Costin, arată că «făcut-au atunci Duca-Vodă mare gătire de oaste; şi au adus şi câteva polcuri de Cazaci dela Ucraina3), şi călărime şi lefegii şi curteni şi hânsari; şi pe ţară au orânduit oameni de oaste, şi boieri şi mazili cu câte 10—12 slugi, şi au pus şi pe un Brahă căpitan de au făcut un steag de oameni tot din vătăjii boierilor şi a jupâneselor celor sărace » 4).
Dela Iaşi Duca-Vodă s’a scoborît în jos la Focşani, iar de acolo « mergând cu oastea sa prin Ţara Muntenească au trecut peste munţi şi au mers alături cu Ţara Ungurească pe la Sibiu pre la Logoj, pre la Temeşvar, pre la Sarvaş, pre la Sonok, ce
') Letopiseţe, II, p. 2.
a) Letopiseţe, II, p. 25.
3) Duca-Vodă eră totodată şi hatman al Ucrainei.
*) Letopiseţe, II, p. 216.
www.digibuc.ro
59
UN ROMÂN ISCOADĂ LA 1683
5
este la apa ce se chiamă Tisa, şi de acolo la Dunăre la cetatea Buda, şi acolo într’un câmp au ajuns pre Şerban-Vodă cu oastea; şi au venit Şerban-Vodă de s’au adunat cu Duca-Vodă»1).
Pe la sfârşitul lui Maiu, Duca-Vodă trecu munţii prin pasul dela Ban 2). Braşovenii aflând despre intrarea sa în Ardeal, îi trimiseră o solie numeroasă rugându-1 să nu atingă oraşul lor3). Saşii din Bistriţa tremurau de frică ca nu cumva armata moldovenească să străbată munţii pe la Câmpulungul Moldovei şi să atingă oraşul lor. Petru Hurgheş, nămesnicul din Câmpulung, linişti pe Saşi, comunicându-le ca să ştie că « Ostile s’au pornit adevărat prin Ţara Muntenească fără greş » şi că prin urmare n’ar mai fi nici o primejdie ca să treacă prin părţile lor 4). Intr’o nouă scrisoare Câmpulungenii şi tot oraşul scriau bi-răului din Bistriţa «precum să n’aibă nici o grijă de rândul oştilor, că ostile merg pe la « Ţara-Muntenească » 5).
Un frumos grup de boieri mari însoţiâ pe Duca-Vodă în expediţia contra Beciului. In fruntea lor se găsiâ însuş cronicarul Miron Costin, mare-logofăt, hatmanul Buhuş, postelnicul Constantin Ciobanu, paharnicul Ion Racoviţă, marele vornic Gavriliţă Costache, comisul Catargiu, marele şatrar Tanase din Soroca, căpitanul Braha, tretilogofătul Gheorghiţă şi alţii6).
Cât despre itinerarul lui Mihail Apaffy găsim informaţiuni preţioase în «Diarium Franciscii Torok», publicat de Alexandru Szilagy7). Din diariul acesta aflăm că voevodul Ardealului porni cu contingentul său din Apahida la 8 Iulie 1683, însoţit de comandantul trupelor Mihail Teleky. La 7 August contingentul ardelean trecu Dunărea între Parkany şi Strigoniu. La 19 August Apaffy cu armata sa eră la Bruck pe Leitha. La 22 August dânsul luă contact cu marele vizir Cara Mustafa, iar la 2 Septemvrie, în ajunul bătăliei dela Viena, trupele ardelene ocupaseră poziţiile dela Jauring (Jaurino), părăsite de
l) Neculce, /. c., II, p. 217.
*) N. Iorga, Studii şi Documente, XI, p. 140.
3) N. Iorga, Socotelile Braşovului, în «Anal. Acad. Rom. Ist. >, XXI, p. 225.
*) N. Iorga, Documente româneşti din arhiv. Bistriţei, II, p. 36. No. 226.
5) N. Iorga, Documente din arhiv. Bistriţei, p. 38, No. 228.
ţ) Neculce, l. c., II, p. 218 urm.
*) Monumenta Comitialia Regni Transylvartiae, voi. XVII, p. 339 urm. Budapesta, 1894.
www.digibuc.ro
6
ION I. NISTOR
60
curând de paşa dela Buda; la 9 Septemvrie voevodul Ardealului cu contingentele sale se găsiâ în retragere la Papa, fără să fi luat parte la atacul contra Vienei, fiindcă vizirul n’aveâ destulă încredere în statornicia sa. Nicolai Costin era deci bine informat când susţinea că «pe Apaffy Mihai l-au lăsat ca strajă înapoi, nu l-au dus la Beciu»1). La 13 Octomvrie Apaffy îşi luă rămas bun dela marele-vizir la Buda şi trecu Dunărea pe podul dintre Buda şi Pesta. In ziua de 19 Octomvrie Apaffy atinsese Tisa pe podul dela Szolnok. La 30 Octomvrie contingentele ardeleneşti atinseră Mureşul şi-l trecură pe podul dela Lipova, iar în ziua de 4 Noemvrie 1683 Mihail Apaffy intră în Deva.
In izvoarele româneşti nu găsim nici o indicaţie precisă asupra numărului luptătorilor români din tabăra turcească. Un călător italian însă, Giovanii Benaglia, apreciază contingentul muntean al lui Şerban-Vodă la 4000—6000 de oameni2).
Kunitz, rezidentul imperial din Constantinopol, care se găsiâ ca prizonier în tabăra turcească, preţueşte numărul Muntenilor şi Moldovenilor la un loc la 10.000 de oameni3). Călugărul Bernard Brulig socoteşte numărul Românilor şi Tătarilor la un loc cu 24.000 de oameni 4), ceeace ar face să cadă asupra Românilor 10.000—15.000 de luptători.
Intr’o mare lucrare oficială ce fusese alcătuită pe baza de acte şi rapoarte autentice, se arată numărul Românilor cu
12.000	şi anume 6000 Munteni şi 6000 Moldoveni 5).
Ioan Christian Engel menţionează 4000 de Munteni şi 2000 de Moldoveni 6).
In ordinea de bătălie a armatei turceşti, care s’a găsit în lăsământul ducelui Carol de Lorena, găsim contingentele
1)	N. Costin, l. c., II, p. 26.
s) G. Bonaglia, Ausfuhrliche Reisebeschreibung von Wien nach Konstantinopol, Franckfurt, 1687, p. 141.
3) G. Chr. Kunitz, Diarium, nebst ausfiihrlichen Relation der Wienerischen Belăgerung, 1684.
*) B. Brulig, Berichte iiber die Belagerung der Stadt Wien, 1683, publ. în «Archiv fur Kunde âsterreichischen Geschichtsquellen », voi. IV, 1850, p. 267.
*) « Kriegsjahr 1683 * nach Akten und anderen autenthischen Quellen dargesfellt în der Abtheilung fur Kriegsgeschichte des k. k. Kriegsarchivs, Wien, 1883, p. 53.
*) I. Chr. Engel, Geschichte der Moldau und Walachei, I, p. 325.
www.digibuc.ro
6i
UN ROMAN ISCOADĂ LA 1683
7
româneşti plasate în a cincea linie de bătălie şi anume pe Munteni cu 5000 de luptători, iar pe Moldoveni cu 4000 1). Din datele acestea contemporane şi oficiale totodată putem deci constata că întreg contingentul de trupe române care a operat la asedierea Vienei atingea aproape tăria unei divizii de circa 10—12.000 de oameni.
In muzeul provincial din Cernăuţi se păstrează planul taberei turceşti de sub zidurile Vienei dela 1683 sub titlul: « Castrametatio Turcarum Exercitus ante Vienam anno Christi 1683» făcut de Leaoder Anqutssola şi sculptat de Do-minico Rossetti. II reproducem la sfârşit după originalul dela Cernăuţi.
» ______________________
Contingentul voevodului Transilvaniei nu era mai mare decât al fiecărui din celelalte principate române. In susmenţionata ordine de bataille, trupele lui Mihail Apaffy sunt consemnate cu 5000 oameni, iar cele ale contelui Tokoly cu 6000 de oameni. Având însă în vedere că în rândurile trupelor ardeleneşti trebuie să se fi aflat şi un număr oarecare de Români, putem admite că la asedierea Vienei luptau sub comandă turcească aproximativ 15.000 de Români: Munteni, Moldoveni si Ardeleni.
f
Este însă de sine înţeles că nu toti aceşti Români erau si
>	j	)	1
combatanţi; o bună parte din ei o formau cetele de salahori, cari se întrebuinţau la transporturi, la achiziţiuni de furaje şi provizii, la deschiderea şi repararea drumurilor şi mai ales la construcţia de poduri peste apele curgătoare. In marşul lor spre Viena, pionierii români lucrară la construirea unui pod peste râul Raab, iar un grup de combatanţi români uniţi cu Tătarii, devastară întreaga regiune dintre Raab şi Rabnitz, prădând şi făcând mulţi prizonieri 2). Ajungând sub zidurile Vienei, Românii erau ocupaţi în timpul asediului la construcţii de poduri peste braţele Dunării 3). Engel arată că Românii erau dulgheri şi pontonieri iscusiţi, însărcinaţi cu construcţia
*) Contrabataille des grossen tiirkischen Kriegsherr, ed. I. Grămadă, Die Rumănen bei der Belagerung Wiens im Jahre 1683, p. 27.
2) I. C. Feigius, Wunderbarer Adlerschwung, I, p. 439; Kunitz, o. c., p. 18; F. Firnhaber, Diarium, în « Archiv fur osterreichische Geschichtsquellen », IV, p. 499; Hammer, Gesch. d. Osm. Reiches, III, p. 733.
8) Hammer, o. c,, III, p. 739.
www.digibuc.ro
8
ION I. NISTOR
62
de poduri, o jumătate de milă în josul şi altă jumătate în susul Dunării sub comanda unui paşă.
*
* * *
Dar oricât de strictă era disciplina în tabăra turcească, simpatiile creştinilor nu puteau fi decât alături de creştini. înşişi Turcii îşi dădeau bine seama de situaţia aceasta şi deaceea ei aşezară pe Români în a cincea, iar pe Ardelenii lui Apaffy şi pe Ungurii lui Tdkoly chiar în a şasea linie de bătaie. Regele Sobieski, înaintând cu trupele sale la despresurarea Vienei, căută să ia contact cu Românii. In Septemvrie 1683 Craiul scria soţiei sale: « Valahii si Moldovenii sunt si ei acolo, adică la Viena, dar este încă prea greu de a se înţelege cu dânşii»]).
Simpatiile Românilor pentru cauza creştină se explică şi prin faptul că jugul turcesc eră şi aşâ destul de greu, iar în cazul unei eventuale izbânde, ar fi putut deveni şi mai apăsător din cauză că planul marelui vizir eră, precum s’a arătat mai sus, să prefacă toate ţările române în raiale turceşti. In con-diţiunile aceste, simpatiile Domnilor români nu puteau fi deci de partea Turcilor, ci ele erau îndreptate spre creştini, a căror cauză dânşii căutau să o servească cum puteau mai bine.
Şerban Cantacuzino întreţineâ relaţiuni secrete cu rezidentul imperial Kunitz care petrecea, precum s’a spus, în tabăra turcească. Prin mijlocirea Domnului român, rezidentul trimitea regulat informaţiuni imperialilor din cetate asupra situaţiei din lagărul turcesc. Un om de încredere al rezidentului, travestit în haine turceşti, care ducea imperialilor scrisori prinse în ceară topită, era condus de oamenii voevodului muntean prin tabăra turcească la locul de întâlnire cu imperialii; el primi chiar dela Şerban-Vodă un dar de 6 galbeni 2). Pentru aceste preţioase servicii; Şerban-Vodă cereâ în schimb favoruri pentru ostaşii săi, intervenind ca aceştia să fie cruţaţi de imperiali în timpul luptei şi anume pretutindeni acolo, unde se ridica steagul ce purtă pe o parte crucea, iar pe cealaltă
*) Engel, o. c., I, p. 325.
*) F. F. Oechsle, Briefe des KSnigs von Polen I. Sobiesky an die Konigin Mărie Kasimire, Heilbronn, 1827, p. 38.
www.digibuc.ro
63
UN ROMAN ISCOADĂ LA 1683
9
chipul Maicei Domnului1). Iar contra Românilor ce lucrau la poduri să nu tragă decât în aer, pentru a-i speriâ şi a-i determină să se retragă la vreme din linia de foc 2).
La rândul său Şerban-Vodă se angaja să încarce tunurile cu paie când avea să le descarce contra imperialilor 3).
Se pare că şi spionii Kolcitzki şi Grigorovici cari aduceau Austriacilor necontenit informatiuni din tabăra turcească, lucrau cu concursul Domnului muntean4). înaintea cortului său, Şerban-Vodă ridică, la 1 Septemvrie 1683, o cruce, menită să arate că dânsul eră creştin şi Domn al Ţării Româneşti din graţia lui Dumnezeu, nu din mila Turcilor păgâni. La retragerea sa subită dela Viena, Şerban-Vodă eliberă pe prizonierul Ion August Stohwasser şi, dăruindu-i pe deasupra încă şi 50 de galbeni, îl însărcină să roage în numele său pe imperiali ca dânşii să nu se atingă de aceâ cruce, ci să o lase la locul ei 5). După retragerea Turcilor, crucea fu descoperită de Austriaci şi transportată la palatul arhiepiscopesc din Viena 6).
Manuscriptul din Oradea-Mare: Cronica Bălăcenească, care reproduce în întregime pe Constantin Căpitanul, adaugă câteva note relative la asedierea Vienei, zicând:
«Afară de aceasta Şerban-Vodă pe ascuns se întâlniă cu Nemţii prin cărţi şi odată a avut pe un Jesuvit-pater multă vreme ascuns în cortul său; şi când Nemţii voiau să dea cetatea, trimise pe Jesuvit de le spuse bărbăteşte să se apere încă 4 ceasuri că Turcii gătesc pravul şi vor încetă de bătălie, până li se va aduce prav; şi au şi ridicat Şerban şi o cruce de lemn de stejar întru pomenirea sa şi a tuturor Românilor, care mult se muncesc şi se rog lui Dumnezeu ca să nu ia Turcii cetatea dela creştini»7).
*
# *
’) Kunitz, o. c., p. 35; Feigius, o. c., p. 445.
2)	Ibid.
a) Ibid.
*) I. Chr. Engel, Gesch. d. ungarischen Reiches und seiner Nebenlănder, IV, Halle, 1804, p. 325; Del Chiaro, Istoria delle moderne revoluzioni della Valachia, Venezia, 1768, p. I3S-
5) Theatrum Europaeum, XII, 2, p. 543 urm.
•) I. Chr. Engel, l. c., I, p. 326.
7) I. Grămadă, o. c., p. 41 urm.
www.digibuc.ro
IO
ION I. NISTOR
64
Dar nici Duca-Vodă nu se dădea înapoi dela servicii de acest fel. El înlesni unui oarecare Ivan care venise cu hârtii împărăteşti dela ducele Carol de Lorena către rezidentul Ku-nitz, ieşirea din tabăra turcească după împlinirea misiunii sale, înrolându-1 într’o echipă de pioneri moldoveni ce lucrau la podurile peste Dunăre. La revărsatul zorilor Duca-Vodă chema pe Ivan în cortul său, îi dădu hârtii tainice către ducele de Lorena şi, cinstindu-1 cu 10 galbeni, îl repezi cu o barcă de pioneri dincolo de Dunăre *). Soldaţii români treceau neobservaţi şanţurile şi se repeziau în cetate. La 21 Iulie doi Români aduceau asediaţilor din cetatea Vienei informatiuni preţioase asupra devastărilor turceşti şi tătăreşti din împrejurimile Vienei * 2). In August un soldat român se rătăci mort beat în cetate, închinând trecătorilor cu o cănuţă de vin pe care o ţinea în mână. Desmeticindu-se din beţie, soldatul român povesti Vienezilor că Turcii duc mare nevoie de furaje pe care trebuie să le aducă din mari depărtări şi cu mari primejdii, fiindcă pretutindeni soldaţii turci sunt înconjuraţi de ţărani nemţi si ucişi 3).
Ca oameni curajoşi şi fără frică, Românii erau elementul cel mai căutat pentru împlinirea însărcinărilor celor mai primejdioase. Când marele vizir Cara Mustafa voia să primească informaţiuni din tabăra creştină, el însărcina totdeauna pe Români cu această misiune riscantă, fiindcă Românii si în deosebi Moldovenii erau mai familiarizaţi cu stările din Polonia. Astfel marele vizir nu voia să creadă că în ajutorul creştinilor ar fi sosit însuş regele Sobieski în fruntea trupelor poloneze, pe care el îl credea departe de Viena. Pentru a se încredinţa deabinelea despre acest adevăr, vizirul alese un soldat moldovean care pe vremuri servise în armata poloneză, vorbia limba polonă şi cunoştea din vedere pe însuş regele Sobieski. Pe acest Moldovean, al cărui nume din nefericire nu ni s’a păstrat, Cara Mustafa îl omeni cu 10 galbeni şi-l
*) N. Iorga, Cronicele Muntene, «Anal. Acad. Rom. Ist. *, XXI, p. 393.
2) I. C. Feigius, o. c., II, p. 75; M. Fuhrmann, Alt- und Neues Wien, II, p. 1128.
*) I. B. de Rocoles, Vienne deux fois assiegie par Ies Turcs, Leyde, 1684, p. 238. F. Wagner, Historia Leopoldi Magni, Augustae Vindelicorum, 1686, I, p. 595; Feigius, o. c. II., p. 447.
www.digibuc.ro
UN ROMÂN ISCOADĂ LA 1683
11
65
trimise ca iscoadă în tabăra poloneză ca să se încredinţeze de visu despre prezenţa regelui Sobieski în tabăra creştină dela Viena. Curajosul moldovean primi darul vizirului, îşi făcu semnul crucii şi înaintă plin de încredere în izbânda misiunii sale spre tabăra polonă.
#
# #
Craiul Poloniei, Ion Sobieski, cunoştea mai bine ca oricine primejdia turcească, căci luptase doară în fruntea armatelor polone în Podolia contra Turcilor, fiind nevoit să încheie cu ei faimosul tratat de pace dela Buciaci prin care republica polonă recunoştea stăpânirea turcească asupra Podoliei şi asupra cetăţii Cameniţa. Şi tocmai vitejia sa în luptă contra Turcilor trezi admiraţia conaţionalilor săi în asâ măsură, încât dânşii se hotărîră să-i aşeze pe cap coroana regală. Sobieski eră fără îndoeală iniţiat în planurile lui Cara Mustafa, care hotărîse să se întoarcă victorios dela Viena prin Polonia la Cameniţa şi de acolo prin Moldova şi Muntenia, transformate în paşalâc, la Constantinopol. In condiţiunile acestea, imperialii n’aveau nevoie de prea multă persuasiune pentru a atrage pe Polonezi în vâltoarea luptei gigantice ce se desfăşură sub zidurile Vienei între barbaria păgână şi civilizaţia creştină. In împrejurările acestea s’a căzut uşor la înţelegere între Germani şi Polonezi, iar Sobieski se puse în fruntea armatei sale şi pomi spre Viena.
In armata poloneză, ca şi în cea turcească, cu care urmă să-şi încrucişeze spada la Viena, se găsiau multe elemente româneşti, ba chiar unităţi întregi de soldaţi moldoveni. Moldovenii pribegi cât şi cei aşezaţi în număr considerabil în Polonia şi Ucraina * 1), deprinşi de acasă cu meşteşugul armelor, jucau un rol însemnat în armata leşească. Contingente româneşti se găsiau pretutindeni în armata polonă şi nu odată se întâmplă ca unităţile româneşti să lupte sub steaguri adverse unele contra altora.
l) G. V. Ghelen, Relazione compendiosa dell’assedio di Viena descritta, Vienna, 1683, p. 14; A. Camesina, Wien und seine Bewohner wăhrend der zweiten Bela-gerung, 1683, în «Berichte und Mitteilungen des Altertumsvereines zu Wien», Wien, 1685, p. 50. Ion I. Nistor, Românii Transnistrieni, în « Codrul Cosminului »,
I, p. 490 urm.
www.digibuc.ro
12
ION I. NISTOR
66
Cohortele de veterani ale «Dacilor Transnistrieni», adică ale Românilor de dincolo de Nistru, înregimentate în armata lui Bogdan Chmelniţchi, aveau în bătălia dela Leov, în faţa lor alte cohorte, tot româneşti, care luptau sub steag polonez pentru apărarea oraşului contra asediatorilorx). Români din steagul lui Sienavschi făceau la 5 Octomvrie 1684, prizonieri după ce respinseră un puternic atac din partea Tătarilor2). In seimul ce s’a ţinut la Halicz în 1684 se luă hotărîrea de a se angaja călărime moldovenească contra Cazacilor3). In primăvara anului 1649 o unitate românească din steagul lui Ko-niecpolski atacă pe Cazaci şi-i puse pe fugă 4). In bătălia dela Korsun Românii făceau servicii ca trupă de recunoaştere 5). Mulţi dintre tovarăşii de luptă ai lui Hâncu şi Durac se înrolară în armata polonă şi însoţiră pe Sobieski în campaniile sale contra Turcilor. La ordinul de concentrare al lui Sobieski din 20 Iunie 1673 răspunseră Poloni, Cazaci şi «călărime românească compusă din 18 steaguri cu 1570 de călăreţi ». Pe aceştia Sobieski îi primi cu mare bucurie, ştiindu-i «veterani foarte viteji ce-i erau de folos ca oameni vestiţi în meşteşugul războiului». Aceştia se înrolară în armata polonă, primind fiecare 100 zloţi soldă pentru trei luni 6). Stegar în armata lui Sobieski fusese faimosul Postolaki din Chigheciu, care ajunse mai apoi comandant de graniţă în Câmpulungul-Moldovei. Camarazii săi de arme erau Turculet, Isăcescu, Teodor Calmasul si alţii 7). Izvoarele poloneze pomenesc mereu de ostaşii români din armata lui Sobieski 8). Dimitrie Cantemir arată că în Polonia miliţia uşoară se compunea din Moldoveni şi că tatăl său Constantin servise timp de 17 ani ca chiliarch, adică comandant al unei unităţi de 1000 de oameni, distingându-se
*) S. Kuszewicz, Arma Cazacia, în « Fontes Hist. Ucr. Russ. », IV, p. 56.
2) « Fontes Hist. Ucr. Russ. », VI, p. 158.
*) Ibid., p. 18.
*) J. Michalowski, Ksişga Pamiştnicza, 1814, p. 21.
s) Kostomarow, Bohdan Chmelnicki, II, p. 6.
•) F. Kulczycki, în «Acta Hist. resgestas Poloniae Illustr. *, voi. II, 2, p. 1262; cfr. «Arhiva Istorică», I, 1, p. 176; N. D. Xenopol, Istoria Românilor, III, p. 313.
7) I. Neculce, l. c., II, p. 252 urm.
*) Hurmuzaki, Documente, XVI, pp. 19, 28, 31, No. 50, 73, 84. cfr. B. P. Hajdeu, Un Român apărător al Vienei la 1681, în ♦ Columna lui Traian *, IV, p. 366; actul doveditor însă n’a mai apărut.
www.digibuc.ro
67
UN ROMÂN ISCOADĂ LA 1683
13
îndeosebi în bătălia dela Torun contra Suedezilor1). Dintre luptătorii români din tabăra lui Sobieski la Viena s’a distins boierul moldovean Calmuţchi, care pentru vitejia sa obţine indigenatul în Polonia 2).
Unităţi româneşti se găsiau şi în armata poloneză dela Viena. Nicolae Diakowski de Diakow, mare stolnic de Latyczew, care însoţiâ pe regele Sobieski în campania sa contra Turcilor la Viena, arată în «Ziarul» său că în armata regelui se găsiau mulţi Români organizaţi în steguleţe de armată uşoară. Diakowski povesteşte în ziarul său şi un nostim episod, trăit şi văzut cu ochii săi proprii. Este episodul cu Românul iscoadă, pe care, după recomandarea lui Duca-Vodă, marele vizir Cara Mustafa îl trimise să aducă informaţiuni din tabăra poloneză precum s’a arătat mai sus.
Iată episodul în traducere română, înfăţişat cu bogate şi prea interesante amănunte de un martor ocular în persoana lui Diakowski 3):
«In ziua următoare a fost prins în cortul regelui un spion turc, un Român. El fusese trimis de marele vizir şi vorbii curent limba polonă, fiindcă servise pe vremuri la un curtean al regelui. Spionul acesta se furişase până în tabăra noastră în modul următor: el se apropiase mai întâiu de avant-posturile noastre cele mai înaintate; acolo lăsă calul la Românii cari se găsiau în număr considerabil la steguleţele noastre uşoare. De acolo înaintă pe jos până la cortul regal, căci el avei ordinul de a
*) Dim. Cantemir, Vita Constantini, p. 4. « Chiliarcha, tum levis armaturae militiae, que ex Moldavis constabat, munus obtimut *.
2)	«Candela», foaie bisericească literară, XVIII, 1899, p. 730; R. F. Karniol, Die Bukowina im Jahre z8og, p. 10.
3)	Diariusz Wiedenskiej- Okazu. Przez Najjasnejszego Krdla Imci Polskiego Iana Trzeciego, z wiekostaNarodu naszego expediowanej, teras przez W. Inci Pana Mikolaja na Diakowscach Diakowskiego, Podstolego Latijczewskiego, na tenczas w pokojn tegoz Najjasnieszego Krdla Imci shizarego, i pod Wiednem aktu bţd^cego ile przy mlodej natenezas aplikacii, eo rozum uwazyc, oko widzie£, ucho slyszeâ, a pamişc jsoj^fi mogla wypisany, apărut în I. N. Niemcewicz, Zbior pamiţtnikdw historijcznich o dawnej Polszcze.Tom. V, pp. 225—280, w Pulawach, 1830; Wijdanie Nowe Iana Nep. Bobrowicza, tom. V, w Lipka, Nakladem i Drukiem Breitkopfa i Haertela, 1840.
La un anticvar din Viena mi-a căzut în mână manuscriptul unei traduceri germane al ziarului lui Diakowski cu titlul următor:
Des Polen-Kdnigs Johann III. Sobieski Campagne von Wien, 1683 ubersetztung des polnischen Originals, welches enthalten ist in den « Memoiren iiber Polen », aus den diesbeziiglichen in verschidenen Sprachen erschienener Manu-
www.digibuc.ro
14
ION I. NISTOR
68
privi pe rege drept în faţă şi a se încredinţa, dacă regele se găseşte acolo în persoană.
Şi aceasta din următoarea cauză: hanul tătăresc Selim Gherai, care nutriă sentimente prietenoase pentru craiul Sobieski, căci el avusese dejă « condictamina » cu regele, şi din cauza aceasta se temeă să nu cadă în bănuială, intră la vizir şi-i spuse că oamenii săi ar fi făcut câţiva prizonieri germani, cari mărturisiră că regele Poloniei în persoană ar operă trecerea peste Dunăre la Tulln. Vizirul contestă acest fapt, răspunzând hanului: « Cum este posibil ca regele polon să fie în persoană acolo, când tratativele se găsesc în ultimul stadiu ? Raportul este falş, Nemţii vor fi văzând probabil pe acei Poloni pe cari Lubomirski îi angajase în solda împăratului. »
Acel cavaler Lubomirski, care ajunsese mai apoi castelan de Cracovia şi hatman pentru meritele ce şi le câştigase în această campanie avea sub comanda sa 4000 de oameni în solda împăratului; el luptă independent de comandamentul german pe barba sa proprie, pricinuiă Turcilor pierderi simţitoare şi chiar acum înainte de sosirea noastră el izbuti să cucerească un important avant-post turcesc.
Spionul ajunse în cortul regal chiar la ora mesei, când regele stăteă la masă cu ai săi. Masa regală se aştemeă de regulă pentru 50 de persoane şi nimeni nu eră respins dacă nimeriă să pătrundă până acolo. Iscoada, intrând în cortul regal, începîi să se uite cu atenţie în toate părţile; ea se îndesă între oamenii regelui şi priviă pe rege drept în ochi. Unii, observând aceasta, se întrebau: «Al cui şi cine este omul acesta ?» Dar nimeni nu-1 cunoşteâ şi atunci unul dintre ei îşi făcu
scripten und Werken von I. N. Niemcewicz, Bând V., Leipzig, 1840. »
Diarium iiber die vom erlauchten Konige von Polen JOHANN III.
zum tttwergănglichem Ruhme unseres Volkes voii fiihrte
CAMPAGNE VON WIEN 1683
jetzo von dem Truchsess von Latyczew Nikolaus Dtakowski auf Diakoto
dazumal als Kămmerling bedienstet bei dem durchlauchtigsten Konig und anwesen bei der Kriegsthat von Wien aufgezeichnet, sofern er dies bei der dazumal jugend-prister Auffassung, was der Verstand begriffen, was das Auge gesehen, das Ohr gehort und das Gedâchtniss auf bewahrt, zu thun vermochte.
Eine Handschrift.
Autorul înzestrează traducerea sa cu un cuvânt înainte şi o semnează
Adolf Ritter von Skrzeszwski
Wien, im Jahre 1883.	k. k. Major a. D.
www.digibuc.ro
69
UN ROMAN ISCOADĂ LA 1683
■s
drum la ofiţerul de gardă pentru a-i comunică că un necunoscut s’a furişat în cortul regal şi priveşte mereu pe rege drept în ochi. Ofiţerul răspunse: « Drace, mai ştii de nu este acesta cumva un spion. Rog ară-taţi-mi-1, ca să-l întreb ce fel de om este ». Şi când i s’a arătat cum iscoada stătea de tot aproape de masa regelui, ofiţerul îi făcu semn să vină la dânsul. îndată ce veni, ofiţerul îl prinse de braţ şi-i strigă cu o neaşteptată asprime: « Păgânule, tu eşti un spion, eu te-am cunoscut!» Atunci Românul se speriâ aşa de tare, încât zise: «Da, ai dreptate domnule!» Spionul fu ridicat imediat şi pus sub escortă.
îndată după aceea se aduse la cunoştinţa regelui că în cortul regal a fost prins un spion; atunci regele porunci ca spionul să fie adus înaintea sa îndată după masă. Cuprins de groază şi frică iscoada fu adusă înaintea regelui, care o primi cu cuvintele: « Ticălosule, tu eşti un spion turcesc!» Iscoada, palidă de frică, răspunse: «Aşâ este, Măria Ta; vizirul m’a trimis aici!»
Atunci regele, observând spaima omului acestuia, îi adresă cuvinte mai prietenoase, zicând: « Nu te teme, eu îţi dau cuvântul meu de rege că nu ţi se va smulge nici un fir de păr din cap, nici moartea nici altă pedeapsă să nu ţi se aplice », şi porunci să fie dus la Gordon, şeful bucătarilor şi să fie liber de orice escortă. «Dimpotrivă — zise regele — să i se dea de mâncare ca să se sature şi să i se ofere şi vin. N’a căzut el doară între musulmani, ci între creştini — căci eu cred că tu eşti creştin ! » La acestea Românul răspunse: « Da, eu sunt creştin! »
îndată i s’a pus înainte o strachină, apoi o a doua strachină, i s’a turnat vin şi s’a vorbit prieteneşte cu dânsul. Regele porunci să-l ospăteze civiliter, ca să-şi vină în fire. Românul se întremă curând aşâ de bine, încât îşi veni de tot în fire.
Şi iarăş vorbi regele cu dânsul, după ce fu adus înaintea sa. Când îl văzu înaintea sa, regele îi zise: « Cum ţi-am spus mai înainte, să nu te temi, căci nici un fir de păr nu-ţi va cădea din cap, aceeaş o repet încă odată şi deaceea răspunde fără teamă la cele ce te voiu întrebă. înainte de toate te întreb: « Cine eşti tu ? » El răspunse: « Eu sunt un Român şi am petrecut pe vremuri la curtea Măriei Tale în serviciu la cutare curtean. Fostul meu stăpân este probabil şi dânsul aici în tabără». Regele îi răspunse cu bunăvoinţă că fostul său stăpân nu este aici la Viena, ci se găseşte la oştirea din Lituania. « Aceasta înseamnă nenorocirea mea, căci el ar fi mărturisit că i-am servit mulţi ani cu cinste şi credinţă. Eu am venit cu drag încoace, fiindcă nădăjduiam să găsesc
www.digibuc.ro
i6
ION I, NISTOR
70
aici pe fostul meu stăpân. înapoi eu nu mă mai întorc şi deaceea implor mila Măriei Tale de a mă înrola între trupele polone ». Regele răspunse: « Este nevoie ca tu să-mi aduci înapoi un răspuns şi eu îţi dau un salv-conduct, căci şi faţă de inamic trebuie să te ţii de cuvânt i»
Românul răspunse: «Implinească-se voinţa Măriei Tale!» Regele întrebă: « Cum de te-a trimis pe tine aici ? Slujeşti tu la curtea vizirului, şi care este serviciul tău ? »
Românul răspunse: «Eu slujesc la steagul călăraşilor (călăraşi sunt aceia cari slujesc pentru soldă asemenea copanchilor moscoviţi), iar pricina trimiterii mele încoace a fost următoarea: când hanul raportase vizirului despre armata Măriei Tale, despre persoana Măriei Tale şi că la Tulln ai fi trecut Dunărea, vizirul nu voiâ să creadă şi trimise după Domnul nostru român Duca (care muri mai apoi aici în Polonia ca prizonier la Leov, prins de Dymidezki, regimentarul Pocuţiei, făcut prizonier în Iaşi în ziua Crăciunului ortodox, tocmai când ne întorsesem noi dela Viena), căruia îi dădu poruncă severă să găsească un om care să ştie bine limba polonă şi care să fi slujit în Polonia, zicându-i: «Trebuie să se găsească în ţara ta un astfel de om, de vreme ce tu sălăşlueşti în vecinătatea Poloniei!» Noi suntem împreună cu domnitorul nostru supuşi Turcilor. Domnul mă alese pe mine şi mă trimise la vizir. Vizirul mă întrebă prin tălmaci dacă ştiu bine leşeşte. Eu îi răspunsei că ştiu,
fiindcă am servit mai mulţi ani la un curtean al craiului. Vizirul zice:
*
« De un astfel de om am eu nevoie în momentul acesta » şi continuă: « Serveşte-mă cu credinţă şi tu vei primi o bună răsplată». îndată vistiernicul vizirului aduse 50 de galbeni şi mi-i puse în mână zicând: <t Să străbaţi până la Tulln, căci acolo armata polonă face trecerea peste Dunăre şi cu dânsa şi regele ei, dacă este adevărat, că dânsul însuş se găseşte în persoană la armata de operaţie ». Apoi zise vizirul: «Te întreb, văzut-ai cândva pe rege?» Eu răspunsei: «L-am văzut şi încă de mai multe ori». La aceasta replică vizirul: « Cum se poate una ca aceasta, când tu ai fost doară numai sluga unui slujbaş al regelui, şi în calitatea aceasta tu să-l fi văzut pe rege de mai multe ori? Câtă vreme ai slujit tu în Polonia ? » Eu răspunsei: « Patru ani! » Şi iarăş vizirul: « Ar fi fost de ajuns când tu în curs de patru ani ai fi avut prilej să vezi pe rege numai o singură dată! » Eu răspunsei: « Eu l-aş fi putut vedea în fiecare zi de patru ori, numai dacă aş fi vrut».
La acestea vizirul se ridică furios şi tună pe turceşte: « Halam swylen deavor!» ceeace înseamnă: «Tu minţi, ghiaurule!» Iar eu îi replicai:
www.digibuc.ro
71
UN ROMAN ISCOADĂ LA 1683
*7
«Eu nu mint, eu spun numai adevărul. Pe tine, milostive Doamne, te văd pentru întâia dată, iar pe rege îl puteam vedeâ când voiam!» Replica aceasta îl înfurie şi mai straşnic, aşa că mă aşteptam ca vizirul să-mi taie capul, ceeace eră la el un lucru foarte uşor. Dar îndată ce se linişti, îmi zise: « Du-te şi îndeplineşte ceeace ţi-am poruncit şi vei primi o bună răsplată îndată ce te vei întoarce cu veste bună de acolo! »
Atunci regele auzind toată povestea întrebă pe Român: « Sunt eu acelaş Rege ca şi la Zolkiew şi Jaworow?» Românul răspunse: « Acelaş, Măria Ta!» Apoi craiul îngădui: «Du-te în numele lui Dumnezeu şi spune vizirului tău că pe rege nu numai că l-ai văzut, dar că ai şi vorbit cu dânsul; comunică-i totodată din partea mea următoarele: « Regele Poloniei te vesteşte, milostive vizir, că Duminecă se va înfăţişă la dejun!» Cu aceste cuvinte regele dădii ordin ca Românul să fie însoţit până la avant-posturi, iar de acolo să i se dea un salvconduct pentru două mile de drum.
In urmă s’a aflat vestea despre soarta Românului dela slujitorii vizirului. Românul, ajungând înaintea vizirului, îi raportă: «Armata polonă este considerabilă şi craiul Poloniei se găseşte în persoană în fruntea armatei sale. Pe rege nu numai că l-am văzut, dară am şi vorbit cu dânsul şi Măria Sa îţi comunică, milostive vizir, că se va înfăţişă Duminică la dejun ». Vizirul nu erezii în vorbele Românului şi porunci să i se taie capul, pentrucă a spus minciuni.» Atât Diakowski.
#
* *
Iată deci care a fost soarta tragică a Românului iscoadă în tabăra regelui Sobieski la Viena, care cu un curaj extraordinar şi cu primejdia propriei sale vieţi se achitase în mod atât de conştiincios de însărcinarea ce primise. In loc de recompensă, crudul vizir dădu ordin să i se taie capul, fiindcă spusese adevărul.
Dar nu trecu mult dela această întâmplare şi vizirul Cara Mustafa simţi pe pielea sa proprie prezenţa regelui Sobieski în tabăra dela Viena. Armatele creştine de sub comanda craiului, înfrângând rezistenţa turcească, respinseră pe Turci de sub zidurile Vienei şi-i puseră pe fugă. Nu trecu multă vreme dela moartea tragică a nenorocitei iscoade moldoveneşti când însuş Cara Mustafa îndură aceeaş soartă, bine meritată pentru trufia şi cruzimea sa.
www.digibuc.ro
i8
ION I. NISTOR
72
Deodată cu resturile armatei turceşti înfrânte se retraseră dela Viena şi contingentele româneşti cu oamenii câţi mai rămăseseră în viaţă, sub comanda Domnilor români Şerban Cantacuzino şi Duca Voevod. Tot atunci se retrase şi Mihai Apaffy cu resturile trupelor sale împuţinate şi ele şi demoralizate.
In vreme ce grosul contingentelor se îndreptă spre casă Domnii români se abătură pe la Belgrad unde, după mărturia lui Nicolai Costin « s’au pârît de faţă Şerban-Vodă cu Duca-Vodă pentru nişte bani ce aveau gâlceavă din birul muntenesc pentru cari bani au rămas ca să-i plătească Duca-Vodă; şi aşa punându-şi zi, 100 de zile, să dea banii, şi au pus zălog doi boieri, anume pe Catargiu comisul cel mare şi pre Tănasie dela Soroca vel şetrar, şi aşâ l-au slobozit pe Duca-Vodă dela Belgrad »1).
Deacolo Şerban Cantacuzino se îndreptă direct spre casă, «iar Duca-Vodă dela Belgrad, purcezând, au venit prin ţara ungurească, unde s’au adunat cu Apafi Mihai domnul Ardealului şi l-au chemat craiul de l-au ospătat; la care ospăţ să fi zis Apafi Mihai precum au umblat Duca-Vodă să fie craiu» 2).
In vremea ce Duca-Vodă petrecea la curtea lui Mihai Apaffy la Alba-Iulia ca oaspe al voevodului ardelean, dânsul primi limbă din Moldova că în timpul lipsei sale din ţară, Ştefan-Vodă Petriceicu, cu ajutor polonez, ocupase tronul Moldovei şi că din pricina aceasta reîntoarcerea sa la Iaşi ar fi plină de primejdii. Ţinând sfat cu boierii săi, Duca-Vodă se hotărî mai întâiu să treacă din Ardeal în Ţara-Româneascăşideacolo în raiaua Brăilei unde îl aşteptă jupâneasa Măriei Sale. Ajungând însă la Osorheiu, la stăruinţa unor boieri, Duca îsi schimbă planul călătoriei sale şi o luă deadreptul prin Breţc spre Oituz pentru a trece în Moldova. Asupra acestei fatale hotărîri Nicolae Costin ne povesteşte următoarele:
«Şi după aceea sosind o slugă din Moldova, i-au spus de toate câte erau în ţară. Atunci Duca-Vodă, sfătuindu-se cu boierii săi pe unde socoteşte să meargă în ţară, ce unii au * *)
x) N. Costin, /. c., II, p. 26 urm.
*) Ibid., II, p. 28.
www.digibuc.ro
73
UN ROMÂN ISCOADĂ LA 1683
19
zis spre Oituz, iar Gavriliţă vornicul să fi zis: « Eu, Doamne, sfatuesc aşa: să ieşim prin Ţara Muntenească. Hanul vine, Doamna Măriei Tale este la Brăila şi dela Brăila, de va sta cineva împotriva Măriei Tale, atunci vei lua oaste dela Turci şi dela Tătari şi vei merge la scaun ». Şi aşa întâiu au plecat şi Duca-Vodă pe sfatul lui Gavriliţă vornicul. (Ce unde nu va Dumnezeu, omul nu poate). De care văzând Gavriliţă vornicul că au întors Duca-Vodă să meargă spre Oituz şi, ştiind şi pre sfetnicul pre al cărui sfat eră să meargă spre Oituz sosind la Vaşarheiu, atunci să fi luat pr'epostelnicul Constantin ce-1 porecliâ Ciobanul, de piept, şi pre un nepot de vară a lui Duca-Vodă, ce-1 chemă Cârstea, fiind vătav de aprozi şi i-au zis: «Fătul meu, Cârstea, eu sunt bătrân, iar tu eşti tânăr, voi să ştii cine duce pe Măria Sa Vodă pe Oituz să-l dea neprietenilor ». Atunci postelnicul Constantin îi răspunse: —«Eu îl duc şi pre sfatul meu merge! » Iar bătrânul Gavriliţă vornicul zise: « Să fii mărturie că eu nu-1 sfătuesc, Duca-Vodă are feciori şi merge Măria Sa sănătos, că eu nu voiu merge ». Şi aşa şi de acolo l-au părăsit Gavriliţă vornicul pe Duca-Vodă şi Ion Racoviţa vel paharnic şi Gheorghiţă logofătul al treilea şi, lovind pe la un prieten ce-i zicea Gherfaş Istvan le-au dat povaţă, lăsându-şi carele acolo, i-au scos pe poteca Buzăului în Ţara Muntenească ». Duca-Vodă dela Vaşarheiu au tras la Breţca şi trecând muntele pe Oituz au ieşit Ia Trotuş; ... dela Trotuş au tras la Domneşti, iar acolo a fost prins şi dus în Polonia, unde muri la Lemberg şi fu înmormântat în stavro-pighia moldovenească de-acolo x).
Şi aşa s’a terminat expediţia lui Duca-Vodă la Viena. Domnul a murit subit în prinsoarea poloneză, iar armata moldovenească s’a risipit, rămânând doară vreo două steaguri de Lipcani şi puţini Simeni. *)
*) Nic. Costin, l, c,, II, p. 28; cfr. N. Muşte, Letop., III, p. 21.
www.digibuc.ro
Ion I. Nistor, Un român iscoadă la 1683 în tabăra Regelui Sobieski la Vietia.
jpnŞTR AA\£ 1A J10
W1E.KN
tyjntiaito j^Hlfrurum	r
^ A Tăunii) 3<inu(jţj j) roj>r Xii*) njjunn Fj *3nsnlu	Nla6uryu»!D.iS. HatruajEf Ciitnirry. F. ./Idtifrsu jAinufcCwih
•; ti<ns iiurin fimtr 1 .G. Pini imiijr.H?)»' yţjiim Nu)*ruis\uUfruis. I Pjhs injrrnr alrttJQ«.KiM^A)irtm(HMvWKttnrr WnfiUJfw ■■	\Viriiiirifcri'y.L./{«jrhi»Cmnh» a . tW.C >riu i(iiir^um.N.^iilis 1n*u(»f u(n i^uniis v it'rniu	«rfufo.OTn'»**» i*« mkAw ffumimn yijirii
^"'1 i'/iimw.I1 <l&â' ftvhiftfl.'/birmm'Xt r<H\.f{Kitsthrf(mm.& Suirti ^tjpofdi virdî»*» in /(ml* f/fMu-TC i<tMuba'mfiu,4<i1tK Mmlr (irw.V7hkriii S^r*^tiljj.X

A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XII.
www.digibuc.ro
TESTAMENTUL LUI
NICOLA NICOLAU
DE
N. I O R G A
Şedinţa dela 2$ Maiu 1931
întâmplarea m’a făcut să capăt dela un anticvar prieten cărticica de casă, scrisă cu îngrijirea unui caligraf foarte sup-ţire — afară de partea grecească — şi continuată pînă dincolo de 1850 cu însemnări fără valoare, a lui Nicola Nicolau din
Braşov.
>
Eră de ajuns să se vadă cu cîtă iubire vorbeşte, în deosebitele socoteli şi mai ales în notiţele testamentare, acest bătrân de soţia lui, de fiii, Dumitrachi şi Necula, de fiice, cu cît simţ gospodăresc îşi chiverniseşte averea, cu cîtă smerenie creştină pomeneşte de el însuşi, căruia i-ar trebui doar o căsuţă de odihnă în locul dăruit fiului, ca să-si dea samă cineva ce suflet ales, ce om distins e autorul acestor note.
Dar asupra lui Nicola Nicolau, dintr’o familie braşoveană foarte cunoscută *), ştiam multe şi de multă vreme. Membru încă din 1795 al « Soţietăţii filosoficeşti a neamului romînesc în Mare Prinţipatul Ardealului», el e acela care a tipărit la Buda în 1814 Gheografia sau scrierea pămîntîilui, plîngîndu-se că «numai noi, Romînii, cari ne tragem dela cel mai slăvit neam, al Romanilor, pînă la aceaste vremi de o ştiinţă aşa de scumpă şi nepreţuită haină erau lipsiţi ». In acelaş an el plăteşte pentru Calendarul romînesc din Buda. Acelaş Mece-nate cheltueşte la 1819 pentru Plutarhul Nou, tradus din Blanchard şi închinat episcopului de Roman, Gherasim,
9 Un omonim Nicola Nicolau. Un Gheorghe Nicolau traduce Acaftistul Sf. Cruci in 1802.
9 A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XII,
www.digibuc.ro
2
N. IORGA
76
acesta însuşi om de o cultură aleasă (se afirmă în prefaţă, după Petru Maior, originea românească a Corvinilor).
Mi-am arătat, în Istoria literaturii romîne în secolul al XVIII-lea, voi. II din prima ediţie, de unde (pp. 329 şi urm., 334, 337, 438) am luat aceste ştiri, părerea că poate el să fie traducător şi al «Descoperirii Americii» după Campe (Buda, 1816). Aleasa formă literară din cărticica noastră, caligrafia perfectă ar îndreptăţi părerea că în adevăr el e « prietenul neamului românesc», căruia i se datoresc traducerile acestea.
Avem întîiu un şir de însemnări răzleţe, risipite în tot cuprinsul caietului:
1762, Mai 15.
Cu ajutoriul puternicului Dumnezău fac însemnare scule, cositor şi alte dichise de casă ce să află:
1	inel ne vestii cu 3 diiamant[e].................. 60,—
1	păreche cercei cu mărgăritar..................... 26,—
1	păreche d° fără mărgăritar......................... 12,48
1	cruce şi doo părechi cercei cu diiamant .... 160,20
9	şire mărgăritar mărunt............................ 22,40
4 şire mărgăritar la a° 1762.........................154,40
Mărgăritar cu granat.................................. 8,40
3 inele............................................ 76,—
1. 513,88.
Care aceaste mai sus numite scule, afară din alte dichise care de ceialaltă parte să va numi, şi cu ce i s’au dat dela părinţi, păzind toate după rănduiala dietii ce voi lăsă, să nu să socotească în partea ei, i le las dăruite.
Anume şi alte dichise de casă ce să află:
2	brăne cu	argint	ale	meale.................... 50,—
2	covoară........................................... 30,25
1	covor d°........................................... 18,68
1	covor d°........................................... 17,68
1	ibric de argint:	acesta	l-am vândut............. 53,68
www.digibuc.ro
77
TESTAMENTUL LUI NICOLA NICOLAU
3
2	toc. cuţite de argint, loţi —, câte 1,50 d. lotul. 2 toc linguri, loţi —, lotul 1,50.
300 1. cositor lucrat.
J790, Iunie 19.
Fac însemnare precum am cumpărat de la Mărgărită Langhi înpreună cu fiiu-său Ioan Lang casele din sus de casele Brăn-
covianfului], le-am cumpărat în lei.................rfl. 1075,—
Pentru contract şi scris la protocol.............»	4,80
La tatăl de vecini, fiind mijlocitor la vecinătate, după obiceai........................................»	1,—
rfl. 1091,60.
iygo, Mai 31.
Am mai cumpărat dela fratele Zahariia 1 loc care au fost loat dela olar, precum la contract arată. rfl. 400,—
rfl. 1491,60.
1792, Dechem. 7.
Aici fac însemnare pentru materiiale ce sau fost loatti pentru locul ce au fost loat răposat fii-mieu chir Ioniţă:
26.200 cărămizi, sum. kr. 39		. rfl.	102,76
15.900 ţigle de coperit, miia			111,30
	rfl.	214,06
4 stănjini piatră lucrată, cu rachiu şi altele.	. »	37»6°
i21/2 buţi var, căte f. 2,60			32»5o.
J797, Oct. 20.
Aici fac însemnare cu ajutoriul lui Dumnezău, începând Dumitrachie să-şi facă casele din cele mai sus numite mate-rialfe], am dat, care să va socoti după preţul precum umblă acum, fiind ca să nu stea să să strice.
13.050 ţiglă de coperit 45 scocuri.
10	kr. fier la nişte scoabe şi roabe.
50 scînduri telepţăr (sic).
27 d° de acasă.
www.digibuc.ro
4
N. lORGA
78
Transporto.
16 mii cărămidă.
14	buţi varniţă.
2	şib. fier.
In mai multe rînduri, întîiu romîneşte, la 1793 şi 1796, când trăia soţia, apoi mult mai tîrziu, după 1819, Nicolau şi-a alcătuit testamentul, plin de înţelepciune şi de smerenie creştină, un crez de morală îndătinată, pe care-1 dăm aici în româneşte şi, pentru partea grecească, în traducere.
IJ93, Mart 20.
Soţiia mea şi copii miei vor găsi în diată toate ceale ce am scris şi am aşezat, şi aşea vor urmă, iară cît aceaste ce sănt mai sus numite dela an0 1762, Mart 15, pînă acum, poate să vor fi mai adeogat sau să vor fi scăzut, ci, căte să vor află, toate rămăn la mumă-sa înpreună cu fii, ca să nu să înparţă pănă va fi soţiia mea cu viaţă, adecă muma copiilor, apoi, după ce o va chiemâ Dumnezău, copii, ca nişte fraţi, vor loa fieştecare din toate dichisele casei şi scule ce vor aflâ: poate va veni vremea şi să vor căsători şi ceialalţi şi cu vrerea măni-sa şi a epitropilor fraţi, adecă Dimitrie şi Necula, vor face ca nişte fraţi. Iară, neavănd trebuinţă, vor rămăneâ după cum mai sus numesc. Precum aţi trăit pănă acum cu dragoste uni cu alţi, aşeâ vă rog ca să trăiţi şi după răposarea mea, dănd mulţămită lui Dumnezău pentru ce aţi [a]flat, şi să rugaţi pre milostivul Dumnezău cu inimă curată şi frica lui Dumnezău ca să puteţi toţi trăi într’o unire şi dragoste, precum zice: ce e mai bun sau ce e mai frumos fără numai a lăcul fraţii înpreună şi a păză numele părinţilor: XQrjoov ovoţia xaAâ) drteQ jtXovtov JtoXijV (sic)} Bogăţiia să treace, iară numele cel bun rămăne apururea. In diată n’am numit căt să scoateţi pentru poga-branie (sic) şi pentru aceale rânduite ale mortului pănă la vremea lor, ci veţi scoate, fiilor, num. f. 1000, zic: num. o mie; care purtarea de grije la mumă-ta, cu bună socotială,
www.digibuc.ro
79
TESTAMENTUL LUI NICOLA NICOLAU
S
nu în fală, ca să fim lăudaţi de oameni, ci mai vârtos la săraci şi sărindare, de veţi socoti că să cuvine, păn’ la vremea lor, şi numele părinţilor şi al fraţilor şi al părinţilor măni-ta şi al altora care să va cuveni, şi ce veţi socoti, fiilor, vr’un odor la bisearica Şchieilor, cănd vă va da îndemână şi cănd veţi socoti, pentru vecnica pomenire a părinţilor şi a fraţilor care ne-au chiemat Dumnezău din lumea aceasta. Pentru aceasta, fii miei şi iubită soţie, socotesc că diiata nu va puteâ strică niminea. Şi aceaste care aici le-am scris vă rog să rămăe nesmintite. Şi mă rog, iubită soţie şi iubiţi fii şi fiice, să mă ertaţi, poate uni ori din iuţimea firi meale vă voi fi scârbit de vreo vorbă a mea, ca milostivul Dumnezău să vă erte si pă dum., şi milostivul Dumnezău să vă întărească şi să vă miloiască cu al său dar, să vă fie povăţuitor spre toate faptele ceale bune, lui Dumnezău plăcute.
Eu, Nicola Nicolau, întăresc cu iscălitura mea şi cu pecete.
Z796, Mai 20.
Pentru un loc de casă ce au rămas a răposatei fiicei meale Elena am socotitîi, fiii-miei, ca, ajungând maica voastră la starea bătrăneţelor şi va vrea ca să-şi aibă odihna ei, să să facă încă o casă înnainte şi să repăruiască ceale d’indărăt şi să trăiască acolo căt va aveâzile, şi cu vr’un fiiu, cu careva vrea, fiindcă destulă ştrapaţie am avut până acuma, dară după răposarea mea aşeâ vă rog să faceţi, fiilor, şi să fie şi întru voi bună voie ca să şedeţi în casele părinteşti, că puteţi ca nişte fraţi iubiţi, şi pentru facerea casei şi repăraţion la ceale d’indărăt să să chieltuiască din bani ce au lăsat răposaţii vărul Dima Dumşă. Poate nu va ajunge: să va mai adăugă dintr’altă parte, numai ia să-şi aibă odihna ei, fiindcă tot ce rămâne dela părinţi, fii rămăn moştenitori; să nu fiea înpotrivitori: numai acuma sînt vremile greale a chieltul; omul nu mai poate la vremea lor să să urmeaze. Rămăind ca un părinte
Nicola Nicolau1).
') Trei însemnări din 1772 pentru < bucuria lui chir Pano, ginerele mieu» (Iaşi).
www.digibuc.ro
6
N. IORGA
80
In numele Sfintei Treimi.
Toţi oamenii câţi au avere în multe lucruri orînduiesc
» >
moştenitorilor lor cum să urmeze după moartea lor cu averea lor, şi unii urmează aceste orînduieli, iar alţii, primind averea, desfac şi diatele şi astfel se pierde şi pomenirea mortului. Avem destule exemple ca acestea înnaintea ochilor noştri. Dar cel care vrea să-şi facă numele nemuritor, trebuie întîiu să petreacă el însuşi o viaţă cinstită cu frica lui Dumnezeu, cu obiceiuri bune şi cu obişnuinţă curată, nu cu cîştig ruşinos, şi să înveţe şi pe moştenitorii săi să petreacă o astfel de viaţă.
Copiii miei prea-iubiţi. Eu, neputînd să vă las avere, deoarece prin împrejurări n’am putut să o adun, căci, întîiu, timp de patrusprezece ani, am slujit pe răposatul mieu părinte, care, e adevărat, mi-a dat leafă, dar am cheltuit cînd m’am însurat, cum se arată în catastihul ce este la mine, afară numai că mi-au rămas, în acel negoţ, ale mele 2.500 de florini, care nu mi s’au întors; cînd m’am socotit cu răposatul Hagi Ioan Bobescu (Mjto/xjt^axov), mi-a dat 3618 florini, decât el îndatorase prăvălia lui Hagi Nicu, şi i-am plătit eu, cum se vede la catastih, foaia 121, la anul 1790 sau 1792. Am slujit vărului mieu şi am primit ca plată stupina. Dela 1792 pînă la 1796 am avut tovărăşie cu răposatul Bobescu, la care tovărăşie nu mi-a rămas niciun cîştig, şi cîţi bani i-am luat dela aceâ tovărăşie i-am plătit lui Nicu. La 1796, în vrîstă de douăzeci şi şase de ani, am deschis prăvălie la Bucureşti şi la Braşov cu fratele mieu Zaharia şi am făcut negoţ pînă la 1818, la care vreme am avut cîştig destul, cum se arată la foaia 91, dar, deoarece au urmat diferite schimbări ale finanţei cu hârtie-monetă, am suferit nu puţină pagubă şi, urmînd foamete şi scumpete la toate, s’au făcut cheltuieli peste măsură, aşâ încît nu s’a putut scoate nici capitalul. In 1818 şi 1819 a fost marea nenorocire şi negoţul n’a avut chiar niciun folos, şi s’a pierdut şi puţinul capital, căci, de altfel, nici din moştenire, nici din afacere, din cauza împrejurărilor, n’a rămas cîştig, ci abiâ s’au întîmpinat cheltuielile şi dobînzile. Nu pot să vă las capital, şi las numai pe Dumnezeu ca să vă dea binecuvântarea şi să vă ajute la întreprinderile voastre, ca să puteţi
www.digibuc.ro
8i
TESTAMENTUL LUI NICOLA NICOLAU
7
trăi viaţa aceasta mărgenită şi plină de multă durere. Ca să puteţi trăi însă viaţă paşnică, cred că nu strică să vă dau câteva sfaturi, din cîte am putut să fac eu în această lume mărgenită, în care ele pot să vă fie mai de folos decît averea.
Intîiu. Să aveţi frica lui Dumnezeu şi să nădăjduiţi în puterea şi bunătatea lui, şi el nu vă va părăsi, după cum spune prorocuî-Impărat David: întoarce către Domnul grija ta şi el te va sprijini.
Al doilea. Să aveţi evlavie la cele dumnezeieşti, şi în credinţa voastră nu vă lăsaţi tîrîţi de oameni cari nu ţin în samă cele dumnezeieşti, ci să cinstiţi pe cei cuminţi.
Al treilea. Să nu vă trufiţi şi să vă ridicaţi cu gîndul cînd vedeţi nestatornicia lumii, gîndindu-vă la spusa lui Hristos că: tot cel ce se va înnălţâ pe sine se va smeri, iar cel ce se va smeri pe sine se va înnălţâ. De aceea, copiii miei, vă spun să nu fiţi trufaşi, căci la nicio tagmă de oameni nu e mai uşoară căderea ca la tagma negustorilor, ceia ce se vede zilnic, şi, de aceia se cuvine să se păzească o cale de mijloc în toată viaţa, ca să nu se întîmple să cadă, şi atunci i s’ar părea de nesuferit căderea, şi, întru cât putuiu să aflu, oamenii trufaşi puţină înaintare văd, iar cei smeriţi se vor ridică; nici în înaintarea voastră să nu vă mîndriţi, ci să ajutaţi şi pe alţii prin înaintarea voastră, cum aţi văzut şi la mine, că pretutindeni n’a lipsit să ajut cîte unul cu scrisul (fik tă yQaip(fiata).
Al patrulea. Să nu căutaţi câştigul rău, căci nedreptatea nu se laudă, si cîti lasă moştenitorilor o avere ca aceasta, li lasă mînia dumnezeiască. Şi nu e averea întru toate de folos; mai bun e numele, bun mai presus de averea cea multă. Destul e cînd are cineva atâta avere cît să poată trăi, căci cîţi vreau să se îmbogăţească întră în încercări şi probe.
Al cincilea. Cînd Dumnezeu vă va milul, trebuie ca si voi să fiţi milostivi, căci cel ce milueşte pe săraci, împrumută pe Dumnezeu. Mitostenia să nu fie pentru vederea oamenilor, şi, fiind în stare de să puteţi milul, întîiu miluiţi pe ai voştri şi apoi pe străini.
Al şaselea. Nici pentru haine bogate, nici pentru ale mîncării scumpe să nu vă stricaţi ce aveţi, căci hainele bogate sunt nebunie şi mâncările scumpe sunt de pagubă, şi ele strică viaţa.
www.digibuc.ro
N. IORGA
82
Al şaptelea. Să nu faceţi societate (avvavaavQocpip') cu boieri de frunte şi cu cei mai sus decît voi, căci o societate ca aceea poate să vă fie stricătoare, ci să faceţi societate cu cei de sama voastră, şi cu oameni de cinste, nu cu cei fără dînsa.
Al optulea. La jocul de cărţi şi altele să nu pierdeţi bani, căci care se va amestecă la ele va ajunge în greutăţi, şi multor oameni li vin nenorociri dela jocuri; de asemenea fugiţi de beţie şi de femei străine, căci şi acolo e pieire a vieţii.
Al noulea. Desele teatre şi baluri (finălovQa) strică cu vremea moravurile; deci trebuie să fie cu măsură şi să-şi păzească cineva cinstea lui.
Al zecelea. Pe oamenii făcători de scandaluri cari samănă zizanie să nu-i primiţi în casele voastre, căci unii ca aceştia cu minciunile lor strică familia.
Acestea despre moravuri. Acum să vă sfătuiesc şi la cele politice.
Intîiu. La afacerile politice cît puteţi nu vă amestecaţi, nici nu vă încărcaţi cu dînsele, ci cît puteţi fugiţi de ele, căci aduc jale şi turburare şi la capăt are cineva puţină mul-ţămire. Ştiţi că eu destul m’am ostenit şi am scris pentru astfel de lucruri (ngăy fiara) şi puţină mulţămire am avut dela dînsele, şi ca să nu vă pierdeţi liniştea voastră lăsaţi pe alţii să se încarce cu unele ca acestea, iar ca membri ai comunităţii daţi-vă numai partea.
Al doilea. De epitropli, atît bisericeşti, cît şi ale orfanilor, feriţi-vă cît puteţi, căci, cum ştiţi, eu multe am pătimit cu epitropia, cu care de loc n’am mai vrut să mă amestec în împrejurările vremii, şi paguba care mi-a venit din monetă nu m’a silit [la aceasta].
Al treilea. La negoţ să nu socotiţi şi să vă siliţi a luă bani cu dobîndă, căci nu e lucru care să strice negustorului cît dobînda, şi mai bine a se cumpăni cheltuielile şi a se face mai puţin negoţ decît să se încarce banii cu dobînda; aceasta mi-a stricat liniştea si viata.
t	t	>
Al patrulea. Nici să nu faceţi o afacere cu credit peste măsură, căci, neputînd plăti, se pierde creditul.
Al cincilea. Chezăşie să nu daţi pentru nimeni, căci cel ce dă chezăşie plăteşte. Eu, vrând să fac bine, am dat chezăşie
www.digibuc.ro
83
TESTAMENTUL LUI NI COLA NICOLAU
9
şi mi-am făcut rău mie singur. Şi nici bani să nu împrumutaţi la rude, căci îi pierdeţi, şi se poate să ajungeţi la ananghie; nici la boieri şi la dregători să nu împrumutaţi, căci îi pierdeţi.
Al şaselea. La alişverişurile voastre să nu amestecaţi răpire şi nedreptate, căci nedreptatea nu se binecuvintează, şi să nu daţi pricină pentru interes să mergeţi cu cineva la judecată; să fiţi cu luare aminte cu cine aveţi a face, şi cît puteţi să vă păziţi de oameni mincinoşi şi înşelători.
Al şaptelea. Păziţi-vă de judecăţi cît puteţi, căci, pe lîngă că pricinuesc cheltueli, aduc pe om şi la slăbiciune (?) (ă'&eveviav; sic), mai ales cînd se întîmplă de pierde cineva procesul. Ştiţi foarte bine câtă tulburare şi câte cheltuieli am avut cu procesul Arderizilor ('Agâigidav).
Al optulea. Tot aşâ să fugiţi de mărturii, să nu fiţi marturi şi să nu judecaţi afaceri străine, adecă să nu fiţi doritori de procese, căci n'aveţi vreo mulţămire, că eu, vrînd, de mai multe ori, să fac cu aceasta bine, mi-am găsit boala (ţmo)Aiăvxov) şi nicio mulţămire n’am avut, ci catigorii şi batjocuri.
Al noulea. Şi, cînd îţi merge bine la negoţ şi cînd îţi merge rău, ţine-ţi-o ascuns, căci nu trebuie s’o spui în public.
Al zecelea. Nu te amestecă la viaţa împreună, adecă să nu fii gazdă, nici ca să fii lăudat, nici ca să fii catigorisit, căci nu aveţi nicio mulţămire.
t	»
Al unsprezecelea. Cînd vă cere cineva părerea în afaceri publice politice, să vă daţi părerea, dar să nu stăruiţi aşâ ca să vă rămîie cuvîntul vostru, căci, de ar ieşi rău părerea voastră, veţi fi învinuit şi poate să fiţi şi pedepsiţi, ci lăsaţi lucrul la părerea majorităţii.
Al doisprezecelea. Să aveţi dragoste şi înţelegere între voi şi cît puteţi să chivernisiţi la un loc; bine, dar, când v’or creşte copiii şi puteţi să vă slujiţi cu ei, mai bine cu pace să desfaceti tovărăşia voastră, ca să se înlăture zizaniile în viata-împreună şi răceala lor.
Al treisprezecelea. Nu urmaţi părerea femeilor voastre, căci, fiind firească antipatia între ele, fac pretutindeni zizanie şi aduc dihonie, dela care vine receala şi se răceşte iubirea.
Al patrusprezecelea. In fiecare an să faceţi socoteli între voi, ca să ştiţi unde vă aflaţi, şi în negoţul vostru să păziţi
www.digibuc.ro
io
N. IORGA
84
dreptatea, căci, cînd nu este dreptatea la mijloc, nu înaintează negoţul.
Al cincsprezecelea. Să nu faceţi tovărăşie cu oameni străini, căci, neştiindu-li aplecarea, puteţi să ajungeţi la ceartă cu ei şi la judecăţi, şi eu, în tovărăşiile ce le-am avut cu unul şi altul, am avut puţin folos şi mai curînd am păgubit.
Al şasesprezecelea. La alegerea preoţilor şi epitropilor cînd veţi fi, dacă puteţi scăpa, e mai de folos, iar, de nu veţi putea scăpă, daţi-vă şi voi părerea după părerea celor mai mulţi, dar nici într’un chip să n’ajungeţi la judecată pentru lucruri ca acestea, căci eu mult am pătimit pentru asemenea afaceri.
Al şaptesprezecelea. Să nu faceţi întreprinderi mari, adecă moşii cu preţ mare să nu cumpăraţi, cînd nu veţi aveă banii voştri, căci aduc şi jale şi tulburări; că şi eu, cînd am cumpărat casă scumpă, n’am pătimit destul, cît împrejurările vremii m’au silit la aceasta?
Al optsprezecelea. Deoarece nenorocirea vremii acesteia mult timp va aduce mare sărăcie şi de aceia se va nenoroci negoţul, în acest timp să vă potriviţi să nu vă întreţineţi cu negoţul, cînd vremea nu ajută. Să nu vă mulţămiţi numai a vă scoate cheltuielile, căci astfel puteţi să vă ruinaţi.
Al nouăsprezecelea. Fiind piaţa imposibilă, nu poate cineva să se ajute la vreme de ananghie: de aceia e nevoie să-şi reguleze cineva negoţul în aşa chip ca să nu vie la ananghie, şi e mai bine să dea cineva marfa sa şi mai jos decît să ia bani cu do-bîndă; de aceia e mai bine a-şi micşoră cineva cheltuielile decît să fie silit să scoată bani străini şi să facă negoţ mare.
Al douăzecelea. La toate întreprinderile voastre să păziţi dreptatea, precum şi la 6 v’o spun, deoarece omul drept, şi dacă-i merge rău cumva, Dumnezeu tot nu-1 lasă, şi cine merge cu dreptatea poate să aibă mila Proniei dumnezeieşti, eu avînd pretutindeni, de cînd ştiu, ajutor.
Aceste puţine sfaturi pe care vi le las, prea-dulcii miei copii, sunt canoane ca să puteţi trăi această viaţă plină de dureri şi să lăsaţi nume bun şi după moartea voastră, cînd piere averea, gloria şi toate fantaziile lumii, numai numele bun rămîne nemuritor, cum zice înţeleptul: cîştigă-ţi nume bun mai presus de avuţia cea multă, şi, dacă Dumnezeu va binecuvîntă
www.digibuc.ro
TESTAMENTUL LUI NICOLA NICOLAU
85
bogăţia voastră, s’o cheltuiţi cum trebuie, deci la nobile cheltuieli, la buna întreţinere şi grijă a copiilor voştri, la ajutarea săracilor şi la alte lucruri de folos şi de nevoie, nu la patima mîncării, la petreceri (ţetifia) şi chefuri (i.(pavx6aeiq) şi la alte lucruri netrebnice ca acestea; să nu ieşiţi din cercul vostru şi să fiţi în rîndul boierilor, căci aceasta vă duce la ruină; adecă să nu lăsaţi pe femeile voastre să vîneze mode şi altele asemenea, căci dela ele ajungeţi a vă ruina, că nicio tagmă de oameni nu cade aşă de uşor ca negustorul, şi de aceia trebuie să fie foarte cu luare aminte pentru numele cel bun, să vă luptaţi să nu-1 pierdeţi când l-aţi căpătat. De asemenea să vă străduiţi să nu se răcească reciproca aplecare frăţească, aceia ce poate să se păzească atunci cînd veţi da ascultare la vorbele femeilor, căci, avînd ele firească antipatie, tot răs-pîndesc cuvinte mincinoase şi căşunează dihonii, şi, ca să vă aveţi liniştea voastră, nu puteţi trăi împreună, fiind căsătoriţi. De aceia, ca să nu se răcească iubirea voastră, mai bine să trăiţi deosebit, dar să nu faceţi duşmănie între voi din pricina femeilor, ci, chiar dacă s’ar întîmplâ să vă osebiţi din negoţul vostru, iubirea să rămîie între voi, să vă ajutaţi la nevoile voastre şi să vă sfătuiţi între voi cu privire la intreprinderile voastre, dar şi mişcările voastre să le faceţi în chip firesc, să duceţi viaţă cinstită, ca să lăsaţi copiilor voştri nume bune. Insă să păziţi înainte de toate dreptatea, căci pe omul cel drept nu-1 lasă Dumnezeu, iar cel nedrept, îndată ce-şi pierde sufletul,
lasă si moştenitorilor săi blăstăm.
* »
Acuma vin să vă orînduiesc şi pentru sfârşit şi după sfîr-şitul vieţii mele cum să urmaţi. Dacă prea-bunul Dumnezeu pentru multele mele păcate îmi va trimete boală îndelungă, să mă îngrijiţi, prea-dulcii miei, şi să nu vă supăraţi, căci, neavând soţie ca să mă iubească şi să mă îngrijească, poate să am nevoie de ajutor omenesc. Pentru aceia să puneţi un om de cinste să mă îngrijească şi, dacă mă va îngriji bine, să-l miluiţi bogat şi după puterea voastră. Când veţi vedea că sunt stăpînit de boală, să vă gîndiţi a mă pregăti de moarte cu sfînta mărturisire şi primirea tainelor neprihănite, nu numai la ceasul morţii, ci din vreme. Şi, după ce mi-oiu fi dat sufletul, să nu vă împodobiţi cu haine scumpe, căci nu
www.digibuc.ro
rz
N. ÎORGA
86
sunt bogat ca să vă las o mare moştenire. Un Schlafrock (oXaţpQâxrj) de bogasie şi de alageă şi o Schlafmiitze (aXel<p-vrjvţav) de bumbac ajung ca să acopere goliciunea mea. Pompă nu-mi faceţi de loc, cu popi mulţi şi făclii. Ajung numai popii politiei. Nici clopote de polieleu să nu trageţi, nici după moartea mea pomeni, afară de cele orînduite, să nu-mi faceţi, şi să mă îngropaţi la mire (mănăstire, româneşte?), unde zace şi mama voastră.
La trecerea rămăşiţii mele dacă aţi voi să mi se facă o cu-vîntare (diadozv), să nu-mi aduceţi laude peste măsură, de oare ce, şi dacă am făcut ceva pe lumea aceasta, am făcut numai ceia ce-mi cerea datoria mea, si nu mai mult, si de aceia nu mi se cuvin laude, căci datoria umanităţii (vfjq ăvd‘Q(on6tr]toq) e să facă binele cineva, că e păcat să ascundă talantul şi, dacă am făcut bine oraşului, am făcut-o ca iubitor de patrie ((pihdJtatQig). Insă, la cuvântare, dacă nu e o greutate pentru ascultători, puteţi să-mi rostiţi aceste cuvinte (ârtOXQO-f.iavnafA,bv):
« Prea-respectaţi preoţi, prea-cinstiţi negustori, cu cari împreună am trăit şi am fost în societate dela anul 1760 în acest oraş, poate că, în cursul acestui timp, mai ales dela anul 1804, cînd am intrat în rîndul represintanţilor (ŞeJVQeţevTdvTOdv), de multe ori v’am amărît şi v’am plictisit (JtaQeiQyaaa), îndărăt-nicindu-mă cu totul în părerea mea, însă necăutînd niciodată la interesul mieu, ci numai la folosul comun, precum cred că aţi aflat-o îndeajuns prin grija ce am avut-o ca să folosesc comunităţii. Insă poate că adesea v’am amărît sau v’am supărat (?); de aceia vă rog să mă iertaţi, şi Dumnezeu va iertă şi pe cinstea voastră. Foarte vă mulţămesc pentru cinstea şi respectul ce mi-aţi arătat mie în viaţă şi v’aţi orînduit să mă întovărăşiţi şi pînă la mormînt: bogatul în daruri Dumnezeu să vă răsplătească osteneala. Dacă nu vă e greu să ascultaţi şi ultimul mieu sfat, să aveţi rîvnă pentru sfînta noastră biserică, precum au făcut şi strămoşii noştri, căci, facînd aşă, pe lîngă răsplata ce veţi aveâ-o dela Dumnezeu, se va păzi şi oraşul de orice pericol. Să păstraţi buna înţelegere şi iubire, şi rînduiala din părinţi a Bisericii să n’o călcaţi, căci cu acea rînduială s’a păzit sfînta Biserică atîta vreme şi
www.digibuc.ro
87
TESTAMENTUL LUI NICOLA NICOLAU
13
se va păzi de-acum îpainte. Şi, atît întru ale credinţii, cît şi întru cele politice să fiţi uniţi şi să staţi toţi laolaltă, căci, fiind uniţi, totdeauna puteţi să vă îndepliniţi scopurile; fiind însă neînţeleşi între voi, niciodată nu veţi putea atinge ce doriţi. Cînd prea-bunul Dumnezeu va trimite fericire la întreprinderile voastre, băgaţi de samă şi la sîrguinţa şi învăţătura copiilor voştri, căci nu e mai mare datorie pentru părinţi decît să-şi crească ei pe copiii lor şi ca să nu scadă tineretul din rîvnă, cătaţi să faceţi şi un fond (g>ovdov) pentru şcoală. Tovărăşia şi rînduiala negoţului păziţi-le neclintite, căci, păzin-du-le, veţi fi fericiţi. Să aveţi supunere faţă de guvern şi de cîrmuitori, căci, avînd-o, ajutaţi la întreprinderile voastre şi, în scurt, să fiţi iubitori de patrie, şi nu duşmani ai ei.
îmi întorc cuvîntul şi către neamul mieu. Ştiţi bine, fraţilor si rude, că eu n’am arătat făţărnicie către rudele mele, si, de n’am putut cu fapta să vă ajut, ci cu sfatul totdeauna v’am sprijinit, şi mulţămesc pentru respectul ce l-aţi arătat totdeauna faţă de mine: cît am trăit, v’am mulţămit, şi, pentru osteneala ce v’aţi dat ca să mă conduceţi pînă la mormînt, darnicul Dumnezeu să vă răsplătească osteneala voastră şi să vă învrednicească pe toţi de un sfîrşit cu cinste. Şi ultima mea voinţă e să aveţi frică de Dumnezeu, să fugiţi de lux şi de trufie, să trăiţi în bună înţelegere, cu iubire, să vă ajutaţi la nevoile voastre; dacă nu puteţi cu fapta, măcar cu sfatul; să fiţi totdeauna supuşi guvernului.
Căci şi prin respectul ce l-aţi arătat totdeauna faţă de mine aţi lucrat la împăciuirea ce am făcut cu creditorii miei şi aţi primit să se plătească datoria mea1).
1) Note despre Nicola Nicolau şi familie se dau, acum, în ultimul număr din revista Ţara Bârsei.
www.digibuc.ro
APELUL CĂTRE UNIRE AL LUI CUZA-VODĂ LA 1859
DE
NICOLAE IORGA
MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE
Şedinţa dela 12 Iunie 1931
întâmplarea, care uneori se chiamă noroc, m’a făcut ca, acum în urmă, cercetând, în casa Creţulescu, nişte rămăşiţe de corespondenţă administrativă de după războiu, să găsesc, rătăcit, un dosar din 1859, care poartă acest titlu: «No. 47. Anul 1859. Secretariatul Statului, Masa i-ia, Dossieru pentru proclamaţia către Românii din Ţara-Românească pentru patriotica lor purtare ».
Dosarul cuprinde numai două piese, dar de o importanţă deosebită.
Cea dintâiu, în scrisoarea lui Vasile Alecsandri, pe atunci « ministru secretar de Stat la departamentul Trebilor Streine », e o adresă către Ion Ghica, preşedinte de Consiliu şi ministru de Interne, pentru afişarea unei proclamaţii domneşti. • .. ..
A douae proclamaţia însăşi, iscălită de Alecsandri şi redactat?, fără îndoială, dela un capăt până la altul, de dânsul.
Prin ea se laudă populaţia munteană pentrucă a rezistat îndemnurilor venite dela « unii oameni rătăciţi afară de drumul legalităţii ». Ei au turburat spiritele a doua zi chiar după că-pătarea învestiturii pentru noul Domn.
Acesta asigură pe toţi Românii de aceleaşi bune sentimente. Voeşte să înceteze certele de partide. « Destulă- învrăjbire au produs până acum luptele politice între Români. Cauza acelor lupte lipsind astăzi, lipsească totodată şi trista desbinare dintre ei. Prezentul şi viitorul României o reclamă aceasta prin
10 A. R, — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom, XII.
www.digibuc.ro
2
NICOLAE IORGA
90
glasul nostru care vă chiamă la înfrăţire ». «Fii ai aceleiaşi mume şi fraţi de acelaşi sânge », Moldovenii şi Muntenii trebuie să lase « patimile violente » şi să ajute pe Domn. « Mărge-nească-se fiecare individ sau corp social în cercul drepturilor şi al îndatoririlor sale bine înţelese; pătrundă-se cu toţii de respectul ce se cuvine legilor, şi fie ţara întreagă bine încredinţată că Noi vom şti a menţinea ordinul legal înlăuntru şi demnitatea naţională în afară ».
Data e de 12 Octomvrie 1859. Cu o zi înainte fusese numit acest nou Ministeriu după retragerea celui prezidat de Nicolae Creţulescu. La 27 Septemvrie, în Sala Bossel, se ţinuse o adunare cu scandal, de pe urma căreia fuseseră arestaţi C. A. Rosetti, Craioveanul M. Kinezu, un scriitor original şi distins, cunoscutul agitator liberal Gr. Serurie, gazetarul Valentineanu, pe care l-am apucat şi eu, şi isteţul pamfletar în versuri N. Orăşanu; însuşi Kogălniceanu consimţi să apere pe aceşti stur-luibateci. Ei fură însă achitaţi1).
Acest îndemn n’a fost ascultat, cum n’au fost ascultate nici altele.
• Pe la 1840 Mihai Sturdza, cel mult calomniat, se adresă Moldovenilor de atunci cu îndemnul: avv ’Afîrjvă, y.ai %eîQa nivel, « Cu inteligenţă, dar mişcă şi mâna ».
Societatea românească n’a « mişcat mâna ».
In 1859 Cuza-Vodă aîndemnat la o frăţie peste luptele de partid.
Societatea românească n’a înţeles şi n’a urmat.
Şi de azi înainte, îndemnuri de acestea trebuie făcute neapărat, dar, în ce priveşte efectul lor, trista experienţă a trecutului lasă loc la îndoeală.
No. 31 u. iz Octomvrie 1859.
Domnule Ministru,
Am onoare a înainta Domniei Voastre pe lângă aceasta în copie domneasca proclamaţie sub date astăzi 12 Octomvrie, rugându-vă să *)
*) Şi după Instrucţia procesului întâmplat la 28 Septemvrie în sala Bossel, Bucureşti 1859, Xenopol, Cuza-Vodă, pp. 135—136,
www.digibuc.ro
9i
APELUL CĂTRE UNIRE A LUI CUZA-VODĂ LA 1859
3
binevoiţi a da ordin să se tipărească îndată în foi volante în numere îndestulătoare, precum şi în Monitorul Oficial, spre a se publică în toată ţara. Măria Sa ordonă ca această proclamaţie să fie placardată în capitală, negreşit până mâne dimineaţă.
Domnului Ion Ghika, Ministru Secretar de Stat, Departamentul din Intru, Preşedinţia Consiliului Miniştrilor.
Români din Ţara Românească!
Găsim de datorie a vă arătă a noastră vie mulţumire pentru patriotica voastră purtare înainte de actul învestiturii, atunci pe când ambiţiile personale cutează încă a hrăni oarecare sperări deşerte şi totodată pentru demnitatea şi liniştea ce aţi păstrat la 28 Septemvrie, în faţa unei încercări nesocotite a unor oameni rătăciţi afară de drumul legalităţii.
Ne place a crede că şi în viitor veţi fi vrednici de admirarea ce aţi insuflat Europei prin actul glorios dela 24 Ianuarie şi că bunul simţ românesc va lumină pe toţi de laolaltă a se pătrunde de adevărul că o Naţie se măreşte şi se întăreşte atunci numai când ea are conştiinţa îndatoririlor sale către Patrie, către Guvern şi către Lege.
Puterile garante au înzestrat pe ambele ţări surori cu o Convenţie ce cuprinde în sine toate elementele de o fericită propăşire. Dela noi atârnă acum ca să profităm de dânsele, desvoltându-le cu un tip potrivit stării de faţă a societăţii române, şi aducând cu toţii partea noastră de activitate, de lumină şi de devotament.
Spre acest sfârşit, arătând mai întâiu a noastră deplină mulţămire Ministerului trecut pentru serviciile ce au desăvârşit în folosul binelui general şi carele acum s’au retras de buna sa voinţă pentru de a face loc unei nouă combinări ministeriale, am format un Cabinet menit de a susţinea cu energie principiile noastre constituţionale şi spre a da o mai mare garanţie de menţinerea ordinului legal, de care sânt legate înflorirea comerţului şi întemeierea creditului public, am luat în persoană comanda superioară a oştirii din ambele Principate.
A sosit acum timpul pentru tot Românul de a se apropii de altarul Patriei cu mintea liberă de orice gând îndoelnic şi cu inima curată de orice patimă desbinătoare, căci neîncrederile, defăimările, urile şi împerecherile sânt unelte fatale care aduc pieirea neamurilor.
IO*
www.digibuc.ro
4
NICOLAE IORGA
92
Destulă învrăjbire au produs până acum luptele politice între Români! Cauza acelor lupte lipsind astăzi, lipsească tot odată şi trista desbinare dintre ei. Prezentul şi viitorul României o reclamă aceasta prin glasul nostru care vă chiamă la înfrăţirea Românilor, căci, precum dela suirea noastră pe tronurile Moldovei şi a Valahiei, Noi nu am mai cunoscut în aceste ţări nici Moldoveni, nici Munteni, ci numai Români, asemenea nu vroim a vedeâ între Români nici partide, nici clase înduşmănite, ci numai fii ai aceleias mume si fraţi de acelas sânge.
In ochii noştri toti Românii sunt buni: în inima noastră sânt toti
> » ’ *
iubiţi de o potrivă, deşi chiar unii din ei, rătăciţi de patimi violente, se expun a fi înfrânaţi şi a cădea supt asprimea legilor. Ne adresăm dar către toţi ca adevărat Prinţ român, care, liber de orice înrâurire, vroeşte prosperitatea ţării prin aplicare înţeleaptă a Convenţiei şi mărirea Naţiei prin sinceră înfrăţire a celor ce au onorul de a face parte din ea.
Mărginească-se fiecare individ sau corp social în cercul drepturilor şi îndatoririlor sale bine înţelese; pătrundă-se cu toţii de respectul ce se cuvine legilor şi fie ţara întreagă bine încredinţată că noi vom şti a menţineâ ordinul legal în lăuntru şi demnitatea naţională în afară.
ALECSANDRU IOAN
Ministru Secretar de Stat la Departamentul Trebilor Străine
V.	Alecsandri
No. 451.
12	Octomvrie 1859,
Bucureşti.
www.digibuc.ro
UN NOU IZVOR CU PRIVIRE LA MIHAI VITEAZUL ŞI RADU ŞERBAN
DE
N. IORGA
Şedinţa dela 26 lume 1931
O	descoperire întâmplătoare a d-lui D. N. Ciotori, dela Legaţia noastră din Londra, care şi altădată a făcut Academiei daruri preţioase, adaugă la izvoarele cu privire la cariera lui Mihai Viteazul şi la aceia a primului lui urmaş lămuriri dintre care unele sunt cu totul noi şi de o neaşteptată bogăţie.
Grosul volum manuscript pe care ni-1 trimete descoperitorul e opera unui Italian din Parma, Giovanni Beduccino, care-şi pomeneşte chiar în titlu originea, şi ceeace-şi propune el să înfăţişeze e o istorie a Ardealului, Historia di Transilvania, — pentru a fi precişi: dela începutul luptei cu Sigismund Bâthory cu Turcii şi până la anul 1604.
Omul din Parma nu e un militar care să prezinte lucruri pe care însuş le-a văzut şi la care să fi colaborat cu fapta sa; nu e unul iniţiat în rosturile politice ale vremii; el aşterne stilul istoric obişnuit în epoca sa, şi pe care-1 întrebuinţează cu eleganţă, pentru a prezintă, din punctul de vedere al Imperialilor, la a căror Curte a stat, ce i s’a spus despre turburările ardelene de aceia cari au avut un rost în ele ori s’au aflat la faţa locului: per relationi da diverşi avute et alVImperatare in vâri tempi fatte et informationi con non mio poco studio et fatica et con ogni diligenza prese da quelli che ne' fatti si trovarono, mentre in Corte Cesarea mi trattenni. De aici ar fi să iasă lauda luptătorilor pentru credinţă, pentru triumful armelor creştine şi o învăţătură pentru acei ce comandă oştirile.
6 A. R. — Memoriile Secţiunii Ittorice. Seria 111. Tom. XII.
www.digibuc.ro
2
N. IORGA
94
Şi Beduccino are un punct de vedere personal, deşi asigură că nu aduce în opera sa nici prietenie, nici ură. E unul din mulţii Italieni pe cari i-a atras războiul dela Dunăre. Nu, ca acela cu care uneori povestirea lui trebuie confruntată, Spon-toni, care dă o formă literară amintirilor lui Basta, un prezentator al planurilor şi isprăvilor acestuia, ci — cum se vede tot mai mult în cărţile a treia şi a patra —, un preţuitor atent al părţii pe care, în aceste evenimente militare puţin obişnuite, a avut-o un Cavriolo, ajutătorul de căpetenie al lui Radu Şerban în lupta cu Tatarii aduşi asupră-i de Simion Movilă, şi mai ales principele de Belgiojoso, despre care vorbesc cu mult mai puţin alte izvoare contemporane.
Aşâ fiind, naraţiunea Parmesanului va începe cu o introducere de caracter mai curând vag. Se va trece la o descriere a Ardealului, pe care nu l-a văzut, dar a cărui bogăţie, stricată numai în parte de atâtea nenorociri, îl încântă; pe alături va atinge şi « Valahia », în cele două împărţiri ale ei, fără a preciza nimic. Va da ceva ştiri despre Secui şi Saşi.
După o privire generală asupra trecutului principatului ardelean se ajunge la hotărîrea lui Sigismund, încadrată în marea ofensivă austriacă împotriva Turcilor. E de toată evidenţa că aici ştirile i-au lipsit scriitorului: luptele dela 1595, atribuite lui Bâthory singur, sunt descrise scurt şi confuz, dar, vorbind de Sinan, Beduccino ştie că acesta a luat parte la luptele pentru cucerirea Ciprului, alături de Mustafâ Ulugx-All şi « AII din Consiliul secret de războiu » şi că a fost, « cu multă autoritate », şi în bătălia navală dela Lepante.
Nu i se poate cere cuiva care-şi trage cunoştinţile la întâmplare, din dreapta şi din stânga, şi care, foarte probabil, se sprijină şi pe rapoarte oficiale, să păstreze în construcţia operei sale o oarecare proporţie. De aceea, împrejurările din Ardeal, dela pronunţarea stării de spirit anormale a bietului Sigismund, se desemnează învălmăşite. Pentru istoria Românilor în sensul cel mai strict al cuvântului ele nici nu au o importanţă deosebită. Trecând asupra lor, baza însă e bună, şi se consacră câteva rânduri, care merită să fie relevate, ambiţiei cancelarului Josika, Românul de origine, de a înlocui pe stăpânul său gata de a părăsi tronul. In această parte, după tipicul epocii, nu
www.digibuc.ro
95
UN NOU IZVOR CU PRIVIRE LA MIHAI VITEAZUL ŞI RADU ŞERBAN
3
lipsesc nici discursuri, ca acela al lui Bâthory către « popoarele » sale.
De aici se trece la începuturile gingaşe ale domniei cardinalului Andrei: acuma acţiunea lui Basta, trimis comandant la Caşovia, se intercalează în şirul întâmplător, fără a se vorbi nimic de trecutul Albanezului şi fără a se rosti vreo judecată în privinţa lui. Mai mult, e vorba de Melchior de Rhedern din Oradea-Mare, atacată, a carii situaţie se descrie (fol. 46 Vo). Mihai Viteazul e total uitat în această vreme de pregătiri ascunse şi de aşteptări vane.
El reapare numai în momentul când năvăleşte în Ardeal. Aici e vorba însă, înainte de toate, de acţiunea trădătoare a lui Kornis, care adaugă la osânda ce va cădea asupra lui Andrei Bâthory, ieşit imprudent, cu oaste strânsă în grabă, împotriva aceluia care e calificat ca un om « de mulţi ani consumat în lupte şi, prin vârsta şi prin reputaţia câştigată în războiu, cel mai stimat căpitan în acele părţi» (di molt’anni consumato neîîe guerre et, per etă et per riputatione guadagnate in guerre, il piu stimato capitano in quelle parti). Lupta însă nu e de fapt povestită în acest scurt paragraf (fol. 71 V°-3).
Cu aceasta se mântuie partea întâiu. Urmează soliile Imperialilor la Mihai, DavidUngnad fiind prezintat, conform cu Spon-toni Basta, ca un duşman al catolicilor si un înşelător al lui Basta, împotriva căruia merge la Alba-Iulia să felicite pe «Valah ». Acesta e judecat, fireşte, ca unul care cedează unei ambiţii nemăsurate: ea se vădeşte în raporturile cu cei doi comisari trimeşi de împărat. Actele de «tiranie » ale Domnului român sunt enumerate pe scurt, « pe lângă nemoderata lui cupiditate şi apetiturile dezordonate, căci îşi îngăduia să ieie femeile Ardelenilor» (oltre con Vimmoderata sua cupidită et disordinati appetiti, che si facea lecito il cavargli le mogli). Reaua credinţă a informatorilor lui merge aşa de departe, încât Mihai apare ca acela care, de frica supuşilor săi ardeleni, nemulţămiţi şi gata de răscoală, chiamă pe Basta în provincie (fol. 82-2 V°). Natural că peste câteva pagini adevăratele legături ale generalului imperial apar *).
*) V. Spontani, p. 95 Şi urm.
6*
www.digibuc.ro
4
N. IORGA
96
Lupta dela Mirislău, extrem de larg povestită, e, de sigur, reproducerea unui raport trimes la Praga (fol. 87 şi urm.). Se zugrăveşte configuraţia localităţii, se arată îndoielile lui Mihai, mijlocul prin care adversarul lui îl atrage la câmp deschis; nu lipseşte, după Spontoni (p. m), nici misiunea lui Petru Armeanul la Basta pentru a-i pune în vedere cât de nesigură e soarta bătăliilor şi cât de grea răspunderea pentru o înfrângere ; răspunsul e că a doua zi «i se vor arăta ordinele pe care le aveă », adecă steagul împărătesc, cu tot ceeace însemnă — şi a însemnat şi pentru starea de spirit a lui Mihai. înfrângerea oştirii acestuia e pecetluită de plecarea Domnului însuş, descurajat, pe al său «cavallo di pello sauro » (ca în Spontoni, p. 119; calul eră dat de ducele de Mantova lui Sigismund), pe care îl va cânta poezia după povestirea lui Bălcescu.
După câteva rânduri asupra «împăcării Valahului cu Basta » cariera lui Mihai e reluată mai târziu numai. Foarte interesantă e menţiunea unei solii moldoveneşti la Csâky, şeful răscoalei ardelene: «îndată au fost presintate scrisori ale Turcului pe care le scrisese Ardelenilor, scrisori care au fost cetite cu multă atenţie acelor popoare, cu care-i asigură că, din moment ce vor alege un prinţ care să dea tribut, toate ofertele făcute în acele scrisori le vor fi fără îndoială observate » (ove subito furono presentate lettere del Turco ch’egli havea scritte a’ Transilvani, che furono con molta attentione leite a quei popoli, con le quali gli assicurava, che, mentre ellegessero prendpe che gli rendesse tributo, che tutte Voblationi che in quelle gli erano fatte gli seriano state di certo osservate; fol. 115 V°-ii6 1). Această întrebuinţare a scrisorilor turceşti nu miră la oamenii Movileştilor, cari, cum am arătat aiurea, au fabricat «scrisorile de trădare » ale lui Mihai.
