ACADEMIA ROMÂNĂ MEMORIILE SECŢIUNII ISTORICE SERIA III, TOMUL I CVLTVRA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI 1923 www.digibuc.ro ACADEMIA ROMÂNĂ MEMORIILE SECŢIUNII ISTORICE SERIA III, TOMUL I CVLTVRA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI 1923 www.digibuc.ro CUPRINSUL Vasile Pârvan, Consideraţiunj asupra unor nume de râuri daco- scitice .............................................. pag. i Zenovie Pâclişanu, Luptele politice ale Românilor ardeleni din 1790—92.............................................pag. 33 Zenovie Pâclişanu, Din istoria bisericească a Românilor ardeleni. «Teologul) vlădicilor uniţi.........................pag. 147 Andrei Râdulescu, Pravilistul Flechtenmacher.............pag. 191 Teodor V. SlefanelU, Catastru şi cărţi tabulare. . . . pag. 253 Dr. Iacob Radu, Manuscriptele din Biblioteca Episcopiei Unite din Oradea-Mare.....................................pag. 261 Nicolae Iorga, Un colaborator francez al Unirii Principatelor: Paul Bataillard . pag. 309 Nicolae Iorga, Ernest Renan, Cuvânt de comemorare la centenarul naşterii •••••••>••>•• • 3^5 www.digibuc.ro CONSIDERAŢII ASUPRA UNOR NUME DE RÂURI DACO-SCITICE DE VASILEPÂRVAN MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE Şedinţa dela 28 Aprilie 1922 Originile poporului şi culturii noastre nu se vor putea mai clar lămuri, până ce arheologia de săpături nu va luă în deaproape cercetare şi resturile aşa numitului Ev Mediu, în strânsă legătură cu cele preistorice, iar filologia nu va cercetă istoric şi geografic-comparativ — pe bază nu numai romanică şi slavică, ci şi general indogermanică — diferitele nume de persoane şi de elemente şi accidente geografice* 1). In prezent cercetătorii ncştri, neocupându-se îndestulător cu antichităţile şi filologia indoeuropeană, atacă zadarnic diferitele probleme thraco-scythe, care stau la baza istoriei noastre. A aplică cunoştinţe şi regale de fi'ologie romanică unor elemente toponomastice, care au o origine şi o evoluţie scytho-turaniană ori thraco-slavă, e, de sigur, neştiinţific. Ocupându-mă de mai mulţi ani cu antichităţile thrace, am crezut că-mi pot un moment luă libertatea de a întrerupe obişnuitele mele comunicări arheologice şi de a prezentă azi, sprijinite pe literatura necesară, câteva simple consideraţii — fără nici o iluzie de definitivat — asupra onomasticei fluviale din Dacia Scythica. # # * *) Un început foarte interesant face d. N. Drăganu, în Dacoromania, I, 1921, p. 109 şi urm., examinând cinci străvechi elemente toponimice, neexplicabile prin originile tradiţionale, slavă ori latină. I *4 II. — Memoriile Istorice. — Seria III, Tom. I, Mem 1. www.digibuc.ro 2 VASILE PÂRVAN 2 In ţinutul getic dintre Nistru, Carpaţi şi Balcani, adică în Basarabia, Moldova, Muntenia, Dobrogea şi o mare parte a Bulgariei nordice, au avut loc continuu, din timpuri anterioare cunoştinţelor noastre literar-istorice (care încep abiâ în sec. VII a. Chr.) şi până în timpul imperiului roman târziu (la sfârşitul sec. IV d. Chr.) x) infiltraţii persistente de elemente iraniene: scythice şi apoi sarmatice. Totuş Geţii, adică Dacii, s’au menţinut, ba chiar s’au revărsat şi dincolo de Tyras, în ţinutul scit dela Nordul Mării Negre, după cum se vede, între altele, şi din numărul însemnat de nume thrace, care se întâmpină în inscripţiile greceşti din Sudul Rusiei, şi în special din părţile sudvestice, către Olbia. (V. tot materialul la Minns, Scythians and Greeks, Cambridge, 1913, p. 122 sq., 38, 41» 86, etc.). Invers, inscripţiile şi monetele ne arată mici regate scythe în ţinutul dintre Callatis şi Odessus 2). Această reciprocă pătrundere a dus la un schimb şi un amestec de forme culturale, care ne fac azi destul de grea separarea elementelor getice de cele scythice şi sarmatice. (Cf. Kretschmer, Einleitung in die Geschichte der griech. Sprache, p. 179 sq. şi 214—16). Vom urmări în comunicarea de azi câteva nume de râuri, pe cari le întâlnim în ţinutul daco-scythic, mai sus determinat, îndestulător documentate de izvoare, spre a încercă măcar aproximativ o explicare a formei şi originei lor. I. In cartea de privilegii dată Histrianilor de împăratul Traian la 25 Octomvrie, anul 100, se întâlnesc, cu ocazia grăni-ţuirii teritoriului rural al cetăţii lor, cinci nume de râuleţe: [,]sampaeus, Calabaeusy Gabranus, Picusculus şi Turgiculus. Ultimele două sunt romane. Celelalte, potrivit cu situaţia etnografică locală — avem în afară de Greci numai Daci şi Bessi— ar trebui să fie thrace. Şi totuş cercetându-le mai de aproape, în special pe cele două dintâi, pentru care avem oarecare * *) *) Vezi articolul Sarmaticus, de Stein, la Pauly-Kroll-Witte II A, p. 15 şi urni. *) Cf. d. p. şi comunicarea colegului nostru d. Sutzu, Contribuţia numismaticei la istoria antică a României transdunărene, An. Ac. Rom., Mem. Secţ. Ist. XXXVIII 1916, p. 523 şi urm. www.digibuc.ro 3 CONSIDERAŢII ASUPRA UNOR NUME DE RÂURI DACO-SCITICE 3 material comparativ, nu pare a fi de loc cazul să le socotim ca thrace. Printre afluenţii Bugului (Hypanis), Herodot citează la descrierea Scythiei râul ’EţafiJVaîog din ţinutul cu acelaş nume (IV 52 şi 81; cf. Minns, o. cp. 28, 31 n. 2, 80, 39 şi 100). Este clar că râuleţul de lângă Histria, al cărui nume, păstrat la începutul rândului 7 din inscripţia 16 (Histria IV, p. 560), poate să fi avut la capătul rândului precedent şi litera care-i lipseşte faţă de numele de râu din Scythia, în transcriere grecească [.Jaafxnalog^ e rudă bună cu cel dela Herodot. Nimic nu împiedecă de a admite ca formă originală a lui, forma Asampaios, din care se poate cu vremea — fie la Scythi, fie prin Thracii de aici — să se fi obţinut, eventual,şi simplu Sampaios, ca Samus faţă de Asamus, în ţinutul vestthracic, resp. dacic. Fapt e, că numele acesta, fie complet, fie prescurtat, fie ca simplă rădăcină, nu se întâlneşte până acum? între numele de râuri thrace. Terminaţia -aXog, atog, eog, pentru care mai avem imediat şi celalt râu Calabaeus, dela Histria, ne este şi ea quasi-necunoscută în numirile thrace de râuri: doar două-trei exemple la Tomaschek (Die alten Thraker II 2, p. 94 sq. [eog]). Ea este grecească. Şi Thracii îşi păstrează sufixele proprii. Dar etimologia lui ’Eţa/MrtaXog [AJsampaeus, ne este cunoscută: ea e iraniană (adică scy-thică), găsindu-şi explicarea în rădăcinele zendice, asha, as-havan, «curat», şi pathi, «cărare» (cf. Minns, o. c., p. 39): astfel forma dela Histria e chiar mai credincioasă originalului decât cea din Scythia1). Să cercetăm acum şi pe celalt tovarăş: KaXaftaXog, şi pe urmă să încercăm a ne pronunţă în privinţa rostului amândurora la Histria. Lăsând la o parte terminaţia atog, credem că în restul KaXafi- avem două rădăcini: xaX(a)- şi -aft- (resp.-ajr-). In adevăr, ambele rădăcini ne sunt cunoscute din alte numiri geografice din părţile noastre. In Bisaltia, lângă Chalcidice, găsim, nu departe de Argilon, localitatea KdXagvog (Procopius) sau KdXagva (Ştefan Byzantinul), iar pe coasta bithynică 1) Traducerea numelui acestui râu, «drum curat», aminteşte vorba poeziei populare: «Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere». www.digibuc.ro 4 VAS I LE PÂRVAN 4 avem râul KăXrjg, -qtog, sau KăXrjţ, -rjxog. Tomaschek (o. c., II 2, 84 şi 100) observă că, în xaXa-, avem rădăcina qal, «a fi negru», kala-, care în sanscrit înseamnă «negru». De altă parte avem în Scythia Minor localitatea ZăXdarta, ortografiată şi ZăXâa(3a, 4. cărei primă parte, £aA<5-, înseamnă, ca în neopersană, zendică şi sanscrită, «galben» (a doua explicare a lui Tomaschek pentru această rădăcină, cu ajutorul lituanei, ossetei şi zendei, ca «rece», nu e nici ea imposibilă şi duce de altfel la aceleaşi concluzii), iar rădăcina din urmă, -an-, -aŞ-, nu are decât o singură explicare, şi anume, tot iraniană, ca în neopersan zard-âb, «apă galbenă» (v. toate citatele la Tomaschek II 2, 77). Deci kal-ab-, «apă neagră» 1). I? drept că rădăcina ap- se întâmpină şi în Boeotia, în MeGoâttiov 8j)og (adică fjieao-noTăfuov), unde însă avem ap- pentru vedu (Şedv) phryg. «apă» (cf. şi Kretschmer, p. 225), şi în Banat la râul ’Attog, Apo, Carasul de azi (de sigur nii şi în numele de localitate Apulum, cum crede Tomaschek, căci acest nume e propriu zis Appidum şi stă în legătură cu numele de popor Appuli: conf. Consolatio ad Liviam, Băhrens, P. L. M. I p. 97 sq.,v. 387 sqq., având probabil un alt radical): Tomaschek II 2, 91 sq. Dar cum cuvântul clasic thracic pentru apă e zura (zora) (Tomaschek II 2, 98, 78, 76), iar dacic zara, zer a, sara (ibid, 77, 79), sunt înclinat a crede că rădăcina ap-, resp. ab- (ca în neopersan) e iraniană, iar nu thracă. Cum şi rădăcina kala- îşi găseşte lămurire nu într’o rădăcină phrygo-armeană (thracic), ci într’una sanscrită (arie), îmi pare firesc a socoti atât numele Zaldapa, Zaldaba, cât şi rădăcinile unite Cal-ab-aeus, drept iraniene, adică scylhe. Cu atât mai mult, cu cât, chiar ca aşezare a lor în Scythia Minor, ele invită la o atare interpretare. (Vezi de altfel asupra relaţiilor thrako-iraniene şi asupra numelor iraniene la Thraci, şi Kretschmer, o. c., p. 214—16). La data însă, când apar în documente [Ajsampaios, Ca-labqios şi Zaldapa, în părţile acelea nu e nici un Scit. Şi, din timpuri străvechi, ni se vorbeşte aici de Geţi şi de alţi Thraci. Enclave scytho-sarmate (ambele iraniene) au fost însă destule 1) Deci o «Cerna-Voda» scythică, în ţinut histrian. www.digibuc.ro 5 CONSIDERAŢII ASUPRA UNOR NUME DE RÂURI DACO-SCITICE 5 în Scythia Minor. Cu cele trei nume putem localiza două vechi insule iraniene, una lângă Histria, alta la Sudest de Durostorum. Topirea Sciţilor între Thraci nu a desfiinţat numele date locurilor de cei dintâiu, ci Thracii le-au adoptat şi le-au păstrat până târziu, pentru a le trece apoi întocmai Romanilor lui Traian. Am avea astfel câştigate pentru onomastica fluvială a Scythiei Mici încă două nume scite, [Ajsampaios şi Kala-haiosr care să ne atragă continuu luarea aminte asupra complicaţiei problemelor de acest fel la Dunărea de jos, în regiunile thrace, şi apoi thraco-romane. II. Când au venit Grecii în Vestul şi Nordul Mării Negre, prin secolul VII a. Chr., ei au numit coloniile lor, în general după numele indigene ale marilor râuri, la gura cărora le aşezau, Tyras, după Tyras, Istria, după Istros. Dar aceste nume (poate chiar Borysthenes şi Hypanis: cf. Minns, p. 38) nu sunt iraniene, adică nici scythice, nici sarmatice. Când Herodot a călătorit în secolul al V-lea prin aceste lccuri,el a completat ştirile aşa de rare dinaintea lui cu o serie foarte bogată de nume de ape. Toate râurile mai mari din Dacia Scythică şi-au căpătat denumiri în lumea greacă. Dela Nistru până la Argeş şi Dunăre nici unul însă dintre numele dela Herodot nu s’a păstrat întocmai până azi; unele au dispărut cu totul, iar altele ni s’au păstrat într’o formă mult deosebită de a lui Herodot şi care nu are nimic de-a face cu o eventuală evoluţie pur daco-romană, deci romanică, a lor. Cum se explică acest fenomen? Să analizăm pe rând numele acestor râuri, începând cu Tyras şi sfârşind cu Istros. Dar înainte de aceasta trei observaţii. întâia. Transcrierile greceşti ale numelor de râuri din Dacia scitică sunt neexacte. Ele elenizează o pronunţare pe care nu o puteau prinde şi redă exact. Sunetul getic pe care Grecii îl redau cu v în Tyras, Pyretos, e, ca şi în numele regelui dac Byrebistas (transcris şi Boirebistas) la Strabo, iar în inscr. dela Dionysopolis încă şi Byrabeistas: Kalinka, Antike www.digibuc.ro 6 VASILE PÂRVAN 6 Denkmăler in Bulgarien, nr. 95, r. 33 = Dittenberger, Syli. inscr. Gr.2 342, din a. 48 a. Chr.; cf. p. forma BvgeftiOTag şi inscr. din Mesambria, la Kalinka, nr. 227), un a de o nuanţă specială, neexistentă în greceşte, poate ceva ca â al nostru, pe care d. p. Germanii nu-1 pot pronunţa decât ca y sau ca u. (Asupra lui v=oi=ov=u în thracică v. şi observaţiile lui Kretschmer, o. c., p. 226-8). Deasemenea numele ’OgdrjGGog dela Herodot este o falsă redare a originalului *"Agyscfog sau *’'Agyioaog, precum vom cerca a demonstra mai jos. Tiăgavvog (accentuat şi Tiagavtog) e iarăşi o transcriere aproximativă a sunetului iniţial c şi a grupei de sunete n? (Tomaschek, o. c. II 2 p. 98), mult diferite de vt grecesc. Toate aceste amănunte sunt însemnate pentru stabilirea continuităţii numelor dela Geţi până azi. In al doilea rând, este evident că unele nume, pe care le regăsim în româneşte aproape ca în vremea veche, nu le avem în totdeauna pe calea directă, dacoromână, ci cu modificări care provin din trecerea lor întâiu prin graiul altor popoare conlocuitoare: Slavi, Pecenegi, Cumani, etc. Şi dimpotrivă, aUele, pentru care în izvoarele vremii vechi avem denumiri altfel compuse ori transcrise, sunt totuş o moştenire directă dacică, prin Daco-Romani, pe calea celei mai stricte continuităţi. 3 In sfârşit, coexistenţa geto-scitică şi geto-sarmatică, apoi daco-romano-slavă, apoi romano-slavo-turanică, pe acelaş teritoriu, a pricinuit o denumire nu numai duplă, ci adesea chiar multiplă, pentru diferitele râuri, cari erau simultan chemate diferit de popoarele diverse care locuiau lângă ele. Cu timpul au biruit, potrivit cu deplasările etnografice respective, ici numele scit ori sarmat, dincolo numele thrac, iar alăturea numele nou, slav, — precum vom vedea în cele ce urmează. A. Nistrul. Grecii au găsit în sec. al Vll-lea înainte de Hr. la gura Nistrului, un popor care numiâ acest fluviu Tyras. Ei au luat numele, şi, după apă, au chemat şi colonia aşezată la vărsarea râului în Mare. Acest nume indigen a căpătat până azi cele mai neaşteptate etimologii. Lubor Niederle, în www.digibuc.ro 7 CONSIDERAŢII ASUPRA UNOR NUME DE RÂURI DACO-SCITICE 7 ale sale Slovanske Starozitnosti I i, Praga 1902, p. 156, n. 2, citează o întreagă serie: din slavică (Safarik şi alţii), din feniciană (Eichwald), din finică (Lambin), din iraniana scy-thică (Miillenhof), din dacică (Tomaschek). De adăogat la acestea etimologia sarmatică {tura, nedemonstrată) a lui So-bolevskij, care socoteşte atât tema tura cât şi tema stru, completată de el istru (în Dana-istru, şi fireşte şi în vIotQoq), şi nu mai puţin tema ipr (în Dana-ipr), drept «sarmatice» (Ar-ckiv fur Slav. Phil., XXVII 1905, p. 244, n. 1, p. 243 şi p. 241). Din toate aceste etimologii aceea care se poate susţine mai uşor e cea a lui Tomaschek: în adevăr la venirea Grecilor în Pont şi mult timp după aceea, la gura Nistrului erau Geţii. E firesc să ne gândim deci înainte de orice la o etimologie thracă. In sprijinul ei, ar veni, afară de thracicul Turesis, citat de Tomaschek (II 2, 98 şi 38), încă numele de localităţi Tyrida, TvQd-diţa (probabile şi Tvqeipog-Tirepsum, localitate carpică în basinul Tyrasului, TvQl-Otata, TvQtooa), toate thrace (v. la Tomaschek, o. c., lista dela pag. 75), indicând rădăcina tver, tur- «a cuprinde, a ţine strâns» (cf. şi skr. tura, turâna, tvarâna, turna), iar tura dacică însemnând «năvalnic, furtunos» (p. 102). Procopius, De aedif. IV, 4, ed. Haury, p. 121, 35, enumera, în părţile Serdicei, localitatea Tovqovq, care, poate, conţine aceeaşi rădăcină. Dar Nistrul trecea în cursul lui superior prin ţinuturi sarmato-scythe. Aceşti Iranieni îl numeau cu un radical străvechiu, foarte răspândit la ei, Dan-, Dana-stru (cf. Minns, o. c., p.38 cu Tomaschek II 2, 98), sau, cum argumentează Sobolevskij (/. c.) Dana-istru x) transcris pe greceşte AdvaOTQig, iar pe latineşte Danaster. Prezenţa neamurilor germanice la gurile Dunării încă dinainte de ‘Hristos şi în special a Goţilor, de pe la 200 p. Chr., aduce un nume nou, germanic, Nistrului, Agalingus (poate gotic: cf. Tomaschek, II 2, 99), care e singurul cunoscut Tabulei Peutingeriene (sec. II prima formă, sec. IV ultima) (v. Miller, Itineraria Romana, p. 597). Totuş atât Ammianus Marcellinus (c. a. 365 p. Chr.), cât şi Ior-danes nu cunosc decât numele iranian Danastris. Slavii pri- 1) întrucât zice el k slav vine din ai, deci ,4,-KtrkcTp-K din Dana-istru. www.digibuc.ro 8 VASILE PÂRVAN 8 mese şi ei acest nume S2rmatic, schimbându-i pronunţarea după spiritul limbei lor: Dunâ-i-stru. La rândul lor Românii, luându-1 dela Slavi, au trebuit să-l pronunţe, fireşte, aşâ fel că prima rădăcină pur iraniană, dana, este ca şi desfiinţată şi rămâne clară numai cea de-a doua, -(i)stru, care e străvechea formă indoeuropeană, comună Thracilor şi Phry-gilor, ca şi Slavilor, Germanilor, Leţilor, etc. Dar această de-a două rădăcină e numai un determinativ la prima: ea înseamnă, în thracică, slavă, germană, «curent», «curs», «râu». Ea este anexată la rădăcina iraniană dana- (însemnând iarăşi «râu»), pe care o mai găsim tot autentică (nu cu schimbarea slavică, ori de alt fel, a primului a în o sau u), în Danapris (Sobolevskij 1. c., p. 242, desface Dana-ipr şi compară râul Ibrăixi Volhynia)şi în 7awazs (transcrierea greacă a iranianului Danais: nume identic cu al Dunărei, Dana(v)is, cum observă cu dreptate şi Sobolevsky /. c., p. 243), dar cu alte determinative în a doua parte a lor: la Dana-pris, având rădăcina pere-, pru, pe care o regăs:m în Prut (vezi mai jos)x), iar la Dana-is (în Tabula Peutingeriana şi o formă Tana-sis/: Miller, It. Rom., p. 598; cf. mai jos, la Dunăre, forma Danusis) un sufix destul de comun. — Stabilim deci că este vorba la alcătuirea numelui Nistrului de o primă fixare, ante-slavă, poate şi sub influenţă thracică, — întru cât ei se află până la Nipru (Dana-pru),— şi care creează pe Dana-\-stru, sau. cum propune Sobolevskij, Dana -(- istru, ceea ce e acelaş lucru, ca etimologie antică, dar încă mai apropiat etimologiei slave. Numele fiind astfel răspândit şi la Sarmaţi şi Sciţi şi la Thracii nordici (Tura dacicul fiind probabil ceva local, ca şi Agalingus goticul), el trece dela aceia la Slavi, iar dela aceştia, prin forma lor, la noi. B. Prutul. Herodot spune singur (IV 48) că numele indigen al Prutului e Ilogaza şi că numele de IIvQevbg îi este dat de Greci, — că este un râu care, ca şl celelalte patru ce se mai varsă în Dunărea de jos, TiaQavvog, ’ÂQaQâg, NâmxQiq şi ’OQdrjoooq, curge prin ţinut scythic şi-şi trage numele dela Sciţi: *) *) Sobolevskij zice tpru, dând exemplul râului Ibr. Caş) pentru istru, i dela început nu schimbă nimic în ce priveşte originea radicalului. www.digibuc.ro 9 CONSIDERAŢII ASUPRA UNOR NUME DE RÂURI DACO-SCITICE 9 x6v xe Sxâdai nâgaxa xafâovai.Totuş, învăţaţii, văzând deosebirea dintre Porata si Prut au socotit că trebuie să dea t numelui actual alte etimologii. Niederle, o. c., I i, p. 154, n. 2, le-a strâns pe toate cele de până la el: din thracicul (ipotetic!) perua, pereu, «râu» (Safarik), din iranianul par-«a umplea», paurva «bogat» (Miil’enhoff), din grecescul nâgoq, germ. furth «vad» (Rawlinson), din pera, pru, skr. pru-th («spriihcn») (Tomaschek), în sfârşit chiar din slavică. Cred că origina iraniană a numelui Prutului nu se poate pune la îndoială după etimologia aşâ de suggestivă dată de Sobolevskij (/. c., pag. 241): păr-auta(h), în care am avea rădăcina ir. par (dată şi de Miillenhoff) + răd. avestică aodha, «ape», vechiu indic odatl, «izvorând», «învăluindu-se», deci «râu bogat în ape, în valuri». De altă parte forma pecenegă a, numelui acestui râu reproduce destul de credincios pe cea scy-thică: Bovgdx dela Constantin Porphyrogenitul (de adm. imp., 42, Bonn p. 179, 20) este tocmai Ilogdta, accentuat probabil mai exact decât tradiţionalul nâgaxa. Cât priveşte transformarea lui o în u (fenomen comun la Thraci, ca şi la Slavi), o regăsim în Donavi, Dunâv, Dunâj (vezi mai jos, la etimologia numelui Dunărei). Dar nici din forma scythică, nici din cea greacă *), nici din cea pecenegă, nu poate ieşi forma Prut de azi. Trebuie deci să căutăm un corespondent thracic, ori de alt fel, al rădăcinei iraniene, perfect asigurate prin celelalte nume vechi ale râului, şi coexistând cu ea încă din timpul geto-scit. Acest corespondent este pru-, rădăcină pe care o găsim în sanscrită chiar cu forma derivată pru-th-, «a sări», «a izbucni», «a scânteia», «a stropi», «a stropşi» (cf. Tomaschek II 2, 95, care dă numai ipotetic această bază) şi pe care o regăsim în compoziţia Dana-pris, Dana-ipru, Dun-k-prU, mai înainte citate. Aşa stând lucrurile, este clar că alăturea de forma sau de pronunţarea scythică (r. sarmatică), luată şi de *) *) Dacă Piritenses din Moesia Inferior, pe care îi găsim acolo cu un Emporium Piretensium (CIL. III 12415 şi 12417) sunt a se interpretă ca Pyretenses aşezaţi aici în urma vre-unei transplantări de Transdanuviani (în acest caz din regiunile Prutului, Pyretos), cum a fost aceea aşă de importantă a lui Plautius Aelianus pe la 52 d. Hr. (v. CIL. XIV 3608: plura quam centum milita ex numero Transdanuvianorum......trans duxit şi cf. Histria IV p. 567), e o întrebare la care nu se poate răspunde cu hotărîre, da sau ba. www.digibuc.ro IO VASILE PÂRVAN IO Pecenegi, poate prin Slavi, a trebuit să existe o altă formă sau pronunţare, care ne vine direct din antichitate şi care nu poate fi decât thracică. Un atare paralelism nu este de fel paradoxal, dacă ne gândim la atingerile dintre iraniană şi thracică, în vocalism, consonantismşi chiar în lexic (v. Kretschmei1, o. c., p. 209, 229, 239, 238, 168 sq. etc). In adevăr rădăcina pru- nu ne este necunoscută în ţinutul thracic. In afară de numele diferiţilor prinţi bithynici Ilgovolag, avem toponimicele Ilgovotăg şi Ilgovoa cu respectivele etnice IlgovoieZg şi IlQOvoaeig, a căror bază (vezi Tomaschek, II 2, 22) e, evident, pru, din preu-, în formele derivate preu-th, sanscrit pruth, şi preu-s, sanscrit prus, astfel în cât eventual chiar Prusias, numele propriu, ar putea fi interpretat ca un primitiv Pruthias sau Prusvias (Tomaschek, l. c.). Prutul fiind mult mai adânc în teritoriu dacic, decât Nistrul, această persistenţă a pronunţiei primitiv thracice (a unei forme probabil iraniene), nu e nenaturală. Dar ea nu e nici izolată. Vom avea imediat ocazia să mai constatăm şi altele. Destul să fixăm acum că ea ne este chiar documentată de Constantin Por-phyrogenitul, de adm. imp., 38, Bonn p. 171, 12: Bgovvog, alăturea de cealaltă, pecenegă, Bovgdt. Grecii dela Bizanţ 0 aveau pe a lor prin Unguri dela Thraci, Pecenegii pe a lor prin Slavi dela Sarmaţi. C. Şiretul. Autorii antici ne păstrează trei forme pentru numele acestui râu: Tiagavnog (Herod. IV 48), 'Iegaoog (Ptolemaeus III 8, 2) şi Gerasus (Amm. Marc. XXXI 3, 7). Toate trei sunt transcrieri destul de corecte ale unuia şi ace-luiaş nume scitic: Caranţ (râul «repede») (cf. şi Niederle, o. c. 1 1, p. 155, n. 1, după Miillenhoff, D. A., III 163, — fără însă a luă poziţie pentru numele scitic, propus de Tomaschek, II 2, 98) — cu deosebirea că pe vremea lui Ptolemaeus n dinaintea lui ţ dispăruse, ca în atâtea alte cazuri de pronunţare provincială romană, chiar a vorbelor latine (cf. CIL. III pag. 2572, unde, special pentru terminaţia ens şi pentru n înainte de s şi t sunt un număr foarte mare de exemple). Dar din această pronunţare, a cărei ultimă formă dela Am-mian, deci spre sfârşitul secolului alIV-lea, Gerasus, ne arată www.digibuc.ro II CONSIDERAŢII ASUPRA UNOR NUME DE RÂURI DACO-SCITICE II continuitatea pronunţării scitice, nu puteau rezulta formele pe care le găsim la Constantin Porphyrogenitul (Hagăv peceneg, 2eQ£vog ungaro-byzantin: de adm. imp. c. 42, Bonn, p. 179, 20 şi c. 38, Bonn, p. 171, 13). Cum se explică acest fenomen, că, în loc să avem din Gerasus o formă analoagă cu cea a Mureşului ori Argeşului ori Crişului (MoQrjOrjg, TifitjfJrjg, Kgtaog la Porphyrogenitul, de adm. imp. c. 40, Bonn 174, 6-7; Argesis, vezi mai jos) d. p. Geraş, sau Gereş, am avut o formă aşa de arhaică, precum e forma Seret r. Şiret. Cred că nu e nevoie să accentuez mai mult analogia cu cealaltă formă arhaică păstrată, pentru Prut. Ori, dacă urmărim toponimicile thrace, găsim rădăcina care să fi menţinut o pronunţare specific thracică, alăturea de cea scitică, a numelui Şiretului. Avem localitatea 2lQtg lângă lacul Prasias, cu variantele Sirae, 2iQQa, byzantin Heqqcu, azi Seres, precum avem tribul HtQsg lângă Ergene (anticul Erginias) în legătură cu rădăcinile thraco-armene sâr, şirei (iubire): v. materialul la Tomaschek (II2, 82, cf. 42). In sfârşit avem—ceeace e deosebit de important—chiar forma HsQEVog pentru o localitate din Dardania, la Procopius (de aedif. IV 4, ed. Haury, p. 120, 38), care ştim că ne-a păstrat o mulţime de forme autentice thraco-dacice. Sunt înclinat deci a crede că avem şi aici o persistenţă thracică paralelă cu cea scythică, dar în acest caz biruitoare asupra acesteia chiar la popoarele străine, aşa fel ca formele pecenege dela Porphyrogenitul să reprezinte o firească reproducere a pronunţiei străvechi thrace, moştenite şi de noi şi de Slavi, iar nu o prelucrare originală şi ciudată a formei scythice păstrate încă la Am-mianus1). Şiretul fiind şi mai adânc decât Prutul în teritoriu dacic, lucrul pare firesc, iar dispariţia formei iraniene la sfârşitul secolului al IV-lea, când dispar şi Sarmaţii—Iranienii, cari o conservau — din izvoarele epigrafice şi literare, se arată iarăşi firească. » \ D. Buzeul. Nu avem decât un singur document asupra vechimei numelui acestui râu, povestirea din actele Sfinţilor 1) Asupra sufixului -ta, -te, -tos, nu mai insist, el fiind suficient de frequent în toponimia thracă. www.digibuc.ro 12 VASILE PÂRV4N 12 privitoare la Saba «Goticul», care, în ziua de 12 April 372, a fost înnecat în râul Movoeog, de agenţii executori ai persecuţiei lui Athanarich împotriva Creştinilor din regatul său. Din fericire ştirile cu privire la Saba sunt contemporane, autentice şi bogate, astfel că nici o îndoială nu poate fi asupra localizării pe hartă a râului de care vorbesc Acta SS. (Vezi tot materialul în cartea mea Contr. la ist. creşt. daco-roman, p. 156 şi urm). Este vorba de Bovoeog, transcris Movoeog în loc de Mmovoeog. Niederle (o. c., II 1, p. 30) acceptă şi el această identitate Movoeog = Buzeul. Kretschmer, Einleitung, p.236, relevă fenomenul de consonantism, foarte important în thracică, al schimbului între m şi b: Museos putea fi, deci, eventual, chiar pronunţare reală thracică alăturea de Buseos. Cu dreptate cuprinde dară Tomaschek acest nume în lista toponimicelor thrace, propuiiându-i chiar rădăcina, ipotetică, bhug- «a îndoi* (II 2, 95). Cred însă că Tomaschek greşeşte lăsând acest nume izolat în mijlocul toponimiei thrace şi nefăcând apropierile imperioase care urmează. In adevăr rădăcina buz- sau bdza este foarte bine reprezentată în onomastica thracă, de care toponimia fireşte nu se poate despăiţl. Avem numele de persoane Bvţag, Bvţprjg şi Bvţog din vremile cele mai vechi: Pa-usanias V 10, 3, pomeneşte ca întemeetor al Byzanţului pe un Bvţag 6 Qgdxrjg fiaoiZevg, (cf. Tomaschek II 2 16). De altă parte numele Bovţflg şiBovoăg, probabil ca numebessice, apar în mare număr până la sfârşitul secolului al Vl-lea în ţinutul thracic din dreapta Dunării. Nu mai puţin, avem, ca eth-nicon, cunoscuţi Bvţrjvot şi BovţaZoi (cf. pentru material Tomaschek, p. 17). Este limpede că forma Bovoiog, sau mai exact Bovţâog1), reprezintă forma autentică getică a numelui acestui râu, păstrat întocmai, şi foarte probabil fără nici un intermediar străin, la poporul nostru până astăzi. E. Argeşul. Herodot (IV 48) înşirând numele de râuri daco-scythice, care se varsă în Dunăre, pomeneşte şi un l) De o eventuală pronunţare a lui /? în vremea târzie romană şi byzantină ca v, nu avem a ne împiedici aici: întâiu pentru că la Thraci nu se întâmplă aceeaş schimbare, şi al doilea pentrucă chiar la Greci, diferitele nume thrace începând cu fi, ne sunt păstrate şi în transcrierea latină, cu b, în inscripţii ori la autori Jatini, aşi că pronunţia lor thracică ne este asigurată. www.digibuc.ro J3 CONSIDERAŢII ASUPRA UNOR NUME DE RÂURI DACO-SCITICE 13 *Ogdrjaaâg. Toată lumea a zis: Ordessus = Argeşul (cf. şi Niederle, o. c., II 1, p. 30 şi harta dela pag. 32). Tomaschek (II 2, 94) nu face aceeaşi identificare, ci notează că acest nume e propriu zis asemănător cu acela al unei aşezări ca-riano-milesiene pomenite la Marea Neagră, la E de Tyras (Ptolemaeus). Aspectul numelui e în adevăr «cariani», dar aşezarea la care face aluzie Tomaschek, fără a cită nici un isvor, cred că e mai mult o confuzie a lui Plinius, după care Va luat şi Arrian. Tomaschek de altfel nu trage nici un fel de concluzie şi nu se pronunţă asupra formei ’OQdrjooâg. Ori este evident că această formă trebuie considerată împreună cu ’Oârjooog, 2aXfivdr}OOog, şi toate celelalte toponimice cu sfârşitul în -aaâg, care se mai întâlnesc în teritoriu greco-thrac. Kretschmer, o. c., p. 405, e de părere, că eventual aceste forme ar putea fi şi indogermanice, în vreme ce Pauli, Eine vorgriechische Inschrift von Lemnos, p. 79 (cf. Kretschmer, o. c., p. 291 şi 405 cu p. 193 n. 2) le consideră dreptpre-indo-germanice. Părerea lui Pauli a prevalat: unitatea de vieaţă thraco-phrygă din mileniul al II-lea a. Chr., în tot ţinutul dintre Dunăre şi Halys, a fost la fel în timpurile anterioare1). — Care e însă atunci adevăratul nume antic al Argeşului, pe care Herodot îl va fi auzit fals — el care eră din părţile Cariei — ca un nume «carian»? La Mysii din Asia Mică, deci în ţ’nut pur thrac, Hie-rocles ne-a păstrat în al său Synecdemus numele de localitate "AQyiţa. In Tabula Peutingeriană numele localităţii e transcris Argesis. Am citat întâiu pe Hieroeles, fiindcă Tabula deşi mai veche, are multe greşeli de copişti. Cele două forme se susţin una pe alta şi arată în aceeaşi vreme încotro avem a căută forma imediat anterioară celei româneşti. In adevăr, precum ne-a ajutat Constantin Porphyrogenitul la explicarea numelui Şiretului si tot el ne dă si formele asă de evident t 1 > protoromâneşti MoQr/Orjg pentru Mureş (care, fireşte, nu v ne d rect nici din Maris, nici din vreun Marisia ori Măgioog x) Toponomastica preindogermanică serveşte acum la o clarificare a stratificării popoarelor în Sud-Estul Europei şi in Asia Mică şi a fost întâiu ştiinţific tratată şi pusă în valoare de Pauli (o. c.) şi Kretschmer (o. c., p. 188, 193, 29° sqq., 311 sqq. 357 sqq. 377 şi 4°5)- www.digibuc.ro 14 VASILE PÂRVAN 14 oarecare, ci are cu totul altă evoluţie, de care, poate ne vom ocupă altă dată), TifirjOrjg pentru Timiş, Kglaog (cf. aici şi Cresia, Crisia dela Iordanes şi Geogr. Rav.) pentru Criş — tot aşâ el ne ajută, indirect, să căutăm în forma Argesis ori Argisis pe cea din care a derivat imediat cea de azi. In adevăr, afară de exemplul din Mysia, pentru rădăcina thracică adevărată a numelui Argeşului, mai avem şi alte pilde. In Bisaltia avem localitatea ^AgytXog, care după glossa lui Hesychius ăgyiÂog-Aevxâyeiog, ar fi «Alba», iar pentru râu, «râul alb» (Tomaschek II 2, 54 cu II1, 4). In Thracia avem râul şi castelul ”Agţog, eventual cu aceeaşi rădăcină arg- «a fi luminos, a străluci» (ibid. II 2, 92). Apoi, în Pe-lasgiotis, la NV de Larisa, în ţinutul de pătrundere thracică, Strabo pomeneşte străvechea aşezare myceniană *Agyiooa, lângă râul Peneu, şi care pe vremea lui se chemă *Agyovga (C. 439 şi 440). In sfârşit exemplul hotărîtor ne este dat epigrafic în vestita inscripţie a lui Burebista, dela Dionyso-polis (Kalinka nr. 95 =Dittenberger, Syll.2, nr. 342): localitatea Arci-dava din Banat, care la Ptolemaeus e ortografiată ’Agyidatia, apare în inscripţie (a se ceti pe fotografia dela Kalinka, unde se vede perfect tot cuvântul) tot cu y, adică ’Agye-tbafiov. Deci Agyk-oig ori ”Agye-aig. In ce priveşte sufixele general thracice -ţa (Tomaschek II 2, 61), -ţig (II 2, 63 şi 53), resp. -100a (II 2, 55), -tcrcrog (II 2, 53), cred iarăş că nu e nevoie să le mai avem aici special în vedere, când sufixul -acg, el însuşi, ne este deasemenea documentat, prin Tifitotg (dela Herodot IV 49), oxiUăvvvoig (Tomaschek II 2, 94 sq.), ori AlţtOtg (ibid. 53), ori chiar Advovoig (vezi mai jos). Clarificată astfel şi originea, de astă dată pur dacică, a numelui râului Argeş şi legătura strânsă între forma originală şi cea românească, sunt încă şi mai mult dispus să cred, că n’a fost nevoie de o mijlocire slavă pentru a trece dela Arge-sis, la Argeş. Dar această concluzie cu privire la transmisiunea directă şi continuitatea formală invariabilă a numelui Argeş e confirmată indiscutabil cu ajutorul lui Ptolemaeus, Procopius şi, iarăşi, Constantin Porphyrogenitul, deoparte, cu ajutorul toponimiei armene actuale de alta. Se ştie azi că limbele thracă, www.digibuc.ro i5 CONSIDERAŢII ASUPRA UNOR NUME DE RÂURI DACO-SCITICE 15 phrygă şi armeană alcătuesc o unitate organică în mijlocul celorlalte limbi indogermanice.Ptolemaeus cunoaşte în Armenia Maior lacu\Arsesa{f) *AQ0r]6a Acfivrj) (V 12,3) şi regiunea Arsesa (fi Agorjoa X&Qa) (V 12, 6). Porphyrogenitul, vorbind în cap. 44 din de adm. imp. de ţara Apachunes şi de oraşele ei, citează de repetate ori oraşul *Aq£sg, ortografiat odată (ed. Bonn, p. 191, 22) şi ’ĂQaeg. Lacul e lacul Van de azi în prelungirea lui băltoasă nord-vestică, — oraşul şi regiunea sunt la nordul lacului Van şi numele vechiu s’a păstrat: Argiş. E, fireşte, străvechiul toponimic thraco-phrygo-armean, având rădăcina arg-, mai sus studiată, şi care de fapt se pronunţă încă de atunci, ca şi azi, arg. Această rădăcină se întâmpină deopotrivă în Armenia vestică şi în cea răsăriteană, spre lacul Van. In apropiere de Caesarea, oraş în Armenia apuseană, Fr. Spiegel notează în a sa Erânische Altertumskunde I, Leipzig, 1871, p. 185, muntele Argaeus, care azi se cheamă Argîsh-dâgh, adică exact numele Argeş păstrat din vechime până azi. De altă parte oraşul *AQţeg, pomenit de Porphyrogenitul la lacul Van, la Apus de oraşul Pergri, îi e cunoscut şi geografului orientalist Saint-Martin, care în ale sale Me'moires historiques et ge'ographiques sur VArmenie I, Paris, 1818, îl şi identifică cu Arses, Ardzes dela Porphyrogenitul, sub numele contemporan de Ardjesch, în ţara K’hadjperuni, cantonul Ardjişa govid. Saint-Martin notează că localitatea are si o fortăreaţă si că Syrienii numesc oraşul şi cetatea Argysch, iar Arabii Ardjysch, ceeace revine la acelaş Argeş bine cunoscut. Deasemenea Saint-Martin mai relevă că ţara Arsesa pomenită de Ptolemaeus se vede a corespunde ca teritoriu tocmai ţinutului oraşului Argeş din Khadjpe-runi. De altfel Kiepert în al său Atlas Antiquus, harta IV şi indicele numelor a înregistrat fără nici o rezervă aceste identificări: lacul şi oraşul Arsesa = Ardjîsch-ul de azi1). ') Ca simplu document notez aici că Wcigand în studiul său o Ursprung der siidkarpathischenFlussnamettinRumănien», în XXIV—XXIXjfahresb. des Inst. jiir rumă-nische Sprache, Leipzig 1921, p. 70 şi urm., dă Argeşului o etimologie cumanică (p. 79), Buzăului (p. 80) una bulgaro-maghiară, Prutului una ruteană, ca şi Nistrului (p. 89 şi 92), iar Şiretului ar dori să-i dea o origine maghiară, dar nu are decât un argument comic, şi renunţă. Nici una din etimologiile de mai sus nu este, ca justificare filologică, serios prezentată. www.digibuc.ro i6 VASILE PÂRVAN 16 Dar numele se întâlneşte şi pentru persoane, la Thracii din Balcani în secolul al VT-lea d. Hr. Procopius în beli. Gotth. II 2, ed. Bonn, voi. II, p. 151, 14, pomeneşte printre Thracii (Bessii) din armata lui Belisarius pe un KovxLXag (vezi un altul la Histria: Histria IV, p. 595 sq.) şi pe un 'Agţrjg, despre vitejia cărora înşiră adevărate minuni. Argeşul românesc este deci strâvechiu thracic şi de două mii de ani pronunţarea cuvântului a rămas aceeaşi. F. Dunărea. In nici o limbă europeană, veche, sau nouă, numele râului nostru părinte, aşa de strâns legat de întreaga noastră desvoltare istorică şi atât de cântat de poezia populară, nu apare la fel ca în româneşte. Grecii şi Romanii au avut alt nume. Germanii, Maghiarii, Slavii, au azi alte nume. Iar cât priveşte pe strămoşii direct interesaţi şi vecinii lor, adică Thracii şi Scythii, respective Sarmaţii, din actuala pustă ungară, ei par a fi avut iarăşi nume speciale, diferite de cel românesc. Să cercăm dară, pe un plan mai larg, în capitolul ce urmează, a lămuri, pe cât e posibil, origina numelui Dunării. III Romanii au putut cunoaşte Dunărea atât prin Rhaetia şi Noricum, cât şi prin Pannonia. Ei i-au dat numele pe care l-au găsit la locuitorii riverani din Austria şi Ungaria actuală. Prima menţiune a acestui nume e destul de târzie: la Caesar, care cum ştim voia să se coboare şi spre Dunărea mijlocie, spre a supune pe Dacii lui Burebista, cari ajunseseră foarte primejdioşi pentru întreaga stăpânire romană în peninsula balcanică. Caesar îi zice Dunării Danuvius (beli. Gali. VI 25). După el îi vor zice şi Latinii şi Grecii la fel, din ce în ce mai frecvent, înlocuind tot mai mult străvechiul nume dat de Greci — după Thracii sudici — ’IOTQOg (de unde, latinizat Hister), încă dela Hesiod (sec. VII a. Chr.). Geografii antici, cari ştiau că ambele nume se bazează pe o realitate, întru cât de fapt în cursul de sus fluviul era numit de riverani Danuvius, iar în cel de jos Istros, au cercat să www.digibuc.ro 17 CONSIDERAŢII ASUPRA UNOR NUME DE RÂURI DACO-SCITICE 17 fixeze punctul precis unde râul îşi schimbă numele, natural fără a reuşi în această întreprindere, întru cât de fapt râul avea în cursul mediu şi alte nume, real întrebuinţate, precum vom vedea mai jos. Brandis, în articolul său Danuvius la Pauly-Wissowa IV 2103 sqq., a strâns în privinţa acestor chestiuni antiquarico-geografice un oarecare material destul de însemnat. Mult mai complet e însă materialul cules de Holder, Alt-celtischer Sprachschatz, I, 1225 sqq. Totuş o interpretare a acestui material lipseşte atât la Brandis cât şi la Holder. In adevăr, dela început se pun două chestiuni hotărîtoare: 1) originea numelui Danuvius şi 2) adevărata sa pronunţare barbară, cu evoluţia ei până la numele modern. In privinţa originei1) Brandis se mărgineşte să afirme (p. 2105) că azi e general acceptată părerea, că numele Danuvius e de origine celtică (din Danuv-io-s), Romanii luându-1 dela Celţii din Alpii bavarezi şi austriaci, respective dela Celţii din Illyricum. E adevărat că se găsesc în limba celtică rădăcini care, ca dănu, dana, «îndrăzneţ», «neînfrânat», ar putea procură o derivaţie, — dar, după cum observă însuşi Holder, Alt-celtischer Sprachschatz I 1225, numele Dunărei în orice caz nu e originar celtic, ci împrumutat: zicem noi, dela Iranieni şi Holder singur compară zd. danu «râu», osset. don,—ved. dănu «ploae», «umezeală». Chiar în thracică Holder relevă tema danus (San-danus, ’Aitt-davoq), pe care o alătură de vechiul indic dănu «curgător», «lichid». Brandis uită — probabil — că Celţii, ei înşii, nu sunt la Dunăre acasă la ei, ci sunt veniţi din Vest şi Nord-Vest. De ce adică ar fi dat ei nume nou Dunării la venirea lor, în loc să primească pe cel existent dinainte ? Căci după cum am notat mai înainte, rădăcina dan-, dana-, în semnificarea clasică de fluviu, e iraniană, adică sar-matică, respective scythică. Ori Sarmaţii pe vremea lui Caesar sunt şi ei la Dunărea mijlocie, în marea câmpie ungară şi în munţii Slovaciei actuale. Nimic nu împiedecă să admitem, * 1 1) Cf. şi Niederle, o. c., I i, p. 19, n. 3, iar asupra numelui Dunării la Slavi, ajuns indirect, prin neamurile germanice ori celtice, vezi întreaga discuţie din punct de vedere slav, p. 17 şi urm. Cf. şi II 1, p. 169, unde Niederle susţine că încă din sec. II Slavii începând a se coborî spre Dunăre i-au cunoscut numele dela diferiţii Germani de aici. 1 A R. — Memoriile Istorice. — Seria III, Tom. I, Mem 1. www.digibuc.ro VASILE PARVAN 18 18 că, chiar transmis prin Celţi, numele roman al Dunării ar fi, totuş, de origine sarmatică. El ar intră atunci în marea familie iraniană, împreună cu Donul, Niprul, Nistrul, Prutul si Şiretul. » In ce priveşte pronunţarea avem o mulţime de citate antice, culese atât de Holder (o.- c. I 1225 sqq.) cât şi de Brandis (p. 2103), cari ne arată că Danuvius, transcris greceşte Aavoăfiiog, este o formă latină vestică, pe când de fapt în Orient se pronunţă real de localnici Ddnuvis, transcris greceşte Advovfiig. Cum însă Ddnuvis puteă sună şi simplu Ddnuis (cf. la Strabo, C. 304 şi 314 forma Aavoăiog), se pare că unii indigeni, prin asimilare cu numele de râuri terminate în -515 (vezi mai sus, sub Argeşul), Timisis, Morisis, Argesis, îl numeau şi Ddnusis. In orice caz Brandis nu are dreptate să emendeze fără nici un comentar glossa dela Ştefan Byzantinul: Advovfiig f) Advovoig în Aavovfiiog fţ Advovfiig. Sigur e, că în părţile nordvestice ale Peninsulei Balcanice se pronunţă numele Dunării ca Ddnuvis, că adică, rădăcina numelui sună danu-, iar nu duna-, precum e rădăcina numelor actuale ale fluviului. O dovadă în plus despre aceasta îmi pare a fi şi prezenţa rădăcinei dan- în numele de localitate Aave-difiai din ţinutul Kavetzos, Dacia Mediterranea, la Pro-copius, de aedif. IV 4, ed. Haury, p. 121, 28. Dimpotrivă, în Nordul Dunărei eră o pronunţare, care anunţă pe toate cele actuale, cu vocala u, în prima, şi vocala a în a doua silabă, accentul rămânând acelaş, pe prima silabă. In adevăr din anii 390—420 *) avem o mărturie foarte caracteristică la Pseudo-Caesarius din Nazianz, care ne spune că Goţii, cari tocmai se aflau încă la Dunăre, îi ziceau Aovvafiig şi Aovvavig (cf. exact formele slave de mai târziu, Dunâv şi Dunâj, precum şi cea germană de mai târziu, Donau). Pasagiile din Pseudo-Caesarius sună aşă (Dial. I, 68): rov... frag’ "EXXrjoi dk ’'Iotqov, rragă de ‘Pco/naioig Aavovfiiov, fragă de Fdt'd’oig * I J) Seeck, la Pauly-Wissowa, III, 1300. — Miillenhoff, Archiv f. Slav. Phil. I 1875, p. 295» ° datase tocmai de pe la 525 d. Chr., ba chiar diipă, fireşte greşit, căci la această dată Goţii nu mai jucau nici un rol în părţile noastre, sediul Visigo-ţilor eră departe în Vest, iar luptele lor cu Bysantittii nu se mai dădeau la Dunărea moesică. www.digibuc.ro 19 CONSIDERAŢII ASUPRA UNOR NUME DE RÂURI DACO-SCITICE *9 Aovvafhv trgooayogevâţievov', (III 144) tragă dk ’lXXvgioîg (în Illyricuiîi!) xal Prtuavoîg (în Dacia ripensis!) tolg tragohtoig tov *Ioxgov, Aavovfir]q, tragă 6b Tâv&oiq Aovvavtq (emendat, cu dreptate, din 'Aovvavxig, de Miillenhoff în Arhiv f. Slav. Phil", I, p. 293: articolul său despre Dunăre în germană şi slavă)*(Migne, Pi -Gr. 38, p. 936 şi 1093). Menţionând aceste forme; Pseudo-Caesarius notă deci în Di al. III 144 forma balcanică obişnuită, AavovŞrjg, adică Advovftig (cf. Holder, o. c., I 1235), adică Dănuvis (Migne, o. c., 38 p. 1093), câre continuă a fi citată şi de Procopius (de aedif. IV, 5) în Sec. VI, ba-chiar şi mai târziu. Se pune acum întrebarea: eră forma cealaltă, pe care am atribuit-o Nordului Dunărei1), o invenţie gotică ? Ziseseră, ei Dunării pentru întâia dată Dunavis, sau Dunduis, sau cumva, ei nu făceau decât să ia dela localnici această formă, care tocmai ni e documentată alăturea de altele străvechi, ca Gerasus, pentru Şiret, Buseos, pentru Buzeu, în izvoare quasi-contemporane (căci ne aflăm cu acestea din urmă pe vremea împăratului Iulian, el însuşi un scriitor care pomeneşte Dunărea cu numele tradiţional în Sud, de Dănuvis) ? — Răspunsul a fost dat cred definitiv de Miillenhoff (D. A.) şi Holder (o. c.). Goţii, la venirea lor în Dacia Scitică posedau un nume pentru Dunăre, şi care eră o formaţie specific germană : din iranianul Ddnava sau Ddnavya (sarmatic Dănăvi: după A. SoboleVskij în Archiv f. Slav. Phil., XXVII 1905, p. 243) Celţii creaseră al lor Dânuv-io-s, iar German* i — prin intermediul celtic — Dânavia, în care din iranian rămăsese numai rădăcina Dan-Don, iar pentru rest Germanii adăogaseră o nouă rădăcină, proprie, awa (gotic ahvă), «râu» (cf. Holder, l. c., şi Miillenhoff, Arch. f. SI. Phil., I. c.). Goţii aveau deci un nume al lor, Donavi — pe care însă aici la noi îl pronunţau Dunavi — şi pe care Slavii l-au moştenit întocmai dela dânşii, cu toate că au schimbat genul cuvântului, făcându-1 masculin: Dunav, Dunaj. — Dimpotrivă însă Thraco-Romanii din Illyricum şi Dacia Ripensis ziceau *) Căci informaţia din Pseudo-Caesarius e, natural, o parafrază după scrisele şi spusele lui Caesarius însuşi, care pe la 350 eră activ şi cunoştea perfect lucrurile dela Dunărea-de-jos (cf. Seeck, la P.- W., III 1300). www.digibuc.ro 20 VASILE PÂRVAN 20 contemporan Advov[hg (Pseudo-Caesar. III 144) şi Miillen-hoff recunoaşte că, independent de Goţi şi anterior lor, exista aici o evoluţie a numelui, caracteristică regiunei dela Dunărea de jos (Archiv, I, p. 294). Pronunţarea Dunavi(s) se arată însă a fi fost ea însăşi independentă de Goţi şi în. orice caz anterioară lor. La sosirea lor în Dacia şi la gurile Dunării, în sec. III, şi apoi la marea lor migraţie prin Dac»a Scitică în sec. IV, ei ar fi trebuit să zică Dunării Donavi, aşa cum i-au zis neamurile germanice şi înainte şi după trecerea prin Dacia. Doar Ba-starnii fuseseră aici dinainte de Hristos, iar Germanii din Vest erau în contact direct cu Dacii noştri iarăşi de sute de ani. In ce priveşte forma germanică Donavi, ea se cristalizase, probabil, cum crede şi Holder (1. c., p. 1225) încă dela începutul secolului I a. Chr. în Vest şi se răspândise apoi treptat spre Răsărit. — Şi totuşi Pseudo-Caesarius ne spune repetat că Goţii ziceau Dunavi, iar nu Donavi, cu o pronunţare care anunţă pe cea slavă, deşi Slavii nu erau încă aici. Cred că forma cu u e nordthracică, sau, mai precis, dacică. Transformarea directă a lui ă (iranian) în u (thracic) nil ne este suficient documentată pe teritoriu pur thracic — ca fenomen de vocalism thraco-dacic x) — pentru a ne dispensă de ajutorul altor limbi indogermanice în fixarea evoluţiei rădăcinei iraniene dana- la Daci. In adevăr, cum a arătat Kretschmer în a sa Einleitung in die Geschichte der griechischen Sprache, p. 226, Thracii nu aveau trecerea dela 5 la o, deci din sarmaticul Danava ei nu puteau scoate pe Donava, necesar formării unui Dunava thracic. Dimpotrivă ei aveau, ca fenomen absolut banal, trecerea lui o în u (Kretschmer, o. c., p. 221, 223, 225, 226) şi anume atât a lui o cât şi a lui 0. Cum însă Dacii fuseseră din vechi timpuri în contact cu Germanii, forma germanică Donavi a numelui Dunării puteâ să le fie cunoscută cu mult înainte de venirea Goţilor. Dar Donavi germanic se schimbă mecanic la Daci în Dunavi. Pronunţarea gotică de care ne vorbeşte Pseudo-Caesarius, ca fiind uzată de Goţi în secolul al IV-lea, 1 1) N’am a\ eâ decât zara=zura «apă* (cf. Tomaschek II 2, 102). www.digibuc.ro 21 CONSIDERAŢII ASUPRA UNOR NUME DE RÂURI DACO-SCITICE 21 trebuia deci să fie de fapt pronunţarea dacică adoptată şi de ei, — dar netrecută mai departe celorlalţi Germani şi părăsită eventual chiar de ei după plecarea din ţinutul Du-nării-de-jos, şi după reluarea în Vest a legăturilor cu ceilalţi Germani, pentru cari rădăcina numelui Dunării a rămas constantă don-. Dar mai mult decât atât: Dacii puteau chiar pe calea scito-sarmatică să ajungă la pronunţarea lor. Şi poate această cale a fost cea adevărată, întrucât combinarea rădăcinei dona-cu sufixul ris de care vom vorbi îndată, a trebuit să aibă loc într’o vreme foarte veche, când încă se creau termeni noi pe cale de generaţie spontană internă. Rădăcina iraniană dana- avea şi varianta scito-sarmatică dona (cf. osset. don). Şi Germanii şi Scito-Sarmaţii dădeau deci — deopotrivă — Dacilor forma necesară pentru a ajunge la duna- dacic. Fixat acum acest lucru, să vedem ce explicare se poate găsi pentru sufixul -re, care caracterizează astăzi în chip unic numele românesc al Dunării, faţă de toate celelalte limbi europene. Nu voiu face aici istoricul etimologiilor care s’au propus pe rând pentru numele Dunării, până la ultimele care căutau în Gallia sau la Volga elemente de lămurire pentru a doua parte a cuvântului acestuia enigmatic. Voiu accentuâ numai un singur lucru: cuvântul e preromânesc şi preslavic, deci dacic. Inlăuntrul limitei de timp — cel mai târziu — de c. iooa.Chr. şiioop. Chr.,deci oarecum contemporan cu numele germanic al Dunării — care se alcătuia exact la fel: rădăcina străină don + sufixul germanic awa — a trebuit să se formeze şi numele ei dacic: din aceeaşi rădăcină străină 4- sufixul dacic ri-s. Aş atribui chiar — fireşte, cu totul ipotetic — epocei de expansiune de pe vremea lui Burebista, când Dacii se întrnd în Vest până la Viena — deci adânc în teritoriu sarmato-celto-germanic — iar în Est până dincolo de Odessa— deci adânc în ţinutul scytho-sarmato-germanic—crearea noului cuvânt. Dacă fenomenul s’a petrecut în Dacia transilvană sau în Dacia scitică, e greu de hotărît şi de altfel şi indiferent. Fapt e, că analogiile pentru noua alcătuire existau şi în Răsărit şi în Apus, în numele de râuri sau de locuri terminate în -ri-s. www.digibuc.ro 22 VASiLE PÂRVAN 22 Karl Brugmann a arătat în voi. II p. I, din. Grundriss der vergleichenden Graitttnatik der indogermanischeji Sprachen (ed. II Strassburg 190b) p. 323 sqq., rolul sufixelor în r-şi /-. Dintre acestea sufixele -ri- şi -li-, care «arată cea mai mare productivitate în vechile limbi italice şi slayice» (p. 381 sqq.) sunt atât în vechea indică, în avestică, «în litiiană, cât şi în greacă, în celtică şi aşa mai depajrţe, active tocmai în formele care ne interesează aici n-s, r£-s1). Sensul pe care-1 adaugă sufixul, e în general un determinant intensificativ al rădăcinei de bază,— în cazul nostru: Duna-ri-s, «râul» prin excelenţă, râul mai mare decât celelalte (cf. la Brugmann şi sensul comparativ, în care conceptţil de contrast eră pus în asemănare şi deosebire de,aceste sufixe în r- şi /-, provenite din adverbe cu inţeles local: l. c., p. 323 şi 165). In*'ce priveşte cantitatea lui ţ din xi-s, el nu putea fi decât scurt, ca şi în celtică (v. numele de râuri ca Ligeris, etc.) îtl latină (acris, febris, etc«)> îijl slavică, etc., aşâ în cât .trecerea lui ri-s în re a ^osţ ceva firesc. Dar aceasta ^ teorie. Găsim noi de fapt nume de râuri ori de localităţi în ţinutul thraco-scitic., formate cu ris, astfel în cât numele Dunării să se prezinte ca ceva obişnuit, iar nu absolut excepţional şi enigmatic ?- Răspunsul l-am dat în scufţ şi cu. alt prilej. Reviu azi documentând' filologic cele numai afirmate atunci. Numele" vechiu al IalorqjţeT arată să fi fost Naparis. Avem în^a^fest nume, cum p observat şi (Tomaschek II 2, 96 şi 98 baza nap-a, pe care. o regăsim atât în numele de popor scitic Nârtai, Nartdl(Hi, cât şi în dacicul Napoca, în care sufixul ac-a, oc-a, ţic-a e un fel de diminutiv (cf. p. 68 —-*lâ Tomaschek, o.t;c.) şi se regăseşte ţot în Dacia încă şi în toponimicele Alboca (etnic Albocenses), Rataca (etn. Ratacenses, Ratacensii). Baza nap-, pentru care Tomaschek compară gr. vârtos, vărtt], «râpă păduroaSă», precum şi alte Ba chiar în limbefc -Asiei Mici- (preitidogemvanice)- sufixul r- este foarte productiv, în special în numele de localităţi (Kretschmer, o. c., p. 328). Numele de localităţi în -ra vin de obiceiu dela nume de persoane. In ce priveşte numele de persoane în -ris, -ras, -ros, e interesantă constatarea că formele în -ris sunt nume de femei. Pentru genul feminin al Dunării aceasta e de reţinut. www.digibuc.ro 23 CONSIDERAŢII ASUPRA UNOR NUME DE RÂURI DACO-SCITICE *3 rădăcini indogermanice, în special iraniene, cu sensul fie de «îndoit», fie de «umed», ori «izbucnitor», «isvorîtor» (p. 96), nu are, fireşte, nimic de-a face cu numele Niprului din şarm aticul Danapris, unde baza e dana-, iar pris e de pus în legătură cu rădăcina pru- (iprti,—vezi mai sus, la Prut). In ce priveşte lituanul Nepras, care corespunde lui Danapris, e posibil să avem, ca şi în Naparis, rădăcina Nep-, cu sufixul ra-s (adică = Nap-a-ri-s), dar nu am posibilitatea de control suficient al acestei etimologii. Dimpotrivă e foarte probabilă rădăcina nebh- «a isvorî» în numele thrac de râu, Nfy (Nifioq, acc. Ni(3a) pe lângă Salonic, sau numele de localităţi Nfya şi NîŞa, şi cu etnicul Şh'paZoi, tot acolo, precum şi la localitatea TQa-vl'ipat în ţinutul muntos dintre râul Erginias şi Pontul Euxin (Tomaschek II 2, p. 96 cu 68). Intre râurile scitice Ovidius pomeneşte în poemele sale Ex Ponto IV 10, 47 un Sagaris, pe care K. Kretschmerîn Pauly-Kroll-Witte II A p. 5 îl identifică ipotetic cu Berezanul, ceeace pare destul de probabil având în vedere şi ceeace urmează. In adevăr, la Răsărit de Durostorum, deci în Scythia Minor, avem o localitate Saga-dava, pomenită de Tabula Peutingeriana (v. Miller, Itin. Rom., p. 506) şi care ne dă deci legătura între thraco-scythicul Saga-ri-s de lângă Olbia şi daco-scythica Saga-dava de lângă Durostorum. Numele Sagae ne este cunoscut şi pentru Sciţii dinspre Serica, în Turkestanul de azi (cf. Miller, o. c., p. 623 Ş1625), cari mai sunt numiţi şi Sacae (totuşi şi o cohors Sacorum în Moesia sup.: CIL. III 142176, probabil thraci iar nu scythi, de unde sigur şi Saci-dava, cum mai e numită sus pomenita Saga-dava (cf. şi Tomaschek II 2, p. 79), dela rădăcina skr. şak- «a fi tare, puternic», — ceeace ar dâ eventual şi pentru Sagaris al lui Ovidius, lectura Sakaris). Dar avem şi un Sagaris, sau, mai exact, Sangaris, pur thraco-phrygic: e râul bine cunoscut dm Phrygia şi Bithynia (cf. Miller, Itin. Rom., p. 839 cu 670 şi 639), în al cărui nume avem baza Sang-, cunoscută atât din Phrygia, în numele Edyyag şi 2ayyîa (satul dela isvorul Sangariului), cât şi din Dacia noastră, în Eavyi-datia, localitate pe Oltul-de-sus, pomenită de Ptolemaeus (cf. şi Tomaschek, II 2, p. 78 cu 98). — De altă parte, ca nume de persoană, Sagaris, e www.digibuc.ro 24 VASILE PÂRVAN 24 bine cunoscut atât în Phrygia (CIG. III 3973) cât şi în Galatia (CIG. III 4066): stând fireşte în legătură tot cu numele râului phrygian 2dyagig (cf. Pape, Worterb. der griech. Eigennamen, s. v. 2dyagig, 2ayagltig, 2ayydgiog şi 2dyyag; cf. Renan, Marc-Aurele, p. 193 şi 194, pentru numele episcopului Sagaris din Laodicea), resp. 2ayyagiog (cf. Perdrizet, Etudes Amphi-politaines, în Bull. de corr. Hell., 46, 1922, p. 49 şi 56 sq., numele 2ayydgiog la Amphipolis, adică în ţinut thracic). Tot aşa avem în regiunea Serdicei pomenit epigrafic un vicus, numit probabil după râul din apropiere, Magaris (CIL.X 1754: cei pomeniţi în inscripţie ca originari din acest vicus sunt daţi ca natione Bessi), iar în ţinutul Scasseta, deci prin aceleaşi părţi, o localitate Mayofilai (Tomaschek II 2, 66, după Pro-copius de aedif. IV 4, ed. Bonn, care dă Mayofuâg), sau Mayifilai (âcelaş autor, ed. Haury, p. 122, 23, fără emen-daţia necesară!), pentru care Tomaschek citează rădăcina zendică magha-, însemnând «gaură», «adâncime», ceeace pentru Magaris ar dâ explicarea de «vale mare şi adâncă», deci de «râul Văii», foarte naturală şi existând de fapt în actuala noastră onomastică fluvială. Cum poporul nu prea face totdeauna «filologie», ci adesea compune o sumă de cuvinte după analogii foarte aproximative cu forme anterior existente în limbă (compară felul cum tratează poporul nostru diferitele neologisme, stâlcindu-le), aş putea cită acum o întreagă serie de nume de râuri sau localităţi, terminate în -m(aici "Ov-ag-igTomaschek II 2, io,—'Alfi-v-gigII2, 78—79,—îldamgig (Ilaaidgiog) II2,95, râu chiar prin părţile Ialomiţei, neexplicabil din slavă,— etc.), -ra (iată câteva care sunt în aceeaş vreme şi perfect corecte filologic: 2ixsga, răd. gikh Tomaschek II 2, 80,— Scapora, răd. skap- II 2, 82,— Capora, răd. kap-, qep- II 2, 84, etc.), -ros1), care să dovedească frecvenţa respectivului sufix în părţile thraco-dacice. Dar mai mult decât atât: sufixul -r- este foarte productiv şi în ţinutul illyric al peninsulei balcanice, precum arată între alţii şi Dr. Petar Skok2) în ale sale Studje iz Ilirske Topono-mastike, Sarajevo 1920 (extras din Glasnik Zemeljskog Muzeja * *) 9 Pentru -ros nu mai citez exemple, fiind prea numeroase. *) Asupra căruia mi-a atras atenţia colegul Petre Cancel. www.digibuc.ro 25 OCNSIDERAŢII ASUPRA UNOR NUME DE RÂURI DACO-SCITICE 25 u Bosni i Hercegovini XXXII 1920, p. 29—46), p. 30 — 33. Căci acest sufix, cum am accentuat şi mai sus, e general indo-european: din răd. ong- avem de pildă în ţinutul illyro-thracic ^Ayygog, în Italia Umber, Umbro, în Gallia Ambris (Toma-schek, II 2, 93; vezi în general Brugmann, /. c.). Dar, se va zice, cum de n’a rămas, afară de Dunăre alt nume asemănător? Răspunsul e simplu. Am văzut că şi în vechime avem formaţii foarte variate pentru numele de râuri. Cele în ri-s nu sunt cele mai numeroase. Dar Dunărea avea dreptul la o situaţie specială. Ori dacă examinăm numele antice păstrate pentru acest fluviu în scriitori şi monumente, adică Danuvius (în diferitele forme derivate), Ister şi enigmaticul Matâaq (despre care Ştefan Byzantinul s. v. Advovftiq ne spune că în vechime eră numele «scythic» — în sec. VII d. Chr. asta poate fi însă egal şi cu «turanic»—pentru ’IoTQoq), observăm că nici unul nu e dacic. Danuvius e iraniano-celto-latin, Istros este bessic (v. Jord. Get. 12,75), adică, zicem noi, sud-thracic, iar Maxoaq va fi fost — cine ştie? — poate hunic (dacă de cp. ung. mdt-oh-a «nălucă», «spaimă»?}. Dar Geto-Dacii, cari în timpurile lor de maximă expansiune se întinseseră până pe Warthe şi Vistula, la Răsărit de Posen, în Silesia şi în Galiţia şi totdeauna locuiseră ambele maluri ale Dunării, ajungând ca insule izolate până în Rhodope (vezi diferitele -dave, specific dacice, în toate aceste puncte, adunate, dar neinterpretate istoric,, la Tomaschek, o. c., şi, tot aşa, confundate, ca general thrace, la Kretschmer, o. C.), nu puteau să nu aibă şi ei un nume al lor, sau să nu-şi creeze unul, pentru râul cel mai mare al ţării lor. Natural că Romanii şi Grecii avându-şi-le pe ale lor, atunci când au cunoscut pe Daci, nu le-au schimbat cu numele dacic. Mai mult: acest nume fiind indigen, adică barbar, nici nu s’a păstrat altfel decât ca element subteran, ca atâtea alte elemente specific dacoromâne, chiar de origine latină. De ce, de pildă, s’a păstrat pavimentum pentru «pământ» numai la noi şi nu şi la ceilalţi Romani? Şi atâţia alţi termeni, pe cari i-am amintit cu alt prilej, intr’o lucrare asupra începuturilor creştinismului nostru ? * * * * www.digibuc.ro 26 VASILE PÂRVAN 26 încheind aceste scurte consideraţii, nu pot să nu accentuez încă odată paralelismul thraco-slav al atâtor onomastice şi toponimice româneşti: lângă locul sau accidentul geografic de veche numire aborigenă, o numire nouă slavă: Ialomiţa slavă între Buzeul şi Argeşul dacic, vărsându-se în Dunărea dacică. Şiretul şi Prutul scytho-dacice având mai toţi afluenţii de nume slave. Şi la fel cu munţii noştri. Este deci nevoie să nu se mai trateze aceste teme cu idei etimologice preconcepute: exclusiv romanice ori exclusiv slavice. Să se ia în parte fiecare numire şi să se analizeze pentru sine, cil mijloacele filologiei comparate, indoger-manice şi special carpato-balcanice, să se considere şi împrejurările geografice, istorice şi etnografice locale, şi se va găsi atunci o persistenţă onomastică foarte caracteristică, după regiuni1). Adesea chiar insule foarte mici de străveche moştenire thraco-dacică vor apare aproape neaşteptat în cutare ori cutare regiune de caracter general romanic, slavic, ori amestecat. A trece fiecare onomastic ori toponimic neromanic fie deadreptul la elementele slave, fie în grupa preslavicelor ajunse în limba noastră, totuş, prin Slavi, cred că e o greşală. Avem direct dela Thraci şi Daci, pe calea thraco- şi daco-romană, oarecare elemente, pentru a adăugă cunoştinţe nouă la istoria originilor naţiunii şi culturii noastre. Desigur, nenumărate greutăţi şi deziluzii aşteaptă pe cercetătorul acestor chestiuni aşa de complicate şi slab documentate, rătăciri şi înşelări de sine ca în rare alte domenii filologico-etnografice, — dar fiecare pas mai departe pe acest teren nesigur e un câştig preţios pentru ştiinţa despre originile noastre. l) Am afirmat d. p. şi cu alt prilej că nu noi am mers la Albanezi, ci, eventual, Albanezii au fost cu noi, ori lângă noi, aşă ca azi să avem anume elemente de-ale lor in limba noastră. Atrag azi atenţia filologilor asupra multelor nume terminate in -leg, pe care Procopius în de aedif., IV 4, le înşiră in părţile Timocului şi Nişavei de azi: ZaXepgleg. Aovgleg, Bovregleg, Bagflaglsg, ’Eraigleg, ’Izaflegieg, Zxtvţegleg, Zeanovgleg, Zafhvi[fi]gUg, IlgeiCovgleg,—şi cari s’ar puteâ compară cu forma messapico-albaneză de nume in -ies (r-ies), de care vorbeşte Kretschmer, Einl., p. 263 şi 274 cu 278. — In general toată toponimia balcanică a lui Procopius ar merită un studiu cât mai aprofundat, având a dă surprinderi mari. www.digibuc.ro R £ S U M E Consider ations sur quelques noms de riviâres daco-scythes Le territoire compris entre Ies Carpathes, le Balcan oriental, la Mer Noire et le Dniestr (Nistru), a ete habitd en grande majorite par Ies Getes, deja â une 6poque anterieure â nos connaissances historiques classiques, qui com-mencent â peine au Vll-e siecle av, J.-Chr. Mais dans ce territoire gete (c’est-â-dire dace) il y a toujours eu des infiltrations plus ou moins importantes d’elements iraniens: scythiques et ensuite sarmatiques. Les inscriptions et Ies monnaies nous conservent le souvenir de petits royaumes scythes entre Odessuset Callatis. Les Getes aussi ont eu de grands mouvements d’expansion vers l’Est, en territoire iranien: les inscriptions grecques du Sud de la Russie nous conservent un grand nombre de noms thraces, de preference au SO, dans les alentours d’Olbia. Cette penctration reciproque a cree dans cette region une synthese tres com-pliquee de formes de civilisation, ou les elements getes scrrtt profondement penetres par des elements scythiques ou sarmatiques. Dans notre pr6sent memoire nous poursuivrons ce phenomene â travers quelques exemples typiques d’onomastique fluviale daco-scythe. I. Nous trouvons dans la carte des privileges, que l’empereur Trajan octroya le 25 octobre de l’an 100 aux Histriens (mon Histria, IV, p. 560), les suivants cinq noms de petites rivieres: [.Jsampaeus, Calabaeus, Gabranus, Picuscultis et Turgiculus. Les deux derniers sont romains. Les trois autres devraient etre thraces, car nous ne trouvons dans la Scythie Mineure, â cette epoque, que des Thraces: les Daces et les Besses. Or, il se trouve, que les deuxpremiers noms sont, au contraire, tres certainement, des noms iraniens, c’est-â-dire scythes. Nous connaissons, par Herodote, comme affluent du Hypanis, dans la Scythie, un ’Eţafinaîog. Or ce nom et le [.]oafisialog d’Histria (proba-blement Asampaios) sont identiques. Minns, Scythians and Greeks, p. 39, en a donne l’etymologie: ce sont les racines zendes asha, ashavan «pur» et pathi «sentier», qui composent ce nom, dont le sens se retrouve jusqu’â nos jours dans la ballade populaire roumaine qui celebre le Danube comme le grand «chemin sans poussiere». Quant au Calabaeus d’Histria, nous y retrouvons les deux racines xa,X(a)~ et -a/3- (resp. -an-), dont la premiere veut dire en sanscrit «noir» et la seconde en neoperse «eau». Mais le Calabaeus n’est pas isold en www.digibuc.ro VASILE PARVAN 28 28 Scythie Mineure: nous avons encore dans le nom de localite ZdXâana, orthographie aussi ZdXdafia, une formation analogue: ţaXâ- (signifiant en neoperse, zend et sanscrit) «jaune» et -an- ou -a/?- (en neoperse: zard-âb: eau jaune) «eau». (Cp. pour le materiei documentaire, Tomaschek, die alten Thraker, s. v.). Voici, donc, â cot^ du vieux Zaldapa, deux nouveaux noms scythiques d’acquis pour l’onomastique fluviale de la Scythie Mineure: [AJsampaios et Kalabaios. II. Les Grecs ont connu le bassin inferieur du Danube tres t6t aprfes la fondation de leurs colonies pontiques sur le littoral thrace. Ils possedaient ddjâ au Vl-e silele av. J.-Chr. une factorerie fixe, en territoire gete, au confluent du Şiret avec le Danube, dans la Moldavie meridionale. Les connais-sances d’Herodote sur le pays gete, au V-e siecle, auraient du, par suite, etre encore plus detaillees et precises qu’elles ne le sont. Mais Herodote n’a pas visite lui-meme cette region. II l’a decrite seulement d’apres des on-dit. Les noms des rivieres geto-scythes, qu’il nous a conserves, sont parfois es-tropies, les Grecs ne pouvant pas prononcer et transcrire tel son gete ou scythe, comme le n, le ţ,lec,leg, les, le â, etc. La coexistence geto-scythe sur le meme territoire a eu d’autre part, des consequences onomastiques tres int^ressantes. Tel nom scythe de riviere qui traversait un pays habite en majorite par des Getes, etait prononce par ceux-ci â la maniere gete et, comme tel, transmis â d’autres peuples,.— tandis que la forme scythique, ou bien coexistait, et se transmettait des Scythes aux Sarmates et par ceux-ci aux Slaves, et ensuite aux Petchenegues, ou bien disparaissait au devant de l’autre forme. Essayons donc, â la lumiere de ces faits, l’examen critique des principaux noms de rivieres dans le bassin du Bas-Danube. A. Nistrul (le Dniester). Herodote l’appelle Tyras. De toutes les etymo-logies qui ont ete donnees â ce nom, nous croyons comme seule fondee celle de Tomaschek: de la racine gete tura, dont les derives sont assez nombreux en territoire thrace (v. ci-dessus p. 7). Mais ce nom gete a £te supplante par un autre, exclusivement employe chez tous les peuples du bassin du Tyras: AdvaotQig, Danaster, c’est-â-dire, d’apres la reconstitution de Sobolevskij (Archiv.f. slav. Phil., XXVII 1905, p. 241—244), â l’aide de la forme slave 4,'KH'bcTp'K, un primitif Dana-istru. Or, cette forme est iranienne; si les Thraces ont eu quelque part â sa creation (nous avons, dans la deuxKfcme racine, le nom thrace du Danube, Istros), cette collaboration n’a rien change au sort de ce nom: les Sarmates l’ont transmis aux Slaves et ceux-ci â nous. B. Prutul (le Prouth). Tout â fait differente a ete l’evolution du nom de cette autre riviere geto-scythe. Deja chez Herodote le Prouth a deux noms: Ilogava chez les Scythes, JJvgsvbg chez les Grecs. Les philologues ont hesit^ de deriver le nom actuel de l’ancien nom scythe. L’on a donc cherch^ d’atres origines, thrace, grecque, germanique, ou meme slave (v. ci-dessus, p. 9). Nous sommes d’avis que Porigine iranienne de ce nom ne peut plus etre mise en doute apres l’etymologie tellement suggestive de Sobolevskij (l. c. p. 241): păr-auta(h), de l’ir. par, <>, Maghiari, Secui şi Saşi şi a religiunilor «receptet), catolică, calvină, unitară şi luterană. Naţiunea maghiară J) Zieglauer, o. cit., p. 16. 2) Ibidem, p. 13. *) «Zur Aufhebung der bisher in der politischen Verwaltung des Grossfiirstentums Siebenbiirgen bestehenden Verschiedenheit und Ausrottung des damit verbundenen Nationalhasses» zice decretul împărătesc. www.digibuc.ro 4 ZENOVIE PÂCLIŞANU 36 era împărţită în ii comitate şi două districte, Secuii în 5 scaune (sedes), Saşii în 9 scaune şi două districte. Românii, cari formau 2/3 din populaţia Ardealului, trăiau afară de constituţie, ei nu erau recunoscuţi ca naţiune şi, prin urmare, n'aveau alt drept decât acela de-a munci ogorul domnesc şi de a-şi vârsâ sângele apărându-1. Prin decretul acesta, pe care scriitorul sas amintit mai sus îl numeşte «der schwerste Schlag gegen das siebenbiirgische Verfassungsgebăude» şi «die flagranteste Gesetzes-verletzung>, constituţia istorică a ţării eră desfiinţată. Ardealul a fost împărţit în 11 comitate cu o nouă organizaţie politică şi judecătorească1). Ordinaţiunile lui Iosif II, prin cari se spulberau vechi privilegii de clasă şi vechi nedreptăţi, au produs furtuni de nemulţumire în rândurile naţiunilor şi claselor privilegiate. In cursul sbuciumatei sale stăpâniri, a trebuit să se lupte mereu cu îndârjirea şi rezistenţa aristocraţilor îngâmfaţi, cari voiau cu orice preţ să păstreze vechea stare de lucruri. întunericul, ca de-atâtea ori în istorie, a învins şi acum. împăratul, istovit de boală şi de încordata muncă supraomenească, într’unul din acele chinuitoare momente când se credea cel mai nefericit dintre muritori2), a iscălit, cu puţin înainte de moarte (28 Ianuarie 1790), Revocatio ordinationum, prin care şi-a retras toate ordinaţiunile afară de acelea privitoare la toleranţa religioasă, la uşurarea sorţii iobagilor şi la abuzurile administrative. -) Privitor la noua organizare a Ardealului cfr. Zieglauer, o. cit., p. 23 squ. şi Hermann-Meltzl, Das alte utid neue Kronstadt, II, Hermannstadt 1887, p. 86 squ-2) «Les nuits je ne peux dormir, et enfonc£ dans Ies tristes reflexions de tous mes malheurs personnels et ceux de l’Gtat, avec ma sant£, qui m’empeche tout soulagement, qui me rend le travail encore plus penible, je suis, je crois, actuellement le plus malheureux mortel qui existe* scrie Iosif II de pe patul de suferinţe fratelui său Leopold de Toscana. www.digibuc.ro I. BRUTALITĂŢI ŞI ASUPRIRI Neaşteptatul decret privitor la revocarea ordinaţiunilor lui Iosif II a produs o indescriptibilă bucurie în mijlocul aristo-craţimii şi nobilimii celor trei naţiuni ardelene, cari se vedeau din nou aşezate în stăpânirea vechilor şi obişnuitelor privilegii. Pretutindeni au fost aranjate mari serbări şi pretutindeni se luau dispoziţii privitoare la îngrădirea, în viitoarea dietă, a constituţiei, care să asigure pe vecii vecilor, despotismul şi stăpânirea exclusivă a claselor şi neamurilor privilegiate. Şi asta se întâmpla într’o vreme când revoluţia franceză arunca mari valuri de lumină şi de sânge şi când în Viena se stingea părăsit de toată lumea Iosif II. Până târziu în Martie, nu s’a luat nici o dispoziţie cu privire la doliul oficios obişnuit în astfel de cazuri şi când acestea au fost luate, s’au văzut — cum zice un istoric sas — haine negre dar nu s’au văzut feţe posomorite 1). Şi, ca bucuria oligarchilor să fie deplină, fratele şi succesorul lui Iosif, Leopold II, le confirmă, prin decretul din 14 Martie 1790, toate drepturile, privilegiile şi imunităţile şi porunceşte ca edictul privitor la revocarea ordinaţiunilor să fie executat până în luna Maiu. In acelaş decret le promite că dieta ardeleană va fi convocată în August. După moartea lui Iosif II, fanatica ură seculară a nobilimii maghiare faţă de neamul nostru a isbucnit cu o putere uriaşă, mai ales în judeţele cari au fost atinse de flăcările revoluţiei lui Horia. ludeţul Hunedoarei redactează, în adunarea din 2 J) «Die Freude iiber das Restitutionsedict iibertonte die Trauer liber den Tod des Kaisers; die Freude war um so grosser je tiefer der Schmerz iiber all das Unrecht des gesetzlosen Jahrzehntes gewesen war. Bis in den Mărz hinein machte Siebenbiirgen keine Anstalten zur offiziellen Trauerfeier und als sie angeordnet wurde, sah man schwarze Kleider, aber keine betriibte Mienen.» Fr.Teutsch, Geschichte der sieben-biirger Sachsen, II, Hermannstadt 1907, p. 318. www.digibuc.ro 6 ZENOVIE PÂCLIŞANU 38 Iunie 1790, un memoriu de o nebănuită vehemenţă către dieta de încoronare a Ungariei, unde eră reprezentat prin conţii Iosif Gyulai, Ioan Eszterhâzy şi Gregorie Bethlen şi prin Ioan Bornemisza x). Memoriul dă o descriere pătimaşe a revoluţiei lui Horia, cu aluzii de-o sângeroasă ironie la adresa lui Iosif II, şi cere cea mai aspră pedepsire a tuturor, cari, în orice chip, poartă vina acelei crâncene mişcări de răsbunare a asupririlor de veacuri * 2). Acelaş judeţ a început o sălbatecă luptă de exterminare împotriva celor câţiva Români, cărora le-a succes, sub domnia lui Iosif II, a ajunge în oficii publice. Goana pornită contra lui Ladislau Pop, a fratelui său Aron Pop şi a lui Iosif Meheşi este o clasică pildă a urei nebune, de care erau călăuziţi nobilii unguri faţă de neamul nostru. Ladislau Pop a fost subprefectul judeţului Hunedoarei. După moartea lui Iosif II, a fost silit să fugă dinnaintea furiei ungureşti din judeţ. Funcţionarii subalterni au declarat, în adunarea judeţeană din 23 Martie 1790, că nu voiesc să mai slujească sub conducerea valahului3). Aceeaş adunare i-a interzis lui Ladislau Pop orice activitate oficioasă în judeţ. Inzadar a intervenit guvernul, poruncind, în 7 Aprilie, judeţului, să-l lase în slujbă până la începutul lunii Maiu, acesta a stăruit dârz pe lângă hotărîrea veche 4). Şi în-zadar a intervenit şi în 20 Aprilie cerând sistarea oricărei proceduri judecătoreşti împotriva lui, lăsându-1 să fie. tras în judecată din partea guvernului 5). Când, mai târziu, guvernul a adus la cunoştinţa judeţului, că Ladislau Pop va fi tras în judecată pentru toate crimele ce le va fi făcut afară de aceea a presupusei participări la revoluţia lui Horia, pentru care împăratul Iosif II a dat amnistie generală, acesta răspunde din adunarea ţinută sub presidiul comitelui Antoniu Iosika în 4 Octomvrie 1790: ilmpăratul a putut iertă relele, care i s'au ') Protocolul adunării din 2 Iunie 1790, p. 2, în arhiva judeţului Hunedoarei. a) Memoriul se află în acelaş protocol, pp. 2—8. A fost tipărit cu data greşită de 2 Iulie în loc de 2 Iunie după o copie aflată în colecţia Egyveleg a lui Alex. Miko şi păstrată în biblioteca Muzeului Ardelean în Hunyadmegyei regesseti es tortenelmi tdr-sulat evkonyve, voi.XIV, (Dăva 1904) pp. 144—152. a) Adnex No. I. *) Adnex No. II. ‘) Adnex No. IIT. www.digibuc.ro 39 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—92 7 făcut lui, pe celea făcute nouă nu le-a iertat şi, afară de noi, nu le poate iertă nimeneat)1). Pe capul bietului Ladislau Pop, care petrecea în timpul acesta ascuns pe la prieteni în Miercurea şi Sibiu, s’a pus un preţ de ioo galbeni 2). Voia să meargă la Viena şi să caute scut la tronul împărătesc, însă totdeauna încercările erau împreunate cu primejdia vieţii. La sfârşitul anului 1790 a încercat din nou, fiind însoţit şi de generalul Stader. Baronul Iosika, prefectul judeţului Hunedoarei, a trimis înaintea lui 6 nobili cu 40 satrapi, cari Pau prins şi l’au aruncat în temniţă, de unde putea fi eliberat numai iscălind următoarele condiţii: 1) că nu va părăsi niciodată judeţul şi t nici nu va merge la Viena; 2) nu va lucră şi nici nu va scrie împotriva nobililor din judeţ; 3) va lua totdeauna parte la adunările judeţene. El însă a avut curajul de-a nu iscăli nici o condiţie, preferând a rămânea în întunericul înăbuşitor al temniţei. închiderea lui a produs o consternare generală în sânul. Românilor cari, în faptul acesta, vedeau renaşterea vremilor abia trecute de asupriri şi suferinţe. Ion Para, neastâmpăratul vicar unit al Năsăudului şi unul dintre cei mai însufleţiţi şi îndrăzneţi luptători naţionalişti ai Românilor ardeleni,-a trimis unui prieten al său din Viena, în 28 Decemvrie, un memoriu redactat în numele întregului neam românesc din Ardeal, pentru a fi înaintat împăratului Leopold II. Memoriul, după ce enarează, pe scurt, povestea tristă a lui Ladislau Pop şi după ce expune în cuvinte dureroase impresia produsă de alungarea din slujbă şi închiderea lui, cere punerea lui în libertate şi dreptul de a putea merge la Viena. încheie apoi cu trista constatare făcută de atâtea ori în decursul istoriei noastre, că Ungurii îl împiedică pe Ladislau Pop de-a merge la Viena, numai din ură naţională şi pentru că văd, că bărbatul acesta este învăţat şi cu minte şi astfel va putea desfăşură înaintea tronului împărătesc plângerile sale şi ale naţiunii'române 3). *) «Megholt felsdges Jdzsef csâszâr megbocsâthatott a mennyiben maga megvolt bântva, de a roi megbântoddsunkat meg nem bocsâthatta £s a megbântodott feleken kiviil senki mas meg nem bocşathat.» Protocolul adunărei judeţene din 4 Octomvrie 1790, punct 13 în arhiva judeţului Hunedoarei. ») Adnex No. IV. 9) «Non enim exaliaiationeabascen.su praepeditur quam ex odio naţionali et quia observant virum istum solide doctum et prudentem esse, qui possit sua et nationis afflictae gravamina majestati sacratissimae humillime exponere.» Adnex No.V. www.digibuc.ro 8 ZENOVIE PÂCLIŞANU 40 Tot atunci a pornit judeţul Hunedoarei goana şi împotriva lui Iosif Meheşi, secretar la cancelaria aulică din Viena şi a cancelistului Aron Pop, fratele lui Ladislau. Adunarea din 25 Martie 1790 cere înlăturarea lor din oficiu din motivul, că s’au făcut suspecţi în ochii nemeşilor din judeţ ca turburători ai liniştei şi binelui publicx). In 30 Aprilie guvernul ardelean scrie, la ordinul cancelariului, contele Carol Pâlfi, comitelui Antoniu Iosika să stăruie pe lângă adunarea judeţeană să-şi revoace cererea şi asta cu atât mai ales, că dânsul, contele Pâfli, nu ştie nimic despre vre-un amestec primejdios al lui Meheşi şi Aron Pop în afacerile judeţului. Zadarnic a fost şi sfatul acesta. Nobilii trimit, din adunarea ţinută în 2 Iunie al aceluiaş an, o nouă rugare, acum motivată, cerând scoaterea celor doi Români din slujbă. Motivele pe cari îşi întemeiau duşmănoasa lor cerere erau: 1) cancelaria aulică e un oficiu înalt. Funcţionarii de-acl trebuie să fie toţi din sânge vechiu nemeşesc. Meheşi fiind feciorul unui simplu popă valah din Cluj — Mănăştur — care a fost iobagul iezuiţilor, nu e potrivit pentru slujba înaltă pe care o ocupă; 2) Conducătorii revoluţiei din 1784 au fost preoţii. Meheşi e fecior de popă. Deci....; 3) Horia şi Cloşca au fost în Viena la împăratul. Viena e oraş mare şi chiar nici un om mai învăţat nu-1 poate află pe împăratul fără călăuz şi cu atât mai ales nu l-au putut afla aceştia. Au avut deci lipsă de cineva, care să-i călăuzească. Călăuzul le-a fost Meheşi, la care Românii ardeleni recurg ca la patriarhul lor. La urmă adunarea declară, că nu se va linişti până când cei doi oameni primejdioşi nu vor fi scoşi din slujbă 2). Furia răzbunătoare a nemeşilor unguri din comitatul Hunedoarei n’a avut deocamdată nici un rezultat. Meheşi şi Aron Pop şi-au păstrat slujbele spre binele neamului, din sânul căruia făceau parte. ’) «Minthogy udvari cancellarian levo secretarius Măhesi es Pap Aron cancellista ezen nemeş vârmegye gyiilăse elott a kozcsendeslgre 6s holdogsâgra năzve gyanusokkâ tettek magokat, văgeztetik, hogy ezeknek elkiildettetesăt az egyesiilt Meltosâgos udvari cancellariatdl focancellarius 6 exceletiâjâtol kerettessek.» Protocolul adunărei judeţene, p. 30, punct 29, in Archiva judeţului Hunedoarei. ») Adnex No. VI. www.digibuc.ro 4* LUPTELE POLITICE ALE ROMANILOR ARDELENI DIN 1790—92 9 II. ACTIVITATEA POLITICĂ A ROMÂNILOR ARDELENI IN ANUL 1790 Revocatio ordinationum i-a atins mai dureros pe Românii ardeleni. Cu cât era mai mare satisfacţia celor trei naţiuni unite, Unguri, Săcui şi Saşi, cu atât era mai adâncă amărăciunea, pe care o simţiâ poporul nostru văzându-se aruncat din nou în umilita stare veche. Sigur, glasul clopotelor din micile şi modestele bisericuţe româneşti de lemn din munţii şi văile Ardealului n’a răsunat niciodată atât de jalnic la moartea unui domnitor străin ca în primăvara posomorită a anului 1790, vestind «jalnica săvârşire şi mutarea preamilostivului împăratului nostru Iosif II din lumea aceasta trecătoare la cele veşnice».1) Starea desperată a neamului nostru o descrie scurt, în fraze nervoase, Ioan Para, în scrisoarea din 28 Dec. 1790: «Clerus enim absque omni subsistentia manet, naţio opressa jacet, nobiles Valachi ab officiis excluduntur, nemo est qui subcurraU 2). In împrejurările acelea ne-a mai rămas o singură nădejde: dreptatea împărătească, şi un singur mijloc de mântuire: ridicarea Românilor în şirul celorlalte naţiuni recunoscute de legile ţării şi declararea confesiunii ortodoxe de confesiune «receptă». In numele acestui ideal s’a început îndată după moartea lui Iosif II marea luptă, care fără îndoială, formează unul din cele mai însemnate momente ale istoriei noastre politice. Ea a fost prima manifestare unitară a conştiinţei noastre naţionale. Pornirea unei acţiuni generale politice, la care să participe toate elementele capabile de luptă ale societăţii româneşti eră nespus de grea, pentrucă nu aveam atunci aproape nici unul din mijloacele de propagandă întinsă, pe care le avem azi. Aveam însă, în schimb, câţiva bărbaţi de-o energie şi îndrăzneală uimitoare şi, mai ales, bărbaţi cu o puternică dragoste de neam şi cu un superior spirit de jertfă. * *) ') Circulara episcopului Gherasim Adamovici din 22 Martie 1790. Dr. Ilarion Puşcariu, Documente pentru limbă ţi istorie, I, Sibiu 1889, p. 161. *) Adnex No. V. www.digibuc.ro IO ZENOViE PĂCLIŞANU 42 T Urzitorul acelei mari mişcări de emancipare pare a fi fost vicarul unit al Năsăudului Ioan Para. Om de-o nebânuită isteţime, stăpân pe-o cultură temeinică câştigată în centrul monahiei, Yiena, unde a fost elev al institutului Sf. Barbara, având legături cu toţi fruntaşii români ai timpului şi cu câţiva dintre străinii cu influenţă asupra conducerii afacerilor statului, fire îndrăzneaţă şi neastâmpărată, Ioan Para a început, după urcarea pe tron a lui Leopold II, o stăruitoare şi energică muncă de agitaţie politică între contemporanii săi. Scopul lui eră să trezească într’însii conştiinţa naţională si, mai ales, conştiinţa drepturilor na-tionale, îndemnându-i să ceară declararea naţiunii române de naţiunea a patra a Ardealului. Acelaş lucru îl făcea, în judeţul Hunedoarei, Ladislau Pop, înainte de-a fi silit să se refugieze de frica nobililor unguri, între cari îşi simţiâ primejduită vieata. 9 Activtiatea lor nu a putut rămâneâ neobservată de aceia, cari aveau cel mai mare interes să rămânem o naţio tolerata propter regni emolumentum. Congregaţia judeţului Alba-infe-rioară aduce în 25 Martie 1790, la cunoştinţa episcopului Gherasim Adamovici, că preoţii români fac pregătiri pentru o acţiune politică. Acesta cere, peste câteva zile, sfatul guvernului, care răspunde că trebuiesc aşteptate ordinele Curţii vieneze1). Nemeşii ardeleni au început a fi, văzând pregătirile clerului român, înfioraţi de spectrul revoluţiei lui Horia, a cărei amintire eră încă atât de proaspătă. Preotul Ioan Crişan, care încasa taxele sidoxiale, fiind bănuit, că adună bani pentru o nouă răscoală, a fost aruncat în temnită. Aceeaşi soartă au avut-o alţi.trei preoţi, cari adunându-se la patul unui bolnav, au fost bănuiţi că fac planuri de revoltă 2). Ladislau Pop a primit, în Aprilie dela prefectul judeţului Hunedoara, Antoniu Iosika, porunca aspră de-a întrerupe legăturile suspecte cu preoţii români şi de-a nu da acestora sfaturi rele 3). La sfârşitul lui Maiu, 1) I. Lupaş, Contribuţii la istoria Românilor ardeleni în Analele Acad. române. Memoriile Secţiune! istorice 1914—15, p.670—7 No. 24 şi p.(79No. 2b—7. 3) Ibidem p. 680—1, No. 29—30. *) Pap Ladislaum severe monitum esse ut semeţ a suspecta conversatione cum popia Valachis abstineret et a dando Valachis mala consilia, significat administratori D.Antonius Josika. Index protocclli officiolatus inclyti comitatus Hunyad cum Zarand uniţi de anno 1790, mensis Aprilie în archiva comitatului Hunedoara. www.digibuc.ro 43 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—9* II vlădica unit al Blajului a tfiers, la porunca guvernului ardelean, în Sibiu. Aici guvernorul i-a adus la cunoştinţă că Para îi îndeamnă pe preoţi şi mireni să ceară dela dieta viitoare a ţării primirea Românilor în şirul celor trei naţiuni privilegiate. Vlădica se grăbeşte a-1 sfătui pe Para să nu se ocupe de afaceri de aceste lumeşti, ci, dacă voieşte cu orice preţ să se amestece în trebile publice, să se mărginească numai la cele, care privesc preoţimea1). După opreliştea aceasta Para s’a adresat episcopului, ru-gându-1 să se pună dânsul în fruntea mişcării de emancipare din robia seculară a poporului său credincios şi, ca unul care are vot în dieta ţării, să arăte staturilor ardelene plângerile acestuia. Răspunsul lui Bob a fost negativ. Cauzele acestei atitudini rezervate au fost, de-o parte caracterul blând şi temperamentul puţin răsboinic al lui, şi, de altă parte, având legături strânse cu factorii conducători ai ţării, cunoştea înainte rezultatul unei astfel de mişcări. Apoi guvernatorul Banfi însuşi i-a interzis orice amestec în afacerile politice ale naţiunii şi, în sfârşit, Bob nu avea nici îndrăzneala, nici avântul răsboinic, nici energia, şi mai ales, nu avea sufletul clocotitor al marelui său înaintaş, Inocentiu Micu Klein. Şi nu avea nici însuşirea aceea, de multe ori atât de preţioasă şi importantă, de-a şti ascultă de sfaturile luminate ale altora. Aproape pe toţi oamenii de valoare, pe cei cu o superioară cultură intelectuală i-a îndepărtat din jurul său. Unicul lui sfetnic îi eră o rudă, Timariu, din care a făcut apoi vicar al Haţegului. Astfel nici chiar vre-mile acele mari n’au putut face din el om mare; pentrucă mărimea nu se măsoară numai după suma fundaţiilor, ci şi după suma aceea imponderabilă de energie, de avânt şi de idealism, cu care contribui la îmbogăţirea sufletului unui popor şi cu deosebire după asta... In 14 Iulie al aceluiaş an, Ioan Para, împreună cu vicarul unit al Făgăraşului, Ioan Halmaghi şi cu protopopul unit al Sibiului, Ciril Ţopa, trimit episcopului Bob o petiţie iscălită numai de cei doi dintâi pentru a fi trimisă, prin guvernul ardelean, împăratului. In petiţia aceasta dânşii cer să li se dea Adnex No. VII. www.digibuc.ro 12 ZENOVIE PÂCLIŞANU 44 voie a trimite, afară de episcopul unit, şi alţi deputaţi cu drept de vot la dieta ardeleană, cari să reprezinte interesele poporului român, desvăluind în faţa dietei multele suferinţe ale lui şi solicitând mijloacele potrivite de îndreptare 1). După o aşteptare de şapte zile, neprimind nici un răspuns dela vlădica Bob, Para trimite, în 21 Iulie, din Sibiu, petiţia direct guvernului ardelean, rugându-1 ca, luând în considerare scurtimea timpului, să nu aştepte intervenţia episcopului, ci să o înainteze tronului împărătesc. Petiţiei îi este adnexată o nouă rugare iscălită numai de Ioan Para, în care acesta expune demersurile făcute pe lângă vlădica şi cere din nou admiterea mai multor deputaţi români la dieta, în care neamul nostru era reprezentat numai prin arhiereul bisericii unite 2). Răspunsul guvernului a venit a doua zi. In 22 Iulie cancelariul David Szekely şi secretarul David Vajna scriu episcopului Bob, că petiţia lui Para şi Halmaghi este contrară legilor şi astfel nu poate fi- trimisă împăratului. Tot odată îl roagă să stăruie, ca aceştia să şi-o revoace şi dacă au plângeri întemeiate şi care se ţin de competenţa dietei să şi le prezinte prin episcopul lor 3). Aceeaş poruncă pare a fi primit-o cu câteva săptămâni înainte şi Gherasim Adamovici, care a trimis în 26 Iunie, protopopilor săi, o circulară, sfătuindu-i să îndemne preoţimea să nu-şi înainteze cererile direct la dietă, ci să le trimită episcopului, care va face, în interesul ei, tot ce-i va stâ în putinţă. Este interesant, pentru cunoaşterea stării de spirit a nemeşilor unguri, din acel timp, că circulara aceasta inofensivă şi loială a vlădicului neunit, li s’a părut a fi un primejdios instrument de agitaţie în mâna preoţimei şi astfel s’au grăbit a-1 denunţa, din diferite părţi, pe vlădica la guvernul ardelean, încât acesta a fost silit să intervină, explicând celor cuprinşi de spaimă rostul adevărat al ei 4). Ca să poată lucra cu mai mult succes pentru rezolvirea favorabilă a postulatelor clerului şi poporului său credincios, Adamovici roagă factorii competenţi să-l cheme şi pe dânsul ca regalist la viitoarea * •) J) Adnex No. VIII. =) Adnex No. IX. a) Adnex No.X. •) I. Lupaş, 1. cit. p. 682, No. 32—4. www.digibuc.ro 45 LUPTELE POLITICE ALE ROMANILOR ARDELENI DIN 1790—9* 13 dietă ardeleană, însă dorinţa aceasta atât de îndreptăţită şi atât de firească nu i-a fost împlinită1). In urma scrisorii din 22 Iulie a guvernului şi probabil că şi în urma energicei denunţări trimise de clerul unit guvernului contra lui Bob, în care i se aduc mai multe acuzaţii cuprinse în 7 puncte, şi care i-au fost comunicate de guvernorul Gh. Banfi, şi vlădicului în 9 Septemvrie 1790 2), a intrat dânsul în acţiune. Planul lui era convocarea unui sinod preoţesc la Blaj, în care preoţimea din tot cuprinsul eparhiei să aibă prilej a-şi descoperi nemulţumirile şi a discuta mijloacele pe cari le credea potrivite a-i îndrepta soarta. Guvernul n’a încuviinţat ţinerea sinodului, spunând, în rezoluţiunea sa din 27 Septemvrie, că nu permit împrejurările şi că pentru cunoaşterea pângeri-lor clerului e suficient dacă episcopul trimite o circulară tuturor vicarilor şi protopopilor învitându-i să-şi spună plângerile în scris. Atitudinea preoţimei neunite faţă de circulara din 26 Iunie a arhiereului lor, nu o cunoaştem. Preo-ţimea unită, condusă de Ioan Para, nu avea nici o încredere în Bob şi astfel a luat hotărîrea surprinzătoare de a nu răspunde la învitarea lui3). După nesuccesul avut cu petiţia trimisă lui Bob, iar mai târziu guvernului, pentru a fi înaintată împăratului, Ioan Para voia să meargă însuş la Viena. Credea că Leopold II, fiind tocmai la începutul stăpânirei sale, când domnitorii sunt de obiceiu mai binevoitori şi fiindcă chiar atunci se purtă răsboiul cu Turcii, va putea aprecia după cuviinţă jertfele aduse de Români pentru fericirea patriei şi multul sânge vărsat pentru gloria tronului împărătesc4). In 10 Octomvrie 1790, Para cere dela x) Ibidem p. 689—91, No. 40—1. 2) Copie în bibi. archid. din Blaj. Scrisoarea guvemorului Banfi adresată din acest prilej lui Bob e următoarea: «Ulme ac Rine Dne Episcopel Contextus isthic in originali acclusae delationis ubeiius pandit in eadem contra IUtem Vram adducantur quae-rimoniarum puncta. Equidem credere vix possum ea, prout exponuntur, a viro in eppali dignitate constituto vel admitti mullo minus committi posse. Cum interim pro ferendo remedio delata sint eidem IUtati Vrae in finem illum, duxi esse communicanda ut hoi.ori suo consulere atque ea quae ad sedandam cleri sui atque populi mentem conferre videbuntur opportuna media adhibere possit, ne quaerelae eiusmodi ulterius prorumpendo et IUtati Vrae et altioribus instantiis ingratas molestias facessant. Qui in reliquo etc. Cibinii 97 bris 1790 G. Banfi». ^ Advex No. XI. *) «Neque enim nunquam opportunius tempus pro consequendis gratiis et favo-ribus esse potest quam dum primitiae imperii celebrantur, quo semper benigniores www.digibuc.ro 14 ZENOVIE PÂCI.IŞANU 46 Bob permisiune şi binecuvântare arhierească pentru a putea călători cât mai curând la Viena. Ştiind că vlădicului nu-i convine amestecul preoţilor în afacerile politice, în scrisoarea sa spune, că motivele acestei călătorii sunt multele mizerii ale preoţimei din vicariatul pe care-1 conducea. Ca locţiitor pentru timpul cât va petrece în Viena lasă pe protopopul Vasile Nemeş * 1). Răspunsul din 16 Octomvrie al vlădicului a fost şi acum negativ, oprindu-1 pe Para nu numai de a merge la Viena, ci şi de a petrece afară din vicariat când nu o pretind interesele preoţimei2 *). Atitudinea lui Bob a produs o adâncă mâhnire în sufletul acelui harnic şi distins preot. Intr’o scrisoare, adresată în 23 Octomvrie episcopului Orăzii-mari, Ignatie Darabant, zice: «Nu m-am putut stăpâni să nu vă scriu ce mi-a răspuns vlădica la petiţia mea, în care ceream permisiunea de-a merge la Viena. Clerul nâddjduiă, că dacă Sfinţia Sa nu vrea să lupte pentru dânsul, cel puţin nu-i va împiedică pe aceia dintre preoţi, cari voiesc să lucreze»*). După răspunsul nefavorabil al episcopului, Para s’a adresat comandantului Rall, un bun prieten al Românilor, cerând dela el «litterae passuales» pentru a putea face călătoria, de care legă atâtea nădejdi. O nouă încercare împreunată cu o nouă desiluzie. Baronul Rall i-a răspuns să se mulţumească cu re-zolvirea pe care a dat-o acestei chestiuni episcopul Bob 4). încercările aceste zadarnice n’au fost în stare a stinge entuziasmul şi idealismul lui Para. Văzând că Bob nu îndrăzneşte a reprezenta în dieta ţării întreagă naţiunea română din Ardeal; că alţi deputaţi români nu sunt admişi în şirul deputaţilor, din et tenerrimi principes esse solent; neque commodior accasio exponendi merita nostrorum quam tempore belii, quo vividae aduc sunt ideae gregiae comportationis eorundem in animis superiorum.» Scrisoarea din io Octomvrie 1790 a lui Para către Bob. (Copie în arhiva episcopiei unite din Oradea-Mare, No. 270). l) Scrisoarea citată în nota precedentă. a) «Litteras fraternitatis Vestrae de 10 cur. ad me datas paterno accepi animo et affectu, ad quos respondeo me non posse facultare fraternitatem Vestram tamquam personam in officio constitutam extra provinciam exire quinnimo neque in provincia multum a suo districtu abesse nisi publica cleri negotia id exigant. In reliquo fraternităţi Vestrae addictus episcopus Ioannes. Die 16 Octobris 1790.» (Copie ibideml. ») Adnex No. XI. «Supplicans relegatur ad resolutionem episcopalem cui se conformare debebil; consequenter passuales litterae Viennam ascendendi denegantur.» (Copie în arhiva episcopiei unite din Oradea-Mare, No. 270). www.digibuc.ro 47 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—9* 15 cari se compunea această dietă; că nici Bob, nici autorităţile militare nu-1 lasă să meargă la tronul împărătesc, Para trimite împăratului o petiţie în numele tuturor românilor, cerând congres naţional. «Noi Românii, cari prin numărul nostru le întrecem pe toate celelalte neamuri ale acestui mare principat ardelean» — începe petiţia — «şi cari, prin urmare, le întrecem şi prin prestarea şi suportarea greutăţilor publice, fiind parte militari de graniţă, parte nobili, parte libertini cari ne avem moşia noastră, parte coloni pe moşiile domnilor de pământ, când i-am rugat pe arhiereii noştri, şi cu deosebire pe cel din Făgăraş, Ioan Bob, s£ prezinte, împreună cu deputaţii pe cari îi vom mai avea, dietei viitoare, plângerile noastre (care sub stăpânirea Augustei şi glorioasei Case de Austria au fost mult uşurate, iar în timpul din urmă, sub domnia divului şi prea dreptului nostru împărat, marele Iosif II, au dispărut cu desăvârşire şi cari acum au devenit iarăş foarte multe şi grele) ne-a răspuns că nu o poate face fiindu-i interzis din partea guvemorului orice amestec în afacerile noastre naţionale, cum se vede şi din copia scrisorii trimise vicarului dela Rodna, Ioan Para x). Văzând atitudinea arhiereului, am trimis guvernului o petiţie pentru a fi înaintată Majestăţii Voastre, în care ceream admiterea mai multor deputaţi români la dieta ardeleană. Răspunsul guvernului îl adnexăm în copie. Dacă episcopul, în urma acestui răspuns, va refuză prezentarea plângerilor noastre naţionale, mărginindu-se numai la acele ale preoţimei, noi vom fi aduşi în imposibilitatea de-a ne putea manifestă nemulţumirile. Fiind însă aceste foarte grele, rugăm prea umilit, din genunchi, pe Majestatea Voastră, să ne îngăduiţi şi nouă ţinerea unui congres naţional după analogia congreselor naţiunii ilirice, cu participarea arhiereilor noştri, a reprezentanţilor clerului unit şi neunit, sub conducerea unui individ de naţiune germană desemnat de Majestatea Voastră, pentru a puteă da expresie cuvenită grelelor noastre plângeri»2). împăratul nu a îngăduit ţinerea congresului, spunând că nu permit gravele împrejurări în care se află ţara. Ca răspuns *) *) Se adnexează copia scrisorii lui Bob reprodusă mai sus. >) Adnex No. XII. www.digibuc.ro i6 ZENOVIE PACLIŞANU 48 la rezoluţia aceasta împărătească, Para a înaintat, în numele întregei naţiuni, Curţii din Viena, o nouă petiţie de-o neobişnuită îndrăzneală şi sinceritate. Nu înţelegem — zice petiţia — care sunt împrejurările acelea atât de grave care numai pe noi, clerul român, ne împiedică dela ţinerea unui congres, căci dacă împrejurările acestea puţin favorabile congresului ar fi adevărate şi reale, i-ar opri şi pe Unguri cum ne opresc pe noi. Vedem însă, că dela moartea augustului împărat de veşnică pomenire, Iosif II, aceştia ţin mereu congrese mariale * *)■), auzim apoi că şi Naţiunea ilirică a ţinut, cu îngăduinţă preaînaltă, un congres naţional. Pentru ce, deci, ni se interzice numai nouă căutarea, pe căile şi cu mijloacele legale, a perfecţiunii şi fericirii ? Deşi noi întrecem, în privinţa numerică, pe toate celelalte neamuri din acest principat, suntem totuş mai nefericiţi şi mai mizeri decât ele. Urmează apoi repeţirea cerereidin petiţia anterioară2). Sigur, niciodată n’au vorbit reprezentanţii neamului nostru atât de energic şi de respicat cu purtătorii coroanei împărăteşti, ca anul acesta de mari prefaceri sufleteşti. In cuvintele simple ale acestei petiţii pare că isbucneşte toată îndârjirea concentrată în fiinţa noastră în urma multelor nedreptăţi suferite cu răbdare de mucenic în cursul veacurilor. împăratul a rămas însă, şi după noua petiţie, neînduplecat... In acelaş an, înainte de deschiderea dietei ardelene, Ioan Para, împreună cu protopopul Petru Maior, celebrul autor al Istoriei pentru începutul Românilor în Dacia, compun şi iscălesc o importantă petiţie pentru a fi trimisă împăratului Leopold II. Petiţia aceasta are, din punctul de vedere al evoluţiei politicei noastre naţionale si cu deosebire al evoluţiei constiintii noastre > » t i i naţionale, o însemnătate covârşitoare. Desl nu a fost înaintată niciodată Curţii împărăteşti, ea este totuş un clasic document al frământărilor şi luptelor noastre politice prin maturitatea ideilor şi argumentelor aduse în sprijinul acestor idei, pe care le cuprinde şi care străbat ca un fir roşu întreaga istorie a politicei româneşti ardelene. Şi este importantă această petiţie şi din alt punct de vedere: în ea vedem manifest ându-se pe teren politic un nou element *) Adunările reuniunilor mariane. *) Adnex No.XIII. www.digibuc.ro 49 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR, ARDELENI DIN 1790—9* 17 social: ofiţerimea. Un exemplar al ei a fost iscălit de următorii ofiţeri ai celor două regimente grănicereşti române: Abrahamus Kallyani capitaneus in i-ma Wall. pedestri legione Petrus Lupp Prim. Locumt. ex eadem legione Nicolaus Remetei Primus Locumtenens ex eadem legione Ladislaus Moldovan Locumtenens ex eadem legione Simon Vitez nob. de Csog vexifer ex eadem legione Ioannes Igna capellanus campestris in Inclyt. i-ma Wall. legione Ioannes Sincay capitaneus ex 2-da Valachica pedestri legione Basilius Pop Primus locumtenens ex eadem legione Athanasius Androny locumtenens ex eadem legione Necephorus Schorda locumtenens ex eadem legione Daniel Gallan Vexifer ex eadem legione Tyron Dragos District. A. Carolinensis archidiaconus et 2-ae legionis R. capell. graeci-ritus Unitorum. Cuprinsul acestei petiţii e următorul: Dreptatea pretinde, ca popoarele cari lo cu esc în aceeaş ţară, sub acelaş stăpânitor, cari supoartă în mod legal aceleaşi sarcini publice şi lucrează cu puteri unite pentru binele de obşte, să fie şi împărtăşiţi de drepturi şi privilegii egale. Noi însă, Românii, cari şi prin vechimea originii noastre, şi prin numărul nostru, prin urmare şi prin suportarea sarcinilor publice, întrecem pe toate cele lalte naţiuni ale acestui mare principat, dela introducerea constituţiei întemeiate pe egalitatea celor trei naţiuni, deşi am suportat mereu, cu statornicie şi fidelitate toate greutăţile care 2 2 A. R. —Memoriile Sccţ. Istorice, — Seria III, Tom, I, Mem a, www.digibuc.ro 8 ZENOVIE PÂCLIŞANU 5° ni s’au impus, n’am primit, în schimb, nici un beneficiu. Dimpotrivă, am fost declaraţi numai de toleraţi şi astfel am ajuns a nu mai nădăjdui recâştigarea vechei fericiri pierdute şi egalitatea cu celelalte naţiuni decât după ce mila dumnezeiască a aşezat în fruntea acestei ţări înalta Casă de Austria. > 1 Casa de Austria ne-a dat şcoli, seminarii, fundaţii şi dotaţiuni pe seama episcopilor, ne-a dat diplome, rescripte şi rezoluţiuni privitoare la numirea Românilor în oficiile publice, astfel încât, sub domnia lui Iosif II, am fost puşi pe picior de egalitate cu naţiunile conlocuitoare. Dar, durere! Nu ştim cum s’a putut întâmplă, de marele nostru stăpânitor şi-a revocat ordinaţiunile privitoare la organizarea acestui principat, care păreau a contrazice legilor, prin decretul din 28 Ianuarie a. c., pe care l’aţi confirmat şi Maiestatea Voastră. Nu ştim şi nici nu voim să cercetăm cauzele acestor dispoziţiuni, deoarece noi suntem convinşi, că inima regelui e în mâna lui Dumnezeu şi că regele e dreapta Domnului. Suntem însă nevoiţi a mărturisi că, prin restituirea vechii constituţii, suntem lipsiţi nu numai de favorurile şi privilegiile primite, ci am ajuns în starea tristă de a fi consideraţi numai ca toleraţi. Deaceea Vă rugăm, Maiestate, ca, sau să confirmaţi ordinaţiunile gloriosului nostru împărat Iosif II, prin care ni s’au dat drepturi egale cu acele ale naţiunilor conlocuitoare sau, cu prilejul dietei viitoare, să fim declaraţi de naţiunea a patra a Ardealului. Şi asta să o faceţi din următoarele motive: * 1. Românii (nu vorbim de cei din Maramureş, unde sunt foarte mulţi, nici de cei din Ungaria, cari locuiesc până la Tisa, nici de cei din Banat, cari formează câteva regimente grănicereşti) din acest mare principat formăm două regimente de miliţie grănicerească. 