ANALELE
ACADEMIEI ROMÂNE
SERIA II. — TOMUL XXXIII. 1910—1911.
MEMORIILE SECŢIUNII ISTORICE
Ca 11 STAMPE.
BUCUREŞTI
LIBRĂRIILE SOCEC & Comp., C. SFETEA şi LIBRĂRIA NAŢIONALĂ
LEIPZIG	VIENA
OTTO HARRAŞSOWIT7.	GEROLD & COMP.
19*1.
30.453
www.digibuc.ro
CUPRINSUL
Pag
Francisc Râkoczy al II-lea, învie torul conştiinţei naţionale ungureşti, şi Românii, de JV. Iorga.............................. 1
Un călător italian în Turcia şi Moldova în timpul răsboiului
cu Polonia, de N. Iorga....................................35
Două documente privitoare la Revolta boierilor din ţara Făgăraşului în favoarea lui Mihnea Vodă numit cel Rău
(1508 —1510), de Ioan Puşcariu.................................61
Carol al Xll-lea, Petru cel Mare şi ţerile noastre (1709—1714),
de N. Iorga................................................... 71
Câteva nole despre cronicele şi tradiţia noastră istorică, de
N.	Iorga.................................................    129
Alte lămuriri despre veacul al XVIII-lea după izvoare apusene.
Luarea Basarabiei şi Moruzestii,	de N. Iorga..................147
Răscoala Seimenilor în potriva lui Mateiu Basarab, de N. Iorga. 187 •Ceva despre ocupaţiunea austriacă în anii 1789—1791, de
N. Iorga....................................................  211
însemnătatea divanurilor ad-hoc din Iaşi şi Bucureşti în istoria renaşterii României, de D. A. Sturdsa.
I.	Tratatul de Paris din 30 Martie 1856 ........... 267
II.	Anul 1856 ....................................... 303
III.	Anul 1857 ...................................... 417
IV.	Lucrările divanurilor ad-hoc din Iaşi şi Bucureşti. 591
V. Anul 1858. Căimăcămia din Moldova a domnilor Ştefan Catargiu, Vasile Sturdza, Anastasie Panu .... 889 Partea Românilor din Ardeal şi Ungaria în cultura românească.
Influenţe şi conflicte, de N. Iorga .......................767
Munţii Tămas si Tămăsel, de Ioan Puşcariu.....................787
Dinastia lui Radu Negru Vodă în Ungro-Vlahia (Valahia Mare) şi Dinastia Basarabilor în Oltenia (Valahia Mică) şi în Valahia Mare, de Dr. Atanasiu M. Marienescu ...	. 797
www.digibuc.ro
FRANCISC RÂKOCZY AL II LEA-
INVIETORUL CONŞTIINŢEI NAŢIONALE UNGUREŞTI, ŞI ROMÂNII
DE
N. IORGA.
Membru al Academiei Române.
Şedinţa dela 4 Iunie 1910.
După ce pacea dela Carlowitz părea că eră să asigure o bucată de vreme liniştea în Ungaria, ajunsă întreagă în mâna împăratului, răscoala lui Francisc Râkoczy, izbucnită la Muncaciu în Iunie 1708 — doi ani după brutala lui arestare —, puse iarăş în discuţie stăpânirea Casei de Austria asupra provinciilor sale ungureşti.
Râkâczy, născut în 1676, eră fiul lui Francisc I-iu, un fiu al lui Gheorghe al II-lea, principele Ardealului. Mamâ-sa eră Elena Zriny, dintr’o familie vestită în luptele împotriva Turcilor. Petru, fratele Elenei, fu decapitat pentrucă pregătise o mare răscoală a Ungu-rimii împotriva stăpânirii Habsburgilor; un Nâdasdy, un Frangepani pieriră odată cu dânsul. După moartea prinţului Râkoczy, văduva sa luă pe Emeric Tokoly care jucă rolul de prinţ ardelean şi de Craiu unguresc înainte şi după încunjurarea, de Turci, a Yienei la 1683.
Catolic, botezat Francisc, dar şi Leopold — cum i se şi zicea în copilărie —, după numele împăratului, crescut la Viena şi la Neu-stadt în Boemia, în credinţa faţă de Austriaci, pupil al lui Leopold
I-iu, şcolar al Iezuiţilor şi menit a face parte din Ordin, suprave-ghiat de Kollonics, cardinalul convertitor, cumnat al contelui de Aspremont-Reckheim, din aristocraţia vieneză, guvernatorul Unga-riei-de-sus, şi, în sfârşit, soţ al unei princese germane, Carlota de
Analei» A. S.—Tom. XXXIII.—Mem. Seof, Istorice,	1
www.digibuc.ro
2
S. IOftGA
Hesa-Rheinfels, ultimul Râkoczy nu părea chemat să ajungă vreodată cap de revoltă. împrejurările însă fură mai tari decât dânsul. (1)
Cariera lui de revoluţionar, reprezentant al aspiraţiilor la vieaţă liberă ale poporului său, e în strânse legături cu vieaţa noastră naţională şi cu Vieaţa noastră de Stat. Pentru întâia oară se încearcă o lămurire a lOr, pe baza unui material mai bogat, în paginele ce urmează.
Ele încep o serie de studii privitoare la istoria Românilor, pe cari mi le suggerează şi mă ajută a le redactâ cercetările pe cari le fac pentru volumul IV din «Geschichte des osmanischen Reiches», care a înaintat acum până la cele dintâi decenii ale veacului al XVIII-lea,
I.
Răscoala râkoczyană ajunse mai interesantă pentru ţerile noastre, şi mai ales pentru principatul muntean, atunci când ea atinse partea de Miazăzi a Ardealului. In mijlocul iernii anului 1704, în Ianuarie, se ridică Secuii, câştigaţi de un agent din Ungaria, pentru Craiu, tot cu gândul, pe Care-1 avuseră şi pe vremea lui Sigismund şi Andreiu Bâthory, de a-şi căpătă înapoi libertatea. Cu un Kâlnolty
(1)	Cf. Nilles, Symbolae, pp. 1053—4; [Râkoczy], Histoire des rdvolutions de Hongrie, Haga, 1739, 6 voi. (ediţia întâi are două volume) (cf. Histoire duprince Ragotei ouguerre des mecontents sous son commdndement, Paris, 1707); Merckwurdige Geschichte des Fur-sten Franz Râkâczy, Berlin-Potsdam, 1795; Fiedler, Aktensliicke zur Geschichte Frâne Rdkdcsys und seiner VerbindunQen mit dem Auslande. Aus den Papieren Ladislaus Kdkennesdi’s von Betes, seines Agenten in Baiern, Frankreich, Preussen und Russland, 1705 1715, în «Fontes Rerum Austriacarum , 2 voi., Viena, 1855, 1858; lucrările lui Colo-man Thaly, mai ales Archivium rakocianum; acelaş, De Saussure torokorsedgi levelei, Pesta, 1909 şi articolul lui J, Kont în Revue de Hongrie, 1909, n-rele 1—2 (trădarea lui Bohn). Oe \ăzut şi amintirile lui Francisc Dadich, secretar dalmatin, în Gatterer, Allge-meine historische Bibliotliek, Halle, Gebauer, X—XV, 1769 şi urm,; Coloman Thaly, Tor-tdnelmi Raplâk (1663—1719), Budapesta, 1875 («Mon, Hung. Hist., Diplomata», XXVII); Aoelaş, Ae elsd hasai hirlap, 1705—10, Budapesta, 1879; Acelaş, A seikesi Grâf Berecsenyi csaJdd, Pesta, 1885, 1892, 2 voi.; Szopori Nagy Imre, Magyar tdrtdnelmi evkdnyvek es napldk a XVI—XVIII szdeadokbol, Pesta, 1881: Thaly, Grof Eseterhdzy Antal tdbori kdnyve, Pesta, 1901. Cartea lui Horn, Frâne Rdkdcey 11, ed. a 2-a, Leipzig, 1861, e învechită. Mai vezi Albert Vandal, Vne ambassade franţaise en Orient sous Louis XV, La Mission du marquis de Villeneuve, Paris, 1887; Le Pacha Bonneval, Paris, 1885. Pentru mama şi sora lui Râkdczy, Coloman Thaly, Kdsmârky Thokoly Imre naploi, leveleskdny-vei 4s egydb emldkesete, irdsai, Budapesta, 1868, 1873 ; pentru el lnsuş, I, p. 355 şi urm,; II, p. 516 şi urm,
www.digibuc.ro
PraNcisc râkoczy al ii-lea şi români!.
3
şi Szek Istvân în frunte, ei năvălesc, ca viteji răsboinici şi ca îndrăzneţi hoţi de cai şi desbrăcători ai drumeţilor, pe la Apaţa în Ţara Bârsei, înaintând, împreună cu alţi Curuţi, până la Prejmer, unde se jăfuesc averile ascunse de nobili, şi la Codlea, unde negustorii «greci» plătesc şi ei cu punga. Apoi trec şi peste Olt, resping cetele trimese împotriva lor, taie drumurile de negoţ şi nu se risipesc până nu mântue prada. Un «căpitan» sau hotnog vine după alt căpitan, despre care spune că a fost numai «straja» furtişagurilor.
Astfel peste câteva zile alte căpetenii, dintre cari câte unul aducea şi mai multe mii de oameni, vin, în ciuda cavaleriei imperiale, să cerceteze dacă n’a mai rămas ceva şi pentru dânşii. Ei prind pe contele Mikes, ca să câştige la răscumpărarea lui. In Aprilie Jăfui-torii sunt împrăştiaţi de catane, cari ard satele din Haromsec. Dar Braşovul rămâne toată vara ca încunjurat de Secuii şi Curuţii cari roesc în jurul lui. Sârbi fără căpătâiu, dragoni fugari, ţărani ne-mulţămiţi cu iobăgia le sunt în ajutor. Nemeşii stau închişi în cetatea cea mare a Saşilor.
Talpaşi setoşi pândesc sosirea buţilor de vin din ţară şi beau cât
li-i voia după ce biruesc în lupta cu escorta germană. Se aude de oameni decapitaţi, traşi în ţeapă, ceeace aduce în Braşov represalii. (1)
Şi această stare de lucruri urmează în 1705, anul în care, toamna, Râkoczy fu bătut în Ardeal şi silit a se adăposti în Gherla, pe când generalul Herbeville ocupă Clujul. In Maiu se cere locuitorilor din Râşnov, din Cristian şi Ghimbav «să-şi lase locuinţele şi să treacă ’n Secuime», ori chiar «să meargă în ţâra de jos (ins Niederland), cu tot ce au, ca să nu le iea averea Lobonţii din Braşov», — cari, deşi oameni împărăteşti, nu erau mai cum se cade; ei fug, dar pentru a se adăposti la prieteni şi rude în vecinătate, sau a-şi căută mântuirea în largul cuprins al vechii cetăţi de pe movila de lângă Râşnov, unde, la jumătatea lui Iulie, păziau oamenii Craiului celui nou, ca şi la Codlea. Numai la sfârşitul anului se puteau aduce în oraş, pe treizeci de care, armele Secuilor din Ciuc, cari se predaseră. Peste câtevâ zile sosiâ în Braşov locotenentul-feldmareşal Cusani şi porunciâ să se iea puştile ca şi orice alte unelte de răsboiu din mânile ţăranilor. Se îngadue numai un băţ de cutare mărime : «ein Stăblein, 4 Spannen lang».
In August 1706 pornesc iarăş, lângă Braşov chiar, apoi la Bran, jafurile. Din nou plătesc oamenii din Râşnov, Cristian şi Ghimbav, pe
(1)	V. Ziarul lui loan TsiHsi In Thaly, Tortenelmi Napiok, p. 263 şi urm.
www.digibuc.ro
4
N. IORGA
cari Curuţii Ii îndrăgiseră, se vede, în deosebi. Se cere Braşovenilor, pentru ei şi toată stăpânirea lor, un preţ de răscumpărare care întrece 20.000 de florini. Şi Codlenii trebue să-şi dea partea pentru a scăpa de aceşti oaspeţi grozavi. Caii, vitele, butoaiele de vin de dincoace de munţi hrănesc şi adapă această mulţime sălbatecă; judele din Prejmer e supus caznelor pentru a da bani; alţi’ fruntaşi ai satelor sunt târîţi în robie; rebelii numesc birăi în numele Craiului lor.
Fără voia Braşovenilor şi Sibiienilor, «cari ţin cu împăratul», se adună, în 1707, laOşorheiu dietaCuruţilor, «der kurutzische Landtag» care face din Râkoczy un Domn al Ardealului; se hotărăsc mari contribuţii pentru întreţinerea bandelor, cari se chiamă că au ajuns acum oastea ţerii (Martie—28 Maiu). Principele însuş se află în Ardeal, despre care zice că «nu-i lipseşte nimic decât un Domn bun, părinte al Poporului» (1), şi în curând această «oaste» îl duceâ la Alba-Iulia, cetatea de Scaun a vechilor Crai, pe când în jurul Braşovului se iviau şi pieriau iarăş tâlharii de vite şi de oi, chinuitorii şi prinzătorii de oameni. La Hărman contele Mikes însuş se aşează, toamna, în casa părăsită a popei săsesc. (2)
II.
In aceste mişcări ale lui Râkoczy, care apăruse însuş, la 1703, în mijlocul Românilor din Maramureş (3) şi ai cărui ostaşi jăfuiau fără osebire, în Ţara Bârsei, şi pe Saşi şi pe ai noştri, dar dădeau prilej şi Românilor supuşi ai «cinstitului Sfat» şi ai «Măriilor Lor» din oraşe să-şi răstoarcâ puţin din cele suferinţe vechi, — neamul nostru trebuiâ să fie amestecat, cu vitejia şi primejdia, cu câştigul şi cu nădejdile. La Gherla, în 1705, Craiul găsi «simpli ţărani români pe cari un tânăr nemeş, de neam mare, dar destul de prost, îi strânsese», ca guvernator. (4) «Muntenii destul de curagioşi şi cu dragoste de cetatea lor» cari apărară Chioara, erau tot Români. (5)
(lj Memorii, ed. I-a, II, p. 117.
(2)	Jahr-Geschichte von J. Teutsch, In iQuellen zur Geschichte der Stadt Brassâ», IV, p. 118 şi urm.; Zeidner Benkwurdigkeiten von J. DUck, ibid., p. 302 şi urm. Cf. Herr-mann, Bas alte und neue Kronstadt, ed. Meltzl, I, p. 64 şi urm.; Memoriile lui Râkâczy, II, p. 69 şi urm., 112 şi urm.
(3)	Katona, In Şinoai, III, p. 328 şi urm.
(4)	Memoriile lui Râkdczy, II, p. 92.
(5)	lbid., p. 93.
•www.digibuc.ro
FRANCISC RXKOCZY AL II-lea ŞI ROMÂNII.
5
Reprezentantul la Constantinopol, în 1711, al lui Râkdczy eră boierul făgărăşan Ioan Talabă. (1) El voi să treacă la Suedezi şi fu iertat apoi de Austrieci. (2) Solul Ţarului în 1707 la Râkdczy, Corbea, care-i propuse Polonia, nu eră un Grec (un Grec habitue dans ce pays, appele Corbe), ci Teodor Corbea, ruda Ceauşului David şi Braşovean de viţă. (3) Şi nemeşul Naghiseghi Gabor, un cunoscut duşman al Unirii, se află în tabăra Râkdczyanilor, şi generalul Rabutin îl pedepsi pentru aceasta cu o închisoare care i se mântui odată cu vieaţa. (4) «Libertaşii», banii de aramă ai Curuţilor, aduseră aminte Românilor multă vreme aventura lui Râkdczy. (5) Se ştie că noul rege maghiar dădu Maramureşenilor un nou Vlădică, pe acel Ion Ţircă, episcop curat românesc, care-i rămase credincios până la sfârşit. La 1706, în Iulie, el erâ pribeag în Moldova şi scria de acolo Craiului său arătând că e «gata să slujească Măriei Sale în tot ceasul» şi rugând pe Dumnezeu «să întărească arma Măriei Sale, să biruească duşmanii Măriei Sale, cum au biruit David Craiu pizmaşii săi». Când, la 1707, Râkdczy intră în Ardeal, Ţircă veni cu dânsul şi se aşeză odată cu Craiul în Scaunul Bălgra-dului, izgonind pentru câtvâ timp pe Atanasie, episcopul cel de curând unit, al Imperialilor. El se îndatorise a da stăpânului în fiecare an şase cai pentru rădvan. (6)
Astfel încă odată sânge românesc se vărsă şi vitejie românească se cheltui în Ungaria pentru cauza naţională a unui neam străin. (7)
III.
In ce priveşte Ţara-Românească, încă din 1708 Brâncoveanu trebui să iea o atitudine faţă de marile schimbări pe cari le adusese în Ardeal întinderea revoltei. La început el păstrează legăturile cu Imperialii şi primeşte de două ori în primăvară pe căpitanul îm-
(1)	Hurmuzaki, Supl. I1 2 3 4 * 6 7, pp. 391—2.
(2)	Acelaş, Fragmente, IV, p. 72.
(3)	Memorii, II, p. 122.
(4)	Amintirile lui Nioolae Bethlen, in Şinoai, III, p. 330 şi urm.
(6)	Quellen der Stadt Brassâ, IV, p. 310.
(6)	Cf. Studii ţi doc., IV, p. 72, n° lxvii; XII, p. lii; Nilles, Symbotae, pp. 372—5; Hurmuzaki, Fragmente, I, p. 87; Sate ţi preoţi din Ardeal, p. 183 şi urm.; Tstoria Bisericii române, II, tabla.
(7)	Talman scrie la 3 August 1704: «und ist vermuethlioh, das mehr Wallachen und Moldauer bey denen Rebellen alss Turoken sicb befinden» (Hurmuzaki, Doc., VI, p. 23).
www.digibuc.ro
6
N. IORGA
părătesc Dufresnel. (1) Graniţa lui n’o închide nici magnaţilor unguri cari îşi strămută averile lor la noi pentru mai multă siguranţă. (2) El avea pe atunci ,prea mult de lucru cu mişcările Tătarilor rebeli în Bugeac, şi în curând cu primejdioasa-i călătorie la Poartă, din care nu ştia dacă se va mai întoarce, ca să se poată amestecă în astfel de lucruri pline de risc.
După întoarcerea lui cu asigurarea că va domni pe vieaţă, Domnul muntean se găseşte îndată în faţa răscoalei Secuilor şi a hotărîrii lui Râkoczy de a fi principe al Ardealului. (8) In Octomvrie acesta-şi luă titlul de: «Nos Franciscus Secundus Rakoczi, Dei gratia Imperii et Transilvaniae princeps electus, necnon monkacsiensis, makoviensis etHungariae confoederatorum pro libertate pugnantium dux».(4) Brân-coveanu păstrează însă vechea-i îndreptare politică, şi în Iunie 1704 catane din Braşov aduceau la noi pe soţia, fugară, a unuia din generalii împărăteşti aflători în Ardeal. (5) Regele Iosif îi mulţamiâ mai târziu pentru asemenea adăpostire de «credincioşi ardeleni» cari nu mai puteau rămânea, fiind lipsiţi şi de mijloace de traiu, în ţara lor. (6) Cam în acelaş timp Constantin Vodă primise ştiri dela Braşoveni «pentru acei vecini ai lor, de jafurile ce fac şi pe câţi au prădat, de le-au luat bucatele» şi făgăduiâ lămurit că «noi aceasta nu vom îngădui, mai vârtos căci au călcat hotarul terii noastre». A şi cerut, «la cine este mai mare peste aceia», despăgubire faţă de «săracii» lui, prădaţi ca nişte simpli Saşi de-ai împăratului. Altfel, vor fi represalii : «că apoi noi vom găsi de vom luâ mai mult; ce să nu-i pară rău». Munţii vor fi păziţi cu ostaşii, cu «slujitorii» săi, «ca să nu-i mai lase pe unii ca aceia să se tinză şi să mai facă ce au făcut». Braşovenilor, vechi prieteni şi credincioşi ai Chesa-rului, e gata a le fi de tot ajutorul. (7) De alminterea el dăduse de ştire îndată la Poartă, înainte de această călcare de hotar, cerând, crede rezidentul german, un ajutor de trupe turceşti pentru a păzi hotarul ameninţat. (8) De sigur însă că el n’ar fi fost bucuros de 1 2 3 4 5 6 7 8
(1)	Socotelile Braşovului, in aceste «Anale», XXI, p. 144.
(2)	Hurmuzaki, VI, p. 20.
(3)	V. mai sus, p. 2 şi urm.
(4)	Hurmuzaki, IX1, p. 421, n° dlxxiv.
(5)	Socotelile Braşovului, l. c.
(6)	Hurmuzaki, VI, p. 28, n° xvii.
(7)	Iorga, Braşovul şi' Românii, scrisoare din 9 Iunie 1704; p. 170, n° 24. Scrisoarea lui David Corbea către acelaş jude braşovean (ibid., pp. 403 — 5) oglindeşte, la 16 Septemvrie următor, o stare de lucruri normală.—In citaţii dăm formele de limbă actuale.
(8)	Hurmuzaki, VI, p. 21.
www.digibuc.ro
FRANCISC RÂKOCZY AL II-lea ŞI ROMÂNII.
7
oaspeţi aşa de costisitori şi de pretenţioşi; slujitorii lui îi ajungeau, dar voia să aibă dela Turci autorizaţie pentru a-i întrebuinţa. El ţinu pentru apărarea ţerii nu mai puţin de 12 companii de ostaşi. (1)
In legătură cu aceste tulburări îl vedem pe Vodă, la sfârşitul aceluiaş an şi la începutul celui viitor, intervenind împotriva «Curu-ţilor» prădalnici. Ei opriseră, cum s’a spus, vinuri ce fuseseră cumpărate la noi, în Câmpulung, şi Brâncoveanu judecă astfel călcarea de pace: «Căci, deşi au cu dumneavoastră vrajbă şi nedragoste, iar cu oamenii ţerii noastre n’au nici o treabă, să-i prade»: Petru Kâlnoky a fost poftit deci, «prin rânduri de oameni», să facă despăgubirea cuvenită, «să puie lucrul la o cale, să nu rămâe oamenii noştri prădaţi». (2) Iar, când, în Fevruarie 1705, trebuia să vie postavul pentru îmbrăcartea slujitorilor, Brâncoveanu cere dela «comandatul» Braşovului şi dela vechiul şi bunul prieten judele Andreiaş Reiter să-l aducă până la hotar, la Predeal, cu «câţiva Nemţi», din pricina «locurilor ce sunt cu grijă (8)», — căci şi Curuţii aveau nevoie de îmbrăcăminte caldă la vreme de iarnă. Şi în acelaş timp ambasadorul german la Poartă cerea izgonirea lui Brâncoveanu ca duşman al intereselor germane! (4)
Căci,, pe de altă parte, Brâncoveanu se feriâ şi de o prietenie prea strânsă cu Imperialii. învinuirea lui Feriol, ambasadorul francez pe lângă Poartă, că el ar fi făcut pentru Rabutin mai mult decât Paşa dela Timişoara pentru Râkoczy, cu toată porunca Sultanului de a-1 ajută la asediul Seghedinului, şi anume dând generalului ardelean 24 de care de praf, e ridiculă. (5) Aceştia se plângeau acum, cu chiar Rabutin în frunte, că, în ciuda asigurărilor date de Constantin Stolnicul Cantacuzino, Vodă nu îngrijeşte de corespondenţa lor între Viena şi Constantinopol şi că, în genere, e «rece» cu dânşii. (6) Ei mai adăugeau că Vodă ar fi lăsat din slujba sa 400 de Tokolyani, cari ar veni acum să se adaugă Curuţilor, ba chiar Rabutin se te * 2 3 4 5 6
ii) Ibicl., p. 22. Câ. Poarta l-ar fi mustrat pentru aceasta, cum scrie rezidentul, nu e de crezut.
(2)	Braşovul şî Românii, pp. 32—3, n° 3.
(3)	lbid., pp. 66—7, n° 12.
(4)	Hurmuzaki, VI, pp. 26- 7.
(5)	Ibicl., Supl. I1, p. 358, n° dxxxiii.
(6)	Giurescu şi Dobrescu, Documente şi regeşte privitoare la Constantin Brâncoveanu, Bucureşti, 1907, pp, 140—1, n° 235. De fapt, în Aprilie 1705 Tătari luptă în Ungaria cu generalul Heister (Hurmuzaki, IX1, p. 415, n° dlxiv).
www.digibuc.ro
8
N. IORGA
mea de năvălirea împotrivă-i a Tătarilor sosiţi prin ţerile noastre. (1) Şi banii trimeşi lui prin Muntenia dela Veneţia zăboviau. (2) Când Râkoczyenii luară, In cursul verii, pasul Turnului-Roşu, legăturile Nemţilor cu Brâncoveanu ajunseră încaltea imposibile. (3)
Acuma Râkoczy îşi câştigase sprijinul Francezilor. După călătoria la dânsul a secretarului Michel, care trecuse pe la noi în 1704 ca negustor (4),—agentul lui Ludovic al XlV-lea, Desalleurs, erâ, la 1704 încă, în drum spre Ungaria(5),—Feriol, nebunatecul reprezentant al Regelui pe lângă Poartă, trimeteâ acolo, cu bani meniţi rebelilor, pe agentul Brue şi pe contele Leon, cu pază de Ieniceri; «alţi ofiţeri», cu firman, luau drumul pe la noi în Maiu 1705. (6)
In Moldova erâ Domn Antioh Cant emir, pe care Feriol îl priviâ ca pe un sigur prieten, între altele şi pentrucă fratele său Dimi-trie se adăpostise de duşmani, timp de şase luni, la ambasada regală. (7) Brâncoveanu îi păreâ supus bănuelilor, şi Feriol nu căpătase dela Poartă asigurarea, dorită de Rege, că nu se va mai îngădui Munteanului să trimeată provizii Nemţilor din Ardeal. (8) îndată după aceasta trec prin Ţara-Românească, aducând iarăş porunci dela Poartă, tovarăşii lui Tokoly, (9) care-şi isprăvi zilele în frumoasa-i reşedinţă de lângă Nicomedia la 13 Septemvrie 1705 (10), aşâ cum trecuse încă din 1704 Petrossi. (11) Domnul însuş, ca şi Constantin Stolnicul Cantacuzino şi celălalt unchiu al Brâncoveanului, Spătarul Mihaiu, erau rugaţi să se îngrijească bine de aceşti călători de taină, cari nu trebue confundaţi cu nemeşii fugari după neizbânda lui Rdkdczy în Ardeal la 1705. (12) Aceste dintâi scrisori ale lui Feriol către Curtea din Bucureşti nu ni s’au păstrat însă.
(1)	Giurescu şi Dobrescu, l. c., pp. 141—2, 30 Decemvrie 1704.
(2)	Ibid. şi p. 142, n° 239 şi urm.
(3)	Ibid., p. 143, n° 242; Thaly, Tort. Naplâk, p. 317 (altă luare a Turnului-Roşu, în 1707).
(4)	Hurmuzaki, VI, p. 23.
(5)	V. şi Thaly, Thâkdly, II, pp. 577, 600.
(6)	Hurmuzaki, Supl. I1 11, p. 359, n° dxxxv.
(7)	Cf. Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea, I.
(8)	Hurmuzaki, Supl. I1, p. 360, n'° dxxxvi-vii; VI, pp. 25—26.
(9)	Hurmuzaki, Supl. I*, p. 361, nle dxxxviii ix; IX‘, p. 423, n° dlxxvi. In acelaş timp Talman bănuia pe Brâncoveanu că transmite lui Râkoczy 100.000 de taleri; ibid. VI, p. 23. V. şi Paul Lucas, Voyage, I.
(10)	După un raport veneţian, Hurmuzaki, IX1, p. 423; după altul olandez, din 25Noem-vrie, la 10 Octomvrie (Iorga, Documentele Brâncoveanu, p. 126, nota 1).
(11)	Hurmuzaki, VI, la a. 1704—5.
(12)	V, Memoriile lui, II, p. 94.
www.digibuc.ro
FRANCISC RÂKOCZY AI, Il-lea ŞI ROMÂNII.
9
La 17 Decemvrie în sfârşit, ambasadorul cerea formal Marelui Vizir să poruncească Domnului Ţerii-Româneşti a nu mai îngădui Germanilor din Sibiiu să se aprovizioneze pe teritoriul lui, precum făcuseră acum în urmă la pasul Vâlcanului; astfel credea el să-i facă «a muri de foame şi de mizerie». (1) Deşi Vizirul, faţă de veştile de biruinţă ale Imperialilor la Şimlău şi Cluj (2), şovăiâ, firmanul fu dat, cu sau fără instrucţii private, pe cari Feriol nu era să le ştie niciodată. Agenţii, abia sosiţi, ai lui Râkbczy la Poartă, Horvâth şi Pâpay (3), lucraseră şi ei în acest sens. (4)
IV.
La începutul anului 1706, prin stăpânirea castelului dela Turnu-Roşu şi a celui dela Bran, Imperialii izbutiseră a tăia legăturile rebelilor cu Ţara-Românească; ambasadorul francez scrie că schimbul de scrisori nu se poate face acum decât pe calea Moldovei, unde o închidere a trecătorilor erâ neasămănat mai grea şi unde Vodă Cantemir stătea la îndemâna Râkoczyenilor. El primise pe rebelii fugari şi dăduse şi alte «semne foarte adevărate ale prieteniei sale»: Râkoczy nădăjduia chiar că va putea strânge infanterişti iefteni între locuitorii Moldovei şi că Domnul cel binevoitor va merge până la plata soldei lor, rămâind ca banii să i se dea înapoi dela ambasada franceză, din subsidiile acordate lui de Rege. (5) Feriol numiâ pe Brâncoveanu, cu ură, «prieten al Nemţilor» (cet ami des Allemands) şi stăruia pe lângă Rege pentru scrisori «cari ar fi putut aduce mazilia lui. Ambasadorul vorbiâ de titlul princiar pe care împăratul îl dăduse Domnului muntean şi de averile pe cari acesta le-ar fi depus în Viena. (6)
In Martie Râkoczy se bucura că Poarta a oprit pe Constantin Vodă de a hrăni pe Imperialii din Ardeal şi arătă că va trimite un agent al său pentru a-1 îndemnă în această privinţă si «a cătâ să 1 2 * 4 5 6
(1)	Hurmuzaki, Supl. I1, p. 362, n° dxl.
(2)	lbid., IX1, p. 425, n» dlxxx.
(31 V. asupra lor şi Monunienta Hungariae Historica, XXV (Thaly, Thokdly Intre, II), Budapesta 1873, p. 674. Cf. şi Thaly, Tort. Naplâk, p. 374.
(4)	Hurmuzaki, IX1, la acest an; VI, p. 29 şi urm.
(5)	lbid., pp. 28—9. n«. XVIII.
(6)	lbid., Supl. I1, pp. 364—5.
www.digibuc.ro
10
N. IORGA
afle ce sentimente are pentru persoana sa». (1) Repede însă Feriol se încredinţase că vânzarea de provizii din Ţara-Românească urmează şi mai departe. Bailul dădea această asigurare la 11 Maiu (2), şi cu o lună înainte ambasadorul francez arătă Vizirului că, dacă Poarta insăş se arătă prietenoasă faţă de Râkoczy, Brâncoveanu dă Germanilor, nu numai mijloace de aprovizionare, dar şi arme şi cai. (3) Până la sfârşitul anului, în convorbirile, memoriile, pamfletele lui Feriol şi ale trimişilor «Craiului» ardelean, Pâpav şi Horvâth, veniţi cu daruri însemnate pentru toţi puternicii din jurul Sultanului (4), se pomenesc legăturile neîngăduite ale lui Brâncoveanu cu generalul Rabutin. (5)
De fapt Domnul muntean păstră, prin rudele sale Cantacuzinii, prin agentul său la Belgrad, strânse relaţii cu Imperialii. In Aprilie el le dădea de ştire că Râkoczy a cerut Tătari în ajutorul său, dar asigură că ei nu vor fi lăsaţi a trece prin Ţara-Românească. Corespondenţa germană mergea acum în deplină siguranţă pe aici. Domnul moldovean fusese câştigat şi el pentru această politică — între altele şi pentrucă Feriol începuse a lăudă pe Constantin Duca, mazil în Constantinopol, «om de cea mai mare nobleţă, cu strămoşi între împăraţii greci (6)!» —, şi noul trimes german Quarient luă, în toamnă, apărarea amândurora împotriva învinuirii că ajută cauza împărătească. Ba chiar se plângea că ei lasă a trece rebeli unguri şi agenţi francezi, că le dau paşapoarte şi că trimet arme şi muniţii răsculaţilor !
Cu adevărat, Brâncoveanu dăduse cele mai bune asigurări ambasadorului şi-l liniştise ca şi mai înainte în privinţa Tătarilor, cărora nu le-ar da cale nici într’un chip, şi pentrucă «vechea rană» a trecerii lor în 1690 nu s’a lecuit încă: de curând, în 1705, o ceată de 300—400 de Nogai fusese oprită de locuitori, cărora nu Ii se putuse arăta un firman, şi o treime din năvălitori căzuseră în luptă. (7) Dimitrie Cantemir lămuriâ, de altminterea, că Poarta însăş dăduse porunca de a se opri astfel de cete «cu mâna armată şi cu toată
(1)	Aceste «Anale», XXXII, p. 11. Observ că scrisoarea se află şi in HurmuzaLi, VI, p. 30.
(2)	Ibid., IX1 2 3 4 * * 7, p. 429, n°. dlxxxix.
(3)	lbid., Supl. I1, p. 365 şi urm.
(4)	lbid., VI, p. 29 şi urm., 148; Fragmente, III, p. 24 şi urm. V. şi aici, mai departe.
5)	Hurmuzaki, Doc., I. c. Cf. acelaş, Fragmente, IV, p. 24 şi urm.
6)	lbid., Doc., Supl. I1, p. 364, n° dxliv.
(7) Giurescu şi Dobrescu, pp. 145—6.
www.digibuc.ro
FRANCISC RÂKOCZY AL n lpa ŞI ROMÂNII.
11
puterea». La 9 Noemvrie din Yiena se recomandă lui Quarient să păstreze cea mai bună înţelegere cu Muntenii, creându-se şi o corespondenţă secretă cu dânşii, ca şi cu Moldovenii lui Antioh Cantemir. (1)
Avem în acest an şi scrisorile lui Brâncoveanu către generali şi către acest nou Trimes la Poartă. Ele arată, cum iese şi din ştirile de mai sus, un om cumpănit, cu multă chibzueală ferită, având faţă de Imperiali doar respectul cuvenit puterii, iar faţă de Râkoczy instinctul firesc de duşmănie care a existat totdeauna între Români şi Unguri, ca naţiuni.
încă din Iulie, Quarient, ajuns la Constantinopol, scrisese lui Vodă. La 4 August acesta răspunde, din Târgovişte, cu complimente, redactate elegant în italieneşte de unchiul său Stolnicul Constantin. Urmează din partea ambasadorului alt «gentil foglio». La 9 Septemvrie, din Potlogi, Domnul făgâdueşte că va întrebuinţâ cel dintâiu prilej pentru a-şi arătă prietenia faţă de omul împărătesc şi recunoştinţa pentru carăta cu şase cai pe care acesta i-o dăruise. (2) îndată după aceasta el comunică ambasadorului din Ardeal despre «rebeli», despre «perfidul Andreiaş Csâky» care, «cu aproape o sută dintre răsculaţii cari îl urmează, pradă ţara şi jăfueşte vitele», cătând a câştigă aderenţi prin deosebitele ţinuturi, varmeghii—se zice şi în italieneşte: «varmeghie»—; el adaugă şi veşti despre Tătari, pe cari nu-i va lăsă să treacă, dela «omul mieu care stă totdeauna la Belgrad». (3) In Decemvrie Vodă semnalează, în sfârşit, ivirea peste munţi a grofului Pekri, «cu câtevâ mii din rebelii cari îl urmează, stricând ţara cu jaful şi focul» ; aşteptă cu încredere pedepsirea acestor jăcaşi de către catane. (4)
V.
La începutul anului 1707, Brâncoveanu eră socotit ca un aşâ de sigur aderent al Imperialilor, încât Consiliul de Răsboiu înnoiâ po-
li) Giurescu şi Dobrescu, la anul 1706.
(2)	Hurmuzaki, VI, pp. 36—7.
(3)	lbid., pp. 68—9, n° xxix.
(4)	Giurescu şi Dobrescu, pp. 149—51. Brâncoveanu vrea să ştie dacă e adevărat că împăratul cere o anume sumă dela Poartă şi, in caz afirmativ, motivele acestei cereri. Oameni ai lui Vodă, intre alţii Ceauşul Corbea, trec adesea spre Braşov; aceste «Anale» XXI, p. 253—4.
www.digibuc.ro
12
N. IORGA
runca de a fi adăpostit la nevoie, el şi chiar urmaşii lui, In ţerile împăratului; în deosebi trebuia să-i fie deschis Ardealul. (1) Vodă ceruse aceasta prin secretarul său Petru Griener, care rezidă acum la Viena (2), o rudă a marelui negustor sas Zaharia Griener, creditor al oştilor împărăteşti. (8) Corespondenţa lui politică, şi cu Quarient şi cu Consiliul de Răsboiu, urmează, cu toate marile izbânzi trecătoare ale lui Râkoczy în părţile vecine ale Ardealului, pe cari Turcii le aflară «prin Muntenia». (4) La 19 Iulie Brâncoveanu vorbiâ de «aplecarea lui către Casa Prea-Augustă, pe care în cele mai grele împrejurări s’a sârguit să o arăte, şi a stăruit într’însa». Mai mult, după o convorbire cu Quarient, care trecuse înapoi spre Viena, el se arătă gata, fără a-şi ascunde primejdia, a încheiâ o învoeală (contratto) cu cine i-ar fi trimes pentru aceasta: eră vorba de o sumă de bani pe care se declară în stare a o plăti. Provizii 8’ar puteâ trimete, pe ascuns de «cunoscuţii duşmani» (noti nemici), dacă un om anume, Ignaţiu Haan, ar veni pentru aceasta în ţară) în calitate de comisar. Vodă cere ştiri politice din Europa şi vrea să ştie dacă în adevăr e vorba de o alianţă între Râkoczy şi Ţar. (5)
In Septemvrie Haan începeâ, de fapt, rostul lui de agent secret pentru provizii (6), primind dela Domn un împrumut de 10.000 de galbeni, şi, la 27 Decemvrie, Vodă scrie cu privire la această misiune a comisarului. (7) Germanii se gândiau a cere Brâncoveanul ui şi un alt împrumut, de 20—30.000 de florini. (8)
Totuş Cantacuzinii, cari începuseră a se ridică împotriva Iui Constantin Vodă, par să aibă alte sentimente şi întreţin alte legături politice peste hotare. La 18 Aprilie 1707, Constantin Stolnicul Canta-cuzino, care sprijiniâ totuş pe Haan (9), scriâ, nu Imperialilor, ocrotitorii Domnului său, ci lui Laurenţiu Pekri, comandantul oştirilor lui Râkoczy în Ardeal. II numiâ: un vechiu şi adevărat prieten, pomeniâ de scrisorile prin cari îi vestise, la 18 Martie, apropiata venire 1 2 3 4 * 6 7 8 9
(1)	Giurescu şi Dobrescu, l. c., p. 162, n° 254; p. 153, n° 257.
(2)	Ibid., p. 153, n° 259.
(3)	Ibid., p. 167, n» 271.
(4)	Hurmuzaki, VI, p. 62; Giurescu şi Dobrescu, p. 213, n° 337; pp. 217—8, 219—20,
220-1; p. 269, n» 412.
(6) Hurmuzaki, VI, pp. 60—1, n° XXXII.
(6)	Giurescu şi Dobresou, p. 155 şi urm.
(7)	Ibid., pp. 165-6.
(8)	Ibid., p. 167 şi urm., n* 271; pp. 185-6.
(9)	Ibid., pp. 164-5, 170.
www.digibuc.ro
FRANCISC RÂKOCZY AL II-lea ŞI ROMÂNII.
13
a «Craiului» în Ardeal, cerea ştiri despre acesta; în acelaş timp dădea alte ştiri despre afacerile turceşti şi tătăreşti, mai ales în legătură cu întărirea Benderului. (1) Din partea lui, peste un an, la 16 Maiu 1708, Spătarul Mihaiu Cantacuzino scriâîn Moldova lui Mihail Mikes, care stătea în fruntea Râkoczyenilor fugari acolo: el se îndreptăţiâ pentru ajutorul bănesc ce-i fusese cerut de Craiu, prin «scăderile şi strâmtorările noastre» şi se oferiâ să negocieze, în anume condiţii de siguranţă, un împrumut la Bucureşti. Constantin vorbiâ lui Mikes de afacerile altor fugari ardeleni, soţia lui Szollosy şi a lui Samuil Kofaragas dintre Tokolyenii trecuţi cu câţiva ani înainte prin ţară. Era vorba încă de schimbarea satului muntean Costeni, al lui Mihaiu, cu Bodolea, posesiunea ardeleană a lui Mikes (2), care se şi făcu, spre paguba lui Mihaiu, căci nu-şi putu căpătă niciodată moşia ardeleană, sechestrată dela Mikes pentru trădare. (3) Mikes căpătase, pe lângă acest sat râmnicean, moşiile buzoiene: Sineşti, Răduleşti şi «Geteşti», cu gropile de pâne nedeschise, şi patrusprezece pogoane de vie în dealul Scăienilor, lângă Ploeşti, ba încă şi o moară, «bună şi gătită», pe Râmnic. (4) Amintim că în acelaş timp Brâncoveanu însuş ţinea ca amanet patru sate ardelene ale unui Giulay, dintre Râkoczyeni (5); ba chiar omul său Dindar le luă, fără drept, în stăpânire deplină.
La începutul anului 1708, bailul dădea asigurarea, întemeiată pe o bună cunoştinţă a lucrurilor, că temerile Germanilor pentru un eventual atac din partea Turcilor, în fruntea împărăţiei acestora fiind un duşman al lor declarat, Vizirul Aii Paşa din Ciorii, sunt mai la urmă zadarnice. (6) Cererile de ajutor ale rebelilor unguri vor trebui să rămâie fără folos, căci alte griji mişcau pe atunci lumea dela Con-stantinopol. Certele agenţilor lui Râkoczy între sine, bătăile formale pe cari şi le administrau, nu erau făcute de sigur ca să le ridice prestigiul. (7) Iar pierderile din Ardeal, unde castelul Gurghiului, după Deva şi Inidora, trecu în mâna Imperialilor, «izgonindu-se astfel răsculaţii, din cel din urmă adăpost al lor»,—căci, dacă ei arseră 1 * 3 4 5 6 7
(1)	Hurmuzaki, IX1, pp. 434—5, No DXCVIII. O lectură mai bună, In ale mele Studii pi Doc., III, pp. 99—100.
(21 Hurmuzaki, IX1, pp. 438—9.
(3)	Documentele Cantacuzinilor, pp. 274—7.
(4)	lbid., pp. 278 -83.
(5)	Giurescu şi Dobrescu, p. 173; pp. 174—5, n-rele 279, 282.
(6)	Pentru aceste temeri v. Hurmuzaki, Fragmente, III, la Început; of. Doc., VI.
(7)	Hurmuzaki, IX1, p. 437, n-rele dciii—iv.
www.digibuc.ro
14
n. iortr.A
apoi Bistriţa, în Decemvrie, n’o putură luă (1), — trebuia să facă sprijinirea lor de Curţile domneşti din Iaşi şi Bucureşti, imposibilă, (2)
Totuş îndată, în cursul acestui an 1708, Curuţii încep să se mişte iarăş în preajma Ţerii*Româneşti. Ei ucid pe preoţii catolici (3), răpesc pe judele dela Feldioara şi sunt opriţi numai în Iunie 1709 prin sosirea generalului Faber la Braşov. In vara trecută se furară unui Şcheiu250 de boi «din Prahova» (aus der Prahova). (4)
Deci, cu toate că Brâncoveanu se îngrijiâ şi de acum înainte de corespondenţa imperială (5), cu toate că asigură, în Iulie, pe interpretul imperial Yolde, care trecu spre Sibiiu, că e acelaş ca şi înainte (6), el- începe a privi şi în altă parte. Corniţele Alexandru Kârolyi intrase în Ardeal: Nicolae Costin îi scria, în August 1708, din Prăjeşti, asigurându-1 că e «la tălpile Măriei Sale». (7) Noul Domn moldovean, Mihaiu Racoviţă, care înlocuise pe Antioh Cantemir, făgăduia să sprijine «progresele folositoare ale bunilor vecini» şi dădea ştiri despre «credincioşii Măriei Sale principelui cari petrec până în ziua de azi în ţara aceasta» şi pe cari îi ţineâ bine, cu tot felul de scutiri, până la plecarea lor,—«călăuziţi de iubire creştină către tot neamul unguresc». (8)
încă dela 20 August, fiind în Târgovişte, Domnul muntean răspundea la scrisoarea lui Kârolyi, dată la 18 Iulie din tabăra dela Bonţida. Şi el se învoeşte la propunerile cari «privesc binele amânduror ţerilor, cu atât mai mult cu cât principele însuş i-a cerut-o, când trecuse prin Moldova». (9) Pe refugiaţi îi va ţineâ scutiţi de dări (10), şi celor ce voesc a plecă li se vor da paşapoartele de cuviinţă. Cere însă a nu se mai câlcâ pacea in dauna oamenilor săi, precum s’a făcut faţă de casnicul ce mergeâ după cumpă- 1 2 * 4 5 6 7 8 9 10
(1)	Thaly, Tort. Naplok, p. 377.
(2)	Hurmuzaki, IX1, p. 437, n° dcv.
(3 Astfel pe loan Pergauer, Iezuit; care se întorcea spre Braşov din Moldova (Nilles, p. 384).
(4)	Teutsch, l. c., pp. 122—3; Duck, l. c., p. 317.
(5)	Giurescu şi Dobrescu, p. 172, n-rele 273 4; p. 174, n-rele 276, 278.
(6)	HurmuzaHi, VI, p. 69.
(7)	Ibid., IX1, p. 440, No. dcvii.
(8)	Ibid., p. 443.
(9)	«Siquidem Excellentiae Vestrae principalis etiam tractu per Moldaviam idipsum a me amicabiliter postulaverit.»
(10)	Pentru scutirea bucatelor «gubernatului şi ale altor boiari neamişi mari», v. Braşovul şi Românii, p. 372, scrisoarea din 13 Ianuarie 1707.
www.digibuc.ro
PRANCISC RÂKOCZY AL II-lea ŞI ROMÂNII.
15
râturi la Sibiiu. (1) JLa 3 Septemvrie asigurările în privinţa pribegilor erau întărit© şi de Stolnicul Constantin, şi la aceeaş dată Vodă însuş dădea explicaţii nouă. (2) In acelaş an trece prin Ţara-Românească agentul râkdczyan Pâpay, lăsând la Poartă pe tovarăşii săi Francisc Horvâth şi Henter. Ce e drept, în acelaş timp noii soli ai «Craiului», Mihail Teleky, Csâky şi Ioan Pap, erau primiţi la Timişoara ca nişte adevăraţi ambasadori, ca să fie apoi întâmpinaţi cu mai puţină favoare de alţi comandanţi turci: Râ-koczy oferiâ Porţii un tribut îndoit ca acel dat de Tokoly. (3)
Prieteni©, Brâncoveanului cu căpetenia, sprijinită măcar de unii Turci, a răsculaţilor din Ungaria nu însemnă însă că legăturile cu generalul imperial, cu «giupânul Crihpaum», încetaseră: Kriechbaum pri-miâ vinuri din pivniţele domneşti(4), şi, în Noemvrie 1708, Brân-coveanu scria împăratului Iosif că va rămânea şi cu «ghenerariul cest nou» acelaş bun prieten şi vecin îndatoritor ca şi cu înaintaşii lui. (5) Nici nunta, serbată la Braşov cu o pompă deosebită, a unui vechiu rival şi pretendent la Tronul muntean, a vărului său, fiul lui Şerban Cantacuzino, Beizadea Iordachi, care luă pe Luxandra, fiica lui Iordachi fiul lui Antonie Vodă Ruset (6), nu strică buna înţelegere între Domn şi Imperiali: el găsi cu cale să fie reprezentat la această bucurie de familie a Cantacuzinilor din ramura lui Şerban printr’un număr de boieri. (7) 1 2 3 4 5 6 7
(1)	Hurmuzaki, IX1, pp. 440—1, No. DCViu. — La 1707 Brâncoveanu avea acum, dela fraţii Nalâczy şi dela Adam Szekely, moşia ardeleană Poiana Mărului (Braşovul şi Românii, p. 254, No. 6), dela fugarul Gheorghe Bânffy capătă, pentru un Împrumut de 2.500 de lei, Sâmbăta-de-sus (Giurescu şi Dobrescu, p. xxxv şi nota 4) şi primeşte zălog Tămaşpatacul (ibid.; cf. Iorga, Documente Brâncoveanu, pp. 165 — 6: tot acolo pentru «locurile» dela Şomărtin şi Cincul-Mic). V. şi Giurescu şi Dobrescu, p. 257, no. 394; pp. 323, 332.
(2)	Hurmuzaki, IX1, pp. 441—2.
(3) Acelaş, Fragmente, III, pp. 40—1; cf. şi pp. 48 9. Pentru sosirea, tn Aprilie 1706, a lui Pâpay, cu Horvâth, laConstantinOpole; La Mottraye, Voyages, I, p. 378. V. mai sus, p. 9.
(4)	Cf. Braşovul şi Românii, p. 36.
(5)	Giurescu şi Dobrescu, p. 176, no 283.
(6)	Cf. şi Engel, Litteratur der walachischen und ntoldauischen Geschichte, p. 66: epita-lamul lui Fronius pentru nunta, din 8 Martie 1689 (sic), a lui Iordachi.
(7)	Braşovul şi Românii, pp. 87, 233—4 ţunde şi altă bibliografie); cf. ibid., pp. 278 9. Pentru legăturile lui Râkoczy in acest an cu Moldova, aceste «Anale», XXXII, p. 11.
www.digibuc.ro
16
N. IORGA
VI.
Dar stăruinţele franceze pentru Râkoczy încetaseră încă mai de mult (1), dăinuirea lui Kârolyi în Ardeal fu numai foarte scurtă, şi dela 1710 înainte «Craiul» nu mai înseamnă nimic pentru Ardeal, pe care-1 părăsi în Fevruarie 1711 pentru a trece în Polonia şi apoi în Apus, unde stătu până în 1717, când o corabie din Marsilia îl duse la Galipoli. Relaţiile Domnilor noştri cu Imperialii se desfac deci pe alt fond decât al luptei pentru neatârnarea naţională a nemeşilor unguri, a Curuţilor şi tovarăşilor lor de jafuri şi de isprăvi.
De pe urma răscoalei lui Râkoczy, rămaseră însă în ţerile noastre o sumă de emigraţi unguri, bucurându-se până la urmă de favoarea deosebită, adeseori şi de larga ospitalitate, a Românilor. încă din 1691 se adăpostiau în Ţara-Românească Francisc Gyulai, cu soţia lui, Maria Kapi: la noi fu crescut fiul lor Ştefan, şi fratele mai mare, Francisc, petrecu şi el un timp între Români. Ei erau încunjuraţi în 1705, când făceau un împrumut dela Brâncoveanu, «neaducându-şi destulă avere», de Ioan Bethlen şi de Francisc Lugassy. (2) In Iulie 1710 un ofiţer imperial găsiâ la bâlciul din Câmpulung—bun prilej de spionat—pe Iosif Teleky, pe Sigismund Korda, pe Andreiaş Nalâczy, pe Alvinczy; cel dintâiu avea o moşie «la trei ceasuri depărtare de Câmpulung»; cer-cetaşul german se informă în zadar cu privire la încă un fugar, la Lugassy. (3) In Noemvrie din acelaş an erau împreună la moşia Stâlpul, pentru a fi martori la încheierea învoelii de schimb între moşii, a lui Mikes, care ţineâ pe Drusiana Bethlen, cu Mihaiu Can-tacuzino, Ioan Bethlen, Francisc Lugassy şi Samuil Biro. (4) Peste câteva luni Brâncoveanu se rugă la Viena pentru liberarea lui Ni-colae Bethlen şi iertarea lui Mihaiu Mikes. (5)
Acesta petreceâ pe atunci în Moldova. îşi dăduse fiul în gazdă, «pentru învăţătura în evlavie şi litere» — «erudiendum in pietate et litteris» — la Iezuiţii din Iaşi, cari primiau, nu numai plată, dar şi eleimozine, şi uneori Părinţii catolici dela şcoală erau poftiţi 1 2 3 4 5
(1)	Giurescu şi Dobrescu, pp. 228—30 şi 229, nota 1.
(2)	Pentru chemarea, in 1709, a agentului Brue la el, Hurmuzaki, Sv.pl. I*, pp. 369—70, n° dliii.
(3)	Giureseu şi Dobrescu, p. 188, n° 305.
(4)	Documentele Canlacueinilor, pp. 277—83, Pentru Sigismund SzoJosy, v. mai sus şi Thaly, Thdkoly, II, p. 452.
(5)	Giurescu şi Dobrescu, p. 197.
www.digibuc.ro
FRANCISC RÂKOCZT AL II-lea ŞI ROMÂNII.
17
la masă la MikeS, pe care-1 intitulează în socotelile lor «binefăcătorul lor». (1)
Pentru a isprăvi cu aceşti Unguri oploşiţi la noi, cari ar fi putut duce cu dânşii o bună amintire recunoscătoare, sau ajutaţi numai de noi, — Mihail Apaffy, care fusese odată principe al Ardealului, primiâ la 1712 dela Brâncoveanu un împrumut de 50.000 de florini pe doi ani, zălogindu-i satele Hendorf, Ernea Săsească, «Kiikullo», Noul-Săsesc şi «Szudal®, în părţile Târnavelor, ba chiar Ibaşfalăul. (2) Soţia contelui Bartolomeu Ferrati, care, ca medic, jucă un oarecare rol la Curtea Brâncoveanului, dela 1708 până după 1711, şi care aveâ moşia Coţofăneşti, erâ Agnes Kâlnoky. (8) Fiul ei păreâ mai mult Ungur decât Italian şi-şi mărită fata după Anton Horvâth de Zsâkod. (4)
VII.
In Moldova se mai află în primăvara anului 1709 şi groful Pekri. (5) Nicolae Costin mai înseamnă între aceşti «boieri şi nemişi unguri pribegiţi de frica Nemţilor încă din Domnia lui Mihaiu Vodă, şi o samă şi dela Antioh Vodă®, pe Mikes, care i s'a părut a fi «om de cinste», pe David Petki, pe Franoisc Lâzâr. (6} O ştire ungurească vorbeşte, în Noemvrie, .de «mulţii Curuţi cari aşteaptă în Ţara-Ro-mânească şi Moldova năvălirea Turcilor şi Tătarilor pentru a se uni cu ei». (7) Ei, «communitas magnaturn et nobilium transylvanorum in regno Moldaviae commorantium», scriau la 81 Martie 1711 din Roman. (8) Rugau pe Dimitrie Vodă Cantemir a-şi aduce aminte de vechile şi strânsele legături de vecinătate între Ardeal şi Moldova, de ajutorul ce Domnii acestei ţeri au dat Ungurilor în afacerile lor cu Poarta; voiau să nu se scrie în privinţa lor la Constanti-nopol şi să fie lăsaţi a se întoarce acasă dacă vor puteâ căpătă 1 2 3 4 5 6 7 8
(1)	Studii ţi Documente, I—II, p. 69.
(2)	Documentele Cantacueinilor, p. 274, n° x; pp. 277—8, n* xii.
(3)	Cf. Istoria UtercUurii române in sec. al XVIIl-lea, I, pp. 40, 57, 144, 179; Arch. istorică, I-II, p. 54: inscripţia de pe mormântul copilului lor, mort in 1711.
(4)	Ibid.
(5)	Hurmuzaki, Supl. I1, p. 370, n° dliv.
(6)	P. 77.
(7)	ThâJy, Tort. Naplâk, p. 412.
(8)	Acelaş Tort. Kaldssok, 1603—1711, Pesta, 1862, p. 261 şi urm.
Analele A. E. Tom. XXXIII.—Meni. Secţ. Istorice.	2
www.digibuc.ro
18
N. IORGA
iertare dela guvernul împărătesc; un firman în acest sens a şi fost căpătat de ambasadorul francez. (1)
In curând, după înfrângerea lui Carol al XH-lea la Pultava şi fuga din Polonia a regelui pus de dânsul, Stanislas Leszczyiîski, se adause la ei încă un oaspete, pentru a intrâ îndată în slujba lui Râkdczy, care făceâ atunci cele din urmă încercări ale lui. Iosif Potocki, Voe-vodul de Chiev, nu era străin de ţara şi neamul Moldovenilor, fiind poate chiar unul din urmaşii direcţi ai lui Ieremia Movilă, prin fiica sa căsătorită în acel neam. (2) Scăpat din prinsoarea Muscalilor (3), el oferi lui Râkdczy o oaste «de Români (Valaques), Tătari şi dra-goni, apoi trecu în Ungaria, pe la noi, la 1708, nu fără a pierde în trecătorile spre Maramureş (4) pe o seamă dintre ai săi, «spârcuiţi» de cetele urmăritoare ale Ruşilor, cari căutau pe Potocki, ca pe «o fiară sălbatecă, din loc în loc». Ajunse la Muncaciu şi ajută pe Râ-koczy a-şi strânge o ultimă oştire, care făcu câtevâ încercări în iarna anului 1709.
Se pretinde (5) că trupele lui Potocki, cavaleria suedeză, dragonii poloni, garda regelui Stanislas, l-ar fi silit a se întoarce înapoi tocmai când eră mai cu perspectivă urmarea luptei.
Pe când Mikes, Pekri şi ceilalţi pribegi se bucurau de găzduirea noului Domn moldovenesc Nicolae Mavrocordat, care «datu-li-au cărţi de volnicie, şi lor şi oamenilor lor, să fie slobozi de toate supărările şi, orice fel de traiu ar face în ţară, să n’aibă nimş, de spre vameşi, nici de spre pârcălabi, nici o nevoie, până când Dumnezeu îi va scoate iarăşi la moşiile lor» (6)—, Potocki pregăti atunci o năvălire în Moldova, pentru a putea ajunge la regele Suediei, pe atunci aşezat în marginea Benderului, în aşteptarea răsbunării, pe care o doriâ aşâ de mult, împotriva Ţarului învingător. El intră pe la Câmpulungul rusesc şi Vijniţa, pe când Ruşii îl aşteptau la Colomea (7) 1 2 * 4 5 6 7
(1)	Ibid.
(2)	Saussure, Levelei, p. 146.
(S) Şi un Wiszniewiecki, din familia în care Ieremia iţi măritase altă fată, veni atunci în Moldova; Hurmuzaki, IX, pp. 497 - 8, n“ dclviii Cf. Anexe la Amira, Soggiomo, Studii şi Doc. IX, n° viu. Cf. povestirea lui Afenduli, în Hurmuzaki, XIII, p. 60 şi urm; Călătoriile lui la Mottraye şi Fabrice, Attecdotes du sijour du roi de Suede ă Bender, Ham-burg, 1766.
(4)	Neculce, pp. 297—8.
(5)	Memoriile, II, p. 187.
(6)	N. Costin, p. 77.
(7)	Cf. şi Neculce, p. 298.
www.digibuc.ro
Prancisc râkoczY al ii-lea şt români!.
19
şi aşeză pe ai săi în cvartire la Cernăuţi. De aici, cu starostele de Roman, Grudzinski (1), el merse drept la Iaşi.
Boierul care-1 primi în numele învăţatului Domn deprins cu ceremonialul diplomatic apusean prin funcţionarea sa ca Mare Tălmaciu al Porţii, fu însuş Nicolae Costin, corespondentul de odinioară al lui Kârolyi, ales pentru aceasta ca unul ce eră bun cunoscător al limbii polone. La audienţă Potocki fu dus a doua zi, cu alaiu de seimeni şi peici: el şi cei doi ofiţeri ce-1 întovărăşiau erau călări pe cai turceşti împodobiţi. Vodă-1 prim) în faţa Spătăriei şi-l duse în «casa cea mare», unde-i făcu loc la stânga, cea mai mare cinste după eticheta orientală. Amândoi, Domnul şi Palatinul, stătură în picioare, având fiecare «şlicele», unul cuca, celălalt pălăria, în mână. Vorbiră latineşte, discursuri solemne, apoi Potocki şi Grudzinski rămaseră în convorbire tăinuită cu Mavrocordat. In sfârşit Curtea-i văzu ieşind, petrecuţi de stăpân, până la Spătărie. Un «cal moldovenesc» fu darul pe care-1 primi a doua zi oaspetele. (2)
A patra zi, el porniâ spre Bender: de aici era să meargă la Con-stantinopol,—unde ajunse la 24 Iunie 1710 (3), fiind socotit de unii ca pretendent la Domnia Moldovei (4),— cu Aga ce venise anume pentru aceasta, iar Moldovenii rămâneau să ţie pe cei 3.000 de oameni din Cernăuţi cu bani şi cu «ialoviţe», cu vaci grase. Străinii se coborîseră acum la Cârligătura, «cu colibi pe văi», şi cronicarul adauge cu durere: «nu rămânea nime, nice cu bou, nice cu vacă, nice cu stup, nice cu fânaţe, nice cu pâne, că călcau ţarinile cu caii săi ce-i lăsase slobozi, neîmpiedecaţi; hăleşteiele, seci de peşti, vânându-le ei; iară tot muriau de foame şi acmu şi boală intrase într’înşii». Veniau In oraşe, se îmbătau, umblau, gata de gâlceavă, de rănire şi de omor, «cu săbiile scoase» pe uliţi. Judecătorul ce se aşezase de căpeteniile lor în Iaşi, nu-i puteâ pedepsi în deajuns, şi tovarăşul ce i se adăusese, pentru asemenea judecăţi mixte, Nicolae Costin însuş, n’aveâ autoritate la dânşii. Acum slujitorii, ca şi Ieşenii dintre târgoveţi, umblau cu beţe, cu «beldii» în mână, spre apărare; Hatmanul făceâ poliţia. «Ce de la o vreme îi băteau şi ai noştri pe Leşi», spre marea indignare a lui Grudzinski, care rămăsese. (5) 1 2 3 4 5
(1)	F&cut general de 'Răk6czy, pentru cearta lui cu Soltyk; Memoriile, II, p. 141.
(2)	V. şi raportul olandez, din 30 Maiu in Studii şi Doc., IX, p. 47, nota4; Acte şi fragmente, I, p. 307, n° 2: scrisoare a lui Bercsânyi către generalul Clement.
(3)	V. Studii şi doc., IX: Amira, Soggiorno, anexe; Acte şi fragmente, I, pp. 308—9.
(4)	Acte şi fragmente, I, p. 312, No. 1: raport al lui Bartholdi, din 28 Ianuarie 1711,
(5)	Nicolae Costin; cf. şi ibid., p. 84.
www.digibuc.ro
20
N. IORGA
Socotelile Casei Iezuiţilor din Iaşi pomenesc între cei cari cercetară în Aprilie 1710 biserica lor pe «Palatinul de Chiev, care din Iaşi mergea la Bender», şi pe Grudzinski. (1) Ele adaug însă că «din pricina năvălirii musafirilor din Pultava şi Ungaria şi primejdiilor de furat caii şi boii se ţineau acasă. (2) Un mare număr de bolnavi şi morţi dintre aceşti Poloni ai lui Râkbczy se înseamnă acolo în vară; eră să moară şi Iosif Soltyk, pe care Iezuiţii îl califică de «magnificus dominus». Mai găsim pe Grudzinski, Duczyminski, Kaczkowski, Owienny şi pe secretarul român al lui Potocki, «Pavel Banul», cari sunt pomeniţi cu toţii până în Iunie 1711, deci până la răscoala lui Dimitrie Cantemir şi intrarea Ruşilor în Moldova, cu Ţarul. De răul lor primi Mavrocordat mazilia ca o uşurare. (3)
Dimitrie Vodă îi lăsă să ierneze, plătindu-le cheltuelile cu bani împrumutaţi dela negustorii turci din Iaşi; toată oastea de 3.000 de oameni se aşezase acuma în oraş. Potocki, sau, cum i se mai zicea: «Haliţchi», întors dela Poartă, în ziua de 6 Noemvrie 1710, laBender (4), cu vestea declaraţiei de răsboiu a Porţii împotriva Ruşilor, îi chemase acum la Nistru, lângă Soroca, pentru a se uni cu Tătarii; porniră «mâncând satele de-au rămas pajişte» şi încremeniră, mulţi din ei, de frig, în cale. Cei scăpaţi se opriră pe lângă Nimirov, unde Yoevodul Chievului îşi avea moşiile. Numai spre primăvară ei porniră asupra cetăţii ruseşti Bialocierchiev. (5)
Moldova eră ameninţată acum şi cu vizita «Craiului Racoţi», pe care Feriol (6) ar fi vrut să-l scoată iarăş la iveală. (7) Se spunea chiar că el va comandă aripa dreaptă a oştirii Ţarului. (8) In Moldova ar fi găsit doar pe cei 600 de husari şi 8 talpaşi cari erau în vară la Cameniţa (9), sau pe acei cari în Martie stăteau la Roman şi căutau să se împace cu stăpânirea împărătească din Ardeal, pome- 1 2 3 4 5 6 7 8 9
(1)	Studii şi doc., I II, p. 69.
(2)	lbid.
(3)	N. Costin, p. 86.
(4)	Neculce, pp. 298—9; Documente Brâncoveanu, p. 85; Fabrice, p. 32.
(5)	lbid. Pentru expediţie, Fabrice, pp. 22, 53—4.
(6)	El aduse pe celălalt trimes francez, Dăsalleurs prin Moldova; Memoriile lui Râkoczy, II, p. 143.
(7)	Hurmuzaki, VI, p. 93.
(8)	Acte şi fragmente, I, p. 317.
(9)	Cf. Memoriile citate.
www.digibuc.ro
FRANCISC RÂKOCZY AL Il'lea ŞI ROMÂNII.
21
nita «communitas magnatum et nobilium transylvanorum in regno Moldaviae oommorantium». (1) Poarta eră însă hotărîtă a nu da pretext de răsboiu Imperialilor prin găzduirea lui (2): deoarece însă el ar fi mers să afle pe Ţarul, Turcii porunciră să i se oprească intrarea în ţară, astfel încât trebui să răsbată pe alt drum la Jaworow. (3)
După lupta dela Stănileşti şi înfrângerea Ţarului Petru, «Voe-vodul Chiovschi», unul din biruitori (4), aveâ drepturi, şi el le făcu valabile în dauna Moldovei. Unit cu un număr de Suedezi, el pre-gătiâ o năvălire în Polonia (5), apoi aşeză la Prigoreni, în Ţinutul Cârligăturii, moşia lui Neculce, pe unii din ai săi, iar pe cei mai mulţi la Cernăuţi, unde stătu şi el până în primăvara anului 1712. Erau să fie atacaţi de Hatman, cu oamenii din acele părţi, dar porunci dela Poartă, căpătate de Carol al XH-lea, făcură să fie îngăduiţi şi mai departe aceşti neplăcuţi oaspeţi (6): abia în vară Grudzinski scoase pe străinii nemiloşi. (7) învinşi peste Nistru, ei îşi aflară însă tot la noi adăpostul. (8) Când, după aducerea cu sila a eroului suedez la Demirtaş, Poarta orândui, în Ianuarie 1713, scoaterea cu orice preţ a Leşilor, se făcură slujbe la biserici, căci în atâta vreme ei «mâncase şi istovise tot dela bieţii ţărani» şi nu cruţau acum nici averile puternicilor. Izgonirea se făcu, de al-minterea, în multe locuri foarte sălbatec, şi un Grec se lăudă că «Românii noştrii bat, prind şi scot de pretutindeni pe oamenii Palatinului de Chiev, după porunca Sultanului». (9) In zădar se încercă o apărare cu şanţuri şi întărituri de lemn la Cernăuţi: Hatmanul, Serdarul, călăraşii, pârcălabii cu ţăranii strânşi, Tătarii şi Ienicerii Hanului biruiră. (10) „Goli şi desculţi, numai câte cu un sucman rău asupră-li", trecură ultimii ostaşi ai lui Râkoczy în Ungaria ori în Polonia. (11) 1 11
(1)	Thaly, Tortinelmi Kaldssok, p. 261 şi urm.
(2)	Hurmuzaki, Fragmente, III, pp. 58, 63.
(3)	Ibid., Doc., VI, p. 90.
(4)	Pentru participarea sa la luptă. v. Fabrice, p. 71.
(5)	Amira, Soggiorno.
(6)	Axintie Uricariul, p. 133 şi urm.; Neculce, p. 343. ■
(7)	Axintie, l. c.
(8)	Ibid., p. 136.
(9)	Amira, l. c. Studii şi doc., IX, Apendice.
(10)	Axintie şi Neculce, l. c.
(11)	Ibid., p. 143. Cf. Hurmuzaki, IX, p. 479 şi urm.
www.digibuc.ro
22
N. IORGA
VIII.
Cu puţin timp înainte, în Iunie 1712, «Craiul» însuş trimesese la Poartă pe credinciosul său Pâpay pentru a se oferi ca prinţ tributar al Ardealului. (1) Bercsenyi, Anton Eszterhâzy, Adam Vay, Forgâcs se purtau pe la noi. (2) In 1716 ei voiau să treacă dela Lemberg la Hotin. (8) Se credea că Râkoczy însuş vine în vara anului aceluia cu Tătarii la Sărata pe Prut. (4)
La fiecare nou răsboiu între Austrieci şi Turci, Râkoczyenii trebuiau să învie pentru a încercă o lovitură împotriva Imperialilor. Astfel atunci, la 1716 eră vorba de un atac al lor, prin Moldova sau prin Maramureş, asupra Ungariei-de-sus. Nicolae Mavrocordat, Domnul muntean, aduse la Bucureşti pe Pâpay, Francisc Horvâth, Csâky, şi chiar pe Talabă. Ei se îndreptară spre Hotin, de unde, supt comanda lui Bercsenyi, trebuia să înceapă, şi cu ajutorul Hanului, care porni pentru aceasta spre Nistru, expediţia. (5) Se ştie însă că în curând Mavrocordat erâ prinsul Imperialilor la Sibiiu.
Şi în 1717, se credeâ însă în putinţa realizării planului. Se dădură lui Bercsenyi, întors în primăvară dela Poartă, anume pentru a-şi face oaste (6), 150 de pungi, făgăduindu-i-se însă o sută. Soţia lui erâ la Gemeţi; Talabă deprindeâ cu exerciţiul militar pe vagabonzii strânşi de generalisim, iar Francisc Horvâth jucâ la Adri-anopol rolul de ambasador. Serascherul Regeb trebuiâ să ajute, cu
30.000	de oameni, năvălirea, care erâ să se facă în acelaş timp pe la Bran, la Oituz şi la Poiana-Stampei. Bercsenyi veni, pe la Isaccea, la Giurgiu să-l întâlnească. Hanul, amândoi Domnii erau să ajute la cucerirea Ardealului.
Deşi Ioan Vodă Mavrocordat, Ienachi, care înlocuise pe fratele său prins, nu doriâ nimic mai puţin decât să joace rolul lui Mihaiu Viteazul, oastea râkoczyană, alcătuită din Unguri, dar şi din Poloni şi Rus-neci, îşi puse tabăra la Văcăreşti. La Dobreni, în Vlaşca, stăteau Turci şi Tătarii Nuredinului. Regeb sosise la Giurgiu. Mănăstirile 1 2 3 4 * 6
(1)	Hurmuzaki, Supl. I1, p. 412. □. dcxv ; Fabrice, p. 139: Suedezii nu ţin io seamă pe Pâpay.
(2)	Hurmuzaki, VI, p. 127.
(3)	Ibid., p. 155, no. lxxxiii.
(4)	Ibid., p. 166.
(o)	Acelaş, Fragmente, IV, p. 101 şi urm.
(6) Acelaş, Boc., Supl. I*. p. 436, no. DCXUI.
www.digibuc.ro
francisc râkoczt al ii-lea şi românii.
23
dela Mărgineni şi Câmpulung erau să fie dărâmate ca să nu le poată garnizonâ Nemţii. (1) Regeb aveâ 15.000, Nuredinul 4.000, iar Ungurii lui Bercsenyi erau 2.000. (2) Muntenii şi Turco-Tătarii erau să treacă pe la Turnu-Roşu.
Darurile lui Ienachi Vodă izbutiră a zădărnici marele proiect (3), cu atât mai mult, cu cât Marele Vizir priviâ pe Râkoczy însuş, deşi, la întoarcerea-i din Franţa, în Octomvrie 1717, fusese primit «ca un Craiu» (4) şi eră pus în rândul Vizirilor, ca pe «un mincinos şi un înşelător (5)» şi se mărginiâ a-1 recomandă Ţarului şi regelui Poloniei. Cererea lui de a i se da 4.000 de pungi pentru a face o oaste de 80.000 de oameni, fu respinsă. (6)
îndată aflăm însă în oastea cu care, în 1717, Mihaiu Racoviţă, după ce cătanele încercară a-1 prinde în chiar reşedinţa sa, trecu în Ardeal, pe la Vama Câmpulungului, şi asedie Bistriţa, pe acelaş Bercsenyi, «domn unguresc, şi cu alţi cu o seamă de Unguri ce aveâ oaste». (7) El fu bătut şi respins, ai lui fiind cu totul împrăştiaţi. Peste câtevâ luni vine la Iaşi Eszterhâzy, care nu se gătise destul de răpede ca să poată luă parte la acea campanie ardeleană. (8) Aveâ cu el numai 50 apoi 200 de «slujitori unguri», daţi pe seama ţerii. (9) Şi aceştia se dovediră «oameni răi» : «multe bucate ale săracilor apucau de le mâncau, şi furiş şi făţiş, şi spărgeau dughenile noaptea, şi le jăcuiau de ce găsiau, cât veniâ Domnului în toate zilele să aibă gâlceavă cu dânşii». (10) Şi, precum ştirile despre neorânduelile şi cruzimea Ungurilor şi Le-şilor lui Potocki ni le dă tocmai boierul care avu mai mult a face cu dânşii, Nicolae Costin, astfel despre aceste nouă suferinţe ale ţerii, din partea Ungurilor, vorbeşte tocmai acel Căminar Alexandru care erâ adesea trimis să «împace» pe straşnicii musafiri. De-
ll) Jhid., pp. 112—8.
(2)	lbicl., p. 118,
(3)	Cf. ibid., p. 128.
(4)	Şincai (după Gebbardi), III, p. 400.
(5)	Hurmuzaki, Supl. I1, p. 141. Şi pentru uneltirile lui Râkdczy in Ungaria, ibid.
(6)	Ibid. pp. 142—3. Pentru situaţia lui la 1718 in tabăra turcească, ibid., pp. 156 7. Pentru silinţile lui după pace, ibid., pp. 199—202.
(7)	Muşte, p. 66.
(8)	Jurământul său către Râkâczy, 10 Aprilie 1717, Hurmuzaki, VI, p. 170, no. xcix. Cf. scrisoarea aceluiaş din Adrianopol, 26 Noemvrie, ibid., pp. 205—6.
(9)	Ibid,, p. 207, no. cxxxvn.
(10)	Amira, Cronica, in Letopisiţe, III, p. 135.
www.digibuc.ro
24
N. IORGA
oarece Eszterhâzy cugetase a ispiti pe Ungurii din Ardeal prin a-genţii săi, Moldova scăpă de dânsul. Potrivit cu cererea generalului ce comandă peste munţi, el fu orânduit la Tighinea, şi, după ce Paşa Ibrahim trebui să spânzure pe câţiva din tâlharii lui, fu adus în Rumelia. (1) Din parte-i, Râkoczy cerea încă 50.000 de Turco-Tătari pentru a trece pe la noi în Ardeal. (2) Ai săi aşteptau ziua înaintării prin colibele turceşti din Brăila şi Cernavoda. (3)
La 1719, pe când Imperialii stăruiau ca Râkoczy să fie trimes în Asia ca odinioară tatăl său vitreg, Thokoly, el avea încă speranţe mari. Cerea să fie numit Domn al Moldovei şi al Ţerii-Româneşti, chiar de ar fi să puie vechili greci la Iaşi şi Bucureşti şi să se lipsească de tribut. De altfel vână şi Ardealul, iar cu puţin timp înainte se gândise şi la Coroana polonă. (4) La 1720 însă ai lui erau goniţi din Principate, şi în curând «Craiul» însuş fu dus dela Constantinopol, dar cu toată cinstea, la Silivri, apoi la Rodosto, re-şedinţa-i definitivă. (5) Agenţii lui însă, Horvâth, Mariaczy şi alţii mergeau în Rusia ori pândiau la Vidin. (6) Iar dintre Ungurii cari se plictisiau în exil, fiul lui Bercsenyi strânse în Principate 150 de husari, pe cari-i duse în Franţa. (7) încă la 1723 se vorbiâ de planul lui Râkoczy de a intră cu Tătari strânşi la Bender, în moştenirea sa ardeleană. (8)
IX.
Regimentul lui Bercsenyi apare iarăş în noul răsboiu dintre Austria şi Turcia. In 1737, de Tott, tatăl cunoscutului călător, căpitan în acest regiment, căpătă misiunea pe care n’o putu îndeplini la noi, de a face ceeace se putuse face la 1717. (9) Vestitul 1 2 3 4 5 6 7 8 9
(1)	Ibid.
(2)	Hurmuzaki, VI, p. 212, no. cxlii; pp. 214 5, p. 249, no. clxxiii; p. 257: i se acordă Ienichioiu ca reşedinţă.
(3)	Ibid., p. 245, no. clxix.
(4)	Acelaş, Fragmente, IV, pp. 202- 8, 255, 257 8, 261, 264, 273, 275, 277.
(5)	Rid., p. 227 şi urm.
(6)	Ibid., p. 238.
(7)	Rid., pp. 253—4.
(8)	Rid., p. 222.
(9)	Acelaş, Doc., Supl. I1, 487, no. dcciv. Cf. acelaş, Fragmente, V, pp. 17,20 şi Revue de Honyrie, l. c., p. 184; Dadich, in Gatterer, Beitrăge, XV, p. 266.
www.digibuc.ro
FRANCISC RÂKOCZY AL II-lea ŞI ROMÂNII.
25
aventurier Bonneval formase mai de mult planul de a preface ţerile noastre într’un câmp de recrutare şi într’un lagăr al unei oştiri de 30-40.000 de oameni, care, supt comanda lui Râkoczy, ar fi fost plătită cu toate veniturile Moldovei şi Ţerii-Româneşti. (1) Acelaş fantast credea să poată face din pretendentul îmbătrânit şi obosit un rege al Ungariei, proclamat în Buda, după care ispravă al doilea fiu al regelui ar trece, din^ Paris, prin Moldova in Ungaria Superioară pentru a se face prinţ ardelean. (2)
La 1734 Râkoczy, care-şi făcea mari speranţe despre partea Francezilor, trimetea pe colonelul Mariaczy şi pe un anume «Ganko» (Iancu) la Hotin, «pentru a trece de acolo în Ungaria». (3)
La 8 Aprilie 1735 în sfârşit, se stângeâ însă acela care dăduse de lucru atâtora, şi îndestul şi ţerilor noastre. Lăsă doi fii, dintre cari cel mare, Iosif, jucă un rol în legătură cu al tatălui său.
X.
In Septemvrie 1737, tânărul prinţ eră adus dela Rodosto, unde fusese întâiu găzduit, la Constantinopol, primit în audienţă de Caimacam, dăruit cu bani, şi se aşteptă chiar plecarea sa cu oastea Marelui Vizir spre Moldova, unde, din fericire, nu ajunse niciodată. (4) Totuş Bonneval, care se cereâ aSerascher al Valahiei», ar fi voit mult să-l aibă ou el. (5) O serie întreagă de scrisori din ale lui Co-loman Mikes privesc stările de lucruri dela Curtea munteană. (6) De fapt însă pretendentul trecu dela Cernavoda la Vidin, unde află încă 60 de Unguri, cari se adăugiră la cei din Constantinopol şi Hotin: de aici dădu el, la 3 Ianuarie 1738, manifestul său, apoi trimese trupe puţin norocoase în Ai*deal şi fu rănit în luptă. Mai târziu el se adăpostiâ în preajma Domnului muntean Constantin Mavrocordat, care, împreună cu Ghica Vodă din Moldova şi cu Tătarii, trebuiâ să-l ducă în Ardeal (7), 1 2 3 4 5 6 7
(1)	Hurmuzaki, Supl., I1, pp. 469 70, no. dcxci.
(2)	Ibiă., p. 491, no. dccxliii; Revue de Hongrie, p. 189 şi urm.
(3)	Revue de Hongrie, l. c., p. 45.
(4)	Hurmufeaki, Supl. I1, p. 508, no dccxliii; of. acelaş, Fragmente, V, pp. 25, 65; v. şi Merckrvărdiges Leben und Thatendes Prătendenten von Ungarn und SiebenbiirgenJoseph Ragocey, von H. E. S. Frankfurt-Leipzig, 1739, p. 79 şi urm.
(5)	Hurmuzaki, Supl. I1, p. 511, no ccxlviii ; Daponte, Efemeride dace, ed. Legrand, la 31 Ianuarie, 2 Martie, 14 Fevruarie 1738.
(6)	Scrisorile lui Mikes Kelemen sunt privite ca o podoabă a literaturii maghiare. Traducerea părţilor ce ne privesc a dat-o, de curând, Unirea din Blaj. O analiză critică a lor urmează in Apendice.
(7)	Hurmuzaki, Fragmente, V, pp. 77, 81; Daponte, Efemeride, la 16 Ianuarie 1738.
www.digibuc.ro
26
N. IORGA
unde Petru căpitan de Câmpina răspândiâ proclamaţiile lui. Şi Ma-riaczy eră cu dânsul.
Se asigură Încă în Martie că el îşi va luă reşedinţa de acum înainte la Iaşi,—unde merse din pricina ciumei—, şi că Turcii i-au dat zece pungi de bani. (1)
Planul de intrare în Ardeal, prin Haţeg, nu izbuti. Nobilii înţeleşi cu Râkoczy erau arestaţi. La Turnu-Roşu păziau pentru dânsul două regimente. O nouă încercare pe care o făcu nu izbuti şi un drum la Hotin nu-i aduse nimic. întors la Orşova, avu lângă acest oraş o ciocnire fără noroc cu Imperialii, şi de aici se îndreptă spre oastea Vizirului supt poruncile căruia se puse. (2) Nu căpătă măcar cele câteva sate în Ţara-Românească», pe cari Vizirul doriâ să i le asigure. (3) Rămase cu cei 200 de ostaşi şi cu tainul său. Rostul i se închieiâ astfel. Căci muri la Cernavoda, de boală, când se aşeză acolo cu tabăra, în toamna anului 1738. (4)
«Tot întru acelaş an 7246, la Noemvrie», scrie Neculce, care nu uită să însemne sfârşitul tânărului prinţ menit a stăpâni Moldova, «murit-au Racoţi, feciorul Craiului unguresc de care s’au pomenit mai sus, Ia Dunăre; pre carele îl pusese Turcii la Udriiu, şi să fie Craiu în Ţara Ungurească, dară nu i-au slujit norocirea». (5) Unii
l-au crezut otrăvit de medicul său, care şi fu arestat (6), alţii au atribuit moartea exceselor.
Deşi Ungurii tot mai cereau pe «fiul lui Râkoczy» (7), fratele său mai mic Gheorghe erâ un om de petrecere, care trebuia să prefere Parisul intrigilor de ambasadori şi curtenirii pe lângă Viziri în Con-stantinopol, ca şi ostenelilor şi primejdiilor vieţii prin lagăre. Ultimii Râkoczyeni intrară în solda lui Mavrocordat. Cu dispariţia lui Iosif Râkoczy se încheiau şi atingerile noastre cu această familie, care atâta vreme a stat în fruntea elementelor celor mai vioaie din vieaţa ungurească. 1 2 3 4 * 6 7
(1)	Acte şi fragmente,1, pp. 352—3; cf. Daponte, la datele de 6 Aprilie, 7 şi 26 Maiu 1738.
(2)	Biografia germană citată, care întrebuinţează şi «Neue Europăische Famat.
(3)	Hurmuzaki, Supt. I1, p. 585; cf. VI, ibicl., p. 534.
(4)	Saussure, p. 81.
(6)	P. 405.
(6)	Daponte, la 30 Octomvrie, 14 Noemvrie 1738, 5 Ianuarie, 2 Iunie 1739.
(7)	Acelaş, la 14 Maiu 1739.
www.digibuc.ro
FRANCISC RÂKOCZY AL II-lea ŞI ROMÂNII.
27
XI.
In legătură cu această prezenţă a Ungurilor la noi trebue pus ele sigur şi proiectul lui Constantin Mavrocordat de a alcătui o istorie a Românilor printr'uuul din cărturarii Iezuiţilor unguri din Ardeal. Carol Peterffy din Pressburg îi fu recomandat la 1743 pentru a-ceastă misiune, şi el e poate acel care a tradus în latineşte lauda Domnului, alcătuită de Levantinul Depasta. (1)
Eră vorba însă şi de o mare istorie a ţerilor noastre în latineşte. Se începu întâiu printr’un şir de întrebări, la cari Peterffy trebuia să răspundă: ele priviau starea politică a ţerilor noastre, a amândurora, până în veacul al Xlll-lea, izvoarele pentru cunoaşterea ei, Domnii sau Banii cari ar fi fost în Oltenia până la întemeierea Principatului muntean, legăturile Românilor cu Imperiul Latin de Constantinopol, aspectul cu adevărat istoric al descălecării lui Radu Vodă şi Dragoş Vodă, obârşia oraşelor Suceava, Hotin, Cetatea-Albă, Brăila ş. a., rostul titlului făgărăşean purtat de stăpânitoii Ţerii-Româneşti, împrejurările politice din părţile noastre în timpul propagandei celei mai vechi, din veacul al XH-lea, a Franciscanilor, drepturile episcopilor catolici din Moldova, partea lui Carol cel Mare în creştinarea Românilor şi reprezentarea Bisericilor româneşti la Sinodul din Florenţa. (2) In răspunsuri: «Illustratio articulorum quorundam historicorum rem et historiam Valachorum concernen-tium», se atribue, în sens curat maghiar, lui Sf. Ştefan însuş întemeierea Bisericii catolice a Milcovului. (3)
Manuscriptul Kaprinai XXV al Bibliotecii Universităţii din Pesta, «Prodromus historiae principatus Valachiae et Moldaviae dissertatio praevia», pare a fi începutul operei celei mari a lui Peterffy, care lucră după izvoare antice, după cărţi de arheologie apusene şi după un manuscript şi note ale înălţimii Sale. (4) 1 2 3 4
(1)	Gf. Nilles, II, p. 1023 şi urm.; Istoria literaturii româneşti in secolului XVlIl-lea, I, pp. 447, 464.
(2)	Gf. Sulzer, Gesch. des transalpinischen Daziens, II, p. 570 şi urm; Engel, I. c., p. 63 şi urm.
(3)	Aserţiunea că la Nămăieşti s'ar păstra legenda că a trecut pe acolo Apostolul Pavel (Sulzer, III, p. 571) e de pus în legătură ou spusa unor călători germani din al XlV-lea veac, că la Câmpulung se poate vedeâ urma piciorului Apostolului Andreiu (Acte şi fragmente, III, p. 1).
(4)	Istoria Moldovei către principele Mavrocordat, pe care o citează o revistă ungurească (Engel, Litteratur, p. 67) e desigur aceasta.
www.digibuc.ro
28
N. IORGA
In acest fragment se vede, pe lângă tendinţa, caracteristică pentru acel timp, de a face filologie ieftenă, dorinţa scriitorului de a pune în atârnare istoria noastră de aceea a Ungariei, ori dacă e vorba de Biserica Românilor, pe care, după el, Carol cel Mare însuş o întemeiază, dar Gyula, descălecătorul maghiar, o întăreşte, ori dacă se propune a numi partea dela 1300 până la 1627 din vieaţa trecutului nostru: «perioada ungurească». Altfel planul eră foarte vast, cuprinzând un studiu larg al celor mai felurite izvoare şi cercetarea arhivelor străine ca şi a inscripţiilor aflătoare în ţară. E însă, fără îndo-eală, mai mult al unui Ungur decât al unui reprezentant catolic internaţional. (1)
Şi aceste idei 3unt în relaţie strânsă cu concepţia lui Râkoczy de a învia Ungaria vechilor regi neatârnaţi şi de a cuprinde în ea, pe temeiul amintirilor din vremea lor, rosturile politice şi culturale ale Principatelor.
In acest timp, pe lângă Carol Peterffy, Iezuiţii Andreas Patay, Gheorghe Szegedy şi un al patrulea petreceau în Moldova. Şi Ioan Szegedy, directorul Colegiului din Cluj, şi superiorul din Braşov, Iosif Tiirk, erau în corespondenţă cu Domnul. (2) Călugării unguri se îngrijeau de creşterea beizadelelor lui Constantin Vodă. Acesta voi să tipărească în tipografia «academică» a Părinţilor ardeleni cărţi teologice româneşti. (3) întors în Bucureşti la 1744, Mavrocordat avea lângă sine, nu numai pe Nicolae Roseti, conte al Sfântului Imperiu Roman şi, mult timp, locuitor al Braşovului, împreună cu «contesa lui» (4), dar şi pe tânărul comite Kâlnoky. El căută şi aici Iezuiţi maghiari pentru Colegiul său latino-român (5); pe preceptorii iezuiţi ai fiilor îi pierduse, căci mulţimea, întărâtată de Franciscani, concurenţii Iezuiţilor, cari înfăţişau pe noii veniţi ca pe nişte «francmasoni», se ridicase în vara anului 1743 împotriva lor. (6) Pe când 1 2 3 4 * 6
(1)	Am dat o scurtă, analiză in Luceafărul pe 1904; ediţie separată, sub titlul de «Mărunţişuri istorice culese in Ungaria», Budapesta, 1904. Pentru lucrări săseşti din acelaş timp ▼. Engel, Literatur der walachischen und moldauischen Geschichte, p. 54 şi urm.
(2)	Engel, l. c., p. 44 (după Molnâr, Magyar Konyotdr, IU, p. 23; cf. Nilles, p. 1011 şi Urm., mai ales 1024 şi urm.).
(3)	Nilles, p. 1029: «Divinarum legum volumina valachico idiomate in typographeo noslro academico aere suo recudi».
(4)	Studii şi doc., V, p. 64 şi urm.
(6)	Archiva soc. ştiinţifice şi literare din Iaşi, V, pp. 549—50.
(6) Engel, I. c., p. 45.
www.digibuc.ro
FRANCISC RÂKOCZY AL II-lea ŞI ROMÂNII.
29
Peterffy scria în sens unguresc istoria noastră, Szegedy, însufleţit de acelaş spirit naţional, trezit prin mişcarea lui Râkoczy, se ocupă de elementul unguresc risipit prin străinătate în lucrarea sa «Sche-diasma geographico-historicum, Hungaros intra et extra Hungariam degentes repraesentans».
Astfel şi după Râkoczy, reprezentanţii ideii maghiare găsiră culcuş cald şi cinste deosebită în ţerile noastre. In Iezuiţii pe cari îi designase ca veşnici aliaţi ai pretendentului testamentul bunicei lui, Sofia Bâthory (1), — în lăcaşul dela Galata eră îngropat acel ce muriâ cu cuvinte de credinţă faţă de catolicism pe buze (2), — nu trebue să vedem, în adevăr, pe acel timp decât reprezentanţii aspiraţiilor maghiare către învierea patriei şi lăţirea hotarelor ei după tradiţiile medievale.
In Moldova ei nu văzură atâta catolici, cât săteni unguri fără cultură ungurească, şi de aceea încercară, sprijiniţi şi de Domn, a înlocui prin catolicismul de limbă maghiară vechiul catolicism tradiţional în româneşte al Franciscanilor italieni (3); de aceea se duseră la Bacău, la Roman, în Ţinutul Hotinului, primiţi de Unguri ca fraţi de neam. Astfel o clipă ţerile noastre, în cari s’a pregătit, prin cultură naţională, viitorul de neatârnare al Grecilor, Sârbilor, Bulgarilor, au servit de adăpost şi acelora cari, în cea dintâi jumătate a veacului alXVIII-lea, pregătiau, săraci, despoiaţi şi prigoniţi, Hun-gari pro Deo et patria exulantes, cum spune pecetea lor (4), Ungaria maghiară, sumeaţă şi intolerantă, de astăzi.
Tot astfel, cu trei sute de ani înainte, tot pe pământ românesc, la hotarul Moldovei, se traduceau cărţile sfinte în ungureşte, de Toma Pecsy şi Valentin Ujlaky, puindu-se altfel bazele culturii maghiare în limba naţională. (5)
Lucruri pe cari, fără să cerem vreo recunoştinţă, ceeace nu îngădue totdeauna luptele între popoare cari încearcă a-şi afirmă tot mai mult energia şi misiunea lor, nu trebue să-l uităm. 1 2 3 4 5
(1)	Nilles, p. 907.
(2)	Ibid., p. 1054.
(3)	Ibid., p. 1026 şi notele.
(4)	Thaly, Thdkdly, I, p. 509, nota.
(5)	Friedrich Kainz, Zmei alte ungarische Texte aus einer Handschrift der k. bayer. Hof- und Staatsbibliothek, Munchen, 1879; Horvâth, Kardos şi Endrddi, Histoire de la litt&raiure hottgroise; prelucrare de I. Kont, Paria 1900.
www.digibuc.ro
APENDICE
I.
Extrait de la lettre de Monsieur P. Datl6e, â, Jasse en Moldavie, le 6 fevrier 1703.
Hier ist die gewisse Nachricht bey Hofe, welche mir der Furst notifi-ciren lasset, dass der bissherige Gross-Vizir Taltaban-Bassa abgesezet, wo nicht auch gahr stranguliret, an seine Stelle auch bereits der bekandte Reiss-Effendi oder Gross-Cantzler installiret worden. Uber dieser Mutation machet man folgende Commentarien : dass nemblich unter diesen Gros-Vizir kein Krig wider die Christenheit zu vermuthen, weil er nicht allein den letzten Frieden befordert, sondern auch an sich ein friedfertiger Mann seyn soli. Und, weil der neulich abgesezfe von wiedrigen Sentiment gewe-sen, dieser aber, nebst dem Muffti, vor dfen Frieden votiret, so konne mann auss dieser Promotion schliessen was die ferme Resolution des turckischen Ministerii sey.
Der gute Furst hat unlangst, umb sich von der Brutalitet des vorigen Gross-Vizirs loss zu kauffen, 50 Beutel (N. B. Ein Beutel Geld enthalt in sich die Valeur von 500 Rdr.) mit Geld nach Adrianopel gesandt. Er ist aber so glucklich dabey dass vor wurcklicher Ausliefîerung des Geldes, welches eben auch dort hat geschehen sollen, die Veranderung vorgefallen.
Noch zur Zeit stehen die Tartarn an vorigen Ohrte, welche hier zu den Fursten gesandt haben, und begehren 15 Beutel mit Geld; wo nicht, so wollen sie gantz Moldau verheeren und verderben. Der Sultan Galga ist wieder bey seinen Trouppen, und weiss mann nichts anders alss dass auf ein Expedient gedacht werde wie er sich mit Reputation abziehen und seinen Frieden machen konne. Zu ihrer Befriedigung vermeinet mann wird nicht wenig contribuiren, dass der Patron von diesen Unruhen zu Adrianopel, wie vorgedacht, herunter ist; welches fur grosse Freude verursacht, desgleichen auch in ganzen turkischen Reiche, wie mann saget.
Eben an dies Moment wird mir vom Hofe Bericht zugestellet dass die Pohlen wieder die Cosaggen ein Trefîen gewonnen, worin diese gantz
www.digibuc.ro
FRANCISC RÂKOCZY AL II-lea Şt ROMÂNII.
Bl
zerstreuert worden. Dessen gleichen dass dar Sultan Galga oder Haubt der revoltirenden Tartara nunmehro auf die Flucht sich begeben und also gahr nichts mehr von den Tartara zu besorgen.
P. S. Es ist nuhnmehro das tartarische Unwehsen vollig gehoben; ein jeder geht nach Hausse; der abgesezte Gross-Vizir ist dieselbe Nacht strangu-liret, der Kopf abgehauen und folgendeo Morgen dem Volcke gewiesen worden. Jederman ist vergnugt uher den peuen Gross-Vizir, vom (sic) dem mann sich viei promittiret.
(Arohivele din Copenhaga, Tyrkiet.)
II
Jurnalul lui Leopold de Talman, ambasador pe lângă. Poartă,; 1736.
Ms. 919 al Biblietecii Imperiale din VJena.
III.
Scrisoare italiană a lui Grigorie Ghica Vodă către un ambasador polon la Constan-tinopol; «Jassi, li 27 novembre 1737».	•
Biblioteca Czartorycki din Cracovia, ms. 618, fol. 907—8.
IV.
24 Iulie 1737.
.... II commandante di Transilvania conte di Valis si trova con 24.000 huomini per far le seguenti invasioni: II tenente-colonello Metternig marcia con un distaccamento a Queneni (1) e passa il vecchio rio alia Vallachia turchia e piglia posto in Porcett (2). Altro corpo marcia a basso de Rime-sche (Râmnic), e fâ un ponte nel Gume vecchio, e vâ ad unirsi col corpo di Metternig. II generale Villani .marcia con un regimento d’ussari et un corpo d'infanteria del regimento de Misfelin per il passodi Trespergher (3), camina al Campolongo, verso Porcett, farâ un ridotto a capo di ponte per mantenere trincierato il ponte. II generale Molen con altro distaccamento per il passo Berseces a Sitos (4), et il generale Cernin per il passo Kenen-ser verso la Moldavia, per veder di pigliar posto da dove si penBa iar con-tribuire tutti quei paesi et osservare li andamenti de Turchi. 1 2 3 4
(1)	C&ineni.
(2)	Porceşti.
(3)	Tbrzburg (Bran).
(4)	Bereczk (Breţc) şi Ojtos (Oituz).
www.digibuc.ro
32
N. IORGA
IV.
22 Septemvrie (raport al lui Toma Boldoni).
.. . . Di presente disfatti li due regimenti di cavalleria assaliti in viaggio per la Vallachia da Turchi, con morte di 1400 ....
(Amândouă in Arhivele de Stat din Neapole (1).)
V.
Scrisorile din Bucureşti ale lui Coloman Mikes (după Unirea, p. 198 şi urm-, traducere de d. Oct. Prie).
In Iunie 1739 sosesc la Bucureşti Vay, Pâpay şi Mikes, venind cu toţii din Cernavoda. Domnul le trimete înainte oamenii săi, cu secretarul în frunte, şi-i găzdueşte la «o mănăstire», unde şi prânzesc. Mănăstirea e, neapărat, cea, cu totul nouă, a Văcăreştilor, zidită de Nicolae Mavrocordat, tatăl lui Constantin Vodă. Acesta i se pare chior, ce-i dreptul, dar foarte isteţ. Cu carăta domnească văd Ungurii oraşul; sunt aduşi şi la Constantin, care eră la «casa şi grădina» din marginea oraşului,—aceiaşi Văcăreşti. Stă însă, ca în vreme de răsboiu, sub corturi. Şi un sol rus ce merge la Vizir trece prin Bucureşti. Se dau oaspeţilor mijloace de drum mai departe.
A doua scrisoare, datată 21 Iulie, e din Iaşi. Mikes a trecut prin Focşani, străbătând locuri pustii, dar nespus de frumoase, pline numai de flori. Iarăş secretar domnesc, în preajma Capitalei moldoveneşti, iarăş carătă, iarăş tabără şi audienţă. Primirea e bună, vrednică de un fost Mare Dragoman.
In a treia se oglindeşte plictiseala pentru îndelungata şedere în «acest oraş urît», între boierii «ca urşii», fără tovărăşia măcar a lui Zay, plecat la Hotin. A vizitat câţivâ Cantacuzini, cu vulturul bicefal în stemă, dar nu i s’a întors vizita şi n’a fost poftit la masă; lumea dela Curte îi zice «Măria Ta». Mitropolitul—Antonie—e de o amabilitate deosebită, şi pentrucă trimete rarităţi la masa străinilor, largă ca pentru zece oameni. Un «Pater italian» mai ţine de urît la prânz pribeagului. Preoţi români vede câte zece prin cârciume «în jurul butoiului». Mănăstirile sunt «prăpădite», casele, «de sat». Cu toate uşurinţele de negoţ, pe cari Domnii nu le ţin în seamă, afacerile sunt în mâna «Jidanilor şi Armenilor». Altfel, loc frumos, flori, roade, vite bune şi un Cotnariu care birueşte cu mult bietul vin de Piteşti al Bucureştenilor.
Boieri, vreo 10 —12 mai mari; în dregătorii, Grecii; ţăranii prin păduri. In fruntea oştirii e «fratele unui cojocar grec bogat». II recunoaştem pe acest frate al Chiurcibaşei Ţarigradului: e Psiolul, Ipsilanti: fiul său va fi Domn.
(1)	Ghimeş.
www.digibuc.ro
francisc râkoczy al n-lea şi românii.
33
Lumea e gata de plecare, Ruşii venind spre Hotin; Domnul porneşte, nu se ştie încotro, cu oastea: e Grigorie Mateiu Ghica. De curând a mai trecut un sol al Ţarului pe la el, spre tabăra turcească. Cu ce se poate apără Moldova ? Un Paşă cu 40 — 50 de oameni stă în mijlocul a 1.500 de ostaşi ai ţerii, cari se par Ungurului «păzitori de vite». Tunurile crede el că «se pot umpleâ şi cu nuci». Logofătul şi alţi doi boieri sunt Caimacami.
In August Mikes zugrăveşte laşul în turburare şi frică. Fuge cine poate. Jupânesele s'au ascuns în păduri. Cei doi fii domneşti—Mateiu şi Scarlat— s’au dus şi ei, Ruşii fiind în ţară. Ar voi să plece şi străinul; îl asigură Caimacamul. «De dimineaţă până seara umblă vorba de Cazaci.» Vine însă vestea că Vizirul a bătut pe Austriaci şi a luat Belgradul.
Frica e zugrăvită şi în scrisoarea din 3 Septemvrie. Averile se duc în biserici, Hotinul fiind acum al Muscalilor. La 2 ale lunii s'a întors Vodă, la 3 Mikes e primit la el. E gata a plecă, şi-i pare bine.
Astfel la 18 Septemvrie e iar în Bucureşti. Pornise din Iaşi, pe care eră să-l lase la 7 ori 8 iarăş Domnul,—la 4, cu carătă domnească şi doi călăraşi. Turcii au fost bătuţi şi drumeţul a tot dus frica hoţilor. Iarăş câmp de flori, şi lipsă de oameni. Pe Pâpay l-a aflat bine.
La 23 Octomvrie arată că fugarii ruşi pradă şi pe acolo. Domnul pleacă, şi Mikes e greu bolnav. Domnul s’a supărat pe el, că nu-1 ascultă.
Apoi la 15 Martie 1740 el descrie iarna grea, începută la 18 Octomvrie. «Scumpete şi lipsă»; luptă pentru pâne; preţ mare al lemnelor; plictiseală, neprietenie: nici o poftire la prânz, şi doar Mikes, crescut în Iaşi, cunoaşte pe cutare boier încă de copil! Nici o convorbire despre Domn cu străinii; se tem.
La 22 Maiu, scriitorul ungur arată că, «de o lună», Constantin Vodă a plecat la Craiova să reocupe Oltenia, căpătată de Turci prin pace.
Peste puţin merge cu Zay la Rodosto. Pâpay a murit în «acest oraş scorţos»: «şi-a sfârşit pribegia». Mai sunt în Ţară Saşi şi un Franciscan din Cic, care a trebuit să se îmbrace româneşte pentrucă Turcii îl neteziau cu ciubucul pe faţă.
Analele A. R.— Toin. XxXlîl, Meni, Secţ, Istorice.
www.digibuc.ro
UN CĂLĂTOR ITALIAN IN TURCIA $1 MOLDOVA
IN TIMPUL RĂSBOIULUI CU POLONIA
DE
N. IOBGA
Membru al Academiei Romftne.
Şedinţa dela 25 Iunie 1910.
Printr’un dar al d-lui maior G. Vlădescu, ataşat militar român la Roma, Academia Română a căpătat un exemplar dintr'o publicaţie rarisimă (1) care e un foarte important izvor pentru istoria culturală a întregii împărăţii Otomane în veacul al XVIt-lea, în a doua jumătate a lui, sub Mohammed al IV-lea şi Marele Vizir Ahmed Koprili, Chiupruliul, din vestita dinastie de cârmuitori ai Statului turcesc. Hammer citează cărticica în Bibliografia prin care se mântue opera sa, în ediţie completă, dar el n’a avut-o în mână şi n’a putut trage folos din multele ştiri nouă şi sigure pe cari le cuprinde. Nici Zinkeisen, istoricul mai nou al Osmanlâilor în Europa, n’a cunoscut-o, căci altfel ar fi putut îmbogăţi simţitor notele despre cultura turcească în veacul acela.
Astfel pentru întâia oară, tocmai când supraveghez tiparul părţii respective din a mea «Geschichte des osmanischen Reiches», expunerea pătrunzătorului spirit şi omului de talent care a fost Cor-nelio Magni din Parma—n’aş puteâ zice că e un urmaş al acelui Carlo Magni care, în epoca lui Mihaiu Viteazul, îndepliniâ servicii de agent diplomatic împărătesc pe lângă cuceritorul Ardealului şi care a mântuit ca Postmeister în serviciul Imperialilor (2)—poate adăugi 1 2
(1)	Quanto di piu curioso e vago hă potuto raccorre Comelio Magni, nel primo bien-nio da esso consumato in viaggi e dimore per la Turchia, Parma 1678. E un exemplar d&ruit de autor unui prieten, având notiţa: «ex dono autoris*. O ediţie cu titlul mai lung a apărut la Veneţia, in 1682. — Cartea se împarte lntr’un număr de scrisori adresate de Magni patronilor săi apuseni. E Împodobită cu un frumos ohip al lui.
(2)	V. fiurmuzaki, XII, tabele şi aceste «Anale> XX, p. 458 şi urm.
www.digibuc.ro
36
N. IOftGA
şi rectifica simţitor cunoştinţele noastre despre Orientul osman în această epocă.
Magni merită însă de sigur şi o cercetare în deosebi, pe care proporţiile ca şi scopul operei mele germane n’o îngădue. Dar îi datorim şi din alt punct de vedere această cercetare: pe lângă multe lămuriri cu privire la împrejurările noastre, pe cari le dă incidental atunci când vorbeşte de Turci şi de raiale, de Frânei, de negustorii şi corsarii lor, călătorul parmigian, care a luat parte, cât i 8’a dat voie, până «aproape de Nistru», adică, de fapt, numai până la Iaşi, la campania care dădu Sultanului Mohammed, după atâtea plăceri de vânătoare, şi stăpânirea Cameniţei polone, socotită ca inexpugnabilă, a avut prilejul de a străbate Moldova, odată cu oştile împărăteşti, şi de a ne păstra în pagine colorate, pline de amănunte necunoscute, şi înfăţişarea acestui drum militar care l-a uimit şi, afară de aceasta, privelişti din Moldova lui Duca Vodă, cu locurile, clădirile, oamenii şi obiceiurile ei.
Astfel prin acest studiu adăugim pe Magni la drumeţii din Apus cari au găsit interesantă, în bine sau în rău, ţara şi vieaţa noastră şi i-au dat câtevâ pagine din scrisul lor.
I.
Magni, care fusese şi în Paris (1), şi navigase pe Escaut (Schelda), nu călătoria atunci pentru întâiaş dată. El pomeneşte în 1678 o petrecere în Cipru, pe care a făcut-o cu opt ani înainte, fiind de faţa la dunanmaua, la iluminaţia pentru naşterea fiului celui mai mare al lui Mohammed al IV-lea. (2) Mustafâ însă, viitorul Sultan Mustafâ al II-lea, s’a născut, după listele genealogice ale lui Hammer, la 2 Iunie 1664. A fost şi la Ierusalim, probabil tot prin acest an, şi de acolo ştie câte pesse da otto plătesc pelerinii pentru a putea să vadă Sfântul Mormânt. (8)
In călătoria lui din 1672 el întovărăşi câtva timp pe vestitul cercetător francez Chardin, care mergea prin Smirna în Mingrelia, ţara robilor, şi în Persia paşnică din acest timp. (4) După opriri prin Insulele Ionice, în cari face, cu deosebită plăcere, ca unul ce însuş 1 2 3 4
(1)	Pp. 440, 456.
(2)	P. 470.
(3)	«Un viaggio da me fatto diece anni sono a quella santa cittâ»; p. 159, Cf. .p. 4-74,
(4)	Pp. 17, 95-6, 107.	'
www.digibuc.ro
UN CÂLĂTOR ITALIAN IN TURCIA $I MOLDOVA.
37
era un erudit şi cetise opera lui Gyllius despre vechiul Bizanţ, cunoştinţa clericilor învăţaţi, fie Iezuiţi, fie episcopi latini, ca acel Guzzadino, care avea, ca Grec ce ştia bine elineşte, rude îndepărtate până în Moldova, Cozadinii (1)—, Magni debarcă la Smirna.
Pentru întâiaş dată avem prin el o descriere amănunţită şi vioaie a marelui port din Anadol, ajuns cel dintâiu în toată împărăţia, pe când Constantinopolea sărăcită n’aveâ măcar mândria de a adăposti pe Sultan, care de multă vreme se găsiâ mai bine în liniştea sigură dela Adrianopol. Turcii cu turbane albe, cu bărbi lungi, «mestecând vorbe tainice cu metaniile în mână»—, jertfe ale cafelei, tutunului şi opiului—, vameşii sgomotoşi cari se răpăd şi fug ca nişte hoţi, luându-i banii, pentrucă Sultanul nu mai îngădue acum aducerea din Apus a «timinilor» falşificaţi de Olandezi (2); Grecii cu fes roşu de Barbaria, Evreii cu fes galben şi haine negre, «coloare privită la Turci ca infamă», nu-1 interesează în rândul întâiu. Atenţia lui e cerută mai ales de însemnatul negoţ prin care Apusenii, Frâncii lui, cu pălării şi graiu italian, au dat vieaţă bogatei Ismir a Sultanului.
Veneţienii, foarte păgubiţi de lungul răsboiu al Candiei (3), mai aduc «postavuri de lână, de mătasă, de brocard de aur», dar comerţul lor e aproape înjumătăţit de concurenţa neleală a Evreilor, cari şi în Smirna «au multe case bogate în deajuns, dar nu atâta cât se laudă ei» (4), dar îşi câştigă pânea mai ales ca samsari, ce «infectează» orice activitate comercială (5), în ciuda battalaţiilor, boicotărilor publice ale celor ce sămsăresc prea neruşinat -«all’uso giudaico», jidoveşte. (6) 1 2 3 4 5 6
(1)	Pentru episcop, p. 20. Pentru cei din Moldova, mai departe.
(2)	Pentru monede, v. p. 70: timiniU e 10 aspri, 5 soms francezi; 8 reali, 12 tirnini; pesea ăi otto, 120 aspri, iar la vamă, unde se socoate cu aspri vechi (sâni), deşi nu mai circulă, numai 80 de aspri; pesea di otto şi talerul corespund. Cf. Zinkeisen, Gesch. des Osmanischen Reiches, V, p. 29 şi urm. Cf. şi Etat present al lui Marsigli.
(3)	P. 296. Cf. Barozzi şi Berohet, Relasioni degli ambasciatori veneti al Senato, II, p. 236 şi urm.
(4)	«Molte case rioche sufficientemente, non pero quanto essi milantano»; p. 43.
(5)	«Non essendovi casa veruna di mercanti che non sia provista o, per meglio dire,
infetta di sensale ebreo__In tal guisa si rendono arbitri del commerzio, e bisogna ne-
cessariamente passare per le loro mani, non essendo possibile conchiudere un negozio di dieci scudi che un Ebreo non ne tratti 1’ accordo» (ibid.J.
(6)	La Constantinopol, unde Cârâiţii vând pietre scumpe, Evreii, deşi mânaţi cu băţul, cu «bastonate da somaro», sunt iarăş stăpâni pe samsarlâc: «E difficile ad un
www.digibuc.ro
38
N. IORGA
Cetăţenii Republicei au acum abia al treilea loc, mănţinându-se aici mai slab decât în Siria şi Egipt, de o parte, unde consulii sunt aleşi încă dintre senatori, şi la Constantinopol şi Adria-nopol, oraşe luxoase, de alta. Armenii vin acum deadreptul la Veneţia pentru a duce Şahului şi Curţii lui la Ispahan neimitabilele brocarde de aur. (1) Abia îşi poate ţinea rangul, cu «acea splendoare şi acel decor» care trebue să arăte în consuli stăpânii de fapt ai vremii nouă, bietul bătrân căsătorit a şaptea oară cu o Chiotă, care reprezentă în Anadol Veneţia. (2)
La Constantinopol, unde preţul brocardului a scăzut odată cu prosperitatea biruitoare şi larga dărnicie mărinimoasă a Sultanilor,—în loc de 4—5.000 de bucăţi se vând acum abiâ 11.400,—sunt abiâ trei Case mari de comerţ veneţiene: Boneri, Terzi şi Piazzoni, Ventu-rini. (3) Totuş ambasadorul, acum Giacomo Querini,—despre care Ahmed Chiupruliul a zis, văzându-1 că mergeâ cu greu, «dacă i-ar fi picioarele cum îi e capul!»—e un domn mare, foarte respectat, şi trece prin oraş între Dalmatinii săi de strajă ca un bail cârmuitor de pe vremuri. (4)
Genovesii, chiar după reluarea relaţiilor lor cu Poarta, cu toate darurile ce le fac Validelei, înseamnă prea puţin. (5) In palatul lui cu grădini, Sinibaldo Fieschi, «din conţii de Lavagna», rău plătit, se mângâe cu frumuseţa naturii pe malurile Bosforului. (6) Fusese
Franco il poter buscar da mano vergine qualche cosa di buono... In somma dilapi-dano, tanto qui quanto per il resto del mondo, lutto cio ohe ponno» (p. 202). Ei vreau să trăească, prin orice mijloc: asia poi furto, răpi na o truffa, tutto passa per industria» (p. 252). Pentru femeile lor, p. 263. Şi şarlatanul Sabatai Se vi, despre care vorbeşte pe larg Ricaut, In Istoria sa, e amintit, la p. 465. Numărul Evreilor din Constantinopol II soooate la 8 —10.000 (p. 619). El vorbeşte cu desgust de aii loro sporco e puzzolente modo di vivere» (p. 634). Cf. p. 635, 643. Evreul Kiipeli, arendaş de vamă; cf. Brosch— v. mai departe—,p. 184.
(1)	Pp. 64, 71. Armeni, îmbrăcaţi european şi vorbind limbile Apusului, merg acum şi la Livorno, Marsilia şi Amsterdam (pp. 47—8). Pentru Patriarhul lor in legături cu Roma, pp. 64—6. V. şi p. 639; Barozzi şi Berchet, II, p. 152.
(2)	P. 55.
(3)	Pp. 128-9.
(4)	Pp. 222-6.
(5)	Pp. 58, 181.
(6)	P. 134 şi urm. Cf. Barozzi şi Berchet, II, pp. 174, 236, 271, V. şi Ricaut, Histoire des trois derniers empereurs, III, p. 131 şi urm.
www.digibuc.ro
UN CĂLĂTOR ITALIAN IN TURCIA ŞI MOLDOVA.
39
înlocuit cu Pompeo Giustiniani, din altă mare familie nobilă (1), care moare printr’un accident.
Francezii, «naţia cea mai numeroasă în toate părţile lumii» (2), au, pe lângă negustori fruntaşi, la Smirna, meşteri de tot felul, până la bucătari şi locandieri. (8) Ei nu stau însă pentru a vămui cele patru caravane ce vin pe an din Indiile Orientale cu produsele tipice ale acelor locuri calde. Numai la Constantinopol funcţionarii Casei Franciei, supt Nointel, învăţatul protector al studiilor despre Orient şi totodată înnoitorul în condiţii bune al capi-tulaţiilor (4), trebue să înveţe şi limba provenţală pentru a se înţelege cu echipagiile, de Meridionali, ale corăbiilor ce vin din Marsilia. Acolo sunt şi locande provenţale, cu stăpâni superstiţioşi şi limbuţi. (5) Negustorii «francezi» din capitala împărăţiei se chiamă însă Roboli, Fabro, Griasco (6), pe când adevăraţii Francezi sunt croitori, cismari, cârciumari şi bucătari (7),—ceasornicarii fiind genevezi.
Germanii au la Constantinopol, pentru comerţul lor de foarfece şi cuţite, care se face pe Dunăre până la Belgrad, unde împăratul îşi ţine consulul, cel dintâiu pe teritoriul osman, o Agenţie a Companiei lor pentru Orient, şi conducătorul ei e un Elveţian din Chia-venna, Ioan Petru Pestalozzi, care vorbeşte turceşte şi face politică negustorească practică (8), pe când ambasadorul, Internunţiul Casa * 2 3 4 * 6 7 8
ţi) lbid., p. 141. Daruri ale Genovezilor către Sultana Validâ, p. 181.
(2)	«La nazione piu numerosa io 1’ ho creduta la francese, sicome per tutte le parti del mondo, trâ le straniere, l’h6 trovata la piu copiosa.» Cf. Barozzi şi Berchet, II, p. 272. Francezii aduc: zahăr, droge, hârtie, in schimb pentru piei, lână, mătasă, vin. V. şi Zin-keisen, V, p. 27 şi urm.
(3)	lbid.
(4)	«Cavaliere di avvenenza e tratti elegantissimi», fost consilier de Parlament la Metz şi Paris, el călătorise in Roma, Germania, Flandra, Polonia chiar, «per pura curiosită»; p. 110. Despre biblioteca lui, p. 111. Se semnalează şi ocupaţiile lui teologice, pp. 111—3, cari, cum se ştie, l-au făcut să ceară lui Nicolae Milescu al nostru acel «Enchiridion sive stella orientalis Occidentali splendens», in care se arată dogma ortodoxă despre transsub-stanţiare. Pentru bibliotecarul său Galland, traducătorul celor «O mie şi una de nopţi»,
«giovane molto studioso et erudito», ibid., p. 116.
(6) Pp. 97—8.
(6)	P. 117.
(7)	P. 119.
(8)	Pp. 44-5.
www.digibuc.ro
40
N. IORGA
nova, ajutat de secretariul Marc’ Antonio Mamucca della Torre, «om de un talent rar», pe care-1 ştim amestecat şi în ale dinastiilor şi ţerilor noastre (1), întrebuinţează toate mijloacele diplomaţiei sale pentru a opri răsboiul cu care Turcii ameninţau de mult. (2)
Mai activ e la Smirna comerţul olandes, care numără douăzeci de case (la Alep şi Cipru câte două, la Tripoli în Siria una, trei-patru, Ia Constantinopol; din Egipt au fost scoşi supuşii Statelor-Gene-rale). Pe an vin de două ori din Amsterdam transporturi în valoare de 500.000 de ottini, consulul şi rezidentul din Constantinopol putând prelevă un venit de câte 6.000. (3) Ambasadorul Collyer, din Amsterdam, prietenul lui Vodă Brâncoveanu, care va aveâ şi afaceri de bani cu dânsul, e un om foarte cult—«persona letterata et amatore di tutte le beli’ arti»—, şi palatul lui cuprinde colecţii de medalii şi antichităţi. Iar dragomanul, un Perot,—alţii sunt şi Evrei,— Francisc de Brossis, stă în «frumosul Palat al unui Domn muntean (4)». Trei case olandeze se găsesc în rândurile dintâi ale comerţului constantinopolitan. (5)
Intre consulii cu drepturi de suveran, cari dau mese şi merg îmbrăcaţi în roşu cu alaiu de Ieniceri, nici unul nu e mai mândru la Smirna decât al Angliei. II plăteşte Compania Levantului, a cărei organizaţie (6) o admiră Magni; tezaurarul e acum nobilul lord Dudley North. Ce sunt cele 1000 de taleri dela rege şi 500 de duble de argint dela negustori, plus pensia din Marsilia, de
5—6.000 de taleri, pe cari îi primeşte Nointel (7), pe lângă marile venituri ale colegului său Harvey, cu cele 4.000 de livre sterlinge anuale! (8) Şi aici un secretar literat, adunător de medalii şi Inscripţii, creşte prestigiul ambasadei. (9) Negustorii englezi dela 1 2 3 4 5 6 7 8 9
(1)	Cf. Giuresou şi Dobrescu, Documente Brâncoveanu, Bucureşti 1907, tabla.
(2)	Pentru planul olandez de a aduce postavul din Ţerile-de-jos pe Rin şi Dunăre la Constantinopol, v. Barozzi şi Berchet, II, p. 174. Cf. ibid., p. 231 şi urm.
(3)	P. 65.
(4)	Pp. 130-3.
(5)	Ibid., p. 134. Pentru negoţul cu bani al Olandezilor, Barozzi şi Berchet, II, p. 271. Pentru negoţul lor In genere, Brosch, Geschichten aus ăem Leben dreier Grosswesire, Gotha 1899, pp. 182 3.
(6)	V. prefaţa la Dallam şi Covel, Travels.
(7)	Pp. 116-7.
(8)	P. 119. Cf. pentru comerţul englez Barozzi şi Berchet, II, pp. 173—4, 230 şi urm,
(9)	P. 122.
www.digibuc.ro
UN CĂLĂTOR ITALIAN IN TURCIA ŞI MOLDOVA,
41
Smirna, cari se pot lăuda cu un consul de valoarea literară a lui Ricaut, care a scris «Present state of the turkish empire» şi «Istoria celor din urmă trei împăraţi ai Turcilor (1), trăesc cu tot decorul care le poate ridica prestigiul, vânzând sigur, prudent, cinstit şi purtându-se frumos—maniere e tratti obbligatissimi—cu toată lumea: numai după şapte ani de serviciu în Orient poate să intre cineva, de altminterea, în Companie, şi transporturile se fac numai pe corăbii regale, şi oarecum subt garanţia oficială. Astfel după opt, zece ani de activitate un Englez se poate retrage cu o avere de 50—100,000 de taleri, pe când ceilalţi abiâ de pot strânge, cu mijloace frauduloase, în ceartă, în beţie şi desfrâu, 12—15,000. (2)
II,
In strânsă legătură cu ambasadele, consulatele, dragomanii, cu negustorii aşezaţi sau cu negustorii în trecere sunt Frâncii raiale, între cari călătorul nostru a trăit şi a găsit prieteni.
Urmaşi ai colonilor genovezi mai ales,—ceeace-i face pe Negri, pe Draperi, pe Grilli, pe Perona, pe Testa şi Usamâ să ţie înainte de toate la noua ambasadă a Genovei, dându-i în număr nepotrivit de mare dragomanii (3)—, Frâncii ţin Galata, la malul Mării, şi, sus, Pera, unde mai dăinuesc vechile turnuri şi alte urme ale mândrei şi bogatei autonomii creştine dinaintea anului cuceririi osmane, 1453. Ştiu atâtea limbi, încât călătorul se uimeşte. «Abiâ pot copiii să-şi desnoade limba, şi iată-i că vorbesc în perfecţie trei ori patru graiuri». (4) Acasă—prin legăturile cu familiile fruntaşe greceşti din jurul Farului, dela Fanar, care începe a fi centrul unei vieţi speciale, cu viitor mare, — femeile vorbesc greceşte, deci şi 1 2 3 4
(1)	P. 51: cil console englese, addimandato il signor Ricau, soggetto letterato, avendo sostenuto la carica di segretario dell’ ambasciata inglese in Gostantinopoli per molti anni, nella quale hă dato saggio del suo valore... Vivendo vaghissimo di erudizioni e d’antichită, tanto in medaglie, quanto in iscrizioni et altre partioularitâ che vagiiono a sodisfare il suo letterato talento.» Ricaut arată că Agemoglanii din Seraiu se imbrăcau cu postav englez (Present State, p. 49). De Ricaut a apărut şi The capitulations and articles published by Paul Ricaut, esq., secretary to His ExceUencie the lord ambassa-dor, 1663. V. şi prefaţa la călătoria lui Dallam şi Govel. Cf. şi Zinkeiscn, V, p. 57 şi urm.
(2)	P. 61 şi urm. Pentru bancheri englezi la Gonstantinopol, v. Brosoh, p. 151.
(3)	P. 139 şi urm.
(4)	«E cosa certo multo considerabile vedere che non solo gli adulţi et uomini fatti, mă etiamdio i fanciulli di pochi anni non sanno cosi presto balbetarc, che snodano la lingua in tre o quattro jdipmj diiTerenlissimi, e questi in perfezione»; p. 99.
www.digibuc.ro
42
N. IORGA
odraslele lor, cari deprind italieneşte şi latineşte în şcolile călugărilor latini; la hogi capătă cunoştinţe de turceşte, de limba arabă— «literară»—şi persană,—a poeziei, «la piu gentile»; pe la ambasade deprind, în serviciu, englezeşte, franţuzeşte, ba chiar limbile olandeză şi germană. Cu italiana au mai ales de lucru, aceasta fiind limbă internaţională, încă de multă vreme, în tot Răsăritul. (1)
Greci pe jumătate, ei nu sufăr «chip cioplit» în bisericile lor, cu toate intervenţiile clericilor, şi o icoană a Maicei Domnului dăruită de un Chiot Dominicanilor a trebuit să fie înlăturată după cererea lor; ascultă liturghia cu pălăria în cap. 0 fac şi din mândrie, căci ţin la locurile rezervate în biserici şi procesiuni, la făclii mari, iar, în vieaţa obişnuită, la calpace şi caftane cu blană de soboli, la meşi cu papuci galbeni, şi doar dacă nu poartă veşmintele verzi cari sunt oprite creştinilor, tuturor creştinilor fără osebire. (2)
Lipsa îndelungată a Curţii din Constantinopol a făcut ca luxul cel mai mare să fie reprezentat de ambasade, cu alaiurile lor strălucite de carăte şi călăreţi, de Grecii Fanarului—«principali Greci del Fanale» — şi de aceşti Peroţi cari nu mai au decât un simţ: pentru bogăţie şi fast, şi decât o putere: a intrigei şi a uneltirilor.
III.
Catolicismul nu mai e acum o mare putere năvălitoare, care tinde a nimici ortodoxia greacă. Lupta lui Chirii Lukaris, mucenicul pentru păstrarea tradiţiei răsăritene, a izbândit. Calvinismul său politic, oportunist, n’a rămas, dar primejdia unei catolicizări a Patriarhiei constantinopolitane, a Bisericii celor Mari şi printr’însa a neamului grecesc întreg, s’a dus. Ambasadorii francezi nu mai sunt sprijinitori ai Propagandei, plătiţi şi lăudaţi de dânsa. Biserica latină din Răsărit a intrat din nou, după revărsarea ei temută, în albia firească.
In cale Magni a găsit Iezuiţi din Chios, cari au învăţat teologia la Mesina (3), pe Guzzadino episcopul de Zante, învăţatul cunoscător al limbii elenice. La Smirna conducerea clerului catolic o are Leon 1 2 3
(1)	«Benchâ tutti gli Europei che non soggiacoiono al Turco passino per Franchi, non-dimeno l'idioma franco s’intende unioo l’italiano, e questa lingua vengono astretti, in-tendere non solo, mă parlare, li miniştri de'monarohi e potentaţi europei»; pp. 101—5.
(2)	Pp. 174-6.
(3)	P. 18.
www.digibuc.ro
UN CĂLĂTOR ITALIAN IN TURCIA ŞI MOLDOVA.
43
Makrypodari, alt Chiot, ca vicar general. (1) Curentul vechiu, de limbă italiană, în legătură cu tradiţiile medievale din Levant, e reprezentat de Minorii Observanţi, pe cari îi sprijină şi consulul ve-neţian, dar şi agentul olandez, care, cu toată erezia lui calvină, e bucuros să aibă la masă călugări latini. O a doua biserică o au însă Capucinii francezi, o capelă şi un Colegiu, Iezuiţii de aceeaş naţionalitate ; ei predică în limba lor. (2)
La Constantinopol Minorii Conventuali au biserică, şi şcoala con-frăţiei Sf. Ana de lângă dânsa. (3) Tot Italieni sunt Minorii Observanţi, cari au stat la Sf. Maria, zisă Draperis, Duminicanii, cu biserica Sf. Petru, după pierderea lăcaşului celui vechiu, luat de Turci. Conducerea o are -un Urbinez, Andrea Ridolfi, episcop de Cala-mina, bătrân bolnăvicios. (4) Dar în vechea biserică a Sf. Benedict, părăsită, crede Magni la 1458, de Cassinezi, s’au aşezat Iezuiţii francezi cu caftane şi bărbi, cari au, după obiceiul lor, lângă altarul latin şcoala europeană, prin care câştigă aderenţi noi catolicismului: Misiunea din Grecia, de care se ţin «părinţii», a întemeiat cinci Colegii de toate. Pere Yalois are coperiş de plumb, ca la moschei, pe clădirile sale, grădini întinse, multe mijloace la îndemână. Şi aici, pe lângă Iezuiţi lucrează Capucinii, mai bisericoşi şi mai puţin practici: slujesc la ambasada franceză, aşteptând să poată ridică din nou biserica Sf. Gheorghe, nimicită de focul cel mare din 1663. (5) Ei predică, nu numai franţuzeşte, ci şi greceşte, singura limbă pe care o înţeleg bine credincioasele din Constantinopole ale Bisericii latine. (6) Liturghia catolică se celebrează şi pentru robii Sultanului, prinşii de răsboiu, la Bagno, în capele. (7) Turcii, cari urmează acum fără bătaie de joc, ei şi chiar femeile lor, procesiunile călugărilor apuseni şi chioţi, în cari doar dacă nu e voie să se ridice crucea în vârf de suliţi ca un steag, ei cari îşi lasă Ienicerii, ce stau la ambasade «ca un câine la lanţ» (8), să păzească alaiurile religioase 1 2 3 4 5 6 7 8
(1)	P. 33.
(2)	Pp. 32, 59-63.
(3)	Pp. 98—9.
(4)	Pp. 105, 148 şi urm., 151-2.
(5)	Pp. 155-9, 175 6.
(6)	Gf. şi p. 298.
(7)	V. şi pp. 632—3. E acolo şi o biserică ortodoxă, cu clopote (pp. 613—4). Aoeastă îngăduinţă o pomeneso şi alţi călători. Aşa eră şi in oraşele de piraţi din Nordul Africei.
(8)	«Con flemma grandissima trattiensi alia porta come un cane alia catena, aspet-tando i commandi del suo padrone»; p. 165. Cf. p. 297.
www.digibuc.ro
44
N. IORGA
strălucite, şi puţin cam provocatoare, ale creştinilor de lege apuseană, au îngăduit un cimitir deosebit şi vor îngădui un spital (1). Magni, care a petrecut în casele de lângă biserica Sf. Francisc (2), a fost în măsură a cunoaşte foarte bine rosturile propagandiştilor, predicatorilor şi profesorilor de Colegiu.
IV.
In cursul călătoriei sale pe Mare, Magni a putut cunoaşte pe Grecii din insule şi de pe coaste, partea cea mai bogată, mai vioaie, mai îndrăzneaţă a neamului. I s’a spus de meşteşugul criminal prin care, cu falşe licăriri de far, atrag corăbiile pe stânci pentru a se îmbogăţi din prada lor, pe care atâtea tratate nu-I puteau împiedecă. (B) I-a văzut tremurând înaintea oricărui vas care păreâ că ascunde oameni de răsboiu: vara, ei sunt în mâna Capudanului, care-i pedepseşte cu contribuţii şi amenzi, cu bastonade şi spânzurători, pentru trădare adevărată sau închipuită, faţă de corsarii toscani şi maltezi; iarna, aceştia sunt domni în Arhipelag şi bieţii «nesioţi» îi ţin cu mâncare şi băutură, aşteptând binecuvântarea unui bun naufragiu pentru a se despăgubi. S’a mirat găsindu-i totuş aşâ de veseli şi de făţişi în luxul hainelor lor, acoperite cu fir la toate cusăturile, şi al brăţărilor, lanţurilor, inelelor, salbelor de bani ale femeilor. (4)
Despre Grecii săraci din oraşe are părerea că sunt făcuţi anume pentru băţul Turcului, de care ascultă, oricâţi ar fi ei faţă de unul singur. (5) «Grecii sunt mai deprinşi cu băţul, după părerea mea, decât măgarii din Italia». (5)
N’a cercetat familiile nobile din Fanar. (6) I s’a vorbit însă de trufia lor, de ambiţia ce au de a fi Domni Ia noi cu orice preţ. 1 2 3 4 * 6
(1)	Pp. 162—6.
(2)	P. 494.
(3)	P. 306.
(4)	P. 82 —3 : «superbia estravagante»; pp. 293—5.
(6) «I Greci sono piu awezzi al bastone al mio credere che non sono in Italia ; somări della Marca»; pp. 312—3. La p. 447, vorbind Insă de ţăranii noştri, el strigă «non vuole per sua direzione altro che il bastone». Tocmai aşă şi in dela Croix, E’tat prtisent des nations et eglises grecque, armenienne et maronite, Paris, 1695, p. 12: «Un seul homme turc fait marcher une legion de Grecs avec un baton et une injure» Şi cealaltă observaţie a lui Magni, despre trufia Grecilor, se află şi aici, p. 11: «la superbe est un pech6 originel des Grecs».
(6) P. 627.
www.digibuc.ro
UN CĂLĂTOR ITALIAN IN TURCIA ŞI MOLDOVA.
45
Ştie că un Manolachi are o avere ţie 300.000 de taleri. (1) Află apoi că Grecii bogaţi căpătaseră averea lor mai mult prin împrumuturi cu camătă făcute Domnilor noştri. (2) In sfârşit cunoaşte foarte bine pe Panaioti Nikusios, Dragomanul, secretarul de Stat al Chiupruliului, stăpânul insulei Mykone, în care e ca un prinţ, ca un don Jose Nassi, un Gaspar Gratiani, luând 3.000 pezse di otto pe an din acest mic principat al cărui titlu n’are voie a-l purtă, deşi
l-ar luâ aşâ de bucuros. E încântat de ştiinţa lui, cunoscută şi lui Miron Costin din Moldova—îl află cetind în Aristotele—, de fineţa spiritului, de blândeţea manierelor acestui mare Grec, lângă care a zărit şi pe cel ce eră să-i fie urmaş în conducerea politicei olo-mane, Alexandru Mavrocordat, pe care-1 judecă — şi el ca şi secretarul francez de la Croix,—un «tânăr de talent». (3)
In ce priveşte vieaţa turcească, Statul turcesc, alaiurile Curţii şi ale oştirii, persoanele conducătoare, Magni are un punct de vedere original. El nu vrea să spuie decât ce a văzut, ce a aflat prin el însuş, vizitând, asistând la audienţe. «A nu avea ştire decât prin spuse» (il non averne notisia che per relasione) e pentru dânsul un motiv de a nu vorbi despre un lucru; ce n’a văzut nu spune, ca alţi călători, că i-a ajuns la cunoştinţă directă. (4)
E cel dintâiu călător care se duce întâiu la târgul cel mare, la Bezestan, unde admiră hangerele de Stambul şi de Damasc, covoarele asiatice, pernele cusute cu fir, cele de catifeâ roşie cu fond alb şi arabescuri înflorite, cari se lucrează la Brusa, caucurile brodate cu argint şi aur ale femeilor, peceţile artistice, lucrările de bagă şi de «ivoriu» rusesc, adecă de os de peşte. In acest haos ameţitor, stordimento di testa, îl interesează, nu numai noutatea şi felurimea,’ valoarea artistică şi trăinicia lucrurilor scoase în vânzare de mii de negustori, ci şi apucăturile naţionale pe cari le poate observă la fiecare popor în felul cum înţelege şi e deprins a face negoţul. N’are destule laude pentru Turcul cinstit, care primeşte înapoi şi după trei zile de răsgândire obiectul vândut (5), şi n’are cuvinte destul de aspre pentru şiretenia fără conştiinţă a 1 2 3 4 5
(1)	P. 619.
(2)	Barozzi şi Berechet, II, pp. 153—4.
(3)	Pp. 81—2, 496-7, 622.
(4)	Cf. şi: «perchâ non h6per anche preso cognizione suffioiente di questo aflare, che tutto oonsiste in relazione, mentre il pretendere di vederle sarebbe pura menzogna»; pp. 228, 264.
(5)	P. 186 şi urm.
www.digibuc.ro
46
N.IORGA
Evreului. (1) Ii impune In sfârşit siguranţa deplină ce se capătă în tot Bezestanul, unde abia se închid prăvăliile prin asprimea necruţătoare a călăului, gata a pedepsi cu chinuri şi moarte pe hoţi. (2)
Cercetează şi Bezestanul cel nou, pentru postavuri şi ţesături, târgul sclavilor, unde-i râd graţios (beffarmi con bella grasia) Circa-zienele şi unde vede Ruşi meniţi a vâsli la corăbii, lângă aristocraticii Caucazieni, lângă acele Georgiene cari se cumpără pentru Sultan şi cei mari din împărăţie, lângă Mingrelii decăzuţi, al căror popor întreg pare a fi născut numai pentru a robi Osmanlâilor. (3) Merge la hanuri şi vede cum sosesc caravanele la acela pe care-1 înălţase de curând Ahmed Chiupruliul. (4) Priveşte şi descrie flota care se găteşte de plecare, cu înfăţişare frumoasă. (5) Iea parte la o primire de ambasador de către Capudan-Paşa şi Bostangi-Başa, prefectul de poliţie al Consta.ntinopolei şi împrejurimilor, şi descrie ceremoniile ospeţiei turceşti, cu cafeâ în zarfuri şi afumarea bărbilor. (6) Ii pare rău că dela răsboiul Candiei nu se mai întră în cazarma Ienicerilor (7), dar, cu toate că la cele Şapte Turnuri nu mai e, ca odată, «locul de petrecere al Frâncilor» (ii carneval de’Fran-chi), izbuteşte a pătrunde şi în cuprinsul vechilor ziduri bizantine, fără a cunoaşte însă toată durerea,—adevărat mult scăzută, odată cu umanizarea moravurilor—, care se ascunde în ele. (8) A fost şi prin moschei, şi ar fi vrut mult să vadă şi Sfânta Sofie. (9) Băile-i sunt cunoscute, şi le descrie pe larg. (10) Despre «porţile» celor mari şi despre «Divanul» împărătesc povesteşte însă numai din auzite. (11) Iar, în ce priveşte Seraiurile împărăteşti, cu şcolile din năuntru şi odăile miilor de femei, reproduce o descriere foarte amănunţită şi neobişnuit de competentă care circulă pe vremea lui prin Constan-tinopol, vândută de autor, nu fără primejdie, tuturor ambasadelor,
(1)	Mai sus, p. 3.
(2)	«Consistendo la sicurezza, non nella carnefice»; p. 203.
(3)	P. 202 şi urm.
(4)	P. 209.
(5)	P. 288 şi urm.
(6)	P. 272 şi urm.
(7)	P. 213.
(8)	Pp. 282—3.
(9)	Pp. 228, 232-3.
(10)	P. 241 şi urm.
(11)	P. 239 şi urm.
forza de’catenacci, ma nella pontualitâ del
www.digibuc.ro
UN CĂLĂTOR ITALIAN IN TURCIA ŞI UOLDOVA.
47
pe bani sau pe daruri, scrierea lui Albert Bobowski, de loc din Lemberg, «paj de muzică» al Sultanilor Ibrahim şi Mohammed al IV-lea. (1)
V.
Căpătând voie de a întovărăşi în 1672 oastea turcească ce se îndreptă, cu Sultanul însuş, spre Polonia, după provocarea solului regal Francisc-Casimir Wisocki (2), Magni merge la Anchialos, vechea reşedinţă a lui Mihail Cantacuzino Şaitanoglu, şi se suie aici pe galera lui Şaban-beiu, renegat genovez. (3) Vede Vama, cu colonia ei de Raguzani, având şi o biserică latină, într’un timp când Raguzanii întrebuinţaseră răsboiul dintre Turci şi Veneţieni pentru a-şi întări situaţia comercială în împărăţie. (4) Vorbeşte despre Tatarii şi dervişii din Dobrogea.
Ajuns la Dunăre, Italianul descrie Chilia, «loc foarte mare şi destul de bogat în toate, afară de vin», cu un «castel frumos, lucrat cu turnuri multe şi în care se păstrează multă artilerie»; arată şi «felurite arme genoveze tăiate în marmură prin multe locuri, ca la Galata. (5) E locul cel mai însemnat pentru pescuitul morunului, şi călătorul cumpără cu 30 de aspri doi moruni mari, de 80 de lire fiecare. Doar ţânţarii dacă-1 supără,—sansale arrăbiate di smisu-rata grossessa (6)—în acest centru militar al expediţiei, unde vede 80 de tunuri şi muniţii în număr foarte mare, depuse de galerele ce se opriseră aici, neputând înainta mai mult pe cursul Dunării în sus.
Şi Ismailul, Stnilul nostru, i se pare «destul de bine clădit, cu mulţime de locuitori»; oraşul e feuda lui Câzlar-Aga, care păzeşte 1 2 3 4 5 6
(1)	«A giudizio de’ piu intelligenti di questo paese porge lumi maggiori e piu veridici quant’ altre notizie siano per anche comparse» (p. 463). «Sorisse oostui in italiano una relazione del Serraglio et dell’ educazione de’ paggi, come delle femine, con molte particolaritâ sin’ ora nascoste: passa questa per una delle piucurioseet esatte che siano per anche compârse : anei riuscito buscarla ; non pretendo perâ sii unica; vengo bensi assicurato che sii originale di sua mano; credo 1’ havesse molte volte copiata per presentarla a’ miniştri de’ principi europei... Hâ voluto inserirla ne’ presenti fogli senza alterarla in minimo conto» (pp. 600—1).
(2)	Campania am descris-o după toate izvoarele, in Studii şi documente, IX şi in Ge-schichte des osmanischen Beiches, IV.
(3)	P. 316 şi urm. ; cf. pp. 290, 614.
(4)	P. 325.
(5)	«Chigli, luogo principalissimo.. Assai abondente, fuori perâ che di vino... II castello 6 bello, fabricato con torrioni in quantitâ, et in esso conservaşi per anche buon nu-mero d’artiglieria: vidi in molti luoghi varie arme genovese incise in marino, come ne appare in Galatâ»; pp. 328—9.
(6)	V. şi pp. 448—9.
www.digibuc.ro
48
N. IORGA
«fetele Sultanului». (1) Nu ştiu ce înţelege Italianul prin Vaslui, numele scheloi următoare. Galera lui Şaban atinge apoi Isaccea şi Satul-Nou, Ienichioiu, din vecinătate.
De aici începe pentru Magni drumul pe uscat. Ar luă o harabâ, din acelea cari totdeauna întovărăşesc oştile turceşti (un sat lângă Constantinopol se chiamă Harabagi-chioiu). (2) Harabaua nu e însă împărătească, nici militară, ci o simplă căruţă tătaro-moldovenească: e toată de lemn şi caii n’au nici un capăt de ham ori căpăstru pe dânşii, ci numai funii.
Ajungând apoi lângă Reni, la Prut, scriitorul descopere tabăra. Erau atâţia oameni, «ca o provincie întinsă, nu numai unul din cele mai mari oraşe din lume». (3) E o rândueală desăvârşită, pe care o garantează capetele tăiate, cari stau, spre învăţătură, înfipte în pari. Acolo vede Magni cortul împărătesc, de lemne de bambii, căptuşite afară cu saiâ de Veneţia, şi în năuntru cu brocard, şi cuprinzând mos-cheie, iatac de dormit şi odaie de Divan. Multe ceasornice apuseno hotărăsc timpul. (4) Lângă el haznaua e încărcată pe 300 de cămile. Nu se mai simte atâta lătratul câinilor Sultanului, vânător pătimaş, până la nebunie şi risipă; Vizirul i-a ucis la Dunăre, cu viclenie, o mare parte din aceşti tovarăşi de întreprinderi împotriva fiarelor, dintre cari unii au lanţuri de aur şi argint şi cercei de pietre scumpe. (5) Ascultă rugăciunea de seară, făcută cu multă pietate, şi apoi se întinde atâta tăcere, «de nu se aude decât vreun nechezat de cal ori tânguit de cămilă.» (6)
Apoi ni se înfăţişează marşul oştirii, pe care-1 arată movile, şi pentru a împiedeca orice stricare a ogoarelor, care e aspru pedepsită, şi cu moartea. (7) In timp de noapte, 6.000 de mataragii arabi, 1 2 3 4 5 6 7
(1)	«Assai bene fabricata, con quantitâ di abitanti.» V. şi pp. 497—8 : aveâ şi Atena. Câzlarul trimetea Sultanului In Moldova daruri de câte 400 de pungi (pp. 459 —60). Zilnic Mohammed dă 1000 de aspri de argint şi 70 de galbeni de aur pentru pomeni (pp. 467- -8).— Tot domeniul Haremului il administrează Câzlar-Aga, oare putu ajunge mai târziu a conduce el împărăţia.
(2)	V. Însemnările lui Alexandru Mavrocordat, publicate de Papadopulos Kerameus tn voi. XIII din colecţia Hurmuzaki.
(3)	«Una vasta provincia, nonchâ la piu gran cittâ del mondo.»
(4)	Pp. 368—70. Pentru alcătuirea cortului, p. 379.
(5)	Pp. 354 5, 452—3, 555. Dar dimineaţa, totuş, «quando si svegliano e si mettono in marohia, odonsi urli e latrati infiniţi». Pentru vânătorile Sultanului, pp. 466-7.
(6)	«Una modestia cosi grande, che maggiore non saprei esprimere: senon fosse qualche nitrito di cavallo o lamento di camelo, non sentirebbesi una minima voce»; p. 350.
(7)	Pp. 335, 419: «acci6 restasse quella danneggiata meno fosse possibile... Severa-
www.digibuc.ro
UN CĂLĂTOR ITALIAN IN TURCIA ŞI MOLDOVA.
49
cu faclele în mână, deschid calea în lunca Prutului. 150 de cămile poartă bucătăria împărătească ; ceacârgiii Sultanului duc cânii de vânat. Tuiurile sunt ţinute de agemoglani, recruţii Ienicerilor, a căror însemnătate a scăzut cu totul, Ienicerii înşii fiind înlocuiţi adesea prin spahiii cari descalecă, şi prin gărzile Paşilor, dintre cari Magni înseamnă pe Arnăuţii cu veşminte roşii, cari păzesc pe Marele Vizir. Coranul e aşezat, într’o cutie de brocard alb şi catifeâ verde, pe spatele unei cămili încunjurate de dervişi beţi de afion, cu piei de fiare pe spate, cari îşi sfâşie, sărind cu gesturi nebune (gesti da storditi e frenetici), hainele în sdrenţe. (1) Satârii, corp nou, poartă «satârul», dela care se numesc, halebarda apuseană. «Mehterii», muzicanţii, formaţi din «pagii de muzică» de cari a fost vorba, cântă ariile lor ciudate, frenetice.
Iată Sultanul, atunci în vrâstă de 35 de ani. Călăreşte pe o iapă arăbească slabă, lungă, a de-mi părea mâncată de muşte», dar vioaie, iute şi mândră. Supt turbanul cu juvaere şi multele surguciuri se vede o faţă «măslinie», un ochiu care, când se mişcă, pare a se trezi din aţipirea-i obişnuită şi străluceşte sub fruntea largă; nasul e cârn şi gura mare, mustăţi, barbă, negre, rari. Stă gârbov, obosit pare că de moştenirea glorioasă a strămoşilor, de lunga Iui Domnie începută în anii de copilărie, după tatăl său detronai şi ho-tărît morţii, în strigăte sălbatece pe cari nu le va uită în clipa când şi el, învins, părăsit, va trebui să părăsească Scaunul împărătesc al Osmanlâilor. (2)
. In jurul lui e bulucul cel mare: bostangii, totodată grădinari şi paznici ai Seraiului cu grădinile (8), gebegii—armurieri, peici—copii de casă. Cele trei Agale din lăuntru, nedespărţite de persoana stăpânului, merg lângă el; Silihdarul cu sabia, Ibrictarul care îngrijeşte de spălătura rituală a abdestului, tulbantarul care pregăteşte scumpul acoperemânt al capului şi dă falduri elegante mătăsii.
Steagul Profetului, care face minuni în aţâţarea ca şi în potolirea răscoalelor, sangeacul verde, urmează. Vin la rând, după această
mente puniti con quantitâ di bastonate, ad esempio degli altri et ogni picciola insolenza, che negii eserciti di christianitâ passarebbe per giovanile vivacitâ, viene qui punita bene spesso con pena della vita.»
(1)	P. 351 şi urm. Pentru Arnăuţii hoţi, cari ucid pe Saul, Evreul olandez, pp. 358,406—7, 460-1, 607—8.
(2)	Pp. 364—5. Cf. pp. 399 -400: aquella sua rara barbetta e color necriccio»; pp. 463—4.
(3)	Magni numără in Conslantinopol 70 de grădini şi 50 de Seralii (p. 493).
Analele A. R,—Tom. XXXIII, -Memoriile Sec{, Istorice,	4
www.digibuc.ro
50
N. iOrgâ
veşnică făgădueală a biruinţei, cei 12.000 de spahii cu timaruri (feude), ţinând în mână lanţele cu steguleţe roşii şi galbene. Fiecare caută a ieşi la iveală prin luxul său şi a câştigă favoarea Sultanului. (1) Mutefariacalele, odală feciori de Domni şi alţi vasali ai Sultanilor, acum 500 de tineri, nu mai au înfăţişarea lor de pe vremuri; între ei sunt mulţi renegaţi murdari (molto cen-cioso, pedocchioso), şi Magni cunoaşte pe unul care pretinde a fi din neamul conţilor della Vaccaresca din Urbino. (2) Apoi trec, neapărat, nu Ienicerii scăzuţi în număr şi însemnătate, cari mei^g cu două zile înainte (3), ci mulţimile Asiei, până la Diarbecr, Moşul, Bagdad, pe lângă trupele mai alese pe cari le trimete Bosnia şi Albania, şi voluntarii (gonullu). In urmă, trăsuri ale Curţii, hara-bale, se îngrămădesc, fără să fie însă acea larmă şi bătaie care deosebesc oştile creştine. (4)
La popasuri, vieaţa e rânduită şi simplă. Sacalele împart apă oricui. (5) Se dau tainurile. Sultanul mănâncă iute, bând numai apă, pe când Vizirul a ajuns un mare beţiv, căruia de o vreme-i place, după sfat de medic, de alminterea—Cigala, învăţat la Padova—, numai horilcă polonă. (6) Urmează vânătoarea zilnică, împreună cu vreo
4—500 de tovarăşi, mai ales icioglani, pagi ai săi. Apoi ceauşii, aprozii strigă la Divan, la judecata pricinilor şi hotărîrea lucrurilor de oaste. A doua vânătoare se face după amiazi. Cu multă evlavie acest Sultan respectuos de tradiţie al timpurilor de superstiţie şi ateism se roagă. E rândul piticilor, al muţilor, al «pehlivanilor» de a-şi distrâ stăpânul. (7) Un ultim namaz, închinăciunea de noapte, se face în singurătate, încheind ziua lui Mohammed Padişahul, «veşnic biruilor».
VI.
La Ţuţora, unde Duca Vodă a făcut un pod de luntri acoperite cu scânduri (8), se trece în revistă toată oastea. Magni descrie şesul în care odinioară Cancelariul şi Hatman Zamoyski oprise pe 1 2 3 4 5 6 7 8
(1)	«Nelle spese e nel guasto eccessivo.» Pentru înjosirea spahioglanilor, cavaleria pretoriană din Constantinopol, de Chiuprulii, pp. 495—6.
(2)	Pp. 371, 442 3.
(3)	P. 388.
(4)	V. pp. 372-4.
(5)	P. 346.
(6)	Pentru tot ce nu e în Magni v. Gesch. des osmanischen Keiches, IV, cap. VI.
(7)	P. 379; cf. p. 280.
(8)	P. 407.
www.digibuc.ro
UN CĂLĂTOR ITALIAN IN TURCIA ŞI MOLDOVA.
51
Tătari de a face beglerbeg al Moldovei pe sangeacul Ahmed şi, mai târziu, alt Hatman polon, Zolkiewski, căzuse prada visurilor de neatârnare ale aventurierului croat Gaşpar Gratiani, ajuns Domn al Moldovei. Erâ un loc deschis în mărime de 12 mile italiene, între Prut şi dealuri înalte, frumoase, «suave»; pe o vreme aşâ de rece, deşi erâ pe la 10 Iulie, încât, afară de ceasurile calde ale zilei, se purtau blăni, iarba e aşâ de bogată ca prin Italia în Maiu. (1)
Aici vede în sfârşit călătorul şi pe Ieniceri. In fruntea lor merg sacagiii corpului, cari şi-au împodobit poloboacele cu crengi de sălcii şi de plopi. 800 de «alergători» purtând sabie şi buzdugan atrag luarea aminte prin nespusa lor vioiciune: sunt o despărţire a oştirii pe care creştinii o admirau încă din epoca lui Soliman cel Mare. (2) O companie, o odă de elită vine acum: sunt 600 de oameni, în treizeci de grupe ; au suliţi cu vârf aurit, din bambu indian; pe frunte banda de metal care deosebeşte pe Ieniceri; piei de tigru garnisite cu taftă roşie le cad pe umeri.