Urmează încurcăturile lui Basta, Mihai fiind cu totul pierdut din vedere. Se prezintă însă stăruinţile la Praga ale partidului favorabil lui Mihai (i parţiali del Valacco, ch’egli havea in Corte presuposto alVImperatore et a’ miniştri), arătând că Basta s’a grăbit (nan havea havuto ne comodită, ne tempo), insistând asupra folosului ce ar fi ieşit, ce ar puteă să iasă încă dintr’o
1) V. Spontoni, p. 140.
www.digibuc.ro
97 UN NOU IZVOR CU PRIVIRE LA MIHAI VITEAZUL ŞI RADU ŞERBAN 5
sinceră împăcare şi adevărată colaborare a lor. Altfel s’ar puteâ ca Ţara-Românească să ajute pe Ardelenii în răscoală. Şi aici concordanţa cu Spontoni (pp. 150-1) e evidentă, ca şi în ce urmează îndată.
Gonzaga capătă ordinul de a împăcâ pe cei doi căpitani şi de a se reuni el însuş la sfatul lor. Basta vine dela Sătmar la Caşovia, gata de a întinde mâna rivalului, pe care şi aici informatorul scriitorului nostru îl judecă « suflet barbar şi după multe dovezi cunoscut de puţină credinţă, plin de mânie şi de ciudă, fiind învins în vremea când gândiâ că va birul pe alţii » (un animo barbaro et a molte prove conosciuto di poca fide, pieno d'ira e didegno, vinto et oppresso in tempo chepensava di trionfare dell’altri; fol. 135). Mihai nu se poate ascunde, şi la atingerea mânilor lui Basta «tremură şi se schimbă la faţă » (con molto tremore mutato in viso). Dar se scuză zicând că « prima mişcare n’a fost în puterea lui». Situaţia morală a « Valahului» dă prilejul unor lungi consideraţii, terminate cu o laudă a «virtuţii ».
Dar autorul recunoaşte ce greu îi puteâ veni lui Mihai « să lupte supt un căpitan care-1 învinsese în luptă şi-l biruise şi, după ce autoritatea lui liberă de prinţ şi general de oaste fusese atât de scăzută, atunci să trebuiască a fi supt comanda unui general de mică armată a altuia» (bisognando militare sotto capitano che in battaglia Vhavea vinto et superato et che Vau-torită sua libera di principe et generale d'essercito fosse tanto diminuita diall’hora dovesse essere sotto il commando di un generale di mediocre essercito altrui). El vede pe Basta stând în cortul cucerit dela dânsul, care şi el îl aveâ dela cardinalul Andrei. De aceea armata comună se împarte în două, Mihai luând regiunea dela Oradea-Mare. El are 6.000 de oameni, aşteptând şi alţii dela Curte. El chiamă pe Rothal cu o mie de haiduci în vederea bătăliei apropiate.
De aici începe descrierea luptei dela Maitin sau Guruslău (fol. 143 şi urm.). Mihai are în samă «centrul bătăliei», il corpo della battaglia, «cu 6.000 de Sârbi, Valahi şi Unguri, parte dintre cari erau soldaţi pe jos şi alţii călări». El sfătueşte să nu se atace până nu vor fi destule trupe, căci Ungurii supuşi nu sunt siguri. Aici se mântuie cartea a treia.
www.digibuc.ro
N. IORGA
98
Se recunoaşte că Mihai vorbiâ în public bine de Basta, că « nu dăduse în această luptă niciun motiv de bănuială şi arătase multă vitejie» (ancorche inpublico ne parlasse honorevolmente, ne in questafattione havesse dato un minimo sospetto et ch’havesse mostrato molto valore; fol. 157). Cavriolo e trimes la Curte ca să pregătească pe împărat şi pe sfetnicul lui, Karl von Lichtenstein, marele majordom şi preşedinte al Consiliului de Stat. Se arată că mulţi Unguri sunt împrejurul Voevodului şi că Secuii îl iubesc, ca unul care «li câştigase sufletul prin deosebite mijloace » (Vanimo di quali con diverse maniere s’era guadagnato).
Aici se intercalează o notiţă, care se află mai pe scurt şi la Spontoni (pp. 161-2), despre tânărul Marcu, fiul lui Petru Cercel, pe care Mihai îl ţinea lângă sine, având intenţia de a-i da pe fiică-sa şi, cu dânsa, Ţara-Românească (ca în Spontoni : invaghito delle sue qualită, gli fosse per dar una figliuola c’havea per moglie, assignandogli per dote la provinţia di Val-lachia; fol. 158); deci Ardealul ar fi fost de partea fiului lui Mihai, care « n’ar fi avut altă moştenire ».
Basta merge la Cluj. Acolo, prin Sigismund Râkoczy, află că Ardelenii, duşmani vechi ai Casei de Austria, îl vor mai bucuros tot pe Mihai. Armata acestuia îşi pierde disciplina, şi şeful ei n’o pedepseşte, cum n’a pedepsit nici pe ucigaşii lui Gaşpar Kornis şi Pangraţiu Sennyei. Argumentele lui Basta contra lui Mihai sunt prezintate ca un memoriu către comisarul imperial, căruia i se spune că Voevodul crede Ţara-Românească prea mică pentru dânsul (fol. 163). Se pomeneşte de nişte scrisori ale lui către Vizirul Ibrahim-Paşa, găsite de Sigismund (lettere scritte a Ebrain-Basciâ per Vistesso Vallacco et intercette dai principe Sigismundo, con le quali lo pregava che, facendo restituire i statici di Transilvani, gli volesse mandare qualche aiuto, che presto gli promettea di fargli la Transilvania obediente et levarsi il Basta eFavanti; ibid.). Mihai ar fi dat ordin să se devasteze Ţara Oltului pentru ca Basta să nu-1 poată urmări. Comisarul a fost şi el de părere că «trădarea trebuie împiedecată» (pp. 164-V0).
Se decide arestarea lui Mihai şi ducerea la Sătmar. Aici izvorul lui Beduccino e cu totul altfel decât în memoriile lui Basta (v. pp. 169—70), şi ştirile sunt nouă şi de mare interes.
www.digibuc.ro
99
UN NOU IZVOR CU PRIVIRE LA MIHAI VITEAZUL ŞI RADU ŞERDAN
7
Basta ia măsuri: întăreşte paza la cortul său, pune supt observare al lui Mihai, ţine trupele gata în timp de noapte (fol. 165). Cum Domnul trebuie să plece a doua zi şi se aşteptă vizita lui, se pun în dosul cortului lui Basta trupe pentru a arestâ pe vizitatorul matinal. El însus ar iesl din cort, ca să nu fie de faţă (ch'egli nel medemo tempo, per non tr ovar si presenţe, per Valtre porte saria uscito\ fol. 165 V°).
Dar Mihai nu vine, şi cavaleria lui, de Sârbi şi Români, începe a se mişcă în jurul cortului domnesc (indarno fu as-pettato alquanto et giă comminciavasi una parte della sua cavalier ia ad unirse intorno al suo padiglione). Un căpitan imperial, « Rotonet >>, capătă ordin de a merge, «fără sunet de trâmbiţă » (segno di tromba) la Domn «pentru a-1 arestâ şi a-1 ucide, dacă rezistă». Să înainteze cu reiterii lui, «către partea dreaptă a cortului Valahului, cu toată graba, când va fi văzut că infanteria valonă face tot aşâ. Apoi ordonă şi lui Verlino să facă acelaş lucru pe partea dreaptă, cu archebusierii săi şi orândui căpitanului Scharfeneck şi lui Beauri ca, la un semn dat, să se mişte cu pedestraşii lor spre cort, ca să-l silească să se dea prins şi, dacă, apărându-se, n’ar voi să se lase şi soldatesca lui ar vrea să-i dea ajutor şi să-l libereze, au voie să-l ucidă » (verso îl lato destro del padiglione del Văllacco con ogni prestezza dovesse caminare avanti quando havesse veduto che la fantena vallona si fosse avanzato. Ordinopur anco al Ver-line accio il lato destro facesse il medesimo effetto con gli suoi archibuggieri, et al capitano Schafenester et Beaurum (sic) commando che ad un certo segno si movessero con le genţi a piedi verso il padiglione et con \c\ompito lo sforzassero a darsi prigione et, quando, co'l difendersi, non si volesse attendere et che la sua soldatesca co’l por ger gli soccorso volesse liber ario, gli fosse lecito il dargli morte).
« Dar, îndată ce apărură aceste trupe şi, cum eră ordinul, se apropiară de cort, cavaleria lui, compusă din Sârbi şi Români, care eră acum adunată, cu gând să plece, şi care venise să-l ia, de-odată se lărgi şi, de frica pe care o aveâ de soldaţii lui Basta cari se apropiau, se împrăştia » (ma, tostoche apparvero queste genţi et che, com’era Vordine, s’approssimarono al padiglione, la cavalleria ch'egli havea di Rattiani e di Vallachi,
www.digibuc.ro
8
N. IORGA
IOO
ctiera giă unita insieme, pensando di partirsi, et che era venuta per levarlo, in un subito s'allargb et, per il timore c’hebbe delVor-dinanze del Basta che s'dpprossimava.no, si disperse).
Mihai, care nu se aşteptă, aspettando il soccorso vicino, ne che de suoi dovesse essere abbandonato, iese înainte la cele dintâiu cuvinte de somaţie. El ia sabia în mână şi, îndemnând pe ai săi, se găteşte de luptă (prese la scimitara in mano et s'avcmzb contro di loro, et, rianimando quelli che gli erano intomo, si pose in atto di difesa e di resistere). « Fără să fi putut face cel mai mic gest de rezistenţă» (nan havendo potuto fare un minimo atto di resistenza), Beauri îl ucide cu halebarda.
Nimeni nu răzbună omorul. «Văzând aceasta soldaţii ce erau cu dânsul, din poftă de câştig prădară cortul, în ciuda ordinului dat (de Basta), din dorinţa de a salvă scrisorile cu care gândiâ să îndreptăţească această hotărîre » (II che havendo veduto i soldaţi ch’erano seco, per la cupidită del guadagno, posero il padiglione a sacco, contro Vordine dato, per il desiderio ch'egli haveva di salvare le scritture, con quali pensando di giustificare questa sua risolutione, mando subito accio nonfossero saccheggiate).
' Aici se adaugă, ca în Spontoni, biografia Banului Mihalcea,
«Balaam Mihalci», prins pentru a fi îndată ucis. Autorul, care l-a văzut la Praga în misiune, îi cunoaşte bine toate rosturile, unele neştiute până acum. Grec de rând, «di natione Greco, vilmente nato », crescut în aceeaş lume de jos, « in gran bassezza nodrito », el câştigă vânzând la Constantinopol « carne sărată şi vite..». Pentru aceea«se adause la Curtea lui Petru Cercel, şi apoi urmă pe cealaltă a lui Mihnea » (s’appoggio alia CorU di Pietro Circelli e doppo segui Valtra di Mecchna, ponendosi finalmente in quella del Vallacco). Ajunse, bătrân, la mare reputaţie de om înţelept (nelle quali perb hebbe tanto di fortuna che,per Vetă grave in che si ritrovava, per la molta prattica ■ c' haveva in varie corti et longa conoscenza di diverşi principi, fii stimato persana di molto maneggio e riputato huomo di saggio consiglio). Are multe sate de cumpărături şi daruri dela Domni. Trei surori ale lui le mărită cu boieri (maritando tre sorelle ne* principali di quella provincia). E foarte priceput şi meşter la înşelăciuni (era presso tutti di molta auttorită et dai Vallaco non tanto per queste qualită sammamente amato quanto anco
www.digibuc.ro
IOI UN NOU IZVOR CU PRIVIRE LA MIHAI VITEAZUL ŞI RADU ŞERBAN
9
che, essendo molto accorto, s'era col fingere et simulare accom-modato di costumi delle Corti) 1). La Praga e judecat « arogant».
Se vede aici omul care a cunoscut acolo pe solul lui Mihai, ale cărui instrucţii româneşti le-am dat cândva, în volumul XX din « Memoriile » acestei Academii, seria veche. «Trădând afacerile sale cu termeni odioşi, fără a ţine samă că succesul atârnă de voinţa altuia, îndrăzniâ să se compare cu cei mai mari miniştri din aceâ Curte, despreţuind obiceiurile şi manierele care se observau în aceâ Curte în tratarea afacerilor, ca şi cum refacerea Curţii aceleia lui i s’ar fi cuvenit; pentru care lucru cu puţină mulţămire a trebuit să plece dela Curtea aceea» (egli, con termini odioşi trattando i suoi negotii, ne con-siderando che Vespeditione sua dependea dalValtnd volantă, ar-diva diparagonarsi a’maggiori miniştri di quella Corte, sprezzando gli usi e le maniere che in quella si teneano nel trattar negotii, come se la riforma di quella Corte pertenesse a lui, per il che con poca sodisfatione gli convenne par tir si di quella Corte). La întors spune că «fusese puţin stimat lângă acei miniştri, că în cel mai rău chip s’au purtat cu dânsul în negocieri şi că puţin se puteâ aşteptă dela împăratul, că miniştrii aveau cea mai mare autoritate în negocieri şi că aceştia, plini de sentimente neorânduite, copleşiţi de interese şi ocupaţi numai de rosturile lor particulare, nu-şi prea căutau de guvern şi că, deprinşi cu meşteşugul simulării, în chip dibaciu, azi într’un fel, mâne într’altul, ţineau cu vorba pe ambasadori, urmărind mai mult propriul folos decât binele public şi că, nefiind uniţi între ei, nu se puteâ speră nimic în ce eră de tratat şi, astfel, băgându-i în minte că aceâ Curte eră într’o asemenea stare şi că părţile acelea erau pline de revoluţii şi împăratul tras în toate părţile de atâtea alte consideraţii, l-a încredinţat să nu cedeze provincia, ţinând-o pentru sine: odată ce prilejul eră aşâ de bun, să n’o cedeze altora» (Et massime che egli era poco stimato presso quei miniştri pella pessima maniero c'haveano tenuto seco nel trattare, et che delVimperatore poco si potea promettere, che, essendo presso quei miniştri una somma auttorită nelle espeditioni, et quelli pieni d’un irregolato affetto, colmi d’interessi, et tutti
1) Textul e pretutindeni mai cuprinzător decît al lui Spontoni. V. la sfârşit.
www.digibuc.ro
IO
N. lORGA
102
intenti a suoi particolari, si tenea poca cura del Governo et che, essendo essercitati nelV artifitio della simulatione con gr an maniere, hora in un modo et hora nelValtro trattenevano gli ambasciatori, procurando piu tosto Iutile proprio che il bene publico, ne che, essendo uniţi fră di loro, si potea prendere speranza alcuna sopra quello che trattar si dovea’, et percio, havendogli presuposto che la Corte era in cosi fatto stato et che quelle parti erano tutte piene di rivolutioni et VImperadore travagliato per tant'altri rispetti, lo persuase a non cedere la provinţia, ma che, tenendola per se, giache Voccasione gli era si buona, non la cedesse ad altri).
înainte de a fi zugrumat, Mihalcea ar fi scos la iveală anume «tratate pe care le-ar fi uneltit Valahul cu Turcii, arătând scrisorile care urmaseră pentru aceasta» (scoprendo insieme gli trattati c' havea ordito il Vallacco col Turco, et manifestando le lettere che per questo effetto erano seguite) 1).
In Ţara-Românească merge Comisul Lecca să explice uciderea lui Mihai, « pentru tot ce tratase contra împăratului, ne-putându-se face altfel pentru serviciul Maiestăţii Sale, nu doar că aceasta i-ar fi fost intenţia, ci pentru că el, voind să se apere, silise straja să-i dea moartea» (per tutto quello ch'egli havea trattato contre VImperadore, non havendosi per il servitio di Sua Maestă potuto fare altrimente, s'era dato morte, non giă perche questo fosse stato di sua intentione, mă perche egli, col volersi difendere havea necessitato la guardia di dargliela) 2). Deci, în loc să aleagă pe Marcu, care-şi dovedise în mai multe împrejurări vrednicia, pe care-1 vrea împăratul, boierii declară că, simţind nevoia ocrotirii de către împărat, primesc pe Marcu «sau un altul» (fol. 169—9 V°).
Mult timp apoi, e vorba numai de afacerile, aşa de încurcate, ale Ardealului. Răscoala lui Moise Szekely e prezentată cu cele mai bogate amănunte. Povestirea merge alături cu a lui Spontoni.
Când se ajunge a vorbi de Radu Şerban, venit la Imperiali cu 4.000 de oameni, bine informatul Italian nu uită să explice că «nu eră fiul lui Mihnea, şi acela cu numele de Radu, ci
x) Adausul de «molte altre nationi barbare» la Spontoni(p. 170) e fără rost. *) Partea aceasta nu e la Spontoni.
www.digibuc.ro
103 UN NOU IZVOR CU PRIVIRE LA MI HAI VITEAZUL ŞI RADU ŞERBAN II
un altul, de familie foarte nobilă, care prin bogăţiile şi rudele ce aveâ în aceâ provincie, între celelalte mai principale şi mai puternice, ţineâ primul loc ». După raportul lui Basta, împăratul primeşte pe Radu, « de vreme ce Buzescu, căruia pentru alte asemenea motive i se oferise, refuzase aceâ sarcină, ca să scape de mari osteneli şi să fie scutit de multe pericole ce i-ar fi căzut asupră şi pe care împrejurările le aduceau cu sine..., mai ales că prin alegerea lui Radu, fiindu-i unchiu după mamă, om de multă experienţă şi consumat în afaceri...; nu i se va luâ autoritatea » (Giache il Boiza x), al quale per altri simţii rispetti era stato offerto, havea ricusato quel carico per liberarsi de grandi travagli et fuggir molti pericoli che gli sariano soprastatiet che la conditione de tempi portavano seco.. essendo il suo zio materno, di molta esperienza et consumato ne negotii..., Vauttorită non gli saria tolta). Se adaugă că Radu erâ «tratabil, uşor de guvernat, de o inteligenţă vie, floare a generaţiei sale».
Urmează (fol. 195 V°), ca la Spontoni (p. 189 şi urm.), istoria luptei lui Radu cu Tatarii în 1602. Simion Movilă aduce cu el
7.000	de oameni, între cari Turci şi aceşti Tatari. Basta trimete pe un căpitan Boulet, cunoscător al ţerii, cu 2.000 de călăreţi. Locul de luptă e «un câmp mic în formă de triunghiu, în-cunjurat de munţi». Boulet e în gura muntelui de către Ardeal. Nu se poate încercă o ambuscadă. Dar pe un drum păduros din dreapta se trimet spre noapte 1.000 de archebusieri. El însuş va cădeâ la timp cu 2.000 de călăreţi. Apariţia Tătarilor împiedecă realizarea planului. Aroganţa duşmanului face pe Boulet să atace, şi el ucide 800 de Tatari. Românii se opresc atunci pentru a li luâ caii. Moldovenii caută o răzbunare (se dau amănunte topografice precise), iar Boulet şi Radu, de pe un deal, observă. Cu 200 de archebusieri pe jos se apără dincolo de albia unui torent, întrebuinţată ca tranşee. Iarăş pofta de pradă a alor săi împiedecă succesul: Domnul muntean trebuie să se retragă luptând. El e însă învins de Moldoveni, cari vreau să-i taie drumul spre Ardeal. Din fericire
9 La Spontoni: «Stoizai (p. 188). Ultimul calificativ lipseşte la Spontoni (P. 189).
www.digibuc.ro
12
N. IORGA
104
pentru ei, pribeagul moldovean Mârza asigurase această trecere.
Radu e silit să treacă graniţa cu oastea. Lasă la Sibiiu femeile, iar el se îndreaptă spre Bistriţa. Avangarda de 800 e surprinsă şi distrusă de ai lui Moise la Vaşarheiu. Basta ordonă lui Boulet, mustrat pentrucă a dat lupta, să ardă oraşul, ceeace Valonul nu cutează să facă.
Cu aceasta se mântuie şi cartea a treia.
A patra cuprinde, din istoria românească, întoarcerea lui Radu ca Domn primit de ţară în mijlocul oştii imperiale care-1 salută cu salve de artilerie (fol. 234). Vedem pe Radu apoi trecând dela Sibiiu la Făgăraş şi, pe când se luau măsuri contra lui la Turnul Roşu, el merge pe la Braşov şi surprinde pe Si-mion, care sta asigurat la Târgovişte: oastea acestuia e cu totul distrusă (fol 259 V°—60).
In curând Radu anunţă că 11.000 de Tatari vin cu Simion asupră-i. Basta aleargă la Braşov, şi ca să oprească o coborîre a lui Ieremia; el recomandă ocrotitului său să nu dea lupta, căci dela sine se vor duce Tatarii, pe cari Ieremia însuş ajungeâ a-i privi cu mustrări de cuget (fol. 263—3 V°).
Se iau mari măsuri de apărare, cu atât mai mult, cu cât se zvoniâ că şi Becteş-Paşa de Timişoara cată să-şi unească Turcii cu Moldovenii lui Ieremia. In munţii de către Muntenia e trimes Marcu Voevod cu 4.000 de infanterişti secui şi 1.000 de călăreţi unguri, apoi şi căpitanul Rossi, din ai lui Pezzen, cu 4.000 de Români. Radu mai cere 10.000 de Ardeleni contra aceloraşi Tatari, cari în calea lor tăiară 3.000 de haiduci.
Urmează, fără asămănare cu Spontoni (cf. p. 208 şi urm.), lupta dela Teişani-Ogretin. Cavriolo, trimes de Basta, are 500 de călăreţi valoni. Basta ocupă unele păsuri de către Moldova şi, cum soli moldoveni i se prezintă pârând pe Ieremia, el tri-mete pe Marcu, măcar ca să reţie pe acest nou duşman. Gândul lui era să împace pe Radu cu Movileştii ca să nu mai fie silit a ţinea oaste peste munţi. Se zvoniâ că vine Hanul în Ardeal, cu 30.000 de Tatari, Simion aducând apoi alţi 6.000 de ai lui (fol. 266 V°).
Lupta lui Radu, flămânzit şi asediat, e expusă pe larg, cu ciocnirile dintre haiduci şi Tatari (fol. 268 V° şi urm.). Ungurii
www.digibuc.ro
105 UN NOU IZVOR CU PRIVIRE LA MI HAI VITEAZUL ŞI RADU ŞERBAN
în fugă sunt întorşi la luptă de trupe proaspete coborîte din Braşov. Se relevă rolul lui Camillo Cavriolo si al lui Verlino, al lui Francello Corsi. înfrângerea Tătarilor trece neobservată, în veşnica grijă, firească, a lucrurilor ardelene. 5.000 de Tatari rămân pe câmpul de luptă, tot atâţia luaţi de ai lor. Se arată cum a căzut astfel marele plan tătăresc contra Ardealului însuş.
După victorie Basta chiamă pe Radu la el cu oastea (fol. 272). In curând acesta, a cărui credinţă era bănuită, trece Dunărea pe ghiaţă şi ia Silistra, apărată de un şanţ şi de o palancă, arzând-o (fol. 286 V° şi urm.). Topirea gheţii pune capăt acestei întreprinderi, dar o a doua, la Hârşova, are acelaş succes. Aici iarăş povestirea e identică la cele două «Istorii » (Spontoni, p. 216: şi aceleaşi greşeli, ca, «Hartovia» pentru «Harsovia »).
Campania contra lui Moise e povestită pe scurt întocmai ca în Spontoni (fol. 301 V° şi urm.; cf. Spontoni, p. 232 şi urm.). Se prezintă ostile înaintând ca pentru o întâlnire amicală, atacul cu săgeţile, încăierarea cu sabia, avântul românesc şi nesiguranţa pământului ardelean. Pădurea Codlei, mlaştinile apei Bârsei, zidurile Braşovului apără pe Unguri. Radu trimete prin baltă pe archebuzierii descălecaţi. Panica prinde pe duşmani, cari se lasă măcelăriţi: din 12.000 rămân 3.000 după codru. Moise, în fugă pe un cal murg, e rugat de Gheorghe Râcz să se predea, dar refuză şi e ucis de archebuza Cămăra-şului, care-i taie capul. Braşovul trece prin pericolul de a fi prădat. Se descrie marea petrecere cu salve şi muzică a învingătorilor. Dar un atac turcesc rechiamă pe Radu în ţara lui.
In cartea a patra eră vorba mai ales de Basta; isprăvile lui Belgiojoso, în luptă cu Ştefan Bocskai, şeful restaurării ungureşti, ocupă a cincea.
Lucrarea pare a nu fi fost isprăvită.
O întrebare se pune: e Beduccino copistul lui Spontoni ?
Cartea acestuia a apărut însă numai în 1626 şi anume după o revedere de cavalerul Ferdinando Donno (« raccolte dai cavalier Ciro Spontoni et registrate dai cavalier Ferdinando Donno »), baza fiind însemnările lui Basta. Aşa fiind, Parmezanul nostru, cu ştirile lui dela Curte, ar puteâ să fie dat ca punctul de plecare.	__________
www.digibuc.ro
EVOLUŢIA MIJLOACELOR ŞI A CHIPULUI DE FĂPTUIRE A RĂZBOIULUI DE LA MOARTEA LUI ŞTEFAN - CEL - MARE PÂNĂ LA ACEA A LUI MATEI BASARAB
DE
GENERALUL R. ROSETTI
MEMBRU CORESPONDENT AL ACADEMIEI ROMANE Şedinţa dela 3 Iunie 1931
III
TACTICA
Am arătat, în memoriul în care am studiat tactica moldove*
nească sub Ştefan-cel-Mare 1), că tactica cuprinde principiile
după cari se mişcă, se odihnesc şi se luptă trupele.
Organizarea trupelor, în epoca de care. ne ocupăm acum,
evoluând faţă de cum eră pe vremea lui Ştefan-cel-Mare spre
acea a unei armate în care se folosiau mai mult ostasii de me-
»
serie, iar armamentul cuprinzând o mai mare proporţie de arme de fpc, pe când mijloacele de comunicaţie şi cele de traiu rămăseseră aceleaşi, este evident — chiar apriori — că, dacă chipul de dare a bătăliei s’a schimbat, principiile după cari se executau marşurile şi după cari staţionau trupele să se fi modificat, dacă s’au modificat, foarte puţin.
Le vom dercetâ pe rând.
*) Academia Română. Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom, IV, p, 46,
12 A. /?. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XII.
www.digibuc.ro
2
GENERALUL R. ROSETTI
108
MARŞUL
In memoriul sus citat am arătat *) că, pe timpul marşurilor, trupele lui Ştefan-cel-Mare aveau: un bun serviciu de siguranţă; că formaţia lor de marş nu era reglementată ci că unităţile se urmau, având fiecare un front atât de larg cât îngăduia lărgimea drumului; că rânduialade marş cuprindeâ un serviciu de siguranţă, compus aproape exclusiv din călărime, un gros al coloanei compus din călărime şi pedestrime şi convoiuri, cu cari mergeau tunurile, şi în fine că lungimea etapelor zilnice era mare şi că trupele parcurgeau mai multe zile dearândul asemeni etape lungi.
Să vedem ce deosebiri arată isvoarele perioadei de care ne ocupăm.
Serviciul de siguranţă a continuat să fie format din trupe călări. Aceste trupe călări nu erau însă alcătuite numai din arcaşi şi lăncieri ca în trecut ci şi din puşcaşi călări. Aceştia dădeau serviciului de siguranţă o putere de rezistenţă mai mare. Aşa avangarda armatei creştine care înainta asupra Târ-goviştei, în toamna anului 1595, era alcătuită atât din călăreţi uşor înarmaţi (Munteni şi Secui) cât şi din archebuzieri călări l 2).
Dar nu numai atât. La avangardă încep a se da şi tunuri uşoare, spre a se putea sdrobi mai uşor rezistenţa trupelor de siguranţă inamice 3).
Felul cum se execută serviciul de siguranţă şi împărţirea acestuia, în serviciu de cercetare (descoperire) şi serviciu de siguranţă propriu zis, pare a se fi clarificat.* Aşâ, în ceeace priveşte cercetarea, vedem pe Ion Vodă-cel-Cumplit întrebuinţând detaşamente — analoage^cu escadroanele de desco-
l)	lbidem, pp. 46—52.
*) Schwandtner, Scriptores rerum hungaricarum. (Ed. Viena, 1746), I, p. 752; A. Veress, Campania creştinilor contra lui Sinan Paşa, din 1595, pp. 39, 40. Basta eră de părere (Monumenta Hungariae Historica. Diplom. XXXIV, pp. 364— 369) ca unităţile de cavalerie să fie mixte, adică armate cu lănci şi cu arme de foc. Aceeaş părere o exprimă in Le gouvernement de la cavallerie Uglre, p. 19.
3) Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, p. 646. In străinătate se dădeă artilerie la avangardă încă mai de vreme. (Max Jăhns, Geschichte der Kriegsuiissenscha/ten, p. 926).
www.digibuc.ro
>09
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMÂNI DELA >504 LA 1654
3
perire — pe cari le trimeteâ la mari depărtări1). Iar în ceeace priveşte executarea în detaliu a serviciului de siguranţă, un isvor 2) ne spune, tot despre Ion Vodă-cel-Cumplit, că acesta făcea să se cerceteze de către serviciul său de siguranţă, cu mare băgare de seamă, toate accidentele terenului şi mai cu seamă: localităţile, vadurile, pădurile şi că înaintarea elementelor de siguranţă se făcea prin salturi3).
Comandanţii acestui serviciu aveau mari greutăţi, mai cu seamă la oştirile străine cari au operat la noi, din cauza obiceiurilor prădalnice ale ostaşilor. Aceştia se depărtau de detaşamente sau rămâneau în urmă spre a prădâ, cu care ocaziuni mulţi erau prinşi de duşmani4). Luarea de prizonieri pentru aflarea de ştiri eră socotită ca foarte necesară 5).
In ceeace priveşte formaţia de marş nu avem nici o indica-ţiune care să arate că ar fi fost alta ca cea obişnuită în trecut, şi anume că trupele mergeau pe un front egal cu lăţimea drumului.
Inovaţiuni se găsesc în rânduialâ de marş prin aceea că se intercalează tunuri, mai ales uşoare, la grosul coloanei şi se alternează unităţile pedestre de puşcaşi şi de lăncieri6).
Artileria grea mergea înapoi cu convoiurile7), cari erau totdeauna escortate de infanterie şi de pionieri8). Dealtfel
1) < Cazacii şi cu o seamă de oaste de ţară şi i-au trimes (Ion Vodă) înainte de strajă să vază cu ochii *. (Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă. [Ed. Giu-
rescu], p. 224); A. Papiu Ilarian, Tezaur de Monumente istorice, III, pp. 225—226.
Tot aşi procedează Polonii, trimeţând la 27 Octomvrie 1596 pe Bielski cu 50 călăreţi. (Hurmuzache, Supl. II, voi. I, p. 400).
-) Fredro, Gestorum populi Poloni, pp. 103, 207.
5)	Buna executare a serviciului de cercetare la trupele lui Radu Şerban, la Istvanfi (Historia Regrn Hungariae. Ed. 1758).
*) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 271; Fredro, o. c., p. 208.
*) Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, p. 36; Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 239.
*) Hurmuzachi, XII, p. 81; Supl. II, voi. I, p. 646; Veress, o. c., pp. 39—40.
’) Schwandtner, o. c., I, p. 452.
8) Cum se vede pe pictura de pe zidul exterior la Mănăstirea Moldoviţa.
O ideie despre rânduiala de marş a unei armate de 40.000 oameni (din cari 34.000 infanterişti, 6000 călăreţi şi 32 tunuri) ne-o dă Kriegskistorie a lui Georg Fuchs zum Gastein (1614) citat de Max Jăhns (o. c., p. 926). El răndueşte coloana d.' marş astfel:
Avangarda: 500 călăreţi grei, 2000 infanterişti, material de poduri şi pionieri, 4 tunuri, 1 car cu ghiulele, 1 car cu praf.
Grosul coloanei: în cap 18 tunuri, apoi 3000 călăreţi uşori, 10.000 infanterişti, bagaje, 1200 infanterişti, trăsurile cu muniţiuni, 8000 infanterişti, 7 tunuri.
Ariergarda: 3 tunuri, 2000 infanterişti, 500 cavalerişti grei.
Pc flancuri: restul cavaleriei.
Această rânduială a fost şi aceă a armatelor străine cari au luptat la noi.
n»
www.digibuc.ro
4
GENERALUL R, ROSETTI
I IO
scriitorii streini din această epocă recomandă ca tunurile să fie totdeauna însoţite de pionieri1), spre a amenaja drumurile şi construi bateriile» Tot ei arată că tunurile mergeau încărcate, cu luminile (găurile pe unde se dedeâ foc tunurilor) astupate cu ceară sau cu căiţi, pentru a nu intră ploaia, praful sau murdăria 2). Nu este nici un temeiu spre a crede că ai noştri nu luau aceleaşi măsuri, mai ales că maeştrii artilerişti erau de obiceiu străini3).
In sfârşit în ceeace priveşte lungimea etapelor şi iuţeala marşurilor deşi scriitorii străini afirmă că introducerea tunurilor în coloanele de marş a micşorat iuţeala de marş a acestora şi deci şi lungimea etapei, din cauza greutăţii şi neîndemânării afetelor 4) şi că unele fapte ar adeveri aceasta 6), totuşi vedem că la Români etapele au continuat a fi mari6), iuţelele fiind deasemenea mari. Aşâ:
Ion Vodă-cel-Cumplit parcurge distanţa de 250 kilometri, ce desparte Tighina de partea de Sud a lacului Cahul, în patru zile, deci face 62 kilometri pe zi, deşi aveâ tunurile şi obuzierele cu dânsul7).
In Octomvrie 1599 Mihai Viteazul parcurge 242 kilometri în 7 zile, deci face, în mijlociu, 34 kilometri pe zi, cu toate că are numeroase care şi convoiuri, că trece Carpaţii şi cu toate că în zilele de 10—13 stă mai mult pe loc 8), parcurgând deci în celelalte zile etape mai mari.
Pentru armatele noastre trebuie a nu se uită că proporţia de cavalerie eră mult mai mare ca la armatele străine, că aceasta eră aproape exclusiv uşoară şi că proporţia de tunuri eră mai mică.
*) Prince Napoleon Louis Bonaparte, Etudes sur le passi et 1’avenir de l’arlillerie, I, pp. 211, 212, 216; Max Jăhns, o.c., p. 926; Foletier,’Gcdiot de Genouillac, p. 45.
2)	Prince Napoleon Louis Bonaparte, /. c.
3)	Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XI, p. 23 (187).
*) Biringuccio (1540) apud H. Delbruck, Geschichte der Kriegskunst in Rahmen der politischen Geschichte, IV, p. 42.
6)	Tarnowski refuză -a se retrage dela Obertin între altele pentrucă tunurile nu l-ar puteâ urmă (Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, p. 36). Basta socoteşte, la 12 Iunie 1601, că nu poate face cel mult decăt 30 km pe zi (Monumenta Hungariae His-torica. Diplom. XXXIV, p. 554).
•) In studiul său asupra luptelor dela Ogretin şi Teişani (Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice. Seria II. Tom. XXXII, p. 860) generalul P. V. Năsturel afirmă că, dată fiind starea drumurilor din anul 1602, o etapă ce se parcurge azi în două zile, se parcurgeâ atunci în trei-patru. Cea mai superficială cetire a cronicelor şi a documentelor vremii arată contrarul.
’) Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 230.
8) Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. IV, p. 417 (51).
www.digibuc.ro
III
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
5
In 1602 se socotiâ că o coloană de trupe poate parcurge distanţa Braşov-Târgoviştea — 150 kilometri — în două zile 1).
In înaintarea sa spre Finta, Vasile Lupu parcurge 338 kilometri în opt zile, deci 42 kilometri pe zi, cu opriri cu tot2).
Ceeace este adevărat este' că reaua stare a drumurilor aduceâ mari oboseli trupelor cari trebuiau nu numai să mărşăluiască etape lungi dar încă să împingă tunurile şi trăsurile în locurile mai grele 3), şi acestea nu erau puţine, căci drumurile erau numai urmele (şleaurile) ce slujiau de totdeauna şi cari nu se îmbunătăţeau de om. Podurile erau rare, apele trecându-se mai cu seamă prin vaduri. La nevoie însă se improvizau poduri, cu îndemânare, cum ne arată Neculai Costin în următoarele rânduri:
« Iară luând veste de venirea Mircii Vodă şi de Tătari într’a-jutorul lui Alexandru-Vodă, s’au apucat Anton Ungurul cu mare sirguială a facere podul ce’l stricase Alexandru-Vodă; adunând multe coşuri, umplundu-le cu pietre, leau aruncat în Prut, legându-le de grinzi cu nuele de stejar şi lozie, în loc de otgoane, peste care au pus lease împletite bine, aştemând paie şi pleavă peste lease. Pus’au tunurile în ţărmurile Prutului de apărau despre oastea lui Alexandru-Vodă, că făceau năvală să împedice să nu poată face podul 4 5)».
STAŢIONAREA
In ceeace priveşte staţionarea se urmau normele din trecut, adică trupele cantonau în localităţi sau bivuacau sub cerul liber. Domnitorii şi boierii dispuneau în acest scop de corturi, unele chiar de mare lux6) iar restul oştirii adăpostindu-se sub arbori sau construindu-şi frunzare sau colibe.
împărţirea trupelor în cantonamente şi bivuacuri se face cu o mai mare socoteală spre a păstră mai bine ordinea, lucru
') Hurmuzachi, Supl. II, voi. II, p. 184.
*) Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. IV, p. 417 (51).
a) Veress, o. c., p. 38.
*) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 437.
5) Vasile Lupu pierde la Ojogeni (Noemvrie 1639) o « kostbares zelt *, pe care
o trimete Matei Basarab, cu altele, lui Râkdczy (Fontes ţerum austriacarum, III, p. 125; Hurmuzachi, IV, pp. 671—673).
www.digibuc.ro
6
GENERALUL R. ROSETT1
I I 2
ce pare cu deosebire greu şi pentru oştirile de mercenarişi pentru Români, cari sunt arătaţi, de un isvor străin, că bivua-chează fără ordine, după placul fiecăruia2). In distribuirea trupelor în staţie se ţineâ socoteală şi de armamentul lor, punându-se cele ce aveau arme de foc la margine, pentrucă puteau opri mai uşor un atac prin surprindere8).
Grija siguranţei unui cantonament sau bivuac eră mai mare la şefii militari de seamă ca la ceilalţi. Âşâ vedem că Ioan Vodă-cel-Cumplit este arătat de un scriitor polon ca având în deosebi grijă de siguranţa trupelor sale4); Mihai Viteazul, înainte de Mirăslău, îşi aşează tabăra înapoia unei râpe iar Basta se păzeşte, dincolo de râpă, cu trei posturi tari 5) (garde mari le-am zice azi) cari păziau un front de circa 2500 metri, adică un front ce s’ar păzi şi azi cu acelaş efectiv. Tot Basta insistă în scrierile sale asupra măsurilor de pază şi interioară şi exterioară®). In schimb vedem şefi militari mai puţin destoinici nepăzindu-şi bivuacurile bine şi fiind surprinşi 7).
Avanposturile recurgeau adesea la aprinderea de focuri numeroase spre a înşelă pe inamic asupra efectivului trupelor amice 8) sau asupra prezenţei lor (în cazul când acestea se retră-seseră) sau nu se făceau focuri spre a ascunde fiinţa trupelor amice, inamicului 9).
B Ă T A L I A
Pentru a ne da seama de chipul în care schimbarea organizării armatelor româneşti, mărirea numărului de arme de foc şi schimbarea ţelului politic al războaielor duse de domnitorii epocii pe care o studiem, au influenţat asupra făptuirii bătăliei
') Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, pp. 93—95; G. Basta, o. c., p. p. 23—60. *) Hurmuzachi, XII, p. 81. s) G. Basta, o. c., p. 23.
*) Fredro, o. c., pp. 103, 207.
•) Hurmuzachi, IV„ p. 584.
') O. c., pp. 23—30.
*) Muntenii la Jilişte (Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 224; Fredro, o. c., p. 208). Radu Şerban surprinde la 22 Maiu 1603 tabăra lui Moise V. V. (Istvanfi, o. c., p. 488).
*) Al. Papiu Ilarian, o. c., III, p. 259.
*) Turcii înaintea bătăliei dela Cahul.
www.digibuc.ro
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMANI DELA 1504 LA 1654
7
113
vom studiă, pe rând, în detaliu, acele bătălii pentru cari avem documentări mai complete şi vom culege din descrierile celorlalte bătălii incidentele mai caracteristice. Pe baza datelor astfel căpătate vom putea deduce caracteristica sau caracteristicile bătăliei şi determină apoi deosebirea sau asemănarea dintre ea şi dintre bătălia din vremea lui Ştefan-cel-Mare şi căută cauza asemănărilor şi deosebirilor.
Bătălia dela Obertyn (22 August 1531)
Vechea ceartă pentru Pocuţia face pe Petru Rareş să năvălească, în Decemvrie 1530, în această provincie, pe care o ocupă şi, lăsând garnizoane în douăsprezece cetăţi, se întoarce în ţară 1).
Pentru a goni pe Moldoveni, regele Poloniei concentrează, la Lwow, trupe sub palatinul Galiţiei, Tarnowski. Acesta înaintează încet şi aflând că garnizoanele moldoveneşti sunt slabe (1400 oameni în total) trimite un detaşament de 1600 călăreţi, cari reocupă Pocuţia, între 3 şi 5 August i53i 2 3)-
La vestea acestor evenimente, Petru Rareş, concentrează o armată de 20.000 oameni8) şi trimite un detaşament de 6000 ostaşi, sub Vlad pârcălabul de Hotin şi Toma Barnowski spre a ocupă cetatea Gwozdziec 4).
Venind Polonii în ajutorul acestei cetăţi, Moldovenii nu reuşesc a o luă.
Tarnowski, care n’aveâ decât 6000-7000 oameni5 * *), se retrage la Obertyn şi, după ce bivuacase în preajma localităţii, alege
*) In descrierea acestei bătălii urmez pe aceă a lui I. Ursu (Bătăliile dela Gwozd-siec fi Obertyn (1531), Analele Academiei Române. Memoriile Secţiunii Istorice. Seria II. Tom. XXXV).
*) Ursu, o. c., pp. 18—19.
3)	Ursu, o.c., pp. 19, 23. Aceeaş cifră la: Sanuto, Diarii, LVI, p. 130; Hurmu-zachi, Supl. II, voi. II, p. 79. In acelaş volum din Hurmuzachi, un alt isvor (p. 28), dă: 22.000. Gorki (Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, p. 36) dă 24.000.
4)	Ursu, l. c., p. 19.
*) 4000 călăreţi, 2000 infanterişti (Ursu, o. c., p. 20); 6000 călăreţi, 2000 infan-
terişti (Hurmuzachi, Supl. II, voi. II, p. 34); 7000 (Sanuto, o.c., LVI, p. 130); 7000
călăreţi (Pauli Iovii Novocemensis episcopi Nucerini historiarum sui temporis. (Ed.
Basilae, 1617), voi. II:, p. 319).
www.digibuc.ro
8
GENERALUL R. ROSETTI
114
un nou loc pentru tabără, la o bătaie de tun mai departe x), pe un deal, loc mai sigur şi mai propriu luptei* 2 *).
Singura poziţie care corespunde datelor ce posedăm este aceâ formată de D. Iwasidw8), cota 359, la 1500 m. la Nord-Vest de Obertyn şi la Apus de care este pădurea dela Nord de Zukow, pădure despre care pomenesc descrierile luptei.
Petru Rareş trimete înainte un detaşament de 10.000 oameni spre a observă şi înconjură tabăra polonă 4), Aceştia se opresc la mai puţin de o jumătate de milă de aceă tabără 5) şi a doua zi dimineaţa caută a pune mâna pe caii Polonilor cari erau lăsaţi să pască în afara taberei 6).
Peste noapte (21/22 August) soseşte şi Rareş cu restul armatei, lucru ce-1 află Tamowski prin prizonierii moldoveni pe cari îi iau recunoaşterile trimise de dânsul în zorii zilei7).
In tabăra polonă se adună un sfat de războiu şi căpitanii lui Tamowski, dată fiind superioritatea numerică a lui Petru Rareş, propun să se retragă. Tamowski refuză, între altele pentrucă eră greu a se retrage fără a pierde tunurile 8).
Tamowski hotărî să lupte în defensivă şi pentru aceasta îşi întări tabăra cu carele armatei şi cu şanţuri şi-şi dispuse infanteria pe laturi, sub care 9). Din cavalerie puse o mie de oameni pe faţa dinainte, prescriind ca ei să nu atace decât atunci când va da el ordin; restul cavaleriei, formând rezerva, îl aşeză în mijlocul taberei10). Artileria a fost aşezată aşâ ca să poată bate direcţia din care se aşteptă înaintarea Moldovenilor u).
Planul comandantului polon eră de a uză pe Moldoveni, aducându-i să atace puternic tabăra sa, când artileria şi puşcaşii
') « Unu ictu bombardem distantem » (Ursu, o. c., p. 23).
2)	Ibidem.
a) Harta austrieci --------- Zone ii, Col. XXXII, Kolomea.
75-ooo
*) Ursu, l. c.
9 Ursu, o. c., p. 24.
*) Hurmuaachi, Supl. II, voi. I, p. 36; Ursu, l. c.
7)	Ibidem.
8) Ursu, O. c., p. 24; Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, p. 36.
*) Ursu, o. c., pp. 8, 25.
I0) Ursu, o. c., p. 25.
u) Ibidem’, Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, p. 36.
www.digibuc.ro
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMÂNI DELA IS04 LA 1654
9
115
poloni ar fi cauzat mari pierderi oastei lui Petru Rareş J), şi a contra-atacă apoi* 2).
Armata moldovenească, a cărei înaintare fusese precedată de cavalerie 3 *), s’a apropiat de tabăra polonă în cursul dimineţii *). Formaţia în care înaintau Moldovenii eră un patrulater, care, în apropiere de Poloni, şi probabil în afara bătăiei tunurilor acestora dar în vederea lor, începu a se desfăşură. Unităţi în ordine strânsă, prelungiră frontul pe ambele aripi, formând o lungă linie de bătaie 5), în formă de semilună 6).
Ajungând Moldovenii la bătaia eficace a tunurilor, Tarnowski dă ordm artileriei sale să deschidă focul, care nu făcu mare rău Moldovenilor 7).
Polonii neieşind din tabără, un tânăr moldovan ieşi din rânduri şi provocă, prin sudălmi, pe vreun polon la luptă. Nici un polon nu ieşi şi un pedestraş ucise pe tânărul moldovan cu un foc de armă8).
Artileria moldovenească, care pare a fi fost împărţită pe tot frontul de luptă, începii a bate puternic tabăra duşmană9). Fără mare efect la început pentrucă trăgea prea sus 10). Rareş
*) < Volebat enim prudens Dux, ut hostes tedio affecti violentius et maiore vi castra oppugnarent, quo denique peditibus, pixidibus pugnantibus melius uti, et bombardarum maiore clade illos afficere posset * (Ursu, o. c., p. 26).
«Volo, inquit (Tarnowski), hostem stultitia sua praecipitem in eum adducere errorem, ut credat nos metu consternatos non audere in certamen descendere, ut quo proprius effusioreque impetu castra nostra invaserit, eo maiori se clădi et bombardarum ictibus objiciat» (Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, pp. 36—37).
2)	Cum a făcut dealtfel.
3)	Vezi mai sus.
*) 4 Postea quam aliquot horae ab ortu solis > (Ursu, o. c., p. 25).
6) < Uno ingenti agmine instructo appropinquare coepit et primis strictisque illis agminibus ad partem utranque disiectis, in unam amplissimam aciem rede-git * (Ursu, l. c.).
*) Ibidtm.
’) Ibidem.
•) Moldovanul a fost ucis cu arma de foc, căci textul latin publicat de Ursu (o.c., p. 25) zice: «Hune unus peditum emissa pixide equo deturbavit *, şi nu cu praştia cum traduce Ursu (o. c., p. 8).
Ieşirea aceasta din rânduri spre a da, in vederea armatelor aflate faţă in faţă, o luptă individuală cu un ostaş vrăjmaş, eră în obiceiul timpului. Mai avem un exemplu despre o asemenea luptă dată de Stroie Leurdeanul contra cumnatului Hanului tătăresc (Septemvrie, 1602), cu care ocazie cel din urmă fu ucis iar cel dintăiu muri peste trei săptămâni, din cauza rănilor căpătate în această luptă (General P. V. Năsturel, Luptele dela Ogretin şi Teişani, p. 12).
") Ursu, o. c., p. 26.
10)	Ursu, /. c.; Gorki (Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, p. 36), zice: « primae iacu-
www.digibuc.ro
IO
GENERALUL R. ROSETTI
116
se repede la «praefectus tormentorum»—comandantul artileriei, un preot catolic şi, prin ameninţări, îl face să-şi rectifice tirul. Tirul rectificat cauzează mari pierderi Polonilor; căpeteniile acestora insistă pe lângă Tamowski ca să nu mai stea în tabără, ţintă artileriei moldoveneşti, ci să contra-atace. Tamowski nu îngăduie aceasta 1).
Văzând că Polonii nu se mişcă, Moldovenii îşi întind mereu aripile spre a înconjură pe Poloni şi a-i împiedecă să se poată retrage spre o pădure, ce eră în lături. Tamowski prinde momentul în care Moldovenii se află în mişcare si face o ieşire
ii	i
prin partea dinapoi a taberei spre a împiedecă completarea încercuirei. Acest contra-atac, dat asupra părţii mai slabe a trupelor moldoveneşti (întinşi pe un mare cerc Moldovenii aveau o densitate mică), reuşeşte 2). Spre a veni în ajutor trupelor moldovene respinse de acest contra-atac, contra-atac care păreă să arate voinţa Polonilor de a se retrage, Petru Rareş, nerăbdător3), îşi slăbeşte centrul, trimeţând trupele (6000) cari susţineau artileria în ajutorul celor contra-atacate de Poloni 4). Tamowski vede artileria moldovenească neapărată, pune să o atace şi « Moldovenii, cu multe rane încruntaţi, n’au mai putut suferi, ci le-au dat cale şi s’au întors înapoi6) ». In retragere Moldovenii pierd multă lume; pe câmpul de bătălie îşi pierduseră artileria şi steagurile 6).
Lupta dela Jiliştea7) (24 Aprilie 15748)
Ion Vodă-cel-Cumplit află printr’un cercetaş al său9) că armata munteană-turcă-ungară, ce veneă să-l scoată din domnie,
lationes hostium globorum porum nostris damni dabant, quod globi altius proecti raro nostros praeter hastas atingebat».
l)	Ursu, l, c.\ Hurmuzachi, l. c. s) Ursu, o. c., p. 27; Hurmuzachi, o. c., p. 37.
3)	Hurmuzachi, l. c.
4)	Ursu, o. c., p. 28.
4)	Letopiseţul Ţârii Moldovei până la Aroti Vodă. (Ed. Giurescu), p. 138.
•) Ursu, o. c., pp. 31—32.
’) Azi localitatea Slobozia-CiorSşti, pe Râmna, în judeţul Râmnicul-Sărat (Marele dicţionar geografic al României, V, p. 790). B. P. Hasdeu < Arhiva Istorică *, I p. 39. *) Stoica Nicoiaescu, Documente slavo-române, pp. 329—330.
*) Al. P. Ilar ian, o. III, p. 225.
www.digibuc.ro
u7
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMANI DELA 1504 LA 1654
II
se afla în valea Şiretului, se odihnea şi că-şi lăsase — după un obiceiu al vremei când inamicul eră depărtat — caii la păscut1). El îşi dă imediat seamă că se poate surprinde inamicul şi trimite Cazacii, cărora le alătură 6000 Moldoveni, printre cari unii cunoscători ai limbii turceşti2 3), ca să cerceteze iar el urmează cu grosul armatei8 *). Cazacii şi Moldovenii, trimeşi înainte, surprind complet un detaşament de 400 Munteni cari păziau tabăra duşmană. Nici unul din ostaşii munteni nu scapă şi astfel pe de o parte oştirea lui Alexandru Vodă nu ştie ce s’a întâmplat iar pe de alta Moldovenii află că forţele inamice sunt cam de 100.000 oameni şi că nu se păzesc 4). Informat de aceasta, Ion Vodă dă ordin Cazacilor şi Moldovenilor trimeşi înainte, cari se apropiaseră la două ore de marş (cam 12 km.) de tabăra muntenească şi stăteau nemişcaţi, să atace tabăra muntenească de front5), pe când domnitorul, lăsând trupele mai greu înarmate într’o poziţie de aşteptare 6), urmă să atace tabăra, din celelalte trei părţi — nepăzite — cu trupele uşoare 7). Atacul avangardei surprinde complet pe Munteni, cari n’au timpul să se desmetecească până ce sunt atacaţi din flancuri şi din spate de cele trei detaşamente în cari-şi împărţise Ion Vodă trupele mai uşoare dela gros8). Oştirea munteană-turcă-ungară a fost în mare parte măcelărită iar restul s’a răspândit în toate părţile urmărită fără răgaz de cavaleria moldovenească ®).
Bătălia dela Cahul (10 Iunie 157410)
Ion Vodă află că detaşamentul ce fusese trimis în faţa Oblu-ciţei (Isaccei), sub comanda lui Eremia Cemăuţeanul, pârcălabul de Hotin, spre a opri trecerea armatei turceşti,
*) Idem; Fredro, o. c., p. 206.
2)	Al. P. Ilarian, /. c.; Fredro, o. c., p. 208.
3)	A. P. Ilarian, o. c., pp. 225—226.
*) Al.	P.	Ilarian,	o.	c.,	III, p.	226; Fredro, o. c., p. 209.
e) Al.	P.	Ilarian,	o.	c.,	III, p.	226; Fredro, o.	c.,	p. 210.
*) Fredro, l. c.
') Al.	P.	Ilarian,	o.	c.,	III, p.	226; Fredro, l.	c.
*) Al.	P.	Ilarian,	/.	c.;	Fredro,	o. c., p. 211.
*) Toate isvoarele.
*°) Intr’o scrisoare către Ştefan Bathory se dă ca dată a bătăliei aceă de 11 Iunie (Hurmuzachi, II, p. 708).
www.digibuc.ro
12
GENERALUL R. ROSETTI
118
fusese respins şi că numărul Turcilor, cari au trecut, era deocamdată mic (15—30.000 1). In realitate pârcălabul Eremia fusese cumpărat de Petru Şchiopul (care veneâ cu Turcii) şi nu se opusese trecerii2).
Ion Vodă se îndreptă imediat cu oastea sa spre vadul Oblu-ciţei, sosind în faţa acestuia la 9 Iunie 3). Aci ocupă o poziţie, al cărei loc nu e fixat precis de documente dar care se poate determină prin următoarele date:
Locul (pe care s’a dat lupta la 10 Iunie) se vedeă dela Oblu-ciţa 4 *).
El se află deci sau pe şesul de pe malul stâng al Dunării (care nu eră inundat căci eră în luna Iunie şi nici un isvor nu arată să fi fost inundat) sau pe ramificaţiile dealurilor dela Nord de acest şes. Dintre aceste ramificaţii cele mai apropiate sunt cele dela Cartai6) (5 km. Nord de Isaccea). Pentru pineva care parcurge creasta dealului deasupra (la Sud) Isaccei, nu este vizibilă decât clina de Sud a dealului dela Cartai şi anume porţiunea pe care se află satul Cartai şi viile de la răsăritul său 8).
Dar poziţia se află pe un platou lunguieţ 7), cu văi laterale 8), eră lângă lac9) şi prezentă creste ce ascundeau mişcările trupelor10). Locul pe care s’a dat lupta nu poate să fi fost deci decât pe coasta de Sud a botului de deal pe care este localitatea Cartai.
Estimaţia forţelor de cari dispuneă Ion Vodă variază dela
15.000	n) până la peste 30.000 ^; analiza mai amănunţită a acestor cifre ne duce la concluzia că a dispus de: 1200 călăreţi
*) Fredro, o. c., p. 228; Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 238.
*) Fredro, /. c.;Al. P. Ilarian, l. c,; Hammer, Histoire de l’Empire Ottomart,(Ed. Dochez) II, p. 193.
3) Al. P. Ilarian, o. c., pp. 238, 281.
*) Al. P. Ilarian, o. c., pp. 242, 283.
') Corespunde distanţei de 3 mile arătată de Engel (Geichichte d. Moldau, p. 224),
1
*) Satul este azi mult mai întins decât îl arată harta Statului major ioq , foaia Tulcea.
r) Hurmuzachi, Iii, p. 7°8.
8) Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 243.
*) Letopiseţul Ţării Moldovă până la Aron Vodă, p. 229; Fredro, o. c,, p. 235. *°) Hurmuzachi, IIj, p. 708. n) Ibidern.
’*) Letopiseţul Ţării Moldovă până la Aron Vodă, p. 230.
www.digibuc.ro
H9
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
*3
cazaci *), io—13.000 călăreţi moldoveni* 2), circa 20.000 infanterişti moldoveni3) şi 110 la 120 tunuri, din cari 80 obuziere de calibru mai mare 4).
Cât despre efectivele vrăşmaşului isvoarele turceşti sau inspirate de Turci le arată ca fiind de 20.000 5), 90.000 6) sau
100.000	7) iar cele polone ca 200.000 oameni cu 120 tunuri 8). Cred că cifra eră mai mică 9), dar eră totuş cu mult superioară aceleia a efectivului Moldovenilor,
Planul lui Ion Vodă pare a fi fost să atace pe Turci atât timp cât erau încă puţin numeroşi (informaţia dată lui de hatmanul Eremia). Dezertarea unor boieri în noaptea de 9/10 Iunie 10 11) poate să-l fi întărit încă în această hotărîre.spre a împiedecă noui dezerţiuni. Şi intenţia de a da lupta înainte de sosirea Tătarilor, nu a fost poate străină de hotărîrea luată u).
Tabăra lui Ion Vodă, sprijinită pe lacul Cahul, eră întărită. Din ea, după o nouă recunoaştere personală, ce nu-i arătă nimic, domnitorul îşi scoase armata în dimineaţa de 10 Iunie 1574 şi o dispuse pentru luptă spre Sudul taberei, astfel:
La dreapta, sprijiniţi pe lac, Cazacii12). Apoi veneau Moldovenii. Infanteria acestora fusese împărţită — după obiceiul vremei chiar în clipa luării dispozitivului de luptă — în treizeci de pâlcuri având fiecare pâlc şi câte un tun uşor 13). Aceste pâlcuri s'au dispus pe două linii14), unele în linia întâi menită
*) Al, P, Ilarian, o. c., III, p. 220.
2)	Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 236, 240; Letopiseţul Ţării Moldoveipână la Arott Vodă, p. 232, arată că infanteria eră 20.000 şi cum întregul eră (p. 230) 30.000, rezultă că efectivul cavaleriei eră 10.000.
3)	Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 230; Gorecki (Al. P. Ila-rian, o. c., III, p. 220) spune că Ion Vodă a strâns mulţime de pedeştri în leafă.
4)	Al. P. Ilarian, /. e., III, pp. 240, 282; Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron
Vodă, p. 230; Bielski, Kronika, III, p. 1352; Hurmuzachi, II,, p. 708.
6)	Hurmuzachi, II,, /. c.
*) Mignot, Histoire de l’empire ottoman, II, p. 211.
’) Baudier, Inventaire de» l’histoire generale des Turcs (apud Hftjdău, Ion Vodă cel cumplit, p. 146).
*) Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 238; Fredro, o. c., p. 228.
') Hammer, o. c., II, p. 193 nota 5.
,0) Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 230.
11) Cum o presupune, cu dreptate, Hâjdău (o. c., p. 144).
12)	Fredro, o. c., p. 237.
13)	Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 230; Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 282; Fredro, o. c., p. 235; Bielski, (Kronika, Ed. 1856) spune (III, p. 1353) că fiecărui pâlc îi s’au dat câte druă tunuri.
,4) Fredro, o. c., p. 235.
www.digibuc.ro
«4
GENERALUL R. ROSETTI
120
a da lupta şi altele în a doua servind de rezervă. Tunurile mari s’au pus în intervalele — mici — dintre pâlcurile liniei întâi. întreaga infanterie,’ astfel aşezată, eră adăpostită în teren 1 *), probabil, înapoia — la Nord — de creasta botului de deal.
Cavaleria, care eră despărţită de infanterie a), erâ probabil, înainte 3).
Din cauza formelor terenului4) şi a faptului că Turcii îşi aveau tabăra în lunca Dunării, în unghiul mort al terenului, Moldovenii nu au putut să-şi deie seama de efectivul şi dispozitivul turcesc (despre care nu avem informaţiuni), decât după ce Turcii scoţându-şi oastea din tabără 5) şi-au dispus-o pe botul dealului dela Nord de Cartai.
Cavaleria moldovenească trece la duşman. Turcul o pune în fruntea dispozitivului său de luptă şi atacă trupele lui Ion Vodă 6). Cavaleria moldovenească este prinsă astfel între două focuri, căci şi Turcii trăgeau în ea 7), şi este distrusă 8).
Mascată fiind întâiu de cavaleria lui Eremia şi apoi de cadavrele acesteia 9) şi profitând de faptul că tunurile moldovene sunt descărcate (trăseseră în călăreţii lui Eremia w) Turcii atacă pe tot frontul. Sunt contra-atacaţi în flancul stâng de Cazaci, iar de front de Moldoveni u). Fie, că sunt zdrobiţi de aceste contra-atacuri, fie, că vreau să atragă pe Moldoveni
x) Jbidem.
*) Ibidem; Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 282.
3) Hâjdău (o. c., p. 147) pune cavaleria la stftnga dar nu araţi temeiul documentar al acestei afirmiri.
Goreciu (Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 230) arată precis ci Ion Vodă a pus cavaleria în linia înt&i: «in prima fronte equites cum tormentis manuariis loca bat». Ilarian traduce greşit: « el aşeză în frunte călăreţii cu tunurile *; « tormentis manuariis » nu sunt tunuri ci arme de foc portative (archebuze sau pistoale), deci trebuie tradus: «el aşeză în frunte călăreţii înarmaţi cu pistoale».
Faptul că lupta a început prin atacul cavaleriei, că eră nevoie a se şti ce eră dincolo de creastă şi obiceiul vremei, confirmă arătarea lui Goreciu, care mai zice că Ion Vodă îşi aşeză deobiceiu cavaleria înainte (1. c.).
*) Hurmuzachi, IIIt p. 708.
8) Fredro, o. c., p. 235; Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 241, 283.
*) Fredro, Al. P. Ilarian şi toate isvoarele.
7)	Fredro, o. c., p. 237.
*) Ibidem; Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 283.
*) Fredro, l. c.
>•>) Ibidem.
“) Fredro, o. c., p. 237; Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 241, 283.
www.digibuc.ro
121
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
15
în focul tunurilor otomane 1 *), Turcii se retrag a), urmăriţi vreo 500 paşi de Cazaci şi de Moldoveni, cari sunt însă readuşi, de şefii lor, înapoia tunurilor, unde se reformează şi-şi împrospătează muniţiunile 3).
Turcii reformându-şi şi ei unităţile atacă din nou 4 *). O învălmăşeală foarte mare are loc pe tot frontul, lupta e crâncenă, amestecul este general, nu se mai pot distinge amicii de inamici şi artileriştii nu mai pot vedea din cauza fumului şi a prafului 6). Obosiţi, şi probabil pentru a atrage fiecare pe adversar în focul artileriei sale proprii, luptătorii din ambele părţi se retrag înapoia tunurilor lor 6), Moldovenii având pierderi mari 7). In pauza care urmează o ploaie torenţială udă toată pulberea8). Turcii atacă din nou 9) atât cu stânga, cât şi cu dreapta, unde au apărut Tătarii10 *); Moldovenii şi Cazacii se apără bine dar nu sunt susţinuţi de artilerie care nu poate trage pulberea fiindu-le udă n).
Văzându-se înconjurat şi fără cavalerie, Ion Vodă dă un puternic contra-atac cu infanteria moldovenească, în rândurile căreia iau parte Cazacii cari descălecaseră, şi ia Turcilor 60 tunuri uşoare 12 * * *). Acest contra-atac da posibilitatea Moldovenilor de « a legă tabără » M), adică a luă o formaţie în pătrat înconjurată cu carele armatei şi de a se retrage, în bună ordine M), cu câteva tunuri M), la Roşcani, sat puţin depărtat16), ce nu
*) « Turcii. .. au nevoit să amăgească pre Moldoveni să-i ducă asupra puşcilor > (Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 230); Fredro, o. c., pp. 237, 240.
*) Fredro, o. c., p. 237; Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 241, 283.
*) Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 241.
*) Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 242, 283.
') Ibidem; Fredro, o. c., p. 238.
*) Ibidem.
7)	Fredro, o. c., p. 239.
8)	Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 242, 283; Fredro, o. c., p. 239; Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 231.
') După scrisoarea adusă (lui Baţhory) de omul ce a asistat la luptă, Turcii nu au dat decfit două atacuri (Hurmuzachi, II,, p. 708).
“) Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 242, 243, 283; Fredro, o. c., pp. 238—240.
n) Ibidem; Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 232.
“) Ibidem; Al. Papiu Ilarian, o. c., III, pp. 244, 283; Fredro, o. c., p. 240.
ls) Letopiseţtd Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 232.
**) A. P. Ilarian, o. c., III, p. 244.
u) Ibidem, pp. 244, 284. Majoritatea tunurilor, fiind prea grele, le-au supraîncărcat cu pulbere, astfel că, dându-le foc Turcii, ele să plesnească.
“) Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă zice că au ajuns acolo încă în
www.digibuc.ro
i6
GENERALUL R. ROSETTI
122
mai există azi. Acolo se întăreşte cu carele armatei *) şi cu şanţuri * 2) şi rezistă trei zile, Turcilor şi Tătarilor, cari arseseră toate satele dimprejur3), îl înconjuraseră şi-l bombardau puternic4). Impuţinându-i-se muniţiunile şi ducând lipsă de apă Ion Vodă capitulează la 14 Iunie 1474, fiind omorît apoi de Turci 5 *).
Bătălia dela Călugăreai (13/23 August 1595 ®)
Mihai Viteazul, numit domn al Ţării-Româneşti în Iulie 1594. are de ales între o supunere şi mai completă faţă de Turci şi o răscoală. Atmosfera de cruciată a creştinilor contra Osmari-liilor, ce domnik atunci în Europa, negociaţiunile întreprinse pentru o alianţă generală, precum şi mărimea sumelor datorate creditorilor turci, sume ce nu se puteau plăti, hotăresc pe Mihai7) pentru răscoală. Măcelărirea Turcilor, ce a urmat acestei hbtărîri şi atacurile lui Mihai peste Dunăre fac ca Poarta să hotărască încetarea, pentru anul 1595, a războiului din Ungaria (linia de comunicaţie a trupelor turceşti de acolo, fiind ameninţată prin atitudinea lui Mihai) şi să concentreze o armată puternică contra Ţării-Româneşti, chemând în ajutor şi pe Tătari.
Armata turcă, comandată mai întâiu de Ferhat Paşa şi, după înlocuirea acestuia în funcţia de mare vizir, de Sinan Paşa, se concentrează la Rusciuc şi reuşeşte, cu toată opunerea lui Mihai Viteazul la Giurgiu, sa treacă Dunărea, mulţumită unei puternice diversiuni mai jos de Rusciuc 8).
acea seară. Alte isvoare zic că au mers numai tooo paşi (Al. P. Ilarian, /. c., Fredro, o. c., p. 241).
*) Al. P. Ilărian, o. c., III, p. 284.
2)	Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 232.
а)	Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 244.
*) Toate isvoarele.
3)	Ibidem. In Hurmuzachi, XI, pag. XXVII notă, se dă data de 11 Iunie.
б)	Este greşită data de 13/25 pe care o dă un autor recent (General Alexe Anas-
tasiu, Bătălia dela Călugăreni, Ediţia II), cum este greşită şi afirmarea sa că, în se-
colul al XVI-lea, diferenţa între calendarul Gregorian şi cel Iulian, eră de 12 zile (p. 91, nota 1). Acei diferenţă eră atunci de 10 zile. Dealtfel autorul ar fi putut să bage seama că isvoarele occidentale (De Thou, Walther) dau data de 23 iar' cronica ţării dă data de 13 (Magazin Istoric, III, p. 227).
’) Magazin Istoric, III, p. 227.
*) Wather apud A. P. Ilarian, o. c., I, p. 27.
www.digibuc.ro
123
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMANI DELA iS04 LA 1654
17
Mihai Viteazul, aliat cu principii Moldovei şi Transilvaniei, văzându-se întors, se retrage spre Bucureşti iar Sinan Paşa înaintează încet în aceeaş direcţiune.
De ce forţe dispuneau cei doi adversari?
Diferitele isvoare atribuesc Turcilor efective variind dela
55.000	la 200.000 luptători x). Socotesc că efectivul de 100.000, din cari numai 55.000 trupe regulate, ca cel mai aproape de adevăr, pentru totalitatea forţelor aflate sub ordinele lui Sinan Paşa 2 3). Nu tot acest efectiv a luat însă parte la bătălia dela Călugăreni, pentrucă o parte a trebuit să rămână ca garnizoane în Giurgiu şi Rusciuc, alta să păzească convoiurile şi să îndeplinească alte misiuni8 * * * * 13). Numărul tunurilor de cari dispuneau Turcii nu se cunoaşte, dar eră desigur destul de mare.
In ceeace priveşte efectivul de care a dispus Mihai, isvoarele contimporane arată că ar fi fost de 16.000 la 20.000 oameni, cu mai mult ca 12 tunuri 4). Cifra de 18.000 arătată de Pala-mide 5) pare a fi cea mai apropiată de adevăr.
Terenul pe care s’a dat lupta mi eră aşâ cum se vede azi ci eră un defileu, lat cam de 2500 paşi6), format prin trecerea drumului secundar7) Giurgiu—Călugăreni—Bucureşti peste smârcurile Neajlovului şi a Câlniştei şi din pădurile ce mărgi-
J) Mai puţin de 50.000 la analiştii turci (I. Sârbu, Istoria lui Mihai Vodă Viteazul, I, p. 290); 55.000 la Iacobi Augusti Thuani, Historiarum sui temporis (apud Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 207); 60.000—70.000 în Hurmuzachi, XI, p. 303; 100.000 la Palamid (ediţia Tafrali, p. 23); Hurmuzachi, III,, p. 484; 80.000 la Hurmuzachi, III,, p. 126; peste 100.000 la Istvanfi, o. c., p. 411; 120.000 la Hurmuzachi, XII, p. 119; 180.000 la Walther (A. P. Ilarian, o. c., I, p. 26); 200.000 la Bălcescu.
-) Analiza cifrelor la general Alexe Anastasiu (o.c., pp. 32—35).
3) Lucru ce reiese clar din următorul pasagiu al lui de Thou (Al. P. Ilarian,
o.c., I, p. 207): «(după trecerea Dunării şi înainte de bătălia dela Călugăreni) par-tem copiarum in Valachiae et Moldaviae loca numita distribuit ». O altă informaţie care confirmă această părere este raportul trimisului veneţian din Praga (26 Septemvrie 1595) care zice că Sinan Paşa înaintase numai cu o parte din trupele sale, restul nefiind trecute încă peste Dunăre. (Hurmuzachi, III,, p. 135).
*) Hurmuzachi, XI, p. 302. Un isvor veneţian estimează armata muntenească la 50.000 oameni (Hurmuzachi, III, p. 129); 16.000 la Walther (Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 28). Detalii la general Alexe Anastasiu (o. c., p. 45). Organizarea armatei aşâ cum o arată acest autor (o. c., pp. 40—47) se depărtează foarte mult de realitate.
6) Ediţia Tafrali, p. 25. Se arată că erau 12.000 călăreţi şi 6000 infanterişti.
“) General Alexe Anastasiu, o. c., p. 67.
’) Generalul Alexe Anastasiu a dovedit (o. c., pp. 54$qq) că, în 1595, erau trei
drumuri între Giurgiu şi Bucureşti: a) Unul pe la Est: Giurgiu-Petrile-Fălăstoaca-
Copăceni sau Sinteşti—Bucureşti; b) Giurgiu-Stăneşti-Serpăteşti (localitate ce nu
mai există azi)-Stoeneşti—Hulubeşti (azi Strâmba de jos)-Călugăreni-Copăceni—
Bucureşti; c) Giurgiu-Stăneşti-Şerpăteşti-Stoeneşti-Hulubeşti-Singureni-Dărăşti sau
13 A, R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III, Tom. XII.
www.digibuc.ro
i8
GENERALUL R. ROSETTI
24
neâu, pe acele vremuri, drumul şi de o parte şi de alta1). Drumul, care a servit de ax bătăliei, aveă direcţiunea generală Sud Vest— Nord Est şi nu Sud-Nord, cum s’a crezut mult timp 2).
Dela Giurgiu Mihai Viteazul s’a retras la Copăceni, pe Argeş, şi a hotărît să atace pe inamic în defileul dela Călugăreni.
S’au făcut diferite hipoteze asupra motivelor ce au pricinuit această hotărîre: dorinţa de a întârziă înaintarea Turcilor si de
»	9
a da timp Moldovenilor şi Transilvănenilor să sosească, aceia de a uză pe Turci, aceia de a atacă pe Turci în flanc în cazul când ei ar înaintâ prin Singureni, aceia de a nu lăsă Bucureştiul în mâinile Turcilor fără luptă şi aceia de a nu descurajă printr’o lungă retragere continuă propriile trupe 3). Nu se poate dovedi precis dacă acestea, în parte sau în total, sau altele au fost temeiurile.
Fapt este că, în ziua de 12/22 August, Mihai Viteazul hotărît să atace, trimite o recunoaştere spre Călugăreni-Hulubeşti 4), recunoaştere care a avut ciocniri cu Turcii, determinând astfel situaţiunea lor şi menţinând contactul cu dânşii 5).
In aceeaş zi cavaleria uşoară turcească trecuse defileul şi ocupase Călugărenii6) iar grosul armatei turceşti cantonă înapoia defileului, spre Sud şi Sud-Vest7).
Copăceni—Bucureşti. Acest din urmă pare a fi fost drumul principal şi întrebuinţat in chip obişnuit.
*) General Alexe Anastasiu, o. c., p. 67.
*) Meritul îndreptării acestei erori şi a demonstrării convingătoare că terenul se prezentă atunci aşă cum arăt şi că axul bătăliei eră sud-vest-nord-est şi- nu sud-nord, este al d-lui general Alexe Anastasiu (o. c., pp. 51—70).
3) General Alexe Anastasiu, o. c., pp. 71—76. Ultimul motiv, acela de a nu descurajă trupele proprii printr’o retragere continuă, pare a fi şi acel socotit aşă de Walther, căci acesta zice (Al. P. llarian, o. c., I, p. 27): * Tempus id aut fugam aut proelim exclusa moro flagitare heros noster videns ».
*) Hurmuzachi, IHt, p. 481; Id., III„ p. 13Z.
s) Cercul Publicaţiilor Militare, r898, pp. rzz sqq. Generalul Alexe Anastasiu (o.c., pp. 82, 83) susţine că Mihai a trimes o a doua recunoaştere, prin Pietrile. Pentru aceasta transformă o trupă trimisă după rechiziţii (Istvanfi, o. c., p. 412) în recunoaştere şi hotărăşte şi itinerariul său. Ori, nici un document nu pomeneşte de o asemenea recunoaştere, iar deducţia generalului Alexe Anastasiu că nu se puteă trimite infanterie pentru strângere de furaje, este bazată pe o traducere greşită a textului lui Istvanfi. In adevăr, acest text este: « quae castris uno ante die pa-bulatum egressa fuerat». Verbul pabular — ari înseamnă în general (vezi Quiche-rat): chercher des vivres, deci orice soiu de alimente, nu numai furaje. Dealtfel acelaş înţeles îl are, şi mai ales îl aveă, verbul francez fourrager,
') Annals of the Turkish Empire by Noima, translated by Ch. Fraser, p. 59*
7)	General Alexe Anastasiu, o. c., pp. 77—79.
www.digibuc.ro
ias
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMÂNI DELA IS04 LA 1654
19
In dimineaţa zilei de 13, Mihai, cunoscând prezenţa cavaleriei uşoare turceşti la Călugăreni, se pune în capul unui detaşament şi atacă, prin surprindere, acea cavalerie în zorii zilei. O dă peste cap şi o aruncă dincolo (spre Vest şi Sud) de Neajlov şi Câlnişte 1). După aceea ia dispozitivul de luptă, care pare a fi fost cam următorul:
Un prim grup de forţe, comandat de Mihai, are o linie de archebuzieri răzleţiţi înainte pe malul stâng al Neaj Iovului2 3). înapoia acestui lanţ şi la o oarecare distanţă grosul grupului, având: o linie de tunuri înainte (10—12) 8) şi apoi linia de bătaie în care infanteria ocupă centrul iar cavaleria aripile — poate şi una şi cealaltă pe câte două linii4 *), Efectivul acestui grup poate fi socotit ca 8—12.000 luptători 6).
Un al doilea grup de forţe6) constând din restul trupelor cu cel puţin 2 tunuri7), eră comandat probabil de Albert Kiraly 8), şi se află adăpostit în pădure înapoia dreptei primului grup şi la o depărtare destul de mare de acesta 9).	,
Unii scriitori atribuesc această împărţire a forţelor lui Mihai relei voinţe a lui Kiraly w), alţii faptului că unii boieri nu ar fi dorit isbânda lui Mihai, adică ar fi trădatn). Felul cum a decurs lupta (retragerea grupei comandate de Mihai până în dreptul grupei lui Kiraly, intervenţia efectivă a acestuia în clipa cea mai prielnică) şi faptul că Mihai nu se plânge de Kiraly, mă
1)	Hurmuzachi, XII, p. ioi; Magazin Istoric, IV. p. 282; Walther, p. 28.
2)	Cercul Publicaţiilor Militare, 1898, p. 123. Eră obiceiul vremii.
3)	Walther apud Al. P. Ilarian (o.c., I, p. 28); Palatnide, p. 25 .
‘) Palamide, p. 25; general Alexe Anastasiu, o. c., p. 84.
s) Cercul Publicaţiilor Militare, l.c.- general Alexe Anastasiu, o. c., p> 86.
') împărţirea în două grupe reiese din: a) ceeace spun autorii unguri citaţi de Şincai (Chronica Românilor, II, p. 407); b) spusa lui Palamide, p. 25: «atunci (după ce Mihai a oprit înaintarea Turcilor) şi restul oftirei lui Mihai s’a năpustit asupra Turcilor»; c) raportul lui A. Kiraly (Hurmuzachi, XII, pp. 75, 98), care zice: « aci (după prima respingere a lui Mihai, deci tot atunci c&nd o spune şi Palatnide) ajutându-ne laolaltă»; d) un pasagiu dintr’o cronică braşoveană care spune că Braşovenii au luptat dintr’o pădure (Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt, V, p. 149); e) relaţiunea germană publicată în Cercul Publicaţiilor Militare (1898, p. 123). Vezi general A. Anastasiu (o. c., pp. 86, 87).
’) Cu care a tras mai târziu Kiraly în flancul Turcilor (Walther, /. c.).
*) Istvanfi, o.c., p. 412; Hurmuzachi, XII, pp. 75, 98; general A. Anastasiu (o. c., pp. 86, 87, 101).
°) Nota 6, mai sus.
,0) I. Sârbu, o. ,c., pp. 312, 313; general,Alexe Anastasiu (0. c., p. 87).
“) Szamoskozy, IV, pp. 97, 98, apud I. Sârbu, 0. c., pp. 312, 313-
*3*
www.digibuc.ro
20
GENERALUL R. ROSETTI
126
fac să cred că împărţirea a fost voită şi făcută în vederea manevrei de a atrage pe Turci între cele două grupe.
Vestit de respingerea, din Călugăreni, a cavaleriei sale uşoare, Sinan Paşa ordonă ca o coloană de 12.000 oameni să atace prin defileu 1). Tot atunci, sau ceva mai târziu când a văzut cu ce dârzenie luptă Românii, comandantul turc a dispus ca trupele venind din urmă să urmeze: unele prima coloană iar altele să treacă râul mai la vale (dreapta) 2). Artileria turcească (afară de câteva tunuri ce merg cu coloana de atac 3) ocupă dealurile de pe dreapta NeajIovului şi a Câlniştei, susţinând atacul trupelor osmane 4). Sub protecţia acestor tunuri trupele turceşti trec Neajlovul, pe punţi improvizate 5). Ele sunt atacate violent, pe când se desfăşoară 6), de Mihai cu grupa de trupe aflată sub ordinele sale directe. Mihai, a cărui artilerie şi puşti făceau mare rău Turcilor7), reuşeşte a progresa la început. Efectivele superioare ale Turcilor, cari atacau din două părţi, dar cari nu aveau loc să se desfăşoare 8), silesc însă pe Mihai, după o luptă ce a ţinut mai multe ore 9), să se retragă10). Retragerea se execută de trupele lui Mihai luând o formaţiune în unghiu ascuţit11); în timpul ei se pierd un număr de tunuri12); După ce, în retragere, trupele trec de satul Călugăreni (spre Est) w), Mihai le opreşte şi face front. Apoi punându-se din
*) Istvanfi, o. c., p. 412; De Thou, apud Al. P. Ilarian, o. I, p. 208.
*) Ci nu toate trupele turceşti au trecut în acelaş loc o dovedeşte faptul ci ulterior Mihai a fost atacat din doui pirţi (Walther vorbeşte de înconjurare, p. 28). Ci au trecut pe la dreapta, cum o afirmi generalul Alexe Anastasiu (o. c., p. 97), o confirmă Taptul că: a) eri drumul cel mai scurt pentru trupele venind dinapoi; i) în acea parte eri un vad (general Alexe Anastasiu, o. c., pp. 62, 63).
") General Alexe Anastasiu, o. c., p. 98.
*) Annals of the Turkisk Empire, p. 59.
*) Ibidem.
*) Palamide, p. 25.
’) Annals of the Turkish Empire, l. c.
*) Walther, l. c. Aci generalul Alexe Anastasiu (o. c., p. 97) fixează trimiterea lui Hasan Paşa spre stânga (Nord). Este posibil si fi făcut aşi, dar nici un document nu o adevereşte.
*) Walther, l. c.; Istvanfi, /. c.
l0) Hurmuzachi, XII, pp. 98, 101; Magazin Istoric, IV, p. 282.
**) Walther apud Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 28.
1J) Cercul Publicaţiilor Militare, 1898, p. 123; Walther, l.c., zice ci s’au pierdut
11 tunuri; Hammer, (a. c., II, p. 279), zice ci s’au pierdut 12.
u) Hurmuzachi, XII, pp. 75, 98.
www.digibuc.ro
i*7
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMANI DELA 1504 la 1654
ai
nou în capul lor contra-atacă x), concomitent cu A. Kiraly care fulgeră aripa stângă duşmană cu focul a două tunuri2).
Turcii sunt nevoiţi să se retragă3), urmăriţi de aproape de ai noştri, cari nu pot însă trece dincolo de Neajlov cu grosul forţelor, cu toate că un detaşament comandat de Cocea, trimes prin vadul Călugărenilor, a trecut pe celalt mal şi prin surprinderea ce a cauzat a contribuit mult la înfrângerea Turcilor 4).
La finele zilei se mai produce un incident. Hasan Paşa, beilerbeiul Greciei, detaşat mai înainte, soseşte pe câmpul de luptă, seara, după înfrângerea lui Sinan Paşa. Nu se poate precizâ exact de unde a venit şi în ce parte a câmpului de luptă s’a prezentat5). Prezenţa lui a impus desigur lui Mihai, cum isbânda anterioară a lui Mihai a făcut ca Hasan să nu mai intervină decisiv în luptă.
Isbânda tactică a fost a lui Mihai, care totuş se retrage noaptea 6),
Bătălia dela Şelimber (18/28 Octomvrie 1599)
Hotărît sau nevoit de apărarea cauzei sale, dar dând, când un pretext când altul, Mihai Viteazul intră în toamna anului 1599, în Transilvania, prin regiunea Braşovului şi înaintează apoi prin Făgăraş şi Cârţa spre Sibiu, la Syd de care oraş se găseşte la 16/26 Octomvrie 1599 7). Aci îi sosesc trupele din Oltenia, cari trecuseră, pe la Tumu Roş 8).
*) Walther, l. c.\ Hurmuzachi, XII, pp. 98, 101; Magazin Istoric, IV, p. 282.
J) Walther, l. c.; I. Sârbu, o. c,, pp. 313, 314.
s) Annals of the Turkish Empire, l. c.
*) Walther, l. c.; Istvanfi, o. c.,. p. 412; Cercul Publicaţiilor Militare, 1898, pp. 123, 124-
®) Hurmuzachi, III,, p. 484; Stavrino, apud E. Legrand, Recueil de poimes historiques en grec vulgaire, p. 47.
•) Spre a primi ajutoare (sau mai bine spre a se apropii de ajutoarele ce erau să-i vină din Ardeal), zice un isvor german (Historia von den EmpSrungen so sich im KSnigreich Ungarn auch in Siebenburgen Moldatc in der Bergisc'ne Walachey und andern Srthern zugetragen haben, Ctiln, 1596, p. 75), care confirmă fazele sus arătate ale luptei.
’) Hurmuzachi, III, p. 363.
8)	Magazin Istoric, IV, p. 293. Efectivul acestora este apreciat de contemporani între 6000 (Szamoskozy apud Bethlen, Historis de rebus transsylvanicis, IV, pp. 365. 366) şi 18.000 (Hurmuzachi, XII, p. 475).
www.digibuc.ro
GENERALUL R. ROSETTI
128
Domnitorul Ardealului, cardinalul Andrei Bathory vru, fireşte, să se opună şi în acest scop strânse oaste, cu care înaintă spre Sibiu, aşezând tabăra chiar lângă oraş — la Est — şi înconjurând-o cu şanţ x).
Forţele pe cari cardinalul a putut să le strângă, în grabă, au fost puţin numeroase; efectivul lor fiind între 7000 şi 9000 * 2), cu 45 tunuri3). Valoarea acestei oştiri nu eră mare pentrucă ostaşii erau mai mult de adunătură 4) iar mulţi din nobilii, cari erau în rândurile ei, stăteau la îndoială de ce parte eră mai folositor să se bată 5), ceeace a făcut că unii să se lase a fi luaţi prizonieri în timpul luptei6) iar alţii să acţioneze moale şi fârâ convingere 7 *).
Pe de altă parte Sibiul, pe a cărui ajutor se bizuiâ A. Bathory şi în preajma căruia a avut loc lupta, nu a dat nici un sprijin e) Oi a urmat vechea politică săsească de a sta în expectativă până ce unul dintre adversari se arătă mai tare.
Forţele lui Mihai erau superioare: 30.000 luptători9), cu 80 tunuri10). Mihai aveă şi oameni de strânsură şi mai cu seamă Secui, cărora le făgăduise respectarea vechilor lor drepturi u).
*) Magazin Istoric, l. c,
*) 7000—8000 (Hurmuzachi, III, p. 340), 9000 (Istvanfi, o. c., p. 453 şi Cronicarul ungur citat de Şincai, o, c., II, p. 430). Cifra de 15.000—16.000 dată de raportul lui Malaspina (Hurmuzachi, III, p. 513) cuprinde probabil şi oamenii
dela trenuri, servitorii nobililor, etc. Cifra de 85.000 dată de solii lui Mihai (Hurmuzachi, XII, p. 475) este de sigur exagerată.
а)	At&tea s’au luat de Mihai (Hurmuzachi, III, p. 365; XII, p. 475).
*) Hurmuzachi, III, pp. 339, 365; Iorga, Istoria armatei române, II, p. 10, nota a.
б)	Teutschlaender, Michael der Tapfere, pp. 125, 129.
*) Hurmuzachi, III, p. 344; Spontani, Historia della Transilvania, p. 91; Şincai, l. c.
’) Teutschlaender, o. c., p. 129.
') Raportul lui Malaspina (l. c., p. 513).
*) După Bethlen (o.c., IV, pp. 363—365), care citează pe Szamoskdzy, Mihai aveă cam 25.000 luptători, restul fiind servitori, cărăuşi, etc.
25—30.000 (Şcoala Română din Roma. Diplomatarium Italicum, II, p. 113);
30.000	(Id., p. 114).
30.000	(Hurmuzachi, III, p. 340).
30.000 a lui Mihai, Cu Saşi şi Secui 100.000 (Hurmuzachi, III, p. 34S)-
3.000	a lui Mihai, fără Secui (Hurmuzachi, III, p. 431).
48.000—50.000 după raportul lui Malaspina (L c.J.
100.000	după o informaţiune germană (Hurmuzachi, XII, p. 475).
10) 80 mari şi mici (Hurmuzachi, XII, p. 475). Şi cu ocazia acestei lupte se constată că tunurile româneşti erau prost servite, ghiulelele trecând peste trupele inamice (Bethlen, o. c., IV, p. 397).
,l) Istvanfi, o. c,, p. 453; Hurmuzachi, HI, p. 511.
www.digibuc.ro
129
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
23
Ziua de 17, în care oştirile adverse luaseră contactul, fiind în imediată apropiere una de alta, s’a petrecut în negociaţiuni, prin trimişi din ambele părţi x) şi prin nunţiul Malaspina, care, rău dispus pentru Mihail 2 *), încercă a împiedecă o bătălie 8). Cei doi adversari manevrau diplomaticeşte, căutând a pune, fiecare, pe adversarul său într’o situaţie mai puţin favorabilă. Câştigarea de timp ar fi fost folositoare pentru A. Bathory, îngăduindu-i a primi noui trupe 4 *), dar nu lui Mihai. Nu se ajunse la altceva decât la un armistiţiu pentru ziua de 17 şi noaptea de 17/18 Octomvrie 6)..
In vederea luptei A. Bathory îşi înflăcără trupele printr’o cuvântare ®). Acestea erau la Est de Sibiu, pe dreapta Cibi-nului 7), răzemate sau cel puţin astfel aşezate încât să poată fi sprijinite de cetatea Sibiu 8).
Trupele ardeleneşti fură orânduite de Gaspar Comis, numit de cardinal comandant al oştirii 9), pe trei linii,, astfel10):
In linia întâiu: la dreapta, comandată de Ştefan Lazăr, infanteria (în care erau 1000 Saşi); la centru, comandat de Moise Szekely, cavaleria (rooo Unguri şi 300 Poloni); la stânga, comandată de Petru Huszar, garda (600) şi trupe de adunătură.
In linia doua, comandată de Melchior Bogathi, diferite contingente, călări şi pedestre.
In linia treia nobilii cu suitele lor.
Artileria eră probabil înaintea frontului11), pe creasta pe care
l)	Hurmuzachi, III, pp. 365, 4*3. 4*9! XII, p. 475.
*) «... rivolti tutto lo spirito mio a diriger le cose di maniera che la Provincia restane a Cesare. . . Vi adunai poi i nobili che erano in Sibinico, insieme col Giu-
dice Regio e consoli della Cittâ, e tratai con loro, quanta ignominosa cosa sarebbe, se un Valacco dominasse una Provincia cosi nobile come questa * (raportul lui Malaspina, Hurmuzachi, III, p. 514).
*) Istvanfi, o. c., p. 453; Hurmuzachi, III, p. 511.
*) Teutschlaender, o. c., pp. 120, 121.
6) Hurmuzachi, III, p. Sia; XII, p. 475.
•) Istvanfi, o. c., p. 453; Bethlen, o. c., IV, pp. 390—394.
'•) Hurmuzachi, III, p. 424; Teutschlaender, o. c., p. 124.
8) Hurmuzachi, III, p. 424.
•) Istvanfi, o. c., p. 4S3; Spontoni, o. c., p. 90.
10)	Bethlen, o.c., IV, pp. 387, 388, 389; Şincai, o. c., II, pp. 429, 430; Teutschlaender, o. c., pp. 124, 125.
11)	Eră în obiceiul Vremii; ea a început lupta (Hurmuzachi, III, p. 512; Spontoni, o. c., p. 91); Malaspina spune că eră înaintea trupelor într’una din fazele luptei (Hurmuzachi, III, p. Si3); Symigianus (Historiam rerum Ungaricarum et Transsyl-vanicarum (Ediţia Sibiu, 1840), p. 195), spune că înainte de începerea luptei ambii adversari îşi apropiară tunurile.
www.digibuc.ro
24
GENERALUL R. ROSETT1
130
o urmează azi şoseaua Sibiu-Daia, în porţiunea dintre Sibiu şi calea ferată 1).
Deşi având efective mai mari Mihai se dispuse numai pe două linii2 *):
In linia întâiu: la stânga Baba Novac cu haiducii săi; la centru Mako cu călăreţii unguri, încadraţi între călăreţii poloni şi munteni; iar la dreapta Aga Leca cu lefegii moldoveni, sârbi, etc.
In linia a doua, ca rezervă, comandată de însuş Mihai: boierii cu cetele lor şi 1000 Secui.
Artileria eră aşezată într’o poziţie avantajoasă8 * 10), probabil înainte pe creasta Turkenhiigel4).
Lupta a avut loc pe terenul cuprins între creasta Tiirken-hugel şi Sibiu, căci altfel Sibienii nu ar fi putut vedea lupta de pe zidurile lor, cum o afirmă un isvor contimporan 5).
Linia a doua a lui Mihai eră probabil înapoia (la Sud) acestei creste, adăpostită de vederi.
Atacul a început la ora 9 6). După unii, Ardelenii au deschis dintâiu focul cu tunurile lor 7), după alţii iniţiativa ar fi fost a lui Mihai 8); Bethlen zice că ambii au început în acelaş timp ®).
; Aripa stângă a lui Mihai, condusă viguros de Baba Novac, atacă aripa dreaptă duşmană, dar este respinsău). Cavaleria ungurească a lui Mihai, comandată de Mako, sare în ajutor, şarjează trupele lui Ştefan Lazăr, le sileşte să se retragă şi apoi
1)	Nu puteâ fi mai Ia nord, căci n’ar fi văzut ţintele şi s’ar fi aflat in teren, care atunci eră mlăştinos, cum eră mlăştinos încă în 1776. (Schiţă de baronul Pocarelli la Biblioteca Bruckenthal din Sibiu) iar mai la Sud ar fi fost prea aproape de trupele lui Mihai.