2. Mare parte din cavaleria săcuiască de graniţă este compusă din Români. 3. Trei părţi din miliţia regulată ardeleană e compusă din Români şi numai a patra parte din celelalte naţiuni; 4. Soldaţii români, atât grănicerii, cât şi cei din armata regulată, au luptat cu credinţă şi eroism şi şi-au vărsat sângele pentru fericirea ţării, mai înainte în răsboiul contra Prusiei iar acum contra Turciei. www.digibuc.ro 5i LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—92 19 5. Noi plătim darea cea mai multă şi suportăm cea mai mare parte a sarcinilor publice. 6. Totdeauna am fost credincioşi Casei de Austria si suntem * j gata oricând a ne vărsă sângele pentru gloria ei. 7. Credem că nici staturile ardelene nu vor avea nimic împotriva cererii noastre atât de drepte şi cu temeiuri atât de adânci în însuş dreptul natural şi asta cu atât mai mult că în vremile vechi şi noui eram puşi pe picior de egalitate cu cele. lalte naţiuni x). Credem că nu va fi nime, între reprezentanţii celor trei naţiuni, cu inima atât de împietrită, ca să nu vadă că prin recunoaşterea naţiunii române de naţiunea a patra a Ardealului va reinviâ iubirea reciprocă dintre locuitorii acestei ţări, care s’a recit mult; vor dispărea ura şi neînţelegerile şi se va sălăşlui între noi pacea şi liniştea, care sunt temelia Statului. Şi apoi, încă un cuvânt, Maiestate! Chiar dacă n’am fi cei mai vechi locuitori ai ţării şi dacă n’am fi avut odinioară drepturi egale cu celelalte naţiuni, din motivul că noi formăm cea mai mare parte a miliţiei regulate şi de graniţă şi că noi suportăm cea mai mare parte a sarcinilor publice, Vă rugăm să ne declaraţi de naţiunea a patra a Ardealului * 2). Ambele exemplare ale acestei petiţii, atât cel iscălit de Petru Maior şi Ioan Para, cât şi cel iscălit de ofiţerii din cele două regimente grănicereşti, au fost trimise episcopului Ignatie Darabant pentru a le înainta Curţii din Viena. După ce Ioan Bob, din motivele arătate mai sus, nu voia să se ocupe de plângerile grele ale poporului său credincios şi nu vioâ să se pună în fruntea mişcării de emancipare pornite cu atâta îndrăzneală de câţiva dintre clericii luminaţi ai săi, aceştia si-au în-dreptat privirile spre tronul arhieresc al Orăzii-mari. Oradea-mare, deşi nu avea institutele de cultură naţională ale Blajului, devenise în vremile acelea, prin spiritul luminat al arhiereilor ei, centrul spre care gravitau toţi fruntaşii vieţii publice româneşti. Iniţiatorii mişcării din 1790—92 au aflat în Ignatie Darabant, un puternic sprijinitor şi sfătuitor, cum au aflat, în el, si în succesorul său Vulcan si cei trei mari dascăli Samoil Klein, Gheorghe Şincai şi Petru Maior. *) Pentru dovedirea acestei afirmaţii autorii citează câteva documente istorice. *) Adnex No. XVI. 2r www.digibuc.ro 20 ZENOVIE PÂCLIŞANU 52 Ioan Para, crezând că împăratul Leopold va trimite petiţia dietei ardelene şi că, prin urmare, soarta poporului românesc va atârnă dela hotărîrile pe care le vor luă reprezentanţii celor trei naţiuni, s’a pus în legătură cu baronul Rall, un tovarăş în francmasonerie al oculistului Ioan Molnar, care eră, în calitate de comisar împărătesc, însărcinat cu conducerea dietei şi astfel sprijinul său ne putea aduce mult folos. Intr’o scrisoare din 30 Decemvrie 1790, Para îi comunică cuprinsul petiţiei, rugându-1 să sprijinească cererile îndreptăţite ale Românilor si, cu deosebire, să stăruie ca aceştia să fie recunoscuţi de naţiunea a patra a Ardealului. Tot atunci a cerut şi sprijinul consilierului guvernial Martonfi. Baronul Rall răspunde în 12 Ianuarie 1791. Răspunsul lui este scris cu multă bunăvoinţă şi sinceritate. In el îi spune lui Para, că dela împărat n’a sosit încă nici o îndrumare privitoare la petiţie; că a discutat chestiunea română şi cu vlădica Bob şi că va da tot sprijinul pentru a scoate poporul românesc — pe care îl numeşte semper mihi carus populus — din starea umilită în care l-a aruncat soarta şi mai ales pentru a fi numiţi mai mulţi Români în oficii publice. Ii spune apoi, că Românii vor fi cu greu recunoscuţi de naţiunea a patra a Ardealului, pentrucă se vor opune staturile ardelene, cari ţin cu tărie la diploma a doua leopoldină. Răspunsul lui Martonfi este scurt; ajutor şi sprijin promite însă şi el. Intr’o scrisoare adresată clericului vienez, Ioan Cosma, Para scrie privitor la răspunsurile acestora: «De primi sinceri~ tate plenarie sum convictus, nam ubi potuit juvare semper astitit. De secundi cum sit Hungarus imo Siculus dubito, num ex cor de suam operam spondeat\ sufficit quod huic cuncta nostra minime aperuimus... Frumoasa petiţie n’a ajuns niciodată să fie discutată în dieta ardeleană. Acolo aveâ să se discute în curând o altă petiţie, o repraesentatio, care nu eră a lui Para şi Petru Maior, nici a ofiţerilor celor două regimente grănicereşti, ci a neamului întreg: SUPPLEX LIBELLUS VALACHORUM. www.digibuc.ro 53 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—92 ai III. SUPPLEX LIBELLUS VALACHORUM Actul ce mai important al acestei mari mişcări de emancipare naţională, important prin cuprinsul său, prin ideile sale, prin soarta sa, prin multele sale urmări, dar cu deosebire prin covârşitoarea influenţă pe care a avut-o asupra evoluţiei politicei româneşti, este Supplex Libellus Valachorum. Autorul acestei petiţii a fost Iosif Meheşi, feciorul preotului românesc unit din Cluj - Mănăştur, care, sub stăpânirea lui Iosif II, a ajuns secretar la cancelaria ungaro-transilvană din Viena, iar după ce cancelaria ungară a fost despărţită de cea ardeleană, consilier la aceasta din urmă. Lui îi este atribuit Supplex Libellus şi din partea unui mare contemporan, în stare a cunoaşte lucrurile exact, Gheorghe Şincai, care în Cronica sa, la anul 1653, zice: «Drept aceea bine a scris răposatul prealuminatul domnul sfetnic de Curte Iosif Mehesi în Instanţia Românilor cea în anul 1791 dată împăratului Leopoldi>. Ajutor la alcătuirea petiţiei va fi primit, sigur, şi dela Ioan Molnar, neastâmpăratul polihistor, care pe lângă specialitatea sa, oculistica, s’a ocupat cu filologia — a tipărit o gramatică a limbii române în nemţeşte (Deutsch-walachische Sprachlehre) — cu cultura albinelor, publicând la 1808, în Sibiu, un «Povăţuitor cu praxis către sporirea stupilon, cu literatura bisericească, tipărind pe cheltuiala sa Mineiul şi care petrecea pe timpul acesta în Viena, unde şi-a făcut şi studiile şi de unde îl vedem trimiţând, în vara anului 1791, «închinăciuni» vlădicului Ignatie Darabant1). Ii va fi ajutat cu sfatul şi îndemnul Ignatie Darabant însuş, care asemenea petrecea în Viena în primele luni ale anului 1791, apoi Ioan Cosma şi Aron Pop, cari s’au interesat mult de soarta petiţiei şi nu va fi lipsit, în ce priveşte lămurirea părţii istorice, nici concursul învăţatului şi harnicului călugăr blăjan Samoil Micu Klein2). x) Adnex No. XX. Asupra lui Molnar cfr. N. Iorga, Istoria literaturei române în secolul XVIII, II, Bucureşti 1901, passim. s) cfr. N. Iorga, o. cit. II, 262. www.digibuc.ro 22 ZENOVIE PACLIŞANU 54 Supplex Libellus Vaîachorum cuprinde formularea temeinică şi erudită, sprijinită de toate dovezile puternice, istorice şi juridice, care se puteau invocă atunci, a postulatelor noastre naţionale. Fiind fătul generaţiunii dela sfârşitul veacului al XVIII-lea, argumentarea petiţiei are, alăturea de însuşirile bune, toate slăbiciunile, care caracterisează activitatea entuziaştilor şi însufleţirilor părinţi ai redeşteptării noastre culturale. Autorii după ce dovedesc, că neamul nostru e de origine romană, că se află în Dacia din timpurile lui Traian, că după căderea lui Gelu «a dat mâna» cu Ungurii alegându-şi un duce comun, pe Tuhutum, vreau să arate continuitatea drepturilor noastre • politice şi bisericeşti, cari şi dacă au fost, în parte, pierdute, aceasta nu s’a întâmplat în urma unor legi publice, ci în urma vitregimii timpurilor. «Nu venetică, ci antică, cu mult mai antică decât toate celelalte, e naţiunea română din Transilvania» — zic autorii. «Nu a căutat, nici nu caută ea răsturnarea principatului, ci mai mult reîntregirea aceluia, căutând să fie restituită în drepturile cetăţeneşti şi politice pe cari i le-a răpit nu vreo lege oarecare, ci răutatea vremilor. Prin restituirea aceasta nu se va face nici un prejudiciu celorlalte trei naţiuni sau privilegiilor, imunităţilor şi prerogativelor lor, fiindcă prin restituire, naţiunea română nu va căpătă altceva decât ceeace a avut mai înainte şi ce numai prin injuria timpurilor a pierdut; nici nu va fi de lipsă a întemeia pentru naţiunea suplicantă a patra naţionalitate, după ce ea deja de mai multe secole constituie, imediat după maghiari a doua naţiune regnicolară»1). Postulatele, a căror realizare credeau^ că va ridică neamul nostru din starea umilită, în care l-a aruncat ura şi nedreptatea erau: i. Numirile odioase şi pline de înjosire: toleraţi, admişi, neprimiţi între staturi şi altele de acestea, care s’au dat naţiunii române fără nici un drept şi dreptate, să se şteargă, şi naţiunea română, astfel renăscută, să fie aşezată în folosinţa tuturor drepturilor civile şi politice. 2. Naţiunii române să i se restitue între naţiunile ţării, locul pe care l’a avut. 3. Clerul român, fără deosebire de confesiune, asemenea nobilimea şi ţărănimea *) *) Citatele sunt luate din traducerea bună a păr. dr. Elie Dăianu, Supplex LiSellus Vaîachorum, 1791, Text original şi traducere. Sibiu 1901. www.digibuc.ro 55 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—92 *3 să se împărtăşească de aceleaşi beneficii ca şi clerul, nobilimea şi ţărănimea naţiunilor «unite» (Unguri, Săcui şi Saşi). 4. «In judeţe, scaune (sedes) şi districte, cu ocaziunea alegerilor funcţionarilor publici şi a deputaţilor, asemenea cu prilejul restauraţiunilor şi promoţiunilor dela dicasteriile aulice şi provinciale să se observe o consideraţie în număr proporţionat, faţă cu persoanele ce ar fi de aplicat din naţiunea română». 5. «Judeţele, scaunele, districtele şi comunităţile orăşeneşti, în care Românii întrec pe celelalte naţiuni, să-şi aibă numirea şi dela Români; acelea însă în care celelalte naţiuni sunt mai numeroase, să-şi aibă numirea dela ele, ori apoi să aibă numire mixtă hungarico-valachică, saxonică-valachică, ori apoi, în urmă, ştergând cu totul numirea luată dela una sau altă naţiune, atât comitatele cât si scaunele si districtele să-si tină numirea cea purtată până aci după râuri, cetăţi şi să se declare, că toţi locuitorii principatului, fără nici o deosebire de naţiune ori religiune, să se bucure, fiecare după starea şi condiţiunea sa, de aceleaşi libertăţi şi beneficii şi că trebuie să supoarte, în măsura puterilor sale, aceleaşi sarcini». La sfârşit, autorii invoacă un nou argument în sprijinul postulatelor lor. «Şi fiindcă naţiunea suplicantă — zic dânşii — dejâ la anul 1761 numără, conform conscripţiunii făcute atunci, în toate cercurile şi locurile (afară de districtul Braşovului), peste 547 de mii de indivizi şi dacă Românii din districtul Braşovului i-am socoti, pentru timpul acela, numai cu 13 mii, atunci naţiunea aceasta constă din 560.000; toate celelalte naţiuni însă împreună, socotind aici şi pe Românii cari, pără-sindu-şi religiunea, au trecut la altele, conform conscripţiei făcute Ia anul 1766, nu numărau mai mult de 392.000 şi câteva sute de indivizi; de aci se poate conclude că partea principală, poate un întreg milion, a populaţiei de azi din Transilvania, care constă după conscripţia dela 1787 din un milion trei sute de mii de oameni, se compune din membrii naţiunii suplicante». «Fiindcă, pe lângă aceea, două întregi regimente de graniţă din principat şi aproape două treimi ale celor trei regimente campestre şi mai mult decât o treime din regimentul săcuesc de călăreţi se compune din indivizii naţiunii suplicante şi în www.digibuc.ro ZENOVIE PÂCLISANU »4 56 general, naţiunea suplicantă, în proporţiunea numărului său mai mare, susţine şi sarcinile pubHce ale provinciei în cantitate mai mare decât toate celelalte naţiuni împreună — se încrede această naţiune în bunăvoinţa părintească a Maiestăţii Voastre, că cererile sale foarte juste şi din aceste considera-ţiuni, vor dobândi doritul rezultat, cu deosebire fiindcă numai dela autoritatea supremă a Maiestăţii Voastre atârnă restituirea drepturilor sale politice, din cari nu prin lege, ci numai prin trista fatalitate a fost scoasă». Suplicanţii temându-se că, trimiţând Leopold II petiţia la dieta ardeleană, membrii aceleia «referindu-se la obiceiul contrar cererilor naţiunii» sau neavând «cunoştinţă corespunzătoare despre drepturile societăţii», necercetând istoria patriei şi înţelesul legilor şi astfel neputând înţelege dreptatea acelor cereri, sau, în sfârşit, fiind conduşi şi de ură contra neamului şi legii româneşti, vor încercă să împiedice realizarea lor, cer ca împăratul să permită naţiunii ţinerea unei conferinţe naţionale. Rostul conferinţei ar fi alegerea şi provederea cu in-strucţiile necesare a câtorva deputaţi «cari oriunde ar fi de lipsă să reprezinte şi să apere cauza naţiunii şi dacă acestei cauze, cu toată dreptatea ei, i s’ar pune piedici, să arate toate plângerile naţiunii împilate şi redactându-le în scris să le propună spre milostivă vindecare Maiestăţii Voastre sacra-tissime». Petiţia este iscălită de «clerul, nobilimea şi cetăţenii întregii naţiuni române din Transilvania» (clerus, nobilitaris civicusque status universae nationis in Transilvania Valachicae). Supplex Libellus Valachorum l’a trimis Curţii împărăteşti prin postă, din Buda, episcopul unit al Orăzii-mari, Ignatie Darabant1). Mulţi, mai ales aceia dintre Români, cari petreceau în Viena, legau mari nădejdi de Supplex Libellus Valachorum. Aceştia credeau că împăratul va face dreptate şi va da şi celui mai numeros popor al Ardealului, pe care se întemeia fericirea şi bună-starea ţării, libertăţile şi drepturile, de cari aveâ lipsă, pentru a puteâ trăi o vieaţă naţională conştientă. Cancelistul *) *) Adnex No. XXII. www.digibuc.ro 57 LUPTELE POLITICE ALE ROMANILOR ARDELENI DIN 1790—92 35 Aron Pop scrie în ii Maiu 1791 episcopului Darabant: «nu lipseşte alta nimic fără numai bună unire, învoire şi înţelegere să fie între Măriile Sale Vlădicii din Ardeal şi între neam, precum nu am nici o îndoială că doară nu va fi... şi asâ nădăjduim, că vom dobândi dreptatea cea pierdută şi dorita bucuriei)1). Credeau bieţii Români că împăratul, din înălţimea tronului său, unde nu străbat patimile vieţii şi unde, prin urmare,, stăpâneşte cel mai senin simţ de dreptate, va înţelege durerea şi suferinţele lor şi că mila lui se va revărsă binefăcătoare asupra unui neam coborîtor din legionarii romani, care şi-a vărsat sângele cu o dărnicie nebună pentru gloria casei imperiale şi şi-a istovit toate puterile purtând pe umerii săi sarcina grea a contribuţiilor - de tot felul. Credeau, că îndreptăţirea postulatelor lor atât de fireşti, atât de logice şi atât de dovedite e limpede ca lumina zilei şi, deci, nu-şi puteau închipui ca inima milostivă a înălţatului împărat să rămână rece şi nesimţitoare la strigătul lor disperat de supuşi umiliţi şi credincioşi. Şi a fost, fără îndoială, o mare nenorocire, că în urma isteţimii şi şireteniei Curţii vieneze, încrederea aceasta oarbă şi absolut nemotivată în dreptatea împărătească a continuat a fi şi după aceea un element constitutiv al politicii Românilor ardeleni2)- Supplex Libellus a ajuns, nefiind împăratul în Viena, în mânile arhiducelui Francisc, care l’a dat prezidentului cancelariei aulice transilvane spre studiare. Acesta şi-a expus părerile privitor la întreg cuprinsul petiţiei în raportul din 1 Aprilie 1791. Recunoaşte că Românii sunt cei mai vechi locuitori ai Ardealului; fiind însă învinşi cu arma de Maghiari, au fost siliţi să se supună voinţii învingătorilor. Astfel ei n’au avut niciodată drepturi egale cu celelalte trei naţiuni ale ţării, ceeace se dovedeşte pe deplin din paragrafii Approbatae-lor şi din uzul secular. Deşi nu au, conform constituţiei ardelene, nici un temeiu pentru a cere să fie puşi pe picior de egalitate cu naţiunile recepte neavând un teritoriu deosebit, nici privilegii, .—)----------.--- 9 Adnex No. XXI. a) Vezi ai justele aprecieri ale d-lui Dr. Silviu Dragomir din articolul Curtea din Viena ţi mişcarea Românilor din Ardeal în anii 1791—1792 în Transilvania, XLV, p-7—12. www.digibuc.ro 26 ZENOVIE PÂCLIŞANU 58 trebuie, totuş, să li se asigure existenţa civică şi libertatea religioasă prin legi şi ordinaţiuni. Românii se bucură—zice contele Teleki — potrivit stării lor, de drepturi egale cu ceilalţi locuitori ai ţării: pot avea moşii, pot fi numiţi în funcţiuni publice şi, după merit, ridicaţi în rândurile nobilimii, cum dovedesc şi pildele amintite în petiţia lor. Drepturile acestea au fost confirmate şi de art. YI din 1744. Clerul neunit nu poate fi făcut părtaş de privilegiile clerului unit şi romano-catolic, fiindcă chiar şi clerul celorlalte trei religiuni recepte este lipsit de ele. Cu privire la iobagi, spune că nici legile, nici ordinaţiunile urbariale nu fac nici o deosebire între iobagii români şi între cei de alt neam. Recunoaşte şi dânsul, că Saşii au făcut pe pământul crăesc anumite abuzuri, Românii şi-au primit însă satisfacţia cuvenită. După observaţiile acestea referitoare la partea generală a lui Supplex Libellus, contele Teleki se ocupă de postulatele cuprinse într’însul. Privitor la punctele 1—3, în care se cere ridicarea Românilor, fără deosebire de confesiune, în şirul naţiunilor recepte, spune că, luând în considerare greutăţile împreunate cu o înmulţire a naţiunilor existente, care ar avea ca urmare sdrobirea constituţiei Ardealului, realizarea acestor cereri este primejdioasă. De altfel crearea unei noui naţiuni e superfluă fiindcă art. VI din 1744 spune limpede, că Românii prin câştigarea averilor şi prin înnobilitare, vor fi cbnsideraţi ca aparţinători naţiunii în mijlocul căreia petrec. Prin urmare, e suficient dacă se va pofuncl dietei ardelene ca, luând ca îndreptar articolul de lege amintit mai sus, care corespunde atât constituţiei cât şi prudinţei politice, să saneze plângerile naţiunii române şi să propună mijloacele prin care i s’ar asigură folosirea drepturilor cetăţeneşti, libertatea religioasă fără deosebire de confesiune, susţinerea preoţimii şi acele, prin care s’ar putea propaga cultura în sânul poporului. Privitor la p. 4, în care se cere numirea la oficiile publice a unui număr corespunzător de Români, Teleki citează aeelaş articol de lege din 1744 şi adaugă, că Românii n’au fost nici odată excluşi dela oficii, fiind mulţi dintre ei funcţionari înalţi. Numărul lor, însă, în urma lipsei de bărbaţi cu pregătire, este mai mic decât' acela al altor naţiuni. Cererea cuprinsă în p. 5 www.digibuc.ro 59 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—ţz 27 este — zice contele Teleki — prea exagerată şi împlinirea ei n’ar folosi atât Românilor cât ar ofensa pe celelalte naţiuni. De altfel şi cererea aceasta dovedeşte, că crearea unei noui naţiuni a'r avea ca urmare o nenumărată mulţime de probleme noui. Nici ţinerea unui congres naţional nu li se poate îngădui, fiindcă Românii, conform constituţiei Ardealului, nu stau pe picior de egalitate cu celelalte naţiuni şi nici nu formează, ca naţiunea ilirică, un corp politic independent, nici nu locuesc în vreun district, scaun sau comitat deosebit, ci sunt amestecaţi cu celalalte neamuri. In sfârşit, Românii, ca naţiune numeroasă, sunt vrednici de o dreaptă consideraţie, de altă parte însă, chiar pentrucă sunt atât de numeroşi, conducerea lor politică cere o deosebită prevedere şi grijă, fiindcă poporul necult ascultă orbeşte de o preoţime, care, şi ea, ar avea lipsă de o cultură morală mai bună şi care, stând sub influenţa unei hierarhii străine, poate fi uşor condusă spre scopuri străine. Opinia contelui Teleki a fost aprobată şi de consilierii cancelariei transilvane Izdenczy, Eger şi contele Hatzfeld, care credea că ridicarea Românilor în şirul naţiunilor recepte este imposibilă, şi chiar dacă ar fi posibilă, nu e recomandabilă, iar în 7 Maiu al aceluiaş an, împăratul Leopold II însuş a aprobat din Florenţa, propunerea aceasta nefavorabilă a sfetnicilor .săi prin cuvintele Ich beangenehme vollkommen ihr Einrathen. Astfel, soarta frumoasei petiţii, de care se legau atâtea nădejdi, a fost pecetluită *). In 18 Maiu 1791, împăratul Leopold trimite din Florenţa, Supplex Libellus dietei din Cluj. In rescriptul împărătesc No. 4004, trimis atunci staturilor ardelene, Leopold II porunceşte ca acestea, luând ca îndreptar art. VI din 1744, să propună mijloacele prin care, fără a schimbă constituţia ţării, li s’ar putea asigură Românilor dreptul concivilitâţii, libertatea religioasă fără deosebire de confesiune, subsistenţa potrivită a clerului şi s’ar puteă propagă cu succes cultura în mijlocul poporului 2). Trimiterea lui Supplex Libellus la dieta din Cluj a spulberat dintr’odată nădejdea de isbândă chiar şi a acelor mai optimişti Transilvania, XLIV, p. 65—68. ') Protocolul dietei din 1790/91, şedinţa a 65-a, p. 482—83. (Ediţia Cluj 1832). www.digibuc.ro 28 ZENOVIE PÂCLIŞANU 60 dintre Români. Chiotele de bucurie, cari au răsunat dela un capăt la celalalt al Ardealului după publicarea decretului lui Iosif II, privitor la revocatio ordinationum, orgiile aranjate cu acest prilej în diferitele părţi ale ţării, pregătirile mari ale celor trei naţiuni, cari toate ţinteau la îngrădirea veşnică a constituţiei bazate pe cel mai tiran exclusivism de clasă şi de rassă, felul cum se alcătuia această dietă unde neamul nostru eră reprezentat numai prin vlădica unit al Blajului, Ioan Bob, nu lăsau nici cea mai mică umbră de îndoială în privinţa modului cum va fi rezolvită chestiunea română. Comisarul împărătesc, baronul Rall, scrisese, cum am văzut mai sus, în iz Ianuar 1791, lui Para, că ridicarea Românilor în şirul naţiunilor recepte este cu neputinţă, fiindcă staturile ardelene ţin cu tărie la diploma leopoldină, care garantează immutabilitatea constituţiei ardelene întemeiată pe egalitatea celor trei naţiuni şi a celor patru religiuni recunoscute de lege. Astfel episcopul Gherasim Adamovici putea scrie în 10 Iunie al aceluiaş an, cu toată dreptatea, mitropolitului sârbesc Stratimirovici, că «Românii de-acum au slabe speranţe» 1). De altfel, însuş rescriptul lui Leopold II justifica «slabele speranţe». Art. VI din 1744, care, conform acelui rescript, trebuia luat ca îndreptar în rezolvirea cererilor naţiunii române, cuprinde Confirmarea tuturor drepturilor şi privilegiilor celor trei naţiuni «unite» (Unguri, Săcui şi Saşi). Privitor la Români se spune în acel articol, că preoţii şi nobilii uniţi — se exclud deci preoţii neuniţi şi Românii nenobilitaţi — se vor bucura, fără ca naţiunea română să fie ridicată în şirul naţiunilor recunoscute de lege, de o situaţie egală cu aceea a celorlalte neamuri fiind socotiţi ca făcând parte din naţiunea, în mijlocul căreia îşi au locuinţa şi averile. Soarta «plebeilor» români, chiar şi a fiilor de preoţi nenobili şi a altor venetici, va rămânea neschimbată, ca astfel să se păstreze neatinse drepturile, privilegiile, imunităţile şi prerogativele celor trei naţiuni. Românii însă cereau, prin al lor Supplex Libellus, modificarea acestui articol de lege, despre care ziceau, că «o amară şi foarte mare nedreptate i se întâmplă acestei naţiuni, când amintita l) Dr. Silviu Dtagomir, o. cit., p. 18. www.digibuc.ro 6i LUPTELE POLITICE ALE ROMANILOR ARDELENI DIN 1790—92 declaraţiune a staturilor dela anul 1744 o pune pe ea alăturea cu clasa străinilor venetici». Cererea principală a Românilor era tocmai declararea lor de a patra naţiune a Ardealului, pentrucă din realizarea acestei dorinţe a lor avea să urmeze şi realizarea celorlalte. Rescriptul lui Leopold II deci, care e numai traducerea în nemţeşte a unei părţi din raportul contelui Teleki, este un răspuns negativ la postulatul acela fundamental al Românilor ardeleni. Supplex Libellus a fost prezentat, împreună cu rescriptul împărătesc, dietei şi cetit în întregime în şedinţa a 65-a dela 21 Iunie 1791. Impresia produsă asupra reprezentanţilor celor trei naţiuni a fost dintre cele mai penibile. «Miros excitavit animorum motus» scrie Ioan Para într’o scrisoare din 26 Iunie, iar în ziarul dietei, redactat de deputaţii Mediaşului, cetim că atât sub durata cetirii rescriptului, cât şi a petiţiei, stăpâneâ o linişte generală şi pe feţele tuturor se putea ceti o mare consternare. In decursul cetirii s’au auzit trăgându-se clopotele într’o dungă, vestind undeva isbucnirea unui incendiu. După terminarea cetirii, deputaţii voiau să părăsească sala de şedinţe, pentru a alerga la locul incendiului. Atunci s’a ridicat fanaticul baron Nicolae Wesselenyi strigând cu glas puternic să nu se depărteze, fiindcă focul din sală e şi el destul de mare pentru a fi stins1). Raportul trimis în 2 Iulie 1791 împăratului despre decursul acelei şedinţe, spune că cetindu-se partea privitoare la origina română a lui Matia Corvinul, în sală se putea auzi un râs batjocoritor, iar când"au ajuns la partea în care se vorbeşte de origina română a familiilor Iosika, Kendeffi, Na-lâtzi şi Huszâr, membrii prezenţi ai lor s’au înfuriat şi au început a-1 ataca într’un mod vehement pe vlădica Ioan Bob2). Protocolul oficios al dietei caracterizează starea aceea turburată a spiritelor prin cuvintele: «staturile nu şi-au putut ascunde marea sguduire sufletească pe care le-a cauzat-o sosirea unui rescript regesc atât de neaşteptat3). ') Zieglauer, o. cit., p. 537. 4) tCopia documentelor cumpărate prin Fraţii de Mociom şi Escelenţa Sa părintele archiepiscop Alexandru Şterca Şuluţiu în folosul naţiunii române». Mss. litografiat p. 9. cfr. Transilvania, II (1869), p. 283. ®) Protocolul dietei din 1790/91, p.483. «...el nem titkolhattik azt a nagy szivblli megiletodlst, melyet okozott ilyetăn nem remlnlett kirălyi vilasz £rkez£se». www.digibuc.ro 30 ZENOVIE PÂCLIŞANU 62 Care a fost, în dietă, atitudinea lui Ioan Bob faţă de Supplex Libellus Valachorum ? Faţă de mişcările politice ale anului 1790 şi faţă de conducătorii lor, vlădica unit al Blajului a dovedit, cum am văzut, o atitudine din cele mai rezeryate. El, ca şi tovarăşul său neunit, s’a ţinut strict de porunca primită de la guvernorul ţării, care le-a interzis orice amestec în svâr-coliriîe politice ale credincioşilor lor. Cu toate acestea, avem dovezi sigure, că dânsul urmărea cu anumită simpatie desvol-tarea chestiunii româneşti, pe care avea, mai târziu, s’o reprezinte cu multă demnitate şi cu puţin noroc. In Cluj a avut discuţii, pe care e regretabil că nu le cunoaştem mai de-aproape, cu comisarul împărătesc, baronul Rall, asupra ei1); iar mai târziu s’a bucurat cunoscând textul lui Supplex Libellus, comunicat, probabil, de colegul său dela Oradia-Mare, Ignatie Darabant2). In memorabila şedinţă dela 21 Iunie 1791 a dietei ardelene, Bob a avut, faţă de Supplex Libellus o atitudine pe care nimeni n’o poate aprobă, dar care e, totuş, foarte departe de aceea ce i s’a atribuit. Simeon Bărnuţiu, în celebrul său discurs ţinut în 2 (14) Maiu 1848 în catedrala din Blaj «de pe unu sugestu dinaintea altarelui», cum zice Alexandru Papiu Ila-rianu, spunea despre atitudinea lui Bob următoarele: «Pe Ioan Bob îl făcură (Ungurii) de se lăpădă de cauza naţională, care o aşternuse însuş în numele naţiunii la dieta din 1791; această rugăminte a Românilor din 1791 e cunoscută publicului fiindcă o tipări încă atunci Eder săSul, cu note, însă proiectul dietei de atunci, aşternut Maiestăţii la rugămintea Românilor, nu e cunoscut până acum: în acest proiect de lege zice dieta, că episcopul I. Bob a aşternut două petiţiuni, una pentru toată naţiunea română, alta pentru clerul unit (ce ? doară clerul unit nu este parte a naţiunii rdmâne, ca să fie necesară petiţiune separată pentru el?); dieta se apucă, în preambulul proiectului, a demonstrâ că Românii de astăzi nu sunt strănepoţii Romanilor vechi, afară de cei din Hunedoara, iar în proiect zice, că petiţiunea aceasta nu cuprinde dorinţele naţiunii române, 1) Adnex No. XVII. 2) Adnex No. XX. www.digibuc.ro 63 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—92 31 ci est foetus tanturn quorundam inquietorum ingeniorum, id quod ipse Illustrissimus Dominus episcopus Fogarasiensis loannes Bob in medio statuum constitutus confessus est, adică cum că peti-ţiunea naţiunii ar fi numai născocitura ^unor capete neastâmpărate... Cine ar fi crezut., că episcopul Bob va compromite cauza, vieaţa şi onoarea unei naţiuni întregi cu o declaraţiune ca aceasta P»1) A. Papiu Ilarian scrie în voi. I al Istoriei Românilor din Dacia superioară (ed. II Viena 1852, p. 86) că «Ungurii, parte linguşiră, parte speriară pe episcopul Bob într’atâta, cât acesta declară în mijlocul dietei, că petiţiunea dată în numele Românilor e făcută numai de nişte turburători: foetus quorundam inquietorum ingeniorum>. Afirmaţia aceasta a lui Bămuţiu şi A. Papiu Ilarian despre atitudinea lui Bob este, cum se va vedea îndată, neexactă. După cetirea petiţiei, baronul Wesselenyi, văzând că aceea a fost înaintată împăratului şi în numele clerului unit, s’a adresat episcopului Bob întrebându-1 dacă e adevărat că a fost aprobată din partea preoţimii române. Bob a răspuns că e adevărat, dar că stilul ei i-se* *pare întrucâtva schimbat şi că, după cât ştie dânsul, connaţionalii săi nu cer declararea Românilor de a patra naţiune a Ardealului, ci dorinţa lor este să fie împărtăşiţi de libertăţii^ şi drepturile naţiunii în mijlocul căreia trăesc. Aşă ne povesteşte faptul ziarul deputaţilor saşi din Mediaş2). Raportul trimis împăratului şi citat mai sus spune că Bob, fiind întrebat dacă are cunoştinţă despre petiţia românilor, a răspuns fără nici o iritaţie, însă cu constanţă bărbă-, tească (ohne Gemiitsbewegung jedoch mit einer mannlichen Standhaftigkeit), că nu dânsul e autorul, dar a avut cunoştinţă despre compunerea ei3). Protocolul oficios al dietei zice: văzând staturile, că aceea (petiţia) e scrisă şi în numele clerului, au aflat de lipsă a se informă dela episcopul român unit, că oare petiţia a fost pregătită şi înaintată cu ştirea dânsului; acesta a şi declarat, că în ce priveşte petiţia s’a învoit ca Românii fără a formă a patra naţiune a Ardealului, să fie împărtăşiţi *) A. Papiu Ilarian, Istoria Românilor din Dacia superioară, II, Viena 1852, p. 3S9—60. .. *) Zieglauer, o. cit., p. S37. *) Copia documentelor cumpărate, de Fraţii de Mocioni şi Mitropolitul Şuluţiu, p. 9—10. www.digibuc.ro 33 ZENOVIE PÂCLIŞANU 64 de drepturi şi libertăţi egale cu acele ale naţiunilor, în mijlocul cărora locuesc; dar că, în ce priveşte stilul, în petiţie sunt multe părţi pe care nu le-a aprobat1). Acelaş lucru îl spun staturile şi în opinia lor trimisă împăratului, în care îşi expun părerile privitor la postulatele din Supplex Libellus2). Citatul latinesc reprodus de Bămuţiu în memorabilul său discurs este luat greşit din textul «opiniei» comisiunii petiţionare, care e scrisă într’un stil vehement şi e plină de cele mai grave acuze la adresa Românilor şi care, poate tocmai din motivul acesta, n’a fost trimisă niciodată Curţii împărăteşti. Insă nici în aceasta nu se află nimic, ce ar putea îndreptăţi afirmaţia lui Bămuţiu. Propoziţia reprodusă greşit de Bamuţiu e următoarea : «Augustissime Imperator! Coram patemo Maestatis vestrae conspectu filiali cum fiducia detegere sustinemus ejusmodi supplices libellos, uti primus est, foetum inquie-torum solum quorundam hominum esse, quod prudentiores Valachi in id haud consenserint et nihil de illis sciverunt, patet ex contextu precum, ipseque Reverendissimus episcopus graeco-catholicus in publica nostra sessione semel declaravit, non ea fuisse Valachorum vota ut quartam constituant nationem, verum ut in gremio cujusvis nationis degentes secundum conditiones suas aequali cum reliquis praerogativa gaudeanU 3). Din şirele reproduse se vede clar ce a zis Ioan Bob. Dânsul n’a afirmat, că Supplex Libellus e fătul câtorva spirite neastâmpărate — asta o zice comisiunea petiţionară — ci că Românii nu cer să fie declaraţi de a patra naţiune a Ardealului, ci numai să se bucure conform stării lor, de privilegiile şi drepturile acelei naţiuni, în mijlocul căreia trăesc. Atitudinea lui Bob a fost, cu toate acestea, necorectă şi condamnabilă. Dânsul a spus atunci un mare neadevăr, afirmând că Românii nu doresc ridicarea naţiunii 'or în şirul naţiunilor «recepte», pentrucă tocmai postulatul acesta formă esenţa programului politic românesc. Pentru realizarea acestui postulat a luptat cu statornicie de mucenic şi cu un eroism antic marele J) Protocolul dietei, p.483. 2) Ibidem, p. 648 şi Anexele protocolului, p. 10. 3) I. Lupaş, Contribuţii la istoria Românilor ardeleni in Analele Acad. române, Memoriile secţiunei istorice din 1914-15, p.754. www.digibuc.ro LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—9* 33 65 său înaintaş, Inocenţiu Micu Klein, căruia îi semăna atât de puţin; el formează punctul principal al memoriului trimis la 1748 de preoţimea unită, adunată la Sibiu, împărătesei Maria Terezia şi ele formează cum am văzut, şi miezul petiţiei iscălite de Petru Maior şi Ioan Para şi de ofiţerii celor două regimente româneşti de graniţă. De altfel declararea Românilor uniţi de a patra naţiune a Ardealului a promis-o — în termeni destul de nelămuriţi, e adevărat — şi împăratul Leopold I, în diploma sa din 19 Martie 1701. Ioan Bob a fost, poate, îndemnat să spună neadevărul acesta de amintirea scenelor viforoase din dieta ardeleană de pe timpul lui Inocenţiu Micu Klein, când bietul vlădică român eră să fie aruncat pe fereastră din sala de şedinţe, sau, poate, va fi cugetat, că punându-se pe un punct de vedere oportunist şi acomodându-se vederilor celor de sus, va putea esoperâ vre-o concesiune pentru clerul său, în numele căruia tocmai trimisese o petiţie la Curtea din Viena. Oricare ar fi cauza atitudinei lui Bob, neadevărul tot neadevăr rămâne. In şedinţa următoare, ţinută la 24 Iunie, a dietei, staturile au hotărît trimiterea lui Supplex Libellus la comisiunea petiţionară (a Konydrgo levelek ellâtâsâra rendeltetett depu-tatio, cum o numeşte protocolul oficios). Poate că frumoasa şi erudita petiţie ar fi fost îngropată pe veci în arhiva guvernului ardelean, dacă nu ar fi sosit rescriptul împărătesc de dto Milan 18 Iunie 1791. Prin rescriptul acesta a fost trimisă dietei petiţia clerului român unit, care era opera lui Bob şi a sfetnicului său Timariu. Dânşii cereau, ca numirea odioasă de tolerat, cum eră numit clerul unit, să se şteargă şi că acela să se bucure, conform diplomelor împărăteşti date în favorul lui, de beneficii egale cu acele ale neamurilor conlocuitoare. In rescriptul său din 18 Iunie, împăratul porunceşte dietei ca petiţia clerului unit să fie discutată în legătură cu petiţia iscălită de neamul întreg şi staturile, luând ca bază şi îndreptare art. VI din 1744, să propună, în seria celorlalţi articoli de lege, pe cari îi vor înainta spre aprobare, şi mijloacele potrivite pentru uşurarea sorţii clerului şi poporului românesc. Petiţia clerului, care a fost prezentată dietei în şedinţa dela 7 Iulie a fost dată, şi ea, co-misiunii petiţionare1). * 3 l) Protocolul oficios al dietei, p. 522—23. 3 A R.— Memoriile Secţ. Istorice. — Seria III, Tom. I. Men . www.digibuc.ro 34 ZENOV1E PÂCL1ŞANU 66 Staturile ardelene, după primirea acestui rescript, văzând, că împăratul cere rezolvirea chestiunii române încă în cursul acelei diete şi cere, din nou, propuneri concrete, a fost silită să revină asupra lui Supplex Libellus. Revenirea s’a şi întâmplat în şedinţa a 93-a dela 30 Iulie 1791. Atunci şi-a prezentat co-misiunea petiţionară raportul său atât asupra postulatelor cuprinse în Supplex Libellus cât şi asupra acelor din petiţia clerului unit. Raportul acesta, care avea să fie trimis Curţii împărăteşti ca unul ce cuprindea opinia dietei cerută de cele două rescripte, e un clasic document al spiritului îngust, al şovinismului de rassă şi de clasă, al urei adânci, pe care o aveau staturile ardelene faţă de poporul nostru. Redactat într’un stil nervos, reportul cuprinde acuze de-o nedreptate sângeroasă la adresa întregului nostru neam. Românii — cetim într’însul — cari numai foarte puţini sunt descendenţii coloniştilor romani iar ceilalţi sunt urmaşii veneticilor şi fugarilor refugiaţi din ţările vecine, au drepturi egale cu acele ale naţiunilor maghiară, săcuiască şi săsească. Sunt admişi în toate oficiile publice, cum apare din însăş petiţia lor, pentrucă, conform acestei petiţii, familiile Iosika, Nalatzi şi Huszar sunt de origine română şi apoi câte doi membri ai acestor familii au slujbe înalte. De altfel, antecesorii noştri le-au garantat egalitatea cu celelalte naţiuni în mijlocul cărora trăiesc prin articolul VI din 1744. Astfel de petiţii, Maiestate, cum e cea dintâiu (Supplex Libellus) sunt numai fătul câtorva spirite neastâmpărate. Românii mai prudenţi, cum apare din însăş petiţia, n’au ştiut nimic şi n’au aprobat postulatele lor şi vlădica unit însuş a declarat-o într’o şedinţă a dietei, că Românii nu cer să fie declaraţi de-a patra naţiune a Ardealului ci numai să se bucure, conform condiţiei sociale pe care o au, de drepturile membrilor celorlalte naţiuni. Privilegiile clerului unit n’au fost trase niciodată Ia îndoială, nici în comitate, nici în districtele săcueşti. In ce priveşte Fundus regius, trebuie să recunoaştem şi o recunosc şi Saşii, că aci şi clerul şi poporul e supus la sarcini nelegale. Intr’adevăr nu înţelegem, cum se poate ca locuitorii unui fond să ia dări şi decime dela locuitorii aceluiaş fond, pentrucă decimele şi dările trebuiesc date stăpânului fondului, iar nu conlocuitorilor. Pentru a îndrepta răul acesta supunem apro- www.digibuc.ro 67 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—92 35 bării Majestăţii Voastre următorul articol de lege: Precum în comitate nobilii români se bucură de toate prerogativele nobililor unguri şi Români nobilităţi se primesc în sânul naţiunii maghiare şi precum în scaunele săcueşti Românii asemenea se bucură de toate drepturile şi privilegiile Săcuilor, tot astfel se vor bucură şi pe Fundus regius de drepturi şi privilegii egale cu acele ale Saşilor. Românii nu vor putea fi siliţi de Saşi la nici un fel de contribuţii sau dări, ci vor suportă toate sar-cinele publice în măsură egală bucurându-se, în măsură egală,, şi de tot felul de venituri ale acelui fundus. Privitor la celelalte propuneri ale rescriptului împărătesc şi anume: garantarea prin lege a liberului exerciţiu religionar fără deosebire de confesiune, asigurarea existenţei materiale a preoţimii şi propagarea culturii în mijlocul poporului român, părerea comisiunii petiţionare e următoarea: Sistemul constituţional al Ardealului e întemeiat pe recunoaşterea a'lor trei naţiuni şi patru religiuni, şi, fără sdruncinarea acestei constituţii seculare, nu putem înmulţi religiunile şi nici nu putem spori numărul naţiunilor, ci, precum îi primim pe nobilii români în sânul naţiunii maghiare, iar pe ceilalţi îi tratăm, conform condiţiei lor sociale, ca şi pe Unguri, tot astfel şi Românii uniţi se vor bucură de aceeas consideraţie ca si romano-cato-. . / . 9 9 . 3 licii; pe neuniţi, dacă se vor uni cu una dintre jeligiunile re- cepte, îi vom trată ca pe membrii religiunii cu care se unesc/ fără ca prin asta să înmulţim numărul religiunilor. Liberul exerciţiu religionar al neunirilor nu-1 tragem la îndoială ci cu privire la el supunem aprobării Maiestăţii Voastre următorul articol de lege: Religiunea răsăriteană neunită, pe care legile noastre o numără între confesiunile tolerate, nu poate fi recunoscută de religiune receptă. Libertatea cultului religios al neuniţilor, la dorinţa Maiestăţii Sale, se garantează prin lege publică. Credincioşii acestei religiuni vor fi păstoriţi de episcopi numiţi de Maiestatea Sa, având guvernul, comitatele şi scaunele dreptul de-a supravegheâ, ca să nu se înmulţească fără rost numărul preoţilor şi să nu se edifice biserici cu cheltueli, care ar întrece puterile credincioşilor. Cu privire la propunerea a doua — asigurarea mijloacelor de traiu pentru preoţimea română — comisiunea petiţionară 3* www.digibuc.ro 36 2EN0VIE PÂCLIŞANU 68 spune, că după ce regina Isabela a secularizat averile bisericeşti, clerul fiecărei confesiuni e susţinut de credincioşi. Preoţii români vor trebui, şi ei, să primească cele necesare pentru traiu dela popor. Domnii de pământ îşi susţin preoţimea lor şi nu pot fi siliţi să contribuie şi la susţinerea preoţilor români. De altfel nici poporul, care e îngreunat cu o mulţime de contribuţii nu va putea asigură susţinerea preoţimii. Privitor la propunerea a treia — propagarea cu succes a culturii în mijlocul poporului românesc — comisiunea spune, că o primeşte cu veneraţiune fiindcă poporul român e cel mai prost dintre neamurile Europei. Poporul acesta, în urma principiilor religioase falsificate de preoţii lui şi cari au degenerat în cele mai rele superstiţii, a ajuns până acolo, încât, pe când orice religiune din Europa tinde la consolidarea moravurilor credincioşilor săi, numai religiunea Românilor atât de mult pervertită de preoţi corumpe moravurile. Ranele acestea au prins, în cursul veacurilor, rădăcini adânci, încâtvau lipsă de-o îngrijire îndelungată. Apoi e sigur, că cultura se va propagă fără succes în mijlocul poporului, fiindcă preoţii înşişi sunt lipsiţi de cultură. Românii trăiesc amestecaţi cu celelalte popoare din Transilvania. Popoarele acestea fiind culte nu se guvernează numai prin frica de pedepse; poporul român e necult. Motivele se înţeleg uşor: clerul acelora e cult, clerul român însă e astfel, încât mai mulţi dintre ei au trebuit să se ^pedepsească, pentru furturi şi hoţii, cu moarte şi mai ales pen-trucă sunt instigatorii hoţiilor (cum s’a întâmplat în 1784) şi sub masca religiunii sunt precursorii crimelor. Deaceea comisiunea e de părerea, că înainte de a se ocupa de cultivarea poporului să dea atenţia cuvenită creşterii preoţimii. Pentru a se puteă face educaţia aceasta a clerului mai cu succes, comisiunea l-a însărcinat pe baronul Iosika, corniţele comitatului Cluj, să pregătească până la dieta viitoare, un plan amănunţit. Dieta va alege o comisiune mixtă, care înţelegân-du-se şi cu episcopii celor două confesiuni române, va prezentă dietei planul, iar aceasta îl va înainta împăratului spre aprobare. Baronului Iosika i s’au dat următoarele indicaţii pe care aveă să le ia ca îndreptar în compunerea planului său: 1. Educaţia clerului să nu fie luxoasă. 2. Preoţii să nu pără- www.digibuc.ro LUPTELE POLITICE ALE ROMANILOR ARDELENI DIN 1790—92 37 sească agricultura pentrucă fiind dânşii mulţi, peste trei mii, şi părăsind fei şi fiii lor agricultura, aceasta va avea urmări primejdioase pentru ţară. 3. Pe lângă cunoştinţele de cgre au nevoie pentru slujbele lor preoţeşti, să li se predea şi principiile economiei raţionale, ca astfel să-şi poată uşura şi traiul şi să poată servi şi ca model credincioşilor lor. 4. Creşterea aceasta să nu fie prea delicată, cum e de-un timp aceea a preoţilor uniţi, pentrucă poporul nu poate susţinea o preoţime astfel crescută 1). Proiectul comisiunii petiţionare nu cuprinde pentru neamul nostru aproape nici o-uşurare. Conform acestui proiect, soarta Românilor din comitate şi din scaunele săcueşti, unde nu li se recunoştea nici un motiv de nemulţumire, avea să rămână neschimbată. Pentru a dovedi totuş, că se supun poruncii împărăteşti, iar, de altă parte, pentru a-şi răsbunâ pe Saşii, cu cari celelalte două naţiuni, Maghiarii şi Săcuii, au avut în tot cursul acelei lungi diete continue certe şb conflicte şi cari considerau Fundus regius-ul ca proprietate exclusivă a naţiunii săseşti, membrii comisiunii recunosc că pe acest «fundus» Românii sunt neîndreptăţiţi şi propun votarea unui articol de lege, care să le garanteze egalitatea deplină cu conlocuitorii lor Saşi. Deputaţii acestora, ai Saşilor, deşi au avut faţă de chestiunea română o atitudine din cele mai rezervate, când au Văzut, că prin proiectul comisiunii li se jicnesc mari drepturi istorice, au spus, în şedinţa dela 30 Iulie, că, deoarece proiectul amintit s’a făcut fără ştirea şi aprobarea lor, îşi rezervă dreptul de a-şi face mai ţârziu observaţiile asupra lui şi au. cerut ca acela să li se comunice pentru a-1 putea studia şi a se putea sfătui privitor la răspunsul ce-1 vor da 2). In şedinţa din 5 August, staturile ardelene revin din nou asupra lui Supplex Libellus, stabilind textul definitiv al «opiniei», care trebuia trimisă împăratului şi care avea să cuprindă părerile dietei privitor la întreg complexul chestiunii româneşti. Textul stabilit în şedinţa aceasta este, în fond, identic cu acela al proiectului comisiunii. S’au omis unele expresii mai jicni- *) I. Lupaş, l.cit., p.752 sq. 2) Zieglauer, o. cit., p. 537—38; Hermann, Das alte undneue Kromtadt, II, Sibiu i887( p.310—i. In locul acestuia s’a introdus în textul «opiniei» declaraţia deputaţilor Saşi, cari au spus, că Românii din «Fundus regius» sunt parte imigraţi din ţările vecine, parte veniţi din alte regiuni ale Ardealului şi admişi, pe lângă anumite condiţii, între Saşi; că aceştia, Saşii, îşi au drepturile şi* privilegiile lor garantate prin vechi diplome regeşti şi prin legile ţării, pe când Românii au primit dreptul de concivilitate numai în 1781, dar şi acest drept l’au pierdut în urma decretului despre «revocatio ordinatio-num» din 28 Ianuarie 1790; că dânşii sunt aplicaţi a le da Românilor toate acelea favoruri, cari nu ating drepturile şi privilegiile Saşilor şi că, în sfârşit, rezolvirea acestei chestiuni să fie amânată până la dieta viitoare, când, după ce vor primi îndrumările alegătorilor lor, vor putea propune mijloace concrete prin cari să se uşureze soarta Românilor. In aceeas şedinţă a cerut si vlădica Bob, ca Românii din «Fundus regius» să nu dea, decime preoţilor saşi ci celor româneşti. Deputaţii Saşilor s’au referit şi acum la drepturile lor istorice şi astfel Bob a fost îndrumat din partea dietei să caute dreptatea la forurile judecătoreşti. Cererea lui Bob împreună cu observaţia Saşilor şi cu hotărîrea dietei a fost introdusă şi ea în textul opiniei, care cuprinde şi declaraţia cunoscută a lui Bob făcută în şedinţa de la 21 Iunie x). Cu data de 9 August 1791, dieta trimite împăratului Leopold II «opinia» stabilită în şedinţa dela 5 August* 2), iar între arti-colii de lege înaintaţi spre aprobare se află unul, art. 157,' prin care se garantează liberul exerciţiu al religiunii ortodoxe, ai cărei credincioşi, conform acestui articol, vor fi păstoriţi de vlădica numit de Maiestatea Sa, având însă guvernul ardelean comitatele şi districtele, dreptul de-a supraveghea ca să nu se înmulţească fără rost numărul preoţilor şi să nu se edifice biserici cu cheltueli, care întrec puterile credincioşilor 3). 9 Protocolul oficios al dietei din 1790/91, p. 646—51. 2) Adnex la protocolul oficios al dietei din 1790/gi, p.7—13. 3) «Religio orientalis graeci-ritus disunita, quae, iuxta leges huius principatus, hactenus inter toleratas religiones recensita fuit, vigore praesentis articuli in libero www.digibuc.ro 7i LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—9* 39 «Slaba nădejde» pe care o aveau Românii în rezolvirea favorabilă a petiţiei lor din partea dietei ardelene a fost, astfe deplin dovedită. Reprezentanţii celor trei naţiuni, obişnuiţi cu vechea constituţie întemeiată pe cel mai păcătos egoism, nu erau în stare a se smulge din cătuşele concepţiilor lor despotice şi exclusiviste. Dispreţul şi ura adâncă, care o aveau fată de neamul nostru, nu le îngăduia să vadă marea crimă ce o comiteau ţinând un popor întreg în întuneric şi mizerie, făcându-i imposibil orice avânt şi orice năzuinţă de înălţare şi nerecuno-scându-i alt drept decât acela de-a munci ogorul domnesc şi de a-1 apără. Dacă staturile ardelene ar fi dovedit atunci, la începutul manifestării atât de serioase, atât de mature şi atât de puternice a conştiinţei noastre naţionale, mai multă înţelegere, lipsită de patima oarbă pentru drepturile fireşti şi imprescriptibile ale unui popor, s’ar fi înconjurat multe sguduiri din istoria acestei ţări şi, mai ales, n’am fi ajuns în faţa prăpastiei uriaşe care desparte azi pe descendenţii alcătuitorilor lui Supplex Libellus de descendenţii membrilor dietei'din 1790—91... împăratul Leopold II, fiind călăuzit de cel mai veritabil constituţionalism şi astfel lipsit cu desăvârşire de îndrăzneala marilor iniţiative proprii şi obişnuit a privi lumea numai prin sticla colorată cu culorile interesului de rassă şi de clasă, pe care i-o puneau în mână sfetnicii săi, a trimis «opinia» dietei, cancelariei aulice transilvane. Aceasta, referindu-se la declaraţia vlădicului Bob, care spunea că Românii nu cer să fie ridicaţi în şirul naţiunilor recepte, a aprobat, în raportul său din 10 Martie 1792, propunerile dietei. A fost, totuş de părerea ca să se impună dietei viitoare, extinderea art. VI din 1744 şi asupra Românilor neuniţi şi să li se dea şi acestora dreptul de a putea ajunge, având pregătirea necesară, în oficii publice. Consilierul Izdentzi a propus şi rezolvirea imediată a chestiunii româneşti din Fundus regius, unde, conform legilor, toţi lo- suo exercitio eo modo confirmatur, ut omnes huius religionis asseclae ab episcopo sui ritus per suam majestatem sacratissimam denominando dependeat, salva nihilominus regii gubernii, comitatuum item ac sedium relicta superattentia, ne parochi eorum absque necessitate multiplicentur, templaque cum enervatione conţi ibuentium aed-ficentur.» Ibidem, p. 93—94. www.digibuc.ro 40 ZENOVIE PÂCLIŞANU 7a cuitorii au drepturi egale şi, prin urmare, pretenţiile de stăpânire exclusivă săsească sunt neîndreptăţite. Izdentzi nu admite amânarea acestei chestiuni la dieta viitoare, cum doreau deputaţii saşi, cari voiau să ceară instrucţiile necesare dela alegătorii lor, pentrucă aceea 1 se părea atât de limpede, încât orice argumen,t contrar îl credea de- prisos. «Sole splendente super-vacanea est lux, quam fax accensa in tenebris ministrare debet» zice dânsul1). Contele Teleki şi consilierul Semsei au avut, cum dovedeşte raportul lor din io Martie 1792, privitor la propunerile dietei, aceeaş părere pe care a avut-o şi cancelaria aulică transilvană 2) şi care a fost aprobată şi de consiliul ministerial din 10 Aprilie a aceluiaş an3). Leopold II a murit la 1 Martie 1792. Fiul şi succesorul său, Francisc, a sancţionat în 26 Maiu, o parte din articolii de lege propuşi de dieta ardeleană, între cari şi pe acela privitor la libertatea cultului religiunii ortodoxe. A fost însă eliminată din el partea care da guvernului ardelean, comitatelor şi districtelor dreptul de supraveghere asupra numărului preoţilor şi asupra felului de "edificare al bisericilor. Articolul cuprinde şi un adaos favorabil, prin care dispune, ca credincioşii bisericii ortodoxe să nu fie supuşi la sarcini publice mai grele decât credincioşii altor confesiuni. împăratul îşi rezervă şi privitor la ei dreptul de supremă inspecţiune a afacerilor clerului, bisericii, fundaţiunilor şi a acelor cari privesc educa-ţiunea tinerimii; drept pe care îl avea şi asupra celorlalte confesiuni 4). Curtea împărătească a completat şi propunerea dietei, care determină datorinţele «comisiunii afacerilor bisericeşti» îndrumând-o să pregătească planul privitor la educaţia poporului român (proiectum... promovendae culturae rudioris plebis walachicae 5). Acestea sunt drepturile pe care curtea din Viena s’a. milostivit a le da poporului românesc din principatul Ardealului în 1792. Prin ele credea, că a răsplătit multul sânge vărsat *) Transilvania, XLIV (1913)1 P- 7*—74- a) Ibidem, p. 75—79. 3) Ibidem, p. 74 şi A. Papiu Ilarian, o. cit., I, p. 238. *) Protocolul oficios al dietei din 1792, p. 89—90 sau Articoli diaetales armi 1791. Claudiopoli 1793, p. 112—13. «) Protocolul citat, p. 95 sau Articoli diaetales amintiţi, p. 120—21. www.digibuc.ro 73 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—92 41 pentru gloria şi fericirea înălţatei dinastii. Şi bietul popor a continuat a trăi cu aceleaşi credinţe, cu aceleaşi nădejdi şi a muri cu vechea şi naiva lui însufleţire curată 'pentru gloria şr mărirea. augustului tron împărătesc. Istoria sbuciumată a neamului nostru e plină de taine şi minuni, între cari nu aceasta e cea mai mică... IV. EFECTELE LITERARE ALE LUI SUPPLEX LIBELLUS VALACHORUM Erudita petiţie a Românilor ardeleni cu postulatele sale atât de neaşteptate, atât de precise şi atât de temeinic dovedite şi cu puternica conştiinţă naţională, care transpiră din fiecare cuvânt al ei, a avut darul de a produce, pe lângă agitaţia politică, şi o interesantă mişcare literară. Cele câteva postulate ale ei se întemeiază aproape numai pe dovezi istorice. Autorii au cercat să dovedească, că Românii sunt cel mai vechiu popor al ţării, că dânşii nu sunt un popor supus cu armele din partea naţiunii ungureşti, ci «au dat mâna», au încheiat o tovărăşie de arme cu ea, alegându-şi un domn comun, că în trecutul îndepărtat s’au bucurat aceste două naţiuni, de drepturi egale, fiind şi Românii o naţio ca şi Maghiarii şi că lipsirea lor de acest atribut atât de ’mportant, nu s’a făcut în urma vreunei legi, ci în urma vitregimii timpurilor; că religiunea ortodoxă n’a fost niciodată declarată prin lege de religio tolerata, ci ajungerea ei în această situaţie umilită şi umilitoare s’a întâmplat tot în urma vitregimii timpurilor şi că, prin urmare, dânşii nu cer lucruri noui, nu voiesc să sdrobească constituţia istorică a ţării, ci cer drepturi vechi, pe cari le-au avut, la cari n’au renunţat niciodată şi cari sunt în cea mai perfectă conformitate cu această constituţie. 3 Concepţia politică din Supplex Libellus e, cum vedem, isvorâtă dan adânci convingeri de ordin ştiinţific, convingeri pe cari le v avea în mare măsură şi Inocenţiu Micu Klein, şi cari acum, ajunse la maturitate deplină, au devenit o importantă armă de luptă naţională. Convingerile acestea dădeau www.digibuc.ro 42 ZENOVIE PÂCLIŞANU 74 avânt luptătorilor în luptele prezentului şi tot ele indicau cărările sigure ale viitorului. Cele trei naţiuni ardelene ştieau că, prin neîmplinirea postulatelor lui Supplex Libellus, prin articole de lege şi decrete împărăteşti nu vor putea înnăbuşl niciodată conştiinţa vie şi atât de puternică a poporului românesc şi de aceea au încercat a sdrobi însesi temeliile acelei conştiinţe. Postulatele erau numai y y y concluziile convingerilor istorice, de care erau stăpâniţi Românii ardeleni şi, prin urmare, o renunţare la ele se putea impune numai prin dovedirea falsităţii acelor convingeri. Opera eră grea şi nu se ţinea de competenţa dietei. Ea eră o chestiune ştiinţifică, nu politică. Combaterea premiselor istorice, pe care se întemeia aproape întreagă concepţia politică a autorilor lui Supplex Libellus părea necesară nu numai din motive de ordin politic practic ci şi din alte consideraţii. Naţiunile «unite» ale Ardealului aveau cel mai mare interes să dovedească lumii străine, că Românii deşi au o soartă tristă, aceasta nu este nedreaptă^ că ei n’au fost despoiaţi de drepturile lor istorice, pentrucă n’au'avut astfel de drepturi şi că nu pot pretinde reaşezarea lor în şirul naţiunilor «legale» pentrucă dânşii n’au fost niciodată recunoscuţi de legile ţării ca naţio şi că, prin urmare, acestea nu au comis şi nu comit nici o nedreptate faţă de naţiunea suplicantă 1). Lumea străină, de care se temeau cele trei naţiuni, putea avea cunoştinţă de cuprinsul petiţiei, pentrucă Românii ardeleni s’au îngrijit îndată după trimiterea la Curtea din Viena de tipărirea ei şi se vor fi îngrijit, sigur, şi de propagarea exemplarelor tipărite. Sarcina tipăririi a luat-o asupra sa oculistul Ioan Molnar, care pe timpub acela petrecea în capitala monarhiei. Supplex Libellus pare a fi fost tipărit pe la începutul lui Iulie 1791, pentrucă în 8 al aceluiaş luni, Aron Pop scrie din Viena lui Ignatie Darabant, vlădica Unit al Orăzii-mari: *) *) cfr. Supplex Libellus Valachorum Transylvaruae... cwti notis historico-criticis, I.C.E(der) civis transylvam. Claudiopoli 1791, prefaţă p. 3, unde Eder scrie: «At vero sunt alii tum exteri tum fortasse etiam cives huius provinciae, quorum riimirum hahenda nobis ratio. Iii quum viii boni sint atque humani, naturae suae temperamente» eorum se nimirum partibus adjungunt, quos miseros putant, facileque sibi persuadent -eosdern, qui miseri sunt etiam injuria adfectos esse». www.digibuc.ro 75 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—92 43 «Domnia-sa doctor Molnar oculista sărutând mânile Măriei Tale, se închin^ cu sănătate si fiindcă a făcut rânduială ca lucrul neamului să se tipărească, aşa. dară se roagă de împreună cu mine ca să Te milostiveşti cât mai curând a trimite un exemplari)1). Toate încercările de-a găsi un exemplar din această ediţie a lui Supplex Libellus mi-au fost până acum zadarnice. Nici scrisoarea lui Aron Pop nu spune nimic despre titlul cărţii şi despre locul apariţiei ei. Titlul îl cunoaştem, totuş, dintr’un raport al cancelariei aulice transilvane din 1792 şi acesta era: Repraesentatio et humillimae preces universae in Taransylvania Valachicae nationis 2). Editorul cred că a fost Martin Hochmeister un «frate» în francmasonerie al lui Molnar, cu care Românii aveau strânse legături tipografice şi care voia să tipărească, în 1798, şi un ziar românesc «Foaia română pentru economi)3). Probabil, la această ediţie face aluzie Gheorghe Bariţiu, într’o scrisoare din 16 Iulie 1886, în care plângându-se de «gustul puţin de literatură serioasă» al publicului ardelean, spune că «din Supplex Libellus Valachorum, tipărit în 1791, numai în câteva sute de exemplare, se mai aflau în anul 1861, adică după 70 de ani, vre-o 50 de exemplare în pod la Hochmeister, de unde apoi s’au vândut în acelaş an cu kilogramul la o boltă de băcănie»4). Tot atunci Românii, temându-se că lăţirea broşurii lor va fi oprită din partea asprei cenzuri ardelene, au mai tipărit o ediţie indicând ca loc de tipărire Iaşii Moldovei. Titlul complet al acestei ediţii, din care am găsit un exemplar în biblioteca I. M. Moldovanu, în Blaj, este: «Repraesentatio et humillimae preces universae in Transylvania valachicae nationis se pro regnicolari natione qualis fuit authoritate regia declaravi (sic!) seque ad usum omnium jurium civilium, ex quo non lege, non'jure, sed tem-porum duntaxat iniuria cum initio praesertim superioris saeculi exclusa est, reponi de genu supplicantis. Martio MDCCLXXXXI. Iassy 7) >>. !) Adnex No. XX. a) Transilvania, XLIV, p.161. 8) Ibidem, p. 64. Privitor la francmasoneria în Ardeal cfr. Eugen von Friedenfels, Joseph Bedeus von Scharberg. Beitrăge zur Zeitgeschichte Siebenbiirgens im iq.Jahr-hundert, I, Wien 1885, p. 313 şi urm. *) Originalul scrisorii se află în posesiunea autorului. www.digibuc.ro 44 ZENOVIE PÂCLIŞANU 76 Ediţia aceasta n’are nici prefaţă, nici obişnuitul «imprimatur» al censurii, nici indicaţia tipografiei, în care s’a tipărit. Cuprinde fără pagina titlului, 44 pagini în 8° mic. Niculae Densuşianu ne spune, în notiţele sale păstrate la Academia Română, că «locul tipărirei Iassy este fict fiindcă broşura aceasta, după datele bibliotecii sechenyiene, s’a tipărit în Pesta»1). Intre textul acestei ediţii şi între acela al ediţiei lui Eder, care e mai cunoscută, nu sunt decât mici deosebiri stilare. Cei interesaţi trebuiau, deci, să deâ un răspuns petiţiei şi să spulbere gravele acuze de tiranie, asuprire şi nedreptate, care, deşi indirect, se desprindeau totuş foarte logic de pe fiecare pagină a ei. Cei dintâi, cari au început lupta cu arme ştiinţifice contra lui Supplex Libellus ap fost Saşii. Aceştia se socoteau stăpâni absoluţi, singurii stăpâni ai pământului crăesc (Fundus fegius) deşi teritoriul acesta, prin însuş faptul că eră crăesc — iar nu săsesc cum îl numeau si-1 numesc ei — y aveâ un singur domn, pe regele ţării şi toţi locuitorii, fără deosebire de naţionalitate, aveau dreptul de a se împărtăşi de privilegii şi libertăţi egale. Iosif II a şters, prin Decretid de concivilitate, şi monopolul acesta întemeiat tiu pe drept şi dreptate, ci pe cel mai detestabil spirit de acaparare. Prin Revocatîo ordinationum, Saşii au fost puşi din nou în posesiunea vechilor lor privilegii, dar aceasta ti’a durat mult, pentrucă dieta ardeleană din 1790—91 a dat şi celorlalte două naţiuni (maghiară şi săcuiască) dreptul de concivilitate pe Fundus regius, deşi deputaţii saşi au luptat cu multă îndârjire contra acestei legi. Hotărîrea dietei a produs multă indignare în şirurile Saşilor ardeleni, cari neputând împiedică votarea şi sancţionarea ei, au recurs la armele ştiinţei pentru dovedirea dreptului lor exclusiv asupra pământului crăesc. I. Tartler, unul din deputaţii Braşovului, a tipărit la 1791, la Viena, lucrarea sa «Das Recht des Eigentums der săchsischen Nation in Siebenbiirgen auf dem... ihr verliehenen Grund und Boden». In anul următor a apărut tot acolo cartea lui Mihail Fronius, un alt deputat braşovean, «Ueber das ausschliessende Biirgerrecht der Sachsen in Siebenbiirgen auf ihrem Grund und Boden». In 9' Biblioteca Academiei române, mss. No. 371, p.36. www.digibuc.ro 77 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—92 45 acelaş an a apărut în Offenbach publicaţia lui Hermann «Die Grundverfassungen der Sachsen in Siebenbiirgen und ihre Schick-sale» la care au colaborat cei mai distinşi bărbaţi ai Saşilor » f i (Rosenfeld, Soterius, Bransch, Bruckenthal) şi scrierea lui Eder «De initiis iuribusque primaevis Saxonum Transylvaniae». Hermann a publicat, tot atunci, sub titlul «Ubersicht der Grundverfassungen der săchsichen Nation in Siebenbiirgen» un extras pentru popor al scrierii sale amintite mai sus.1) împotriva lui Supplex Libellus Valachorum au compus Braşovenii un protest intitulat «Ausfiihrliche Widerlegung der im Namen der wallachischen Nation in Siebenbiirgen unter dem Landtag ijgi Sr. k. k. Majestăt unterlegten und sodann den 18 May iygi den Landesstănden heriibergegebenen Klag und BittschriftA Protestul are 121 pagini in folio şi se păstrează, în manuscript, în biblioteca luterană /En Braşov. Probabil, aceiaşi braşoveni au alcătuit şi micul protest de 13 pagini in folio, care se păstrează şi el în biblioteca luterană de acolo şi al cărui titlu e: . «Unmassgebliche Gedanken wie von Seiten der săchsischen Nation die-jenige Bittschrift beantwortet werden konnte, welche unter dem Namen der gesammten wallachischen Nation in Siebenbiirgen wegen Wiederaufnehmung in die Concivilităt der drey anderen Nationen Sr. k. k. Majestăt eingereicht und von Allerhochst derselben mittelst Rescript vom 18-ten May 1791 den zu Klausenburg versammelten Landesstănden mit dem femeren Befehl zu-geschickt worden — die Bitte und Beschwerden dieses Volkes in genaue Ueber-legung zu nehmen.ii Nici cetăţenii oraşului si scaunului Sebeşului săsesc n’au 3 » 3 s lăsat petiţia îndrăzneaţă a Românilor fără răspuns. Şi ei au compus un mic protest (19 pagini in folio) sub titlul: ,,Bemerkungen des Muhlbacher Stadt nud Stuhls-Publicum săchsicher Nationalităt iiber die Frage: ob dem System derer drey Nationen die den Staat Siebenburgen ausmachen gemăss, der gesammten wallachischen Vol-kerschaft gleiche Rechte der Concivilităt mit den drey Nationen zugestanden werden konnte“ a). *) *) Fr.Teutsch, Gsechichte der siebenbiirger Sachsen, II, Hermannstadt 1907, p. 320—323. 2) Analele Academiei române, serie II, tom. II, p. 221—222. www.digibuc.ro 46 ZENOVIE PÂCLIŞANU 78 ^STici cele ,două «proteste» ale braşovenilor, nici acela al Saşilor din Sebeşul săsesc nefiind tipărite, n’au putut avea nici o influenţă asupra opiniei publice. Nu se poate însă spune acelaş lucru despre critica directorului şcoalelor săseşti din Sibiu, I. C. Eder. Acesta a pregătit încă în cursul dietei ardelene o ediţie a petiţiei româneşti provăzută cu note critice, în care cearcă să dovedească că temeiurile istorice ale postulatelor paţiunii române sunt falşe. Eder a dat petiţiei numele Supplex Libellus Valachorum care s’a păstrat până azi. Titlul complet al ediţiei sale e: «Supplex Libellus Valachorum Transylvaniae iura tribus nationibus com-munia postliminio sibi adseri postulantium. Cum notis historico-criticis I. C. E. civis transylvani. Claudiopoli sumptibus et typis Martini Hochmeister, caes. reg. dicdst. tipographi et pr. bibliopolae. MDCCXCh. Prefaţa este iscălită« scribebam Cibinii 3 Aug. iygi» iar «imprima tur» este dat de C. Esterhazi «Claudiopoli die 10 Augusti 1791»• ^Broşura are 59 pagini in 8°, cari pe lângă textul petiţiei cuprind şi cele 59 de note critice ale editorului. Eder avea o temeinică pregătire ştiinţifică şi, trebuie să recunoaştem, dispunea şi de mult spirit critic şi astfel cea mai mare parte a notelor sale, deşi sunt scrise uneori cu multă ironie şi vehemenţă, cuprind mult adevăr. Supplex Libellus Valachorum a fost, cum am zis, opera entuziastei generaţii dela sfârşitul veacului XVIII şi astfel, pe lângă calităţile bune, are şi toate slăbiciunile, cari caracterizau activitatea literară şi ştiinţifică a marilor noştri înaintaşi. Felul de argumentare şi dovezile invocate de ei în sprijinul postulatelor lor politice ni se par azi, când avem altă pregătire şi alte cunoştinţe, şi când valoarea idealelor noastre nu mai poate fi nimicită cu diplome şi acte vechi, în mare parte naive şi greşite. Greşala lor a fost însă binecuvântată, a fost o greşală despre care trebuie să vorbim cu pietate, pentrucă a dat antecesorilor încredere, avânt şi însufleţire în marea operă de regenerare naţională, pe care au săvârşit-o. Răspunsul la critica aspră a lui Eder nu putea lipsi, pentrucă prin ea se atăcau convingeri cari păreau a avea o importanţă covârşitoare pentru soarta şi viitorul naţiunii. Apărarea lor www.digibuc.ro 79 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—92 47 era, deci, o mare datorinţă naţională. Răspunsul a şi venit îndată. In 30 Octomvrie 1791, Samoil Micu Klein scrie din Miercurea (comitatul Sibiului) unde eră oaspele «postae ma-gister»-ului Ştefan Laday, episcopului orădean Ignatie Darabant, că va răspunde la critica lui Eder şi răspunsul i-1 va trimite dânsului, lui Darabant, pentru a-1 îndreptă unde va fi de lipsă şi pentru a-1 tipări la Viena, deoarece în Ardeal nu va îndrăzni nimeni să-l tipărească fără permisiunea guvernului1). Klein a şi scris răspunsul promis, dar probabil din cauza cenzurii nu l’a putut tipări. Astfel ne-a rămas numai în manuscript şi se păstrează în biblioteca Academiei române. Un alt răspuns a venit dela Gheorghe Şincai sub titlul «Responsum ad Crisim Iosephi Caroli Eder in supplicem libellum Valachorum Transylvaniae juxta numeros ăb ipso positos». Nici răspunsul acesta, care azi se află în biblioteca episcopiei unite din Oradea-mare n’a putut apărea din cauza aceleiaş cenzuri, căci iată ce scrie Şincai în Cronica sa la anul 1791: «Tocmai bine, că Eder, colegul meu, când şi eu eram director peste scoale, îmi veni aci înainte, pentrucă el este acela care încă a cutezat a scrie Chrisul (critica) Instanţei Românilor din Ardeal, că aceştia pururea au fost numai suferiţi în această ţară. Eu, în Antichrisul meu, am fost răspuns la toate bârfelile lui, ci dacă nu s’a putut tipări pentru teleagă, îl întreb acum din căruţă...» Manuscriptul lui Şincai are 19 foi in folio. Tot atunci a fost scris încă un răspuns, acesta nemţesc, cu titlul «Widerlegung der zu Klausen-burg ijgi iiber die Vorstellung der zoallachischen Nation her-ausgekommenen Notem) (22 foi în 2°), al cărui autor e necunoscut şi care se păstrează în aceeaş bibliotecă. Pentru apărarea demnităţii şi a drepturilor lor, Românii au mai făcut o încercare şi anume, au tradus pe Supplex Libellus în nemţeşte împreună cu notele lui Eder, adăogând însă, după fiecare notă, răspunsul cuvenit. Cenzorul Szekeres, în ărcinat cu revizuirea cărţii, i-a dat necesarul admittitur, deşi răspunsul cu- 9 «Supplicem Libellum Valachorum cum notis refutatoriis typis ediderunt Claudi-opoli. Ego adsumpsi in me et respondebo ac evertam contraria argumenta ipsitis refutantis ac falsitatem ostendam, quod meum responsum Illastritati Vestrae sive pro meliori deduc tione et pro impressione Viennam mittam si ita censerit, nam hic nemo imprimere audebit sine gubernii licenţia.» (Adnex No.XXXVIII). www.digibuc.ro 48 ZENOVIE PÂCLIŞANU 80 prindea, cum se spune, şi anumite atacuri personale la adresa lui Eder. Dânsul credea, că dacă au putut fi tipărite notele critice prin care e atacată o naţiune întreagă, poate fi tipărit şi răspunsul, care atacă o singură persoană şi încă una necunoscută.1) La intervenţia din 28 Aprilie 1792 a cancelariei aulice transilvane tipărirea a fost totuş oprită iar cenzorul Szekeres tras la răspundere. In urma raportului favorabil din 28 Maiu al aceleeaş cancelarii, procedura împotriva lui a fost sistată; tipărirea răspunsului a rămas însă oprită şi pe mai departe 2). Pe Unguri i-a lăsat apariţia lui Supplex Libellus mai indiferenţi. Dânşii se simţeau mai tari decât Saşii, cum de fapt şi erau, şi nu-i dădeau chestiunii române importanţa pe care i-au dat-o aceştia. Din partea lor a primit, în urma acestei -indiferenţe, un singur răspuns cu mult mai obiectiv şi mai calm decât al lui Eder, pe acela al călugărului piarist Martin Bolla, profesor de istorie la liceul regesc din Cluj. Dissertatio de Va-lachis qui Transilvaniam incolunt. Scripta instar responsionis ad libellum supplicem qnem aug. imper. Leopoldo II anno IJ91 Naţio valachica porrexit». Critica lui Bolla are patru capitole. In cap. 1 se arată că Românii nu sunt de origine romană, ci bulgară; în cap. 2, că chiar dacă ar fi, după origine, Romani, pe baza aceasta n’ar avea, totuş, dreptul la nici un privilegiu; în cap. 3, că de fapt dela întemeierea regatului dânşii n’au fost niciodată înzestraţi cu drepturi şi privilegii, iar în cap. 4 se arată că nici biserica neunită n’a fost pusă pe picior de egalitate eh celelalte biserici3). *) *) Eder, cum am văzut mai sus, a iscălit ediţia numai cu iniţialele I. C. E. ') Transilvania, XLIV, p. 161—164. s) Asupra ei publicat o amănunţită dare de seamă P. Hunfalvy în Szdzadok din 1879 sub titlul Bolla Mdrton 4s Eder Kdroly is a român incolatus Erdelyben. Critica lui Bolla a fost tipărită abiâ în 1907 în anuarul liceului piariştilor din Cluj pe anul scolastic 1906/7, p. 7 squ. www.digibuc.ro Si LUPTELE POLITICE ALE ROMANILOR ARDELENI DIN i7go—gz 49 V. INFLUINŢA LUI SUPPLEX LIBELLUS ASUPRA DESVOLTĂREI POLITICEI ROMÂNILOR ARDELENI Constituţia Ardealului se întemeia pe egalitatea celor trei naţiuni «unite» (Maghiari, Săcui şi Saşi) şi a celor patru reli-giuni «recepte» (catolică, calvină, unitară şi luterană). Toate drepturile politice, toate libertăţile şi privilegiile erau proprietatea exclusivă a acestor trei naţiuni aparţinătoare unei sau alteia din cele patru religiuni recepte. Celelalte popoare, cari locuiau în ţară, prin însuş faptul că nu erau recunoscute şi admise printre nationes erau afară din constituţie, erau, ca şi confesiunile cărora le aparţineau, numai tolerate. Influenţa lor asupra afacerilor publice eră nulă, iar drepturile primite din bunăvoinţă naţiunilor «unite» sau din a principelui erau minimale şi nesigure. Prin urmare esenţa chestiunii române eră ridicarea neamului nostru în şirul naţiunilor recunoscute de constituţie sau, cu alte cuvinte, declararea lui de naţiunea a patra a Ardealului. Prin recunoaşterea aceasta, Românii ar fi devenit un factor constituţional, bucurându-se de toate drepturile şi privilegiile, care emanau din conceptul naţio. Cel dintâiu care a avut înţelegerea clară a esenţei chestiunii româneşti a fost arhiereul unit Ioan Inocenţiu Klein. In lungile, energicele şi sbuciumatele sale lupte, dânsul accentuâ mereu postulatul acesta fundamental, a cărui realizare ar fi schimbat dintr’odată soarta tristă a poporului său credincios. Românii n’au ajuns nici în urma activităţii politice a lui Klein, în stăpânirea drepturilor lor naţionale. Luptele marelui vlădică au avut totuş urmări de-o importanţă covârşitoare. Ele au dat neamului conştiinţa drepturilor sale, un câştig şi acesta, de a cărui însemnătate abia ne putem da azi seamă. Inocenţiu Klein a indicat linia dreaptă dela care politica românească s’a abătut numai în epocile de decadenţă şi pe care contemporanii săi au înţeles-o într’un mod surprinzător de limpede. Ce în- 4 A. R. — Memoriile Istorice, — Seria III."Tom, I, Mem 2. www.digibuc.ro 5° ZENOVIE PÂCLIŞANU 82 ţelegere superioară a chestiunii româneşti dovedeşte d. p. memoriul trimis în 1748 din partea preoţimii române unite împărătesei Maria Tereza şî iscălit de călugării dela Blaj, Silvestru Caliani şi Gregoriu Maior — episcopul de mai târziu — şi de protoppopul Dobrei, Gheorghe Pop! Postulatul principal al memoriului e: naţiunea română, cea mai numeroasă din principat, să fie declarată de naţiunea a patra a Ardealului şi a părţilor adnexe şi să se bucure de toate privilegiile celorlalte naţiuni. Argumentele aduse în sprijinul acestui postulat sunt cele re-peţite de nenumărate ori în decursul luptelor noastre politice. Naţiunea română e cea mai numeroasă şi cea mai veche, ea poartă partea cea mai mare a sarcinilor publice şi ea şi-a vărsat totdeauna sângele pentru mărirea tronului împărătesc. Prin urmare — zic autorii — dacă Românii sunt egali cu celelalte popoare cu privire la greutăţi, trebuie să fie egali şi cu privire la favoruri. «lam si in oneribus, virtutibus aliisque patriae adminiculis exhibendis prae-fata naţio nostra aequiparatur caeteris nationibus receptis, aequiparari certo deberet etiam in favoribns, cum lex naturalis et justiţia distributiva prae-cipiant ut qui sentit onus sentiat etiam commodum»1). Inocenţiu Klein luptă numai pentru credincioşii săi uniţi şi temeiul principal al luptelor sale îl formă diploma a doua leopoldină din 19 Martie 1701, în care împăratul Leopold I a promis românilor trecuţi la unire, că vor fi încorporaţi statului catolic, vor fi socotiţi între staturile ţării, adică vor fi şi dânşii naţiune recunoscută de legi şi astfel vor fi capabili de toate beneficiile, puşi sub scutul legilor şi trataţi ca fii ai patriei, iar nu numai ca toleraţi. Pe lângă diploma aceasta, Klein mai invocă în sprijinul postulatelor sale şi faptul că neamul nostru este cel mai vechiu şi cel mai numeros între toate naţiile ardelene. Supplex Libellus Valachorum prezintă, cum e şi firesc, un progres însemnat faţă de luptele lui Inocenţiu Klein. Esenţa postulatelor este aceeaş şi în petiţia din 1791 şi în memoriile arhiereului blăjan; cadrele însă sunt cu totul altele. Supplex Libellus a fost făcut în numele tuturor Românilor, fără deosebire de confesiune şi astfel autorii lui au trebuit să omită din *) *) Dr.Augustin Bunea, Episcopul Inocenţiu Mieu Klein, Blaj 1900, p.385—86. www.digibuc.ro «3 LUPTELE POLITICE ALE ROMANILOR ARDELENI DIN 1790—91 •*- SI dovezile invocate în sprijinul postulatelor naţionale chiar pe acela, căruia Inocenţiu Klein i-a dat cea mai mare importanţă şi care, din punctul de vedere al dreptului positiv avea cea mai mare valoare: 'diploma a doua leopoldină. Aceasta promiteâ drepturi numai Românilor uniţi şi de aceea, pentru Supplex Libellus-ul naţiunii întregi avea o importanţă secundară. Astfel autorii lui o citează numai pentru a dovedi că «atârnă numai dela dreptatea şi îndurarea principelui, a scoate această naţiune din vechea sa soartă maşteră şi a o reaşeză în toate drepturile de cari s’a bucurat mai înainte». Supplex Libellus accentuează, în schimb, cu mai multă tărie şi desvoaltă cu mare aparat ştiinţific argumentul al doilea: vechimea românilor ardeleni şi originea romană a lor, a dăogând un element nou, căruia generaţia luptătoare dela sfârşitul veacului al XVIII-lea i-a dat cea mai mare importanţă: vechimea şi continuitatea drepturilor naţiunii române. Autorii petiţiei erau de părerea, că până în veacul al XVII-lea Românii erau puşi pe picior de egalitate cu neamurile conlocuitoare si că starea lor mizeră nu se datoreste 3 i vreunei legi positive ci vitregimii timpurilor şi că, prin urmare, postulatele lor nu cuprind nimic nou, că prin ele se cere numai restituirea vechei stări de lucruri. Argumentul acesta istoric, sprijinit cu o mulţime de documente, formează partea principală a vastei şi eruditei petiţii. Cu mult mai desvoltat ni se prezintă în Supplex Libellus şi argumentul al treilea al lui Inocenţiu Klein, scos nu din vechile decrete regeşti, nici din articolii de lege, ci din realitatea vieţii: numărul Românilor ardeleni şi participarea lor la suportarea sarcinilor publice. Aci se dovedeşte, citându-se conscripţia din 1761, 1766 şi 1787, că «partea principală, poate un întreg milion, a populaţiei de azi din Transilvania, care constă după conscripţia din 1787, din un milion şi trei sute de mii de oameni, se compune din membrii naţiunii suplicante». Se arată apoi, că «două întregi regimente de graniţă din principat şi aproape două treimi ale celor trei regimente campestre şi mai mult decât o treime din regimentul săcuesc de călăreţi se compune din indivizii naţiunii suplicante şi în proporţiunea numărului său mai mare susţine şi sarcinile publice ale provinciei în măsură mai mare decât toate celelalte naţiuni împreună». 4* www.digibuc.ro ZENOVIE PACLIŞANU 84 ---«F 52 Supplex Libellus este, deci, cea dintâi manifestare politică unitară a întregului neam românesc din Ardeal, fără deosebire de confesiune sau clasă socială si e, totodată, si cea dintâi formulare documentată şi întemeiată pe toate argumentele care se puteau invocă atunci, a postulatelor naţiunii române. Evoluţia culturală a poporului nostru şi împrejurările politice au lărgit în mod considerabil terenul de luptă, au contribuit cu o mulţime de puncte de vedere noui la mijloacele de apărare a postulatelor noastre; ne-au făcut să părăsim argumentaţia istorică exagerată şi să ne îndreptăm privirile asupra dovezilor scoase din realitatea prezentului, din consideraţii de ordin filozofic şi sociologic, au păstrat însă aproape neatinse ideile fundamentale, care i-au călăuzit pe luptătorii din 1791. S’au adaus postulate noui impuse de necesităţile vremilor schimbate şi de atitudinea conducătorilor Statului; esenţa chestiunii româneşti însă a rămas aceeaş. Alexandru Pap iu Ilarian avea dreptate zicând, înainte cu o jumătate de veac, despre Supplex Libellus: «nimic nu lipseşte acestui mare act naţional, nici ştiinţa şi conştiinţa dreptului, nici concepţiunea profundă a politicii naţionale, nici curajul civic. Această petiţiune naţională e până astăzi evangeliul politic, cartea credinţei politice a Românilor de peste Carpaţi» x). Supplex Libellus Valachorum, cu argumentele şi postulatele sale, a mai ajuns odată înaintea Curţii împărăteşti din Viena. In 1834 cei doui arhierei români Ioan Lemenyi dela Blaj şi Vasile Moga dela Sibiu, referindu-se la decretele împărăteşti din 26 Maiu şi 21 Iulie 1792, prin cari împăratul promitea episcopilor Ioan Bob şi Gherasim Adamovici, că se va îngriji de îndreptarea sorţii Românilor, trimit Curţii împărăteşti o petiţie cerând revenirea, în dieta ardeleană convocată pe 28 Maiu la Cluj, asupra lui Supplex Libellus şi satisfacerea postulatelor cuprinse într’însul. Lemenyi şi Moga o fac aceasta din motivul că în lungul răstimp de 41 de ani — dela 1792 până la sfârşitul anului 1833 — Românii, deşi întrec atât în ce priveşte numărul lor cât şi suportarea sarcinilor publice, pe celelalte naţiuni, n’au esperiat nici o uşurare şi îndreptare a sorţii lor x) Vieaţa, operile şi ideile lui Gh. Şincai din Şinca. Bucureşti 1869, p.45. www.digibuc.ro 8S______LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1795—92 53 triste şi umilite. Dânşii fac importanta declaraţie, că Românii, nici dela natură, nici prin legi positive, nu sunt excluşi dela drepturile şi beneficiile publice şi că nu pot fi consideraţi numai ca o massă tolerată. Dacă ar fi numai toleraţi, ar putea oricând emigra din ţară. Emigrarea însă nu li se permite nici persoanelor singuratice şi cu atât mai mult, deci, nu i se permite poporului întreg. Spun apoi că constituţia actuală a principatului, care îi exclude pe Români din şirul” naţiunilor recepte, există numai din vremile mai noui. In trecutul îndepărtat aceştia s’au bucurat de drepturi şi privilegii egale cu cele ale naţiunilor conlocuitoare. Faptul acesta e dovedit — spun dânşii — foarte limpede în petiţia din 1791 si, în sprijinul lui, se poate invoca un argument nou şi anume: participarea Românilor alăturea de Maghiari, Săcui şi Saşi, la o dietă ţinută sub domnia lui Andreiu III. In încheiere, cei doi episcopi cer ca Românii să fie declaraţi şi ei, de naţio cum sunt Ungurii, Săcuii si Saşii. r $ împăratul Francisc a trimis în 12 Iulie 1834 petiţia lui Lemenyi şi Moga cancelariei aulice transilvane, cerând informaţii exacte asupra acestei chestiuni şi solicitându-i părerea privitor la ea. Cancelaria face un raport amănunţit pe care îl înaintează, în 9 August 1834, împăratului. Raportul cancelariei aulice cuprinde o expunere exactă a postulatelor cuprinse în Supplex Libellus şi în petiţia clerului unit din 1791, a acelor două decrete împărăteşti prin care amintitele petiţii au fost trimise dietei din Cluj, a opiniei dietei ardelene, a articolului LX din 1791, prin care bisericii neunite i se garantează libertatea cultului religios şi a rescriptului împărătesc din 26 Maiu 1792 No. 2.893, trimis dietei ardelene, prin care li se dă Românilor neuniţi dreptul de a putea ocupă, având pregătirea necesară, oficii publice, întrucât acestea nu ar fi rezervate, prin legi, membrilor religiunilor recepte. Opinia cancelariei privitoare la postulatele naţiunii române şi privitoare la argumentele invocate în sprijinul lor nu se deosebeşte de aceea a cancelariei din 1791. Cancelaria aulică nu recunoaşte că Românii ar suportă partea cea mai mare a sarcinilor publice şi că soarta lor nu s’ar fi schimbat în decursul celor 41 de ani, pentrucă religiunii ortodoxe i s’a dat dreptul www.digibuc.ro 54 ZENOVIE PÂCLIŞANU 86 liberului exerciţiu al cultului, iar credincioşilor ei dreptul de a ocupa oficii publice. E adevărat — zice cancelaria — că planul privitor la îndreptarea sorţii şi la cultivarea clerului, cu care a fost încredinţată dieta din 1792 nu e încă pregătit, dar probabil se va pregăti în decursul acestei diete (din 1834). In în-cheere, cancelaria propune împăratului să îndemne pe cei doui vlădici să fie mulţumiţi, atât dânşii cât si credincioşii lor, cu drepturile cuprinse în art. VI din 1744, art. LX din 1791 şi cu rescriptul No. 2.893 din 1792 şi astfel să se facă vrednici de graţia împărătească1). Cum vedem, mentalitatea stăpânilor poporului românesc a rămas neschimbată... VI. CEALALTA ACTIVITATE POLITICA A ROMÂNILOR ARDELENI IN 1791. Activitatea politică a Românilor ardeleni nu s’a mărginit, în 1791, numai la Supplex Libellus Valachorum. Fruntaşii conducători de atunci ai Românilor ştiind, din informaţiile sigure primite dela prietenii din Viena, că la cancelaria aulică transilvană vor deveni vacante, în curând, două posturi de consilier, au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a asigură cel puţin unul pe seama unui individ de naţionalitate română. Probabil în Iunie 1791, vlădica unit al Orăzii-mari, Ignatie Darabant, a înaintat Curţii împărăteşti, în numele întregii naţiuni, o frumoasă şi temeinică petiţie, cerând ca la cele două posturi de consilier să fie numiţi doui Români. Petiţia arată că naţiunea română n’a fost exclusă niciodată dela oficiile publice; că, în ultimele două veacuri, s’au pus o mulţime de piedici în calea ajungerii Românilor în astfel de oficii' şi, cu cât piedicile, erau mai mari, cu atât eră mai mic numărul acelora cari se' dedicau ştiinţelor, şi astfel nobilimea română şi împreună cu ea poporul întreg, a ajuns într’o stare de tristă ignoranţă din care urmează apoi toate relele şi viciile. Pentru sanarea 1) A. Papiu-Ilarian, Istoria Românilor din Dada superioară, I, p. 229—243. www.digibuc.ro 87 • LUPTELE POLITICE AI.E ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—92 55 acestui rău, principii, începând cu Leopold I, au dat o mulţime de ordinaţiuni şi decrete, prin cari li se îngăduie şi indivizilor de naţionalitate română ajungerea în oficii publice, iar prin art. VI din 1744 nobilii români au fost puşi pe picior de egalitate cu nobilii Unguri, Săcui şi Saşi. Cu toate acestea, numărul Românilor aflători în oficii e disparent. Fiindcă numirea funcţionarilor atârnă numai dela bunăvoinţa împărătească, naţiunea suplicantă se roagă ca la cele două posturi de consilier la cancelaria aulică transilvană să fie numiţi doi Români. Asta o pretinde dreptatea şi binele ţării, fiindcă cine suportă sarcinile publice, trebuie să se bucure, în aceeaş măsură, şi de beneficii si favoruri. De altă parte, numirea celor doi consilieri români e necesară şi din alte motive şi anume: Românii, şi cei uniţi şi cei neuniţi, aparţin bisericii răsăritene şi, prin urmare, trebuiesc educaţi conform ritului acelei biserici si educaţia aceasta atât > ) > de importantă o pot face numai aceia, cari înşişi sunt crescuţi în spiritul bisericii orientale, cari cunosc mentalitatea şi obiceiurile poporului şi numai aceia, vor putea contribui la darea ordinaţiunilor potrivite şi corespunzătoare psichicului poporului român, Apoi — continuă petiţia — multe afaceri de-ale bisericii române se ţin de competenţa cancelariei aulice, iar rezolvirea corectă a lor reclamă o cunoaştere temeinică a ca- » noanelor acestei biserici, pe care o poate avea numai un credincios al ei1). Tot atunci a fost făcut şi pentru moştenitorul de tron, Francisc, un extras foarte limpede al acestei petiţii, cu mult mai limpede decât însăş petiţia2). Atât petiţia destinată împăratului, cât şi extrasul făcut pentru prinţul de coroană, sunt iscălite de «aniversa naţio in magno principatu Transylvaniae Valachica». In 26 Iunie, vicarul unit al Năsăudului, Ioan Para, trimite unui prieten al său din Viena, probabil teologului Ioan Cosma, câte-un exemplar din aceste două petiţii, rugându-1 să le înainteze împăratului sau, în absenţa acestuia, prinţului de coroană. *) *) Tipărită in Foia pentru minte, inimă şi literatură din 1863 No. 11 (dela 27 Martie) p. 80—83. Vezi şi I. Lupaş, o. cit. din Analele Academiei române, p. 701 squ. ») Adnex No. XXIV. www.digibuc.ro ZENOVIE PÂCLIŞANU 88 56 Para ştiâ că petiţiile au fost trimise la Viena din partea episcopului Ignatie Darabant, stăruia totuş ca să fie trimise înc’odată pentru a vedeâ cei de-acolo că Românii toţi sunt una. In post-scriptum-ul scrisorii sale din 26 Iunie zice: lAceste opusuri batăr s'au dat înlăuntru, precum îmi scrie Măria Sa Ignatie dela Oradea-Mare, totuşi trebuie dat înlăuntru cum îl veţi lua aminte, că să vază quod omnes idem sumtis et sentiamus».. împăratul Leopold II trimite, în 2i Iulie, noua petiţie, cancelariei aulice transilvane, poruncindu-i să-i dea, conform importanţei sale, cuvenita atenţiune. Cancelaria aulică zicând, cum apare din raportul consilierului Izdentzi de dto 23 Iulie, că noua petiţie este în strânsă legătură cu Supplex Libellus Valachorum, propune împăratului să aştepte opinia dietei privitoare la postulatele cuprinse în acela. Crede, însă, că plângerile Românilor nu sunt îndreptăţite, pentrucă atât la guvernul regesc cât şi la tabla regească şi la cancelaria aulică sunt mai mulţi funcţionari români şi pentrucă nimeni nu a fost niciodată exclus dela oficiile publice din cauza naţionalităţii sale. Dealtfel, deocamdată, la cancelaria aulică nu este nici o vacanţă; când va fi, se va numi persoana cea mai potrivită, fără consideraţie la naţionalitatea căreia îi aparţine. Raportul cancelariei spune apoi, că cererea Românilor nu se poate împlini nici din motivul că la împărţirea oficiilor publice nu se poate ţine seamă de numărul populaţiei, ci de însuşirile personale ale candidaţilor, iar, pe de altă parte, conform art. VI din 1744, Românii nu formează o naţiune deosebită, ci nobilii români fac parte din naţiunea în mijlocul căreia trăesc. împăratul aprobă în 3 August propunerile cancelariei, cerând ca după sosirea opiniei dietei ardelene, să-i facă propuneri noui în această privinţă 1). In 28 Iulie, la câteva zile deci după prezentarea raportului cancelariei aulice, agentul Ştefan Novacovici şi teologul Ioan Cosma cer, în numele naţiunii, rezolvirea favorabilă a postulatelor româneşti. Dânşii spun că mângâierea (der Trost) naţiunii române atârnă dela numirea unui consilier român cunoscător al obiceiurilor şi moravurilor poporului şi al disci- *) *) Transilvania, XLIV, p. 69—70. www.digibuc.ro &9_______LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—9* 57 plinei bisericii orientale, că naţiunea română, cea mai eroică şi mai fidelă dintre toate naţiunile ardelene, va câştigă mai multă încredere printr’o astfel de numire şi că, în sfârşit, numirea aceasta nu va îngreuna tezauryl ţării, fiindcă" şi altfel va trebui numit cineva în locul care va deveni, vacant1). Românii au legat, ca totdeauna, mari şi zadarnice nădejdi şi de petiţia aceasta. In 26 August, Iosif Mehesi scrie din Viena vlădicului Ignatie Darabant, că consilierul Donatti a fost numit <> la Făgăraş şi că prin urmare este deja o vacanţă la cancelaria aulică. Spune apoi, că «pe instanţia neamului pentru sfetnicii de Curte au fost merse opinie bună, cumcâ ivindu-se vre-o vacanţie, se va proponâlui cineva şi din neamul nostru. Poate că vor face aceasta, că acum n’or putea, văşcâ mai încolo». Crede însă că chestiunea românească va putea triumfă numai dacă va merge o deputăţie la Viena. «Insă de nu va veni cineva din neam sus la Viena, anevoie vom putea râsbat&> zice dânsul. Din neam n’a mers nime atunci la Viena şi astfel Curtea împărătească, pentru care ne-am jertfit de atâtea ori averea şi vieaţa, a putut «vâşcâ mai încolo» precum a putut şi mai târziu, după ce s’au milogit rânduri întregi de deputaţii pe la porţile pentru noi veşnic închise ale Burg-ului împărătesc. VII. MISIUNEA EPISCOPILOR IOAN BOB ŞI GHE-RASIM ADAMOVICI LA CURTEA DIN VIENA IN ANUL 1792 Românii s’au ocupat îndată, la începutul acestei mari mişcări de emancipare, cu planul trimiterii unei deputaţii la Viena. In guvernul ardelean şi în dieta ardeleană, dânşii n’au avut niciodată încredere, dela aceste două n’au aşteptat niciodată nimic. Cu stăpânii imediaţi ai lor au avut prea mult de lucru, le cunoşteau prea bine mentalitatea şi sentimentele, pe care le nutreau faţă de neamul nostru." Astfel, toată nădejdea şi-au !> Adnex No. XXVI. www.digibuc.ro ZENOVIE PÂCUŞANU 58 90 puş-o în simţul de părintească dreptate şi în mila înălţatului împărat. Credeau, că dacă vor merge la Viena, dacă vor descoperi soarta tristă a neamului lor atât de fidel, atât de umilit şi atât de gata de jertfă pentru mărirea tronului, dacă vor arătă cu graiul viu marea ndreptate ce i se făceâ celui mai vechiu şi mai numeros popor al ţării, mila împărătească se va revărsă binefăcătoare şi asupra poporului românesc^ In toamna anului 1790 voiă să meargă la Viena Ioan Para, vicarul unit al Năsăudului, pentru a expune înaintea tronului împărătesc plângerile naţiunii române. A fost însă împiedicat şi de vlădica Bob, care la porunca guvernatorului ardelean, Banfi, i-a interzis orice amestec în afacerile politice naţionale, şi de baronul Rall. Mai târziu voiă să facă acelaş drum fostul vicecomite al judeţului Hunedoarei, Ladislau Pop. A fost însă prins şi aruncat în temniţă. In anul următor, după înaintarea la Curte a lui Supplex Libellus, şi cu deosebire după trimiterea petiţiei în care se cereă numirea celor doi consilieri români la pancelaria aulică transilvană, s’a început un viu schimb de scrisori între cei câţiva conducători ai politicii noastre privitor la trimiterea deputăţiei. Vlădica neunit Gherasim Adamovici îl informează în 5 Iulie pe mitropolitul sârbesc Stratimirovici, că Românii «în vreme ce aşteaptă dela Curte răspuns împotriva Ungurilor, se pregătesc să trimită şi deputaţi la Viena dacă nu li far îngădui să ţină o adunare compusă din cler, militari, nemeşi şi popor simplu, la care să-şi poată arătă dovezile şi gravaminele»1). Puţinii Români aflători în capitala imperiului urgitau, şi ei, mereu mergerea cuiva «din neam» la Viena. Cancelistul Aron Pop scrie, în 8 Iunie 1791, vlădicului orădan Ignatie Darabant: «Tocmai pe poşta de azi se trimite lucrul neamului (Supplex Libellus) în original pe lângă rescriptum la dietă, pentru aceea milostiveşte-te Măria Ta acele rândueli a face... ca îndatăşi să vină Măria Sa d. vlădica Bob cu domnia sa Vitez despre partea uniţilor şi despre partea neuniţilor d. vlădică Adamovici cu alt om de frunte la Beciu la împăratul şi-apoi să şti că cu ajutorul lui D-zeu toate le vom avea ce poftim»a). *) *) Dr. Silviu Dragomir, Corespondenţa episcopului Gherasim Adamovici şi mişcarea de emancipare a clerului şi poporului românesc în amil 1791. Sibiu 1911, p. 19. *) Adnex No. XX. www.digibuc.ro 91 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1970—92 59 Acelaş lucru îl scria lui Ignatie Darabant şi Iosif Meheşi în scrisoarea sa din 26 August: «E foarte de lipsă să vină Măria Sa domnul vlădică dela Făgăraş în sus cu unul dintre nemeşii noştri mai cu de-adins cu domnul Vitez aşişderea şi domnul vlădică Adamovici cu unul de ai săi... Lucră cu de-adinsul ca deputăţia neamului cât de curând să arăduie în sus, ca să ajungă aici pe când va veni împăratul îndărăpt adecă până cătră 22 a lui Septemvrie că de nu va veni puţin au nimic va fi de lucrul ce s’a început»1). Cei doi vlădici, a căror mergere la Viena părea atât de necesară, dovedeau faţă de întreagă mişcarea de emancipare- a poporului o atitudine din cele mai rezervate. Despre Bob ne spune Ştefan Laday, că «nu vrea să se facă de domnii cu ocară»2) iar Adamovici scrie în scrisoarea amintită din 5 Iulie mitropolitului sârbesc Stratimirovici, care, şi el, îl sfătuise să meargă la Curtea împărătească: «Cât priveşte mergerea mea la Viena nu-i cu putinţă pentrucă m’ar descrie, că eu sum capul răsvrâtirii cum a păţit-o un calvin de-aici, care a alcătuit Săcuilor o petiţie pentru dietăD3). Vlădicii n’au putut rezista mult timp dorinţei obşteşti de-a se pune în fruntea mişcării de emancipare naţională. Curentul devenise prea puternic, nemulţumirea cu trista şi umilita stare în care se află neamul era atât de generală şi tendinţa de a ajunge cu orice preţ la o soartă mai bună devenise atotstăpâ-nitoare, încât dânşii numai cu primejduirea întregii lor autorităţi mai puteau păstră rezerva de până aci. Şi mai ales nu o puteau face aceasta, după ce a ajuns la cunoştinţa publicului românesc felul cum a fost primit Supplex Libellus din partea dietei ardelene. Acuzele grave cuprinse în raportul comisiei petiţionare cetit în şedinţa a 93-a dela 30 Iulie 1791 şi afirmaţia că frumoasa petiţie ar fi numai fătul câtorva oameni turburători, au produs o adâncă amărăciune în sufletul Românilor ardeleni. In urma decretului guvemial din 10 August 1791 Ioan Bob şi Gherasim Adamovici au chemat pe protopopii de sub păstorirea lor la sinod pentru a depune jurământul de fidelitate *) Adnex No. XXVII. 