Adevărata oaste ienicerească stă în două fronturi, cu mâna pe sabie, strânşi de «n’ar puteâ trece un căţel printre dânşii»; Magni îi socoate 30.000. încet trece Aga Ienicerilor, cu Chehaia, locotenentul său, şi 16 oameni de suită. Şi, în sfârşit, după satâri şi caii împărăteşti, salutat de Ieniceri şi resalutându-i părinteşte, se înfăţişează, între 3.000 de icioglani cu coiful uşor şi stofe argintite pe caii frumoşi, Sultanul. Un mare rubin roşu scânteie’n frunte între penele de struţ ce fâlfâe; tot trupul, acoperit cu zale, e presărat cu diamante şi mărgăritare. (3)
laşul e numai cinci leghi departe, aşâ încât Turcii merg pentru provizii până în oraş, de unde boierii s au dus la oastea de 15.000 de oameni, care păzeşte pe dealuri: Moldovenii în sendado roşu (cremesino), Muntenii în galben. (4) Sultanul însuş iese la vânat prin văile de lângă cetatea de Scaun a Moldovei: lângă o pădure de sălcii de pe malul Bahluiului, Italianul nostru, ascuns în căruţă— căci creştinii n’au voie să vadă oricând faţa împărătească—, îl zăreşte, încunjurat de cincizeci de călăreţi şi douăzeci de pagi în alb, în frunte cu Silihdarul, favoritul polon, musaipul iubirii sale, în 1 2 3 4
(1)	Pp. 390-1.
(2)	V. Geschichte des osmanischen Reiches, III, oap. ultim.
(3)	P. 392 şi urm.
(4)	Pp. 393—4: «Stavano schierati con qualche ordine, facendo vista pomposa». Cf. şi de la Croix, in Acte fi fragm., I; Geschichte des osmanischen Reiches, IV, cap. vi.
www.digibuc.ro
52
N. IORGA
haine de camelot blănile cu cacom, purtând pe cap un turban mic, prins la tâmplă (1).
Magni întră în Iaşi prin ulicioare mărginite de case păcătoase şi de bordeie. Hanurile sunt pline. I se spune că ar putea află, ca Latin, găzduire la Iezuiţii poloni, ale căror socoteli, purtate până atunci pe foi răsleţe, nu le avem, din nenorocire, decât dela 1678 înainte. (2) Află o căsuţă încunjurată cu gard de nuiele, «ca la casele ţărăneşti din Italia» lui. (3) Doi călugări stăteau ascunşi: ei deschid când aud câtevâ cuvinte încercate în latineşte. Locuinţa, clădită în paiantă—«pertiche impiastrate difango»—erâ mai mult goală, căci fusese prădată cu câtevâ luni înainte de răsculaţii lui Durac şi Hâncul, cari «se ridicaseră împotriva lui Duca Vodă, plângân-du-se de angarii prea grele»; luaseră şi cuiele deia uşi şi ferestre. (4) «Părinţii», bucuroşi că aceşti oaspeţi cu scrisoare de recomandaţie către Vistierul Moldovei îi vor apără de cererile de cvartir şi provizii («orz, grâu, unt»), nu găsiră decât puţină mâncare, bere şi vin acru, dar rece, din pivniţă (5), pentru coreligionarii neaşteptaţi. Afirmaţia lui Magni că însuş episcopul catolic, care erâ atunci, în seria polonă, Ştefan Atanasie Rudzinski, s’ar fi aflat lângă Iaşi, «in poca distanza», după ce, anul trecut, fusese chemat şi necăjit de Domn («e ne facesse gran strapazzi»), cred că nu poate fi primită. (6)
După obiceiul său, Magni pleacă îndată să vadă oraşul. II găseşte acoperit, «pe stradele de căpetenie, cu poduri de lemn, din trunchiuri de copaci întinse aşâ încât unul e prins în celălalt» (7),— 1 2 3 4 5 6 7
(1)	Pp. 407 şi urm., 418—9.
(2)	Studii şi doc., I-II, p. 54 şi urm.
(3)	«Una fratta all’uso delle rustiche case d’Italia»; p. 421. Cf. pp. 441—2: fusese odată a Conventualilor.
(4)	«Mesi sono, da cento sediziosi sollevati contro il principe, per pretensioni di soverchie angherie..., avendo quelli ammutinati fatto un grosso bottino, in tutto e per tutto di sei o sette livre di ferro in tanti chiodi che univano quel mal acconcio legname»; p. 422. Pentru răscoală, v. Documentele Bistriţei, II, p. xxv. «Multele jafuri şi răutăţi ce au făcut prin târg» se pomeneso şi la Nicolae Costin, p. 7, iar Neculce ştie că «Hănceştii au intrat In Curtea cea Domnească şi prin casele boiereşti şi neguţitoreşti prin târg, stricând şi jăcuind şi prinzând pro Greci: pe câţi i-au găsit, pre toţi i-au omorlt» (pp. 197 8). Cf. Studii şi doc., IX, pp. 143, 146—7.
(5)	«Vettine, grotte sotteranee.»
(6)	P. 433.
(7)	«Le piu frequentate [strade] restano coperte di tronchi d’alberi distesi per regola che uno tocea l’altro: altrimente si renderebbero impratticabili» (p. 423). Stradele sunt asămănate de el cu «scolatoi alle chiavicche o cloache» (p. 434).
www.digibuc.ro
UN CĂLĂTOR ITALIAN IN TURCIA ŞI MOLDOVA.
53
interesantă observaţie care arată că podirea uliţelor din oraşele noastre nu începe cu «epoca fanariotă». Aiurea e însă praf mare. Ii plac casele cu paiantă—«legnami impiastrati di creta»—, cu co-perişurile de şindrilă. (1)
Călătorul, căruia i se vorbi în Iaşi de vremurile de Domnie românească ale Movileştilor şi de tragicul lor sfârşit, caută să vadă Curtea, unde, cu câtevâ luni înainte, în toamna anului 1671, «Hân-ceştii» «închiseseră pe Duca Vodă» până ce el putu să se strecoare, apărat de Aga birului, «in gios pe iaz». (2) I se pare «o căsoaie alcătuită numai dintr’o curte mare şi urîtă, pătrată, cu ziduri de pământ împrejur», ca un fel de brânzărie a Bergaminilor dela el de acasă. (3) Ar fi cuprins locuinţa însăş numai «o sală proaslă, afumată, cu două odăi asemenea întunecoase, prost rânduite» (4); printr’o «roată cala călugăriţe» (?)—«una ruotaall’usodi monache»— se trece apoi la Doamnă. Singura mobilă mai bună erâ un jeţ roşu, «alia veneziana», închipuind tronul. In curte, unde 25 de soldaţi germani,—rămaşi din zilele lui Gheorghe Ştefan,—băteau toba, aşteptă o căruţă ordinară de piele, după moda polonă, nici aşa de bună ca o birjă italiană — o «carrozza di nolo», — pentru familia domnească, iar douăsprezece harabale acoperite, pentru jupânesele ce slujiau pe Doamna Anastasia. Aceasta dă prilej lui Magni să râdă de trufia Grecilor, ale căror căpetenii din Constantinopol, chi-rişgiii («chiarizzi»), deci cavalerii, nobilii, urmăresc cu orice jertfe şi primejdii această Domnie, şi, odată ce au căpătat-o, ieau apucături împărăteşti, făcându-se serviţi la masă de patru copii de casă în genunchi şi ţinând lumânări în mână. (5)
Aceste aprecieri ne par nedrepte. Polonii dela sfârşitul veacului al
XVI-lea lăudau măcar ei, dacă nu şi călătorii francezi, această Curte din Iaşi (6), care nu erâ clădită din paiantă, nici încunjurată cu ziduri de pământ. Nu ştiu câte odăi puteau să fie în reşedinţa din 1 2 3 4 5 6
(1)	lbid.: «Li tettisono molto acuţi, copertidi pezzetti di tavole sottili, disposti in ordine aggiustato e vago».
(2)	Cronicele citate. E de sigur iazul Ciorbeştilor, pomenit In vechea cronică a veacului al XVI-lea pe vremea lui Petru Şchiopul (Ureche, p. 233). Heleşteul il menţionează şi Pa vel de Alep (Călătoriile Patriarhului Macarie, trad. Emilia Cioran, p. 27).
(3)	Una gran cassina, consistendo tutta in un vasto cortilaocio quadro, circondato da muraglia di fango... Gran corte di Bergamini...»; p. 424.
(4)	«Sallaccia aiTumicata con due stanze simili oscure, mal in ordine.»
(5)	Pp. 426-8.
(6)	V. cartea mea Istoria armatei, I, la sfârşit.
www.digibuc.ro
54
N. IORGA
Iaşi a lui Duca (1), despre care nu vorbeşte Pavel de Alep, dar ele nu aveau de sigur Înfăţişarea urîtă şi sărăcăcioasă pe care o arată Magni. Peste cinci ani dela trecerea călătorului nostru veniâ, în adevăr, la Iaşi Palatinul de Kulm, sol la Poartă (2), şi, ieşind din biserica Iezuiţilor, unde se făcuse în cinstea lui procesia, el mergea «drept la Curte» : la poarta întâi e primit de boierinaşi, la a doua de boieri mari, după datinile celor două porţi, a Ienicerilor şi a Ca-pugiilor, dela Seraiul Sultanului. Domnul, Antonie Vodă, îi iese în-nainte pe scări, «Ies degrez du Palais». Trec amândoi «prin două săli, unde erau mese mari întinse» şi ajung «într’o odaie unde erâ un divan vechiu, acoperit cu un covor turcesc». Urmează «o galerie sau balcon», şi iată în sfârşit o «odaie frumoasă, zugrăvită întreagă după obiceiul olandez» : aici e alt divan ; se dau dulceţi şi vutcă şi se iea prânzul. «Odaia de audienţă» în care se retrage Vodă şi cu solul, pare a fi deosebită de acestea. (B) Nici «carăta domnească», pe care o încunjurau la plimbare «Seimeni şi cu Vornici şi cu Comişi (4)», nu va fi fost aşâ ponosită cum ni-o arată Italianul.
Şi mai e o dovadă împotriva exactităţii acestei descrieri. După în-săş mărturisirea lui Magni, casa din Constantinopol a lui Duca, unde fusese găzduit ambasadorul german Leslie, erâ «bogată şi strălucită», «îmbielşugată în aurituri» (5); «o singură odaie erâ preţuită la vreo 10.000 de scuzi», şi ferestrele erau vestite pentru «ingeniozitatea concepţiei şi lucrului lor». (6) Erâ cu putinţă oare ca acel ce avuse mândria şi gustul ce trebuia pentru a înălţă cea mai frumoasă casă creştină din Constantinopol să se împace cu locuinţa in «brânzăria» afumată din Iaşi?
Ce a văzut Magni în 1672 pare a fi altceva decât această Curte din oraş, cu odăile multe. Duca, întemeietorul mănăstirii Cetăţuia, pe unul din dealurile de lângă Iaşi, a clădit în zidul încunjurător, care e de piatră, două rânduri de case, din cea mai bună cărămidă. Acela în care locuia însuş a fost cu totul prefăcut dăunăzi. El priviâ asupra laşului, care i se întindea întreg la picioare, având atunci deasupra multelor case de şindilă numai turnurile a două 1 2 3 4 5 6
(1)	V. Papadopol Caliraaoh, In Convorbiri Literare, XVIII (1884), p. 841.
(2)	V. oartea I, Geschichte des osmanischen Reiches, IV, cap. VI.
(3)	Acte fi fragm., I, pp. 90-1.
(4)	Neculce, p. 225.
(5)	oRicca di indatorature»; p. 627.
(6)	«In fatti ricca e superba... Una sola stanza udii un giorno valutarla circa diece mila scudi... Vitriate di invenzione e manifattura veramente ingegnosa» (p. 438).
www.digibuc.ro
tJN CÂLÂTOH ITALIAN IN TtTHCIA ŞI UOLDOVA.
55
biserici mari, despre cari se va vorbi îndată. La 1842 Alecu Rusu l-a zugrăvit, frumos şi cu deamănuntul. Erau două rânduri, cel de jos fiind mai mult în pământ, pentru provizii, pe lângă beciul, săpat mai adânc. O scară de piatră, cu douăsprezece trepte, duce la un balcon. De aici se ajunge la o «tindă boltită», cu cărămizi în şase laturi pe jos şi cu o singură fereastră. Câte două odăi o mărginesc de amândouă laturile; în stânga, o cameră de primire şi un iatac, destul de bine luminate; în dreapta, a doua cameră se chemâ «Odaia lui Vodă» şi aveâ pe păreţi «flori roşii zugrăvite cu multă artă»; din ea o «scăricică săpată în zid şi luminată numai prin o ferestuică rotundă» duce la «Ietacul Doamnei», aşezat dedesupt. Rândul de jos are o tindă şi o odaie, frumos boltite. (1) De o parte erâ baia, cu un dom de cărămizi care ţine până astăzi (2), iar la stânga intrării celeilalte, despre dealul Pietrăriei,—supt clopotniţa ce-şi păstrează frumoasa stemă a Moldovei—e o sală mare, cu bolţi gotice şi stâlpi purtând frumoase căpiţele; un chip de sfânt, încă bine păstrat lângă uşa de intrare, arată poate că aici a fost paraclisul. Nu se poate hotărî rostul odăiţei vecine, cu o scară spre zid; cea de a treia îşi arată menirea prin uriaşul cuptor afumat.
E de crezut deci că Magni a fost dus la casele domneşti de aici, dela Cetăţuie şi că, în rândul de case despre Iaşi, a văzut doar tinda şi cele două odăi din stânga, pe cari le-a judecat cum văzurăm. (3)
In Iaşi, Magni mai înseamnă între multele biserici, printre cari unele-i par destul de plăcute—«anche passabili» — două mănăstiri, despre cari spune că sunt «foarte frumoase şi luxoase» (molto belle e suntuosej. Atribue numai una lui Vasile Lupu, despre care a aflat că «ştiâ să cumpănească aşâ de bine lucrurile, încât şi-a râs de ameninţările Turcilor» (4), ba chiar ar fi murit în Scaun.
Prin călătorul nostru aflăm deci cevâ despre arhitectura cea veche a Goliei, căci Pavel de Alep vorbeşte numai de icoana Maicei Domnului, de policandrele de Danzig şi de chipurile ctito- 1 2 3 4
(1)	Scrieri, ed. P. V. Haneş, Bucureşti, 1908, pp. 195—8.
(2)	V. Iorga, Sate şt mănăstiri şi ultimul n-r din Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice.
(3)	Totuş el ştie că biserica Trei Ierarhilor e lăngă Curtea din Iaşi: «vicino al palagio del principe» (p. 427).
(4)	tQuasi a dispetto della Porta medema... E che seppe oosi ben bilanciare le cose, che sempre si schermi delle di lei minaccie»; p. 426.
www.digibuc.ro
56
N. IORGA
rilor. (1) Clădirea e de piatră pătrată, are o «cupolă înaltă» (cupole elevate), două turnuri («torri ben’ alte»), stâlpi (colonne) la pridvor, de sigur balustrade («balustrate»), şi acest cunoscător de artă se plânge doar că stilurile sunt amestecate (2), — de fapt fiind numai o acomodare a goticului la nevoile climei noastre şi la cerinţele cultului oriental, iar, pe din afară, o împodobire influenţată de arta Răsăritului. Policandrele şi candelele de argint— Pavel de Alep spune: de bronz—sunt pomenite şi aici. (3) I s’a spus că intre meşteri au fost Italienii, ba încă de cei din Roma.
A doua biserică e a Trei Ierarhilor. Ornamentaţia ei pe din afară atrage privirile călătorului: e «acoperită toată cu marmură, având pe dânsa foi sculptate, în lucru destul de mărunt şi frumos» (4); despre aurituri ce ar fi fost nu se spune însă nimic, cum nu se spune nici de secretarul Patriarhului sirian, care şi el admiră numai «împodobirea pietrei cu deosebită măestrie, peste toată priceperea». Picturile murale, cu chipul lui Vasile Vodă şi al familiei sale, sunt semnalate în amândouă izvoarele. In lăuntru Magni mai văzu sipetele în cari se cuprindea averea boierilor plecaţi din oraş şi a negustorilor ce se temeau, deşi fără dreptate, de foc şi pradă. (5)
Boieri de ţară n'a putut deci vedea străinul (6); jupănesele, în lipsa soţilor, şi tabăra turcească fiind aproape, nu iese din casă. Dintre fruntaşii ţerilor noastre, Magni nu aminteşte măcar pe Vistierul către care avea scrisori. (7) Dar în lagăr el a întâlnit pe un Cantacuzin muntean care nu e altul decât învăţatul şi cetitul Constantin Stolnicul, cu care, întors abiâ dela studii din Padova, a putut deci vorbi italieneşte tot aşâ de bine ca şi cu Panaioti Nikusios. (8) Crede că boierul muntean a învăţat şi în Franţa, în Anglia, «do-vedindu-se pretutindeni om de mare talent şi cunoştinţe literare». (9)
Cantacuzinii erau prigoniţi atunci de Vodă Ghica. Şerban, primit de Duca Vodă, stătu un timp în Moldova, ascuns la Hangu, şi trecu 1 2 3 4 5 6 7 8 9
(1)	L. c., pp. 16-8.
(2)	«Ben lavorate, ma confuse negl’ordini dell’ architettura»; p. 426.
(3)	«Candeglieri e lampade d’argento»; ibid.
(4)	olnclostata tutta di marini fogliamati con lavoro assai minuto e gentile»; ibid.
(5)	Pp. 427-8.
(6)	V. p. 431.
(7)	V. şi p. 445: el ti dădu insă cartea de trecere pănă la Galaţi.
(8)	V. ziarul său de student până la 1667 in Operele lui Constantin Cantacueino, Bucureşti, 1901, p. xlv şi urm.
(9)	«Con avere per tutto dato saggio di signore di gran talento o letteratura»; p. 432. V. şi p. 433: «le doti personali».
www.digibuc.ro
UN CĂLĂTOR ITALIAN IN TURCIA ŞI MOLDOVA.
57
apoi în Secuime. (1) întors de curând din Cipru,—unde fusese deci surgunit—, Constantin trecu deci, cum bănuiam în memoriul despre Cronica lui (2), dincolo de Milcov. Magni nu credea ca acest om bine înzestrat să-şi poată află odihna: deşi învăţatul Cantacuzin a trăit încă o jumătate de veac, prezicerea s’a îndeplinit din nenorocire, şi el a murit de ştreang, ca părinte de Domn mazâl.
Dintre Greci, a cunoscut pe duhovnicul domnesc, de loc din Păros, cu care vorbeşte în limba italiană. (3) Aude dela dânsul a-tacuri împotriva Apusenilor, ale căror oşti, dacă sunt franceze, se prevăd cu peruci, parfumuri, piepteni şi fac curte femeilor, dacă sunt spaniole, provoacă lumea cu mustăţile eroice încârligate’n sus, iar dacă 'sunt germane, beau de svântă; apoi lauda Turcilor al căror Sultan e numai «afabilitate şi îndurare», şi faţă de cel din urmă supus al său, şi în sfârşit panegiricul lui Vodă, ctitor al Ce-tăţuii. (4) Altfel, duhovnicul e om primitor şi găseşte în dulapurile sale, pentru oaspeţi, horilca polonă, atunci la modă, la Vizirii turci ca şi la evlavioşii stareţi ortodoxi.
Dintre Levantini, călătorul află în Iaşi pe un Cretan călugăr, care-i spune râzând cum a făcut bani, mii de scuzi, dându-se în Italia, şi chiar la Roma, drept bun catolic, deşi eră de lege grecească. (5) Un Cozadini, Guzzadini, fugar de pe flota veneţiană, e boier al lui Duca Vodă, dar acum se ascunde pentru a nu cheltui la oaste, slujind, cum i se ceruse, cu zece cai în solda sa. (6)
Medicul Domnului erâ un Evreu. (7) Magni, care se grăbise a merge la târg, unde se vindea pentru oaste carne, pasări, unt, orez, pâne rău coaptă şi puţină, nu găsi acolo negustori de această naţie. Totuş Moldova avea speculanţi evrei, arendaşi de impozite şi stor- 1 2 3 4 * 6 7
(1)	Despre Cantacueini, p. C. şi urm.
(2)	Aceste Anale, XXT, p. 89. Sprijinirea lui Şerb&n făcu pe Duca Vodă să cadă mai uşor prin intrigile lui Ghica. Se ştie că se răscumpără dela moarte cu două bl&ni de vulpe neagră, foarte scumpe, in valoare de 40 de pungi (Constantin Căpitanul, ed. Iorga, p. 174). Astfel de blăni le aduceau la Iaşi, spune Magni, Tătarii (p. 441).
(3)	Pentru Duca şi cultura grecească v. Ist. literaturii rom. în secolul al X VlII-lea, I, p. 32 şi urm.
(4)	«Un monastero da esso costrutto con gran caritâ»; pp. 425—8.
(6)	Pp. 428 -9.
(6)	«A servire in campo con diece cavalli a sue spese»; p. 439; v. şi p. 440.— Dintre Frânei Magni pomeneşte numai pe ceasornicarul francez al lui Duca-Vodă, plătit cu un scud pe zi. V. pp. 441—2; cf. Erbiceanu, Mitropolia Moldovei, pp. 2—3 şi Tanoviceanu, în Revista pentru istorie, archeologie şt filologie, X, fasc. 1.
(7)	P. 443.
*
www.digibuc.ro
58
N. TORGA
cători de biruri crescute în folosul lor. Călătorul îi descrie astfel: «Evreii cari locuesc prin părţile acestea au născocit şi înnoit, cum fac pretutindeni, nesfârşite angarii, ai căror arendaşi făcându-se, se slujesc de ele pentru a suge sângele bieţilor supuşi, ajutaţi de autoritatea Domnului; sunt în cea mai mare parte din Polonia şi întrebuinţează cele mai răpareţe meşteşuguri pentru a apăsă în folosul lor pe oricine e silit a le trece prin mâni.» (1)
In sfârşit, în calea lui Italianul a văzut şi pe bieţii locuitori dela ţară ai Moldovei. Nimic din ce a găsit la ei nu-i place: «femeile sunt grosolane şi neruşinate» («assai villane e sfrontate»; ba chiar «sfaciatissime e disonestissime», mai mult ca «le carampane di Ve-nezia»); câmpiile frumoase ale terii i se par nelucrate, dar în Ne-culce aflăm lămurirea: «Ţara erâ bejenită numai din şleahul oştii, iară în laturi stau cineşi pre la casele lor; nu aveâ nimeni nici o nevoie, nici la mers, nici la întors». (2) Dacă ar fi fost numai obiceiul lui de a şchiopă cu băţul puii, găinile, raţele sătenilor, pentru a le plăti aşâ cum credeâ—«când vedeau apoi puii morţi, se mul-ţumiau cu plata» (3),—încă am înţelege de ce a găsit «sate pustii şi fără locuitori» în calea lui de întoarcere.
In aceleaşi zile Sultanul îşi făcu intrarea în Iaşi, mai mult incognito, tiptil, cu suită puţină. Nicolae Costin (4) scrie numai atât: «Vineri [12 Iulie] s’au primblat prin Iaşi cu alaiu». Neculce (5) îşi aduce aminte cum, în această primblare, Mohammed al IV-lea «s’au co-borit pre la Necoriţă»—biserica lui Nicoriţă, în deal—«în Căcaina» —prin Tătăraşi şi Târgul Cucului deci—, «şi s’au suit prin Târgul Boilor, şi au descălecat în câmp supt saivan, dela deal de Târgul Boilor». Duca mergea pedestru lângă stăpân, care călca pe «bucăţi de aclazuri şi de tăfţi», menite a fi, după obiceiu, pe urmă ale oştirii. Supt saivan sau baldachin stând Sultanul, «împăratul» Moldovenilor, el primeşte darurile domneşti: «câţiva cai turceşti cu podoabe scumpe, şi lighian cu ibric de argint, şi alte lucruri scumpe». A doua oară, Mohammed se urcă la Cetăţuie şi «priveşte locul în toate părţile». Iar strigarea hogii la Sfântul Nicolae cel Domnesc în clopot- 1 * 3 4
(1) P. 434.
, (2) Cf. Magni, pp. 430, 446: «campagne piene et araene, tnâ incolte; casali tutti distrutti et inabitati»; Neculce, pp. 198—9.
(3)	«Quand'j vedevano poili poi Ii morţi, si contentavano del pagamento»; p. 447.
(4)	P. 9.
(3)	P. 98 9.
www.digibuc.ro
UN CALATOR italian in turcia şi moldova.
59
niţă o putem admite: un Sultan nu putea să între decât în calitate de cuceritor şi, unde întră, trebuia să fie şi o moschee.
După Magni, a patra zi dela sosire se vizitează laşul. Stradele nu sunt pustii, ci e poruncă a ieşi lumea la uşi şi ferestre. «împăratul» are cu el pe Vizirul cel Mare, pe nedespărţitul Musaip şi 500 de cai ; salută blând în toate părţile. Cafeaua lui Vodă nu vrea însă a o primi la Curte. «Saivanul», «foarte frumos» (1), apare şi aici. După trei ceasuri vizita se încheie cu o vânătoare. Şi Magni arată frica ce o aveau călugării de a nu li se preface bisericile în moschei.
După ce crezuse că nu mai poate merge înainte în ciuda relei dispoziţii a Vizirului faţă de Frâncii din oaste şi în primejdie de a fi adus cu viclenie la Islam, Magni porni noaptea spre Galaţi. Vasluiul, Bârladul îi par «sate fără rândueală» (casăli mal acconci), dar în cel dintâiu târg privirile i se opresc asupra bisericii în ruină a lui Ştefan cel Mare, «veche, de piatră, destul de măreaţă». (2) La Galaţi, până unde ajung şeice din Marea-Neagră, sunt trei-patru biserici mai mari şi una catolică, având preot de loc din Pesaro ; aici cumpără două sarcini de raci cu mai puţin de un giulio. (3)
Renii, unde ajunge în patru ceasuri, pe o luntre grosolană, are biserici «sărace şi ruinate»: acolo află aşteptând pe diplomaţii Germani, Khinsperg şi Casanova. La Isaccea se coboară acum : vede castelul cel bun cu turnurile lui vechi, Seraiul gătit în cincisprezece zile, de sigur tot cu banii noştri, pentru Cretana Hasechi, «soţia» Sultanului, mama moştenitorului de tron, care însă rămâne la Ba-badag cu acest fiu, Mustafâ, şi cu cea mai temută rivală a ei, Ghiul-beâz, Eosa-Albâ. (4) Cercetează acum şi podul, care e alcătuit din 45 de luntri mari, de pontoane (barconi), ce se sprijină, către mal, pe 120 de pari, după planul unui Carintian sau Stirian, răsplătit apoi cu vama şeicelor. 20 de galere păzesc râul, iar un Paşă cu 3.000 de oameni face straja pe uscat. (5) 1 2 3 4 5
(1)	«Vaghissimo padiglionzino, fatto tendere sopra d’und eminenza in vioinanza de fiurnei; pp. 434—5.
(2)	«Ghiesa antica di pietre quadre, assai maestosa, mă come tutta in preoipizio»; pp. 447—8.
(3)	Pp. 448 -9.
(4)	Pp. 452- 3.
(5)	P. 454 şi urm. Mustafâ Maltezul se laudă că oştile au Întrebuinţat nouă zile şi
www.digibuc.ro
60
N. IORGA
Dela Isaccea Magni se îmbarcă pentru ca, pe Dunăre şi Marea-Neagră, să se întoarcă în Constantinopol, de unde pleacă numai în anul următor ducând cu sine notele cari trebuiau să slujească la alcătuirea acestei preţioase cărţi de informaţie originală.
nouă nopţi pentru a trece (pp. 458—9).—Se mai pomeneşte ceara «di Valacchia», p. 559, in cărticica, intercalată, a lui Bobowski. Pentru grâul românesc în Constantinopol, p. 628.
www.digibuc.ro
DOUĂ DOCUMENTE
PRIVITOARE LA
REVOLTA BOIERILOR DIN ŢARA FĂGĂRAŞULUI
IN FAVOAREA LUI MIHNEA VODĂ NUMIT CEL RĂU 1508 — 1510
DE
IOAN PUŞCARIU
Membra al Academiei Bom&ne.
Şedinţa dela 25 Iunie 1910.
I.
Pentru lămurirea şi cuprinderea mai de aproape a unui episod istoric neîndestulător cunoscut, aflu de lipsă şi corespunzător scopului de a premite unele din antecedentele istorice ale ţerii Făgăraşului.
Dintre numeroasele documente rămase dela Mircea Vodă amintim aci pe cele ce se referă la familiile boiereşti din Ţara Făgăraşului.
Cu titulatura de «Domn veşnic al Făgăraşului» începe Mircea Vodă hrisovul său din Argeş la 27 Dec. 1391, prin care dărueşte boierilor săi credincioşi Stanciu Egumenul şi fratelui său Călin satul Scoreiu. Diploma a fost produsă într’un proces al familiei: eră tradusă din slavoneşte în limba latină (1).
La anul 1400 Mircea Vodă dărueşte boierilor săi Micul şi Stoica jumătate din satul Mândra (se află în traducere maghiară la familie şi în colecţia mea).
(1) Hurmuzaki, II, p. 282.
www.digibuc.ro
62
IOAN PUŞCARIU
La 1417 Mireea cel Maro dărueşte lui Borcea şi lui Calian «credincioşilor boieri ai Domniei mele», satul Braniştea, Uraşii şi Vadul Şărcaii. (Se află în traducere română la familie şi în colecţia mea).
In sentinţa tribunalului de 12 boieri juraţi sub prezidiul Căpitanului Suprem al Făgăraşului Paul Thomory din 26 August 1511 se face provocare la hrisovul lui Mireea Vodă, dat boierului Koszta din Viştea de jos, despre donaţiunea făcută lui peste satele Viştea de jos şi de sus, şi jumătate din Arpaş (1).
Din actele acestea dela Mireea Vodă vedem des întrebuinţat epitetul de «boieri ai Domniei mele». Dar din aceasta nu urmează că i-a adus cu sine Mireea la Făgăraş, ci numai că aceşti boieri, fiind de baştină în Ţara Făgăraşului, unde Mireea eră tocmai aşa Domn ca şi în Muntenia, le putea zice: «credincioşi boierii mei.»
Avem totuş un act aflat în Arhivul districtului Făgăraş din anul 1302, subscris de Ioan Literat şi C. Boer, ambii vicecăpitani ai Făgăraşului, şi de Valentin Rinei, primar din Agnita, şi Iacob Werner, primar din Sighişoara, cari constată că comuna «Gerdal», în scopul ca să-şi răscumpere nişte prizonieri din captivitatea Tătarilor, a luat împrumut o sută de mărci dela comuna «Braller», zălo-gind acesteia un pământ între satele «Gerdal», Feldioara, Râuşor, St. Martin şi Apa Oltului.
Din aceasta s’ar vedea că cuvântul boier—cel puţin ca nume propriu de persoană—a fost uzitat la Făgăraş şi înainte de Mireea Vodă.
Considerând însă, că Tătarii inundase ţara pe la anul 1241 —va să zică cu 60 de ani mai nainte — şi având în vedere că amintitele sate erau sub jurisdicţiunea scaunului Cincu, ce eră competent la încheierea astor fel de acte însemnate, iar vicecăpitanii la Făgăraş încep numai dela căpitanul suprem Paul Thomory dela începutul secolului XVI — şi în fine luând în băgare de seamă, că hârtia actului poartă semnul de apă marca Sibiiului cu inscripţiunea Hermanstat (nu dt), unde, după părerea Contelui I. Kemeny (în Kurz, Magazin, I, 134) n’a existat moară de hârtie până în secoluj XVI, datul actului din anul 1302 vine tare sub bănueală. Din unele corecturi, şi din lipsa sigilelor provocate, apoi din indor-satul «Gerdal» se poate presupune că actul acesta a fost să fie un duplicat, dar necomplet, de nu şi greşit în datul 1302. Noi îl transpunem în păstrarea Academiei Române spre ulterioară apreţiere. 1
(1) Hurmuzaki, II, p. 90.
www.digibuc.ro
REVOLTA BOIERILOR DIH ŢARA FĂGĂRAŞULUI.
63
Intre aceea continuând cu următorii Yoevozi ca Domni ai Făgăraşului, între aceştia relevăm în special pe Ylad II Dracul (1430— 1439 şi 1442 — 1446), Voevodul şi stăpânitorul întregei Ţeri-Româ-neşti, Duce al Amlaşului şi Făgăraşului. La anul 1432, Ianuarie 20, dărueşte lui Roman, nepotul lui Stanciu boierul, satele Voivodeni şi Săsciorii Loviştei, apoi părţile lui Baicu şi Vlad din Sâmbăta de sus, şi muntele Moşu cu apa Făgăraşului (1).
Tot dela acest Vlad Vodă al Ţerii-Româneşti şi al plaiurilor şi herţeg la Amlaş şi Făgăraş avem hrisovul din Târgovişte, 18 Iulie 6942 (1434), dat lui Stan sin Tatul şi Ursul şi Radul Stan sin Bera şi Godea, prin care li se dărueşte satul Mărgineni. Hrisovul e tradus de pe slovenie în românie în Sf. Gheorghe din Bucureşti la anul 1782, din care avem şi noi o copie dela familie, dimpreună cu o traducere maghiară (colecţia mea).
In fine mai avem un hrisov dela Vladislav Vodă dat din Târgovişte, la anul 6960 (1452), boierului Stanciu Mailat «deDezian», căruia îi donează a treia parte din satul Dejani. Dela familie avem o copie tradusă în limba română (colecţia mea).
De aci încolo nu ne mai întâlnim cu astfel de hrisoave dona-ţionale dela voevozii Ţerii-Româneşti ca Duci de Amlaş şi Făgăraş.
La din contra .aflăm că Regele Mathias la anul 1464 conferă Făgăraşul lui Ion Gereb, Voevod al Ardealului, cumnat cu Ioan Hunyadi, tatăl lui Matiaş.
Acesta — Matiaş — întors din expediţiunea în contra lui Ştefan cel Mare la 1467, hotăreşte ca provinciile Rodna, Făgăraş şi Amlaş să nu se mai confere la particulari, ci să fie rezervate regelui spre a le conferi după trebuinţă voevozilor Moldovei şi Valahiei (2).
Cu toate acestea Regele Matiaş, curând după aceea, adresându-se către locuitorii districtului Făgăraş, cu motivarea că, în zilele acestea murind «egregius» Udrişte quiillum districtum de nostra voluntate tenuit (va fi fost vreun îngrijitor credincios al voevozilor contemporani din Muntenia), conferă acel district Saşilor din cele şapte scaune săseşti, şi după ce aceştia se vaieră că aducătorii decretului de conferire pe drum au fost jefuiţi de hoţii de Români, per Va-lachos latrones, regele le dă donaţiune nouă la a. 1472, în contra căreia Ioan Gereb protestează (3). 1 2 3
(1)	Hurmuzaki, I9, 673, tradus tn limba maghiară după originalul slavon, ce se află In arhivul mănăstirii Coloşmonoştor.
(2)	Hurmuzaki, II1, p. 179.
(3)	Hurmuzaki, II1, p. 224.
www.digibuc.ro
64
lOAft PUŞCABÎtJ
Intre aceea nici voevozii Ungro-Vlahiei nu Încetează de a pretinde domnia lor tradiţională la Făgăraş.
Aşa Radul cel Mare la 1503 intitulându-se încă Dei gratia dux de Amlas et Fogaras, .... que transalpinensis, cere dela Regele Ungariei, prin mijlocirea regelui Poloniei, ca să i se restitue ducatele Amlaş, Făgăraş, precum şi Valea Rodnei (1).
Dar această păşire făcu numai atent pe Regele Vladislaus II la slăbiciunea Domnului român, de a cerşi aceea ce mai nainte aveau din propria lor virtute—şi, în loc să cedeze pretenţiunii voevodului român, trimite pentru administrarea Făgăraşului—prin guvernatorul terii, Bornemissa — mai întâiu, la anul 1507, pe castelanul Ştefan Tokos, apoi la anul 1509 în calitate de castelan al fortăreţei Făgăraş şi totodată şi de căpitan suprem al districtului pe Paul Tho-mory, devenit mai. târziu (1522) arhiepiscop de Kalocsa şi comandant al armatei ungare căzute la Mohaci (1526).
II.
După moartea lui Radu Vodă cel Mare, întâmplată la a. 1508, boierii alegători de Domni — după cum foarte bine şi desluşit ne spune colegul nostru A. D. Xenopol — erau împărţiţi în două partide, a Drăculeştilor şi Băneştilor (2). Boierii Drăculeşti aduc în scaunul ţerii, cu ajutorul Turcilor, pe Mihnea, numit apoi cel Rău, în contra fiului lui Ţepeluş, numit şi Basarab cel Tânăr, sprijinit de Unguri, şi din rivalitatea lor urmează neîntrerupt prigonirea unora în contra celorlalţi.
Mihnea, protejatul Turcilor, curând se împacă şi cu Ungurii, şi-l vedem căutând prietenia cu toţi vecinii, în special cu Braşovenii şi cu Făgărăşenii, cei mai de aproape angajaţi ca să-şi asigure po-ziţiunea atacată din partea Băneştilor Basarabi, sub diferite pretexte: că Mihnea e turcit, altă dată că s’a catolicit, dar mai cu seamă că devenise un tiran crud faţă de Basarabeşti.
In fine se sculă Barbu Craiovescu cu mai mulţi Basarabeşti şi căpătară dela Turci mazilirea lui Mihnea, carele se refugiă la Sibiiu, unde fu omorît de Sârbul lacsich, încuscrit cu familia Ba-sarabeştilor. 1 2
(1)	Hurmuzaki, II*, p. 609.
(2)	Analele Academiei Române, Tom. XXX, Mem. Secţ. istorice.
www.digibuc.ro
REVOLTA BOIEfellOR DIN ŢARA FiGĂRAŞELtJI.
65
Avem în mână două documente, ce nu se află încă în colecţia Hur-muzaki, ci s’au descoperit de mine la respectivele familii boiereşti din Ţara Făgăraşului, din cari reiese că întru apărarea lui Mihnea s’au răsculat şi unii din boierii dela Făgăraş, începând dela cei din Ucea, Cârţişoara şi Arpaş până la cei din Şinca, din care împrejurare se poate deduce că revolta se întinsese de-a rândul pe sub Carpaţii făgărăşeni.
Primul document menţionat este o sentinţă adusă în scaunul judecătoresc, de 12 boieri juraţi sub prezidiul căpitanului suprem al Făgăraşului, Paul Thomory, din anul 1509, şi care s’a extrădat în transumptul Capitolului din Alba lui Popa Coman Vlad şi lui Ioan Vlad din Ucea de sus în anul 1728. Se constată că după moartea Voevodului muntean Radu, în anul 1508, devenind acea ţară în mânile Voevodului Mihnea, unii dintre boierii şi Românii din Ţara Făgăraşului au început pe sub ascuns a trece la numitul Voevod, ca să-i dea această ţară dimpreună cu castelul şi cu poporul, şi între aceşti răsculaţi cei mai de căpetenie erau «agilul» Bursan de Ucea, Ziin de Cârţişoara, Grozav de Arpaşul de sus, şi văduva Ana Ziin, trădătoarea cea mai rea din Ucea, — ceeace înţelegând noi (Thomory) cu toţi boierii, i-am judecat ca infideli ai castrului şi trădători ai ţerii acesteia, confiscându-le moşiile situate între Ucea şi Corbi, ce le-am conferit apoi credincioşilor Coman, Vladimir, Stanislau, Bărbat, Barbu, Toma, Vlad şi Radul din Ucea, pe lângă depunerea de 50 floreni în folosul cetăţii (Anexa A).
Al doilea document e diploma Măriei Christina, soţia lui Sigis-mund Bâthory, care purta titlul: «Dei gratia Transilvaniae, Mol-daviae ac Transalpinae princeps, partium Regni Hungariae Domina ac Siculorum Comes, etc.», şi ţineâ Făgăraşul ca dotă dela băr-batu-său; ea, cu data de Alha-Iulia, 1598, confirmă scrisorile lui Ştefan Mailat, «liber Dominus terrae Fogaras, Vaivoda Regni Transilvaniae et Siculorum Comes», date din scaunul judiciar de doisprezece boieri juraţi ai Făgăraşului în anul 1534, prin care se constată că pe timpul Voevodului transalpin Mihne mai mulţi boieri din Ţara Făgăraşului, şi între aceştia anume Stan şi Aldea Solomon, şi So-lomon al Vancei din Şinca, sustrăgându-se de sub ascultarea castelanilor au trecut în Ţara-Românească, şi de aceea, de Căpitanul suprem IPaul Thomory, în scaunul judiciar de 12 boieri juraţi, con-fiscându-li-se moşiile, Şinca şi Ohaba, s’au vândut lui Pârvul din Şinca pentru 50 floreni. Dar acum (zice Mailat), întorcându-se
Analele A. R.—Tom. XXXIII.— Mem. Secf. Istorice.	I
www.digibuc.ro
66
IOAN PDŞCARID
şi certându-se, li s’au restituit moşiile şi «boieronatul» lor după depunerea sumei de răscumpărare cu 80 fl, (Anexa B).
Din aceste documente se vede lămurit că boierii din Ţara Făgăraşului, îndemnaţi prin reminiscenţele tradiţionale, s’au crezut îndreptăţiţi a se amestecă în alegerile şi susţinerea voevozilor munteni ca Domni ai Făgăraşului până şi sub Mihnea cel Rău, De aceea cu tot dreptul scrie Thomory că influenţa Domnilor «transalpini» ca Duci ai Făgăraşului a durat până în secolul al XVI-lea.
Deoarece incidentul acesta are o astfel de însemnătate istorică, am crezut că trebue a-1 completă prin publicarea acestor documente, ce le-am aflat la respectivele familii boiereşti.
ANEXA A.
Nos requisitores literarum et literalium instrumentorum in sacristia sive conservatorio capituli Ecclesiae albensis Transilvaniae repositarum et loca-tarum ac aliarum quarumlibet iudiciariorum deliberatorum legitimorumque mandatorum regiorum principalium executores damus pro memoria per prae-sentes quod honorandi Popae Vladt Koman et Vlad Ioannes de FelsO Ucsa districtuque Fogaransiensi coram nobis personaliter constituti, exhi-buerunt nobis et portarunt quasdam litteras collationales inferius verbo-tenus insertas et inscriptas, petentes nos debita cum instantia quatenus, easdem in transumpto literarum nostrarum inseri et inscribi facientes, paria earumdem sub sigillo nostro capitulări authentico eisdem extrădare et emanare facere vellimus, quarum quidam litterarum tenor et verbalis continentia haec est:
Nos Paulus de Thomor, capitaneus castri terraeque Fogaras, damus pro memoria quod, quia anno Domini millesimo quingentesimo octavo denuo contingit spectabilem ac magnificum Radul Vaivodam tranşaipinensem ab hac vita decede et regnum illud Transalpinum manibus Michnae Vai-vodae devenisse, mox ex ista terra Fogaras nonnulli boiarones et Valachi furtim cceperunt discedere ad ipsum Vajvodam, ut hanc terram ac cas-trum et populum manibus suis traderent et proderent, inter quos maiores erant agilis Burszân filius... de Ucsa, ac Ziin de Kerstisora, et Grozava de FelsO Arpâs, nec non relicta mulier Anca Ziin nominata, prodilor pessima de Ucsa praedicta, una cum suis tribus complicibus. Et nos, in-tellecti, anno in praedicto, cum universis boiaronibus in sede judiciaria con-sedentes, adductis tribus testibus et litteris proditoriis praefatos boiarones et mulierem in sententiam capitalem adiudicassemus; quibus iuxta iudiciariam deliberationem omnibus pena suffragata sunt. Et, quia dictus Burszân princeps proditorum nec ad iudicium, nec ad manus devenire potuit, est condam-
www.digibuc.ro
REVOLTA BOIERILOR DIN ŢARA FĂGĂRAŞULUI.
67
natus, tanquam infidelis castri et terrae proditor una cum sua genealogia, et, hoc non praetermittentes, ipsos boiarones et terrae inhabitatores unanimo et consono voto, quod et quo tam ipsi, quam fratres illorum tribus vicibus sunt reperti in rebus proditoriis, est decretatum, quod nunquam in coeterum inter eosdem de genealogia ipsorum vel ramo boiaro vel aliquis oflcialis fieri valent. Igitur nos, intuita fidelitate et fidelibus servitiis agilis viri Romani de Ucsa, nec non Vladimir, Stanislav Borbath, Barbul, Thomae, Vlad et Radul, flliorum suorum carnalium, turn ex eo, turn ex ipso [quae] tune ad necessitatem conservationis castri per eosdem quinquaginta florenos in pa-ratis nobis datis, totales portiones possesionarias ipsorum Burszan et Zilome fratrumque et filiorum suorum (tanquam a boiaronatu propter multas prodi-torias abscisas) in possessionibus utrisque, Ucsa ac Korbi, existentes habitas, simul cum universis proventibus, pută: terris arabilibus, quae domum propriam ipsius boiaronatus concernit, cultis et incultis agriş, pratis ac molendinis ipsorum locorum [quae] ad easdem de iure spectant et pertinere debent, praedicto Romano pro fidelitate ex pecuniis suis, filiisque ipsius et eorumdem hae-redibus, una cum Cziganis: Grozav cum filiis, Dădui cum filiis, Tinkul, Neder, Zlav, Nicola, Radul, Bancso, Iurg, Grozav, Mikov, Radul, Zkopu et Kosma dictis, iure perpetuo et irrevocabiliter dedimus et annuimus, ex consensu et promissione magnifici domini noştri illustrissimi joannis Bornemissa olim tesa-urarii Regiae Maiestatis, nune vero gubernatoris liberorum Reg[iae Maiestatis], tenent, sicut possident pariter et habent, testimonio litterarum mediante, prae-sentibus in sede iudiciaria boiaronibus Aldea Bika de Yoivodeni, Koman et Kostia de Rusor, Mailat de Komana, Manea de eadem, Kirilla de Grid, Aldea de Vaad, Stoika de Betlen, Balaş de Driid, Stephan de Szombath, Vulkan de Szkorey, Sztan Szorontâl de Kertsisora, caeterisque boiaronibus et populis [ibidem] existentibus. Datum in opido Fogaras, in sede iudiciaria, feria tertia infra verae sanctae et individuae Trinitatis, anno Domini millesimo quin-gentesimo nono. Apparebat etiam locus sigilii quasi pendentis ab inferiori parte.
Unde nos, praemissa humillima instantia et petitione praefatorum po-parum Vlad Roman et Vlad Ioan coram nobis superinde facta, praesentes literas non abrasas, non cancellatas, nec in aliqua sua parte suspectas, sed omni prorsus vitio et suspitione carentes, de verbo ad verbum sine di-minuatione et augmento variationeque prorsus assignatas transumi ettranscribi faciendum sub sigillo nostro capitulări authentico, annotatis exponentibus, ju-rium suorum universorum futuram ad cautellam necessariam, extradandas duximus et concedendas, communi iustitia et aequitate suadenteJDatum feria secunda proxima post dominicam Misericordiae Domini, Anno Domini millesimo septingentesimo vigesimo octavo.
' ’ ‘	Gollata et extradata per eosdem requisitores m. pr.
www.dfgibuc.ro
68
IOAN PUŞCARIU
ANEXA B.
Nos, Maria Christierna, Dei gratia Transilvaniae, Moldaviae, Valachiae Tran-salpinae Princeps, partium regni Hungariae domina et Siculorum comes, etc., nata archidux Austriae, dux Burgundiae, comes Tirolis et Goritiae, etc., memoriae commendamus tenore praesentium significantes quibus expedit universis quod pro parte et in personis agilium Barzan Iliae, Stoyka Iliae et Alde Iliae, filiorum agilis quondam Ztany Iliae, filii quondam Ztan Sala-mon, item Alde Demitru, Salamon Demitru et Ztoya Demitru. filiorum quon-dam Alde Demitru, filii similiter Ztan Salamon, nec non Ztoyka Boyla et Domitru Boyla, filiorum Coman Boyla, filij quondam Salamon Boyla, boiaronum videlicet possessionis nostrae Synka in districtu superiori terrae nostrae Fogaras existentis babitae, exhibitae sunt nobis quaedam literae magnifici quondam Ştefani Maylad, alias domini terrae nostrae Fogaras, in pergameno patenter confectae sigilloque eiusdem pendenti et autbentico caera rubra impressive communitae, quibus mediantibus progenitores dictosque expo* nentes mediam partem boieronatus possessionis Synka et tres quartas possessionis Ohaba, per notam infidelitatis, in quorum ante illud tempus paoifico persistissent dominio, amisissent, postque longas intercessiones in gratiam redissent et dictas portiones eorum, iam aliis collatas, pecuniis eorum pro-priis redemissent ac demum eosdem Stefanus Maylatb in praedictarum portionum boiaronalium, necnon earum quarumvis utilitatum et pertinen-tiarum dominio novo suae donationis et confirmationis titulo insignisset, tenore infrascripto; supplicatum quoque nobis est humillime ut nos easdem literas omniaque et singula in eisdem contenta rata, grata et accepta habeamus, clementer approbare, notificare et confirmare dignaremur. Quarum quidem litterarum tenor talis est:
Nos Stephanus Maylad, liber dominus terrae Fogaras, Vaivoda Regni Transilvaniae et Siculorum comes, etc., memoriae commendamus tenore praesentium significantes quibus expedit universis et singulis quod, cum nos feria tertia proxima post festum omnium Sanctorum una cum duode* cim iuratis boiaronibus nostris huius terrae nostrae pro discutiendis causis pro tribunali consedissemus, tune agilis Stan Salamon, Alde Salamon et Salamon al Wancze de Synka, coram nobis personaliter consti-tuti, sponte et libere confessi sunt in hune modum: Quando, in elapsis tempori-bus, videlicet tempore quondam domini Mihne, alias Wayvodae Regni Transal-pinae, et tempore quondam domini Pauli Thomori, tune comitis et castellani, huius castri noştri Fogaras, fuerunt mulţi boiarones huius terrae in infidelitate adinventi ac de-sub obedientia castellanorum alienaţi; ad quorum reş-
www.digibuc.ro
REVOLTA BOIERILOR DIN ŢARA FĂGĂRAŞULUI.
69
pectum et praefati exponentes, videlicet Sthan Salamon, Alde Salamon, Salamon al Wancze de sub obedientia praescripti- domini Pauli Thomori fuerunt alienaţi. Qua de causa ipsi praefati exponentes ad Transalpinae regnum in-trofugientes, ibique moram habentes, pro qua infidelitate praefatus dominus Paulus Thomori totam partem haereditatis ac boiaronatus eorum in posses-sionibus Synka et Ohaba habitas et existentes, una cum omnibus proventibus ad easdem possessiones de iure et ab antiquo pertinentibus, spectantes et pertinere debentes cuidam agili Pirvuluy de Synka pro florenis quinquaginta vendidisset et appropriasset. Qui scilicet Stan Salamon, Alde Salamon et Salamon al Wancze ex illa infidelitate et alienatione in gratiam nostram reversi sunt: nobis supplicati, ab infidelitate eorum eos accipientes in gratiam nostram, accepimus ipsos praefatos exponentes, in praescriptas haereditates aviticas intromissimus, in gratiam nostram accipientes. Qui praefati exponentes, videlicet Sthan Salamon, Alde Salamon, Salamon al Wancze, a filiabus praefati Pirvului de Synka et Stanislav de Reche praescriptas haereditates eorum pro florenis octoginta coram nobis redemerunt, videlicet aequalem medietatem possesionis Synka et tres quartales possessionss Ohaba, quae ab ipsis antea erant alienatae una cum montibus, alpibus, Gercanul et Danay nominatis, sylvis, nemoribus, rubetis, pratis, foenetis, terris arabilibus, cultis et incultis, mo-lendinis molendinorumque locis, rivulis, glandinibus ac cuiuscumque utilita-tibus et proventus quocumque nomine vocitatis ad easdem possessiones Synka et Ohaba spectantes, pertinentes et pertinere debentes. Jpsosque praefatos exponentes Zthan Salamon, Alde Salamon, Salamon al Wancze in praescriptis bonis et haereditatibus eorum haereditavimus, in filios filiorum suorum filij,— Ztan Salamon, Salamon Alde, Stoyka Ilie, Domitru filij, Alde Salamon, Dumitru Salamon,—haeredum per haeredes possidendum, tenendum pariter et habendum.Jmo damus, donamus, conferimus et haereditamus, harum nostrarum vigore et testimonio litterarum, sigilloque nostro mediante, praesentibus ibidem duodecim iuratis boiaronibus sedis nostrae, videlicet Alde BikadeWaywodeni, Radul de Lysza, Opra Bozgach de Wysd, Comsa de Bessembak, Barbat de Dragoş, Sandor de Zombata, Salamon de Wenechia, Ztanislau de Reche, Man Sugă de Kopachel, Beka de eadem, Cryzte Mile de lllien, Idomir de Wuced. Datum in sede nostra judicialia, diesupra notato, anno Domini millesimo quin-gentesimo tricesimo quarto.
Nos itaque, praemissa supplicatione, nobis modo quo supra porecta cle-menter exaudita et admissa, praescriptas litteras dicti quondam Stephani Maylad donationales, non abrasas, non cancellatas, nec in aliqua sui parte suspectas, sed omni prorsus vitio et suspitione carentes, praesentibus litteris nostris de verbo ad verbum, sine diminutione et augmento aliquali, insertas et inscriptas quo, ad omnes et continentes articulos clausulas... eatenus
www.digibuc.ro
70
IO AN PUŞCĂRII!
quatenus eaedem rite et legitime existunt emanatae..., earum veri tas suf-fragatur, ratas, gratas et acceptas habentes, acceptavimus, aprobavimus, ra-tificavimus et confirmavimus memor[atis boiar]onibus ipsorumque haere-dibus et posteritatibus universis perpetuo valituras harum nostrarum vigore et testimonio litterarum mediantes. In cuius rei memoriam firmitatemque perpetuam praesentes litteras nostras pendentis sigilii noştri munimine ro-boratas praedictis boiaronibus nostris, ipsorumque haeredibus et posteritatibus universis dandas duximus et concedendas. Praesentibus perlectis, ex-hibentibus restitutis. Datum Albae Iuliae, [... mense] iunii, anno millesimo quingentesimo nonagesimo octavo.
Maria Gristierna m. pr. (L. S.). Georg de Vrnocz m. pr. Per praefectum et exactorem fiscalem ac requisitores albenses tamquam commissarios Illu-strissimae dominae Principissae ad investigandum boeronum terrae Pogaras jura deputatos, praesentes literae lectae ac pro Stephano Berszan de Sinea et Sztan Boyle de Ohaba, lineam generationis suae ad intrascriptas personas manifester deducentes, in vigore relictae.
In Fogaras, die 27 mensis febr[uarii], anno 1671.
www.digibuc.ro
CAROL AL XII LEA, PETRU CEL MARE
Şi
ŢERILE NOASTRE
(1709 1714)
DE
N. IORGA
Membra al Academiei Române.
Şedinţa dela 1 Octonwrie 1910.
I.
Fuga la Bender a lui Carol al XH-lea.
Din cronica lui Nicolae Costin, mai bine decât din orice alt izvor aflăm Împrejurările în cari «leul nebiruit» al Suediei ajunse a căută un adăpost pe pământ turcesc în cuprinsul Moldovei. Istoricul moldovean e prea puţin aplecat să preţuească în oaspetele costisitor şi aducător de primejdii al ţerii sale altceva decât vitejia, care-i punea toată lumea la picioare. Deci el va spune cum Mazeppa, Hatmanul căzăcesc, după multe slujbe şi hotărîtoare jurăminte făcute Ţarului, pe care Costin îl numeşte înainte de o recunoaştere smulsă cu greu Turcilor «împăratul» Petru, l-a trădat: întâiu «s’au îngrăşat şi s’au îmbuibat cu sfetnicii lui, cu polcovnicii», şi apoi «s’au viclenit de către stăpânul său», făcând o faptă care-1 pune alături cu Iuda vânzătorul. Dacă gândul lui de a face ca Regele Suediei, după ierna-tecul în Ucraina, să iasă puternic asupra zisului «împărat» şi să-l bată cu totul, s’ar fi îndeplinit, erâ ?să se stingă de tot cornul creştinătăţii». Dar Dumnezeu n’a voit, ci i-a gătit osânda.
www.digibuc.ro
72
N. IORGA
Cu bucurie se povesteşte cum Mencicov a pătruns în ţara trădătorului, cum a luat reşedinţa lui, Baturina, şi «pre nimene n’au cruţat, ce, până în copiii de ţâţă, tot supt sabie au pus, de cură sângele pre uliţe ca râurile». Pedeapsă cuvenită, adauge el, «căci s’au viclenit de către stăpânul lor, împăratul, a căruia au mâncat pânea şi sarea». Trecerea lui Mazeppa la Carol al XlI-lea, la «Şved», e cu atât mai vrednică de înfierare, cu cât acesta eră aliatul Turcilor, «fratele lui Moamet».
Acesta însuş e un trufaş ridicat prin mândria lui împotriva lui Dumnezeu însuş. Se «suise sus» şi aveâ «laudă mare», dar, după Scriptură, erâ să fie coborît ca pedeapsă «până la Iad». Ucraina e arsă toată ; mulţi Suedezi se află peste noapte «îngheţaţi, ţapeni, cu sineţele a mână». Foametea face jertfele ei. Lowenhaupt, care trebuiâ să vie în ajutor din Polonia, e biruit de Ruşi, cum se vede şi din proclamaţie, «universalul» lui Petru. Şi Zaporojenii dela Praguri, cari erau să meargă asupra Azovului rusesc, sunt pedepsiţi îndată cu moarte şi ruină.
Se ajunge la Pultava, în ziua de 27 Iunie 1709. «Muscalii» se bat «ca nişte vrednici», cu «vitejie». «Neprietenul» e învins cu totul, «cu ajutoriul lui Dumnezeu». E pus pe fugă «nebiruitul Şved precum se socotiâ a fi». «Socoteala şi chiverniseala cea prea înţeleaptă» a Ţarului, «ispitirea şi bărbăţia sa» smulseseră biruinţa.
La Nipru, unde se află noaptea (1), fugarul Rege lasă Moldoveni să-i păzească vadul (2), plin de comori înnecate (3). Dela dânşii află Petru cele dintâi ştiri despre duşmanul răpus. Şi alţi Moldoveni, împreună cu destui Cazaci, întovărăşiau, credincioşi în fugă, pe Regele lor (4). Trecerea Bugului nu se face, la 28 dimineaţă, fără vamă grea — «câte 16 galbeni de om»—, bani daţi în mâna Turcilor din Oceacov şi a Cazacilor supuşi acestora. Din urmă goneşte avangarda rusească, în care se întâmpină, iarâş, şi Cazaci şi Moldoveni, de ai lui Chigheciu Polcovnicul, care de mai mult timp, încă din 1708, îşi cercă norocul sub steagurile «moschiceşti» (5). Moldoveni de ai lui Carol al XlI-lea îşi află scăparea tocmai la Tătarii din Crimea (6). 3.000 de oameni pier- Ori * 2 3 4 5 6
^1) La Motraye, Voyages, I, p. 413.
(2)	N. Costin, In Letopisiţe, II, 62.
(3)	La Motraye, I, p. 413.
(4)	Of. şi Neculce, p. 290, «are nu arată atâta bucurie peutru «victoria» Ruşilor.
(5)	Hasdeu, Archiua Istorică, L, pp. 83-j4.
(6)	N. Oostin, p. 68.
www.digibuc.ro
tiAROL AL XII-LEA, PETRTJ CiEL MARE ŞI ŢERILE NOASTRE.
73
sunt prinşi acoperind trecerea Regelui lor. Paşa de Oceacov nu îndrăzneşte deocamdată să primească pe acest «musafir», cu privire la care n’aveâ vreun firman al împăratului său, nici să-i dea luntri pentru trecere. Se mulţumeşte a-i trimete cu Capugilar-Chehaia daruri de mâncare şi sorbeturi răcoritoare, şi apoi a-i face o vizită solemnă (1). Când el se înduplecă în sfârşit, şi-l pofti chiar în cuprinsul zidurilor, Regele învins nu putea să se creadă în siguranţă, cetatea fiind în marginea, totdeauna primejduită, a împărăţiei. După ce Paşa dădu de veste la Constanlinopol,—unde ministrul rusesc Tolstoi arătase, după spusele unui curier, că «Şvedul» e mort ori prins,—despre faptul ciudat că vestitul erou se află pe teritoriul otoman, Carol se ridică din lagărul provizoriu dela Nipru, cu cei 1.000 do Suedezi, cu Mazeppa şi Cazacii lui, cu Polonii din partidul lui Stanislas Leszczynski, Regele pus de dânsul (2), şi se îndreptă la 5, petrecut de Paşa de Oceacov, spre cetatea Benderului, Tighinea noastră de pe vremuri, care fusese de curând reparată, şi cu ajutorul de bani şi de muncă al Moldovenilor. Paşa aceslălalt îl poftise acolo printr’un Agă, care aduse şi darul unui cort bogat.
Prin scrisoarea dela Oceacov, 3 Iulie, noul Alexandru cel Mare, de oare se vorbiâ mult în Stambul, desluşiâ pe Sultan că înfrângerea sa, «nenorocirea ce i s’a întâmplat», se datoreşte greutăţilor marşului, lipsei de hrană şi superiorităţii numerice a oştirii ruseşti, Întreite. A trecut la Turci, «nefiind în stare, nici destul de aproape de provinciile sale, ca să poată ridică o nouă oştire, şi voind să nu cadă în mânile unui duşman barbar»; e hotărît însă a trece în Polonia, unde nu crede ca Regele August, detronat de dânsul, să-şi mai poată ooupâ tronul şi unde are o întreagă armată, neatinsă. El înştiinţează pe Sultan că Petru, călcătorul de pace, e gata să-l atace, pentru care şi-a înălţat cetăţi la Don şi Marea de Azov şi a pregătit o flotă. Astfel propune a i se da un corp de cavalerie, cu care să meargă în Polonia, pentru a se luptă şi mai departe împotriva «nedreptei ambiţii a Ţarului». In acest chip s’ar încheiă o alianţă firească între cele două ţeri ameninţate de pornirile cuceritoare ale Barbarului. Un curier, Martin Neigebaur, Livonian, duse această scrisoare şi aceea către Vizir, precum şi 1 2
(1)	La Motraye, I, 414—5; Amira, Storia del soggiornoăi Carlo XII in Turchia, scritta (lai suo primo-interprete Alessaticlro Amira, Bucureşti, 1905; In Studii fi documente, IX, p. 45; Fabrice, Anecdotes du s4jour du roi de Suide ă Bender, Hamburg, 1760, p. 15.
(2)	La Motraye, I, pp. 411—2.
www.digibuc.ro
74
N. IORGA
o	a treia scrisoare, a cancelariului Miillern, care cerea Vizirului să sprijine idea alianţei suedo-polone-turceşti.
Răspunsurile sosiră abia la 19 August; Sultanul nu voi să răspundă de-a dreptul acestui Rege pribeag pe care-l priviâ cu mult mai prejos decât dânsul. Vizirul, însă, urmând însărcinării stăpânului său, declară că venirea lui Carol e plăcută Padişahului, că Iusuf Paşa de Bender are poruncă «să-l trateze potrivit cu demnitatea regală, cât timp va sta acolo sau până ce o escortă onorabilă şi îndestulătoare îl va întovărăşi şi conduce cu siguranţă» ; Paşii cari trebue s’o comande au şi fost aleşi. Martin Neigebauer n’are decât să aducă scrisori de acreditare şi va puteâ să capete şi audienţă la Sultan (1).
La 8 Iulie st. v. GaroL erâ încă la Palanca tătărească a Niprului şi primiâ dela un Mârzac trimes de Hanul Devlet Ghirai alt cort şi o căruţă cu coviltir de postav, trasă de patru cai. Acuma nu mai erâ nici o grabă. Abiâ în patru zile se ajunse la Bender, unde-1 aşteptă, la Nistru, un cort regal, pentru a sta afară din cetate. 86 de salve de artilerie îl primiră ; Ienicerii puternicului c.entru de apărare al hotarului răsăritean erau aşezaţi în şiraguri şi salutau tăcut, cu mâ-nile la piept. Ca să fie la îndemână dincolo de ziduri, Paşa îşi făcuse cortul la o sută de paşi de cel pregătit pentru oaspete. Iusuf, Seras-cherul, generalisimul acestei graniţe, erâ de naştere Polon, şi poate că mai înţelegeâ încă limba mamei sale. Carol îl înştiinţă de sosire prin Cancelariul său şi prin vioiu) nobil polon PoniatowskL îndată el trecu la Rege, dar nici la Bender acesta nu voi să primească a fi găzduit în cetate. La 24 numai «Şvedul» erâ de partea moldovenească a apei, şi anume el aşteptase a i se face un orăşel do corturi, «puţin mai în jos de oraş, între nişte copaci», într’o sălişte părăsită după o revărsare a râului. Acolo zăcu el de rana dela picior şi suferi operaţia care-l mântui (2).
Pe la jumătatea lui August, după primirea scrisorilor din Con-stantinopol, Regele erâ mulţumit, şi scriâ la 28 ale lunii lui Stanislas Leszczynski că a sosit cu bine, că «afacerile lui nu sunt aşa de desperate cum vor fi spus duşmanii săi», că primirea ce i sJa făcut e «pe atât de prietenoasă, pe cât de generoasă» şi că aşteaptă escorta de plecare. Stanislas şi el să-şi «ţie inima mai presus de soarta rea (8)». Liniştit ca totdeauna, Carol îşi treceâ vremea cu 1 2 3
(1)	La Motraye, I, Apendioe, pp. 20—3.
(2)	Ibid., p, 416.
(3)	Ibid., Apendice, p. 23.
www.digibuc.ro
CAROL AL XII-LEA, PETRU CEL MARE ŞI ŢERILE NOASTRE.
75
plimbarea şi vânatul, şi unul din cronicarii noştri află o lămurire pentru faptul că avea o suită aşa de mică, «cinci-şase oameni», în aceea că «nu ştia rândul terilor acestora, să îmbie cu gloată» (1). Scrisorile de acreditare pentru Neigebauer fură trimese la 8 Septemvrie st. n. cu Ponialowski, care făcii opt zile numai până la Constantinopol (2).
n.
Ciocniri ale Suedezilor cu Ruşii în Moldova.
In acest timp Ruşii luaseră măsurile de supraveghere, pe când încă dela 12 August Cazacii veniau până la Iaşi, unde Mihaiu Raco-viţă trebui să gătească gazde bune pentru musafirul Ioan Lomi-ko wski, obuznicul cel mare, şi pentru fiii săi, pentru secretarul căzăcesc Filip Orlik, pentru «canţalierii» ceilalţi, pentru polcovnici. O avangardă suedeză chiar intră în pământurile supuse Domnului, şi,—după Nicolae Coslin, împotriva sfatului ce se dăduse de Vodă, —se aşeză pe iarnă la Cernăuţi. Colonelul Gyllenbroek erâ în fruntea lor (3). Erau «vreo 600 de Şvezi şi vreo 700 de Cazaci» (4).
La acest hotar comanda îndrăzneţul brigadir rus Cropotov, cu alţi doi generali de cavalerie, cu mai mulţi polcovnici şi cu «joi-mirii moldoveni» ai lui CJhigheciu şi ai unui mai vechiu mercenar român în slujba creştinilor, Constantin Turculeţ el însuş, care avuse atâtea ciocniri cu cete turceşti răsleţe în ultimul răsboiu dintre Poloni şi Turci. Cordonul de pază mergeâ dela Ceremuş la Iagor-lyk sau Iahurluc, pentru noi. Ar fi fost 10.000 de oameni după Neculce (5).
Moldovenii, cunoscători de drumuri, sfătuiră pe brigadir să cadă, pe la Mihalce, asupra duşmanilor risipiţi prin casele ţărăneşti dela graniţă. Neculce învinueşte formal pe Racoviţă însuş că erâ iniţiat în acest complot şi că-1 aprobase ca să nu vie Regele la Iaşi, cum mergeâ svonul (6). Am crede cu greu ca un om aşâ de încercat cum erâ acest Domn, care ştiâ bine că nu el va deslegâ marile 1 2 3 * 5 6
(1)	Neculce, p. 291.
(2)	La Motraye, I, p. 417. Audienţa lui Neigebauer e din 27 Septemvrie st. n. (ibid.).
(3)	Cronicele moldoveneşti; La Motraye, I, p. 417.
• (4) N. Costin, p. 68,
(5)	P. 291.
(6)	Tot p. 291,
www.digibuc.ro
76
N. IORGA
întrebări politice ale Europei, să fi săvârşit o aşa de pripită şi nebună greşeală. Oricum, Suedezii fură încunjuraţi fără vărsare de sânge şi robiţi, afară de cei cari căutau provizii în dealul Ţeţinei, unde se strânseseră cu gând de apărare, pe la bieţii ţărani cernăuţeni. Cazacii se luptară un timp «într’o luncă», apoi o luară de fugă; ai noştri, «Ţurcanii», cari uciseseră pe câţiva Suedezi fugari, la Cupca şi la Rădăuţi, îi cruţară pentru lege pe ai lui Mazeppa, ştiind bine că Ţarul «ar fi belit de vii» pe aceşti trădători. Unii din Moldovenii lui Petru cel Mare pătrunseră, ca odată pe vremea Regelui Sobieski, până la mănăstiri, întărindu-se la Putna ca şi în valea îngustă a Câmpulungului. Mihaiu Racoviţă izbuti însă a-i face să iasă, prin socrul său, Dediul Spătarul, care anume pentru aceasta fu aşezat la Cernăuţi, păzind graniţa cea mai primejdioasă (1).
Neculce asigură că Vodă (2) s’ar fi temut de urmările acestei călcări de pace, pe care fireşte că n’ar fi putut-o împiedecă. Ar fi trimes deci pe Capugi-Başa, venit pentru bir, la Galaţi, ca să scape de supraveghierea lui. El însuş ar fi răspândit svon că merge la moşia sa de pe Siretiu, Cândeştii, şi ar fi gătit la Botoşani căruţele pribegiei la creştini. In acelaş timp, după îndemnul Brâncoveanului, Poarta ar fi trimes la pribegii ce se aflau în Focşanii munteni, — boieri ca Ilie Cantacuzino şi Ilie Catargiu—un cercetător ascuns, care, strecurându-se tiptil până acolo, află de vinovăţia lui Racoviţă şi de fuga ce găteşte. Astfel s'ar fi poruncit lui Iusuf de Ben-der să puie mâna pe dânsul,—poruncă pe care şi fără aceasta Carol al XlI-lea, mânios pentru cele suferite de ai săi pe pământ moldovenesc, eră în stare s'o capete prin omul său dela Constan-tinopol. Cu atâta mai mult, cu cât Turcii credeau că In asemenea împrejurări paza şi spionajul la hotare trebue să fie în grija unui om de însuşiri şi cunoştinţe politice deosebite şi-şi puseseră deci ochii pe cel inai mare fiu, vestit de învăţat, minune de erudiţie şi isteţime, al Dragomanului Alexandru «Exaporitul», pe Nicolae Mavrocordat.
Se întorsese din Constantinopol trimesul polon Poniatowski, la începutul lui Noemvrie (3), şi adusese «o sută de care de câte 1 2
(1)	Cele mai multe amănunte, la Neculce, pp. 291—2. Cf. N. Costin, l, c.
(2)	El ar fi refuzat odată Vizirului, când eră Silihdar, nişte cai şi miere; Hunnuzaki, Supl. I‘, p. 373.
(8) I se propusese, la 15 Octomvrie, mediaţia Porţii; la 31 un raport anunţă plecarea lui; Hurmuzaki, Fragmente, IV, pp. 46—7. După la Motraye, I, p. 418, care nu -dă totdeauna o cronologie sigură, el «s’a dus la Bender in ziua de 9 (20) Octomvrie*,
www.digibuc.ro
CAROL AL XII-LEA, PETRO CEL MARE ŞI ŢERILE NOASTRE.
77
patru boi, cu arme, ghiulele, gloanţe şi praf şi alte treisprezece care cu bani», 10.000 de galbeni (1). Sultanul Nuredin venise la Dubasari, încă din Oc tom vrie, pentru a se înţelege cu Regele în privinţa unei mari năvăliri în Ucraina; el îşi pusese tabăra lângă Cehrin, în aşteptarea gheţurilor iernii, cari întindeau pod pe râuri şi împiedecau pe oricine altul de a face răsboiu. Hanul însuş fusese chemat de Vizirul Aii din Ciorlii Ia Constantinopol pentru a luâ parte la marele Sfat de răsboiu, în care eră să se hotărească definitiv politica turcească faţă de «Şved». Cei 800 de Suedezi din Bender, cei o mie de Români şi Poloni, în opt steaguri, ce stăteau în satele Varnita şi Calfa, Cazacii din Botna, — al căror Hatman, tragicul Mazeppa, erâ pe moarte (2) şi erâ să lase Regelui şi rudelor marea-i avere, la 160.000 de galbeni, «fără bani de argint, fără taleri, fără potori şi fără copeice» (8),— se gătiau de o campanie de iarnă. Se vorbiâ de cinci Paşi, cari vor aduce 12.000 de oameni pentru a «întovărăşi» pe Carol al Xll-lea prin Polonia prietenă, care va fi cruţată dacă va da hrana trebuitoare. Brâncoveanu ar fi stat închis în Târgovişte cu 22.000 de oameni (!), şi se svoniâ că nu va ajută pe stăpânii săi, având—încă de atunci—o tainică înţelegere cu Muscalii, ai căror negustori umblau însă slobod, cu blănuri de soboli, la Chilia (4).
-K.Un Capugi-Başă, Iusuf Aga, care adusese Regelui daruri, un hanger şi bani (5), veni pe neaşteptate de Sfânta Paraschiva, 1 2 3 4 5
(1)	Cf. Hurmuzaki, Fragmente, IV, p. 45 şi urm.; Fabrice, p. 10.
(2)	«Post mortem Masepae», tn scrisoarea citată, din 10 Noiemvrie 1709. După Nicolae Costin el s’ar fi stins «intr’acest an 1710, la luna lui Martie, 18 zile». La Motraye, I, p. 419, vorbeşte de reclamarea lui Mazeppa de către Ţar in Ianuarie 1710 Încă. Şi Amiras pune moartea Hatmanului tn 1710; p. 49. In Septemvrie lncă-1 cereau Ruşii ca şi pe Rege; Hurmuzaki, Fragmente, IV, p. 45. E de observat că Nicolae Costin scrio tn curent ou evenimentele: v. p. 70, unde se spune, de Orlio, că «de atunce tot hătmăneşte pe loc la Tighinea, nu ştim până când». Fireşte că aceste rânduri sunt anterioare plecării, la 1713, a lui Carol al XIMea, cu toţi ai lui, din Bender. Orlic fu numit la 14 Aprilie ; ibid., p. 76. —Pentru banii lui Mazeppa, şi Fabrice, p. 10.— N’avură apoi un Hatman in stare să-i conducă, dar recunoşteau ca şefi pe ofiţerii din Iaşi, Woinarowski, nepotul lui Mazeppa, Wotkowinski şi cel de al treilea colonel, mai cu trecere decât tovarăşii săi, Filip Orlio. — Iosif Potocki, Voevodul de Halicz, ba chiar generalul Steinbock erau aşteptaţi pentru expediţie.
(3)	Carol al Xll-lea se Împărtăşi de 40.000.
(4)	Scrisoare latină, de origine românească, din Bender, 10 Noemvrie, rău tipărită tn Hurmuzaki, Supt. I1, pp. 370—1. O redăm Îndreptată la sfârşit.—După Amiras, p. 14 (48), Regele aveâ pe atunci «1.300 Suedezi, 4.000 de Cazaci şi 4.000 de Poloni».
(5)	Hurmuzaki, Fragmente, IV, p. 45 şi urm.
www.digibuc.ro
78
N. IORGA
14	Octomvrie, Vodă fiind la biserică, cu mazilia la Iaşi. Iusuf Paşa îi dăduse, pentru mai multă siguranţă, 800—600 de spahii din Bender, cu un colonel sau alaibeg. Neculce crede că 800 de joimiri, plătiţi câte un leu, trecuseră Ceremuşul ca să ajute pe tainicul prieten al Ţarului. Mihaiu fu luat însă, cu Doamna Ana—tatăl ei, Dediul, fugi în Polonia—, cu tus-patru fiii, Constantin, Ştefan, Mihaiu şi Ioniţă, cu câţiva boieri—alţii, toţi boierii mari, trec peste Nistru, 12 dintre ei la Sniatyn şi la Mohilău: Dediul, Lupu Costachi, Manolachi Ruset, mai târziu şi Iordachi Ruset (1); prinşii intrară în lanţuri la Bender, unde Iusuf îi dărui Regelui, care, din partea lui, n’aveâ ce face cu ei. La 9 Noemvrie ei fură expediaţi la Poartă, unde odăi în Edicule sau închisoarea celor Şapte Turnuri, odăile lui Vasile Lupu, îi aşteptau (2). Averea-i fu confiscată în întregime, cu catastih.
îndată se făcu, de un Agă ţărigrădean şi de altul din Bender, întovărăşiţi de oamenii Caimacamului Ioan Buhuş (8), între cari Ioan Abăzâ, staroste de Cernăuţi, cercetare la hotar pentru a se vedea cum se petrecuse incidentul dela Cernăuţi; s’ar fi găsit încălcare de «opt ceasuri» pe pământ moldovenesc (4). Ar fi fost pretextul de răsboiu căutat. De fapt se şi ceruse solului rus Tolstoi, care se înfăţişase Sultanului la 3 Septemvrie şi fusese foarte rău primit, încă în Octomvrie, pe lângă înapoierea Suedezilor închişi la Chiev, cedarea Azovului şi dărâmarea palancelor dela hotarele Crimeei.
Dar, prin Silihdar-Aga, favoritul său, Sultanul se arătă împotriva unui răsboiu aşâ de greu, ou Muscalii lui Petru şi Polonii Regelui August. Carol al XH-lea, din parte-i, nu putea primi soluţia unei strecurări prin Ungaria-de-sus, ou ajutorul lui Râkoczy. El ar fi statornicit la nu mai puţin de «30.000 de Spahii şi 20.000 de Ieniceri» ajutorul de care ar aveâ nevoie pentru «a se întoarce» (5). Câtevâ zile după sosirea în Iaşi a noului Domn, la 14 Ianuarie 1710, 1 2 3 4 5
(1)	N. Costin, p. 70.
(2)	Neculce, p. 293 şi urm.; N. Costin, l. c., scrisoarea citată. La l-iu Decemvrie Mihaiu sosiâ In Constantinopol (Giurescu şi Dobrescu, Documente privitoare la Constantin Brân-coveanu, Bucureşti, 1897, p. 180, No. 288). Cf. Arairas, pp. 48—9 şi p. 48, nota 3.
(3)	Un Păharnio Ciocârlan ti sta alături tn Căimăo&mie, lipsind boieri mai însemnaţi.
(4)	Neculce, pp. 293—4; N. Costin, p. 71.
(5)	La Motraye, I, p. 418. Cf. scrisoarea lui Brâncoveanu din 6 Deoemvrie 1709 despre neputinţa unei soluţii In ce priveşte drumul; Hurmuzaki, IX, p. 447, No. DCXCViii.
www.digibuc.ro
CAROL AL XII-LEA, PETRO CEL MARE ŞI ŢERÎLE NOASTRE.
79
Sultanul întâriă prelungirea pe 30 de ani a păcii ca Buşii (1). Hanul o mijlocise în Decemvrie (2). Regelui nu-i mai rămânea decât să se gătească de iarnă. Se făcură deci case lângă zidurile cetăţii, pe când Cazacii se adăpostiau în hrube sub pământ sau intrau slugi la răzeşii noştri (3). «Serascherul», scrie Fabrice (4), «a pus să se clădească pentru Rege un fel de Curţi care samănă destul de bine cu vreuna din casele noastre de ţară din Holstein, numai cât e zugrăvită în felurite colori şi are un acoperiş de şin-dilă». In astfel de palat moldovenesc primi Carol, în primăvara anului 1710, pe Potocki, urmaşul lui Ieremia Movilă (5), şi pe agentul francez Desalleurs, venit din aceeaş tabără a lui Râkâczy (6).
In acest timp se lucră cu ajutorul Domnilor noştri la Brăila, Giurgiu şi Celatea-Albă (7), apoi şi la Oceacov. Ba până şi la Orcapi, în Crimea, trimese Brâncoveanu 500 de salahori şi 80 «de meşteri zidari» cu 100 de care. Caloian, fost căpitan de Buzău, merse acolo, ca Serdar, cu «dorobanţi, scutelnici şi călăraşi» (8).
III.
Nicolae Vodă Mavrocordat şi «musafirii».
încă din timpul Căimăcămiei, când foştii pribegi dela Munteni,— unul stând tot acolo, iar celălalt, Catargiu, sosind la Iaşi ca un al treilea Caimacam al Domniei ce vrea să fie,— aşteptau pe Antioh Cantemir, dorit şi de Brâncoveanu pârîtorul şi de lusuf al Bende-rului, hotărîtorul, şi când Nicolae Costin trăgea nădejde să vie cu steagul Domniei Constantin Duca, fratele soţiei sale, Ileana Domniţa,— şederea lui Carol al Xll-lea la Bender adăugise greutăţile Moldovei. Eră vorba în Noemvrie, cu adevărat, să sosească Turcii cari 1 2 3 4 5 6 7 8
(1)	Hurmuzaki, Fragmente, IV, pp. 50-1. Actele cu privire la pace, in N. Costin, p. 93 şi urm.
(2)	Fabrice, p. 30; la Mottraye, I, p. 419.
(3)	Scrisoarea românească citată.
(4)	P. 28: «Le Seraskier a fait bâtir une espece de serail pour le roi, qui a asses l'air d'une de nos petites metairies de Holstein, exceptâ qu'il est peint avec une grande va-rietâ de couleurs et couvert d’un toit de bois».
(5)	N. Costin, p. 76; Neculce, p. 298. V. Aceste «Anale», p. 18 şi urm.
(6)	V. şi Hurmuzaki, Supt. I1, pp. 375—80: se dădu de Francez lui Nicolae Vodă o tabachere de aur şi două caftane de brocard.
(7)	Greceanu, ed. .Şt. Grecianu, pp. 192—3, 193—4.
(8)	Ibid., p. 194.
www.digibuc.ro
80
N. IORGA
aveau să ducă peste hotar pe «Şved» (1); cu două pungi de bani pe cari Armaşul grec Iamandi le duse lui Iusuf, împreună cu turme de oi şi altele «pentru Poarta lui», această sarcină nouă fu cruţată ţerii (2). Grămăticul lui Mavrocordat, Ienachi, abia trecu prin Iaşi, în aceeaş lună, şi alergă la Bender pentru grijile cele mari (3).
La 25 Ianuarie 1710 Nicolae Vodă, care avuse la 10 Decemvrie 1710 audienţa sa la Sultan (4), eră acum în cetatea sa de Scaun, şi la 25 Fevruarie sosiâ la Bucureşti trimesul său la Brâncoveanu, vameşul Hurmuzachi (5).
In primăvară Domnul cel nou primi pe oaspeţii ce mergeau la Craiul din Tighinea: Potocki îi lăsă de ţinut 3.000 de «Leşi şi Lipcani», Tătari din Polonia, cari aduseră «mare nevoie şi mare pradă şi nespuse supărări»; mai ceru şi vite de hrană — o mie de vaci — ori un împrumut corespunzător (6). Răspingerea acestei cereri din partea Domnului începu o duşmănie, cu urmări rele pentru dânsul, Potocki fiind omul Regelui suedez şi îndată reprezentantul său la Constantinopol (7). Călăraşii de ţară păziau «pe la drumuri despre câmp» şi alungau înapoi la «obuz» pe cei ce ieşiau «pentru jacul lor» (8). Şi în Iaşi Nicolae Vodă luă măsuri înpotriva scandaloasei purtări a oaspeţilor, mai ales Poloni, pe cari îi adusese adăpostirea lui Carol al XH-lea la Bender: «beldiile» slujitorilor şi beţele orăşenilor învăţară pe neastâmpăraţii musafiri să cruţe averile şi sentimentele celor de ţară, cari se arătaseră dela început aşa de darnici cu dânşii (9). Grudzinski, starostele de Rawa, unul din căpetenii, se plânse pentru aceste măsuri la Potocki, care nu uită nici această jignire. (10). 1
(1)	N. Costin, p. 71.
(2)	Ibiă.
(3)	lbid., pp. 72—3.
(4)	Giuresou şi Dobrescu, p. 180, No. 288.
(5)	Chirigi Hurmuzachi, nu «Chiriţibus Mutrachi», in Greceanu, p. 193. Acelaş cronicar Înseamnă— v. p. 217 — vestirea Domniei a doua prin «Chiriţă Manolache Vel Agă, feciorul lui Chiriţă Hurmuzachi».
(6)	N. Costin, p. 77.
(7)	In Iunie, el sosise la Poartă.
(8)	N. Muşte, în Letopisiţe, III, p. 43.
(9)	N. Costin, I. c. Oamenii lui Potocki erau prin August intre Iaşi şi Târgu-Frumos, ape valea Cojasca» din acest Ţinut al Cârligăturii: 2.000 cu Grudzinski, care mergeâ. şi la Bender (Hurmuzaki, VI, pp. 72—3, No. XXXVIII; N. Muşte, p. 43).
(10)	lbid.
www.digibuc.ro
eAROL AL XII-LEA, bfeîRţj CEL kiRfe Şt ŢERltE #OAS¥r£.
81
La 15 Iunie st. n. Aii Paşa, Vizirul cel lacom, dela care Maţ-vrocordat cumpărase domnia Moldovei cu nu mai puţin de o mie de pungi* cădeâ. El îndrăznise a cere pe nişte prinşi suedezi scăpaţi îiţ locuinţa lui Neigebauer (1). Noul vicar al Sultanului Ahmed fu Chiupruliul Numan (2), om drept, bun şi milos, străin de patima banului şi de viciul răsbunării. Nu numai că scoase din temniţă pe Mihaiu Racoviţă, dar îl şi despăgubi pentru cele zece pungi de bani că i se luaseră la mazilie (3). Pe temeiul unei mărturii de boieri, pe care Nicolae Costin o declară falşă — iscăliturile celor nepribegiţi în Noemvrie 1710 fiind luate de Aga maziliei sub cuvânt că vrea să ştie cine sunt aceşti credincioşi ai împărăţiei, — se ceru lui Mavrocordat partea din bir pe care Mihaiu Vodă n’ar fi strâns-o. Sub un cârmuitor ca Numan, nu mergea însă cu sila, ci cu judecata, şi astfel se chemară la Iaşi Vornicul de Ţara-de-jos şi Vistierii lui Râcoviţâ, cari mărturisiră înaintea cadiului de Brăila, adus anume, că «rămăşiţele» birului au fost iertate de Domnul cel nou, ţara fiind prea mult stoarsă de alte cereri (4).
Odată ce Vizirul erâ schimbat, răsboiul se putea pregăti mai uşor. încă dela jumătatea lui Iunie, Hanul primise porunca de a vizită pe Regele Suediei, chiar jertfind cerinţele etichetei împărăteşti a stăpânitorilor tătari. Carol al XH-lea erâ încă în casa lui cea veche (5); numai peste câteva luni, în vara lui 1711, revărsarea Nistrului erâ să-l silească a-şi strică răgazul şi a căută un adăpost mai sigur în satul Varniţa, din apropiere, numit aşâ pentrucă de acolo se luâ varul trebuincios la întreţinerea cetăţii (6). Regele nu 1 2 3 4 * 6
(1)	Amiras, p. 49. Cf. Iorga, Geschichte des osmanischen Reiches, IV, cartea II, cap. ii.
(2)	E numit la 4 Iunie st. v. şi după Greceanu, p. 194. Caracterizarea de aoolo: «om bun, drept, dela nimeni nu luă nimic», pe când Sultanul erâ «lacom şi nesăţioşi, e foarte Îndreptăţită. Cf. Giurescu şi Dobrescu, p. 189.
(3)	N. Costin, p. 79; Neculce, p. 298.
(4)	N. Costin, pp. 79—80. Cf. ibid., p. 87.
(6)	«Deux maisons»; Fabrice, p. 16. Se vorbeşte de locuinţele sub pământ, «oababes sous terre», pe cari le aveau cei mai mulţi soldaţi. In Iunie se lucrâ harnic la clădirea de case nouă. V. şi ibid., p. 20.
(6)	Fabrice, p. 166: «Sur une hauteur proche du village moldavien appelâ Varnitza». Cortul regelui fusese lângă biserica românească: «assâs proche d’une âglise grecque qui est â une petite distance du village». Şi Fabrice adauge: «Tous Ies autres ofllciers du roi se logârent dans le village, et chacun s’accommoda le mieux qu’il put dans Ies maisons de ces paysans, qui sont Moldaviens et de la religion greoque»; la Motraye, II, pp. 30—31, 38, 111. Casa costă 7.000 de scuzi.
Analele A. R.—Tom. XXXIII.—Memoriile Secţ. Istorice.	8
www.digibuc.ro
f». iORtîA
8â
făcu «cei doi paşi afară din cort» caM se cereau dela dânsul, şi âstfel ţ)evlet-Ghirai fu primit de dânsul ca orice' particular de distincţie care â cerut o audienţă la Curtea suedeză (1). La o leghe depărtare, «împăratul» tătăresc aşteptă întoarcerea vizitei, dar Carol âl Xll-lea nu se putu hotărî niciodată la acest pas, pe care-1 priviâ ca o mare umilire (2). După somaţiile făcute lui Tolstoi, de a se restituj prinşii dela Cernăuţi, Regele credeâ că trebue să se gătească pentru o expediţie de răsbunare şi se lucră la steagurile cele nouă cu cifra lui. Moldovenii şi Tătarii luau 24 de scuzi pentru o şea — caii «tătăreşti» erau însă iefteni (3) — şi 4 «franci» pentru potcovit (4). In aşteptarea declaraţiei de răsboiu a Porţii, Suedezii şi Turcii fraternizau la Bender: în Iulie încă se dădu un prânz mare cu 160 de feluri, de Chehaia Paşei Iiisuf; cei doisprezece invitaţi, ofiţeri regali cu toţii, ascultară tabulhanaua cetăţii şi văzură comicăriile pehlivanilor Serascherului (5). Cele 282 de pungi şi jumătate ale tributului muntean, pe cari Capugl-Başa Mohammed le duse la Bender, în vară, trebue să fi plătit cheltuelile cu Craiul (6).
Numan n’aveâ însă de gând să ducă armele biruitoare ale Sultanului pe pământul Muscalului călcător de pace. Ii eră dor de odihna sa îngânată cu cetitul cărţilor şi cugetarea melancolică asupra rostului fiinţei omeneşti pe pământ. El ceru să fie iertat de această grea sarcină a vărsării sângelui omenesc pentru gloria Sultanului. In locu-i fu chemat din Alep un fost tăietor de lemne al Seraiului, ajuns Paşă cu trei tuiuri şi «Vizir al Cupolei», Baltagi-Mohammed (17 — 18 August) (7). Abia peste cinci săptămâni intră în Constanti-nopol acest nou Mare Vizir, dela începerea stăpânirii căruia erau să atârne multe lucruri şi în ţerile noastre, ca şi în legăturile politice ale Porţii. 1 2 3 4 5 * 7
(1)	Ibid., p. 15.
(2)	Ibid.
(3)	O casă costă 30—40 de galbeni, cu grajd cu tot; Fabrice, p. 16.
(4)	Ibid., p. 20.
(5)	Ibid., pp. 22—3.
16) Greceanu, pp. 194—5.
(7)	Şi Greceanu ştie că Numan a fost trimes ca Paşă la Negroponte, pentru Turci «Egripoz», şi pe care el il numeşte astfel: «Egripul»; p. 195.
www.digibuc.ro
CAfcOt AL iil-LfiA, PteTkD CfeL MAltE ŞI TERiLE fcOASÎRft.
8â
IV.
Numirea lui Dimitrie Cantemir ca Domn pentru răsboiu.
Nicolae Mavrocordat plătise odată prea mult şi eră hotărît să nu mai dea altceva decât ce se cuvine. Dacă i se cereau bani, el aducea dovezi de plată. Dacă eră nevoie de salahori, nu trimetea pe oricine, adevărat slujitor, siimen al Hatmanului sau al Agăi — erau ostaşi şi trupe de poliţie — ori fie şi din «argaţii lor, ci «făcea căutare» la «grajdurile domneşti», pe «izvoade», «întrebând pe fiecare cu gura lui» şi înlăturând pe cei ce nu erau scrişi în catastifuri. Siliâ pe Turcii negustori dela «carvanserâ», hanul lor, a nu strânge decât adevăratele lor datorii (1), şi fără camătă, cum scria la firman. «Cărţi de plinit» nu li se mai dădeau la mână; copiii do casă şi aprozii nu mai erau la dispoziţia lor, pârcălabii judecau procesele turceşti ca oricare altele. Cei ce făceau negoţ cu vite, deşi veniau, ca balgii, numai pentru miere şi ceară, erau siliţi să dea, nu numai vama, ci şi cornăritul, ca orice alţi negustori, şi iarăş un firman acoperiâ pe Domn (2). Un iasacgiu erâ la îndemână pentru a face pe răii oaspeţi să înţeleagă de cuvânt. Când Numan luă pecetea împărăţiei, boierii nemulţumiţi, cu Iordachi Ruset în frunte (3), erau siguri că Aga venit la Iaşi cu această carte aduce şi mazilia Grecului care ţinea cu mojicii şi umblă după dreptăţi scrise în toate hotărîrile lui: oamenii lui Ruset se îmbulziră în «casa cea mare» ca să audă doritul firman, ceeace aduse închiderea puternicului boier la vătaful de aprozi şi apoi la baş-buluc-başa; Nicolae Vodă făcu apoi Divan ca la Constantinopol in lucrurile cele mari şi ceru dela Mitropolit, ca Sultanul dela Muftiu, un fel de ciudată, cu totul neobişnuită fetva, prin care se declară că, după Pravilă — ca după Coran —, «dovedindu-se aceste asupra lui Iordachi Vornicul, moartea» (4)!; erâ să-i taie limba cea batjocoritoare şi, iertându-1 de «sluţire», îl ţinu închis «supt scări despre casele Doamnei» (5).
Pe lângă duşmănia Turcilor celor lacomi dela Poartă, cari izbutiră să răpue şi pe blândul făcător de dreptate din neamul venerat 1 2 3 4
(1)	Cf. şi N. Costin, pp. 78-79,88.
(2)	Neculoe, p. 297.
(3)	Cf. Iorga, Istoria literaturii române în secolul al XVlll-lea, I, p. 898 şi urm.
(4)	N. Costin, p. 82 — 3.
(6)	Ibid., p. 84: el dădu 12 pungi ca despăgubire pentru 15.000 de ughi luaţi dela Mihaiu Vodă, şi mai făcuse şi un Împrumut Vistieriei. V. şi Neculce, p. 729.
www.digibuc.ro
84
a. tofiGA
al Chiupruliilor, pe lângă pârile pribegilor şi tânguirile vicleanului celui mare de sub scări, în sfârşit pe lângă vechea prigonire a lui Potocki (1) şi plângerile, cari încetaseră numai în August, ale lui Carol al XH-lea însuş (2), se adăugea împotriva lui Mavrocordat şi mânia Brâncoveanului. Cărăuşii trimeşi de acesta la Oceacov se îmbătară la Qalaţi şi dădură foc târgului, cu Care prilej prădară pe unii negustori, aşâ încât Domnul Moldovei facil arătare la locurile înalte. La marginea principatului vecin, ca şi la Nistru şi la Dunăre, Nicolae Vodă deschise slobozii, cu «milă», cari smomiau pe birnicii de cari bogatul Domn muntean, la care veniau atâtea cereri, avea straşnică nevoie (8). Mihaiu Cantacuzino, unchiul Brâncoveanului, ţinea, în sfârşit, la el pe Dumitraşcu, fratele lui Vodă Racoviţă, şi acesta stăruia din răsputeri pentru Domnia aceluia, care credea să fi aflat acum un ra-zim în dreptatea lui Numan Koprili.
De fapt însă şi asupra lui Constantin Vodă se grămădiau pârile, straşnicele pâri de trădare. Răsboiul cerea apoi bani mulţi, şi nu eră să-i dea Carol al Xll-lea, care, din potrivă, nu se mai sătura să ceară, cu dreptul lui de mosafir şi cu mândria lui de rege; dar la Brân-COveanu stătea doar o întreagă Vistierie de galbeni de aur, numai bună pentru lefile şi zahereaua oştirilor! Ceeace hotărî căderea Domnului Moldovei fu însă intervenţia Hanului.
Devlet-Ghirai voia răsboiul cu Muscalii, adecă răsbunarea pentru jafurile ruseşti în Crimea lui, pentru ameninţarea din partea castelelor ridicate de Ţar în hotarele ei,—o răsbunare tot prin pradă, care hră-niâ de veacuri Tătărimea. Ucraina, Ţinutul Donului, unde stătea gata • Nuredinul lui, îl ispitiau de mult. Bătrânului îi plăcea vitejia nebună, vrednică de un mârzac cu sânge împărătesc, de un Şirin ales, a «Şvedului» şi, având prilej să şi câştige, eră încă mai bucuros să-l ajute. Cu bucurie primi el deci, în toamnă, pe Imbrohorul, Comisul cel mic al Sultanului, care pentru a doua oară îl pofti la Divanul păcii şi răsboiului.
De mult cunoştea el pe Cantemireşti, şi de sigur văzuse şi pe bătrânul lor tată, voinic din codrul Chigheciului, vecin cu Nogaii lui din Bugeac. Fiul unui astfel de om eră mai bun pentru vremi de
(1)	Cf. Hurmuzaki, Supl. I', p. 384, no. DLXXV; aceste Anale, XXXII, pp. 13-4.
(2)	Hurmuzaki, Supl. I1 2 3 pp. 383—4. Stăruinţele Iui Mavrocordat pe lângă Dâsalleurs pentru a fi împăcat cu Potocki, 3 August 1710; ibid., p. 382, no. dLxxiI. Alte scrisori ale Iui către Rege şi unii din suita sa, ibid., IX, p. 448 şi urm.
(3)	N. Costin, p. 84.
www.digibuc.ro
CAROL AL XII-LEA, PETRU CEL MARE ŞI ŢERILE NOASTRE,
85
lupte decât învăţata, ceremonioasa odraslă a Exaporitului, cu care Devlet nu se împăcase niciodată. Şi capuchehaiaua Hanului, Daul-Is-mail, care luâ parte la ospeţele în cari Dimitrie Cantemir cântă din tambură—ceeace după vechea datină făceau numai robii ori năimiţii— erâ de părere că acesta e un tânăr plăcut şi destoinic (1). Cum se întâmplase ca Baltagi să fi fost odată ocrotitorul lui Antioh .Vodă, Hanul căpătă uşor dela dânsul numirea lui Dimitrie, care fusese odată moştenitorul ales de ţară, dar îngăduit de Poartă numai câtevâ săptămâni, al părintelui său. Primind caftanul cel neobişnuit al che-latului (2), «cabaniţa cu spinări de soboli», iar nu ieftenul veşmânt de brocard veneţian, Dimitrie Vodă fu asigurat că va sta în Scaun toată vieaţa lui—aceeaş fagădueală o aveâ Brâncoveanu dela 1703—, că nu i se va cere nici măcar birul, necum ploconul steagului ori zahereaua sau ajutoare pentru Curtea «Şvedului»; în schimb, tre-buiâ să dea pe vecinul său muntean—o adevărată comoară! — în mânile oamenilor împărăteşti (8). Acest vecin muntean însă trimisese de curând în vederea răsboiului 600 de cai, pentru Vizir şi pentru tunuri,
24.000	de a scânduri, grinzi, laţi şi altele» pentru podul dela Isacce, şi se cereau dela el, ca «huzmet» în bani, 300 de pungi (4). In aceste pretenţii Dimitrie însuş puteâ să afle o învăţătură!
La 23 Noemvrie Mavrocordat judecă în Divan, judecata dreaptă fiind mândria lui. Doi Trimeşi împărăteşti, între cari unul erâ Iusuf Aga, iar celălalt o sarageâ a Iui Antioh Vodă, pătrunseră în temniţa lui Iordachi, şi-i dădură drumul. Domnul părăsi atunci, fără a-şi pierde cumpătul, asigură cronicarul său,—dar Neculce l-ar fi văzut «înspăimântat»—, sala judeţelor. Erâ o mazilie blândă, fără mânie şi fără pedeapsă. Firmanul izgonirii nici nu se ceti înaintea boierilor, ca de obiceiu. Nimeni nu se atinse de banii celui căzut din Domnie, cu toate că Iordachi, ajuns acum întâiul între Caimacami, apucase a da 1 2 3 4
(1)	N. Costin, p. 89. Despre această îndeletnicire a istoricului nostru vorbeşte şi «călătorul» francez care face notele la Porter, Observations sur la religion, Ies loix, le gou-vemement et Ies moeurs des Turcs, Neuchâtel 1770, p-116, nota a: «Un Vaîvode grec ou prince de Moldavie bien connu parvint ă cette dignitâ en jouant de la guittare devant un oertain Ephraimou Ibrahim-Effendi, favori du Grand-Seigneur».— Pentru prezenţa lui Dimitrie Cantemir la ospeţele turcoşti v. Dumont, Voyages en France, en Italie, enAlle-magne, d, Malthe et en Turquie, II, Haga 1699, p. 123: ambasadorul francez dă un «festin magnifique â plusieurs seigneurs turcs, ou le prinoe de Moldavie se trouva» (an, 1699).
(2)	Cantemir, Istoria Imperiului Otoman, trad. Hodoş, p. 229, nota 38.
(3)	Izvoarele citate şi Neculce, pp. 300—1.
(4)	Greceanu, p. 196.
www.digibuc.ro
86
N, IORGA
această poruncă. Doar că Nicolae Vodă trebui să audă de faţă cu Aga mustrările pline de ură ale marelui boier pe care-1 ţinuse în beciu o vară întreagă; acesta fu oprit însă de Turc, când voi să-şi facă plăcerea de a petrece pe fostul stăpânitor, în «leftică», picioarele fiindu-i bolnave de umezeala închisorii. «La luatul de ziua bună dela boierii ce l-au petrecut, au zis, jurându-se, cum n’au avut gând rău, nice spre boieri, ni ce spre ţară ; iară cine i-au greşit, să fie iertaţi.» In alaiul care-1 întovârăşiâ, se găsiau şi Suedezii şi Cazacii faţă de cari fusese drept ca faţă de toată lumea. La Piscu oamenii aşezaţi în sloboziile deschise de dânsul ieşiseră cu jale înaintea Agăi, care erâ prietenul mazilului. Dela Tighinea i se dădu dovada că a răspuns birul întreg. La Galaţi învăţatul Mavrocordat avu chiar o explicaţie cu învăţatul său urmaş, — care alergase grabnic, fără alaiu şi fără tuiuri ori steag, — în ce priveşte rosturile băneşti ale ţerii (1). Neculce asigură că Dimitrie Vodă oprise, prin scrisorile lui către Caimacami, orice necuviinţă faţă de înaintaşul său, care trebuiâ tratat la plecare «cu mare cinste, ca un Domn». Se dădu din amândouă părţile făgădueala că nu se vor face pâri, — ceeace se observă însă doar câteva săptămâni (2). O însemnată îmblânzire a moravurilor noastre politice, care se datoria însă în rândul întâiu inteligenţei alese şi deosebitei culturi a celor doi principi.
V.
Pregătirea răsboiului cu Petru cel Mare.
In zilele, de urgie pentru mulţi, alo lui Mavrocordat,—care con-fiscase ce se găsiâ pe pământ moldovenesc în hambarele lui Tur-culeţ (3),—fugiseră în Polonia pribegi cari aveau alte gânduri şi scopuri decât obişnuiţii fugari ce se duceau la Focşanii-munteni ori la Braşov, ba chiar la Sniatyn şi Mohilău. Erau tot oameni tineri, cu aplecări şi destoinicie pentru ale răsboiului, afară doar de Savin Zmucilă care fusese sfătuitorul la răscoală al lui Vodă Petriceicu
(1)	N. Costin, pp. 86 9.
(2)	In Maiu 1711, Nicolae Vodă eră adăpostit de DSsalleurs, Ia ambasada franceză r Hurmuzaki, Supl. I', p. 395, No. dxcii; IX, pp. 452-3, 454. V. şi N. Costin, p. 92. Cf. şi Cronica lui Axintie Uricariul, In Leiopisiţe, II, p. 121 şi urm.
{3) Hurmuzaki, Supl. I1 2, p. 385, No. DI.XXVII.
www.digibuc.ro
CAPOT. AL XII-LEA, PETRU CEL MARE ŞI ŢERILE NOASTRE,
87
şi luptase îq părţile Bugeacului împotriva Tătarilor (1). Intre ei aflăm pe Vistiernicul Luca, pe Pavel Rugină, Ilie Abăzâ, Mireştii; Ioan, Toader şi Pavel, unul polcovnic şi ceilalţi doi Căpitani (2); pe Ioan Zărul. despre care o cronică munteană spune că ţinea pe o soră a lui Cantemir (3), şi rudele sale Nour şi Constantin Zărul, apoi pe Mogâldea Serdarul, pe Moţoc Jicnicerul, din vechiu neam de răzeşi, pe căpitanii Ciute şi Apostol, pe Căpitanul cel Mare Ion Bănarul, pe pârcălabul de Soroca (4), pe un Lazu, un Moţoc, un Calmăşul. In Polonia ei căutau pe Ruşi, oastea rusească, în rândurile căreia erau gata să se lupte, pentru glorie, pentru câştig, pentru plăcere, pentru «desrobirea» Moldovei din «robia turcească». Când aflară de numirea lui Cantemir, ei alergară toţi în ţară, afară de Zmucilă, care aveâ de dat bani Vistieriei şi se vede că nu-i ştiâ găsi (5).
Dimitrie Vodă se plânge, în scrierile sale, că Turcii nu şi-au ţinut făgăduelile faţă de dânsul şi aceasta l-a îndemnat a trece la Muscali. De fapt, se strânseră îndată două sferturi din darea obştească, introdusă de Mavrocordat, pentru a se aveâ «banii steagului», care şi sosi îndată— la intrarea lui în Iaşi, noul Domn avuse doar pe un Turc care ţinea numai «o ghigă mare», buzduganul (6). Pentru răsboiul viitor se cerură provizii de tot felul — şi la Bender —, lemne pentru cetate, dar, de fapt, şi pentru casele coloniei militare suedo-polone, lemne pentru podul dela Isaccea-Cartal (7), cară pentru grâul ce mergeâ dela Brăila spre Nistru. Dar vitele periseră de boală, şi grâul nu se făcuse în anul ce se încheia. Grudzinski, cu cei peste
3.000	de Poloni ai lui, aşezaţi în Iaşi, cereau bani mulţi, şi abiâ-i găsi Cantemir la balgii, cu împrumut (8). Ţinea bani şi oastea cea nouă pe care noul Domn se crezu dator a o strânge: «cinci-şase steaguri de lefecii» şi două de Lipcani, luaţi din ai lui Potocki, cari trăiau risipiţi prin ţară. «Feciori de boieri, grijiţi bine», îi formară o gardă, 1 2 3 4 5 6 7 8
(1)	Pe lângă Geschichte des osmanischen Beiches, IV, v. Neculce, p. 335.
(2)	Neculce, pp. 297, 332. Saviiî strângea rupta, noua contribuţie generală, la Suceava, când porunca de a plăti «fruntea banilor» şi a da «tabla» 11 făcu să fugă (N. Costin, p. 79).
(3)	Greceanu, p. 208.
(4)	La Greceanu i se zice: «Findiou». De alminterea In ediţia acestei cronioi Zărul e redat: Ţăruş; p. 208.
(5)	Neculce, p. 301.
(6)	N. Costin, p. 89.
(7)	Ioan Buhuş fu orânduit a le strânge in Vrancea, şi nu mulţămi pe Domn ; ibid., p. 91.
(8)	Jbid., p. 90.
www.digibuc.ro
88
N. IORGA
şi în ea Intrară, pe lângă polcovnicul şi căpitanii pe cari îi ştim, Aga Dimitrie, sarageaua lui Antioh, Brahă, din Ţinutul Dorohoiului, dela Borolea, căpitan de darabani (1). Cum se vede, noul Domn se ră-zimâ şi pe boieri, cărora le iertase desetina, împotriva ideilor «filozofice», egalitare, ale lui Mavrocordat, dar mai ales pe mazili, cărora «li-au scăzut dăjdiile pe jumătate» (2), văzând în ei un element militar şi politic de viitor. Pentru ţărani n’aveâ nici vorbă bună, nici dreptate sigură.
In sfârşit, cu toată dorinţa Hanului, prinderea Domnului muntean se vădi cu neputinţă : Brâncoveanu fusese poftit a da, în total, 500 de pungi pentru răsboiu, şi le dădea, însă pe încetul, câte o sută pe lună (3). Cantemir îşi făcuse un duşman, care aflase toate, şi el nu mai era în stare acum să-l răpuie.
După îngheţul Bobotezei, pe ger grozav, în Fevruarie, expediţia Tătarilor, uniţi cu Potocki şi sfătuiţi de un ofiţer suedez, Lagerberg, începu. Hanul însuş porni de pe malul Donului, dar nu putu distruge flota rusească, precum îi fusese făgăduinţa. El arse în jurul Harcovului. Bugecenii, cu fiul cel frumos al Hanului şi cu comandantul polon, ţintiră dela Soroca spre Chiev ; ei prădară la Nimirov şi Samara, fără a putea izbuti la Bialoţerchiev. împotriva firmanului se trataseră ca duşmani bieţii răzeşi dela Nistru, cari, neaşteptându-se la o astfel de lovitură, nu-şi părăsiseră sălaşele.
Până în primăvară stătură apoi hordele pe locurile dintre Nistru şi Nipru. Când se apropiară generalii ruşi, năvălitorii, cari făcuseră ispravă destulă, având mulţi robi cu dânşii, nu se retraseră. In lupta ce se dădu lângă Bialoţerchiev, o parte însemnată o avură şi Moldovenii Ţarului, cu polcovnicul Grigoraş, zis Ivanenco, şi cu roh-mistrul Ioniţă, fratele lui; ei rupseră liniile Tătarilor, dar la urmă fură încunjuraţi şi nimiciţi, perind «de suliţă» şi rohmistrul. Tătarii plecară apoi înaintea salvelor ruseşti (4). Paşa cel nou de Bender, Cara-Mustafâ, nu ştiuse să sprijine după datorie această straşnică dpclaraţie de răsboiu (5). 1 2 3 4 5
(1)	Neculce, p. 332. Pe Rugină Şătrarul îl aflăm, cu Antohie căpitanul, între alţi răaeşi la 1698 (Iorga, Studii şi doc., XVI, pp. 201—2, No. 66).
(2)	Neculce, p. 302.
(3)	Ibid., pp. 300-1, 303-4.
(4)	N. Costin, pp. 90—1.
(5)	Neculce, p. 304; N. Costin, pp. 90—1; Amiras, p. 55, nota 1; Iorga, Docutnmte Brâncoveanu, pp. 25—6.
www.digibuc.ro
CAROL AL XII-LEA, PETRU CEL MARE ŞI ŢERILE NOASTRE.
89
VI.
Legăturile lui Dimitrie Cantemir cu Ţarul până la răscoală.
Veştile dela hotar, şi despre această năvălire tătărească, le află Poarta dela Cantemir, care ştia împrejurările politice din Europa şi avea oameni bine plătiţi pentru a-1 înştiinţa. Ni-o spune omul de încredere al lui, Neculce. Tot prin el aflăm că Turcii fură întrebaţi de Dimitrie Vodă dacă îngădue ca, în interesul lor, să între în legături cu Ţarul, şi că ei se învoiră la aceasta. Pe atunci partida filo-rusă din Moldova, cu Antohie Jora Hatmanul, cu Mitropolitul Ghedeon şi «alţi boieri mari» în frunte, priviâ pe Cantemir ca pe o unealtă turcească, un «Turc» curat, şi scria Ruşilor că ea, fără ştirea lui, ar fi gata să-i dea bani pentru 15.000 de oameni şi un ajutor de 10.000 de slujitori moldoveni, dacă, în răsboiul ce se deschide, n’ar merge spre cetăţile de hotar— Oceacovul, Bondarul,—ci ar înnoi campania lui Sobieski, viind prin Iaşi asupra Bu-geacului pentru a opri pe Tătari şi căutând a zădărnici trecerea Vizirului peste Dunăre (1).
încă din iarnă Ilie Abăzâ şi Ioan Mirescul merseră la Chiev, de unde Ţarul îi duse eu el la Moscova, pentru a-şi da lămuririle de nevoie (2). La o dată pe care n’o cunoaştem, Căpitanul Pricopie plecă apoi la Ţar pentru a pune la cale o învoeală scrisă cu acela în oare Vodă Cantemir cel tânăr vedeâ tot mai mult pe stăpâni-torul de a doua zi.
Arătă Dimitrie Vodă prin aceasta că e gata la orice jertfă pentru biruinţa Muscalilor? E mult mai de crezut, după mărturisirile lui Neculce despre criza ce se petrecu după câteva săptămâni în sufletul Domnului celui nou, mai priceput la cărţi decât la lucrurile acestei lumi, că Dimitrie voiâ, înainte de toate, încredinţat fiind că oastea europeană, cu arme apusene şi generali nemţi, a lui Petru cel Mare va birui, ca aoeastă schimbare de putere să nu-1 afle nepregătit.
La 18 Aprilie încă se încheie, după prădăciunile tătăreşti, un tratat al lui Cantemir, câ liberator al ţerii sale şi întemeietor de dinastie, cu Ruşii. Ţarul arătă că desrobirea «popoarelor creştine» e 1 2
(1)	Neculce, pp. 304—6.
(2)	Tanoviceanu, In Arckiva societăţii ştiinţifice fi literare din Iaşi, IV, p. 344. In biografia adaosă la Istoria Imperiului Otoman, Antioh Cantemir pretinde (v. pp. 799, 804) eă Ţarul ar fi trimis Intâiu rămâne a se şti cu oe misiune — pe Grecul care eră medicul său, Policala.
www.digibuc.ro
90
N. ipRGA
scopul de căpetenie al pornirii sale, deşi n’a voit el răsboiul. Lui Dimitrie Vodă, ca unui «râvnitor pentru credinţa creştină şi ostaş al lui Hristos», i se acordă un privilegiu de «supunere». Domnul va iscăli un act scris de vasalitate, cel mai târziu până la sfârşitul lui Maiu, dar lucrul nu se va da In vileag până la intrarea oştilor, când oastea moldovenească se va uni cu a Ţarului, acesta purtând toată cheltueala. Cantemireştii, cât vor păstră pravoslavia, vor fi stăpânitori cu drept de moştenire în Moldova, ca «samoderjeţi», «suverani», având totul în mânile lor, dar după datină, care va fi păstrată, neschimbându-se nici dările -r se statornicia şi dreptul urmaşilor nenăscuţi la moartea vreunui Domn. Orice fâgâdueală dată altui cuiva se va nimici. Doar pentru trădare un membru al dinastiei poate fi scos, dar numai pentru ca altul, credincios, să-i iea locul. Moldova cea nouă se va întregi cu toate raialele smulse dela dânsa. Pentru a fi in sfârşit siguranţă şi pentru cazul cel mai neaşteptat, se făgăduia, dacă răsboiul n’ar fi norocit, ocrotirea Moldovei la pace ori adăpostul lui Dimitrie Vodă în Moscova, cu pensie, şi despăgubire pentru casele lui din Ţarigrad. Ţarul nu schimbă aproape de loc punctele, «ponturile» aduse de Trimesul, — care nu e numit în privilegiu, — al Moldoveanului (1).
Cu actul scris al supunerii Dimitrie Cantemir trimese pe Ştefan Luca, dintre tinerii lui mazili răsboinici (2), fost pribeag din vremea lui Nicolae Mavrocordat : erâ unul din cei mai de încredere oameni pe cari putea să-i aibă la îndemână, el fiind cumnatul lui Neculce, singurul intim al bănuitorului Domn. Lui Luca i se zicea şi Luculenco, şi el erâ dintre răzeşii Ţerii-de-sus, — avea însă moşie la Bărboşi—, cari ştiau şi ruseşte. Eră să fie numit Vistier, şi funcţiona atunci, pentru a strânge ştiri, numai ca staroste de Cernăuţi.
Oştile Domnilor noştri aveau şi ele porunca de a se uni cu ale Vizirului la 23 Aprilie st. n. în Bender. Dar abia pe la jumătatea lui Maiu trebuia să plece, cu Baltag! Mohammed, tabăra strânsă lângă Adrianopol, fără să putem fi în stare a spune motivele acestei zăbăvi: de sigur însă se aşteptă până atunci să se vadă în ce parte şi cu ce gând pleacă Ruşii. Cantemir va li avut partea sa 1 2
(1)	După Polnoe sobranie eaconov, IV, p. 659, In Mitilineu, Colecţie de iritate, p. 74 şi Sturdza, Acte şi documente, I, p. 15 şi urm. Cf. analiza din G. Bogdan-Duică, In Rumăr nische Jahrbucher, 1,893, p. 618 şi urm., 630 şi urm.
(2)	Ibid. Cf. tsfetnicii săi oei tineri ca dânsul», din N. Costin, reprezentantul indoe-Iilor boierimii celei mari.
www.digibuc.ro
CAROL AL XII-LGA, PETRU CEL MARE ŞI ŢERILE NOASTRE.
91
Sn rătăcirea stăpânilor, ca şi Brâncoveanu, care, cum ştim, îşi făcu apoi lagărul lui de observaţie în gura Urlaţilor, la Cricov, fără a se mişcă de acolo.
Câteva zile după sorocul, amânat, al plecării slujitorilor noştri, Dimitrie Vodă, care treceâ în ochii celor mai mulţi ca un isteţ ajutător al Turcilor, trimeteâ, la 28 ori la 24 Aprilie st. v. (1), pe Luca în Polonia, la Adam Sieniawski, Hatmanul Regelui August, pentru a ne-gociâ cu el în numele Vizirului, către care Sieniawski scrisese de curând pentru a scuti Polonia de primejdiile şi pagubele răsboiului. Erâ vorba de o restabilire a lui Stanislas, acum în ajunul luptelor celor mari: cu acest preţ s’ar căpătă o deplină cruţare a tuturora şi întărirea păcii din Carlowitz (2).
De fapt, Luca mergeâ la Ţar. Scrisorile lui de acreditare şi jurământul nu erau însă numai din partea Domnului. înainte de a luă o aşâ de mare hotărîre, acesta se crezuse dator a întrebă pe ai săi, a face un Sfat ca acela care, în Constantinopolul Padişahului, se strângeâ înainte de schimbările politice cu însemnătate. Divanul lui Dimitrie Vodă erâ alcătuit din următorii boieri: Nicolae Costin, care în cronica sa arată că n'a avut nici o parte la o măsură care, date fiind urmările ei, e osândită de dânsul. Lupu Costachi, care, îndată, merse la ţară la dânsul, în părţile Bârladului şi, împreună cu o mică oaste, se închise, el, fraţii, fiul, cu provizii pentru biruitor, oricare ar fi el; stătu în păduri sigure, lângă mănăstirea Bursuci, de unde nu-1 putu scoate Chigheciu însuş, trimes în podghiaz cu 300 de Moldoveni şi 200 de dragoni (3). Apoi Constantin Costachi, care va fi urmat astfel pe ruda sa ; Antohie Jora — înlocuit acum cu Neculce—, doi Sturzeşti: Sandu şi Ioan — despre cari nu se aude nimic —, un Grec, Spragiotes, ca Postelnic, Dabija, ca Ban. Pe lângă aceştia toţi, indiferenţi sau duşmani, se mai găsiau însă doi boieri, pe cari Cantemir îi putu câştigă: Vistierul Ilie Catargiu şi Păharnicul Gheorghiţă Mitre (4), care negociase odată nunta tânărului beizadea Dimitrie cu o fată a Brâncoveanului (5). 1 2 3 4 5
(1)	Cu câteva zile Înainte, la 11 Aprilie, Cantemir scrie In cei mai prietenoşi termini unora din cei ce lncunjurau pe Carol al XIMea; Hurmuzaki, IX, p. 451—2, no. ncxxv.
(2)	Amiras, l. c., p. 57, nota 2.
(3)	N, Costin, pp. 100, 105, Neculce, p. 313. După Cantemir, In «Evenimentele Cantacu-zinilor şi Brâncoveanului», Lupu ar fi fost dator ou 3.000 de galbeni din goştină şi ar mai fi primit 800 din Vistierie pentru a strânge zahereâ.
(4)	Neculce, p. 302.
(5)	Mor ia literaturii române in secolul al XVIII-lea, I, p. 817; Neculce, pp. 306—7. Cf. Amiras, p. 67, note; N. Costin, p. 99.
www.digibuc.ro
92
N. IORGA
Acestor boieri li se puse întrebarea ce măsură trebue să se iea faţă de înaintarea oştilor ruseşti, cari erau încă foarte departe. Cei mai mulţi îl sfătuiră să urmeze exemplul tatălui său în vremea năvălirii lui Sobieski: să se coboare prin Fălciiu către Bugeacul Tătarilor ocrotitori: Doamna ar fi fost trimeasă la Oituz, Bârlad ori Focşani pentru a fi gata de trecere pe pământ străin, sigur. După această propunere, asigură Neculce, «au rămas». Dar Luca merse la Ţar, la Jaroslaw, şi acesta primi nouăle condiţii, din cari vorbeşte şi interesul boieresc: boierii vor fi inamovibili dacă nu săvârşesc vreo vină dovedită prin judecată; ei pot fi osândiţi la moarte numai în Sfat şi cu «iscălitura Mitropolitului», cum făcuse Nicolae Mavrocordat; Domnia nu le va luâ nici o dijmă, mulţumindu-se cu venitul ocnelor şi târgurilor, pe cari Dimitrie şi le prevăzuse şi prin «ponturile» sale; desetina, goştina dela «vecini» o vor strânge boierii şi mazilii ; Muscalii nu vor concură aristocraţia de ţară, nici ca stăpâni de moşii, nici ca dregători (1).
VII.
Declaraţia silită a lui Cantemir pentru Ruşi.
Petru ceru noului său vasal să vie neapărat la Nistru, cu cei
10.000	de oameni făgăduiţi şi cu provizii. Acesta arătă însă că n’are nici 3.000 şi că frica de Tătari opreşte pe cărăuşi. Cu câţi oameni se strânseseră sub steagurile sale, Cantemir se coborî deci şi el la 20/81 Maiu într'un lagăr de aşteptare şi observaţie, la «Balica», sub mănăstirea lui Balica Hatmanul, care fu apoi Frumoasa lui Grigore Ghica (2). Aici află el de venirea unor Turci dela Bender, cari trebuiau să ridice, după cererea lui, pe negustorii de neamul şi legea lor ce se aflau în Iaşi şi se băteau între ei; crezând că e Aga maziliei, Vodă îşi închise Doamna la Cetăţuie şi legă, la Stânca, pe aceşti oaspeţi, pe cari pe urmă-i liberă cu daruri, neştiind cum să mai îmbuneze lucrurile. laşul, înştiinţat, se împrăştiase de frica jafului (8).
Prin Neculce aflăm greutatea acelor zile critice. Zlătarii fugiau cu banii ţinuturilor, şi în Vistierie erau abia zece pungi de bani, carele cu hrană nu veniau la corturile celor «cinci-şese steaguri 1 2 3
(1)	N. Costin, p, 306.
(2)	La N. Costin: «lângă Bahluiu, din gios de mormânturile jidoveşti».
(3)	Cele mai bogate ştiri in N. Costin.
www.digibuc.ro
CArOL AL Jfll-LEA, fETRtt CeL kARfe ŞI ţ'fcRltfe tiOAStRfe.
93
de lefecii şi siimeni», cari se revoltară, mergând la Cetăţuie pentru plată. Domnul îşi pierde iarăş cumpătul: bate pe Bulucbaşi cu buzduganul şi-i loveşte cu sabia, înteţeşte garda lui adusă din Con-stantinopol, vreo 60 de oameni, şi pe siimenii cei noi, cu jurământ, sub Ioan Bănarul, împotriva zurbagiilor.
Turcii se apropiau: Ia începutul lui Iunie erau să ajungă la Isaccea. Iasacgiul, judecătorul Turcilor cu negoaţe, îl făcea pe Vodă hain în faţă, pentrucă nu se hotărăşte la plecare (1). Când Luca sosi în sfârşit cu privilegiul patent, cu «universalul» Ţarului, cu lanţul şi medalia purtând chipul noului stăpân, sufletul turburat al lui Dimitrie Vodă se alină (2). Nu mai eră vreme de pierdut. Pricopie Căpitanul şi vechea saragea a lui Antioh Vodă; Aga Dimitrie, pe care se făcuse a-1 bate şi izgoni, merseră la Şeremetev, care comandă la Mohilău şi Ţica-novca, peste Nistru, avangarda rusească, cerând să-i facă îndatorirea de a-1 prinde cu un podgheaz de vreo 4.000 de oameni (3). Emisarul află pe Ruşi lângă Soroca, al cărui pârcălab răspinse pe Turci şi pe Poloni şi le deschise porţile celorlalţi la 30 Maiu st. v. (4).»
Podghiazul veni astfel într’adevăr, la 1 Iunie spre seară. Erau 3.000 de Ruşi şi Chigheciu cu călărimea lui de 500 de joimiri moldoveni. La apropierea lor de Zagarancea, unde Vodă le ieşi întru întâmpinare, Se dădu porunca de a jăfui, ucide şi boteză cu sila pe negustorii turci, la Iaşi şi aiurea, la Roman de pildă (5). Cantemir, care eră un istoric, înoiâ astfel isprava din 1594 a lui Aron Vodă (6). Peste două zile, la 3 ale lunii, Cropotov, care stătuse o zi în tabără, la «ţ)odul lui Bâtcă», lângă Tomeşti, intră în Iaşi, şi Dimitrie Vodă se supunea public împăratului creştin (7). Dar păstră totuş înfăţişarea cuiva care nu s’a putut împotrivi unei covârşitoare puteri, pe care nu el ar fi adus-o, smomind-o din drumul ei.
Dintre boierii de faţă ceilalţi pribegiseră în zilele din urmă, -— nu numai Ilie Catargiu şi Gheorghiţă Mitre ar fi încuviinţat fapta Domnului, dar şi Constantin Ruset Păharnicul, soţul unei nepoate de 1 2 3 4 5 6 7
(1)	Ibid., p. 100.
(2)	Ibid., p. 101.
(3)	Neculce, pp. 308—10. Cf. N. Costin, p. 98 şi urm.
(4)	Acte şi fragmente, I, p. 314, No. 2.
(5)	Neculce, p. 341.
(6)	După o scrisoare din tabăra dela Urlaţi, Cantemir ar fi Înştiinţat Insă pe Turci să (fugă; Acte şi fragmente, I, p. 316, No. 3.
(7)	l-iu Iunie, Vineri, e pentru ieşirea Intru Întâmpinare, p. 100; 3 Iunie pentru supunere; Acte şi fragmente, I, p. 313. Aceste date şi la Afenduli, In Hurmuzaki, XIII, p. 54.
www.digibuc.ro
N. ÎOfiGA
04
vară a Domnului (1), chiar şi Ion Sturza, —• Gheorghiţă şi Sturza pârîseră pe Mavrocordat la Poartă (2) — şi în sfârşit puternicul Ior-dachi Ruset, căruia i s’ar fi părut numai că tânărul stăpânitor «s’a cam grăbit», neaşteptând să vadă întâiu «puterea cum li-a merge» (3). La 4 Iunie vedem pe Cantemir pecetluind o poruncă de «oboroace de oaste»* pentru hrana musafirilor, cu o nouă pecete latină, în care se numeşte «Dei gratia princeps Moldaviae», potrivit cu tratatul» (4). El primise, sau primi în curând, 30.000 de scuzi (5), pentru a face oastea lui moldovenească, şi îndată se dădu veste în ţară că plata ostaşilor de ţară va fi cinci ruble pe lună, adecă «50 lei proşti şi un tult»,—după mărturisirea lui Cantemir însuş: cinci galbeni la înscriere şi apoi trei taleri lunar (6); mazilii căpătară patente de polcovnici şi rohmiştri ca tovarăşii lor pribegi; cei dintâi erau să aibă, din aceiaşi bani ai Ţarului, — în sumă de o sută de pungi, scrie Neculce —, 100 de ruble, ceilalţi 30, iar chehaii (locotenenţii) şi stegarii, 10. Se căpătară astfel, din slujitori ca şi .din «ciobotari, croitori, blănari, cârcîmari, slugi boiereşti», destui ostaşi pentru 17 polcovnici şi 170 de rohmiştri. Tătarii numărau
30.000	de oameni (!) şi, roind după furt de cai în jurul taberei, se feriau să treacă Prutul, «ştiind pe Moldoveni că sunt sprinteni la răsboiu» (7). Se cereau vite, câte patru lei una, până la suma de alte patruzeci de pungi (8), şi, când nu se găsiră, ele fură luate cu sila, «în Cârligătură şi pre la Cotnari», dela cei cu bejenii.
Asupra valorii acestei oştiri şi purtărilor ei merită să fie reproduse aceste rânduri, cuprinse în compilaţia zisă a lui Muşte (9): «Atunce toţi se făcuse oşteni: slugile lăsau pre boieri, argaţii lăsau pre stăpâni, şi altă prostime mulţi au mers de au luat bani şi s’au scris la steaguri, — mai mulţi fără de arme, că nu aveau de unde-şi mai cumperâ, că şi arcarii sfârşise arcele, săgeţile şi săhăidacele 1 2 3 4 * 6 7 8 9
(1)	Neculce, p. 317,
(2)	Axintie Uricariul, In Letopisiţe, II, p. 122.
(3)	N. Costin; Neculce, p. 311, Rusul vizită Curtea şi mănăstirile, apoi se întoarse la tabăra lui.
(4)	Studii şi doc., XII, p. 99.
(6)	16.000 de galbeni, după un raport muntean; Hurmuzaki, VI, p. 29.
(6)	Hurmuzaki, Supl. I1, p. 937; N. Costin, p. 101. Cf. Muşte, p. 45: «jalovanie ţarsoa». Pentru plata ostaşilor lui Chigheciu, v. Hasdeu, l. c.
(7)	Ibid.
(8)	Neculce, pp. 313—4.—Trebuiau să fie 100 de oameni la un steag (ibid.).-Cî. Muşte, p. 45, pentru provizii.
(9)	lbid.
www.digibuc.ro
CAttOL AL XII-LEA, RElRtf CEL MARfi Şt ţERltE NOASTRE.
95
ce au avut în dughenile lor, ce îşi făceau suliţe din crăngi ascuţite şi pârlite Ia vârf; se încălărâ cinp oum puteâ. Dară ce oştean», scrie acest boier nu prea mare, «va să fie prostimea, mojicii, ce niciodată pre cal n’au încălecat, nici armă în mână n’au prins de când erau ei, nici în oşti n’au slujii; ce numai cât pierdeau banii. Că mulţi de aciia, şi polcovnicii, — nefăcându-li nime căutare, să li iea sama cine câţi oameni au strâns, fără numai strigau şi poron-ciau şi scriau cărţi: tot omul să încalece, să meargă în oaste, pentru volnicia lor, iar cine nu va ăscultâ această poroncă, ori boier ori breslaş, şi nu va merge în oaste, bine să ştie că acela va rămâneâ vecin şi podan, în veci nerâscumpărat şi nevolnicit, şi tot ce va aveâ, se vor da în jac, — umblau jăcuind în toate părţile, cirezile de boi de negoţ ce mergeau la iarmaroace în sus, turme multe de oi a’ gelepilor, până şi de prin carăle bejenarilor, pre unde aflau câte două au trei cară, jăcuiau ce găsiau şi ce-şi puteau. Iară în oaste n’au mers.»
VIII.
Ţarul în Iaşi.
încă din ultima zi a lui Maiu, Şeremetev însuş trecuse Nistrul pe la Raşcov, având cu el pe Dolgoruchi şi «alţi ghenerali», cu
15.000	de oameni; răzeşii dela Nistru îi oferiră îndată slujba lor de ostaşi (1). La 6/17 Iunie Cantemir îl întâmpină la Ţuţora, unde comandantul muscălesc sosise cu o zi mai înainte (2), întovărăşit de aoele cete ale răzeşilor Orheiului, Sorocăi şi Lăpuşnei, cari se temeau eă nu fie pedepsiţi de Tătari (8). In suita Domnului erau Ne-culce şi Luca, dar şi Constantin Ruset. Şeremetev primi un cal turcesc dela Cantemir şi împărţi blănuri de sobol şi viguri de postav scump vizitatorilor. De faţă eră şi Sava din Ragusa, cunoscutul scriitor, care jucâ de mult un mare rol diplomatic la Muscali şi ie dăduse nădejdea unei răscoale generale a Slavilor din Balcani (4).
Dacă s’ar fi mers atunci asupra Dunării, cu trupele lui Şeremetev şi' cele, cari veniră îndată, ale generalului Janus, dacă Ţarul ar fi 1 2 3 4
(1)	Acte fi fragmente, I, p. 314, No. 2.
(2)	N. Costin, p. 101; Afenduli, l. c.; Neculce, pp. 311—2.
(3)	Şi se aşezară la Ţinutul Cârligăturii (Neouloe, l. c.).
(4)	V. şi proclamaţia Ţarului către Greci In Miklosich şi Miiller, Acta et diplomata graeca medii aevi, pp. 279—81, No. xix.
www.digibuc.ro
96
N. lORGA
lăsat mai răpede «nunta leşească» dela Jaworow, eră cu putinţă să se oprească Vizirul la Dunăre. Dar abia Sâmbătă, la 28 Iunie/4 Iulie, se află el la Ţuţora, după ce, trecând pe la Soroca, străbătuse părţile Bâcului (1). II călăuziseră aceia dintre vechii pribegi cari nu se întorseseră încă în ţară, Savin Banul şi Pavel Rugină. Mitropolitul Ghedeon îi ieşi cu evanghelia înainte, întovărăşit de Ior-dachi Ruset şi alţii, — Domnul care nu se aşteptă la o asemenea primejdioasă vizită, aflându-se în lagărul dela Zagarancea. Asupra împăratului creştin Vlădica stropi aghiazmă, într’un ceas rău pentru Moldova, căreia marele oaspete îi aduceâ solia unor nenorociri îndelungate, unor storcătoare cheltueli, a unei pierderi de pământ românesc şi a unei îndelungate umilinţe.
Petru nu erâ om să aştepte pe Vodă, oricât de mult s’ar fi grăbit acesta. La apusul soarelui el erâ în Iaşi, fără suită, şi vedeâ Curţile; baia turcească îl atrase, şi merse acolo să se curăţe de praful marşurilor de vară. In acest timp Ţarina Ecaterina, sosită cevâ mai târziu, mergeâ să vadă pe Doamna Casandra, fiica lui Şerban Cantacuzino, care de sigur că aveâ mai multă învăţătură şi mai frumoase purtări decât «Imperatoriţa», născută într’un sat german din Livonia. Casandra primi obişnuitul medalion cu chip în miniatură. Cantemir însuş intră în Curte, şi nu găsi pe musafirul său cel puternic; se întâlniră apoi la scări. Şi, cu braţele lui vânjoase, Rusul, care primise sărutarea mânii, îşi ridică gazda în slava cerului, sârutându-1 apoi pe creştet (2).
A doua zi, Duminecă, deşi erâ în postul Sâmpietrului, se dădîi în locuinţa domnească ospăţ mare, după ce dimineaţa Petru cercetase, în sunetul clopotelor şi prin mulţimea de popor ieşită ca să-l vadă (8), numai «cu trei slugi ofiţeri», bisericile, lăudând mai ales Golia, în care i s’a părut că recunoaşte, pe lângă elemente de stil polone şi greceşti, şi altele ruseşti. Ţarul se arătă plin de amabilitate faţă de gazda sa, căreia-i dădu locul de cinste la masă, sărutându-1 iarăş, şi la început şi la închinarea păharelor. Erau de faţă Cancelarul Golovchin, apoi generalii Galiţin, Dolgoruchi, Ronne, Weisbach, secretarul Şafirov, Raguzanul Sava, pe lângă Toma Cantacuzino, vărul Brân-coveanului, şi Gheorghe Castriotul, musafirii munteni. 1 * 3
(1) Data la N. Costin: 6 Iulie ar fi fost ttlsS, Dumineci.
(3)	Neeulce, p. 102.
(3)	Muşte, p. 46.
www.digibuc.ro
CAROL AL XII-LEA, PETRO GEL MARE ŞI ŢERILE NOASTRE.
97
Prezenţa acestora în Iaşi ar arăta bună înţelegere între cei doi Domni, deşi încă în ultimul timp Cantemir fusese invitat de Turei să alerge pentru a prinde pe hainul din Ţara-Românească, care însă eră aflător în fruntea unei adevărate oştiri. Dar Toma trecuse încă de atunci la Ruşi,—venind întâiu la Şeremetev,—mai puţin din dorinţa de a*şi compromite domneasca rudă, cât din tragere de inimă adevărată pentru aceşti creştini de legea Răsăritului, cu cari Can-tacuzinii stăteau în strânse legături trădătoare încă dinainte (1). El puleâ fi privit deci ca un fugar, cum îl priveşte mai târziu istoriografia de Curte moldovenească; încă dela 18 Iunie părăsise fără voia Dom* nului său Ţara-Românească, unde erâ Spătar (2). Unul din cei ce-1 întovărăşiră erâ Ceauşul spătăresc, locţiitorul Spătarului, Ghinea* celălalt, «Toderaşcu, braţ DavidCeauşul, neam foarte ciocoiu, Şcheau», cum îl încondeiază cronica oficială, erâ Teodor Corbeaj care ajunse «canfileariul» lui Petru cel Mare, după ce fusese negociator între el şi Râkoczy (8), şi tălmăci Psaltirea în versuri româneşti. Toma duceâ cu sine şi un văr, Gavrilă din Drugăneşti, nepot de frate al pretendentului Gheorghe, ucis în 1678, şi pe fiul lui, Preda, oare se întoarse abiâ la 1724, precum şi pe căpitanul Mihalaohi; Stolnicul Mihalcea Cândescul, din părţile Buzăului, îi dusese prin Vrancea (4).
Spătarul pribeag avea cu el vreo 40 de oameni numai. Nu trebue să se uite însă că Brâncoveanu însuş ţineâ un căpitan de călări în tabăra lui Şeremetev, care şi băuse de două ori în cinstea lui Constantin Vodă, cu salve de puşti (5).
Cât despre celălalt Trimes, el aduceâ din partea lui Hrisant Notară, Patriarhul de Ierusalim, care şi el erâ autorizat la aceasta de Vizir, propuneri de pace (6). Aceste propuneri, asigură povestitorul oficial muntean, ar fi fost respinse,—cu toate că Ţarul ştiâ 1 2 3 4 * 6
(1)	V. Documentele Cantacneinilor, p. 261 şi urm.—Şi in 1712 Ţarul voiâ să păstreze prin Mihail Cantaouzino legăturile cu căpeteniile sârbeşti gata de răscoală; ibid.
(2)	Hurmuzaki, VI, p. 79. Se Îmbrăcase în haine «persane», ca şi cum s’ar fi ascuns pentru a merge la o ibovnică; ibid. V. şi Dobrescu şi Giurescu, p. 211, nota 1.
(3)	Aceste Anale, p. 5. Pentru o solie a lui Teodor Corbe dela Brâncoveanu la Cantemir, v. Cantemir, «Evenimentele», § 20.
(4)	Greceanu, pp. 200—1 şi nota lui Şt. Greoianu. In voi. XXI din «Studii şi docu-
mente» dăm aote ou privire la el şi la ai lui. Pentru Cândeşti v. prefaţa la ediţia oe am puhlicat din Cronica lui Constantin Căpitanul.
(6) Izvoarele citate. Brâncoveanu ar fi primit dela Ţar, crede Neoulce (p. 318), 300 de pungi pentru proviziile pe cari nu le trimese. El dădu, mai pe urmă, banii Îndărăt V. mai departe.
(6) Acte şi fragmente, I, p. 313; N. Costin şi Neculce; Greceanu, Ii c.
Analele A. E.—Tom. XXXÎtl. Memoriile Secf. Istorice.	1
www.digibuc.ro
fi. IORCrX
ds
mai de mult pe acest Castriot grecizat, care putea fi, în numele lui Scanderbeg, un pretendent la stăpânirea Albaniei, — prin uneltirile lui Toma, pe deplin înţeles într’aceasta cu Cantemir.
De fapt, cu toate aceste manifestări pentru cauza creştină, situaţia lui Cantemir eră aşa, încât numai un răsboiu fericit îl putea scăpâ, şi acest răsboiu trebuia să fie, cum s’a spus, repede, prinzând pe Turci înainte de trecerea Dunării. Moldova nu putea da proviziile de nevoie pentru 100.000 de oameni; ea nu le avea, şi câte erau Ia îndemână nu ieşeau la iveală şi nu puteau sosi in lagăr, Domnul neavând, cum se vedea zilnic tot mai mult, nici o autoritate. Brâncoveanu, care se răscumpărase dela Turci pentru toate prin gătirea a 2.000 de care cu patru boi şi câte doi oameni (1), aveâ zahereâ destulă, dar nu erâ dispus s’o trimeatâ încă Ţarului, chiar cu primejdia de a trece înaintea lui drept cel mai autentic a Iudă a. Faţă de Ruşi el aveâ aceeaş politică pe care o avuse odată faţă de Austriaci; ţara lui erâ prea slabă ca să ajute pe cei ce nu se dovediau că pot birui şi stăpâni. Se poruncise aducerea de hrană de peste Nistru, dar ea puteâ să vie numai foarte încet, şi o parte din care fură prădate de Tătari «la bălţile Căinarului», iar altele rămaseră pentru spitalul militar din Soroca (2). Petru cel Mare ar fi aşteptat bucuros până la alcătuirea magazinelor dela Iaşi, dar noul său aliat îl grăbiâ arătându-i că «la Siretiu», în Brăila, e tot ce trebue, lucru despre care dădeâ asigurare şi Toma Can-tacuzino. Oastea rusească erâ să plece deci prea curând pentru o sigură defensivă, prea încet pentru o norocoasă ofensivă.
Dar până la ceasul negociaţiilor se petrecu bine în «casa cea mare» a Curţilor Domneşti din Iaşi, «la cină». Vinul de Cotnari şi pelinul moldovenesc căpătară aceleaşi laude ca şi stilul bisericilor şi frumuseţa vitelor. Boierii băură fiecare câte un pahar «dres» de mână împărătească, după datinile de prietenie la petrecere ale Ruşilor. A doua zi, Luni, împăratul pravoslavnic cercetă, fără suită, mănăstirea Trei-Ierarhilor,. mai ales pentru a se închină moaştelor Sfintei Paraschive: în strana domnească nu voi să stea, ci ascultă slujba în picioare, ca orice credincios de rând. La trapeza egumenului grec veni Cantemir, şi se luară dulceţile. Apoi ofiţerii nouăi oştiri moldoveneşti fură trecuţi în revistă, cu sărutarea mânii 1 2
(1)	Rapoartele austriaco din Hurmuzakî, VI.
(2)	Neoulce, pp. 314—5.
www.digibuc.ro
CÂROL Al Xll-LfeA, PETRt CRL JdARE ŞI ŢERltE NOASTRE.
99
împărăteşti din partea fiecăruia. Şi Mitropolia, clădirea Anastasiei lui Duca Vodă, cuprinse pe Ţar în zidurile ei. încă odată el merse la Golia şi apoi, înainte de întoarcerea la Curte, unde nici acum nu petrecu noaptea, la Sf. Nicolae cel Domnesc, de curând prefăcut de Antonie Vodă Ruset.
In aceeaş zi Golovchin şi Sava chemară, după porunca stăpânului lor, pe boierii nemulţumiţi cu noul rost dinastic al Cantemireştilor, cu Domnia «pe neam», la gazda lor, în casa lui Dediul Spătarul, socrul pribeag în Polonia al lui Mihaiu Racoviţă. Iordachi Ruset se împotriviâ din răsputeri la păstrarea acestei clauze din tratat, şi vedem cu mirare că eră de faţă şi fratele lui Mihaiu Vodă, Dumi-traşco Racoviţă, care, fireşte, sprijinind «schimbarea Domnilor», apăra interesele aceluia. Cronica lui Mihaiu Vodă, aşa zisul «Muşte», laudă gândul celor ce voiau Domnie cu alegere, şi nu «Domn veşnic», şi e de părere că Dimitrie Vodă n’ar fi trebuit să se asigure dela început în această privinţă (1). «Veşnicia» e luată în batjocură: «Ce îndeşert s’au ostenit, că veşnic numai singur Domnul Dumnezeu este, şi, precum este veşnic, aşa şi lucrurile lui sunt necuprinse şi neho-tărîte de mintea omenească. Ce cugetau Domnii şi aceste ţări, şi la ce au ieşit sfârşitul lucrurilor ?» (2). Savin Banul, înălţat acum la Postelnicia cea Mare (3), pare să fi luat parte la discuţie mai mult ca spion al lui Cantemir, căruia-i dădu veste de toate. Cancelarul respinse «pofta» oligarhilor Moldovei, şi Ruset bătrânul fu, îndată, arestat şi petrecut de 50 de dragoni şi de Armaşul cel Mare la Soroca, de unde fu dus apoi la Chiev şi liberat numai după doi ani, prin stăruinţele Brâncoveanului şi ale ostatecilor ruşi la Poartă (4).
înainte de această măsură, care rupea legătura, totuş aşa de folositoare, a lui Dimitrie Vodă cu cel mai isteţ şi mai influent din boierii Moldovei, acesta se învoise a iscăli, — împreună cu fiul său Constantin, cu Ilie Catargiu, cu Gheorghiţă Mitre,—«universalul» către Ţară, prin care se înşirau legăturile vechi cu Turcii, nouăle lor încălcări, intervenţia mântuitoare a Ţarului, care a plecat la 15 Iunie asupra păgânilor către podul deLa Isaccea şi chemă pe toţi cei în 1 2 3 4
(1)	P. 46.
(2)	P. 47.
(3)	Muşte, p. 50. Despre el şi ceilalţi tboierenaşi, feciori de boieri* cari fugiră cu Cad-* temir, Cronica racoviţească spune cu răutate că «n’au cutezat a rămânea pentru jacuri ce făcuse tn cirezile cu boi neguţitoreşti şi tn turmele cu oile gelepilor* (ibiă.).
(4)	Neculce, p. 37.
www.digibuc.ro
100
N. IORGA
state a purta armele să vie, pentru datorie, leafa şi pradă, cel mai târziu până la 15 Iulie spre a se uni cu oastea împărătească. E de o mare însemnătate acest manifest, păstrat într’o rea traducere latinească, venită poate dela Brâncoveanu însuş, şi într’un rezumat german (1). Publicând în adausul documentar o formă corectă, dăm în acest loc retraducerea în româneşte a documentului, care a fost alcătuit între 17 Iunie, trebuind măcar două zile pentru ca ştirea intrării lui Petru să ajungă laMaşi, şi 28, când Ţarul veni la Ţuţora, în timpul, prin urmare, când Cantemir nădăjduia că Petrii va merge de-a dreptul asupra podului fără a-şi pierde vremea prin Iaşi numai pentru plăcerea de a-l compromite definitiv pe Domnul Moldovei şi de a-l câştigă pentru totdeauna.
«Dimitrie Cantemir, cu mila lui Dumnezeu Domn pe viaţă al terii Moldovei.
Preasfinţitului Mitropolit al Sucevei, episcopilor, boierilor, căpitanilor, şi celor al doilea şi al treilea, de tot felul, şi la toată oastea şi la toţi curtenii de ţară, şi plăieşilor, şi tuturor locuitorilor ţerii Moldovei, vă facem ştiut cu această carte a noastră că, din vremea străbunilor şi bunilor părinţilor noştri, duşmanul Sfintei Cruci a pustiit pe ai noştri multă vreme cu grozava-i putere, arătându-şi în deosebi cruzimea. Când însă ascunsese sub piele de oaie pe lupul cel răpareţ, prea setos de sânge creştin nevinovat, la începutul ajungerii ţerii noastre sub stăpânirea sa şi a proorocului său Mohammed, Bogdan Vodă, fiul lui Ştefan Vodă, Domn deplin, a făcut, cu jurământ, pace, cu învoeală ca Moldova să nu fie supusă la alt bir decât, pe an, 4.000 de galbeni, 40 de cai, 24 şoimi, după primirea cărora să nu facă nici o silă ţerii Moldovei.
Dar păgânul cel necredincios şi călcător de jurământ nu şi-a ţihut cuvântul, ci a făcut atâtea năvăliri zilnice asupra Moldovei, a dărâmat cetăţi şi întărituri, pe altele le-a luat în stăpânire, ca Tighinea, Chilia, Cetatea-Albă, Galaţi, Reni, SoroCa, Ifemail, cu alte locuri lângă Dunăre, şi tot Ţinutul Bugeacului, şi el însuş, sub cuvinte închipuite, ^îngăduit adesea Tătarilor să prade toată ţara Moldovei, a luat în aspră robie pe locuitorii ei, pe fruntaşii noştri boieri, sfetnici şi curteni, a târît pentru poftele sale pe atâtea din
(1)	HurmuzalU, Supl. I‘, VI; IX, pp. 454—5, no. dcxxxi. — După d-1 Bogdan Duicâ ar fi şi In voi. III din Monumenta Huvgariae ale lui Thciner.
www.digibuc.ro
CAROL AL XII-LEA, PETRU CEL MARE ŞI ŢERILE NOASTRE.
101
fetele şi soţiile lor cinstite; ba încă a cercat să le aducă la legea sa păgână şi tiranică, pe dânsele, pe Domni şi alţi mai mari, împreună cu casele lor, prin felurite chinuri şi ameninţarea cu moartea. Aceasta au încercat-o şi asupra noastră, când cercă să ne nimicească prin dări tainice şi de faţă şi adăugă zilnic fel de fel de dăjdi, pe cari le ştiţi.
Dar mila dumnezeească nu uită niciodată de poporul său, şi deci cu duhul ei a umplut şi a aţâţat pe de Hristos iubitorul Petru Alexievici, Ţarul a toată Rusia, care, luân-du-şi nebiruitele arme, cu amintirea Sfintei Cruci adică, s’a împotrivit puterii celei tirane, spre desrobirea neamurilor creştine din şerbia păgânilor. Cu care trebue deci ca noi să ne unim în grabă, în calitate de tovarăşi de arme, din toată inima şi sufletul, cu toată averea noastră, mergând spre Dunăre şi stând împotriva asaltului tiraniei şi năvălirilor Turcilor.
Căci, cu ajutorul lui Dumnezeu, la 4 Iunie oastea Măriei Sale Ţarului a stat la Bender, la 15 însă ale aceleiaş luni ea s’a mişcat spre Dunăre, către podul pe care cu sângele nostru l-am clădit. De aceea Măria Sa Ţarul ne-a dat de ştire, nouă şi altora, pentru ca oricine poartă numele de creştin să se suie călare şi să se unească şi el cu oştirea Măriei Sale; iar, care nu va voi, averile i se vor confispâ. Şi cine va ascultă de această carte, acela va căpătă mila Măriei Sale Ţarului asupra averii lui întregi. Că s’au numărat lefi din Vistieria Măriei Sale pentru 10,000 de ostaşi, şi s’au dat în mânile mele. Deci cine va veni în tabără, va primi la început 5 galbeni, iar pe lună i se vor da 3 lei împărăteşti. Şi cetăţile ce ni s’au luat de tirani se vor da toate înapoi, cum spune Măria Sa Ţarul în universalul său. Şi, dacă, de acum înainte, cinevâ ar voi să fie de partea Otomanilor, de faţă ori în taină, acela va fi afurisit, blestemat, izgonit ca Iuda din obştea sfinţilor, şi anatema-tisit pe veci; şi averile lui, ca ale unui duşman al Măriei Sale Ţarului, se vor confiscă, şi le va pierde, şi pedeapsa-i va fi tăiarea capului.
De aceea, fraţilor prea iubiţi, aceasta v’o spunem, să nu fie nimeni care să se îndoească. Căci cine se va arătă pro-tivnic acestei cărţi, va chemă asupra capului său mulţime de nenorociri straşnice. Şi astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu,
www.digibuc.ro
102
N. IORGA
să vă uniţi cu oastea Măriei Sale Ţarului şi să urmaţi cât mai în grabă paşii noştri. Iar, intru cât cinevâ din voi nu se va înfăţişă în tabără până la 15 Iulie, va fi pedepsit cu asemenea pedepse. Dându-vă de ştire aceasta, mă rog de bună sănătate.
dimitrie cantemir, Domnul ţerii Moldovei; ilie catargiu, Vistiernic Mare; iordachi, Logofăt Mare; gheorghiţă, Stegar (!)
Mare ; constantin ruset, Paharnic Mare (1).
După cearta cu doritorii de schimbări în Domnie— nu se spune ce s’a făcut cu Dumitraşco Racoviţă, despre care în cronica lucrurilor dela 1711 Cantemir ştie însă că Brâncoveanu l-ar fi osândit la moarte (2),—Ţarul dă în tabăra sa, la obuz, în a doua zi aniversară a luptei dela Pultava, o mare petrecere, un praznic de biruinţă. Mitropolitul Ghedeon făcu rugăciunile, pe cari le întovărăşi focul celor 52 de tunuri şi al puştilor din cele cinci rânduri ale dragonilor, ale «drăgănimii». Cu picioarele în şanţuri anume săpate se ospătară în «cinci-şase corturi» Ţarul, generalii, Vodă, aşezat între Şeremetev şi Cancelar (3), Mitropolitul şi cinsprezece boieri anume poftiţi. Ai noştri mâncară de frupt, cu toate că eră post, şi încă Miercuri, dar «libovul împăratului creştinesc» birui frica de pedeapsă dunmezeească. Se băii şampanie, «vin dela Fran-ţuji», de care «mărmuriră» iute Moldovenii, deprinşi totuş a svântâ buţile de Cotnari. Neapărat că acolo «au şi mas», întorsul la Iaşi fiind cu neputinţă şi, iarăş, neapărat că Muscalii desbrăcară noaptea pe fiecare de ce se putea luă mai uşor: «pistoale, rafturi, epingele», în semn de netrecătoare amintire.