3)	Bethlen, 9. c>, p. 396 şi, după acesta, Teutschlaender, o. c., p. 127. ■
®) Teutschlaender, o. c., p. 127; Bethlen (o.c., IV, p. 384) spune că înainte de luptă, Mihai şi-a aşezat tunurile, dar nu spune unde.
4)	Symigianus, l, c.
6)	Hurmuzachi, III, p. 513. O cât de sumară parcurgere a terenului cuprins între Sibiu şi Şelimber, arată că numai pe acest teren a putut aveă loc lupta aşă cum este arătat^ de documentele contimporane.
*) Hurmuzachi, III, p. 365; XII, p. 475; Teutschlaender (o.c., p. 127) arată ora 10, fără a spune pe ce bazează această afirmaţiune.
7)	Raportul lui Malaspina (Hurmuzachi, III, p. 512); Symigianus, l. c.; Spon-toni (o. c., p, 91), spune că lupta a început prin focul artileriei, dar nu arată a cărei artilerii; Istvanfi (o. c., p. 453), zice că Ardelenii au respins primul atac al trupelor lui Mihai prin focul artileriei.
s) Stavrinos (Al. P. Ilarian, o. c., I, p. 306).
*) O. c., IV, p. 397.
10) Istvanfi, o. c., p. 453; Hurmuzachi, III, p. 5*3; Bethlen, o. c., IV, p. 399 şi, după dânsul, Teutschlaender, o. c., p. 128.
www.digibuc.ro
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMANI DE LA 1504 la I6S4
131
z5
şarjează cavaleria din centrul Ardelenilor, în care şarjă este ajutată de călărimea muntenească; cavaleria din centrul liniei întâiu a Ardelenilor este silită a se retrage. Cevă în urma călăreţilor munteni înaintează şi dreapta lui Mihai, dar Petru Huszar (comandantul stângei ardelene), văzând situaţia grea a centrului, înaintase şi el şi reuşeşte a restabili lucrurile, silind atât cavaleria cât şi aripa dreaptă a lui Mihai să se retragă 1).
Mihai intervine cu o parte din rezervă şi face să se dea un nou atac de întreaga linie întâiu românească, care respinge din nou centrul şi stânga adversă.
Porneşte atunci, la contra-atac, linia a doua a Ardelenilor şi, împreună cu trupele din linia întâiu, reuşeşte a respinge, până departe, în special aripa stângă a lui Mihai2).
Mihai se repede între ai săi, reuşeşte a-i opri, a-i reformă, şi, pe când călăreţii poloni restabilesc situaţia la stânga, întreaga linie românească se repede din nou la atac şi este victorioasă 3). Ardelenii pierd mulţi morţi4), prizonieri6), material 6) şi se retrag 7), fără ca a treia linie a lor (nobilii) să fi intrat în luptă 8).
A. Bathory care observase lupta dintr’o parte—.probabil de pe Gregori Berg — părăsise câmpul de luptă mai de timpuriu iar Sibienii au privit de pe ziduri la peripeţiile luptei 9).
Bătălia dela Mirăslău (8/18 Septemvrie 1600)
După ce reuşise să ocupe Moldova, în vara anului 1600, Mihai lăsă acolo o locotenenţă domnească, cu un oarecare număr
1)	Bethlen, o. c., IV, pp. 399—40ţ. După dânsul Teutschlaender (o.c,, p. 128).
2)	Malaspina (Hurmuzachi, III, p. 513); Bethlen, o, c., IV, pp. 402, 403; Teutschlaender, o. c., p. 128.
3)	Bethlen, o. c., IV, pp. 403—408; Teutschlaender, p. 129. După raportul lui Malaspina (Hurmuzachi, III, p. 513) artileria lui Bathory, aşezată înaintea trupelor retrase pe linia rezervelor, ar fi oprit acest ultim atac al lui Mihai.
*) 1000 după scrisoarea lui Mihai către împăratul Rudolf (Hurmuzachi, III, p. 339); 1118 după Istvanfi (o. c., p. 453);	2027 după informaţiuni venind dela
solii lui Mihai (Hurmuzachi, XII, p. 475); 2927 după altă ştire (Hurmuzachi, III, p. 365); 3000 din ambele părţi, după raportul lui Darahi (Hurmuzachi, III, p. 43°)■
6)	1000 (Hurmuzachi, III, p. 365; XII, p. 475).
•) Steaguri, tunuri şi alt material (Hurmuzachi, III, p. 513; XII, pp. 475> 47^)-
7)	Teutschlaender, o. c., p. 129.
8)	Bethlen, o. c., IV, p. 406; Teutschlaender, o. c., p. 129.
*) Hurmuzachi, III, pp. 385» 5l3-
www.digibuc.ro
26
GENERALUL R. ROSETTI
132
de trupe, iar el se întoarse, cu restul trupelor, în Ardeal. Aci nobilimea nemulţumită se pregătea să se răscoale şi, în loc de a se prezentă lui Mihai, se adună la Turda»
Basta, venind din Ungaria superioară, cu toate ordinele ce aveă de a-şi uni forţele cu ale lui Mihai, se uneşte, la 14 Septemvrie 1600 1), cu răsculaţii, la Turda, şi înaintează apoi spre Alba-Iulia, pentru a atacă pe Mihai înainte ca acesta să fi primit ajutoare 2). Mihai, informat de cele ce se petreceau 3), înaintase la rândul său şi tăbărîse nu departe de satul Mirăslău.
Forţele celor doi adversari erau de: minimum (adeverit de partizanii lui Basta) 12.000 infanterişti, 6000 călăreţi şi 12 tunuri pentru Basta 4), ostaşi socotiţi de acesta ca buni6) şi din maximum (după aceiaşi autori partizani a lui Basta) 20.000 infanterişti, 12.000 călăreţi şi 27 tunuri pentru Mihai6), ai cărui ostaşi erau mai mult oameni de adunătură de o mică valoare combativă 7).
Intenţia lui Mihai pare să fi fost, cel puţin la început, să primească atacul lui Basta, fie că nu cunoşteă inferioritatea numerică a trupelor adverse, fie că nu puneă temeiu pe valoarea propriilor sale trupe, fie că aşteptă ajutoare, fie, mai ales, că voiă să arate, împăratului Rudolf, că nu el a fost acela care a atacat8).
Oricum ar fi, Mihai a luat măsuri pentru defensivă. Tarducci spune •) că tabăra lui Mihai eră la o bătaie de tun mic dincolo de Mirăslău, până unde înaintase Basta (venind dinspre Turda), deci spre Sud-Vest de Mirăslău. Şi mai adaogă că Mihai Viteazul tăbărîse într’un loc mai strâmt al văiei, care loc eră apărat
') Hurmuzachi, IV„ p. 583; XII, pp. 1037, 1038.
■) Spontoni, o. c., p. 109.
°) Istvanfi, o. c., p. 463.
*) Hurmuzachi, IV„ p. 584; XII, p. 1038; Istvanfi, o. c., p. 463. Teutsch-laender, (o. c., p. 199), socoteşte că Basta aveă: 12.000 infanterişti, 8000 cavalerişti, 3 bombarde, 12 tunuri de c&mp.
*)...« ma si come riputasa migliori li suoi soldaţi, e nella professione di guerra viă piu periti, che quei del Valacco» (Spontoni, o. c., p. 113).
*) Hurmuzachi, IV„ p. 584; XII, p. 1038. Spontoni (o.c., p. iii) zice 30.000 oameni, 40 tunuri; Teutschlaender (o.c., p. 198) 25.000 oameni, 27 tunuri; Bet-hlen (apud Iorga, Istoria armatei române, II, p. 39, nota 2) 25.000 oameni, 32 tunuri; Istvanfi (o. c., p. 464) 22.000 oameni.
7) Hurmuzachi, XII, p. 1038.
•) Memorialul lui Mihai către împăratul Rudolf (A. P. Ilarian, o. c., I, pp. 264,265).
•) Hurmuzachi, IV,, p. 584; XII, p. 1038.
www.digibuc.ro
133
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMÂNI DELA 15<M LA 165+
27
înainte de râpa unui pârâu. Cercetând harta *) şi controlând-o la faţa locului se vede că singurul loc, la Sud-Vest de Mirăslău, unde şesul, cuprins între Mureş şi dealuri, este mai strimt şi este acoperit înainte (adică spre Nord) de un pârâu cu malurile râpoase * 2 *) este pe dreapta pârâului Lapad.
Crochiul lui Tarducci8) şi spusele sale 4) arată:
1.	Că satul Mirăslău se întindeâ, în 1600, până în Mureş, ceeace nu este cazul azi. Cauza acestei deosebiri vine dela faptul că Mureşul şi-a schimbat cursul dela 1600 până azi şi o dovadă a acestei schimbări este faptul că azi râul nu mai alcătueşte hotarul dintre comunele Mirăslău (malul drept) şi Gâmbaş (malul stâng) şi că teritoriul comunii Gâmbaş se întinde şi pe dreapta Mureşului5). Pe de altă parte şi satul Mirăslău s’a deplasat, pe valea Mirăslăului, spre Nord-Est6).
2.	Că drumul mare treceâ atunci pe la poalele dealurilor, pe unde trece acum drumul: halta Mirăslău — Mirăslău — podul de pe scurgerea Lapadului şi nu pe unde trece azi şoseaua naţională. Că erâ aşâ cum arată Tarducci o confirmă şi obiceiul vremei şi faptul că râul Mureş curgând mai mult spre malul său drept, drumul n’ar fi putut trece pe unde este şoseaua de acum.
Mihai aşează artileria sa înapoia malului râpei pârâului şi pe dealul dela Apus (stânga) 7), putând astfel bate tot şesul Mureşului. La dreapta, într’un pâlc de pomi aflat la confluenţa Lapadului cu Mureşul 8) sunt aşezaţi o parte din Români 9).
’) Harta statului major oop (Transilvania). Seria VII, col. D. Nagy-Enyed şi Balâszfalva.
2)	Azi din cauza nivelării şesului prin mâlul adus de pe deal, de ploi, în partea de câmpie pâr&ul nu mai constituie un obstacol, ci se poate trece peste tot.
a) Hurmuzachi, IV„ p. 586.
*) Hurmuzachi, IV„ p. 584.
5)	Sunt îndatorat d-lui Dr. I. Băl tar iu, notar public în Aiud, pentru această informaţie. îi exprim şi pe această cale mulţumirile mele.
O explicaţie geofizică a schimbării cursului Mureşului spre malul său stâng o dă faptul că Lapadul a cărat mari cantităţi de nămol care au mâlit Mureşul în acei parte; dealtfel în aceâ parte s’a schimbat cursul Mureşului mai mult.
') Informaţie dată tot de d-1 Dr. I. Băltariu, care arată că, în 1601, centrul satului se află în jurul podului de azi de pe pârâul Mirăslău şi că cârciuma proprietarului erâ la Sud de actualul sat, unde acum sunt nişte ruine pe stânga văei Mirăslăului.
’) Hurmuzachi, IV, p. 586.
*) Care nu mai există azi.
*) Hurmuzachi, /. c.
www.digibuc.ro
28
GENERALUL R. ROSETTl
134
Poziţia ocupată de Mihai eră jalonată de front de râpa pâ-râului Lapad, ce se putea trece cu greu x) şi se sprijineâ la dreapta pe Mureş, greu de trecut în acest loc 2) iar la stânga pe dealuri peste cari nu duceâ decât o singură potecă, păzită bine de oamenii lui Mihai 3).
In ziua de 17 au! avut loc hărţueli între cavaleria polonă a lui Mihai şi avangarda lui Basta 4). In seara acelei zile 5) Mihai trimite pe Petru Armeanul la Basta, care sosise la Mirăslău în ziua de 16, spre a-1 întrebă dacă a venit acolo cu ordinul împăratului. Drept răspuns Basta îl somează să părăsească Transilvania 6).
Basta, care-şi aşezase tabăra la Răsărit de Mirăslău, păzin-du-se pe liziera de Apus a acestuia cu trei posturi tari, face o recunoaştere personală a poziţiei ocupată de Mihai şi se convinge că nu este nimerit să o atace 7), fiind prea tare prin natura locului şi puternic apărată8 * 10). Cunoscând însă pe Mihai, pe care-1 socoteşte îngâmfat de isbânzi-uşoare şi lipsit de măestrie în practica răsboiului *), Basta voieşte a se preface că se retrage spre a înşelă pe Mihai şi a-I atrage M) în afară de tabăra sa. Sfatul capilor răsculaţi se opune mai întâiu acestui plan, dar apoi îl primeşte, Basta oferind să rămână el cu trupele germane în ariergardă 11 *)i
In dimineaţa de 18, trupele lui Basta îşi încep retragerea, pe care o execută dinadins foarte încet Mihai repede cavaleria după inamic. Aceasta este ţinută la distanţă de ariergarda lui Basta13). Mihai, înşelat de manevra lui Basta, părăseşte poziţia şi urmează cu grosul trupelor sale pe cari, după ce trece cinci
*) Spontoni, o. £., p. 109. In partea de câmp se trece azi peste tot.
4)	Căci Tarducci spune că eră navigabil acolo (Hurmuzachi, IV2, p. 584).
3)	Spontoni, l. c.
*) Spontoni, o. c., pp. 109, 110.
*) Spontoni (o. c., p. iii) zice către miezul nopţii.
“) Hurmuzachi, IV,, p. 584.
7) Hurmuzachi, IV„ p. 584; XII, p. 1038; Spontoni, o. c., p. na.
") Spontoni, o. c., p. 109.
’) Hurmuzachi, IV„ p. s84! XII, p. 1038.
10) Hurmuzachi, IV„ pp. 584. S8s; cronica lui Miko Ferentz (apud Şincai, c-, H, p. 447).
71) Hurmuzachi, IV„ p. 585.
**) Ibidem.	_
'») Hurmuzachi, IV„ P- S8s; XII, p. 1038; Spontoni,> e„ P. nS.
www.digibuc.ro
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1634
39
135
sute paşi de Mirăslău *), le desfăşoară, într’o singură linie foarte deasă * 2), astfel:
La stânga, pe platoul la Est de Mirăslău şi călare pe drumul mare, infanteria, având înainte tunurile grele 3).
La centru cavaleria armată cu lănci4 *), având câteva tunuri
uşoare înainte.
>
La dreapta cazacii6) (arcaşi şi archebuzieri călări). Iar între centru şi dreapta o unitate de infanterie 6), precedată de tunuri
uşoare.
>_
Trupele lui Mihai deschid un foc violent contra inamicului7).
Basta văzând, cu mulţumire, că Mihai îi face pe plac, se opreşte, la 500 paşi de trupele lui Mihai 8), face front, şi dispune la centru trupele sale cele mai bune: infanteria şi cavaleria germană, iar la aripi infanteria şi cavaleria transilvană 9).
Frontul pe care l-a ocupat Basta a fost acel format prin creasta 557 Kerekdomb — halta Mirăslău. II indică şi terenul şi depărtarea de 1000 paşi de satul Mirăslău arătată de isvoarele contimporane 10). Există contrazicere asupra acţiunii artileriei, Tarducci susţinând că Basta nu a voit a se folosi de artileria sa, inferioară numericeşte 11) iar Istvanfi12) şi Spontoni 13) spunând că artileria a fost pusă în locul cel mai înalt, trăgând pe deasupra trupelor amice. Este probabil că artileria aliaţilor nu a fost pusă, după obiceiul vremei înaintea liniei de luptă (Tarducci are astfel parţial dreptate) ci în urma ei, cum spun Ist^ vanfi şi Spontoni, şi că a avut o acţiune slabă.
*) Hurmuzachi, IVa, p. 587.
2)	« fort espaisse *, « Ie gros d’infanterie qui estoit fort espais » (Hurmuzachi, XII, p. 1039).
3)	După Spontoni (o. c., p. 116) ar fi fost şi cavalerie —ceeace nu este în schiţa Iui Tarducci (Hurmuzachi, IV„ p. 586).
*) împărţită în două escadroane (Spontoni, o. c., p. 115).
s) împărţiţi în patru escadroane (Ibidern).
•) Secui, croaţi, români, formând un batalion cu 4 tunuri uşoare (Ibidem).
7) Spontoni (o. c., p. 116).
*) Hurmuzachi, XII, p. 1039.
*) Hurmuzachi, IV„ pp. 585, 586; Spontoni, o. c., pp. 116, 117.
10) Hurmuzachi, IV„ p. 587; XII, p. 1039.
n) «Non volsi servirsi dell’Artigliaria, si peressere di numero molto inferiore, onde non da starsi contrasto di quello » (Hurmuzachi, IV,, p. 585; XII, p. 1039).
w) O. c., p. 464.
u) « Finalmente fu posta l’Artiglieria co* sui recapiti sopra Ie piii eminenţi parti delta campagna, la qual con continui tiri sparati per di sopra li squadroni amici, inferivano danno gravissimo a nemici» (o. c., p. 116).
www.digibuc.ro
3°
• GENERALUL R. ROSETTI-
136
Linia de bătaie a lui Basta înainta înadins încet, aşteptând ca trupele lui Mihai să tragă prima salvă spre a profită de fum şi de timpul necesar reîncărcării, ca să deie asaltul1). După propunerea contelui Cavriola, Basta dispuse ca un detaşament de muşchetari să atace tunurile grele a lui Mihai ocolind pe la dreapta 2 3). Atacul reuşi, Secuii, cari susţineau aceste tunuri, trăgând asupra muşchetarilor o singură salvă la o distanţă mai mare ca 200 paşi8), care nu atinse pe duşmani. Tunurile fură întoarse şi întrebuinţate contra infanteriei lui Mihai4) în timp ce Basta aruncă asupra centrului lui Mihai trupele sale germane, cari sparseră frontul advers şi, ocolind spre dreapta, atacară infanteria lui Mihai, care fu prinsă astfel între două focuri şi sdrobită. Cavaleria se risipi în toate direcţiile 5 *).
Basta fu atât de impresionat de succesul ce i-1 dădu justa apreciere a efectului manevrei sale asupra caracterului lui Mihai, încât douăzeci şi şapte de ani mai târziu, o recomandă astfel în cartea ce publică la Rouen ®): « On en fera conjecture des qualitez du chef, considerant quelle en est la suffisance: et est de grande importance qu’on sţache, s’il est soldat ou non; s’il est superbe et hastif, ou bien un homme remis, et qui se laisse conseiller. Et de fait, l’ignorance conjoincte avec une certaine fureur naturelle, attire coustumierement l’homme, et principalement celuy qui se sait superieur en forces, ă mes-priser son ennemy: estimant qu’il y va de sa r^putation, si se servant de tant d’ordres et cautelles, il monstre d’en tenir quelque conte, ou de le craindre ».
Bătălia de pe Bucovel (19, 20 Octomvrie 1600 7)
Mihai Viteazul, învins la Mirăslău, este nevoit să se împace cu Basta şi să se înapoieze în Ţara Românească, unde are de
*) Hurmuzachi, IV2> p. 585; Spontani, o. c., p. 117.
s) Ibidem. Ceeace eră îngăduit de acoperirea dată de creasta pe care se oprise Basta. Este probabil ca detaşamentul lui Basta să fi urmat drumul care plec&nd din Decea, trece peste Kerekdomb şi ajunge la biserica din Mirăslău. (Sugestiunea d-lui Dr. I. Băltariu).
3) Spontoni, l. c.
*) Spontoni, o. c., p. 118,
“) Hurmuzachi, o. c., IV, p. 585; XII, p. 1039; Spontoni, o. c., pp. 117, 118,
*) O. c., Rouen, 1627.
’) Descrierea acestei bătălii o fac mai ales după excelentul şi foarte întemeiatul
www.digibuc.ro
»37
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
31
făcut faţă înaintării armatei polone, care trecuse Nistrul spre a repune pe Eremia Movilă în scaunul Moldovei şi a înscăuna, la Târgoviştea, pe Simion Movilă.
La 9 Octomvrie oastea lui Zamoyski este la Buzău x).
Planul comandantului polon pare să fi fost o înaintare cât mai repede spre Târgoviştea, în scopul de a o ocupă şi de a înscăună acolo pe Simion Movilă, înainte de întoarcerea lui Mihai în ţară* l 2).
Pe de altă parte, Mihai pare a fi voit să întârzie înaintarea Polonilor (în nădejdea că Basta îi ar veni în ajutor) ameninţând flancul armatei polone în înaintarea acesteia dinspre Buzău spre Târgoviştea3).
Din cifrele date de diferite isvoare, d-1 Zagoriţ ajunge la concluzia 4) că efectivul de care dispuneâ Mihai eră de 16.000 luptători5) şi că acel de care a dispus Zamoyski pe câmpul de luptă nu depăşiâ 21.500 luptători6). O analiză a acestor isvoare 7) ne duce la aceleaşi concluziuni.
In executarea planului său Mihai a dat, înaintea luptei decisive (19, 20 Octomvrie) o serie de mici lupte spre a realiză întârzierea Polonilor (am spus că speră în ajutoare din Ardeal) şi spre a-i hărţul8). Pentru aceasta Mihai detaşase pe Baba Novac, care ocupă, pe rând, vâlcelele udoboaielor (scurgerilor) ce sunt deacurmezişul drumului mare urmat de Poloni, drum care, după cum rezultă din cuprinsul descrierilor acelor lupte, trecea atunci chiar la picioarele dealurilor şi nu pe unde trece actuala şosea naţională Ploeşti-Buzău. Trupele lui Baba Novac opresc avangarda polonă de front, pe când un alt detaşament, ascuns în viile de pe clina de Sud a dealurilor, atacă pe Poloni în flancul
studiu al sublocotenentului (azi colonel) C. Zagoriţ, Treisprezece zile din viaţa militară a lui Mihai Viteazul, ^—20 Octomvrie 1600. Luptele cu Polonii: Sărata—Năetti— Ceptura—Bucovelul.
l)	Hurmuzachi, III2, P- 37* •
*) Zagoriţ, o. c., pp. 57, 61, 85.
*) Zagoriţ, o. c., pp. 58, 85.
*) O. c., pp. 35—37;
*) La acelaş efectiv ajunge şi d-1 Iorga (Istoria armatei române, II, p. 42).
«) Zagoriţ, o. c., p. 55.
7) Hurmuzachi, III,, pp. 371—379, 460—464; IV,, pp. 138, 157. Miron Coslin (Ed. Ureche), I, pp. 443, 448, 450. Heidenstein, Rerum polonicamm libri, XII, p. 35t- A. Papiu Ilarian, o. c., I, p. 265.
®) Zagoriţ, o. c., p. 62.
www.digibuc.ro
32
GENERALUL R. ROSETTI
138
drept. Ostaşii lui Baba Novac nu opun decât o rezistenţă de scurtă durată spre a începe din nou mai departe 1). In asemeni condiţiuni nu este de mirat că armata lui Zamoyski să fi înaintat încet şi să nu fi ajuns în preajma Ploeştilor decât la 19 Oc-tomvrie.
Asupra poziţiunei ocupată de Mihai în zilele de 19 şi 20 Octomvrie, cred că părerea d-lui Zagoriţ, pe care am verificat-o, cu d-sa, la faţa locului, şi anume că această poziţie eră pe malul drept, foarte ridicat acolo deasupra cehii stâng, al pârâului Bucovelul, nu departe de gura acestui pârâu, este cea justă 2). Şi sunt mai multe argumente peremptorii în favoarea acestei păreri:
Terenul aşa cum este şi azi.
Faptul că poziţia îngăduiâ lui Mihai atât retragerea spre Nord cât şi primirea eventualelor ajutoare ce-i ar fi trimis Basta, aflat în Ţara Bârsei, fie pe valea Prahovei, fie pe aceâ a Teleajenului.
Este aceea care se potriveşte mai bine cu descrierea luptei3).
Mi se pare deasemenea cert că întreaga regiune deluroasă precum şi luncile Teleajenului şi a Bucovelului erau împădurite, aşâ cum susţine d-1 Zagoriţ 4).
Dispozitivul de luptă a lui Mihai pare să fi fost următorul:
O linie de trăgători, întărită cu artilerie, pe marginea pădurii. Este caracteristic că multe din isvoarele contimporane afirmă că Mihai contă mai ales pe puterea focului infanteriei şi artileriei5).
Grosul, având infanteria în centru şi cavaleria pe aripi 6), eră dispus pe trei linii 7), înapoi în pădure. *)
*) Zagoriţ, o. c., pp. 72, 74, 75; Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, p. 644. s) O. c., pp. 88 sqq, 97. Afirmaţiunile unui tânăr şi pripit scriitor militar (Maior D. I. Georgescu, Istoria armatei române ţi ia Rdsboaielor poporului românesc, p. 390 sqq.), cum că poziţia ocupată de Mihai ar fi spre Pleaşa, nu sunt întemeiate pe nimic, cum dealtfel cele mai multe din afirmaţiunile acestui autor, care nu are obiceiul de a cită isvoarele pe cari îşi întemeiază afirmaţiunile sau pe cari le foloseşte, chiar când folosinţa merge departe. In acest din urmă caz, citează lucrarea care i-a servit de bază pentru textul său, dea valma şi pe acelaş rând cu lucrările citate de autorul de a cărei muncă se foloseşte Domnia-Sa. a) Zagoriţ, o. c., p. 97.
*) O. c., p. 91.
*) Istvanfi, o. c., p. 459; Zagoriţ, o. c., p. 98.
*) La stânga cavaleria lui Mihai eră de 7 escadroane (Zagoriţ, o. c., p. xoo). ’) « sinistra Michaelis a vis, quam eo die triplicem instruxerat » (Istvanfi, o. c., P- 459)-
www.digibuc.ro
139
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMANI DELA 1504 LA 1654
33
Dispozitivul Polonilor, cari au început marşul de apropiere dela Cricov x), era:
La dreapta cavaleria (cazaci şi husari),
La stânga Moldovenii şi o parte din Poloni,
La centru infanteria şi artileria 1 2).
înaintând, în ziua de 19, în acest dispozitiv, oastea polonă este oprită de focul infanteriei şi artileriei lui Mihai. Infanteria polonă ia formaţia de luptă şi artileria pune în baterie în lucrări (băşti = redute închise), făcute de infanterie. Polonii nu pot însă progresă toată ziua, dar fixează prin acţiunea lor, pe Mihai în poziţia ocupată.
Zamoyski recunoaşte personal, de pe D. Mare, poziţia lui Mihai şi, văzând poziţia dominantă a acestui deal, îl ocupă. A doua zi, acoperit fiind de ceaţă, trece peste D. Mare 7000 călăreţi cazaci zaporojeni şi 2000 infanterişti (şi poate câteva tunuri) 3) prin vadul dela localitatea Gura Bucovelului, la doi kilometri de poziţia ocupată de domnul român şi atacă cu dânşii înspre aripa stângă şi spatele acestei poziţii.
Această mişcare se face sub protecţia artileriei şi a restului infanteriei polone, care continuă atacul de front, intensificân-du -si focul.
1
Intre timp Mihai dispusese retragerea bagajelor sale4). Heidenstein 5 6), care povesteşte aceasta, crede că Mihai a luat această dispoziţiune pentru ca Polonii, văzând retragerea trăsurilor, să se arunce, după obiceiul vremei, asupra lor, ceeace ar fi dat lui Mihai prilejul să-i poată atacă — din ascunzătoarea sa din pădure — în flanc şi în spate şi pe când erau în dezordine. Presupunerea este verosimilă căci Polonii au fost
1)	Raportul lui Zamoyski (Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, p. 646) zice că a început marşul de apropiere dela o depărtare de două leghe (30 km) de tabăra lui Mihai Viteazul. Dar tot acest raport zice că Polonii au petrecut noaptea de 18/19 Octomvrie pe Cricov, care nu este decât la 10 km de poziţia ocupată de Mihai. Socotesc că trebuie dedus că Zamoyski, cunoscând prin recunoaşterile sale unde s’a oprit Mihai, a luat dispozitivul de apropiere incă dela plecarea din cantonamentele sale.
2)	Zagoriţ, o. c., p. 101.
8) Zagoriţ, o. c., pp. 103, 109.
4)	Presupunerea d-lui Zagoriţ că tabăra în care erau adunate trăsurile lui
Mihai Viteazul, şi pe care o văzuse Zamoyski de pe D. Mare, pe deasupra pomilor, se găseâ pe malul Teleajenului, cam la 3 km de poziţie, are temeiuri serioase de a corespunde realităţii.
6)	O. e., p. 361.
14 Ax R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria UI. Tom. ATI.
www.digibuc.ro
34
generalul r. rosetti
140
ispitiţi să se arunce asupra convoiului dar au fost opriţi de Zamoyski1).
La vestirea atacului polon dinspre vadul dela locul numit Gura Bucovelului, Mihai, care dispusese ca infanteria ce luptă de front să se întărească cu şanţuri, merge, cu cavaleria sa, spre a face faţă noului atac polon. In urmă aduce spre acel vad şi infanterie 2 *).
Trupele lui Mihai nu pot rezista mult timp celor două atacuri polone (de front şi de flanc), precedate de un puternic bombardament de două ore 8).
La stânga Mihai rezistă la vad şi contra-atacă ceva mai sus4 *), dar este silit a se retrage în faţa unui nou atac învăluitor, dat de Poloni ceva mai sus; la dreapta lui Mihai, trupele cari luptau de front sunt întoarse de cavaleria moldo-polonă care înaintează între Bucovel şi Teleajen. Trupele lui Mihai sunt nevoite a părăsi câmpul de luptă, pe care infanteria luase formaţiuni în unghiu 6). Retragerea se execută în ordine 6).
întâia bătălie dela Braşov (17 Iulie 1603) 7)
Chemat în ajutor de Basta, Radu Şerban V. V., strânge oştire şi trece pe la Bran în Ardeal, sosind la 12 Iulie 8) în câmpia Bârsei, unde întâlneşte cavaleria sa comandată de Gh. Raţ şi de fraţii Mârza. Această cavalerie fusese trimisă mai dinainte, prin valea Teleajenului şi înfrânsese, de două ori, avangarda lui Moise Szekely, atrăgând-o spre pasul Bran 9).
Moise Szekely, care aflase că şi Basta se apropia, se hotă-reşte a luptă cu Radu Şerban înainte de sosirea lui Basta şi
*) Jbidetn.
2) C&ci infanteria s’a opus atacului de flanc polon (Piasecius apud Zagoriţ, o. c.,
p. 103).
s) Heidenstein, o. c., p. 361.
*) Zagoriţ, o. c., p. no. Că lupta s’a dat în locul numit Gura Bucovelului o arată faptul că acolo s’au găsit nu de mult multe oseminte omeneşti. (Informaţie dată la faţa locului de colonelul Zagoriţ, în primăvara i93t).
6) Piasecius apud Zagoriţ, o. c., p. 103.
*) Zagoriţ (citează pe Miron Costin), o. c., p. 120.
’) Descrieri generale se găsesc în: Iorga, Istoria armatei româneşti, II, pp. 80 — 82; Iorga, Studii şi Documente, IV, Introducere; Gazeta Transilvaniei, Fevruarie-Martie, 1900; V. Motogna, Răsboaiele lui Radu Şerban, pp. 32, 33.
*) Iorga, Studii şi Documente, IV, p. 119.
*) Iorga,o. c., IV, pp. 117, 118; Chronicon-Fuchsio-Lupino-Oltardinum, I, p. 222.
www.digibuc.ro
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMANI DELA I5°4 LA 1654
35
141
deaceea încetează asediul Sighişoarei şi vine în şesul Bârsei, sosind, la 8 Iulie x), la Apaţa.
Szekely dispuneâ de2): 4000 Tătari3), 1000 Turci4) (sub Bekeş Paşa), 6000 Secui şi Unguri 5), 200 puşcaşi infanterişti daţi de Braşoveni 6) (cari au dat şi armament7) şi hrană 8), 25 guri de foc de diferite calibre 9) şi alte câteva arme 10).
El se hotăreşte să nu atace ci să primească atacul11). In acest scop alege poziţie între râul Bârsa şi scursura ce trece prin satul Stupini, la înălţimea unei fabrici de hârtie, ce nu mai există azi. In faţă (spre Sud) eră un mic şanţ noroios12 *). Această poziţie o întăreşte cu şanţuri u) şi cu carele armatei bine legate între ele 14 *) şi între cari erau dispuse tunurile.
înaintea poziţiei (pe celalalt mal al şanţului noroios) avea avanposturi
Tătarii tăbărau în câmp deschis spre Codlea 16) iar Turcii, cari refuzaseră a se închide în tabăra lui Szekely, s’au aşezat în jurul acelei tabere 17).
Radu Şerban, care dispuneâ de 4000 călăreţi, 6000 infanterişti şi 4 tunuri uşoare 18), îşi aveâ,la 16 Iunie, tabăra în câmp, între Vâlcan şi Cristian, păzit fiind în direcţia Braşovului de 2000 călăreţi sub ordinele lui Raţ şi spre Nord (Vâlcan) de ceilalţi 2000 călăreţi sub ordinele fraţilor Mârza 19).
*) Chronicon Fuchsio-Lupino-Oltardinum, I, l. c.
-) 10.000 oameni in total (Iorga, o. c., IV, p. 120).
3)	Fessler, Die Geschichte der Ungern uttd ihrer Landsassen, VII, p. 499.
*) Idem; Simigianus (p. 314), spune ci erau numai 200 Turci.
5)	Monumenta Hungariae Historica, XXIX, p. 203; Fessler (l. c.) zice că erau numai 4000.
•) Chronicon Fuchsio-Lupino-Oltardinum, I, p. 223.
7)	Plumb şi suliţe după Chron. Fuchsio-Lupino-Oltardinum (I. c.). Archebuze, lănci şi pulbere după alt isvor (Iorga, o. c., IV, p. 119).
*) Istvanfi, o. c., p. 488.
*) Mon. Hung. Hist., XXIX, p. 205.
,0) « Et non nulla pensilia * (Id.).
11) Aşteptă ajutoare (Iorga, o. c., IV, p. 119).
ls) Mon. Hung. Hist., XXIX, p. 204,
ls) Chronicon Fuchsio-Lupino-Oltardinum, I, p. 223; Mon. Hung. Hist., XXIX, p. a°3-
“) Iorga, o. c., IV, p. 119; Mon. Hung. Hist., XXIX, p. 203.
*6) Fessler, o. c., VII, p. 499,
**) Toate isvoarele.
17) «In foribus castri adstant» (Simigianus, /. c.J.
,8) Istvanfi, l. c.; Simigianus, l. c.
3i>) Mon. Hung. Hist., XXIX, p. 212.
*4*
www.digibuc.ro
3$
GENERALUL R, ROSETTI
*4*
Cu toate că eră în interesul lui Radu Şerban să aştepte sosirea lui Basta, ştiind însă prin recunoaşterile sale x), prin luptele anterioare 2) şi prin dezertarea unor Secui, în noaptea de 16/17 3), că Szekely pierduse lume, că starea de spirit a trupelor acestuia eră rea, că-i eră inferior numericeşte, cunoscând pe de altă parte dispunerea taberilor inamice şi nefiind în interesul său să lase pe Braşoveni a ajută încă mai mult pe Szekely, domnitorul român se hotăreste a atacă.
t
Pentru aceasta transformă dispozitivul în care staţionă în dispozitiv de apropiere, ordonând ca:
Cei două mii călăreţi, cari, sub ordinele lui Raţ, păzeau la dreapta, să înainteze, pe sub dealuri, prin Cristian spre Braşov 4), a cărui atitudine eră puţin clară 5).
Restul de 2000 de călăreţi ce păziau spre Nord, în direcţia Tătarilor, să înainteze la stânga ®), în lungul Bârsei.
Toată infanteria cu haiducii, în centru, urmă să înainteze drept spre duşman. Formaţia în care a înaintat centrul a fost în careuri pe două linii7).
De artilerie — cele patru tunuri uşoare ale lui Radu Şerban — nici un isvor nu pomeneşte. Probabil că, deşi uşoare, nu puteau manevră pe câmpul de luptă şi că au fost lăsate în tabără, căci altmintrelea isvoarele, cari dau atâtea detalii, ar fi vorbit de dânsele.
Din cauza căldurii şi a terenului acoperit de pomi înaintarea s’a făcut greu.
Coloana de cavalerie din dreapta, ajungând în apropierea Braşovului, află, dela recunoaşterile trimise spre Braşov, cari cercetaseră suburbiile oraşului, că nu eră nimic acolo. Raţ primeşte ordin, dela Radu Şerban, să se îndrepte spre tabăra
*) Istvanfi, /. c.; Simigianus, l. c.
M Iorga, o. c., IV, p. 119.
a) V. Motogna, o. c., p. 32.
4)	Mon. Hung. Hist., XXIX, p. 212.
*) Aprovizionase pe M. Szekely dar nu pe G. Raţ (Iorga, o. c., IV, p. 119).
•) Mon. Hung. Hist., I. c.
7) Că infanteria eră dispusă în careuri pe două linii, formaţia de atunci a unităţilor de infanterie, o arată şi faptul că se vorbeşte de unitatea lui Deli Marcu, ca o « rotte * (Fessler, o. c., VII, p, 500), şi următoarea frază: «Ipse Radul cum decu-mano -vexillo post principia extremum quadrati agminis obtinuit * (Mon. Hung. Hist., XXIX, p. 212).
www.digibuc.ro
*43
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
37
lui Szekely. El lasă pânde, adică un serviciu de siguranţă, cu faţa la Braşov, şi schimbă de direcţie la stânga J).
La stânga Mârzeştii reuşesc a surprinde şi a împrăştiâ pe Tătari.
Artileria şi infanteria lui Szekely au deschis focul la mari distanţe, fără efect însă 2).
Precedat şi acoperit pe flanc de călăreţii lui Raţ centrul se apropie de tabăra lui M. Szekely, care în curând este înconjurată din toate părţile. Neputând ataca tabăra de-a călare (din cauza şanţului mocirlos şi a valului format din trăsuri), Radu Şerban ordonă ca haiducii archebuzieri să descalece 3). Aceştia descalecă şi furiş ându-se prin tufişuri şi pomi şi târân-du-se pe jos, ajung la şanţ şi, cu tot focul armelor adversare, trec prin apă ţinându-şi armele şi muniţiunile sus 4). înapoia acestora, şi sub protecţia lor probabil, înaintează, fără şovăire, infanteria 5). Unitatea lui Deli Mar'cu, cu acesta în cap, străpunge valul de căruţe şi face drum celorlalte trupe, cari distrug armata lui Szekely 8).
înfrângerea este totală; peste 3000 de morţi pierd oamenii lui Szekely, care e şi el ucis; toate tunurile şi 155 de steaguri ale acestuia cad în mâinile lui Radu Şerban 7).
A doua bătălie dela Braşov (9 Iulie 1611)
După recâştigarea scaunului Munteniei (Iunie 16118), de către Radu Şerban, Saşii îi propun o alianţă contra duşmanului
’) a Ita Radul contra Moseni tendens, collium extremas radices Coronam versus legit, premissis-que velitibus, qui explorarent nune in suburbiys citerioribus urbis, aliquae forti haererent insidiae, ubi nulla esse compertum est, ad Mosis castra divertit iter » (Mon. Hung. Hist., XXIX, p. 212). Un alt isvor (Iorga, o. c., IV, p. 120) afirmă că s’a îndreptat Raţ spre tabăra lui Szekely spre a nu-1 expune să se găsească între Szekely şi Braşovul, care nu eră sigur.
*) Iorga, o. c., IV, p. 120. s) Ibidem.
*) Ibidem, Chrotticon Fuchsio-Lupino-Oltardinum, I, p. 223; Spontoni, o. c., p. 233; Fessler, o. c., VII, p. 500.
5)	Simigianus, o. c., p. 315.
6)	Fessler, /. c.
’) Istvanfi, o. c., p. 489.
8)	Iorga, Studii şi Documente, IV, pp. XC, XCI.
www.digibuc.ro
38
GENERALUL R. ROSETTI
144
comun, G. Bathory, domnul Transilvaniei, alianţă pe care Radu Şerban o primeşte 1).
Informat, G. Bathory vine în câmpia Bârsei a), la 20 Iunie, şi-şi aşeză tabăra între Codlea şi Hăltăveni3), mutând-o apoi la Preşmir 4). El aveâ cu dânsul între 15.000 şi 22.000 ostaşi şi patru tunuri 5). Trupele sale devastară Ţara Bârsei 6), iar el ceru Braşovenilor armament şi ostaşi, pe cari aceştia îi refuzară 7), cum îi refuzaseră şi voia de a intră în cetate 8).
Braşovenii vestiră imediat pe Radu Şerban 9), care strânse între 9000 şi 12.000 ostaşi 10), majoritatea călăreţi unguri şi poloni, din cari 1300—2000 n) cuirasaţi. Infanteria eră alcătuită din ţărani. Braşovenii dădură domnitorului muntean câteva tunuri la).
Aflând de sosirea lui Radu Şerban, Bathory îi iese înainte, înaintând din Preşmir prin Herman13), spre a nu-i da timp să se odihnească şi vreâ să-l înconjoare spre a aveâ, el (Bathory), soarele în spate 14), deci spre a puteâ să se folosească mai bine de tunuri şi puşti15).
Radu Şerban, ascunde cavaleria polonă, înapoia stângei sale, după moara de hârtie de pe Vidombac16) şi-şi desfăşoară restul
l)	Iorga, o. c., p. XCI.
*) Iorga, o. c., p. XCI; Chronicon Fucksio-Lupino-Oltardinum, I, p. 243.
а)	Chronicon Fuchsio-Lupino-Oltardinum, l. c.; Motogna, o. c., p. 74.
*) Chronicon Fuchsio-Lupino-Oltardinum, I, p. 244; Iorga, o. c., IV, p. 122.
б)	Motogna, o. c., p. 75. Un ostaş al lui Bathory araţi ci erau 8000—9000 {Iorga, o. c„ IV, p. 155).
*) Chronicon Fuchsio-Lupino-Oltardinum, l. c.; Iorga, o. c., IV, p. XCI.
7)	Motogna, o. c., p. 74.
8)	Chronicon Fuchsio-Lupino-Oltardinum, l. c.
*) Ibidem.
10) Iorga (o. c., IV, p. XCI) socoteşte ci erau 9000; Motogna (o. c., p. 75), dupi isvoare ungureşti, socoteşte ci erau 12.000. Un ostaş al lui Bathory araţi ci Radu Şerban a avut 11.200 (Iorga, o. c., IV, pp. 154, 155).
u) Chronicon Fuchsio-Lupino-Oltardinum (l. c.) zice că erau 1300; Motogna (l. c.) ci erau 2000.
'*) Iorga, o. c., IV, p. 123; un raport al unui ostaş al lui Bathory (17 Iulie 1611), zice ci Braşovenii au dat lui Radu Şerban 12 tunuri de câmp (Iorga, o. c., IV, p. 155).
la) Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt in Siebenburgen, V, p. 439.
u) «(Bathory) hat wolen den Wayda ins Feld locken und ihn umkrummen, dass er mttcht die Sonne auf dem Riicken haben * (Iorga, o. c., IV, p. 122).
ls) Manevrarea pentru a aveâ soarele în spate, procedeu care a fost recomandat şi de Machiavel (Oeuvres compUtes de N. Machiavelli (Ed. Buchon, Paris, 1853), L'art de guerre, Livre IV, p. 361) are o deosebit de mare importanţă în luptele navale şi a jucat un rol foarte mare în multe bătălii pe mare şi în special la Trafalgar (1805) şi Iutlanda (1916).
’•) Iorga, o. c., IV, p. 123.
www.digibuc.ro
145
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMANI DELA 1304 LA 1654
39
trupelor, cari erau în mahalaua Sf. Bartolomei*), cu infanteria la dreapta * 2) şi restul cavaleriei la centru şi în stânga.
Stânga lui G. Bathory respinge atacul dreptei lui Radu Şerban 3); aceasta din urmă, ca şi cavaleria din centrul şi stânga se retrag, ocupând şanţurile cetăţii Braşov 4). G. Bathory crede deja în victorie 5) iar trupele îi scapă din mână6). In acel moment călăreţii poloni ies din ascunzătoarea lor şi se reped asupra trupelor lui Bathory, cari sunt complet surprinse 7). Radu Şerban porneşte din nou trupele cari se aflau pe marginea Braşovului, la atac 8). Armata lui Bathory este înfrântă 9).
Bătălia dela Finta (17/27 Maiu 165310)
Vrăşmăşia necurmată dintre Matei Basarab şi Vasile Lupu a dus pe cel dintâiu să ajute pe Gheorghe Ştefan la ocuparea tronului Moldovei. Cu ajutorul ginerelui său Timus şi a Cazacilor aduşi de acesta, Vasile Lupu goneşte pe Gheorghe Ştefan, care se retrage în Muntenia.
După lupte date la graniţă, trupele de acoperământ munteneşti se retrag spre Târgovişte, întrunindu-se cu grosul trupelor lui Matei Basarab, cari tăbăruesc la Finta. Această localitate este pe malul stâng al Ialomiţei, la o zi de marş de Târgo-viştea, într’un defileu, format de ultimele ramificaţii ale dealurilor acoperite cu păduri, la Nord, şi Ialomiţa, la Sud, şi la debuşarea drumului Ploeşti-Târgoviştea de pe podeţul peste pârâul mocirlos Chilianca n).
Matei îşi întăreşte tabăra, aşezată pe malul stâng al Ialomiţei, cu un şanţ care se rezema cu amândouă capetele pe râu, aşâ
*) Ibidem.
*) Iorga, o. c., IV, p. XCII; Motogna, o. c., p. 75.
*) Chronicon Fuchsio-Lupino- Oltardinum, I, p. 244; Iorga, /. c.; Motogna, /. c.
4) Iorga, o. c., IV, p. 123.
*) Iorga, o. c., IV, p. XCII; Motogna, o. c., p. 76.
*) Trabanţii nu mai au pulbere şi plumb (Iorga, o. c., IV, p. 123)» Motogna (o. c., p. 76) zice că ostaşii se împrăştie după pradă.
') Chronicon Fuchsio-Lupino-Oltardinum, l. c.; Iorga, /. c.
e) Iorga, l. c.
*) Chronicon Fuchsio-Lupino-Oltardinum, l. c.\ Iorga, o. c., IV, p. 124.
10) Cele ce urmează sunt o punere la punct a părţii privitoare la bătălia dela Finta, din studiul meu: încercări critice asupra rdsboiului din 1653 dintre Matei Basarab ţi Vasile Lupu. («Revista Infanteriei», Septemvrie-Octomvrie, 1912).
n) Hinta la Miron Costin (M. Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 335).
www.digibuc.ro
40
GENERALUL R. ROSETTI
146
că tabăra eră complet înconjurată de obstacole (râul Ialomiţa şi şanţul) x).
Efectivul de care dispuneâ Matei Basarab nu se poate stabili precis, variind mult, cum se întâmplă totdeauna pentru acele vremuri, dela un isvor la altul. In adevăr el este arătat ca 7000 2), 80003), 10.000 numai lefegiii4) şi 30.0005). Sigur este că numărul lefegiilor nu treceâ de 10.000, poate că eră numai 8000. La acest număr trebuesc adăogaţi 7—8000 oameni de strânsură6). Totalul forţelor trebuie să fi fost deci cam de 15—16.000 luptători, cu 12 tunuri7).
Urmărind trupele de acoperire munteneşti, oştirea lui Vasile Lupu ajunsese, în seara de 16/26 Maiu, cu Cazacii lui Timus la Cocorăşti iar cu restul pe stânga Teleajenului 8).
Efectivul total al acestor trupe eră de 20.000 9), dintre cari 4—8000 Moldoveni M), aproape toţi călări1X), 100 Nemţi, tot călări şi restul Cazaci, în majoritate pedeştri. Ele aveau şi 17 tunuri12). Cazacii erau toţi înarmaţi cu puşti (sineţe)13).
Lăsându-şi impedimentele în tabără, Matei, scoate, în dimineaţa de 17/27 Maiu, oastea afară şi o întocmeşte astfel:
La aripa dreaptă cavaleria muntenească (Roşii şi cei de strânsură)14) cu o parte din pedestrimea seimenilor, la centru infanteria muntenească şi sârbească (levenţi şi dorobanţi) cu artileria seimenilor iar la stânga cavaleria ungurească şi leşească (lefegii)15). Matei îmbărbătâ trupele cu o cuvântare şi sta în centru.
!) iViiron Costin, /. c.
-) Magazin Istoric, IV, p. 3*4.
з)	D. Fotino, Istoria generală a Daciei, p. 96.
J) Paul de Alep, Travels of Makarius (Ed. Cioranu), pp. 81, 8a.
*) Kraus in Fontes rerum austriacarum, III, p, 206.
') Ce mai rămăsese din cei 9000 oameni de strânsură ai lui Diicu (Miron Costin, /. c.) şi ce se mai adunase de atunci.
7)	Kraus, /. c.
8)	Miron Costin, o. c., p. 334.
*) Magazin Istoric, IV, p. 324; Kraus, l. c.
I0) Kraus, o. c. p. 203; Miron Costin, o. c., p. 334.
’*) Miron Costin, /. c.
’■) Ibidem, Travels of Makarius, pp. 48, 52.
,3) Travels of Makarius, p. 56; Miron Costin, l. c.
**) Miron Costin, o. c., p. 335.
и)	Ibidem, Din cele spuse de Kraus (p. 207), Roşii ar fi fost încadraţi — deoarece Matei Basarab nu ar fi fost sigur de ei — de pedestraşi, mai cu seamă Seimeni. D-l Iorga (Răscoala Seimenilor) deduce din aceasta cum că cavaleria eră la centru şi infanteria la aripi, interpretare ce nu corespunde cu felul cum a decurs lupta şi cu cele spuse de Miron Costin. « Den Mittelsten Flilgel » al lui Kraus, cred că nu tre-
www.digibuc.ro
147
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA i6j4
4>
Oastea moldovo-căzăcească era foarte • obosită. Văzând aceasta şi neîncumetându-se a atacă pe Matei Basarab fără a-1 recunoaşte mai întâiu şi tocmai în poziţia ce acesta îşi alesese, ci a o întoarce, Vasile Lupu voiă ca să dea oastei o zi de repaos, în care timp ea să se adune şi să se facă o recunoaştere a drumurilor laterale1). Timus nevoind să asculte, ci numai să acorde câteva ore de repaos, Vasile Lupu înaintează cu Moldovenii, urmat cu greu de Cazaci, al căror care (trenuri) mergeau anevoios prin locurile tinoase acoperite cu tufe 2).
După ce au trecut podeţul peste pârâul Chilianca, Moldovenii au ocolit cu capul coloanei spre stânga şi s’au întocmit, în linie, în faţa aripei drepte a Muntenilor 3), urmând ca Timus să atace centrul şi aripa stângă inamică. Timuş însă, supărat, se opreşte la oarecare îndepărtare în urma Moldovenilor, zicând că « Moldovenii or bate ei pe Munteni şi singuri fără noi» şi nu vrea să înainteze timp de mai multe ore, cu toate repetatele cereri ale lui Vasile Lupu, căruia Timuş îi răspunde: « Să înceapă d-lor războiul că oiu veni şi eu 4) ».
Vasile Lupu începe atacul, probabil după amiazifî), aruncând cavaleria sa, sprijinită prin salvele lefegiilor nemţi#), asupra aripei drepte muntene, care ţine câtva timp pe Moldoveni în loc, prin foc 7); profitând însă de timpul de pauză dintre două salve (ale Seimenilor), Moldovenii « au făcut acea năvală cu steaguri asupra Muntenilor » (şarjă), încât răstoarnă aripa dreaptă muntenească, o aruncă peste Ialomiţa şi intră chiar în tabăra muntenească 8).
buie interpretat ca centrul liniei de luptă (Fliigel e aripă) ci că Roşii au fost inc -draţi între Seimeni, pun&nd pe cei dintâi în mijlocul aripei drepte. Această din urmă interpretare corespunde, cred, textului lui Miron Costin (o.c., p. 335) care zice: « Den direapta au pus curtea, ce se zice la dânşii Roţii, şi altă oaste de ţară; şi au pus o seamă de pedestrime seimeni, şi acea aripă era împotriva Moldovenilor *.
*•) Miron Costin, o. e., p. 334.
2)	Id., p. 335-
*) « Şi s’au pus şirag în rând împotriva aripei oştii lui Matei Vodă cei direpte * (Miron Costin, l. c.).
*) L. c.
6) Ibidein.
•) Magazin Istoric, IV, p. 3 24..
’) Miron Costin, o. c., p. 336.
8) Al Seimenilor (M. Costin, l. c.).
www.digibuc.ro
4*
GENERALUL R. ROSETTI
148
Matei Basarab, care precum am spus era la centru, unde inamicul nu atacă, se duce la aripa dreaptă, reformează infanteria de seimeni dela acea aripă şi, prin focul ei şi acel al artileriei din centru, sileşte cavaleria moldovenească să se retragă x).
Timuş, văzând ce se petrece, trimite o parte din pedestrimea căzăcească cu câteva tunuri ca să atace centrul muntenesc iar cu restul stă tot pe loc 2).
Cazacii înaintând risipiţi 3) au fost primiţi cu focuri de puşcă şi de tun de centrul muntenesc. Focul nu-i putu opri însă, din cauză că terenul erâ acoperit cu tufe şi pentrucă « când dau puşcile lui Matei Vodă într’ânşii, toţi cădeau la pământ» 4). Văzând cavaleria dela aripa stângă a lui Matei Basarab că aceşti cazaci erau risipiţi şi nesusţinuţi de restul armatei, năvăleşte asupra lor şi-i respinge până în tabără.
In urma acestui contra-atac întreaga armată moldovo-căză-cească este descurajată6), aşâ că încercările lui Timuş de a împreună cele două părţi ale trupelor sale nu isbutesc; desnă-dejdea aliaţilor este mărită de focul artileriei lui Matei Basarab 6) şi de o groaznică furtună care a bătut pe Cazaci şi pe Moldoveni în faţă, împiedicându-i de a se puteâ folosi de puşti şi tunuri7). In curând oastea, începând cu Moldovenii, întoarce spatele şi tot ce este călare fuge spre Iaşi. Infanteria căzăcească se retrage, în bună ordine, în Moldova8), cum şi cea moldovenească se adună la adăpostul carelor armatei care-i dau adăpostul necesar în timpul retragerii 9).
Cunoscând acum câteva din bătăliile mai de seamă si mai
9
ales acele al căror urmări au fost mai hotărîtoare, în cursul veacului şi jumătate de care ne ocupăm, socotesc că putem încercă să facem o sinteză a bătăliei aşâ cum o făptuiau Românii de atunci.
*) Miron Costin, l. c. a) Miron Costin, l. c.
8) « fără tabără *, zice Miron Costin (l. c) adică nu în ordine strânsă. *) Ibidem.
*) «Au căzut tuturor inimele jos» (Miron Costin, l. c.).
•) Travels of Makarius, p. 56.
*) Şincai, Cronica Românilor, III, p. 89.
*) Miron Costin, o. c., p. 337.
•) Scrisoarea Doamnei Elena (Revista Istorică, XII, p. 19).
www.digibuc.ro
149
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMANI DELA 1504 LA 16S4
43
O	caracteristică generală a bătăliilor acestea este că, aproape toate, au fost bătălii ofensive (Bucovelul şi Finta, aceasta din partea lui Matei Basarab, făcând excepţie), ofensiva provenind fie din scopul politic de cucerire (Obertyn, Şelimber), fie pentru a luă înainte duşmanului (Jilişte, Cahul), fie impusă de duşman (Obertyn, Mirăslău), fie pentru a întârzia pe duşman (Călugăreni), fie în urma chemării aliaţilor (ambele bătălii dela Braşov).
Bătălia eră precedată prin luarea contactului de către cavaleria uşoară (Obertyn, Cahul, Călugăreni, Mirăslău), şi prin facerea de prizonieri cari să îngăduie cunoştinţa forţelor şi dispoziţiilor adversarului 1). Contactul se luă uneori prin lupte premergătoare (Bucovel 1600, întâia bătălie dela Braşov, Finta).
La o apropiere de duşman, care variâ după împrejurări8), armata tăbăruiâ, tabăra fiind aşezată de obiceiu în loc prielnic, lângă apă (Cahul, Călugăreni, Mirăslău, Bucovel, Finta) şi totdeauna întărită. întărirea se făceâ prin şanţuri şi prin trăsurile armatei, aşezate una lângă alta, cu oiştele îndreptate spre interior, sau una în prelungirea alteia (în sensul frontului), cu oiştele sub trăsurile ce le precedau. Caii erau lăsaţi — mai ales când depărtarea duşmanului eră mai mare sau când nu se bănuiâ apropierea lui — să pască în afara taberii.
Tabăra eră păzită înainte prin posturi, în general puternice (Muntenii aveau un post de 400 oameni la Jiliştea; la Braşov (1603) tabăra lui Radu Şerban eră păzită de cele două trupe, de câte 2000 de călăreţi, aşezate spre Codlea şi spre Braşov), constituind adevărate avanposturi de luptă.
De altfel — în ceeace priveşte măsurile de tăbăruire — armatele străine procedau la fel8). (Tamowski la Obertyn4), Basta la Mirăslău). *)
*) Imposibilitatea de a face uneori prizonieri' (Cahul), punea comandamentul în poziţie grea.
*) Cahul z—3 km; Călugăreni iz km; Bucovel io km; Braşov (întâia bătălie), 14. km.
a) Sunt foarte instructive în această privinţă planşele dela filele LXII, LXVI verso şi LXVIII verso a cărţii lui L. Fronsperger (Von Kaiserlichen Kriegsrechten, partea Il-a. Frankfurt a/M 1578).
Hurmuzachi, Supl. II, voi. II, p. 50Z.
*) Detaliul se vede în planşa publicată de B. P, Hâjdău în Ion-Vodd-cel-cumplit (reproducere a unei schiţe a lui Martin Bielski, care a luat parte la bătălia dela Obertyn).
www.digibuc.ro
44
GENERALUL R. ROSETTI
«5°
In preziua sau chiar în ziua bătăliei comandantul făceâ o recunoaştere personală (Ion Vodă la Cahul 1), Basta la Mi-răslău, Zamoyski la Bucovel) care completă informaţiile cavaleriei, uneori incomplete (Cahul) alteori foarte complete (întâia bătălie dela Braşov).
In ziua bătăliei armatele ieşiau din tabără, pe care o lăsau în paza oamenilor dela trăsuri şi a unei garde, şi, după cum apropierea de duşman eră mai mare sau mai mică, luau un dispozitiv de apropiere (Obertyn, Jiliştea, întâia bătălie dela Braşov) sau se desfăşurau imediat (Cahul, Şelimber).
Formaţiunea sau dispozitivul de apropiere eră totdeauna acoperit înainte şi pe flancuri prin cavalerie uşoară şi constă fie dintr’un singur patrulater format din unităţi de infanterie şi de cavalerie grea, aşezate pe mai multe linii şi având artileria în cap 2), distanţele şi intervalele fiind foarte mici (Obertyn), fie din mai multe coloane (Jiliştea). Această formaţiune este aceă pe care cronicarii noştri o numesc tabăra legată, adică oastea încheiată, nu articulată 3).
x) Deosebita grije ce o puneâ Ion-Vodă-cel-cumplit spre a face personal recunoaşterea terenului înaintea unei lupte, eră necesitată între altele şi de lipsa de hărţi. O mare căpetenie militară străină, Gustav Adolf, regele Suediei, puneâ aceeaş grije şi execută, tot personal, recunoaşterile (Captain Liddell Hart, Great Captains Unveiled, pp. 96, 97).
*) După normele ce le vom vedeâ la formaţiunea de luptă.
*) Miron Costin (M. Kogălniceanu, Letopiseţi, I, pp. 330, 335, 350) întrebuinţează acest termen în acest sens în chip constant. Tot aşâ Letopiseţul Ţării Moldovei dela 1661—1708, (Ed. Giurescu), p. 67. Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, (Ed. Giurescu) îl întrebuinţează (p. 138), în sensul unei tabere organizate defensiv şi (p. 832), pentru formaţia luată de o armată care se retrage — marş de îndepărtare. Că tabără înseamnă o oaste sau o parte de oaste (unitate, detaşament) şi nu locul taberei sau tabără în sensul acceptat azi, a arătat I. Bogdan (Documentul Răssenilor şi organizarea armatei moldovene în secolul XV, nota 70, p. 422).
Formaţiunea aceasta se numeâ legată şi pentrucă formă un singur bloc şi pen-trucă adesea în această formaţie oastea eră înconjurată de carele armatei, cari puteau formă la un moment dat un adevărat zid (val), la adăpostul căreia se puteâ da lupta.
In această privinţă este folositor a cunoaşte ce făceau armatele străine contimporane.
Formaţiile de apropiere erau identice cu formaţiile de luptă şi aveau o formă patrată în privinţa căreia există o întreagă literatură contimporană (Max Jăhns, o. c., I, pp. 700—737).
Pentru marşul de apropiere armatele străine întrebuinţau adesea uiagenburg, adică înconjurau pătratul format de artilerie şi infanterie cu carele armatei pe una, două şi mai multe rânduri şi şiruri (M. Jăhns, o. c., I, pp. 753—757). Numeroase ilustraţii din tratatele militare contimporane arată asemenea formaţiuni (L. Frons-perger, o. c.,{ lele LIX verso, LXIII; Archeley das ist Grundlicher und Eygentlicher Bericht von Geschichte. . . de Diegum Uffanum, tradus de Iohan Theodorum de Bry. Frankfurt, 1614. Ilustraţiile dintre feţele 44 şi 45).
www.digibuc.ro
'5*
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMANI DELA 1504 LA 1654
45
Dacă inamicul eră mai departe, bătălia începeâ prin respingerea cavaleriei sale uşoare şi a posturilor sale de pază (Obertyn, Călugăreni) sau cu capturarea acestora din urmă (Jiliştea). Dacă inamicul eră aproape, focul artileriei dădeâ semnalul începerii luptei (Şelimber, Braşov) sau acest semnal eră dat prin aruncarea unei ploi de săgeţi x).
Pentru luptă însă armata, fie că ieşiâ atunci din tabără, fie că înaintase în formaţie de apropiere, trebuiâ să ia o formaţiune potrivită. Trecerea la formaţia de luptă se numiâ de ai noştri tocmire iar oastea în formaţie de luptă se numeâ oaste tocmită 2).
Cum eră alcătuită formaţiunea de luptă ?
In trăsături generale ea constă din:
a)	O linie de hărţuitori, alcătuită cele mai adeseori din călăreţi 3) (înarmaţi cu arce, arbalete, archebuze, pistoale), mai rare ori din pedestraşi (Călugăreni, Bucovel) sau din călăreţi descălicaţi (întâia bătălie dela Braşov). Misiunea acestei linii eră: de a acoperi artileria, a goni hărţuitorii inamici, a impresiona pe duşman, a-1 provocă şi a-1 face să iasă la luptă când stăteă în defensivă. Adesea ori aveau loc, în această fază a luptei, provocări la lupte individuale (tânărul moldovan la Obertyn) sau chiar lupte individuale (lupta lui Stroie Bu-zescu cu ginerile hanului tătăresc la Teişani)4) asemănătoare cu duelurile singuratice ce se constată la unele armate
Polonii numeau această formaţie tabor. (Detalii interesante în Hurmuzachi, Supl. II, voi. II, pp. 475—505)-
Tot din unele din aceste ilustraţiuni se poate vedeâ că în asemenea marşuri de apropiere, armatele erau înconjurate (fie că aveau trăsurile în jurul lor, fie că nu le aveau) de oameni purtând « chevaux de frise », « cavaleri spanioli » cu cari alcătuiau, în caz de atac inamic, un adevărat val.
Miron Costin întrebuinţează într’un loc (Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 330) expresia de tabără ezită. Tiktin (Dicţionar romăit-german, II, p. 601) o traduce prin: tabără ce alcătuiâ o ezătură, traducere ce corespunde textului, mai ales că în ediţia lui V. Ureche (Miron Costin, Opere complete, I, p. 600) se arată că într’un manuscris, în loc de «tabăra ezită toată înaintea curţii * *, se scrie «tabăra tocmisă înaintea curţii *.
*) « Şi au asvârlit (Tătarii) atâta mulţime de săgeţi asupra noastră, încât nu se mai puteâ vedeâ faţa soarelui * (Hrisov dela Radu Şerban citat de general P. V. Năsturel, o. c., p. 12).
*) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, pp. 277, 307, 330, 333, 350; Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă (Ed. Giurescu), pp. 40, 47, 57.
3)	Hărţuitorii ieşiau în linie sau grupe de călăreţi împrăştieţi, susţinuţi de unităţi mici, în ordine strânsă.
*) General P. V. Năsturel, o. c., p. 4.
www.digibuc.ro
46
GENERALUL R. ROSETTI
>52
vecine 1). Unii dintre ai noştri erau contra întrebuinţării acestei linii de hărţuitori, zicând că au o rea influenţă morală asupra armatelor 2).
După ajungerea grosurilor la distanţă de bătaie eficace a armelor aceşti hărţuitori se retrăgeau pe flancurile şi în spatele armatei. Distanţa cu care linia de hărţuitori precedă linia de bătaie propriu zisă nu eră mare şi chiar dacă depăşiă ceva bătaia armelor ea nu depăşiă distanţa la care se puteă ţine legătura prin vedere, adică câteva sute şi cel mult o mie de paşi.
b)	Linia artileriei, pusă de obiceiu înaintea liniei de bătaie propriu zisă. Uneori artileria eră dispusă, mai ales cea uşoară, deopotrivă înaintea întregului front, alteori eră grupată în unul sau două locuri pe acest front3) sau pusă în intervalele dintre unităţile de cavalerie şi infanterie din linia întâi. Tunurile grele, erau aşezate acolo unde se voiă a se face efortul (la centru Petru Rareş la Obertyn), sau unde poziţia eră mai favorabilă (la o aripă, la Cahul, Şelimber, Mirăslău). Numai rar de tot (artileria lui Basta la Mirăslău) se puneau în urma trupelor spre a trage peste ele.
Deseori o parte din tunuri se ţineă în urmă, ca rezervă sau chiar dacă se puneau toate în linia i-a, nu se trăgeă cu toate deodată spre a aveâ o rezervă de foc 4 *).
Două motive impuneau punerea artileriei înaintea frontului: mica ei bătaie şi dorinţa de a distruge şi demoraliză unităţile inamice înainte ca să se ajungă la lupta corp la corp 6).
Punerea artileriei înainte prezentă însă şi inconveniente şi anume acela de a produce, prin tragerea ei mult fum, la adă-
1)	Capitaine John Smith, The general Historie.. . togetlier with true travels, ad-ventures. .., II, pp. 128, sqq.
2)	învăţăturile lui Neagoe Basarab V.V. (Ed. 1843, p. 238). Din cele spuse în pagina următoare (239) să vede cft Neagoe aveă ca temeiu în contra întrebuinţării hărţuitorilor şi frica de dezerţiune a celor ieşiţi la hărţuială.
') La Verbia (1561), Alexandru Lăpuşneanu îşi concentrează toate tunurile într’un singur loc înainte, spre a bate podul peste Jijia (Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 189).
*) * Pe unele le slobodziau, iar pe altele le aveau gata încărcate » (I. Bogdan, Vechile cronice, p. 204).
4)	Istvanfi (o. e., p. 459), zice că Mihai Viteazul contă pe focul artileriei şi
infanteriei sale, pentru a înfrânge pe Poloni în bătălia de pe Bucovel.
www.digibuc.ro
153
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
47
postul căruia inamicul putea manevră 1), şi făcea ca, într’o luptă pierdută, să se piardă şi întreaga artilerie.
Artileria noastră trăgeă prost2).
c)	Imediat înapoia artileriei sau cuprinzând-o şi pe ea veniâ grosul armatei: infanterie şi cavalerie3).
Aceasta eră dispusă de obiceiu aşă ca să formeze un singur mare patrulater şi mai rar formă mai multe grupe (Jiliştea, Călugăreni, întâia bătălie dela Braşov) 4), care fiecare se dispuneă la rândul său în formă de patrulater. Temeiul pentru care armata se dispuneă aşă eră că patrulaterul în general şi pătratul în special îngăduiă armatei să facă faţă deopotrivă în orice direcţiune.
Tot în formaţii dreptunghiulare se dispuneau armatele noastre în epoca anterioară celei de cari ne ocupăm 6) dar este o deosebire între ele şi anume: armatele din secolele XVI şi XVII nu mai formau blocuri aşă de strânse ca cele din epoca anterioară, ci erau alcătuite din unităţi aşezate unele lângă altele pe mai multe linii. Intervalele şi distanţele între unităţi şi linii s’au mărit pe măsură ce armele de foc portative se perfecţionau 6) şi este logic să fi fost aşă pentrucă se puteau bate spaţiurile cuprinse între ele pe distanţe din ce în ce mai mari. Formaţiunea de luptă devenise deci articulată şi nu mai formă un singur bloc 7). De obiceiu în marele dreptunghiu format de armată, trupele se dispuneau pe trei linii8), mai numeroase în linia întâiu, care duceă greul luptei dela început9), mai puţin numeroase în liniile următoare M).
l) Cum a făcut Basta la Mirăslău.
*) Mort. Huttg. Hist., Diplom., XXXIV, p. 36; Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, p. 36; Bethlen, Historia de rebus transylvanicis, IV, p. 397; Hurmuzachi, XV„ p. 1039; Spontoni, o. c., p. 117; N. Costin (Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 44a).
*) Basta (II maestro di campo generale. Veneţia 1606, p. 130), insistă ca escadroanele de cavalerie să fie intrepuse între unităţile de infanterie.
‘) La Verişcani pe Şiret, Tomşa îşi dispuse armata în două grupe (Letopiseţul Ţârii Moldovei până la Aron Vodă, pp. 198, 199).
‘) Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III. Tom. IV, pp. 68—71.
') La începutul veacului XVI, intervalele erau de 60—70 metri (Machiavelli, o. c., p. 351), ulterior s’au mărit până la îndoitul acestei distanţe şi chiar mai mult.
’) Machiavelli, o. c., p. 348; Neagoe, învăţăturile (Ed. 1843), p. * *37.
*) Neagoe, o. c., p. 241; Basta, o. c., pp. 131—133.
*) D. Cantemir (Descrierea Moldovei. Ed. Academiei Române, p. 137), zice că la Români ostaşii aveau mai mare putere morală la începutul unei lupte şi ci se descurajau lesne. Aceasta este un puternic temeiu pentru ca la Români linia întâia să fie în special tare.
10) Machiavelli (o.c., p. 351), fixează efectivul celor trei linii în proporţia: 5
www.digibuc.ro
4»
GENERALUL R. ROSETTI
IS4
Deseori trupele erau dispuse însă numai pe două linii (Şe-limber).
Patrulaterul format de armată a tins mereu a se subţia în sensul adâncimei şi a se întinde în sensul frontului 1).
Uneori, înaintând aripele, armata luă forma unei semilune 2), formaţie obişnuelnică Tătarilor şi folosită mai ales de cavaleria uşoară 3).
In anumite împrejurări şi mai ales în mişcările de retragere 4) formaţia adoptată aveâ forma unui unghiu 5) sau unui tri-unghiu 6).
In formaţia de luptă, autorii noştri vechi numesc oastea: fie cu numele general de oaste tocmită (adică oaste dispusă pentru luptă)7), fie prin acel de oaste stolitâ 8) — care însemnă în special oastea alcătuită din stoluri sau bulucuri 9) adică unităţi aşezate unele lângă altele cu intervale 10) şi pe mai multe rânduri u).
pentru linia i-a, 3 pentru a doua şi 2 pentru a treia. Basta (o.c., pp. 131—133) recomandă a se pune jumătate din infanterie în linia întâia.
l) La Mirăslău, linia de bătaie a lui Mihai Viteazul eră extrem de subţire (puţin adâncă), şi «aşă în rând tocmită, oastea muntenească» (Kogălniceanu, Letopiseţi, I, P. 333). Commandant Collin, L’infanterie au XVIII-e siicle. La Tactique. In-troduction, p. 16. Turcii fracţionau mai mult trupele lor (Fronsperger, o. e., p. 214 verso), şi le desfăşurau pe un front mai larg (Senfftenberg citat de Frince Napolăon Iyouis Bonaparte, o. c., I, p. 196).
3)	Armata moldovenească la Obertyn.
3) G. Basta, Le gouvernement de la cavallerie legire. Rouen, 1627, p. 62.
J) Mihai Viteazul la Călugăreni şi la Bucovel.
s) Unităţile erau pe mai multe rânduri, fiecare rând depăşind, la ambele aripi, pe cel dinaintea lui.
*) La străini a fost o-întreagă literatură în această privinţă. (M. Jăhns, o.c., pp. 709 sqq).
1) M. Kogălniceanu, Letopiseţi, I, pp. 307, 330, 333, 350.
e) Ibidem, pp. 307, 333. In Letopiseţi găsim deseori expresia «oastea se tocmise de cea parte stol » (I, p. 333); «oastea să se tocmească stoluri» (I, p. 318); «s’a tocmit acolo stol » (I, p. 338); «oastea den loc de aice, cât va trece pârâul, in-dată să se tocmească stoluri» (I, p. 341), ceeace arată că noţiunea de tocmită e mai generală, vreâ să zică în termenii de azi: formată sau care a luat formaţia. Pe când «oastea tocmită stol» sau «oastea stolită », vreâ să zică oastea într’o anume formaţie: în stoluri.
“) I. Bogdan a arătat (Organizarea armatelor moldovene în sec. XV, p. 419, nota 62), ci. stol ca şi buluc (Ibidem, p. 392) înseamnă unitate (vezi şi Kogălniceanu, Letopiseţi, I, pp. 280, 282). Nu cred însă că stol se poate traduce prin linie de bătaie, stolul eră o unitate dintr’o linie de bătaie. Nu cred că se poate identifică, buluc şi stol, cu anumite unităţi de azi, ci printr'însele se înţeleg subunităţi, adică părţi din-tr’un întreg.
1.)
« Tocmala oştilor, toate bulucurile şi printre bulucuri şi loc deşert, să aibă loc deschis alte bulucuri » (Miron Costin, citat în Dicţionarul Limbii Române (Academia) la cuvântul buluc).
,l) Neagoe, învăţăturile, p. 241, care întrebuinţează expresia de ceată pentru
www.digibuc.ro
155
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
49
Am spus că în marele patrulater, format de armata întreagă, unităţile de infanterie şi de cavalerie erau dispuse pe mai multe linii cu intervale şi distanţe din ce în ce mai mari. Pentru a înţelege dispunerea lor trebuie să examinăm mai întâiu proprietăţile şi formaţiunile acestor arme.
Infanteria dispuneă de două soiuri de arme: arme de şoc pentru lupta corp la corp, între cari suliţa, foarte lungă, jucă un rol deosebit de mare, căci îngăduiă a opri cavaleria duşmană, şi arme pentru lupta depărtată (arce, arbalete, archebuze, pistoale). Greutatea şi mărimea celor două arme principale: suliţa şi arma de foc, erau aşă de mari încât eră cu neputinţă a se armă întreaga infanterie cu ambele arme. De aci a rezultat două soiuri de soldaţi de infanterie: unii la cari preponderâ armele de şoc şi alţii cari aveau mai ales arme de foc. Toată literatura militară a secolelor XVI şi XVII, începând cu Ma-chiavelli, se ocupă cu găsirea soluţiunei pentru gruparea acestor două soiuri de infanterişti; unii voind a grupă la un loc cei armaţi la fel, alţii amestecând în aceeas unitate sulitasii si puşcaşii spre a da tuturor unităţilor posibilitatea de a face faţă tuturor împrejurărilor. Nu avem date precise arătând cum erau grupate cele două soiuri de infanterişti la noi, dar este probabil că puşcaşii, alcătuiţi în majoritatea lor din mercenari străini, erau grupaţi la un loc şi că gloatele ridicate din ţară cuprindeau mai cu seamă suliţaşi — armaţi şi cu arce.
Oricum ar fi fost alcătuite unităţile, ele trebuiau să aibe formaţiuni de luptă. Cari erau aceste formaţiuni?
Formaţiunea tuturor unităţilor eră dreptunghiulară, pentru acelaş motiv arătat la formaţia de luptă a armatei şi anume: formaţiunea dreptunghiulară îngăduiă a se face faţă în toate direcţiunile.
La începutul secolului XVI aceste unităţi erau încă foarte mari — mai bine de 1000 oameni — ulterior ele s’au micşorat ajungând cam la un efectiv de 200—250 oameni.
Mai multe temeiuri cereau ca aceste unităţi să fie massive:
Jinie. Că prin ceată se înţelege acolo linie şi nu unităţile unei linii, reiese din faptul că spune între a doua şi a treia ceată < de laturea oştilor ». Dacă înţelegeâ unităţi alăturate, nu puteă spune « de laturea oştilor *.
JJ A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XII.
www.digibuc.ro
5°
GENERALUL R. ROSETTI

1.	Numai fiind massive puteau rezistă duşmanului celui mai de temut în luptele de atunci: şarja cavaleriei grele.
2.	Numai fiind massive puterea lor de isbire, ce se poate exprimă prin formula % m v2, erâ îndestulătoare, căci vitesa unei masse de pedestraşi fiind mică sau variind prea puţin singurul factor ce se puteâ mări eră massa.
3.	Numai fiind alcătuite din multe rânduri (15 şi chiar 20 rânduri în adâncime la începutul secolului XVI x), opt, şase, cinci în secolul al XVII) 2) puteâ focul unităţilor de puşcaşi fi continuu. In adevăr unui infanterist îi trebuiâ multă vreme spre a-şi încărcâ arma aşâ că spre a obţine un foc continuu se trăgeau salve pe rânduri şi trebuiau ca să fie atâtea rânduri încât trăgând pe rând, primul care trăsese să-şi aibe arma reîncărcată când trăgeâ ultimul3).
4.	In fine şi nu mai puţin, numai fiind formaţiile massive se puteau supravegheâ mai uşor soldaţii şi ţine unităţile mai bine în mână. Plaga nedisciplinei este aceâ de care se plâng toţi scriitorii militari ai vremei 4) şi ca şi fuga la duşman par a fi fost plăgi de cari au suferit şi armatele româneşti 6).
Am arătat că focul obişnuit al unităţilor de infanterie erâ focul de salvă e). Acest foc de salvă nu pare a fi fost obişnuit de ai noştri — ci numai de lefegiii străini — pentrucă cronicarul are grijă a specifică că acest fel de foc este cel folosit de lefegiii nemţi7). Ai noştri întrebuinţau, cum întrebuinţau şi hărţuitorii străini, focul individual. * *)
l) Machiavelli, o. £., p, 340; Commandant Collin, o. c., pp. 16, 17.
a) Commandant Collin, /. c.
') (Catanele) • sloboziau câte un rând de sineţi; apoi treceau acel rând ţi slo-boziau altă pânză de foc, până îşi umpleau alt rând sineţile > (Amiras în Kog&l-niceanu, Letopiseţi, III, p. 128). Commandant G£r6me, Essai historique sur la tac-tique de l’infanterie, p. 24.
*) M. Jăhns, o. c., pp. 698—773. La Turci disciplina erâ mai bună ca în armatele creştine (Fronsperger, o. c., IX, fila 211 verso).
s) Neagoe, învăţaturile, p. 239 arată măsurile de luat ca s& nu fugă boierii zicând să nu-i lese să iasă la harţ; dezertarea lui Golia, şi altele.
Ostaşii se împrăştiau pe câmpul de luptă pentru a despoiâ morţii (Iorga, Studii fi Documente, IV, p. 140; Spontoni, o. c., pp. 190, 208).
Temându-se de trădare. Matei Basarab aşează, la Finta, Roşii şi boierii la centru, iar pedestraşii şi seimenii la aripi, cu ordin că dacă cei dintâi se dau la o parte sft se tragă asupra lor (Cronica lui Kraus în Fontes Rerum Austriacarum, III, p. 203).
*) Focului de salvft îi ziceau ai noştri şi pânză (Kogălniceanu, Letopiseţi, III, p. 128).
’) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, pp. 280, 336.
www.digibuc.ro
157
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMANI DELA 1504 LA 1654
51
De .obiceiu se trăgeâ puţin în timpul unei bătălii, pentrucă reîncărcarea ţinea mult timp şi pentrucă soldaţii duceau puţine încărcături asupra lor (10—15), acestea fiind foarte grele. Dacă se trăgeâ ceva mai mult atunci eră primejdie ca trupa să rămână fără muniţiuni tocmai într’un moment primejdios 1).
De efectul focului inamic, infanteria se apără în două chipuri: rămânând în afară de bătaia armelor până după prima salvă a inamicului2), după care se înaintâ la adăpostul fumului produs 3) sau culcându-se la pământ la pornirea focului inamic pentru ca gloanţele să treacă pe deasupra 4).
Dacă trecem acum la cavalerie, constatăm că ea eră de două soiuri: uşoară, care slujiâ mai ales pentru recunoaşteri, şi pentru hărţuire şi care se dispuneâ în formaţiuni de formă patrulateră, având călăreţi răsleţiţi înainte şi cavalerie grea care se dispuneâ în escadroane massive.
Şi una şi cealaltă dispuneau şi de arme de foc şi de suliţi.
Arma de foc se întrebuinţâ şi de-a călare — mai ales pistoalele B) — şi în lupta descălicată 6).
Unităţile mari alcătuite numai din cavalerie se dispuneau pe una sau mai multe linii, escadroanele de archebuzieri (puşcaşi) alternând cu cele de lăncieri7).
Un lucru este de însemnat şi anume faptul că oastea noastră călare, care se pedestră pentru a luptă, ştiâ să manevreze, după exemplul Tătarilor, călare şi că deci transformarea ei în cavalerie, după înţelesul de azi al cuvântului eră mult mai uşoară ca preschimbarea cavalerilor occidentali (chevalerie, Ritterschaft) în cavalerie, lucru ce s’a făcut tocmai în decursul secolului XVI 8).
Cunoscând acum formaţiile şi particularităţile fiecărei arme să vedem cum se dispuneau acestea în formaţiunea de luptă a armatei.
') Infanteria lui Bathory în a doua bătălie dela Braşov.
J) Basta la Mirăslău; Machiavelli, o. c., pp. 353, 354. s) Machiavelli, l. c.\ Kogălniceanu, Letopiseţi, I, pp. 391, 392.
‘) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, pp. 336, 468; Letopiseţul Ţârii Moldovei până la Aron Vodă, p. 241; H, Delbrttck, o. c., IV, p. 48.
•) Ion Vodă-cel-Cumplit la Tighina (Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 230).
•) Cavaleria lui Radu Şerban V. V. în întâia bătălie dela Braşov.
’) G. Basta, o. c., pp. 60, 62.
®) Delbrttck, o. c., pp. 165, 166.

www.digibuc.ro
GENERALUL R. ROSETTI
52
158
La Tighina: cavaleria este aşezată în linia întâia.
La Cahul: armata este împărţită în 30 pâlcuri dispuse pe două linii.
La Călugăreni: o linie de hărţuitori (puşcaşi) înainte, infanteria la centru, cavaleria pe aripi.
La Mirăslău: infanteria şi artileria grea la stânga, cavaleria la centru, cavaleria uşoară cu ceva infanterie la dreapta.
La Bucovel: puşcaşi răsleţiţi înainte, infanteria la centru, cavaleria pe aripi, toate pe trei linii.
întâia bătălie dela Braşov: cavaleria înaintea aripilor, infanteria pe două linii.
Ojogeni: infanteria cu artileria la centru, cavaleria pe aripi1).
Finta: infanteria la centru, cavaleria pe aripi.
Vedem deci că dispunerea unităţilor de infanterie şi cavalerie în dispozitivul de luptă al armatei variâ dela caz la caz, ceeace este şi firesc.
După puţinele date ce le avem şi pe care le-am arătat aci, se pare că la noi a fost o mai mare variaţiune în această privinţă ca în armatele străine, al căror dispozitiv se apropiâ mai mult de anume tipice 2).
Dispozitivul de luptă, aşa cum îl arăt mai sus, eră menit să dea pe timpul luptei şi siguranţa necesară şi posibilitatea de a face faţă unor atacuri sau incidente neprevăzute. Totuş afară de acest dispozitiv, afară de faptul că tabăra întărită şi având o garnizoană proprie apără oastea din spate, eră nevoie adesea a se luă măsuri speciale de siguranţă. Aşâ dacă, în bătălia dela Călugăreni, lăsarea unei părţi a armatei cu A. Kiraly înapoia dreptei lui Mihai Viteazul, nu a provenit dintr’o ideie de manevră — pentru care nu avem documentare — ea poate fi cu temeiu interpretată ca o măsură de pază în direcţia Singu-renilor, de unde Turcii ar fi putut atacă flancul şi spatele lui Mihai Viteazul. Pe de altă parte, în prima bătălie dela Braşov, nefiind cu totul sigur de ce vor face Braşovenii, Radu Şerban este nevoit a lăsă o parte din cavaleria sa pentru a observă pe aceştia.
*) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 307.
:) Riistow, Geschichte der Infanterie, I, pp. 330—350; colonel Revol, Histoire de Varmee francaise de Vorigine â nos jours, planşe.
www.digibuc.ro
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
53
159
Să cercetăm acum dacă au fost şi cari au fost, în fiecare din bătăliile studiate, ideile de manevră.
La Obertyn ideia de manevră a lui Petru Rareş a fost de a înconjură pe inamic. Aceasta a dus la slăbirea frontului şi a îngăduit lui Tarnowski, ca, după un atac demonstrativ spre linia sa de retragere, să atace cu succes şi să străpungă centrul lui Petru Rareş, golit de trupe îndestulătoare. Ştiinţa şi voinţa lui Tarnowski se impun în tot timpul luptei.
In lupta dela Vercicani, pe Şiret, Tomşa «vrând să înşele
pre Cazaci» 1), şi-a împărţit oastea în două spre a prinde pe
Vişnoveţki în defileul format de pod. Ajutată fiind şi de ceaţă,
manevra reuşeşte.
» »
La Jilişte ideia de manevră a fost un atac dublu înconjurător, având avangarda ca pivot.
La Călugăreni, unde lupta s’a dat spre a întârzia înaintarea lui Sinan Paşa, Mihai a vrut să atragă pe duşman în defileu, unde duşmanul nu se putea folosi de superioritatea sa numerică şi, poate (?), că a voit şi să-l prindă în cleştele format de grupul său de forţe şi de acel a lui A. Kiraly.
La Mirăslău Mihai Viteazul a voit, ceeace răspundea şi situaţiei politice şi admirabilei poziţiuni tactice ce alesese, să steâ în defensivă. Temperamentul său violent a fost mai tare decât judecata rece şi atunci a fost manevrat de Basta aşa cum acesta o voise.
In întâia bătălie dela Braşov Radu Şerban a căutat să înconjoare pe vrăjmaş şi să-l despartă de Braşov — de unde formaţia de apropiere cu cavaleria precedând aripile — manevră ce i-a reuşit.
In a doua bătălie dela Braşov ideia lui Radu Şerban a fost de a atrage pe duşman în cleştele format de cavaleria polonă, ascunsă după moara de hârtie, şi de trupele sale iar Bathory a vroit a manevră aşâ ca să aibă soarele în spate.
In bătăliile dela Cahul (1574), Bucovel (1600) şi Finta (1653) nu se poate desluşi cari au fost ideile de manevră iar în cea dela Şelimber pare a nu fi fost nici una, la ambii adversari. *)
*) Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, pp. 198, 199.
www.digibuc.ro
54
GENERALUL R. ROSETTI
160
In ceeace priveşte făptuirea luptei este de observat că în afară de mişcările făcute pentru realizarea ideii de manevră (acolo unde eră o ideie de manevră) grijile de căpetenie ale comandantului şi a şefilor de unităţi erau:
a)	De a căută să atragă întregul front inamic sau o parte din el în focul artileriei şi infanteriei proprii (Cahul, Călugăreni, Mirăslău, Bucovel);
b)	De a se feri de focul duşman;
c)	De a produce rupturi în frontul inamic sau de a-1 atrage aşâ ca să cază pradă unui atac de cavalerie (Şelimber, a doua bătălie dela Braşov).
De oarece adversarii erau animaţi de aceleaşi tendinţe, rezultă o mulţime de mişcări de dute-vino, de retrageri şi atacuri parţiale (mai ales caracteristice la Cahul şi la Şelimber) cari fac ca descrierile acelor bătălii să fie aşă de greu de priceput.
Cooperarea între unităţi (atunci când nu eră vreo trădare la mijloc) şi între arme, pare a fi fost totdeauna bună. Explicaţia acestui lucru stă în faptul că unităţile erau unele lângă altele şi că se vedeă uşor tot ce se petreceă pe-câmpul de luptă, deci cooperarea, când, repet, nu eră trădare, eră uşoară.
Ceeace ne mai interesează a cunoaşte este evident conducerea bătăliei. Când vorbim de conducerea bătăliei pe câmpul de luptă, în epoca de care ne ocupăm, nu trebueşte să ne gândim la felul de a conduce azi şi nici chiar la chipul cum Ştefan-cel-Mare a condus trupele sale în bătălia dela io Ianuarie 1475, adică la ocuparea de către comandant a unui loc în afară de luptă, de unde puteă vedeă ansamblul şi puteă conduce lupta. In secolele XVI şi XVII, comandanţii de armate erau în primele rânduri. Ei se ocupau singuri de recunoaşterea inamicului (Ion Vodă la Cahul, Zamoyski la Bucovel, Basta la Mirăslău). Ei conduceau chiar unităţile uşoare cari dădeau primul atac (Mihai Vodă la Călugăreni) iar pe câmpul de luptă comandau şi o unitate (Ion Vodă la Jiliştea), cu care mergeau în foc, şi ansamblul. Ei şarjau în primele rânduri (Petru Rareş la O-bertyn — unde a fost rănit, Mihai Viteazul la Călugăreni) *) şi se puneau mai ales în capul contra-atacurilor (Ion Vodă la *)
*) A fost rănit în Bulgaria în 1597 (N. Iorga, O istorie a lui Mihai Viteazul de el truuş, p. 7).
www.digibuc.ro
i6i
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMANI DELA 1504 LA 1654
55
Cahul, Mihai Viteazul la Şelimber, Mirăslău, Bucovel, Matei Basarab la Finta) sau comandau ariergărzile (Ion Vodă la Cahul, Basta la Mirăslău).
Acest rol de luptător personal, care făceâ adesea ca şeful să vadă mai mult incidentul local — la care luă parte — decât ansamblul, proveneâ şi din bravura personală a şefului şi din impulsivitatea sa, dar şi din nevoia de a da pilda personală. Sub Ştefan-cel-Mare, când Moldovenii luptau pentru o cauză naţională, fiecare şi toţi aveau interesul să lupte cu destoinicie. Dar mai târziu, când luptele se dădeau pentru interesul unui om — a domnului sau a pretendentului — când oştirea nu mai eră alcătuită din ţara întreagă ci formată din mercenari şi din oameni veniţi în nădejdea dobândei, eră nevoie ca şeful, care cereâ oamenilor adunaţi de dânsul să-şi sacrifice viaţa pentru cauza sa, să dea personal pilda, să fie peste tot unde se puteă produce o ruptură sau o slăbire. Şi această pildă au dat-o, cu prisosinţă şi Petru Rareş şi Ion Vodă-cel-Cumplit şi Mihai Viteazul şi Radu Şerban şi Matei Basarab. Dacă, teoretic vorbind, procedeul lor de comandament a fost greşit — şi critica acestui procedeu o face un contimporan, Neagoe Basarab, arătând că locul comandantului nu este în linia întâiu, ci în urmă sau pe un flanc *) — nu mai puţin trebuie să ne închinăm la constatarea vitejiei repetate cu care căpeteniile româneşti s’au aruncat în vâltorile luptelor, cu un minunat dispreţ al primejdiei. Dacă n’au fost tacticiani desăvârşiţi au fost însă bărbaţi.
Succesul nu încoronâ totdeauna sforţările alor noştri. Atunci eră nevoie să se părăsească câmpul de luptă. Foarte deseori această părăsire se transformă într’o fugă dezordonată (Obertyn, Mirăslău) dar alte ori trupele noastre au ştiut să impună duşmanului multă prudenţă în urmărire prin contra-atacuri cari-1 fixau (Cahul, Bucovel), în urma cărora trupele noastre se retrăgeau în ordine, luând formaţii analoage celor pentru marşul de apropiere (tabără legată la Cahul2) sau în unghiu (Bucovel). Deseori retragerea se făceâ sub protecţia nopţii (Călugăreni).
Mai trebuie să vedem cum se dădeâ o luptă defensivă.
*) învăţăturile (Ed, 1843), p, 341.
s) Infanteria moldovenească după Finta (Revista Istorică, XII, p, 19).
www.digibuc.ro
GENERALUL R. ROSETTI
56
162
Prima constatare este că se alegea de obiceiu un loc strâmt şi care nu putea fi întors (Mirăslău, Ogretin, Finta), cu un bun câmp de tragere (Mirăslău, Bucovel) care eră puternic prin obstacole naturale (Mirăslău, Bucovel). Poziţiunea eră întărită prin şanţuri (Roşcani, Ogretin 1), Finta) şi carele armatei (Roşcani). Dispozitivul trupelor era acelaş ca pentru lupta ofensivă dar se puneâ mai mare temeiu pe foc (Mirăslău, Bucovel, Finta), punându-se toată artileria şi o mai mare proporţie de puşcaşi în linia întâiu. In luptele defensive ai noştri nu s’au mulţumit numai să opună o rezistenţă pasivă ci au manevrat cu trupele din linia două şi a treia (Bucovel, Finta) şi au reuşit chiar să înfrângă pe inamicul atacator.
Rezumând cele expuse până acum, putem spune că bătălia din secolele XVI şi XVII, bătălie ce se apropie mai mult de bătălia din apusul şi centrul Europei, se deosebeşte mult de aceea pe care au făptuit-o Românii din veacurile precedente.
Pe când în trecut bătălia eră de obiceiu o bătălie defensivă, în care terenul jucâ rolul primordial, bătălia din secolele XVI şi XVII este de obiceiu o bătălie ofensivă şi în câmp deschis. Această deosebire provine pe de o parte din cauza politică a războiului, care are de scop o cucerire sau apărarea păstrării tronului de către un anumit domn, scopuri cari au fost străine marilor bătălii din secolele XIV şi XV şi scopuri cari nu puteau fi atât de populare ca acel al apărării gliei pe care l-au urmărit domnitorii dela Vlaicu-Vodă la Ştefan-cel-Mare, scopuri deci cari nu interesau massa populaţiei. Scopul politic fiind ofensiv impufteâ o strategie ofensivă şi deci o bătălie ofensivă.