2) Adnex No. XXXI. *) Dr. Silviu Dragomir, o, cit., p. 20. www.digibuc.ro 6o ZENOVIE PÂCLIŞANU 92 către Leopold II1). Deodată cu jurământul acesta protopopii trebuiau să mai jure, fireşte, la porunca guvernului ardelean, că nu vor lucră niciodată împotriva drepturilor şi privilegiilor celor trei naţiuni «unite». Protopopii neuniţi s’au adunat la Sibiu în 25 Septemvrie (st. n.) iar cei uniţi la Blaj în 5 Octomvrie. Despre felul cum au decurs cele două sinoade cu urmări atât de importante, ştim, din cauza lipsei documentelor, foarte puţin. Despre cel dela Blaj, ne spune Samuil Klein într’o scrisoare din 30 Octomvrie trimisă lui Ignatie Darabant, că protopopii au depus jurământul de fidelitate către împăratul celalalt jurământ însă n’au voit să-l depună fiindcă îi împiedică dela lupta începută pentru câştigarea libertăţii lor naţionale 2). Ambele sinoade au stăruit pe lângă cei doi arhierei să meargă la Viena ca deputaţi ai naţiunii şi să descopere tronului împărătesc soarta mizeră a aceleia. Samuil Klein scrie în scrisoare citată, că întreg clerul unit a hotărît cu unanimitate să trimită deputaţi la Viena şi să contribuie la acoperirea cheltuelilor de călătorie şi, mai ales, a cerut să meargă episcopul însuş la Curte. O hotărîre definitivă nu s’a putut aduce nici acum din cauza atitudinii rezervate a vlădicului Bob. Se vede însă că acesta a promis, totuş, deşi poate nu oficios în sinod, că va cere permisiunea de lipsă pentru a puteâ călători la Viena. Cei 29 protopopi neuniţi, cari au luat parte la sinodul din Sibiu, redactează, în 27 Septemvrie, o plenipotenţă, prin care dau vlădicului lor dreptul de a stărui împreună cu unul sau doi indivizi aleşi de dânşii, cu reprezentanţii clerului unit, ai nobilimii, ai statului militar şi civil, în numele lor la locurile 1) Circulara trimisă de Bob din acest prilej e următoarea: «Cinstite în Christos Frate. După ce Cinstitul Statuş al Ardealului în Adunarea Ţării din orândueala împărătească în Cluj au pus jurământ de credinţă înălţatului acum Stăpânitoriu împărat Leopold al doilea, şi lucrurile Ţării s’au isprăvit, C. Gubemium precum altora în Ţara Ardealului au poruncit, ca să puie acest jurământ de credinţă, aşâ prin comisia sa din io August al acestui an No. 7100 porunceşte, ca şi protopopii noştri să pue înaintea noastră jurământ de credinţă Inălţiei sale. Drept aceea la plinirea acestei porunci am hotărît şi am aşezat 27 de zile ale lui Septemvrie, pe care zi frăţia ta cu un preot din eparchiţi (sic!) gata cu pecete ca iscălitul jurământ să-l poţi şi pecetlui, vei veni aicea la Scaun, Blaj 28 August anul 1791. Al frăţiei tale de binevoitor părinte Ioan Bob». (Un exemplar al ei se află în posesiunea autorului). a) Adnex No. XXVIII. «Ast quia in illo juramento expresse stet, quod nullo modo aget contra jura triton nationum, ideo clerus hoc jurare noluit, cum per hoc juramentum impediatur quaerere suas libertates». www.digibuc.ro 93 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—93 61 competente pentru câştigarea drepturilor naţionale şi pentru realizarea dorinţelor cuprinse în Suplex Libellus-ul înaintat tronului împărătesc1). In scrisoarea din 28 Septemvrie, prin care protopopii comunică episcopului această plenipotenţă, descriu cu multă durere amărăciunea pe care le-a cauzat-o primirea duşmănoasă a lui Supplex Libellus din partea dietei. Spun că acesta n’a fost fătul câtorva oameni turburători, ci fătul naţiunii întregi, care fiind asuprită peste măsură şi lipsită de drepturile cetăţeneşti, a fost silită să descopere înaintea unsului Domnului şi a părintelui tuturor starea sa umilită, cerând uşurare. In încheiere, episcopul este rugat ca, în virtutea oficiului său să plece cu unul sau doi reprezentanţi ai proţimei la părintescul tron regesc şi la izvorul graţiei şi să lucreze pentru rezolvirea favorabilă a postulatelor naţiunii, a căror îndreptăţire o pot dovedi, dacă e lipsă, sau într’o adunare, sau prin, deputaţi aleşi de naţiune2). In urma acestor stăruitoare intervenţii ale preoţimii cei doi vlădici s’au hotărît, în sfârşit, să călătorească la. Viena. La începutul lui Octomvrie, Ioan Bob şi Gherasim Adamovici trimit împăratului o petiţie în care cer să li se îngăduie a merge la Viena, împreună cu câţiva reprezentanţi de-ai naţiunii. Cer apoi să li se comunice răspunsul prin cancelaria aulică — iar nu prin guvernul ardelean — pentru a putea plecă înainte de venirea grelelor zile de iarnă3). In 25 Octomvrie contele Samuil Teleki aduce la cunoştinţa vlădicilor, că Majestatea Sa s’a milostivit a le îngădui mergerea la Viena4). Gherasim Adamovici a cerut şi îngăduinţa guvernului ardelean, trimiţându-i, în 21 Octomvrie, şi plenipotenţă şi scrisoarea primită dela cei 29 protopopi5). Loialitatea aceasta prea mare a lui a întârziat mult mergerea la Viena şi eră să devină deadreptul fatală. După aşteptare de *) Silviu Dragomir, Corespondenţa episcopului Gherasim Adamovici, Sibiu 1911, p. 23—24. a) Ibidem, p.24—25. 3) Adnex No. XXIX. 9 «Illustrissime ac Reverendissime Domine Episcope. Sua Majestas Sacratissima precibus Illustritatis Vestrae clementer deferre eidemque indulgere dignata est ut se huc Viennam conferre possit. Quod dum Illustritati Vestrae officiose significo singulari observantia persisto. Viennae 25 Octobris 1791. Paratissimus servus Samuel Comes Teleky». Copie în arhiva episcopească gr. catolică din Oradea-Mare, voi. 96. *) S. Dragomir, o. cit., p. 25—26. www.digibuc.ro 62 ZENOVIE PÂCL1ŞANU 94 câteva zile, neprixnind nici un răspuns din partea guvernului, Gherasim Adamovici urgitează, în 29 al aceleiaş luni, rezol-virea petiţiei sale, adnexând şi răspunsul primit dela Curte prin contele Teleki. Tot atunci i-a comunicat şi acestuia ple-nipotenţa celor 29 protopopi. Guvernul ardelean nu s’a grăbit nici acum cu răspunsul, ci a trimis, pe la sfârşitul lui Noemvrie sau începutul lui Decemvrie petiţia episcopului la Viena cu propunerea de a nu i se da permisiune să meargă ca deputat al naţiunii române la Curte, pentrucă — zice guvernul — Românii nu locuesc pe un teritoriu deosebit ci amestecaţi cu celelalte naţiuni şi deci, conform legilor fundamentale ale ţării, dânşii nu formează o corporaţiune politică deosebită. Guvernul se temea apoi că deputăţia, sub pretextul că cere dreptate pe seama poporului românesc, molestează numai înalta Curte împărătească. Cancelaria aulică e, şi ea, de părerea că Românii neformând o naţiune deosebită, nu pot fi reprezentaţi prin deputăţie naţională şi că, prin urmare, vicarul şi protopopii adunaţi la Sibiu n’au avut dreptul să aleagă deputaţi. Totuş propune că celor doi episcopi să li se îngăduie a merge la Curte ca persoane private, iar nicidecum ca reprezentanţi ai naţiunii. Propunerea cancelariei aulice a fost aprobată în 22 Decemvrie 1792 şi de împăratul Leopold II1). Gherasim Adamovici neprimind răspunsul aşteptat al guvernului ardelean, iar de altă parte văzând că se apropie şi timpul greu al iernii, a scris, acum deadreptul .împăratului, împăratul trimite petiţia, în 18 Decemvrie, contelui Teleki, cerând opinia cancelariei aulice transilvane. Deşi consilierul Semsey eră, cum se spune o informaţie a lui Aron Pop trimisă episcopului Darabant, împotriva mergerei celor doi vlădici la Viena 2), cancelaria a rămas totuş pe lângă vechea hotărîre împărătească comunicată episcopilor prin scrisoarea din 25 Octom-vrie a lui Teleki. împăratul aprobă, în 2 Ianuarie 1792, propunerea cancelariei şi porunceşte să se aducă aceasta la cunoştinţa lui Gherasim Adamovici3). * •) l) Transilvania, XLIV, p. 70—71. *) Adnex No. XXX. •) Transilvania, voi. cit., p. 72. www.digibuc.ro 95 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—9» 63 In sfârşit, cu data de 13 Ianuarie 1792, a răspuns şi guvernul la petiţia din 21 Octomvrie 1791 a episcopului neunit1). In timpul acesta însă, cei doi vlădici nu mai erau în Ardeal. In 26 Decemvrie 1791, Gherasim Adamovici nemai aşteptând răspunsul guvernului, aduce, prin circulara No. 339, la cunoştinţa preo-ţimii sale, că «gândim, cu ajutorul lui Dumnezeu, în 19 zile (st. v.!) a lunii şi anului acestuia a porni către Beciu»2). De fapt însă «a pornit» cu o zi mai înainte, adică în 29 Decemvrie (st. n.) iar vlădica Bob în 24 al aceleeaşi luni3). Dintre ceilalţi membrii ai deputăţiei îl cunoaştem numai pe harnicul şi însu-fleţitul vicar unit dela Năsăud, Ioan Para. Acesta a primit în 22 Decemvrie 1791 «litterae passuales» dela comandantul legiunii II române de graniţă ca să poată călători la Oradea mare la vlă-dicul Ignatie Darabant. Deaci a plecat la Viena, unde petrecea Darabant în acest timp şi unde au fost primiţi în audienţă — cum dovodeşte o notiţă scrisă de Para pe «litterae»-le «passuales» amintite mai sus — în 9 Fevruarie 1792 din partea împăratului Leopold, iar în 1 Aprilie al aceluiaş an din partea urmaşului său Francisc 4). Cine au fost ceilalţ membrii ai depu- *) x) «141—1793- Reverendissime Domine episcope nobis observande! Virtute benigni decreti aulici 24 Decembris anni proxime evoluti. clementer resolvere dignata est, quod postquam Reverendissima Dominatio Vestra nec non Reverendissimus Episcopus Fogarasiensis Ioannes Bob Viennam eundi facultatem obtinuisset Reverendissimae Dominationes Vestrae non qua nationis deputaţi verum qua privaţi supplicantes con-siderabuntur. Quae benigna resolutio regia R-mae D. Vrae pro congrua sui directione hisce nota redditur. In reliquo, etc. E magni principatus Transylvaniae Gubemio, Claudiopoli die 13 Ianuarii 1792. Ad officia paratissimi B. Wolfg. Banfi, David Szăkely David VajnaV Arhiv. episcopesc gr. cat. din Oradea-Mare, voi. 96. a) Dr. Sterie Stinghe, Documente privitoare la trecutul Românilor din Şchei, II, Braşov 1902, p. 49. a) Adnex No. XXXII. *) «Praesentium exhibitor, Reverendissimus Dominus Ioannes Para, Vicarius fo-raneus Radnensis militaris districtus M.Tranniae Principatus, accingit se itineri, extranea suo vicariatui adhuc subordinata loca et Parochias visitaturus, transactis vero his etiam intuitu piopriorum negotiorum, Magno Varadinum ibidemque Illustrissimum ac Reverendissimum Dominum episcopum graeco catholicum aditurus; Qui praeattactus Dominus Vicarius, cum bocce Regiminis Commando ad firmandam fidem et securi-tatem pro exarandis sibi litteris passualibus flagitasset; Ideo eidem hae passuales hac de ratione aperte tribuuntur ac quilibet modo quo possibili suo statui ac conditioni consen-taneo per has praesentes peramice et humaniter requiritur, ne praememoratus D-nus Vicarius libero ac inimpedito caile procedere ac reorti impediatur. Datum in loco Stabali Nazzodini die 22 mensis Decembris Anno 1791. Sacrae Caes. Regiaeque et apostolicae Mattis Inclytae secundae Legionis Valachicae, actualis vice collonelus et interimalis commandans.... (Indescifrabil). Pe verso: Anno 1792, 90 Februari s. n. fuimus in i-a audientia apud Imperatoiem Leopoldum, i-ma Aprilis apud suam Mattem Franciscum». (Orig. arhiva mitropoliei din Blaj, fasc. 1790/91. www.digibuc.ro 64 ZENOVfE PĂCLIŞANU y6 taţiei, nu ştim. Vlădicii fac amintire în două petiţii despre insoţitorii lor1), numele însă nu le spun şi nu le găsim nici iscălite pe nici una din multele petiţii înaintate Curţii împărăteşti în cursul celor câteva luni petrecute în Viena. Şi Ştefan Laday spune într’o scrisoare trimisă în 8 Decemvrie 1791 cancelistului Aron Pop, că vlădica Bob va duce pe cineva cu sine 2). Luând asupra lor greaua misiune de a reprezenta înaintea tronului împărătesc idealul naţional al Românilor ardeleni, cei doi vlădici s’au identificat cu tot ce s’a făcut în cursul celor doi ani în chestia naţională. Astfel dânşii îşi atribuie lor trimiterea la Curte a lui Supplex Libellus, deşi ştim că acesta a fost trimis de episcopul Ignatie Darabant. Lor îşi atribuie şi înaintarea petiţiei privitoare la numirea celor doi consilieri români la cancelaria aulică transilvană, deşi un exemplar al ei a fost trimis de acelaş vlădică orădan Ignatie Darabant, iar celalalt de vicarul Năsăudului, Ioan Para, După sosirea la *) *Viena, Ioan Bob şi Gherasim Adamovici înaintează împăratului o petiţie, probabil la începutul lui Fe-vruarie 1792, în care cer să li se dea o copie a opiniei dietei ardelene privitoare la Supplex Libellus Valachorum şi articolii de lege privitori la chestiunea românească, cari au fost trimişi la Curte spre sancţionare, ca să-şi poată face observaţiile cuvenite. Dânşii spun că şi-au câştigat un exemplar al opiniei co-misiunii petiţionare, care s’a cetit într’o şedinţă publică a dietei şi care, deci, nu cuprinde nimic ce nu ar putea fi cunoascut şi publicului mare; însă aceasta a fost trimisă împăralului numai cu anumite modificări făcute de dietă. Opinia modificată nu şi-au putut-o câştigă dar nădăjduesc că vor primi-o acum şi asta cu atât mai ales, că Saşilor si Armenilor li s’a comunicat totdeauna articolii de lege cari îi interesau. Petiţia este iscălită de amândoi vlădicii: «Humillimi perpstuoque fideles subditi Ioannes Bob Graeci-Ritusunitorum, Gherasimus Adamovits Graeci-Ritus non unitorum in Transylvania Valachorum episcopi in nego-tiis nationis hic (Viennae) existentes» 3). In 10 Fevruarie Leo-pold II îi trimite lui Teleki petiţia celor doi vlădici, spunân- !) Adnex No. XXXII. *) Adnex No. XXXIII şi I. Lupaş, o. cit. în Analele Acad. române, p. 72a, No. 71. s) Adnex No. XXXII www.digibuc.ro 97 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—9* 65 du-i că li se poate da o copie a opiniei şi a articolilor de lege ceruţi. Teleki însă eră de altă părere şi astfel copia cerută nu li s’a dat niciodată1). Tot atunci vlădicii trimit o nouă petiţie. împăratului, în care cer ca la postul încă vacant de consilier la cancelaria aulică transilvană să fie numit un român care să cunoască firea, obiceiurile, limba şi literatura românească şi disciplina, ritul şi canoanele bisericii orientale. In sprijinul acestei cereri dânşii invoacă următoarele argumente: i. Românilor nu le-a fost oprită niciodată prin lege ajungerea fia oficii publice. 2. Insâş dieta din 1744, apoi cea din 1790—91 au declarat că Românii se vor bucură, conform condiţiei lor sociale, de toate drepturile de cari se bucură membrii celorlalte naţiuni. 3. Naţiunile maghiară şi săcuiască şi săsească au şi acum, din mila împăratului, consilieri aulici, deşi tQate trei laolaltă abia fac a treia parte din populaţia Ardealului. Consilierul intim de stat, Rosenfeld, este sas, consilierul Zeik, maghiar, iar baronul Miske este săcuiu; numai naţiunea română, care le întrece în privinţa numerică pe toate celelalte, şi, prin urmare, le întrece şi în suportarea sarcinilor publice, n’are până acum nici un consilier. 4. E de lipsă să fie şi un consilier român, pentrucă cei de altă naţionalitate nu pot cunoaşte geniul, literatura şi limba română, nici disciplina, ritul şi canoanele bisericii orientale, căreia îi aparţin atât uniţii cât şi neuniţii. 5. Denumirea funcţionarilor la cancelaria aulică atârnă numai dela arbitriul Majestăţii Sale, care nu! e ţărmurit de nici o lege şi de nici un decret. Se ştie doar, că de multe ori nu eră nici un consilier sas, altă dată nici unul maghiar; se întâmplă apoi de consilierii erau toţi catolici şi nici unul reformat şi nu arareori consilierii nici nu erau cetăţeni ai Ardealului. Episcopii cer, ca şi la cele cinci sau şase posturi de assesor la tabla regească şi la cele două de secretar guvemial, vacante, să fie candidaţi şi numiţi şi români de ritul grecesc sau, în lipsa acestora, chiar Români aparţinători bisericii latine sau reformate 2). * 5 *) Transilvania, XLIV, p. 157. a) I. Lupaş in Analele Acad. române. Memoriile secţiunii istorice din 1914/15, p. 722, No. 71. 5 A. R. — Memoriile Seci. Istorice. — Seria UI. Tom. I. Mem 2 www.digibuc.ro 66 ZENOVIE PACLIŞANU T 98 Pentru a asigura rezolvirea favorabilă a acestei petiţii, arhiereii cer şi sprijinul prinţului de coroană, al arhiducelui Francisc, descoperindu-i marile jertfe pe care le-a adus naţiunea românească'pentru tron pe timpul răsboiului cu Turcii şi fidelitatea sa dovedită cu prilejul răscoalei nobilimei maghiare din I79°1)- 10 Fevruarie Leopold a trimis şi noua petiţie contelui Teleki. Acesta a răspuns că în curând se va pregăti un proiect privitor la distribuirea oficiilor publice, în care se va arătă şi felul cum vor putea ajunge în ele şi un număr corespunzător de Români2). In 1 Martie 1792 s’a stins, după o scurtă boală de două zile, împăratul Leopold II. Abia s’a urcat pe tron fiul său Francisc cei doi vlădici trimit o nouă petiţie, solicitând numirea câtorva români la oficiile camerale şi montanistice 3). Cancelaria aulică propune, în 28 Matrie, ca rezolvirea acestei cereri să se amâne până la aprobarea proiectului de care aminteâ Teleki în răspunsul său dat împăratului la biletul din 10 Fevruarie4). Aceste două petiţii au fost discutate mai târziu, în legătură cu opinia şi propunerile dietei ardelene privitoare la Supplex Li-bellus, în conferinţa ministerială din 10 Aprilie 1792. Ca un rezultat al lor este a se consideră rescriptul trimis de împăratul Francisc în 26 Maiu sub No. 2893 dietei ardelene, care dispune ca la oficiile publice, întrucât acelea nu sunt rezervate prin legei membrilor religiunilor recepte, să fie aleşi şi credincioşi de-a bisericii ortodoxe; cari, fireşte, vor avea pregătirea necesară5). Dieta a luat la cunoştinţă rescriptul împărătesc în şedinţa dela 28 Septemvrie, neavând nimic împotriva numirii sau alegerii Românilor ortodoxi în oficii publice. A cerut însă ca membrii comisiunii bisericeşti încredinţaţi cu pregătirea ‘ planului de educaţie a poporului român să propună si mijloacele prin cari s’ar putea propagă cu succes cunoştinţa limbii maghiare în sânul * 6 l) Adnex No. XXXIV. *) Transilvania, XLIV, p. 157. ») Adnex No. XXXV. *) Transilvania, vot. cit.) p. 158. 6) Protocolul oficios al dietei din 1792, p. 110: «quo ad gerenda pâr Valachos graeci-ritus non unitus publica munia clementei resolvimus, hos etiam si requisitis qualitatibus instructr fuerint ad omnia illa officia, quae per leges ad qu,\tuor receptas religiones restricta non sunt, promovendos esse». www.digibuc.ro 99 LUPTELE POLITICE ALE ROMANILOR ARDELENI DIN 1790—9* 67 aceluia1). Aceasta e cea dintâi manifestare a fatalului curent de maghiarizare, care prin legea apponyană şi întemeierea .episcopiei ungureşti de Hajdudorag şi-a ajuns culmea desvoltării sale, ameninţând cu sdrobire totală orice năzuinţă de cultură naţională românească..* Ţinta principală a mergerii vlădicilor la Viena a fost esope-rarea unei rezolviri favorabile a postulatelor lui Supplex Li-bellus şi apărarea lor împotriva atacurilor pătimaşe şi violente cuprinse în opinia dietei ardelene. Dânşii au cerut îndată după sosirea în capitala imperiului o copie a acestei opinii, pe care, deşi împăratul Leopold II eră de părerea că li se poate da, în urma intervenţiei contelui Teleki n’au primit-o. Astfel au fost siliţi să se mulţumească cu raportul cunoscut al comisiunii petiţionare, pe care-1 aveau. In 30 Martie 1792 au înaintat împăratului Francisc o lungă petiţie, în care expun din nou întregul complex al chestiunii româneşti şi combat cu multe argumente istorice şi juridice afirmaţiile acelui raport, dovedind îndreptăţirea postulatelor naţiunii române. In prefaţa petiţiei dânşii reproduc pe scurt cuprinsul lui Supplex Libellus şi spun că Românii aveau cele mai mari nădejdii în realizarea dorinţelor lor, ştiind că aceasta atârnă numai dela bunăvoinţa şi graţia împăratului. Arată apoi primirea de care s’a împărtăşit petiţia în dieta ardeleană, ai cărei membrii au încărcat de acuze, batjocuri şi calomnii întreagă naţiunea română, afirmând că este cea mai proastă dintre toate naţiunile Europei, că preoţii pervertesc principiile religiunii, că sunt criminali şi instigatorii fărădelegilor. Au fost şi între membrii dietei unii cărora nu le-au plăcut injuriile acele şi cari ziceau că poporul maghiar nue mai cult decât cel român şi că staturile ardelene înseşi poartă vina acestei neculturi, fiindcă dansele nu promovează, ci împiedică cultura poporului. După introducerea aceasta, vlădicii se ocupă, pe rând, de afirmaţiile comisiunii petiţionare, pe cari le împart în 17 l) Ibident, p. 311: «Ezen rendeldsre nezve rfem talâltanak az orszâg rendjei semmi ellenkezo okot, de a szentegyhâzr dolgokra rendeltetett deputationak kdtelessdge leszen, hogy az olâhsâgnak kimiveldsdrol ds szelidebb erkoltsre ^leendo oktatâsârol vald pla-numban a magyar njfelvnek kozottek vald elterjesztdsdrdl îgyekezzen valami jo modnak elintdzdsdt dolgozni.» s* www.digibuc.ro 68 ZENOVIE PÂCLIŞANU IOO puncte, arătând, uneori cu prea mare bogăţie de argumente, falsitatea lor. Aşa, de pildă, la afirmaţia comisiunii că Românii nu se pot plânge că nu ar fi admişi în oficii publice, deoarece câte doi membrii de-ai familiilor Iosika şi Nalaczy, despre cari spun că sunt de origine română, se află în oficii înalte, iar dintre Românii din districtul Făgăraşului şi al Haţegului doi sunt consilieri guverniali şi în oficiile mai mici se află şi mai mulţi, cei doi arhierei răspund: E adevărat că şi Românilor li se recunoaşte dreptul de-a ajunge în oficii publice, în realitate însă li se pun de-un timp încoace cele mai mari piedici. Acei câţiva Români, cărora le-a succes a fi numiţi sau aleşi în slujbe, chiar dacă ar dori, nu-şi pot apără şi sprijini neamul pentrucă şi-ar atrage ura implacabilă a celorlalte naţiuni, ar fi numiţi fii răi ai patriei şi ar fi supuşi la persecuţii de tot felul. Pentru a înconjură astfel de neplăceri, dispreţuesc neamul din care fac parte şi, de multe ori, îl asupresc mai tare decât alţii. La afirmaţia că astfel de «Supplices Libelli» sunt fătul câtorva spirite neastâmpărate, vlădicii răspund: aceasta e fraza obişnuită a. acelora cari vreau să zădărnicească cererile noastre îndreptăţite ; îi numesc turburători şi imprudenţi pe aceia cari caută scut contra asupritorilor. Sub p. ro vlădica unit explică declaraţia făcută în şedinţa dela 21 Iunie 1791 a dietei ardelene în sensul că dânsul a cerut împărtăşirea Românilor de toate drepturile şi privilegiile de cari se bucură celelalte naţiuni ale Ardealului. Sub punctul următor (11) arhiereii dau o expunere clară a situaţiei Românilor din Fundus regim, arătând că aceştia îi întrec, în privinţa numerică, pe Saşi în cinci scaune (sedes) şi anume în al Sibiului, Nocrichului, Sebeşului, Mier-curei şi Orăştiei şi în districtul Braşovului şi Bistriţei. Saşii au majoritate numai în următoarele patru scaune: Cincul mare, Cohalm, Sighişoara şi Mediaş. In locurile unde Românii sunt în majoritate se bucură de drepturi egale cu ale Saşilor, • însă în locurile unde Saşii sunt în majoritate Românii sunt excluşi dela cele mai multe drepturi şi privilegii şi uneori sunt siliţi să plătească conlocuitorilor lor şi anumite taxe deşi, conform decretului Andreian din 1224, Pe care se întemeiază constituţia pământului crăesc, popoarele care locuiesc aci ar trebui să aibă drepturi şi privilegii egale. www.digibuc.ro IOT LUPTELE POLITICE Aţ,E ROMANILOR ARDELENI DIN 1790—92 69 Terminând cu combaterea afirmaţiilor cuprinse în opinia comisiunii petiţionare, episcopii fac o mică recapitulare a adevărurilor dovedite în cele 17 puncte, dând şi o descriere fidelă a nedreptăţilor îndurate de neamul nostru. Des voltă apoi, în următoarele trei punpte, postulatele naţiunii române dovedite şi aceste cu multă căldură: 1. Românii trebuie să se împărtăşească, conform legilor, de drepturi şi privilegii egale cu ale Ungurilor şi Săcuilor. Aceştia trimit reprezentanţi la dieta ardeleană, cari reprezintă acolo întreaga naţiune ungurească şi săcuiască. Să li se dea, deci, şi Românilor drepturi de-a alege şi trimite deputaţi la dietă, cari să poată apără interesele naţiunii lor. Fiindcă pe Fundus regius Românii au drepturi egale cu Saşii şi fiindcă şi aceştia trimit deputaţi la dietă, vlădicii cer acelaş drept şi pentru Români. «Şi deoarece e lucru cunoscut că Românii întrec în privinţa numerică pe celelalte naţiuni, formând 2/3 din populaţia ţării şi suportă, deci şi sarcinile publice ale statului în măsură cu mult mai mare decât toate celelalte naţiuni, adică două din trei părţi, de-aceea subsemnaţii (episcopi) cer dela mila şi dreptatea Majestăţii Voastre ordinul binevoitor ca, în viitor, 2 treimi din numărul deputaţilor cari se vor trimite la dietă să fie aleşi din sânul naţiunii suplicante şi sa se denumească regalişti şi din nobilimea aceleia». 2. Fiindcă în oficiile publice, aulice, provinciale, districtuale şi comunale, se aleg aproape numai Maghiari, Săcui şi Saşi şi foarte puţini Români, episcopii cer ca Majestatea Sa să se mi-lostivească a dispune ca Românii să fie numiţi în proporţia în care suportă sarcinile publice la toate oficiile de orice categorie. Spun apoi că pe nobilii cari au trecut la ritul latin sau la confesiunea reformată, ceilalţi nobili, statornici în credinţa strămoşească şi întreaga naţiune îi primeşte cu dragoste frăţească şi, neluând în seamă religiunea, ci numai originea lor si binele statului, se învoiesc ca la distribuirea oficiilor publice să fie şi dânşii consideraţi ca membrii ai naţiunii române. 3.. Cer, ca predţii bisericii române neunite să fie împărtăşiţi de toate drepturile şi beneficiile de care se bucură preoţii celorlalte confesiuni, pentrucă dânşii au datorinţe cu mult www.digibuc.ro 7o ZENOVIE PACLIŞANU 102 mai mari slujind unei biserici' căreia îi aparţine cea mai mare parte a locuitorilor ţării. Realizarea adestor cereri nu poate întâmpină nici o dificultate fiindcă şi legile şi staturile ardelene recunosc că Românii conform condiţiei lor sociale, au dreptul să se bucure de toate privilegiile şi drepturile de care se împărtăşesc şi celelalte naţiuni si astfel rezolvirea lor atârnă numai dela bunăvoinţa domnitorului, căruia constituţia îi dă puterea de-a apără drepturile tuturor şi de-a face dreptate celor asupriţi. Dacă totuş s’ar află indivizi aparţinători celorlalte naţiuni, cari neluând în seamă dreptatea, nici liniştea şi fericirea statului şi călăuziţi numai de ura faţă de naţiunea suplicantă şi faţă de religiunea ei, ar încercă într’o formă sau alta, sub diferite pretexte, să zădărnicească realizarea acestor postulate i— vlădicii cer ca împăratul să se milostivească a îngădui ţinerea, sub conducerea comandantului oştirii ardelene, a unui congres naţional, compus din reprezentanţii naţiunii întregi, ca astfel aceasta să-şi poată expune plângerile şi dorinţele 1). Petiţia are şi o mulţime de adnexe (sub lit. A—U) cari cuprind documentele istorice şi juridice de cari se face amintire într’însa. Cine au fost autorii sau autorul acestei petiţii ? Cei doi vlădici cu siguranţă nu, pentrucă singuraticele chestiuni sunt tratate cu prea mare erudiţie şi .bogăţie de cunoştinţe istorice şi juridice, pe cari nu le aveă nici Ioan Bob, nici Gherasim Adamo-vici. O indicaţie destul de probabilă ne dă, în privinţa aceasta, adnexul de sub litera N, care are titlul: «Extractus manuscriptae Historiae Graeci-Ritus orientalis ecclesiae in Transylvania» şi e luat din istoria bisericească a lui Samuil Micu, ceeace se poate dovedi uşor comparându-se textul adnexului cu fragmentele corespunzătoare din istoria învăţatului călugăr blăjan publicate de Treboniu Laurian în revista «Instrucţiunea publică'» din 1861 şi reprodusă în anul următor şi de «Foaia pentru minte, inimă şi literatură>> nrii ii şi următorii 2). Partea istorică a petiţiei a fost, deci, probabil, redactată de Samuil Micu, iar partea juridică, cred că se datoreşte colaboraţiei lui Meheşi. * *) *) I. Lupaş, l.cit., p. 728 squ. *) cfr. Dr. I. Lupaş, Misiunea episcopilor Gherasim Adamovici ţi Ioan Bob la Curtea din Viena în anul 1792. Sibiu 1912, p. 25—26. www.digibuc.ro 103 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—92 71 In Aprilie (1792) cei doi vlădici trimit şi puternicului şi influentului cancelar, principelui Kaunitz, un foarte frumos memoriu, desvălind situaţia tristă a poporului românesc din Ardeal şi rugându-1 să intervină pe lângă împăratul Francisc pentru a da ascultare cererilor lor. Cel mai important obiect — începe memorialul — al desbaterilor din ultima dietă ardeleană a fost, fără îndoială, petiţia pe care ~a înaintat-o naţiunea română* cea mai Veche şi cea mai numeroasă din ţară, cerând reaşezarea ei în stăpânirea drepturilor cetăţeneşti. Petiţia a fost trimisă în 1791 împăratului, dovedindu-i cu o mulţime de documente şi cu usul secular, că naţiunea română trebuie să fie împărtăşită de toate drepturile pe care le au Maghiarii şi Saşii şi că excluderea ei dela stăpânirea acestor drepturi nu s’a întâmplat în urma vreunei legi, ci pe încetul, din ură naţională. A stat deci în puterea Maiestăţii Sale să restituie naţiunii noastre toate drepturile pierdute* milostivul împărat a cerut însă opinia dietei. Staturile ardelene au. recunoscut, în raportul lor, că în comitate şi în secuime, nobilii şi libertinii români au drepturi egale cu nobilii şi libertinii maghiari, asemenea şi în Fundus regius Românii au aceleaşi drepturi pe care le au şi Saşii. Au recunoscut apoi, că nobililor români Je este îngăduită ajungerea în oficii publice şi că preoţimea unită se bucură de drepturile şi privilegiile de care se împărtăşeşte preoţimea religiunilor recepte, iar neuniţii au dreptul liberului exerciţiu al religiunii lor. După declaraţia aceasta, staturile ardelene ar fi trebuit să prezinte Maiestăţii Sale spre sancţionare un proiect de lege privitor la restituirea deplină a drepturilor naţiunii române. Un astfel de proiect însă nu puteam aşteptă dela reprezentanţii celor trei naţiuni, pentrucă ei trag mari foloase din excluderea noastră dela lucrările dietei şi dela conducerea Statului. Dânşii au crezut, că cu recunoaşterea teoretică a drepturilor noastre vor putea mulţumi o naţiune care numără peste un milion de membri. Procedura aceasta, prin care se despoaie de drepturile sale cetăţeneşti o naţiune credincioasă tronului împărătesc, care formează două treimi din populaţia ţării şi suportă cea mai mare parte a sarcinilor publice, nu poate avea alte urmări decât potenţarea neîncrederii si a urei dintre naţiunea noastră si celelalte trei naţiuni ale Transilvaniei / www.digibuc.ro 72 ZENOVIE PÂCLIŞANU 10+ După introducerea aceasta, episcopii reproduc cupiinsul scurt al petiţiei lor din 30 Martie. Este interesantă mai. ales partea nouă, în care spun că pentru susţinerea funcţionarilor publici din Ardeal se cheltuesc anual 400.000 fl. din cari 2 treimi se scot din contribuţiile poporului românesc şi cu toate acestea plata funcţionarilor români abia atinge suma de 10.000 fl. Interesantă e şi partea în care arată că, la ultima dietă ardeleană, pe lângă comiţii supremi ai comitatelor (prefecţii) şi pe lângă regalişti, au luat parte şi c. 100 deputaţi aleşi de diferitele districte şi oraşe şi că, deşi s’au discutat într’însa cele jnai importante chestiuni, care priveau binele şi fericirea ţării întregi şi du deosebire a Românilor cari formează partea cea mai mare a populaţiei, totuş neamul nostru a avut un singur reprezentant, pe arhiereul bisericii unite, cu toate că comiţii supremi şi deputaţii primesc cea mai mare parte a diurnei din contribuţiile Ro-. mânilor. In încheiere îl roagă să intervină în favoarea naţiunii, asigu-rându-1 de veşnica ei recunoştinţă. «Alteţa Voastră, ca cunoscător şi preţuitor al drepturilor cetăţenilor, veţi avea dulcea bucurie de-a fi dat unui milion de oameni aşezaţi la graniţele monarhiei, stăpânirea deplină a drepturilor lor cetăţeneşti şi de-a fi îngrijit, prin aceasta, părinteşte, de fericirea unei ţări înţregi»1). Memoriul are un lung adnex, în care vlădicii îi dau principelui Kaunitz informaţii amănunţite despre starea Ardealului şi cu deosebire despre situaţia Românilor. E un extras limpede al lui Supplex Libellus. Acelaş memoriu a fost dat şi ministrului Hatzfeld şi consilierului Eger. Tot atunci i-au prezentat şi contelui Balassa un memoriu mai lung, în care descriu pe larg soarta naţiunii române din Ardeal şi expun postulatele ei *). Cum vedem, Ioan Bob şi Gherasim Adamovici au făcut tot ce-a fost cu putinţă pentru a da tuturor bărbaţilor despre cari ştiau că au vreo influenţă asupra sorţii postulatelor lor, infor- ’) «Euer Durchlaucht "werden als Kenner und Schătzer der Rechte der Staats-biirger, die sussen Freude geniessen, einer Million an den ăussersten Grenzen der Monarchie den vollkonunenen Genuss der btirgerlichen Rechte verschafft und andurch fur die Gliickseligkeit eines ganzen Landes văterlich gesorgt zu haben». I.Lupaş, o. cit., p. 775 squ. 2) Se află în arhiva episcopească gr. cat. din Oradea-Mare, voi. 96. www.digibuc.ro i°5 LUPTELE POLITICE ALE ROMANILOR ARDELENI DIN 1790—92 73 maţiile cele* mai exacte şi mai minuţioase privitoare la drepturile fireşti ale naţiunii române din Ardeal. Cu toate acestea rezultatul a întrecut şi aşteptările cele mai pesimiste. împăratul a trimis, ca de obiceiu, petiţia din 30 Martie cancelariei aulice transilvane. Aceasta, îp raportul său din 11 Aprilie, spune că cei doi episcopi n au avut dreptul de-a merge la Viena ca reprezentanţi ai naţiunii române, ci numai ca persoane private. Dânşii însă au disconsiderat porunca prea înaltă şi au iscălit petiţia lor ca reprezentanţi ai naţiunii, deşi aceasta n’are nici o cunoştinţă despre cuprinsul ei. Deaceea cancelaria propune să li se spună cu toată seriozitatea, în numele Maiestăţii Sale, că fiind de mai multe luni în Viena, departe de eparhiile lor şi înaintându-şi dejâ toate petiţiile, să plece imediat acasă, să-şi înveţe credincioşii la linişte şi supunere şi să-i oprească sub propria răspundere, dela orice fel de excese. Dealtfel, cancelaria e de părerea, că Românii nelocuind un teritoriu deosebit, şi deci neformând o naţiune, nu pot fi reprezentaţi în dietă prin deputaţi naţionali şi, tot din motivul acesta, nu li se poate îngădui nici ţinerea unui congres naţional 1). In timpul când cei doi vlădici aşteptau un răspuns mângâietor la petiţia lor din 30 Martie, guvemorul Ardealului, Gheorghe Banfi, făuriâ planuri de nimicire a vlădicului neunit Gherasim Adamovici. Cunoscând legăturile intime dintre acesta şi mitropolitul sârbesc Stratimirovici, Gh. Banfi credeâ că mişcarea politică a Românilor ardeleni este influenţată de mişcarea similară a Sârbilor din Bănat şi că această influenţă s’a exercitat prin mijlocirea lui Adamovici. Astfel, primind informaţii despre cuprinsul şi postulatele petiţiei din 30 Martie 1792, s’a grăbit a asigură ^— în nota din 3 Maiu — cercurile vieneze, că e interesul Constituţiei ardelene, să nu mai lase pe Adamovici în Ardeal, căci acesta nu înţelege spiritul Constituţiei Ardealului şi fiind obişnuit cu drepturile Sârbilor din Bănat, crede că şi Românilor li se cuvin aştfel de drepturi. Cancelaria aulică transilvană consimte — cum dovedeşte raportul său din 16 Maiu — cu vederile guvernatorului Banfi, _________1_______ xy Transilvania, XLIV, p. 158—16. www.digibuc.ro 74 ZENOVIE PÂCLIŞANU 106 iar împăratul Francisc a promis, că la cea mai apropiată oca-ziune, îl va transferă pe Adamovici din Ardeal»1). E firesc, deci, că împăratul Francisc a aprobat şi propunerile cancelariei aulice din ii Aprilie şi astfel, în 6 Iunie 1792 li s’a comunicat episcopilor rescriptul de data 26 Maiu iscălit de contele Samuil Teleki şi Francisc Redl, prin care li se aduce la cunoştinţă, în numele Maiestăţii Sale, în termeni asprii şi energici, că au abuzat de permisiunea primită mergând la Viena şi iscălind petiţii ca reprezentanţi ai naţiunii, deşi li s’a spus că nu au dreptul să o facă. Li se spune apoi că nu numai au jicnit prin expresii necuviincioase Staturile ardelene, ci au dispreţuit şi ordinaţiunile, legile şi diplomele regeşti şi li se porunceşte ca acum, după ce şi-au prezentat cererile,-cari au fost rezolvite deodată cu propunerile dietei ardelene, şi după ce au petrecut mai multe luni departe de eparhii, să plece fără amânare acasă, să se conformeze rezoluţiunilor regeşti şi legilor ţării, să explice poporului credincios datorinţele ce le are faţă de principe şi faţă de patrie, să-l înveţe a fi cu reverinţă faţă de legi, cu supunere faţă de superiori şi a trăi în pace cu celelalte popoare. Totodată li se impune, ca sub propria răspundere să împiedice poporul dela orice fel de excese. Rescriptul îi asigură că mila regească a Maiestăţii Sale se extinde şi asupra Românilor, pe cari îi va înzestra cu toate beneficiile îngăduite de legi2). Impresia produsă de rescriptul acesta asupra celor doi epi-scopi a trebuit să fie sguduitoare. Dânşii au fost siliţi să constate cu inima sângerândă de durere, că pentru naţiunea lor nu există dreptate. După o petrecere de şase luni în Viena, după înaintarea atâtor petiţii şi memorii, au primit în loc de drepturi şi în loc de mângâiere numai învinuiri şi mustrări nedrepte. Gândul li s’a îndreptat în primul rând la credincioşii, cari şi-au pus toată nădejdea în mila părintească şi în simţul de dreptate al împăratului şi cari aşteptau cu nerăbdare reîntoarcerea vlădicilor pentru a putea sărbători şi ei, după lungi veacuri de întuneric, de persecuţii şi suferinţe amare, prasnicul în- * *) ’) I.Lupaş, o. cit., p.786-7-87, No. 79—8c. *) I.Lupaş, o, cit., p, 788, No. 8i^ www.digibuc.ro *°7 t LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—93____75 vierii lor naţionale. Ce vor zice şi, mai ales, ce vor face aceştia acum, când li se va spulbera şi ultima nădejde şi când vor vedea că, după atâtea jertfe şi după atâta sânge vărsat pentru gloria luminatei Curţi împărăteşti, n’au nici -dreptul atât de firesc de-a cere? Vor mai continuă ei să trăească vechea vieaţă de scalvi sau îşi vor face singuri dreptate, văzând că alţii nu vreau să le-o facă ? înaintea ochilor sufleteşti ai celor doi arhierei s’au ivit, un moment, înfiorătoarele flăcări, cari au înroşit înainte cu opt ani cerul posomorit al Ardealului şi s’au cutremurat recitind fraza ameninţătoare a rescriptului din 26 Maiu: «popuium fidei ac curae suae concreditum diligenter instruant.. sub propria responsabilitate a quibusvis excessibus arcendo et revocando». Gândindu-se la toate acestea, cei doi vlădici au înaintat, în 1 Iulie 1792, o nouă petiţie, cea din urmă, Curţii împărăteşti desvinovăţindu-se de acuzele aduse în rescriptul din 26 Maiu şi expunând motivele cari i-au silit să meargă la Viena şi cerşind încă odată, într’un ton umilit şi disperat, mila împăratului pentru neamul lor. Petiţia este scrisă, în unele locuri, cu atât durere şi cuprinde accente atât de jalnice, încât cetitorul nu ştie ce să admire mai mult: umilinţa autorilor sau aspra inimă de piatră a acelora pentru cari a fost scrisă. La învinovăţirea că, deşi li s’a spus că nu le este îngăduit a merge la Viena ca deputaţi naţionali, ci ca persoane private, au lucrat totuş în numele naţiunii întregi, episcopii răspund că, după publicarea decretului privitor la «revocatio ordinationum» mai mulţi nobili şi reprezentanţi de-ai clerului i-au rugat foarte stăruitor să expună înaltului tron plângerile naţiunii şi să ceară ca aceasta să fie reaşezată în usul tuturor drepturilor civile. «Mărturisim sincer, prea auguste principe, că n’am dat ascultare acestor cereri cari ni s’au făcut în repeţite rânduri, ci i-am îndemnat pe toţi să fie liniştiţi şi cu răbdare. Atitudinea aceasta a noastră a fost luată în nume de râu din partea naţiunii şi, cu durere, a trebuit să auzim spunându-ni-se din mai multe părţi că nu voim să fim de nici un folos credincioşilor noştri împotrivindu-ne a înainta cererile lor nevinovate şi foarte drepte la augustul principe». In astfel de împrejurări, deschi-zându-se către sfârşitul anului 1790 dieta ardeleană, au trimis www.digibuc.ro 76 ZENOVIE PÂCLIŞANU co8 N — în Martie (1791) la augustul tron, cererile naţiunii întregi. «Ştiam, prea auguste principe, că şi celui din urmă cetăţean îi este îngăduit recursul la augustul tron, cu atât mai ales unei naţiuni întregi, care suportă partea cea mai mare a sarcinilor publice». Maiestatea Sa a trimis petiţia la dieta ardeleană, ai cărei jnembri au recunoscut că nobilii şi libertinii români sunt, în privinţa drepturilor şi libertăţilor, egali cu nobilii şi libertinii maghiari, săcui şi saşi. Cu toate acestea, dânşii n’au propus nici o modalitate cum să fie, de fapt, reaşezaţi în usul acestor drepturi şi privilegii, ci în răspunsul lor au atăcat şi batjocorit clerul întreg al naţiunii, iar despre petiţie au zis că este fătul unor oameni turburători. Arhiereii arată apoi cum au fost rugaţi din nou din partea credincioşilor şi cu deosebire a protopopilor adunaţi în cele două sinoade, în care au depus jurământul de fidelitate către Leopold II, ca să meargă la Viena şi să expună înaintea tronului situaţia naţiunii. Noilor stăruinţe nu s’au mai putut opune şi astfel, după primirea îngăduinţei prea înalte, au mers la Viena, unde au înaintat câteva petiţii în afacerile obiditei naţiuni. «Astfel stând lucrurile, să se milostivească Maiestatea Voastră a lua în considerare, cât de nefericită e soartea acestor doi supuşi ai Maiestăţii Voastre, cari, fiindcă au prezentat cererile unui milion de oameni îndemnaţi nu de propria lor voinţă (căci unul dintre ei — I. Bob — e cunoscut în toată ţara prin blândeţa sa, iar al doilea —- Gh. Adamovici — ca om născut din altă naţie 2) nu e legat prin nici o legătură firească de amintitul milion de oameni, astfel încât ambii s’au hotărît a se supune atâtor oboseli mai mult contra voinţii lor), ci constrânşi şi numai după obţinerea prea înaltei permisiuni, li se aduce acum imputarea, că ei ar fi făcut-o aceasta contra re-zoluţiunii prea înalte şi sunt mustraţi în mod serios. Dealtfel, noi, ca supuşi credincioşi, primim cu umilinţă mustrarea ce ni s’a făcut în numele Maiestăţii Voastre; însă cu privire la cauză, care nu e a noastră, ci a celei mai mari părţi din locuitorii Transilvaniei, aducem cu umilinţă la cunoştinţa Maiestăţii Voastre, că fiind venirea noastră la augustul tron cunoscută 9 9 Adamovici eră sârb. www.digibuc.ro A. IQ9 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—92 îl în toată ţara şi aşteptând fiii naţiunii reîntoarcerea noastră cu o rezoluţiuni mângâietoare în scris, cum e obiceiul 3 se da oricărui suplicant, se va produce în sufletele tuturor o foarte mare amărăciune, când, din decretul ce ni s’a dat nouă, în loc de rezoluţie, vor înţelege că episcopilor li s’a luat în nume de rău chiar şi faptul ică au prezentat tronului milei şi dreptăţii cererile naţiunii lor. > In felul acesta răspund episcopii şi la învinuirile că au prezentat, în numele naţiunii, cereri despre care aceea n’a avut nici o ştire şi că ar fi vorbit necuviincios despre staturile ţării, despre legile, rezoluţiunile şi diplomele regeşti. La urmă fac un nou apel la mila şi bunăvoinţa împăratului — apelul face mai mult impresia unui ţipăt desnădăjduit — ca să realizeze cel puţin una din cele trei cereri cuprinse în petiţia din 30 Martie. Iar «nouă, cari ne vom reîntoarce în mijlocul credincioşilor noştri, să ni se dea, spre mângâierea unei naţiuni atât de numeroasă, un alt milostiv decret şi în acesta să se evite termenii cari ar putea produce întristare şi amărăciune în inima unui popor atât de numeros, acum când el aşteaptă mângâiere dela tronul milei şi să i se aducă la cunoştinţă părinteasca bunăvoinţă a Maiestăţii Voastre cu adaosul, că umilitele lui rugări au fost primite cu bunăvoinţa şi întrucât n’au putut fi toate rezolvite acum, li se va da în viitor cuvenita atenţie, după cum cere echitatea şi dreptatea»1). «Milostivul decret» cerut li s’a dat în 21 Iulie 1792. Acesta cuprinde vechile promisiuni vagi, că Românii vor fi împărtăşiţi de toate drepturile şi privilegiile cari nu contrazic Constituţiei ardelene2). Cei doi vlădici s’au reîntors apoi în mijlocul poporului credincios, aducând cu sine drept rezultat al muncii lor stăruitoare şi a îndelungatei lor petreceri în Viena, o bucată de hârtie, care nu cuprindea nimic. Deatunci până la marele an al libertăţii a trecut un veac şi jumătate şi în răstimpul acesta lung, lucrurile au rămas, în fond, aproape neschimbate. Curtea 1) Ibidem, p. 789 squ. “) Decretul acesta nu-1 cunoaştem.' II aminteşte însă cancelaria aulică în raportul său din 6 August 1834. A. Papiu llarian, Istoria Românilor din Dacia superioară, II, ed. 2-a, Viena 1852, p. 241, punct 2. www.digibuc.ro 7» ZENOVIE PÂCLIŞANU împărătească ne-a cerut noui jertfe de sânge şi avere, pe care le-am dat cu aceeaş fi iască supunere şi loialitate. Am suferit toate asupririle şi nedreptăţile cu aceeaş răbdare şi umilinţă. Am bătut deatunci de nenumărate ori acelaş drum al memoriilor, petiţiilor şi deputaţiunilor la vechiul Burg împărătesc, care, şi el, a rămas pentru noi acelaş, întunecat şi rece, şi ne-am reîntors cu acelaş rezultat, pe care l-au adus Ioan Bob şi Gherasim Adamovici în 1792: câte o bucată de hârtie, care nu cuprindea nimic. www.digibuc.ro ANEXE DOCUMENTARE i. 23 Martie 17 go. Funcţionarii comitatului Hunedoara declară că nu vor să mai slujească sub conducerea vicecomitelui Ladislau Pop, care eră român. Adunarea comitatenză îl opreşte pe acesta să mai săvârşească funcţii oficioase. «Az igazgato szeknel szolgdld tisztek aztot ujra is jelentettek hogy Pap Ldszlo eddig volt vitze-ispdny praesidiuma alatt, tellyeseggel tovâbb szol-gdlni nem akarnak; es arra nezve kertek a nemeş vdrmegye gyiileset, hogy akdr tsak eddig folytatott praesidiuma alatt valo tiszteknek elbutsuzdsak hagyattassek helyben. Azon kozbe pedig el is olvastatik a most emlitett vitze-ispdny levele, melyben a gyiilekezetnek aztot jelenti, hogy felven attol ne talan azok, kilţ magdra neheztelnenek, rajta valami szerentsetlenseget vagy gyalâztatast ejtsenek, a nemeş vdrmegye-gyiilesen meg nem jelenhettet; tovdbba maga drtatlansdgdnak kinyildtkoztatdsdra jelenti, hogy kesz lenne akdr melyik itelo szek elott magaf undamentumos mentsegeit megtenni. Ezekre nezve meghatdroztatik, hogy mivel mind maga megvalya aztot, hogy sokan neheztelest vettenek, kik taldn ha bejott volna szerentsetlen-segbe vagy gyaldzatba ejtettek volna, mindpedig a M. Foigazgato tandcs is aztot jelentette, hogy ezen nemeş vdrmegye rendei elott valo unalom miatt kentelenittet a mostani praesidiumdt is mdsra bizni es a tdbbi tiszteket is kik tovâbb is alatta szolgdlni nem akarnak, megszomoritani nem lehetne, jelentesek elsoben is a megnevezett eddig volt viceispdnynak, hogy ezentul sehunnat is sub nomine publico semmi fele rendeleseket ne tegyen; a vdr-megydt illeto leveleket Kenderesi Mikios, Dobrai Istvdn es Vizmandi Mihdly atyank fiainak jegyzese mellett hit alatt kiadja es letetetese a vdrmegyeben is publicdltassek; a M. Foigazgato tandcsnak es fdcommissariusnak hirre tetettessek. Protocolul adunării din 23 Martie 1796 a comitatului Hunedoara, pag. 12—13, în arhiva comitatului). II. 22 Aprilie 7go. Adunarea comitatenză a comitatului Hunedoarei nici la intervenţia guvernului nu-l mai lasă în slujbă pe vicecomitele român Ladislau Pop. 26-szor. Felolvastatik a Meltosdgos foigazgato tandcsnak ezen honapnak 7-ik napjdn 2479-ik szdm alatt kolt rendelese, melyben a vdrmegye tiszt- www.digibuc.ro 8o ZENOVIE PACLIŞANU 112 segânek parancsaltatik hogy Pap Lâszldnak az ordinarius ispânyi hivatalt elso majusig folytatni engedje meg. Melyre vegeztetik hogy tobb okokkal edgyiitt a Meltosagos foigazgatd tanacsnak iratassek meg, hogy mivel tettszet magânak is volt ispâny urnak a vârmegye gyiilesere meg nem jelenni, a vârmegye rendei is meg nem enged-hetik hogy tovâbbâ egy olyan veszedelmes hibâkkal tellyes ember (kirol ele-gendo bizonysâgok vagynak) ezen vârmegyeben hivatalt follytathasson. (Protocolul adunării, p. 26, in arhiva comitatului Hunedoarei). III. 2 lume 1790. Adunarea comitatenză a comitatului Hunedoarei decide ca nici la intervenţia guvernului ardelean nu-şi retrage acuza ridicată împotriva vice-comitelui Ladislau Pop. Felolvastatik a meltdsâgos fokormânyzd tanacsnak sz. Gyorgy havânak 20-ik napjan meltosagos Josika Antal zâszlos urhoz intezett levele, a melyben a fenntisztelt urnak parancsoltatik, hogy Pap Lâszlo ellen a nemeş vârmegyetol rendeltetett torvenyes keresetet megallitsa es ha valamely okai volnânak a nemeş vârmegyenek ezen keresetre, aztot a meltdsâgos fokormânyzo tanâcs eleibe teijessze oly v^ggel, hogy ezutân Pap Lâszlâ a fofiscalis director âltal kerestessek. Ez ugyan se a meltosagos fSkormânyzo tanacsnak se pedig ezen vârmegye fokormânyzdjânak hatalmâban nincsen, hogy valamely torvenyes keresetet megâllithasson; mivel hogy nemcsak egy szabadorszâgban, a milyen Erdely, jus ligatum nincsen, hanem despotâk kozott is megszokott engedtetni hogy valaki sârelmet torveny utjân kereshesse; de mas fontos okot viszik arra ezen nemeş vârmegyet, hogy ezen elkezdett torveny utjât megallitsa, t. i. Pap Lâsz-16nak cselekedetei olyanok, a melyeknek biintetese torvenyiink szerint a nemeş vârmegyenek hatalmât feliil muljâk, ugy mint a Hora-tumultusban val6 reszesedes, mely mint nota infidelitatis az orszâggyiileset illeti, midon ezen vârmegyenek tagjait vagy nagyobb reszet azzal vâdolta a meltdsâgos R. commissarius o Etiâja elott, hogy ezen vârmegyenek tagjai contra jura majestatica a felseges uralkodâs ellen cselekedtek volna, midon a magok torvânyes szabadsâgokat kertek es erre investigatiot kert; ha tehât ezen vârmegyenek tagjai ellen megbizonyosodott volna a felseges uralkodâs ellen valo cselekedet, ezek meltân notâba estek volna, tehât a ki ezen vâdat ellenek adta, melto hogy ebbe essek. Grof Gyulai Ferencznek egy valosâgos nemeş ember tiszttartojât csak azert hogy egy olâhot erdeme szerint nyakon csapott elfogatta, e major potentia es a kirâlyi tâblât illeti. Hogy valosâgos hegyi tolvajjal Juon Ignâttal târsalkodott, otet midon a nemeş vârmegye parancso-latjâbol elfogattatott csak maga hatalmâbol elbocsâtotta, e poena capitalis temenytelen mâs rosszasâgait szâmlâlni veghetetlen volna, mindezekert rendeltetik: a) hogy a fiscalis ellene tett keresetet tegye le es az orszâggyiilâsen a notam et poenam capitalem kerestessek. Ez a processus ugyancsak nemeş www.digibuc.ro 1*3 LUPTRLE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790-92 81 embert illetne es csak azert cselekszi a nemeş vârmegye, hogy meg in usu nobilitatis vagyon âmbâr mas nemeş Pap familiânak levelei âltal, de ugy gondolja ezen nemeş vârmegye hogy vilâgos istentelensegeert fejât es nemes-segdt egyszeriben fogja elveszteni. b) Kerestessâk a meltosâgos fokormânyzo tanâcs, hogy a vârmegyetol kiadando utrumok szerint kiildjon impartialis investigatorokat, a kik az ellene tett vâdakat investigâljâk, ne hogy azt mond-hassa, hogy a vârmegyeben levo investigatorok reszre hajlok. c) Kerestessek Grdf Kemeny Farkas Ur o Etiâja, hogy a vârmegye tisztjei ellen tett vâdat, vidimâlt pârban kiildje el, ugyan azon conditionis listânak is masat a melyben a vârmegye erdemes tisztjeit hamisan megrontani igyekezett. d) Kerestessek Bruckental Mihâly Ur, hogy a mely munkât az olâh tâmadâsrol Pap Lâszlo fosztrâzsamester Kârp âltal beadott, melyben Pap Lâszlo a nemesseg ellen dolgozott kiadja. (Protocolul adunării, p. 21—23, în arhiva comitatului Hunedoara). IV. 23 August ijgo. B.Vitdz către Ştefan Laday. Ii trimite diferite informaţii privitoare la Ladislau Pop şi la atitudinea lui Ioan Bob faţă de chestia naţională. Spectabilis ac Grose Domine Dne frater ţnihi sing. Colendissime, Foarteţi mulţumesc pentru fratiasca înştiinţare despre bun prietinul nostru, despre carele acum Joi îmi spuse în Blaj Preacinstitul P (ărinte) Augustin că l’au lăsat voios vesel în Sibiu, căruia eu dela Blaj prin cinstitul protopop Ţ°Pa iam trimis în tipariu orânduelele pentru dânsul făcute dela varmegia lor la dietă ţării ungureşti că-s foarte groaznice şi nedrepte, te-ai minuna când le-ai ceti, pentru aceea iam lăsat să-i zică ca să nu zăbovească pe aicea ci să meargă pela Turnu roşu câtră Craiova la Beciu, că minunat se va proslăvi, iar amintrea să se păzească să nu cază în ghilţu vrăşmaşilor cari şi pe acolo pe unde umblă să-l inzgarde. Nanaşul meu au făgăduit o sută de galbini cine i l-ar putea căpăta să îl dea în mână auzind că latitălueşte acolea pela Domnia Ta; deci scrie-i şi Domniata să se păzască şi a. se duce să grabiască mai vârtos că dieta s’au diferăluit şi aşa are vreme ca să dea înlontru şi cererile noastre, că amintrea nu se va alege nimic de noi, că Bobu nu vrea să dea şi să lucre pentru secularişi, aşa dară de lipsă ne este nouă la toţi ca să grăbească a merge în sus şi să ceară ca să ne putem şi noi aduna precum să adună Sârbii şi să ne dăm greutăţile înlontru şi noi secularişii, că după cum ziseiu Bobul nu vrea că-i oprit a promovălui ceva pentru secularişi macar că şi acum destul m-am rugat de Mariasa să ne stea întru ajutor, dară nu cutează, însă de va merge prietinul nostru la Beciu, am nădejde că-1 va ajuta cu cheltuiala. La Doamna Naşa îi sărut mâna cu găzdoia şi cu Trezicuţa mea dimpreună, carile pentru aqeea au fost venit aicea ca doara vor avea norocire de întâlnire cu Doamna, însă acum mergem acasă, că Joi va fi târg în Teuş. Cu acestea rămân al Domniei Tale umilit slugă Sabieş 23 Aug. 790. B. Vitez 6 A. R- — Memoriile Secf. Istorice, Sena III, Tom. Mem 2 www.digibuc.ro S3 ZENOVIE PÂCLIŞANU 114 Me rog această copie să o trimiţi la cinstitul protopop Ţopa la Sibiu să p dea la prietinul nostru şi la D. Para. Pe verso: E. Monsieur Monsieur Etienne de Laday Maitre de Postes eter a in Reismarck. (Orig. Arh. «pisc. Oradea-Mare, No. 104). V. 28 Decemvrie 1790. Ioan Para trimite unui prieten din Viena o petiţie pentru a fi înaintată Curţii împărăteşti. In petiţie se cere eliberarea lui Ladislau Pop din temniţa ungurească. Dilecte frater, Proxime praeteritis diebus responderam ad tuam literam verum quia nonnihil male ne habebam brevibus te absolvi, nune prolixior ero. Tuum zelum et conatum laudo, perge ut coepisti, nos quoque nostris partibus non deerimus. En habes conceptum ad Augustissimum quem pulchre dum de-scribes tute.in persona eidem porriges cum adjuncto socio veletiam D.A. Rendo Tivadar, si is se resolvere vellet, cui salutem a me- plurimam dices, quod si tibi vocaret cum Monarcha amplius loqui non desis cleri et nationis afflictum statum exponere. Clerus enim absque omni subsistentia manet, naţio oppressa jacet, Nobiles Valachi ab officiis exclu-duntur, nemo est qui subcurrat. Equidem volui imo etiam facultatem petii Viennam ascendendi ab Eppo, sed inhibitus sum ab eodem. Quae fata fuerint Viennam ascendere volentis D. Ladislai Papp uberius perspicies ex supplici istho cad Monarcham Libello, quam introdabis coneris etiam ore orare et impetrare ut mi hi et D. Ladislao Papp nominanter mandatum veniret Viennam ascendendi, aliter non felicitabimur, nam Praesul ivit quidem ad diaetam quae 12 Xbris inehoata est, verum nihil prius nobiscum consultavit, nihil consuluit, nihil quod in diaeta proponere vellet communicavit, probabilius nihil aut parum acturus est, consulta etiam cumD. Aarone Papp, fratre D. Ladislai Papp in cancellaria Hungarica Cancelista et querite modum quo possetis nobis facultatem ascendendi exoperari, bonum fors foret nomine nationis libellum supplicem Matti porrigere pro eadem impetranda. Premite et petiţe ut congressum Nationalem seu synodum quoquo modo impetrare quaeamus. Querite et adite D. Generalem a Stader cuius e manibus violenta mânu D. ^Ladislaus Papp ereptus fuit, petite ab eodem consilium et auxilium, quo Papp Laşzlo sublevari possit, querite insuper Illmum Dnum olim con-siliarium gubernialem a Baislag, exponite eidem miserias et gravamina Papp Lâszlo et omnium nostrum, orate ab eodem consilium, spero is plurimum juvabit. Sitis circumspecţi, cauţi, attenti quisquid vobis loquatur, svadeat, disuadeat, ut nobis omnia sincere pro notitia et directione referre possitis, ante omnia dum ad quemcumque pergetis bene paraţi pergite ut sciatis rem ordine, solide et fundate proponere, ad responsa attendite et vobis imprimite. Plura scribam dum scivero, vos haec accepisse et in effectum deduxisse, www.digibuc.ro LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790-92 83 igitur ut ne pigeat vos sedulos esse tam in executione Jiorum omnium quam in referada, qualiter sint effectuata. Vaiete adictissimus Nassod 28 Xbris s. n. 790 Ioannes Para vicarius. Sua Majestas. Clementer dignatus fuerat Divus iile vereque divinus olim Imperator •Augustissimus, justissimus Princeps noster Optimus Iosephus secundus afflictam nostram Valachicam Nationem consolări, dum nempe ex eadem etiam ad publica Principatus officia capacia subjecta benigne promoveri ordinaverat. Primus qui gratia huius Cae-regiae particeps factus fuerat erat quidam Ladislaus Papp qui in comitatu Hunyad ordinarius vicecomes creabatur. Verum proh dolor! ut primum aeternae memoriae Augustissimus imperator Josephus terestre regnum cum coelesti commutavit is non tantum officio privabatur, verum etiam vita periclitabatur unde etiam coactus fuit tota- elapsa aestate Cibinii in Saxonicali civitate salutem quaerere. Tentavit Viennam ad Thronum Mattis Vrae Ssmae penetrare, verum semper cum proprii capitis periculo retrogradi debuit ac vel maxime, dum ultimo. cum generali a Stader Viennam versus viam suscepisset, fatalis fuit illius casus, nam Baro Josika Comitatus Hunyadiensis administrator, ubi observasset nominatum Ladislaum Papp cum Generali a Stader Viennam petere, congre-gavit nobiles ex quibus delegavit sex cum 40 satrapis pro eodem vinctQ re-ferendo et inarestando, et nisi bonus iile generalis ei adstitisset fors etiam aliquid pejus ipsi intentatum fuisset. Caetera neque generalis sub interposita fide eficere potuit, ut idem Viennam ascendere permitteretur, neque aliter e manibus eorum liberări potuit, nisi his punctis subscripţia: i-mo quod Viennam non ascendet neque de comitatu exibit. 2-do quod contra comita-tenses non aget, non scribet 3-tio quod ad congregationem illorum citatus comparebit. Hic illegalis casus non tantum nominatum Ladislaum Papp afflixit et consternavit, verum etiam totam valachicum Nationem in despera-tionem conjecit, videndo quod capaciora ex eadem subjecta ab officiis publicis gerendis per Hungaros excluduntur et a recursu ad Thronum Mattis Vrae Ssmae tali modo praecludantur, quapropter humillime de genu M. Vram Ssmam oramus, dignaretur pro innata sua qua erga cunctos glorioso suo Regimini subjectos populos fertur flementia miserum Nationis Valachicae statum paterna in consideratione benigne assumere ac clementer demandare ut toties fatus Ladislaus Papp liber dimittatur et Viennam ascendere per-mittatur. Non enim is alia ex ratione ab ascensu praepeditur, quam ex odio naţionali et quia observant viram istum solide doctum et prudentum esse, qui possit sua et nationis afflictae gravamina Mti Vrae Ssmae humillime ex-ponere. Porro dum iteram iteramque humillimis precibus de genu imploremus Caes.-regiam clementiam super eo ut viro isthuic de natione Viennam venire 6» www.digibuc.ro ZENOVIE PÂCLIŞANU 84 116 liceret. In profundissima eaque homagiali veneratione, fide ac fidelitate emorimur. Majestatis Vestrae Sacratissimae humillimi perpetuoque fideles subditi Valachi in Magno prin-cipatu Transylvaniae. (Orig. în arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 104). VI. 2 Iunie 1790. Adunarea comitatenză a comitatului Hunedoarei stabileşte motivele pentru care a cerut şi cere scoaterea din slujbă a luilosif Mehesi şi Aron Pop, Felolvastatik a meltosâgos fokormânyzo tanâcsnak sz, Gyorgy havânak 30-ikân meltosâgos Josika Antal zâszlos Urhoz kiildott jelentese amely abbol âll, hogy mivel Hunyadvârmegye rendei kertek Grof Palfi Kâroly focancel-larius o Exelentiajâtol, hogy Mehesi Jozsef udvari secretarius es Pap Aron cancellista azon okokbol hivatalyokbol kiildettessenek el hogy ok ezen vâr-megye csendesege megbântâsânak okai lettek volna, de mivel o Etiâja errol semmit sem tudna, tehât a fenn tisztelt urnak parancsolta a meltosâgos fokormânyzo tanâcs âltal, hogy ezen keresetol a nemeş vârmegyet jo moddal vissza vonni igyekeznek. A fennebb tisztelt fokormânyzonak ezen keresetol elvonni igyekezte a nemeş vârmegye rendeit, de csak ugyan vegeztetett, hogy mind focancellarius o excelentiâjânak, mind pediglen a meltosâgos foigazgato tanâcsnak irattassek meg, hogy igen hathatos okai voltak ezen elnyomorodott vârmegyenknek, aztot o Excelentiâjâtol kerni, hogy ezen ket ember eltetessek. E kovetkezen-dokben: a meltosâgos erdelyi fokormânyzo tanâcs meltoztatott parancsolni ezen nemeş vârmegye fdigazgatojânak B. Josika Antalnak, hogy mivel Mehesi Jdzsefnek es Pap Aronnak a felseges cancellariâtol valo elkiildeset mely alâ-zatossâggal Ex-tiadtol instaltâk vala ugyan, de kereseknek fundamentumos okait nem adtâk, tehât a fenntisztelt foigazgatonk ezen vârmegyenk rendeit arra venne, hogy tett keresektol elâlljanak. Megvalljuk alâzatossâggal Etiadnak, hogy ilyen erdemes eloljâronknak joVallâsai sokra vehetnenek bennunket, de ebben tanâcsât eppen nem kovet-hetjiik; fontos okaink advân elo magokat, hogy tett alâzatos keresiinket ujitsuk âs mâr lâtjuk, hogy a mit eddig (Mehesi uram becsiiletet es nevet fenn akarvân tartani) fedezni akartunk, azt Etiad elott mint hazânk es egeszen elromlott vârmegyenk atyja elott kinvilatkoztatni kenytelenek vagyunk e kovetkezen-dokben: A felseges Cancellaria egy olyan fodicasterium, mely mind a ket magyar hazât kormânyozza, annak a fofelseg utân parancsalataibol mindenben fiigg, annak torzsgyokeres regi uri es nemeş verbol âllo szemelyek tagjai, a kiket mind a ket orszâg hâlâado szivel tisztel, hât olyan erdemes mind a ket orszâgbdl kivâlasztott uriszemelyek kozott legyen egy paraszt ember, a kinek apja mint kolozsmonostori olâh pap minekutâna olâh papsâgra menţ volna a volt jezsuitâk'' www.digibuc.ro LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790-92 117 85 manumissiot adtak neki. Kegyelmes urunk! Etiad bolcs itelete eleibe ter-jesztjiik, lehet-e egy ilyen ember egy olyan felseges fdtanâcsnak tagja, a. ki torvenyiink szerint egy szolgabiro sem lehetne? Szomorân esmegtorodott szivel Etiâdatmintembert, kereszteny târsasâgnak tagjât, hazafiat, de effelett a tarsasâgnak a tobbiekkel fejit es hazânknak atyjât emlekeztetjuk arra a verengzo es termeszetet felindito kegyetlen 1784-dikben tortent olâh zenebonâra, ottan olâh papok voltak a fok, irok es tanâcsosok; hat mâr mi atyânkfia vâreert mâig is torekedo szegeny magyarok meg lâssuk egy olâh papnak fiât oly tisztelt gyiilekezetben iilni es nekiink torvenyt szabni ? Bizonyos az, hogy Hora s Kloska az olâh zenebonânak inditâi Becsben voltak, onnan lejottek s mindeniitt a csâszâr parancsolatjât eljâctâk a magyarok megoleseben; tudni valo dolog az, hogy Becsben egy jobb ember is az utakat a melyen a felseg eleibe jusson nem tudja, ha csak oda val6 ember âltal nem vezâreltetik. Az a vezerlo volt Mâhesi Uram, a kihez nemcsak ezen gyilkosok hanem minden erddlyi olâhok mint patriarkajokhoz Becsben felmenven folyamodtak; micsoda tanâcsot adott legyen, vagy talân inkâbb biztatâst nekik, a mi kovetkezett, abbol kitetszik; eztet erdelyorszâga elhitetven magânak sokaig oly velekedesben volt, hogy a megholt felseges csâszâr igazsâgat akarvân kiszolgâltatni Mehesit nyakig vasban lekiildi es itten peldâs halâllal megbiin-teti. Szegeny olâhtol es toroktol elpusztult hajdan dicsoseges, de most min-denektol elhagyatott es vegso gyâszba borult vârmegyenk! nem volt eleg nekiink hogy atyânkfiai az olâhoktol megolettek, mindeniink elpusztittatott, vâgso insegbe jutot.tunk, sot a volt mindezeknek most is szivimket keserito keserves megorvoslâsa, hogy egy olâh papnak a fia, Pap Lâszlo, nemesseg, magyarsâg iildozdje, olâh parasztsăg igazsâgtalan pârtfogoja, tolvajok orv-gazdâja, tolvajok târsa, a torveny âltal megiteltetett tolvajok elbocsâtâja, nemeş embernek clfogatoja, emberseges embernek hamis vâdoloja fejiinke tetetett es meg midon eztet a felseges udvarhoz kiildott alâzatos keresiink âltal meg-akartuk volna gâtolni megpirongattattunk erette. Tudjuk mi kegyelmes Urunk, hogy Etiâd es a focancellaria ezen istentelen embernek eldmozditâsât a felsegnel gâtolni akartâk; Mehesi Uram Isztendzi patrociniumât a ki ezen kât hazânak pestise volt, eloveven a felseg elott veghez vitte hogy egy nemtelen olâh papnak a fia ezen nemeş vârmegyenknek fejeve tetessâk. Mindezekert alâzatosan instâljuk etiadat mind megsertddtek, meltoztassek konyorgesiinkre hajlani es ezen ket embert a felseges cancellariâtdl elmoz-ditani mert mindaddig lehetetlen hogy csendes lelkiismerettel lenni gondoljuk magunkat; valameddig nemzetunk 6s veriink ârulojât a fokormânyzd mellett lenni lâtjuk s alâzatosan is jelentjiik hogy addig esedezni meg nem szuniink valameddig melto kerdsunket meg nem nyeijiik. (Protocolul adunărei, p. 18—20, arhiva comitatului Hunedoara). www.digibuc.ro 86 ZENOVIE PÂCLIŞANU 118 VII. 3O Maiu 1790. Vlădica Ioa(i Bob scrie lui Para să se absţină dela orice acţiune politică. Dilecte Frater! Die 29 JVIai per Excellentissimum Gubernatorem Cibinum vocatus 30 companii qui narrat mihi Vestram Fraternitatem sacerdotes et saeculares circumire et ad hoc invitare ut in proxima dieta supplicent ratione Valachorum ut pro 4-ta natione assumatur et alia etiam meditari, ego ante-cedenter providens hujusmodi molimina ingratas sequelas post se tractatura author fui aliis ut a talibus petitionibus desistant, ita Vestrae Fraternitati etiam svadeo, ne se ad saecularia hujusmodi negotia immisceat sed si instare vuit, ea quae sunt cleri petat, ut pote subsistentiam et alia privilegia ab aliis vero desistat. Qui in reliquo persevera Fraternitati Vestrae addictus. Cibinii 30 Mai 1790. Eppus Ioannes. (Copie în arh. episcopesc gr. cat. din Oradea-Mare, No. 104.) VIII. 14 Iulie 1790. Vicarii uniţi Ioan Para dela Năsăud, Ioan Halmagyi dela Făgăraş şi protopopul unit dela Sibiu, Ciril Ţopa, trimit lui Ioan Bob o petiţie pentru a o înaintă Curţii împărăteşti din Viena. Illme ac Rme Domine Praesul, Domine Dne Parens Grme. Quo possimus necessitates et gravamina nostra in adfuturis M. Principatus hujus Traniae comitiisbona modalitate pro congruamedela substernere,modum illum optimum esse censuimus ut a sua Mte Ssma deputatos exoremus: proinde si Illtas Vestra id consultum salutareque esse judicaverit, dignetur advolutas isthic preces nostras Excelso Regio Gubernio cum interpositione paternae suae commendationis exhibere ad suam Mtem Smam' gratiose promovendas. Quod si secus pro sua sapientia judicaverit, dignetur nos pro ulteriore noştri directione paterne indicare demisse petitâm inviationem humillime postulaturi in profundissima veneratione ac debita subiectionis lege emorimur Illma Vrae Cibinii 14 July 1790 Sacratissima Majestas. humillimi servi ac capellani Joannes Para Rodnesis Joannes Halmagyi Fogarasiensis vicarii foranei Cirillus Czopa archid Cibiniensis Naturalis illa lex est ut miseri opem, afflicti solatium, gravaţi subsidkun ab iis quos Deus eum in finem praeposuit suppljcent et denique ut omnes mortales honestis et legalibus mediis sui perfectionem adlaborent. Hac proinde www.digibuc.ro U9 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790^92 87 naturali lege nos quoque impulsi praesumpsimus coram Augustissimo Mtis Vrae Sacratissimae solio humillime exponere, quod magnas necessitates et gravamina in adfuturis M. Principatus hujusTrniae comitiis consequenter-que ab inde sua formalitate coram summo Mattis Vrae Sacratissimae Justitiae tribunali pro exorendo congruo medello effectu habeamus substernenda: Atque ob idipsumeandem Mtem Vram Ssmam de genu prostrati demississime oramus, quatenus pro paterna sua erga universos populos gloriosissimo re-gimini suo divinitus subjectos animi teneritudine et regia clementia nobis benigne indulgere dignetur ut in adfuturis pfati M. Principatus Comitiis, praeter diaeceseos ordinarium alios quoque idoneos deputatos cum votis in sessionibus habeamus, medio quorum necessitates, gravaminaque nostra debita modalitate demisse proponere et conformem justitiae effectum solicitare possimus. Regiam hanc Mtis Vestrae Clementiam et Benignitatem iterum iterumque oramus in perpetua eaque semper illibata fide, fidelitate-que ac homagiali veneratione moraturi Mattis Vestrae humiles perpetuoque fideles subditi Joannes Para Rodnensis Joannes Halmagyi Fogarasiensis vicarii foranei. (Arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 104). IX. 21 Iulie 1790. Neprimind răspuns dela Ioan Bob la scrisoarea de sub No. VIII, Para trimite petiţia guvernului ca să o înainteze el Curţii din Viena. Excelsum Regium Gubernium. Advolutas isthic iii Apogropho sub littera A demissas preces nostras die 14-a Iabentis mensis ego et colega meus Ioannes Halmagyi vicarius fogarasiensis exhibueramus Dno Praesuli ndstro ea cum demissa petitione quatenus digriaretur illas Excelso Regio Gubernio ad Suam Mtem Smam consveta formalitate promoturo submittere. VerŢim eminvefo quia nullum a laudato Domino Praesule huc adusque responsum obţinere potuissemus, vereremurque ne per alias fors suas occupationes, petitio haec nostra retardetur consequen-terque effectum ejus praepostere obtineamus; Excelsum egium Gubernium • demisse oramus, dignetur praealegatas preces nostras propter temporis brevi-tatem non expectata super iis nefors serotoria praefati Dni Praesulis noştri repraesentatione ad Augustissimum Suae Mtis Smae Thronum sua formalitate promovere, patemaque ’ sua commendatione gratiose exoperare ut voci compotes reddi queamus. Gratiam hanc iterum iterumque exoramus. In pro-fundissimo caeteroquin veneratione, debitaque subiectionis lege emorituri Excelsi Regii Gubernii Humillimus servus Ioannes Para m. p. vicarius Rodnensis et Cibinii'21 July 1790 Borgoensis www.digibuc.ro 88 ZENOVIE PĂCLIŞANU 120 Sacratissima Majestas. Quales et quam demissas preces nostras pro exorandis affutura magni hujus Tranniae Principatus cornitia deputatis dederimus Praesuli nostro Ioanni Bab Eppo fogarasiensi via Excelsi R. Gubernii ad Mtem Vram Ssmam advolutus sub Lit. A Apographus repandet. Quiditem praelaudato Praesuli nostro desuper exibuerimus indiginabitur ex advoluto sub Littera B exibiti noştri exemplo. Qualiter porro et quam ob rationem promotionem precum harum nostrarum etiam antequam a repetito praesule nostro praesentarentur, apud Excelsum R. Gubernium solicita-verimus, patebit ex adnexa sub C expositionis nostrae Copia. Quas modo praemisso praeexpositas preces nostras in citatis suis exemplis coram Sacro Mtis Vrae Smae conspectu pro praeinformatione de genu sub sternimus ea cum humillima ulteriore petitione quatenus reiate ad temporis brevitatem dignaretur pro paterna Sua Clementia ac regia benignitate nobis interea etiam quoad praecitatas preces nostras via Excelsii R. Gubernii Mti Vrae Ssmae substeventur (sic!) humillime petitos deputatos clementer resolvere. Regiam hanc benignitatem et clementiam iterum atque iterum de genu oramus, in perpetua atque semper illibata fide fidelitateque ac ho-magiali veneratione emorituri Mattis Vestrae humillimus perpetuoque subditus Joannes Para vicarius Valahor. gr. catholicor. Rodnensis et Borgoiensis in M. Tranniae Principatu Cibinii 21 July 1790 X. 22 Iulie 1790. Guvernul ardelean scrie lui Ioan Bob să stăruie pe lângă vicarii Ioan Para şi Ioan Halmagyi să-şi retragă petiţia fiindcă cererile lor sunt în contrazicere cu constituţia ţării. No. 5797 Reverendissime Dne Eppe nobis observande. Joanne Para et Joanne Halmagyi illo Rodnensi hoc autem Fogarasiensi vicariis Unitorum Supplicem sum Libellum super eo concinnatum ut praeter diaeceseos ordinarium alios quoque ad proxime celebranda regni comitia deputatos votum et sessionem habentes mittere queant, sua modalitate ad Suam Mattem Ssmam quo citius promoveri orantibus; siquidem insuetum esset deputatos ex parte cleri ad condiţia voto et sessione gavisuros admittere, hinc praedeclarato supplicantium petito velut legibus contrario deferri haud posse. Rdmae Dvrae pro supplicantium invitatione eo addito perscribendum esse duxit R. Gubernum ut supplicantes a petito removendos eo inviare noverit, quo iidem gravamina siquae fundata atque ad. statuum et ordinum www.digibuc.ro 121 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790-92 89 diaetaliter congregatorum determinationem pertinentia haberent, medio Rdmae Dvrae porrigant. In reliquo solită abservantia manemus E Regio M. Pptus Tranniae Gubernio paratissimi David Szekely cancellarius David Vajna secret. Cibinii 22 July 1790 (Copie în arh. episcopesc gr. cat. din Oradea-Mare, voi. 262). XI. 23 Octomvrie iygo. Ioan Para trimite episcopului unit din Oradea-Mare, Ignatie Darabant, informaţii despre luptele politice ardelene. Spectabilis ac Magnifice Domine, Domine mihi sing. colendissime. Non potui me continere ut Dvrae spectabili ac magnificae non presori-berem quid sua Illtas Eppalis mihi ad meam demissam petitionem Viennam ascendendi rescripserit. Sperabat clerus quod si sua Illtas pro clero et natione ob sibi notas rationes agere non velit, saltem de clero agere volentes non im-pediat sed quoniam in hune tenorem rescribat: Literas fratis vrae de 10 cu-rentis ad me datas paterno accepi animo et affectu, ad quas respondeo me non posse facultare frtem Vram tamquam personam in officio constitutam extra provinciam exire, nec in provincia multum a suo districto abesse, nisi publica cleri negotia id exigeret, jam merito de suae Illtis animo ac sinceritate erga suum clerum diffidere debemus, siquidem in his oportunis circumstantiis clero suo adesse non velit, habet nune praetextum seexcusandi, quod petierit a Regio Gbnio facultatem synodum celebrandi et quod non obtinuerit sed comissio gubernialis non praecludit ipsi omnem viam, cred că se tem. Comissionis tenor iste est: Ad repraesentationem Rmae Dvrae intuitu celebrandorum tam particularium quam generalium synodorum sub i-ma qurrentis mensis horsum exaratorum rescribendum eidem duxit R. Gbernium: Et si salutaris omninosit ejusdempraelaudatas synodos celebrandi intentio, cum tamen in modernis rerum circumstantiis hoc ipsum admitti non possit, sed aliquantum potius diferri debeat. Breve post temporis inter-vallum Rvrae se rursus insinuante facilius cocedendum, hinc ut gravamina cleri et rite intelligi et per Rvram proponi possint satis fore ut scriptotenus a vicariis et archidiaconis per Rvram expetantur. Caeterum fori ecclesiastici activitatem ubique in M. hoc Principatu restitutam esse iam dudum singulis iurisdictionibus publicatum est. In reliquo etc1). Noi cu protopopii cari ar vrea să se înţeleagă cu noi am socotit că nici decum vlădicului să nu ne dăm cererile ci numai să cerem cu deadinsul sobor mare, acel lucru ce l-am fost trimis nu zăbovi al da înlăuntru, ba încă precum am fost scris pentru *) *) Orig. resoluţiunei guberniale în arch. metropoliei din Blaj fasc. 1790/91. Petiţia lui Bob a avut datul 1 Sept. 1790 ear răspunsul guvernului 20 Septemvrie. www.digibuc.ro 90 = ZENOVlE PÂCLIŞANU 122 binele de obşte supt numele nostru poţi da ce vei vrea şi vei socoti Mariia ta ca va fi de folos înţelegându-te şi cu alţii mai ales nemţi, noi de cele ce s’or întâmpla aice din zi în zi a te înştiinţa nu vom înceta. Cu aceasta rămâiu al măriei tale slugă plecată Ioan Para vicareş Năsăud Oct. 23-ţia S. N. 1790 (Orig. în arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, voi. 104). XII. iygo. Petiţia trimisă de Ioan, Para Curţii din Viena, în care cere mai mulţi deputaţi români în dieta Ardealului şi îngăduirea ţinerii unui congres românesc. Sacratissima Regia Majestas. Nos Valachi, qui in magno Tranniae Principatu omnes reliquas nationes simul sumptas multitudine gentis longe antecellimus, coiisequenter etiam in praestatione ac bajulatione quorumlibet publicorum onerum evidentissime superamus, partim sumus milites confiniarii, partim nobiles partim liberae conditionis partim denique coloni et işti quidem in colonicalibus Dominorum terrestrium, illi vero in propriis suis sessionibus habitantes, dum intenderemus Episcopos nostros praeprimis Fogarasiensem Joannem Babb disponere ut Idem gravamina nationis nostrae Valachicae (quae quidem inde a gloriosissimo Regimine Augustae Domus Austriacae per editas eatenus benignas ordi-nationes de tempore in tempus multum alleviatae, annis vero recentissime praeteritis per divum illum vereque divinum Imperatorem Augustissimum Iustissimum principem nostrum maximum Josephum secundum ex tota sublata fuerunt, in modernis circumstantiis iterum multa et momen-tuosissima esse coeperunt) susciperet et medio exorandorum deputatorum in adfuturis magni huius Tranniae principatus comitiis et sequaciter coram Majestate Vestra Ssma pro congrua medela, debita modalitate humliţime substeneret tăiem ab eodem nominato eppo nostro replicam accepimus, nimirum: Quod ipse petito noştro deferre non possit si quidem a comite Georgio Banffi regio magni huius Tranniae ppatus Gubernatore praevie admonitus esset, quatenus ad negotia nationis nostrae non se immitteret id quod ex advoluto isthic sub litera A humillime etiam ordinum ejus ad vicarium Rodnensem Joannem Para exaratorum apographo luculenter apparet. Quo intellecto medio vicariorum nominati Joannis Para et alterius Joannis Hal-magyi dedimus humillimas preces nostras regio magni huius Tranniae prin-, cipatus gubernio pro exorandis ratione praevia deputatis ad Mattem Vram Ssmam demississime promovendas. Ad quas adnexam humillime sub litera B in exemplo resolutionem obtinuimus, quam resolutionem siquidem praefatus Episcopus unice ad gravamina cleri semeţ extendere interpretaretur praetereaque-gravamina nostra saecularium.seu Nationis in obversum prae- www.digibuc.ro 123- LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI Dltf 1790—9* 91 missae Gubernatoris regii admonitionis absolute suscipere et promovere recusaret, in concreto nos Naţio valachica via et modalitate gravamina nostra coram Matte Yra Ssma humillime proponendi seclusi sumus. Cum autem gravamina nostra momentuosissima sint Mattem Vram Ssmam de genu humillime prostrati oramus, quatenus dignaretur nobis quoque valachis ad analogiam nationis Illyricae pro exponendis et coram Sacro Mttis Vrae Ssmae conspectu debita modalitate demississime substerneftdis momentuosissimis gravaminibus nostris nationalem congressum in ldco et sub praeside germano individuo per Mttem Vram Sacratissimam benigne denominandis, cum inter-ventu episcoporum nostrorum et cleri utriusque uniţi et non uniţi deputatorum clementissime indulgere. Testandum hoc in nos humiles, cordeque ac animo semper fideles subditos suos regiae pietatis et paternae pro suis animi teneritudinis argumentum quoad vivemus adorabimus in perpetua eaque ho magi aii veneratione fide ac fidelitate emorituri Mttis vestrae sacratissimae humillimi perpetuoque fideles subditi universa Naţio valachica, magui ppatus Transylvaniae (Arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 262). XIII. J790. Răspuns la rezoluţia negativă a Curţii din Viena la petiţia de sub No. XII Sacratissima Maestâs! Non capimus quae essent tam graves circumstantiae quae nos dumtaxat Yalachicum clerum congressum habere prohiberent,- nam si quae verae rea-lesque essent circumstantiae minus congressui faventes Hungâris quoque eque atque nobis obstarent, observamus namque Hungaros inde ab obitu optimae memoriae Augusti Imperatoris Josephi II continuo celebrare mariales conregationes, audimus insuper Nationem Illiricam congressum nationalem altissime indultum habuisse, cur igitur nobis solis Valachis convenire, per-fectionem atque felicitâtem viis modisque licitis quaerere indulgere non posset. Siquidem tametsi omnibus reliquis nationibus in hoc principatu simul sumptis copiosiores şimus, cunctis tamen igfeliciores inferioresque sumus. Oramus itaque humillime de genu Mattem Vram Ssmam dignetur pro innata sua clementia Rea qua erga universos sibi subjectos populos fertur nobis quoque Valachis ad analogiam nationis Illiricae pro exponendis et coram Sacro Mattis Vrae Ssmae conspectu debita modalitate demississime substernendis ponderosis gravaminibus nostris nationalem congressum celebrandum clementissime indulgere. Quam gratiam ac clementiam caesareo-regiam etiam humillimis precibus imploramus in omnigena homagii subjectione emorimur. (Arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 262). www.digibuc.ro 92 ZENOVIE PÂCLIŞANU 124 XIV. iygo. Petiţia iscălită de ofiţerii celor două regimente româneşti de graniţă în care cer dela Curtea vieneză drepturi pentru poporul român din Ardeal, Sacratissima Majestas! Iustitiae quae unicuique mortalium distributiva esse debet, nihil magis consonum magisque conveniens esse potest quam ut illi populi, qui in una eademque republica sub uno căpiţe publica onera aequaliter supportant ac pro communi felicitate communibus laboribus ac viribus desudant, beneficia quoque et commoda eiusdem reipublicae communiter et aequa ratione inter se subdividant. Nos vero Valachi qui in Magno Tranniae principatu omnes simul sumptas reliquas nationes et antiquitate condescensionis et multitudine gentis excel-limus, consequenter in supportatione quoque ac bajulatione quorumlibet publicorum onerum superamus, inde ab introductione nationalitatis vel potius trium.nationum imposita nobis onera cotinuo, constanter, indefesse semperque fideliter supportavimus, comodum ac beneficium nullum prorsus obtinuimus, quinimo ab interesse regni et publicum bonum usque ad beneplacitum prin-cipis et regnicolarum solummodo pro toleratis habiti sumus et ad illam sortem redacti ut de recuperenda amissa primaeva nostra felicitate et cum reliquis ppatus nationibus in participatione communium beneficiorum, commodo-rumque aequalitate spem nullam prius haberemus, quam ubi divina favente clementia Augusta domus Austriaca regimen Magni ppatus huius gloriose auspicata esset. Sub hoc enim glorioso regimine nostrae quoque Valachorum res in melius vertere coeperunt. Enimvero paternos prorsus domus huius favores experţi sumus dum ex speciali clementia et regia benignitate scholas, seminaria, fundationes et eppales dotationes, diplomata item, rescripta et benignisimas resolutionfes super eruditione consequenter etiam Valachorum subjectorum capacium ad publica officia adplicatione de tempore in tempus obtinuimus, adeo ut jam annis recentissime praeteritis per divum illum vereque divinum Imperatorem Augustissimum, clementissimum et justissimum prin-cipem nostrum Maximum Josephum II-dum reliquis nationibus ppatus huius adaequati concives facti simus, dum per sublationem nationalitatis caeteris paribus ad quaelibet publica offa sine discrimine xeligionis et nationis jam applicari coeperamus. Sed proh dolor! quo fato acciderit ut aeterna memoria dignissimus Monarcha, ac summus Pjjnceps noster paulo ante suum de tereştri Majestate ad coelestem gloriam transitum, vigore benigni sui de 28 Ja-nuarii a. c. editi rescripti regii publicam ppatus huius reique justitiariae ad-ministrationem ad pristinum statum reponere, reliquasque ordinationes suas inde a glorioso regimine suo elargitas, quae sensu communi legibus adversari viderentur pro sublatis et extra vigorem positis declarare atque Vra quoque Mttas Ssma idipsum clementer confirmare dignata fuerit ? Non est nostrum vere fidelium Mattis Vrae subditorum scrutări tanto minus quod sciamus et firmiter credamus cor regis in mânu Dei et regem dexteram Domini esse. Unum solummodo hoc coram Mtte Vra Ssma de genu humillime prostrati www.digibuc.ro LUPTELE POLITICE ALE ROMANILOR ARDELENI DIN 1790—92 93 125 substernere et exponere necessitamur: Quod nos per praemissorum ad statum pristinum repositionem et respective sublationem non tantum obtentis fa-voribus et beneficiis privemur sed plane ad tristissimum nobis tolerantiae statum reducamur, atque ob id ipsum Mattem vram Ssmam humiliter orare praesumimus, quatenus dignetur pro innata illa ac prorsus paterna sua erga universos populos ac gentes gloriosissimo regimini suo subjectos animi teneri-tudine demissas has preces nostras clementer suscipere nosque sive in ordi-nationibus ab augustissimo quondam imperatore et principe nostro Josepho Il-do nempe ut cum tribus huius principatus nationibus concives simus, ad publica offa sine discrimine cum iisdem applicemur, beneficiorumque ac commodorum communium aequa ratione participes reddamur benigne manu-tenere ac confirmare, sive occasione adfuturae dietae pro quarta natione huius ppatus clementissime decernere sequentibus ex rationibus et quidem: 1- 0 Quod nos Valachi (huc non intellectis illis qui in Marmatia copiosi, in Hungaria usque ad Tibiscum mulţi sunt, in Banatu aliquot regimina con-finiaria constituunt) in isto duntaxat M. Tranniae Ppatu duo integra regimina confinioria constituamus. 2- do Quod equestris regiminis siculici confiniarii magnam partem sup-pleamus. 3- tio Quod regulata regimina, quae ex ppatu suppleri debent ut pote Splenianum et Oroszianum pedestria, Toscanum item equestre quoad gre-garios milites tres ferme partes e nostris Valachis et quartam duntaxat ex aliis ppatus huius nationibus in se contineant. 4- to Quod miliţia haec nostra Valachorum tam regulata quam confiniaria antea contra Borussum hodie vero contra Turcas pro Augustissima domo austriaca ac patria sua communique omnium in eadem existentium salute ac tranquillitate summa cum virtute ac probata fidelitate viriliter militare, san-quinemque suum fundere non recuset. 5- to. Quod potiorem contributionis partem, publicorumque onerum sup-portationem ac naturalia pro alimento exercitus in securitatem patriae ex-cubantis nos Valachi extra statum militiae respective in propriis nostris pos-sessionibus, respective in terra Mattis Vrae regia cum Saxonibus respective denique in colonicalibus dominorum terrestrium sessionibus habitantes et libentissime et fidelissime praestemus, necessariaque Tyronum statutione promptissime succuramus. 6- to. Quod nos Valachi inde ab antiquo Augustissimae domui Austriacae et corde et animo vere semperque fideles fuerimus, hodieque simus ita mente, omnibusque votis nostris comparaţi ut pro gloria tantae domus augustae quae erga nos paternam semper animi teneritudinem ex speciali sua clementia testări dignata est mori sanguinemque fundere non recusemus. Denique 7-mo non modo speramus ac confidemus sed firmiter credimus quod ipsi quoque trium huius ppatus nationum Inclyti status et ordines huic tam justae, aequitati consonae et in ipso naturali jure fundatae petitioni nostrae tanto magis annuent, quod nos Valachi olim in hocce Tranniae ppatu cum Hungaris teste Georgio Pray regni Hungariae historico iisdem juribus www.digibuc.ro 94 ZENOVIE PÂCLIŞANU 126 gavisi fuerimus, qui inter alia sua sequentia refert: Conventus monasterii B, Virginis de Clusmonostra (sic!) = praesentiumnotitiamhabituris salutem etc. Ad Universorum notitiam volumus pervenire, quod nobiles viri Ladislaus Julius Benedicti Farkas = Paulus Magnus de Waydahaza Vexifer Universi-tatis regnicolarum Hungarorum et Valachorum Tranniae = parili voce detexerunt et confessi sunt in hune modum: Quod quanquam praedicta Uni-versitas Hungarorum et Valachorum in his partibus Trannis etc. etc. Datum sabbato proximo post festum visitationis B. Virginis Anno Domini 1437. Item quod nos indigitantibus litteris privilegialibus Andreae Il-i regis Hungariae de Anno 1224 Incolis Saxonibus. Et Collationalibus Belae ejusdem Hungaria regis de Anno 1252 tredecima K1 (Kalenda) Septembris Vicentio Comiţi filio Akadâs Siculi de Sebus concessis, terras in isthoc ppatu inde ab antiquo et ante ipsos Saxones habuerimus, possederimus, habeamus, possi-deamusque usque in hodiernum. Continentur enim in prioribus privilegialibus haec verba; Praeter supradicta silvam Blacorum et Bissenorum cum aquis usus communes exercendo cum praedictis sc. Blachis et Bissenis etc.In poste-rioribus vero Collationalibus sequentia habentur: Postulando quod terra de Zek, quae quondam Saxonis Fulkun fuerat, sed per devastationem Tartarorum vacua et habitationibus carens manserat inter terras Olahorum de Kirtz Saxonum de Barasu et terras siculorum de Sebus existentem, etc. Item quod nos a praecitatis, quae cum Hungaris habuimus juribus antea per subsecutas religionis reformationes, quas exceptis eminentioribus, ipsi qui rudiores fueramus, ampleeti recusavimus et uni solummodo ecclesiae orientalis religioni ceu avitae constanter adhaesimus; postea vero per statu-tionem et facta inter se trium nationum unionem excluşi, atque pro toleratis reputaţi exstitimus. Porro quod demissa haec petitio nostra juxta praemissa non alicuius no-vitatis introductionem verum amissae felicitatis recuperationem in se conti-neat, atque ideo credimus neminem tam duri cordis judicem esse ex ipsis trium Nationum Inclytis statibus et ordinibus, qui petitionem hanc nostram justissimam in contrarium disputare pergat, praesertim si perspicacius secum perpenderit, quod hoc modo, id est nobis Valachis in quartam nationem assumptis, reviviscet mutuus amor, qui multum inter ppatus huius incolas refrixit, odium et metus gentis a gente certo certius exulabit, unio, charitas, concordia, pax et tranquillitas interna, quae fundamenta sunt beneordinatae reipublicae crescent, firmabunturque. Favores enim et praemia sunt virtutis mcitamenta, atque ideo haec amplianda odia vero restringenda sunt. Ad ultimum sacratissima majestas! Si nos nec condescensione aliis in magno hoc ppatu nationibus antiquiores essemus, nec ullis antea cum iisdem juribus ac beneficiis gavisi fuissemus, quia tamen juxta praemissa tam statum militarem regulatum acque ac confiniarium maxima in parte constituimus et contributionem regiam aliaque publica onera perinde in maxima parte nos praestamus ac supportamus, Mattem Vram. Ssmam de genu iterum iterumque humillime oramus quatenus assumptis paternam in considera-tionem praerecensitis illibata fide, fidelitateque ac fidelibus pro publico- www.digibuc.ro 127 LUPTELE POLITICE ALE ROMANILOR ARDELENI DIN 1790—92 95 emolumento servitiis nostris, dignetur e speciali sua clementia ac regia be-nignitate nos in M. hocce ppatu habitantes Valachos in 4-tam huius Tranniae ppatus nationem benigne ac clementer assumendos resolvere, consequenter reliquis tribus nationibus concives, beneficiorumque, utilitatum, et quor-umlibet publicorum officiorum juxta geometricam proportionem aequa-liter participes decemere. Testandum hoc in nos paternae prorsus animi teneritudinis et pietatis regiae argumentum, quo ad vivemus adorabimus, in homagiali eaque semper illibata fide ac fidelitate emorituri. Majestatis Vrae Ssmae humiles perpetuoque fideles subditi et servi tores Abrahamus Kallyiani capitaneus ex i-ma Wall. pedestri legione Petrus Lupp Prim. Locumt. ex eadem legione Nicolaus Remetj Primus Locumtenens ex eadem legione Ladislaus Moldovan Locumtenens ex eadem legione Simon Vitez Nob. de Csdg vexifer ex eadem legione Ioannes Igna capellanus campestris in Inclyt. i-ma Vall. legione Ioannes Sinkay Capitaneus ex 2-da Vallachica pedestri legione Basilius Popp prim. locumt. ex eadem legione Athanasius Androny locumtenens ex eadem legione Necephorus Schorda locumtenens ex eadem legione Daniel Gallan Vexilifer ex eadem legione Tyron Dragos District. A. Carolinensis Archi-diaconus et Il-ae legionis R. Capell graeci Ritus Unitorum (Orig. în arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 270). In voi. 104 se afla un exemplar al aceleiaş petiţii iscălit de Ioannes Para vicarius Rodnensis, Petrus Major Archid. Gorgensis. XV. 12 Ianuarie 1790. Ungur şi Balint dau episcopului oradan Ignatie Darabant informaţii despre mişcările politice ale Românilor ardeleni. Illustrissime ac Reverendissime Domine Praesul Domine Patrone Gratiosissime! Insă până atunci Ardelenii noştri fără de toată influenţie noastră au sălit a lucra şi a mişca ceva pentru neam una înţelegându-se militărime cu ceialalţi mireni şi unii din Cler [precum acum mai de curund şi mai bine ne-am înştiinţat dela dânşii] care neputând a face sârguinţelor destul, aşa apoi prin mijlocirea noastră au voit a le trimite Măriei Tale, ca celui ce toate greutăţile noastre desăvârşit le şti şi milă cătră neamul său cu ferbinţală din ceput a www.digibuc.ro 96 ZENOVIE PÂCLIŞANU 128 avut, cu o încredinţare ca aceasta ca după înalta Măriei Tale înţelepciune în ce or fi mai de lipsă să te milostiveşti a ne ajuta, care lucru pănă acuma supt taină este şi va fi. Şi precum ai luat sama Maria Ta din lucrurile lor ei încă aceasta au voit 1-0 ca ad instar Nationis Illiricae o adunare de obşte să poată avea pentru înţelegere 2-do De ajutoriu Marii Sale la luare de samă a întâmplărilor la dietă să mai poată intra doue sau macar una faţă din neam precum şi protestumul Măriei tale tocma arată, care noi înta cesta chip le vom şi scrie, ca cu Maria sa acolo la salaş cu toată plecăciune una înţelegându-se bine să ia sama întâmplărilor, fără de aceea acum de curund am înţeles cum că şi Maria Sa prin tăcere foarte, bine s-au gătit şi s’au armat catră dietă; dară fiindcă noi în tot prinţipatul pre nime altul afară de Maria ta n’avem care să ne ştie vătămările noastre, precum şi până aci aşa şi de acum înainte ne rugăm să ai grije de noi 3-tio. Ei au socotit şi aceasta ca să ne cerem un patron neamului, neamţu adevărat, carele să mijlocească pentru noi mai fără de împedecare, precum aci închisul apograf arată. Noi afară de aceste nici cu vorba nici cu fapta ba nici cu gândul n-am avut împotriva păstoriului nostru, nici nu vrem a avea, măcar că şi Maria sa bucuros ar fi la aceasta, ca să se poată mai dobândi şi altă stăpânire pentru ajutoriul, precum sau fost şi mişcat prin Exelentia sa răposatul Maer. Aşa dară rău ni să pare, că au informăluit F. Kozan, că Preaosfinţitul sau stăpân şi patronul [că după cum ştim şi vedem până ca astăzi tot deauna asemine au lucrat şi lucră episcopii rusăşti cu cei româneşti pentru binele neamurilor noastre] doară el după cumu-i obiceiul, nare cu ce-şi cauta cinste într-alt chip. In ce te vei milostivi Maria ta a ne porunci la Carăi să ne îndreptezi cărţile, de unde fără nici o primejdie le vom căpăta. Cu aceste sarutându-ţi etc. rămânem Al Măriei tale Dlose? 12 Ianuarii 1791 umiliţi fii Ungur şi Balint (Orig. în arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 270). XVI. 29 Ianuarie 1790. loan Para scrie clericului vienez Cozma să deie episcopului Ignatie Darabant petiţiile trimise, ca să le înainteze Curţii împărăteşti. Dilecte frater Cozma! Tuas de 31-ma Xbris anni mox elapsi ad me exaratas literas fraterno cum affectu percipiens, intellexi Te omnino strenue comportasse, dum res Tibi a me transmissas Illmo Domino Ignatio Episcopo illi zelantissimo eloquio, prudentia et scientia alioquin potenti tradidisse te significas. Quemno stro nomine orabis, ut res nostras Altissimo throno substernere dignaretur, vel si minime consultum fore judicaret per se promovendas esse, capto Illustritatis Suae aliorunque Patronorum Nostrorum consilio alia via res has ad thronum monarchae promovere non differas nam res tam nationis quam cleri pessime www.digibuc.ro 129 LUPTELE POLITICE ALE ROMANILOR ARDELENI DIN 1790—92 97 constitutae sunt loco; et nisi maturius congressum obtinuerimus incossum (?) nitimur, illud unicum meo exiguo judicio impetrandum esset, quod et fa-cilius et cicius ab Aula obţineri posset, nam hoc est in Aulae potestate positum nobis concedendi. Nationalitatem quod attinet sine statuum Regni consensu dubito num Aula sit concessura, quod autem Status et ordines Regni circa hoc sftntierit videri potest ex copia literae comissarii Regii generalis Rall nuper tibi transmissa. De Praesulis noştri ascensu Viennam uti et de aliis Nationis, Cleri et Seminarii Leopoliensis et Balasfalviensis nihil omnino nobis scire licet, si quidem cum nemine Nostrum quid agat intedatque com- municet. De Ejusdem ascensu Viennam aeque nihil scimus...................... Naszod 29 Ianuarii79i. Para (Orig. în arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 262). XVII. 25 Ianuarie Ijgo, Ioan Para trimite diferite informaţii clericului vietiez Cosma. Dilecte frater, Tuas de 30-ma Xbris ad me exaratas literas cum voluptate legi et iterum relegi, quale ex illisgaudium hauserim colamo significare nequeo. Confirmet Deus quod operatus est in vobis: nec nos pro nostra tenuitate defuturi nostris partibus. Scripseram ego Comissario Regio generali Rall Claudiopolim, ut sicut de aestate mihi Cibinii existenţi dignabatur suum Patrocinium appro-mittere, ita nune quoque occasione diaetae res nationis Valachicae, sufful-cire dignaretur. A quo tale accepi responsum. Reverentiae Vestrae litteras sub 30-ma mensis et anni elapsi ad me exaratas summa cum voluptate percepi, unice optans ut et ego ex parte mea aliquid grati Rentiae Vrae inservire possim. Doleo interea summopere, quod ratione Plani Augustissimo Impera-tori submissi hue usque nihil adhuc neque ad me neque ad hujatem diaetam pervenerit et cordicitus opto ut adhuc durante concursu isto generali ad me ordines necessarii mihi perveniant et ego ex parte mea eo magis negotium hoc suffulcire possim: Interim cum Rmo Dno Eppo hic praesente aliquoties de hac re locutus sum et valde opto ut illo in istis comitiis bonum incrementum semper mihi cari populi Valachici satis superque sibi cordi ducat: Praevideo tamen, quod valde difficile erit eum pro quarta natione declarări facere, cum a statibus et ordinibus inexactam observationem Diplomatis Leopoldini pertinaciter una ex parte insistatur, ex altera vero etiam a sua Majestate jam jam adjurata fuerit: His non obstantibus, durantibus comitiis omnes occasi-ones, quae ad emolumentum populi istius vergere possunt, anxioso animo arripere conabor et ut imprimis Valachi digni et bene meriţi in majori numero ad munera et officia publica applicentur effectuare satagam. Praeter hune optimum nostrum Patronum scripsit mihi et Illmus Dnus Martonfi consiliarius Gubernialis tali modo: Properante occasione id solum significo, de rebus illis, quas Rma Dtio Vra maxime et optime tractari et merito cuperet, adhuc hic nihil agi potuisse, cum etiam num in praelimi- ? A. R. — Memoriile Secţ. Istorice. — Seria III. Tom. I. Mrm 2. www.digibuc.ro 98 ZENOVIE PACLIŞANU 130 naribus simus, mea certe opera si quidem valuerit, non deerit, quam semper adhibebo. De primi sincerita (te) plenarie sum convictus, nam ubi potuit juvare semper astitit. De secundi cum sit hungarus imo siculus dubito, num ex corde suam operam spondeat, sufficit quod huic cuncta nostra minime aperu-erimus, in sua ad me data litera loquitur de illis quae via gubernii Matti promovenda porrexeramus. Caetera dum responsum accepero ad ultimas meas ad te datas pluraque hinc inde rescivero ad rem nostram facientia tibi significare non deero felicia qoque precans sum tuus Naszodini 25 Ianuarii 1791 Para (Arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No, 104). XVIII. 