In acea zi de «benchet» chiar, boierii ar fi primit, după Nicolae Costin, cu iscălitură tratatul, şi în clauza care asigură dinastia cân * 2 3
ii) Universalul lui Cantemir e Însemnat şi prin aceea că aioi Întâia oarâ şi In legătură cu această răscoală pomeneşte el vechiul tribut şi vechiul peşcheş. El găsise aceste oifre fără Îndoială in arhivele otomane pentru Domnia lui Bogdan mai Intâiu. Cf. Giuresou, Capitulaţiile Moldovei, Bucureşti 1908.
(2)	Cronica racoviţească a lui Muşte (v. şi mai departe; Letopisiţe, III, p. 46) salută cu căldură pe Ţar: «Frumos lucru şi cu minune eră tuturor a privi atunce împărat aice la noi, şi fără de nici o mândrie grăia ou toţii.* Poporul «mulţămiâ lui Dumnezeu cu multă buourie că li-au trimis împărat creştin, nădăjduind că vor ieşi de supt jugul păgânilor»; ibid,
(3)	Raportul lui Tiepolt, Hurmuzaki, VI, p. 100, care Înseamnă oă Dimitrie «vorbiâ bine latineşte* şi că Împărţise vin Ruşilor, n desorie astfel: «de statură mijlocie, pătrat, rumen, bărbos ca Muscalii, In haine polone». Tot acolo, descrierea «satului* Iaşi.
www.digibuc.ro
CAROL AL XII-LEA, PETRO CEL MARE ŞI ŢERILE NOASTRE.
103
temirească (1). Neculce arată insă că numai a doua zi, cu mintea limpede, s’a îndeplinit aceasta acolo, în lagărul de peste Prut. Apoi în Iaşi se făcu publicarea tratatului, semnat în forma-i definitivă şi de Ţar; tot clerul şi toată boierimea erau adunaţi, împreună cu Sa va Raguzanul, în «biserica domnească pre poartă», paraclisul Curţii. Cronica lui Racoviţă înfăţişează scena: Vodă în Scaun, «sinior Sava» lângă dânsul, «boierii înaintea lui». Logofătul ceteşte «ponturile» — cari se rezumă, corespunzând celor din Neculce—aşi, după ce cetiâ Logofătul un pont, întrebă Dumitraşco Vodă pre boieri: bunu-i acest pont? Ei ziceau: bun; iară care pont nu eră pre voia boierilor, ei răspundeau că nu-i bun, şi de aci stau până aşezau cum eră mai bine» (2).
IX.
Brâncoveanu şi Petru cel Mare.
Numai după aceasta se putu face plecarea, cu pinvire la care Neculce spune lămurit că Ţarul s’ar fi gândit la drumul Focşanilor,—pentru a scoate din bârlog pe Brâncoveanu, de sigur (3). Şi un raport din suita Ţarului vorbeşte de planul lui Petru, — chiar după ce află, la 7/18 Iulie, că Turcii au trecut Dunărea,— ceeace se făcuse, după primirea ordinelor Sultanului şi un Divan de răsboiu, la 9 st. n. (28 Iunie) (4) —de «a se uni cu generalul Ronne» (5.)
încă dela 6 Maiu—cum se vede din Cronica Greceanului—Brâncoveanu plecase din Bucureşti: oprit de o poruncă a Vizirului la Gherghiţa, el se aşeză, cum s’a mai spus, pentru uşurinţa hranei, la Albeştii de lângă Urlaţi (6). Dela Focşani Ţarul aveâ numai plaiurile Buzăului de străbătut ca să ajungă la tabăra domnească de lângă Cricov. Se pare că Munteanul aflase de sfatul ce se dădeâ Ţarului, căci el mijloci la Turci să i se îngădue desfacerea oştirii şi întoarcerea la Târgovişte, unde se află acum în ajunul Sfântului Petru, la 28 Iunie. Astfel proiectul drumului pe la Focşani trebui sa cada* 1 2 3 4 5 6
(1)	N. Costin, p. 103. Cf. un raport din lagăr, Acte şi fragmente, I, p. 322, No. 2.
(2)	Muşte, pp. 46—7.
(3)	P. 319.
(4)	Hurmuzaki, VI, p. 107, No. lvii.
(5)	Ibiă., Supl. I1, p. 411.
(6)	V. şi memoriul mieu despre Cronicile muntene, (aceste (Anale», XXI), pp. 34—6. Şi de Toma Cantacuzino se svoniâ că vine pe la Focşaui; Greceanu, p. 206.
www.digibuc.ro
104
N. IOBGA
Dar trei corpuri ruseşti apucaseră înainte, şi cel dintâiu avuse şi el scopul de a sili pe Domnul muntean la recunoaşterea nouăi vasalităţi în condiţiile în cari fusese adus a o recunoaşte public Domnul Moldovei, — aducând astfel mazilia sa, înlocuirea cu Ioan fratele lui Nicolae Mavrocordat, închiderea capuchehaielei sale Iano Cretanul (1), primejduirea vieţii fratelui său Antioh, care scăpă numai pentrucă se dovedi că dăduse din timp ştiri despre trădare. Comandantul acelui corp de avangardă, menit a face o presiune asupra lui Brân-coveanu, generalul Ronne, ducea trupe de elită, «oaste care eră mai frunte, de Muscali», apoi joimirii repezi ai lui Cropotov, «Cropot» al lui Neculce, şi un polc de Moldoveni; Toma Cantacuzino, cu puţinii ce erau lângă dânsul, slujiâ de călăuză (2). Abiâ la 12 Iulie st. n. (1 Iulie) (3) se făcu însă pornirea lui cu 8 regimente de dragoni, atunci când, cum s’a spus, Vizirul trecuse Dunărea. Nu ştim pe ce cale se duseră aceşti înaintaşi împotriva Brăilei, dar abiâ la 12/23 ale lunii, deci cu mult prea târziu, Ronne se găsiâ supt cetate; numai la 14/25, după ce Daud Paşa revenise asupra capitulării care dădeâ Ruşilor cetatea, armele şi persoana sa, Brăila erâ luată cu asalt (4). Acuma însă totul erâ isprăvit în tabăra cea mare: o pace ruşinoasă întrerupsese mersul triumfător al împăratului creştin care credeâ să între peste ramuri de finic în moştenirea sa.
Neculce arată că Toma Cantacuzino aveâ Domnia munteană făgăduită, dacă Brâncoveanu s’ar îndărătnici a nu luă o holărîre; altfel, i se păstră un rang de general moschicesc, moşii şi un loc la Curte(5). Tot aşâ spune şi Greceanu, şi Radu Popescu, în Memorii (6). Un compilator care strâpge în opera sa ştiri contemporane, din cronica Iui Mihaiu Racoviţă, adauge că Toma aveâ delegaţie dela boieri pentru a reclamă dreptul de a se alege şi la Munteni Dom- 1 2 * 4 5 6
(1)	Cf. insă N. Costin, pp. 114—5.
(2)	Neculce, p. 318.
(8) .Afenduli, p. 55; Hurmuzaki, VI, p. 101. In Journal de IHerre-le-Grand pare a se' Înţelege p&nă la 25 Iunie st. v. (6 Iulie st. n.) pentru ziua pleoării.-Aceleaşi dale se află in amănunţitul raport din N. Costin, p. 108. V. in sfârşit şi notiţele din rapoartele lui Fleischmann, Hurmuzaki, VI, pp. 85, 96.
(4)	Scrisoarea iui Rdnne, in Afenduli, p. 55.
(5)	L, c.
(6)	Magazinul istoric, V, p. 174.
www.digibuc.ro
CAROL AL XII-LEA, PETRO CEL MARE ŞI ŢERILE NOASTRE.
105
nul (1). Brâncoveanu, îndată ce află de plecarea Ruşilor spre Brăila cu acest trădător al său, trebuia să bănuească gândul de a i se da Scaunul ţerii, şi orice asigurare în alt sens ar fl fost zădarnică. A-i cere ca în aceste împrejurări să facă jurământul de credinţă conducătorului unei oştiri hămesite şi zăpăcite, şi tocmai în ceasul când Vizirul, cu o oaste neobişnuit de puternică, făcea Jagarul său pe malul stâng (2), — erâ de sigur cea mai absurdă dintre pretenţii (3). Cum se vede din purtarea lui Constantin Vodă faţă de Imperiali şi faţă de Regele saxon al Poloniei (4), el nu voia, nu putea, având grija sa şi a ţerii sale, să primească o suzeranitate creştină care nu s’ar fi dovedit întâiu deplin şi statornic biruitoare. Faţă de Ruşi, el n’a fost nici mai bun, nici mai rău, — mai «Iudă» pentru a întrebuinţa cuvântul Ţarului însuş, —decât faţă de alţi creştini, pe cari în teorie, oa ideal politic şi simpatii personale, îi voia de sigur mai bucuros decât pe Tureii, «foarte răi, lacomi, varvari, vrăjmaşi creştinilor, trufaşi, blestemaţi, lacomi, tirani, nemilostivi, spurcaţi, păgâni», precum îi cinsteşte chiar cronica oficială, scrisă de Radu Gre-ceanu, a acestei Domnii. Dar el voia înainte de toate, oa un bun cârmuitor, păstrarea ţerii sale, «întreagă şi fără primejdie de cătră amândoaă părţile» (5). Dacă pârile lui Talabă, agentul român al lui Rdkdczy la Poartă (6), sunt întemeiate, înoă din 1709 i se spusese Ţarului de către Brâncoveanu că numai atunci ar putea să facă închinarea lui către cuceritorul cel nou, ale cărui fapte le urmăriâ cu cea mai mare luare aminte, punând să se traducă pentru cetirea lui şi «Prognosticuri» despre viitorul puterii ruseşti, ca al lui Acxtelmeier (7),— când el şi-ar urmă biruinţele şi, împăcat cu Carol 1 2 3 4 5 6 7
(1)	V. Muşte, p. 45. Cf. cererile lui Iordachi Ruset şi ale lui Dumilraşeu Racoviţă, apoi şi ale lui Lupu Costachi, pentru Moldova, mai departe. — Ce spune omul lui Racoviţă despre lucrurile dela Munteni are o deosebită valoare, fratele lui Mihaiu Vodă, Dumitraşcu, fiind ginerele lui Mihaiu Spătarul Cantaeuzino. Lui Toma i se atribue aici atragerea lui Petru la Iaşi—unde, de fapt, el căută să lămurească situaţia ou Cantemir—, «smintirea» lui din «calea de pe Nistru», înşelarea cu Brăila, făgăduind răscoala generală a Muntenilor; ibid. Pe alături apare numai, In «sfatul nesocotit cu Întreagă sminteală» a «Moscalului neştiutor rândul şi puterea acestei ţeri», şi Cantemir.
(2)	încă dela 8/19 Iunie el se află la pod ;,Amiras, p, 63; Acte şi fragmente, I, p. 315, no. 1. S’a arătat mai sus că trecerea s’a făcut la 9.
(3)	Şi cronica racoviţească explică nemişcarea lui Brâncoveanu prin acest năcaz; p. 46.
(4)	Doc. Brâncoveanu, cap. i,
(5)	Greceanu, p. 198.
(6)	Aceste «Anale», p. 5.
(7)	Aceste «Anale», XX, p. 221.
www.digibuc.ro
106
N. IOBGA
al XH-lea, unit cu Râkoczy, ar putea năvăli în părţile noastre cu puterile trebuitoare (1).
Astfel, când în locul unei mari oştiri cuceritoare el- văzu numai pe joimirii şi Moldovenii lui Ronne şi Cropotov, şi încă având în frunte un călăuz ca Toma, înţeles cu vechiul duşman Cantemir, «vestitul telpiz», «rău», «nebun», făcător de «lucruri blestemăţeşti şi necuvi-oase» (2), el nu putu să dea nici o ascultare îndemnurilor venite dela cei câţivâ boieri rusofili cu orice preţ, sau scrisorilor ruseşti, dela miniştrii Ţarului şi dela Ronne însuş, de bună seamă în clipa plecării (B). Nu dădu nici o urmare universalului împărătesc pentru provizii şi «alte lucruri necăzute şi necuviincioase», pe care stegarul Vlasie, din ai Spătarului rebel, îl adusese, şi anume nu la Curte, unde puteâ să găsească osânda la moarte a trădătorilor, ci la Mitropolie, de unde păstoriâ un Vlădică vechiu cunoscător al rosturilor ruseşti: acela erâ Ivireanul Antim, din părţile caucaziene, de mult străbătute de emisarii Ţarului «liberator»; Antim erâ de altfel mai de mult înţeles cu Toma (4). Din boieri Greceanu spune că doar Căpitanul Manta, Iordachi Cocorescu şi Constantin fiul Cornii Brăiloiul merseră, la Toma, rămâind apoi «câinii nimănui».
Neculce mărturiseşte că numai atunci când cauza rusească se făceâ pentru Domnul muntean una singură cu a «eosforului», a luceafărului de dimineaţă Toma, Constantin Vodă opri zahereaua «ce o pornise înaintea Muscalilor la Fâlciiu», rămânând ca mai târziu să-i dea Ţarului banii îndărăt (5). Turcilor el le trimesese de curând altă rată din sutele de pungi datorite (6), precum şi cele 100.000 de oi cerute; Căpitanul Robea le duceâ o parte din cele 3.000 de care şi 1.000 de salahori ce se ceruseră (7). • Cu compromiterea-i prin trecerea lui Toma Spătarul la Ruşi (8), cu lagărul Vizirului la Cartai şi cu Tătarii în coastă, setoşi de prada şesurilor muntene, cu un Paşă la Galaţi, unde se aşezase Ioan Vodă Mavrocordat (9), fără îndoială că nici nu puteâ face altfel. Dar proviziile gătite pentru Ruşi 1 2 3 4 * 6 7 8 9
(1)	Hurmuzaki, Supl. I1, p. 392.
(2)	Greceanu, l. c.
(3)	După luarea Brăilei, el orejleă să poată.sfărâmă podul dela Isacce (N. Costin, p. 108).
(4)	Radu Popescu, Cronica, în Magazinul istoric, IV, p. 23; Greceanu, p. 206.
v&) P. 320.
(6)	Hurmuzaki, VI, p. 91.
(7)	Greceanu, p. 204.
(8)	Raport olandez din Constantinopol, & August 1711; Doc^Brâncoveanu, p. 177.
(9)	Scrisoare a lui Brăncoveanu din 4 Iulie st. n., ibid., pp. 87—9.
www.digibuc.ro
CAROL AL XII-LEA, FETRU CEL MARE ŞI ŢERILE NOASTRE.
107
nu fură dăruite şi ele Vizirului chiar atunci, ci păstrate sub pază bună şi date acestuia numai după biruinţă (1). îndată, de alminterea, pacea dela Prut scoase pe Domnul muntean, — care lăsase la hotar pe Marele Căpitan de margine, pe cel de Dorobanţi şi pe cel de Ploeşti, retrăgându-se însuş la Târgovişte, cum am spus, în ziua de 28 Iunie (2), — dintr’o situaţie prea grea chiar pentru experienţa şi talentele lui diplomatice (8).
X.
Luptele dela Prut şi pacea dela „vadul Huşului“.
Generalul rusesc Janus(4), care mergea înainte, prin locuri cu totul pustii din pricina deselor năvăliri de Tătari, iar acum arse de soare şi mâncate de lăcuste, — pe cari de sigur nu le adusese neexperienţa lui Cantemir ori trădarea Brâncoveanului, cum nu putuseră aduce, cu douăzeci de ani înainte, aceleaşi împrejurări împotriva Regelui So-bieski,— ajunse pe la amiazi în ziua de 7/18 Iulie la Gura-Sărăţii, lângă satul Vetrişoaia (5), nu departe de târgul Fălciiului, unde avea poruncă să facă magazine de provizii: cele trimese de peste Nistru cu
8.000	de căruţe fuseseră în adevăr oprite lângă Iaşi sau se pierduseră în mânile Tătarilor, ca şi boii cumpăraţi dela negustorii turci din Moldova (6). El găsi aici în faţă-i Turci cu câţiva Paşi şi călăreţii Hanului, trecuţi cu toţii pe trei poduri, din pontoanele ce se duceau în bagajele Vizirului. Tătarii căpătaseră, în adevăr, încredere (7), încă de când Şeremetev înainta pe malul stâng al Nistrului, «pentru iarbă», şi, într'o luptă dela sfârşitul lui Iunie, ei înconjuraseră pe Cazacii Donului şi pe Moldovenii polcovnicului Gligoraş Ivanenco, acel «om foarte viteaz», şi-l răniseră, prinzând pe stegarul lui (8), alt Român plecat după faimă şi pradă, lene Munteanul, împreună cu «vreo sută 1 2 3 4 * 6 7 8
(1)	Neoulce, p. 320.
(2)	Greceanu, p. 205.
(3)	Boc. Brâncoveanu, p. 87.
(4)	Scrisori ale lui, In Acte şi fragmente, I, pp. 320—1; Boc. Brâncoveanu, p. 87.
(ă) La Cantemir, Ist. Imperiului Otoman, trad. Hodoş: Bârseni. Un astfel de sat nu există. Pentru Însemnătatea militară a vadului Sărâţii, Iorga, Istoria armatei române, I, pp. 219—20. La Greceanu: «Gârlele Vlădicăi, în lunca Prutului» pentru poziţiile dela 8; p. 206. V. mai departe.
(6)	Neculoe; N. Costin, pp. 104—5.
(7)	V. şi Hurmuzaki, VI, p. 101.
(8)	Ivanenoo se luptă apoi cu Tătarii Crimeei, cari năvăliseră In Rusia la 1713; el aveâ ou dânsul pe Tanţsohi şi câţiva oameni de rând ce se uniseră ou ei; Neculce, p. 345.
www.digibuc.ro
108
N. IORGA
de tovaroşi dela steagul lui»; Dimitrie Vodă erâ încă în Iaşi când se aduseră spre îngropare aceşti Români căzuţi sub steag creştin pentru desrobirea terii lor (IV Când corpurile lui Janus şi lui Şeremetev porniră mai iute, călăreţii uşori ai duşmanului treceau des, pentru pradă, «înot, călări, sprinteni, numai cu cămeşile şi desculţi» (2).
Janus n’aveâ cu dânsul, — după ce se luase cea mai bună cavalerie la Brăila, după ce se trimesese Chigheciu la Bursuci şi se lăsase la Iaşi un Ilâncul («Gângaul») cu 3—400 Ruşi (3), cu 180 de Cazaci şi Seimenii târgului,—decât un număr destul de mic de trupe ruseşti—4.000 de oameni—şi de Moldoveni de cei cari stătuseră şi mai înainte în slujba Ţarului. El ceru, la vederea vrăjmaşilor ce treceau grabnic râul, ajutorul lui Petru, care erâ găzduit atunci «în gura Pruteţului, la casele Banului». Porunca împărătească de a se retrage i-o aduse un Moldovean (4); în ziuă, avangarda lui Janus, retrăgându-se ’n careu, erâ la Pruteţ. Pentru a opri pe năvălitori, ieşi acpm la harţă Dimi-trie Vodă însuş, pe lângă 4.000 de Ruşi şi o seamă de Cazaci dela Nipru şi dela Don. aOastea de strânsură» -a Domnului (5) se împotrivi un timp, la Gârla Vlădicăi (6), cât fu vorba de «a-şi da palme şi a se hărăţi». Dar, ca unii ce «nu avusese oaste de demult», scrie cu jale Neculce, Românii, cari erau numai 2.000 (7) şi nu puteau fi susţinuţi de trupe împărăteşti solide, trebuiră să se dea înapoi spre tabăra cea mare, în faţa iuruşului călărimii alese a Spahiilor şi mulţimii Tătarilor, ca şi în faţa focului de puşti şi tunuri. Cronicarul de o-poziţie, Nicolae Costin, spune singur de fugărirea slujitorilor la vaJe şi «de căderea multora în râpa adâncă unde suliţile tătăreşti ie dădeau moartea; el aminteşte de împuşcarea lui Baltag pârcălabul şi de prinderea căpitanului de Lipcani, care, ca Musulman, fu decapitat (8). De acum înainte ai lui Cantemir se mulţumiră a lovi pe Tătarii (9)
(1)	N. Costin, p. 103.
(2)	Ibid., p. 104.
(3)	N. Costin, p. 105; Neculce, p. 325. La a-şi duce Doamna la Cameniţa, uri la Hotin nu se invoise Vodă.
(4)	Cantemir, Ist. Imperiului Otoman, p. 791.
(5)	Cantemir ar fi avut după Ja Motraye 6—7.000 de oameni (II, p. 14). Călătorul acesta afirmă că Moldovenii duceau provizii Turcilor; ibid., p. 15.
(6)	N. Costin, p. 106.
(7)	Despre ceilalţi, N. Costin (p. 106) adauge, batjocuritor şi aici, că se răspândiseră la jaf, «tălhuind pe la prisăcile oamenilor».
(8)	P. 106.
(9)	Tăţarii erau sub Mohammed Ghirai, fiul Hanului şi sub Hanul însuş; Hurmuzaki, VI, pp. 86-7.
www.digibuc.ro
CAROL AL XII-LEA, PETRU CEL MARE ŞI ŢERILE NOASTRE.
109
ce se duceau în cele pe la Huşi ca să prade Moldova, pe care o poruncă formală a Vizirului o holărîse haină, deci bună de jăfuifc.
Situaţia eră deosebit de grea pentru Ţar, care, neţinând seamă de sfaturile lui Cantemir (1), nu luase măsuri de siguranţă şi acum nu primiâ ştiri dela infanteria lui, rămasă tocmai la Movila-Răbâii. Neculce asigură că în această clipă de spaimă împăratul ce râvnise la Ţarigrad şi se crezuse stăpân asupra tuturor pravoslavnicilor din împărăţia turcească, l-ar fi întrebat pe dânsul, bietul sfetnio fără voinţă al unei Domnii trecătoare, dacă nu l-ar putea scoate «cu două sute de draguni şi cu o sută de Moldoveni», împreună cu împărăteasa,— «că va putea merge călare»,—în Ungaria, rămânând ca Şeremetev să se descurce cu Turcii pe răspunderea şi cu primejdia lui. «Măria Sa este împărat, şi este un lucru foarte cu grijă, să nu cadă la vreo primejdie», fu răspunsul. Astfel se hotărî retragerea la Stănileşti unde, după multe pierderi, şi a unui general (2), se ajunse în zorii zilei la 9/20 Iulie, făcându-se în aceeaş clipă şi unirea cu pedeştrii, cari se aflau sub comanda generalului Repnin. In chiotele Tătarilor năvălitori, cari smulseră provizii, bani, care, călărimea lui Petru cel Mare intră pripit în lagărul închis, în «păr-canele» infanteriei, ca să aştepte aici, într’o înceată retragere spre Prut, hotărîrea sorţii. De pe Movila-Răbâii, a doua zi, tunurile turceşti începură să fulgere asupra duşmanului (8).
Foo aveau destul şi ostaşii Ţarului. Grenadirii lor erau superiori puţinilor purtători de cumbarale în rândurile Turcilor. Cinci tunuri fură cucerite dela Vizir. Turcii pedepsiră nemilostiv pe Moldovenii cari n’avuseră timp să fie cuprinşi în pătratul carelor apărătoare; ei fură luaţi în suliţi, până li se făcu loc să se poală strecură prin coasta taberei. Totuş până la sfârşit ai noştri aduseră servicii însemnate Ruşilor, cari îi întrebuinţau pentru a curăţi terenul de duşmanii ce trăgeau în tiraliori prin mărăcini. Jertfa lor eră cu atât mai mare, cu cât cei ce cădeau în mânile Turcilor erau îndată decapitaţi, ca haini (4). Numai spre seară se dădu loc în lăuntru acestor ostaşi obosiţi, cari acum «şedeau acolo, în mijlocul obuzului; ca cum ar şedeâ la casele lor, aşâ nu aveau nici o grijă». A doua 1 2 3 4
(1)	V. şi povestirea unui ofiţer din tabără despre aceste sfaturi, în Acte ţi fragmente, I, p. 98, no. 2.
(2)	N. Costin, pp. 106—7.
(3)	Hurmuzaki, VI, p. 95.
(4)	Rapoarte austriaco din Conslantinopol, Hurmuzaki, VI, pp. 108, 115.
www.digibuc.ro
110
ff. lolMÎA
zi ei şti ură să aducă apă din Prut Ruşilor ce pieriau de sete; «le duceam cirezi de vite multe», adauge Neculce (1); doar dacă, la urmă, ca răsplată, ei se învredniciră ‘de o parte din lucrurile pe cari Ruşii trebuiră să le părăsească (2). Singur Domnul se chinuia la gândul că soţia lui e în primejdie departe, şi ar fi vrut bucuros să alerge în haine turceşti acolo, împreună cu singurul credincios care se arătă gata să-l întovărăşească, căpitanul Brahă din Borole (B). El sfătuia pe Petru să încerce aici acea nimicire a Ienicerilor cari, sub ochii lui, dăduse Austriecilor marea biruinţă dela Zenta. Şi generalul Weidemann propunea să se lase Moldovenilor şi Cazacilor grija apărării obuzului «în coadă», pe când frontul, împuternicit, ar lovi meterezele Turcilor, căutând în această mişcare biruinţa; el căpătă sarcina de a-şi aduce proiectul la îndeplinire, dar căzu în asalt, la 10/21.
Acum abia, după ce văzuse că Ruşii flămânzi mai sunt în stare a încercă ofensiva, răspunse Vizirul, a doua zi, prin Cerchez-Mehmed Paşa, la ofertele în scris ale lui Şeremetev (4). In negociaţii ar fi îndrăznit delegaţii Ţarului, Şafirov (5), Sava şi Şeremetev cel tânăr, să ceară Dunărea ca hotar, ca despăgubire pentru prăzile Tătarilor: ei şi-au căutat numai cele 80.000 de cojoace pe an, de mult uitate de Ruşi, răspunse râzând Vizirul. Toate sfaturile lui Cantemir, care vedea cu ochii ruina vieţii sale, nu folosiră pentru a împiedecă pacea. Turcii îl cereau, iar Ruşii spuneau că n’ar fi la dânşii, ci ar fi fugit de mult (6), poate la vechii lui stăpâni: de fapt Domnia lui dela Dumnezeu, autocraţia lui dela Ţarul (7) stăteau ascunse într’o butcă împărătească, de cele cu două roate, în seama lui Neculce şi a doi copii de casă. Trei zile avu el acest adăpost, până se încheie tratatul şi ceauşii de întovărăşire puseră în mişcare această biată oaste, care, fără să fi fost prinsă, eră dusă in drum ca robii. Abiâ la Movila-Răbâii i 1 2 3 4 5 6 7
(1)	P. 329. Sacul cu făină se vindeâ. încă la Început lOughi, pânea 12 bani (N. Costin, p. 104).
(2)	Acte şi fragmente, I, p. 99.
(3)	Neculce, p. 325.
(4)	Despre aceste oferte în scris v. firmanul către Brâncoveanu, Acte şi fragmente, I, pp. 322—3; Hurmuzaki, VI (mai multe forme); IX, pp. 457, 458—9.
(5)	El ar fi cumpărat pe Turci; ibiă., VI, p. 109.
(6)	V. şi ibid., Supt. I1, p. 400, no. Dxcvm; p. 405.
(7)	După un raportai rezidentului prusian la Petersburg l-ar fi jignit termenul de tsub-ditus» djn tratat (Acte şi fragmente, I, p. 324, no. 3).
www.digibuc.ro
CAROt Al xii-Lea, retrU cel mare şi ţerilE NOASTRE.
111
se dădu drumul şi se putu arătă în lume. In tot lungul drumului avu însă durerea de a vedea pe Tătari ducându-şi miile de Moldoveni prinşi (1), iar, când cei ce-1 încunjurau cercau să-i scape, periau de slăbiciunea cailor ori erau opriţi cu sila de Ruşi de a sări în ajutorul «părinţilor, femeilor şi feciorilor». Totuş lângă Movila-Răbâii chiar ei izbutiră să scape pe mulţi (2).
La Iaşi venise numai un slab «ceambur» de Tătari, care prinse, între alţii, pe căpitanul Tudosie Ciohoranul, pe care apoi alţi Români îl liberară. Ei prădară în Tătăraşi şi pe şesul Bahluiului, fără a putea să atace Curtea ori să iea cele vreo 8.000 de care cu provizii ruseşti pe cari Cazacii de Don şi alte trupe le păziau în mahalaua Broştenilor (B). Cantemir putu să vie astfel în oraş, cu 200 de dragoni, ca să-şi iea Doamna. Ba fostul Domn, care se îngriji a luâ cu sine «toiagul de argint al ţării», putu să stea două zile pentru pregătiri şi să hotărască soarta celor câţiva negustori turci ce se mai aflau acolo. Plecă la 16 Iulie st. v. Pe la Popricani şi Za-garance el ajunse apoi iarăş la oastea suveranului său, dela care eră să atârne de acum înainte în toate. Văzu cum Muscalii, mergând pe la Ştefăneşti spre Movilău, prădau totul în cale. Înainte de a trece Nistrul, Moldovenii, supt Ivanenco şi Tanţschi, avură o ultimă mică izbândă asupra Tătarilor, dintre cari câţiva fură spânzuraţi pe ţărmul apei de hotar.
Locul de adăpost al fostului Domn fu Harcovul, iar Toma Canta-cuzino —, lăsând pe Ronne, care trecu prin Cernăuţi la Hotin —,se oploşi, după ce se întoarse din Braşov (4), unde fugise întâiu, in vechiul cuib căzăcesc al Pereiaslavului (5). Dintre ostaşii lui, unii fură luaţi de Adam Sieniawski în serviciul Poloniei (6). In ţară, Ivan Căpitanul cu un Agă şi un anume Tălăbăscul aveau tabere de pribegi la mănăstirea Dumbrăviţa din Putna, Lupu Costachi stătea la Bur * 2 3 4 5 6
ii) Pentru prădarea de Tătari a Huşului, ou episcopie cu tot, v. Melchisedec, Cron. Huşilor, I, pp, 180—1.
(2)	N. Costin, p. 109.
(3)	N. Ibid.; Hurmuzaki, VI, pp. 104—5.
(4)	V. un raport al lui despre lupta dela Prut, ibid., p. 89, no. XLIX.
(5)	Neculce; cf. Giurescu şi Dobrescu, p. 211, nota 1: Amiras, p. 70, nota 1.
(6)	Neculce, pp. 334—5. Pentru un Cârjă ajuns în serviciul lui Şeremetev, ibid., p. 34ti. Pentru polcovnicul Ilie Abăzâ, care aveâ datorii la «sinîor Sava», v. scrisorile lui in Studii şi Doc., XVI, p. 105 şi urm. El se făcu, după moartea soţiei, în 1721, monahul llarion dela Pecersoa (ibid.).
www.digibuc.ro
112
N. IORGA
suci şi prindea iepele Tătarilor, iar Chighecenii se supuseseră Turcilor şi-i ajutau (1). Şi la Bărboşi, în părţile Fălciiului, erau bejenari înarmaţi, cari atacau pe jăfuitori (2). Din Dragomirna, în sfârşit, scriau la 21 Iulie Ion Balş Păharnicul, Adam Luca şi Ştefan Sta-mate (8). A împiedeca însă prada Tătarilor, cari ajunseră până la Botoşani, erâ cu neputinţă.
Astfel se isprăvi marea campanie de eliberare a «pravoslaviei». Petru cel Mare rău informat, şi nu numai din vina Domnilor noştri şi a agenţilor lor pe lângă dânsul ■—căci şi Sa va Raguzanul (4), pe care Turcii îl cerurâ la pace ca şi pe Cantemir (5), a jucat un mare rol în această întreprindere riscată, — crezuse să poată căpătă repede amândouă ţerile noastre, înainte ca Vizirul să fi trecut Dunărea (6), pentru ca pe urmă să negocieze cu acesta, pe care nu-1 credeâ în stare să poată aduce o adevărată oaste şi câştigă o biruinţă, pe baza, adoptată şi la tratatul din Carlovăţ, a lui uti possi-detis. In loc de ce aşteptă, el găsi un tânăr Domn «hemeit» de greutatea împrejurărilor, un al doilea Domn pe care o lungă experienţă îl învăţase că distrugerea împărăţiei turceşti nu e lucru de o clipă, apoi o ţară ruinată, despre care puteâ şti că de mai midfi ani o prăpădesc lăcustele şi, în sfârşit, Tătari îndrăzneţi, deprinşi a tăia• toate drumurile şi un Vizir care, stăpân pe oşti doritoare de a-şi răsbunâ asupra creştinilor şi mânat din urmă de patima lui Carol al XlI-lea, erâ gata, cu toate zăbăvile Iui dela început, de o mare luptă hotărîtoare. Toate acestea nu puteau duce decât la capitulaţia mascată dela Stănileşti şi la escortarea deplorabilă a unei oştiri incapabile de a mai luptă (7). 1 2 3 4 5 6 7
(1)	V. mai sus; N. Costin, pp. 107—8 şi Neculce. Gând Rfinne trecu Siretiul la MSxi-neni, Ivan se desfăcu de dânsul (N. Costin, p. 108).
(2)	N. Costin, p. 109.
(3)	Giurescu şi Dobresou, pp. 106—7, no. 331.
(4)	V. Ivan Scherlici, Literatura sârbească în veacul al XVlII-lea (sârbeşte), Belgrad, 1909, p. 166, şi Studii şi doc., XVI, l. c.
(5)	V. Acte şi fragmente, I, p. 323, no. 3.
(6)	Nu e de crezut oe spune Jefferyes, trimesul englez pe lângă Carol al XlI-lea, că Dimitrie ar 11 dat asigurări despre gândul Turcilor de a trimete puterea lor de căpetenie împotriva Azovului (Acte şi fragmente?, I, pp. 321—2). — Kayserling, agentul prusian in Rusia, asigură că Ţarul biruitor ar (1 avut planuri asupra Ardealului şi Întregii Ungarii; ibid., p. 328, no. 2.
(7)	Praf, bagaje ş. a. fură aruncate in Prut; N. Costin, pp. 108—9.
www.digibuc.ro
CAttOL At Xn-LEA, PETRU CEL MARE ŞI ŢERILE NOASTRE.
nă
XI.
Urmările răsboiului dela Prut pentru ţerile noastre.
Prada Moldovei de Tălari a fost grozavă. Galaţii fură supuşi celui mai necruţător jaf. despoindu-se şi morţii din morminte, cu care prilej fu găsit şi aruncat în Dunăre trupul lui Mazeppa, care fusese strămutat la mănăstirea Sfântului Gheorghe. Bârladul «rămase numai pajişte». Bejenarii îşi părăsiră ascunzălorile lor întărite şi umplură lumea cu spaima şi nenorocirea lor. In Iaşi «apucase monarhie» un biet Polon turcit, fost beşleagă la Cantemir, care se creştinase iarăş de hatârul Ruşilor şi se întorsese acuma la legea Islamului; el îşi făceâ oarecum datoria ca şef al jandarmeriei turceşti din ţară, şi e firesc ca buluc-başa Seimenilor de oraş, Arapu, să fi stat supt poruncile lui. Trecând însă peste marginile drepturilor sale, «egumenii» şi «negustorii», cari aveau oameni la îndă-mână, îl izgoniră, făcând «cap târgului», în totala lipsă de boieri, pe un Vornic Crâstea. La 21 Iulie el întâmpină pe Turcul care petrecuse pe Ţar, Curt-Mehmed, Paşă mazil, care, cu firman ori fără, îşi luă gazda la Curte, ţiind ostaşi şi muzicanţi şi numindu-se «so-cotitoriu ţării Moldovei». El închise oraşul, cu slujitorii «Serdarului» său, Orheianul Ştefan, făcu judecăţi, ucigând pe fiul Căpitanului Iancu, pentru o vină faţă de Turci, puse la popreală pe unii egumeni, stoarse bani din şferturi nouă, ba chiar alcătui un Divan: din Darie Donici Serdarul, fost polcovnic la Ruşi (1), ca Hatman, dintr’un Bazagi-Oglu, Grec, vameş, ca Postelnic (2), din Geani, căruia-i dădix Comisia cea Mare, dinlr’un Iordachi Medelnicerul prefăcut în Uşer, din Aga Vasile Adam.
Un guvern legal îl dădu Vizirul, care-şi pierduse încrederea în Mavrocordat cel tânăr de când acesta fugise peste Dunăre de frica lui Ronne—, înaintea acestuia el plecase şi din Brăila la Măcin (3)—, trimeţând pe Bechir-Aga în tabăra lui Lupu Costachi, încunjurată de Tătari (4). Lupu eră un om dintr’o bucată, foarte boier în toate şi care ar fi cutezat, crede Neculce (5) ca şi cronicarul racoviţesc, să amintească Turcilor vechiul «obiceiu de-şi alegeau boierii şi 1 2 3 4
(1)	Neculce, p. 339.
(2)	V. şi Muşte, p. 49. (întrebă şi pe alţii să boierească, ce n’au avut pre cine mai boieri».
(3)	Axintie, p. 125.
(4)	Pentru lupta taberei cu Chigheciu (mai sug, p. 91), v. şi Muşte, p. 49.
(6) Neculce, p. 339; Muşte, p. 49.
Analele A. R.—Tom. XXXIII,—Memoriile Secf. Istorice.	8
www.digibuc.ro
i U
N. ÎORGA
ţara Domn». După ce fu primit în audienţă de Baltagi şi de Hanul, acest mare boier cu autoritate porni, întovărăşit de acel Agă şi de un Iasacgiu, spre Iaşi, unde intră în cea din urmă zi a lui Iulie, după ce liberase, cu firman, peste 2.000 de robi, cu preţ de res-cumpărare (1). El sili pe Curt, care ceruse instrucţii delă Vizir, să părăsească laşul fără zăbavă: «negustorii» îi gătiseră în sfârşit «rândul de haine» cerut (2). Numirea lui ca ispravnic de Scaun ca şi acest firman de cruţare arată că de-asupra Moldovei se ridicase cruda osândă obştească a Vizirului (3). In curând Antohie Jora fu numit al doilea Caimacam, după recomandaţia Lupului, iar unul din capuchehaielele lui Cantemir, Maxud, le mijlocia legăturile cu Turcii. Se pedepsiau aspru toţi ceice slujiseră Ruşilor, luându-li-se banii şi jăfuindu-se averea «bejenarilor», impuşi la taxa de doi lei pe cap (4).
Cârmuirea aceasta ţinu până la 9 Septemvrie, când tus-trei Caimacamii fură arestaţi—după ce plătiseră 12 pungi din cele 60 cerute de Vizir — şi trimeşi la Varna în temniţă îndelungată şi cu primejdie de moarte. Gheorghe Apostol fu numit do Bechir singur Caimacam, până ce Ioan Mavrocordat îndrăzni să-şi facă intrarea, dar nu ca Domn, ci numai ca îngrijitor al terii, ca «epitrop ţării Moldovei» pe lângă Tergimănia lui, la 26 ale lunii (5). Numai la 25 Septemvrie (6 Oclomvrie) (6) fratele său Nicolae, — împotriva boierilor, cari ceruseră prin arz pe Mihaiu Racoviţă (7), —era să capete Domnia, dela Sultan de-a dreptul, dar după scrisori dela Baltagi, care nu se întorsese încă (8)—, venind răpede în laşi pentru a lichidă, în ce priviâ pe Moldoveni, aventura suedeză (9).
(1)	Pe şi mai mulţi ii scoase Nicolae Vodă; Axintie Uricarul, p. 132.
(2)	Neculce, p. 340; Muşte, p. 49.
(3)	Muşte arată că eră numai un ordin dela Vizir, pe care Hanul nu voi să-l urmeze şi pe care, până se Întrebă la Poartă, pacea-1 sfărâmă; p. 48.
(4)	Neculce, p. 340; cf. Muşte, p. 50. Totuş Nicolae Mavrocordat primi în Divanul său boieri de ai lui Cantemir, ca Nicolae Costin, Ilie Catargiu, Constantin Ruset, Gheorghiţă Mitre, Constantin Costachi (ibid., p. 341).
(5)	V. şi Acte ţi fragmente, I, p. 319, n-rele 2, 3; p. 320, No. 2; Giurescu şi Dobrescu, p. 211, No. 334; Hurmuzaki, Supt. I», p. 404; VI, pp. 90—1; IX, pp. 461—2, No. DCXXXVin.
(6)	V. Amiras, p. 61, nota 2; p. 85, nota 1.
(7)	Axintie, p. 126. V. şi cronica lui Mihaiu Vodă însuş, Muşte, p. 49: şi Lupu fusese de această părere. Argumentarea in acest sens a cronicarului, p. 50.
(8)	Acte ţi fragmente, I, p. 332, No. 2; Doc. Brâncooeanu, p. 126, nota 1; Axintie, p. 127: el primi «cucă dela împăratul», împotriva obiceiului, Vizirul 11 urmăriâ, puindu-1 şi la popreală, pentru 50 de pungi dintr’un vechiu poclon de bairam (ibid.).
(9)	El avu mult de lucru şi cu desele reclamaţii ale balgiilor prădaţi, cătând a scăpă cât mai uşor pe supuşii lui; Neculce, p. 341; Muşte, p. 51. Cronicarul racoviţesc îl
www.digibuc.ro
Carol al xii-lea, petri} Cel măre şi ţerile noastre.
115
A.
XII.
Nicolae Mavrocordat şi Brâncoveanu în a doua Domnie şi greutăţile cu „musafirii".
încă din August 1711, Carâ-Mehmed, noul Paşă de Bender, primi porunca de a duce pe Carol al Xii-lea prin Polonia, aşă cum se învoise şi Ţarul prin tratatul dela vadul Huşilor. Amândouă ţerile trimeseră provizii: Muntenii, cari aveau şi drumurile de dres, 700 de care, iar Moldovenii, după sărăcia ţerii lor prădate, abia 100 (1). Zahe-reaua stătu la Zagarancea dela 12 August până la 23 Noemvrie, când ea fu aşezată în mănăstirea Bârnovei lângă Iaşi şi împărţită, în stare rea, putrezită, Cazacilor Regelui. Provizia pentru drum cuprindeâ întreagă 40.000 de chile de grâu, 20.000 de făină,
10.000	de oi şi 3.000 de boi, cu 1.500 de căruţe (2); Brâncoveanu dădu, din 30.000 de obroace de făină şi 50.000 de obroace de orz,— afară de 250 de care cu patru boi şi 500 de salahori pentru calea Craiului,—ce i se cereau, câte 7.000 de obroace de amândouă felurile şi 250 de care luate de «pe la căpitănii», Vizirul iertând pe urmă jumătate din cerere. Zece steaguri de Cazaci, sub Neagul, Marele Căpitan, merseră însă împreună cu Gheorghe Mareş, Vel Căpitan de Margine, cu Clucerul Afenduli şi Antonie Cromida Comisul, alt Grec de încredere (3). Eră vădit că «Şvedul» «îşi batjocuriâ de Turci», nevrând să plece, în credinţa că, mai curând ori mai târziu, pacea cu Muscalii, cari cu greu ar fi dat Azovul, se va rupe. Că va fi iarăş răsboiu, aceasta o bănuiâ în August un sfetnic al lui Brâncoveanu, care se pare a nu fi altul decât cumintele Stolnic Constantin (4).
Vizirul fu mazilit pe urma intrigilor suedeze şi Chehaiaua lui plătise cu capul, când, după o lungă zăbavă, pentru supravegherea duşmanului ca şi de frica stăpânului, ei se înfăţişară, în sfârşit, toamna
acuză că, împotriva firmanului, «pentru nime nu va să se puie»: ar fi urmat intr’aoeasta sfatul lui Hamadan.
(1)	N. Costin, p. 115; Afenduli, p. 56 şi urm.; Acte şi fragmente, I, p. 329, No. 1; Hur-muzaki, VI, p. 90.
(2)	Hurmuzaki, VI, p. 121.
(3)	Greceanu, p. 211. O deputăţie de boieri merse In Iunie la Reni şi cerii Vizirului uşurarea ţerii; doi din delegaţi, Constantin Ştirbeiu şi Radu Golescu, se duseră şi până la Con-stantinopol; ibid.; cf. pp. 218, 220. Pentru despăgubirea Turcilor din Brăila, ibid., pp. 213—1.
(4)	Acte şi fragmente, I, pp. 326—7.
www.digibuc.ro
ii6
h. IORGA
târziu, la Constantinopol. înainte de această «satisfacţie» pentru încheierea păcii şi pentru jignirile aduse cu svonul pentru plecare, Carol al Xll-lea nu voia să arăle în ce condiţii ar consimţi să se mişte. Brâncoveanu asigura în Septemvrie—, când, după 500 de pungi luate în patru luni, i se mai cereau 50 pentru «învârtejirea» oştilor, sumă pe oare o luă din averea sa (1),—că doar în trei luni de zile să se poată hotărî Muscalii a da Azovul şi celelalte cetăţi prevăzute în pace (2). In Octomvrie însă tot el dădea veste că oştile turceşti se pot împrăştia, căci Azovul e predat şi Ieni-Cale dărâmată (B), pentru ca îndată să puie lucrul iarăş la îndoeală (4). Pentru noua campanie mai trebui să plătească 70 de pungi, din cele o sută cari se pretindeau dela el (5). Se adăogiră 20 altele pentru pod, 25.000 de chile de făină, 50.000 de «orz, unt, sare, sfoară», 400 de cai, 600 de care (6).
Cea dintâi grijă a lui Nicolae Mavrocordat (7), care ştia că Hanul fusese chemat dela Căuşani la Poartă pentru a se luâ înţelegere cu privire la o nouă expediţie împotriva Ruşilor, fu să intre în bunele graţii ale regelui Suediei, primit iarăş ca oaspete cu tain, liber să-şi aibă legăturile politice cu oricine ; el se arătă gata să ajute chiar pe vechiul duşman Potocki, necum pe colonelul de Ca-zaoi Urbanovici (8). Dar gândul lui era totuş să scoată pe Polonii Regelui, aşezaţi, după un răsboiu în care jucaseră rolul de privitori dincolo de Prut, între Orheiu, Soroca şi Hotin (9); avea şi firman pentru înlăturarea acestor stricători de ţară, pe cari se făceâ deocamdată a-i curteni, precum, pe de altă parte, îngăduia încă pe Geaun Mârzacul şi pe Studinski în satele date de Han, ca din pământul lui. Carol al Xll-lea porunciâ fără cruţare pentru Moldova prădată: după instrucţii din cancelaria lui, Polonii, Cazacii, ba chiar şi Lipcanii, toţi supt Grudzinski, se întinseră pe iarnă până la Roman, iuând provizii, ba chiar austava», noul bir nelegal de un leu pe
(J) Greceanu, pp. 215—6. Vizirul plecă dela Reni Ia 29 Septemvrie; ibid.
(2)	Acte şi fragmente, I, pp. 329—31.
(3)	Ibid-, pp. 333-4.
(4)	In Noemvrie Domnul muntean credeă tratatul adus la Îndeplinire; ibid., p, 335.
(5)	Greceanu, pp. 220—1.
(6)	Ibid., p. 221.
(7)	Plecase dela Poartă la 10 Octomvrie, grăbit de Turci (Axintie, p. 129). Se ferise de a Întâlni pe Vizir (ibid.). Dar primi dela el, In drum, caftanul. Intrarea In Iaşi o face Ia 8 Noemvrie, de Sf. Arhangheli (ibid-, p. 131).
(8)	Scrisoare din Iaşi, 19 Decemvrie st v., In Hurmuzaki, IX, pp. 463—4, No. DCXLI.
(9)	Axintie, p. 130.
www.digibuc.ro
CAROL AL XII-LEA, PETRU CEL MARE ŞI ŢERILE NOASTRE.
fiecare fiinţă vie: Urbanovici şi Soltylc jigniră chiar pe Domn, care îşi apără supuşii (1). Căpitanii poloni dădeau paşapoarte negustorilor ca în locuri fără stăpân. In zădar arătă Vodă că Polonii au voie să iea numai proviziile lăsate de Turci; niciodată nu se plăti despăgubirea făgăduită. Un rezident al Regelui, Adam de Briant, se aşeză la Iaşi, şi el avu să audă destule despre Pastile făcute de Poloni cu găinile sătenilor, despre prăzi, bătăi, violuri, despre oprirea birurilor şi fuga ţăranilor. Cu toate nouăle porunci dela Poartă către noul Paşă de Bender, Ismail, numai în primăvară oaspeţii cei răi plecară, pentru a prăda pe partizanii Regelui August, începând cu moşia polcovnicului Constantin Turculeţ (2). Doar dacă Domnul putu înlătură pe Tătarii păstori cari răsbătuseră cu vitele, departe peste hotarul Bugeacului, şi până la Iaşi (B). Un alaiu-beiu, colonel, din Cameniţa erâ însă cât pe aci să se poată statornici în Soroca (4).
Altădată însă, Mavrocordat se gândiâ la puterea Regelui şi la slăbiciunea sa şi se rugâ de Briant să stărue pentru a-1 scăpă, pe el şi pe ai lui, de moartea grozavă a celor pârîţi de Suedezi; atunci cuteză să strige, în buna sa latinească, îmbrăcând însă un sentiment urît: «Pereat Moldavia, dummodo clementia Serenissimi Regis gau*-dere possim!». Se jură că n’a trimes pe nimeni cu vreun raport defavorabil musafirilor, la Poartă. Suedezii i se păreau oameni de toată încrederea, şi ar fi vrut să aibă a face cu ei, dar nu cu Polonii. De hatârul Regelui ar fi transmis, nu numai corespondenţa suedeză, ci şi a lui Jefferyes, rezidentul englez, care trecu pe la Iaşi, făcând această cerere, la Bender. Rugâ pe Potocki să nu-1 mai clevetească. Pe boierii cari s’au fost hotărît să se apere singuri împotriva soldaţilor prădalnici, e gata a-i pedepsi (5).
In Aprilie însă, când veniră ordinele de plecare, Vodă nu mai voi să audă nimic şi nu consimţi măcar a-şi trimete delegaţii pentru 1 2 3 4 5
(1)	Hurmuzaki, IX, p. 465 şi urm. El pretindea că, s'a Înţeles pentru iernatecul la Hotin cu Macri, starostele de Cernăuţi; ibid., p. 468. Cronicarul lui Mihaiu Racoviţă Inrinueşte pe Domn pentrucă n’a urmat sfatul boierilor spre a Închide pe toţi străinii în Iaşi, ca supt Cantemir; Muşte, p. 51.
(2)	Axintie, p. 133 şi urm.
(3)	Aoelaş, p. 132.
(4)	Acelaş, p. 138.
(5)	Că Mavrocordat ar fi cerut, pe când Hanul erâ Încă la Isaccea, un ajutor de Tătari, fie şi plătiţi şi hrăniţi din Bugeac, precum scrie acest Stolnic Turoul, ofiţer rusesc— Amiras, p. 72, nota—nu e, cred, de admis.
www.digibuc.ro
118
N. IORGA
a face la Roman o cercetare cu trimesul regal, Duvall (1). Nici cai şi trăsuri nu vrea să smulgă dela «bieţii ţărani, aduşi în sapă de lemn», şi mai ales «în vremea când începe lucrul câmpului», pentru a duce provizii la Bender, cum cereâ Duvall, a cărui cercetare se dovediâ încărcată de cereri nouă (2). Dacă urmă cu scrisorile-i pompos redactate latineşte către miniştrii lui Carol al XH-lea, el făcu o primire strălucită, la 8 Septemvrie, lui Chomentowski, Palatinul de Mazovia, solul cel mare al Regelui August la Poartă, legând cu dânsul «voroavă» de «mare politică» şi petrecându-1 însuş afară din oraş (3).
Dar în luna următoare Sultanul însuş se îndreptă cu mânie, la audienţă, împotriva unui nou sol rusesc şi-l mustră pentru călcările de pace ale Ţarului, cari se dovediseră acum prin cercetarea făcută de trimeşii turci şi tătari. Răsboiul erâ declarat, şi ostatecii fură duşi public la Cele-Şapte-Turnuri. Erâ vorba de o mare expediţie împărătească în primăvară. Un nou Vizir, Abaza-Soliman, trebuiâ să se îngrijească de strângerea oştilor. îndată Polonii Regelui se aşezară «la Hotin, la Cernăuţi, la Suceava, la Câmpulung, la Neamţ, la Bălţăteşti, la Piatra», ba până la Bacău. Tot odată dela Brâncoveanu se cerură 30 de pungi din haraciu, cheresteaua pentru pod, 3.000 de care «pentru oaste» (4).
îndărătnicia lui Carol al XlI-lea în a cere cât nu puteau să dea Turcii în materie de bani îi făcu mai mult rău decât toţi duşmanii săi la olaltă. Se hotărî atunci trimeterea lui cu orice preţ. Ma-vrocordat fu orânduit să aştepte la Ţuţora. O scrisoare personală a Sultanului nu folosi încă. Atunci se ceru dela Muftiu o fetvă pentru musafirii nerecunoscători, oricine ar fi ei. Marele Imbrohor şi un Ceauş-Başa plecară la Tighinea, cu porunci hotărîtoare.
Când se începu acolo asediul Varniţei, regele şi ai lui se ţinură 1 2 3 4
(1)	Hurmuzaki, IX, pp. 487—8.
(2)	In Iunie se ceruseră dela Brăncoveanu pentru drumul Regelui <500 de care cu boi şi 200 de căruţe cu oai»; Hurmuzaki, VI, p. 129, no. Lxv. întocmai aşă ca In scrisoare spune Cronica oficială a Greceanului, p. 225. Gligorie Comisul şi Sguromali Căpitanul aduseră aceste care şi căruţe; ibid., «Făina veche, plouată, umedă şi strioată» trebui să o cumpere ţara înapoi dela Chilia, in sumă de 50.000 de chile (scăzute apoi pe jumătate), cu 55 aspri una; ibid., p, 226.—In Septemvrie trec prin Iaşi, cu nume schimbat, generalul Eosander şi secretarul Brunei; Hurmuzaki, IX, p. 496.
(3)	Axintie, pp. 139—40. Unii Poloni credeau că pe acel timp Nicolae Vodă, autorizat de Turci, dă pe Polonii din ţară In măna comandanţilor dela hotare In numele lui August; Amiras, p. 77.
(4)	Greceanu, p. 232.
www.digibuc.ro
CAROL AL XII-LEA, PETRU CEL MARE ŞI ŢERILE NOASTRE.
119
cu proviziile pe cari le aduceau cu carele Moldovenii din prejur şi pe cari, supt ochii îngăduitori ai Turco-Tătarilor, se făceau a-i prinde şi prăda Suedezii, cu Carol al Xll-lea însuş în frunte. In acelaş timp însă, Mavrocordat căpătă voia de a izgoni pe soldaţi dela iernatec; Paşa din Bender dădea voie să se întrebuinţeze orice mijloace, şi ele nu fură cruţate în adevăr. S’a arătat aiurea cu câtă bucurie aceşti costisitori străini fură scoşi în sfârşit din hotarele Moldovei (1). împotriva lor fuseseră trimeşi Antohie Jora cu Jicnicerul Iamandi, cu Banul Ioan Balş şi cu Gheorghiţă, întors acum în ţară; ei aveau cu dânşii pe Seimenii de Curte, pe aceia ai Hatmanului şi ai Agăi, pe catane, pe călăraşi şi pe ostaşii cu cari, în aceste timpuri grele, Mavrocordat găsise cu cale a se încunjurâ pentru siguranţa Sa, «steagul» de Sârbi; ba, pentru a creşte această mică oştire, acest Domn de alt neam care ştiâ obiceiurile ţerii ceru dela boieri şi mănăstiri, ca în vremurile de neatârnare răsboinică, o «seamă de oameni». Se porunciâ şi locuitorilor, după aceeaş veche rândueală ostăşească, «să aibă a sări toţi, cine cu ce arme ar aveâ». Hatmanul însuş trebui să plece din Iaşi —unde Suedezii erau puşi supt pază acum (2) —cu «tobe şi trâmbiţe».
Polonii aveau ordin dela Tighinea să nu se dea; aşezaţi mai ales în Cernăuţi, ei încunjuraseră cu «vărţile» lor pe starostele moldovenesc, Gavril Miclescu. La Prigoreni, lângă Iaşi, satul lui Neculcea, ei stătură în faţa călăraşilor ţărani ai Moldovei, cari voiau să le aprindă casele ’n cap (3). Un ofiţer suedez veni la Botoşani să negocieze formal cu Turcii şi cu Hatmanul. Dar la o luptă nu se ajunse totuş. Cei dintâi se supuseră Moldovenii din serviciul regal, apoi Lipcanii, cari, ca Musulmani, se temeau de pedeapsa trădătorilor; Polonii fură trecuţi peste hotar; cei în -port «şvezesc» duşi la Iaşi de beşlii. Jora alergă la Toporăuţi pentru a grăbi ieşirea soldaţilor lui Potocki (4). In Ţinutul Bacăului, Ruseteştii, Manolachi şi Ştefan, luară asupra lor izgonirea prădătorilor cari ameninţaseră să-i ardă în casă. Din Câmpulung se scoaseră 60 de oameni de ai 1 2 3 4
(1)	V. aceste «Anale», p. 21.
(2)	V. ştirile pe cari le dă despre acest «calabalâc mic» August Quennerstedt, in Ka-labaliken vid Bender, Lund 1910.
(3)	Neculce, p. 343.
(4)	Axentie, 1. c. Potocki insuş merse la Brăila, unde eră ţinut mai mult ca prizonier de Stat al Turcilor. Pentru plecarea lui, a lui Wisznievviecki, a starostelui de Rawa, In Polonia la 1714, v. Neoulce, p. 348,
www.digibuc.ro
120
N. IORGA
lui Potocki şi din Suceava 90 de infanterişti; vechii soldaţi români fură iertaţi, cei noi însă spânzuraţi (1).
XIII.
Regele Stanislas în Moldova. Plecarea lui Carol al Xll-lea.
Tocmai în aceste zile nemeri în Moldova, prin Comăneşti şi Bacău (2), regele Stanislas, care pornise dela Marea Baltică în nădejdea că va putea să iea parte la marele răsboiu împotriva Ruşilor şi a lui August, pe care i-1 vestise ocrotitorul său. Mavrocordat căpătase această veste printr'un Eiub Beiu, trimes al Paşoi din Bender, fără a voi s’o creadă. Stanislas trecu prin Ardeal ca simplu ofiţer regal suedez, cu numele de Laurenţiu Burs, Francez de obârşie şi având gradul de colonel; nimeni nu-1 recunoscu. Lui Manolachi Ruset i se păru însă ciudat acest Francez care se temea să iasă la iveală şi pe care-1 întovărăşiau doi alţi ofiţeri şi patru oameni de suită. II prinse deci, la satul său Mărginenii, şi-l aduse, după porunca Domnului, care nu zăbovi, la Iaşi, lăsând pe colonel în mănăstirea Galata, unde acesta petrecu noaptea. Nici a doua zi necunoscutul nu se învoi să iasă, pentru a se înfăţişă Domnului în ţara căruia se află, decât după lăsatul serii. Se declară un «colonel nenorocit» şi nimic mai mult. Fu aşezat Ia Trei-Ierarhi, în odăile egumenului, şi de acolo el se duse la biserica «ungurească» să asculte leturghia. Numai după ce se împărtăşi, destăinui în sfârşit prin secretarul ce-1 întovărăşiâ cine eră el în adevăr. După o nouă audienţă de noapte, Regele căpătă şi o suită românească, alcătuită din Spandoni Căminarul, din Păharnicul Moldovei, din vătaful copiilor de casă, cţimăraşul de dulceţi şi cafegiul Curţii, pe când căpitanul de ca-tane păziâ (B).
Mai multe zile petrecu Craiul Stanislas în Iaşi, împreună cu Briant rezidentul, cu Smigelski, ginerele lui Potocki, care reclamă «borfele şi odoarele» ce-i luaseră Ruşii la 1711 din mănăstirea Suceviţa (4), cu colonelul Schwerin şi câţiva alţii. Vestea calabalâcului dela Bender venise la Iaşi, şi ofiţerii se temeau să nu-i prindă Tătarii. Briant întrebă de soarta stăpânului său şi adăugeâ cu hotărîre că, «de va 1 2 3 4
(1)	Amiras, pp. 117—8.
(2)	Neculce, p. 344.
(3)	Cf. şi notiţa lui Desalleurs in aceste Anale, XXXII, p. 14; Amiras, p. 86, nota 2.
(4)	Cerea 15 pungi, şi căpătă 5; Axintie, p. 164.
www.digibuc.ro
CAROL AL XII-LRA, PETRO CEL MARE ŞI ŢERILE NOASTRE.
121
fi petrecut Craiul ceva sau să fie pierit, lor ce le mai este bună vieaţa». Mavrocordat îi ceruse a nu mai scrie nicăiri şi-l ameninţase cu «mânia prea puternicului împărat» încă înainte de a se şti ciudata întâmplare sângeroasă dela Varniţa (1); «atârn numai de Dumnezeu şi de Măria Sa», fu mândrul răspuns. Mai târziu «varta» se luă dela uşa Suedezilor, cari îşi aveau încă tainul şi erau trataţi «fără asprime», păstrându-şi şi armele. Aceasta putu s’o vadă şi un nou Trimes regal, Hylteen, care veni în Martie la Iaşi, trimes din Bender tocmai pe vremea «tumultului». Corespondenţa eră îngăduită şi mai departe. Schwerin putu să plece în voie după ce Ahmed-Aga, fratele Paşei Ismail, luă însemnare de toţi oaspeţii, fără a discută numele falşe şi naţionalitatea închipuită pe care găsiau cu cale s’o declare. Provizii se dădeau şi Suedezilor din Orheiu şi sărăcimii polone rămase la Iaşi (2).
Numai când Stanislas fu «poftit» anume la Tighinea şi un Agă turcesc, nu un om de rând al Hanului, ca la început, veni la Iaşi să-l ceară, numai atunci Nicolae Vodă primi să se despartă de stâ-pânitorul de odinioară al Poloniei pe care nenorocirea-1 făcuse a câutâ un adăpost la această biată Curte a Moldovei. Regele nu se învoi bucuros, dar trebui să se plece înaintea voinţei găzduito-rilor săi. La pornire, în ziua de 8 Fevruarie stil vechiu (3), Mavrocordat stătu lângă rădvan, despărţindu-se cu complimente latineşti, iar Marele Comis, Jicnicerul Iamandi, «doi boierinaşi de Curte», căpitanul catanelor merseră cu oaspetele până la reşedinţa Seras-cherului dela Nistru (4). Smigelski rămase la Iaşi pentru a-l reprezenta, şi Regele polon în exil cerea dela influenţa fraţilor Mavrocordat voie de a trece la Poartă pentru a se întâlni cu Carol al XlI-lea, care, în acest an 1713, uneltiâ pentru o nouă rupere a relaţiilor dintre Turci şi Ruşi (5).
In acest timp laşul erâ adesea cercetat de ofiţerii răsleţi, cari plecau spre casă; şi Axei Sparre erâ printre aceia cari îşi anunţaseră sosirea (6). Hylteen plecase la Bucureşti pentru a încerca un nou 1 2 3 4 * 6
(1)	Hurmuzaki, IX, pp. 501—2.
(2)	Ibid,, p. 503 şi urm.
(3)	Această zi, şi nu 18, a fost Duminecă, precum adauge oronica; de altfel, la 18 Sta-nislas ajunsese aoum la Bender.
(4)	Axintie Uricarul, pp. 152—4.
(6)	Ibid., p. 157.
(6) Hurmuzaki, IX, p. 509, no. dclxv. Cf. Scrisorile lui publicate de d-1 Teodor Westrin in Historisk Tidskrift pe 1900.
www.digibuc.ro
122
N. IOR6A
drum de corespondenţă secretă, prin medicul lui Brâncoveanu, Fer-rati, şi prin Bussi, care reprezenta pe acelaş la Viena (1).
Polonii şi Lipcanii se întorseseră acum în părţile Hotinului şi Cer-năuţului, când veşti nouă din Constantinopol înştiinţară pe Mavro-cordat, în vară, că oştile turceşti se vor mişcă iarăş spre Nistru. Hanul cel nou, Caplan, Serascherul Abdi, .al Benderului, cinci Paşi de clasa întâi, zece de a doua, apoi Asiatici şi şapte steaguri de Egipteni, având 150 de tunuri, trebuiau să aducă pe Stanislas, în-cunjurat de pribegi şi de Cazacii lui Orlic, in ţara lui pentru a domni din nou dând Turcilor ca răsplată Cameniţa şi Podolia (2).
Stanislas sosi la Bender în ziua de 18 (8); încă din Iunie Brâncoveanu ştiâ că se pregăteşte aducerea Hotinului, ba chiar şi a So-rocăi, în stare de raiâ (4). Şi Domnului muntean i se ceruseră care şi salahori, cari merseră sub Robea căpitanul călăraşilor de Râmnic, pe lângă piatră, cărămidă, lemnărie, meşteri de zidit; obişnuitele pungi de bani opriră singure pe Constantin Vodă, care trebuiâ să-şi supravegheze insuş oamenii la lucru, — se vorbiâ de 2.000 —, în reşedinţa lui. «Vă dau acum», scriâ el la 11 Iulie, «vestea cea bună că am căpătat»—cu 120.000 de taleri—«numai pentru mine voia de a sta aici în pace, trebuind totuş să trimet acolo o mulţime de muncitori» (5). El aşteptă plecarea în curând a oştii spre Ţuţora. Din partea lui, Nicolae Vodă pusese pe Constantin Costachi să ajute pe un Paşă la curăţirea «de copaci şi de plavii» a Prutului dela Galaţi la Fălciiu (6). Brâncoveanului i se ceruseră 30 de pungi pentru lefile dela Bender şi 250 de salahori la Prut; Mavrocordat dădu o mie — afară. de ce trebyiâ pentru pod (7).
De fapt, după încheierea păcii cu Muscalii, la 15 (26) Iunie, se trimeteâ lui Abdi firmanul de plecare. îndată Nicolae Vodă fu poftit să dea acelaş ajutor pe care Brâncoveanu puteâ mai uşor să-l afle. La 22 Iulie, Dorpnul Moldovei, mai sărac, mai bun de sfat şi mai 1 2 3 4 * 6 7
(1)	Hurmuzaki, IX, p. 511.
(2)	Axintie, pp. 158—9. Neculce vorbeşte şi de un tribut de50 de «fete mari»! Poarta ii dăduse lui Stanislas pentru a se găti de răsboiu 150 de pungi; ibid., p. 345.
(3)	Cf. Amiras, in Letopisiţe, III, p. 122: greşit 12 şi Soggiorno, p. 98 şi urm.; Afen-duli, p. 72.
(4)	Doc, Brâncoveanu,, p. 92, no. vi.
(o)	lbid., p. 95; cf. Greceanu, p. 239.
(6)	Neculce, p. 347. Astfel de ordine se dăduseră şi cu câtva timp înainte; Amiras, p. 79, nota 1.
(7)	Greceanu, p. 238,
www.digibuc.ro
CAROL AL XII-LEA, PRTRD CEL MARE ŞI ŢERILE NOASTRE.
123
credincios, ieşiâ în tabără; în ultima zi a lunii el mergea la Zaga-rancea, unde cu doi ani în urmă tâbărîseră «oştile desrobitoare» şi «împăratul creştin» (1). Ar fi fost vorba încă, scrie cronicarul lui Mihaiu Racoviţă, de ocuparea Cameniţei, cu ajutorul prezenţei celuilalt Rege (2).
Când să plece însă expediţia în folosul lui Stanislas, pe care şi Brâncoveanu începuse a o crede cu putinţă, veni dela Constanti-nopol, unde se căpătase încredinţarea că Ruşii nu vor îngădui expediţia şi că regele August a întărit Cameniţa (3), porunca de a se trimete Regele înapoi la Bender. El zăbovind, i se dărâmară corturile, şi cel care intrase în această cetate, cu câtevâ luni în urmă, în bubuit de tunuri, mergeâ acum, ce-i dreptul cu aceleaşi onoruri, acum zădarnice, supt pază de 700 Rumelioţi călări (4), către casa care trebuiâ să-i fie ca o temniţă (5).	’
A doua zi, la 20 August, oastea, hrănită până atunci de Moldoveni, porni spre Hotin, şi la 28 se începu şi lucrul de înnoire a cetăţii, — Muntenii, la cari se adauseră încă o mie de salahori şi o mie de Cazaci supt Vel Căpitanul lor, Neagu (6), aducând lemnul pe care Moldovenii îl tăiau (7). Aceasta ţinu până la Sf. Dumitru, dala când încetează pentru Turci campania: în Hotin, unde biserica de căpetenie fu făcută moscheie, iar celelalte două ajunseră magazii de pulbere (8), rămase pârcălabul numai pentru a sluji muhafizului Abdi Paşa, pe care-1 încunjurară, toată iarna, pe spatele Moldovei, Paşa de Brusa, beiul din Egipt şi salahorii noştri: 100 de Moldoveni şi 200 de Munteni. La 11 Noemvrie, după un drum de douăsprezece 1 2 3 4 5 6 7 8
(1)	Târgul de provizii ce se făcu la Zagarancea erâ pe plată bună: «au dat voie [Mavro-cordat] oamenilor de ţară ca să aducă fieşcare orz, fân, pâne, să vânză fără de nici o sfială; care lucru s’au făcut fără de nici o supărare despre oşti, pentru marea dreptate a lui Avdi Paşa şi dragostea ce aveâ către Nicolae Vodă»; Amiras, Cronica, p. 122.
(2)	N. Muşte, p. 52. E un contemporan. Cf. ibid., despre clădirea cetăţii Hotinului: «unde şi până astăzi zidesc şi întăresc, cu mare scădere ţerii».
(3)	Neoulce, pp. 345—6.
(4)	Amiras, Cronica, p. 122.
(5)	V. şi Scrisorile lui Sparre; unele şi în Hurmuzaki, Supl. I', pp. 429—30.
(6)	Greceanu, p. 243. Pentru provizii, in loo de cele 3.000 de care cerute, veniră corăbii turceşti, şirle, la Ploci; ibid. Ele duseră 26.000 de obroace de făină şi 25.000 de orz (ibid.). Pentru 100 de pungi din tribut, ibid., p. 244. In anul următor, tot pentru Hotin, se luară dela Munteni 10.000 de chile de grâu şi 100 de care; ibid., p. 246.
(7)	Cf. şi sorisoarea lui Brâncoveanu din 25 August 1713, in Hurmuzaki, VI, p. 134, No. lxix; Amiras, pp. 120—2,123 4.
(8)	Doc. Brâncoveanu, pp. 99—100, No. xxv. Cf. Afenduli, la aceste date.
www.digibuc.ro
124
N. IORGA
zile, Vodă eră în Scaunul ţerii, pe care această uzurpare turcească o despoiase de o cetate tare şi de o vamă bogată, deschizându-se noua raia, tăiată în 1714 din Ţinutul Cernăuţilor (1), — încă o prăpastie fără fund pentru veniturile ţerii (2). Cete de Bosniaci se întorceau prădând pe drumul Focşanilor (3). Abia după ce Palatinul de Ma-zovia, Chomentowski, oare trecu prin Iaşi (4), încheie pacea cu Turcii, putu Stanislas, în primăvara anului 1714, să părăsească, trecând prin Ungaria, teritoriul turcesc (5).
Sistemul de stoarcere prin omoruri al lui Gin-Ali Paşa, ginerele împărătesc, pe care cronicarul de Curte al lui Mavrocordat îl găsiâ priceput şi incoruptibil (6), aduse, prin îndemnarea lui Mihaiu Ra-coviţă, care, înţeles cu Mihaiu Cantacuzino, cuscrul său, nădăjduia .să capete Ţara-Româneasoă, după ce văzuse că Moldova e în mâni ce nu lasă uşor (7), căderea şi moartea lui Brâncoveanu. Ştefan Cantacuzino luă Scaunul vărului său. Numai atunci Cafol al XlI-lea fu silit a plecă, prin Statele împăratului, spre ţaVa sa, fără să mai aştepte vreun împrumut ori ajutor de drum. In mersuri repezi, cari speriau pe Turcii deprinşi cu demnitatea alaiurilor lente, ajunse el, cu capugiul ce-1 întovărăşiâ şi mica suită turcească ruptă de oboseală, la Rusciuc, în ziua de 17 Octomvrie st. n. îndată se trecu Dunărea. Nicăiri nu se îngădui Domnului sau boierilor să se înfăţişeze grăbitului călător. «Cei ce mergeau înainte la conace dau veste că soseşte Craiul, iară cei ce veniau mai pre urmă la conac, ziceau că au trecut Craiul înainte» (8). La 19 Octomvrie eră în Piteşti. Axei Sparre, care nădăjduia, în Iulie, să-şi vadă stăpânul la Bender (9), veni să-l afle aici, cu ostaşii ce mai rămăseseră la Nistru: din ei se făcură «vreo 15 cete de vreo sută de oameni», cari plecară deosebit, pe alte drumuri.
Se aşteptă răspunsul hotărîtor din Viena. In noaptea de 8 spre 9 1 2 3 4 5 * 7 8 9
(1)	Neculce, p. 346.
(2)	Axintie şi celelalte izvoare, în Chilia şi Cetatea-Albă, p. 246, nota 2. Cf. Doc. Brâncoveanu, pp. 99—100; Giurescu şi Dobrescu, p. 247 şi urm.
(3)	Axintie, p. 161. Cf. Neculce, pp 346—7 pentru prădăciuni şi siluiri de «fete fecioare şi femei Înţelepte» la Botoşani, Bârlad, Iaşi, Focşani.
(4)	Axintie, p. 164.
(5)	Fabrice, p. 303.
16) Axintie, p. 158.
(7)	N. Muşte, p. 54.
(8)	lbicl., p. 52.
(9)	Acte şi fragmente, I, p. 100; Hurmuzaki, Supl. I1, p. 432,
www.digibuc.ro
CAfeoL AL Xlt-LfiA, PETRU CEL MARE Şt ŢERILE NOASTRE.
125
Noemvrie în sfârşit se despărţiâ de suita suedeză un ofiţer «în haină brună şi cu perucă de coloare castanie», care luă drumul Câmpulungului (1) şi de aici al Braşovului.
Astfel încetă Carol al Xll-lea de a mai înrâuri vieaţa noastră de nevoi, în mijlocul căreia apăruse cu trei ani în urmă, «desmierdat în avere, cheltuitor fără seamă», «sirneţ» (2), dar mai ales viteaz, — pentru a uimi, ca «domn blagorod şi vestit», care, «măcar că a fost căzut din cinstea sa, iară cu inima sa tot se părea a fi nebiruit» (3), pe aceia cari în mare parte uitaseră că şi ei înşişi fuseseră pe vremuri viteji mai presus de orice şi despreţuitori de moarte (4).
ADAUS DOCUMENTAR
Două acte din Hurmuzaki, Supl. I1 2 3 4, readuse la o mai bună lectură. —
I.
Bender, 10 noveuabris 1709.
Magnificus doininus generalis Poniatowaki redivit turcica ex legatione. Qui hoo effecit quod Rex Sueciae fecit pactum et amiciciam pro semper. 100 currus armorum, glo-borurn et pulveris, 13 currus pecuniae secum adduxit Regi. Işti omnes currus fuerunt ducti quilibet duobus paribus bovium Soltan tartaricus fuit in Dubasari 4 hebdomadis, et iam sunt duae hebdomadae quando discessit ad Cerym, ubi se Tartari preparant ad bellum. Auditur inter Suecos quod, cum steterit glaoies super aquas, ituri sunt in Uoraniam et Poloniam; cum ipsis 100/m Tartari et 50/m Turoae. Tanturn si pro Epiphania ruthena erit firma hyems et constans; si vero hyems inconstans fuerit, tune Sueci ibi hyemabunt et Turcae ad Iassi ibunt: hoo est 5 Paschae, cum quibus dicuntur esse 12/m. Iste ge* neralis dixit quod nos cum Turcis non bellabimus contra Poloniam, sed Imperator Tur-ciae tăiem dedit mandatum ut reduceret regem Sueciae ubi voluerit et qua; sed si illos aliquis attaoaret, ut se defendant. Magnificus dominus generalis Spar sio declarat in Saxoniam ire per Dubno, et, quaedam persona dum petierat ab illo, si depopulabuntur
(1)	Acte şi fragmente, I, pp. 100—1; Fabrice, p. 840, nota; Westrin, In Historisk Tid-skriff, 1900, p. 20 şi urm. (după memoriile lui Gierta).
(2)	N. Muşte, p. 52.
(3)	Ibid.
(4)	Despre Turci, Greoeann (p. 239) scrie că: «atăta i-au făcut, lnc&t şi Înşişi ei nu ştiă ce vor mai faoe, ci umblă ca nişte zăpăciţi, strămutând lucrurile lor tntr’o ai tntr'un fel, lntr’alta Intr’altfel».
www.digibuc.ro
126
N. iorgA
bona Poloniae, respondit: «Non, nisi proviantum accipient, sed, si illos aliquis tentaverit, defendent se». Iam ab aliquot hebdomadis congregali sunt exercitus Turciae cum suelico; sunt adhuc Sueci 800; stant ad Dnestrum; valachica vexilla cum Polonis sunt 8. Faciunt 1000 homines; stant in Varnica et in Calfa. Fuit modo obligatio serviendi, et datum est cuilibet per 6 aureos; fuerunt aulici plures, sed fugierunt; Cosaci stant prope Botniae : oum hoc heroy (?) sunt 5. Modo et datum est cuilibet per tres aureos, et işti fugiunt inter rusticos valachicos, abscondunt se et ipsis serviunt.
Superna die, eductus est Hospodar valachicus inde in Turciam, cum uxore et 4 filiis et cum aliquot dominis valachicis, quibus compedes in pedibus posuerunt, pro hoc quod Suecos 400 Moschi ceperunt in Valachia. Imperator Turciae iussit illos accipere et reddere Regi Succiae ut ipsos iubeat perdere, sed illos noluit recipere et remisit illos ad Imperatorem: non est modo Hospodar in Iassi. Propter hanc fraudem mulţi domini va-lachici fugerunt post Dnestrum, ubi aliquis potuit; in Mohilew sunt 12. Dictum fuit pro Hospodar Multaniae quod debuerat habere aliquas facliones cum Moschis; misit Im-perator pro ipso: noluit adesse, sed clausit se in Turgowica, in ipsa arce quam aedifi-cavit, et ibi debuit se defendere cum suo exercitu, quorum habet 22/m. Sueci sic narrant quod Imperator misit exercitum expugnare ipsum et quasi iam acceptus fuerit cum duobus filiis.
Auditur etiam quod post mortem Masepae magna est relicta pecunia, quam preterito an no, antequam se vendidit, eduxit per Sorocam ad las. M. D. Woynarowski accepit successionem post ipsum, sed amplius dux non vuit esse supra istos Cosacos. Apud illum est adhuc D. Horlik et Wotkowinski colonellus. Ex istis pecuniis Rex Sueciae magnam commoditatem habet.
Ediflcaverunt sibi Sueci omnes domus, precipue officiales generales, sperantes ibi hyemare. Nulii conceditur ex Cosacis et aliis transire per Dnestrum, nisi ad Dubassar et Jahorlikum tartaricum; Cosaci stant omnes simul, thnentes so separare; fecerunt sibi foveas, et ibi marient, sed, si illic hyemabunt, promittuntur ipsis hospitia in pagis.
Magnificus Dominus Palatinus Chioviensis speratur huc venturus a Sniatyn, et gene-ralis Stembok, et alter, cum exercitu, qui ituri sunt, per montes aut Hungariam, ad nos.
Transiverunt modo 20 currus Moschorum, qui, oum transiverint Dnestrum, iverunt ad Chiliam cum sobolis et vela. Turcae illis dederunt liberum passum, nisi iura dominii ac-oeperunt ab ipsis. Contra Valachos valde irascuntur, quod peţmiserint Moschos contra Suecos sub Czerniechow. II.
II.
Demetrius Cantemir, Dei gratia ad vitam Palatinus Terrarum Moldaviae.
Admodum Reverendo metropolitae suczaviensi, episcopis ritus greci, Magnificis dominis, capitaneis, secundis et terciis capitaneis, cuiuslibet generis et uni\ersO exercitu! omnibusque Aulae ministris terrestribus, et in flnibus provinciae manentibus militibus, omnibus terrarum moldaviensium incolis, notum facimus praesenti universali nostro siquidem, adhuc proavis maioribusque nostris ac patribus superviventibus, tam longo temporis spacio sua potentia terribili devastavit gentes nostras hostis Sanctissimae Cruois, specialiter saevitiam suam demonstrando, cum tamen lupum rapacem, innocentis san-guinis christiani sitientissimum, sub pelle ovina abscondissent, initio ditionis terrarum • nostrarum sub eius dominium eiusque Prophetae Mahometis, previo iuramento ipsi pres-tito, dominus magnificus Bogdam Palatinus, filius Stephani Palatini, plenarius possessor,
www.digibuc.ro
CAROL AL XII-LE A, PETRU CEL MARE Şt ŢERILE NOASTRE.
127
circa conditiones pacis tractavit ut terrae moldavieDses nulii alio subiacerent tributo prae-terquam quotannis 4 miile aureorum, 40 equos, 24 falcones conferrent, quo accepto nullam terris Moldaviae inferret violentiam, Sed infidelis et foedifragus paganus datum non prae-stitit verbum, dum tot violentas oppressiones terris Moldaviae intulit, arces, fortalitia de-molitus est, alias in deditionem accepit, sicut Tiginium, Kilium, Bialogrodum, Galatium, Timarovam, Soroka, Obluciczam (?) (1), Smailum, cum aliis ditionibus oirca Danubium, et tota provincia budziacensi, sepenumero confictis rationibus totum dominium moldavicuin a Tartaris devastări permisit et eius incolas, praestantissimos nostros dominos, dignita-rios et equestris ordinis homines, in rigidam accepit servitutein, totque filias matronasquo pudicissimas pro libidine sua usus est, imo ipsas ac Palatinos aliosque dominos cum domibus suis ad (idem suam paganicam et tyrannicam per varia tormenta mortisque comminationem attrahere oonatus est. Ergo idem ipsum malum in nobis ipsis experţi su-mus, dum nos tam privatis, quam publicis tributis annihilare satagebat ac varia quotidie augebat trib uto rum genera, quae vobismet ipsis nota sunt. Quapropter divina miseri-cordia nondum obliviscitur populi sui, siquidem amantem Christi spiritu suo replevit et excitavit Petrum Alexiovitiuin, totius Russiae Czarum, qui, acceplis invincibilibus artnis, monumenlo cruciş scilicet sanctae, opposuit se poteslati tyrannicae, ut gentes christianas ex servitute paganorum eliberet.
In cuius societatem armorum pleno corde et animo omnibus fortunis nostris iungamus nos, ac properemus necessc est, versus Danubium tendendo, impelui tyrannico eorumque invasionibus occurrendo. Siquidem divina ope quarta iunii stetit ad Benderum exerci-tus Czareae Maiestatis, decima quinta vero eiusdem mensis versus Danubium, ad pontem quem sanguine nostro ereximus, iam christianus movit exercitus. Quapropter Czarea Eius Maiestas notificavit nobis, sicut et aliis, ut quilibet nomen christiani portans equum conscendat, exercitui Eius Czaree Maiestatis se coniungat; qui autem renuerit, eiusmodi omnibus bona confiscabuntur.
Qui vero universali huic satisfaceret, iile gratiam Czareae Maiestatis super omnia bona sua lucraretur. Siquidem pro decern millibus exercitus de aerario Eius Maiestatis sti-pendia enumerata sunt et ad manus meas transmissa; ideo castra petenti initio quinque aurei, pro mense autem tres imperiales leonini conferentur. Fortalitia a tyrannis obsessa omnia restituentur, siout Illius Czarea Maiestas in suis universalibus notificat. Et siquis in posterum partium othomanicarum esse vellet, tam publice quam privatim, eiusmodi excommunicabitur, maledicelur, eiicietur tanquam Iudas a communitate sanctorura, et in perpetuum anathematizetur. Item illius tanquam hostis Czareae Maiestatis confiscabuntur bona, de illisque eiicietur, penaque colii plectetur.
Quapropter, fratres carissimi, hanc omnibus in genere propono informationem ut ne-mo de hoo dubitet. Qui enim huic universali contrarium se ostendet eiusmodi ingentium calamitatum numerum in caput suum attrahet. Quapropter adiuvante Domino cum exer-citu Czareae Maiestatis iungatis vos nostraque vestigia sequimini quanto citius. In quantum autem aliquis illorum in castris pro decima quinta iulii non comparuerit, talis penis suprascriptis punietur. His notitiae omnibus propositis, bonam salutem precor.
demetrius cantemir, Dux valachicus; elias catargius, Thesaurarius Magnus; iordaki, Magnus Cancellarius; georgius, Signifer Magnus; constantinus russbto, Pocillator Magniis. 1
(1) Tialvoliam, Tialnoka, In toate versiunile.
www.digibuc.ro
N. Iorga, Carol XII, Petru cel Mare şi ţevile noastre.
I.
ii. ' j
Pe o carte din biblioteca lui Dimitrie Cantemir (Biblioteca Academiei Române).


fi
* /mi. • Vj A -
i ^ * i'Lm£* \<5 m\ \ <51\ ^Vu •
P rp>
_ .	'v -Vi tu //»
UAo ^-.- ~yy /	Ţ/
, P . ^ K- r ^	< /i ^	1
# ti 1 U /> m v	^—> ** m ţ lu t tt "C -
%
<«
vf M fl
Poruncă a lui Dimitrie Cantemir pentru provizii (4 Iunie 1711) (Biblioteca Academiei Române).
Analele A. 1Î. — Tom. XXXIII—Memoriile Secţ. hlorine.
www.digibuc.ro
N‘ lor9a' Caro1 XI1’	cel Mare şi ţerile noastre.
II.
o r	^	<,	L c
-+- hof s T7X< AoaIcac Ca S-ţi AS-; ^nut tcsr tbrtCA/vU>Lt^
o	\ V	r t il A	Jj
JX $ £Y tt/^ jj-/H^UVQ <	/z^C/fe<
^,rns H-ţx^rrcc^-tv \ cj cca!
iua \ (A : 4-iî ‘hfol	~ cC~~ l ~~
w	\	< ■ v ^
T ^ ntnyv /kfvs *ic^i ^a.mejLţ . eca^K. /H+unA'lC'J hhc
A	o
ta 7 C4^CL'/fu ' CbrJAkrat; K*/**.
. /V o ^ r	.	^ C\ % .

/yc	; fji uu>m>‘in+yn*>nzsis<-%
tc<c a-cY
<Sf" ' • v O <> î ' I* V-4- ^
^vjâ'T*	^ ‘
/>lM^ JlC^CCkCa Hf/lH fV	: tUS/KAJLÎ n*XVî.
O q (SP . j $ V ~v k ^	/xi
su> a Agi '■	<-a ug&m$ t&s coJf*
y
U 'ţ
^îtj^ tiîXLţ'; JXiShtdh's Cjfici^/lŞr
m
^ Un^y z cltoff MuVkfi
PL*lC ' iuj^f7/ti7^.c	n*£oAS'
-^7 “c <f\ -4-	/	b '	*/
dV4«/* iau* fcat/vu fUTv*knisKV
LJm- ' J O ^ S	£>
Tccc^dAtGc; sv&lla. tu t zA.ru v ţ^>i - ha /ij
Z)mir-0 ™« a lui nie Abăză ca pribeag (Biblioh
ol O A n rr. . irînrr.r
^naWe ^ K—Tom. XXXIJI.—Memoriile Seo(.
Istorice.
teca Academiei Române).
www.digibuc.ro
N.

&
l0r°°’ Caro1 XII, PetrU
cel Mare şi ţerile noastre.
-e
iBL
III.
El
/r ' "	—V*	^ ^	^
ŢfiHncd fUTvJAHy/dt V5 - fohnjtţ <w\bC% ^
A € /V ^	-
r r> ţ / o ^5
mc	•.arjiOtv,;	;. ^SVî* t£/lM
V O •	^ lÂ*~p fi) V
'jMcl* ~/?uA • fit eL^fcZteLVAsJ %cab ;
u< >	$ lk*	,	<7'
ClHVTtULUA	:/HllC6
'l*Mrp&tt*l p P/CH /p ^ ^	^ '
Ja 1 (A ÂA • i-i *1 âLTTl^ —*	d CC^fTXX.	$ ^£*£ '
S»cic/Â5 * Cl& rutr&Z ni 1 - kX
? ;&$? / ^ ^ s
i /Jl/j VAtJ 0^, p „
^ IM AA • Ami/ - £4yc ÂCULTTit
> o Ş v,
✓>-ţi {/jr'c &AĂ ;ţ	t C ’C-Qt i € •
, "S t ig|....... ^
64rw jlsţrtHA ffiOCi &%a V/hj (Lt/lt C -
4iHrff' f)6âLtcĂ/l^ f*tc> IJM** ti\J &£z ynţ. -
JLMhxJ' tfyâ hÂ/2t-v fTU>	ţ %&*> CLyJ &J.
GQgJl %	^ * * /■,'	c~~P<^£~ *J , c
H£jfitjLs*<'	rudvet ibusAcsCifii
,	•	- ftc/Mo-^ycx- '<* -	~
C^rtM 'H <J Hp X	A-
v	}
~Ar?% fi-'-i'
WQ Ax?	-sraj-cu,
'/lfl,llel„ A	,,, Mert1'
le A- II.—fom. XXXIII--*1
oriile Sect, Istorice.
www.digibuc.ro

N. Iorga, Car ol XII, Petru cel Mare şi ţerile noastre.
IV.
PLANUL LUPTEI DELA VARNIŢA (după o veche planşă, reprodusă In Quennersted l. o.
www.digibuc.ro
CÂTEVA note
DESPRE
CRONICELE ŞI TRADIŢIA NOASTRĂ ISTORICĂ
DE
N. IOBGA
Membra al Academiei Române.
Şedinţa dela 8 Octomvrie 1910.
T. Legendă, tradiţie, istorie despre întemeierea Principatelor.
A.
Neagoe Basarăb, a Negru Vodă» şi cântecele sale (1).
O	cercetare amănunţită a menţiunilor din izvoare interne şi externe privitoare la istoria noastră, din punctul de vedere al legendelor ce cuprind, — cercetare care s’a şi făcut la vecinii noştri Sârbii, în ce priveşte opera de compilaţie a unui «Presbyter Dio-cleas» şi altele —, ar pune pe urma baladelor istorice cari s’au pierdut ori ar lămuri asupra vechimii şi persistenţei celor cari se păstrează încă.
I.
Cetind din nou preţioasa descriere a Principatelor între anii 1653 şi 1657, făcută de Pavel de Alep, secretarul Patriarhului «arap» Macarie de Antiohia, care a petrecut între aceşti ani la noi, m’am oprit asupra acestor rânduri privitoare la mănăstirea din Argeş a lut Neagoe:
«Locul pe care e ridicată fusese odinioară un lac, adunat din apele de izvoare, în mijlocul căruia se descoperi o veche icoană a
(1)	V. Iorga, Balada română, ta Cursurile de vară din Tălenii-de-Munte, 1909, p. 129 şi urm. şi deosebit: Balada populară românească. Originea ţi ciclurile ei.
Analele A. R.—Tom. XXXIII.—Memoriile Secţ. Istorice.	9
www.digibuc.ro
N. IÎ11V
132
tului de vreun Negru Vodă, ci explică numele localităţii dela sla-vonescul vodă şi face astfel ciudata etimologie: Negru Vodă = Apa Neagră (1). Cronica românească a Buzeştilor arată exact unde eră această cetate a Negrului Vodă: «pre apa Dâmboviţii in sus, la sat la Stoieneşti» (2): ea face parte din judeţul Muscel, comuna Pă-denii-Pământeni (3).
In Inscripţii din bisericile României, I, p. 130 şi urm., m’am ocupat de persoana fabuloasă a lui Negru Vodă. El eră cunoscut cărturarilor, pe baza acestui cântec bătrânesc, auzit ca legendă de Pavel de Alep, încă din 1569, când un document îi atribue întemeierea ţerii. Că e vorba de Neagu sau Neagoe Vodă dovedeşte aserţiunea Raguzanului Luccari, călător pe la noi prin anii 1590, că Negru Vodă e îngropat la Argeş, ca şi legenda populară despre aducerea moaştelor Sf. Filofleia de dânsul: şi călătorul sirian povesteşte la olaltă de Sf. Filofteia şi de clădirea mănăstirii din Argeş (4).
«Radu Negru» a fost creat de Câmpulungeni, — la cari se cântă şi o baladă a lui:
Din oraş din Câmpulung,
La poarta lui Negru Vodă,
precum se vede din inscripţia din 1636 dela mănăstirea lor, cu prilejul cererii lor de privilegii supt Mateiu Basarab. Negru făcuse mănăstirea, — fireşte şi pe cea din Câmpulung, ca şi pe cea din Argeş, el fiind ctitorul prin excelenţă. Ziditorului «minunii» dela Argeş i se atribuiâ tot ce erâ vechiu şi măreţ, ca şi, în Moldova, lui Ştefan cel Mare. Astfel a trecut în seama lui şi cetatea argeşeană a lui Negru Vodă, care e de sigur in legătură cu opera de apărare de către Unguri a celor dintâi Domni ai Ţerii-Româneşti. Pomelnicul mănăstiresc aveâ însă pe Radu Vodă şi cel dintâiu act al oraşului erâ tot dela un Radu. Astfel se născii, pentru cancelarie, şi mai târziu pentru cronicari (Stoica Ludescu, Constantin Canta-cuzino) personalitatea neadevărată, fabricată, a lui Radu Negru, care 1 2 3 4
(1)	«Latine Nigra Aqua dictae»; Papiu, Tesaur, I, p. 31.
(2)	Magazinul istoric, I, p. 283.
(3)	Cetatea Negrului Vodă din Argeş o aflăm la Sestini, Viaggio curioso-scientifico-antiquario, Florenţa, Tondini, 1815, p. 29: «In poca distanza d’un tal luogo si vede un’ altra torre: questa si chiama Tscetatie Niegrului Wodi, cioe.la fortezza del principe Ne-gro, e dove vi 6 una cappella».
(4)	P. 142.
www.digibuc.ro
CRONICELE ŞI TRADIŢIA NOASTRĂ ISTORICĂ.
133
nu e măcar Radu cel Negru, ci al cărui nume e alcătuit din alipirea altor două: cel din baladă şi cel din mărturiile scrise.
A fost o legendă a lui Negru Vodă păstorul, pe care, pe aceeaş cale de trecere dela cântec la povestirea populară, să o fi luat Pavel secretarul patriarhal, care cel dintâiu o are,—la ceilalţi po-menindu-se singur numele «descălecătorului» fabulos, iar la Luccari şi la autorul pisaniei din 1636 şi originea lui ungurească (1), după denumirea de «Ungrovlahia» a ţerii sale?
Se pare că da. Nu poate fi o confuzie cu cealaltă legendă, păstrată până azi şi în cântec, a lui Negru Vodă: cercetarea de dânsul a lui Mircea Ciobanul, care se dovedeşte cu «ristov» a fi fratele său (2). Pavel de Alep ştie de un Voevod român din Ungaria — aceasta i-au putut-o spune Câmpulungenii şi egumenul lor după pisania din 1636 a mănăstirii, dar caracterul lui de păstor şi lupta lui cu Tătarii în locuri pustii, biruinţa lui «cu ajutorul lui Dumnezeu» nu pot veni de acolo.
Le putem căută în legenda-cântec. Se pare că o ştie şi Constantin Stolnicul, care, cum spunea, a întrebat cântecele bătrâneşti pentru a străbate taina trecutului nostru. Când pomeneşte legenda despre întemeierea Moldovei, la care venim îndată, el nu vorbeşte de vânători nobili, ci de «păstori umblând cu dobitoacele lor prin munţi» (3). Să ne amintim că, în legătură cu evenimentul mare al gonirii Tătarilor, Ungurii au o legendă, luată de sigur din cântec ca şi legendele despre luptele celor dintâi duci ai lor cu căpeteniile de Români şi Slavi dincolo de Tisa: legenda Sfântului Ladis-las, care-şi lasă mormântul din Oradea-Mare ca să biruească pe păgâni. O legendă de Voevod luptând cu Tătarii şi curăpind creştinătatea de ei umblă deci prin ţară; i s’a alipit mai târziu numele lui Neagu-Negru ctitorul, pentru ca pe încetul, —ultima combinaţie a originii făgărăşene, scoasă din vechiul titlu de herţegi ai acestei ţeri, purtat de cei dintâi domni, a fost adausă după 1680 abia de Stoica Ludescu — să se ajungă la deplina formă cărturărească a unei legende pornite din simpla baladă. 1 2 3
(1)	«Moşiia lui care easte dintru Unguri descălecată ... Radul Negrul Voevod, care au fost de’nceput descălecătorol Ţerii-Rumăneşti»; Inscripţii, I, p. 128.
(2)	Mateesou, l. c., p. 4. -
(3)	Operele lui Constantin Cantacueino, p. 130.
www.digibuc.ro
132
n. mn
tului de vreun Negru Vodă, ci explică numele localităţii dela sla-vonescul vodă şi face astfel ciudata etimologie: Negru Vodă = Apa Neagră (1). Cronica românească a Buzeştilor arată exact unde era această cetate a Negrului Vodă: «pre apa Dâmboviţii în sus, la sat la Stoieneşti» (2): ea face parte din judeţul Muscel, comuna Pă-denii-Pământeni (3).
In Inscripţii din bisericile României, I, p. 130 şi urm., m’am ocupat de persoana fabuloasă a lui Negru Vodă. El eră cunoscut cărturarilor, pe baza acestui cântec bătrânesc, auzit ca legendă de Pavel de Alep, încă din 1569, când un document îi atribue întemeierea ţerii. Că e vorba de Neagu sau Neagoe Vodă dovedeşte aserţiunea Raguzanului Luccari, călător pe la noi prin anii 1590, că Negru Vodă e îngropat la Argeş, ca şi legenda populară despre aducerea moaştelor Sf. Filofleia de dânsul: şi călătorul sirian povesteşte la olaltă de Sf. Filofteia şi de clădirea mănăstirii din Argeş (4).
«Radu Negru» a fost creat de Câmpulungeni, — la cari se cântă şi o baladă a lui:
Din oraş din Câmpulung,
La poarta lui Negru Vodă,
precum se vede din inscripţia din 1636 dela mănăstirea lor, cu prilejul cererii lor de privilegii supt Mateiu Basarab. Negru făcuse mănăstirea, — fireşte şi pe cea din Câmpulung, ca şi pe cea din Argeş, el fiind ctitorul prin excelenţă. Ziditorului «minunii» dela Argeş i se atribuiâ tot ce erâ vechiu şi măreţ, ca şi, în Moldova, lui Ştefan cel Mare. Astfel a trecut in seama lui şi cetatea argeşeană a lui Negru Vodă, care e de sigur in legătură cu opera de apărare de către Unguri a celor dintâi Domni ai Ţerii-Româneşti. Pomelnicul mănăstiresc aveâ însă pe Radu Vodă şi cel dintâiu act al oraşului erâ tot dela un Radu. Astfel se născu, pentru cancelarie, şi mai târziu pentru cronicari (Stoica Ludescu, Constantin Canta-cuzino) personalitatea neadevărată, fabricată, a lui Radu Negru, care 1 2 3 4
(1)	«Latine Nigra Aqua dictae»; Papiu, Tezaur, I, p. 31.
(2)	Magazinul istoric, I, p. 283.
(3)	Cetatea Negrului Vodă din Argeş o aflăm la Sestini, Viaggio curioso-scientifico-antiquario, Florenţa, Tondini, 1816, p. 29: «In poca distanza d’un tal luogo si vede un’ altra torre: questa si chiama Tscetatie Niegrului Wodi, cioeja fortezza del prinoipe Ne-gro, e dove vi 6 una cappella».
(4)	P. 142.
www.digibuc.ro
CRONICELE ŞI TRADIŢIA NOASTRX ISTORICĂ.
133
nu e măcar Radu cel Negru, ci al cărui nume e alcătuit din alipirea altor două: cel din baladă şi cel din mărturiile scrise.
A fost o legendă a lui Negru Vodă păstorul, pe care, pe aceeaş cale de trecere dela cântec la povestirea populară, să o fi luat Pavel secretarul patriarhal, care cel dintâiu o are,—la ceilalţi po-menindu-se singur numele «descălecătorului» fabulos, iar la Luccari şi la autorul pisaniei din 1636 şi originea lui ungurească (1), după denumirea de «Ungrovlahia» a ţerii sale?
Se pare că da. Nu poate fi o confuzie cu cealaltă legendă, păstrată până azi şi în cântec, a lui Negru Vodă: cercetarea de dânsul a lui Mircea Ciobanul, care se dovedeşte cu «ristov» a fi fratele său (2). Pavel de Alep ştie de un Voevod român din Ungaria — aceasta i-au putut-o spune Câmpulungenii şi eguaienul lor după pisania din 1636 a mănăstirii, dar caracterul lui de păstor şi lupta lui cu Tătarii în locuri pustii, biruinţa lui «cu ajutorul lui Dumnezeu» nu pot veni de acolo.
Le putem căuta în legenda-cântec. Se pare că o ştie şi Constantin Stolnicul, care, cum spunea, a întrebat cântecele bătrâneşti pentru a străbate taina trecutului nostru. Când pomeneşte legenda despre întemeierea Moldovei, la care venim îndată, el nu vorbeşte de vânători nobili, ci de «păstori umblând cu dobitoacele lor prin munţi» (3). Să ne amintim că, în legătură cu evenimentul mare al gonirii Tătarilor, Ungurii au o legendă, luată de sigur din cântec ca şi legendele despre luptele celor dintâi duci ai lor cu căpeteniile de Români şi Slavi dincolo de Tisa: legenda Sfântului Ladis-las, care-şi lasă mormântul din Oradea-Mare ca să biruească pe păgâni. O legendă de Voevod luptând cu Tătarii şi curăţind creştinătatea de ei umblă deci prin ţară; i s’a alipit mai târziu numele lui Neagu-Negru ctitorul, pentru ca pe încetul, — ultima combinaţie a originii făgărăşene, scoasă din vechiul titlu de herţegi ai acestei ţeri, purtat de cei dintâi domni, a fost adausă după 1680 abia de Stoica Ludescu — să se ajungă la deplina formă cărturărească a unei legende pornite din simpla baladă. 1 * 3
(1) «Moşiia lui care easte dintru Unguri descălecată ... Radul Negrul Voevod, care au fost de’noeput descălecătorol Ţerii-Rumăneşti»; Inscripţii, I, p. 128.
<») Mateescu, l. c., p. 4. *
(3) Operele lui Constantin Cantacusino, p. 130»
www.digibuc.ro
134
N. IORGA
B.
Cântecul despre Dragoş Vodă vânătorul.
Legenda cărturărească a lui Roman şi Vlahata.
I.
Cele mai vechi anale ale Moldovei încep cu aceste cuvinte:
«La leatul 6867 dela Facerea Lumii, cu ajutorul lui Dumnezeu s’a început ţara Moldovei. Şi s'a început aşa:
1.	A venit Dragoş Voevod din Ţara-Ungurească, din Maramureş, la vânătoare de zimbri, şi a domnit doi ani (1).»
Această însemnare s’a făcut în Domnia lui Ştefan cel Mare, îndată după înălţarea mănăstirii Putna. Ştefan însuş poruncise a se alcătui un letopiseţ al domniei sale, al ţerii peste care stăpâniâ, şi al neamului său, dând astfel dovadă că înţelege puterea pe care o dă unui Stat afirmarea tradiţiilor sale istorice. Mai târziu el făcu să se scrie şi pe lespezi de amintire, în parte măcar, cuprinsul acestor scurte Anale, când ridică din piatră bisericuţa de lemn ce eră până atunci la Rădăuţi, locul de îngropare al înaintaşilor săi din acelaş neam.
Din anale chiar, el izgonise pe Iurg Coriatovici, un străin şi un uzurpator. Să adăugim că primirea lui Iuga Ologul în aceste însemnări dovedeşte că el făcea parte din neamul lui Bogdan Vodă, din şirul legiuit al Domnilor de acest neam şi că încercările nouă de a-1 pune în legătură filială cu Iurg Coriatovici — nici Iurg, nume străin, nu e acelaş cu numele românesc Iuga, pe care-1 găsim şi la Voevozii şi fruntaşii români din Maramureş (2) — nu sunt îndreptăţite (8). Pe pietrele amintitoare dela Rădăuţi se cetesc numele lui Bogdan, lui Laţcu, lui Roman, lui Ştefan, lui Bogdan fratele lui Alexandru cel Bun: deci sunt lăsaţi la o parte aici: Petru alMuşatei, pentrucă eră îngropat aiurea, la Neamţ, ctitoria sa, Iuga, pentru acelaş cuvânt—el fiind «luat la sine» de Mircea, Domnul muntean, 1 2 3
(1)	Bogdan, Cronicele moldoveneşti înainte de Ureche, p. 143. Cf. analele din Bistriţa, In acelaş, Cronice inedite, p. 34: «La leatul 6867 a venit Dragoş Voevod din Ţara-Ungu-rească, din Maramureş, la vânătoare după un zimbru, şi a domnit doi anii.
(2)	V. I. Mihâlyi, Diplome maramureşene, Sighet, 1900, p. 390: Iuga din Apşa; p. 321: Iuga din G&lineşti; pp. 321, 540: Iuga din Fereşti; p. 369, etc.: Iuga din Sălişte;p. 549: Iuga din Şieu; p. 569 şi urm.: Iuga din Talabor.
(3)	Gf. G. Popovici, Anul dela Martie, Bucureşti, 1905; Onciul, Din Istoria României. Părerea o văd admisă şi de I. Nistor, Die moldauischen Anspruche auf Pokutien, Viena, 1910 (din «Mitteilungen des Instituts fur ttsterreicbisofre Geschichtei).
www.digibuc.ro
CRONICELE ŞI TRADIŢIA NOASTRĂ ISTORICĂ.
135
în ţara căruia se stinse «Ologul»; un Costea Voevod, de sigur fiul sau fratele lui Laţco, se întâmpină în pomelnicul dela Bistriţa, pentrucă oasele lui vor fi fost aşezate acolo, dar în Anale n’aveâ ce căută, ca unul ce nu domnise. Ştefan, pe care-1 credem soţul Muşatei, mama lui Petru, lui Roman şi a celuilalt Ştefan, nu va fi fost recunoscut sau va fi stăpânit, cum admite d-1 Onciul, numai o parte din ţară(l).
Fireşte că nici în inscripţiile dela Rădăuţi, nici în pomelnicul dela Bistriţa nu găsim pe înaintaşul, de alt sânge, al lui Bogdan, Sas Voevod, pe care descălecătorul Moldovei neatârnate îl izgoni ca pe un vasal umilit al regelui Ungariei. Cu atât mai puţin pe Dragoş, care, după anale, ar fi fost tatăl lui Sas şi care ar fi ajuns în părţile moldoveneşti pe urma zimbrului urmărit de dânsul.
Sas e pomenit în actele regale ungureşti cari asigură fiilor şi urmaşilor săi un adăpost şi o despăgubire pentru Moldova pierdută, în lupta supt steagul suzeranului. Dragoş Vodă nu apare însă niciodată în ele, cu toate că un nume ca acesta nu e rar în Maramureş.
Despre el analele au numai ştirea că erâ din Maramureş, că a pornit la vânătoarea de zimbru, că a domnit doi ani şi că fiul său a fost Sas. Din aceste puncte scoatem anii de stăpânire, aflaţi prin tradiţie, ca şi pentru toţi ceilalţi Domni până la Alexandru cel Bun, cu privire la care şi la neamul său se făcuseră însemnări în Bistriţa, ctitoria lui. Scoatem filiaţia lui Sas, pe care n’o afirmă actele ungureşti citate. Rămâne vânătoarea şi o vânătoare de zimbru.
Stema Moldovei erâ zimbrul, şi cei dintâi cari s’au gândit la trecutul ţerii au simţit deci nevoia să şi-o lămurească. Tot aşâ găsim într’un manuscript muntean din veacul al XVIII-lea, care, vrând să dea ştiri de tot felul despre principatul Ţerii-Româneşti, se îndreaptă pentru fapte în mai toate cazurile după încercarea de istorie critică dela sfârşitul veacului al XVII-lea a lui Constantin Stolnicul Cantacuzino, o întreagă poveste cu domnul de Roman, «ce s’au sălăşluit la aceste locuri», cu «ţiitoarea fată» pe care a avut-o şi, «îmburduşind-o», a gonit-o, cu inelul ce i-a dat ca semn de recunoaştere, cu vieaţa de arcaş a copilului ce s’a născut, cu corbul care fură inelul de pe «vizdurile fântânii» şi e săgetat de feciorul de Domn căruia cu acast prilej mamă-sa-i destăinueşte obârşia sa slăvită,—toate acestea pentru a explică pecetea munteană (2). 1 2
(1)	Inscripţiile la Kozak, Imchriften, I; pomelnicul dela Bistriţa, In Melchisedeo, aceste Anale, VII.
(2)	Ms. 266 al Ao. Rom. Publicat In Studii fi documente, UI, p. 46 şi urm.: looul analizat lp text, la p. &5>
www.digibuc.ro
136
N. IORGA
Vânătoarea Voevodului Dragoş după fiare în locuri pustii trebue să fi fost luată însă din alt izvor decât un pomelnic de nume şi din altă inspiraţie decât aceea a cărturarului care vrea să afle originea şi înţelesul lucrului. Ea are caracterul poetic şi ne face a crede în altă baladă, moldovenească, în legătură cu începuturile ţerii. Balada istorică o ştim însă că a pătruns în popor, dar nu eră din izvor curat popular, ci, la noi ca şi la alte neamuri, veniâ din nevoia cântecelor dela ospeţe. In astfel de cântece însă se poate întâlni şi o tendinţă de explicaţie. Deci în întregime, afară de relaţia lui de înrudire cu Sas Vodă şi afară de anii Domniei, avem a face aici cu prefacerea în notiţe de anale a unui cuprins de baladă, — astăzi pierdută. Ea se cântă încă sub Ştefan, dar, de vreme ce i se recunoştea o valoare istorică, introducându-şi ştirile în letopiseţul ofiGial, trebue să admitem că eră simţitor mai veche.
II.
S’ar putea crede că aceeaş obârşie o are cealaltă poveste despre începuturile Moldovei şi ale neamului românesc, pe care o găsim sub titlul «Povestire în scurt despre Domnii moldoveneşti, de când s’au început ţara moldovenească», într’un manuscript rusesc dela sfârşitul veacului al XVI-lea; el cuprinde alte capitole răs-leţe despre originea şi genealogia Ţarilor Moscovei ce vin dela August şi a tuturor cnezilor ruşi, cărora li se dau iarăş cât mai mulţi şi mai străluciţi înaintaşi. Aceste capitole toate trebue să fie dela începutul veacului al XVI-lea şi au drept scop, înlr’o vreme când patima originilor romane, antice, mitologice, divine, dacă se poate, atinsese şi pe Ruşi, să arăte că neamul stăpânitorilor peste Muscali poate sta alături ca vechime şi nobleţă cu oricare altul. Dar fiul Ţarului Vasile luase pe fata lui Ştefan cel Mare: copilul născut din această căsătorie nu domni, ci se stinse în temniţă. înainte de disgraţia Elenei şi a fiului ei, deci de luna lui April 1502, însă după ridicarea lui Dimitrie la situaţie de moştenitor al lui Vasile, în 1498, a fost adusă această ciudată povestire ad hoc, care, pe baza numelor de Român şi Vlah, cată a ne arătă şi pe noi ca un neam vestit, — acolo în Rusia.
Cărturarul dela Curtea lui Ştefan cel Mare, cărturar, care a scris în vechea slavonă, şi nu în ruseşte, avea să împace mai multe lucruri: acea nevoie de mari strămoşi, apoi numele de Român şi de Vlah, ortodoxia, la care ţineau Moldovenii destul, iar Ruşii şi mai mult, şi,
www.digibuc.ro
CRONICELE ŞI TRADIŢIA NOASTRĂ ISTORICĂ.
137
în sfârşit, ceeace e mai interesant pentru această expunere, legenda maramureşeană. Ca unul ce fusese la Veneţia, poate şi la Roma, unde va fi auzit de Papa Formosus, — deci unul din solii pentru ajutor ai lui Ştefan la Signorie şi la Sfântul Părinte, — cărturarul moldovean, cunoscător întru câtva al tendinţelor Renaşterii, porneşte dela Veneţia pe fraţii Roman — în legătură cu cuvântul Român — şi Vlahata, care porneşte dela celălalt nume, de Vlah (1). I-a creat el, fără să-l fi dat vreun cântec ori măcar vreo legendă, tot aşa precum alţii, în Franţa medievală preocupată de problema turcească, a Cruciatelor nouă, dăduseră ca începători ai Francezilor şi Turcilor pe eroii eponimi Francus şi Turcus, sau Teucer, din Iliadă. Cei doi fraţi fac Roma, — amintire a legendei gemenilor Romulus şi Remus. Această Romă nu poate fi însă cea nouă, catolică, ci a trebuit să fie o Romă ortodoxă, neapărat mai veche. Cea catolică e Bâmul Letinilor sau Latinilor, aceastălaltâ nu e un Râm, ci o Romă a Romănenilor (scriitorul are în gând Romanul moldovenesc).
Cum au ajuns însă Romănenii în Maramureş, pentru a se coborî în Moldova? Legenda Craiului Ladislas cel Sfânt care se luptă cu Tătarii, legendă ce pare a fi fost răspândită şi la noi, apare. Scriitorul, care a fost şi prin Serbia şi ştie cultul naţional al Sfântului Sava, el care cunoaşte pe Vladislavii transdunăreni, face pe Craiul desrobitor al creştinilor un nepot al Sfântului Sava. Din Mehemet face Neimet, adică Meimet, şi numeşte astfel pe Hanul ai cărui răs-boinici se întind lângă Prut, lângă Moldova, şi chiar până la Mureş,— ca să aibă unde-i bate, fără a trece la noi, Sfântul Rege. Sunt chemaţi de o potrivă, în ajutor — cum chema Ştefan pe Apuseni —- Latinii şi Romănenii; aceştia sunt viteji şi cinstiţi; ceilalţi, uneltitori şi vicleni, — spre mai marea laudă a pravoslaviei. înaintea luptei dela Tisa, Latinii dărâmă Roma cea veche, risipesc familiile locuitorilor şi îndeamnă pe Craiu a-i prăpădi în luptă. Aşa de bine se poartă însă împotriva Tătarilor ortodocşi, încât Ladislas le destăinueşte îndemnurile împotriva lor şi, fiindcă nu mai au de ce se întoarce acasă, îi aşează pe unde ştie povestitorul că sunt Români peste munţi: în Maramureş, la Tisa, la Criş, şi le dă alte soţii, Unguroaice.
Romani, dar ortodocşi, Romanovţii dau pe Dragoş. El merge la vânat de zimbru. Ţara pustie-i place. Cere Craiului a o putea coloniza, şi i se îngădue. E ales Voevod de cei strămutaţi de el. Cum se vede, e o încercare de a da un caracter legal descăle-
(1) Gf. Laiotă, Balotă, Hociotă, Başotă, Calotă (dela Laiul, Balul, Hociul, Başul, Calul).
www.digibuc.ro
138
N. IORGA
carii. Se înseamnă şi stema zimbrului şi, după adevărul lucrurilor, cea dintâi reşedinţă, Baia, în care însă Bogdan, şi nu Dragoş chiar, pare să se fi aşezat.
III.
Pomenită pe la 1470, apoi peste douăzeci de ani, legenda scoasă din baladă apare mai lămurită încă în versiunea letopiseţului moldovenesc pe care o dă, întrebuinţând zilele de oprire silită la Curtea lui Alexandru Lăpuşneanu, ambasadorul polon Nicolae Brzeski (1). «Cu voia lui Dumnezeu», se începe această versiune, «cel dintâiu Voevod, Dragoş, a venit vânând din Ţara-Ungurească, dela ţara şi apa (!) Maramureşului, pe urma unui zimbru, pe care l-au ucis lângă apa Moldovei»— Baia e pe apa Moldovei şi se chemă odinioară chiar cetatea Moldovei, Baia Moldovei (Moldvabânya) — «şi s’a veselit acolo cu boierii lui, şi i-a plăcut ţara, şi a rămas într’însa, şi a descălecat-o cu Moldoveni din Ţara-Ungurească».
Aproape în acelaş fel întâlnim apoi povestea, peste un veac aproape, când deci ea trăia încă în popor. De o parte, iată, între 1646 şi 1647 (2), Cronica lui Grigore Ureche, care nu se mulţumeşte cu scurta însemnare din Analele slavone ce i-au slujit de bază, ci înfăţişează legenda întemeierii cu o sumă de lămuriri nouă, cu cari s’a crezut dator faţă de cetitorii săi. Nu e numai Dragoş— aici: fiul lui Bogdan — pe urma zimbrului, ci «o samă de feciori de Domni». Ei sunt urmaşi ai Romanilor, crede acest reprezentant al spiritului Renaşterii, biruitoare de mult în Polonia: «den domniile ce au fost pe acele vremi la Râm». Vânătorii sunt ajutaţi de căţeaua Molda, care e născocită pentru a da de rostul numelui ţerii; ea arată, înecându-se, locul unde va fi Scaunul de Domnie.
Când apoi Simion Dascălul reieâ cronica lai Ureche pentru a o întregi, el pune a doua oară în legătură, fără a fi înrâurit, se pare, de letopiseţul rusesc scris pentru Domniţa Elena, descălecarea lui Dragoş vânătorul de zimbri cu luptele Craiului «Laslău» împotriva Tătarilor: pe acestea le iea în adevăr — şi numai pe acestea — din «letopiseţul unguresc», care aici înseamnă, se pare, nu o cronică latină a Ungariei, ci o încercare de istorie din partea catolică, scrisă 1 2
(1)	In Bogdan, Cronice inedite; Hurmuzaki, XI, p. xx, nota 1,
(2)	Ist. Ut, române în veacul al xyil-lea, II, p. 845,
www.digibuc.ro
CRONICELE ŞI TRADIŢIA NOASTRĂ ISTORICĂ.
139
în ungureşte sau latineşte de vreunul din «biscupii», din epişcopii apuseni, de neam maghiar, din Moldova. Şi alcătuitorul ungur are nevoie să explice venirea dela Roma, asupra căreia trece Urechş, ne-cunoscând pe Traian altfel decât ca pe un cuceritor ce nu se opreşte( 1). Fabula hoţilor cu cari Romulus a colonizat Roma, ca şi aqţipatia Ungurilor pentru Români, face pe scriitor, care se gândeştş şi la faptul că un Domn nu dă bucuros oastea lui cea bună vecinilor pentru răsboaiele lor, a vedeâ în cei descălecaţi prin Maramureş, tâlhari din Râm, şi se aduce ca dovadă arderea părului «împrejurul capului», tăierea rotundă a chicei obişnuită la Români. Simion, la rândul lui, adauge data luptei cu Tătarii: la «câşlegile Crăciunului», lângă Rodna, cum i se pare a vedeâ din semne, prin «stânci de piatră în două locuri». Tătarii sunt goniţi. Siretiul e apa ce se vede acum, şi ea capătă, după povestitorul ungur, acest nume dela strigătul Craiului: Szeretem, szeretem. Tătarii fug la Crâm; pentru înfrângerea lor se face ospăţ de trei zile, şi de aceea Ungurii «la legea lor» fac lăsatul de sec numai Marţi. Tâlharii rămân în Maramureş. La legenda, următoare, a lui Bogdan se adaugă numele de Boureni, unde a fost ucis zimbrul, bourul.
Locurile mai însemnate din susul Moldovei se lămuresc apoi prin poveşti adhoc după numele lor. Iţcanii vin dela prisăcarul Iaţco, Suceava dela ssocs, cojocar în ungureşte,— deci, «neşte cojocari ungureşti», Baia o fac, n'am înţelege dece, decât doar pentru pământul bun de oale ce avea, «neşte olari». Pentru a lămuri obârşia Ruşilor din partea de sus a Moldovei, Iaţco e prefăcut în al doilea descălecător, care colonizează «pe apa Sucevei în sus şi pre Siretiu, .despre Botoşani» (2). 1 2
(1)	«Moldova au stal pustie peste 600 de ani, trecând pe aice Traian ..., a căruia se Cunosc semnele puterii lui pe unde au tras troian, peste multe ţeri, trecând cu oştile lui peste câmpi şi peste ape. Atâţia ani [—600] s’au aflat pustie, până când au vrut milostivul Dumnezeu a nu lăsa acest pământ fără de oameni» (urmează vânătoarea lui Dragoş); Letopisiţe, I, p. 131.
(2)	O mare parte din aceste ştiri: vânătoarea, originea Sucevei, le comunică verbal, după cronică, pe care o cunoştea in versiunea lui Amiras, boierul moldovean Milo lui Boscovich, călătorul; v. Viaggio al acestuia, pp. 127—8 (şi în Uricariul, XXIV, p. 292): «Mi aggiunse il medesimo Moldavo che vi fe in Jassi inedita un’ Istoria di Moldavia, fatta compilare da Gregorio Gkika, stato principe di Moldavia 36 anni addietro, uomo di ottimo gusto e di molto sapere, e ricavata da tutti quei monuinenti che il medesimo aveva con somma diligenza fatti ricercare da per tutto. Mi aggiunse la tradteione po-polare che vi e nel paese, che un cavaliere unghero, avanzandosi coli’ andare a caccia fino a lâ, trov6 il paese deserto, che al flqe si trovd, un pellicierş con delle api [Su-
www.digibuc.ro
140
N. IORGA
Ceeace ne face a da caracterul arătat mai sus «letopiseţului unguresc», o aflarea acestei legende la arhiepiscopul şi vizitatorul apostolic Bandini (1), care se află în Moldova tocmai în vremea când Ureche îşi alcătuia letopiseţul, dar înainte ca Simion să fi îndeplinit revisia şi întregirea lui.
Şi în rândurile lui Bandini vin din Maramureş nobilii. De toţi ar fi «200 de tovarăşi», —mai târziu Cantemir (2) socoate «vreo 300». In frunte nu e însă numai Dragoş, ci, potrivit cu acel letopiseţ unguresc, croit după datele baladei, doi fraţi pe lângă Dragoş călăresc spre codrii pustii: Domokos (3) şi «Volca, Volocha, Volchus», erou eponim, ce ar părea să fie Vâlcu, dar e mai probabil Olâh, — căci şi zice Italianul care-1 face pe el să fie ales Domn, că dela numele lui se trage acest «valahus populus». Şi ei cad în greaua urmărire, la apele .ce străbate vânătoarea, ca şi a căţelul cel frumos Molda». La întors fraţii arată mamei o brazdă din pământul roditor ce au găsit. Se hotăreşte adevărata descălecare.
La Bandini aflăm deci legenda pornită din cântec în forma literară dată de acel scriitor ungur mai vechiu. La el se găseşte astfel şi elementul deosebitor al «letopiseţului unguresc»: Moldova pleacă dela «şase popoare italiene, oameni foarte nelegiuiţi, hoţi de drumul mare, izgoniţi din ţara lor». Şi mai departe: «Intru amintirea surgunirii lor, mulţi din popor îşi rad capu 'mprejur, ca şi cum şi-ar legă capul cu o funie; şi, de câteva ori, întrebând de ce se rad, suspinând unii au zis: «Aşâ ne-au învăţat strămoşii, ca să ne aducem aminte noi, urmaşii lor, că avem obârşie din împărăţia romană, dela neamul roman slobod, şi pentru păcatele străbunilor surguniţi din ţară petrecem în pământ străin».
Nu putem admite realitatea acestei întrebări, şi încă a unei întrebări directe. E de sigur acelaş izvor scris ca la Simion Dascălul şi astfel cad învinuirile indignate pe cari i le aduce acestui compilator, în cunoscutele rânduri, pline de simţul demnităţii naţionale, Constantin Stolnicul Cantacuzino, care luase un manuscript al Cro-
ceava, Iaţeo, — confundaţi], dalie quali aveva il suo nutrimento, da cui prese nome la cittâ di Suoiava, che egli vi stabili, ducendovi una colonia di Ungheri, derivandovi Su-ciava dai nome con cui in quella lingua si chiama un tel mestiere; che un suo cane chiamato Moldav, caduto nel Hume, vi si annegb, e dette il nome al Hume Moldova e alia Moldav ia».
(1)	Analele Academiei Române, XVI.
(2)	Descriptio Molăaviae, p. 2: «300 saltom hominibus».
(Bţ Intre Maramureşenii descălecători se Întâmplă a fi un Dămuncuş.
www.digibuc.ro
Cronicele şi tradiţia noastră istorică.
141
nicei moldoveneşti revăzute de Dascăl, în acelaş timp cu celălalt cronicar muntean, Constantin Căpitanul, în anii de răsboiu ce urmează după 1672 (1).
Pornită dintr’o baladă de ospeţe, legenda vânătorului de zimbri Dragoş s’a coborît în popor, pierzând şi câştigând elemente, la Români ca şi la Unguri: încă de sub Ştefan cel Mare ea a avut de două ori onoarea de a fi primită în letopiseţe oficiale; adăugită cu povestea luptelor Craiului Laslău cu Tătarii, cu conştiinţa Originii romane, căpătată din cărţile Renaşterii şi din spusele celor cari le cetiseră şi cu fabula hoţilor lui Romulus, ctitori nelegiuiţi, dar viteji, ai Romei, ea a pătruns în letopiseţul scris ungureşte prin veacul al XVI-lea de un cleric catolic din Moldova, care întrebase pe poporănii săi. De aici ea a venit în discuţia celor dintâi alcătuitori de cronice scrise româneşte în veacul al XVII-lea, cari aveau şi de-a dreptul dela popor cuprinsul baladei domneşti de odinioară.
II.	Continuarea cronicei lui Constantin Cantacuzino.
Astăzi e în afară de orice îndoeală că lui Constantin Cantacuzino, mare şi învăţat boier muntean, tot odată şi unul dintre aceia pe cari o înaltă cultură, căpătată în Constantinopol, în Veneţia şi Padova, îl ajută să prefacă în concepţii limpezi iubirea de ţară şi de neam pe care ceilalţi fruntaşi români ai vremurilor o aveau numai sentimental şi instinctiv, — i se datoreşte cronica începuturilor româneşti, care a ieşit la iveală numai la jumătatea veacului trecut, fără a i se înţelege însemnătatea, şi pe care apoi Kogălni-ceanu a cuprins-o în marea lui colecţie, atribuind-o Spătarului Ni-colae Milescu.
Acest monument de erudiţie, critică şi cugetare, care e de sigur superior încercărilor analoage ale Costineştilor şi lui Dimitrie Can-temir, nu erâ isprăvit în manuscriptul dela Cozia, după care s’a făcut ediţia Ioanid. El se opreşte la discutarea stăpânirii hunice a lui Attila asupra ţerilor noastre. Tot acesta e punctul în care se întrerupe povestirea şi în m-sele 446 şi 1267 ale Academiei Române şl în acela care, adus dela Muzeu, s’a adăugit la colecţiile instituţiei noastre.
(1)	V. Memoriul despre Magni in acest volum din Anale, pe lftng& Operele lui Constantin Cantacuzino, pp. 47—8, etc.; Constantin Căpitanul, ed. lorga, p. 10.
www.digibuc.ro
142
fc. 10RGÂ
A scris Constantin Stolnicul şi mai departe povestea neamului nostru? Inea de mult am arătat că: da. Prinderea şi moartea silnică, la 1716, a scriitorului nu l-au găsit la cele dintâi capitole ale marii lucrări pe care o plănuise. Cred că astăzi pot da ceva mai multe lămuriri cu privire la soarta acestei cronice de erudiţie critică.
I.
Manuscriptul 266 al Academiei Române ne dă conceptul, mult îndreptat şi neîndestulător stilizat, al unei Descrieri a Ţerii-Româneşti, al cărei plan cuprindea: geografia propriu zisă a Principatului («starea» şi «întinderea», «hotară», «mărime», ape, «aerul», «pământul», «lucruri vrednice şi rare»), poporaţia («firea lăcuitorilor»), limba, obiceiurile, organizaţia bisericească («împărţeala în trei eparhii», «arhiereii») organizaţia politică («stăpânirea», «pecetea», «legea»), veniturile, vieaţa orăşenească, ctitoriile domneşti, «neguţătoria», «şcolile» (1). Cel ce scrie, pe paginele libere ale unui letopiseţ moldovenesc ştiâ de biblioteca dela Mărgineni a Cantacuzinilor, — despre care eră să fie vorba mai pe larg «la rândul neamului boieresc», de vânzarea acestor cărţi când datornicii au urmărit — adecă după 1730 — pe Constantin Vodă Mavrocordat. Lucrarea lui a fost plănuită astfel şi înseilată pe la 1750, fără să putem găsi ori bănui măcar numele acestui boier cărturar.
Dela cele dintâi rânduri recunoaştem întrebuinţarea scrierii lui Constantin Stolnicul Cantacuzino. Mărturia lui Bonfiniu despre «Dachi şi Gothi, lăcuitori acestor locuri», înaintea cărora se aflau «nişte neamuri ce le zicea Gavrisţi şi Ghestoboţi» e întocmai locul dela p. 71, ed. Iorga, a lui Cantacuzino: «Şi mai mult însă înaintea acestor Dachi şi Gheti lăcuitori erâ, şi Bonfinie zice nişte neamuri de le zicea Gavrisţi şi Chestoboţi». Aşâ urmează şi mai departe, cu «Misia» ţară sârbească (Anonimul, p. 46 = Cantacuzino, p. 701, jos), cu supunerea de către August (A., ibid.; C., p. 75), cu lupta lui Do-miţian împotriva Dacilor (A., p. 46: «după Hristos ani 88»; C., p. 78: «la anul dela învierea Domnului 99»). înfrângerea lui Oppius Sabinus «în Dobrogea» pare a fi luată de anonimul nostru (p. 46) dintr’o versiune mai întreagă a lui Cantacuzino. Cetatea Severinului vine dela Sever şi la unul şi la altul (A., p. 47; C., p. 79). Şi boierul necunoscut se ocupă în treacăt de stăpânirea lui Attila la noi.
(11 V. Istoria literaturii româneşti în secolul al XVIll-lea, I, p. 502 şi urm. Descrierea s’a dat în Studii şi documente, III, p. 46 şi urm.
www.digibuc.ro
c{ionicele şi tradiţia noastrX istorica.
143
cL
Adausul acestuia despre originea cetăţilor: Giurgiul şi Brăila dela Genovezi, turnul din Târgovişte dela Daci, Antina Romanaţilor, dela aceiaşi, — arată preocupări arheologice, nouă şi interesante, pe cari însă tot cetirea cronicei Cantacuzinului le provocase. Capitolul despre «Cuţovlahi», anunţat numai, eră să fie luat din acesta, p. 125 şi urm.
La numele Principatului muntean (p. 48), Flac şi «Vlaha, fata lui Dioclitian, măritată după un Ioan ce au fost stăpânitor pe aceste locuri», sunt din Bonfiniu, citat la C., p. 101. «Vorba franţozască», adecă Valaques (ibid.) e din expunerea lui C., p. 122.
Mai departe însă, explicaţia Ungrovlahiei, alăturată cu Moldo-vlahia, prin faptul că «după Romani ar fi căzut Unguri cu stăpânire pe acest loc al Vlahiei», arată întrebuinţarea 'părţii pierdute din Cantacuzino. Şi lămurirea numelui, dat de Turci, Caravlah prin Negru Vodă (Cară), deşi greşită, e prea ingenioasă pentru a-i căută originea aiurea. La sfârşitul capitolului, neisprăvit, despre nomenclatură, se amestecă părerea lui Miron Costin despre originea cuvântului Munteni (C., p. 49: «zicându-le Olteni, mai pe urmă, schimbându-se din vorbă slova dintâiu, le-au zis: Munteni»; M. C., I, p. 10: «s’au luat Leşii de pe apa Oltului şi au adaos la cărţile lor cele tipărite o slovă M, de li zic: Muntenilor Molteni, adecă Olteni»), Se citează însă apoi părerea Cronicei muntene, a lui Lu-descu, despre obârşia olteană a principatului muntenesc (cf. Magazinul, IV, p. 28). Prefacerea explicării copilăreşti de acolo prin înlăturarea venirii «spre Miazănoapte» a Oltenilor—cari sunt aici «lăcuitori dintru acest neam Români» (p. 49), apropierea părerii lui Miron de a lui Ludescu, învederează altă minte decât a unui grăbit compilator. Dacă ţinem seamă că partea păstrată din Can-tacuzino e mai mult în legătură cu nomenclatura şi originile, am putea vedea în aceste rânduri rezumatul părţii următoare din Can-tacuzino, până la descălecare.
n.
O	versiune anterioară anului 1764 —dată la care o cuprinde un copist, la un loc cu alte lucrări, de cuprins religios şi istoric, — are, după cuvintele dela început ale cronicei lui Ludescu, adausuri necontenite la letopiseţul acestuia. Se încearcă a se statornici anii când se încep şi se mântue Domniile (6823, moartea lui Radu Negru, 6842 suirea lui Alexandru Vodă). Se pomenesc, în ce priveşte le-
www.digibuc.ro
144
H. iORdi
gâturile cu Ungaria, răsboaie altfel necunoscute: după menţiunea luptei lui Carol-Robert,—aici cu presupusul Mihaiu Vodă—şi a supunerii lui Alexandru fiul lui Basarab către regele Ludovic, expediţia imposibilă a acestuia împotriva lui Casimir al Poloniei, în 1348, pentru a scoate Cracovia dela «Ianoş Craiul Cehilor», năvala Tătarilor în Ardeal şi lupta lui Alexandru, două zile, la Secui şi prinderea Sultanului «Atlam», care e tăiat, iar robii duşi la Vişegrad; expediţia lui Sigismund în folosul lui Mircea, cu multe ştiri amănunţite şi cu aserţiuni ca aceea că Dan eră ajutat de Turci, iar Mircea a mers la Buda pentru a căută ajutor la rege: descrierea, rău datată (29 Noemvrie) a luptei dela Nicopol, intervenţia, exact arătată, a lui Ştefan de Losoncz («Lojonţ Işfan»); o largă povestire, mai mult fabuloasă, cu colorit anti-catolic, a luptei dela Varna (1444); alta a asediului Belgradului în 1456, «Iancul Vodă» ajutând cu «Cresteşăi» apuseni (cristoşii, cruciaţii): frumoasă descriere retorică, posibilă ca detalii.
Cât priveşte împrejurările din Balcani, pe cari Constantin Căpitanul le adăugise, împreună cu ştiri despre Moldova din Ureche, după cronicarul bizantin Phrantzes, avem în această compilaţie destule, cari se văd a veni toate dintr’un letopiseţ sârbesc. Se dau 28 de ani de Domnie lui Osman întemeietorul, faţă de 30 din alte versiuni ale cronografelor slave din Balcani,-şi se arată data morţii: 6836, admisibilă. Se dau amănunte despre luarea Brusei în 6858,— pe cari le-am căută în zadar în aceste părţi; Orhan ar fi primit aici rana din care a murit. Se sar toate faptele pomenite în analele Sârbilor până la lupta din 1394 a lui Sigismund cu Turcii, dar se spune, exact, cum aceştia au luat Galipoli, Filipopol şi «Udriiul» (Adrianopolul); lupta dela Cosova e dată extrem de confus. Luarea Macedoniei, Foceii, Beoţiei, Aticei şi a «ţerii Scheilor care eră supusă supt Coroana Ţerii-Ungureşti», înainte de lupta dela Nicopol, e corespunzătoare cu adevărul. Urmează, în această ordine de fapte, moartea lui Murad al II-lea, luptele celui de al doilea Mohammed cu «Caraiman»,—Caramanii—, «domnul Iconiei», clădirea cetăţilor, «în buaz (bogaz) unde iaste Marea strâmtă», luarea Constantinopolei, cu multe ştiri despre Greci şi «Sarachini» mari ca Goliat (data precisă: «la anul dela Zidirea Lumii 6961, iar dela Hristos 1453, Maiu 29, într’o zi Marţi, îndictul 1»).
Dela 1456 înainte, deci dela moartea lui Hunyady, pentru cronicar: «Iancul Vodă», nu se mai dă decât obişnuita cronică munteanâ.
Cuvinte ca Şchei pentru Bulgari ne-ar face să credem într’o ver-
www.digibuc.ro
CRONICELE ŞI TRADIŢIA NOASTRĂ ISTORICĂ.
145
siuue veche ca a Iui Moxalie, a unei alte forme din urmarea ana-listică a cronografelor bizantino-slave. Ea a fost întregită de un scriitor ardelean cu veşti din cronicele latine ale Ungariei, pe lângă cari s’au adaus menţiuni legendare despre lupta cu Tătarii, ca aceea cu «Atlam» în Secuime.
Aron Densuşianu pomeniâ odată o Cronică a Iancului Vodă: se poate să fie cea de faţă, care se opreşte odată cu moartea eroului şi vorbeşte aşa de pe larg despre partea lui în lupta dela Varna. înainte de a vedea cronica aceasta, despre care se ştia doar că e mai bogată şi are ştiri din izvoare ungureşti, credeam că in ea s’ar păstră ceva din continuarea lui Constantin Stolnicul. Astăzi când ea e tipărită (1), nu putem spune alta decât că alcătuirea şi stilul ei sunt cu mult prea grosolane pentru ca să poată avea un autor de ştiinţa şi inteligenţa lui Constantin. Multe din datele aduse sunt şi în contrazicere, apoi, cu acea cronologie critică, pe baza cercetării de documente, pe care Stolnicul o gătise pentru a-i folosi la partea cronicei sale pe care n’a ajuns a o scrie (2).
III.
Peste câţiva ani, Mihaiu Banul Cantacuzino, chemat să alcătuească pentru Ruşi un memoriu despre Principatul muntean, avea încă la îndămână cronica rudei sale. Supt titlul: «întâia întrebare, trasă din Istoria Ţerii-Româneşti scrisă de Stolnicul Constantin Cantacuzino după vechi mărturii şi dovezi istorice», el dădea extrase cari corespund pp. 104, 71, 86, 105—6, 107, 108 şi urm., 111 şi 79 din ultima ediţie a scrierii lui Constantin. Manuscriptul lui eră însă necomplet până la Attila.
Am citat aiurea (8) afirmaţia lui Klein că această cronică, pe care scriitorul ardelean o atribue lui Teodosie Mitropolitul, mergea până în veacul al XllI-lea. Şi în repeţite rânduri am atras atenţia asupra întrebuinţării părţii ce nu s’a găsit până azi în studiile călugărului muntean Naum Râmniceanu, care scria prin 1820—30. Şi aici e de adus o precizare.
S’ar putea ca Meletie de Atena, vestitul geograf, des întrebuinţat de scriitorii noştri, care, în opera sa capitală, discută şi cuvântul Vlah, să li avut înainte pe Cantacuzino. Naum citează părerea
(1)	In Revista pentru istorie, archeologie şi filologie pe 1910, de d-1 Stoica Nicolaescu.
(2)	Cf. Operele lui C. Cantacueino, pp. XL—I.
(3)	lbid.
Analele A. R.—Tom. XXXIII.—Memoriile Secf. letorioe.	10
www.digibuc.ro
146
N. iorGA
lui. El combate pe aceea că Muntenii vin din Olteni, ceeace ne-ar trimete la manuscriptul cantacuzinesc dispărut. îndată după aceasta e vorba de Petru şi Asan ca întemeietori ai Craiovei (v/jc Kpaio-6aţ oi ap^aîotrp. 245), şi aici, pe lângă Nicetas Choniates, se citează Cantacuzino. S’ar crede că e vorba de Stolnic, care ar fi discutat deci asemenea împrejurări din veacul al XlI-lea. De fapt, povestea lui Petru şi Asan, «domni ai celor cinci judeţe ale Craiovei», cum se vede din «hrisovul de ctitorie», mai târziu, al bisericii Sf. Dumitru din acel oraş, deşi răzimată pe Choniates tocmai, e din memoriul lui Mihaiu Cantacuzino, cap. II. Sau, altfel, trebue să se admită— ceeace nu e imposibil, dat fiind mai ales sistemul Stolnicului de a se lămuri prin inscripţii—ca această întrebuinţare să-i vie lui Mihaiu din opera lui Constantin.
Căci Naum are in mână pe celălalt Cantacuzino şi, când îl citează pentru nobilii români din Haţeg, are în vedere acest loc din cronica lui, p. 100: «Şi doară vreo rămăşiţă de-a acelora [nobili] şi până astăzi, de nu aici, iară în Ardeal poate fi, cum unii din Haţeg adeverează şi se ţin a fi» (Naum, p. 244 : oi v.aza6dvze<; e* zoo ămzepoo ţjispouc r/jţ Aemac ex zs zoo XazCsyioo TpavotX6avtac, *at sx zoo âvzLitspoo Bavcmoo, â<p o5 z'o ovopia OoYYP^Xaxta; icp66. Ka-vtaxooCtvov; MeX. TstDYP-)- Originea misică, frăţia cu Moldovenii sunt idei de ale Stolnicului (■ibid.). Şi fixarea Capitalei lui Decebal la Bălgrad (C., p. 86) e de acolo (N. R., p. 246: străini «în jurul oraşului lui Decebal şi în Maramureş ; p. 247: după Cantacuzino, Negru Vodă vine din «cetatea lui Decebal»). Şi, iarăş, şi aici se pune în legătură, pe lângă «diferiţi istorici» (şi Meletie), chestia descălecării oltene, după spusele lui Ludescu, ca bază, cu Cantacuzino (şi de aici dispare însă trecerea de peste Dunăre).
Cele două concepţii ce domină pe Naum călugărul, dascălul dela Sf. Ecaterina în epoca înoirii noastre: a originii dacice şi a unităţii româneşti vin deci dela bătrânul Stolnic, a cărui operă se dovediâ astfel vie şi inspirâtoare de credinţă şi de fapte peste veacuri (1).
(1)	Cf. şi marginile patriei date de Naum Ia p. 249: «dela Prut şi Nistru până la Tisa»,
www.digibuc.ro
ALTE LĂMURIRI DESPRE VEACUL AL XVIIILEA
DUPĂ IZVOARE APUSENE
LUAREA BASARABIEI ŞI MORUZEŞTII
DE
N. IORGA.
Membru al Academiei Române.
Şedinţa dela 8 Odomvrie 1910.
O	nouă cercetare în copiile mele de documente aduce la iveală încă un număr de acte în legătură cu epoca Fanarioţilor, acte cari nu şi-au aflat locul in cele două memorii cuprinzând «Ştiri despre veacul al XVIII-lea în ţerile noastre după corespondenţe diplomatice străine» (1).
I.
Avem întâiu un număr de lămuriri despre ţerile noastre date în scrieri de un caracter mai general.
I.	Astfel în tratatul geografic «della sfera» (Graz, Univers itătsbi-bliotheJc, 8°, 999), fost în proprietatea lui Ioan-Matthias de Schonberg în 1700, se spune, la fol. 47, despre ţerile noastre:
«Della Turchia Europea. Si divide in Turchia propria e provincie tribu-tarie; trâ le provincie tributărie sono :
Moldavia—Jassi. 1
(1)	Aceste «Anale», XXXII.
www.digibuc.ro
148
N. IORGA
Czosawa—presa da Polachi (1). Trescort o Targrod (2), ben popolatu.
Hanno prencipi proprii, tanto l’una, quanto l'altra; tributarii al Turco.
Abbondano pure cavalli. Questa gente pero, cioe della Valacchia, e al presente piu da traffico, e vale qualche poco a cavallo.»
Apreciare, de sigur, exagerat defavorabilă privitoare la valoarea noastră militară pe acel timp (3).
II.	Ms. Czartoryski din Cracovia 1678, p. 391 şi urm. (— 427; in-4°), are o scurtă Istorie a Moldovei, făcută pentru a arătă drepturile Ungariei asupra acestei ţeri şi a principatului muntean. începe: uLa Moldavie est egalement comme la Vallachie un reste de l’an-cienne Dacie».
III.	Cred că într'un manuscript napoletan sunt culese aceste ştiri, din descrierea unei călătorii făcute la Constantinopol în 1728:
«11 principe Voivoda della Moldavia esser suole sempre un Greco, che dai Gran-Signore ottiene a forza d’oro, vita durante, l’iuvestitura col carico dell’annuo tributo di 120 mila piastre turche, distribuite, parte al tesoro segreto, detto sigillato, ed altre parti alia Sultana-Madre, al Gran-Visir, al primo Hajeki (=Hasseki), camerier favorito, al Kiajă, maestro di casa della Corte, ed al terfterdar [=Tefterdar], tesoriere. E piu ancora 12 mila oke o sian libre d’once 48 di cera, 15 mila di miele, 60 di cuojo e miile quintali di sevo,—il tutto ad uso del Serraglio e deU’Arsenale.
«Questo principe della Vallachia, cristiano ancor esso, con somme rile-vanti nella maniera stessa ne viene investito, pagandone un grosso tributo, con anche 15 borse di donativo alia prefaţa Sultana e 10 al Gran-Visir, faciente ogni borsa 500 piastre, ed al predetto uso 20 mila oke di miele e 12 mila di cera (4).»
In lipsa unei culegeri a rapoartelor veneţiene din Constantino- 1 * 3 4
(1) In răsboiul lui Sobieski cu Turcii.
(21 Cel dintâiu nume, luat din izvoare mai vechi, c al T&rşorului; celălalt, aflător şi In harta lui Reicherstorfer (Papiu, II), e pentru Sicivgorod, «Cetatea-Veche» dela Roman.
(3)	Cf. această menţiune, mai veche cu un secol, in ms. G. 56 Inf. n. 2, fol. 43, al Bibliotecii Ambroziene din Milan («Descrillione delii paesi ch’hogi tiene il Gran-Turco, con li confini di ogni parte»):
«La Valacchia e la Bugdania, delle quali provincie per lunghi tempo potenti esser-citi hanno tenuta in guerra e timore la Casa Ottomanna, sono al presente ad arbitrio e tributarie d’esso.»
(4)	Se dau şi note despre monedă : asprul e 2 «quattrini romani crcscenti»; paraua, 6 «quattrini e un quarto, faciente 3 aspri»; funducul, 150 parale, 18 paoli şi 71/, bajocchi.
www.digibuc.ro
ALTE LÂMURIRI DESPRE VEACUL AL XVIII-LEA,
149
pol, ca aceea a lui Alberi pentru veacul al XVI-lea şi a lui Ba-rozzi şi Berchet pentru al XVII-lea, aceste ştiri despre tribut şi mai ales despre darul în natură al ţerilor noastre nu sunt fără însemnătate. Trebue să relevăm însă că o socoteală polonă din 1677 fixează tributul moldovenesc la 500.000 de piaştri (1). Dimitrie Can-temir dă, treizeci de ani mai târziu, 65.000 de taleri imperiali (2). Pe atunci Muntenii plătiau de două ori pe atâta (3).
II.
Scrisori din anii 1780 şi următorii se află în ms. Czarlorvski 617. Se întâlneşte o cerere de sol polon pentru iarmaroacele din Moldova, cu pomenirea scoaterii Lăzilor din ţară de Grigorie Ghica (4). Sunt şi scrisori franceze, ba chiar turceşti cu litere latine, ale lui Hamza Paşa, «guvernatorul» de Hotin.
In legătură cu solia la Poartă a lui Mniszek (1755) (5) avem o scrisoare a lui Antioh Garageâ, care cere a se da solului o scrisoare a Domnului Moldovei (scrisori turceşti, ibid., II, p. 545). In al treilea volum, pe lângă descrierea răscoalei lui Patrona-Calil (1730, Seiu-T£|Ji6ptoo 17; pp. 493 — 6), mai avem actul de împăcare, din 9 Noem-vrie 1755, al lui RupctC?) rstopYdxTjţ Kairsrdvoţ cu soţia lui Sară, fiica lui vEpxpotsp (p. 279). Apoi scrisori tătăreşti din Akkerman; VI, pp. 113, 119.
III.
In primăvara anului 1747, Ioan Vodă Mavrocordat, Domnul Moldovei, fu înlocuit (6). Un raport al lui Hiibsch (ms. 2957 din Arhivele Dresdei) dă ştirea la 6 Maiu, adăugând că scoaterea lui Ioan Vodă s’a făcut «ganz unvermuthet». 1 2 3 4 * 6
(1)	Acte şi fragmente I, p. 89.
(2)	Descriptio Moldaviae, p. 110. Pentru raportul dintre piastru şi celelalte monede, v. memoriul despre Magni, p. 37.
(3)	Iorga, Gesch. des rumănischen Volkes, II, p. 78.
(4)	V. Amiras, In Letopisiţe, III. Cf. prefaţa voi. X din Colecţia Hurmuzaki. V. şi, In Bi-
blioteca Arhivelor Imperiale din Viena, Osservaeloni sopra lo stato attuale del commer-do delta monarchia austriaca, suoi prodotti naturali, arti e manifatture, diviso in due parti (sub Maria-Tercza).
(6) Cf. Buletinul societăţii geografice, 1898, sem. II.
6) V. memoriul I, p. 36,
www.digibuc.ro
150
N. IORGA
Şi cu privire la întărirea, în 1752, a tânărului Vodă Ghica (1) avem încă un raport, acel din l-iu Fevruarie al anului: se spune că Mateiu a fost întărit după ce a împărţit între miniştrii turci 800.000 de piaştri, dar această întărire n'ar avea valoare decât pe un an.
In al doilea memoriu (2) s’a pomenit întemniţarea, de Constantin Vodă Racoviţă, a medicului italian care nu putuse scăpă pe Doamna lui. La 1755 Constantin arătă lui Hubsch că Desalleurs, diplomatul francez, stăruind pentru bietul străin, a adus încă de mult liberarea lui. In ms. Czartoryski 454, fol. 89 V° găsim intervenirea agentului polon Benoît, de care e vorba adesea în Documentele Calli-machi, pentru un alt medic dela Curtea din Iaşi, Evreu de felul său.
In «Litterae Celsissimi Constantini de Rakowitza, principis Mol-daviae, ad Illustrissimum Paulum Benoe, castellanum varsaviensem» (îl intitulează: «Illustrissime domine Colendissime») se spune că, în procesul medicului evreu împotriva unui Armean, a dat ordin a se judecă părţile, dar ele s’au împăcat (Iaşi, 1752). Insă la 5 Iulie din acelaş an Benoît stărue iarăş pentrucă nu s’a îndeplinit actul de împăcare; Evreul, scrie stăruitorul, e «civis meus busstinensis» (din Bursztyn, în Galiţia).
Din 1756 ştirea unei răscoale Ia Vidin; rebelii ar fi prădat pe pământul Ţerii-Româneşti. Hubsch dă de veste, din Constantinopol, la 3 Fevruarie, aşa cum urmează:
«Nachhero verlauten will, dass die Besaczung in Widdin sich ebenfalls wieder ihren Bassa empOhret, auch dass bereits von selbiger zwey DOrfler in der Wallachey gepliindert worden (3).»
In aceeaş lună, Constantin Mavrocordat, de curând adus dela Chios, locul său de surgun, capătă Domnia Ţerii-Româneşti, pe când Moldova ajunge a lui Constantin Racoviţă, care stătuse până atunci în Bucureşti. Această noutate o trimeleâ, la l-iu Martie, şi Celsing, agentul Suediei:
«Printz C. Mavrocordato âr nu omsider forordnad till Hospodar af Wal-lachîet. Des foeretrâdene C. Racowitza âr flyttan til Moldaviet och dan dârstâdes warande forsten Gika till Constantinopel âterkallan.» 1 2 3
(1)	V. memoriul II, p. G şi urm.
(2)	P. 17 şi urm.
(3)	Ms. 2957 din Arhivele Dresdei, III (1756—62).
www.digibuc.ro
ALTE LĂMURIRI DESPRE VEACUL AL XVIII-LEA.
151
«Constantin Vodă Mavrocordat a fost orânduit acum ca Domn al Ţerii* Româneşti. înaintaşul său, Constantin Racoviţâ, e mutat în Moldova şi Domnul de acolo, Ghica, a fost chemat la Constantinopol.»
Numirea lui Scarlat Ghica în Moldova, de unde pleacă Racoviţă, e pomenită în raportul dela 16 Martie 1757 al lui Hiibsch (1), care adauge că Ghica e «ein ruhiger Mann und sonst mein guter Freundt».
IV.
In legătură cu misiunea, din 1759, a lui Potocki, despre care vorbesc o sumă de acte în Documentele Callimachi, ms. Czarto-ryski din care sunt scoase are, la p. 644, următoarele plângeri şi articole de firman pentru îndreptarea lucrurilor:
«13) Des sujets polonois ayant 6t£ venus dans Ies 6chelles du Danube Kilia, Galaz, Isakdji, Moncasto et Ismai'l, ou ils ne payoient autrefois que 3 piastres de droit pour le baril de vin, Ies fermiers et receveurs s’6tant permis d’en demander jusqu’â 40, on demande le redressemenl de ces griefs.
E’irman â expedier conform£ment au VIII article.
14) Le mouteweli d’Isakdji ayant confisqu6 l’heritage d’un sujet polonois mort â Moncasto, la restitution est demand6.
La teneur du VIII article est claire en faveur de la demande.»
V.
In 1765 Hiibsch anunţă, prin raportul său din 15 Iunie, că fratele său va urma procesul purtat cu folos de tatăl lor cu nişte negustori greci din Principate.
La sfârşitul lui August pieriâ la Constantinopol puternicul Grec Stavrachi, arbitrul vieţii noastre politice. Raportul din 2 Septemvrie al lui Hiibsch se ocupă de această afacere: arestarea s’a făcut la 23 ale lunii; averile lui Stavrachi sunt duse îndată la Seraiu, soţia găzduită Ia un cunoscut. Se prind şi Grecii şi Armenii cari au stat în legătură de negoţ cu el. Epitropul Domnilor e spânzurat chiar înaintea casei lui de pe Canal. Şi agentul saxon recunoaşte că osânditul fusese un om neobişnuit de stăpânitor (2). 1 2
(1)	Arh. din Dresda, ms. 2957, III, fol. 111 V°.
(2)	Ms. 2957 al Arhivelor din Dresda, V (1765—9). Of. DocamenteU Callimachi, I, pp, CXLIV—V,
www.digibuc.ro
152
N. IORGA
VI.