Pe de altă parte evoluţiunea alcătuirii social-politice şi ca urmare aceâ a organizării militare, dădeâ armate mai asemănătoare celor inamice, formate în mare parte din mercenari şi din breslaşi militari, a căror fel de a luptă eră mai cu seamă ofensiv.
In fine şi nu mai puţin, capii noştri militari — excepţie făcând Matei Basarab — dar Petru Rareş, Ion Vodă-cel-Cumplit, Mihai Viteazul (mai cu seamă) şi chiar Radu Şerban, erau prin firea lor impulsivi, felul lor de a fi făceâ ca ofensiva
‘) Şanţ flancat cu patru redute, clădite din pietre, trunchiuri şi gunoaie (Motogna, o. c., p. 15).
www.digibuc.ro
163
EVOLUŢIA TACTICEI LA ROMANI DELA 1504 LA 1654
57
să le fie mai naturală, chiar atunci când — ca la Mirăslău spre pildă — raţiunea le arătase nevoia şi şansele de succes a defensivei. Trebuie să recunoaştem că acest soiu de bătălie ne-a dat isbânzi mai puţin hotărîroare decât bătălia defensivă pe care am practicat-o, cu atât succes, în veacurile premergătoare. Ea erâ mai puţin potrivită firei noastre. Căpeteniile noastre militare din această epocă au fost mai slabi tacticiani ca adversarii lor, cari ştiau nu numai să şarjeze cu un mare curaj în capul alor lcjr, dar ştiau să manevreze, ştiau să se stăpânească şi, studiând caracterul unui Petru Rareş şi unui Mihai Viteazul, ştiau să le impună voinţa lor. Victoria rămânea de partea judecăţii reci.
Această constatare este, poate, puţin măgulitoare pentru amorul nostru propriu, dar este adevărul. Strădaniile noastre seculare, sângele vărsat din belşug pentru apărarea fiinţării noastre şi pentru menţinerea unui zid, la adăpostul căruia alte neamuri au putut să poarte făclia civilizaţiunii, au adus şi glorie şi ne-au constituit şi titluri la recunoştinţa altora cari ne îngăduesc luxul de a privi adevărul în faţă.
înainte de a încheia acest studiu sumar asupra tacticei româneşti dela 1504 la 1653 mai rămâne de arătat ce literatură militară a produs această epocă la noi.
Dacă exceptăm crâmpeiele de descrieri de lupte cuprinse în cronici, crâmpeie în cari sunt cuprinse foarte puţine principii tactice x), nu găsim decât o singură scriere a unui român, în care să se găsească enunţate oarecari principii de tactică şi aceasta este scrierea cunoscută sub numele de învăţăturile lui Neagoie Basarab 2).
Principiile de tactică cuprinse în cartea lui Neagoie, pe lângă o repetată insistenţă asupra nevoiei de a plăti bine oştirile, a le recompensă şi frica ce o are de dezerţiuni (pag. 239, 241), sunt:
') I. Bogdan, Vechile Cronice, p. 304. Letopiseţul Ţârii Moldovei până la Aron Vodă, p. 241; Kogălniceanu, Letopiseţi, I, pp. 380, 336, 468, III, p. 128.
*) învăţături ale bunului credinciosului Domn al Ţării Româneşti, Neagoie Basarab Voievod, către fiul său Teodosie Voevod, Bucureşti 1843. Pe când d-1 D. Rousso consideră această carte ca o compilaţie din secolul XVII, d-nii S. Puşcariu şi Ro-mansky o consideră ca scrisă de Neagoe (S. Puşcariu, Istoria literaturii române. Epoca veche. Ed. Il-a, pp. 38, 216).
www.digibuc.ro
S8
GENERALUL R. ROSETTI
164.
A alcătui linia de bătaie din cete — unităţi — separate şi a nu formă din armată un singur bloc massiv (pag. 237).
A dispune armata pe trei linii (pag. 241).
A aveâ un serviciu de siguranţă, înainte şi în spate (pag. 238), în marş şi în staţie.
A nu aveâ hărţuitori « că nu sunt de nici un folos » (pag. 238).
Comandantul să nu stea în linia întâia, ci în a doua sau a treia sau, mai ales, pe un flanc între a doua şi a treia, de unde să poată vedeâ şi conduce (pag. 241).
In afară de această scriere se mai cunosc următoarele scrieri ale unor străini, cari au luat parte la luptele noastre:
Un brief et vray Recit de la prise de Terouane et Hedin avec la bataille faitte ă Renti et de tous Ies ades memorables faits depuis deux ans en fa, entre Ies gens de l'Empereur et le Franfois par Jaques Basilic Marchet, Seigneur de Samos. Anvers, Chris-tofle Plantin 1555 x).
Tot Iacob Eraclide dedică împăratului Maximilian II: Ar tis militaris libri IV, lucrare rămasă în manuscript şi aflându-se în biblioteca (fostă K. K. Hofbibliotek) din Viena sub No. 10.980 2).
In fine adversarul lui Mihai Viteazul, G. Basta,alăsat două scrieri cunoscute nouă azi, scrieri în cari, precum am arătat în textul acestui studiu, a intercalat învăţămintele căpătate în luptele cu ai noştri:
II	maestro di campo generale, di Giorgio Basta, conte d’Hust, Venezia, 1606.
Le gouvemement de la cavallerie Ugere, Rouen, 1627.
Sărăcia aceasta a literaturii noastre militare nu trebuie să ne mire; împrejurările nu îngăduiau mai mult.
Bucureşti, 26 Aprilie 1931.
*) G. Bengesco, Bibliographie franco-roumaine, I, p. 2. *) Maz J&hns, o, c., p. 523.
www.digibuc.ro
EVOLUTION DE LA TACTIQUE CHEZ LES ROUMAINS DE 1504 Â 1653
RESUME
L’organisation des armees roumaines ayant 6volue, pendant le si&cle et demi 6tudi6s, de la levee en masse k des armâes formdes par des gens de m6tier et Tarmement comprenant une plus grande proportion d’armes k feu, tandis que Ies moyens de Communications et ceux pour vivre, n’avaient pas chang6, il est naturel qu’il n’y ait que de tres legeres modifications en ce qui concerne Ies principes et la pratique des marches et du stationnement. Ces modifications ont et6: l’emploi, de plus en plus grand, des troupes pourvues d’armes k feu pour le service de suret6, tant aux avant-postes qu’aux avant-gardes, flanc-gardes et arri&res-gardes.
En ce qui concerne la bataille, elle differe du tout au tout de celle du XV-e si&cle. Ce n’est plus la bataille defensive livrăe gănăralement dans un ddsfild, ou l’ennemi ne peut faire valoir sa sup6riorite num6rique et technique. Les causes poli-tiques des guerres, l’organisation et le temperament des chefs imposent l’attaque. La consequence en est une bataille offen-sive, ressemblant comme dispositions et comme formations aux batailles livr6es par les autres arm6es europ6ennes.
www.digibuc.ro
«MOŞTENII» DIN CREMENARI
O	CONTRIBUŢIE LA VECHEA VIAŢĂ A SATELOR MUNTENE
DE
N. IORGA
MEMBRU AL ACADEMIEI ROMANE Şedinţa dela 25 Septemvrie 1931
A considera, în studiile istorice ca şi în cele etnografice, România sau cele două ţări din care s’a alcătuit Regatul ca un întreg sau măcar a socoti Moldova de o parte şi de alta Principatul Muntean ca unităţi cu oarecare egalitate în interior, e o greşeală care se face de prea multă vreme. Ea e mai ales întemeiată când e vorba de Domnia Ţării-Româneşti, alcătuită din înceata alipire dela sine, începută probabil înainte de actul de bază din anii 1240—50, a unor judeţe care înseamnă întinderea neprecurmată a deosebitelor ramuri de populaţie având fiecare, în amănunte, în numeroasele amănunte, un caracter particular.
Acest caracter particular n’a fost atins, în ce priveşte viaţa intimă a satelor, de aşezarea Statului domnesc, sprijinit aici, mult mai mult decât cel moldovenesc, pe o străveche tradiţie, de lungi secole, a vieţii pur patriarcale.
Aşa fiind, fără niciun act constituţional care.să tindă la o adevărată şi adâncă «standardizare», oricât ar fi gândit de unificator şi central, după sistemul francez, Domnii fanarioţi din secolul al XVIII-lea, abstract şi «filozofic», urmele vieţii particulare ale arhaicului, iniţialului localism perseverează şi până în veacul al XlX-lea. Introducând formulele sale biurocratice, mai mult cuvinte decât lucruri, Regulamentul Organic n’a putut atinge aceste realităţi fundamentale,
16 A. R.— Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III, Tom. XII.
www.digibuc.ro
z
N. IORGA
168
mai tari decât orice decret administrativ. Pentru a le distruge a trebuit sila oarbă a ultimelor reglementări constituţionale, dela 1859 încoace.
Aşâ fiind, e de cel mai mare folos a se răscoli în zapisele săteşti, ba chiar în noile « rapoarte » ale administraţiei acestei epoce, în care câţiva termini străini sunt sămănaţi pe bătătura vechiului stil pentru vechile aşezăminte. Pentru orice parte a ţării, un asemenea studiu e remunerator, dar mai ales pentru judeţele oarecum închise, lăsate la o parte, rămase în urmă, cruţate de o înoire mai îmbulzitoare.
Intre acestea judeţul Argeşului, leagăn al Domniei mun-tene, are, poate mai mult decât Muscelul vecin şi decât judeţele de sus ale Olteniei, o valoare de expresie cu totul deosebită.
Ea se puteâ recunoaşte şi după cele câteva zeci de documente argeşene pe care le-am dat, acum câţiva ani, în « Buletinul Comisiei Istorice a României», voi. IV, dar poate încă mai mult, fiind vorba de un ţinut mai retras în sărăcia şi smerenia lui, în mănunchiul de acte, pe care mi le aduce înainte întâmplarea, cu privire la satul Cremenari, din plasa Oltului a acestui judeţ.
Publicându-le, le întovărăşesc de câteva consideraţii care sunt menite a învederâ pe scurt importanţa lor.
Satul e în afară de ceeace se chiamă ţara, şi de aceea cutări sunt arătaţi ca « fugiţi în ţară ». Urşii, Adânca sunt pe aproape.
Cremenarii sunt, bineînţeles, nu oamenii de unde stânca e de cremene, ci aceia cari o taie şi o pregătesc pentru amnare, industriaşii populari ai acestei fabricaţii tradiţionale.
Satul lor e aşezat în podgorie şi izvorul principal de câştig sunt livezile, pe atunci, ca pretutindeni, cu dragoste şi trudă îngrijite, de pruni mai întâiu, «vărateci» sau de toamnă, pe rod sau simpli « ciompi», dar şi de meri şi de peri, nuci, de cireşi sau « cereşi », în linii « sădite » (sădimi), « răsădite », sau « singuri». Prunele se adună în budâie, «budee », şi putini.
De livezi şi de vii va fi vorba, ici şi colo, în zapisele ce urmează. Dar, ca măsură de întindere, pe lângă pogonul împărţit în prăjini, peste care se aşterne pe urmă — cred că numai
www.digibuc.ro
169
< MOŞTENII • DIN CREMENARI
3
din veacul al XVII-lea, de pe vremea lui Şerban Cantacuzino, care-i fixează valoarea — stânjenul, dat aici ca echivalent cu un pogon şi şapte prăjini, sunt unităţi mai vechi. Se face măsurătoarea « pogoneşte », prin « pogonari ». Garduri osebesc proprietăţile. Aşâ se îmbracă pogoanele.
Principala măsură e chinga, pe care n’am întâlnit-o nicăiri aiurea şi care face originalitatea în această privinţă, a regiunii.
Nu orice loc e însă exprimat în «chingi». Se mai întrebuinţează pentru a caracteriza o proprietate şi alţi termeni. Astfel ograda, pe care ar crede-o cineva pur moldovenească, din care mai multe fac la un loc un pisc. Ea se poate ponorî, prăbuşi. Apoi grădina, câmpul, cât piscul. Nu lipseşte nici co-prinsul, ca o formă deosebită, ba chiar ţinutul, care în Moldova a căpătat alt sens.
Toate sunt însă conţinute în noţiunea de moşie, ai cării participanţi de moştenire simt moştenii (aici nu s’a trecut la forma, care s’a răspândit mai pretutindeni, de «moşneni»). Intre ei şi clâcaşi e o mare deosebire: aceştia, «clăcaşii moş-tenilor», au pământuri de cumpărătoare şi, în ce priveşte moşia, nu sunt îndrituiţi a da mărturii, iar, dacă o fac, ele se consideră ca nule. Unii, veniţi de aiurea, de la Sălişte, din Şchei sau « Schei», din Slatina, de la Galicea (Galiceanu), de la Zidea (Zicleanu), trec totuş, probabil prin alianţă, ca moşteni. Pământurile se dau şi în dijmă.
Moştenii, cari au părţi, dar pot ţineâ moşia şi în devălmăşie, se numesc, ca de obiceiu, după moşul apropiat sau depărtat, de la care li vine dreptul. Astfel unii sunt Popeşti («chinga popilor »), un « popă » fiind întemeietorul, ori Deconeşti, de la diacon, alţii Todireşti, de la Toader, Găunceşti, de la Găuncea.
Asupra moşiilor, care se pot răscumpără («răscumpărătoare^»), apasă dreptul de protimis, recunoscut prin noile legiuiri scrise, şi se face deosebire între protimisul vecinătăţii şi al rudeniei. înfrăţirea e încă în obiceiu, şi ea mântuie uneori certele, ca să nu mai « curgă cheltuiala », rămâind ca protiv-nicii să «stăpânească pă din două».
Femeile moştenesc pământul. Aşâ găsim pe Costandina, fata lui Gheorghe Molea din Urşi, care stăpânise «frăţeşte» cu fraţii, trăind tot aşâ pe «partea tatălui nostru », în frăţie cu
16*
www.digibuc.ro
4
N.IORGA
170
sora Neacşa. Ea dispune cum vrea de moşie, lăsând-o. unui preot pentru sărindare, iar «soţiei», soţului, doar cele «nemişcătoare»: căldările, securea, «părechea de hiare», sapa, securea şi « brădoia », şi Neacşei « o grăsună de scroafă ».
Locuinţile lor, având odaia «într’un văliş» casa mare şi casa mică, se pot închiria, în care caz se zice că noul venit stă pe pământul vechiului proprietar. Găsim odată şi un foişor sau « fueşor ».
Se fac adevărate averi, «avuturi», în natură, rar în bani. Foile de zestre, care le transmit, de sigur ca şi dietele, adietele, cuprind boi, vaci, mânzaţi, « cârlani de cal», pe lângă albinile din stupi. Cei bogaţi ridică şi cârciume ţărăneşti, slonuri, nefiind pe. acolo proprietarul cu drepturile lui exclusive.
Judecăţile pentru împărţeală, deosâbire sau cutrupire nu sunt, probabil, rare. Dar nu se merge neapărat la « cinstita supt-ocârmuire » şi la «trebunal», ci se preferă ca prigonirea să fie adusă, în satul cu aleşi, după Regulament, înaintea sătenilor înşişi. Ei caută deci «fiinţa adevărului».
Din rândul lor se ridică pentru «biserică», pentru «mănăstire », diaconi şi preoţi, « popi», cari abia pot iscăli, cinul fiind căpătat cu bani: « bani gata să se facă diaconu ». Scrisul e mai ales treaba diaconului sau a logofătului, scriitorului satului, sau şi pârcălabului. Şi pe aici se constată zapise întinate, rase, în care sunt « puse alte slove », ceeace «încurcă coprinderea ce au avut». In acest caz poate interveni, din partea moşte-nilor, şi « desfiinţarea prin graiu », prin « glăsuire », care vine uneori de aiurea, până şi de la Craiova. Preoţii arată să formeze familii, cu drept de moştenire. Ca meşteşugari găsim cizmari, curelari. Se întâlneşte pomenirea unui catanâ, unui « postnic », unui postelnicel, boierinaş. Este şi Piscul Cerşitoriului.
Numele sunt arhaice: Tătucu, Cărstocea, Ricu, Stoafcă, Langa, Jiga, Găngiu, Tembea (Tempea), Ciucu, Trică, Bongăr, Cebucă, Păneciu. Şi nume care înseamnă că averea vine de la femei, deci cu sufixul oiu: Lăzăroiu, Floroiu, Paraschivoiu.
Limba însăş are elemente vechi ca fonetică: mene\ unul scrie curent cu m în loc de n. Se zice lu pentru lui. Ca sintaxă se zice: «de un », în loc de: « de la un ». Ardelenisme se recunosc în « Iuon » şi în formula ca « de o va trăi Dumnezeu ».
www.digibuc.ro
17i
«MOŞTENII» DIN CREMENARI
5
DOCUMENTE
I.
Fie, Domne, mila ta spre noi, precum am nădăjduita şi noi întru tine. Cu ajutoriul lui Dumnezeu am ruga tu pre mi-lostivulu Dumnezeu spre a întregi tote ale mele, şi aici arătu, intr’acastă vre[m]e eu, dinpreună cu soţiia mea, ce dau fiicii noastre Catrinii; 1819, Ghen. 3.
Dau şi partea mea de moşie ce o am din Drăgoi,atreia parte, adecă din trei părţi una a fiia-mi Catrini, alta a mea, alta a fetei, de o va trei Dumnezeu, cea mică, din pruni îi dau dupe mal, din cereşu cel singur la vale, până în căpătă[i]u prunilor.
Ipacu îi mai dau totu alături cu aceşti pruni, îi mai dau doao rânduri de pruni vărateci.
Iară i mai dau totu fii-mea Catrini ograda de la fueşor, de la meri, cu meri cu totu.
2	boi mari.
2	vaci.
1	mănzatu.
1	cărlanu de călii.
50 îi dau bani gata să să facă diaconu.
1	budeu să-ş strângă prunile.
1	putină totii pentu prune.
2	stupi.
Iară din casa mea îi dau casa cia mică ce săntii totii într’unii văliş, să stăpânească fica-mea Catrina, cătu va trăi.
Şi, cănd s’au făcutu acastă foe, anu fostu mulţi oameni în faţă, la care mai josu ne vomii iscăli.
Eu Dumitru sin Ilie Tătucu dau şi adeverez din preună cu soţiia mea Badea.
Eu Niţu cel mare otu satu Olacu, martur.
Eu Ion Cărstocea, martor.
Eu Stan Ricu, martor.
Eu Toma diiaconu, mart.
Şi am scrisu eu Sanfir Craiveanu cu zisa lui Dumitrie, şi martor.
Dinu prigonirea ce au avuţii p. Radu cu d. Costandinu şi chemaţi fiindu noi cei iscăliţi, rugaţi fiindii înu înpărţeală,
www.digibuc.ro
6
N. IORGA
172
şi le-amfl puşti semne de sătre (sic) coastă, unii mării micu ce 1-amti însemnaţii mai de spre vale, unii prunii văraticii pă rudi (sic); dintitr’acestea la vale are a stăpâni d. Costan-dinti pănă în Radu lui Stoian şi denii gardu de sujpt] coastă pănă în apa văi, iară la coastă să să facă a lăe (sic) măsura, ca să ajungă amândoi să ia dijmă de la Radu i Stoianu. Asemenea au mai luaţii d. unii cântări şi unii toporu şi unii butoi; casa ca mare a popi, iară ca mică a deaconului, şi de acuma înnainte n’au a mai cere unu la altu, ci să-şi stăpânească fiş-tecare partea lui, a nu mai cere unu la altu. Spre a-şi avea temeiul ne-amO iscăliţii.
Popa Dimitrie.	1840, luni 23.
(Să să întoarcă.)
Popa Radu ot Drăgoi, martor.
Popa Iliie, martor.
Radu Iuga, martor.
Sandu Radu, martor.
Radu Sanu Stoarcă, martor.
Danii Langa, martor.
Deaconu Costooia, martor.
Marinii Jiga, alesu, martor.
Adecă eu Iuonii Lăzăroiu dat-am încredinţaţi! zapisulQ mieu la măna lui Iuonii Găngiu precumO să să ştie că i-amG vânduţii doi stăj[e]ni de moşie de moştenire, să abă a trage parte i dăre (sic) dinii livade dinii căp., claia de la Niaţă, că i-amO văndutu de a mia bună voe, să stăpăniască dumOnialui şi copii dumnialui căţi îi va dărui Dunezeu în tl. 14, parale 20, ade[că] în patrusprezece şi jumătate.
Eu Iuonii Lăzăroiu i-amti vădutO de a mia bună voe.
18	202 (sic), Dechev. 1.
Eu Badia, martor.
Eu popa Gheorghe, martor.
Eu Gheorghe cizmarii, martor.
Eu Ioniţă, martor.
Eu Ion Pănoldi. .., martor.
Pop Nicolae d[u]h[o]vnic ştiu cu adevărat că a vândut aceşte stăj.
www.digibuc.ro
*73
«MOŞTENII» DIN CREMENARI
7
[Vo:]. Aceşti doi stănjăni de moşie i-au răscumpărat diia-conu Marin, ce-i cumpărasem^ eu, Ion Săleşteanu, de la Ion Lăziroiu, văru diiaconului, şi am fostu şi noi, cei mai josQ iscăliţi, căndti s’au răscumpăraţii; 1824, Dechmnv. 12. Eu Ionii Cizmariu adeverezi. Eu Iacovii sinii Mihai Popa Dumitru am ser işti.
II.
Adică eu care mai jos mă voiu iscăli încredinţez cu acest zapis al mieu la mâna lui Ion sin Floarea, soţiia lui Marin Zicleanu din satul Creminari, spre a fi ştiut că are optu stânjeni de moşiie ce-i văndusă nişte veri ai săi, anume Ion şi Dimitrie, fii Radului curelar din satul Adânca, copii Neac-şului: fiind răscumpăraţi de mine cu protimisis al vecinătăţii în drept tl. una sută şaizeci, s’au sculat în cele din urmă nu-mitu cu protimisis al rudenii vânzătorilor şi au răscumpărat de la mine, dar, pentru că făcusem câteva înbunătăţiri pentru dânşii, adică sădimi (sic) de pruni i o cârcumă şi altele care urma după pravilă să mi le plătească, ne-am învoit între noi şi ne-am înfrăţit ca să stăpânim aceşti opt stânjini pă din dooaă, adică eu jumătate şi dânsul jumătate, ca unu ce toţ bani, atât ai răscumpărătoarii, cât şi cheltuiala ce au curs, s’au răspuns numai de mine, iar numitu au rămas stăpân pă jumătate numai cu protimisis al rudenii pentru dânşii, şi aşa ne-am înpăcat între noi ca să stăpânim din neam în neam pănă în veci. Pentru care spre temeiu învoirii noastre de stăpânire iscălindu-mă cu însuş mâna mea, am rugat şi pă cinst. prez[i]dent cinstitei judecătorii de au adeverit, de vreme ce ne-am înpăcat cu chipu ce arătu aici, în oraş[ul] Piteşti.
1833, Iulie 18.
Eu, popa Niculae sin Ion Galicanu ot satu Cremănari,adeverez.
Eu popa Nica ot Schei, mart.
Eu deaconu Ilie om. (sic), mart.
Dimitrie părc., scriitor şi martor.
Acest zapis al meu ce să vede cu coprinderea dă patru stănjăni l-am dat dă daniie, însă cu ce să află pă acei patru stăn-jini, pruni, meri, peri şi orice altă, căt va fi răsădit pă dănşi,
www.digibuc.ro
8
N. IORGA
174
părintelui popi Radului duhovnic ot Cremenari; iar un loc ce-1 stăpâneşte Safta, ce este dintr’aceşti patru stănjini, are să-l capete părintele cu acel loc, luăndu-şi-1 supt a sa stăpânire. Iar moş popa are să stăpânească aceste mai sus zise fără vre o zăticnire de către toţi moşneni, precum şi de către rudele noastre, şi Sf. Sa are să poarte grija dă toate pomenirile noastre, precum şi partea dă cărcumă, să aibă a le stăpâni, şi slonu iar să-l stăpânească în partea lui.
Eu Ion sin Marin Ţicleanul, adev.
Eu Ion, alt mart.
Eu Strate, ales, mart. Eu Gherghi alesu, martorii. Vasile logf. scriitor.
(Adeverire de «prezedentul judecătoriei de Argeş», la 18 Iulie 1833.)
(Pecete cu vultur a judecătoriei.)
III.
Către suptu-cărmuiri zmerită jalbă.
Zmeritii arătii cinstitei stăpâniri pentru că un Iordan au făcut o sădire de pruni pă pămăntu străinii în lipsa stăpânului de pământii şi peste câţiva ani s’au făcut măsurătoare de toţi moşineni la toată moşiia pogoneşte pă stă[n]j[e]ni şi s’au aleşii şi partea lui Iordan, numai opttisprezece prăjini, unde i-au foştii casa lui, iară cutrupirea care o făcuse cu sădirea au căzut pă pămăntu lui Pătru Popescu, care săntu eu a o păzi, şi după cartea care îmi dau moşteni pentru acelu pământii îi lăşi (sic) stăpănescă şi, deosăbi de câţiva pruni ce mi i-au vânduţii cu zapisu Radu, nepotulu mai susu răposatului Iordanii, să mai află tot pă acelii pămăntu încă cincizăci compi de pruni, şi un gardti ce l-amu avutu înprejuru acelui pământii s’au stricat totu de moştenitori lui Iordanii. Zmeritii făcu rugăcune cinstitei suptucărmuiri ca să binevoiască a fi cinstită poruncă către aceşti s. moşteni, înpreună şi cu dumnealui logftu Ion Burdescu propietariu, şi dumnealui, partea Nicu Trică şi preotu S., a preţui acei compi de pruni, cumii şi gardulii, ca după vreme să nu să facă vreo prepunere ori la care parte.
Zmerit Popa Radu dhv. ot Cremenari.
www.digibuc.ro
>75
< MOŞTENII * DIN CREMENARI
9
IV.
Adecă eu care mai jos mă voi iscăli însumi cu mâna mea încredinţez cu acest înscris al mie[u] la mâna lui Ghiţă sin popa Neacşu spre a fi ştiut că pentru doo pogoane şi jumătate pămănt ce le cumpărasem eu de la Necolaie Slătimeam (sic) şi le ceream ca să le iau din grădima lui, ce cu casa mi le-au dat schimb la deacomu Neculaie în grădină alături cu prumi lui Dumitru Cuculata şi de acum mainte nu mai amii a căuta pământ la pomemitul Ghiţă, că mă legii cu acestu înscrisu că voi păzi legătura învoelilor şi schimbului, iar, mepăzind, să fiu răspunzători la orice zăcimări (sic).
838, Iulie 8.
Stan Todorescu amu datu acastă adeverinţă şi m’amti mul-ţămitu, adeverezu.
Eu Sanfiru sinii S tanu, adeverezu.
Eu Dumitru Bratu.
Ştefan Truşcă, martor.
Şărban sin Safta, martor.
Radu sin pop Ionu, martur.
Pop Dumitru, martor.
Ion sin Radu
Dumitru Paraschiv aleşi.
Cucă Mitroi
Scriitorul satului, Ionu Cercelii (?.)
V.
Cinstiţi supt-ocârmuirii plăşi Oltului, aleşi satului Cremenari.
Priimind porunca cinstiţi supt-ocârmuiri în dosu jălbi părintelui Dumitru şi popa Radu ot Cremenarii, prin care jă-luescu că au câtva pământ de moştenire în hotaru Cremenari, cutrupit între ceilalţi moştemi (sic), din stănjinii ce-i au în stăpânire de la parte popescă (?), şi că mi să sloboade poruncă a cerceta, la aceste următori fiind, amu chemat pă moştemi (sic) şi, întrebăndu-i de fiinţa adevărului, adecă, cât
www.digibuc.ro
IO
N. IORGA
176
arată, la care din moşteni este acel pământ, spre desluşire, deteră adeverinţă la măma (sic) jăluitorilor coprinzătoare că doo pogoane şi şapte prăjini să află în ţinutul lui Iordan răposata, deosebit costa şi crăngu, şi deosebit de optsprezece prăjimi (sic) ale lui Iordan, care i s’au cuvenit lui, fiindcă mumai cu atât s’au găsit moştean, dar şi acelea din partea Todereştilor, fraţii lui, şi, fiindcă şi în părţeala făcută de moşteni la tot trupul moşii prin pogonari în scris de toţi pă acel Iordan îl pomeneşte ca un clăcaş, iar moşie mu-i dă, apoi şi diiata lui Pătru Popăscu mărtarisăşte că este pământul stăn-jimilor lui (?), şi adiiata lui Iordan nu lasă moştenitori lui stăpâmi pă acel loc, ci tace, nu vorbeşte mimic, apoi moş-temitorii lui Iordan, Pârva prioteasa, mora lui, şi Radu, fii-său, mai să arătară cu un zapis, care vorbeşte dă cumpărări de la un Ilie, care zapis, arătându-să, să văzu şi întimat, ras şi puse alte slove, care încurcă coprinderea ce au avut, scris de un deaconu Vălcu, fără să mai aibă alte mărturii, iară după adeverinţa moştenitor şi desfinţarea prin grai, acest zapis să cu-moaşte fără temei şi fecori lui Pătru Popescu fiind fugiţi în ţară, acel Iordan au stăpânit cu zapisul acela, şi, fiindcă, răs-punzind moşteni că, şi martorii de ar avea acel zapis, nu să ţine în samă, pentru că acei vânzători au fost clăcaşi moşte-nilor, şi nu moşteni, şi au cumpărat lucru strin, drept aceia, fiindcă prin porunca cinstiţi supt-ocărmuiri porunceşte, ne-putăndu-i înpăca, să le arătămii a merge la cinstitul trebunal, dar, înputemicindu-me pă temeiu glăsuiri moştenilor şi alăturata lor adeverinţă ziserămii ca să stăpânească jăluitori acel loc, iară cinstita supt-ocărmuire, luănd în băgare de samă descriierea acestui plecat raport şi are în vedere urmarea ce va cumoaşte de cuviinţă, iar moi spre ştiinţă mu lipsirămâ a întoarce plecat raport.
1839, Iulie 14.
Ion Cizmariu
Radu popa Ioan	aleşi.
Nica Radu Bongăr Scriitorul satului, Ioan Cercel (?) (Pecetea din 1838.)
www.digibuc.ro
>77
«MOŞTENII* DIN CREMENARI
II
VI.
Chinga lu Pâtru Gherghini s’au găsit pogoane 3, păjini (sic) 5.
Chinga lui Ivan s’au găsit pogoane 2, prăjini 2.
Chinga lu Pâtru (şters) Săliştenilor pogoane 3, prăjini 6.
Chinga lui Nicolaie sin Preda Zslătineanu, pogoane 4.
Chinga popi Barbului, care şade cu casa pă ia, pogoane 2, prăjini 7.
In grădina lui Mitru s’au găsit pogone 10 şi în polele grădinii prăşini (sic) 10 de crăngd.
S’au găsit în sălişte popi Predi, din ograda cea din faţă, care s’au ponorăt, pogoane 2.
Şi s’au găsit într’acest catalogu de măsurarea moşii s’au socotit de tot stănjinu căte un pogon şi jumătate şi şapte prăjini de tot stănjinu, şi au mai rămas neînbrăcaţi doao pogoane şi 14 prăjini.
Nuci din capu piscului de la Rădiţa Galiceanu de dă la vale s’au găsit prăjini 109 până în casa popi Galiceanului.
S’au găsit în grădina lu Mareşi, care este în drumu de-. naintea casii lui Cebucă, pogoane 4, prăjini 16.
Grădina lu Dumitru Cebucă (şters) Floroiu pogoane 3.
Grădina lui Cebucă pogoane 5, prăjini 12.
Tot grădina lu Cebucă, săliştea cu pruni, pogoane 2, prăjini 8.
Grădina lu Pătru Catană, cu Mareşi, pogoane 6, prăjini 2.
Ograda postnicului, ce să zice de la Ion Motăntea, pogoane 10, fără trei prăjini.
(Şters:) Cămpu lu unchiiaşi Mihalci cu ogrăzile lui, pogoane 30, adecă treizeci, prăjini 15.
Cămpu unchiiaşului Mihalci, piscu tot, cu ogrăzile lui, pogoane 22 şi şaptesprezece prăjini.
S’au găsit în ograda Galicenilor de hotaru mănăstirii în vale la diiaconu Stanii pogoane 4 fără unsprezece prăjini.
Chinga lu Nicolaie de la biserecă, care este în bătătura diiaconului Stand, pogoane 2 şi prăjini 4.
Chinga Diconeştilor, care este cu ca[sa] diiaconului Stanii pă ia, pogoane 3.
S’au găsit chinga popilor la Durdui, pogoane 7 şi prăjini 9.
www.digibuc.ro
12
N.IORGA
178
Chinga lu Pătru catana, care şade Badea cu casa pă ia, s’au găsit pogoane 5 şi prăjini 7.
Din capu piscului Cerşitoriului, cu toată faţa Todereştilor, pănă în cap[ul] piscului, jos în apă, pănă în carpin, s’au găsit pogoane 15.
Din Nicolaie, fratele popilor, cu diiaconu Necolaie sin popi S tanti, piscu din deal pănă în vale, pogoane 18.
Din gardu lui Stan Toderescu la vale, locu Tembi, pogoane 12 şi 1 prăjină, pănă în capu pomilor.
Ogrăzile Găunceştilor, s’au găsit pogoane 9 şi prăjini 7.
Coprinsu lu S tanti Toderescu, pogoane 6, prăjini 18.
Coprinsu Stancăi Slătinenci, casa cu pruni cu tot, pogoane 5, prăjini 2.
Ogrăzile Todereştilor, care sănt din sus de casa popi Neaoşului, pogoane 10.
Grădina popi Neacşului, care este cu casa, s’au găsit pogoane 15, prăjini 12.
Grădina Marii Cuculesii pogoane 10, prăjini 4.
Din grădina Mari Cuculesii, cu doao prăjini la vale, piscu tot, pănă la vale, la puţi, osebit de costa cu gămiţă, s’au găsit pogoane 19, fără cinci prăjini la diiaconu Nicolaie sin popi Radu.
Totu la diiaconu Nicolaie sin popi Radu costa cu gărniţile, pogoane 3.
Dinu 475 şi prăjăni 14 de pogoane s’au găsitti după socoteală.
VII.
Fiincă eu şi cu moşi popa Radu avemîi opt stăjini de moşie din otaru Cremenari celu de moştenire, înpreună cu clădiri şi sădiri pe ei, care stăjini îi avemu de unu Ion şi muma lui, cu Florea, ce să tragu de la Petru Popescu, după vaazăzi[c] fieştecăruia, din care amu eu patru stăjini şi moşi popa Radu patru stăjini, şi stăpânirea s’au urmatu în devălmăşie păn acumu, acuma, voindii amăndoo părţile a ne înpărţi ca să ne ştemu fieştecare stăpânirea cu deosăbire unu la altu, care înpărţire să urmeze într’acest cipii: adică din pruni ce i-amu eu de la deaconu Neculae celu bătrân la dealu, spre răsărit, păn în drumu celu mare alţi biserici, pămăntu cu
www.digibuc.ro
i79
«MOŞTENII» DIN CREMENARI
3
tot ce să află pe dănsu, acestu pămăntu să se stăpânească de mene şi să stăpânească de moşi popa Radu, totii dinu a.. . n dr umu la dealu spre răsăriţii, până în poniţa (sic) popi Ion Iordan (?), la casa ca mare, pămăntu iarii cu tot ce să află pe dânsul. Şi, fiindu-că au luotu aciia moşie popa Radu mai mult pămăntu, mi au dat mie partea lui ce i să cuvenea încă de la.. . de lăngă Bălăşoi şi de lăulă (sic) Neculae sin Preda, prăjini treizeci şi şase, să se stăpănescă tot de mene, şi, fiindu-că mai avemu lipsă totu dinu—, [să se întorcă] aceşte stăjini de pămăntu i pădure ce vomu mai scote, să lă înpărţimu totii pe dinu doo, şi livadiia i viiia să le înpărţimd tot în doo. Şi, pentru a fi crezută, amu scrisu însumi cu măna mea, fiindii şi alte mărturii de au iscăliţii de martori.
840, Marte 20.
Dumitru Postelnicelu sin Ion Gălicanu adeverez,
La aceste învoiri ce s’au urmat între moş popa Radu şi între postelnicu Dumitru Galicanu rugaţ fiind şi noi, am rugat pe scriitor de ni-au iscălit.
Ioan Cizmaru, alesu, martor.
Radu sin pop Ioan, alesu, martor.
Ştefan Truşcă, comisaru, martor.
Marin Popescu, comisaru, martor.
Ioan Păneci, comisaru, martor.
Stan Pop Nicolaie amil scris iscăliturile martorilor.
(Pecete cu vulturul şi: J. Arg., sat Cremenari, 1838.)
VIII.
De vreme ce întăplarea ca viitoare este nevăzută şi însuş îngerilor necunoscută, numai la Dumnezeu toate săntu văzute şi cunoscute, drept aceia eu, Costandina, sin Gheorghe Molea ot Urşi, nevoită să-m facil diiată pănă-m sâmtu min-ţele întregi şi cu limba slobodă cătră moştenitoriulil celu adevăraţii, moşu popa Radu duhovnicu ot Cremănari, ca să stăpânească avuturile mele ce i le voi răndui eu, precum la vale arată, lucru nemişcători, iară lucrurile cele mişcătoare le lasti la mâna soţii mele Dumitru, findu-că eu moştenitori n’am avut, şi vor rămânea moştenitori după ducerea mea din viiaţă
www.digibuc.ro
14
N. IORGA
180
acasta. Şi mai nante de toate mă rog milostivului Dumnezeu ca să-mi erte mulţimea păcatelor mele şi tutulor creştinilor^ celti ce voi fi greşiţii, şi de mine să fie ertaţ.
1837, Apr. 20, arătti partea mea de moşie ce o amti de la tatălti mieu, care moşie o înparţe cu soru-mea Neacşa, care moşie este partea tat[ă]lui nostru, cum şi a fraţilor lui, de să înparte frăţeşte, şi partea mea, după cum mai susu zidi, am dat-o moşii popi Radului duhov[nicului], ca să-mi facă trei sărindare cu toată cheltuiala lorii, pentru mine şi pentru părinţi miei, şi făntănă şi cruce, şi ce va mai trece să fie de danie totti Sfinţii Sale, ohavnică în veci. Mi-au mai rămaşii şi acestea ce arătti, anume: o căldare mare veche şi una mică veche, o săcure, o păreche de hiiare, după coşi (sic), o sapă, o săcere, o brădoe. Şi acestea le lasti soţii mele, anume Dumitru. Treizeci sfanţe lasti finu Niţă. Amti mai primiţii lei zece şi părale zece, şaisprezece, la Radu, cumnatulti mieu, patru lei şi jumătate la Mariia Mitrof[ă]noia. Şi acestti le lasu totti soţii mele, anume Dumitru, ca să-mi facă soroacele şi pomenile pănă în trei ani. Şi o grăsună de scoafă o lasti să o dea soru-mea, Neacşi. Acestea le lasti eu cu sufletu mieu, iară oricari din judecători bisericeşti sau politiceşti îmi va strica diiata să aibă a-ş da sama îmaintea lu Hsti judecătoriului celui nemitamicti.
Şi pentru credinţă m’am iscălit, să crează.
Eu Costandina sin Gheorghe Molea ot Urşi amti lăsatti adastă diiată.
Eu Ionti Păneci, comisaru, martor.
Eu Nicolaie dela biserică, martor.
Eu Nicolaie sin Dumitru Paraschivoiu, martor.
Şi am scristi eu celti josti iscălit cu zisa numitei, şi sintti de martorii. Popa Nicolaie Popescu.
Cercetat de judecat. 840, Iulie 27.
De Argeş.. . C. Vladoescul.
IX.
Noi, cei mai jos iscăliţi, încredinţăm cu acest înscris al nostru la măna Dumitri sin Preda Sălişteamu din satul nostru Cre-menari spre a fi ştiut că cu adevărat i s’au dat numitei
www.digibuc.ro
181
«MOŞTENII» DIN CREMENARI
15
Dumitr[e] trei stănjini de moşia de moştenire şi treizeci de prumi de zestre de la tatăltt său Preda Sălişteamu, care stănjini deîn-preumă cu prumi i s’au şi dat în stăpămire după ce-i căsătorise, care stăjini şi pruni vedem că acum să stăpănescfl de moştenitori popi lui Nicolae Vătăzelu, tot din acest sat Cremenar, şi mai spre bună dovadă au dat acest înscris supt ale mostre iscălituri cu ale nostre condeie, fiindcă eram să venim şi faţă la cinstita judecătoriie, ci acum au fost vremea forte înpo-trivă, precum să vede, de greutatea zăpezi, fiin[d] fără drum deschis, şi, de va face trebuinţă, vom veni şi faţă, fiindcă acestă ştiinţă o arată în drept adevăr şi a fi crezut a iscălit înşime cu mâinile nostre, rugănd şi pă aleşi mumitului sat de au adeverit cu pecetiia satului şi ale lor iscălituri.
Stanti Toderescu otO satul Cremenari, adeverezG.
Ionii Jugănariu, adeverez.	1842, Ghen. 13.
Scriitor cu zisa numiţilor Ion Anghelescu mazilu.
Aleşii satului Cremenarii.
Fiindcă numiţii marturi iscăliţi în acte sânt adevărat săteni din satul nostru şi de faţă înaintea nostră au dat acestă adeverinţă spre a fi crezut am iscălit şi noi.
Dumitru Coplea \	. .
Cucă Mitroi } ale«'-
Scriitor: Ioan Anghelescu.
(Pecetea satului, cu fum).
X.
Noi suptiscăliţii încredinţăm cu acest înscris al nostru la mâna Dumitri sin Preda Sălişteanu ot Cremenari spre a fi ştiut că pentru trei stânjeni de moşiie din hotaru de moştenire din Cremenari i treizeci pruni ce i-au avut numita Dumitra daţi prin foaia de zestre de la răposatul tată-său Preda Sălişteanu din lt. —, şi care avându-i atât şi stăpâniţi acei stânjeni, înpreună cu acei pruni, numita de mai sus vre-o câţiva ani după a iei căsătoriie, iar de la o vreme să însuşise acei stânjeni trei înpreună cu arătaţii treizeci pruni în stăpânirea noastră, după un zapis ce-1 aveam cu lt. 826, Ghenr. 10, de cumpărătoare
www.digibuc.ro
i6
N. IORGA
182
de la tată-său, şi în lt. 841 au dat jalbă cinstiţi judecătorii locală în coprindere ca să-i slobozim acei trei [sjtânjeni şi pruni treizeci, noi suptiscăliţii, fii ai aceli coprins[e] în za-pisul de mai sus, ca o dreaptă zestre a iei, pentru care dar c. judecătoriie au şi făcut legiuitele iei chiemări, şi noi, neputăndu-ne îndeletnici a merge, s’au înfăţoşat pricina în lipsa noastră, numai prin viichilu jeluitoarei, dlui logft. Ion popa Neacşu, închieindu-să şi jurnal cu no. 218, lt. 841, după care ni s’au făcut chiemare la noi de o potrivă prin ţitaţiie no. 160 lt. următor, coprinzătoare ca la 25 ale lui Fevr. să mergem. Apoi mai nainte, până a nu ne înfăţoşa la acasta din urmă sorocire şi luundu-ne cunoştinţa, şi o parte şi alta, ca să nu ne mai străgănim prin chieltueli şi pierderi dă vreme, ne-am învoit între noi cu chipul acesta, adică: ca numita de mai sus jăluitoare Dumitra sin Preda Sălişteanu să-ş stăpânească acei trei stânjini de moşiie din hotarul de moştenire din Cremenari şi cu treizeci pruni ce i-au avut daţi dă răposatu tată-său de zestre, unde noi i-am stăpânit până acum, ca drept din cum-părătoaria arătată în veci şi nestrămutată dă nimeni, iar noi să ne luom tot din moştenirea tatălui iei stânjeni ce ni i-au vândut şi pruni cu zapis, în coprindere dă stânjini cinci şi pruni patruzeci, de la moştenitorii vânzătorilor aflaţi acum, fiind în urma zestrii urmată vânzarea prin acel zapis.
Şi, pentru ca să fiie această învoire temeinică şi nestrămutată, ca o pricină strinsă cu totu dintre noi, am făcut căte un asemenea înscris, dăndu-le unu la mâna altuia, cu coprin-derea ce să vede. Am rugat şi pă cinstita supt-ocârmuire a părţii locului de ni l-au adeverit după orânduială.
1842, Fevr. 21.
Şerban popa Nicolaie ot Cremenari.
Samfir braţ	»	»
Scarlat braţ	»	»
(Urmează întărirea.)
X.
Adecă eu cel supt-iscălit încredinţazi cu acest înscris al miieu la măna dum* logt. Ion Popescu ot Cremenari spre a fi crezut că, prin bună învoire urmată între noi încă de la lt. 1842, am
www.digibuc.ro
183
« MOŞTENII » DIN CREMENARI
17
făcut schimb pentru zece prăjini de loc, dându-i eu dumi‘ prăjini zece din un stănjin şi jumătate moşiie ce am de damiie de la mumă-mia Dumitra, care mi i-au dat-o din a ei zestre ce au avuţ de la tată-său, pă care are şi foaie de zestre în co-prindere de trei stănjini, urmată de la a ei căsătoriie, pă care şi prin formele cinst. trebunal ş’au căştigat-o în stăpânire, prin urmarea înscrisei formală învoiri ce are între ia cu toţi moştenitori răposatului popa Nicolaie Sălişteanu, precum în pomenita învoire mea pă larg să coprinde, şi care zece prăjini să le stăpânească, unde şi eu stăpânesc, dreptul de un stănjin şi jumătate, iar dlui mi i-au dat miie iarăşi prăjini zece din hotarul ce are de cumpărătoare. Fiindcă acest loc au fost daniie, pă care mi i-am pus casa, şi care me legămfi a stăpâni fiieşcare unde am pomenit mai sus arătatele prăjini în veci, socotiţi fiind urmarea acelui schimb încă din lt. 842, Fevr. 21. Măcar că înscrisurile s’au urmat a lor facere acuma, dar .de atunci am fost înţăleşi pentru aceasta, de când au luoat sfârşit şi învoiria între mumă-mea cu cei în faţă pomeniţi moştenitori ai răposatului popa Nicolaie. Spre a să cunoaşte acest schimb de temei, am iscălit supt punerea degetului, fiind şi alte obraze de martori.
1844, Fevr. 13.
Ion Duculeci ot Cremenari am dat acest înscris de a me bună voie, şi adeverez.
Eu Stanti Toderescu, martor.
Samfir sin Stanti, martor.
Badea Ion Neaţă, martor.
"Scris cu zisa numitului, si sânt si martor,
Ion (?) Anghelescu.
XII.
Adecă eu care mai [jos] mă voi iscăli încredinţez cu acest înscris al mieu la măna lui Ghiţă sin Ioan Bulescu din acest sat Cremenarii, fiindcă, din leat 1830, l-am avut luoat slugă în casa mea, slujind în ale mele trebuinţe, pănă în leat 1840 mu i-am fost dat micio simbrii, fără numai haine de zestre, când (cu trei n), la acest leat 840, căsătorindu-1 eu în casa
17 A. R. — MemorHiU Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XII.
www.digibuc.ro
i8
N.IORGA
184
mea şi la uripa căsătorii lui m’au ajutat cu o sumă de bani din dreapta lui sâmbriie ce aveam a-i răspunde, pentru care sumă de bani i-am dat un stănjân de moşiie cu toate ale lui, adecă pomeţii, livezi, locuri de muncă, pădure şi toate, ce-1 ame (sic) cel stănjân cumpărat de la Micolaie sin deaconu Mecolaie cu zapis din leat 839, luna lui Fevr. 10, care zapis l-am dat de-odată cu acest înscris pomenitului Ghiţă, a-şi avea aşăzământ întocmai precum şi acum de la a lui căsă-toriie ş’au avut stăpămire pă acel stănjăn fără bântuire, şi i-am mai dat şi o casă i doi junei de boi şi lei optzeci şi opt bani (?), i-am îndeplimit dreapta lui sâmbriie. Drept aciaia, spre a-şi avea stăpânirea asupra acestor coprinse atăt de către copii miei, neam de neam, i-am dat acest înscris supt a mea iscălitură, rugând şi pă ceşti suptiscăliţi de l-au adeverit.
1844, Mai 10.
Dumitru Postelnicelu ot Cremenari, adeverez.
St. Popescu, martor.
Necolaie Ganţu, ales, mart[o]r.
Necolaie Bolărdeţi, ales, martor.
Scriitoriu şi martor, Ioan Negulescu, mazilu.
Supt-ocârmuirea de Olt (sic).
Juraţi satului Cremenari, moşteni. Indestulându-vă din co-prinderea aceşti jelbi, li să porunceşte ca înpreună cu cei ceruţi de jeluitor să cerceteze şi să preţuiască lucrurile pă fiinţa adevărului, dovedindu şi pă pricinuitori acei stricăduni şi, de este moşiia bună a jeluitorului, după care apoi cu raport desluşitor să-i trimiteţ la cinstita ocârmuire spre înfăţişare, întorcând şi jalba aceasta.
Supt-ocârmuitor (neînţeles). 1845, Fevr, 24.
XIII.
Zapis.
Adică eu care mai jos mă voi iscăli dau bun şi încredinţat zapisul mieu la mâna dlui logf. Ion Popescu spre a fi crezut că de a mea bună voie am vândut 106, adică una sută şase
www.digibuc.ro
«MOŞTENII» DIN CREMENARI
19
*85
pruni ce-i i-am avut de la tată-mieu, adecă cu pruni Stan£[i] sin Preda Sălişteanu, în preţ de lei 106, una sută şase, pă care bani mi i-amti priimit pă deplin, precum asemenea i-am vândut şi patruzeci şi şapte, no. 47,prăjini, locti ce-1 amu în grădina unchi-mieu popi lui Necolae Botoşelu, însă i le-am vândut aceste 47 prăjini d-lui câte par. cinzeci şi cinzeci prăjini, care preţi mi l-am şi priimit, şi dlui să aibă a stăpâni ohabnic atât acest pământ, cât şi pruni mai sus ziş în tot veacul, nesupărat, iar prăjini 28, adică doozeci şi opt, de supt pruni au rămas ale mele, pentru care mi i-au dat d-lui schimp în parte..., rămâind aceste 28 prăjini tot ale d-lui. Drept aceia, spre a să cunoaşte această vânzare şi schimbu acelor 18 prăjini săvârşit odată şi pentru totdeauna, ca unul ce bine mi i-am priimit, şi locu i l-am dat în stăpânire, am dat acest zapis supt punerea degetului mieu şi... de martori ce s’au întâmplat.
1849, Fevr. 7.
Şerban Ioan Popescu ot Cr., am vândut.
Necolae Pieptia, martor.
Andrei Pieptea, martor.
Zanfir Bulăescu, martor.
Zamfir Tăplan, martor.
Dumitru Burtică, martor.
Scriitor şi martor, Gh. Pope9cu.
*7*
www.digibuc.ro
Am căutat să cunosc satul Cremenarilor, despre a cărui biserică se dăduseră numai câteva ştiri într’o broşură a părintelui Dominic Ionescu.
L-am găsit în fundul văii Topologului, una din cele mai frumoase şi mai singuratece din ţară, între înălţimile înpă-durite, până ce, la capătul unei dumbrăvi, de-asupra chiar a satului, ascuns încă între pomi, munţii de de-asupra Curţii-de-Argeş şi înaltele piscuri ale Ardealului se vădesc în mari ondulaţii de cel mai dulce albastru.
Case rari, de o construcţie simplă, une ori cu două caturi. Gospodărie modestă, dar bine îngrijită, împrejur. Nu e satul de munte cu înaltele acoperişuri apropiate, ci, şi cu prunii cari răsar pretutindeni, un sălaş de podgoreni din locuri mai ridicate. Oameni frumoşi: bărbaţi cu faţa oacheşă, de tip argeşean caracteristic, femeile adesea foarte albe, cu multă distincţie în trăsături şi în atitudine. Portul cel vechiu dăinuieşte încă, fără tot roşul, aurul, argintul obişnuite în părţile unde a stat Domnia.
Vorbesc aiurea x) despre caracterul arhitectonic al bisericii cu exteriorul discret împodobit, pe care o strică numai grosolanul, informul turn recent de tinichea.
După stâlpii pridvorului bogat zugrăvit, cu scene de Iad, cu «viermele neadormiţii», «scăijnire dinţilor», «zmoala cea împuţită», «gheena ca înfocată», «întunerec[ul] cel mai din lăuntru», «deşărtăcunea lumească, zioa, noaptea», se ceteşte această inscripţie, în care apar cea jnai mare parte din sătenii pomeniţi în hârtiile noastre, cu câte unul necunoscut pe altă cale:
«Acastă sf[ă]ntă şi d[u]mnezăiască bisărică, unde să prăz-
nuiaste hramul Intrării în bisărică a Maici Preasfintei de
>
D[u]mnezău Născătoare şi pururea Fecoară Mariia şi al sf. ierarh Nicolae, care bisărică mai dinainte au fost făcută de lemn de robul lui Dumnezău Ilarion ermo[na]h, moş popi
*) V. Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice pe 1931.
www.digibuc.ro
i87
«MOŞTENII* DIN CREMENARI
21
Neaoşului, iară acuma, la leatul 1826, în zilele pria-luminatului Djojmnu Ion Grigore Dimitrie Ghica Voevod, cu blag[o]lo-venii Preaosfinţii Sale iubitorului de D[u]mnezău episcop, chir Grigorie Argeşâu, din răvnă d[u]mnezăiască îndemnatu-s’au Sfinţiia Sa părintele popa Niacşu duhovnicii, postelniculii Dumitru Gali£anu i vătaf Nicolae i Ioanu Săliştanu de o au rădicat din temelie de piiatră, înfrumusăţindu-o cu zugrăviala şi cu toată podoaba ei, după cumti să vede, cu cheltuiala şi osârdiia dumnealorti şi cu alu altora ajutor, cari aica nu s’au scristi, ci hăi va scrie D[u]mnezău în cartia vieţii, şi s’au pusu acastă sf[ă]nt[ă] biserica cu temeliia pă pămăntulu popei Neac-şulu, deosebiţii dinii celu vechi, şi s’au săvârşit la leatulii 1829, în luna lui Octonvrie 20, în vreme stăpânirii Muscalului, fiind Mitropolitu chirio chirii Grigorie a toată Ugro-vlahiia, anii de la Zidire 7337.
Ilie zugraf ot Teiuşi, Aniighelii d[ascălul] ot Dolzăşti, zugrav Ilie zugrafu ot Craiova, Ionii zugrafu ot Teiuş (şi pe catapeteasmă: «Iliie zugraf ot Teiuş, leat 7336, Martie 17,1828 >J).
Vechea bisericuţă de lemn a lui Ilarion ieromonah exista şi pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, cum o arată această însemnare pe o Evanghelie din 1697 a lui Antim Ivireanul : « Acastă zvăntă Evanghelie, să să ştie la besiarica de la —, mie pomiană, mie şi părinţilor miei; iar, cănd o va strina de acolea, să să judece cu preapodobna Paraschiva, în leat 7215, msţa Octovrie, în 31 d’intâi».
înăuntru sunt ctitorii toţi, şi anume la dreapta: « pop Neacşu duhovnicu », « Nicolae sin căuş Radu », « Joiţa, soţiia dumnealui », doi băieţi şi o fată, încă o femeie pe păretele următor, «Stanca ereiţa, soţiia părintelui pop Niacşului», apoi, în stânga, «Postelnicu Dumitru Găliganul» şi «Ioanu Sălişta-nulii». Nu lipsesc, grămădiţi jos, supt chipuri de sfinţi, ca unii cari fuseseră uitaţi întâiu, dar şi-au reclamat drepturile: «Preda Sălişteanu» şi, soţia lui, Ioana.
Pe când cei d’intâiu sunt îmbrăcaţi în portul obişnuit al boierinaşilor, aceştia sunt simpli săteni: el cu mantaua lui oltenească cusută cu broderii colorate, ea cu capul prins de broboada albă care i se coboară pe umeri.
www.digibuc.ro
MORMÂNTUL DOAMNEI NEAGA ŞI A NEAMULUI EI
DE
N. IORGA
MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE
Şedinţa dela 2 Octomvrie 1931
Doi săteni, croitorul Constantin Petrescu, din Cislău, Anton Gh. Ionescu, din acelaşi orăşel, si Petru Sibiescu, notar din Pătârlage, conduşi de tradiţia populară, uimitor de sigură, că lângă Buda, în adâncul codrilor din a stânga Buzăului, se află « castelul Doamnei Neaga », au săpat, cu o uimitoare pricepere, şi, în curs de câteva săptămâni, au izbutit să desfacă din supţirele înveliş de brazde o casă boierească din veacul al XVI-lea, cu ornamente sculptate, de un stil foarte fin, cu apărători de plumb la fereşti, şi, în legătură imediată cu dânsa, printr’un pavagiu îngrijit, de cărămizi solide, o bisericuţă.
Aceasta din urmă aveâ între pridvor şi naos o cameră a mormintelor, care au ieşit la iveală minunat de bine săpate, afară de unul singur, şi într’o stare de conservaţie atât de perfectă de pare că ieri s’ar fi oprit asupra lor mâna sculptorului x). Supt lespezi erau încă, neatinse, trupurile.
Bărbaţi şi o femeie. Cei d’intâiu aveau în degete inele de aur, unele de opal sau de argint, cuprinzând camei antice, de o delicată executare, cu inscripţii dintre care una e perfect descifrabilă: «Preda Postelnic».
Din mormântul femeii s’a scos, pe lângă câteva inele de o eleganţă deosebită, o încheietoare de paftâ dintr’un mare smaragd cu mărgăritare şi rubine, doi cercei masivi cu alte
J) Azi la Muzeul de artă bisericească, în curte.
18. A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XII.
www.digibuc.ro
2
N. IORGA
190
mărgăritare mărunte, străbătute de puncte de aur şi cu peruzele, nişte cercei cu perle, încheiaţi în pandeloce, alţi cerceluşi, în formă de stea, o împletitură de sârmă de aur, ca o codiţă de păr, cu floricele de mărgăritare în vârf, nişte brăţări din floricele cu granate sau cu podoabe de aur, ba chiar, de pe bietul trup putred de trei sute de ani, un fragment de rochie de catifea cafenie; apoi o împletitură de foarte fine fire de aur, cu perle mărunţele, şi o panglicuţă neagră de care atârnă câteva fire de aur.
Pe pietrele de mormânt se cetesc inscripţiile următoare:
1.	np'bcTdRHCC pdES BHCil-0 wSlldNk	4dlUHHK$, dllţd (. 3, Ek
AHH Edr04CTHBdr0 H ^CTOdWGHBdrO ÎW	BOEBO^d, B d'fcT 3H.
(A răposat robul lui Dumnezeu jupân Radul Ceaşnicul, luna Ianuar 7, în zilele bine-cinstitorului şi de Hristos iubitorului Io Mihnea Voevod, în anul 7090 [1581-2].)
2.	np'kcTdBHce pasS bjkîk» wSnaNk pa^8dk nocTEdHHK bt*
BdrOHCTHEdro H XCTO/UOEHBdrO iw	BOEBO^d, B d'ljT 34.
(A răposat robul lui Dumnezeu jupân Radul Postelnicul, în zilele bine-cinstitorului şi de Hristos iubitorului Io Mihnea Voevod, în anul 7090.)
3.	np’fecTdBHCA pdBS EWÎK» WSliaNh T^Opk dOrO^ET iMClţd K>H.,
Bk yţHH KdrOHCTHBiirO H JţCTOdWEHBdrO ÎW	BOEBO^d K d'fcT, 34.
(A răposat robul lui Dumnezeu jupân Tudor logofăt, în luna lui Iunie, în zilele bine-cinstitorului şi de Hristos iubitorului Io Mihnea Voevod, în anul 7090.)
4.	np'bcTdBHCE pdE$ EJKiw JKSnaNk wnp'k ara:, aiciţa ^ekb. Bk
yţHH Edr04CTHBdr0 H )(pCTOdWEHBdro ÎW	BOEBO^d B d'feT 34r.
(A răposat robul lui Dumnezeu jupân Oprea Aga, în luna
lui Dechemvre, în zilele bine-cinstitorului si de Hristos iu-' »
bitorului Io Mihnea Voevod, în anul 7093.)
5.	rkn KddtEH [rpoEk] itapacn nan BddHKO KdSnap H cSnpkWHiiu^; aima cboh cHk H'feroe c...; 34^ npecTaBHce kt^ B,fe4[Hki] wEkiT'fc» dea»; B^Nd eaiS naarfeT, b aT 3Ka, wh k.
(Această piatră de mormânt a împodobit-o Vlaico Clucer şi soţia Anca fiului său Neagoe . . . .; aici a răposat la veşnicele lăcaşuri; veşnica lui pomenire; anul 7201, Iunie 20.)
6.	llpeCTdBHCE pdE$ EJKÎK» K'kndHk BddiKiJd KdlO'ldp Crk 4TtpH CHH
A»H B'k 4HH Edr04CTHBaro II XCTOaWEHBar« iw /HHJfH'fc BOEBO^d H rcn>K^a ero H'fera ^TvipHpk BaaiiKOB, cero	cp^NO ...'feT8, cTk3^a
www.digibuc.ro
MORMÂNTUL doamnei neaga şi a neamului ei
3
191
C'KH U,pK0B, d dldTI A wSfldNMţd dHKd ^KpdCH C'KH KddUHd J £d ErA ^dlT B’feHHKIH nddUT, B d*tT 3HS.
(A răposat robul lui Dumnezeu jupân Vlaicul Clucer cu patru fii ai lui, în zilele bine-cinstitorului şi de Hristos iubitorului Io Mihnea Voevod, şi Doamna lui Neaga, fata lui
Vlaicu,_____întru amintirea lui a făcut această biserică, iar mama,
jupâniţa Anca, a împodobit această piatră; Dumnezeu să li dea veşnica pomenire; în anul 7096.)
7.	np'tfCTdBHCA pdE$ KJKiw fflSridHli HBdH nOCTMNHKh B'K KdrOMCTHBdrO H XpCTOdIOKHBdrO iw CTffjSdNk BOfBO^d.
(A răposat robul lui Dumnezeu jupân Ioan Postelnicul în zilele bine-cinstitorului şi de Hristos iubitorului Io Ştefan Voevod.)
Mai toţi membrii acestei familii boiereşti care şi-a aşezat cuibul atât de sus pot să fie urmăriţi prin mărturiile contemporane şi, în rândul întâiu, prin socotelile acelui mare centru săsesc, Braşovul, care i-a adăpostit mai mult decât odată.
Dacă Radu Ceaşnicul nu apare nici acolo, nici în listele Divanului lui Mihnea, de care aceşti boieri au rămas legaţi pâjiă la sfârşit, fiindu-i părtenitori dintre cei mai statornici încă şi înainte de căsătoria Neagăi cu tânărul Domn, Radu Postelnicul apare ca trimis domnesc la Braşov în 1575 1). Un Radu Comisul eră însă cumnatul lui Ivaşco Golescu, şi el vine în 1582 în aceaşi cetate săsească pentru a primi pe pribegii, în număr de treizeci şi şase, pe cari cu jurământ Mihnea îi chemă înapoi la vetrele lor 2). Radu cel d’intâiu, Postelnicul, eră, spun aceste socoteli, fratele unui Postelnic Danciul, al cărui nume de familie nu-1 ştim3). «Armas Danchol undt Posstelnik Eradole », datori lui Albert Huet, judele Sibiiului, cu o sumă de bani, îi cedează în loc casa si moşia lor de la Tălmaciu4 5). Radu Clucerul eră trimis de Mihnea la Braşov după fuga lui Petru Cercel, în 1585 6).
Cu acesta vine şi Tudor Logofătul, ceia ce ar indică poate o legătură de familie între ei doi.
1)	Hurmuzaki XI, p. 813.
2)	Ibid., p. 825.
’) Ibid.
4)	Ibid., f. 883, nota 1.
5)	Ibid., p. 830.
18*
www.digibuc.ro
4
N. IORGA
192
Cu alt titlu decât acela de Agă, un Oprea se întâlneşte în socotelile braşovene la 1583, dar din partea lui Petru Cercel 1). Ii vedem şi la 1584, în solie la principele Ardealului 2). Ba, la 1588, el face o vânzare de covoare Braşovenilor3).
Ivan Logofătul apare în Divanul lui Mihnea la 5 Decembrie 1580 4 *). El moare supt Ştefan Surdul.
Vlaicu însuşi, de bună samă Clucerul trimes de Mihnea la Braşov în 15836), sosiâ în cetate la 15 Iulie 1583 ca pribeag®); scriitorul înseamnă că e « socrul lui Mihnea-Vodă ». Unul dintre cei fii ai lui, «cumnatul lui Mihnea-Vodă», e pomenit doi ani mai târziu 7).
Căsătoria lui Mihnea cu Neaga a avut loc, o ştim, în Iunie 1582: Doamna Ecaterina, mama Domnului, răspundea surorii de la Murano, Mărioara, care se miră că tânăra soţie nu e de o origine princiară, că ori pe cine o iea un Domn, Doamnă este 8). La 30 Maiu eră trimes de Braşoveni la Bucureşti Vel-ten argintarul, din Cohalm: « Herr Veltenn Goltschmitt», ducând mirelui domnesc « o cupă mare » 9); el se întorcea: « Herr Veltenn Rappser >>, la 11 Iunie 10). E curios că şi în Septembre 1581 un trimes ardelean mergea la nunta aceluiaşi Domn: «des Cosma Diener. . ., die auff des Mihnea Weida sein Hochczeitt solit»11). Decât să se admită, cum o făceam altă dată, o primă căsătorie, cu altă femeie, e mai plauzibil că, în 1581, din anume motive, nunta, cu Neaga, se va fi amânat.
Ea eră în viaţă la 1589, când primiâ darul unei căni de argint şi unei solniţi de la Braşoveni, fiul ei, Radu, careva muri— căci nu el e Radu Mihnea, ci fiul tiitoarei Visa—, având
I)	Ibid., p. 826.
8) Ibid., p. 828.
V. ibid., p. 898. s) Ibid., p. 835.
4) Ibid., p. 897.
*) Ibid., pp. 825—6.
•) Ibid., p. 826.
’) Ibid., p. 830.
8) N. Iorga, în An. Ac. Rom., seria pp. 825 şi 698, nota 1.
81) Hurmuzaki, e. c.
10) Ibid.
II)	Ibid.
-a, XVIII, p. 38 Cf. Hurmuzaki, XI,
www.digibuc.ro
193
MORMÂNTUL DOAMNEI NEAGA ŞI A NEAMULUI EI
5
dela ei altă cană cu «un frumos buzdugan ferecat cu argint»1).
Ea a mai trăit încă, dăruind o cruce Mitropolitului Moldovei Teofan, trăitor la Muntele Athos, în anul 7108 (1599—600 2).
Avem piatra de mormânt a rudelor Neagăi, a fratelui Nea-goe, a tatălui, dispărut la 1587-8 încă, mama ei, Anca, însemnând că ea a pus piatra, iar biserica a facut-o Neaga însăşi. Ei însă nimeni nu i-a însemnat locul de odihnă, şi, totuşi, celelalte inscripţii pomenind numai bărbaţii, ale cui pot fi oare rochia de catifea, podoabele femeieşti în fir de aur şi pasmanterii de mătasă, cerceii şi copcele pe care o neaşteptată şi fericită întâmplare Ie-a scos la iveală, împreună cu ceramica înfăţişând călăreţi, cu fragmentele de vase, şi până la cuţitul şi capătul de lumânare, amestecate cu tristul praf omenesc3).?
*) Hurmuzaki, 1. c.
2) Hasdeu, Arhiva Istorică I, p. i8i, no. 271
8) D. Virgil Drăghiceanu a găsit, după această comunicare, şi alte morminte (al unui copil, al unei femei cu două fete), împreună cu câteva obiecte de acelaşi mare interes.
www.digibuc.ro
PUBLICAŢII STRĂINE PRIVITOARE LA ISTORIA CONTEMPORANĂ A ROMÂNILOR
DE
N, IORGA
MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE Şedinţa dela 2J Noemvrie 1931
Cercetările privitoare la istoria noastră contemporană- au intrat de o bucată de vreme în domeniul istoricilor- străini cari până dăunăzi purtau un interes foarte redus trecutului nostru.
Vremea nu pare deci să fie depărtată când acest trecut nu va fi cercetat numai pentru lucrări de amănunte, ca acelea despre care îmi propun a vorbi azi, ci va pătrunde, cu proporţiile care i se cuvin, în chiar prezentarea organică a istoriei universale care, în locul capitolelor răzleţe şi a punctelor de vedere unilaterale, va trebui, neapărat, să se scrie mâne. Se va vedea astfel, limpede, rolul pe care l-am avut, atâţia câţi suntem şi la locul unde ne-a pus soarta, în desfăşurarea vieţii generale a omenirii.
Dintre perioadele în care se desface istoria contemporană a Românilor, aceea care, în legătură cu politica lui Napoleon al IlI-lea si cu războiul Crimeii, a atras atentia mai mult, a fost a Unirii Principatelor şi a Domniei lui Cuza-Vodă, perioadă de realizări îndrăzneţe, de hotărîtă afirmare, împotriva oricui, prin singurele mijloace ale inteligenţii unei clase dominante, din nenorocire dispărută astăzi, a idealelor celor mai
fireşti ale unei naţiuni.
» »
Intâiu un istoric englez, d-1 M. G. East, dădea, la Cambridge, în 1929, o lucrare mai restrânsă, sprijinită şi pe inedite engleze, asupra Unirii singure (The Union of Moldavia and Wallachia).
19 A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XII.
www.digibuc.ro
2
N. lORGA
196
In revista mea am analizat pe larg această reuşită încercare, dela care avem de învăţat multe cu privire la jocul, pentru noi, dar uneori şi în dauna celor mai legitime revendicări româneşti, al diplomaţiei europene. Se vede de acolo că, de fapt, cu toate statornicele simpatii ale împăratului Francezilor pentru toate cauzele naţionale, de care se încălzise în tinereţe, n’a fost politica unui singur Stat din Europa, care, în acele vremi de grave deciziuni, să fi rămas necontenit aceeaş. Tot mai eră ceva din secolul al XVIII-lea, al diplomaţiei pentru diplomaţie şi al influenţelor personale, în acţiunea, atât de fină, dar şi atât de îndepărtată de tot ce erâ viaţă reală, în depeşele reprezentanţilor, la Constantinopol şi aiurea, ai Puterilor care decideau de soarta Europei. Ni-ar fi plăcut să ne fi simţit mai îndatoraţi, aşâ cum multă vreme ne-am îndărătnicit a crede x).
După d-1 East, doi tineri istorici francezi au dat opere de o importanţă deosebită asupra aceloraşi evenimente.
Pe d-1 Marcel Emerit, astăzi însărcinat de cursuri la Universitatea din Lille, l-a interesat mai ales, pe lângă programul de reformă agrară al lui Cuza-Vodă, rolul, de sfătuitor mai adesea, de critic, până la nedreptate, uneori, pe care pe lângă Domnul Unirii l-a jucat acel diplomat francez, de o mare inteligenţă şi de un suflet înţelegător pentru nevoile şi dorinţile noastre care a fost Victor Place, consul la Iaşi, apoi consul general la Bucureşti. Autorul, care a stat câţiva ani la noi, făcând lecţii la Universitatea din capitala României, şi care ceteşte curent româneşte, erâ în măsură să judece oamenii şi împrejurările dincolo de litera mărturiilor pe care le avea înainte. Numai pe alocurea mi se pare că a văzut prea mult în omul atât de deştept sub înfăţişarea de « nonşalanţă » care a fost Alexandru Ioan I-iu numai un elev, supus întâiu, apoi rebel, al presupusului învăţător francez, de care ar fi avut neapărată nevoie la fiecare pas (Victor Place et la politique jran-faise en Roumanie a l’dpoque de VXJnion, Bucureşti, 1931).
D-1 Paul Henry, care ni-a dat în 1930 o lucrare mai întinsă, Uabdication du prince Cuza et Vavenement de la dynastie de Hohenzollem au trone de Roumanie, întovărăşind-o cu un mare
*) De acelaşi şi The Osborne Conference and Memorandum of August 1S57, in « English Historical Review », XLIII.
www.digibuc.ro
197
ISTORIA CONTEMPORANĂ A ROMANILOR
3
număr de documente, a avut la îndemână şi rapoarte austriace, pe care le-a căutat la Viena, dar şi bogatul material, dăruit de Teodor Rosetti — un altul, foarte preţios, se păstrează încă de d-1 A, C. Cuza —, care se află în Biblioteca Academiei noastre de mai mulţi ani de zile. E o lucrare de merit, la care va trebui să recurgem pentru amănuntele acestei epoce. Secretar, de mult timp, al Institutului francez din Bucureşti, d-1 Henry, autor şi al unei cărţi foarte competente şi uneori calde despre vechea pictură religioasă în Moldova, e informat şi asupra realităţilor noastre, de ieri şi de azi. Forma e deosebit de îngrijită. Nouă, Românilor, ni-ar fi plăcut dacă spiritul obiectiv al scriitorului, ascuţimea sa de critică psihologică ar fi cedat, cât de puţin, sentimentelor noastre când e vorba de un personagiu din care marea noastră recunoştinţă a făcut un erou naţional.
»	t	»
Dar nimeni până acum n’a cheltuit atâta timp, atâtea mijloace materiale, atâta muncă pentru a elucidâ puncte din istoria Românilor ca Americanul, profesor de istorie modernă a Europei la Universitatea din Texas, T. W. Riker, format la Universitatea din Oxford, care dă, chiar acuma 1), acolo, la Oxford, o lucrare de aproape şase sute de pagini format mic, cu litere mărunte, asupra « formaţiunii României», între 1856 şi 1866 (The making of Roumania, a study of an internaţional problem, 1856—1866).
Informaţia lui, căpătată cu cheltuială proprie şi cu ajutorul Consiliului de cercetări de ştiinţă socială şi a fondului de cercetări sociale dela şcoala unde predă, a fost culeasă într’o întindere care trezeşte si forţează admiraţia: la Arhivele Mi-
i	f	>	t
nisteriului de Afaceri Străine din Paris, în corespondenţa diplomatică si consulară dela Public Record Office din Londra, în aşâ-numitele « Bloomfield Papers»,« StratfordPapers» şi« Russell Papers » din acelaş depozit, în hârtiile lui Layard dela British Museum, în Arhivele Regale din Windsor, în Arhiva de Răz-boiu şi cea de Stat din Viena, în Arhivele din Berlin. Notele luate de acolo sunt amestecate cu ştirile culese din cea mai mare
i
parte a bibliografiei europene privitoare la această epocă, până
*) înainte, în « English Historical Review », XLIII, The Concert of Europe and Moldavia in 1857, şi în «American Histoiical Review», XXXIV, The Pacte of Osborne.
*9*
www.digibuc.ro
4
N. IORGA
198
şi la cele mai mărunte broşuri de propagandă ale emigranţilor noştri revoluţionari. Nu i-a scăpat nici câte ceva din lucrările noastre româneşti, ca Viata lui Cuza-Vodă de Bolintineanu, scrisorile lui Mihail Kogălniceanu şi broşura mea despre acesta, studiul lui Xenopol despre Nicolae Creţulescu şi cunoscuta Domnia lui Cuza-Vodă, colecţia de tratate a lui Miti-lineu, ba chiar cercetarea lui R. Rosetti despre revoltele ţărăneşti, Cuzeştii d-lui Ghibănescu şi culegerea de Tocmeli agricole din 1907, Actele şi legiuirile privitoare la chestia ţărănească din 1908, fragmentele din corespondenţa lui Alexandru Ghica, date de mine în aceste « Anale », XXIX.
Evident că toată informaţia românească nu se cuprinde, pe departe, în atâtea numai, dar sforţarea autorului, care nu arată să fi fost în România pentru a cercetă în bibliotecile noastre şi pentru a răscoli în arhive, e vrednică de toată lauda.
Expunerea e clară şi logică, împărţirea în capitole făcută cu mult discernământ.
Dar totala necunoştinţă a condiţiilor noastre de viaţă îl face să şovăiască la fiecare pas în capitolul de introducere despre vechea Românie, neştiind pe cine să creadă. Orice putinţă de a caracterizâ oamenii îi este, de sigur, interzisă. Nu odată o critică neîndreptăţită ne supără, şi autorul nu are măcar obiectiv dreptate. Aşâ când e vorba de «caracterul oarecum medieval în politică şi economie », de «letargia orientală » (p. 5), de igno-. ranţa şi corupţia Bisericii (p. 7), de lipsa spiritului public (p. 15). D-l Riker crede şi acum în capitulaţiile cu Turcii, până la cea din «1571 » (p. 9). Totuş spiritul istoric îl face să descrie just şi viu episoade ca acela al încercării revoluţionare
dela Iaşi în 1866.
>
Trebuie să adaug că în colecţia de « Oxford Books » a mai apărut, în 1925, un studiu de 506 de pagini, pe care nu-1 cunosc încă, al d-lui J. A. K. Marriott, despre chestia Orientului (The Eastem Question) şi că un profesor la Universitatea din California, d-l Vernon John Puryean, a dat, în acest an chiar, la Berkeley, un studiu, foarte documentat şi acesta, cu întrebuinţare şi de izvoare inedite, despre « Anglia, Rusia şi chestia Strâmtorilor, 1844—1856» (England, Russia, and the Straits
www.digibuc.ro
igg
ISTORIA CONTEMPORANĂ A ROMÂNILOR
5
Question, 184,4.—1856), în care se citează şi marea serie românească de «Acte şi documente relative la Istoria Renaşterii României », pe lângă « Recueil de documents relatifs â la libert^ de navigation du Danube», publicată de D. A. Sturdza la Berlin în 1904 şi teza din Geneva, 1915, a d-lui N. Daşcovici, La Question du Bosphore et des Dardanelles, calificată de « principală (leading) disertaţie doctorală asupra subiectului», şi cărţile d-lor Băicoianu, P. G. Cantilli şi C. T. Theodorescu. De sigur că bogata informaţie nu e completă. De acolo aflu că în Rusia s’a tipărit asupra războiului Crimeii o carte de mare importanţă prin întrebuinţarea unui material cu totul inedit: A. M. Zaioncîcovschii, « Războiul oriental, 1853—56 şi situaţia politică în acel timp» (BocTOHHaa bohh3 1853—56 t. b cbh3h c coBpeMeHHoft eiî nojiHTHHecKoiî odcTaHOBKofl), Petersburg, 2 voi. 1908—1913, de care se foloseşte şi A. N. Şebunin, în « Rusia în Orientul apropiat » (Poccia Ha 6jih3hcm BOCToKie), Petersburg, 1926.
Nu pot încheia aceste pagini de semnalare fără să exprim o părere de rău în ce priveşte indiferenţa cercetătorilor noştri mai tineri pentru această epocă fericită în care e atâta încă de descoperit. Ei preferă să revie necontenit asupra unor puncte de mai depărtat trecut în care descoperirea se face tot mai grea, iar silinţile de a inova depărtează de drumul cel drept. A şi venit vremea când străinii ne învaţă asupra «formării României». Şi noi, cei bătrâni, o simţim şi cu oarecare regret, care nu ne împiedecă de a li mulţumi călduros pentru marele ajutor ce ni-au dat.
www.digibuc.ro
MOŞNENI DE PE VARBILAU ŞI DE PE VALEA BUZĂULUI
DE
N. IORGA
MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE
Şedinţa dela 23 Octomvrie 1931
Vechea viaţă a satelor noastre poate răsări, în Muntenia, pe regiuni, cum o arătam într’o comunicaţie anterioară, îndată ce-şi dă cineva osteneala să caute între hârtiile, uitate şi menite peirii, ale proprietarilor şi mai ales ale ţăranilor moşneni.
Se vădeşte atunci câtă originalitate locală e cuprinsă în aceste zapise, al căror cuprins se întregeşte, de altfel, cu ceeace se poate observă şi astăzi în viaţa acestor interesante şi venerabile aşezări. Generalizările pripite se pot înlocui astfel cu priveliştea cea mai felurită a unei vieţi care s’a alcătuit şi s’a des-voltat de ea însăş cu aceeaş spontaneitate creatoare, în acest domeniu al aşezămintelor şi a limbii, ca şi în acela al cântecului şi al artei.
Acuma, după ce am arătat-o pentru Cremenari de pe valea Topologului, o încerc şi pentru anume părţi între valea Slăni-cului şi a Prahovei, ca la Bertea, pierdută între culmi cu livezi de pruni şi având legătură numai cu piciorul către drumul care duce la vechea mănăstire a Sinaii.
Moşnenii păstrează cu evlavie, «dela strămoşi», acte din veacul al XVI-lea încă, asemenea cu acele două ale căror frânturi le dau mai jos. Şi aceiaşi vorbesc de căpitanul Băr-tăluş, de pe vremea lui Mircea-cel-Bătrân, ca întemeietor al satului, care de fapt e moştenire a unui Bertea, care (Bertu cu sufixul ea) nu e decât tot Bartolomeu. 20
20 A, R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XII.
www.digibuc.ro
z
N. IORGA
202
Avem întâiu trei cărţi domneşti, pe care le păstrează d-1 Stoica Petrescu.
Dintr’un act dela Alexandru-Vodă Mircea, deci din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, nu s’a păstrat decât jumătatea din a stânga, cu acest cuprins:
t a\acti» ejkî» iw amixati^pS R©ER©Aa h rcHk rtyC©i© sea\ae 8r[p©RA.i-j(hck©h] chk RfAHKaro np-kAORpar mhpmer roeroaa a aHincoo mhj^her roeroaa [AaKaT rcnACTRaMH ci» noRta-kmi rcRAaMH wr©a\8 hakk Ha
HAM E©?KHH H CK CH«RH Er... QKOIK Aa HM ECT WMH8 8 MrtdK’k, WT Afa SpCHA-kR riOAORIIHO . . . [UTO K8nH/\] EOJKHH WT 8pC8A Sa \ ACnpH rOTORH H KEAT©RAA ECT CTOHK'kR BEHER. . . H. aClipil H np©AaA( WH WT CR©H AOKpOM R©[a]» H WT R©[aI©] MErîiaUlOM 8 rcp H 8 Awa H REA’kA CE Aa 3HAE WT aAt’KHKA]... HHAOp WT MAA... TII KOCTHIU WT HEJf 8 IţEJf. . . A* pH8 R«Aa sp-kE... t8h mo R©Aa 8... wp a°Ph noA CKrkpHUJ©ap'k wt noA CK-kp[Huioapk 8 A* $'hHTkHa] 8 Awa 8 niETpHna h nisTpHna 8 Awa A* npHA'kA[o]A\... wh ce sa kaSmeh 8 aA*KHKa; cerc paAi AaA<lX H rcROAaMH
E©>KHH©R... H R*k WJfAES EA\8 H RH8K0M H np"fcRHSMET©A\ no KOA*k e[o}KH-HOr] no OEM TRA[aMH] H CR’feA™'* THC. .. APar0A'HP REAHKH AK0P- H JK[8naHk] HRauiKO rea Aorr. h A8TA'HTPtî]- • • h roHtţa nEjf. h [EajA'b CTOA. H MHTp-b KOMHC H JK8naH... [rOHIfk] nEJf. H ?K8naN CTAHKO REA nOCT-kAHHK, HC. APar>OMHp REA ROpH[HK], H AS IAKHA\ EJK HAIlHCa]f R*k CTOAHH . . . MCl^a WJf. RÎ AH- TERSip aIsTOM R A’feT S .. .
(Monogramă, pecete.)
Deci se dărueşte, pe la 1570, şi de Domn lui Bojin şi fiilor, la Mlaca, partea lui Ursul, cumpărată de acesta cu 1.000 de aspri gata, plătindu-se şi unui Stoica Bene 50. Hotarele sunt până la Adânca, o apă, Brabova (?), Scărişoara, Pietrişul, un «predeal». Marturi sunt aceşti boieri de Divan: Marele Vornic Dragomir, Ivaşcu Golescu Marele Logofăt, un Dumitru, cunoscutul Gonţea Păharnicul, Badea Stolnicul, ctitor la mănăstirea Cobia din Dâmboviţa, Mitrea Comisul şi Staico (Stoichiţă) Postelnicul.
Al doilea act mai vechiu e păstrat şi într’o bună traducere din secolul al XVIII-lea:
Izvod scos dupre limbă slovenească pre limbă rumănească.
Cu mila lui Dumnezeu creştin Io Petru Voevod şi Domnu Ţărăi-Rumâneşti, cari-i dintru Ungurii s’au descălecat, fecorul marelui şi prea-bunului Pătraşco Voevod, nepotul marelui şi prea-milostivului Radul
www.digibuc.ro
203
MOŞNENI DE PE VĂRBILĂU ŞI DE PE VALEA BUZĂULUI
3
Voevod Călugărul, dat-au Domniia Lui acasta poruncă a Domnii Lui Iui Şutilă şi cu fecorii lui căţi Dumnezeu îi va da ca să-i fie lui ocină, în Mlacă, partea lui popa Mircea dela David, derept 7 capre cu lapte şi derept 200 aspri gata, şi pentru slujba de 7 suflete, iar Şutilă el au fost cumpărat dela popa Mircea derept ic al bun, pentru acea ocină, şi de acolia în Piatra Strâmbei păn în curmătura Păltinişului şi pe apa Vorbilăului în jos păn în malul Stănii şi în Adânca. Şi iar au cumpărat Şutilă 2 rozoare dela Badilă derept 100 aspri gata. Apoi au venit Marco cu Şutilă înaintea Domniei Lui de au dăruit Marco pă Şutilă, fii-său, a lui parte de ocină, toată a ou (sic) dat lui Şutilă, iar Şutilă el au hrănit pe Marco, şi au plătit Şutilă pă Marco în trei ani cu 1000 de aspri. Iar Şutilă cu Dobra, fâmeaia lui Marco, au fost însă doi fraţi nedespărţiţi în veacii veacilor amin, şi s’au înfrăţit ei de a lor bună voe şi cu ştirea tuturor megiiaşilor din sus şi din jos şi dinaintea Domnii Lui. Deci au dat Domniia Lui Iui Şutilă ca să-i fie ocina ohabnică, şi fefiorilor, nepoţilor, strănepoţilor, şi de nimea neclătit peste zisa Domniei Lui. Iată şi mărturii pus-au Domniia Lui: jupan Mihăilă Marele Dvornic şi jupan Pătru VI. Log., i Dumitro Spat., Ianachi Vist., Pătru Corn., Gherghe Stol., Dumitru Pah., Staico Vel Post. Ispravnic Dumitru (sic) x) Vel Log.
Noem. 20 d., 7092.
.. .Şi s’au scos Fev. 20 d. 7243.
[V0:] f Aceştii cărţi i s’au ales sj. 116, 12 boeri.
Printr’însul Petru-Vodă Cercel dă la 20 Noemvrie 1583 2), unui urmaş sau vecin al lui Bojin, Şutilă, fiul lui Marco, « ocină în Mlacă, partea lui popa Mircea», pomenind «slujba de 7 suflete ». Condiţiile pe această vale săracă erau atât de pa-triarcale, încât plata, făcută unui anume popă David, e de « 7 capre cu lapte », pe lângă 200 de aspri şi slujbele arătate, pe care Şutilă le ia asupră-şi. El însuş nu dă decât «un cal bun». Hotarele cuprind: Piatra Strâmbei, Păltinişul, pârâul Vărbilăului, Adânca şi «malul Stânei». Un Bădilă vinde două * l
*) Ceteşte: Pătru. V. mai jos.
l) Cei trei boieri din frunte au fost înlocuiţi apoi cu Danciul, Miroslav şi Teodosie, pomeniţi la 28 April 1584 (v. Hurmuzaki, XI, p. 899). Mihăilă a fost tăiat de Domn, cu Banul Dragomir şi Paharnicul Gheorghiţă (v. Stoica Ludescu, în Magazinul istoric, IV, p. 276). E interesant că traducătorul a ştiut adevăratul nume al lui M.hăilă, care e în original: M hail.
www.digibuc.ro
4
N. lORGA
204
răzoare, pentru ioo de aspri, aceluiaş Şutilă. Fiul « a hrănit» pe tată şi a plătit pentru el iooo de aspri în trei ani. E cu desăvârşire interesantă înfrăţirea lui Şutilă cu soţia lui Marco, Dobra, care-i erâ deci mamă vitregă.
Din originalul slavon a rămas numai o parte din dreapta:
. . CKOII CHk KEAHKAT H llp-k^OEpAr . ■ . BAT rCBAAMH CiiO [lOB’kAEHÎE rCKr\<iiMH . BApE EAHKAjf CECTpHM H EpAT (V 110 CKS,\
. . , rOTOB H pA^Î caSîkeobe SA 3. AUIk ■ . . AHApH fl,KA MACT CHIIEB
. phhetSaob h no BOA’k . . posodp WT HA EA^IOA 3A .p. ACnpH . . . ^ApOBAA H &AE3HA A\ApKO . . . IlpHX'pAHH nO MApKO .	. TO KETH KHT AAHHEIIÎE (Hc)...
. . Ck E'fcKA K’liKOAV, AMHH.
. . . r^CTBAAlH (?)
. .. lAKOat fi,A fCT WMHk Bk AE . . . BH$KOAI HJf H np’kBHSMETOM HM
. . pHMS rCB^AMH CEJK HCB'k(l1TEAÎE nOCTABAT H l’KAMH . . . JKSlIAN AVHJfAHA
beahkVh
.	. BEAHKÎH AOr<j>ET H ,,V,8A\HTpS CI1AT. H I3HAKH BHCT. H nkTpS KOM.
. . IlEJf. H KSnAH CTAHKO BEA nOCT’kAHHK, HC. nkTpS BEAHKÎH AOr^ET,
H A3 a8|I$A, MCgA HOEM.
. . . rpd^î TCAMH ESESpElpH H WT A^AM A®
CEr THKSqi aIîTOM, B A’kT 3MB.
(Pecete, monogramă.)
La 1598, aproape pe acest timp, numele moşnenilor sunt scrise pe această piatră de drum:
KAAKO XC... npOHSBOAEHHE WTIţA H Ck nOCnEUJEHHE CHA H CTrO fi,XA> <**lHHk, nOMEHH TCAH CTOilCA, CTAHA, CTAHk,
30H Ck BAAAk, CTAHA,
CTAHk, CTAHk, CTOHKA,
COpA, B A’kT 3p3, AfK-K A1*- A^MHTpAUJKO, K®HKA, Ck CHS EI’O H pAA$A, MpM-fc (?) Ck MEA fr®i Ck MEA tr®> «’K	fr®-
O	biserică de zid ar fi fost refăcută la 1850, cum spune o . însemnare de tot recentă pe curioasa pisanie desemnată pe un
www.digibuc.ro
205
MOŞNENI DE PE VARBILĂU $1 DE PE VALEA BUZĂULUI
5
fond luciu gălbuiu peste care s’au tras linii de orientare. Caracterul literelor e arhaic. Se pot descifra aceste cuvinte numai:
(Pecete, monogramă.)
... Afiastă sfântă biserică [de robii lui] Dumnezeu Radu(?) Vlă-doiu..., Paraschiva, Zamfira, Stanca, Voica, Stan, Maria(?), Cos-tandin.
Sătenii îşi recunosc, la auzul acestor nume, strămoşii. Am văzut sprintena casă veche a Vlădoilor, care se apleacă puţin sub acoperişul de şindrilă neagră.
In pod se aflau icoane, mutate azi la Muzeul din Vălenii-de-Munte, dintre care un Sfânt Nicolae de pe la 1800, dar cu inscripţie slavonă, o Bună Vestire de o tehnică originală, şi cele două figuri de pe laturile crucii dela catapeteasmă, Maica Domnului şi Ioan, tot cu inscripţie slavonă, de o fină artă, pe care trebuie să le punem cel mai târziu pe la 1700.
Deci în partea de jos a satului încă din mai vechi timpuri eră această biserică.
In partea de sus, către dealurile ce duc la Comarnic, bisericuţa de vergi şi de lut care se topeşte cu încetul, interiorul fiind numai o grămadă de dărâmături, iar frumuşelele fresce ţărăneşti deslipindu-se la fiecare bătaie a ploii, dă alături cu câteva documente culese de pe la alţi ţărani de vioiul învăţător tânăr, mijlocul de a se cunoaşte ceva din viaţa evlavioasă a satului.
Pe un Apostol din secolul al XVIII-lea se ceteşte:
[ASastă sfântă carte] ce să numeşte Apostol s’au cumpărat de mine Roman, monah din sfânta mănăstire Sinaia şi s’au dăruit la biserica din satul Bertea, unde să prăznuiaşte hramul Sf. Troiţe, spre a mea veşnică pomenire; 829, Septem. 27.
E vorba de vechiul lăcaş de lemn.
>
Pe un Triod:
Tal. parale.
Catastivu de care căt a datu, titorii besericii şi ai acestui Triod:
15 popa Uie Puiu.
15 Negoiţă Stănică.
15 Radu Vlădoiu.
www.digibuc.ro
6
N. IORGA
206
7.20	Neacşu Ţiţeiu.
7.20	Dumitrache Căldură.
6 Dragomir Lupu.
Biserica de azi ea însăş, pe care smeriţii clăditori o socotiau numai o simplă troiţă — caz unic când troiţa, păstrându-şi numele, devine o bisericuţă cu altar —, poartă această inscripţie, sculptată stângaciu şi şovăitor:
Sf[ă]nta Troiţă făcută la leatu 1830, în zilele prea-înnălţatului nostru Domn Gligori Dimitru Ghica-Vod[ă] cu blagoslovenia pria-sfinţitului arhiepiscopului nostru Chesarie şi cu voia lui Dumnezeu şi îndemnarea şi silinţa titorilor căţi au ajutatu: popa Ilie Puiu cu mă-sa, Dumitra, Ion, Safta, de la începutu pănă la sfărşit, Dinu Anghelache, Ghica, Alecu, Petru, Mane, Stoica, Buna cu toote, Goorghe, Dinu, Parascheva, Dumitru, Rad[u] Bujoiu, Neacşu, Dragomir, Radu Vlădoiu, Tudorache. Dinu Anghelache au datu un pogunu suptu biserică; Coman Fălcescu a datu moşie.
Stilizarea este în afară de formulele cărturarilor şi e o inovaţie menţiunea în pisania pe piatră a donaţiilor de pământ pe care le-au făcut, din puţinul lor avut, o parte dintre ctitori.