8 Aprilie 1791. loan Para îl roagă pe episcopul orădan Ignatie Darabant să înainteze Curţii din Viena petiţiile aflătoare la sine. Illustrissime ac Rssime Domine Praesul Domine Patrone Gratiosissime Colendissime Scripseram ego Illtati Vestrae in Urbe comoranti oraveramque ut pro suo quo fertur in Nationem Clerumque nostrum zelo iam mihi aliunde abunde cognito, in his circumstantiis clero et nationi succurere dignaretur, de cuius literae perceptione valde dubito, cum nullum responsum receperim. Magna spes, sane nos lactabat quod Illtas Vestra hanc provinciam in se esset receptura, enimvero et privatis edocti sumus literis nihil Principi pro misera hac natione introdatum esse. Nos quidem pro nostra tenuitate concinaveramus aliquod opusculum, et instantias insuper, quae omnia intelligo esse prae-manibus Illtatis Vestrae, admodum magnum sibi meritum apud Deum faceret Nationi et clero succurendo, quo si vero per rationes aliquas nolles Illtas Vra hoc Negotium ad aulam promovere, dignetur omnia mihi trans-ponere. Interim orarem Eandem Illtatem Vram quatenus dignaretur aliquod tam ex illis quam alta sua Prudentia et experientia compositum opus mihi sub mânu concedere, quod ego dein via militaria ad manus Mattis pervenire facturus sum. Caetero gratiis et favoribus Illustritatis vestrae demisse com-mendatus etc. Illmo ac Rssmo Dno humilis servus Ioannes Para vicarius Rodnensis Naszodini 8 April s. n. 791 (Arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 104). www.digibuc.ro 13» LUPTELE POLITICE ALE ROMANILOR ARDELENI DIN 1790—9* i 99 XIX. 8 Aprilie 1791. loatt Cozma scrie episcopului Ignatie Darabant să trimită în grabă la Curte petiţiile, cari se află la el. Meltosâgos Ptispok Ur gratiosus Mgos Patronus XJr! Minthogy szegeny Nemzetiinknek erosen el elnyomattatott iigyenek megkonnyebbitise irânt Felseges Urunkhoz tejendo keserves panaszainknak elo mozditâsa naprol napra, nagyobb es nagyobb szerencsetlensegiinkel annyivalis inkâbb halad, hogy ami felseges Udvarunknak gyâszban hevero Nemzetiinkhoz kiilonos hajlandosâgait tapasztaltuk, es tapasztalyuk napon-kent, megis mi a hasznos es sokakban eloadott alkalmatossâgot kovetni nem lâszatunk igyekezni egyediil Isten utân Ngodban vagyon egy hathatos re-menysâgiink hogy regen fiiggoben hevero Nemzetiink dolganak elomozdi-tăsâban munkâlodik a mellyet valamind megis igerni meltoztatott, ugy tellyes reminseggel eddig ohajtottam, hogy azon munka vagy a Postân egyenesen az udvarhoz vagy mi altalunk (elibb keziinkbe joven) fog be adattatni, de mind eddig semmi mazdulăsât nem erezven unszol az en kiilonos szives-segem, es bâtoritt N-gâdnak szegeny Nemzetiinkhez viselteto kegyessege engemet ezennel alkalmatlankodni, aki az Istenert isnstâlom Ngodat .mel-toztossek Atyai szivere venni azon dolgot, es meg tekintven a mostani kor-nyiil allasokat melyek azon keresiink meg nyeresere igen alkalmasok azon dolgot tovâbb ne halassza, hanem valamind bolcs itelete szerint magâban meg hatârozta ugy vighez is vinni, akâr nekem egy exemplârt fel kiildeni, mert en bizony fejem vesztese alatt is be adom, sot szovalis sokat teszek magam melle- veven az itten valoinkbol akâr mellyiket meltoztossek Nogad aztis meg megtekinteni, hogy ha a mostani alkalmatossâgokat elkeriilyuk azokat talan soha tobbe el nem erhetjiik. Ujsâgul irhatom Ngodnak, az hogy tegnapi napon erkezett ide Becsbe az Erdelyi Dietârol egy kurir akit a statusok csupân azert kiildonek, hogy Erdely Magyarorszâggal incorporaltassek, es kovetkezendo keppen a Can-cellariâk megint egybe kapcsoltassanak az illyenek mint hasznosok a mi dol-gunk elomenetelire. Az Isten tudgya mikor szabadulok innen mivel a most utoljâra Ngod âltal beadott Memorialisom is a Guberniumhoz lekiildettetett tovâbbra Ngod kezeit alâzatoson csdkolvân magamat Atyai kegyesegeben ajânlom es vagyok Nagysâgodnak alâzatos szolgâja Kozma Jdnos B^cs 8 Apr. 1791 (Orig. în arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 104). 7* www.digibuc.ro ÎOO ZF.NOVIE PÂCLIŞANU 13? XX. 8 Iunie 1791. Aaron Pop Irimile din Viena episcopului Ignatie Darabant diferite informaţii şi propune să se trimită în grabă o deputăţie la Curte. ..........Eară m-au bucurat (sc. scrisoarea Măriei tale) fiindcă am înţeles, cumcă Măria Sa vlădică Bob mare bucurie au avut văzând lucrul care pentru neam la înalţata Curte s-au dat şi nici nu me îndoiesc ca toţi aceia care acelaşi lucru cu adevarat de laudă vrednic l-au văzut, să nu să fie bucurat, pentru aceea cred cu adevărat cumcă cu toţi întro unire vor fi. Pentru aceia mă rog cu humilinţă ca primind scrisorile carele prietinul nostru Kozma le-au trimes cu posta de astazi la Măria ta să nu-ţi preajeţi Măria Ta şi acel lucru după înţelepţia cu care Dzeu te-au împodobit cât mai cu graba precum ţi-am scris a-1 promovălui că acuma iaste vremea şi să şti Măria Ta că pururea nume nemuritoriu îţi va rămânea. Tocma pe poşta de astazi se trimite lucrul neamului în original pe lângă rescriptum la dietă, pentru aceia milostiveşte-te Măria ta acelea rândueli a face ca după ce se va trimite acestea cereri a naţiei la înălţata curte, care domnia sa Kozma la Măria ta le trimite pe poşta de astazi îndatăşi să vina Măria sa d vlădica Bob cu domnia sa Vitez despre partea Uniţilor şi despre partea neuniţilor d. vlădică Adamovici cu alt om de frunte la Beciu la împăratul şi apoi să şti că cu ajutoriul lui Dzeu toate le vom avea ce poftim....................................................................... Domnia sa Doctor Molnar oculista sărutând mânile Măriei Tale să închină cu sănătate şi fiindcă au făcut rânduială ca lucrul neamului să se tipărească aşa dară să roagă de împreună cu mine ca sa te milostiveşti cât mai curund a trimete un exemplar. Domnul Mehesi me-au spus sa-ţi scriu plecăciune. Cu aceasta aşteptând părinţescul răspuns rămâiu în cea de pururea plecăciune şi iubire al Măriei Tale Beciu 8-a Iuny 791 sluga humilită Pop Aaron (Orig. în arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 104). XXI. 11 Maiu 1791. Aron Pop trimite din Viena informaţii episcopului Ignatie Darabant. Illustrissime ac Reverendissime Domine Praesul Domine ac Patrone Gratiosissime! Gratiosissimas Illustrissimae ac Reverendissime Dominationis Vestrae ddto diei 22-ae praeteriti mensis Aprilis anni currentis exaratas litteras decenţi cum respectu percipiendi et tenorem illarum intelligendi honorem habui. Foarte tare ne-am bucurat cu toţii, cum că Măria Ta pentru libovul cel mare, care cătră neamul cel tare asuprit romanesc îl ai, lucrul acel cunoscut al neamului din Buda lai trimes, că să nu-1 fi trimes, prin lucrul carele www.digibuc.ro 133 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—92 IOI părintele Timariu la înalţata curte l-au trimis, s-ar fi putut întâmpla lucrul, ca tot aedificiumul să se ruinăluiască, dară fiindcă al Măriei Tale din Buda trimes mai curund au sosit decât alui Părintele Timariu, aşa dară foarte bună nădejde iaste. Noi pentru aceea n-am ştiut cum că Măria Ta dela Buda ai trimis lucrul fiindcă acelaşi lucru nu s-au trimis la canţelarie, fără numai prin concilium status s-au întors şi dându-şi conţilium status opinia sa în-dataşi după împăratul sau trimis (dară aceasta Măriei Tale numai supt roşa scriu) iară al părintelui "Timariu dela Curte sau trimis la cănţălărie şi aşa apoi s-au trimis la status conţilium şi de-acolo după împăratul şi aceasta au fost pricina de noi n-am ştiut de dânsul cumcă lai trimis. Dela împăratul n-au venit îndărăpt până acum iară cât va veni îndărăpt oi avea năroc a te înştiinţa; însă fiindcă acuma merge bine lucru aşadară nu lipseşte alta nimic fără numai bună unire, învoire şi înţelegere să fie intre măriile sale vlădicii din Ardeal şi între neam, pecum nu am nice 6 îndoiala, că doară nu va fi şi toţi săsteae pe acela, care dela Măria Ta s’a trimis eară nu pă a părintelui Timariu şi aşa nădăjduim, că vom dobândi dreptatea cea pierdută şi dorita bucurie, pentru care tot neamul insutit Măriei Tale va avea a-ţi mulţumi şi pururea a te pomeni. Diploma tocmai acuma se scrie şi au că se va trimite după împăratul de va zăbovi mult au că va aştepta până va veni fiindcă aicea este vestea, că cât de curund va veni. Qui in reliquo etc. Illustritatis Vestrae humillimus servus Aaron Pap de Szatsal cancellista aulicus Viennae die ii May 1791 (Orig. în arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 104). XXII. 1791. Clericul vienez Ioan Cozma trimite lui Ignatie Darabant ştire despre trimiterea lui Supplex Libellus la dieta. Măria Ta! După ce această carte o scrisăi am înţeles, cumcă lucrul neamului sub hodiemo să trimisă în jos la dietă, pentru aceasta sărutându-ţi mânurile Măriei Tale precum până aci aşa mai vârtos acuma până ieste fierul cald mă rog pentru Dumnezeu sâleşte întru toate cari ştii şi vezi că acuma îi vremea humilit slugă Kozma (Orig. în arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 104). www.digibuc.ro 102 ZENOVIE PÂCLIŞANU >34 XXIII. 21 Maiu iygi. Ioart Para scrie episcopului Ignatie Darabant comunicându-i diferite ştiri. Accentuiazâ necesitatea trimiterii unei delegaţii la Viena. Illustrissime ac Reverendissime Domine Praesul Domine Patrone mihi Gratiosissime et Colendissime. Gratiosissimas aeque atque desideratissimas Illatis Vrae de i-ma Maji a. c. ad me datas literas precepi et gaudio magno gavisus sum imo gavisi sumus, quippe qui intellexerimus Illtatem Vestram pristinum illum animum et zelum boni publici studiosissimum etiam indistans porro quoque non modo reţinere verum amplius et amplius pro Deo et Ecclesia Ejus conservare. Salutaris Illtatis Vrae nobis data instructio omnino talis est, quae plurimum si omni ex parte in effectum deduci potest prodesset, verum enim vero proh dolor! Hominem Domine non habemus, qui turbante Angelo Domini aquam nos in eam immittet. Nam is qui talis esse deberet, aperte se declaravit, nihil velle se scire vel audire de rebus Nationis, an vero quidpiam cleri in favorem agat acturus sit, nulii nostrum scire licet, si quidem quia sibi soli ad omnia sufficiens esse videtur, neminem consulit, neminem interrogat, cum solo Timario cuncta tractat, nobis omnia sua celat ac si non pro sed contra clerum ageret, omnia ejus acta de nobis suspitionem indicant passim enim miseris Presbyteris conqueritur, quod contra ipsum simus, quodsi vero talibus quae-rulorum est faciet quid ? illis quibus conglutinatus est. Equidem planum mihi a Dno Vitezio missum jam ad urbem juxta gratiosam inviationem ab Illtate Vra mihi factam expedivi verum ember Kell a Gâthoz, et hic haeremus quia viri cum plenipotentia deputandi et delegandi forent, qui strenue apud Augustam Aulam rem agere, objectionibus occurere et effectum bonum procurare scirent. Verum quia summa potestas penes tăiem est, qui his contrarius existit. Nescimus quid facto opus sit, si enim nos qui ei jurisdic-tionati sumus ex nobis nostra authoritaciuncula quosdam delegaremus ad urbem facile evenire posset ut tales cum summff detrimento et dedecore impingerent et vel maxime ego, qui aliunde tamquam author et rerum cleri nationisque promotor subsumptus, et Regii Gubernatoris nomine per Eppum admonitus sum. Hic nobis opus est consilio et auxilio, nam si hominem in urbe habituri non sumus vix sperari potest rerum nostrarum bonus exitus, obruetur enim Planum illud objectionibus adversariorum et in qui illas sol-vant, non aderunt facile vel seponetur vel cum mala et propudissa resolutione emanabit. Dignetur Illtas Vra pro alta sua sapientia et prudentia hic nos inviare nam et disunitus eppus qui nihil sine scitu Regii Gubernii, juxta datam sibi instructionem agere potest, haud inducetur ut sua ex parte depu-tatos ad urbem deleget. Ego pro mea tenuitate ad omnia resolutus fui et sum, iam anno elapso postquam vidi hic in Principatu quod nulla spes nobis af-fulgeat posueram una cum D. Pap Laszlo ad urbem ascendere et ideo etiam petieram ab Illmo Dno ordinario facultatem et activitatem, verum is tantum abfuit ut eam impertiretur, ut etiam a meo districtu diutius me abesse pro-hibuerit imo nec ad diaetam ire admissus sum. Interea ego Vienensibus alum- www.digibuc.ro 135 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—92 Io3 nis dum Planum misi, comisi ut omilia possibilia nostro nomine tentent ct agant. Caetera dum paternum Illtatis Vrae judicum et consilium prestolerer distinctissimo venerationis et observantiae cultu perenno IUmae ac Rmae Dovrae humillimus servus et cliens jfoannes Para Nassodini 31-ma Maji s. n. 791. (Orig. în arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 104). XXIV. 1791. Petiţie trimisă principelui de coroană Francisc, în care se cere numirea alor doi români în oficiul de consilieri pe lângă cancelaria transilvană din Viena. Serinissime Coronae Princeps! Indulgeat Serenitas Vestra, ut in absentia Augustissimi aclusas hic Preces Nationis ad Serenitatem Vram in quo omnnem suam spem afflicta haec Naţio, collocat dirigantur. Petit in illis Naţio ut in Supplendis Consiliariorum ad Cancellariam Aulicam Transylvanicam stationibus, quarum duo nune juxta communein rumorem vel vaccant, vel mox vaccabunt, ad Individua sui gremii Clemen-tissima Reflexio habeatur. Motiva petiti in serie precum uberius sunt adducta; hic tantum pro notitia beniquo usu serenitatis Vestrae humillime subjungitur. Nationem supplicantem esse in Patria hac, et antiquissimam, et copio-sissimam, consistere illam ex uno fere Millione Hominum, omnes vero re-liquas Nationes vix ultra 650 millia Homines numerare; supportare illam proinde majora publica onera, quam omnes reliquae Nationes supportant, dignam ideo esse, ut in eadem proportione beneficiis etiam fruatur. Beneficio et Jure publica munera gerendi semper quidem usam fuisse Nationem supplicantem, laboratum tamen semper exstitisse per alias Nationes, ut paucissimi, quantum fieri potest, Valachi ad officia applicentur; e contra omnes a Leopoldo 1-0 AugUstos Principes capiosas edidisse ordi-nationes, ut Valachi promiscue applicentur ad officia; illis tamen satisfactum hactenus non esse, et ideo paucissimos in Cancellaria Aulica officiis provin-cialibus reperiri Valachos. Firmissima spe duci Nationem suplicantem, Augustissimum gloriose nune regnantem similes ordinationes quoad Valachos promovendos edere, initium in Cancellaria Aulica facere, et ad illam duos saltem Consiliarios, tot idem Secretarios, Concipistas et Cancellistas creare dignaturum esse. Sed confidere afflictam hanc Nationem vel maxime in Serenitate Vestra, quod ipsius demissas has preces benigne sit secundatura. Nihil petit Serenissime Principes Naţio haec afflicta, quam quod legibus conforme est et justitiae, ipsaque necessitas exigit; petit nempe ut nune, si fors statio Comitis Josephi de Bethlen restauranda esset, et dum statio Con-siliarii Aulici Josephi Donath, cujus mutationem brevi secuturam fama refert, www.digibuc.ro 104 ZENOVIE PACL1ŞANU 136 restaurabitur, ad gremialia supplicantis Nationis individua clementissima Reflexio habeatur; Conforme est Regibus hoc petitum! quia juxta Legem anni 1744-ti Valachorum Nobilium eadem est conditio quae reliquorum Patriae Civium, proinde illi aequali cum his Jure gaudent, qualiacunque officia gerendi; Conforme est etiam Justitiae petitum: quia cum Naţio suppli-cans fere duas tertialitates totius populationis efficiat, et in eadem propor-tione onera supportet justum est, ut a proportione duo saltem ex ejus gremio sint Consiliarii Aulici nam si Naţio Hungarica, si Siculica, et Saxonica prae-tendere possunt, ut suos habeant nationales Consiliarios Aulicos, eo magis potest idem praetendere Naţio Supplicans, cum ipsa multo majora supportet onera, et Nobilitas ipsius de lege iisdem Juribus cum reliqua Nobilitate gaudeat, denique ipsa necessitas militat pro hoc petitio: etenim necessarium omnino est, ut adsint ad Cancellariam Aulicam Consiliarii, qui genium, mores, ritus linguam, et scripturam nationis, quae maximam populationis Transylvaniae partem efficit, disciplinam item, Canones, et rem hyerar-chicam Ecclesiae Orientalis quam omnes Valachi tam uniţi, quam disuniti sequntur, apprime noscant, quorum omnium tamen notitiam non nisi individua in gremio Nationis, et Ecclesiae, quam illi sequuntur, nata, et educata habere possunt, sine hac vero notitia plures in Dicasterio occurrentes ma-teriae adequate pertractări non possunt. Demisse igitur exoratdenuo serenitatis VestraeBenignitatem Suplicans Naţio, dignetur pro fidelissima hac Gente eam ab Augustissimo Genitore exoperari consolationem, ut quam primum de supplenda haec vel illa Consiliarii Aulici statione agetur ad illam Individua e gremio Nationis hujus proponenda ordi-nentur, praesertim cum denominatio Consiliariorum Aulicorum et reliqui perso-nalis subalterni apud Cancellariam, a solo pendeat Principis arbitrio, nec ulla Lex praescribat ut ex hac tantum vel illa natione consiliarii aulici assumantur, sed supremus Terrae Princepspro liberrimo suo arbitrio illas assumere soleat, unde saepe nulii Hungari, saepe nulii saxones, longo tempore nulii Magnates inter Consiliarios Aulicos Transylvanicos erant, saepius inter illos alieni par-tim ex Hungaria, partim e ditionibus haereditariis germanicis reperiebantur. Stabit ergo in liberrimo Augusti Caesaris arbitrio, etiam e gremio Nationis suplicantis unum saltem vel duos Consiliarios Aulicos creare, et hac ratione ipsam quoque in afflicto suo stătu, consolări, prout Nationem Illyricam consolări dignabatur, in eodem namque versatur stătu Naţio supplicans, in quo versabatur Illyrica antequam Consiliarios proprios obtinuit, impeditur nempe, et procrastinatur Parochiarum Dotatio, Scholarum erectio in gremio Nationis supplicantis impedieturque et procrastinabitur deinceps etiam cum magno totius Patriae detrimento, nisi tales etiam constituantur Consiliarii Aulici, quibus hujus etiam miserae Nationis sors alioquin cum sorte totius Patriae cujus maximum partem incolit, conjuncta, cordi sit. Constitutioni talium e gremio ipsius nationis supplicantis Consiliariorum non alii erunt contrarii nisi qui ipsi Patriae felicitaţi sunt infensi. Serenitatis Vrae humillimi perpetuoque fideles subditi universa naţio in M. Trannica Prpatu Valachica. (Copie în arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 96). www.digibuc.ro 137 LUPTELE POLITICE ALE RROMÂNILO ARDELENI DIN 1790—92 io5 XXV. 26 Iunie iygi .■ Ioait Para trimite clericului vienez Ioan Cosma două petiţii ru-gândtt-l să le înainteze împăratului resp. principelui de coroană (una e cea de sub No. XXIV). Domine frater fiii in Xto Dilecte. Transmitto vobis supplicem libellum ad Augustum sonantem, cui ad-jungitur ad coronae principem Franciscum pro benigno usu, casu in eo ubi Augustus Domi non esset, succintus eiusdem libelli extractus; itaque ut primum ad manus vestras pervenerint hi duo supplices libelli, satagite intro-dare, et effectum omnibus precibus exorare nosque de cunctis de tempore ad tempus edocere pro noştri directione et notitia. Illud quoque vos scire volo, mihi in animo esse, ut mox affuturo autumno Viennam ascendam et ea ex ratione intuitu horologiorum nihil scribo, quia volo solus mihi in loco constitutus illa eligere. Sitis igitur soliciţi et circumspecţi quia nos nostris partibus non desumus. Planum universorum Valachorum nomine Suae Maţi porrectum abinde ad diaetam cum bona resolutione missum 21-ma Junii publice in congregatione lectum miros excitavit animorum motus, ex post sedatis animis conclusum extitit ut seponatur ad sequentem usque annum, et tune dein assumatur, postquam illi se paraverint ad refutandum illud. Verum superveniente alia regia Resolutione ad supplicem. Libellum nomine cleri greco-catholici fogarasiensis Suo Matti submissum, ut sub his adhuc co-mitiis tam super illo Plano quam his precibus, suam sententiam status in serie reliquorum articulor,.m Suae Matti substernant, sperare nobis licet, quod haud differant ad venturum annum deliberare, sed secundum Aulae intimatum cogentur in his comitiis finem imponere. Comitiae quoque dis-solvendae 8-a curentis Augusti s. n. dicuntur; scripseras mihi ut tibi quidpiam mitterem, quod facere haud distulissem si ad vos ascendere in mente non habuissem, jam Suae Illtatis Eppalis consensum quoque Viennam ascen-dendi me impetraturum spero, quod ubi prae manibus habiturus sum ad vos volabo, nam sine facultate gratis ascendissem, si hos perceperitis mihi illico perscribite, sed nec preces has differetis introdare. In reliquo dum juberem vos benevalentes persevero Domini Vestrarum uti Pater Joannes Para vicarius Nasodini Junii 26-a s. n. 791. Aceste opuşuri batăr s’au dat înlăuntru precum îmi scrie Măria Sa Ignatie dela Oradea-Mare, totuşi trebuie dat înlăuntru cum îl veţi luâ aminte, că e bine să meargă mai din multe laturi, ca să vază quod omnes idem sentiamus et agamus. (Orig. în arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 104). www.digibuc.ro io6 zenovie pAclişanu >38 XXVI. 28 Iulie 1791- Agentul Ştefan Novacozrici şi clericul Ioan Cosma roagă Curtea vienezd să rezolvească cererile naţiunii române din Ardeal cuprinse in petitia No. XXIV. Euer Majestăt! Der Zeitpunkt năhert sich wo die Siebenbiirgischen Landtagsschliisse, welche nebst den ubrigen dasigen Nationen, auch das Wohl und die Be-ruhigung der walachischen, als der zahlreichsten, folglich zum allgemeinen Besten das Meiste beitragenden Nation angehen diirften, der hochsten Er-wăgung und Bestăttigung unterlegt werden miissten: unter andern so billig als gerechten Wiinschen welche diese Nation der hochsten Landesvăterlichen Beherzigung euer Majestăt zu unterbreiten sich erkiinfte, war auch jener allerunterthănigst geăusserte Wunsch: dass auch von dieser Nation beider unirter und nicht unirter Religion bei der Hof und Landesstellen fur den allerhochsten Dienst gewachsene Mănner nach dem Verhăltnis. der Menge des zahlreichen Volks und deren, dies Volk besonders in Religionssachen betreffende Geschăfte auch als Hofrăthe applicirt werden mochten. Man ist auch vollkommen iiberzeigt, dass Euer Majestăt als gerechter Monarch und liebreicher Landesvater aller getreuen und rechtschaftenen Unterthanen diesen warmen Wunsch der treugehorsamsten walachischen Nation in Sieben-biirgen nicht allein gerecht un billig finden sondern auch zur Consolation dieser Nation mittelst Anstellung wenigstens eines Hofraths bei der sieben-biirgischen Hofkanzlei in die Erfiillung zu bringen ganz geneigt sind: Man hat aber gegriindete Ursachen zu befiirchten, dass man durch Gegen-Vorstellungen dem gerechten Wunsch der Nation und den Vaterswillen Euer Majestăt zu vereiteln suchen wird. Daher unterfangen sich die Endesgesetzten, als Nationalisten denen die Wiinsche dieser Nation wohl bekannt sind und die auch deswegen mit den zween walachischen Bischdfen zu Siebenbiirgen in wechselseitigen Ein-verstăndnis stehen im Namen der ganzen Nation um die allerhochste Gnade zu bitten damit wenigstens ein Hofrath von der walachischen Nation und Religion bei der siebenbiirgischen Hofkanzlei fur diesmal angestellt werden mochte denn 1-0 der Trost der ganzen Nation, die einen Nationalisten, der die ăchte Kenntniss ihrerSitten, Gebrăuche und besonders ihrer orientalischen Kirchendisciplin hătte, bei der Hofstelle als Hofrath zu haben wiinschte, hănt da von ab. 2- 0 Die Beforderung des hochsten Dienstes wird auch hiedurch sehr viei gewinnen, indem eine Nation die an Treue, Tapferkeit und Anhăng-lichkeit an den hochsten Hof allen ubrigen Nationen den Vorzug streitig macht, zu allen mehr Muth bekommen wiirde. 3- 0 Die Besoldung des solchergestalt zu bestellenden Hofraths wiirde dem hochsten Aerario nicht lange zum Last fallen, nachdem mit dem Hof- www.digibuc.ro 139 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—gz 107 rath von Donath ohnehin bald eine Aenderung, wie es im Lande bekannt ist, bevorstehet. Wien den 28-ten July 1791. Stephanus Novakovics Hof-Agent Joannes Kozma aus Siebenbiirgen (Copie în arh. episc. gt. cat. din Oradea-Mare, No. 96). XXVII. 26 August 1791. Iosif Mehesi către Ignatie Darabant. Ii trimite diferite informaţii din Viena şi urgitează trimiterea unei deputaţii a Românilor ardeleni la Curtea împărătească. Prealuminate şi Preasfinţite Doamne, Acumai gata diploma, cel bătrân l-am luat după porunca Măriei Tale la mine, cel nou îl va lua agentul la sine, acuma i întrebare prin cine le vom trimite la Mariata, iaca eu ţi voi arata ocasie bună: e foarte de lipsă să vină Maria Sa Domnul vlădica dela Făgăraş în sus cu unul dintre nemeşii noştri mai cu de-adaus cu Domnul Vitez aşişderea şi D-lu Vlădica Adamovici cu unul de ai săi. Aceşti Domni când vor merge acasă vor lua diplomele Măriei tale cu sine şi ţi le-or aduce toate acasa. Domnul Donat acum s-au resolvăluit capitanu mare la Fagăraş în luna ce vine se va duce în jos, acum dară eară este vacanţie însă precum am cam luat seama nu se va restaura până nu va veni acasă împăratul. Pe instanţia neamului pentru sfetnicii de curte au fost merse opinie buna cumcă ivindu-se vre-o vacanţie se va proponălui cineva şi din neamul nostru. Poate că vor face aceasta, că acum n-or putea vâşca mai încolo; însă de nu va veni cineva din neam în sus anevoie vom putea răsbate. Cât e de mare lipsa ca să vie în sus deputăţia lesne vom judeca de ne vom aduce aminte că tocma acum se vor trimite şi lucrurile dietei în sus. Multe bune resoluţii s-ar putea isbândi aici pe vremile acestea de ar sta omul cu de-âdjnsul de lucru. Me rog dară de Maria Ta cu toata încredinţarea fiască plineştş cu ajutorul lui Dzeu ce ai început cu dânsul. Lucră cu de-adinsul ca deputăţia neamului cât de curând să arăduie în sus, ca să ajungă aici pe când va veni impăratul îndărăpt adecă până cătră 22 alui Septemvrie, că de nu va veni puţin au nimic va fi de lucrul ce s-au început. Până acum va fi trecut jupânul Cozma pe la Oradea gândesc că au curtenit Măriei Tale, şi-ţi va fi mai povestit lucrurile de pe aici. Cu mai multe nu te mai supăr, ci rugându-me de blagoslovenia archierească şi reco-manduind lucrul neamului osărguirei Măriei tale şi graţiei părinţeşti ramâiu al Măriei Tale In Viena Austriei 26 August 791. umilit şerb Joseph Mehesy (Orig. în arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 104). www.digibuc.ro io8 ZFNOVIE PÂCLIŞANU 140 XXVIII. 3o Octomvrie 1791. Samuil Klein trimite episcopului Ignatie Darabant informaţii despre sinodul ţinut la Blaj în 24 Septemvrie al aceluiaş an şi spune, că va răspunde la critica făcută de I.C.Eder lui Supplex Libellus. Illme ac Rme Domine Praesul, Dne Patrone Gratiosissime. Nuper id est 24 Septembris stylo veteri synodum generalem habuimus Balasfalvae, in quo juramentum fidelitatis suae Mattis cuncti archidiaconi deposuerunt sed et aliud juramentum a Gubernio missum est, quod reperitur in legibus trannicis ut et illud clerus deponat; ast quia in illo juramento ex-presse stet, quod nullo modo aget contra jura trium Nationum, ideo clerus hoc jurare noluit, cum per hoc juramentum impediatur quaerere suas liber-tates. Actum est de seminario, quod rediturum est de Lembergo, ut saltem illi alumni, qui intertentionem ex Hungaria habent vel Viennae vel in Archi-eppali interteneantur, reliqui Balasfalvae sua audiant studia. 3-tio actum est de deputatis mittendis Viennam et totus clerus uno ore in hoc fuit concors, ut contribuat pro expensis et deligantur deputaţi, sed praeprimis ut D. eppus ascendat Viennam; nihil tamen conclusum est, cum eppus ad haec nihil responderit, voluntatem suam non declaravit, audivi dici quod velit scribere Viennam pro facultate ut possit Viennam ascendere, quid velit nescio. Vestra Illtas si quod potest agere pro sua natione non intermittat, sit alter Mojses qui populum suum educat de captivitate in libertatem et si censuerit, ut ex stătu saeculari deputaţi ascendant, quos judicaverit, vocet Illtas Vrae vel proponet aulae ut possit in specie talis vel talis ascendere; nam et Vitez et D. Laday magister postae mercuriensis et Ladislaus Pop paraţi sunt, sed D. Laday cum sit in officio constitutus sine licenţia vix posset ascendere; ideoque si illum judicaret, prius agere opus est ut habeat licentiam, et haec prout melius judicaverit Illtas Vra nomine nationis proponat et agat, nam consensus totius nationis unitus est voluntati Illtatis vrae ad quem tanquam ad parentem et patronum respicit. Supplicem libellum Valachorum cum notis refutatoriis typis ediderunt Claudiopoli, ego adsumpsi in me et res-pondebo, ac evertam contraria argumenta ipsius refutantis ac falsitatem ostendam quod meum responsum Illtati vrae sive pro meliori deductione et pro impressione Viennam mittam si ita censuerit, nam hic nemo imprimere audebit sine Gubernii censura. Biblia instanţe toto clero in synodo tradidi seminario hujati erga sexcentos florennos............Mercurii 30 8bris 1791 Illtatis vrae servus minimus Samtiel Klein (Orig. în arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 206). www.digibuc.ro LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1790—92 109 141 XXIX. iygi. Episcopii loan Bob şi Gherasim Adamovici cer dela împăratul Leopold II îngăduinţa de a merge la Viena în afacerile naţiunii şi ale clerului. Allerunterthânigstes Promemoria Unterzeichnete zwei Bischofe der walachischen Nation in Siebenbiirgen wiinschen sehnlich das Gliick und die allerhochste Gnade zu haben, vor dem allerhochsten Thron mit einigen Individuen ihrer Nation erscheinen zu konnen, und einige Angelegenheiten der ganzen Nation und ihrer Geistlich-keit in aller Unterthânigkeit vorzutragen und denselben Erledigung zu be-sorgen. Sie bitten daher fiissfăllig Euer Majăstăt geruhen ihnen die Erlaubnis des ehensten nachher Wien reisen zu diirfen unmittelbar durch die K. Hofkanzlei allergnâdigst zu entheilen, womit sie sich noch vor dem Ein-tritt der beschwerlichen Winterszeit auf die Reise begeben konnen. allerunterthânigst allergehorsamste Johann Bab griechisch unirter und Gerasim Adamovits griechisch nicht unirter Bischof in Siebenbiirgen (Copie în arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 96). XXX. 179J. Informaţia lui Aron Pop trimisă din Viena episcopului Darabant sau lui Para despre soartea petiţiei lui Adamovici îti care ceruse îngăduinţă de a merge la Viena. P. P. Fiindcă Kosma şade tocma lângă mine, câtce şazui la locu-mi me întreabă: oare vlădica Adamovici încă iaste; la aceasta întrebare am răspuns, eu nu ştiu, dară pentru ce? La aceasta răspunse: tocma acuma fac un extract în lucru dânsului, şi-mi dădu un bilet de 18-a aceştii luni să-l cetesc. Acest bilet sună întru acest chip: iubite grof Teleki, ieu ţam fost poruncit în 23-a Octombrie ca să scrii la Amândoi vlădicii cei româneşti din Ardeal ca să vină aicea la Beciu şi fiindcă vlădică Adamovici încă la mine au răcurăluit ca să poată veni în treaba neamului, aşa dară acludăluesc instanţia lui ca canţălăria să-şi deie opinia sa. Acest bilet ieste ce l’am extractizăluit, îndataşi Iau dus la Şemşei şi îndataş au cerut Şemşei conţeptumul fortragului, care s’au dat despre împiedecarea vlădicilor. Cu aceasta am poftit a te înştiinţa Pop. (Arh. episc. gr. cat. din Oradea-.Mare, No. 104). www.digibuc.ro 1 IO ZKNOVIE PACLIŞANU 142 XXXI. 10 Noenwrie 1791. Ştefan Laday scrie lui Aron Pop (?) că ar merge bucuros la Viena ca membru al deputăţiei, dar nu poate fiind slujbaş al Statului şi nu are nici bani. Amantissime D. Frater! Tuas de 26 effluxi mensis ad me datas rite percepi. Quid tibi, charissime, respondeam, nescio. Cibiniensis Eppus bene operatus est, et spero eundem opus suum Suo Agenţi jam comendasse verum quid Noster Ordinarius faciat, plane ignoro. Retulit mihi quidam eundem suis Archi-Diaconis dixise, se nec ascendere velle, nec deputatos mittere, că el nu se face cu domnii de ocară. D. Vitez hactenus toties quoties mihi scripsit, ut nos duo ascendamus sub hesterno vero scripsit et quidem taliter: Ego ut privatus ascendere nec volo, nec possum quia mea me nec admittit, cum ego aliunde nullum anhellem officium filium non habeam, frater vero germanus sit utcunque accomodatus, spectabilis vero Don ( ?) habet filios, agat agenda. Vides, frater Amatissime, quam male nostra res pergat? et quam desperaţi sint noştri homines ? Nuper noster Spblis Frater ex Hunyad ad meas res-pondit se brevi ad me venturum, et quid postea nos hic concluserimus, tibi perscribemus. Eu m’aşduce cu toată inima în sus, dară primo absque facultate Aulae non possum, quia sum constitutus in officio Regio; 2-0 Non habeo expensas, de-aş căpăta înprumut aş lua ant (?) 1000 fl. Am fost scris Domnului frate ca să capete bani şi apoi să mergem noi amândoi. De acuma, dacă v’a veni vom vedea de ce ne-om apuca et scribemus tibi praevie. Noi de vom veni acolo non veniemus titulo deputatorum, sed ratione quasi certorum nostrorum negotiorum. D. noster Frater fors opus non habebit petere facul-tatem, sed ego absque illa non posum. Socotind pentru aceia ce să fac ? Illumi D. Praesulis Jgnatii in quo tota nostra spes posita est, Dextram humillime exosculor, demisse orando quaetenus pro nobis gratiose agere dignetur apud Aulam. Sua Illustritas apud suam Maiestatem nil dubito, aget et quidem fructuose; verum apud Ministros dificilius, cum Plenipotentiam a Nostris non habeat et ideo necessario ex Nobis ascendere debent. Amantissimi Dni fratris Mercure 10 Novembris 791. amantissimus frater Stephanus Laday (Orig. în arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 104). XXXII. 5 lanuar 1792. Ştefan Laday trimite lui Aron Pop (?) diferite informaţii. Amantissime D. Frater. Cartea frăţiei tale sub 22 Xbris mie trimisă cu mare dragoste o am primit şi cu bucurie o am cetit. La care iată te înştiinţez, cumcă Maria Sa vlădicul Bab sub 24 Xbr şi vlădicul dela Sibiu Gerasim sub 29 d-o au pornit întracolo www.digibuc.ro 143 LUPTELE POLITICE ALE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1700—g* II gândesc că pe când vei lua fraţiia ta cartea aceasta pe atuncia or sosi şi Marii Sale acolo. Dzeu le poarte în pace. Domnul fratele nostru trei cărţi miau scris, cum va veni la mine, dara n-au venit. Mai deunăzi au fost la mine protopopul dela Hinedoara şi mi-au spus ca ar fi pornit cătră Blaj ca de acolo să vie pe la Sibiu la mine, ci eara cum s-au întâmplat nu ştiu, poate că doară la Blaj fiind s’au înţeles cu vlădicul şi doară au pornit şi fraţia sa întracolo. Deus concomitet feliciter. De-au sosit acolo să-mi scrii frate. Eu pentru lucrul meu ce ţi-am scris trebuie să vin acolo, sed itinerales expensas obstant, si nobis juxta supplicem Libellum confluxus admitteretur, tune necessario deputaţi mitterentur ad Augustam Aulam, aşa qua deputatus facilius ire possem. Pentru aceea de me iubeşti te rog frate stai de vlădici şi lucră ca să fiu eu unul inter deputatos si res ita prout superius scripsi, evenerit, ut deputaţi mittantur, id autem eventus docebit, videbit D. Frater qualiter negotium curat. Cibiniensis Eppus huius est mentis ut confluxum petant, in quo omnia nationis gravamina exponantur et consequenter deputaţi mittantur. Et certe sic oporteret. Guvernatorul Banfi au scris la domnişorii lui, ca să înveţe rumăneşte: Grof Bethlen Sandor Vienna redux au zis, că în Ardeal sunt tantum duae nationes, una bona et altera mala. Au simtit ei ceva, văd ei că şi rumânii o să fie oameni etc. Dea Dzeu bine. Am scris frate îndată despre toate şi deputaţi Saxonum ce au căpătat. Eu me tem, că Saşii in suis sedibus ne vor împiedica. Cu aceasta sarutându-te rămân Mercurea 5 Ianuar 1792. Ştefan Laday (Orig. în arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 104). XXXIII. 7792. loan Bob şi Gherasim Adamovici roagă pe împăratul Leopold II să le dea o copie a raportului dietei despre Supplex Libellus. Augustissime Imperator, Domine Clementissime. Post conclusionem ultimae diaetae in qua ad Clementissimum Vrae Mtis inandatum supplex etiam libellus per clerum, nobilitatem et civium uni-versae Nationis nostrae statum, mense adhuc Marţii 1791 Augusto Throno submissus assumptus fuit, opinione statuum, ad illum deprompta, articulisque desuper projectatis voto et expectationi Nationis non correspondentibus requisiti fuimus infrascripti Nationis eppi ex omnibus provinciae partibus per clerum, nobilitatem et civium nationis statum, ut pro exoranda ad preces in Comitiis assumptas favorabili altissima resolutione hue Viennam ascen-damus. Postquam igitur facultatem eatenus nobis per Aulicum Mattis Vrae cancellarium 25 8bris 1791 significatam ab Augusta Clementia obtinuimu6 ardentibus votis totius nationis pro posse et obligamine nostro satisfacturi ante Augustum Mattis Vrae Thronum una cum adjunctis nostris in una humilitate comparemus. Substerneremus nune Statim Majestati vestrae in demississima subjectione omnia illa quae ad statuum et ordinum opinionem www.digibuc.ro 112 ZENOVIE PACLIŞANU 144 precibus nationis nostrae minus favorabilem reflectenda haberemus, nisi ea nobis contraria evenisset sors ut opinionem illam seu repraesentationem statuum ad preces nostras cum fine comitiorum Matti vrae submissam obţinere hactenus non potuerimus. Nacti quidem sumus copiam illius repraesentationis quae ad preces nostras prima vice projectata scoma-tibus tamen et injuriosis expressionibus referta fuit, illamque tanto facilius nacti fuimus cum in comitiisubi omnia publice tractantur, nihilarcanum sit et omnes ejus- modi repraesentationes publice perlegi soleant, cum tamen prima illa projectata representatio cum fine comitiorum multum variata et modificata et nonnisi cum his modificationibus Matti Vrae submissa sit ita modi-ficatam vero hactenus obţinere non potuerimus quamvis illa, qua opus publi-cum diaetale, tam parum ac prior arcana esse possit. Idcirco Mattem Vram Ssmam de genu oramus dignetur eas clementissimas facere dispositiones ut modificatae huius repraesentationis copia per cancellariam Vrae Mattis aulicam nobis communicetur, nec per eius retentionem modus nobis subtrahatur demissas nostras reflexiones in defensionem jurium unius integrae Nationis ultra Millionem hominum constituentis et ideo maximam partem onerum totius provinciae bajulantis exhibendis si Saxonicae et Armenicae nationibus ut suas reflexiones ad articulos ipsas concernentes exhibeant, admissum est, speramus in benignitate Mattis Vrae nobis etiam viam aperiendam fore ut id pro natione duas tertias sotius populationis efficiente et in principatu alioquin antiquissima agere valemus. Mattis Vrae Ssmae humillimi perpetuoque fideles subditi loannes Bab graeci ritus unitorum Gerasimus Adamovits Graeci ritus non unitorum in Trannia Valachorum eppi in ne-gotiis Nationis hic existentes (Copie in arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 96). XXXIV. J792. Petiţia lui Ioan Bob şi Gherasim Adamovici înaintată principelui de coroană Francisc, în care cer numirea unui consilier român la cancelaria aulică. Durchlauchtigster Kron-Prinz, gnâdigster Herr. Die gesammte walachische Nation in Siebenbiirgen hat dem gerechten Monarchen durch uns unterfertigte Bischofe ihr demiithiges Gesuch ein-gereicht, womit zu der seit dem Monat September 1791 erledigten Hofraths-stelle bei der K. Siebenbiirgischen Hofkanzlei ein Individuum aus ihrem Mittel angestellt werde, dem derCharacter, die Sitten, Schrift und Sprâche www.digibuc.ro 145 LUPTELE POLITICE LE ROMÂNILOR ARDELENI DIN 1793—92 i'3 seiner Nation, dann die Ritus und Canones der orientalischen Kirche welcher sie zugethan ist, griindlich bekannt wâren, nachdem all dieses iir die Gesetz-gebung und offentliche Verwaltung einen grossen Einfluss hat. Die unbegrănzte Liebe, die diese unterdriickte Natiqn gegen Euer K. Hoheit seit hochstdero Bereisung des Landes heget, erzeugt bei ihr die zu-versichtlichste Hoffnung, Euer K. Hoheit werden dieses ihr Gesuch bei dem _gerechtesten Monarchen gnădigst zu unterstiitzen geruhen. Die Gewăhrung desselben hăngt blos von der Gnade Seiner K. K. Ma-jestăt ab, nachdem allerhochst derselbep Macht und Ansehen hierinfalls durch kein Gesetz und kein Diplom eingeschrănkt ist. Die ungarische, sekle-rische und săchsische Nation obwohl sie zusammengenommen nur ein Drittel der Landesbevolkerung ausmachen, haben ihre -Hofrăthe bei der Hofkanzlei y der geheime Rath v. Rosenfeld ist von der sâchsischen, der Hofrath yon Zejk von der ungarischen und der Hofrath Baron Miske von der seklerischen Nation, denn selbst sein Vater war Ober-Konigs-Richter des Sekler-Stuhls Aranyos, er hat aber auch in den Comitaten Giiter wiq fast alle~vornehmere Sekler haben. Blos unsere mitleidenswiirdigen Nation obwohl sie allein 2 Drittel der Landesbevolkerung ausmacht, hat bisher noch keinen Hofrath, der sich ihres Schicksals annăhm,e, \yo die adeligen Walachen, selbst nach der Erklârung der Stănde auf dem Landtag vom Jahre 1744 und 1791 mit dem iibrigen Adel gleiche. Rechte und Praerogativen haben. Da die Ernennung der Hofrăthe, Hof-Secretairs und iibrigen minderen Beamten^bei der siebenbiirgischen Hof-Kanzlei blos von der Willkiir des Monarchen abhăngt; so wird unsere Nation durch Euer K. Hoheit gnâdigste Unterstiitzung. die Gewăhrung ihres Gliicks zuverlăssig erhalten. Diese Gewăhrung wird einer Million Menschen die im letzten tiirkischen Kriege durch Naturalien und Rekrutenlieferung, und wâhrend der iuier-lichen Bewegungen des ungarischen Adels im Jahre 1790, durch die An-hănglichkeit an ihren Landesfiirsten ihre unerschiitterliche Treue und Liebe gegen denselben an Tag gelegt haben, zum Zeichen des allerhochsten Wohl-gefallens und zum vorziiglichen Trost in ihren betriibten Umstănden dienen, die ganze Nation erwartet mit Sehnsucht ein solches Zeichen von der allerj hochsten Milde, welches die gleich dermalen iiberweisen wird, dass ihre Bischofe, die ihre Angelegenheiten hier besorgen, von dem Monarchen gnădigst aufgenommen worden, und dass sie einen gliicklichen Ausgang ihrer Angelegenheiten mit Zuversicht erhoffen konnen. Euer K. Hoheit Unterthănigst gehorsamste Ioannes Bab. gr. ritus unitorum Gerasimus Adamovits gr. ritus non unitorum in Trannia Valachorum eppi in negotiis nationis hic existentes (Copie în arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 96). jo A. R. — Memoriile Secţiei Istorice. Seria III. Tom, I. www.digibuc.ro ZENOVIE PÂCLIŞANU 146 114 XXXV. IJ92. Petiţia luiloan Bob şi Gherasim Adamovici înaintată împăratului Francisc în care cer să fie denumiţi slujbaşi români la tesaurariat. Francisco Regi De A. 1792. Sacratissima Majestas! Cum de figendo nune stătu personali Thesaurariatus Regii agatur, orant infrascripti in negotiis nationis suae cum altissimo indultu hic existentes episcopi de genu Mttem Vram Sacramam pro edendis clementer dispo-sitionibus ut individuorum etiam huius nationis hac occasione et emmer-gentibus aliis etiam officiorum cameralium vacantiis, condigna ratio habeatur; facta est similis altissima dispositio anno proximis evoluto intuitu nationis Saxonicae Individuorum, tanto igitur majori cum fiducia sperat etiam naţio valachica, maximam onerum publicorum partem in Provincia supportans, Mattem Vram easdem dispositiones etiam quoad supplicantis Nationis in-dividua tam ad cameralia quam montanistica officia competenţi numero applicanda clementer edere dignaturam Mattis Vrae humillimi perpetuoque fideles subditi Joannes Bab greci ritus unitorum Gerasimus Adamovits gr. ritus non unitorum in Trannia Valachorum eppi in negotiis Nationis hic existentes (Copie în arh. episc. gr. cat. din Oradea-Mare, No. 96). www.digibuc.ro DIN ISTORIA BISERICEASCĂ A ROMÂNILOR ARDELENI. «TEOLOGUL» VLĂDICILOR UNIŢI DE ZENOVIE PÂCLIŞANU MEMBRU CORESPONDENT AL ACADEMIEI ROMÂNE Ş e din ţa d el a 23 Iunie 1922 Deodată cu trecerea unei părţi a Românilor din Ardeal şi Ungaria la catolicism, în biserica unită s’a introdus o instituţie, care a fost timp de aproape trei sferturi de veac isvorul multor nemulţumiri şi mizerii si căreia i se datoreste în mare măsură întoarcerea multora la vechea credinţă ortodoxă. Aceasta este > instituţia «teologului» iezuit. Curia romană, Curtea vieneză şi primatele din Strigon nu aveau încredere în capabilitatea vlă-dicului Atanasie de-a putea păzi, propaga şi apăra cu succes învăţăturile catolice, iar de altă parte ştiau, că fără el, care era arhiereul legiuit al bisericii sale, orice încercare de convertire este zadarnică. De aceea au aflat formula potrivită pentru a-1 păstră pe Atanasie ca vlădică, şi, în acelaş timp, a asigură şi puritatea catolicismului în conducerea biseripii române. Atanasie a rămas, dar frânele guvernării eparhiei române unite le ţineă în mână «teologul» iezuit. Ideia aşezării unui iezuit ca îndrumător si controlor al vlă- > » dicului român a fost a primatelui Kollonits. Acesta a scris Curiei papale, care aveâ anumite nedumeriri privitoare la persoana vlădicului şi la însuşirile lui, că deşi Atanasie nu e cel mai potrivit pentru a garantă seriozitatea unirii, e totuş necesar şi că opera unirii se poate asigură silindu-1 pe vlădica să ţină lângă sine un preot romano-catolic, fără apro- IO9 www.digibuc.ro 2 ZENOVIE PÂCLIŞANU 148 barea căruia să nu-i fie iertat a face nimic1). Privitor la chestiunea aceasta primatele a cerut şi părerea superiorului misiu-nei dacice, a iezuitului Gavrilă Kapi, care a răspuns, că aşezarea unui iezuit ca «teolog» lângă Atanasie nu i se pare nici potrivită, nici necesară. Nu i se pare potrivită, pentrucă teologul ar fi pururea un spine în ochii vlădicului şi ai tuturor Românilor, şi nu e necesară, pentrucă rolul teologului l’ar putea avea — fără a avea făţiş acest nume — unul din iezuiţii aflători în Alba Iulia. Vlădicului i s’ar putea recomandă şi chiar impune, într’o formă blândă, să asculte totdeauna de sfaturile acestora. O astfel' de atârnare a vlădicului de iezuiţi ar fi mai puţin bătătoare la ochi şi, deci,mai puţin odioasă2). Kol-lonits însă a stăruit pe lângă planul său şi astfel vlădica Atanasie a fost silit să primească în celebrul «reversah din 7 April 1701 şi condiţia umilitoare, că, nefiind destul de învăţat şi deprins în afacerile bisericeşti, primeşte lângă sine un «teolog» latin, fără ştirea şi aprobarea căruia nu va ţinea sinoade, nu va face vizitaţii episcopeşti, nu va despărţi căsătoriile, nu va pedepsi pe nime, nu va numi protopopi, nici nu va mută preoţi dintr’un sat în altul, nu va hirotoni, cu un cuvânt va face nuT mai ceeace-i va îngădui teologul. Acesta va cenzură cărţile, cari se vor tipări pentru folosul credincioşilor români uniţi şi va cenzură chiar şi corespondenţa privată a vlădicului3). Condiţiile acestea grele i-au fost impuse lui Atanasie şi prin diploma din 19 Martie 1701, numită diploma a doua leopol-dină. In p. 5 al acestei diplome se spune, că teologul va fi numit de împăratul-sau, în numele lui, de primatele din Strigon şi va fi causarum auditor generalis al bisericii româneşti unite 4). In acelaş an primatele compune o serie de instrucţii speciale pe seama teologului, în cari acesta e îndemnat să stăruească a elimină multele abusuri introduse în decursul veacurilor în biserica română; să-l instrueze pe vlădica în lucrurile de credinţă şi să-i, deie chiar şi sfaturi de bunăpuviinţă, învăţân-du-1 cum să se poarte şi ce ordine să ţină în casă; să-l înso- * *) 9 N. Nilles, Symbolae etc. Innsbruck 1885, 257—8. *) Ibidem p. 264. *) Ibidem 281—7. *) Ibidem 292—301. www.digibuc.ro 149 DIN ISTORIA BISERICEASCĂ. A ROMÂNILOR ARDELENI 3 ţească în vizitaţiile canonice; să participe la sinoadele anuale ale clerului şezând imediat lângă vlădica. Când în sinod vor domni păreri diverse privitor la o chestiune sau alta, dânsul să se alăture la părerea majorităţii chiar şi atunci, când această majoritate este contrară episcopului; să cenzureze cărţile, cari se vor ţipă 1 pentru f losul clerului şi al poporului şi corespondenţa vlădicului cu persoanele suspecte; să examineze pe candidaţii la preoţie şi să poarte o condică exactă despre toţi membrii clerului, despre vieaţa şi activitatea lor1). Instrucţiile acestea împreună cu diploma a doua leopoldină şi cu reversalul din 7 Aprilie 1701, au făcut din bietul vlădică român o păpuşe împodobită cu strălucitorul titlu de consilier al Maiestăţii Sale cesaro-crăesti din Yiena în mânile istete ale > » * iezuiţilor. > Cel dintâiu teolog al lui Atanasie Anghel a fost iezuitul Neu-rauter, introdus în slujbă numai la sfârşitul lui Octomvrie 1701. Până aci sfetnicul episcopului eră alt iezuit, Paul L. Barânyi, dela care, fără a fi numit încă teolog, atârnau preoţii români — cum spune Kapi în scrisoarea citată — mai mult decât dela vlădica însuş. Neurauter moare la câteva zile după introducere, în 2 Noemvrie al aceluiaş an, iar locul lui a fost ocupat de vechiul şi cunoscutul autor moral al unirii, Barânyi. Acesta după câţiva ani a fost transferat la Pesta, iar slujba de cârmuitor al bisericii române a fost dată, din partea lui Kollonits, lui Ioan Prenthaller, care a păstrat-o numai un an, urmându-i apoi Francisc Szunyog. Atanasie Anghel s’a stins de-o boală grea şi lungă în 19 August 1713. După două luni şi jumătate, în sinodul din 9 Noemvrie, reprezentanţii preoţimei române unite au purces la alegerea unui nou archiereu. Sinodul acesta electoral nici nu semăna cu vechile sinoade ale bisericii române. La el au fost convocaţi numai câţiva protopopi mai bătrâni (protopopae se-niores), cari au oferit cârja archierească teologului lui Atanasie, iezuitului Francisc Szunyog. Acesta, referindu-se la statutele ordinului său, n’a voit să primească vlădicia şi astfel a fost ales cu unanimitate de voturi boemul Wenceslau Frantz, secre- *) *) N. Niles, Symbolae etc. Innsbruck 309—13. www.digibuc.ro 4 ZENOVIE PÂCLIŞANU 15° tarul lui Atanasie, care nu era încă preoţit şi n’a cercetat nici o şcoală teologică. Curtea din Viena zicând, ca sinodul a fost convocat prea curând după moartea vlădicului şi astfel reprezentanţii clerului n’au avut timpul necesar ca să se poată adună şi sfătui, a declarat alegerea de nelegală, iar conducerea eparhiei a încredinţat-o vicarului general al lui Atanasie, protopopului Ion din Veneţia1). Vicariatul acestuia a fost iarăşi numai o formalitate, pentrucă în acelaş timp Curtea din Viena a numit director al bisericei române pe iezuitul Iosif Bardia, de origine bavarez, superiorul iezuiţilor sibieni, care împreună cu teologul Szunyog avea conducerea reală a ei2). Bardia moare în 1716 şi în locul lui e numit iezuitul Regai. Este deosebit de interesantă atitudinea iezuiţilor în lunga şi sbuciumata luptă electorală, care a urmat după moartea lui Atanasie Anghel. Am văzut mai sus, că primatele Kollonits în instrucţiile date teologului Neurauter şi urmaşilor lui, le-a impus principiul şiret şi oportunist de-a fi în chestiunile, cari admit discuţia, de părerea celui mai tare. Atitu dinea aceasta au observat-o şi cu prilejul luptelor electorale din anii 1713—15. Majoritatea covârşitoare a clerului eră pentru alegerea lui Wenceslau Frantz; guvernul şi Statul catolic ardelean îl sprijineau pe Ioan Patachi. Iezuiţii, neputând prevedea cu siguranţă rezultatul final al luptelor înverşunate dintre cele două partide, şi-au împărţit .rolurile luând unii partea lui Patachi iar alţii pe-alui Wenceslau Frantz, intrigând fiecare împotriva candidatului partidei contrare3). Regai a guvernat biserica română unită în c&litate de director în tot decursul lungei sedisvacanţe urmate pănâ la confirmarea lui Patachi (1716—1721), când apoi şi-a continuat activitatea ca teolog al acestuia. Relaţiile lui Patachi cu teologul său nu le cunoaştem mai de aproape. Ştim însă, că Patachi eră stăpân pe o foarte temeinică pregătire teologică, câştigată în Viena şi Roma şi astfel, dacă pe timpul lui Atanasie Anghel, care avea numai modesta şi defectuoasa pregătire teologică obi- 1) N. Niles, Symbolae etc. Innsbruck p. 398. 2) Ibidem. “) Cfr articolul meu Alegerea şi denumirea lui Ioan Patachi în «Cultura creştină» VI (1916) pp. 37—43 Şi 68—75. www.digibuc.ro 151 DIN ISTORIA BISERICEASCĂ A ROMÂNILOR ARDELENI___ 5 I cinuită a preoţilor noştri din vremile acelea, părea necesară, din multe puncte de vedere, aşezarea lângă el a unui sfetnic şi îndrumător destoinic şi învăţat şi restrângerea puterii arhiereşti, acum când cârja vlădiceaşcă era în mânile unei persoane, pe care puternici factori ai bisericii latine o credeau potrivită, încă pe timpul când era numai teolog în Roma, pentru a fi aşezată în fruntea vlădiciei rutene a Muncaciului, unde instituţia teologului eră necunoscută, tutoratul umilitor al iezuitului nu mai putea avea nici un rost. De aci înainte teologul a devenit un simbol al umilirii şi subjugării bisericii române. Nilles spune că Regai a funcţionat ca teolog până la 1738, cu o mică întrerupere în 1731, când a fost înlocuit de Emeric Gorgei, căreia i s’a dat ca ajutor — un fel de vicar — Adam Fitter, rectorul colegiului iezuit din Cluj1). Decretul, prin care Inochentie Micu Klein l-a excomunicat în 1746 pe iezuitul Balog, cuprinde câteva date, cari dovedesc, că relaţiile dintre Patachi şi teologul său nu erau strălucite. Klein ne spune, că în decursul lungilor şi plictisitoarelor tratative urmate între Curtea împărătească şi Curia romană (1716—21) privitor la confirmarea lui Patachi, acesta a fost silit să petreacă în interesul bisericii sale timp mai îndelungat în Viena, rămânând conducerea eparhiei în mânile directorului Regai. Acesta a încassat, în absenţa episcopului, venitele obicinuite vlădiceşti, pe cari le-a folosit spre scopuri străine de interesele bisericii române. După întoarcerea lui Patachi, neputând da seamă de sumele de bani încassaţi, a fost silit să-şi părăsească slujba şi astfel — ne asigură Klein —vlădica s’a mântuit de puţin simpaticul teolog 2). După moartea lui Patachi (27 Octomvrie 1727) biserica română unită a ajuns iarăşi sub conducerea esclusivă a iezuiţilor, împăratul Carol III a numit, fără nici un amestec al clerului, în 15 August 1728, director al episcopiei vacante pe rectorul colegiului iezuit din Cluj, Adam Fitter. In anul următor acesta a convocat un sinod al preoţimei române la Cluj-Mănăştur, la care se spune, că ar fi participat pe lângă Fitter încă trei iezuiţi şi anume Ioan Gyalogi, Ioan Kiss şi Paul Kolozsvâri *) Symbolae 478. 2) «Neque alter ad latus episcopi ordinatus est jesuita» zice Klein — (Decretul de excomunicare în copie la autorul). www.digibuc.ro 6 ZENOVIE PÂCLIŞANU 152 apoi cei doi vicari ai bisericii unite şi 30 de protopopi, despre cari se afirmă, — afirmaţie de altfel foarte puţin probabilă—că toţi ştieau latineşte, eeea6e, fireşte, nu l-a împiedicat pe Fitter să ţină vorbirea de deschidere în ungureşte1). Petru Maior însă, care a avut în mâjjă actele sinodului provăzute cu iscăliturile şi peceţile protopopilor prezenţi, spune, că numărul acestora a fost abia şasesprezece2). La sfârşitul anului 1729 Fitter a părăsit Ardealul, fiind numit rector al seminariului din Caşovia, iar cârma bisericii române a rămas până la instalarea lui Inochentie Micu Klein (1732) în manile teologului Regai şi ale substitutului său Emeric Gorgei. Sub păstorirea lui Inochentie Micu Klein soarta teologului se poate urmări mai bine. Corespondenţa din exil 3 iharelui arhiereu cuprinde, privitor la chestiunea aceasta, o mulţime de date preţioase şi din diferitele memorii, pe cari le-a trimis Curţii din Viena şi Curiei papale, se desprinde într’o formă neaşteptată rolul funest al acestei instituţii şi tendinţele tot mai îndrăsneţe ale iezuiţilor de a subjugă biserica română unită. In diploma împărătească din 25 Februarie 1729, prin care a fost confirmată alegerea lui Klein, s’a impus noului vlădică, între alte condiţii, şi aceea a ţinerii unui teolog iezuit conform dispoziţiilor cuprinse în diploma a doua leopoldină din 19 Martie 17013). Condiţia aceasta a lipsit chiar şi din diploma de numire a lui Atanasie Anghel, căruia ţinerea teologului i-a fost impusă pe altă cale şi în altă formă, şi a lipsit şi din aceea a lui Patachi. Klein nu putea fi mulţumit cu condiţia aceasta umilitoare şi de aceea a plecat îndată după terminarea noviţiatului la Viena, stăruind la Curte pentru eliminarea ei din diploma de confirmare. Intr’o scrisoare trimisă în 11 Septemvrie 1731 din Viena credincioşilor din Oradea-Mare, în care-i roagă să contribuie cu bani la acoperirea multelor cheltueli împreunate cu călătoria şi petrecerea sa în Viena, zice, că a mers la Curte cu deputaţi pentru a «se şterge din confirmaţia lui unele puncte, ce nu-i convin şi nu-s de folos, 9 Fr. Kazy, Memoria posthuma trium ventrabilium Societatis Jesu patrum Adami Fitter, Andreae Sigrai et Pauli Kolozsvari. Tymaviae 1749 apud, Nilles o. cit., p. 486—88. 2) P. Maior, Istoria bisericii Românilor. Buda 1813, p. 97. 3) I. M. Moldovanu, Acte sinodali I. Blaj 1869, p. 177. www.digibuc.ro DIN ISTORIA BISERICEASCĂ A ROMANILOR ARDELENI 7 153 «slăvitului nostru norod»1). Despre călătoria aceasta vorbeşte Klein şi în decretul, prin care l-a excomunicat pe Balog, zicând: «cum enim finito novitiatu in eppum consecratis Viennam venientibus nobis successive theologi solutio delata per nos vero recusata». Klein spune apoi în acelaş decret, ca ieşind din mănăstirea Muncaciului, unde şi-a făcut noviţiatul, a luat lângă sine de bună voie şi nesilit de nime — libero nostro arbitrio et bene-placito—un iezuit, pe care l-a trimis în afacerile sale şi ale clerului la Viena. Acesta însă a lucrat aci mai mult pentru a-şi asigură poziţia pe lângă episcopul, decât în interesul clerului şi al bisericii române şi astfel Klein descoperindu-i şiretlicurile i-a dat drumul, conducând biserica fără teolog. Mai târziu întâlnind din întâmplare, cu prilejul unei călătorii —• in itinere obvium habuissemus — pe mâncătorul Venitelor lui Patachi, iezuitul Regai, l-a luat, iarăş proprio motu, ca ajutor lângă sine, neoferindu-i nici un salar. Regai a început a pârî pe episcopul la episcopul latin şi la guvernul ardelean. Fiind descoperite şi intrigile acestuia, a fost silit să se întoarcă iarăşi la ai săi — secunda vice recessit — fiind în 20 Februarie 1738 revocat prin decret împărătesc. In locul lui a fost acum numit de Curtea din Viena iezuitul Iânossi si se vede, că continuele lor intrigi şi intervenţii la Curte au avut rezultatul dorit, pen-trucă în decretul, prin care e numit Iânossi, i se impune episcopului să-i plătească 300 fl. anual şi să-i deie locuinţă în reşedinţa episcopească, unde are dreptul a-şi ţinea şi un servitor şi doi cai2). Klein nu a voit să respecteze dispoziţia aceasta jicnitoare a Curţii vieneze. şi urmarea a fost, că împăratul Carol III a introdus condiţia ţinerii iezuitului cu salar anual de 300 fl, şi cu servitor şi doi cai în însăş diploma din 21 August 1738, prin care a fost dăruit domeniul Blajului, vlădicilor români uniţi. . Klein văzând, că instituţia teologului iezuit ameninţă a deveni o primejdie perpetuă pentru biserica unită, fiind iiitro- *) N. Iorga, Studii şi documente privitoare la Istoria Românilor IV, 83—4. 2) Decretul de excomunicare a lui Balog: «jesuita cum annuo trecentorum floreno-rum per nos praestando salario cum famulo .et duorum equorum sustentatione aliisque oneribus in residentiam nostram illocabatur (Copie la autorul). www.digibuc.ro 8 ZENOVIE PÂCLIŞANU f54 dusă în însăş literile fundaţionale ale dominiului episcopesc, a început a luptă cu toate mijloacele pentru desfiinţarea ei. Cu prilejul sinodului, ţinut în 25 Maiu 1739, episcopul a îndemnat pe protopopii şi preoţii prezenţi să pună teologului condiţii, despre cari ştiea, că nu le va putea observă în întregime şi să-i facă astfel imposibilă rămânerea în slujbă. Şi de fapt în ziua a doua a sinodului, după ce vlădica şi teologul, au părăsit şedinţa, clerul a formulat pentru teolog o instrucţie împărţită în 13 puncte, în care cerea să apere preo-ţimea de injuriile şi nedreptăţile, ce i se făceau din partea proprietarilor unguri şi a funcţionarilor judeţeni ; să nu asculte plângerile preoţilor contra protopopilor fără a fi cerut informaţiile necesare dela protopopul respectiv sau dela vicariul general; să depună jurământ de fidelitate faţă de episcopul şi faţă de cler; să nu silească clerul la observarea altor lucruri afară de cele patru puncte ale unirii; să respecteze dispoziţiile Pravilei cu escepţia punctelor contrare unirii; să stăruiască, ca toate persoanele bisericeşti să se bucure de imu-nităţile cuprinse în diplomele leopoldine; să se poarte cu respectul cuvenit atât faţă de episcopul cât şi faţă de cler; să nu împiedice hirotonirea candidaţilor de preoţi, ca astfel aceştia să nu fie siliţi să meargă la episcopi ortodocşi pentru hirotonire; să stăruiască, chiar şi împotriva guvernului, ca şi preoţii uniţi să capete plată anuală şi îmbunătăţirea venitelor preoţeşti; să nu trimită informaţii secrete şi injurioase împotriva clerului, nici să nu poarte astfel de corespondenţă cu domnii din patrie şi, în sfârşit, să arate, în original, diploma a doua leopoldină1). Despre instrucţiile acestea zice Samuil Klein, cu multă dreptate: «Scopul instrucţiei jmi se pare a fi fost acela, ca diregătoria aceea a teologului să se şteargă de tot» 2). In acelaş timp Klein trimite împăratului un memoriu; în care cere ştergerea din diploma din 21 August 1738, a dispozi-ţiunei prin care i se impune ţinerea teologului cu salar din venitele episcopeşti3). In 20 Octomvrie 1740 împăratul moare, * *) x) I. M. Moldovanu, o. cit., II, 8a—4. Cfr. Bunea, Episcopul Ioan Inocenţiu Klein, Blaj 1900, p. 147. *) T. Cipariu, Acte şi fragmente, Blaj 4855, p. 95. s) Memoriul acesta nu-1 cunoaştem; Klein însă. îl aminteşte într’o petiţie trimisă în 14 Septemvrie 1741 împărătesei Maria Terezia, care e publicată în Moldovanu, o. cit. II,86sq. www.digibuc.ro DIN ISTORIA BISERICEASCĂ A ROMÂNILOR ARDELENI 9 155 iar în 19 Martie 1741 moare şi teologul Iânossi. Maria Terezia numeşte în locul lui, în 1 Maiu al aceluiaş an, pe iezuitul Iosif Balog, impunându-i-se vlădicului din nou respectarea condiţiei din literele fundaţionale ale împăratului Carol din 21 August 1738. Klein văzând, că petiţia sa trimisă în chestia aceasta n’a avut nici un rezultat, trimite împărătesei în 14 Septemvrie 1741, prin nunţiul apostolic din Viena, un energic şi vehement protest împotriva introducerii iezuitului în do-miniul episcopesc din Blaj. Episcopul arată nedreptatea care se face clerului şi neamului său, observându-se numai punctele nefavorabile ale diplomei a doua leopoldine, iar acelea, cari cuprind privilegii şi drepturi nu le observă nime; spune apoi, că nu are lipsă de teolog, fiindcă sunt destui teologi români învăţaţi, că iezuiţii nu apără clerul faţă de maltratările con-naţionalilor lor şi că nu sunt conduşi de zel apostolic, ci numai de pofta de-a micşoră venitele vlădiceşti. Ei nu vreau să fie apostoli ai credinţei, ci caută numai comoditatea şi odihna. Episcopul, care nu are pentru sine însuş locuinţă potrivită, este silit să se îngrijească de locuinţa teologului şi să-i câştige legume, fân, ovăs şi lemne, făcându-se astfel sluga iezuitului. In sfârşit episcopul cere să-l scoată pe iezuit din dominiul vlădicescx). Neaşteptând răspunsul împărătesei, Klein a denegat plă-tirea salariului de 300 fl., pe care trebuia să-l deie anual iezuitului, dându-i numai întreţinere la masa vlădiceascăl 2). In 14 Maiu 1742, Klein a prezentat Sinodului decretul de numire a lui Balog. Sinodul a cerut, ca şi în 1739, originalul diplomei a doua leopoldine, «ca să vadă în ce chip a fost rânduit lângă arhiereul şi cinstitul cler un teolog». Tot atunci clerul a prezentat iezuitului şi o formulă a jurământului de fidelitate faţă de episcop, pe care teologii iezuiţi au refuzat totdeauna să-l depună3). In 9 Septemvrie 1743 a sosit şi răspunsul la repeţitele petiţii ale lui Klein. Instituţia teologului a rămas neatinsă, păstrându-se întru toate dispoziţiile cuprinse în diploma din 21 August 1738. l) I. M. Moldovanu, l. cit. Cfr. Bunea o. cit., pag. 149—50. *) Bunea o. cit., p. 153 n. 3. 3) Actele sinodului la I. M. Moldovanu, o. cit. I, p. 146 squ. www.digibuc.ro IO ZENOVIE PÂCLIŞANU 156 încercările repeţite, energice şi hotărîte ale lui Klein de a-şi mântui biserica de instituţia umilitoare a teologului, apoi luptele continue pentru emanciparea politică a poporului său, i-au câştigat o mulţime de duşmani puternici, cari aşteptau numai momentul potrivit pentru a se scăpă de un vlădică atât de incomod. Agitaţia călugărului sârb Visarion Sarai, apoi atitudinea energică şi în multe privinţe ameninţătoare a episcopului în celebrul sinod din 6 Iulie 1744, âu fost arme puternice în mânile duşmanilor lui Klein. Teologul Balog împreuna cu superiorul iezuiţilor sibieni au trimis atât Curiei romane cât şi Curţii împărăteşti un întreg plan de acţiune contra energicului arhiereu, spunând, că acesta e \m resvrătit revoluţionar şi că condiţia principală a restabilirii păcii şi li-niştei în biserica românească e destituirea lui1). Urmările le cunoaştem. Klein a fost chemat la Viena, unde a fost tras la răspundere pentru faptele sale reale şi pentru celea existente numai în închipuirea duşmanilor. La sfatul nunţiului apostolic Serbelloni, a refuzat a se prezentă înaintea unui tribunal necompetent şi a fugit la Roma. Sosind în Roma, Klein a descoperit toate intrigile 'răutăcioase ale iezuiţilor împotriva lui, deşi aceştia au rugat atât pe papa cât şi Curtea vieneză să nu-1 trădeze 2). De aci înainte deşi copleşit de o mulţime de griji şi mizerii, vlădica a purtat o luptă uriaşă pentru înlăturarea teologului. In 3 August 1746 scrie cardinalului Albani, descoperindu-i starea desperată a clerului şi poporului românesc şi cerând, acum când sunt destui clerici învăţaţi români, ca teologul iezuit să fie scos din biserica unită, cum au. fost scoşi şi din consistoriul din Strigon din partea primatelui Emeric Eszterhâzy şi să fie traşi la răs- *) *) Scrisoarea lui Klein de dto Roma 2 Iulie 1746 trimisă lui Petru Dobra: «Erat in-tentio adversariorum mihi praesentem imponere persecutionem ut populus metu de-sistat ab assertione suorum privilegiorum, ideo enim in cathedram meam inquirens theologus cum superiore .Cibiniensi ad augustam Aulam suggeri procurarunt ut ego ab episcopatu amovear promittentes mei ammotione infalibilem futuram populi compo-sitionem et non secus, atque hac ratione occulte et calumniose declaratus sum rebellis et fere perduellis, quod ad ipsum summum pontificem rescriptum est». Cfr. şi scrisoarea de dto 9 Iulie 1746 adresată contelui Gyulafi, cancelariului transilvan. (C6pif în posesiunea autorului). 2) Scrisoarea citată în nota precedentă. www.digibuc.ro iS7 DIN ISTORIA BISERICEASCĂ A ROMÂNILOR ARDELENI II pundere pentru turburările produse prin calomniile lor1). Preste câteva zile — 8 August 1746 — trimite şi papei un lung memoriu arătând motivele, cari reclamă înlăturarea teologului iezuit (rationes ob quas ammotio jesuitae ex episcopatu Fo-garasiensi postulatur). In 20 August scrie contelui Harrach, cancelarul boem, trimiţându-i un memoriu în chestia teologului iezuit, pe care spunea, că, conform obiceiului introdus în Roma, vrea să-l tipărească şi îl roagă să-şi facă observaţiile privitor la cuprinsul lui. Ambele memorii arată felul, cum a fost introdusă instituţia teologului în biserica română unită, nedreptatea, care se face episcopului şi clerului prin menţinerea ei şi relele nenumărate, care urmează din instituţia aceasta superfluă. Arată apoi felul, cum au încercat iezuiţii să devină stăpâni ai bisericii unite, sfătuindu-1 pe episcopul să împartă eparhia în mai multe districte, pe care să le supună iezuiţilor. > In 10 Septemvrie 1746 Klein porunceşte vicarului său Petru Pavel Aaron să întrerupă orice legături cu teologul iezuit, să nu-i mai comunice nimic, şi nici din venitele dominiului epi-scopesc să nu-i mai deie nimic. In 11 Noemvrie trimite un alt memoriu papei arătând din nou primejdia teologului pentru biserica românească şi cu acest prilej episcopul adnexează şi decretul, prin care l-a excomunicat pe iezuitul Balog. Conflictul dintre vlădica, mâhnit preste măsură de intrigile iezuite, şi Curtea vieneză, sprijinită mai mult de frică decât din convingere şi de Curia papală, îşi ajunge culmea. In 12 Noemvrie scrie din nou lui P. P. Aaron trimiţându-i şi decretul de excomunicare a lui Balog şi poruncindu-i să convoace îndată clerul la sinod general şi să publice decretul amintit, iar numele excomunicatului să fie scris cu litere mari şi ceteţe pe uşile tuturor bisericilor. Porunceşte apoi, ca în toate bisericile să se facă rugăciuni publice pentru izbânda cauzei episcopului, ca Dumnezeu să înmoaie inimile duşmanilor sau să-i împrăştie cum se împrăştie fumul. Tot atunci porunceşte funcţionarilor domeniului episcopesc să nu mai deie teologului iezuit *) *) Copie la autorul. Pentru a evită notele superflue notez, că toate documentele ci-ate în text, dacă nu se aminteşte alt izvor, se află în copie la autor. www.digibuc.ro 12 ZENOVIE PÂCLIŞANU 158 nimic — nec obulum — si să-l scoată si din locuinţa avută t » y până aci în reşedinţa episcopească. In 14 Noemvrie (1746), Klein trimite decretul de excomunicare cardinalului Petra, prefectului Congregaţiei de Propaganda Fide, cerându-i sprijinul. In 19 Septemvrie l-a fost trimis împărătesei Maria Terezia şi în aceeaş zi l-a trimis şi capitlului latin din Strigon şi episcopului latin ardelean, cerând publicarea lui în eparhiile lor. Tot atunci a scris protopopilor NicolaiePop din Balomir, Avram Pop din Daia şi Gheorghe Timandi din Juc, poruncin-du-le să se înţeleagă cu vicarul Aaron, să convoace sinod şi să publice decretul de excomunicare, să-l traducă apoi româneşte şi să-l aducă la cunoştinţa poporului întreg şi să facă rugăciuni în toate bisericile pentru învingerea episcopului asupra duşmanilor. Acelaş lucru îl scrie în 17 Decemvrie călugărului Leontie Monas, protopopilor din Tur, Balomir — acestuia a doua oară — şi Blaj. După primirea decretului de excomunicare Aaron a cerut îndată sfatul nunţiului apostolic din Yiena *), apoi, neaşteptând răspunsul acestuia, a scris în 14 Decemvrie 1746 atât lui Klein cât şi Congregaţiei de Propaganda Fide, că nu poate publică decretul, fiindcă având şi iezuitul mulţi aderenţi în cler, publicarea lui ar produce desbinări şi lupte interne* 2). Atitudinea lui Aaron a înfuriat şi mai mult pe bietul episcop, care într’un lung memoriu adresat în 25 Ianuarie 1747 clerului său, arată îndreptăţirea excomunicării iezuitului şi gravitatea nesupunerii lui Aaron. Pe acesta îl destituie din vicariat, îl lipseşte de vot în sinod şi porunceşte clerului să ceară dela el decretul de excomunicare şi ne mai aşteptând convocarea sinodului, să-l aducă la cunoştinţa poporului, apoi doi protopopi să meargă la episcopul latin ardelean şi să ceară publicarea lui şi în eparhia sa. In sfârşit a intervenit în conflictul acesta grav şi Congregaţia de Propaganda Fide. In 13 Februarie 1747, secretarul acesteia, Nicolaie Lercari, a trimis la Klein pe teologul Silvestru Caliani ca să-i comunice, că papa s’a scandalizat foarte (valde *) Nilles o. cit., p. 582. 2) Scrisoarea din 9 April 1747 a lui Klein către Aaron şi către protopopii din Daia şi Balomir. www.digibuc.ro DIN ISTORIA BISERICEASCĂ A ROMÂNILOR ARDELENI 13 159 scandalizatus fuerit) că episcopul l-a excomunicat pe iezuitul Balog «absque omni forma, processu et ratione excomuni-candi», că Sfinţia Sa a poruncit Corgregaţiei de Propaganda Fide să scrie lui Aaron, să nu publice decretul de excomunicare; că aceeaşi Congregaţie a poruncit lui Aaron, ca fără permisiunea ei specială să nu mai asculte de ordinele episcopuluix); că dacă dânsul va destitui pe actualul vicar episcopesc, papa îl va numi vicar apostolic şi-l va scoate, astfel, de sub jurisdicţia sa; că dacă nu se va purtă «cinstit» va fi scos din Roma; că teologul nu e dator să depună jurământ de fidelitate faţă de episcop şi cler şi, în sfârşit, Curtea a avut dreptul să impună ţinerea teologului iar dânsul, dacă nu-i convine dispoziţia aceasta să abzică de episcopie. Episcopul a răspuns simplu: «omnia praemissa denuntiata qua par est demissione intellexi». Intervenţia aceasta energică şi serioasă a papei şi a Congregaţiei de Propaganda Fide n’a avut deocamdată asupra episcopului nici o influinţă. Dânsul a continuat lupta atât împotriva lui Aaron cât şi a iezuiţilor cu aceeaş îndârjire şi statornicie. In 9 Aprilie 1747 scrie lui Dănilă Pop Mardsinay, administratorul domeniului episcopesc, să nu mai îngăduie lui Aaron nici un amestec în administrarea averilor vlâdiceşti şi, fiindcă se vorbeşte de aşezarea altui iezuit în locul lui Balog, a cărui situaţie devenise acum insuportabilă şi astfel a fost silit la sfârşitul anului 1746 să-şi părăsiască slujba, porunceşte, să nu-1 primească şi să nu-i deie locuinţă în reşedinţa episco-pească. Şi de fapt, locul lui Balog, care fusese numit superior al missiunei catolice din Târgul-Mureşului,a fost ocupat de iezuitul Pallovits. In 9 Aprilie 1747, Klein a scris protopopului Blajului (Ioan Săcădate), ca împreună cu protopopul Biei sau cu alt protopop şi, dacă se poate, cu un mirean învăţat, să meargă la noul teolog Pallovits şi să-l întrebe, că vrea să depună jurământ de fidelitate faţă de cler şi faţă de episcop şi promite că nu va luâ nimic din venitele vlădiceşti ? Dacă răspunsul va fi afirmativ, să-l primească şi introducă în slujbă, iar dacă x) Acestea i-au fost comunicate lui prin scrisoarea din 25 Februarie 1747 a nunţiului vienez. www.digibuc.ro 14 ZENOVIE PÂCLIŞANU 160 din răspunsul ce-1 va da, vor vedea, că vrea să meargă pe urmele lui Balog, să-l încunjure ca pe un haeresis suspectus. Tot, atunci i-a poruncit lui Ioan Săcădate şi protopopului Biei, că după ce Aaron a scris Congregaţiei de Propaganda Fide, că teologul iezuit are mulţi aderenţi în cler, să scrie tuturor protopopilor şi să-i întrebe, că vreau dânşii ca episcopului să i se deie teolog iezuit, care să aibă loc în sinod, să fie auditor generalis causarum, să mănânce venitele episcopeşti şi să denunţe pe episcop în toate părţile ? Protopopii să ceară aceeaş declaraţie- dela preoţi şi preoţii dela popor. Cum se vede din actele acestea, Klein pornise o, uriaşe agitaţie prin aderenţii săi împotriva instituţiei teologului. In vremea când episcopul se sbuciumâ şi mistuia în luptele -acestea, papa l-a numit pe Aaron, conform ameninţării din 3 Februarie, vicar apostolic al eparhiei Făgăraşului, iar în 22 Aprilie 1747, Maria Terezia a dat ordin ca venitele beneficiului episcopesc să fie puse sub cel mai strict secuestru, ca astfel Klein să nu mai primească nimica din ele 1). In ziua când împărăteasa luă măsurile acestea energice împotriva lui Klein, ■acesta trimite arhiepiscopului Vienei, cardinalului Kollonits un memoriu contra instituţiei teologului, adnexând şi decretul prin care l-a excomunicat pe Balog, cerându-i sprijinul. In aceeaş chestie trimite la intervale scurte în 10 şi 27 Maiu şi 6 Iunie 1747 trei memorii cardinalului Achilli, preşedintelui Congregaţiei de Propaganda Fide. Ca un rezultat al luptelor lui Klein şi al mişcării pornite în urma lor, este a se consideră decretul din 18 Iunie 1747 al Măriei Terezia. Iezuitul Balog înainte de a-şi părăsi slujba de teolog, a trimis Curţii din Yiena un memoriu, în care, pe baza experienţelor sale, arată mijloacele prin care s’ar putea consolida opera unirii. Intre altele propunea, ca teologul să nu mai fie plătit din venitele episcopeşti ci 'din alt fond public. Propunerile lui Balog au fost discutate de comisiunea aulică transilvană în 9 Decemvrie 1746, iar de conferenţa ministerială în 18 Iunie 1747. In aceeaş zi, pe baza acestor discuţii, a dat împărăteasa decretul amintit, care dispune (p. 8) ca teologul să *) *) Bunea o. cit., p. 186 şi 215. www.digibuc.ro i6i DIN ISTORIA BISERICEASCĂ A ROMANILOR ARDELENI *5 nu mai capete plata din beneficiul episcopesc, ci pe viitor să primească dela erariu 300 fl. salar şi 150 fl. pentru cai şi lemne -1). v In 7 Iulie a răspuns şi Achilli4a celea trei memorii ale lui Klein. Acesta îi face episcopului propunerea să abzică de episcopie, asigurându-i o penzie potrivită. Tot atunci i s’a scris şi din Viena, că dacă va abzice de episcopie, teologul iezuit va fi scos din biserica românească,- spunându-i-se, că teologul a fost susţinut numai din motivul, că dânsul, Klein, eră suspect înaintea Curţii împărăteşti2). Episcopul n’a răspuns deocamdată la scrisoarea lui Achilli, ci în 22 Iulie a scris din nou papei, cerând înlăturarea teologului şi pedepsirea lui, pentrucă a îndrăznit să ocupe o parte din venitele vlădiceşti şi a produce astfel desbinări şi nemulţumiri în biserică. Se vede, că în urma acestei scrisori i-a făcut şi papa propunerea să abzică şi deaceea Klein răspunde în 21 August arătând şi condiţiile, pe lângă care, ar fi înclinat a abzice şi anume: garantarea alegerii libere a urmaşului său, scoaterea iezuitului din biserica românească, restituirea venitelor episcopeşti folosite de ei şi a pagubelor avute în urma intrigilor lor. Pe seama sa episcopul a cerut numai dreptul de liberă mişcare,, adecă dreptul de-a puteâ merge ori când oriunde. In 25 August 1747, Klein scrie protopopului Nicolaie Pop din Balomir, poruncindu-i să ia lângă sine pe Silvestru Caliani şi pe Gregorie Maior, cari îi vor împărtăşi cele spuse lor verbal în Roma şi să convoace sinod general. Totodată îi trimite şi trei decrete pentru a fi publicate clerului în sinod şi anume decretul, prin care e numit el, Nicolaie Pop, vicar general, decretul adresat clerului, prin care vechiul vicar Aaron e destituit din vicariat şi excomunicat. In decretul acesta porunceşte' clerului, să nn primească pe teritoriul eparhiei nici un iezuit şi nici chiar afară de eparhie să nu aibă cu iezuiţii nici o legătură. Al treilea e decretul de excofnunicare adresat lui Aaron însuş. In aceeaş zi comunică cuprinsul scrisorii de mai sus şi protopopilor dim Blaj, Daia, Ormeniş, Broşteni, Tiir, Hune- x) Ibidem p. zi6—18. 2) Scrisoarea din 29 Iulie 1747 către Silvestru Caliani: «Promisul» est Viennae, quod me resignaturo jesuita ab episcopatu ammovendus sit, qui ideo positus sit, quod ego suspectus sim quia contra reginam tumultum suscitavi». II a. R.—Memoriile Secţiei Iftorice. Seria ITÎ. Tom. I. www.digibuc.ro i6 ZENOVIE PACLISANU 162 doara, Dobra, Bistra si Veneţia şi arhimandritului Leontie Monas, poruncindu-le sub poena suspensionis et excomuni-cationis să participe la sinodul, care’l va convoca Nicolaie Pop din Balomir. Şi tot atunci scrie şi lui Silvestru Caliani, comuni-cându-i cuprinsul scrisorilor de mai sus şi poruncindu-i să steie cu .sfatul şi învăţătura la dispoziţia noului vicar general. In 1 Septemvrie papa îl învită pe Klein a patra oară să abzică de episcopie şi să-şi revoace decretul de excomunicare a iezuitului. Acesta însă nici acum nu s’a supus şi astfel papa îl opreşte să părăsească Roma1). Auzind clerul de-acasă de încercările papei şi ale Curţii vieneze de a-1 sili pe Klein să renunţe la episcopie, aderenţii neînfricatului episcop au început îndată a se mişcă, îndem-nându-1 să rămână statornic în lupta de emancipare a clerului şi poporului şi să se opună ameninţărilor oricui l-ar îndemnă să-şi părăsească turma. In 28 August 1747, şasesprezece protopopi adunaţi la Blaj îi trimit un călduros apel, iscălit de Leontie Monas, Avram Pop şi Ioan Sacădate îndemnându-1 să rămână credincios turmei sale, care ţine cu tărie la el. In 29 Octomvrie al aceluiaş an primeşte un nou apel, iscălit de 26 protopopi adunaţi în sinod, în care asemenea e îndemnat să nu renunţe la episcopie. Tot atunci îi scrie şi noul vicar Nicolaie Pop din Balomir, că au hotărît trimiterea unei deputaţii la Viena. II îndeamnă şi el să nu-şi părăsească turma, făcându-1 responsabil de urmările unui pas atât de grav. Marele arhiereu a fost totuş silit să înceteze cu lupta contra teologului iezuit. încercările continue ale papei şi Curţii vieneze de a-1 face să renunţe la episcopie, apoi chinurile sufleteşti şi trupeşti, la cari a fost mereu expus, i-au îndreptat atenţia în altă parte. Urmărirea şi expunerea vieţii şi suferinţelor lui Klein oricât sunt acestea de interesante si emoţionante, 7 779 nu încape în cadrele acestui studiu. Aceasta o vom face mai târziu, când vom publică corespondenţa din exil a lui. Amintim numai, că vlădica istovit de atâta sbucium a fost silit să abzică în 1751 de episcopie. In locul lui a fost apoi ales P. P. *) *) Scrisorile din 7 Septemvrie 1747 ale lui Klein către Nicolaie Pop, Silvestru Ca-iani şi Gregorie Maior. www.digibuc.ro *63 DIN ISTORIA BISERICEASCĂ A ROMÂNILOR ARDELENI 17 Aaron, cu care începe o nouă epocă a luptelor contra instituţiei teologului iezuit. P. P. Aaron a fost ales în sinodul din 15 Noemvrie 1751 în prezenţa comisarilor regeşti David Mariafi de Maxa şi Petru Dobra de Zlatna, iar în 28 Februarie 1752 a fost numit şi de împărăteasa Maria Terezia şi tot atunci i s’a poruncit să se prezinte fără amânare la Curtea din Viena1). Cauza chemării atât de grabnice a lui Aaron la Viena au fost măsurile preventive, pe cari Curtea vieneză voia să le ieie, ca nu cumva acesta să meargă pe urmele antecesorului său. Aaron a sosit în capitala imperiului târziu, în primăvara anului 1752, dar adevăratul scop al chemării sale l-a aflat abia după patru săptămâni. Atunci prezentându-se înaintea cancelarului aulic transilvan, Contele Gyulafi, acesta i-a dat să subscrie un fel de jurământ (folium. .. sub formula quasi juramenti confectum), care cuprindea câteva condiţii până aci neobicinuite şi cari nu i s’au pus nici chiar lui Atanasie Anghel. Condiţiile acestea ar fi făcut din vlădica român unit un fel de păpuşe, aproape fără nici un rol şi rost în conducerea bisericii sale. Afară de fidelitatea cătră papa dela Roma şi cătră Curtea împărătească şi afară de plătirea regulată a pensiei anuale de 1200 fl. antecesorului său I. I. Micu Klein, cancelarul cerea, ca episcopul să promită, că înainte de săvârşirea oricărei acţiuni episcopeşti va cere aprobarea prealabilă a teologului iezuit, a episcopului romano-catolic din Alba-Iulia şi a comisiunii catolice din guvernul ardelean2). Aaron a refuzat subscrierea condiţiilor, cerând o copie a lor pentru a le putea studia. Cererea nu i-a fost ascultată ci în 21 Iunie 1752 a fost citat înaintea cancelariei aulice transilvane, unde contele Konigsegg i-a prezentat spre subscriere o altă formulă, din care iipsiâ episcopul romano-catolic din Alba-Iulia şi i se impunea numai cererea aprobării prealabile a teologului iezuit şi a consilierilor catolici din guvernul ardelean şi asta se făcea pe baza diplomei leopoldine din 19 Martie 1701. Aaron, care nu voia să recunoască autenti- *) *) A. Bunea, P. P. Aaron fi Dioniste Novacovici, Blaj 190a, p. 8. *) Scrisoarea din 31 Iulie 1752 a lui Aaron către nunţiul apostolic Serbelloni şi amănunţita şi vasta «Relatio de stătu ecclesiae Fogarasiensis» a lui Rednic (Originalul în Biblioteca centrală arhidiecesană din Blaj). ii» www.digibuc.ro iS ZENOVIE PÂCL1ŞANU 164 citatea acestei diplome, a refuzat şi acum iscălirea condiţiilor. Deaceea în 15 Iulie a fost chemat a doua oară înaintea cancelariei aulice şi acum i s’a dat spre subscriere o altă formulă, în care nu a mai fost citată diploma a doua leopoldină ci diploma din 21 August 1738, prin care Carol III a dăruit lui Klein şi urmaşilor lui dominiul Blajului cu condiţia de-a ţinea teolog latin. Aaron nu a recunoscut nici autenticitatea acestei diplome şi astfel a denegat din nou iscălirea formulei de jurământ, iscălind, în schimb, o declaraţie în care promite fidelitate papei şi Curţii împărăteşti şi promite, că va plăti regulat lui Klein pensia anuală de 1200 fi.1). In 10 Iulie 1752 Aaron trimite, prin Konigsegg, împărătesei Maria Terezia un memoriu, în care spune că nu a putut iscăli condiţia privitoare la teolog, pentrucă nu se simte competent a introduce un nou drept în biserica sa. înainte de toate însă, îl împiedică dela acceptarea condiţiilor impuse de cancelaria aulică următoarele motive: 1. Diploma leopoldină din 16 Februarie 1699, care cuprinde drepturile şi privilegiile bisericii române unite şi în care e vorba numai de primirea celor patru puncte dogmatice; 2. Contractul din 1736, prin care s’a făcut schimbul între dominiul Gherlei şi al Blajului, care e aprobat şi de Roma şi în care nu se face nici o amintire despre datorinţa episcopului de-a ţinea teolog de ritul latin; 3. Bullele papale prin cari au fost confirmaţi antecesorii săi Ioan Patachi şi I. I. Micu Klein şi cari asemenea nu impun condiţia ţinerii teologului; 4. II împiedică însuş jurământul, pe care toţi episcopii trebuie să-l depună cu prilejul ocupării oficiului lor arhieresc şi prin care se obligă a respecta şi apăra drepturile şi privilegiile bisericii, în fruntea căreia sunt aşezaţi; 5. Nu cunoaşte nici un act public autentic, prin care s’ar impune episcopului român unit condiţia de-a ţinea teolog latin. 6. Pentru acceptarea unei astfel de condiţii e necesar consensul clerului întreg şi al papei dela Roma2). Tot atunci Aaron a arătat şi motivele, pentru cari nu poate admite autenticitatea diplomei din 19 Martie 1701 şi a celei din 21 August 1738. *) l) Reversalul în adnex No. I. Pentru celelalte amănunte, scrisoarea amintită în nota precedentă şi relaţia Iui Rednic. *) Vezi adnexa No. III. www.digibuc.ro DIN ISTORIA BISERICEASCA A ROMANILOR ARDELENI 19 165 In 31 Iulie 1752, episcopul scrie nunţiului vienez Serbelloni descoperindu-i condiţiile, pe cari vrea să i le impună cancelaria aulică şi arătând pe scurt şi motivele, cari l-au îndemnat să refuze primirea lor. Totodată l-a rugat să-l sprijinească în lupta grea, pe care o poartă pentru apărarea drepturilor bisericii şi dacă va fi de lipsă să informeze şi Congregaţia de Propaganda Fide. Pentruca nunţiul să aibă informaţii exacte, Aaron i-a dat o expunere scurtă a istoriei bisericii române unite, apoi copia memoriului trimis în 5 Iulie împărătesei Maria Terezia, o declaraţie iscălită tot atunci, privitor la plătirea regulată a pensiei lui Klein, a diplomei leopoldine din 16 Februarie 1699, a contractului, prin care s’a făcut schimbul între domeniul Gherlei şi al Blajului (1736), a bullei prin care a fost inte-meiată episcopia Făgăraşului (1721), a diplomei leopoldine din 19 Martie 1701, o copie a art. 6 din decretul împărătesc din 9 Septemvrie 1743 (despre care a fost vorba mai sus) şi un extras al diplomei din 19 Martie 1701, prin care i s’a conferit lui Atanasie Anghel episcopia română unită. Totîn3i Iulie 1752 a trimis Aaron şi bar. Schmidling un exemplar din reprivirea istorică asupra fazelor principale din evoluţia bisericii române unite amintită mai sus1) şi o copie a bullei Papale din 1721 prin care s’a întemeiat episcopia Făgăraşului. Văzând stăruinţele energice ale Curţii din Viena pentru a-i impune ţinerea teologului iezuit, care să controleze spiritul catolic al acţiunilor sale vlădiceşti, Aaron, ca să-şi dovedească sinceritatea credinţei si temeinicia cunoştinţelor teologice, a tra-dus în limba latină cartea sa «Floarea adevărului>> apărută în Blaj la 17502) şi fiind cenzurată de rectorul universităţii din Viena, a tipărit-o în tipografia aceleiaşi universităţi în cursul anului 1752 sub titlul «Flosculus veritatis)). Cartea însă a fost îndată confiscată de aceia, cari aveau interes să susţină 9 Titlul complecte: «Synopsis historica breviter exhibens continentiam instrumen-tOTum penes supplicem libellum pro justa eaque clementissima consideratione Suae Matti sacrmae per excelsam deputationem anno hocce praesenti 1752 die 10 Iulii hu-millime praesentatorum*) *. *) Acesta e anul apariţiei cărţii (Raportul lui Rednic din 30 Ianuarie i'72 către guvernul ardelean, care cuprinde o înşirare a tuturor cărţilor apărute de sub teascurile tipografiei blăjene până la acea dată. Copie la autorul). www.digibuc.ro 20 ZENOVIE PACLIŞANU 166 bănuiala cercurilor conducătoare vieneze privitor la capabi-litatea episcopilor români uniţi de-a conduce fără tutor turma încredinţată păstorirei lor1). Văzând Curtea din Viena, că orice mijloace sunt zădarnice faţă de statornicia lui Aaron, iar de altă parte fiind convinsă, că menţinerea instituţiei teologului este necesară nu numai din motive religioase ci şi din consideraţii de natură politică, Mar ia Terezia a scris însăşi în 16 Septemvrie 1752 papei Benedict XIV, rugându-1 ca pe P. P. Aaron să-l confirme numai pe lângă condiţia strictă de a-şi ţinea teolog latin, pe care-1 va numi împărăteasa şi succesorii ei, sau mitropolitul Strigonului şi care-şi va primi salariul din cassa Statului. Tot atunci a scris împărăteasa şi cardinalului Mellini, ca să stăruiască pe lângă papa în sensul acesta, iar contele Uhlfeld a intervenit pe cale diplomatică prin reprezentantul Curţii vieneze la Curia papală, cardinalul Alexandru Albani, ca să insiste şi el pentru obligarea lui Aaron de a-şi ţinea teolog latin 2). Intr’aceea Maria Terezia, ne mai aşteptând rezultatul intervenţiei pe lângă Curia papală, a numit în 30 Octomvrie 1752 în locul teologului Pal-lovits, trecut în fruntea iezuiţilor din Odorheiu, pe Mihail Salbeck 3). Episcopul era în Viena de aproape o jumătate de an şi totuş nu cunoştea nici acum cuprinsul decretului împărătesc de numire, care, deşi era datat din 28 Februarie, i-a fost comunicat, cum vom, vedea mai târziu, abia în 19 Maiu 1754. Deaceea a scris agentului său din Roma, călugărului basilitan Vasile Bosiskovits, să-i câştige informaţii precise privitor la «expresiunile şi terminii» acelui decret. Agentul îi răspunde 1) „.«eppus eodem tempore ad tollendam suspicionem, ob quam imponebatur theo-logus suam fidem publice manifestaturus librum de quatuor punctis s. unionis sub ip-siusvicariatu in Trannia valachico idiomate impressum Viennae a se.in linguam latinam redditum et a rectore universitatis viennensis approbatum imprimi curat et ne ipsius sinceritas religionis fors appareat sed suspectus maneat mox a primo sui ortu libellus Matti apostolicae dicatus confiscatus et usque in praesens confiscatul manet». (Relaţia amintită a eppului Rednic. Cfr. şi scrisoarea lui Aaron către eppul latin din Oradea-Mare de dto 30 Decemvrie 1754 la Bunea, P. P. Aron şi Dionisie Navacovici p. 357-8 şi raportul lui Rednic amintit mai sus). 2) Bunea o. cit., p. 12—14. *) Actele privitoare la numirea lui Salbeck vezi-le în «Copia documentelor cumpărate de fraţii Mocsonyi şi A. Şt. Şiduţim din care se află un exemplar în Biblioteca centrală arhidiecesană din Blaj. www.digibuc.ro 167 DIN ISTORIA BISERICEASCĂ A ROMÂNILOR ARDELENI 21 în io Noemvrie 1752, că e scris în termeni binevoitori şi că prin el i-se impune condiţia ţinerii teologului iezuit, care va fi plătit din cassa Statului1). In 15 Noemvrie acelaş agent îi scrie că, după asigurările primite din partea cardinalului An-tonelli, condiţia ţinerii teologului va fi introdusă şi în bulla papală de preconizare şi că, de altă parte, teologul va avea lângă episcopul numai vot consultativ, va trebui să cunoască limba românească şi ritul bisericii greceşti. Agentul îl sfătueşte să se supună dorinţelor Curţii împărăteşti, spunându-i că cu fineţa (un buono maniere) va putea câştiga mai mult decât cu zelul prea mare2). Aaron, după primirea scrisorii lui Bosiskovits, a scris, în 25 Noemvrie, papei Benedict XIV, arătându-i nedreptatea, care i-se face lui şi bisericii române unite întregi prin instituţia teologului, de care nici el, nici clerul unit nu au lipsă. Pentru ca papa să vadă cât de mult e restrânsă puterea episco-pească prin instituţia aceasta, i-a trimis şi o copie a instruc-ţiilor compuse pe seama teologului de primatele Kollonits 3). Intervenţia lui Aaron a sosit prea târziu la Roma. Chiar în ziua când şi-a scris el petiţia către papa Benedict XIV, a apărut şi decretul acestuia, prin care episcopii uniţi sunt obligaţi a ţinea teolog de ritul latin şi tot atunci s’a hotărît, ca decretul să fie introdus şi în bulla de preconizare. Decretul spune, că teologul va fi numit din partea Curţii împărăteşti sau a arhiepiscopului din Strigon, va primi salar din cassa Statului şi că trebuie să le fie episcopilor «persona grata et accepta» şi în calitate de generalis auditor causarum, să le fie de ajutor în conducerea eparhiei, fiindu-le întru toate supus şi ascultător4). Peste câteva zile, la 1 Decemvrie al aceluiaş an, agentul Bosiskovits scrie lui Aaron că, după informaţiile sosite la Roma dela Curtea vieneză, împărăteasa este gata a numi alt episcop, dacă dânsul, Aron, nu va accepta condiţia ţinerii teologului5). Benedict XIV, pentru a împrăştia nedumeririle lui Aaron, *) Scrisoarea din io Noemvrie a lui Bosiskovits către Aaron (Adnex No. IV). 2) Originalul ibidem (Adnex No. V). *) Relaţia citată a episcopului Rednic. *) Bunea o. cit., p. 18—19 nota 1 unde decretul e publicat în întregime. *) Scrisoarea agentului către Aaron (Adnex No. VI). www.digibuc.ro 22 ZENOVIE PACLIŞANU 168 privitoare la instituţia teologului, i-a scris în 17 Decemvrie 1752, arătându-i foloasele, pe cari le poate aduce şi binele pe care îl poate face un preot latin învăţat şi cu experienţă1). Episcopul n’a fost mulţumit nici cu explicaţia papei şi de aceea a însărcinat pe agentul său din Roma să mijlocească revocarea decretului privitor la teologul latin din 25 Noemvrie. Noua încercare a lui Aaron n’a putut rămânea neobservată. Contele Uhlfeld a intervenit îndată, scriind, în 19 Ianuarie 1753, cardinalului Albani să facă tot ce-i cu putinţă, ca să nu se împlinească dorinţa stranie (strana pretensione) a episcopului. In 30 Martie al aceluiaş an, cardinalul Albani a spus agentului lui Aaron, că nu va putea obţine niciodată confirmarea episcopului fără condiţia de a-şi ţinea teolog şi că, dacă nu va primi condiţia aceasta, va fi aşezată altă persoană în fruntea episcopiei româneşti unite2). In consistorul secret din 9 Aprilie 1753 a fost confirmată alegerea lui Aaron şi cu aceeaşi dată i s’au pregătit şi bullele papale, care au fost trimise la Viena unde au sosit numai prin Iunie. Contele Gyulafi, cancelariul aulic transilvan, l-a chemat pe Aaron la sine şi a cerut act despre primirea lor, ca nu cumva să denege mai târziu autenticitatea şi publicarea lor,cumdenegâ atunci autenticitatea diplomelor din 19 Martie 1701 şi 21 August 1738. Aaron a dovedit şi acum o atitudine surprinzătoare. A refuzat chiar şi darea unui simplu act de primire a bullei papale, pentrucă aceasta cuprindea condiţii jicnitoare pentru sine şi pentru biserica sa. Zădarnice au fost şi intervenţiile episcopului dela Muncaciu şi ale noului teolog Salbeck. Aaron a rămas neclintit în hotărîrea sa de a nu primi şi iscăli nici un act, care contrazice intereselor bisericii sale. In urma acestei atitudini a episcopului, contele Konigsegg, la sfatul lui Salbeck, a chemat la 7 Iulie la şedinţă pe toţi membrii cancelariei aulice transilvane. La şedinţă a fost chemat şi Aaron, care a fost din nou invitat să deie act despre primirea bul- *) Ipse Pontifex arbitratus est, quod talia sacerdos latinus qualem ipse describit in latinorum regione ecclesiae fogarasiensi utilitatem ac commodum, eppo vero adjumentum et solatium affere possit ut Pontificis anno 1752 die 17 Decembrie ad eppum data epistola exhibet*. (Relaţia citată a eppului Rednic). !) Scrisoarea din 31 Martie a lui Bosiskovits către Aaron. (Adnex No. VII). www.digibuc.ro DIN ISTORIA BISERICEASCĂ A ROMÂNILOR ARDELENI 23 169 lelor. Acesta însă a ştiut rezista şi acum tuturor îndemnurilor, spunând că mai bucuros voieşte să fie retrimise bullele la Roma, decât să deie act despre primirea lor. Când a spus, că procedura cancelariei faţă de el e neobişnuită şi că dela ceilalţi episcopi nu se cer astfel de reversale, i s’a răspuns că, faţă de biserica română, Curtea voieşte să purceadă altfel (aliter cum hoc eppatu aulam agere velle)1). Contele Konigsegg a trimis împărătesei protocolul şedinţei cu propunerea, ca bullele să fie date nunţiului papal ca să i le predea el pe lângă act de primire, apoi episcopul să fie oprit dela incassarea catedraticului (taxa de câte un floren dela fiecare preot). Konigsegg, care credea că Aaron nu va avea curajul să se opună şi nunţiului apostolic, pune apoi întrebarea că, oare, nu ar fi mai bine dacă în locul lui Aaron ar fi numit episcop o persoană mai umilită şi cu sentimente mai bune?2) Maria Terezia a aprobat propunerile lui Konigsegg, porun-cindu-i să ceară intervenţia nunţiului şi dacă nici acestuia nu-i va succede, să înfrângă încăpăţânarea lui Aaron, să aducă lucrul la cunoştinţa papei3). Intervenţia nunţiului a rămas şi ea zadarnică ; Aaron n’a voit să-i deie nici lui act despre primirea bullelor. Curtea vieneză s’a adresat apoi direct papei Benedict XIV. Acesta se yede că a fost informat şi din altă parte despre procedura Curţii faţă de episcopia românească şi deaceea a atras atenţia cardinalului plenipotenţiar al imperiului la Roma asupra ei, scriind în acelaş timp şi generalului ordinului iezuit să ţină în frâu pe membrii ordinului puşi în calitate de teologi lângă episcopii români. Papa a scris în 19 Noemvrie 1753 lui Aaron, comunicându-i intervenţia aceasta şi, probabil, în aceeaş scrisoare l-a îndemnat să împlinească dorinţa împărătesei, dând revers despre primirea bullelor. Aaron a scris papei, în 24 Noemvrie, arătându-i pe larg drepturile şi privilegiile *) Relaţia amintită a eppului Rednic. *) Vezi protocolul şedinţei la Bunea o. cit., p. 22—5 în notă. 3) Es hătte der siebenbiirgische Canzler sich zum Nuntio... zu verfiigen, er mochte diesen schlimmen Aaron kommen lassen, um zu sehen ob er gegen ihme nicht vielleicht ehender geben wird; wo aber nicht alsogleich nach Rom zu gehen». Fraknoi Vilmos, A magyar kirdlyi kegyurijog sz. Istvdntâl Mdria Teriziaig. Budapest 1895, P. 465- www.digibuc.ro 24 ZENOVIE PÂCLIŞANU 170 bisericii române şi arătându-i şi motivele pentru cari nu poate iscăli reversul cerut de împărăteasă1). Cancelaria aulică văzând, că episcopul nu Se supune nici papei, a început tratative cu nunţiul apostolic pentru destituirea lui şi numirea altui candidat sau revocarea lui Klein din Roma 2). Nunţiul însă a răspuns că, fiind dejâ făcute şi expediate din Roma bullele papale, numirea altui episcop ar fi posibilă numai în urma abzicerii lui Aaron3). Se vede că Curtea vieneză a scris, după primirea răspunsului nunţiului, din nou papei, rugându-1 să intervină ca episcopul sau să deie reversul cerut sau să abzică de episcopie, acuzându-1 că are planuri primejdioase (prava consilia imo periculosa meditatur 4). Probabil, în urma acestei scrisori, l-a invitat Benedict XIV pe Aaron, în 9 Martie 1754, că sau feă abzică sau să se supună dorinţei împărătesii. In urma intervenţiei energice a papei, Aaron, în sfârşit, a dat nunţiului apostolic, în 29 Martie, reversul dorit5) şi astfel s’a terminat şi lupta aceasta energică pentru apărarea demnităţii tronului episcopesc român. Ca să spulbere acuzele grave ale Curţii împărăteşti, Aaron, câştigându-şi un exemplar din Floscuhis veritatis, l-a trimis papei, care i-a răspuns în 20 April 1757, lăudându-i virtuţile şi credinţa6). In timpul când episcopul purtă greaua luptă pentru apărarea drepturilor bisericii sale, iezuitul Salbeck venind la Blaj, a ocupat reşedinţa episcopească şi a început a lăţi ştirea, că Aaron nu se va mai întoarce, că e destituit din vlădicie şi că el, iezuitul, e, în calitate de vicar, conducătorul bisericii române. Aaron, auzind de isprăvile acestea ale iezuitului, le-a descoperit în 8 Iunie 1754 papei Benedict XIV7). Acesta, văzând că episcopul petrece încă tot departe de turma sa, în Viena, şi cunoscând situaţia luî şi din raportul verbal al nunţiului Serbelloni, care chiar atunci se reîntorsese la Roma, i-a trimis în 6 Iulie * *) 0 Relaţia citată a ep. Rednic. *) Deodată cu Aaron au fost candidaţi la episcopie Grigorie Maior şi Silvestru Ca-liani. *) Fraknoi, o. cit., p. 465. *) Relaţia citată a ep. Rednic. *) Fraknoi, o. cit., p. 466 No. 1. *) Relaţia lui Rednic. ’) Ibidem.. www.digibuc.ro '7i DIN ISTORIA BISERICEASCĂ A ROMANILOR ARDELENI 2S o foarte interesantă scrisoare, scrisă cu multă căldură şi durere, spunându-i că acum, după ce s’a putut convinge că nu mai poate speră nimic dela Curtea vieneză şi că lupta lui cu cancelaria aulică este zădarnică, să se întoarcă acasă şi, prin prezenţa sa în mijlocul turmei, să împrăştie svonurile, care îi umplu sufletul de atâta durere1). In 19 Maiu 1754, cancelaria aulică transilvană i-a trimis lui Aaron, prin registratorul Fest, diploma de dto 28 Februarie 1752, prin care Maria Terezia l-a numit episcop al eparhiei Făgăraşului, apoi alte două diplome de dto 30 Martie 1754: una prin care împărăteasa confirmă diploma din 21 August 1738 şi ceealaltă prin care dăruieşte episcopului şi succesorilor săi, precum şi celor 11 călugări, ca fundaţie perpetuă şi irevocabilă, domeniul Blajului. Toate trei diplomele cuprind şi condiţia ţinerii teologului iezuit, care va fi plătit din vistieria Statului2). După primirea lor, Aaron trimite, în 22 Maiu, împărătesei un nou memoriu, în care spune, că a aşteptat ca cele trei diplome să fie redactate în sensul buhelor papale şi cu deosebire în sensul contractului din 31 August 1736, aprobat de Curia romană, prin care s’a făcut schimbul între domeniul Gherlei şi al Blajului, iar nu în sensul diplomei din 19 Martie 1701, care nu a fost niciodată publicată în. Ardeal şi care contrazice diplomei împăratului Leopold din 16 Februarie 1699, confirmată din nou şi în 1743. De aceea o roagă pe împărăteasa, să modifice textul diplomelor, pe care dânsul, fără aprobarea papei, nu le poate acceptă3). In decursul lunilor Iunie şi Iulie episcopul a dat mai multor magnaţi visnezi o «Promemoria», în care arătă cu o mare bogăţie de argumente drepturile şi privilegiile întemeiate pe canoane şi diplome împărăteşti ale bisericii române unite. Ca răspuns la memoriul din 22 Maiu, episcopul primeşte în 10 August 1754, dela Curtea împărătească, un foarte energic «intimat», în care e învitat ca în timpul cel mai scurt să se întoarcă acasă la reşedinţă şi să se instaleze4). Primind, cum *) Adnex No. VIII. *) Toate trei diplomele în copie la autoriul. 