Mihaiu Racoviţă, dragoman al Porţii, frate cu Constantin şi Ştefan, şi deci fiu al lui Mihaiu Vodă, e o personalitate cunoscută. Numit în funcţia sa de încredere şi de ştiinţă în cursul răsboiului nenorocit pe care Poarta-1 începu împotriva Ruşilor, la 1769, el a fost una din jertfele ciumei care pustia tabăra turcească (1). «Cu câteva săptămâni înainte, el fusese trimes în tabără de Sultan», spune un raport olandez (2). I se ziceâ în Constantinopol «beizadeâ Mihăiţă (3)». Data morţii lui ar fi 1773, după Genealogia Cantacusinilor (4), care spune că a fost însurat cu fiica lui Mihalachi Ruset Spătarul şi a murit fără urmaşi. «Beizadeâ Mihaiu», care veni în Moldova, din Ţarigrad, la 1782, — al treilea Mihaiu Racoviţă —, trebue să fie deci un nepot al lui.
Ms. 2.955 din Arhivele dela Dresda are pe fol. 46 o scrisoare dela Mihăiţă Dragomanul, «Michaelus Rakoviza, Dragoman Subli-mae Portae».
VII.
In al doilea Memoriu s’a dat o sumă de rapoarte cu privire la numirea lui Alexandru Ipsilant ca Domn muntean în 1774. La 26 Septemvrie st. n. Alexandru eră Domn. Şi în Biblioteca Marciană din Veneţia se păstrează (ms. It. 7, 1882, fol. 352) un raport francez, din 17 Octomvrie, relativ la aceste împrejurări:
«Le nouveau Hospodar de Vallachie a eu ses audiences de congă du Grand-Seigneur. II n’attend que ses ăquipages et la nouvelle du dâpartdes troupes russes de cette province pour se rendre au lieu de sa reâidence.»
VIII.
Pentru uciderea lui Panaioti Kodrikas, acel secretar domnesc către care scria din Paris pribeagul pentru învăţătură şi revoluţio- 1 * 3 4
(1) Slamatiadi, Biografiile Marilor Dragomani greci, trad. C. Erbiceanu, 1898, p. 78; cf. Doc. CaUimachi, I, p. CLVIII.
2) Ibid. p. 32, No. xxxii ; p. 36, No. xxxix şi ibid., nota 1.
(3)	Ibid, II, p. 384, No. 368; p. 497, No. 131.
(4)	V. şi Ist. literaturii române in secolul al XyiU-lea, II, p. 18 şi nota 6.
www.digibuc.ro
ALTE LĂMURIRI DESPRE VEACUL AL XVIII-LEA,
153
nărui grec Constantin Stamati (1), avem acest raport saxon din 26 April 1802:
«La Porte, ayant decouvert la trahison du Grec Codrica, qui a servi de secretaire au ministre ottoman â Paris, ordonna au prince de Valachie de lui âcrire de venir le trouver pour servir aupres de lui en qualit6 de secretaire, comme du tems pass6. Celui-ci, trouvant cet emploi plus lucratif, quitta aussitot le ministre de Paris pour se rendre aupres du prince, qui, par ordre do la Porte, â son arriv6e lui fit trancher la tâte. C’6toit un perfide Grec, et traittre, qui toute sa vie a 6tâ espion de celui qui payoit le mieux (2).»
Dela Kodrikas ca secretar domnesc în Bucureşti avem, în Biblioteca Academiei, între actele vechiului consulat austriac, o curioasă scrisoare românească în litere latine către Agentul austriac. Dela acelaş, în acelaş fond, se păstrează şi această scrisoare franceză:
Monsieur,
En vous temoignant ma parfaite reconnoissance pour la oonfidence aveo laquelle vous me faites l’amitiâ de me remettrele brouillon inclus dans votrelettre, je [repousse] solennellment la mauvaise fois et l’ignonimie de ces sarcasmes; ma patioule (sic?); en particulier l'excfes de la bontâ avec laquelle je me suis comporter envers eux, poss6e â bout, m’oblige de vous exposer, Monsieur, Ies raisons qui puissent satisfier mes attentions humains envers ces gens-lâ et Ies aocuser de la plus barbare ingratitude envers moi. Avânt le dâpart des trouppes autrichiennes, ayant presentd une requete, ces gens-lâ demandoient de Son Altesse la per-mission de rester dans ce pays-oi. Son Altesse, portee par ses sentiments d'huinanitâ, que tout le monde lui connoit, croyant que le oommandant des trouppes vouloit Ies faire sortir par force du pays, m’a donnâ ordre de leur requorir aupres du general-comte de Mitrowsky la permission de Ies laisser faire en libertâ ce qu’ils trouvoient â propos; c’est ce qu'il a 6t6 fait exactement. La femme de ce Pranoesco, presente, m’a demandâ si, en restant ici, elle peut dresser un theatre de representation: moi, en presence de Monsieur Caballini, je ne pouvois, sans douter, que lui dire que pourtant cela nous en parleront aprâs. J'ai voulu dono Ies proteger. J’ai proposâ tout oe qu’il regarde leur bien-âtre â Son Altesse, j’ai soliciter, j’eus meme l’honneur de prier Son Altesse plusieurs fois â leur 6gard; malgră tout cela, malgrâ le coeur genereux et humain de Son Altesse, Ies circonstances ne permettoient sans doute que Son Altesse puisse donner permission â dresser un theatre pendant que Ies affaires sont encore k un pied tel que tout hoinme sens~e le oonnoit et qu’eux seuls ne peuvent pas conprendre. Je leur ai dit dono â la premiere visite qui m’ont fait, malheureusement, que, quant â present, rien ne peuvent faire, et qu’il faut avoir patience jusqu’â. ce que la paix avec la Russie soit conclue. Depuis que ce tems-lâ je n’ai pus laisser m’6chapper la moindre occasion pour Ies faire rappeler â Son Altesse, sans que j’eusse aucun autre devoir que celui seul de l’humanitâ. J’ai fait tout mon possible â 1 2
(1)	Lettres de Constantin Stamaty « Panayotis Kodrikas sur la Reoolution fraţipaise (janvierl793),publiâes pour la premiere fois... par Emile Legrand, Paris, Maisonneuve, 1888-
(2)	Dresda, Arhive, ms. 2598.
www.digibuc.ro
154
N. IORGA
obtenir de mon gracieux prince la perrnission de Ies faire representer quelque chose de* vânt Son Altesse. J’eus le soin de faire l’avocat aprâs leurs farces pour la justifier et Ies faire obtenir un payement le plus honorable par rapport & leur faroes. Enfin je suis forcd par exoâs de leur ingratitude de vous dire, oher ami, que je leur ai donnd de l’ar-gent de ma propre bourse, comme ils ne peuvent le desavouer, car, outre le 5 piastres qui me doivent encore, jo leur ait fait prâscnt d’autant d’autres. J’eus la plus grande patience et la plus parfaite complaisance de leur permettre tres souvans de venir ine distraire de mes occupations et m’importuner de leur larnentation. Mais, puisque, aprâs tout cela, ils ont eu la hardiesse jusqu’â me calomnier devant vous par des mensonges, dont leur caractere seul n’est pas digne d’en rougir, en m'accusant d’âtre la cause de leur infortune, je ne puis sans doute qu’en plaignant leur sort, hair leur ignominie.
O’est, Monsieur, ce que je dois vous repondre envers eux, mais, puisque je dois vous rdpondre, Monsieur, aveo le mâme sentiment, de la confiance la plus intime, j’ai l’hon-neur de vous dire que j’ai le coeur si bon, que je pouvois oublicr tout cela et pro-poser â Son Altesse pour leur donner quelque chose, si je ne vofoit pas la foule de grands objets dispendieux qui entourent Son Altesse dans ce tems-ci, comme vous n’ignorez pas. Cependant, sans qu’ils puissent rien attendre ou exiger de moi,je vous assure, Monsieur ami, que je ne laisserai pas d’emplo'ier tous Ies moyens pour obtenir, s’il est pos-sible, quelque chose pour eux. Quant â moi, voilâ que je leur laisse mon argent sans le leur demander.
Excusez si par emportement trâs juste je suis si long, et soyâs persuada que je ne me desisterai jamais d’âtre,
Monsieur, Vostre trâs-humble et trâs^obeissant scrvileur Le 1 janvier n. s. [1792].	P. Codrikâs.
IX.
Pentru un proiect de împărţire a Turciei din acelaş an 1802 avem acest raport al aceluiaş trimes saxon, din 4 Iunie:
«J’ai regu Ies dâpâches que vous m’avez adressez jusques et y compris celle du 10 mai. Depuis quelque tems le bruit s’est repandu comme quoi il seroit question d’un demembrement de la Turquie Europâenne au profit des deux Cours Imperiales et de la France. On pretend qu’il s’agit d’as-surer â, cette derniere Smyrne et toutes Ies isles de TArchipel, de donner â. l’Autriche la Valachie et la Moldavie et <l l’Kmpereur de Russie quel-ques provinces avoisinant son Empire, et de former du reste des pusses-sions ottomanes en Europe, y compris Gonstantinople, un Etat independant pour le Grand-Duc Constantin. Suivant quelques avis, il s’agiroit aussi d’in-demniser le roi de Sardaigne du Piemont aux depends des Turcs. D’autres notions ne parlent quo d’un arrangement moyennant [lequel] la Moldavie et la Valachie 6choiroient â l’Aulriche, sous la condition qu’elle cedat l’fitat de Venise au Grand-Duc de Toscane (1).»
(1)	lbid.
www.digibuc.ro
ALTE LĂMURIRI DESPRE VEACUL AL XVIII-LEA.
155
X.
Pasvantoglu şi Românii.
Ştiri nouă cu privire la fuga lui Mihaiu Vodă Suţu în Ardeal, descrisă şi de Fotino, se dau în raportul saxon din 26 Iunie 1802. Barozzi, consulul rusesc la Veneţia rezidând în Bucureşti, e acelaş care, în calitate de colonel rus, veni în lagărul Marelui Vizir la 1792 pentru a începe, ca fost ocrotit al lui Vodă Mavrogheni şi ca «om blând şi coulant», o negociere secretă cu acesta (1). Despre gândul lui Suţu de a trece din Braşov, unde se adăpostise întâiu, în Rusia, vorbeşte şi raportul prusian din aceeaş zi (2). După aceste ştiri ale ambasadorului von Knobelsdorf, Domnul ar fi aflat că Pasvantoglu, temutul aian al Vidinului, voia să trimeată o bandă în ţară pentru a luâ cu sila sarea pe care i-o refuzase nazirul Brăilei, şi ar fi poruncit în zadar să apere granifa ostaşilor săi, cari cerură plata rămasă în urmă pe cinci luni (8).
Fotino (4) arată însă că Vodă ar fi contribuit cu ostaşii săi la atacul Vidinului, că ar fi dat de veste cu mândrie celor din Gon-stantinopol despre luarea Fetislamului (Cladova) şi a Crainei, că ar fi primit un firman de laude mari. Atunci şi pentru aceasta Pasvantoglu chiamă pe hoţii cârjaliii «din Rumelia şi Bulgaria» şi-i trimete asupra Ţerii-Româneşti, cu Manaf-Ibrahim, «vestit pentru vărsare de sânge şi cruzime». La 25 April st. v. el trece Dunărea în taină, călăuzit de Hristodul din Chios, între Turcii Sultanului, aşezaţi la Moţăţei şi la Maglavit, cari ţineau năcaz Domnului pentrucă le dădeâ tainuri şi lefi neîndestulătoare. Aceştia par deci a fi ostaşii lui Suţu cari, în ceasul primejdiei, îşi cer leafa pe şase luni. Nazirul Brăilei erâ dus la Lom şi nu putea nici el să apere. Cârjaliii pradă deci Târgul Cleanovului, merg spre Strehaia, întră în Târgu-Jiului, unde pradă pe unde pot (5). In aceste părţi îi loveşte Nazirul cu Cazacii turci şi deliii lui: după lupta cea mare din ziua a şasea, năvălitorii fug fără de veste. Aflaţi la Stăneşti —cu mormântul lui Stroe Buzescu—, unde taie în pădure pe sătenii fu- 1 2 3 4
(1)	Acte şi fragmente, II, p. 346, no. 1.
(2)	Ibid., p. 367, no. 1.
(3)	Ibid.
(4)	. II, p. 411 şi urm.
(6) De curând s'au dat ştiri nouă despre aceste jafuri In publicaţia lui Al. Ştefulescu, Biserica satului Căleşti, Târgu-Jiiului 1910, p. 113.
www.digibuc.ro
156
N, IORGA
gări, dispar din nou. La Ocnele-Mari ei se ivesc şi pier după pradă. Cusan-Geali, cu călăreţi, iea vama Caracălului, care şi arde. Cei din sus jăfuesc şi la mănăstirea Govora; Râmnicul-Vâlcii e părăsit de locuitori. La Caracăl Manaf-Ibrahim se uneşte cu locţiitorul lui. Aici sunt încunjurate de Arnăuţi şi celelalte trupe ale Nazirului şi ale Paşei asiatic de Aidin. «Noaptea, asediatorii şi asediaţii mănâncă şi beau împreună, ca prieteni buni.» Deodată-i vine lui Vodă ştirea că hoţii lui Pazvan înaintează spre Bucureşti. Se ţine Divan. «Sfetnici anonimi» recomandă fuga. Ne gândim la Barozzi, şi în adevăr Fotino ne spune că, pe lângă îndemnuri dela «meghislani» din Ţarigrad, a vorbit în acest sens şi «un general-maior rus anume Barozzi, care se găsiâ atunci în Bucureşti; şi s’a vădit apoi că pentru chiar acest lucru fusese trimes, având în vedere scopuri cari până acum n’au ieşit la lumină». (1) Astfel, «când au început făţiş a se tulbura oştile şi a cere lefile pe cele şase luni slujite», se dă cel dintâiu semn de pribegie spre Ardeal.
Povestirea românească a lui Dionisie Eclesiarhul e mult mai rău informată. Aici prădăciunile se petrec încă în Domnia lui Alexandru Moruzi. Calea urmată de năvălitori e dată neexact. Se notează însă îngăduinţa Nazirului faţă de coreligionarii săi. La mănăstirile arse de Cârjalii se adauge Polovraciul. Mai precise sunt ştirile despre cele petrecute la Ocnele-Mari (2). Fireşte că fuga Bucureş-tenilor la Braşov nu e pomenită.
Foarte interesante sunt şi ştirile dintr’o corespondenţă bucure-şteană, rezumată de d l R. Rosetti In aceste Anale (3), din care reiese şi mai bine rolul lui Barozzi, care cerea Mitropolitului şi boierilor să cheme, faţă de ameninţările Pasvangiilor, pe însuş împăratul rusesc in ajutorul lor şi al ţerii; de altminterea propuneri asămă-nătoare veniau şi din partea agentului Merkelius, care făgăduia bieţilor oameni îngroziţi ocrotirea celuilalt împărat creştin din apropiere (4). De acolo so mai vede că leafa erâ cerută şi de cei 1.600 1 2 * 4
(1)	P. 419, nota.
(2)	Pp. 201—2 Pentru mazilia lui Moruzi in legătură ou aceste prădâciuui v. scrisorile lui Stati Penoovici, din 1801, in Studii şi documente, XII.
(8) XXXI, p. 369 şi urm.
(4) Expunerea d-lui Rosetti, răzimată, se pare, şi po Kotino memoriul n’are toate notele şi nici toată informaţia ce trebue —, e destul de exactă. Dar fireşte că Râmnicul-Sărat nu se află lăngă Govora pe «valea Oltului» (p. 12J.
www.digibuc.ro
ALTE LĂMURIRI DESPRE VEACUL AL XVIII-LEA.
157
do Arnăuţi ai lui bimbaşa Sava, acela care a jucat apoi un însemnat rol în 1821, pierind în mijlocul turburărilor de după Eterio. Sava urmăreşte chiar pe Domn, care fugiâ fără să fi plătit, şi opreşte giuvaere din avutul lui. Iar la Braşov Mihaiu fugarul nu scapă, nici de Barozzi, nici de Merkelius, şi ni se dă şi dovada că acesta din urmă căpătă dela «reprezentanţii naţiei valahe» o tânguire împotriva Grecilor către împăratul Francisc, împărţitorul de binefaceri şi dătătorul celei mai bune siguranţe.
Iată acum raportul saxon:
«Une autre affaire, assez serieuse, c’est l’evasion du prince Soutzo, de la Valachie, vieillard de soixante et douze ans, qui avoit regu ordre de la Porte d’entretenir douze miile hommes pour la suretă de la province contre Ies trouppes de Pasvant-Oglou. Celui-ci n’avoit que huit cent hommes, qui se plaignoient de ce qu’ils n’avoit encore rien regu. S’ătant un jour adresse au prince pour demander leur payement, il leur dit qu’ils n’avoient qu’â venir le lendemain, qu’il Ies payeroit, et pendant la nuit il d^campa avec tout ce qu’il avoit de plus precieux, qu’on 6value â environ quatre millions, et fit dire en mâme temps aux consuls de Russie, d’Allemagne et d’Angle-terre de se retirer, car il avoit avis que Ies trouppes de Pasvant-Oglou alloient envahir le pays. De sorte que tous se retirerent, de mâme que Ies habitans du pays s’allerent â Cronstadt, ou ils trouverent le prince et prierent Ie commandant de la viile de faire arrâter le prince, qui leur devoit beau-coup d’argent et ne vouloit pas Ies payer. Et aussitot il fut arretă, et chacun demanda ce qui leur est du. En partant de Boucarest, il envoya un expres & son fils ici, en lui marquant que lui s’enfuyoit vers la Russie et lui con-seilloit de se refugier avec sa familie au Palais de Russie, priant ce ministre de lui accorder l’asile et son envoi en Russie. Mais le fils, des qu’il regut la lettre de son pere, alia k la Porte pour [d6clarer qu’il n’est pas en 6tat. de] (1) commettre une action si noire. Le ministre l’assura qu’il pouvoit rester tranquille et n’avoit rien k risquer, que, si son pere 6toit un traitre, cela n’influ-enceroit rien sur lui, qui a bien fait de venir aussitot faire voir sa lettre...
On dit, et il y a lieu de croire, que c’est par le conseil d’un certain Barotzi, natif de l’isle de Naxie, au service de la Cour de Russie, qui a etă employă ici comme espion pendant la derniere guere, qui depuis plus de six mois est nomm6 pour consul de Russie â Venise et restoit continuel-lement k Boucharest. On ne croit pas que c’est par ordre de la Cour, mais, se trouvant en detresse, pour arracher une somme d’argent du prince, qu’il lui a conseillâ de se retirer en Russie. La Porte a propos6 â plusieurs princes
(1)	Aceste cuvinte lipsesc din copia mea.
www.digibuc.ro
158
R. IORGA
la Principaut^ de la Valachie, mais tous, par crainte, l’ont refus6; alors elle ordonna au prince de Moldavie de se rendre â la Principautâ de Valachie et laisser un secretaire en Moldavie, retirant Ies revenus de ces deux prin-cipaut6s pour suffire au maintient de ces trouppes. On a su par differents courriers venus de Boucarest que le pays est fort tranquille et que jamais Ies trouppes de Pasvant-Oglou ne s’y âtoient pas approchâs.
Hier Monsieur l’Envoyâ de Russie a eu une conference avec Ies ministres de la Porte pour lui demander quelle âtoit l’intention de sa Cour dans le cas ou le prince de Valachie allâ[t] se refugier en Russie: si elle voudroit le garder ou le rendre â la Porte comme un traittre. On ne sait pas positi-vement quelle a 6t6 Ia râponse de ce ministre (1).»
Pentru numirea lui Alexandru Vodă Suţu, dar numai pe câteva luni, în amândouă Principatele şi pentru plângerile făcute de consulul rusesc, tot în vederea unei turburări a lucrurilor la Dunăre, împotriva birurilor şi a Grecilor lui, se poate vedeâ cuprinsul scrisorilor găsite de d-1 Rosetti (2). Se ştie că Mihaiu Vodă, în loc să treacă în Rusia, găsi că e mai bine să ceară, la Constan-linopol, iertare peniru slăbiciunea şi greşeala lui şi că i se hotărî ca loc de surgun insula Ohalke în Marea de Marmarâ, de unde niciodată nu se mai întoarse pentru a primi cuca şi tuiurile (3).
Dimitrie Hangerli fu Caimacamul în Bucureşti al noului stăpânilor. El lucrâ pentru aducerea în rândueală a oraşului căzut pe mâna derbedeilor până ce-1 ocupară Hâsan-Aga, Paşa din Nicopol, şi aianul de Rusciuc Tersenicli; îl ajută în asemenea sarcină grea şi Banul Nicolae Brâncoveanu, chemat de aceşti comandanţi turci dela Focşani, unde se adăpostise. Invoeala lui Alexandru Suţu cu Poarta erâ aceea ca el să împace ţara şi să plătească lefile, iar, după aceasta, să-şi aleagă principatul care-i va veni mai bine la socoteală. Constantin Filipescu, care şi el se aflase în Moldova, primi să-i fie Vistier, dar ceilalţi boieri români, «Dimitrie Ghica şi fiii lui, Manuil Brâncoveanu, Dimitrie Racoviţă, Radu Golescu, Scarlat Câmpineanu, Isac Ralet», şi Vlădicii cerură şi căpătară pe Constantin Vodă Ipsilant, care veni în Septemvrie ca Domn, după nouăle concesiuni făcute Ruşilor de Poartă în favoarea Principatelor (4). 1 2 3 4
(1)	Acelaş ms. 2958.
(2)	L. c., p. 17 şi urm.
(3)	Acte şi fragmente, II, p. 370 şi nota 4. El pornise din Sighişoara; averea i se vându pentru datorii; Fotinb, p. 445.
(4)	Fotin6, p. 444—7.
www.digibuc.ro
ALTE LÂMtTRIRt DESPRE VEACUL AL XVIII-LEA.
159
Actele franceze publicate în Colecţia Hurmuzaki, ca şi unele scrisori ale pribegilor (1), arată că refuzul de a se întoarce al boierilor, refuz pe care diplomaţia rusească îl recomandase, eră mijlocul de căpetenie prin care se putu căpătă hatişeriful de privilegii şi se desluşeşte că dela aceşti boieri cu dragoste de ţara lor au venit şi condiţiile menţionatului act împărătesc, pe care deci îl smulse, ca şi pe celelalte, în rândul întâiu conştiinţa naţională şi simţul politic al vechii noastre boierimi. Aceasta o dovedeşte, de altminte-rea, jalba, păstrată, din acelaş timp, a Moldovenilor (2). De aceea se prevede în acest act îndepărtarea din dregătorii a Grecilor, afară de cei cari s’ar dovedi foarte cinstiţi şi cu deosebite cunoştinţe, lăsarea tuturor fundaţiilor în seama boierilor cari au drepturi, izgonirea negustorilor fără firman anume, oprirea lor, din nou, de a cumpără moşii, odăi, pentru creşterea vitelor. Astfel se tinde la păstrarea caracterului strict naţional al terii. In acelaş timp boierii, dintre cari unii Moldoveni erau bănuiţi că visează Republica (3), făcuseră să se adaugă dreptul lor de a hotărî contribuţiile şi banii poştelor împreună cu Domnul (4).
Rapoartele saxone cu privire la aceste încurcături provocate de tâlharii lui Pasvant-Oglu urmează astfel:
10 Iulie 1802. «Le nouveau prince de Valachie a ordre d’arranger l’af-faire de Pasvant-Oglou; il a plus de trente miile hommes de trouppes en Valachie pour cet effet, et on espere que cette affaire aussi se terminera bientot, la Porte voulant mettre ordre dans la Roumelie pour faire cesser toute Ies calamităs.»
Fotino are un întreg capitol despre trimeterea pentru acest scop la Dunăre, după fuga lui Mihaiu Vodă Suţu, a lui Ghiurgi-Osman Paşa, fost de Silistra. Aianii ţin un «congres» la Bucureşti de frica lui, şi istoricul grec îi înşiră: Ilic-Oglu, Batal Aga, Satoglu, Aslan-Oglu, Hagi-Omer-Oglu, Mehemed-Ali Beg, Ghiaur-Imam, Tirnovlii, Hasan Bairactar, etc. Osman, care fusese scos pentru că necăjiâ cu cererile lui pe vecinul muntean, în loc să meargă în Asia, unde voiau 1 2 3 4
(1)	Ibid., Supt. I.
(2)	Literatură şi artă română, V, p. 7B9 şi urm. — V, Iorga, Geschichte des rurnă-nischen Volkes, II, p. 202 şi urm.
(3)	Rosetti, l. c., p. 21.
(4)	Sturdza, Acte şi documente, I, pp, 259—63,
www.digibuc.ro
160
N. IORGA
să-l depărteze conducătorii împărăţiei, pornise către Adrianopol cu
30.000	dintre bandiţii ce stăteau, în acele timpuri de anarhie, la îndemâna oricărui cutezător: Cârjalii, Arnăuţi şi alţii de felul lor. Nu se sfiise a incunjurâ Adrianopolul, pe care 60.000 de oameni alergară să-l apere. Cercă şi la Filipopol. Ajunse apoi «antart pribeag», jăfuind «în Tracia şi Macedonia». Fu văzut cu groază şi la şase ceasuri de Constantinopol, de unde locuitorii îşi adăpostesc averile la Scutari în Asia, tocmai când drumurile spre Braşov se umpleau de Bucureştenii fugari. Cu 2.000 de pungi şi primirea condiţiilor sale, între cari şi întoarcerea la Silistra, se făcu abia pacea între el şi Capudanul Chiuciuc-Husein, care comandă totuş la 60.000 de Ieniceri, Galeongii de ai lui şi nizami (gedid-nizam) de cei noi. Aianii ştiură să-l oprească însă de a intră în Moesia lor, care se ziceâ acum: Deli-Orman sau Hogea-Balcan (1).
24 Iulie. «Selon Ies derniers avis venus de Boucarest, le nouveau prince y 6toit arriv6; Ies habitans retournent chez eux, et il paroit que bientot tout sera tranquille dans cette province, que la Cour de Russie croit de-voir proteger, s’6tant rendue guarante des deux principaut6s de Moldavie et de Valachie. On est â voir quelle mesure elle prendra et de quel oeil la Porte verra tout cela. On espere que tout se passera sans donner le motif â des plaintes. C’est ce qui est â dâsirer (2).»
Cu privire la soarta lui Suţu fugarul, Hiibsch scrie Ia 25 Septemvrie:
«Les creanciers du prince Soutzo se sont adressâs â la Porte Oltomane pour reclamer leurs crâances; comme elle sait bien qu’il a cachâ beaucoup de biens, elle lui a ordonn6 de les salisfaire aussitot pour ne plus entendre leurs plaintes.»
XI.
Luarea Basarabiei şi Moruzeştii.
Un număr de rapoarte saxone privesc negocierile pentru încheierea păcii din 1812.
10 Fevruarie. «Depuis mon rapport du 27 du mois dernier, la grande question de la paix enlre la Russie et la Porte Ottomane a ete le sujet 1 2
(1)	Pp. 437-40.
(2)	Rapoartele acestea se află. in acelaş manuscript. Două din 1801 şi altul din 1802, in Memoriul al doilea, pp. 634—5.
www.digibuc.ro
ALTE LĂMURIRI DESPRE VEACUL AL XVIII-LEA.
161
de plusieurs debats des Conseils d’Etat, ou tous Ies ministres et Ies grands de l’Empire se sont reunis pour conferer sur Ies depeches arrivâes de Bou-carest. La Russie, apres le resullat briliant de la campagne deraiere, veut faire un paix avantageuse avec la Turquie. Les conditions imposâes par le vainqueur lui paroissent trop glevăes, le langage ferme avec lequel les plenipotentiaires russes parlent dans les conferences sur les pretentions de la Cour Imperiale a vivement surpris les plenipotentiaires ottomans, qui en ont fait leur rapport au Divan. Le Grand-Seigneur en a eu connoissance. Pendant deux jours rien n’a transpiri sur les nouvelles arriv6es par le courrier de la Valachie, mais ensuite il y a eu des reunions, â la Porte, des cbefs de l’administration du pays, ou on leur a exposă les demandes de la Russie, auxquelles le Sultan Mabmout ne vouloit point consentir. Ce Conseil d’Etat n’a rien encore pu determiner sur le parti â prendre dans les circonstances actuelles, ou les troupes et l'argent manquent au Gou-vernement ottoman. On est ici actuellement dans un moment de crise, qui produira quelque effet. Des que quelque parti aura 6t6 pris, je m’empres-rerai d’en prevenir Votre Excellence.»
Raportul cu aceeaş dată al Trimesului prusian (1) înfăţişează lucrurile altfel, reproducând spusele, interesate, ale Dragomanului Panaiotachi Moruzi. După el ştirile ar lipsi; plenipotenţiarii, mura-hazii turci, ar fi «păziţi de aproape», şi Poarta ar vrea să urmeze răsboiul mai bine decât să primească unele cereri imposibile, ca aceea a Basarabiei întregi, ceeace «ar compromite siguranţa împărăţiei şi a negoţului turcesc». Şi aici se spune că acel care e mai hotărît pentru această cale n’ar fi altul decât însuş Sultanul. A doua zi un raport din Petersburg arată că, dintre plenipotenţiari, Cadiascherul Zade-Ibrahim-Selim Efendi ar avea aceleaşi vederi şi ar fi părăsit chiar Bucureştii, lăsând acolo pe colegii săi Abdul-Hamid Efendi şi Galib. Şi acestălalt ambasador eră sigur că, pentru Basarabia şi Cuban, n’a mai rămas nici o nădejde de pace (2). Reis-Efendi dădea Prusienilor asigurarea că nu e la mijloc nici o înrâurire franceză, ci numai conştiinţa că o asemenea pace — se vorbiâ chiar de pretenţia rusească de a se ceda Moldova până la Siretiu — ar fi «neonorabilă» (3). El anunţa în acelaş timp Ruşilor că, fără să asculte de sfaturile lui Napoleon, în răsboiu cu Ţarul, fără să părăsească gândul păcii şi să-şi recheme plenipotenţiarii dela eon * 2 3
ii) Acte f» fragmente, II, pp. 476—7.
(2)	Ibid., pp. 477—8.
(3)	Ibid., p. 478,'No. 1.
Analele A, R.—Tom. XXX III.—Memoriile Seoţ, Istorice.	11
www.digibuc.ro
162
Ii. IORGA
greş, Poarta ţine, neapărat, la «integritatea teritoriului ei» şi că «niciodată nu se va învoi la cesiuni» (1).
Ce se petrecea la aceste negocieri cunoaştem în amănunte după corespondenţa consulară franceză din Bucureşti şi memoriile generalului Langeron (2). După ce Cutuzov, comandantul-general rusesc, înşelând pe Turci cu o demonstraţie la Turnu, făcu pe generalul Marcov să treacă în taină Dunărea la şchela Petroşani, lângă Giurgiu, cu 8.000 de oameni, şi aduse astfel prinderea întregii tabere a Marelui Vizir Ahmed, care abia scăpă însuş la Rusciuc (14 Octomvrie st.
n.	1811), se începu între acest fugar nedestoinic şi generalisimul rusesc un nou şi foarte serios schimb de vederi pentru pace (3). Dragomanul Antonie Fonton merse la Vizir pentru a se înţelege cu dânsul, şi îndată cercurile din Constantinopol fură înştiinţate. La începutul lui Noemvrie, într'o cârciumă veche din Giurgiu, stăteau de vorbă cu privire la condiţii, Italinschi, Sabaneiev şi Iosif Fonton, întâiul Tălmaciu al ambasadei ruseşti pe lângă Poartă,—Antonie şi Petru Fonton fiind dragomani şi Bobrov secretar,—cu cei trei diplomaţi turci arătaţi mai sus, având din partea lor ca interpreţi pe Grecii Dumitrachi Moruzi şi Apostolachi, dintre cari cel dintâiu eră socotit de unii ca înţeles cu generalul Cutuzov. Ruşii hrăniau pe Turcii din ostrov fără a-i liberă. Iar agenţii străini şi boierimea din Bucureşti se desnădăjduiau că nu pot afla nimic despre mersul negociaţiei.
Svonul despre cedarea Basarabiei, prin care, fireşte, se înţelegeâ numai Bugeacul, apare însă chiar din Noemvrie (4). Luarea Silistrei de un detaşament rus nu grăbi lucrurile: cetatea erâ aproape părăsită. Şi Turtucaia fu ocupată. Peste Olt, la Ciuperceni, Ismail Beg se menţinea în faţa generalului Zass, şi el trecu Dunărea înapoi, după un şir de lupte lângă Calafat, abia în noaptea de 13/25 Noemvrie(5). Vremea erâ blândă, şi se putea aşteptă. Dar, tot la 25 ale lunii, 1 2 3 4
(1)	Ibid., No. 2. Cf. interpretarea, adesea greşită, a ştirilor de provenienţă prusiana in Zinkeisen, Gesch. des osmanischen Reiches, VII, p. 716 şi urm.
(2)	Hurmuzaki, Supl. P, p. 639 şi urm.; P, p. 344 şi urm.
(3)	Mfrnoires de l’amiral Paul Tchitchagof, publiăs par Charles Gr. Lahovary, Paris-Bucureşti 1910, p. 374. Ostrovul Giurgiului, unde erau 16.000 de Turci, fusese bombardat şi luntrile turceşti prinse de ale Ruşilor.
(4)	Raport consular francez din 11; Hurmuzaki, Supl, P, p. G41, No. dcccxxx.
(6) Langeron, in Hurmuzaki, Supl., I9, p. 365!
www.digibuc.ro
ALTE LÂMURIKI DESPRE VEACUL AL XVIIÎ-LEA.
163
chiar reprezentantul saxon Hiibsch asigura că Turcii vor cedă Moldova răsăriteană până la Siretiu (1), şi el întăriâ această afirmaţie — adăugând doar că Turcii vreau să păstreze Dunărea-de-jos—, la 25 ale lunii (2). Consulul Ledoulx dip Bucureşti credeâ, la începutul lui Decemvrie, că Ruşii vor rămâneâ în «Basarabia» întreagă, cu Ismailul, ba chiar cu Brăila, şi asigură că tratatul e şi iscălit, aşteptându-se doar ratificaţia Sultanului (3). Se gătiau la Bucureşti luminaţii cu «zeul Marte care, călare pe vulturul împărătesc, ţine’n plisc Semiluna».
De fapt generalisimul trimesese pe Langeron şi pe generalul Prinţ Essen la Rusciuc. Aici Marele Vizir le observă că „e ruşinos ca Buşii, cari stăpânesc un şfert al globului, să se certe pentru o palmă de pământ, care nici nu le este folositoare". El arătă că n'are încredere în Napoleon, care i-ar distruge şi pe Turci după ce Ruşii ar fi fost distruşi. Ba vorbi de alianţa defensivă a celor trei ţeri cari «se mai ţin în picioare»: Turcia, Rusia, Anglia. Să nu mai dea deci lui Napoleon un balsam de sânge. «Vă dau Prutul; nimic mai mult; Prutul ori răsboiul; am jertfit enorm până acum ; Ismailul singur vă plăteşte răsboiul, şi mai aveţi patru cetăţi şi o strălucită provincie». Cutuzov fu uimit de această francheţă şi de această prietenie; Ţarului i se trimese raportul autograf al lui Langeron. A doua zi, acesta merse iarăş la ordie, cu generalul Turceaninov.
încă de atunci erâ vorba de mutarea Congresului la Bucureşti. După predarea, deosebit de onorabilă, a Turcilor din ostrov, începură a şi sosi aipi reprezentanţii Rusiei. La 14 Decemvrie Cutuzov intră în Capitala munteană, oare-1 primiâ cu sunet de clopote, pe când tunurile ruseşti bubuiau. De fapt el aduceâ pacea. Ea fusese aproape încheiată la Giurgiu, prevăzându-se graniţa Siretiului în schimb pentru Serbia restituită în anume condiţii. Intervenţia directă, prin scrisoare autografă, a Sultanului aduse însă pretenţia de a se păstră pentru Turci Ismailul, Chilia şi gurile Dunării. Ca mulţămită pentru concesiile anterioare, asediaţii din insulă primiseră voie de a trece ca «musafiri» la odihnă şi hrană pe malul nostru (4).
La 15 sosiau şi cei trei Turci, cu 70 de oameni ca alaiu şi cancelaria. Dunărea erâ deschisă pentru comerţ, şi Ruşii luau vamă 5%, prin antreprenori, la Zimnicea. Marcov, care nu mai aveâ de 1 2 3 4
(1)	Hurmuzaki, Supl. I*, p. 645, No. dccccxxxvii.
(2)	Raportul următor.
(3)	Md,, p. 647.
(4)	Ciceagov, pp. 375—6.
www.digibuc.ro
164
N. IORGA
lucru, se întorcea spre Moldova. Peste câteva zile Vizirul însuş se îndrepta spre Şurnla, lăsând în Rusciuc pe Boşneag-Aga. Italinschi dădea un banchet colegilor săi, şi sala desbaterilor se pregătiâ, cam încet. Se păstră acelaş secret asupra stadiului negocierilor. De fapt cetim că se aşteptă răspunsul Ţarului. Pe când Bulgacov, şeful cancelariei ruseşti, făceâ să se răspândească prin boierul Varlaam vestea că se aşteaptă numai ratificaţia, care va fi dată la iveală abia în Martie, Poarta nepiersând nimic (1),—la BO Decemvrie st. v. Cutuzov primiâ scrisoarea Împărătească prin care se refuza întărirea tratatului din cauza schimbărilor introduse de Sultan (2). De acum înainte nu se mai lucră nimic la Bucureşti, unde se pierdeâ vremea cu «marionete, umbre chineze, concerte, ş. a.» (3), pe când trupele ruseşti se aşezau pentru iarnă. Atâta doar spuneau Ruşii—ca generalul Harting—că «Sultanul e un om foarte întreg în hotărîrile lui» (4). Congresul ajungeâ «indescifrabil» pentru consulul francez (5). Ruşii puseseră la mezat veniturile domneşti pe 1812.
Astfel la 14 Ianuarie 1812 se auzi că, într’o întrevedere la 13 seara, reprezentanţii Sultanului, cari aflaseră răspunsul Ţarului, au declarat cum că stăpânul lor nu va părăsi cu nici un preţ punctul său de vedere şi că ei sunt gata să plece. Atunci numai Turcii din ostrov, «găzduiţi» deocamdată ca musafiri, fură declaraţi prinşi de răsboiu şi porniţi spre Rusia. Un curier anume fu expediat la Constanti-nopol pentru a cere, din partea împăratului, un ultim răspuns, pe -când Galib spuneâ lămurit consulului francez că «minciuna e baza politicei ruseşti» şi căută să smulgă dela el ceva despre intenţiile lui Napoleon de a luptă cu Ţarul pentru învierea Poloniei. Plenipotenţiarul turcesc vorbiâ de reînceperea ostilităţilor şi încheia cu vorba de încredere: «Dumnezeu e mare» (6).
Curierul trimes la Petersburg, prinţul Volconschi, sosiâ la Bucureşti cu începutul lui Fevruarie; cel turcesc erâ oprit la Rusciuc de sloiuri. Garnizoana Giurgiului se întăriâ cu două regimente. îndată
(1)	Aceasta erâ vechea ei nădejde. V. raportul saxon din 10 Iunie 1807: «Occupâ en-tiârement [le Sultan] dans ce moment-ci de la guerre contre Ies Russes en Moldavie et Valachie, que son grand dăsir seroit de faire ăvacuer, Ies provinces lointaines n'attirent que faiblement son attention».
(2)	Ciceagov, p. 375.
(3)	Hurrauzaki, Supl. I1 2 3 4 5 6, p. 657.
(4)	lbid., p. 659.
(5)	lbid. Tainul Turcilor erâ de 135 de galbeni pe zi.
(6)	lbid., pp. 663—5.
www.digibuc.ro
ALTE LĂMURIRI DESPRE VEACUL AL XVIII-LEA.
165
Cutuzov rupea, fără vreo înştiinţare, armistiţiul (1). Siştovul era ocupat de generalul Bulotov, oprindu-se mărfuri turceşti «de mai multe milioane». Langeron sosiâ în Giurgiu, Marcov trecea în Oltenia, Siştovul eră prădat fără milă. La Zimnicea ofiţerii ruşi îşi îm-părţiau şi femeile Turcilor. Generalul Livin cercă Măcinul plecând din Galaţi, pentru care se făceau planuri ca pentru o «nouă Odesă». Şi în alte părţi dobrogene se prăda după putinţă, până la Babadag, Bazargic, Mangalia; Harting distrugea Silistra şi pătrundea până la Basgrad (2). Cu asemenea măsuri se căută grăbirea curierului, care tot nu sosise. Numai la 8 Martie seara, el eră la Giurgiu, unde-şi începea carantina. La 9 ale lunii scrisorile lui sosiau în Bucureşti. Sultanul se arătase «nesguduit în hotărîrile sale». Un nou Trimes mergeâ deci la Petersburg. Erâ vădit că se aşteptă primăvara,—şi Napoleon.
XII.
La 10 Martie 1812, raportându-se la o scrisoare anterioară, din 14 Fevruarie, pe care n’o găsim întrebuinţată în notele noastre, Hiibsch scrie astfel despre afacerea păcii:
«Par mon rapport du 14 fevrier Voire Excellence aura observă la de-termination du Divan â continuer plutot Ies hostilităs contre la Cour Imperiale de St.-Petersbourg que de se soumettre â faire une paix desavan-tageuse â cet Empire. Quoique tous Ies moyens lui manquent pour pour-suivre cette guerre, le peuple musulman a refusă de se reconcilier avec son voisin au moyen des grands sacrifices qu’il demande. Le Grand-Sei-gneur avoit temoignă le deşir de se mettre â la tăte de l’armăe otto-manne, mais des reflexions plus mureş le rettiendront dans cette Capitale.»
Nicăiri aiurea nu se vorbeşte de o asemenea intenţie a Sultanului, nici despre sprijinul pe care i-1 dădea opinia publică turcească în hotărîrea de a nu înstrăinâ nimic din teritoriul pe care el îl priviâ ca făcând parte din împărăţia lui. De fapt însă înfrângerile dela Dunăre produceau o adâncă impresie în Constantinopol: un Arab facil din fân un.chip de om mort, îl aşeză pe masa sicrielor dela o moschee şi strigă în auzul tuturora că acesta e proorocul Mo-hammed însuş, carp, uitând de ai săi, nu mai e vrednic, în moar- 1 2
(1)	V. şi memoriul lui Langeron, liţ Hurmuzaki, Supl. I*, pp. 69, 378—9,
(2)	Ibid., pp. 380-J.
www.digibuc.ro
166
N. IORGA
tea lui, decât de îngropare (1). Iar, cât priveşte pe Sultan, el îşi aveâ spionii personali şi în tabăra Vizirului (2),
Sosirea unui curier din Bucureşti e arătată în raportul dela 26 Martie:
«II est arrivă de Bucarest un Tartare avec Ies depeches des plenipoten-tiaires ottomans pour la Porte. Plusieurs grands Conseils d’fitat ont 6t6 tenus pour communiquer Ies nouvelles venues aux membres du Ministere. On prâsume g6nâralement que le contenu de ces avis est tres favorable pour la conclusion de la paix, et cette nouvelle, si elle se verifie, fera plaisir au peuple musulman (3).»
Curierul acesta trebue să fi fost trimes după sosirea răspunsului din Petersburg. Ţarul pregâtiâ ultimatul către Napoleon, prin care cereâ să se retragă Francezii din teritoriile ce le ocupau în Germania, la graniţa sa (24 Martie). EI făcu deci, neapărat, concesia pe care Turcii o voiau de mult: înţelegând a păstră totuş vechiul Bugeac, el lăsă Turcilor Gurile Dunării.
Acesta e înţelesul raportului saxon dat mai sus. Un raport prusian din Petersburg spune la 20 Martie că, pentru a câştigă de-a dreptul pe negociatorii turci, s’a întrebuinţat o mediaţie suedeză (4), regele Suediei, căruia Francezii îi încălcaseră Pomerania, având cel mai mare interes la încheierea păcii. Aceste stăruinţe le cunoaştem şi din scrisorile, citate, ale consulului Ledoulx. Agentul suedez Horn venise la Bucureşti, cu un curier rus, la începutul lui Martie; el cercetase şi pe cei trei Turci şi pe Moruzi. Mergea la Constan-tinopol spre a vorbi cu ambasadorul suedez Palin, în corespondenţa căruia se află, de sigur, multe ştiri nouă despre pierderea noastră din 1812. Galib declară că nu crede veştile pe cari le aducea despre lucrurile din Apus acest secretar; el a putut rămâneâ impresionat însă de dânsele. Iar Moruzi, încă mai mult (5).
Mai eră o deosebire de vederi, căci încă dela început, nefiind siguri de gândul lui Napoleon împotriva Rusiei — el nu plecă decât în Aprilie pentru a ţinea la Dresda «Curtea sa de regi» pre- 1 2 3 4 5
(1)	Hurmuzaki, XIII, p. 124.
(2)	lbid., p. 154.
(3)	Ms. citat.
(4)	Acte şi fragmente, II, p. 479.
(5)	Hurmuzaki, Supt. Is, pp. 676—7, n». dccclxxx. Pentru aceasta intervenţie suedeză v. Cioeagov, l. c., p. 378.
www.digibuc.ro
ALTE LĂMURIRI DESPRE VEACUL AL XVIII-LEA.
167
gătitoare —, Sultanul însuş jertfise ţinutul dintre Prut şi Nistru şi el ştia bine că altă oaste n’are nici de unde, nici cu ce o strânge. E vorba de Ţinuturile asiatice dela Cuban, pe cari le cereau Ruşii şi pe cari Poarta nu voia să le deie. La Începutul lui Aprilie acel ambasador suedez la Constantinopol, Palin, spunea unui coleg că a nu desperează de pace dacă Rusia n’ar voi să persiste asupra acestui punct şi s’ar mulţămi cu o parte a Moldovei» (1). Şi trebue să credem pe acest mediator al tratatului.
încă din Aprilie o treime din oştirea de ocupaţie, care nu ajungeă nici la 40.000 de oameni (2), trebui să plece pentru a luă parte la apărarea împotriva lui Napoleon a teritoriului rusesc. Se evită trecerea prin Bucureşti, pentru a se ascunde evacuarea. Se luau măsuri pentru întărirea Hotinului, pe unde Francezii şi Turcii, ba chiar Austriacii, cari încheiaseră cu Napoleon tratatul din 14 Martie, şi-ar fi putut da mâna. Giurgiul, Siştovul fură părăsite. Se strângeau bani, cari trebuiau să atingă suma de 2.000.000, şi căruţe de transport din Principate, a căror părăsire apărea probabilă. 80.000 de boi, duşi de 40.000 de ţărani,— atâta eră pretenţia stăpânilor pe ducă (8). Generalul Comino, Grec de origine, vioe-prezident al Divanului din Bucureşti, plecă spre casă (8). Tabacherea de 80.000 de lei care se pregătiâ pentru Cutuzov, înfăţişând biata ţară prădată de el, care-i întindea ramura de palmier a eroilor, fu pusă în lucru mai repede (5). Svonul că Sultanul va trimete un ambasador special la Paris pentru pregătirea alianţei, produse şi el o puternică impresie (6). In a treia săptămână a lunii se spunea în lumea diplomatică din Petersburg că s’ar puteâ ca Ţarul «să fi consimţit a restitm tot ce cucerise asupra Turcilor» (7).
Dar ambasadorul lui Napoleon, Andreossy, nu venise nici la mijlocul lui Aprilie, şi nădejdile diplomaţiei pariziene că tratatul de alianţă, cuprinzând această legătură însăş, apoi «garantarea mutuală a posesiunilor» şi lupta împreună contra Ruşilor, va fi încheiat încă înainte de venirea lui, de către Latour-Maubourg şi Ruffin, se 1 2 3 4 5 6 7
(1)	Acte şi fragmente, II, p. 479, no. 3.
(2)	Cioeagov, l. c., p. 377.
(3)	Acte şi fragmente, II, p, 480, no, 3; Hurmuzaki, Supt. I1, p, 681; p. 682, no, DCCCLXXXVIII.
(4)	Ibid.
(5)	Ibid., p. 685, no, dcccxcii.
(6)	Acte şi fragmente, II, p, 479, no, 3.
(7)	Ibid., pp. 479-80.
www.digibuc.ro
168
N.IOROA
dovediră zadarnice (1). Astfel când, la 21 Aprilie, Cutuzov ceru plenipotenţiarilor turci o nouă conferinţă la reşedinţa lui, Galib, cel dintâiu dintre dânşii, nu putu spune altceva decât că Poarta ar voi «să restabilească lucrurile în starea lor de mai înainte» (2). Colonelul de Rochechouart, pe care el îl trimese, după cererea Ruşilor, la Constantinopol pentru un ultim răspuns, se întoarse la 26, după ce fusese oprit mult timp de Vizir, în noul lagăr dela Şumla al acestuia, fără nici o lămurire (3). Se aşteptă Andreossy.
Acesta nevenind (4), Poarta nu putea să înlăture baza de negocieri pe care o primise în Noemvrie: cedarea părţii dintre Prut şi Nistru, afară de Basarabia şi de gurile Dunării.
XIII.
La 18 Aprilie, amiralul Ciceagov, care mântuise organizarea provinciei Camciatca, avea o audienţă la Ţarul Alexandru. Acesta, gata de plecare împotriva Francezilor, i se plânse de incapacitatea bătrânului, molâului şi stricatului generalisim dela Dunăre Cutuzov. «Pacea cu Turcia», aşâ relatează amiralul cuvintele stăpânului său, «nu înaintează; în loc să se apropie, ea pare să se tot dejoărteze. Excesele trupelor noastre în Moldova şi Ţara-Românească au exasperat pe locuitori, indolenţa şi intriga prezidă la toate în partea aceea.» Chiar atunci misiunea de a aduce instrucţii nouă fu oferită lui Ciceagov însuş, care ar fi refuzat-o, neputând lucră nici ca superiorul, dar, mai ales, nici ca inferiorul lui Cutuzov. A doua zi însă, el primi un ordin formal. Instrucţiile ce i se puneau în vedere erau următoarele: «Să isprăvească interminabilele negocieri cu Poarta şi să o invite la o alianţă ofensivă şi defensivă, sau altfel să reiâ ostilităţile cu toată energia trebuitoare pentru a o sili la aceasta în cel mai scurt timp» ; să ameninţe cu flota Mării-Negre şi cu o răscoală generală a «Grecilor şi a tuturor popoarelor cari gem sub jugul otoman şi cari sunt legate de noi prin conformitatea legii lor, precum şi prin alte legături»; să se încerce, împotriva Francezilor, cu ajutorul flotei engleze şi cu îngăduinţă de trecere din partea Turcilor, o diversiune la Adriatica; «să se organizeze ori să
(1)	Hurmuzaki, Supl. I1 2 * 4, p. 688, no. dccclxxxix.
(2)	Ibid., pp. 684—5.
(8) Ibid., p. 685; Acte şi fragmente, II, p. 480, no, 8,
(4)	Cf. şi Rosetti, l. c,
www.digibuc.ro
ALTE LĂMURIRI DESPRE VEACUL AL XVIII-LEA.
169
se menţie administraţia în principatele Moldovei şi Ţerii-Româneşti», el, Ţarul, «nemai putând să sufere grozăviile (de semblables hor-reurs)» ce se făceau acolo, după raportul ce primise (1).
Numit «comandant în şef al armatei Dunării, al flotei Mării-Negre şi guvernator general al Principatelor Moldova şi Ţara-Românea-scă», Ciceagov pleacă luând cu dânsul auxiliari cari îi puteau fi pre-ţioşi. Boierul Sturza, Scarlat Sturza, care, după studii în Apus şi o petrecere mai îndelungată în Moldova, se strămutase de mult la Ruşi şi, «în timpul răsboaielor cu Turcii, le adusese mari servicii pentru ca să ajungă prin ei la liberarea ţerii sale», aeră rudă prin femeia sa cu familia lui Moruzi, dragomanul Porţii, şi al cărui frate eră ataşat atunci la plenipotenţiarii din Bucureşti», deci cu beizadelele Panaiotachi, din Constantinopol, şi Dumilrachi, dela Congres; Alexandru, fiul lui Scarlat, «tânăr de mare talent, care la o creştere aleasă uniâ meritul rar de a vorbi şi scrie desăvârşit cinci limbi, cu o elegantă uşurinţă», vestitul reacţionar rusofil, care visă de triumful universal al unei ortodoxii mistice, întovărăşiâ pe tatăl său. Funcţia de «director al cancelariei diplomatice pe lângă generalul în şef al armatei din Moldova® o dădu Ciceagov, după recomandaţia cancelarului Rumienţov, care eră unul din cei ce împiedecaseră până atunci încheierea păcii (2), lui Capo d’Istria, viitor cancelar el insuş, şi încă de pe atunci reprezentantul unei conştiinţe naţionale greceşti, care se răzimâ pe sprijinul Rusiei şi n’aveâ nici un fel de prietenie pentru Români ca popor (3). In sfârşit în suita de Greci şi renegaţi a noului generalisim se găsiâ şi acel «colonel» Barozzi, fost consul rusesc în Veneţia, care adusese în 1802 fuga lui Mihaiu Suţu, cu toată Curtea şi boierimea lui, ba chiar cu toată gloata Bucureştenilor, în Ardeal pentru a stârni astfel un răsboiu între Ruşi şi Turci (4).
Nu ştim ce tratat ar fi putut încheia omul astfel servit. Gloria de a liberâ pe Moldovenii de peste Prut din «cruda robie a păgânilor» erâ însă rezervată lui Cutuzov însuş.
La 2 Maiu, tocmai în ziua când Ciceagov plecâ din Petersburg, 1 2 3 4
(1)	Ciceagov, pp. 359—60. In notă se citează cunoscuta vorbă a lui Cutuzov despre locuitorii ţerilor noastre: aLe las ochii să plângă».
(2)	Acte şi fragmente, II, pp. 481—2.
(3)	Ciceagov, pp. 361—2. Instrucţiile mai precise ale amiralului, In Eevue Contempo-raine pe 15 Martie 1855 (nu mi-a fost la Îndemână).
(4)	Ibid., p. 364.
www.digibuc.ro
170
N. IORGA
Cutuzov, care simţise, prin scrisorile lui Rumienţov, că i se iea situaţia de comandant şi misiunea de pacificator, rugă pe Galib să-i arăte cari sunt ultimele condiţii ale Porţii, şi în aceeaş zi se ţinu o nouă conferinţă. Consulul francez eră încredinţat că Turcii, în ajunul marelui conflict militar din Rusia, vor cere întreaga restituire a provinciilor pierdute (1). De fapt, cum nici nu se putea altfel, în lipsa unei învoeli formale cu Francezii şi a siguranţei unei hotărîtoare biruinţe, ba încă şi a bunei lor credinţe absolute, plenipotenţiarii nu putură face alta decât să repete ceeace spuseseră din Noemvrie 1811 până în Ianuarie 1812. Fără a întrebu-inţâ vreun secretar, Cutuzov se grăbi a scrie însuş la Petersburg, şi, ca să fie sigur că vestea va ajunge, el expediă doi curieri o-dată (2). Peste opt zile, când Ciceagov erâ numai lângă Iaşi, plenipotenţiarii turci luau parte la serbările pe cari boieri slugarnici le dădură lui Cutuzov, oferindu-i tabacherea de aur şi făcând luminăţie şi artificii la Herăstrău (8).
Ciceagov stătu la Iaşi numai câtevâ ceasuri (4), aşâ de grăbit erâ să iea asupră-şi rolul de împăciuitor între cele două împărăţii. Bucureştenii aflau cu mirare la 27 Maiu că noul venit e acum stăpân în numele Ţarului peste Principate, dar ei nu ştiau decât din svon că pacea erâ încheiată, şi-şi închipuiau că Rusia nu va câştigă decât «o bucată de pământ la Marea-Neagră». Galib declară cui veniâ să-l întrebe că «pacea nu erâ încheiată, dar amiralul Ciceagov pare a o dori mult (vivement); ne oferă restituirea acestor provincii până la PruU (5). De fapt însă amiralul nu mai avea nici un rol: după însăş mărturisirea lui, Cutuzov «spusese plenipotenţiarilor turci să iscălească preliminariile aşâ cum erau, şi le expedie împăratului» (6). «Mica intrigă» mirase pe Turci, cari primiseră. Se aşteptă deci numai răspunsul favorabil al Ţarului, şi, când acest răspuns veni, pacea erâ gata. Ciceagov arată că «articolele adiţionale» trimese de cancelar prin ultimul curier veniau prea târziu: «e cu neputinţă a face propuneri nouă potrivit cu articolele acelea» (7). Marele Vizir, căruia Galib îi trimesese, 1 2 3 4 5 6 7
(1)	Hurmuzaki, Supl. I*, p. 688, no. dcccxcv.
(2)	lbid., p. 688, no. dcccxcv.
(3)	lbid., p. 689.
(4)	După raportul lui Fornetty din 16 Maiu [ibid.), el ar fi sosit acolo, nu la 10, ci la 16.
(5)	lbid., p. 691.
(6)	Ciceagov, p. 379.
(7)	lbid., p. 394,
www.digibuc.ro
ALTE LĂMURIRI DESPRE VEACUL AL XVIII-LEA.
171
din parte-i, propunerile iscălite ale Ruşilor, în acest sens turcesc (1), nu putea, în împrejurările date, decât să primească şi el. La 30 Maiu în sfârşit Ledoulx arătă că Agentul Austriei i-a adus vestea, căpătată dela Galib însuş, că «pacea definitivă a fost iscălită într’o conferinţă care s’a ţinut ieri»,—la 29 sau, cum se înseamnă în actul însuş al tratatului fatal, 28 Maiu 1812 (2).
XIV.
Trimes îndată la Poartă, tratatul fu luat în oarecare discuţie, la care luă parte Bulgacov, şeful cancelariei lui Cutuzov, care merse pentru aceasta la Şumla şi apoi la Constantinopol, în taină (3). Faţă de Francezi, Galib se scuză cu aceea că «făgăduelile lui Latour-Maubourg nu se îndepliniseră, din nenorocire, la timp», că pământul cedat eră «puţin lucru» (peu de chose) şi că, până la termi-nul de evacuare, fixat la trei luni, «evenimente fericite» ar putea aduce schimbări în politica otomană (4). La 6 Iunie generalul Harting aducea şi la Iaşi vestea păcii, spuind limpede că de acum înainte Prutul va fi hotar (5).
Tratatul ajunsese la Constantinopol în opt zile. Sultanul, scrie La-tour-Maubourg însuş, interesat, l-ar fi primit cu durere, mulţimea însă, desgustată de înfrângeri, cu aplause (6). Poarta nu eră mulţumită mai ales cu graniţa din Asia, şi Anglia chiar o întăriâ în acest sentiment (7). Abia la începutul lui Iulie sosiau la Bucureşti actele de ratificaţie, pe cari Galib le socotiâ «necomplete» (8). De fapt, negocierile urmară până în August, dar numai asupra situaţiei Serbiei.
, La 10 August, Reis-Efendi anunţă ambasadelor schimbul ratificaţiilor, făcut în Bucureşti (9). Ruşii, cari se gândiseră a întrebuinţa prezenţa lor în Principate pentru a sili pe Turci la o alianţă, fie şi printr’un mers îndrăzneţ asupra Constantinopolei, ori pentru a pătrunde în Ardeal împotriva Austriacilor, cu ajutorul Ungurilor nemulţămiţi, 1 2 3 4 5 6 7 * 9
(1)	Hurmuzaki, Supl. I*, p. 692, no, dcccc.
(2)	Ibid.
(3)	Nu insă. fără. ştiinţa lui Moruzi, care credea că, in vederea unei alianţe, e cel mai bun lucru ce se <poate face»; Ciceagov, p. 395.
(4)	Hurmuzaki, l. c., pp. 693 —4.
(5)	lbid., p. 695, no. dcccciv.
(6)	lbid., pp. 696-7.
(7)	Ciceagov, p. 398.
(8 Hurmuzaki, Supl. I*, pp. 698—9, No. PCCCCX.
(9) Acte şi fragmente, II, p. 485.
www.digibuc.ro
172
N. IORGA
trecură Prutul îndărăt (1). Planul organizării unei oştiri româneşti pentru scopuri viitoare dispăru şi el (2).
Astfel nu eră întemeiată bănueala exprimată de Trimesul saxon în raportul său din 18 Iulie, că izgonirea de către Ciceagov a consulilor francezi şi a celor doi agenţii prevestiâ un răsboiu :
«Nous avons eu avis que le genCral en chef â Boucarest a adressâ, le 2 juillet, une note officielle aux consuls de France et d’Autriche pour qu’ils ayent â quitter la Valachie et la Moldavie, encore occuppâes par Ies Russes, puisque Ies deux Gouvernemens alloient entrer en guerre.»
XV.
Acelaş raport prusian care vorbeşte despre proclamarea păcii în oraşul unde fusese iscălită, adauge că Panaioti Moruzi a fost scos prin stăruinţele Franciei jignite şi ale Austriei, mai puţin în calitate de aliată a aceleia decât de veche rivală a Rusiei, care eră indignată de ultima cucerire, neaşteptat de uşoară, a Ţarului. Numai după evacuarea Principatelor, la 26 August st. n. şi plecarea lui Ciceagov spre Rusia, a lui Fonton spre Constantinopol, unde sosi la 6 Septemvrie, după numirea noilor Domni, cu învoirea Rusiei, Scarlat Callimachi în Moldova, Ioan Gheorghe Carageâ în Ţara-Românească, se dădu ordin lui Galib şi lui Dimitrie Moruzi să părăsească Bucureştii spre a se prezentă la Şumla. Ajuns aici, Dimitrie primi caftanul de mulţă-mire pentru pace şi, scos afară, fu decapitat îndată, la 8 Noem-vrie st. n. La 18 sosi capul şi la 20 Panaioti, care fusese depus încă dela 7 August, avea, la Constantinopol, acelaş sfârşit. Iaftaua, inscripţia de pe capul său îl învinuiâ că «a trădat necontenit Guvernul, a îndrăznit să se amestece în afaceri cari nu erau de competenţa lui, a tratat pe miniştrii Porţii în chip arogant şi în batjocură şi, mai ales, i-a rătăcit prin falsităţi şi minciuni», — toate «lucruri dovedite şi constatate» (8). Alexandru Moruzi, fratele celor doi executaţi, fu luat dela Terapia şi trimes la galere, cea mai înjositoare pedeapsă (4). Halet Efendi, noul favorit, avuse partea de căpetenie în această distrugere a partidului Moruzilor, care trăi însă 1 2 3 4
(1)	Ciceagov, pp. 396—7. Pentru frica unei pătrunderi a Austriacilor in Moldova, ibid., p. 407.
(2)	Ibid., pp. 401, 402 şi urm.
(3)	Acte şi fragmente, II, pp. 488—9; Hurmuzaki, Supt. I», pp. 700—J,
(4)	Ibid., pp. 699—700; Acte şi fragmente, II, p. 490.
www.digibuc.ro
ALTE LĂMURIRI DESPRE VEACUL AL XVItl-LEA.
173
şi mai departe, până la uciderea, în 1821, a beizadelei Nicolae, dragoman al flotei (1).
Erau Moruzeştii trădători şi meritau ei această soartă grozavă? Nu vedem în ce chip, pe ce bază de situaţie sau de merite ar fi putut ei înrâuri hotărîrea plenipotenţiarilor, care erâ, încă din No-emvrie, şi a Porţii. Ciceagov însuş spune că «plenipotenţiarii turci erau mult mai bine luminaţi asupra adevăratelor interese turceşti de cum se crede obişnuit» (2). Galib, mai marele între dânşii, nu erâ cel dintâiu venit care să se poată încurcă în rosturile diplomaţiei apusene: erâ Chehaia-Beiu, fusese Reis-Efendi, reprezentase, în 1803, pe Turci la Paris şi negociâ încă din 1808 pacea care nu se încheie decât în 1812, având acum alţi colegi decât cei dela început (8). In negocieri el erâ privit ca «omul de căpetenie, omul superior» (4). Dar trebuiâ să se acorde o satisfacţie Puterilor prietene, în clipa înfrângerii Ruşilor de Napoleon, şi Marele Vizir, care el hotărî, erâ cu atât mai bucuros s’o dea, cu cât astfel păreâ a se spălâ pe el însuş de învinuirea unei incapacităţi flagrante şi pe Chehaiaua sa, Galib, indispensabil Imperiului pentru cunoştinţele lui diplomatice, de o învinuire tot aşâ de grea.
Cinevâ care n’aveâ nici un interes, ambasadorul prusian de Wer-ther, dă de sigur judecata cea mai plauzibilă când atribue îndoita osândă şi distrugerea politică a Moruzeştilor «intrigilor greceşti» ale familiilor rivale şi «insinuaţiilor străine».
E incontestabil însă că aceşti Greci, ca atâţia dintre congenerii lor în servioiul Porţii, s’au lăsat răsplătiţi pentru servicii în cursul negocierilor. Găsirea întro hârtiile lui Dimitrie a ucazului prin care Ţarul îi dădeâ o moşie de 100.000 de lei în Basarabia şi în averea lui a unui inel de briliante de 15.000 piastre, pe care o constată un raport saxon din Decemvrie, în al doilea memoriu al nostru (5), e o dovadă. Această răsplătire erâ însă de sigur prea slabă pentru un act de trădare care ar fi hotărît.
De altminterea afirmaţia consulului francez din Bucureşti că «Grec 1 2 * 4 5
(1)	Hurmuzaki, Supl. I!, p. 737, No. dcccclxiv; cf. C. Mano, Documente din secolele al XVI-lea—XIX-lea privitoare la familia Mano, Bucureşti 1907, passim.
(2)	P. 397.
3) Însemnările lui Constantin Carageâ, în Hurmuzaki, XIII, pp. 119, 134.
(4)	Langeron, p. 354. Avei această calitate şi dela Sultan; p. 355.
(5)	Tot aşâ spune şi Zinkeisen, VII, p. 26, după alt izvor diplomatic.
www.digibuc.ro
174
N. IoRgA
şi Rus e tot una» cuprinde un adevăr absolut. Clasele luminate greceşti aşteptau liberarea Eladei dela Ţar, şi ele vedeau în Principate numai baza materială a viitoarei lupte pentru desrobire. Aceasta a fost starea de spirit a celor cari au început mişcarea dela 1821 cu desăvârşita siguranţă că, a doua zi după declaraţia lui Alexandru Ipsilanti, Rusia va interveni în favoarea revoluţiei pornite de acela care până la trecerea Prutului purta uniforma împărătească. Mitropolitul Ignatie mergea mai departe decât Moruzeştii, ajutând pe Ciceagov a negocia cu Paşa de Vidin şi chiar cu Aii Paşa, căruia i se făgădui regalitatea Epirului (1).
XVI.
Să vedem însă ce zic şi Ruşii chiar.
Intr’un raport către Ţar, Ciceagov arată că «Prinţul Moruzi ne e ataşat pe cât e cu putinţă fără a-şi compromite zilele». Dar tot el adauge că Moruzi, de sigur Dimitrie, aducea înainte că «poporul din Constantinopol, mai deprins decât oricând cu revoluţiile, nu putea să sufere idea unei concesii şi că, recunoscând totuş slăbiciunea sa, voiă mai bucuros să piardă totul cu armele in mână decât să cedeze ceva (que de rien ceder), căci altfel ar trebui să se îndeplinească profeţia care vesteşte căderea Imperiului, şi Guvernul e silit a cruţă sentimentele poporului; că Sultanul şi el a fost nemulţumit de cererile tot mai mari, pe cari le găsiâ umilitoare pentru Turci, şi că, jignit de refuzul pe care l-a încercat în ce priveşte înapoiarea trupelor prinse la Slobozia, eră pe cale să se lase atras (entraîne) de partidul opus (2)». Ceva mai târziu el sfătueşte pe Ruşi să dea înapoi tunurile şi ostaşii Vizirului, aşa cum cerea Sultanul (3).
E interesant să se vadă în sfârşit, cum priviau scriitorii din Principate chiar împrejurările din 1811—2.
Pentru Fotino, de sigur un observator atent şi un povestitor bogat, trecerea Dunării de către Marcov a fost un act de o îndrăzneală deosebită, care a stricat dintr’odată toate socotelile încrezute ale Turcilor, cari aveau, sub Ceapanoglu, Paşă cu trei tuiuri, vreo 30.000 de oameni şi destui Arnăuţi, deosebit de viteji, sub 1 2 3
(1)	Ciceagov, p. 398. înţelegeri cu Muntenegrenii, ibid., pp. 398—9.
(2)	P. 394.
(3)	P. 393.
www.digibuc.ro
ALTE LÂMURÎRI DESPRE VEACUL AL XVtlt-LEA.
175
doi fii ai lui Aii Paşa din Ianina. Vizirul Curşid, care urmează lui Ahmed Paşa, fost de Brăila, în locul de Maro Vizir, păstrează însă şi mai departe o destul de însemnată oştire. Mai ales în primăvara anului 1812 ar fi fost cu putinţă ca Ruşii să fie înduplecaţi a-şi părăsi toate cuceririle. Dar Curşid ar fi fost înrâurit de ameninţările lui Barozzi, trimes, crede istoricul grec, de Cutuzov pentru a da asigurarea că răsboiul va începe fără zăbavă prin trecerea Dunării de către trupele împărăteşti.
De fapt, cele mai multe din aceste ştiri sunt greşite. Mărturia consulului francez din Bucureşti, a reprezentanţilor europeni din Constantinopol, a lui Ciceagov însuş au de sigur mai mare preţ decât însemnările după svonuri ale unui boierinaş grec fără legături. Reţinem din ce spune el doar grosolănia cu care, data aceasta, se purtară Ruşii: scuipând înaintea localnicilor, îi numiau cu despreţ: «Moldovan» şi «Tureţchi duh», «speţă de Turci» (1).
Mai mult merită să fie întrebat Fotino în ce priveşte uciderea chiar a Moruzeştilor. El ştie că lui Dumitrachi i s’a tăiat capul «sub cuvânt că el a lucrat ba să se cedeze cele cinci Ţinuturi ale Moldovei dincolo de râul Prut în stăpânirea Ruşilor». Dar, adauge el, «pricina de căpetenie a tăierii amândurora a fost că i-au pârît la Poartă ca prieteni ai Ruşilor» (<piXoptbaaoi). Peirea lor o socoate istoricul grec ca o «pedeapsă a neamului său», pentru «caracterul» celor osândiţi, pentru mulţimea însuşirilor lor şi creşterea lor deosebită, pentru cinstea pe care, căpătând-o dela străini, o răsfrângeau asupra Grecilor celorlalţi (2).
De un şi mai mare interes pentru toate împrejurările din ţerile noastre sunt notele lui Constantin Carageâ Banul, cari s’au publicat de curând în voi. XIII din colecţia Hurmuzaki. Pentru acest Grec, de mult deprins în toate rosturile moldoveneşti, în care şi îmbătrânise, Dumitrachi Moruzi, fiul lui Constantin Vodă Moruzi, pe care scriitorul îl servise, e ca şi un Român: „beizadea Dimitraşeo“. încă dela 23 Aprilie 1807, Alexandru Vodă, fratele său, fusese surgunit la Angora, iar Dumitraşco, «consilier pe lângă Reis-Efendi», la Ce-sarea, pe când Panaiotachi, care pierduse, la sfârşitul anului precedent, locul de Dragoman al flotei (3), împreună cu tânărul Dumitrachi Moruzi, fiul precedentului, şi cu Nicolachi, fiul lui Alexan- 1 2
(1)	P. 557.
(2)	Pp. 559-60.
(8) Documente Callimachi, II, p. 610, nota 1.
www.digibuc.ro
176
N. IORGA
dru, erau închişi în temniţa cea adâncă a lui Bostangi-başi, la «Forno» (1). O păţanie, unită cu sechestrarea averilor şi fuga familiilor, care nu se putea uită lesne. Carageâ arată că, atunci când, la 27 Noemvrie 1808, s’a dat caftanul de Dragoman al Divanului, ori, cu titlul întreg: «Divani-humaiumve-muchialeme-tergiman» lui Dimitraşco, după o vacanţă de 23 de zile a postului de încredere, el a fost «adus cu sila, din insule», unde duceâ vieaţă mulţumită acest bogat fiu de Domn. Nu e deci un ambiţios fără frâu, dorit de situaţii şi riscând orice pentru ele.
După iertarea Moruzilor, ei au iarăş amestecul lor firesc în diplomaţia turcească. In Iunie 1809 Dumitrachi se întorcea dela Iaşi, împreună cu cei dintâi plenipotenţiari, murahasi, cu vestea că Ruşii nu vor să negocieze atâta timp cât va sta în Constantinopol Trimesul englez Adair, uneltitor de vrajbă (2). Pe atunci Poarta avea toată încrederea în acest al doilea fiu al credinciosului Costachi Moruzi, în acest frate al lui Alexandru Vodă, care, deşi fusese numit prin stăruinţa Ruşilor la 1806, «influenţa lui la Ruşi nu erâ tocmai aşâ de puternică ca a lui Ipsilanti pe atunci», — nefiind deci, ca acesta, un client, confident şi complice al acestora (3). Când, atunci, in Iunie 1809, începându-se iarăş ostilităţile, Dumitrachi merse în tabăra Vizirului Chior-Iusuf, la Daud-Paşa, având iar ca tovarăş pe Galib, el lăsă la Poartă ca vechil pe fratele său Panaiotachi, «deşi acesta nu voiâ şi numai cu sila a fost înduplecat» (p/fj O-eXovxa, xai ptexa 6laţ xa-TowceiaQevxa) (4). Deci n’avem a face cu oameni cari se îmbulzesc la trădare, chiar cu primejdia morţii, din nebună sete de câştig şi cinste.
In 1810 acest Panaiotachi e un om influent şi scapă pe clienţii creştini ai Turcilor maziliţi (5). Când după succesele neaşteptate ale Marelui Vizir Iusuf împotriva lui Camenschi, generalisimul rusesc, în Iunie, încrederea începu să se ivească iarăş în sufletele conducătorilor împărăţiei şi Sultanul, căruia o fetvă a Muftiului îi dăduse dreptul de a luâ tot aurul şi argintul supuşilor săi din Constantinopol pentru expediţia personală plănuită de dânsul, se mulţumi a face un apel la patriotismul şi credinţa supuşilor săi, acelaş beizadea jucâ un rol care nu samănă cu al unui trădător. El 1 2 3 4
(1)	P. 145; cf. Hurmuzaki, Supl. I', p. 418, no. dxxi, Ei se Întorc însă la 1808 (Documente Callimachi, II, p. 611, nota 1).
(2)	Pp. 119, 121.
(3)	Manolachi Drăghici, II, p. 72. V. şi mai departe.
(4)	Carageâ, l. c., p. 121.
(6)	P. 122.
www.digibuc.ro
ALTE LĂMURIRI DESPRE VEACUL AL XVIII-LEA.
177
chemă pe Patriarh, pe arhierei şi nobili, pe isnafurile meşteşugarilor şi, în această «adunare naţională» (ysvwîj aovsXeoots), el arătă jertfa ce face «împăratul», blândeţa cu care cere sprijin, datoria ce o au Grecii, «deşi nenorociţi», de a nu lăsă pe Armeni şi Evrei să-i întreacă. El a fost unul din cei şase efori cari strânseră şi argintul bisericilor, dela Patriarhie şi dela mitocul Sfântului Mormânt chiar (1).
Peste câteva zile, în Iulie 1810, când Vizirul sili pe Ruşi să plece dela Şumla şi-i bătu în cale, Dimitrie Moruzi se grăbi să dea, cu bucurie, această ştire fratelui său din Constantinopol (2). El făcu şi un credincios raport oficial Porţii (8), pe care Carageâ îl şi reproduce (4).
Când apoi, peste un an, în Maiu 1811, era vorba a se începe la Bucureşti negocierile de pace, se trimese dela «urdie», împreună cu Abdul-Hamid Efendi, Apostolachi, secretarul lui Dumitrachi,—în care deci toată lumea avea încă o încredere desăvârşită (5). înainte de o mai serioasă desbalere cu privire la pace, în sfârşit, acelaş «beizadea Dumitraşco» merse la Rusciuc, în August, chemat de Vizir, şi Galib însuş se aşteptă acolo pentru consfătuire (6). Prin scrisorile lui către intimii greci din Constantinopol, beizadeaua lăudă pe Vizir, om neobosit, pentru hărnicia cu care strânge oşti împotriva Ruşilor de peste Dunăre (7). Raportul dragomanului despre mişcările turceşti din Septemvrie e plin de căldură răsboinică (8), şi el înalţă cât poate pe ostaşii otomani cari au declarat că «mai curând mor decât să se predea», ba înseamnă chiar cu oarecare mândrie numărul urechilor ruseşti tăiate. Nimic nu face să se întrevadă trădătorul presupus, care ar fi jertfit, cu preţul vieţii sale însăş, interesele împărăţiei pe care o serviâ, şi aceasta numai de hatârul Ruşilor, în nădejdea inelelor de briliante şi a moşiilor peste Prut.
In legătură cu aceste mărturii greceşti e în sfârşit cea românească a lui Manolachi Drăghici, autorul «Istoriei Moldovei pe timp de 500 1 2 3 4 5 6 7 8
(1)	P. 126.
(2)	Ibid.
(3)	P. 127.
(4)	P. 128 şi urm. Alte asemenea ştiri, pe pp. 133, 134.
(5)	P. 150.
(6)	P. 154.
(7)	Ibid.
(8)	P. 155 şi urm.
Analele A. R.—Tom. XXXIII.— Mem. Seoţ. Istorice.	I2
www.digibuc.ro
178
K. IORGA
de ani». Următorul cronicarilor moldoveni înseamnă cu îngrijire că Moruzeştii sunt «din viţă lăzească», deci nu Greci adevăraţi. El arată că două din fetele lui Constantin Vodă Moruzi, care a domnit «cu mare înţelepciune, şi de tot poporul iubit», au luat boieri de ţară— a treia a fost măritată cu «Postelnicul Arghiropulo, boier fanariot trăitor în Ţarigrad» (lacovachi), a patra, Ruxanda, cu Iancu Calli-machi, a cincea, Ralu, pe care notele lui Carageâ ne-o arată la Constantinopol prin 1807, cu Postelnicul Kalliarchi, «cel mai galantoni şi zarif din boierii Fanarului»—, şi anume: Sultana pe Scar-latachi Sturza, unul din cei mai luminaţi boieri ai ţerii, Catinca pe Vistierul Săndulachi Sturza. Şi chiar unul din ginerii greci, beizadea Iancu, nu putea fi privit de loc ca un străin (1).
Chiar cu acest prilej, Drăghici — ce e dreptul, înrudit cu Moruzeştii prin căsătoria surorii sale Elena cu Gheorghe Arghiropol,— vorbind despre tăierea lui Dumitrachi Moruzi, spune că ea s’a făcut «supt cuvânt că a fost trădător Devletului către Ruşi, după împuternicirea ce avea dela Sultanul, prin uneltirea Franţuzilor». Despre fratele cel mai mare, Alexandru Vodă, ştim şi prin acest povestitor al ultimelor Domnii fanariote în Moldova că eră soţul Zoiţei, fata lui Răducanu Roset cel bătrân, orfană, pe care o crescuse la Curte Constantin Moruzi (2). Toţi cronicarii se unesc a lăudă buna cârmuire a lui Alexandru, fratele «trădătorilor» din 1812, crescuţi cu aceeaş îngrijire şi în aceleaşi sentimente ca şi dânsul. El nu «lucrează de pe tandur, ci gospodăreşte, urmărind însuş toate lucrările de aproape». Sturzeşti, Bălşeşti — Alecu Balş ţinea pe nepoata lui Vodă după Ruseteşti (3) — şi Iordachi Drăghici, tatăl povestitorului, îl încunjură în a doua Domnie moldovenească. Lui îi datoră laşul noua Curte — aceea în care locui vremelnic, e vechea Universitate, care poartă încă armele lui pe poartă, — chioşcul şi reţeaua apelor, pavarea, «pardosirea» străzilor cu lemn şi cu «mo-luzul dela Curte», alinierea, «îndreptatul» lor, «oborînd multe barace şi foişoare sau cerdace ce atârnă până la jumătate de drum», luminarea uliţelor, «aşezându-se fânariu la toate 25 case», paza lor de «culuccii prin răspinteni», luaţi cu «chizeşie» şi puşi sub porunca Vel-Căpitanului, şi de cele trei străji de noapte, în sfârşit şi înfiinţarea «naziriei podurilor» pentru griji de edilitate. Şi Drăghici nu uită să amintească şi aceea că «în orice vreme uşa-i erâ deschisă 1 2 3
(1)	II, P. 46.
(2)	P. 67.
(3)	P. 75.
www.digibuc.ro
ALTE LĂMURIRI DESPRE VEACUL AL XVIII-LEA.
179
la cine doriâ să-l vadă pentru nevoi» şi că «au stârpit cu totul dihonia ce se lăţise între locuitorii moşiilor cu stăpânii, pentru moşii» (1). «II iubiau», încheie povestitorul, «toţi locuitorii fără excepţie, un avantagiu rar ce nici un Fanariot, din toţi Domnii, nu l-au dobândit în Moldova».
întâmplările dela 1806, scoaterea lui Alexandru Vodă Moruzi prin înrâurirea Francezilor şi întoarcerea lui înapoi pe câteva zile, aduc din partea lui Drăghici declaraţia că prin aceste fapte «Casa lui Moruz se gâsiâ în buza tunului, că nici cu Buşii eră unită prin vreo legătură sigură, nici în Ţarigrad mai nădăjduia ceva după criza lucrurilor urmate» (2). La vestea întrării Ruşilor în Moldova, Domnul se hotărăşte a merge la Poartă, «.oricum ar fi viitorul său, pentru ca să nu lase toată familia răspunzătoare in mâna Turcilor, precum tot s’au nenorocit în urmă» (3).
Căderea Moruzeştilor se arată astfel în acest izvor moldovenesc. Napoleon ar fi scris Sultanului să nu facă pace cu nici un preţ; scrisoarea autografă a împăratului ar fi fost oprită pentru tălmăcire de către Panaiotachi până ce a dat de ştire lui Dumitrachi, la Bucureşti, iar acesta ar fi arătat că generalul Cutuzov a pus termin de zece zile pentru iscălirea tratatului, căci altfel va merge până la Adrianopol. Francezii prind şi «corespondenţa secretă» ce s’a urmat de trădători şi astfel, pe când Dumitrachi lua parte la balurile ruseşti din Capitala munteană, prin cari se arătă bucuria înţelegerii cu Turcii, «se iscăliâ firmanul de moarte pentru dânsul şi pentru fraţii săi» (4).
Care a fost de fapt atitudinea lui Napoleon, ştim din cele spuse mai sus, pe baza corespondenţelor diplomatice. Judecata lui Zink-eisen că «Napoleon a înţeles interesele lui la Constantinopol prea puţin şi, oricum, prea târziu», rămâne şi azi adevărată (5). încă din Aprilie 1811 împăratul Francezilor propunea Turciei un tratat de alianţă prin care i s’ar fi asigurat amândouă Principatele, întregi, şi, întâmplător, Crimea (6); în Decemvrie ambasadorul rus la Paris credea că diplomaţia franceză stărue din răsputeri pentru urmarea 1 2 3 4 5 6
(1)	Pp. 67-9.
(2)	P. 74.
(3)	Ibid.
(4)	Pp. 77-9.
(5)	VII, p. 725.
(6)	Vandal, Napoleon et Alexandre I er. L’alliq,nce russe sows Ie prentier Empire, Paris, 1393 şi urm., III, p. 157.
www.digibuc.ro
180
N. IORGA
îndărătnică a răsboiului (1). Dar în acelaş timp Napoleon «priviâ Moldova şi Muntenia, precum şi Serbia, ca provinpii austriaco, iar Dunărea ca o apă austriacă, ale cărei guri trebuia să le aibă Imperiul» (2). In Aprilie 1812 încă el făcea declaraţia formală, către ambasadorul rus Curachin, că «a rezistat totdeauna stăruinţelor turceşti» şi că «abia de şase săptămâni a început şi el să discute în acest sens» fj’ai abonde dans la chose) (8). Necontenit el arătă că rezervase împăratului Alexandru Principatele şi gurile Dunării. Abia la sfârşitul lui Martie primise Latour-Maubourg, un simplu agent, in-strucţii pentru a negociâ în privinţa alianţei (4). «îndată Napoleon lăsă aproape cu totul să cadă aceste negocieri», scrie istoricul german citat mai sus. Abiâ la sfârşitul lui Iulie sosiâ Andreossy, adevăratul negociator al alianţei, în Constantinopol.
Astfel Zinkeisen, care cunoaşte acţiunea diplomatică din acest moment, aduce lui Dumitrachi Moruzi doar imputarea că, fiind «un Grec şiret» (verschlagener Fanariot), a făcut pe Cutuzov să renunţe la pretenţii mai mari decât a cesiunii Basarabiei. Şi acelaş scriitor recunoaşte că «în lagărul Vizirului ca şi la Constantinopol, partidul păcii, în care se aflau ofiţerii Ienicerilor şi massele populare, ajunsese mai puternic» (5).
Cum se vede, scrisoarea lui Napoleon, ascunderea ei — imposibilă — de Moruzi, corespondenţa «secretă» sunt toate fabule din Fanar, pe cari scriitorul moldovean le-a cules din gura Grecilor anti-«moruzlii» (6). De fapt, Moruzeştii «doriseră» pacea ca toţi Grecii ceilalţi, şi ca mai toată lumea (7).
XVII.
Să ascultăm şi pe ofiţerul francez Meriage, venit în misiune la noi.
El a cunoscut pe «prinţul Moruzi» vorbind cu el la Craiova încă din 1809 cu privire la răscoala Sârbilor şi la condiţiile pe cari le-ar pune Poarta în ce priveşte soarta lor viitoare (8). Pe atunci 1 * 3 4 5 6 7 8
(1)	Sturdza, Acte şi doc., I, p. 1007.
(21 Ibid., p. 1010.
(3)	Ibid., p. 1910.
(4)	Zinkeisen, VII, p. 726.
(5)	Ibid., p. 728. Gf. şi Andreossy, Constantinople et le Bosphore, Paris, 1828.
(6)	Drăghici arată, l. c., că a vorbit pe larg la întâia Domnie a Iui Alexandru Moruzi, despre uciderea fraţilor acestuia. Astfel de ştiri lipsesc Insă acolo.
(7)	Un Mânu numeşte pacea: icoOyjTYj; C. Mânu, l. c., p. 408,
(8)	Hurmuzaki, Supl. Ia, p. 52.
www.digibuc.ro
ALTE LĂMURIRI DESPRE VEACUL AL XVIII-LEA.
181
diplomaţii francezi vorbiau de «Moruzeşti şi de toţi Grecii vânduţi Rusiei» şi, în al doilea rând, şi Angliei, şi cari trimeseseră în 1806 un agent la Varşovia, iar pe urmă alţii la Malta şi Alger (un Ghica) (1). Se credea că această familie, «aşâ de dibace în a vrăji ochii în Turcia», serviâ când pe Ruşi, când pe Englezi, din singurul motiv al unei uri nestinse, «acharnement haineux et calcule», şi, în orice caz, foarte ciudate, faţă de Francezi (2). Dumitrachi erâ, încă dela sfârşitul lui 1808, dragoman şi tot odată «plenipotenţiar» pe lângă Galib Reis-Efendi, Panaiotachi fiind, cum s’a spus înainte, vechilul la Constantinopol al fratelui său (3). Dumitrachi Moruzi arată Francezului, în termini cari nu sunt inspiraţi de vreo duşmănie, cum s’au rupt negocierile de pace, cum a sfătuit pe plenipotenţiarii turci să aştepte dincolo de Dunăre răspunsul definitiv al Ţarului. Despre semnele de prietenie dintre Francezi şi Ruşi, el spunea că «intimitatea de azi între Curtea din Petersburg şi a Franciei n’aveâ ca bază decât nădejdea Rusiei de a o întrebuinţa pentru a săvârşi desmembrările Turciei pe cari le plănueşte şi că de aceea caută a strică Turcia cu Franţa declarând că cele două Puteri erau unite pentru pace şi pentru răsboiu» (4), că Ruşii «întrebuinţau împrejurările în vederea cuceririlor ce doriau», că altfel s’ar uni şi cu Austria, numai să le poată face, că, în cazul când Turcii s'ar alipi la politica engleză, «ei ar fi înşelaţi» (elle [Ia Porte] sera sans doute la dupe) şi că el, deşi ambasadorul englez încearcă a conrupe pe toţi, se va opune la o alianţă formală (5).
O	minte limpede care urmăreşte înainte de toate interesele împărăţiei, de durata şi integritatea căreia erau legate toate interesele clasei internaţionale a Fanarului.
Din partea Ruşilor, afară de Ciceagov, analizat mai sus, pe care nu-1 interesează nici însuşirile, nici păcatele fraţilor Moruzi, mai este un povestitor care vorbeşte pe larg de cedarea Basarabiei, aruncând oarecari învinuiri celor doi Fanarioţi. E un Francez de origine,
(1)	Ibid., Stipl. I1 2 3 4 5, pp. 528—9.
(2)	Hurmuzaki, Supl. I2, p. 558, No. dccxxx; p. 559, No, Dccxxxm; p. 561, No. dccxxxvi ; p. 737, No. dcccclxiv. Pentru agentul lor la Paris, Ral!, oare spionase pentru, dânşii la Bucureşti şi fusese îndepărtat de Buşi, v. ibid., p. .567, No. DCCLii. Şi Înalţi demnitari ai Porţii, ca Beglicgi-Efendi Izet-Beiu din 1809, erau creaturile Moruzilor, ba chiar fuseseră crescuţi de ei; ibid., Is, pp. 55—6, No. XL.
(3)	V. mai sus, p. 176.
(4)	Hurmuzaki, Supl. Is, p. 54.
(5)	Ibid.
www.digibuc.ro
182
N. IORGA
strălucitorul şi spiritualul Langeron, a cărui vervă satirică, asemenea cu a lui Saint-Simon ori a principelui de Ligne, nu cruţă pe nimeni (e acel care găseşte că hora este «ce a văzut mai ridicul în vieaţă»).
El pleacă dela concepţia «rassei de sceleraţi celei mai imunde», cari sunt Fanarioţii (1). E încredinţat însă că ((toţi Grecii din Fanar, fără excepţie, trebue să fie duşmani ai Rusiei, care umblă după singura hrană a vieţii şi ambiţiei lor: Moldova şi Munte-nia» (2). Dragomanul Apostolachi Camo i se pare o ignobilă unealtă a lui Galib, şi că s’ar pune în brânci pentru a sluji de sprijin patronului când se suie pe cal. Dar Alexandru Moruzi, pe care l-a cunoscut, e «singurul bun administrator» dintre Greci. Planul de a se uni tot pământul românesc de dincoace de Carpaţi, şi Serbia, cu împărăţia rusească e al lui Constantin Ipsilanti, care se visâ «rege al Daciei», iar ceilalţi Greci, «şi chiar Moruzeştii», ocrotiţi de Rusia», sunt, pentru motivul arătat mai sus, împotriva acestei idei (B). La intrarea Ruşilor în Moldova, ajutorul le vine în adevăr, dar nu dela puternicul partid moruzesc. Un Catargiu îi ajută a luâ Benderul (4); prinţul Cantacuzino, din Rusia, ataman al Cazacilor Donului, luptă la Cetatea-Albă (5); un alt Cantacuzino, locotenent-colonel şi ruda lui Melisino, ajuns general rus, — el ţineâ pe Lu-xandra fiica Banului Mihaiu Cantacuzino —, organizează o oaste pământeană (6). Ipsilanti, «intrigantul ambiţios», îndemnâtorul la acest răsboiu de cucerire, se visează acum rege (7); boierii munteni, cari trăiseră ca fugari la Braşov, pe când Arnăuţii lui Ipsilanti se coborau dela Radu-Vodă şi tăiau pe Turci pentru a face generalului Milora-dovici la scările casei lui Ghica o alee de capete, se întorceau înapoi fără zăbavă şi luau parte la strălucitele baluri ruseşti (8). Constantin Varlaam, fost ofiţer rus ce locuise prin Moscova şi Petersburg, Mitropolitul Ignatie, boierul Nenciulescu, Constantin Filipescu, unii Ghiculeşti, Grădişteni, ca şi Brâncovenii stau în fruntea duşmanilor stăpânirii turceşti (9). 6 7 8 9
(1)	Langeron, p. 72.
(2)	P. 108.
(3)	P. 110.
(4)	P. 111-2.
(5)	Ibid.
(6)	P. 121. Cf, Genealogia Cantacusinilor, p. 196.
(7)	Ibid.
(8)	P. 117.
(9)	Pp. 133 4, 184.
www.digibuc.ro
ALTE LĂMURIRI DESPRE VEACDL AI. XVIII-LEA.
183
Insă Moruzeştii şi «Moruzliii» nu se arată prin nimic prietenii năvălitorilor; din potrivă, Langeron înseamnă că, la Bucureşti fiind mai mulţi Greci decât în Iaşi, «spiritul Fanarului domneşte, şi toate intrigile erau aproape făţiş îndreptate împotriva Ruşilor». Şi totuş, peste câteva pagine, acelaş scriitor asigură că Dimitrie Mo-ruzi, pe care-1 vede la Iaşi în Fevruarie 1809, unde venise cu Galib, «eră să fie câştigat prin ispita unuia din cele două Principate pentru a favorizâ pretenţiile Ruşilor» (1). Ca şi cum aceştia aveau să hotărască asupra numirii, pe care Francezii erau mult mai curând în măsură a o influenţă! Altfel generalul recunoaşte bucuros că «Moruzi eră un om fin, şiret (astucieux), versat în politica Divanului, şi, ce e mai mult, plin de spirit, de cunoştinţe şi foarte amabil în societate, ale cărei delicateţe şi bon-ton le gâcise» (2). Şi nu e fără interes să se noteze că peste câtevâ rânduri dragomanul rus Fonton, şi el «cuminte, prevăzător, instruit, dibaciu, amabil, de bon-tom>, e învinuit că, pentru bani dela Turci, a favorizat pe aceştia în negociaţii, cătând a scăpă Principatele de anexarea la Ruşi. O învinuire — pe aceasta Langeron, perfid, o taxează de calomnie, dar o raportează; şi, de fapt, Halet Efendi spuneâ diplomaţilor ruşi, în 1812, că Ţarul trebue să facă acum cu tot neamul Fontonilor ceea ce Sultanul făcuse cu al Moruzilor — preţueşte cam tot atâta cât şi cealaltă (8).
In ce priveşte legăturile Moruzilor cu evenimentele, Langeron recunoaşte că Moruzi cel mare nu ştia nimic despre planul de năvălire al lui Marcov, că el prevăzuse însă o astfel de bagarre, că-şi pusese bagajele în siguranţă la Rusciuc şi că înaintea Cazacilor fugi mai râpede decât Galib, găsind adăpost în satul Cadichioiu (4).
Negocierile încep. Scriitorul franco-rus declară că Ruşii voiau pacea cu orice preţ şi că astfel li se părea că s’ar putea mărgini 1 2 3 4
(1)	P. 153. Dumitrachi fusese chezăşul la Poartă al lui Alexandru in 1792 Iorga, [Documente şi cercetări asupra istoriei financiare şi economice a Principatelor; din «Economia Naţională», 1900, pp. 61—2).—La începutul lui Decemvrie 1811, Ledoulx scrie despre urmările păcii: «Moruzzi est nommă prince de Valachie par l'influence des Russes» (Hurmu-zaki, Supl. P, p. 647, no. dcccxli). Acelaş il numiâ pe Moruzi, la 28 Martie 1812 »la cheville ouvri&re des Russes» (ibid., p. 679, no. dccclxxxiii). Consulul francez dela Bucureşti nu eră însă de o pătrundere diplomatică deosebită.
(2)	Ibid.
(3)	Iar la p. 353 se arată că Iosif Fonton, fost prim-dragoman francez, eră bănuit, încă şi în 1811, de simpatii pentru Turci: atâta valoare au aceste judecăţi despre trădare I
(4)	P. 347, nota 1.
www.digibuc.ro
184
N. IORQA
la graniţa Dunării ori chiar la a Siretiului (1). Apoi încă odată Lan-geron dă caracterizarea lui Moruzi şi adauge că, împotriva credinţei lui Cutuzov că i-ar fi devotat, el, «ca toţi Grecii din Fanar, nu eră devotat decât sieşi». Asigurarea că ar fi fost câştigat prin perspectiva Domniei dela Ruşi, garantată de Galib, a mai fost respinsă odată. Şi, când arată neaşteptatele propuneri turceşti pentru cedarea Basarabiei, în Decemvrie 1811, Langeron spune formal: «N’am putut înţelege niciodată ce a îndemnat pe Turci a ne acordă o pace care se făcuse indispensabilă pentru noi. Am siguranţa că nici un membru al congresului turc n’a fost nici cumpărat, nici câştigat prin speranţe. Galib, cel mai însemnat, erâ sărac, şi sărac a rămas. Prinţul Moruzi n’aveă nevoie de protecţia noastră ca să aibă locul de Domn, şi nu l-a avuh (2). Am spus oare mai sus altcevâ?
Lăsând la o parte toate explicaţiile lui Langeron, mai ales aceea cu norocul lui «ruschi Bog», rămâne lămurirea sigură că Turcii n’aveau nici armată, nici bani, ci erau sătui de dălcălecii lor, de «hoţii din Bulgaria» ai deosebiţilor aiani, pe cari Vizirul trebuiâ să-i comande, şi că orice încredere în Napoleon lipsiâ, şi la Poartă, şi în lagăr. Şi, mai departe, «plenipotenţiarii turci se arătau în politică mai tari decât ai noştri: Galib Efendi şi prinţul Moruzi erau capete diplomatice mai pricepute decât ale lui Italinschi şi Sabaneev. Ei încălcară (prirent le dessus) pe aceştia într’atâta, încât ai noştri aveau aerul de învinşi cari cer pacea în Ioc de învingători cari o dictează (8)». Rectitudinea din partea turcească erâ perfectă. Toate veştile defavorabile Ruşilor «nu-i făceau să rupă congresul, ba nici măcar să-şi crească pretenţiile. Păreau numai că ţin pe fiecare zi mai mult la ele, dar cedau şi mai departe Prutul» (4). Fanarioţii în special erau pentru cedarea Basarabiei ca să-şi păstreze locurile de Domni în Principate, cari, altfel, riscau să fie şi ele pierdute, scrie Langeron, după convorbiri avute cu unii din ei în 1821, la Odesa. Această explicaţie exclude însă şi ea cumpărarea lui Moruzi, care «conduceâ» pe Galib, ca «organ al Fanarului» interesat, şi deci face imposibilă şi trădarea lui (5).
In sfârşit despre uciderea Moruzeştilor acelaş informator vioiu îşi dă o părere care luminează mai bine decât toate celelalte măr * 2 3 4
ii) Pp. 350—1.
(2)	P. 369.
(3)	P. 385. Aici şi despre negociatorul suedez Hummel, secretar la Petersburg.
(4)	P. 386.
(6) P. 386, nota 2.
www.digibuc.ro
ALTE LÂMCRIRI DESPRE VEACUL AL XVIII-LEA.
185
turti tragedia din toamna anului 1812. Andreoasy e acela care aduse înlăturarea ori pedepsirea tuturor factorilor păcii pe care Francezii o blestemau, dar o meritaseră. Vizirul, depus; Galib, exilat în Asia; cei doi Fanarioţii, decapitaţi. «Dar», adauge Langeron, «politica Turcilor a avut mai puţină parte în această crimă decât intrigile prinţului Carageă, care fu numit domn al Ţerii-Româ-neşti. Avuse de concurent pe Morusi, şi se temeă să nu fie înlocuit de el. Acestea sunt glumele obişnuite ale Fanarioţilor». Şi, pentru înţelegerea definitivă a păcii se spune: «Rusia are datorii eterne faţă de d-l Andreossy. Nu e nici o îndoeală că, de ar fi venit la timp — şi putea s’o facă uşor —, ar fi împiedecat pacea, şi atunci am fi stat foarte rău. Andreossy a călătorit ca un ambasador, când trebuia să alerge ca un curier. S’a oprit, s’a distrat pretutindeni, şi a găsit pacea făcută» (1).
Am arătat aiurea (2) cum Scarlat Callimachi ca şi Iancu Carageă îşi căpătaseră Scaunele domneşti în unire cu Iacob Arghiropulo, care ajunse dragoman în locul lui Dumilrachi Moruzi, şi cu Halet Efendi, noul puternic la Poartă. Ei aduseră astfel căderea şi nimicirea Mo-ruzilor, ai căror partizani, cari de sigur că nu «trădaseră» la încheierea păcii, fură căutaţi la sfârşitul anului prin ţerile noastre pentru a fi şi ei «pedepsiţi» (3). Iar pacea dela Bucureşti, deci pierderea Basarabiei, a rezultat din zăbava politicei franceze, care reflectă egoismul şi nestatornicia lui Napoleon I-iu şi din neîncrederea Turcilor în astfel de planuri geniale, cari se puteau rezolvi lesne în peirea lor.
La aceste concluzii duce studiul de fată.
i 1 2 3
(1)	P. 370, nota 1. Pentru mersu-i de «broască, ţestoasă», şi p. 386.
(2)	Documente Callimachi, I, p. CXCvn—vili.
(3)	Ibid., p, 7, no. IX. Cf. raportul consular austriac din aceeaş publicaţie, p. 156. V. şi ibid., voi. II, p. 548, nota 1.—Ca un răsunet depărtat a acestor prigoniri e exilarea dragomanului muntean Bibica Rosetti In primăvara anului următor. V. Acte şi fragmente, 1, p. 493, no. 4 (era însă prieten al Francezilor), şi acest raport saxon inedit: «Bibica Rossetti, Grec, premier-agent du prince de Valachie, a ătă dăposă de celte place et a 6t6 exilă ă Angora. Monsieur Arghiropulo, Drogman de la Porte, a ătă chargă pro-visoirement de faire Ies fonctions d’agent du Voivode Karadgea».
★
www.digibuc.ro
RĂSCOALA SEIMENILOR
IN POTRIVA LUI
MATEJU BASARAB
DE
N. IOBGA
Membru al Academiei Române.
Şedinţa dela 5 Noemvrie 1910.
I.
La 27 Maiu st. n. 1653 Mateiu Basarab, încunjurat de o strălucită Curte, de boierii săi, bătrâni şi tineri, câştigă, prin îndărătnicia sa luptătoare, prin iubirea pe care o inspiră celor cari-1 slujiau de atâţia ani sau cari crescuseră şi se ridicaseră la dregătorii şi la faimă în umbra lui, şi în sfârşit, prin norocul, prefăcut, de povestitorii timpului chiar, într’o minune săvârşită pentru ajutorul dreptului care înălţase şi prefăcuse atâtea biserici întru slava şi mărirea lui Dumnezeu,— hotărîloarea luptă dela Finta (1). Dată pentru a se apără de răpedea năvălire a Cazacilor lui Vasile Lupu Târgoviştea apropiată (2), ea aduse desăvârşita sdrobire a oştirii, puternice — Muntenii o socot la
20.000,—pe care o conducea vechiul duşman, setos de răsbunare, apoi fuga acestuia, îndată, din Moldova însăş, trainica aşezare în Scaun a lui Gheorghe Ştefan, unealta răsplătitoare a lui Mateiu, rătăcirea, caro eră să fie fără capăt, a Lupului între străini şi, ca ultim rezultat, pacea, de mult aşteptată* şi dorită mai presus de orice din partea Basarabului muntean, care, deşi ridicat prin răsboiu, n'avuae niciodată în gând să înnoească vremile, cuceritoare, dar scump plătite şi încheiate printr’o straşnică nenorocire, ale lui Mihaiu Viteazul, 1 2
(1)	Cercetări pe arest câmp de luptă nu s’au făout. O icoană găsită acolo am dat-o In Floarea Darurilor, II, şi pe urmă in amândouă ediţiile Istoriei Românilor.
(2)	In veacul al XV-lea se socotiâ distanţa la o milă.
www.digibuc.ro
188
N. I03GA
care fusese Domnul şi căpitanul de pe vremuri al tânărului boier din Brâncoveni.
Nu treceau Insă decât puţine săptămâni după acest triumf şi biruitorul erâ strâmtoral în cămara unde zăceâ, de rana căpătată în toiul furios al luptei, de aceia chiar cari-1 făcuseră să poată răsbi pe duşman. Seimenii şi dărăbanţii sau dorobanţii «şi alte ceate» scot tunurile afară din Târgovişte, ca şi cum s’ar fi gândit a bombardâ cetatea dacă nu li s'ar plăti cele «câte trei lefi» pe cari le cereau; ei pătrund până şi acolo, «în casa» bolnavului, care erâ un Domn şi stăpânul lor căruia-i făcuseră jurământ, «îl pedepsesc» cu necuviinţele lor, «se laudă că ei au bătut răsboiul Cazacilor», îi cer, ca unuia ce «au îmbătrânit şi au ieşit din fire», «să se facă călugăr», şi ameninţă, dacă nu vor fi mulţămiţi, că «vor sparge cămara şi singuri îşi vor luâ». Vistierul şi Armaşul sunt căutaţi — unul pentrucă ţine banii ascunşi, iar celălalt pentrucă încearcă a păstră rândueala — în chiar aceste «case domneşti», cari dăinuesc încă în ruinele Curţii înnoite de Brâncoveanu, «supt căpătâiul lui (sic), supt paturi, prin poduri, prin cămări, prin Iade»; ei sunt prinşi, despoiaţi — jcdesbrăcându-i de haine» — , bătuţi, duşi cu această ruşine şi suferinţă «afară la câmp», în lunca Ialomiţei, unde aşteaptă «oştile», ca pentru o neobişnuită şi straşnică judecată, şi jărtfiţi acolo. Ba chiar un bun boier nevinovat, Musceleanul Socol din Cor-năţeni, ispravnicul clădirilor dela Câmpulung ale acestui Domn de o vrâstă cu dânsul, e scotocit la «gazda» lui, unde şi el zăceâ, poate tot de o rană căpătată la Finta, şi omorît de una din cetele cari întrebuinţau această clipă de rupere a tuturor legăturilor de ascultare, datorie şi cuviinţă pentru a se îmbogăţi din jafuri. Doamna Elina, buna gospodină, înţeleaptă înlocuitoare a soţului ei în cârmuire şi judecată, urmaşa lui Radu Calomfirescu, «domnişoara de onoare» dela Curtea lui Mihaiu Viteazul (1) şi sora învăţatului Udrişte Năsturel, moare de durere în August şi e îmmormânlată în biserica de lângă Curte, fără ca, poate, bătrânul Domn să o fi putut petrece la acest loc de odihnă desăvârşită.
Mateiu se «vindecă la picior», urmează’Cronica, pe care o urmăm comentând-o; el «iese la primblare cătră Argeş», —adecă spre Cur-tea-de-Argeş. La întors află porţile închise de Seimenii săi. La «şanţul cel mare» stau tunurile. Iarăş i se cere să părăsească Scaunul: «sau să iasă din ţară», mergând la vecinul Râkoczy, aliatul său, «sau
(1)	Generalul P. V. Năsturel, in Revista pentru istorie arheologie şi filologie pe 1910, voi. XI, p. 38.
www.digibuc.ro
RĂSCOALA SEIMENILOR IN POTRIVA LUI MATEITJ BASARAB.
189
să se călugărească!). «Obida» acestei situaţii umilite ţine «trei zile». «Şi nici pâine nu lăsă să-i aducă, să mănânce din averea lui şi din toată cinstea Domniei lui.» Mateiu e silit să se răscumpere. Prin beţii, sgomote de noapte, prigoniri de boieri, ostaşii îşi serbează noua biruinţă. Domnul s’ar fi gândit atunci să stârpească acest neam rău şi fără recunoştinţă, chemând pe Tătari asupra lor. Şi ar fi şi îndeplinit atunci acea pedeapsă a ostaşilor nesupuşi care, supt Constantin Basarabul, urmaşul lui Mateiu, era să se încheie cu nimicirea puterii de apărare a ţerii. Bunul ocrotitor al supuşilor şi tovarăşilor săi de arme fu cruţat însă de această durere din urmă. Stăpânirea lui nu se mântui în sânge, prin pedeapsa vinovaţilor şi paguba nesfârşită a ţerii. La 9 Aprilie 1654 el moare, după puţină boală, «ajun-gându-1 adâncile bătrâneţe» (1).
Aşâ scrie logofătul căruia Şerban Canlacuzino îi dăduse sarcina de a izvodi o cronică deplină a Ţerii-Româneşti; acestea sunt ştirile pe cari le-a aflat el în oarecari însemnări —ca acelea despre lupta dela Finta —, ori în amintirile lui însuş. Constantin Căpitanul Filipescu, ■care alcătueşte mai târziu o a doua Cronică, duşmană lui Şerban Vodă şi tuturor Cantacuzinilor, întrebuinţând pe aceasta, n’are nici un alt amănunt, afară numai de uciderea, la Fântâna-Ţiganului, vechiu loc de luptă încă din veacul al XVI-lea, a prinşilor, «robilor» moldoveni şi cazaci după Finta, înaintea Agăi turcesc venit în cercetare (2). Căpitanul cronicar crede că gândul de răsplătire al lui Mateiu se îndrepta şi spre «Ungurii», luiRâkoczy, cari şi-ar fi dat mâna cu Cazacii ca să treacă supt sabie pe răsvrătitori, dar se poate ca în acest adaus să fie înrâurirea celor petrecute pe urmă, când în adevăr Ardelenii săvârşiră măcelul râsbunător.
Cronica săsească a lui Nekesch-Schuller (B) descrie lupta dela Finta, aminteşte rana lui Mateiu, care nu-1 împiedecă însă—«schadet aber ihm nichts» —, urmăreşte împrejurările din Moldova, dar nu ştie nimic despre turburările Seimenilor. Ea nu spune nici aceea că venirea lui Râkoczy dela Feldioara, unde ţinuse dietă în Iunie 165B, la Braşov în ziua de 15 Iulie ar fi în legătură cu aceste răscoale ale pretorienilor Domnului aliat. 1 2 3
(1)	Cronica pomenită a lui Ludescu, Magazinul istoric, IV, p. 327.
(2)	Amănuntul tăierii in şanţuri a 7.000 (!) de Cazaci ce fugiau se află şi in povestirea lui Kraus (v. mai departe). Şi Pavel de Alep vorbeşte de Cazaci ucişi ori daţi Turcilor pentru galere (trad. Emilia Cioran, pp. 107—8).
(3)	Quellen der Staăt Kronstadt, IV, pp. 236—7.
www.digibuc.ro
190
N.TORGA
Povestirea braşoveaaă din Chronicon Fuchsio-Lupino-Oltardi-num (1) nu cuprinde nimic despre răscoala. Ea are Insă o deosebită Însemnătate prin două ştiri: una că lui Gheorghe Ştefan, de loc din părţile Bacăului, i se zicea Ungurul— «Stephanus Ungur», iar cealaltă că o parte din trupele muntene n’au voit să se lupte cu Moldovenii. Dar despre aceasta mai departe.
O	Cronică foarte amănunţită, a lui Kraus (2), care ştie şi de solii de taină ale împăratului la Vasile Vodă—Vlădica Makrypodari, care pleacă dela Tohani, — «ein griechischer Bischoff von Tihany auss Ungem, Malcri Podori genannt» (3), înfăţişează lucrurile cu totul altfel. Cei doi boieri ucişi înlâiu sunt jertfele lui Mateiu însuş. Când Gheorghe Ştefan avea să se descurce cu fostul său Domn, întors pentru a-1 pedepsi, se trimet în ajutorul lui tocmai aceşti sfetnici de aproape ai Domniei muntene, Ghinea Vistierul şi Radul Armaşul— i se zice şi Spătarul—, cu 2.000 de oameni, cari se aşează, în lupta ce urmează, la ariergardă. Pe când noul Ştefan Vodă, cu Ardelenii, ştiind ce-1 aşteaptă, îşi încoardă toate puterile, Muntenii se poartă foarte slab, ceeace aduce retragerea celorlalte trupe şi căderea lui Nagy, cu mulţi din «mişeii» lui şi din Secui, pe când alţii dintre-Ardeleni trec peste munţi, în neorândueală. Aceasta face pe Mateiu să taie pe cei doi boieri, vinovaţi pentru pierderea luptei şi ruina Ţinutului de hotar al Moldovei, pe care Vasile, necruţător, pune să-l ardă,— aici în părţile Bacăului şi Putnei fiind tocmai averea, moşiile foarte întinse ale lui Gheorghe Ştefan. Urmează, după cererea Seimenilor, dar nu şi de mâna lor chiar, uciderea lui Socol, «un cucernic nevinovat boier, care nu*şi aveâ părechea în Ţara-Românească». Mo li)
li) II, pp. 50—3; cf. povestirea din Cronica lui Ioan Bethlen, pp. 35—6.
2 In Fontes rerum austriacarum, Scriptores.
(3)	I, p. 197. In 1647 Vasile cerea pentru Iachint Makrypodari, pe care Imperialii il «prezentaseră» ca un potrivit episcop unit de Uslciib, conducerea Bisericii catolice din Principate; Studii ţi Documente, I-II, pp. 424—6, No. xrrr. Cf. Iorga, Istoria Bisericii, I, p. 407.— Autorul ştie şi de vinul pe care Râkoozy il trimete lui Lupu («2 ungerlander Wein»), de florile pe cari soţia lui Râkoczy le dă Saftei lui Gheorghe Ştefan, iar aceasta şi Doamnei (cf. cererea de săminţe pe care Doamna Elina o face la Braşov, Braşovul şi Românii, pp. 110—1) şi de obişnuitele vânători domneşti («wie denn die Waida nach Gewonheit mit etlig taussent Volck auff die Iagt zu ziehen pflegen»; cf. şi mărturia lui Bandini, in aceste «Anale», XVI). Şi pretextul de boală a soţiei pe care-1 invoacă Gheorghe Ştefan pentru a plecă dela Curte e cunoscut scriitorului sas, ca şi scrisoarea cu slovă schimbată a Logofătului («mit verzogenen Buohstaben»)- Cifra de 20.000 de oameni pentru oastea lui Vasile la Finta (16.000 de Cazaci, 4.000 de Moldoveni) e ca in Ludescu, iar, când spune că adversarul lui aveâ 2.000 de «Meszei», ceeace Înseamnă mişei, săraci, ţărani, am crede că traduce o dare de seamă românească.
www.digibuc.ro
ftÂSCOALA SEIMENILOR IM POTRIVA LUl MATEItJ BASARAfi.
191
tivul ei-â că Seimenii nu puteau trece pe un maidan al lui la Curte, iar pretextill: că Moldovenii şi Cazaoii nu i-au prădat satele în trecere. Se dă amănuntul că trupul bietului boier cu maidanul fatal a fost aruncat în noroiu gol şi că averile i-au fost prădate.
Pentru răscoala Seimenilor lămuririle sunt cu totul nouă şi vrednice de cea mai mare luare aminte. Ele nu privesc însă faptul chiar, împrejurările ridicării ostaşilor cu plată, jertfele pe cari ei le făcură, prădăciunile pe la casele boiereşti, ameninţarea şi jignirea neruşinată a Domnului, oprirea lui de a întră în cetate, la întoarcerea din Argeş, de sigur în toamnă. In aceste rânduri ale lui Krauss se cuprinde motivarea militară şi politică a turburărilor. A o da in întregime, aşa cum se poate desluşi din izvoarele ce avem, e şi ţinta acestui studiu.
II.
Intâiu: de unde vin Seimenii sârbi ?
In lista de «lafe ce am dat de în Vistierie» pe care o avem în româneşte, din mâna Vistierului al doilea, Dumitrachi(1), se înseamnă pe rând: Cazacii lui Braneţchi, Valeaoschi, Ocesalschi şi Cazacii români ai lui Răstopcea, apoi o seamă de «Cazaci pedestri», «Ungurii» lui Mako Gergely Secuiul, Moldovenii lui Mârzea şi Anghelachi, cari trecură apoi în Moldova lor şi avură un rost în luptele lui Ştefan Tomşa cu Movileştii (2); Sârbii lui Petco şi Necula, beşlii sârbi ai hotnogului Marco, drăbanţii, de sânge tot sârbesc, în parte, căci căpeteniile lor sunt, în rândul întâiu, Jivco Roşul, Jivco Negrul, Mirda Ianăş (Ungur ori Sârb din părţile unde elementul sârbesc veniâ în atingere cu Ungurii), Miclăuş (despre care se poate spune acelaş lucru), Nedelco (cu un nume sârbesc), şi apoi căpitanul Radul şi hotnogul Dumitru; urmează «drăbanţii d el a Poartă», garda, straja lui Vodă, de neam nehotărît, apoi «drăbanţii unguri» ai lui Thtiry Ferencz, oamenii lui Gaspar Sibrik şi ai lui lvan Brancovici, satârgiii, cari par tot străini, tunarii, sichireaşii sau căruţaşii (3), «ot tunuri», cei dela trăsurile domneşti, «ot legăne», apoi comişeii, stegarii, croitorul şi vraciul. 1 2 3
(1)	Aceste «Anale», XX, pp. 468—9.
(2)	Aceste «Anale», XXXII, pp. 1040—1.
(3)	Dela seekeres. Se află în româneşte încă din veacul al XV-lea, cum se vede dintr’o scrisoare slavonă a lui Basarab Vodă Bătrânul, publicată de d-11. Bogdan, în Relaţiile Ţerii-Romăneşti cm Braşovul, I, p. 117.
www.digibuc.ro
192
N. IORGA
Cazacii cu plată erau peste 3.000, Ungurii, călări, abiă o mie, Moldovenii, iarăş cavalerie, în suma exactă de 1.452, Sârbii, de toţi, dacă se iea pentru ei măcar jumătate din drăbanţi, cari nu sunt decât trabanţii de modă germană, trecuţii şi în Ardeal, peste 4.600,
1.648 fiind cu siguranţă Sârbi, neamestecaţi cu alte neamuri. La 1600 se socotiau 2.000 de Cazaci, 1.200 de Moldoveni, 1*300 de Sârbi călări, 1.200 de trabanţii unguri, afară de 6.000 de Români pedeştri (1). In Ardeal Mihaiu voia să lase la plecarea-i în Moldova 3.000 de Sârbi călări, 1.500 de Moldoveni, afară de Secui (2). Dar, când trecuse munţii, el n’aveâ decât 1.100 de călări unguri, 1.000 de pedeştri al căror neam nu se arată şi 23.000 de lefegii, în cari intră Sârbii cu Cazacii şi Moldovenii (3), pe lângă 8.000 (?) de «haiduci liberi».
De unde-i luase Mihaiu pe Sârbii lui? Ştim că răsboiul ţerilor dela Dunăre cu Turcii fu pregătit de o mare răscoală a Sârbilor, cari pe încetul se aşezaseră în părţile bănăţene: un Toader Vlădica, un Do-chian («Docianus Thrax») se aflau în fruntea lor, şi ei săvârşiră pe la Becicherec isprăvi însemnate împotriva Turcilor Paşei din Timişoara. In fruntea lor stătea noul Ban pus de Sigismund Bâthory, în amintirea celor de Severin, Sârbul Gheorghe Palatici, din Lugoş: ei aclamă pe tânărul principe ardelean ca Despot sau Craiu şi primesc dela el un steag de luptă (4). Un Ioan din Lugoş (Lugassy), un Petru «Maysocz», un alt Ioan («Ioannes quidam») se deosebesc în aceste ciocniri, înainte ca Sigismund însuş să se 11 declarat pentru creştini (5). Un Mihaiu Vaida merge dela Palatici pentru a smomi şi altă sârbime. După luarea Becicherecului, voinici de aceştia, cu sete de răsbu-nare, şi mai ales cu dor de leafă şi nădejde de pradă, se grămădesc în oastea adesrobirii». Până la Panciova tot ţinutul se smulge de supt ascultarea turcească. Paşa de Timişoara e bătut de două ori, fiul său ucis. Bâthory e chemat ca un Craiu al Ardealului şi Sârbilor (6). La 13 Iunie 1593, Ardeleanul e salutat, din «tabără», de Banul Sava, de Velimirovici («Velimironich») şi de Teodor Vlădica, «în numele tuturor cnejilor şi a întregii naţii a Sârbilor creştini». Un Iancu 1 2 3 4 5 6
(1)	Hurmuzaki, XII, p. 780; cf. p. 830.
(2)	Ibid., p. 831.
(3)	Jbid., III, p. 431.
(4)	Wolfgang Bethlen, III, pp. 181—5.
(5)	Ibid., p. 224 şi arm.
(6)	«Splendido et Serenissimo Transsylvaniae et Rasciae regi, Sigismundo, Moldaviae et Transalpinae glorioso Vayvodae, domino nostro gratiosissimo; ibid., p. 232.
www.digibuc.ro
rAscoala Seimenilor in potriva lui mateiu basarab.
193
«Halbur» ucide in luptă dreaptă pe Aga din Vârşeţ, Palatici iea Făgetul(1). Ei cer ajutorul Iui Ştefan Băthory de Ecsed şi al vecinilor, când se văd strimtoraţi. Lângă Becicherec se bat cu Ilasan al Timişoarei, având deci cu sine şi Unguri şi Români din acele părţi. înfrângerea lor fu grozavă. «In acea zi se păreâ că a perit, nu numai nădejdea şi norocul Sârbilor, ci şi chiar numele lor(2).»
Cei ce nu fură ucişi sau robiţi aveau unde să fugă. Mihaiu îi primi cu braţele deschise. Şi nu numai pe aceşti Sârbi bănăţeni, din părţile creştine. Unul din cei mai vestiţi căpitani ai lui, Baba-Novac, pe care Ungurii îl arseră pe urmă, eră dintre Sârbii cari se alipiră mai pe urmă la aceştia, venind însă din părţile de peste Dunăre, dar mai ales de prin Bosnia, până unde răsbătuse faima acestuilalt Craiu luptător al creştinilor. Deli-Marcu, altă căpetenie, alergase la el tocmai din Ragusa, şi el apără la începutul anului 1595, fiind şi rănit într’o ciocnire cu Turcii, Craiova şi tot Banatul (3). In 1598, nu mai puţin de 12.000 de haiduci sârbi, după socoteala unui spion, păziau în Balcani împotriva Turcilor (4). In Herţegovina chiar, din îndemnul Patriarhului de Ipec şi al episcopului de Trebinie, Visa-rion, Gardan Voevod şi alţi «comiţi» se ridicaseră pentru creştini (5).
După căderea lui Mihaiu, aceşti călăreţi în «taftă sârbească», roşie, harnici la pradă ca şi la ceartă — ei se bat la Sâmpietrul Bârsei cu Cazacii, şi-l ard (6)—şi nerăbdători la leafă (7), îşi găsiră de lucru aiurea. încă din primăvara anului 1600, Deli-Marcu, care aveâ 3.000 de oameni, şi Baba-Novac, cu Haiducii lui din Balcani, vreo 5.000, erau gata să treacă la împăratul (8). 800 de Sârbi erau în Septemvrie 1 2 3 4 5 6 7 8
(1)	P. 232 şi urm. Cf. şi Hurmuzaki, Xir, p. 28, No. LXir; p, 316 (plata Sârbilor), p. 527.
(2)	«Eo die, non tantum spcs ac fortuna Rascianorum, verum et nomen corum deletuin videretur»; W. Bethlen, l. c,, pp, 281—7.
(3)	Hurmuzaki, XII, p. 36.
(4)	Ibid., p. 407, No. dcxviii.
(5)	Ibid., p. 441, nota.
(6)	Ibid., p. 764.
(7)	Ibid. U. cc. V. şi ibid., p. 534, No. dccclii, Ei păziau în Decemvrie 1599 la Bistriţa (ibid., p. 645, No. dccclxxiv), şi în Chioar şi Gherla (ibid., p. 669, nota; p. 673, No. Mxxxix).
(8)	Ibid., pp. 741, 843; p. 932, No. ucccm: la Sălagiu, Dej, Bistriţa; p. 1047, No. hdvi;
p. 1077, No. mdliv: la Lipova. La p. 881, socoteala comisarilor imperiali: 4.000 călări sârbi, 4.000 ai lui Baba-Novac, «jumătate călări, jumătate pedeştri».— 1—2.000 de Sârbi merg în Moldova; p. 951, No. mcccxliii; pp. 962	3, No. moccliii, şi mai sus, p. 192.
Analele A. R —Tom. XXXIII.—Memoriile Sec(. Istorice.	1S
www.digibuc.ro
194
N. IORGA
la duşmanii lui Mihaiu, — împreună cu 2.000 de Români (1). Cei credincioşi, de amândouă neamurile, fură ucişi (2). Sârbii aceştia nu reprezentau numai o oaste, ci un popor, căci îşi purtau cu ei soţiile şi copiii, aşezându-se, după cum li se plătiâ, intr’un loc ori în altul (3). Unii aveau ca şefi căpitani şi hotnogi, alţii, beşlii, din părţile turceşti, după normele de organizaţie osmane, odabaşi, ca acel Petcu care stă cu 1.000 din ai săi în Dej (4).
Să se întoarcă supt stăpânirea Turcilor nu voiau şi nici nu puteau aceşti vărsători de sânge «păgân». Ei stăteau, prin Ardeal, şi mai ales prin Banat, la îndemâna cui aveâ nevoie de oaste încercată şi îndrăzneaţă. Când pretendentul Ştefan Cercel, din 1604, se gândeşte la o năvălire, el scrie deci la Ioan Pribeagul din Lugoj, la căpitanul Luca Sârbul (Râcz), la Ilie Aga, la Ioan Pârcălabul de Lugoj, la căpitanul Duca Sârbul. Făgădueşte pentru căpetenii locuri înalte în oaste, boierii, iar ostaşilor: 5 taleri pe lună pentru călăreţ, 4 pentru pedeştri, leafa conducătorilor fiind de 15 pentru cei mai de jos, de 13 pentru fruntaşii de haiduci, şi de 45 pentru cine va putea să afle 1.000 de oameni din aceştia; că se vor da «sate şi bune sălaşe de Ţigani», nici nu mai putea să fie îndoeală (5).
In ţară erâ pe vremea aceea un partid militar, prieten creştinilor de obiceiu, şi care-şi amintiâ de Mihaiu Viteazul. Dar Sârbii nu se aflau într’însul ca unitate deosebită, cu un nume al lor. După boieri şi în fruntea slujitorilor, cu feude militare mărunte, vin Boşii, cari, cu Stanciu Păharnicul, izgonesc la 1611 în folosul lui Radu Şerban cel răsboinic pe Radu Mihnea cel paşnic (6). «Şi veniră toţi boiarii, şi toţi roşii, şi toţi slujitorii, de se închinară lui Radu Vodă Mihnea, şi făcură mare jurământ ca să-i slujească cu dreptate, şi se odihniră toţi cu pace (7).» Lângă mâciucaşii («machokas») călări, cu bâtele şi suliţele lor, Mihaiu dusese, în adevăr, la cucerirea Ardealului «o foarte frumoasă oaste de Roşi, din toată boierimea» 1 2 3 4 5 6 7
(1)	Ibid., p. 1028, No. mcccclxxviii.
(2) Ibid., p. 1029, n-rul următor. Alţii vin dcla Munteni; p. 1035.
(3) Ibid., p. 891, No. mccxliii. Pentru un «lacob Despotul, Sârb», oare cereâ şi Moldova, In 1600, v. ibid., pp. 1115—6, No. MDCXVI.
(4)	Ibid., p. 955, No. mcccl.
(5)	Hurmuzaki, IV*, pp. 374-5, No. cccxxn. Cf. Iorga, Un pretendent la tronul muntean: Dumitraşcu Vodă Cercel, In «Lui Titu Maioreseu Omagiu», 1900, p. 156.
(6)	Studii ţi documente, IV, p. civ.
(7)	Ludescu, In Magazinul istoric, IV, p. 306.
www.digibuc.ro
răscoala Seimenilor in potriva lui mateio basarab.
195
(«pulcherrirlium item Rosonum, ut ipsi vocant, exercitum») (1). Ei jucară apoi, supt comanda popularului Lupu Mehedinţeanul, un rol de căpetenie în izgonirea, la 1618, a Grecului Alexandru Vodă Iliaş, şi de fapt, mai târziu, lângă Lupu fu aşezat de Turci în ţeapă şi Buzdugan Căpitanul (2), ucigătorul Grecilor, care eră însă comandantul Seimenilor (8). De altminterea cronica versificată a Vlădicăi Mateiu dela Mira (4) spune lămurit că un complot fusese făcut de anume boieri, între cari Lupul şi Grecul Crâstea, împreună cu Roşii şi alţi ostaşi, pentru a scoate pe Domn: Sârbii dau de ştire, şi Mehedinţeanul trebue să-şi caute scăparea în Ardeal. După expediţia dela Oceacov şi uciderea lui Crâstea, se stârneşte răscoala; nici călăraşii, nici dărăbanţii nu vreau să se lupte; ei arată că nu sunt plătiţi, că au fost siliţi a-şi vinde armele şi caii. Deşi Vodă, strân3 de frica pribegilor, plăteşte, cei 400 de Sârbi îl trădează şi deschid drum Lupului. Seimenii fraternizează astfel cu Haiducii de peste munţi ai «ha-râmiului», haraminului — zice cântecul—, căpitan de răscoală (5); şi acest cuvânt e venit dela Turci, prin seimeni (6). Pe unul din urmaşii lui Alexandru Iliaş, Alexandru Coconul, încercă să-l gonească oastea: «călăraşii)), adecă aceşti roşi, «dela Măneşti şi dela Gher-ghiţa şi dela Ploieşti şi dela Ruşii-de-Vede», cari stăteau deci încă prin locurile unde, potrivit cu nevoile sale de apărare, Mihaiu îi colonizase (7).
După biruinţa boierilor, a Curţii, «lotrii» de peste Olt, cari vin cu pretendentul răspopit Paisie, vor fi fost din aceeaş clasă, care râvniă la stăpânirea ferii. Leon Vodă se sprijină pe unii boieri, pe «străji» (8), — sate privilegiate în munte, — pe garda sa de 200 de Dalmatini, cari i se par unui călător mai frumoşi decât trabanţii ardeleni (9). Acest călător socoate în oastea «Grecului» 1.000 de că * 2 3 4 5 6 7 8 9
li) Hurmuzaki, III, p. 431.
(2)	Ludescu, p. 309.
(3)	«Capitaneum rascianum, hominem militarem»; Chronicon Fuchsio-Lupino-Oltardi-num, I, p. 292.
(4)	Papiu, I, p. 343.
(5)	Koi oicou vjTOv xapet|j.7jc, xâveiţ ăvOpcoiEoţafoţ; p. 349. Pomenirea «haramiilor» unguri şi ibt'd., p. 331. Haiducii erau 700 de călări, cu Secui cu tot, având de căpetenii pe Paul «Jentschi», «Jantschin» —, poate un vechiu Seimen de-al lui Mihaiu: Ienciu — şi Ştefan Torok (Chronicon Euchsio-Lupino-Oltardinutn, p. 289). «Curaţi» «lănceri» (lavxCâpot), aduc şi pe Gavril Movilă In Scaun (Papiu, I, p. 350).
(6)	Şăineanu, II, p. 208.
(7)	Ludescu, p. 310.
(8)	Ibid., p. 312.
(9)	Paul Strassburgh, In Cipariu. Archivu.
www.digibuc.ro
196
tt. IORGA
lari, 600 de pedeştri. «Călărind, am întrebat pe Domn câţi ostaşi se mai pot strânge în ţara lui. A răspuns că 10.000 de călări, 2.000 de pedeştri au mai rămas, şi a suspinat adăugind că pe vremea lui Mihaiu Vodă erau 50.000 de oameni supt arme» (1).
Sârbii nu lipsiau nici acum, şi printr’un Sârb trimete unul din paznicii hotarului vestea fugii lui Mateiu Aga din JBrâncoveni, care era să fie odată Basarabul domnitor Mateiu Vodă (2). Sârbi călări, cu un căpitan, păziau la Târgu-Jiiului, şi cu ei se întâlniră pribegii «în gura plaiului», pentru a-i «risipi», ade-au fugit cine încătroo au putut» (3). Când Mateiu luă Domnia, Vel Aga Oprea, trei căpitani, 35 de iuzbaşi, dintre cari unii au nume străine — găsim şi porecle ca: Daşoveanul, din Daşov-Oceacov, şi Cazacul, ori’Saracibaş, căpitanul de «sărăci», sau saragele, împreună cu căpitanul Vălenilor-de-Munte, Lucea, jură credinţă lui Râkoczy, ocrotitorul stăpânului celui nou, în numele lor şi al tuturor ofiţerilor inferiori, «ceauşi» şi «vătaşi», precum şi al «voinicilor», — «toţi cetaşăi, călărime şă pedestrime» (4).
Până la Mateiu Basarab n’avem nici o dovadă că astfel de ostaşi, luaţi din mijlocul Sârbimii trezite la gustul răsboiului şi deprinse cu foloasele lui s'ar fi chemat Seimeni. Când se cerii dela Poartă noua Domnie, se înfăţişară numai delegaţi din partea «roşilor şi călăraşilor şi dorobanţilor» (5). Mateiu, nu numai că luptase lângă asemenea Sârbi în Ardeal —unde s'a şi stins, atunci, pe vremea lui Mihaiu, tatăl său, Danciul Vornicul din Brâncoveni, fiind îmmormântat lângă Aron Vodă în biserica din Bălgrad (6) —, dar titlul său de Agă, cu totul nou, introdus în ierarhia dregătoriilor noastre odată cu aceşti lefegii (odabaşa Petco, pomenit mai sus, e, după rosturile ienicereşti, inferiorul unui Agă), arată că a stat câtva timp, 1 2 3 4 5 6
(1)	Ibid.
(2)	Studii ţi doc., IV, p. 20.
(3)	Ibid., pp. 19—20.
(4)	Hasdeu, In Columna lui Traian, 1874, p. 216. De aici, In Studii şi doc. IV, pp. clxxviii—lxxx. Titlul de Agă 11 poartă şi pretendentul Neagul, «Neagu Vodă Basarab»,— ba chiar «fiul lui Basarab»,— tatăl lui Antonie din Popeşti; ibid., p. clxxxi. Of. Radu Greceanu, ed. Şt. Grecianu, p. 335.
(5)	Ludescu, p. 318.
(6)	Cf. Inscripţii, I, p. 203; Veress Endre, Monumenla Vaticana, Erd&yorsedgi Pdpai kdvetek jelentdsei VIU. Kelemen idejdbol, Pesta 1909, p. 296.
www.digibuc.ro
RĂSCOALA SEIMENILOR IN POTRIVA LUI MATEIU BASARAB.
197
mult timp chiar, fără a trece la boieria de Divan, în fruntea lor (1). El avea deci pentru ce să-i preţuească, sâ ţie la ei şi să aibă încredere în destoinicia ca şi în ascultarea lor faţă de dânsul. In lupta dela Finta cronicarul muntean înseamnă (2) pe «haiducii călări», aduşi de peste munţi, pe «ţăcăluşi», adecă ostaşi cu săcăluşe, cu puşti, «oaste cu foc», precum lămureşte chiar acest izvor ; Curtea lui, de 7.000 de oameni, vine numai pe lângă aceşti luptători deprinşi. Kraus arată, mai amănunţit, că Roşii, «oameni slobozi şi boieri» («dass ist seine freie Leiit undt Bugern»), călări cu toţii, erau încadraţi între aripile pedeştrilor, şi în deosebi ale Seimenilor, şi se spune anume că aceasta s’a făcut pentru a se putea încun-jurâ şi nimici aceia cari ar căută să fugă. Şi, de fapt, alt izvor ardelean din acel timp, care şi el desparte oastea în Seimenii pe-deştri şi Roşii călări (3), spune desluşit că «unele trupe viclene ale lui Mateiu Vodă nu voiau sâ lovească în fraţii lor, Românii din Moldova» (4). Seimeni şi alţi «lefecii», Unguri din haiducime, fuseseră trimeşi şi la Milcov pentru a scăpă pe Diicul Spătarul din încurcătura în care se pusese, ieşind numai cu călărime (5) împotriva Cazacilor, puşcaşi vestiţi (6), pe când la Teleajin, în ziua de 2 Maiu, luptă dărăbanţii mai ales, şi sunt bătuţi, perind şi Marele Căpitan — dar între ctitorii schitului său acesta apare ca «Vel Agă» şi soţia sa «Vel Agoe» — Lupu Buliga, deşi piatra lui de mormânt, la To-polniţa, vorbeşte cu mândrie de faptul că Buliga «foarte rău i-au strecat pe Cazaci şi pe Moldoveani» (7). Cronicarul moldovean, care ştie aceasta, arată mai departe ce vitează a fost purtarea Seimenilor aici, la «Hinta». Dincolo de Teleajin, după răspingerea străjii de călărime, ei se apără, în bună retragere, «pen neşte dumbrăvi ce sânt 1 2 3 4 5 6 7
(1)	«Aga Mateiu» îi zice şi Kraus (I, p. 113) — Cf. Ludescu, p. 311: «Atuneea şi Mateiu avea dregătorie dela dânsul (Leon Vodă), Agă Mare, şi eră de moşie den satul Brâncoveanii, fecior Danciului Vornicul, care se trăgea din neamul băsărăbesc; datu-i-au Leon Vodă judeţul Romănaţilor, ca să-l ţie de birărie».— Mateiu Păharnioul e vărul lui Mateiu Aga, fiind fiul lui David (v. şi Poboran, Istoria oraşului Slatina, ed. a 2-a, Slatina, 1909, p. 332). Pavel de Alep pune, cu prilejul alegerii lui Constantin Vodă, pe Aga Seimenilor în fruntea ofiţerilor —, Vel Căpitan, al dărăbanţilor, venind pe urmă (p. 114).
(2)	L. c., pp. 323—4.
(3)	Chronicon Fuchsio-Lupino Oltardinum, p. 63.
(4)	«Renuentibus insuper perfidis quibusdam Matthiae principia copiis in fratres Va-lachos moldavicos saevire»; ibid., p. 51.
(5)	V. şi Ludescu, p. 323: «n'aveâ oaste cu foo».
(6)	Miron Costin, pp. 333—4.
(7)	Iorga, Inscripţii, I, pp. 208—9.
www.digibuc.ro
198
S, IORGA
+
acolo». In zădar îşi «pedestreşte» Timuş, care aleargă el însuş, Căzăcimea împotriva lor. Seimenii se pot ascunde acum «într’altă pădure ce eră în lunca Praovei»: gloanţele lor dau jos pe doi sot-nici, ofiţeri ai Cazacilor; de năcazul urmăririi zădarnice şi a pierderii acesteia, Timuş se îmbată în casele dela Cocoreşti ale Can-tacuzinului Constantin, şi le dă foc, pline de avuţie şi hrană, cum erau. Miron Costin crede doar că Seimenii singuri, fără greşelile pornite din patima şi pripa lui Timuş şi fără deosebita bărbăţie a lui Mateiu, căruia şi Kraus îi zice «un bun viteaz» («sehr ritterlig ge-halten»), n’ar fi izbândit răsboiul. «Siimeniţ Sârbi sau Ungurii nu-i aleg den Munteni, nici sânt Siimenii sârbi sau Ungurii atocma cu focul Cazacilor» (1). Şi la dânsul aşezarea trupelor e dată'ca şi la povestitorul ardelean: pe când Vasile Lupu, desgustat de lipsa de socoteală a ginerelui său şi de invidia aceluiaş faţă de buna purtare ostăşească a Moldovenilor, face din ai săi aripa stângă, Mateiu îi scoate înainte «Curtea ce se zice la dânşii Roşii», cetele călări ale boierimii mărunte, împreună cu «altă oaste de ţară»; «o seamă de pedestrime Siimeni» îi sprijiniâ. La stânga erau Ungurii şi câţivâ Poloni. In mijloc 6e opreşte însuş Domnul; el are cu sine «levenţi» — aventurieri, tot Sârbi—, «dărăbani» sau «dărăbanţi munteneşti». După începerea «harţului», Seimenii «dau cu foc» în Moldovenii călări, sprijiniţi de lefecii nemţi. Dar Moldovenii răsping în «năvala cu steaguri» pe Roşii, cari sunt aruncaţi peste Ialomiţa, fără vad. Atunci Mateiu îndreaptă pe Seimeni şi tunurile asupra cavaleriei biruitoare. îndată Vodă se întoarce la mijloc, şi iarăş Seimenii se opun duşmanului. Călărimea polonă, deprinsă cu Cazacii, ajută în-tr’un iuruş greoiu, cu caii lor mari, după ce ai lui Timuş dăduseră, târîndu-se până aproape de duşman, sigurul lor foc fulgerător. Furtuna ce izbucni atunci, desăvârşi risipa oştilor aduse de Vasile Vodă şi de ginerele său.
Astfel Seimenii se arătaseră vrednici de îngrijirea deosebită a vechiului lor Agă din vremuri. Se poate ca el chiar să le fi dat alcătuirea în care-i găsim atuncea. Kraus scrie astfel despre începutul acestei trupe: «E de ştiut că aceşti Seimeni erau o pedestrime inimoasă, bărbată şi iute, cei mai mulţi Sârbi sau Raţi, şi s’au format în 1636, tocmai supt Mateiu (2)». Şi el arată că fuseseră aduşi din munţii Bosniei, undş se ţineau cu hoţia, de un Sârb 1 2
(1)	P. 335.
(2)	Pp. 219-20 din voi. I.
www.digibuc.ro
RĂSCOALA SEIMENILOR IN POTRIVA LUI MATEIU BASARAB.
199
anume Simion, al cărui nume, fireşte, e născocit pentru ca Sasul să înţeleagă de unde vine numele de «Seimen». Veniseră numai o mie de puşcaşi, dar îşi alipesc o sumă de Români (1).
Data de 1636 pentru întărirea Seimenilor poate fi adevărată: in adevăr pe acea vreme Mateiu nu ştia unde să găsească mai iute buni ostaşi, cunoscători de regule tactice şi ţintaşi dibaci, împotriva lui Vasile Vodă, care în anul următor eră să şi vie asupra lui. Şi obârşia Seimenilor celor noi e dată bine: Bosnia şi Herţegovina, unde trăiâ mai mult, între Sârbii rămaşi creştini, ca şi între cei trecuţi la Islam, marele spirit militar din vremuri. Din astfel de locuitori ai Imperiului îşi făcu tocmai atunci sălbatecul Sultan Murad al IV-lea, care tindeă lă nimicirea vechilor corpuri degenerate ale Spahiilor şi Ienicerilor, oastea cea nouă şi sigură, împodobită cu turbane roşii, care trăi numai puţin după moartea lui înainte de vreme. El îi numiă Seimeni, după corpul de vânători al Ienicerilor (2). Şi coloarea roşie pe care o păstrară Seimenii la noi şi după ce ajunseră a ii numai unul din elementele de gardă ale unei miliţii de Curte (3), se întâlneşte, cum am văzut, la ostaşii din vremea lui Murad (4).
Roşii, «liberi ca Secuii» (5), călăraşii, împărţiţi pe judeţe—găsim astfel pe cei «ot Buzău» (6)— stăteau prin sate, având o situaţie mai bună şi mai cinstită decât slujitorii. Vedem astfel în 1659 pe «Calotă Ro-şulâ ot Gălceşti» având ca «înprejureni» pe «Lupulii iuzbaşfa] ot Crasia, Stanâ cauşulu» şi alţii fără de rosturi ostăşeşti (7). La 1657, cu prilejul unei vânzări la Făurei, apare, pe lângă cumpărător, un «cap[i]t[anâ] olu Gradeştea», «Neanulâ Roşul ot Călnăâ» şi «Bose steg[arulâ] otâ Codreştî» (8). Dărăbanţii stăteau însă cu toţii la Bucureşti sau la Târgovişte, cu Domnia, a cărei strajă erau. In jurământul către al doilea Râkoczy apar căpitani, iuzbaşi şi vătafi, ste- 1 2 3 4 5 6 7 8
(1)	Ibid., p. 220.
(2)	De fapt e numele persan Segban, pronunţat greşit de Turei (Cari Ritter von Sax, Geschichte des Machtverfalls der Tiirkei bis Ende des 19. Jahrlmnderts, Viena, 1908, p. 169, nota).
(3)	Şâineanu, Influenţa Orientală, III, p. 105: citaţiile nu corespund toate.
(4)	Iorga. Geschichte des osmanischen Beiches, III, p. 468. Cf. Însemnarea lui Ioan Bethlen, p. 36: «hi (Semeni) sunt ex natione Thracum collecti pedites, audax et expeditum, verum inconstans ac seditiosum militiae genus».
(5)	V. Kraus, I, p. 218: «so freye Leiit sein, wie unssere Zeckel».
(6)	Studii şi documente, IV, p, 39.
(7)	Bibi. Ac. Rom., doc. "/xovi.
(8)	Ibid., doc. 47/LXXXVHI.
www.digibuc.ro
200
N. 10RGA
gări şi ceauşi din Bereleşti, Amărăşti, Corşori, etc. Alţi «slujitori», tot după judeţe, purtau titlul de «păhărnicei şi spătărei», având acelaşi rost sătesc (1). Dar erau şi slujitori în Târgovişte. Seimenii se înrudiau adesea cu străinii, şi mai ales cu Românii cari fuseseră primiţi în mijlocul lor, căci, ceva mai târziu, la 1655, găsim, pe lângă «lefeciii sârbi, steagul Iancului Căpitan» şi pe «lefeciii de supt ascultarea Lecăi Căpitan za Botezaţi», deci un căpitan aşezat chiar la sat (2). Anume părţi din oraşele de Scaun aveau astfel o poporaţie neastâmpărată şi nesigură de ostaşi ereditari, cu femei şi copii, cari-şi aveau case de veci şi trăiau din leafă. întâlnim astfel la 25 Maiu 1654 pe Pătraşco Ceauşul care vinde «unu locă de casă înu oraşu înu Bucureşti, cătii au avuîu dela tată-său Vasilie Ceauşii, cu curtea şi cu grădina, denii loculu besearici! până înu casa lui Ne-delco Ceauşii şi până înu casa Florii călăraşii.. ., şi acestu loc. .. iaste la besărica Tabaciloru». El aduce ca marturi pe Leca Spătarul, pe Florea, Bădica, Toader şi Ivan călăraşii, pe Neaoşul Ceauşul, pe Dumitru Dărăbanţul şi pe un aprod (3). Pavel de Alep ne înfăţişează pe toţi aceşti ostaşi felicitând la zilele mari pentru bacşişuri bune şi străbătând străzile reşediriţelor domneşti în sunet de surle şi trâmbiţe (4). La alaiurile de Crăciun ei defilau în număr de mai multe mii — 10.000, scrie cu admiraţie un călător sirian (5). Sute de cârciume le slujeau numai lor (6). Astfel se arată îndreptăţite cuvintele cronicarului domnesc muntean: «Dorobanţii şi Seimenii şi alte ceate, Mateiu Vodă foarte-i îngrăşase, strângând pre toţi din-tr’alte ţeri streine săraci foarte, iar Mateiu Vodă li făcuse milă mare, că avea la casele lor pace ca să-l caute la vreame de nevoie, cum se cade slugilor celor drepte». Şi în gura bătrânului Domn însuş se pun aceste cuvinte: «In zilele unde crescură, şi se însurară, şi fă-Gură copii, şi se îmbogăţiră toţi, — mai vârtos zic de acest neam dorobănţesc, fiind tot dintr’acest pământ al Ţerii-Româneşti, şi nea-vând ei nici o nevoie dela mine sau dela alţii; iar diavolul cel ne-pohtitoriu de binele omenesc iată cum intră în ei de i-au nebunit, 1 2 3 4 5 6
(1)	Studii şi documente, IV, p. 33 şi urm-, p. 40 şi urm.
(2)	Ibid., pp. 42—3, No. XLVI.
(3)	Bibi. Ao. Rom. doc. n/xLiv.
(4)	Trad. Emilia Cioran, 1898, p, 108.
(5)	Ibid., pp. 80-1.
(6)	Ibid., p. 82.
www.digibuc.ro
RÂSCOALA SEIMENILOR IN POTRIVA LUI MATEIU BASARAB.
201
şi nu ştiu ce fac, că s’au însoţit cu Sârbii Seimenii, de şi-au măritat fetele şi surorile după ei, şi nu poate nimene să-i contenească» (1).
III.
Era in răscoala Seimenilor, pe care o descriu cu patimă cronicele de ţară, una după cealaltă, şi o amintesc, mai mult sau mai puţin exact, povestirile săseşti, numai sburdăciunea unor pretorieni ajunşi obraznici a doua zi după biruinţă, faţă do un Domn sgârcit, împotriva căruia se plânge şi diaconul din Alep(2), faţă de un căpitan care nu-şi mai puteâ părăsi patul ori măcar oraşul de Scaun (3)? De sigur că nu. Eră şi o cauză politică, o uneltire şi un interes.
• Pe acestea trebue să le găsim.
Din căsătoria lui Mateiu cu Elina se născuse un singur fiu, numit tot Mateiu, şi el murise în fragedă vrâstă: lângă mormântul lui în biserica domnească din Târgovişle fură aşezate, la 1658 şi 1654, rămăşiţele părinţilor cari nu-1 uitaseră(4). Barbu, fratele lui Mateiu, purtând un nume potrivit cu descendenţa din Oraioveşti care dădu celuilalt «nepot al lui Basarab» dreptul la Domnie, nu ajunse la vârsta de bărbat (5). Se pare că a mai fost un frate, mort înainte de vreme, Vâlsan. In Preda Brâncoveanu, fiul lui David sau Deatco şi al Calei, Mateiu nu văzuse niciodată un urmaş al său. Alt Brân-covean, Radu (6), nu lăsase copii (7). 1 2 * 4 5 6 7
(1)	Ludescu, p. 329.— Un Oxotio Aga din 1568 e pomenit de d-1 P. V. Năsturel, in Literatură şi artă română, XI, p. 562. Eră Agă pentru Turcii din garda Domnului ?
(2)	oSo făcuse In zilele din urmă peste măsură de sgârcit, şi iubiâ pe Turci şi pe Tătari foarte, dându-le şi toată averea lui. Oricine veniâ la el din partea lor, căpătă caftan. Dar nu-i plăcea de preoţi, călugări şi egumeni veniţi după eleimosină: le da drumul cu mâna goală»; p. 107.
13) «In acei ani de pe urmă Mateiu Vudă ajunsese greoiu, fiind bătrân. Puterea numai ajută să iasă de loo din zidurile cetăţii»; acclaş, ibid.
(4)	Iorga, Inscripţii, I, p. 106. S'ar puteă oa inscripţia in versuri:
Aicea zac Mathcî, in cest pământ reaoc,
Pentru ce cu voi cei vii nu poc a pctreace:
Cela c-am fost oarecând de toţi prcalăudat, etc. să fie a acestui fiu. Piatra e de tot mioă, şi s’ar potrivi cu un mormânt de copil. Aceea dela Arnola a lui Mateiu Vodă are materialul, mărimea, felul de lucru şi inscripţia pietrei Doamnei Elina. Deci trupul lui Mateiu ar fi fost mutat acolo împreună cu mormântul,— Chipul tânărului Mateiu in biserica dela Strehaia; ibid., p. 211.
(5)	Inscripţii, I, p. 203.
(6)	V. şi mai jos.
(7)	Inscripţii, I, pp. 203—4.
www.digibuc.ro
202
N. IORGA
Ostaş al lui Mihaiu Viteazul, acest Domn venit în Scaun prin împrejurări neprevăzute (1), fără să fi fost vreodată pretendent şi să fi avut legături mai vechi în vederea Domniei, se gândise a repara vechea nedreptate care răpise moştenirea lui Nicolae Vodă Pă-traşcu în folosul lui Radu Şerban, care se putea lăuda şi el numai cu o coborîre din Neagoe Vodă prin femei (2). încă din 1640 el cerea împăratului să-i dea pe Mihaiu fiul, născut în 1625, al lui Nicolae Vodă, pentru a-1 creşte ca pe un moştenitor de ţară. Dar Curtea imperială, fără a refuză în principiu, voia să-l păstreze pentru a putea ridică pe Românii din Ardeal împotriva lui Râkoczy, cu vraja numelui şi sângelui său (3). In 1654 bietul tânăr rătăciâ pe la Cazaci, la cari erâ să şi moară(4) fără a fi făcut o singură faptă. El căutase a-luâ pe Ruxanda, fiica lui Vasile Lupu, rămasă văduvă după Timuş, şi ultimu-i gând fusese la moştenirea cealaltă, ardeleană, a părintelui său (5).
Ana, mamă-sa, văduva lui Nicolae Vodă Pătraşcu, trăiâ încă la 1656 în ţară, unde se întorsese tocmai din 1640: ea erâ fiica lui Radu Vodă Şerban. Aveâ şi o fată Elena sau Ilinca (n. 19 Ianuarie 1624) (6), numită după sora maicei sale, Elina Cantacuzino, măritată înainte de 1640 (7), şi această Ilinca luase, pe la 1643—4, pe Istrati sauEv-stratie, Vistierul al doilea, din neamul Goleştilor (8). Tatăl acestuia 1 2 3 4 5 6 7 8
(1)	Pentru cariera lui v. şi Studii şi documente, IV, p. clxvi, nota 1.
(2)	Cf. încercarea de reconstituire a spiţei lui in Inscripţii, I, pp. 85—6 cu îndreptările esenţiale şi ipotezele d-lui P. V. Năsturel, In Literatură şi artă română, XI,p. 373 şi urm., 461 şi urm., 557 şi urm. (despre Radu Şerban un document zice: «s’aii fost tras Domnia Lui dăn neamul Craioveştilor»; iar Mateiu pomeneşte pe «moşul Domniei Meale Barbul Banul» şi pe Neagoe «bătrânul strămoşul Domniei Meale».—Banul Şerban erâ cumnatul Banului Pârvul, şi fiica lui Anca, bunica lui Radu Şerban, ţinuse pe Neagoe,Marele Ban al Craiovei, de sigur din sânge craioveso, şi, in sfârşit, Maria, mama lui Radu Şerban şi sora unui alt Şerban, Postelnicul, fusese măritată cu Nica fost Ai-maş Mare. Radu Şerban ar fi fost, după d-1 Năsturel, nu fiul acestei Marii, ci al lui Şerban cu altă Mărie).
(3)	Hurmuzaki, IV*, la datele de 1640, 1644; Studii şi documente, IV, Prefaţa (v. tabla); Despre Cantacuzini, p. LVn şi urm.