între zapisele mai noi ale ţăranilor e preţios actul dela 1790, cu acest conţinut, arătând tot ce cuprindea un neam de moşneni la sfârşitul secolului al XVIII-lea (întâlnim şi pe Coman Fălcescu, dăruitorul bisericuţii):
f Adică eu Ene Fălcescu, dinpreună cu soţiia mia Stanca, cu fica-mia Bălaşa, dat-amu credincosu zapisulu mieu la măna văru-mieu Pa-raschivu Fălcescu [şi] Coman (sic) precumă să să ştie că i-amil vândută partea mea de moşie dină Bertea, dină cină pănă înă cină, cu silişte, cu totă, cătă să va afla, şi cu levede de pruni, şi cu locu de casă, însă stănjini, să să ştie, sântă 19 p[o]l, adică nooasprezece şi jumătate, şi i-amă vândută de a mea bună voe şi cu ştiria tuturoră fraţiloră miei şi a veriloră miei, şi de susă şi de josă; şi tocmeală ne-au fostă pă stăn-jini câte tl. 2, adică doi. Şi, căndă s’au făcută acestă zapisă, au fostă mulţi oameni martori, care mai josă să voră iscăli, şi acastă parte este înă Scărişoră şi în islazu în sată. Şi, pentru mai adăvărată credinţă, m’amă iscălită mai josă şi mi-amă pusă şi degetulă în locă de pecete, ca să să criază. Iul. 3 dn. 1790.
www.digibuc.ro
207
MOŞNENI DE PE VĂRBILĂU ŞI DE PE VALEA BUZĂULUI
7
Eu Ene Fălcescu, Stanca, soţiia mea, Bălaşa, vânzători.
Eu Stancu Fălcescu mar.
Eu Lupul Fălcescu mar.
Eu Dând Fălcescu mar.
Eu Opre Fălcescu mar.
Eu Ilie Fălcescu mar.
Eu Gorghe Fălcescu mar.
Eu Lazăru Fălcescu mar.
Eu Anghelă Fălcescu.
Şi amil scrisă eu pop[a] Ianea duhjovnic] cu zisa loră, şi mar.
Urmează o măsurătoare, prin care vedem alte familii de săteni şi unele amănunte ale localităţii:
Ţudulă dă pogoanile de silişti ale Badi sin Calină Fasole după suma stănjăniloră lui, noozeci şi patru pogoane, şase şi jumătate, scoasă după cartea de hotărnicie a neamului Petroşei, hotărâtă siliştea dela leată 1798, şi, fiindă-că Badea Fasole tocma acuma ş’au dată cheltuiala hotărnicii şi ş’au luată şi ţudulă po pogoanele lui, ca să ştie pă unde să-şi caute stăpânirea: însă ună pogonă înă silişte lângă Ionăbrată Tudosie, di costină până înă gardu Părvului Zeche patru pogoane, i pa[rtea] lui înă vărfu Beni, înă grădina lui Ionă Boghic, pă dă la vale, să alătură cu Stoica BelSugă şi cu Dumitru Grec[u], şi să s[ă] ştie: dină gura unii vălceluş[e], unde este şi ulmă, până înă plaiu, unde ese drumu dină sată; care sântă într’acestă lungă cinzeci şi doă de prăjăni şi înă lată unsprezece prăjăni şi jumătate, şi să înplinescă aceste patru pogoane, ună pogonă şi patru prăjăni în curătura lui Rusină pă di susă, pă lângă crăngă, unde este şi ună locă, care vină înă lungă patru măsuri şi ’n curmezişă vină şapte prăjăni la măsură, şi să împlinescă toate pogoanile după cartea de hotărnicie. Să-şi caute venitu loră pă dănsile, dară cartea ca mare este la mâna lui Ionă Lupă suptă păstrare. 1819, Dech. 21.
Cost. Popescu.
Eu, Badia Fasole, fiindu-că mi-amă alesu tată-mieu o parte de moşie şi amu luat partea (?), cheltuiala ce o am cheltuitu până căndu am des-coperitu ca să ştie ca, căndu s’o scula cineva, să să cuteze pune de—(sic), şi am cheltuitu tl. 10, adică zece; şi neşte capre ce au fostu luată tocma pă sibriia mia, mi le’m văndutu tată-mieu cu soţiia de trei oră, care au fostu bune ale mele.
www.digibuc.ro
8
N. IORGA
308
♦
Badea al lui Călin Fasole, proprietar de capre pe care le vinde tatălui său, are un pământ, pe la vârful Benii şi la curătura vechiului Rusin, între vecini cari se chiamă Boghici, Belciug, Grecu, şi-l socoate în prăjini, dar şi în măsuri, arătându-se că o măsură face cât şapte prăjini. Numai cine plăteşte « cheltuiala hotărniciei » îşi are, ca dânsul, pământul delimitat.
Următoarele două acte sunt din vremea Regulamentului Organic:
C. 1840.
C. supt-cîrmuiri
plecată jalbă.
Cu supunere jăluim noi supt-iscăliţi Cardanaşi (sic) pentru dloru d. propietar coconu Niţu Anghelescu şi postelnicu Costandin, pă care i-am rugat după porunca c. supt-cî[rmuiri] No. 2264 a-m loua dijma din rodurile pămîntului şi nu vroeşte ca să dăm bani dă dijmă (?) dă fin şi dă porum pă iarnă uscat, 80 oca dă pogon vânturat 9U preţul ca dă 18 palme, iar nu din zece una după poruncă. Pentru care cu plecăciune rugămu pă cinst. supt-cîrmuire a-m hotărî darea acestora în ce chip să o facem, că ni să prăpădeşte răsipa pă pămînt. Şi sîntem plecaţi.
Drăghiău Toader, • Jeluitori dinO satfl Bertea.
Subcărm. (plaiului) Teleajăn.
Aleşii satului Bertea. Văzăndu coprinderea aceştii jălbi, şi avăndu în vedere legiuirile pentru propiietăţi, să nu îngăduiţi a să urma înpo-trivă câtuşi de puţin, căci veţi cădea înşivă în grea răspundere; 1851, Octvr. 11.
C. 1830.
Acest omO anume (Dinu), satu Bertea, merge pănă la Cămpina şi cu Stoica Danu la ocărmuire, pentru că cerem unO omu, ca să ne ni (sic) să dea unu om, carele ceremu noi, că are mare trebuinţă. Şi i-amO datO noi, aleşii satului, acestu răvaşu. Pentru încredinţare ne-am iscălit noi anume: Radu şi Oprea şi Milea. Şi scrisu eu Costandinu logofătu cu zisa juraţilor din satu Bertea, în noo zile în — (sic).
Ele au interes pentrucă arată cum după Regulament, cu sistemul nou al juraţilor aleşi, înlocuind pe « oamenii buni şi bătrâni», satele îşi căutau logofeţi şi redactau cum se price-
www.digibuc.ro
209
MOŞNENI DE PE VĂRBILÂU ŞI DE PE VALEA BUZĂULUI
9
peau, în altă formă decât cea îndătinată, acte de liberă trecere, de recomandare sau înaintau plângeri.
Aceia ai căror autori, din nenorocire, nu se pot desluşi din foarte încurcata scrisoare, ni prezintă situaţia ţăranilor faţă de noile legiuiri cu privire la dijmă, care se culegeâ de proprietari cu atâta zăbavă şi rea-voinţă încât «se prăpădiâ risipa pe pământ».
Se vede tot odată din hotărîrea subocârmuitorului câtă grijă aveau aceşti dregători boierinaşi ca «legiuirea» să fie strict observată, căci altfel aleşii « cad înşii în grea răspundere ».
« Democraţia » nu e decât pe hârtie de ieri; în fapt, ea dăi-nueşte de două mii de ani.
Influenţa satului de moşneni, de o atât de venerabilă origine, s’a întins şi asupra satelor vecine. Am cercetat bisericuţa de lemn din cătunul Scurteşti al satului vecin, către Slănic, Ştefeştii, urmaşii moşului Şteful.
Pe una din icoanele, de caracter ţărănesc, din pridvor, se ceteşte această însemnare: «Barbu zugrav; plătitu erei Vlad; Surteşti (sic), 1826» — deci şi aici păstrarea numelor din epoca eroică —, iar pe una din cele două icoane ale catape-tesmei: «Aceste doo sf[in]t[e] icoane s’au făcut cu cheltuiala d-lui Paraschivu Fălcescu i soţiia d-lui Marica». Cum, în pridvor, este acea bună icoană ţărănească a Sfintei Paraschiva, e cu putinţă ca şi lucrul ei să fi fost plătit de un Paraschiv, care e acelaş cu cumpărătorul bucăţii de pământ vândută de ruda sa Ene.
II
Ca şi valea Teleajenului, cu privire la care, deosebit, ca şi în Revista Istorică şi în Buletinul Comisiei Istorice, am publicat atâtea acte, valea Buzăului, vecină, adăposteşte, în satele ei, adesea ascunse prin văi şi ponoare, dincolo de dealuri pră-păstuite, cu totul la o parte de drumurile cercetate, o viaţă populară de un caracter deosebit de interesant. Şi recenta descoperire extraordinară a mormintelor familiei care a dat pe Doamna Neaga a arătat cât se feriau de atingerea cu ţara
www.digibuc.ro
IO
N. IORGA
210
obişnuită, şi neamurile boiereşti din aceste părţi, care-şi durau bisericuţe de îngropare şi frumoase locuinţi împodobite, « castele », prin poienile codrilor. Trăiâ amintirea vremurilor, până destul de departe în secolul al XVI-lea, în care Buzoienii reprezentau, şi în luptele pentru Domnie, o regiune aparte, cu tradiţiile, necesităţile şi scopurile ei.
Cele trei acte următoare o pot dovedi..
Intâiu plângerea din 1813, a lui Dimitrie, fiul Şătrarului Marghiloman, care arată relaţiile dintre micii proprietari abia boieriţi, de felul său, şi clăcaşii, ca aceia din «Zămeşti din Călnău », cari, adunaţi pe pământul său, erau ispitiţi de vecini şi treceau la aceştia. « împrăştiaţi» prin alte locuri, unde făcuseră şi «namestii», ei sunt îndatoriţi, în aceste vremi încă turburi, a da de unde se află jumătate de clacă, rămânând ca apoi să revie la locurile lor.
Prea-înnălţate Doamne,
Jăluescu Mării Tale că pă o moşâe a mea într’acest judeţ Buzău, ce să numeşte Zămeşti din Călnău, avănd sat de lăcuitori înstatomiciţi de sănt acum peste treizeci de ani, cu silişte legată şi în Vistieriia înnăl-ţimii Tale supt aceia numire a moşii, în vremea trecută a răzmeriţi au fost început lăcuitori ce să afla şăzători acolo a să înprăştia încoace şi încolo, mutăndu-să pă alte moşii: una ca să mă păgubească pă mine de claca obicnuită, iar mai ales pentru alte pricini şi socoteli ale lor. Pentru care dănd jalbă către ocârmuirea Divanului ce era atunci, s’au fost dat poruncă către isprăvnicat ca să-i strângă şi să-i supuie a să muta la siliştea lor, şi, fiindcă apucaseră de-ş făcuse şi namestii pă unde să înprăştieseră, înnaintea isprăvnicatului prin rugăciune mi-au dat zapis ca de acolo unde să mutaseră să-mi răspunză claca jumătate pănă să va mai înlinişti vremea şi apoi să fie datori fără altă pricinuire a să muta la siliştea lor, după care au şi cursu pănă după săvârşirea păcii, în primăvara aceasta, ne mai rămăindu-le cuvânt a să strânge şi a să muta în siliştea lor după pravila pământului şi legătura zapisului lor, din pricină că alţi vecini de moşiie i-au măglisit a-i trage pă moşiile lor. Am văzut că să arată cu înpotrivire a să muta în siliştea veche unde au fost satu nestrămutat de sint mai mult de treizeci de ani. Pentru care, arătând şi dumnealor boerilor ispravnici, i-au şi îndatorat a fi următori
www.digibuc.ro
211
MOŞNENI DE PE VĂRB1LĂU ŞI DE PE VALEA BUZĂULUI
II
zapisului lor şi obiceiurilor pământului. Dar în fâgăduelile acelora ce umblă să-i tragă pă alte moşii, tot să înpotrivescu, începând unii din-tr’ănşii de sineşi cu silnicie să să mute şi să să spargă siliştea cea veche. Şi, fiindcă aceasta ştiu că nu este priimită dreptăţi şi la obiceiul pământului, printr’această plecată jalbă mă rog înnălţimii Tale ca după pravilă şi condica Divanului înnălţimii Tale să-mi aflu îndestularea, dăn-du-să luminată poruncă către dumnealor boeri, după cum şi zapis în scris mi au dat că va fi cu păcat silişte de 3 de ani statornică să să spargă şi să o tragă alţii pă moşăile lor. Şi ce va fi mila Mării Tale.
Prea-plecată slugă
Dimitrie săn Şătr. Marghiloman de la jud. Buzău.
Dum[nea]ta Vel Vistier să cercetezi jalba acasta; 813, Maiu 16.
Biv Vel Medelnicer.
Dum biv Vel Medic, ecstractarul al Visterii, să cercetezi jalba acasta.
Vel Vor.	1813, Maiu 22.
Pentru aceleaşi relaţii sociale pe vremea Regulamentului Organic e preţioasă jalba contra unui Atanasie Şainoiu, de curând venit la Verneşti, « pentru păcatele norodului», ca să urmeze faţă de ţărani purtările unui înaintaş, care, pentru asemenea călcări de lege, « a fost pus în pedeapsa Znagovului în grătar pe apă până ce i-au pierit vederile » x). In iscălituri tânguitorii se împart ei înşii în « 9 necinstiţi», «22 bătuţi şi jefuiţi».
Copiie.
Prea-înnăltate Doamne,
Jăluim Mării Tale noi, hălăduitori satului Vemeştii din sud Buzău, pentru 3 logftu Athanasie Şainoiu ce de la o vreme s’au pripăşit în neşte rămasuri ale unui răposat Frateşi Iancu în pomenitul nostru sat, care moarte a frate-său n’au fost pentru altu, ci numai pentru păcatele norodului, ca să pătimească precum au pătimit moşi noştrii cu un moşu al pomenitului de netrebnice urmări, pănă ce au întrat în auzul înnaltei Stăpâniri de atunci, pe care l-au pus în pedeapsa Znagovului în grătaru
‘) Poate pe vremea lui Ţepeş, a cărui amintire legenda o leagă de Snagov.
www.digibuc.ro
12
N. IORGA
212
pe apă pănă ce i-au perit vederile şi aşa s’au odihnit norodul. Asemenea vedem izvoditu şi pe acesta, că munceşte norodul jidoveşte, pe cei mai mulţi cu bătăi de moarte mai în toate zilele, pe alţii cu jafuri şi necinste, oameni cu haractirfi şi cu cinuri, fără să să sfiiască de bunele întocmiri ce sănt aşezate pentru toţi de obşte, de cănd e înnălţimea Voastră, pentru ale cărui fapte necurmate şi înfiinţate bătăi s’au înfăţişat jelbi cinstitei ocărmuiri şi nicio punere la cale sau dojană nu-i face.
Pentru ce va fi acesta diiafendepsit nu putem înţelege. în loc de a să părăsi, mai multu să îndărjaşte, fălindu-să că nu are ce-i face nicio stăpănire, că, chiiar dă ş’ar cunoaşte şi cel mai mic dreptu al său, de sine-şii face înplinire şi răsplătiri, de ţipă norodul, potrivindu-să însuşi, ca de ocărmuitor. Pentru care spaimă şi neînfrănare au încetat norodul a mai jelui la cinstita ocărmuire.
Prea înnălţate Doamne, astăzi vedem că în prinţipatul înnălţimii Voastre multe rele nărăviri s’au pus în bună orănduială, s’au supus şi alte naţii, şi sălbatice, dar un asemenea om cum nu să poate supune, ci este lăsat în voinţele sale, de munceşte norodul? Pentru care fierbinte ne rugăm să aveţi milostivire cu punere la cale asupra drepturilor ce avem, căci poate să se întâmple şi primejdii asupra furiilor sale, precum este cunoscut dt Iilor cinstitei judecătorii de aici i la cinstitul Divanu cremenal şi pănă la cinstitul înnaltu Divanu, căci nădejde de a mai fii în soţietate cu un asemenea om nu este decăt să ne părăsim casele şi puţinul nostru moşesc pămănt, nu numai înşine, ci şi alte înpreju-rate sate, care suspinând din ceas în ceasu aşteaptă milostivire
Mării Tale.
9 necinstiţi,
22 bătuţi şi jefuiţi
31
iscăliţi lăcuitori din satul Vemeştii, sud. Buzău.
Priimită Maiu 9, lt. 839.
No. 1665.
Noi Alecsandru Dimitriie Ghica Voivod, Domnu a toată Ţara-Rumănească.
Departamentul Trebilor din lăuntru va cerceta şi va face leguita îndreptare.
Pecetea gospod.
839, Maiu 16.
Şef secsii, C. Petrescu.
www.digibuc.ro
213
MOŞNENI DE PE VARBILĂU ŞI DE PE VALEA BUZĂULUI
*3
Departamentul Trebilor din lăuntru.
Ocărmuirea judeţului Buzău va cerceta cu de amăruntul toate acele descrise înprejurări şi, facăndu-le cuviincoasa îndreptare, va raportui şi Departamentului de urmare.
Pentru d. drectorul Departamentului, Iancu Mânu.
Lt. 839, Maiu 18.	(Semnătură indescifrabilă.)
No. 609.
O	hotărnicie ceva mai nouă, de folos pentru geografia judeţului, are deosebit preţ pentru aceea că reproduce cuprinsul unui document dela Şerban Cantacuzino din 6 Maiu 1676, în care se dau numele moşnenilor dela Verneşti pe acel timp, cu nume ca Butufeiu, Pogan, Bucur, Crăciun, Vlad, Băroliţa, Vişin, Mircea, Sora, Neagul, Brânză. Un Stan Măndiul din Turburesti, satul urmaşilor lui Turbure, e menţionat într’un act din 1680. Se pomenesc şi zapise din 1678 şi 1683.
Cartea dă alegere a moşnenilor Drăgoteşti, sud Buzău, pentru hotarul Drăgoteasca.
în urmarea otnoşenii prezidenţii de- Buzău trecută la No. 4723 din 12 ale următoari şi pă lângă care mi s’au trimis în copie şi jalba moşnenilor Ghizdeni dintr’acest judeţ, asupra cereri ce au făcut ca să le măsor şi să le alegu şi alt trup de moşie ce-1 au de moştenire în hotaru Drăgoteasca, după ce am vestit mai întâiu pă vecini răzaşi ce să răzo-resc din sus şi din jos, însă pă din sus cu casa răposatului Dimitrie Marghiloman prin formală hârtie cu No. 11 şi din jos cu d-1 vătfu Dimitrie Vernescu cu asemenea supt No. 12, adresatu către d. prezident al localnici judecătorii, pe lângă adresul cu No. 14, şi del[a] cărei la 17 şi 18 ale următoarii s’au priimit răspunsuri pă lângă otno-şăniia cinstiţi prezidenţii cu No. 4843 (bez vestirea ce prin altă scrisoare particolară de la 12 ale următoarii s’au făcut d. Pitar Costache Vernescu, fratele d. vătafului Dimitrie, aflându-să venit chear acolo în hotarul moşii şi, ducându-să a-şi aduce sineturile, nu s’au mai văzut), căci, la amândoaă capetele moşii fiind semne fireşti, nu au fost trebuinţă, mai vârtos că la capul de spre apus să învecinesc mai mult cu Ghizdeni, apoi căci, cătând cu luare aminte hrisovul ce mi au dat, alte cărţi n’au avut acum da decât acest hrisov i zapisele de mai jos însemnate, l-am văzut scris din leat 7194, Mai 6, de sânt ani 153, al
www.digibuc.ro
>4
N. IORGA
214
răposatului întru fericire Şărban VvodQ Basarab şi prin care să arată toate cumpărătorile ce au făcut popa Drăghici în hotarul Drăgoteasca, peste apa Câlnăului, în sumă de stânjeni, şi anume dela cine, precum la vale să vor arăta, atât cei coprinşi în numitu hrisov, precum şi în zapisele ce mi au înfăţişat, apoi, dând ocol hotarului moşii după orânduială cu Ioan Boeru, cel mai bătrân om al casii şi clăcaş al casei boerilor Mar-ghilomani şi cu ştiinţă de hotarele moşiilor, fiind fost vechi isprăvnicel şi pă moşiia Drăgoteasca, a casii răposatului Slugerului Iordache Ver-nescu, încă pănă a nu cădea în stăpânirea numitului (căci din răzaşi n’au voit nimeni a veni), am văzut că pă din sus, dă spre hotarul Fândâ-neanca, a casii răposatului Dimitrie Marghiloman, să află răzorit şi în-pietruit dela un cap şi până la altul, şi prin care pietre m’au dus însuş Ioan Boeru, arătând şi locul pă unde s’au ridicat momâile, când atunci, la 21 ale următoarei, s’au arătat d. Iancul Marghiloman, propietarul moşii Fândâneanca, pe care întrebându-1 de este mulţumit pe lucrarea ce s’au făcut sau dă are vre o bănuială, mi-au zis că, între hotarul moşii dumisale şi între hotarul numiţilor fiind răzor dăspărţitor, întărit cu pietre, dela un cap până la altul, nu are nicio prigonire, fără numai la două mămâii ce s’au fost pus între pietre, fiind cam înnăuntru în hotarul dumisale, care s’au şi îndreptat cu linie dreaptă din piatră în piatră, iar dăspre Drăgoteasca, a casii răposatului Slugerului Iordache Vernescu, nu s’au păzit decât doaă pietre, însă cea dela movilă, aproape dă mijlocul moşăi, care s’au văzut mişcată din locul ei, şi alta dăspre apa Câlnăului, unde îm[i] arătară atât Ion Boeru, ce s’au aflat vechi isprăvnicel al acei moşii, cât şi alţi oameni bătrâni ce s’au aflat faţă şi care au dat înscris osebit ştiinţa ce au, că, pentru acea piatră urmându-să prigonire încă de când s’au aflat în viiaţă răposatul Slugeru Iordache, carele viind cu aprod şi cu porunca judecătorii pentru dovedirea acei pietre, între ceilanţi lăcuitori ce s’au aflat cu ştiinţă de semne, au chemat şi pă Ioan Boeru, pă care zice că, întrebându-1, i-au spus că piatra fără de cuviinţă s’au luat de la locul ei şi s’au pristăvălit (sic) dă vale şi, luându-o, au adus-o acolo în puntul ei, unde au pomenit-o de sumă de ani, şi că, poruncindu-i numitu boeru de au şi sărutat-o, şi într’acest chip lămurindu-să vechea stăpânire a hotarălor după ştiinţa bătrânilor şi vechilor isprăvnicei dăspre vecini răzaşi, cărei s’au priimit a sta şi a veni de faţă, am început apoi şi măsurătoarea cu lanţul de zece stânjeni şi cu stânjinu răposatului Domnu Şărban Vvd. Basarab, într’acest chip, însă:
www.digibuc.ro
215
MOŞNENI DE PE VĂRBILĂU ŞI DE PE VALEA BUZĂULUI
15
Stânjini palme
307.6
Trăsura dela răsărit, din piatra moşii Fundăneanca, a casii răposatului Dimitrie Marghiloman, de lângă cârfiumi pă drumul Bogdanului în jos pă vâlcea şi pă lângă punţi (?), pă muchea dealului, până în vechea stăpânire, unde au arătat acel Ioan Boeru şi Necula cel Mare ot Costoeni că au pomenit stăpânirea Ghizdenilor, şi pă care locu zise Necula că s’au hrănit elu, unde s’au făcut muşuroiu.
410,2 la mijlocu de piatra ce este în coasta vii Comisoai şi drept la vale spre nemiez, la movila Dolu, unde s’au făcut muşuroi.
377 la Apus dă spre apa Câlnicului, hotar dăspărţitor şi de spre deal, adică de spre muscele, în liniia ce s’au făcut din piatra Câlnăului, din mal, unde să dăspart cu moşiia casii răposatului Slugerului Iordache Vemescu şi drept la dealu, până în vechea stăpânire, unde au arătat Ioan Boeru că s’au păzit neclintit de către răposatu Dimitrie Marghiloman, căci piatră aci nu s’au găsit.
1095 adecă stânjini mici una mie noaă sute cinci (sic), iar masă stânjâni trei sute şaizeci şi cinci.
După care apoi i-amQ întrebat în ce chip le curge stăpânirea într’acest hotar, şi îmi arătară cu chipul de mai jos, cunv adecă le-ar fi durs stăpânirea din vechime.
Stânjini palme * 100
365 toată suma hotarului în Drăgoteasca a moşnenilor.
188 urmează a să scădea după ce mai întâi să vor lămuri prin judecată cu dumnealor boeri Verneşti (dă vor cere a să judece) i cu Theodorache ot Verneşti, însă
100 cei cumpăraţi de răposatul Sluger Iordache Vemescu dela Postelnicul Stan Ghenescu şi îi stăpâneşte în suma stânjenitor Ghizdenilor şi pentru care-i ziseră că sânt încă în judecată.
883 ai Logofătului Theodorache ot Verneşti, zestre, zicându-i şi prin grai, trimeţând în doaă rânduri nu s’au văzut, ca să-mi arate cu ce sinet stăpâneşte, rămâind ca, de va avea sinet destoinic, să-l înfăţişeze a să vedea ce parte are.
188,3.
177, adecă stânjâni una sută şaptezeci şi şapte, rămân la toţi moşneni Ghizdeni, care să în part într’acest chip, însă:
www.digibuc.ro
i6
N. IORGA
2l6
Stâniini palme
88.3	Vz P°pa Muşat, cursul din popa Drăghici cu fraţi, însă Mihalcea, Ulidea (sic), Necula şi Stan sin Din[u].
88.3	Vi Necula săn Muşat, braţ Nichifor, cursul din Drăghici cu fraţi, însă Stroe i Dumitraşco.
17^7.
După care apoi lămurindu-să cumpărătorile după hrisov, după zapi-sele ce au înfăţişat să arată mai jos anume, însă:
Stânjini palme după hrisov, cumpărătorile popi Drăghici, moşul cel bătrân:
48 dela Stan şi dela fii-său Din[u].
30 dela Radu Butufei şi dela fecorii lui.
10	dela Radu Pogan.
10 Idem (sic) dăla Tănase, fratele Radului.
7.4	dela Chiriţă, fratele Radului Pogan.
7.4	dela Bucur, fratele Radului Pogan.
15.4	dela Crecun por[uci]c Roşul şi dela frati-său Vladu. 12 dela Grosul şi dela fraţi lui.
7 Idem dela Grosul.
12	dela jupân Hristea.
14.4	din hotarul Bureştilor dela Dumitru fecor Orbului. 10 tot din mo[şia] Drăgoteasca, dela Micu al babi Eni.
10	idem dela Lupul al Băroliţii.
11	dela Vişin (sic) şi dela Mircea.
10	idem dela Sora, fata uncheaş Neagului.
13	dela Iacov Brânză.
10 dela Stoian sin Petco.
7.4	dela preotu popa Mircea.
7.4	dela Stan.
6 idem dela Stan.
15 ocina popi Drăghici din Modrozeasca.
10 idem dela Manea al Irinii şi dela vara sa Stana.
284,0.
Cei după zapise
10 dela Stan Măndiul ot Turbureşti cu zapis ot leat 7188. 15 idem cu un zapis fără leat şi la nume ros.
9 idem dela Radul Butufei, cu zapis ot 7182.
www.digibuc.ro
MOŞNENI DE PE VARBILAU ŞI DE PE VALEA BUZĂULUI
17
317
12	dela Baico, cu zapis ot leat 7191.
5 dela Mircea cu zapis ot leat 7186.
15 dela Pogan cu zapis ot leat 7186.
A5 idem dela Tănase cu leatu 7186.
365. Adecă stânjini trei sute şaizeci şi cinci toată suma stânjânilor ce s’au găsit în hrisovul zapiselor popi Drăghici, din hotarul Drăgoteasca, ce-i zice şi Modrozeasca, i Turbureşti, şi cari acum să găsesc coborîţi în stăpânirea moşnenilor Ghizdeni, precum întocmai s’au găsit şi pă faţa pământului, din pietrile dumnealor boerilor Marghilomani şi până unde adică li s’au împlinit suma stânjinilorîntrei trăsuri după orându-ială, precum însuşi ei au cerut, nepriimind a să face mai multe, şi pă unde au arătat Ioan Boeru că este omu în vârstă ca de ani 70, şi Necula cel Mare ot Costieni, în vârstă ca de ani 65, precum şi alţii ce în osebit zapis, dat supt ale lor iscălituri, să vădu, că adecă li s’au urmat stăpânirea; care zapis să alătură pe lângă acastă alegere. Iar lungul acestei moşii merge din drumul Bogdanului dela Răsărit şi până în apa Câlnăului la Apus, care stânjini s’au alăturat pă lângă pietrile hotarului Fundeni a d. Iancul Marghiloman, iar ai lui Theodorache Popia, fiind zestraş, pă câţi stânjini va înfăţişa sinet şi i să va alege prin judecată are a-i ţine pă lângă stânjini boerilor Verneşti. Pă care această alegere rămâind cu toţi odihniţi şi mulţumiţi, au dat şi zapis în scris de mulţumire supt ale lor iscălituri, iar pietre hotară nu s’au pus, nici s’au întărit prin movili, ca, dacă dumnealor boeri Verneşti nu vor rămânea mulţumiţi pă acastă alegere, să-ş poată căuta prin alegere de alt hotamic luat din parte-le, a le da stânjini, după cărţi şi sineturi ce vor avea şi care sânt datori a le înfăţişa.
Sărdaru C. Negulescu.	1841, Iulie zi.
www.digibuc.ro
I
PEDAGOGIA UNUI JURISCONSULT FANARIOT DIN BUCUREŞTI LA 1780
DE
N. IORGA
MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE
Şedinţa dela 18 Decemvrie 1931
Biblioteca Universităţii din Atena posedă un manuscript, neobservat până acum1), care cuprinde învăţăturile către fiul său, ale lui Mihail Fotino din Chios, considerat ca un « consul al filosofiei Marii Biserici a lui Hristos şi Mare Păhamic al Ţerii-Româneşti»:
Ilagaiveoeig zivog ăg%ovzog ix Xlov, ovvzedeloai nag” airzov xat exdo-deioai Ttgog zov vlov avzov, iv Bovxovgiozi, 1781, Magzvov 20. 11a-gaivdoeiq ăg%ovzoq zivog vnâzov zăv tpiloaoqxov zrjq zov Xqiozov MeyâXrjg * ExxXrţoîag xai MeyăXov IIa%<igvixov BAaxtag Mrj^arjA Ocozivov zov ix Xîov, ovvtEdeTaai nag avzov xai ixdoOeioai ngog zov vlov avzov.
Mihail Fotino e o personalitate cunoscută, care a dat, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, întâia încercare a unei codificări de drept în principatul muntean 2).
Se începe cu consideraţii generale asupra purtării unui tânăr. Trebuie să se păstreze credinţă religiei şi «împărăţiei», până şi la vărsarea sângelui. Mânile să se păstreze curate. Să se ferească fiul de «patimile cărnii», de beţie, de jocul de cărţi. Societatea căutată să fie cu «cei nobili, cu cei cinstiţi şi cu cei bătrâni», iar nu cu elemente uşuratece şi nevrednice.
') V. «Revista Istorică» pe 1930, p. 202.
*) Iorga, Istoria literaturii româneşti în secolul al XVIII-lea, II, p. 444. 31 A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XII.
www.digibuc.ro
2
N. IORGA
220
Şi e frumoasă această parte a sfaturilor: «Lucrul tău, cât de mic să fie şi de uşor, tu să-l socoţi mare şi greu, şi să nu-1 despreţuieşti ca mic şi uşor, ci să te gândeşti la el şi să-l socoţi greu ». Dela cei de sus să se îndure chiar şi nedreptatea, « cu curaj şi nobleţă de suflet». Ori: « Să te fereşti de vorbele de prisos şi de clacă, căci din aceste vorbe de prisos rezultă adesea mari scăpătări şi greşeli vrednice de plâns şi cu neputinţă de îndreptat, şi deci să te depărtezi mult de astfel de vorbitori în vânt, cari nu cată de lucrul lor şi de ce-i priveşte, ci se întind cu neliniştea sufletelor lor spre lucruri care nu li se cuvin ». In conversaţii să nu fie pripit şi îndrăzneţ, ci, vorbind puţin, să nu jignească pe nimeni. Să nu se atace onoarea nimănuia. « înainte de toate însă şi mai presus de toate să-ţi păstrezi conştiinţa curată de orice, căci, avându-ţi conştiinţa curată, nu te vei teme vreodată a fi vătămat de orice împrejurare.»
O	altă parte conţine recomandaţii pentru viaţa de creştin a tânărului. Sculare de dimineaţă pentru rugăciune şi altă rugăciune seara, căci numai dela Dumnezeu, nu dela oameni, poate veni tot ajutorul. Să fie sincer şi discret. Pe duşman să-l întâmpine cu vorbe de prietenie, fără să arate măcar că-i bă-nueşte intenţiile. « Cată bine să nu-ţi spui taina la nimeni, nici la însuş al tău tată, ci să-l păzeşti cu grijă în inima ta.» Remarcabilă este şi sentinţa următoare, plină de învăţăminte pentru toate timpurile: « Când ai un prieten foarte sincer şi foarte puternic, dacă poate urmează, din vreo împrejurare, vreo dihonie între voi, cât de mare să fie dihonia aceea, să cauţi bine să nu dai în vileag vreo taină a aceluia pe care te-ai întâmplat s’o afli în vremea prieteniei voastre şi să voieşti cu aceasta a te desvinovăţl, căci, pe de o parte, strici reputaţia lui şi cu aceasta faci ca oricine să se teamă de prietenia ta şi să se ferească de tine, iar, pe de alta, ajunge între voi acea duşmănie sălbatecă şi nemiloasă (■&t]Qid)ârjg xal ojcovoq), din care pot să se nască mii de rele şi mari pagube ».
De colachii să se ferească, deoarece « mai bine e să trăeşti în sărăcie cinstit decât în bielşug fără cinste », câştigând doar, pe această cale, docoinici. In toate să se spună adevărul, căci « adevărul este port de mântuire ». Nicio pâră să nu fie primită, căci ea califică pe pârîtor. E o datorie a se feri de « cearta
www.digibuc.ro
221
T
PEDAGOGIA UNUI JURISCONSULT FANARIOT
3
de vorbe », de « logomahie », şi să se evite procesele, prin care, chiar în caz de câştig, se primejdueşte reputaţia. Sfatul celor buni să se ceară şi să nu creadă tânărul că este « mai presus de sfat». Cearta pentru religia cuiva trebuie şi ea evitată. Conversaţia să fie totdeauna cu modestie şi smerenie. Grija rugăciunilor pentru cei morţi, şi mai ales pentru părinţi, să nu fie uitată. Numai barbarii amintesc de binefacerile pe care le-au făcut cuiva. In locuri neştiute nu e bine a se amestecă. Tot « barbar » e să sileşti pe prieten a-şi spune secretul. Să nu se răspundă fără a fi întrebat.
« Acestea de mai sus îţi poruncesc părinteşte să le ceteşti în fiecare dimineaţă cu stăruinţă şi atenţie şi, după cetirea lor, făcându-ţi rugăciunea, să dormi, aşâ încât, sprijinite pe sfânta rugăciune, să ţi se întipărească în inimă şi astfel să-şi ia uşor şi neîndoielnic puterea lor, arătându-te până la capătul vieţii om vrednic şi trăind o viaţă lăudabilă şi fericită ».
Dar, îndată după ce se păreâ că s’au isprăvit recomandaţiile, ele încep din nou, numerotate şi cele din urmă ca şi cele dintâiu.
La orice lucru de făcut să se gândească de mai multe ori, neurmând primul impuls. Să nu despartă interesul său de cel comun, « şi mai bine să păgubeşti tu decât să fii pricina de a se păgubi alţii». Sluga să ţi-o tratezi în toate cu blândeţă şi nu cu asprime, căci cu cel dintâiu chip, al blândeţii, ţi-1 în-datoreşti, precum şi sufletul lui pentru tine, iar cu al doilea, adecă al asprimii, îl faci a se săbătăci şi a păzi vreme să-ţi facă rău. » După învăţătura marelui Vasile, să fugă de oameni cari se află în ceartă între ei. Să nu fie fudul, ci modest,« potrivit cu vrâsta, fiinţa şi situaţia sa », « căci fumurile »— aici, pe lângă cunoscutul grecesc xanvoi, este şi cel românesc grecizat: <pov/x(i)Qa — « adesea prăbuşesc (xaxaxQrjv^ovai) pe om ». Dacă i se cere ceva tânărului şi n’o poate face, să promită măcar şi să caute realizarea promisiunii ca şi cum s’ar îngriji de un lucru al său însuş, căci altfel mai bine ar fi să nu se făgăduiască, aducând pagubă acelui căruia i s’a făgăduit. La orice cumpărătură, fie şi de haine, să caute întâiu care-i putinţa de a cumpără; prin datorii ajunge cineva «batjocura lumii»: naiy-nov xov xâafjLov. Şi în mersul lui, fiul să fie serios şi respectabil, alte apucături fiind «femeieşti». Chemat la răspundere
<»•
www.digibuc.ro
4
N. IORGA
222
■ST
pentru greşeli, «să-ţi pleci grumazul şi ochii la pământ», spre a nu stârni mânia acelui ce face cercetarea. Ajungând la trecere pe lângă un patron, să nu se întrebuinţeze situaţia pentru mijlociri nepermise, ci să se aibă în vedere numai interesele aceluia.
« Acestea de mai sus îţi orânduesc părinteşte să le ceteşti cu grijă fiece Duminecă, pe care trebuie s’o serbezi, nu cu beţii, danţuri şi alte lucruri neserioase, ci cu cercetarea Sfintei Scripturi; şi cu aceeaş râvnă să ceteşti şi Ia sărbătorile sfinţilor, pe cari să-i venerezi din tot sufletul şi din toată inima, ca mijlocitori pe lângă Dumnezeu pentru noi. Şi iarăş te sărut părinteşte din suflet.»
f
Dar aici, unde iarăş s’ar crede că e sfârşitul, se adaugă un al treilea şir de sfaturi pentru atitudinea faţă de biserică şi pentru moralitate.
Faţă de preoţi să aibă tot respectul şi să nu-i pârască niciodată, ceeace ar fi contra legilor civile şi a canoanelor. « Să nu invidiezi pe niciun om sau pentru înaintarea lui, sau pentru fericirea lui sau pentru alt avantagiu al lui, ci să te trudeşti şi tu să capeţi avantagiile aceluia, adecă acelea care sunt de cinste, respectabile şi virtuoase, pentru ca prin ele să poţi şi tu ajunge la înaintarea şi fericirea aceluia». De străini să aibă o grijă deosebită şi să-i ajute la orice, «ca să nu încerce (doxi/udCn) străinul acela vreo amărăciune şi supărare, căci destulă amărăciune şi supărare e pentru acela starea de străinătate». Să primească orice cu mulţămire şi să nu se arăte lacom, căci «la ce ieai cu dreptate ai şi pe Dumnezeu într’ajutor şi pe oameni ţi-i ai întru toate lăudători şi ajutători ai tăi». « Copiii tăi să ţi-i creşti întâiu cu datoritorul respect faţă de Dumnezeu şi cu paza de aproape a dogmelor ortodoxe ale Bisericii de Răsărit şi, în al doilea rând, cu cuviinţa moravurilor, cu smerenie, cu sârguinţă, cu echilibru sufletesc (evnddeia) şi credinţă faţă de stăpânitori şi cu toate virtuţile sufleteşti şi trupeşti, ca să poată trăi fericiţi». De răul nimănui să nu se bucure, ci să caute a ajută pe cel căzut în nenorocire. La judecăţi să nu se grămădească şi să nu fie nici chezaş, nici martur, deşi, silit a mărturisi, să spuie tot adevărul, fără părtenire, dar să fugă din toate puterile de jurământ, chiar de ar fi să fie cu
www.digibuc.ro
PEDAGOGIA UNUI JURISCONSULT FANARIOT
5
*23
paguba lui. « Când vre-un duşamn al tău ar cădeă la vreo primejdie, din care poţi să-l liberezi fără pagube şi primejdiile tale, să te lupţi a-1 liberă fără a-1 consideră ca duşman al tău, ci potrivit cu fireasca simpatie omenească să-l sprijini cu truda ta şi să-ţi pară rău de dânsul». Ca să nu fie bănuit de anume intenţii, să nu vorbească, în societăţi, cu vorbe ascunse şi enigmatice. Dacă e silit a face datorii, să caute neapărat a le plăti, pentru cinstea lui. « La copiii tăi să alegi dascăli, nu numai învăţaţi şi cultivaţi, dar şi demni, de folos (xeyooQyQas) şi politicoşi, ca să-i crească în acelaş timp nu numai cu învăţătura şi studiul literelor şi ştiinţelor, ci şi cu o nobilă politeţă şi cu o orânduire politicoasă a vieţii şi să-i potrivească spre ce e cuviincios şi de cinste. — Soţia să ţi-o tratezi nobil şi cu maniere măgulitoare (xoAaxevnxoi>s), ca una ce este expusă greşelilor şi de o fire slabă, şi nu cu barbarie şi severitate, căci cu cel dintâiu chip o faci să aibă respect faţă de tine şi să te asculte şi să te iubească, de o iub ire caldă, şi să trăiască fericit cu tine, iar cu al doilea chip, adecă acel barbar şi sever, o faci să se înăcrească faţă de tine, să se tulbure (âraxrfj) şi să caute totdeauna pricini de ceartă, ceeace este de foarte mare pagubă şi primejdie, şi pentru viaţa şi pentru cinstea ta. — Cată să nu încredinţezi vreodată slugilor economia casei tale, ci singur tu să o stăpâneşti (iveeyfjs) şi să o îngrijeşti, căci neglijând-o şi încredinţând-o slugilor, de acolo iese că te vei sărăci, iar acele slugi ale tale se vor îmbogăţi din ale tale; dela cari apoi să ai nevoie de ajutor şi mângâieri (tieqi-&dAy>ei$), de care să te ferească Dumnezeu. Pe lângă aceasta să faci zilnic cererea exactă a toată socoteala şi a tot lucrul ce l-ai dat în sarcina slugilor, şi să nu neglijezi deloc ale casei, căci de pe urma unei astfel de neglijenţe mulţi cari au fost bogaţi mai înainte s’au arătat după aceea foarte nenorociţi, şi, ce e mai rău, au ajuns batjocura acelor slugi ale lor înseşi. — Să urmezi totdeauna negoţul ca un lucru cinstit şi lăudabil, dar să-l urmezi cu dreptate, cu cuvânt (M nagolav) şi cu cumpătare, şi nu cu nedreptate, minciună şi lăcomie, căci, urmân-du-1 cu dreptate, păzindu-ţi şi cuvântul şi mulţămit cu un mic câştig, îţi creşte consideraţia, şi, dacă aceasta urmează, creşte negoţul tău şi cinstea ta, căci fiecăruia îi va plăceâ de societatea
www.digibuc.ro
6
N. IORGA
224
ta şi de tovărăşia ta. Iar, dacă urmezi cu nedreptate, lăcomie şi despreţ de cuvântul dat, nu numai se împrăştie consideraţia ta, dar ajungi şi urît şi antipatic, şi din aceasta iese paguba şi nenorocirea ta. — Când vei face negoţ, să dai cu toată plăcerea drepturile împărăţiei, şi să nu voieşti vreodată să iei cât de puţin drept al ei, căci aceasta, adecă să iei drepturile împărăţiei, e nu numai un lucru odios şi care aduce necinste, pagubă şi pierderea reputaţiei tale, dar e şi contra Evangheliei care zice: Daţi Chesarului ce este al Chesarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Cată decisă nu cazi în greşală (nQooxQovorjg) nici faţă de Dumnezeu, nici faţă de împărăţie ».
Ce urmează e în acelaş fel.
Nu e multă filosofie în aceste recomandaţii, pe care le-ar fi putut iscăli şi un Bizantin din secolul al X-lea, dar ele ni arată ce eră în sufletul unui Fanariot dela 1770-80 şi ce greşit e felul în care se obişnuiâ a-1 privi ca o plămădeală de vicii, de ipocrizie şi de lăcomie x).
*) Urmează în manuscript modfele de discursuri, de scrisori şi definiţii ale viciilor, cu scheme grafice care arată elementele din care se compun. Se adaugă, poate de acelaş, citaţii din Scriptură şi versuri religioase şi morale. Ar părek lucrări ale fiului, dela care ar fi şi o listă de cărţi, în care găsim: patru volume de Enciclopedie, Gramatica lui Laskaris, a lui « Daniil * şi a lui Gazl, Mărturisirea ortodoxă, « Istoria rusească a Eladei », «o carte rusească în care se cuprind predici (didax^iovvtâtiovg), o « Introducere creştinească în ruseşte *, o « Introducere a legii ruseşti », un « lexicon eleno-grecesc al Noului Testament», Chrysoloras, trei Psaltiri, «un alfabet italian cu explicaţie rusească », «o cărticică rusească în care se cuprinde şi canonul Paştelor şi al Născătoarei de Dumnezeu *, « o Istorie nouă rusească », « cartea spre virtute rusească », Vieţile Sfinţilor, o Synopsis, un alfabet latin, Isaac Şirul, un dicţionar greco-rus, cel latin al lui Gessner, « Oratorii * şi o Retorică ruseşti, « o scurtă cunoştinţă a tuturor ştiinţilor », un Octoih, « O Metafizică rusească », < o carte rusească despre feciorie », alta despre cunoştinţă, un Voltaire rusesc, Discursurile lui Cicerone, «o frazeologie latină *, «o ortografie elenică », Dicţionarul ZxegfiefJov, şi al lui « Gheorghe », 6 navvyjc, rusească, un Nou Testament şi latin, o Mitologie, Epistolarul lui Coridaleu, Gramatica lui Neofit (Duca), un Dicţionar rusesc, Retorica lui Skuphos, Dialogurile lui Lucian, Logica lui Blemmides, Epictet pe scurt, « o carte cuprinzând cercetările cuvintelor şi ale bunei purtări şi scrisorile lui Panesios », Panegiricul lui Grigore făcătorul de minuni, «o Filosofie latină *.
www.digibuc.ro
II
ÎNTOARCEREA UNEI PRIBEGE: DOAMNA MARIA MINIO
DE
N. IORGA
MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE
Şedinţa dela 18 Decemvrie 1931
Sunt individualităţi istorice care, la un moment, pare că se cer ele rechemate la viaţă.
Acesta e cazul familiei înstrăinate a Iui Petru Şchiopul, Domn în două rânduri al Moldovei, mort în Tirol, la Bolzano.
Acum vreo patruzeci de ani am găsit în Arhivele tiroleze, din Innsbruck, dosarele privitoare la petrecerea lui în această rece ţară de munte, unde a dorit până la moarte, căpătând această mângâiere numai în mică parte acolo, la Bolzano, de
soarele si cerul mai senin al Moldovei sale. Erau acolo amă-
>
nunte de un adânc sens omenesc si scrisori româneşti, stân-gace şi naive, deosebit de duioase. Ele mi-au servit întâiu pentru a prezentă publicului mare « O familie domnească în exil», apărută întâiu în revista «Vatra », apoi în « Biblioteca pentru toţi ». Pe urmă documentele înseşi, atât de numeroase şi de variate, până la inventariul averii găsite în casa nenorocitului exilat, au putut să apară în volumul XI, îngrijit de mine, al colecţiei Hurmuzaki.
Ca dus de mână, am găsit apoi în colecţiile de artă ale castelului Ambras din Tirol frumosul portret, pe care l-am putut identifică imediat, al copilului iubit, rod al unei iubiri de roabă, pentru mântuirea sufletească şi trupească a căruia bătrânul tată a luat drumul exilului, Ştefăniţă, din care am făcut
www.digibuc.ro
8
N. IORGA
226
eroul dramei «Un Domn pribeag ». Chipul blond al plăpândului Voevod cu ochii dulci albaştri a fost publicat, din nenorocire nu şi în colori, cu haina-i de catifea verde sămănată cu flori de aur şi cu papucaşii galbeni, înaintea volumului III din ale mele Acte şi fragmente, de unde a trecut, acum când originalul a dispărut, poate nu pentru totdeauna, în distrugătorul haos, prielnic înstrăinărilor al marelui războiu, în Portretele Domnilor români. Am aflat şi locul unde zac Petru şi Ştefan, cel dintâiu în margenea bisericii Franciscanilor din Bolzano, supt grota de tuf a Madonei, celălalt la dreapta în biserica de căpetenie din Innsbruck, unde în fiecare an se fac pomenirile tânărului trecut la Biserica romană. Nu s’au întreprins desgro-pările pe care le doriam, deşi Guvernul italian a dispus să le permită pentru mormântul lui Petru-Vodă.
Alături, un dar întâmplător al răposatului Urbani de Gheltof mi-a dat toată corespondenţa greco-italiană a cumnatei lui Petru, Doamna Ecaterina a lui Alexandru-Vodă al Ţării-Româneşti, şi a fiului ei, Mihnea, cu sora de lege «frâncă », aşezată la călugăriţile din Murano, Mărioara Adoma Vallarga: pe rând am dat-o în Arhiva din Iaşi, apoi în Memoriile Academiei Române, XVIII, şi în acelaş volum din «Hurmuzaki >>. Dăunăzi Doamna Neaga, soţia lui Mihnea, ieşiâ din mormânt cu toată familia, casa, biserica ei, pe un platou din mijlocul pădurilor Buzăului, şi aici chiar îi prezentam juvaierele rămase neatinse în pământ.
De atunci nu trec câţiva ani fără să se adauge noi descoperiri, care par a se îmbulzi dela sine. Astfel testamentul lui Zotu Ţigara, Spătarul şi ginerele lui Petru, ca soţ al Domniţei Maria, ştiri asupra fetelor acesteia din căsătoria cu acest Grec din Ianina, lămuririle de avere ale Măriei, remăritată cu nobilul veneţian Polo Minio, lămuriri completate printr’un recent memoriu al d-lui N. Bănescu, actele turceşti relative la Mihnea în exil, publicate de acelaş în aceste « Memorii».
S’ar fi crezut că nimic nou nu poate să mai răsară asupra acestei familii de romantice rătăciri şi suferinţi, ale cării urme s’au pierdut într’o depărtată străinătate.
Şi totuş această quasi-misterioasă tendinţă de vădire continuă.
www.digibuc.ro
227
ÎNTOARCEREA UNEI PRIBEGE: DOAMNA MARIA MINIO
9
D-l Sever Zotta, directorul Arhivelor din Iaşi, îmi comunică, acum câteva zile, un foileton al ziarului local « Opinia », în care se dă un act, datat din Moldova, al Doamnei Maria.
II reproducem după fotografia transmisă amical de d-l Zotta, care se dă şi în facsimile, înainte de a adăugi explicaţiile necesare :
f Adecă eu, Doamna Maria, fata a răpăosatului Pătru-Vodă, dau ştire cu acastă scrisoare a noastră, cumă amu făcuţii o mănăstire la trăgu la Iaşii, însă lăngă sătulii Hlincia, hramulii Stăi Gheorghie, şi o amu închinaţii în Staa Gora mănăstirei dela Dionisiiaţe (sic), ca să-i hie de treabă şi metohii, şi oarecăte sate amii dată la acelu metohu (S-amu făcută: unele d-amă cumpărată depreună cu gupănulă mieu Zota Spătariulă pre derepţi banii noştri, cumă iaste şi urică de mărturie dela părintele mieu Pătru-Vodă, iară alte sate au fostă date de părintele mie[u], sate dereapte domneşti, căd era suptă putearia şi suptă Dom-niia Măriei Sale. Dec, căndă au vrută Dumnedzău şi s’au milostivită de-au dăruită pre Măriia Sa Radulă Voevodă cu Domniia ţărăi Moldovei, căndă amă venită şi eu cu Măriia Sa, aflat-amă mănăstirea noastră dela Hlincea pustie şi toate satele răshirate şi pustiite, căc că dela mănăstire dela Dionisiiaţe călugării n’au mai venită, ni£ au mai purtată grije de metohă şi de sate, c-au lăsată totă de s’au pustiită. Intru acaia eu, ştiindă pomeana părintelui mieu, metohulă şi mănăstirea lui Stăi Sava denă trăgă denă Iasă, ce o au făcută Domniia Sa şi o au miluită şi cu sătulă Stroeştii de pre Sitna, denă Ţănu-tulă Hrălăului, şi cu toate dabilele, dat-amă şi eu acolb, la acaia sântă mănăstire a lui Stăi Sava o selişte ce iaste într’ună hotară şi alaturea cu sătulă Stroeştii, anume Cudreavenţii, dentru uriculă ce avemă de la părintele mieu Pătru-Vodă, ca să hie şi de treabă sfentei mănăstiri a lui Stăi Sava, prentru sufletele părinţilor miei şi ală nostru; iară cine va răsăpi pomana părinţiloră miei şi a noastră şi să va ispiti a luă seliştea Cudreavenţii, acela să hie procleată şi treacleată dela Dumnedzău şi de Pre[e]c[i]sta b[o]gom[a]t[e]ră şi de 4 evanghelisti şi de toţi apostolii şi de 318 părinţi de Nicheia şi de toţi sfinţii, amină. Pisă u Iasă, vito 7125, Dech. 18 dnie.
f ’Eyo Nxofiva Magia âfjă xVQOS /MV vsioygdcpo nai /uagugâ râ ăvodev ysyga/Mva xai (hiXo xai rov (sic) (.hvXa ţxov.
f Adecă eu, Doamna Maria, mărturisâscu cu acastă scrisoare a mea şi pună pe£atia mea.
Se ştia printr’un act din 1626 al lui Miron-Vodă Bamovschi, prin care închina mănăstirii Sfântului Ioan din Sozopole mănăstirea lui Aron-Vodă, că Hlincea eră fundaţie a lui Zota
www.digibuc.ro
IO
N. IORGA
228
şi a Măriei; textul grec reproduce cuvintele româneşti: ro /mvaovriQiov Zoieî dâXka Xlivxţe». -1). Se vede de acolo că, la câţiva ani după ce Maria găsise fundaţia ei părăsită şi în ruină, se aşezau în ea călugării moldoveni scoşi dela Aron-Vodă 2). Reparaţia definitivă s’a făcut numai supt Ştefăniţă, fiul lui Vasile Lupu. O cercetare amănunţită care să scoată la iveală liniile primitive şi poate o pictură mai veche se va orândul de Comisiunea Monumentelor Istorice.
Din daniile pentru Hlincea Maria desface Cudravenţii, azi dispăruţi, pentru Sfântul Sava. Se ştie că Petru-Vodă, care aveâ cu călugării mănăstirii omonime dela Ierusalim relaţii băneşti, a îngăduit să se ridice, pe locul unor case cumpărate de el, acest metoh dela Iaşi încă dela anul 1583: actul, în care el se intitulează, după moda grecească « Domn al ţării Moldo-vlahiei», adăugind în biata lui scrisoare românească: « Pus-am mena Domniia Mele», a fost publicat de Hasdeu3). Supt Radu-Vodă s’a refăcut, la 1625, biserica 4), a cării cercetare se impune azi. Domniţa pregătiâ prin darul ei opera marelui Postelnic Ienachi.
Maria lasă la o parte în dărnicia ei corectată aceă ctitorie a lui Petru, Galata, unde totuş eră îngropată sora ei, moartă copilă, Despina, care, spune inscripţia, se născuse în 1587—88 5).
Venirea întâiu a pribegii s’a făcut, spune ea însăş, odată cu suirea pe tron a lui Radu, fiul lui Mihnea, care-i veniâ deci văr primar şi pe care-1 va fi cunoscut la Veneţia, în casa Mărioarei Adorno Vallarga, care l-a crescut, — deci în August 1616.
De atunci ea se întorsese la Veneţia, pentru a reveni în cursul anului următor. Cu dânsa eră şi soţul italian. In vară, Polo Minio se oferiâ să facă în Moldova, dar şi în principatul vecin şi în Ardeal chiar, recruţi pentru armata Republicei 6). Un raport al lui din Iulie 1617 în acest sens s’a pierdut7): el arătă că se pot trece Români pe la Vidin la Spalato.
») Iorga, Documente greceşti, I (Hurmuzaki, XIV), p. 121.
*) Ibid.
3) Hasdeu, Arhiva Istorică, I1, pp. 127—28, No. 185.
*) Iorga, Studii fi documente, XIV, pp. 137—38, No. 381.
6) Iorga, Inscripţii, I, pp. 15—16, No. 41.
•) Hurmuzaki, IV1, pp. 368—69, No. CCCXLVII.
’) Ibid., IV», p. S99-
www.digibuc.ro
229
ÎNTOARCEREA UNEI PRIBEGE: DOAMNA MAR IA MINIO
II
Minio va avea apoi legături cu Gaşpar-Vodă Gratiani prin 1618—19 1). In vara anului 1619, el eră încă la Iaşi, « per occa-sione de’ suoi interessi», spune bailul veneţian 2). II întovărăşise un interpret al acestuia, Giovanni Battista Naron3). La d Maiu 1620, Gratiani scria dogelui prin acest oaspete, plecat « când nu se credea », lipsindu-1 de « dulcea lui societate » 4). La întoarecere el făcea Colegiului veneţian un întins raport despre situaţia politică în Sud-Estul Europei5). In el spune care-i fusese scopul vizitei: « să conducă în patrie familia sa » (di condur alia patria la mia famiglia).
Deci până atunci, trei ani, Domniţa Maria a stat în ţara părintelui său.
Se vede din iscălitură că limba greacă o deprinsese dela soţ
în chip insuficient: sunt nu numai atâtea greşeli de ortografie,
dar şi unele de limbă; se vede că Maria deprinsese greceşte
mai mult după ureche. In schimb iscălitura românească e bine
făcută: Petru-Vodă nu uitase a da copiilor săi cunoştinţa
limbii ţării, pe care el, crescut în Orient, n’o ştia destul de
bine. De sigur că Domniţa, străină de slavoneşte, a cerut ca
actul să fie redactat în limba vorbită. Relevez si aceea că în
>
familia pribegilor se vorbiâ munteneşte — de unde Pâtru şi puiu —, Domnul în exil fiind fiul unui pretendent muntean, Mircea al lui Mihnea-cel-Rău.
Erau « gravissimi interessi» motivul întoarcerii în Moldova a aceleia care s’a cerut totuş îngropată în bisericuţa dela San Maffio din Murano lângă Mărioara Adorno, dar şi anume simţiri vor fi făcut-o să caute ţările îndepărtate unde neam de neamul ei fuseseră Domni deplin stăpânitori cu împărătească pompă şi autoritate.
!) Ibid., IV* *. pp. 376—77. No. CCCCVIII.
») Ibid., p. 379, No. CCCCXII.
») Ibid., pp. 379—8o, No. CCCCXIII.
«) Ibid., p. 386, No. CCCCXXIII.
*) Ibid., I. uit. cit.
www.digibuc.ro
N. Iorga, întoarcerea unei pribege: Doamna Maria Minio.
fy,‘Vrjr/ni,n
‘V'Yr/fcf}-yt*"’	- ;^2,r;,r:
^""zSC’ ,m“ r,‘Jr" —rL
Si
/|'l"1/|îl^- ,m*‘ r'‘Jr'1'' JU*‘^1f“un]_f ,™rjj r-yt -.f.
■ ^ir‘l]m‘ Mm' f&T--/.P' «,»£ tT
t Vr11/" 7U'Ţn?/] f/ TVni “yyYn‘"-<r"\ i S-rnj ,n)rrr,fi nfifffn,»
V"‘T fîr^Tâ^rf'tnnirr‘t;z
jmirjmi jţe^rm ^ nlţ„	r1rny^	nii «ţEVnrm
"■ i ^y:1 rui i\ i2 ] yYf?niA
Aimtd . , »- __*'* ^-.i	—4~ 'T'* i	w —r” ' . «<
mi	Y ■”]']' 1tjf'1JrTT] ^ 1f1^rrtnpt~rte j mfi ^ *Ay\An	rtYrrti i ■ mi*
mejnu rjmi	'«mi, jannllminmi; ,,1 ,{lAiAy/vtlnhrunas.±\r<A
iHJnvtimui'	nf X^Z/TT ~7.	.	* '
/V
Ţ"“ ’W- '-fl" VJ C*'«" ]'"), aV^-7J'f1«y/M,m‘i -?*
jmt Ij a jrnu^t^ nVW,^ j> mţx'y^ t ; ”y	nl^rrlf^7'
•“ M 'J1 /M	J“M f"T|T' ^ 'M <y < ni nj fi, jjInY'rny {pl/ii^vy
y^rrrfimt	}*■"-	f
trnmiţi, MJ t IAU nil nrrjmi 1 rnfifi • nrrţj&tt t/iiTriVit,.	u.enYÂa t
''W^4^L^r
'rTTfilW sftmi stiin] trru. rfVVT—,,,'	* x/V/ * ,V fi
J ; 'PI	'	]J * ^7**	‘	nlfiuHAta+ui
^ J v /•	/|	£/[	^o/yiini n2âmjH/i*JsUn muf*<wrn/»7 . juaH <7f«-ţ
H riurTTM ^/lV< f	Li '-> '••	' UZ > i -h~7
v, UM _t][ & 1 • j-t'ijy,, yYyu*rTT/>}UA+,/,t'>< —7* ■ -A '£?--■ -w
jjiMaLi mm nltuitu	J W .■	■> n' 11 I i ->
,1^/.'/ -■>
*#■ -.T"-' r' -V'’> vC'-'V&r;i —l)/.^. nf’JjJ-^TS •>!<&,'•'£}£?•> x\<«iv' '•' ■• —T'	<-“7
t'f-Ş&fit** vD/7.*-y	^ Ss^cA-i------
45tv 'fi c	Ai/jf>‘4 ■	jn c*«f fc^4~7j ml
f ^[aCaQşt q,v)r£- ■ x£j-yt r?s'	^ /b'sw*jf —
#
/i. i£. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XII.
www.digibuc.ro
CONTRIBUŢII LA ISTORIA MODERNA A GALAŢILOR
DE
N. IORGA
MEMBRU AI, ACADEMIEI ROMÂNE
Şedinţa dela 15 Ianuarie 1932
Arhivele oraşelor noastre, păstrate destul de bine până dăunăzi, se împrăştie de câţiva ani cu o inconştienţă şi impietate care înspăimântă şi indignează pe orice om cu simţ pentru continuitatea vieţii unui popor şi cu datoritul respect faţă de documentele prin care ea se învederează.
La Focşani, hârtiile se vindeau, înainte de răsboiu, prin gară; la Botoşani, o administraţie imbecilă a distrus tot afară de câteva caiete; la Ploeşti, hotărîrile Tribunalului din vremea Regulamentului Organic serviau ca hârtie de împachetat; la Galaţi, ia cine vrea din depozite răvăşite. Pe această cale am putut aveâ în mână câteva acte din aceâ epocă a primei Uniri, de care cercetătorii străini încep a se interesă tot mai mult şi care ni-a dat, în ce priveşte pe istoricii noştri, cari par să aibă un dispreţ absolut pentru epoca modernă, singura recentă carte, aşâ de bine informată, a d-lui Bossy.
Ce e mai însemnat în hârtiile ce am dobândit prin darul unui particular priveşte relaţiile dintre Mihai-Vodă Sturdza şi
Galaţii.
>
I
Documentul întâiu care se tipăreşte aici a ajuns, prin nu ştiu câte rătăciri, în stăpânirea mea. E scris pe un solid pergament. Este în el o încercare de eleganţă într’o epocă amfibie,
22 A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III. Tomul XII.
www.digibuc.ro
2
N. IORGA
23 2
în care vechile tradiţii erau numai rare ori respectate şi chiar şi atunci imitatorii nu se puteau ridica la înălţimea lor.
Sub raportul grafic şi diplomatic Cancelaria Regulamentului Organic nu se desfăcuse de obiceiul unui trecut îndelungat pentru ca să ajungă la simplicitatea dură şi goală, la standardizarea de o insuportabilă monotonie a Statului modern. Cu slovele în aur din frontispiciu, cu pecetea de chinovar asemenea oricăreia din epoca, aşa de apropiată încă, a Fanarioţilor, deşi fără pomenirea, ca marturi, precum vom vedea în al doilea act, a câtorva boieri, aceia numai cari luau parte la judecăţile cele mari, dar şi cu a modeştilor « candidaţi îndeplinitori complectului »— lângă trei Balşi, un Miclescu şi un Cantacuzino, Manolachi Radu şi Dimitrie Bran, intruşi ai cunoştinţilor lor de drept, — cu menţiunea « Scaunului Domniei» şi a anului de guvernare, cu iscălitura de complicată modă veche şi cu « procit» sau «procelnic » a Marelui Logofăt jos la dreapta, iar, mai jos, la locul unde iscăliâ uricarul, cu nota dela « Logo-feţia Dreptăţii», el reproduce un tip care se îmbracă de-a lungul veacurilor în mii şi mii de exemplare.
Limba e bizar amestecată, expresiile vechi şi cele greceşti luptându-se cu elemente ruseşti sau franceze. Avem arhaicii termeni de «răsărit de vară » şi « răsărit de iarnă », avem pe « de-aii » devenit « deci », avem « iratul» şi « măjăritul», care aminteşte pe Petru Rareş « măjarul» cu «măjile» lui dinainte de Domnie, un ciudat «tiuc » adaus lângă noţiunile de vin şi de păcură, avem « şleahul» pentru şosea şi « haznaua » pentru Vistierie, avem « stâlpirea » moşiilor, « analogul» socotelilor, raportul - « anaforâ », petiţia - « prosforâ », « schiverniseala » economiei, « hindicul » - şanţ (%dvâa£ de unde Xavsa, Canea din Creta), un ciudat « mălah » pentru breaslă, numele vechi ale sărbătorilor: Blagoveştenie şi Probajeni. Ruşii au dat pe « ahotnicii » doritori, pe « a predstavlisi » cu sufixul fanariot, « cinurile », « pomăzţuirile », « slobozăniile ». Dar din Franţa vin, deseori prin canalul grecesc şi rusesc, ca în « cazarmie », « militari », « ofiţări », « public » şi « a publicarisi », « propus », « poziţie », « pave » şi a « pavălui », « a recomandui», « repre-zentarisire », sau direct: « capital », « producturi »,	« concu-
renţie », « condiţii», « ecsportasie », « faţadă », « construcţii»,
www.digibuc.ro
233
CONTRIBUŢII LA ISTORIA MODERNĂ A GALAŢILOR
3
« manufacturi », « ecspediţie », « regulat», « bancheri » pe lângă grecescul «bangheri» (de unde Bangherlu, Banghereanu),
« catedrală », « cvadrat», « port», « speculaţie i> şi « speculanţi ».
»
Actul însuş, baza întemeierii Galaţilor ca port franc, arată marea înţelepciune, puterea de creaţie, deosebitul simţ practic al Domnului, aşa de calomniat, a cărui deviză era avv ’Aftrjvă aal %£ÎQa jtivii », « Cu Atena, dar mişcă mâna ». Vechiul oraş e lăsat la o parte, cu străzile înguste, dar la orice reparaţie ele . vor trebui să se lărgească — principiul alinierii -— şi nu mai e voie a se face case de lemn. Grija cea mare e însă pentru Târgul Nou, unde se dau locuri numai gospodarilor cari clădesc solid şi cari pavează jumătatea de stradă din faţa lor. Până şi plutaşilor li se dă un rol: acela de a aduce piatră. Pentru a evită o plebe evreiască speculantă nu se admite decât venirea Evreilor statornici şi cu profesiuni rentabile, iar în noul oraş numai bancheri. Se prevăd iarmaroacele şi pieţile. Se rezervă loc pentru cazărmi, pentru «grădina obştească» şi catedrală. Se asigură poşta şi legătura cu Muntenii, desfiin-ţându-se la graniţă taxa turcească de pe vremea când Turcii erau la « Ibrăila ».
Comparate cu măsurile luate de un Slătineanu Ia această Brăilă, măsuri pe care le prezentam într’o broşură recentă, ele arată ce frumoasă concurenţă eră între cei doi Domni pentru a face ţara nouă, în viitorul căreia ambii priviau cu încredere.
Cu mila lui Dumnezău Noi Mihail Grigor. Sturza Vv. Domn ţării Moldovii.
Aplicaţia Organicescului Reglament pre căt dovedeşte fericitoare folosuri aceştii de Dumnezău păzite ţări, pre atăta dezvălueşte şi ale-sile chipuri prin care ar trebui a să face mai nemerit acastă aplicaţie. Domniea MĂ, de sus însărcinată cu oblăduirea iubitei noastre patrii, cu de aproape privire cătră toate acele ce ar pute aduce a sa întreage fericire, din caşul suirii pe Scaunul Domniei am avut diosăbita luară aminte pentru oraşu Gălaţi, care, în sine cuprinzând un unul şi numai singur port ce au rămas acestui Prinţipat, este şi singurul canal a fericirei ţârei prin slobodul negoţ statornicit de fericitorul nou aşăză-mănt, dar, aşa precum întru o din nou organizaţii nu să pot toate de odată a dăsăvărşi, au trebuit ca şi noi să mergem după vreme, îm-pregiurări şi mijloace şi a închipui de odată aceli ce pre rănd dorim în grabă a le săvârşi. Potrivit dar cu acestea, orăşănii lăcuitori gălăţăni
32*
www.digibuc.ro
4
N. ÎORGA
234
pământeni şi de străine protecţii, încă dela anul 1834, a suirii noastre pre Scaunul Domniei întru întoarcerea de la Constantinopoli, la luna Iulie, au întrat cu obştească cerire cătră noi pentru oarecari privileghii şi înbunătăţire ce starea de atuncea a ştiinţii lor îndemna şi dezvă-lirile aplicaţiei Organicescului Regulament descoperire (sic), şi, asupra cestor ceriri cu Sfatul nostru stând a luoa aminte datornica potrivire a portului pominit cu acea a altor asăminea, nu am pregetat prin domneasca carte din acelaş an, cu luna August, No. 23, a întări şi a poronci pe de o parte punerea în lucrare a cate din ceririle zisă vremea şi încungiurările erta şi, din altă parte, a ne îndeletnici însune spre a înlesni pentru viitorime căte încungiurările de atunci nu da prilej, aşteptând şi din partea neguţitorilor înlesniri şi pregătiri a dorinţii lor ca să le supui spre cercetarea şi întărirea noastră, însă ne place a crede că, la un port ce de curând priimi slobodă şi regulată înfiinţare, înnaintările nu putea păşi decât după măsura dizvălirei negoţului.
De aceia cu măhniciune priv&m că lucrările nu răspundea la dorinţa noastră şi, de şi oarecum ne-am aflat înpiedicaţ de acele mai sus, cu toate acestea părinteasca noastră râvnă întru deplinirea doritei fericire, care nu poate fi decât prin deschiderea şi lăţirea negoţului, între alte îndeletniciri a sarcinei noastre ne-am îndemnat prin facă-toarea de bine pildă şi măsură a protimisi punerea la cale a oraşului, schelii şi a portului Galaţilor, însune coborăndu-ne aice la Galaţ şi cercetând toate acele ce ar put& grabnic aduce deşchidere şi lăţire negoţului şi, potrivit cu înnoirea ceririlor din anul 1834, ci boerii, lăcuitori şi cinstita tagmă a neguţitorilor de loc şi streini în de obştie toţi cu sporire au făcut şi acum, prin jurnaluri închiete cu conglăsui-toarile obşteşti iscălituri predetavlesite noî în chip de jălube prin anaforalile a cinstit şi credincosul boer Domniei Mele, dumnealui Iordache Catargiu Vel Logofăt al Trebilor din Lăuntru şi cavaler, iată dăm şi întărim oraşului Galaţi următoarile:
i-iu. Dela i-iu Martie a anului 1837 să cunoaşte francu oraşul şi portul Galaţii, începăndu-să locul din apa Dunării, din sus dă spre măhălaoa Răpile, în zarea dealuluimai dispre Ţiglina, şi de acolo dela ameazăzi cătră meazănoapte, pe hindicul acum făcut, tot zarea dealului pe de spre Apus de şirul de movile ce este pe acastă zare pără întru o movilă mare, ce este de-asupra satului numit Vadul Ungurului, şi de acolo cătră răsăritul de vară, prin răpa zcb din sus de Vadul Ungurului, drept în apa Brateşului. Deci malul apii Brateşului cătră răsăritul de iarnă pără într’un hindic acum de curând făcut, care să întinde din apa Brateşului drept în Dunăre. Deci spre apus tot Dunărea în sus, pe dinaintea schelii şi a oraşului Gălaţii, păr la locul unde s’au început, adică în Dunăre, în dreptul zării dealului de la Malul Mare, urmăndu-să regulamentul de porto-franc ce înnadins s’au alcătuit şi întărindu-se de Domniea Mea, să va publicarisi pănă
www.digibuc.ro
235
CONTRIBUŢII LA ISTORIA MODERNĂ A GALAŢILOR
5
la arătatul termen spre obştească ştiinţă de cinstit şi credincosul boer a Domniei Mele dumnealui Vel Vist. Alecsandru Balş.
2-	le. întărim a av& obştea neguţitorilor acestui port o anumi comisie supt prezidenţiea pârcălabului, d. colonelu Theodor Balş, închegată din patru mădulări aleşi din sinul lor, spre închipuirea tuturor celor de nevoe întru dischiderea slobozeniei portului, a căror aplicaţie nu va put6 fi decăt după o singură a noastră cercetare şi întărire.
3-	le. întărim adunarea următorului havaet închipuit de singură obştiea pentru statornicirea porto-francului, adică: a da fieşcare negu-ţitor gălăţan fără osăbire pe mărfurile de speculaţii în schele căte zăci părali la suta di lei, zăce părale la chila de grău, şi căte cinci părali la chila de săcară, orz, mălaiu, care vor întră în Casa obştească a oraşului spre a sa înbunătăţire, precum statornicirea limanului în schele, cumpărăndu-să adică şarampoi trebuitori a să baţi în faţa apii, după osăbitul proect ci eşti întru acasta, sau şi alte asăminea; atât adunarea însă a acestor bani, căt şi chieltuirea lor va fi prin ştirea a însuş Comisiia neguţitorească ace înbunătăţită mai sus.
4-	le. în privirea întâmplărilor la care acest oraş au fost supus, dorind după părinteasca noastră dragosti cătră lăcuinţa lui a o înlesni prin toate cuviincoasăle mijloace, hărăzim Casii Obştiei (Eforiei), pe lăngă aceli păr acum legiuite iraturi, adică măgeritul a rachiului de consumaţii, a vasilor cu vin tioc de consumaţii, a căntăritului, a păcurii tioc de consumaţii, a trăsurilor de biijă şi zăciuiala patentărilor, capi-taţiei dajnicilor din tărg, încă căte 20.000 lei, adică doăzăci mii pe anu de la i-iu Ghenarie 1837, iratul tiutiunului.
5-	le. Doî drumuri din ţară, şleahuri mari pogorătoare la şcheli, în lungime de 3.150 stănjăni, precum anumi s’au încuviinţat a să face acum în Ţinutu Covurluiului, sumă înbrăcată cu prund din Bratiş, plătindu-să însă lăcuitorilor căte cinci lei în cursul haznelii de un stănjăn în lungime şi de cinci în lat, potrivit cu pravila întru a£asta.
6-	le. Pentru a să da oraşului o regulată şi înfrumuseţată poziţie, îndreptare, statornicim iarmaroacile:
A.	Pe tot dealul spre Vadul Ungurului, căt ţine moşiea târgului, să să statornicească lăcuinţă noă, cu uliţi despărţitoare, în lăţime căte de cinci stănjăni şi în linie regulată după plan, cu acasta, precum singură obştiea au cerut, ca pe uliţa mare şi ac& de spre mal să să înpăr-ţască căte zăci stănjăni în lăţime de tot gospodarul.
în c& al 2-le uliţă căti şapte stănjăni şi la mahala căte cinci stănjăni; pentru care loc, precum urmează a rămănâ de vecnică prppietâ, să plătească în folosul casăi obşteşti a oraşului cei întâi căte doi galbeni, cei al doilea căte un galbăn şi cei al trielea căte pol galbăn de un stănjăn odată pentru totdeauna, atuncea când ar ceri şi ar luoa locul în stăpânire, fiind aceşti propietari datori asăminea pentru totdeauna a face şi a ţinfe pav& cu însuş a lor mijloace în giumătate din latul uliţii în dreptul stănjinilor fieştecui, în bună şi sigură stare, cu pardosire, şi nu
www.digibuc.ro
6
N. IORGA
336
mai târziu decât în cursul a trii ani dela luoarea locului în stăpânire să facă mai întâi paveaoa şi apoi să zidească şi bina, nu de lemn, ci de piatră şi cărămidă acoperită cu oale, cu un rând sau cu doî, precum s’ar îndemâna după planu arhitectului oraşului, iar, când cineva ar ceri şi îndoit loc, cu înplinirea îndatoririlor de mai sus, i să va da.
B.	Pentru înpărţirea acestui loc după înnadins plan să va îndeletnici Comisiia mai sus pomenită, mai întăiu a diosăbi locu îndăstulător pentru zidirile trebuitoare publicului, precum: patru pieţi cvadrate sau rătunde în deosăbite locuri în mărime potrivită, locu de şcoală, doă cazarmie pentru miliţie, de biserică catedrală, de grădină obştească, altile de asăminea neapărate oriunde s’ar găsi de cuviinţă după cerirea planului, dăndu-să acestora protimisis ca obşteşti trebuitoare şi, întru înpărţirea locurilor după cererile ce ar priimi pomo-zuind şi stălpind locurile, să-i recomanduiască pe ahotnici la Eforie spre a da acole banii proforali, şi a priimi documente de vecnică propietate în cuprinderea condiţiilor de mai sus arătate la litera A, să fie cu luare aminte ca primitorii locurilor să urmeză negreşit condiţiilor, adică a-şi face binalile sigure şi nic cum de lemn, a-şi pardosi fieştecare după analog partea sa de uliţă pe giumătate din lăţimea ei, fiindcă pe cealaltă giumătate urmează a o pardosi acei din prejmă propietari, şi păr în trii ani, precum s’au zis, a împodobi locul curat şi cu zidire, fără a fi îngăduit a întârzie piste acest soroc, care să aducă Comisiei nevoe să d& locul la alţ ahotnici spre înpodobirea oraşului, şi acel d’intăi să rămăe păgubaş de banii ce ar da.
C.	Oraşul vechiu, aşa precum să găsăşti în neregulată poziţie şi cu uliţăle strămti, să fie din partea Casii a rămâne o stăruitoare privighere că, la întâmplare de prefacire sau facire din nou a acareturilor vechi, să să lasă uliţile în mai dreaptă linie şi în lărgime asemine păr la cinci stănjăni, neîngăduindu-să mai mult a să face zidiri nestatornici şi de lemn, care sânt primejdioasă târgului, iar pardosirea lor să va urma potrivit cu cerirea a însuş Obştiei prin privel[eghi]ul (?) de reprezentarisire noă de d-1 Logofăt din Lăuntru cu anaforaoa supt No. 17 din 14 Săp-temvrie, scrisă din Gălaţi. Din capitalul închipuit a să aduna dela toţi de obştie lăcuitori, adică: măna i-iu căte zăce lei, măna al doilea căte şapte pol lei, al 3-le căte cinci lei şi al 4-le căte doi pol lei pe stănjănul de faţadă ogrăzilor, a casilor şi a dughenilor, asăminea şi dela plutile de cherestâ, coborîtoare pe Şiret, care, potrivit cu obşteasca jalbă din 1834, Iunie, a lăcuinţii Gălaţilor, între care şi neguţitorii acestui mătah, au făcut cerere a fi mântuiţi de nedreapta luoare de căte 5 lei de plută la Vădenii Ţării-Romăneşti, pre vechiul obicei turcesc, de care prin a noastră mijlocire şi stârnire au rămas scăpaţ de plata ce li să luoa păr acum, să lasă slobodă voe obştiei Gălaţilor a aduna şi dela aceştiea aceia ce s’ar putea învoi în bani, natură ori piatră ce ar put& aduce pre plute spre păvăluirea uliţilor, precnm prin jalbă să rosteşte, sau şarampoi spre facerea limanului, fără a fi pozvolită mai multă pardosire
www.digibuc.ro
237
CONTRIBUŢII la ISTORIA MODERNĂ A GALAŢILOR
7
de lemn, precum pără acum, iar în adunarea banilor va stărui sus pomenita commisie.
7-	le. Pentru uşuraria târgoveţilor de spre ţinerea uliţilor pământeşti în cvartir, atât cinuri de gos, cât şi ofiţări, să va face în locul Târgului Nou cazarmie anume zidită, statornică şi acoperită cu oale, spre care pe lângă suma propusă de obştie să va da agiutoriul trebuincos întru îndeplinire din Vistierie.
8-	le. Spre nelăţirea mai mult şi în acest oraş a Jidovilor, care sint de supărare şi struncinarea speculaţiei, să să rânduiască de dumnealui Logofătul din Lăuntru o comisie cercetătoare, care comisie lămurindu-i potrivit cu construcţiile ce sănt întru acasta, să nu fie îngăduiţi alţii decât bancherii şi acei cu binale, meşteşug destoinic de schivemisit, iar la Târgul Nou nici să să dei locuri de lăcuinţă altor Izrailteni decât bangherilor în portu evropienescu.
9-	le. Pentru înlesnirea corespondenţiei cu diosăbitele locuri înnăuntru şi afară din ţară să să aşăză în Gălaţ prin stârnirea d. Vel Vist. o ecspediţie regulată, prin care să să poată trimeti bani şi scrisori, mai ales la Ibrăila şi Reini, iar cheltuiala aceştii regularisiri să va acoperi cu plata de pe scrisori.
10-	le. Pentru folosirea locurilor sau a producturilor de negoţ ce după înpregiurarea vremilor s’ar socoti a le să opri vremelniceşte ecsportaţiia, să să facă cunoscut obşteşte de d, Vel Vist. totdeauna cu şase luni mai înnainte de oprire, spre regularisire.
11-	le. Pentru mai multă deschidere a negoţului să să statornicască căte cinci iarmaroace pe an, însă:
1. la 2 Fevruarie pentru sărbătoarea Strateniei,
1. la 25 Martie pentru S. Blagoveştenie,
1. la 21 Maiu de Sfântul Constantin,
1. la 6 Avgust de Probajăni,
1. la 14 Octomvrie de Vinere Mare,
care lăsăndu-se a prelungi căte optu zile negreşit dela zioa ară tată încheerii adunării, cu slobozănie să vie de oriunde orice feliuri de producturi, manufacturi şi vite de vânzare, precum speculanţ spre feluri de alcătuiri.
Acestea întocmai după obşteasca cerire ce în multe rânduri lăcuinţă de toată starea a portului ne-au făcut, spre o vie dovadă a părinteştii noastre răvne şi dorinţi, întru obşteasca fericire şi întru nădejdie că, şi din parte-le, folosiţi de dreptăţile ce părinteşte li să hărăzăsc şi li să statornicesc prin acest al nostru domnescu hrisov, vor dezvăli toate mijloacile unui lucrător negoţ, pără cănd prin adastă o concurenţie şi a Casii neguţătoreşti încredinţare de folosurile speculaţiilor ce ar face cu acest port şi de înlesnirile ce ar avia cănd s’ar statornici cu lăcuinţă şi case de negoţ, că vor afla în toată vremea cuvenitul ajutor i ocrotire, bucurăndu-să de obşteştile dreptăţi hărăzite acestui oraş şi port,
www.digibuc.ro
8
N. IORGA
238
Drept aceia poroncim a să şi puni în lucraria dispoziţiile cuprinsă în acest hrisov spre întocmai urmare.
Scrisu-s’au hrisovul acesta la anul 1836, luna Octomvrie 1, în oraşul Galaţii, în al treilia a nu dela suirea noastră pre Scaunul Domniei.
(Iscălitură.)
(Pecete ovală, cu chinovar.) Iordachi Cant. Vel Logt. procelnom. Şef secţiei Mih. N ... Ier Cămr.
II
Actul, tot în posesiunea mea, scris pe două foi dintr’o lungă hârtie imitând pergamentul, în frunte cu meşteşugitul monogram aurit al lui Mihai Sturza, care răspinge pretenţiile epi-tropiei Sfântului Spiridon asupra unor terenuri ocupate de orăşenii din Galaţi — Domnul gândindu-se la şi proprietăţile sale, Brateşul şi Bădălanul, unde se trecuse ceva şi asupra Mitropoliei —, are marea însemnătate că reproduce cuprinsul dovezilor în scris prezentate de cele două părţi, mergând îndărăt până la jumătatea secolului al XVIII-lea, privilegii domneşti: acela, dela Constantin Racoviţă, care înzestrează marea sa fundaţie de spital la Iaşi, în 1757 (i-iu Ianuarie), altul din 24 Iunie al aceluiaş an şi cel dela 1759, 21 Maiu, supt Scarlat Ghica, precum şi o serie de zapise private, de cel mai mare interes.
In vremea mai veche, dar şi până pe la 1830, se întâlnesc, afară de un Turc sau Armean, Docuzluoglu, — de al cărui loc se vorbeşte, pe lângă alte indicaţii topografice: Vadul Ungurului, Vadul Sf. Nicolae, gârla Răpedea, de pe hotar, Scursura, apa «Cântă-Broasca»—, numai Români, ca acei din secolul al XVII-lea, pe cari ni i-a păstrat un document fragmentar1). Astfel Ioniţă Lucaciu, Cerceloaia, Stana baba Cuzicului,Petca Marandei, Constantin Gherman, Călina lui Constantin Toader, Toader sin Fi-niche, Sorica lui Albu, Albuleasa, Costin Ghicinan, Ilie Eşanu, Costin cizmarul, Stavri,fiul lui Ion starostele, Hagi Necula,Şăr-bănachi bulucbaşa, Diicu Rufă, Săcară, Gheorghe Şişman, Ion
x) Iorga, Studii }i Documente, XVI, pp. 224—5 .
www.digibuc.ro
239
CONTRIBUŢII LA ISTORIA MODERNĂ A GALAŢILOR
9
Constantin, Hagi Flore Gheorghiu, Maria Costăchioaia, Gheor-ghe Popa Ioan, Ivanciu Rusu, negustorii Manea, Gheorghe, Constantin, bacalii, Frangole şi Ştefan, starostele Alexa, Gheorghe Manoil bacalbaşa şi fiul Necula, apoi câte un polcovnic ca Tănase, un jignicer, ca un Costea Vasiliu, un şătrar.ca Ioniţă, un căpitan, Ivanciu Popa, un «marangoz» sau dulgher, Ion sin Cârste, un Iane a Tăbăcăriţei. Rari Greci: un Gheorghe Grecul Moraitul, un Anagnoste Axentopol, iar, pe la 1830 numai, Hristodor Dimopol, Panait Condopol, Gavril Panicopol, Arghiropol. Alţi străini în legătură cu proprietatea nu sânt. Ştim de aiurea că elementul dalmatin, aflător în Brăila, abia se găseşte la Galaţi, al cărui caracter românesc s’a păstrat până adânc în secolul al XlX-lea, până în vremea când, adecă, toată vitalitatea moldovenească a fost absorbită de funcţiona-rism şi politică.