3) Adnex No. IX. *) Adnex No. X. www.digibuc.ro ( 26 ZENOVIE PĂCLIŞANU 172 am văzut, aceeaş poruncă şi dela papa, care i-a spus să se împace cu situaţia, pe care nu o va puteă schimbă, Aaron a părăsit Viena, unde a petrecut neîntrerupt din primăvara anului 1752 până la 16 August 1754. Relaţiile lui Aaron cu teologul iezuit nu au fost dintre cele mai prieteneşti. Având în cea mai deplină măsură conştiinţa demnităţii sale arhiereşti şi a puterii, care i-o dă legea divină şi canoanele în conducerea vastei sale eparhii, Aaron n’a voit să ţină seamă de prezenţa iezuitului şi, mai ales, n’a voit să-i deie nici un amestec în conducerea credincioşilor săi. începând cu vlădicia lui Aaron, rolul şi rostul teologului iezuit în biserica unită a devenit nul. Nici Aaron, nici urmaşii lui nu au fost vlădici-păpuşi ca bietul Atanasie Anghel, ci arhierei conştienţi de drepturile şi datoriile lor. Teologul iezuit rezidă în Blaj, fiind mai mult un simbol decât o realitate, de care s’ar fi putut ţine seamă. Salbeck s’a şi plâns episcopului, scriindu-i în 2 Octomvrie 1754, că fiind pus lângă el din partea papei şi a împărătesei, in iis quae sui muneris sunt ne negligatur1). Pe 12 Noemvrie 1754, Aaron a convocat sinod general, în care s’a cetit bullele papale şi diploma împărătească de numire şi s’au luat o mulţime de alte măsuri privitoare la conducerea eparhiei. Deşi diploma a doua leopoldină (19 Martie 1701) spune, că teologul trebuie să fie de faţă în sinoade, având loc îndată lângă episcop şi să controleze discuţiile, Aaron, totuş, nu l-a avizat pe Salbeck despre ţinerea sinodului şi nici nu l-a invitat să participe la şedinţele lui. De aceea, încă în ziua întâia a sinodului, în 12 Noemvrie, s’a plâns împotriva purtării vlădi-cului, rugând sinodul să se declare privitor la rolul, pe care înţelege să i-1 deie în conducerea bisericii (quam mei et officii mihi impositi rationem haberi etiam sacra synodus cupiat ?). Sinodul i-a răspuns îndată, că nu-i poate recunoaşte nici o jurisdicţie asupra bisericii unite, căci din cetirea buhelor se vede că teologul a fost pus lângă vlădica pentru a-i fi de ajutor când va cere lipsa şi să-i fie întru toate supus2). ’) Relaţia ep. Rednic. a) Ibidem. Un extras al plângerii lui Salbeck făcut de I. M. Moldovanu se află in Biblioteca centrală arhidiecesană din Blaj. www.digibuc.ro 173 DIN ISTORIA BISERICEASCĂ A ROMANILOR ARDELENI 27 Salbeck a purtat slujba de teolog până la 1758, când în locul lui a fost numit din nou cunoscutul Pallovits, care a murit în Blaj în 21 Maiu 1760, ocupându-i locul Ştefan More (1761—731), Nici Salbeck, nici cei doui succesori ai lui, nu par a fi avut nici un rol în guvernarea bisericii române unite, ale cărei frâne erau în mânile sigure ale lui Aaron şi ale bunului său prietin Atanasie Rednic. Aaron a murit în 9 Martie 1764, în Baia Mare, In locul lui, Maria Terezia l’a numit pe Atanasie Rednic, un călugăr foarte strict şi auster şi cu o temeinică pregătire teologică, dar, prin apucăturile sale, urgisit de aproape întreg clerul, ceeace s’a văzut şi cu prilejul sinodului de alegere, când abia a primit câteva voturi. Tendinţele de cucerire ale iezuiţilor erau acum mai potolite. Vlădicia atât de bogată în roade pe toate terenele a lui P. P. Aaron, a putut convinge şi pe cei mai înverşunaţi duşmani ai independenţei bisericii noastre, că clerul unit poate fi condus si fără amestecul continuu si statornic al iezuitului, Atanasie Rednic a văzut ca şi antecesorul şi patronul său în instituţia teologului o jicnire brutală a demnităţii episcopatului unit şi, sigur, nici el nu va fi dat bietului şi blajinului Ştefan More nici o importanţă. Şi lui Rednic i-a fost impusă, prin decretul Congregaţiei consistoriale din 23 Martie 1765, condiţia ţinerii teologului, care trebuia să fie, conform dispoziţiilor acestui decret, nu causarum auditor generalis ci vicarius in spiritualibus. Rednic a intervenit îndată prin agentul său din Roma, arătând Curiei papale inovaţia introdusă în decretul amintit şi cerând modificarea lui. Intervenţia grabnică a lui Rednic a avut rezultatul dorit, pentrucă în 18 Maiu 1765, Congregaţia Consistorială a dat un nou decret cu modificarea cerută de el2). După moartea lui Rednic întâmplată la 2 Maiu 1772, sinodul electoral ţinut în Blaj, la 15 August al aceluiaş an, l’a ales cu majoritatea covârşitoare a voturilor, pe simpaticul şi popularul călugăr Gregorie Maior, care a fosţ apoi numit, în x) Bunea o. cit., p. 379, Cfr. şi K. Fabritius, Namen u. Veru/endung der Jesuiten, welche von 1730—1773 in den siebenbiirgischen Ordenshăusem wirkten, in Archiv des Ver-eins fur siebenbiirgische Landeskunde Neue. Folge XI, 167—252 la acestea nume, 2) Relaţia amintită a ep. Rednic: www.digibuc.ro 38 ZENOVIE PÂCLIŞANU >74 27 Octomvrie, şi din partea împărătesei Maria Terezia. După alegere, Maior a mers la Viena, unde a văzut în cancelaria aulică conceptul diplomei împărăteşti de numire, care cuprindea, între altele, şi condiţia ţinerii teologului iezuit. Maior a început, ca şi P. P. Aaron, lupta împotriva acestei instituţii încă înainte de a fi confirmat din partea Curţii împărăteşti. In 11 Februarie 1773, a trimis papei Clemente XIV un lung memoriu, arătând cu dovezi canonice si istorice si mai ales • . ... * * prin citarea câtorva consideraţii de ordin practic, nedreptatea ce i-se face punându-1 sub tutoratul unui preot de rit şi neam străin, făcând din el singurul vlădică din lumea întreagă numit pe lângă astfel de condiţii (unus omnium in mundo episcopus conditionatus). Maior arată în memoriul său, că condiţia umilitoare şi jignitoare a ţinerii teologului de rit latin nu se află nici în diploma leopoldină din 16 Februarie 1699, care cuprinde drepturile şi privilegiile bisericii române unite, nici în bulla papală din 1721, precum nici în contractul de schimb încheiat în 31 August 1736 cu aprobarea Curiei romane între împăratul Carol şi episcopul Klein. Condiţia aceasta se află numai în diploma din 19 Martie 1701, care e apocrifă şi în diploma din 21 August 1738, prin care i s’a dăruit lui Klein domeniul Blajului, şi care, nici ea, nu e autentică. Episcopul spune că toate nedreptăţile acestea le-a făcut şi le face cancelaria aulică fără ştirea împărătesei, cum s’a convins însuş cu prilejul unei audienţe avute de curând la dânsa, când i-a descoperit cu deamănuntul nedreptatea, care se face bisericii române prin condiţiile acelea umilitoare. Maria Terezia — spune episcopul — a rămas surprinsă, zicând că dânsa nu ştie nimic despre lucrurile acelea — obstupuit et graviter mole-steque omnino ferre visa est adhuc nihil horum antea scivisse— şi a poruncit miniştrilor să se pună în legătură cu dânsul ce-rându-i informaţii, ceeace, zice Maior, s’a şi întâmplat şi apoi adăugă, că i-a găsit pe miniştri bine dispuşi (in rem de qua agitur bene dispositos). Episcopul spune apoi, că cu prilejul instalării bullele papale şi diploma împărătească de numire, se cetesc în auzul tuturor şi astfel cei prezenţi — între cari totdeauna se află si duşmani de-ai unirii — văzând cât de mult t t se reduce puterea episcopească, vor face din condiţia aceea www.digibuc.ro i75 DIN ISTORIA BISERICEASCA A ROMANILOR ARDELENI 29 o armă puternică de agitaţie contra catolicismului, îndemnând poporul să părăsească unirea cum au făcut şi până acum, convertind la ortodoxie numai cu argumentul acesta şi cu ajutorul câtorva membrii de-ai guvernului provincial 145.205 familii unite. In p. 4 episcopul arată papei mizeriile multe şi multele lupte interne, ivite în urma aşezării iezuitului în coastele vlădicilor români. Spune, că biserica unită nu are lipsa de sfaturile şi îndrumările teologului pentrucă şi în sânul ei se află 0 mulţime de bărbaţi învăţaţi, crescuţi în şcolile catolice din Roma, Viena şi Tâmavia, cari pot purtă cu demnitate slujba de auditores generales causarum. După înşirarea alor o mulţime de argumente împotriva menţinerii instituţiei teologului, episcopul îl roagă pe papa să intervină în interesul bisericii române unite şi să nu mai tolereze piatra aceasta de sminteală (lapis of-fensionis) în mijlocul ei. Memoriul a fost trimis din Viena agentului român Voloczka, ca să-l predea papei Clemente XIV1). In acelaş an, 1773, au intervenit alte împrejurări cu mult mai puternice decât toate petiţiile şi memoriile episcopilor români, cari au mântuit pentru totdeauna biserica românească de instituţia fatală a teologului: în 21 Iulie 1773 ordinul iezuiţilor a fost desfiinţat, căci altfel cine ştie câţi vlădici români si-ar fi mai sfârsit vieata în chinurile amare ale exilului si cine 1 j 1 7 ştie în ce situaţie s’ar află azi biserica română unită. > j Din diploma împărătească de numire din 27 Octomvrie 1773, lipseşte deci condiţia ţinerii teologului şi episcopului i se impun numai obişnuitele condiţii: de-a fi cu credinţă faţă de papa şi faţă de Curtea împărătească, de-a păzi şi apără punctele unirii şi de-a nu urcă taxele stolare fără aprobarea guvernului ardelean. Grigorie Maior a fost astfel cel dintâiu vlădică român unit, care a păstorit fără tutor latin. Oricât de urgisită a fost instituţia teologului iezuit în biserica română unită si oricât de multe au fost relele cauzate de ea, a avut totuş darul de-a pune în evidenţă înaltele sentimente naţionale româneşti ale clerului şi poporului unit, care a luptat fără încetare şi în mijlocul celor mai mari primejdii pentru a asigură independenţa şi caracterul românesc al bisericii unite. ‘) Adnex No. XI. www.digibuc.ro 30 ZENOVIE PACLIŞANU 176 I 28 Iunie 1752. Rever salul dat de P. P. Aaron cancelariei aulice transilvane. Ego Petrus Paulus Aaron Ord. S. Basilii Magni, monasterii Balasfalvensis religiosus professus, diaecesis Fogarasiensis' electus et denominatus episcopus promitto, quod ut vere unitus cum s. Apostolica et catholica ecclesia romana, ejusdemque verus filius eidem ac summo Pontifici universalis ecclesiae capiti, moderno videlicet papae Benedicto XIV et ejusdem successoribus, canonice intrantibus, semper et in omnibus obediens ero usque ad finem vitae meae, cui etiam talis obediens fui ac de facto sum similemque obedientiam etiam a meis mihi canonice subjectis eidem exhiberi pro posse conabor. Augustissimae item Imperatrici ac Reginae gloriosissime regnanti Dominae 'meae clementissimae Mariae Theresiae, ejusdemque legitimis successoribus, ut haereditariis principibus, omnem fidelitatem, quam quisque verus catho-licus episcopus, Suae Mattis vasallus, praestare debet, ut fidelis ejusdem vasallus et subditus praestabo et exhibebo, uti etiam semper exhibui et ex-hibeo, talemque fidelitatem a meis quoque subjectis eidem JVTatti praestari et exhiberi pro posse conabor et intendam. Denique ad quidquid de jure, salvis eppalibus juribus, obligări possum et teneor, me obligo. Quae omnia si opus fuerit etiam jure jurandi sacramento confirmabo. Et quoniam prae-decessor meus Dnus Eppus "Baro Klein renunciando praelibato eppatui Fo-garasiensi pro annua pensione ex ejusdem eppatus quibuslibet proventibus vita sua durante sibi reservavit Rhen fior. 1200 ideo cum in ejusmodi fruc-tuum dismembrationem et s. Sedes et Augustissima Aula et ipsemet clerus urgente de causa consenserunt, ego quoque ad praestandum ex eisdem proventibus praelibato eppo sua vita, durante dictam pensionem me obligo, salvo jure successorum et ut pensio illa defuncto eppo Klein illico ad pro-prietarium episcopum Fogarasiensun integre redeat. Signatum Viennae 28 lunii 1752. .Dintr’un protocol de acte de pe timpul lui Aaron aflător în biblioteca centrală arhi-' diecesană din Blaj). II 31 Iulie 1752. Scrisoarea lui P. P. Aaron către nunţiul vienez Fabriţiu Ser-belloni. Episcopul îi dă informaţii privitoare la condiţiile, pe cari i le impune cancelaria aulică transilvană şi-i cere sprijinul. Mirabitur procul dubio Ex-tia Vra quod tametsi a longo jam tempore ecclesiae Fogarasiensis eppus denominatus fuerim nihil tamen de hoc negotio Ex-tiae Vrae cerţi retulerim. Nam posteaquam ad Augustissimum imperium www.digibuc.ro 177 DIN ISTORIA BISERICEASCĂ A ROMÂNILOR ARDELENI 31 Clementissimae Nostrae Dominae huc me contulissem, post defluxum cir-citer unius mensis spacium accersitus accessi Ex-mum Dnum Tranniae Can-cellarium, qui mihi folium quasdam conditiones condnens sub formula quasi juramenti confectum subscribendum exhibuit, quod cum aliquid novi hac-tenus inusitatum et ab aliis eppis praestari non solitum videbatur ulterioris considerationis pro tutamine conscientiae fore existimabam ac proinde illico subscribere mihi licere non censui, sed par ejusdem contemplandum dări suplicavi, non tamen obţinui. Gonditiones autem videbantur (praeter rever-sales de exhibenda pensione eppo Klein, de obedientia summi Pontificis et fidelitate suae Mattis, quas ultro citroque subscripsi) ut meas acdones eppales eppo latini ritus, theologo pariter aliisque obligarem, quod facere sine prae-judicio ecclesiastici juris et noştri etiam hujus eppatus mihi licere minime potui existimare. Post aliquod temporis intervallum rursus accersito in faciem excelsae deputationis mihi alia forma subscribenda exhibita est, in qua quidem omissus erat eppus latinus, reliqua autem continebantur. Ad quoddam diploma relata quod quandoque quaesitum nullomodo inveniebatur nec autentica illius copia sed tantum im praejudiciosis prompte citabatur, quae dum exposuissem rursus tertio post aliud temporis intervallum ad eandem deputationem mihi accersito proponitur formula subscribenda, ex qua jam etiam citatio illius diplomatis expuncta videbatur, sed citabantur aliae fun-dationales literae, quae pariter juxta tenorem dubii illius diplomads confectae non modicum laesisse videntur genuinas priores fundationales. Quae dum penes humillimum lifcellum exhibuissem, ostendi ordine etiam rationes in legitimis et indubitatis instrumentis fundatas, quibus impeditus easdem conditiones subscribere non potuerim et observationes, quae ţiubium, illudque non genuinum esse piissimi illius imperatoris foetum diploma illud probare videntur; unaque suplicav; ut nobis quoque infimis suae Mattis fidelibus ad instar aliorum catholicorum concessis benignissime et indubitatis caeo-regiis privilegiis juxta ss. canonum praescriptum et terrenorum principum indultum ut eadem habent privilegia, effective frui ac gaudere liceret. Quae omnia ex copia suplicis libelli Augustissimae Suae Matti humillime submissi et in eo citatis instrumentis perspicue poterunt percipi; cuncta namque eo ordine, quo Augustissimae Dnae Nostrae submissa sunt, Extiae Vrae hinc annexa humillime defero eo fine, ut iis consideratis et perpensis suum benig-nissimum patrocinium pro hac ecclesia ubi expediens visum fuerit inter-ponere, turn etiam S. Congregationem, si opus fuerit, de singulis genuine informare benignissime dignaretur, ne quoquomodo aliquid ex parte obli-gationis meae neglectum fuisse judicare aut reprehendere merito valeat. Sub quorum omnium meique humillima recommendatione maneo. (Din protocolul citat). 12 A. R. —Memoriile Secţiei Istorice. Seria III. Tenj, /. www.digibuc.ro 32 ZENOVIE PÂCLIŞANU 178 III 10 Iulie 1752. Memoriul trimis de Aaron împărătesei Mar ia Terezia, în care arată motivele, pentru cari nu poate primi condiţiile impuse de cancelaria aulică transilvană. Augustissima Imperatrix et Regina Domina Domina naturaliter Clemen-tissima. Nosse clementissime dignabitur Majestas Vra Sacrma, quod postea-quam clementissime dignata fuisset me in eppum Fogarasiensem denominare et ad Ejusdem Augustissimum Imperium me huc contulissem ulteriora benigna recepturus mandata; nonnullae mihi subscribendae proponebantur con-ditiones, quarum alias ut pote in mea sitas potestate ultro citroque sub ser ip si; aliam yero aliorum quoque exigentem assensum, intuitu videlicet theologi justis impeditus rationibus subscribere non potui, non quasi cum theologo meo et cum bonis catholicîs consilia communicare retractarem, absit hoc difctum, qui potius omnium bonorum catholicorum salutaribus consiliis uti volo ac desidero, sed ne ipse solus absque scitu eorum quorum interest, videar et judicer novum introduxisse jus m hanc ecclesiam. Porro rationes quae me ab hujusmodi obligatione rationabiliter impediunt sunt fere sequentes: Prima est ipsum sacrum de Unione gloriosissimi quondam Leopoldi Romanorum Imperatoris diploma de anno 1699 die 16 Feb marii emanatum et per successores imperatores ac novissime a Matte Vra Sacrma benignis-sime confirmatum et legitime publicatum, proîndeque vim legis continens, quod unitos cum S. Romana Ecclesia pares cum latinis jurium et privilegiorum juxta ss. canonum praescripta et terrenorum principum indulta capaces et compotes reddit. Secunda est autenticum et irrevocabile fundationis eppatus instrumentum anno 1736 jussu glor. mem. Imperatoris Caroli VI confectum, dum videlicet accedente Summi Pontificis consensu, observatisque eisdem praescriptis con-ditionibus, facta fuit dominii Szamosujvariensis cum Balasfalvensi permu-tatio et stabilita fundatio. In laudatis autem instrumentis nullibi fit mentio theologi. Tertia est Bulla duorum Summorum Pontificum, vigore cujus eppatus noster non modo ab alia jurisdictione liber et exemptus denunciatur, sed insuper et absolutus ad instar aliofum legitimomm eppatuum pleno jure confirmatur et stabilitur. Cum igitur alii eppi ex ss. canonum praescripto habeant, ut ipsi sibi si opus esse censuerint, theologos assumant, nos quoque hoc jure penes clementissimum citatum diploma effective frui ac gaudere minime impediendos fore sperabamus. Quarta est ipsum epporum juramentum, quod unusquisque neo-eppus debet praemittere de accurata observantia ss. canonum, constitutionum Romanorum Pontificum, juris denique ecclesiastici. Quinta: nullum hactenus observavi instrumentum vigore cuius noster eppatus ad ejusmodi conditionem vel de consensu Ap. Sedis sese obligasset, consequenter me quoque obligaret, quinimo in contrarium persaepe suppli-casse invenitur. www.digibuc.ro 179 DIN ISTORIA BISERICEASCĂ A ROMĂNILOR ARDELENI 33 Sexta: si novum jus introducendum foret cum hoc concernat publicum necessarius omnino videtur assensus ipsius quoque cleri ac Summi Pontificis nec sufficere unicus meus clero contradicente, imo nec consultum mihi foret quidpiam inconsulto clero concludere. Pro altera vero parte adductae rationes ex duobus instrumentis desumptae, nimirum ex diplomate anni 1701 et litteris fundationalibus anni 1738 non videntur mihi inferre ejusmodî obligationem ob contrarias rationes. Nec mihi integrum foret sine scitu et consensu cleri circa illa quidquam concludere. Quae omnia, etc. (Din acelaş protocol). IV 10 Noemvrie 1752. Agentul Vasile Bosiscovich informează pe P. P. Aaron, că decretul împărătesc prin care e numit vlădică e scris în termini afabili; se impune însă condiţia ţinerii teologului. Illmo Rmo Monsigre Padre Colmo, Iddio uno lo sâ in quanto mi trovo dispiacere che la sua scritta nel mese Settembre ai 25 e da Roma inviatami, dove stava per vileggiare ove non tro-vandomi, e cosi non prima da me ricevuta che ieri a mezzo giorno, questa circostanza doveva aprirli per la mia giustificazione c’adesso intorno cio che ella si e degnata di significarmi, giâ ebbi qualche sentore colla mi incredibile consolazione della ottenuta nomina dalia Sua Sacra Majestâ, ma neppure poteva imaginarmi che la V. Signa Illma non fosse consapevole delle espres-sioni e termini in detta nomina. Legendo poi la sua, restai affatto meravigliato del negozio e percio questa mane feci la diligenza di ritrovare e vedere li termini ed infatti mi riusci, mentre anche fui certiorato del suo processo. Io credo che anche ad Essa dopo sia data la copia, con tutto ci6 ancorche sia per-suasa della mia diligenza, quello che ho letto gli communico. La nomina e in tutto graziosa. Se non quello vienne essere troppo duro (secondo che Ella mi gia aveva informata) dove si fa la menzione ed obligo di tener il teologo, a spese per6 della Corte, qui giâ mi h stato detto che questo punto in specie sarâ esaminato in qual maniera ha da susistere ed e assai probabile che i miniştri lo vorranno sostienere secondo la mente della Corte in queste durissime circonstanze se la Corte di Roma cio confermerâ, io non mi trovo capace di non consentire, per6 non trova niente di contrario alia mente di Sua Sacra Majestâ la quale tutto cio che fâ si intende fare per maggior profitto della S. Unione la quale certamente non potrâ mai prendere i suoi progressi se non da quelle persone che ordinariamente vengono piu habili, e percib mentre che volle che sia teologo e questo santamente pensato, si degni nominare un nazionale, particolarmente adesso, che ha di sua, ut ita educazione Kalliani o Major, io questi riflessi qui non lascierb di non communicare a quelli, i quali sono capaci di affari e delle pie intenzioni di Sua Majestâ, avrei pri-mofatto, se per la mia disgrazia non tardava la lettera di Vs. Illma. In tanto in questa settimana Mercoledi qualche cosa le communicherb in che speranza 13* www.digibuc.ro 34 ZENOVIE PACLIŞANU iăo possiamo essere. II negozio tanto piu e arduo e diffîcile, quanto piu si avvicina al sovrano, e percio bisogna procedere contutta integritâ e sommissione pre-gando Dio perrche tutta la nostra forza non farebbe altro che peggiorare. Io qui dalia secretaria consistoriale e da qualche altoro sono riputato per l’agente di Vs. Illma. In virtu di questo mi premo ardire di far queste accenate riflessioni le quali per nessun conto non sono pregiudîziose ne alia Corte ne pure a Vs. Illma. Faccio Iddio e inchini i cuori di quelli che avrano parte di questo negozio e specialmente l’Augusta Corte della quale siamo fedeli vasagli. In tanto quello che potr6 servirla far6 con tutta la maggior diligenza, ed aspettero i suoi ulteriori mandati. Resto Roma io Novembre 1752. di Vs. Illma umilissimo servitore Basilio Bosiscovich O. S. B. M. (Orig. în Bibi. centrală arhidiecesană din Blaj). V 75 Noemvrie 1752. Agentul Vasile Bosiscovich dă lui P. P. Aaron informaţii privitoare la teologul iezuit. Acesta trebuie să fie cunoscător al ritului şi limbii româneşti şi va aveă pe lângă episcopul numai vot consultativ. Condiţiile acestea vor fi introduse şi înbulla papală de numire resp. confirmare. Illmo Rmo Monsigre, Pdre Colmo, Siccome scrissi a Vs. Illma Rma di portarmi ed informarmi da quelli i quali ha giudicato capaci di consiglio e riputati degni delle loro cariche, amici anche di Vs. Illma, cosi ho fedelmente eseguito. Tra questi e il degnissimo Prelato Monsigre Antonelli il quale, quella stima e reputazione conserva intiera che concepi di Vs. Illma giâ in collegio, e percih ho facilmente pene-trato con quanto desiderio remira tutti i vantaggi tanto riguardo Vs. Illma, quanto il Rito. Ora dalia mia parte non e mancato niente per ragguagliarlo di tutto che occorreva. Egli considerando tutto, consiglia a Vs Illma aguie-tarsi e seguire le disposizioni di Sua Majestk Imperiale ed il -giudicio di S. Sede la quale procurerâ di togliere tutti sconceti i quali potrebbero nascere. Ella sia sicura che di questo Teologo non sarâ altro impiego che di assistere a Vs. Illma e solo voto consultativo dara nei suoi. Mi ha assicurato Monsig-nore Antonelli che costui dovrâ esser guaro della lingua patria e del Rito, e questo sarâ inscrito nelle Bulle. Dice in altre che gli pare cosa strana di non acconsentire. Mentre la Corte monstra i fondamenti i quali ha spediti dai quali non vorrâ mai recedere per forza. Io non solo ho communicato questo negozio a M-gre Antonelli ma ancora a qualche Procuratore o Avo-cato, tutti sono del medemo părere e consigliono che il procedere di Vs. Illma sia diverso da quello che uso il suo Predecessore, aggiungendo doi Potentaţi pin favorevoli proposizioni ottenersi con buone maniere che con troppo zelo. Io non pretendo qui rimproverare le sue maniere e piu tosto scrivo i sentimenti degli altri che i miei, ma se il vero confesso, ne i miei sono di- www.digibuc.ro i8i DIN ISTORIA BISERICEASCĂ A ROMÂNILOR ARDELENI 35 verşi. Sopra il tutto qui si e conceputa una grande speranza che la Vs. Illma sappia ben regolarsi in questa dignita alia quale Iddio l’ha inalzato. Percio Monsignore Illmo la prego, se mai non si avesse piegata, si pieghi, e are da che con il tempo si potrâ superare anche questo impiccio, se poi gli potrebbe riuscire di far nominare per suo teologo uno dei suoi, Ella non avrebbe occa-sione che ringrazziare alia Sua Majesta, tentare licet, ma se non riesce, laşei ad feliciora tempora, mentre la Corte si esprime che questo teologo vienne da dei assignato per mancanza dei soggetti, dandoli mantenimento dai erario reggio. Io sono sicuro che Vs. Illma non avrâ piu di dubitare intorno ad uni-formarsi alia disposizione di Sua Majesta, di S. Sede ed ai consigli di questi i quali le vogliono bene. Posto cio non ho mancato di sapere quanta ha essere la Tassa per le Bolle, ma come questo negozio si ha da vedere prima in Con-sistorio, non ho potuto penetrare, e subito che si potrâ sapere, la awisero. Ella in tanto denaro procuri di mandarlo, e al meno dar aviso da dove-si ha prendere. Credo non sarebbe fuor da proposito di dario a M-gre Nunzio e questi lo facesse poi dar a me o a qualchedun altro se io avr6 l’onore di servirla per agente bisogno che şi dia a me. Io saro piu frequente in avi-sarla di cio, che passerâ in questo tempo. Giâ non si sâ la summa necesaria, ma si potrebbe conferire col M-gre Nunzio quanto sarâ bisognoso che ordi-nasse dare. Roma, 15 Novembre 1752. umilissimo servitore Basilio (Orig. în bibi. centrală arhidiecesană din Blaj). VI I Decemvrie 1752. Agentul Vasile Bosiscovich scrie lui P. P. Aaron, că Curtea vieneză e aplicată a conferi vlădicia altei persoane, dacă dânsul nu va acceptă condiţia ţinerii teologului de rit latin. Illmo Rdmo Monsigre Pre Colmo, Dopo le informazioni della Corte e del M-gre Nunzio il quale spiegâ la mente della Imperatrice Regina, che era disposta codesto vescovato conferire a qualche d’un altro se la Vs. Illma non condescendeva alle condizioni e specialmente del Teologo, propostegli, indicando anche la rissoluzione di Vs. Ulustrissima che Ella non avrebbe difficoltâ, se tutto ci6 veniva appro-vato dalia S. Sede con qualche altra condizione giudicata espediente, per la pace e tranquillitâ del suo clero, ora dico dopo cio fii tenuta la S. Congre-gazione consistoriale, e fu fatto Decreto del quale mando la copia pel suo regolamento, ad instanza del Monsignor Antonelli Secretario di detta Con-gregazione furono apposte quelle espressioni che riguardano la obedienza e suggezione del Teologo al vescovo dovuta. Io veramente veduto questo decreto domandai se in virtii di questo si debbano intendere perpetuamente esclusi del rito proprio. Monsigre Antonelli rispose din non. Ma-che tutto www.digibuc.ro 36 ZENOVIE PÂCLIŞANU 182 dipendeva dal’arbitrio della Corte, e lo pregai che questo fosse riferito al meno Al M-gre Nunzio, il che promise e che facilmente potrâ penetrarci Ora tutto il vanto sta sentirsene bene colla Corte, contro la quale opporsi sarebbe forse peggio, e percio io spero che la Vs. Illma si regolerâ con tutta la prudenza vedendo meglio le cose da vicino che io da lontano. Del resto l’anguro tutta la prosperitâ nelli suoi negozi e le bacio umilmente le mani. Roma, 1 Decemvrie 1752. di Vs. Illma Rma umilissimo servitore Basilio Bosiscovich Ord. di S. Basilio. (Orig. în Bibi. centrală arhidiecesană din Blaj). VII 31 Martie 1733. Agentul Vasile Bosiscovich scrie lui Aaron, că după informaţiile primite dela Cardinalul Albani, condiţia ţinerii teologului iezuit nu poate fi eliminată din bulla de preconizare şi că, dacă nu va primi-o, va fi numit alt episcop în locul lui. Illme Rme Domine Pne Colme. Hesterna die ab Emo Alexandro Albani vocatus fui quaesitusque de voluntate et consilio Illmae Rmae D. V. intui tu eorum quae hactenus ex-peditionem Bullarum retardavit. Ipsi ea quae ad rem accomoda existimabam respondi, idem vero Emus D. palam et aperte indicavit se ab Aula ordinem accepisse ut accelleraret expeditionem cum iis clausibus, quae in decreto pontificio reperiuntur, quod si autem Illma Rma Dtio Vestra huic ordini nollet acquiescere neque expeditionem facere, se id debere significare regiae Aulae, quam determinatam dixit in casu aliam personam in eppum nomi-nandi. Videt Illma Dtio Vra quo res progressa est, et sine dubio difficultas ista non supperabitur, quamobrem prudentiae et circumspectioni totum submitto, curet ne dum totam jurisdictionem liberam et îllaesam conservare studet, nihil ipsius remaneat. Utinam in feliciori causa serviendi campus mihi fuisset oblatus. Recoligere se dignetur quaeso ne et sibi et natiorii suae per cunctationem hanc afferat praejudicium, aulae quia Patronatus tuetur jus hic agnoscitur. Quid restat avide cupio responsum metuens ne Illma Dtio aliquid detrimentum patiatur. Romae, 31 Martie 1753, Illmae Rmae Dtionis Vrae humillimus servus Basilius Bosiskovits (Orig. în Bibi. centrală arhidiecesană din Blaj). VIII 6 Iulie 1754. Papa Benedict XIV scrie episcopului Aaron, că acum, după ce s’a putut convinge că nu mai poate nădăjdui nimic dela Curtea vieneză şi că lupta sa cu cancelaria aulică e zadarnică, să se întoarcă acasă. Benedictus P. P. XIV. Venerabilis Frater salutem et apostolicam bene-dictionem. Cum putabamus Fraternitatem Vestram aut jam pervenisse aut saltem esse in itinere ut ad suam perveniret residentiam, ex nuperis literis www.digibuc.ro i§3 DIN ISTORIA BISERICEASCĂ A ROMÂNILOR ARDELENI 37 ad Nos delatis, non sine gravi animi noştri moerore deprehendimus ipsam adhuc Yiennae morari, ut negotiis suis finem imponere valeat, Iam ad urbem advenit dilectus filius noster Cardinalis Serbellonus, cum quo longuţn ba-buimus sermor^m de vestra Venerabilis Frater persona, de vestris negotiis ipsique etiam ultimas vestras litteras ad Nos datas communicavimus. De vestra probitate, prudentia et zelo peramplum ipse Nobis îeddidit testimo-nium, doluitque quod adhuc esses in necessitate pugnandi cum cancellaria Transilvaniae, dixit enim nihil te ab ea esse obtenturum, et frustra tempus terere Viennae, quod fructuose et laudabiliter impendere posses in tua ecclesia residendo, Porro Nos, considerata tota serie negotii, cognoscimus nihil in expeditionibus cancellariae contineri, quod implicite saltem non contineatur in Apostolicis Bullis, ita ut si quid mali in expeditionibus adest, consistat in novitate, cum usque adhuc in expeditionibus non fuerint inserta ea, quae in tuis expeditionibus inserta sunt etsi in Bullis contineantur. Novum hoc est; sed, quando pro mutatione exorasti et nihil consequi potuisti, ne forte dolenter dicimus, unquam consequeris, cur frustra Venerabilis Frater, Viennae adhuc moraris, cur ad ovestuas te expectantes non accedis? Quod si forte putas te morando assequi posse, ut tibi fas sit taxas imponere super clerum et populum et sacerdotem latinum tibi assignatum, ut in cura tui gregis tecum et dependenter a te laboret, teque tamquam minister adjuvet, expellere, videbis te nihil esse assecuturum. Te itaque, Venerabilis Frater, in Domino hortamur, ut cum nihil assequi possis ad tuam tandem residen-tiam accedas; sedens quippe in cathedra tua, nedum muneri tibi imposito satisfacies sed etiam praesentia tua umbras eas dissipabis, quae te modo of-fendunt, quasque putas posse regimini tuo adversari. Nos de facie non cognoscimus Comitem Konigsegg-Erps cui spectantia ad ritum in Transilvania ‘comissa sunt. Singulari amiciţia juneţi fuimus cum Mareschallo ejus patruo. Sed Cardinalis Serbellonus retulit, praedictum Comitem esse virum probum et justum. Postquam itaque ad tuam deveneris residentiam siquid offendes, quod te turbet, fidenti aniijio ad ipsum recurras, neenon ad. no-strum apostolicum nuntium, cui dabimus in mandatis, ut tibi praesto sit in omnibus. Finem imponimus te iterum quantum possumus admonent.es, ut tandem ad tuam accedas residentiam cum ab ea abesse non liceat ob ne-gotium, quod superari non potest et quod si non superatur, tibi ad culpam imputări non potest. Et interea te plenis ulnis amplectentes, tibi gregique tibi commisso Apostolicam Benedictionem peramanter impertimur. Datum Romae apud s. Mariam Majorem die 6 Iulii 1754, Pontificatus Noştri anno decimo quarto. (Copie contemporană in Biblioteca centrală arhidiecesană din Blaj). www.digibuc.ro 3» ZENOVIE PÂCLIŞANU 184 IX 22 Maiu 17$4. Aaron roagă pe împărăteasa Maria Terezia să modifice diplomele, pe cari dânsul fără consensul Papei nu le poate primi, Augustissima Imperatrix et Regina Dna Dna Clementissima Beni-gnissima. Expectabam Majestas Sacrma et sperabam firmissime quod con-signatis jam bullis pontificiis ad earundem tenorem extradarentur mihi benignissime etiam regiae collationales sicut et instrumentum jussu Glorio-sissimi Imperatoris Caroli, fundatoris piissimi de sacrae sedis utriusque partis consensu anno 1736 die 31 Augusti super commutatione dominiorum con-fectum, inque tabulas romanas relatum in formam fundationalium redactum. Cum autem hujusmodi literas aliter omnino formatas, mihique praesentatas videam, maxime vero in quodam diplomate fundatas, quod in ipso Tran-niae principatu vim legis nullam obtinuit (uti anno priore 1753 die 10 Iubi in supplici meo ad Mattem Vram libello remonstratum fuit) quodque non solum juribus episcopalibus sed et legitimo a divo imperatore Leopoldo super sacra unione anno 1699 die 16 Februarii per excelsam cancellariam aulico-trannicam nobis in specie clementissime elargito et succesive a Matte quoque Vestra scrma anno 1743 benignissime confirmato et legitime promulgata, nemine contradicente, praejudicat diplomaţi. Veritus ne quoquomodo huius ecclesiae jura, quae jure jurandi sacramente sarta tuta conservare pro posse obligor, super infirmo aedificata fundamenta deplorandam quandam patiantur ruinam jure ita dictante, quod ruente fundamenta et caetera su-peraedificata ruant, necesse est; neque quomodolibet eisdem inferatur prae-judici'im, humillime de genu supplico, quatenus Matas Vra Scrma funda-tionales literas in praefato legitimo et indubitato diplomate hic humillime involuto fundatas ad tenorem praemissi itidem legitimi fundadonalis instru-menti, hic pariter demisse adnexi, ut et Collationales juxta communem cae-terorum catholicorum episcoporum formam ad tenorem bullarum pontifi-ciarum confici atque expediri facere clementissime dignaretur, neque enim in alios aut aliomodo sive circa fundationales literas seu circa eppatus et epi-scopalia jura praeterquam quae in duobus praesignatis instrumends conti-nentur, quae a sacris canonibus et a summo pontifice praescribuntur, eodem summo pontifice incosulto stante eppalis juramenti sacramente, mihi fas est assensum praebere conditiones. Quam Mattis Vrae scrmae gradam, etc. (Din protoculul amintit de acte). X 10 August 1754. «Intimatul» energic al Curţii împărăteşti, prin care Aaron e invitat să se întoarcă acasă la reşedinţă. Sacratissimae Caes.-regiae Mattis haereditariae Principis Tranniae Dnae Nostrae Clementissimae Nomine, Dno Petro Paulo Aaron Graeciritus s. romano-catholicae ecclesiae in Principatu Tranniae unitorum eppo Fogara-siensi intimandum. www.digibuc.ro DIN ISTORIA BISERICEASCĂ A ROMÂNILOR ARDELENI 39 185 Probe noverit idem Dnus eppus decreto sub 11 mensis Maii ultimo praeteriti exarato sibi intimatum fusise, quatenus acceptis quamprimum collationalibus suis, confestim ad ecclesiam suam se conferat, tantum tamen abest, ut morem huic decreto gessisset, quin potius denuo Suam Mattem scrmam interpellare, diploma caes.-regium clero populoque graeci-ritus in Trannia unitis anno 1701 collatum in dubium vocare non dubitaverit. Me-moratum autem diploma (cujus conceptus originalis in archivio isthuius can-cellariae regiae trannico-aulicae asservatur), exaratum et in Tranniam de tempore transmissum est, quod praedecessores ejusdem Dni episcopi et gens Valachica tanquam thesaurum suum conservare debuissent, hinc in dubium vocare illud non praesumat sed tanquam a regnante ejus temporis monarcha clementer elargitum et quod sua Matas sacrma in vigore suo haberi statuit, observet observarique faciat. Et cum jam idem Dnus eppus bullis pontificiis, collationalibus caes-regiis, novis item donationalibus et fundati-onalibus omnimode provisus sit, altefatam eandem Mattem sacratissimam clementer resolvisse, ut idem tamquam omnibus munitus in Tranniam ad eppatum suum illico se conferat, ibi bullas pontificias, collationales et dona-tionales, iis, quorum interest praesentaturus, installari ac introduci se curet. Quae benigna Suae Mattis sacrmae resolutio ipsi Dno eppo eo fine intimatur ut idem se in omnibus sub gravi secus indignatione caes.-regia conformare noverit. Cui in reliquo sua Majestas Scrma Gratia caes.-regia et principali propensa manet. C. Ladislaus Gyulafi. (Din acelaş protocol). XI 11 Februarie IŢJ3- Memoriul Episcopului Gr. Maior trimis Papei în chestia teologului. PRO MEMORIA Ego nuper in cancellaria Trannica casu observavi ac vidi collationales regias quibus me sub certis et nullibi in mundo consuetis vel auditis quoad reliquos eppos ordinarios conditionibus constituerent eppum. Utrum vero ipse unus omnium in mundo eppus conditionatus tuto et in conscientia esse possum ac debeam e sequentibus breviter hic num annotatis judicet quivis... juris et spontaneae libertatis ecclesiasticae aestimator. PRIMO Ecclesia haec ab ipso unionis et erectionis suae principio nonnisi Apos-tolicae sedi immediate subjecta esse dignoscitur ex Bulla summorum Poni tificum Clementis XI et Innocentii successoris de anno 1721, 15 Cal. Iuni-sub lit. A. quae incipit attendens quod nonnulla millia Graecorum etc., pariter per clementissimum ac fel. mem. Imp. Leopold anno 1699 d. 16-a Febr. huic eppatui ad sensum ecclesiae rom. conformiter collatum diploma in omnibus juribus, privilegiis, libertatibus, exemptionibus, praerogativis reli- www.digibuc.ro 40 ZENOVIE PACLIŞANU I 86 quis s. Matrîs ecclesiae veris filiis latini ritus aequiparatur, aequaliter horum capax redditur ex copia sub B qud incipit Nos Leopoldus Dei gratia etc. Denique in ipsa eppatus fundatione seu ampliori dotatione a piissimo im-peratore Carolo 6-to 1716, 23 xbris facta, quam Ao 1717 in bonis dominii de Szamosujvâr signari ac demum Ao 1736, 31 Aug. de consensu summi Pontificis dum alio dominio de Balasfalva permutationem ac desuper publi-cum illudque authenticum perpetuo valiturum servatis conditionibus a sacra sede praescriptis instrumentum fieri curavit. Sub C. quod incipit: Memoriae commendamus, in hac inquam antelata fundatione Bullis apostolicis legi-timo diplomate regio nulla omnino alicujus onerosi juris vel hujusmodi in-suetarum conditionum fit mentio, sed equali per omnia jure ordinaria juris-dictione praerogativis et privilegiis cum aliis Hungariae etTranniae eppatibus erectus, donatus et confirmatus est eppatus Fogarasiensis. Porro nulii epporum ordinariorum hujusmodi conditiones imponi auditum est, minus bullis pontificiis aut collationalibus regiis inseri. 2-do Diploma alterum ad cujus tenorem theologus aliaeque praejudiciosae conditiones collationalibus înseruntur licet jussu Aug. Impratricis feliciter reg-nantis tam hic in cancellaria Trannica quam in regio Tranniae gubernio quaesi-tum fuerit, nusquam tamen nequid conceptus originalis aut copia authentica reperta est, unde merito apud ipsos etiam ministros regios inter apocripha et subreptitia sub ipso adhuc Eppo Petro Paulo Aaron habitum et recensitum fuerat. Ad hujus apocryphi diplomatis similitudinem prodiit quaedam instructio sub nomine Cardlis a Kollonits pariter apocrypha ut infra videbitur: utriusque author idem fuisse videtur, horum nudas duntaxat copias nune nostra aetate primum reperit eppus Klein apud demortuum in ipsius aula patrem e S. Ii in ejusdem cistis religiose inclusas, in his copiis praecipua ac pene tota og clerum et populum authoritas tribuitur theologo, imo eppus ipse theolons subordinatur. Ad ejusdem rursus suppositi diplomatis tenorem post anno-plurimos legitimum fundationis eppalis Balasfalvensis instrumentum seu con-tractum inter caesareum regium (gubernium) ac eppum et clerum accedente desuper placido sedis apostolicae consensu in Trannia initum et ut in literas fundationalles de more extenderet Viennam missum alteravit hic cancellaria Trannica itaque alteratum et corruptum expedivit anno 1738, 21 Augusti, uti haec ipsa invicem collata ex copiis D et E ad ociilum ostendunt. Hujusmodi finissimis (?!) naeniis per cancellariam nomine semper Augustissimi circ-cumdatus ac praeventus fuit primo primum etiam Magnus Pontifex Bened. XIV dum de presbytero latini ritus bullis inserendo priusquam literae eppi Aaron cum hujusmodi declarationibus ac rationum momentis ad se per-venissent declaraverat; velut ex ejusdem literis ad eundem eppum subito datis constat. Cum ergo tria haec instrumenta apocrypha videlicet diploma, literae fundationales corruptae et instructio theologalis, quae hucusque velut reliquorum basis et fundamenta habebantur quorumcumque tenore hactenus ecclesia haec ad observandas praejudiciosas conditiones adstringebatur, cum www.digibuc.ro j8- DIN ISTORIA BISERICEASCĂ A ROMÂNILOR ARDELENI 41 inquam instrumenta haec vitiosa omnino sint ac proinde ex se se corruant, corruat et superaedificatum necesse est de regula utriusque juris. Haec Mat-tibus caes. regiis antea nunquam clare sincereque relata fuisse, signum est, quia Augustissima imperatrix nudius tertius, me de his coram loqui audiret •abstupuit et graviter molesteque omnino ferre visa est addens nihil horum se antea scivisse, jamque summis ministris ordinem dedit ut me eadem refe-rentem ac exponentem in camera charitatis et silentio audirent quemadmo-dum jam facere ceperunt eosque in rem de qua agitur optime dispositos adinvenio. 3 tio Dum occasione installationis regiae collationales et bullae romanae publice pro more leguntur (quod idipsum Aug-mae denarravi) atque ex variis religionibus adstantes audiunt contentas in illis conditiones et notas in in-famiam epporum cedentes ipsosque eppos tantopere ligatos et abstrictos quasi nulla fidei fidelitatisque authoritate apud supremas potestates valerent; plerique quidem opportunam eppos calumniandos et de tantis Mattibus aliter quam deceat sentiendi occasionem exinde sumunt et infima facileque credulam plebem talifer terrent, quod per haec velint eos papistas facere. Porro acatholici vocem hanc papista infimo populo adeo suspectam reddunt, quasi nescio quae horrenda monstra essent, qui, hoc nomen gerant. Hinc et istius ritus populi infirmiores praesertim jurisdictionem eppira temporibus eppi Klein (neque enim conditio ista de presbytero praedecessoram collatio-nalibus aut bullis inserebatur nec diplomatis illius per tot annos nulla ad id tempus mentio facta fuerat) limitata adeo observantes et praeprimis in bullis Aaronianis presbyterum latini ritus eppo tenendum audipntes scandallum passi arguebant, eam esse supremaram potestatum intentionem ut Valachi sensim a ritu graeco ad latinum traducantur et ecce non multo post impostores solo hoc argumenta 145205 familias uno ictu perverterunt et in execrandum schismatis errorem praecipitarunt accedente etiam provincialistaram non-nulloram opera eţ conniventia. 4-to Longum foret enarrare gravissimas contentiones, scissiones apertas vexas et injurias quas eppi cumprimis Klein et Aaron a suis theologis pertulerant, scandala quae inde in clerum et populum provenerant, fidelium naufragia, quae ipsos in schismatis pelagus submerserant. Haec fuit hodieque est fratres contristandi, confundendi unitatem et contemnendi eppum ivit (?) Melli-fluus. Et quis haec omnia complanabit et sedabit ? Novitas haec est, quippe quae neque in legitimis augustalibus neque in bullis pontificiis hactenus continebatur, nec imquam pacifico veteri more ac recepta consuetudine sed semper contradictionibus et continuis dissensionibus omnium experientia teste nitebatur. Usus proinde a cancellaria recitatus jure optimo abusus est. Sed et conditio praetextu cujus hactenus dicebatur ejusmodi persona eppo odjungi defectus videlicet personarum juris peritaram jam desiit, dum Dei et apostoli- www.digibuc.ro 42 ZENOVIE PÂCLIŞANU 188 cae sedis gratia ac clementia caes.-regia hic eppatus jam Romanos, Viennenses, Tyrnavienses aliosque aliunde e clefo nationeque sua commode instructos probatosque conspicit doctpres theologos ad hoc munus obeundum de bulla Leonis X fors aptiores quippe qui nostrorum mores probius noscant. Deinde de infirmiores honim populorum suis rebus ecclesiasticis alterius ritus personam interesse conspiciunt passim de ritu ad ritum etiam levi interdum illicita de causa ut persuasos aut atractos non sine imodico sui scandolo tran-sire cernunt ipsius ritus diminutionem et imutationem sensim fore perti-mescunt et sic ab unione fidei deficiunt. Denique praeterquam quod nulii usui et aedificationi sed offendiculo potius infirmorum his praesertim circum-stantiis cedat theologi alterius ritus in episcopatu remora. Accedit quod in ipsis etiam fundationalibus controversis theologus ad ulteriorem duntaxat dispositionem caes.-regiam inibi positus est. Quod denique res ipsa clarius. pateat qualiter hactenus istiusmodi intrusiones et ingressiones acciderint rem altius repetenda duxi. Cum exordio susceptae in Trannia unionis quia eppus Valachorum pro-tunc Athanasius latinas literas non calleret ideo sub praetextu adjutorii theologus juris peritus ad tempus eidem-commendabatur idem proinde eppus libere suscepit unum e pp. S. I. nulla sibi sive in collationalibus sive aliis. regiis ordinationibus aut bullis romanis de retinendo theologo necessitate imposita pariter et succesori eppo Ioanni Nemeş L. B. de Patak nulla obli-gatio ratione theologi caeterarumque conditionum injungitur; is tamen pro suo arbitrio quia de suo gremio raro inveniebantur, accepit similiter unum e Societate retinuitque quamdiu voluit et tandem dimisit. Dein vero ubi sun eppo L. B. Klein jam jus sibi esse praetendere, et exinde etiam non leves dis-sensiones oriri coepissent, ut ex variis monumentis et ipsa experientia constat; tandem circa A 1729 circumferri producique caepit cujusdam diplo-matis nuda crudaque copia nomine gl. mem. Imper. Leopoldi ut sub F. Hujus diplomatis tenore ut praemissum est noster eppatus ad ejusmodi prae-judiciosas conditiones observandas urgebatur et in hodiemum urgeri obser-vatur, cujus tamen nequidem authentica copia hactenus ulla haberi potuit, unde non immerito inter apocrypha censetur ut notae in ipsum factae sub G. luculentissime declarant. Quo authore conceptum fuisset magna qui-dem probabilitas non dum tamen satis constat; satis est quod cum hacce instructione theologali maxime conveniat ut constat ex copia sub H. Quam pariter subreptitiam et Crdli Kollonits sub cujus nomine fertur summo viro indignam esse notae in ipsam factae apertissime demonstrant sub I. NB. Hic citata documenta cum suis notis per eppum Aaron adhuc A 1752, 25 şbris hinc Vienna eo Romam transmissa fuere reperienturque in Apostolica Cance-llaria... Duo caes.-regia ligitima favorabilia ecclesia haec habet privilegia,, alterum est diploma Leopoldinum a. 1699 alterum instrumentum funda-tionale a. 1736; tria his contraria prodierunt vitiosa instrumenta imum est aprocryphum diploma de quo superius de a. 1701, alterum sunt corruptae litterae fundationales a. 1738 tertium est instructio theologi sub nomine cardinalis Kollonits sine dato confecta. Neque mirum ulii videri debet quod www.digibuc.ro :S9 DIN ISTORIA BISERICEASCĂ A ROMÂNILOR ARDELENI 43 adeo manifesti errores tanto temporis tractu per Aug-mos Mattes sublati non fuerint; siquidem eppus Klein ubi tardius latentes in dictis instrumentis fraudes advertit easque detegere suumque eppatum ab istis onerosis et eccle-siae libertăţi praejudiciosis conditionibus sartum tectum tueri atque jura •eppatus ad tenorem veri diplomatis Leopoldini procurare et servare conten-deret; mox theologus et provincialistae mutuo conjunctis variis opinionibus •et delationibus eppum aggravantes eo augustiarum eundem adduxere ut ad apostolicam sedem recurrere ibique putrescere debuerit. Eppus vero Aaron post cuncta haec excelsae aulicae cancellariae detecta ac exposita in ultima tandem benignissima audientia a Matte Sua Ssma fel. regnante id responsi accepit, quod nihil horum sciat quemadmodum et mihi ipsi nune novissime ad meam intuitu conditionum in colladonalibus pro me apposi-tarum relationem nil se scire benigne reposuit. Unde facile intelligere est res hujus eppatus per eos quorum sincere referre esset aut subticeri aut obscurari aut in contrarium proponi aut denique secus atque regia mens clementer annuit expediri solere, et haec est maxima eppatus hujus infelicitas, quam experientia teste provincialistis quibus theologus ob proprium interesse plus quam eppis suis hucusque favebant attribuere audebo. Hinc clerus in hodier-num usque post tot tantaque benignissima mandata regia congrua vitae •subsidio in hodiernum usque se destitutum lamentatur; hinc supposida et mendosa instrumenta sanctissimo nomine regio (grave piaculum) subinde prodierunt, hinc nullum cleri aut eppatus negotium sive in provincia seu excelsa cancellaria absque naevo aliquo et restrictione favorum regiorum expeditur contra manifestam juris regulam odia restringi et favores convenit • ampliari. Provincialistae enim clerum populumque unitum nobilem licet in juribus, privilegiis et personarum rerumque ecclesiasticarum immunitatibus sibi cleroque latino aequiparari iisque virtute genuini diplomatis Leopoldini effective frui atque gaudere gravissimeque ferunt, immemores utique eo-rum quae D. Leopoldus in suo sacrosancto et legitimo diplomate benigne pronunciat, dum ait: juste videri ut quos eadem fides et Charitas in ejusdem .s. ecclesiae catholicae unitate conjunxit ejusdemque obedientes filios eodem in gremio fovet exindeque divini aeque ac humani favoris pariter reddit ■capaces, jure suo non destituantur. Hic est totius cardo rei omniumque con-tentionum, injuriarum, pessecutionum et origo, hinc populi ad schisma defi-ciendi occasio, id enim provincialistis notum est, quod si clerus populusque Romano-Valachus semel ab uhione defecerit nil juris amplius habere possit et ideo omni se offerente occasione schismatis conniventer se habere solent maxime heterodoxi, imo cum illis etiam frigidiores ipsi orthodoxi ob purum ■suum interesse temporale, qui aliunde miserum clerum ac undique constric-tum et coactum esse vellent. Quod si vero praehabids juribus et privilegiis ecclesia haec effective frui posset et a praesentibus impendimentis eliberări procul dubio disunitis quoque amplius praeberetur motivum veritatem au-diendi, scrutandique et sic pedetentim ad ipsam ac cedenti, nune autem secus videntes non solum secus obloqui sed et nostris objectare non dubi-tant: uniri latinus esse, libertatem ecclesiasticam amittere deteriorisque www.digibuc.ro 44 ZENOVIE PACLIŞANU 190 esse conditionis quam ante unionem. Haec dum audimus ingemiscimus neque populo multis praejudiciis decepto mederi valemus usque quo lapis offensionis fuerit sublatus—Viennae 11 Mensis Fevruarie 1773. Haec expositio anno et die praedicto transmissa est Rmo patri agenţi Voloczka Romam per ipsum promovenda. (Concept bibi. centrală arhidiecesană din Blaj). www.digibuc.ro PRAVILISTUL FLECHTENMACHER DE ANDREI RÂDULESCU MEMBRU AL ACADEMILI ROMÂNE Ş e din ţa dela 5 M a iu 1922 Domnilor Colegi, De obiceiu se crede că până în ultimele decenii n’am avut jurişti, cari să merite a fi cunoscuţi. Altădată am căutat să scot la iveală doi din aceşti uitaţi: Andronache Donici din Moldova şi Logofătul Nestor din Ţara Românească, cari au avut un însemnat rol pe tărâmul Dreptului în prima jumătate a secolului al XlX-lea. Astăzi voiu schiţa vieaţa şi activitatea pravilistului Flechten-macher, aproape necunoscut mai ales până acum câţiva ani când am atras atenţia asupra lui în unele articole1). Flechtenmacher, numit jChristian, la noi zis uneori Hriste, era sas dela Braşov. Pentru stabilirea locului naşterii, afară de alte dovezi, avem însăşi mărturia lui; într’o notă, scrisă în latineşte, semnează: «Christianus Flechtenmacher Corona Tran-sylvaniae oriundus») 2). x) Desigur că se mai găsesc numeroase urme despre acest pravilist, mai ales în Moldova. Nădăjduesc, însă, că trăsăturile generale ale personalităţii lui Flechtenmacher nu vor fi schimbate prin cercetările ce se vor mai face. Câteva indicaţiuni dela Arhiva Statului din Iaşi, unde ocupaţiunile nu mi-au îngăduit să merg pentru cercetări, mi-au fost date de d-1 Alex. Băleanu, profesor din Iaşi şi funcţionar la Arhiva de acolo, pentru care îi exprim mulţumirile mele. s) Academia Română. Manuscris 105 p. 60. Dacă uneori — foarte rar de altfel — se găseşte: Flehtermacher, în loc de Flechtenmacher, aceasta se datoreşte unei greşeli de scriere sau tipărire. www.digibuc.ro 2 ANDREI RÂDULESCU 192 Data naşterii lui poate fi pusă între 1775—1785. Nu sunt probe sigure asupra locului, unde şi-a făcut studiile, dar ştim că eră doctor în drept şi filozofie 1). Pare că a dobândit acest titlu la Viena 2). Toate izvoarele ni-1 arată că eră foarte învăţat; o dovadă puternică rezultă şi din activitatea desfăşurată în Moldova.' Cunoaşteâ bine limbile: latină, greacă, germană, ungară, română, franceză, poate şi italiană. Cunoştea, apoi, dreptul roman, greco-roman, german, francez. Eră în curent cu doctrina şi jurisprudenţa, ca un adevărat jurisconsult; avea jnulte cunoştinţe istorice, literare, etc., eră în fine un om cu o întinsă cultură. In privinţa datei când a venit în Moldova s’a zis că ar fi anul 1812 şi această dată a fost arătată chiar de către unul, care prin legăturile sale de familie eră în măsură să cunoască mai bine ca alţii fapte din acele vremuri 3). S’a mai zis că ar fi anul 1811 4). Această dată o putem stabili cu ajutorul arătărilor lui. Intr’o jalbă către Domn, dela 6 Oct. 1838 ziceâ: «încă dela anul 1813 în luna lui Septemvrie chemat fiind.... am slujit»5). Tot în anul 1838, Domnul Mihail Sturza spunea că a fost chemat în 1813, fără a preciza luna»6). Dela 1 Sept. 1813 îl şi găsim îndeplinind anumit rol în Moldova 7). Este sigur dar că la 1 Septemvrie 1813 era în ţară. Cum din însemnările citate, !) A. Pappadopol-Calimach. Din istoria legislaţiumi Moldovei în Arhiva societăţii ştiinţifice şi literare din Iaşi. Tom. VII, p. 152. 2) Xenopol D. A. Istoria Românilor, V, p. 432, după nişte note publicate în Albina Românească pe 1853, p. 245, spune că a fost adus în Moldova din Viena, ceeace ar puteâ da loc ipotezei că acolo îşi făcuse studiile superioare şi luase doctoratul. Dar afară de această informaţiune, care — cum vom vedeâ — lasă multe îndoeli, avem altă ştire, care ne dă indicaţiuni în acelaş sens. Intr’o adresă dela 29 Noemvrie 1836 a Comitetului şcolar, semnată de Flechtenmacher, Asachi, etc., vorbindu-se de profesorii Academiei, între care eră şi Flechtenmacher, se spune că profesorii au învăţat în «Academiile Roşiei şi Austriei». (Ureche A. V. Istoria Şcoalelor, I, 327). La 1830 (Albina Românească pe 1830, supl. la No. 33, Cpr. şi Ureche A. V. Istoria Şcoalelor, I, p. 106) se spuneâ că «în curgere de 18 ani .... n’au încetat». Ţinând seamă şi de anul 1830, care eră anul curgător şi scăzând 18 avem tocmai 1813. Deci acesta eră anul de obşte ştiut al venirii lui în Moldova. а) A. Pap. Calimach. 1. c. *) Xenopol D. A. 1. c. б) Acad. Rom. Ms. 105, fila 19. 6) II a 6t6 appelie dans cette Principaute l’an 1813, fără a precizâ luna. (Ms. 105, f. 54 verso). ’) Iorga N. Documente privitoare la fam. Calimachi, voi. II, p. 69. www.digibuc.ro *93 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 3 care inspiră toată încrederea, nu rezultă că ar fi fost mai de mult aici, este foarte probabil că venise cu puţin timp înainte de Septemvrie, poate chiar prin August 1813. Venirea lui a fost determinată de următoarele împrejurări. Este ştiut că unii domni, din epoca fanariotă, dorind să dea ţărilor române o organizaţie modernă, voiau să le înzestreze şi cu legi scrise. Intre aceştia, în Moldova, s’a distins familia românească a Calmaşilor, deveniţi Calimachi. Alexandru Ca-limach (1795—1799), plănuind să alcătuiască o lege, a adunat material în acest scop dar n’a avut timp să-şi înfăptuiască gândul1). Mai norocos a fost fiul său Scarlat Calimach, care era un om foarte cult şi în legături cu universităţile Apusului. Una din primele lui dorinţe cum se sul pe tron2) fu de a alcătui legiuiri gentru Moldova şi în primulrâod o legiuire civilă. Arătând părerea sa Sfatului ţării, compus din Mitropolit, Episcopi şi boieri, acesta nu numai că i-a împărtăşit ideile ci printr’o anaforâ l-a rugat să-şi pue hotărîrea în lucrare3). Pentru a-şi realiză planul îi trebuiau oarecare ajutoare. In Moldova se găsiau câţiva oameni cu cunoştinţe juridice şi printre ei se distingea Andronache Donici. Acesta fusese însărcinat de Mitropolitul Veniamin Costachi să alcătuiască o legiuire în româneşte, care a fost gata în 1813. Pare că această adunare de legi n’a prea mulţumit pe Domn, care a obligat pe autor să-i modifice titlul4); probabil fiindcă voia o legiuire care să treacă drept opera sa nu a unui boier şi mai ales o legiuire în care să se ţină seamă şi de legile noui ale Apusului. Trebuiâ dar un bun cunoscător al acestor legi. Pentru îndeplinirea acestui rol fu chemat Flechtenmacher. Acesta ne spune c’a fost chemat de Mihail Sturza, Domnul de mai târziu şi care atunci, la Septemvrie 1813, eră vornic de aprozi5). Faţă de această lămurire dată chiar de el trebuie înlăturată părerea că ar fi fost adus la 1811 (dată dovedită că e greşită) din Viena *) A. P. Calimach, Arhiva VII, p. 161. 2) La 17 Septemvrie 1812. Iorga. Istoria Românilor, p. 347. a) Uricar IV, p. 300 şi urm. Hrisovul de promulgare al Codului Calimach. *) Acad. Rom. Ms. 444 şi doc. 148, LXXIV. Vezi şi Andrei Rădulesc: Din vieaţa şi activitatea lui Andronache Donici, Buc. 1906, p. 8 şi urm. Extras din Rev. judiciară 1906. *) Ms. 105, fila 19. 13 A. R. — Memoriile Secfiet Istorice. — Seria III. Tom. I. www.digibuc.ro 4 ANDREI RĂDULESCU 194 de către boerii Lascarachi şi Grigoraş Sturza ca învăţător pentru copii lor1). S’ar putea crede că Mihail Sturza, boier cult, l-a chemat pentru interesele sale, fie pentru a-1 consultă în anumite chestiuni, fie pentru a dă prin casele boiereşti lecţii de drept, studiu spre care erau atraşi acum mulţi boieri, mai ales pentru odraslele lor. Dintr’o jalbă a lui Flechtenmacher, în care arată la ce a fost întrebuinţat încă dela venirea sa în ţară şi mai ales dintr’un act liberat de Scarlat Calimach, se vede lămurit că a fost chemat de Domn printr’un decret pentru anumite îndeletniciri juridice, aşa că Mihail Sturza, vornicul de aprozi, execută porunca domnească, chemându-1 să vie la Iaşi. Este probabil ca Sturza să-l fi cunoscut mai de mult prin cine ştie ce împrejurări şi să-l fi recomandat Domnului; este posibil ca Domnul să-l fi găsit în alt chip prin relaţiile ce necontenit aveau Moldovenii cu oraşele de pe^te munţi. Descoperit într’un fel sau altul, Flechtenmacher la Sept. 1813 eră la Iaşi. Funcţiunea ce i s’a dat eră aceea de Pravilist, în care a stat până la 1840. Domnul îl numeşte: «legist»2). Rolul acesta de pravilist se pare că nu eră bine determinat, cum s’a făcut peste câţiva ani mai târziu. In genere prin Pravilist se înţelegeâ un om de legi, care eră în slujba Statului şi pe care Domnul îl puteă însărcină cu orice fel de chestiuni juridice. Pentru o astfel de îndeletnicire fu adus şi Flechtenmacher. Spre a-şi puteă ajunge scopul de a înzestră ţara cu legi scrise, Scarlat Calimach aveă nevoie, în prim rând, de adunarea materialului. La început, voiă să aibă traduse în româneşte pravilele împărăteşti, din care voiă să facă baza nouilor legiuiri ale Moldovei. Aceste traduceri aveau să servească pentru a se *) *) Xenopol A. D. 1. c. Că ştirea e greşită rezultă nu numai din data 1811, ci şi din aceea că, după ea, deabiâ la 1819 ar fi fost Flechtenmacher însărcinat împreună cu legistul grec Anania să întocmească în greceşte condica sa, când e bine stabilit că aceasta a avut loc cu mult înainte. Poate numai partea că ar fi fost adus din Viena să conţie ceva adevărat, fie că Viena a fost locul unde-şi va fi luat diploma de doctor, fie că eră locul unde avea vreo ocupaţie, când a fost chemat în Moldova. Poate să mai fie adevărat din această ştire faptul că a dat lecţii fiilor de boieri; aceasta însă a putut să aibă loc posterior anului 1813, când a intrat în slujba Statului. *) Iorga N. Documentele familiei Calimach, H, p. 69. www.digibuc.ro PRAVILISTUL FLECHTENMACHER S 195 alcătui nouile legiuiri, dar şi pentru a fi utilizate de cei cari ar avea nevoie de ele şi nu ştiau latineşte şi greceşte. In vederea acestui scop, numi o comisiune compusă diii Anania Cuzanos, zis şi dascălul Anania şi Flechtenmacher, lângă numele căruia adaugă cuvântul: «laten». Acea denumire lasă a se vedeâ că în vreme ce Cuzanos eră destinat mai ales pentru textele greceşti, Flechtenmacher eră mai cu seamă pentru cele latineşti. In această ocupaţie găsim pentru prima dată pe Flechtenmacher, cu începere dela i Septemvrie 1813. Drept plată, fiecare membru al comisiunii aveâ câte 100 lei pe lună, plus alţi 100 dela Casa Răsurilor. Comisiunea aveâ şi un scriitor, plătit cu 100 lei lunar, dintre care 50, de asemenea, dela arătata casă. Această comisiune a lucrat mai mult timp. In socotelile domneşti găsim prevăzută leafa ei până la sfârşitul lui Maiu 18141). De sigur că a lucrat şi după această dată, fiindcă în socotelile pe 1814—1815 se vede trecută în luna Decemvrie 1814 o sumă de 32 lei pentru un top de hârtie, destinat tălmăcirii legilor2), iar în 1815 se prevede leafa ei pe Septemvrie—Decemvrie 1815, Ianuarie şi Februaire 18163). Deşi nu găsim trecută leafa membrilor în mod continuu, fără îndoială însă că au lucrat şi au fost plătiţi neîntrerupt, căci aşa se orânduise de către Domn să li se plătească sumele arătate până la săvârşirea tălmăcirii4) Judecând după plată, se pare că la începutul anului 1816 tălmăcirea erâ terminată. Domnul, văzând că se pregăteşte principalul material, întocmi un comitet, pentru adunarea tuturor legilor şi obiceiurilor Moldovei în materie civilă şi criminală, câte erau de 4 secole, cu arătarea ramurei si a izvorului lor. Acest comitet ar fi fost format încă din anul 1815. Nu ştim precis cine anume a făcut parte din acest comitet. Ţinând seamă de scopul ce aveâ de îndeplinit, este probabil că au fost, în primul rând, boieri, cari cunoşteau legile vechi şi obiceiurile, ca: Andro-nache Donici, Costache Conachi, Skeleti, Sturza, etc. Alături de ei vor fi fost şi tălmăcitorii pravilelor împărăteşti: Flech- *) Iorga. 1. c. *) Ibid., p. 150. 3) Ibid., p. 154. *) Ibid., p. 69. <3* www.digibuc.ro 6 ANDREI RĂDULESCU 196 tenmacher şi Anania, de ale căror lumini se va fi simţit nevoie. După ce avu gata tot materialul, Domnul păşi mai departe la alcătuirea unei legiuiri şi alese mai întâiu legiuirea civilă, ca una «ce este mai de trebuinţă decât celelalte părţi ale legislaţiei». Cei ce au lucrat cu Domnul şi l-au ajutat la elaborarea nouei pravile, au fost Flechtenmacher, Donici, Anania Cuzanos, Skeleti. Aceştia sunt principalii colaboratori şi în această ordine ni-i înfăţişează un izvor demn de crezare. Alături de ei au mai luat parte: Costache Conachi, Mitropolitul Ve-niamin, Vornicul P. Negri, tatăl lui Costache Negri, Logofătul Grigoraş Sturza, tatăl viitorului Domn Mihail Sturza şi cumnatul lui Vodă Calimach, Logofătul Iordache Ghica, Vornicul Mihail Sturza, viitorul Domn 1). Cum vedem, s’a format un fel de comisie, care, utilizând materialul adunat, avea să elaboreze pravila împreună cu Domnul. N’avem până acum informaţiuni exacte despre chipul cum au procedat la formarea nouei condici civile. Este probabil că şi în Moldova s’a lucrat cum s’a lucrat în Ţara Românească la întocmirea condicei Caragea. Este de crezut chiar că procedarea Moldovenilor a servit de model şi de îndemn Muntenilor, căci se pare că elaborarea condicei moldovene începuse înaintea celei muntene 2). Este posibil dar ca şi în Moldova să se fi însărcinat doi jurişti să alcătuiască câte un proiect, care să fie supus comisiei de elaborare. >) A. Papadopol-Calimach, «Din istoria legislaţiunii Moldovei», în Arhiva societăţii ştiinţifice şi literare din Iaşi, tom. VII, pag. 160—161. După ocuparea Basarabiei, pentru a cunoaşte noua provincie, Ministerul de externe rusesc a însărcinat pe consilierul de Curte Pavel Svinin să facă o descriere despre starea acestui ţinut. In raportul prezentat de el la 1 Iunie 1816, vorbeşte despre Comitetul pentru adunarea legilor şi obiceiurilor Moldovei, numit în 1815 de Vodă Calimach. El mai spune că partea întâiu a legislaţiei s’a tipărit în 1816, în limba greacă, iar atunci, la 1816, se traduce în limba moldovenească. Pappadopol-Calimach crede că această parte întâia ar fi Condica civilă în întregime, iar partea II ar fi legea criminală, care s’a elaborat mai târziu. Cum este sigur — dovadă hrisovul— pravila lui Calimach s’a promulgat la 1 Iulie 1817, spusele lui Svinin trebuiesc înţelese în sensul că în 1816 va fi fost gata numai o parte din Condică, care se tipărise şi restul a continuat în cursul acestui an şi în 1817. Partea aceasta din raportul lui Svinin este reprodusă în lucrarea citată a lui P. Calimach, pag 160. Despre adunări pentru cercetarea obiceiurilor pământului, se vorbeşte şi în hrisovul de promulgare (Uricar, IV, pag. 207 şi urm.). Este posibil ca acest comitet, de care vorbeşte consilierul rus, să fie Comisia de elaborare, formată din cei arătaţi de P. Calimach; totuş pare mai posibilă a fi fost separate, cum am arătat mai sus. 2) Vezi A. Rădulescu: Logofătul Nestor, p. 11—iz şi în Revista critică de drept, 1910. www.digibuc.ro 197 PRAV1L1STUL FLECHTENMACHER 7 Din cele ce vom arăta mai jos, pare că a fost un singur proiect al lui Flechtenmacher, care, probabil, luase avizul Domnului asupra planului şi metodei de urmat. Proiectul a fost supus co-misiunii, care va fi discutat, modificat anumite părţi, până se ajungea la o formă pe care o primiâ şi Domnul, fie că asistase la lucrări, fie că i se supunea rezultatul lor spre a decide. Hrisovul de promulgare al Condicei Calimach nu spune precis că s’ar fi supus această pravilă spre aprobare şi Adunării Obşteşti, ci vorbeşte numai de o primă consultaţie ce i-ar fi cerut Domnul, când şi-a arătat intenţia de a legifera şi de nişte adunări chemate spre a cercetă obiceiurile pământului1). Din alt izvor — posterior, e adevărat, dar demn de crezare —avem ştirea că noua pravilă a fost supusă Adunării Obşteşti 8). Eră contra dreptului public al ţării, eră contra vechiului obiceiu ca Domnul să facă o astfel de pravilă, fără să asculte şi Sfatul ţării. Dealtfel acea comunicare a intenţiei domneşti, de a da legi noui, este o dovadă că trebuia consultată şi Adunarea Obştească, în forma ei de constituire de atunci. Probabil că prin acele adunări, de care se vorbeşte la sfârşitul hrisovului, s’a înţeles nu numai comisia, care a cercetat obiceiul pământului, ci şi Adunarea Obştească, compusă din fruntaşii ţării. In Moldova, lucrarea merse mai repede decât în Muntenia, Unde Vodă Caragea îndemnă stăruitor Adunarea să grăbească terminarea condicii şi unde deabiă în Iunie 1818 fu gata3). Pravila moldovenească fusese terminată cu un an înainte, la sfârşitul lui Iunie 1817. Domnul, mulţumit că-şi văzu realizată partea principală a visului său, o promulgă, printr’un lung şi *) *) La alcătuirea codului austriac se întrebuinţase cam aceeaş metodă. După ce s’a adunat materialul necesar a fost însărcinat cu redactarea savantul Franz von Zeiler, membru la Curtea de Casaţie. Proiectul acestuia a fost supus votului Comisiunii aulice, examinat apoi de Consiliul de Stat şi în urmă promulgat de împărat Ia 7 Iulie 1810 (A de Clercq, Code civil gănăral de l'Empire d’Autriche. Paris 1836. Introduction, p. XII şi urm.). Probabil că au fost influenţaţi de această metodă alcătuitorii codului Calimach. De altfel Domnul în hrisovul de promulgare spune că a întrebuinţat «metodul» codului austriac, iar Flechtenmacher utilizâ comentariile lui Zeiler apărute în 1811—1813, din care aveă un exemplar pe care îl şi adnotase, în afară de alte observaţiuni, cu textele corespunzătoare din codul Calimach. (M. Bonachi. Persoana morală în codicele Calimach, p. 14—15). Cf. Uricar. IV. p. 300 şi urm. 2) P. Calimach, loc. cit., p. 160. *) Vezi Logofătul Nestor, pag. 12; D. D. Stoenescu, Legiuirea Caragea, pag. 9 şi urm. www.digibuc.ro 8 ANDREI RĂDULESCU J- igS frumos hrisov, la i Iulie 1817, însoţind-o de o carte de închinare către tatăl său1). După o ştire, înainte de a o promulgă, ar fi trimis-o mai multor învăţaţi străini spre a-şi da părerea asupra ei2). Este sigur însă că a trimis un exemplar, legat luxos, Universităţii din Oxford, care şi-ar fi dat chiar părerea' asupra valorii pravilii 3). Pentru a putea fi întrebuinţată de poporul căruia eră destinată, Scarlat Calimach, puse s’o traducă chiar de atunci, în limba tării. Traducerea însă merse încet —nu ştim exact din > 3 ce cauză — şi el n’avu parte să o vază terminată în domnia lui. La 1819 Noemvrie, deabiâ eră tradusă jumătate4 *), şi deplin nu s’a tradus decât mult mai târziu^). dare a fost partea lui Flechtenmacher la alcătuirea Condicei-Calimach ? S’a zis că însăs Domnul ar fi redactat si scris îii 3 3 mare parte legiuirea, car'e-i poartă numele6). S’a afirmat apoi că autorul acestei legiuiri nu este Domnul, ci Anania Cu-zanos7). Uricar, IV, pag. 207 şi urm.; P. Calimach, p. 161. 2) P. Calimach, pag. 163. 8) P. Calimach, pag. 163—165. 4) Uricar, IV, pag. 207—213. *) Despre activitatea lui Sc. Calimach se face menţiune şi in revista întitulată r ((Telegraful filologic, care apăreâ în greceşte laViena între 1817—1820. După acea notiţă, Scarlat Vodă Calimachi, care veghieză cu adevărat părinteşte la îmbunătăţirea ţării şi la creştera noroadelor încredinţate de Dumnezeu lui, a 'orânduit pe Marele Vornic dumnealui Mihalachi Sturza, pe Marele Postelnic dumnealui Alexandru Beldiman şi pe dascălul de latineşte dela şcoala domnească ca să traducă legile locului în limba Dacilor cari întru puţin vor ieşi de sub teascuri. Boieri cuminţi şi patrioţi ca Mihaiu Sturza, Marele vornic, Conachi Marele Postelnic, Alexandru Beldiman şi Spătarul Gheorghe Bălşucă nu numai se ocupă de traducerea multor cărţi utile de nevoie şi de obştesc folos, dar şi de editarea lor, care nădăjduim că în cutând să le vedem la lumină». (Iorga: Telegraful filologic din 1817—1820 şi Românii în Amănunte din istoria noastră în veacul al XIX, p. 10). Aici este însă vorba numai de traducerea legilor locului, adică legile romane şi grecd-romane — căci acestea erau socotite ca legile ţării — în limba Dacilor, adică în limba românească; deci ştirea se referă la traducerea legilor arătate Şi care aveau să servească la alcătuirea pravilei Calimach. Partea relativă la editarea multor cărţi de folos poate că să referă şi la tipărirea pravilei. In orice caz informaţia nu poate servi pentru a arăta pe autopi codului Calimach. Autorul acestei informaţii aflase ceva despre traducere de legi, de ieşire de shb teascuri, etc., dar nu ştii precis toate lucrurile petrecute la o aşâ distanţă. •) P. Calimach, pag. 161. J) D. Alexandresco, Dreptul civil român, ed. 2-a, 1.1, pag. 20 şi în prefaţă la Codul Caragea de I. Palade, pag. IX. Cfr. P. Negulescu, Studii de Istoria Dreptului Român, pag. 19. Vezi şi Gr. Alexandrescu, Studii asupra istoriei generale a Dreptului, 1905, p. 50, www.digibuc.ro 199 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 9 Fără îndoială că Scarlat Calimach a avut un important rol la alcătuirea nouei pravile. Eră un om cult şi care iubiâ mult lucrările intelectuale, având — cum am văzut — legături cu marile universităţi ale Apusului. Postelnicul Manolache Dră-ghici, contemporanul său, îl critică zicând că eră moale, «că se ocupă mult cu scrisul, din care pricină venise la o monotonie trândavă»1). Aveâ, desigur, întinse cunoştinţe juridice şi a luat parte la lucrările pravilei. Nu este dovedit însă că el ar fi fost un jurisconsult de valoarea principalilor săi colaboratori. Chiar de ar fi fost şi dacă s’ar fi ostenit să redacteze şi să scrie cea mai mare parte a Pravilei, nu se vede pentru ce s’ar mai fi numit Comisia de tălmăcitori, adunarea aceea, numită de un contemporan, Comitet pentru adunarea vechilor pravili şi obiceiuri şi mai ales de ce ar mai fi avut nevoie de atâtea ajutoare ? Ar fi fost suficient să alcătuiască singur legiuirea şi s’o prezinte Sfatului ţării, unde aveâ să fie modificată şi îmbunătăţită după sfatul boierilor pricepuţi în ale legilor şi cunoscători ai obiceiurilor şi nevoilor ţării. Faptul că a întocmit în special comisia pentru elaborare mă face să cred că principalul rol al Domnului a fost de a revedeâ ceeace lucrau ceilalţi şi de a hotărî în chip definitiv, după ce ascultase diferite texte, iar nu de a alcătui, redactâ şi seri el cea mai mare parte a Condicei. Hrisovul de promulgare nu poate fi adus în sprijinul părerii că Domnul ar fi fost autorul principal al legii, fiindcă, deşi în câteva locuri Domnul spune: «am săvârşit» lucrul sau «am îndeplinit lipsele», «am întrebuinţat», în alte părţi spune: «s’au desăvârşit acest al nostru cod», «s’au mai adăugit», «s’au cinstit». Din acest hrizov ar rezultă apoi că n’a avut colaboratori decât pentru chestiunile luate din obiceiul pământului şi hrisoavele domneşti. Or, însăş acela, care-1 arată ca autor principal, arată că a existat o comisie de elaborare pentru întreg codul, şi la lucrările ei luă parte şi Domnul. De altfel Vodă Calimach, care ţineâ, de sigur, ca Pravila să treacă drept opera sa, nu aveâ să pomenească tocmai în hrisovul de promulgare numele şi partea colaboratorilor săi, care puteau fi *) *) Istoria Moldovei, voi. II, p. 106. www.digibuc.ro io ANDREI RĂDULESCU 200 cunoscuţi în alt chip, dar nu trebuiau să umbrească gloria domnească. Dintre aceia pe cari Papadopol-Calimach îi arată ca principali colaboratori, în ce priveşte pe Andronache Donici, deşi un mare jurist, nu s’a afirmat de nimeni şi nu e probabil c’a avut primul rol la întocmirea legilor Calimach, când de curând publicase adunarea lui delegi, pe care Domnul se pare că n’o aprecia prea mult. In orice caz, dacă Donici ar fi avut un rcl important la alcătuirea Codului Calimach, s’ar vedea o mai mare asemănare între lucrarea lui şi noua legiuire. De Skeleti nu este nici un indiciu că ar fi îndeplinit un rol deosebit la formarea pravilei. Rămâne dar dintre cei arătaţi ca principali colaboratori numai doi: Anania Cuzanos şi Flechtenmacher. Cel dintâiu a fost un jurisconsult de seamă, a fost pravilist şi profesor la Academia domnească1); n’avem, însă, nici o dovadă că el ar fi avut primul rol la alcătuirea Codului. Părerea, care-i atribue acest rol, este cu mult pos-terioară şi nedovedită prin nimic. Chiar Papadopol-Calimach, care aveâ unele hârtii de familie, enumerând pe membrii comisiei de elaborare, trece pe Cuzanos deabiâ în rândul al treilea; şi este greu de admis să fi dat tocmai acest rang, şi după Donici, unui jurist care ar fi fost cel mai însemnat colaborator, ba chiar adevăratul autor al nouei legiuiri. Să vedem dacă nu cumva Flechtenmacher a avut vreun rol mai important decât ceilalţi. In primul rând, avem dovezi sigure despre vasta sa cultură juridică, ceeace nu se poate afirma, în aceeaş măsură, despre ceilalţi. Eră socotit aşa de superior, încât vedem chiar pe Donici, despre care se dusese vestea, cerând consultaţii dela învăţatul sas2). El a desvoltat o întinsă activitate, ca om de drept, şi în urma alcătuirii Codului, până la moarte; eră considerat ca juristul cel mai de valoare al Moldovei. Flechtenmacher a făcut parte şi din comisia care a tradus codul3). El chiar alcătuise un comentariu al acestei pravile. Intr’un manuscris al *) N. Iorga, Istoria literaturii române în sec. XVIII, p.449; P. Calimach, loc. cit. pag. 151. 3) Acad. Rom., Ms. 10. Lexicon juris civilis, pag. 72. •) Introducerea lui C. Sturza la Codtd Calimach, col. Bujoreanu, voi. III, pag. 556. www.digibuc.ro 201 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER lui, se găseşte un fel de plan al Codului Calimach, cu indicaţia izvoarelor, şi este probabil că este chiar planul primitiv. In orice caz, chiar de ar fi posterior, felul cum este făcut, arată că autorul lui luase o parte foarte însemnată la alcătuirea Condicei. Insus felul cum este alcătuit Codul, ne face a recunoaşte lui Flechtemr.acher un rol mai mare. Nu este locul a ne ocupă aici de izvoarele acestei pravile şi de a discută părerea curentă în această privinţă; poate o voiu face altădată; destul să spun că în Codul Calimach se vede o foarte puternică influenţă a Codului austriac, fără a specifică acum măsura acestei influenţe. Dacă această influenţă este necontestată, cu greu se poate admite că ea s’ar datori lui Donici, Skeleti, Cuzanos, despre care n’avem dovezi că ar fi cunoscut mai bine decât Flechtenmacher acel cod şi despre care avem, din contră, bănuiala că nu vor fi cunoscut de loc sau foarte puţin noul cod austriac, căci altfel un s’ar mai fi simtit nevoia să se ' » aducă un sas. Este — putem zice — certitudine că influenţa codului austriac asupra legiuirii moldoveneşti se datoreşte lui Flechtenmacher. Aceasta eră, în genere, lucru ştiut în Moldova. Judecând după această influenţă, este dar foarte verosimil că Flechtenmacher a fost principalul autor al Codului Calimach. De altfel, Pappadopol-Calimach îl pune în primul rând între membrii comisiei de elaborare, şi desigur că n’ar fi făcut-o dacă n’ar fi fost bine ştiut că Flechtenmacher a fost primul între ceilalţi colaboratori. Dar însuş Domnul a dat o dovadă însemnată despre rolul lui Flechtenmacher. După ce Codul a fost tipărit în greceşte, Domnul, «dela sine, fără vreo mijlocire prin altul», ci numai apreciind manca şi meritele lui Flechtenmacher, i-a dăruit 200 de exemplare ale condicii x). Cum exemplarul se vindeă cu trei galbeni, înseamnă că i-a dăruit 600 galbeni, o sumă foarte mare, peste 7.000 de franci, şi ca valoare mult mai mare pentru începutul sec. XIX, o adevărată avere. Acestea i s’au dat nu ca o plată, căci eră plătit ca pravilist, ci ca o deosebită re- *) *) Acad. Rom. Ms. 105, fila 19 v. www.digibuc.ro 12 ANDREI RADULESCU 202 compensă şi mulţumire domnească. N’avem dovezi că s’ar mai fi făcut cuiva dintre colaboratori asemenea dar. Când Domnul face un astfel de dar, însoţit, cum vom vedea, şi de alte mulţumiri, desigur că, prin asta, recunoştea cât de mare a fost rolul lui Flechtenmacher la alcătuirea monumentului juridic, care aveâ să poarte numele Domnului în decursul veacurilor. Dacă Domnul nu-i arată rolul în hrisovul de promulgare al legii, de aci nu se poate deduce lipsa acestui rol, căci, am mai spus, era şi o chestie de amor propriu pentru Vodă, că să nu mărturisească acest lucru chiar în hrisovul operei, care voia să fie socotită a sa. Cât despre Cuzanos, este probabil că şi el a avut un rol important, dar mai ales pentru chestiunile în limba grecească, pe care o ştiâ, fără îndoială, mai bine decât toţi. Poate că la redacţia textelor, care se ştie că s’a făcut în greceşte, a avut un rol mai mare decât Flechtenmacher. Probabil că mai ales aici era rolul lui şi al Domnului. Donici şi ceilalţi boieri moldoveni, vor fi avut rolul lor, mai cu seamă la dispoziţiunile luate din obiceiuri şi din hrisoavele anterioare. In ce priveşte iniţiativa alcătuirii, conducerea lucrării şi hotărîrea definitivă în chestiunile desbătute, precum si stăruinţa terminării, astea fără îndoială că sunt partea lui Vodă. In ce priveşte însă fondul legiuirii, planul şi metoda, este mult mai verosimil că Flechtenmacher a avut rolul de căpetenie, aşâ că el trebuie socotit—până la o dovadă contrară — principalul autor al Codului Calimach. In orice caz rolul de principal colaborator al Domnului nu mai trebuie discutat. Vodă Calimach îi dete multă consideraţie. In tot timpul domniei sale l’a menţinut ca pravilist şi în această calitate l-a consultat în diferite chestiuni juridice. Afară de dăruirea celor 200 exemplare probabil că Domnul i-a dat şi alte ajutoare. I-ar fi dat şi rang de boerie, l-ar fi ajutat şi mai mult, dar în curând fu nevoit să părăsească tronul Moldovei şi să apuce drumul Ţarigradului, unde-1 aştepta peste câţiva ani odihna de veci adusă de un ştreang turcesc. Cu durere va fi văzut această plecare Flechtenmacher, al cărui rost în Moldova fusese creat de Domnul, care lua drumul pribegiei. www.digibuc.ro zo3 PRAV1LISTUL FLECHTENMACHER 13 înainte de a părăsi ţara, Scarlat Calimach se gândi cu recunoştinţă la acela, care-1 ajutase aşa de mult să realizeze visul, scump tatălui său şi lui, de a da ţării ce stăpâniseră o legiuire scrisă şi nu o legiuire oricum ci o legiuire de mare valoare. Dacă nu-i va fi mai dat şi alte ajutoare materiale se grăbi să-i dea la 28 Fevruarie 1819 un certificat, prin care arătă că legistul său, d-1 Flechtenmacher, a lucrat «cu o adâncă ştiinţă, cu o stăruinţă neobosită şi cu o judecată sănătoasă în diferite afaceri juridice»; de aceea el a găsit de cuviinţă să-i libereze un asemenea certificat ca o dovadă de recunoştinţă si satisfactiune tii t pentru serviciile, pe care le-a adus cu exactitate şi în chip legal pentru binele politic al ţării. Liberându-i acest certificat rugă pe viitorii Domni, pe care providenţa-i va destină să guverneze Moldova să nu-1 lipsească de bunele lor graţii şi de înalta lor protecţiune, pentru ca acest act — plăcut şi lui Dumnezeu — să încurajeze şi să îndemne şi pe alte persoane, care se aseamănă cu numitul jurist «aşă de priceput în afacerile dreptului» să contribue ca si el la binele tării 1j. Calimach înfiinţase la 1 Ianuarie 1818 un post de pravilist oficial, de nomofilax, jurisconsult. Acest post nu fu încredinţat nici lui Flechtenmacher, nici lui Cuzanos ci lui C. Skeleti 2). Cauza, probabil, este că nici unul din acei 2 pravilişti nu devenise încă moldovean şi nu erau boieri3). De aci nu urmează că rolul lui Flechtenmacher a fost redus sau că nu s’a mai bucurat de încrederea domnească; drept dovadă avem certificatul, de care ne-am ocupat, şi care a fost liberat posterior înfiinţării postului de nomofilax. El a continuat să se bucure de aceeaş consideraţie din partea Domnului şi să fie consultat de toţi în chestiunile juridice, măcar că n’aveă titlul de pravilist oficial. Desigur că Vodă Calimach nu lăsă deoparte un jurist, despre care vorbiă aşă de elogios; desigur că în acest timp eră întrebuinţat pentru traducerea nouei condici, şi foarte probabil că se ocupă şi cu alcătuirea altei părţi de legislaţie, poate codul penal, pe care Domnul îl aveă cuprins în planul său de legiferare. 9 Ms. 105, fila 53 v. *) Uricar, V, p. 396—400. 3) Cf. P. Calimach, 1. c. 149. www.digibuc.ro <4 ANDREI RĂDULESCU 204 Este posibil ca în timpul Domniei lui Calimach, şi poate şi mai târziu, Flechtenmacher să fi dat şi lecţii de Drept fiilor Domnului şi feciorilor de boieri. Este ştiut că există un curent pentru studiile juridice şi că veniau profesori pentru asemenea studii. Aşa fiind, desigur că elita Moldovei a căutat să profite de cunoştinţele unui învătat ca Flechtenmacher. * * * In locul lui Vodă Calimach urcă treptele tronului Mihaiu Vodă Suţu, a cărui domnie fu şi mai scurtă; în timpul lui is-bucni revoluţia, care avea să ducă la liberarea Greciei si care provocă şi mişcarea dela 1821 a ţărilor române. N’avem multe ştiri despre Flechtenmacher în această domnie, dar este sigur că n’a părăsit Moldova, de care se alipise tot mai mult şi de care nu se gândiâ să se mai despartă. Rămâind aici şi-a continuat meseria de pravilist şi — poate — şi de profesor. Noul Domn l-a numit chiar pravilist oficial şi în această calitate îl găsim dând diferite lămuriri şi consultaţii 1). Când izbucni revoluţia din 1821 avu să îndure şi el neajunsuri mari. Se pare că de teama zurbalei, ori îndemnat de vreun boier, plecă în grabă din Iaşi fără a-şi putea luâ sau pune la adăpost averea lui cea mai dragă: biblioteca. In vălmăşeala zilelor ce urmară, oamenii, cari căutau altceva decât libertatea, se năpustiră şi asupra casei lui, pe care o jefuiră, răpindu-i biblioteca şi — ceeace îl durea mai mult—şi exemplarele, destul de valoroase ca parte materială pentru el şi totdeodată amintitoare de recunoştinţa domnească, exemplarele din Codul Calimach, care-i mai rămăsese din cele date de Domn. Când liniştea începu a se restabili, Flechtenmacher eră din nou la Iaşi, dar fără cărţi. El simţi mai mult ca toţi greutatea revoluţiei, căci a fi jurist fără bibliotecă asta nu putea concepe. Deşi nu eră bogat, totuş fie că a fost ajutat de Domn, sau de altcineva, fie că s’a împrumutat, cheltui încă vreo 800 galbeni şi reconstitui pe cât eră posibil biblioteca, iubitul lui tovarăş *) Ms. 10, Lexicon juris civilis. Aci găsim că a dat consultaţii în 1819, 1820. 1821. www.digibuc.ro 205 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER IS cu care munca-i era mai uşoară şi cu care se înţelegea mai bine decât cu mulţi dintre contimporanii săi. # # * Restabilirea domniei pământene nu-i stânjeni activitatea. Contra lui, care n’aveâ altă legătură cu domnia grecească decât că lucrase pentru binele ţării sub 2 din aceşti Domni, nu se putea plânge nimeni. Trăit de aţâţi ani între boierii ţării, neamestecat până acum în luptele diferitelor grupuri, devenit din ce în ce mai trebuincios pentru chestiunile juridice, Flechtenmacher nu putea fi negl'jat ori îndepărtat de un domn ca Ioan Sandu Sturza, care dor'â în chip cinstit să îndrepteze multe în ţara, pe care soarta i-o punea sub cârmuirea sa. Probabil că a fost întrebuinţat la toate chestiunile mai însemnate de drept; probabil c’a luat parte şi la alcătuirea codului penal din 1826. Insuş Calimach avea de gând să dea ţării, între alte părţi ale legislaţiei, şi codul penal, dacă ar fi avut domnie mai lungă şi liniştită. Sturza nu făcea decât continua opera de legiferare a precedesorului său şi la această lucrare e greu de crezut că nu va fi întrebuinţat şi pe Flechtenmacher. Activitatea care iese mai mult în evidenţă în această epocă este aceea de pravilist oficial, de jurisconsult al Statului, de nomofilax. Misiunea aceasta era una din cele mai frumoase. Pravilistul, nomafilax, eră — cum numele arată — păzitorul legilor. El trebuia să se ocupe neîncetat cu studiul legilor, să observe cu atenţiune ca ele să se aplice, să arate dacă ele mai corespund cu nevoile şi obiceiurile poporului, să le arate lipsurile la toate pricinile ce se judecau la Divanul boierilor şi înaintea Domnului, unde pe lângă observarea legilor, avea să dea lămuriri si sfaturi. » Pe lângă aceasta, spre a putea observă cum se aplică legile, lui i se prezentau hotărîrile instanţelor superioare, înainte de a fi întărite de Domn şi executate. El avea să cerceteze dacă s’a judecat bine sau râu, dacă s’a călcat sau nu legea, fie în privinţa formei, fie în privinţa fondului, el controlă deci activitatea judecătorească şi numai dacă găsiă hotărîrea conform cu legile îşi da aviz favorabil. Rolul său eră deci de o importanţă www.digibuc.ro i6 ANDREI RĂDULESCU 206 capitală; el eră deasupra instanţelor judecătoreşti, eră un fel de instanţă supremă, care deşi n’aveâ ultimul cuvânt, rezervat Domnului, aveâ însă influenţă asupra lui Vodă, care eră luminat şi călăuzit de acest înalt funcţionar. Postul de jurisconsult se asemănă cu o instituţie, care s’a înfiinţat mai târziu în Ţara Românească cu numele de Sfat consultativ, compus din 3 presoane, dar care n’a durat mult1). Altă îndatorire a pravilistului oficial eră de a răspunde în scris la întrebările ce i se puneau de anumite autorităţi în chestiunile de Drept. Nu-i eră însă îngăduit să deâ consultaţii la particulari. Rolul pravilistului oficial a fost bine determinat de Scarlat Calimach la 18182). Până atunci nu erau destul de lămurite atribuţiile lui şi se pare că şi mai târziu nu sau respectat în totul dispoziţiile luate de Vodă Calimach, în special în ce priveşte interdicţia de a da consultaţii la particulari. Se simţiâ nevoie de un astfel de îndrumător şi păzitor al legilor mai ales acum când trebuia aplicată noua pravilă. Cât erau de nepregătiţi în ale legilor reprezentanţii autorităţilor se vede şi din întrebările ce puneau pravilistului, întrebări dintre care multe îşi aveau răspunsul într un text al legii. Se vede însă că nu ştiau s’o utilizeze3) şi găsiau mai lesne a întrebă pe pravilist. Deşi Calimach stabilise că numai câteva autorităţi vor cere deslegări dela Jurisconsult, cu vremea cercul s’a lărgit şi foarte multe dregătorii cereau astfel de consultaţii. Acest post a fost ocupat de Flechtenmacher aproape toată vieata. j Fire ordonată cum eră, el a îngrijit să-şi păstreze în nişte condici principalele, dacă nu chiar toate, consultaţiile ce a dat. Manuscrisele 10, 11 şi 12 dela Academie sunt pline cu asemenea deslegări. In primii ani, începând cu anul 1819 de când le găsim trecute, deslegările sunt mult mai rare. Pe măsură ce trecea *) A. Rădulescu. Logofătul Nestor, p. 20—21. 2) Uricar, V, p. 396—400. Nomofilaxul ar fi avut pe lângă leafă şi 21 scutelnici şi cu dreptul de a i se lăsă şi soţiei după moartea lui. P. Calimach, 1. c. 149. a) M. Drăghici (Istoria Moldovei, II, p. 106) spune că noua legiuire «nu se puteâ întrebuinţâ fiindcă nu o înţelegeau mai nici unul din judecătorii cei vechi». www.digibuc.ro 207 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 17 vremea, ţara dobândiâ o situaţie mai liniştită şi consultaţiile se înmulţiau. Uneori se văd trecute trei-patru într’o zi şi asupra unor materii diferite x). Funcţiunea aceasta îl ocupă mult timp. De multe ori în acei aş zi eră chemat la Divan sau i se cerea de alte dregătorii 3—4 deslegări şi nu din cele uşoare. Intorcându-se acasă nu uită să le treacă în condică pe cele mai importante în întregime, pe altele în rezumat. Şi în condicile lui se siliâ să urmeze un plan bine întocmit. In condica în care se cuprind consultaţiile pe 1835—1838 împărţise paginile în 4 coloane: în prima scria numărul «locului» judecătoresc, de unde veniâ hârtia, în a doua numărul cu care-i fusese înaintată de către Depart. Dreptăţii, a treia coloană, cea mai mare, era rezervată pentru obiectul pricinei de judecată şi, în fine, a patra era rezervată pentru observaţiuni «băgări de seamă». Uneori dădea consultaţii şi în greceşte. Astfel una din acestea este dată de el împreună cu D. Sturza vel Postelnic şi cu Andr. Donici * 2). Găsim şi unele consultaţii în latineşte3) şi nemţeşte 4). De oarece unele instanţe, când îi cereau deslegări, nu-i trimiteau desluşirile necesare, el roagă să i se trimită «istoricească lămurire proţăsului întemeiată pe acturile aflătoare la dellă cu arătarea foii, unde se găseşte actul ca astfel să poate câştigă neîndoelnicul adevăr pravilicesc, care să poată rămână de fundament în tot cursul proţăsului». Avizul şi-l da sub forma: «să găseşte pravilnică», «este pra-vilnică» sau: «se găseşte dreaptă», «se socoteşte dreaptă». Răspunsurile la întrebările ce i se puneau sau avizurile sale asupra hotărîrilor date nu erau o simplă arătare a părerii lui, ci erau motivate prin diferite texte de legi. Uneori, când întrebările erau simple, se mulţumiâ s-ă indice capetele de pravilă din x) Cităm: 1819 Oct. 30 (Ms. 10 p. 4) 1820, Ian. 8, Febr. 23, 24, 27, Martie 6, 7. etc. In genere pentru 1820—1827 a se vedeă manuscrisul 10: Lexicon juris civilis. Pentru 1835—1838 Ms. 11, în care sunt mai numeroase şi trecute în mod mai regulat. Astfel la 1835 Oct. 17 dă o deslegare, la 19 Oct. dă patru, la 22 dă două, la 24 patru, la 29 două, la 31 una, la 23 Noemvrie 5, la 26 două, la 10 Decemvrie 5. In 1835 şi prima parte a lui 1837 iar sunt destul de dese apoi mai rari în 1838—39. Multe din deslegările lui se opăresc prin alte acte ale timpului. 2) Ms. 11, p. si. s) Ms. 10, p. 7—12. 