(4)	Mon. Hung, Hist.,Diplomataria, XXIII, pp. 142-3. V. Hurmuzaki, VIII, pp. 399-400, 402, 415 şi urm.; Slavici, Familia lui Mihaiu Viteazul, in revista Vatra, I, pp. 289, 321, 353 385 şi urm.; Iorga, Despre Gantacueini, l. c.
(5)	Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 215; Mon. Hung. Hist. Diplomataria, XXIII, p. 142.
(6)	După d-1 P. V. Năsturel, Literatura şi arta română, XII, p. 209 şi urm. eră şi o fiică Ancuţa.
(7)	Ibid.
(8)	V. Ilie Nicolescu, Noua Revistă Română pe l-iu Noemvrie 1901.
www.digibuc.ro
RĂSCOALA SEIMENILOR IN POTRIVA LUI MATEIU BASARAB.
203
eră Stroe din Leurdeni şi mama, Vişa din Goleşti. Pe Istrati se gândiâ acum, pe la 1645—50, Mateiu a-1 lăsa ca urmaş, pentru sângele acela al lui Mihaiu pe care erau să-l aibă copiii lui şi ai Elinei, ai Ilincăi, care iscăliâ cu litere latine scrisorile ei (1).
Acest Golescu eră privit ca o rudă a lui Mihaiu, — înaintaşul său, Marele Vornic Ivaşcu, fiind, după Vlădica Mirelor, «din sângele lui Pătraşcu (cel Bun)» (2) De fapt Albu, fratele bătrânului Ivaşco din veacul al XVI-Iea, ţineâ pe fiica lui Miloş Vodă, Irina, iar Ivaşcu în-suş fusese pe rând soţul fiicei Iui Radu dela Afumaţi şi al fiicei lui Drăghici din Mărgineni, din care se coboriâ Doamna Elina a lui Radu Şerban, ceeace face ca, apoi, fiica acestei Eline să boteze cu numele de Drăghici pe întâiul ei născut cu Postelnicul Constantin Cantacuzino. înrudirea cu Brâncovenii eră de multe feluri, şi strânsă. Gorgan Spătarul din Goleşti, cumnatul lui Mateiu (3), nepot de fiu âl lui Ivaşcu Vornicul din vremea lui Pătraşcu cel Bun (4), luase pe Calea din Brâncoveni soră a Lui Mateiu, văduva lui Calotă Banul (5). Neaoşa, sora lui Ivaşco, fu soţia lui Radu din Brâncoveni. Gorgan însă e conducătorul emigraţiei oltene din 1631, şi numai moartea lui dădu lui Mateiu putinţa de a fi Domn. In sfârşit Stana Brân-coveanca, fiica lui David, vărul lui Mateiu, avii cu Fota Postelnicul pe Vişa, care fu soţia acelui Stroe Leurdeanu din Goleşti (6) şi mama lui Istratie.
Dar Istrati, care trebuia să pi^ră din porunca lui Mihnea cel Rău, peste câţiva ani numai (7), n’aveâ ce trebuia pentru a-şi păstră iubirea bătrânului Domn şi pentru a câştigă pe boieri, fără voia cărora nu puteâ să domnească. Kraus ne lămureşte în această privinţă. Istrati, deşi crescut la Curte şi privit ca urmaş al lui Mateiu, care-i 1 2 3 4 5 6 7 8
(1)	Iorga, Despre Cantacusini, p. lviii şi urm.; Genealogia Cantacueinilor, pp. 54—6: scrisoarea ei din 25 Iunie 1644; Kraus, I, pp. 135—6.
(2)	'Oitou Yjxov ti fevoţ tou pivov âiti tiv Ilstpoloy.ov; p, 351. Gf. Nerva Hodoş, Prefaţa la ediţia călătoriei lui Dinicu Golescu (Bucureşti 1910).
(3)	Ludescu, p. 314.
(4)	Acesta e fiul lui Radu şi al Caplei fiică a Banului Teodosie; Hodoş l. c., p. xiv şi urm.
(5)	lbicl. La p. xx se dă Înrudirea prin căsătoria Măriei cu David Postelnicul din Brâncoveni: Stana e fata lor. Cf. Studii ţi documente, IV, p. clxiii nota 2; p. clxvi, nota 1"; V, p. 179; Poboran, Istoria oraşului Slatina, ed. 2-a, p 330 şi urm.
(6)	P. V. Năsturel, l. c., p. 573.
(7)	P. V. Năsturel şi Ilie Nicolescu, ll. cc.
(8)	Ludescu, p. 348; Constantin Căpitanul, p', 144.
www.digibuc.ro
204
N. TORGA
şi dăduse bani şi scrisori de taină, e pârît de duşmanii înălţării sale ca şef al unui complot. Ar fi fost osândit la moarte (se dă şi data: postul mare al anului 1653), dar, o feliţă înştiinţându-1, el trece la Poartă, de unde se întoarce fiind iertat, dar fără nădeide de moştenire (1).
In lipsa neamului lui Mihaiu alţii trebuiau să se gândească la moştenirea ce eră să se deschidă. Radu Şerban fusese, din punctul de vedere al descendenţei directe, prin bărbaţi, un uzurpator, dar nu un mai mare uzurpator decât Mateiu însuş, şi uzurpaţia aceluia erâ mai veche. Urmaşii lui puteau credo că Scaunul muntean se cuvine a se întoarce la dânşii. Radu Vodă avuse însă, din căsătoria lui cu Doamna Elina, care trăi şi după dânsul, două fete: Anca, pomenită şi mai sus, şi Elina. Anca ajunse, cum s’a spus, soţia lui Nicolae Pătraşcu, dând astfel fiului ei Mihaiu un drept mai mult (2). Elina se măritase cu un boier muntean pe care toţi îl credeau coborît din împăraţii Constantinopolei creştine, Constantin Cantacuzino, credinciosul Postelnic al lui Mateiu: fiul cel dintâiu al Elinei, botezat Şerban după numele de boierie al bunicului, erâ să râvnească şi să capete, mult mai târziu, Domnia munteană.
Testamentul, scris la Viena, al lui Radu Vodă pribeagul, nu cuprinde nici o ştire despre vreun fiu ce ar fi avut. Din legăturile lui cu Elina, «văduvă fără bărbat», fala preotului Constantin din Bucureşti (3), aşezată apoi în satul vecin, Dobrenii — mama şi bunica lui Şerban stăteau la Coeni, deasupra Dâmboviţei, dar ai lui erau şi Dobrenii, unde mai târziu erâ o frumoasă locuinţă cu turnuri, cu zugrăveli, având grădină, heleşteu, foişor şi biserică —, se născuse însă, poate după luarea Domniei, un urmaş nelegitim, Constantin. Preuteasa Elina trăi până în August 1642; fiul ei, care fusese cândvâ însemnat la nas pentru ca să nu poată stăpâni vreodată, erâ Serdar, comandând poate pe levenţi, oricum una din cetele nouă, 1 * 3
(1)	Pp. 210—1. Scriitorul adauge că el ţineă pe ades Radul Waide Togter..., andre sagen dess Petrasko Togter». Cf. p. 218, unde se zice că ar fi revenit in graţie şi că el ar fi provocat chiar ultimele turburări, aumb die Fastnacht* a ultimului an din vieaţa lui Mateiu.
' (2) V. testamentul lui Radu Şerban, in aceste a Anale», XXI, pp. 290—1; Bianu, Documente româneşti, Bucureşti, 1907, I, pp. 52-3. Facsimile in a mea Istoria Românilor, amăndouă ediţiile.
(3)	Ea luă apoi pe Neagoe Logofătul din Tărgovişte. Cu acesta are pe Radul Păhar-nioul. — Elina capătă dela Radu Vodă satul Tântava, tot în Ilfov,
www.digibuc.ro
RÂSOOALA SEIMENILOR IN POTRIVA LUI MATEID BASARAB.
205
după datina Turcilor, dela cari a luat şi acest nou nume de boierie, in 1644. Eră pe atunci în bune legături cu Mateiu, care nu slătii pe gânduri să-i încredinţeze ostaşi, vreo 6.000, pe cari-i trimise în ajutorul lui Râkoczy cel dinlâiu împotriva Germanilor. El se luptă, şi nu fără noroc, cu soldaţii lui Homonnay, trimes împotriva Ardealului. îşi zicea «fiul lui ŞerbanVodă»; astfel îl cunoscură aceia prin mijlocul cărora trecu ca răsboinic, şi biserica din Dobreni, unde-i fusese îngropată maica, purtă în piatră pomenirea «jupanului Cos-standin Vel Sărdar, sănu Io Şărban Voivod» (1). Eră însurat la această dată cu o Balaşa fiica Stolnicului Nicolachi, altfel necunoscut, şi a Elinei (2). Din această căsătorie nu i se născuse decât o fiică, numită după mamă-sa, şi acest singur copil nu trăi (3).
După 1644 trecerea lui Constantin scăzu cu lotul. II înlocui în iubirea lui Mateiu nepotul acestuia, Diicu Buicescul, şi anume nepot de soră. Mama lui, Mara, eră deci şi ea fiica Danciului din Brân-coveni (4). «Cât a trăit Mateiu», spune Pavel din Alep, «mărirea, cinstea şi pompa nepotului său fură mari. De câte ori veniâ la Curte, l-am văzut întovărăşit, înainte şi în urmă, de mai mult de 500 sau 600 de oameni; lot aşâ şi la plecare. . . De multe ori Mateiu dorise a-1 face Domn în locul său şi întrebuinţâ tot felul de meşteşuguri spre a izbuti. Dar nimeni nu se învoiâ la aceasta, nici boierii, nici ţăranii, pentru uşurinţa minţii lui». Lui Diicul i se jertfise formal Constantin, care stăteâ înaintea nepotului domnesc cu căciula pe cap, el fiind odraslă de Domn, şi cu toate că Ser-darul erâ dator cu supunere Spătarului (5). Pus să aleagă între unul şi celălalt, Mateiu sili pe «tânărul Şerban Vodă», pe pretendent, să-şi lase comanda.
«El se retrase îndată la palatele şi moşiile lui, pe cari părinţii lui le zidiseră şi întemeiaseră în deosebite părţi ale ţerii, şi locui acolo» (6) De fapt se aşeză la Dobreni, fără a pierde din vedere insă o singură clipă moştenirea domneasca pentru care înainte 1 2 3 4 5 6
(1)	Inscripţii, I, pp. 89—90. V. mai ales Convorbiri literare pe 1901, xxxv, pp. 810—2. Despre fratele după mamă al lui Constantin, făcut de acesta Păharnic In 1655, vorbesc şi izvoare ardelene.
(2)	Inscripţii, pp. 100-2.
(3)	Ibid.
(4)	Poboranj l. c., p. 333.
(5)	Pavel de Alep, p. 110. Diicul nu erâ Agă, ci, în felul de a se exprima al Sirianului, erâ «Aga», adecă superiorul lui Constantin.
(6)	Ibid.
www.digibuc.ro
206
N. IORGA
de toate trăiă. Deşi cumnatul său Constantin Canlacuzino îşi însura fiul cel mai mare, Drăghici, cu Păuna fiica Diicului (1), sprijinul influentului Postelnic al lui Mateiu eră asigurat mazilului din Dobreni. Aiurea însă n’aveâ nici un sprijin.
Diicul părea mult mai tare. Tot aşa de bogat ca şi rivalul său, el avea marea moşie a Buiceştilor, lângă Brâncovenii lui Mateiu, rămasă Iui dela mamă-sa, din averea uriaşă, de mult fărâmiţată, a Craioveştilor, din care luase larg şi Radu Şerban (2). El vindeâ Braşovenilor lână, având tovarăş în legăturile cu ei pe boierul din Brâncoveni, ruda sa Preda, pe care-I înlocui în Spătărie, când acesta ajunse Vornic Mare (8). Deşi purtarea lui în 1653, când pierdu răsboiul la Focşani, ieşind fără puşcaşi şi tunuri înaintea Cazacilor, îi scăzuse foarte mult prestigiul — Diicul fusese cel dintâru uneltitor, secret, al răscoalei lui Gheorghe Ştefan —, el îşi păstră încă toată puterea. Aveâ cu soţia sa Dumitra, fiica lui Pană Spătarul Filipescu, doi fii de vârstă, Preda şi Papa, şi două fete, An-cuţa şi Marica: poate Ancuţa, cea mai mare, se mărită în Ardeal, câştigându-i sprijin şi acolo, în lumea ce încunjurâ pe Râkoczy (4). Unul din fii ţinea şi el pe o Unguroaică, fata lui Szalânczy, şi, după ce tatăl său pierdu moştenirea şi nasul, ol ceru Craiului ardelean, în 1655, să-l sprijine pentru a năvăli în ţară (5).
Diicul, cel iubit de Vodă, ocrotitul lui Râkdezy, boierul înrudit cu «Băsărăbeştii», pe care-1 sprijiniâ Preda din Brâncoveni şi, cu el, toată nobilimea olteană care făcuse Domn pe Mateiu, unul din ei, şi înţelegea să păstreze Scaunul ţerii pentru alţii din a stânga Oltului, el, «moştenitorul prezumptiv» al Ţerii-Româneşti, eră Spătar şi aveâ oştile în mână. El eră să aibă deci puterea, la moartea lui Mateiu, care se putea prevedea, bătrânul având 65 de ani(6) 1 2 3 4 5 6
(1)	Genealogia Cantacusinilor, p. 94.
(2)	Despre Cantaeusini, l.c.
(3)	Braşovul şi Românii, pp. 46—7, 128—4, 220—1; cf. aceste «Analei, XXI, pp. 205 — 6.
(4)	Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 222; la Poboran, inscripţia Clooociovului, pp. 333—4. Chipurile lui Diicu, al Dumitrei şi celor două fete, fn Poboran, l. c., p. 337.
(5)	Studii şi documente, IV, p. cclxv. Şi Diicul se află lângă Sibiiu, la 5 Septemvrie (aceste «Anale», XXI, p. 279). V. şi Studii şi doc., IV, p. 35: e in Martie 1655 laErnut, intre pribegi. La 1656 apoi Constantin Vodă arată că «dumisale Diicului s’au rumtu ai dia boerie» [ibiă., p. 49). V. şi Szilăgyi, Bellum boreo-orientale, I, p. 384; Mon. Hung. Hist., Diplomataria, XXIII, p. 233. Papa, fiul lui Diicu, pâri in 1688 pe Şerban Vodă la Adria-nopol; abia izbuti să-l scape Marica, mama lui Constantin Căpitanul, care dă această ştire (ed. Iorga, p. 208). Piui acestuia se numi tot Diicul (Poboran, l. c., p. 340).
(6)	Kraus, l. c.
www.digibuc.ro
RĂSCOALA SEIMENILOR IN POTRIVA LUI MATE1TJ BASARAB.
207
şi rana dela picior fiind, pentru vârsta lui, mortală (1). Constantin aflase că plasturele «bărbierului» domnesc nu folosesc la nimic, că acelea pe cari le adusese medicul polon al lui Râkoczy făcuseră mai mult rău, crezându-se chiar într’o înveninare, că nici al treilea chemat la patul bolnavului, bărbierul Iacob din Făgăraş, nu ştia cum să închidă rana dela Finta (2). Moartea lui Mateiu eră chestie de câteva săptămâni, fie şi de câtevâ luni. Constantin nu-1 iubiâ, şi n’aveâ de ce să-l iubească: am citat aiurea o hotărîre a lui de mai târziu, în care critică fără încunjur judecata înaintaşului (3). In alta, din 28 August 1656, el declară lămurit că «Matei Vodă, pentru voia Doamnei dumnealui, şi pentru voia lui Cazan Post., aii sloboziţii de rumănie, fără de leage, şi i-au datu pre seama Iu Cazanii Post.» pe nişte oameni (4). Nu-i păreâ tot aşâ de bine ca de boala fără leac a celui care-1 surgunise la moşie, şi de perspectivele sigure ale lui Diicul. Pentru a-1 răpune trebuiâ să i se smulgă din mână Spătăria. Eră cu neputinţă. Se impuneâ, ca o soluţie desperată, răscularea ostaşilor împotriva căpeteniei lor şi a Domnului însuş, pentru ca o abdicaţie silită, — cu trecere peste hotare, sau adăpost la mănăstire — să-i dea tronul lui Constantin.
La 9 Ianuarie 1654 Sfatul Domnesc se alcătuiâ din Banul Spahiul, Vornicul Preda Brâncoveanul, Radu Cocorăscul, Bunea Gră-dişteanu, Diicul, Ghiorma, Radu Păharnicul, Pană Filipescu, Radu Comisul şi Constantin Cantacusino (5).
Afară de Banul Spahiul, pe care nu-1 cunoaştem, şi al cărui nume e foarte ciudat, ceilalţi toţi erau rude, prieteni, aliaţi politici, ai lui Diicul. Intre ei nu mai aflăm pe cele două jertfe ale celei dintâi răscoale (Iunie ori Iulie 1653) a Seimenilor, — Bunea e Vistier, înainte de a trece la turburările din urmă, cari fură oprite numai de moartea lui Mateiu, să lămurim întâiu această lovitură mare împotriva duşmanilor lui Constantin.
La povestirea Domniei Basarabului, cronicarul de Curte mai vechiu al Ţerii-Româneşti compătimeşte pe cei doi boieri, ucişi atât de sălbatec, supt ochii chiar ai bătrânului, bolnavului lor stăpân şi ocrotitor. Jertfele «turbaţilor», ale «porcilor făr’ de nici o ruşine»— 1 2 3 4 5
(1)	Q apune şi Miron Gostin, l. c.
(2)	Kraus, I, pp. 210—11.
(3)	Studii şi doc., IV, Prefaţa,
(4)	Bibi. Ac. Rom., doc. ”/xliV.
(5)	Bibi. Ac. Rom., doc. »«/lxix.
www.digibuc.ro
208
N. IORGA
logofătul nostru, în legătură, prin Elina Cantacuzino, ocrotitoarea sa, cu neamul lui Radu Şerban, deci şi cu Constantin Vodă, atacă astfel pe Seimeni şi Dorobanţ şi pentrucă în 1655 ei se ridicară asupra acestuia însuş — sunt numite astfel: Ghinea Ţucalâ şi Radu Vărzarul Vel Armaş. Amândouă numele sunt porecle injurioase. Ludescu, omul Cantacuzinilor, nu iubeşte pe neamul acesta al Vărzarilor pentrucă fiul lui Radu, Constantin, Păharnicul cel Mare al lui Grigorie Ghica, lucrase la peirea lui Constantin Postelnicul Cantacuzino. Dacă a făcut aşa, e pentru că aeră învăţat de tată său», căci «nu se poate face din mărăcine struguri, şi din rug smochine». Fiu al Vărzarului, al «grădinarului de verze din Ploeşti» (1), acest «morococean» sau «varză-rea», e mai rău decât «morococeanul» ce a fost tată-său. «Sămânţa acestor nelegiuiţi şi îndrăciţi», scrie cu o nespusă furie cronicarul, «s’ar cădea ce ar fi parte bărbătească, să se scopească, ca să nu mai răsară muştar şi ardeiu, ci să se topească şi să se concenească» (2).
Pentru a înnegri pe Vărzarul cel tânăr, Ludescu caută povestea celui bătrân. Credem că a găsit-o — intercalând-o, cu ceva schimbări, în expunerea lui (3) — în cartea de învinuire şi osândă a răsculaţilor chiar. Astfel el n’ar fi amestecat şi pe Ghinea, care ţinea pe însâş sora lui Mateiu Basardb, pe Florica, şi ai cărui fii Brătâşanii Mihu, Mihăilă, Petru şi fata, Alexandra, vor fi fost mai curând prioteni ai Cantacuzinilor decât uneltitori împotriva acestora (4). Ghinea Ţucalâ «erâ pentru contemporanii săi Ghinea din Brătăşani, boier romanizat cu totul şi ctitor al bisericii Sf. Treime din oraşul Slatina (5).
După vechiul act de acuzaţie, Radu Armaşul e «de moşie Român», dar numai fiu de grădinar ploieştean, şi de fapt «fiul dracului», aom îndrăcit şi făr’ de ruşine», «iubitoriu de a vărsă sângele omenesc», «şarpe mânios, de muşcă pre unii şi pre alţii», aruncător de «prihănii şi năpăsti», ucigaş în ascuns, care acopere în casa lui trupurile celor jertfiţi «în gunoaie», călău obştesc care — doar de aceea erâ Armaş!— «taie urechile şi nasurile» celor pe cari-i «poartă prin târg», şi-i aruncă la sfârşit în ocne: «ca un drac, numai ce 1 2 3 4 5
(1)	Cf. şi Despre Cantacusini, p. lxxvi.
(2)	Ludescu, p. 364.
(3)	Ibid., pp. 365-6.
(4)	Poboran, l. c., p. 356 şi urm.
(5)	Ibid. Chipurile lui şi soţiei, Vişa (?), ibid., p. 358.
www.digibuc.ro
RĂSCOALA SEIMENILOR IN POTRIVA LOI MATEIO BASARAB.
209
tuşiâ şi aruncă cu buzduganul în sus, şi cine-1 auziâ se ascundea de glasul lui». Cealaltă «slugă rea», supusă anaftemei întreite, fusese, cum îi spune pe greceşte porecla, olar de meşteşug şi rămăsese în purtări: «că olariul, din câtro-i este voia, dintr’acolo-i pune mănuşa»; ca Vistier, e un adevărat «lup», pentru mari şi mici, un lacom de averi, care şi în postul cel mare «şede la gazdă de face socoteala banilor» şi-i «bagă în ladă», un socotitor dibaciu şi nemilos, care «se lăudă că scrie toată socoteala ţerii pre o unghie», un Iuda vânzătorul, care strică numele cel bun al Domnului său (1),
In Radu Armaşul Constantin vedeâ, de fapt, un om de energie, foarte temut, care-i puteâ strică planurile, iar în Ghinea Brătăşanul un cumnat al lui Mateiu, gata să-şi ajute nepotul dela Buiceşti. Ei trebuiau să piară,— şi periră.
Kraus dă şi o altă lămurire pusă în circulaţie pentru a îndreptăţi omorul celor doi boieri, la cari se adause Socol, tot pentru marele lui rost pe lângă Domnul bolnav. Răsculaţii se făceau a crede că Mateiu chemase pe Roşi pentru a nimici pe cei 4.000 de Seimeni. De aceea fură ceruţi uneltitorii complotului şi ucişi în chiar cămările domneşti (2). In alt loc din aceeaş cronică săsească, Mateiu e învinuit că ar fi pus la bir pe 1000 din aceşti ostaşi străini (3).
Scena după întoarcerea din Argeş, în toamnă, n’o ştie Kraus. El aminteşte însă că Mateiu, după ce-şi răscumpără Domnia cu bani, stricând socoteala lui Constantin, — dădu din Seimenii săi 500 lui Râkoczy şi un număr oarecare lui Gheorghe Ştefan: aceştia din urmă s’ar fi luat la ceartă, şi la luptă sângeroasă chiar, cu cei 300 de Nemţi din straja noului Domn al Moldovei, care ar fi fugit însuş, cu boierii şi locuitorii, crezând că «dau Tătarii», când Sârbii atacară odăile lefeciilor apuseni. Cei 600 de Seimeni fură atunci desarmaţi şi scoşi repede din Iaşi, ba chiar din ţară. Unii se întoarseră acasă, alţii trecură la Poloni.
Pavel de Alep asigură că solul muscălesc, care fusese foarte rău primit, bătrânul Domn strigând că nu vrea «să-l vadă în ochi», ar fi pregătit în Aprilie 1654 a treia răscoală a ostaşilor. Nu pare o ştire serioasă. La această nouă mişcare s’ar fi ajuns de sigur, dar 1 2 3
(1)	Ludescu, I. c.
(2)	I, p. 218.
(3)	Pp. 223—4.
Analele A. R.—Tont. XXXIII.—Memoriile Secţ. Istorice.	14
www.digibuc.ro
210
N. IORGA
nu prin aceşti emisari ruşi, ci prin agenţii lui Constantin, dacă moartea nu prindea pe Mateiu la 9 ale lunii.
Dii-cul lipsiâ; boala fiului mai mic îl chemase la Buiceşti. Dobrenii erau însă aproape, şi Constantin putu să alerge. De altfel el n’aveâ concurent, dacă oastea eră cu el şi Spătarul, pe care nu mai voiau să-l asculte slujitorii, lipsiâ. Cine l-a făcut Domn, printr’o alegere pe care nimeni nu se putea gândi s’o conteste, ne spun toate izvoarele. După cronica ţerii, «toată Curtea şi toţi slujitorii» (1), după Miron Costin, «Siimenii şi dărăbanii, cari la acea simeţie se suise den izbânda cu Mateiu Vodă, cât nice pre Domnie, nice pre boieri întru nimică nu-i băgă în seamă» (2). In povestirea lui Pavel de Alep, oastea-1 înconjură, şi el chezăşueşte boierilor şi orăşenilor că Seimenii şi Dărăbanţii, stăpânii tuturora, nu vor jăfui oraşul. Toată lumea puteâ să strige «La mulţi ani» (3).
Constantin izbutise, — spre nenorocirea lui şi a ostaşilor iui, a căror stăpânire fără margini erâ să se mântuie prin măcelărirea lor de către străinii chemaţi în ajutor de un Domn desnădăjduit. Cât despre Diicul, el pribegise, tăiat la nas în Ardeal, şi supt Mihnea Vodă erâ să piară tot pentru bănueala că n’a părăsit încă gândurile lui de Domnie (4). 1 2 3 4
(1)	Cf. şi Studii ţi doc. IV, p. 268.
(2)	P. 348.
(3)	P. 111. După Kraus, I, p. 228, Constantin ar fi fost recunoscut de Mitropolit şi «popor» incă înainte de moartea lui Mateiu, care-i dă insuş averile.
(4)	V. Studii ţi doc., IV, prefaţa.
www.digibuc.ro
CEVA DESPRE OCUPAŢIUNEA AUSTRIACA
ÎN ANII 1789 — 1791
DE
N. IORGA.
Membru al Academiei Române.
Şedinţa dela 14 Ianuarie 1911.
Ocupaţiile ruseşti şi austriace în Principate au o însemnătate deosebită, nu numai din punctul de vedere politic şi militar, ci şi din altele, cari ne interesează poate mai mult. Ele aduc obiceiuri nouă, alte datini de cârmuire, alte procedări de administraţie, alte mode, alte petreceri şi alte vicii. Pe lângă aceasta, idei apusene, venite de-adreptul din Apus, sau trecute întâiu prin Petersburg, capitala cea nouă, aşa de puţin rusească, a Ruşilor, năvălesc odată cu oştile străine şi vor rămânea şi după plecarea lor. Din alt punct de vedere, ocupaţiile aduc grele poveri şi mari suferinţe, cari le-cuesc curând de anume iluzii cu privire la nepărtinirea, la dreptatea, la mila şi iubirea de oameni a creştinilor. Şi în sfârşit ele provoacă întrebări, cercetări, statistice, rapoarte, informaţii, pe cari le lasă în Arhive bine păstrate, unde de mulţi şi cu mult folos s’ar putea căută ştiri felurite despre amănuntele vieţii din acel timp.
Mai ales pentru a pune în lumină spusele, cunoscute de câte un bibliograf izolat, ale unui călător francez, venit la noi tocmai pe vremea când Austriacii ne erau stăpâni, şi pentru a stabili deosebirea între starea de spirit a boierilor noştri la 1737 — 1739, când mai fuseseră aceşti vizitatori răsboinici şi cea, mult schimbată, din 1790, se scriu aceste câteva pagine.
www.digibuc.ro
212
N. IORGA
I.
In cursul anului 1788, când Turcii făcură straşnica lor pradă în Banat, arzând, Vizirul însuş la Palanca, Biserica-Albă, Panciova şi până la Vârşeţ, iar Turcii vidineni la Mehadia, Caransebeş şi Lugoj, lângă care oraş împăratul Iosif însuş fu învins, hotarul muntean fu călcat de multe ori, la Cerneţi întâiu, şi aiurea: un aian merse la Haţeg de arse şasesprezece sate. Ce e dreptul, cătanele se aşezară, şi cu tunuri de munte, la Tismana şi Cozia, ca şi în mănăstirea din Câmpulung, dar Cara-Mustafâ din Vidin, chemat de Vodă-Mavro-gheni, făcu o mare tabără la Porceni, lângă Târgu-Jiiului; el ocupă, şi celelalte oraşe oltene, şi în curând mănăstirile, părăsite de năvălitori, fură prădate, arse şi zidurile sfărâmate de salahorii turceşti şi de măglaşii Ocnei. La Craiova, doi ofiţeri turci, un turnagiu şi un Derviş-Aga, — Văcărescu mai înşiră (1): un caimacam turc, un chehaie şi un capugilar-chehaie turci — ţineau judeţul, Domnul fiind reprezentat doar printr’un boierinaş ridicul (2). Aceste împrejurări trebue lămurite mai de aproape.
încă din Fevruarie 1788, pe când cătanele lui Preda Bujoreanu Serdarul păziau la Râmnic,—unde, şi la Ocna, în curând erau să prade «volintirii nemţi» (3)—şi voiau să se aşeze la Cozia, se răs-pândiau «cărţi tipărite împărăteşti» — din cari nu s’a găsit până acum nici un exemplar — pentru ca să cheme la stăpânire creştină pe locuitorii Ţerii-Româneşti. Spătarul-cel-Mare fugiâ dela Argeş, unde eră trimes spre strajă, la Piteşti, «şi până acum», zice un răvaş, «nu ştim unde să află». Se svoniâ că «Nemţii au ieşit la Ru-şava». Că «va ieşi Neamţul în ţară», că a ieşit chiar pe la Turnu-Roşu, că numai zăpada stă în calea oştenilor împărăteşti, de aceasta nu se îndoia nimeni (4).
Nu lipsiau nici îndemnătorii la ocupaţie. Pe atunci pribegi erau adăpostiţi la Braşov, şi doi dintre dânşii, tocmai Marele-Spătar Ioan Cantacuzino şi Serdarul-cel-Mare Constantin, alt Cantacuzino, mergeau la generalul din Sibiiu, şi cel dintâiu arătă că Vodă, energicul Nicolae Mavrogheni, are doar 200 de Arnăuţi, lipsiţi acum de- 1 2 3 4
(1)	In Papiu, Tesaur, II, p. 297.
(2)	Dionisie Eclesiarhul, ibid., pp. 176—7.
(3)	lbid., p. 177.
(4)	Studii ţi Documente, VIII, p. 105 şi urm.
www.digibuc.ro
CEVA DESPRE OCUPAŢIUNEA* AUSTRIACĂ ÎN ANII 1789—1791.
213'
căpetenia lor, şi că pătrunderea pe valea Prahovei ar fi ‘cu totul uşoară, după ce Turcii s’au retras dela Ploeşti. De fapt, la 21 Fevruarie, un ofiţer împărătesc trecea pe la Comarnic, moşia Cantacusinilor, unde îi primi Constantin Canlacuzino, tot din ramura lui Pârvu, deci alt «Măgurean» (1), cu doi Lipoieni şi un vătaf Mihalachi, care eră vătaful plaiului, în fruntea celor 60 de plăiaşi, abine înarmaţi». Cantacuzinul ţinu şi un discurs: «nu poate mulţumi îndestul lui Dumnezeu, că se pot arătă acum ca adevăraţi supuşi ai împăratului, şi el însuş se socoate cel mai fericit că e supusul cel dintâiu». Catanele urmează cursul apei Breaza şi ajung la Câmpina, plină de Braşoveni fugari, cari arătau că numai vătaful, care oprise din ordin domnesc pe agentul Mer-kelius, în drum spre hotar (2), i-a scăpat de a fi duşi în robie la Bucureşti. Boierii trecuţi la creştini rugau pe comandant să înainteze până la Ploeşti. Deoarece el nu se învoi la aceasta, Cantacu-zino, ca şi vătaful şi soţiile lor, cu averea strânsă în grabă, urmară pe Nemţii cari se retrăgeau. In curând alţi «doi Cantacuzini», dintre Râfovenii aceştia din Prahova, şi Constantin Câmpineanu veniau din Ploeşti cu alte ştiri şi îndemnuri (3).
Iubirea cea mare de creştini a lui Ioan şi a fratelui său Nicolae Can-tacuzino se explică prin creşterea lor. Fii ai lui Răducanu, mort în timpul răsboiului precedent cu Muscalii, nepoţi de frate ai lui Pârvu, eare căzu luptând pentru creştinătate la Comana, în rândurile ruseşti, şi ai lui Mihai, care din Ban muntean ajunse general-maior rus şi ne-a lăsat întinsul memoriu alcătuit pentru diplomaţii împărătesei Ecaterina în vederea anexării (4), ei urmaseră pe acesta din urmă la Petersburg, fuseseră daţi în şcoalele militare de acolo şi în 17Ş3-se întorseseră, după ce viaţa între străini începu să li se pară cam tristă, înapoi în ţară, unde familia lor aveâ încă un mare rost, dar ei înşişi nu mai găsiră moşiile, vândute odată pentru totdeauna, şi prietenii părinteşti de odinioară (5). 1 2 * * 5
(1)	V. Genealogia Cantacusinilor, p. 94.
(2)	Blancard, Les Mavroydni, Histoire d’Ch'imt, ed. a 2-a, p. 334.
3) Iorga, Documentele Cantacusinilor, pp. 309—13. Cf. ibid., p. 218 şi urm.; Despre Cantacuzini, p. CLVII.
■ (4) 'Iotopta tvjs BXax’.oţ, tipărită la Viena, in 1806, in traducere grecească, de fraţii Tu— nusli.
(5)	Despre Cantacueini, pp. CLV—Vi; Genealogia Cantacusinilor, pp. 198—9.
*
www.digibuc.ro
214-
N. IO KG A
In acelaş timp Tismana, Cozi a, Câmpulungul primiră cercetarea vremelnică a strâjilor austriaco (1), unite cu pribegi, cu alţi volin-iiri români, cu Arnăuţi şi Sârbi.
II.
Mavrogheni opri pentru Vistierie Măgurenii, stăpânirea canta--cuzinească din Prahova, şi însemnă această familie de trădători între cele dintâi cari trebuiau gonite pentru a se rasbunâ păcatele faţă de Sultan. Nicolae, rămâind creştin, îşi scăpă vieaţa înscriindu-se ca iarnac în ortaua a 30-a de Ieniceri (2). «Muşcându-şi barba (3)» după obiceiu, îndrăzneţul insular, pe care nu-1 speriase niciodată primejdia, se hotărî să lupte pentru a păstra ţara împăratului celuilalt, din Ţarigrad. Dintre boieri el alese chezaşi cunoscuţi şi bogaţi şi-i trimese la Nicopol : pe Ienachi Moruzi, pe Scarlat Ghica şi Tudo-rachi Iuliano şi apoi pe însuş Ienăchiţă Văcărescu, ca să aibă ce .scrie pe urmă, pe alţi fruntaşi ca Nicolae Brâncoveanu Banul, ca Du-mitraşcu Bacoviţă, şi el din neam de Domn, ca Manolachi Creţu-lescu, Costachi Ghica, Dumitrachi Fălcoianu şi un al treilea Grer\ Alexandru Farfarâ, Stolnic (4). Şi Vornicul Greceanu merse, până la răscumpărarea cu bani grei, să le ţie tovărăşie (5).
Bucureştenilor Vodă le spusese prin proclamaţie, încă din 29 Decemvrie 1787, să n’aibă frică, căci nu va fi pe voia «farmazonilor»-înţeleşi cu Nemţii (6). La 7—8 Fevruarie, apoi la 15 şi 16, el sfătui pe aceiaşi locuitori ai Capitalei sale şi pe alţi supuşi ai săi să nu se potrivească la manifestele, de cari a fost vorba mai sus, manifeste tipărite la Braşov şi cari veniau în fiecare judeţ, cu «pliem rile» (7), căci vor peri sau vor cădea robi, ca nişte trădători ce ar fi, împotriva legii dumnezoeşti şi a. pravilei. Sultanul doar n’a ridicaţ -o moschee, n’a hotărît nici un loc de hagialâc, şi ce altă asigurare a creştinătăţii ar dori Românii? Vechile privilegii—■ născocite *în 1 2 3 4 5
(1)	Dionisie Eolesiarhul, p. 173.
(2)	Bulcescu, in Magazin, I, p. 192.
(3)	Văcărescu, p. 294.
(4)	Ibid., p. 295.
(5)	lbid.
(Ş) Urecjiiă, Istoria Românilor, III, p. 107 şi urm.; Hope, Anastaşe ott Memoires d’un Grec, II, p. 80.
7) Urechiă, l. c., p. 130 şi urm.
www.digibuc.ro
CEVA DESPRE OCUPAŢIUNEA AUSTRIACĂ ÎN ANII 1789—1791.
215
1772, la negocierile pentru pace cu Ruşii şi în cari deci acest Domn -crede n’au fost niciodată călcate. In ultimul răsboiu, în Principate ca şi in Arhipelag, a fost numai un jaf şi o jale, pentru ani Întregi. Cei ce vor luptă pentru Padişah vor fi scutiţi de bir pe toată vieaţa lor şi cei ce vor sări la hotar se vor învrednici de răs-jplătiri deosebite (1). «Catane» de ale lui Vodă nu se aflau numai la Yârciorova, la Turnu-Roşu, dar, încă din Ianuarie, şi la Câmpulung (2). Pentru a opri ivirea de volintiri beţi, ca în ultimul răsboiu, câr-ciumele la drumul mare fură închise.
Odată cu sosirea de Ieniceri şi levenţi —de teama cărora se opri mersul trăsurilor şi ieşirea pe stradă a femeilor —se căută a se alcătui o armată. Constantin Vodă JMavrocordat, precum se vede dintr’Q listă a oştirii sale din 1787-9 (3), pe care am găsit-o de curând într’o condică, strânsese toate steagurile şi mai silise a luâ armele şi toată boierimea cea tânără, în rândurile căreia aflăm şi pe Pârvu -Cantacuzino, viitorul luptător pentru Ruşi la Comana. El adunase pe «copiii din casă cei mici şi cei mari», pe paici sau paji, pe cio-hodari, pe slujitori, pe «siimenii holtei», pe Arnăuţi, pe Sârbi, pe Mocani, cu căpitanii lor Preda, Dobrin, Constantin, Mihalcea, Ne-delco, Sandul, pe levenţi, pe a Cazacii călăreţi», pe vânători, pe «talpoşi» (talpaşi) de modă croată, pe aNemţii din Poartă», dela tur-mul Curţii Domneşti, pe lefegii, saragele, slujitori din Focşani («Foc-şanlâi») şi pe «Martalogii de peste Olt», după datina bosniacă.
Mavrogheni se îndreptă şi el spre cei 400 de Arnăuţi, spre slujitori (lefecii), ai Spătarului (150) şi ai Căpitanului (100), în număr total, deci, de 250, spre slujitorii «căpităniilor de pre afară», spre •scutelnici — 8 cete de câte 50 de aliude», pentru străji în oraş, spre seimeni — 8 cete de 50 de oameni —; şi el chemă pe tinerii boieri (4), cari fugiră însă la duşmani; pe lângă aceasta mai porunci a se face 90 de cete, steaguri, de câte 100 şi 6 de câte 50, dintre" ^dregătorii săi bucureşteni. Călăreţii erau să aibă dela 20 de lei pănă la unul singur, pedeştrii dela 6 lei în jos. Căpitani, odobaşi, ceauşi, zapcii, stegari erau chemaţi să-i comande. Vechile uniforme: roşii pentru infanterie, galbene pentru ofiţeri, verzi pentru zapcii, fură înviate. Erau să .fie şi muzicanţi şi, pentru siguranţă, pompieri, pe 1 * 3 4
1) UrechiĂ, ibid. Cf. Blancard, p. 664 şi urm.
(2) Blancard, pp. 668—9.
3)	In Apendice.
4)	Bălcescu, l, c., p. 192: ceata ar fi fost numai de 125 de boieri.
www.digibuc.ro
216
N. IORGA
lângă curieri pentru ştafete (1). Conduragiii şi cisniiarii, precupeţii şr cârciumarii luară, după cântăreţul tragediei mavrogheneşti, Pitarul Hristachi (2), puşca.
Cum erau, oamenii lui Mavrogheni goniră pe năvălitori la Vălenii-de-Munte şi la Rucăr, la Cozia, la Târgu-Jiiului şi Câineni: Căpitanii Spiru şi Luca fură făcuţi polcovnici ai Craiovei, cu caftan, şi, pe lângă scutirile făgăduite, 500 de lei se dădură luptătorilor, prin noul Serdar. In curând volintirii munteni pătrunseră şi în Moldova, luptându-se la Yasluiu, apoi la Comăneşti şi Ocna Bacăului. La Te-cuciu Mavrogheni-şi pune ispravnicul. In Iunie căpitanii munteni prădau la Braşov, şi manifestele împărţite de ei chemau pe locuitori la libertate în braţele ţerii-mame (3). Un ambasador englez scrie la 1 Septemvrie că «un spirit de nemulţumire apare între clasele de jos ale poporului din Ardeal, mulţi din cari s’au unit de bună voie cu Domnul muntean» (4). Şi trimisul prusian (5) vorbeşte de asemenea uneltiri pentru răscoala Ardelenilor. Răspingând un atac la Turnu* Roşu, alţi volintiri şi Turci trecură prin satul de munte Poianaf şi ajunseră la Sibiiu (6). Locuitorii din Haţeg, unde aianul ajunse pră-dând cele şasesprezece sate (7), fură şi ei îndemnaţi la răscoală (8)..
Dar fuga la Nemţi urmă, ca şi confiscările lui Mavrogheni pentru biserica sa din Bucureşti, a Izvorului Tămăduirii. Tot neamul Fili-peştilor, care avuse corespondenţă cu Austriacii, eră tratat ca trădător (9). Banul Pană, cu fiii Nicolae şi Constantin, fu surgunit la Athos (10). Hagi Stan Jianul, mare boier oltean, dela care avem o sumă de scrisori, şi fiul său, Gheorghe, ajunseseră şi ei în rândurile 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
(1)	Urechiă, l. c., pp. 119-3 20; Blancard, pp. 671-3.
(2)	Buciumul pe 1863, p. 36. O ediţie nouă a dat-o d-1 Gh. Adamescu, in «Biblioteca pentru toţi».
(3)	V. Urechiă, p. 200 şi urm., şi Blancard, pp. 344-5, 347.
(4)	«It is added that a spirit of disaffection appears amongst the lower classes of the people in Transilvania, same of whom have voluntarily joined the prince of Walachia»; Blancart), p. 685. Mocanii cu turmele nu fuseseră supăraţi; Urechiă, pp. 195-6 ; Blancard,. p. 342 şi urm.
(5)	Acte şi fragmente, II. La 1 August cele Şapte Sate ale Săcelelor .se supusese-năvălitorilor. Proclamaţia din 6 Octomvrie in Urechiă, l. c., p. 229 şi urm. şi Blancard pp. 401—2.
(6)	Ibid., p. 689.
(7)	Dionisie Eclesiarhul, p. 175. Şi aici, mai sus.
(8)	Blancard, pp. 409-10.
(9)	Ibid., p. 341.
(10)	Bălcescu, p. 192; corespondenţa consulară austriacă.
www.digibuc.ro
CEVA DESPRE OCUPAŢIUNEA AUSTRIACĂ ÎN ANII 1789 -1791.
217
trădătorilor, şi averea lor hrăni şi casa apelor din Craiova (1). Şi în Moldova Căpitanul Viţu, cu ai săi, trecu la Nemţi, părăsind credinţa jurată lui Nicolae Vodă, care eră dela 9 Iunie Domn al amân-duror Principatelor (2).
In ce priveşte caracterul naţional al trupelor lui Mavrogheni, izvoare contemporane socot 4.000 de Arnăuţi (3.000 infanterie), 2.000 de «Români turci» (sic!) (1,500 infanterie), 2.000 de «Români creştini» (1.500 infanterie), 4.000 de Bulgari (3.000 infanterie), 4.000 de Tatari, cu 800 (!) de tunuri, servite de 200 de ostaşi (3). Şi un cronicar contemporan, dela Râmnic, clisiarhul Episcopiei, Dionisie, admiră această oaste: «Că făcuse căpitănii cu steaguri frumoase, zugrăvite cu sfinţi, îmbrăcând căpitanii cu capoduri domneşti, dându-le şi lefi, numind căpitănia lui Sfeti Gheorghie şi a lui Sfeti Dimitrie şi a lui Sfeti Teodor Tiron, şi a altor sfinţi; erâ şi căpitănii de Arnăuţi cu Turci amestecaţi» (4).
Anul 1789 aduse alte isprăvi din partea lui Mavrogheni, seras-cherul creştin al Principatelor. La Focşani ca şi la Câineni, Nemţii fură respinşi, în Fevruarie, de volintirii şi Turcii acestuia. Manoli Vodă Geani, pus în Moldova anul trecut, nu crezu că trebue să urmeze lupta, ci trecu la Ruşi, astfel că oştile muntene avură în seama lor şi aceastălaltă ţară, şi în Martie ele biruiau o ceată rusească la mănăstirea Adam din Tutova (5). Ambasadorul englez din Constantinopol vorbiâ chiar de planul îndrăzneţului Grec «de a străbate prin Bucovina în Polonia (6)». Dar în Maiu Ruşii erau la Galaţi, cu toată vecinătatea Marelui-Vizir însuş. Şi totuş a doua oară Nicolae Vodă chemă, la 30 Iunie, din tabăra spre pasul Buzăului, —trecuse prin Bucov şi Ploeşti, cu 12.000 de oameni—pe Ardeleni la supunerea faţă de dânsul şi de Sultan (7). Aiurea, la Bran, în Aprilie, unde 1 2 3 4 5 6 7
(1)	Ureehiă, l. c.; Blancard, pp. 675-6.
(2)	Ureehiă, l. c.; Blancard, pp. 682-1, 697-8. Trimetem mai bucuros la expunerea, rânduită Intru câtva, a lui Blancard, a cărui carte e, de altmintrelea, plină de confuzii şi naivităţi. V. darea mea de seamă in Revue historique pe 1910.
(3)	Blancard, p. 432. O Înfăţişare a oştirii, ibid., p. 505.
(4)	Papiu, p. 173.
(5)	Ureehiă, p. 251 şi urm.
(6)	Blancard, p. 427 şi urm.
(7)	lbid., p. 442 şi urm. Vodă pierdu 400 dâ oameni şi fugi in noaptea de 16 Iulie st. n. la Văleni (raport consular austriac, in copie la Biblioteca Academiei Române, din 27). Se înohină in biserica, prefăcută ’n magazin turcesc, şi trece, la 20, cu 50 de oameni spre Focşani (ibid.).
*
www.digibuc.ro
218
N. IORGA
luptară împotriva lui Românii din întâiul regiment de grăniceri (1), ca şi la Turnu-Roşu, în Iulie, cetele jăfuitoare fuseseră oprite.
III.
îndată repezile biruinţe ale Ruşilor în Moldova Schimbară înfăţişare^ răsboiului. Cu Suvarov, comandantul lor, se uni prinţul de Koburg, comandantul oştirii de ocupaţie a Austriacilor.
încă din Aprilie 1788 maiorul Fabri pătrunsese în Moldova, luase Botoşanii şi, în lagărul turcesc dela Şipote, lângă Iaşi, prinsese, nu fără voia lui, pe bătrânul Alexandru Vodă Ipsilanti, deşi îl în-ounjurau Turcii nestăpâniţi ai lui Ibrahim Paşa. Arnăuţii căpitanului Viţul trecuseră atunci la Austriaci (2). O trainică ocupaţie nu se putu stabili însă din cauza apropierii Hanului (3). Nici Domnia lui Manoli Vodă Roset, trimes de Vizir dela Sofia, nu dăinui, cum s’a spus, înaintea apropierii lui Rumienţov, care lua^e Hotinul împreună cu Austriacii, cărora li-1 şi lăsă (4). La 27 Septemvrie din acest an Cârmuirea o aveau în Iaşi «boierii Divanului Moldovii», şi anume Ioniţă Sturza Logofătul, Ştefâniţă Sturza, şi el Logofăt, Scarlatachi Sturza, format la şcoale germane, doi Cantacuzini^Iordachi Vornicul şi Matei Vistierul, doi Ghica: Iordachi Vornicul şi Costachi Hatmanul, nepoţii din ramura Slugearoglu ai lui Grigore Vodă decapi- 1 2 3 4
(1)	Raportul consular din Braşov, 10 Aprilie 1789. Cu husari ei câştigară a den entschie-densten Sieg, dergleichen wir an der siebenburger Griinze noch nicht gehabt haben»: căzură 253 de duşmani. — La Vălenii-de-Munte fugarii bătură pe boierul cu aprovizionarea, Iancu (raportul din 21 Aprilie). — Trei boieri se declară in scris pentru Austriaci (raportul din 9 Iunie; v. şi apendicele). — Pentru Încercarea de a se luă Făgăraşul, unde ţăranii fugiră din piaţă, v. Urechiă, după istoria austriacă a răsboiului, pp. 268—9.
(2)	Hurmuzaki, X, p. XLII; rapoarte consulare austriace, in Studii şi Documente, VII, p. 327 şi urm.—Mavrogheni poruncise la Începutul anului comandanţilor Arnăuţilor săi să-şi dezarmeze oamenii. Aceştia arătând că lucrul ar fi cu neputinţă, căci «die Arnauten lassen sich lieber alle todtschlagen als dass sie ihr Gewehr hergeben sollten», Vodă mazili şi pe Tufecciu şi pe Delibaşa, dar li trimese pe unul la Craiova şi pe celălalt la Piteşti, pentru apărarea hotarului (raport austriac din Bucureşti, 18 Ianuarie 1788). In Aprilie noul Delibaşă puse pe Arnăuţi să jure credinţă pe cruce (raportul din 21 Aprilie, Sibiiu). De fapt Delibaşa de Arnăuţi «Sisse.i, cu fratele său, căpitan, trecură tn 1788 la Austriaci, cu 100 de oameni. Căpitanul fu aşezat la Trotuş (raport din 23 Decemvrie 1788). Ruşii aveau cu ei pe căpitanul de Arnăuţi Pavel {ibid.). Atanasie Gurschi scrie In vara anului 1788 din Mohilău prin căpitanul Dumitru (anexă la rapoartele consulare austriace din Iaşi).
(3)	Văcărescu, p. 296.
(4)	Ibid. V. şi Drăghici, Istoria Moldovei, II, pp. 52—3.
www.digibuc.ro
CEVA DESPRE OCDPAŢIDNEA AUSTRIACĂ ÎN ANII 1789—1791.
219
tatul, unRoset: Lascarachi Vistierul, un Catargiu: Costin Vornicul, un Balş: Iordachi Vistierul şi cu ei Vornicul grec Depasta (1).
Pe la mijlocul anului 1789, Suvarov înlocuia, pe bătrânul Ru-mienţov şi mergea îndată la Bârlad, unde se află generalul Der-felden, care câştigase, având şi 1,000 de Arnăuţi, biruinţa cea mare dela Galaţi: el se aşezâ apoi în tabăra dela Cărăpceşti lângă Şiret. Prinţul de Koburg se coborâ din Galiţia pe celălalt mal. îndată catanele sosiră la Agiud, şi cei doi generali ai Puterilor aliate fraternizară, Apoi aceste două oştiri se şi uniră la Trotuş împotriva Serascherului, ce se apropiâ cu 40.000 de oameni. La Mărăşeşti, lagărul următor, Arnăuţii, subt căpitanul «Falkenhagen», şi Cazacii lui Ivan Grecov dădură de cetele înaintate ale Turcilor, şi se în-căierâ o adevărată luptă, Mulţi duşmani se înecară în Putna. îndată, noaptea, se încheie podul peste acest râuleţ cu albia prăpăs-tioasă, şi lângă Focşani Ruşi şi Nemţi oferiră lupta cea mare. Focul creştinilor şi un mare atac cu baioneta hotărî. Mănăstirile Sf. Samuil, ctitoria nouă a lui Constantin Racoviţă, şi Sf. Ioan fură luate cu asalt, după ce tunurile bătuseră în ziduri. In fuga lor spre Râmnicu-Sărat şi Brăila, Turcii fură urmăriţi, de aceeaş uşoară cavalerie a Arnăuţilor şi Cazacilor, împreună ou ulanii împăratului (21 Iulie st. v.). «Eră cea dintâi bătălie», scriu Memoriile lui Suvarov (2), din care luăm toate aceste amănunte, ape care s'o ii câştigat Austriacii în acest răsboiu».
Ca o urmare, Ruşii trecură înapoi la Bârlad, împotriva unui atac posibil al Turcilor ori a Capudanului Hasan din Bender, din Ismail, ocupară Fălciiul, unde puseră tunuri, înaintară cu avangarda până la Cahul şi Ismail; la Movila Răbâii steteâ Repnin. In acelaş timp, Koburg se ciocniâ cu trupele Iui Hasan la Salcea, după care-şi puse tabăra „la Milcov, la o milă de Focşani". Dela Bârlad, Suvarov alergă să-l ajute, când Vizirul însuş încercă să răsbune în- 1 2
(1)	Studii ţi Documente, VII, p. 240, No. 125. V. facsimilele adause la acest memoriu.
(2)	Histoire des campagnes du comte Alexandre Suworoto Bymikski, II, Londra, 1799, p. 48 şi urm. Pentru ciocniri anterioare, între avangarda lui Karacsay cu Arnăuţii lui Sava şi Turci, la Trotuş, la Valea-Seacă, v. Urechiă, I. c., p. 255 şi urm. după « Ausfiihrliche Geschichte des Krieges zvvischen Russland, Oesterreich und der Tiirkey», III, Viena 1791. Unul din planurile date de Urechiă înseamnă la Focşani bisericile Sf. Grigore Bo-goslovul, Sf. Vasile, Sf. Dumitru, Precista, Domnească, Armenească, Nicolae cel Veohiu şi cel Nou, Sf. Ioan, Adormirea, Sf. Apostoli, Sf. Paraschiva, Vovidenia, Treisfetitele, Sf. Gheorghe şi Sf. Arhangheli, pe lângă «biserica neisprăvită».
www.digibuc.ro
220
N. IORGA
frângerea. Turcii erau atuncia „pe apa Râmnicului, la patru mile de Milcov“.
Se hotărî un marş ofensiv; în ziuă aliaţii erau la râul Râmna. Trecură apa, ce nu eră mai mare decât până la genuchi, şi străbătură „un câmp plin de porumb şi de buruieni ce treceau de brâu" (1). Turcii fură găsiţi în linii bine apărate lângă un Târgu-Cucului dispărut (2). Din Râmnic chiar se iviră 2.000 de „Arnăuţi călări" cu Mavroghoni. Acum, lângă Bogza şi Crângu-Mieilor (Bochsa, Kringu-maelor) începură năvălirile furioase ale călărimii osmane. Suvarov concentră pe ai săi „subt un deal lângă satul Caiata, la o milă de Târgu-Cucului", vechiu loc de luptă al lui Ştefan-cel-Mare. „Se află încă pe vârful dealului ruinele unei cetăţi puternice, despre care se zice în ţară că acela care o iea, câştigă lupta, şi cel ce o păstrează e Domn în Ţara-Românească. Ea se află în mijlocul câmpiilor dela Focşani, cari se întind dela Putna la malurile Buzăului, până la Brăila şi pe cari s’au dat lupte sângeroase. Se ştie că Baiezid a înfrânt pe Ştefan Vodă (!) cu 60.000 de oameni lângă Râmnic (3).»
Arnăuţii se deosebiră şi aici. La Crâng, de unde băteau şi tunurile Turcilor, fu o frământare grozavă cu «dălcăleoii» Ienicerilor. Arnăuţii Ruşilor şi ai Austriacilor — foasta strajă a lui Ipsilante şi a lui Mavrogheni— se ţinură însă bine. Pădurea fu luată în sfârşit, cu straşnic măcel. Apa Râmnicului, la depărtare de o milă, era plină de sfârâmături şi de trupurile morţilor (11/22 Septemvrie). Aceasta e lupta dela Râmnic pentru Ruşi, dela «Mărtineşti pentru Austriaci, după un sat ce fusese odată pe Râmnic» (4).
Cu Cazaci şi Arnăuţi în frunte, se trecu râul a doua zi. Nu mai erau alţi duşmani decât cete bune de măcelărit. Prin Brăila, unde stătu 15 zile, Marele Vizir, bolnav, trecu la Şumla. Pe când Suvarov 1 2 3 4
(1)	«Un champ couvert de bl6 de Turquie et de plantes sauvages qui s’ălevoient jus-qu’ă la ceinture des hommes»; ibid., p. 73.
(2)	«Le câmp des Turcs n’ătoit pas loin du bourg de Tyrkogukuli»; ibid.
(3)	«Sur une montagne prfes du village de Ka'iata, â une miile de Tyrkogukuli... On trouve encore au sommet de cette montagne Ies ruines d’un fort considârable, dont on dit dans le pays que celui qui s'en empare gagne la bataille et que celui qui le garde est maitre de la Yalachie. La vâri table cause de cette opinion c’est que la montagne se trouve au centre des plaines de Torhani (sic), qui s’ătendent de la Putna aux rives du Bus6o jusqu’ă Brahilow, et qui ont 6te le thăâtre de combate sanglants. On sait que Ba-jazet dâfit l'hospodar Etienne avec 60.000 hommes auprăs de Rymnik»; ibid., p. 78.
(4)	«A oause d'un village de ce nom, situâ autrefois sur le Rymnik, mais qui n’existoit plus»; ibid-, p. 88. Astăzi satul există insă iarăş.
www.digibuc.ro
CEVA DESPRE OCDPAŢIDNEA AUSTRIACĂ ÎN ANII 1789—1791.
221
se Întorcea îndată la Bârlad, în vechea lui tabără (1), Koburg, care se îndreptase spre Goleşti, lângă Focşani, avu misiunea de a ocupă Capitala munleană. Mavrogheni se oprise numai acolo, în fuga sa. Turci de peste Dunăre se strânseseră în jurul lui şi făcuseră tabără la Bucureşti. Numai după multă nedumerire şi o cercetare îndelungată a împrejurărilor, locotenent-colonelul Fischler îşi făcu în sfârşit intrarea în Capitala munteană, înspăimântată, la 15 Noemvrie. II conduseseră Ioan Cantacuzino şi Câmpineanu (2), cari petrecuseră câtvâ timp la Sibiiu, înaintând de acolo şi un memoriu către împăratul Iosif, despre felul în care ar trebui dus răsboiul cu Turcii. Dar Koburg însuş nu sosi, primit cu pompă mare, decât la 9 Noemvrie (3) st. n., seara, la şapte ceasuri. îşi alese ca locuinţă casa — Palatul, scrie cinevâ care l-a văzut, — care o moştenise Brân-coveanu (4). îndată se înjghebă Divanul, din Cantacuzino ca Spătar, şi Câmpineanu ca Agă, numiţi de Curte, şi din fruntaşii clerului şi boierimii muntene : Mitropolitul Cosma, Filaret de Râmnic, Do-softeiu Filitis de Buzău, Marele Ban Dimitrie Ghica, fratelp lui Grigore Vodă, Scarlat Cornescu Vistierul (5), Radu Slătineanu, o rudă a Cantacuzinilor, Vornic, Radu Golescu, tatăl Goleştilor dela 1821, Logofăt, Constantin Ştirbei Drăgănescu, Vistierul Matei Făl-coianu şi un Ioan Damaris, cunoscut şi acesta ca rudă cantacuzi-nească. Koburg luă titlul de prezident al Divanului— «Măriia Sa Prea-Innaltul Prinţip de Sacsoniia-Coburgu, marele-comandir al tuturor oştirilor şi oblăduitorul ţării» (6), Generalul Enzenberg, fost guvernator al Bucovinei, a cărui iscălitură cirilică erâ : «Enţenberg F[eldJ-M[areşal]-L[aitnant] (7), fu viceprezident, şi agentul împărătesc de până atunci, Merkelius, întors din Ardeal, prin Roman (8), trans- 1 2 * 4 5 6 7 8
(1)	Trecu şi la Tecuciu [ibid., p. 95). Generalul-locotenent Mihailovici erâ acum la Fălci iu (ibid.).
(2)	La 5 Martie din acest an el se afla in «ţară străină», «la Bnzieni, din Ţinutul Niam-ţului, al Moldovi» [Studii şi Boc., VII, p. 16, no. 69).
(8)	Bălcescu, I. c., pp. 192-4. — Cf. şi raportul inedit al lui Merkelius din 10 ale lunii.
(4) Acte şi fragmente, II, p. 808, No. 4. Cf. planul dat la sfârşitul operei citate a lui Urechiă.
(5)	Raportul austriao dela Bucureşti din 2 Octomvrie 1788 vorbeşte de surgunirea lui la Nicopol.
(6)	Studii şi Documente, I—II, p. 459, No. xxi.
(7)	Ibid.
(8)	Interesanta lui descriere de călătorie până acolo se află tn copiile de rapoarte ale agenţilor austriaci din Iaşi in Biblioteca Academiei Române.
www.digibuc.ro
222
N. IOEGA
lator (1). A doua zi se făcu şi jurământul de credinţă, şi Ioan Can-tacuzino arată că, după sfatul său, primit şi de Filaret şi Cornescu, strânşi in comisiune de cercetare, boierii ar fi jurat, nu după forma germano-română înfăţişată de noul stăpân, ci după alta, încredinţată de ei Mitropolitului şi din care lipsiâ amintirea vasalităţii muntene faţă de regalul Ungariei şi se adâogeâ condiţia respectării privilegiilor (2).
Actul de jurământ se păstrează de altfel între hârtiile Mitropoliei din Bucureşti, azi la Academia Română. L-a publicat, după ms. fol. No. 1071, doc. 10, d-1 A. Lăpedatu, în Convorbiri literare, XLIV, p. 403(3). Se adevereşte ce spun Memoriile lui Cantacuzino că formei, oare cuprindea menţiunea drepturilor Ungariei şi care tăcea despre vechile noastre privilegii, i s’a substituit o alta, în care acea vasalitate medievală nu e pomenită şi în care, din potrivă, se califică Leopold al II-lea numai drept «al nostru prea-strălucit protector» şi i se făgădueşte supunere «unind folosul pământului nostru cu enteresul stăpânirii sale, pentru binile de obşte... Şi, păsindu-ni-se privileghiurile, ne făgăduim ca, la cele prin putinţă spre ajutorul oştirii cei pentru ocrotirea ţării, vom fi cu toată silinţa, neîmpu-blicând cele ce sunt de taina slujbei».
IV.
Cu toată împotrivirea Turcilor din Orşova, colonelul Kray învinse la Porceni pe Cara-Mustafâ, ai cărui ostaşi fură văzuţi apoi «feşteliţi şi plini de noroiu» fugind spre Dunăre (4), în ziua de 6 Octomvrie. După ce maiorul Brugglach pătrunse pe valea Oltului, călăuzit de un Băbeanu (5), Nemţii întră în Craiova părăsită de Turci şi de «catanele de Rumâni», fără prea mare pripă (6), la 6 1 2 3 4 5 6
(1)	Bălcescu, l. c., p. 194. In Studii şi Documente, l., c., ar fi iscălit şi un Vilarâ.
(2)	Bălcescu, l. c., pp. 191—5.
(3)	V. reproducerea facsimilată a actului, aici.
(4)	Dionisie Eclesiarhul, p. 177.
(5)	Urechiă, p. 285 şi urm.
(6)	Intâiu, cu o lună in urmă, ei porniseră in fugă nebună : «Cuprinşi de frică fiind, ziua pe la prânz au dat fuga, neputând, de frică mare, nici să-şi puie şeile pe cai, ci unii incălecâ’ pe cal fără de şea, altul de grabă nu apuoâ să-şi deslege calul şi incălecâ pe el, alţii işi lăsă’ tot şi dă’ fuga, iar alţii işi trăgea’ numai calul de căpăstru, cu nimio pe el, altul cu traista in capul calului, şi unii, fiind pe la bărbieri să se rază, cum se'ailâ’ pe jumătate ras, se apucă’ de fugă» ; ibid., p. 178. Apoi se întoarseră, siliră pe boieri a-şi lăsă işlicele pentru «căciuli negre lungii de modă turcească, mâncară cu ei carne friptă de curban-bairam şi le luară la acest .prilej jurământ, iar, când se duseră la urmă, smulseră, subt ameninţări de pradă, 40 de pungi pentru lefi.
www.digibuc.ro
CEVA DESPRE OOOPAŢIONEA AUSTRIACĂ ÎN ANII 1789—1791.
223
Noemvrie(l): Kray avea, lângă el şi pe unul din Bibeşti, care fu făcut îndată ispravnic (2). De fapt isprava eră a lui Kray, care, ajutat cu ştiri şi de boerul Geanoglu, ce-şi avea călugări spioni la Mavro-gheni, stătuse cinci luni cu un detaşament la Porceni şi izgonise pe Turci: înaintea lui ieşiau acuma spre a-1 duce la Episcopie fruntaşii celor cinci judeţe (3). Generalul-prinţ de Hohenlohe pare a fi venit numai la 26 următor, în ziua de Sf. Dumitru. Cu ei se întoarse Jianul, care, pentrucă fusese, cum s’a spus, prigonit de Turci, căpătă Căimăcămia judeţelor oltene, în care îl înlocui însă, chiar în Noemvrie, Ioniţă Papuc, al doilea Clucer, care fusese şi Caimacamul turcesc. «Volintirii», cari prădau sălbatec, fură puşi la rândueală cu cele mai aspre măsuri. Catanele nu se arătară însă mai blânde: «Soldaţi sânt», scrie la 26 Noemvrie un negustor, «pe la toate casele câte 10 şi câte 12, şi au ars toate gardurile, de au rămas tot câmp Craiova» (4).
Abia la 25 Martie st. v. 1790 venise în Craiova numirile membrilor Divanului: Ştefan Pârşcoveanu, fostul candidat la domnie, Barbu Ştirbei, care călătorise prin Apusul «duchilor» şi «ducheze-lor», Jianu, care jertfise pentru cauza austriacă, «Brăiloiul cel bătrân»,— Ioniţă Stolnicul, care scria cu şase ani în urmă că «a îmbătrânit, a slăbit, a lăsat şi barbă, să fie lucru mai frumos»,— Glo-goveanu, Ghiţă Jianu, fiul lui Hagi Stan, Clucerul Murgăşanu, Corniţă Brăiloiul, din aceeaş familie de vechi apărători ai cauzei împărăteşti. Li se rânduiseră lefi, dela 50 până la 200 de lei pe lună. Se aleseră şi ispravnici, cu plata, foarte însemnată, de 200 de lei lunar. Se puseră în fruntea Cancelariei trei Logofeţi Mari, cu 30 de lei leafă, şi mai mulţi alţii «mici», cu numai 10 lei (5). Dar, peste câteva luni, la 15 August, «Divanul Banatului Craiovei» — acesta era titlul oficial — se alcătuia numai din Pârşcoveanu, Barbu Ştirbei, Ioan Glogoveanu Vistierul şi din credinciosul Constantin Geanoglu Spătarul. Ei îşi luară ca tălmaciu, «secretariul cel mai întâiu al Divanului», pe Leopold Benedicti (6). Se întrebuinţa pecetea purtând mărcile celor cinci judeţe, între cari cerbul, albina, peştele 1 2 3 4 5 6
(1)	Bălcescu, p. 194; Dionisie Eclesiarhul, pp. 178—9. La 8 după Urechiă, oare reproduce «Ausfiihrliche Geschichte».
(2)	Cf. Viaţa lui Barbu Ştirbei, Vălenii-de-Munte, 1910, p. 10.
(3)	Studii şi Documente, XI, pp. 104—105, No. 26.
(4)	Cf. ibid., VIII, p. 106, No. 7.
(5)	Ibid., p. 107, No. 10.
(6)	V. şi Apendicele III.
www.digibuc.ro
224
N. IORGA
şi ghinda pe ramură, literele BN ( = Banatul) fiind în latineşte (1)*
Iarna fu veselă pentru ofiţeri, la Craiova, cu privire la care avem ştiri, ca şi, de bună seamă, la Bucureşti. Pe când străjile păziau la Dunăre, cu «ingineri» şi tunuri, sunau muzicile, de modă apuseană, la baluri «de tractir». «Şi iubiâ’ şi boierii, mai vârtos muierile, muzicile şi balurile nemţeşti, că se aduna’ cu ei la cele veselitoare.» Venind la Craiova la începutul anului 1791, emigratul Salaberry auzi vorbindu-se între boieri «franţuzeşte, şi destul de bine», deşi portul rămăsese, chiar la femei, cel vechiu, cu părul înfăşurat în marame negre ori roşii, în cari sunt prinse «ghirlande ori mănunchiuri de flori», presărate cu diamante mari, cu talie având «buzunare» la sânuri, cu rochie «en pompe» pe pântece, cu papuci in picioare, pe cari-i lasă pentru a se aşeză pe Divan alia turca; «cât despre mâini, Dumnezeu ştie unde sunt, când ele nu ţin mătănii de coraliu sau trandafiri uscaţi şi trecuţi prin chihlimbar, — ceeace înseamnă chilimbar tăiat în formă de trandafiri. Bărbaţi şi femei jucau cu străinii, pătimaş, jocul de cărţi la modă, le pharaon. La masă la Ştirbei, preşedintele Divanului — «un gros vivant, qui auroit represente â merveille Bombance dans le Roi de Cocagne»,— se stă greceşte pe călcâie,—şi femeile,— se spun multe poveşti şi se ţes multe intrigi; la bal se joacă danţuri româneşti încă, pe cari călătorul, descriindu-le apoi cu deamănuntul, le caracterizează astfel: «gestul cel mai voluptos, îngânat de o arie simplă şi monotonă»; un pas înainte, un pas îndărăt; timp de trei sferturi de ceas e tot da şi nu (2). Nunţile urinau, cu strălucire mare, în câşlegi, înaintea Nemţilor: Salaberry văzu una la biserica lui Ştirbei, cu multe lumini şi ploaie de alune (3).
La Bucureşti, pribeagul francez găsi pe Enzenberg şi ofiţerii lui 1 2 3
(1)	Studii şi Documente, XII, p. 296, No. IV. N'am putut regăsi acest document tn co. lecţia mea. Unul cu pecete nu se află in Biblioteca Academiei.
(2)	Cf. Archiva societăţii ştiinţifice şi literare din Iaşi, III, p. 209: o caricatură grosolană a horei In 1793, la Iaşi, unde tinerele cocoane, Învăţate de Ruşi, danţau şi an-glaise şi poloneza.
(3)	Cf. constatările fâoute în Moldova de tânărul rus Struve: Voyage en Krimie, suivi de la relation de Vambassade envoyfo de Pitersbourg â Constantinople en 1793 ; publii par un jeune Russe attachi ă cette ambassade, Paris, Maradan, 1802, după Reise eines jungen Russen von Wien uber Jassy in die Crim und ein ausfuhrliches Tagebuch der im Jahrel793 von St. Petersburg nach Constantinopel geschickten russischen Gesandtschaft, Gotha, 1801. In Archiva, l. c., am dat un larg rezumat al părţii din carte care ne priveşte.
www.digibuc.ro
CteVA DESPRE OCUPAŢIDKEa AUSTRIACĂ IN ANlf 1789—1791.

—	Koburg plecase de mult — desnădăjduiţi că nu se mai isprăveşte un răsboiu care-i ţine în astfel de locuri cu petreceri puţine şi, după gustul lor, grosolane. Trăsuri nemţeşti (chciriots allemands) şi cai de oaste străbăteau străzile podite cu bârne. Dintre boieri călătorul văzu pe Spătarul Ioan Cantacuzino, «care ar trece oriunde drept un om instruit. El urăşte pe Turci, cari-i puseseră la preţ capul; dar ura lui e mai liniştită decât a frate-său. Acesta scăpă dela ei dintre Ieniceri — ca prin minune, şi le-a juruit atâta duşmănie, încât, după ce a slujit împotriva lor în oastea prinţului de Koburg, la încheierea păcii (dela Siştov, în August), s’a aruncat în oastea rusească, pentru a-i combate încă». Şi călătorul pomeneşte despre roabele din Ismail, pe cari Nîcolae le trimesese lui Ioan, şi cari se pierdură pe drum, şi despre alte roabe, pe cari ofiţerii austriaci le vizitau în lipsa stăpânului (1).
In Memoriile sale, scrise ruseşte — pe cari Bălcescu le-a văzut şi pe cari cât mai curând ar trebui ca această instituţie să le capete dela urmaşii lui Ioan Cantacuzino, mort la moşia sa de pe Bug, Cantacuzinca, în 1828, — Ioan Cantacuzino arată că doriâ pe atunci
—	şi scria pentru aceasta lui Potemchin, lui Repnin, lui Suvarov şi Galiţin, toţi comandanţii Ruşilor — întărirea vechiului drept de alegere a Domnilor, râvnind el însuş după Scaunul înaintaşilor săi şi întemeierea unui «Stat creştin mare şi puternic», din Românii amân-duror Principatelor. Chiar atunci, în Fevruarie 1790, el se duse însuş în Moldova pentru acest scop (2). Fratele său ceruse atunci dela împărat, «augustul nostru stăpân», să fie numit subpolcov-nic al regimentelor de volintiri Mavrodin (3) şi Delibaşa, pentru «a servi pe Măria Sa împotriva necredincioşilor», fără a voi să hotărască răsplata ce l-ar aşteptă după pace. El fu numit «locotenent-colonel» şi comandant al Arnăuţilor pentru a-i opri dela jaful oaselor şi moşiilor boiereşti; din «walachischer Fond» eră să aibă leafă de 155 florini pe lună (4). In timpul negocierilor de pace dela Siştov, Ioan, întors din Moldova, cerea reprezentantului prusian, marchizul Lucchesini, să primească Principatele subt ocrotirea marelui rege Frederic, care şi-ar putea strecură manufacturile aici (5). 1 2 3 4 5
(1)	Salaberry, pp. 122—3; Apendicele I.
(2)	Scrisoarea de recomandaţie, în Bălcescu, l. c., p. 201, nota.
(3)	Pentru «Mavrodin binbaşă, pe carele-1 făcuse Nemţii maior, fiind oin viteaz, cu un fecior al lui, iar viteaz şi hrăbor», v. Dionisie Eclesiarhul, p. 180.
(4)	Genealogia Cantacusinilor, p. 314 şi urm.
(5)	Bălcescu, l. c., pp. 197—9.
Analele A. R.— Tom. XXXIII. -Memoriile Secţ. Istorice.	1 5
www.digibuc.ro
ii. IorcSA


Lui i se datoreşte în sfârşit actul de afirmare a drepturilor ţe-rii, subt care, înainte de a-1 da noului comandant austriac în Bucureşti, generalul Mitrowski, el pusese iscăliturile meşteşugite ale Divanului întreg. Hammer, istoricul Imperiului otoman, îl dă mai lârziu într’o scrisoare. Pe baza rapoartelor unchiului său Mihai Can-acuzino (1), Ioan cereâ pentru „naţia românească", păgubită până acum de vechile ei drepturi şi coborîtă abuziv la situaţia de locuitori ai unor provincii turceşti, altă soartă decât cea veche, pe care n’ar primi-o cu nici un preţ, ci mai curând „ar vrea să-i înghită pământul pe loc ca Lisabona şi Lima", de curând dărâmate de cutremur, cum ştia bine acest cetitor de gazete apusene. Se pretindea înapoiarea raielei dunărene după dărâmarea cetăţilor, alegerea Domnului de un număr fix, restrâns, de alegători din toate cele trei stări, cum se făcuse când Alexandru Ghica moşteni cu voia ţerii pe tatăl său Scarlat Vodă, mort în Scaun, apoi răspunderea tributului de „300 şi ceva pungi de bani" la Poartă prin ambasadorii Rusiei şi Austriei, cari vor fi amândouă Puteri protectoare, înlăturarea zaherelei şi a monopolului turcesc asupra vitelor de export. Oaste românească va apără teritoriul românesc, şi in timp de răsboiu el trebue să fie declarat neutru (2).
Apoi Salaberry ne duce la o „assemblee" — cuvântul e şi în româneşte, la Văcărescu — în casa „Vistierului", care poate fi ori Marele Vistier Scarlat Cornescu ori Vistierul Matei Fălcoianu. Stăpânul trage din ciubuc şi iscăleşte hârtii. Femei se adună şi se îngrămădesc pe divan, apropiind florile şi pietrele scumpe. Iar „boierul Campanion", Aga Scarlat Câmpineanu, „de o veselie rară pentru ţara unde trăiâ şi poziţia în care se aflâ", îşi arată părerea de rău că a lăsat la băile din Spa, unde fusese de curând cu un ofiţer rus, o iubită „frumoasă ca luna" (8).
V.
O	a treia administraţie împărătească funcţiona pentru Moldova la Roman. Aici se îngăduise oarecum, de către Ruşii lui Rumienţov, ca aliaţii să-şi aibă iernatecul la sfârşitul anului 1788. Aripa dreaptă 1 2 3
(1)	Cf. Bălcescu, l.c., p, 200; Iorga, Geschichte des rumâni schen Volkes, II, p. 197 şi urm.
(2)	Am tipărit acest memorabil act, aşa cum 11 dă. scrisoarea lui Hammer din 10 August 1803, In Convorbiri literare, 1901, p. 1126 şi urm.
(3)	Pp. 123—4; Apendicele I.
www.digibuc.ro
CEVA fiESPRfe OCUPAŢIUNEA AUSTRIACĂ ÎN ANII 178§—1791.
2&1
mergea până la Piatra, cea stângă până la Paşcani. îndată însă după aşezare veni poruncă de a nu se ţinea în seamă hotărîrile Ruşilor şi ale Divanului din Iaşi: erâ vorba chiar să se exploateze ocnele pe seama fiscului împărătesc (1). Astfel se întemeie «administraţia chesaro-crăiască în Moldova». Asupra ei lipsesc scrisorile româneşti ca şi paginele călătorilor. Avem însă un număr de acte dela dânsa. In fruntea administraţiei judeţelor dintre Şiret şi munte erâ «Măria Sa Domnul Ioan Fidel Erggelet», «Sfetnic al Gubernii Liovului şi Administrator», adică, probabil, Erngeleith. El deschidea «procese», fâceâ somaţii, primiâ «protestăluiri» şi «apelaţii» şi dădea «sentenţii». Boierii, din Bucovina poate, cari pierdeau judecata, declarau că recunosc, ce e dreptul, pe «dumnealui Administratorul», dar nu şi Divanul ce-l încun-jurâ. «Nici printr’o publicaţie sau altă drumă», scrie Ianachi Cantacu-zino, «nu ni s’aă făcut de ştire, şi nu ştimă de vre-un Divan să fie acolo în Romanu, alcătuită şi de nişte persoane neştiute, care se vădă acolo iscălite... Pentru noi un Divană nepublicarisitu şi cu persoane cu totul neştiute nu poate să fie legiuitorii lucru... Sântu şi fără idei, necumă cu vre-o ştiinţă de filosofie şi pravilî giudecătoreştî; în pâmănlulu nostru aceste persoane nu s’au putută învrednici ca să fie orânduiţi de cătră Stăpânire să judece vre-odată măcară doî ţărani (2)». Persoanele atacate astfel erau Pitarul Ioan Cheşcu şi căpitanul An-tohie Cuza, mazil (3). Divanul din Iaşi, «Divanul Cnejăi Moldovil», în care, la 30 Iulie, subt prezidenţia fostului consul Săcghie Lascarev, «statschii sovetnic, cavaleriă şi întăiu-şezător ă la Divan», întâlnim pe Sturza, pe Constantin Greceanu, pe Constantin Roset şi alţi doi, încercă să se amestece, dar acestui Divan rusesc i se răspundea dela «K. K. Administraţia Romanului» in aceste cuvinte de mustrare: «Cum de soroceşte la Divan o judecată pentru nişte moşii care săntă într’altă stăpânire şi supuse alţii judecătorii ?» (4). Aproape doi ani funcţionă la Roman Administraţia. In Iulie, ea se ocupă de cererea Măriei, fiica lui Matei Cantacuzino şi văduva lui Zamfirachi Da* maris—şi aceasta o călătoare prin lume—de a i se îngădui să-şi vândă moşiile din Buzău, Secueni, Teleorman şi Ilfov—între altele şi Băneasa—pentru a plecă în Apus pe totdeauna (5). 1 2 3
(1)	Rapoarte austriaco din Cernăuţi, 26 Noemvrie şi 17 Decemvrie 1788.
(2)	Studii şi Documente, VII, p. 243, N-le 135—6.
(3)	Ibid., pp. 243 -4, N-le 137—8.
|4) Ibid., pp. 244-5.
(6)	Geneologia Cantacusinilor, p. 316 şi urm. Şi Agentul din Iaşi, Raab, erâ, la29Noetn-vrie 1789, In Roman; Blancard, I, p. 467.
www.digibuc.ro
N. IOtlCrA
ââ 8
VI.
«Zahareâ are oştirile destulă dela Dumnezeu», scrie un negustor din Craiova, în Martie 1790, «numai moarte multă este între soldaţi şi între ceilalţi oameni ; mor de se stâng, de lingoare ; zac ca do-vlecii; unde întră boala, cad toţi laţ pământ». Dionisie Eclesiarhul dela Râmnic a văzut şi el în oraşul lui întâiu parada celor morţi la spitalul de acolo, unde fuseră aduşi pentru aerul curat: «petrecându-i cu câte un polc de soldaţi tot în rând până la beserică, cu preot, şi-i slujiâ, apoi îi îngropa, şi soldaţii făcea’ o mustră..., şi punea’ peste cosciug postav negru». Apoi numărul bolnavilor şi celor trecuţi din vieaţă ajunse aşa de mare, încât cinstea, grija, omenia faţă de bieţii ostaşi morţi în ţară străină dispărură: erau duşi noaptea, goi pentru economie, şi aruncaţi «ca snopii» în şanţuri, având salahorii cari le săpaseră ca singuri ciocli. Şi orăşenii zăceau de ciumă, prăpă-dindu-se cu grămada. Astfel lămurirea eclesiarhului nostru că boala veniâ din «slănină crudă» mâncată cu pesmeţi — căci dobitoacele curate pentru Islam le mâncaseră de mult credincioşii Profetului — şi din «apa rece» rămâne numai ca o notă pentru închipuirile ce-şi putea face un cleric cărturar de pe acel timp. Ungurii şi «Românii ungureni», adaoge el, scăpau stropind aceeaş slănină, la care erau mai deprinşi, cu vin(I). Locurile libere erau umplute cu pandurii olteni, cari aveau toată grija poştelor şi nu se purtau cu lumea mai blând decât Nemţii cei adevăraţi şi vechile catane (2).
In primăvară răsboiul pe care-1 deschiseră Turcii, într’o nouă mişcare de ofensivă, puse la încercare pe aceşti ostaşi obosiţi. Dincoace de Olt tentativa lui Koburg de a luă Giurgiul fu respinsă, în Aprilie, şi peste câteva săptămâni noul Vizir Seid-Hasan, care în-locuiâ pe Hasan Capudanul, ocrotitorul, mort în luna Martie, al lui Mavrogheni, trecu Dunărea la Rusciuc, gonind pe Austriaci până la Argeş (Iunie) (3). Se credeâ că Turcii vor îndrăzni să înainteze până la Bucureşti.
In Banat luptele începură, cu şeicile turceşti, pentru stăpânirea Dunărei şi a ostroaveTor, încă din Aprilie. La 8 Maiu se ştiâ în 1 2
(1)	F. 183. Cf. Studii fi Doc-. VIII, p. 107.
(2)	In Salaberry, unul din ei ciomăgeşte la Gemeţi pe rândaşul unui boier; pp. 95 6; Apendicele I.
(1) Suvarov, p. 96 şi urm.; Rălcescu, l. c., p. 199.
www.digibuc.ro
CEVA DESPRE OCOPAŢIUNEA AUSTRIACĂ ÎN ANII 178!)	171)1.
221)
Craiova că vine Turnavitul, unul din căpitanii lui Mavrogheni, cu nepotul acestuia, şi cu Cămăraşul de izvoade. Volinlirii răspundeau pătrunzând până la Smârdan (1). îndată însă Domnul muntean, caro petrecuse iarna strângând altă oaste, a lui personală, pe malul drept, apăru la Vidin în fruntea ei. La 26 Iunie el dădu lupta, lângă Calafat, lui Clerfayt şi Stedler, comandanţii oştilor împărăteşti în Banatul oltean. In zadar căută să-l sprijine noul Vizir, care şi el trecuse acuma Dunărea. «9 batalioane de infanterie şi 5 divizii de cavalerie» striviră pe cei 8.000 de duşmani, şi Divanul din Bucureşti aduse la cunoştinţa locuitorilor Capitalei, îngrijoraţi de apropierea oştilor din Giurgiu, această biruinţă, care trebuia să aducă peste câteva săptămâni, la 19 Iunie st. v,, decapitarea lui Mavrogheni, ca o răsbunare a Vizirului (2). îndată după aceasta Kray cuceri ostrovul de lângă Vidin, zis Turnul (3).
In Bucureşti se purtă grija spionilor: boierul Drăgănescu eră închis ca dătător de veşti; un Grec, Polizu, se sui în spânzurătoare, împreună cu logofătul Gheorghe, nepotul episcopului de Silislra, caro, acesta din urmă, eră găzduit la biserica Doamna Bălaşa; cu toată «hărboria» lui supt Giurgiu, Mavrodin eră adus, cu căpitanii lui de Arnăuţi, supt pază şi osândit «la şanţ pe zece ani» (4). Suvarov eră chemat, în cea mai mare grabă, pentru a scăpă Bucureştii de cucerire.
El plecă din Bârlad, lăsând aici şi Cazaci şi Arnăuţi, pe când la Prut rămâneâ generalul Melin, înlocuit apoi cu Galiţin. Duceâ cu el 2.000 de Arnăuţi, pe lângă 15.000 de ostaşi ai săi, ruşi. La Risipeni pe Buzău veniră dela Austriacii aliaţi veşti şi mai rele. In trei zile Suvarov ajunse la Afumaţi în Ilfov, unde erâ pe atunci fabrica de postav, şi a doua zi Koburg puteâ să vadă pe liberatorul său, care intrase, numai cu puţini, în Bucureşti. Până să se bată pe strade — «şi Muscalii răzbiâ’ pe Nemţi, că-i loviâ’ la fălci cu pumnii», asigură Dionisie Eclesiarhul (5), pentru băutură şi pentru «posadnice şi slujnice ţiitoare», cunoscute aceluiaş slujitor bisericesc, — ostaşii celor două împărăţii îşi arătau toată dragostea unor 1 2 3 4 5
(1)	Studii şi documente, VIII, p. 109 şi urm.
(2)	Ureche, III. Cf. Blancard, l. c., p. 480 şi urm. Pentru luptă, şi Dionisie Eclesiarhul, p. 179.
(3)	Ibid, p. 179. Cf. Studii şi doc,, VIII, p. 109, No. 21.
(4)	Ibid., p. 112.
(5)	Pag. 181.
www.digibuc.ro
230
N. IORGA
fraţi drepţi cari nu s’au văzut de mult (1). Vestea armistiţiului dela Reichenbach, impus noului împărat Leopold de mediatorii prusieni, englezi şi olandezi, împiedecă însă marea ciocnire ce se pregătiâ între cei 50.000 de oameni uniţi şi Turcii cari erau atunci încă plini de încredere şi de avânt. Suvarov se întoarse prin Buzău şi trebui să-şi facă pod propriu la Mărăşeşti, alături cu pontoanele austriaco. Dând ştirea că s’a încheiat armistiţiul, un negustor bucureştean se căina astfel: «Nimenea nu crede de a fi făcut aşâ semfonie oarbă împărăţia noastră, şi, de va fi adevărat aceasta aşâ, vai de Ţara-Rumânească şi de toate locurile ce le-au fost luat Neamţul, că robie şi robie va fi la săracii creştini: făr’ Dumnezeu să facă milă cu creştinii, să nu fie aşâ precum se vorbeşte»! (2).
Totuş eră adevărat: fără condiţii speciale pentru Principate, Aus-triacii încheiară armistiţiul, şi peste câteva luni erau să încheie la Siştov, lângă locul unde pierise, de sigur nevinovat, Mavrogheni, şi pacea. In Octomvrie Koburg părăsiâ Ţara-Românească. In Bacău şi Roman se ‘aşeză însă al doilea regiment românesc, împreună cu Secuii şi Ungurii lui Barko, care tăiase cândvâ graniţa Bucovinei; cavaleria rămânea în şesul muntean (B).
Un raport prusian vorbeşte în Martie 1791 de svonul «descoperirii unei răscoale închipuite a boierilor din Bucureşti împotriva garnizonei austriaco» (4). Poate ca acolo era vorba numaî de o pregătire a nouăi stărî de lucruri care trebuia să înceapă îndată, căci armistiţiul se isprăviâ. El fu prelungit însă în aceeaş lună, şi generalul Iosif Mitrowski luă acum moştenirea lui Enzenberg, înlocuitorul lui Koburg. El îşi făcu intrarea la 23 Martie st. n. Totuş se po-runciâ în Aprilie negustorilor turci să plece într’o lună, fiind prea mulţi din naţia lor (5). Se cereâ ţerii o nouă zaliereâ pe patru luni; Boierii trebuiau să dea 500.000 de lei cu titlul de «contribuţie extraordinară». Iar când Văcărescu se întoarse tocmai dela Rodos, el fu izgonit ca spion al Vizirului, în numele căruia ar fi anunţat că Mahmud de Scutari e numit serascher al ţerii împotriva Ruşilor. (6). 1 2 3 4 5 6
(1)	Suvarov, pp. 98—102.
(2)	Studii fi doc., VIII, p. 111, No. 30.
(3)	Ibid., pp. 112—3, No. 34.
(4)	Acte şi fragmente, I, pp. 319 20.
(5)	lbid., p. 324.
(6)	Ibid., pp. 326 7.
www.digibuc.ro
CEVA DESPRE OCUPAŢIUNEA AUSTRIACĂ ÎN ANII 1789	1791.
231
Şi, de fapt, el luase această sarcină asupră-i (1). Ba încă împotriva Ruşilor cu cari urmă răsboiul, el luă asupră-şi gătirea podurilor: cele peste Olt şi Jiiu se tătară ca pentru nişte mori ale Mitropoliei cu voia celui ce purtă cârja de arhipăstor, Cozma; cel dela Buzău se găti cu ajutorul episcopului Dosofteiu Filitis. Astfel înainte de plecarea Nemţilor fruntaşii Bisericii româneşti se arătau, poate şi din motive religioase, cu fapta împotriva lor.
Abiâ peste un an dela armistiţiu, la 31 August, Miliaiu Suţu, numit Domn peste tot teritoriul ocupat de Austriaci, îşi făceâ intrarea în Bucureşti şi arătă ţerii că ea s’a întors acum în puterea Turcilor, «supt stăpânirea cărora aţi trăit şi voi şi strămoşii noştri». Dela 28 ale lunii ocupaţia austriacă încetase.
Stăpânirea împăratului creştin din Apus se mântuise. De pe urma ei rămăsese o Vistierie goală şi o ţară ruinată, o boierime cevâ mai conruptă şi o ţărănime cevâ mai săracă. Sătenii pe cari Salaberry i-a văzut aburcându-i trăsura supt biciu, până la moşneagul care sărise şi el să ajute cu cârja, bordeiele de «Iiotentofi» pe cari le descrie acelaş, cu femeile sălbatice cari, când li se aruncă o aripă de puiu, scot din ţoale copilul amorţit de foame şi-l hrănesc (2), cu lăcomie pentru dânsul,—sunt ilustraţiile regimului de fericire creştină pe care încă odată ţerile noastre avuseră sâ-1 guste. O mie şapte sute de familii din judeţele de şes fugiseră la. Giurgiu (3). In sfârşit în primăvara ultimului an de ocupaţie «ţăranii de lângă Craiova», scrie Lucchesini, «se hrăniau cu pâne mestecată cu paie hăcuite şi cu muşchiu de pe copaci: am avut în mână o bucată» (4). Domnia "fanariotă care se întorceâ, nu puleâ aduce nimic mai rău. 1 2 3 4
(1)	Papiu, Tezaur, II, p. 299 şi urm.
(2)	Salaberry. V. Apendicele I.
(3)	Văcărescu, p. 499.
(4)	«La disetie est si grande, que Ies paysans des environs de Krajova SCnourrissent de pain mâle de paille hachee et mousse d’arbre: j’ai eu eu main uu morceau», ibid., II, p. 322.
www.digibuc.ro
APENDICE I.
Partea Românilor din Principatul muntean în răsboiul turco-austriac precedent [1.
însemnarea pentru câtă chieltuială coprinde la o şaică ce au venită fermanu însă să să facă la Giurgovu, cumu arată anume; Fevruarie 25
d., lt. 7246 11738].
20	dă, lopătaşi po tl. 30..........................................tl.	GOO
20	dă, ostaşi po tl. 30.............................................»	600
tunarii................................................ . . »	30
cărmaciulă......................................... .	. • »	30
temtemă telteletu....................................................»	200
1	sangacă şi unu alemu..............................................»	60
1	bairamă şi alemă poleită......................................... »	60
1	edecu şi cucliiacă.............................. •..............»	8
cearmăculii şi cu halatulti ........................................ »	8
1	lengheru de ferii şi cu halatulti.................................»	8
7	cantară de hierii, cantarulă po tl. 7 polii .................tl. 52 polă
plata la lipsă şi la tăiatii..................................... . tl. 6 polii
plata la meşteri de lemnu (ceva şters)..............................tl.	90
pentru învălitoarea cardacului la păsle..............................»	15
la macarale şi la alte trebuinţe.................................... »	8
la zeftu şi catranu................................................. »	20
la vănsealai la plata................................................»	60
la căpt.. pentru aşternută şi pentru alamă...........................»	100
la 22 de lopotarî, minteanuri roşi cu şiretă.........................»	30
leafa căpitanului, de lună 6	   »	300
leafa pentru mâncarea căpitanului....................• . . ■ . • » 200
cină tl. 2.728
(1) După «ltanduiala fâcliilorCi denii zioa de Bl[a]goveştenn, hramulfi bisericii de joşii, şi totă să daţi şi susQ, anume Martie 22 d., 7233» (1725) şi «răuduiala făcliilortt de luminata zi a Paştiloru, Mart 28 d., lt. 7233», in ms. G, Em. Filipescu al anatefterului brâncovenesc (v. Studii şi doc., V), comunicat de d-1 N. Filipescu.
www.digibuc.ro
CEVA DESPKE OOOPAŢIUNEA ABSTKlACA ÎN ANII 1789	1791.
233
Semnare pentru câtă sumă de orsu s’au cumpărata dela GiurgovU, cu chila Giurgovulut, care vine inlr'o chilă câte 6 stambolchilâ, chila câte ti, 3 pi, iarâşa cu marefeMU dmrt. Hamnm-Efmdt, mdtulu decold, cum arată anume: Fev. 25 d., l-ţa 7247 /1739].
Grămadă Ahmetă Agă ...		chil.	608	tl.	1.575
Bostanzadeă Ahmetă Agă			))	400	))	1.400
Asci-lbraimă Buşă			))	100	))	350
Ahmetă fiiulă lui Mehmetă • • .		))	50	))	175
Ainbazolă-Zadeă Hasană-Agă ....	, . . . »	))	300	))	150
Mehmetu fiiulă lui AU			))	200	))	700
Oaimzade Ali-Celebi			))	50	))	175
Filibeli-Mehmetă-Agă			))	250	))	cc
Caiină-Zadeă-Omeră-Başâ			))	30	))	105
Alemdară-Hasană-Başă			))	100	))	250
Chiură-JIehmetă-Agă			))	150	))	525
Balabană-Hagi-Ali		. • »	)>	400	))	1003
Abdula-Beiă			))	200	»	700
Ilagi-Ali-Agă . 				))	100	))	350
Ali-Başă fiiulă lui Omeră			))	54	))	179
Anastasie			))	100	))	350
cină orzu chile 2.934, ll. 92G9; care foiţă iaste pecetluită de dumnealui cadiul de Giurgovă Hasăm-Efendi.
Semnare pentru câtă sumă de untu înpărătescU s’au cumpărata dela Giurgovu afară denu darale, cu marefetulCi dum. Hasimu-Efendi, cadiulu de acolo, cum ti arată anume; Fev. 25 d., Uu. 7247 [1739/.
Mola-Ahmetu otă Roşciucu, cantare 29, oc. 17, tulumuri 3. eded 6, tl. 558 i banî 45.
Molla-Mustafâ otă Giurgovu, untft, cantare 19, oc. 12, tulumuri 3. edeeă 5, tl. 366, bani 24.
Alemdară-Abdula-Başa otu Giurgovu, untu, cantoră 53, oc. 31.
edecurl 15, tl. 1.019, bani 118.
Hagi-Ali-Agâ otQ tamu, untu, cantoră 24, oc. 41.
edecurl tl. 417 i bani 24.
Mustafa-Başa otQ tamu, untQ, cantoră 17, oc. 46. edecurl 3, tl. 339 i banî 91 pl.
Emer-Hagi-UsiinQ otu Roş6uc£t, untQ, cantoră 10, oc. —, a dramă 300.
www.digibuc.ro
N. IO li li A
234
edecurî 3, tl. G8, bani 4 pl.
TătarG-Ali-Başa otu GiurgovG, unlu, cantara 3, oc. 2G.
edecun 3, tl. 190, bani 15.
Cincî cantară 155, oc. 33, dram. 300. talumurl 50, edecurî 39.
Preţulu untului tl. 2.206 pl., iaru cu pecetea dumisale cadiului otu Giur-govu HasămG-Efendi.
Suma liudeloru de toate steagurile de slujitori, de pe cum arată în josu anume; Septemvrie 1 dn., leatu 7248 [1739].
Steag ii de boerime anume:
Scarlatu bivu vt. Post. CostandinG bivu VI. Capt. Costandinu AsanG vt. Arm. Părvulu Măg[ureanulG] Post. Mihaiu Popescu Post.
Iorga LipănesculG Post.
RadulG Balasachi Post. lordache Canora CostandinG Plopşoreanu.
Luca RahtivanulQ.
Ioniţă bratu Vasilachi Post. CostandinQ PrijbeanulG.
Mihaî RudeanulQ.
Radulu snă, Radulu GluG.
Matei MilesculQ.
Dumitraşco VIG Cup.
Ştefană Pali. RAnesculu. Costandinu Măg[ureanulG] Pah. Luca Pah.
Ianache biv vt. Post.
Ceauşu za Aprozi.
CostandinG Florescu 3 Post. Radulă Fâlc[oianu] Post.
Vintilă Post.
CostandinG Popescu Post. CostandinG Cocorăscu Post.
CostandinG Lăp. Post.
Ianachie vt. Corn.
Anastasie Mora.
IstodorG Corn.
RadulG BrăiloiulG.
CostandinG Corbeanu.
Ioniţă, BăleanulG.
Ştefană snă Iane Popa.
Badea Părăianu.
Manole CredincearG.
RadulG OresculG.
Ioniţă Peh.
Mihaî Zătreanu.
ŞărbanG Breaz[oianu] log. za Vist. Necolae Creţ[ulescu] VI. Coh[odarG] Neculae Dedfulescu] Post.
Alateî Pădure Post.
Pătraşco Găv[ă]nesculG.
Leonardie Post.
BarbulG Priotescu Post.
Iordachi Sefendachi Spăt.
Dumitru Spet. Corn.
CostandinG Fiotu [Hiotul, din Chios]. CostandinG Căplescu Com. Dumitraşco Starostea.
CostandinG fîî log. za Vist.
www.digibuc.ro
CEVA DESPRE OCOPAŢIUNEA AUSTRIACĂ ÎN ANII 1789—1791.
235
Costandină Hrădescu.	Pah. Minculă snă Chir.
ştefanii Strămbeanulu.	Papa Rusănesculă Pah. (1).
Dumitru Medl.
Copii denii casă cei mici.
Costandină Rumănulă. Sandulu Arapulii.
Costandinii snă Nocula Căpt. Costandină Limberă.
Vasilie Arvanitohoritulă. Gheorghie de la Căminarii. Barbută Plopşoreanu. Pascală snă Savvel.
Ianachie văt[afu]. Stamate.
Grigorie.
Dimilrie Baş-6[o]h[o-darii].
Fiera.
Nicola.
Ivanu.
Trandafirii.
Anastasie.
Stoiană.
Avraamă.
Toaderu Mold[ovea-nulă].
Stoica Fâlcoianu.
Peticii.
JIristo mataragi. Păună.
Manole saragbaşa. boliodaril.
Dima.
Panait chih[aia]. Dima.
Ivană.
Tudoră.
Radulă.
Stoiană.
Copii denu casă cei
Manolache.
Gheorghiţă.
Vasilie.
Manulă.
Tudoră chih[aia] Dimitrie.
Mihalachie.
Stanciulă.
Tudoră.
Manea.
Ivană.
Dumitre Demiră. Chirco.
mari.
Socolă.
Stănimiră.
Vlaiculă.
Neculae.
(1) Cf. raportul austriac din Bucureşti, l-iu Fevruarie 1788: «Den 28-len Abends liess der Fiirst alle grosse Bojaren zusammen kommcn und verlangte von ihnen 25 junge Bojaren der ersten Familien, welclic dem Spathar aUsogieich nachfolgen sollten; diese mussten die Bojaren allsogleich bestiinmen. Des Ghylca sein mittlerer Sohn musste den Anfang machen, die tîbrigen mussten ihm folgen...Den 30-ten wurden die jungen Boyaren, obwohl diesen Tag die Witterung hier sehr stiinnisch war, unter der Auf-sicht des Gross-Postelnick dem Spathar gegen Fokschan nachgeschickt». Mulţi credeau, adauge raportul, că ei erau să fie Întrebuinţaţi la Brăila, dar Domnul declară că-i tri-mete la Focşani ca să apere hotarul de Turci. «Er wolle ihnen mit den ălteren Bojaren auch nachziehen».
www.digibuc.ro
23G
N. IOKGA
ştefanii Sărbulu.	Iordaghiia.	Bogdanii.
Nanii.	Bal d ovinii.	Mihai Rămniceanulu.
Dragomirîi.	Costundinii.	Părvulu.
Spandonie.	Tănasie celu micii.	Agapie Greculii.
Nedelco.	Filimonfi.	Andronie.
Gheoighie Tărgfbvii?-	Văsile Tărg.	Frăţilă.
teanulii].	Manole	Ionii.
Voico.	Mihai otii Tărg.	Şerbanfi Ijăz|ă]reauu.
lane.	Florea.	Nedelco Sărbulâ.
Arsenic.	Gheorghie Mold.	Paraschiva.
Vladulii.	Stanii.	Sterie.
Vladii celu micu.	Miroslavti.	Stănislavii.
Gheorghie Buclureş-	Ilie.	Stoica.
teanulu].	Toma.	Vladulâ caf[egiuliij.
Sărbulu.	Grigorie alii Port.	Miha Căm.
Oprea.	Pătraşco.	Grigorie celu micii.
Rad ulii.	Grozea.	Gugiulu.
Tanasie eelii mare.	Petre.	Badea.
Slujitorii» ea.
Velă Steagu, liud. 88.	Necula Capt. Cornea, liud. 55.
Sima Căpt., liud. 43.	Pană Capi., liud. 37.
Hagi Stanii Căpt., liud. 40.	Manta Capt., liud. 40.
cină liud. 303, căpitani G, zapcii 18.
Siiineanî holteai.
Hagi Stoica Capt., liud. 50.	Tudoi'u Capt., liud. 50.
Gheorghie Capt., liud. 4G.
cinu liud. 140, capi tuni, zapcii 9.
Arnăuţii.
Nicula Capt., liud. 49.	Paraschiva Capt., liud. 47.
cinu liud. 3G, căpitani 2, zapcii G.
Sârbii.
Gheorghie Căpt. ană cap. (sic?), liud. GG, căpitani 1, zapcii 3.
www.digibuc.ro
CEVA DfeSPKE OCUPAŢItJNEA AUSTRIACA IN ANII 1789—1Î91.	237
Preda Căpt., liud. 64. Dobrină Căpt., liud. 45.	Mocanii. Mihalcea Căpt., liud. 37. Nedelcu Căpt., liud. 48.
Costandinu Căpt., liud. 35.	Costandinu Căpt.otu Rozfăăl,liud. 37
Sandulă Căpt. otTi Rămfnică], liud. 34-,
cinivi liud. 200 pi., căpitani 7, zapcil 21.
Levenţii.
Daniilă Capt., liud. 05, capitanu 1, zapcil 2.
Velă Steag, liud. 41.	Cazacii călăreţi. Manea Căpt., liud. 37.
Andreiri Căpt. otu tărgă, liud. 52. GheorghioCăpt..snăMa[nea'(’l.liud.G3. ci nu liud. 202, căpitani 4, zapcil zece.
Vânătorii.
Preda Căpt., liud. 09.	Radul Căpt. liud. 06.
cină liud. 102, căpitani 2, zapcil 7.
Talpoşii.
Pălraşco Căpt., liud. 59, căpitană 1, zapcil 2.
Neamţiî de Poartă.
Antohie Căpitană, liud. 35, căpitană 1, zapcil 2.
Velă Spat., liud. 44.	Lefegii. Velă Căpt. za lefecil, liud. 43.
cină liud. 87, zapcil 10.
Mitrea Căpt., liud. 28. Savva Căpt., liud. 26. Fotină Căpt., liud. 40. Arsenie Căpt., liîid. 39.	Saragelele. Mihal podă Căpit. (1), liud. 28 Pană Căpitană, liud. 3. Gheorghie Căpt., liud. 35. Vasile Căpt. Tărg., liud. 31,
cină liud. 258, căpitani 8, zapcil 12.
(1) buli-căpitiui.
www.digibuc.ro
N. lORâA
238
Slujitorii Focşanlăi.
Bunciucaşiî, liud. 30.	Tudoranii Căpt., lind. 26.
Ionii Căpit., liud. 17.	Gligorie Căpt. za scut[elnicl], liud. 7.
cină liud. 80, căpitani 3, zapciî 7.
Martălogiî de peste Oltă.
MartalogI, liud. 70, zapciî 5.
1	steagu Ţarigrădeanl, liud. 30.
1	steagă călăraşi, liud. 57*,
1	steagii Lipcani, liud. 40.
www.digibuc.ro
APENDICE II.
Notele unui călător.
LETTRE XXI (1)
Czernitz est la premiere bourgade valaque. Un caporal pandoure, qu’une m6daille A sa boutonniere nous annongoit pour le plus brave, comme il ('•toit le plus beau, le plus vigoureux et le plus saoul de tous Ies caporaux, nous accompagna chez un boyard, qu’il condamnoit â nous loger. Tout avoit fui â l’aspect de notre introducteur. Le valet du boyard, qui lui tomba sous la main, regut en moins de rien une vol6e de coups de bâ,ton, pour n’avoir pas păru sur-le-champ, autant pour notre chambre, pour notre feu et pour le foin sur lequel nous devions coucher. L’esclave n’en fut ni plus triste, ni plus prompt, parce qu’ici ce n’est qu'une maniere de demander Ies choses. Cependant la bonne volonte du caporal nous a nui; car, le lendemain matin, ayant vu le boyard, nous lui fimes dire, par notre ordonnance, que nous ătions fâchâs du derangement que nous lui avions occasionn6. Le bon hote lui dit qu’â la brusquerie de notre arrivăe, il nous avoit pris pour des of-ficiers allemands; que, s’il avoit su que nous fussions des ătrangers, il nous auroit offert sa chambre. Cependant ces maîtres £ph6meres traitent Ies Va-laques moins mal que Ies Turcs; mais on voit que ce moins n’est pas en-core un mieux pour eux. H nous fit entrer dans sa chambre, nous donna â fumer, nous fit prendre du caf6, des confitures, de l’eau-de-vie, et nous obligea d’emporter des poulets. Sa petite femme vint; elle âtoit brune, mise k la mode du pays, le petit ventre en pompe et la gorge enfermSe dans deux poches de mousseline. Je lui ai tendu la main pour lui dire adieu; je me souviens qu’il l’a prise et l’a mise sur son coeur. Je conviens que sa maniere ătoit plus noble et plus affectueuse que la mienne. II 6toit d’une figure noble, brun, des yeux vifs, d’une belle stature, comme presque tous Ies Valaques.
(1)	Din «Voyage â, Constanlinople, en Italie et aux lles de l’Archipel par l’Allemagne et la Hongrie», Paria, Maradan, an. 7, p. 95 şi urm.
www.digibuc.ro
240
N. lOlîGA
Nous quittâmes Czernitz d’une maniere briliante, mais de bien mauvais augure pour Ies chemins. Douze chevaux et autant d’hommes faisoient â peine avancer notre voiture. A quelques cents pas de la viile, le relais nous laissa, ne coutant pas meme un remereîment. Le maîlre de poşte fournit Ies chevaux et Ies hommes qui sont assujetis â cette corv6e, dans Ies vil-lages situes sur ce qu’on appelle pompeusement la grande route. D’un autre cote, ils ne paieni pas d’antre iinpot, ce qui rend la eboşe moins r£voltante. \ quelque distance de Czernitz est une montagne d’un quart de lieue au plus, que nous fumes plus de trois lieures â, monter. Ce ful pour moi une occasion d’obsorver le caractere de ces bons Valaques, qu’il n’y a qu’une maniere de prendre, comme presque tous Ies hommes. \otre ordonnance alia nous chercher des paysans, qui commencerent â se jetor dans leurs bois. II lui fallut faire une battue pour nous en procurer dix ou douze. Quand Ies fuyards virent que nous ne maltraitions pas leurs camarades, et que nous aidions tous Ies premiers ii, faire marcher la voiture, ils nous joignirent peu â peu; et j’en ai compt£ plus de trente qui so\ilevoient, sur leurs epaules, la voiture, et mume Ies chevaux, plus genants qu’utiles par leur nombre et la maniere dont on Ies attele. Ils s’animoient mutuollement par des cris affreux. Je n’ai jamais aime ces hurlemens, qui me semblent rapprocher l’homme des animaux. Rien ne me touche comme de voir l’interet que Ies pauvres Valaques prenoient â des gens dont ils avoient commencb par se mdficr. L’attente d’un salaire auquel ils ne sont point accoutumes, laisse toute sa puretâ â la compassion qu’ils inspirent. II sembloit que ce fussent leurs effets qu’ils transportassent. 11 n’y a pas jusques â un vieillard que je vois encore, et qui avoit trouv6 le moyen de placer, au milieu de tous ces bras, le bâton qui l’aidoit â marcher, pour pousser la voiture.
Quelle source de r6flcxions ! Un caporal, revetu d’un sarreau autrichien, fait fuir ou rassembler, comme de timides troupeaux, des hommes grands et qui ont l’exterieur de Ia force; qui auroient l’air des enfans de la liberie, si leurs yeux ne deceloient pas leur asservissement, si l’esclavage ne leur avoit meme pas fait croire qu’ils sont foibles. Combien cette pusillanimite contraste avec cette figure sauvage, cette hache qui pend â leur ceinture, cette peau de mouton sale, mais qui, jet£e sur leur cote gauche et rattachee sur la poitrine, rappelle le vâtement romain!, ces lainbeaux de toile, qui, assujetis par une corde croisee, forment leur chaussure, dont la noblesse est aussi attestee que dâchue, quelque loin qu’il y ait de la chaussure valaque â celle d’un agreable de la Cour d’Auguste.
Quand on voyage en Valachie, il faut se faire une raison sur Ies super-fluit6s de la vie. On jouit prâcieusement de l’exact necessaire, parce qu’on en est souvent priie. et qu’on se trouve heurpux do ne point passer la nuit
www.digibuc.ro
Ceva despre ocupaţionea austriacă în anii 1789—1791.
241
dans Ies bois, n’ătant jamais sur de faire six ou huit lieues en douze ou quinze heures. On dort dans Ies cabanes bâties sous terre, que la fumde seule fait soupgonner detre habitâes. Les Valaques ont grand soin d’en-fouir ainsi leur existence et ce qu’ils peuvent possdder, dans la crainte que les Turcs ne s’en emparent. Voifo l’ătat d’avilissement ou l’oppression et la tyrannie răduisent les hommes.
On a ătabli, pour les Communications, des relais de chevaux de distance en distance, & la tâte desquels est un caporal pandoure(l), qui fait les hon-neurs de la maison. Nous nous terrâmes un soir dans un de ces taudis, et nous nous assîmes par terre en arrivant. La lumiere tres foible du foyer nous empechoit de voir que nous dtions entourds des notables du lieu, que la curiositd avoit amends. Le caporal, aesis sur un petit escabeau comme sur un trone, prononga gravement en valaque: illumina (2). Tout le choeur r^pdta: illumina, illumina. Je m’attendois & une petite illumination, quand je vis arriver une chandelle toute rabougrie, que portoit, avec la dignitd convenable, le notarius de l’endroit. Ces messieurs, apres nous avoir exa-minds, et tâtă surtout des boutons de mătal qu’ils prenoient pour des miroirs, nous permirent de nous coucher avec les poulets que nous devions manger le lendemain.
Je me souviens de l’intdret que Vaillant (3) jette sur les plus petits detaila de son voyage en Afrique : je voudrois etre aussi heureux. Son Hottentot, qui ne voulut boire de l’eau-de-vie qu’apres que toute sa familie en eut goutâ, me rappelle le trăit suivant, dont j’ai 6t6 t6moin.
II	6toit nuit: nous arrivâmes, avec un timon cassd, â. la porte dune cahute situ6e au milieu des bois. Un trou au plancher servoit de chemin6e â quatre buches qui bruloient debout. La cabane 6toit pleine de fum6e: on n’y respiroit qu’accroupi comme en Laponie. Une femm0 toute dăguenillde dtoit sur le bout dune vieille couverture, qui remuoit de temps en temps, et je croyois qu’il y avoit des petits chats dessous. Nous avion» pendu notre marmite au plancher avec tout le g6nie possible, et nous y faisions cuir du riz et des poules. Cette femme regardoit avec un air d’intdret sur lequel je me mdprenois. Nous lui donnâmes une aile de poulet: elle ne l’eut pas plutot, qu’elle tira pr^cipitamment de dessous la couverture un petit enfant tout nu, tout endormi, tout grondant, pour la lui foire manger. 1 2
(1)	Pentru rolul acestor panduri v. broşura mea despre Tudor Vladimirescu, in biblioteca «Steaua».
(2)	Lumină!
(8) Frangois Levaillant, Voyage dans l'int&rieur de l’Afrique par le cap de Bonne-Esp&rance dans les anntes 1781—83, Paris 1790; Second voyage dans l'int&rieur de l’Afrique, Paris 1795.
Analele A. R.—Tom. XXXIII.—Memoriile Secf. Istorice.	18
www.digibuc.ro
24â
h. îorgA
En g6nt5ral, ce qui m’a le plus frapp6 dans ce pays-lâ, cest l’air souriant et tranquille de tous Ies enfants. Leurs parents leur attachent sur la tâte toutes Ies pieces de monnoie qu’ils ont: voilâ, pourquoi Ies aspres, Ies paras et Ies ducats, en Valachie et en Turquie, se trouvent percâs.
Des bois, des montagnes, des chevaux plus d<M;estables encore que Ies chemins, voilâ ce qu’on rencontre partout avant d’arriver â Crajova, capitale de la Fetite Valachie.
LETTRE XXIII (1).
Crajova est une assez grande viile. Elle a, comme la capitale de la Valachie, son Spatari, son Vestiaire 12) et son divan (3). Ces titres subsistent encore, quoique sans fonctions, bien libres â present. On nous mena voir Ies prin-cipaux boyards, et nous ţrouvâmes le premier £chant.illon des moeurs ori-entales. Plusieurs parlent franţais, et assez bien. Les femmes sont habill^es â la turque, leurs maris aussi, excepta qu’ils portent des calpaks au lieu de turbans. Elles enveloppent leurs cheveux, qui ont leur couleur naturelle et qui sont courts, d'un morceau d’6toffe noire ou rouge qu’elles tournent
(1)	Scrisoarea XXII cuprinde o istorie pe scurt a ţerilor noastre: e luată şi după Rai-eevich. E interesantă această aserţiune privitoare la rostul elementului românesc !n Statul Întemeiat de Bulgari in Mezia: cil est certain que pendant plusieurs siâcles les habitans de la Valachie, unis aux Slaves bulgares, firent des excursions jusqu’â Andri-nople, et mâme jusqu’â Constantinople» (p. 105). El admite că supt Cumani Românii aveau cleurs chefs ou princes particuliers» (p. 104). Supt Ludovic-cel-Mare ala nation va-laque, refugiee dans la Transilvanie, vint habiter de nouveau son ancienne patrie sous la conduite de deux chefs qui prirent le nom slave de Vaivode». Vorbeşte de Radu Negru şi, precum aminteşte rămăşiţele podului lui Traian la Cerneţi, asigură că tn Banatul oltean se mai văd pietre cu crucea Ordinului ioanit! Boierii aduc supunerea către Turci prin gâlcevile lor. Mihai Viteazul nu izbuteşte in silinţile sale, «n'etant soutenues que du courage et du genie d’un seul homme, que sa nation ne secondoit pas» (p. 107). Se reproduce lista Grecilor din Fanar executaţi pentru trădare şi se dau amănunte despre uciderea lui Grigorc-Vodă Ghica.
Aceste lucruri se repetă In broşura din Iunie 1821 a aceluiaş, iscălită cu numele Întreg, Essais sur la Valachie et la Molclavie, IMătre de VinsurrecUon dite Ypsilanti (sic) (pe contrapagină se recunoaşte paternitatea Scrisorilor). Se prescurtează unele părţi, şi se adaug altele. Aici Salaberry arată (p. 6) că ştie despre originea slavă a numelor domneşti vechi, despre caraeterul slavon al «diplomelor, inscripţiilor pe pietre şi liturghiei»; boierii i se par de sânge slav. Descrierea vieţii păstoreşti a Românilor, a bordeielor unde se ascund cuprinde pagini frumoase. Preţueşte, după amintirile sale din 1791, şi sparanghelul ce creşte in «ostroavele Dunării». Nopţile cu lună din Maiu sunt zugrăvite cu artă de cineva care le-a simţit farmecul (pp. 17 8; apoi despre lăcuste). Despre strângerea birului pe focuri şi fuga ţeranilor peste hotar, pp. 22-3. Despre
www.digibuc.ro
CEVA DESPKE OCOPAŢIUNEA AUSTRIACĂ ÎN ANI “ 1789—1791.
2i'&
autour et qu’clles ornent de guirlandes de fleurs ou simplement de quel-ques bouquefcs. J’en ai vu plusieurs avoir cette coiffure couverte de su-perbes diamans, mais qui 6toient mal montes. Les graces dans une femme vetue â l’orientale ont un caractere aussi s^duisant, mais bien distinct de celles d’une Frangaise. C’est un abandon que ce costume (lottant et volup-tueux accompagne de la fagon la plus pîquante. Je Tai remarquâ avec plus de plaisir encore â Constantinople, parce que les femmes qui y sont vetues a l’orientale, dans la societe melent la grace europeenne â la n6gligence asiatique, qui a quelque chose de noble et de tendre. Ce melange heureux toume au profit de la coquetterie. Toutes ces Grecques avoient quelque chose de melancolique, arrivant d’un air languissant, qui sied si bien â leurs yeux noirs qu’adoucissent leurs longues paupieres. EUes quittent leurs ba-bouches au bas du divan, et vont s'accroupir dans un coin, ne tenant pas plus de place assises qu’une Francaise debout. Pour leurs mains, Dieu sait ou elles sont, quand elle ne tiennent pas leurs petits chapelets de corail ou de roses du reies et passees dans l’ambre.
Les boyards aiment beaucoup ă jouer, meme gros jeu. J’ai vu partout des pharaons; les femmes s'en meloient, et cela ne les embellissoit pas plus qu’ailleurs. * 2 3
tactul şi umilinţa Domnilor, pp. 29—32. Citează amănuntul că in Socotelile Domnului Moldovei a găsit suma de 3.390 de lei pentru gazetele din Germania (pp. 34—5). Se reproduc pagini intregi din Scrisorile principelui de Lignc, care vizitase ţerile noastre in acelaş timp. Credinţa in puterea usturoiului impotriva strigoilor, pp. 44—5. Observaţiile despre deosebirea dintre patria pentru care Ipsilanti chiamă la răscoală şi moşia românească sunt foarte bune (ibicl., p. 48 şi urm.). Salaberry e, de alininterea, ca om de ordine, impotriva revoluţiei. Cf. şi buna formulă dela p. 48: «ici la croix est la revolte, le croissant est la legitimitâ».
Se ştie că acelaş autor a dat şi o Istorie a Imperiului otoman: Histoire de l'Empire oltoman depuis sa fondation jusqu’â la paix d’Yassi, en 1792, in 4 voi.; Paris, Bossangc; a 2-a ediţie, Paris-Londra 1817.
(2)	Vistier.
(3)	Le Spatari est le generalissime des troupes. II a la police des villagcs. II a une prison dans son palais, et inflige des peines pecuniaircs et corporelles. Aussi cette charge, trâs lucrative, est occupee par un Grec parent ou favori du prince. Le prince Cantaou-zâne est Spatari â Bucharest. Le Spălări est aussi intendant des postes.
Le Vestiaire ou tresorier est toujours du pays, pour âtre mieux â mâme de recouvrer plus aisement et cn plus grande quantite les contributions. Ils sont ordinairement long-temps en place, et ont la confiance du prince. II est â remarquer que tous ceux qui occupent les principalcs places porlent leur barbe longue, ce qui est une distinclion, dans le pays.
Le divan est le tribunal de la justice. II a Pair d‘in(luer sur les affaires publiques; mais le vrai pouvoir est conceutre dans le prince et ses miuistres.
www.digibuc.ro
244
N. iOrga
Le prăsident du divan se nommoit Stiribăe (1). C’ătoit un gros vivant, qui auroit reprăsentă â merveille Bombance dans le Roi de Cocagne. II nous avoit promis de nous mener au divan le lendemain, mais il n’y en a pas eu, vu le peu d’affaires. II nous a offert â dîner, pour nous consoler, et j’ai acceptă bien volontiers. J’ai vu que Ies femmes mangent accroupies comme elles le sont le reste de la journăe, que Ies boyardB sont aussi amateurs de contes et de nouvelles que Ies anciens Grecs et que leurs ragouts Ies en rapprochent encore mieux, ne valant pas plus que ceux des Spartiates.
J’allai le mâme jour au bal. J’y trouvai un Turc de Nicopolis, auquel tous mes nouveaux amis me prăsenterent. Je m’en souviens, parce que c’est le premier que j’aie vu. II voulut bien m’assurer de sa protection, et me donna son adresse, qui vraiment m’eut ătă utile si j’avois passă dans sa viile. Les danses valaques ont un caractere de langueur: c’est le geste le plus volup-tueux, soutenu d’un air simple et monotone. On se tient par les bras en les ălevant, ce qui releve aussi, dunefagon fort heureuse,les trois quarts et demi des gorges: on fait un pas en avant et un pas en arriere; pendant trois quarts-d'heure c’est toujours oui et non. On ne recherche pas assez l’ori-gine des danses. En gănăral, celles des Turcs n’en ont point une ăquivoque; ce sont tout simplement des tableaux de l’Arătin mis en action. Pourquoi y auroit-il de la dălicatesse dans leurs allăgories, quand il y en a si peu dans leurs jouissances?
En allant chez Stiribăe, nous vîmes un soir de la lumiere dans un grand b&timent au milieu de sa cour(2). C’ătoit une ăglise qu’il avoit fait bâtir: nous y entrâmes, et l’on y călăbroit une noce. II tomboit, pendant la cărămonie, des noisettes et des avelines, qui me rappeloient le Sparge mărite nuces. II est ăvident que cet usage vient des Romains. Maus ils ont dărobă & plus d’un peuple celui-ci, qui, dit-on, se pratique dans les memes circonstances.
La premiere nuit des noces (3), tandis qu’entre la pudeur et l’amour il se 1 2 3
(1)	Barbu Ştirbei. V. asupra lui: Iorga, Un boier oltean la Karlsbad în 1796 -1797, călătoria lui Barbu Ştirbei în Apus, In aceste Anale, XXIX, p. 215 şi urm.
(2)	Biserica Sf. Troiţa. La 1781 Dumitrana, mama lui Barbu, zicea să se lucreze la Sibiiu policandrul cu 24 de sfeşnice (Studii şi doc., VIII, p. 5, no. 20). In Iunie se zu~ grăviâ (ibid., p. 7, no. 29). Cf. ibid., p. 130, no. 83.
(3)	«In tempo che la prima notle lo sposo e occupato in consumare il matrimonio, i parenti della sposa danno la caccia agii di lui giovanetti fratelli, a prossimi parenti, per far loro subire per quello ch’essi pretendono la pena del taglione, e vendicare la gio-vane vittima del dolore che stă soffrendo. In capo all’anno si radunano tutti i parenti per celebrare l’anniversario delle nozze, et si repete lo stesso attentato, restando nella li-bertâ dei giovanetti di redimersi con una quantitâ di vino!»
V. Osservaeioni storiche, naturali, politiche intorno la Valachia e la Moldavia, Vien-ne 1789.
www.digibuc.ro
CEVA DESPRE OCOPAŢIUNEA AUSTRIACA ÎN ANII 1789	1791.
245
livre un combat, que doit suivre une ddfaite aussi douce que la victoire, Ies parens de la mariee donnent la chasse aux plus jeunes freres ou parens de l’epoux, pour leur faire subir, â ce qu’ils pretendent, la peine du talion, et venger la jeune victime du mal qu’elle souffre. Au bout de l’annde, tous lea parens se rassemblent pour c6l6brer l’anniversaire des noces, et la mâme ceremonie recommence; mais Ies jeunes parens ont alors la liberte de se racheter avec une certaine quantite de vin... Un vieux boyard m’a assure que ce singulier usage etoit en pratique il n’y a pas longtemps, parmi la noblesse, et qu’on a eprouvâ, en general, du mecontentement de le voir se perdre.
LETTRE XXIV.
On peut prendre â la lettre ce qu’on dit en Valachie des chemins et de la disette de vivres. La derniere poşte, avant d’arriver â Bucharest, est une de celles qui ne finissent point. Nous quittâmes le relais â cinq heures du soir, et il etoit jour quand nous arrivâmes dans la viile. Ce ne sont que des bois, des bourbiers et des montagnes. Enfin, apres avoir vu maître et finir la plus longue des nuits, nous sommes descendus dans le trois cent soixante-ci'nquieme couvent de Bucharest, qu’on nous avoit donnâ pour logement(l). Le g6n6ral Ensemberg commandoit Ies troupes allemandes.’Nous en avons 6t6 parfaitement regus, d’apres Ies lettres que nous lui remîmes du prince de L... (2) et du comte Philippe Cob... (3). Sa maison dtoit interessante, sur tout par le nombre d’officiers qui avoient 6t6 faits prisonniers, et qu’on venoit d’dchanger. Ils maudissoient Ies Turcs autant qu’ils se louoient de M. de Choiseul (4). II n’y a pas de dâmarches qu’il n’ait faites pour abrâger leur cap * 2 3 4
ii) Le nombre des dglises et des couvens qui se trouvent dans Ies villes et hors des villcs de Valachie ne se congoit pas. Tous Ies princcs et Ies plus riches particuliers ont eu la vanite d’en faire b&tir pour conserver leur memoire, n’oubliant pas de faire peindre sur Ies murs leurs belles actions et celles de leurs familles.
(2)	Lichtenstein, Lobkowitz?
(3)	Koburg.
(4)	Choiseul-Gouffier, ambasador la Constantinopol, Împotriva căruia mai ales contele de Ferridres-Sauveboeuf a scris ale sale Me'moires historiques, politiques et giographiqnes des voyages du —, faits en Turquie, en Perse et en Arabie depuis 17S2 jusqu’en 1789, etc., 2 voi., Paris, Guisson, 1790. Despre Mavrogheni şi biruinţele sale, despre sabia şi blana date de Vizir se vorbeşte in voi. I, pp. 138—9, arătâudu-se că: «il avoit une armee de dix-huit miile hommes, dont plus d’un tiers dtoient des chrdtiens valaques ou bulga-res». El crede (voi. II, pp. 276—7) că, după fuga lui Mavrogheni, care, ca dragoman al Capudanului, se arătase «tant de fois bas et fourbe», iar, ca Domn, «aussi sottement glorieux que vindicatif», Bucureştenii primesc cu grabă pe Austriaci,
www.digibuc.ro
246
N. IORGA
tivita, et il n’y a pas de manoouvres que l’ambassadeur d’Angleterre n’ait fait jouer pour empecher 1’elTet de ces bons offices.
Un de ces prisonniers 6toit tomb6 entre Ies mains de deux cents Turcs, revenant seul d’une decouverte. On cite meme, dans l’arntee, le trăit d’Iosouf-Pacha (1), qui renvoya au gditeral CJairfaith la croix de Marie-Tlterese que por-toit I’oflicier, et lui fit tenir â lui-meme cinquante louis qu’on lui envoyoit.
Un vieux capitaine avoit 6te pris â Mehadia, apres avoir tenu fort long-temps avec une poignde d’hommes: sa tesistance prepara le succes du major Steîn, qui fut mieux r6compens£ que lui.
La viile de Bucharest est toute plancheyee au lieu d’etre pavee. Hommes, chevaux, voitures, tout marche sur des madriers pos6s b cote Ies uns des autres, eouvent rompus ou prets â rompre. Cependant Ies chevaux et Ies chariots allemands, â peu preş Ies seuls en usage, vont avec une egale vitesse. On porte devant eux des especes de rdchauts enduits de naphte (2 : cela brule pendant plusieurs heures et ne seteint pas.
Crajova est â Bucharest ce qu’est une viile de province â une capitale, et c’etoit pour juger de la difterence que je faisois trente lieues de plus. Nous y avons passd huit jours, et nous avons fait connoissance avec le prince [Jean] Cantacu^cne, qui passeroit pour un homme instruit partout. II deteste Ies Turcs, qui avoient mis sa tMe â prix; mais sa haine est plus tranquille que celle de son frere (3). II leur âchappa comme par miracle, et leur vouă une telle ani moşite, qu’apres avoir servi contre eux dans l’arntee du prince de Cobourg, il s’est jete, depuis la paix, dans l’armee russe, pour Ies combattre oncore. Je me souviens de lui, parce qu’il avoit mis son frere, â Bucharest, dans une affliction comique. II lui avoit envoy^, par un Grec, deux jeunes esclaves prises â Ismael, avec une lettre d’avis, et le prince n’avoit recju que la lettre.
11 ne gardoit pas mieux ses conquetes qu’il n’assuroit ses presens. On m’a dit qu’â... il avoit enferm6 dans une salle basse des esclaves qu’il venoit de prendre. Quond Ies officiers autrichiens savoient le prince absent, ils en-troient, et Ies pauvres captives, qui s’attendoient toujours â quelque chose de pis, se râsignoient, jusqu’â ce que le prince, las de pourvoir aux plaisirs de l’arntee, leur ouvrit la porte â toutps.
On nous mena chez le Tesoriere un jour d’assembl6e. II etoit au milieu de la piece, fumant une pipe dont le bout posoit ă terre â quatre pas, et * 2 3
(1 Vare-Vizir.
(2)	Masalale.
(3)	Nicolae.
www.digibuc.ro
TEVA DESPRE OCOPAŢIUNEA AUSTRIACĂ ÎN ANII 1789	1791.
247
de la main qu’il avoit libre, il signoit des m^moires que lui presentoient ceux qui âtoient lâ. Au fond de l’appartement, huit ou dix Valaques 6toient couch6[e]s devant autant de boyards. Petit â petit Ie divan se remplit; uno nu6e comme de chattes de toutes couleurs, vint se fourrer â quatre pattes derriere celles qui âtoient dâjâ placâes, et toutes ces tetes coifiees comme j’ai deja dit, rapprochant dans tous Ies sens ou des fleurs ou des pierreries, sembloient autant de lustres ou de parterres. J’ai vu lâ un original dont je me suis promis de me eouvenir. C’est un boyard appele Campanion (1), d'und gaîte rare pour le pays oii il vivoit et pour la position ou il se trouvoit. 11 avoit dtd â Spa avec un oflicier russe, contre l’ordinaire des boyards, que Ies princes ne laissoient pas sortir du pays (2).
Je le trouvois plus malheureux que l’aveugle de naissance; car Spa etBu-charest sont assurement le jour et la nuit. II me parloit de la maîtresao qu'il y avoit laissce, et, pour en faire un digne âloge, il me disoit: EUe etoit belle comme la lune.
LETTRE XXV.
Je quittai, au bout de huit jours, le gânâral, Bucharest et Ies boyardes. La neige qui dtoit tombee nous en fit eloigner promptement. Nos chevaux trottant, et mâme galoppant, ce qui sont deux choses miraculeuses sur Ies grandes routes de Valachie, nous porterent en peu de jours â Chinmitza (3), qui est sur le bord du Danube en face de Scistowa. C’est un amas de chau-mieres dont je ne parlerois pas, si nous n’y avions 6te recus â merveille par un major du regiment du Prince Eugene qui se trouvoit lâ en quartier. Je nai jamais vu autant de choses extraordinaires (4) que ce mur-lâ. 1 2 3 4
(1)	Câmpineanu.
(2)	Pour empâcher lcs boyards dc porter leur plaintes â la Porte, Ies princcs et Ies ministres, non seulement leur interdisoient toute corrcspondance avec lcs ctrangers, mais ne leur permetloient pas de sortir du lieu de la residence du prince mâme pour allcr dans leurs terres, de crainte qu'ils ne s’en fussent â Constantinople.
(3)	Zimnicea.
(4)	J’y vis pour la premiere fois un chameau. De tous Ies enfans de la nature, il n’y en a pas qu’elle ait affuble de singularites plus grotesqucs. 11 semble qu’elle n’ait fait entrer qu'â regret la beaute dans la compositon de ses oeuvres. La bonhommie chez tous Ies animaux bipedes, quadrupedes ou â plumes, est toujours accompagnee de quelque dot ridicule. Rien n’al’air plus bâte qu'un âne, une autruohe, ouunmouton. Ce chameau, si utile par sa vigueur, sa sobriete, sa docilite, qui ne peut vivre que dans Ies climats ou on ne pourroit pas le suppleer, il est plein de difformites et de disproportions. Monte sur des echaSses qu’il plie si ă propos pour recevoir Ies fardeaux Ies pluslourds, sa tâlc est etnmanchee dans un si long cou, qu’ils ne se suivroient pas Ies uns Ies aulrcs, si on ne faisoit preceicr toutes Ies caravanes par un âne.
www.digibuc.ro
248
N, IO KG A
Le major avoit la plus belle queue qui fut dans l’armee autrichienne, et je tron vai chez lui un jeu d’echecs, un tres-bon dîner, et un pot de moutarde de Maille. En voyant cette forme si connue et l’adresse du farneuv Maille, rue des Arcs, mon enthousiasme fut aussi r£el que celui de Potaveri:
Et mon âme attendrie
Du moins pour un inst'int retrouva sa patrie (I),
De Lllle,
(1) In urmarea Scrisorilor se spune că Ţara-Românească hrăneşte cu vânatul şi peştii săi pe plenipotenţiarii dela Sişlov (ibid„ p, 127),
www.digibuc.ro
APENDICE III.
Câteva acte inedite privitoare la ocupaţia austriacă din 1789 -1791.
I.
Biblioteca Academici Române, Acte din Oonstantinopol, II, p. 399.
Nicolae Mavrogheni către Patriarhul de Constantina pol.
10 Oclomvric 1787.
....“OOev. eupeOevxog evtaoOa eig xijv xâOeopav jxag xoO TCavtepwxâxou Mr/xpoTroXîxou Apiioxpaţ, exeXeaOrj aljpepov, xf/ i 0xxu>6pîou, xal 6 xavovtx&s 7tpo5i6aa[ios xoO SeoţJcXeaxâxou emaxinoo llno^eoi» Koapâ ei? xijv MTjxp67toX.1v xf(s OOyypo6Xaj(tas [ii xoivijv xapâv xal ^[iwv xal 7tavxog voî) utctjxoou p.ag (1)_
II.
Biblioteca Academiei Române, document 184'II.
Dumv. mazili, rupta şl, Molitfele Voastre preoţi i diiaconî, Vornicel şi elitră, toţi lăcuitoril de la Ţănutulu Dorohoiulul. După înştiinţarea 6-am luatfi pentru grija şi frica 6-au intrată între voi, dinu care spăimăntăndu-vă, aţi făcutu. o samă şi clătire- de a vă strămuta de pe Ia locurile voastre, ne-au fostă de mari mirare, pentru care pricină s’aă făcută de cătrâ voi o urmare ca adasta. înu vremea căndu alte ţări pe unde trecă oşteni, şi aă atăte supărări cu gătirile conaciloru şi cu altele, staă locului şi nu s’aă clintită, cu cătă mal vărtosă voî să cade a sta fără de niclo griji, că nid cu unile de acestea nu sinteţî supăraţi. Se cunoaşte dară că nico pricină alta nu vă tulbură odihna fără numai că vă potriviţi la vorbi răsuflate şi nu socotiţi nid milile pre-puternicil înpărăţil, ci să răvarse asupra pământului acestue, nid cele deosebite poroncî ce sintă date cu mare străşnicie prină înnaltele fer-manurî cătră toţi Paşii, binbaşiî şi alţi zabiţl al oşteniloră ca se fie feriţi cu totă chipulă de a nu pricinui nimărul ce mal mică asupreală şi supărare, avăndă înnainte ochiloru voştri îndestule încredinţări de la oştenii d-aă trecută pănă acumă, că afară dină trebuindosulă tainată ce li s’aă dată, nimărul nifio supărare n’aă pricinuită; nid că avemă Domnu şi stăpănă cu atăta milostivire, pe Mărie Sa Vodă, care neadormită purtarea de griji are
(lj «Deci, găsindu-se aici, la Scaunul nostru, Preasfinţitul de Dristra (Silistra), s’a săvârşit astăzi, la 10 Octomvrie, şi Înaintarea canonică a prea-iubitorului de Dumnezeu episcop al Buzăului Cozma la Mitropolia Ungrovlahiei, cu bucurie de obşte, si a noastră şi a tuturor supuşilor noştri».
www.digibuc.ro
250
N. IORGA
spre paza tuturoră; nic pentru că noi cu toţii stă mu cu casele noastre fâiâ a nu face nico clătire.
Ci, potrivindu-vă numai la auziri mincinoase, vă tulburaţi şi vă pricinuiţi înşivă stricăciune şi serăcie. Ce dară iată şi noi n’amu lipsită a vă scrie şi a vă încredinţa, puindu-vă înnainte şi gurâmăntă, pe o credinţă dumnezeiască ci avemă cu toţii, că nu este vrea o griji de pradă sau de altă primejdie, precumă să poartă vorbi răsuflate pintre voi, căci, de ară fi vre o primejdiia ca aceia, noi însuşi, după datoriia ce avemu pe[n]tru patriia noastră, vamă da de ştiri şi amu puni la caii ca să ne păzimă şi pe noi şi pe voi. Dară nefiindă, cu mila lui Dumnezăă, o frică ca aceia, pentru aăasta stămă cu toţii locului şi vă damă toată încredinţare ca să eşiţi dină toată grija şi pre-pusulă şi să nu vă mai potriviţi vorbiloră noadevărate. Căutaţi dară şi, în-credinţăndu-vă că nu este nicio temiri, să staţi liiştecari loculă (1), şi, de aă apu|cată] vre uuiî a să strămuta, să să întoarcă înnapoi la loculu săă şi la odihna sa, să vă căutaţi de arături şi sămănături şi alţi trobuinţi a casăloră voastre; căci, stăndă cu toţii locului şi silindu-ne cu toată vărtute la săvârşire înpărăteştiloră poronci, după datoriia suplinirii, cunoscută este că putemă pitreci fără de nicio grijă. Iară, căndă voi nu veţi lua la înţălegiri şi veţi faci tulburări înă ţară, cu strămutare de la locurili voastre, atunce eşti de socotită că poate să viia vreo urgii înpărătiască şi asupra noastră şi asupra voastră, socotindu-ne nesupuşi şi necunoscători mililoră înpărăteşti.
1787, Ocv. 25.
III.
biblioteca Academici Române, documentul 197/LXIV.
Cinstite Preaosvinţie Ta, ală nostru ca unu părinte, cu liiască plecăoune închinăndu-ne sărutămă driapta blagoslovitoare Preosvinţii Tale.
Carte Preosvinţii Tale cu bucurie amu priimită şi pentru arătare ce ni să face de cătră Preaosvinţie Ta că grija ce s’aă întâmplată aă fostă fără vătămare nimărue, şi că n’aă mai rămasă nicio grijă, cu totulă ni-amă măngăetă.
După cari înştiinţare a Preaosvinţii Tale aă sosită şi ună omă ală Mării Sale Iui Vodă cu carte Înnălţimiî Sale prină care ne arată şi ne încredin-ţază că nicio grijă nu este, asămine ca şi Preaosvinţie Ta, şi ne măngăe, ca să eşimă dină toată grija şi prepusulă.
Deci cu ună glasă toţi, slăvindă pre Svăntulă D[u]mnezeă şi mulţămindă şi purtării de grijă şi prevegherii Prea-înnălţatului stăpână, că s’aă păzită toţi de obştie fără primejdie, îndată şi noi amă hotărâtă, după datorie cu cari sintemă legaţi, ca să ne întoarcemă înnapoi. Dară, fiindă-că ştire ce amă luată noi de întâmplare 6-au fostă la Kşi, aă fostă într'altă felă, şi nu să
lj Locului.
www.digibuc.ro
CEVA DESPRE OCUPAŢIDNEA AUSTRIACA ÎN ANII 1789	1791.
251
pute a nu ne da ce desăvârşită, frică, şi spaimă) căci pe care înlălnemă şi pe cari întrebamă, altă nu auzămă decătă potopii, şi toate satile de prinu pregurulă Eşulul, căte întălnemă la drumă, şi întrebăndu-î pentru ce fugu, ni-aă arătată că de huetulă tunuriloră şi puşciloră ce să auzie i-aă făcută de aă fugită, aceste toate ni-aă îndemnată şi pe noi a fi siliţi să ne depărtămă cu famelicle noastre, şi, agungăndă aice, la HeleştienI, ni-amă propită pană ce omă lua înştiinţare de la Eşă,—care înştiinţare îndată ce amă luat-o şi ni-amă pliroforisită de toată întâmplare, îndată, făcăndă şi hotărăre, şi purcedemă, şi nădăjduimă că pănă măine, poimăne, ne vomă afla la Eşî, înpreună cu omulă Mării Sale lui Vodă, şi ne rugămă cu toţi de obştie să arăţi Mării Sale lui Vodă, cu chipulă ce vel socoti Prcaosvinţie Ta ca să nu se tulbure asupra noastră, şi după creştiniasca blândeţe a Mării Sale să socotiască că încuguraţl fiindă de femei şi de copil la o întâmplare neasămănată ca acasta, trebue să ne îndemnâmă a căuta vre ună locă, să aşezămă fameliile noastre; iară, cală pentru noi însuşi, nici găndă, nici scoposă amă avută şi avemă să ne depărtămă do la Mărie Sa Vodă, după hotărăre ce amă făcută. Deo-săbită n omă lipsi şi pentru lăcuitoriî de prină sate, să punemă totă chipulă de silinţt a-I măngăe şi a-I încredinţa ca să să întoarcă la urma loră, că<5 spaima întru adevără arătămă că n’aă fostă puţină, că toate satele s’aă strămutată de pe la locurile loră, şi pe drumă li-amă găsită toate bejănărite. Si sîntemă a Preaosvinţii Tale fii sufleteşti
’	1787, Noem. 13.
N. Razu (?) Vel Vor.	Matei Cant., Vist.
Alccsandru. Balşîi Vornicii.	...Spat.
...Spat. (I)
IV.
Biblioteca Academiei Române, document 97/LXXIV (planşe, no. 3).
Dela a Eî c. c. înparăteştl Măriri Divanulă Romanului.
Cătră dumnealui Camn. Ioniţâ Rosătă (chemat pentru o judecată de moşie).
P. Coburgu,
Costandinti Balşl, Bană.
27 Dechemvrie, '788.
[Pe Vo:] Pentru pricina moşiei Hărtopu, cu Ioniţă Barbu.
(Pecete roşie, ruptă, — de sigur cu: «Iv.K. Administrationin der Moldau»).
V.
Biblioteca Academiei Române, document 201/LXXVI.
Milostiiă bojiiă Io Niculaie Petru Mavrogheni Voevodă i gospodară, davată gospodstvami (?), de vreme că dela UrzicenI, dină cumpărătoarea dumnealui
(1) Reprodu -crea iscfditurilor la sfârşit.
www.digibuc.ro
2o2
N. IOt.'UA
bivu Velu Vistierii Scarlată Greceanu face trebuinţa a să căra una mie dooaă sute chile orzu, să să ducă la boazulii Focşaniloră pentru trebuinţa taina-turilorii aschereiilorii de acolo, pentru luna luî Aprilie, dămii volnicie credfi. boeruluî Domnii Mele Iane bivu Velu Slug[e]ru să meargă şi să facă straşnică mumbaşărlăcă ispravniciloru dela sudă Bozău ca să înplinească căte cară va fi trebuinţă pentru încărcatu aceşti! mai susă zisă sume de zaherea, şi, îndată ce le va găti, numai de cătă să le şi pornească la Urziceni, sud Ialomiţa, ca să încarce aăastă zaherea şi să o aducă să o descarce la mag[a]ziia Focşaniloru. Şi, pentru ca să nu să facă zăbavă la adusulă aceşteî zaherele, să aibă volnicie orănduitulă mumbaşaru a lua cară de Ia vericine, şi veri ale cuî va fi, orî mănăstirescă, ori boerescă, sau de la preoţi, de la scutel-nicl, de la breslaşi şi de la toţi de obşte, afară numai de Ia Ungureni să nu ia, de vreme că este deosebită făcută orănduială a să lua cară de la dănşiî, pentru căratu zahereliloră. Iară, de va vedea orănduitulă mumbaşără că ispravnici să poartă cu lenevire la înplinitu acestoră cară, să aibă a răndui pă ispravnici înă fiiară şi, pă de altă parte, să înştiinţeze Domnii Mele ca să trimitemă să-i arădice cu urgie şi să-I pedepsimă cu‘ moarte, ca pe nişte pricinuitori a aduce lipsă la hrana oştiriloră. Şi-ţi poruncimă, orănduitule mumbaşără, pănă în zece zile să fie acastă zaherea făcută teslimă, că, de vei face mai multă zăbavă, straşnecă te vomă pedepsi. într’altă chipă să nu fie ! Că aşa este porunca Domnii Mele. I samă recehă gospodstvami.
(Pecetea.)
(Monogram.)
Buzţău].
|Pe Vo:] 1.200 chile orfcQ dela Urziceni la Focşani.
1789,	Martie 20.
VI.
Vălenii de Munte (scris: Valeu), den 30/19 May, 1789.
Bibi. Ac. Rom., Copiile Rapoartelor Consulilor Austriaci din Bucureşti, II, 1787-98. fol. 285-6.
Anexă la raportul lui Merkelius din Braşov, 9 Iunie 1789.
Ubersetzung eines walachischen Briefes von 3 jenseitigen Bujaeren, als zweyter Vistier (: oder Schatzmeister :) Thoma, zweyter Vistier Janko de Glava, dritter Vistier Constantin.
Ihren Brief haben wir mit vielem Vergnugen erhalten und haben uns wegen ihrer dauerhaften Gesundheit ausserordentlich gefreuet: wir loben
www.digibuc.ro
CEVA DESPRE OCUPAŢIUNEA AUSTRIACĂ ÎN ANII 1789	1791.
253
mit ihnen den dreyeinigen Gott, durch dessen Gnade wir uns auch noch gesund befinden.
Alles was sie uns geschrieben haben und auch durch unsern Mann mtlnd-lich sagen lassen, bestattigte der allmachtige Gott durch seine Gnade, damit es unter guter Ordnung zur vollkommenen Ausiibung gelange, und, nach der Versicherung welche uns unser Mann gebracht hat, ist folgendes unsere gegrtindete Antwort: Wenn es mit einem festen Vorsatz beschlossen ist, mit einer zahlreichen Macht herein zu dringen, so muss das Vorrticken auf einmal auf allen Passen unternommen werden, damit die Ttircken nicht Zeit gewinnen sich einander zu helfen. Zuerst ware es gut tiber ThOmes oder vvo es am leichtesten sein solite mit Nachdruck herein zu brechen, und hernach gleich auch von allen Passen. Durch derley Anstalten wttrden die Ttircken bald verjagt werden. Solite aber etwas ohne gegrtindete Absichten unternommen werden-(sie sind ein Christ und haben Weib und Kinder, welche ihnen Gott erhalten wolle, Ihre Herren Vorgesetzten sind mit grossen Ein-sichten begabt und lieben die Christenheit, wie auch unser armes Land wtinscht ; sie wissen auch die Unternehmungen der Barbaren und den Hass gegen eine andere Klasse der Leute, welche mit Ihnen nicht von einem Geschlecht sind), also mtlssen sie es so veranstalten, dass die Truppen nicht ohne Fundament hereinkommen: sonst verMlt das ganze arme Land unter das Joch der Sclaverey und wtirde ein grosser Untergang unter Allen vor der Zeit geschehen. Nur in den hiesigen Gegenden befinden sich mehr als drey tausend Ttirken, und es kann leicht seyn dass sich mehrere hieher ziehen, indem wir vernommen haben, dass auch der GrOsste unsers Ortes(l) mit einer ganzen Mannschaft, velche er bey sich hat, aufbrechen will und nach Buccow kommen; also kOnnen sie selbst die Rechnung machen.
Wegen den Lebensmitteln, kOnnen wir es nicht loben, oder eine stand-hafte Auskunft geben, weil zu verschiedenen Malen hier eine sehr grosse Summa zusammengebracht wird und in kurzer Zeit wieder abnimmt. Denn sie wissen gut wie die Ttirken damit umgehen, und keine Ordnung halten, indem einer dem andern kein GehOr giebt; welche sich wegen unserer Stinden hier mit uns belinden. Es kommt nun darauf an, wie sich die An-kunft ihrer Truppen ereignen wird: wir kOnnen aber doch nicht sagen dass nicht im Vorrath seie.
In Ansehnung der "Wagen und tibrigen nOthigen Viehe ist noch viei ge-blieben, und wir kOnnen in jedem nOthigen Falie alle nOthige Htilfe leisten.
In Betreff der Leute, kOnnen wir mit Wahrheit sagen dass genug auf seyn werden, die Ttircken helfen zu verjagen, weil Alle so aufgebracht
(1) Vodă Mavrogheni.
www.digibuc.ro
234
N. lOtlGA
sind, dass klein und gross die Waffen ergreifen wird, um die Tfirken zu vertilgen.
Dieses sind die Nachrichten; welchen allen aller Glauben und Wahrheit zu geben ist; was sie aber noch ferner wissen wollen, kOnnen sie von un-serm Abgeordneten erfahren,—denn er weiss AUes, und wir haben es ihm auch gezeigt.
Lieber Freund ! sie sind ein Christ und haben mit uns gelebt, und hoffen nach Gott dass es bis an ihr Ende sein werden. Wir sind mit aller Zu-neigung auf kaiserlicher Seite, und wir thun dieses aus eigenem Triebe, ohne Zwang. Zeigen Sie also hohen BehOrden von uns alle Unterthănigkeit und ein sehnliches Verlangen einer glQeklichen und baldigen Hieherkunll; an, damit sie sich erbarmen und in guter Ordnung dieses arme Land befreyen.
Diese unsere Offenbahrung, welche wir hiemit an Tag legen, bitten wir flehend damit selbe sehr geheim gehalten werde; sonsten wiirden wir ein unglQckliches Schlachtopfer werden: wir sind ohnehin wegen unsere Silnden jederzeit mit dem Todte auf der Zunge und dienen immer zwischen dem Sch werde.
Glauben sie sicherlich dass unser Versprechen von ganzem Herzen geschieht: es soli sich offenbar zeigen, dass sich unsere jetzige Zusage in Aliem bestilttigen wird, wodurch wir uns eben den Grund legen wollen dass wir zu unserm Vortheil die Gnade Sr. Mt. des Kaisers durch die Vermittlung der hohen Obrigkeit und unserer gnădigen GOnner erhalten werden.
Der Allmilchtige Gott gebe uns eine gluckliche und baldige Zusammen-luinft, damit wir uns gesund sehen, und bitten um eine gnădige Antwort auf das baldigste.
Wir verbleiben Ihre gute Freunde
Vistier Thoma.
Vistier Jna» de Gluva.
Vistier Constatului.
VII.
Biblioteca Academiei Române, document 92 XXXII.
Cerere către «Administraţia Romanului», pentru nişte moşii din Neamţ. «Cinstiţi dumv. ispravnici de Ţânutulu Niamţulul. De vremi că vocscu a-şl măsură moşiile, nu sântă opriţi, şi va merge dumnealui Ioniţă treti LogoliUu de va măsură şi va face şi hartă şi prescripţăe de stare locului şi de curgere moşăiloră, fiindu toţi împregiuraşâl faţă, cu a lorii hotarnice; care hartă să sl iscăliască şi de dumv. şi de împregiuraşl. Iară hotară să nu să pue,
www.digibuc.ro
CEVA DESMlE oCdpaţiunea austriac! IN ANII 1789 1791.
255
nici să să scoată, cumu şî stăpănire fieştecărue să ste nesmintită precumu să află acumQ, pără tnu vreme ce să vorii aşăza giudecătorl de a să căuta asămene pricini.
'89, Iuli 20/9.
B. Mehhnrg.n
VIII.
Biblioteca Academiei Române, document 115/XXI.
Cătră Exţălănţia Sa gheneral baron Enţenbărg.