[Monograma domnească, cu aur.] Domnescul nostru Divan prin anaforaoa din 21 Fevruar anul următoriu 1841, cu No. 69, au adus la ştiinţa Domniei Noastre că, între epitropia mănăstirii Sfântul Spi-ridon de aicea din Iaşi, propietară locurilor din şchelă Galaţii, şi între opştiia târgului Galaţii urmând pricină de giudecată după pretenţiia epitropii pentru înpresurare ce s’ar faci locurilor monastirii de cătră târgoveţi, la trecutul an 1838, dumnealui Logofătul Iordachi Catargiu, fostul atuncea epitrop a mănăstirii Sfântului Spiridon, prin adresul cătră gudecătoriia de Covurluiu, au făcut cunoscut că unii dinu cuprinzătorii locurilor din şchelea Galaţii, proprietâ a monastirii, după ştiinţa ce au luoat, ar vroi a trage asupra-ş dreptăţi de propietatea locului, fără a să sprijini de începătoare dovezi, ci numai de la sine. în vreme când gheneralnicul spital are temeinice şi nestrămutate documenturi arătătoare fireştilor semni de hotară a propietăţii sale, poftind pe giudecătorie ca pe temeiul hrisovului ce este întăritor danii să statornicească stăpânirea monastirii pe hotarăle propietăţii sale, fiindcă acum mai vârtos, după a noastră punire la cale, urmează a să vinde de veci aceste locuri din schele şi, pentru a nu să prelungi mai mult şi a luoa sfârşit pricina în cuprinderea Organicescului Reglement, însuş prezâdentul să margă la starea locului, spre punere în lucrare, precum să va găsi de cuviinţă. După priimirea căruia adres acea giudecătorie pe de o parte au făcut lucrările cu chiemari feţelor prigonitoare în aci (sic) cercetare, iar, pe de altă parte, întorcând a sa luoare aminte dacă soiul cererii epitropiei ar aplecarisi la proţesuri de înpre-surări, au văzut că monastirea în termenul publicarisirii pentru op-şteştele hotărîri au dat jalobă că moşiia Spiridoniei ar pătimi înpresurare de spre moşiile Badalanul şi Brateşul, iar, de spre moşiele
www.digibuc.ro
IO
N. IORGA
240
târgului, despre care acum urmează cerirea epitropiei, nu să vedi reclamaţii, prin raportul din 10 Octomv, anului 1838, cu No, 4739, au cerut dezlegare de la Logofeţiia Dreptăţii dacă reclamaţiia epitropii să aplicariseşte la soiul proţesului de înpresurări de moşie, şi nu de loc, precum hrisovul îşi are glăsuire, şi de feliul cu care eşti pornită reclamaţiia, căci, la cazul d’intâiu, nefiind în vreme pornită reclamaţiia, să socoteşte paragrafisită. Asupra căriia Logofeţiia, prin podpisaniia din 10 Noemv, aceluiaşi an, cu No, 9234, au pus în videre gudecătoriei că, dacă binalile şi locurile cuprinse de acei părîţi de dumnealui Logofătul Catargiu sânt ca din locul oraşului Galaţi, şi dumnealui Logofătul ar vroi a dovedi că cu întinderea lor s’ar fi făcut înpresurare piste locul Sfântului Spiridon, înţălegându-să ca o gâlcevire de spre hotarul despărţitoriu între locul târgului şi a Sfântului Spiridon, urmează a să luoa în priivire ca o gâlcevire de înpresurare şi după urmare a să supune pravilii atingătoare de asemine, iar, dacă locurile cuprinse sânt netăgăduit dintr’acel dăruit Sfântului Spiridon şi gâlcevirea urmează pentru întinderea bezmănarilor piste cuprinderea documentu-rilor lor sau pentru căci n’ar fi având nici cum documenturi de pro-pietâ, atuncea pripunerile se socotesc de fire a fi cercetate şi hotărîte de giudecătorie, după puterea documenturilor ci vor avă prigonitorii. După priimirea căriia dezlegări au Logofeţii, acă giudecătorie, prin adres cu No. 5414, din 28 Noemv. 1838, au cerut dela epitropiia Sfântului Spiridon lămurite dovezi asupra propunerilor ci au făcut prin jalobă, care anume sânt feţile acele ce samavolniceşte ş’ar fi clădit binale pe moşiia Sfântului Spiridon, după care să se poată înnainti lucrare, tot acastă epitropie, prin jaloba ce au dat Domniei Noastre, s’au tân-guit că gudecătoriia Ţinutului Covurluiu, după jaloba lăcuitorilor gă-lăţeni, o cheamă în înfăţişare pentru lipsa ce ar suferi locul ce Domnul Costandin Mihail Cehan Racovită anume si înnadins au osăbit vecnic
f	>
pentru şchele, când prin hrisovul său au înzăstrat cu celalant locu spitalul opştescu, aşăzat în monastirea Sfântului Spiridon, fără a să supune aceşti dăruiri la vre o îndatorire şi că, spitalul stăpânind fără nicio păşire locul lui dăruit, în sămnile şi măsurile cuprinse la dărui-torul hrisov ci păstrează, să socoteşte strâmbătăţită cu aşa chemare. La care nimic altă nu av& a propune decât cuprinderea hrisovului pomenit, de pe care şi copie au dat lăcuitorilor gălăţăni, rugându-să în sfârşit ca să fie mântuită de aşa chemare, în care de ar socoti de propietari pe jăluitorii târgoveţi, legile i-ar chema să răspundă pentru neîngrijirea ce au avut de a nu să raşlui acel loc de mâncarea Dunării, dar jăluitorii, nefiind propietari locului schelii, nici dreptatea cererii pentru întregimia lui eşti a pomeniţilor şi nici spitalul datoriu a deplini lipsurile neprevăzutelor întâmplări. Pe care jalobă urmează a noastră rezoluţie supt No. 4093, în cuprindere: «Logofeţiia Dreptăţii, Să va opri lucrarea gudecătorii şi să va îndrepta jaloba acasta la Divanul domnesc spre a să face dezlegare pentru ace înnainte lucrare », iar Logofeţiia, pe lângă otnoşăniia iai cu No, 13.842, au îndreptat-o Divanului
www.digibuc.ro
241
CONTRIBUŢII la ISTORIA MODERNĂ A GALAŢILOR
II
domnescQ spre a să urma întocma după rezoluţiia noastră, tot odată făcând cunoscut Divanului că s’au scris şi judecătorii de Covurluiu ca să contenească cu luarea; din povodul căreia s’au şi cerut de la pomenita judecătorie della acestui proţes, în care dellă, după luare aminte ci s’au făcut, nevăzându-să lămurirea făcută, care eşti locul acel de patruzăci stânjăni pretenderisit de târgoveţi şi care acel ce prin al doile dellă îl pretenderiseşte epitropiia şi în ce anumi loc şi mărime, cu întoarcerea deliilor înnapoi s’au scris judecătorii de Covurluiu ca să facă acastă lămurire, pe care să o predstavlisască Divanului, cu închipuire de hartă de starea locului, dacă o asemenea ar lipsi. De la care s’au priimit raport din 27 Iunie anului trecut 1840, supt No. 24.101, cuprinzătoru că, potrivit poruncii acestui Divan cu No. 2.017, păşind spre îndeplinirea ei, prezedentul acei judecătorii, după cum şi epitropiia, au cerut prin adresul din anul 1838, cu No. 32, faţă fiind vechilul Spiridoniei, Pitar Theodosie Armeanul, preză-dentul eforiei şi vechilul comitetului moşâilor Domniei Noastre,' dumnealui Sărdaru Theodor Anastasiu, şi ingineriul politii, au dat măsuri lucrurilor de pricină şi, închipuind hartă, precum s’au putut mai bine lămuri, o au prăstavlisit-o acestui Divan, înpreună cu dellile şi cu prescrierile următoare, că locul 1, pretenderisit de cătră târgoveţi de la Epitropie, în lăţime de patruzăci stânjăni, eşti acel de la No. 1 până la No. 2, însămnat pe hartă, a căruia curmeziş, de şi nu să gă-săşti astăzi în acele măsuri precum le cuprinde hrisovul, eşti însemnat însă că stânjănii arătaţi pe hartă sânt gospod şi daniie ce adivărată. După hrisovul Domnului Costandin Mihail Cehan Vvod din 7265, Ghenar 1, să înţălegi a fi proşti, pentru că gospod nici într’o parte nu să înplinesc, şi că epitropiia din învechime ş’au urmat stăpânire iai tot în mărginirele de astăzi, iar locul al doile pretenderisit de cătră epitropie de la târgoveţi eşti acel piste liniia trasă dela litera b şi păn la litera v spre târg, căruia s’au făcut iarăş măsuri pe curmeziş în patru ponturi, precum să arată pe hartă. Stăpânirea însă a epitropiei nu să dovedeşte şi acole să fi întins vre-odată piste acastă mărginire, îngrădită fiind mai ales şi cu semne fireşti: din jos de spre Badalanu Gărla Răpede însemnată pe hartă şi cuprinsă prin hrisovul de dănuire, care nu poate fi alta, pentru că, de ar fi avut aăastă altă numire, şi Răpede de era mai în jos, trebuia Domnul dănuitori să cuprindă pe acasta mai întâi cu danie şi apoi să treacă cătră aceia, şi, de spre târg, unde îi urmează pretenţiia, scursura din susul magazalei Docuzluiului, care iarăş, precum pe hartă, asemine şi pe faţa pământului nu să vedi alta mai adivărată, lăsând a zice pentru magazâ, asupra căriia ne mai cunos-cându-să astăzi ac& propietâ a lui Docuzluolu, s’ar pute încăpâ nedumerire, iar apoi de a să îndeplini suma cu stânjăni gospod, ori în care parte, precum s’au zis, eşti cu neputinţă, pentru că trebue să cuprindă propietâ streină de învechiţ ani şi nişte sămni fireşti însemnătoare ci trebue să le arăţi dănuitoriul Domn că sânt pe locul Spiridoniei, nepotrivire însă trebue să fie din deosebiria măsurii politiei atunce şi
www.digibuc.ro
12
N. IORGA
242
a locului mâncat de cătră ape din vreme în vreme, care grăniţuesc trupul aceştii moşii. După priimirea căruia raport a pomenitei gude-cătorii făcându-să leguitele chemări feţelor prigonitoare şi după îndestulă perepiscă urmată la 2 Ghenar anului următoriu s’au luoat pricina în trataţie întru stârnirea de faţă în presustvie a dumisale Vistiernicul Alecu Sturza, epitropul monastirii Sfântului Spiridon, precum şi a opştii târgului prin formalnic vechil din partea lor, neguţi-toriul Anagnosti Alxentiadi, cercetându-să acastă pricină, s’au găsit mai întâi hrisovul Domnului Ioan Theodor Vvod din 7267, Mai 21, înfăţoşat de epitropiia, cuprinzători acesta altor doă hrisoave de la Domnii Costandin Racoviţă şi Scarlat Grigorii Ghica, prin care să arată că au miluit pe monastire cu tot locul domnescu ce eşti la târgul Galaţilor, după hotărâtura ce s’au făcut acelui loch, a căruia hotar să începe din sus, de la malul Dunării, la schele, din cursura ce eşti din susul magazali Cocuzluiului (sic), malul Dunării în gos păn în Gârla Răpede, ci eşti hotar ţării Moldaviei, în sumă de una mie patru sute optzăci stânjăni, şi stânjăni! de opt palme domneşti, şi de acole pe malul Răpedii spre ameazănoapte, în lungul locului, păn unde să începi Rapida, adică păn în Brateş, una mie patru sute stânjăni; de acolo tot alăturea cu Bratişu spre apus pă supt mal, la Vadul Ungurului, una mie trei sute doăzăci stânjăni; de acolo pe supt mal asupra Galaţilor, în lungul locului până în gura scursurii la Dunăre, unde eşti magaziia Docuzluiului, doă mii o sută doăzăci stânjăni. Care loch s’au închiet înprejur cu acastă măsură. în priivirea căruia hrisov şi a hărţii cu starea locului înfăţoşat tot de epitropîe, precum, nu mai puţân, şi a reclamaţii epitropii, făcută la 1831, Avgust 3, văzindu-să că epitropiia nu să tângueşte de înpresurare numai de spre târgoveţi, ci şi de spre moşiia Badalanul şi Brateşul, aflătoare astăzi în propietatoa Domniiai Noastre, apoi, spre a nu să face vre o lovire propietăţii noastre, prin practicaoa atunce închiată s’au hotărît să se facă cunoscut vechilului nostru, spre a-ş aduce documenturile îngrăditoare mărgenirii hotarului Bădălanul şi Bratişul, precum şi epitropiia, ca să-ş aducă iarăş dovezile atingătoare de înpresurarea pripusă, ca prin cercetare să se înnaintească lucrare. Potrivit căriia închieri s’au făcut cunoscut atât vechilului Domniei Noastre, cât şi epitropii Sfântului Spiridon, spre a să înfăţuşâ la acel Divan cu toate documenturile şi la 22, tot Ghenar, anului următoriu, s’au luoat în de iznoavă trataţie acastră (sic) pricină, întru stârnire de faţă în presustvie a dumisale Caminar Iancu Stamati, formalnic vechil din partea epitropiei, precum şi a opştiei târgului, prin formalnic vechil din partea lor, neguţitoriul Anagnosti Alxentiiadi, faţă fiind şi dumnealui Banul Enachi Stamate, vechilul Domniei Noastre, care după închierea din 2 Ghenar s’au chiemat a fi de faţă la trataţie, spre a nu să face vre o lovire dreptăţilor noastre la hotărîrea ce s’ar da în pretenţiia epitropiei, sprijinită pe hrisoavele ce înfâţoşază de la Domnii Costandin Mihai Cehan Racoviţă i Scărlat Grigorie Ghica şi Ioan Theodor Calimah, din anii 7265, Ghenar 1, 7265, lunii 24,
www.digibuc.ro
243
CONTRIBUŢII LA ISTORIA MODERNĂ A GALAŢILOR
*3
şi 7267, Maiu2i.Pe temeiul cărora hrisoave pretenderiseşti epitropiia a i să înfiinţa locul monastiri, în sumă de una mie patru sute obptzăci stânjăni gospod în curmeziş pe malul Dunării, faţă fiind şi dumnealui dragomanul cinstitei chesaro-crăeştii Aghenţii, protector unora din târgoveţi, supuşi austriiceşti, şi, cerându-să mai întâi dela vechilul epitropiei dovezile ci are în pricină, cu opis iscălit au înfăţoşat următoarele: 1. 7265, Ghenar 1, hrisov gospod a Domnului Costandin Mihai Cehan Vvod, prin care, pe lângă alte miluiri ci au făcut la spitalul Sfântului Spiridon din Eşi, i-au dănuit şi tot locul domnesch ci eşti în târgul Galaţii, după hotărîre ce i s’au şi făcut acelui loch, începând hotarul acelui loch din sus, la malul Dunării, la schele, din scursura ce eşti din susul magazalii Docuzluiului, malul Dunării în gos pân în gârla Răpedii, ci este hotar ţării Moldavii, stânjăni una mie patru sute optzăci, şi stânjănul de opt palme, de acolo pe malul Răpedei spre meazănoapte în lungul locului, până unde să începe Răpide, adică păr în Bratiş, stânjăni una mie patru sute, de acolo tot alăturea cu Bratişul spre Apus păn supt mal, la Vadul Ungurului, stânjăni una mie trei sute doăzăci, de acol6 pe supt mal asupra Galaţilor, în lungul locului, păn în gura Scursurii la Dunăre, unde este magaziia Ducozluolui (sic), stânjăni doă mii o sută doăzăci, care locu cu acastă măsură s’au închiet înpregur, şi pre acest loch în curmeziş, la schele pe malulu Dunării sânt în frunte magazii de spre apa Dunării, care cuprinde loch stânjăni doă sute, şi din magazie păr în apa Dunării este loch deşărt, pentru trebuinţa schelii, stânjăni patruzăci, iar din dosul magazalilor sânt case cu oameni, doă mahalale, din cuprinderea acestui să înţelegi că stânjăn cu care s’au măsurat locu au fost stân-jănh prost, iar nu domnesch, căc trebuia să zică stânjănh domnesch, iar nu numai stânjăn de opt palme. — 2. la 7266, Iunie 22, hrisov gospod a Domnului Scărlat Grigorie Ghica Vvod., prin care întăreşte daniia mai sus numitului Domnu Mihai Racoviţă pe locul însămnat prin acel hrisov cu diosebire, însă acest hrisov pomenindu-să măsura stânjănilor cu stânjăn domnesc. — 3-le.	7267, Mai 21, asămine
hrisov gospod a Domnului Ioan Theodor Vvod., întăritori amânduror hrisoavelor de daniia de mai sus, prin care iarăş să pomineşte că măsurătoare locului s’au făcut cu stânjăni de opt palme domneşti. — Iar vechilul neguţitorilor târgoveţi cu aseminea opis iscălit au înfăţişat următoarele: i°. 7265, Mart 6, copie încredinţată de pe hotarnica lui Ioan Marin Vornic de Poartă, cuprinzătoare că, din porunca Domnului Ioan Scarlat Ghica Vvod., rânduit fiind ca să hotărască un locu de casă din târgul Galaţii, a lui Ioniţă Lucaciu, care eşti supt deal şi să hotărăşte pe din sus cu locul Cerceloaei, pe din gos cu locul Stanei baba Cuzicului, pe la deal cu locul Petcăi a Marandei şi pe la vali cu locul gospod, adică cu gârla numită Broştii, arătându-să prin ea şi măsura ci au făcut acelui loch cu stânjănu de opt palme. —
2-le. 1787, Iulie 26, copie încredinţată de pe zapisul lui Mane bacal şi Costandin Gherman, prin care vând lui Ghiorghe Grecul Moraitu
www.digibuc.ro
14
N. IORGA
244
o casă cu locul ei din târgul Galaţii. — 3-le. 1787, Iulie 26, copie încredinţată de pe zapisul lui Ghiorghe Manoil şi Mane băcalu, prin care vând o casă cu locul iei lui Costandin Gherman din târgul Galaţi. — 4-le. 1781, Mart io, mărturie a câţva neguţitori târgoveţi din Galaţi, cuprinzătoare de cercetarea ce au făcut din poronca isprăvniciei, pentru un locii a lui Frangole şi a lui Ştefan şi că, măsurându-1 în curmeziş cu cot domnescu, au găsit doăzăci şi şapte coţi, iar lungul, din zarea dealului pănă unde cântă broasca. — 5-le. 1783, Avgust 9, zapisul Călinii, soţia lui Costandin sân Toader, prin care vinde nepotului iai Toader sân Ioan Finiche un locu de casă ci i-au rămas de la răposatul soţul iai Costandin, în vale alăturea cu partea locului nepotului iai Toader sin Ioan Finiche, care este hotărît denpreună cu a nepotului ei Toader în preţ drept şaizăci şi cinci lei. — 6-le. 1784, Noemv. 26, doă copii încredinţate de pe doă zapise: unul a Soricăi, soţiia lui Albu din Galaţi, cătră fiiul iai Costin Ghierman şi altul lui Costin Ghierman cătră Sorica, pentru o dugheană cu pivniţă ce eşti de spre Topucciu, ce au luoat-o în tovărăşie drept şasă şuti lei, precum şi altă dughiană cu pivniţă ce să răzăşăşte cu Ilie Eşanii drept trei sute lei. — 70. 1785, Avgust 20. Zapisul lui Stavri sin Ioan starosti, prin care au vândut Iui Mane bacal i lui Ghiorghie Grecu Moraitu i lui Costin cizmariu o casă cu locul ei din Galaţ în preţ de una mie cinci sute lei. — 8-le. 1797, Fevruar 12, copie încredinţată de pe carte părcălăbiei de Galaţ, cuprinzătoare de gudecata ci au avut Eni ficor Soricăi Albulesii cu Hagi Neculae pentru un locu de dugheană din Galaţ, prin care să dă dreptate ficorului Albulesii să-ş tragă partea din acel loch, adică trei coţ şi o a patra parte. — 9-le. 1797, Octomv. 26, mărturiiea rânduiţilor de părcălăbie, cuprinzătoare de cercetarea ce au făcut locurilor din Galaţi a mortului Şăr-bănachi bolucbaşa şi cu locul ce s'au dovedit că au fost a lui Şărbă-nachi, a căruia faţă eşti de spre Răsărit pănă în drum, de spre apus pănă în mal, de spre meazăzi să răzăşăşti cu locul lui Chiper, iar de spre meazănoapte cu locul Diicului Rufă şi a lui Săcară, s’au ales şi s’au stălpit cu petreli hotară de giur înpregur, arătându-să pe ho-tarnică şi cotul cu care s’au măsurat, că ar fi de trei palme. — 10. 1798, Iulie 24, copie încredinţată de pe zapisul Suricăi, soţiia Albului, pin care vinde un loch din schelea Galaţii lui Ghiorghie Manoil bacalbaşa. ■— 11. 1801, Ghenar 24, carte gospod a Domnului Costandin Ipsilant Voevod, cătră pârcălabii de Galaţi, poroncitoare ca să cerceteze şi să hotărască locul polcovnicului Tanasă, din locul ci ar fi având în Galaţ înpreună cu Ghiorghi şi Costin bacalu. — 12. 1801, Mart 10, ţidula părcălăbiei cătră jăgnicer Costea Vasiliu i Ghiorghie Şişman i şătrar Ioniţă şi starostele Alexa ca să urmeze cercetare după cuprinderea cărţii gospod de mai sus, cu răspunsul rânduiţilor în dos, de cercetarea şi alegire ci au făcut locului polcovnicului Tănasă. —
13.	1801, Iulie 10, copie încredinţată de pe zapisul lui Ioan Costandin prin care vinde un loch din schelea Galaţii lui Ghiorghi Emanoil. —
www.digibuc.ro
245
CONTRIBUŢII LA ISTORIA MODERNA A GALAŢILOR
15
14.	1802, Iulie 15, copie încredinţată de pe cartea părcălăbiei de Galaţ, cuprinzătoare de gudecata urmată între Necola sân Ghiorghi bacal-başa şi Nicola Anastasiu plăcintaru pentru o dughiană plăcintărie ci eşti în vale la schele, prin care să dă dreptate lui Nicola Ghiorghi să stăpânească dughiana. — 15. 1805, Mart 12, copie încredinţată de pe mărturiia polcovnicului Tănasă ci dă Suricăi Albulesei, din partea iai, de cheltuială la înpărţala locului ar fi şasâzăci şi şapte lei. —
16.	1806, Dechmv. 3, ţidula părcălăbiei cătră Alexa starostile de ne-guţitori ca să se cerceteze pentru un drumuşor ci eşti pe lângă maga-zaoa lui Hagi Flore Ghiorghiu, pe care un Cuibar pascar în tărie vroeşte a-1 închide, cu răspunsul rânduitului de cercetarea ce au făcut. —
17.	1813, Avgust 23, copie încredinţată de pe cartea părcălăbiei de Galaţ, cuprinzătoare de giudecata ci au avut Ivancu Popa Căpitan cu Necolai ficor lui Ghiorghie bacalbaşa, pentru răscumpărarea unui loch, prin care să dă rămas pe Ivanciu la pretenţiia ci au pornit pentru protimisis de răscumpărare. — 18. 1813, Septemv. 8, copie încredinţată de pi jaloba lui Ghiorghi bacalbaşa cătră Domn cu poruncă gospod cătră părcălăbia de Galaţ ca să cercetezi pricina ce are cu Ivancu Popa pentru răscumpărarea unui loch din Galaţ. — 19. Fără velet, copie încredinţată de pe zapisul Marii Costăchioae, cuprinzătoriu de înpărţala ce au făcut cu Sofiica unui locu ce au în Galaţ, adică trei coţ şi un cfert au luoat Mariia şi trei coţ şi un cfert Sofiica. — 20. 1813, Octov. 7, copie încredinţată de pe cartea Divanului cuprinzătoare de gudecata ce au avut Ivancu Popa Căpitan cu Ghiorghi bacalbaşa pentru răscumpărarea unor locuri din Galaţ, prin care să hotărăşte că Ghiorghi bacalbaşa în puterea zapiselor de cumpărătură să aibă a-ş stăpâni aceli doă locuri ca pe a sale drepţi fără mai multă supărare de spre Ivancu Popa. —21. 1814, Febr. 10, copie încredinţată de pe zapisul lui Ghiorghi Emanoil bacalbaşa, prin care vinde locul său de la schelea Galaţii lui Gheorghie Popa Ioan în preţ de şapte mii cinci sute lei. — 22. 1814, Noemvrii 13, copie încredinţată de pe înscrisul lui Hagi Flore Ghiorghiu şi Costandin Petru, megieş cu locul lui Ghiorghie Emanoil, prin care îi dau voe a vinde cui va vroi. — 23. 1814, Avgust 5, copie încredinţată de pe înscrisul lui Necolai Ghiorghie, prin care să îndatoreşte a-i triimeti dela Eşi adevărata scrisoare de vânzarea locului lui Ghiorghie Popa Ioan, fiindcă banii, preţul vânzării, i-au priimit. — 24. 1830, Iulie 13, ţidula părcălăbiei de Galaţ cătră telalbaşa de acolo, ca să strige la mezat un loch dinu Galaţ a mortului Costandin Gălăţan, la schela pe care eşti şi magazâ, în dosul căruia urmează întăritura părcălăbiei cu preţul cel mai de pe urmă, de cincisprezăci mii treizăci lei l-au dat neguţitorul Hristodor Dimopolu, asupra căruia s’au făcut şi harec. — 25. 1834, Ghenar 8, întăritura gudecătorii de Covurluiu a locului cumpărat prin mezat de neguţitoriul Anagnosti Alxentiadi de la Alexandra Stămătoae în preţ de cinci sute cincizăci lei. — 26. 1838, Avgust 12, întăritura Eforii oră-şăneşti din Galaţ, pentru locul ci au dat cu filotimire lui Panaite
www.digibuc.ro
i6
N. IORGA
246
Condupolo în folosul veniturilor Eforii, care locii eşti la gura Vadului Sfanţului Necolai, supt mal, în dreptul caselor lui Arghiropolo, învecinat de spre amiazăzi cu Eni a Tăbăcăriţei şi de spre Răsărit cu moşiia Sântului Spiridon, păn în gârla Cântă Broasca, iar de spre apus cu şoşaoa ci să face acol6 spre poştă şi de spre meazănoapte cu Ivancu Rusii Sâtariu. — 27. 1837, Noevr. 10, zapisul lui Dimitrie Nicolau, încredinţat de gudecătoriia de Covurluiu, prin care vinde dumisali Malagmatiechi Ieronios, soţiia dumisale Anagnosti Afcsen-tiiadi, o parte din ograda casii sale în preţ de o mie şapte sute lei. — 28. 1839, Maiu 22, mărturie a căţva neguţitori din Galaţi că locul lui Ioan sin Crăste dulgheriu sau maraghiozu eşti drept a lui de cli-ronomie. — 29. 1839, Mai 25, copie încredinţată de pe raportul comisarului cătră Eforie de Galaţi că, cercetând pentru locul lui Ion sin Crăste, s’au găsit drept a lui de clironomie. — 30. 1839, Maiu 26, zapisul lui Ion sân Crăste maranghiozu, prin care vinde neguţitoriului Gavril Panicupolo un loc ci are în Galaţ, în mahalaoa din vale moşâi Vatra Târgului, ci au rămas clironomie de la părintele său Hrăste, în preţ de una mie patru sute lei, încredinţat fiind zapisul şi de giu-decătoriia de Covurluiu. — S’au cetit şi răplicile date de vechilul opştiei târgului Galaţi, sprijinitoare dreptăţilor ci au. — în priivirea cărora şi a hărţii de starea locului, înfăţoşată de vechilul epitropiei, Divanul, după cu amănuntul cercetare ci au făcut înprejurărilor aceştii pricini, au venit în lămurire că epitropiia Sfântului Spiridon nu are niciun cuvânt de dreptati a cere mai multă întindere a locului său ci are în Galaţ, cu aceiaş închipuire, că adică nu ar stăpâni deplin suma de una mie patru sute optzăc stânjăni, cuprinşi prin hrisoave, pentru că acest locii după însuşi hrisoavele ce înfăţoşază iaste mărginit între doă fireşti semne vechi şi nestrămutate, adică scursura ci eşti din susul magazalii Docuzliului şi Gârla Răpide, rostind anume cel întâi şi mai vechiu hrisov, al Domnului Cehan Racoviţă, din 7265, că hotarul acelui loc a epitropiei să începi din sus, la malul Dunării, la schele din scursura ci este din susul magazali Docuzluului, malul Dunării în gos păn în Gârla Răpide, ci eşti hotar ţării Moldavii, păn în care acastă Gârlă Repede, sămn firesc şi hotar nestrămutat, despărţitorul locului monastirii de cătră moşiia Badalanul, îşi şi urmează stăpânire monastiria păn’ astăzi, neavând nici un cuvânt a trece piste acastă gârlă statornicită prin însuşi hrisoavele ci înfăţoşază, înpregurare după care cu totul cade propunirea ce face epitropiia de a i să înfiinţa locul monastirii în suma arătată de una mie patru sute optzăci stânjăni gospod la malul Dunării, după harta ce înfăţoşază, care, nefiind făcută de inginer a Statului, nu i s’au putut priimi de gudecată, pentru că, lasă că hrisovul [lui] Racoviţă arată numai stânjăni, care nu să socotesc decât proşti, şi prin cele din urmă, a Domnilor Ghica şi Theodor Calimah, întăritoare acelui, să zice: domneşti, având acastă adăogire la numirea stânjănilor, dar şi după ispita prin măsoriştea ci s’au făcut pe harta epitropiei nici cu stînjăn domnesc, nici cu stânjăn prost nu
www.digibuc.ro
247
CONTRIBUŢII LA ISTORIA MODERNA A GALAŢILOR
17
să înplineşte suma arătaţilor stânjăni, cuprinşi prin hrisoave ca să poată încăpe la faţa pământului cuprins şi statornicit în arătatele doă semni, scursura din susul magazalii Docuzluului şi Gârla Repede, precum iale sânt însămnati pe harta monastirii. Apoi, la aşa întâmplare cunoscându-să că stânjănii sânt proşti şi nici cum domneşti şi iarăş neputându-să lămuri cu ce palmă s’ar fi măsurat atunce, s’au luoat de temeiu nestrămutat semnele fireşti cuprinse prin aceşti documenturi, neputându-i rămână mai mult cuvânt monastirii a cere sumă de stânjăni după închipuire ce-ş face pe harta iei, ci gudecata Divanului statorniceşti semnele arătate, adecă Gârla Răpede, hotarul despăr-ţitoriu de cătră moşiia Badalanul, propietâ a Domniei Noastre, şi scursura din susul magazalii Docuzluului, ci eşti supt deal hotarul despărţitoriu de spre locurile târgoveţilor, după însuş rostirea hrisovului Domnului Cehan Racoviţă, carele, cănd vine la al patrulea măsură, după ce agunge, pă supt mal, la Vadul Ungurului, apoi zice: de acolo pe supt mal asupra Galaţilor, în lungul locului, păn în gura scursurii la Dunăre, unde eşti magazaoa Docuzluului, neputând monastirea a trece cu locul său piste mal în locurile târgoveţilor cu întindere din acâ scursură, păn în care îşi urmează stăpânirea şi păn’astăzi. Pentru care Divanul hotărăşti ca monastirea să-ş mărginească stăpânirea locului său aşa precum mai sus s’au arătat, adică de spre Badalan păn în Gârla Răpede şi de spre târgoveţii gălăţăni păn în scursura ce eşti supt mal, din susul magazalei Docuzluului, nelăsându-o nici cum dela acest locu a să întinde monastirea însuş hrisoavele ci înfăţoşază epitropiia, cu căt mai vârtos că şi din docu-menturile înfăţoşate de vechilul târgoveţilor să dovedeşte că locurile lor ce din în vechime le stăpânesc să întind pe coasta dealului acâ de spre scursură păn supt mal, destulă dovadă şi acasta că aăastă scursură pomenită la hrisovul Domnului Cehan nu poate a fi mai sus decât tocmai supt mal, acolo adică unde şi Comisiia de la starea locului au dovedit-o, rânduită acasta de cătră Divan. Drept aceia Domniia Noastră, în temeiul legilor statornicite după noul aşăzământ, prin acest hrisov cu a noastră iscălitură şi pecete întărim hotărîrea mai sus prescrisă a Divanului domnesc spre vecnică curmare a pro-ţesului în temeiul artic. 364 din Organicescul Reglement, spre a să urmâ întocmai stăpânirea Sfântului Spiridon a Divanului domnesc, atât de spre târgoveţi, cât şi de spre Bratiş, în hotarul căruia iasti cuprins şi Bădălanul, şi care acum au trecut în vecnica propietâ a Sfinţii Mitropolii, urmând întru acasta credinţa boerilor Domnii Noastre, mădulări a Divanului Domnescu, iscăliţ în anaforâ: dumnealor Logofăt Costachi Balş, Vornic Iordachi Balş, Vornic Scărlat Miclescu, Vornic Lascarachi Cantacozin, Vornic Feodor Balş şi a candidaţilor îndeplinitori complectului, dumnealor: Post. Manolachi Radu şi Post. Dimitrie Bran. Pentru care poroncim dumisali Vel Logofăt a Dreptăţii şi cavaler Neculai Canta ca prin locul cuviincos să aducă întru întocmai înplinire hotărîrea arătată. Scrisu-s’au hrisovul
www.digibuc.ro
i8
N. IORGA
248
acesta la Scaunul Domniei în oraşul Eşii, în anul al şaptele a Domniei Noastre. Anul 1841, luna Mart 21 zile.
Io Mihai Sturza Vvd. (Pecetea cu roşu.)	No. 57.
No. 189.
Balş (?) Vel Log. proc.
Şi s’au dat ( ?) din Logofeţia Dreptăţii.
D. Corne Vor. (?)
Şi limba e interesantă. Şi aici termenii de trecut în domeniul juridic abundă. Am făcut o culegere a lor: «împricinaţii», «tânguitorii », « jăluitorii », « feţele » încep « gâlceava », « prigonirea », printr’o «jalobă», în care « pretenderisesc » — neologismul, trecut prin practica fanariotă, e mai vechiu — drepturile ce-şi atribuie, sau se arată «strâmbătăţiţi». Li se acordă «înfăţoşarea » înaintea « Divanului». După « stârnirea de faţă » a celor două părţi se poate orândui o «ispită» pentru a se vedea cum s’a « grăniţuit», care e « mărgenirea », cum s’a făcut « măsoriştea », dacă nu e vreo «înpresurare», dacă s’a făcut vreo « dănuire ». Se vede « soiul », « firea » locului, cari sunt vecinii, cum se «răzăşesc», dacă e vreun drept de «proti-misis », se caută « osebirea », se urmăreşte « hotărîtura ». Cu această «înnainte lucrare», afacerea «înnainteşte». Se pot «chema» cei ce se judecă; ei pot veni prin «încredinţaţii» « vechili ». Se « păşeşte » către sfârşitul care e hotărîrea, « dezlegarea » prin care se «stinge» gâlceava. Uneori se anunţă « hareciul ». Pentru a face o « dellă » « formalnică » se « para-grafisesc» «ponturile». Actul se îndreaptă la «locul unde trebuie pentru «întocma împlinire ». Vechii termini fanarioţi, ca « hartă », « politie », « filotimon », şi unii turceşti: « magazâ » «propietâ» şi «practică», se mai amestecă, dar obraznice cuvinte ruseşti se îmbulzesc sub influenţa protectorilor. Pe lângă acea «dellă» se zice curent: «otnoşenie», «samavolni-ceşte », « norod », « perepiscă », « opis », « a predstavlisl».
Direct sau prin ruseşte au străbătut însă expresii franceze: « prezedent », «trataţie », « rezoluţie », « adres », « propunere », « report», « comitet», «ingineriu », « reclemaţie », « documen-turi ».
Aceeaş ambiguitate ca în atâtea alte domenii spre jumătatea veacului al XlX-lea.
www.digibuc.ro
249
CONTRIBUŢII la istoria modernă A GALAŢILOR
19
III
Avem apoi un dosar din 1858 pentru primirea « rânduitului de înalta Poartă pentru aducerea firmanului imperial coprin-zători Constituţii Principatelor ». Pârcălăbia dă, la I Octomvrie, această sarcină Sfatului Municipal.
întrebat asupra condiţiilor primirii, se capătă, la 2 ale lunii, dela guvernul din Iaşi, o telegramă pe care o reproducem întreagă, păstrându-i ciudata ortografie ca să se vadă cum se luptau pe atunci, siliţi de telegraful austriac introdus pe vremea ocupaţiei, bieţii noştri chirilici cu o nouă ortografie latină:
Minîsteriul din Năuntru Sfatului orasienesc din Galaz.
La deppesciă Nro. 1760 se respunde che potrivit cu îndatorire pe lînghe che cvartire se se dei masse sci tote cele trebuitore personeî aducătorului înaltului firman sci a convezii făcute în Paris pentru reorganisarea Principatelor ch6ci tot acu sau referat sci Consiliului Administrativ spre a da dislegare de unde se se fach6 assemine chel-tuîale adeche din Vistierie sau din casa acelui Sfat.
D. D. I, Pruncu
Nro. 22.556. 1858, Octomvrie 2.
Potrivit cu acest ordin se dă «casâerului» suma de zece galbeni pentru cheltuelile sosirii « Ex. Săli Afif-Efendi». Iar Eforia, iscălind N. Duca, acordă alţi 50 pentru acelaş scop delegatului, Sulgerul Pavel Alevra, numit de Secretarul Sfatului. Ministrul Secretar de Stat Iancu Cantacuzino îşi dă şi el colaborarea, şi avem un interesant răvaş de comandă al lui:
12	octobre.
Madame Ant. Tabanelli.
Veuillez avoir la complaisance de confier au porteur Ies vins qu’il croira convenable de prendre dans votre magazin et demain pre-sentez-moi le compte, que je paierai immediatement.
Votre serviteur,
Jean N. Cantacuzene.
Nu poate fi un înalt funcţionar mai politicos decât atâta.
Fiecare din organele cârmuitoare căută, fireşte, a trece cheltuiala asupra celuilalt.
www.digibuc.ro
20
N.IORGA
250
Ministeriul din Năuntru, iscălind «ministru şi cavaler Balş Logofăt», se adresează, la 11 Octomvrie, « Sfatului Municipal din Galaţi», cu această rezoluţie, potrivit cu «deslegarea» Secretariatului de Stat: «di vreme ce asămine cheltuele s’au obicinuită a să face totudiauna de Sfaturile Municipale, apoi şi aciastă cheltuială ce este a să face cu aduceria firmanului să cuvine totu în sarcina Eforiilor». Supravegherea plăţilor rămâne însă în seama pârcălăbiei, pârcălab fiind atunci N. Roset. Va participa şi Eforia armenească.
Socoteala se va ridica la 4.987 de lei, 28 de parale, « cursul Galaţii», Eforia cheltuind din aceştia 2.332 lei, 20 de parale.
Avem socotelile amănunţite ale sumelor date, afară de bir-jile angajate, şi ele ni pot arătă care erau pe atunci mărfurile cerute la un banchet şi preţurile curente la Galaţi:
71 de lei pentru douăsprezăci funturi lumânări de spermănţăt, căte6 lei, 30 par. funtu.
24 dooă ocă dulceţi.
13	două ocă unt de lemnu pentru lampe.
3,20 o sticlă de lampe.
35 una sută ocă mangalu.
10 cinzăci ouă.
10 la lăcătuş.
17,20	optu hulubi.
20 la trăsuri.
6 două ocă orezu.
2	chitri.
2	otătu.
*
20 optu ocă carne.
6 grăsime.
15 una cutie sardele.
18 şasă pui.
12 garafi untelemn.
12 franzoale.
15 parmezan.
4	orzuşor pentru supă.
42 trii ocă untu.
4 zarzavaturi.
8	una ocă lumânări.
9,34 patru ocă poamă.
6.16	patru ocă sare.
6.16	patru ocă mere.
15 două ocă zaharu.
www.digibuc.ro
CONTRIBUŢII LA ISTORIA MODERNĂ A GALAŢILOR
21
251
19,8 trii ocă cigi.
2 oţătu.
5	cinci coţi americă pentru ştersu farfuriile.
6	zăci alămăi.
5 zăci pini pentru omu, ficior, bucătariu şi răndaşu.
138 pentru budinci.
92 doă calupuri de îngheţată.
46 pi una ocă Cotnari şi una ocă făstăci glase.
Deosebit, ca băcănie şi vinuri, dela d-na Tabanelli, după a ei însemnare:
2	cutie de masere (sic) lei 40.
x cutie sardele de acele mare, lei 35.
3	oche parmezan 90.
4	stecle şanpanie 120.
2	medoc 60.
4	bordo 120.
3	madere 75.
5	bordo 150.
4	ocă, 100 dramuri morun, ocă căte 5,20.
5	ocă carne, căte 2,20.
3	muşchi în 3 bucăţi căte 2,20.
100 o sută de ouă, 17,20.
300 trii sute de raci, suta căte 3,8.
3	ocă grăsime, oca căte 7.
6	pui de găină, unul căte 2,15.
8 optu perechi porumbi, pereche căte 4.
3	ocă faină picluită, oca căte 2,20.
6	căpăţini conopide, una căte 24.
2	ocă cartofi, oca căte 24.
3	ocă spanacu, oca căte 32.
4	legături de morcovi, legătura căte 32.
2	căpăţăne de varză roşii, una căte 20.
Pentru pătrănjel, marariu şi altul zarzavat s’au dat căte 8.
3	ocă meri domneşti, oca căte 1,24.
1	ocă ieri negri.
250 parmezan —.
275 saliam de Verona —.
X ocă macaroni —.
2	butelci untu di lemnu paravans, una 5>20,
50 alămăi, suta 28.
x căpăţănă zaru de trii ocă şi jumătate, oca 5>20,
2 ocă orezu, oca 3,8.
2 ocă strafidi, oca 10.
1 ocă caisă, oca 10.
www.digibuc.ro
22
N. IORGA
252
10 funturi lumânări de spermanţete, funtu 6,20.
2 ocă lumânări di său, oca 8.
13	perechi franzeli, perechia 32.
2 păni di fabrica, una 1,14.
2 botelci de rachiu, una 10,20.
1 ocă migdale, 7,16.
1 ocă untu proaspătu, 8,2.
Fumisorii dau pentru alte « obiecte » chitanţe pe aceeaş foaie, iscălind fiecare la rând.
P. S. Katelion ( ?) ia 207 lei pentru « şasă butelci bordo şi trii şampanie ce amu vânduţii din dugeana me », A. S. Stefa-noschi79,20pentru «trii butelci rainvainu », Antonio Tabanelli 36 pentru « o butelcă licheoru », Gh. Dimitriu 40 pentru « una butelcă romu jemoaică (sic) cu preţu de 20 lei, precumti şi unii funtu ciai rusăscu cu preţu de 20 lei», un altul 51,20 pentru « 14 ocă carni de vacă, picioari de vacă şi două ocă grăsime», Iordachi Simion 30 pentru «franzoală şi păini», T. Hethwig 57 pentru « moscosoponu, una ocă permezanti şi galeţi pentru ciai», V. Chirini 44 pentru «2 ocă untu, căti 12 lei oca şi 100 ouă», George N. Condocoury 217 «pentru marfa băcălie .. ., precumii 6 ocă zahar, căti 6y2 lei oca, 2 ocă stafide fără sumburi, căti 8 lei oca, 10 funturi lumânări stearine, căti 6% lei funtu, 1 ocă caffe martinică 12 lei, 1 ocă caisi 8 lei oca, 1 ocă migdali curăţite 10 lei oca, 2 ocă orezu, căte 2% lei oca, 2 ocă castani, căti 4 lei oca, 6 butelci undi-lemnu pravansu, căti 6 lei una, şi y2 ocă ieri negri, 18 lei», Simion Guovasu 51,20 pentru « 10 ocă carni de viţălu », Simion săn Toader « pentru cătti amti umblatu cu trăsura cu d-lui Slugeru P. Alivra, pentru cumpărarea şi aducirea a mai multor obiecti», Todorachi băcal 46 pentru «10 ocă carni de vacă şi deosăbitu muşchiu de vacă, precumu şi 2 ocă grăsime », acelaş Chirini 84 pentru « 100 ouă, 4 ocă untu şi galeţi », Iani ( ?) Metaxas 60 « pentru 50 ocă mangalii, peatră de cuţite, gheaţă i mirodenii», A. S. Stefanovits 183 pentru «unii pachetu ciocolată, 20 lei, una butelcă romu jemoaică 20 lei, una butelcă maraschi 25 lei, 2 butelci murături 20 lei, una butelcă brantii 28 lei, unu funtu ciai 20 lei şi 50 dramuri ulei de morunii, căti i leu dramu », Bogdan Czakey 569, pentru « 26 butelci bordo, căti y2 # una, 4 butelci şampanie, căti 24 lei una,
www.digibuc.ro
253
CONTRIBUŢII LA ISTORIA MODERNĂ A GALAŢILOR
23
şi patru rainvainG, căti 26% lei una», Iordachi Sămionu 55 pentru « franzeli şi păini », tot Condocuri 144 pentru « 4 ocă orezG, căti 2% lei oca, 5 ocă zahar, căti 6% lei oca, una ocă cafe chisată, 23 lei oca, 2 butelci undilemnu, căti 6 lei una, 100 alămăi, căti 10 par. una, una ocă ieri negri, căti 36 lei oca, Yz ocă măslini verzi, 3 lei, şi Yz °că undilemn pentru lămpi, 2Yz lei »> Cunea Tănisescu 60 lei pentru «păsări şi anumi pui şi raţă », Gligori Ioan 30 pentru « 6 ocă cigă », T. Tudor Grădinara 32 pentru «zarzavaturi», Nicolescu 16 pentru « două ocă lumânări de său », A. Weisselberg 34 pentru «trii cuţite şi trii furculiţi i o steclă pentru lampă», Gheorghe Dimi-trache 45 pentru «4 ocă poamă, căti 3% le* oca> 3 °că meri, căte 3 lei oca, 3 ocă lapti dulci, căti 3 lei oca, şi 8 ocă vinu de locu, căti 2 lei oca », Simion săn Toader (?) 46 pentru « adusul acestora obiecti cu trăsura me de birjă », tot Hollwig 66 pentru « una ocă permezanu, căti 24 lei oca, 2 ocă pandişpani 24 lei».
Urmează sumele plătite la comisari, la epistaţi, la « madama Anton Tabanelli», la « confetarul Iosef Elen pentru lucrurile de confetărie ».
Ştim şi aceia că « Paşa » a fost găzduit «în casele d-lui colo-nelulu Sterieadi», iar masa i s’a dat la casa Negroponti.
Budincile, îngheţata, fisticurile şi castanele glace veniau dela Joseph Eli sau Eles. Iar serviciul s’a făcut de Grecul Nicolaos Radysis, de numiţii Vasile Spechianu, Costachi Vasiliu, Stavru Ovangiu şi Neculai Simion.
IV
Un alt dosar priveşte răsunetul avut la Galaţi de moartea lui Alexandru Ioan I-iu, interesantă manifestare de recunoştinţă patriotică şi de conştiinţă cetăţenească.
La vestea neaşteptată a morţii, un număr mare de cetăţeni, între cari şi străini de origine, ca Nicolae Gavriloff, P. D. Iancoloff, Achille Bena, Const. Theodorovitz, P. Radovitz, iar unul din ei cu un adaus sentimental: «Vasile Ciohoreanu, cu inimă fierbinte şi jalnic adevărat», cer să se ia de Comisia Interimară măsuri care să arăte ce simte oraşul de care în special era legat fostul Domn:
www.digibuc.ro
22
N. IORGA
252
10 funturi lumânări de spermanţete, funtu 6,20.
2 ocă lumânări di său, oca 8.
13	perechi franzeli, perechia 32.
2 păni di fabrica, una 1,14.
2 botelci de rachiu, una 10,20.
1 ocă migdale, 7,16.
1 ocă untu proaspătu, 8,2.
Furnisorii dau pentru alte « obiecte » chitanţe pe aceeaş foaie, iscălind fiecare la rând.
P. S. Katelion (?) ia 207 lei pentru « şasă butelci bordo şi trii şampanie ce amti văndutu din dugeana me », A. S. Stefa-noschi79,20pentru «trii butelci rainvainu », Antonio Tabanelli 36 pentru « o butelcă licheoru », Gh. Dimitriu 40 pentru « una butelcă romu jemoaică (sic) cu preţu de 20 lei, precumu şi unu funtu ciai rusăscu cu preţu de 20 lei», un altul 51,20 pentru « 14 ocă carni de vacă, picioari de vacă şi două ocă grăsime», Iordachi Simion 30 pentru «franzoală şi păini», T. Hethwig 57 pentru « moscosoponu, una ocă permezanu şi galeţi pentru ciai», V. Chirini 44 pentru « 2 ocă untu, căti 12 lei oca şi 100 ouă», George N. Condocoury 217 «pentru marfă băcălie . .., precumu 6 ocă zahar, căti 6ţ4 lei oca, 2 ocă stafide fără sumburi, căti 8 lei oca, 10 funturi lumânări stearine, căti 6% lei funtu, 1 ocă caffe martinică 12 lei, 1 ocă caisi 8 lei oca, 1 ocă migdali curăţite 10 lei oca, 2 ocă orezti, căte 2% lei oca, 2 ocă castani, căti 4 lei oca, 6 butelci undi-lemnti pravansu, căti 6 lei una, şi % ocă ieri negri, 18 lei », Simion Guovasti 51,20 pentru « 10 ocă cami de viţălti», Simion săn Toader « pentru cătu amti umblatu cu trăsura cu d-lui Slugerti P. Alivra, pentru cumpărarea şi aducirea a mai multor obiecti», Todorachi băcal 46 pentru « 10 ocă carni de vacă şi deosăbitti muşchiu de vacă, precurmi şi 2 ocă grăsime », acelaş Chirini 84 pentru « 100 ouă, 4 ocă untti şi galeţi», Iani (?) Metaxas 60 « pentru 50 ocă mangalti, peatră de cuţite, gheaţă i mirodenii», A. S. Stefanovits 183 pentru « unu pachetu ciocolată, 20 lei, una butelcă romu jemoaică 20 lei, una butelcă maraschi 25 lei, 2 butelci murături 20 lei, una butelcă brantîi 28 lei, unu funtu ciai 20 lei şi 50 dramuri ulei de morunti, căti 1 leu dramu », Bogdan Czakey 569, pentru «26 butelci bordo, căti y2 # una, 4 butelci şampanie, căti 24 lei una,
www.digibuc.ro
CONTRIBUŢII LA ISTORIA MODERNĂ A GALAŢILOR
23
253
şi patru rainvainii, căti 26% lei una », Iordachi Sămionii 55 pentru « franzeli şi păini », tot Condocuri 144 pentru « 4 ocă orezu, căti 2% lei oca, 5 ocă zahar, căti 6% lei oca, una ocă cafe chisată, 23 lei oca, 2 butelci undilemnti, căti 6 lei una, 100 alămăi, căti 10 par. una, una ocă ieri negri, căti 36 lei oca, y2 ocă măslini verzi, 3 lei, şi y2 ocă undilemn pentru lămpi, 2 y2 lei», Cunea Tănisescu 60 lei pentru « păsări şi anumi pui şi raţă », Gligori Ioan 30 pentru « 6 ocă cigă », T. Tudor Grădinara 32 pentru «zarzavaturi», Nicolescu 16 pentru «două ocă lumânări de său », A. Weisselberg 34 pentru «trii cuţite şi trii furculiţi i o steclă pentru lampă», Gheorghe Dimi-trache 45 pentru «4 ocă poamă, căti 2V2 ld oca, 3 oca meri, căte 3 lei oca, 3 ocă lapti dulci, căti 3 lei oca, şi 8 ocă vinii de locu, căti 2 lei oca », Simion săn Toader (?) 46 pentru « adusul acestora obiecti cu trăsura me de birjă », tot Hollwig 66 pentru « una ocă permezanti, căti 24 lei oca, 2 ocă pandişpani 24 lei».
Urmează sumele plătite la comisari, la epistaţi, la « madama Anton Tabanelli», la « confetarul Iosef Elen pentru lucrurile de confetărie ».
Ştim şi aceia că « Paşa » a fost găzduit « în casele d-lui colo-nelulu Sterieadi», iar masa i s’a dat la casa Negroponti.
Budincile, îngheţata, fisticurile şi castanele glace veniau dela Joseph Eli sau Eles. Iar serviciul s’a făcut de Grecul Nicolaos Radysis, de numiţii Vasile Spechianu, Costachi Vasiliu, Stavru Ovangiu şi Neculai Simion.
IV
Un alt dosar priveşte răsunetul avut la Galaţi de moartea lui Alexandru Ioan I-iu, interesantă manifestare de recunoştinţă patriotică şi de conştiinţă cetăţenească.
La vestea neaşteptată a morţii, un număr mare de cetăţeni, între cari şi străini de origine, ca Nicolae Gavriloff, P. D. Iancoloff, Achille Bena, Const. Theodorovitz, P. Radovitz, iar unul din ei cu un adaus sentimental: «Vasile Ciohoreanu, cu inimă fierbinte şi jalnic adevărat», cer să se ia de Comisia Interimară măsuri care să arăte ce simte oraşul de care în special eră legat fostul Domn:
www.digibuc.ro
DIN GRIJILE ŞI GREUTĂŢILE UNEI DOMNII...
OPT SCRISORI ALE LUI GHEORGHE ŞTEFAN-VODĂ CĂTRĂ IO AN KEMfîNY
DE
ALEX. LĂPEDATU
MEMBRU AL ACADEMIEI ROMANE
Şedinţa dela 17 Octomvrie 1931
In bogata şi preţioasa sa colecţie de cărţi şi documente istorice, d-1 Iuliu Marţian din Năsăud posedă şi copiile a opt scrisori ungureşti, adresate de Gheorghe Ştefan-Vodă, Domnul Moldovei, lui Ioan Kemeny, comandantul general al oştilor ardeleneşti din vremea Râkoczy-eştilor.
Scrisorile acestea, pe cari D-sa a binevoit să mi le pună la dispoziţie, în textul original unguresc şi în traducere românească, sunt dela sfârşitul anului 1653 (Noemvrie-Decemvrie) şi dela începutul anului următor (Ianuarie 1654) — aşa dar după a doua ocupare a scaunului domnesc al Moldovei de către Gheorghe Ştefan-Vodă şi anume: după lupta dela Sârca (Iulie 1653) şi înainte de căderea totală şi definitivă a lui Vasile Lupul (Iunie 1654).
Este vremea cea mai nesigură şi mai grea a domniei fostului mare Logofăt al Moldovei. Nesigură, pentru că, deşi alungat peste Nistru, Vasile-Vodă constituia totuşi o permanentă primejdie pentru Gheorghe Ştefan şi pentru că conflictul armat ce se angajase la graniţa de Nord-Est a ţării, între Poloni de o parte şi Tătari cu Cazaci de alta, putea răsturnă în tot momentul situaţia din Moldova. Şi grea, pentru că ţara, frământată şi istovită de luptele anterioare şi de cele în curs, nu mai putea face faţă nevoilor ei imediate şi deci nici ale nouei domnii...
24 A. R. Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, Tomul XII.
www.digibuc.ro
2
ALEX. LAPEDATU
258
I
In adevăr, prin legăturile ce avea şi prin mijloacele de care dispunea încă, Vasile-Vodă constituia, cum am zis, o permanentă primejdie pentru înlocuitorul său în scaunul Moldovei. Aceasta chiar şi după ce Cazacii ginerelui său Timus, veniţi în ţară să salveze pe Doamna, familia şi averile socrului său, fură deslocaţi cu mari pierderi din jurul Sucevii şi siliţi să plece din Moldova — înfrânţi de luptă şi sfârşiţi de foame, ducând cu dânşii trupul fără viaţă al cumplitului lor comandant (Octomvrie 1653).
Căci din refugiul său de peste Nistru, Vasile-Vodă nu încetă a înteţi pe Tătari împotriva duşmanilor săi şi a le solicită, stăruitor, ajutor pentru redobândirea domniei pierdute. Şi nu fără rezultat, deoarece, din drumul spre Cameniţa, unde hoardele tătare mergeau întru întâmpinarea Regelui Ioan Kazimir al Poloniei, care, cu 40.000 ostaşi, se coborîse în aceste părţi ale Regatului său, — Hanul porunci lui Şerim-bei să treacă Nistrul cu trupe îndestulătoare spre a alungă pe Gheorghe Ştefan şi a pune în locu-i pe Vasile-Vodă (Septemvrie 1653).
Expediţia fu însă, se ştie, zădărnicită, pe de o parte prin înfrângerea amintită a Cazacilor sub Suceava, pe de altă parte prin revenirea neaşteptată a Hanului asupra însărcinării date lui Şerim-bei, care primi ordin să se întoarcă, cu ceambururile sale, cât mai în grabă, peste Nistru (începutul lui Octomvrie 1653). Totuşi, fostul Domn al Moldovei, care primi ambele ştiri, la Ştefăneşti, pe Prut, unde venise să conducă campania, nu se descurajă, ci continuă mai departe să stăruiască şi uneltească pe lângă Tătari şi Cazaci pentru redobândirea domniei.
Stăruinţele şi uneltirile acestea îl făceau pe Gheorghe Ştefan-Vodă să fie foarte atent la ceeace rivalul său lucră peste hotar. Faptul reiese limpede din scrisorile de care ne ocupăm. Aşa, într’un rând, la 2 Decemvrie 1653, vedem că Domnul Moldovei eră informat că Tătari, fugiţi din tabăra Hanului, se adună în Human, la Vasile-Vodă, unde un căpitan năimit al acestuia, un anume Kopiosz, strângeă oşti pentru dânsul, iar în alt rând, la 13 Ianuarie 1654, fostul Voivod moldovean ar fi trecut dela Crâm la Cazaci, unde asemenea adună oşti, să vină
www.digibuc.ro
259
DIN GRIJILE ŞI GREUTĂŢILE UNEI DOMNII
3
împotriva uzurpatorului stăpânirii sale. In fine, tot la 13 Ianuarie 1654, Gheorghe Ştefan scria lui Ioan Kem6ny că a aflat, prin Armaşul său cel mare, dela Soroca, că Hanul eră hotărît să aducă pe Vasile-Vodă în ţară şi că l-ar fi şi adus, dacă nu i-ar fi sosit vestea dela Poartă că fusese mazilit între timp.
Fată de atari ştiri, cari veniau neîncetat să neliniştească, să tulbure şi să îngrijoreze, de sigur, pe Gheorghe Ştefan-Vodă, acesta trebui să fie, cum însuşi scrie, « băgător de seamă » şi să trimită, tot mereu şi fără zăbavă, iscoade în toate părţile, să caute si să afle care este adevărul. Ba, mai mult: să socoată că nu-şi va putea asigura domnia până nu se va mântui complet de rivalul său.
In acest scop puse la cale peirea lui, după cum ne-o spune în aceeaşi scrisoare din 13 Ianuarie 1654. Căci, vorbind de intenţiile Tătarilor, el scria lui Kemeny că solul tătăresc, venit la dânsul, pentru tribut şi daruri, i-a manifestat foarte multă bunăvoinţă şi prietenie, promiţându-i că va stărui pe lângă stăpânul său, Hanul, pentru uciderea lui Vasile-Vodă « ca din partea aceluia — scrie textual Domnul Moldovei — să nu mai avem supărare ».
Nici una nici alta nu s’au întâmplat însă. Nici Gheorghe Ştefan n’a mai fost turburat de vre-o nouă invazie a lui Vasile-Vodă şi nici acesta n’a fost ucis de Tătari. Căci nu mult după ce se petreceau aceste acţiuni şi uneltiri, Hanul, la porunca Sultanului, trimitea pe fostul Domn al Moldovei la Constan-tinopol, ca să fie aruncat în închisoarea dela Edicule (Şapte turnuri), întrucât dăduse deja obişnuitul steag de domnie nouă lui Gheorghe Ştefan, care scăpă, astfel, definitiv, de puternicul si temutul său rival.
>
II
Dar, dacă se mântui de Lupul, Gheorghe Ştefan nu se uşură şi nici scăpă de celelalte griji şi greutăţi ale domniei. In primul loc, de grija, marea grije ce i-o făcea conflictul tătaro-polon dela graniţă. De aceea îl vedem urmărind foarte de aproape,

www.digibuc.ro
4
ALEX. LĂPEDATU
260
prin oamenii săi, cele ce se petreceau în ambele tabere de luptă — grăbindu-se să comunice ceeace afla, prin Ioan Ke-meny, Principelui Ardealului, lui Gheorghe Râkoczy, care, ca şi Domnul Moldovei, avea nu numai interese politice, dar şi trupe angajate în acest conflict. Şi anume — cel din urmă 300 Români, iar cel dintâiu 800 Unguri, sub comanda căpitanului său Mikes (sosiţi în tabăra leşească la 16 Octomvrie 1653).
Scrisorile noastre dau, în această privinţă, relaţii foarte preţioase. Aşa, în cea dela 25 Noemvrie 1653, Domnul Moldovei comunică corespondentului său ardelean că ştirile aduse de oamenii săi, sosiţi din tabăra polonă, despre Tătari, se contrazic: unele spun că ei sunt numai la câteva mile depărtare de Leşi, altele că sunt încă la Bar. Se vesteşte apoi că un sol tătăresc, trimis de Han cu scrisori la Principele Ardealului şi la Domnul Ţării Româneşti, a fost prins de Poloni şi pus în lanţuri. Ce priveşte scrisorile găsite asupra solului, Gheorghe Ştefan înştiinţa că, cetindu-se, s’a aflat din ele că Hanul tătăresc rugă pe Râkoczy să nu dea ajutor Leşilor, iar lui Mateiu-Vodă îi mulţumiâ că nu le-a dat un asemenea ajutor.
O	zi în urmă, la 26 Noemvrie 1653, Domnul Moldovei trimitea Principelui ardelean traducerea ungurească a scrisorii de care e vorba, anunţându-1, în acelaş timp, că va primi, direct dela Poloni, originalul însuşi, redactat, fapt osebit de interesant, în româneşte. Cât despre intenţiile Tătarilor, el comunică vecinilor săi că, în genere, se crede că ei nu vor ierna în ţara leşească, pentru ca, a doua zi, la 27 Noemvrie, să comunice tot aşa de peprecis, că ei s’ar găsi numai la câteva mile depărtare de tabăra polonă, dar că nu se ştie ce se va alege, deoarece se tot aude că voesc să se întoarcă acasă.
De altfel, Regele polon concediase trupele ardelene, cari, spune aceeaşi scrisoare, urmau să plece numai Lunea viitoare (5 Decemvrie), reţinute fiind până atunci de Hatmanul polon, cu carele ajunseseră în vrajbă. Concedierea aceasta eră, evident, un indiciu de pace cu Tătarii, ceeace se poate deduce şi din faptul că Principele Ardealului poruncise şi oştilor ungureşti, lăsate pe lângă Gheorghe Ştefan pentru pază şi siguranţă, să se întoarcă acasă. Căci iată ce scria, în această privinţă, Domnul Moldovei lui Ioan Kemeny, la 2 Decemvrie 1653:
www.digibuc.ro
DIN GRIJILE ŞI GREUTĂŢILE UNEI DOMNII
s
261
«Dacă Măria Ta doreşti ca ele (ostile) să iasă, noi nu le vom reţine. Căci nu avem putere pentru aceasta. Dar totuşi ne rugăm să le laşi să mai rămână pe lângă noi încă câteva zile — până se va alege cumva cu starea Leşilor. Pentru că eu cred că nu vor zăbovi şi se vor împăca. Căci oamenii noştri, cari se află acolo, în tabără, ne-au scris că în Miercurea trecută (30 Noemvrie) ar fi pogorît câţiva Tătari în spre tabără, dar îndată ce Leşii au prins de veste, au trimis împotriva lor pe nişte curteni, fugari moldoveni, cari i-au alungat. Şi, prinzând pe un Cazac de viu, au găsit la el scrisoarea Vizirului, care era pentru înălţatul Rege. Şi oamenii noştri ne-au trimis copia scrisorii, pe care, punând şi noi să fie tradusă în ungureşte, o trimitem Măriilor voastre — atât scrisoarea Vizirului, cât şi răspunsul dat de înălţatul Rege, ca să înţelegeţi cum le sunt stările lor ».
Intr’adevăr, la scrisoarea din care am citat aceste rânduri, se află alăturate, în traducere, copiile scrisorilor schimbate între Vizirul Hanului şi Craiul leşesc. Ele sunt prea interesante pentru concepţia de atunci a războaielor şi pentru diplomatica vremii, ca să nu le redau, aci, în întregime.
Scrisoarea Vizirului:
« Noi am venit să luptăm cu Tine. Dar când Hanul a aflat că Te-ai ascuns în ungherul acela îngust, unde nu este loc pentru luptă, şi Te-ai îngropat în pământ, nu am năvălit asupra Ta. Căci nu se cade ca un Rege aşa de puternic ca Măria Ta, să Te ascunzi în atari locuri, ci să ieşi la luptă, afară, pe câmp. Pentru aceea, dacă ai voie de luptă, ieşi să luptăm. Dacă însă Te gândeşti la pace, să-mi dai de ştire prin cineva şi voiu stărui pe lângă Han să se îndrepteze lucrurile spre bine ».
Răspunsul Regelui:
« De când stau aci, de atunci în fiecare oră am privit în jur să vă văd (pe Tătari). Că mi-am ales un atare loc, să mă aşez, sunt liber să o fac, ca un stăpân pe pământul meu şi ştiindu-vă pe voi musafiri ai mei. Veniţi cu curaj, căci însumi voesc să vă primesc. In ce priveşte pacea, nu eu am fost acela care
www.digibuc.ro
6
ALGX. LĂPEDATU
262
am început să o stric şi nu eu am pornit războiul. Dealtfel, aş fi gata a ţine şi pace, dacă aş avea cu cine. Sau bătălie dacă voiţi — şi în alt loc. Şi de aţi voi să punem la cale alte lucruri, noi nu vă oprim, ci aşteptăm dela voi răspuns ».
După scrisoarea Regelui, Domnul Moldovei adaugă:« In afară de aceasta, înălţatul Rege a mai trimis şi instrucţiuni, pentru ca, dacă voesc pace, să se facă astfel ca în tustrele ţările — la Leşi, la Tătari şi la Cazaci — să fie pace şi nimene rele să nu mai facă ». Aşa dar tratativele de pace erau angajate şi despre decursul lor mai aflăm următoarele relaţii în scrisoarea dela 9 Decemvrie 1653 :
« In ce priveşte pe Leşi, ei tot în acel loc sunt, unde au fost şi până acum. Căci armata tătărească a înţeles răspunsul înălţatului Rege şi a zis că, dacă Leşii nu ar voi pace, Tătarii vor sta deoparte şi vor ierna în ţara leşească. Pentru aceia Regele a trimis împreună cu omul Hanului, omul său, ca zălog, la Tătari. Şi şi Tătarii au trimis pe un Tătar de frunte. Şi astfel au început tratativele».
Pacea, într’adevăr, s’a făcut, curând după aceasta — la 15 Decemvrie. Atunci se va fi risipit şi duşmănia Hanului faţă de Principele Ardealului, duşmănie despre care Gheorghe Ştefan scria acestuia, la 13 Decemvrie 1653, următoarele: «Oamenii noştri ne scriu că Hanul este foarte mânios pe Măria Sa Craiul, Scriu că Măria Sa ar fi bine să se înţeleagă cu Hanul. Şi noi îl sfătuim la aceasta. Ar fi bine să trimită Măria Sa un prezent Hanului, doar va putea linişti mânia lui. Oamenii noştri au mai înţeles că la primăvară, Hanul, împreună cu Paşa, vor să intre, fără veste, în Ardeal».
III
Pacea aceasta nu aduse cu ea însă şi uşurarea greutăţilor de tot soiul în care se sbăteâ Moldova şi Domnul ei în acea vreme. Dovadă scrisorile noastre, care ne dau, în această privinţă, interesante si edificătoare relatiuni.
j	»
Mai întâi, Domnul se simţiâ atât de obligat faţă de Rdkoczy şi Kemeny, pentru sprijinul ce-i dăduseră să ajungă şi să se
www.digibuc.ro
263
DIN GRIJILE ŞI GREUTĂŢILE UNEI DOMNII
7
menţină în scaun, încât ţinea să-i asigure, la toată ocazia, de gratitudinea şi recunoştinţa sa. Iată bunăoară în ce fel arăta aceasta Gheorghe Ştefan în prima sa scrisoare, din 22 Noem-vrie 1653: «Am văzut, în adevăr, întru toate bunăvoinţa Măriei Tale faţă de noi, pentru care nu putem să mulţumim Măriei Tale, nici să fim recunoscători, căci ostenelile cele multe şi serviciile Mării Tale trec peste vrednicia noastră. Pentru aceea si noi si tara noastră voim să servim si să fim recunoscători
i	>	>	f
Măriei Tale, ca unui stăpân nouă binevoitor, deoarece înălţatul Crai al Ardealului, prin puterea lui D-zeu şi prin ostenelile Măriei Tale, ne-a mântuit pe noi şi sărmana noastră ţară de balaurul străin, nemilos şi fără D-zeu (=Timuş cu Cazacii săi), care ne sugea sângele şi care era însetat de neînsemnatele noastre averi, ca un leu care urlă. Şi carele a tras şi jupuit şi a făcut cu săracii, femeile şi vlăstarele lor lucruri protivnice legilor dumnezeeşti. Dar D-zeu, ascultând rugăciunile bieţilor creştini, ne-a mântuit prin îndurarea Craiului şi prin braţul Măriei Tale, pentru care şi noi, împreună cu ţara noastră, ne rugăm lui D-zeu pentru Măria Sa şi pentru Măria Ta, ca să vă ţină pe Măriile Voastre întru mulţi ani cu sănătate...».
La fel, în 27 Noemvrie 1653, Domnul Moldovei scria aceluiaşi: «Măria Ta zici că aştepţi să fii răsplătit după merit. Noi, pe lângă cea mai mare străduinţă, de a sluji Mării Tale şi de a-Ţifipe plac, nu am fi în stare să-Ţi facem destul, pentru că bunăvoinţa şi osteneala Mării Tale pentru noi a fost mai presus decât vrednicia noastră. Să fii pe deplin încredinţat Măria Ta că, dacă D-zeu ne va da viaţă, vei vedeâ Măria Ta că, cât vom trăi, nu vom uită bunăvoinţa Măriei Tale ».
O	altă grije erau trupele ungureşti lăsate de Kemeny pentru paza şi siguranţa Domnului Moldovei — trupe care trebuiau să fie bine hrănite şi regulat plătite, ceeace, fireşte, între împrejurările de atunci, nu erâ lucru uşor. De aceea, Gheorghe Ştefan ţineâ să deâ seamă protectorilor săi de modul cum sunt ele plătite şi ţinute. Aşâ, la 25 Noemvrie 1653, el le scria că lefurile lunare au fost trimise şi plătite ostaşilor, dela cari a luat şi chitanţe de primire, iar la 27 Noemvrie că: «In ce priveşte ostaşii cari sunt pe lângă noi, precum am mai scris Măriei Tale, D-zeu ne este martor, astfel ne-am învoit cu
www.digibuc.ro
8
ALEX. LĂPEDATU
264
dânşii, precum au dorit: am dat de cal câte 6—8 florinţi vechi, pentru că nu am putut să le dau ovăs, dar fân le-am dat îndeajuns. Pentru întreţinerea dumnealor încă ne-am îngrijit, precum se cuvine, cu pâine şi came, iar celor mai mari am lăsat să li se dea şi vin. Şi nu s’au plâns că ar duce lipsă de ceva, ci au fost foarte mulţumiţi. Iar de ar mai avea lipsă de ceva, n’au decât să ceară şi noi ne vom îngriji de dânşii». In sfârşit, la 2 Decemvrie 1653, Gheorghe Ştefan mai cerea dela Kemeny câţiva ostaşi buni, până la 200, cu plată de cinci taleri, cum era şi a celor ce se găsiau deja în slujba Domnului.
Ţara era călcată, prădată şi săcătuită, nu numai de ostile inamice, cu care luptase Gheorghe Ştefan — ostile lui Vasile Lupul, Cazacii lui Timus şi Tătarii din tabăra Hanului de lângă Cameniţa, ci şi de ostile amice, ungureşti, trimise, fie în ajutor Craiului leşesc, fie de pază şi siguranţă Domnului moldovean. Ba, am putea zice, mai mult de acestea, decât de acelea. Aşa cel puţin reiese din scrisorile noastre. Căci despre Tătari se arată mai mult teama că, trecând prin ţară, vor prădâ şi nimici, câtă vreme despre Unguri se spune apriat că au prădat şi nimicit mai rău ca Tătarii, totul, în calea lor, prin Moldova.
Aşa, în scrisoarea dela 25 Noemvrie 1653, Domnul, vorbind de eventuala întoarcere a Tătarilor, acasă, în Bugeac, zice că greu îi vine a crede că nu vor păgubi ţara în vre-o formă oarecare, câtă vreme, în scrisoarea dela 27 Noemvrie, el zicea, în legătură cu întoarcerea, prin Moldova, a oştilor ungureşti din tabăra leşească: «să le faci Măria Ta o scrisoare aspră şi să o trimeţi înaintea lor, pe unde vor veni, să nu-mi prădeze ţara. Căci şi când s’au dus, nu s’au purtat altminterea ca Tătarii. Şi Măria Ta poţi şti cât de pustiită este ţara aceasta. Iar dacă o vor mai strica, nu ştiu cui îi va mai trebui...».
Mai grele decât întreţinerea oştilor streine şi decât prada duşmanilor şi amicilor erau, pentru ţară, sarcinele, cheltuelile domniei la Constantino'pol, cheltueli mari, în bani, de care nici ţara şi nici Domnul nu mai aveau. Căci iată ce găsim, sub acest raport, în scrisoarea dela 22 Noemvrie 1653: « Câţi bani am avut, i-am împărţit. O parte pentru tribut împăratului, altă parte Hanului, apoi: Impărătesei-mame, Hogei şi
www.digibuc.ro
265
DIN GRIJILE ŞI GREUTĂŢILE UNEI DOMNII
9
multor altora. Şi acum iar îi suntem datori Hanului 60.000, Impărătesei-mame 50.000, Hogei 30.000 taleri».
In faţa atâtor greutăţi şi cheltueli, resursele ţării fiind cu totul secătuite, nădejdea Domnului eră tot la patronii şi sprijinitorii săi — Râkoczy şi Kemeny, al căror ajutor îl ceru pe dată ce luă a doua oară în stăpânire scaunul Moldovei. In adevăr, chiar în prima sa scrisoare, din 22 Noemvrie 1653, Gheorghe Ştefan scriâ: «Apoi foarte ne rugăm de Măria Ta, ca de binevoitorul nostru, că, precum Ţi-ai dat Măria Ta silinţă până acum şi ai ostenit întru trebile noastre, astfel să te înduri şi în această afacere spre noi şi spre toată ţara: să stărueşti Măria Ta pe lângă Măria Sa (Craiul) să fie milostiv faţă de noi şi pe viitor, precum a fost în trecut. Şi să-şi dovedească bunăvoinţa si mila, trimitându-ne ceva bani. Nu altfel, ci numai împrumut. Am scris Măriei Sale despre acest lucru. Şi boerii ţării au dat scrisoare de întărire Măriei Sale — că numai de astădată să nu ne lase Măria Sa lipsiţi de ajutor, îndatorindu-se (boerii) că, dacă noi nu am puteâ plăti, ei să împlinească până la un ban, nu numai această sumă, ci toate câte le-am făgăduit Măriei Sale şi mai înainte. Să fie numai puţin timp cu îngăduinţă Măria Sa, până se va tămădui ţara întru câtva. Căci D-zeu vede că noi nu v’am supără cu aceasta, dacă am aveâ altă putinţă. Dar D-zeu vede că ni s’au cheltuit aproape toţi banii, căci Măria Ta cunoşti şi ştii câte cheltueli şi câte daruri costă o astfel de stare. Şi nu ne vine nici un ban de nicăeri. Iar din ţară nu mai putem adună. Deci Te rugăm pe Măria Ta să stărueşti, să nu rămânem lipsiţi de ce am cerut ».
Rugămintea Domnului a fost ascultată şi ajutorul cerut satisfăcut. Căci iată ce mai scriâ el, la 9 Decemvrie 1653, aceluiaşi Kemeny: « Măria Sa Craiul voeşte banii, de care, acum, D-zeu vede, nu putem să ne îngrijim. Căci, având multe datorii şi fiind tare lipsiţi, nu mai ştim care datorie să o plătim mai întâiu. Siavuş Paşa (de Silistra) este supărat pe noi, că nu-i mai trimitem fagăduiala. Dela Poartă aşteptăm să ne vină jalbă. Trebuie bani în toate părţile. De o parte ne temem,
de alta tremurăm de frică. Nici nu mai ştim ce să facem. Pentru
»
lefegii se cheltuesc 6—7.000 taleri. Din ţară nu putem scoate. Căci ce a mai rămas de astăvară, au prădat Leşii şi Tătarii,
www.digibuc.ro
IO
ALEX. LĂPEDATU
266
totul. D-zeu ne este martor că, dacă vom mai rămânea sub împrejurări atât de vitrige, mai bucuros vom părăsi ţara, decât să ne facem urgisiţi şi condamnaţi înaintea atâtor Domni...».
Grozavă mărturisire pentru un Domn abia urcat în scaun. Şi dureroasă oglindă a stării în care ajunsese biata ţară şi sărmana conştiinţă a nefericitului ei stăpânitor. Gândul de a-şi abandona mai bine patria, decât să o supună atâtor nevoi,
l-a avut aşa dar Gheorghe Ştefan dela începutul domniei. Şi nu l-a părăsit decât în momentul când, copleşit de greutăţi şi incapabil a aduce vre-o îndreptare, a renunţat de a-şi mai revendica tronul pierdut şi a apucat calea, lungă şi nespus de grea, a pribegiei — cea mai dramatică pribegie de vreodată a unui Domn român.
www.digibuc.ro
ANEXE
i.
— 1653 Noemvrie 22 —
Spectabili ac magnifico domino Ioanni Kemeny de Gero-Monostor, comiţi comitatus Albensis, Transylvaniae aulae principis et arcis ac praesidii Fagaras capitaneo, universorum militum campestrium generali, nec non suae celsitudinis consiliario intimo &c. domino et amico mihi benevolo.
Spectabile ac magnifice domine nobis benignissime, servitiorum nostrorum paratissimorum semper commendatione praemissa.
Isten Nagysagodat sok iokkall io szerencses hoszszu elettell kedves io egesseggell aldgya meg.
Az Nagysagod hozank valo io akarattiat mindenekben valosagossan meg tapasztaltunk az melert mi nem tudgyuk Nagysagodnak koszonni ’s kedveskedni, mert az Kegyelmed sok farattsagi ’s szolgalati erde-miink felet van, azert miis mind orszagostoll ennek utanna szolgalni ’s halalni akarunk Nagysagodnak mint io akaro urunknak, mert az melto-sagos Erdeli Fejedelem eo Nagysaga Isten ereje altal es az Nagysagod sok farattsagi altall minket es az szegeny orszagot az kegyetlen es Isten-telen idegen, veriinket szopo sarkanyoktoll meg mentette es az kitdll szomjuhozik vala az mi keves javainkra mint az sivo rivo oroszlany a kihuzot fosztot, az szegenyseget felesegekkell magzattiokkall Isten ellen illetlen dolgokat czelekedven, az Isten latvan az szegeny kereszteny-segnek fohaszkodassokat, es az Fejedelem kegyelmessege altal es az Nagysagod keze altal meg szabaditott minket, az melyert mi is orsza-gunkall egyiit Istent imadunk mind eo Nagysagaert ’s mind penigh Nagysagodert, hogy Isten Nagysagtokat sok esztendeigh eltesse kedves io egessegben. Annak felette Nagysagodat mint io akaro urunkat felette keriiik, az mint eddig igyekezet Nagysagod, az dolgainkban eleb me-neteliinkre faradozot Nagysagod, mutassa ebbeliis io akarattiat mi hoz-zank es az szegeny orszaghoz, Nagysagod torekedgyek azert is eo Nagysaga eleott hogy az mint eddig eltiink kegyelmessegeben, igy ennek utanna is eo Nagysaga kegyelmessege legyen raitunk es valami penz-beli io akarattiat ’s kegyelmesseget mutassa hozzank, nem kiilbnben
www.digibuc.ro
12
ALEX. LÂPEDATU
268
hanem kolczon adni, eo Nagysaganak meg irattuk ez dolog feloll, az orszag boerok is illyen assecuratio levelet adtak eo Nagysaganak, hogy czak most ne hadgya eo Nagysaga meg fogyatkoznunk abboll, mert arra kotettek magokat, hogy ha mi meg nem adhatnok is, eok nem czak aszt, hanem mindenekrol, valamit igertiink eo Nagysaganak meg ennek elotteis, mind egy penzig meg adgyak eo Nagysaganak, czak egy keves udo alat legyen eo Nagysaga engedelmesseggell, mig vala-menyire meg epiilhet az orszagh, mert, lattja Isten, ezel eo Nagysagat sem Nagysagodat nem busitanok, ha modunk volna benne; de Isten lattia, szinte tellyesseggell meg fogyatkoztunk penzboll, mert Nagysa-godnal nyilvan lehet, az fele allapatott mi nemii sok ayandekokkall koltessekkel kellessek tartaniia, suhunnet egy penziink sem jii, az or-szagbol egy penzt sem gyujtheţjuk, az menyi penz vala aszt igen el oszta-gattuk, lat Czaszar adoiara, lat penig az Chamnak, Czaszar anyanak, hoczanak, azon kiviil meg sokaknak, immaron esmet az Chamnak hatvan ezer tallerrall vagyunk adosok, az Czaszar anyanak ottven ezerrel, hoczanak harmincz ezer tallerral, az hadakra sokat koltet-tiink, egyeb sziiksegekre is, Nagysagodat keriiik, igyekezek abban, hogy meg ne fogyatkoztassunk abban. Ezek utan Isten Nagysagodat sokaig kedves io egessegben eltesse. Datum ex Roman, die 22 No-vembris, A. 1653.
Spectabilis ac magnificae dominationis vestrae amicus et vicinus benevolus.	£i0 Gheorghe-Ştefan Voevod]
Domnul Dumnezeu să Te binecuvinteze pe Măria-Ta cu toate bunătăţile, cu viaţă norocoasă şi îndelungată şi cu plăcută şi bună sănătate.
Am văzut în adevăr, întru toate, bunăvoinţa Măriei-Tale faţă de noi, pentru care noi nu putem să mulţumim Măriei-Tale, nici să fim recunoscători, căci ostenelile cele multe şi serviciile Măriei-Tale trec peste vrednicia noastră. Pentru aceea şi noi şi ţara noastră voim să servim şi să fim recunoscători Măriei-Tale ca unui stăpân nouă binevoitor, deoarece înălţatul Craiu al Ardealului prin puterea lui Dumnezeu şi prin ostenelile Măriei-Tale ne-a mântuit pe noi şi sărmana noastră ţară de bălaurul străin, nemilos şi fără Dumnezeu, care ne sugea sângele şi care era însetat de neînsemnatele noastre averi, ca un leu care urlă. Şi carele a tras şi jupuit şi a făcut cu săracii, femeile şi vlăstarele lor lucruri potrivnice legilor dumnezeieşti. Dar Dumnezeu, ascultând rugăciunile bieţilor creştini, ne-a mântuit prin îndurarea Craiului şi prin braţul Măriei-Tale, pentru ce şi noi împreună cu ţara noastră ne rugăm lui Dumnezeu pentru Măria-Sa şi pentru Măria-Ta, ca să vă ţină pe Măriile-Voastre întru mulţi ani cu bună sănătate.
Apoi foarte ne rugăm de Măria-Ta, ca de binevoitorul nostru, că precum Ţi-ai dat Măria-Ta silinţa până acum şi ai ostenit întru trebile noastre, astfel să Te înduri şi în această afacere spre noi şi spre biata
www.digibuc.ro
269
DIN GRIJILE ŞI GREUTĂŢILE UNEI DOMNII
13
ţară, adică să stăruieşti Măria-Ta şi pe lângă Măria-Sa ca să fie milostiv faţă de noi şi pe viitor, precum a fost în trecut şi să-şi dovedească bunăvoinţa şi mila trimiţându-ne ceva bani, nu altfel ci numai împrumut. Am scris Măriei-Sale despre acest lucru şi şi boierii ţării au dat scrisoare de întărire Măriei-Sale, ca numai de astă dată să nu ne lase Măria-Sa lipsiţi de ajutor, îndatorindu-se ca dacă noi chiar nu am putea plăti, ei vor împlini până la un ban, nu numai acea sumă, ci toate câte le-am făgăduit Măriei-Sale şi mai înainte, să fie numai puţin timp cu îngăduinţă Măria-Sa până se va tămădui ţara întru câtva.
Căci Dumnezeu vede că noi nu V’am supără cu acestea nici pe Măria-Sa nici pe Măria-Ta, de am aveâ altă putinţă. Dar Dumnezeu vede că ni s’au cheltuit aproape toţi banii, căci Măria-Ta cunoşti şi ştii câte cheltuieli şi câte daruri costă o astfel de stare. Şi nu ne vine nici un ban de nicăiri, din ţară nu putem adună. Câţi bani am avut i-am împărţit, o parte pentru tribut împăratului, o parte Hanului, apoi împărătesei mame, hogei şi multor altora, şi acum iarăşi îi suntem dator Hanului 60 mii taleri, împărătesei mame 50 mii, hogei 30 mii. Am cheltuit mult pentru oaste şi pentru alte trebuinţe. Deci Te rugăm pe Măria-Ta să stăruieşti ca să nu rămânem lipsiţi de ce am cerut. După acestea Dumnezeu să ţină pe Măria-Ta în bună sănătate.
II.
—1653 Noemvrie 22 —
Spectabili ac magnifico domino Ioanni Kemeny de Gero Monostor, comiţi comitatus Albensis, aulae principis Transylvaniae et peresidii ac arcis Fagarasiensis capitaneo, universorum militum campestrium generali, nec non suae celsitudinis consiliario intimo, domino nobis amico et vicino benevolo.
Spectabile ac magnifice domine nobis benignissime, servitiorum Nostrorum paratissimorum commendatione praemissa.
Az Ur Isten Nagysagodat sok udvesseges aldasivall szerenczes hosZszu elettell aldgya meg.
Mivel hogy az iido Istennek hala valamennyere meg czendesedek, azert ha Nagysagod Kegyelmesseget mutatna amaz szegeny gorogokhez is, az kik fogva vadnak ott Fagarasban Jene poharnok es Miron Ka-maras neviik, ha Nagysagodat keriiik adgya kezeben ennek az boerunk-nak ’s iria meg Nagysagod, mit kivan tollek, fizetniek mennyi kell, mert ha be jiinek meg szerezik az penzt, mert masok is meg segitik, de ha mind ott fogva lesznek szegenyek soha meg nem szerezhetik, hanem Nagysagodat kerem adgya kezessegiinkre ’s meg fizettetiuk vellek rovid nap, mert az mei embereik is vadnak az Portan is, azok is valtig konyorognek hogy szerezzuk ki Nagysagtoktol es meg segitik
www.digibuc.ro
14
ALEX. LĂPEDATU
270
eok is, ki valhatjak magokat igy hamareb, azok is igerik magokat, hogy ott az Portannis igassaggall szolgalnak minekunk. Ezek utan Isten Nagysagodat minden iokal kedves io egesseggel aldgya meg. Datum ex Roman, die 22 Novembris, A. 1653.
Spectabilis ac magnificae dominationis vestrae amicus benevolus.
[Io Gheorghe-Ştefan Voevod]
Fiindcă timpurile se mai liniştiră, mulţămită lui Dumnezeu, dacă Măria-Ta Ţi-ai arăta mila şi faţă de acei bieţi Greci cari sunt prinşi acolo în Făgăraş: lene păhamicul şi Miron cămăraşul, cu numele, Te-am ruga pe Măria-Ta să-i dai pe mâna acestui boier al nostru. Şi să scrii Măria-Ta ce pofteşti dela ei, cât să plătească, căci dacă se vor reîntoarce, vor câştiga banii şi-i vor ajutora şi alţii. Dar dacă vor rămânea tot acolo prinşi săracii, nu-i vor putea câştiga nici odată. Te rugăm deci pe Măria-Ta să ni-i dai în chezăşia noastră şi în scurt timp îi vom face să plătească, căci şi acei oameni ai lor, cari se află la Poartă, şi aceia necontenit se roagă să-i scoatem dela Măria-Ta şi îi vor ajuta şi ei, şi astfel se vor putea răscumpăra mai repede. Şi aceia făgăduiesc că ne vor sluji cu dreptate şi acolo la Poartă. După acestea Dumnezeu să hărăzească Măriei-Tale tot binele cu sănătate plăcută şi bună.
III.
— 1653 Noemvrie 23 —
Spectabili ac magnifico domino Ioanni Kemeny de Gero Monostor, comiţi comitatus Albensis, aulae principis Transylvaniae et arcis ac praesidii Fagaras capitaneo supremo, universorum militum cam-pestrium generali, nec non suae celsitudinis consiliario intimo &c. domino domino nobis amico et vicino benevolo.
Spectabile ac magnifice domine nobis benignissime, servitiorum nostrorum paratissimorum semper commendatione praemissa.
Az Ur Isten Nagysagodat io szerenczes hoszszu eletben kedves es kivanatos io egessegben eltesse.
20. praesentis Nagysagod nekiink irott levelet el veven, az Fejedelem eo Nagysagaeval egyut, mit irion Nagysagtok ertettiik. Mikes uramnak szolo levelet mindgyaras elkuldettuk ket kurtanyinktol, es ket magyar katonaktoll; onnan feloll egyeb hirt nem irhatunk Nagysagtoknak, mert az mely emberiink az elmult szeredan indult volt onnat aszt beszelyette hogy az Tatarsag czak negy mely foldnere vadnak az kiraly taboratoll, mas esmet az elmult penteken indult, az aszt mondgya hogy az Tatarok meg Bamall volnanak, az mely tatar kovet az Fejedelem eo Nagysa-
www.digibuc.ro
271
DIN GRIJILE ŞI GREUTĂŢILE UNEI DOMNII
15
gahoz menendo volt, hogy mey fogtak ’s oda vittek, lattak hogy eo Nagysaganak ’s Matthe Vayda eo Nagysaganak szolo leveleket viszen volt, hogy az leveleket megolvastattak, iria volt az Cham az Fejedelem eo Nagysaganak hogy segittseget az lengyeleknek ne adna, Matthe Vayda eo Nagysaganak is koszoni volt, hogy segittseget nem adott az lengyel Kiralynak, igy osztan magat nem oltek meg, hanem vasban veretven fogva tartjak, Nagysagodnak eszt is bizonyoson irhatom, mert nem valami rosz embertol hallatunk, hanem szinte az Veli Aga irta ennekem, hogy egyeb az dologban nem lehet, hanem mikor ez az uysag tizednapi leszen, akkor akkor okvetetlen viszsza ternek az Tatarok az Neszteren altal erre es haza mennek Buczagba, de mi aszt nehezen hihetiink meg, hogy ha viszsza temek, minekiink ne arczanak valami forman, mert eo nekiek nem kel hinni, azert eo is az Aga meg irta, hogy vigyazasban legyunk. Az katonak ho penzeket elkuldettiink, kezek-bennis adtuk eo Kegyelmeknek meg quietantiat is vett az mi emberiink eo Kegyelmektol, az mely ket torok lovak feloll vegeztiink, valahogy az lengyel Kiraly eo Felsegenek elkiildgyuk, eo Nagysaga kivansagara kikuldette Vayna uramtoll, eo Nagysaga meglathattia miczodassok, ha olyanake a’ mint eo Nagysaganak informalta felolle, vagy nem. Ezek utan Isten Nagysagodat sok io egessegben hoszszu eletben tartza meg. Datum ex Roman, die 25 Novembris, A. 1653.
Spectabilis ac magnificae dominationis vestrae amicus et vicinus
benevolus.	[Io Gheorghe-Ştefan Voevod]
Scrisoarea MărieLTale din 20 a lunei acesteia împreună cu a Măriei Sale Craiului am primit-o şi am înţeles ce scrieţi Măriile-Voastre. Scrisoarea pentru dumnialui Mikeş am trimis-o fără zăbavă prin doi curteni de ai noştri şi doi ostaşi unguri. Şi din partea aceea nu vă putem scrie alte veşti Măriilor-Voastre, căci acel om al nostru, care a plecat de acolo Miercurea trecută, ne-a povestit că Tătarii sunt numai la patru mile depărtare de tabăra regelui. Un altul, care a plecat iarăşi Vinerea trecută, spune că Tătarii ar fi încă la Bar. Şi acel sol tătăresc, care era pe cale la Măria-Sa Craiul, a fost prins şi ducându-1 acolo au găsit la el scrisori pentru Măria-Sa şi pentru Măria-Sa Matei Vodă. Cetindu-se scrisorile, scria Hanul Măriei-Sale Craiului să nu dea ajutor Leşilor şi Măriei-Sale lui Matei-Vodă îi mulţumiâ că nu a dat ajutor Craiului leşesc. Şi astfel pe acel sol nu l-au ucis, ci punându-1 în lanţuri îl ţin la închisoare. Pot să scriu cu certitudine şi aceasta Măriei-Tale, căci nu am auzit-o dela vreun om rău, ci însuşi Veli Aga mi-a scris-b mie deadreptul, astfel că aşâ stau trebile. Dară când vor trece zece zile dela această veste, Tătarii se vor reîntoarce cu siguranţă peste Nistru şi vor merge acasă în Buceag. Dar nouă cu greu ne vine a crede că rentorcându-se pe la noi, nu ne vor păgubi în vre-o formă, căci lor nu le putem crede; de aceea chiar şi Aga ne-a scris să fim băgători de seamă. Lefurile lunare le-am trimis ostaşilor şi le-am şi plătit domniilor lor
www.digibuc.ro
i6
ALEX. LĂPEDATU
272
şi omul nostru a luat şi chitanţă dela domniile lor. Cu cei doi cai turceşti am isprăvit astfel că îi trimitem oarecum Majestăţii-Sale Craiului leşesc. La dorinţa Măriei-Sale sunt trimişi de dumnealui Vaina şi Măria Sa va vedeâ cum sunt: dacă sunt astfel precum a fost înştiinţat Măria Sa sau nu.
După acestea Dumnezeu să Te ţină pe Măria-Ta cu multă şi bună sănătate şi viaţă îndelungată.
IV.
—1633 Noemvrie 26 —
Spectabili ac magnifico domino Ioanni Kemeny de Gero Monostor, comiţi comitatus Albensis, aulae principis Transylvaniae et arcis ac praesidii Fagaras capitaneo supremo, universorum militum campes-trium generali, nec non suae celsitudinis consiliario intimo &c. domino nobis amico benevolo.
Spectabile ac magnifice domine nobis benignissime, servitiorum nostrorum paratissimorum semper commendatione praemissa.
Isten Nagysagodat sok iidvesseges iokkall kedves io egesseggell szerenczes hoszszu elettell aldgya meg Nagysagodat.
Ma ugy mint 26 praesentis erkezet emberiink az lengyel taborboll az Tatar Cham levelenek pariavall olahul meg irva az mely Cham levele az Fejedelem eo Nagysaganak szolo volt es az tatar kovet hozza volt, miis avall nem mulatvan magyarra fordittattuk es eo Nagysaga kezehez meltoztattuk kibol meg ertheti eo Nagysaga mit irion az Tatar Cham, ugyan az Cham levelet is az Nagysagtok emberenek kezebe adtuk, ugyan azon az emberen altal, kit Nagysagod boczatott volt az Merziak-kall egyut, attoll kuldettek az lengyelek az Cham levelet is, kivel nem fog mulatni, hanem ma vagy holnap ide fog erkezni, aszt is siettseggell ki kiildgyuk Nagysagtokhoz, az fo tatartoll semmi bizonyos szott ki nem vehettek, de eo utanna kik voltanak aszt mondottak, hogy az Ta-tarsagnak elmeno szandekiok vagyon, nem is mulatnak; az mely Tatar itt vagyon, ki az Cham iiivedelmet varia tolliink, az is hamis, semmit oly bizonyos dolgot nem akar mondani, de a’ kik utanna vadnak azok is mondgyak hogy az Tatarok nem telelnek Lengyel orszagban, hanem viszsza mennek rovid nap, Veli aga is a’ szerint tudosetott ben-niinket, azert mi aszt remellenok, hogy az Isten meg menti teollek az keresztenyseget. Ha az hirek meg uyulnak nem kessunk Nagysagtokat tudositani ejjel nappall. Ezek utan az Ur Isten sokaig eltesse Nagysagodat kedves io egessegben. Datum ex Roman, die 26 Novembris, A. 1653.
Spectabilis ac magnificae dominationis vestrae amicus et vicinus
benevolus.	p0 Gheorghe-Ştefan Voevod]
www.digibuc.ro
373
DIN GRIJILE ŞI GREUTĂŢILE UNEI DOMNII
17
Astăzi adică la 26 a lunei acesteia, ne-a sosit omul, nostru din tabăra leşească cu copia scrisorii Hanului tătăresc, scrisă în româneşte, care scrisoare a numitului Han a fost adresată Măriei-Sale Craiului şi pe care o aducea solul tătăresc. Noi am tradus-o fără de întârziere în ungureşte şi am trimis-o la mâna Măriei-Sale şi din care Măria-Sa va înţelege ce scrie Hanul tătăresc, dar şi scrisoarea Hanului am dat-o la mâna omului Măriei-Voastre. Prin acelaş om pe care Măria-Ta l-ai trimis împreună cu Mârza, prin acelaş au trimis şi Leşii scrisoarea Hanului, cu care nu va întârzia, ci va sosi astăzi sau mâne aci şi noi vom trimite-o şi pe aceea cu grabă Măriei-Tale. Dela căpetenia Tătarilor, n’au putut află nici o ştire sigură, dar cei cari au fost după dânsul zic că tătărimea are de gând să plece fără multă zăbavă. Tătarul carele este aici şi aşteaptă dela noi tributul pentru Han încă este viclean şi nu voieşte să ne spună nimic hotărît, Dar cei ce-1 însoţesc încă zic că Tătarii nu vor iernă în ţara leşească, ci se vor reîntoarce în scurt timp. Şi Veli Aga tot aşa ne-a înştiinţat. De aceea noi nădăjduim că Dumnezeu va mântui creştinătatea de ei. Dacă ştirile se vor înnoi nu vom întârzia să înştiinţăm pe Măriile-Voastre ziua-noaptea.
După acestea Domnul Dumnezeu să-Ţi dăruiască Măriei-Tale viaţă îndelungată cu sănătate plăcută şi bună.
V.
— 1653 Noemvrie 27 —
Spectabili ac magnifico domino Ioanni Kemeny de Gero Monostor, comiţi comitatus Albensis, aulae principis Transylvaniae et arcis ac praesidii Fagaras capitaneo, universorum militum campestrium generali, necnon suae celsitudinis consiliario intimo &c. domino domino nobis amico et vicino benignissimo.
Spectabile ac magnifice domine nobis benignissime, servitiorum nostrorum paratissimorum semper commendatione praemissa.
Az Ur Isten Nagysagodat io egesseges hoszszu elettell szerenczessen boldogul aldgya meg.