4) Ms. 105, f. 62 v. www.digibuc.ro i8 ANDREI RĂDULESCU 308 condica Calimach. De cele mai multe ori, însă, pe lângă aceasta utiliza: Digestele, Codul şi Institutele lui Justinian, Bazilica-Iele, Armenopol, unele novele; acestea erau baza deslegărilor sale * *). Alături de ele însă utiliza şi nouile legi europene; astfel îl vedem citând texte din codul civil francez si austriac, din codul penal francez. întrebuinţează mult şi doctrina, utiliza comentariile lui Franz von Zeiler, autorul codului austriac şi se serveşte deseori de doctrina franceză. In citatele sale găsim pe Merlin2), Toullier3), Rogron 4), din care reproduce pasagii întregi pentru sprijinirea soluţiilor sale. Exemplarul său era adnotat cu textele corespunzătoare din pr. Calimach. Deslegările lui Flechtenmacher sunt foarte interesante: Desigur însă că astăzi pentru jurişti nu mai au mare valoare practică, fiindcă multe din ele conţin lucruri prea cunoscute azi, prea intrate în domeniul general al cunoştinţelor juridice, aşa că nu ştiu dacă s’ar putea încerca, cu mult folos, tipărirea lor. Cel mult s’ar putea da la lumină numai o parte din ele şi anume acelea, care ar servi la interpretarea Codului Calimach şi care ne-ar arătă cum interpretau această legiuire întemeietorii ei. Pentru timpul, când au fost date, acestî deslegări au avut însă mare importanţă. A da soluţiuni unei chestiuni de drept, nu după bunul plac al judecătorului şi fără să se arate vreun motiv ci pe temeiul unor capete de pravilă, găsite, combinate şi explicate aşa încât se mai putea vedea că este o lege, care se respectă, eră mare lucru, eră o raritate. In acele vremuri, când nu eră belşug de cunoştinţe juridice şi când mai toată lumea se plângea de lipsa de dreptate, când s’a zis că legile ajunseseră a fi ca pânza păianjenului, în care muştele mici se prindeau iar cele mari o spărgeau 5), în asemenea vremuri activitatea de pravilist a lui Flechtenmacher lumină calea spre ]) De ex. Ms. 10, p. 2, o deslegare privitoare la hotărnicii se întemeiază pe: Dig. C. 10, t. I; Cod. C. 3, t. 39. Bas. T. VI, p. 778—9, Dig. 47, t. 21, Arm. p. 34. *) Ms. i2, p. 188. Ms. 11, p. 4 *) Ms. i2, p. 62, 64, 68, 86, 88. *) Citează: «Cod civil expliquă par Rogron. Bruxelles 1828. Quatrieme ădition* (Ms. 12 fila 23 v.) Există şi la Acad. Română într’o colecţie de: Codes franşais expliquăs Paris 1836. Aparţinuse bibliotecii Col. St. Sava. s) C. Negruzzi. Piefaţa la ediţia Il-a Codului Donici, 1852. www.digibuc.ro 209 PRAV1LISTUL FLECHTENMACHER 19 noui orizonturi. Acest chip de a rezolva o chestie de drept, motivând-o ca paragrafe din pravilă a impresionat mult pe contimporanii neobişnuiţi cu acest fel de judecată. Pe lângă motivarea soluţiunilor, Flechtenmacher s’a distins şi printr’un pronunţat spirit de adevărată dreptate. El înţelegea ca înainte de orice să fie şi să rămâie om drept. Felul cum a îndeplinit rolul de pravilist i-a asigurat, mai mult decât orice, stima societăţii în care trăia. Eră socotit juristul cel mai de seamă al Moldovei. Deaceea toţi cei ce cârmuiră Moldova îl onorară cu încrederea lor şi el îşi păstră postul până aproape de moarte Chiar când în urma declarării noului răsboiu ruso-turc ostile ruseşti ocupară «Cnejia» Moldovei Flechtenmacher rămase pravilist şi din când în când dă deslegări1). Uneori i se cere să dea lămuriri asupra unei întregi materii. Astfel în 1828 dă nişte capete de pravilă privitoare la schimb, care par a fi un proiect de lege asupra acestei materii2). Cu introducerea Regulamentului Organic, fu confirmat în postul de jurisconsult 3). Tot astfel îl menţinîx şi noul Domn, Mihail Sturza, care-1 chemase la 1813 în Moldova. Deşi peste câtva timp a mai fost numit jurisconsult al Statului şi Da-maschin Bojinca, când s’a mai înfiinţat încă un loc, deşi uneori găsim şi pe alţii semănând cu titlul de pravilişti, ceeace dovedeşte că uneori au fost mai multe posturi sau ceeace e mai probabil că nu toţi erau oficiali, totuş locul prim îl ocupă Flechtenmacher. Noul Domn, cunoscându-1 îndestul, ţinu să-i dea în curând dovada aprecierii sale elogioase. La 17 Maiu 1835, prin decretul No. 44, adresându-i-se, în calitate de jurisconsult, la Depart. Dreptăţii îi spune că, în conformitate cu prerogativele datorite zelului şi devotamentului, celor cari servesc Statul, a găsit de cuviinţă să-i acorde o recompensă proporţionată cu eminentele lu> servicii. Deaceea, având în vedere raportul No. 2.750, prezentat de logofătul Dreptăţii Lupu Balş, din care rezultă că a îndeplinit funcţiunea de jurisconsult cu o sârguinţă neobosită şi că s’a ocupat cu *) Ms. 10, p. 300 şi urm. Vezi anii 1828—1831. *) Iorga. Documentele privitoare la familia Calimachi, voi. II, p. 69. *) Ms. 105, fila 54, v. 14 A. R.— Memoriile Secţiei Istorice, Seria III, Tom. I. www.digibuc.ro 20 ANDREI RĂDULESCU 1210- o întinsă capacitate de afacerile Depart. Dreptăţii, în virtutea legii din io Martie 1835 îl boiereşte conferindu-i onorurile şi demnităţile de Căminar actual, autorizându-1 să-şi iscălească numele cu acest atribut, pe care guvernul a primit poruncă să-l înregistreze în actele sale. Totodată îi arătă că este intim convins c’o să continue a se face demn de satisfacţia şi de bunăvoinţa domnească 1). Din activitatea lui de jurisconsult în timpul lui Mihail Sturza menţionăm următorul caz: In 1836, în noaptea Paştelui, laTârgu-Ocna, mai mulţi ovrei, în stare de beţie pretindeau ei, s’au dus la casa unuia din ai lor şi acolo au închipuit toate patimile lui Hristos. Unul îmbrăcat într’o cămaşe albă, s’a făcut că-i mort; alţii l-au pus pe scară şi i-au aşezat mânile aşă ca să pară răstignit. In urmă l-au luat patru inşi pe umeri, l-au plimbat pe uliţe cu lumânări aprinse «din jidov în jidov», unii cetind ca preoţii creştini, alţii ovreeşte, trecând pe sub el ca pe sub aer, batjocorindu-1 şi scuipându-1, iar «o jidoavcă» îl stropiâ cu ceva — ce nu se ştie — dintr’un pahar. Pentru această faptă, care a impresoinat toată ţara, au fost prinşi, afară de câţiva, cercetaţi şi trimişi în judecata Departamentului criminalicesc. Acesta, arătând că n’a aflat anumite paragrafe în pravilă pentru pedepsirea lor, îi condamnă totuş în baza unui text general la bătaie între 60—200 lovituri. Divanul Domnesc a găsit că pedeapsa e prea mică şi în baza unor texte din codul penal (188—190) şi pe Nearaoa 77 a lui Justinian, condamnă pe 4 jidovi la spânzurătoare, pe 6 la ocnă pe vieaţă şi pe 2 «jidoavce» la câte 20 lovituri de bice. De aici intervine rolul lui Flechtenmacher. Vedem că hârtia pe care scrie poartă menţiunea : advocatul criminalului, post pe care poate că-1 îndepliniâ în mod întâmplător şi care s’ar asemănă cu procurorul de azi. Fie în această calitate, fie solicitat de cel ce eră titularul acestui post, fie — cum mi se pare mai probabil — ca jurisconsult intervine imediat şi la trei zile adresează un lung memoriu Logofeţiei celei mari asupra acestei pricini. «Ca un apărător al dreptăţii vinovaţilor din temniţă» zice el că nu lipseşte să aducă la cunoştinţa Logofeţiei pricina jidovilor. Cu bogăţia lui de cunoştinţe şi cu spiritul Iui juridic, călăuzit de o logică strânsă analizează în mod amănunţit atât hotărîrea criminalului cât şi a Divanului domnesc, arătând în chip destul de fin cât sunt de tari «praviliştii Divanului» cari au socotit că fapta ovreilor este o crimă de «lez-majestate sau o ierosilie» de cele sfinte. Nu poate fi crimă de lez-majestate decât în cele trei cazuri arătate de pravilă, între care nu se află şi pricina ovreilor. Nu poate fi nici ierosilie faţă de textul lămurit al pravilei. N’are ce căută în cauză nici Nearaoa 77, pentrucă ea a fost abrogată chiar sub urmaşii lui Justinian şi că de altfel din istoricul legiuirilor greco-romane, pe care-1 rezumă în scurt, este stabilit că ceeace nu-i trecut în Basilicale nu mai are aplicare. In afară de acestea, dacă în Moldova s’au aplicat Basilicalele, Scarlat Calimach a hotărît să nu se mai întrebuinţeze decât acolo unde nu hotărăşte pravila lui, principiu consacrat şi prin art. 318 Reg. Organic. Prin urmare, aceea nearea nu mai poate fi aplicată. După desvoltarea acestora, făcută pe larg cu numeroase texte, termină cu multă îndrăsneală citând Logofătului cel mare art. 378 Reg. Organic, unde i se arată drepturile şi datoriile şi care se încheie prin cuvintele: «Marele Logofăt va înştiinţă pe Domnul despre toată abaterea din partea judecătorilor întru urmarea Dregătoriei lor, precum, şi despre acei ce s’ar deosebi prin vrednicii şi neprihănite purtări». Afacerea ajunse înaintea Domnului. Acesta o ţinii nerezolvată mai bine de trei luni. Chestia eră delicată, mai ales că intervenise Mitropolitul ca să se alunge populaţia israelită din acel târguşor ca un exemplu. Erau însă.prea convingătoare şi argumentele jurisconsultului, care nu se lăsă influenţat de altceva decât de lege şi de adevăr, oricine www.digibuc.ro 211 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 21 Astfel, iată că, graţie muncei şi meritelor sale, Flechten-macher se văzu şi boier. Aceasta n’a fost decât un îndemn spre a-şi continuă mai departe meseria cu aceeaş râvnă şi sârguinţă, aşa de frumos apreciate. * * * Flechtenmacher nu rămase numai pravilist. Alături de acest fel de muncă se îndeletnici să deprindă şi pe alţii cu studiile juridice. Legiuirea Calimach, influenţa din ce în ce mai mare a Apusului şi în genere toate împrejurările în care se desfăşură vieaţa nouă a ţărilor noastre făceau tot mai simţită nevoia învăţării legilor. In noua organizaţie ce se înjghebă sub ocrotirea rusească învăţământul dreptului căpătă un loc important. înainte de a se luă vreo măsură de către cârmuire Flechtenmacher, probabil văzând numărul mare al celor ce-i cereau lecţii, plănui să facă un Institut privat pentru învăţătura «dreptului rornam, ar fi fost împricinatul. Se pare că Vodă însărcină pe Flechtenmacher să revadă hotă-rîrile; se vede alcătuit un act, care pare a fi urmarea memoriului lui Flechtenmacher. Nu se vede cine altul l-ar fi făcut. Dar ceeace face aproape sigură această părere este că într’unul din manuscrisele lui se vede tocmai citarea din Merlin a începutului acestui act, care probabil a fost alcătuit de el după cererea Domnului pentru a-i completă cele spuse în memoriu şi pentru a-i înlesni, cu argumente de neînlăturat, soluţia ce vrea să dea. In acest act, care are menţiunea: Nota Bene, citează din Merlin Răpertoire, tom. III, 179—181, cuvântul Blasphăme, apoi art. 262 din codul penal francez dela 1810, art. 240 din codul criminal al ţării, art. 107 c. crim. austriac şi la urmă un text grecesc. După aceste texte trece o «serie de: scăpări din vedere şi alte însemnări» foarte judicioase, în care arată, între altele, că nu s’a luat în băgare de seamă «psiloghicească starea beţiei» a vinovaţilor că nu e posibil ca un om treaz şi cu mintea întreagă să facă ce au făcut ei, că nu s’a ţinut seamă de antipatia dintre jidovi şi creştini, şi alte consideraţiuni prin care voia să stabilească că în nici un caz vinovaţii nu merită acele straşnice pedepse pe care s’au grăbit să le hotărască «praviliştii Divanului». Rezultatul fu că în Decemvrie 1836, Domnul modifică hotărîrea Divanului şi întemeiat de sigur pe textul pe care se întemeiase şi depart. criminalicesc cei 4 ovrei condamnaţi la spânzurătoare fură pedepsiţi la ocnă pe vieaţă, de care apoi după câţiva ani au fost iertaţi, iar alţii la câte 3 ani de ocnă din ocna pe vieaţă ce luaseră la început. S’a păstrat numai pentru Rifca şi cealaltă «jidoavcă» pedeapsa de 20 lovituri de bice în piaţă. Astfel, datorită mai ales intervenţiei documentată şi energică a lui Flechtenmacher, ovreii scăpară de spânzurătoare. Aşâ ştiâ el să-şi facă datoria de «apărător al dreptăţii vinovaţilor» chiar când contra-i eră Mitropolitul, Divanul domnesc şi de sigur cea mai mare parte a opiniei publice. Dreptate înainte de toate şi pentru toată lumea: acesta eră idealul pentru care eră gata să înfrunte orice mărime şi să jertfească totul. Atitudinea lui în decursul acestei pricini şi în deosebi felul cum sunt alcătuite actele referitoare la ea sunt suficiente pentru oricine spre a înţelege cine a fost Flechtenmacher. Toate actele acestei pricini sunt publicate de d-1 R. Rosetti: Un proces de sacrilegiu la 1836 în Moldova. în Analele Acad. Rom., ser. II, tom. XXXI, p. 43 şi urm. «♦* www.digibuc.ro 22 ANDREI RĂDULESCU 312 prin care înţelegea — ca de obiceiu — şi dreptul românesc. Divanul, care fu consultat îşi dete aviz favorabil.1). Nu ştim care a fost soarta acestui plan. La cel dintâiu prilej de vieaţă mai liniştită, fu, însă, vorba de deschiderea unui curs de legi. In 1830 Epitropia învăţăturilor naţionale dorind să îmbunătăţească şi să sporească ramurile de învăţături şi având în vedere «neapărata trebuinţă» ce se simţiâ de învăţătura legilor, a hotărît să înfiinţeze un asemenea curs. Trebuia un bun profesor, care să înfrunte toate greutăţile începutului; toate privirile se îndreptară atunci asupra celui mai învăţat om de legi din ţară, Flechtenmacher. «Privind — zice Epitropia — la vrednicia şi deplinătatea învăţăturilor a Dumisale legistului (nomicos) Hriste Flechtenmacher, din Transilvania, carele în curgere de 18 ani n’au încetat a da aice publice dovezi de cunoştinţa legilor, fiind asemine şi la alcătuirea condicei politiceşti împreună lucrător, Epitropia, împărtăşindu-1 cu titlul, de extraordinar profesor al ghimnaziei vasiliane, l-au împuternicit a deschide în limba românească un curs privat de ştiinţa legilor romane ce se va încheia în diastimă de 2 ani pentru un hotărît număr de tineri din starea boierească, cari vor îndeplini condiţiile pentru aceasta statornicite». La 22 Aprilie 1830 Epitropia anunţă prin «Albina Românească» pe doritori să se înscrie la acest curs 2). Prin legile romane cei de atunci nu înţelegeau numai dreptul roman ci şi legile româneşti, pe care le socoteau o continuare a legilor romane. Numărul necesar de şcolari se împlini până la 22 Maiu, când se vesti că la 3 Iunie, la 10 ceasuri dimineaţa, se va deschide cursul. La această solemnitate au fost poftiţi boierii şi înaltul Cler. Profesorul avea să ţină de dimineaţă o cuvântare iar după prânz între 4—6 avea să înceapă «paradosirea» legilor 3). Deschiderea cursurilor avii loc cu mare pompă. Clerul şi boierii veniră în mare număr, împreună cu mult popor, să asiste la acesţ eveniment al începerii în limba românească a unui curs de legi. * *) *) Ms. 105, f. 54. *) Albina Românească 1830, supl. la No. 33. Anunţul e semnat de G. Asachi, refer. Şcoalelor. *) Albina Românească 1830, No. 38. www.digibuc.ro PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 23 213 Flechtenmacher, înţelegând mai mult ca toţi însemnătatea acestui moment, aşa de dorit şi de el, alese ca lecţiune de deschidere un subiect care putea da auditorului său o idee de valoarea acelor pravili, care erau socotite ca perfecte şi numite dumnezeeştile pravile, de valoarea dreptului roman. In sala frumos împodobită, în mijlocul fruntaşilor ţării, cari-1 priviau cu drag şi curiozitate, în atenţiunea generală el ţinu conferinţa sa despre Istoria dreptului românesc sau a pravilelor româneşti 1). Această conferinţă, despre care ne vom ocupă mai în urmă, este cea dintâiu lecţiune de drept, care ni s’a păstrat din cele ţinute în ţările noastre. Ea se poate asemănă, din acest punct de privire, cu vestita lecţie de Istoria Românilor, ţinută la Academia Mihăileană de M. Kogălniceanu 2). Desigur că felul cum şi-a expus subiectul, punerea în evidenţă a valorii pravilelor romane, şi străduinţa lui de a fi cât mai înţeles au desvoltat în spiritul ascultătorilor mult interes pentru studiul Dreptului. In acea Areme, când vântul redeşteptării naţionale începuse a suflă tot mai puternic, când se căută a se afirmă din ce în ce mai mult origina romană, fără îndoială că frumoasele cuvinte despre măreţia şi trăinicia pravilelor romane făceau să apară într’o lumină cu atât mai plăcută învăţarea acestor pravile, moştenire strămoşească, cu cât pravilele româneşti nu erau de cât o continuare a acelora. Ceeace făceâ Asaki şi alţii pe alte terenuri pentru întărirea culturii naţionale, făceâ pe terenul Dreptului Flechtenmacher. Pe lângă folosul practic ce-1 ofereâ elevilor, cursul lui aveâ să întărească şi mai mult credinţa în origina mândră a acestui neam, în legătura lui neîntreruptă cu strămoşii, în continuitatea lui în aceste ţări si în viitorul lui. > > In astfel de împrejurări îşi începu el cursul de legi în Iunie 1830. Faţă de greutăţile pe care le va fi întâmpinat din cauza * 3 J) Uricar, XIX, p. 476 şi urm. Aci conferinţa are la sfârşit o notă: Jaşi, April. 10. Alcătuit de Hristian Flechtenmapher, pravilist. Probabil că această dată este aceea când el a alcătuit-o in vederea coeschiderii cursului, care, însă, n’a avut loc decât la 3 Iunie. N’avem nici un indiciu că la 10 Aprilie ar fi ţinut această conferinţă altundeva şi apoi la 3 Iunie ai fi ţinut alta. Este mult mai verosimil că ea a fost ţinută la deschiderea cursului. *) Vezi A. Rădulescu: Cercetări privitoare la învăţ. Dreptului în Ţara Românească până la 1865, p. 49, unde e reprodusă lecţia de deschidere ţinută în Bucureşti de Costa-foru, la 15 Noemvrie 1851. www.digibuc.ro 24 ANDREI RĂDULESCU 214 nepregătirii elevilor nu ne putem aşteptă la rezultate mari în primii ani. La examenele ţinute în 1831, mai de vreme ca de obiceiu din cauza holerii, nu se face nici o menţiune despre jurişti *). In anul următor 1832, la examenele din Iulie, au fost examinaţi şi elevii jurişti din materia numită: «Practica judecătorească în materie politică (pratique judiciaire en matiere civile)», am zice azi procedura civilă * 2). Probabil că de cunoştinţa practică a chipului cum să se urmeze cu judecăţile se simţiâ nevoie mai urgentă şi de aceea Flechtenmacher s’a ocupat întâiu de această materie. In toamna acestui an alcătuindu-se un nou regulament pentru şcoli, s’a prevăzut — desigur şi după stăruinţa lui — cunoaşterea practică a codului civil moldovenesc 3). In Decemvrie 1832, ca singurul profesor al Academiei, este numit în fruntea Comitetului, ce se instituise de către Epi-tropie pentru revizuirea manuscriselor, originale sau traduceri, ale cărţilor pentru clasele elementare4). Din activitatea în 1833 a acestui Comitet, care s’a ocupat şi cu cercetarea Regulamentului, este de remarcat că a cerut să se îmbunătăţească situaţia profesorilor şi să se dea totdeauna precădere, la catedrele profesoratului, patrioţilor şi şcolarilor ce vor termină cu eminentă cursul învăţăturilor în scoalele naţionale 5). In 1833 a continuat să predeă legile şi anume: Introducerea şi I-a parte din codul civil 6). In anul următor îl găsim figurând ca profesor de legi şi de literatura latină şi germană 7). Cu venirea lui Mihail Sturza, şcolile iau mai mult avânt. El înfiinţează Academia Mihăileană, destinată studiilor superioare. Se alcătueşte şi un nou regulament al şcoalelor, în care se prevăd dispoziţii interesante pentru organizarea fa- *) Ureche A. V. Istoria Şcoalelor, I, p. 57. 2) Ibid., IV, 335 şi I, 208. Alb. Rom. 19 din 1832. s) Ureche A. V. Istoria Şcoalelor, IV, 338. 4) Ureche A. V. Istoria Şcoalelor, I, 213. In comitet mai erau: profesorii de gim- naziu D. G’ Seulescu şi V. Fabian şi prof. normei Sf. Sa Păr. Econom Const. 6) Ureche o. c., I, 227—8. *) Ureche Ibid., p. 244. 7) Ibid-, IV, p. 417 www.digibuc.ro 215 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 25 cultăţii juridice şi care probabil sunt introduse şi sub influenţa lui Flechtenmacher. Şi în acest an figurează ca profesor de legi, literatura germană şi latină. Se pare însă că nu mai predă legile, judecând după cele ce se întâmplă în 1836, probabil din bpsă de elevi pregătiţi. Predarea latinei şi germanei i s’a dat desigur spre a înlocui lipsa predării legilor. Academia întâmpină dificultăţi din lipsa de profesori şi din cauza nepregătirii elevilor. In Fevruarie 1836 încă nu începuse cursul de legi ci predă tot latina şi germana. La 2 Maiu Flechtenmacher cereă desluşiri «când îi va veni rândul de a paradosi legile pozitive ale pământului acestuia». Tot atunci reclamă şi leafa, care nu i se plătise regulat. Peste câteva zile, la 12 Maiu, Epitropia constatând că «ascultătorii clasului filozofic» aveau cunoştinţele necesare pentru a urmă cursul legilor, l-a invitat să înceapă a paradosi dreptul natural de 4 ori pe săptămână. El voiă să explice mai ales leg'le ţării, legile cu aplicaţie practică. Şi în primii ani ai cursului său am văzut că predase tot părţi de Drept, de care ascultătorii aveau mai mult folos. Poate că procedă astfel fiindcă socoteă—din cele ce constatase — că şcolarii pot înţelege mai lesne legile pozitive decât chestiunile abstracte ale Dreptulu* natural, pe care i-1 recomandă Epitropia1). Sub noua domnie el nu mai făcuse parte din Comitetul Academic până în 1836 2). In acest an Mihail Sturza voi să înlăture limba română din învăţământul superior şi s’o înlocuiască cu limba franceză. Spre a-şi înlesni realizarea scopului a introdus în Comitet, pe lângă 3 străini, pe Flechtenmacher şi pe maiorul Singurow, sperând că şi aceştia, de origină streină, nu i se vor opune la modificările plănuite. Flechtenmacher însă, se dovedi un bun român. El cu Săulescu, Singurow şi Asaki răspund la 26 Iunie 1836 că nu pot primi propunerea de a se înlocui limba naţională, mai ales că este şi contra Regulamentului Organic. Vodă, însă, nu se dă învins; în Noemvrie încearcă din nou, dând la 2 ale lunii un afiş prin care voieşte a înlocui limba română. Cu toată autoritatea, pe x) Ureche A. V. o. c., I, p. 321—323. 2) Ibid., p. 323. La 26 Maiu 1836 este iarăş în Comitet. www.digibuc.ro 26 ANDREI RĂDUEESCU 2l6 care o avea Domnul şi care puteă să se manifeste în chipuri foarte neplăcute pentru cei ce i se puneau împotrivă, partizanii limbe* «naţionale» nu se supun. Asaki, Flechtenmacher, Bojinca, Singurow şi Săulescu rezistă cu îndârjire şi îi răspund Domnului citându-i textele din Regulament, unde eră vorba de limba de predare, lăsând să se înţeleagă că nu mai poate fi discuţie asupra chestiunii1). Această atitudine se pare că avu urmări neplăcute pentru Flechtenmacher. Faptul că el semnează cel dintâiu acea adresă, unit cu alte manifestări ale activităţii sale, arătă că eră un luptător pentru apărarea limbei moldoveneşti, pe care o preţuia poate mai mult decât un moldovean de baştină; desigur că aceasta nu i-a iertat-o Domnul. Ceva trebuie să se fi întâmplat. Sigur este că de aci înainte nu-1 mai găsim profesor de legi la Academia doamnească. In 1837 Epitropia şcoalelor se uneşte cu Comitetu Academic pentru apărarea limbii române, dar introduce modificări în corpul didactic, desigur după indicaţia Domnului. Primul sacrificat fu Flechtenmacher. Pentru anul 1837—38 se aduse ca rector al Academiei şi profesor de legi Dr. Maisonabe, care îşi propunea în acest an să expună dreptul public şi privat al diverselor popoare. Se păstră ca limbă de predare limba românească, dar se tăcea excepţie pentru Maisonabe, care avea să predea în franţuzeşte, pentrucă acel curs eră nou în Europa şi o culegere de codici a deosebitelor naţii este tipărită numai în limba franceză; aceasta până când profesorul va fi format elevi, cari să-l predea în româneşte2). Desigur că pentru nevoile ţării eră mai necesar un curs practic asupra legilor ei, ţinut în limba românească de unul ca Flechtenmacher, care cunoştea bine şi ţara şi legile decât un curs vag despre dreptul public şi privat al diverselor popoare, în care nu se prea ştia ce se va trată şi care nu puteă folosi trebuinţelor imediate ale ţării. Alte motive însă predo- *) Ureche A. V. o. c., I, 327. a) Albina Românească, 1837, p. 315. Ureche o. c., I, 368. Tot atunci fu adus şi P. Câmpeanu, care mai târziu a fost întrebuinţat tot pentru legi. Fu primit la 30 Sept. 1837 cu mare pompă şi el răspunse în latineşte (Albina Românească 1837, No. 78). www.digibuc.ro 217 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 27 minară, aşa că Flechtenmacher nu mai funcţionează ca profesor. Nu-1 mai găsim în această calitate în anii următori iar mai târziu, în 1839, se vorbeşte într’un act al Eforiei de cursul pe care-1 ţinea altădată Flechtenmacher, ceeace dovedeşte că nu mai eră profesor la acea epocă *). Această îndepărtare a lui Flechtenmacher a fost păgubitoare pentru învăţământul Dreptului; care n’a mai fost predat în mod regulat câţiva ani; deabiâ în Oct. 1839 Epitropia cerea Domnului autorizaţia de a deschide cursul legilor, recomandând ca profesor pe P. Câmpeanu, jurist dela Pesta, «care va paradosi după cărţile uzitate în Austria» * 2). înlocuit la cursul de legi, Flechtenmacher, peste un an, în Sept. 1838, • demisionă—■ poate silit — şi din Comitetul Academic. * * * Alături de activitatea de pravilist şi de profesor, Flechtenmacher a lucrat şi în alte direcţii. Astfel a luat parte la traducerea în româneşte a codului Calimach, atât în timpul domniei lui Scarlat Calimach, cât si mai târziu când s’a reluat si ter-minat această traducere de o comisiune compusă din Flechtenmacher, D. Bojinca, celalalt jurisconsult al Statului, şi P. Asaki, prezidentul tribunalului Botoşani3). Condica fu tipărită în l833- Intre alte rânduieli ce i se va fi cerut să alcătuiască, a fost însărcinat să ia măsuri pentru mezaturi, lucrare care i se cerea să fie cât mai repede gata. Ocupaţiunile sau greutatea chestiunii îl împiedicară de a satisface cererea aşa de repede, de aceea la 4 Fevruarie 1836 cerea şi el un termen mai lung spre a pregăti proiectul 4). Dar afară de acestea fu chemat să ia parte şi la lucrări mai mari. Deşi condica Calimach deabiâ fusese tradusă în româneşte şi deşi era o condică plină de atâtea calităţi, totuş fusese vorba de «îndreptarea şi îndeplinirea ei». *) Ureche A. V. o. c, II, p. 115, 2) Ibid. Se pare că Maisonabe nici n’a predat în acel an cursul de Drept, căci la examenele ţinute în Fevr. 1838 nu se ţinu examen şi din legi. 3) Prefaţa Logof. C. Sturza la Condica Calimach. (Colecţia Bujoreanu). *) Ms. n, p. 178. www.digibuc.ro 38 ANDREI RĂDULESCU 3l8 Puţin înainte de 1837 se orânduise o comisiune «pentru îndreptarea şi îndeplinirea condicei politiceşti»,Ea. era compusă, între alţii, şi din Căminarul Flechtenmacher, spătarul Iacob Weisa, Logofătul Costache Conachi şi Logofătul Canta. Această comisiune a lucrat pentru îndreptarea condicei civile dela art. 1 până la 100, «tălmăcind», întrebuinţând şi alte condici, desigur în prim rând cea franceză. Fiindcă se simţiâ nevoie şi de tălmăcirea unui aşezământ poliţienesc Flechtenmacher şi cu Weisa au fost numiţi şi într’o comisiune numită Comisia poliţiei, împreună cu Aga Alecu Balş. Comisiunea pentru revizuirea condicei civile a continuat să lucreze înainte, fără cei 2 membri. La 1837 Martie 5 cerându-se lămuriri la această comisie de ce merg lucrările aşa de încet, Costache Conachi şi Canta au răspuns arătând cele de mai sus şi spunând că n’au putut lucra şi fiindcă n’au scriitor, condici, hârtie, cărţi de pravili, etc. Pentru a putea lucra mereu comisiunea, după spusa lor, avea nevoie: 1) să se rânduiască 2 buni scriitori în limba moldovenească, 2) să i se puie la dispoziţie codurile de pravile nemţeşti, al lui Frederic, codul lui Napoleon şi pravilele vechi împărăteşti; 3) să i se dea cilenuri, membri, cari să lucreze măcar de 3 ori pe săptămână, fără a fi însărcinaţi cu alte slujbe, pentru ca în timpul dela o «sesie», o şedinţă la alta, să se ocupe cu tălmăcirea; 4) între cilenuri să fie Căminarul Flechtenmacher, ca unul ce este ştiutor şi pravilelor vechi şi noui, şi să fie desărcinat de oricare altă îndatorire ca să se poată ocupă numai de lucrările acestei comisii1). Arătările celor doi boieri sunt dovada cea mai bună de ce însemnă Flechtenmacher pe terenul Dreptului între contemporanii săi şi cum unde lipseă el totul mergeă greu. N’avem ştiri deepre ce s’a mai făcut cu revizuirea condicii civile. * * * Afară de activitatea sa în alte direcţii, Flechtenmacher s’a gândit să întrebuinţeze scrisul, publicitatea, care-i dedeâ putinţa să răspândească cunoştinţele sale juridice într’un cerc mai larg şi să lase posterităţii fructul muncei sale. *) Analele parlamentare ale României, VIII, p. 870. www.digibuc.ro ai 9 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 29 In 1837 plănui să publice o revistă de Drept. Cum exista o Albină Românească, un Curier românesc, de ce n’ar fi posibil — îşi va fi zis — să existe şi o gazetă de Drept. întreprinderea eră îndrăzneaţă dacă nu atât din cauza scriitorilor, cari aveau să fie reprezentaţi numai printr’unul singur, Flechtenmacher, cât ■mai ales din lipsă de abonaţi. Totuş el avii curajul să încerce. In Septemvrie, când nu se mai găseşte figurând ca profesor, anunţă în Albina Românească «publicarea unei foi juridice în limba românească intitulată jurnal juridic sau a legilor pentru luminarea tuturor dregătorilor în ramul judecătoresc si a persoanelor doritoare a avea despre legiuire o practică ştiinţă». Jurnalul avea să înceapă a apare dela 1 Ianuarie 1838. Pe fiecare lună avea să iasă câte un caiet de 5 coaie pe hârtie bună şi cu tipar curat. Prelucrarea va fi făcută de el după cele mai bune cărţi, ce se publică în deosebite limbi streine. Preţul abonamentului anual al «prenumeraţiei» eră de 3 galbeni împărăteşti şi se va plăti înainte. împărţirea eră să se facă la casa lui Flechtenmacher, iar prin judeţe «pe la ţinuturi» prin prezidenţii de tribunal. Vestind acest plan deschidea o «prenu-meraţie»; cei ce voiau să aibă jurnalul trebuiau să se înscrie sau la el sau la prezidenţii arătaţi x). Apariţia jurnalului eră oarecum sub auspiciile Logofătului Dreptăţii, Tudor Sturza, căruia unii dintre «abunarisiţi» plătiră abonamentul 2). Jurnalul, însă, nu putu să apară «din întâmplată pricină»; care a fost această pricină nu ştim. încercarea nu izbuti şi fu încă o deziluzie pentru firea cam idealistă a lui Flechtenmacher. Firi ca a lui nu se descurajează uşor; de multe ori o neizbândă le îndârjeşte. *) Albina Românească 1837, No. 76, din 26 Septemvrie. *) Ms. 105, p. 22. Intre abonaţii la acest «jurnal de legi* găsim pe următorii: Din Iaşi: Aga Costachi Drăghici, Vornic Mihalachi Kantu, Hatman Teodor Balş, Logofăt Teodor Sturza, Vornic Alecu Sturza, Aga Costache Sturza, Post. Petraki Roset, Vist. Alecu Sturza. La Botoşeni: Pah. Vasile Capsa, Pah. Ioniţă Botez, Căm. Grigori Miliciscul, Căm. Costachi Pintea Zivalu. La Piatra: Sluger Dimitrie Stan, Stol. Alecu Krupienski, Aga Iordachi Katargiu, Cluc. Alex. Grigoridi, Aga Manolachi Miclescu, Kăm. Grig. Ia-covachi. Din Bacău: Kăm. Gr. Morţun, Kăm. Iancu Verghiu, Stoln. Alecu Anastosiki, Iancul Donici, şi alţii. Erau şi dela Ocna din judeţul Bacău: Kăm. Kostachi Pantile, Arhimandritu Paisie. Numai din aceste oraşe sunt trecuţi în Ms. 105, www.digibuc.ro 30 ANDREI RĂDULESCU 220 Socotind probabil că un jurnal de Drept era un lucru prea nou, a cărui valoare şi înţeles nu prea le pricepeau toţi, se gândi să răspândească cunoştinţele juridice sub altă formă mai obişnuită, sub forma unei cărţi. Plănui dar să publice o carte de legir nu însă o carte de legi simplă, ci o lucrare mare, o adevărată operă în mai multe tomuri groase şi care ar fi fost o mare fală pentru Moldova. Ca şi jurnalul, lucrarea era menită să lumineze pe toţi dregătorii de ramul judecătoresc şi persoanele particulare, care doriau să aibă o ştiinţă practică despre legi. Cu ajutorul ei «în pricini particulare îşi vor căpătă deosebită lumină atât din legiuirile împăratului Justinian şi Vasilicale, cât şi înlesnire întru câştigarea obiecturilor cuprinse în condica civilă». De această carte, pe care probabil o socoteâ încoronarea vieţii sale, se pare că-şi făcea o idee mare. Dintr’o notiţă, aşezată între altele referitoare la ea, ar reieşi c’o socoteâ o lumină, care va răspândi lumina adevărată 1). Cartea eră întitulată: «Condica ţivilă a Românilor, tradusă în limba naţională> sau < sau «Carte clasicească de legiuirile românilor în limba naţională)> 2). Ea avea să fie culeasă din legile împăratului Iustinian, cu citaţii din Basilicale şi din Armenopol, pe care le va traduce şi lămuri în limba românească. Fiindcă ea cuprindea legile Românilor doriâ s’o răspândească nu numai în Moldova ci în toate ţările locuite de Români: în Valahia, în Transilvania, Ungaria, Bucovina şi în oblastia Basarabiei. Călăuzit de aceste idei alcătui o înştiinţare, pe care, cu permisiunea Domnului acordată la 17 Sept. 1838, o tipări în ti- *) Sensul acestor cuvinte îl vedem mai bine din aceea că în josul lor imediat citează în franţuzeşte şi în latineşte din epistola Sf. Paul către Romani (cap. 13, p. 12) r «La nuit est dăjâ fort avancăe et le jour s’approche: quittons donc Ies oeuvres de tănăbres et revâtons-nous des armes de lumiăre); apoi din epist. Sf. Ioan c. 2, p. 8: «Les ttinebres sont.,.. et que la vraie lumiăre commence dăjă ă luire». înainte de aceste citate, este altul despre onoare: «L’honneur est comme une île escarpăe et sans bords. On ne peut plus rentrer d&s qu’on en est dehors». Am transcris textul aşă cum e în manuscris (Ms. 105, f. 4). 2) Ms. 105, fila 19 verso. Curând după înştiinţarea lui Flechtenmacher, şi celalalt jurisconsult al Statului Damaskin Bojinca anunţă în Octomvrie 1838 că va tipări: «învăţătură legilor romane şi a Vasilicalelor ce se numeşc şi legi împărăteşti». Prenume-raţia aveâ să se facă în Iaşi la autor şi la neguţătorul Gavril Mironovici şi comp. iar în Bucureşti la D. librerul Iosif Romanov». www.digibuc.ro 221 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 3» pografia Mitropoliei la 25 Sept. Prin această înştiinţare, după ce arată titlul cărţii, spune ce materii va cuprinde. Opera eră să fie împărţită în 6 cărţi cu 36 capete. Cartea I cuprindeâ învăţăturile generale, am zice azi principii generale, biografia lui Justinian şi a lui Trebonian, împreună cu o explicaţie despre Vasilicale, care sunt întrebuinţate în Moldova pe temeiul art. 318 din Regulamentul Organic, cum şi despre Armenopol introdus şi întrebuinţat în «oblastia Basarabiei». Cartea II cuprindeâ drepturile personale. Cartea III drepturile «realnice». Cartea IV dreptul moştenirii. Cartea V obligaţii iar Cartea VI alte chestiuni, între care şi reguli de procedură. Fiecare carte erâ împărţită în capitole. Cele 6 cărţi aveau să formeze 4 tomuri de 50 coaie tomul. Pentru a şti câte exemplare să scoată deschideâ o prenumeraţie, anunţând că dacă se va subscrl pentru 300 de exemplare, fiecare prenumerat va plăti pentru 4 tomuri 6 galbeni, iar dacă numărul exemplarelor va fi mai mare, până la 500 exemplare, se va plăti numai 5 galbeni, pentru toate tomurile. Banii trebuiau plătiţi înainte 1). Odată cu înştiinţarea a tipărit şi o dedicaţie în 4 strofe «către prea înălţatul şi prea milostivul domn Mihail Grigoriu Sturza Voevod şi stăpânitoriu în Prinţipatul Moldovii ca şi către un iubitoriu de dreptate în ivala arătată prin atâte hrisoave domneşti slobozite în proţesuri particularnice». Domnul este înfăţişat ca un Mecena al ştiinţelor dorite de i i * > toţi, către care se adresează tot norodul. El este rugat să apere sfânta dreptate cu neclintire, să scutească pe cel obijduit de strâmbătate, să înfricoşeze pe făcătorii de rele, să fie pavăza dreptăţii şi să învingă deapururea pe duşmani. Este rugat apoi să aibă milă de cei nenorociţi şi de săraci, să gonească cu toiagul eroic pe cei ce s’au lipit de ei şi le sug sângele ori îi prigoneşte; termină urându-i ca prin pacea dinăuntru şi din afară, «sub puternica umbrire», să-i înflorească ţara, în istoria patriei să-i rămână un strălucit monument nemuritor; el care va fi socotit l) Ms. 105, fila 2, reprodusă şi în Albina Românească, No. 83, la 20 Octomvrie 1838. www.digibuc.ro 32 ANDREI RĂDULESCU 222 ca un Aristid, şi care e reformatorul politicesc al ţării să în-chizăşluiască de acum înainte fericire1). Deoarece voia să folosească cu ştiinţele sale «naţiei romă- ii t neşti» şi în afară de hotarele Moldovei rugă smerit pe Domn la 6 Oct. 1838 să-i dea un «atestat domnesc de recomandaţie» atât în oblastia Basarabiei, la care ss gândiâ mai întâiu, cât şi în Ungaria, Transilvania şi Bucovina, ca astfel fiecare român, doritor de a avea cartea lui «să îndemne a prenumerâ». La 12 Oct. i s’a pus rezoluţia că Logofeţia Dreptăţii «va îndestulă cererea jăluitorului» 2). Am spus că unii dintre abonaţi la jurnalul pravilnicesc plătiseră banii. Văzând că gazeta nu mai apare unii începură a murmură. Ca să nu mai bârfească cineva, tot la 6 Oct., adresează o jalbă Logofeţiei Dreptăţii, prin care se făcuse prenumeraţia, rugând să se vestească că n’a putut scoate jurnalul din întâmplată pricină, dar în loc de 60 coaie de jurnal cei ce plătiseră vor primi 2 tomuri, care cuprind 100 de coaie, din condica civilă, iar pentru celelalte 3 tomuri de vor voi a se «abunarisi» vor plăti cusurul de 3 galbeni. Ca să fie cât mai mult cunoscută, publică aceeaş înştiinţare şi la 20 Noemvrie 3). Pentru distribuirea acestei înştiinţări si înscrierea abonaţilor iii i «s’a adresuit», tot în ziua de 6 Oct., la Departamentul pricinilor din lăuntru şi la Departamentul Justiţiei, cu rugăciunea ca prin autorităţile competinte: isprăvnicii şi judecătoriile ţinutale, să se îndemne persoanele doritoare să se aboneze la o carte aşâ de folositoare şi să i se dea rezultatul până la finele lui Oc-tomvrie. Departamentul trebilor din lăuntru i-a satisfăcut rugăciunea dându-i adrese «cuvincioasele cărţi» către Ispravnicii judeţelor, cărora li s’a trimis şi 13 înştiinţări tipărite, câte una pentru fiecare judeţ. La Departamentul Dreptăţii întâmpină însă neplăceri. De aci i s’a comunicat că «fără îradins porunca a ocârmuririi şi fără aprobaţia Obşteştei Adunări întărită de *) Pe foaia tipărită între strofa III şi IV se vede scrisă încă o strofă, datată 1842 Ghen. 29, în care mai adaugă laude pentru drumurile făcute, poduri tari de piatră, slobodă intrare la porto-franco din Galaţi şi în genere pentru marile fapte, pentru cari supuşii se socotesc fericiţi şi-i urează şi Domnului să se bucure de isprăvile lui. Scrisul acestei strofe pare identic cu acelei mai mari părţi din manuscris. 2) Ms. 105, fila 19, v. 3) Ms. 105, fila 22, v. www.digibuc.ro 223 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 33 Domn, Logofeţia nu este în dreptate a primi şi a aprobarisl pravili». Departamentul Dreptăţii socotea că lucrarea lui este o pravilă nouă iar nu o explicare a celor existente, o carte de doctrină. Pare că această înţelegere eră isvorîtă numai din răutate, când din înştiinţare se vedea caracterul lucrării şi apoi ea fusese aprobată de Domn înainte de a se tipări. Eră, desigur, acum la acel Departament cineva care avea ceva de împărţit cu Flechtenmacher. Necăjit de aceste neajunsuri el se plânge Domnului, la 13 Octomvrie, arătând că n’a înţeles să ceară primirea şi aprobarea unor pravili care stăpânesc în lume de 1305 ani de când a stăpânit împăratul Justinian; că această atitudine a Departamentului Dreptăţii îl împiedică la înaintarea lucrării şi că dacă ar fi ştiut de o asemenea piedică nu s’ar fi mai ostenit cu o astfel de lucrare grea. Legile adunate şi traduse de el nu sunt decât o culegere de legi privitoare la dreptul civil al «particularnicilor». Se temeau — se vede — unii dela Depart. Dreptăţii de anumite chestiuni de Drept public, care n’ar fi convenit Stăpânirii. «Nimic alte — zice el — decât un lucru particularnic, o compilaţie luată atât din matca tuturor legilor stăpânitoare în lume, pe care gios iscălitul în diastima de 25 ani de când (să) află practisind în principatul acesta ca un pravilist, care traducere nu este abătută nici din textul latinesc, nici din acel elinesc». In nedumerirea în care se află dacă trebuie să mai continue sau să se oprească, îndrăsneşte să roage pe Domn să-l învrednicească de o milostivă rezoluţie povăţuitoare spre a şti ce să facă. Copia acestei scrisori poartă la sfârsit menţiunea: «restituta sine effectu»1). De ce nu l-a satisfăcut Domnul nu ştim; este foarte curioasă această purtare, când la 17 Sept. autorizase tipărirea înştiinţării, a cărei distribuire se oprea acum, iar la 12 Octomvrie ordonase să i se dea arătatul atestat. Mai târziu însă i se permise distribuirea, căci vedem trimi-ţându-se înştiinţarea şi pe la cele 13 judecătorii ţinutale2). Un număr de 10 exemplare din dedicaţie, împreună cu înştiin- *) Ms. 105, fila 57- 2) Ms. 105, fila 19. Distribuţia la Ispravnicii şi judecătorii s’a început cu dela No. ioo înainte; până aci se distribuise altundeva. www.digibuc.ro 34 ANDREI RĂDULESCU 224 ţarea, au fost trimise Domnului, Mitropolitului, Beizadelii N. Sutu, Beizadelii Alecu Calimach si altor câtorva din cei mai înalţi demnitari1). Mitropolitului şi Episcopilor le-a trimis la 7 Oct. totodată şi câte o scrisoare rugându-i de a-i da sprijinul pentru a avea abonaţi 2). De asemenea roagă printr’o scrisoare la 8 Octomvrie pe generalul miliţiei pământene să îndemne pe ofiţeri a o cumpără 3). Tot în sensul de a-i recomandă lucrarea se adresează Post. Beldiman. Pentru a câştigă probabil şi sprijinul Domnului Ţării Româneşti, la ii Octomvrie alcătueşte o odă «către pre înălţatul şi pre milostivul Domn Alexandru Dimitrie Ghica stăpânitoriu în prinţipatul Valahiei ca cătră un iubitoriu de dreptate, de miliţie, civilizaţia naţii rumâneşti cum şi de omenire arătată prin emancipaţia (dezrobire) a celor în curgerea de 400 ani subjugaţi robi, ţigani domneşti» 4). Multe din versurile acestei ode, care desigur că a fost trimisă Domnului muntean, sunt identice cu cel5 din dedicaţia către cel moldovean. La 15 Oct. a publicat înştiinţarea şi în Albina Românească. Se străduiă astfel din toate puterile să aibă un număr mai mare de abonaţi spre a puteă suportă cheltuelile tipăririi. Voiă să aibă rezultatul prenumeraţiei până la sfârşitul lui Octomvrie. Pentru tipărirea, pe care o doreâ să înceapă cât mai curând, intră în tratative cu Aga I. Asaki. Avem chiar conceptul contractului. Flechtenmacher se angajă dela o anumită lună a anului 1839, care aveâ să se fixeze în original, să dea pe fiecare săptămână câte 8 coaie scrise curat, fără greşeli şi fără să aibă voie să le mai schimbe. Asaki se obligă să tipărească pe fiecare săptămână câte 2 coaie în 400 exemplare pe hârtie bună «în octav mare şi legat». Volumul va fi până la 40 coaie de tipar. Drept plată se va da câte 2 galbeni de fiecare exemplar iar banii se vor *) Pe lângă cei menţionaţi s’a mai trimis Ministrului din lăuntru, Ministrului Dreptăţii, Prezidentului Divanului domnesc, Generalului Teodor Balş, lui Petrache Ma-vrogheni, Post. Gr. Sturza. înştiinţarea fără dedicaţie s’a mai trimis Episcopului de Roman şi celui de Huşi. Din însemnarea lui Flechtenmacher nu se vede că s’ar fi trimis înştiinţarea şi Domnului ci numai dedicaţia; sau e o greşală în însemnare sau nu i-a trimis-o fiindcă Vodă o cunoştea. Dedicaţia pare a fi fost tipărită numai în II bucăţi (Ms. 105, fila 18), *) Ms. 105, fila 27. *) Ms. 105, fila 21. *) Ms. 105, fila 67—68. www.digibuc.ro 225 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 35 achita pe măsură ce se va face tipărirea1). Cu firea lui ordonată îşi făcu şi o listă pentru numele prenumeranţilor, numărul exemplarelor, şi data plăţii2). Toate acestea, împreună cu slujba de pravilist şi cu prepararea materialului de tipărit l-au obosit. Către sfârşitul lui Octomvrie se bolnăvi, dar se restabili în curând. La 8 Noemvrie scria Comisului I. Răsti pe care-1 numiâ «prea scump prieten» că s’a îndreptat pe deplin şi se ocupă de ale slujbei şi cu literatura; îi trimitea înştiinţarea şi o copie după dedicaţie şi-l rugă să stăruiască a se abona cât mai mulţi3). Cu toate stăruinţele depuse nu se abonară până la 26 Noemvrie 1838 decât pentru 150 exemplare. Atunci iar se jălueşte către Domn, arătând că acest număr nu este destul pentru a putea suportă cheltuelile tipăririi a 500 de exemplare fiindcă numai hârtia îl ţine 500 galbeni, pe lângă care se mai adaugă cheltuelile tipografiei, leafa prescriitorului, răsplata lui pentru nespusele «trudnice osteneli» câte a jertfit şi va mai jertfi până la sfârşit, mai ales că pe lângă cele 4 tomuri are de gând să mai adauge un al V-lea, în care se va arătă materiile explicate în cele 4 tomuri şi obiectele cuprinse în condica civilă, probabil un fel de repertoriu al celor 4 tomuri şi un comentar al condicei Calimach. Ca să-şi poată realiză scopul, amintind de răsplata ce i-a dat Calimach, îndrăsneşte a rugă cu toată supunerea pe Domn să facă, prin Obşteasca Adunare, să se ia cheltuiala tiparului asupra Statului şi să i-o hărăzească şi ca o răsplată pentru «atâtea trudnice osteneli şi jălbi ce a răvărsat întru cele ce privesc cătră ramul jurisprudenţei»4). Şi în josul copiei acestei jălbi găsim cuvitele: «restituta sine approbatione». Această respingere este cu atât mai greu de înţeles cu cât cu 4 zile mai înainte Domnul îi dăduse o dovadă de bunăvoinţa sa, dovadă care probabil făcuse pe Flechten-macher să spere că i s’a iertat atitudinea în chestia şcolară şi l-a îndemnat să ceară ajutor pentru tipărirea lucrării, în fruntea căreia eră o dedicaţie aşa de măgulitoare pentru Vodă. *) Ms. 105, fila 59, v. 2) Ms. 105, fila 4, v. 3) Ms. 105, fila 64, v. *) Ibid., f. 49, v. ij A. R. — Memoriile Secţiei Istorice — Scria IU. Tom. 1. www.digibuc.ro 36 ANDREI RĂDULESCU 226 La 22 Noemvrie 1838, prin ofisul No. 1551, Mihail Sturza, luând în considerare lungul serviciu pe care Flechtenmacher l-a adus în materie de Drept în Moldova dela 1813 de când s’a arătat neobosit în toate afacerile, fie traducând legi, fie rezolvând chestiunile juridice, având în vedere şi documentul ce i-a dat Scarlat Calimach şi văzând că dela introducerea Regulamentului Organic a fost confirmat în calitate de jurisconsult, ale cărei datorii le-a îndeplinit cu demnitate, pentru aceste consideraţiuni a găsit just să facă cunoscute la toţi aceste fapte şi să-i libereze un atestat prevăzut cu semnătura autografă şi cu pecetea domnească1). Faţă de acest semn de bunăvoinţă nu se prea explică refuzul ce i s’a dat peste câteva zile. Probabil că era mai uşor să libereze un atestat, ca o consolare pentru vechiul jurist, decât să i se tipărească cartea din banii Statului. Mai mult sprijin pare că găsi în Ţara Românească unde colonelul Costache Filipescu luă asupra sa 100 de exemplare 2). Din notele sale rezultă că s’ar fi subscris de vreo 220 persoane pentru peste 400 de exemplare 3), plus cei ce fuseseră abonaţi la jurnal. încurajat de această prenumeraţie, datorită stăruinţelor unor boieri între cari este Tudoraşcu Sturza, pe a cărui listă erau 32, el nădăjduia să înceapă tipărirea în curând. La 31 Ianuarie 1839 anunţând prin Albina Românească începerea tipăririi în scurtă vreme ruga pe prenumeraţi să plătească banii în mânile împuternicitului său, luând adeverinţă în care să se arate numărul, la care este trecută autentica iscălitură a fiecăruia, iar celor ce plătiseră pentru jurnalul pravilnicesc Ie repeta înştiinţarea din Octomvrie şi Noemvrie 18384). Atunci adresează o jalbă şi Domnului din Ţara Românească, poate chiar acum tri-miţându-i şi oda, cerându-i — probabil — sprijinul pentru lucrarea sa5). 9 Ms. 105, fila 54. v. ■) Ibid., f. 4, v. 3) Ibid., I. c. şi fila 44. *) Albina Românească 1839, No. 11. *) Ms. 105, f. 47. www.digibuc.ro 227 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 37 Tot în acest timp deşi nu începuse nici tipărirea acestei lucrări, se pare că plănuia şi tipărirea lexiconului1). Preocuparea principală eră însă Condica Justiniană, pentru care zilnic căută să-i grăbească tipărirea. I se părea aşa de sigură realizarea acestui vis al lui încât la 14 Februarie se interesă să aibă adresele prenumeraţilor spre a şti unde să le trimită cartea 2). A doua zi dădeă procură pentru încasarea banilor secretarului său (canţelistului) Gr. Romalos şi unuia Petrache Ştirbiianu, iar la 16 Februarie Romalos şi primi banii dela 10 abonaţi3). Totul păreă că merge bine. Se mai găsiă câte unul care cereâ banii înapoi, dar în genere prenumeraţii, între care întâlnim pe fruntaşii ţării, aşteptau cu încredere. El speră că în Martie cel mai târziu va începe tipărirea. Sosi şi Martie dar nu putu începe din cauza lipsei de hârtie, care nu venise. In Aprilie venind hârtia anunţă din nou pe abonaţi să deă bani. Se pare însă că dela Depart. trebilor din lăuntru nu i se mai da mult concurs, căci această înştiinţare sc trimise Ispravnicilor deabiă la 25 Maiu4). Unii dintre abonaţi mai plătiră dar cei mulţi nu se grăbiră, nevrând să se gândească la greutăţile autorului, care nu eră om bogat. Zadarnice fură «trudnicele oboseli» ale lui Flechtenmacher. După Maiu 1839 nu mai găsim în hârtiile sale nimic despre această carte. Cauza, pentru care n’a putut apare, a fost lipsa de bani pentru cheltuelile necesare tipărirei. Devotat cu totul meseriei, care însă nu eră prea bine plătită — pravilistul la început aveă 400 lei pe lună — el nu şi-a putut agonisi nici fondurile, cu care să lase posterităţii o dovadă mai evidentă a personalităţii sale. Materia, despreţuită de idealişti ca el, prea încrezător în cinste şi dreptate, îşi răsbunâ dureros, impiedicându-1 de a publica lucrarea sa capitală. * *) *) Ms. 105 f. 47. *) Ibid., {. 44. Scrisoare din 14 Fevr. către N. Ghica Prezidentul Judecătoriei Divanului, prin care-1 rugă să trimită înştiinţarea sa de a i se arătă unde să lţ se trimită lucrarea. a) Ms. 105, p. 55. *) Ibid., f. 23. 5» www.digibuc.ro 3». ANDREI RĂDULESCU 22 S Astfel se sfârşi şi povestea sbuciumărilor bietului om pentru tipărirea condicei civile a Românilor. Nu numai că nu putu răspândi lumină adevărată, cum credeâ autorul, ci ea însăş se pierdu în întuneric. * * Pe lângă cele spuse până aci trebuie să menţionăm interesul şi dragostea lui pentru propăşirea poporului în toate direcţiile şi în special pentru cultura naţională. Şi ceeace este demn de relevat este că nu se preocupă numai de Moldova, ci de toţi Românii, de tot neamul, de toată «naţia)> românească oriunde se află. Am văzut cum s’a purtat în chestia şcolară. Am văzut apoi cum voia să-şi răspândească cartea de legi în oblastia Basarabiei, în Valahia, Transilvania, Ungaria şi Bucovina. Se interesă şi de cărţile şi de revistele ce apăreau în Valahia; şi nu ca oricare, să se aboneze sau să cumpere o carte, ci a căutat să intre în legături cu fruntaşii mişcării culturale de peste Milcov, să le dea sfaturi, să stabilească o comunitate de gândire şi — de e posibil — chiar de acţiune cu ei şi să le dea chiar material pentru reviste. Astfel la 18 Decemvrie 1838 scriă către Eliad că a primit două bucăţi din programul Curierului românesc pe 1839, dimpreună cu 5 numere din această gazetă. Arătân-du-şi bucuria că poate aveă corespondenţă cu el, îl rugă să-l înscrie în rândurile abonaţilor pe 1839, iar în loc de bani să primească 5 tomuri ale Condicei Justiniene, care credeâ că se va tipări în scurtă vreme. Pentru moment îi trimiteâ nişte versuri în cinstea lui Huniade Corvin «iroul lumii de neam Rumân» şi a grafului Sekeny, care ca un adevărat irou a săvârşit mai mari fapte decât împăraţii. Mai târziu, la 10 Aprilie 1839, când se pare că eră în Transilvania, scriă redacţiei Curierului că citeşte cu mare bucurie gazeta şi foaia scrisă în aţnândouă limbile (română şi franceză),, văzând propăşirea în literatură, dar de altă parte foarte se mâhneşte că agricultura si meşteşugurile cu rămas cu multe veacuri înapoi. Oare nu s’ar puteâ găsi, se întrebă el, mijloace şi pentru înaintarea acelor obiecte «care singure sunt mijloacele înfloririi materială a unei naţii?» Acolo, unde se află, ieşiă www.digibuc.ro 229 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 39 pe fiecare săptămână o gazetă sătească pentru luminarea şi propăşirea sătenilor, în toate cele ce le sunt necesare, şi în fiecare Luni se trimite în fiecare sat unde preotul, după biserică, este dator s’o cetească sătenilor. O astfel de gazetă cu îndemnare din partea Ocârmuirii şi din partea parohilor dela bisericile: luterană, reformată şi pravoslavnică, alcătuită în 3 limbi n’ar putea fi de folos atât pentru agricultură cât şi pentru cele intelectuale ? Românii sunt un neam, care acum începe să-şi deschiză ochii să sporească şi să progreseze, în vreme ce Transilvania, cu toate revoluţiile, nu s’a putut dărăpănă, din cauza vechei stăpâniri părinteşti, ci tot s’a mai întărit şi astăzi se socoteşte «ca singurul scut şi eghida mântuirii şi a fericirii». Cerându-i iertare pentru că a păşit peste cele cuvenite lui, şi aceasta numai fiindcă l-a răpus iubirea patriei lui, îi trimite nişte versuri în cinstea lui Costache Negruţi. In acest timp se tipărise la Craiova un dicţionar francez-român. Punându-se în legătură cu editorul, acesta îl rugă să stăruiască a se face cât mai mulţi abonaţi, oferind şi ro exemplare spre a se da ca premii şcolarilor meritoşi şi săraci. La 22 Maiu 1839 Flechtenmacher se adresă Epitropiei şcoalelor, în privinţa acestui dicţionar, rugând-o cu stăruinţă să-l recomande profesorilor din judeţe şi arătând şi ofranda editorului. Eră cunoscut că se interesă de toate manifestările culturale româneşti si de aceea i se adresase lui acest editor. j > * * * lubiă literatura, dar ceeace-l pasiona în deosebi eră poezia Din când în când prin manuscrisele lai întâlnim reproduse versuri franceze, alte ori vorbeşte cu laudă de poeţi. Şi nu se mulţumi numai să aprecieze pe ale altora, ci începu el însuş să alcătuiască poezii. Ceeace-l va fi determinat a fost desigur şi mediul. In anii 1838—39, din care avem poeziile lui, redeşteptarea naţională luă din ce în ce mai mare avânt şi producţiunile literare se înmulţeau; sub influenţa lor Flechtenmacher nu-şi mai putu stăpâni pornirile-i sufleteşt şi aşternu în versuri câteva din gândurile lui. www.digibuc.ro 40 ANDREI RADULESCU 230 Ca valoare literară poeziile lui sunt slabe. De altfel nu s’a mulţumit să scrie oricum ci a încercat să scrie în metru antic. Pentru unul care spuneâ că legile româneşti sunt continuarea legilor romane şi într’o epocă când afirmarea originei romane era la ordinea zilei, nu putea fi formă mai potrivită pentru poezia românească decât metru antic. Pe marginea unei poezii găsim chiar schema hexametrului şi pentametrului1). Ca fond merită atenţiune pentru dragostea mare ce reiese din ele pentru neamul românesc. Dintre poeţii români îl captivase Costache Negruţi, un bărbat învăţat — cum îl caracteriza el — adăpat în multe limbi, al cărui geniu străluceşte între alţi bărbaţi vrednici, în pământul Moldovei şi care este mai ales un poeta plăcut de obşte. Aşa de mult i-a plăcut poeziile, încât cetindu-le cu mare plăcere într’o dimineaţă, la 14 Fevruarie 1839 s’a simţit, îndemnat să-i trimită câteva versuri, în care-i spune că s’a ivit ca alt Apollo, care poartă o cunună de dafin pe care i-a dăruit-o lumea; când lira şi-o încordează împrăştie vieaţâ, bucurie şi dulceaţă minunată. Cântarea lui este înzestrată de toate harurile, tonul lui l-a răpit în altă regiune, departe de sgomotul lumii, unde îl întâlneşte pe el «poeta cel de toţi iubit». Altădată alcătueşte versuri tot în cinstea unui poet de fel din Botoşani. Entuziasmat de poeziile acestuia dorea ca vii sentimente să însufleţească pe toţi Românii, închinaţi muzelor. Ce minune! exclamă el: «Din cei în multe luminaţi «Un alt Horaţ din Moldoveni «C’acum din nou iar se iveşte «Din fii romani, din Botoşeni!» Tot în versuri a făcut dedicaţia Cărţii lui de legi către Mihail Sturza, pe care-1 încărca cu diverse epitete elogioase precum şi oda către «pre înălţatul şi pre milostivul Domn Alexandru Dimitrie Ghica», slăvindu-i calităţile. Din cunoştinţele sale istorice căpătase admiraţie pentru Huniade, despre care arătă într’o notiţă că după anumite ver- *) *) M°. 105. f. 60. www.digibuc.ro 23 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 41 siuni ar fi, după tată, dintr’o familie nobilă de Valahi iar după mamă din împăraţii Paleologi. Multă admiraţie aveâ şi pentru familia ungurească Szechenyi. In 1839 a tradus o mică broşură în care se arătă lucrările contelui Ştefan de Szechenyi şi ale tatălui său Francisc conte de Szechenyi. Fiindcă Huniade a învins Poarta otomană, iar Contele Ştefan de Szechenyi a spart Porţile de fier ale Dunării, Flechtenmacher i-a glorificat pe amândoi într’o poezie, întitulată: «Htiniadi şi Sekeni»1). Intr’o poezie «Cultura» laudă înflorirea muzelor în Ţara-Românească, unde se ridică autori clasici ca Văcărescu, care poartă steagul, iar după el vine Eliad «cel cu cântec îngeresc» şi alţi viteji în «Sfântul Sfat». Cântările lor cuprinzând vârful muntelui Parnas au ajuns la «olimpicescul tron, unde zeii minunându-se au gratulat pe Apollon pentru noua biruinţă»2). Altădată aşterne în versuri ceeace corespundea sufletului lui liniştit şi plin de dreptate şi ceeace visă el pentru omenire, scriind în condica sa o poezie întitulată: «Armonie». In ea laudă liniştea, vieaţa în pace cu toată lumea, simţind toate cele bune, făcând toate cele creştineşti şi nesmintind nimic din cele drepte. Armonia este sfântă între toate; ea pare că aduce cerul pe pământ şi ne duce în chip lin spre veşnicie: «Armonia ’n ceruri stăpâneşte «In natură lângă Dumnezeu «Ea pre greale patimi domoleşte «Semnul păcii este curcubeu». însufleţit de toacă dragostea pentru noua lui patrie, ca o urare pentru un viitor mai bun, făcu o poezie cu titlul: «La anul nou 1839», Aci cântă «viţa strălucită a Romei, colonizată de Traian», care a pătimit atât de mult dar a învins cu vitejie cele uneltite; cântă pe vitejii ei, care fie singuri, fie «supt nalt’umbrire», au făcut minuni, cum este «iroul Ştefan» care a *) *) Ms. 105. 2) Ms. 105, f. 67. www.digibuc.ro 42 ANDREI R4DULESCU 232 stat tot mare ca un Scipio, şi cum este Huniade, care să proslăveşte ca alt Traian «irou roman»: «Rumânii stau tot vitejeşte «Ş’aşâ să apropii la liman «Ca nişte stânci înfricoşate «Nădejdea hristianilor, «Cufund prin fapte minunate «Mulţimea vreşmaşilor». Aci pare a pomeni ceva despre unire, arătând cum cei cari pismuesc norocul românilor împiedică stăpânirile — probabil e vorba de cârmuirile celor 2 ţări — de a se uni si de aceea nu s’a putut săvârşi mântuirea lor. Cultura — zice el — aduce norocire şi acum ea a străbătut şi la răsărit; apusul s’a legat cu el, civilizaţia este chiar pe tronul ţării în persoana Domnului, care a dovedit-o prin fapte. Dela el aşteaptă mult şi de aceea îi face urări să-l încunune biruinţele, să dea numele său epocei şi să fie slăvit ca un Tit. * * * La această epocă se pare că vârsta — după o activitate aşa de îndelungată — începuse a-şi reclama cu stăruinţă drepturile. In 1838, pe toamnă, era bolnav. Totuş în 1839 era încă în plină activitate. Pe lângă sbuciumările lui pentru tipărirea cărţii sale, pe lângă cele câteva poezii, îl găsim conţinuându-şi slujba de Pravilist, dând consultaţii, scriind note juridice în manuscrisele sale sau note relative la învăţământul de altădată în Moldova1); îl vedem dând consultaţii şi peste hotar. Şi din 1840 avem urme ale activităţii sale, dar mai reduse. Astfel la 29 Maiu îşi alcătuise nişte note, prin cari servindu-se şi de alte izvoare arătă cum înţelegea el să fie un jurisconsult. Obosit şi suferind fu demisionat din slujba de jurisconsult 1) La 13 Ian. 1839 supunea cenzurii câteva acte (Ms. 105, fila 57, v.). La 8 Maiu 1839 alcătuiâ o notiţă asupra istoricului şcoalelor în Moldova (Ms. 150, f. 56). La 27 Maiu da consultaţii într’un proces dintre Spătarul Farra cu Mănăstirea Trei-Ierarhi (Ms. 12, p. 121). La s Noemvrie tălmăciâ ceva din Basilicale şi făcea o «culegere de paragrafuri din condica ţivilă, glăsuitoare pentru paragrafia încuviinţată de legi» (Ms. ISO, f. 124 şi 125, v.) La 20 Fevr. 1839 dă o deslegare în nemţeşte către «D. senator Ioan de Albracht (Alberichifeld sau Albrechsfeld) şi i-a trimis plicul cu acea deslegare la Nicu negustor care aveâ s’o trimită la corespondentul lui (Ms. 105, f. 62, v.). www.digibuc.ro 233 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 43 «cu onor şi cu o pensie analoagă, deşi îngustă pentru un cap de familie numeroasă» 1). Pe lângă altele îl amărau mult şi nevoile materiale. Lipsurile nu erau menite să-i uşureze suferinţele bătrâneţei şi să-i lungească vieaţa. Ele l-au silit uneori să sufere mult. Trimisese pe fiul său Alexandru, să înveţe muzica la Viena. Cum n’aveâ bani, a apelat la sprijinul unui boier, care l-a ajutat pentru primul an. Pentru al doilea n’a mai îndrăznit să ceară şi s’a adresat Domnului. La 12 Iunie 1839, fr1*1-’0 mişcătoare scrisoare, spunea că se vede tare strimtorat şi sfiindu-se de a mai supăra pe făcătorul său de bine, nu-i rămâne în nevoia lui decât să năzuiască la «obsteste cunoscută nobilă inimă îndurătoare» a înălţimii > » » Sale, rugându-1 cu toată umilinţa să se milostivească şi să-l ajute cu cât va socoti ca să-i poată trimite o poliţă pentru cele trebuincioase pe un an de zile. .. Nu ştim rezultatul; pare favorabil. In tot cazul nu eră de invidiat situaţia unui jurist, care ocupă un post aşa de important, să ceară ajutor pentru educaţia copiilor. După 1840 nu mai avem multe ştiri despre el2). Deabiâ câteva notiţe mai găsim, din acest timp, în manuscrisele sale iar după 8 Fevruarie 1842 nici atât. Lipsa de alte ştiri şi de urme ale vreunei activităţi din partea unui om, care muncise toată vieaţa şi care-şi nota în mod sistematic părţi din această activitate face să bănuim că în ultimii ani a fost bolnav. In prima zi de Maiu a anului 1843 a trecut în lumea drepţilor, sfârşind o vieaţă de muncă necontenită şi de luptă pentru Drept3). *) Alb. rom. 1853, No. 61, p. 245. P. Calimach, 1. c. 152, spune că în 1840 a murit la Iaşi, dar ştirea e greşită. 2) Pe marginea dedicaţiei de care am vorbit se află alături de textul tipărit o strofă scrisă în care se vorbeşte şi de portul-franc dela Galaţi, iar dedesubt, este data 1842 Ghen. 29. Tot în acest manuscris la fila 45 găsim scrise cuvintele: 1842 mense Sep-tembre Miklescu junior incoepit primam praelectionem in jure civili, iar cu data de 20 Neomvrie, 17, 19 şi 21 Dec. alte însemnări relative la învăţătura acestuia. Pe fila următoare alte însemnări în latineşte dela 21 Ian. 1842 şi ultima dela 8 Fevr. 1842. 3) Arhiva Stat. Iaşi. Dos. No. 1358, fila I şi No. 1898, f 16—17. Albina Românească 1853, No. 61, p. 245. Soţia lui semnează Iohanna, Janetta şi Anica. El a lăsat 6 copii: 2 băieţi şi 4 fete. Alexandru, cunoscutul muzicant, Elenco, care avea 26 de ani la moartea tatălui său şi eră măritată cu Iorgu Dumitrescu; Frederic de 20 ani, Mariţa de 18 ani Elena de 17 ani, Catinca de 14 ani. www.digibuc.ro 44 ANDREI RĂDULESCU 234 Dela Flechtenmacher ne-au rămas următoarele lucrări: I. ISTORIA DREPTULUI ROMÂNESC SAU A PRAVILELOR ROMÂNEŞTI, conferinţă alcătuită de el la 10 Aprilie 1830 şi ţinută la deschiderea cursului de legi. Planul acestei conferinţe eră de a expune desvoltarea internă a legilor romane, desăvârşirea lor sub ultimii împăraţi, mai ales în vremea lui Justi-nian şi cum au continuat a fi aplicate în Europa şi în special în ţările române, unde le-au lăsat moştenire Romanii. Flechtenmacher îşi începea subiectul cu o constatare asupra importanţei bunurilor sufleteşti şi trăiniciei lor, arătând ca dovadă ceeace s’a întâmplat cu dreptul roman. Este o arătare din cele mai vrednice de pomenire în istoria lumii, zicea el. Romanii şi-au mărit Statul prin puterea armelor, dar ceeace le-a întins stăpânirea mult mai departe şi le-a întemeiat-o cu mai multă statornicie este . Din aceste trei părţi ale problemei rezultă însăş clasificarea ştiinţelor. Perfecţiunea internă se bazează pe Teologhie pentru cultura morală şi Filozofia pentru cultura duhului. Perfecţiunea externă se întemeiază pe Mediţină pentru sănătatea trupului şi Economia pentru starea averii. In fine «armoniceasca soţială mijlocire» se sprijină pe: Dreptul pentru linişte şi pace sau juridica slobozenie şi Politica. De aici se vede importanţa ce o are Dreptul pentru omenire. «Drept — zice Flechtenmacher — este cuvântul cel mare şi însemnat, carele în nenumărate mişcări şi prefaceri au pornit şi porneşte lumea şi ne propune idea cea mai sfântă a soţietăţii politice. Această idee înalţă pe o naţie la împărăţia adevăratei slobozenii, la stăpânirea duhului, pentrucă supunerea sub cârmuirea dreptăţii şi a legilor este slobozenia cea adevarată, care nu se abate la greşăli şi rătăciri pricinuitoare de nenumărate rele, precum ne înfăţoşează analele Istoriei; iar dreptul ca o calitate, ca o însuşire a omului este păzirea personalei neatârnări a unei www.digibuc.ro 237 PRAV1LISTUL FLECHTENMACHER 47 fiinţe slobode, nemărginite în lucrările sale către alte asemenea fiinţe slobode». Scopul la care tind principiile dreptului natural nu este decât: dreptate; chipul cum se va realiza aceasta atârnă de fiecare naţie. Fără siguranţa dreptului, însă, nu este posibil să se desvolte talentele oamenilor, să se dea o bună educaţie tinerilor si să se aibă adevărata libertate. Dar, pentru siguranţa dreptăţii, nu este destul să ai bune legi pozitive, ci se cere neapărat «ca judecătorii să aibă deplină ştiinţă teoretică şi practică la aplicaţia legilor pentru ca să poată nemerl o hotărîre dreaptă şi cu potrivire aplicată pe temeiul adevăratei înţelegerii cuvintelor şi a duhului legii, pă temeiul adevărului rezemat pe dovezi neprepuelnice». Pe lângă acestea, «judecătorul trebue să fie înzestrat şi cu un haractir cinstit, nemitarnic şi nepărtinitor, căci atuncea numai, când nu’l vor stăpâni patimile, interesurile, uneltirile sau mijlocirile prin feliuri de canaluri şi hatâruri, nici temere de oameni, se poate statornici o judecată dreaptă, fericirea naţiei şi pavăza stăpânirii legilor». Dacă-i vor lipsi aceste calităţi, «nu se vor pricinui între concetăţeni decât cârtiri, confuzii, turburări şi, în sfârşit, căderea naţiei că fără dreptate — după zisa înţeleptului Plutarh — nu poate nici Joe să cârmuiască lumea, ba nici soţietatea celor mai răi nu se poate ţinea. Aceste principii anunţă că va expune (în cursul său) cu convingerea că din lecţiunile sale se va putea culege cele necesare «pentru a fi cineva vrednic spre a putea coprinde o aşa înaltă şi gingaşă slujbă». Flechtenmacher recunoaşte că va întâmpina multe greutăţi în facerea lecţiilor, mai ales în alegerea şi aşezarea termenilor tehnici, însă nădăjdueşte că, prin anumite mijloace, va isbuti. Cu această nădejde pofteşte pe ascultători, îi rdagă, îi jură să-şi dea şi eî toată silinţa. «Patria — zice el — priveşte cu îngrijire părintească către Dumneavoastră, vă cheamă ca să jărtfiţi cu neîncetată râvnă, cu neobosită sârguinţă şi cu toată luarea aminte, vre o câteva ceasuri pă zi întru învăţătura dreptului naturii. Muncind astfel, vor putea ajunge la scopul dorit şi de ei şi de ţară şi vor putea ajută la întemeierea dreptăţii, depărtarea abuzurilor şi metehnilor omeneşti şi spre mângâerea celor obiduiţi. Drept încheiere spunea: «In sfârşit, să vă însemnaţi şi aceasta: Practica fără teorie este oarbă ţi teoria fără practică este oloagă. Dacă sămânţa ce acum sânt gata a o semăna va cădea în pământ roditor, ţelinos sau pietros, vremea ne va arăta; când secerişul să va apropia, atunci se vor alege spicele cele pline de cele deşarte şi de neghină. Cuvântul nostru ni’l încheiem dar cu un vers din cartea înţeleptului sfat cap. 6 stih.28,unde zice pentru învăţătură: Cearcă-o şi o caută şi’ţi va arăta ţie şi dacă o vei afla să nu o laşi pre ea». III. Traducerea unei broşuri intitulată: DESCRIEREA LUCRĂRILOR CONTELUI ŞTEFAN DE SEKENI, tipărită în Bucureşti. In această broşură se arată, în prim rând, faptele Contelui maghiar Ştefan deSzechenyi, care a dat strălucite dovezi de patriotism, întemeind cu cheltuiala www.digibuc.ro 48 ANDREI RĂDULESCU 238 sa Muzeul naţional al Ungariei, dăruind ţării biblioteca sa şi contribuind în diverse chipuri la propăşirea naţiunii sale. Mai pe larg însă se vorbeşte de fiul său, Contele Ştefan de Szechenyi, care, în urma studiilor şi călătoriilor sale, s’a hotărît să înlesnească navigaţiunea pe Dunăre, spărgând Porţile de fier, lucrare începută în 1834 Ş* terminată cu succes, spre folosul Ungariei şi al ţărilor vecine, între cari şi ţările române. In special această faptă l-a impresionat mult pe Flechtenmacher, care nu numai că a tradus broşura în româneşte, dar a făcut şi tipărit la finele broşurii şi poezia Huniade şi Sekeny, în care se preamăresc aceşti 2 bărbaţi cari au spart: unul Poarta otomană, altul Porţile de fier al Dunării. Poate că prin traducerea acestei broşuri el a voit să arate şi boierilor moldoveni cât de patrioţi şi devotaţi binelui public sunt fruntaşii altor ţări. Această traducere a fost dedicată Contelui Szechenyi cu următoarele cuvinte: «Ecsilenţiei sale Contelui Ştefan Sekeny etc., etc., Dedică cu simţiri de mirare şi respect, spre plecat K. X. Flechtenmacher». După sfârşitul traducerii a mai adăugat cuvintele următoare: «Cel mai adânc respect ce sâmt cătră făptuitoriul însămnatului lucru de mirare, pe carele niciun împărat nu l-au urzit, m’au îndemnat a traduce aceste feţă şi a face şi aceste versuri. După care nu doresc altă mai mult decât ca vecinicul monument ce s’au zidit Contele Ştefan Sekeny, urzitorul lucrului celui minunat să rămâi aşa de statornic ca şi cursul Dunării şi norocire publică tot mai mult să sporească din zi în zi spre lauda făcătoriului de bine a omenirii pe carele bărbat, Irou al păcii, dacă ar fi vremile cele mitologhice a Elinilor, şi a Romanilor, neamurile l-ar fi înălţat între zei, le-ar fi pus lângă zîna Astreia, înzăstrat cu cornul îmbielşugărei şi i-ar fi rădicat templuri (capişti) de închinare. Cu care sentimente vie pătruns fiind îndrăznesc a mă iscăli Al Ecselenţiei voastre Cel mai plecat preţuitoriu şi închinătoriu, Kaminar Hristian Flehtenmacher Iuris-consult lângă Divanul Domnesc în Prinţ. Moldovei». Această lucrare a trimis-o Contelui, traducându-i, bine înţeles, cele scrise în româneşte şi adăugând o altă dedicaţie elogioasă în latineşte pe care o semnează: «Humillimus servus Christianus Flechtenmacher Corona Transyl-vaniae oriundus et nune temporis Iassiis munere jureconsulti jungens*1). IV. MANUSCRISUL 10 din Biblioteca Academiei române. Este intitulat: Lexicon juris civilis. După titlul şi după chipul cum e alcătuit se vede că el voia să facă un Dicţionar de Drept civil, aşa cum erau în Apus, şi din care avea unul, întitulat: La Clef des lois romaines -ou Dictionnaire *) Ms. 105, p. 60. www.digibuc.ro 239 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 49 analytique et raisone de toutes Ies matieres contenues dans le corps de Droit...»1) In consecinţă rezervase pentru fiecare literă a alfabetului un număr de pagini. Sub fiecare din litere explica în mod sumar instituţiunile de drept, al căror nume începea cu acea literă şi apoi să treacă în ordine cronologică diversele deslegări, note referitoare la acele instituţiuni. Astfel la litera 3, găsim că vorbeşte despre Biserică astfel: «Bisearica iaste o soţietate care s’au unit spre săvârşirea slujbii dumnăzăeşti». Urmează,apoi două definiţii pentru dreptul bisericesc: «Bisericească dreptate iaste învăţătura de aşezământul Statului, carele scoposeşte la slujba bisericească la politicirea oamenilor ce se află în Stat, la obştească învăţătură în biserici şi în scoale>. A doua definiţie este următoarea: «(Bisericească dreptate iaste) carea hotăreşte dreptăţile şi îndatoririle bisearici câtră stăpânirea oblăduitoare şi a soţietăţilor biseariceşti cătră mădulerile lor şi a mădulerilor între dânsele» 2). La litera D scrie: «Darul, donatio, donum, dăruire iaste o tocmeală prin carea să lasă la cineva (cuiva) vreun lucru fără plată pentru hatâr»3). Tot la această literă, în capul altei pagini, vorbeşte de Depozit4) dând câteva scurte lămuriri. Aci sub litera D dă mai multe explicaţiuni asupra Dreptului şi împărţirilor lui, Voiu reproduce câteva: Dreptate, dreptul, jus, (greceşte) iaste strâmtorirea slobozeniei a fieştecăruia deosăbi de a face toate aceale fapte, prin care nu să va sminti, nici să va strica însoţitoarea vieţuituire celorlalte persoane (în noimă obiectivă, adică aceeace priveşte la fapte) încât ceialalţi vor putea să vieţuiască împreună cu dânsul; ori Darul sau puterea omului de a face fapte pravilnice adică aşa feliu de fapte, prin care nu să va strica starea cea însoţită a persoanelor acelora ce lucrează pă din afară cu slobozenie (în noimă subiectivă adică aceeace priveşte la persoană)» 5 6), După aceste două sensuri ale Dreptului expune împărţirea lut, din diferite puncte de vedere. Mai întâiu vorbeşte de împărţirea din punct de vedere a x) Titlul complect este: La Chef des lois romaines ou Dictionnaire analytique et raisonn£ de toutes Ies matieres contenues dans le corps de Droit destine â servir du complement â la traduction des Institutes et du Digeste de M. Hulot, â celle des douze livres du code de M. Tissoit, â celle des Nouvellăs de M. Berenger fils et â tous Ies ou-vrages concernant la l£gislation des Romains, avec Ies renvois sur chaque article du Code Napoleon, aux codes de procâdure civile et criminelle, au Code de commerce, etc,, etc. Par Fieff6.— La Croix de Neuf-château (Voges) Auteur des Elăments de la jurisprudence et traducteur du 50 livre du Digeste. Metz. 1809 şi 1810. Această carte se află şi la Academia Română, provenind ,din Biblioteca coleg. Sf. Sava. 2) Ms. 10, fila 7. 8) Ms. 10, fila 12. 4) Ms. 10, fila 13. «Depozit, depositum. . . iaste când dă şi încredinţează cineva un lucru la altul ca să-l păzească». . Dacă primeşte cineva un lucru străin spre pază ori păstrarea sa să face tocmeală pentru (depozit). Aceasta-(i) un contract realnic, care să alcătueşte numai prin traditio darea lucrului spre pază ce s’au făgăduit de către cineva. Cel ce priveşte un lucru strein spre pază se zice depositarius, depozitariu. Cel ce dă lucrul său la altul spre pază să zice deponens, depuitorul. 6) Ms. 10, fila 14. www.digibuc.ro 5° ANDREI RADULESCU 240 originei, arătând că unele drepturi le are omul «numai singur din fire» şi se numesc «dreptăţi fără de mijlocire izvoditoare» jus absolutum, originarium şi drepturile dobândite, jus derivativum 1). Urmează apoi împărţirea în: drepturile persoanelor şi drepturile asupra lucrurilor. «Dreptatea asupra lucrurilor» se împarte în: personalnică şi realnică. Aci adaugă şi o explicaţie asupra dreptăţii prea personalnică. Indică şi alte întrebuinţări ale cuvântului «Dreptate» dar pentru explicare trimite în altă parte unde însă n’o mai găsim. Astfel, Dreptatea Staturilor sau Statului cu trimiterea: vezi Stat2). Mai jos arată ce este dreptul privat «dreptate privată» zisă şi dreptate orăşenească, drept civil, şi dreptul public «dreptate obştiască». Aceasta se împarte în: «Dreptatea Statului şi Dreptatea Staturilor ori a neamurilor». Tot aci explică ce este Ştiinţa teoretică şi cea practică a Dreptăţii. încheie aceste notiţe cu câteva rânduri despre Dreptatea pozitivă 3). *) «Temeiul tuturor dreptăţilor celor fireşti şi celor date sunt dreptăţile celea înnăscute adică împreună cu noi născute care ne cuvină noao ca la nişte fiinţe cu minte şi cu simţiri, numai singur din fire, fără să vină în mijloc o faptă pravilnică. Pentru aceia să şi zic: dreptăţi far de mijlocire izvoditoare» curate ori dreptăţi a omenirii, jus absolutum originarium seu theticum. Dreptatea dobănditoare iaste aceia carea dobândeşte cineva povăţuindu-să de minte prin o faptă pravilnică şi pentru aceasta se şi zice cea cu mijlocire neizvoditoare ori cea ipoteticească sau condiţionată (vezi Loghica, faţa 112), jus hypotheticum, derivativum, pildă precum iaste cumpetul nevinovatei apărări de sineşi. 2) Dreptatea persoanelor, jus personarum iaste învăţătura de deosebite feluri a persoanelor şi de a lor pravilnicie legături şi îndatoriri ce are una asupra altuia fără nici o atârnare sau privire către lucruri. (Dreptatea asupra) lucrurilor jus rerum, jus in re învaţă ceale deosăbite feliuri a lucrurilor şi ceale pravilnice legături şi îndatoriri a persoanelor ce au iale între dânse, cu privire către lucruri. Dreptatea asupra lucrurilor se impărteşte în personalnică carea să mai numeşte dreptatea cererilor, jus obligationum seu actionum seu jus personale ad rem. Aceasta iasta dreptatea la o facere ori nefacere adică să un facă cineva un lucru. Şi în realnică jus reale sen in rem; iaste o dreptate carea privind cineva cătră un lucru are tărie înpotrivă (asupra) tuturor oamenilor (asupra (înpotriva) persoanelor nehotărîte) pentrucă cel adevărat stăpân are dreptate de a luă prin judecătoriă lucrul ce s’au dovedit al său, ori la cine îl va găsi şi fieştecarele să îndatoreşte a nu simţi ori a nu supără (vătamâ) această a lui dreptate. Prea personalnică iaste o dreptate ce au dobândit cineva şi carea să nu poată a sa mută la altul pentru că mutarea ei ar înpotrivi dreptăţii a altrailea: precum iaste dreptatea căsătoriei, a dirigătorii, a cinstei. Dreptatea Staturilor vezi Stat. » Statului » Stat. » orăşănească » orăşănească. » bisericeasca » bisericească. 3) *Dreptate privată adică: deosăbi cuprinde dreptăţile şi îndatoririle, care are să pazeasca fieştecare madulariu a Statului, ori fieştecare orăşan; sa numeşte şi dreptatea orăşănească şi să împartă: I. Dreptate persoanelor, II. Dreptate asupra lucrurilor, III Dreptate cererilor». Dreptate cererilor iaste învăţătura de deosăbite feliuri de fapte şi de legaturi pravilnice a unei persoanii cătră altă hotărîtă persoană, cu depărtată privire la lucruri (adică de dreptăţile cătră o persoană de dreptăţile personalnice). www.digibuc.ro 341 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER Si Mai departe, la litera J, găsim următoarea definiţie a procedurii: tjudecă-torească orânduială», carte de învăţătură cuprinde aşezământurile Statului în ce chip să urmează judecătoriile în pricini de judecăţi şi afară de judecată pentru ca să păzească starea cea pravilnică a mădularilor Statului *). La litera K defineşte căsătoria astfel: «Kăsătoria iaste o legătură însoţitoare ce s’au făcut între două persoane, neam deosebit adică între partea bărbătească şi femeiască cu scoposul de a face copii, de a-i creşte şi de a fi întru ajutor una la alta»* 2). Este de observat că această definiţie nu este o simplă reproducere a articolului corespunzător din codul Calimach şi austriac. La litera L găsim: «Legatum iaste când lasă cineva prin a sa "voinţă cea de pe urmă dăruire la altul lucrul hotărît una sumă de bani ori şi una dreptate, Cel ce lasă aciastâ dăruire să zice legatorul şi acela la carele o lasă să numeşte legatariul. Şi în loc să zică cineva: eu las daniă cutărui cutare lucru, să zice mai scurt: eu legătuesc cutare lucru la prietenul mieu 3). Tot la această literă vorbeşte despre liniile de rudenie făcând şi nişte scheme pentru înţelegerea lor 4). Sub litera M dă câteva lămuriri despre minte şi despre moştenire. O notă mai desvoltată are despre ce se înţelege prin «dreptatea moştenirii» am zice azi dreptul de succesiune. Iată cum explică el acest drept: «Dreptatea moştenirei» să zice dreptatea cea scoţitoare afară (adică din carea să scot alţii afară, neavând ei dreptatea aceasta) spre a lua cineva stăpânire (possesio) ori cea întreagă rămasă stare ori o parte hotărîtă a (i) eii, privindu-să cineva la întreaga stare adică jumătate, o a treia parte ori a şasălea parte. Iar dacă mortul au rânduit pentru cineva vreun lucru, o sumă de bani ori şi o întreagă cuprindere de lucruri a cărora ceime s’au hotărît, adică toate lucrurile mişcătoare ori toate lucruri nemişcătoare acela nu dobândeşte dreptatea moştenirii ci numai un legatum». Alt sens al dreptăţii moştenirii: «aste cuprinderea tuturor lucrurilor ce au rămas dela mortul adică mişcătoare şi nemişcătoare, precum şi tuturor dreptăţilor şi îndatoririlor care cu moartea nu să încetează ci să pot muta la moştenitorii» B). Dreptate obştească iaste cuprinderea pravililor obşteşti ori învaţă legătura dreptăţii între puterea oblăduitoare şi între supuşi şi să înparte: I. Dreptatea Statului, II. Dreptatea Staturilor ori a neamurilor. Dreptăţii teoretică ştiinţa ori învăţătura iaste cuprinderea adevărurilor tuturor de dreptăţi şi îndatoriri, cea adevărată noimă pravililor, cea adevărată ceimea faptelor pravilnice şi a tuturor urmărilor, care sânt unite cu aceale fapte. Iar ştiinţa cea practică cuprinde regulele şi axiomele în ce chip să întrebuinţează (aplicăluiască) judecătoriul pravilele potrivit la întâmplările ceale întâmpinătoare, se aşeză cu bună rânduială tre-bile ceale pravilnice dupre porunca pravililor şi să cercetează şi să hotărească pricini de judecăţi după dreptate şi cuviinţă; ori învăţătura dreptăţii iaste ştiinţa pravililor şi întrebnicirea lor la pricinile ceale întimpinitoare. Dreptatea pozitivă să zice cuprinderea pravililor ce să hotărăsc dupre voinţa dată-toriului de pravili. *) Ms. io, fila 32. 2) Ms. 10 f. 44. Cpr. art. 63 C. Călim. 3) Ms. f. 35. *) Ms. f. 39. 6) Ms. 10, f. 45. 16 A. li. — Memoriile Secţiei Istorice. — Seria III. Tom. 1. www.digibuc.ro 52 ANDREI RADULESCU 242 Câteva note de acest fel mai găsim la literele P, S şi I. Sub explicaţiunile date a trecut diferite deslegări, unele referitoare la chestiunea de care vorbea în acea explicaţie, altele streine de ea. Se pare că el voia la început să nu treacă decât pe cele referitoare la acea chestiune, dar n’a putut să-şi urmeze în totul planul şi a trebuit să treacă consultaţiile mai mult din punct de vedere cronologic decât după materii. De altfel, se vede că în curând a şi părăsit planul de a mai alcătui un dicţionar de drept, căci pentru foarte multe litere nici nu există vreo notiţă. Astfel, dela Dnu mai găsim nimic până la J, la care nu este decât notiţa arătată despre «judecătorească orânduială». Chiar sub literele de care s’a ocupat sunt prea puţine note, ceeace dovedeşte că el a renunţat de timpuriu la alcătuirea unui dicţionar şi s’a mulţumit să-şi umple condica cu felurite deslegări ce i se cereau de autorităţi şi de particulari. V. MANUSCRISUL II este compus din 137 foi şi are pe copertă titlul: CONDICA D KĂM (INARUL) FLECHTENMACHER, IU-RISCONSULTUL STATULUI, PE ANUL 1835. Oct. 16» Scrisul nu este peste tot acelaş; probabil că unele lucruii au fost trecute de vreun elev ori vreun ajutor al lui. Aici nu mai este vorba de un Dicţionar ca în Manuscrisul 10, ci — cum arată şi titlul — numai de activitatea de jurisconsult. Aici găsim în extras diferite hotărîri judecătoreşti dintre anii 1833— 1838, asupra cărora Flechtenmacher şi-a dat avizul său în forma arătată: se găseşte pravilnică, este pravilnică, etc. Găsim de asemenea şi numeroase deslegări la întrebările, ce i s’au făcut de autorităţi şi chiar de particulari. In felul de înscriere în această condică se vede dorinţa unei bune aranjări. Astfel, cum am arătat, pagina este împărţită în 4 coloane. Prima coloană este rezervată pentru numărul locului judecătoresc, adică instanţei dela care venea hotărîrea sau întrebarea; a doua coloană pentru numărul Departamentului dreptăţii, adică pentru numărul adresei ce i se trimitea dela Ministerul Justiţiei şi pe lângă care se alătura adresa instanţei. Urma apoi o coloană mare rezervată pentru «obiectul pricinii de judecată» şi alta mică la margine pentru observaţii. VI. MANUSCRISUL 12 are 148 foi şi este intitulat «PORTATIV». Acesta se pare că a fost destinat mai mult pentru diferite fragmente de studii juridice, decât pentru deslegări. Pe prima pagină se află o listă de jurisconsulţi în fruntea căreia este Caius vel Gaius după care vin: Papinian, Ulpian, Paul şi Modes in, cu câteva notiţe despre timpul când au trăit şi pe care l-au mai completat cu altele scrise Ia sfârşitul condicii. Urmează apoi o însemnare despre acţiuni, care se continuă în pagina 2, unde dă o listă de acţiuni. Astfel: adio de ingenuitate; directa, utilis; adio de liberali causa: directa, utilis; adio legis, actio civitatis, cognationis, de divortio, etc. La pag. 3 este trecută rândueala şedinţelor Divanului domnesc. După aceasta este reprodus cap. VII din Reg. Organic cu oarecare note şi o copie după Proiectul de rectificare a art. 260, 2j8, 325 din Reg. Organic. www.digibuc.ro 243 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 53 In acest manuscris găsim mai multe fragmente, unele în franţuzeşte, despre diverse chestiuni de Drept. Cele scrise în franţuzeşte sunt, în cea mai mare parte, reproduse din diverşi autori, iar cele scrise în româneşte sunt alcătuite de el. Toate aceste fragmente par a fi servit pentru lecţiunile de Drept ţinute de Fle^htenmacher. Intre altele se află, în franţuzeşte, un fragment în care se ocupă de judecători x). El l-a luat din Merlin: Repertoire de jurisprudence, tom. VIII, dar n’a reprodus de acolo decât părţile, pe care le-a socotit necesare pentru a da o idee exactă despre magistratură şi misiunea ei. Deşi acest fragment este o reproducere, totuş din părţile alese şi reproduse din opera lui Merlin se poate vedea ce părere avea Flechteimacher despre magistratură. Pentru el, funcţiunea de judecător este una din cele mai importante şi din cele mai de cinste funcţiuni cu care un om poate fi însărcinat. Una din calităţile cele mai necesare unui judecător este nepărtinirea. înainte de a hotărî într’o afacere, el trebuie să fie asigurat că nu există în inima sa nici patimă, nici afecţiune pentru vreuna din părţi; pentru a preîntâmpina efectul urei sau prieteniei, el trebuie să se recuze, fără de a mai aştepta să fie recuzat. Judecătorul trebuie, apoi, să cunoască bine afacerea asupra căreia este chemat să se pronunţe şi să respecte legea. Dacă legea i se pare defectuoasă, să facă cunoscut celor în drept, dar el trebui* s’o aplice: «Le juge doit itre le premier esclave de la Ion, cuvinte pe care le şi subliniază. Pentru a arăta rolul judecătorului, reproduce următoarele rânduri: «Maintenir Ies proprietes, ordonner l’execution des contrats, servir d’appui aux mineurs, ecarter la fraude, empecher que d’avides praticiens ne devorent le bien de la veuve et de l’orphelin, accorder la justice la plus prompte possible (sans pourtant y mettre une celerite imprudente) afin que Ies plaideurs ne se consument pas en frais et ne laissent â leurs heritiers que des proces â terminer, faire executer Ies volontes dernieres de l’homme lorsqu’elles sont legitimes: voilâ l’emploi honorable d’un juge civil». Despre judecători mai vorbeşte şi când se ocupă de autoritatea lucrului judecat, pentru care reproduce, de asemenea, părţi din Merlin * 2). Intre altele reproduce unele pasagii, în care se află o critică a magistraturii, aplicabilă cu atât mai mult în Moldova, şi în care se arată cum judecătorii fiind şi ei oameni, sunt uneori dominaţi de patimi, cum spiritul de partid le rătăceşte şi le fal-şifică conştiinţa, cum adeseori alegerea lor e datorită mai mult intrigii unui protector cu trecere sau influenţei unei coterii decât meritului, cinstei şi cunoştinţelor. Templul care reuneşte pe judecători n’ar trebui să cuprindă — după d’Aguessau — decât savanţi încercaţi. «Et cependant — citează el — combien en trouve-t-on peu qui attachent du prix â la Science ? Combien meme la dedaignent»? *) f. 20 şi 21. 2) f. 28, v. şi urm. 16* www.digibuc.ro S4 ANDREI RĂDULESCU 244 Reproduce, de asemenea, o parte în care se vorbeşte de nesiguranţa judecăţilor, cum aceeaş chestiune a fost judecată altfel după absenţa sau prezenta anumitor judecători, după anumită secţie, loc, timp sau calitatea persoanelor. Găsim apoi explicaţiuni referitoare la diverşi termeni de drept şi mai ales la procedură. De exemplu, undeva explică ce este act şi titlu. Act este înscrisul care constată ce a fost făcut — id quod actum est. Titlul este ceeace conferă un drept. Pot să fie acte care să nu confere drepturi. Sunt şi titluri care nu sunt fondate pe acte; de pildă titlul de moştenitor legitim. In acest sens titlul e causa în virtutea căreia cineva posedă. Titlu gratuit se numeşte acela prin care se dobândeşte fără să coste ceva. Titlu oneros acela prin care nu se dobândeşte gratuit, ci cu preţ de bani sau alte lucruri1). Altundeva explică sensul cuvântului proces astfel: «Proţes este tractaţia giudecătorească prin care giudicătoriul dobândeşte deplină lămurire şi ştiinţă încât să poată hotărî pricina după legi»1). Ce este «instrucţia pro fesului» ? «Luare în scris şi cercetarea făptalnicilor împrejurări ce s’au întâmplat într’un proţes şi cele cuvenite spre hotărîrea lui»; sau: «în fieştecarele proţes trebuie să se cerceteze mai ales ce feliu de făp-talnice împregiurări sunt fondosul pricinii şi în ce chip acele împregiurări să află întemeiate pe adevărul». Arată, după acestea, ce este fondul unui proces, ce este procedura, tribunal, competinţă şi ce condiţiuni se cer ca o judecată să aibă tărie. «Despre dovadă» tratează într’un capitol destul de lung, unde începând cu principiul cine are sarcina probei, vorbeşte de dovadă firească sau nemeşteşugită şi dovada meşteşugită, dovadă deplină şi nedeplină, mărturisirea părţii, documenturi publice şi particularnice, etc.1). Se poate menţiona apoi o parte în franţuzeşte, în care se ocupă despre verificarea actelor sub semnătură privată prin martori, parte interesantă fiindcă putem vedea cum apreciau proba cu martori în acea vreme când ea era aşa de des admisă. Fragmentul pare a fi luat tot dintr’un autor francez. Pentru această verificare Flechtenmacher distinge trei ipoteze: 1. Când martorii au văzut că actul discutat s’a semnat de persoana al cărui nume e trecut în el. In acest caz depunerea martorilor este o probă neîndoioasă pentrucă ei depun despre un fapt petrecut sub ochii lor şi în prezenţa lor. Această depunere clară şi evidentă prin ea însăş n’are nevoie să fie verificată prin comparaţie de scripte. Felul acesta de verificare merită, în adevăr, mare încredere. Când martori vrednici de încredere atestă că au văzut subscriindu-se de defendor sau de autorul lui actul, care li se înfăţişează şi pe care ei îl recunosc, când, cu atât mai mult au semnat ei înşişi acest act ca amici sau sfătuitori, aşâ cum se întâmplă adesea în transacţiunile de familie, nu se poate să nu se acorde o deplină încredere unei asemenea mărturii, afară numai dacă nu se înlătură orice fel de probă întemeiată pe mărturia oamenilor. 2. Al doilea fel de a verifica prin martori actele sub semnătură privată este mult mai infailibil. Când martorii depun nu că au fost de faţă la semnarea * 2 *) f. 22. 2) f- 37 Ş‘ urm. www.digibuc.ro 245 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 55 actului sau că au văzut pe părţi semnând, ci când afirmă că cunosc foarte bine semnătura aceluia căruia i se atribuie, pentrucă l-au văzut deseori scriind şi semnând, pentrucă au semnat de mai multe ori acte împreună şi în acelaş moment ca, de pildă, notari, administratori, judecători şi cari susţin că semnătura în chestiune este a persoanei semnată, sau pentrucă acea persoană s’a servit totdeauna de acelaş fel de scriere, de aceleaşi trăsături, de aceleaşi caractere ale literelor cu care este scris actul de care se vorbeşte. 3. In sfârşit, verificarea acestor acte poate să se facă prin martori şi în alt chip; şi anume când, în loc de a afirma că au văzut semnându-se actul în chestiune, sau când cunosc semnătura, ei arată fapte care presupun necesară existenţa şi semnătura actului şi a convenţiei cuprinsă în el -1 2). II preocupa şi chestiunea cum trebuie să fie un jurisconsult. Pentru aceasta adoptă cele spuse într’o lucrare franceză a lui I. D. Meyer a) şi anume: «Juriscon suitul care vrea să merite acest nume examinează dispoziţiunile întregii legi. Dacă ea nu prevede nimic asupra cazurilor care se prezintă, jurisconsultul caută să-i pătrunză spiritul, să-i desvolte principiile, să determine ceeace legiuitorul, consequent cu scopul şi cu felul său de a vedea, ar fi hotărît asupra fiecărei speţe neexprimată; el stabileşte în mod lămurit afacerea în chestiune, el distinge caracterele generale de acelea care sunt individuale, el suplineşte raţionamentul legii care nu-i expres3). De relevat este că în acest manuscris, în aproape 80 pagini, a trecut în scurt cuprinsul aproape al tuturor articolelor din codul Calimach, arătând textele corespunzătoare din dreptul roman şi din alte părţi, precum şi unele notiţe. Voiu da câteva exemple: Pentru paragraful I în care arată că e vorba de tâlcuirea legii, trimite la D. I. 1. 3. C. 8. 53 şi B. I. p. 27. 33. La § 2. Cuprinderea codicei ţivile are ca trimitere: B. VI. p. 140.1. 4. Tot aci adaugă: Defin. libertatis est naturalis facultas faciendi quod quis velit nisi vi aut jure prohibetur. Relativ la căsătorie: § 63 Tâlcuirea căsătoriei. In dreptul acestui paragraf citează, între altele: I. 1. 10. D. XXIII. 