înştiinţare fac Exţelenţii Tale cum că, cănd eram eii la şvadromu demnului Căpitanii LăscarI, clpral, eii încă, după poruncă, m’am fost dus cu şvadromu la bătălia Rămniculul, şi, după izbânda noastre, s’au întâmplat de am avut şi eii o norocirea, de am aflat şi eu un lucru foarte scump, adecă nişte moaşte sfinte, şi, aducăndu-le eii cu mine, aii aflat domnu maioru Şerţ cum că sănt la mine, aii venit domnu maioru Şârţ la cuartirul mieii peste Olt, la ChinenI, şi aii luat aceale sfintele moaşte, şi, luându-le aceale sfintele moaşte de la mine, cerănd eii şi zapis, mi-aii dat pentru mal mare adeverinţă zapis ; pe care zapis închizăndu-1 aice, l-am trimis Exţălănţii Tale, cu iscălitura domnului maior Şărţ, ca să nu zică că umblu cu hicleşug, şi, rugăndu-mă eii de multe ori ca să-m deae îndărăpt, şi pănă acuma nu aii dat samă de acel lucru scump, şi, fiind tot la domnu maioru Şărţ, am văzut că s’aii dus de aice, şi aceae încă am auzit că să duce departe, şi, ca să nu rămăl şi eii de atăta lucru scump păgubaş, că eii n’aş da nice patru sau cinci sute de lei, mă rog mili şi ajutorinţi Exţelenţii Tale ca să te milostiveşti a-m fi întru ajutor, să-m po6 dobăndi aceale sfintele moaşte înderept şi, după multă ajutorinţa
Exţelenţii Tale, rămâi
Umilit slugă şi rob Lnsar Popasv.
fhinen, in 10 Iulie 789.
IX.
Biblioteca Academici Române, document 3 LXXI.
23 April 1790. «Cătră precinet. domnul administatoril».
Săteni din Porceşti (Neamţ) fac o plângere pentru pământ.
[Pe dos :] Prezent d. 4-ten May 1790.
Die Klilger und der H. Beklagte sir.d auf den 7-ten May alt. Kal. zur Tagsatzung vorgeladen worden. Roman, den 5-ten May 1790.
Ergghvlet.
www.digibuc.ro
250
N. IOUGA
Umn. Gheorghii Vărnav înpreună cu jăluitoril Ia 7 a lui Maiu calindară vechi să vă aflaţi toţi la Administraţii, ca să cercetezi pricina.
1790,	—Pr'	. Romanu.
Mai o
Ergyhelet,
A dminislratoru.
X.
liilili oteca Academiei Române, document 32/XXXV.
2.5G0. De la c. c. Administraţie Romanului. Cătră dum. Bănuiţi Costandinu Balşu.
Erei Vasăli de iznoavă a ti mal jălujtă pentru scrisorile moşii sale ce i li-al luaţii dumniata înu tărie, fără dreptate. Deci iată se mai scrie dumitale ca, ori să dai scrisorile înnapol numitului jăluitoră, ori să triimiţl răspunsu pentru care pricină nu voeştl a le întoarce.
Romanfl, — Iulie 1790.
28 Iunie
Ergglu-let in. p.
Administratorii.
De lit cc. Administraţie Romanului cătră
cinstită dumisale Banului Coslandină Bal şti
la Trif’ştî.
(Pecetea neagra ştiută.)
XI.
biblioteca Academiei Române, documente 94/1 şi 95/1 (planşa no. 5).
«De la c. c. Administraţie Romanului.
Roman, 28/17 Săpt. '790.»
Judecata «răzeşilor de FedeleşenI» cu Anastasie Scorţescul. «Acastă pricină aii mal fostă cercetată de cinstitulă Divanulu Eşulul»,la 1785-G; Scorţescul află «mal înnainte de vadiaoa înu pămîntulă acesta aşezată... Pentru aceia adastă c. Administraţii, după cărţile cinstitului Divauă, hotărăşte» pentru Scorţescu, «iară pe răzeşii jăluitorl îl dă rămaşi dină toată gudecata, neavîndă ni6-o dreptate de protimisisu». Iscăleşte Erggelet (româneşte). Pecete neagră cu «k. k. Administration in der Moldau».
La 11/31 August, «Ioană Milo» pîrîse pe Scorţescu «cătră cinstita cc. Administraţie Romanului», arătând că pe nedrepţi sa făcut şi «eczacuţii», şi cere-un termin după «caldr. vechiu». — Copia e autentiiicată îri Noemvrie de «7,a-gorschi, protocolistă».
www.digibuc.ro
Ceva despre ocupaţionea austriacX. in anii 1789-1791.
257
XII.
Biblioteca Academiei Române, document 1/LXIX, p. 40.
9 Maiu 1791.
«ştefanii Rosetu Stolnicii» face cunoscut că a hotărnicit o moşie a Iui Neculai Roset biv Vel Spatar, după «cinstită cartia cc. Administraţii Romanului». Cartea e din 19 Noemvrie 1790, dela Erggelet.
XIII.
Biblioteca Academiei Române, Arhiva Merkelius.
Atestatu.
La măna arătătoriulul aceştiia, dumnealui Costantinh Lliatii, păcumii că Ia anulu 788, începăndu-să războia cu Poarta Otomanicască, au veniţii dumnealui mal susii numitulii şi aii primiţii slujbă chesaro-crăiască, primindii şi jurămăntulii după regula oslăşască, dinii care curge dreaptă datoriia a fi suditii înpârătescu, după care, înpreună şi cu alte obraze, au slujiţii în vremea războiului, înplinindii poruncile ce era’ date înpotriva vrăşmaşilorii înpărăteştî, şi după poruncile Comanzi ostăşeşti aii urmaţii la Margine, fă-candii şi înpotrivire catră vrăşmaşii,--deci i să dă acastă adeverinţă Ia mănă, ca oriunde să fie cunoscuţii ca unii audiţii înpărătescii, şi să i să dea toată ocrotirea cuviincioasă ce să cade la ofiţiri înpărăteştî. Şi, pentru ca în următoarea vreme să aibă îndestulată credinţă, cu iscălitura noastră îlQ întărim.
Daţii înii Braşov, anulii 790, înti alb 10-lea Dechem.
Mayersheim *», pr.
Grfe.
(Pecete roşie 1.)
XIV.
Biblioteca Academiei Române, document 89 LXII.
(Jalbă) cătră pre-cinstita c. c. Administraţie Romanului, de la Mihalachi Cerchezii Bană.
[Vo.:] Prâsent. den 22-len Dezember 1790. 4392.
Wurde dem Romaner Isprawnickamt aufgetragen, die Abgrilnzung vor-zunehmen und hierilber seinen Bericht zu erstatten.
Roman, den 23-ten Dezember 1790.
Ettinger.
(1) In Acte Diverse, XX (1772—1843), p. 3, se află diploma, din 24 Fevruarie 1793, a lui Ioan Boian, «boier moldovenesc», făcut locotenent rus la 9 Noemvrie 1792.
Analele A. B. Tom. XXXIII. Memoriile Secf. Istorice.	17
www.digibuc.ro
â58
H. tORGîA
Cinstita isprăvnicie Ţinutului Romanului să rînduiască oameni cu înţelegere ca să margă la stare locului, şi să hotărască parte dum. jăluitoriulul, şi să o aliagă.
Romană, 23/12 Dechemvrie 790.
în lipsa dum. svetn. GuberniiI şi administratorului.
Ettinger.
XV.
Biblioteca Academiei Române, document 86/XCII.
De la Divanu Banatului Craiovi.
De vreme ce înă cursulă răzmiriţil aceştiia, atătu căndu s’aă călcată de volintiriî chesariceştl, cătu şi la eşirea Turciloră ce au fostă încuibaţi, cumă şi la intrarea armiei, multe stricăciuni şi pagube s’aă făcută sfintei şi dum-nezeeştil Episcupil a Răimniculul, sudă Vâlcea, după cumă iaste văzută şi cunoscută de toţi de obşte, deci Preasfinţiia Sa, de Dumnezeă iubitoriulă părintele episcupu Răimniculul, chiriu chiră Filaretă, aă făcută raportă către preacinstiţii prezidentă Exelenţiia Sa domnulă ghinărală, feldmarşală lai-tenantă baronă fonă Enţinbergă, rugăndu-se ca să se ajute sfînta episcupie pentru multele stricădunî şi pagube cu vama târgului ce să face la Dră-găşanî sudă Vălce, moşiia sfintei episcupil, păste ană, şi poruncindu-i-să de către Exelenţiia Sa pentru acasta, şi cunoscăndă că iaste cu cale adastă cerere, să facem cea cu cuviinţă urmare,—dreptă aceia fiindcă adasta nu iaste de stricădune, şi nici nu să pricinueşte pagubă Cămării înpărăteştl de acea vamă, că nu este vre ună tărgă mare, şi nici vre o sumă mare de venită iarăşi nu este, ci prea-puţină 1 umilă, şi, fiindăcă sfintei episcupil cu adevărată în cursulă aceştil răzmiriţe multe pagube i s’aă întâmplată, ci cu acestă puţină venită ce ară putea eşi dină vamă de la acelă tărgă ce să face păste anu, găsimă că este cu cale să se ajute sfânta episcupie, afară numai fără de oborulă de vite ce sară vinde, de la acelea să nu aibă treabă, ci să să caute vaina de vameşii cel orânduiţi, iară de la celelalte ce săntă obidnuite a să vămui la acestă tărgu niclună amestecă vameşii să nu aibă, ci să fie pă seama sfintei episcupil, căutăndu-să acestă puţină venită de oamenii sfintei episcupil ce să va orăndui, ca cu acelă puţină venită să să ajutoreze sfînta episcupie la pagubile ce aă avută, care şi la ponturile vânzării slujbei vămiloră de estimpă s’aă arătată de adasta către cumpărătorii slujbei aceştiia ; acasta scriemă.
1791,	Ghenară 1.
Eptriş C&p{., Ştefanii Părşcoveanu, Barbută Ştirbfeî] Vorfni/cii,
Ioană Glogoveanu Vist., Haralampio (1).
(1) Cu litere latine.
www.digibuc.ro
CEVA DESPRE OCDPAŢIDNEA ADSTRIACĂ ÎN ANII 1789—1791.
259
Dela feldmerşalu laitnantu baronii fonii EnţibergH.
Precumîi cinstitu Divanu, aflăndu caleadasta, văzându-să că iaste înpreunată cu ţoală dreptatea şi cuviinţa, amu învoiţii şi însumi; deci poruncescă să se urmeze întocmai.
(Pecetea ghinr.) Grigorie Merişescu bivu 3-ti Logf.
Haoptcfelt (sic!), Bucureşti, Fevr. 16, 1791.
(Copie.)
Proct. Gheorghe, 3-ti Logf. za Divanu.
XVI.
Biblioteca Academiei Române, Arhiva Merkelius.
Cărţulii venite dela Romanii, Focşani.
Copii, lealii 1791.
Necula suditulu Rusii are înii optă căruţ! marfă muşcăcască, mărunţişuri felii de felii, care s’aă socotitu după fatură 900 ruble ; au plătită vama în-părătească aici cu 27 ruble ; merge Ia Bucureşti; să aibă pace.
Manolache Căpt., vameşii.
leatft 1791, Maiu 7.
Chiriiacu, suditulu Rusii, are înii zece vaier! şi înă şapte coproce [coropce] blănărie şi alte mărunţişuri, faturea 1566 lei, patruzeci plata vama Ia Romană, cu patruzeci şi şapte lei, bani înpărăteştl; cărţuliia de plata vămii s’aă oprită, şi s’aă dată dela noi adastă copiie după poruncă, cu care merge Ia Bucureşti.
Antiohu Sava.
XVII.
Colecţiunea mea de documente.
Cu frăţască dragoste mă închină dumitali, arhonă treti logofete Dincă.
Pentru slujba căminăritulul dină sudă Vîlci amă văzută răspunsulu ce-ini faci dumneata că nml JhSu de 300 Iei nu-ţî dă mîna a mi-lă da; ci, fîind[că] amă apucată de amă vorbită cu omulă acela, îmi este ruşine să mă lasă, măcară şi patru sute de lei să daă. Aşa dară îmi caută a-lă priimi după cumă d-ta scrii. Iar, de vel vrea d-ta să-mi Iaşi mal josă, afiasta va fi bunăvoinţa dumitali; numai trimite-mi cartea d-tali, şi voi număra banii: numai acumă mal înă grabă să mi să trimiţă, fiindcă să grăbeşte omulă să plece. Şi săntă ală d-tale ca ună frate.
1791, GhenarQ 10.	Benedictj L., Secrolarius (?).
www.digibuc.ro
200
N. IORGA
Cu frăţască plecăciune,
Dragostea, pxieteşugulă şi firească bunătatea Mării Tale mă îndatoriază, nu numai să mă păgubescu, ci şi jărtvă să-mi făcu Mării Tale; şi eu, cu toate că vre unu cîştigii nu caută, numai să nu păgubescu, dar Măriia Ta trimite-mi taleri 290, şi cartea vei luoa de la dumnealui 3 logofâtu Gheorghiţă, fiindcă nu mi le-au mai dată, şi poftescu milostivulă Dumnezăii să trimiţă Mării Tale, măcar cel puţin 700 cîştigii. Rămîi gata slugă.
1791, Ghenar 10.	Costandin Bimiu (?).
(Pe o foaie lipită aici:
Fiindcă, în cîtă vreme amu foştii eii la Bucureşti, astă toamnă, bani de ugere tu poştelor s’aii fost strînsă de d-lui Leopolt Benedicti; de care făcîndă socoteala, s’aii găsit taleri 47, bani 60, adecă 47, bani 60, pe cari bani i-amii priimitii şi amii daţii adastă adeverinţă spre încredinţare.
91, Mart 21.	Velit Spat,
XVIII.
Biblioteca Academiei ltoinâne, document 6/LXXI.
Cătră prb-cinstitu Divanulu Cnejiiî Moldovil.
Cinci răzeşi dină sătulii Bahna, otă Ţinutulii Niamţului, anume Ioanii monahii, erei Gheorghie, Efremii diiaconă, erei Ioanii şi Ştefanii Păduri, prinii jaloba d-aă dată aice, ceru ca să li se întoarcă scrisorile lorii pe părţile dinii moşie Secuenii, care s’aii oprită de dum. Ilie Catargiu, fiindu atunce Vorc. de aprozi la Divană, înu vx-eme Domniei Domnului Alexandru Ioană Mavro-cordatu, avîndă numiţii de susă atunce judecată cu dum. Costandină Vîrnavă. Cinst. Divană este poftită ca se binevoiască a porunci la loculă cuviincosfi, ca să să întoarcă scrisorile jăluitoriloră ca pe ună lucru ală loră, ce acumă îi chiamă înnapoi.
Romană, 16/5 Fevruar 791.
Erggelet,
administratorii.
XIX.
Biblioteca Academiei Române, document 142/LXXV (planşa nu. 4).
Bucureşti, 3 Aprilie 1791.
Hotărîre în procesul unei Bucureştence. Iscălesc: Mittrowsky mp., 'O 'Ptp-vfxou dnAapexos, Dim. Ban, Scarlat Vist., Radu Lăc., Cost. Creţ., Stef. Fălc., Cst. Păli. Ct. Fălc. Vist.
MerTcelius m. p.	3-ti Log.
Trecut in condică.
(Pe cealaltă foaie:)
www.digibuc.ro
CEVA DESPRE OCDPAŢIUNEA AUSTRIACĂ ÎN ANII 1789	1791.
261
Weil.der Beklagter nach Verlauf der 4 Jahren fur die beliante Weinberge den Betrag zuriickzuzahlen kein Recht hat, so wird der llinka der Besitz derselben hiemit bestattiget.
XX.
Biblioteca Academiei Române, document 8/LXXI.
De la cc. Administraţia Romanului cătră dum. Medr. Constandinii Vîrnavă.
După răspunsulu ce dă cinst. Divană Eşuluî asupra jalobei lui Ionă monahii, erei Gheorghie şi cielanţî răzeşi dinii sătulă Bahna, otă Ţinutulă Neamţului, li s’aă poroncită ca să nu mal vie aice la Administraţii cu arături pentru ace pricină, căci nu voru li ascultaţi, lîindcă scrisorile lor cu gudecată li s’aii luatu dinu mînă, şi s’aă dată înă mina dumi, şi, ca să poţi întimpina mai cu lesnire la v’o arătare după vremi a lorii, iată ţi să triimite o copii de pe carte, răspunsulu cinstitului Divanti, încredinţată.
Erggelet,
administratorii.
Romfanu], 20 April 791. 9~
XXI.
Biblioteca Academiei Române, document 50/LXXX.
De la c.c. Administraţie Romanului.
S’au dată aoastă carte de volnicie acestor slugi, anumi Ştefană Beldimană, Gheorghie Bugană, triimişi de cătră dum. Bană Ştefănachi Sturza ca să caute doi Ţiiranî 6-aă fugită de la casa dumisali, anumi Neculai şi Mărie, prină a cărie puteri numiţii triimişi să poată ridica pe acei Ţigani, oră unde i-ară găsi şi să-i ducă la urma loră, iară, dacă s’a înpotrivi cineva a nu-î da, arătîndă că ah vre o dreptate asupra loră, atunce triimiti să-i cei pe Ţigani prină gudecată.
4 Iulie
RomanfiN23 Iul^ 791.
Erggelet m. p. administratorii (Pecetea cunoscută, cu roşu.)
XXII.
Biblioteca Academiei Române, document 85/LiytV.
«Către luminatulă şi marile Divană ală Prinţipatuluî Ţârii-RumăneştI prea-plecată jalbă», de la «moşneni mazăli dină sudă Buzăă».
www.digibuc.ro
262
N. I0R6A
La 4 Iulie 1791 se dă în seama episcopului de Buzău. Iscăleşte «Ma-yersheim Gfz., în locul lui Mitrowski. Apoi eO 'Pijtvfxou dnAâpexos.
Al doilea rând: Scarlată Vist., Rd. Lc., Cosd. Creţ., Ioană Logft., Ştefan Fălc. (1).
Jos: bivă VelQ Sârd.
XXIII.
Biblioteca Academiei Române, document 126/LIV.
Statschii Sovetnic şi întăî-şăzătoră la Di vanii, Sârghie LazarovicI Laşcarevu.
Fiindă-că pre-strălucitulu cneză (2) va să purciagă de aicea, dină Huşi, şi pe drumulă Prutului să margă la Iaşi, pentru aceia dară să poronceşte dumv., ispravnici la Ţănutulu Pălciiului, şi dum. ispravnici de Ţănutu Eşiî, voî, căpt. de pe la poşte, voî, vornicii şi lăcuitori de pinii sate, ca să căutaţi şi pentru podurile ce voră fi străcate, şi, pe unde vor ii trebui făcute de iznoavă, să să rj[di]ce îndată şi să să facă, curau şi drumurile şi tăurile să să tocmască şi să să astupe, şi iată, spre săvârşire aceşti! poroncl, sau pornită de aicea pe Logf. Gheorghii, carile să margă pe la toate drumurile şi, oriunde va trebui podă făcută, saă drumă tocmită, să scoată oameni de pină sati, ori poştl, de voră fi, ori scutelnicl, saă ori a cui, şi numai de cătă poronca să săvărşască. Căci carele nu să va supune poruncii, să va pedepsi.
Sărghi Laşcarevu.
(Pecete cu vultur, roşie.)
1791, Avt. 21, Huşii
La 2 Septemvrie 1791 se dau scutiri lui «Ioannă şină Vasile Stamatinu, tălmacu alâ Divanului Cnejiei aceştie» (136/IJX).
XXIV.
Biblioteca Academiei Române, Arhiva Merkelius.
Dass die Gebruder Missir, Kaufleute von Roman, in der Moldau, wăhrend der ganzen Zeit als die funf Distrikte der Moldau in dem kaiserl.-kOnigl. Besitz waren, das kaiserl.-kOnigl. Milităr mit Schlachtvieh versehen, die Gefălle bei denen Versteigerungen zum merklichen Nutzen des allerhOchsten Aerariums emporgebracht und denen kaiserl.-kOnigl. Herren Generalen, so-wohl als anderen Staatsdieneren in ihren Hăuseren Unterkunft gegeben, endlich aber sich die allgemeine Achtung und Zufriedenheit erworben haben, 1 2
(1)	V. mai sus, p. 260, No. XIX.
(2)	Potemchin.
www.digibuc.ro
CEVA DESPRE OCUPAŢIUNEA AUSTRIACĂ IN ANII 1789—1791.
263
wird denenselben auf ihr geziemenden Ansuchen anmit bezeuget. So ge schehen zu Roman in der Moldau, den 23-ten September 1791.
Johan Fidel Erggelet, kk. wirklicher galizischer Gubernialrath und Administrator der funf Distrikten von der Moldau (pecete roşie, fără semne.)
XXV.
Biblioteca Academiei Române, Arhiva Merkelius.
Bucureşti, 17 Octomvrie 1791. «Theodosius Constantin,... k. k. Kauf- und Handelsman und Contribuent zu Hermanstadt», se face garant «filr die Person des k. k. Volontair-Capitains Panajott», pe două luni.
(Pecete cu ». a. k. s.)
XXVI.
Biblioteca Academiei Române, Arhiva Merkelius.
Verzeichniss der Sachen die der Dieb, ein Sluschitor des Herren Aga, den 17-ten Novemb. 791, in der Nacht, aus dem Hau se der verxvittibten Frâu Catharina Saprowitz gestohlen hat.
XXVII.
Biblioteca Academiei Române, Arhiva Merkelius.
De la silihtarulii alii Mării Sale Saraschierulii Brăilil către dumnealui domnulii prietenulu nostru consololu de Bucureşti, alii dovletulul chesar[icescu], cu prietenască dragoste.
(Pecete turcească.)
De la silihtarulii Mării Sale Sarascherulii Brăilil către dumnealui prietenulii nostru consulii de Bucureşti alii dovletulul chesar[icesciil, să fii dumneata sănătoşii.
Prietenască scrisoare către dum[nea]ta nu este de alta fără cătii înştiinţezi pe dumneata, fiindu-că trimetemu aceste doă robe către dumneta, dinii roghil care aii... înii vreme oştirilorii, ca să le trimeţl dumneata earii la loculii lorii. De aâasta înştiinţezi! pe dumneata, şi săntii
Mart 29, 1792, Alu dumitale bună prietenă:
All-Aga t silihtaru alii M&rii Sale Sarascheră Brăilei.
www.digibuc.ro
m
ft. îOftdA
Dela silihtarulu Sarascherulă Brăilil către dumnealui consolosă a devle-tulul nemţescu care să află la Bucureşti, cu prietenască dragoste.
(Semnătură turcească.
De către silihtarulă Mării Sale Saraschierulă Brăilei către dumnealui con-solulu ală dovletului Nemţiloră şi ală nostru bună prietenă, către dumnealui; să iii dumneta sănătosă. înştiinţeză pe dumneata fiindu-că trimete Măriea Sa Paşa doă robe nemţoice către dumneata cu lină omu de Curta Mării Sale, anume Huseinu-Aga. De adasta venindu acole, şi să ne face leslimă înă măna dumitale. Poftimu pe dumneata să avemă curată răspunsulă dumi-tale. De adasta poftescă pe dumneta, şi săntă... (sic).
Mart 18, 1792.
XXVIII.
Biblioteca Academiei Uomăne, Arhiva Merkelius.
20 Iunie 1792. «Costandină Cămpineanu» dă zapis «la măna doftorului Adamă Ulrică» pentru 200 de lei.
XXIX.
Biblioteca Academiei Româno, Arhiva Merkelius.
Sibiiu, 31 Iulie 1793.
«Demeter Marco, oriental. Dollmetsch», cere «Escelenţei Sale» ca, «einge-denk jener in Sistow mir erwiesenen hohen Gnade und Versprechens, mir zu Betreibung meiner bei dem Fărsten Brancovăn austehenden Geldern ei-nen Ferman gnădigst erwirken zu wollen».
XXX.
Biblioteca Academiei Române, Arhiva Merkelius.
1793. «Alessandro Geroparo, citadino veneto», arată «come che il signor Zuppa di Eustacliio mori nel tempo del pringippe Maurogeni, [e] furono confiscaţi dai medesimo Maurogeni tutti gli suoi effetti che si trovarono».
XXXI.
Biblioteca Academiei Române, Arhiva Merkelius.
Ună sipetă închisă şi pecetluită cu pecetea răposatului Mitropolitulă Cosma, ce aă fostă trimisă înă Braşovă prină Pantazi Dimancea, înă păstrare la răposatulă Ghioca neguţătoru dină Braşovă, aducăndu-se acumă din
www.digibuc.ro
CEVA DESPRE OCUPAŢIUNEA ADSTtllACĂ îtf ANII 1789—1791.
265
năuntru, avăndii pecetea răposatului la verigă întreagă, şi de-asupra cămăşii sipetului peste legătură pecetea vămii Braşovului şi alte trei peceţl streine, 1-amii priimitii înu mâinile noastre prinu măna dumisale sinior Marchelâ, agentul ii chesaricescu, tăind u peceţile: cele de-asupra le-au opriţii la dumnealui ; pentru care dămă adastă adeverinţă a noastră.
1793, Noem. 7, Bucureşti.
Dosithed alfi Ugfrovlahieî].	Costandinu Ghica Velă Logft. Mapivoţ 6atâx. 0&YP-I (1).
(Trei pe ce ţi tăiate: una a Vămii braşovene.) (1) «Marin vătaful Mitropoliei Ungrovlahiei, mart.»
www.digibuc.ro
iV. lorga, Ocupaţiunea austriacă în 1789—1791.
I.
Iscălituri pe scrisoarea moldovenească despre bejenia din 1787 (mai sus pp. 252—<?, no. III).
Analele A. Ii.—Tom. XXXIII.—Memoriile Secţ. Istorice.
www.digibuc.ro
N. Iorga, Ocupafiunea austriacă în 1789—1791.
II.
Iscăliturile membrilor Divanului din Iaşi, cu Serghie Laşcarei\ fostul consul rusesc, în frunte.
Analele A. R.—Tom. XXXIII.—Memoriile Secţ. Istorice.
www.digibuc.ro
N. larga, Ocupaţiunea austriacă în 1789—1791.
III.
IV.
Iscăliturile membrilor din 1791 ai Divanului muntean (v. p. 260, no. XVIII).
Analele A. li. -Tom. XXXIII.—Memoriile Seci. Istorice.
www.digibuc.ro
N. larga, Ocupaţiunea austriacă in 1789 — 1791.
V.

$sta A A £7 Yt< Act** r,rtj*a /£//*ffs* ,/i^3
ţ lt ’• i fi'*’ •■' tV / n 4j* A/t f/ 4/ I/7ţftu fffgi * //'	^ sLrj/}’i CS* jfţ y*'
// r * j /	/<'’ J , '	. ^ V7* ^	^	f "/V
UvAi, lU t/Ţf^a / tt- /ry>* rM^*yCu ţ^*-ra tf/te/Ma/K '«*/£.* Uvc
.jjit' fur/fitc /ţ^^rte/fr/f/a	rrt«	, cu*4rr gjt a ycnsti^7
-TUfla * A'* fte srtfr , fiuru/$ /// 'ţf x&f Afv & // fo au*/.. f/^
rUj) o
nl'ru/ % fit
* 'r/V
f	7	0^	^ yţ/t/ 7 */?
#a 'ţjHt/Ja sp'tryiot/îrr ji'J/XrttrrJe*rnt hcif

///fifJA
A,
Ay a
Aţ,tf ut cvfarm* ’zt^ifajt# a /<aS*frTf/n*1, ^ Yu */j&jtuAr'
’SL, i/Jn iy !fatt/fai/' fan rtyî a" A. *
’*riu y y fij/ltt
"latnifii'fa/, , A a fir, fl/rru maia	/itiM’AuA A fi7n i nf’fi*fi*fiu-
4, i ei " c’- fir* ,	?	-j ,	/>	/
yu 7! a 7tt rttytfi/ nrr/ya	TUrnaj /u yljtfi/fw ./a
*	-	'	f	•	v	t	/

xiirruffarru /,< faaet far fit-u ja fa eit nr/rtia Ti/u£z -r/ţ,	^	/	.‘\jt\fafa 4.
fii <*?v r,r 7U/Hrn-:/t>	, favet fia fi,ar cj ij.'/n 7/r/r.
-‘ -	-	^	" -t	■'- /*	‘-/ s j./ /HHfa> J ,
A
T*
r o 3*
a-fa"
— -	-- ,_ - ^ s '	^	Uf ^	y /? f/.yf3 .£/ ..	.
//r7’£	fa am" p« . 2: r/77fa*//fa£; y'myrjp,
dAnA ymf' . fa*' f/‘ fi‘ZiA- r„Jal fr/A* /ryt Ir'fir* .
r
O'Atntpf

f	W	“^yyanym
a fţv i fiarma/n fiuo/yifc* fa<aYMaterru^y faa^/aAa y z-i
fatJbmr afiumaj afxrJa'mi	t.t gt/A6^ ,,far faitm*//* A-t-
V	^ t, fa y/*	'■
it fiu, fa rn-Lfiy fa(j> Ui Ua/p ,a 'faO .,/a zuA-ttatvfaJ .falii, StaJ
y\ /0: Mii Jug anta yi ??. y/fijg f:	.
g>AAlnyf afie^ afiatmt A a facf Aw ry a'/y tr	^ / //■ / Aftyt/lr-
/Hfirnn fa' A^ttfa. yrnyiy . Aa yA gfifia/rnhA, AtAtyAA
At t'rrii a- l/ilr mânu -7fii ■JaAr.1 fava'rtu y' fala fi’ t r _ţ- / y fit ■
fa fii. u£ y rtaS fa fiu fiaiiy ' y Aia’ryt fau'/Ui Mlu yfanif
yyt. '	/»^
yytta'ra^ *c_J/aS fifa fa’	, rU« fa^
•A’faTfa
•V *
*fa..
: >
0 hotărîre a Administraţiei Austriace în Moldova (v. p. 256, no. X).
Analele A. R. — Tom. XXXIII—Memoriile Secţ. Istorice.
www.digibuc.ro
N- Iorya, Ocupaţiunea austriacă, în 1789 1791.
VI.
Adresă din 3 Fevruarie 1791 a Divanului Craiovei în procesul dintre Mateiu Plesoianu şi egumenul Anatolie de Govora pentru pământuri
în Mihăeşti.
Analele A. R.—Tom. XXXIII.-Memoriile Secţ. Istorice.
www.digibuc.ro
N. Iorga, Ocupaţiunea austriacă în 1789—1791.
VII.
... »*■> -
(	,	*>,	? t
v <L /,	ă\f	, P fi
KKŞJiViJtp''	, fli MVnoa ««£)£
tul fi V.tnţ-'f VAAAfmfhAAf'v>rw 71/ft'wav*
*4 -J ty S 4 Ji, n\i px *1 fihfifi
tu ia>v,	SPV^/'i '■ -A» X*,-AP X*
.\CLbtA'- a*iV?VflA^MVtASM (nt/iAU , ^3,	, 'MV L , y
-4t« to-if	$nf)?
«to/ifvw? [rt«w\iruu/«	M8^
%.nAkîM7ltin*'rn\i!l mtW’x.pC ofm'M&TţP
W(AÎ<lVf*/toJ/OÎr»W< ,£/>	* % -
r »^r#
X^/tf LTrrţr^r
■in#y W&b OWflMAMAthA'bi\'jH(jA7tX
*:J 4 1 v .	4	J'tîoti
t’J * 1 {/ -c*j 4 p<*frp t-*r^v
A/K«fc^«40» .i 1»* *< ‘4 V «<* V*£w
tistJWfA ,CA/»/tW&*M/* WM7I*
fi U1	(J1 .	4 t Ai(V
Ateimjaitfylj J«mc7*ţr^ 7t^v«,o{^<Mi a-v
TU;;, 0^4' 4V ; ;	6 e.
XVr^*^****
Jurământul clin 1790 al boierilor munteni către împăratul.
Ava lele A. R.—Tom. XXXIII.—Memoriile Secţ. Istorice,
www.digibuc.ro
ÎNSEMNĂTATEA
DIVANURILOR AD-HOC DIN IAŞI SI BUCUREŞTI
.1
IN ISTORIA RENAŞTERII ROMÂNIEI
Dte
DIMITRIE A. STURDZA
Membru al Academiei Romane.
I.
Tratatul de Paris din 30 Martie 1856. Şedinţa dela 4 Martie 1911.
Acel care se încearcă a judecă fiinţa unui om, caută mai întâiu a-1 pune faţă în faţă cu datoriile cele mari şi imprescriptibile către sine însuş, către aproapele său şi către organismul societăţii omeneşti. Numai cunoscând astfel pe, individ, se poate judecă, dacă el a fost capabil să ajute poporul din care face parte, şi statul căruia el aparţine, a-1 înaintă spre progres sau a-1 împinge spre scădere.
In genere se poate zice pentru indivizi ca şi pentru popoare şi state, că cel care stă pe loc e în scădere. Numai cei cari muncesc cu credinţă şi cu dragoste muncă grea şi conştientă pot păşi înainte, şi nu se înneacă în valurile mării yieţii, totdeauna în mişcare şi foarte des furtunoasă.
Pentru acel care se încearcă a scrie Istoria Universală* e de nevoie să cunoască starea prezentă a omenirii în comparaţie cu timpurile trecute, stabilind progresele sau regresele popoarelor în des-voltarea generală a omenirii.
Istoria unui popor sau a unui stat consistă în a-i cunoaşte trecutul, pentru a-i înţelege prezentul, aruncând privirile spre viitor.
Privirea spre trecut ne arată, dacă în comparaţie cu prezentul statul şi poporul au adaos sau au pierdut din fiinţa lop. Privirea spre viitor are a ne arătă, dacă acest viitor poate fi aşezat şi bine asigurat spre a se desvoltă şi progresă în mod .normal în toate direcţiunile activităţii omeneşti.
www.digibuc.ro
268
fiiMmufi a. stdr6£a
Punctul de plecare al prezentului este pentru un om individualitatea lui bună ori rea, care dă putinţa unei influenţe morale sau pernicioase asupra semenilor lui.
Prezentul unui stat şi al unui popor nu poate fi o dată oarecare, o zi sau un an; ci cuprinde o perioadă mai lungă. Aceasta se înfăţişează în mod plastic, ca un podiş mai înalt, de pe care putem privi — de o parte spre o câmpie adeseori devastată — şi de altă parte spre dealuri mănoase şi munţi înalţi, împăduriţi, cari asigură prosperitatea şi bogăţia pentru toţi.

Pentru România perioada prezentului ocupă aproape o jumătate de secol. Ea este perioada Renaşterii noastre naţionale ca popor şi ca stat.
Perioada Renaşterii pentru noi se află între timpul, în care amândouă Principatele Române erau ameninţate a-şi pierde fiinţa lor ca stat şi timpul în care această fiinţă a luat un trup real şi definitiv.
Anul 1821 e caracterizat prin sfârşitul Domniilor Fanarioţilor şi anul 1866 prin fundarea şi organizarea Domniei Regelui Carol 1.
La începutul perioadei de Renaştere am putut aruncă cu spaimă ochii noştri spce trecutul care ne apăsă şi ne striviâ. La mijlocul acestei perioade, mai ales în anii 1848 şi 1857, ne-am încordat toate puterile şi ne-am dat toate silinţele pentru a eşi din suferinţe şi dureri seculare. In fine în ânul 1866 am putut răsuflă, constatând că am ajuns a aveâ o fiinţă durabilă, a fi în realitate un Stat independent, a fi un factor constant al liniştii şi al păcii în Orientul European şi a ocupă astfel între naţii şi state o existenţă proprie, recunoscută de lumea întreagă.
In 1848 mişcarea a fost scurtă. In Moldova, ea a avut un caracter mai domol şi a fost repede înnăbuşită. In Ţeara-Românească însă, cele trei luni din Iunie în Septemvrie au lăsat urme adânci în toate clasele poporului.
In 1857 mişcarea a fost sistematic organizată prin Divan urile ad-hoc din Iaşi şi din Buoureşti, chemate de Tratatul de Paris din 1856 a rosti dorinţele poporului din Moldova şi din Valahia asupra viitorului său aşezământ ca stat. In luptele grele şi mari ce s’au desfăşurat atunci pentru ca poporul întreg să-şi rostească în toată libertatea dorinţele sale, s’a închegat şi organizat o generaţiUne de bărbaţi inimoşi, muncitori şi vrednici, cari au condus lupta de regenerare ca o cunoştinţă limpede a ţelului de ajuns, cu o claritate pătrun-
www.digibuc.ro
DIVANORILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, I.
26^
zâloare a siluaţiunii interne şi externe. Divan urile acl-hoc .pot fi considerate ca laboratoriul dogmatic şi tehnic al Renaşterii României.
*
Cu toate aceste un factor foarte important de reuşită pentru această muncă înălţătoare a fost fără îndoeală timpul prielnic în care ea B’a desăvârşit, şi anume timpul unei mari munci a popoarelor lumii spre a da un nou avânt mersului neamului omenesc.
înainte de Tratatul de Paris din 30 Martie 1856, lumea întreagă de dincolo şi de dincoace de Oceanul Atlantic a fost, în timp de trei pătrare de secol, adânc sguduită prin evenimento politice şi răsboinice.
Aceste evenimente au pus în vedere o idee nouă moi-ală şi politică, şi anume organizarea societăţii omeneşti în state pe baza principiilor de egalitate a tuturor cetăţenilor, de libertate a tuturor şi de frăţietate a oamenilor.
Dincolo de Oceanul Atlantic, în America de Nord, impulsiunea a fost dată de fruntaşi din Anglia, de Puritani, cari au dus peste mare cea mai aspră aplicare a principiilor moralei creştineşti. Noua organizare s’a desăvârşit însă numai în urma unei îndelungate crize-răsboinice, în care au fost învăluiţi Americanii, Englezii şi Francezii,, şi s’a realizat sub conducerea nemuritorului George Washington, înconjurat de o lume de bărbaţi devotaţi cu inima şi cu sufletul nouei creaţiuni.
Dincoace de Oceanul Atlantic o revoluţie violentă a răsturnat în Franţa o veche monarhie, în care Şeful Statului guvernă după principiul celui mai aspru absolutism, exprimat prin vestitele cuvinte—«Statul sunt Eu». împăratul Napoleon I s’a încercat a domina violenţele, dând liber curs geniului său răsboinic; însă gloria armatei franceze nu puteâ înlocui idea cea nouă, care pătrunsese în spiritul popoarelor.
Dorinţa popoarelor nu era îndeplinită numai prin o linişte menită cel mult a vindecă ranele produse prin distrugeri şi desfiinţări materiale. De aceea dispoziţiunile Congresului de Viena din 1815 nu au putut contribui a linişti lumea prin restaurarea vechei stări de lucruri şi înfiinţarea de state nouă după voinţa şi interesele celor cari biruiau.
Popoarele cereau, ca ideile cele nouă să iea trup şi suflet, spre a se puteâ asigură progresul şi domnia dreptăţii în lăuntrul fiecărui stat, precum şi în dreptul ginţilor.
*
www.digibuc.ro
■270
DIUITRIE A. STUHDZA
Aceste tendinţe nu agitau numai mintea oamenilor gânditori, ci şi popoarele. Rezultatul produs a fost o frământare internă a popoarelor, care împingea tot mai mult, să se ţie seamă de deosebirile şi necesităţile naţionale, şi de dorinţa tuturora de a nu fi unele popoare oprite a se desvoltâ şi a progresă, din cauza piedecilor puse de dominaţiunea altora.
Această situaţiune încurcată apăsă mai imediat Italia, care se înfăţişă atunci ca o aglomeraţie de state vechi şi nouă, cari împiedecau naţiunea în desvoltarea ei normală, culturală şi economică. Acelaş simţimânt a început curând a nelinişti şi Germania, unde eră mai greu a află o soluţiune practică.
Neliniştea a crescut pe nesimţite pretutindeni, mai ales însă în Orientul European. Congresul de Viena din 1815 a ocazionat gruparea statelor mari europeane într’un fel de Areopag, care trebuiâ să apere şi să îmbunătăţească soarta popoarelor celor slabe, guvernate de tendinţe, cari tot mai mult se depărtau de condiţiunile' ce prinsese rădăcini adânci în vieaţa socială şi politică a omenirii.
Statele europeane bine organizate, ca şi popoarele lor, erau împiedecate a aveâ cu Imperiul Otoman relaţiunile internaţionale normale obişnuite între dânsele; căci în Turcia organizarea despotică a statului eră înăsprită, rezervându-se toate drepturile cetăţeneşti în favoarea unui popor răsboinic şi relgiunii acestuia.
Această situaţiune a adus o mare turburare între Puterile, cari formau Areopagul European, căruia i se impuneâ, din ce în ce mai mult, a află căile şi mijloacele pentru a ajunge a impune acest progres şi Orientului European.
După multe încercări fără rezultate, s’au produs diverginţe atât de însemnate, încât a izbucnit un mare răsboiu european — Răsboiul Crimoei, care a avut de rezultat final Tratatul de Paris din ■30 Martie 1856.
împrejurări extraordinare caracterizează acest timp de turburare. Problema eră de a introduce Imperiul Otoman în areopagul statelor europeane. Pentru a izbuti eră neapărat a-1 înduplecă să proclame însuş programul reformelor necesare, care să-l apropie de Europa. Anglia şi Franţa au încheiat atunci cu Imperiul Otoman o alianţă răsboinică, spre a-1 scăpă de o impunere unilaterală. Aceste trei •state mari unite au mai tras în partea lor Sardinia, stat mic, prb mindu-1 în situaţiune egală cu dânsele, atât în timpul răsboiului, ■cât şi la încheierea păcii. Austria şi Prusia au stat în aşteptare, cu
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, I.
271
armatele lor pregătite, privind cum se va desfăşură lupta ce se încăierase sub cetatea Sevastopolului.
Sub asemenea auspicii s’a deschis Congresul dela Paris în 25 Fevruarie 1856 şi s’a subscris în fine Tratatul de pace din 80 Martie 1856 de Suveranii Angliei, Austriei, Franciei, Prusiei, Rusiei, Sardiniei si Turciei.
*
Aceaşlă pace e caracterizată prin o nouă evoluţiune a popoarelor. Se recunoştea îndreptăţirea naţiunilor mari şi compacte, însă sfâşiate în mai multe state, de a se uni într’un singur stat; se da putinţa la state mici do a se uni şi formă un stat mai mare, mai ales dacă populaţiunea acestor state mici aveâ acelaş început şi nume, acooaş limbă, religie, istorie şi civilizaţie, aceleaşi legi, in-stituţiuâi şi obiceiuri, prezentând astfel o mai bună organizare de putere ca stat si de progres general.
*
întâiul pas pentru a realiză această evoluţiune l-au făcut Italienii, =sub impulsiunea Regelui Victor Emanuel al Sardiniei, încunjurat de bărbaţi de stat devotaţi patriei lor.
In momentul când Anglia, constrânsă de împrejurări, se găsi nevoită să facă Sardiniei propuneri de a luă parte la Răsboiul Cri-meei, Ministrul de Externe Generalul Dabormida — comunică, în 13 Pecemvrie 1854, Ministrului Angliei la Turin — James Iludson — programa acestei alianţe în următoarea notă oficială:
«Guvernul Sardiniei nu poate, în nici o împrejurare, să împrumute soldaţii săi unui alt stat. Armata noastră este compusă de cetăţeni traşi la sorţi, cărora nu li se poate cere a-şi jertfi vieaţa decât pentru a servi ţerii lor; prin urmare nici o parte a armatei noastre nu poate fi pusă în serviciul unei alte Puteri.
«Trupele noastre nu pot luă parte la răsboiul din Orient, decât în calitate de trupe aliate: este dar indispensabil ca un Tratat de alianţă ofensivă şi defensivă să fie încheiat între Puterile occidentale şi Sardinia.
«Acest Tratat trebue să fie de natură a asigură interesele materiale şi morale ale Regelui şi ale ţerii; trebue ca guvernul să poată arătă naţiunii, că jertfele ce i se impun sunt cu prisos răsplătite prin foloasele ce i se dau.
«Cabinetul se grăbeşte a declară, că el nu înţelege a formulă în Tratat (foloase materiale, cari ar da totdeauna învoelii aparenţa unei vânzări a -celui mai preţios sânge al concetăţenilor săi. E deci datoria guvernului a
www.digibuc.ro
272
DIMITRIE A. STCRDZA
obţinea o dovadă evidentă de consideraţiunea, de care el se bucură pe lângă jcele două mari Puteri. Guvernul Sardiniei în nici un caz nu poate sacrifică demnitatea, onoarea şi viitorul patriei sale».
Acest program s’a realizat prin Convenţiunea militară dintre Franţa, Anglia şi Sardinia, semnată la Turin în 26 Ianuarie 1855 de Ducele de Guiche, James Iludson şi Corniţele de Cavour. Cele 6 articole ale acestei Convenţiuni glăsuesc astfel:
«Art. 1. — Maiestatea Sa Regele Sardiniei va da pentru trebuinţele răsboiu-îui un corp de armată de 15.000 oameni, organizat în cinci brigade, formând două divizii şi o brigadă de rezervă, sub comandamentul unui general sard.
«Art. 2.— îndată după schimbarea ratificaţiilor prezentei Convenţiuni, se •ya procede imediat la formarea acestui corp şi la organizarea serviciilor administrative, pentru ca să poată fî gata de a fi transportat cât se poate mai curând.
«Art. 3. —In executarea art. 1 al prezentei Convenţiuni, corpul de-armată a Maiestăţii Sale Regelui Sardiniei va fi compus de infanterie, de cavalerie şi de artilerie în proporţie cu puterea sa efectivă.
«Art. 4. — Maiestatea sa Regele Sardiniei se leagă a mănţineâ corpul de expediţie la cifra de 15.000 oameni, prin trimiterea succesivă şi regulată a trupelor necesare pentru a-1 completă.
«Art. 5. — Guvernul Sardiniei va îngriji plata soldei şi a subsistenţei trupelor sale. înaltele părţi contractante se vor concertă pentru a asigură şi a facilită armatei sarde aprovizionarea magaziilor sale.
«Art. 6. — Maiestăţile Lor Regina Regatului Unit al Marei Britanii şi al Irlandei şi împăratul Francezilor garantează integritatea Statelor Maiestăţii Gale Regelui Sardiniei şi se îndatoresc a Ie apără în contra oricărui atac în tot timpul duratei râsboiului actual».
Prin o Convenţiune dintre Anglia şi Sardinia din aceeaş zi, Anglia se îndatoreşte a înainta Sardiniei două milioane de Livre sterline cu 4 procente pe an, din cari 3 procente ca dobânzi şi 1 procent ca amortizare, însărcinându-se Anglia cu transportul gratuit al ţpupelor Sardiniei.
Aceste două Convenţiuni sunt legate de Actul do Accesiune al Sardiniei la Convenţiunea dela Londra, semnată de Anglia şi Fi*anţa, în 10 Aprilie 1854, ale cărei dispoziţiuni principale sună astfel:
«Puterile contractante lucrează pentru restabilirea păcii dintre Rusia şf Sublima Poartă pe baze solide şi durabile şi pentru a garantă Europa de Teînnoirea regretabilelor complicaţiuni, cari din nenorocire au turburat pacea
www.digibuc.ro
DIVAN0R1LE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, I.
273
generală. <—■ Integritatea Imperiulai Otoman aflânău-se violată iprin ocuparea provinciilor Moldaviei şi Yalahiei şi prin alte mişcări ale armatelor ruseşti; Anglia şi ■Franţa s’au concertat şi se vor concertă asupra mijloacelor mai nimerite pentru a diberâ teritoriul Sultanului de o inva'ziune străină, spre a nu se mai reînnoi complicaţiuni europeane. Aceste puăeri de leagă dar a întreţineâ, după necesităţile răsboiului, apreciate în comun acord, forţe suficiente pe pământ şi pe mare, cari se vor hotărî, când va fi de nevoie, în privirea calităţii, numărului şi a destinaţiei lor, — Animate de dorinţa de a mănţineâ echilibrul european şi neurmărind vreun scop interesat, înaltele Puteri contractante renunţă dinainte a trage foloase particulare din evenimentele ce s’ar puteâ produce».
Prin aceste acte Sardinia a intrat în Concertul Statelor mari Europeane, cu drepturi egale, într’un moment critic al răsboiului Crimeei, şi a creat astfel la încheierea păcii o situaţiune, de care a profitat Italia mai întâiu şi în urmă România.
Situaţiunea generală eră foarte favorabilă pentru a asigură şi a întări o impulsiune atât de puternică ca aceea a unui răsboiu, care pusese fin mişcare toate puterile vii ale popoarelor şi ale statelor europeane.
Noi Românii din Principatele Moldova şi Valahia stăm în fruntea celor mici şi slabi.
Pentru a profita de această situaţiune favorabilă, care trebuia să fie acţiunea noastră ?
Aveam a dovedi mai întâiu, că dorinţele noastre sunt naturale şi drepte, şi că stau în legătură cu tendinţele generale ce agitau lumea.
Aveam a arăta în urmă piedicile interne şi externe, ce s'at* încerca a opri libera rostire a dorinţelor noastre.
Aveam în fine a dovedi, prin o stăruinţă liniştită, dar ho*tărîtă, că suntem un popor, care ştie ce doreşte, precum ştie a-şi expune cu claritate şi cumpăneală dorinţele sale.
Munca pentru a ajunge la ţelul propus a fost grea şi anevoioasă; dar am dus-o la bun sfârşit. Chiar dela început s’au ^ridicat încercări de a înşelă Areopagul European, întrebuinţându-se mijloâcele cele fiiai ilegale pentru a falsifică şi înnăbuşi fără milă şi fără cruţare libera rostire a cugetărilor şi dorinţelor noastre, garantată prin Tratatul de Paris din 30 Martie 1856,
Poporul Principatelor Moldova şi Valahia a fost ^totdeauna conştient, că el se trage din legiunile romanţ cu cari Traian a ivap presurat şi a cucerit Dacia. De aceea limba acestui popor e aceeaş
Analele A. R.—Tom. XXXIII.—Hematiile Seof. Isloriee.	16
www.digibuc.ro
â74
btlaiTRite A. btcRdZa
în amândouă Principatele, şi printr’însa s’au transmis din generaţiune în generaţiune aceleaşi legi, instituţiuni şi obiceuri, cari au dat aces-•toi* două ţeri, despărţite una de alta în timp de secoli, acea putere de rezistenţă, care a amorţit în timpuri neprielnice, dar care nu a fost sdrobită de acestea.
îndată cb ti oua evoluţiune a poporului s’a manifestat pretutinde-nea* eră natural ca simţimântul necesităţii Unirii politice a celor două Principate eă izbucnească şi să se organizeze ca o putere naţională* îndreptăţită.
Un scriitor, care călătoria pe la finele decadei a treia a secolului trecut în Orientul European, a făcut următoarele aprecieri profetice asupra Românilor din principate:
«Un popor uitat în zilele noastre, aşezat jpe fruntariile ^Europei şi a Asiei intr’o grădină frumoasă, încunjurată de o mare pustietate, — fără putere pe teritoriul său, fără influinţă pe marea sa, vasal al vecinilor săi—ar părea a fi o nouă dovadă, pe lângă alte jnulte, că apăsarea omului prin alt om este o lege a naturii omeneşti. Acest popor însă începe a se trezi, scuturat de necesitatea unpi vieţi naţionale. £1 nu ascultă de instinctul sălbatec care aruncă oardele barbare asupra unei civilizaţii, nu face decât a urmă o mişcare providenţială de renaştere, care a trezit . şi trezeşte şi alte popoare. Românii din Moldova şi Valahia s’au trezit ca întreaga Europă, şi această agitaţie este prevestirea neîndoioasă a deşteptării naţionalităţilor ».
Acesţq ţendinţe şi, dorinţe ale Românilor din Principate s’au vădit în rnod neîndoelnic în Regulamentul Organic, elaborat pentru a dotă amândouă Principatele cu îmbunătăţirile reclamate de starea lor înapoiată.	>
Dispo/Şiţiunfie Regulamentului Organic doveditoare .necesităţii Unirii sun^şuprinse în Secţiunea V şi glăsuesc precum urmează:
Pentru Moldova.
Pentru Valahia.
Principii Indigenatului şi a Con-patriotirji intre Locuitqrii ambelor
lnpeputuri de o Unire mai de
{ Prinţipaturi.
aproape între amândouă ţVinţipaturile.
Art. 425. începutul, religia, obiceiurile şi asemănarea limbii locuitorilor aCestor două Prinţipaturi, precum ş‘i trebuinţele a ambelor
Art. 371. începutul, religia, obiceiurile Şi cea de un fel limbă a sălâşluirii locuitorilor într'aceste două Prinţipaturi, sunt îndestule elemen-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, I.
275
părţi, cuprind din însuş descălecarea lor elementurile nedespărţitei Uniri, care s’a împiedecat şi a întârziat de întâmplătoarele împrejurări.
Mântuitoarele folosuri a rodului ce s’ar naşte din întrunirea acestor două naţii Bunt netăgăduite.
Elementurile. întrunirii a Moldo-Românilor se află aşezate prin acest Regulament, prin asemănatele temeiuri ale administraţiei acestor două Ţeri.
Art. 426. Identitatea (potrivita fiinţă) a lagislaturii fiind acel mai lucrător mijloc a desăvârşi o aşâ morală Unire: spre aceste o comisie îm-Jbinată din ambe Prinţipaturi se va închegă, care, din condicile politi-ceşti şi criminaliceşti acestor două ţeri, să alcătuească unul şi numai singur legiuitor cuprins, încât Domnii amânduror Prinţipaturi vor află cu putinţă unirea şi potrivirea acei condice, aducând întru aceasta prefacerile şi schimbările ce s’ar socoti neapărate şi sporind toate căderile neprevăzute.
Art. 427. Locuitorii acestor două Prinţipaturi se vor împărtăşi deopotrivă la toate folosurile neguţăto-reşti, după principiile aşezate la Capul V-lea Articolele 152 şi 164 acestui Regulament. Românii se vor împărtăşi în Moldova de aceleaşi drepturi, pe cât şi Moldovenii în Ţara-Ro-mânească. Dritul de a puteâ câştigă averi mişcătoare şi nemişcătoare este slobod la locuitorii amândorora Prin-ţipatelor.
turi de o mai de aproape a lor Unire, care până acum s’a fost poprit şi s’a zăbovit numai după împrejurări întâmplătoare.
Şi cele urmate după dânsele bunele dobândiri, şi urmările folositoare ce ar odrăsli dintr’o apropiere a acestor două popule, nu pot fi supuse la nici o îndoeală.
începuturile lor s’au aşezat într’a-cest Regulament prin cea de un fel clădire a temeiurilor administrative în amândouă Ţerile.
Art. 372. Locuitorii dinamândouă Prinţipaturile se vor împărtăşi de toate folosinţele neguţătoreşti după temeiurile întocmite la Capul V Articolul 159 al acestui Regulament, şi vor dobândi deopotrivă în fieşce Eparhie la al lor negoţ aceleaşi drepturi civile ce vor aveâ şi pământenii. Căderea de a dobândi într’o ţară sau înalta proprietăţi mişcătoare sau ne1-mişcătoare este asemenea dată locuitorilor din amândouă Prinţipaturile.
www.digibuc.ro
276
MMITRIE A. 6TURDZA
Art. 152. Importaţia şi exportâţia din Moldova în Ţara-Românească şi asemenea a "tuturor acelor pro-ducţiuni pământeşti, ce s’ar cunoaşte a fi deopotrivă folositoare pentru amândoă naţiile, sunt slobode şi fără nici o plată de vamă* precum vitele şi alte producţiuni spre înlesnirea şi hrana locuitorilor.
Art. 164. Iară producţiunile acele ce pot fi vătămătoare negoţului a-mândoror Principaturilor, precum trecerea cârdurilor a vitelor de negoţ spre vânzare la iarmaroacele ţerii sau peste hotarele vecine şi cobo-rirea zaherelelor din Ţara-Românească la schelea Galaţii sunt întru totul oprite.
Art. 428. Făcătorii de rele şi cri-minaliştii .Statului, dezertorii (fugarii), precum şi datornicii cari s’ar furişă dintr’o ţară în alta, se vor întumâ la locul lor, cu toate ale lor câte ar fi luat cu sine, în urmarea unor aşezări ce s’ar hotărî între ambele ocârmuiri.
Art. 429. Locuitorii satelor aşezate pe marginea Prinţipaturilor, afiându-se în trebuinţă de a trece vremelnic din o parte la alta pentru lucrul pământeştii economii pe moşiile megieşite, vor fi volnici, mijlocind numai învoirile de lucru 'cu proprietarii locului şi având adeverinţa judeţelor săteşti a locuinţei lor, fără nici o dare sau împiedecare din partea Ocârmuirii.
Art. 159. Aducerea şi scoaterea din Valahia în Moldavia ce vor face locuitorii, Valahiei şi din potrivă, a orice fel de product al ţerii, care se va cunoaşte că este spre folosul amânduror noroadelor, precum vite şi alte producturi pentru trebuinţa cea de toate zilele a locuitorilor, sunt slobode şi nesupuse la nici un havaiet sau vamă.
Lucrurile ce vor fi vătămătoare uneia din amândouă Prinţipaturile, precum trecerea turmelor de vite, pentru negoţ şi vânzarea lor în bâl-ciurile ţerii şi peste hotarele lor; asemenea şi căratul grânelor, a sării şi a săului din Moldavia în portul Brăilei şi alte schele ale Valahiei, este cu totul oprită.
Art. 372. Făcătorii de rele, criminalii Statului, dezertorii precum şi datornicii ce vor scăpă dintr’un Prinţipat într'altul, să vor da înapoi deopotrivă împreună cu toate lucrurile ce vor luă cu dânşii, după întocmirile unui aşezământ de dare înapoi ce se va legiui într’amândouă stăpânirile.
Art. 373. Locuitorii satelor sălăşluiţi pe hotarul acestor două ţeri având trebuinţă de a trece vremel-niceşte dintr’un hotar pe altul, pentru munca săteneştii iconomii pe moşiile învecinate, vor fi slobozi de a o face, tocmindu-se însă cu proprietarii a-celor moşii, şi împuterniciţi cu slobozenie de voie din partea Judecătof riilor satelor, fără nici o dare, nici fâcânduli-se vreo împiedecare din partea stăpânirii.
www.digibuc.ro
DIVANORILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, I.
277
Art. 430. Monedele vor avei acelaş curs şi acelaş preţ în âmbe Prinţipatu-rile, întocmai cu principiile preţurilor aşezate la Capul Fipansului art. 81.
Art. 81. Preţul tutulor monedelor de aur sau de argint ce vor intră în Moldova, se va statornici după a lor de sine curată şi adevărată valoare, potrivit cu aceea a galbă-nului de Olanda, care cuprinde 60 grăunţe de aur şi 9/is grăunţe de miglă, în preţ de 31Vs lei galbănul, sau de 14 sorocoveţi, după cursul de astă-zi a galbănului şi a soro-covăţului. Această preţuire va fi de temeiu nestrămutat a cursului monedei în toate materiile şi alişveri-şurile din lăuntru a Moldovei.
Am alăturat faţă ’n faţă textul Regulamentului Organic al Moldovei de textul Regulamentului Organic al Valahiei, pentru a dovedi că dorinţa Unirii celor două Principate eră naturală, fiindcă ea reiese în toată claritatea din înseşi diferinţele caracteristice ale expresiuniloj? întrebuinţate de o parte şi de alta, nu mai puţin însă din tendinţa unei aplicări practice a acestei Uniri, până la o parţială unire vamală şi la fixarea unirii monetare pentru \uoneta de aur şi de argint (Galbănul olandez şi Sorocovăţul austriac).
*
După Răsboiul Crimeei putinţa Unirii Moldovei şi Valahiei într’un singur Stat a fost una din preocupaţiunile principale ale Areopagului European. Bărbaţii de Stat ai Puterilor celor mari au fost siliţi de împrejurări să-i cerceteze mai de aproape necesitatea europeană.
Guvernul Franciei a cercetat Arhiva Ministerului Afacerilor străine din Paris, iar Guvernul Sardiniei a scrutat şi el, întru cât Unirea Principatelor se înfăţişează ca o necesitate pentru a izbuti la ţelul urmărit al unităţii Italiei.
Cercetările Guvernului Francez erau mai uşoare, şi au început imediat. Arhivele sale au scos la lumină o corespondenţă a unui publicist frances — Du Bois-le-Comte — care a călătorit în Principate
Art. 475. Monedele voraveâ acelaş curs şi aceleaşi preţuri în amândouă Prinţipaturile, întocmai după cuprinderea articolului 65.
Art. 65. Galbenii împărăteşti sau olandezi să vor socoti câte 14 sfan-ţihi unul sau lei Bl şi jumătate, luându-se acest preţ de acum al galbenilor şi sfanţilor drept temeiu nestrămutat al cursului monedelor pentru toate daraverile ce urmează întru cea dinnăuntru circulalaţie a Valahiei, după intrinseca preţuire ce vaaveâ fiecare preţuire de monedă.
www.digibuc.ro
278
DIM1TRIE A. STUBDZA
în 1834, şi care arăta «Situaţiunea politică a Principatelor Române şi dorinţele locuitorilor privitoare la viitorul ţerii lor». Această corespondenţă a format baza pe care s’a răzemat acţiunea Guvernului francez.
Un extract al acestei corespondenţe a fost publicat în foaia oficială <iMoniteur Universel» din 18 Septemvrie 1856, iar «Gazeta Moldovei» din 20 Septemvrie 1856 No. 75 a reprodus acel extract în următoarea traducere românească:
«In momentul când viitoarea reorganizare a Principatelor Dunărene ocupă atenţiunea cabinetelor şi când se agită cestiunea Unirii acestor două provincii într’una singură, credem că nu se va ceti fără interes extrasul următor din corespondenţa scrisă înainte de mai bine de douăzeci de ani de d-1 Du Bois-le-Comte, asupra acestei combinaţiuni importante, care de atunci preocupă foarte mult populaţiunea moldo-valahă. Ea are data de 17 Maiu 1834.
«___Cele două Principate, unite prin comunitatea originii lor, a limbii
lor, a istoriei lor şi a poziţiunii lor politice actuale, aspiră să se unească într’un singur stat.
«Un Ministru din Moldova îmi ziceâ:'— Făcând unirea vom aveâ o economie însemnată în administraţie, forţe şi mijloace mai mari şi ceva mai multă însemnătate în Europa şi încredere în viitor. Neînsemnata împotrivire ce ar mai puteâ există în contra acestei măsuri la unii membri ai boierimii, este puternic combătută de către numeroasele căsătorii contractate în societatea din cele două capitale. Poporul din Moldova n’are nici o prejudecată în contra acelui din Valahia: uşor se vor obicinui unii şi alţii a se consideră că fac parte din aceeaş familie, adoptând numele de Român, care este numele generic al întregii rasse dacoromâne. Cei din Bucureşti ar voi ca oraşul lor să devină capitala noului stat; cei din Iaşi simţesc că capitala lor e prea aproape de Ruşi pentru a se puteâ bucură de acest folos. La început Domnitorul ar puteâ rezidă alternativ în amândouă capitalele, sau Capitala s’ar stabili în oraşul Focşani, care e tăiat de linia de graniţă fixată între amândouă ţerile. Vom reluă atunci vechiul nume de Dacia, care nu este necunoscut Europei şi care va deşteptă simpatii favorabile nouă, în-cunjurându-ne de farmecul marilor amintiri istorice comune de o potrivă întregii noastre naţiuni.
«Idea Unirii celor două Principate într’un Mare Ducat al Daciei, nu numai n’a rămas necunoscută Ruşilor, ci a primit foarte de curând oarecare încurajare din partea lor. O instrucţiune comunicată de d-1 Minziaki Comitetului de Reforme şi care trată despre dispoziţiunile şi principiile generale de sta-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, ' I.
279
bilit în Regulament, amintiâ cu tărie foloasele şi urmările salutare,(cari ar rezultă pentru amândouă Principatele din grija ce ar aveâ ele bă strângă tot mai mult legăturile cari le unesc, în chipul de a formă, cât ’ va fi cu putinţă, o singură naţiune. Unul dintre comisari, d-l Iordachi Catargiu, a luâf notă de această recomandare pentru a propune Unirea Celor două provincii sub un singur guvern. Propunerea aceasta, primită de întregul Comitet, aprobată de generalul Kisseleff şi de d-l Minziaki, a fost înaintată la St. Petersburg.
«Ea s’a înapoiat cu invitarea de a i se da urmare şi Comisiunea tocmai se ocupă cu redactarea ei pentru a fi propusă Curţii Imperiale şi Adunării, când d-l Catargiu ceru, ca pentru a se înlătură orice gelozie, să se adaugă^ că. prinţul ce va fi pus să guverneze noul stat, să nu aparţină nici uneia din cele trei mari puteri vecine. D-l Catargiu atribue acestei propuneri adiţionale lăsarea în părăsire de acum înainte a proiectului de Unire, pin ac^sţ moment n’a mai fost vorba de el, sau fiindcă Rusia a recunoscut în spirţtjţl cu care a fost primit, o intenţiune duşmănoasă, sau fiindcă clauza ce aveâ, să i se adaugă, zădărniciâ unele speranţe personale.	t
«Crearea unui Mare Ducat al Daciei, care să întrunească amândouă Principatele, mi s’a părut a fi aci expresiunea dorinţei obşteşti a acestei ţeri. Jd’am pus în legătură la Iaşi cu toţi oamenii cari ieau oarecare parte ţa afaceri şi fără să iie provocaţi de ţnine/ după primele cuvinte schimbate, cu toţii re-veniau să-mi exprime această dorinţă şi cu toţii erau de acord să spună/ că Moldova nu poate trăi îmbucătăţită şi închisă îjntre vama Jrusă şi cea aiţstriacă. In Bucureşti am găsit în fundul inimilor aceeaş dorinţă, dar aci se exprimau asupra ei cu mai multă rezervă. Aceasta se datoreşte deosebirii de caracter, precum şi faptului că Valahii, cari posedă toate elementele hei cesare pentru a există ca naţiune, simţesc mai puţin nevoia Unirii. O socdteală de interes particular îi mai face să se teamă, ca boierii moldpveni, compa-( rativ mai numeroşi decât ei, să nu vină atunci să ocupe funcţiunile, ceeace este aci un motiv de primul rând.	* i
«De idea Unirii celor două Principate se leagă idea de a se încredinţa domnia unui Principe străin. Aceasta de asemenea este o dorinţă obştească* care nu o ascund decât cei ce-şi simţesc interesele lor particulare compromise prin, realizarea ei şi chiar printre aceştia se găsesc mulţi cari se rP dică deasupra acestei consideraţiuni.
«Tatăl meu a fost Domn şi unchiul meu este acuma Domn», — îmi zipeâ Beizade Ghica—, «cu toate acestea aş face orice sacrificii pentru a procură «ţerii mele cele două baze de existenţă, cari i-ar puteâ permite să spere oare-«care stabilitate:—-Unirea ambelor principate şi ridicarea unui Prinţ străin —n». «Vom primi cu lacrămi de recunoştinţă orice Prinţ străin» îmi ziceâr Marele Vornic Pilipescu,
www.digibuc.ro
280
DIMITBIE A. STURDZA
«In sf&rşjt dorinţa de a vedea, sau Dacia sau chiar Principatele în actuala lor stare, sustrase pnoteoţiunii excluzi ve şi imperioase a unei şimgure curţi şi puse sub aceea a marilor puteri europeane; această, dorinţă, manifestată încă de mult timp, mi-a fost exprimată de asemenea şi în mai multe rânduri, atât în Iaşi cât şi în Bucureşti, şi realizarea ei se consideră ca necesară pentru a se completă opera de regenerare a acestei ţeri».
Ihformaţiunile lui ]£)u Bois-le-Comte au fost utilizate de 6uvernul francez în corespondenţa sa diplomatică.
Baronul de Bourqueney, reprezentantul Franciei în Conferinţele dela Viena din 1855 a avut-o de sigur sub ochii săi, precum a avut şi articolele Regulamentului Organic referitoare la Unirea Principatelor.
In conferinţa a IV dela Viena din 26 Martie 1855, Baronul de Bourqueney a cerut a desvolta în numele guvernului său câteva puncte de vedere, cari nu au fost luate în consideraţie de Conferinţă în momentul în care s’au stabilit principiile, prin a cărora aplicare s’ar putea asigura realizarea primei garanţii privitoare la organizarea Principatelor Moldova şi Yalahia.
Aceste piincte de privire sunt cuprinse în Memorandul următor:
«După însuş textul notelor din Viena şi, interpretarea ce li s’a dat lor prin o comună înţelegere, gândul celor trei Cabinete aliate a fost, nu numai a sustrage teritoriul Principatelor unei influinţe care se exercită asupra lor în mod excluziv, ci totodată de a face din ele un fel de stavilă naturală peste care să nu maii poată păşi o asemenea influinţâ spre a ameninţă Imperiul Otoman.
«Intre combinaţi uni le ce se prezintă pentru a asigură Moldaviei şi Valahiei o consistenţă şi o forţă îndestulătoare, cea dintâi ne pare a ii Unirea acelor Prinoipate într’un singur stat- Nu e necesar a insistă asupra ce a făcut natura spre a felicită această unire — asupra identităţii limbii, obiceiurilor, a. legilor şi a intereselor lor. Dorinţa acestor provincii în această privire este conform cu convenienţele guvernelor aliate: ele nu văd în fuziunea lor ad--ministratjvă decât aplicarea unui plan, care de mulţi ani este obiectul necurmatelor lor preocupaţiuni, şi care a fost chiar indiGat în unul din articolele Regulamentului lor Organic, elaborat de Rusia în 1829, la o epocă în care se constată în toate şilinţa de a desăvârşi despărţirea lor morală de Imperiul Otoman.
«In cazul prezent, interesul Puterii Suzerane conglâsueşte în totul cu inr teresul general şi cu interesul celor două provincii; şi este dar de crezut că consilierii cei mai luminaţi ai Sultanului vor fi favorabili unei combina-ţiuni, care ar stabili astfel pe malul stâng al Dunărei un mare Principat cu
www.digibuc.ro
DIVANORILE AD-HOC DtN IAŞI ŞI BDCOREŞTI, 1.
281
o populaţiune de aproape 4.000.000 locuitori în locul a două Principate, până acum prea slabe pentru a opune o rezistinţă eficace acţiunii Rusiei.
«Aceleaşi consideraţiuni, cari impun dorinţa ca Moldavia şi Valahia să fie întrunite sub un singur guvern, aceleaşi consideraţiuni cer ca acest guvern să aibă toate condiţiunile de putere şi de durată şi un sistem apropiindu-se cu cât se va puteâ mai mult de forma monarhică, pentru a răspunde în mod complet ţelului ce se propune. O putere timpurară lasă un oâmp deschis competiţiunilor şi luptelor de partid, cari nu ar face decât a facilitâ reîntoarcerea influinţei, pe care dorim cu toţi a o depărtâ. O putere pe vieaţă ar aveâ aproape aceleaşi inconveniente, căci dacă schimbarea persoanelor ar fi mai puţin frecuentă, ea n’ar suscită mai puţine competiţiuni, cari ar provocă aceleaşi intrigi. Istoria Principatelor nu a fost, putem zice, decât trista experienţă a acestor două moduri de guvern.
«Autoritatea supremă ar trebui să fie dar ereditară, ca să poată ea îndeplini cu siguranţă rolul important ce i s’ar da.
«Asupra acestei cestiuni a eredităţii, opiniunea Porţii nu ne este ounos-
cută____Poarta însă nu poate privi această concesiune ca incompatibilă cu
drepturile ei suverane şi cu principiile Imperiului. Poarta nu ar aveâ dar obiecţiuni de fond în contra unei schimbări, care, de altă parte, ar fi favorabilă intereselor sale de pe malul stâng al Dunărei.
«In această privire ar fi două căi de urmat. Sau s’ar mărgini pentru moment a proclamă ereditatea conferind suveranitatea du titlu condiţional unui Principe din ţară, rezervându-şi Poartă â apreciâ într’un timp dat devotamentul şi titlurile persoanei alese. Sau s’ar adoptă o măsură, care ar fi cea mai bună, fiindcă ar decide chiar de pe acum cestiunea, şi anume a face un apel la un Principe dintr’o familie domnitoare din Europa.
«Aceasta a fost combinaţiunea, la care Puterile s’au gândit pentru Grecia, căci la epoca când au ajutat Grecia a se constitui, ele credeau că un Principe ereditar dintr’o familie domnitoare va întări poziţiunea Greciei şi a Turciei. Puterile nu se îndoiau atunci, că Turcia ar fi dat consimţimântul său, şi ele nu priviau că va fi imposibil, ca un Principe creştin să primească guvernul noului Stat cu condiţiunea de a recunoaşte Suveranitatea Sultanului. Aceasta rezultă din Protocolul conferinţei dela Londra din 21 Martie 1829.
«Importanţa noului Principat, prin poziţiupea sa politică şi numărul popu-laţiunii bale, ar asigură unei dinastii creştine îndestulate şi mari foloase, pentru ca vasalitatea să nu fie în realitate o obiecţiune decizivă»___
După ce a dat cetire Me "orandului Cabinetului de Paris, Domnul de Bourqueney a adăogat,-r«9ă infcenţiunea şa nu eşts a provoca
www.digibuc.ro
282
DIMITRIE A, STURDZA
în acel moment o discuţiune asupra Gestiunilor conţinute în el, -şi că e bine înţeles, că aceste cestiuni nu vor face obiectul delibe-raţiunilor Conferinţei decât cu oonsimţimântul Porţii».
După această declaraţie a urmat în Conferinţe o scurtă discuţiune, consemnată în Protocolul al Vl-a:
a Lord John Russell a observat, că dacă în discuţiunea asupra întâiei baze a negociaţiunii nu a cuprins mai multe cestiuni precum — Unirea celor două Principate într’unul singur, guvernul Gospodarilor pe vieaţă sau ereditar, oportunitatea unei reprezentaţiuni naţionale,*r- cauza nu a fost că importanţa i-a scăpat din vedere. Atunci i s'a părut că iniţiativa propunerilor de această natură reveniâ Sublimei Porţi şi că luarea ei în consideraţiune trebuia amânată până în momentul în care Guvernul otoman ar fi în măsură a cunoaşte întreaga cugetare a Conferinţei.
«Lord Westmoreland a aderat la opiniunea colegului său.
a Contele Buol deasemenea a opinat că iniţiativa propunerilor de această categorie aparţine Sublimei Porţi.
«Principele Gortchacow a stabilit în privinţa desvoltării întâiului punct, că nu puteâ să fie obligatoriu decât ce a fost parafat de d-nii Plenipotenţiari, dar că alte puncte de vedere privitoare la cestiunea de care e vorba pot să dea loc la discuţiune numai la timp oportun.
«Plenipotenţiarul Otoman arată, că cestiunilş cuprinse în Memorandul francez interesează în mod prea direct drepturile Puterii Suzerane, pentru ca să nu rezerve Guvernului său dreptul de iniţiativă».
Aci s’a terminat discuţiunea şi Conferinţa din, Viena din 1855 nu a luat nici o deciziune asupra acestui punct.
Corespondenţa lui Du Bois-le-Cointe sa află întrebuinţată în mod mai întins în câteva rapoarte ale Consulului General al Franciei din Bucureşti Beclard adresate Comitelui Walewski la Paris în 1856. Voiu cita aci numai unul din aceste rapoarte, acela din 6 Septemvrie 1856:
«.,., In 1834 ca şi în 1849 Rusia şi Turcia, prin derogaţiune dela Regulamentul Organic, în loc să lase naţiunii însăş alegerea prinţului, şi-au luat dreptul de a-1 numi ele prin o comună înţelegere.... Se poate zice, că în 1834 Rusia şi Turcia erau speriate mai dinainte de aplicarea unui Regulament, în care se strecurase câtevâ instituţiuni liberale, şi că în 1849, expe-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, I.
283
Henţa făcută cu acest Regulament confirmă, temerile, dacă nu ale Turciei cu care Românii dela 1848 au simpatizat, dar cel puţin ale Rusiei, care găsiâ ocazia binevenită să revină asupra concesiunilor sale. In sfârşit în 1834 ca şi în 1849 lumea erâ încă sub impresiunea evenimentelor din Franţa şi cabinetul din Petersburg simţiâ nevoia de a face să prevaleze principiul de autoritate chiar în detrimentul respectului datorat unei legi organice....
«Cred că nu pot face mai bine decât a cită din nou corespondenţa d-lui Du Bois-le-Comte cu Guvernul francez. Iată ce scriâ acest diplomat în 17 Maiu 1834:
«1. Regulamentul Organic.
«Principatele Dunărene au conservat în organizaţia lor politică oarecari «aparenţe de guvern reprezentativ sub regimul Domnilor. Rusia denunţând «Europei viciile administraţiei turceşti şi-a luat îndatorirea de a o înlocui «cu cevâ mai bun.
«O circulară anterioară, străină de spiritul şi ideile ce domină în acest «moment cabinetul din St. Petersburg, a determinat natura instituţiunilor «ce au fost date celor două provincii.
«împăratul Alexandru în amestecul ideilor sale^de filantropie şi ambiţiune, «a invitat în mai multe rânduri şi cu multă stăruinţă pe boieri, ca să-i «aducă la cunoştinţă reformele ce ar fi necesare să se introducă în guver-«narea patriei lor.
«Mai multe scrisori scrise în acest sens de d-1 de Nesselrode «boierilor cu «gânduri bune»—aşâ erâ adresa—au fost trimise în 1820 numeroşilor Va-«lahi refugiaţi în Transilvania.
«Valahii au însărcinat cu redactarea răspunsului la aceste scrisori pe un aFrancez, d-1 Coulin.
«D-1 Coulin a cărui influenţă modestă şi muncă neobosită au contribuit «până acum foarte mult la stabilirea şi desvoltarea nouălor instituţiuni valahe, «a redactat, în înţelegere cu câţivâ boieri, un memoriu în care cereau rea-«nexarea la Principate a cetăţilor turceşti de pe malul stâng al Dunărei, «restabilirea dreptului de alegere a Domnului, prelungirea autorităţii Dom-«nilor pe tot timpul vieţii lor, supraveghierea impozitelor de către o adu-«nare permanentă.
«Când memoriul d-lui Coulin a ajuns în mâna împăratului Alexandru, «acesta se află la Verona. Ideile sale se schimbase.
«Acest plan de reforme, conceput într’un spirit care coreSpundeâ scriso-«rilor scrise in numele său anume pentru a-1 provocă, i-a părut a fi pro-«dusul părerilor politice pe cari el le combăteâ în Italia.
www.digibuc.ro
DIMITRlfe A. STURDZA
284
«El consideră drept revoluţionari pe boierii «cu gânduri bune», cărora se «adresase d-1 de Nesselrode; şi nu mai fu vorbă de acest plan.
«Cu toate acestea memoriul valah a fost dus la St. Petersburg şi când, «cinci ani în urmă, a fost nevoie Să se reglementeze soarta Principatelor, «împăratul Nicolae. ocupat atunci mai mult de scopurile sale politice decât «de spiritul popoarelor, a adoptat punctele lui principale şi le-a introdus pe «rând, întâiu în Convenţiunea dela Ackerman, pe urmă în Tratatul dela «Adrianopole.
«Principiile puse în aceste tratate au servit de bază, când Rusia a trebuit «să dea celor două Principate un sistem de guvernământ.
«Conformându-se Convenţiei dela Ackerman, Rusia a întrunit la Bucureşti «în 1829, sub prezidenţia d-lui Minciaky, un Comitet de reforme, compus din «două secţiuni, una valahă şi alta moldovenească. Aceste secţiuni erau în-«sărcinate să pregătească separat îmbunătăţirile organice, a căror natură se «indică treptat-treptat precum şi dispoziţiunile principale într’o serie de in-«strucţiuni pe cari guvernul rusesc le adresă consulului său.
«Lucrarea fiecărei secţiuni, trimisă la Petersburg, a fost examinată, mo-«dificată, completată şi la urmă amândouă reunite într’o singură lucrare de «către miniştrii imperiali, asistaţi de doi membri ai Comitetului, dintre cari «unul eră actualul Domn {^Moldovei, Mihail Sturdza.
«Astfel refăcută lucrarea fu prezentată spre a fi adoptată de cele două «Adunări a Valahiei şi a Moldovei, compuse, după vechea legislaţie a ţerii, «din boieri, episcopi şi deputaţii mănăstirilor.
«Notele venite dela Petersburg şi avizurile generalului Kisselef au lămurit «direcţiunile, au uşurat şi câte odată au provocat şi oarecari discuţii în adu-«nări; iar Rusiei i s’a rezervat totdeauna o largă putinţă de a interveni.
«Regulamentul de reforme odată adoptat, a fost pus în aplicare, fără a «se aşteptă ratificările şi s’au numit două nouă Adunări, una pentru Valahia «şi alta pentru Moldova, după modul stabilit într’însul.
«Aceste Adunări s’au ocupat numai decât să iea diferite măsuri cari ser-«vesc la completarea Regulamentului şi cari împreună cu el trebuiau intro-«duse într’un Codice general.
«Cu toată atotputernicia Rusiei, Regulamentul şi anexele lui n’au trecut «fără opoziţie.
«Generalul Kisseleff a fost nevoit să exileze în Rusia pe Mitropolitul Va-«lahiei. Boierul Văcărescu a protestat cu tărie în Adunare in contra acestei «măsuri.
«Am protestat, imi spuneâ el, şi am amintit că noi am avut în toate «timpurile dreptul de a ne face singuri legile. Am declarat că dacă com-«patrioţii mei împărtăşesc părerile mele, nu le vom primi în nici un chip
www.digibuc.ro
DIVANDRILE Ap-HOC DIN tAŞI ŞI BUCUREŞTI, I.
285
«dela nimeni, ni că chiar din mâna cea mai prietenoasă, şi mai phţin suspectă) «nici chiar din mâna lui Dumnezeu. Că trfebue să votăm sub prezidenţia «Mitropolitului şi că însemnează a ne silui părerile exilându-se acest prelat, «în momentul când experienţa Jui ni eră mai necesară».
«Trei deputaţi valahi au refuzat în mod hotărîtor a da consimţământul «lor la Regulament.
«Printre Moldoveni opoziţia a fost şi mai vie şi mai generală.
«2. Numirea Domnilor.
«Regulamentul Organic amintind în această privinţă dispoziţiunile tra-«tatelor dela Akerman şi Adrianopole a sancţionat veehiul drept al Prin-«cipatelor de a-şi alege singure Domnii. El a precizat cu o îngrijire specială «formalităţile ce trebue observate cu ocazia acestei alegeri şi a dat cele «mai deplinp garanţii independenţei voturilor, obligând chiar pe alegători f<să depună jurământ că nu vor ascultă de nici o influinţâ străină.
«Dar după ce toate aceste garanţii au fost completate şi stabilite, ele «au fost amânate pentru viitor.
«Rusia a anunţat că pentru această singură dată Principii vor ii desem-«naţi de cele două Puteri protectoare, şi că în ceeace o priveşte pe ea în «particular, lipsită de orice interes personal, va lăsă Sultanului numirea lor.
«Toţi s’au simţit jigniţi de acest act de atotputernicie şi de această ge-«nerozitate ridicolă, care cu o singură trăsătură anulă garanţiile, ce au fost «prelucrate cu atâta grijă în favoarea PrincipatelQr.
«Toate privirile s’au îndreptat asupra alegerii ce sp va face.
«Eră evident că această alegere a rămas în mâinile Rusiei.
«3. Domnul Ştirbei.
«Dacă Rusia ar fi avut ca idee principală în alegerea Domnilor, să susţină «şi să desvolte reformele fericite introduse de ea, i se prezintau doi can-«didaţi, cari erau atât prin caracterul lor cinstit, cât şi prin talentele lor, cu «totul superiori altora şi erau departe de a afectă o opoziţie jignitoare pen-«tru Rusia. Aceştia făceau parte din ministerul ce Rusia formase — d-1 Ştirbei «pentru Valahia şi d-1 Alecu Gbica pentru Moldova.
«Dar Rusia cereă înainte de toate un devotament mai personal cauzei «sale şi garanţii cari să-i asigure mănţinerea influinţei sale asupra per^oa-«nelor desemnate.
<i4. Domnul Alexandru Ghica.
«Ea a crezut să găsească aceste avantagii în d-nii Alexandru Gbica şi «Mibail Sturdza.
www.digibuc.ro
286
DIUITRIE A. 8T0RDZA
«Cel dint&iu este un caracter cinstit. Are chiar un fel de tendinţă roman-«tică, însă spiritul său este încet şi puţin desvoltat. Educaţia sa a fost ne-«glijată şi cunoştinţele sale sunt foarte mărginite.
«In sfârşit -— şi aceasta este trăsătura principală a caracterului său — el «este cu atâta mai susceptibil la influinţe, cu cât este mai puţin luminat «şi mai sincer doritor de a face bine. Astfel abia numit, a consimţit să pri-«mească dela generalul Kisseleff un prim ofiţer de ordonanţă şi un secretar.
5. Domnul Mihail Sturdea.
«Se bânueşte că prinţul Mihail Sturdza se va mănţineâ mai independent «faţă de cei ce-1 înconjoară. Spiritul său mai fin, mai mlădios, mai activ şi «mai pătrunzător de idei, de mai multă siguranţă şi de un devotament mai «puţin orb.
«Interesul care-1 face rus, poate să se schimbe cu împrejurările. Dar Rusia «consideră ca o garanţie a credinţei sale întinsele proprietăţi ce le are în «Basarabia şi cari, după cum îmi spuneâ d-1 de Stemposky, consul rus în «Iaşi, fac din el un semi-supus».
«Intr’o altă depeşă din 18 Maiu 1834, d-l Du Bois-le-Comte, vorbind despre relaţiunile sale cu persoanele principale din Bucureşti, se exprimă astfel:
«printre persoanele cu cari Împrejurările m’au pus în legătură în Bucu-«reşti, am deosebit câtevâ, cari păreau a fi în poziţia de a aveâ roluri prin-«cipale sub regimul care începe.
1. Cei doi fraţi Ştirbei şi Bibescu.
«In fruntea tuturor erau cei doi fraţi Bibescu, despre cari am avut mai «de multe ori ocazia să vorbesc E. V. în depeşile mele, unul Ministru de «Culte, celălalt al Afacerilor străine. Amândoi sunt încă foarte tineri, amândoi «au fost la Paris pentru completarea studiilor şi sau întors cu amintiri şi idei «cari îi leagă de Franţa, dar având totodată şi un respect sincer pentru tot «binele ce generalul Kisseleff l-a făcut acestei ţeri şi ale cărui instrumente «principale au fost ei, deşi în fond nu aparţineau decât ţerii lor.
«In genere se crede că incontestabila superioritate, ce le-a procurat o in-«fluenţă cu totul dominantă sub administraţia rusească, le asigură o ase-«mene poziţiune şi sub noul Domn.
«Cel dintâiu dintre fraţi, d-l Ştirbei, a luat numele unui bogătaş care l-a «adoptat.
«In relaţiile mele cu diferitele persoane, caracterul d-lui Ştirbei, marea sa «influenţă şi incontestabila sa superioritate asupra tuturor celorlalţi membri «ai guvernului, m’au îndemnat să mă explic cu el cu mai multă libertate.
www.digibuc.ro
D1VANURILE AD-HOC DIR IAŞI $1 BUCUREŞTI, I.
287
«Aceasta am făcut-o într’o convorbire, care îndulcită şi ornată cu arta ce «el posedă, mi-a stabilit situaţiunea şi natura acţiunii mele în ţară şi m’a «dispensat de orice altă, explicare cu boierii».
«D-l Du Bois-le-Comte reproduceă aci chiar termenii acestei conversa-ţiuni, şi sfaturile ce a dat d-l Ştirbei erau excelente. Ele au exercitat de sigur o oarecare influinţă asupra atitudinii lui».
*
Unirea Principatelor Moldova şi Yalahia într’un singur stat sub domnia unui Principe ereditar dintr’o familie domnitoare europeană pătrunsese în cercul necesităţilor politice celor mari, cu toate dificultăţile ce ea întâmpină, de câte ori se iviâ o fază nouă a încercărilor ce se făceau pentru a o realiza.
S’a mai dovedit încă odată, ce pot credinţa nestrămutată în progresul omenirii, şi răbdarea de a aştepta până ce acea credinţă se lăţeşte în vieaţa statelor mari şi puternice spre a produce rezultate folositoare şi pentru cei mici şi slabi.
Cestiunea Unirii Principatelor Moldova şi Yalahia într’un singur Stat sub domnia ereditară a unui Principe străin a fost pusă în mişcare, nu ca un interes al unui imperiu, ci ca un interes general al dreptăţii şi al umanităţii.
Această cestiune a avut mulţi protivnici, căci ea atingea obiceiuri vechi de dominaţiune, cari nu se mai potriviau cu impulsiunile date popoarelor destinate a trăi mai departe şi a participă şi ele la desvoltarea pacinică a traiului omenesc.
Cestiunea aceasta intrase în preocupaţiunile politice necurmate ale împăratului Napoleon al III, ale Regelui Victor Emanuel şi ale Comitelui de Cavour.
Ea a făcut un mare pas înainte, când Puterile cele mari ale Europei au fost silite de împrejurări să iea o hotărîre în privirea ei, când s’au întrunit în Congresul de Paris în 1856 şi au semnat Pacea din 30 Martie 1856.
In discuţiunile ce au urmat în acel Congres, s’au desvălit oine; din diferite cauze mai mari sau mai mici, eră amic sau inimic.
S’a dovedit că cestiunea aceasta nu putea fi îngropată sau înne-cată, odată ce dreptatea ei eră vădită ca o necesitate absolută şi imediată pentru Principatele Române ca şi pentru Italia.
Desbaterile anevoioase urmate în Congres arată aceasta în amândouă direcţiunile.
Congresul de Paris s’a1 întrunit în 16 Aprilie 1856. In întâia şi
www.digibuc.ro
288
DIMITRIE A. 8TURDZA
a doua Conferinţă se constată de către Preşedintele Corniţele Wa-lewsTci, că Puterile iau de bază a negocierii păcii propunerile consemnate în Protocolul din Viena, din 1 Fevruarie 1856, de Reprezentanţii Franciei (Bourqueney), Marei-Britanii (G. Hf Seymour), Auştriei (Buol-Schauenstein), Rusiei ^Gortschakoff) şi Turciei (Ilizam).
Acest Protocol avea următoarea cuprindere:
«In urma primirii de către Curţile respective â celor cinci propuneri cuprinse în documentul anexat aci sub titlul de Proiect de Preliminarii, subsemnaţii, după ce l-am parafat, în conformitate cu autorizarea ce am primit in acest scop, am convenit ca guvernele noastre să numească fiecare plenipotenţiari investiţi cu depline puteri pentru a procedă la semnarea preliminariilor de pace formale, a încheiâ un armistiţiu şi un tratat de pace definitiv. Numiţii plenipotenţiari se vor întruni la Paris in termen de trei săptămâni, cu începere de astăzi, sau dacă se poate şi mai curând».
Punctul întâiu priviâ Principatele Dunărene, şi glăsuiâ astfel:
«Desfiinţarea completă a protectoratului rusesc.
«Rusia nu va exercită nici un drept particular sau excluziv de proteeţiune sau de ingerinţă în afacerile interne ale Principatele Dunărene.
«Principatele îşi vor păstră privilegiile şi imunităţile lor sub suzeranitatea Porţii şi Sultanul va mai acordă sau confirmă acestor Principate, în înţelegere cu Puterile contractante, o organizaţie interioară conformă cu nevoile şi dorinţele populaţiunii.
«In înţelegere cu puterea Suzerană Principatele vor adoptă un sistem deu fensiv permanent, reclamat de situaţiunea lor geografică; nici 0 piedică nu se va pund măsurilor extraordinare de apărare ce ele Vor fi nevoite sâ iea, pentru a respinge orice atac din afară.
«In schimbul fortăreţelor şi teritoriilor ocupate de armatele aliate, Rusia consimte la o rectificare a graniţei sale dinspre Turcia Europeană. Această graniţă rectificată în chip conform cu interesele generale, va începe din apropierea Hotinului, va urmă linia dealurilor ce se Întinde în direcţiunea sud-estică şi va încetă la lacul Salzyk. Traseul va' fi definitiv reglementat prin Tratatul de pace şi teritorul cedat va fi înapoiat Principatelor şi Suzeranităţii Porţii».	1
Iu şedinţa a Yl-a, din 8 Martie, Congresul examinează propunerile relative la organizarea Principatelor.
«D-l Comite Walewski observă, că înainte de a atinge acest punct important al negocierilor, este indispensabil să se discute o cestiune care este predominantă şi soluţiunii căreia sunt subordonate în mod necesar lucrările
www.digibuc.ro
DIVANtJRtLE AD-HOC d!n IAŞt Şt RUCUREŞTI, i.
ââ9
ulterioare -ale Congresului în această privinţă. Această cestiUne este de a se sti, dacă Moldova şi Valahia vor fi pe viitor unite într’un singur principat sau dacă vor continuă să aibă o administraţie separată. Domnul Primpleni-potenţiar al Franciei crede, că Unirea celor două provincii răspunzând Unor necesităţi scoase la lumină în urma examinării cu atenţiune a adevăratelor lor interese, Congresul ar trebui să o admită şi să o proclame.
D-l Prîmplenipotenţiar al Mar ei-Britanii împărtăşeşte şi sprijineşte aceeaş părere, bazându-se în special pe utilitatea şi interesul, de a se luă în serioasă consideraţiune dorinţele popoarelor, de cari, spune el, e bine totdeauna să se ţină seamă.
D-l Pritnplenipotenţiar al Turciei o combate. Aali-Pâşa susţine că nu tre-bue să se atribue acestei separaţiuni a celor două provincii situaţiunea căreia e vorba să i se pună sfârşit; că separaţiunea datează din vremurile cele mai vechi şi că turburarea ce a domnit în Principate îşi are originea într’o epocă relativ recentă; că separaţiunea este urmarea naturală a obiceiurilor şi deprinderilor cari se deosebesc într'o provincie şi în ceealaltă; că unii indivizi, influenţaţi de consideraţiuni personale, au putut formă o părere contrarie actualei stări de lucruri, dar că de sigur nu aceasta este părerea populaţiunii.
D-l Comite de Buol, deşi nu este autorizat a discută o cestiune pe care instrucţiunile sale n’au prevăzut-o, crede ca şi primul plenipotenţiar al Turciei, că nimic n’ar justifică Unirea celor două provincii. Populaţiunile, zice el, n’au fost consultate şi dacă se ţine seamă de valoarea ce orice aglome-raţiune de oameni atribue autonomiei sale, se poate deduce a priori că Moldovenii şi Valahii doresc înainte de toate să-şi conserve instituţiunile lor locale şi separate.
Corniţele Walewski, după ce invoacă şi alte motive în sprijinul părerii sale, răspunde că Congresul nu poate consultă direct aceste populaţiuni şi că trebue în mod necesar să se procedeze în această privinţă pe calea presupunerilor. Dar, zice el, toate informaţiunile sunt de acord să arate pe Moldo-Valahi ca animaţi în unanimitate de dorinţa de a formă pe viitor un singur principat. Această dorinţă se explică prin comunitatea originii şi a religiunii, precum şi prin precedentele cari au scos la lumină inconvenientele de ordin politic şi administrativ, ce rezultă din separaţiune. Unirea fiind fără îndoeală un element de prosperitate pentru cele două provincii, răspunde obiectului supus solicitudinii Congresului.
D-l Primplenipotenţiar al Austriei nu poate da o deplină crezare in-formaţiunilor pe cari se bazează Primul plenipotenţiar al Franciei. El socoteşte de altfel, că părerea Primului plenipotenţiar al Turciei, care e în mai bună poziţiune decât oricare alt membru al Congresului, pentru a puteâ apreciâ adevăratele nevoi şi dorinţe ale populaţiunilor, merită a fi luată în
Analele A. B —Tom. XXXIII.—Memoriile Secf. Istorice.	1S
www.digibuc.ro
290
DlMITRIE A. STURDZA
deosebită, considerare; că, de altă parte Puterile înainte de toate sunt angajate să mănţină privilegiile Principatelor şi că ar însemnă să li se aducă o gravă lovitură, dacă cele două provincii ar fi constrânse să se contopească la olaltă, deoarece cel dintâiu dintre aceste privilegii este acela, de a se ad-ministrâ separat. El adaoge că mai târziu şi după ce se va constitui în Principate o instituţiune, care să poată fi considerată în mod regulat ca organ legitim al dorinţelor ţerii, se va puteâ procedă în perfectă cunoştinţă, dacă va trebui, la unirea celor două provincii.
D-l Baron de Bourqueney răspunde primului Plenipotenţiar al Austriei, că nu-i poate împărtăşi apreciarea. Bazele negocierilor, zice el, sunt că Principatele îşi vor conservă privilegiile şi imunităţile lor, şi că Sultanul, în unire cu aliaţii săi, le va acordă sau confirmă o organizaţiune interioară conformă cu nevoile şi dorinţele populaţiunilor. Noi am înţeles deci la Viena, să rezervăm -Sultanului şi aliaţilor săi, dreptul şi grija de a se sfătui asupra măsurilor potrivite a asigură fericirea acestor popoare, ţinând seamă de dorinţele lor. Iar Francia a depus, în conferinţele din anul trecut, un act, care a pus cestiunea pe terenul discuţiei şi de atunci nu s’a ridicat de nicăiri nici o manifestare, care să poată slăbi informaţiunile ce ne fac să credem că Moldo-Valahii doresc unirea celor două provincii într’un singur Principat.
D-l Primplenipotenţiar al Sardiniei aminteşte, în scop de a stabili că dorinţa populaţiunilor în această privinţă este anterioară împrejurărilor actuale, că un articol din Regulamentul Organic a prejudecat cestiunea, înscriind în acest act principiul unirii eventuale a Principatelor.
Aali-Paşa susţine, că articolul citat de d-l Comite Cavour nu poate fi interpretat în acest sens.
D-l Comite Orloff declară că plenipotenţiarii Rusiei, având putinţa de a ap recii nevoile şi dorinţele Principatelor, sprijinesc proiectul de unire, căci va ajută la prosperitatea provinciilor.
Faţă de declaraţiunea făcută de Aali-Paşa, că plenipotenţiarii Turciei nu sunt autorizaţi să urmeze discuţia pe acest teren şi plenipotenţiarii Austriei fiind şi ei fără instrucţiuni, cestiunea este amânată pentru o altă şedinţă, pentru a le da putinţa să primească instrucţiuni dela curţile lor.
In şedinţa a VlU-a din 12 Martie, d-l Baron de Bourqueney face darea de seamă despre lucrarea comisiunii, care în ultima şedinţă a fost însărcinată să pregătească textul articolelor tratatului privitoare la oiganiza-ţiunea viitoare a Principatelor.
înainte de a da cetire articolelor propuse de comisiune, d-l Baron de Bourqueney stabileşte că scopul lucrării comisiunii a fost să împace părerile emise în ultima şedinţă.
www.digibuc.ro
DlVANtmiLE AD-HOO DIN IAŞÎ $1 feCCtJRfiŞTI, t.
m
Procedura propusă de comisiune, adauge d-1 Baron de Burqueney, se bazează pe trei principii:
Să se încheie pacea fără a-i subordonă instrumentul final unui act diplomatic rămas în suspensie;
Să se iea măsuri potrivite a se asigură de dorinţa populaţiunilor asupra cestiunilor de principiu încă nerezolvite;
Să se respecte drepturile Puterii Suzerane şi să nu se treacă cu vederea nici drepturile Puterilor garante, stabilindu-se îndoita necesitate a unui act diplomatic, care să consacre principiile adoptate ca baze de organizare a Principatelor şi a unui hatişerif care să promulge aplicarea lor.
Plecănd dela aceste trei idei comisiunea propune să se trimită numai decât delegaţi la Bucureşti, cari se vor întruni acolo cu un comisar otoman.
Se vor convocă fără întârziere Divanuri ad-hoc în capitalele celor două provincii. Ele vor fi compuse astfel încât să ofere garanţiile unei reprezentări adevărate şi serioase.
Comisiunea europeană ţinând seamă de dorinţele exprimate de Divanuri, va revizui statutele şi regulamentele în vigoare. Lucrarea ei va fi transmisă la actuala reşedinţă a conferinţelor. Pe baza acestei lucrări se va încheiâ între Puterile contractante o convenţiune diplomatică, iar Sultanul va promulgă un hatişerif care va stabili organizarea definitivă.
In şedinţa a IX-a din 14 Martie Congresul examinează redactarea pregătită de comisiune a articolelor privitoare la Principate şi destinate a figură în tratatul de pace, şi pe cari d-1 Baron de Bourquoney, în calitate de raportor, le-a comunicat Congresului în şedinţa precedentă.
Fiecare punct al acestei redactări face obiectul unei discuţiuni, la care iau parte toţi plenipotenţiarii şi după ce a fost amendată în două puncte, ea este adoptată âe Congres în termenii următori:
«Nici o protecţiune excluzivă nu se va exercită de acum înainte asupra Principatelor Dunărene. Nu va există nici o garanţie excluzivă, nioi un drept particular de ingerinţă în afacerile lor interne. Ele vor continuă a se bucură de privilegiile şi imunităţile ce le posed, sub suzeranitatea Înaltei Porţi şi sub garanţia Europei
«La reviziunea legilor şi statutelor lor astăzi în vigoare, Înalta Poartă va păstră numitelor Principate o administraţie independentă şi naţională, precum şi deplina libertate a cultului, a legislaţiunii, a comerţului şi a navigaţiunii.
«Pentru ca în vederea acestei re viziuni să se stabilească între ele un acord deplin, o comisiune specială, asupra compunerii căreia se vor înţeh ge înaltele Părţi contractante, se va întruni la Bucureşti împreună cu un comisar al Înaltei Porţi.
www.digibuc.ro
CtMlTRIE &. STURdZA
292
«Acestă oomisiune va aveă sarcina să se informeze despre starea actuală a Principatelor şi să propună bazele viitoarei lor organizaţiuni.
«M. Sa Sultanul va convocă imediat, în fiecare din cele două provincii, un Divan ad-hoc, compus astfel încât să constitue cea mai exactă reprezentare a intereselor tuturor claselor societăţii. Aceste Divanuri vor fi chemate să exprime dorinţele populaţiunilor relative la organizarea definitivă a Principatelor.
«O instrucţiune a Congresului va regulă raporturile comisiuniii cu aceste Divanuri.
«Luând în considerare părerea emisă de amândouă Divanurile, comisiunea îşi va transmite fără întârziere propria sa lucrare la sediul actual al conferinţelor.
«înţelegerea finală cu Puterea Suzerană va fi consacrată prin o Conven-ţiune încheiată la Paris între înaltele Părţi contractante şi un Hatişerif conform cu hotărîrile Convenţiunii va stabili în mod definitiv organizaţiunea acestor provincii, puse de acum înainte sub garanţia colectivă a tuturor Puterilor semnatare.
«Va există o putere armată naţională în scopul de a mănţineă siguranţa în lăuntru şi de a asigură paza fruntariilor. Nici o piedică nu va puteă fi pusă măsurilor extraordinare de apărare-ce Principatele, în acord cu înalta Poartă, vor li chemate a luă, pentru a respinge orice atac din afară.
«Dacă liniştea interioară a Principatelor va fi ameninţată sau compromisă, Puterile garante se vor înţelege cu înalta Poartă asupra măsurilor ce vor trebui luate pentru a mănţineă şi restabili ordinea legală. O intervenţiune armată nu va puteă aveă loc fără o înţelegere prealabilă între aceste Puteri».
Primul Plenipotenţiar al Turciei observă că instrucţiunile sale nu-i permit a aderă definitiv la această redacţie; el rezervă aprobarea Curţii sale, pe care o va solicită prin telegraf.
In şedinţa a XlV-a din 25 Martie articolele privitoare la Principate, revăzute de comisiunea de redactare, sunt consemnate în protocol:
«Principatele Valahia şi Moldova vor continuă a se bucură, sub suzeranitatea Porţii şi sub garanţia Europei, de privilegiile şi de imunităţile pe cari le posedă. Nici o protecţiune excluzivă nu se va exercită asupra lor de către vreuna din Puterile garante. Nu va există nici un drept particular de ingerinţă în afacerile lor interne.
«înalta Poartă se angajează să păstreze numitelor Principate o administraţie independentă şi naţională, precum şi deplina libertate a cultului, a le-gislaţiunii, a comerţului şi a navigaţiunii.
«Legile şi statutele astăzi în vigoare vor fi revizuite. PeUtru a se stabili
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, I.
293
o deplină înţelegere asupra acestei revizuiri, o comisiune specială, asupra compunerii căreia înaltele Părţi se vor înţelege, se va întruni fără întârziere în Bucureşti, împreună cu un comisar al înaltei Porţi.
«Această comisiune va aveâ ca sarcină să se informeze despre starea actuală a Principatelor şi să propună bazele viitoarei lor organizări.
«M. S. Sultanul promite să convoace imediat, in fiecare din cele două provincii, un Divan ad-hoc, compus aşa fel încât să constitue reprezentarea cea mai exactă a intereselor tuturor claselor societăţii. Aceste Divanuri vor aveâ chemarea să exprime dorinţele populaţiunilor relative la organizarea definitivă a Principatelor.
«O instrucţiune a Congresului va regulă raporturile comisiunii cu aceste Divanuri.
«Ţinând seamă de părerea emisă de cele două Divanuri, coinisiunea va transmite fără întârziere, la sediul actual al conferinţelor, rezultatul propriei sale lucrări.
«înţelegerea finală cu Puterea Suzerană va fi consacrată prin o Conven-ţiune încheiată la Paris între înaltele Părţi contractante şi un Hatişerif în conformitate cu stipulaţiunile convenţiunii va constitui in mod definitiv organizarea acestor Provincii, puse de acum înainte sub garanţia colectivă a tuturor Puterilor semnatare.
«S'a convenit că va există o putere armată naţională, organizată în scopul de a mănţineâ siguranţa în lăuntru şi de a asigură 'paza graniţelor. Nici o piedică nu se va puteâ pune măsurilor extraordinare .de apărare, pe cari Principatele, în înţelegere cu înalta Poartă, vor fi chemate să le iea pentru a respinge orice atac din afară.
«Dacă pacea interioară a Principatelor va fi ameninţată sau compromisă, înalta Poartă se va înţelege cu celelalte Puteri contractante asupra măsurilor de luat pentru a mănţineâ sau restabili ordinea legală. Nici o intervenţie armată nu se va puteâ face fără o înţelegere prealabilă între aceste Puteri».
In urma unei observaţi uni făcute de d-1 Comite de Glarendon, rămâne stabilit că firmanul de convocare a Divanurilor ad-hoc va fi făcut în înţelegere cu reprezentanţii Puterilor contractante din Constantinopol şi redactat aşâ fel ca să prevadă ^deplina executare a articolului, care determină compunerea acestor adunări.
In şedinţa a X 77-a, din 27 Martie, articolele de mai sus privitoare la Principate sunt introduse în textul Tratatului ca articolele XXII—XXVII, la cari se mai adaugă articolul XXI, care sună astfel:
«Teritoriul cedat de Rusia va fi anexat la Principatul Moldovei sub suzeranitatea înaltei Porţi.
www.digibuc.ro
294
DIMITRIE A. 8TTJRDZA
'«Locuitorii acestui teritoriu se vor bucură de drepturile şi privilegiile asigurate Principatelor şi în timp -de trei ani vor aveâ voie să-şi transporte în altă parte domiciliul, dispunând în libertate de proprietăţile lor.»
In şedinţa a XXI-a din 4 Aprilie, Corniţele WaJewshi zice, că e timpul ca Congresul să se ocupe cu instrucţiunile destinate Comisarilor cari vor fi însărcinaţi să se ducă în Principate ca să se informeze, conform art. 23 al tratatului de pace, despre starea actuală a acestor provincii şi să propună bazele organizaţiei lor viitoare. El spune că aceste instrucţiuni ar puteâ fi concepute în termeni generali; că fixând obiectul misiunii comisarilor, aşâ cum a fost definit prin însuş tratatul, ele trebue să le lase latitudinea necesară de a se informă si de a fi în măsură a-şi îndeplini pe deplin şi în chip mulţumitor misiunea ce li s’a încredinţat. I se pare că această părere poate fi primită de Congres cu atât mai mult, cu cât firmanul de convocare a Divanurilor ad-hoc trebue să fie, după cum constată protocolul şedinţei a XlV-a, făcut în înţelegere cu reprezentanţii Puterilor contractante din Constantinopol şi redactat aşâ fel ca să prevadă deplina executare a articolului tratatului care determină compunerea acestor adunări. In sfârşit crede, că redactarea acestor instrucţiuni, cari n’ar puteâ fi pregătite de către Congres, ar trebui să fie încredinţată unei comisiuni alese din sânul lui.
Congresul primeşte această propunere şi hotărăşte că comisiunea să fie compusă din Primul Plenipotenţiar al Turciei şi Plenipotenţiarii Prancie! şi ai Marei Britanii.
In şedinţa a JCXll-a din 8 Aprilie, d-1 Baron de Bourqueney ceteşte, în numele comisiunii însărcinate cu redactarea instrucţiunilor, proiectul de instrucţiuni destinate comisarilor, cari se vor duce în Principate în temeiul articolului 23 al Tratatului de pace.
D-1 Comite de Clarendon observă că Congresul ocupându-se de provinciile dunărene şi-a propus înainte de toate, să provoace exprimarea liberă a dorinţelor populaţiunilor şi că acest scop ar puteâ să nu se realizeze dacă Ho-spodarii ar rămâneâ în stăpânirea puterilor de cari dispun şi că ar fi bine poate să se caute o combinaţiune de natură a asigură o întreagă libertate Divanurilor ad-hoc.
Primul Plenipotenţiar al Austriei răspunde că nu trebue a se atinge de administraţie într’un moment de transiţie ca cel prin care vor trece Principatele decât cu cea mai mare rezervă şi că s’ar puteâ compromite totul, dacă s’ar pune capăt tuturor puterilor înainte de a constitui altele nouă; că în orice caz Congresul ar trebui să lase Porţii grija de a luă măsurile cari ar puteâ fi socotite necesare.
Aali-Paşa spune, că administraţia actuală poate nu prezintă toate garan-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, I.
295
ţiile pe cari le-ar puteă dori Congresul, dar ar fi a se expune sa cadă, în stare de anarhie, dacă sar încercă a ieşi din ordinea legală.
Lordul Cla~endon răspunde că el nu înţelege de loc să propună răsturnarea tuturor puterilor, p1 aminteşte împreună cu alţi plenipotenţiari, că autoritatea Hospodarilor actuali e ajuns la terminul fixat prin învoirea care le-a încredinţat-o şi că pentru a rămaneâ îr> limitele legalităţii, tocmai acum e ocazia a se chibzui asupra acestui lucru.
Mai mulţi plenipotenţiari de asemenea amintesc că Regulamentul Organic prevede întreruperea puterii Hospodarilor.
In urma acestor desluşiri Congresul decide că lasă pe seama înaltei Porţi de a luă, dacă va găsi de cuviinţă, la expirarea puterii Hospodarilor actuali, măsurile necesare şi potrivite pentru a îndeplini intenţiunile Congresului, combinănd libera exprimare a dorinţelor Divanurilor cu mănţinerea ordinei şi respectul stării legale.
La propunerea d-lor Primplenipotenţiari ai Marei Britanii şi Franciei şi pentru a preveni orice conflict sau discuţii regretabile, s’a luat de asemenea o comună înţelegere, că fermanul care va ordonă convocarea Divanurilor ad-hoc va fixă regulile ce vor trebui urmate în ce priveşte prezidarea acestor adunări şi modul de deliberare.
După ce a luat aceste botărîri, Congresul adoptă, cu oarecari modificări, cari sunt introduse în ele, instrucţiunile, al căror proiect l-a prezentat d-1 Baron de Bourqueney şi cari sunt anexate la prezentul protocol.
Iată aceste instrucţiuni:
«Articolul 23 al Tratatului din 30 Martie a instituit o Oomisiune specială chemată a culege elementele şi a pregăti bazele viitoarei organizări a Principatelor dunărene. In consecinţă, Puterile semnatare Tratatului s’au înţeles asupra compunerii acestei Comisiuni, în conformitate cu stipulaţiunile acelui Tratat şi Congresul întrunit la Paris a aprobat instrucţiunea, menită a regulă linia de purtare a Comisarilor, în cursul misiunii lor.
«Articolele Tratatului din 30 Martie privitoare la Principatele Valahia şj Moldavia glăsuesc astfel:
«Art. 22. Principatele Valahia şi Moldavia vor urmă a se bucură, sub Suveranitatea Porţii şi sub garanţia Puterilor contractante, de privilegiile şi imu-nităţile ce sunt în posesiunea lor. Nici o protecţie excluzivă nu se va exercită asupra lor de una din Puterile garante. Nu va fi nici un drept particular de ingerinţă în afacerile lor interioare.
«Art. 23. Sublima Poartă se leagă a conservă ziselor Principate o admi-nistraţiune independentă şi naţională, precum şi întreaga libertate a cultului, a legislaţiei, a comerţului şi a navigaţiei. Legile şi statutele astăzi în vigoare vor fi supuse unei re viziuni. Pentru a stabili o deplină înţelegere asupra
www.digibuc.ro
296
DIMITRIB A. STURDZA
acestei reviziuni, o Comisiune specială, asupra compunerii căreia înaltele Puteri contractante se vor înţelege, se va întruni la Bucureşti cu un Comisar al Sublimei Porţi. Această Comisiune este chemată a cercetă starea actuală a Principatelor şi a propune bazele viitoarei lor organizări.
«Art. 24. Maiestatea Sa Sultanul promite a convocă îndată, în flecare din cele două provincii, un Divan ad-hoc, compus astfel ca să constitue reprezentarea cea mai exactă a intereselor tuturor populaţiunilor, privitoare la organizarea definitivă a Principatelor. O instrucţiune a Congresului va regulă relaţiunile Comisiunii cu aceste Divanuri.
«Ari. 25. Luând în consideraţie opiniunea emisă de amândouă Divanurile, Comisiunea va transmite fără întârziere, la sediul Conferinţelor, rezultatul propriei ei lucrări. înţelegerea finală cu Puterea Suzerană va fi consacrată prin o Convenţie încheiată Ia Paris între înaltele Puteri contractante, şi un Hatişerif, conform cu stipulţiunile Convenţiei, va constitui în mod definitiv organizarea acestor provincii, puse de acum înainte sub garanţia tuturor Puterilor semnatare.
«Art. 26. Este bine înţeles că va fi în Principate o forţă armată naţională, organizată în scop de a mănţin&â siguranţa interioară şi a asigură paza fruntariilor. Nici o piedică nu va putea fi pusă măsurilor extraordinare de apărare, pe cari, în înţelegere cu Sublima Poartă, ele ar fi chemate a luă pentru a respinge orice agresiune din afară.
«Art. 27. Dacă liniştea internă a Principatelor ar fi ameninţată sau compromisă, Sublima Poartă se va înţelege cu celelalte Puteri contractante asupra măsurilor de luat pentru a restabili ordinea legală. O intervenţiune armată nu va aveă loc fără o înţelegere prealabilă între aceste Puteri».
«Articolele citate stabilesc cu preciziune caracterul general al misiunii încredinţate Comisarilor europeani. Cestiunile supuse studiului lor îmbrăţişează sistemul administrativ în expresiunea sa cea mai înaltă; însă principiile consacrate în mod irevocabil prin Tratat vor rămâneă în afară de cercetarea lor.
«Comisarii vor merge la Constantinopol îndată ce evacuarea succesivă a teritoriilor otomane, stipulată prin articolul 31 al Tratatului din 30 Martie, va fi făcut progrese îndestulătoare pentru ca Comisiunea să poată combină sosirea sa la Bucureşti cu deplina încetare a ocupaţiunilor timporale ale armatelor, precum şi cu executarea articolului 20 privitor la rectificarea fruntariei moldovene.
«O forţă indigenă va priveghiâ atunci la mănţinerea ordinei publice, şi autoritatea administrativă va fi datoare, de acum până atunci, a se grăbi a desvoltâ organizarea sa astfel, ca să poată răspunde la toaţe exigenţele situaţi unii.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCOREŞTI, I.
297
«După sosirea lor Ia Constantinopol, Comisarii au datoria de a se asigură că sau trimis fermanele de convocare a Divanurilor. Poarta s'a legat, în termenii Tratatului din 30 Martie, a face această convocare în forma cea mai proprie pentru a asigură o reprezentare adevărată a intereselor tuturor claselor societăţii.
«Dela Constantinopol, Comisiunea se va strămută la Bucureşti. Ea nu va aduce cu sine un sistem preconceput; insă ea se va încunjură de toate luminile, de toate informaţiunile cari-i vor permite o judecată nepărtinitoare asupra stării ţerii, aducându-şi totdeauna aminte că ea nu are decăt un caracter consultativ, şi că opiniunile ei, rezervate numai pentru Guvernele cari i-au încredinţat mandatul, nu trebue niciodată să se arate în mod evident pe terenul cercetărilor sale.
«Comisiunea va îndreptă mai ales atenţiunea sa asupra reformelor reclamate de statutele şi regulamentele în vigoare; ea va studiă starea financiară, aşezarea impozitelor, relaţiunile clerului cu administraţia, regimul mănăstirilor, sistemul militar, desvoltările de cari ticesta este susceptibil in proporţie cu puterile financiare ale ţerii. Ea va examină principiul constitutiv al puterii şi cestiunile legate de el; însă ea nu va discută nici un sistem, care ar fi în opunere patentă cu principiile generale, consacrate prin Tratatul din 30 Martie.
«îndată ce Divanurile vor fi constituite în amândouă Princincipatele, Comisiunea se va pune în relaţiune cu Preşedinţii acestor Divanuri, prin unul din membrii ales de ea pentru a fi organul Comisiunii. Ea va invită pe Preşedinţii Divanurilor a-i transmite expresiuhea dorinţelor manifestate asupra îmbunătăţirilor necesare tuturor ramurilor administraţiei şi în general asupra reformelor, cari îmbrăţişează în totalitatea lor organizarea Principatelor.
«Dacă Comisiunea va judecă, că dorinţele manifestate de Divanuri nu sunt de natură a lumină în mod îndestulător materiile supuse cercetării ei, Comisiunea le va adresă cestiuni subsidiare, şi va provocă răspunsurile necesare pentru a completă lucrarea ei proprie.
«In timpul întrunirilor acestor Divanuri, nici o influenţă nu va fi exercitată asupra mersului deliberaţiunilor lor. Orice agitaţiune din afară ar falsifică rezultatul şi ar puteă întârziă şi chiar compromite pentru totdeauna îmbunătăţirile ce Puterile semnatare Tratatului din 30 Martie se silesc a introduce, în înţelegere cu Poarta, în regimul interior al Principatelor.
«Când deliberaţiunile Divanurilor vor fi terminate, Comisiunea se va înţelege asupra unui raport general, pe care ea e datoare să-l adreseze la sediul actual al conferinţelor. Dacă această înţelegere nu s’ar puteă face asupra tuturor punctelor, ea va reproduce atât opiniunile unanime, cât şi acele asupra cărora înţelegerea nu a puţut să se facă în sânul Comişiunii.
www.digibuc.ro
298
DIMItţtlB A. 8TORDZA
«In genere, în cursul operaţiunilor Sale, Comisiunea nu va pierde din vedere adevăratul ei caracter. Ea este însărcinată eu o cercetare nepărtini-» toare şi ea nu va răspunde exact spiritului ihstituirii ei, decât ferindu-se în raporturile sale cu funcţionarii şi cu persoanele private, de orice act de autoritate sau de ingerinţă, care ar li în contrazicere formală cu scopul mi-* siunii ei».
*
jComisiunea s’a întrunit în întâiele zile ale lunii Septemvrie 1856 la Constantinopol.
Ea eră compusă: Pentru Austria—de Baronul de Koller, înlocuit de Cavalerul Liehman de Palmrode; pentru Francia— de Baronul de Talleyrand-Perigord; pentru Marea Britaniei—de Sir Henry Bul-> wer; pentru Prusia >— de Baronul de Richthofen; pentru Rusia — de D. de Basily; pentru Sardinia—de Cavalerul de Bensi; pentru Turcia — de Mehmed-Esaad-Savfet-Effendi, muşteşar al Marelui Vizir.
*
Să constatăm acum -şi sforţările diplomatice făcute de Corniţele de Cavour, ca împăratul Napoleon cu guvernul său să nu şovăească în susţinerea Unirii, ca Anglia să nu se dea la o parte de a susţinea cauza Principatelor şi ca Turcia să fie silită a se convinge, că pentru dânsa e un pericol să creadă mai departe că va putea menţine Principatele Moldova şi Valahia sub suzeranitatea ei, chiar de ar fi ajutată şi de alte Puteri, momentan favorabile Imperiului Otoman.
Vom cită extrase din câteva scrisori ale Comitelui de Cavour adresate, în momentele cele mai critice ale Congresului, marchizului Emanuel d’Azeglio, Ambasadorul Sardiniei la Londra.
Scrisoarea din 2 Martie ziceâ:
«Plenipotenţiarii francezi au dat a se înţelege, că ei vor face în privirea Principatelor propuneri cu totul altele decât cele discutate şi concertate în anul trecut la Viena. împăratul a dat, precum cred, instrucţiuni precise lui Walewski. Insă dacă nu vom fi susţinuţi de Clarendon, nu putem speră nimic».
Scrisoarea din 6 Martie arată temerea că dificultăţile se îmmul-ţeso: «împăratul ţine la Unirea Principatelor întru’un mod absolut, fie din punct de vedere 4 al proiectelor sale privitoare la Italia, fie în însuş interesul acestor ţeri. Lordul Clarendon din contra are o atitudine incertă, este nehotărît şi pare chiar a preferi sistemul statului quo. El e influenţat în această privire de Turcia, care în contra adevăratelor, ei interese, condusă de simţeminte de amor pro-
www.digibuc.ro
DIVANORILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, I.
299
priu şi de vanitate, ţine mult ca Principatele să rămână slabe şi despărţite.
«In această situaţie trebue ca acţiunea noastră să fie cu totul concentrată întru a aduce pe Lordul Palmerston la ideile Impăratui.
«Unirea Principatelor e neapărat cerută de interesele bine înţelese ale acestor ţeri. Dacă ele nu vor fi unite, dacă nu vor constitui o putere tare şi compactă, ele vor rămânea, ca şi în trecut, pradă corupţiunii şi desordinei. Toţi Valahii şi Moldovenii, cari au venit să mă vază, reclamă Unirea, ca cea mai principală binefacere, ce aşteaptă dela Congresul care se ocupă de organizarea lor. Ar fi pentru Europa o adevărată ruşine să lase aceste ţeri pradă anar-hiei şi intrigilor. Am studiat în destul aceste cestiuni şi m’am convins că dacă Principatele nu vor fi unite, ele vor rămânea într’o stare mai rea decât în trecut. Cestiunea a fost amânată în Congres, pentrucă Clarendon nu s’a putut înţelege cu.Walewski asupra Unirii. Caută să convingi pe Palmerston, că ar fi o crimă de «lese civilizaţiune», dacă el ar susţineâ statul quo şi s’ar opune dreptelor dorinţe ale întregului popor românesc».
In scrisoarea dia 7 Martie Cavour revine cu insistenţă asupra necesităţii de a se ajută un popor nenorocit:
«Cestiunea Principatelor a fost amânată pentru o şedinţă apropiată, Anglia şi Francia neputându-se pune în acord asupra Unirii Moldovei cu Valahia. împăratul ţine la această idee foarte mult, fie ca un mijloc de a face ceva pentru noi, fie în interesul nenorocitului popor românesc. Rusia este gata a susţineâ pe împărat, Lordul Clarendon însă este influenţat de Aali-Paşa, care combate* foarte tare idea Unirii. In adevăr Congresul va fi acoperit de ruşine dacă va mănţineâ hospodaratul şi starea actuală a Principatelor. Aceasta ar fi repetiţia agravată a celor ce s’au făcut la Viena, violând, drepturile umanităţii. Am insistat pe lângă Lordul Clarendon, ca Moldovenii şi Valahii, cari fac parte din Occidentul Europei, să fie cel puţin interpelaţi Insistaţi mult asupra acestui punct în convorbirile cu Lordul Palmerston. Simţemintele sale liberale trebue să-I îndemne a fi bine dispus pentru o populaţiune creştină de 4.500.000 suflete, expusă astăzi a nu fi nici măcar consultată, jignindu-i-se credinţele şi neţinându-se nici o seamă de interesele ei.
«împăratul ţine, o repet, foarte mult la Urfire. Dacă Anglia, în loc de a o apără, o va zădărnici în Congres, împăratul va avea situ-aţiunea cea mai frumoasă, căci se va zice că singur el a susţinut
Analele A. if. — Tom. XXXIII. — Memoriile Seof. Istorice.
8
www.digibuc.ro
300
DIMITRIE A. 8TDRDZA
principiul de rassă şi de naţionalitate, singura dată cănd ar fi posibil să fie aplicat.
«Ar fi foarte trist ca Lordul Palmerston să devie necredincios principiilor liberale, pentru cari s’a luptat toată vieaţa sa în Parlament, tocmai când i s’a prezentat ocaziunea de a le da o aplicare practică.
«Insist, o repet, asupra interesului de a fi consultaţi Moldo-Valahii».
In scrisoarea din 12 Martie Cavour insistă din nou :
«Opoziţia Porţii la Unirea Principatelor şi la numirea unui Principe străin se accentuează din zi în zi mai mult. Dacă noi nu vom avea un mijloc de acţiune la Constantinopol, vom pierde cauza. Totuş nu trebue să renunţăm la proiectele noastre, căci aceasta ar putea jigni pe împărat. Să mergem tot înainte, poate vom întâlni un ajutor neaşteptat şi bun».
In scrisoarea din 18 Martie Cavour zice: «Iţi trimet o lucrare asupra Unirii Principatelor, care-mi pare foarte remarcabilă. Fă ca Palmerston s’o înghită. Lucrarea mi se pare că răspunde la toate argumentele ce s’ar puteâ spune, chiar din punctul de vedere al Turciei».
In scrisoarea din 20 Martie, Cavour leagă Unirea Principatelor de cestiunea Italiei.
«Crezi că ar fi necesar, ca înainte de a mă întoarce la Tu-rin, să viu la Londra, pentru a vorbi cu Palmerston de marea cestiune a Principatelor? Aş dori foarte mult a-i cunoaşte ideile asupra cestiunii Siciliei. Dacă nu poate face nimic pentru Pimeont prin Congres, de ce nu i-ar procură Sicilia ? In caz de revoluţie legiunea Anglo-italiană ar ocupă Palermo şi ar proclamă independenţa mai întâiu şi în urmă anexarea Siciliei cu Piemontul. Idea este îndrăzneaţă, dar nu e absurdă. Meditează asupra ei şi dacă nu o socoţi imprudentă, vorbeşte câteva cuvinte lui Palmerston».
In 27 Octomvrie Cavour sfârşeşte astfel scrisoarea sa, trimisă dela Turin la Londra Marchizului Emanuel d’Azeglio:
«Sunt foarte mâhnit că nu mă pot înţelege cu guvernul Angliei asupra cestiunii Principatelor, şi că nu pot să împărtăşesc sentimentele lui; dar nu cred că-1 pot urmă pe o cale care e contrară principiilor politice, cari au condus totdeauna purtarea noastră. Nu putem fi liberali în Occident şi absolutişti în Orient. Poţi însă să asiguri pe Ministrul Angliei, că acţiunea noastră va fi rezervată». *
*
www.digibuc.ro
bivANURILt! AD-HOC DIN fişf ŞI BDCDREŞTf, î.	3()i
E clar şi evident, că Unirea Principatelor Moldova şi Valahia sub un Principe Ereditar, luat din familiile domnitoare din Europa, a fost una din Gestiunile politice cele mari, cari agitau lumea în anul 1856. Ea nu eră importantă numai pentru Principate, ci şi pentru Europa, fiindcă dimpreună cu dânsa se puneau în mişcare şi alte mari ces-tiuni, cari au schimbat faţa politică a Europei, Regatul Italiei mai întâiu, şi în urmă Imperiul German. De aceea mersul înainte al Unirii Principatelor nu putea fi oprit de intrigi şi interese personale, mai ales când erâ susţinut în Principate de poporul român condus de bărbaţi energici, bine pregătiţi şi buni patrioţi.
www.digibuc.ro
ÎNSEMNĂTATEA
DIVAN URILOR* AD-HOC DIN‘IAŞi:ŞI BUCUREŞTI
IN ÎSTORIA RENAŞTERII ROMÂNIEI
DE
DIMITRIE A. STURDZA
Secretar general al Academiei Române.
II.
Anul 1856.
Şedinţa, dela 11,,Martie 1911.
Au trecut peste ‘optsfirezece luni din ziua* de 30"Martie * 1856, în eare Puterile cele mari ale Europei au* semnat la Parife 'Tratâtul de Pace, până ce poporul român clin Principate a văzut1 Divanilrile ad-hoc întrunite la Iaşi şi la'Bucureşti, Şi lucrând "astfel cum-hotărîse Areopagul "European.
Acest timp s’ar* puteâ numi zilele de* ispită, prin * cari trebuia să ■treacă ^poporul »*român, * până va‘ajunge a rosti cu stăruinţă ■ liniştită şi cu cuinpăneală clară dorinţele ţerii.
Yoiu expune în memoriile următoare, prin acte şi documente, munca neobosită, răbdarea cea mare, voinţa cea tare şi curăţenia simtemintelor*, de cari au fost în-sufletiti bărbaţii conducători ai na-ţiunii în această-«mare şi-grea* luorare, • Ei*au * avut însă, pentru a o .putea, desăvârşi,* nu numai. înorederoa neţărmurită a poporului .romanţ .dar Iis’atdat încă, ajutor i puternic şi sfat • prietenesc-1 din afarăi .Astfel s’au înlăturat -piedecile,! cant se ridicau în drumul nostru şi cari aveau de scop Să î.nnăduşe- fără milă Şi fără cruţare un popor, care voia să iasă la vieaţă.
Mare şi ianevoioasă a fost-munca» aceastay* căci în contra noastră •s’au sculat mulţi vrăjmaşi interni şi externi, -cari se obiein-uise a -domină,, a apăsă şi a profită. •<Dar *i am rdus. această îndrăzneaţă
www.digibuc.ro
304
DIMITRIE A. 8TURDZA
întreprindere la bun sfârşit şi până în capăt, aşezând noi înşine bazele organizării noastre politice, ale cărei rezultate vor rămâneâ pentru poporul român un Monumentum aere perennius.
Domnul Thouvenel ziceâ despre Principate în 1839: — «Nu ştiu ce hotărîre fatală a soartei pare a fi condemnat una din cele mai frumoase ţeri din lume, să fie un câmp necontenit deschis tuturor pasiunilor rele ale oamenilor.»
Astăzi Regatul Român stă în faţa Eurt)pei ca un punct constant şi sigur al păcii. Puterile cele mari cari ne-au dat ajutorul lor în criza cea mare şi furtunoasă, prin care am trecut în a doua jumătate a secolului trecut, ne-au rămas amice; iar pe acele cari nu aveau încredere în noi şi ne duşmăniau, le-am convins prin fapte că nu aveau dreptate, şi se bucură şi ele de prietenia noastră. Românii au o mare virtute—recunoştinţa — pentru acei cari le-au deschis calea în timpuri grele, ca şi pentru acei ce altădată ne combăteau, dar în urmă au recunoscut greşita lor apreciare, că suntem un popor neliniştit şi sumeţ.
Sunt dator să zic aceasta, pentrucă actele şi documentele, prin cari se desfăşură acţiunea tuturor amicilor şi inimicilor noştri, aparţin trecutului şi nu puteam cere atunci, ca Principatele Moldova şi Valahia să insufle încredere tuturora. Românii ziceau pe acele timpuri:—«Voim a rădică la gurile Dunărei un edificiu politic şi naţional, destul de puternic, ca să asigure liniştea completă a Orientului European». —Principatele erau prea decăzute pentru ca toate popoarele europeane să aibă aceeaş încredere, că poporul român va fi în stare a fundâ un Stat independent şi a intră cu energie în civilizaţiunea lumii: Românii însă au dovedit că ştiu a se ţineâ de cuvântul dat.
*
întâia jumătate a anului 1856 se prezintă ca o pregătire pentru a rezistă furtunii, care se simţiâ că înaintează pe fiecare zi mai mult.
Vasile Boerescu a publicat atunci la Paris un studiu de cea mai mare valoare: — România după' Tratatul de Paris din 30 Martie 1856, cu o introducere de Royer Collard, Profesor de dreptul ginţilor la Facultatea de drept din Paris.
Chiar o scurtă enumărare a cuprinsului acestui studiu dovedeşte importanţa sa: —Dreptul public şi politie al Moldo-Valahiei, Modificarea acestui drept prin Tratatul de Paris, Gestiunea Suverani-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-ilQO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
305
taţii, şi a Vasalităţii, a Dreptului de a face răsboiu, de a negocia tratate, de a avea reprezentanţi în străinătate şi de a bate monedă; — Dreptul intern al Principatelor: Reformele absolut necesare, în armată, în finanţe, în ţărănime şi în comuije, Dreptul de intervenţiune, Cestiuţiea Unirei Principatelor sub Domnia unui Principe Străin.
A doua scriere este publicată în Iaşi de un membru al Clerului înalt, şi Profesor la Seminarul dela Socola:—Arhimandritul Neofit Scriban:—Unirea şi Neunirea Principatelor Române.
A treia scriere istorică şi politică este a unui amic al Românilor; Paul Bataillard a publicat la Paris:—Primul Punct al Ces-tiunii Orientale. Principatele Moldaviei şialValahiei dinaintea Congresului.
*
Nu rămâne îndoeală, că Moldovenii trebuiau să se pună în capul mişcărei naţionale, căci ei aveau să hotărască mersul şi reuşita ei.
*
întâia manifestare oficială a Moldovenilor pentru Unire a fost adresată Domnitorului Grigorie Alexandru Ghika în ajunul întrunirei Congresului de Paris în 28 Fevruarie 1856:
«înaltele Puteri, cari în marea lor lucrare a împăciuirei Europei, care în punctul întâiu al Preliminărilor Păcii au avut în vedere viitorul Principatelor Române, au pus drept principiu:—Respectarea vechilor privilegii şi imunităţi ale Principatelor, Aceste imunităţi sunt întemeiate pe Capitulaţiile încheiate de strămoşii noştri cu înalta Poartă în al 15-lea şi al lG-lea secol, Capitulaţii ale cărora cele întâi condiţii sunt:	Autonomia ţerii, Domn ales
de ţară şi din sânul ei, şi Adunarea generală ca reprezentantă a naţiei. Tot în simţul acesta s’a exprimat şi E. Sa Derviş Paşa, Comisar Plenipotent al Augustului nostru Suzeran în 1854, declarând că onoarea şi gloria M. S. Sultanului sunt interesate la păstrarea vechilor noastre drituri. Aceste declaraţii. făcute într’un chip atât de solenel în faţa universului, au fost pentru Români piatra credinţei în mijlocul viforilor şi al nenorocirilor de pe urmă, şi temelia speranţelor celor mai scumpe, că la viitoarea pace, iubita noastră patrie nu numai va păstră ceeace a avut, dar încă va dobândi tot ce-i mai trebuş pentru ca să poată împlini misia ce de către Providenţă şi interesul Europei s’a pus la gurile Dunărei, adecă Unirea Principatelor.
«Cu cât încrederea Românilor în nişte făgăduinţe atât de solenele erâ mare şi desăvârşită, cu atâta am fost surprinşi şi profund întristaţi, aflând că Ia Conferinţele din Constantinopole Ambasadorii Marilor Puteri s’ar fi şi concertat despre organizarea Principatelor, fără a consultă şi principiile noastre, con-
Analele A- R.—Tom. XXXIII.-Memoriile Secf. Istorice.	! 0
www.digibuc.ro
306
DIMITRÎE A. 8TGRD2A
form cu condiţiile de pace făcute de M. S. Imperatorul Austriei şi că prin rezultatul acestor conferinţe s’ar fi atacat înseşi vechile noastre drituri, păstrate şi respectate până şi în timpii cei mai nenorociţi. După ştirile de curând sosite şi pre cari, în încrederea, ce avem în dreptatea Europei ip în generoasele ei sentimente pentru Principate, noi nu le putem încă privi ca temeinice, noua legislaţie, de care ţara în cale de progres are neapărată nevoie, nu are a se face în ţară şi prin ţară. Viitoarea Constituţie ar aveâ a se ela-borâ afară din Principate, în Constantinopole, şi sub privegherea înaltei Porţi. Adunarea generală, aceea care în toţi eecolii mai mult sau mai puţin a reprezentat ţara şi a fost singura putere legislativă, în loc de a se îmbunătăţi ca să reprezinte toate elementele vii ale naţiei—proprietatea, meritul, comerţul, industria—se desfiinţează—şi în locul ei se instituează un Senat, necompatibil cu legile, cu deprinderile, cu caracterul naţiei [noastre. Domnul n'ar aveâ mai mult de a se alege de către ţară ca şeful ei, ci ca simplu funcţionar al Turciei, se va şi orândui de către înalta Poartă dintr'un număr de candidaţi pământeni.
«Mai multe reforme din lăuntru, cari oricât de bune ar fi, trebue s^ fie rezultatul desbaterilor reprezentanţilor naţiei, ca unele ce se ating de ceştii cu totul din lăuntru, se decretează prin însăş conferinţa şi apoi cu o singură trăsătură de pană se desfiinţează cu desăvârşire independenţa guvernului naţional, rostindu-se că toate legiuirile privitoare la utilitatea publică, la comerţ, la industrie, ce s’ar adoptă în Turcia, vor aveâ a se pune în lucrare, fără osebire, şi în Principate, ca unele ce fac parte integrantă imperiului otoman. In alte cuvinte acea independenţă a guvernului naţional, făgăduită prin un articol al lucrării conferinţelor şi prin alt articol, se desfiinţează cu desăvârşire şi aşâ făgăduinţa, de a ni se garantă, de către Europa întreagă, vechile noastre imunităţi, rămân desfiinţate şi ţerile noastre se prefac în Provincii Otomane, atârnate deadreptul de guvernul central din Constantinopol. Conştiinţa noastră este că Principatele noastre n’au făcut nimic, care ar merită osânda, ca ele în această epocă de drept şi civilizaţie să-şi piardă drepturi sfinte şi scumpe, pe cari strămoşii noştri au putut a le păstră în timpuri de silă şi de barbarie.
«In această tristă împrejurare, în care ne vedem puse în pericol toate bazele autonomiei şi ale naţionalităţii, datoria noastră către părinţii noştri, cari ni le-au păstrat cu preţul de şiroaie de sânge, datoria noastră către urmaşii noştri, cărora trebue să le lăsăm aceea ce am moştenit, datoria noastră către însăş înalta Poartă şi către generoasa Europă, cere ca să nu lăsăm a ni se impune o asemenea stare de lucruri necompatibilă cu vechile noastre capitulaţii, recunoscute prin atâtea strălucite Hatişerife, fără
www.digibuc.ro
blVAt^URlLE AD-dOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.

măcar a rădică glasul şi a protestă în faţa lumii, că driturile Principatelor pot fi călcate, dar că ele niciodată nu pot fi desfiinţate.
In lipsa unui organ legal al ţerii, care este Adunarea Obştească, noi dar subscrişii — cler, boierime şi corporaţii — împlinim o sfântă şi neapărată datorie, adresându-ne prin acest act către înălţimea Voastră, rugându-vă ca Domn, ca Creştin, ca Român să nu lăsaţi a se sfâşiâ drepturile ţerii, fără a întrebuinţâ toate măsurile cerute de împrejurări, de înalta Voastră poziţie, de datoria Voastră către ţară, în al căreia cap Vă aflaţi, şi să împărtăşiţi aceasta a noastră protestaţie la Congresul înaltelor Puteri din Paris, la care apelăm în contra încheierii luate în sânul conferinţelor din Constantinopol. Acest act prescris prin o mare necesitate nu are nimic opus cu adâncul şi neviolabilul respect ce păstrăm pentru gloriosul nostru Suzeran, cu adânca încredere ce avem în marea dreptate a Puterilor, cari au luat" sub puternicul lor scut soartea patriei noastre. El ne este dictat de către sentimentele datoriei noastre către patrie şi istorie, el este aşâ precum fiecare popor pus în poziţia noastră l-ar fi făcut negreşit.
«Ţara noastră va fi liniştită, ea va merită, printr’o atitudine demnă şi potrivită cu gingăşimea împrejurărilor critice în cari ne aflăm, stima Europei, în a căreia dreptate punem temeiu. Iar dacă va fi, ca după şase secole de existenţă naţională şi politică deosebită, acum Principatele în mijlocul unui răsboiu, întreprins pentru eliberarea popoarelor Orientului, să-şi vadă drepturile compromise şi sfâşiate, este de datoria noastră, în numele lui Dumnezeu şi în faţa lumii să protestăm în contra siluirii făcute unei naţii creştine şi aşâ, de vom ţi cădeâ, vom păstră cel puţin lauda posterităţii, stima chiar a celora ce ne-ar fi strâmbătăţit şi sentimentul că am împlinit o sfântă şi neapărată datorie.
«Ai înălţimii Voastre prea supuşi şi prea plecaţi servitori:
Logofeţii: George Sturdza şi Ion Cantacuzino.
Vornicii: Nicolae Millo, George Razo, Grigore Cuza, Dimitrie Mavrocordat, Dimitrie Ch. Miclescu, Dimitrie Miolescu, Ioan N. Cantacuzino, C. Rolla, Ioan Prâjescu, Lascar Catargiu, N. Docan, Alexandru Donici.
Hatmanii: Alexandru Aslan, Nicolae Mavrocordat.
Postelnicii: Vasile Alecsandri, Dimitrie Corne, Ioan Sturdza, Nicolae Istrati.
Colonel ii: M. Kogălniceanu, C. Vâmav, N. Iamandi, A. C. Mavrocordat.
Agatele: Ştefan Silion, N. Pisotzki, D. Ştefano, N. Miclescu, N. Burchi, D. Grigoriu, Ioan Donici, Bucşănescu.
Spătarii: Mihail Cantacuzino, G. Sion, D. Meleghi, A. Vuluţi, C. Tulbure.
Banul, A. Cerne.
Comisul N. Proca.
Paharnicul C. Sion.
Domnii: A. Russo, C. Silion, A. Millo, I. Georgescu, etc.
www.digibuc.ro
MMITRIK A. STURTlZA
3u8
A doua manifestare pentru Unire a fost a Generalului Nicolae Golescu, Membru al Guvernului provizoriu şi al Locotenentei Domneşti din 1848:—Memoriul adresat în Martie 1856 împăratului Napoleon III.
«înaltele funcţiuni ce am avut onoarea a ocupă ani îndelungaţi, înainte de 1848, în guvernul şi armata Valahiei, fericirea de a fi fost în 1848 membru al Guvernului provizor al Valahiei şi apoi membru al Locotenenţei Domneşti, recunoscută de înalta Poartă şi de marile Puteri, poziţiunea mea actuală mai cu seamă ca exilat din ţara mea, Principatele Dunărene, la cererea imperioasă a Rusiei, şi stima cu care mă onorează compatrioţii mei, de sigur nu pentru serviciile aduse patriei, ci pentru lealitatea stăruinţelor mele constante, mi-ar permite poate să mă cred dator şi să am dreptul a vorbi în numele ţerii mele. Dar este oare nevoie să-şi prezinte cinevă titlurile, când vine să ceară dreptate pentru ţara sa, aceluia care ţine astăzi în mână destinele Europei?
«Da, în numele ţerii mele îndrăznesc să ieau pana pentru a supune prea plecat Maiestăţii Voastre Imperiale o scurtă expunere a dorinţelor noastre ale tuturor Românilor şi pericolele de cari suntem ameninţaţi.
«La începutul răsboiului prezent, compatrioţii mei şi cu mine, credeam că Provedinţa anume l-a provocat, pentru a face să obţină dreptate, pentru a face să ocupe locul la care aspiră printre naţiunile civilizate ale Europei, acest popor românesc din Principatele Dunărene, care aproape uitat de fraţii săi din Apus, singur în mijlocul atâtor popoare duşmane, a ştiut să păstreze poziţiunea periculoasă ce i s’a încredinţat, timp de aproap^două mii de ani: care a avut forţa şi înţelepciunea de a trată, cu armele în mâni, cu Ba-iazid I şi Mahomed II, şi de a le inspiră respectarea independinţei şi a suveranităţii sale, într’o epocă când dela Constantinopole până la Viena, popoare şi principii îşi plecau cu toţii capul sub iataganul otoman. Poporul român a putut rezistă la toate năvălirile barbarilor asiatici din evul mediu şi întreprinderilor nenumărate ale acestor barbari moderni ai imperiului Ţari-lor, a căror îndrăzneală şi viclenie a alarmat întreagă Europa. Dacă n’a avut putinţa de a învinge totdeauna barbarii şi de a le opri înaintarea spre Apus, le-a dat în schimb tuturor primul botez al civilizaţiunii; şi cei ce vizitează Orientul pot recunoaşte cu uşurinţă, că în domeniul moral şi intelectual el este şi astăzi magistrul acestei lumi. Imaginea României se reflectează în tot ceeace străluceşte în mijlocul acestei societăţi semibarbare, după cum în Apus marea şi frumoasa imagine a Franciei Voastre se reflectează în toate minunile civilizaţiunii moderne.
«Repet că am sperat mult dela prezentul răsboiu şi, cu toate decepţiunile ce am îndurat până astăzi, sperăm încă că nu va li Iară roade pentru ţara
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II,
301
noastră; căci el a fost declarat Rusiei cu ocazia năvălirii în Principate, fiindcă dintre toate ţerile Europei, ele au suferit mai mult din cauza triplei ocupa-ţiuni ruseşti, turceşti şi austriaceşti, şi fiindcă, mulţumită lui Dumnezeu, ultimul cuvânt al acestei mari crize n’a fost rostit încă, şi că Românii mi pot desperă de un răsboiu condus de Francia.
«Da, până acum decepţiunile noastre au fost mari. Nu numai ni s’a refuzat onoarea de a luă parte şi noi, după dreptul şi datoria noastră, la acest răsboiu sfânt, care ar fi trebuit să fie prin excelenţă al nostru, după cum am (jerut cu stăruinţă şi la care am fi putut şi am putea încă luă parte într’un mod foarte eficace; căci independent de sinţimintele de cari suntem însufleţiţi, mi-ar fi uşor să demonstrez cu cifre, că Principatele pot strânge în câtevâ săptămâni o sută de mii de luptători exercitaţi la mânuirea armelor şi că au destule resurse pentru a face faţă la toate cheltuelile întreţinerii lor. Nu numai nu s’a permis Românilor să se înarmeze şi să lupte alăturea cu Turcii şi cu puternicele armate ale M. V., dar le-a fost chiar oprit de a-Şi manifestă în mod liber dorinţele, voinţa lor, aşâ că Europa începe să se în-doească de simţimintele lor şi de forţa lor, şi acest răsboiu, care păreâ a pu-teâ fi o pagină de glorie, ameninţă să devină o pată pentru istoria noastră.
«Inacţiunea şi mutismul la care am fost condamnaţi sunt poate un rău ireparabil şi cu toate acestea nu ne putem împiedică de a recunoaşte că trebuiâ să fie; căci astfel au fost lucrurile aşezate, afară de Românii cari n’aveau libertatea de a vedeâ şi afară poate de Turcia, care nu ştiâ, sau mai bine zis nu puteâ să vadă. Anglia şi Francia, singurele cari puteau să ne înţeleagă şi puteau voi ceeace voiam noi, din nenorocire erau departe de noi. Retragerea Ruşilor din Principate a transferat teatrul răsbo-iului în altă parte, şi a fost purtat cu îndârjire în Crimea, unde Anglia şi Francia erau absorbite, concentrate departe de noi. Pentru un moment, aproape ne pierduse din vedere, şi ne-au lăsat ou totul Ia discreţia Austriei, care ar ocupat Principatele. Pentru a reveni la ocuparea Principatelor deAustriaci, voiu observă că de când trupele austriaco au ocupat Principatele, Turcii, cum am spus, se simţiră mai puţin capabili decât ori când de a întreprinde sau de a tolerâ cevâ ce puteâ să nu placă acestei puteri. Un singur exemplu va dovedi această afirmare: Manifestul Turcilor la intrarea lor în Valahia* proclamă o uitare completă a trecutului şi prin urmare o amnistie generală pentru toţi cei compromişi politiceşte; cu toate acestea patrioţilor ro-> mâni, pe cari Rusia a forţat Turcia să-i depărteze din Valahia pentru pu-teraica lor protestare în 1848 în contra protectoratului rusesc, nu le-a fost permis să se reîntoarcă în patria lor; iar agenţii devotaţi Rusiei, cari înrolau în public voluntari pe seama ei şi cari au fugii din ţară la Sosirea Turcilor, au putut să se întoarcă, să-şi reocupe chiar posturile ce le ocupase în
www.digibuc.ro
310
DIM1TRIE A. STURDZA
timpul Ruşilor şi să, continue propaganda lor în favoarea Rusiei, ca şi în trecui.
«Aşâ a voit Austria, şi ea are motivele sale de a voi în toate afacerile din Principate statul quo ante bellum: ea ţine sau cel puţin speră să înlocuească aci pe Ruşi şi să le formeze încetul cu încetul după placul ei. Tot ea a împiedicat ca influinţa anglo-franceză să ajungă la noi. E cert că dacă s’ar fi îngăduit simţământului public să se manifesteze liber în Moldo-Valahia, ar fi fost de ajuns o singură zi pentru ca această influinţă, de care cu drept cuvânt Austria se teme, să se arate pretutindeni şi să compromită pentru totdeauna proiecte atât de mult desmierdate.
«Cei oâţivâ boieri bătrâni, cei mai mulţi de origine fanariotă, cari continuă a administrâ, sau mai bine zis a exploatâ Valahia şi Moldova, obicinuiţi să trăească din sudoarea ţăranilor şi a se îmbogăţi cu preţul onoarei şi a in-dependinţei ţerii, se tem nu mai puţin decât Austria de amestecul Angliei şi al Franciei în afacerile Principatelor.
«Făcând deci urări pentru succesul armatelor ruseşti, ei sunt cu totul devotaţi guvernului austriac, care le dă ajutor şi protecţie şi le promite să-i întrebuinţeze, ca şi guvernul rusesc, la robirea ţerii. Cu toate acestea temân-du-se ca Francia şi Anglia să n’aibă şi ele parte la ceeace se va face pentru reorganizarea Moldo-Valahiei, ei trimit la Londra, la Paris şi la Constanti-nopole agenţi învestiţi cu scrisori de recomandare şi cu sume mari de bani, cu misiunea de a convinge fiecare guvern în particular, că boierii sunt ex-cluziv devotaţi politicei lui şi că au fost calomniaţi de către cei ce au zis că sunt partizani ai Rusiei sau ai Austriei. Ei speră în acest chip, că orice se va întâmplă, ei vor perpetuă în mâna lor administraţia Principatelor şi vor izbuti a se numi Domni candidaţii lor. E de crezut că manoperele lor nu vor izbuti şi că nu se vor alege decât cu cheltuelile lor; dar nu este mai puţin regretabil, că oameni cari în ţară şi ca reprezentanţi ai dorinţelor şi intereselor Românilor, pentru a nu zice mai mult, se bucură de o conside-raţiune foarte mică, că aceşti comi-voiajori ai boierilor să fie primiţi de ambasadorii şi miniştrii Turciei, Angliei şi Franciei.
«Pentru a-şi asigură mai bine atotputernicia lor în viitor, ei s’au unit, şi-au pus la olaltă pungile şi stăruinţele lor, pentru a face să fie numit Domn al Valahiei sau al oelor două Principate, în caz când aceste vor fi unite, unul din membrii familiei Ghica, pe care l-au ales în vederea marilor şanse de reuşită ce le prezintă candidatura sa, căci el este de asemenea foarte mult sprijinit de reprezentantul Marei Britanii la Constantinopole. Trebue să mărturisesc, că speranţele lor par destul de întemeiate, căci candidatul lor se află în special favorizat în acest moment: pl dispune de sume considerabile şi de toate mijloacele de acţiune ce partizanii săi i-au pus la dispoziţie.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
311
Austria văzând că este susţinut de boieri, n’are nici un interes de a-i opune un alt candidat; dimpotrivă sprijinindu-1, ea crede că va găsi într’însul Un instrument ascultător pentru planurile ei. Ambasadorul britanic sau pentru motive analoage celor ale Austriei, pentru a contrabalansâ influinţa franceză în Principate şi în speranţa de a creâ aci un partid englezesc în guvern şi printre boieri, sau pentru consideraţiuni cu totul meschine, cu totul personale — căci se cunoaşt* pretenţia Lordului Redcliffe de a face să triumfeze în toate lucrurile voinţa sa la Constantinopole —, a luat în mod făţiş partea candidatului Ghiculeştilor, şi e de temut că alianţa ce leagă pe Exconsulul Franciei în Principate de familia Ghica, să nu fi slăbit cu această ocazie perspicacitatea obicinuită a guvernelor. Căci Domnii actuali, pe cari se încearcă atât de mult să-i răstoarne, nu pot aveâ altă vină în ochii lor, decât aceea de a nu voi să se retragă şi să-şi cedeze locurile altora. Şi pentru astfel de motive, pentru a aveâ mai multe şanse de reuşită candidaţii lor, ei nu voesc Unirea celor două Principate.
«Poate că Românii fac rău, de se preocupă atât de mult de cestiuni aşâ numite de persoane; cu toate acestea dacă guvernul M. V. nu va acordă de pe acum un sprijin eficace dorinţelor lor drepte, mai târziu sar puteâ găsi o candidatură vrăşmaşă intereselor lor, atât de bine stabilită la Constantinopole, încât însăş Franciei i-ar fi greu să o înlăture, chiar de ar voi. Şi valoarea personală, simţimântul şi caracterul şefului unui stat sunt totdeauna garanţia cea mai sigură pentru fericirea popoarelor, mai ales într’o ţară ca Moldo-Valahia, unde totul este de creat şi unde Domnul trebue să fie în adevăr mare, pentru a puteâ rezistă vicleniilor şi intimidărilor puterilor vecine.