18.	praesentis Nagysagod nekiink irotf levelet ’s fo Hattmanyunk altall izenetet Nagysagodtoll kedvessen vettiik, hogy Nagysagodnak meg is vekony egessege van, azon sziivunk szerint bankodunk ’s keriink Istent eo Felseget hogy az Nagysagod egesseget erossittse meg es beteges allapottiaboll gyogittsa megh. Mikes Mihaly uram leveleit mihent ide erkeztenek mindgyarast elkiildettunk ’s kezebennis iutattak eddig az leveleket. Az ho penzek feloll Nagysagod elhidgye czak iria meg eo Kegyelmenek, mikor annak ideje leszen, ’s meg nem fogyatkoznak abboll, az mint eo Kegyelmenek is meg irtam hogy tudosittson felolle ’s
25 A. R. Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tomul XII.
www.digibuc.ro
i8
ALEX. LAPEDATU
274
mindgyarast elkiilgyiik, mint az masikat is hogy elkiildettuk. Az mel-lettunk levo katonak feloll az mint meg is irtam Nagysagodnak hogy Isten bizonysagunk igy alkuttunk meg eo Kegyelmekkell, szinte az mint eo Kegyelmek kivantak, egy lora hatt hatt forintot adtunk oh penziil, mert azert hogy az abraknak szeret nem tehetiink, de szenat adtunk elegedendott, prebendatis rendeltiik illendo keppen eo Kegyel-meknek kenyerboll husboll, az elottek jaroioknak bort is rendeltiik, es semmi panasz nem iiitt eo Kegyelmektoll hogy ertettem volna mibol fogyatkoznak, hanem igen szep csendesen voltunk, hiszem csak talal-lyanak meg, a’ mi hijavall vadnak mi gondot viseliink eo Kegyelmekre, Iânos Deakot ugy vagyon hogy mind hatreb hadtunk eddig mivel hogy eo is latott fogyatkozasinkat nem solicitalta eddig semmiroll, de gondat viseliink reais. Az satrok dolga mi illeti ugy van hogy meg eddig nem kiildettiink mert latja Isten annall az kettonel tob nem volt, hanem amaz dirib darabak, az mint meg is irtam Nagysagodnak, de ha lehetseges, engedne meg Nagysagtok ide, mert felette nagy sziiksegiink volna mi nekiink is rea, ha Nagysagtok kivannya az arrat is meg adom, ha Isten bekeseget ad, ha penig az udo meg haborodik, nem czak az egyet hanem mind az kettott Nagysagtoke leszen, mert en oda vitetem, es nekem osztan nem kell, mind azon altal mitt fog Nagysagod paranczolni felolle mi attevoje leszunk. Hogy Nagysagod poscriptaban az Nagysagod iutalmat es erdemletet kivanya, mi akarmint igyekeznenk szolgalni ’s kedves-kedni, meg is nem tudnok Nagysagodnak szolgalni, mert az Nagysagod hozzank valo io akarattiat erettunk valo farattsagat erdemunk felet volt; Nagysagod tokeletessen elhidgye meg is nyiigagyek ebben, hogy ha Isten meg eltetti meg lattia Nagysagod, az mi io akaratunk is mi legyen, meg is tapasztaltatunk benne, mert valamig eliink az Nagysagod io akarattiaroll meg nem feleitkezunk. Egyeb uy hirt nem irhatunk, egyebet, hanem ma, ugy mint 27. Novembris az Hetmanyunk ide erkezesse utan erkezek hirunk az fo Armasunktoll, hogy az Nagysagtok hadait elbo-czatotta volna az Kiraly eo Felsege ’s az joveo hetfiin indulnanak erre, mert az mint ertettunk zugadassis tamadot kozotteok, es az lengyel Hetmany hetfuig marasztatta eoket, miis igy hallank, de bizonyosson nem tudhatyuk, ha ez igy leszen, Nagysagodat felette igen kerem irasson Nagysagod levelet erosset, eleinkben az hon jiinek az orszagat meg ne ronczak, mert mikor mentek is nem kulomben czelekedtek az Tatarok-nall, Nagysagod tudhattia miczoda puszta orszag ez, ha meg is pusztit-tiak, nem tudom kinek kel. Az mint ertettiik az Tatarok is kozel men-tenek volna az lengyel taborhoz, de nem tudgyiik mint valik dolgok, mert mi mind eszt hallyuk hogy viszsza akarnak menni. Ezek utan Isten Nagysagodat sok io egessegben eltesse; adgya Isten hogy ez leveliink talallya szerenczes es egesseges oraban. Datum ex Roman, die 27 Novembris, A. 1653.
Spectabilis ac magnificae dominationis vestrae amicus et vicinus benevolus servire paratus.	po Gheorghe-Ştefan Voevod]
www.digibuc.ro
*75
DIN GRIJILE ŞI GREUTĂŢILE UNEI DOMNII
19
Cu bucurie am primit scrisoarea Măriei-Tale din 18 a lunei acesteia scrisă noauă, precum şi cele împărtăşite de Măria-Ta prin hatmanul nostru cel mare pentru noi. Ne supără din inimă că Măria-Ta nu prea eşti sănătos şi rugăm pe milostivul Dumnezeu să întărească sănătatea Măriei-Tale şi să Te vindece de boală. Scrisorile domnului Mihai Mikeş, îndată ce au sosit le-am şi trimis şi credem că până acuma îi vor fi şi ajuns la mână. In ce priveşte leafa lunară, să dai crezare Măria-Ta, numai să-i seri domniei-sale, la timpul său, şi de aceasta nu vei fi păgubit, precum i-am scris domniei-sale, să-mi dea de veste despre aceasta şi îndată vom trimite, precum i-am trimis şi pe ceilalţi. In ce priveşte ostaşii cari sunt pe lângă noi, precum am mai scris Măriei-Tale —Dumnezeu ne e martor — astfel ne-am învoit cu domniile lor, precum au şi dorit domniile lor: am dat de cal câte 6—6 florinţi vechi, pentrucă nu am putut să le dau ovăs, dar fân le-am dat în deajuns; de întreţinerea domniilor lor încă ne-am îngrijit precum se cuvine cu pâne şi cu carne, iar celor mai mari am lăsat să le dea şi vin şi nu s’au plâns domniile lor că ar duce lipsă de ceva, ci au fost foarte mulţumiţi, dar de ar aveâ lipsă de ceva nu au decât să ceară şi noi ne vom îngriji de domniile lor. Este adevărat că pe diacul Ianoş l-am lăsat să aştepte până acuma, pentrucă nici el nu a cerut nimic, văzându-ne lipsurile, dar ne vom îngriji şi de el. In ce priveşte corturile, până acum nu le-am trimis, căci martor este Dumnezeu, afară de acelea două mai multe n’am avut, ci numai unele bucăţi mici, precum Ţi-am scris Măriei-Tale. Dar dacă este cu putinţă, să le laşi Măria-Ta să rămână aci, căci şi noi avem lipsă foarte mare de ele; dacă doreşte Măria Tavoiu plăti şi preţul acelora, de va da Dumnezeu pace, iar de va fi războiu nu numai unul, ci amândouă vor fi ale Măriei-Tale, căci le voiu trimite acolo şi apoi mie nu-mi trebue; cu toate acestea ce va porunci Măria-Ta noi vom împlini. Că Măria-Ta, în adaosul la scrisoarea Măriei-Tale, zici că aştepţi să fii răsplătit după merit, noi pe lângă cea mai mare străduinţă de a sluji Măriei-Tale şi de a-Ţi face pe plac, nu am fi în stare să-Ţi facem destul, pentrucă bunăvoinţa şi osteneala Măriei-Tale pentru noi a fost mai mare decât vrednicia noastră; să crezi pe deplin şi să fii încredinţat Măria-Ta că, dacă Dumnezeu ne va da viaţă, vei vedea Măria-Ta bunăvoinţa noastră şi vei vedea că până când vom trăi nu vom uită de bunăvoinţa Măriei-Tale. Altă veste nouă nu avem decât că astăzi, precum şi la 27 Noemvrie, după sosirea hatmanului nostru aicea, ne-a venit veste dela armaşul nostru cel mare că înălţatul rege a concediat oastea Măriilor Voastre şi că aceia ar şi plecă Lunea viitoare încoace, căci precum am înţeles, s’a întâmplat vrajbă între ei şi Hatmanul polon i-a reţinut până Luni; astfel am auzit şi noi, dar cu siguranţă nu putem şti, dacă e aşâ. Rog foarte mult pe Măria-Ta să le scrii Măria-Ta o scrisoare aspră şi să o trimiţi înaintea lor pe unde vor veni să nu-mi prădeze ţara, căci şi când s’au dus nu s’au purtat altmintrenea ca Tătarii. Măria-Ta poţi şti cât de pustiită
www.digibuc.ro
20
ALEX. LÂPEDATU
276
este ţara aceasta, iar dacă o vor mai strica, nu ştiu cui îi va mai trebui. Precum am înţeles să se fi apropiat şi Tătarii de tabăra leşască, dar nu ştim ce se va alege, căci tot auzim că voiesc să se reîntoarcă. După acestea Dumnezeu să ţină pe Măria-Ta cu multă şi bună sănătate şi să dea Dumnezeu ca scrisoarea noastră să Te găsească în ceas cu noroc şi sănătate.
VI.
— 1653 Decemvrie 2 —
Spectabili ac magnifico domino Ioanni Kemeny de Gero Monostor, comiţi comitatus Albensis, aulae principis ac praesidii et arcis Fa-garas supremo capitaneo, universae militiae campestris generali, nec non suae celsitudinis consiliario intimo, domino nobis amico et vicino benevolo.
Spectabile ac magnifice domine nobis benignissime, servitiorum nostrorum paratissimorum semper commendatione praemissa.
Az Ur Isten Nagysagodat minden udvesseges iokkal kedves io eges-seggel szerencses hoszszu elettel aldgya megh.
28. praesentis Szereda helyroll iratott Nagysagod levelet az ed Nagysaga udvarloia megh ada, mellet bdcziilettel vettiik, az magyar hadak dolgat mi illeti ha eo Nagysaga ki kivannya, mi megh nem tartoztathattiuk, mert arra hatalmunk ninczen, hanem megh eny napig kerem eo Nagysa-gokat legyenek melletiink, mig talam az Lengyelek allapotia is valik egy fele mert azt tartom hogy nem mulatnak, hanem meg bekelenek, mivel az mi embereink kik ott taborban vadnak azt irtak mi nekiink, hogy az elmult Szeredanegy nehany Tatar ereszkedet volna az tabor fele, ez hirekkell leven, egy nehany moldovai affele budoso kurtanyokat boczattak hozzaiok es viszsza vertek, egy Kozakot fogvan elevenen, az Vezer leveleit talaltanak, kik az Kiraly eo Felsegenek szollo levelek voltak; azert az mi embereink az levelnek pariaiat kezunkhez kiildtek, miis magyarra megfordittattvan Nagysagtok kezebe meltosztattunk mind az Vezer levelenek pariaiat s mind penigh az Kiraly ed Felsege arra adot valaszt levelenek, Nagysagtok abbol meg ertheti allapotiokot miben legyen. Az fd Armasunktolis erkezek tegnap emberiink levellel ki jria hogy az kozaksag igen el kerzdet szokni az taborboll, az Tatarok-ban maris egy falyka az Buch vizen tul Feleke Slech nevii uton tertenek volna viszsza rabokkal, mivel, asztis, iria hogy ugy ertette, hogy azokban az Tatarokban Humanybais betertenek egy nehanyon Lupulyhoz de mi vegre azt nem tudhatia; iria asztis hogy ertette volna, de nem tudgya, ha igazze neme, Lupuly Kopiosz nevii kapitanya az ki Lupulyal minden harczokan volt ott egy szelybeli hadat gyiijtene Lupuly szamara, az mely dolgot lenni nehezen hihetiink meg, mivel az Tatarok az Kiraly
www.digibuc.ro
277
DIN GRIJILE ŞI GREUTĂŢILE UNEI DOMNII
21
eo felsegevel bekeseget iartatvan nem engedne, es mi koztiink is bekeseg van; az Cham embere is itt leven, varvan az ajandekot, mind azon altal sziikseg mi nekiink minden fele sereny vigyazassal lenni, es mindgyarast ujallag kiildettiink oda hogy iol vegere menyenek annak ha igazze vagy nem, mi nekiink kotelessegunk szerent ertesse kellet adnonk Nagysag-toknak eszt is. Az satrok dolga mi illeti Nagysagodnak meg jrtuk vala ’s ugy hiszsziik hogy eddigh elis fogta Nagysagod venni leveliinket, mert Isten latia, mi io sziivel megczelekednok, de semi satorink azokon kiviil, mert az mi satorunk, ki volt, Nagysagod latta, mind meg ovult; azert kerem Nagysagodot, ha mod lesz benne, Nagysagod szerezze, ide, mert ha az arrat is kivannya eo Nagysaga meg adom, ha penig mod nem leszen benne, mi el is kuldgyuk es mast kell hozzatnunk az Por-taroll, Nagysagod paranczollyan feleolle, es ahoz alkalmaztattjuk ma-gunkat. Cziszar Gergely Uram juhait mi aszt tudtuk hogy regen kiis haitottak, ha penig ki nem haitottak Basa uram boczasson embert Buczulestre tiszttartonkhoz ’s ki adgya mindgyarast. Az katonak dolgat mi illeti, ugyan felette kerem Nagysagodat szerezzen szamunkra valami io katonakat, ket szazik valo es fizetessek egy lora eott oroszlanyos taller leszen az mi keppen ezeknek is adunk, ha mi uy hiriink erkezik mingyarast tudositjuk Nagysagodat, kit ezek utan sokaigh eltesse az Ur Isten Nagysagodat. Datum ex Roman, die 2 Decembris, A. 1653.
Spectabilis ac magnificae dominationis vestrae amicus et vicinus benevolus.	j-j0 Gheorghe-Ştefan Voevod]
Paria
Az Vezer levelenek,
Mii harczolni iottiink veletek, czak hogy midon az Cham megh ertette hogy abban az szoros szegeletben allattal az mely hely nem harczolni valo, megis astattad magadat az foldben, azert nem iottiink, nem illenek ez oly hatalmas Kiralyhoz mint Nagysagod ollyan helyekben reiteztetni, hanem az mezore harczra ki jiini, azert ha harczhoz vagyon kedve, jiiion ki, harczoliuk meg; ha pedig bekesegre gondolod, valaki altal adgy ertessemre, en azon igyekezem hogy az Chamtoll haszonra ve-hessem az dolgot.
Hogy az level szombaton meg olvastattott, igy tanaczkoztak hogy egy tolmacztoll viszsza kiilgyenek valasztott, es az Koroni Marsalik tolmaczat boczatattak illyen valaszszall.
Midon en itt allattam az olta minden oraban nezek hogy tiikteket lassalak, de hogy illyen helyen allattam, mint egy gazda leven az en foldomben szabad vagyok, es tudvan tukteket vendegimnek, bator-sagoson jiijetek, mert magam akarok aszt az vendegseget megvisgalni de az mi az bekeseget illette az mint az bekeseg rontoia es elkezdoia nem voltam, igy aszerent kesz lennek bekessegetis tartani, ha volne
www.digibuc.ro
22
ALEX. LĂPEDATU
278
kivel, azert vagy harczall akartok mas helyennis, es ha mi egyeb dol-gokatt akamatok viszgalni, mi meg nem tartorsztattiuk hanem valasztat varunk toile te k.
Ezeken kuvull ponctumakat is kiildott az kiraly eo felsege mindenek-roll azert is, hogy ha bekeseget akarnak, illyen forman vegezzenek, hogy az harom orszagra is bekeseg legyen es gonoszt tenni ne igyekez-zenek.
Pe o bucată de hârtie:
Csiszar Gergely juhayt mi aszt tudtunk, hogy regen kiis haitottak, osztan az tob gondaink es Busulassink kozott el feleitkesztiink hogy vegere menyunk annak az dolognak, de mi meg poronczoltuk vala ujalag is meg poronczollyuk hanem Nagysagod irjon Bassa uramnak hogy egy embert kuldgyen be oda Buczulestre s kezebe adgyak mind-gyarast, haicza altal, ott meg talallja Cziszar Gergely.
Scrisoarea Măriei-Tale din Miercurea, scrisă în 28 a lunei acesteia, ne-a dat-o omul de curte al Măriei-Tale şi am primit-o cu cinste. In ce priveşte ostile ungureşti, dacă Măria-Ta doreşti ca ele să iasă, noi nu le vom reţine, căci n’avem putere pentru aceasta. Dar totuşi ne rugăm de Măriile-Voastre să le lăsaţi să mai rămână pe lângă noi încă câteva zile, până se va alege cumva cu starea Leşilor, pentrucă eu cred că nu vor zăbovi, ci se vor împăca, căci oamenii noştri, cari se află acolo în tabără, ne-au scris, că în Miercurea trecută ar fi pogorît câţi-va Tătari în spre tabără, dar îndată ce Leşii au prins de veste, au trimis împotriva lor pe nişte curteni, fugari moldoveni, cari i-au alungat şi, prinzând pe un Cazac de viu au găsit la el scrisorile Vizirului, cari erau scrisori pentru înălţatul rege. Şi oamenii noştri ne-au trimis copia scrisorii, pe care punând şi noi să fie tradusă în ungureşte, o trimitem Măriilor-Voastre, atât copia scrisorii Vizirului, cât şi răspunsul dat de înălţatul rege. Măriile-Voastre veţi înţelege din acelea, cum le sunt stările lor. Dela armaşul nostru cel mare încă ne-a sosit ieri un om de al nostru cu o scrisoare, în care ne scrie că Cazacii au început să cam fugă din tabără, iar o ceată de Tătari ar fi şi trecut apa Bugului, reîntorcându-se cu robii pe calea numită Feleke-Slech. Şi mai scrie că a înţeles că din acei Tătari câţiva au tras şi în Humany, la Lupu, dar cu ce gând nu poate şti. Mai scrie că ar fi înţeles, dar nu ştie dacă este adevărat ori nu, că căpitanul lui Lupu cu numele Kopiosz, care a fost cu Lupu în toate luptele, ar adună acolo o oaste de graniţă pentru Lupu, care lucru noi cu greu îl putem crede, căci Tătarii, încheind pace cu Măria-Sa regele, n’ar îngădui. Şi şi între noi încă este pace. Fiind şi omul Hanului aci în aşteptarea darurilor, cu toate aceste este de lipsă ca noi să fim băgători de seamă în toate părţile neobosit şi am trimis fără întârziere din nou acolo ca să caute cu deamănuntul de este adevărat
www.digibuc.ro
279
DIN GRIJILE ŞI GREUTĂŢILE UNEI DOMNII
*3
sau nu, ca precum ne-am îndatorit să o aducem la cunoştinţa Măriei-Tale şi aceasta. In ce priveşte corturile, am scris Măriei-Tale şi credem că până acuma vei fi primit scrisoarea noastră, căci Dumnezeu vede că noi cu plăcere am face [pe placul Măriei-Tale], căci în afară de corturile ce le-am avut, Măria-Ta le-ai văzut, toate s’au învechit. Pentru aceea rog pe Măria-Ta, de va fi cu putinţă, câştigaţi-ni-le, şi chiar dacă Măria-Ta pofteşti preţul lor Ţi-1 voiu întoarce. Dar de nu se va puteâ, noi le vom trimite [pe ale noastre] şi vom fi nevoiţi a aduce altele dela Poartă. Porunceşte Măria-Ta în această privinţă şi vom urma porunca Măriei-Tale. Noi am ştiut că oile domnului Grigore Csiszar au fost de mult mânate, dar dacă nu ar fi fost mânate încă, domnul Basa să trimită un om la Buţuleşti, la logofătul nostru, care le va da în seamă fără de întârziere. In ce priveşte chestia ostaşilor, foarte Te rugăm pe Măria-Ta să strângi pe seama noastră câţiva ostaşi buni, până la 200, şi plata le va fi de cal 5 taleri-lei, precum le plătim şi acestora. De vom primi veşti noi fără zăbavă Te vom încunoştiinţa pe Măria-Ta. Iar după aceasta dorim ca Domnul Dumnezeu să ţină la mulţi ani pe Măria-Ta.
Copia scrisorii Vizirului:
•
Noi am venit să luptăm cu voi. Dar când Hanul a aflat că Te-ai ascuns în unghierul acela îngust, unde nu este loc pentru luptă şi totuşi Te-ai îngropat în pământ, de aceea nu am năvălit. Căci nu se cădea ca un rege atât de puternic ca Măria-Ta să Te ascunzi înatari locuri, ci să eşi la luptă, afară pe câmp. Pentru aceea dacă ai voie de luptă, eşi să luptăm; dacă însă Te gândeşti la pace, să-mi dai de ştire prin cineva şi voiu stărui pe lângă Han ca să se îndrepte lucrurile spre bine.
După ce s’a citit această scrisoare în ziua de Sâmbătă, au hotărît să trimită răspuns prin un tălmaci şi l-au trimis pe tălmaciul Mareşalului Coroanei cu următorul răspuns:
De când stau aici, de atunci în fiecare oră am privit în jur să vă văd pe voi. Că stau pe un atare loc, sunt liber, ca un stăpân, pe pământul meu şi ştiindu-vă pe voi musafiri ai mei. Veniţi cu curaj, căci însumi voiesc a vă primi. Iar în ce priveşte pacea, nu eu am fost acela care a început a o'strică. Altfel aş fi gata a ţine şi pace de aş avea cu cine, sau bătălie dacă voiţi poate şi în alt loc. Şi de aţi voi să punem la cale alte lucruri, noi nu vă oprim, ci aşteptăm răspuns dela voi.
In afară de acestea înălţatul rege a mai trimis şi instrucţiuni despre toate, pentrucă dacă, voiesc pace, să se facă astfel ca în toate trei ţările să fie pace şi nimeni rele să nu facă.
www.digibuc.ro
24
ALEX. LĂPEDATU
280
Pe bucată de hârtie:
Noi am crezut că oile lui Grigore Csiszar au fost mânate de mult. Apoi între gândurile şi supărările noastre celelalte am şi uitat să ducem la îndeplinire acest lucru. Dar am poruncit şi acum poruncim din nou, iar Măria-Ta scrie domnului Basa să trimită pe un om la Buţuleşti şi fără zăbavă i se vor da în seamă, să le treacă, şi acolo Grigore Csiszar le va găsi.
VII.
— 1653 Decemvrie g —
Spectabili ac magnifico domino Ioanni Kemeny de Gero-Monostor, comiţi comitatus Albensis, aulae principis Transylvaniae et arcis ac praesidii Fagaras supremo capitaneo, universorum militum cam-pestrium generali, necnon suae celsitudinis consiliario intimo &c. domino et amico nobis benevolo.
Spectabile ac magnifice domine nobis benignissime, servitiorum nostrorum paratis commendatione praemissa.
Az Szent Isten Nagysagodat minden iidvesseges iokkall kedves io egesseggel hoszszu elettell aldgya megh.
Ez alkalmatossaggall nem akarank Nagysagodat hogy leveliiijk altal meg ne latogassuk, es az itt valo hirekroll ne tudosittsiik. Az Lengyelek dolga mi illetti meg eddig mind azon helyben vannak az hol eddigis voltanak, hogy az tatar had ertette az Kiraly ed felsege valaszt tetelet, eo is azt mondott, hogy ha az Lengyel az bekesseget nem akama czak felyre all az Tatarokkall ’s ott telel Lengyel Orszagban, azert az Kirallis az Cham emberevel egyiit maga emberetis boczatotta oda az Tatarokhoz zalogban, es az Tatarok is boczassanak egy fii Tatart, ’s igy fogjanak az tractahoz. Az Fejedelem ed Nagysaga az penzt kivannya, melynek szeret Isten lattia, most nem tehetunk, hollott sok adossag leven raitunk es fogyatkozzott allapottall elven, nem tudgyuk, mellik adossaghoz kell fognunk. Elsobben az Sciaus Bassa neheztelji reank hogy az igeretet meg nem kiildgyiik, az Portaroll minden nap variuk hogy ponoszunk jiijon, minden fele kel, egy felol felunk mas feldll retteggyunk, nem is tudgyuk hova kel leniink; az fizetet hadakra ki megyen hat het ezer tallerris, az orszagboll nem szedhetiink, mert az hon az nyarban ma-radat volt most az Lengyel ’s az Tatar mind el pusztittak bizony Isten bizonysagunk ha megis illyen szukult allapottal leszunk inkab keszszeben vagyok elhadni hogy sem mint magamat annyi urak eldtt gyuleltetni ’s iteltetni. Ezek utan ha mi uy hiriink erkezik keszek vagyunk Nagysag-tokat tudosittani. Ezeknek utanna az szent Isten Nagysagodat sok io egesseggel eltesse, kedvesivel egyetemben. Datum ex Roman, die 9 Decembris, A. 1653.
Spectabilis ac magnificae dominationis vestrae amicus et vicinus benevolus.	[Io Gheorghe-Ştefan Voevod]
www.digibuc.ro
28i
DIN GRIJILE $1 GREUTĂŢILE UNEI DOMNII
25
Cu acest prilej nu voim a nu Te cercetă pe Măria-Ta cu scrisoarea noastră şi a nu-Ţi aduce la cunoştinţă veştile de pe aci. In ce îi priveşte pe Leşi, ei tot în acelaş loc sunt, unde au fost şi până acum. Căci armata tătărească a înţeles răspunsul înălţatului rege şi a zis că dacă Leşii nu ar voi pace, Tătarii vor sta de o parte şi vor iernă în ţara leşească. Pentru aceea regele a trimis împreună cu omul Hanului pe omul său ca zălog la Tătari, şi şi Tătarii să trimită pe un Tătar de frunte şi astfel să înceapă tratativele. Măria-Sa Craiul voieşte banii, de cari acum, Dumnezeu vede, nu putem să ne îngrijim. Căci, având multe datorii şi fiind lipsiţi, nu mai ştim care datorie să o plătim. înainte de toţi Sciavus Paşa este supărat pe noi că nu-i mai trimitem făgăduiala. Dela Poartă aşteptăm în fiecare zi să ne vină jalba; trebue [bani] în toate părţile, de-o parte ne temen, de altă parte tremurăm de frică, nici nu mai ştim ce să facem; pentru lefegii se cheltuiesc 6—7 mii taleri; din ţară nu putem scoate, căci ce a mai rămas de astă vară, au prădat Leşii şi Tătarii totul. Dumnezeu ne este martor că, dacă vom mai rămâneâ sub împrejurări atât de vitrege, mai bucuroşi suntem gata a părăsi [ţara], decât să ne facem urgisiţi şi condamnaţi înaintea atâtor domni. După aceste, dacă vom primi vre-o veste nouă suntem gata a vă încunoştiinţâ pe Măriile-Voastre. Apoi Dumnezeu sfântul să dăruiască viaţă Măriei-Tale cu bună şi multă sănătate. Aşijderea şi iubiţilor Măriei-Tale.
VIII.
— 1654 Ianuarie 13 —
Spectabili ac magnifico domino Ioanni Kemeny de Gero Monostor, comiţi comitatus Albensis, aulae principis Transylvaniae et arcis ac praesidii Fagarasiensis capitaneo, universorum militum campestrium generali, nec non suae celsitudinis consiliario intimo &c. domino amico benevolo.
Spectabile ac magnifice domine nobis benignissime, servitiorum nostrorum paratissimerum commendatione praemissa.
Az ur Isten Nagysagodat minden iidvesseges aldasivall kedves io egesseggel szerenczes hoszszu elettell aldgya megh.
Ma ugymint 13. praesentis erkezzek leveliink az fo Armasunktol Szerekaroll, kiben iria hogy bizonyosson ertette az Chamot oda fel Lengyel Orszagban Nova Kostantinanal lenni, Tatar is sok volna velle, varia embereit az Portaroll, az mely embereit a vegre kîildotte az Portara hogy iol vegere menyenek az Portatol, hogy Vaszil az Porta hirevel lett mazura, es ha az Porta hirevel nem lett volna, eo maga hozza be Vaszilt az orszagba; hogy Tatar sok legyen velle megengettiik aszt, mert az Buczagi Tatarokban kevesen mentenek viszsza Buczagban m£g az fo Tatarokban egy sem ment viszsza, ha az igaz leszen, ket harom
www.digibuc.ro
26
ALEX. LĂPEDATU
282
nap mulva iobban meg tudgyuk, elis valik egy fele ez az dolog. Az Szorokay Porkolabok is nyilvan ertettek az Chamnak Nova Kosztan-tinanal valo letelet, meg azt is irnak, hogy versenkednek Chmielnecz-kivel, de ennek hitelt nem adhatunk, hanem talam czak szerzes az. Ezek utan Isten Nagysagodat sokaigh eltesse kedves io egessegben. Datum ex Iaszvasar, die 13 Ianuarii, Anno 1654.
Spectabilis ac magnificae dominationis vestrae amicus ac vicinus
benevolus.	j-[0 Gheorghe-Ştefan Voevod]
Lângă această scrisoare, pe altă hârtie;
P. S. Az minapiban irtunk vala Nagysagodnak hogy Lengyel Orszag-ban valami Tatarok maradtanak volna praedalasnak okaert, most is erkezek onnan hiriink illyen keppen, hogy mondhatatlan sok predalast tettenek, az fo boerokbannis rablottanak aszonyokat, gyermekeket, az ki hadban szolgalo ember volt, mind levagtak az porosztsagot min-denektoll megfosztattak, czak mezetelenul hadtak: Az mi embereink az. Portaroll aszt irnak, hogy az Chamnak igen nagy haradgya vagyon az Fejedelem eo Nagysaga ellen; iriak hogy io volna ha az Chamnall eme dolgat mi is bizony iavallyuk aszt. Bar eo Nagysaga kiildene egy ajande-kot neki, talan avall le czendesittene haradgya az Chamnak; ez is ment volna fiileikben embereinknek hogy kikellettkor az Chan az Pas-saval egyiitt czak hir nelkiil Erdelybe akarnak czapni; mi eszt az Ta-tartis elege kerdesztiik s visgaltuk hogy minemu szuvel volna az Cham eo Nagysagahoz, de ez is mind aszt mondatt, hogy valami dologert de igen neheszteli az Cham eo Nagysagara, mi az mit igirtuk volt az Chamnak, noha eleg nehezen, de szeret tettuk es az Tatarnak kezebe adtunk, es az elmult Penteken elboczattattunk, mi reszunkre igen iol igerte magat hogy mind az Chamhoz io emlekezettel leszen s mind penigh az Vaszil Vaidanak meg eoletessere igyekezik, hogy miatta soha tobszer busulassunk ne kovetkezek igy igirte magat.
Az szelyroll izene egy emberiink hogy nekie egy barattja tul az Nesz-teren asz izente volna hogy hogy ugy vigyazon magara, mivel Vaszil Krimroll Kozak orszagba ment s rovid nap haddal akar reank joni, mi ezeket hallyuk es Nagysagtokat mind ezekrol tudosittjuk mivel hutiink s kotelesegunk tartja.
Astăzi, adică la 13 a lunei acesteia, ne-a venit scrisoare dela Ar-maşul nostru cel mare, din Soroca, în care ne scrie, că a înţeles de bună seamă că Hanul se află în ţara leşească, în Nova Konstantina, şi că ar fi şi mulţi Tătari cu el; aşteaptă ca oamenii lui să se reîntoarcă dela Poartă, pe cari i-a trimis la Poartă, ca să ducă lucrul bine la îndeplinire. Vasile a fost mazilit cu ştirea Porţii şi dacă nu ar fi fost cu ştirea Porţii el însuşi îl aducea îndărăt în ţară. Se poate să fie mulţi Tătari cu el, căci dintre Tătarii din Buceag numai puţini s’au reîntors în Bu-ceag; dintre Tătarii de căpetenie încă nu s’a reîntors nici unul. De va
www.digibuc.ro
DIN GRIJILE ŞI GREUTĂŢILE UNEI DOMNII
*7
*83
fi această vestea devărată, o vom şti în 2—3 zile mai bine, şi se va lămuri într’un fel acest lucru. Pârcălabii din Soroca încă au aflat că Hanul se găseşte la Nova Konstantina şi-mi scriu şi aceea că se întrec cu Chmielniţchi, dar aceasta nu o putem crede—o fi minciună. După acestea Dumnezeu să-Ţi dăruiască Măriei-Tale viaţă ndelungată cu sănătate plăcută şi bună.
Lângă această scrisoare, pe altă hârtie:
P. S. In zilele trecute am scris Măriei-Tale că ar fi rămas oarecari Tătari în ţara leşească ca să prădeze. Şi acum ne soseşte veste de acolo că au săvârşit nespus de multe prădăciuni şi, printre boierii de frunte, au răpit femei şi copii. Pe cei buni pentru oaste, pe toţi i-au tăiat, pe ţărani i-au despoiat de toate şi i-au lăsat goi. Oamenii noştri ne scriu dela Poartă că Hanul este foarte mânios pe Măria-Sa Craiul. Scriu că ar fi bine ca Măria-Sa să se înţeleagă cu Hanul şi şi noi îl sfătuim la aceasta. Ar fi bine să-i trimită Măria-Sa un prezent Hanului, doar va putea linişti cu acesta mânia Hanului. Oamenii noştri au mai înţeles că la primăvară Hanul împreună cu Paşa vor să intre fără veste în Ardeal. Noi l-am întrebat şi l-am ispitit şi pe acest Tătar îndeajuns: că cu ce inimă ar fi Hanul faţă de Măria-Sa; dar şi el a întărit că din ceva pricină, Hanul este foarte supărat pe Măria Sa. Noi ceeace i-am făgăduit Hanului, deşi cu greu, dar i-am făcut rost, şi i-am dat-o Tătarului în mână şi l-am slobozit în Vinerea trecută. Mie mi-a făgăduit foarte multă bunăvoinţă şi că va stărui pe lângă Han şi îşi va da toată silinţa pentru uciderea lui Vodă-Vasile, ca din partea aceluia să nu mai avem supărare — astfel ne-a făgăduit.
Dela graniţă ne-a încunoştiinţat un om al nostru că un prieten i-ar fi trimis veste de dincolo de Nistru, ca să se păzească, că Vasile a trecut din Crâm în ţara Cazacilor şi peste puţine zile voieşte să vină cu oaste împotriva noastră. Noi acestea le auzim şi Vi le împărtăşim Măriilor-Voastre, căci astfel ne îndeamnă datorinţa şi credinţa.
www.digibuc.ro
ŞTIRI NOUA PRIVITOARE LA FAMILIA LUI PETRU ŞCHIOPUL
DE
N. IORGA
Şedinţa dela 12 Februarie lţ)3~
Acum vre-o treizeci de ani tipăriam în fruntea volumului XI din colecţia Hurmuzaki fresca dela Galata, care înfăţişează pe Petru Şchiopul şi soţia lui, Maria Amirali, din Rodos, precum şi o altă femeie, mai tânără, care nu poate fi decât Maria, fiica lor, măritată întâiu cu Zotu Tzigara şi apoi cu Polo Minio, de care mă ocupam într’o comunicaţie anterioară.
Fresca e nouă, de cel mai rău gust. In spatele personagiilor e un decor de fotograf, cu draperii care fâlfâie, cordoane care spânzură, coloane; într’un colţ, cu cifre ca din zilele noastre, e data de 1584. Pe o masă cu picior şi toate împodobirile de pe la 1860, se vede o coroană, o cruce, un sul de pergament sau de hârtie, un decret, o carte, două coroane şi o călimară.
Toate acestea sunt luate, fireşte, din imaginaţia naivă a mâzgâlitorului, care nu poate fi decât un pictor de biserici de cea mai stângace speţă sau un profesor de desemn; influenţa desemnurilor istorice ale lui Gheorghe Asachi e vizibilă.
Dar acel care a lucrat în acest chip aşa de puţin lăudabil a avut înaintea sa vechea frescă, pe care cu inconştienţă a distrus-o cu totul, în aşa fel, încât, astăzi, când uleiul picturii lui se cojeşte, dedesupt nu este decât păretele gol.
Dovada că această frescă a existat e în felul cum se prezintă cele trei personagii,—fără a insista asupra bisericii înseşi
26 A. R. Memoriile Secfiunii Istorice, Seria III. Tomul XII,
www.digibuc.ro
2
N. IORGA
286
pe care două dintre ele o ţin pe palmă, clădire întru toate corespunzătoare cu aspectul pe care a trebuit să-l aibă dela început Galata şi de care acela de astăzi se depărtează, din fericire, aşa de puţin, zidirea de piatră dovedindu-se în stare a rezistă la toate vicisitudinile vremilor.
Cu toată figura fioros prostească ce i s’a făcut, cu toată prefacerea lanţului domnesc obişnuit, aşa cum e pomenit pentru epoca lui Rareşx), în două şiraguri de mărgăritare întru toate asemenea cu acelea dela gâtul femeilor, Petru Şchiopul samănă foarte bine şi ca expresie, dar mai ales ca îmbrăcăminte şi coafură, cu portretul contemporan ce i s’a făcut de un meşter apusean în timpul petrecerii îndelungate în Tirol. Aceeaşi căciulă popularizată de chipurile lui Mihai Viteazul, dar aici, ca într’un portret de ctitor, cu surguciul de pene şi cu copca de pietre scumpe, aceiaşi mantie de brocart, blănită la gât, pe margeni, şi la mânecile, scurte, aceeaşi haină de pe dedesupt, mai strâmtă. Doamna e cu o broboadă, ceeace nu se obişnuia., asâ încât trebuie să ad-mitem că în această parte modelul eră deteriorat, permiţând «artistului» contemporan să inoveze. Domniţa are o rochie de acelaşi fel, cu mantie mai scurtă însă; căciuliţa e întocmai ca a tatălui; misada şi gulerul sunt şi ele în stilul timpului.
Din pictura acelei vremi au rămas numai slabe urme în altar; o comparaţie mai de aproape nu se poate face.
Când am cercetat biserica Sfântul Sava, vechea fundaţie a lui Petru Şchiopul, refăcută, de ruda sa, Radu, fiul nepotului de frate, Mihnea, n’am dat nici o atenţie chipurilor de ctitori, dându-mi seama dela prima vedere că am a face iarăşi cu o refacere.
O	fotografie recentă le aduce înaintea mea şi trebuie să recunosc că o cercetare a lor nu e, pe departe, fără interes.
*) Proces-verbal polon din 1541; «catena aurea eiusdem Woievode, quam more suo walachico solebat imponere super habitum ad instar cruciş»; Iorga, Studii şi documente, XXIII, p. 338, no. CXLV. Şi, mai jos: «Catena prenomi-nata... Quod leandem zaponam cum catena olim Ştefan Woiwoda, antecessorar ipsius, ab ipso Turbulone recepisset ».
www.digibuc.ro
287
ŞTIRI NOUĂ PRIVITOARE LA FAMILIA LUI PETRU ŞCHIOPUL
3
E sigur că nu posedăm în modelul pe care l-a avut zugravul însăsi fresca dela sfârşitul secolului al XVI-lea, când s’a făcut biserica rotundă după modelul dela Ierusalim, al cării metoh eră. Meşterul de pe la 1860, care e acelaşi feştelitor ca la Ga-lata, s’a îndreptat după o zugrăveală făcută pe vremea lui Radu, în acel moment chiar când Domniţa Maria, întoarsă în Moldova, se îndeletniciâ, cum am spus dăunăzi, cu tot ce priviâ fundaţiile ei şi ale părintelui ei.
Şi aici avem, pe un fond mai puţin împopoţonat, măsuţa cu picior, crucea, coroana — una singură—, sulul şi cartea; şi aici se pune data: 1625.
Aceasta pentru adausurile prefăcătorului, care şi la Sf. Sava a ras cu totul originalul. Dar şi aici avem biserica aşa cum se prezintă după isprăvirea ei târzie. Şi, ca şi dincolo, chipurile domneşti, aşa «modernizate» cum sunt, merită
atentie.
»
Petru-Vodă are aceeaşi blajină şi obosită înfăţişare. Acelaşi e şi veşmântul, deşi florile de pe brocart se desluşesc bine şi arată să fie copiate după însuş originalul. Dacă i s’a pus în mână ml ştiu ce act de donaţiune, lanţul nu mai e prefăcut în « rivieră de perle », ci are caracterul timpului: un « colier » de piese metalice cuprinzând numai spaţiul dintre umeri.
Lângă dânsul, în aceeaşi parte stîngă, e Doamna Maria, cu o expresie încă tânără. In locul tulpanului lipit pe cap, cu care zugravul a dăruit-o la Galata, ea are aici o căciuliţă, dar nu înaltă şi aplecată în faţă, cu moţ, ca a soţului, ci de formă rotundă, vădit de postav, mărgenit jos cu blană; surgu-ciul nu lipseşte. Rochia e în cute, cum de sigur se purtă pe atunci în Orient. La gât mai multe lanţuri de mărgăritare, şi două mai lungi se încrucişează jos pe veşmânt. In picioare, papucaşi de Constantinopol, ca aceia pe cari-i poartă feciorul domnesc Ştefan-Vodă în tabloul, din nenorocire pierdut astăzi, dela Ambras.
De-asupra e scris, deşi în ordine greşită, — supt titlul general de: «purure pomeniţii ctitori », într’o cirilică de decadentă:«Petru Voevod, Maria Doamna».
Trecând spre stânga, e un al treilea chip, al unui bărbat cu barbă, deasupra căruia scrie: «Ioan Postelnicul».
www.digibuc.ro
4
N. IORGA
288
E acest Ioan nepotul de nepot al lui Petru-Vodă, acel Ioan Cămăraşul, care a petrecut ani de zile în Tirol, apoi la Veneţia, din nou în locul de exil tirolez al copilului Ştefan, odrasla lui Petru, fiindu-i necontenitul tovarăş, îngrijitorul la boală, acela care a închis ochii Domnului său, acela în folosul căruia Ştefan lăsase o parte din moştenirea sa? E fratele lui Aslan sau, cum i se zicea la Veneţia, « Leone » Cămăraşul — e curios că, în acelaşi timp, ajunge Domn muntean un pretins fiu al vechiului Ştefan Tomşa, care deci ar fi fost un bătrân, tatăl murind la 1564, Leon—, care Aslan a ajuns Ban muntean şi, dacă nu i se întâmplă să moară după 1630, ar fi ajuns, cum eră el căpetenia pribegilor, a boierilor de ţară contra Grecilor, Domn al Ţerii-Româneşti în locul lui Matei din Brân-coveni? In Divanele lui Radu, lui Alexandru Coconul, Ioan sau Ivan nu lipseşte.
Dar inscripţiile toate trei, cea slavonă şi cele două greceşti *), ale bisericii arată ca ziditor pe Ianachie fost Mare Postelnic, «nepot al lui Scărlet» (sau Skarlatos), şi nu cunoaştem la fiul lui Gheorghe Cămăraşul nici-o astfel de înrudire. Ideia că e vorba de aceeaşi persoană pare a se impune însă. Nu se adăugiâ un străin spre a desăvârşi ctitoria cuiva. Dar e adevărat că Skarlatos, marele gelep constantinopolitan, îşi dase fata după Alexandru Coconul, fiul lui Radu.
II	vedem deci în veşmânt de brocart, cu lanţul îndoit de grumaz, cu copca încheindu-i dulama blănită, cu penele de struţ la gugiumană.
De cealaltă parte, însemnările sunt vădit greşite ca ordine: «Vlad Voevod, Radu Voevod, Rucsanda Doamna ».
Căci primul din cei înfăţişaţi — mai tânăr, cu barbă mare — e Radu Mihnea, luxosul Domn care a cârmuit ambele ţări şi care odihneşte la biserica Radu-Vodă din Bucureşti, refăcută de dânsul. Aceeaşi mantie, acelaşi veşmânt de brocard dedesupt, aceleaşi copci scumpe la gît. Dar căciula ede altă formă, dreaptă, fără surguciu, în forma, care se deosebeşte aşa de mult de a lui Vasile Lupu, în care o poartă bătrânul Vodă Matei: ar fi existat deci o modă munteană deosebită de cea moldovenească.
’) Iorga, Inscripţii (Studii şi documente, XV), pp. 137—8.
www.digibuc.ro
289
ŞTIRI NOUĂ PRIVITOARE LA FAMILIA LUI PETRU ŞCHIOPUL
5
Vlad-Vodă nu poate fi decât cel de-al doilea chip. Ştim cine e acest fiu al lui Miloş-Vodă, fratele lui Petru, acest frate al Irinei, măritată cu Albu Golescu, acest soţ al unei «nepoate a Mircioaii», a Chiajnei, şi de această căsătorie m’am ocupat aici chiar, în alt memoriu. Petru îl înfiase, şi, chiar după naşterea lui Ştefan, el figurează în documente lângă acesta. Ştim că, numit Domn muntean, el a murit peste câteva zile, cu bănuieli de otravă.
Aici, cu lanţurile care-1 înfăşură, cu două copci la gît, cu broderii scumpe pe haină, e un tânăr cu puţin puf la bărbie, cu o mustaţă care mijeşte. încă un adevărat portret pe care-1 câştigăm.
La capăt femeia, cu căciuliţă ca a Măriei, cu aceleaşi lanţuri de mărgăritare, cu aceiaşi cercei complicaţi la ureche. E Ruxanda.
Intre actele găsite la Murano, de pe urma Mărioarei Adorno Vallarga, sora Doamnei Ecaterina a lui Alexandru-Vodă, fratele lui Petru şi al lui Milos, e o scrisoare dela această Doamnă, al cării rost nu-1 puteam bănui pănă acum x).
Apropierea de Vlad ar putea suggerâ ideia că era acea « nepoată » a Mărioarei, fiică a lui Ioan Logofătul şi a Stanei Domniţa, fata lui Mircea Ciobanul. Dar legătura ei cu «Mih-neştii» munteni nu pare a fi aceea a unei simple alianţe, cu atât mai mult, cu cât Vlad, împins de Chiajna, murise ca rival biruitor al lui Mihnea şi s’a bănuit otrăvirea lui de acesta. Mă gândisem de mult că ea ar fi sora lui Radu, născut din Mihnea din Neaga, nu din jupâneasa Visa, căreia îi plăcea să-şi zică Doamnă. Dovada o avem pe zidul dela Sf. Sa va.
încă o observaţie.
>
Domniţa Maria se îngrijiâ, la întoarcerea ei în Moldova, de fundaţia ei şi a lui Zotu, Hlincea.
Se poate crede că a lăsat-o nezugrăvită? Cu greu.
Pictura din această bisericuţă e minunată. Cu o mare în-
>
grijire de amănunte, cu un realism, un pitoresc, un simţ *)
*) V. Analele, seria a 2-a, XVIII, Iorga, Contribuţiunila istoria Munteniei în secolul al XVI-lea, p. ioi şi Hurmuzaki, XI, pp. CXXVIII-IX, 268, no. CCCCI.
www.digibuc.ro
6
N. IORGA
290
dramatic deosebit în scenele de mucenicie, cu o iubire rară pentru decoraţia veşmântului, pentru împodobirea stâlpilor zugrăviţi cu pseudo-capitele în capete de leu, cu heruvimi zburând de-asupra, ea are şi în literele, de o delicată împleticire, caracterele sfârşitului secolului al XVI-lea. Dar la ctitori se vede un Vasile Lupu, un Ştefăniţă, o Doamnă Ecaterina Cerchesa, de o rară grosolănie; veşmintele sunt abia indicate, mânile înjghebate în pripă; o revenire se simte în zugrăvirea figurilor.
Cred că nu greşesc presintînd ipotesa că la început era altceva.
Cei trei membri ai familiei domnitoare între 1630 şi 1660 înlocuiesc cu căciulile şi năfrămile lor, cu acele rulouri de rugăciune în litere stângace pe însuşi Petru Şchiopul, peZota Spătarul şi pe Domniţa Maria.
Observând, de altfel, cu atenţie fresca, se observă că două din figuri sunt refăcute, liniile fiind paralele, că la portretul femeii există lanţul obişnuit la sfârşitul secolului al XVI-lea, că el e slab acoperit de noua zugrăveală şi că legătura cu umărul e făcută stângaciu şi imposibil.
Oricum, cercetări se impun acolo ca să se vadă care e, în toate, gingaşa operă dela început şi care nedibacea, brutala şi pretenţioasa prefacere a lui Ştefăniţă Lupu.
www.digibuc.ro
N. Iorga, Ştiri nouă privitoare la familia lui Petru Şchiopul
Planşa I
Petru Şchiopul şi familia sa (1584)
dupft o frescîl la Galata.
A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III, Tom. XII.
www.digibuc.ro
N. Iorga, Ştiri nouă privitoare la familia tui Petru Şchiopul.
Planşa II
Ctitorii bisericii Sf. Sava din Iaşi A. R. - Memoriile Secuimii Istorice. Seria /7/WWW.digibUC.rO
N. Iorga, Ştiri nouă privitoare la familia lui Petru Şchiopul.
Planşa III
Frescă la biserica Hlincea în altar.
A. R — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III, Tom. XII.
www.digibuc.ro
N. Iorga, Ştiri nouă privitoare la familia lui Petru Şchiopul.
Planşa IV

.1. R.	Mtmoi iile Secţiunii Istorice,
www.
Seria III, Tom
Ctitorii dela Hlincea.
digibuc.ro
EVOLUŢIA MIJLOACELOR ŞI A CHIPULUI DE FĂPTUIRE A RĂZBOIULUI DELA MOARTEA LUI ŞTEFAN - CEL - MARE PÂNĂ LA ACEA A LUI MATEI BASARAB
DE
GENERALUL R. ROSETTI
MEMBRU CORESPONDENT AL ACADEMIEI ROMÂNE
Şedinţa dela 26 Februarie 1932
IV
FORTIFICAŢIUNEA
Schimbarea adâncă ce s’a produs în statutul internaţional al principatelor româneşti precum şi evoluţia organizărilor lor interne, dela moartea lui Ştefan-cel-Mare şi până la acea a lui Matei Basarab, au adus, precum am arătat în două memorii anterioare x), modificări radicale în organizarea oştirilor
româneşti si în tactica de care s’au folosit. Dacă aceste mo-
» >
dificări erau fireşti, eră şi mai firesc ca schimbarea statutului internaţional să aducă, mai ales în Moldova, o schimbare în ceeace priveşte fortificaţiunea.
In adevăr, în Moldova, se alcătuise, pe baza nevoilor şi pentru a îngădui apărarea fiinţării Statului, un sistem complet de fortificaţiune constituit din: o serie de cetăţi la punctele de intrare în ţară a comunicaţiilor principale şi o regiune
') Academia Română. Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XI şi XII. 37. A. R, — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom, XII.
www.digibuc.ro
2
GENERALUL R. ROSETTI
292
fortificată interioară (Neamţ-Roman-Suceava) îngăduind manevrele armatei de câmp 1).
In Muntenia nu se alcătuise nici un sistem de fortifica-ţiune, pentrucă ea se formase prin reunirea de mici alcătuiri locale 2), pentrucă în momentul formaţiunii sale duşmanul de căpetenie eră regele unguresc, care moştenise3) sau construise un sistem întreg de fortificaţiuni ce-i asigurau stăpânirea peste trecerile Carpaţilor4): Severin 5), cetatea Lotrului (Lottorwar)6), cetatea Argeşului (Poenari, Castrum Argyes 7), Rucăr 8), Buzău 9), pentrucă Dunărea nu despărţiâ, în momentul formării sale, Muntenia de state duşmane si pentrucă ea nu a avut în capul ei, la început, o căpetenie înzestrată, cum a fost Ştefan-cel-Mare, cu vederi de ansamblu10).
') Academia Română. Idem. Seria III. Tom. VI, pp. 6, 7, 8. Această părere a fost adoptată de-a întregul şi de d-1 P. Henry în scrierile d-sale: Les eglises du Nord de la Moldavie şi articolul asupra lui Ştefan-cel-Mare din Milanges Charles Diehl (voi II).
2) « La Valachie a ătă d'une formăe faţon populaire. C’est un 6tat paysan. Des formations locales se sont răunies d’elles mSmes... dans ses răgions essendelles, la Valachie resta paysanne.
«La Moldavie est, au contraire, une fondation de princes guerriers, de voăvodes qui, pour un motif ou pour un autre, ont abandonne la terre du roi et se sont ăta-blis de l’autre des montagnes. Les paysans ont ătă conquis.
«... En Moldavie, entoură de ses barons, servi par ses nobles, le fondateur de la principaută de Moldavie a cr66 un pays fondă dăs le commencement sur la do-mination militaire *. (N. Iorga. Les chateaux occidentaux en Roumanie în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, XXII, pp. 59, 60).
n) Dela cavalerii teutoni, când i-a gonit şi le-a luat Ţara Bârsei. (Hurmuzache, I 1, p. 91).
4) V.	Drăghiceanu	în	Buletinul	Comisiunii Monumentelor Istorice,	X—XVI,
pp. ii, ia, 13, 15.
“) Iorga, o. c., p. 57.
•) V.	Drăghiceanu	în	Buletinul	Comisiunii Monumentelor Istorice,	X—XVI,
p. 15, nota 4; Al. Lapedatu în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, III, p. 18a; Iorga, l, c.; Zimmermann & Werner, Urkundenbuch, I, p. 58; Hur-muzachi, 1, p. 127; Document din 1453 citat de Iorga (Sate şi preoţi din Ardeal, p. 159, nota 1).
’) Iorga, l. c. Dintr’un raport din 1552, rezultă că regele Ungariei, Ludovic II(iSi6—1526)8 dat lui Radu, Voevodul muntean, două cetăţi în Ardeal, primind în schimb cetatea Poenari (Al. Lapedatu în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, II, (1909), p. 40). Engel, Geschichte der Walachey, p. 204; Hurmuzache, XI, pp. 846, 849, 863; Iorga, Istoria armatei române, I, p. 249; Iorga, Sate şi preoţi din Ardeal, p. 142. Veranciu arată că în secolul XVI erau numai două cetăţi făcute din zid în Muntenia: Bucureşti şi Poenari şi că erau neînsemnate. (Al. Papiu Ilarian, Tezaur de Monumente Istorice, III, p. 178).
*) Das Burzenland, IV; Die Dârfer des Bursenlandes, I, pp. 37, 39> 4*« *>2 şi tabela Nr. 7—8.
*) Idem, pp. 37, 39, 41, 47—51 Ş« tabela 6—7.
,0) Academia Rom., Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. VI, pp. 6, 7, 8, 04.
www.digibuc.ro
293
EVOLUŢIA FORTIFICATIUNII LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
3
După aceea, ar fi fost prea târziu, pentrucă Turcii, neputând să-şi urmeze înaintarea spre Europa Centrală atâta timp cât trecerile peste Dunăre nu erau în stăpânirea lor x), au început, din prima jumătate a secolului XV, să ocupe toate trecerile ce duceau din Muntenia în actuala Bulgarie l 2), cetăţile de pe malul drept fiind ocupate de dânşii mai dinainte 3). Ei au organizat la aceste treceri, pe teritoriul muntenesc, capete de pod puternice, cari le îngăduiau să ţină sub ascultare pe domnitorii Ţării Româneşti. Astfel, cu începere din a doua jumătate a secolului XV, această ţară s’a găsit strânsă între doi vecini puternici stăpâni pe trecerile ce duceau în ea peste Dunăre şi peste munţi.
Turcii cucerind, în 1484, Chilia şi Cetatea-Albă, au adus, în sistemul definitiv al Moldovei, spărtura prin care au putut impune, din ce în ce mai puternic, voinţa lor acestei ţări; spărtură pe care au mărit-o, în 1538, ocupând şi Tighina 4). Şi pentrucă fortificaţiunile permanente rămase încă în stăpânirea Moldovenilor, şi unele chiar ameliorate de Petru Rareş 5),
l) Ibid. p. 36,
-) Turnu, luat de Turci în 1395 (Iorga, Studii istorice asupra Chiliei ţi Cetăţii Albe, p. 65), ar fi fost clădit de Baiazid. {Iorga, Geschichte des Rumănischen Volkes. I, p. 303), ar fi fost reluat de Mohamet I în 1417 (Ibid.).
Giurgiu, clădit de Mircea (Jehan de Wavrin, Anchiennes Chroniques. (Ed. Du-pont), II, p. 138), a fost luat de Turci întâiu la 1416 (N. A. Constantinescu, Cetatea Giurgiidui, p. 16); reluat de Munteni, apoi de Turci, el rămâne dela 1462 în stăpânirea Turcilor. (N. A. Constantinescu, o. c., p. 17).
Brăila este luată de Turci în 1540 (Iorga, Geschichte des Rumănischen Volkes, I, P- 383)-
3) « (Mahomed I, în 1417) versuchte er jedoch, die Verhăltnisse klug verech-nend, nicht wieder das, was seinen Vorgăngern miss-lungen war: er dachte nicht mehr daran, die Walachei zu erobern, um seine Reiche einen neuen Landstrich zu gewinnen oder auch nur einen treuen Wojwoden an Stelle des jenigen, der ihn frech beleidigt hatte, einzusetzen. Nein, er sah ganz treffend, dass es viei leichter sei, diesem neu emporsprudeluden Leben gegeniiber einem Damm aufzuwerfen, und er befohl deshalb, dass in seiner Anwesenheit die von ihn. eroberten Festungen an der Donau und in der Dobrudscha befestigt werden solten *. (Iorga, Geschichte des Rumănischen Volkes, I, p. 303). Iorga, Studii istorice asupra Chiliei ţi Cetăţii Albe, pp. 63—66.
*) I. Bogdan, Vechile cronice moldoveneţti până la Ureche, p. 231. Citadela cetăţii Tighina a fost clădită între anii 1538 şi 1541 (Ştefan Ciobanu, Cetatea Tighina, pp. 11, 12).
c) Hurmuzachi, XV 1 pp. 317, 432. Dacă Petru Rareş s’a adresat Bistriţenilor pentru maeştri cari să transforme cetatea Soro ca în cetate de zid este şi pentrucă erau mai aproape şi pentrucă relaţiile dintre el şi ei erau de aşă natură că puteâ să le ceară aceasta, dar şi pentrucă constatase cât de puternice erau nouile fortifica-ţiuni ale Bistriţei.
»7 •
www.digibuc.ro
4
GENERALUL R. ROSETTI
294
constituiau un element de putere pentru Moldoveni, Turcii au impus, în mijlocul veacului XVI, distrugerea lor *), lucru ce nu s’a întâmplat în Ţara Românească, pentrucă asemenea cetăţi, primejdioase pentru atotputernicia turcească, nu existau în
această tară.
>
Pe când Turcii, urmând pilda dată de puterile apusene 2) şi de cele mai dese ori cu ajutorul tehnicienilor creştini, modificau şi modernizau continuu cetăţile aflate în mâinile lor, trecând la fortificaţiunea bastionată, cum făceau dealtfel şi cetăţile săseşti din Ardeal 3), în principatele româneşti, cetăţile ce mai rămăseseră în stăpânirea noastră nu au fost modernizate prin noui lucrări permanente. Singura lucrare permanentă, documentar stabilită, a fost transformarea, arătată
I. Ursu (Petru Rareş, p. 88) observă că Petru Rareş a fost nevoit a întări (sau mai bine zis a transformă fortificaţia pasageră a Sorocei în fortificaţie permanentă) din cauza ocupării Tighinei de către Turci. Motivul ar fi plauzibil.
Asupra cetăţii Soroca vezi: A. Lapedatu, Cetatea Sorocii, (But. Com. Mort. Ist., VII, p. 8S).
Cu ocazia săpăturilor făcute la Soroca, pentru Muzeul Militar Naţional, d-1 V. Drăghiceanu nu a găsit decăt obiecte dintr’o epocă mai târzie.
Petru Rareş a reparat şi Neamţul tot cu maeştri dela Bistriţa (Iorga, Istoria Armatei Române, I, p. 247).
*) «Deci Alexandru Vodă (Lăpuşneanu), făcând pre cuvântul împăratului, umplând toate cetăţile de lemne, le-au aprins de au ars şi s’au râsipit, numai Ho-tinul ce au lăsat ca să fie apărătură de spre Leşi *. (Letopiseţul Ţârii Moldovei până la Aron Vodă. Ed. Giurescu, p. 211). Distrugerea nu a fost completă căci în secolul XVIII Turcii dau din nou ordin să se distrugă Neamţul (Kogălniceanu, Letopiseţi
III, P- 358).
Este o eroare concluzia trasă de A. D. Xenopol (Istoria Românilor. Ed. II, voi.
V, p. 109) din acest pasagiu, că dacă Vodă Lăpuşneanu a distrus cetăţile prin foc acestea erau de lemn. Sub acţiunea unui foc puternic zidurile crapă şi cad, deaceea aşezarea de lemn contra zidurilor unei cetăţi şi aprinderea lor eră un mijloc de atac ai acestora, cum vom vedeâ la finele acestui studiu.
Din principiu Turcii nu îngăduiau ţărilor vasale să aibe cetăţi întărite. (Episcopul d’Aqs către Carol IX, August 1571. Hurmuzachi, Supl. 11 * III, * V, p. 23); Al. P. Ila-rian, o. c. I, p. 73), afară de cele ocupate de dânşii la a căror reparare şi întreţinere sileau pe domnii Moldovei, cum au silit pe Petru Şchiopul să repare cetatea Tighinei în 1584 (Hurmuzachi, XI, p. 676), cum primise, ordin din 1583 (A. Ve-ress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei fi Ţării Româneşti, III, p. 286).
*) Viollet-le-Duc, Dictiormaire de l’architecture franţaise, I, p. 417, II, pp. 175, 176, 177; Franţois de Vaux de Foletier, Galiot de GenouiUac. Maître de Vartillerie de France (1465—1546), pp. 47—50; Max Jăhns, (Geschichte der Kriegswissenschaften. Erster Abteilung, pp. 774—864) dă vechea bibliografie a acestei chestiuni.
a) Archiv des Vereines fiir Siebenbiirgische Landeskunde. Neue Folge, XXI, p. 33; Das Burzenland, III, Kronstadt, I, pp. 79, 97—102; Trauchenfels, Magazin fiir Geschichte... Siebenbiirgens. Neue Folge, II, pp. 133, 134; Gross u. Kiihlb-brandt, Die Rosenauer Burg, pp. 1718.
www.digibuc.ro
295
EVOLUŢIA FORTIFICAŢI UNII LA ROMANI DELA 1504 LA >654
5
mai sus, a cetăţii Soroca din cetate cu valuri de pământ în cetate de zid. S’ar putea presupune că, precum s’a întâmplat în Occident1) şi la Saşii din Ardeal 2), să se fi adăugat cetăţilor în fiinţă sau unora dintr'însele, în exterior, noui întăriri de pământ şi lemn, alcătuite după sistemul bastionat. Şi temeiurile cari ar indritui o asemenea presupunere sunt:
1.	O scrisoare din 13 Iunie 1600, din Cluj, publicată de d-1 Iorga, prin care se spune că atunci Hotinul avea 12 bastioane 3). Ori, pe vremea aceea nu există la Hotin, ca forti-ficaţiune permanentă, decât vechea cetate de zid datând din secolele precedente 4) şi care nu a avut şi nu are nici azi bastioane; incinta exterioară de azi, care este alcătuită după normele finei secolului XVII şi începutului secolului XVIII, este făcută de Turci, după luarea cetăţii în stăpânire de către dânşii (1713) 5).
2.	Următoarele rânduri din cronică: « Făcut-au Constandin Vodă oaste în leafă, şi au îngrădit târgul împrejur, şi cu oastea au trimes pre Antiohie hatmanul de au lovit târgul Neamţului fără veste, să prinză pre Bogdan şi pre Iordache, ştiind că eră în Neamţ, ce nu i-au apucat, că întru aceea seară ei s’au suit în cetate... Eşit-au răimăntarul de Neamţ şi s’au lovit cu oastea lui Constandin Vodă, şi înfrângând ai noştri pre jolniri, au plecat fuga care cum putea. Numai Costaşco Turculeţ rămăsese de-i răituia până la păr cane ce eră la drumul ce se sue la cetate » 6).
Aşa cum erau cetăţile au fost întreţinute 7), până la distrugerea lor de către Alexandru Lăpuşneanu.
*) Viollet-le-Duc, o. c., I, p. 4175 Max Jăhns, Geschichte der Kriegsviissenschaften, PP- 774—865.
*) Nota 3 pag. 4, mai sus.
*) * * 12 pastein die werden nur Rundcln oder Thuren sein » (Hurmuzachi, XII,
p. 942)-
*) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. VI, pp. 3, 4. *) Kogălniceanu, Letopiseţi, II, p. 346; III, pp. 51, 52. După facerea incintei exterioare noui, Turcii se slujiră de vechea cetate ca depozit de materiale (arsenal). Hâjdău, Arhiva Istorică, I„ p. 183.
*) Letopiseţul Ţării Moldovei dela Istrate Dabija până la domnia a doua a lui Antioh Cantemir (Ed. Giurescu). p. 89.
7) Se cumpără cuie de draniţă pentru cetatea Sucevei. (Iorga. Documente româneşti din Arhiva Bistriţei, I, pp. 12, 24, 52; Hurmuzache XV2, pag. 783). Şi Hotinul eră acoperit cu draniţă (Hurmuzache. Supliment II. Voi. II, pag. 207).
www.digibuc.ro
6
GENERALUL R. ROSETTI
296
Pentru ca cetăţile să-şi îndeplinească menirea, trebuia ca zestrea lor în armament, muniţiuni, etc., să fie totdeauna completă. Şi rezervele de aceste materiale erau cu atât mai trebuincioase în acele vremuri, cu cât, din cauza instabilităţii păcii, un atac pe neaşteptatele era totdeauna cu putinţă şi cu cât sărăcia de mijloace şi greutatea cu care se executau transporturile făceau cu neputinţă o aprovizionare în momentul primejdiei. Nevoia acestor rezerve este arătată de contimporani 1) iar documentele vremii arată cum că se cumpărau 2), şi deci se posedau, rezerve de armament, muniţiuni, etc.
Săpăturile făcute de d-1 Avakian, la Cetatea-Albă, în anii 1929, 1930 şi 1931, arată că se păstrau rezerve de ghiulele (de piatră şi de metal), arici, chiurase, unelte, meiu 3).
Documentele ne arată că efectivul garnizoanelor era mic 4), lucru firesc, dat fiind micimea cetăţilor şi felul lor de construc-ţiune.
Dacă în ceeace priveşte fortificaţiunea permanentă a cetăţilor sunt foarte puţine lucruri de zis pentru tot veacul al XVI şi prima jumătate a celui al XVII, în schimb avem infor-maţiuni destul de numeroase cari ne arată că, în această epocă, s’au întărit multe mănăstiri5).
l)	Kogălniceanu, Letopiseţi, I. p. 329. Polonii constată, la 1 Septemvrie 1602, că Hotinul avea o foarte redusă cantitate de armament, muniţiuni şi provizii (Hur-muzachi, Supl. II, voi. II, p. 207).
!) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III. Tom. XI, pp. 190, 191.
3) Raporturile d-lui Avakian sunt încă inedite (August, 1931).
*) La 25 Decemvrie 1553, garnizoana din Cetatea de Baltă se compuneâ din: 25 călăreţi, 10 pedestraşi şi 4 paznici (Hurmuzachi, II6, p. 149).
Despot-Vodă aveâ ca garnizoană la Suceava 656 ostaşi (Lapedatu în Romstoerfer, Cetatea Sucevei, p. XXXIV). Cifra dată de Nicolae Costin (Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 442), este exagerată (Lapedatu, /. c.).
Miron Costin socoteşte, în 1653, că 30 nemţi puşcaşi ar fi putut apără cetatea Hotinului, ani de zile (Kogălniceanu, o. c., I, p. 329).
Hotinul a cărui garnizoană eră alcătuită din 70 infanterişti, rezistă în 1572 mai multe săptămâni şi nu se predă decât după ordinul regelui polon (Al. P. Uarian, Tezaur de Monumente Istorice, III, p. 269).
Garnizoana Sucevei, în 1653, se compuneă din: 80 seimeni, 60 lefegii nemţi şi puşcaşii localnici (Kogălniceanu, o. c., I, p. 339). Când au venit Cazacii şi-au făcut tabără în afara cetăţii şi au întărit-o (Ibid., pp. 341—342).
6) In Ardeal majoritatea zidurilor Kirchenburg-urilor datează din a doua jumătate a secolului XV şi (mai ales) dela începutul secolului XVI (E. Sigerus, Sieben-burgisch-Săchsischer Kirchenburgen (Ed. V), p. 5).
www.digibuc.ro
297
EVOLUŢIA FORTIFICATIUNII LA ROMANI DELA 1504 la »6m
7
Numărul mănăstirilor întărite a crescut din pricinele următoare :
S’au clădit noui locaşuri (Probota, Moldoviţa, Coşula, Su-ceviţa, Râşca, Slatina1), Sadova2), etc.); s’au reîntemeiat mănăstiri ce fuseseră distruse sau părăsite 3); s’au transformat întărituri, alcătuite din pălănci, în întărituri de ziduri 4).
Ţările fiind expuse din ce în ce mai mult la incursii de bande de Turci, Tătari, etc., mănăstirile, cari erau avute şi unde se refugiau la vreme de nevoie toţi acei cari puteau, au fost silite să se pună la adăpost faţă de atacuri din partea acestora.
Pildele bisericelor şi a mănăstirilor din ţările vecine şi mai ales ale acelora din Ardeal au putut avea şi ele o influenţă, dar mică şi iată de ce:
Ideia de a întări mănăstirile, ca şi idea de a întări case, biserici 5), oraşe, nu a fost o ideie împrumutată ci a venit din nevoia de a se apără.
Comunităţile săseşti erau bogate, în general, şi alcătuite dintr’o populaţie muncitoare şi numeroasă. Mănăstirile dela
Vezi: G. Balş, Bisericele Moldoveneşti din veacul al XVI.
-) Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, IV, p. 134.
a) Comana întemeiată de Vlad Ţepeş, reîntemeiată de Radu Şcrban (Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, I, p. 11); Homor zidită în 1530 în locul alteia mai vechi (Balş, o. c., p. 21); Balş, o. c., p. 189.
*) Sub domnia lui Vasile Lupu unele din mănăstirile de Iaşi, cari au avut mai târziu ziduri, erau încă înconjurate cu pălănci de lemn (The Travels of Macarius. Ed. Belfour, p. 52).
5) D-l G. Balş îmi semnalează (Maiu 1931) că s’au găsit acum la noi trei biserici având metereze în podul lor. Acestea simt: Precista din Galaţi (clădită de câţiva negustori la începutul secolului XVII), Sf. Ion Botezătorul din Iaşi şi Toporăuţi (ambele clădite de Miron Barnowschi, 1626—1629). La Toporăuţi meterezele, (zidite azi în exterior) sunt în număr de câte cinci pe laturile de miazăzi şi miazănoapte a bisericii, cinci în zidul altarului şi trei în zidul de apus; în grosimea acestui din urmă zid se află scara care duce în pod. Faptul că aceste biserici sunt toate din aceiaşi ani şi că nu se găsesc —sau cel puţin nu se cunosc până azi —biserici mai vechi având metereze în însuş clădirea lor, ar lăsă să se presupună o influenţă străină sau copierea de ai noştri de modele străine.
In închinare luiN. Iorga cu prilejul împlinirii vârstei de 60 ani, d-l arhitect Ştefan M. Balş descrie (pp. 28—31) biserica întărită Sf. Ioan Botezătorul din Iaşi, şi observă că dacă meterezele (14) îngăduiau a bate terenul dimprejur, ele nu îngăduiau a bate terenul dela picioarele pereţilor bisericii, creându-se astfel un însemnat unghiu mort. Tot d-sa mai semnalează că şi biserica Hadâmbu (Iaşi, din anul 1659) este organizată pentru apărare; două mici ferestruici rotunde sunt amenajate deasupra pronaosului; una din acestea este într’o mică încăpere care iese în afara zidului în « porte â faux » şi îngăduie a se aruncă proiectile, printr’o gaură din pardoseală, asupra celor ce ar voi să intre în biserică, fiind situat exact deasupra uşii de intrare.
www.digibuc.ro
8
GENERALUL R. ROSETTI
29&
noi erau bogate dar populaţia lor trăia mai mult pentru o viaţă contemplativă.
Bisericele săseşti erau de obiceiu în sate aşezate în câmpie, căci în jurul lor era câmpul cultivabil, din produsul căruia trăiau locuitorii satului respectiv. Ele erau uşor de văzut şi de găsit. Mănăstirile noastre erau aşezate în mijlocul pădurilor, în locuri adăpostite de vederi şi nu pe căile de comunicaţii obişnuite.
f	3
Bisericele săseşti fiind vizibile trebuiau aşezate pe teren aşa ca acesta să le ajute la apărare, deaceea ele erau plasate în cele mai multe cazuri pe înălţimi sau după obstacole, ca un curs de apă, pe când mănăstirile noastre sunt de obiceiu într’un fund de vale.
Bisericele Saşilor, fiind aşezate pe un vârf de deal, eră nevoie ca zidurile lor de apărare să îmbrace acest vârf din toate părţile pentru ca duşmanul să nu găsească, pe creasta ce desparte partea de sus a dealului de clinele acestuia, nici un loc prielnic care să-i servească de bază pentru atac. Deaceea aproape în unanimitatea cazurilor întăriturile aveau o formă oblongă r).
Mănăstirile noastre aşezate de obiceiu pe un loc şes nu aveau a ţine seama de formele terenului, deaceea zidul lor de apărare avea de obiceiu o formă patrulateră2), rareori poligonală 3).
Bisericele săseşti fiind în câmp, unde comunicaţiile erau mai lesnicioase, şi într’o ţară unde acei cari le atacau aveau de obiceiu un armament mai perfecţionat, au întărituri puternice, cu mai multe rânduri de ziduri groase şi înalte, cu turnuri şi cu bastioane pentru baterea curtinei, cu dispozitive speciale pentru baterea piciorului zidurilor, etc.4). Mănăstirile
*) Dos Burzenland, IV; Die Dorfer des Burzenlandes, I, pp. 115—154, planşele 33. 34. 48, 55. 56, 66, 71, 74, 81, 82, 86, 87, 97, 98. E. Sigerus, o. c., pp. 4—16.
Archiv des Vereines fur Siebenburgische Landeskunde. Neue Folge, XXXVII, pp. 417, 420, 422, 430, 432. Walther Horwath, Siebenbiirgisch-Săchsische Kir-chenburgett.
a) G. Balş, o. c., p. 189; Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, I, p. 23; XVIII, p. 128.
3) Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, III, p. 38; V, p. 106.
*) Dos Burzenland, l. c.; E. Sigerus, o. c., pp. 6—16; Archiv des Vereines ftir Siebenburgische Landeskunde. Neue Folge, XXVII, pp. 417, 420, 422, 424, 427, 430, 432, 434, 436, 437-
www.digibuc.ro
299_____EVOLUŢIA FORTIFICAŢIUN1I LA ROMANI DELA 1504 LA 1654_____9
noastre, expuse mai ales unor atacuri de trupe călări uşor înarmate, nu aveau nevoie şi nu posedau de obiceiu decât un simplu zid cu crenele, cu drum de strajă şi câteva turnuri la colţuri şi la poarta de intrare *). De obiceiu dispozitivul pentru baterea intervalelor dintre turnuri şi a terenului din faţa zidurilor, erau din cele mai simple: creneluri la partea superioară a curtinelor şi câteodată meterezuri pe feţele laterale ale turnurilor. Rar erau mai elaborate 2).
Bisericele întărite săseşti 3) şi prin tăria şi dispozitivul zidurilor şi prin armamentul lor4) şi prin rezervele de merinde ce aveau 5) şi prin apărătorii lor numeroşi 6) puteau îndură şi au îndurat, adesea, cu succes, asedii lungi 7). Mănăstirile noastre cu toate că aveau, cel puţin unele, armament8 ) şi adăpostiau uneori şi ostaşi, nu aveau menirea de a rezistă unui asediu serios. Totuş sunt pilde când zidurile acestor mănăstiri, ocupate de apărători destoinici, au putut ţine locului câtva timp pe acei cari le atacau 9).
Pe lângă mănăstirile întărite se găsesc, în epoca de care ne ocupăm, încă două soiuri de întărituri cu caracter permanent:
In Oltenia cula, copiată dela vecinii de pe celălalt mal al Dunării. Clădire alcătuită dintr’un.paralipiped de zid, cu baza
*) Balş, o. c., pp. 189, 194; Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, I, pp. 23, 184- XVII, p. 128.
s) Moldoviţa (Balş, o. c., pp. 203—206); Homor (Id. p. 208); Suceviţa (Id., pp. 211—215). La Dragomirna ar fi fost un «pont levis * (Ipolit Vorobchievici, Sf Mănăstire Dragomirna, p. 21).
3) In Boabe de Grâu (Anul II, Nr. 4). D-l Erhard Antoni le numeşte — prin
traducere din limba germană — cetăţi bisericeşti.
*) Cum eră de pildă la Prejmir, unde la unele crenele erau obloane pe şarnierc, pe cari obloane erau fixate mai multe ţevi alcătuind adevărate mitraliere (Zeitschrijt fur lăstorische Waffenkunde, VII, pp. 263—265). E. Sigerus, o. c.
6)	E. Sigerus, o. c., pp. 8, 12, 13.
•) Regele Mateiaş hotareşte, în 1466, că jumătate din populaţie în stare de a puteă purtă armele din Agnita să rămână totdeauna ca garnizoană a bisericii întărite (E. Sigerus, o. c., p. 9).
7) Das Bursenland, IV, pp. 128, 130, 140, 149, 154; E. Sigerus, o. c., p. 13. Totuş Kirchenburg-ul din Prejmir, foarte puternic întărit, fiind atacat de Petru Rareş la 25 Octomvrie 1529 este luat la 27 Octomvrie 1529 (Ursu, Petru Rareş, p. 17).
8)	Inventar armament Tismana între care: « 7 tunuri mari, 24 ţăcălaşe mai mici « (Ştefulescu, Mănăstirea Tismana. Ed. II, pp. 81, 133).
•) In 1633 Matei Basarab susţine, cu succes, un asediu în regulă la Mănăstirea Tismana (Magazin Istoric, IV, p. 313; Şincai, Cronica Românilor, III, p. 361); M. Kogălniceanu, o. c., I, p. 340; Caşinul şi Mira au susţinut asedii serioase în secolul XVIII (M. Kogălniceanu, o. c., II, p. 356; III, pp. 59, 63, 64, 65).
www.digibuc.ro
IO
GENERALUL R. ROSETTI
300
pătrată sau dreptunghiulară, fără altă deschidere la catul de jos decât uşa, puternică; cu fereşti înguste la celelalte caturi şi cu un cerdac sus de pe care se dominau împrejurimile. Ele au fost clădite în secolele XVI şi XVII 1).
Curţi boiereşti împrejmuite cu ziduri, cum era cea de la Brâncoveni, întărită de Matei Basarab * 2) şi cum au fost probabil încă altele, cari au dispărut azi sau nu au fost studiate încă.
Dimensiunile mici si ale zidurilor mănăstirilor noastre 3) si ale întăriturilor bisericelor săsesti, ale culelor si ale curţilor boiereşti întărite, au făcut ca ele să poată folosi unor apărări locale de scurtă durată, dar nu să joace vreun rol într’un răz-boiu, căci o armată nu putea fi oprită de ele 4) şi mai ales nu putea fi oprită a trece pe lângă ele, artileria lor fiind redusă şi garnizoanele lor prea slabe spre a putea atacă sau a fi o primejdie pentru armata ce trecea.
In ceeace priveşte fortificaţia pasageră (de lemn şi pământ) nu numai că oraşele noastre şi-au păstrat pălăncile5), dar, precum am arătat mai sus, este probabil că şi oraşele întărite permanent au fost nevoite, din cauza perfecţionării artileriei, să se înconjoare de noui întărituri de lemn şi pământ, numite de ai noştri: pălănci şi părcane 6). Nu avem date asupra unor
!) Iorga în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, XXII p. 55.
2)	Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, IV, pp. 56, 66.
3)	Balş o. c. pp. 194, 195, 197. 198, 199.
*) Cel mai bun exemplu este al Kirchenburg-ului din Prejmir, unul din cele
mai tari din Ardeal, care nu a putut rezistă atacului armatei moldoveneşti, în 1529, decât trei zile.
6) ...»hinc tertia die aditur Tragoviscus metropolis Valachorum, et sedes pcculiaris principum, inaccesibilis non muro, non moenibus cincta, sed fossa, vallo et aggeribus tantum cum sudibus praeentis exterius positis, sita inter paludis obductas, lutosis sylvis et lacunis aquarum, ita, quod hieme toto pene circumfini-tima regio immeabilis sit *. (Petranchich, De itineribus in Turciam, Viena 15ZZ, citat de Veress, Fontes rerum Transylvanicarum, IV, p. iii).
« La fortezza (Târgovişte) era dentro quasi tutta di legname, come sono molii di questi parti t. (Veress, Campania Creştinilor contra lui Sinan Paşa, din 1595, pp. 47, 48).
c) Asupra însemnării cuvintelor palancă şi parcan sau părcan, sunt de observat cele ce urmează:
Tiktin (Dicţionarul Român-German) traduce palancă prin: Bollwerk, Schutz-wehr, adică întăritură în general. Această însemnare o cred justă, căci iată cum se exprimă vechile cronice:
« făcând pălănci şi părcane de apărare » (Mustea apud, Kogălniceanu, Letopiseţi, III, P- 86).
www.digibuc.ro
30i
EVOLUŢIA FORTIFICAŢIUNH LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
Ii
asemeni întărituri făcute de ai noştri, dar izvoarele contemporane ne-au păstrat descrieri destul de amănunţite a întăritu-rilor făcute de -Sinan paşa, în anul 1595, la Târgovişte *) şi la Bucureşti 2).
Avem, în schimb, mult mai numeroase informaţiuni asupra fortificaţiunii întrebuinţate pe câmpul de luptă.
Am arătat, în memoriul meu anterior asupra tacticii din epoca studiată 3), că armatele nu tăbăruiau fără a se împresură cu un val făcut din căruţele armatei, căruţe cari slujiau ca întărituri şi pe câmpul de luptă. Şi este explicabilă folosinţa lor în acest scop dacă ne reamintim că menirea fortificaţiunii de câmp eră atunci, mai ales, de a opri şarjele cavaleriei. * 1 II
« nici marginea nu s’au băjenit prin pălănci *. (Letopiseţul Ţării Moldovei dela Dabija la Cantemir. Ed. Giurescu, p. 61).
« aşijderea şi prin mănăstiri pe sub munte. .. făcuse pălănci de pământ cu păr-cane * (Ibid., p. 83).
« cu şanţuri şi cu părcane şi cu spini îngrădită (Kogălniceanu, Letopisefi, I, p. 484).
Din aceste câteva citaţii reiesă:
a) Palanca este un termen general, întăritură, care poate fi şi de pământ;
b) Palanca şi părcanul nu sunt acelaş lucru; părcanul este o parte din fortificaţie, căci palanca poate fi: de pământ cu părcane şi un oraş poate aveâ întărituri (palancă) alcătuite din şanţuri cu părcane.
Tiktin (o. c.) traduce cuvântul parcau prin: Verschanzung aus Pfăhlen und Bretten; Pfahlwirk (Palissade) şi-l derivă din polonul: parkan (pallissadc). Eu nu cred că prin părcane ai noştri înţelegeau întărituri alcătuite din cutare material (interpretarea lui Tiktin) ci întărituri puse în afara şanţului cu un anumit traseu, adică aceea ce se numeşte în fortificaţie barbicană sau barbacană, uvraj înaintat care proteja o trecere, o poartă sau poternă şi care îngăduia garnizoanei unei cetăţi să se adune Ia adăpost pentru a face ieşiri. (Viollet-le-Duc, Dictionnaire de Varchitecture franpaise, II, p. iii).
1)	Vezi mai departe la atacul şi luarea Târgoviştei în 1595. Este interesant a semnală că într’o relaţie contemporană (A. Veress, Campania Creştinilor contra lui Sinan Paşa, din 1595, p. 76), se zice că Sinan a întărit Târgoviştea cu o palancă dc pământ şi lemn după obiceiul din ţară (all’usanza din quel paesc); această palancă constă din două rânduri de bârne între cari se aruncă pământul scos din şanţ.
-) « Les travaux de fortification autour de Bucarest sont, Ies suivants: On a placi en deux rangs de grands arbres et l’espace vide a dtd rempli de terre; on a construit neuf bastions en pilotis et en terre; sur chaque bastion on peut placer quinze canons; les bastions sont distants l’un de l’autre d’un coup d’arc; il y a autour de la viile une fosse (în care curgeă apă. Hurmuzachi, III3, p. 151) dont la profondeur est de trois sagenes (Klafter) environ et la largeur de mâme. Le mo-naştere, bâti en briques, qui se trouve tout preş de la viile ( ? Mănăstirea Radu Vodă. Vezi: C. Săndulescu-Vema, Biserica Radu Vodă din Bucureşti, p. 4), a âtâ aussi occupâ et, en huit jours, fortific par Sinan Pacha. Le mur du cimetiere a âtâ ausi compris dans les fortifications, en y ajoutant une palissade et des travaux de terre.
II y a lă s ou 7 bastions ». (Hurmuzachi. Supl. II, voi. I, pp. 363, 364).Hurmuzachi, IV2, p. 206.
Annals of the turkish empire, by Naima translated by Charles Fraser, p. 63.
s) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III, Tom. XII.
www.digibuc.ro
12
GENERALUL R, ROSETTI
302
Dar pe câmpul de luptă se întrebuinţa şi fortificaţiunea alcătuită din parapete de pământ şi lemne, cu şanţuri înainte, şanţuri pe cari cronicarii le arată menite mai ales a opri cavaleria x) şi cu uvraje pentru flancare numite băşti * 2).
La Roşcani, Ion Vodă-cel-Cumplit se întăreşte cu un şanţ 3).
La Bucovel, (Octomvrie 1600) Mihai Viteazul întăreşte frontul liniei sale de bătaie cu şanţuri4) iar Zamoisky îşi aşează tunurile în băşti de pământ5).
La Ogretin, Radu Şerban întăreşte poziţia ce o ocupă cu patru redute, clădite din pietre, trunchi şi gunoaie 6).
La Finta, Matei Basarab întăreşte tabăra sa cu un şanţ, ce începe din malul Ialomiţei, ocoleşte tabăra şi se isprăveşte tot în malul Ialomiţei 7).
In rezumat pentru întărirea câmpului de luptă Românii folosiau pe de o parte carele armatei iar pe de alta, parapete cu şanţuri8), flancate cu uvraje închise sau semi-închise, puse la colţurile liniei întăririlor sau aşezate înaintea acestora, la nu mai mult ca o bătaie de puşcă 9) (pentru a putea fi susţinute) şi în cari se puneau de obiceiu tunuri 10).
In veacul şi jumătate de care ne ocupăm, Românii au atacat, mai cu seamă, dar au şi apărat numeroase cetăţi. Pentru a ne
x) Kogălniceanu Letopiseţi, I, p. 342; Hurmuzachi. Supl. II, voi. II, pp. 502, 504.
“) Tiktin (o. c.) traduce başca prin termenul general de: Schutzwall, Bollwerk. Dicţionarul Academiei (başcă, vezi baştă) zice că derivă dela cuvântul polonezbaszta (cum admite şi Tiktin). Ori traducerea cuvântului bastzta este: bastion, adică uvraj de flancare, nu fortificaţie în genere. Cuvântul este întrebuinţat mai ales de Miron Costin (care şi-a făcut educaţia în Polonia) şi are la dânsul mai ales înţelesul de: redută sau semiredută:
«şi au făcut... şi dinafară de şanţuri, băsci de de pământ, dela şanţul taberei aşă de departe, cât ajungeâ glonţul puşcei » (Miron Costin apud Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 250).
«băşti de pământ înnalte » (Ibid. I, p. 257).
« şi două băşti de pământ; una la un corn de oaste, alta la alt corn, câte cu patru puşci şi câte cu trei sute de pedestraşi cu foc ». (Ibid, I, p. 271).
3) Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 232.
*) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 257.
s) Ibid.
•) Motogna, Răsboaiele lui Radu Şerban, p. 15. Spontoni, Historia della Transilvania, p. 207.
’) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 335.
3) Basta recomandă ca acestea să nu fie continue ci să se lese locuri pentru trecerea cavaleriei (Basta, II mastro di campo generale, Veneţia 1606, p. 86).
*) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 250.
,0) Kogălniceanu, o. c., pp. 250, 271; Motogna, o. c., p. 16.
www.digibuc.ro
3°3
EVOLUŢIA FORTIFICATIUNII LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
13
da bine seama de procedeiele lor de atac şi apărare voiu descrie, atât pe cât îmi îngăduesc ştirile ce avem, un număr mare de asemeni atacuri şi apărări.
Atacuri şi apărări de cetăţi în anul Z509
Bogdan al III-lea, năvălind în Polonia, atacă Cameniţa, la 30 Iunie * 1). Neputând-o luă2), pleacă, la 1 Iulie, în susul Nistrului3). Atacă apoi Haliciu, pe care deasemenea nu-1 poate luă4), şi înconjoară în urmă Liovul. Caută a luă acest oraş cu asalt 5), îl bombardează timp de două zile cu artileria grea6), dar întăriturile oraşului rezistă bine. Auzind că se apropie o armată polonă, Bogdan se retrage 7) şi se îndreaptă spre Rohatin, pe care-1 ia 8), la 6 Iulie 9) şi-l arde 10).
In contra ofensivă luată de Poloni, aceştia ajung până la Suceava, pe care o atacă dar nu o pot luă din cauză că nu erau întovărăşiţi de artilerie grea 11).
*) « (la 30 Iunie) au venit sub Cameniţa * (I. Bogdan, Vechile Cronici, p. 229). Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 120; Hâjdău, Arhiva Istorică,
I2, p. 186. O scrisoare polonă (Hurmuzachi II2, p. 595) spune, Ia 27 Iunie, cum că Moldovenii asediază Cameniţa. Aceasta este în contrazicere cu isvoarele arătate mai sus şi mai cu seamă cu cronica contimporană (I. Bogdan, (l. c.) care arată apriat că Moldovenii au trecut Nistrul la 29 Iunie.
2)	Ibid.; Iulian Marinescu, Bogdan III cel orb, p. 41.
*) I. Bodgan, /. c.
«) Hâjdău, Arhiva Istorică I2, p. 186; Iulian Marinescu, /. c.
6) Că a încercat a luă oraşul prin asalt reiesă din cele povestite de Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă (pag. 120): < (Bogdan) au tras la Liov de au bătut târgul, de puţin nu l-au luat şi singur Bogdan Vodă cu capul său a lovit cu suliţa în poarta Liovului, care lucru şi azi se cunoaşte semnul, şi nici Leşii nu tăgăduesc de aceasta, ci încă ei mai tare mărturisesc că a fost adevărat aşa *. I. Bogdan, o. c., p. 199; Hurmuzachi, II2, p. 589.
•) Hâjdău, Arhiva Istorică, I2, p. 186. Bogdan pare a fi avut o artilerie destul de mobilă care a putut urmă pe călăreţii săi în raita Acută în Polonia şi ar fi avut şi tunuri grele după Stanislav Gorski (Arhiva Istorică, l. c.). Decât aceste tunuri trebuesc să fi fost puţin numeroase şi aprovizionate cu foarte puţine lovituri, de unde şi nesuccesul atacurilor.
’) Stanislav Gorski în Arhiva Istorică, l. c.; I. Bogdan, Vechile Cronice, p. 199.
*) «Au venit sub Rohatin şi l-au luat» (I. Bogdan, Vechile Cronice, p. 229); Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 120; Iorga, Istoria Armatei Române, I, p. 210; Stanislav Gorski (l. c.) spune că oraşul Rohatin a capitulat.
*) Hurmuzachi, II2, p. 595.
1#) Iorga, /. c.
“) Stanislav Gorski, /, c,
www.digibuc.ro
14
GENERALUL R. ROSETTI
3°4
Atacuri de cetăţi ardelene în 1529
In primul atac moldovenesc în Transilvania (Ianuarie-Fe-vruarie 1529), o coloană trece graniţa pe la Tulgheş, la 29 Ianuarie, şi atacă, în aceeaş zi sau cel mult a doua zi (căci la 1 Fevruarie se ştie despre acest atac la Cluj), cetatea Gheor-ghieni x). Această cetate eră alcătuită probabil numai dintr’o palancă de lemn şi pământ, căci bombardată cu tunuri uşoare * 2) este luată şi distrusă de Moldoveni3).
In toamna aceluiaş an trupele lui Petru Rareş înaintau spre Braşov. Spre a speria pe Saşi şi a aduce astfel pe Braşoveni la ascultare, Rareş arde Satulung şi atacă Prejmerul(Tartlau), la 25 Octomvrie. Cu toate că biserica deacolo eră întărită puternic cu parapete şi turnuri de zid, ce se pot vedea şi azi, Moldovenii reuşesc a o luâ, la 27 Octomvrie 4).
Tot atunci Muntenii au asediat Branul, fără izbândă însă5).
Asediul Braşovului (1529)
Braşovenii cari scăpaseră, în iama 1529, de un atac al lui Petru Rareş, prin daruri de bani, şi ale căror trupe fuseseră înfrânte, la 22 Iunie al aceluiaş an, la Feldioara, împreună cu celelalte trupe ale partizanilor lui Ferdinand, dând din nou bani si declaraţii de ascultare fată de domnitorul moldovenesc,
r	1	>	•
*) I. Bogdan, Vechile Cronice, p. 204; Hurmuzachi, XV1, p. 310; Ursu, Die auswărtige Politik d. P. Rareş, p. 42.
2) «iar cu puşcile de răsboiu au spart una din cetăţile lor (a Secuilor) * (Ma-carie apud I. Bogdan, /. c.). Că erau tunuri uşoare de câmp reiese din faptul că se trecuse, cu dânsele, iarna peste munţi şi se mersese repede, ceeace nu se puteă face decât cu tunuri foarte uşoare.
Nu există urme documentare de fortificaţiunea oraşului Gheorgheni, afară de menţiunea din Hurmuzachi (XV, 1 p. 310) că Moldovenii au atacat Gheorgheni şi aceă din cronica lui Macarie (suscitată) că Moldovenii «au spart una din cetăţile » Secuilor. Acestea indrituesc insă afirmaţiunea că oraşul avea cel puţin o palancă cu atât mai mult că neavând ar fi fost o excepţie. La marginea de Nord-Est a oraşului, se văd şi azi urmele unei cetăţi (mai degrabă fort sau castel întărit) de zid (informaţie dată mie de d-nii T. Chindea şi A. Veress, cărora le mulţumesc şi pe această cale). Vezi şi Balâzs A. Szekelyfold leirdsa pp. 105, 109, no.
a) Ursu, l. c.
*) Iorga, Istoria Armatei Române, I, p. 251; E. Sigerus, o. c., p. 13; I. Ursu, o. c., pp. 17, 59. Israel Hiebners Prognosticon.. - apud Veress, Bibliografia romăno-ungard, I, p. 86.
*) Gross & Kilhlbrandt, Die Rosenauor Burg, pp. 16, 17.
www.digibuc.ro
3°5
EVOLUŢIA FORTIFICATIUNII LA ROMANI DELA IS04 LA 1654
15
scăpaseră de un asediu şi continuară politica de sprijinitori ai cauzei lui Ferdinand. Ei se aşteptau deci a fi atacaţi de Petru Rareş şi încă dela începutul anului 1529, luaseră măsuri de apărare întărind zidurile lor şi înarmându-le cu bombarde 1).
Braşovul este aşezat într’un fund de vale, care este mărginită, din trei părţi, de ramificaţiuni ale muntelui Cristianul Mare.
Spre Nord valea este închisă de un deal izolat numit Straja (Schlossberg, Martinsberg) care domină valea, oraşul, şesul de la Nord (Câmpia Bârsei) şi cele două defileuri formate de dânsul, respectiv cu Dealul Tâmpa, pe de o parte, şi cu Dealul Spirii (Raupenberg), pe de alta.
La începutul secolului XVI întăriturile Braşovului constau din:
1.	O încintă în formă de trapez, cu turnuri 2) şi bastioane 3). Intre cetate şi Dealul Straja terenul era mocirlos4).
2.	Din două turnuri de observaţie aşezate pe poalele de Răsărit al Dealului Spirei, numite: Turnul Alb şi Turnul Negru 5).