2. C. V. 4. B. IV. p. 239 şi 313. La § 64. Tâlcuirea logodnei: Vas. Tom. II. fila 517. Leg. 32. La § 70 «Temeiu hotărît şi 71 Regulă de obşte la căsătorie trimite la Rogron C. C. p. 33». La § 193 trimite la Toullier X. p. 187. Această parte a manuscrisului este importantă pentru izvoarele Codului Calimach. Este interesant că aproape nu există vreo trimitere la codul austriac sau la alt cod modern; şi de aceasta trebuie să se ţină seamă când se va studia izvoarele legiuirii moldoveneşti. *) In explicaţiile ce dă cu privire la verificarea prin martori se referă la un autor, transcris «Boiceau*. De altfel şi în acest manuscris — mai mult chiar decât în celelalte — are dese citate şi trimiteri la autori ca: Toullier, Rogron, Merlin, etc. 2) Ms. 12, f. 21—22. I. D. Meyer: Esprit, origine et progres des institutlons judiciaires. La Haye 1819, tom. II. 3) Ms. 12, f. 146. In genere în acest manuscris are foarte multe citate şi trimiteri la diverşi autori. www.digibuc.ro 56 ANDREI RĂDULESCU 246 Este posibil ca această parte să fie o reproducere a planului avut în vedere la alcătuirea Codului. Este posibil însă să fi fost făcută de Flechten-macher mult mai târziu pentru trebuinţele sale de jurisconsult şi de profesor. In orice caz, este importantă prin faptul că arată care erau temeiurile dispoziţiilor din noua legiuire, după părerea principalului ei alcătuitor. VII. MANUSCRISUL 105, compus din 68 foi dintre care unele au rămas nescrise, este întitulat: CONDICA RESPECTIVILOR PRENOME-RANŢh. El conţine, pe lângă diverse fragmente de studii, note, citate mai ales acte relative la vieaţa şi lucrările lui Flechtenmacher. La începutul acestei condici se află tipărită Dedicaţia către Domn, relativă la Condica Justiniană; după ea urmează, deasemenea tipărită, înştiinţarea către doritorii de a avea acea condică. Mai departe găsim o listă pentru abonaţi, «lista prenomeranţilor»; pentru înscrierea lor liniase pagini pe care să fie trecuţi 500, număr pe care-1 socotea necesar pentru a putea începe tipărirea şi care, credea, după ideea ce avea de opera lui şi de utilitatea ei, că se va completa fără multă greutate. Pe primele pagini, locurile fură împlinite, dar mai departe locurile goale se îmmulţesc, ici colo se mai găseşte câte unul până când, către sfârşit, rămân pagini pline numai cu linii pe care nu veniâ nimeni să-şi înscrie numele. Deabiâ dacă se află înscrişi 202. Dealtfel între ei găsim mai pe toţi fruntaşii ţării ca: Beizadea N. Soutzo, Vist. N. Roznovanu, Vornic Costache Sturza, C. Balş, B. Ghica, A. Sturza, Jean Ghica, Costache Negruţi, Vornic A. Kantacuzin, Hatm. Gr. Ghica, Log. Kanta, etc. Tot în acest manuscris sunt poeziile alcătuite de Flechtenmacher. Pe ultima pagină se află o pecete în formă elipsoidală. In mijlocul ei se află un bărbat în picioare, cu chivără pe cap, îmbrăcat cu zale, cu paloş în dreapta şi cu balanţa în stânga. La picioare stă cris: 1838; iar de jur-împrejur: «Că-minaru Flechtenmacher Jurisconsult a Statului». Dintre chestiunile de Drept menţionăm o parte întitulată: «O Insămnări la capul întâiu a condicii ţivile». Intr’un prim capitol se ocupă de «Isvorul ge-neralnicilor drituri personale*, de «Dritul personalniciei» şi cum se explică «driturile persoanelor». Capitolul următor se ocupă de «Prospectul stărilor omului»cu o sumă de diviziuni şi subdiviziuni. Alt capitol e întitulat: «Relaţia din caracterul personalnicieh. Acestea priveau art. I din cod. Mai departe dă o «tâlcuire şi lămurire la § 2», unde explică cuvintele Drept şi Lege şi arată câteva norme de interpretare şi împărţirea legilor. Acest fragment este un fel de program al unui comentariu al Codului Calimach sau al operei lui, Condica Justiniană, pe care n’a avut norocul s’o *) In acest manuscris găsim că utilizâ: Extractus citationum comprehensarum in corpore juris Academici systematice redacto per Ioannem Aug. Ludov. Fursthen-thal, tom. I. Berolini 1824 (Ms. 105, f. 44). Pentru textele de drept roman şi greco-roman utilizâ ediţia lui «Fabrotul» şi a lui Heimbach. (Ms. 105, f. 26, v.) www.digibuc.ro 247 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 57 tipărească. In lipsa manuscrisului acelei opere fragmentul de faţă ne arată cum înţelegea el să o alcătuească. Acest manuscris cuprinde şi un mic studiu despre advocatură 1). Cu atât mai important este acest studiu cu cât la noi — după cunoştinţa mea — este cea dintâiu încercare, în care se arată rolul corpului advocaţilor şi modul cum trebuie îndeplinit. Din el vedem frumoasa concepţie ce avea autorul despre advocatură şi cât de înaltă menire îi atribuia. Studiul pare a fi scris după 1835, poate între acest an şi 1838. Prin vechimea lui, prin ideile ce conţine şi prin felul cum e scris este destul de interesant. Oricât de scurt ar fi, el nu poate fi trecut cu vederea de cel ce ar vrea să studieze cândva istoricul advocaturii în România. Sunt în el părţi care, reproduse în totul, ar fi înţelese mai greu din pricina construcţiei frazelor; deaceea voiu reda cuprinsul în mod mai sumar, păstrând, pe cât va fi posibil, chiar felul de a exprima al autorului. Flechtenmacher mai întâiu explică sensul cuvântului advocat, cuvânt oarecum nou pentru acea vreme. (Advocat — zice el — (dela advocare = a chema întru agiutori) procurator, este un jurist, legist, care prin graiu şi prin scris să îngrijeşte pentru iuristice interesuri a părţilor împricinate cu tocmală de a lua un onorar potrivit cu ostenelile sale şi după convenţii state». Alături de aceasta dă şi următoarea explicaţie: «Advocat este acea întru instanţ(ă) primită sau rânduită persoană în ramul judecătoresc, carele fiind poftit de cătră părţile împricinate sau însărcinat prin ofiţială sau particulară chiemare să înfăţoşază înaintea trebuna-lului competent arătând mai întâiu procura sau vechilimea formală încredinţată de vreo instanţie în puterea căruia înscris reprezentează faţa şi luând în-credinţătoriul său cere, stârneşte, întâmpină sau apără dreptăţile reprezentantului său». După ce a explicat ce este un advocat justifică necesitatea corpului advocaţilor prin faptul că nu toţi pot să cunoască ştiinţa şi aplicarea Dreptului. «De aceea dar trebuinţa stării advocaţilor este de sine neapărată». Această stare, corp, al advocaţilor se găseşte din vremile cele mai vechi la toate naţiunile, care au ocrotit dreptul prin legi. Chiar când nu se găseşte numele, i se descoperă urmele oriunde se apără cel slab şi neharnic faţă de cel puternic. Cu drept dar «Canţilariul d’Augusseau», în discursul său pentru neatârnarea advocatului, zice de această stare că este «o stare aşa de veche ca slujba judecătorească, aşă de nobilă ca virtutea, aşa de trebuincioasă ca dreptatea». In vremurile mai noui, starea advocaţilor a primit foarte însemnate îndreptări şi în ţările în care dreptatea «are desăvârşita sa tărie», ea a câştigat mare cinste nu numai în tribunale şi dregătoriile Statului, ci şi faţă de popor. Aceasta se datoreşte faptului că a sporit priceperea însemnătăţii şi demnităţii corpului, că s’a desvoltat simţul de cinste, folositor poporului şi a sporit b 36,-41- www.digibuc.ro 5» ANDREI RĂDULESCU 248 silinţa pentru câştigarea ştiinţei Dreptului şi pentru o vrednică îndeletnicire cu lucrările profesiunii. Intre toate statele, primul loc, în această privinţă, îl ocupă Crăiia Hanovrei, unde, prin anumite legiuiri publicate în 1833, s’a stabilit organizaţia, «rân-duiala cea din lăuntru» şi s’a statornicit şi neatârnarea lor faţă de instanţele judecătoreşti. Fundamentul stării advocaţilor este aceeaş cunoştinţă a Dreptului, care se cere şi judecătorilor. Prin urmare, advocatul trebuie să fie un «iurist (legist) peritia juris instructus, supt care se înţelege că el au împlinit studiul facultăţii sale la o Academie». Advocaţii, înainte de a fi primiţi în acest corp, trebuie să dea probă de «isteţimea lor». După acestea pravilistul se ocupă de dreptăţile şi datorinţele advocatului. Ele se împart în două: drepturi şi datorii către tribunal; drepturi şi datorii faţă de client. Către Tribunal, advocatul este dator să arate cinste şi respect, chiar atunci când trebuie să vorbească împotriva lui — probabil se referea la cazul criticării unui act al Tribunalului sau când avea altă părere asupra unei chestiuni — «căci cel mai sfânt aşezământ din toate aşezământurile omeneşti sunt Tribuna-lurile». Prin această cinste şi «respectuire» nu trebuie să se înţeleagă «o robiască supunere», nici o cerere prea supusă pentru administrarea dreptăţii, ci o cuviinţă şi un respect potrivit cu postul Tribunalului, o purtare bărbătească, dar cuviincioasă faţă de partea protivnică şi mai ales sârguinţa de a nu înjosi Tribunalul, făcându-1 loc de arătarea patimilor şi a necinstirilor; nu trebuie, deasemenea, să-l supere cu propuneri şi pretenţii, care sunt «împotrivitoare dreptului legilor şi a cinstii»; în sfârşit nu trebuie să privească Tribunalul ca 0 sală «de lotărie (coţcărie)» în care rezultatul atârnă numai de noroc. In schimb şi advocatul are dreptul să ceară dela Tribunal «ace răspectuire şi cunoaşterea sârguinţelor sale, fără care el deapururea va fi nevrednic de a împlini chiemarea sa în toată întinderea-i». El este în drept să ceară ca să nu 1 se pue piedici în felul cum îşi îndeplineşte meseria. Iată ce zicea el despre libertatea şi neatârnarea advocatului: «Dacă stă în puterea judecătorului de a globi pe advocat pentrucă el urmează la o pricină aşă şi nu altmintreli, pentrucă el au ales pe calea aceasta, iar nu pe aceea, pentrucă el la un loc a conţăptului său au fost prea scurt, la altul prea întins, pentrucă el au îndămnat neşte mijloace iuridice care după părerea judecătorului nu poate avea niciun rezultat priincios, pentrucă el au cerut agiutor pentru partea sa la mai înalte instanţii, care sânt pentru acei de faţă ca să dea cuviinciosul agiutor, atuncea şi slobozenie apărării, slobozenia stării advocatului va fi nimicită». Flechtenmacher însă spera că se vor stabili bune relaţii între advocaţi şi instanţe, mai ales că introducându-se publicitatea judecăţilor, şi judecătorii şi advocaţii vor sta sub acest puternic control. Să vedem acum drepturile şi datoriile faţă de client. Acestea se întemeiază pe aceleaşi motive pe care se reazemă toată esenţa şi scopul slujbei advocatului, adică: cinstea şi cunoştinţa dreptului. «Amândouă trebuie să fie ai săi pu- www.digibuc.ro 249 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 59 rurelnici tovarăşi». Din cinste urmează că advocatul trebuie să spuie clientului, în mod cinstit, părerea sa asupra pricinii şi să nu apere o cauză, de a cărei dreptate nu e încredinţat. Dacă n’are o asemenea încredinţare şi totuş o apără «numai prin meşteşugul său sau prin uneltirea sa, unul ca acela esă din hotă-rîrile cinstiţii slujbi unui advocat». Pentru aceasta advocatul are dreptul să ceară clientului să-i arate adevărul şi să nu-i ascundă nici o împrejurare a pricinii. In ce priveşte felul cum îşi îndeplineşte meseria, din moment «ce nu dă sminteală la legile cele deplin lămurite sau la hotărîrile date în puterea legilor», nu este răspunzător faţă de client, «pentrucă rezultatul nu stă în puterea sa». Este dator însă, să fie credincios intereselor clientului, de o «credinţă neprihănită* în tot cursul procesului. Dacă nu păstrează această credinţă, dacă părtineşte în mod tainic pe adversar ori îi spune tainele «tării sale», comite o deosebită nelegiuire care se chiamă prevaricatio, o faptă criminală, însemnată mai ales în vremurile vechi. Această nelegiuire se poate săvârşi, atât prin lucrări cât şi prin nefaceri (committendo et omittendo). Cele dintâiu au loc când dă sfaturi părţii potrivnice şi când spune secretele clientului, cele de al doilea când neglijează înadins interesele acestuia. Datoria de credinţă advocatul o are şi după ce s’a desfăcut de client; nici atunci el nu-i slobod să destăinuească secretele încredinţate ori să treacă de partea adversarului. Dar, în sfârşit, despre datoriile advocatului nu se poate da «singuratice reguli» şi nici nu se pot scoate din cărţile civiliştilor şi crimi-naliceşti. «Cinstii şi cugetului advocatului trebuie aice să rămâe cele mai alese lucrări*. Advocatul este dator să repare pagubele cauzate prin neglijenţa sa. Nu este răspunzător, însă pentru sfârşitul pricinii şi nici chiar «pentru o greşită cunoştinţă a dreptului», după cum nici judecătorul nu este răspunzător pentru greşala hotărîrilor sale. Pentru ostenelile depuse şi pentru întoarcerea cheltuelilor ce a făcut pentru client, are dreptul de a cere remuneraţii (honoraire). Aici pravilistul face un mic istoric al dreptului la onorar, arătând cum în Roma cea veche patronul era dator să apere pe client în schimbul slujbelor ce acesta îi făcea. Mai târziu însă, s’a introdus obiceiul să ia o plată foarte şi chiar însemnată. Deaceea legea Cincia a oprit de a se mai primi plată sau daruri pentru apărarea unei pricini, dar neavând o sancţiune a rămas fără efect. Sub August, s’a reînoit acea dispoziţie, prevăzându-se ca sancţiune, «spre globirea călcării ei», o împătrită întoarcere a banilor. Nici aşa nu s’a ajuns la un rezultat bun, aşa că sub Claudius, Senatul a propus să se înnoeascâ legea şi se hotărî ca maximum de onorariu 1.000 de sesterţii, ca la 250 galbeni. S’a desfiinţat această dispoziţie sub Nero; s’a reînfiinţat însă sub Traian, lămurindu-se că acel maximum se referă la întreagă pricină, iar nu la «singuratice lucrări». Cu vremea, în statele Europei «s’au siguripsit prin legi* onorariul advocaţilor, ceeace este foarte drept, «fiindcă advocatul este dator iu a jărtvi chiemârii sale toată vieaţa sa şi aceasta este singur al său isvor de agonisire». www.digibuc.ro 6o ANDREI RĂDULESCU 25® Cele hotărîte în legile romane pentru onorariul advocaţilor sunt învechite şi nu mai sunt observate. Până acum, spuneâ autorul, în pământul Moldovei s’a urmat regula că vechilul părţii («fiindcă până acum advocaţii formal încă nu sunt aşăzaţi) încheie contract în care se lămureşte ce are să i se dea pentru ostenelile lui. Sunt oprite însă: i° tocmeala prin care advocatul va primi o parte a obiectului împricinat (pactum de quota litis) şi 2° tocmeala ca «în cazul unei norocite eşiri a proţăsului» advocatul să mai ia o altă deosebită mul-ţămire (palmarium). Ambele tocmeli sunt declarate de nule în temeiul § 1172, No. 3 «din condica ţivilă». «In Franţia, Britania şi Nord-America — adaogă el — advocaţii, au cea mai mare înrâurire, cinste şi venituri foarte însemnate care câte odată covârşesc venitul celor mai mari dregători ai Statului». Pentru viitorul profesiunii de advocat în ţară, Flechtenmacher dorea ca «din fii patriei să fie anume orânduiţi din aceia mai însămnaţi cu haractir neprihănit, nemitarnic, nepărtinitori, înzăstraţi cu bună ştiinţă de legi şi ispitiţi în practică» Acestora, câştigând încrederea publică, să li se hotărască un onorar «cuvenit şi însămnat ca să poată ridică starea de advocat, să câştige cinstea şi să să facă adevăraţi apărători ai dreptăţii». Ei vor fi nişte «îngrozitori ai acolisitorilor şi intriganţilor, care supt mască de advocat desbracă pe părţile prigonitoare şi nu fac altă decât le încurcă, descopere tainele împricinaţilor şi văzând dreptăţile lor şi în sfârşit să trag proţesuri fără a luă cuvenită aspră înfrânare şi fără a fi supuşi legiuitelor globiri». El spera că toate abuzurile s’ar putea stârpi şi rănile s’ar tămădui prin «publicitate şi verbală urmare după reglementele instrucţiei». îşi încheia studiul arătând când încetează relaţiile dintre advocat şi client, anume: i° prin moartea advocatului, dar nu şi prin a împricinatului; 20 prin «ofiţială depărtare a advocatului din slujba sa»; 30 prin înştiinţarea făcută clientului înainte de proces; dar nu e slobod, oricând să desfacă învoiala, contra voinţei clientului, ci trebuie să aibă «o pricină bine cuvântată»; între acestea se socoteşte şi neputinţa de a scoate la cap procesul şi prin urmare clientul ar plăti în mod zadarnic onorariul. Ca şi despre magistratură, Flechtenmacher avea o înaltă idee despre advo-catură, pe care o socotea ajutorul indispensabil al celei dintâiu. Graţie acestor două corpuri, nădăjduia că se vor întrona tot mai mult domnia dreptăţii, necesară în deosebi la noi. Prin mijloacele ce recomanda, avea credinţă că se va alcătui un foarte bun corp de advocaţi, cari vor îndeplini un mare rol pentru organizarea şi regenerarea ţărilor noastre. Cele expuse arată cât de interesant este acest mic studiu în special pentru advocaţi. Şi pentru a i se aprecia justa valoare, să nu se uite timpul când a fost scris. Sunt şi alte fragmente de studii în acest manuscris, unele par a fi fost lecţiile ţinute de el. Din cele citate se vede cu suficienţă cum lucra Flechtenmacher. Pe lângă acestea, multe din deslegările şi lucrările lui sunt răspândite prin www.digibuc.ro ■251 PRAVILISTUL FLECHTENMACHER 61 diferite acte, aflate la particulari ori în Arhive. Unele au fost publicate 1). * * * Materialul manuscris şi tipărit rămas dela el este interesant de studiat şi din punct de vedere al limbii. Sunt de remarcat diferiţii termeni de Drept. Flechtenmacher este, poate, între cei dintâiu cari au căutat să introducă în româneşte cuvinte potrivite pentru anumite noţiuni juridice. Deşi i-ar fi fost mai uşor să ia deadreptul termenii din limbi străine, — cum s'a făcut mai târziu — el s’a silit să traducă acei termeni prin cuvinte cât mai înţelese de Români, creind chiar cuvinte noui. Uneori îl vedem oscilând între un cuvânt şi altul. Astfel, pentru Drept, Drepturi, la început întrebuinţa cuvântul: Dreptate, Dreptăţi, apoi, mai târziu, Drit, Drituri, şi, în fine Drept. Pentru instanţele judecătoreşti întrebuinţează termenul «maghistraturi judecătoreşti». Găsim: organisirea şi orânduiala; personalnicie pentru personalitate, gene-ralnică introducere pentru introducere generală, câştigarea moştenirii pentru acceptarea succesiunii, obligaţii sau îndatoriri, obligaţii bilăturalnice, etc. Dacă nu tot ce a rămas dela Flechtenmacher este important, mai ales din punct de vedere practic, este însă de o însemnată valoare pentru a cunoaşte desvoltarea culturii juridice la noi. * * * Ar mai fi rămas — după tradiţia familiei — dela Flechtenmacher unele lucruri, probabil şi manuscrise, în posesia fiului său Alexandru, autorul muzicii pentru Hora Unirii şi al atâtor melodii aşa de populare altădată. Acesta le-ar fi păstrat împreună cu lucrările sale muzicale într’o casă ce avea la Măţău, jud. Muscel, unde în mijlocul naturii căuta deseori liniştea şi inspiraţia. Acolo ar fi fost şi un tablou, în mărime naturală, al jurisconsultului, îmbrăcat în costumul oficial, un fel de costum militar, portret la care el ţinea foarte mult. O întâmplare nenorocită a făcut să arză acest cuib de ţară şi cu el au pierit lucrările aflate acolo. Existenţa acelui tablou e constatată şi în catagrafia încheiată la moarte. Afară de acestea n’a mai rămas dela el decât un clavir, o vie de 7% pogoane la Valea-adâncă şi alte mici lucruri. La această vie pare-se că mergea des spre a-şi mai odihni trupul când mintea-i era frământată de felurite pricini. Acest colţişor de pământ fusese singurul fruct al economiilor sale. Altceva nu mai lăsă familiei, destul de numeroasă. Pentru ajutorarea ei Domnul a încuviinţat, la 1 Iulie 1843, să i se plătească o pensie (de 500 lei lunar). Ajutorul însă era prea mic şi s’ar fi întâmplat uneori ca familia să n’aibă cu ce plăti chiria; şi atunci au plătit prietenii miloşi cari nu uitaseră pe cel dispărut şi cari nu puteau îngădui să vadă aruncate pe drumuri odraslele aceluia, care fusese marele pravilist al ţării. 1) Astfel Acad. Rom. Documentul 128/26 cuprinde o deslegare la întrebarea pusă de Vornicia Obştei în privinţa moştenirii copiilor din a doua căsătorie. Am văzut, apoi ,pe cea publicată de d-1 R. Rosetti. Alta a fost publicată de P. Calimah în Arhiva VII. www.digibuc.ro 62 ANDREI RĂDULESCU 252 Cu toate greutăţile ce a întâmpinat în vieaţă şi pe care le întrevedea şi mai mari pentru familie, Flechtenmacher n’a încetat o clipă să fie acelaş suflet cinstit, să-şi facă datoria fără abateri din calea dreptăţii şi să muncească cu toată dragostea pentru Moldova. Pentru el Moldova nu era ţară străină ci ţara lui, patria căreia i se alipise cu toată inima şi căreia îi jertfise toate ostenelile. Şi — cum am văzut — iubirea i se revărsă asupra tuturor Românilor. II interesă cultura românească oriunde se manifestă, lăudă pe Domnul de peste Milcov, stăruiă să-şi răspândească opera în toate ţinuturile locuite de români, vorbiă de Dacia şi pomeneâ de unire cuvânt frumos pentru bunul mers al lucrărilor din ţară, dar care probabil întrezăreă şi înfăptuirea unui vis frumos. Condus de simţul datoriei şi de un cald patriotism, a căutat să folosească cât mai mult ţării sale. Şi trebuie recunoscut că a făcut mai mult decât se puteâ pretinde în acea vreme, străbătută de frământări şi nesiguranţă. Trebuiă gonită ceaţa, întunericul — cum ziceâ adesea—şi răspândită lumina; şi el s’a trudit s’o împrăştie din belşug,, să desţelenească ogorul culturii noastre, cu speranţa că într’o zi — din seminţele aruncate — vor răsări bogate lanuri. Cel dintâiu jurist, mare, cu o cultură apuseană, principalul alcătuitor al celei mai bune legiuiri din trecut, bun profesor de Drept, superior — după cât se pare — tuturor oamenilor de legi de aici, până pe la 1830, unanim recunoscut cel puţin în Moldova ca jurisconsultul cel mai de valoare, a cărui ştiinţă şi practică erau în afară de orice discuţie, astfel apare Christian Flechtenmacher. Venit din frumoasa ţară a Bârsei, alipit cu totul de sufletul Moldovei, a muncit peste un sfert de veac pentru Dreptul nostru, pentru cultura românească. Dreptatea cerea ca acei pentru cari a muncit să şi-l amintească, să-i afle activitatea şi să-i recunoască valoarea. O parte din îndeplinirea acestei datorii este comunicarea de azi- www.digibuc.ro CATASTRU ŞI CĂRŢI TABULARE DE TEODOR V. STEFANELLI MEMBRU AL ACADEMIEI ROMANE t 23 Iulie i g a x Şedinţa dela s8 Maiu igso Domnilor Colegi, In vechiul Regat sau auzit foarte adese expresiile «Catastru» şi «Cărţi fondare», dar tot atât de adese s’a confundat noţiunea de Catastru cu instituţiunea Cărţilor tabulare sau fondare, cari există în provinciile alipite Bucovina şi Transilvania. In aceste provincii există şi Catastrul şi Cărţile tabulare, dar Catastrul este un operat cu totul deosebit, care stă sub îngrijirea şi autoritatea organelor financiare, pe când Cărţile tabulare sau fondare stau sub conducerea exclusivă a organelor judecătoreşti. Considerând că în urma legilor de împroprietărire, după un timp mai scurt sau mai îndelungat, va fi o necesitate imperioasă a introduce şi aici în vechiul Regat Catastrul şi Cărţile tabulare, spre a înfăptui şi în această privinţă, Unificarea dorită cu provinciile alipite şi spre a pune o bază solidă pentru desvoltarea Creditului agricol, cred că nu va fi fără de folos a preciza pe scurt ce este Catastrul în Bucovina şi Transilvania, şi ce sunt acolo Cărţile tabulare. Vom lămuri înainte de toate ce este Catastrul. Expresia Catastru derivă dela cuvântul latin medieval capi-tastrum care eră un isvod de bir privitor la impositul pe cap. Dela această expresie latină, poporul italian a format cuvântul www.digibuc.ro 2 TEODOR V. STEFANELLI 254- il Catastro, iar Nemţii îl numesc Kataster. De aici urmează că expresia Cadastru, întrebuinţată în România veche nu este corectă. (Forma aceasta a fost introdusă de aceia ce nu şi-au dat samă de unde derivă cuvântul). Unica formă corectă este Catastru aşa precum este ea întrebuinţată de Românii din Bucovina şi Transilvania. Odată ce ştim de unde derivă cuvântul, vom lămuri, ce adică este Catastrul. Catastrul este o consignaţiune sau un isvod exact al tuturor proprietarilor de pământ şi al pământurilor stăpânite de dânşii, fie ei persoane fizice sau morale. Scopul Catastrului este de a stabili atât subiectul cât si obiectul birului real si t t direct pentru pământ. Având odată oficial stabilite aceste postulate, adică subiectul şi obiectul birului, autorităţile financiare au statorit apoi cât bir trebuie să plătească proprietarul pentru locul ce-1 stăpâneşte şi pentru clădirile de pe eh Ca să fie însă justă fixarea acestui bir, a trebuit să premeargă o operaţiune migăloasă şi foarte exactă pentru a fixa hotarele şi întinderea fiecărei bucăţi de loc. Spre acest scop s’a ridicat prin măsurători oficiale, planul locurilor, adică s’a stabilit forma geometrică şi întinderea fiecărei parcele, şi această formă a fost apoi fixată pe hărţile întocmite pentru fiecare comună pe scara 1: 2.880 de metri. Aceasta însă nu ar fi fost încă de ajuns pentru impunerea justă a mărimii birului, pentrucă un proprietar, cu toate că avea numai un complex, adică o unică bucată de loc, putea să aibă pe acest loc şi părţi neproductive cari sunt scutite de orice imposit. Aceste părţi neproductive sunt mlaştini, drumuri, părâe, prundişuri, surpături, iar în munţi irugile, formate de scursurile apelor din munte spre vale. Toate aceste părţi neproductive au fost deosebit măsurate după formă şi mărime, şi fiecare a căpătat numărul unei parcele deosebite, eliminate dela bir. Dar nici aceasta nu eră încă de ajuns, pentru că nu toată partea de loc productivă, aduce unul şi acelaş folos. Trebuiâ deci să se stabilească, cât de mare e grădina de legume, po-mătul, ogorul şi fânaţul. S’au format şi din aceste feluri de cultură ale pământului, parcele deosebite, cari cu forma lor www.digibuc.ro 255 CATASTRU ŞI CÂRTI TABULARE 3 geometrică au fost fixate pe hartă. Astfel vedem că un proprietar al unei bucăţi de loc care formează un unic complex, poate aveă şi peste zece parcele scrise pe numele său. Hărţile acestea au fost alcătuite cu minuţioasă exactitate pentru fiecare comună îndeosebi. Ca bază la măsură tura parcelelor au servit punctele fixe triangulare ale Statului Major, care se conservă cu mare grijă şi pază spre a nu fi mutate sau deteriorate, iar conturele parcelelor sunt aşa de exact fixate pe hartă, încât controlând hotarul dintre două comune învecinate, şi alăturând hartă lângă hartă, conturele parcelelor se potrivesc exact şi se încheagă una în alta. Acest rezultat s’a dobândit pentru întreaga ţară în urma unităţii în sistemul de lucrare a organelor însărcinate cu aceste operaţiuni. Spre a stabili folosul anual ce-1 poate aduce fiecare parcelă, sau format pentru fiecare judeţ, Comisiuni însărcinate cu stabilirea acestui folos. Rezultatul acestei preţuiri după bonitatea locului, a fost însemnat la fiecare parcelă. După ce fusese astfel terminate aceste lucrări preliminare, s’a procedat la alcătuirea consignaţiunii tuturor proprietarilor de pământ şi lângă numele fiecăruia a fost adăogat numărul fiecărei parcele ce stăpâneşte, felul culturii acestor parcele, întinderea lor după hectare, ori, metri, şi folosul anual ce-1 aduce fiecare parcelă şi care precum am spus a fost stabilit de Comisiunile judeţene. Acest isvod sau consignaţiune alcătuită pentru fiecare Comună urbană şi rurală îndeosebi, formează Catastrul. Vedem deci ce este Catastrul în Bucovina şi Transilvania. El a fost alcătuit în vederea stabilirii birului pentru pământ şi clădiri (Grund- und Gebăudesteuer) şi se păstrează de către administraţia financiară, care percepe birul după indicaţiile Catastrul ui. t Dar fiindcă zilnic se produc transacţiuni agrare şi pe deoparte se schimbă proprietarii din pricina de vânzări, cumpărături, schimb sau moşteniri, iar pe de altă parte şi bunătatea locurilor şi a felului lor de cultură nu stagnează, ci este supusă multor schimbări, produse prin amelioraţiuni, lăzuiri de păduri, desmlăştinări, inundaţiuni, şi împăduriri, www.digibuc.ro 4 TEODOR V. STEFANELLI 256 aceste schimbări sunt oficial controlate în faţa locului prin un geometru (Evidenzhaltungsgeometer) ataşat fiecărei perceptorii judeţene. Aceste schimbări sunt neîntrerupt însemnate în Catastru, astfel că Administraţia financiară are totdeauna o icoană fidelă ale tuturor acestor schimbări. După ce am văzut ce este Cat astrul, vom arătă ce sunt Cărţile tabulare cari există în Bucovina si Transilvania, si vom vedea că acestea sunt ceva cu totul deosebit de Catastru. Aceste cărţi în Bucovina se numesc Cărţi tabulare, iar în Transilvania Cărţi funduare. Nemţii le numesc Grundbucher, iar cărţile pentru proprietate mare din întreaga ţară, cari se păstrează numai la întâiul Tribunal din ţară, se numesc Landtafelbucher. Expresia de Landtafel (la Nemţii din Austria) dela care s’a format la poporul român din Bucovina cuvântul tabulâ, este o expresie veche, datând de secole. Se introdusese adică înainte de mai multe secole în Moravi a table de lemn pe care eră însemnată proprietatea imobilă a fiecărui proprietar. Ele se păstrau la oficiile publice şi se numiau Tabulae proprietatis. Dela aceste tabulae proprietatis se trage şi orginea actualelor Cărţi tabulare. Instituţiunea Cărţilor tabulare în Austria nu are nimic a face cu birul. Ele au fost introduse spre a stabili oficial proprietatea imobilă a locuitorilor, spre a asigura fiecărui proprietar acest drept de proprietate asupra parcelelor scrise pe numele lui şi spre a arătă sarcinile cu cari este împovorată proprietatea. Nimenea nu devine proprietar real şi indiscutabil al unui imobil, şi nu poate dispune de el, dacă nu estu introdus în Cărţile tabulare. Quod non est in tabulis, noa est in mundo. Fiecare proprietar are în Cărţile tabulare un foliu propriu (Grundbuchseinlage) care cuprinde mai multe pagini. Pagina întâia cuprinde parcelele proprietarului cu numărul lor, precum şi felul lor de cultură, adică loc de clădire, ogor, grădină, pomăt, fânaţ, drumuri, iazuri, pădure şi loc neproductiv, numit porificat. A doua pagină arată numele proprietarului şi titlul pe al cărui bază a devenit proprietar (cumpărătură, schimb, danie, moştenire) şi totodată şi însemnări privitoare la persoana pro- www.digibuc.ro 257 CATASTRU ŞI CĂRŢI TABULARE 5 prietarului, dacă este minor şi stă sub tutelă, sau dacă e pus sub interdicţie. Pe celelalte pagini sunt introduse sarcinile ce împovărează proprietatea. Fiecare parcelă are planul ei introdus pe hartă. Cărţile tabulare cuprind toate foliile proprietarilor şi formează împreună cu planurile parcelelor un operat unitar, nedespărţit unul de altul. Cărţile tabulare sunt purtate de judecătorie pentru toate comunele ce aparţin jurisdicţiunii acestei judecătorii. Cu rezolvarea tuturor afacerilor tabulare este însărcinat un judecător, iar pentru manipulaţiunea cu aceste cărţi este numit un oficiant tabular (Grundbuchsfuhrer) care este însărcinat cu păstrarea lor şi cu înscrierea în foliu a tuturor actelor si transactiunilor tabulare. > j Cărţile tabulare sunt publice şi oricare particular are dreptul să ia cunoştinţă de situaţia unei proprietăţi. El se poate încre-dinţă din Cărţile tabulare, ori de proprietarul poate dispune de proprietate, dacă adică nu este minor sau sub interdicţie, şi se poate lămuri cât de mare este proprietatea, cărui fel de cultură aparţin locurile, şi ori de este împovărată cu sarcini, sau liberă de orice sarcină. Creditorul, sau oricare alt interesat are deci o icoană autentică asupra întinderii şi valorii unei proprietăţi, şi nu se poate înşelă niciodată, ori de creanţa sa e asigurată sau ar puteă fi primejduită de sarcinile precedente cari au prioritate legală. In aceasta consistă siguranţa Creditului hipotecar şi a tuturor transacţiunilor agrare. Dar în ce raport stă Catastrul cu Cărţile tabulare? Răspunsul este: Cu toate că Catastrul este ceva deosebit de Cărţile tabulare, (şi are numai scopul de a asigura birul, el este întrebuinţat la alcătuirea Cărţilor tabulare) fiind că are gata materialul întreg privitor la proprietari şi proprietăţile lor. Eu ca judecător am alcătuit Cărţile tabulare în trei judeţe din Bucovina, şi spre acest scop mi s’a pus la dispoziţie o copie de pe Catastru privitor la toate comunele unde aveam să lucrez, precum şi copii oficiale ale hărţilor, liberate de Arhiva Statului (Mappenarchiv). 27 A, R. — Memoriile Secţiei Istorice. Seria III. Tom, I. www.digibuc.ro 6 TEODOR V. STEFANELLI 258 Datorinţa judecătorului este acuma a controla îri faţa locului exactitatea datelor catastrale, de a examina titlul de proprietar, şi de a se încredinţa, ori de mărimea şi forma geometrică a parcelelor de pe hartă corespunde cu starea faptică. In caz că s’ar constată deosebiri, judecătorul dispune, ca inginerul ce-i este ataşat ca expert, să ridice din nou planul parcelei respective şi să rectifice harta. Pe baza acestor constatări judecătorul încheie cuvenitele procese-verbale, şi apoi alcătueşte pentru fiecare proprietar un foliu deosebit. După această operaţiune, Catastrul nu mai are nici o valoare pentru cărţile tabulare şi rămâne un simplu isvod pentru bir. Hărţile şi foliile fiecărui proprietar precum şi procesele-verbale încheiate de judecător, formează întregul operat al Cărţilor tabulare, se păstrează la judecătorie sub încuetoare şi este un sanctuar, de care numai judecătorul şi oficiantul tabulei au voie să se apropie, căci Cărţile tabulare şi planurile formând baza Creditului hipotecar şi a desăvârşitei încrederi publice, trebuie, ca instituţiune publică de Stat, să fie ferita de falsificări, de corecturi şi de orice ingerinţă profană. Numai în treacăt vroiu să amintesc că în Austria, pe lângă Cărţile tabulare amintite mai sus,, există si Cărţi tabulare ale Căilor ferate (Eisenbahnbiicher) precum şi Cărţi tabulare miniere (Bergbiicher) spre a asigură proprietarilor de Căi ferate şi de mine, proprietatea locurilor şi drepturilor legate de această proprietate, precum şi a arătă sarcinile ce împovărează proprietatea. Din cele precedente am văzut ce este Catastrul, ce sunt Cărţile tabulare şi în ce raport stă Catastrul cu Cărţile tabulare. Ca conclusiune ni se impun acuma unele reflexiuni. In România întregită, în urma legilor de împroprietărire, se vor începe în curând sau au început chiar măsuraturile tuturor locurilor destinate noilor împroprietăriţi şi se vor formă parcele deosebite pentru fiecare proprietar. In Transilvania şi Bucovina acest lucru va fi mai uşor, fiindcă operaţiunea se va sprijini pe hărţile tabulare existente www.digibuc.ro CATASTRU ŞI CÂRTI TABULARE 7 cari vor servi de bază pentru aceste lucrări. In vechiul Regat însă şi în Basarabia unde nu există încă hărţi pentru fiecare comună, lucrul acesta va fi mai greu. Cu toate acestea, fiindcă atât în vechiul Regat cât şi în Basarabia vor trebui să se introducă cu timpul Cărţile tabulare, este datorinţa imperioasă a autorităţilor să dispună de cu vreme, că măsuraturile locurilor şi ridicarea planurilor tuturor parcelelor să se facă după un unic sistem în toate părţile ţării şi să existe o deplină unitate în înfăptuirea acestor lucrări. Toate măsurăturile, toate planurile trebuie executate pe aceeaş scară în toată ţara şi trebuie să se sprijine exact pe punctele de triangulaţiune din ţară. Prin urmare lucrările acestea vor trebui executate foarte exact, şi foarte conştiincios. Ele vor mai trebui adese controlate în faţa locului de către inspectorii topografi. Dacă nu s’ar urmă astfel, atunci toate enormele cheltueli făcute cu împroprietărirea şi măsurătura parcelelor, nu va fi de nici un folos pentru alcătuirea viitoarelor Cărţi tabulare şi operaţiunea va trebui făcută din nou şi va costa iearăş milioane. www.digibuc.ro MANUSCRIPTELE DIN BIBLIOTECA EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE DESCRISE DE DR. IACOB RADU Şedinţa dela 18 Iunie 1920, PREFAŢA Episcopii diecezei române gr. cat. de Oradea-Mare conştienţi de înalta lor chemare, au fost nu numai îndrumători şi povăţuitori ai fiilor lor sufleteşti spre vieaţa creştinească după învăţătura bisericei unite cu Roma, ci şi sprijinitori ai tuturor mişcărilor naţionale si culturale româneşti din acest > > j » ţinut atât de expus uneltirilor şovinismului maghiar. Se poate spune aceasta mai întâiu despre episcopii Ignatie Darabant (1788—1805) şi Samuil Vulcanu (1806—1839). Acela prin deschiderea seminarului din Oradea-Mare, iar acesta prin fundarea liceului din Beius au întemeiat două institute de creştere i » şi de învăţământ, cari susţinute şi intregite din partea urmaşilor lor, mai ales a marelui mecenate Mihail Pavel, au adus preţioase servicii culturii naţionale a întregului neam românesc. Afară de aceea, merite neperitoare şi-au câştigat prin ajutorarea celor doi mari scriitori ai noştri Gheorghe Şincai şi Samoil Micu Clain, cu cari au fost în cea mai bună prietenie, după cum se poate vedea din corespondenţa rămasă dela dânşii. Răzimaţi pe această prietenie, la care mai putem adăogâ pe aceea a canonicului Ioan Corneli, au avut ei bună nădejde că vor putea da la lumină multele lor scrieri, rodul uimitoarei lor activităţi literare. Spre scopul acesta au adus la Oradea-Mare un număr însemnat de volume, din cari însă spre nespusa lor www.digibuc.ro z DR. IACOB RADU 262 durere desigur şi a bunilor arhierei în cari îşi puseseră toată nădejdea, în urma împrejurărilor vitrege de atunci, nimic nu s’a putut tipări. Fiind apoi siliţi de peripeţiile agitatei lor vieţi, să-şi petreacă anii din urmă departe de acest oraş şi închizându-şi ochii în pământ strein, rămase acestei dieceze ca preţioasă moştenire cea mai mare parte a scrierilor lor, şi din partea episcopului Vulcanu şi a urmaşilor lui s’au păstrat cu mare grijă şi se conservă şi azi cu pietate. Adăogându-se apoi la acele şi alte manuscrise, unele chiar de mare valoare, astăzi sunt aşezate într’un dulap separat în biblioteca diecezană în număr de 287 volume, fascicole şi scrisori. Dintre aceste singur ale lui Samoil Micu Clain sunt 33 opuri în 44 volume, unele din ele necunoscute până acum şi neînşirate între scrierile lui, 11 fascicole şi 11 scrisori, aproape în întregime autografe. Dela Şincai avem 8 opuri în 39 volume şi 7 scrisori. Merită apoi deosebită amintire şi scrierile prepozitului George Fărcaş (Farkas) în 9 volume; 4 fascicole de acte releritoare la «Supplex Libellus Valachorum», două volume din corespondenţa episcopului Ino-cenţiu I. Clain şi altele, după cum se va vedeâ din bibliografia lor. Din cele 287 manuscrise 106 sunt de puţină sau neînsemnată valoare, de aceia au şi rost lăsate afară din studiul de faţă cuprinzându-se aci numai 181. La fiecare manuscris se face mai întâiu descrierea materială, apoi se dă pe scurt conţinutul ca astfel cei cari ar dori să studieze vreunul mai amănunţit, să poată aveâ o cunoştinţă sumară despre întreg cuprinsul lui. Manuscrisele nefiind înşirate după vreun sistem oarecare, după autori sau după cuprins, ci puse în dulap şi scrise în catalog la voia întâmplării, aşa le-am pus şi noi în studiul de faţă, după o ordine numerică din catalog, ca aşa mai cu uşurinţă să poată fi aflate şi scoasa spre studiere. Unele dintre manuscrise au fost studiate însă cu folos si » din partea altora. Din însărcinarea Academiei Române au fost studiate şi descrise în anii 1878--1880 din partea lui Nicolae Densuşianu1) *) Cercetări istorice în arhivele şi bibliotecile Ungariei şi ale Transilvaniei. Ra* port înaintat Academiei Române. Bucureşti 1880, pag. 6—14 şi 103—114. www.digibuc.ro 263 MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE 3 opurile lui G. Şincai şi multe din ale lui S. Clain şi alte manuscrise de conţinut istoric şi literar, dar descrierea făcută de el e de tot scurtă şi uneori defectuoasă. Deaceea poate fi binevenită şi de folos una mai amănunţită. Este însă de regretat, că vreo câteva dintre manuscrisele şi scrisorile descrise de Densuşianu de atunci au dispărut şi acum nu le mai avem, aşa e spre exemplu corespondenţa episcopului Samoil Vulcanu cu fabulistul Dimitrie Ţichindeal şi cea a guvernului român cu episcopia noastră pentru tipărirea manuscriselor lui Sincai si ale lui Samoil Clain, în anul i8ţl până la 1865. A fost desigur o mare pierdere pentru istoriografia şi literatura română, că nu s’au putut tipări atunci acele preţioase opuri, de aceea credem că acum, când trăim zile mai fericite, ar fi bine să se continue stăruinţele curmate în anul 1865 şi să se dea la lumină atâtea comori, prin cari pe lângă folosul de obşte s’ar ridică acelor doi mari luceferi ai literaturii române » monumentul cel mai vrednic de marele lor nume. Şi până când sar putea săvârşi această măreaţă faptă, servească neînsemnata noastră lucrare ca un prinos de admiraţie geniului lor. Răsplată bogată am socoti pentru ale noastre puţine osteneli, dacă cei dornici de a se îndeletnici cu scrutarea vechilor monumente literare, ar află în rodul ace1ora cât de puţin îndemn şi ajutorare. Oradea-Mare, la 1 Martie 1920. DR. IACOB RADU. www.digibuc.ro No. 2 ♦.Pracsisul forumului, din sfintele canoane, Ze^z/e ţării ţi pracsiţul dieţessişului Făgăraşului în Ardeal întru acest chip de Ioan Pop de Şomcuta-Mare protopop Kivarului, prefect seminarului dieţejan şi profesor istorii bisericeşti la anul 1813 aşezat». Un volum în 8n mare de 124 foi cu litere cirile. Este un bun tratat despre procedura judecătorească bisericească în cauzele civile, criminale şi matrimoniale, întocmit după practica bisericei apusene. Se pare, că a fost scris pentru folosul protopopilor, despre cari se zice la pag. 5 că: «cea mai mare datorie a protopopilor este a judeca. Ei trebuie să aibă şi scaune de judecată sau forumuri» compuse din cel mult 6 şi cel puţin 2 asesori. No. 3 «.Apocalipsul lui Ioan întors pe rumânie către acesta alte învăţături şi a învăţăturilor începuturi cu mai multe de folos însemnări culese şi prin mine Di-mitrie Tocaci al filosofii învăţător pe lângă alte lucruri spre al meu şi a altora folos aicea scrise. Anul d-lui 1773. In Blaj». Un volum în 8° mare de 284 pagini, cu litere cirile. Cuprinde Apocalipsul S. Ioan; învăţături sau predici şi teme pentru predici pe Duminici, sărbători şi la diferite ocasiuni. La sfârşit o îndrumare pentru aflarea: «Evanghe-lielor liturghiei peste tot anul» şi «Arătare pe scurt şi lezne întâie, care-s capetele testamentului vechiu puse şi rânduite în slujba bisericii, a doua, găsirea fieşte cărui stih capetelor acestora, a treia, toate, şi a testamentului nou, precum şi a Evanghelii şi a Apostolului». No. 6 1. uMemorabilia Regis Anonimi conscripta ab anonbno ejusdem Regis No-tario, nune demum a lineis Pasteritati vindicata per N. N.» Un fascicul de 56 pag. în 8° legat în carton. Pe faţa a 27-a e scris «Iosephi.......Iosepha .......Moises Nicoare». m. p. Cuprinde frumoase şi instructive pilde şi întâmplări din vieaţa unui rege înţelept. Poate că se va fi folosit de ele pe când eră, cum se spune, instructor al Arhiducelui Ferdinand (ca împărat al V-lea). 2. Printre actele oficioase rămase dela Episcopul Samoil Vulcan, am aflat 18 scrisori ale lui Moise Nicoară către numitul episcop, scrise între 1 August 1815 şi 26 Martie 1816. Conţin date interesante cu privire la lupta www.digibuc.ro 265 MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE 5 ce o au purtat pe acelea vremuri Românii din Arad pentru dobândirea unui episcop român în locul celor sârbeşti cari îi păstoriseră până atunci. Partea cea mai însemnată în acea luptă se vede că a avut-o M. Nicoară, căruia Episcopul S. Vulcan i-a stat întru ajutor nu numai cu sfatul ci şi cu bani, ca să poată călători în o deputăţie la Buda şi la Viena. Tot acolo am aflat conceptele sau copiile rugărilor adresate din partea Episcopului Vulcan către împăratul şi eătre mai mulţi arhiduci pentru sprijinirea cererii Românilor arădani. No. 9 «Această carte ce se numeşte Evanghelia taste de lipsă a se tipări pentrucă aşa în capete şi începeri şi în stihuri Evanghelia nu se află aşa dară e de lipsă ca să fie mică ca....să o aivă tot omul în casă. Al vostru de bine voitor Mihai Roşu din lădam. Un volum gros în 40 cu litere cirile. Cuprinde cele patru Evanghelii cu arătarea începerii Evangheliilor după cum se cetesc în Duminecile şi sărbătorile de peste tot anul. La sfârşit este un fel de indice sau: «Arătarea capetelor şi a Evangheliilor şi Duminecilor şi la liturghii cum urmează pe rând după începeri». No. iz «Pateric adică Otecinic de vieţile sfinţilor Părinţi cari cum sânt în săbranii (?) Un volum în 40 de 394 pag. cu litere cirile. Pe z6z pag. sunt scrise vieţile sfinţilor şi un indice, iar pe 132 pag. pe unele foi, înainte de începerea Ote-cinicului sunt însemnări despre cutremur de pământ şi despre venirea lăcustelor în anul 1747, iar la pag. 127 e însemnat cum că Otecinicul a fost scris în anul 1737 de smeritul Ambrosie ieromonach din schitul Bucium. No. 13 Samoil Clain: «Istoria şi hronica ţării Moldovei culese şi scrise mai întâiu de Constantin Miron logofătul, la anul 1708. Acum scrisă iarăş de Samoil Clain în Viena Austriei anul Crăciunului (?) 1781». Un volum în 40 de 215 pag. autograf cu litere cirile. Manuscrisul începe cu capitolul 16: «Descălecatul ţării Moldovei la ce an dela facerea lumii s’au întâmplat». După capitolul al 17-lea cu titula: «Cronica ţărei Moldovei» urmează patru capitole nenumărate, apoi cap. 24 până la cap. 48: Domnia lui Despot-Vodă. Cap. 17 şi o parte din capitolul al patrulea nenumerotat, e scris cu litere latine iar celelalte cu litere cirile până la pag. 207 cu mâna lui S. Klain şi de acolo de o mână străină. Acest manuscris este aproape identic, deosebindu-se puţin la început şi la sfârşit, cu cel din colecţia lui Şincai tom XXV (vezi mai jos No. 241). www.digibuc.ro 6 DR. IACOB RADU 266 No. 14 Samoil Clain: Autograf cu litere cirile, pe 117 foi în 40: 1. «A celui dintre sfinţi Părintelui nostru Vasile cel mare Arhiepiscopul Kezariei Kapadochiei rânduialile celor ce pustniceaşte, sau sânguri, sau împreună de obşte petrec. Tomul 3. Samoil Clain dela Sad întoarse pe românie, şi scrise ij8o». Cu puţină deosebire este identic cu celea de sub No. 223 p. x. Şi fiindcă zice că aci e tomul al 3-lea, credem că această lucrare a fost din partea lui Clain aşezată împreună cu cele de sub No. 223 şi 224 de mai jos. «Revisum et correctum per me eundem Samuelem Klein». Revăzută şi îndreptată prin mine acelaş Samoil Clain. La sfârşit: «Acestea s’au pus pe rumânie de mine cel mai mic Samoil Clain Ieromonah dela Ardeal în anul 1768 iar acum 1780 a doua oară sau scris». Până aci manuscrisul este identic cu cel de sub No. 223, care se vede că este cel tradus mai întâiu la anul 1768. 2. Pe 48 y2 foi sunt trei scrisori ale aceluiaş Sfânt Părinte Vasilie: «Către fiul cel duhovnicesc». «Către călugărul cel ce au căzut» şi «Către Hilon ucenicul său». No. 19-a Fragment anonim Manuscris cu litere cirile din epoca lui Grigorie Ghifca 1768—1777 dela 26—39 şi cap. 44 şi 50; fascicul în 40 de 56 foi numărate până la foaia 54. Manuscrisul începe cu domnia lui Mihaiu Vodă Racoviţă (1741) şi conţine următoarele materii: Cap. 26. începerea stricăciunii reformii. Cap, 27. Banii ce se da haraci la Maria împărătească până la leat 1769. » 28. Tălmăcirea dăjdiilor celor după reforme. » 29. Veniturile domnii. » 30. Pentru Brăila şi Giurgiul şi Turnul. » 31. Pentru (h) odaia vizirului. » 32. Cum au cârmuit Domnii dela reforme încoace. » 33. Boeriile ţării româneşti, şi fişte care ce purtare de grijă are sub cârmuiala boerii sale. Boerii curţii domneşti. Cap. 34. Veniturile boerilor dela reformă încoace până la leat 1769. Cap. 35. Veniturile boerilor cum era până la reformă. » 36. Pentru scutialnicii boerilor ce sunt şi pentru ce pricini sunt. » 37. întâia închinăciune a ţării româneşti la poarta turcească de Mircea Vodă: leat 1383. Cap 38. Leat. 1460: Al doilea (sic!) închinăciune, la acest văleat domnind Laiolă Vodă Basarab. Cap. 39. Nizamul ce s’au dat cumumbaşilor împărăteşti pentru scoaterea turcilor din ţară: leat www.digibuc.ro 2&7 MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARB 7 Cap. 44. Hronologia Domnilor, începând dela Radu Vodă Negru 1215 până la Grigore Vodă Ghica 1768 numărând 86 Domni. Cap. 50. Bucureşti a patra scaun domnesc până la leat:................. la Nicolae Vodă şadeâ Domnii vara în Târgovişte şi iarna în Bucureşti; iar de atunci numai în Bucureşti. Apoi înşiră mănăstirile din Bucureşti cu hanuri 20, fără de hanuri 7, hanuri fără de mănăstiri 5; bisericile de piatră 51 şi de lemn 15 cu totul 98. In Târgovişte 20, în Craiova 46, în 19 judeţe 240, în 5 judeţe 76, suma 480: «afară de bisericile de pe la sate ci numai mănăstiri de oraşe şi din judeţe, biserici de oraşe». No. 19 b. Samoil Clain: «îndreptarea păcătosului, acum scrisă şi culeasă, şi întru acest chip aşezată, şi rânduită pentru folosul creştinilor cum să cade să-şi mărturisească preotul păcatele. Cu nevoinţa şi osteneala Părintelui Ieromonach Samoil Clain dela Sad. Scrisă în Beciu anul dela mântuirea lumii IJ80». Un volum în 40 de 141 foi nepaginate, cu litere cirile. Este o bună şi folositoare îndreptare şi învăţătură pentru primirea sfintei taine a pocăinţei. Socotind că această scriere poate fi de mare folos creştinilor, mai ales în aceste zile de grea ispită şi de dureroase rătăciri şi abateri dela calea mân-tuirei, am revăzut-o după originalul latinesc al Venerabilului P. Paul Segneri, după care S. Clain a tradus-o fără să-l amintească, şi am întocmit-o pentru tipar. Durere însă că în împrejurările grele de azi nu am avut fericirea să o văd tipărită şi a trebuit să-o las pentru vremuri mai bune. No. 20 «'Călătoria Escelenţei Sale Dr. loan Vancea de Buteasa Archiepiscop şiMe-tropolit de Alba-Iulia şi Făgăraş întreprinsă la Roma în anul 1886 împreună cu Ilustrităţile lor: Mihail Pavel, Episcopul Oradiei-Mari, Dr. Victor Mi-halyi Episcopul Lugojului, şi Dr. loan Szabo Episcopul Gherlei; şi cu Dr. Au-gustin Bunea oficial metropolitan. Fascicol în 40 de 52 foi nepaginate. Blasiu în Septembre 1886. Dr. Augustin Bunea m. p. Intr’un stil frumos şi avântat descrie călătoria Archiereilor dela Budapesta la Bologna, Firenze, Roma (zile 11), Napoli, Genova, Torino, Lyon, Paris, Miinchen şi Viena. No. 21 Samoil Clain: Despre căsătorie, fragment. Un volum 40 de 80 foi nepaginate, cu litere cirile. începe cu cap. 29: ♦De cununia pruncilor fără voia părinţilor», se întrerupe la cap. 35 şi continuă la cap. 64 până la cap. 170. «De a patra nuntă». Este o parte din un tratat canonic despre taina căsătoriei, care în intregime se vede că a fost destinat să se tipărească, fiind tipărirea şi admisă de censură prin clausele: «Admit-titur. Vienne 1782. Iuny 20-ma Szekeres m. p., «imprimatur» di 20 lunii 1782. Hoffinger m. pr. Secret». www.digibuc.ro 8 DR. IACOB RADU 268 No. 22 *Notiţe şi extrase din limbistica fi filologia, începând din 20 Martie 1865». Ex libris Theodori Aaron. Un volum în 40 din care numai 66 foi sunt scrise. Conţine notiţe diverse privitoare la cuvintele slave în limba română şi la alfabetul cirilic. No. 23 Samoil Clain: Introducere (Cuvânt înainte) în proorocii cei mici şi în unele din cărţile N. T. de Sfinţii Părinţi: Chirii Alex., Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare şi Ioan Damaschinul. Un fascicol în 40 de 43 foi nepaginate, cit litere cirile. No. 24 Anonim. Octoich şt Strajnic, fragment în 40 de 99 foi nepaginate, cu litere cirile. La început pe 8 foi conţine un fragment din scrierea bogomilică: «Călătoria Maicei Domnului prin iad». Judecând după limbă se pare că manuscrisul e foarte vechiu. No. 25 Anonim. «Concordantia biblica» şi *Sententiae biblicae», un volum în 40 de 199 pag. La sfârşitul indicelui alfabetic e scris: Szeverset (sfârşit) şi luj Damneza laude. 1754 die 19 Marty finitum. Pe scoarţa din urmă este o curioasă însemnare aproape nedescifrabilă în limba maghiară, dar cu litere cirile. No. 30 Anonim. Un volum în 8° de 197 pag. Conţine rugăciuni pe toate zilele din săptămână, cei 7 Psalmi de pocăinţă, 2 canoane ale sinodului ecumenic din Lyon şi însemnări diverse în limba latină şi recepte pentru diferite boale în limba maghiară. No. 31 Prepozitul Gheorghe Fărcaş: iFragmentum Articulorum Miscellanorum, collegit Georgius Farkas, Cath. Ecclesiae Magno-Varadinensis Arhi-Presbyter seu Praepositus-Major et Canonicus A. D. 1800». Un volum în 8° de 449 pag. Conţine învăţături alese, pilde şi întâmplări din vieaţa şi operele sfinţilor Părinţi; în apendice descrie pe scurt istoria sinoadelor dela Lyon şi Florenţa şi mai multe naraţiuni alegorice (apologi). No. 32 Anonim. Un volum în limba latină, în 8° de 71 foi nepaginate. Se pare că e scris tot de Gheorghe Fărcaş. Conţine note şi însemnări diverse şi câteva diplome împărăteşti, publicate mai târziu de Nilles, privitoare la privilegiile preoţimei române şi rutene greco-catolice. www.digibuc.ro 269 MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE 9 No. 34 iMarci Tullii Ciceronis Epistolarum Majorum e quindecim libris ad familiares selectarum». Fascicol în 8° de 36 foi nepaginate. Traducere germană. Pe scoarţă: «Ego Iosephus Antonius de Milbauer. Anno 1767. A. H.». No. 35 «Akatist» al celui dintru Sfinţii Părintelui nostru Nicolae Arhiepiscopul Mirelor dela Likia făcătorul de minuni». Un volum în 8° de 16 foi nepaginate; cu litere cirile. Pe şase foi dela început sunt diferite însemnări ale unui preot, care nu se numeşte. Despre aceasta rugăciune nu am avut cunoştinţă până acum. In Ciaslovul tipărit la Bucureşti în anul 1748 se află: «Cinstitul Paraclis» al S. Nicolae», dar cuprinsul nu e identic. No. 36 «Memoriale lacobi Aaron», un volum în 8° de 61 foi nepaginate. Conţine însemnări diverse în limba latină, mai ales de pe timpul când era alumn în colegiul de Propaganda fide în Roma. No. 37 Anonim. «Consemnarea mai multor locuri din S. S. Părinţi ţi alţi Auctor în privinţia S. M. Biserica. Un volum mare în 40 cu puţine foi scrise cu extrase şi însemnări din Sf. Părinţi şi din câţiva autori români. Autorul necunoscut. E din timpul mai modern. No. 38 şi 39 «învăţătură firească spre stricarea superstiţii noroduluh, 2 volume în 40 de 304 şi 155 pag. cu litere cirile. Cel dintâiu este copia celuilalt. Nu este nici o însemnare din care s’ar putea şti cine şi când a scris această lucrare destul de interesantă. Pe călcâiul volumului original e imprimat: Hellmuth-Physica, iar pe al copiei: Hellmuth-Phisica-Valahice, în catalogul vechiu al manuscriselor e scris: Physica (cu litere cirile doară tradusă prin G. Şincai). Confruntându-se scrisoarea cu manuscrise cunoscute de ale lui Şincai se poate zice cu siguranţă cum că şi acest volum este scris tot de mâna lui. Cuprinsul e interesant. Descrie şi explică proprietăţile, mişcarea şi greutatea «trupurilor» (corpurilor), apa, aerul, focul, electricitatea, meteorii sau «lucrurile din aer» şi «trupurile lumeşti» adică planetele, fenomenele naturei şi le aplică «asupra superstiţioşilor» adică descopere şi zbiciueşte meşteşugurile şi şiretenia vrăjitorilor şi înşelătorilor, cari în multe chipuri înşală şi duc în rătăcire pe cei superstiţioşi şi nepricepuţi. No. 40 «Istoria naturei sau a fireit, voi. în 40 de 93 pag., cu litere cirile. Pe o foaie albă dela început e scris de altă mână: «Istoria naturală, ms. autografii de www.digibuc.ro IO DR. IACOB RADU 270 Georgiu Sinkai», iar pe călcâiu e imprimat: Hellmuth Ist. Nat. Formatul şi scrisoarea identice ca la volumul de sub No. 39. Descrie «Plântele» împărţite în nouă «fealuri» adică specii, «Minerariurile> împărţite în patru «clasuri», «Vieţuitorii» cari se împart în şase «fealuri» subîmpărţite în clasurile sale; la urmă «cuvântează» despre om. No. 41 Anonim. «Historiographi Transylvaniae» şi «Scriptores Historiae Regn Ifungariae», fascicol în 40 de 25 foi nepaginate, scriere şi hârtie veche. In ordine alfabetică înşiră istoricii cari au scris, sau fac amintire în scrisorile lor, despre Ardeal, România, Moldova şi Ungaria. No. 42 Anonim. Fragment, prelegeri, «Exercitationes» din istoria popoarelor vechi: Evrei, Persiani, Celţi, Cimbri şi Sciţi. Fascicol în 40 de 103 foi nepaginate. No. 44 Anonim. Geografia Valahiei, «cis Alutana sine Austriaca», fascicol în 8 de 54 foi nepaginate, în limba germană cu litere latine. In 21 §§ descrie pe scurt dar bine şi din toate punctele de vedere Oltenia de azi. Numele autorului e necunoscut, dar din unele pasagii se vede că a fost scrisă din partea unui ofiţer austriac pe timpul ocupaţiunei acelei provincii în anii 1716 — 1739. Aceasta se poate deduce de acolo, că numeşte de cuceritor al ţerii pe împăratul Carol al Vl-lea x). No. 46 «Imn sau Cântare la îngroparea Domnului Nostru Isus Hristos». Fascicul în 40 de 18 foi nepaginate, cu litere cirile. Scrisoarea arată că e scrisă de Sa-moil Clain. No. 47 «Istorie adevărată de Lucian Samosateanuh, fascicol în 40 de 34 foi nepaginate, cu litere cirile, după cum arată scrisoarea e traducere de Samoil Clain. No. 48 Anonim. «Introducere în Pedagoghie, comune luări de seamă despre cultivarea învăţătoriului poporalnic şi naţionalnic de legea grecească neunită, şi despre vrednicia cătră cuviincioasa împlinire a dirigătoriei sale». Un volum în 40 de 90 foi nepaginate, cu litere cirile. Este un îndreptar metodic care şi azi se poate ceti cu folos. ’) S’a publicat în colecţiunea Huimuzachi voi IX p. I. pag. 620. şi u. www.digibuc.ro 271 MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE II No. 49 Prepositul George Fărcaş: tDissertatio de Cyclo Paschali», un volum în 4° de iio pag., anul 1799. Este un tractat erudit asupra timpului sărbării Sfintelor Paşti. No. 50 Prepositul George Fărcaş: *Traatatus de forma consecrationis in Orientali ct Occidentali Ecclesia et de Confirmationis Sacramento». Un volum în 40 de 102 foi nepaginate. Scrisoarea arată că şi acest tratat e scris tot de prepositul Gh. Fărcaş care a însemnat numai data scrierii la anul 1801. No. 52 Prepositul Gheorge Fărcaş: nAntidota Miscellana ex S. S. et nonullarum prophanorum autkorum hortulis selecta per Georgium Farkas» etc. A. D. 1800. Un volum în 40 de 268 pag. Este o prea interesantă culegere de exemple şi învăţături folositoare. No. ss Samoil Clain: *A celor întru Sfinţi cuvioţilor Părinţilor noştrii Pahomie, Efrem Şirul, Ioan dela scară, Aba Isaie, Aba Atnon, Teodor Studit, ţi Aba Maxim învăţături aschiticeţti ţi acele acum întâiu tălmăcite pe limba românească de Părintele Samoil Clain dela Sad Ieromonachul din Mănăstirea Sfintei Troiţe din Blajim. Un volum în 40 de 381 pag., cu un adaus de 24 pag., intitulat: «Din cartea bătrânilor» şi altul de 24 pag.: *Sentenţiile preafericitului Părintelui nostru ţi sfinţitului mucenic Nit». La sfârşitul cărţii a scris autorul: 1803. Această carte sau tălmăcit şi sau scris de mine păcătosul Samoil Clain dela Sad Ieromonachul din Mănăstirea Sfintei Troiţă delaBlajiu ţara Ardealului». No. 56 Samoil Clain: :«Canoanele Săbarălor a toată lumea ţi a celor nameajnice ţi ale Sfiţilor Părinţi, celea primite în biserica răsăritului: Acum întâiu tălmăcite ţi a douaoară întru acest chip scrise de Ieromonachul Samoil Clain dela Sad în mănăstirea Sfintei Troiţă din Blajiu la anul Domnului IJ98*. Un volum în 40 de 721 pag. cu litere cirile. Opul e împărţit în două părţi: 1—540 pag. şi 1—181 pag. La sfârşitul părţii întâiu spune autorul că a scris canoanele întâia dată în anul 1798. Pe foaia titulei, în colţul drept din sus este imprimat la lumină şi legibil sigilul Episcopului Inocenţiu Clain cu inscripţia, pe cercul dinafară: Joannes Inocentius Liber Baro De Klein Dei et Apostolicae Sedis Graţia Episcopus Fogarasensis; pe cercul din lăuntru: Sacrae Cesareae Regiaeque Majestatis Consiliarius. In mijloc e stema episcopală. No. 57 Samoil Clain: «Carte despre descoperirea dumnezăiască». Un volum în 40 de 445 pag. cu litere cirile. Este un tratat teologic despre descoperirea sau www.digibuc.ro 12 DR. IACOB RADU 272 revelaţiunea dumnezeiască. Numele autorului nu e scris nicăiri, dar scrisoarea arată că e a lui S. Clain. Intre scrierile sale o numără însuş S. Clain în un op inedit al său citat de Cipariu în «Archiva» pag. 276 şi în scrisoarea către Episcopul Moise Dragoş: (vezi mai jos No. 141). No. 58 Samoil Clain: «A celui întru Sfinţi Părintelui nostru Chirii Archiepiscopul Ierusalimului Catihises, sau învăţături cătră cei ce vin la Botez tălmăcite acum întâiu pe limba românească de Ieromonahul Samoil Clain dela Sad în anul Ij88*. Un volum gros în 40 de 382 foi nepaginate cu litere cirile. Scrisoarea e mai puţin îngrijită şi cu multe corecturi. La sfârşit scrie S. Clain: «In anul 1788 tălmăcitusau şi sau scris acestea învăţături Catihises numite de pre elinie şi latinie din carte tipărită în Paris în anul 1720 de mine zmeritul şi păcătosul Ieromonach Samoil Clain dela Sado. No. 59 Samoil Clain: «A Tomei dela Kempis De urmarea lui Xs. cărţi patru foarte de folos sufletului cucernic. Acum întâiu tălmăcite pre limba românească de Samoil Clain dela Sad Ieromonahul din mănăstirea Sfintei Troiţă dela Blajim. Un volum în 40 de 526 pag., autograf cu litere cirile. La sfârşit: «Sfârşit şi lui Dumnezeu laudă. Scrisam eu întru monaşi zmerit Samoil Clain dela Sad Ieromonah din mănăstirea din Blajiu 18031'. No. 60 şi 61 Ioan Pechata: «Anthologiam Romanam Auctorum Ethnicarum cum frag-mentis minimus edidit, Vitas scripsit Editiones Principes et optimas indicavit Joannes Pechata in Districtu Litterario Magno-Varadinensi Regius Scholarum vemacularum Provincialis Inspectorii. Două tomuri în 40 de 645 şi 225 pagini, cu un indice alfabetic. Conţine sentinţe şi citaţiuni din diverşi autori clasici latini, în proză şi în poezie. Dintr’o scrisoare a autorului către Episcopul Vulcan de dat 21 Noemvrie 1825 se vede că generosul Arhiereu i-a fost dat pentru tipărirea opului hârtie în preţ de 225 floreni, dar intervenind unele piedici nu s’a putut tipări. No. 62 Samoil Clain: şi fără de vreun sistem, poate după cum le-a ţinut în biserica catedrală din Blaj, urmează încă patrusprezece predici pentru Dumineci. Unele sunt foarte lungi. No. 67—70 Samoil Clain, Istoria Românilor. Autograf cu litere cirile, în patru tomuri: 1. Tomul I: Istoria şi lucrurile, şi întâmplările Românilor. Acum într’acest chip aşezată şi din mulţi vechi şi noui scriitori, culeasă şi scrisă, de P. Samoil Clain de Sad. Ieromonahul din Mănăstirea S. S. Troiţă din Blajiu. Tomul I, In Blajiu 1801. Jos: Samuel Klain, Historia Valachorum, Tomus I. Un volum în 40 de 130 + 292 + 182 pagini. Acest tom cuprinde patru părţi: a) «De unde şi cum s’au început şi s’au înălţat neamul Romanilor» 20 §§; b) «Bătăile Romanilor cu Dachii, Descălecătura şi aşezarea Romanilor în Dachia», 14 §§; c) «Despre partea acea a Dachiei, căreia acum să zice Ardeal», 15 §§; d) «De partea acea a Dachiei, carea acuma să zice ţara românească şi moldovenească, şi de stă-pânitorii ei», 17 §§. Pentru «Cuvânt înainte* care nu s’a mai scris, sunt lăsate 10 foi goale. 2. Tomul II: Istoria Domnilor ţării româneşti, etc., Tomul II. Un voi. în 40 de 538 pag. Pentru: «Cuvânt înainte» sunt lăsate patru foi goale, apoi urmează partea a cincea: «Domnii ţării munteneşti, dela dnceputul Domniei ţării româneşti, § r, pân la: «Domnia a doua a luiNicolae Mavrocordat, § 30, anul 1724». 3. Tomul III: Istoria Domnilor ţării Moldovei, etc., Tomul III. Un voi. în 40 de 481 pag. Pentru: «Cuvânt înainte» cinci foi goale, apoi partea a şasea: «Domnii şi prinţipii Moldovei», dela: dnceputul Domniei Moldovei), § 1, pân la: «Domnia lui Aaron Vodă cel Cumplit», § 34, anul 1795 1). 4. Tomul IV: Istoria Besericească a Episcopiei româneşti din Ardeal. Acum întâiu, etc. Tomul IV». Un voi.în 40 de 253 + 158+286 pagini. Pentru: «Cuvânt înainte» sunt lăsate 2 foi, apoi urmează partea a şaptea: «Despre creştinătatea Românilor», 6 §§; partea a opta: «De Arhiepiscopii -Românilor din Ardeal», 6 §§; partea a noua: «Unirea Românilor din Ardeal», 9 §§; partea a zecea: «Episcopia şi Episcopii Făgăraşului din Ardeal» pân la §-ul 16 care nu e terminat ci se sfârşeşte cu sosirea Episcopului Grigorie Maior la Blaj, unde a fost primit cu mare bucurie de tot clerul şi poporul, §-ul 17 despre Episcopul Ioan Bob lipseşte de tot, vreo 4—5 foi au fost tăiate din manuscris. l) A se vedea privitor Ia aceste trei tomuri observarea Iui N. Densuşanu, L cit., pag. 109. j8 A, R, — Memoriile Secţiei Istorice — Seria JJ2, Tom. I, www.digibuc.ro «4 DR. IACOB RADU 374 No. 71—73 Satnoil Clain: tlstoria bisericească» autograf cu litere cirile în trei tomuri. 1. Tomul I; «Istoria bisericească pe scurt pentru folosul iubitorilor de învăţătură, acum întâiu aşa tocmită de Ieromonahul Satnoil Clain dela Sad, etc.» Un volum în 40 de 442 pagini. Pe foaia titulei la dreapta din sus, e imprimat la lumină, cam afumat, sigilul autorului fără inscripţie numai stema familiară. In partea din jos e tras cu condeiul preste însămnarea: «Sau scris în anul 1790*. Pe foaia albă dinaintea titulei sunt însemnaţi nişte numeri oficioşi Ad. No. 1316, 794; ad No. 2628, 794 şi ad No. 4864, 794. Se vede că opul a fost supus cenzurei spre a fi tipărit. Tomul prim cuprinde partea I dela naşterea Domnului Isus Hristos până la împăratul Constantin cel Mare, ani 310. 2. Tomul II: Cunoştinţa scurtă a istoriei bisericeşti partea b, care cuprinde vremea dela anul 308 până la anul 8000. Un volum în 40 de 496 pagini. Tratează despre împăraţi şi episcopi respective patriarchii cei mari ai Romei Ţă-rigradului, Alexandriei, Antiochiei şi Ierusalimului. 3. Tomul III: Este continuarea tomului II, dela pagina 497—1078. Vorbeşte despre eresuri, schisme sau rătăciri, săboară, goane, scriitori, credinţă şi dogme, ierarchie, ceremonii şi întâmplările vrednice de pomenire. No. 74—a, b.—77 Samoil Clain: Istoria bisericească, traducere după abatele Claudiu Fleury, 5 tomuri în 40, autograf cu litere cirile, de mai multe sute de pagini. Opul e împărţit în 12 cărţi şi se termină cu sinodul dela Antiochia din anul 341. Cartea a şasea e scrisă de altă mână iar celelalte toate de S. Clain. La începutul volumului întâiu în loc de titulă scrie Clain: «Această istorie besericească dintralui Abas Clatidie Fleury o am tălmăcit unele paragrafuri de ale mucenicilor mucenicii le-am lăsat, dintraceastă carte, ca să nu să facă prea mare. Locurile pe de laturi nu le-am pus, că gândeam că voiu avea prilegiu ale pune, dară cum văz mă apucă moartea mai înainte». dn cartea a şasea multe greşeli pot fi, că nui scrisă de mine, dar să pot îndreptă din cea scrisă de mine ad impurum». Samuel Clain de Sad m. p. 1803. După acestea sunt 14 foi albe. Poate că pe aceste a voit Clain să scrie dedicaţia către Arhiepiscopul sârbesc Ştefan Stratimirovici dela Karlovitz căruia avusese de gând să-i închine această lucrare. Această îndrăzneală însă, foarte greu de înţeles mai ales pe acele vremuri, l-a dus în conflict cu episcopul Bob şi a zădărnicit tipărirea voluminoasei istorii celebră de altfel, dar plină de idei galicaniste 1). La sfârşitul cărţii a n-a, e scris: Anno 1799 die 15 Junii Balasfalvae. l) Privitor la conflictul cu episcopul Bob v. I. M. Moldovanu: Documente pentru biografia lui S. Clein în «Archivul* lui T. Cipariu pag. 715—716. www.digibuc.ro 275 MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE IS No. 78 Samoil Claiti: «Istoria împărecherii întră biserica răsăritului şi a apusului cărea sau făcut pe vremea lui Mihail Celularie patriarchul Ţărigradului. Şi a săborului dela Florenţia. Acum întâiu româneşte făcută*, etc. Un volum în 40 de 96+419 pagini, autograf cu litere cirile. No. 79 a Josif Paşca: «Meşteşugul lungimei de viaţă prin doftoreasca grtge a trupului şi a sufletului, etc. Din porunca şi orânduiala Măriei Sale, Prealuminatului şi Preasfinţitului DD. Samoil Vulcan, Episcopului al Orăzii Mari. In anul 1815 de smeritul între Preoţi Josif Paşca dela O. Lapoşn. Un volum în 40 de 557 pagini cu litere cirile. In «Cuvânt înainte», se spune că e o traducere a unui op scris latineşte de archiepiscopul dela Neutra Francisc Fuks. Conţine sfaturi cum trebuie să vieţuiască omul şi de ce rele trupeşti şi sufleteşti să se ferească, ca să poată trăi mult. No. 79 b Josif Paşca: «Istoria Bibliei adecă Sfintei Scripturi....întru acest chip pe limba românească alcătuită de smeritul între Preoţi Josif Paşca parochul Pereceiului şi al Eparchiei Somleului vie: Inspector. A. D. 1813». Un volum in 40 de 191+64 pagini cu litere cirile. Este o istorie scurtă şi limpede, în întrebări şi răspunsuri. No. 80 şi 81 Simeon Bran, canonic Oradeamare 1813, «Catechism». Două volume în 40 de 880 pagini. Este o traducere după un autor care în catalog şi pe călcâiul volumelor e numit Lauber. Este un catechism bun, scris pe înţelesul poporului împărţit în 52 învăţături după numărul Duminecilor de peste an. No. 82 «Cunoştinţa Historiei bisericeşti», un volum în 40 de 422 foi nepaginate cu litere cirile. Numele autorului nu e indicat, după scrisoare însă se pare a fi scris de prepositul George Fărcaş. La sfârşit e pusă data: Die 23 Aprilis 1798. Conţine istoria bisericii catolice până la mijlocul veacului al XVIII-lea, a. 1730. No. 83—85 George Şincai: «Hronica Rumânilor şi a mai multor neamuri încât au fost iale aşa de amestecate cu rumânii cât lucrurile, întâmplările şi faptele unora fără de ale altora nu se pot scrie pe înţeles, din mai multe mii de auctori în cursul de 34 de ani, culeasă şi după anii dela Naşterea Domnului Nostru Is. Hs. alcătuită de Gheorghie Şincai dinŞinca Doctorul Filosofiei şi al Theologiei, fostul Director al şcoalelor naţionalnice în toată tara Ardealului şi Diortositoriul cărţilor în Crăiască Tipografie a Universităţii ungureşti în Buda. In aceeaş Crăiască Tipografie începută a se tipări la anul 1808». 8» www.digibuc.ro i6 DR. IACOB RADU 276 Pe dosul titulei: «Tantae molis erat Romanam condere gentem! Virgilius. Aceasta eră întâiu de a se face pentru Rumâni. Vlădica Maer vorbind cu Saul Serdariul». Trei tomuri în 40 cu litere cirile, celea dintâiudouă scrise de mâni străine, iar al treilea de însuş autorul. Textul este identic cu cel publicat în cronica tipărită la Iaşi în anul 1853. Tomul I. de 762 pagini conţine epoca dela a. 86—1439. La sfâşit se află un indice autograf al lui Şincai: «Scara sau arătarea numelor şi a locurilor». Tomul II. de 655 pagini dela a. 1440—1613. Tomul III. de 365 pagini dela a. 1614—1739. No. 86—88 Lexicon Germano-Latino-Daco-Romanum, trei volume în folio. La începutul volumului întâiu stă scris: «Dictionarii Trium Linguarum Pars 2-a Germano-Latino et D. Romano ab Aurelio Antonino Praedetis Nasody 1. n. L. emerito Ceo Regio Locumtenenti auditore in hune ordinem compilata inehoata ab anno U. C. MMD XLVI (1793) Cal. Marţii et nune pri-mum in lucem edita». Cuvintele româneşti sunt scrise cu litere latine, dar în multe locuri lipsesc şi sunt puse numai celea germane şi lai ine. Pe călcâiul legăturei e imprimat. Lexicon Linguae Germ, Lat. Moldovicae. No. 89 Samoil Clain: Dictionarium Valahica-Latinum, autograf, un volum în folia de 591 pagini. Cuvintele româneşti sunt scrise cu litere latine. Pe unele locuri sunt adauşi de mână străină, terminii corespunzători în limba maghiară şi germană1). La cuvântul Blaju-Balasfalva e adaus: «Oppidum est in Transylvania, în quo est residentia Fogarasiensis Episcopi Valahici, seminarium clericorum et scholae, nobile item monasterium, in quo et ego sum Hieromonachus Samuel Klein de Szad, qui hoc Dictionarium conscripsi. Ad hoc oppidum tamquam ad caput Bonorum pertinent vicini septum pagi integri in comitatu Albensi existentes et in comitatu Kukiild vicinarum pagorum partes majores, quos Ilustrisimus ac Reverendisimus Patronus et Avunculus meus Ioannes Innocentius L. Baro de Szad S. Ceo. Regiae et Apostolicae Majestatis Consiliarius et per Transylvaniam partesquae eidem adnexas graeci ritus Valachorum Episcopus Fogarasiensis a sua Majestate Ceo. Regia Carolo VI anno 1736 per modum perpetuae fundationis Donationaliter pro Episco-patu, Monasterio et seminario impetravit». Aceasta notiţă prescurtată e tradusă şi în limba maghiară şi germană. La sfârşitul opului a scris S. Clain: «Finis et Deo laus in aeternum. In Monasteria S. S. Trinitatis 1801. 10, Marţii Balazsfalvae * *). *) Virăg Benedek şi Halitzki: (v. epistola lui S. Klein din 4 April sub No. 102). *) Vezi şi No. 102 mai jos. www.digibuc.ro 277 MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE 17 No. 90—92 Gheorghe Şincai: *Rerum spectantium ad universam Gentem Daco-Roma-nam seu Valahicam summaria Collectia ex diversis Authoribus facla a Gheorghio Sinkai de Eadem secundum ordinem chronologicumt,. Trei tomuri mari în folio autograf. Tomul I. Anul 88—1329, 352 foi nepaginate. Tomul II. Anul 1330—1551 şi 1684—1724, 463 foi nepaginate. Tomul III. Anul 1552—1683, 358 foi nepaginate. Conţine extrase şi însemnări din diferiţii autori din limba latină, italiană, germană, română şi maghiară; acte oficiale şi documente culese de prin arhive. Multe foi sunt nescrise reservate se vede pentru alte însemnări. No. 93 Prepositul George Fârcaş: uTâlcuirea Sf. Scripturi a Noului Testament de Gheorghe Farkas, prepozit», un volum mare in folio de 1113 pagini cu litere cirile. O lucrare grandioasă, scrisă frumos şi cu multă îngrijire, terminată la anul 1802. No. 94 Protocolul actelor oficioase ale episcopiei greco-cat. române de Oradea-Mare de pe anii 1781—2, un volum in folio. Conţine mai ales ordinaţiuni date de împăratul Iosif II-lea în cause bisericeşti. Vezi şi No. 253 mai jos. No. 95 Protocollum Excelsae Regmcolaris Ecclesiasticae Deputationis 1791—1793 \ un volum in folio de 482 pagini. Conţine hotărîrile comisiunei regnicolare esmise pe baza p. 8 al art. de lege LXVII din anul 1790 pentru regularea mai multor afaceri bisericeşti rămase rău încurcate pe urma decretelor împăratului Iosif II. Biserica română-unită nu a fost reprezentată prin nimenea; dintre greco-catolici a fost numai un canonic dela Muncaci. Despre greco-catolici se face amintire la regularea congruei preoţilor şi când e vorbă despre seminarii. Se pare însă că hotărîrile acestei comisiuni, în deosebi în cât priveşte biserica noastră, au rămas literă moartă. No. 96 Acte privitoare la Supplex Libellus Valachorum şi la misiunea Episcopilor Ioan Bob şi Gherasim Adamovici la curtea din Viena (1791—1792), un volum mare in folio. Cuprinde: a) In copie fidelă toate actele referitoare la acele două importante mişcări de emancipare politică ale naţiunei române; b) Widerle-gung der zu Klausenburg 1791 liber die Vorstellung der walachischen Noten. *) Vezi şi N-rii 104, 262, 270 mai jos. www.digibuc.ro i8 Da IACOB RADU 278 22 foi nepaginate. Este combaterea notelor lui I. C. Eder, la ediţia din Cluj 1791 a lui S. L. V. Credem că este opera lui S. Clain x). No. 101 Scrisori diverse către EpiscopulSamoil Vulcanu. Sunt de caracter privat, mai toate cereri de milă şi ajutor. In altă parte a archivului diecezan am aflat 24 scrisori primite de Vulcan în anii 1786—1792 dela mai mulţi prieteni ai săi, de conţinut particular şi câteva scrisori dela episcopul Vasilie Moga din Sibiu din anii 1821—1827. Episcopul Moga îi scrie lui Vulcan cu multă veneraţiune şi îi cere sprijinul şi scutul său puternic în multele năcazuri şi neplăceri ce i le faeau puternicii zilei. Se vede că a şi fost mult ajutat, fiindcă îi mulţumeşte în termini foarte recunoscători. No. 102 Corespondenţa canonicului Ioan Corneli cu Samoil Clain, Gheorghe Şincai, Petru Maior, etc. Patru fascicule cari conţin mai multe scrisori unele originale, altele numai în concept, mai toate în limba latină. Fascicolul I. Conţine: a) O opiniune lungă şi binemotivată a lui Corneli cu privire la alfabetul cirilic român, dată din însărcinarea capitulului care fusese recercat să-şi dea părerea în privinţa aceasta din partea Consiliului locontenenţial regal din Buda cu data 9 Septemvrie 1806 No. 17333. b) Scrisoarea lui Corneli către Iosif Lânyi din Viena (se vede a fi fost un om cu posiţie înaltă la Curtea împărătească) în care îl roagă să intervină la împăratul ca să-şi redobândească oficiul de director al şcoalelor naţionale din această dieceză, de care pe nedrepttul fusese lipsit. Concept fără dată. c) Scrisoarea lui Corneli către direcţia tipografiei regeşti din Buda cuprinzând motivele din cari nu poate primi postul de revizor al cărţilor româneşti la care fusese numit în 15 Iunie 1807. Anul 1807, luna şi ziua lipseşte. Fascicolul II: «Reverendissimo D-no Samueli Klein scriptae et ab ipso acceptae, Literae, inde ab anno 18000, quo Revisoratus Librarum officium Budae auspicatus est, usque ejusdem anno 1806 interventum obitum». Şapte scrisori originale ale lui S. Clain şi 9 concepte ale lui I. Corneli. In trei dintre scrisorile lui Clain este vorba despre unele cărţi de şcoală pe cari Corneli cerea să i le trimită Clain pe când era încă în Blaj şi despre unele îndreptări ce ar fi trebuit să se facă în catechismul de Blaj ca să se tipărească din nou în Buda. In celelalte, pe lângă unele chestii private referitoare la diploma nobilitară a familiei Muntiul, Samoil Clain cere sprijinul lui Corneli ca să-şi poată tipări: *Cuvântările bisericeşti» sau «Conţiunile*a) şi «Dicţionarul*3) care era x) Dr. Z. P&dişanu în «Cultura Creştină* din Blaj a. 1915 pag 24 şi epistola lui S. Clain de sub No. 206 mai jos. *) Vezi mai sus No. 66. ') Vezi mai sus No. 89. www.digibuc.ro 279 MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE 19 proiectat să se tipărească în trei volume adecă: latin-român-german-maghiar; român-latin-german-maghiar şi maghiar latin-german-român. Din scrisoarea lui Clain din 14 Iulie 1805 se vede că el lucra cu mare zel pentru tipărirea de cărţi româneşti. Aşa spune că în curând se va tipări: Calendarul românesc, Acajtistul, o carte de medicină: mnus libellus medicus valde bonus vala-chice» şi una de agricultură tot în limba românească. Corneli şi-a dat toată silinţa ca să adune prenumeranţi, dar lucrul mergea greu, căci preoţii dela cari se spera totul, au subscris apelul său dar bani nu dădeau fiindcă pământul nu rodise, aşa încât erau ameninţaţi de foamete şi viile le-a zdrobit grindina în 18 Iunie 1805. Protopopul şi vicariul gr. or. din Velenţe către care încă s’afost adresat nici nu i-a răspuns. Dela Episcopul Darabanth ocupat cu regu-larea parohiilor şi bolnăvicios, Corneli nu cuteza să ceară vreun ajutor mai mare: «nihil enim minus gratum habet quam si quis pecuniam petat». Astfel tot ajutorul ce i l-a putut da Corneli a fost că a vândut cu mare greutate 100 exemplare din Calendarul anului 1806 cu preţul de 33 florini 20 cr. Nici prin testament nu i-a lăsat episcopul repausat în 31 Oct. 1806 lui Clain nimic, precum se vede că nădăjduia dânsul, şi astfel aceste două importante lucrări cari l-au costat de sigur multă osteneală, urmând în curând şi moartea lui Clain la 15 Maiu 1806, au rămas până azi netipărite. La cea din urmă scrisoare a lui Clain din 14 Martie 1806 alătură şi un formular tipărit al dicţionarului latin-român, etc. şi român-latin, etc. şi o «înştiinţare» şi în limba germană «Ankiindigung», sau apel la abonament al tipografiei universităţii ungureşti din Buda. Dar nu a ajuns să-l vadă tipărit nici pe acesta, din care numai partea rom.-lat.-ung.-germ., s’a tipărit în anul 1825 dupăce a trecut prin mai multe revizuiri şi transformări1). Intre scrisorile adresate Iui S. Clain este şi una a lui: «Georgius Angyal Pa* robus Zalathionensis et Profesor Regius* din 25 Sept. st. n. 1805, în limba română cu litere cirile. Ii mulţumeşte pentrucă a «aprobăluit» cartea sa cea de ♦Doftorie» ^ care socoteşte că ar fi destul să se tipărească în 500 exemplare, banii îi va trimite în curând, apoi: «Căzaniile (cuvântările bis. sau conţiunile) făcute de Domnia ta nu întreba vindesevar sau aflasor preoţi sau besearici ca să le cumpere, ci numai fă ca odată să se tipărească că toţi preoţii din Ardeal învăţaţi şi neînvăţaţi uniţi şi neuniţi în scurtă vreme toate le vor cumpăra, cât vor şti că sunt căzaniile lui Clain*. Pe o foaie separată înseamnă numele mai multor prenumeranţi la dicţionar, între ei sunt şi funcţionari montanistici unguri şi nemţi din Zlatna şi Ofenbaia. Fascicolul III. «Perillustri Domino Georgio Sinkai scriptae et ab eo re-ceptae Literae ab anno 1796 usuqe 1808. Sunt şapte epistole originale ale lui Şincai şi 15 concepte ale lui Corneli, toate în limba latină. In aceste scrisori ale lui Şincai se află multe date interesante, şi cred că până acuma necunoscute cu privire la trudită lui vieaţă. Rămas fără de post, după ce fusese scos în anul 1796 din oficiul de director al şcoalelor unite din Ardeal a ajuns fără de adăpost şi avizat la ajutorul prietenilor săi, cu deosebire a episcopilor de ’) Poate că e cea despre care aminteşte S. Clain în scrisoarea sa din 14 Iulie 1805 cum s’a arătat mai sus. www.digibuc.ro 20 DR. IACOB RADU 280 Oradea-Mare, Darabant şi Vulcanu, şi a canonicilor tot de aici, cari l-au şi ajutat după putinţă, atât pe timpul petrecerii sale în mijlocul lor cât şi pe când se afla în Buda. Aci el lucra neobosit mai întâiu ca:«director gramma-tophilacii historico-diplomatico-iuridici» de sub conducerea asesorului de tablă Gheor-ghe Kovachich care i-a răsplătit munca grea cu întreţinerea şi cu un: «par vcstium hungaricalium pro parade», adecă un «diszmagyar* (haină ungurească de gală) nemeşesc! Mai târziu ajunse cu diurnă de 1 Rfl. la zi, corector la tipografia Universităţii din Pesta, ca ajutor al bătrânului censor Samoil Clain: Ş* «Cultura Creştină», anul 1915, p. 22—24. www.digibuc.ro 22 DR IACOB RADU 282 2. Reflexiones circa illa Orthographiae, in conscribendo Dictionario Daco-Romano adhibendae puncta in quibus non convenimus, quaequae ideo altiori lllmmi. Dni Praesulis et V. Comistorii judicio determinanda substernuntur». Sunt interesante observări ortografice ale canonicului Ioan Corneli care pe atunci (1815) petrecea în Buda, ca să conlucre la tipărirea dicţionariului. Pentru dovedirea părerii sale Corneli alătură şi unele exemple de ortografie cuprinzând în 15 foi cuvintele adjutătoriu până la ajut. Este interesant că la sunetele ş şi ţ foloseşte sedile, 3. Animadversiones in Orthographiam Latino-Valahicam Romi D. Corneli. Budae 14 Junii 1815. Petrus Major m. p. Regius Revisor Librorum. 4. Scrisoarea lui Corneli din Buda, 4 Iulie 1815 cu care trimite episcopului Vulcan conspectul şi reflexiunile de mai sus şi-l roagă ca, de cumva s’ar întâmpla să se ivească în cursul tipărirei dicţionariului necesitatea ca să se abată dela regulele stabilite ale ortografiei, să le anticipeze învoirea sa. No. 110 Samoil Clain: tTractat despre moral preste tot şi despre moralul creştinesc in deosebh. 78 % coaie scrise în coloane numai pe jumătate cu litere cirile. Poate să fie teologia morală de Venceslau Schanza despre care într’o scrisoare din 9 Noemvrie 1789 către Samoil Vulcan spune Clain, că o are gata. No. 113 tSacrae Scripturae interprex ex variis iisque probatis auctoribus studio et opera A. R. ac Clarisimi P. Mathaei Bernolak in celleberrima regia arhiepiscopali universitate Tyrnaviensi subtilissimi ejisdem interpretis el in hune ordinem redacta, anno MDCCLXX et seguentibus quibus hoc officio fungeretur. Des-cripta per E. Birtok, pro tune alumnumn. Un volum în 40 de 855 pagini. La sfârşit se vede că au mai fost file cari s’au rupt. Este scris curat şi legibil şi prevăzut cu un bogat indice alfabetic. Ar putea fi de folos şi acum celor cari studiază Sf. Scriptură. No. 115 Samoil Clain: «Puneri din prolegomenele Sfintei Scripturi de descoperirea cea dumnezăiascăti. Fascicol în 40 de 30 y2 foi, manuscris autograf cu litere cirile. In opt «tezişuri» şi mare parte în formă silogistă, tratează despre inspiraţia divină a Sf. Scripturi a V. T. Este interesant pentru terminologia teologică, ce o foloseşte. No. 116 Samoil Clain: tDe detoriile cinurilor călugăreşti». Un fascicol de 61 pagini, autograf cu litere cirile. Cuprinsul îl spune Clain la început aşâ: iMai înainte www.digibuc.ro 283 MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE *3 de ce voiu spune detoriile călugărilor pentru mai luminată înţelegere puţinteale vom grăi de începutul vieţii călugăreşti, de cinurile ei şi de mărturisirea ei şi apoi de detoria fieşte cărui cin, şi de altele ale călugărilor». La sfârşit combate înnoirea făcută în Enchologiul tipărit în Blaj la anul 1784 prin aceea că; «sau pus făgăduinţa sărăciei şi a ne agonisirei şi a ne averii deosebii). Se ştie că aceasta a fost una dintre cauzele neînţelegerii ivite între episcopul Bob şi între călugări x). No. 117 Samoil Clain: a) Vieaţa cuviosului Părintelui nostru Pavel Tiveul, carele au fost întâiu Pustnic; b) Din cartea Părinţilor Multe fealuri de pilde. De Sfântul Carion; c) Vieaţa Sfântului Dosolei scrisă de Paladie Episcopul Nicopoliei care însuş au văzut. Din vieţile sfinţilor cap. 8 d) Vieaţa Sfântului Dositeiu; e) A-celui întru sfinţi Părintelui nostru Abba Dorotei învăţeturi de multe fealuri pentru ucenicii săi, etc. Acestea din urmă necomplete, numai până la învăţătura a noua. Un volum în 40 de 137 foi, scris frumos de altă mână. Cele de sub c, d şi e sunt copiate de pe manuscrisul dela No. 186. La început e cusută o coală de hârtie pe care e scrisă copia unei scrisori în limba latină, a episcopului Bob din 28 Ianuarie 1785 către prepositul călugărilor din Blaj în care îi scrie cum că înaltul guvern cu data 28 Decemvrie anul trecut (1784) No. 10693 a orânduit ca după ce Samoil Clain şi Gherman Peterlaki nu pot fi dispensaţi de voturile monastice şi Samoil Clain nu poate fi trimis nici în păstorirea sufletelor, să stea liniştit în mănăstire şi să-şi vadă de păzirea legilor sale monastice, iar celălalt pentru nesupunere faţă de mai marii săi şi pentru escesuri să fie serios îndrumat ca să se supună legilor Statului său. La sfârşit cu mâna lui Clain sunt scrise pe 2 foi nişte rugăciuni pentru timp de răsboiu (atunci adecă în 1784 a fost răsboiu cu Turcii). No. 119 «Alui Corneli Juon B: Congestar [umj e variis auctorib [us] de variis materiis scribentibus, phrasium pars i-a descripta anno iySi Balasfalvaeo. Un volum în 40 de 317 pagini. Cuprinde: părţi alese, sau un fel de crestomaţie, din scriitori şi poeţi clasici latini, ode şi oraţii ocazionale, epitafii de ale oamenilor celebrii, cugetări, etc. No. 120 Aceeaş titulă ca la numărul precedent, un voi. în 40 de 277 pagine. La început sunt patru cuvântări funebrale ale P. Iesuit Iosif S. Chiaberge, apoi urmează: epistole, oraţiuni festive, sentinţe din autori celebri poeme, epigrame, elegii, etc. Pot fi de folos cultivătorilor limbei latine *) *) Dr. Ion Raţiu: Din trecutul Ordului Bazilitan In Anuarul institutelor de în vă ţămănt din Blaj a. 1912. www.digibuc.ro 24 DR. 1ACOB RADU 284 No. 123 Samoil Clain: iCarte pentru posturile bisericei greceşti a răsăritului*. Caiet în 40 de 71 foi. Auctorul nu se numeşte, dar confruntând această lucrare cu scrisoarea lui Samoil Clain: Dissertatio de Iejuniis orientalis Ecclesiae, tipărită în Viena la anul 1782 se vede că este traducerea sau poate chiar originalul acesteia. No. 124 Samoil Clain: In sfânta şi marea Sâmbătă, Fascicol în 40 de 41 pagini. Poem religios în versuri neregulate. No. 125 Gheorghe Şincai:«Vocabularium pertinens ad Tria Regna Naturae»şi t Vocabularul ce se ţine de Istoria Naturii». Un voi. în 40 de 31 pagini latin-român-unguresc-nemţesc şi românesc-latin-ung. şi nemţesc. Intre foile scrise este lăsată câte una albă ca să mai poată adăuga la cele scrise. Numele autorului nu este indicat dar în cataloagele cele vechi este pus ca lucrarea lui Gheorghe Şincai. Scrisoarea încă arată că e opera lui. De altfel ştim că Şincai s’a ocupat cu lucrări de istoria naturală (vezi mai sus No. 38—40 şi scrisoarea lui din 12 Fevruarie 1807 la No. 102) x). No. 126 *Istorie cum au luat Turcii Ţeligradul şi cum au picat şi sau răsipit Grecii din împărăţia lor. Scrisă înainte de aceasta la Anul dela mântuirea lumii 1620. Iar acum întoarsă în limba românească». 52 pagine în 40 cu litere cirile, Scrisoarea se pare a fi a lui Samoil Clain. Descrie pe scurt poziţia şi istoria Con-stantinopolului şi căderea lui în mâna Turcilor. No. 127 «.începerea istorii rumâneşti cu ajutorul lui Dumnezeu dela anul Domnului nostru Is. Hr., jjsMt (J595)». Un volum în 40 de 203 pagini. începe cu alegerea lui Mihaiu Viteazul ca domn al Munteniei şi merge până la a doua domnie a lui Nicolae Mavrocordat în anul 1719. Pe faţa primă se află următoarea însemnare: «Scrisam eu Gheorghie Constandinovici din Caranşebiş 779 Mai zioa 20*. No. 130 «Summulae sive Institutiones Logicae». Un voi. în 4® de 140 pagini. Lec-ţiuni de şcoală din veacul al XVIII-lea scrise frumos. Pe faţa primă este scrisă dedicaţia: nBeatus Hilario totius Logicae epitomae nobis iniţia det atque Ladis-laus Lichy D. De Vasonko hune jure optimo possideat ac vere paciatur. *) *) Acest vocabular a foat studiat din partea d-lui prof. Univ. Dr. Alexandru Borza. www.digibuc.ro MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE 25 285 No. 131 Anonim: Un volum în 40 de 226 pagini. Conţine mai multe lucrări, unele chiar importante. 1. Pe paginile 1—40: «Tractatus de Matrimonio juxta disciplinam orientate Ecclesiae». Credem că este conceptul original al disertaţiei tipărite în Viena la anul 1781 de Samoil Clain, întregită şi amplificată în numele locuri. 2. Paginile 40—80; «Syrtopsis canonum omnium ab Aristino conscripta quique omnes in Pravila valahica idiomate reperiuntun. 3. Paginile 81—128: Formulare de decrete, certificate scrisori de tot felul, adrese, titulaturi cele mai multe în limba latină şi vreo câteva în limba română şi maghiară. Este un ■ fel de îndreptar practic pentru oficiile şi persoanele bisericeşti mai ales. Este interesant formularul de rugare: Instantia Mendicantium, pentru studenţii săraci ca să ceară ajutor dela binefăcătorii cei bogaţi şi altul de: Passuales pentru studenţii săraci, ca să-şi poată câştigă la Crăciun câte ceva «vitae subsidium» cu colindatul. 4. Paginile 133—178: Diplome, decrete şi privilegii date de către împăraţii Austriei, mai ales de Maria Terezia clerului unit cunoscute deja istoriografilor români; părţi din legile Ardealului:«Approbatae et compilatae Constit* referitoare la bisericile şi preoţii româneşti. Intre acestea la pag. 164—167 este intercalată rugarea ieromonachilor din Blaj Grigorie Maior, Silvestru Caliani şi Ignatie Darabant prin care cer dela împărăteasa Maria T< rezia să porunceasză să se observe privilegiile asigurate preoţimii române unite prin atâtea decrete împărăteşti anterioare. 5. Pag. 179: «Status Epptus. Fogarasiensis Anno 1772». O statistică interesantă a bisericii unite de pe atunci. 6. Pag. 180: « Index generate eorum quae in Tittulari Tranico compre-henduntun. însemnarea oficiilor publice ale Statului, oraşele nobile şi privilegiate, confesiunile din Ardeal. 7. Pag. 181: «Stolaris proventus in Epptu Munkatsiensi fixus, et per Augu-stissimam 1773, 28-a lunii etiam pro Eppatu Fogarasiensi confirmatus». Stolele preoţilor şi cantorilor, foarte mici!1). 8. Pag. 182—189: Copii de acte diferite fără importanţă deosebită. 9. Pag. 190—202: «De ortu progressu, conversione Valachorum, Episcopie item, Archieppis, et Metropclitis eorum». Această disertaţie a fost publicată în «Acte şi fragmente» de T. Cipariu pag. 1—20, şi Dr. Ioan Ardelean: «Istoria diecezei române gr. cat. a Oradiei-Mari. Gherla 1883 tom. I p. 74. In manuscrisul nostru însă se termină cu cuvintele: «quandam fuisse» dela pag. 16 şirul al treilea din sus după cari se adauge: N. B. «Ex his et aliquot a me prae-termissis, ut pote et scribentis scopus erat, unde et breviter historia valachorum ab initio perstrinxit». Din aceste cuvinte se vede că manuscrisul acesta este extras dintr’o lucrare mai lungă a altui autor. 10. Pag. 203—207: Cinci decrete împărăteşti în favorul preoţimii unite din Ardeal. l) Vezi N-rul 25° mai joa. www.digibuc.ro 26 DR. IACOB RADU 286 11. Pag. 208—209: «Taxa fori consistorialis Dioecesis Fogarasiensis». Taxele ce trebuiau plătite cancelariei episcopeşti sau protopopilor pentru decrete, judecăţi, gloabe etc. 12. Pag. 210—211: hidicium confinendarum Rationum. Formular de socoti pentru administratorii averilor mănăstirei din Blaj. 13. Pag. 212—213: Inguisiioriarum exordium et conclusio. Formular pentru protocoale de cercetare în cauze judecătoreşti. 14. Pag. 214—219: «Aşezământurile care în anul 1776 31 Iutii cu întoarcerea a tot Sălajul vizipăluind Exelenţa Sa G. G. Maier prin Mărie sa Ignaţie vicariuşul Făgăraşului tuturor să să ţie sau daU. Rândueli ce s’au aflat de lipsă a se face pentru buna purtare a feţelor bisericeşti şi a tuturor creştinilor. Trei foi din urmă cuprind deosebite însemnări dintre cari câteva sunt scrise precum arată scrisoarea de Samoil Clain, care după părerea noastră este autorul acestui interesant volum. La sfârşit un indice alfabetic arată cuprinsul volumului. No. 134 «Istoria lui Iosif celui prea frumos fiului Patriarchului Iacob, de Teodor Rubenesco sistematicesc învăţătoriu greco-catolic al satului Curta-Keriu în versuri alcătuită întâia oară dată la lumină». La Buda. In crăiască tipografie a universităţii din Peşta în anul 1845. Un volum în 40 de 241 pagini cu litere cirile. Poemă în versuri. Se vede că a fost destinată să se tipărească, dar nu se ştie că oare aievea s’a tipărit ori nu. No. 137 «Eucharisticon occasione consecrationis eppalis. Ulmi ac Revmi D-ni Basitii Erdelyh, etc. Vorbire ţinută la consacrarea sa întru episcop, în 11 Iunie 1843. No. 138 «Vrednice de pomenire şi prea alese zise a unora dintre filosofi, înţălepţi etc., alcătuite prin Iosif Paşca, parochul şi v. protopopul Periceiului. Anul D. 1820». Un volum în 8° de 184 pagini. No. 139 Condolienţile Episcopilor şi ale Capitalelor la moartea Episcopului Vasile Erdelyi. (*}• 27 Martie 1862). 22 scrisori de condolinţă din cari se vede stima cea mare de care se bucură acest vrednic Arhiereu înaintea confraţilor săi. No. 140 «Preces selectae ex Psalmis, S. Augustino et S. Ephfreun Syro, etc., cxceptae per Georgium Farkas..........praepositum majorem». In Monte Csernok ad Munkâcs A. D. 1798 mense Augusto». Psalmi şi rugăciuni diverse în limba română şi latină, întocmite de prepozitul capitular Gheorghe Fărcaş pe când eră pus la pocăinţă în mănăstirea din Munkâcs. www.digibuc.ro 287 MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE *7 No. 141 Corespondenţa Episcopului Moise Dragosy sau Dragoş. Cele mai multe scrisori sunt între Episcop şi între agentul său din Viena Iosif Korosztury şi între Iosafat Bastasich prefectul seminariului S. Barbara din Yiena. Din acestea se pot cunoaşte numele mai multor tineri români cari au studiat în Viena. Este interesantă şi scrisoarea lui Samoil Clain din Viena 2 April 1782 în care spune ca noutate că acolo petrece însuş Pontificele Roman care în ziua de Paşti a ţinut liturghie solemnă în biserica Sf. Ştefan. Intre episcopii asistenţi a fost şi episcopul Crişului (Croaţia) şi ca subdîacon prefectul Aaron. Comunică zvonul despre abzicerea episcopului Grigorie Maior şi înşiră mai multe lucrări scrise în limba română: «ut etiam populus noster aliquando erudiatur». Vrednică de amintit este şi scrisoarea lui Ioan Farkaş de Kod profesor de drept în Cluj cu data 9 Maiu 1781 1). No. 143—144 «Teodor Kovdry; Dicţionar latin-român-maghiar şi german*. 2 volume în 8° mic. No. 146 «.Epistolie de învăţătură ce au trimis Domnul Dumnezeu din ceriu şi au căzut pre pământ în cetatea Ierusalimuluio. O cărticică în 8° de 32 foi, este cunoscuta scriere superstiţioasă răspândită şi azi din prostia multora între ţăranii noştri. La sfârşit este însemnarea: «Scrisam eu diacul din varmeghea Crasnii locuitoriu în Pecei. Anii Domnului 1733». No. 147 Hronica Românilor de când au descălecat blagosloviţii creştini. S’a împrumutat spre studiare Academiei Române (No. 3757-1912 diec.). No. 149. Anonim: «Adunarea dogmelor credinţii cu însemnări de folos pentru cei ce sunt în grija sufletească pe scurt aşezată la anul 1815». 361 foi în 40. Explică frumos adevărurile cuprinse în simbolul credinţei şi învăţătura despre sfintele taine. Poate fi folositoare şi pentru terminologia teologică ce-o foloseşte. No. 151 Documente cari arată activitatea episcopului Inocenţiu Clain pentru eluptarea drepturilor clerului şi ale poporului român. Un voi. în 40 de 310 pagini în limba latină. La urmă câteva documente privitoare la denumirea ') Vezi despre acestea şi numărul 256 şi articolul nostru: «însemnări din corespondenţa episcopului gr. cat. de Oradia-Mare, Moise Dragosy», Cultura Creştină a. 1918 p. 202 şi 231. www.digibuc.ro 28 DR. IACOB RADU 288 episcopului neunit Dionizie Novacovici1). Documentele sunt cunoscute mai ales din scrierea lui Dr. Aug. Bunea despre Inocenţiu Clain. Cine le-a adunat şi copiat frumos nu se ştie, scrisoarea însă se pare a fi a canonicului Corneli. In loc de titlu pe foaia primă este însemnarea: «Memoria Pitt. Domini Primarii Locumtenentis I. Szakadaty Liber hic Manuscriptus est, qui natione Valachus, cancellistae translatoris valahico-hungarici locumtenentis primarii in Inclita 2-a valahica Legione limitanea transilvanica laudabiliter perfunctus hoc în ultimo bello Borussico in Moravia pie in domino obiit, anno 1779». No. 152 tRovid Vezetikszdl a rendeltetetl Tanitds Modjdra fokippen a Magyar Orszdg is Sz. Korondjdhos tartozo Tartomdnyai falusi Tanitoinak szdmdra». Volum în 40 de 57 pagini. La sfârşit sunt trei tabele explicative, împărţirea orelor, formulare de ziar, calculi, absenţii, etc. Este un îndreptar metodic prescris pentru şcoalele naţionale în veacul alXVIII-lea. Scrisoarea arată că autorul e canonicul Ioan Corneli care a fost multă vreme director sau inspector şcolar. No. 155 Samoil Clain: *A celui dintre Sfinţi Părintelui nostru Ioan gură de aur Archiepiscopul Cetăţii cei împărăteşti tâlcuirea Sfintei Evanghelii dela Matei*. Autograf, fascicol, de 24 foi nepaginate, la sfârşit se vede că au mai fost şi alte foi. No. 158 Samoil Clain: «Despre Sfânta Scriptură». Autograf, fragment în 40 de 25 foi nepaginate. In 5 §§-fi vorbeşte, despre: «definiţia scopul şi înţelegerea (înţelesul) Sf. Scripturi». No. 159 Samoil Clain: tlstoria noului testament». Autograf, fragment în 40 de 40 pagini. Paginile 1—38 urmează regulat apoi sare la foaia 49—50 lipită între pag. 32—33. Spune pe scurt vieaţa şi patima Domnului Isus Hristos şi pre-dicarea apostolilor până la întoarcerea lui Saul. No. 160 Gheorghe Şincai: 1. Fragment în 40 de 23 foi cu litere latine. începe cu pag. 107 cap. 55 anul 1574: iDomnia lui Petru Vodă cellui poreklit Şchiopul». şi merge până la *) Punctu et conditiones pro fu tura infrascrapti cynosura et observatione extra-datam per Aulicam in Valachicis ordinatam Comisionem Regiam, Documentul despre instalaţia acestei episcop întâmplată în Braşov la 3 Septemvrie 1761 şi jurământul făcut de el cu aceea ocaziune. www.digibuc.ro 289 MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN 0R4DEA-MARE 29 pag. 150, cap. 62 anul 1594, sfârşitul domniei lui Aron Vodă. Pe faţa din urmă scrie Şincai: «Şi sosind cu scrisul până aicea, quât s’au ajuns aceste izvoade: iâra de aici înainte, anii scrişi până la aceste vremuri, după orânduiala 1) izvoa-delor tot a lui Miron Logofătul2).«Sfârşit şi lui Dumnezeu lauda». Apoi imediat: «In anul 7221 (1713) luna Iuli 25 prenosteneălla smeritului Ermonach Sabd Moldoveanul den S. Mănăstire Săcul ce au fost Id Metropollie. Si eu Protopopul Nicollae dm legat acest letopiseţ». 2. Statul Românilor din Ardeal. Fragment în 40 de 8 pagini. Este o copie din manuscrisul lui S. Clain de sub No. 163 de mai jos. 3. Fragment în 40 de 5 foi nepaginate, în limba română cu litere cirile Şi acesta este copiat tot din citatul manuscris al lui S. Clain. 4. Fragment dintr’o cuvântare bisericească, 7 foi în 40 cu litere cirile. 5. O scrisoare în limba maghiară a contelui Vass Dâniel din Cluj, la 28 Ianuarie 1792, în care foarte smerit se roagă de guvernatorul Ardealului, contele Gheorghe Banffy, să mijlocească dela M. Sa Regele vreo slujbă pe seama dânsului. Scrisoarea credem că a ajuns aci amestecându-se printre scrisorile lui Şincai. No. 162 Samoil Clain, autograf, cuprinde: 1. «A celui dintru Sfinţi Părintelui nostru Grigorie Teolog, cuvânt cu care răspunde şi spune pricina, pentru care au fugit în Pont», etc. 117 pagini în 40. La sfârşit este însemnarea: «IJ94 Maiu 1. In Mănăstirea Blajului de Samoil Clain Ieromonachul tălmăcită». Este cuvântarea (Oraţia) a XXI-a a S. Grigorie sau Nazianzenul, în care face apologia fugei sale în Pont şi arată cari sunt datorinţele preotului şi ale episcopului. 2. «A celui dintru Sfinţi Părintelui nostru Grigorie Teolog pentru bătaia grindinii cuvânt 15. 43 pagini in 4°. Este cuvântarea a XXVI-a: In plagam grandinis 3). No. 163/a Samoil Clain: Pe faţa primă: Sancti Basilii Magni Homiliae iyy8 anno versae ac scriptae per me Samuelem Clein de Sad Manasterio Alba-Carolinetisi existens. Pe faţa a doua: A celui dintru Sfinţi Părintelui nostru Vasilie cel Mare Archiepiscopul dela Chesarea cea din Capadochia Cuvinte, acum întâiu tălmăcite pre românie De Samoil cel mic dela Sad. In anul iy88 în ziua dintăiu a lui Noemvrie sau început a să scrie în Bălgrad în mănăstire de tnai sus pomenitul Samoil Clain dela Sad Ieromonach. Un volum în 40 de 597 pagini. Sunt 21 «Cuvinte» sau Omilii traduse din S. Vasile ce Mare 4). La unele este însem- *) De aci încolo cu litere cirile. *) Această însemnare arată că acest fragment face parte din Cronica lui Miron Costin. 3) Amândouă se află între operile Sfântului Grigorie sub numărul arătat. Noi avem înainte ediţia din Basilea a. 1571. Biblioteca Diecezană No. 2315. *) V. S. Basilii Magni: Opera omnia, Venetiis a. I75t, tom. II. 19 A. R. — Memoriile Secţiei istorice. — Seria III. Tom. I. www.digibuc.ro DR. IAC'OB RADU ago 3» natâ şi ziua în care trebuie zise sau cetite. După sfârşitul Omiliei din urmă, începe Clain a scrie : «Cătră tineri cum să poată culeage rod din cărţile latinilor*. Dar sfârşeşte cu o singură pagină. No. 163 b. Samoil Clain: Autograf, fragment în 40 de 236 pagini. Credem că este originalul manuscrisului citat de către T. Cipariu în «Archivul său la pag. 276 sub titula: «Scurta cunoscentia a’istoriei romanilor a, pentrucă pasajul citat din Clain în care se înşiră operile lui, consună din cuvânt în cuvânt cu cele din manuscrisul nostru, pagina 124—125. Acestuia îi lipsesc dela început 32 pagini, adecă partea primă şi 6 capete din partea a doau. începe cu pag. 33 cap. 7, din partea a doua: «Cetăţile celea de Traian în Dakia făcute»,. Partea III, pag. 56—135: «Să numără stăpânitorii Ardealului şi a ţării româneşti şi ai Moldovei». Partea IV, 136—160: «Să arată cumcă Românii din Dakia de neam sânt dela Roma». Partea V, pag. 161—175: «Despre creştinâtâlea Românilor». Partea VI, pag. 176—201: «Despre beserica Românilor din Ardeal deosebi». Partea VII, pag. 202—229: «Episcopii Făgăraşului din Ardeal». In §-uI din urmă, 10, vorbeşte despre Episcopii neuniţi din Ardeal. Partea VIII, pag. 230—236: «De Episcopii Românilor din ţara ungurească». Tare pe scurt aminteşte pe vicarul Meletie Kovâcs, pe Episcopii Moise Dra-goş, Ignaţie Darabant dela Oradia-Mare. Neuniţii se ţin de Episcopii sârbeşti din Arad, Timişoara şi Vârşeţ. No. 164 1. Fragment dintr’o vorbire funebrală. în limba latină, ţinută la moartea Episcopului Ignaţie Darabant. 1 % foi în 40. 2. Fragment dintr’un dicţionar latinesc-românesc, 4 pagini în 40. 3. «Diarium Viennae Actorum». 2 foi în 40. Ziarul interesant al deputa-ţiunii trimisă din partea clerului acestei dieceze la Viena în anul 1806, pe la sfârşitul lunei Iulie, ca să roage pe împăratul să le deie episcop din neamul românesc şi anume pe Samoil Vulcan, căci se vede că era teamă să nu ajungă canonicul Potsy care erâ rutean şi nu ştia româneşte. In anul 1816 a ajuns episcop la Munkâcs. 4. Fragment dintr’un catechism, despre Credeu şi despre Dumnezeu. 8 foi în 40 cu litere cirile. No. 165 1. O scrisoare a Episcopului Vasile Erdelyi către Episcopul S. Vulcan, din Viena unde studia, (din 23 Noemvrie 1818), de natură privată. 2. Patru vorbiri rostite de Episcopul V. Erdelyi la diferite ocaziuni. 3. Două vorbiri ale Episcopului din Lugoj Alesandru Dobra, în limba latină. 4. Patru fascicule de scrisori diverse fără importanţă. www.digibuc.ro 291 MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE 31 No. 167 Anonim: «A lui Hiodor cuvânt întâiu. Istorie Etiopiceascâ». Un volum în 40 de 301 pagine, scrise frumos cu litere cirile. Sunt cinci *Cuvinte» sau cărţi din romanul lui Heliodor: «Aethiopika». No. 169 1. Gheorghe Şincai: «Index in Tomum I. Chronici Daco-Romani seu Vala-hicv). Autograf, 86 foi în 8° nepaginate. Formează indicele la tomul întâiu la Cronica latină, pe anii 86—1439. 2. «Scara I sau arătarea numelor ţi a lucrurilor, care se află în Cronica Românilor, ce înceape dela anul 86 fi merge până la anul 1439. Numărul după Nume ţi Lucruri pus înseamnă la ce an să le cauţi». Autograf cu litere cirile în 8° de 56 foi nepaginate. 