«La începutul acestei scrisori am rugat pe M. V. să-mi acorde permisiunea de a-i supune o expunere repede a dorinţelor Românilor. Ceeace doresc cu toţii, ceeace îndrăznesc a vă cere, este Unirea celor două Principate şi in-stituţiuni potrivite pentru a înlesni libera desvoltare a tuturor forţelor morale şi materiale ale ţerii lor. Dar ceeace ar covârşi dorinţele lor ar fi crearea unui stat cu totul independent şi suveran, restituindu-li-se, dacă mersul răs-boiului va permite, Basarabia, care este încă cu totul românească si care n'a fost deslipită de Moldova în 1812 decât prin surprindere şi trădare. România udată de marele fluviu al Dunărei, şi răzimată pe Carpaţi, cu teritorul ei întins şi bogat, cu cele şase milioane de locuitori toţi omogeni, va formă în Europa unul dintre primele state de a doua mână, în stare a aveâ în orice timp sub arme o sută de mii de oameni şi a face să i se respecte prin urmare teritoriul. Această ţară ar încetă atunci de a mai fi un obiect de poftă pentru Rusia, Austria şi Turcia, o arenă care le invită fără încetare la luptă, şi ar deveni, dacă mă pot exprimă astfel, un fel de tampon, care ar face pe viitor imposibile ciocnirile violente între cele trei împărăţii. Noul stat
www.digibuc.ro
312
DIMITRIE A. STURDZA
n’ar fi atât de formidabil ca să turbure într’un chip oarecare liniştea marilor Puteri, vecinele sale. de vreme ce locuitorii, cu admirabilele facultăţi cu cari sunt înzestraţi şi încunjuraţi cum sunt de vreo 7—8 milioane de Români din Austria, Rusia, Turcia şi Serbia, ar putea să-şi împlinească cu mai multă eficacitate misiunea lor civilizatoare în Orient, iniţiind popoarele ce-i încunjoară în toate minunile societăţii occidentale şi dându-le drept pildă binefacerile civilizaţiunii.
«Atunci unul dintre membrii augustei şi eroicei familii a M. V. poate nu va dispreţul să se pună în fruntea Românilor. Un prinţ francez va fi considerat de noi ca un prinţ din propria noastră naţiune, iar prestigiul şi numele de Napoleon va face din suveranul nostru un adevărat obiect de ado-raţiune pentru toţi supuşii săi. România va fi pentru Francia o forţă şi o glorie. Veţi aveâ acolo mai mult decât o colonie, decât o cetate întărită. Francia îşi va găsi acolo sufletul său. Ea n’are nevoie să ne cucerească; noi o invităm, noi ne deschidem braţele înaintea ei; să vină să se recunoască în noi.
«Sângele ce curge în vinele fiilor Franciei curge şi în vinele fiilor României, căci originile romane şi celtice ale Francezilor şi Românilor fac din ei unul şi acelaş popor. Francia in mărirea sa ne-a uitat multă vreme, dar noi n’am pierdut-o niciodată din vedere, noi am iubit-o totdeauna, noi am dorit-o totdeauna, noi ne-am simţit totdeauna trăind într’însa; necazurile şi bucuriile ei au fost totdeauna şi ale noastre. Totdeauna când puternica sa voce umpleâ lumea, noi ne simţiam mândri, ca şi cum am fi auzit răsunând propria noastră voce. Da, vocea noastră nu răsună în afară, ea nu aveâ un ecou; dar în fundul inimilor noastre aveâ totdeauna acelaş accent, aceeaş forţă.
«Chiar dacă Francia nu ne-ar întrebă, nu ne-ar ascultă, şi ne-ar părăsi cu totul în această criză mare, din care ea are putinţa să facă să iasă purpura sau giulgiul pentru România, noi nu o vom iubi mai puţin, noi nu ne vom sili mai puţin să mergem pe urmele ei. Dar vai, cât timp încă speranţele noastre vor fi deşearte şi sforţările noastre sterile ?
«De sigur că starea anormală şi violentă în care se găsesc astăzi Principatele nu poate dăinui. Care va fi însă noua situaţie ce li se pregăteşte?
«Printre proiectele prezintate în timpul acestui răsboiu pentru reconstituirea Valahiei şi Moldovei este unul, se pare, care face din cele două Principate un vice-regat turc, ca cel al Egipetului, adică un mare paşalâc. Fără a vorbi de drepturile lor, lucrul pare foarte exorbitant; căci superioritatea stării sociale a Principatelor asupra celei din Turcia este atât de mare, că ar fi să se insulte oricare diplomaţie, dacă s’ar bănui că unul singur dintre membrii ei s’a putut gândi serios să le subordoneze mai mult Turciei, să facă din
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II. ,
313
ele un fel de paşalâc. S’a mai zis, în vederea unei schimbări a hărţii Europei, că Principatele vor fi date Austriei, pentru a o despăgubi de anumite ţinuturi ce sar desface din imperiul ei. Mai întâiu aceasta ar fi o mare nenorocire pentru Români şi un foarte rău serviciu făcut Austriei, atât de mult este urgisită în Principate. Pe urmă, sar puteâ oare repară o nedreptate printr’o alta şi mai mare? Căci dacă robirea Poloniei făcută în secolul trecut de Curţile din Nord este un lucru oribil; cu cât mai mare ar fi oroarea dacă o astfel de crimă ar puteâ fi comisă în zilele noastre, şi aceasta de Anglia unită cu Francia? Cestiunea Principatelor, chiar dacă n’are renumele altor cestiuni europeane, are folosul de a nu fi complicată cu alte dificultăţi. Ea e foarte simplă şi momentul este prea potrivit, pentru a nu o rezolvi imediat şi fără întârziere: căci Principatele îşi aparţin lor înşile. Nu trebue decât să li se recunoască deplina suveranitate şi aceasta se poate face fără a se vătămâ interesele nici unei puteri, Moldo-Valahia fiind cu totul dispusă a despăgubi Poarta de tributul anual ce-i plăteşte, deşi suzeranitatea lor nominală costă pe Sultan, în realitate, mult mai mult decât îi aduce acest tribut şi dreptul lor.
«Cu toate svonurile acestea, mai mult sau mai puţin alarmante, asupra destinelor lor viitoare, Românii au încredere şi aşteaptă zile mai bune; căci o legendă veche le spune, că atunci când oamenii cu pantaloni roşi, Francezii, vor apăreâ pe malurile Dunărei, oara libertăţii lor va sună; şi ei au văzut pe aceşti oameni______
«Oare legenda va minţi? Salvatorii au apărut pe malurile Dunărei şi vqr fi neputincioşi?... Nu, noi ştim că M. V. puteţi totul şi că ceeace trebue să voiţi—veţi voi, căci naţiunea al cărui şef sunteţi se chiamă Francia şi numele Vostru este Napoleon».
*
Moldovenii aii luat însă iniţiativa de a strânge într’un mănunchiu puternic pe toţi bărbaţii meniţi a fi conducătorii naţiunii prin po-ziţiunea, cultura, cunoştinţele şi patriotismul lor. Astfel s’a organizat în Iaşi la începutul lunii Iunie Comitetul TJnirei pentru a întreprinde o acţiune energică în toate judeţele ţerii.
Deciziunea pentru înfiinţarea Comitetului Unirei, din 25 Maiu (6 Iunie):
«Anul 1856, Maiu 25. In apropierea sosirii Comisarilor pentru a se informă de dorinţele şi nevoile ţerii, după rostirea Tratatului de Paris dih 30 Martie, jos iscăliţii pătrunşi de necesitatea ca Moldovenii să se înţeleagă în acest moment despre adevăratele lor dorinţe şi nevoi, sau întrunit astăzi .
www.digibuc.ro
314
DIMITRIE A. STURDZA
şi au adoptat, ca expresie a aspiraţiunilor lor şi ca mijloc de a le realiză, deodată ^următoarele:
«Pu,ndul I.
«Art. I. Unirea Principatelor sub un Prinţ străin, dintr’o familie domnitoare în Europa, afară de dinastiile staturilor megieşite.
«Art. II. Statornicirea unei Capitale nouă în mijlocul âmbelor ţeri.
«Punctul 11.
«Spre răspândirea principiilor adoptate în punctul I, se hotărăşte a se sluji: — 1° de presă, atât prin foile periodice cât şi prin broşuri sau foi izolate; — 2° de delegaţi trimişi în districte; — 3° de adunări convocate în Capitală de către această societate a Unirei şi în districte de către delegaţii săi.
«Societatea în Capitală şi delegaţii în districte vor adună cât mai multe iscălituri în favoarea principiilor cuprinse în punctul I.
«Punctul III.
«In privirea viitorului guvern provizoriu, societatea doreşte ca acesta să fie în conformitate cu glăsuirea Reglementului Organic; oricare altă combinaţie fiind în contra acestei legi şi a vechilor drituri ale ţerii.
«Punctul IV.
«In cât priveşte Divanurile cari urmează a fi convocate pentru a rosti dorinţele şi nevoile ţerii în cestia reorganizării sale, societatea propune următoarele:— 1° Compunerea acestor Divanuri să se întemeieze pe alegere; — 2° Cestia alegerii fiind de o mare însemnătate şi dela aceasta atârnând tot viitorul ţerii, societatea găseşte de cuviinţă a se înţelege asupra modului electoral celui mai priincios, ca în caz când membrii ei ar fi consultaţi în acest obiect, să se poată rosti în conglăsuire.
«Spre acest sfârşit, societatea a numit din sânul ei o comisiune alcătuită din cinci membri, cari vor elaborâ un proiect asupra modului celui mai nemerit de alegere, în conformitate atât cu vechile datini ale ţerii cât şi cu duhul articloul 24 din Tratatul de Paris. Comisia se va compune de d-nii Vornicul Constantin Hurmuzachi, Colonelul Mihail Kogălniceanu, Vornicul Di-mitrie Rallet, Vornicul Constantin Rolla şi Beizade Niculae Şuţu şi va înfăţişă acest proiect la întrunirea viitoare a societăţii.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOG DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
315
a Punctul V.
«Interesul întrunirii cerând neapărat a intră în relaţie cu Românii din Va-lahia, societatea a hotărît ca în acest scop să trimeată din sânul ei Deputaţi, şi pentru acum deodată ea însărcinează pe d. Postelnicul V. Alecsandri, carele a şi primit această misie.
«Mădulările de faţă ale societăţii găsesc de cuviinţă ca în seanţa viitoare să se aleagă un Comitet diriguitor precum şi Secretarii societăţii. Iar întrunirea viitoare va fi în 30 a curentei la Logofătul Ştefan Catargiu».
(Subscrişi:) St. Catargiu; P. Mavrogheni; Const. Ghika; Iancu Ghika; Alex. Ghika; O. Hurmuzaki; M. Kogălniceanu; D. Rallet; C. Negre; A. Panu; V. Alecsandri; N. Şuţu; C. Rolla; Lăţescu; Leon Ghika; Al, Catargiu; Pisoski.
Actul înfiinţării Societăţii «Unirea» din 25 Maiu (6 Iunie), Socola lângă Iaşi;
«Anul 1856, luna Maiu 25 zile. In apropierea sosirii Comisarilor pentru a se informă de dorinţele şi nevoile ţerii după rostirea Tratatului de Paris din 30 Martie, iscăliţii pătrunşi de necesitatea ca Moldovenii să se înţeleagă în acest moment despre adevăratele lor dorinţe şi nevoi, sau întrunit azi şi au adoptat, ca expresia aspiraţiilor lor şi ca mijloc de a le realiză, deodată următoarele;
«Puntul I. Art. 1°. Unirea Principatelor sub un Prinţ străin, dintr’o familie domnitoare în Europa, afară de dinastiile Staturilor megieşite. Art. 2°. Statornicirea unei Capitale nouă în mijlocul ţerii.
«Puntul II. Spre răspândirea principiilor adoptate în punctul I, se ho-tăreşte a se sluji;—1°. De presă, atât prin foile periodice, cât şi prin broşuri, sau foi izolate; 2°. De delegaţi trimişi prin districte;—3°. De adunări convocate, în Capitală, de Societatea aoeasta a Unirei, şi în districte, de către delegaţii săi. Societatea, in Capitală, şi delegaţii, în districte, se vor sili a adună cât mai multe iscălituri în favoarea principiilor cuprinse în puntul 1.
«Puntul III. In privirea viitorului guvern provizoriu, Societatea doreşte ca acesta să fie în conformitate cu glăsuirea Regulamentului Organic; oricare altă combinaţie fiind în contra acestei legi şi a vechilor drituri ale ţerii.
«Puntul IV. In cât priveşte Divanurile cari urmează a fi convocate pentru a rosti dorinţele şi nevoile ţerii în cestia reorganizării sale, Societatea propune următoarele: —1) Compunerea acestor Divanuri să se întemeieze pe alegere ; — 2) Cestia alegerii fiind de o mare însemnătate, dela aceasta atârnând tot viitorul ţerii, Societatea găseşte de cuviinţă a se înţelege asupra modului electoral celui mai priincios şi, în caz când membrii ar fi consultaţi în acest obiect, să se poată rosti în conglăsuire.
www.digibuc.ro
31G
DIM1TRIE A. 8TURDZA
«Spre acest sfârşit, Societatea numeşte din sânul ei o comisie, alcâtuită de cinci membri, cari vor elaborâ un proiect asupra modului celui mai nimerit de alegere, în conformitate cu vechile datine ale ţerii, cât şi cu art. 24 din Tratatul de Paris. Comisia se va compune din d-nii: Vornicul Costantin Hurmuzache, Colonelul M. Kogălniceanu, Vornicul Costantin Rolla, Vornicul D. Rallet şi Beizadea N. Şuţu şi va înfăţişă acest proiect la întrunirea viitoare a Societăţii.
«Puntul V. Interesul întrunirii cerând neapărat a intră în relaţie cu Românii din Valahia, Societatea a hotărît ca, în acest scop, să trimeată din sânul ei delegaţi şi, pentru acum deodată, ea însărcinează pe d-lui Postelnicul Vasile Alecsandri, care a şi primit această misie. Mădulările de faţă ale Societăţii găsesc de cuviinţă ca, în seanţa viitoare, care trebue a fi mai numeroasă, să se aleagă un Comitet diriguitor, precum şi secretarii Societăţii. Iar întrunirea viitoare va fi la 30 ale curentei, în casele d-sale Spătarului Mihalache Cantacuzin Păşcanu».
(Subscrişi:) [Ştefan Catargiu, N. Suţu, C. Negri, D. Ralet, Aleea Cantacuzin, P. Ma-vrogheni, A. Panu, C. Hurmuzaki, I. A. Cantacuzin, V. Alecsandri, N. Catargiu, A. Ca-largiu, M. Chrissoverghi, N. Docan, I. N. Cantacuzin, A. C. Mavrocordat, L. Chica, Dr. Steege, N. Pisoschi.
Cu ocazia înfiinţării Societăţii «Unirea» în viea dela Socola a Domnului Petru Mavrogheni, Vasile Alecsandri a scris următoarea improvizaţie :
25	Maiu 1856.
Sub acest măreţ castan Noi jurăm toţi în frăţie,
Ca de azi Să nu mai fie Nici Valah, nici Moldovan;
Ca să fim numai Români,
Intr’un gând, într’o Unire,
Să ne dăm mână cu mâni Pentru-a ţerii fericire.
Actul Organizării definitive a Comitetului Unirei din Iaşi poartă data de 11 Iunie 1856:
«Jurnal.
«Anul 1856, Maiu 30 zile. In apropierea sosirii Comisarilor pentru a se informă de dorinţele şi nevoile ţerii, după rostirea Tratatului do Paris din 30 Martie, jos iscăliţii, pătrunşi do necesitatea ca Moldovenii să se înţo-
www.digibuc.ro
D7VANUR1LE AD-IIOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
317
leagă în acest moment despre adevăratele lor dorinţe şi nevoi, s’au întrunit astăzi şi au adoptat, ea expresiile aspiraţiilor lor şi ca mijloc de a le realiză deodată următoarele:
«Punctul I.
«Art. 1. Unirea Principatelor sub un Prinţ străin, mai ales de o rassă latină, dintre familiile domnitoare în Europa, afară de dinastiile staturilor megieşite.
«Art. 2. Statornicirea unei Capitale nouă în mijlocul Ambelor ţeri.
«Punctul II.
«Spre răspăndirea principiilor adoptate în punctul intâiu, Se hotărăşte a se sluji:
«Art. 1. De presă, atât prin foile periodice cât şi prin broşuri sau foi izolate,
«Art. 2. De delegaţi trimişi în districte,
«Art. 3. De adunări convocate în Capitală de către societatea aceasta a Unirei şi în districte de către delegaţii săi.
«.Punctul III.
«Mădularele do faţă ale societăţii găsesc de cuviinţă, ca lucrările ei să se încredinţeze unui Comitet diriguitor, precum şi secretarilor societăţii, cari vor lucră întru îndeplinirea principiilor expuse mai sus.»
*
Acţiunea Guvernului francez a fost îndreptată la Constantinopole mai ales pentru a sfătui şi a convinge guvernul Turciei, că Unirea Principatelor nu numai nu poale constitui un pericol pentru Imperiul Otoman, dar din contră va aduce foloase Turciei şi Europei.
Trei comunicări confidenţiale ale d-lui Thouvenel, ambasadorul Franciei la Constantinopole, dovedesc aceasta în mod necttntostabil.
In 11 Martie 1856, d-1 Thouveriel a dat lui Faud Paşa următorul Memoriu asupra vederilor Franciei în cestiunea viitoarei organizări a Moldovei şi a Valahiei:
Memoriul dat de d-1 Thouvenel lui Fuad Paşa la Constantinopole în 11 Martie 1856:
«In momentul când e vorba să se consfinţească printr’un Tratat de pace rezultatele răsboiului, Guvernul Imperial ţine să facă cunoscut Porţii, cu cea mai deplină sinceritate, părerea sa bine cugetată şi socotită asupra unuia
www.digibuc.ro
318
blUlTftlfi A. STtJkDZÂ
-------------.——---------------------------------------------------------■—.—■—=•
din punctele supuse actualmente desbaterilor Congresului, şi care priveşte viitoarea organizare a Moldovei şi Valahiei.
«Dacă se aruncă o privire asupra istoriei relaţiunilor dintre Rusia şi Turcia, este uşor de stabilit că Principatele, din cauza separaţiunii lor şi a regimului de a rezultat, n’au încetat a servi, într’un anumit chip, ca trecătoare pentru atacurile îndreptate de Rusia in contra Turciei. Valahia şi Moldova, aşă cum sunt constituite, nu numai că n’au format o barieră teritorială, dar dorinţele şi simpatiile ţerilor alăturându-se într’o perioadă îndelungată de timp, la trădarea Hospodarilor, au înlesnit în răsboaiele anterioare înaintarea duşmanului până la Dunăre. Cu ocazia ultimei invaziuni este drept că aceste sentimente nu s’au manifestat; regimul protectoratului deschisese ochii Valahilor şi Moldovenilor; dar în schimb acest regim i-a enervat întru atâta, încât au suferit, fără nici o rezistenţă, invaziunea unei armate străine în ţara lor. Acest şir de evenimente dezastroase, care e de ajuns să le amintim, atrag după sine învăţături, cari ar fi regretabil să fie pierdute pentru înalta Poartă, de vreme ce dacă ea ar ţineâ seamă de ele, ar trage un profit învederat pentru viitor.
«In rezumat ce a câştigat Turcia din vechea stare de lucruri ? Foarte puţini bani şi multe încurcături. Nu ar însemnă deci a i se da un sfat bun, întorcându-i privirile dela orice proiect, care ar produce în curând roade tot atât de sterile şi de amare ? Convingerea Guvernului Imperial este în această privinţă stabilită şi e de nevoie ca motivele cari au format-o să pătrundă şi în spiritul înaltei Porţi, aliata sa.
«Nu este cestiunea de a se atinge întru nimic drepturile M. S. Sultanului. Acest drept constă într’o Suzeranitate pe care nimeni nu o contestă; el este consfinţit printr’un tribut care nu e vorba să fie desfiinţat. Dar în afară de cestiunea de drept există o cestiune de fapt, adică organizarea interioară a Principatelor, care conform privilegiilor lor trebue să fie complet independentă şi scutită de orice ingerinţă. Din acest punct de vedere, care poate fi unicul interes al Porţii, dacă nu acela, ga organizarea Moldovei şi Valahiei să fie combinată în aşâ fel, încât Principatele vasale şi Puterea suzerană să găsească în această organizare cel mai mare folos posibil? Orice altă bază de apreciare ar fi falsă. Dacă cugetăm mai departe în această ordine de idei, soluţiunea devine uşoară şi cu atât mai simplă, cu cât înalta Poartă, pentru a se arătă dibace, n’are decât să fie generoasă.
«Să examinăm în câtevâ cuvinte interesele cari sunt în cauză în această discuţie, şi se va vedeâ că ele se confundă.
«Din momentul în care înalta Poartă nu se va mai gândi să administreze ea msăş Principatele şi să le micşoreze privilegiile de cari s’au bucurat, s’ar suprimă în Principate influinţa Rusiei. Atunci privirile Turciei
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-H0C DIN' IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
âl9
vor fi îndreptate, ca să se formeze dincolo de Dunăre un stat cu legături strânse cu Turcia şi trebuincioase ei, care să-i servească ca barieră morală şi materială şi care să fie destul de puternic pentru a face să i se reăpecte teritorul său, destul de mulţumit de condiţiunile existenţei sale pentru a respinge influinţele străine. Dar două provincii separate, Supuse fiecare unei autorităţi deosebite, oferă ele materialiceşte un dig capabil de a rezistă primei lovituri? Experienţe repeţite şi dureroase au dovedit contrarul, şi cu toate acestea nu se poate tăgădui, că dacă slăbiciunea puterilor existente din Iaşi şi Bucureşti a favorizat invaziunile, aceste invaziuni s’au făcut mai uşor şi din cauza descurajării unei naţiuni despărţite în două, deşi obiceiurile, originea, limba şi religiunea ei poartă pecetea unităţii. Care naţiune a aşteptat totdeauna dela evenimente un remediu pentru suferinţele ei, o satisfacţie pentru speranţele ei?
«Ar fi logic, ar fi cuminte a se lăsă să dăinuească aceeaş slăbiciune şi aceeaş situaţie interioară grea şi prin urmare şi aceleaşi pericole externe?
«Oare lecţiunile trecutului nu indică dimpotrivă, că Turcia, pentru a se întări ea însăş la Nord şi pentru a stabili un fel de soluţiune de continuitate între ea şi Puterea a cărei vecinătate imediată a ameninţat-o aşă de des, trebue să întărească existenţa politică a Principatelor, să creeze Vala-hiei şi Moldovei interese proprii pentru a le creâ în acelaş timp şi datorii, dintre cari cea dintâi va fi apărarea energică a acestui teritoriu, unde duşmanul până acum n’a avut, decât să se arate pentru a deveni imediat stăpân, şi care va acoperi de acum înainte, sub garanţia Europei întregi, provinciile cele mai expuse ale Imperiului Otoman? In acest caz, cu un cuvânt, Principatele nu vor mai fi grânarul de aprovizionare totdeauna deschis pentru o armată care năvăleşte, ci vor formă un bulevard în contra străinului.
«Ce obiecţiuni ar puteâ face înalta Poartă pentru a nu susţineâ în Conferinţe combinaţiunea recomandată de Guvernul Imperial?
«Suzeranitatea este salvată, tributul mănţinut, ba chiar poate fi mărit; deci bazele raporturilor Valahiei şi Moldovei cu Turcia vor există în deplinătatea lor; să aşează numai pe aceste baze o clădire mai solidă, mai potrivită cu destinaţiunea ei. Se va pretinde că Principatele odată unite, vor aveâ mai târziu, ca regatul Greciei, aspiraţiuni contrarii păcii imperiului? Aceasta ar însemnă să se compare situaţii cari n'au nici o analogie. Rassa moldo-valahă nu se întinde dincolo de Dunăre. Acest fluviu mare este linia ei de fruntarie. Acest popor îşi are locuinţa sa într’un spaţiu cercumscris, şi se mai deosebeşte de celelalte populaţiuni supuse Porţii prin limba şi originea sa. Mai mult, Românii sunt un popor izolat în mijlocul Slavilor şi legătura ce ar uni-o cu Turcia, va fi, pentru a Zice aşă, cea mai bună garanţie a naţionalităţii sale.
www.digibuc.ro
320
DIMITRIE A. STUUDZA
«Alte Puteri îşi închipuesc poate, la prima vedere, că Unirea celor două Principate într’un singur stat vasal M. S. Sultanului, ar fi de natură a-i atinge interesele. Avem din contră temeiuri să credem, că o examinare deplină a cestiunii va modifică această părere. Opera care e vorba să se îndeplinească este pentru toată lumea o operă serioasă şi de bună credinţă. Este interesul tuturor ca Valahia şi Moldova să primească în sfârşit o organizare, care să nu permită a se mai pune în discuţiune soartea acestor Principate, atât de importante din trei puncte de vedere: geografic, politic şi comercial; ca să existe Ia nordul 'imperiului Otoman o ţară unită în mod indisolubil cu destinele lui şi favorizându-le, la adăpostul oricăror pofte şi sustrasă combinaţiilor de a-şi face un viitor, cărora le-ar puteâ da naştere situaţiunea ei, dacă ar rămâneâ precară.
«Guvernul Imperial este decis, din partea sa, să desvolte aceste conside-raţiuni în Congresul deschis la Paris şi i-ar păreâ rău să constate că înalta Poartă ezită a investi plenipotenţiarii ei cu instrucţiuni, cari să le permită a pune în evidenţă, cu toată autoritatea cuvântului lor, meritele so-Iuţiunii dela punctul întâiu, după principiile ce le-am expus şi de a combate, împreună cu plenipotenţiarii Franciei, părerile contrarii. Simţimintele M. S. împăratului faţă de Turcia sunt de ajuns cunoscute, dovezile pe cari le-a dat destul de evidente, pentru a nu fi nici o îndoeală, că sfatul ce-l dă este inspirat de o convingere sinceră, precum şi de înţelegerea marilor interese, pentru apărarea cărora Francia şi-a vărsat sângele. împăratul în calitate de amic şi aliat, cere înaltei Porţi şi M. S. Sultanului însuş, a se alătură părerilor sale şi a susţineâ un sistem, care asigurând pentru totdeauna siguranţa Imperiului Otoman Ia graniţa lui principală, va da şi Europei Occidentale garanţiile Ia cari are dreptul, în contia reîntoarcerii com-plicaţiunilor cari au turburat pacea.»
In 15 Martie, Thouvenel trimite Comitelui Walewski raportul următor asupra dificultăţilor ce a presimţit că Gestiunea Unirei va întâmpină la Poartă şi la Ambasadorul Angliei Lordul Stratford:
«Diferitele depeşi telegrafice ce am transmis zilele acestea E. V. ca răspuns la cele ce mia-ţi făcut onoarea a-mi adresă, v’au făcut să presimţiţi toate dificultăţile ce le întâmpină cestiunea Unirii celor două Principate Dunărene. îmi rămâne să vă expun demersurile mele în total.
«Aceste demersuri au început, natural, prin vizita ce am făcut Lordului Stratford. Am adus la cunoştinţa d-lui ambasador al Angliei natura instrucţiunilor mele şi l-am întrebat dacă e în măsură să-mi sprijinească sforţările. Colegul meu mi-a răspuns, că în adevăr a primit în ajun o depeşă telegrafică a Lordului Clarendon, dar că nu-şi aminteşte cuprinsul ei. Găsind
www.digibuc.ro
blVAtfURlLE AD-HOC DIN tAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
321
depeşa i-a dat o lectură, foarte repede şi am remarcat că cuvântul «Unirii» nu eră pronunţat, dar rezultă oarecum din înţelesul frazelor. De altfel depeşa nu fâceâ decât a învitâ Poarta să dea lui Aii Paşa deplinele puteri necesare ca să discute toate propunerile. Nu se specifică că Anglia preferă o solu-ţiune alteia. Am declarat Lordului Stratford ca ordinele E. V. erau prea lămurite şi prea precise pantru a-mi lăsă vreo indoeală despre datoriile mele şi că voiu lucră în consecinţă. D-l Ambasador al Angliei mi-a răspuns că va trimite în cursul zilei pe întâiul său dragoman la Poartă, pentru ca să vorbească cu Fuad Paşa atât despre afacerile Principatelor, cât şi despre menţionarea Hatihumaiumului din Tratatul final. Intrând pe urmă în cestiune mi-a mărturisit foarte sincer, că nu consideră cestiunea în acelaş fel ca noi; că unirea Valahiei cu Moldova nu-i pare o combinaţiune fericită, decât dacă graniţa noului stat ar merge îndărăt până la Nistru; că ar fi extrem de periculos să aibă Turcia Ia Nord, cum este la Sud, o ţară configurată rău şi care ar voi să se întindă pe contul ei; că Austria n’ar fi uşor de atras în partea noastră «şi în scurt», a adăugat, «eu doresc să nu mi se ceară sfatul; aş spune ceeace gândesc oricărui bărbat ar face apel la lealitatea mea, cu atât mai mult aş trebui să spun adevărul Sultanului».
«Eră evident că nu aveam să sper nimic dela o convorbire mai lungă: M’am întors acasă şi v’am trimis întâiul meu mesagiu telegrafic dela 10 Martie, dând ordin d-lui Schefer să se ducă la Poartă ca să înceapă discuţia şi să anunţe că voiu merge să o continuu. O depeşă a lui Aali Paşa pusese dejâ în mişcare spiritele şi comunicarea primului meu dragoman i-a turburat de tot. După trei consilii consecutive, Fuad Paşa luptând cu imputările foarte energice ce-i făceau mai mulţi membri ai Divanului, a reuşit totuş să câştige majoritatea pentru idea menţionării Hatihumaiumului în Tratat. Abiâ terminată această luptă, a trebuit să înceapă alta cu mult mai serioasă şi Fuad îşi mărturisiâ neputinţa de a o duce bine Ia capăt. Reşid Paşa cu ajutorul altora ajunsese la palat; noi i-am deschis porţile. D-l Schefer încercă în zadar să înalţe curajul Ministrului de externe. El întâlni ieşind dela Poartă pe d-l Pisani, care-i spuse că veniâ să ceară în urma instrucţiunilor Lordului Stratford, ca Marele Vizir să fie autorizat să discute în Conferinţă pe baza Unirei Principatelor. Aceasta eră mai mult decât îmi permiteâ să sper conversaţia mea de dimineaţă. In timpul zilei am primit mai multe persoane, cari mă anunţară că intrigile auzite în contra cabinetului deveniau tot mai violente, că opinia publică mişcată din cauza Hatihumaiumului şi agitată din cauza svonurilor răspândite privitoare la pre-tenţiunile ce se fac plenipotenţiarilor Turci la Paris, se apropiâ în mod vădit de Reşid Paşa şi de partizanii săi.
«Oricare aveâ să fie rezultatul demersurilor mele, am crezut că nu trebue
Analiie A, R.—Tom. XXXIII.—Memoriile Seeţ. Istorice.	îl
www.digibuc.ro
blMlTRlU A. STtÎRDZA
3ââ
să neglijez nimic pentru a le asigură succesul, pentru a da miniştrilor turci argumentele pe cari ei nu vor îndrăzni să nu le prezinte în consiliu; şi cu un cuvânt, pentru a stabili că dacă Franţa emiteâ o părere, fâceâ aceasta din consideraţiuni serioase, inspirate de o înţelegere superioară a înseş cestiunii şi de interesele Imperiului Otoman. M’am decis atunci să aştern pe hârtie ideile ce-mi propusesem a desvoltâ Caimacamului Marelui Vizir şi Ministrului de externe. Am onoare a transmite alăturat E. V. o copie a acestei lucrări.
«A doua zi, 11 Martie, m’am dus la Poartă. Prima vizită am făcut-o lui Mehmet-Kibrisli Paşa, care-mi mărturisi, că oarecari vorbe pronunţate de Fuad Paşa ieri în Consiliu, cu privire la cestiunea de care i-am vorbit, au provocat o furtună violentă, şi că i se păreâ absolut imposibil a împăcâ spiritele. Aceasta cred că nu însemnează că Caimacamul ar fi în sufletul său cu totul opus Unirei Principatelor, dar curentul i se pare prea puternic pentru a încercă să-l întoarcă înapoi.
«Când am intrat la Fuad Paşa, d-1 Baron de Prokesch îl părăsiâ. Inter-nunciul s’a explicat cu el pe un ton supărat şi hotărît, bazându-se pe interesul identic al Turciei şi al Austriei. «Noi cunoaştem», mi-a zis Ministrul de externe, «toate serviciile pe cari Cabinetul din Viena le-a adus alianţei; cu toate acestea nu punem aceste servicii în cumpănă cu acelea ce le-am primit dela împăratul Napoleon şi vă rog să credeţi, că este foarte dureros pentru noi a nu puteâ dovedi M. Sale recunoştinţa noastră, făcând ceeace doreşte».
«M’am silit să demonstrez, că uneori se prezintă împrejurări solemne, în cari cea dintâi datorie a unui prieten sincer nu este de a măguli prejudiciile şi slăbiciunile unui aliat, ci dimpotrivă de a-i da sfaturi bune, chiar cu rizicul de a jigni păreri nechibzuite, deşi ele sunt predomnitoare.
«Am zis lui Fuad Paşa:—«Sunt lucruri pe cari poate nu V’ar plăceă să le repetaţi înşivă şi am scris mai dinainte ceeace voiam să Vă spun. Vă dau prin urmare această hârtie, pe care am însemnat ideile mele. Nu este o notă, nu-i nici măcar un memoriu, cu un cuvânt nu e nimic oficial. Este un mijloc pentru ca E. V. să puteţi aduce la cunoştinţa Sultanului şi a Miniştrilor, nu numai modul de a vedeâ al guvernului meu, ci şi acela al unui om, care este măgulit a fi reuşit să vă inspire oarecare încredere».
«Atunci i-am cetit memoriul meu.
«Fuad Paşa mi-a mulţumit pentru cele comunicate şi a adăugat că-i vor servi cel puţin pentru a dovedi, că noi punându-ne pe un punct de vedere care nu eră acel al Porţii, am raţionat inspirându-ne numai de ceeace credem că este în interesul ei. «Voiu supune, mi-a zis Fuad, părerea E. V. colegilor mei şi Sultanului; hotărîrea noastră încă nu-i luată; dar relaţiunile
www.digibuc.ro
DlVANORILE AD-HOC t)Itf tAŞl ŞI BUCUREŞTI, II.
823
noastre de prietenie au fost până acum prea sincere, pentru a vă face promisiuni zadarnice. Noi ne cunoaştem situaţia; vom cedă unei constrângeri generale; nu vom puteâ fi însă convinşi prin raţionamente. Se poate felicită oare Europa Occidentală că ne-a forţat mâna în privinţa Greciei? Pericolul ce există la Sud, ni-1 va creâ la Nord. Unirea Principatelor însemnează urcarea pe tron a unui Prinţ străin, însemnează Ereditatea; ca ultim termen însemnează Independenţa după un an, dacă nu imediat. Ceeace se va face în Bucureşti, se va îndeplini şi în Belgrad; jjoi vom fi ameninţaţi in însăş inima Imperiului şi desmembrarea Turciei va începe a doua zi după ce aţi conjurat-o şi v’aţi câştigat recunoştinţa noastră! Rusia prin datine şi prin religiune va stăpâni toate aceste state mici. Centrul vostru de influenţă este Constantinopole. Nu-1 schimbaţi; este în interesul vostru ca şi în al nostru».
«Afară de argumentul privitor la Serbia şi care are tărie, cred că am combătut pe toate celelalte cari mi s’au opus. Am stabilit că între Regatul Greciei, a cărei înfiinţare a tăiat în două rassa elenică şi care este vecin cu provinciile turceşti cele mai accesibile influenţei sale, şi Moldo-Valahia care cuprinde pe toţi Românii supuşi Porţii şi se află despărţită prin Dunăre de Bulgaria, unde trăeşte o altă rassă şi s6 vorbeşte o altă limbă, o compara-ţiune nu este aci cu putinţă. Am amintit că atunci când Rusia sub Ecate-rina II s’a gândit la Unirea Principatelor, eră vorba de un apanagiu pentru un favorit al Ţarinei, pentru prinţul Potemkin, iar când s’a urmărit, în 1829, aceeaş idee, eră vorba să se realizeze Unirea în folosul unui Mare Duce, nu pentru a stabili o barieră, ci pentru a se desăvârşi o încorporare deghizată.
«La dreptul vorbind, am adăugat, toate marile combinaţii politice ce s’au agitat de o jumătate de secol, s’au învârtit în jurul deposedării voastre de Provinciile Dunărene; depinde acum de voi să împiedecaţi pentru totdeauna reîntoarcerea acestor ipoteze şi să creaţi în această parte sub influinţa voastră un dig solid şi respectat. Nu cred să existe în Europa un bărbat de stat, care să nu vă ţină de rău, că scăpaţi ocazia aceasta de a termină afacerea în condiţiuni bune pentru voi. îmi vorbiţi de consimţimântul Rusiei şi vedeţi în acesta un argument în contra proiectului nostru. Şi aci nu aveţi dreptate şi faceţi un calcul greşit. Eu cred ca şi voi, că Rusia are partizani la Iaşi şi la Bucureşti şi voi le măriţi numărul! Căci se va şti că în Conferinţele din Paris, d-1 de BrumOw şi Corniţele Orloff au votat pentru Unirea Principatelor. Nu discut sinceritatea plenipotenţiarilor ruşi şi dacă ţineţi, chiar o contest; dar atunci au fost îndemânatici şi în zece ani, dacă nu mai curând, în locul unui stat format cu învoirea voastră şi sub inspiraţiunea Occidentului, veţi- aveâ a face cu o ţară turburată de pasiuni naţionale, cari se va şti că sunt susţinute de Rusia şi contra cărora veţi fi neputincioşi, Ceeace zic de Rusia se potriveşte şi pentru Austria».
www.digibuc.ro
324
t>lMITRIE A. STURD2A
«Fuad Paşa este prea inteligent pentru a nu înţelege în fond dreptatea acestui raţionament; dar n’am câştigat nimic în contra împotrivirii sale de a rupe pe faţă cu prejudiţiile naţiunii sale şi ale suveranului său. Nu se resignează cineva în Orient ca să piardă un lucru inutil pentru a câştigă mai cu siguranţă un lucru necesar. Aci oamenii se închină în faţa forţei materiale; se supun destinului; primesc faptele îndeplinite; niciodată nu înţeleg a-şf sacrifică amorul propriu; nu ascultă de bunul simţ şi consideraţiunile curat morale au puţină valoaip.
«Plecând dela Fuad Paşa, l-am lăsat sub impresia neplăcerii ce o va cauză împăratului rezistenţa nedibace, opusă unei combinaţiuni propuse de M. Sa prin prevederi, a cărora înţelepciune viitorul o va dovedi; şi m’am dus să văd pe Ahmet-Fethi Paşa, a cănii încredere şi prietenie mi-au fost adeseori foarte utile. După limbagiul ce mi-a ţinut A. S., am înţeles numai decât, că un demers direct la Sultan n’ar aveâ alt rezultat decât să ne sdruncine creditul, fără nici un folos pentru cestiunea specială încredinţată grijilor mele.
«Voiu aşteptă deci, înainte de a merge la Palat, răspunsul E. V. la depe-şile mele telegrafice.
«Primul dragoman al ambasadei sa reîntors ieri la Poartă. Consiliul eră întrunit şi deşi hotărîrea lui nu eră încă oficială, nu prezintă nici o îndoială că Aali Paşa va fi invitat să se prezinte împăratului şi să ceară M. S. Imperiale, în numele Sultanului, ca un serviciu personal şi ca o dovadă de prietenie, să renunţe la cestiunea Unirei Principatelor. Este de datoria mea să declar E. V. că dacă această cestiune nu va fi susţinută de Anglia tot atât de energic ca şi de noi, nu vom reuşi să o rezolvim. Iar răspunderea mea mă obligă să nu vă ascund, că dacă ambasadorul M. S. Britanice ascultă de ordinele guvernului său, când nu-i sunt plăcute, Lordul Stratford are un mod de a-şi separă personalitatea de caracterul său oficial, care face că deşi este cu totul în regulă, nu obţine ceeace inima nu-i cere să obţină. Ceeace s’a întâmplat odinioară cu nota din Viena este un exemplu despre acest mod de a lucră. Am sub ochi un spectacol analog. Colegul meu trimiţân-du-şi dragomanul la Fuad Paşa se sustrage dela orice critică pozitivă; dar el n’a judecat cazul atât de grav, ca să meargă însuş la ministru, precum are obiceiul de a nu-şi cruţă oboseala drumului când este vreun interes. La Poartă s’a înţeles perfect, că dacă nu pune piedici demersurilor mele, nu le secondează şi nici nu le aprobă.
«De altfel am ţinut ca el să nu ignoreze nimic din cele ce am făcut. Deci i-am trimis ieri pe primul meu secretar, ca să-l informeze despre chipul cum mi-am întrebuinţat ieri ziua şi să-i comunice depeşa E. V. din 11 Martie.»
www.digibuc.ro
DIVAN0RILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
325
In 28 Martie d-1 Thouvenel comunică Comitelui Walewski o nouă şi lungă convorbire cu Fuad Paşa.
«Fuad Paşa a binevoit să-mi comunice confidenţial o depeşă telegrafică încurcată, prin care Aali Paşa face cunoscut înaltei Porţi rezoluţiunile Congresului cu privire la Principate. E. V. ştie că n’am decât puţină încredere în valoarea politică a anteproiectului elaborat la Constantinopole. Mai ales din momentul în care nu am izbutit să ne înţelegem nici asupra modului de alegere a Domnilor, nici asupra, bazelor puterii legislative, nu m am îndoit deloc de soartea rezervată lucrării noastre.
«Oricum ar fi, şi fără a pune nici un amor propriu de autor, nu mă pot opri de a constată, că la Bucureşti şi mai ales la Iaşi am fost judecaţi prea aspru. Noi nu aveam nici o calitate de a discută o ordine de idei ce eră numai de conpetinţa cabinetelor. Astfel cestiunea Independenţei sau a Unirei Moldovei cu Valahia nu no priviă deloc, precum nici aceea a numirii unui Principe străin. Noi nu aveam să ne ocupăm decât de îmbunătăţirile de introdus în regimul statului quo. Considerată în adevăratele ei margini, lucrarea noastră nu ni s’a părut de natură a ridică greutăţi, cu atât mai puţin a merită atâtea imputări.
«Am sub ochi memoriile prinţului Ştirbei şi al prinţului Ghica şi văd că în cele mai multe puncte de amănunte Domnitorii sunt obligaţi să recunoască că am nimerit. Ceeace critică ei este pretenţiunea ce am fi avut de a face chiar bine Valahiei şi Moldovei fără ajutorul lor. Nu reprob desigur acesţ exces de susceptibilitate naţională, dar mă mărginesc a observă, că reformele indicate de noi şi aprobate în mod teoretic de Domnitori, ar fi putut fi de multă vreme produsul acestei autonomii, care se invoacă cu atâta sgomot, ca unul din privilegiile cele mai preţioase ale Principatelor. Judecând viitorul după trecut, ne este îngăduit a ne teme că cele mai frumoase sentimente nu vor produce nici un rezultat, dacă atunci când Puterile acordă garanţia lor pentru organizarea Valahiei şi Moldovei, nu vor introduce în mod autoritar anumite principii, cari sunt proclamate ca excelente şi cari cu toate acestea nu s’au grăbit a le pune în practică, precum sunt egalitatea înaintea legii, libertatea cultelor, distribuirea în mod egal a sarcinilor publice, desfiinţarea birului pentru ţărani, impunerea proprietăţilor funciare, dreptul de proprietate pentru străini şi substituirea censului pentru boieri. Nu ar fi mai puţin sigur să se încredinţeze legislaturei locale, oricare ar fi ea în definitiv, grija de a îmbunătăţi soartea massei naţiunii şi eu doresc cu toată ardoarea ca instrucţiunile comisarilor în această privinţă să fie categorice şi bine definite.
«Printre acuzările al căror obiect suntem, trebue să citez aceea de a nu fi ţinut seamă de pretinsa existenţă legală a vechilor capitulaţiuni ale Mol-
www.digibuc.ro
326
DIMITRIE A. STURDZA
dovei şi Valahiei cu Poarta. Aceste documente, recunosc, au o valoare istorică reală; dar prea uită cei din Bucureşti şi din Iaşi, că dacă Fanarioţii au fost din nenorocire stabiliţi acolo, aceasta s’a făcut din cauză că domnii indigeni, violând cu armele în mâini jurământul lor de credinţă către Sultan, au adus asupra lor şi a ţerii lor apăsarea armelor otomane. Din acest timp provinciile dunărene au mai păstrat, ce e drept, o administraţiune deosebită, dar Poarta alegeâ pe şeful acestei administraţii şi îl lăsă să trăească, numai să împartă venitul jafurilor sale cu persoanele înalte din Constantinopole şi să nu vândă în mod neruşinat interesele Turciei cabinetului din Petersburg. Astfel sau ridicat familiile Mavrocordat, Caragea, Moruzi, Mavrogheni, Suţu şi Calima6hi. Tratatul din Adrianopole a readus in mod nominal în vigoare dreptul Principatelor de a-şi alege ele Domnii şi le-au liberat de ticăloşiile a căror pradă erau. Altă dată Fanarioţii, Consulii Rusiei au făcut averi în Bucureşti şi Iaşi. In cât priveşte Domnii, afară de Prinţul Bibescu, fratele Prinţului Ştirbei, a cărui alegere a fost urmată de mişcarea din 1848, ceilalţi au fost numiţi printr’o înţelegere simulată a Curţii Suzerane cu Curtea Protectoare, deşi Regulamentul Organic cuprinde un capitol consacrat modul desemnării Domnilor prin voturile unei adunări. Au fost trei numiri în Valahia şi două numiri în Moldova, deşi Tratatul din Adrianopole le garantează domnia pe vieaţă. Deci nu e perfect corect, că Prinţul Ghica aduce în discuţie vechile privilegii pentru a încriminâ idea unei liste de trei candidaţi supusă la alegerea Sultanului. Noi dăm de sigur ţerii o libertate cu mult mai mare decât aceea pe care o are de un secol. Sistemul electiv este rău prin sine însuş ; dacă în definitiv trebue păstrat, înclin a crede că numirea a trei candidaţi, slăbind atotputernicia marilor capitaluri, cari au un rol considerabil într’un mediu atât de corupt, va fi o mai mare garanţie pentru cei mulţi, decât o restrângere a drepturilor lor. Rămân de asemenea convins, că în lipsa unui control eficace la centru şi în provincii, orice sistem legislativ, care va degenerâ în sistem parlamentar, nu va produce decât anarhie înlăuntru.
«Cestiunea în termenii în cari este pusă de Congres, scapă cu totul misiunilor acreditate în Constantinopole; dar E. V. a primit cu bunăvoinţă şi indulgenţă lucrările ce v’am adresat şi de aceea m’am crezut autorizat a vă exprimă, încă odată, părerea mea conştiincioasă asupra unuia din punctele cele mai interesante şi mai delicate ale afacerilor orientale.»
In 17 Aprilie Corniţele Walewski comunică d-lui Beclard, Consulul General al Franciei la Bucureşti, că Guvernul Imperial măn-ţine convingerea sa despre necesitatea Unirei Principatelor.
«Plenipotenţiarii Franciei nu s’au ferit a exprimă precis, în timpul ne-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II,
327
gocierilor, părerea Guvernului Imperial asupra necesităţii de a organiza în Principate o administraţie întemeiată pe baze durabile şi care să le asigure propăşirea.
«Noi n’am ezitat a declară că, în interesul bine înţeles al Turciei, n’ar trebui să se neglijeze nimic pentru a formă din aceste provincii o stavilă tendinţelor cari au provocat răsboiul şi că în acest scop ar fi esenţial a constitui puterea guvernului în toate condiţiunile de tărie şi durată şi a o aşeză pe reforme bine concepute şi pe desvoltarea intereselor materiale.
«Ni s’a părut în această privinţă, şi convingerea noastră e profundă, că pentru a obţineă acest rezultat, ar trebui în primul rând a uni cele două provincii într’un singur Principat.
«Discuţia ce s’a provocat în Congres şi informaţiunile ce ne-au venit, n’au făcut decât să întărească modul nostru de privire a situaţiunii de care ne îngrijim. Va fi de ajuns să vă inspiraţi de studiul ce l-aţi făcut la faţa locului, pentru a corespunde sentimentelor Guvernului Imperial asupra acestei cestiuni.»
Corniţele Walewski trimite în 26 Aprilie d-lui Thouvenel o nouă expunere a Gestiunii Unirei Principatelor, arătând că Guvernul Imperial nu şi-a schimbat părerea sa:
«Am recunoscut dreptatea observaţiunilor ce-mi prezintaţi cu privire la atitudinea ce trebue să păstrăm în cestiunea Unirei celor două provincii dunărene, într’un singur principat şi sunt ca şi D-voaştră de părere, că trebue să intrăm într’însa cu un plan perfect stabilit dela început. Iată cum înţelege Guvernul Imperial rolul nostru în acest incident şi în ce chip îşi propune a-1 urmă în desvoltarea lui.
«înainte de a procede la reorganizarea Principatelor trebue să se convoace, după cum ştiţi, Divanurile ad-hoc, chemate a exprimă dorinţele populaţiunilor. Congresul a încredinţat Porţii grija de a întruni aceste adunări, hotărînd totodată că vor fi compuse în aşâ mod, încât să constitue reprezentaţia cea mai exactă a intereselor tuturor claselor societăţii. Recunoaştem că de această măsură pregătitoare vor depinde în mare parte combinaţiile ce vor trebui să se concerteze ulterior, şi prin urmare veţi aveâ a vă întrebuinţâ toată grija pentru ca Firmanele de convocare să fie concepute în termeni cari să nu poată împiedică în nici un fel soluţiunea, ce ni se pare util să prevaleze, se înţelege, în interesul tuturor partidelor. Acesta este un punct asupra căruia vă atrag de pe acum întreaga Voastră atenţiune şi pe care-1 recomand solicitudinii D-voastră celei mai neclintite. N’am nevoie să adaug că veţi trebui în acelaş timp să vă siliţi a face să se iea în considerare, ca şi noi, necesitatea Unirei Principatelor, întrebuinţând întreaga D-voastre in-
www.digibuc.ro
328
DIM1TR1E A. STORDZA
fluinţă pentru a face să intre convingerea noastră în spiritul consilierilor Sultanului.
«Cestiunea aceasta neputându-se rezolvi decât mii târziu şi când va v6ni momentul pentru Puterile semnatare ale Tratatului din Paris de a se înţelege asupra bazelor viitoarei administraţii a Principatelor ; D-voastrâ veţi urmă până atunci această lucrare în măsura raporturilor D-voastre cu miniştrii otomani, profitând de toate împrejurările pentru a pune în lumină foloasele soluţiunii, care are dela început întregul nostru consimţimânt. Vom aşteptă în această poziţiune, ca Divanurile să ne aducă la cunoştinţă părerile Moldo-Valahilor. Atunci va rezultă din două una: ori Divanurile vor exprimă asupra acestei cestiuni o părere conformă cu aprecierea noastră proprie, şi atunci, bazaţi pe dorinţele liber exprimate de către populaţiune, vom înlocui sfaturile noastre cu reprezentări cari să o facă pe Poartă să înţeleagă, iară a ne preocupă prea mult de urmările locale şi temporale cari ar putea rezultă de aci chiar în Constantinopole, că trebue să se ţină seamă de angajametele ce şi-a luat obligându-se a consultă Divnurile ad-hoc; —ori Adunările aceste se vor opri la o hotărîre contrarie, şi noi, în acest caz, ne vom mărgini, dacă nu putem face altceva, să ne liberăm responsabilitatea noastră de amăgiri, cari, după noi, trebue să urmeze măn-ţinerii stării de lucruri actuale, stabilindu-n° clar părerile şi vederile noastre.
«Aceasta este regula de purtare ce trebue să o urmaţi înainte şi după întrunirea Divanurilor ad-hoc şi eu simt sigur, că nu veţi fi izolat pe acest teren. Lordul Clarendon într’o ultimă convorbire ce am avut cu el la Londra, s’a exprimat în aşa fel, încât m’a lăsat să cred, că în această cestiune ca şi în toate celelalte, vom fi de perfect acord, afară poate de unele nuanţe pe cari nu le pot încă apreciă. Baronul de Manteuffel s’a arătat din partea sa ferm hotărît să ne urmeze pe calea pe care am pornit. Am motiv să bănuesc că ministrul Prusiei la Constantinopole nu va întârziă a primi instrucţiuni în acest sens şi D-voastră veţi putea, din acel moment, să vă combinaţi sforţările şi demersurile cu acelea ale colegilor D-voastre, cari ca şi el vor fi autorizaţi să se înţeleagă cu D-voastră.»
Corniţele Walewski, Ministrul Afacerilor Străine al Franciei şi Preşedintele Congresului din Paris, a trimis, în Iaşi, ca Consul, pe d-1 Victor Place cu instrucţiuni speciale de a-i da informaţiuni dese şi precise asupra stării spiritelor în privirea Unirei şi a da sfaturi cum să se organizeze mijloacele de propagandă.
D-1 Place arată în trei rapoarte adresate Comitelui Walewski si-tilatiunea Unirei în Moldova.
Rapoartele din 8 şi din 13 Iunie arată starea opiniunilor la Iaşi în privirea Unirei,
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
329
«îndată după sosirea mea în Moldova, am fost surprins de incertitudinea în care se află spiritele asupra intenţiunilor Puterilor Occidentale, privitoare la reorganizarea acestor ţeri, mai ales în ce priveşte Unirea celor două Principate.
«Conformându-mă instrucţiunilor atât de clare şi de categorice ce am primit dela E. V. în momentul pomirei mele, şi ordinului ce mi-aţi dat de a nu tăceâ asupra conţinutului lor, m’am pronunţat mai întâiu în favoarea ideii Unirei.
«Am putut să constat efectul ce a produs asupra tuturor oamenilor luminaţi ai acestei ţeri o declaraţiune atât de pozitivă, şi când am adăogat că intenţiunea Puterilor este, ca nimic să nu se facă fără participarea popula-ţiunilor, cari vor fi chemate a-şi rosti dorinţele lor în modul cel mai liber şi mai lămurit; aceşti domni m’au rugat să transmit guvernului împăratului expresiunea recunoştinţei lor pentru un procedeu, care arătându-le singura cale de urmat pentru salvarea lor, le lăsă facultatea de a o urmă ei înşişi şi fără silă.
«Cu toate acestea, ei au manifestat oarecari îngrijiri asupra duratei ocupa-ţiunii teritoriului Principatelor de către trupele austriace şi turceşti, dându-mi a înţelege că exerciţiul libertăţii votului ar putea fi împiedicat de prezenţa baionetelor străine, şi au adăugat că nu trebue să luăm în rău înţeles un simţimânt uşor de explicat, când se gândeşte cineva ce au avut a suferi prin invaziunile şi ocupaţiunile atâtor armate.
«M’am silit să-i liniştesc asupra acestui punct, spuindu-le că în urma tratatelor de împăciuire şi de alianţă cari s’au încheiat, toate Puterile cele mari nu au decât aceeaş voinţă asupra modului cum Comisiunea de cercetare are a-şi îndeplini mandatul ei, şi că Austria ca şi Turcia vor fi cele întâi ce vor ţinea ca la o cestiune de onoare, ca o libertate deplină să fie dată Principatelor, pentru ca nici una din hotârîrile lor să nu fie pătată din capul locului de prepusul că a fost luată sub influinţa unei apăsări armate.
«Aceste explicaţii şi certitudinea că nici o armată străină nu va apăsă asupra deliberaţiunilor lor, au umplut de bucurie inimile Moldovenilor, şi îndată ei au propus să se pună la muncă pentru a răspândi în toate clasele societăţii idei sănătoase privitoare la Unirea Principatelor şi la reorganizarea lor.
«I-am rugat foarte mult să se ţie în limitele celei mai stricte moderaţiuni, să nu întrebuinţeze decât mijloace autorizate de lege, să se păzească de orice ar puteâ fi o cauză de agitaţiune şi de dezordine, într’un cuvânt să se arate demni, prin o propagandă regulată şi pacifică, de silinţele ce face întreaga Europă pentru prosperitatea lor viitoare.
«Aflu în Consulul Angliei o adevărată opoziţie în contra proiectujui Unirei
www.digibuc.ro
330
DIMITRIE A. STUHDZA
celor două Principate. Nu ştiu încă dacă purtarea sa este rezultatul ideilor sale personale, sau al instrucţiunilor guvernului său.»
In al doilea raport din 13 Iunie, d-1 Place descrie mai departe situaţiunea Unirei la Iaşi şi sfaturile ce a dat de a se organiza în linişte acţiunea celor ce doresc Unirea, prin presă şi întruniri:
«In scrisoarea ce am avut onoarea a adresă E. V. în 8 a curentei, am expus situaţia în care am găsit spiritul public din Moldova, fericita şi imensa im-presiune ce a produs siguranţa că majoritatea Puterilor Europeane voia Unirea Principatelor şi dorinţa ce a manifestat partea cea mai luminată a po-pulaţiunii, de a întrebuinţă numai decât mijloacele pentru a răspândi această idee. Acest plan n’a încetat de a aveâ urmări şi au început să se pună imediat în lucrare.
«Oamenii favorabili Unirei erau cu atât mai încurajaţi a se pronunţă, cu cât autorităţile superioare ale ţerii au dat semnalul în acest sens.
«Divanul Obştesc, răspunzând comunicării ce i-a făcut Domnul pentru a da socoteală de administraţia sa, îşi încheie adresa prin această frază foarte semnificativă: «Da, Măria Ta, Divanul o spune sincer, ai pregătit calea mântuirii Patriei noastre, ai susţinut drepturile strămoşeşti, ai apărat şi susţinut înaintea areopagului european Unirea Principatelor, un principiu măreţ, glorios, singura garanţie a existenţei reale şi durabile a Principatelor Dunărene».
«Deci puterile cele mai înalte ale Moldovei, Domnul şi Divanul Obştesc, singurul reprezentant legal al ţerii, au luat iniţiativa acestei măsuri mari. Astfel după un exemplu venit atât de sus şi mai ales după publicarea articolelor 22, 23 şi 24 ale Tratatului din Paris şi a Protocoalelor 6, 7 şi 8 ale conferinţelor, n’a mai rămas nici o îndoeală în spirite, că a venit momentul de a organiză mijloacele pentru a dovedi că E. V. aţi avut dreptate să declaraţi, că «Unirea celor două Principate, răspunzând unor necesităţi date la lumină în urma unei cercetări minuţioase a intereselor lor adevărate, Congresul ar trebui să o admită şi să o proclame».
«Pentru aceasta au venit la mine mai multe persoane influente să mă consulte, spunându-mi că membrii Comisiunii trebuind să treacă în curând prin Principate, este de urgenţă să se convoace întruniri, unde să se poată sfătui, să se înţeleagă asupra modului de a-şi exprimă dorinţele, să redacteze în sfârşit un fel de program, care să le dea putinţa de a răspunde cu metodă şi în armonie la cestiunile, ce ar puteâ să li se pună de către Comisari.
«Eu am aprobat în principiu acest proiect, însă atrăgându-le atenţia că în aplicarea lui este nevoie de mare prudenţă, că prin urmare întrunirile n’ar trebuii să se facă decât în case particulare şi, dacă se poate, la câte un func-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
331
ţionar înalt sau la persoane, al căror nume să fie o garanţie, pentru a se evită orice ar aveâ aparenţa unui club ; că n’ar trebui să se discute acolo decât cestiunea Unirei, căci ea este cea mai fundamentală, şi că celelalte cestiuni, cari vor decurge dintr’însa mai târziu, ca d. e. modul alegerei, dreptul de proprietate, raporturile dintre proprietari şi ţărani, etc., dacă vor fi ridicate înainte de vreme, vor aduce perturbare în spirite şi vor compromite cestiunea principală; că odată programul fixat şi după ce se vor alege câţivâ membri şi vor formă un comitet pentru conducerea pacinică a propagandei regulate şi legale ce va trebui să se facă în judeţe, adunarea aceea va trebui să se disolve, pentru ca să nu devină o cauză de agitaţie care ar puteâ degenerâ în mişcare de stradă şi pentru ca nevoia de a vorbi, atât de naturală oamenilor întruniţi, să nu dea naştere încetul ou încetul la acuzări reciproce şi la personalităţi uşor de prevăzut într'o ţară, care a fost necontenit supusă la atâtea influinţe străine; că în sfârşit şi mai presus de toate, această adunare nu va trebui să se considere învestită cu nici un mandat oficial, ci să fie considerată numai ca o adunare de persoane, cari se întrunesc pentru a se înţelege şi a se lămuri unii pe alţii în momentul când ţara lor a ajuns la o criză decizivă şi că prin urmare nu vor trebui să se opună, nici să iea în nume de rău, ca oameni contrarii ideei Unirei Principatelor — de se vor găsi de aceştia — să se poată întruni şi ei în altă parte şi să se organizeze în acelaş chip.
«Puterile Europeane şi în primul rând Francia — le-am spus — v’au făcut să le cunoaşteţi simpatiile ce au pentru starea D-voastre prezentă şi pentru viitorul D-voastre; ele v’au dat dovada cea mai convingătoare anunţându-vă că veţi fi consultaţi asupra organizaţiunii D-voastre viitoare, însă condiţiunea este, ca toate dorinţele, în ori şi ce sens sar manifestă, să poată fi exprimate pe deplin şi în mod liber.
. «Atunci Moldovenii mi-au vorbit de ocupaţiunea austriacă. Ei mi-au spus că faţă de simţimântul atât de protivnic Unirei Principatelor, manifestat de Corniţele Buol, li se pare imposibil ca Austria să nu facă uz de ascendentul ce i-1 dă prezenţa trupelor sale, pentru ca să împiedice această exprimare a dorinţelor lor.
«In toate ţerile — au adăogat ei — o consfătuire în contact cu baionete străine face să se bănuească, cu dreptate, că nu a fost liberă; cu atât mai mult în această ţară, obicinuită de atâta vreme să tremure în faţa armatelor venite din afară, este de temut că singură prezenţa lor, chiar şi dacă ar rămâneâ ele în cea mai absolută neactivitate, va turbură spiritele şi le va influenţă. Iar o astfel de neactivitate nu se observă deloc. Dela începutul ocupaţiunii amestecul Austriei în afacerile noastre este constant. Mai la urmă, în momentul când eră vorba să se dea concesiunea unei bănci,
www.digibuc.ro
332
DIMITRIE A. 8TURDZA
generalul Gablentz, faţă, de boala Comitelui Paar care-1 ţineă în casă, a însoţit pe agentul Austriei la Domnitor, târându-şi sabia prin salonul A. S. şi căutând să facă presiuni asupra hotărîrilor lui, într’o afacere care nu eră de resortul său.
«Dacă este adevărat, că majoritatea Puterilor Europeane doresc Unirea noastră, cum se face că se află pe teritoriul nostru trupele acelora, cari s’au arătat tocmai contrarii acestei idei ? Este o anomalie foarte curioasă, cu atât mai mult, cu cât în acest moment suntem atacaţi cu violenţă în gazetele austriace, cari ne prezintă ca revoluţionari, gata de a ne răsculâ, şi cari declară sus şi tare, că dacă provinciile vor scăpă Austriei din mână prin politică, ea trebue să facă sforţări să ne absoarbă prin combinaţiuni financiare.
«E. V. mă va crede, că ţinând seamă de relaţiunile amicale ce există între guvernul nostru şi cel austriac, n’am primit plângerile Moldovenilor. Le-am repetat ceeace le-am spus şi altă dată, că caracterul leal şi cavaleresc al M. S. Imperiale şi Regale atât de bine cunoscut de întreaga Europa, nu permite să se admită nici un singur moment, că oricari ar fi vederile politicei sale, va autoriză vreodată armata sa să înăduşe sau să falşifice expre-siunea dorinţelor unui întreg popor.
«Trupele austriace, le-am spus, în virtutea Tratatului care le-a deschis graniţele Principatelor, n’au intrat decât cu un scop special şi cu totul mi-lităresc, să împiedice la nevoie pe Ruşi, cu forţa, de a intră din nou. Nu pot deci să cred, că generalii austriaci, trecând peste marginile strâmte cari le-au fost trase, să fi abuzat de puterea lor, pentru a pune piedici admini-straţiunii D-voastre şi mai ales într’un moment atât de serios, când Europa întreagă are ochii aţintiţi asupra lor, să se gândească a schimbă ocupaţiunea lor curat militărească într’un mijloc de acţiune politică.
«Atunci domnii aceştia s’au oferit să-mi dea probe autentice despre toate cele ce au afirmat; dar am crezut inutil să mai prelungesc discuţia asupra acestei cestiuni, lăsând pentru mai târziu grija de a luă informaţiuni mai complete şi le-am spus că în loc să-şi piardă vremea cu acuzaţiuni, ar face mai bine să se ocupe fără întârziere de cestiunea principală.
«Sfaturile mele au avut efect şi s’a ţinut o primă întrunire compusă din oamenii cei mai moderaţi şi mai luminaţi, la Ministrul de Finanţe. In urma unei discuţiuni destul de lungi, s’au luat, s’au formulat hotărîri asupra cinci puncte diferite. Voiu examinâ diferitele cestiuni, cari s’au discutat acolo.
«In frunte, ca punctul întâiu, se prezintă Unirea Principatelor. Aceea este idea care le predomină pe toate celelalte. Dar E. V. va remarcă, că programul nu o separă de Prinţul străin. E o cestiune foarte gravă şi foarte delicată, care aş fi voit să o văd înlăturată pentru moment, dar i-am găsit neînduplecaţi în această privinţă.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC IUN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
333
«Pentru noi, mi-au zis, Prinţul străin este inseparabil de Unire; altminteri vom recădeă în toate abuzurile de altă dată: corupţie, venalitate, nepotism, opoziţie sistematică a marilor boieri cari n’au fost aleşi, toate piedici reformelor de tot felul şi cu toate acestea atât de necesare. Atunci ce folos să ne unim ? Să rămânem mai bine aşâ cum sîntem.
«In caz când vom fi ameninţaţi a aveâ un Prinţ indigen, ne vom teme dacă va fi Valah, ca să nu ne sacrifice Valahiei, iar Valahii vor aveâ aceeaş temere cu privire la Moldova, dacă va fi Moldovean.
«In sfârşit avem dorinţa să intrăm în marea familie a Europei şi să ne arătăm vrednici de ea. Există pentru aceasta un mijloc mai bun, decât să punem în fruntea noastră un Prinţ dintr’una din casele domnitoare?
«Aci indic numai în mod sumar argumentele, ce-mi propun să le desvolt într’o depeşă specială. Dar trebue să spun, că dacă nu li se lasă Moldovenilor speranţa unui Prinţ străin, cestiunea Unirei Principatelor îmi pare foarte compromisă în faţa lor.
«Din frica de a nu fi sacrificaţi Valahiei, frică ce pare a stăpâni pe mai mulţi Moldoveni, a izvorît articolul al 2-lea al punctului întâiu, relativ la înfiinţarea unei nouă capitale, într’un loc care să fie la centru pentru amândouă ţerile. O astfel de temere nu este împărtăşită de către Moldovenii luminaţi, mai ales dacă vor aveâ un Prinţ străin; dar cum ea este argumentul principal al anti-unioniştilor, partidul luminat a crezut de cuviinţă să facă această concesiune.
«Punctul al doilea se referă la diferitele mijloace de a propagă în ţară principiile adoptate în punctul întâiu.
«Asupra acestui articol n’am de făcut nici o observaţiune. Presa, delegaţii, întrunirile sunt bune mijloace de propagandă, cu condiţiunea ca să fie întrebuinţate cu multă discreţie şi măsură. In acest sens le-am vorbit acelor domni şi-mi propun să supraveghez, cât va fi posibil, ca ei să nu treacă limitele ce le-am indicat.
«Punctul al treilea atinge o cestiune foarte delicată: aceea a viitorului guvern prrvizoriu, care va aveâ să administreze Moldova în timpul inte-regnului provocat prin încetarea puterilor Domnilor actuali. Această cestiune are nevoie de o cercetare specială şi aşteptând, am rugat pe domnii aceia să întrerupă pentru moment orice fel de discuţiune asupra acestui subiect.
«Aceeaş recomandare le-am făcut cu privire la punctul al patrulea, care tratează despre legea electorală şi despre compunerea Divanurilor, cari trebue convocate pentru a exprimă dorinţele şi nevoile ţerii. Le-am atras cu tărie atenţiunea, ca să evite a ridică vreuna din aceste cestiuni, cari cu toată însemnătatea lor, sunt cu toate acestea secundare, dacă se compară cu cestiunea predominantă a Unirei.
www.digibuc.ro
334
DIMITRIE A. ST0RDZA
«Este cu neputinţă.—le-am spus — ca toate părerile să fie unanime asupra acestor cestiuni diferite; cercetarea lor prematură nu poate să provoace decât desbinări între D-voastră şi poate chiar certe. Oricine va vedeâ dela început, că cutare punct, chiar secundar, dar la care ţine, nu va fi rezolvit în chipul cum doreşte el prin însuş faptul Unirei, se va arătă mai rece faţă de cestiunea principală. Deci atâtea adeziuni riscaţi să vi le înstrăinaţi. Mănţineţi-vă deci numai pe terenul Unirei şi ocupaţi-vă a-1 face să rodească.
«In definitiv aşâ s’a şi hotărît.
«Nu pot decât să aprob punctul al cincilea, care are de obiect ca Românii din Moldova să se pună în relaţiune cu Românii din Valahia. Aceasta este urgent şi necesar, căci întreaga mişcare naţională trebue să se facă printr’o comună înţelegere între cele două Principate, dacă e vorba să câştige o legătură temeinică şi impozantă.
«Schimburile de delegaţi nu pot fi decât favorabile şi alegerea făcută din partea Moldovei este cu totul justificată prin inteligenţa şi moderaţiunea Ce disting pe d-1 Vasile Âlecsandri.
«Aceasta este deocamdată situaţiunea acestei importante cestiuni a Unirei Principatelor Dunărene, pentru care E. V. mi-aţi recomandat să am toată grija.
«Toţi oamenii luminaţi şi cinstiţi din capitala Moldovei o proclamă cu entuziasm ca unica şansă de mântuire, ce rămâne ţerii lor.
«Guvernul şi în special Domnitorul s’au pus în fruntea mişcării.
«O însemnată parte dintre marii proprietari s’au strâns în jurul ei.
«O întâie manifestaţie pacinică şi regulată a şi avut loc.
«Se pregăteşte una şi mai mare, căreia eu nu-i dau mare importanţă.
«Moldovenii au bunăvoinţă, dar n’au experienţa necesară pentru a dirige opinia publică. Foarte dispuşi a se aruncă în acţiuni extreme, ei pot depăşi ţinta, dacă nu vor fi reţinuţi.
«Deci nu am mare nădejde în adunarea anunţată cu privire la punctul al cincilea al programului lor. Nu se va ajunge desigur la alt rezultat, decât la acela, care s’a obţinut deja şi care este suficient ca o stabilire de principii. Lucrul de căpetenie este în momentul de faţă, ca aceste principii să fie propagate în judeţe şi eu îndemn cu tărie pe toţi cei cari au proprietăţi să se ducă acolo, pentru a începe să dea desluşiri diferitelor clase ale po-pulaţiunii, în loc să stea în Iaşi cheltuindu-şi timpul şi activitatea în conciliabule, ce de acum înainte sunt inutile.
«Această măsură este cu atât mai necesară, cu cât există un partid, care începe a se agită pentru a împiedică Unirea Principatelor. Acest partid s’a pus sub protecţiunea Austriei, ai cărei agenţi, in urma. sentimentelor manifestate de d-1 de Buol în Congresul dela Paris, au primit desigur acest rol. Eu caut acum să-mi dau seamă exact de elementele cari compun partidul an-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
335
tiunionist, de motivele adevărate cari îl fac să lucreze, de pretextele ce le pune înainte pentru a ascunde aceste motive şi de feluritele mijloace ce le întrebuinţează.»
In raportul său din 22 Iunie d-1 V. Place comunică conversaţiunea sa cu Mitropolitul Moldovei.
«Cred că unul din punctele cele mai delicate de atins în cestiunea Unirei Principatelor, şi căreia nu s’a dat poate destulă atenţiune, este cestiunea religioasă.
«Dacă Rusia este în realitate de bună credinţă, când declară că ea se asociază la politica Franciei în ce priveşte Unirea, noi trebue să ne felicităm de ascendentul ce ea are încă. Dar dacă pentru proiecte încă ascunse, ea vrea numai să împiedice mersul nostru înainte, nu rămâne îndoeală că in-fluinţa ei asupra clerului moldovenesc este un adevărat pericol.
«E. V. ştie că provinciile române aparţin ortodoxiei orientale, care este o expresiune generală pentru ceeace se numeşte ritul grecesc.
«Cu toate acestea există o nuanţă ierarhică, care e necesar a arătă.
«Mitropolitul Moldovei şi Mitropolitul Valahiei sunt independinţi unul de altul şi pretind la aceeaş independinţă de patriarhii greci ai Rusiei sau al Constantinopolei. Aleşi de Adunările naţionale şi întăriţi de Hospodari, ei spun că in principiu ei nu au nevoie de altă sancţiune, şi că ei au consimţit a cere o aprobare a patriarhului de Constantinopole, pentrucă erau obligaţi în urma ingerinţei constante a Porţii în afacerile ţerii lor, pentru a ocupă liberi scaunele lor, de a face sacrificii de bani ce împiedecau intrigile Patriarhului, precum şi Hospodarii erau siliţi a da bani Divanului împărătesc pentru a se mănţineâ în domnie.
«Le-a rămas dar o adevărată teamă instinctivă de Constantinopole.
«De altfel, fiecare Mitropolit administrează în materie religioasă în mod suveran, şi în ordinea civilă el e Preşedintele de drept al Marelui Divan, din care fac parte cei doi episcopi diocesani.
«Este deci uşor de înţeles, că Mitropolitul şi Episcopii ocupă o poziţiune foarte importantă în societatea moldovenească.
«Când se vorbeşte de influinţa clerului în această ţară, obicinuit se crede că e vorba numai de clerul de jos, a căruia ignoranţă, obiceiuri grosolane şi viciuri dau un mijloc uşor de a-i negă orice ascendent. Sunt însă convins că acest punct de vedere este eronat. Clerul, chiar cel inferior, are, nu atât prin valoarea sa personală, ci desigur prin marea idee a serviciului său religios, o influinţă însemnată asupra populaţiunii.
«Clerul înalt are o mare putere asupra masselor, şi este evident că în ziua în care preoţii ar primi din partea înaltului cler un cuvânt de ordine, care
www.digibuc.ro
336
DlMrfRIE A. STORDZA
ar fi contrar nouă, aceşti preoţi, vorbind în numele religiunii în pericol, ne-ar creâ dificultăţi serioase,
«E încă cert că fiecare membra al Bisericii Orientale, preot ori laic, este animat de un spirit mare de defienţă în faţa oricărui creştin din Occident, şi pentru a fi mai precis, are în contra lui o antipatie fanatică.
«Rusia, care în curs de ani de zile nu a fost împiedicată întru nimic a-şi aşeză influinţa, a profitat în mod admirabil de această dispoziţiune dominantă a orientalilor, şi efectele ei se întâmpină, îndată ce se încearcă cinevâ a le da o atenţiune oarecare.
«Porţiunea cea mai numeroasă a tinerimii moldo-valahe, care a frecventat Germania, Francia şi Anglia, se sileşte a se arătă liberă de prejudiţii, când un străin vorbeşte dinaintea ei de clerul său, şi adesea pică în excese, cari nu dovedesc nimic, vrând a dovedi prea mult. Insă ne-am expune a nu apre-ciâ lucrurile după a lor realitate, crezând că aceste excese provin din "buna lor credinţă.
«Fără a intră aci în amănunte inutile, arătând experienţele mele proprii cari mau condus a constată adevăratele simţiminte ale Românilor asupra acestor materii, va fi de ajuns a zice că m’am convins că ortodoxia orientală este foarte vie şi că ne vom află dinaintea unor mari greutăţi în ziua în care nu vom fi fost pregătiţi a ţineâ seamă de ea.
«Pentru moment, trebuiâ să mă ocup de a împiedecă, ca această dispoziţie religioasă să nu fie exploatată de persoane opuse politicei noastre; şi aceasta cu atât mai mult, că auziam silinţele ce se pun a răspândi vuetul pericolelor la cari ar fi expusă religiunea ortodoxă prin Unirea cu un principe străin. Mai eram informat că Mitropolitul, al căruia spirit eră ezitant, mai eră condus şi de motive personale.
«Mi se păreă că aveam dreptul, în urma ordinelor şi instrucţiunilor ce am primit dela E. V., de a vorbi deschis asupra tuturor cestiunilor ce se înfăţişau, şi am profitat de o întrevedere cu Mitropolitul, în care am tratat despre toate cestiunile cari-1 agitau şi-l făceau să eziteze.
«Nu vă voiu osteni prin o expunere lungă a conversaţiunii ce am avut. Mă voiu mărgini a o rezumă în scurt.
«Care va fi Mitropolia dominantă, m’a întrebat Arhiepiscopul, când cele două Principate vor fi unite ?
«Am recunoscut imediat, pe socoteala clerului, acea temere care preocupă mai mulţi Moldoveni, ca Moldova să nu fie absorbită de Valahia, când capitala noului Stat va fi la Bucureşti.
«Am dat întâiu argumente generale, cari combăteau aceste temeri, adică puţina diferinţă ce există între întinderea şi populaţiunea celor două provincii, importanţa ce câştigă Moldova prin posesiunea gurilor Dunărei şi a unui li-
www.digibuc.ro
tnVANtfKiLiî ad-iioc mi} iaşi şt uuenitEştî, lî.
33?
tonii maritim,, sporirea veniturilor sale prin arendarea lacurilor ce i se cedează şi prin productul vămilor sale în porturile cele nouă. In urmă a venit Ia obiectul mai imediat al preocupaţiunilor sale.
«De ce, i-am zis, una din Mitropolii ar absorbi pe cealaltă? Cinele împiedecă să-şi păstreze deplina şi întreaga lor independinţă ? Nu lipsesc exemple pentru a dovedi, că această independinţă este foarte naturală în acelaş stat. In Francia noi avem 14 Mitropoliţi indepcndinţi unii de alţii. Mai mult, în Rusia, unde domneşte ortodoxia, cei trei Mitropoliţi de Kiev, de Moscova, şi de Petersburg nu au între dânşii nici o poziţiune de subordinaţiune.
«Aceste argumente şi exemple păreau a-l satisface, şi am văzut că spiritul lui e liniştit prin certitudinea, că Unirea nu va atinge în nici un mod prerogativele sale.
«Dar întronarea unui Principe străin ar putea expune credinţa noastră la pericole, adăogă el?
«I-am răspuns, că această temere e cu atât mai puţin întemeiată, că istoria acestui secol este bogată în dovezi contrarii. I-am adus aminte pe Regele catolic Bernadotte pe tronul luteran al Suediei; pe regele protestant Leopold pe tronul catolic al Belgiei. încă mai mult: Aveţi dinaintea ochilor voştri principi cari au îmbrăţişat ritul «grecesc după suirea lor pe tron. Familia actuală din Rusia, germană de origine, mai înainte protestantă, a terminat, precum însuş o mărturisiţi, a ii protectoarea cea mai călduroasă a ortodoxiei voastre.
«Aceste argumente, având de bază fapte, mi-au părut că au produs o mai puternică convicţiune asupra unui om, căruia nu-i lipseşte instrucţiunea. Iu line Mitropolitul mi-a declarat că nu-i mai rămâne nici o obiecţiune în contra Unirei.
«Am fost chiar în destul de surprins, când a crezut că a sosit momentul a se explică fără temere cu mine, să-mi facă următoarele destăinuiri: — El mi-a zis, că atât el, cât şi Vlădica actual dela Socola, bărbat de altfel foarte inteligent, au fost mulţi ani între adepţii cei mai înfocaţi ai propagandei panslaviste, în capul căreia sta Rusia. Astăzi, a urmat el, Rusia ne-a dat măsura sa; noi ştim ce valorează in realitate în faţa Europei; noi cunoaştem pericolul rezervat de viitor la toţi acei de gintea noastră, dacă Slavii de Nord vor ajunge a se uni cu Slavii do Sud. Provedinţa ne-a aşezat pe noi, oamenii de rassă latină, într’o poziţiune care ne permite a izola una de alta aceste două fracţiuni atât de periculoase, şi pricep că nu vom puteâ ajunge la acest rezultat decât dacă Unirea ne va da putinţa de a fi mai tari şi liberi de orice influinţă stricătoare. Din momentul în care ortodoxia noastră nu are a se teme de nimic, mă unesc şi eu în totul cu idea Unirei.
«Nu îndrăznesc a afirmă că aceste toate mi s’au zis fără reticenţă; căci
Abalele A, R,— Tom. XXXIII. -Memoriile Sec(. Istorice.	2 2
www.digibuc.ro
B38
DIMITR1R A. 8TUR0ZA
trebue totdeauna să. te păzeşti de oameni, obicinuiţi din copilărie a disimula simţimintele lor. Insă trebue să adaog că nimic până acum nu mă autoriză să mă îndoesc de sinceritatea Mitrdpolitului.
«Un fâpt, 'care nu poate să nu aibă consecinţe foarte importante pentru obiectul ce noi urmărim, m’a convins că Mitropolitul este de bună credinţă. Prin ordinul său, Arhimandritul Neofit Scriban, fratele Vlădicăi de Socola, de care am vorbit mai sus, publică o broşură —: intitulată «Unirea şi Neunirea Principatelor». — Din exemplarul alăturat E. V. va constată că, învălit într’un stil mistic şi ’citaţiuni numeroase din Sfintele Scripturi, Arhimandritul lasă să se vadă foarte clar, că sentimentele Şefului Clerului moldovean sunt favorabile Unirei.
«Sunt fericit că am obţinut acest rezultat, pentrucă astfel înaltul Cler e câştigat pentru Unire, înainte ca alte influinţe ostile să fi avut timpul şi oca-ziunea de a-1 îndreptă pe altă cale. Pentru a nu-i mai lăsă facultatea de a se mai răsgândi, am sfătuit pe Principe a face ca acest mandament să fie tipărit în mai multe mii de exemplare, pentru a-1 răspândi în toate districtele Principatului».
Copsului Franciei la Iaşi comunică Comitelui Walewski, în 23 Iunie 1856, următoarele:
«Am arătat E. V. mişcarea în favoarea Unirei Principatelor în adunările ce se ţin la Iaşi, precum şi rezoluţiunile ce acestea au luaţ, Lucrul esenţial este acum, de a se gândi la aplicarea lor fără întârziere, pentru a răspândi în populaţiunea diferitelor districte ideile, cari noi voim să triumfe... Domnul Vasile Alecsandri, poetul cel mai iubit al naţiunii, a compus, după a mea cerere, o poezie, în care el serbează Unirea Principatelor, şi i-a dat forma unui dialog politic, care sfârşeşte cu un cântec popular, menit să fie cântat în curând în cel mai mic bordeiu».
Acest dialog şi poezia populară a lui Yasile Alecsandri sunt următoarele :
Păcală şi Tândală
Dialog politic între Păcală (june Unionist) şi Tândală (bătrân Giubcliu).
Păcală.
Ce ai astăzi măi Tândală, de eşti aşă supărat?
De corăbii înecate nu cumva poate-ai visat?
Ce gândire amărîtă astfel te-a posomorit,
Că pe cât nu erai mândru, acum eşti şi mai urît?
www.digibuc.ro
blVANtmitE ATV-UOC DIN IAŞI şi bucureşti» II.
330
Tândalâ (oftând).
Ah ! Pâciilâ prea iubite, spune-mi este-adevărat Că’n aceastâ ţarâ veche, că în laşul blestemat,
S’a ivit o boală nonă ce pe mulţi a molipsit,
Şi la care tot Românul chiar din fire e meniţi*
Păcală.
Care boală, măi Tândală?
Tândalâ.
Boală grea şi fâr’ de leac Ce de mult ne ameninţă. •
Păcală.
Dar ce boală?
Tândală.
O ! trist veac !
In ce vremi a fost s’ajungem, în ce rele, în ce foc !
Auzi, frate, toţi Românii să fie-uniţi li un loc! Moldoveanul şi Munteanul să-şi piarză numele lor,
Să ’ntruneasc’a lor pământuri, să se facă un popor,
Ba chiar naţie să fie! auzi! naţie! măi, măi,
Zău că nu credeam Românii atâta do nătărăi !
Păcală.
De ce eşti aşă de aspru pentru neamul românesc»
Măi Tândală?.. . al tău suflet îl ştiam mai creştinesc.
Pe cât îmi aduc aminte, tu odinioar’ ai fost Atât de blajin, că lumea te credeâ puţin cam prost,
Cine ţi-a turburat firea? Spune mie, dragul meu.
Cine din miel cu blândeţe te-a făcut leu-paraleu?
Tândală.
Cine, cine ... n’am nevoie ca să ţi-l destăinuesc,
Dar acela oarecine m’a făcut sâ’ncremenesc,
Când mi-a spus chiar la ureche c’un glas blând şi’nduioşat, Că Moldova sărmănica spre peire a plecat,
Căci de-a fi să se unească Moldovenii cu Muntenii, Muntenii dintr’o sorbire au să’nghit’ pe Moldoveni.
www.digibuc.ro
340
DlMlTRlE A. RTtluDZA
El oi ! frate.
Păcală.
Tândală.
Aşâ, dragii!.. Ascultă să te-oţăreşti:
Se zice de Capitală că să fie ’n Bucureşti;
Cale de treizeci de poşte departe de laşul meu,
D’acest târg frumos şi mare, unde trăim tu şi eu.
Ei! Păcală, ori ce-i spune, nici că’mi vine de crezut Că va puteâ să ajungă laşul oraş de ţinut! laşul, scaunul Domniei, care, precum tu ai zis,
Se aduce de departe cu vestitul tău Paris;
laşul, vechea Capitală, unde am căsuţa mea
Care, de s’ar pierde laşul, mult din preţu-i ar scădeâ.
Păcală.
înţeleg şi te jelesc.
Tândală.
Ş’apoi alta, altă posnă! Ci că’n statul românesc Să fie la stăpânire Domn de neam împărătesc,
Domn străin numit pe viaţă şi cu drept de moştenire.
Auzi tron cu moştenire... apoi nu-i de suferit!
Cari atuncea cum s’ar prinde, eu ce am «hambiţion», Să-mi ridic toată nădejdea de-a mă acăţâ de tron!
Eu ce sunt patriot mare, eu «get-beget» să nu am Prilej de a fi în ţară nici măcar la un Divan Şi pierzând a mele drepturi să ajung chiar a vedeă Sub un Prinţ străin, catolic, că se pierde legea mea !
Păcală.
Ei! Tândală, te rog, taci,
Căci pe cât eşti prost din fire şi mai prost vrei să te faci. Ce te sbuciumi pentru lege astfel de înfuriat,
Când tu legea-ţi în picioare de-atâtea ori ai călcat.
Tândală.
Eu, Păcală?
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II,
34t
Păcală.
Tu, Tândală.
Tândală (facându-şi cruce),,
Mă ferească Dumnezeu !
Păcală.
In zadar, căci pe-a ta urmă te paşte păcatul greu.
Adu-ţi tu aminte bine de ţiganii ce-ai avut;
Prin mezat, ca nişte vite, câte suflejjp ai vândut, Despărţind fără ’ndurare mumele de-ai lor copii,
Şi râzând de a lor lacrimi ca o fiară din pustii!
Spune mie, o creştine! câţi creştini ai chinuit,
Când erai chiar din păcate în slujbă orânduit,
Câte văduve sărace, câţi orfani tu ai prădat Şi pâinea de toată ziua chiar din gură le-ai luat? Spune-mi, tu, o stâlp al legii, ce umbli cu crucea 'n sân, Sunt aceste fapte rele de creştin sau de păgân ?
Tândală.
Bine, frate, tu mă sperii, ce greşeai’ am făptuit, Pentrucă, fiind în slujbă, şi eu m’am chivernisit?
Aşâ-i obiceiul ţerii....
Păcală.
Taci, Tândală, nu cârti,
Ai prădat sărmana ţară, e destul, n’o mai hidi, Hotăreşte-te odată a fi ţerii de folos,
Dacă vrei să ţi se ierte trecutu-ţi mult păcătos;
Iar nu umblă cu minciuna ca un şearpe cu venin,
Zicând că s’ar pierde legea, de-am avea un Domn străin, Căci Românu ’n astă lume orice rele-ar suferi,
In legea in care se naşte, în ea ştie a muri.
Ungurii ce în Moldova sunt ca noi locuitori,
Schimbat-au a lor credinţă subt Românii domnitori? Pentru ce dar pe-al tău frate mai uşor să-l socoteşti, Când el încă tot păstrează bunurile strămoşeşti,
Şi de ce, supus orbiei, unui mârşav interes,
Să nu vrei a înţelege lucru lesne de ’nţeles,
www.digibuc.ro
342
DIMITRIE A. STDRDZA
Că’n unire stă puterea ! Că la oricare nevoi Decât a fi unul singur e mai bine a fi doi;
Că pâraele-adunate se prefac în râuri mari
Şi cei slabi, când se ’mpreună, cumpănesc pe cei mai tari;
Căci precum ziceâ o-dată l’ai săi fii un biet moşneag,
E mai lesne-a rupe o vargă decât un întreg toaig.
Tândală.
Bine dar ce are a face?
Păcală.
Nu ’nţelegi; ascultă dar:
Pentru ce ţerile noastre au bătut atât amar?
Pentru ce acum, de veacuri, nici că mai hălăduesc?
Pentru ce fără sfieală duşmanii le năvălesc, încât astăzi biet Românul a ajuns a fi de jac,
Nu mai ştie ce mai este tătar, jidov sau cazac?
Şi privind îmbelşugarea holdelor din ţara lui,
Se întreabă cu durere, ai cui prad’ or fi, ai cui?
Ştii tu pentru ce, Tândală, Dumnezeu ne-a părăsit?
De-am rămas, dintr’un neam mare, un neam mic şi umilit ?
Tândală.
Pentru ce?
Păcală.
Pentrucă vrajba între fraţi s’a încuibat!
Pentrucă Românul frate de Român s’a depărtat, Pentrucă şi mai 'nainte s'au găsit printre Români Oameni vânzători ca Iuda, inimi rele de păgâni, Carele jertfind ca tine viitorul românesc,
Şi semănând desbinarea pe pământul strămoşesc, Au scăzut, au stins puterea, unirea neamului lor, Şi au mărit semeţia duşmanului răpitor.
Când e turma neglijată, fără câini, fără păstor, Lupul iese dela pândă şi-o sugrumă mai uşor.
Tândală.
Adevărat, aşâ este ; însă de ce, fătul meu, Păstorid acestei turme să nu fim sau tu sau eu? Pentru ce străin să fie?
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI. II.
343
Păcală.
Căci păstor în ţara mea,
Nici eu nu te-aş vrea pe tine, nici tu pe mine n’ai vrea. Dulce e domnia, frate, şi mulţi vor a so ’ndulci,
Ş’acei mulţi unul pe altul cată a se nimici,
Prin partide, prin corupţii, prin minciuni şi prin vânzări, Care sunt menite toate rău s’aducă bietei ţări!
Nu-i mai bine dar să ’nchidem calea tronului slăvit Celor care sunt în stare chiar şi neamul de jertfit?
Nu-i mai bine toţi Românii insuflaţi d’acelaş dor,
Dintre două mici popoare să ne facem un popor?
Iar ca prinţ al României un străin prinţ să dorim Şi cu tronuri!’ Europei pe al nostru să-l rudiin?
Atunci naţiile toate ne-or primi la sânul lor,
Ca pe-o naţie iubită şi d’un mare viitor,
Ş’a strămoşilor ţărână trăsări-va în mormânt,
C’a ajuns a lor vechiu nume respectat iar pe pământ.
Şi urmaşii noştri, mândri de părinţii ce-au avut,
La copiii lor vor spune binele ce le-ain făcut.
Tândală (uimit).
E, Tăcală, frăţioare, drept să-ţi spuiu... bine vorbeşti! Insă. .. Spune’mi capitala ... tot să fie ’n Bucureşti ?
Păcală.
Bată-te noroc în faţă! măi Tândală, ce-ai păţit,
De ţi-i drag aşâ mult laşul, nu cumvâ te-ai jidovit?
Dar nu vezi pe toată ziua valul negru ovreesc,
Cum se ’ntinde şi îneacă tot oraşul creştinesc, încât oricine soseşte în lăuntrul înglotat,
Socoteşte că’n ludea din păcate a intrat?
Tândală.
D’apoi bine, Bucureştii adică este mai bun?
Păcală.
Oricine ar socoti-o, eu l-aş socoti nebun.
Bucureştiul ca şi laşul este ca un vechiu sucman,
Care, ori şi cât l-ai coase, nu plăteşte nici un ban.
www.digibuc.ro
344
DJMITRJE A. STURDZA
Tândală (asvârlindu-şi căciula în sus).
Ura! dacă este aşa,
Ado mâna, măi Păcală, mâna voiu cu tine a da,
Să trăească România şi Unirea între Români!
Hai să tragem, măi, o horă în ciuda celor păgâni!
(Se prind de mână şi joacă cântând).
Hai să dăm mână cu mână Toţi cu inima română,
Să’nvârtim hora frăţiei Pe pământul României.
Iarba rea din holdă piară!
Piară duşmănia ’n ţară;
Intre noi să nu mai fie Decât flori şi omenie.
Măi Muntene, măi vecine,
Vino să te prinzi cu mine Şi la viaţă cu unire Şi la moarte cu ’nfrăţire.
Unde-i unul nu-i putere La nevoi şi la durere,
Unde-s doi puterea creşte Şi duşmanul nu sporeşte.
Amândoi suntem de-o mamă,
De o făptură şi de-o seamă,
Ca doi brazi într’o tulpină,
Ca doi ochi într’o lumină.
Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă ’n lume,
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate;
In noi doi un suflet bate.
Vin’ la Milcov cu grăbire Să-l secăm dintr’o sorbire,
Ca să treacă drumul mare Peste-a noastre vechi hotare.
www.digibuc.ro
DIVANURTLE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
345
Şi să, vadă sfântul soare,
Intr’o zi de sărbătoare,
Hora noastră cea frăţească Pe câmpia românească.
Această serie de comunicări, Consulul Place o încheie prin următoarea relaţiune din 25 Iunie către Corniţele Walewski asupra călătoriei Domnitorului Grigorie A. Ghika în mai multe judeţe ale Moldovei:
«Hospodarul s’a pornit astă dimineaţă spre Ocna, un mic oraş depărtat de G miriametri; do acolo va merge la Galaţi şi se va întoarce la Iaşi după o absenţă de 10 până la 12 zile. Această călătorie a cauzat o oareşcare emo-ţiune, pentrucă s’a răspândit vuetul, nu se ştie cum, că Principele se ducea pentru totdeauna.
«In împrejurările actuale, această călătorie va aveâ desigur urmări folositoare.
«In ţară cestiunea Unirei Principatelor începe să preocupe spiritele şi se poate prevedeâ de pe acum, că la fiecare dată când Principele se va află în contact cu poporul acesta, va căută să capete dela el lămuriri asupra unui subiect care interesează pe toţi foarte mult.
«Opiniunea Principelui în această privire e bine cunoscută, fiindcă el a dat în realitate impulsiunea mişcării actuale. De aceea noi trebue să fim mulţumiţi de a vedea, că peste puţin timp el va fi pus în poziţiune de a se explică în public şi de a da astfel mai multă autoritate delegaţilor, cari în acest moment merg în districte pentru a pregăti acolo spiritele».
La sfârşitul lui Iunie a început a se deslănţui furtuna presimţită. Au ieşit la iveală candidaţii la Căimăcămie şi la Domnie, precum şi mijloacele băneşti de corupţiune întrebuinţate de vrăjmaşii interni şi externi ai ţerii.
Iată ce comunică în 26 Iunie Ambasadorul Franciei la Constan-tinopole Thouvenel Comitelui Walewski:
«... Aali Paşa a ordonat dela Viena celorlalţi miniştri să se ocupe în Consiliu de organizarea unei Căimăcămii la Bucureşti şi la Iaşi, puterile Principilor actuali fiind expirate, dela 16 ale acestei luni, conform cu Fermanele de învestitură. Lui Aali Paşa îi par.e rău că nu a fost cu putinţă a depărtă o agitaţiune inutilă Moldovei şi Valahiei; căci Principii Ghika şi Stirbey doresc Unirea celor două provincii, şi prezinţa lor în capul administraţiunii ar fi fost o garanţie pentru sinceritatea compunerii Divanurilor ad-hoc şi pentru rostirea dorinţelor lor asupra unui p O net esenţial. Nici unul, nici alt
www.digibuc.ro
346
DIMITRIE A. STURUZA
nu ar fi consimţit ca din Hospodai’i să devie simpli Caimacami; şi de aceea trebuiâ înfiinţat un guvern provizoriu. Idea unei Căimăcămii, formată după prescripţiunile Regulamentului Organic, nu e gustată de Poartă, şi fiindcă Porţii i s’a lăsat toată libertatea, ea s’a hotărît să numească în fiecare Principat o singură persoană pentru a îndeplini, cu titlul provizoriu, funcţiunile de şef al guvernului local.
«Candidaţii cari, după Aali Paşa, seamănă să fie mai midt în vedere sunt: Principele Alexandru Ghika în Valahia şi Toderiţă Balş în Moldova. Dela d-1 Photiade, însărcinat de afaceri al Moldovei, a aflat că un număr destul de însemnat de boieri mari, apăsaţi de o simţire strâmtă de gelozie locală şi agitaţi de speranţa de a ajunge a fi Hospodari, dacă nu va fi Unirea, au a-dresat Porţii un fel de protestare în contra singurei combinaţiuni, în stare de a asigură în mod definitiv viitorul ţerii lor. Fuad Paşa nu a trimis încă o comunicare lui Aali Paşa, însă cunoaşte opiniunea sa.
«Aali Paşa urmează astfel mai departe:
«Grecii mestecaţi în afacerile Principatelor, ca Photiadi, Aristarhi şi Vo-goridis, întreţin din toate puterile lor repulsiunile Porţii şi din Constantino-pole apasă asupra corespondenţilor lor în Bucureşti şi Iaşi în această privire».
Ambasadorul Franciei la Constantinopole Thouvenel opinează în depeşa sa asupra acestui punct astfel:
«Intrigile acestea nu sunt de natură a putea reuşi: dorinţa Valahiei şi a Moldovei este fără nici o îndoeală conformă dorinţei împăratului. Această dorinţă e asociată, este adevărat, cu idea unei dinastii ereditare, luată din-tr’una din familiile domnitoare ale Europei; şi acest punct va fi, precum am avut onoare de a spune Excelenţii Voastre, marea dificultate ce va fi de rezolvat aici sau poate şi aiurea...»
In 16 Iulie Consulul Place dela Iaşi dă Comitelui Walewki o altă informaţiune nu mai puţin importantă, despre candidatura anti-unionistă la Căimăcămie şi la Domnie a lui- Grigorie M. Sturdza :
«Am arătat E. V. prin diferite scrisori mersul ideii Unirei Principatelor şi se poate vedeâ de pe acum care va fi situaţiunea în care Comisiunea va află ţara, când va intră în cercetarea cestiunei.
«In acel moment, nu rămâne îndoeală, fiecare Principat va fi administrat de un guvern provizoriu, având misiunea a nu împiedică întru nimic libera expresiune a dorinţelor populaţiunilor.
www.digibuc.ro
DIVAN U1ULG AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
847
«Alegerea şi compunerea acestui guvern provizoriu are deci o mare importanţă,, şi fără să doresc a examina o cşstiune care se va trată la Constan-tinopole, mă voiu mărgini aici a atrage atenţiunea asupra unei persoane, care, pe cât se spune, poate fi aleasă de Caimacam interimar.
«Acesta este Principele Grigorie Sturdza, fiul fostului Hospodar Mihail Sturdza. Acesta e cunoscut şi sub numele de Muhlis Paşa şi este unul din Comisarii turci pentru delimitarea nouălor fruntarii ale Basarabiei,
«Gr. Sturdza este cu totul opus Unirei Principatelor. Am probe peremptorii pentru a fi convins. El fiind tocmai unul din cei mai serioşi candidaţi la Domnia Moldovei, şi E. V. veţi află în scrisoarea mea din 24 Iunie trecut motivele cari îl împing la o acţiune.
«Este foarte evident că un om care are mari şanse de a fi Domn stăpâ-nitor al unuia din Principate, se va sili din toate puterile sale a împiedică Unirea celor două Principate sub un Principe străin».
Cu mult mai înainte s’a prins întâia dovadă de corupţiune bănească şi anume următoarea scrisoare a lui Panaioti Balş din 27 Martie 1856, Iaşi:
«Biletul de zece mii de galbeni — ce l-am dat d-lui Adossides, secretarul intim al A. S. Aali Paşa, şi pe care vărul meu Vornicul Teodoriţă Balş confirmă, că această sumă va fi valabilă şi plătită — eu mă leg a nu o reclamă dela vărul meu decât atunci, când vărul meu va fi numit Domn al Moldovei prin îngrijirea d-lui Adossides. Şi pentru încredinţare am dat această hârtie vărului meu în contra scrisorii ce va scrie Eminenţei sale Episcopului Nicomediei».
(semnat) P. Balş.
In legătură cu această scrisoare stă următoarea informaţiune, dată în 10 Iulie 1856 de Consulul Place Comitelui Walewki:
«Aducându-mi-se la cunoştinţă un fapt destul de important, m’am grăbit a-1 comunică ambasadorului Franciei la Constanţinopole şi am onoare a adresă aci alăturat E. V. un duplicat al scrisorii scrise cu această ocazie:
«In acest moment aflu în mod foarte sigur, că d-1 Tudoriţă Balş a trimis «ieri împuternicirea sa casei Zarifi şi Vlasto din Constantinopole, ca să trateze «în numele său cu miniştrii turci numirea sa la domnia Moldovei. El însăr-«einează această casă să ridice până la suma de 80.000 ducaţi (aproape un «milion de franci) pentru a obţineâ acest rezultat, şi în caz de reuşită se obligă «să-i dea pe un preţ de nimic arenda salinelor şi a dreptului de export al «cerealelor.
«Casa Zarifi şi Vlasto îi scrie că şi-a asigurat coopcraţiunea ambasadorilor «Franciei şi Angliei. Ea adaugă că este sigură că va obţineâ pentru d-1 Tudoriţă
www.digibuc.ro
348
DIMITRIE A. STURDZA
«Balş Caimacamia în schimbul sumei de 25.000 ducaţi (cam 300.000 franci) «şi d-1 Balş a răspuns că nu va primi Caimacamia decăt cu asigurarea că va «fi numit pe urmă Domn».
«Informaţiunile acestea sunt sigure; dar rog cu insistenţă pe E. V. să vă faceţi a le ignoră, căci divulgarea lor ar puteă compromite într’un mod grav persoana dela care le am».
In 14 Iulie Marele Vizir adresează Domnitorului Grigorie A. Ghika următoarea depeşă telegrafică:
«Maiestatea Sa Imperială Sultanul socotind să vă desărcineze de domnia Moldovei, a numit pe d-1 Vornic Tudoriţă Balş în calitate de Caimacam al domniei Moldovei; în curând veţi primi depeşa mea oficială, dar odată cu primirea prezentei veţi lăsă fără întârziere frânele guvernului».
Tot în 14 Iulie Marele Vizir comunică prin firul telegrafic Vornicului Teodor Balş numirea sa de Caimacam:
«Maiestatea Sa Imperială Sultanul găsind de cuviinţă a vă numi Caimacam al domniei Moldovei şi de a desărcină pe Principele Grigorie Ghika din funcţiunea de Domn, l-am invitat telegrafic a depune în mâinile D-voastre frânele administraţiei.
«Veţi primi depeşa mea oficială şi Fermanul de învestitură».
Nu s’a trecut săptămâna şi Fermanul împărătesc pentru numirea Caimacamilor a ieşit din Cancelaria înaltei Porţi.
Fermanul împărătesc, adresat d-lui Vornic Teodor Balş, cu data de jumătatea lunii Zilkade 1272 (jumătatea lui Iulie 1856):
«Sfârşindu-se domnia Prinţului Grigorie Ghica, carele a fost numit de Mine Voevod al Moldovei, ce face parte întregitoare a împărăţiei Mele, el a fost rechemat.
«Spre dovada simţimintelor Mele, ţintind la fericirea tuturor locuitorilor Imperiului Meu, împărăteasca Mea plăcere, întipărită de bună voinţă, doreşte ca privilegiile ce au fost lor hărăzite ab-antiquo de către înalta Poartă să fie mănţinute şi întărite cu deplinătate şi ca Reglementele ţerii să fie îmbunătăţite şi completate într'un chip priincios pentru binele locuitorilor.
«Prin stipulaţiile Tratatului general încheiat cu fericire, s'a hotărît a asigură ţerii legi fundamentale ce se vor statornici după o desbatere pătrunzătoare. Timpul de a împlini această stipulaţie a sosit, şi fiindcă este de trebuinţă ca, în curgerea acestor dorite desbateri, cârmuirea ţerii să fie în starea celei mai desăvârşite nopărtiniri, şi că tu, Caimacame, tu eşti cunoscut do
www.digibuc.ro
DtVANOlULE Ad-MOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
349
Mine ca un om ce te-ai deosebit prin credinţa ta, dreptatea, dragostea către Patrie şi integritatea, Căimăcămia Voevodiei Moldovei s’a încredinţat, prin porunca şi hotărîrea Mea Suverană, înţelepciunii tale şi credinţei, ca tu să fii şeful cârmuirii vremelnice, până la numirea noului Voevod, care va fi ales şi orânduit după modul prescris prin viitorul nou reglement al ţerii.
«Până când reglementele de faţă vor fi îmbunătăţite şi completate, se va urmă potrivit cu principiurile lor, asemenea se va consideră praviliceşte anulată şi desfiinţată orice dispoziţie făcută despre administraţia ţerii, neîntemeiată pe legile fundamentale ale ţerii. Cârmuirea dar provizorie încredinţată înţelepciunii tale va fi datoare a lucră pe această cale; şi fiindcă, după cum s’a hotărit, dorinţele locuitorilor trebuo să fie cercetate asupra îmbunătăţirilor lăuntrice ale ţerii, precum aceasta se va face obşteşte ştiut mai apoi printr’un Firman împărătesc, este de datoria populaţiilor a aşteptă acel moment în poziţia celei mai depline supuneri; şi tu, tu vei fi dator, lucrând cu bun cuget şi cu dreptate a jertfi toată luarea ta de seamă la măn-ţinerea bunei orândueli în ţară. Este dar de împărăteasca Mea voinţă ca tu să iei măsurile potrivite cu aceste principii, şi ca tu să pui toată silinţa spre a asigură fericirea populaţiilor.
«Spre a-ţi explică cele mai sus arătate şi a-ţi recunoştinţă misia ta, s’a slobozit Firmanul de faţă dela împărăteasca Mea Cancelarie. îndată ce voinţa Mea Suverană va fi cunoscută ţie, tu te vei supune cu întregime la îndeplinirea poruncilor Mele».
Fermanul prin care fostul Domn Alexandru Ghilta, se numeşte Caimacam al Ţerii-Româneşti, clin 15 Iulie 1856:
«Alexanndre Ghika, vechiule Domn şi acum Caimacam al Valahici, vecini-eească-se vredniciile Voastre.
«Termenul misiei Prinţului Barbu Ştirbei, fostul din a Noastră voinţă rânduit Domn al Valahiei, parte integrantă a Imperiului Nostru, fiind expirat, s’a depărtat din funcţiile sale.
«Fiindcă împărăteasca Noastră voinţă este ca, spre dovedire de înalta solicitudine şi bunăvoinţă ce avem către toţi locuitorii acestei împărăteşti a Noastră provincie, administraţia din lăuntru a ţerii să se reformeze şi să se perfecţioneze aşâ, încât păstrându-se şi întemeindu-se privilegiile acordate din vechime de înalta Noastră Poartă locuitorilor Valahiei, să le asigure buna lor petrecere şi fericire.
«Fiindcă stipulaţiunile obştescului tratat, de curând cu norocire încheiat, au hotărit cti noua organizaţie a administraţiei acestei provincii a Imperiului Nostru să se desbată şi să se hotărască, şi epoca de a se pune în lucrare această hotărire a ajuns.
www.digibuc.ro
350
biMtiniir x. RTtfitnZA
«Este de cea mai mare importanţă ca, pe câtă vreme se vor ţineâ doli-beraţiile într’aceasta, administraţia ţerii să păstreze o poziţie cu totul no-părtinătoare.
«Cunoscând dar simţimintele Voastre de credinţă, de dreptate, de patriotism, şi zelul, prin acest împărătesc al Nostru Decret, încredinţăm fidelităţii Voastre funcţiile de Caimacam al Domniei Valahiei, spre a guvernă vremel-niceşte ţara până la alegerea şi numirea de Domn, care se va face potrivit nouălor statute şi regulamente, ce sunt a se aşeză şi după modul ce se va fixă.
«Până la săvârşirea reviziei statutelor astăzi în fiinţă, este de neapărat în principiu, ca aceste statute să-şi aibă puterea lor lucrătoare: aşa dar, orice act privitor la administraţie şi starea viitoare a ţerii, carele hu va fi conform cu reglementele fundamentale astăzi în fiinţă, se va consideră în principiu ca în nefiinţă; trebue, prin urmare, ca totdeauna să fii mişcat de acest principiu în administraţia ad-interim a Valahiei încredinţată înţelepciunii Voastre.
«Fiindcă s a hotărît, şi mai târziu prin împărătesc al Nostru Decret se va specifică, ca şi dorinţele populaţiei să fie consultate asupra reformelor din năuntru ce se vor face în Principat, locuitorii ţerii sunt datori să adăste cu o deplină supunere rezultatul acestor lucrări; iar din parte-Vă. întrebuinţând dreptatea şi echitatea, Veţi stărui, după datorie-Vă, a se păstră liniştea obştească, luând toate măsurile trebuincioase spre acest sfârşit, şi făcând tot ce va depinde de înşi-Vă pentru asigurarea bunei petreceri a populaţiei.
«Acestea sunt Impărăteştile Noastre voinţe. Ca să cunoaşteţi cele de mai sus, şi ca numirea Voastră să se obştească, s’a dat acest Ferman din împărătescul Nostru Divan.
«îndată ce veţi luă cunoştinţă de cele într’însul cuprinse, Vă veţi grăbi a îndeplini Impărăteştile Noastre porunci, şi veţi îngriji a aduce întru îndeplinirea datoriilor Voastre înţelepciunea, credinţa şi drept iţea.
«Dat în 15 ale lunii zilcade anul 1273 (3/ib Iulie 1856)».
In 15 Iulie, Spătarul Mihalache Cantacuzino Paşcanu şi Vornicul Constantin llurmuzaki au rădicat vocea lor pentru a protestă în contra scrierilor d-lui Nicolae Istrati, care a combătut prin publicitate Unirea.
«Câteva întâmpinări asupra «Chestiei zilei» a d-lui Nicolae Istrati», de d-1 Mihalache Cantacuzin, articol publicat în «Steaua Dunărei» dela 3 (15) Iulie 1856:
«I. Autorul broşurii zice că întrunirea «deşteaptă în unii mari sporări şi în alţii mari temeri»—se înţelege, socotim pe cei cu sperări, pe acei ce vor
www.digibuc.ro
blVANURtLE AD-IIOC btN lAŞt ŞI BUCUREŞTI, ti.
351
unirea şi progresul. Acei cu temerile, de ce se temi' Nu cumvâ de stârpirea abuzurilor ?
«II. Sfatul dat să, nu ne grăbim «de a ne pronunţă întru această chestie foarte importantă», este prea bun, şi cei ce vor unirea s’au gândit de mult la cele ce ar li de folos ţerii lor; să lase dar timp şi celorlalţi a se gândi de acum înainte. Iar «excesul de patriotism», ce se impută celor cu Unirea nu-1 credem să fie o scădere morală.
«III. Dacă cuvântul «în unire stă tăria este cuvântul lui Dumnezeu?» apoi desbinarea, antiunirea, al cui cuvânt este?— «Este unire, în bine, şi unire în rău,» zice autorul. Cei buni se unesc la bine, cei răi la rău, iată răspunsul.
«IV. Deşi «Icteniile sântei leturghii se repoartă numai la unire în religie,» însă unirea aceasta sufletească se cere dela creştini, pentru ca să o puc în lucrare la toate cele folositoare ; altfel sar asemănă cu o sămânţă fără roade.
«V. Prea adevărat lucru este, că: «Imperii mari şi regate s’au şters de pe hartă» ; dar cu atâta mai adevărat este şi aceea, că cele mici se şterg mai curând şi în mai mare număr. Şi oricum ar fi, oare nu-i de datoria noastră să căutăm ca ţara să ne fie mai mare, şi măcar cât decât mai tare?
«VI. Autorul zice chiar unite «Principatele nu se vor puteâ apără prin propria lor putere»; nimenea nu pretinde din contra; dar dreapta judecată ne spune că unite fiind, tot mai anevoie vor puteâ li înghiţite şi la întâmplare tot ar puteâ rezistă, până le-ar veni un ajutor.
«VII. Cine ar vrea ca «Românii să primească cele întâi lovituri», sau
«VIII. Ar dori ca să fim «expuşi de a ne bate cu Nordul», sau măcar cu oricine altul? Dar din nenorocire poziţia ne este de aşâ fel, că chiar când se bat alţii intre dânşii, noi tot suferim. Pătimi-oar ţerile mai mult, decât au pătimit în răsboaele trecute, dacă sar întruni ?
«IX. «Rusia a intrat şi a trebuit să iasă din Principate de zece ori». Aşa-i, dar cine ne poate spune că mai viind, ar ieşi iarăş? Noi am dori de a nu mai face asemeni încercări; de aceea vrem să ne întrunim.
«X. «Statele-Unite şi Elveţia» nu ne pot fi de exemplu. Ţerile acelea au o poziţie excepţională, şi apoi chiar şi acelea au un guvern central, lucra ce ne dă dovadă pentru întrunire, iar nu şi în contra ei. Şi dacă
«XI. «Grecia», precum zice autorul, n’ar fi profitat nimic cu guvernul ce are acum, n’ar fi de mirare: căci ea în timp de mai multe sute de ani n’a avut nici un fel de organizare ; dar cu toate că a fost cu greu de a pune deodată un popor aşâ de neastâmpărat pe calea civilizaţiei, totuş nimeni nu poate tăgădui că n’a făcut oarecare progres.
«XII. De este adevăr că antiunioniştii «nu ţin de altcevâ decât de privilegiile strămoşeşti», apoi cum poţi zice că «n’avem dreptul de a pretinde unirea ?» De n’am avea nici dreptul de a ne întruni şi a ne da nişte legi cum
www.digibuc.ro
352
DIMITRIE A. STURD2A
se cade, apoi ce ne-ar mai rămâneâ din autonomia şi privilegiile noastre decât suma abuzurilor cari sau introdus?
«XIII. «Naţionalitatea română nu o avem toţi în convicţie», zice autorul. Văzând urmările unor oameni, mulţi au început a crede că autorul are dreptate.
«XIV. «In acest grad de pericol am pune şi religia părinţilor noştri, care a ajuns a nu aveâ preţ la mulţi dintre cărturari.» Oare nu cumvâ şi la mulţi dintre farisei? De ar fi să răscolim ţărâna părinţilor noştri, apoi ei, desbrăcaţi fiind de patimi şi de tot lucrul înjositor, de sigur că ne-ar îndemnă la întrunirea Principatelor ca la o singură ancoră de mântuire, şi ne-ar‘spune că dacă religia părinţilor noştri nu s’a pierdut atâtea sute de ani, bântuită de feluri de litfe, şi poporul fiind în întunerecul neştiinţei, cu atât mai puţin se va puteâ periclitâ acum, când tot a mai străbătut o rază de lumină şi când chiar şi clerul a început a fi mai luminat.
«XV. Ca dovadă de sinceritatea antiunioniştilor, autorul spune că «au şi sentimentul patriotismului, dar au şi legături de familie, dar au şi legături de averi». Au doară acelor ce vor întrunirea le lipseşte tot şirul acesta de «şi»? Sutele de boieri proprietari, de neguţători, de meseriaşi, cari s’au declarat pentru întrunire din toate părţile ţerii, n’au şi ei casele şi familiile lor? Dar tocmai pentru aceea îşi doresc un viitor mai sigur pentru patria lor ! Şi apoi unde, cu cine, s’a arătat?
«XVI. «Dispreţ către proprietari şi către neguţători?» Tocmai acei ce vor întrunirea au declarat ca bază a alegerilor viitoarei Obşteşti Adunări pe proprietari şi neguţători, fără însă a strâmbătăţi pe celelalte clase, şi dacă vor unirea, apoi tocmai pentru a da o mai mare siguranţă proprietăţii şi familiei, o doresc ei cu atâta căldură.
«XVII. «O putere limitrofă (Rusia) voeşte unirea.» Pe puterea aceasta nu o iartă onoarea de a face altfel. Cum ar puteâ zice acum că este rău un lucru pe care l-a sancţionat în Regulament ca un lucru firesc şi bun?
«XVIII. Autorul se mai teme «de rivalitatea dinăuntru», dacă s’ar întruni Principatele. Cu totul din contra: când va fi ţara mai mare, micile ambiţii păcătoase nu vor mai puteâ aveâ nici un efect.
«XIX. Se mai zice că «antiunioniştii vor să păstreze raportul legal cu Turcia». Dar cine-i acela, dintre cei ce vor unirea, care ar voi să rupă raporturile legale cu Poarta? De cunoaşte autorul pe cinevâ, să ni-1 arate. Aceasta însă este o vădită denunţare şi o urîcioasă calomnie.
«XX. Antiunioniştii «nici cu Domn pământean» n’ar voi întrunirea. Acei ce o vor, din contra, nu fac tocmai cel mai mare caz de Domnie, şi dară doresc ca noua căpitenie a Statului să fie dintr’o dinastie suverană, ei o vor numai ca prin aceasta să poată secâ rădăcina pomului discordiei, şi ca să
www.digibuc.ro
btVANCRILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, ti.
â5â
se poată pune odată lin frâu îndătinărîlor celor rele care sunt adevărata peire a ţerii. Şi apoi lăsând toate la o parte, linde-i bărbatul îndestul de capabil între noi, care să poată răspunde la o chemare aşâ de mare?
«XXI. «Sângele strămoşilor», de care se vorbeşte atât în «chestia zilei», n’a apărat «Obşteasca Adunare», precum ajunsese a fi în timpii de pe urmă şi nici acea mare comoară numită «Regulamentul.» Acel sânge preţios s’a vărsat, pentru ca să avem totdeauna dreptul de a ne da legi şi de a ne alege Domnitorul, de a face pace şi răsboiu şi alte multe drepturi, de cari unor oameni se vede nici le pasă, deşi au aer a se preocupă numai de dânsele, şi cari toate la un loc înfiinţează drepturile şi privilegiile strămoşeşti întemeiate pe autonomia şi suveranitatea noastră, fără a jigni întru nimic suzeranitatea Turciei pe care nimeni nu o respinge.
Constantin Hurmuzaki a publicat, în «Steaua Dunărei» dela 3 (15) Iulie 1856, articolul următor, întitulat—«Un renegat al Unirei Principatelor—»:
«Astă iarnă, când ne veni trista ştire despre rezultatul conferinţelor dela Constantinopole în cauza Principatelor, cine alergă zi şi noapte din casă în casă şi ne agită în contra Turcilor? D-l Neculai Istrati.
«Cine strigă mai tare în contra tendinţei Porţii de a călca driturile strămoşeşti şi a preface Principatele în paşalâcuri? D-l Neculai Istrati.
«Cine provocă întruniri şi adunări numeroase, cine peroră mai tare, cine jucă rol de tribun al poporului, de Baş-agitator ? D-l N. Istrati.
«Cine şi-a stricat mai mult pieptul, îndemnând la o manifestare energică în contra protocolului conferinţelor dela Constantinopole din 11 Fevruarie? D-l N. Istrati.
«Cine chemă pe toţi in corpore la curte spre «a sili» pe Domnitor ca să subscrie împreună protestul? D-l N. Istrati.
«Cine strigă în gura mare: «dacă Vodă nu va voi să subscrie împreună cu noi protestul, să mergem la Mitropolie şi să protestăm ?» D-l N. Istrati.
«Cine a subscris, cu litere mari, protestul din 18 Fevruarie, în contra protocolului conferinţelor dela Constantinopole din 11 Fevruarie ? D-l N. Istrati.
«Cine a cerut între altele şi «Unirea Principatelor?» Şi—D-l N. Istrati.
«Dar ! şi d-l N. Istrati a cerut Unirea Principatelor!
«Dovadă protestul subscris de d-Iui şi protestul acel curajos, acel energic, acel patriotic, care face onoare atât acelui ce l-a compus, cât şi acelor ce l-au subscris şi care, între altele, cuprinde şi următoarele cuvinte: «Aceste declaraţii, făcute într’un chip atât de solemn în faţa universului, au fost pentru Români piatra credinţei în mijlocul viforelor şi al nenorocirilor de pe urmă şi temelia speranţelor celor mai scumpe, că la viitoarea pace, iu-
Analele A. H. — Tom. XXXIII. — Memoriile Secţ. Istorice.	2 3
www.digibuc.ro
MMITRifi A, STtlitDZA
sr>4
bita noastră patrie nu numai va păstră ceeace a avut, dar încă va dobândi tot ce-i mai trebne, pentru ca să poată împlini misia ce de către Provedinţă şi interesul Europei i s’a pus la gurile Dunărei, adecă Unirea Principatelor».
«Cu toate acestea tot d-1 N. Istrati, ca un bun comediant carele, prin îndatinaţii sa schimbare de roluri, a ajuns la o virtuozitate atât de rară, încât a întrecut chiar şi Metamorfozele lui Ovid, astăzi ni se înfăţişează sub mască ultra-turcească ca stegar al Neunirei Principatelor şi—risum teneatis, amici— ca apărător al privilegiilor strămoşeşti, între cari, secole întregi, a figurat şi răposata sclavie, după care mai toţi partizanii neunirei şi astăzi încă oftează; ni se înfăţişează, zic, ca apărător al «suzeranităţii Porţii», ba chiar şi al însuş «Imperiului otoman», pe care numai aceia l-au putut atacă, cari, ca dumnealui, au fost în stare de a se face de bună voie crainic public, cetind în biserică la Sf. Spiridon buletinul biruinţei ruseşti din Asia.
«Vai de Imperiul otoman, dacă soarta lui ar atârnă dela apărarea ce-i promite un cameleon, un Proteu politic, ca d-1 N. Istrati, sau «Nepărtinitorul», carele neputând dispune nici de talent, nici de cunoştinţe ordinare, necum de cunoştinţe publice, îndoapă pe cetitorii săi cu greţoasele lepădături, culese din cele mai despreţuite foi străine — din foile inspirate de inimicii cauzei Românilor.
«Noi am plânge soarta Turciei dacă ea, care singură a putut susţineâ la Dunăre o luptă glorioasă cu giganticul colos dela Nord, astăzi, după încheierea păcii, ar fi redusă la trista necesitate de a aşteptă apărarea driturilor sale dela o mână de oameni, compusă din cunoscuţi inimici ai ei. Dar! din cunoscuţi inimici ai ei, zicem; căci cine nu ştie că mai toţi amicii politici ai «Nepărtinitorului» au fost, toată vieaţa lor, sateliţi ai consulilor ruseşti, pai'tizani şi scutelnici declaraţi ai Rusiei, instrumente ale politicei ei, şi arătau cu degetul pe acei cari cutezau a «vorbi» măcar de suzeranitatea Porţii? Cine nu ştie, că tocmai aceia cari se zic astăzi apărători ai suzeranităţii, în timpul ocupaţiei ruseşti, au renegat Turcia întru atâta, încât ascundeau chiar şi Nişanurile turceşti, pe când chiar şi d-1 Kotzebue purtă încă pe al său? întocmai ca emancipaţii cari, nedeprinşi a trăi fără stăpân, umblă căutân-du-şi nou stăpân, tot aceşti apărători ai «Imperiului otoman», poate pentrucă n’avem încă consul rusesc în Moldova, năzuesc astăzi la alt stăpân, unde neunirea Principatelor află simpatii încurajatoare.
«Şi apoi încă mai are d-1 N. Istrati curajul de a se servi de un argument perfid al jurnalelor de Viena şi a reprezenta idea Unirei Principatelor ca o intrigă rusească, când toată lumea ştie că autorul acestei idei măreţe în lumea diplomatică este alesul Franciei, Imperatorul Napoleon III, a căruia rară înţelepciune şi tărie de voinţă a ştiut a înălţă acea binecuvântată ţară la cel dintâiu rang între staturile Europei, a dictat pacea dorită şi a con-
www.digibuc.ro
filVANUhlLE ATMIO&-MN IAŞI şt BUCtJRfiŞTÎ, it.
855
tribuit la răsturnarea protectoratului uzurpat şi la asigurarea driturilor noastre, mai mult decât celelalte puteri împreună.
«Chiar şi acei cari, ca d-1 N. Istrati, nu cunosc altă limbă, decât acea română, se pot încredinţâ din «colecţia protocoalelor conferinţelor dela Viena», traduse de d-1 Codrescu, şi anume din protocolul VI, că reprezentantul generoasei Francii, d-1 Bourqueney, a propus, încă la conferinţele din Viena, în 26 Martie 1855, Unirea Principatelor sub un prinţ din una din familiile domnitoare ale Europei, şi a desvălit această idee de mântuire în-tr’o expunere plină de lumină şi de adâncă pătrundere politică, — expunere demnă de marele renume al acestui bărbat de stat.
«Dacă autorul «Chestiei zilei în Moldova» ar fi cetit şi protocoalele conferinţelor dela Paris, şi anume protocolul No. 6 din 8 Martie 1856, ar fi mai văzut: 1) că şi la Paris, Unirea Principatelor s’a propus şi s’a apărat cu căldură tot de către reprezentanţii mărinimoasei Francii; 2) că Unirea s’a a-doptat şi de către iluştrii reprezentanţi ai Angliei, Rusiei şi Sardiniei, precum mai târziu şi de către reprezentantul Prusiei, care a dat Românilor atâtea dovezi de bunăvoinţă, şi 3) că plenipotentul Austriei, d-I contele Buol, n’a putut altmintrelea împiedică proclamarea hotărîrii majorităţii favorabile Unirei, decât prin adoptarea ei condiţională; iată cuvintele lui proprii: «Mai târziu, şi când se va fi constituit în Principate o instituţie care ar puteâ fi considerată ca un organ legitim al dorinţelor terii, se va puteâ procede la unirea ambelor provincii cu deplină cunoştinţă a lucrurilor».
«De cunoşteâ d-1 N. Istrati aceste protocoale, ne-ar fi scutit de ridicula întrebare: «Unde anume am puteâ vedeâ documentul doveditor, că Occidentul este într’adevăr dispozat a transformă poziţia noastră politică ?»
«Spre mai mare încredinţare, noi mai cităm câtevâ fragmente din protocolul şedinţei din 8 Martie; iată-le: «Dumnealui întâiul plenipotenţiar al Franciei este de socotinţă, că Unirea ambelor Principate răspunde la nevoile descoperite prin cercetări pătrunzătoare, că Congresul ar trebui să o admită şi să o proclame», şi mai departe: «Unirea Principatelor, fiind fără contrazicere un element de tărie şi de prosperitate, răspunde la obiectul propus îngrijirei Congresului».
«Din aceste toate şi orbii pot vedeâ: a) că stăruinţa pentru Unirea Principatelor, departe de a fi necompatibilă cu respectul şi recunoştinţa cuvenită Puterilor Occidentale, mai ales este un omagiu, ce datorim mărinimoasei majorităţi a Puterilor reprezentate la Congresul din Paris; b) că nu acei ce doresc Unirea Principatelor pretind a modifică Tratatul de pace, ci din contră tocmai aceia cari, prin opunerea lor la hotărîrea majorităţii Congresului şi prin năzuirea lor numai la una din Puterile aliate, zădărnicesc scopul resbelului şi spiritul Tratatului, care a fost şi este desfiinţarea a orice pro-
www.digibuc.ro
folMITllIE A. STOÎIDZA
356
tectorat excluziv, a orice amestecare în trebile dinăuntru ale Principatelor; c) că cererea Unirei Principatelor nu este o purtare manifestă în contra Curţii Suzerane, după cum declamă d-1 Istrati, nu stă nici cum în contrazicere cu suzeranitatea Porţii, căci «suzeranitatea» nu este «suveranitate».
«Congresul dela Paris, acest areopag compus de corifeii diplomaţiei Europeane, de bărbaţi îmbătrâniţi în studiile şi practica politicei şi a dritului gintelor, niciodată n’ar fi propus Unirea Principatelor, dacă aceasta ar fi o călcare a suzeranităţii Porţii; căci scopul resbelului a fost apărarea, iar nu surparea driturilor Porţii.
«Dacă capitulaţiile — aşă se numiau toate tratatele între Turcia şi Puterile creştine — nu sunt litere moarte, nu sunt hârtii răsuflate, dacă dritul gintelor nu este o crudă minciună, Principatele au fost şi sunt «suverane», şi, prin urmare, pot încheiâ—după cum avem atâtea exemple — atât cu Puteri străine, cât şi intre sine, tot felul de tratate; aşâ dar şi Tratatul pentru Unirea acestor două staturi.
«Altă dată vom trată despre această materie mai pe larg, şi vom dovedi, cu istoria şi dritul gintelor în mână, că prin recunoaşterea suzeranităţii şi chiar prin plata unui tribut, necum «unui peşcheş», cum se numeşte acea dare în capitulaţi], «nu se pierde suveranitatea».
«Astă dată vom mai întrebă încă pe d-1 Istrati, cum poate apără d-lui şi «Nepărtinitorul» «suzeranitatea Porţii», când «Jurnalul de Constantinopole», No. 714 din 14/a« Iunie 1856, jurnal subvenţionat de guvernul turcesc, pretinde că Poarta otomană nu este «suzerană», ci «suverană» a Moldovei şi a Valahiei.
«Nepărtinitorilor! cetiţi acel jurnal, şi schimbaţi-vă programul. Sau spu-neţi-ne şi nouă, cum se potriveşte programul d-voastre cu următorul fragment din sus citatul articol?
«Este necontestabil că Hatihumaiumurile date Principatelor sunt mărturii nerecuzabile ale «Suveranităţii» şi nu ale «Suzeranităţii» Porţii asupra acestor ţeri.» Tot acel jurnal se arată nemulţumit cu Tratatul de pace dela Paris, pentrucă n’a recunoscut «Suveranitatea» Porţii asupra «Principatelor», adăo-gând că articolul atingător de aceste ţeri ar fi trebuit a se scrie în modul următor: «Sub garanţia Puterilor, protectoratul uzurpat al Rusiei asupra Valahiei şi Moldovei este surpat, şi înalta Poartă intră iar în «suveranele» sale drituri asupra acestor două provincii alo Imperiului otoman, cari se vor administrâ de acum potrivit cu Hatihumaiumurile octroiate prin Sultani.»— Sapienţi pauca—.
«Ne rezervăm dreptul de a supune doctrina «Jurnalului de Constantinopole.» cât şi «Chestia zilei» unui examen pătrunzător şi conştiinţios».
www.digibuc.ro
DIVANORILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
357
Situaţiunea Moldovei în urma instalării Căimacămiei Vornicului Teodor Balş este caracterizată în raportul din 24 Iulie, trimis de Consulul Place Comitelui Walewski.
«Am adus la cunoştinţa E. V. retragerea Prinţului Ghika şi instalarea noului Caimacam, care trebue să administreze în mod provizoriu ţara.
«Am raportat de asemenea împrejurările cari au însoţit instalarea oficială a acestui guvern interimar.
«Aceste incidente diverse şi influinţa lor probabilă asupra cestiunii Unirei Principatelor mă silesc să expun E. V. în mod clar situaţiunea ţerii.
«Când am venit în Moldova, am găsit populaţiunea cu totul mişcată de declaraţiunile ce E. V. şi majoritatea plenipotenţiarilor aţi făcut în Congresul din Paris, privitoare la Unire. Se speră că un proiect atât de potrivit cu dorinţele şi interesele Principatelor şi sancţionat mai dinainte printr’o dis-poziţiune a Regulamentului Organic, nu va mai întâmpină piedici serioase, din momentul în care obţinuse asentimentul aproape al tuturor Puterilor, iar Puterile cari nu doriau realizarea Unirei declarase că se vor conformă dorinţelor ţerii, exprimate în mod liber. Astfel s’a văzut cu plăcere Divanul obştesc profitând de cea dintâi ocazie ce i s’a dat, pentru a se asociâ la demersurile ce făcuse Domnitorul. Eră de ajuns prin urmare o mică impul-siune pentru a produce în Moldova o manifestaţie generală.
«De altfel când judecă cine vă aceste ţeri, nu trebue să piardă din vedere caracterul locuitorilor lor. Fondul acestui caracter îl formează nedumerirea şi frica: aceasta nu trebue să ne surprindă. Niciodată n’a fost vreo ţară supusă la mai multe hărţueli şi influinţe diferite. Incunjurate de trei state mari, de cari se tem în acelaş grad, dacă nu pentru aceleaşi cauze, Principatele Dunărene trăesc totdeauna cu frica de a nu fi într’o zi absorbite cu totul de unul din ele. Având convingerea îndeajuns de întemeiată, că Anglia şi Prusia nu pot întreprinde nimic eficace contra lor sau pentru ele, ele nu-şi pun speranţele lor decât în acţiunea Franciei. Depărtarea Franciei le garantează în contra oricărei putinţe de absorbire; politica ei faţă de ele implică totdeauna prin sine însăş idea celei mai desăvârşite dezinteresări, şi aceasta explică, independent de legăturile de rassă şi de curentul care le atrage spre obiceiurile şi limba noastră, simpatiile Românilor pentru noi, precum şi încrederea lor în cuvântul nostru. Ei nu aşteptau decât un semn dela noi, dar îl aşteptau.
«Fără îndoeală, manifestaţiile Domnitorului şi Divanului aveau o valoare considerabilă, ce rezultă mai ales din poziţiunea înaltă a organelor lor. Dar aceste acte nu constituiau expresiunea dorinţelor întregei populaţiuni, aşa cum a cerut-o Congresul din Paris, şi multe persoane ezitau încă de frică,
www.digibuc.ro
358
DIMITR1E A. STURDZA
să nu se dea înşişi pradă duşmăniei Turciei şi Austriei, dacă sar pronunţă înainte de a se vedea Unirea asigurată de ajutorul Franciei. In astfel de împrejurări aţi binevoit E. V. să mă trimiteţi în Moldova, după ce m’aţi învestit cu instrucţiunile cele mai categorice.
«Ştiu că unele motive ar li părut că mă obligă a întărziâ. Căci se putea naşte întrebarea, dacă nu eră cumva periculos a pune în mişcare o po-pulaţiune întreagă pentru o cestiune vitală, care nu poate decât să excite pasiunile, dacă acest pericol se va mări în urma întârzierei, ce prelungirea ocupaţiunii austriace o aduceâ intrării în funcţiune a Comisiunei Europeane, dacă o manifestaţie favorabilă Unirei nu va îndemnă pe cei cari îi sunt duşmani să facă alta în sens contrariu, dacă, în sfârşit, susceptibilităţile Turciei, deşteptându-se prin demonstraţiuni pripite, nu vor face ai această Putere să iea măsuri pentru a le împiedică efectul.
«Nu mi-am ascuns de loc aceste obiecţiuni, dar în acelaş timp răspunsul se prezintă dela sine.
«1. Dacă populaţiunea moldovenească poate fi pusă în mişcare cu uşurinţă, ea poate fi mânuită şi îndreptată tot atât de uşor, dacă nu-i lăsată să ajungă la o prea mare exaltare. Inflăcărând-o nu puteam să mă tem de nimic, mai ales că având la îndemână la Iaşi pe şefii acestei mişcări, îmi eră uşor să le inspir o direcţiune moderată. Faptele ce le-am expus în corespondenţa mea şi situaţiunea actuală a ţerii au justificat cu prisosinţă prevederile mele.
«2. In cât priveşte întârzierea sosirei Comisiunei pe teritoriul Principatelor, oricât ar fi de regretabilă, nu eră cu neputinţă să trag folos din ea. Daa\ Comisarii s’ar fi prezintat după semnarea păcii şi dacă ar fi întrebat imediat populaţiunea, nevoia acesteia de a se întruni, de a-şi formulă dorinţele, aceasta ar fi putut aduce în sânul ei o fierbere, pe care poate n’ar fi putut-o stăpâni o administraţie trecătoare, totdeauna mai slabă decât un guvern stabilit mai de mult; profitând însă de timpul ce i-a rămas, îi eră uşor să se consulte în linişte, să-şi dea seamă fără ură şi să meargă la vot, oarecum fără grabă prea mare. De altfel guvernul domnesc eră aci pentru a înăbuşi orice încercare de dezordine; şi dacă în aceste demersuri pregătitoare s’ar fi amestecat şi puţină pasiune, aveâ tot timpul necesar să se potolească aşâ fel, încât Comisiunea n’ar fi avut a apreciâ decât expresiunea liniştită şi chibzuită a adevăratelor nevoi ale ţerii!
«3. Fără îndoeală manifestaţiunile în favoarea Unirei trebuiau să dea naştere la altele în sens opus. Dar departe de a vedeâ în aceasta un motiv de a ezită, nu vedeam decât un motiv mai mult să nu-mi fie teamă de a pune cestiunea în mod sincer.
«Toate Puterile au declarat că voesc să se conformeze dorinţelor popula-ţ iu noi; nici una din ele nu are prin urmare intenţiunea de a o surprinde
www.digibuc.ro
DIVANURII.E AH-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
859
întrebând-o pe neaşteptate, şi deci nici una nu poate sâ se teamă ca adversarii, ca şi partizanii Unirei, să aibă ocazia de a se explică cu maturitate.
«Voiu adăogâ că din punctul nostru de vedere eră avantajos să procedez astfel. Căci partidul Antiunionist, de care s’a făcut oarecare sgomot. este în realitate cu mult mai puţin numeros decât pare, şi nu eră rău de a-1 somâ să se arate, să-şi dea numele membrilor, să-şi expună motivele, pentru ca să se ştie în ce-i constă adevărata lui valoare.
«4. In sfârşit, în cât priveşte Turcia, ar fi o greşeală gravă a credo, că ea nu ştie perfect cari sunt dispoziţiunile Moldovenilor. Demonstraţiile acestora nu puteau să-i aducă nimic nou cu privire la dorinţa Unirei, care ar aveâ fără îndoeală ca scop să scape aceste ţinuturi nenorocite de venalitatea hră-pariţă a miniştrilor Porţii. Astfel ori se făceau ori nu se făceau demersuri imediate în favoarea Unirei, nu erâ mai puţin neîndoios că Turcia va uză de puterile ce i-a dat Congresul din Paris, ca să organizeze un guvern provizoriu în sensul cel mai favorabil vederilor ei.
«Alegerea noului Caimacam este destul de semnificativă, cu atât mai mult că d-1 Tudoriţă Balş face de multă vreme jertfe băneşti pentru a-şi ajunge scopul şi că înainte cu câtevâ luni fusese desemnat ca Principe Interimar.
«Acestea sunt, Domnule Ministru, raţiunile ce s’au prezintat spiritului meu pentru a combate obiecţiunile ce s’ar fi putut ridică în contra demersurilor imediate în favorul Unirei. Dar chiar dacă aceste argumente nu mărfi impresionat decât puţin, există altul care le covârşiâ pe toate şi care nu-mi permiteâ să ezit nici un moment. Acesta erâ instrucţiunile atât de hotărîte ce mi-aţi dat E. V. în audienţa mea de concediu.
«Astfel măm pus la lucru dela sosirea mea aci şi îndată ce am repetat, după ordinul E. V., cuvintele E. V. Prinţului şi Moldovenilor celor mai luminaţi, «adică că cei ce se vor pronunţă în favoarea Unirei năveau să se teamă de nimic şi că vor fi susţinuţi sus şi tare», efectul a fost, că orice umbră de ezitare a dispărut. Caracterul lor s’a oţelit prin siguranţa, că nu aveau sâ se teamă de nici o urmare a manifestaţiunilor ce voiau să facă.
«E. V. aţi putut vedeâ din corespondenţa mea, dacă intenţiunile E. V. au fost urmate.
«Cea mai pacinică propagandă să organizat în Iaşi şi să răspândit fără turburări în provincii. Guvernul să pus singur în fruntea ei ca să o conducă, dându-i mai multă autoritate.
«Doi dintre şefii clerului au publicat manifeste de mare importanţă, în dispoziţiunile religioase în cari se află această ţară.
«Său pus bazele unui ziar şi său făcut publicaţiuni pentru a răspândi această idee.
www.digibuc.ro
360
DIMITRIE A. STERDZA
«S’au trimis delegaţi în judeţe şi au prezintat acolo adrese, cari sau acoperit de semnături.
«In sfârşit in călătoriile întreprinse de Principe în ultimul timp, prezintă sa a fost peste tot locul o ocazie pentru populaţiune de a se pronunţă sus şi tare
«Acestea sunt rezultate pozitive şi cari au pe lângă aceasta folosul că mulţi oameni timizi, cari astăzi ar ezită fără îndoială, se găsesc legaţi prin angajamentele ce au luat.
«Nu voiu trece sub tăcere, cu privire la aceşti oameni, că ei au fost unul din motivele, care m’a îndemnat să lucrez fără întârziere, când terenul eră încă liber de orice influinţă contrarie, pentru ca să nu le las răgaz de a da înapoi.
«Dacă de altă parte partidul Antiunionist a crezut că trebue să opună o propagandă activităţii noastre, n’avem decât să ne felicităm, căci şi-a descoperit secretul slăbiciunii sale.
«In această situaţie noi nu putem deci decât să regretăm organizarea nouei Caimăcmăii.
«D-l Balş, ce e drept, n’a făcut cunoscut prin nici un act oficial politica ce-şi propune să urmărească; dar este destul de uşor să o construim din antecedentele sale.
«In jurul lui au venit să se grupeze toţi indivizii coiitrari Unirei, sau mai bine el însuş este acela care i-a adunat şi le-a dat cuvântul de ordine, pentru a-şi pregăti realizarea proiectelor sale viitoare.
«Faptele aduse la cunoştinţa G. V., în depeşa mea dela 6 c., nu ne pot lăsă nici o îndoeală asupra naturei proiectelor d-lui Balş, şi este învederat că n’a fost numit de Poartă Caimacam, decât cu condiţiunea să întrebuinţeze toate mijloacele pentru a mănţineâ separaţiunea celor două Principate.
«Cu tot interesul învederat al ţerii sale pentru Unire, d-l Balş se lasă dus de speranţa, că va ajunge odată Domn al Moldovei; el va continuă chiar să facă sacrificii mari pentru a ajunge acest scop, neobservând că-şi iea asuprăşi o grea sarcină, care probabil îl va sdrobi.
«Greutăţile ce va întâmpină la fiecare pas, sforţările chiar ce le va face pentru a împiedica Unirea îi vor creă numeroşi duşmani, cari vor împiedică alegerea lui, dacă va intră în luptă un candidat mai influent decât el, cum este prinţul Sturdza, ceeace se va şi întâmplă. Deocamdată, atât timp cât va dură, poate contă pe sprijinul Austriei, care a găsit într’insul un instrument docil. Am motive a crede că l-au lăsat să spereze, mai mult decât domnia trecută. Mai multe indicii mă fac să presupun, că dacă Cabinetul din Viena va reuşi să mănţină separaţiunea celor două Principate, va propune pentru fiecare din ele un prinţ indigen ereditar, dând ca motiv că această ereditate va fi un mijloc de a smulge ţara din anarhie.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BDCDKEŞTI, II.
361
«Nu încape nici o îndoeală că ea are în vedere pentru Moldova pe d-1 Balş şi lăsând să-i strălucească înaintea ochilor o speranţă atât de mare, ea poate fi asigurată de concursul lui pentru a împiedecă Unirea.
«Rog pe E. V. să binevoiţi a crede, că în tot ceeace spun aci, nu sunt condus de nici un spirit de animozitate sistematică, căci personal îmi este foarte indiferent, dacă Principatele vor fi unite sau separate ; dar eu judec după ceeace văd, şi luând, natural, ca punct de plecare instrucţiunile ce mi-aţi dat şi ţinta ce am ordin să ating. Dela numirea d-lui Balş, agenţii austriaci îşi ascund aşâ de puţin proiectele lor, afişează atât de mult pre-tenţiunea de a stăpâni aceste ţeri şi de a le asimila într’un chip sau în-tr'altul, dominând administraţia şi exercitând o presiune asupra manifestării voturilor populaţiunilor, încât cred că aş lipsi dela îndeplinirea celei mai imperioase datorii, dacă nu v’aş atrage atenţiunea asupra celor ce se petrec. De altfel în această purtare nu este nimic surprinzător. Austria are un interes atât de mare să iea pentru sine în aceste părţi'poziţiunea covârşitoare, pe care armatele aliate au smuls-o Rusiei şi să gonească toate celelalte influinţe, încât ea va merge departe în întrebuinţarea mijloacelor, sau pentru a da la o parte piedicile cari o vor stingheri aci, sau pentru a ne înşelă înşine asupra adevăratelor noastre interese.
«In acest moment singurul lucru de care-i este frică, este Unirea Principatelor, care dând soliditate reorganizaţiei ce se pregăteşte, va da acestor provincii mijlocul de a scăpă, într’un viitor apropiat, de influinţa abuzivă a statelor limitrofe. Astfel am văzut Cabinetul din Viena îndemnând Turcia să profite de dispoziţiunile Tratatului din Paris, care da în mâinile Puterii suzerane organizarea guvernului interimar.
«Abiâ a părăsit Marele Vizir Viena şi s’a dus la Constantinopole şi s’a şi grăbit să scape de Principele Ghika—deşi scrisese puţin timp înainte Domnitorului prin Fuad Paşa—că, fiind favorabil Unirei, eră silit să-l înlocuească printr’un boier, care va promite să susţină o politică opusă.
«Deci Austria se poate crede pe calea cea bună pentru a-şi ajunge scopul şi se va vedeâ din întârzierile ce va continuă să aducă retragerii trupelor sale, că contează pe prezenţa lor pentru a intimida opoziţia. Ea va şti să întrebuinţeze timpul, care va mai trece până la venirea Comisiunei.
«Astfel nu voiu ascunde E. V. faptul, că o mare descurajare a cuprins pe un anumit număr de partizani ai Unirei. Acesta este un rezultat inevitabil al caracterului timid, despre care v’am vorbit la începutul scrisorei mele, timiditate întreţinută de nesiguranţa viitorului. Această descurajare este mărită de svonurile ce sau răspândit aci şi cari au fost propagate de ziarele germane, că Francia va abandonă idea Unirei. Şi cum ea este aceea, care atât la Viena, cât şi la Paris, a luat cea dintâi această idee sub patronajul
www.digibuc.ro
362
DIMITRIE A. STURDZA
său, temerile Moldovenilor ar fi foarte naturale, dacă Francia şi-a modificat politica.
«Dar eu. m’am silit să-i asigur, spunându-le că guvernul imperial a fost foarte atins de simpatiile ce populaţiunea românească le-a manifestat la orice ocazie pentru ţara noastră, şi de încrederea ce i-a dovedit, pentru ca cineva să-şi permită a crede că guvernul nostru va încetă un singur moment a se ocupă cu stăruinţă de interesele Principatelor şi a ţinea seamă de dorinţele lor.
«Cu toate acestea, într’o perioadă când situaţia începe a fi încordată şi când fiecare zi ne apropie de momentul în care populaţiunea va li consultată, îmi voiu permite a indică folosul ce ar rezultă, dacă ei n’ar avea nici un motiv de a se înşelă asupra intenţiunilor noastre, şi dacă ar veni vreo dovadă de interes, care să-i asigure pe deplin.
«Dacă totuş E. V. aţi decis că trebue să renunţ de a susţineâ proiectul Unirei Principatelor, îndrăznesc să vă rog a-mi da nouă ordine în această privinţă.»
Cu toate acestea, Corniţele Walewski dă în 26 Iulie Consulului Victor Place instrucţiuni de a nu ascunde că guvernul Franciei este şi va fi pentru Unire, însă să se ţi& în rezervă, ca să nu se zică că a exercitat o presiune asupra spiritelor.
«Corespondenţa D-voastre a sosit la Departament la 6 a acestei luni.
«Am cetit cu mult interes desluşirile şi apreciaţiunile ce ne-aţi transmis relativ la importanta cestiune a Unirei.
«Raportul în care ne faceţi cunoscută părerea şi dispoziţiunile clerului moldovean a, atras în special atenţiunea noastră şi putem conchide atât din convorbirea D-voastre cu Arhimandritul, cât şi din alte fapte ce aţi adunat, că cauza Unirei este asigurată că va aveâ pentru dânsa voturile populaţiunei.
«Nu-mi explic ce l-a putut face pe Principele Ghika să bănuească, că stăruinţele Turciei şi Austriei ar fi determinat guvernul imperial să-şi schimbe modul său de a vedeâ.
«Mă grăbesc să vă dau asigurare deplină în această privinţă.
«Părerea noastră este tot aceeaş pe care v’a făcut-o cunoscută Departamentul Afacerilor străine şi aţi putut observă, că ziarele franceze n’au lăsat fără răspuns insinuările unor foi străine, cari pretindeau că noi am fi cedat in-fluinţelor Austriei. Aceasta nu este exact. Dar este adevărat că la Viena s’au preocupat cu destulă aprindere de demersurile ce aţi făcut pentru a determină sau a mări mişcarea în favorul Unirei şi a stârni manifestaţiuni în acest sens.
«Veţi căută, fără îndoeală, a vă pune la adăpost de orice învinuire de a-ceastă natură, evitând demonstraţiunile, cari ar puteâ da de bănuit, că noi
www.digibuc.ro
DIVAN0U1LE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, If.
363
căutăm să exercităm asupra părerilor un fel de presiune, care, n’am nevoie să vă amintesc, nu este deloc în interesul guvernului imperial. Cu cât mişcarea în favoarea Unirei este mai spontaneă şi mai generală, cu cât această combinaţie este mai în conformitate cu dorinţele ţerii, cu atât mai puţin trebue să căutăm a interveni printr'o ingerinţă, care ar puteâ li un pretext să se spună, că există manifestaţiuni artificiale acolo, unde în realitate nu există decât expresiunea simţiinintelor intime ale marei majorităţi a poporului.
«Este de ajuns să se ştie, că guvernul M. S. Imperiale va susţineâ cu in-fluinţa sa, în deliberările Puterilor, dorinţa Moldo-Valahilor, favorabilă Unirei.
«Chiar pentru aceasta ţinem, ca adevărata părere a ţerii să se desfâşure în mod liber, fără ca vreo influinţă străină să-i împiedice avântul.»
Ceremonia instalării de Caimacam al Valahiei a Principelui Alexandru Ghilca a avut loc în (16) 28 Iunie 1856.
«E. S. Kiamil-Bei, introducătorul ambasadorilor, a sosit în Capitală la 16 ale curentei, aducător Fermanului imperial, pentru numirea I. S. Prinţului Alex. Ghika în calitate de Caimacam.
«E. S. a fost primit aici cu toate onorurile cuvenite rangului său şi a înaltei misii, cu care a fost însărcinai de M. S. Sultanul.
«Ieri la amiazi în sala Adunării Generale a Mitropoliei, s’a cetit fermanul.
«Autorităţile civile şi militare, precum şi corpul diplomatic, au fost faţă la această ceremonie, ce a atras un numeros concurs de spectatori.
«Prinţul Ghika, înconjurat de miniştri, a mers înaintea E. S. Kiamil-Bei, spre a-şi primi din mâinile sale Fermanul imperial, şi conducând pe E. S. pe o estradă ce eră pregătită, a urmat cetirea Fermanului în limba turcească; după aceasta cetirea s’a reprodus în limba română de Ministrul Justiţiei.
«După această îndoită cetire, E. S. Kiamil-Bei, adresându-se către asistenţi, a pronunţat un discurs, la care Prinţul Ghika i-a răspuns prin o alo-cuţie urmată de aplauze şi de strigăte repetate de mai multe ori: Să tră-ească Prinţul Alexandru Ghika!»
E.	Sa Kiamil-Bei a rostit următorul cuvânt:
«Maiestatea Sa Sultanul, după ce a hotărît a pune capăt administraţiei Prinţului Ştirbei, a numit pe I. S. Prinţul Alexandru Ghika spre a guvernă ţara în însuşire de Caimacam.
«D-v. cunoaşteţi îngrijirea cea înaltă şi vie a M. S. mperiale, pe care stipulaţiile Tratatului de Paris din nou au mărturisit-o.
«Reglementul Organic are a se revizui spre a îmbunătăţi administraţia dinăuntru a ţerii şi a asigură îndemânarea şi fericirea populaţiunilor.
www.digibuc.ro
364
DIM1TRIE A. STUItDZA
«Valahia trebue să păzească o poziţie liniştită şi demnă, şi să aibă o întreagă şi deplină încredere în sentimentele înaltei bunevoinţe a M. S. Sultanului, spre a grăbi îmbunătăţirile administrative dinăuntru, cari se vor des-bate, se vor încuviinţă şi se vor pune în lucrare de înalta Poartă.»
I. Sa Prinţul Caimacam a răspuns următoarele:
«Gu supunere am ascultat ordinele M. S. Imperiale. Luând frânele guvernului, dator sunt a exprimă astăzi dinaintea E. V. că mă simt măgulit, că M. S. Imperială a binevoit a mă chemă din nou în fruntea administraţiei, pentru o epocă în care instituţiile acestei ţeri, consacrate de către ai săi glorioşi strămoşi, se vor statornici şi se vor desvoltâ.
«Sper a crede că M. S. Imperială, numindu-mă, n'a fost însufleţită decât prin aducerea aminte, că urmez încă a mă bucură de priinţa şi de încrederea de care locuitorii mau încunjurat în trecuta mea carieră.