3.	Un fort bastionat6), de pământ şi lemn7), pe fundamente mai vechi de zid8), pe Dealul Straja (Martinsberg),
In cheltuielile oraşului Braşov pe anul 1529, se găsesc plăţi: pentru repararea fortificaţiilor, la 5 Fevruarie, 9 Aprilie, 10 Septemvrie, 25 Septemvrie, etc. (Quelleti sur Geschichte der Stadt Brasso, II, pp. 128, 131, 141, 149, etc.); pentru turnare de tunuri şi ghiulele. (Ibid., p. 30); pentru repararea bombardelor, la 1—22 şi 30 Ianuarie, 5 Fevruarie (Ibid., p. 128); pentru pulbere, la 30 Ianuarie (Ibid., p. 128); pentru cumpărare de arce şi de puşti, la 14 August şi la 19 Septemvrie (Ibid., pp. 148, 149). Das Bttrzenland, III; Kronstadt, I, p. 79.
2)	Das Burzenland, III; Kronstadt, I, p. 79.
3)	Idem, pp. 79, 97, 98, 99.
*) Pianta di Kronstadt în Mappa della Transilvania... de Morando Visconti, Sibiu, 1699.
s) Das Burzenland, III; Kronstadt, I, p. 100.
*) Căci este numit bastei de izvoarele contimporane. Quellen..., II, pp. 128, 131, 134. 149; IV, pp. 12, 77, 100, 499; Kemăny, Deutsche Fundgruben der Geschichte Siebenbiirgens, I, p. 16.
’) Quellen... II, pp. 134, 154, 157, 160; IV, p. 499; Das Burzenland, III; Kronstadt, I, p. 101; Chronicon Fuchsio-Lupino-Oltardinum, I, p. 50.
B) Quellen... II, pp. 154, 160.
« In ersten Jahrhundert der deutschen Besiedelung... Auf der Schlossberge ist jedenfalls auch eine Burg anzunehmen, doch ist dies heute in folge Oberbauung nicht mehr feststellbar. (Das Burzenland, III; Kronstadt, I, p. 61).
« Das Schloss auf dem Martinsberg oder Schlossberg. Ein fiinfter Wartturm stand am Anfange des 16 Jahrhunderts auf der Spitze des Martinberges an der Stelle des jetzigen Schlosses. Die giinstige Lage veranlasste die Kronstădter im Jahre
www.digibuc.ro
i6
GENERALUL R. ROSETTI
306
fort care dispunea, în momentul atacului lui Petru Rareş, de patru tunuri şi avea o garnizonă de 20 oameni x).
4.	Intărituri în jurul bisericei din Bartolomeiu, care era însăş întărită (Kirchenburg). Aceste întărituri erau legate, printr’o palancă cu un miq uvraj de pământ, aflat pe Dealul Sprenghiului (Gesprengberg) 2).
Garnizona cetăţii Braşov constă din locuitorii oraşului, grupaţi pe bresle, îndatorate a apără, fiecare (breaslă), câte un turn şi o parte din curtină, şi din câţiva mercenari. Efectivul total nu se cunoaşte.
Efectivul forţelor împresurătoare moldoveneşti nu se cunoaşte, dar eră de sigur mai mare ca acel al garnizonei. Moldovenii dispuneau şi de artilerie3).
Apropiindu - se de Braşov şi pentru a speriă pe Braşoveni, Rareş îi ameninţă4), dă foc satelor Săcelele şi
1524 mit einem Kostenaufwande von 650 fl. stadt des Wachturmes eine holzerne Bastei mit gemauerten Unterbau aufzufuhren, die mit vier Geschiitzen bewehrt wurde». (Jdem, p. 101).
x) Quellen... IV, pp. 100, 499; Das Burzenland, III; Kronstadt, I, p. 101.
Socotelile oraşului Braşov ne arată că această întăritură a fost ridicată în trei săptămâni:
«... munitionem ligneam in veteri arce intra tres hebdomades extructam... (Quellen... II, p. 154)-
«... in extructione munitionis ligneae circum festum Remigii inchoatae et intra trium hebdomadarum spatium... » (Quellen... II, p. 157).
Şi că lucrările au fost conduse de priorul mănăstirii dominicane (Hurmuzachi, II®, p. 648; Quellen... II, p. 157).
Probabil însă că este vorba numai de o reparare sau transformare, deoarece aceleaşi socoteli arată că s’a lucrat la întăritură aceasta şi la 5 Fevruarie 1529 (Quellen. . • II, p. 128) şi la 9 Aprilie (Idem, p. 131). Dealtfel: (Das Burzenland, III; Kronstadt, I, p. 101) se arată că bastionul în chestiune s’a clădit în anul 1524 şi că a costat 650 florini. (Vezi nota precedentă).
!) « ...Die Burg auf dem Gesprengberg nur etwa 40 m. Durchmesser. Diese bildete mit dem am Fusse des Gesprengberges befindlichen befestigten Kirchhof von Bartholomae durch Palissaden verbunden, eine verteidigungsfăhige Anlage ». (Burzenland, III; Kronstadt, I, p. 61).
Nu găsim nici o urmă documentară că această fortificaţiune să fi jucat vreun rol în asediul din 1529. Deoarece Petru Rareş îşi avea tabăra lângă biserica Sf. Bar-tolomei (Quellen... II, p. 154), se pot face două supoziţii: sau că această întăritură nu erâ în bună stare atunci şi nu a fost ocupată de Braşoveni sau că Rareş a reuşit să o ocupe uşor.
*) Scrisoarea lui Petru Rareş din 31 Octomvrie 1529 către Bistriţeni (Hurmuzachi, XV1, p. 339).
*) I. Ursu, Die Austvărttge Politik d. Peter Rareţ. p. 60.
In colecţiunea Hurmuzachi (II1, p. 70, Nr. XLIV) există o scrisoare a lui Mailat prin care acesta protestează contra modului cum se exprimase Petru Rareş la adresa lui Ferdinand. Scrisoarea este datată: in obsidione Brasoviae die Domenica post Luciae 1529 şi editorul o datează: 19 Decemvrie 1529. Este deci o contrazicere
www.digibuc.ro
3 »7
EVOLUŢIA FORTIFICAT!UNII LA ROMANI DELA 1504 LA 1654
>7
Prejmerul * *), şi atacă şi ia biserica întărită din Prej-mer 2).
Ajunşi în faţa Braşovului, Moldovenii îşi aşează tabăra «dincolo de izvorul apei lângă biserica Sf. Bartolomeu în spatele Muntelui de Piatră (cum se numeşte în popor)» 3). Locul a fost bine ales căci se află la circa 2000 metri de cetate (deci în afară de bătaia tunurilor ei) şi în afară de vederi.
Ca sector de atac se alege fortul de pe Straja. Alegerea acestui obiectiv se motivează, pe deplin, şi prin succesul ulterior şi prin următoarele consideraţiuni:
Acest fort, depărtat de incintă minimum cu 350 metri şi aflat la o înălţime de 80 metri deasupra cetăţii, nu putea fi susţinut efectiv de focul artileriei de pe incintă.
Fortul fiind de pământ şi lemn eră mai uşor de distrus ca zidurile cetătii.
Odată fortul cucerit Moldovenii căpătau o poziţie de pe care nu numai că dominau Braşovul şi împrejurimile dar îi tăiau posibilitatea de a primi ajutoare din afară.
îndreptarea atacului asupra acestui fort nu a împiedicat de sigur ocuparea, de către Moldoveni, a înălţimelor ce înconjoară Braşovul din celelalte părţi.
Asupra fortului, Rareş concentrează focul tunurilor sale 4) şi dă foc parapetelor prin lemne grămădite la picioarele lor 5). Sub acţiunea bombardamentului şi a focului parapatele sunt distruse 6) şi fortul este luat la 29 Octomvrie 7) împreună cu
între ceeace arată toate documentele că asediul s’a terminat în Octomvrie şi data arătată de această scrisoare. Am bănuit că trebuiă să fie o greşală în datare şi m'am adresat d-lui C. Marinescu, profesor la Universitatea din Cluj. D-sa îmi arată că bănuiala mea se învederează şi anume că data nu este 19 Decemvrie ci 24 Octomvrie şi că ea provine din faptul că editorul a socotit, după Sf. Lucia şi nu Sf. Luca. Ceeace întăreşte şi mai mult aceasta este că o scrisoare a lui Rareş (Hurmuzachi, XV1, p. 338, 339) este datată tot în raport cu ziua Sf. Luca. Astfel fiind lucrurile, scrisoarea lui Mailat este probabil un răspuns la una din scrisorile de ameninţare a lui Rareş.
») I. Ursu, l. c.
*) Iorga, Istoria Armatei Române, I, p. 251.
s) «in castra sua ultra scaturiginem aquae circa aedem divi Bartholomei, retro saxeum montem (ut vulgo nominant) posita * (Quellen... II, p. 154; Hurmuzachi, II», p. 648).
*) Scrisoarea lui Rareş, sus menţionată (Hurmuzachi. XV1, p. 339).
») Chrotiicon Fuchsio-Lupino-Oltardinum, I, p. 50; Quellen... II, p.p X54, 160; IV, pp. 12, 77, 100.
*) Scrisoarea lui Rareş (Hurmuzachi, XV1, p. 339).
9 Quellen... II, p. 154; IV, p. 499.
28. A. R. — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XII.
www.digibuc.ro
i8
GENERALUL R. ROSETTI
308
întreaga garnizonă (mai puţin trei oameni) 1), şi cu armamentul aflat într’însul 2).
In urma acestui succes a Moldovenilor Braşovenii se supun şi armistiţiul se încheie la 3 Noemvrie 3).
Asupra acestui asediu sunt de observat cele ce urmează:
Nu eră în interesul lui Petru Rareş să distrugă Braşovul, care fusese şi mai puteâ fi de folos Domnilor moldoveni prin subsidiile ce le dădeau şi prin armamentul, informaţiile şi diferitele obiecte ce le procurau.
Rareş nu avea mijloacele — şi asediul Bistriţei a dovedit-o — de a face un asediu în regulă. Trebuiâ deci găsit mijlocul de a impune, Braşovenilor, voinţa domnitorului moldovenesc, repede. Mijlocul eră de a atacă un punct în acelaş timp important pentru apărare şi greu de apărat. Sectorul de atac a fost bine ales şi cucerirea obiectivului parţial — bine ales — a adus supunerea dorită.
Asediul Bistriţei (1529—1530)
Situată în valea râului cu acelaş nume, care curge acolo dela Nord-Est la Sud-Vest, oraşul Bistriţa se întinde paralel cu râul a cărui vale se lăţeşte, în dreptul oraşului, până la iY2 kilometri şi este mărginită de două serii de înălţimi paralele. Crestele acestor înălţimi domină valea în mijlociu cu 200 metri.
x) Quellen... II, p. 154.
2) « Summa summarum tam expositorum domini villici in necessitates hujus civitatis quam etiam molendini circa portam superiorem extructi, quam nec non et munitionis ligneae in pinna altiore veteris veteris arcis inauspicato aedificatae in cuius amissione sive potius exustione duae magnae bombardae una aerea altera ferrea amissae et per Moldauos ablatae sunt, primam diximus glaucam, alteram rubeam ob colores ladulis ipsarum imbibitos. Amissimu et multa alia quae reminisci, renovare dolorem est. Haec ornnia consilium et ferventem aetatem passi sumus. Voie-bamus hostem eminus et adhuc in Prasmar existendem pixidibus nostris proster-nere, cum (tace) non possemus. Haec tibi grata summe posteritas... fior 996 asp. 23/4» (Quellen... II, p. 160).
Distanţa de 10 kilometri dintre Braşov şi Prejmer justifică pe deplin ironia scriitorului acestei însemnări. Ceeace este interesant este însemnarea acestui contimporan cum că Braşovenii ar fi provocat sau au voit să provoace pe Petru Rareş, trăgând asupra trupelor sale aflate la Prejmer, recte, atacând Prejmerul.
») Iorga, Istoria Armatei Române, I, p. 251; Quellen... II, p. 123; IV, p. 499; Ursu, o. c., pp. 61, 63.
www.digibuc.ro
309
EVOLUŢIA FORTIFICAŢI UNII LA ROMÂNI DELA*I5<>4 LA 1654
19
Cea mai mică distanţă dintre cea mai apropiată înălţime (Schiefer Berg spre Est) şi oraş fiind de circa 700 metri, un inamic nu putea folosi aceste dealuri decât în chip de observatoare, (deoarece de pe ele se vedeâ tot ce "se petreceă în oraş şi în împrejurimi), depărtarea fiind prea marejpentru a aşeză baterii pe dânsele. Coastele dealurilor de pe stânga Bistriţei sunt acoperite cu pădure iar pe cele de pe dreapta sunt vii. Panta coastelor acestor dealuri este repede, cam % in mijlocie.
In anul 1529 Bistriţa dispuneâ de o centură întărită cu 13 turnuri x) şi două bastioane 2). Fortificaţia, solidă şi potrivită scopului3), eră de tipul bastionat, adică alcătuită din bastioane 4), legate între ele cu curtine, pe cari erau mai multe turnuri5); unele din aceste turnuri serviau de porţifl). Şanţul exterior eră plin cu apă 7), luată din râul Bistriţa, care treceâ chiar prin oraş.
La Nord si Sud se întindeau mahalalele oraşului 8).
Oraşul eră aprovizionat cu hrană, armament şi muniţiuni îndestulătoare9), cari s’au reînoit dealtfel în timpul asediului10).
Garnizoana sa constă din întreaga populaţie bărbătească 11) a oraşului şi din mercenari, la cari s’au adaos, de sigur,
*) Trauchenfels, Magazin fiir Geschichte... Siebenbilrgens. Neue Folge, II, P- 133-
a) Kisch, Geschichte von Bistritz, p. 32.
a) Fortificaţiile erau «tuchtig» (H. Wittstock, Die Stellung von Bistritz im Thronstreite zwischen Ferdinand I und Zapolya und seine Verhdltnis zu Peter Fiirsten der Moldau in Neuntes Programm des Evanghelischen Gymnasium zu Bistritz in Sie-benbiirgen, p. 26). Profesor D-r Albert Berger, Das Verhăltniss von Bistritz zu dem Moldauer Woiwoden Peter Rareş, p. 38.
*) Vechi gravuri, precum şi un plan din 1750, aflate la liceul german din Bistriţa; Kisch, /. c.
*) Gravurile şi planul sus citat. Trauchenfels, o. c., p. 133.
') La Bistriţa erau numai trei porţi: Holtzthor spre Nord (pe care eră săpată data 1485 (H. Wittstock, Ndsner Zustănde în Archiv d. Vereines f. Siebenbilrgische Landeskunde. Neue Folge, IV, III Heft, p. 3, nota 6). (Aci se află şi arsenalul (Zeug-haus) Berger, o. c., p. 59); Ungarische Thtire (în dreptul căreia, spre exterior eră un uvraj avansat (Vorwerk) Berger, l. c.) şi Spital Thiire spre Sud; mai erau două poterne mici: una pe laturea de Est, numită Krtiten Thurl şi una pe cea de Vest, numită Fleischer Thurl (planul din 1750).
’) Gravurile şi planul menţionat.
s) Planul sus menţionat şi descrierile luptelor deatunci.
*) Berger, o. c., pp. 47, 53; Wittstock, o. c., p. 26. La începutul anului 1530, se tocmeşte un nou * * Geschtttzmeister * care să toarne patru tunuri (Wittstock, o. r., P- 35)-
,0) Berger, o. c., p. 57; Kisch, o. c., p. 40.
,l) In Ianuarie 1530 numărul mercenarilor eră de 246 (120 pedeştri şi 126 călări. Wittstock, o. c., p. 34). Angajarea lor începuse din Septemvrie 1529 (Idem, p. 27).
38*
www.digibuc.ro
20
GENERALUL R. ROSETTI
310
refugiaţi din satele vecine şi contingentele altor oraşe ca al Sibiului * 1). Totalul acestor forţe nu se poate stabili precis dar nu trebuie să fi trecut de câteva (puţine) mii.
Efectivul trupelor atacatoare nu-1 cunoaştem; ceeace ştim este că nu a fost îndestulător pentru a asigură o împresurare efectivă 2) şi că le-a lipsit materialul de asediu trebuitor sau acesta a fost neîndestulător 3). Lipsa de efective, cel puţin în anumite momente, se poate explică şi prin organizarea de-atunci a armatei moldoveneşti, care nu îngăduiă a ţine mult timp sub arme, oamenii luaţi dela plug. Deaceea, în acest asediu, au fost perioade — mai ales acelea după strângerea holdelor — în cari s’au dat lupte mai mari şi lungi intervale în cari activitatea eră redusă la hărţueli şi o blocare puţin efectivă. Apoi iarăş organizarea sau lipsa de organizare a serviciului de hrană, care eră bazat pe principiul că trupele trebuiau să se hrănească din resursele locale, a dus la epuizarea acestora şi a silit diferitele detaşamente să-şi mute mereu cantonamentele 4 *), ceeace evident slăbiâ învestirea B).
Hotărîrea dârză a Saşilor din Bistriţa de a nu-şi pierde libertatea6), tăria fortificaţiilor lor, armamentul de care au dispus precum şi lipsurile arătate la Moldoveni, explică tărăgănarea acestui asediu, cel mai lung din istoria noastră militară.
In primăvara anului 1529 Bistriţenii au trimes 200 soldaţi în lagărul lui Torok şi 50 la Ciceu (Idem, p. 17). Contingentul bistriţean pentru armata ridicată în 1526 a fost de: « 100 Buchsenschutzen » (I. T. Klein în Programm des evangelischen Ober-gymnasium A. B. in Bistritz, 1870—1871, p. 42); Berger, o. c., p. 53.
l) La 16 Fevruarie 1530, Sibienii cer Bistriţenilor a le înapoiâ contingentul lor (Hurmuzachi, XV1, p. 353).
~) Wittstock, o. c., p. 33; Berger, (o. c., p. 53) afirmă că Moldovenii au venit în număr mare şi bine pregătiţi pentru un lung asediu, dar nu arată izvoarele pe cari bizuie această afirmaţiune. Efectivul Moldovenilor eră de sigur mai mare ca acel al Bistriţenilor dar neîndestulător pentru lungimea cercului de investire.
а)	Că a fost neîndestulător o spun Wittstock (o. c., p. 28) şi Trauchenfels (o. c., p. 133)1 Corespondenţa lui Basta (care a luat ulterior Bistriţa; G. D. Teutsch, Ge-schichte der Siebenbiirgen Sachsen, I, p. 352) arată de ce material numeros eră nevoie pentru a atacă o cetate de pe atunci (Monumenta Hungariae Historica. Dipl., XXXIV, pp. 8, 11, 67, 81).
4) Aşă cartierul general se mută dela Aldorf la Dumitra Mare, pentrucă atât
în Aldorf cât şi în Iaad se consumase tot ce eră hrană (Kisch, o. c., p. 40).
б)	Evacuarea, la un moment dat, al Budacului, îngăduie Bistriţenilor să trimită 20 puşcaşi la Lechinţa (Lechnitz) (Berger, o. c., pp. 55, 56; Wittstock, o. c., p. 34).
*) Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, pp. 135, 136; Motogna, Relaţiile. . . p. 24. Ei sunt încurajaţi de Sibieni (Hurmuzachi, XV1, p. 325). Sufletul apărării a fost Thomas Wallendorfer zis Kiirschner (Berger, o. c., p. 59; Wittstock, o. c., p. 33).
www.digibuc.ro
EVOLUŢIA FORTIFICAŢI UNII LA ROMÂNI DELA IS04 LA 1654
31
311
Asediul a avut ca preludiu apariţia cavaleriei moldoveneşti, în jurul Bistriţei, la 18 Iulie 1529 1).
In luna Septemvrie 2), acelaş an, trupe din Ciceu, sub comanda pârcălabilor lor 3), fac o demonstraţie, fără izbândă, în jurul cetăţii 4). Aceste trupe pradă satele din jurul Bistriţei 5).
Probabil că învestirea nu a început încă atunci, pentrucă, la mijlocul lui Septemvrie, vine voevodul Bâthory, omul lui Zâpolya şi este foarte bine primit de Bistriţeni 6), ceeace nu ar fi fost cu putinţă, dacă asediul ar fi fost început.
Ce rost a avut această vizită a lui Bâthory? El avea ordin, încă din Iulie, de la Zâpolya, să predeie Moldovenilor Cetatea-de-Baltă şi Bistriţa 7); prezenţa sa în Bistriţa ar fi putut avea deci de rezultat punerea Moldovenilor, cari se găsiau în acea regiune, în posesiunea Bistriţei. Ori rezultatul este cu totul contrariu deoarece vedem că, după plecarea lui Bâthory, se începe cu adevăr asediul. Se poate bănui că, departe de a preda cetatea Bistriţa, Bâthory, conformându-se sfârşitului scrisorii sus citate a lui Zâpolya, în care se zicea să mai întârzie cu predarea Bistriţei, a încurajat pe sub mână pe Bistriţeni să reziste. De sigur că Zâpolya a cedat Bistriţa lui Petru Rareş, numai spre a-1 avea de partea sa, dar cu gândul că evenimentele îi vor îngădui să nu-şi ţină făgăduinţa.
In Octomvrie, trupele moldoveneşti se întăresc cu oameni şi cu material de asediu.8). Ele ocupă localităţile: Beşinău (Heidendorf)9), Budacul săsesc (Budak) 10), Aldorf (Wallen-dorf) 11), Dumitra Mare (Mettersdorf) (unde este cartierul
*) Iorga, Istoria Armatei Române, I, p. 250.
2)	Petru Rareş somează pe Bistriţeni a i se supune la: 15 şi 31 Iulie, 22 August (Bcrger, o. c., pp. 47, 48, 51), 3 Septemvrie (Wittstock, o. c., pp. 42, 43).
3)	Wittstock, o. c., p. 28; Berger (o. c., p. 53) zice că efectivul acestor trupe eră mărit cu locuitori din valea Rodnei.
*) Berger, o. c., p. 53; Motogna, o. c., p. 24.
*) Ibidem; Wittstock, o. c., p. 28.
*) « glănzend bewirtet » zice Berger (o. c., p. 52).
7)	Scrisoare din Lipa, de la 18 Iulie 1529, (Berger, o. c., p. 47).
*) Ursu, o. c., p. 64.
*) La 10 Octomvrie atacă detaşamentul dela Beşinău (Wittstock, o. c., p. 29).
l0) Wittstock, o. c., p. 33.
J1) Cartierul general este acolo la 11 Octomvrie, căci deacolo este o scrisoare a episcopului Anastase şi a pârcălabilor (Wittstock, o. c., pp. 29, 33).
www.digibuc.ro
22
GENERALUL R. ROSETTI
312
general în Ianuarie 1530) a), localităţi situate respectiv la 4, 5, 3 şi 10 kilometri de Bistriţa.
Oricât de apropiat de oraş ar fi fost, cercul de învestire eră totuş foarte mare. Chiar dacă Moldovenii ocupau înălţimele dela Est şi Vest de Bistriţa cu rezervele lor şi-şi aveau avant-posturile împinse înainte până’n mahalalele oraşului (cari, ca şi satele dimprejur, au fost arse de Moldoveni * 2) încă întinderea liniei acestora ar fi fost de circa 8 kilometri.
Din cauza întinderii cercului de învestire şi probabil şi din cauza că din timp în timp oamenii plecau acasă spre a se primeni şi aproviziona 3), paza nu era efectivă şi Bistriţenii au reuşit nu numai a corespunde mereu cu localităţile vecine dar chiar a mai aduce aprovizionări 4).
Deşi Moldovenii au dispus de material de asediu5), nu găsim urmă de chipul cum a fost întrebuinţat şi de locurile unde a fost dispus. Faptul că Saşii au profitat de armistiţiu pentru a repară fortificaţiile stricate 6), arată că Moldovenii au distrus, în parte cel puţin, fortificaţiile şi că deci au avut şi au folosit materialul de asediu trebuincios.
Hărţueli şi mici atacuri au avut loc fără întrerupere atât ziua cât şi noaptea 7).
Moldovenii au dat trei atacuri mai puternice contra cetăţii.
La 6 Octomvrie ei oferă Bistriţenilor, printr’o scrisoare a comandamentului lor din Iaad, un armistiţiu8) şi o parte dintre ei se retrage, după încheierea acestuia, la 9 Octomvrie 9),
*) Motogna, o. c., p. 28. La 6 Fevruarie este tot în Dumitra Mare (Hurmuzachi, XV*, p. 349).
а)	Berger, o. c,, p. 55; Trauchenfels, o. c., p. 133; Wittstock, o. cp. 31.
*) Că aşâ eră obiceiul la Moldoveni ne o arată faptul că Ştefan-cel-Mare a fost nevoit, In 1476, să deie drumul oamenilor acasă şi că Ion Vodă-cel-Cumplit a tre-
buit să facă tot aşă.
*) Scrisoare a preotului din Dumitra Mare (Fevruarie 1530) care zice că a reuşit a merge în Bistriţa (Wittstock, o. c., p. 30); Wittstock, o. c., p. 33. Bistriţenii au reuşit chiar a trimite 20 « buchsenschiitzen * pentru apărarea localităţii Lechinţa (Wittstock, o. c,, p. 34; Berger, o. c„ pp. 55, 56).
б)	Berger (o. c., p. 53) spune că Moldovenii erau bine pregătiţi pentru un lung asediu; Wittstock (o. c., p. 28) şi Trauchenfels (o. c., p. 133) arată că pregătirea lor eră neîndestulătoare.
•) Berger, o. c., p. 57.
7)	Berger, o. c., p. 53; Wittstock, o. c., pp. 30, 33.
■) Berger, o. c., p. 54; Hurmuzachi, XV1, p. 336; Motogna, o. c., p. 26; Wittstock, o. c., p. 28.
*) Hurmuzachi, XV1, p. 337.
www.digibuc.ro
313
EVOLUŢIA FORTIFICAŢIUNII LA ROMANI DELA 1504 LA 1654
23
spre Rodna 1). Bistriţenii ies, la 9 Octomvrie, din cetate şi se duc în vii spre a le culege 2). Atunci un corp de călăreţi moldoveni se repede dinspre Beşinău 3). Din oraş se dă alarma 4 5) şi se deschide focul asupra Moldovenilors), cari sosesc la porţile cetăţii odată cu locuitorii, fugind înapoi din vii6). Un contra-atac, dat de Bistriţeni, respinge pe Moldoveni7); aceştia ard însă o mahala şi pradă mult 8).
La 11 Octomvrie, comandanţii trupelor moldoveneşti venite din Ciceu, cer scuze zicând că nu ştiau că se încheiase un armistiţiu9); acesta se prelungeşte pe 14 zile 10 *).
In Noemvrie Moldovenii primesc noui trupe trimise de Petru Rareş, dela Braşov n). Noui întărituri de trupe sosesc şi în Decemvrie 12).
La 14 Decemvrie se încheie un nou armistiţiu pe 14 zile 13). Totuş, la 24 Decemvrie Moldovenii dau un atac puternic. Hotărîrea de a atacă a fost, probabil, bazată pe credinţa unei defecţiuni din partea unor apărători 14) şi pe cunoştinţa lipsei de hrană -15) şi a epidemiei de ciumă ce bântuia în Bistriţa16).
x) Berger, o, c., p. 54; Motogna, l. c.; Wittstock, o. c., p. 29.
s) Berger, l. c.; Motogna, l. c.; Wittstock, l. c. Viile au rămas neculese. In Fe-vruarie 1330 strugurii erau încă pe viţe (Wittstock, o. c,, p. 30).
*) Motogna, l. c.; Wittstock (o. c., p. 29) spune că un detaşament moldovenesc atacă, fără a specifică din ce direcţie. Berger (o. c., p. 54) vorbeşte de atacul unei trupe de lefegii (Soldner) moldoveni. Faptul că trupele moldoveneşti dinspre Răsăritul Bistriţei s’au retras spre Rodna, face ca, în adevăr, atacul să nu se fi putut da decât de trupele dinspre Beşinău.
*) Berger, l. c,
5) Kisch, o. c, p. 39.
*) Berger, l. c.\ Motogna, o. c., p. 26. Viile fiind la Apus de Bistriţa iar atacul venind dinspre Beşinău, este probabil că porţile prin cari au ieşit şi s’au întors Bistriţenii — şi la cari au ajuns Moldovenii —au fost: Fleischer Thiirl, Spital Thiirl (mai ales) şi, poate, Ungarische Thiire.
’) Berger, /. c.; Kisch, o. c,, p. 39.
*) Wittstock (o. c., p. 29).
*) Berger, o. c., pp. 54, 55; Hurmuzachi, XV1, pp. 336. 337! Wittstock, o. c., p. 29.
l0) Iorga, Istoria Armatei Române, I, p. 251.
u) Ursu, c., p. 64. La 31 Octomvrie Rareş ameninţase din nou pe Bistriţeni (Wittstock, o. c., p. 43).
u) Berger, o. c., pp. 55, 57; Motogna, o. c., p. 28.
ls) Berger, o. c., p. 57; Hurmuzachi, XV1, p. 346.
u) In oraş, s’au găsit scrisori adresate de trădători către atacatori (Wittstock, o. c., p. 31).
ls) Lipsa de hrană se simţeâ dela finele lunii Octomvrie (Wittstock, o. c,, p. 31). Motogna, o. c., p. 28.
1#) Berger, o. c., p. 59.
www.digibuc.ro
24
GENERALUL R. ROSETTI
3H
Atacul moldovenesc s’a dat în lungul văii şi din sus de oraş, deci spre Holz Thor 1). Moldovenii sunt respinşi 2) şi retrag grosul trupelor lor, din Iaad şi Aldorf, la Dumitra Mare 3).
După respingerea atacului, Bistriţenii introduc alimente în oraş — ceeace este încă o dovadă a neeficacităţii învestirii — repară zidurile şi angajează încă lefegii 4).
Bistriţenii au dus apărarea în două chipuri — poate din cauza certelor dintre dânşii5):
Pe de o parte au căutat a tărăgăna lucrurile cât mai mult 6), în care scop au încheiat armistiţii7) (cari le-au servit pentru reparaţia fortificaţiilor şi pentru aprovizionări), au început negocieri 8) şi au trimis daruri, atât lui Petru Rareş cât şi boierilor comandanţi ai oastei moldoveneşti 9).
Pe de altă parte au făcut numeroase ieşiri 10 *), cu cari ocazii au luat şi prizonieri şi nu din acei mai puţin însemnaţi A1) şi şi-au procurat şi alimente 12).
In Ianuarie Moldovenii capătă din nou întărituri. Detaşamentul din Budac atacă dinspre Schiefer Berg şi spre Holz-thor 13). Atacul nu reuşeşte şi luptele continuă zilnic 14).
*) Lupta s’a dat (Berger, o. c. p. 57) « auf der oberen Feldern » adică pe câmpia din susul Bistriţei (în sensul curgerei apei), deci spre Aldorf. Ceeace întăreşte această interpretare a locului luptei este şi faptul că în urma acestei lupte trupele moldoveneşti din Iaad şi Aldorf se duc la Dumitra Mare; ele fuseseră probabil concentrate la Iaad în vederea atacului.
a) Berger, o. c., p. 57; Wittstock, o. c., p. 34 nota 1.
®) Berger, /. c. Retragerea trupelor moldoveneşti din Aldorf şi Iaad nu trebueşte socotită ca totală ci numai că s’au retras grosul trupelor, rămânând însă detaşamente pentru asigurarea învestirii, care nu putcâ fi întreruptă tocmai în valea Bistriţei.
*) Berger, o. c., p. 57-
5) In Bistriţa erau două partide: partizani ai lui Ferdinand şi partizani ai lui Za-polya (Berger, o. c., pp. 51, 58, 59); ar fi fost chiar trădători (Wittstock, o. c., pp. 29—32; Kisch, o. c., p. 37).
•) Conformându-se întru aceasta instrucţiunilor lui Bâthory (vezi mai sus p. 21, notele 6 şi 7).
7)	In Octomvrie şi în Decemvrie (Berger, o. c., pp. 54, 57; Motogna, o. c., pp. 26, 28; Wittstock, o. c., p. 28).
8)	Motogna, o. e., p. 24.
•) In August şi în Ianuarie (Berger, o. c., pp. 48, 61).
”) Motogna, o. c., p. 26 şi celelalte izvoare.
n) Iorga, Istoria Armatei Române, I, p. 252.
12) Motogna, o. c., p. 24.
la) Berger (o. c., p. 61), care zice că atacul s’a dat dinspre Schiefer Berg «und der Meierhofen aus (jenseits der grossen Briicke) *.
u) Berger, l. c.
www.digibuc.ro
EVOLUŢIA FORTIFICAŢIUNII LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
25
315
Pe la mijlocul lui Ianuarie, Bistriţenii fac o ieşire; au ajuns până la Tarpiu (Treppen) dar au fost bătuţi şi respinşi în cetate 1).
La 6 Fevruarie 1530 se încheie un nou armistiţiu 2) şi la
7	Fevruarie Moldovenii încep să se retragă spre Rodna3). Probabil însă că o parte din trupele moldoveneşti au rămas în jurul cetăţii până în Maiu 15304). La 14 Iunie deputăţia Bistriţenilor pleacă spre a se supune lui Petru Rareş 5).
Asediul Bistriţei a ţinut, cu întreruperi, dela 18 Iulie 1529 până’n Maiu 1530. El nu a fost un asediu în regulă ci mai mult o blocare având de scop să silească pe Bistriţeni să se supună voinţii lui Petru Rareş. Acesta dealtfel nu avea interes — şi nu aveâ nici mijloacele necesare — să distrugă Bistriţa (cum nu avusese interes nici să distrugă Braşovul) ci aveâ nevoie de subvenţia acestui oraş şi de tot ce-i puteâ fur-nisâ acest bogat centru.
Atac regulat nu puteau întreprinde Moldovenii căci nu aveau mijloacele necesare.
Ce s’ar fi putut face, ar fi fost o încercuire mai strânsă, care ar fi adus supunerea Bistriţenilor mai curând, căci nu s’ar fi putut reaprovizionâ, cum au făcut-o. Această încercuire mai strânsă o îngăduiâ terenul, prin crestele cari dominau oraşul şi prin paza ce puteâ fi pusă deacurmezişul văii în sus şi în jos de Bistriţa. Cercul de învestire puteâ fi restrâns la cam
8	kilometri, ceeace cereâ un efectiv de 12—15.000 oameni, efectiv ce nu erâ exagerat pentru Moldova deatunci, dar a cărui organizare nu îngăduiâ ţinerea oamenilor sub arme timp îndelungat6 *).
Berger, l. c.; Htirmuzachi, II8, p. 653; Motogna, o. c. p. 28.
2) Hurmuzachi, XV1 p. 349; Motogna (o. c., p. 29) susţine că armistiţiul a ţinut
până la supunerea oraşului în Maiu 1530, ceeace reiese şi din textul lui Berger (o.
c., pp. 63, 64). Ursu (o. c., p. 66), a cărui părere o adoptează şi Iorga (Istoria Ar-
matei Române, I, p. 251), arată că s’au mai dat lupte în luna Martie.
8)	Berger, o. c., p. 63.
*) Trauchenfels, o. c., p. 133. La 22 Aprilie 1530 Zapolya ordonase, din nou, Bistriţenilor a se supune lui Petru Rareş (Berger, o. c., p. 64; Wittstock, o. c., p. 44).
*) Kisch, o. e., p. 41.
•) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XI, p. 276.
www.digibuc.ro
26
GENERALUL R. ROSETTI
316
Asediul Sucevei 1538
In 1538 Sultanul Soliman, ajuns până aproape de Suceava, îşi desfăşoară armata în faţa cetăţii, care se predă fără luptă 1). « Atunci şi prea frumoasa cetate a Sucevei se supune Turcilor şi o batjocuriră ca pe roaba cea din urmă şi ca pe o curvă de pe drumuri» 2).
Asediul Sucevei 15633)
In 1563 cetatea Sucevei cuprindea cele două rânduri de ziduri pe cari le aveâ încă din timpul domniei lui Ştefan-cel-Mare 4) şi ale căror resturi există şi azi. Incinta interioară, pătrată, aveâ, la colţuri şi la mijloacele curtinelor, turnuri pătrate înalte iar incinta exterioară, care urma formele terenului şi era de formă eliptică, aveâ, la fiecare frântură a acestei incinte, turnuri mai scunde, semicirculare.
Cetatea nu aveâ, la aceâ epocă, tranşee în afara fortificaţiilor permanente, cum pare a fi crezut Romstorfer 5), deoarece:
a)	Romstorfer însuş arată6) că existenţa şanţurilor exterioare este menţionată întâiu, în documente, în 1600;
b)	Distanţa la cari se găseau şanţurile, studiate de Romstorfer, de cetate — 200 metri — întrece bătaia utilă a armelor de atunci, aşâ că apărătorii acestor şanţuri nu ar fi putut să fie susţinuţi în chip temeinic de cei de pe zidurile cetăţii;
c)	Descrierile asediului din 1563 nu pomenesc de dânsele ci arată apriat că apărarea s’a făcut numai după zidurile cetăţii şi în special a celor din colţul de Nord-Est, unde erâ poarta
cetătii.
»
Garnizoana cetăţii se compuneâ din 600—700 lefegii, străini în marea lor majoritate, călări şi pedeştri, înarmaţi cu puşti
*) Hammer, Histoire de l’Empire Ottoman (Ed. Dochez), II, p. 40; Al. P. Ila-rian, Tezaur de Monumente Istorice, III, p. 159; Al. Lapedatu in Romstorfer. Cetatea Sucevei (Ed. Academiei Române), p. XXXI.
a) I. Bogdan, Vechile Cronice, p. 211; Acelaş, Letopiseţul lui Azarie, p. 198.
’) întreaga descriere a acestui asediu este luată după notiţa istorică scrisă de d-1 Al. Lapedatu, pentru ediţia Academiei Române, a cărţii lui IC. A. Romstorfer, Cetatea Sucevei, unde se găsesc citate şi izvoarele pe cari este intemeiată descrierea.
*) Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. VI, pp. 9—12.
*) O. c., p. 26.
«) Ibid.
www.digibuc.ro
3i7
EVOLUŢIA FORTIFICATIUNII LA ROMANI DELA 1504 LA 1654
27
(sineţe), şi cu tunuri (puşci). Cetatea dispunea de muniţiuni şi hrană îndestulătoare.
Scopul lui Despot-Vodă, care se închisese în cetate la 8 August 1563, eră de a rezistă, chiar câteva luni, până la sosirea ajutoarelor, ce ceruse dela Poloni, Turci şi Unguri.
Atacatorii, având pe noul domnitor — Tomşa — în cap, dispuneau la început, de oştire de ţară — a cărui efectiv nu se cunoaşte — şi de 4—5 tunuri. Ei înconjurară cetatea dar încercuirea lor nu eră destul de strânsă spre a împiedică pe cei din cetate să se strecoare prin cercul de învestire şi să meargă după hrană.
Tunurile fură aşezate în baterie în faţa porţii de intrare. Focul ce se deschise, de îndată, asupra porţii nu fii eficace, fie din cauza necredinţii tunarului neamţ ce le mânuiâ, fie, mai probabil, pentrucă erau de calibru prea mic 1).
Apărarea eră foarte activă, făcând zilnic ieşiri şi trăgând cu artileria sa. Intr’una din ieşiri, care dădu naştere la o luptă foarte aprigă, lefegiii lui Despot, susţinuţi de tunurile cetăţii, capturară întreaga artilerie a vrăjmaşului şi o duseră în cetate.
Văzând neputinţa de a luă cetatea, Tomşa ceru ajutor dela Ardeleni.
In acest timp înainta spre cetate Wiszniewiecki, cu Cazacii. Tomşa încetează asediul şi se duce spre a face faţă Cazacilor, pe care-i înfrânge la Vericicani, pe Şiret, în primele zile ale lunii Septemvrie.
Atâta credinţă aveă Despot în putinţa de a rezistă mult timp în cetate, încât nu profită de cele vreo zece zile, cât încetă împresurarea cetăţii, spre a se retrage ci hotărî să rămână şi profită de despresurare spre a-şi primeni trupele şi a aduce noui cantităţi de alimente şi muniţiuni în cetate.
Intre timp Ardelenii trimiseseră, în ajutorul lui Tomşa, 400 călăreţi, 300 puşcaşi, lucrători de mine dela Rodna, 112 chintale de praf de puşcă şi (probabil) tunuri de asediu. Ulterior asediatorii sunt nevoiţi să ceară, la 15 Octomvrie, noui cantităţi de praf, atât pentru tunuri cât şi pentru puşti.
*) Erau tunuri de câmp pe cari Moldovenii le luaseră la Săpoteni (Al. Lape-datu, o. c., p. XXXV).
www.digibuc.ro
28
GENERALUL R. ROSETTI
3"8
Imediat după izbânda dela Vericicani şi după sosirea ajutoarelor din Ardeal (prima jumătate a lunii Septemvrie), asediul se reia cu mai multă activitate. Se săpară în jurul cetăţii — probabil numai pe platoul dela Est şi Sud de cetate, căci pe râpile dela Apus şi Nord nu se putea — şanţuri (o linie de circumvalaţiune), dela cari se făcură apropieri spre a se face mine 1). Sectorul principal de atac fu, şi de data asta, acel al porţii cetăţii, al cărei pod mişcător (pont levis) atacatorii reuşiră să-l distrugă. Deschiderea acestei porţi fu astupată, de apărători, cu pietre, lemne, buţi, etc. Atacul fu continuat printr’un foc neîntrerupt de puşti şi de tunuri. La aceasta apărătorii răspunseră prin foc şi prin ieşiri, cari însă nu putură împiedică ca cercul de fier şi de foc să se întărească mereu. O ieşire generală a gamizonei avu drept rezultat o încăerare foarte sângeroasă, după care gamizona trebui să se retragă în cetate.
Pe când Despot trebuia să reziste cât mai îndelungat, spre a da timp ajutoarelor să sosească, asediatorii aveau interesul contrar. Zidurile cetăţii se arătaseră puternice, armamentul ei îndestulător şi bine folosit, hrana deasemenea îndestulătoare. Şansele de o izbândă prin arme păreau deci limitate şi cu atât mai limitate cu cât Tomşa nu avea interes să distrugă cetatea viitoarei sale reşedinţi. Deasemenea sorţii de izbândă prin înfometare erau depărtaţi. Totuş eră grabă căci iarna nu eră departe şi apoi şi ajutoarele cerute de Despot se apropiau 2).
O singură cale rămăsese deschisă spre a se grăbi desnodă-mântul: scoaterea din luptă a celor cari mânuiau atât de bine armele în cetatea Sucevei, prin cumpărare. Tomşa se înţelese cu lefegii lui Despot, cari îi predară — la 6 Noemvrie — pe acesta. încetă astfel, prin mişelie, acest lung asediu3). Prelungirea rezistenţii cu încă puţine zile — trei după un ostaş al lui Despot4) — ar fi îngăduit intervenţia, în favoarea lui Despot, a oştirii de 14.000 oameni cu cari înainta Laski6).
*) Nu sunt dovezi ca atacatorii să fi reuşit a mină cetatea sau o parte a ei.
a) Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, pp. 203. 204.
a) Documente complete asupra trădării au fost publicate de d-1 V. Motogna în Relaţiunile dintre Moldova şi Ardeal în secolul XVI, pp. 184—197.
*) V. Motogna, o. c., pp. 186, 191, 193.
*) Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 203.
www.digibuc.ro
319
EVOLUŢIA FORTIFICAŢIUN1I LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1634
39
Asediul Hotinului 1572
«Iară Ion Vodă, după ce au trecut Leşii preste Nistru, au început a batere cetatea Hotinului, şi câteva săptămâni ne-putând-o dobândi cu armele sale... » x).
Cetatea Hotin eră puternică şi în starea pe care am descris-o pentru epoca lui Ştefan-cel-Mare * 2).
Garnizona, lăsată de Bogdan Vodă Lăpuşneanu, eră compusă din 70 infanterişti 3). Ea aveâ consemnul de a ţine trei luni4) şi se apără cu tărie 5). Comandantul ei Dobrosolovski6) îşi execută conştiincios consemnul şi nu cedă cetatea decât după ordinul expres al regelui polon 7).
Asediul Brăilei 1574
După lupta dela Jiliştea şi devastarea Munteniei, Ion-Vodă-cel-cumplit, aflând că Petru Şchiopul se refugiase în Brăila 8), se îndreaptă spre această cetate.
Intăriturile Brăilei constau atunci dintr’o cetate de zid şi dintr’o palancă în jurul oraşului 9 10).
Ion-Vodă tăbărueşte în afara bătăii tunurilor cetăţii M) şi somează, pe paşa care comandă, ca să-i predeie pe Petru Şchiopul; paşa refuză u).
Ion ordonă asaltul oraşului (pălăncei). Având scări (loitre) pregătite dinainte infanteria se repezi la atac cu atâta iuţeală
x) Neculai Costin apud M. Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 456.
2) Despre tăria ei, vezi izvoarele citate de Hfijdău în Arhiva Istorică a României (II, p. 8) şi în Ion Vodd-cel-Cumplit (pp. 40, 41).
°) Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 269.
*) Hâjdău, Arhiva Istorică, I1, p. 76.
s) Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 316.
o) Ibid.
’) Neculai Costin, l. c.; Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 217, 269.
*) Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 227; Iorga, în Hurmuzachi, XI, p. XXV.
9)	Neculai Costin (Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 460) arată apriat că «au oborât gardul târgului» (palanca); Goreciu (Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 227, 229, 279) deosebeşte bine oraşul de cetate; Sulzer (Geschichte des transalpinischen Daciens, I, p. 370) zice că Brăila constă dintr’un castel de piatră înconjurat de o incintă cu bastioane.
10) Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 227, 279.
u) Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 228, 279.
’■) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 469.
www.digibuc.ro
3®
GENERALUL R. ROSETTI
320
şi hotărîre, încât surprinse pe orăşeni şi luă oraşul. Un măcel îngrozitor urmă, timp de patru zile 1).
Ion voi apoi să atace şi cetatea dar, fiind chemat în Basarabia şi dându-şi seamă de greutatea acestui atac, încetă, asediul 2).
Asediul Tighinei 1574
Dela Brăila Ion-Vodă plecă spre Tighina, pe care o atacă, bombardând-o mai multe zile3). Luă oraşul şi-l arse4) dar nu luă cetatea5).
Atacuri de cetăţi 1594 -1595
După răscoala domnitorilor Mihai şi Aron şi uciderea Turcilor, Românii atacară, pe rând, toate oraşele dela graniţe, în cari erau garnizone turceşti. Asupra acestor atacuri nu avem decât date foarte sumare. Trupele româneşti ajungând, prin surprindere, în faţa lor, reuşesc a cuceri pălăncile oraşelor, a luâ oraşele, a le da foc şi a robi locuitorii. In marea majoritate a cazurilor însă, nu putură lua cetăţile de zid, deşi, cel puţin în unele locuri, dispuneau de artilerie, cu care le bombardară 6).
Aşa se întâmplă la Floci (10 Decemvrie 1594), Hârşova (1 Ianuarie 1595)» Silistra (8 Ianuarie 1595 şi 13 Fevruarie I595)> Măcin (Ianuarie 1595), Giurgiu (15 Noemvrie 1594), Şiştov (30 Decemvrie 1594), Rusciuc, Rahova, Vidin, Cernavoda, Rasgrad, Babadag, Obluciţa, Turtucaia, Tighina (Fevruarie 1595), Chilia, Cetatea Albă 7).
*) Al. P. Ilarian, /. c.; Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 226.
*) Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 229, 280; Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, l. c.
s) Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 230; Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, P. 230.
4)	Al. P. Ilarian, o. c., III, p. 229; Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 461.
5)	Ştef. Ciobanu, Cetatea Tighina, p. 17; Al. P. Ilarian, o. c., III, pp. 230, 239, 280; Iorga, Istoria Armatei Române, I, p. 331; Iorga, Studii asupra Chiliei ţi Cetăţii Albe, p. 200.
•) Iorga, Chilia şi Cetatea Albă, pp. 209, 210.
7) Hurmuzachi, IIP, pp. 226, 471, 476; III1, pp. 97, 101; IV*. pp. 193, 196; XI, p. 25; Al. P. Ilarian, o. c., I, pp. 13, 16, 22, 24; Iorga, Chilia şi Cetatea Albă, pp. 209, 210; Iorga, Istoria Armatei Române, I, pp. 363, 369—372; Isthwanfy,
www.digibuc.ro
331
EVOLUŢIA FORTIFICAŢI UNII LA ROMANI DELA 1504 LA 1654
31
Trei cetăţi: Brăila (i Martie 1595) *), Ismail (22 Martie 1:595)2) Şi Turnu 3), fură luate, dar asupra luării lor nu avem decât următorul detaliu: Brăila fu cucerită în urma bombardamentului cu artilerie uşoară şi prin mine 4).
Asediul Târgoviştei în Octomvrie 1595
După ce Turcii au ocupat Târgoviştea, Sinan Paşa a pus să o întărească 5), întrebuinţând pentru aceasta atât populaţia locală 6) cât şi salahori aduşi din Bulgaria 7).
Pentru întărire, Turcii s’au folosit de vechile întărituri de zid din jurul Curţii Domneşti, ce s’au reparat8), adăugând parapete de pământ şi lemn precum şi şanţuri 9).
Historia Regni Hungariae. (Ed. 1758), p. 411; Magazin Istoric, I, pp. 228, 230; IV, pp. 278, 280; Naima, Annals of the Turkish Empire. (Ed. Fraser), pp. 49, 50; Veress, Campania Creştinilor contra lui Sinan Paşa din toamna i595i P- n.
>) «Au spart Brăila până’n pământ» (Magazin Istoric, IV, p. 280); Hurmu-zachi, III1, p. 476; III1, p. 97; IV1, p. 196; Al. P. Uarian, o. c., I, p. 24; Iorga, Chilia şi Cetatea Albă, p. 210; Iorga, Istoria Armatei Române, I, p. 371; Naima,
l. c.; Veress (l. c.) dă data de 10 Aprilie (nota 4).
a) Hurmuzachi, III1, pp. 226, 234, 471; IV1, p. 193; XII, pp. 35 sqq., 41 sqq;
Al. P. Uarian, o. c., I, p. 22; Iorga, Acte şi Fragmente, I, p. 139; Iorga, Chilia şi
Cetatea Albă, l. c.; Iorga, Istoria Armatei Române, I, p. 373'» Veress, o. c., p. 12.
8) Veress, o. c., p. 15.
<) Naima, o. c., p. 50.
“) Hurmuzachi, Supl. II, voi. I, p. 363; Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 481; Veress, o. c., p. 76
’) isthwanfy, o. c., p. 412; Kogălniceanu. o. c., I, p. 481.
?) Isthwanfy, l. c.; Numărul total al lucrătorilor ar fi trecut de 73.000; repartiţia lucrului s’a făcut de Sinan Paşa în persoană (Hurmuzachi, l. c.).
°) «(Paşa de Caramania, luat prizonier la Târgovişte) fortificando una parte di quella cittă (Târgovişte) con tre baloardi et un cannone, servendosi della mura-glia vechiâ, et con palificate riparandosi» (Scrisoare a lui Pigafetta din 24 Octomvrie 1595 apud Veress, o. c., p. 51).
La Curtea Domnească mai este un capăt din vechile parapete între poarta de intrare şi biserica Sf. Vinere. Alcătuirea şi dimensiunile acestui zid, în profil, sunt următoarele:
Un zid exterior de 1,25 m. grosime şi 3,50 m. înălţime.
Un massiv de pământ de 2,50 m. grosime.
Un zid interior de 0,82 m. grosime şi 2,50 m. înălţime.
Nu se poate afirmă, până la dovezi precise, că acesta este parapetul ce există în IS9S-
*) Hurmuzachi, III1, p. 151; Supl. II, voi. I, p. 363; Naima, o. c., p. 63.
Nu găsim urmă de palanca oraşului în această vreme. O asemenea palancă a fost făcută de Matei Basarab (Călătoriile patriarhului Macarie. (Ed. Cioranu) p. 78; Magazin Istoric, IV, p. 321). Nu se poate afirmă că valurile ce se văd azi sunt ale acestei întărituri.
www.digibuc.ro
32
GENERALUL R. ROSETTI
322
Cetatea astfel alcătuită se află în jurul Curţii Domneşti x). Ea aveă o lungime de parapet de circa 400 paşi1 2) şi prezentă patru laturi:
Latura de Est, pe malul Ialomiţei, care curgeă atunci chiar sub Curtea Domnească 3), şi care măreâ astfel puterea de rezistenţă a acestei laturi4).
Pe această lăture erau două turnuleţe de flancare 5).
Laturele de Nord şi de Vest erau formate din câte un parapet de pământ, larg de 8 braţe, căptuşit cu lemne, cu gratii şi cu gabioane pe dinafară şi tencuite pe dinăuntru. Parapetele fuseseră în parte văruite spre a da aparenţa că erau de zid 6). înainte eră un şanţ larg de 8 braţe, şi adânc. Ţepi şi spini precedau şanţul. Pe aceste laturi erau traverse şi trei turnuri7). Artileria nu eră în cazemate ci eră pusă sus pe parapete, între gabioane 8).
1)	Veress, o. c„ p. 76. Fortificaţia şi in special şanţul nu ar fi fost cu totul gata, în momentul atacului (Veress, o. c., p. 79).
а)	Scrisoarea lui Pigafetta din 14 Noemvrie 1595 (Veress, o. c., p. 56). Rela-ţiunea lui Piscullo, publicată tot de Veress (o. c., p. 79) zice că lungimea eră de 1,000 braţe, măsurată pe parapet.
*) Că Ialomiţa curgeă chiar sub Curtea Domnească, o arată documentele vre-mei (Scrisoarea lui Pigafetta din 14 Noemvrie 1595 la Veress, o. c., p. 56). Atât în trecut cât chiar în zilele noastre, Ialomiţa se depărtâ şi se depărtează spre malul ei stâng. Pe vremea de care ne ocupăm cursul râului dela podul Mihai Bravul (şoseaua ce duce la Mănăstirea Dealului) treceâ pe sub malul ce este paralel cu Strada Mihai Bravul, pe sub Curtea Domnească (Veress, /. c.) şi urmă apoi cursul de azi al canalului numit Iazul Morilor.
4)	« la ripa del quale rende piu forte quella piazza » (scrisoarea lui Pigafetta,
sus citată).
б)	« Due altre (torrioni) minori sono a tramontana inverso il fiume» (Veress,/. c.).
°) «il terrapieno, che al dintorno haveva una gabbionata incrostata, di calcina
bianca, ci che pareva a noi muraglia, con i suoi merii all’antica » (Veress, o. c., p. 78).
’) Sau bastioane, căci cronica zice (Kogălniceanu, Letopiseţi, I, pp. 481, 484) < părcane * iar Pigafetta (Veress, o. c., p. 51) « baloardi *.
s)« Ha tre torrioni piccoli ritondi... Dalia parte di mezzogiorno haveano (Turcii) tirata una fossa larga forse 8 braccia, et col terreno arenosso et di giaia riempito le palificate in larghezza di 8 braccia circondavano quella fortezza con travi pel traverso conficatti et tenuti fortemente da cavicchie di legno con assai buon modo. Ma li torrioni non haveano cannoniere o feritoie, et li pezzi di bombarda erano disposti infra li gabbioni si delii torrioni, come delii cortine. .. Tutta la fortezza era per di fuori tessuta di gratiei et siepi, et per di dentro affine di tenere fermo quel terreno, imbiancati con calcina * (Scrisoarea lui Pigafetta, sus citată).
Intăriturile Târgoviştei erau de lemn şi aveau două şanţuri adânci (Naima, o. c., !?• 63).
Turcii au construit în jurul palatului princiar un fort cu bastioane de pământ şi lemn, cu şanţ şi cu flancuri de mărime potrivită (raisonable) (Hurmuzachi, III2, p. 151).
D-l Veress (l. c., p. 24) zice că parapetele erau înalte ca de două suliţe; nu citează izvorul pe care se bizuie.
www.digibuc.ro
323
EVOLUŢIA FORTIFICAŢI UNII LA ROMÂNI DELA 1594 LA 1654
33
Laturea de Sud era alcătuită de poarta cetăţii, mică şi acoperită de fier 1). Bastionul din jurul bisericei Sf. Vinere erâ legat, printr’un şanţ, cu un mic fort patrulater, aflat probabil cam pe unde se află acum Prefectura 2).
Garnizona erâ compusă din 1500 oameni 3) şi 46 tunuri 4). Ea avea pro viziuni îndestulătoare 5).
Trupele atacatoare aveau un efectiv de circa 27.000 oameni cu 60 tunuri 6).
Armata asediatoare ia, în ziua de 17 Octomvrie 1595 7), următorul dispozitiv:
Ştefan Răzvan cu ai săi şi cu Săcuii, cu 10 tunuri, atacă din spre Răsărit 8).
Bâthory, cu trupele sale despre Miazăzi 9).
Mihai Viteazul despre Apus şi Miazănoapte 10).
* .. .Târgoviştea, unde o întărise cu şanţuri şi cu părcane şi cu spini îngrădită » (Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 484).
Valul (parapetul) erâ larg de 12 picioare şi erâ făcut cu gabioane mari (Isth-wanfy, o. c., p. 412).
« (La 29 August Sinan, ajuns la Târgovişte, dă ordin a se întări) cioe essendo il palazzo del principe circondato da una palancata, o palificata all’usanza di quel paese, ne fece appresso un’altro, lasciando fra’l mezzo passa due di spatio, poi feci cavar di fuori via la fossa, gettando la terra fra le doue palancate, facendo terra-pieno con tre fianchi in tutto * (Veress, o. c., p. 76).
*) « il quarto fianco fu la porta inverso levante piccolo et coperta di lame di ferro ». (Scrisoarea lui Pigafetta, l. c.).
2)	« Dalia parte d’oriente tirarano una trincea dai torrione, fatto in una chie-setta insino al fiume Ialomizza che si scorre, in capo alia quale havcan segnato un forte piccolo di 4 fianchetti con intentione di guardarla, ingradendo la piazza. (Pigafetta, l. c.).
а)	Hurmuzachi, III3, p. 151. Paşa de Caramania, luat prizonier la Târgovişte, zice că erau cam 1.000 oameni (Veress, o. c., p. 51); probabil că el arătâ un număr inferior realităţii.
4) Hurmuzachi, /. c., 40 la Pigafetta (Veress, o. c., p. 56).
б)	« Assai vettovaglia ha avuto dentro » (Veress, o. c., p. 42).
°) Veress, o. c., pp. 39, 40, 48. Mai mult de o treime erau călăreţi: 12.000 până la 14.000 (Ibidem). Isthwanfy (o. c., p. 413) dă 20.000 călăreţi, 32.000 pedeştri şi între 53 şi 75 tunuri pe roţi. Cifra de 60.000, dată de N. Costin (Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 484), este exagerată chiar dacă se ţine seama şi de cărăuşi şi cei dela trenuri, căci armata aveâ 3.000 care (Veress, o. c., p. 40) şi nu este de crezut că erau în mijlocie 11 oameni de fiecare car.
7)	Veress, o. c., p. 77.
s) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 484: Isthwanfy, o. c., p. 414.
“) Kogălniceanu, l. c. Corespunde dispozitivului luat de armata aliată (care venise pe valea Dâmboviţei) încă dinainte, în care Răsvan erâ la dreapta, Bâthory la centru şi Mihai la stânga (Veress, o. c., p. 42).
10) Neculcea (Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 484), luându-sc după Isthwanfy (o. c., p. 414) nu desparţi pe Bâthory de Mihai Viteazul, cum o face pentru Răsvan, dar povestirea contimporană, dată la iveală de d-1 Veress, nu lasă cea mai mică îndoială în această privinţă.
29. A. R, — Memoriile Secţiunii Istorice. Seria III. Tom. XII.
www.digibuc.ro
34
GENERALUL R. ROSETTI
324
Ei ocupă o biserică ce se afla la o bătaie de arc de cetate 1 2).
Se ocupă deasemenea, imediat, ruinele caselor rămase la 40—50 paşi de cetate8), cari servesc trupelor aliate spre a se retranşâ 3).
Se pune artileria în două baterii: una la Sud şi cealaltălaNord4).
Turcii deschid focul şi trag încontinuu de pe parapete 5).
Este adevărat că era nevoie să se urmărească grosul armatei turceşti care se retrăsese spre Bucureşti6), dar nici nu se putea lăsa în urmă o cetate 7), în care se credea că era o gar-nizonă mare 8). Recunoaşterile făcute 9) şi alte informaţiuni 10 *) arătând că garnizona era mică u), se hotărăşte a se grăbi atacul şi a se lua cetatea cu asalt l2).
In acest scop artileria atacatorilor trage asupra parapetelor 13), puşcaşii adăpostiţi în ruinele caselor, vecine cu cetatea, ţin parapetele sub un foc continuu 14) şi se strânge material pentru foc: lemne, catran, râşină, etc. l5), cu cari Secuii
1)	«Michael & Sigismundus cum Quiralio, a montium Jalonnicae fluminis latere prope templum, quod sagittae jactu ab arce distat, locum sibi delegere ». (Isthwanfy, o. c., p. 414). Această biserică pare a fi fosta biserică Sf. Mina ale cărui ruine se vedeau până acum câţiva ani în curtea foştilor case Vlădescu (Informaţie dată mie, la faţa locului, de d-1 V. Drăghiceanu).
2)	« apresso del quale (forte) circa 40 o 50 passi erano molte case che li Turchi havevano abbrugiate et ruinate, li fondamenti delle quali servirano a’nostri per trincere, et quivi erano accomodati buon numero d’archibugieri... » (Veress, o. c., pp. 77. 78).
а)	Veress, o. c., p. 78.
*) « et poi piantorono due batterie, una alia testa et l’altra alia coda di esso forte » (Veress, o. c., p. 77). Testa şi coda trebuesc înţelese în sensul curgerei Ialomiţei. Neculcea (Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 484) luându-se după Isthwanfy (o. c., p. 414), spune: « Răsvan Vodă cu Secuii eră orânduit despre Răsărit cu 10 tunuri; iară Mihai Vodă şi Jigmond cu Kiralie, despre munte şi despre apa Ialomiţei, cu 20 puşci *. El confirmă deci nu numai că se aşezaseră două baterii dar chiar şi po-
ziţiile lor.
б)	« nepărăsit dau (Turcii) den tunuri şi cumbarale aruncau * (Neculcea în Kogălniceanu, Letopiseţi, I, l. c., după Isthwanfy, l. c.).
•) încă dela 15 Octomvrie (Veress, o. c., pp. 23, 41).
’) Isthwanfy, o. c., p. 412; Veress, o. c., p. 47.
") De 5—6.000 ostaşi (Veress, o. c., p. 47).
°) Veress, l. c.
10) Date probabil de locuitorii rămaşi, dacă nu în localitate dar în vecinătate.
u) Veress, /. c.
12)	Ibid.
13)	Isthwanfy, o. c., p. 414.
14)	« et quivi (în ruinele caselor din faţa fortificaţiilor) erano accomodati buon numero d’archibugieri, che con le loro spesse sbarrate cagionavano che li Turchi non potevano senza grand rischio stare » (Veress, o. c., p. 78).
1C') Isthwanfy, l. c.; Kogălniceanu, Letopiseţi, l. c.
www.digibuc.ro
325
EVOLUŢIA FORTIFICATIUNII LA ROMANI DELA 1504 LA 1654
35
caută a da foc parapetelor x). Atacul principal s’a dat deci pe laturea de Răsărit, Secuii fiind aşezaţi în faţa acestei laturi2). Lemnul parapetelor fiind verde nu ia foc, la început3).
La 18 Octomvrie se repetă, de Secui, încercarea de dare a focului, punându-se şi pulbere de puşcă4). Lemnul parapetului se aprinde — în după amiaza zilei5) — şi parapetul crapă şi începe a se nărui, datorit probabil şi loviturilor artileriei aliaţilor.
Atacatorii se urcă pe parapete cu scări 6) şi, la ora 9, cetatea este luată 7).
O	parte din garnizonă, care fugise printr’o poternă ascunsă8), este urmărită de cavaleria aliată şi trecută prin sabie9).
Asediul Târgoviştei prezintă astfel un model de atac bruscat, îngăduit de superioritatea numerică a asediatorilor, de felul fortificaţiunii, de micimea cetăţii, de numeroasele resturi de clădiri, rămase până’n apropierea imediată a zidurilor (îngăduind apropierea şi adăpostirea atacatorilor) şi nu mai puţin de descurajarea garnizoanei turceşti, care se ştia abandonată de Sinan paşa şi care se găsiâ la finele epocii obişnuite de campanie anuală a Turcilor.
Atacuri de cetăţi moldoveneşti în anul 1600
In expediţia sa în Moldova (Maiu—Iunie 1600) Mihai Viteazul ocupă, fără rezistenţă, cetăţile Suceava şi Neamţul 10).
*) Isthwanfy, /. c.; -Schwandtner, Scriptores rerum hungaricarum (Ed. Viena, 1746) I, P- 743-
a) Pentru apropiere aliaţii s’au folosit probabil de şanţul ce uniâ latura de Răsărit cu fortul ce construiseră Turcii în locul unde este acum prefectura.
3)	Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 484; Veress, o. c., p. 24.
*) Ibidem.
5)	Ibidem. Aprinderea s’ar fi datorat şi obuzelor incendiare (globis candenti-bus) folosite de aliaţi (Heidenstein Rerum Polonicarum.....libri XII pag. 322).
•) «au dat năvală Secuii cu lontre peste ziduri * (Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 484). Loitră sau lontră (nu cumva este o eroare de copist care să fi confundat H cu H?) înseamnă scară pentru asalt (Sturmleiter la Tiktin, Dicţionarul român-german). «Având loitre gata, au oborît gardul tîrgului » (Kogălniceanu. Letopiseţi, I, p. 460). Hâjdău (Ion Vodă-cel-Cumplit. Ed. II, p. 113) zice că am adoptat scările de asalt dela Nemţi, conservând chiar numele lor: * loitre » dela «leiter ».
’) Veress, o. c., p. 24.
8)	Veress, o. c., p. 78.
•) Veress, o. c., p. 48.
10) Lapedatu în Romstorfer, Cetatea Sucevei, p, XLIII; Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 491.
sg*
www.digibuc.ro
36
GENERALUL R. ROSETTI
3’6
Ajungând în faţa Hotinului, cetatea, care era bine îngrijită şi avea o garnizonă de lefegii nemţi x), refuză a-i deschide porţile. Mihai o bombardează trei zile2), puternic3), «iar dacă văzu Mihai Vodă că nu o poate sparge 4), puse paznici în jurul cetăţii şi se înturnă » 5). Efectivul lăsat acolo de Mihai, pentru ca garnizona lui Eremia Movilă să nu poată ieşi, a fost de 3.000 ostaşi, Moldoveni şi Munteni6).
Asediul Hotinului 1653
Vasile Lupu, întorcându-se din Polonia, nu poate trece prin Hotin pentrucă Hâjdău pârcălabul şi cu târgoveţii din oraş nu au voit a-i preda cetatea. Miron Costin, vorbind de motivele apărătorilor, zice 7):
«Ori că au vrut aşa de credincioşi să hie lui Ştefan Vodă, care lucru n’aş da să hie între ai noştri până’ntrată nevoinţă pentru singura credinţă; ori că s’au siit pentru jacuri ce făcuse târgoveţii la carele boiarilor, precum s’au pomenit şi slobozisă câte-va săcăluşe în singur Vasilie Vodă. Şi aceasta este pricina, nu alta ».
Vasile Lupu a repetat somaţiunea de mai multe ori dar fără a putea convinge pe cei din cetate. Atunci a înconjurat-o cu lefegii nemţi şi a ţinut-o împresurată toată vara 8).
Asediul Sucevei 16339)
Există analogie între asediul Sucevei din 1563 şi cel din 1653, căci în ambele asedii au fost două faze: o primă fază în care nouii domni ai Moldovenilor (Tomşa în 1563 şi Gheorghe
*) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, pp. 255, 491.
3) Magazin Istoric, IV, p. 297.
3)	Kogălniceanu, Letopiseţi, I, pp. 255, 492.
4)	Hâjdău, Arhiva Istorică, III, p. 35; Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 256.
6)	Magazin Istoric, IV, p. 297.
•) Hurmuzachi, IVlt p. 72. Trupele lăsate de Mihai s’au retras în noaptea de 22/23 Mai (Hurmuzache Supl. II. Voi. I pag. 605).
’) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 331; Iorga, Istoria Armatei Române, II, p. 134.
») Ibid.
') Descrierea acestui asediu este făcută după aceiaş notiţă istorică a d-lui Alexandru Lapedatu, după care am dat şi descrierea asediului din 1563. Acolo se găseşte şi documentarea.
www.digibuc.ro
327
EVOLUŢIA FORTIFICATIUNII LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
37
Ştefan în 1653) au atacat singuri cetatea, nu au putut-o luâ şi au trebuit să părăsească asediul spre a face faţă unei ameninţări de atac exterior şi o a doua fază în care Moldovenii, ajutaţi de oştiri străine, au dus un războiu de asediu mai intens. O altă analogie constă în faptul că nici în 1563, nici în 1653, cetatea Sucevei nu a putut fi luată prin arme şi că asediul s’a terminat în primul caz prin trădare iar în al doilea cetatea a fost nevoită a se predă din cauza lipsei de alimente.
Cetatea eră alcătuită în 1653 — ca şi’n 1563—din două incinte concentrice, ambele de zid. Stricată în timpul asediului din 1563, părăsită de Alexandru Lăpuşneanu, ea fu refăcută de Ieremia Movilă în 1596 şi rămase, în starea aceea, până la asediul din 1653.
Cetatea dispunea de armamentul său permanent — cât nu ştim; dar îl avea pentrucă izvoarele arată că garnizona s’a folosit de dânsul — şi de o garnizonă de « 80 de Siimeni şi cu puşcaşii deloc, şi Nemţi 60 lefegii... ». In Suceava se închisese Doamna lui Vasile Lupu cu toate averile lui; cetatea eră bine aprovizionată cu hrană 1).
Sosit lângă Suceava, după izbânda dela 16 Iulie dela Sârca, Gheorghe Ştefan îşi aşeză cartierul general la Şcheia, deci în afară de vederile celor din cetate şi de bătaia tunurilor acesteia. El înconjură cetatea cu Seimeni şi cu Unguri, cari se îngro-pară în şanţuri, dar nu putu izbuti din cauza lipsei de tunuri 2). Tunurile aduse dela Iaşi şi dela Hotin3), au sosit după 30 Iulie 4). Cu acestea se începu bombardarea cetăţii, fără rezultat însă. Cauza insuccesului fiind, probabil, că tunurile erau uşoare şi că Gheorghe Ştefan, care căută şi ulterior a ocroti zidurile cetăţii, nu voia să distrugă aceasta ci, mai mult, să sperie Doamna şi să o silească a se preda, cum îi propusese dela început. Intre timp forţele lui Gheorghe Ştefan Voevod se înmulţiseră, prin sosirea oamenilor dela ţară.
1) Călătoriile patriarhului Macarie. (Ed. Cioranu) p. 57.
'■) Scrisoare din Suceava, din 30 Iulie 1653 (Hurmuzachi, II, p. 1234).
a) Hotinul trebuie să fi servit ca un soiu de depozit de artilerie, căci vedem, şi în cazul acesta şi în 1572, aducându-se tunuri deacolo (Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, p. 219). Tot de depozit de tunuri a slujit Turcilor, mai târziu (Hâjdău, Arhiva Istorică, I 1 p. 183).
4)	Hurmuzachi, II, p. 1234.
www.digibuc.ro
38
GENERALUL R. ROSETTI
328
In aceeaş vreme se primi veste că Timus, ginerele Doamnei, trecuse Nistrul, la Soroca, şi înainta spre Suceava. Faţă de forţele acestuia, superioare numericeşte (socotite între 9.000 şi 15.400, pe când Moldovenii erau cam 10.000) şi ca armament şi practică răsboinică (Cazaci şi Tătari), Gheorghe Ştefan se dete la o parte spre a se uni cu Polonii şi cu Ungurii, dela cari ceruse ajutoare. Timus pătrunse astfel, fără rezistenţă, în cetate. Ajuns acolo începu a devasta imediat toate împrejurimile.
Gheorghe Ştefan întrunit, după 18 August, la Grigoreşti (pe Şiret), cu Ungurii (4.000, 20 tunuri) şi cu Polonii (4.000 pedestraşi, 800 călăreţi), înaintează spre Suceava, urmând, după sfatul lui Kondracki, comandantul Polonilor, să atace pe Cazaci, cari tăbărau în afara cetăţii, pe platoul dela Sudul acesteia x), înainte ca aceştia să se fi întărit. Văzuţi din timp de Cazaci, şi nesusţinuţi de Moldoveni şi de Unguri, Polonii nu izbutiră să surprindă tabăra Cazacilor, cum au încercat, şi, după o hărţuială vie, cantonară în Ipoteşti, pe când Ungurii cantonau în Ioşcani2) iar Moldovenii la stânga Polonilor3). In înaintarea lor spre Suceava, aliaţii înfrânseseră şi împrăştiaseră o bună parte din Cazacii lui Timus, duşi după pradă, aşa că acestuia nu-i rămăseseră în tabără decât 5—6.000 Cazaci şi 700 Tătari.
Imediat ce aflară de înaintarea aliaţilor, Cazacii începură a-şi întări temeinic tabăra, lucrare pe care o urmară apoi, acoperindu-se cu două rânduri de şanţuri puternice, cari închideau accesul din spre Sud a platoului pe care se află cetatea 4).
') Cazacii şi Tătarii îşi aveau tabăra în afara cetăţii; o spun şi Miron Costin şi Kraus şi celelalte izvoare (Lapedatu în o. £., p. XLVII). Motivele pentru ţinerea Cazacilor şi Tătarilor în afara cetăţii au fost, probabil: efectivul lor mare, care nu încăpeă în cetate şi teama de a vârî în interiorul ei pe aceşti aliaţi prădalnici.
Că tabăra cazaco-tătărască eră pe platoul dela Sud de cetate şi nu pe altă latură a cetăţii o arată terenul şi faptul că tabăra nu s’a mutat din loc şi că luptele s’au dat pe acest platou.
s) Ioşcani = Iţcani (?).
a) Miron Costin (Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 342) spune: «aproape de Leşi *. Că acest « aproape » înseamnă stânga reiese din faptul că ulterior, când se înconjură cetatea şi dinspre valea Sucevei, aceasta se făcu prin prelungirea dreptei Polonilor şi a stângei Ungurilor (Kogălniceanu, Letopiseţ, I, p. 343), deci Moldovenii nu se aflau nici în dreapta Polonilor, nici în stânga Ungurilor; ci se aflau la stânga Polonilor şi la dreapta Ungurilor.
«) Romstorfer (o. c., p. 25) este de părere că şanţurile de pe Câmpul Şanţurilor « au servit la început de ofensivă contra cetăţii » pentrucă « valurile fiind spre cetate
www.digibuc.ro
329
EVOLUŢIA FORTIFICAŢIUNII LA ROMÂNI DELA 1504 LA 1654
39
Aliaţii par a fi ocupat următoarele sectoare:
Polonii: din valea Sucevei (care curgeâ atunci imediat sub cetate), la Nord-Estul cetăţii (unde se împreună cu cel unguresc) x) până’n dreptul cimitirului catolic (unde au fost lefegiii lor nemţi 2).
Cel moldovenesc se întindea din dreptul cimitirului catolic până’n regiunea reşedinţei din oraş (unde-şi aveau tunurile).
Cel unguresc cuprindeâ restul frontului, cu centrul, probabil, pe la biserica Mirăuţilor.
Sub protecţia artileriei, aliaţii au înaintat spre cetate, prin lucrări de apropiere şi au dat mai multe asalturi, cari au fost respinse. Garnizona făceâ, la rândul ei, ieşiri, mai ales pentru a căpătă apă şi furaje. Pentru a opri ieşirile spre valea Sucevei, aliaţii întăriră bine, cercul de învestire din aceă parte, cu trupe polone şi ungureşti.
Tătarii, nedeprinşi a fi închişi în cetăţi, ieşiră, chiar din primele zile, cu toată opunerea lui Timus, din cetate, învoiţi fiind de aliaţi, cărora le conveniă a slăbi garnizona 3).
Cercul de investiţie se strânse — prin progresarea lucrărilor de apropiere — din ce în ce mai mult, sforţarea principală îndreptându-se mai cu seamă asupra taberei căzăceşti, pen-trucă nu se puteâ atacă cetatea însăş şi din cauza lipsei de mijloace proprii unui asediu regulat şi din cauză că piedica cea mai mare o constituiă armata căzăcească şi pentrucă — o repet — Gheorghe Ştefan nu aveă interes să dărâme cetatea ce eră să fie a lui. Şi ceeace dovedeşte aceasta este că, văzând efectul limitat al artileriei sale asupra parapetelor Cazacilor, * *)
iar şanţurile spre câmpul din afară ». Explicaţia ce dă este greşită căci faptul că şanţurile erau în afară arată că fortificaţiile făceau parte dintr’un sistem defensiv, şanţul fiind atunci—şi multă vreme în urmă—obstacolul de căpetenie. Un alt motiv, pentru a crede că şanţurile în chestiune au servit dela început pentru apărare, este faptul că planul lor (planşa I) arată că aveau traverse şi că toate aceste traverse sunt în interiorul (partea spre cetate) şanţurilor.
Deşi 'Miron Costin (Letopiseţi, I, pp. 341, 342) arată că nu existau şanţuri (înainte de atac) şi spune că Cazacii « au început a săpâ şanţuri împrejurul taberei» este posibil ca ei să fi găsit vechi şanţuri pe cari să le fi amenajat (Romstorfer, o. c., p. z7).
*) Că Polonii se’ntindeau până’n apa Sucevei, o spune Miron Costin, oare arată (Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 343) că erau în contact cu Ungurii, tocmai pe apa Sucevei.
3) Lapedatu în o. c., p. XLIX, nota 11.
3) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, p. 342.
www.digibuc.ro
4o
GENERALUL R. ROSETTI
33°
Gheorghe Ştefan îşi mută tunurile într’un loc mai înalt (probabil în regiunea reşedinţii din oraş sau spre biserica Sf. Dumitru), de unde se putea bate curtea interioară a cetăţii x), dar dădu ordin ca să nu se tragă în cetate, ci alăturea, în tabăra căzăcească.
Ieşirile Cazacilor continuară şi, în primele zile ale lui Septemvrie, ei făcură o ieşire cu scopul de a pune mâna pe tunurile aliaţilor. Polonii alergară în ajutorul Moldovenilor — Cazacii atacaseră sectorul moldovenesc şi intraseră în oraş — şi ajutară la respingerea Cazacilor şi la scăparea tunurilor.
Garnizona începu a suferi de foame şi numeroşi Cazaci se predau zilnic aliaţilor, cari, între timp, primiră noui ajutoare dela Poloni şi dela Unguri, precum primiseră dela Bistriţeni, armament, muniţiuni şi hrană l 2). Cu ajutorul acestora, bombardarea deveni mai eficace si aliaţii dădură un nou asalt, din spre partea de Sud. Lefegii nemţi, în serviciul leşesc, aflaţi la stânga Polonilor3), reuşiră chiar să ocupe o parte din şanţurile apărării dar atacul lor, nefiind susţinut printr’un atac general pe întregul front, cum fusese hotărît, a fost respins.
Timus, rănit de o sfărâmătură de lemn a afetului unui tun căzăcesc (lovit de o ghiulea a aliaţilor), moare după trei zile şi Cazacii, neascultând de noul lor şef, se învoiră să predeie cetatea, predare care avu loc la 9 Octomvrie.
Gheorghe Ştefan nu a voit — şi nu avea interes — să distrugă cetatea. Ţinta — bine aleasă — a fost de a scoate pe Cazaci din luptă, căci cetatea însăş cu mica ei garnizonă nu puteâ opune o lungă rezistenţă. Dar pentru aceasta, pe de o parte artileria atacatorului nu a fost destul de numeroasă pentru a fi făcut viaţa Cazacilor, în tabără, cu neputinţă, iar pe de alta efectivul garnizonei eră prea mare faţă de acel al atacatorului. In adevăr frontul pe care-1 apărau Cazacii — tranşeele de pe platou — aveâ o desfăşurare totală de circa 600 metri, ceeace făceâ că ei dispuneau (având cam 6.000
l) Romstorfer, o. c. pp. XLVIII, 7.
a) Hurmuzachi, II, pp. 1239, 1240, 1245. Cererile lui Gheorghe Ştefan şi ale lui Petki (comandantul Ungurilor) se găsesc în acelaş volum la paginele 1237, 1240, 1241, 1242.
a) Lapedatu în o. c., p. XLIX şi nota 11.
www.digibuc.ro
331	EVOLUŢIA FORTIFICATIUNII LA ROMÂNI DELA U04 LA 1654	41
oameni) de 10 oameni pe metru curent, densitate foarte mare Dacă se socoteşte întreg perimetrul, adică şi cetatea care-şi aveă apărătorii proprii şi nu putea fi atacată serios atât timp cât Cazacii tăbărau pe platou, atunci perimetrul de apărat eră de 1.000 metri şi deci densitatea apărării se reducea la 6 oameni de metru curent. Această densitate eră mai mult ca îndestulătoare, mai ales că atacul nu dispunea decât de aceeaş densitate pe cercul de învestire (3.000 metri la 19.000 oameni).
Dar ceeace a lipsit mai cu seamă aliaţilor a fost unitatea de acţiune. Şi în momentul învestirii şi în atacurile date asupra şanţurilor ocupate de Cazaci, diferitele contingente — moldoveneşti, polone şi ungureşti — nu au atacat simultan, cum se făcuseră prealabile înţelegeri 1). Cauza nu o cunoaştem. Ea vine probabil dela lipsa de cohesiune a oricărui grup de forţe alcătuit din trupe de naţionalităţi diverse. Fapt este că sforţarea nu s’a făcut deodată din toate părţile, ceeace a îngăduit lui Timus a-şi concentra el toate forţele asupra sectorului atacat şi a respinge atacurile parţiale — deşi viguroase — ale aliaţilor.
#
* #
Dacă aruncăm acum o privire generală asupra caracteristicilor tuturor acestor asedii constatăm:
Au reuşit atacurile prin surprindere asupra pălăncilor (gardurilor) oraşelor sau asupra fortificaţiilor de mici dimensiuni (Prejmer 1529, fortul de pe Straja dela Braşov tot în 1529), cari se puteau uşor distruge prin artileria uşoară ce întovărăşii trupele sau prin ardere. Deasemenea acele ce se puteau surprinde uşor sau al căror apărări puteau fi escaladate uşor.
Asediile Cetăţilor bine întărite şi cerând uit asediu de lungă durată — prototip asediul Bistriţei în 1529/30 — nu au reuşit sau dacă au reuşit se datoreşte sau descurajării gamizonei cetăţii întărite (Târgoviştea 1595) sau trădării (Suceava 1563) sau foametei (Suceava 1653).
Insuccesul unor asemeni întreprinderi eră oarecum firesc, deoarece:
l) Kogălniceanu, Letopiseţi, I, pp. 34*> 34*i 344-
www.digibuc.ro
4*
GENERALUL R. ROSETTI
33*
Organizarea social-politică a Românilor, din care deriva cea militară, nu îngăduia acestora să ţină oamenii mult timp sub steaguri, ei având să se ducă să-şi vadă şi de nevoile caselor.
Lipsa de mijloace nu îngăduia Domnilor noştri să formeze şi să ţină în permanenţă un personal specializat, de unde nevoia de a se face apel, când se simţiâ trebuinţa, la străini, al căror interes nu coincidă totdeauna cu acel al pământenilor.
Aceeaş lipsă de mijloace împiedică pe Domni să aibe artilerie grea şi parcuri de asediu.
In fine nu eră în interesul Domnilor noştri nici să distrugă cetăţi cari, ulterior erau să fie a lor (Suceava 1563 şi 1653) sau ale căror resurse le procurau şi venituri (subvenţii) şi materiale de cari aveau nevoie (Bistriţa, Braşov).
In ceeace priveşte apărarea cetăţilor, constatăm că mijloacele cele mai întrebuinţate au fost: focul (artileriei şi infanteriei) şi ieşirile. Tărăgănarea operaţiunilor prin negocieri, cari să facă pe atacatori să înceteze sau să încetineze atacul a fost deasemenea folosită (Bistriţa 1529).
Nu este de mirat deci că, neavând alt chip de a reduce o gamizonă, ai noştri să fi recurs uneori la înşelătorie (cum a fost armistiţiul, încheiat de o parte din trupele Moldoveneşti cu Bistriţenii, la 9 Octomvrie 1529) sau la trădare (Suceava 1563), procedeuri neonorabile, de sigur, dar curente în acele vremuri şi la cari au recurs şi multe alte armate, chiar foarte bine înzestrate.
Asupra procedeurilor atacatorilor trebueşte notată buna alegere, de către Petru Rareş, a sectorului de atac contra Braşovului, în 1529, şi justa vedere a lui Gheorghe Ştefan (Suceava 1653), de a căută să scoată din luptă întâiu pe Cazaci.
www.digibuc.ro
EVOLUTION DE LA FORTIFICATION CHEZ LES ROUMAINS DE 1504 A 1653
RESUME
Un des resultats de la mainmise de plus en plus accentuee exercee par Ies Turcs sur Ies principautes roumaines et de la decadence de ces dernieres, fut, qu’â partir du XVIe silele, non seulement on ne bâtit plus aucune nouvelle forteresse mais qu’on detruisit meme, pendant la seconde moitie du XVIe silele, sur l’ordre de Constantino-pole, la plupart des forteresses existantes.
Ces forteresses eurent a soutenir des sieges dont le recit — aussi detaille que le permettent Ies documents de l’epoque — est donne dans 4es pages precedentes.
Pendant l’epoque etudiee on a fait un large emploi de la fortifica-tion passag^re sur Ies champs de bataille.
www.digibuc.ro
L e i
TOMUL VII (1927):	3°° —
CONST. C. GIURESCU. Organizarea financiară a Ţării-Româneşti in epoca
lui Mircea-cel-Bătrân.	25.—
CONST. I. KARADJA. Delegaţii din ţara noastră la conciliul din Constanţa
(Baden) în anul 1415.	3°-—
N. IORGA. Noi acte româneşti la Sibiiu.	. 25.—
N. IORGA. Momente istorice.	8.—
N. IORGA. Informaţiuni germane despre România şi Basarabia pe la 1870. 10.— Dr. ANDREI VERESS. Păstoritul ardelenilor în Moldova şi Ţara-Româ-
nească până la 1821.	60.—
CONST. C. GIURESCU. Nicolae	Milescu	Spătarul.	32.—
ŞT. METEŞ. Contribuţiuni nouă privitoare la familia boierească Buhuş din
Moldova.	3°-—
I. NISTOR. Răsuifetul răsboiului din 1877 în Bucovina şi Basarabia.	12.—
N. IORGA. Ultimele scrisori din ţară către N. Bălcescu.	10.—
N. IORGA. încă un portret al lui Mihai Viteazul.	10.—
ANDREI RĂDULESCU. Unificarea	legislativă.	40.—
TOMUL VIII (1927—28):	320 —
H.	PETRI. Relaţiunile lui Jakobus Basilicus Heracli des cu capii Reformaţi unii. 25.—
ANDREI RĂDULESCU. Izvoarele Codului Calimach.	18.—
N. IORGA. Imperiul Cumanilor şi Domnia lui Băsărabă.	10.—
N. IORGA. O gospodărie moldovenească la 1777 după socotelile cronicarului
Ioniţă Canta.	12.—
I. LUPAŞ. Doi umanişti români în sec. al XVI-lea.	20.—
N. IORGA. Brodnicii şi Românii.	20.—
P. P. PANAITESCU. Contribuţii la opera geografică a lui D. Cantemir.	25.—
G-ral R. ROSETTI. Regulamentul Infanteriei franceze din 1 August 1791
şi influenţa lui asupra regulamentelor de cari s’au servit oştirile româneşti sub Regulamentul Organic.	15.—
G-ral R. ROSETTI. Notele unui ofiţer norvegian înaintea şi în timpul răsboiului de neatârnare 1876—1878.	35.—
GR. NANDRIŞ. Patru documente dela	Ştefan-cel-Mare.	iS-—
N. IORGA. Rătăcirile în Apus ale unui pretendent român, loan Bogdan,
în sec. al XVI-lea.	i5-—
N. IORGA. Francmasoni şi conspiratori în Moldova secolului al XVIII-lea. 5.— Dr. ANDREI VERESS. Nunţii apostolici în Ardeal.	3°-—
N. IORGA. Din originile politicianismului român: O acţiune de opoziţie
pe vremea Fanarioţilor.	8.—
N. IORGA. Informaţii spaniole despre răsboiul nostru pentru independenţă. 32.— G. CANTACUZINO. Colonizarea orientală în	Illyricum.	35-—
TOMUL IX (1928-29)	200.—
N. IORGA. Cronicele turceşti ca izvor pentru istoria Românilor.	.iz.—
N. IORGA. Portretele Domnilor noştri Ia muntele Athos.	20.—
D. ONCIUL. Românii şi Ungurii în trecut.	15.—
S. GREAVU-DUNĂRE. Bibliogi afia Dobrogei, 425 a. Hr. — 1928 d. Hr. 80.— N. IORGA. Portrete şi lucruri domneşti nou-descoperite.	20.—
N. IORGA. Comemorarea lui Francesco Petrarca.	10.—
N. IORGA. Un boier de provincie în timpul Eteriei şi Reg. Organic. 10.— Păr. H. INGIGIAN. Mărturii armeneşti despre Valahia şi Moldova.	35.—
G-ral R. ROSETTI. Rapoarte daneze asupra războiului din 1877-1878.	10.—
TOMUL X (1929)	400.—
G-ral R. ROSETTI. Câteva săbii ale lui Constantin Brâncoveanu.	15.—
CL. ISOPESCU. Documenti inediţi della fine del Cinquecento.	70.—
N. BĂNESCU. Acte veneţiene privitoare la urmaşii lui Petru-Vodă Şchiopul. 60.— G. SOFRONIE. Principiul naţionalităţilor în Dreptul Internaţional public. 100.— N. IORGA. Originea moldoveană a lui Enăchiţă Văcărescu.	8.—
I. LUPAŞ. «Chronicon Dubnicense* despre Ştefan-cel-Mare.	10.—
P. P. PANAITESCU. Miron Costin, Istoria în versuri polone.	85.—
www.digibuc.ro
MEMORIILE SECŢIUNII ISTORICE
SERIA III	L e i
TOMUL I (1922—23):	100.—
TOMUL IIJ1923—24):	13°'—
TOMUL 111(1924—26):	840.—
ION ANDRIEŞESCU. Piscul Crăsani.	4° —
V. PÂR VAN. Getica.	800.—
TOMUL IV (1924):	160.—
IOAN C. FILITTI. Despre Negru-Vodă.	12 —
VINTILĂ MIHĂILESCU. Aşezările omeneşti în Câmpia Română la mijlocul
şi sfârşitul sec. XIX.	25.—
Dr. ANDREI VERESS. Campania creştinilor în contra lui Sinan-Paşa.	25.—
P. P. PANAITESCU. Influenţa polonă în opera şi personalitatea cronicarilor
Grigore Ureche şi Miron	Costin.	60.—
N. IORGA. I. Domniţa Anca şi patronajul ei literar; II. O prigonire politică
sub Fanarioţi.	IS-—
N. IORGA. I. Cea dintâiu istorie universală tipărită în Transilvania; II.
Moşiile familiei Beldy în	Ţara-Românească.	12.—
N. IORGA. Procesele călugărilor dela Sântilie şi Gheorghe, pisarul leşesc.	10.—
I. VLĂDESCU. începutul anului în cronicele moldoveneşti până la Ureche. 12.— G-ral R. ROSETTI. Studii asupra chipului cum se făptuiâ tăzboiul de către
Ştefan-cel-Mare. —Mem. I—III.	25.—
TOMUL V (1925—26):	160.—
N. IORGA. Comemorarea lui Edgar Quinet, cu ocaziunea semicentenarului
morţii lui.	5.—
ION ANDRIEŞESCU. Consideraţiuni asupra tezaurului dela Vâlci-Trân
lângă Plevna (Bulgaria).	15.—
AL. BUSUIOCEANU. Câteva portrete noui ale lui Mihai-Viteazul.	8.—
ANDREI RĂDULESCU. Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor. 30.— N. IORGA. Trei călători în Ţările Româneşti: Caronni, Rey, Kunisch şi originea «Luceafărului» lui Eminescu.	10.—
I. LUPAŞ. Din activitatea ziaristică a lui Andrei Mureşeanu.	60.—
N. IORGA. Lucruri noui despre Chilia şi Cetatea-Albă.	15.—
N. IORGA. Un prinţ portughez cruciat în Ţara-Românească a sec. alXV-lea. 10.— N. IORGA. O istorie a lui Mihai-Viteazul de el însuşi.	10.—
TOMUL VI (1926— 27):	3°°-—
G-ral R. ROSETTI. Studii asupra chipului cum se făptuiâ războiul de către
Ştefan-cel-Mare.—Mem. IV şi V.	S°- —
N.	IORGA. O mărturie din 1404 a celor mai vechi « Moldoveni t.	8.—
N.	IORGA. O tipăritură românească la Uppsala.	iS'—
N.	IORGA. Goleştii şi alţi elevi ai lui Topffer în Geneva.	io.—
ANDREI RĂDULESCU. Şaizeci de ani de Cod Civil.	20.—
N. IORGA. Ştiri nouă despre biblioteca Mavrocordaţilor şi despre vieaţa
muntenească în timpul lui Constantin-Vodă Mavrocordat.	18.—
N.	IORGA. Cea mai veche ctitorie de nemeşi români din Ardeal (1408—9).	15.—
N.	BĂNESCU. Opt scrisori turceşti ale lui Mihnea II « Turcitul o.	30 —
G.	VÂLSAN. Harta Moldovei de Dimitrie Cantemir.	30.—
N. IORGA. Foaia de zestre a unei domniţe moldoveneşti din 1587 şi exilul
din Veneţia al familiei sale.	15.—
V. MOTOGNA. Răsboaiele lui Radu Şerban (1602—1611).	30.—
ETTORE PAIS. Gli scavi di Pompei ed il tesoro di Mahdia.	12.—
Dr. ANDREI VERESS. Scrisorile Misionarului Bandini din Moldova
(1644—1650).	25.—
www.digibuc.ro