3. Continuare pe anii 1440—1613, 16 foi. 4. Continuare pe anii 1614—1739, 22 foi. No. 171 Vorbiri de ale Episcopului V. Erdelyi: 1. Cinci vorbiri în limba latină ţinute cu ocaziunea petrecerii pronunţiului Cardinalul Viale Preia, în Blaj şi în Oradea-Mare în anul 1855. 2. Două vorbiri în limba românească, ţinufe la consacrarea întru episcop a lui Alexandru Şt. Şuluţiu, 15/27 Iulie 1851. 3. Predică la Naşterea Domnului, 6 Ianuar st. n. 1855. 4. Vorbire la instalarea Episcopului Alesandru Dobia în Lugoj, 21 Septemvrie 1856. 5. Cinci vorbiri în limba latină la instalări de canonici în Oradea-Mare. 6. Scrisoarea vicarului foraneu din Şimleu Alexandru Şt. Şuluţiu din 11/23 Fevruarie 1844, în care roagă pe Episcopul că, dacă va merge la Viena, să intervină la Majestatea Sa şi la Primatele Ungariei pentru rezolvirea favorabilă a cererii sale înaintate încă în anul 1837: «pentru aucţia (urcarea) salla-riumului şi zidirea Bisericii Vicarialiceşti, dequot quare mai seraca şi mai slaba în tota lumea alta nu poate se fie». No. 173 Samoil Clain; fragmente: «Prolegomene la Sfânta Scriptură». 5 pagini în 4°. Credem că este începutul manuscrisului de sub numărul 115. In catalogul cel vechiu la acest număr se spune că se află şi: «Scuzele faţă de învinuirile lui Bobb şi refutarea acelora (în limba latină)». Durere însă că acest manuscris lipseşte. No. 174 Din corespondenţa Episcopului Samoil Vulcan. 26 epistole de caracter privat; între ele şi una scrisă de sora şi mama episcopului: «Iofi şi maica 19» www.digibuc.ro 3* DR. IACOB RADU 292 Mărie Vulcănească», pe când eră încă numai canonic în 3 Septemvrie 1790. Se mai află încă şi 7 vorbiri scurte, în limba latină, rostite la diferite ocaziuni. No. 175 Anonim: Historia Ecclesiastica. 188 foi în 40. Este un bun manual de şcoală în care se tratează pe scurt şi istoria bisericii româneşti din Ardeal începând din epoca calvinismului până la restaurarea metropoliei sub Alexandru Şt. Şuluţiu, Tare pe scurt atinge şi istoria bisericii ortodoxe din Ardeal, după unire până la Şaguna. Autorul necunoscut. Lecţiile s’au scris pentru anul şcolar 1856/7 probabil în seminarul din Blaj. No. 179 Samoil Claitt: 1. Fragment, autograf. Dela pagina 129—225 cuprinde: * *Hotărîri lungi cari sunt: «Regulae fusius tractatae» ale Sf. Vasilie cel Mare 1). 2. Pe 8 pagini: «Epitimia sau Pedepse asupra călugărilor cari păcătuiec» a). 3. Pe 10 pagini sunt trei epistole ale aceluiaş sfânt Părinte, adică a 22-a, 23-a şi a 173-a (in novo ordine)3), traduse ad verbum. No. 180 «Scurtată de mână povăţuire cătră Modrul cel înainte scris de învăţătură etc.,prin Grigore Obradovici, crăiesc a şcoalelor vernacule a Bănatului director 1810». îndreptar didactic pentru învăţătorii dela scoalele poporale (vernacule). Un volum în 40 de 62 foi. No. 182 Samoil Clain: «A celui întru Sfinţi Părintelui nostru Ioan gură de aur Arhiepiscopului Ţarigradului: De preoţie, cărţi şase». 32 foi în 40 autograf cu cirile. Conţine numai cartea I, şi începutul cărţii a doua. No. 183 Letopişeţul ţării rumâneşti, etc. La Academia Română cu No. 147. No. 184 Samoil Clain: «Stătută sau legile scaonelor săseşti din Ardeal care în toate ju[deJcăfile şi rânduielele politiceşti să ţin în scaottele săseşti. Acum pe românie pentru mai mare folosul de obşte şi al Românilor din scăunimi tălmăcită şi tipărită (sici) în Sibiu la Ioan Bart 1802». Autograf, un volum în 40 de 215 pagini. S. Clain nu se iscăleşte ca traducător dar scrisoarea fără îndoială l) Conf. S. Basilii M. Opera Omnia, tom. III, pag. 190—210. *) L. cit. p. 273—274. a) L. cit. p. 53, 55 Ş» H4- www.digibuc.ro 293 MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE 33 este a lui. Titlul e pus tocmai la sfârşitul manuscrisului. La început în loc de prefaţă este pus decretul lui Ştefan Bâthory «al Ardealului prinţip* dat în Cracovia la 18 Februarie anul 1583 (?),1) regele Poloniei şi principele Ardealului în care spune că sau înfăţişat înaintea dânsului în ţara leşească «solii», «cei de bun neam, înţălepţi şi luători de seamă» ai oraşelor săseşti din Ardeal, a Sibiului, Sighişoarei (Clain scrie Segeşvâr) Braşovului, Mediaşului şi Bistriţei şi smerit sau rugat ca să întărească privilegiile pe cari ei le-au avut dela craii cei vechi ai ţării ungureşti; şi i-au prezentat cartea legilor şi a obiceiurilor «celor cu îndelungată ţinere şi păzire primite», ca întărirea sa cea crăiască şi putere de legi scrise să le dea. Urmează «Statutele» cuprinse în patru cărţi împărţite în capete şi numeri, cum ar fi §§-ii din legile de acum. După cel din urmă număr sau paragraf se continuă decretul şi spune că a încredinţat pe cancelarul Ardealului Martin de Berzevicky «ca luând oameni ştiutori de lege cu deadinsul să cerce aceeaşi carte» şi la propunerea lui întăreşte cele cuprinse în numita carte. Pe marginea de sus a foaiei prime este scris cu cerneală şi cu ceruză roşie: ad No. 495—803 şi No. 3066—803; de unde se vede că opul a fost prezentat cenzurei spre aprobare ca să se poată tipări, dar nu se ştie din ce pricină nu s’a mai tipărit. No. 186 Samoil Clain: «A celui dintre. Sfinţi Părintelui nostru Doroteiu: învăţături foarte de mare folos omulu icucernic. Acum întâiu pe -românie întoarse de Mona-chul Samoil Clain. Anul Domnului 1769*. Autograf, fascicol în 4° de 77 foi nepaginate; scrisoare îndesată şi măruntă. Foaia de titlu din greşeală e cusută către sfârşitul fascicolului. Acest manuscris în parte este copiat de altă mână în cel de sub numărul 117 (v. ac.). No. 188 Vasile Aron: «Traducere din Eneida lui Vergilius». 120 pagini în câte două coloane, copie de pe un manuscris mai vechiu. Pe 17 y2 foi sunt adnotaţiuni de ale fostului prefesor în Beiuş, Teodor Roşu care a şi publicat o parte din lucrarea lui V. Aron în Anuarul liceului din Beiuş de pe anul 1876/7 şi în revista «Transilvania» a. 1877 şi 1878. No. 193 «Paucula quaedam Excerpta e Dictionario Valahico-Latino-Ungarico-Ger-manico Basilii Kolosy Parochi Graeco-Catholici Nagyagensis, et V. Archi-diaconi Babolnensis 18051,. Fragment în 40, 8 foi nepaginate. Câteva exemple extrase se vede dintr’o lucrare mai mare, din literile A, H şi U. *) Din această dată se vede că Şt. Bâthory şi după urcarea sa pe tronul Poloniei Întâmplată la anul 1576, încă tot se mai ţineâ de principe al Ardealului, sau poate că va fi fost ca tutore peste nepotul său minoreau Sigismund Bâthory. www.digibuc.ro 34 DR. IACOB RADU 294 No. 194 tTripednic, Scris de Joan Kuuk parocus în Soconzel 10 Ianuarie 1832. Pentru semnele trupului omului scrisoare făcută în anul mai sus». 8 foi în 8° cu litere cirile. Preziceri superstiţioase după clătirea membrelor trupului. La sfârşit o tabelă astrologică şi un mic fragment dintr’o satiră întitulată: «Versul nem-nişilort. No. 195 Anonim: «Lis Decisa inter Anonymum Recensentem et Auctorem Dicae ex Dispositione Domini Archiepiscopi et Metropolitae Carlovicziensis Stratimi-rovics Redactioni fine insertionis in Patrioticas paginas submissae 1817». Fascicol în 40 de 24 pagini. La sfârşitul paginei din urmă e însemnat: «Gencsint 1821 Basilius Gergely de Csakeres: (?)». Este un aspru răspuns al unui scriitor român necunoscut la nişte afirmări ridicule şi răutăcioase ale cutărui scriitor sârb. Recenziunea şi răspunsul [Dica] despre cari se face pomenire în titulă au fost publicate în revista: «Chronologia Litteraturae Austriacae», anul 1816 No. 29 şi 56. No. 199 ^Principia de limba ţi scriptura», 71 foi în 40. Cuprinde partea întâia I—XI, din scrierea lui Cipariu. Confruntându-se cu ediţia a doua din a. 1866 se vede că acest manuscris a fost copiat din foaia: «Organul Luminărei» unde a fost publicat Cipariu mai întâiu acest studiu. No. 203 îPredich scrise de mai mulţi preoţi din dieceza gr. cat. de Oradea-Mare. 28 în limba română, 3 în limba maghiară şi una în limba latină, cele mai multe în anul 1844. Pe unele dintr’însele este însemnat cu mâna proprie: *Am cetit în Oradea-Mare, Vasilie (Erdely) Episcop». De aci se vede că acel vrednic Arhiereu purta mare grije de vestirea cuvântului lui Dumnezeu. No. 205 Samoil Clain: 1. Epistolă cu data Blaj 9 Noemvrie 1787, către Samoil Vulcan în limba latină. Scrie că a terminat traducerea Bibliei pe limba românească, de pe cea grecească după LXX şi îl roagă să îndemne pe alumnii români din seminariul de acolo să o procure. La urmă spune că mai are traduse pe limba românească încă 12 lucrări, despre cari face pomenire şi în scrisoarea către M. Dragoş (vezi No. 141). 2. Cu data Blaj 24 Martie 1788, în limba latină şi română cu cirile, scrie aceluiaş că îi trimite ca probă o coală tipărită din Biblie ca să o arate alumnilor din seminar şi să o trimită şi Episcopului Bucovinei rugându-1 să prenumere cel puţin 300 exemplare. Cere apoi să-i mai scrie ceva nou: «mai ales de turci, muscali şi de ai noştrii; că aici ca într’o pustie mai nimica nu auzim». www.digibuc.ro 295 MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE 35 3. Tot din Blaj în 18 Iunie 1788 îi mulţumeşte pentru osteneală în folosul tipăririi Bibliei şi îi gratulează la numirea de canonic. Numele adresatului nu e însemnat nicăiri, dar din faptul, că îl numeşte vicerector, îi gratulează la numirea de canonic şi pomeneşte de mama şi de sora adresatului; se poate deduce cu siguranţă că au fost scrise lui Samoil Vulcan care pe vremea aceea era vicerectorul seminariului din Lemberg, a fost numit canonic în 30 Aprilie 1788 şi era de loc din Blaj, unde trăia mama şi sora Iui. No. 206 Samoil Clain: o singură epistolă dar foarte interesantă scrisă în limba latină, în casa magistrului postai din Miercurea D. Lâday, în 30 Octomvrie 1791 şi adresată precum se vede din cuprinsul ei Episcopului Ignaţie Darabant din Oradea-Mare. Scrie că în 24 Septemvrie din acel an s’a ţinut sinod diecezan în Blaj în care: a) Protopopii au depus jurământul de fidelitate M. Sale (împăratului Leopold II), dar preoţii nu au voit să depună jurământul după formula prezentată lor, şi prescrisă de legile Ardealului, pentrucă în ele se spune că joară şi aceea cumcă nu vor luptă împotriva drepturilor celor trei naţiuni, iar ei nu vor să fie opriţi de a se lupta pentru drepturile lor; b) S’a discutat că unde să fie aşezaţi clericii ieşiţi din seminiarul (suprimat), din Lemberg; c) S’a sulevat chestia trimiterii unor deputaţi la Viena şi tot clerul cu unanimitate s’a învoit să se trimită deputaţi şi să contribuie la acoperirea speselor, dar au dorit ca mai întâiu să meargă Episcopul (Bob) la Viena, însă el nu s’a hotărît nici pro nici contra. Drept aceea îl roagă Clain pe Darabant ca să facă tot ce poate pentru naţiunea sa, să fie al doilea Moisă care să scoată pe poporul său din robie la libertate, să lucreze cum va află mai de bine, căci toată naţiunea consimte cu paşii ce îi va face Prea SS. Sa spre care toţi privesc ca spre părintele şi patronul lor. După acestea spune că a apărut în Cluj «Supplex Libellus Volachorum cum notis refutatoriis», şi el (Clain) a început a scrie un respuns în care va combate argumentele autorului notelor şi va dovedi falsitatea lor, care lucrare o va trimite Prea SS. Sale spre îndreptare iar spre tipar la Viena, căci în Ardeal nimeni nu va cuteză să tipărească fără de a trece prin cenzura guvernului (despre care ştim ce ţinută aveă faţă de Români). La urmă îi împărtăşeşte unele noutăţi privitoare la călugării din Blaj şi îi prezintă complimentele familiei Lâday. Ca P. S. adaugă că neuniţii încă sunt gata cu plăcere să facă din partea lor tot ce pot pentru naţiune. No. 207 Nemeş G., agentul Episcopului Ignatie Darabant la Viena, 10 epistole din anii 1790—91, în limba latină. Conţin mai mult informaţiuni de natură privată şi unele noutăţi politice din acelea vremuri. www.digibuc.ro 36 DR. IACOB RADU 296 No. 209 Opt scrisori oficioase ale episcopului din Arad Gerasim Rafiu către Teodor Popovicipreotul gr, or. din Gaiţa, Octomvrie şi Noemvrie 1835, în cauza trecerii la unire a unor credincioşi de acolo. No. 210 1. O scrisoare în limba română a protopopului Hatăşi Vasilie al Varme-ghiei Bihării dt. Oradea-Mare 17 Oct. 1745, către protopopul Florea din Giriş în care îi scrie că a scos (a mijlocit) dela Varmeghie ca în tot satul un popă, un diac şi un făt să nu să scrie (intre jobagi), deci să meargă din sat în sat să îi scrie pe nume şi să îi arate scriitorilor Varmeghiei când vor merge prin sate să scrie oamenii. 2. Decret de denumire în limba latină, a preotului Popa Michailă din Nogiorid (Nagyiirogd) dat de vicariul episcopiei latine de Oradea-Mare Michail Kebell în 19 Maiu 1719. 3. Conceptul în limba latină, a căinţei unor călugări din diecesa Făgăraşului, în contra poruncei episcopului de a nu mai umbla raşi şi de aşi lăsa barbă. După scrisoare se pare a fi opera lui Samoil Clain. Data lipseşte. 4. Decretul vicariului episcopesc Kebell dt. 7 Maiu 1720 prin care se sta-toreşte ce plată au să dea preoţilor lor locuitorii din ţinutul Beiuşului. 5. Scrisoarea episcopului Aradului Isaia Antonovici, dt. 16 August 1733> către protopopul Ioan din Groşi, în care îl îndeamnă să nu se teamă de «Pişpăcul» (Episcopul latin din Oradea-Mare), îl mustră pentrucă a trecut la unire şi îl cheamă să se întoarcă iar la el1). No. 212 Liturghier slavon, fără titlu, 155 foi în 40 mare, tipar frumos cu frontispiciu şi iniţiale artistice. Pe lângă cele trei liturghii mai conţine şi rânduială chiro-tonirei, sfinţirea bisericii, a antimisului, mirului etc. Este dară un amestec de Liturghier şi Archieratihon întocmit anumit pentru Archierei. In textul tipicului hirotonirilor sunt intercalate icoane frrfmoase, cari arată scene diverse din acea slujbă. O însemnare scrisă cu mâna în limba latină, pe foaia 153 arată că acest Liturghier a fost al unui cleric cu numele Cristofor Puchalski, care prin anii 1721—25 se află în curtea episcopului rutean din Prsemisl: Ieronim. No. 213 Illustrissimo ac Reverendissimo Domino Iosepho Papp Szilagyi de Illyisfalav Episcopo Gr. Rit. Cath. M. Varadin etc. Aedes Pont. Collegii Graecor de Urbe Iuvisenti. Alumni Ejusdem Collegii. Anno MDCCCLXIII. Prinos de vene-raţiune şi admiraţiune adus în forma obicinuită în Roma prin vorbiri şi ver- *) *) In parte a fost publicată de d-1 Ştefan Tăşedan în Cultura Creştină a. 1913, pag. 49—S°- www.digibuc.ro 297 MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE 37 suri cetite în diferite limbi. Dintre alumnii români Victor Mihalyi de Apşa (e Dacia Boreali) fostul nostru mitropolit, l-a salutat într’un frumos şi avântat discurs în limba română, iar Augustin Lauranu (e Pannodacia) în hexametri latini. S’au mai cetit versuri în limba greacă antică, paleo-slavă, arabică, italiană, germană, ruteană, bulgară şi polonă. Versurile sunt scrise pe hârtie frumoasă dantelată pe margini şi legată în păreţi tari cu decoraţiuni aurite. No. 218 Anonim: Istoria Besericii Testamentului vechiu. Un volum gros cu litere cirile, în 40 nepaginate. La început e însemnat: incoepi l-a g-bris Ijg8 Stylo veteri, iar la sfârşit: finivi die 25-a Ianuarii S. n. 1799 Stylo vero vetere 14-a Ejusd. mensis. Cuprinde: «Lucrurile celea mai alese ale testamentului vechiu dogmele, istoria, legea, hronologia şi obiceiurile Jidovilor dela zidirea lumii până la Naşterea Domnului Nostru Is. Hs». Autorul nu se numeşte, după scrisoare însă se vede că e scrisă de prepozitul Gheorghe Fărcaş, dela care ştim că au rămas şi alte scrieri istorice şi biblice. No. 220 Samoil Clain: «A celui dintru Sfinţi Părintelui nostru Vasilie cel Mare Archiepiscopul Chesariei Capadochiei, învăţături ashiticeşti». Autograf cu litere cirile, un volum în 40 de 330 pagini, conţine 80 Regule morali, ale Sf. Vasilie cel Mare1), cu un «Cuvânt înainte» a lui Clain. La sfârşit: «1804 die i-ma Augusti. Acestea de mine Ieromonahul Samoil Clain sânt tălmăcite şi scrise». No. 221 Samoil Clain: «A celui dintru Sfinţi Părintelui nostru Vasilie cel Mare Archiepiscopul Cesariei din Capadochia cuvinte către norod zise». Autograf cu litere cirile, un volum în 40 de 598 pagini. Cuprinde 22 omiliia). La sfârşit «Sau tălmăcit şi acum a doua oară sau scris de mine Samoil Clain dela Sad Ieromonah din Mănăstirea Sfintei Troiţă din Blajiu, 1805.» No. 223 Samoil Clain: Un volum în 40 care cuprinde: 1. A celui dintru Sfinţi Părintelui nostru Vasilie cel Mare Archiepiscopul Cesariei Capadochiei Rânduiala către cei ce împreună, sau pustniceşte vieţuiesc», pagina 1—164 este traducerea Constituţiunilor aschetice ale Sf. Vasilie cel Mare3). 2. Pag. 165—222: Şapte epistole ale aceluiaş Sf. Părinte. 3. începe paginarea din nou 1—67: Epistolele către Amfilochiu sau canoanele; pag. 67—75: Epistolă către Diodor; pag. 76—82: Două epistole *) *) Operile, ediţia citată, tom. III, pag. 114 sequ. s) L. cit., tom. II, pag. 1 sequ. *) Opere, tom. II, pag. 277 sequ. Vezi şi Nr. 14 mai sus. www.digibuc.ro 38 DR. IACOB RADU 298 către Horepiscopi; pag. 83—85: Epistolă către preotul Parigorie. Numele lui Clain nu e indicat nicăiri dar scrisoarea arată evident că sunt scrise de el. No. 224 Samoil Clain: A celui dintre Sfinţi Părintelui nostru Vasilie cel Mare Archiepiscopul Cesariei Capadockiei, Hotărîri scurte cu întrebări şi cu răspunsuri». Un volum în 40 de 364 pagini, cu un: «Cuvânt înainte». Sunt: «Regulae com-pendioase tractatae».1) traduse în întregime. La sfârşit scrie Clain: «Aceste sau tălmăcit pre limba românească de mine păcătosul Ieromonach Samoil Clain de Sad din ţara Ardealului din Scaunul Sibiului, şi acum îndreptate a treia oară sau scris în Blaj în Mănăstirea Sfintei Troiţă 1804 Iunie 17». No. 225 Samoil Clain: «Vieaţa şi scrierile Sfinţilor Părinţi: Clemente Romanul, Erma, Apostolul Barnaba, Ignaţie din Antiochia şi Policarp din Smirna». Autograf, un volum în 40 de 119 pagini. Cuprinde câte o scurtă notită despre vieaţi lor, apoi parte textual parte numai în extras traducerea scrierilor lor. A Sf. Policarp este numai începutul cărţii sale către Filipeni a). La acest număr mai sunt alăturate: a) Două predici manuscrise autografe, ale lui S. Clain una pe: «Dumineca Floriilor» şi alta despre a VII poruncă dumnezeiască: «Nu fură»; b) O predică de autor necunoscut: «Despre pace şi unire între oameni». Partea cea mai mare din această predică este o descriere cam încurcată a istoriei poporului român; c) «Rânduiala sfinţirei bisericet». No. 226 Samoil Clain:«învăţătura Metafizicei». Autograf, op. necomplet, un volum în 40 de 222 pagini cu litere cirile. No. 227 Samoil Clain: 1. Patru «Cuvinte» (Orationes), ale celui întru Sfinţi Părintelui nostru Grigorie Nazianzenul sau Teologul şi adică: a) «Despre fuga sa în Pont înainte de hirotonire, despre datorinţele preotului şi ale episcopului»; b) «Pentru bătaia grindinei»; c) «Cuvânt la S. Paşti»; d) «Cuaânt în Duminecv cea nouă»; 338 pagini în 403). 2. A S. Anastasie Sinaitul: «Despre sfânta Liturghie. De a nu judecă pre altul. De ne aducerea aminte de strâmbătăţi; 38 pagini. 3 .AS. Părinte Anderiu Criteanul: «De ramurile stâlpărilor»; 53 pagini. ') Opere, tom. III. J) Vezi privitor la aceşti Sf. Părinţi: Dr. O. Bandenhewer; Patrologia, trad. ital. prin A. Mercati Roma 1908, tom. I, pag. 29 segn., şi: C, Kirch, S. I. Enchiridion fon-tium Historiae eccles. antiquae. Friburg Brisgoviae (Herder), p. 7 sequ. s) Nezi mai sus No. 162. www.digibuc.ro 299 MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE 39 4. A S. P. Efrem Şirul: *De frumosul Iosif»; 76 pagini. La sfârşit spune S. Clain că acest «cuvânt» l-a tălmăcit pe româneşte întâiu în anul 1786 şi a doua oară în anul 1794. 5. A S. P. Ioan Damaschinul: a) «De smochinul cel uscat şi de pilda viei, care se ceteşte în sfânta şi marea Luni*, b) «Cuvânt în sfânta şi marea Vineri şi de S. Cruce*; c) «De cuvântul cel din Sâmbăta cea sfântă. Numărul 10»; 51 pagini. Cest din urmă neterminat. 6 .AS. Epifanie, Episcopul Kiprului: a) «Despre îngroparea şi pogor ir ea Domnului în Iad, în sfânta şi marea Sâmbătă»; 50 pagini, b) «Pre scurt şi adevărata spunere a credinţei catoliceşti şi apostaliceşti beseareci»; 156 pagini. No. 232 Predici, de prin anii 1798—1807 de mai mulţi autori. Din scrisoare una se vede a fi a lui S. Clain (a 8-a). 43 sunt în limba română, 9 cu litere latine celelalte cu cirile. La sfârşit este un panegiric în limba latină în cinstea Sf. Catarina de Alexandria. No. 233 Predici, de prin anii 1864—1867 de diverşi autori; 37 în limba română şi 11 în limba maghiară. La sfârşit este un fascicol cu prelegeri din dreptul natural, în limba latină, scris de Vasile Erdelyi în a. 1815/16. Tot latineşte este scrisă pe 25 pagini: «Brevis notitia Religionis Valachorum et Episcopatus greaci-ritus catholicorum Magno-Varadienzis», până la Episcopul Erdelyi. No. 234 Predici, de prin anii 1843—44 scrise şi rostite de mai mulţi preoţi diecezani, 23 în limba română 2 în cea maghiară. Pe unele stă scris cu mâna proprie, româneşte sau latineşte, că le-a cetit Episcopul Vasilie Erdelyi cum am văzut şi mai sus la No. 203. No. 235 Gheorghe Şincai: 1. «Continuatio Chronici Daco-Romanorum». Fragment din cronica latină a lui Şincai. Autograf, 29 pagini în 40. Conţine epoca dela 1440—1448. 2. Documente estrase dela diferiţi autori. Autograf, 99 pagini în 40. Privesc epoca dela anul 1723— 1803. No. 239—241 Gheorghe Şincai: Colecţiuni de documente în 26 tomuri sau mai bine fascicule. Tom. I, poartă inscripţiunea: «Notata ex variis Aucthoribus per G. Gabri-°lem Sinkay Ordinis S. Basilii M. Transilvanum. Anno 1775*. 33 pagini în 40. Din autorii citaţi şi însemnaţi pe dosul foaei prime a fasciculelor, se vede că colecţiunea a început-o Şincai în Roma. www.digibuc.ro 4<> DR. IACOB RADU 300 Tom. II, 104 pagini în 40 extrase din diferiţi autori Tom. III, 84 ,, ,» ,, »> 99 99 Tom. IV, 56 ,, ,, 99 99 99 99 Tom. V, şo 99 99 99 99 99 99 Tom. VI, are titlul: «Inscriptiones Dacicae a Rdmmo. D-nno. Iacobo Aron Transmissae Romam Illmmo ac Rdmmo Dnno. D-nno Stefano Borgia, Sacrae Congr. de Prop. Fide Secretario. Anno 1776 Mense jfulio». 40 pagini în 40. Tom. VII, 102 pagini în 40 extrase din diferiţi autori Tom. VIII. 39 »> II II II II II Tom. IX, 88 11 II II II II II Tom. X, 68 11 >1 II II II II Tom. XI, 69 11 II II II II II Tom. XII, 93 n II II II II II Tom. XIII, 94 >1 II II II II II Tom. XIV, lipseşte Tom. XV, 59 pagini în 20 extrase din diferiţi autori Tom. XVI, 84 i> II II II II 11 Tom. XVII, 100 n II II II II 11 Tom. XVIII, 78 11 II II II II ii Tom. XIX, 63 n II II II II 11 Tom. XX, 95 i) ,, conţine: «Historia Princilor Tiari Roma- nesci», cu litere latine. începe cu domnia lui Alexandru Vodă Ilieş (1629), şi merge până la al cincilea an al domniei lui Nicolae Mavrocordat (1724), La călcâiul manuscrisului aflăm următoarele notiţe: «Şi asia venind cu scrisul historii delâ anii lui Christos, 1629 pene la'a cinccle ânu a’domnii lui Nicolae Vodă a do’a, quâ’re este în annul 1724, facem gatdtul promitind que, cu temp şi mai încolo vom continuă, si se au scris aceăsta historie mai în tei de toto de Samoil Klain în Wienna Anul 1770, iar a’cum în aceasta forma de pe a ce de în tei se au scris de Vasilie Vldd. In Anul 1780. i Viennao. Iar Şincai scrie din jos: «N. B. Hanc Historiam describendam Samueli Klein concesserat foemina quaedam ex Illmma familia Balacian, quae anno 1770, Viennae morabatur». Tom. XXI, conţine extrase din mai multe documente privitoare la istoria Munteniei până la anul 1705, şi la istoria Moldovei până la anul 1775. 18 pagini în 2°. Pe dosul foaiei întâia este scris: «N. B. Ouae in hoc tomulo continentur, anno tăvi ex Codice secundam ordinem Alphabeticum Nuntiaturae Viennensis, quem lustrandum aquisiveram ab Excellentissimo, Illmo. ac Revmo. Dno. Iosepho Garampi Nuntio Apostolico apud Augustam Aulam Viennensem anno 1780#. Tom. XXII, 101 pagini în 20 extrase din diferiţi autori. Tom. XXIII, 53 99 99 99 99 99 99 Tom. XXIV, 61 „ Tom. XXV, «Constantis Miron Logothetae Principatus Moldaviae Chro-nica. Descallecatul a tierraei Moldovaei lă ce valledt delâ zidhire său templaU. io5 PaS> *n 2°. www.digibuc.ro 301 MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE 41 începe cu capitolul al 16-lea, descălecatul ţârei Moldovei, şi merge până la capitolul 48 sau domnia lui Despot Vodă (1561). Până la pagina 70 volumul este copiat de Gheorghe Şincai cu litere latine, iar restul este scris de mână străină cu litere cirile. Pe faţa din urmă sa află lipite două foi de hârtie, cari conţin extrase din capitolele 49—52 şi 54 ale cronicei. La călcâiul manuscrisului Şincai pune următoarea notiţă: *Quod reli-quutn est de vita Despotae descripsi ex aliis autoribus, quia ex Mirone descri-bendi Viennae ternpus non habui; illa etiam quae applicatts illico sckedulis con-tinentur (cele două foi amintite mai sus) ad sensutn descripsi sed cetera de verbo ad verbum». Tom. XXVI, 59 pag. extrase din autori latini. Tom. XXVII, are inscripţiunea: *Duo comitia Transilvanica celebrata sub Michaele Principe Transalpinae Valachiae quae describendo accepi a Tit Domino (.. .şters),1) concipista Trannico Guberniali. Viennae 1780». Conţine legile votate în dieta Transilvaniei ţinută în Alba-Iulia sub Mihaiu Viteazul, în 26 Noemvrie 1599 şi 20 Iulie 1600. Decretul de aprobare este scris în limba latină, iar hotărîrile dietei în limba maghiară. No. 242 iReformatio et Regulatio Regulamenti et Privilegiorum lllyricae Nationis emanata Posonii Die 16-a y-bris jjg-no*. Folio mic, 19 foi scrise şi 59 foi anexe tipărite. Din punct de vedere istoric este interesant a se vedea ce privilegii mari aveau Sârbii în Ungaria la sfârşitul veacului al 18-lea, când naţiunea română zăcea încă în cea mai neagră sclăviel No. 243 *Planum regulativum seu Fundationales Augustae Mariae Theresiae Epis-copatus G. R. C. M. Varadinensis die 2-da lunii Anno ij8o emanata», 46 coloane în folio. Conţine dispoziţii cu privire la împărţirea considerabilelor venite ale domeniilor episcopiei latine de aici şi se decide cedarea dominiului dela Beiuş pe seama episcopiei greco-catolice, cedarea săvârşită în mod definitiv prin diploma împăratului Iosif al II-lea din 16 Fevruarie 1781. No. 244 tProtocollum sessionum Comissionis Episcoporum e conferentiis a 1850 Stri-goniis asservatis exmissae, anno 1852-a diebus 13-a Nov. et subsequ. celebra-tarum». Conţine procesele verbale ale şedinţelor comisiunei conferinţei epis-copeşti, în care sau pertractat mai ales chestii şcolare. Pe noi ne priveşte numai punctul h) al sesiunei din 19 Nov. 1851, după care comisia mulţumeşte M. Sale pentru înfiinţarea mitropoliei de Alba-Iulia şi Făgăraş şi a episcopiilor de Gherla şi Lugoj. Pe 17 V2 foi sunt urmează ca documente diverse petiţiuni ale comisiunii către M. Sa împăratul, afară de una, toate în limba germană. *) Ştefan Costa concipist şi mai târziu consilier la Guvernul Transylvaniei (vezi Cronica a. 1599). www.digibuc.ro 42 DR 1ACOB RADU 3®2 No. 248 «Ratio educationis, totiusquae Rei Litterariae per Regnum Hungariae par-tesquae eidem aduexas*. Este cunoscutul normativ sau proiect de lege despre reforma învăţământului, pe timpul împărătesei Maria Terezia. No. 249 Un protocol care conţine descrierea consacrării prin episcopul Samoil Vulcan, a episcopilor Andreiu Bacsinsky al Muncaciului, în 8 Ianuarie 1809; Constantin Sztanich al Crişului în 10 Sept. 1815; Alexiu Potsy al Muncaciului în 6 Noemvrie 1817 (Beiuş) şi a lui Joan Lemeny al Făgăraşului în 9 Iunie 1833. Se mai află mai multe formule de sentinţe în cauze matrimoniale, atestate oficioase şi jurăminte depuse de preoţii neordinaţi. No. 250 1). «Protocollum sessionum Anno 1773 Viennae celebratarum». Cuprinde procesele verbale ale conferinţelor ţinute în lunile Martie şi April a. 1773, la înaltul mandat al Curţii împărăteşti din Viena din partea episcopilor bisericilor unite de ritul grecesc din monarhie: Basiliu Bosicskovits al Svidniţei, Andrei Bacsinsky al Muncaciului, şi Grigorie Maior al Făgăraşului. Afară de episcopi au luat parte la conferinţe şi preoţii cari îi însoţiseră la Viena; dintre români: Silvestru Caliani, Ignatie Darabant, Samoil Clain, călugări (canonici omnes, se scrie în protocol) şi Augustin Kereszi «profesor humaniorum» în Blaj. In conferinţe s’au discutat conform mandatului primit dela cancelaria aulică următoarele chestii: 1. Despre cărţile ce ar fi să se tipărească pe seama popoarelor unite. 2. Propunere cu privire la censorii acelor cărţi: (să cerea numirea a lor doi în locul lui Gr. Maior denumit Episcop), 3. Despre scăderea numărului sărbătorilor şi uniformitatea calendarului. 4. Regularea stolelor şi a altor chestii de interes general bisericesc. La urmă pe 10 foi sunt documentele anexate la protocol. No. 252 «Oficii Diecesani Cristensis Relatio, et respective demtssa opinio super Regu-latione Episcopatuum gr. cat. per Hungariam in specie de Epptu. Crisiensi con-formiter ad benigna gratiosa Intimota ddtto. 27 Mart. 1810 No. 4935 ct 28 Aug. e. a. No. 17070». 122 pagini, în folio. Copia unei relaţiuni în care vicarul general al diecezei Crişului în Croaţia, cu data 18 Februarie 1811, apără necesitatea susţinerei episcopiei lor în contra părerii episcopului dela Oradea-Mare care se vede că la recercarea Curţii împărăteşti, propunsese suprimarea aceleia. Este un document interesant pentru istoria numitei episcopii. *) Vezi şi numărul de mai sus 131. www.digibuc.ro 3°3 MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE 41 No. 253 1. «Clementissimae Caes. Regiae Ordinationes circa Graeci-Ritus Catho-licos et Nonunitos per Ex. Cotnissionem Caaeo. Regiam Varadini commorantem elargitae».V& io pagini în fol'o cuprinde diverse hotărîri din anii 1754—1773, ale comisiunei regeşti trimise de împărăteasa Maria Terezia în anul 1754 1 *). 2. Pagina 11—689 «Varia Decreta, Rescripta, Intimata, Insinuata, Lit-terae et ad ea desideratae Repraesentationes, ac Responsoriae a tempore neo erecţi. Episcopatus Graeci-Ritus Catholicorum M. Varadinensis». Este un protocol de «exhibite» în care după obiceiul vechiu se induceau actele în întreg cuprinsul lor. începe cu decretul de numire a Episcopului Moise Dragoş No. 2242 din 26 Iulie 1776 şi merge pe anii 1777—1781 Iunie 22. Intre actele cuprinse în acest protocdP, sunt multe documente importante privitoare la istoria aceşti i dieceze. La urmă se află documente aduse la unele dintre actele din protocol. Acest protocol se continuă în cel de sub numărul 94 de mai sus. No. 254 şi 255 Gheorghe Fărcaş prepozit: «Istoria bisericească a testamentului vechiu şi nou». Oradeamare. IJ98». Autograf, cu l’tere cirile; două volume în folio de 508 şi 809 pag. No. 256 a). Corespondenţa Episcopului Moise Dragoş. 1. 81 scrisori, cea mai mare parte primite dela oameni privaţi, dar în poziţie socială înaltă cu cari Dragoş făcuse cunoştinţă pe timpul funcţionării comisiei amintite la No. 253. Din acestea se vede că Dragoş încă peatuncia şi-a câştigat simpatia multor persoane înalte ca Arhiepiscopul Klobusinszky, generalii De Viile şi Hadic şi a secretarului acelei comisii Adam Francisc Kollar custodele bibliotecei imperiale din Viena. Cu acesta legase chiar prietenie intimă şi dela el se află 12 scrisori în cari îi dă multe informaţii preţioase cu privire la infiinţarea episcopiei independente de Oradea-Mare. Pe Episcopul Meletie Kovâcs nu îl ţinea potrivit nici vrednic de a sta în fruntea unei atari episcopii şi scrie despre el că dacă nu se astâmpără, în loc să ajungă a fi episcop independent, uşor i se poate pune şi lui în coaste un teolog jesuit, ca bună oară vecinului său din Ardeal, Petru P. Aaron; ceeace apoi în scurtă vreme a şi urmat3). Pe Dragoş însă îl preţueşte mult şi-l roagă ca să-l înveselească mai des cu scrisorile sale româneşti, căci acest prieten bun al Românilor învăţase şi româneşte şi scria bine cu litere cirile. 2. 45 scrisori dela agentul din Viena a lui Dragoş ca episcop, losif Koros-tury sau Kerestury, din anii 1775—1785, în aceste scrisori agentul pe lângă ') Bunyitay V.: Biharmegye olâhjai s a vallâs-unio. Budapest 1892, pag. 65. s) Vezi No. 141 mai sus. 3) Bunyitay 1. cit. pag. 78. www.digibuc.ro 44 DR IACOB RADU 3°4 informaţiuni de caracter public, de ex. sosirea Papei Piu Vl-lea la Viena şi altele, îl informează pe Episcop despre hotărîrile, lucrările şi planurile cancelariei aulice, referitoare la biserica românească unită. Aşa de ex. aflăm informaţii interesante cu privire la abzicerea episcopului Făgăraşului Grigorie Maior. No. 258 I. «Obiectiones contra canonisalionem Episcopatus graeci-ritus M. Vara-dinensis* *. Fără dat, 12 pag. în folio. II. iHumillimae Reflexiones circa oppositiones quas Eppus. Latini Ritus M. Varadinensis adferre conatur contra deducendam in ejfectum Benigne iam resolutam Erectionem, Dotationem et canonisalionem Epptus. Graeci-Ritus Catholicorum ejusdem Loci». 32 pagini. Se vede a fi o copie încă neterminată. Sunt obiecţiunile episcopului latin Adam Patachich, despre care ştim că a fost mare contrar al independenţei episcopului român şi răspunsul energic şi cu minte al episcopului unit Moise Dragoş. Discuţi^ din multe puncte de vedere este foarte interesantă. No. 259 iPropositio ad Majestatem quoad abolitionem Monasteriorum et regulationem Calugerorum graeci-ritus non unitorum». Fără dat. 16 pag. în folio, în limba germană. No. 260 învăţătură creştinească pentru sluji. 72 coloane în folio cu litere cirile. 8 învăţături sau cuvântări în formă de exerciţii spirituale despre datorinţele servitorilor. Pot fi şi azi de folos. No. 261 Copia diplomei împăratului Leopold I din 23 August i6g2, despre privilegiile preoţilor ruteni trecuţi la unire 1). A fost estinsă şi la clerul român prin diploma din 26 Februarie 1699a). No. 262 I. Şase scrisori a protopopului din Sibiu Ciril Ţopa 1788 —1790 către Samoil Vulcan în cauze mai mult de interes familiar, fiind ei veri, dar îi dă şi informaţiuni despre stările politice şi bisericeşti din Ardeal. II. Una scrisoare a lui Petru Ungur protopopul Santăului şi al Crasnei, din 8 April 1798, către Samoil Vulcan în cauze private. III. Două scrisori a lui Demetriu Caian archidiaconul bisericei catedrale din Blaj, din 3 şi 11 Noemvrie 1806 către Samoil Vulcan denumit Episcop *) Hodinka, Istoria, p. 740, Documente, p. 347. *) Bariţiu I. pag. 174 sequ. Nilles, pag. 224. www.digibuc.ro 3°S MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE 45 al Oradiei-Mari, în cari îl încunoştiinţează că i-a trimis cartea de botez cerută şi în numele episcopului Bob îl roagă că dacă va merge la Viena se intervină pentru denumirea de canonici a persoanelor propuse, pentrucă episcopul fiind bătrân şi bolnăvicios are lipsă de ajutor. Tot odată îi comunică cum că episcopul pentru fondul de ajutoare al clerului a depus mai bine de 300.000 florini. IV. Una scrisoare a lui Iacob Pop Aaron1) prefect în Viena (Beciu) din 8 Iunie 1791, către Episcopul Darabant în care între altele îi scrie că diploma împărătească din 14 Martie 1791 (Şematismul diecezei de Oradea-Mare 1900 pag. 52), se va espeda în curând. II încunoştiinţează că petiţia Românilor (Lucrul neamului), adecă Supplex Libellus Valachorum s’a trimis în aceea zi pe poştă la dietă, şi cere pentru sine şi pentru oculistul Molnâr câte un exemplar tipărit din S. 1. V. V. Copia rescriptelor împăratului Leopold al Il-lea de dat Florenţia 18 Maiu 1791, No. 4004 şi Milano 18 Iunie 1791 prin cari petiţia naţiunei române şi cea a clerului unit se trimit dietei transilvane spre desbatere şi răspuns. VI. Rugarea vicarilor Para şi Halmâgyi, în numele tuturor Românilor, în Care cer să se permită ţinerea unui congres naţional ca să poată expune toate plângerile poporului, cu 9 acluze toate în copie 3). No. 263 Diverse acte oficioase referitoare la episcopia gr. cat. de Oradea-Mare, de pe timpul Episcopilor Meletie Kovâts şi Moise Dragoş, privitoare la decretarea independenţei episcopiei. La sfârşit o conscripţie a Românilor uniţi din dieceza latină de Oradea-Mare din a. 1774, făcută la poruncă împărătească de episcopul Adam Patachich. 16 coloane şi 16 feţe în folio. No. 265 Hotărîrra sau Regulamentul comisiunei aulice întărit prin împărăteasa în 29 Noemvrie 1758 şi trimisă episcopului unit Meletie Kovâts şi capitulului latin. Episcopia fiind vacantă în 16 Decemvrie acelaş an. Se află şi în protocolul de sub No. 253 pag. 4. Aceasta este o copie luată din archivul episcopiei latine în 18 Noemvrie 1784. No. 266 Acte referitoare la şcoalele din Blaj de pe timpul directoratului lui Gheorghe Şincai din anii 1776—1793, 25 cu dat 2 fără dat. Sunt importante pentru istoria şcoalelor române, mai ales a celor normale din Blaj. *) Se subscrie numai Pop Aaron, dar fiind pe atunci Iacob Pop Aaron prefect în Seminariul din Viena, evident că numai el poate fi. -) Zenovie Pâclişanu: Activitatea politică a Românilor Ardeleni în anul 1790, în «Unirea* din Blaj, a. 1915, No. 8—12. 3) Nilles, pag. 196, Bariţiu I, p. 174. 20 A. R.— Memoriile Secţiei Istorice. — Seria III. Tom. I. www.digibuc.ro 46 DR. IACOB RADU 306 No. 267 Sub trei numere vechi 1398, 1399 şi 1400 sunt trei feliuri de acte. I. Copia diplomei împăratului Carol al Vl-lea din 21 Iunie 1712 prin care întăreşte privilegiile date de tatăl său Leopold I, Rutenilor uniţi prin diploma din 23 August 1692. II. Copia epistolei enciclice a cardinalului Leopold Kolonits de dat 2 Iunie 1698 despre privilegiile clerului român unit x). III. Copia diplomei împăratului Leopold I, din 19 Mărite 1791, numită a doua leopoldină a). No. 269 «Acta pro notiîia deservientia Aronis Budai secretarii Camerae Transilvan iae». 1. Copia relaţiunei guvernului transilvan către împăratul, cu dat 11 Iunie 1800 în cauza salarului notarului consistorial din Sibiu Aron Budai. 2. Copia relaţiunei guvernului transilvan către împăratul de dat 28 Februarie 1811 în cauza locului de reşedinţă a nou numitului episcop neunit Vasile Moga. 3. Copia scrisoarei guvernatorului Gheorghe Banffy către Aron Budai cu dat 8 April 1808 în care se învoeşte ca Budai pe lângă reţinerea oficiului la tesaurariat, pentru bunul mers al afacerilor bisericeşti să poată fi şi notar consistorial. 4. Copia relaţiunei guvernului transilvan către împăratul cu data 11 Februarie 1808 în care recomandă urcarea salarului lui Aron Budai. No. 270 3). I. Petiţia Românilor: «Supplex libellus Volachorum», cu textul pe unele locuri diferit de cel tipărit în Claj la anul 1791- In multe locuri sunt corecturi şi adausuri, deci se vede a fi un concept modificat în câtva mai târziu. II. Petiţia amintită sub No. 262-VII şi o scrisoare a preoţilor Ungur şi Vălean din 12 Iunie 1791 în care cer sfat dela Episcopul Darabant că oare «partiumurile» (partes adnexae), să rămână unite cu Ardealul ori să treacă la ţara Ungurească ? Apoi cer sprijinul dânsului pentru succesul petiţiei de mai sus, despre care se vede că ştiau şi ei. III. Rugarea ofiţerilor români din 1790 pentru egala îndreptăţire a poporului român, cu subscrierile originale. IV. «Versio latina dilucidationis Jurium nationis valachice germanica lingia conscriptae». Pe o şedulă a scris cineva mai târziu: «Supplex Libellus Valachorum ex 1790. Compusu de Iosif Mehesi consiliaru la cancelaria aulica. Nota. Corecţiunile şi însemnarea din dosu (titula din afară) sunt făcute de l l) Unirea, Chestiuni, partea II, pag. 57 şi urm. a) Unirea, Chestiuni, p. II, pag. 57 şi urm. J) Vezi şi N-iii. 96, 104 şi 2b2 din acest studiu- www.digibuc.ro 3°7 MANUSCRIPTELE EPISCOPIEI UNITE DIN ORADEA-MARE 47 mana lui Iosif Mehesi». 27 columne in folio. Şi aceasta este o petiţie cu text deosebit de celelalte şi neterminată. Se vede dar că mai mulţi bărbaţi di-' stinşi de pe aceea vreme au lucrat la petiţie şi din toate s’a cules textul dus la împăratul. No. 275 «Scurtarea Catechismului celui mare etc» 79 coloane în folio, cu litere cirile. La sfârşit este un act oficios a episcopului gr. cat. cu care trimite acest cate-chism tradus din limba germână de către preotul Simeon Magyar consiliului locotenenţial. No. ,276 nProtocolulu Lucrăriloru la alegerea Archi-Pastoriului pentru Dieceza Romană Unită a Fagarasiului în Transilvania la 18/30 Septemvrie 1850» Original scris frumos şi subscris de Constantin Alutan vicar capitular şi Ştefan Moldovan protopopul Mediaşului ca notar şi întărit cu sigilele lor1). No. 277 nA lui Publie Ovidie Naso Despre Iubire». Trei cărţi. 78 foi in folio: «Intorso în Beiusch prin D. Mecs». No. 278 Manuscripte diverse de ale episcopului Samoil Vulcan. 23 fascicole şi mai multe foi răsleţe în 40 şi in folio, scrise în coloane; conţin învăţături sau vorbiri sacre şi diverse însemnări parte cu litere latine parte cu cirile. No. 281 dstoria lui Virgilie Maro despre stricarea Troiei prin Greci şi redicarea Neamului râmlenesc după meargerea lui Eneas cu soţiile sale în Italia. Acum întâi de pe limba latinească întoarsă pe rumânie prin Vasilie Aaron juratul prin marele prinţipat al Ardealului» (2 şire defectuoase, nelegibile). Pe 3 pagini o prefaţă scrisă în Sibiu 16 Aprilie 1805, apoi pe 363+42 feţe in folio, traduse în versuri 8 cărţi ale Eneidei. No. 283 Tractat despre vindecarea morburilor poporului dela ţearâ. 28 fascicule, de câte 3—10 coaie scrise în coloane cu litere cirile. Manuscris autograf al episcopului Samoil Vulcan. No. 285 Episcopul Inocenţiu Ioan Klein: I. Protocollum actorum et corespondentiarum a metise Iulio anni 1746. Un volum în folio mic de 348 pagini legat în perga- 1) A fost publicat de Ioan M. Moldovan în acte Sinodali, tom. I, pag. 61 s. s. 20* www.digibuc.ro 48 DR. IACOB RADU 30? ment. Conţine corespondenţa Episcopului Inocenţiu I. Clain sau Klein din 1 Iulie 1746—9 Iulie 1747. II. Protocollum a die nona Iulii Anni 1747. Un volum legat defectuos in folio mic de 282 pagini. Conţine corespondenţa Episcopului din 9 Iulie 1747 până în 4 Noemvrie 1750. La sfârşit se află copia lor 5 scrisori, 4 nedatate, referitoare, afară de una, la abzicerea lui. In aceasta din urmă se adevereşte cumcă Klein în 30 Decemvrie 1749 a dat unui neguţător armean din Ibaşfalău cu numele Ioan Kopos părticele din moaştele mai multor martiri şi martire. Scrisoarea cea din urmă e numai fragment şi judecând după starea volumului se vede că e necomplet. Materialul a fost utilizat de Dr. Augustin Bunea în lucrarea sa despre Klein. No. 286 O diplomă curioasă a prinţului Radu Cantacuzino din anul 1735, prin care pe Episcopul Inocenţiu I. Klein îl numeşte cavaler al ordinului S-lui Gheorghe (de speranţă numit), şi prefect preste toată Transilvania. Este scrisă cu caligrafie artistică pe pergament, legată în catifea şi întărită cu un pecet mare închis în cutie de zinc. No. 287 Dalterie dată de episcopul Aradului Vichentie Ioanovici preotului Mihai din satul Kiraieu hirotonit preot în 9/10 Martie 1729. Pe dos e însemnatr De dato 20 Marty 1729 D. Mich. Aaron per pt. Arad. Eppum. Vincentium Iovanovits in Presbyterum ordinatur. www.digibuc.ro UN COLABORATOR FRANCEZ AL UNIRII PRINCIPATELOR PAUL BATAILLARD DE N. I O R G A MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE Şedinţa dela 9 Februarie 1923 I. Intre prietenii francezi ai silinţilor noastre către Unire este: unul de care s’a vorbit foarte rar. deşi până acum vreo treizeci Ce ani, aproape în momentul când generaţia mea îşi făcea, studiile la Paris, el eră în vieaţă şi continuă o sporadică activitate ştiinţifică, închinată, cum vom vedea, unui singur subiect. E vorba de Paul Bataillard. Dicţionarul contemporanilor al lui Vapereau, în ediţia din 1880, nu-1 uită. Născut la Paris în Martie 1816, el urmează studiile de erudiţie la Ecole des chartes, pepiniera paleografilor şi arhiviştilor, unde-şi trece teza, despre Gustave Millot, în 1838, dar încă dela 1846 întră în mişcarea politică, bine înţeles la democraţii burghezi, conducând publicaţia Les Ecoles, De aici trece la Libre Recherche. Eră unul din elevii lui Edgar Quinet, asupra «operei filozofice şi sociale» a căruia a scris o lucrare încă din acest an 1844. Aceasta ar fi ajuns ca să-I apropie de Români. Dar încă din 1844 el începea în Bibliotheque de VEcole des Chartes studiile sale despre Ţigani, cari trebuiau să-l aducă a căută o informaţie preţioasă în ţara celor din urmă robi europeni. Cea dintâiu lucrare a lui în Bibliotheque de VEcole des Chartes poartă titlul de Recherches sur Vapparition et la disparition 21 A. R Memoriile Secţiei Istorice. Seria III. Tom. /, www.digibuc.ro N. IORGA 31* 3 des Bohe’miens en Europe. E în rândul întâiu adunarea şi critica ştirilor din izvoare occidentale, care arată în ce condiţii au apărut, cu voevozii lor aducând paşapoarte «boeme» ale lui Sigismund, rege şi al Ungariei şi împărat, cei dintâi «Egipteni», vrăjitori şi hoţi. Dela început tânărul autor atinge miezul problemei: «Dacă o populaţie numeroasă, foarte numeroasă, a părăsit ţara sa şi s’a pus să alerge hjmea, aceasta eră în legătură, fără îndoială, cu o cauză energică, generală; lucrul nu puteâ să atârne numai •de capriciile unei mulţimi de indivizi părăsind pământul de naştere pe rând şi unul după altul»1). Inspiratorul său român apare îndată, acela care el însuş vorbise pe larg de Ţigani, Ies Scin-drâmes, în noua lui lucrare despre România («La Românie»), Vaillant : «d. Vaillant, care locueşte în treacăt (transitoire-ment) la Paris, în acest moment, dar care de doisprezece ani e stabilit la Bucureşti, unde a contribuit la reorganizarea colegiului nobililor şi care în cursul acestei lungi reşedinţe în capitala Ţării Româneşti a vizitat şi ţările vecine, Moldova, Bulgaria, etc.» şi care a dat în Revue de VOrient din Iunie o notiţă despre Ţigani. Pentru Ţiganii din Moldova, cari ar fi fost admişi la Suceava în 1417, cu voia lui Alexandru-cel-Bun, el întrebuinţează pe Borrow, The Zincali or an account of the •Gypsies of Spain, Londra, 1841 (rezumat în Revue Britannique •din acelaş an). încă de atunci scriitorul se opreşte asupra ipotezei unei legături cu Tătarii. Erau, spune el, «foarte urîţi şi negri ca Tătarii». Poporul i-a botezat chiar cu acest nume, •care le-a rămas pe alocurea 2). Şi el citează, pe lângă Corner (în colecţia ltţi Eccard), care dă o variantă a numelui românesc (Sicanos se nuncupantes), aceste rânduri din altă cronică, a lui Krantz: «Tartaros vulgus appellat, in Italia vocant Cianos» ca şi pasagiul din I. Messerius, Scandia Mustrata (Stockholm, 1700, P- 72).' Zigani, vulgo Tartari hodieme nuncupati». Legăturile lor cu noi sunt evidente. Acelaş cronicar îi arătă de atunci, cu .voevozi şi juzi: dux, comites, milites, în fruntea bărbaţilor şi a femeilor în care («foeminae cum stratis et parvulis. *) P- 4. s) P. 2 n. www.digibuc.ro 313 PAUL BATAILLARD 3 iumento invehuntur»), şi a cânilor. Se pomenesc voevozii Mihai şi Andrei. Parisul văzu «ung duc et ung comte et dix hommes, tous â cheval», la 1427. In Polonia la 1256 subt Boleslas al V-lea, ei apar cu sălaşe («advenae qui Szalasii vo-cantur»)1). Şi iată foarte judicioasa observaţie a lui Bataillard: «De sigur Ţiganii n’aveau duci şi conţi nici chiar voevod («woiwode») înainte de a apărea în ţările unde sunt demnitari cunoscuţi subt aceste nume. Şefii lor superiori au luat titlul de voevozî în Ţara-Românească şi în Moldova, acela de duci, de conţi, de regi chiar, şi multe altele, în Apus. In adevăr s’au găsit în Germania straniile epitafe a mai mulţi conţi ţigani din secolul al XV-lea»2). In sprijin se aduce cronicarul german Aventinus, care spune, la 1438, că Ziganii sunt o «colluvies atque sentinae variarum gentium quae in confinio Imperii Turcarum atque Ungarie habitanU. In Nouvelles recherches sur Vapparition et la disparition des Bohe'miens en Europe, care se publică în aceeaş revistă Ia 1849, se pomeneşte acum rezultatul convorbirilor pe care le-a avut asupra materiei sale cu Nicolae Bălcescu autorul întâia oară în Apus se întrebuinţează un document românesc pentru un subiect de interes general. E vorba aici de «două acte inedite care mărturisesc limpede fiinţa Ţiganilor în Ţara-Românească la mijlocul secolului al XlV-lea», acte pe care el voieşte a le şi tipări «cu lungi comentarii». Şi el adaugă: «Datoresc comunicaţia acestor două bucăţi prieteniei d-lui Nicolae Bălcescu, tânăr erudit român care a fost membru al guvernului provizoriu al Ţării-Româneşti în recenta revoluţie şi n’a încetat de atunci prin inteligenta sa activitate şi devotamentul său să-şi câştige titluri noi la recunoştinţa compatrioţilor săi» 3). Din acelaş izvor ştie, nu numai cum se prezintă informaţia noastră documentară, dar cum au venit oaspeţii subt Alexandru-cel-Bun 4). In ce priveşte pe Ţigani, «ei au apărut întâia oară în *) Nakielski, Michovia, Cracovia 1634, p. 176. *) P. 45 nota. a) P. 5 3; p. 30 n. 3. *) P- * *3■ www.digibuc.ro N. IORGA ■4 3«* Moldova, după unii în veacul al XlII-lea, după alţii în veacul al XV-lea, la 1417»* 1). Comparând informaţiile sale, foarte numeroase şi în bună parte nouă, Bataillard ajunge la această concluzie, care a reieşit pentru mine din singura cercetare a condiţiilor în care această curioasă naţie a apărut şi s’a des-voltat la noi: «Sunt totuş destul de aplecat şi bănuesc că Ţiganii s’au răspândit în Europa orientală în cursul veacului al XlII-lea şi anume că s’au stabilit în număr destul de mare în Ungaria către 1245 sau 1250»2). Aplecând însă tot de pe atunci la teorii fantastice, care pun în legătură pe Ţigani cu Lurii din secolul al V-lea ai lui Firdusi sau cu Sicanii antichităţii, scriitorul francez dă o sumă de lămuriri care ne pot interesă şi pe noi. Astfel călătorul Pierre Belon, în veacul al XVI-lea, e de părere că «originea lor e din «Valahia sau Bulgaria» şi de aceea «pot vorbi mai multe limbi ş« sunt creştini» 3). Polonii le zic Filistini, ceeace ar putea fi pus în legătură cu numele de Forum Filistinorum dat în veacul al XV-lea Iaşilor, cari aveau încă de atunci un întreg cartier al «Tătăraşilor» ţigani. De altfel şi la Suedezi, unul din numele lor, pe lângă «Zignenare», e Tattare. In 1589 li se zice Tatern 4). N’aş îrdrăznl să pun în legătură legenda lor că şi-au adus limba «roman» din oraşul «Assar, aşezat în ţara Assaria»5), cu «ţara lui Asan» din secolul al XlII-lea, care înseamnă Valahia de dincolo de Dunăre, în legătură cu Ţaratul Asanizilor. Dar şi în această lucrare ştiinţifică Bataillard, amicul lui Bălcescu, atinge chestia românească. Vorbind de ocupaţia • rusească la noi, el spune: «Barbaria nu poate să izbândească >(prevaloir) şi noua invazie rusească n’ar fi în stare să dureze. Dar mişcarea istorică ce începe a se produce în România se îndreaptă fireşte mai ales către amintirile de mărire naţională». Aceste cercetări vor fi pentru moment întrerupte, nu însă şi grija pe care Bataillard le-o poartă Românilor. *) P. 1 n. z. s) P- 35. s) Et, parce que leur origine est de la Valachie ou Bulgarie, ils sşavcnt parler plu-sieurs langues et sont chrestiens. *) Pp. 25, 32 şi nota i, 33 şi nota 3. l) P. 33, nota 3. www.digibuc.ro PAUL BATAILLARD 5 .315 II. E posibil ca prin intervenţia lui, colaborator la Revue de Paris, să se fi tipărit acolo seria de articole despre mişcarea pentru Unire, acele corespondenţe din Bucureşti despre care vorbesc aiurea 1). In 1857 el dă însă o lucrare independentă. Les Principaute’s de Moldavie et de Valachie devant le Congres, ■scriere care, în aceeaş revistă, e apreciată astfel: «Această broşură, scrisă în adevăratele principii, e, cu aceea a d-luiBrătianu, unul din cele mai bune documente asupra chestiei care ocupă în acest moment diplomaţia» (şi în cronică se relevează că avem «instituţii în armonie cu ale Apusului»). Explicaţia lucrării e dată chiar dela început. Autorul, a cărui •«scriere e inspirată de marea majoritate a Moldo-Valahilor aflători în Paris, cu totul conformă vederilor lor şi sentimentelor lor», e «atent de peste zece ani la evenimentele care se urmează pe malurile Dunării, având rarul privilegiu de a cunoaşte Moldo-Valahia, nu numai prin studiile care-1 duceau către acest pământ călcat de atâtea rasse, dar şi de lungi relaţii cu un număr mare din cei mai vrednici reprezintanţi ai acestor ţări nenorocite» 2), ai acestui «popor care din fundul mizeriei sale şi din extremităţile Orientului vine să identifice cauza lui -cu a noastră», ai acestei «rasse absolut latine {tonte latine), cum o arată numele ei» («roumain»). «Acest popor român», spune el, «e fratele naţiilor Apusului continental prin originile sale, prin tradiţiile sale încă vii (toujours vivantes), prin limba sa minunat păstrată în mijlocul atâtor vicisitudini». Cum, pe de altă parte, «o trăsătură de conformitate ciudată (singulier) cu Franţa e acela că rassa latină pare a se fi altoit în Dacia pe rămăşiţi celtice». Avem «un ostrov (îlot) al Apusului, aruncat providenţial în mijlocul populaţiilor felurite care acopăr Europa răsăriteană». Dela Bosfor şi Egee până în centrul Europei e singurul neam rămas întreg. E şi o naţie importantă prin număr, în cei două milioane şi jumătate de Munteni, cu un milion şi jumătate de Moldoveni, ba chiar şi cu milionul din Basarabia, «pe care e vorba de * *) *) Revista istorică, an. 1923, n-rele 1-3. *) De la ei ştie şi de «Domnou Toudor» (p. 37). www.digibuc.ro 6 N.IORGA 316» a o restitui măcar în parte Principatelor». Deşi Rusia caută pe aici un drum, care ar fi şi «o imensă cucerire», ei au «o vitalitate naţională atât de stăruitoare, încât a supravieţuit la unsprezece veacuri de invazie». Nu e «poporul conrupt şi degenerat»,, de care se vorbeşte, decât doar în clasa de sus, unde chiar sunt «concepţii generoase». Poporul de jos e «bun, inteligent, cu totul pătruns încă de tradiţia puternică a strămoşilor şi cu totul plin încă acum de sentimentul regeneraţiei apropiate... Un popor îndobitocit, se zice: cetiţi baladele populare ale României» Am spus virtuţile lui războinice, şi nimeni nu le poate contesta. Un popor brutal, neuman... Oh, iată ce nu va întră niciodată în cugetarea chiar a acuzatorilor săi’: 1848 e de faţă ca să răspundă». Ce vrea Austria cu noi, se vede: a ne da Germanilor, consideraţi ca rassă. «Nu se ştie că ultimele evenimente au fost pentru Germani prilejul de a rosti pretenţii de mult timp hotărîte în. taină asupra Principatelor, pe Dunăre şi până la Marea Neagră ?* A preface Dunărea în râu german şi a germaniza Principatele,, cum s’a făcut în Boemia, colonizându-le, — această perspectivă nouă a Germaniei a fost tocmai unul din motivele preponderenţei, pe care Austria a luat-o acum în urmă faţă de Prusia, în confederaţia germanică. Austria, o clipă slăbită şi aproape ştearsă-(effacde), a regăsit toată însemnătatea ei înfăţişându-se ca reprezentantă în Orient a intereselor germane, care nu tind la nimic mai puţin decât a face din confederaţie o putere întreit maritimă, a cării dominaţie s’ar întinde până la Marea Neagră». De altfel, având atâţia Românii în Statele ei, Austria, «care nu domneşte decât prin desbinare şi nu creşte decât prin neorânduială», «se teme câ puterea expansivă a naţionalităţii române ar putea să ciupească (entamer) într’o zi stăpânirea ei prin Transilvania, Banat şi Bucovina şi, pentru a exprimă întrun cuvânt această preocupare, ea se teme să n'aibă pe flancul ei de Răsărit un alt Piemont». Mai mult decât atâta. «Vom face să se observe că o naţie de 5.000.000 de suflete, care se ridică întreagă în numele neatârnării ei, e foarte tare, mai ales când se sprijine pe condiţii geografice foarte prielnice. Moldo-Valahia trebuie să fie şi aspiră. www.digibuc.ro 3*7 PAUL BATAILLARD 7 să ajungă Prusia Răsăritului». încă ds acum e nevoie a-i da .Basarabia, şi autorul adaugă: «nu voim să pomenim Bucovina». Hotinul şi Benderul oferă mijloace ca să se apere toată provincia. Considerând astfel chestia românească în toată întinderea ei, Bataillard prezintă soluţiile. Intâiu independenţa, pe care ar impune-o faptul că Poarta nu mai poate apără Principatele. România ar răscumpără tributul şi ar garantă ajutor contra Rusiei şi Austriei. Apoi, după cererea generală, Unirea, prevăzută şi în art. 371 al Regulamentului Organic, păstrându-se suzeranitatea conform tratatelor. Capitala munteană o primesc Moldovenii, Focşanii fiind «perdus dans Ies terres», şi apoi «nu se improvizează o capitală». Şi urmează această aserţiune, de atât de mare preţ: «Nu e Moldovean ori Muntean care să nu primească drept Capitală un sat oarecare, dacă— Unirea ar fi cu acest preţ). Regimul monarhic e recomandabil, dar prinţul să nu fie german, rus sau austriac. Ca încheiere, prin crearea noului Stat unit Franţa şi Italia au aflat un punct de radiere în Orient, pe lângă folos material1). Căci, «oricare ar fi desmembrările şi dislocările ce ar putea să se producă în Europa Orientală, o Moldo-Vdlahie reconstituită ar ji ca arca de mântuire în acest potop 2)». Cartea află preţuire şi în Anglia. Astfel Westminster Review •din April 1857 începe prin a spune, profetic, că în douăzeci de ani marea politică engleză va fi în Orient şi că Apusul întreg se va întâlni acolo, pentru Constantinopol, şi adaugă că ■e falsă părerea despre periclitarea Turciei prin Unirea românească. Să nu se uite că în Orient Românii sunt poporul cu mai multă cohesiune. Nu numai atât, dar «Românii, credincioşi vechilor lor tradiţii, au fost mulţi ani poporul cel mai luminat din această parte a Europei. Ei au împărţit civilizaţia lor viitorilor lor duşmani, Ruşii. Ei au dat un astfel de impuls, la urmă, artei * *) *) Cf. şi Finances de la Valachie, in «Journal des ficonomistes», April 1856. *) S’a reprodus şi în Sturdza, Acte şi documente, III, p. 372 şi urm. Cf. ibid., p. 304 şi urm. www.digibuc.ro 8 N. IORGA 3I& şi ştiinţilor, încât prin Universităţile lor Grecii au învăţat a cunoaşte vechile glorii ele propriei lor rasse şi au conceput ideia regenerării lor înseşi». Peste nenorocita epocă fanariotă, «Românii n’au pierdut niciodată instinctul naţionalităţii lor şi revoluţia dela 1848 a fost «un. mare simptom al vitalităţii tradiţiilor şi aspiraţiilor româneşti». De altfel «Moldo- Valahii nu trebuie să fie priviţi ca o naţie-mărginită între aceste graniţi strimte, care sunt hotarele vămilor ruseşti şi austriace, ci, pentru a le arătă influenţa ca rassăr numărul lor ca populaţie, trebuie să fie luaţi ca ocupând, nu număr Moldova şi Ţara Românească, ci şi ţările vecinei), ca Bucovina,, unde «Austria nu e legată prin nici-o legătură de limbă, religie ori simpatie». Această unică rassă în calea panslavismului are de trei ori pământul Belgiei, pe care o întrece în populaţie. «In Ardeal, dintr’o populaţie de 2.600.000 de suflete, 2.000.000 sunt Români. In Bucovina, din 600.000, 300.000 sunt Români, In Basarabia, dintr’o populaţie socotită felurit dela 600.000 la 1.000.000 de suflete, nouă zecimi din ţărani sunt Români». Şi peste Dunăre locuesc «40.000 de familii emigrate din Ţara-Românească în Serbia şi aşezate acolo între 1831 şi 1850. In Bulgaria mai mult ca 100.000 de familii s’au aşezat dela 1831. înainte de 1831, 30.000 de familii bulgăreşti s’au aşezat în Muntenia, dar au fost silite a se întoarce înapoi în ţara lor, de măsuri ruinătoarei). Mai departe: «Cine se poate îndoi că ţăranul român din Basarabia ori din Bucovina va preferă cârmuirea compatrioţilor săi aceleia a Rusiei sau Austriei? Dar, mai presus de orice, cine se poate îndoi de schimbarea ce ar aveă loc în Ardeal, undev cum ştim, mai mult de două treimi din locuitori sunt Românibr E şi o tară de consumaţie vastă, mai de folos ca Elveţia si Persia, mai cinstită decât Turcia. Şi ea nu va fi ingrată, ca Grecia. Producţia anuală e de 2.200.000 de lire sterlinge sau. de 230 de milioane de piaştri. Capitalul englez ar fi bine venit. Exportul de grâu şi de cereale anual, de 5 milioane de quartersT cu un import de 2 milioane de lire sterlinge, 137.613 piaştri. In exportul total cerealele întră pentru 85.180.000 piaştri, caii şi vitele pentru 43.200.000, lemnul, lâna, pieile, osânza, ceara, inul, vinul cu 31.500.000, sarea cu 8.000.000. Se notează. www.digibuc.ro 3i9 PAUL BATAILLARD 9 petrolul dela Câmpina, minele, care aşteaptă pe întreprinzători. Şi câte piedeci se pun producţiei, câte sarcini finanţelor 1 Intâiu scutirile de bir pentru 500 de călugări, 14.000 de dorobanţi, 188.000 de văduve. Vămile crescute, care ridică preţul mătasei dela 84 la 120 de piaştri (ceva mai puţin ca 40 de bani), slănina-i la 10 shillingi funtul, şi greutăţile tehnice măresc de două, trei ori plata. Căi ferate nu-s; iarna trebue şaisprezece cai şi trei surugii la o căruţă. Pentru şosele se cheltuesc abiâ 3.000 de lire sterlinge pe an şi şase zile de muncă pentru fiecare cap de familie. Bănci nu se află. Austriecii aduc crăiţari de hârtie în silă, Turcii, beşlici şi irmilici de hârtie pentru oastea lor de ocupaţie, fără a-i primi înapoi. Dobânzile sunt enorme. Unirea e astfel o nevoie, recunoscută odată şi de Turci. «Românii ştiu că Poarta cunoaşte faptul cum că, atunci când generalul Gorceacov a oferit Unirea în 1854, cu condiţie ca provinciile să ridice o oştire ca să lupte cu Turcii, Principatele au refuzat-o cu indignare». Motivul nu e numai tributul de 40.000 livre sterlinge, ci bacşişurile. Dacă Rusia se face a primi Unirea, e pentru a pune condiţii imposibile, ca aceea a unui Domn care ar fi «prinţ grec din casa ei sau a recunoaşte pe Ţar ca pe superiorul său spiritual». Austria înţelege a ne ţineâîn clientela ei economică: în 1843, din 680.000 de livre importul Moldovei, 408.000 sunt marfă austriacă. Se teme şi de Românii din casa ei, dar aceasta nu priveşte Puterile. Ea ar fi gata de o împărţire cu Rusia. Dacă Alexandru Ghica are dispoziţii austriace, Caimacamul moldovean e supus Ruşilor: pentru aceea s’au oprit şcolile, gonindu-se profesorii, se ţin afară exilaţii. Vogoridi, un retrograd, nu ştie măcar româneşte. Soldaţii austriaci nu sunt necesari: la izbucnirea răsboiului Moldova dispuneâ de 20.000 de soldaţi. Anglia e sortită a merge alături cu Austria. Dar nu atâta cât să-şi sacrifice interesele în Levant, odată cu «bună starea unei nobile naţionalităţi în desvoltare» (a noble and rising nationality). încă din 1856 Bataillard dă apoi, în Revue de Paris, un mare articol despre noi, La Moldo-Valachie dans la manifestation de ses efforts et de ses voeux. www.digibuc.ro IO N. IORGA 320 E o expunere, făcută de prietenul lui Bălcescu, al lui C. Fili-pescu lui Voinescu, lui Mincu, morţi în exil, a împrejurărilor recente pentru a învedera acţiunea românească în sensul aliaţilor. Se acordă un mare loc povestirii acelei tentative interesante prin care Românii pribegi au vrut să intervie ca element luptător în răsboiul Crimeei. Din Paris, Smirna, Londra, Viena, conducătorii ajung, călări, la Vidin, Şumla, Constantinopol, cu Nicolae Gol eseu în frunte: se întrebuinţează unul din cele zece memorii prezentate, în toate părţile, de acesta. Apoi vine incidentul grănicerilor şi dorobanţilor dela Crai ova, al căror şef, Burileanu, e silit a se sinucide. Prefectul de Mehedinţi, Barbu Bălcescu, cere oficial, după câteva luni, dela Vizir, dela ambasadorii francez şi englez la Constantinopol arme pentru a începe o acţiune; în schimb va fi destituit. Ruşii iau la plecare tunurile strânse la Brăila, puştile, uniformele, până şi topoarele sătenilor. Dar, urmează Bataillard, aceasta nu opreşte manifestaţiile Românilor. Bucureştenii publică un manifest la căderea Sevastopolului, Moldovenii subscriu pentru răniţii din Crimeia, Negri contribuind cu 4.240 de galbeni, şi se citează aceste frumoase rânduri din adresa lor către consulul englez din Iaşi: «Franţa şi Anglia să nu se uite la puţinul aur pe care li-l trimitem, ci la inima şi mâna care-l oferă. Ştim că Puterile aliate apără cauza dreptăţii, a umanităţii şi a progresului. De n’ar uită ce admiraţie, ce simpatie şi ce speranţă trezesc numele lor în România!» Apoi, la 3/15 April 1855, Moldovenii cer Domnului lor,prin-tr'o adresă nepublicată, pe care o iscălesc Mitropolitul, şase Logofeţi, unsprezece Vornici, zece Postelnici, doi coloneii în rezervă, unsprezece Agi, unsprezece Spătari, trei Bani, doi Comişi, şase Căminari, doi Paharnici, doi Ser dări, să trimeată delegaţi la conferinţa din Viena, cari să fie aleşi de cler şi boieri după vechea datină, ca singurii capabili de a înfăţişă dorinţele ţârii. Cetindu-se declaraţiile turceşti şi austriace, se afirmă cu putere că «reprezentanţii marilor Puteri adunaţi la Viena au recunoscut în notele şi protocoalele lor ca bază la preliminările de pace păstrarea drepturilor Principatelor unite, garanţia colectivă a Europei». www.digibuc.ro PAUL BATAILLARD li 321 Buol comunică, la 21—2 Martie, Românilor o invitaţie pentru ca ei să-şi numească plenipotenţiarii, dar Poarta intervine. Ea cere să numească dela sine un singur boier ca reprezentant al «guvernului imperial suveran», şi anume pentru a da trimişilor ei plenipotenţiari «lămuriri şi explicaţii asupra chestiilor care interesează Principatele». Negri merge în această calitate. Dar la 9 (21) Decemvrie Moldovenii reîncep lupta pentru a se puteâ rosti ca popor cu existenţă şi menire proprie. Ei se adresează, cu şaizeci de iscălituri, anexând întâia scrisoare, Sultanului, Franciei, Angliei1). Ei nu vor Divanurile ad-hoc, şi Vizirul îi numeşte, într’o scrisoare către Ghica-Vodâ, «perturbatori ai ordinii publice». Când, după ce lord Redcliffe per-zentase planul Unirii — şi cu o parte din Basarabia — subt un Domn ereditar, se aude că Turcia menţine calificaţia de «provincii», o deputăţie veni la Ghica, în ziua de 28 Fevruarie, cu un memoriu redactat de Kogălniceanu: Domnul admite memoriul, apoi îşi retrage promisia 2). Se fac memorii către ministrul francez Walewski şi către congres. In aceeaş lună exilaţii din Paris, optzeci şi cinci de persoane, din două sute de Români, cu femei şi copii, câţi erau acolo, alcătuesc un altul, cu Nicplae Golescu în frunte 3). Dar Eliad şi ceilalţi membri a guvernului provizoriu se adresează deosebit. O nouă adresă colectivă pariziană urmează în April4), în acelaş timp când se întemeiază în Moldova o societate pentru Unire, care se întinse şi în principatul vecin6). Fostul Domn moldovean Grigorie Ghica răspunde la unele aprecieri ale lui Bataillard privitoare la atitudinea lui în răsboiu şi, dela Chartreuse du Liget (Indre et Loire), publicistul * *) *) Sticle din 15 şi 21 Fevruarie, z şi 27 Martie 1856. Cf. Zimbrul, 8/20 Februar. Toate citaţiile de ziare sunt după articolul lui Bataillard. *) Sticle din 26 Martie, Constitutiormel din 23 Martie, Estafette şi Journal de De-bats din 24. Ci. Sturdza, Acte şi documente, II, p. 994 şi urm. (petiţia cătie Domn din 18 Fevruarie— 1 Martie), care protestă contra neconsultării şi a ideii unui Senat în loc de Adunare. *) V. Journal des Dibats din 24 Martie 1856. *) Le Silele din 23 Iunie. Adunarea acestor articole ar puteâ da o continuare de mare folos colecţiei Sturdza. *) Cf. C. A. Rosetti, în Sturdza, o. c., VII, p. 523 şi urm., xx, 34, nota 1; www.digibuc.ro 12 N. ÎORGA 3** francez îi răspunde, în Septemvrie 1856, încape printr’o destăinuire: «In 1847 pregătirile mele erau făcute ca să merg să vizitez acea ţară cu unul din prietenii miei români. Aveam de gând să rămân acolo destul de multă vreme, făcuserăm frumoase planuri de studii şi de peregrinaţii la care alţi Români trebuiau să ieie parte: Nicolae Bălcescu, între alţii, un prieten pe care-l pot numi, căci, vai, el e mort; şi acest nume de care România se onorează, spune puţin ce sunt prietenii mei... împrejurări neatâmătoare de voinţa mea au împiedicat îndeplinirea planului nostru, şi de atunci n’a mai putut fi executat.» Dar, adaugă el, «de zece ani orice adunare în care Mol do-Valahii din Paris discutau interesele ţării lor mi-a fost deschisă oricând am vrut; de mult (des jadis) (înainte de revoluţie) eram admis la şedinţile care se ţineaţi în Biblioteca Românească'», la care Ghica însuş pare a fi avut o parte. La 1848, a dat note despre Români lui Lamartine. «Ajutam pe unul din prietenii miei, pe acela chiar care a tradus proclamaţia română, ce a apărut în limba franceză» a combate influenţa ungurească la Le National. A fost, ca şi Ubicini, membru al comisiei pentru congresul din Paris şi a redactat memoriul pentru membrii lui. Dar impută lui Ghica neînţelegerea pentru lucrurile mari, nehotărîrea faţă de ideea participării la răsboiu, care ar fi dat Basarabia. Roagă pe adversarul său de o clipă să fie «steagul de raliare al «tuturor Românilor sinceri». Şi atunci «voiu fi prea fericit să merg să vă cer iertare». III. Numai în 1867, Bataillard reapare ca publicist dând pentru «Paris Guide» al expoziţiei un articol despre «Ţiganii la Paris». Abia la 1870 (28 Maiu), apoi în 1872, Bataillard reapare în publicistica ştiinţifică, vorbind şi în Revue Crittque r), la întemeierea căreia a contribuit, despre lucrări nouă relative la Ţigani, ca: Vaillant, Grammaire, dialectes et vocabulaire de la languedes Bohemiens, H. Bemard, Moeurs des Bohdmiens de la Moldavie et de la Valachie (Paris 1870), Paspati, Etudes sur Ies *) *) P. 69, nota 3. www.digibuc.ro 323 PAUL BATAILLARD 13 Tchinghianes ou Bohemiens de VEurope ottomane ori Miklosich, Ueber die Mundarten und Wandrungen der Zigeuner Europas («Memoriile Academiei din Viena», 21 Fevruarie 1872). Pomenind lucruri importante ca numele de Lakhos (Vlahi ?), dat de lăieşi celor aşezaţi ori cel de Malcociu al unui trib de Ţigani asiatici, creştini, lucrători de fier sau bronz, Bataillard face ca Ţiganii să vie iute din Tracia în Dacia, ca ei să fie, după Has&e1), elementul cel mai arhaic, care ar fi precedat pe Români, El ştie, de altfel, nu numai de Ţiganiada lui Budai Deleanu dar şi de cea, necunoscută, a lui Petru Asachi. Urmează studiul despre Ţiganii în Algeria, publicat în 1874 (Notes et questions sur Ies Bohemiens en Algerie) şi articolul din Revue Critique dela 25 Septemvrie—29 Octomvrie 1875 (Sur Ies origines des Bohemiens ou Tsiganes, avec Vexplication du nom tzig). Aici citează pe Hasdeu, şi cu privire la documentele româneşti aminteşte de «traducerea românească a textului slavon pe care o am întreagă scrisă de mâna regretatului mieu amic Nicolae Bălcescu, mort în 1852, şi care, tânăr încă, erâ acum un istoric pe atât de distins, pe cât de eminent coleg», şi adaugă că «pregătise un lung comentariu care a rămas inedit». La 1876, răspunzând unui articol al lui Mortillet, în «Bulletin de la societ6 d’anthropologie» din Paris, el publică lucrarea mai întinsă Les origines des Bohemiens ou Tsiganes: Ies Tsiganes de Vage du bronze, etudes â foire sur les Bohemiens actuels. Cum Goeje, în «Bijdrage tot de geschiedenis der Zigeuners», Amsterdam 1875, aruncase informaţia că Ţiganii sunt aduşi din Dijalt de Arabi în secolele al Vll-lea—IX-lea şi stabiliţi de Bizantini în Siria la 855, Bataillard, coborîndu-se mult mai adânc, admite că ei, oamenii cu mâni mici, nomazi, au adus bronzul şi crucea indiană. La 1879 un articol în «Bulletin de la Societe d’Anthropologie» se intitulează chiar Sur les anciens metallurges en Grece, cu idei juste, de altfel, despre caracterul preelenic al populaţiei fundamentale şi al mitologiei în Grecia. ‘} Les dentiers travaux relatifs aux Bohemiens dam l'Europe orientale: Joh. Gothein Hasse, Die Zigeuner in Herodot, Kdnigsberg 1803. Cf. Hopf, Die Eimvanderung der Zigeuner, 1870. www.digibuc.ro >4 N. IORGA 324 La congresul de ştiinţi antropologice din Paris în 1878 (ca şi pe urmă la acel din Lisabona, 1880), de altfel, el vorbise de «istoria şi preliminariile chestiei importaţiei bronzului în Nordul şi Apusul Europei de Ţigani» (apare la 1880): Ţiganii ar fi Siginii (!) ca şi Sintii (cf. Mortillet, Les Bohemiens de Văge de bronze). In sfârşit chestia e reluată în acelaş «Bulletin» la 1890 (Les de'buts de l’immigration des Tsiganes dans /’Europe occidentale au XV-eme uâcie): stabilit în Rue de l’Odeon 12, el cereâ ştiri despre căidărari şi, amintind vechea lucrare din 1844, adăugă ştiri ca aceea despre scrisoarea împăratului Sigismund dată lui Ladislas Wayvoda, un «Vodă», zice el, la 1423. * * * Nu obişnuim, din nenorocire, să urmărim activitatea oamenilor cari ne-au făcut bine, Aşâ s’a întâmplat şi cuBataillard. Generaţia mea făcea studii de istorie la Paris fără să ştie că la doi paşi de Sorbona întrebuinţâ ultimii lui ani pentru studiile lui favorite unul dintre cei mai stăruitori prieteni ai noştri. La moartea lui, care nu va fi întârziat, nu s’a căutat să se afle ce se cuprinde de folos pentru noi în hârtiile ce va fi lăsat. Mai e oare cu putinţă să ajungem astăzi la informaţia pe care n’am strâns-o atunci ? 2) *) D. Gh. I. Brătianu mi-a comunicat pe urmft ci părintele său posedă scrisori ale lui Bataillard şi că ele mi-ar puteâ fi chiar comunicate. www.digibuc.ro ERNEST RENAN CUVÂNT DE COMEMORARE LA CENTENARUL NAŞTERII DE N. I O R G A MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE Şedinţa dela 2 Martie I9S3 Franţa, măcar toată partea din Franţa care poate trece şi peste precisări de dogmă infailibilă şi neschimbată pentru a înţelege sinceritatea curagioasă a unei convingeri, datoria de a vorbi şi a trăi potrivit cu dânsa, chemarea de a răspândi adevărul tău fără a voi să bruschezi conştiinţa, legată de alt adevăr, al aproapelui, serbătoreşte în Emest Renan una din gloriile ei în secolul al XlX-lea şi una din cele mai însemnate întrupări ale sufletului uman în această vreme, care va rămânea una din cele mai mari în desvoltarea civilizaţiilor, a civilizaţiilor până mai ieri încă solidare. Serbătoririle se fac de fiecare categorie dintr’o societate potrivit cu menirea ce o are aceia. In Academia noastră cel mai frumos omagiu e acela al unei respectuoase încercări de explicaţie a superiorităţii literare, ştiinţifice sau istorice căreia înţelegem a-i aduce prinosul nostru. Renan a fost ca direcţie a cugetării sale ceeace au hotărît originile sale şi curentele mari de cugetare prin care i-a trecut tinereţa zguduită de crize din care a ieşit marea seninătate, mişcată şi zâmbitoare, care a rămas caracterul însuşi al fiinţei sale în mijlocul reprezentanţilor literaturii franceze cortem-porane. -2 A. R. Memoriile Secţiei Istorice. Seria III. Tom- I. www.digibuc.ro 2 N. IORGA 326 Romantismul, care serbătorise zgomotoase triumfuri, muriâ în atitudini false, în poze forţate, încercând să dea impre-siunea prisosului de energii creatoare ce se cheltuise de mult. Spiritul ironic, înţelegător pentru toate relativităţile şi compătimitor pentru toate slăbiciunile inerente fiinţei omeneşti şi în cugetarea ei cea mai mândră, îşi luă revanşa într’un Alfred de Musset, într’un Merimee. Trebuia totuşi o credinţă, fiindcă din îndoieli şi negaţiuni nu se poate hrăni vreodată o societate. Credinţa aceasta a fost căutată, cu pasiune, a fost stabilită cu o profundă, nezguduită convingere în domeniul criticei metodice, ştiinţifice, întrebuinţând toate metodele de investigaţie, dar jertfind tot ce nu poate întră în raza lui. Critică nemiloasă totdeauna, neînţelegătoare, grea adesea, a cării misiune este să stabilească adevărul controlat, verificat, inevitabil, etern, acela pe care nimic nu l-ar putea dărâmă, căci se credeă că nu poate există decât un singur fel de critică, dispunând de singura metodă infailibilă. Şi, cum munca unei întregi generaţii măcar, întrebuinţând cu măsură franceză practicile descoperite şi catalogate de ştiinţa germană, îşi închipuiă că în toate ramurile cunoştinţei basa cea nouă a tuturor credinţilor a fost găsită, cineva, Auguste Comte, noul Aristotele clasând reziduul trecut prin toate apele de cercetare al metafizicelor moarte, a îndrăznit să prezinte miilor de închinători ai unui crez modern, definitiv şi invariabil, ierarhizarea şi cristalizarea într’un sistem a tuturor acestor adevăruri, dintre cari unele erau să aibă o atât de scurtă eternitate. Insă, chiar dacă nu acceptă cineva această creaţiune individuală, mai solidă prin cimentul de legătură decât prin valoarea pietrelor ţinute astfel împreună, rămâneă, în aşteptarea altor sinteze de dogmatică revoluţionare, siguranţa în metodă. In acea metodă pe care filologia lui Bockh o dăduse istoriei, istoria o trecuse filozofiei şi criticei literare şi care prin Auguste Comte el însuşi cutezase a trece şi în domeniul venerat al metafizicei religioase pentru a vedeă ce se înlătură prin critică şi ce este în stare să rămâie ca adevăr recunoscut şi acceptabil pentru minţile cugetătoare. www.digibuc.ro 327 ERNEST RENAN 3 Metode materiale, fără divinaţie, pentru sisteme de materialism. In astfel de împrejurări a început Renan formarea spiritului său. Şi adaug: în acele împrejurări pe cari le crease sistemul politic corespunzător acelui pe care l-am schiţat. Sistemul napoleonismului constructiv, care iea din toate formele constituţionale ce se strecuraseră cu atâtea zguduiri, jertfe şi desiluzii numai ceeace poate fi forţă activă, în politică şi, în schimbătoarea, tulburata vieaţă socială, ceeace poate funcţiona ca pârghie, şurub, roată şi curea de transmisiune şi e în stare să dea şi să desvolte producţia. Catolicismul el însuşi, pus în ode medievale de Lamartine, îmbrăcat în splendoarea pompelor stilistice ale lui Chateaubriand, coborît la căpătâiul tuturor suferinţelor omeneşti şi asupra leagănului tuturor speranţelor unei lumi îngrijorate de Lamennais, intrase în formidabila maşină de dominaţie materială si mo-rală a noii fundaţiuni dinastice, care şi ea visă de lunga dăinuire a unei zile ce era să-şi afle aşa de răpede amurgul. II. Treguier, veche mănăstire a «papei» (pabus, in bretonă) Tual, cu strivitoarea catedrală gotică; un colţ de Bretanie arhaică, dură în amintirile ei milenare, refractară faţă de ce se zbate în afară de dânsa fără să afle intrarea în aceste tari suflete închise. O atmosferă de dogmatism tradiţional înfăşură toate; turnul bisericii fără stil, într’o regiune lipsită de artă, străpunge aerul ca un ascuţiş care samănă cu sabia de bronz ieşită din mormânt a unui luptător celtic din vremea legendelor şi cântecelor fără vrâstă. O ţară de rituri sacre, de origine imemorială, încunjurată de un special misticism de rassă, în care — lucru vrednic de însemnat pentru a înţelege pe Renan — creştinismul nu e decât ultima firmă a credin-ţilor instinctive, profunde şi dibuitoare. Aici, fără îndoială, nu e, ca în Sudul logicelor de sinoade, întărite cu autorităţi imperiale după culegerea voturilor şi redactarea formulelor de cancelarie, locul religiei fără religiozitate, ci al unei imense religiozităţi, care, cine ştie ?, s’ar putea lipsi de codurile şi ca- www.digibuc.ro 4 N. IORGA 3*8 noanele unei religii definite, fără a fi expusă a cădea în trivialitatea negaţiilor cu bază de matematici, de fizică ori de ştiinţi naturale. Cineva, Charles le Goffic, a vorbit, - deunăzi, de «vieaţa prinsă în brumele misterului» (la vie tonte embrumee de mystere), de o «spiritualitate melancolică», a unei foarte vechi omeniri simple, cu uscate braţe îndărătnice şi cu aprinşi ochi de visionari, cari sunt cu atât mai siguri că văd, cu cât n’ar putea spune niciodată ce au văzut. N’am mijloacele aici să cunosc anii d’intâiu ai lui Joseph Emest, copilul din Treguier, născut şi trăit ani întregi în formidabilul vuiet surd al valurilor şi sub apăsarea negurilor picurând pe pietrele sure. Intr’o admirabilă cărticică de înduioşată amintire recunoscătoare închinată surorii care pe lume nu l-a ştiut decât pe dânsul, Henriette, el a schiţat în acest suflet aşa de apropiat de al său ceeace a fost la început esenţa însăşi a fiinţei sale morale. Respingere faţă de convenţiile reci şi false. ale oraşelor mari, în care oamenii nu se pot cunoaşte o vieaţă întreagă şi înlocuiesc deci noţiunea adevărată a prietenului prin tipuri de convenţionalitate cu care orice om bine crescut e dator celorlalţi; dorinţa, nevoia re-tragerii într’un colţ simplu, plin numai de ce vrei şi de cine vrei; tovărăşia neprecurmată a gândurilor esenţiale dominante, un fel de mediu rural, smerit şi iubitor, transportat şi ca o sfidare acolo unde cetatea pmple totul de marele ei vuiet exterior şi atât de mult inutil; pasiunea de a se sacrifica, de a suferi pentru o datorie care cuprinde întreaga existenţă. Aşa a fost modesta institutoare care a rătăcit şi prin depărtata Polonie, sacrificând soarta ei proprie pentru ce i se părea mai înalt decât dânsa şi răsplătindu-se prin însuşi devotamentul depus pe pragul activităţii literare a fratelui. Formula dela 1860: «Sacrificiul e o datorie şi o nevoie pentru om», o putuse scoate şi din existenţa ce i se strecurase sfântă sub ochi păzindu-1 din umbră. Apoi Seminarul catolic dela el de acasă, în care totul e fixat în ultimele-i detalii şi silabe1). «Educaţia de acum doua sute de ani, în sofcietăţile religioase cele mai austere», spune el *) *) Libertatea de gândire şi nulitatea de învăţământ le relevează călduros Renan n Essais de critique et de morale, pp. 148—50. www.digibuc.ro 329 ERNEST RENAN 5 însuşi1). O Romă păgână prin reglementaţia de fier mutată în aceste brume, care ascund contururile cele mai aspre şi îngăduie oricui să vadă dincolo de ele ce voieşte. Summa totius theologiae în formule moderne pentru cine are nostalgia marilor călătorii pe oceanul tuturor metafizicelor, chiar dacă ar fi ca naufragiul să înnece cândva toate avuţiile încărcate. Şi, după aceia, la Paris, în decorul unei pompoase, reci, îngheţate, cenuşii architecturi de imitaţie, plină de pretenţia marelui secol, fără nimic din amintirile religiei de mângâiere pentru umili a creştinismului primitiv, S. Sulpice, la capătul «retoricei» făcute la S. Nicolas du Chardonnet. Aici, în mijlocul tradiţiei, întregi şi pure, se produce criza, revoluţia interioară, crearea, prin elemente moştenite din fundul splendidului inconştient, ca şi prin influenţele necatolice ale timpului, a omului nou. Venise ca să fie un preot, poate un teolog. Şi acum el a devenit filologul. Filologul iniţiat în limbile semitice, deprins cu strictele metode de cercetare a textelor, ajungând — o zguduire pentru ideile în care trebuie să creadă, câte sunt, aşâ cum sunt! — a găsi în dosul cuvintelor alt sens decât sensul tradiţional. Şi totodată, prin studiile istorice, judecate de el mai pe urmă2) ca «mici ştiinţe conjecturale» în veşnică desfacere şi fără viitor, — prin studiile istorice, care nu se mulţumesc cu statuaria personalităţilor conducătoare, nici cu frescele strălucitoare ale procesiunilor solemne, ci pretind a răzbate în explicaţia intimă, prin om, chiar prin ce n’a înţeles el să lase ca document despre sine, a evenimentelor şi situaţiilor, el are, la un moment dat, noţiunea mediului. A mediului întreg, cu tot ce se cuprinde în el, ca înrâuriri profunde, ţa străbateri îndelungate, ca hotărîtoare determinări. Orice atinge pe om ajunge astfel a-şi găsi factorii, toţi tactorii în omul însuş. Chiar şi religia, — spune un seducător glas irezistibil în urechea seminaristului de douăzeci de ani. *) Souvetrirs, p. 132. ') Ibid., p, 263. www.digibuc.ro N. IORGA 330 £- 6 El se luptă să nu creadă. Dar rezultatul studiilor lui nu se poate înlătură; perspectiva pe care ele o deschid nu se poate şterge. Aceste obiceiuri de spirit, cu întreaga ironie a urmărilor lor, fac parte acum din el însuşi, ş’au încorporat în existenţa lui cugetătoare. Dacă ar fi un filozof, ar puteâ să împartă în două, cum îşi impun, cu succes, atâţia, cercul concepţiilor sale, şi dincolo de adânca linie despărţitoare critica nu va trece, căci nu e domeniul ei. Dacă ar fi numai un istoric, el ar puteâ pune alături ce a primit ca să creadă şi ce a câştigat ca să ştie, una neamestecându-se cu alta, entuziastul religios stând în aceeaş încăpere cu acela care în tot ce priveşte numai omenirea duce îndoiala până la negaţie, tăgăduirea până la sarcasm. Dar el e un filolog unit cu un teolog: teologia-i dă ca bază cărţile sfinte şi aceste cărţi sfinte, supuse interpretării, strigă pe fiecare pagină umanitatea lor, cu toate nesiguranţele, cu toate insuficienţele, slăbiciunile şi contrazicerile ei. Şi astfel Renan n’a fost preot, ci a fost — Renan. III. Deocamdată, ieşind din seminar, îşi urmează cariera strict ştiinţifică, întreţinându-se ca profesor particular. Agregatul în filozofie din anul revoluţionar 1848 — el îşi făcuse revoluţia lui, ceva mai mare în principiu, ca şi în urmări —, premiatul Institutului de Franţa eră un semitolog atent, răbdător, chibzuit, destinat să fie în ţara sa cel mai tare dintr’o generaţie întreagă. Că fiecare studiu adaugă la desfacerea lui din ceeace trebuie să-l reţie o viaţă întreagă în dogma inatacabilă e tot ce poate fi mai firesc. întâiul pas singur are importanţă, acela care trece dincolo de marginea interzisă şi aduce metodele de cercetare profane pe terenul oprit. Atunci a tradus «Cartea lui Iov», cu lamentaţia zădărniciilor omeneşti şi înfocatul imn de iubire orientală din «Cântarea Cântărilor». Dela monumentala «Istorie şi sistem comparat al limbilor semitice», dela încercarea asupra «originii limbii», a trecut la istoria religioasă, care-1 seduce, tot mai mult, şi, după «Etudes d’histoire religieuse», încearcă a găsi în filozofia arabă explicaţia sintezelor medievale de dogmă www.digibuc.ro 331 ERNEST RENAN 7 catolică prin - «Averroes et rAverro'isme». E, dela început, un mare erudit, unul din cei mai mari pe cari-i avuse naţia sa, aşâ de bogată în acest domeniu, dar deocamdată, cu toată notorietatea, provocată de atacurile intransigenţilor Bisericii, cari nu-1 vor putea împiedica să între la Institut şi, dacă-i vor luă catedra dela Sorbona, nu vor fi în stare să-l oprească de a vorbi la College de France, în afară de preocupaţiile marelui public, de vre-o misiune faţă de dânsul. Pentru moment, în nervoasa atmosferă de prefacere, e bine primit de oficialitate. Chiar când Republica are un preşedinte şi preşedintele, Ludovic Napoleon, e un stăpân ^are vede în catolicism straşnicul mijloc de disciplinare ce a fost totdeauna, Renan, care crede încă în vieaţa nouă a umanităţii pe baza «principiilor dela 1789» şi se inspiră din liberalismul pe care-1 socoate viu şi binefăcător, capătă o misiune în acea Italie care tocmai atunci puneâ pe aceeaş cale a revoluţiei problema între drepturile naţionalităţii libere şi acelea ale Bisericii care nu poate da libertatea. înainte de a trece ca funcţionar la departamentul manuscriptelor din Biblioteca Naţională, calitate în care va da o lucrare, prea puţin cunoscută, dar plină de informaţii nouă şi de spirit sintetizator, colaborarea pentru artă la «Tabloul» secolului al XlV-lea francez, în care partea despre literatură o va da Leclerc, el s’a riscat dincolo de limitele stricte ale filologiei, a călcat pe ierenul pasionatelor controverse modeme în studiul, dela 1851, despre Tosti, pe care-1 va cuprinde în Essais de morale et de critique. < Renan crede acum că a fost în evul mediu o mare mişcare de renovaţie care «şi-a găsit formula definitivă în 1789», formulă a cării adaptare e o necesitate pentru orice societate «modernă». De fapt, agitaţiile «cetăţii» medievale, pe care el o înţelege greşit ca opusă colectivităţii, au continuat fără întrerupere până la dărâmarea acestui ultim aport al formei imperiale,, de origine şi de caracter asiatice, care a fost regalitatea franceză, dar, dacă în Constituţia ce s’a dat atunci este expresia conducerii prin «popor», principiile, de rigoare logică absolută, sunt tot un răsunet al dogmei asiatice. Pentru cugetătorul din 1851 însă 1789 înseamnă «actul de majoritate al spiritului uman lu ând posesiune de suveranitatea sa», suirea www.digibuc.ro 8 N. IORGA 33* pe tron (Vavenement) a raţiunii ca putere organizatoare şi reformatoare»1). Aceasta poate pentrucă această raţiune filozofică biruise vechea concepţie monarhică-teocratică a trecutului, pe care el o combate în ultimul ei reprezentant care n’a abdicat dela totalitatea drepturilor sale, Papa. Şi în studiul despre revoluţiile Italiei «ideia dreptului individual şi a libertăţii», pe care o dărueşte năvălitorilor germanici, — lecturile germane-1 stăpânesc încă mult — îi pare cea mai mare cucerire a umanităţii». Dar, îndată, o concepţie nouă se. formează, la acela care aveâ în el elementele de moştenire, ca rassă şi clasă, din care ea puteâ să se înjghebe dela sine, la cea dintâiu atingere brutală cu formele fără cuprins, cu vorbele fără răsunet, cu materialismul care, lipsit de frâu moral şi de tendinţă ideală, se mulţumeşte cu plăcerea bunei-stări şi se acopere cu ipocrizia formulelor uzate şi veştede. Cum se declarase contra admiraţiei necondiţionate, pe care străinii n’o pot împărtăşi, căci văd urmele imitaţiei, pentru literatura franceză a secolului al XVII-lea, el va aveâ curajul să lovească în defectele faptei dela 1789: nivelarea în forme impuse cari ascund şi strivesc, împiedecând manifestarea liberă a însuşirilor superioare ale personalităţii, dintre care cea dintâiu e aptitudinea morală, element principal al religiosităţii, care ea însăşi este principalul apanagiu al speciei noastre. El va proclamă astfel că «un aşezământ nu e solid decât atunci când are rădăcini istorice» * *) şi că «libertatea rezultă dintr’un drept anterior şi superior acelui al Statului, şi nu dintr’o declaraţie improvizată ori dintr’un raţionament filosofic mai mult sau mai puţin bine dedus» 3). «Greşala cea mai neplăcută (fâcheuse) e să crezi că-ţi serveşti patria calomniind pe cei cari au fundat-o. Adevăraţii oameni de progres sunt cei cari au ca punct de plecare un respect adânc de trecut. Tot ce facem, tot ce suntem e rezultatul final (raboutissant) al unei munci seculare.» Numai în scăparea din anume restricţii ale vremilor de culturi închise prin *) P- *»5- *) P- 37. *) p. 38. www.digibuc.ro 333 ERNEST RENAN 9 hotare şi prejudecăţi de clasă vede el o compensaţie pentru ■ce ne face să suferim o anume democraţie. Industrialismul epocei napoleoniene, trecut din Anglia noilor jnaşini în această Franţă sătulă de ideologie pentru a luă în acelaş timp stăpânire asupra Americei-de-Nord şi a impune, apoi, lumii întregi întâiu ocupaţiile de fabrică şi uzină menite a da Germaniei biruinţa, apoi starea de spirit rezultată din aceste îndeletniciri ca şi din desfrânatul joc liber al capitalului, apare acelui care, acuma, trecuse la critica socială •şi morală şi-şi fixă o misiune faţă de scăderile vremii sale, ca o înjosire a omenirii. El pune în contrast experienţele în care Imperiul al doilea, ca şi Anglia reginei Victoria, vedea suprema ■dovadă de vrednicie a unei societăţi, cu «panegiriile» de odinioară, pline de poezie în «congresele lor literare», care erau şi «reuniuni religioase», cu pelerinagiile, care — cum spune el, prevestind teoria d-lui Bedier — erau creatoare de poemel). «Mulţimea care se îngrămădeşte sub aceste bolţi de cristal e oare mai luminată, mai morală, mai în adevăr religioasă decât eră acum două veacuri ? Ne putem îndoi» 2). Faţă de aceste negaţii el eră dator cu o afirmaţie. Şi a dat-o. IV. Trecând la cercetarea ei, de un foarte mare interes actual, ba chiar veşnic, voiu stârni poate mirare neoprindu-mă prea mult asupra acelei delicioase opere de poezie religioasă, rezultată din cunoaşterea, printr’o misiune în Siria, a mediului palestinian, dare e «Vieaţa lui Isus», ea însăşi cea dintâiu din-tr’un şir de lucrări asupra lui Marcu-Aureliu, asupra Evangheliilor, asupra Sfântului Pavel, asupra lui Anticrist, formând o istorie a începuturilor creştinismului. In adevăr această scriere aşa de populară, cea mai populară despre Isus, până la întinsa diluare a aceluiaş subiect sacru ■de d. Papini, nu reprezintă nici ceva nou în cugetarea lui Renan, nici ceva actual faţă de marile preocupaţii ale omenirii în zilele noastre, pline de urmarea crimelor ce s’au săvârşit contra umanităţii şi pe care încă nicio căinţă sinceră nu le-a expiat. *) *) P- 354- s) P. 373- www.digibuc.ro IO N. IORGA 334- Apărută la 1860, «Vieaţa lui Isus», prezintată şi marelui public într’o formă din care lipseşte aparatul de erudiţie, studiază umanitatea Mântuitorului, după toate regulele istoriografiei modeme, nerespectuoasă doar întru cât nu abdică dela niciunul din drepturile ei. Inovaţia stă doar în apelul din ediţia prescurtată, către «popor», cămia-i prezintă icoana celei mai cutare propagande şi celui mai sfânt sacrificiu, «către umilii robi şi roabe ale Domnului, cari poartă greutatea zilei şi a căldurii, muncitorii cari lucrează cu braţele lor să clădească templul pe care noi îl ridicăm spiritului, preoţii în adevăr sfinţi cari gem în tăcere de stăpânirea unor saducei trufaşi, bietele femei cari sufăr de o stare socială în care partea binelui e încă slabă, muncitoarele pioase şi rezignate în fundul recei celule în care Domnul e cu dansele». E aici mai mult decât influenţa lui Lamennais, celalalt Breton, cu flacăra vie în care i se rezumă vieaţa, tovarăşul de rassă pe care Renan îl aprecia ca pe un spirit sincer, loial, drept, după tradiţiile şi cerinţile sângelui său 1), plin de «nobleţă antică»-şi desgustat de tot ce o jigneşte, de «cavalerism şi generosi-tate», cât asămănarea de tendinţe combative. Asămănare de tendinţă în a distruge ceeace nu se crede adevărat şi îndreptăţit, nu şi de temperament în a repară, în a construi. Pentru lipsa acestei părţi ca şi pentru capitularea în faţa ultramontanismului papal prin ridicarea de steag a neocatolicis-mului militant ca să ajungă apoi la socialismul religios în veşmânt profetic, Renan a fost aspru faţă de acela care în multe privinţi i-a fost înaintaş şi cu care se vede bine că nu ţinea să se confunde. «Şef de şcoală, de partid» ca acela, istoricul creştinismului, fără a-i fi adversar, nu voia să fie. Ii eră destul pentru ca sa ajungă la un rezultat mai puţin amar şi crispat poezia, larga poezie,— dar alta decât a autorului «Cuvintelor unui credincios», — profund umană, care-i picură din inimă ca mirul sfânt duioasele sfinţilor răsăriteni. Ea veniă, mai direct decât la celalalt, dela acei «părinţi ai tribului obscur la vatra căruia a cules credinţa în cele nevăzute», dela «umilul clan de plugari şi corăbieri *) *) Essais, p. 174 şi urm. www.digibuc.ro 33S ERNEST RENAN căruia-i datora că şi-a păstrat toată vigoarea sufletului într’o ţară stinsă»—cât se înşelă el! —, «într’un veac fără speranţă»1). Această poezie nu e numai în dramele filozofice, în cari -a strecurat pentru plăcerea oamenilor rafinaţi ceeace cugetarea lui aveă mai subtil şi, după socotinţa unora, chiar mai ambiguu în înţelepciunea-i cu nesfârşite orizonturi, ca şi în orice pagină de istorie, plină de atâta înţelegere umană, ci mai ales în poezia cu totul specială a moralei sale, poezie atât de necesară în veacul nostru, încât fără dânsa, cu oricâtă religie chiar, nici o morală nu poate supravieţui acelui asalt de interese materiale exasperate, cu atât mai mult, cu cât sunt mai bogat satisfăcute, de a cărui apropiere ameninţătoare se speria, pe pragul expoziţiilor napoleoniene, criticul dela 1860. «Trebuie să creăm împărăţia lui Dumnezeu, adecă a idealului, înlăuntrul nostru» şi «legătura (le commerce) sufletelor e marea şi singura realitate». «Existenta e o mare si continuă datorie» 2), asâ stă scris pe cele dintâiu din tablele credinţei sale definitive. Fără «a fi cugetat vreodată să scadă în lumea aceasta suma de religie ce mai rămâne» şi cerând doar pentru dânsa «un nou grad de rafinare», un spor de «delicateţă a sufletului şi de cultură a spiritului», el se despărţise pentru totdeauna de dogmele invariabile în preciziunea lor şi de «credinţile supranaturale» şi nu consimţiâ însă la «timidele minciuni» ale altora, în care nu descoperii ceiace credinciosul dă, creând el însuşi religia în formele date, pentru care nu poate răspunde. Dar nu înţelegek să-i substituie, mai mult decât materialismul care-1 revolta, acea idolatrie a intelectualismului, care trebuia să infecteze lumea. «Toate rafinăriile lumii nu fac cât un sentiment bun, chiar rău exprimat». Nici sistemul, dar nici studiile nu pot fi un scop, deci o îndreptăţire pentru vieaţă; «Nu m’aş retrage mulţumit din vieaţă dacă acţiunea mea s’ar fi mărginit a sprijini o ordine de studii sau un sistem particular». A fi un om de treabă, a trăi într’o morală care e a ta, căci vine din necesităţile organice ale sufletului tău, care prin aceasta ‘) Essais, pp. XVIII—XIX. 2) Souvenirs, pp. xa6, 135. www.digibuc.ro 12 N. IORGA 33& se aşează în rândurile «adevăratei aristocraţii a vremii noastre*,. iată ce trebuie să însemne vieata. * Şi el o spune cu simplitatea preotului dela ţară ce eră menit să fie şi ce rămăsese în fond, cu toată imensa acumulare a tuturor cunoştinţilor şi maiestoasa dominaţie a Unei personalităţi excepţionale. «Morala e lucrul serios şi adevărat prin excelenţă şi ea e de ajuns ca să dea vieţii un sens şi un scop... Este o bază neîndoelnică pe care niciun scepticism n’o zguduie si în care omul va găsi până la sfârşitul zilelor sale punctul fix al nesiguranţelor sale: binele e binele, răul e răul». Şi această religie morală are şi avantajul de. «a reuni în acelaş sentiment toate spiritele oneste, oricât ar fi altfel despărţite asupra lucrurilor dumnezeieşti şi omeneşti». * # * Dacă, la capătul tuturor îndoielilor, unul din oamenii ul cari veacul al XlX-lea s’a întrupat mai deplin cu tot ceeace l-a agitat, l-a chinuit şi l-a mângâiat a găsit în morala, înţeleasă altfel decât ca o îndeplinire nesinceră de rituri exterioare sau ca o prudentă punere la adăpost de răspunderile penale, ori chiar ca o condiţie neapărată pentru îmbunătăţirea în altă lume a condiţiilor de vieaţă din aceasta, liniştea necesară pentru a trăi fericit şi a munci cu spor spre binele altora, aceasta se dato-reşte religiozităţii, simţului lucrurilor superioare, putând sau ba a fi definite, cu care se născuse şi pe care-1 desvoltase o îngrijită educaţie de el însuşi. Ea e condiţia neapărată şi a purităţii care se apără şi a avântului care cucereşte. Şi, afirmând aceasta la ceasul de comemorare a unui mare Francez şi a unui caracteristic Breton, o datină din ţara lui cea mică îmi vine, fireşte, în minte. Femeile dela el de acasă mătură bisericile înainte de plecarea bărbaţilor pe valurile nesigure ale Mărilor. Ce se adună astfel, din rămăşiţile atâtor slujbe ascultate cu evlavie, primite cu mângâiere, se împrăştie în aer şi e de bun augur pentru aceia cari pleacă. «Praful bisericilor», spune Le Goffic, «cules-cu îngrijire şi aruncat în cele patru părţi ale zării, va asigură, o navigaţie bună.» www.digibuc.ro www.digibuc.ro