«Românii, Excelenţă, nu vor uită niciodată părinteasca îngrijire ce-i mărturiseşte fermanul M. S. Imperiale, şi nici vor lipsi a arătă a lor recunoştinţă către Augustii aliaţi.
«însărcinarea mea astăzi e mare, o simţesc, dar sperez că cu ajutorul simpatic al locuitorilor ţerii, nu mă voiu slăbi sub povară; puterile mele le ra-zim în protecţia M. S. Imperiale, şi în dragostea concetăţenilor mei.
«Rog pe E. V. de a crede că voiu întrebuinţă toate ale mele mijloace, ca locuitorii Valahiei, fericiţi de întemeierea drepturilor şi a bunei stării lor, să binecuvânteze neîncetat numele de August al M. S. Imperiale.
«Ga încheiere rog pe E. V. de a depune la picioarele tronului M. S. Im- • pe riale omagiul sentimentelor mele de recunoştinţă şi de credinţă. Binevoiţi a primi pentru D-V. înşi-Vă, Excelenţă, expresia celei mai adânci a mele consideraţii.»
Solemnitatea cetirii Fermanului Imperial pentru numirea Vornicului Teodor Balş Caimacam al Moldovei, a urmat în Iaşi în 11 (23) Iulie.
Miercuri, în 11 ale curentei, o mare adunare compusă din PrCasfinţiţii Mitropolitul Sofronie, Episcopul eparhiot Meletie şi Stravropoleos Filaret, cu înaltul cler, EE. LL. Miniştrii şi Directorii osebitelor Departamente administrative şi judecătoreşti, Corpul academic şi Facultatea medicală, în mare uniformă, d-1 General-Maior Baron de Gablenz Comandantul corpului de ocupaţie, d-1 General Reznicec, ofiţerii superiori, corpul diplomatic, şi un mare număr de boieri sau întrunit la 11 ore la Palat în sala Tronului.
Trupele de toată arma, cari formează garnizona Capitalei, jandarmeria
www.digibuc.ro
blVANORILE AD-HOC DiN IAŞI ŞI BUCtfRfiŞTI, 11.
â6il
şi pompierii în uniformă de paradă, erau înşirate pe piaţa Palatului. Un detaşament de grenadiri imperiali-regali de Austria cu tunuri eră aşezat lângă Palat.
La 11 V* ore, doi adjutanţi şi un cortegiu de Curte au mers la otelul E. S. Kiamil-Bei, spre a-1 conduce la Palat, unde Comisarul Imperial s’a primit cu onorurile militare şi de către Ex. Sa Caimacamul ce eră înconjurat de ai săi adjutanţi şi de membrii Ministerului.
După ce s’au aşezat în Sala Tronului, care eră ornată cu portretul M. S. Sultanului, în faţa acestei impozante adunări, E. S. Comisarul a îmmânat Fermanul imperial în mâinile Caimacamului, carele, după ce l-a ascultat cu onorurile cuvenite, l-a dat Secretarului de Stat Prinţul Ion Ghica, iar acesta translatorului d-1 Argenti, carele a cetit actul în limba turcească, iar Secretarul de Stat a cetit traducerea românească.
La cetirea acestui act imperial, trupele au prezintat armele, şi artileria imperială a Austriei l-a urmat cu 21 lovituri de tun.
E. S. Kiamil-Bei a rostit apoi către adunare următoarele cuvinte:
«Maiestatea Sa Imperială Sultanul, după ce a holărît a pune capăt administraţiei Prinţului Ghika, a numit pe E. S. Marele Vornic Teodor Balş a guvernă ţara în însuşire de Caimacam.
«D-voastră cunoaşteţi îngrijirea cea înaltă şi vie a M. S. Imperiale şi stipulaţiile Tratatului de Paris de nou au mărturisit-o.
«Reglementul Organic are a se revizui spre a îmbunătăţi administraţia din năuntru a ţerii şi a asigură îndemnarea şi fericirea împoporărilor.
«Moldova trebue să păzească o poziţie liniştită şi demnă şi să aibă o întreagă şi deplină încredere în sentimentele a înaltei bune voinţe a Maiestăţii sale Imperiale spre a grăbi îmbunătăţirile din năuntru cari se vor desbate, se vor încuviinţă şi se vor pune în lucrare de înalta Poartă.»
După această scurtă alocuţie, rostită cu demnitatea şi însemnătatea ce caracterizează pe acest înalt funcţionar, E. S. Caimacamul i-a adresat următoarele cuvinte:
«Pătruns de sentimentul adâncei recunoştinţe, primesc mărturisirea graţioasă a înaltei încrederi, cu care Maiestatea Sa Imperială Sultanul, Augustul Suzeran al Moldovei, a binevoit a mă onoră, încredinţându-mi demnitatea de Caimacam al Domniei acestui Principat.
«însemnătatea acestei sarcini adaogă un caracter sfinţit către datoriile, cari îmi sunt impuse. Eu voiu întrebuinţâ toată sârguinţa mea spre a îndeplini păzirea cea cu sfinţenie a legiuirilor, ce sunt temeiul orânduelii şi al fericirii sociale.
«îngăduiţi E. V. să depun prin a Voastră mijlocire, în numele Moldovenilor, tributul recunoştinţei publice, la picioarele Tronului gloriosului nostru
www.digibuc.ro
blMlTRIE A. STtlRTliiA
âflfi
Suzeran, pentru înalta îngrijire care M. S. Imperială, nu încetează a mărturisi în priinţa acestei ţâri. Alegerea în astă ocazie a E. V. de organ a Prea înaltei sale voinţe este un nou gaj al Augustei Sale bunevoinţe.»
Adunarea luătoare de seamă la toate aceste zise, rostite de noul înalt funcţionar, ce este hotărît a le da înţeles şi vicaţâ prin fapte, le-a salutat din curăţia inimii întru încrederea unui statornic viitor.
Solemnitatea acestei zile memorabile, care înseamnă cel întăiu pas al Moldovei în a ei nouă vieaţâ politică, după vrednicie s’a apreţuit de toţi adevăraţii compatrioţi. In această criză unică a istoriei noastre, amorul de patrie reclamă concordia publică, unirea întru cele putincioase şi lepădarea de orice interes personal, prin care noi vom asigură fiinţa şi fericirea patriei noastre şi ne vom învrednici de simpatia Europei şi de recunoştinţa nepoţilor.
Profesiunea de credinţă a Caimacamului Teodor Balş se află expusă în Olisul său către Consiliul administrativ extraordinar din 24 Iulie, publicat în Oazeta de Moldavia, No. 56:
«Odată cu ocuparea postului de Caimacam al Domniei Moldovei, pe care Maiestatea Sa Imperială, Augustul nostru Suzeran, a binevoit a-mi încre-dinţă, eu mă găsesc dator a declară Sfatului, cât şi compatrioţilor mei, că recunosc gravitatea îndatoririlor ce-mi sunt impuse într’un moment când soarta viitoare a patriei noastre se află în ajunul reorganizării făgăduite prin Tratatul ce a adus Europei binefacerile păcii.
«Măreaţa îngrijire a înaltei Porţi şi a marilor Puteri garantează neîndoel-nic un viitor mai ferice. Ia care tot Românul, fără încetare, a aspirat; prin urmare sârguinţele noastre trebue să ţintească în chip de a merită un asemenea viitor. N’am puteă mai bine mărturisi încrederea noastră în înaltele scopuri ale marilor Puteri ce arată un atât de binevoitor interes în privinţa soartei noastre, decât prin dovezi de iubire către buna rândueală şi legalitate. prin răzămarea speranţelor noastre în dreapta preţuire ce acele Puteri sunt vrednice a face drepturilor noastre şi adevăratelor noastre interese.
«Liniştea, armonia, şi concordia trebue a fi regula purtării noastre, prin care se va pregăti, în timpul cuvenit, expresia legală a dorinţelor ţerii, atrăgând asupră-ne simpatiile acelora ce sunt chemaţi de Dumnezeeasea Pro-vedinţă a se rosti definitiv asupra soartei noastre.
«Pătruns de aceste principii, privind la adevărata lor fiinţă funcţiile ce-mi sunt încredinţate, şi nu mai puţin considerând starea provizorie a împrejurărilor, în al căror mijloc ne aflăm, eu socot de a mea datorie a mă feri de orice inovaţie pripită şi a păstră nestrămutat instituţiile ce există, până Ia definitiva organizaţie a Principatului. Cea întâi a mea îngrijire va fi pă-zirea legilor şi cea cu scumpătate îndeplinire a îndatoririlor de către func-
www.digibuc.ro
hiVANtfltlLE Ah-IJOd DIN tAŞI Şl BUCUREŞTI, li.
36?
ţionarii, dela cari atârnă administrarea dreptăţii şi ocrotirea drepturilor şi a intereselor legitime a fiecăruia. îndemnând dar pe Sfat a se pătrunde de aceste principii întru exercitarea puterii lui încredinţată, nâdăjduesc că voiu fi încurajat în purtarea sarcinei mele prin prielnicul sprijin al compatrioţilor mei, ale căror convingeri, oricum ar fi, vor află în mine un apreţuitor fără părtinire, însufleţit de binele patriei sale.
«Prin o aşa loială cooperare şi prin respectul către legalitate, vom ajunge a îndeplini înaltele intenţii ce se ocupă de soarta noastră, şi vom asigură viitorul şi fericirea Moldovei.»
Şefii Departamentelor administrative şi judiciare, numiţi de Caimacami:
I.	In Moldova.
După ce Şefii Departamentelor administrative şi judecătoreşti au dat ale lor demisii din postul ce ocupau sub Domnia trecută, E. S. D. Caimacam, prin decrete, a înlocuit pe aceşti funcţionari prin următoarele denumiri : Secretar de Stat, Vornic Alex. Sturdza ;
Ministru din Năuntru, D. Logof. Teodor Balş ;
Ministru Dreptăţii, D. Logof. Costin Catargiu;
Ministru Pinancelor, D. Vornic Scarlat Roset;
Directorul Departamentului din Năuntru Post. D. Corne ;
Directorul Departamentului de Finance, D. Vornic. C. Negruţi ; Directorul Departamentului de Culte şi al învăţăturilor publice, D. Post. Gheorghe Asachi;
Directorul Departamentului Lucrărilor publice, D. Aga A. Ruso.
II.	In Valahia.
Lista Ministerului nou numit de I. S. Prinţul Ghica, Caimacamul Ţerii Române:
Prezidentul Sfatului, Costachi Cantacuzin;
Ministru din Lăuntru, Beizade Costachi Ghica ; Director, Nicolae Păcleanu ; Ministrul Dreptăţii, Logofătul Costachi Bălăceanu; Director, Sărd. Râm-niceanu;
Ministrul de Finance, C. Suţu; Director, Steriadi;
Logofăt al Credinţei, Polcovnicul Creţulescu;
Secretar de Stat, Clucer Dimitrescu ;
Director Iorgu Ghika;
www.digibuc.ro
biMn'RiE A. stOrdZA
3G8
Controlor, Gheorghe Hagi Tudoraohi, neguţător •,
Poliţmaistru oraşului, Beizade Mitică Ghica.
In Bl Iulie 1856 Sublima Poartă, după ce a numit şi instalat pe amândoi Oamacamii, expune prin o circulară a lui Fuad Paşa intenţiunile sale privitoare la Principatele Dunărene.
«Se apropie momentul când trebue să ne ocupăm de reorganizarea celor două Principate Dunărene. Divanurile ad-hoc vor fi în curând convocate şi Comisiunea Europeană, împreună cu delegatul otoman, se va duce la faţa locului.
«Credem important, în interesul cestiunei înseş, să ne explicăm faţă de aliaţii noştri cu aceeaş sinceritate, care a prezidat în toate relaţiunile noastre şi care va fi în totdeauna linia noastră de purtare, pentru a păstră această înţelegere cordială ce domneşte între noi.
«Toată lumea cunoaşte intenţiunile înaltei Porţi privitoare la cele două Provincii Dunărene ; ele au fost consfinţite printr’un act public şi solemn. M. S. I. Sultanul a voit nu numai să mănţină în mod integral toate privilegiile şi imunităţile, pe cari strămoşii săi le-au acordat celor două Principate, dar el a mai voit, ca printr’o revizuire a legilor organice, să facă să se desvolte, potrivit cu progresul şi luminile secolului, mijloacele bunei stări şi ale prosperităţii lor.
«Reorganizarea Principatelor, pusă sub garanţia Puterilor semnatare ale Tratatului din 30 Martie, intră în dreptul public european.
«Pentru ca această reorganizare să fie o operă vrednică de intenţiunea înţeleaptă şi conservativă, care a prezidat la stipulaţiunile actului Congresului din Paris, trebue să fie conformă cu originea acestei intenţiuni, adică cu cele două mari principii, dintre cari unul este mănţinerea intregităţii şi in-dependinţei Imperiului otoman, şi prin urmare a drepturilor suverane ale Sultanului asupra Principatelor, celălalt desvoltarea bunei stări morale şi materiale a poporului moldo-valah.
«Guvernul imperial, tot atât de gelos de drepturile Sultanului, pe cât are dorinţa de a realiză toate îmbunătăţirile, cari se vor găsi necesare în administraţia interioară a Principatelor, declară din nou că el este gata să admită şi să dea acestor provincii o organizaţie potrivită eu interesele lor şi cu drepturile Porţii. El nu ezită să spună de asemenea, că consideră nu numai ca un drept, dar şi ca o datorie, faţă de aceste populaţiuni, de a li apărătorul drepturilor tuturor claselor.
«Fiecărei provincii i se va garantă o administraţie interioară independentă şi naţională, dar regimul guvernului lor şi forma lui nu trebue să fie opuse constituţiunii Imperiului, de care ele atârnă. Altminteri cele două provincii
www.digibuc.ro
blVANDRIL.fi AD-h6C Difi IAŞI ŞI RtJOtîREŞTI, it.
3G0
vor fi ca nişte paraziţi, un izvor de încurcături pentru corpul de care sunt legate şi nu vor aveă o vieaţă solidă şi durabilă.
«Trebue căutat mijlocul de a crea pentru fiecare provincie un guvern tare şi drept în acelaş timp. Puterea acestuia trebue scoasă din două izvoare: încrederea «suveranului» faţă de care va fi «vasal şi tributar» şi încrederea poporului, care-1 va aveă de şef.
«Administraţia ţerii trebue să fie supusă unui control naţional: interesele fiecărei clase trebue să fie reprezintate de adunările, cari vor fi garanţia ordinei şi a conservării pentru societate. Dar reformele ce vor aduce regimului guvernamental trebue să se oprească aci. In afară de acest principiu nu există decât pericole şi complicaţiuni. Noi nu ascundem că ştim, că în Principate există, deşi în minoritate, o opinie favorabilă Unirei celor două Principate într’un singur stat, guvernat de un singur Principe.
«Ştim că această părere a găsit un răsunet în cabinetele unora din aliaţii noştri, cari văd în această combinaţie un element de forţă pentru Imperiu şi de propăşire pentru Moldo-Valahia. Considerând aceasta ca o nouă dovadă a acelei intenţiuni amicale şi dezinteresate, de care aceste cabinete au fost totdeauna insuflate pentru Imperiu, noi credem de datoria noastră să le atragem atenţiunea serioasă asupra consecinţelor acestei combinaţii şi să le exprimăm sincer modul nostru de a vedeâ în această privinţă.
«Partizanii Unirei celor două Principate speră să ajungă prin aceasta la următoarele rezultate: 1° să întemeieze un stat destul de puternic, ca să servească de stăvilar pentru Imperiu; 2° să creeze pentru Moldo-Valahia un guvern, care prin unitatea sa de acţiune să poată face să se desvolte buna stare a locuitorilor săi.
«Să discutăm mai întâiu primul punct.
«Cele două Principate, nu tăgăduim de loc, pot servi de stavilă pentru Imperiu, a cărui existenţă este pentru ele un element de vieaţă; dar de sigur nu vor puteâ cu propriile lor forţe să apere Imperiul în contra unui atac din afară; o populaţiune atât de mică nu poate da o armată destul de numeroasă, încât să închidă calea unei armate puternice, care ar voi să atace Turcia prin Moldo-Valahia. Forţa lor trebue căutată în dreptul public european, care recunoaşte aceste două provincii ca părţi integrante ale Imperiului otoman, şi care va face din Principate o adevărată linie de apărare morală pentru Turcia. Ultimele evenimente confirmă în cel mai înalt grad ceeace afirmăm.- Dacă la începutul diferendelor noastre cu Rusia, cele două Principate ar fi fost considerate, ca acum, o parte integrantă a Imperiului, Rusia n’ar fi făcut desigur ceeace şi-a permis să facă. Dacă Europa ar fi zis atunci, că graniţa Turciei începe Ia Prut, Rusia n’ar fi trecut-o niciodată.
«Unirea celor două Principate, din care trebue să rezulte fără îndoeală o
Analele A. R. Tom. XXXIII. -Memoriile Secţ. Istorice.	14
www.digibuc.ro
370
MMITUIE A. STţJftDZA
stare de lucruri, care va aduce o atingere mai mare sau mai mică, a drepturilor «suverane» ale Turciei, va face să. slăbească legăturile cari le leagă de imperiu, şi să se piardă şi pentru Imperiu şi pentru Principate această forţă morală şi reală, pe care le-o dă astăzi poziţiunea lor actuală. In loc de două provincii, cari să-şi urmeze evoluţiunea în sfera lor proprie şi nu caută decât o bună stare materială şi economică, care să le poată face să trăească fericite sub egida tutelară a Imperiului şi sub legile garantate de Imperiu, vom aveâ un «stat», quasi-independent, natura şi forma sa îi vor creâ motive de ambiţiune. Atunci el nu va fi un stăvilar pentru Imperiu, ci mai mult o încurcătură şi prin urmare un pericol continuu, nu numai pentru propriile lui legături, ci şi pentru cele ale vecinilor săi.
«Să trecem acum la a doua cestiune.
«Unirea celor două Principate este supusă la contestaţiuni serioase şi din punct de vedere al intereselor Valahiei şi Moldovei.
«De când cele două Principate sunt anexate la Imperiul otoman, înalta Poartă a garantat fiecăruia din ele o administraţie naţională şi independentă, principiu recunoscut astăzi şi de către Tratatul din Paris. Această administraţie independentă este recunoscută numai faţă de Imperiu sau şi faţă de fiecare din cele două Principate? In ce ne priveşte pe noi, credem că această independenţă administrativă este recunoscută cu privire la flecare din cele două provincii, ca şi cu privire la Turcia; popoarele valah şi moldovean, deşi unite prin originea lor, au format de zece veacuri naţionălitâţi separate, corpuri distincte, obişnuite să fie administrate deosebit, având fiecare un şef, legile lor, cu un cuvânt naţionalitatea sa distinctă. Unirea n’ar fi oare o violare a acestui principiu, n’ar face să dispară această emu-laţiune, să zicem frăţească, ce unul da celuilalt? Unul dintre principate incorporat la celălalt va pierde cu siguranţă toate foloasele, de cari se bucură până acum prin instituţiunile sale particular naţionale.
«Relele de cari suferă încă locuitorii celor două Provincii provin din cauze independente de administraţia lor separată; neegalitatea condiţiunilor claselor sociale, lipsa unei administraţii drepte şi imparţiale şi alte multe împrejurări politice au întârziat progresul moral şi material al celor două ţeri.
«Cu toată această stare de lucruri, care trebue revăzută şi îmbunătăţită, cele două Principate au avut până acum o desvoltare bine hotărîtă în con-diţiunile lor sociale. Grecia, ţară independentă şi relativ mai puternică decât fiecare din Principate, n’a putut atinge până acum gradul de prosperitate, ce l-a ajuns fiecare din ele sub o administraţie separată.
«Serbia este un exemplu foarte izbitor; ea nu are decât jumătate popu-laţiunea Valahiei şi două treimi din cea a Moldovei şi trăeşte cu legile sale, fericită şi mulţumită, având un guvern tare şi naţional în fruntea sa.
www.digibuc.ro
blVANURIL£ AD-HOC DIN IAŞI Şl BtJCOREŞTI, ti.
31i
«Valahia şi Moldova, dotate cu legi cari să dea satisfacţie intereselor diferitelor clase, cu un guvern aşă zicând patriarhal, vor fi fiecare tot atât de fericite ca şi naţiunile cari suut mici Ia număr, dar puternice prin pozi-ţiunea ce le dă dreptul public şi cari trăesc pe lângă acestea sub egida unui stat mare.
«Deci noi credem că Unirea celor două Principate nu este o condiţiune esenţială pentru bună starea lor şi o trebuinţă a lor reală. Trebue căutată în altă parte, după cum am spus, obârşia relelor de cari suferă ele şi să Ie slăbim puterea lor prin mijloace cari ar schimbă cu totul o stare de lucruri, ce există de veacuri sdruncinându-se legăturile ce le ţin de Turcia şi formează forţa Imperiului şi fericirea celor două Provincii.
«Dacă Puterile amice şi aliate examinează bine această cestiune, cu acel spirit pătrunzător şi binevoitor, care le-a călăuzit în cestiunea Orientului, vor vedeâ, ca şi noi, că Unirea celor două Provincii nu numai nu oferă nici un folos, nici pentru interesul Imperiului, nici pentru acel al Moldo-Valahilor, ci din contră va produce inconveniente pentru amândouă părţile, şi prin urmare complicaţiuni pentru Europa în general.
«Dacă ar trebui să se creeze în Principate o forţă care să servească ca avantgardă forţei Imperiului, ar fi un mijloc să se combine o unire a sistemului militar, care prin aranjamentele ce s’ar face, ar fi pusă la dispozi-ţiunea apărării comune a Imperiului? Principiul unei înţelegeri asupra sistemului de apărare generală fiind prevăzut şi stabilit prin actul Congresului din Paris, el poate fi aplicat într’o măsură mai largă şi mai potrivită cu dorinţa de a formă o forţă defensivă pentru Turcia Europeană.
«De asemenea sistemul Uniunii vamale, poştale şi telegrafice se poate uşor stabili, fără ca să fie nevoie pentru aceasta de a recurge Ia o schimbare totală a regimului guvernamental al celor două Provincii.
«Tratatul din 30 Martie a stabilit, pentru reforma ce urmează a se introduce în Principate, principiul de a se consultă dorinţele celor două popoare. înalta Poartă a înţeles şi înţelege acum, că prin această hotărîre nu se stabileşte decât o revizuire a Regulamentelor Organice, adică îmbunătăţirea instituţiunilor celor două ţeri, în aşă fel încât să facă guvernele lor tari şi stabile şi administraţiile lor drepte şi regulate. A consultă dorinţele celor două ţeri asupra regimului lor de guvernământ şi prin urmare asupra raporturilor lor cu Imperiul, ai cărui vasali sunt, ar însemnă a stabili un principiu şi un precedent, care n’ar fi, credem, conform cu ideile conservatoare ale marilor Puteri Europeane.
«Guvernul Sultanului regretă că vede odiverginţă de opinie între dânsul şi unii din aliaţii săi; dar încrezându-se în spiritul lor de dreptate şi de lealitate şi voind să dea încă o probă de consideraţiunea sa faţă de ei, nu
www.digibuc.ro
blMlTRIE A. STORbZA
â7â
vrea să facă un refuz public asupra acestei cestiuni în fermanul de convocare a Divanurilor ad-hoc, al cărui proiect ne preocupă actualmente şi pe care-1 vom comunică în curând reprezentanţilor Puterilor semnatare Tratatului general. Noi suntem siguri mai dinainte, că cabinetul____, apreciând
cu drept cuvânt această dovadă de încredere a înaltei Porţi, nu ne va refuză concursul pentru ca să obţinem un rezultat potrivit dorinţelor noastre şi, putem zice, potrivit drepturilor noastre. Ceeace vrem mai ales şi asupra
ce trebue să insistaţi pe lângă guvernul..........este ca această cestiune,
care atinge prea de aproape interesele şi drepturile Curţii Imperiale, să nu fie supusă unei discuţiuni publice în adunări cari nu sunt încă obişnuite cu marile desbateri politice, ci unei cercetări serioase a Puterilor şi să fie rezolvite înainte de a ajunge in domeniul pasiunilor agitate de po acum ale celor două popoare, cari în educaţiunea lor socială pot preferă utopii în locul adevărului şi al realităţii.»
In lunile cari au urmat acestei Cerculări a înaltei Porţi, inimicii noştri interni şi externi au început a vedea că, desvoltând numai teorii învechite, nu vor izbuti a mănţineă în Principate şi în viitor influinţa ce avusese în trecut. Ei au căutat deci să organizeze în mod metodic atitudinea lor. Ei sperau a domina, a apăsa şi a profită sub o altă formă.
Raportul d-lui Thouvenel, adresat Comitelui Walewski în 7 August, expune impresiunile d-lui Fotiade în audienţa ce i-a acordat Caimacamul Moldovei.
«D-l Fotiades, Capuchehaia a Moldovei, sa prezintat Caimacamului Moldovei.
«Impresiile lui sunt destul de suspecte. Ascultându-1 ai crede că partidul unionist e mai puţin numeros şi mai puţin hotărît, decât au făcut să se bă-nuească demonstraţiunile sale din ultimele săptămâni ale Domniei lui Grigorie Ghika. Partidul separatist ar fi gata să-l învingă, fiindcă coaliţiunea intereselor egoiste şi meschine ale marilor boieri ar puteâ să biruească în sânul Divanului ad-hoc. D-l Fotiades caracterizează în termini foarte tari repul-siunea întregei ţeri în contra Austriei; şi opunerea Cabinetului din Viena la idea Unirei teritoriale ar fi, după el, argumentul cel mai bine apreciat de toţi cei ce pun înainte pe promotorii acestei combinaţiuni. De altfel ei nu sunt înţeleşi între dânşii şi cei mai înflăcăraţi, ca d-nii Mavrogheni, Ca-targi şi Negri, foşti miniştri ai ultimului Domn, n’ar vrea un prinţ străin. Am aflat cu regret şi mirare, după convorbirea d-lui Place cu Mitropolitul, că acest prelat şi cei doi episcopi sufragani ai săi au însărcinat pe d-l Fotiade să aducă la cunoştinţa Porţii, că sunt gata să se pună în fruntea
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
373
unei manifestaţiuni în contra Unirei. Arhiepiscopul din Iaşi, în râvna schimbării părerii sale, nu se găndiâ la cevă mai puţin decât să iea o măsură disciplinară în contra unui membru al clerului, Arhimandritul Neofit Scri-ban, profesor la seminar şi autorul unei broşuri, care fără drept s’a pus pe socoteala sa. Caimacamul Tudoriţă Balş s’a opus. D-l Fotiades, pentru a termină tabloul său, în scop de a fi plăcut Porţii, adaugă că mai mulţi partizani ai Rusiei ar fi susţinătorii cei mai activi ai Unirei şi că stângăcia şi violenţa agenţilor austriaci ar fi sporit în general simpatiile boierimei moldovene faţă de Curtea din Petersburg. Voiu transmite aceste informaţiuni d-lui Place spre a le controlâ.»
Corniţele Walewslci comunică d-lui Thouvenel în 9 August gruparea Puterilor Europeane în cestiunea Unirei Principatelor, şi că, oricât de mari să fie diverginţele lor în această privire, actele Congresului sunt hotărîtoare în mod egal pentru toate părţile contractante, că, prin urmare, cestiunea nu se poate rezolva la Constan-tinopole, în Principate sau aiurea, ci numai la Paris între Plenipotenţiarii întruniţi în o a doua Conferinţă:
«Guvernul Franciei a avut cunoştinţă despre instrucţiunile ce d-l Comite de Buol le-a adresat d-lui Internunciu al Austriei, cu privire la Unirea Principatelor. M’aş miră dacă consilierii Sultanului n’ar fi izbiţi de situaţia grea ce se face Porţii prin potrivirea părerii lor cu aceea a Cabinetului din Viena; de vreme ce celelalte Puteri reprezintate în Congres, şi în special acele cari au luptat alăturea cu Turcia, au exprimat o părere contrarie. Trebue să o recunoaştem că aceasta nu poate să scape aprecierii opiniei publice, chiar în Orient, şi nu pot crede că judecata acesteia ar puteâ fi favorabilă miniştrilor actuali ai Sultanului, cu cari de altfel regretăm foarte mult că nu suntem în perfect acord.
«Ştiu că la Constantinopole persistă credinţa, că unanimitatea între Puterile cari s’au arătat în sânul Congresului favorabile Unirei Principatelor, nu este atât de completă, cum credem. Aceasta este o greşeală care se întreţine în public, şi care urmează a se dovedi în viitor. Este adevărat că mai multe împrejurări au determinat pe unele Puteri să se explice într’un mod mai mult sau mai puţin precis, dar dacă este cevă sigur, aceasta este că afară de Cabinetele din Viena şi Constantinopole, toate celelalte cari au luat parte la încheierea păcii, cred că Unirea intră în necesităţile, ca şi în dorinţele po-pulaţiunii moldo-valahe şi aşteaptă ca Divanurile ad-hoc să-şi facă cunoscut sentimentul lor cu privire la aceasta, pentru a-1 sprijini în Conferinţele ce trebue să se ţină în Paris. Nici noi n’am înţeles să procedăm altfel şi dacă n’am ascuns niciodată convingerea noastră despre folosul acestei măsuri,
www.digibuc.ro
374
DIMITRIE A. STURDZA
ca şi despre dispoziţiunile populaţiunii, nu ne-am propus de altă parte de loc să stăruim să triumfeze o combinaţie, care n’ar aveă nici asentimentul Moldo-Valahilor, nici acel al aliaţilor noştri. Astfel m’am mărginit în continuu să vă recomand a vă da toată silinţa ca să puneţi în evidenţă, în convorbirile D-Voastre cu miniştrii turci, avantajele incontestabile, cari au să rezulte, după noi, din Unirea administrativă a celor două Provincii Dunărene într'un singur principat. Soluţiunea definitivă a acestor două cestiuni nu se poate discută, cel puţin pentru moment, nici la Poartă, nici în Principate, căci ea a fost rezervată de către Congres Conferinţei din Paris, şi deci până atunci trebue să ne mărginim a urmări în Constantinopole o lucrare pregătitoare.
«Această atitudine este în perfectă conformitate cu hotărîrile luate de semnatarii păcii. Deci n'avem nimic de schimbat într’însa. Mai mult, trebue să o păstrăm, căci pe acest teren, care este acel al actelor Congresului, nu suntem expuşi să ne rătăcim. Aceste acte sunt obligatoare în mod egal pentru toate părţile contractante şi ele indică drumul ce trebue urmat în ce priveşte organizarea viitoare a Principatelor. Protocolul al 14-lea cere ca redactarea fermanelor ce vor ordonă întrunirea Divanurilor ad-hoc să se facă prin înţelegere între Poartă şi Reprezentanţii Puterilor contractante Ia Constantinopole. Aceasta este singura sarcină ce li s’a rezervat; şi articolul 24 al Tratatului determină obiectul ce trebue să-l îndeplinească activitatea lor. Acest articol, ca şi articolele 23 şi 29, completate prin instrucţiunile ce Congresul însuş a avut grija să pregătească, fixează natura şi limitele misiunii încredinţate comisiunii însărcinate să primească dorinţele populaţiunii. «La sosirea lor în Constantinopole,. Comisarii vor trebui să constate, că fer-manele de convocarea Divanurilor s’au trimis. Dela Constantinopole Comisarii se vor duce la Bucureşti». Aceasta însemnează, după părerea mea, că d-1 Baron de Talleyrand şi ceilalţi Comisari nu vor puteă fi admişi, cum înclinaţi a crede, a luă parte la Conferinţele ce veţi aveă împreună cu colegii D-Voastre şi cu miniştrii turci, pentru a vă sfătui asupra redactării fermanelor.
«Sunt dar de părere că, observând cu exactitate hotărîrile Congresului, putem păstră, fără să ne temem de urmări, poziţiunea ce am luat. Dorinţele Divanurilor, după cum vor fi conforme sau contrarii prevederilor noastre, vor da acţiunii noastre o autoritate incontestabilă, sau ne vor degajă, fără prejudiţiu pentru poziţiunea membrilor actuali ai Divanului, ca şi pentru propria noastră consideraţiune. Căci repet, cestiunea trebue numai studiată, atât la Constantinopole, cât şi la Bucureşti şi Iaşi; şi numai la Paris, între Plenipotenţiarii întruniţi în Conferinţă, se va elaborâ soluţiunea şi cred că e de prisos să adaug că Plenipotenţiarii Porţii vor aveă acolo întreaga
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
375
libertate rezervată tuturor reprezentanţilor Puterilor contractante. In acel moment se va puteă găsi de cuviinţă de asemenea a se examină o eventualitate, care evident preocupă prea mult Poarta: vreau să spun de alegerea unui Prinţ străin în Principate. Această cestiune nu se cuprinde implicit în mod necesar în aceea a Unirei, şi în orice caz ar fi prematur să ne oprim astăzi Ia discuţiunea unei combinaţii, care nu e indicată prin nimic, că ar fi fost în prevederile semnatarilor Păcii.
«D-l Comite de Buol a căutat să afle părerea noastră asupra utilităţii de a stabili la Viena, în înţelegere cu noi şi cu guvernul englez, un centru de informaţiuni şi de control, pentru a luă repede o hotărîre asupra dezordi-nelor ce ar izbucni în Turcia. Noi am respins această propunere.»
Guvernul împăratului Napoleon III observă cu cea mai mare a-tenţiune, cum înalta Poartă vroia să introducă Puterile favorabile Unirei într’un labirint de intrigi. Instrucţiunile date de Corniţele Wa-lewski Ambasadorului Franciei la Constantinopole şi Baronblui de Talleyrand Perigord au rămas neschimbate, şi anume că divergin-ţele de opiniuni se vor hotărî la Paris în o a doua Conferinţă.
Corniţele Walewski, în instrucţiunile date d-lui Thouvenel în 16 August, formulează rezervele sale în următorul mod:
«îmi anunţi, şi aceasta e uşor de văzut, că unul din motivele principale* care îndeamnă pe Guvernul otoman a se opune Unirei, este temerea ca această măsură să aibă ca corolar instalarea la Bucureşti a unui Principe străin. Doreşti să vă fac cunoscut opiniunea guvernului împăratului asupra acestui punct. Precum v’am mai comunicat, nu aveţi a intră în discuţiunea acestei cestiuni. Noi o rezervăm pentru ca ea să fie examinată de Puterile semnatare Tratatului de Paris. E de ajuns să se ştie la Constantinopole că avem opiniunea noastră în ce priveşte principiul Unirei ; altfel stau lucrurile în ce priveşte forma guvernului ce este a se da Principatelor Unite şi alegerea persoanei care poate li chemată să le guverneze. In modul nostru de a vedeă, Unirea nu implică suirea pe tron a unui Principe străin, şi când momentul discuţiunii acestei cestiuni va sosi, noi vom găsi că este foarte natural ca toate opiniunile să fie ascultate şi ca Plenipotenţiarii Otomani să se explice în toată libertatea. Mai adaug că în faţa angajamentelor luate în Conferinţele dela Paris, ca Divanurile ad-hoc să fie chemate a constată şi a rosti votul ţerii în privirea principiului Unirei, nu ni se pare neapărat oportun şi util ca aceste Divanuri să discute cestiunea numirii unui Principe străin.»
Baronul de Talleyrand Perigord comunică Comitelui Walewski convorbirile sale cu Baronul de Richthofen, Comisarul Prusiei.
www.digibuc.ro
376
mMITRIR A. STURDZA
«Baronul de Richthofen, trimisul Prusiei în Comisiunea Europeană a Principatelor Dunărene, a sosit aci de opt zile. Locuind în acelaş hotel cu el, mi-a fost la îndemână a aveâ întrevederi dese şi intima cu el, şi am fost foarte bucuros de aceasta. M’am întreţinut adesea cu colegul meu asupra lucrărilor încredinţate nouă şi după întâiele noastre convorbiri generale am constatat cu mare plăcere, că eram de aceleaşi păreri. D-l de Manteuffel s’a ţinut de promisiunea dată E. V. Reprezentantul său este un apărător călduros al programului susţinut de Ministrul împăratului în Congresul dela Paris: — Unirea Principatelor, guvernul unui Principe străin, reforme interioare înţelept liberale, fără a cuprinde aşezământul instituţiunilor parlamentare.—D-l de Richthofen se pronunţă neted asupra necesităţii imperioase de a încredinţa puterea Statului în mâni mai nobile, admite însă, contrariu opi-niunilor Regelui Prusiei, că executarea integrală a planului nostru comun nu poate fî decât succesivă şi că prudenţa şi respectul, datorite drepturilor şi repulsiunilor Porţii, ne impun poate a nu insistă mai ales astăzi, decât asupra întâei părţi a sfaturilor noastre. El crede, ca şi mine, că după o scurtă şedere la Constantinopole, ar fi bine nu a abandonă definitiv, ci a amână cestiunea alegerii unui Principe străin ca Hospodar. Această amânare poate oferi avantaje reale.
«De altă parte, dificultăţile inerente ale reorganizării şi ale fuziunii acestor două provincii sunt atât de mari, încât datoria de a prezida la această reformă este fără îndoeală cea mai grea şi ingrată din toate sarcinele.
«De ce să nu evităm această greutate protejatului Europei şi să nu punem astfel la adăpostul unui pericol cert prestigiul necesar, care în întâiul timp este necesar să-l încunjure.»
Ca o nouă dovadă că Guvernul Franciei nu vroia să-şi schimbe vederile sale şi a ieşi din hotărîrile luate de Congresul dela Paris, sunt instrucţiunile din 2 Septemvrie trimise Baronului Tayllerand.
«Am fost foarte mulţumit de atitudinea ce aţi avut şi de limbagiul ce aţi ţinut în împrejurările în cari vă aflaţi, de a răspunde, în numele Guvernului imperial, celor ce au venit să vă exprime dorinţele lor şi să vă ceară sfaturi.
«Aţi păstrat o măsură dreaptă, căutând sâ-i faceţi să înţeleagă bine, că guvernul M. S. I., care cel dintâiu s’a pronunţat în favoarea Unirei, nu va putea susţineâ această cauză până la sfârşit şi face să prevaleze convingerile sale, decât dacă dorinţa incontestabilă şi generală, dacă nu unanimă, a po-pulaţiunii îl va sprijini şi-i va justifică prevederile.
«Acest sprijin al unei dorinţe publice şi exprimate sus şi tare este cu atât mai necesară, cu cât nu putem să ascundem că Guvernul englez şi-a modificat simţitor părerile susţinute, în principiu, de către plenipotenţiarii săi
www.digibuc.ro
D1VANURJLE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
377
în sânul Congresului. Cabinetul din Londra înclină astăzi pe partea Turciei şi a Austriei în cestiunea aceasta, şi pentru a-1 opri de a alunecă pe acest povârniş, este de nevoie un răspuns categoric al populaţiunii la apelul ce i se va adresă.
«Deci înainte de toate trebue să se ştie toată importanţa ce este legată de convocarea şi compunerea Divanurilor şi D-Voastre veţi trebui, cum vă veţi întoarce în Principate, să căutaţi a convinge pe partizanii Unirei, că deocamdată aceasta este afacerea principală.
«Noi ştim că prejudiţiile şi repugnanţa ce Guvernul otoman are în contra ideii Unirei se reduc mai ales la aceea, că-şi închipueşte că această întocmire trebue să aibă ca corolar inevitabil venirea unui Principe străin în fruntea noului Stat moldo-valah. Astfel am crezut că trebue să însărcinez pe ambasadorul M. S. I. la Constantinopole să se explice asupra acestui punct cu miniştrii Sultanului, arătându-le că temerile lor sunt cel puţin premature şi declarându-le că, după părerea noastră, faptul Unirei nu implică numirea unui Prinţ străin, că dacă Divanurile ad-hoc trebuiau în mod necesar să fie chemate, în baza angajamentelor luate în Congresul din Paris, să discute asupra cestiunii Unirei, noi am găsi cu totul natural ca ferma-nul de convocare a Divanurilor să înlăture din programa deliberărilor lor cestiunea de a şti dacă guvernul Principatelor va fi sau nu va fi încredinţat unui Principe străin. Cercetarea acestei cestiuni delicate şi soluţiunea ei vor avea loc în viitoarele deliberaţiuni ale Congresului din Paris. Toate părerile vor puteâ fi aduse atunci la lumină. Noi, întrucât ne priveşte, nu vom aduce acolo nimic în mod pătimaş şi Guvernul otoman ne va găsi cu totul dispuşi a primi consideraţiunile ce va crede oportun a prezentă atunci Congresului.
«Acesta este rezumatul instrucţiunilor ce am adresat E. S. d-lui Thouvenel şi pe care-1 invit să vi le comunice. De asemenea îl autorizez să vă comunice şi celelalte părţi ale corespondenţei mele, unde se află expuse vederile şi intenţiunile Guvernului imperial, privitoare la această cestiune importantă a Unirei Principatelor.
«Din momentul în care fermanul de convocare a Divanurilor va fi promulgat, va fi bine ca să vă duceţi numai decât în Principate. Independent de folosul ce va rezultă din constatarea prin voi înşivă a mişcării spiritelor, prezenţa D-Voastre, nu mă îndoesc că va exercită o influenţă salutară asupra acestei mişcări; şi dacă nu aveţi a exercită această influenţă, o puteţi lumină prin sfaturi înţelepte şi puteţi face pe principalii partizani ai Unirei să înţeleagă cât este de important să nu compromită, prin demersuri şi publicaţiuni imprudente şi prin pretenţiuni premature şi exagerate, o cauză care n’a încetat a aveâ cele mai bune şanse de reuşită.»
www.digibuc.ro
378
DIM1TRIE A. STURDZA
O	comunicare a Comitelui Cavour către Corniţele Corti, însărcinat de afaceri al Sardiniei la Londra, din 4 Septemvrie, dovedeşte că Marele Bărbat de Stat al Italiei ştia că unele Puteri sunt ostile Unirei, iar altele pot să slăbească în atitudinea lor anterioară. El expune din nou convingerile sale că Unirea Principatelor este folositoare şi necesară, din punctul de vedere al intereselor Principatelor şi al Turciei.
«Legaţiunea Imperială Otomană mi-a comunicat zilele acestea o depeşă circulară, adresată de Guvernul Sultanului reprezentanţilor săi pe lângă curţile aliate. Ea este relativă la viitoarea organizare a Principatelor Dunărene, pentru a execută cele stabilite în protocoale şi în tratatul din Paris. In acest document, de altfel foarte demn de atenţiune, atât prin cuprinsul, cât şi prin forma lui, Guvernul Sultanului, deşi se arată dispus să introducă în noua organizare a Principatelor un sistem liberal de reforme administrative şi economice, totuş combate cu tărie proiectul Unirei acestor două ţeri în-tr’un singur stat. El se încearcă să demonstreze că această Unire nu dă garanţii suficiente în contra unei invaziuni străine, că ea e contrară dorinţelor majorităţii populaţiunii româneşti, precum şi adevăratelor ei interese, şi încheie cu propunerea, ca această cestiune să fie rezolvită de către Puterile semnatare ale Tratatului din Paris, înainte de a trece în discuţiunile publice din Principate şi fără participarea Adunărilor moldo-valahe.
«Am crezut că trebue să răspund fără întârziere la această comunicare printr’o depeşă adresată trimisului regal la Constantinopole, în 30 August, şi după care primiţi alăturat o copie. Veţi vedeâ într’însa, că deşi recunosc importanţa argumentelor aduse de Turcia în contra proiectului Unirei, am declarat că guvernul regal crede de cuviinţă să amâne soluţiunea unei probleme atât de dificile, până la cunoaşterea deplină a faptelor şi mai ales până la exprimarea liberă şi legală a dorinţelor populaţiunii, a cărei soartă în viitor este de regulat.
«Aveam intenţiunea să vă comunic numai copia depeşei menţionate mai sus, pentru a vă aduce la cunoştinţă părerea Guvernului regal asupra acestei afaceri, când d-1 James Hudson îmi comunică din ordinul Guvernului său această circulară turcească, rugându-mă să-i expun vederile Ministerului asupra acestei cestiuni grave. Mă grăbesc a satisface dorinţa nobilului Lord care conduce Ministerul de Externe, prin depeşa prezentă, pe care veţi binevoi a i-o ceti şi a-i lăsă, dacă doreşte, o copie.
«După cele ce mi-a comunicat Sir James Hudson, primul Secretar de Stat al M. S. Britanice pentru Afacerile Străine, care în timpul Conferinţelor din Paris a emis o părere favorabilă proiectului Unirei Principatelor Dunărene,
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI) II.
379
ar fi acum dispus să, primească vederile exprimate de Poartă. Cum această schimbare în conceperea cestiunii principale, ce urinează a se rezolvi în virtutea Tratatului din Paris, poate aveâ urmările cele mai serioase şi cele mai neplăcute, cred de datoria mea a încercă să expun Cabinetului M. S. Reginei, întreaga insuficienţă a argumentelor aduse de Ministrul de Externe turc, în scop de a face pe "Puterile semnatare ale Tratatului de Paris să dea, înainte de a se face vreo anchetă, un vot îndreptat în contra principiului Unirei celor două Principate Dunărene.
«Cestiunea Unirei celor două Principate trebue să fie considerată, după mine, din două puncte de vedere diferite: 1° din punctul de vedere al intereselor Pincipatelor Dunărene şi 2° din acel al intereselor Turciei.
«Voiu examină mai întâiu primul punct.
«Mi se pare că orice reformă, orice organizare trebue să se bazeze pe o putere solidă. Principatele au nevoie de un guvern tare, care să poseadă mijloace importante de acţiune. E absolut lămurit că toate reformele politice vor rămâneă, sterile şi vor puteă deveni chiar periculoase şi vătămătoare, dacă puterea executivă va fi slabă şi împărţită.
«Nu trebue să se uite că este vorba să se pună capăt abuzurilor, cum sunt corupţiunea în administraţie, reaua administrare a justiţiei, plăgi ale stării sociale, ca de exemplu mftnţinerea robiei. Dar nici o modificare profundă în toate ramurile administraţiei nu se va puteă realiză şi mănţineă, fără un centru de acţiune puternic şi energic, care să aibă la dispoziţia sa mijloace morale şi materiale pentru a-şi asigură drepturilor sale respectul şi pentru a vegbiă la stricta executare a legilor ţerii. Fără acest centru de acţiune nimic nu se va puteă face.
«Necesitatea Unirei, simţită în deobşte de populaţiunea românească şi manifestată prin toate mijloacele ce-i stau la îndemână, este o dovadă foarte convingătoare pontru cele ce am spus. Oamenii cu ideile cele mai extreme, chiar aceia cari erau acuzaţi sau bănuiţi în 1848, că propovăduesc idei ultraliberale, declară acum că cele mai largi reforme politice nu vor aveâ decât o valoare relativ minimă, în comparaţie cu principul Unirei, care singur are în ochii lor o importanţă decisivă; de asemenea instinctul oamenilor mai puţin luminaţi îi face să înţeleagă că singură Unirea poate fi într'adevăr folositoare ambelor ţeri.
«De altfel sentimentul care se manifestează acum într’un mod atât de puternic în populaţiunea românescă nu este ceva nou. El s’a format de mult timp. Ori de câte ori Moldo-Valahii au putut să-şi exprime ideile lor, s’au pronunţat pentru principiul Unirei. Insăş Turcia nu l-ar puteă tăgădui, căci acum 25 de ani, când se decisese să deâ Principatelor un Regulament Organic, a crezut că trebue să dea acestui simţimânt o dovadă indiscutabilă, declarând
www.digibuc.ro
380
DIMITR1E A. STDRDZA
în art. 425 al numitului Regulament, că originea, religiunea, obiceiurile şi chiar limba locuitorilor celor două Principate, precum şi nevoile lor, con-stituesc elemente suficiente pentru Unire, care n’a fost împiedicată şi întârziată până acum decât de împrejurări întâmplătoare, dar că foloasele ce ar rezultă din Unirea acestor două popoare n’ar puteâ fi puse la îndoeală. Astfel bazele acestei Uniri sunt aşezate în Regulament prin uniformitatea administrativă a guvernelor celor două ţeri. Nu s ar puteâ cinevâ exprimă în-tr’un chip mai lămurit, mai decisiv şi care să răspundă mai bine intenţiu-nilor Puterilor, cari în Congresul din Paris sau pronunţat în favoarea principiului Unirei. Dacă ne gândim Ia rezultatele separaţiunii Principatelor, ne convingem uşor, că ea nu poate fi mănţinută fără mari pericole, printre cari nu ezit a pune în prima linie: rivalitatea inevitabilă a celor doi domni, cari vor fi chemaţi să guverneze cele două ţeri, uşurinţa de a exercită asupra lor o influinţă contrară ideilor de civilizaţiune şi de progres, favorizate de Anglia, dependinţa Valahiei de Austria, care iea pe Dunărea de sus o poziţie ameninţătoare. De multă vreme Austria şi-a pus ochii pe acest fluviu. Să ne amintim că această Putere a ştiut să se facă stăpână peste mai bine de 7 milioane de Români, cari locuesc în Transilvania, Banat şi Bucovina. Se poate admite că două mici state, slăbite prin separaţiune, vor puteâ rezista politicei ambiţioase şi cuceritoare a Austriei? Influinţă Cabinetului din Yiena în Principatele Dunărene şi în special în Bucureşti, va aveâ aceleaşi efecte, ce vedem că se produc în micile State ale Italiei.
«Separaţiunea nu poate decât să înrăutăţească situaţia Principatelor, căci ea produce o excitare profundă, vătămând toate sentimentele poporului. Ea va face necesar un guvern despotic şi autoritar, care pentru a se măn-ţineâ, va trebui să facă totdeauna apel la intervenţiunea puterilor armate ale Turciei şi chiar ale Austriei.
«Iată principalele inconveniente la cari dă loc, după părerea noastră, sepa-raţiunea Principatelor Moldo-Valahe.
«Cercetând cestiunea din al doilea punct de vedere, voiu observă mai in-tâiu că Poarta exagerează probabil adevărata întindere a drepturilor ei de suzeranitate asupra Principatelor Dunărene. Ea nu posedă aceste .ţeri cu ace-laş drept legal ca pe celelalte provincii ale Imperiului. Ea nu este Puterea «suverană» a acestor teritorii, ci numai «suzerană». Această deosebire, care a existat totdeauna, a fost mănţinută cu îngrijire de Congresul din Paris. Turcia nu poate contestă că protocoalele şi tratatul de pace vorbesc totdeauna de Puterea «suzerană» şi că nu există nici un cuvânt, nici cea mai mică expresiune, care să poată ii interpretată ca o recunoaştere a dreptului real de «suveranitate». Dacă Poarta ar fi «suverană» peste cele două State de cari ne ocupăm, intervenţia activă a Europei, in organizarea lor interioară,
www.digibuc.ro
blVAfttfRlLE AD-HOC bltî IAŞl Şt BDCtJREŞfI. it.
â8i
n’ar fi legitimă, pe când nu este nimic mai natural, mai normal, mai potrivit cu dreptul public european, decât intervenţia Puterilor amice în neînţelegerile dintre Puterea suzerană şi Puterile vasale. Astfel stând lucrurile, Unirea celor două State vasale nu este în contrazicere cu drepturile Puterii suzerane. Puterea suzerană poate fi chiar silită să admită Unirea, dacă aceasta o cer interesele Statelor vasale sau interesul general.
«De sigur nu vreau să contest că Europa trebue să iea în serioasă considerare interesele Imperiului otoman, pentru cari ea şi-a vărsat sângele său cel mai bun. Dar Unirea Principatelor este oare în realitate contrară intereselor Porţii?
«Unirea Moldovei cu Valahia va aveâ de rezultat stabilirea unei naţionalităţi româneşti. Insă această naţionalitate nu poate fi ostilă Turciei, căci ea nu se va puteă gândi să se estindă spre sud, unde va găsi rasse străine şi duşmane.
«Dacă noul Stat va nutri idei de mărire, nu-şi va întoarce desigur privirile şi sforţările înspre Turcia. Tendinţele lui vor fi îndreptate totdeauna spre Est şi spre Vest, unde sunt provincii locuite de fracţiuni din rassa românească.
«Ministerul de Externe turc a prezentat în circulara sa o analogie între Principate şi Regatul Greciei. Analogia nu există. Este o deosebire esenţială între cele două ţeri. Grecia nu va uită niciodată frumoasele timpuri ale Atenei, Spartei, Tebei şi mai puţin acele ale Imperiului oriental, minunata capitală a Paleologilor şi Patriarhii ei. Grecia peste tot locul se află alăturea de Turcia Europeană; peste tot locul alăturea de o giamie se ridică o biserică creştină. întemeind regatul Greciei, se stabiliâ numai un punct central pentru naţionalitatea greacă, rămânând majoritatea rassei ele-nice sub dominaţiunea turcească. De aci trebuiâ să rezulte din partea acestei populaţiuni un curent irezistibil spre unirea cu fraţii săi, deveniţi independenţi. Nu te poţi împotrivi forţei lucrurilor. Grecii din Epir, Albania, din insulele Arhipelagului vor căută totdeauna să devină părţi integrante ale Regatului Greciei, precum de altă parte, acest regat va fi totdeauna frământat de dorinţa irezistibilă de a-şi însuşi elementele identice, rămase sub sceptrul Sultanului.
«Principatele Dunărene din potrivă constituesc o rassă deosebită, care nu are nici o ramificaţiune în alte provincii, dar care în acelaş timp nu s’a lăsat a fi absorbită de rassole puternice ce o încunjură. Turcii nu s’au introdus ca biruitori printre urmaşii soldaţilor lui Traian. Nici o giamie nu se ridică în Ţara-Românească. Orice încercare de asimilare între Români şi Turci, Greci sau Slavi va rămâneâ inutilă. Acestea sunt patru popoare, cari prin caracterul lor etnografic perfect deosebit formează patru popoare diferite. Poarta
www.digibuc.ro
382
DîMITtltE A. STORDZA
nu poate să. aibă nici o frică, că Românii se vor uni cu Sârbii ori cu Bulgarii. Un Român şi un Slav au unul faţă de celălalt mai puţină simpatie, decât un Român faţă de un Turc. Dimpotrivă Românii formează o piedică pentru tendinţele de unire, cari însufleţesc pe diferitele ramuri ale marei familii slave. Naţionalitatea românească este o contragreutate care, folositoare Porţii şi Europei, se opune desvoltării periculoase a panslavismului. Este de ajuns să-ţi arunci ochii pe hartă şi vezi că rassa slavă se întinde dela Ural şi Marea Nordului până la Marea Adriatică, fără altă întrerupere decât ţerile locuite de către rassa românească. Şi cum panslavismul este fără în-doeală un pericol nu numai pentru Turcia, ci pentru întreg Occidentul, nu este oare de cel lnai mare interes să se stabilească în mijlocul ţerilor slave o naţionalitate care simpatizează în mod’ excluziv cu Occidentul şi care ar puteâ formă o piedică reală în contra unirei unor popoare, cari au tendinţe atât de puternice spre unire, încât vor supune, poate, restul lumii civilizate.
«Dar stabilirea unei naţionalităţi române, departe de a fi ameninţătoare pentru Turcia, îi va fi de mare folos. Un guvern naţional la Bucureşti nu va fi nici rus, nici austriac. Antipatia de rassă îl va ţineâ totdeauna departe de imperiul rusesc. Dorinţa de a-şi anexă pe Românii încorporaţi statului austriac şi de a recâştigă provinciile răpite de Austria va fi o piedică neînvinsă în contra influinţei Cabinetului din Viena. Puterile rivale Turciei nu vor fi de temut în Principate decât atâta timp cât vor aveâ a face cu guverne cari, slabe în prezenţa spiritului naţional, să fie forţate a căută un sprijin moral sau material, financiar sau militar, la vecinii cari au mijloace de corupţiune sau de influinţă atât de marj. Oamenii obişnuiţi a face comerţ cu favorurile Porţii, pot să piardă o parte din profitul, ce nu se poate mărturisi, prin stabilirea unui guvern unic şi puternic în Principatele Dunărene. Poarta nu poate decât să câştige.
«Guvernul Sultanului se teme ca exemplul Moldovei şi Valahiei să nu fie periculos pentru alte provincii ale imperiului. Această teamă este cel puţin exagerată. Mai întâiu celelalte provincii ale imperiului sunt în mod real supuse Porţii şi nu numai vasale. Deci nu există nici o analogie în situaţia lor. Poziţiunea Principatelor este cu totul excepţională. Exemplul lor nu poate fi aplicat celorlalte provincii. In al doilea rând, dacă Poarta lasă să se execute cu exactitate reformele ce le-a acordat, aceste provincii nu vor aveâ nici un interes să formeze mici centre independente, fără tra-diţiuni şi fără legătură de apropiere între ele. Crearea unui centru mare la nordul Dunărei va face ca populaţiunea dela sud să dorească mai puţin a se uni în centre fără importanţă. Crearea regatului Greciei a devenit pre-judiciabilă Imperiului otoman, fiindcă prin aceasta s’a organizat o putere străină, cu tendinţa de a absorbi o parte din supuşii reali ai Porţii. Consolidarea
www.digibuc.ro
UIVANURILE AD-HOC DlN IAŞt şt BUCUREŞTI, ît.
383
Principatelor, dând o nouă consfinţire principiului de concentrare a statelor, va servi din potrivă a combate tendinţele dizolvante şi separatiste, ce există în sânul Imperiului otoman.
«In sfârşit o consideraţiune generală trebue să aibă o mare greutate în hotărîrile Europei. Dacă după cum se afirmă şi după cum e de crezut, Unirea este, cu toată opunerea Turciei, o dorinţă arzătoare a Principatelor, Puterile apusene o pot oare respinge? Se pot ele expune, în faţa lumii civilizate şi în faţa istoriei, la răspunderea de a fi sacrificat interesele reale, pretenţiunile legitime a cinci milioane de creştini presupunerilor exagerate, temerilor nejustificate ale Cabinetului turc? Şi Anglia, însufleţită de sentimente atât de înalte, de idei atât de liberale, va călcâ oare în picioare principiul de naţionalitate, în cea mai legitimă aplicare practică a acestui principiu? Va lăsă ea altor guverne meritul de a se face apărătorii lui? Aceasta n’ar însemnă oare a se expune a pierde întreagă influenţa, ce a câştigat asupra tuturor partidelor liberale din Europa, şi care este de nevoie să o păstreze în interesul civilizaţiunii şi progresului, în interesul Occidentului? Nu-mi vine a crede această schimbare.
«Sper că comunicarea ce mi s’a făcut de curând prin Sir F. Hudson nu este ultimul cuvânt ce-1 va pronunţă guvernul M. S. Reginei în această cestiune. Aceasta este părerea mea, care este de asemenea şi a bărbaţilor de stat, cari formează ministerul, şi a membrilor liberali influenţi din parlamentul Sardiniei. îndrăznesc a speră că Cabinetul britanic, luând în considerare motivele ce le-am expus, va evită să se oblige într’un mod definitiv; dar oricare va fi hotărîrea ce va crede de cuviinţă să iea, sper că va recunoaşte, înainte de toate, în interesul ce purtăm acestei cestiuni o nouă dovadă a dorinţei noastre vii, de a rămâneă în toate cestiunile în cea mai intimă bună înţelegere cu Anglia, cu care, pentru orice eventualitate, suntem legaţi prin legături atât de puternice de simpatie şi recunoştinţă.»
Atitudinea îndoioasă a Caimacamului nu avea o mare importanţă. Ea a fost constatată în redacţiunea unei scrisori a Principelui Alexandru D. Ghica, adresată împăratului Napoleon III în 24 August. Data ei e interesantă: curând după numire şi instalare la Căimă-cămie.
«Sire, însărcinat de Puterea suzerană cu Căimăcămia Principatului, consider ca una din cele dintâi ale mele îndatoriri să depun la picioarele M. V. I. odată cu profundul meu respect şi admiraţiunea mea pentru augusta voastră persoană, omagiul de veneraţiune şi de vie mulţumire a naţiunii valahe pentru M. V. I., care prin plenipotenţiarii voştri aţi binevoit a dovedi pentru ea un interes atât de mare în sânul conferinţelor din Viena şi Paris.
www.digibuc.ro
384
bltalTRlE A. STtîftDZA
«Moldovalahii nu vor uită niciodată, Sire, că Franţa a fost aceea, care sub domnia glorioasă a M. V. I. şi-a ridicat cea dintâiu vocea sa puternică în favoarea drepturilor lor şi a existenţei lor politice.
«In momentul când aceste ţeri au să fie chemate să se bucure de garanţia solemnă a’acestor drepturi, întemeiate pe regimul lor privilegiat şi naţional, aş crede a lipsi dela misiunea mea, dacă n’aş favorizâ din toate puterile mele şi în maiginele cari îmi sunt puse intenţiunile binevoitoare ale Congresului din Paris.
«Mă simt cu atât mai fericit de a mă asociâ la aceasta din toate puterile mele, cu cât văd încredinţată soarta acestor ţeri, printr’o favoare cu totul specială a Provedinţei, în mâini atât de puternice.
«In aceste împrejurări atât de solemne, cari vor decide de viitorul Moldo-Valahiei, eu aştept cu bucurie şi nerăbdare efectele fericite ale acţiunii principale a M. V. I. pentru bună starea patriei mele.
Depeşa d-lui Beclard către Corniţele Walewski, din 24 August 1856:
«In depeşa mea foarte confidenţială de ieri, am avut onoare a transmite E. V. un plic conţinând o scrisoare, ce vă eră adresată de către Prinţul Alexandru Ghica, precum şi o altă scrisoare destinată M. S. împăratului.
«Grăbindu-mă a trimite acest dublu mesagiu departamentului, m’am abţinut dela orice comentar asupra redactării celor două misive, prin cari Prinţul Alexandru Ghica notifică Guvernului francez instalarea administra-ţiunii provizorie, al cărei şef este. Pe lângă aceasta am trimis în aceeaş zi două alte scrisori ale Caimacamului Valahiei la Constantinopole şi la Viena, scrise de el în acelaş scop d-lui Thouvenel şi d-lui Baron de Bourqueney.
«Originalele tuturor acestor scrisori, fiindu-mi puse sub ochi, am avut răgaz să le cunosc şi am putut observă astfel câtevâ schimbări de redactare, substituite de către Prinţul Ghica textului elaborat de secretarul său.
«Poate nu este inutil să semnalez aci câtevâ din aceste schimbări. In scrisoarea adresată M. S. împăratului, textul primitiv al alineatului se termină cu aceste vorbe: «aş crede a lipsi dela misiunea mea, dacă n’aş favorizâ din toate puterile mele intenţiunile binevoitoare ale Puterilor aliate.»— E. V. veţi observă modificarea introdusă de Prinţul Alexandru Ghica în modul următor: «Aş crede a lipsi misiunii mele, dacă n’aş favorizâ din toate puterile mele, şi în marginile cari-mi sunt puse, intenţiunile binevoitoare ale Congresului din Paris.»—
«Una din frazele scrisorii destinate d-lui Thouvenel începeâ astfel: «... Căci preponderenţa incontestabilă ce a exercitat Francia în sâriul conferinţelor prin organul plenipotenţiarilor său—.» Acest text a fost schimbat în modul
www.digibuc.ro
DIVaUUrIlE AD-IlOC dîM iaşi şi SuCureŞtI, II.
385
următor : «Căci partea de o importantă esenţială ce a avut Francia în sânul conferinţelor.»—
«Nu pretind a da acestor amănunte mai mare importanţă decât au : spun numai ce am văzut.
«De altfel este sigur, şi din nenorocire fiece zi îmi aduce nouă dovezi, că Prinţul Alexandru Ghica, sfătuit de colegul meu englez şi condus de Poarta Otomană, nu-şi iea de loc sarcina de a favoriza intenţiunile binevoitoare ale Puterilor străine.»
In 9 Septemvrie Corniţele Walewski aprobă atitudinea d-lui Tou-venel, dar îl însărcinează să fie cu atenţiune la redactarea definitivă a Fermanului de convocare a Divanurilor.
«.. .In depeşile mele din 9 şi 16 August n’am voit decât să vă arăt pericolele la cari ne-ar expune orice încercare de a fixă la Constantinopole punctele rezervate aprecierii Divanurilor ad-hoc sau ale Comisiunii Principatelor. Părerea mea erâ numai diferită de a D-Voastre şi trebuiam cu atât mai puţin să admit în acest moment, că am puteâ să ne abatem dela programul tras de Protocoale şi de insuş Tratatul, cu cât Austria încercă să iasă dintr’însul, pentru a face să prevaleze asupra Unirei Principatelor doctrina pe care noi am combătut-o. Nu putem să nu recunoaştem că, dacă aveâ să se examineze la Constantinopole faptul de a şti, dacă convine sau demnităţii sau intereselor Porţii, ca să sesizeze ea însăş Adunările moldo-valahe asupra acestei cestiuni, sar fi putut naşte din discuţie incidente şi păreri regretabile din punctul nostru de vedere, pe când mănţinându-ne pe terenul hotârîrilor Congresului, nu aveam să ne temem de o astfel de eventualitate. De atlfel n’am fi avut să facem nici o obiecţiune, dacă guvernul otoman ar li crezut folositor să invite într’un chip special Divanurile ad-hoc să exprime simţimântul ţerii asupra Unirii; ceeace nu putem admite este ca această hotărîre a Porţii să devină obiectul unei desbateri, şi convorbirea D-Voastre cu Marele Vizir şi cu Fuad Paşa, ce mi-o împărtăşiţi în ultima D-Voastre corespondenţă, îmi arată cât de mult trebue ca să ne păzim, pentru ca să prevenim abateri, cari ar puteâ prejudiciâ soluţiunile ulterioare.
«Astfel mă grăbesc să vă dau întreaga mea aprobare pentru limbajul ho-tărît ce l-aţi ţinut miniştrilor otomani şi să vă felicit pentru succesul obţinut, determinându-i să renunţe la intenţiunea, mărturisită de proiectul de Ferman comunicat, de a fixă diferitele puncte de cari se vor ocupă Divanurile ad-hoc şi de a înlătură, trecându-1 sub tăcere, pe acela care, în spiritul negociatorilor păcii, trebuiâ să facă înainte de toate obiectul delibe-raţiunilor lor. Am toată încrederea, că veţi priveghiâ cu aceeaş grijă redactarea definitivă a actului, care-'va servi de bază lucrărilor acestor Adunări.»
Analele A. S —Tom. XXXIII.—Memoriile Seeţ. Istorice.	2 5
www.digibuc.ro
bÎMlfRtE A. SDHRD2A
386
In 10 Septemvrie încep ordinele formale ale înaltei Porţi, privitoare la amestecul ei în cestiunile administraţiunii interioare.
Fuad Paşa cere prin ordinul din 10 Septemvrie, ca Vornicul Teodor Balş să suspende Legea Presei, promulgată de fostul Domn Gri-gorie A. Ghika şi să restatornicească censura.
«Ex. Voastră veţi binevoi a suspendă măsura promulgată de fostul Domn G. Ghika şi a restatornici legiuirea presei, precum ea a existat înaintea acei promulgări, precum şi censura.
«Spre acest sfârşit, mijloacele cele mai nemerite se pare a fi următoarele:
«A nu se mai da autorizaţie pentru publicarea a nici unei gazete nouă de oricare fel.
«A se chemă redactorii jurnalelor în fiinţă şi a li se face cunoscut: că ei sunt datori a nu trată în nici un chip despre cestiile cari pot jigni drepturile înaltei Porţi. A opri cu stricteţă de a da în public vreun atac de orice fire în contra Maiestăţii Sale Sultanului sau a guvernului Său, în contra Suveranilor aliaţi sau amicii Turciei, sau în contra Puterilor învecinate, sau de a înserâ vreun articol, care să poată da prilej la reclamaţii din partea înaltei Porţi sau a Puterilor aliate şi că la caz când ei nu sar conformă cu aceste îndatoriri, suspendarea definitivă a gazetei va fi nemijlocita consecinţă a urmării lor.
«Un censor, rânduit de Ex. Voastră, trebue a fi înadins însărcinat cu pri-vighere în executarea acestor măsuri şi răspunzător pentru aplicarea lor.»
Un decret al Caimacamului Balş către Sfatul Administrativ extraordinar ordonă executarea imediată a restatornicirii aşezământului de mai înainte atingător de' censura.
«împărtăşind Sfatului Administativ, în copie, partea unei depeşi oficiale a E. S. Fuad Paşa din 10 Septemvrie (29 August) 1856, prin care îmi face cunoscut, spre punere în lucrare a dispoziţiunilor adoptate de înalta Poartă în privirea presei, pun înaintea Sfatului ca, pe temeiul celor cuprinse în pomenita depeşă, să chibzuească măsurile cuvenite pentru suspendarea legiuirii actuale a presei şi restatornicirea aşezământului de mai înainte atingător de censură.»
«Anexă. Secretariatul de Stat al Moldovei.
«Redacţiei foilor oficiale.
«Comunicându-se Redacţiei copie de pe ofisul Ex. Sale Caimacamului, adresat Sfatului Administrativ sub No. 16, precum şi de pe partea depeşei, alăturate pe lângă el, a E. S. Fuad Paşa, pentru suspendarea legiuirii actuale a presei, se invită pe Redacţie a le publică prin cele întâi numere ale foi-
www.digibuc.ro
DiVaNuriLe ad-UoC blN Iaşi şt bucureşti, Ii.
â87
lor sale, cu adăogire că restatomicindu-se censura, după dispoziţiile Domnescului Ofis din anul 1848, sub No. 93, publicat prin Buletinul No. 90, Secretariatul de Stat, spre înlesnire, a propus Ex. Sale Caimacamului a se însărcină pe d-lor Vorn. Costachi Negruţi şi Post. G. Asachi cu asemenea censură, cărora li sau şi slobozit de către Ex. Sa Ofisele de nominaţie sub No. 17 şi 18.»
• In 11 Septemvrie d-1 Thouvenel expune Comitelui Walewski ostilitatea ce a constatat la bărbaţii de Stat ai Angliei.
«... D-1. Ambasador al Angliei are în mână de o săptămână o copie a depeşei Lordului Clarendon către Lordul Cowley, al cărei text E. V. aţi avut grija să mi-1 aduceţi de asemenea la cunoştinţă. Lordul Stratford a făcut aluzie la dânsa cu ocazia ultimei lui vizite, când mi-a prezentat pe d-1 Henry Bulwer, pe care îl întâlnisem odinioară la Madrid şi la Paris. După limbajul său aş fi putut crede că părerea principalului secretar al M. S. Britanice este formulată acolo într’un chip mai categoric. Această părere, este drept, se ceteşte între liniile documentului emanat din Foreign Office; dar Lordul Clarendon în definitiv a recunoscut că nu aveâ dreptul de a o expune în mod oficial, înainte de a se fi consultat cu E. V.; el a constatat de asemenea că respectarea Tratatului şi a protocoalelor autoriză Divanurile ad-hoc să se ocupe de cestiunea Unirei. Lordul Stratford, fără a tăgădui că s’a făcut în această privinţă o profundă schimbare în modul de a vedeâ dela început al Cabinetului său, m'a lăsat să bănuesc că răul ar fi şi mai mare la Londra şi că doctrina Porţii, prezintată cu iscusinţă de Ambasadorul ei, ar fi obţinut acolo câştig de cauză şi că sar renunţă la consultarea populaţiu-nii din provinciile Moldova şi Valahia asupra punctului fundamental al organizaţiei lor viitoare. M’am grăbit a răspunde d-lui Ambasador al Angliei, că instrucţiunile mele diferă de ale sale şi că datoria mă obligă să le urmez, oricât ar fi de penibilă pentru mine o diverginţă de opinii cu el. Astfel lăsându-1 să-mi expună, ca şi d-1 Baron de Prokesch şi Marele Vizir, necesitatea de a alătură la fermanele de convocarea Divanurilor ad-hoc un program de lucrările ce vor aveă să îndeplinească aceste Adunări, l-am pus în cunoştinţă, că puterile mele nu merg mai departe decât executarea pur şi simplu a articolului 24 al Tratatului din 30 Martie; că articolul 23, după Guvernul imperial, priveşte pe comisarii Puterilor contractante şi că articolul 25 este numai de competinţa Congresului.
«După cum E. V. ştie, am plecat în aceeaş zi la Dardanele, de unde nu m’am înapoiat decât alaltăeri. La reîntoarcere am aflat că vestea despre opunerea declarată a Cabinetului din Londra contra Unirei Principatelor a ajuns la Constantinopole şi nu mai eră un mister pentru nimeni. Miniştrii turci
www.digibuc.ro
388
DlMlTRIfc A. STURDZA
câştigă de sigur in aceasta o mare forţă de rezistenţă. In fond ei se sim-ţiau încurcaţi că erau de aceeaş părere cu Austria şi împotriva noastră, dar ajutorul Angliei le-a venit numai bine. Eu aproape reuşisem, după cum v’am raportat în depeşa mea No. 75, să decid pe Marele Vizir şi pe Fuad Paşa a modifică redactarea Fermanului în termenii exacţi ai articolului 24. Eu ştiu că încurajaţi deadreptul de d-1 Baron de Prokesch şi sfătuiţi de Lordul Stratford, într’o măsură pe care n’o pot încă apreciâ, stau la îndoeală dacă e bine să părăsească proiectul primitiv şi se gândesc chiar să se declare ofi- -cial contra dreptului Divanurilor de a da un vot favorabil Unirei. Tactica lor ar constă să pună guvernele în măsură de a rezolvi între ele această cestiune, în loc de a o lăsă să fie discutată în Bucureşti şi Iaşi.
«Mi s’a părut, Domnule Comite, că investit cu instrucţiuni atât de clare şi de precise, ca cele ce mi-aţi dat E. V., aş lipsi dela datoria mea dacă nu aş atrage încă odată cea mai serioasă atenţiune a miniştrilor turci asupra urmărilor unei astfel de hotărîri. Deci d-1 Outrey s’a dus la Poartă ca să reamintească lui Fuad Paşa şi lui Aali Paşa convorbirile mele cele mai recente, pentru a le demonstrâ pericolele oricărei depărtări a lor de pe terenul dreptului şi al bunei credinţe şi în sfârşit pentru a le repetă, că eu mă voiu opune în mod hotărîtor, ca întrunirea în care vom aveă de examinat Fermanul să se abată dela obiectul ei particular. Am lăsat să le spună că noi nu avem calitatea nici de a reformă opera Congresului, nici de a-i încălcă atribuţiunile lui ulterioare. Cu un cuvânt noi suntem în situaţiunea magistraţilor însărcinaţi să aplice legea, aşâ cum este, nu să o facă ei sau să o modifice. Fondul nu ne priveşte; noi n’avem decât să supraveghem îndeplinirea unui act de procedură. îndrăznesc încă a crede că aceste argumente vor readuce pe Aali Paşa şi Fuad Paşa în starea în care i-am lăsat; în caz contrariu voiu urmă, fără să deviez un pas, calea ce-mi indică ordinele E. V.
«Orice ar fi, d-le Comite, lucrurile în totalitatea lor nu mai stau aici astfel cum steteau înainte cu două luni. N’aş puteâ zice că noi am pierdut tşren; recunosc numai că Anglia şi Lordul Stratford au câştigat. Părerile Cabinetului din Londra asupra Insulei Şerpilor, asupra posesiunii oraşului Bolgrad şi, în ultimul loc, asupra Unirei Moldovei cu Valahia au făcut o impresie destul de puternică, ce de sigur nu trebue exagerată, dar e locul acum să o constatăm. Totdeaunea este greu şi adeseori de prisos ca cinevâ să se dedeâ la presupuneri, cari nu există sau nu se pot traduce în fapte pozitive. Cu toate acestea îmi permit a crede că cauza unirei teritoriale şi administrative a Principatelor Dunărene—făcând abstracţiune de prinţul străin,— discutată în anumite condiţiuni, ar fi câştigat foarte mult la Constantinopole,
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC SIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
389
dacă d-1 Ambasador al Angliei ar fi fost invitat Bă-şi unească stăruinţele lui cu ale mele.
«Tăcerea lui oficială şi opoziţiunea lui privată nu mi-au împiedicat progresele mele şi depeşa ce E. V. mi-aţi făcut onoarea a-mi scrie cu data de... mi-a servit să sdruncin în mod serios obiecţiunile contra cărora aveam de luptat. Ultimele rapoarte ale d-lui Mussurus către guvernul său şi comentariile cu cari Lordul Stratford, autorizat ori nu, a însoţit comunicarea depeşei Lordului Clarendon către Lordul Oowley, mi-au distrus, nu pot să ascund şi mai puţin să tac, întreagă munca, cărei m’am consacrat cu zelul ce mi-1 cereă datoria mea şi mi-1 inspirau convingerile mele personale.
«Se poate realiză unirea cu toată rezistenţa Porţii, susţinută cu energie de Austria şi aprobată de Anglia ? Divanurile ad-hoc vor aveâ oare, în actuala stare de lucruri, curajul să se pronunţe în favoarea unei combinaţiuni, a cărei reuşită nu li s’ar părea asigurată? Nu mi se cade, d-le Comite, să cercetez cestiuni de această natură, dar nu persist mai puţin a crede, pu-nându-mă într’un punct de vedere curat teoretic, că Unirea Moldovei şi Va-lahiei, în condiţiuni hotărîte şi proprii a asigură Poarta asupra eventualităţilor viitoare, ar fi fost folositoare atât pentru provinciile vasale, cât şi pentru Puterea suzerană. De sigur că argumentarea Ambasadorului otoman din Londra este foarte îndemânatică, dar cu toate acestea, cercetând-o mai de aproape, se vede că se bazează pe sofisme. Din momentul în care nu e vorba să se instaleze un prinţ străin în Bucureşti, comparaţiunile ce d-1 Mussurus le face cu Grecia nu se pot aplică Moldovei şi Valahiei. Aceste ţeri, fără îndoeală, nu sunt astăzi în stare să dea o dinastie naţională, şi ar fi destul de greu să-i faci pe Moldoveni să primească un prinţ valah şi pe Valahi să primească un prinţ moldovean. Această piedică însă s'ar fi putut evită, dacă designarea Domnului, Tezultat din alegeri, ar fi fost lăsată Porţii în înţelegere cu aliaţii ei. Acest Domn indigen ar fi avut el toate calităţile ce se doresc unui şef de administraţie? Nu ştiu şi mă îndoesc. Ceeace este sigur, este că nu e cu putinţă să se găsească în Moldova şi înValahia doi prinţi în adevăr capabili de a guvernă separat aceste ţeri şi cu toate acestea nimeni nu s'ar gândi în această ipoteză să recurgă la dinastii străine. Este mai greu să conduci interesele a patru milioane de oameni, decât să operezi pe baze mai restrânse, dar cuprinzând totuş una o populaţiune de două milioane şi jumătate de suflete ? Nu e permis dimpotrivă să se spere, că desvoltarea naturală şi activitatea unei naţiuni mai considerabile va impune guvernului unitar al Valahiei şi Moldovei demnitatea şi spiritul de conducere, de cari guvernele separate ale acestor provincii au fost cu totul lipsite până acum?
www.digibuc.ro
390
dimitrie a. sturdza
«Cât priveşte temerea de a lucră, fără să vrea, în profitul Rusiei, care este argumentul cel mai puternic al d-lui Mussurus, nu-1 cred prea întemeiat. Un prinţ străin, care-şi va păstră religiunea proprie sau va trece la ritul oriental, va fi sau un obiect de neîncredere sau de puţină stimă pentru massa noilor săi supuşi. Am auzit singur adeseori spunându-se în Grecia, că regele Oton, dacă n’ar fi izbutit să i se ierte originea lui catolică, totuş s’ar fi expus la o cădere sigură părăsind-o. Aceleaşi încurcături, aceleaşi pericole s’ar reproduce la Bucureşti în una sau în cealaltă ipoteză, dacă lecţiunea din Atena nu s’ar ţineă în seamă. Cu un Domn indigen, oricât ar fi de mediocru, aşâ ceva nu este de temut, şi Rusiei i-ar lipsi pretextul religios. Dimpotrivă ea va aveă de învârtit un pretext politic, în momentul când îi va conveni, atâta timp cât nu se va formă între Prut şi Dunăre un spirit naţional destul de puternic pentru a rezistă seducţiunilor, dintre cari cea mai tare este tocmai idea Unirei. Dacă făcând inovaţii ne-am înşelă, ar rămâneâ în orice caz Porţii şi Puterilor, cari îi împărtăşesc părerea, să dovedească că sistemul de «status quo ante bellum» eră un prezervativ eficace, ceeace ar însemnă să desmintă un veac şi jumătate de istorie, sau să stabilească că este mai bine să ne întoarcem «a priori» la greşelile unui trecut funest, decât să încercăm, chiar fără a aveă vreo siguranţă, să asigurăm Principatelor un viitor mai bun.
«Prin argumente de acest fel şi pe cari cer iertare E. V. că le-am fi expus aci mai pe larg, am reuşit până în momentul când s’a lămurit acţiunea d-lui Ambasador al Angliei, să calmez puţin temerile principalilor membri ai Divanului. Astăzi mă găsesc în faţa unei situaţii nouă. D-l Henry Bulwer, pe care l-am văzut ieri, mi s’a părut foarte supărat. El cunoaşte terenul din Constantinopole şi ştie că aci se trece foarte uşor dela particular la general. Din faptul că Franţa şi Anglia nu mai consideră în acelaş fel cestiunea Principatelor se trage concluziunea, că în curând ele nu se vor înţelege asupra nici unei cestiuni orientale, că Turcii, după cum le e obiceiul, vor opune o influinţă celeilalte, pentru a se strecură şi a trăi între amândouă, şi în sfârşit că Rusia îşi va regăsi numai decât locul în acest joc de echilibristică. A trebuit să convin, Domnule Comite, că dacă într’un furnicar de intrigi ca cel de aci deducţiunile logice sau tras atât de repede, şi de cele mai multe ori fără să fie adevărate, n’a fost mai puţin surprinzător, ca a doua zi după un răsboiu dus în comun, să se manifesteze între Francia şi Anglia o neînţelegere diplomatică asupra unui punct important, dar am adăogat în acelaş timp, că noi nu suntem de loc vinovaţi, având în vedere că noi ne mărginim a fi totdeauna de părerea, la care Lordul Clarendon s’a alăturat in sânul Congresului. Cei din Londra s’au schimbat, nu cei din Paris. D-l H. Bulwer a recunoscut dreptatea observaţiunii mele şi mi s’a părut că regretă
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
391
sincer, că Cabinetul englez, admiţând, cum crede şi d-sa, că soluţiunea ce a fost găsită la început bună, nu mai e potrivită, a dat prea curând semnalul unei neînţelegeri cu noi. După Comisarul M. S. Britanice ar fi trebuit ca el să se abţie de a să pronunţă, şi că din contra trebuiâ să se consacre la un studiu conştiinţios şi aprofundat al societăţii moldo-valahe, al intereselor ei, al nevoilor ei şi al aptitudinilor sale morale şi politice, înainte de a se formă o judecată prealabilă asupra condiţiunilor celor mai bune pentru organizarea ei viitoare. In acelaş fel îşi înţelege şi d-1 Basili misiunea şi d-l Boutenieff mi-a spus, că deşi guvernul său este hotărît, ca şi noi, să consulte dorinţele populaţiunii şi să ţină seamă de ele, atât cât va fi posibil, cu toate acestea înţelege să-şi rezerve părerea sa definitivă până la conferinţele din Paris. D-l H. Bulwer vede în această atitudine un calcul, care va face Cabinetul din Petersburg în ultimul moment arbitru între Francia şi Anglia şi-i va da mijloacele de a avea o influinţă preponderantă asupra so-luţiunii cestiunii ce fusese vorba şi speranţa la origine să se rezolve mai mult contra Rusiei decât împreună cu ea.
«In momentul de a termină depeşa, aud că d-l Ambasador al Angliei s’a dus la Sultan să-l anunţe că M. S. Britanică îi trimite Ordinul Jaretierei. Această distincţiune, care prin natura ei este în afară de schimbid de ordine obişnuit între suverani, primeşte dela împrejurări o semnificare politică şi Lordul Stratford, de sigur, nu va neglijâ nimic ca să tragă din acest semn de curtenie tot profitul posibil.»
De atunci înainte situaţiunea politică europeană se complică în fiecare zi tot mai mult.
0	nouă cerculară a lui Fuad Paşa din 14 Octomvrie, adresată Reprezentanţilor Guvernului otoman în străinătate, arată că înalta Poartă nu şi-a schimbat punctul ei de vedere în contra Unirei Principatelor.
«Am remis aci reprezentanţilor Puterilor semnatare ale Tratatului din 30 Martie proiectul de Ferman, care trebue să emaneze, după dispoziţiunile acestui act, din partea M. S. I. Sultanului, pentru convocarea Divanurilor ad-hoc, ce au a se întruni în cele două Principate, pentru a exprimă dorinţele populaţiunii cu privire la îmbunătăţirile de adus regulamentelor ulterioare şi administrative ale Valahiei şi Moldovei şi care proiect trebue redactat în înţelegere cu reprezentanţii Puterilor.
«Puterile aliate vor vedeâ, nu ne îndoim, în redacţiunea acestui proiect, care stabileşte într’o măsură atât de largă reprezentarea intereselor diferitelor clase, o nouă dovadă de sinceritatea şi loialitatea cu care Guvernul imperial se conformă atât do complet spiritului general al Tratatului, încheiat la Paris în mod fericit.
www.digibuc.ro
392
DIM1TBIE A STURDZA
«Când înalta Poartă a consimţit a se revedeâ organizarea interioară a Principatelor, n’a încetat să declare că este dispusă şi are intenţiunea fermă să cerceteze şi să adopteze îmbunătăţirile proprii a asigură, în fiecare din cele două provincii, bună starea locuitorilor, păstrându-le în totdeauna şi în mod integral privilegiile octroate ab antiquo fiecăreia din ele separat Ea a fost în acelaş timp pătrunsă de convingerea că Puterile, cari vor luă parte la discuţiunea acestei importante cestiuni, nu vor permite a se face nici un atentat în contra drepturilor legitime ale suzeranităţii Sultanului şi a principiilor şi intereselor generale ale Imperiului său. Considerând de aproape toate inconvenientele şi pericolele cari sunt inerente cestiunii Unirei Principatelor, cestiune pusă în discuţie de câtvâ timp, ea n’a lipsit să-şi exprime cu aceeaş libertate şi sinceritate atât în conferinţele din Paris, cât şi după Congres, părerea sa bazată pe motivele cele mai raţionale.
«înalta Poartă n’are nici o îndoeală că nobilii săi aliaţi, călăuziţi de acest sentiment de bunăvoinţă şi de solicitudine, de care Guvernul otoman a dat până acum atâtea dovezi, vor apreciâ după adevărata ei valoare această comunicare sinceră. Cu toate acestea Cabinetul imperial, după ce a examinat cu atenţiune această cestiune importantă, în scop de a puteâ ajunge să evite toate dificultăţile soluţiunii ei, n’a reuşit să găsească mijlocul de a înlătură inconvenientele şi pericolele ce le-a văzut dela început. Deci el consideră ca o datorie a echităţii şi a lealităţii sale, şi pentru a preveni orice neînţelegere, să declare amicilor şi aliaţilor săi, din nou şi oficial, că persistă în soluţiunea sa primitivă, de a feri de orice atingere dreptul ce-i dă principiul suzeranităţii sale şi drepturile ce i le recunoaşte Tratatul general, declarând că înţelegerea care se va stabili pentru organizarea interioară a celor două Principate, va depinde de înţelegerea finală cu Curtea Suzerană.
«Guvernul Sultanului, rezervându-şi prin urmare dreptul şi facultatea de a nu primi principiul Unirei Pincipatelor, chiar şi dacă Divanurile ad-hoc l-ar adoptă, cu toate că Tratatul din 30 Martie nu le dă acest drept, crede de datoria sa a reînnoi convingerea, că din cauza discuţiunilor ce se fac în aceste ţeri asupra acestei cestiuni atât de delicate, s’ar puteâ naşte com-plicaţiuni grave, şi este pătruns de convingerea că cea mai înţeleaptă măsură ar fi să nu se permită Divanurilor ad-hoc să intre în discuţie asupra acestei materii.
«In ce priveşte pe Comisarul Guvernului imperial, el va fi obligat, ca în sânul Comisiunii compuse din delegaţii Puterilor semnatare, să se conformeze acestui principiu şi înaltei Poartă nu ar puteâ să primească în nici un caz o combinaţie ce o găseşte contrarie integrităţii Imperiului şi interesului ei vital.
«Acestea sunt comunicările ce sunteţi însărcinat a face, după ordinele M.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
393
S. I. Sultanul, Augustul nostru Suveran, Cabinetului pe lângă care sunteţi acreditat. Guvernul M. S. împăratului, care a dat atâtea dovezi de bunăvoinţă faţă de Imperiul otoman şi care—Poarta este convinsă—nu va încetă a arătă grijă pentru drepturile şi interesele ei, ne place a orede că va apreciâ intenţiunile înaltei Porţi şi motivele cari o obligă să facă această declaraţie.»
Iată şi textul Proiectului de Ferman pentru convocarea Divanurilor ad-hoc, prezintat la Constantinopole la Comisiunea Europeană, în 20 Octomvrie, şi care a înăsprit încă mai mult situaţiunea:
«Compunerea Divanurilor.—Fiecare Divan se compune din cinci comitete separate:
«1. Comitetul episcopilor, prezidat de mitropolit. Li se vor alătură trei preoţi şi trei administratori ai averilor bisericii.
«2. Comitetul boierilor de l-a clasă, care se va compune din 17 membri, aleşi de semenii lor, întruniţi în capitala Principatului. Nobleţea reprezentanţilor, ce au a se alege de către boieri, va trebui să meargă cel puţin până la a doua generaţie.
«3. Comitetele boierilor de celelalte clase şi ale proprietarilor funciari în genere.—Toţi cei ce posedă, în fiecare judeţ, 500 de culaci de pământ liber de ipotecă şi de alte sarcini, şi. cari îşi au domiciliul şi reşedinţa fixă în capitala judeţului, se vor întruni şi vor alege câte un deputat de judeţ. In total 17 membri.
«4. Comitetul meşteşugarilor, membri ai corporaţiilor şi meseriaşi. — Va aveâ de asemenea 17 membri pentru capitala Principatului, 6 membri pentru două oraşe de mâna a doua şi 6 membri pentru şase oraşe de mâna a treia.
«5. Comitetul ţăranilor.—Ţăranii cari posedă într’o comună de judeţ un venit de 850 piaştri sau sunt embaticari de pământuri situate în diferite localităţi, şi acei cari neposedând pământuri cu un asemenea venit vor fi embaticari de pământuri, cari aduc venitul cel mai ridicat sub acesta, vor alege în fiecare judeţ câte cinci indivizi, cari se vor întruni în capitala judeţului pentru a alege la rândul lor un reprezentant de judeţ. In total 17 membri.
«Condiţiuni pentru a fi eligibil.—Membrii celor două Divanuri vor trebui să fie în vârstă de 30 de ani şi să se bucure de întregimea drepturilor civile.
«Modul de deliberare. — Fiecare comitet se va întruni separat în localul Divanului obştesc şi va puteâ delibera asupra regulamentelor interioare comune întregului Principat sau asupra nevoilor particulare ale clasei ce reprezintă, cu condiţiunea ca pe urmă să supună rezultatul discuţiunilor sale şi părerile celor cinci comitete întrunite în adunare generală. Aceste comitete se vor mărgini a-şi exprimă dorinţele lor, supunându-le Adunării generale a Divanulu'. Aceste dorinţe vor fi apoi cercetate, întâia oară în sâ-
www.digibuc.ro
394
DIMITRIE A. STURDZA
nul Comisiunii Europeane, la care va luă parte şi un reprezentant al Porţii, iar în al doilea rând vor deveni obiectul deliberaţiunilor ulterioare între aceasta şi Puterile aliate.
«Părerea Divanurilor, neputând aveâ deci nici un caracter definitiv, părerile admise atât de comitetele cari vor deliberâ în particular, cât şi de Adunarea generală a Divanurilor, vor fi redactate în scris, separat, sub formă de proiecte şi supuse Comisiunii.
«Este oprit membrilor Divanului să aducă la cunoştinţă în mod individual părerile lor membrilor Comisiunii Europeane, şi pentru aceasta proiectele de cari este vorba vor fi predate preşedintelui Divanului, care le va transmite preşedintelui Comisiunii Europeane (care va fi Comisarul otoman).
«Raporturile Divanurilor cu Comisiunea nu se vor face decât prin mijlocirea Comisarului otoman.
«Fiecare comitet îşi va alege preşedintele cu majoritatea voturilor, dintre membrii ce-1 compun.
«Preşedintele şi secretarul Divanului general vor fi numiţi de Caimacamul Principatului.
«Dispoziţiune finală şi cominatorie. — Dacă, contra aşteptării, membrii acestor Adunări îşi vor permite a discută cestiuni contrarii drepturilor Porţii şi vechilor privilegii ale Principatelor, reprezentantul Porţii va anunţă despre aceasta Comisiunea şi va face în această privinţă comunicarea necesară Locotenenţei domneşti. Dacă s’ar întâmplă ca Divanurile să aibă o purtare nepotrivită cu starea de lucruri existentă, se vor luă măsuri pentru a o reprimă.»
Instrucţiunile din 18 Septemvrie ale comitelui Walewslri, adresate d-lui V. Place, recomandă, ca mai înainte, prudenţa cea mai mare.
«Am primit, Domnule, depeşile ce mi-aţi făcut onoarea a-mi scrie confidenţial până în 4 Septemvrie incluziv.
«Am cetit cu interes rapoartele, prin cari mi-aţi făcut o dare de seamă despre manifestările opiniei publice în Moldova, relative la Unirea celor două Principate Româneşti şi despre atitudinea ce aţi luat în prezenţa acestei opinii, ale cărei avânturi periculoase trebue domolite cu aceeaş îngrijire, cu care trebue împiedicate slăbiciunile nesocotite.
«Depeşa ce vi s’a trimis la 26 Iulie trecut vă recomandă să evitaţi orice demers, care poate acuză Guvernul imperial, că ar căută să exerciteze o presiune asupra spiritelor şi da pretext să se zică că există manifestări artificiale acolo unde nu este în realitate decât exprimarea simţimintelor intime ale marei majorităţi a populaţiunii. Ea vă anunţă în acelaş timp, că Guvernul imperial are totdeauna convingerea, că combinaţia propusă de
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
395
Francia, din principiu, este singura care poate asigură prosperitatea Moldo-Valahiei, oferind totdeodată Turciei o nouă garanţie de siguranţă şi fiind cel puţin tot atăt de practică, ca şi toate acelea, cari ar puică fi prezentate sub inspiraţiunea intereselor particulare sau rău înţelese.
«Va trebui, Domnule, ca ori de câte ori se prezintă ocazia, să daţi Moldovenilor asigurarea, că părerea Guvernului imperial nu se va schimbă şi că sprijinul nostru nu va lipsi cauzei Unirei în sfaturile Europei, când această cauză va obţineâ asentimentul ţerii.
«Acesta e modul cel mai demn şi cel mai eficace de a combate descurajarea ce mi-aţi semnalat.
«Ieşind din această măsură, angajând mai direct, mai personal, într’un fel oarecare, influinţa Guvernului imperial, am luă politicei noastre caracterul de dezinteresare ce o distinge şi am riscă, o repet, să facem ca manifestările populaţiunii să piardă acel caracter de spontaneitate, care trebue să le fie forţa principală şi să aducă sprijinul cel mai serios politicei noastre.
«Dacă nu trebue să excitaţi mişcarea în favoarea Unirei, puteţi însă să o luminaţi prin sfaturi înţelepte şi să-i faceţi pe partizanii Unirei să înţeleagă cât este de important să nu compromită prin demersuri imprudente şi pre-tenţiuni premature o cauză, care n’a încetat de a aveâ pentru sine cele mai bune şanse.
«Prin urmare să faceţi să se ştie că legătura ce au voit să o stabilească în mod forţat publicaţiunile şi discursurile câtorvâ Moldoveni, între Unirea celor două Principate Româneşti şi alegerea unui prinţ străin, este unul din principalele argumente opuse astăzi ideii Unirei de Turcia, care este mai ales preocupată să înlăture a doua din aceste eventualităţi. Astfel pentru a face să înceteze neplăcerile, pe cari le-au provocat în Constantinopole, dis-cuţiunile făcute în Moldova asupra acestui punct, am crezut să însărcinăm pe d-1 Thouvenel să declare miniştrilor turci, că după părerea noastră, dacă Divanurile ad-hoc trebue să fie chemate, potrivit angajamentelor luate în Congresul din Paris, să delibereze asupra cestiunii Unirei Principatelor, noi vom găsi foarte natural, ca Fermanul de convocare să înlăture din programul lucrărilor Divanului cestiunea de a se şti, dacă Guvernul Principatelor Unite va fi încredinţat unui prinţ străin, deoarece cercetarea şi soluţiunea acestei chestiuni trebue să aibă loc în viitoarele deliberări ale Congresului din Paris, unde părerile diferite vor puteâ fi lămurite cu toată autoritatea, de care sunt susceptibile şi cu o libertate nemărginită.
«Aceste explicaţiuni, Domnule, vă fac cunoscute gândurile şi intenţiunile Guvernului imperial. Vi le comunic pentru informarea D-voastre personală şi vă las grija de a le utiliza cât mai bine în interesul cauzei, ce n’a încetat
www.digibuc.ro
396
DIMITRIE A. STURDZA
a aveâ simpatiile noastre dezinteresate, cu toată opunerea ce o întâmpină din partea altor Puteri.»
Nu mai puţin importante sunt instrucţiunile Comitelui Walewski, trimise Baronului de Talleyrand, arătând Comisarului Franciei în Comisiunea Europeană atitudinea sa în faţa Fermanului de convocare a Divanurilor ad-hoc.
«N’aş fi surprins ca d-1 Basili să creadă că trebue să refuze a urmă pe colegii săi la Bucureşti — după cum mă faceţi Bă înţeleg, — atâta timp cât Principatele nu vor fi evacuate de trupele austriace. Cele mai nouă comunicări ale d-lui Thouvenel nu mă lasă să bănuesc că Poarta ar fi în acest moment în măsură să expedieze fermanele de convocare a Divanurilor. De altă parte noi nu neglijăm nimic, ca să grăbim noua delimitare a funtariei din Basarabia şi care reţine în provinciile dunărene forţele pe cari Austria le mai întreţine acolo. Putem deci să presupunem că instrucţiunile pe cari Rusia le-a dat Comisarului ei nu vor provocă o întârziere mare.
«D-voastre cunoaşteţi părerile contradictorii, la cari a dat loc proiectul de unire a Principatelor; guvernele ostile acestei combinaţii, temându-se de părerea ce va fi emisă de Divanurile ad-hoc, par a dori ca aceste Adunări să nu fie consultate asupra acestei cestiuni, ceeace ar însemnă, după noi, a nesocoti pe faţă intenţiunile Congresului.
«Deci noi n’am puteâ admite ca fermanurile să încerce în această privinţă a împiedică direct sau indirect libera exprimare a voturilor, ce trebue să le dea populaţiunea moldo-valahă prin organul delegaţilor săi. Noi credem că stăruinţele Ambasadorului M. S. I. la Constantinopole vor triumfă asupra împotrivirilor Porţii. Dar la rândul vostru şi după ce vă veţi duce în Principate, va trebui să respingeţi orice expedient ce s’ar în trebuinţă pentru a ajunge la rezultatul ce se caută. Regulamentul Organic vă va da, la nevoie, ocazia de a provocă părerea Divanurilor asupra Unirei celor două provincii într’un singur principat. Prin urmare acest document va trebui să servească de bază lucrărilor acestor Adunări şi articolul 425 pune această măsură ca o eventualitate rezervată unei cercetări aprofundate.
«Dar nu ni se va puteă contestă că a venit momentul să procedăm la discutarea acestui punct important, şi dacă ni s’ar mai opune că aceasta ar însemnă să atingem drepturile suzerane ale Porţii, am fi pe deplin îndreptăţiţi a răspunde, că Guvernul otoman, aderând la inserarea unei astfel de dispoziţiuni în Regulamentul Organic, a recunoscut singur că Unirea ar fi o simplă măsură administrativă şi fără însemnătate politică; că prin urmare ea intră în cadrul desbaterilor Divanurilor.
«In acest antecedent veţi găsi elementele cari vă vor fi necesare, dacă la
www.digibuc.ro
MVANORILB AD-HOC t>IN IAŞI Şt BUCUREŞTI, It.
397
Bucureşti se va reînnoi pretenţia, pe care noi am combătut-o la Constan-tinopole.
«D-l Thouvenei crede că s'ar puteâ solicită pentru delegatul Porţii prezidenţia Comisiunii, din care faceţi parte. Dar dacă poziţia Porţii în tot ce priveşte Principatele nu este identică cu a celorlalte Puteri semnatare a Tratatului de Paris, ea diferă în sensul că Poarta este întru câtvâ parte interesată, şi încredinţându-se reprezentantului ei direcţiunea lucrărilor la cari aveţi să conlucraţi, ne-am expune să prejudecăm hotărîrile ulterioare ale Conferinţei din Paris.
«Sunt sigur că D-Voastre veţi evită cu îngrijire, in toate împrejurările, o atitudine care ar puteă face să se creadă că dispoziţiunile noastre au încetat de a mai fi binevoitoare faţă de Turcia. Dar trebue să vă recomand a în-trebuinţâ întreg tactul vostru, pentru a face să se rezolve primul punct într’un chip mai conform cu marile interese ce urmează a se desbate, fără să poată rezultă din aceasta o atingere a susceptibilităţilor legitime ale Guvernului otoman.»
Victor Place dă în 30 Octomvrie o seamă amănunţită Comitelui Walewski de atitudinea sa moderată şi de dificultăţile ce întâmpină la fiecare pas al său.
«Am primit depeşa ce E. V. mi-aţi făcut onoarea a-mi scrie la 13 ale lunii, şi în care se reînnoesc instrucţiunile, ce mi s’au dat mai dinainte, pentru a-mi indică purtarea ce trebue să am în afacerea Unirei Principatelor române.
«Sunt cu atât mai fericit că E. V. aţi binevoit a-mi aminti ordinele ce-mi dăduse ţi, cu cât eu m’am străduit să le execut punctual dela începutul acestei cestiuni.
«Departe de a excită pe Moldoveni în manifestările lor, am căutat totdeauna să-i moderez prin sfaturile mele şi pot să spun că am reuşit să-i mănţin pe calea ce Guvernul imperial doreşte să fie urmată.
«Geeace face să se simtă mai bine acest rezultat este atitudinea ce a luat în această ţară administraţia interimară a Caimacamului. Căci eu n’am lăsat pe E. V. să ignoreze nimic din cele ce s’au încercat de trei luni împotriva Unirei: înlocuirea radicală a funcţionarilor administrativi, judecătoreşti şi militari, trimiterea de emisari în judeţe, promisiuni sau ameninţări întrebuinţate faţă de ţărani pentru a le stoarce semnăturile, toate mijloacele au fost bune. Ele au putut fi cu atât mai eficace, cu cât cei ce le întrebuinţează se sprijinesc pe ascendentul ce-1 dă prezenţa trupeler austriaca unei politice duşmane Unirei.
«Dacă faţă de o constrângere atât de activă, partizanii Unirei ar ii răspuns prin demersuri în sens contrar, dacă la rândul lor ar fi străbătut ţara pentru
www.digibuc.ro
308
blMlTRlE A. STUbDZÂ
a o mănţineâ în intenţiunile ce ea manifestase deja, nu ar fi putut 11 acuzaţi că s’au purtat ca nişte rebeli, nici sar fi putut pretinde că Guvernul imperial cercă să provoace demonstraţii artificiale. Aceasta ar fi fost pur şi simplu o apărare legitimă. Cu toate acestea, în baza ordinelor ce mi-aţi dat E. V. şi sigur de încrederea ce Moldovenii au avut totdeauna în Francia, i-am determinat să rămână liniştiţi, să nu se lase târîţi în demersuri, cari ar puteâ deveni inprudente şi mai ales să se refere la măsurile ce va şti să le iea la timp Comisiunea internaţională, pentru a asigură libera exprimare a dorinţelor populaţiunii, atât în alegerile membrilor ce vor formă Divanurile ad-hoc, cât şi în desbaterile acestor Adunări.
«Partizanii Unirei au dat deplină credinţă vorbelor mele, când le-am declarat că sprijinul Guvernului imperial nu le va lipsi în sfaturile Europei. Ei s’au decis să aştepte cu răbdare rezultatul promisiunilor ce li s’au dat.»
Atitudinea Guvernului otoman şi a Lordului Stratford în contra Unirei rămâne neschimbată şi trage după sine o complicaţiune europeană.
Thouvenel către Corniţele Walewski, în 13 Octomvrie 1856 :
«.. .Fyad Paşa nu s’a mărginit la observaţiunile verbale ce le-a făcut Lordului Stratford şi d-lui Prokesch. El a expediat în original d-lui Prinţ Calli-machi şi în copie d-lui Mussurus o depeşă, care arată lămurit grijile ce-i provoacă Porţii prelungirea şederii soldaţilor austriaci în Moldova şi în Valahia şi prezenţa vaselor engleze în Bosfor. In timp ce se semnifică d-lui Comite de Buol, că a sosit momentul retragerii, se aminteşte Lordului Clarendon, că strâmtoarea va fi închisă Ia sfârşitul lui Octomvrie. E. V. va găsi în raportul alăturat aci, ce mi l-a adresat d-1 Outrey, o analiză a depeşei lui Fuad Paşa...
«Poarta ne-a comunicat oficial Fermanul relativ la convocarea Divanurilor ad-hoc ale Moldovei şi Valahiei, însoţindu-1 de o simplă scrisoare. Textului turc Fuad Paşa i-a alăturat o traducere, a cărei copie voiu aveâ onoarea a o trasmite E. V. cu cel mai apropiat curier. Această traducere nu se potriveşte în câteva pasagii cu cea a secretarului interpretului Ambasadei. Cuvântul «separat», care mi-a bătut la ochi, a dispărut, dar a fost conservat în turceşte. Mai sunt şi transpoziţiuni. pe cari nu mi le explic şi pentru cari e nevoie să intervin la Fuad Paşa. Gândindu-mă bine la aceasta, mi s’a părut că mai simplu ar fi să cer supresiunea întregei introduceri a Fermanului. Poarta relatează acolo, după modul ei, dispoziţiunile Tratatului de Paris. Găsesc că ar fi de preferat pentru a pune capăt comentariilor, să citez «in extenso» articolele cari privesc Principatele. Aş face propunerea şi nu văd ce mi s’ar puteâ obiectă, ca să declin luarea lui în considerare.
www.digibuc.ro
blVANttRltfe AD-tlOC blij fA$I Şî lîOdDRgŞ’ft, îl.
â9â
«Poarta chiar, prin demersul ce l-a prescris Ambasadorului ei la Viena, a recunoscut că demnitatea ei de o parte, de altă parte loialitatea ce trebue să prezideze la executarea Tratatului de Paris nu îngăduiă să se procedeze la alegeri, nici să se întrunească Divanurile, atâta timp cât Principatelor vor fi ocupate de trupe străine.
«Rămâne deci de hotărît ce va face Comisiunea, după ce vom termină examinarea Fermanului de convocare. D-l H. Bulwer este de părere că comisarii ar puteâ să se ducă la Bucureşti, fără să ţină seamă de prezenţa Austriacilor, şi să înceapă o anchetă asupra situaţiunii provinciilor şi reformelor de introdus în organizaţia lor. Această primă lucrare, după ce va fi comunicată Cabinetelor şi discutată între ele, va deveni ca o programă ce ar aveâ să se supună pe urmă Divanurilor ad-hoc. Idea este ingenioasă: este chiar destul de practică; ceeace rămâne de ştiut este dacă ea e sinceră, adică dacă nu ascunde un gând ascuns contra proiectului Unirei. Căci această cestiune n’ar trebui să rămână în afară de cercetările comisarilor; ei vor trebui în mod necesar să-şi dea o părere în această privinţă şi Cabinetele de asemenea ar trebui sesizate înainte de a se consultă Divanurile. Această dorinţă este împărtăşită de Poartă, Anglia şi Austria.
«Aşteptând, Domnule Comite, dacă aş judecă după corespondenţa agenţilor noştri, situaţia în Bucureşti şi Iaşi se înrăutăţeşte. Caimacamii îşi întrebuinţează autoritatea lor nu numai pentru a înăbuşi orice manifestare în favoarea Unirei, ci şi pentru a provocă demonstraţii contrarii. D-l Balş desfăşură în acest scop un zel particular şi am avut sub ochi trei petiţiuni copiate după modelul anexat aci şi acoperite, se zice, de cel puţin o sută de mii de semnături. Se poate ca Prinţul Grigore Ghika să fi făcut uz de mijloace neregulate, pentru a strânge adeziunile contra cărora protestează acum cei cari le-au dat, dar nimic nu probează că d-l Balş n’a făcut tot aşâ. Eu n’am ascuns lui 4*Hiad Paşa, că rapoartele d-lui Place şi ale d-Iui Beclard nu mă edifică deloc asupra libertăţii lăsate de Caimacami locuitorilor pentru a-şi exprimă voturile. Ministrul Afacerilor străine mi-a răspuns că declină în mod oficial răspunderea reproşurilor ce am făcut d-lui Balş şi Prinţului Alexandru Ghica. Destituirea în massă a funcţionarilor, manoperele întrebuinţate pentru a smulge sătenilor petiţiile, al căror cuprins ei nu-I ştiu, mijloacele de intimidare cari emanează direct dela autorităţile locale, ar fi tot atâtea acte contrarii intenţiunilor Porţii. Fuad Paşa mi-a spus, in aceşti termini, că dacă Guvernul otoman a găsit cu cale, că nu se cuveniă ca Prinţul Gr. Ghika să se pună în fruntea unei mişcări unioniste, că dacă el nu credeâ că Valahia şi Moldova ar trebui să-şi manifesteze, în afară de Divanurile ad-hoc, sentimentele lor, îmi afirmă de asemenea că succesorii interimari ai ultimilor Domni nu aveau mandat de a se face promotorii ofi-
www.digibuc.ro
400
DlMlTRIfi A. STtJRDZA
ciali ai unei mişcări separatiste. Rolul lor trobuiâ să fie să liniştească ţara şi să o pregătească, prin propria lor moderaţiune, a trece fără turburări un moment de criză. Am dat, Domnule Comite, aceste detalii, d-lor Bâclard şi Place şi i-am invitat să-mi semnaleze, sprijiniţi pe dovezi, faptele cari li s’ar păreă că ar puteă exercită o influinţă abuzivă din partea puterii asupra spiritului populaţiunii şi în special mijloacele de constrângere, de cari s’ar fi servit în unele judeţe. Nu putem cere fără îndoeală Porţii, şi cu atât mai puţin Caimacamilor, să fie de părerea noastră, dar demnitatea Guvernului imperial pretinde că dacă părerea ce a emis-o nu e favorizată, să nu fie nici părerea contrarie şi ca balansa să fie ţinută drept.
«Deci nu aş ezită să cer dela E. V. un ordin ca să fac o plângere formală contra şefilor administraţiei provizorii din Valahia şi Moldova, în cazul când mi s’ar dovedi că un astfel de demers ar fi devenit indispensabil pentru a asigură leala executare a Tratatului de Paris.»
Depeşa Comitelui Walewski către d-1 Thouvenel din 18 Octom-vrie 1856:
«... Observaţiunile ce v’a sugerat redacţiunea Fermanului mi sau părut deplin întemeiate şi îmi dovedesc că guvernul împăratului poate contă pe vigilenţa D-Voastre, pentru ca nimic, în actul emanat dela Sultan, să nu poată împiedică libera exprimare a voturilor, pe cari populaţiunea moldo-valahă va fi chemată să le exprime asupra viitoarei organizaţii a Principatelor. Poarta va înţelege că propria ei demnitate îi comandă să nu încerce a pune piedici, prin echivocuri de limbaj, rezoluţiunilor Congresului şi că este în propriul ei interes, ca cestiunea Unirei mai cu seamă să fie pusă precis şi desbătută liber în sânul Divanurilor. Dacă, după cum pare a crede cabinetul turc, această măsură nu are asentimentul majorităţii locuitorilor din cele două provincii, trebue singur să dorească, să nu se poată invocă mai târziu nici o împrejurare, care să tindă a dovedi că n’a neglijat nimic pentru a obţineâ un vot care n’ar fi conform cu adevăratul sentiment al populaţiunii. Ne place deci a crede, că încercările D-Voastră de a se scoate din proiectul de Ferman tot ce ar fi de natură a-i falşificâ valoarea, nu vor ră-mâneâ fără roade.
«In acelaş scop veţi binevoi, Domnule, a atrage atenţiunea miniştrilor Sultanului asupra purtării ce o au Caimacamii celor două Principate. Veţi fi aflat din corespondenţa d-lui *B6clard şi a d-lui Place, cu câtă ardoare procedează Prinţul A. Ghica şi d-1 Balş, cu tot caracterul vremelnic al atribu-ţiunilor lor, la schimbările aproape generale ale personalului administrativ, în scop de a exercită o acţiune directă în alegerea membrilor Divanurilor şi a-şi asigură o majoritate, care arătându-se complezantă faţă de părerile
www.digibuc.ro
DlVANURtLE AD-HOC Dîtf IAŞI $1 BOCOREŞTr, lî.
401
guvernului turcesc, le-ar pregăti la Gonstantinopole, ca şi în Principate, şanse sigure de a rămânea definitiv în posesiunea puterii. De pe acum chiar rămâi convins, la Bucureşti ca şi la Iaşi, că alegerile vor purtă pecetea unei presiuni regretabile şi proprie a falşiiîcâ obiectul pe care l-a avut în vedere Congresul, când a hotărît să consulte populaţiunea înainte de a pune bazele noului sistem administrativ, şi noi nu putem să nu recunoaştem, că această impresiune, izvorîtă din actele Caimacamilor, a fost întărită de măsura ce a luat-o Poarta în contra presei în Moldova, cu o spontaneitate pe care nu o insuflă nici un interes particular, măsură a cărei legitimitate de altfel este departe de a fi demonstrată. Guvernul Otoman trebue să se aştepte, că toate împrejurările cari vor influenţă desbaterile Divanurilor, vor fi apreciate în Conferinţă cu o sinceritate foarte mare şi de sigur nu vrea să se expună la critici pe cari le-ar justifică îndeajuns o ingerinţă care ar aveă de rezultat să vatăme întreagă exprimarea dorinţelor populaţiunii, contrar prevederilor semnatarilor-păcii.»
Depeşa Comitelui Walewski către d-1 Thouvenel, din 25 Octom-vrie 1856 :
«Felicităm Poarta că în sfârşit a ieşit din neactivitatea, ce păreâ o părăsire a propriei sale cauze, şi că a înţeles că grija pentru demnitatea sa, cât şi pentru interesele sale, nu-i îngăduiau să consimtă mai departe, prin tăcerea ei, la prelungirea în Principate a unei stări de lucruri, de care opinia publică din Europa începe să se sperie. Chiar în cazul când demersul Porţii n’ar aveă de urmare să decidă evacuarea imediată a Moldo-Valahiei, totuş va aveă cel puţin avantajul de a scăpă Guvernul M. S. Sultanului de răspunderea şi de interpretările supărătoare, pe cari tăcerea lui le făceâ să apese asupra lui; ea ne va permite, pe lângă aceasta,a da observaţiunilor ce noi înşişi adresăm Cabinetului din Viena, o autoritate ce le-ar fi lipsit atâta timp cât se puteâ apără, pentru a răspunde, cu învoirea cel puţin inplicită a Guvernului Sultanului. In sfârşit, Domnule, acest demers va aveă de urmare să contribue a provocă, din partea opiniei publice europeane, o judecată severă contra unei ocupaţiuni, ale cărei pericole şi inconveniente nu voim să le mărim peste măsură, dar care este cu totul anormală şi care, începând dela 28 e., va constitui o călcare flagrantă a angajamentelor luate în Congresul din Paris. Nu amintesc tot ce are supărător prezenţa unor forţe austriace, din punctul de vedere al înfluinţei ce o poate exercită asupra alegerilor, ce vor aveă loc pentru compunerea Divanurilor ad-hoc. Cabinetul din Londra, căruia prezenţa unei escadre engleze în Marea Neagră îi comandă mai multă rezervă în această cestiune, emite părerea că Guvernul austriac va trebui să-şi retragă cu totul trupele sale din capitalele Principa-
Analele A. R.—Tom. XXXIIL-^Memoriile Secţ. Istorice.	26
www.digibuc.ro
402
DlMITRlfc A. STtJltnZA
tclor, înainte de operaţiunile electorale. Este de crezut că Guvernul vienez va preferă fără- greutate această jumătate de măsură. Dar Guvernul Otoman nu va judecă fără îndoeală că este suficientă, şi noi de partea noastră trebue să-l silim să stârnească pe această cale pe care a plecat. Sunt sigur că D-Voastre nu veţi lipsi a încurajă dispoziţiile favorabile, de cari Poarta se arată însufleţită, şi a-i întări hotărîrile.
«Ambasadorul M. S. la Londra îmi comunică că Lordul Clarendon a judecat tot atât de sever ca şi noi manoperele ce le-au întrebuinţat Caimacamii pentru a rătăci sentimentul populaţiunii şi a le dictă manifestaţiuni, menite a asigură triumful părerilor ce au predomnit la Constantinopole. Principalul ecretar de stat a anunţat pe d-1 Comite de Persigny, că va adresă Lordului Stratford instrucţiuni, pentru a aduce Poarta sau pe agenţii ei la o apreciere mai limpede a hotărîrilor Congresului din Paris. Vă rog, Domnule, a lucră în acelaş sens şi a secundă demersurile colegului D-Voastre. Am făcut cunoscut Lordului Clarendon, că vă voiu scrie şi îmi place a crede că înţelegerea între cele două ambasade va da mai multă eficacitate acţiunii lor respective. Dacă va fi altfel, dacă Guvernul Sultanului nu va luă nici o măsură pentru a împiedică abuzuri atât de condamnabile, va trebui să dăm, fără îndoeală, acestor reprezentaţiuni un caracter mai aspru.»
Nota identică adresată la Începutul lunii Noemvrie Porţii Otomane de către Ambasadorii Franciei şi Rusiei, cere dela marele Vizir să se pronunţe în mod categoric asupra a patru cestiuni.
«M. S. împăratul, Augustul meu stăpân, a binevoit a-mi da ordin să cer A. S. Marelui Vizir declaraţiuni precise asupra următoarelor puncte:
«1. Cu privire la regularea graniţelor Basarabiei. — Poarta consimte să lase Conferinţei din Paris rezolvirea dificultăţilor survenite asupra acestui punct, ori ar fi mai dispusă a le înlătură, renunţând la pretenţiile sale asupra Bol-gradului în favoarea Rusiei, în schimbul cărora Rusia şi Francia i-ar garantă posesiunea definitivă a Insulei Şerpilor şi a Deltei Dunărei ?
«2. Cu privire la prelungirea ocupaţiunii Principatelor Dunărene.— Nu vede Poarta în aceasta o călcare a literei şi spiritului art. 31 al Tratatului din Paris ? Şi nu este ea îndoit izbită de contrazicerea ce există între faptul prelun- • girii ocupării Principatelor de către forţele armate austriace şi limbagiul ţinut de Corniţele Buol în Congres?
«3. Cu privire la prezenţa escadrei engleze în Bosfor şi Marea Neagră.—Nu consideră Poarta acest fapt ca contrar Convenţiunii din 13 Maiu 1856, prin care în termin de şase luni, cu începere dela schimbarea ratificaţiunilor Tratatului de Paris, sa fixat retragerea de pe teritoriul otoman a forţelor armate ale Angliei, Franciei şi Sardiniei şi afară de aceasta ca piedică pentru
www.digibuc.ro
felVANtmiLE xn-udd dIn faî^i şi fitJCURKŞTi, ii.
4oâ
punerea în executare a Convenţiunii relative la strâmtoarea Dardanelelor, care trebuiâ sil intre în vigoare cu începere dela 28 Octomvrie ?
«4. Cu privire la reorganizarea Principatelor Dunărene.— Este Poarta do părere că Divanurile ad-hoc se pot pronunţă în toată libertatea în favoarea Unirei teritoriale şi administrative a celor două Principale, dacă această Unire este în dorinţele Valahiei şi Moldovei, şi dacă acest vot ar fi luat în serioasă considerare de către Congresul din Paris, ar întâmpină dificultăţi din partea Porţii, ca Putere Suzerană? A. S. Marele Vizir este invitat a se pronunţă, cât mai curând posibil, şi într’un mod precis asupra acestor cestiuni, a cărora înaltă importanţă, în momentul de faţă, n’ar puteâ-o tăgădui.»
Corniţele Walewski scrie în 1 Noemvrie d-lui Thouvenel, că atitudinea Guvernului Otoman, persistând în ostilitatea sa în contra Unirei, va îmmulţi în mod gratuit greutăţile.
«D-l Ambasador al Turciei mi-a cetit şi mi-a lăsat copia, ce o veţi găsi alăturată aci, a unei depeşe dela curtea sa. Cum veţi vedeâ, această comunicare are de scop să aducă la cunoştinţa Puterilor semnatare ale Tratatului din Paris intenţiunea Guvernului Otoman de a se opune, în orice caz, Unirei celor două Provincii Dunărene într’un singur principat. Credeam, Domnule, că reprezentaţiunile ce aţi avut însărcinarea a face în această privinţă miniştrilor otomani a avut de urmare să-i determine a renunţă la un demers, care nesocoteşte pe faţă una din rezoluţiunile esenţiale ale Congresului. Astfel n’am ascuns lui Mehmet-Bey simţimintele penibile ce această opunere mi-a provocat. Am spus d-lui Ambasador al Turciei, că guvernul său mi se pare că simte plăcere să îmmulţească în mod gratuit greutăţile, cari vor apăsă mai ales asupra viitorului Imperiului otoman şi că toate încercările sale nu vor reuşi să strămute de pe adevăratul teren o cestiune prevăzută şi pusă de negociatorii păcii. I-am spus că plenipotenţiarii s’au întrebat, dacă ar fi potrivit să se supună Valahia şi Moldova unei administraţii unice şi ei au amânat soluţiunea acestui punct, recunoscând că trebue să se lumineze, consultând anume populaţiunea, înainte de a luâ o hotărîre definitivă.
«Toate Puterile, şi nimeni n’a înţeles să excepteze Turcia, şi-au păstrat în această privinţă libertatea de apreciere, dar Poarta abuzează într’un mod straniu de bunăvoinţa ce i s'a arătat în continuu, când ne declară astăzi că se va opune oricărei demonstraţiuni a Divanurilor asupra acestei cestiuni.
«Este Unirea avantajoasă sau prejudiciabilă intereselor Principatelor sau celor ale Imperiului otoman? Este ea în dorinţele şi nevoile populaţiunii? Atinge ea drepturile suzerane ale Tuciei?
«Aceste sunt — am adăogat — atâtea puncte de lămurit.
www.digibuc.ro
404
folMltRlfc A. STtRDZA
«Dar nu se va puteâ ajunge la aceasta, dacă se va pune piedică oricărei discuţii.
«Această discuţie trebue să aibă loc; Congresul a hotărît aşâ, şi Cabinetul otoman comite o gravă greşeală, pretinzând să-şi substitue voinţa sa celei a tuturor Puterilor întrunite.
«Şi cu toate acestea, aşâ va fi, dacă delegatul său în Principate va înţelege a interzice Divanurilor ad-hoc să exprime o părere în această privinţă. In acest caz Comisiunea nu şi-ar puteâ urmă lucrarea. Misiunea ei ar fi împiedicată şi în mod necesar împiedicată prin iniţiativa Guvernului Otoman, şi nu pot să bănuesc că el ar voi să-şi iea o asemenea răspundere. De asemenea am obrervat reprezentantului Turciei, că nu fără regret şi fără surpriză am văzut Poarta rătăcită de sugestiunile interesate, cari o expun la dispreţ, de care ar trebui să se ferească cu cea mai mare grijă.
«Pacea abiâ s’a încheiat şi tratatul care o asigură nu este încă executat deplin şi Poarta nu mai deosibeşte guvernele, cari i-au apărat cu sinceritate independenţa, de cele cari nu şi-au urmărit decât propriile lor interese în răsboiul, a cărui cea mai mare greutate am dus-o noi.
«Totuş Austria—trebue să-i dăm dreptate—nu ascunde motivele personale ce o fac să combată Unirea Principatelor, pe când noi căutăm în zadar pe acelea cari determină purtarea Guvernului Otoman.
«Ce ne putem noi oare propune, dacă nu să aducem un serviciu Turciei şi sfaturile noastre nu sunt mai vrednice de credinţă decât cele cari ajung la Constantinopole pe alte căi?
«Dar, i-am spus sfârşind, Poarta pare a-şi fi luat sarcina de a respinge părerile noastre, pentru a face pe placul unor dorinţe, cari nu ar puteâ fi ale Turciei şi noi avem dreptul să ne arătăm supăraţi, când o vedem desfăşurând o rezoluţiune excesivă şi recurgând la cele mai imprudente demersuri, în toate împrejurările în cari nu suntem de aceeaş părere cu ea, de vreme ce când ne aşezăm alăturea de ea, ca să-i apărăm propria-i conaideraţiune şi cele mai legitime interese, ea se arată şovăitoare şi este cuprinsă de cea mai deplorabilă slăbiciune.
«Acestea sunt în esenţă observaţiunile ce am făcut d-lui Ambasador al Turciei şi D-voastre, Domnule, veţi binevoi a le prezintă fără încunjur, din partea D-voastre Marelui Vizir şi Ministrului de Externe al Sultatului, declarându-le, pe lângă aceasta, după cum i-am arătat şi Iui Mehmet-Bei, că Guvernul imperial se vede obligat a consideră comunicarea ce ni s’a făcut ca o violare directă a hotărîrilor Congresului, şi că prin urmare trebue să o ţinem ca neavenită».
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
405
Scrisoarea particulară a Baronului de Talleyrand către Corniţele Walewski, din 2 Noemvrie 1856:
«Discuţiunea Fermanurilor, cari convoacă Divanurile Valahiei şi Moldovei, a început în sfârşit. Cea dintâi întrunire a făcut atâta cinste celor cari au participat, încât la drept vorbind nu ştiu dacă trebue să laud pe cei cari au ■ vorbit, ori pe cei cari au tăcut. Nu-mi fac desigur iluzia să cred că va fi totdeauna aşâ: este sigur că elocinţa d-lui de Prokesch are în rezervă idei ruginite şi cea a Lordului Stratford supărări pentru a pune piedici d-lui Thou-venel în calea ce-şi propune a urmă în şedinţele următoare. Totuş, mulţumită reticenţelor, cu cari va rămâneâ învelită, spre marele meu regret, cestiunea principală (dreptul pentru Divanuri de a discută Unirea), nu mă îndoesc că va fi înţelegere asupra redactării definitive a acestor Fermanuri impalpabile. Când spun impalpabile, nu mă înşel de loc în ce priveşte Comisiunea, al cărei rol, destul de ingrat la Constantinopole, constă în a privi, dar a nu atinge. Trimisă numai pentru a constată expedierea Fermanurilor, ea nu-şi va puteâ nici măcar împlini modesta sa însărcinare, deoarece ocupaţiunea austriacă va forţă negreşit Conferinţa reprezentanţilor să se pronunţe contra trimiterii Fermanurilor în Principate.
«Ce veţi hotărî atunci pentru noi, Domnule Comite, dacă vom fi împiedicaţi a ne duce la Bucureşti? Va trebui oare să aşteptăm în Pera, într’o inactivitate ce ne discreditează, evacuarea ce nu se va face mai curând decât peste şase luni? Nimeni nu se îndoeşte despre aceasta, aci cel puţin.—Ori poate inconvenientele ce rezultă din distanţa la care suntem de ordinele Curţilor noastre şi din imposibilitatea de a merge iarna în Principate nici pe uscat, nici pe mare, ne va aduce poate folosul unei rechemări momentane şi foarte dorită de comisari?
«Această din urmă hotărîre admit că s’ar pretâ la interpretări supărătoare. Comisiunea pentru multă lume n’ar păreâ numai separată, ci ar păreâ di-solvată şi populaţiunea românească, atât de frământată, ar pierde din ce în ce mai mult încrederea.—Dar s’ar puteâ îndepărtă, după cât îmi pare, cele mai multe din aceste obiecţiuni, hotărîndu-i-se Comisiunii pentru iarna aceasta, şi după ce Fermanele vor fi adoptate, un domiciliu politic comun. Viena mi-ar păreâ că oferă în acest caz avantajele reale. Acolo vom fi aproape de guvernele noastre şi de Principatele Dunărene, pe cari de acolo putem să le vizităm la orice epocă a anului. Prezenţa noastră în capitala Austriei va exercită la nevoie chiar un fel de presiune morală asupra politicei Cabinetului vie-nez şi in oricare stare a lucrurilor rolul nostru va fi acolo mai puţin şters decât în Constantinopole,
www.digibuc.ro
406
DIMITRIE A. STURDZA
«îmi ieau libertatea a vă. supune această idee, care poate la Paris va părea mai puţin practică, decum pare în Pera.
«In cazul când, Domnule Comite, îmi veţi da ordin să rămân în Turcia până la plecarea trupelor austriace, vă rog să binevoiţi a mă autoriză oficial do a profită de răgazul meu pentru a vizită coastele otomane ale Mediteranei. Deşi vapoarele îmi permit a face aceasta imediat, n’aş vrea cu toate acestea să o încerc înainte de a obţineâ aprobarea D-Voastre. D-nii Basili şi Richthofen sunt foarte decişi a nu petrece iarna în Pera. Şi unul şi celălalt vor cere congediu. Cât priveşte pe Savfet Efendi, el se pretinde revenit din Bucureşti. El este dintre aceia — şi numărul lor este mare — cari văd cu mare mulţumire ocupaţiunea Principatelor şi scandaloasa expunere a escadrei engleze în Bosfor.
«P. S. Este neîndoios că Savfet Efendi va fi înlocuit şi se bănueşte că Fuad Paşa ar puteâ fi desemnat, ca comisar al Porţii în Moldo-Valahia.»
Depeşa Comitelui Walewski către d-1 Thouvenel, din 27 Noem-vrie 1856 :
«Guvernul M. S. crede că ar fi bine şi folosisor, caFermanul de convocare a Divanurilor, odată stabilit între Poartă şi ambasade, să fie din nou cetit într’o întrunire, la care să asiste împreună cu miniştrii otomani şi reprezentanţii Puterilor, membrii Comisiunii Principatelor. Aceşti din urmă să fie admişi să-şi facă observaţiunile lor asupra diferitelor dispoziţiuni ale Ferma-nului; miniştrii Sultanului şi trimişii Puterilor să le iea în considerare şi să ţină seamă de ele, dacă le vor recunoaşte oportunitatea.
«Această participare a comisarilor la o deliberare finală asupra Fermanului de convocare poate avea avantajul de a limpezi anumite puncte rămase îndoelnice în spiritul lor şi a preveni astfel greutăţi de interpretare.
«Această consideraţiune m'a făcut să primesc propunerea Guvernului englez şi vă autorizez, Domnule, să vă daţi asentimentul la propunerea ce Lordul Stratford va fi însărcinat să facă asupra acestui subiect Guvernului Otoman.»
Atitudinea îndrăzneaţă a Caimacamului Teodor Balş a provocat în Moldova o izbucnire a unei nemulţumiri foarte mari. Moldovenii au fost nevoiţi a adresă Marelui Vizir la Constantinopole prima petiţiune de protestare în 30 Noemvrie în contra Caimacamului Teodor Balş:
«Sunt cestiuni cari nu pot fi abordate fără o descurajare profundă şi o amară tristeţă.
«Aşâ este cestiunea care preocupă astăzi pe subsemnaţii şi care are drept obiect starea actuală deplorabilă a patriei lor. Puşi în alternativa, sau să tre-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
407
cem drept nişte spirite revoluţionare şi pătimaşe, dacă ne ridicăm vocea, sau să sacrificăm printr’o tăcere culpabilă adevăratele interese ale ţerii noastre, ezitarea de a ne pronunţă cu energie ni s’a părut nouă subsemnaţilor o trans-acţiune odioasă cu conştiinţa noastră, o dezertare dela cauza ţerii noastre şi un fel de trădare faţă de Curtea suzerană, căreia suntem sincer devotaţi.
«Ajungerea A. V. la Marele Vizirat ne-a asigurat pe deplin în această privinţă şi sub auspiciile înaltei idei, care a prezidat această înălţare în slujbă, îndrăznim să supunem adâncei aprecieri a A. V. faptele cele mai izbitoare şi situaţiunea prezentă a ţerii noastre.
«Când înalta Poartă, în urma Tratatului din Paris, încredinţâ Căimăcămia d-lui Teodor Balş, credeâ în grija sa părintească, că dă această misiune unei persoane de încredere şi că nu trebue să lase între trecut şi viitor un deşert, în care naţiunea desperată din cauza desgustului şi nerăbdării, puteâ să rătăcească şi să se piardă.
«Cu toate acestea, din nenorocire, o tristă experienţă de câtevâ luni a venit să dovedească, că mersul Căimăcămiei este departe de a corespunde acestei înalte concepţiuni.
«Şi fără a intră în detalii amănunţite, noi putem afirmă A. V. în conştiinţă, că ori dacă am cercetă antecedentele politice şi conduita actuală a Caimacamului, ori dacă am aruncă o privire asupra tuturor ramurilor serviciului public, ne-am convinge că ţara merge spre pieire şi că Statul este în pericol iminent.
«Pentru a face acest adevăr mai sensibil în ochii A. V., va fi de ajuns să vă semnalăm respectuos, că originea acestui rău adânc stă atât în incapacitatea şi lipsa de sinceritate, de vederi mai largi şi de patriotism a Caimacamului actual, precum şi în reaua alegere a persoanelor, înfierate în public, cărora le-a încredinţat în mare parte administraţia ţerii.
«Ceeace face situaţia mai încordată este că Caimacamul, cu toată credinţa lui aparentă faţă de înalta Poartă, lucrează cu activitate să aducă asupra ţerii cele mai mari nenorociri, slăbind tot mai mult, prin o purtare echivocă, legăturile de devotament, ce au legat în totdeauna Moldova de înalta Poartă.
«A. V. înţelege din acestea, că guvernul actual al Moldovei, deschizând în acest mod o cale pe care patimile dejâ destul de îndârjite să poată face o invaziune periculoasă, ţinteşte să ducă ţara la o totală pieire şi să-i smulgă cu violenţă sentimentele de credinţă încercată, care o leagă de Curtea suzerană şi în afară de care noi nu vedem o mântuire posibilă.
«Sub stăpânirea acestor fapte, subsemnaţii n8 permitem a adresă A. V. protestările noastre cele mai energice şi doleanţele noastre legitime, rugându-vă să binevoiţi a le depune la picioarele Augustului tron al mărinimosului nostru Suzeran şi a întrebuinţa puternica intervenţie a A. V., ca să înceteze
www.digibuc.ro
408
DIM1TRIE A. STDRDZA
cât mai curând nenorocirile cari apasă asupra Moldovei, obţinând înlocuirea Căimăcămiei actuale cu o persoană devotată înaltei Porţi, iubitoare de ţara sa şi cu o situaţie independentă.
«Această înaltă măsură, pe lângă faptul că se leagă de o serie de idei politice, cari nu scapă adâncei ■ pătrunderi a A. V., va aveâ de rezultat încetarea abuzurilor enorme ale administraţiei actuale şi va deveni simptomul fericit, premergător unei ere, în care nenorocita Moldovă slăbită, Tănită şi însângerată de atâtea schimbări, va puteâ găsi în sfârşit pacea şi prosperitatea ce i le-a garantat Augustul ei Suzeran.»
Guvernul Franciei a publicat în ziarul Le Conatitutionnel o analiză a unei depeşi a Comitelui Walewski, în care se arată dorinţa împăciuitoare a Franciei din ziua semnării Tratatului de Paris, de a nu se reface Tratatnfi, dar a se interpreta şi desluşi prin o Conferinţă a tuturor Puterilor, şi astfel să se execute Tratatul.
«Puterile semnatare ale Tratatului din Paris s’au înţeles asupra unui punct important: ele au hotărît în unanimitate, ca să se întrunească o nouă Conferinţă la Paris la o dată foarte apropiată, pentru a pune capăt diverginţelor ce s’au manifestat între guverne, cu privire la interpretarea anumitelor puncte din Tratat. Spunem că acest prim pas pe calea împăcării este important; el este un semn bun despre dispoziţiunile respective ale Puterilor şi nu lasă nici o îndoeală, că diverginţele de opinii existente vor primi o soluţiune fericită şi promptă. Această nouă întrunire a Conferinţei, orânduită mai dinainte prin Tratatul din Paris, ni s’a părut totdeauna a.fi calea cea mai bună ce se poate alege pentru a ajunge la o soluţiune satisfăcătoare. Guvernul francez s’a pus pe acest teren; noi am fost de părerea lui dela începutul dificultăţilor, fără a mai reclamă nimic şi îl sprijinim cu convingere şi stăruinţă; ne bucurăm că toată lumea s’a unit în sfârşit cu această propunere. Activitatea glorioasă a primei Conferinţe, fără de care pacea europeană probabil nu s’ar fi realizat, ne arată ce se poate aşteptă dela colaborarea oamenilor eminenţi şi călăuziţi de un sentiment comun de dreptate şi cinste.
«Nu este vorba să se refacă opera Congresului, să se schimbe textul sau dispoziţiunile Tratatului; aceasta după cum ni se comunică nu este de loc necesar. Ceeace mai are Conferinţa de făcut, este numai să interpreteze Tratatul şi să stabilească sensul lui, cu privire la anumite puncte cari au părut îndoelnice.
«Noua Conferinţă se va compune de astădată numai din Plenipotenţiari de al doilea rang, şi după toate probabilităţile Conferinţa va fi de scurtă durată. Aceâstă veste a fost primită de Europa cu o vie satisfacţiune; încrederea ce ea a provocat a exercitat o influenţă, fericită asupra spiritului public
www.digibuc.ro
DIVANURILE AT>-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
409
şi a afacerilor. Cu toate acestea nu pare de loc probabil că toate dificultăţile afacerii principale s’-au rezolvit; e de crezut că deocamdată cestiunea e puţin înaintată, şi că fiecare Putere îşi mănţine modul său de a vedeâ cu privire la punctele contestate. Dar tocmai aceasta dovedeşte folosul nouăi Conferinţe. Dacă înţelegerea s’ar fi făcut, n'ar mai fi nimic de discutat; întrunirea Plenipotenţiarilor ar fi de prisos. Logica deci pare a indică, că în aceste şedinţe ale Conferinţei se pot manifestă încă păreri diferite; dar acordul se va realiză sau în urma unor concesiuni reciproce, cum este de sperat, sau în urma unui vot al majorităţii. Şi într’un caz şi într’altul nu trebue să ne îndoim, că soluţiunea nu va fi bună. Iată deci scopul Conferinţei ce se va deschide în curând: — să interpreteze anumite puncte contestate ale Tratatului din Paris şî să-l pună pe acesta cât mai curând în executare. Greutăţile odată înlăturate şi motivele cari au permis mănţinerea ocupaţiunii provinciilor şi mărilor turceşti odată dispărute, forţele armate engleze şi au-striace vor puteâ imediat să se retragă şi astfel Tratatul va fi în Orient şi pretutindeni pe deplin executat.»
In 1 Decemvrie, d-1 Victor Place înştiinţează pe Corniţele Wa-lewski despre un complot având de scop să asasineze pe Caimacam şi pe şapte membri ai Consiliului.
«De câtevâ zile se face mare sgomot la Iaşi despre un pretins complot, care aveâ de scop să asasineze pe Caimaoam şi pe cei şapte membri ai Consiliului său.
«Tot ce am putut află până acum dela însuş Caimacamul şi dela prefectul său de poliţie este, că doi indivizi, foşti hoţi de drumul mare, au fost arestaţi şi au pretins că aveau de gând să intre într'o zi în camera Consiliului, fiecare pe altă uşă şi acolo amândoi să ucidă cele opt persoane prezente.
«întreagă această poveste pare atât de ridicolă, mai ales când se cunoaşte dispoziţia locului unde aveâ să se întâmple masacrul, încât nu am crezut să întreţin despre ea pe E. V. Dar iată că deodată se caută a se da acestei afaceri proporţiuni mari, implicând într’însa unele persoane onorabile; şi am toate motivele a crede, că Austriacii se pregătesc a trage profit de aci, în interesul politicei lor. După ce au întrebuinţat toate pretextele pentru a explică dăinuirea ocupaţiei lor în Principate, ei încearcă să aţâţe în ţară oarecare dezordine, care să Ie poată da ocazia să spună, că prezenţa lor a devenit necesară pentru a mănţineâ ordinea şi pentru a face aci servicii de jandarmi, după expresiunea de care s’au servit ei înşişi.
«Populaţiunea moldovenească este atât de blândă şi liniştită, încât până acum încercările lor au dat greş, mai ales Ia Fălticeni şi în judeţul Bacău. Astăzi acest pretins complot va servi de minune proiectelor lor. Temându-mă
www.digibuc.ro
410
DIMITR1E A. STURDZA
să nu încerce a-I exploatâ, dându-i proporţiuni folositoare vederilor lor, am crezut de datorie să vorbesc despre el.
«De altfel sper că felul în care mi-am formulat părerea asupra acestei poveşti absurde va face să înţeleagă cei interesaţi, că adevărul nu va întârziă în orice caz să iasă la lumină şi dacă se va prezentă vreun incident nou, nu voiu lipsi de a informă numai decât pe E. V.»
In fiecare zi Caimacamul Balş organiza mijloace tot mai violente în contra Unirei Principatelor. Scandalurile se îmmulţiau necontenit.
întâiul fapt a fost demisiunea întregului Divan Domnesc, cea mai înaltă instanţă judecătorească a ţerii. Această demisiune a fost dată Caimacamului prin următoarea adresă din 15 Decemvrie :
«In şedinţa de astăzi Divanul Domnesc, dând lectură cererii ce Logofătul Nicolae Canta a prezintat E. V., Ia 19 Noemvrie trecut, relativ Ia afacerea sa cu d-1 Agă Manolache Codrescu pentru o moară, care cerere a fost recomandată acestui Divan cu această rezoluţie a E. V., că «date fiind împrejurările expuse în această cerere, afacerea va ii judecată sub prezidenţia E. Voastre»;
«Divanul a observat în această cerere expresiunile următoare : «Cererea care vi s’a prezintat în Septemvrie trecut, expunând neregulele fără exemplu şi persecuţiunea evidentă a acestui Divan în această afacere până întru atâta încât a întrebuinţat fraudeu; apoi Ia sfârşit: „Dat fiind actele atât de necuviincioase a acestui Divan, să binevoiţi a admite cererea ca această afacere să fie judecată sub prezidenţia E. V., unicul mijloc care ar putea garantă astăzi împricinaţilor apărarea drepturilor lor contra nedreptăţilor neruşinate ale acestui Divan;»
«Deci faţă de astfel de insulte, deşi Divanul ar fi voit să ceară E. V. pedepsirea aceluia, care a îndrăznit să atace demnitatea Curţii supreme a ţerii, totuş fiindcă rezoluţia pusă de E. V., că „date fiind împrejurările expuse în această cerere, afacerea va fi judecată sub prezidenţia E, V.,u ar însemnă că recunoaşteţi că spusele Logofătului N. Canta sunt meritate de Divanul Domnesc, adică că acest Divan, aşa cum este compus nu ar prezintă nici o garanţie pentru împricinaţi;
«Subsemnaţii:
«Membri şi candidaţi actuali ai Divanului Domnesc, crezând că ar aduce o ştirbire atât demnităţii lor proprii, cât şi datoriilor celor mai sfinte faţă de ţară, dacă ar continuă să stea în Divan;
« Vă roagă să le primiţi demisia, pentru ca Divanul să poală fi reconstituit cu oameni după dorinţa d-lui Logofăt Canta.
«Adaugă aci cererea d-Iui Logofăt, pentru a puteă fi luată în considerare.
www.digibuc.ro
D1VANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, II.
411
«Vornicii: V. Sturza, Alecu Donici, Dimitrie Miclescu.
«Postelnicii: Dimitrie Manii, Iancu Sturza, P. Grigorin.
«Agalele: N. Donici, V. Meleghi.
«Postelnicul: Costache Carp.»
In urma acestei demisiuni, Caimacamul face în 19 Decemvrie următoarele schimbări de persoane în Ministerul său prin Decretele următoare:
«D-sale Post. Nicolae Istrati.
«Postul de şef al Departamentului Lucrărilor publice fiind vacant, eu am găsit de cuviinţă a numi pe d-v. la aceste funcţii şi membru Sfatului Extraordinar, cu îndatoririle şi driturile prevăzute în Regulamentul Organic.
«Am nădejde că vă veţi sârgui a răspunde la această chemare, prin regulata înaintare a lucrărilor, potrivit aşezămintelor.
«Luminării Sale Beizadk Nicolae Konaki Vogoride.
«Postul de şef Departamentului financelor fiind vacant, eu am găsit de cuviinţă a numi pe L. V. la aceste funcţii şi membru Sfatului Administrativ, cu îndatoririle şi driturile prevăzute în Regulamentul Organic.
«Am nădejde că vă veţi sârgui a răspunde la această chemare, prin regulata înaintare a lucrărilor, potrivit aşezămintelor.
«D-sale Logof. Nicolae Cantacuzin.
«Starea sănătăţii d-sale Logof. Teodor Balş reclamând retragerea sa dela funcţiile ce ocupă de şef Departamentului din Lăuntru, eu am găsit de cuviinţă a face alegerea în persoana d-voastre spre înlocuirea d-sale Logof. Balş, şi dar, prin aceasta, vă numesc şef Depart. din Lăuntru şi Prezident Sfatului Administrativ, cu îndatoririle şi driturile acestui post, prevăzute în Regulamentul Organic.
«Am deplină încredere că vă veţi sârgui a răspunde la această chemare, prin regulata înaintare a lucrărilor, potrivit aşezămintelor.»
Noii miniştri erau cunoscuţi ca cei mai hotărîţi inimici interni ai Unirei.
Nicolae Istrati eră cel mai aprig propagator al Separatismului. El a fost caracterizat de Spătarul Mihalachi Cantacuzino, unul din cei mai de frunte boieri, şi de Vornicul Constantin Hurmuzaki, unul din cei mai învăţaţi bărbaţi ai ţerii.
www.digibuc.ro
412
DIMITRIE A. STURDZA
Nicolae Vogoride eră, cunoscut prin legăturile sale de înrudire ce avea la Constantinopole. Părintele lui a fost în 1821 Caimacam în Moldova, iar un frate şi cumnaţii ocupau la 1856 înalte servicii de Stat în Imperiul otoman. Vogoride urmăriă Domnia Moldovei, şi importanţa lui a crescut, când, după moartea Caimacamului Teo-doriţă Balş, el a fost numit Caimacam.
Nicolae Cantacusin a rădicat protestările ţerii întregi, când nouăsprezece membri ai Divanului Domnesc şi-au dat demisiunea lor, pentru ca «Divanul să poată fi reconstituit cu oameni după dorinţa Domnului Logofăt Canta.»
Demisiunile membrilor Divanului Domnesc au rădicat o furtună mare în Moldova, căci nesiguranţa justiţiei eră manifestă.
Atunci s'a auzit iarăş glasul lui Vasile Alecsandri, care în versuri fulgerătoare a rădicat Moldova întreagă în picioare.
Moldova i/n 1857
este cea mai straşnică sentinţă, care s’a dat vreodată de o ţară în contra acelora, al cărora ţel erâ de a domină, da a apăsă şi de a profită.
Scumpă Moldovă ! ţară de jale !
Ah ! în ce zile tu ai ajuns !
Lasă-m’a plânge ranele tale,
Căci până’n suflet mă simt pătruns.
Tu ce eşti bună, dulce, iubită;
Tu ce eşti fiica lui Dumnezeu,
Cum te loveşte soarta cumplită!
Cum te înneacă amarul greu!
Lupii şi corbii şi vulpi străine Fac a lor hrană din trupul tău,
Şi tu Moldovo, plăteşti cu bine La toţi aceia cari-ţi fac rău!
0! cât de crunte ş’otrăvitoare Sunt pentru tine a lor muşcâri,
Când ei cu gure sfâşiitoare Răspund Ta tale dulci sărutări 1
www.digibuc.ro
BIVAKORILE A&-HO0 mK IA$I Şî BUCtJREŞTÎ, îî.
413
Dar mult mai aprig trebui să fie Chinul ce suferi, amarul chin,
Când vezi chiar fii-ţi cu duşmănie Rupându-ţi sânul de amor plin!
Mumă duioasă! trist în cădere,
Cu agonie trupul îţi frîngi,
Şi nu-ţi rămâne nici o putere,
Nici glas la lume ca să te plângi !
Când ridici fruntea,.,. jos în ţărână O ’mpinge,-o calcă duşman picior. Când ridici glasul,. *. o cruntă mână Ii curmă ’ndată gemetu’n sbor!
Dar cât va bate inima ’n mine,
Eu, în veghere, la lupt’oiu sta,
Şi cu tărie eu pentru tine In faţa lumii voiu protestă!
Pentru coroana-ţi de Suverană,
Pentru al tău nume şi al tău drept, Eu înfruntâ-voiu hidra duşmană Ş’un scut ţi-oiu face cu al meu piept.
Voiu zice ţie: «Mumă ’ntristată! «Prinde la suflet învietor;
«Căci tu scăpâ-vei de munci odată «Şi-i avea parte de viitor!
«Las’ să te prade hoţii în taină,
«Să urle lupii în urma ta.
«Lasă-i să rupă mândra ta haină-.. «Haină mai mândră tu vei purtă!
«In zadar răii vreau în orbire «Cereasca lege a’mpotrivi.
«Ceriul voeşte a ta mărire,
«Şi tu Moldovo, mare vei fi!
www.digibuc.ro
414
biMÎTRtti A. STttitnâA
«In zadar cearcă ei să rădice «Un zid, pe Milcov, despărţitor. «Cădeâ-va zidul! şi tu ferice,
«Vei fi unită cu a ta sor’ !
«Căci tot se află în România «Inimi aprinse de un sânt dor,
«Ce vrea Românul ca să re’nvie, «Mare, puternic, ca dorul lor.
«E scrisă ’n ceriuri sânta Unire,
«E scrisă ’n inimă cu foc ceresc ! «O ! Românie ! I’a ta mărire «Lucrează braţul dumnezeesc !»
Voiu zice, zice până Ia moarte, Celor ce-s duşmani neîmpăcaţi:
«0 ! voi unelte de rele soarte «Pentru Românii ce vă sunt fraţi;
«Voi care însuşi cu a voastră mână «Mormântul ţerii l-aţi pregătit,
«Ş’aţi muşcat mâna ce vă da pâne, «Ş’aţi rănit sânul ce v’a iubit.
«Voi care ţerii plătiţi cu ură,
«Când ea vă cheamă dragii săi fii, «Uitând dreptate, Lege, Natură, «Uitând că însuşi aveţi copii ;
«Blestemul ţerii tunând să cadă «Pe capul vostru nelegiuit!
«Blestem şi ură !.. . lumea să vadă «Cât rău în lume aţi făptuit î
«Fie-vă viaţa neagră ! amară!
«Copii să n’aveţi de sărutat «Să n’aveţi nume, să n’aveţi ţiră! «Aici să n’aveţi Ioc de ’ngropat!
www.digibuc.ro
ftlVANttRILE AD-ltO6 Dltf IAŞt Şl BUCUREŞTI, II.
415
«Şi când pe calea de vecinicie «Veţi plecâ sarbezi, tremurători,
«Pe fruntea voastră, moartea să scrie : «Duşmani ai ţerii, cruzi vânzători!»
www.digibuc.ro
ÎNSEMNĂTATEA
DIVAN URI LOR AD-HOC DIN IAŞI Şl BUCUREŞTI
IN ISTORIA RENAŞTERII ROMÂNIEI
DE
DIMITRIE A.. STURDZA
Secretar general al Academiei Române.
III.
Anul 1857.
Şedinţa dela 18 Martie 1911.
La începutul lunii lui Fevruarie 1857, Unioniştii din Iaşi s’au constituit în Comitet Electoral al Unirei, adoptând un program de acţiune, pentru ca Românii din amândouă Principatele să nu mai fie împiedicaţi a-şi rosti în toată libertatea dorinţele lor în Divanu-rile ad-hoc.
Acest act erâ subscris de G. Sturdza şi St. Catargiu, —de P. Ma-vrogheni, A. Panu şi D. Rallet, —de C. Ilurmuzaki, M. Kogălniceanu, V. Mălinescu şi C. Rolla —şi de D. Cozadini.
Cuprinsul actului este următorul:
«In ajunul reorganizării patriei noastre, subscrişii, cari dela început ne-am dechiarat pentru Unirea Principatelor Române într’un singur Stat, după înţelegerea ce am avut cu o mare parte din amicii noştri politici, am găsit de neapărată nevoie de a ne constitui — şi ne-am şi constituit—în «Comitet electoral al Unird», adoptând totodată şi următorul program:
«1° Unirea Principatelor Moldova şi Valahia într’un singur Stat, cu respectarea drepturilor Porţii în cuprinderea vechilor noastre tratate (capitulaţii);
«2° Neutralitatea pământului Principatelor române;
«8° Respectarea drepturilor Principatelor şi în deosebi a autonomiei lor în cuprinderea aceloraşi tratate;
Analele A. R.—Tom. XXXIIL- -Memoriile Sec{. Istorice.	2 7
www.digibuc.ro
418
OtMITHie A. ST0ROZA
«4® Ereditatea Şefului Statului, ales din una din familiile suverane ale Europei, însă cu înlăturarea acelora din Statele vecine (Ospodaratul şi-a făcut timpul: un nou regim european trebue să-i succedeze);
«5® Puterea legiuitoare încredinţată unei obşteşti Adunări, care să reprezinte interesele întregei naţii;
«6® Supunerea străinilor din Principate la legile pământului;
«7® Recunoaşterea dreptului Principatelor Unite de a-şi întemeiâ relaţiile comerciale după interesel^ lor;
«8® Garanţia colectivă a tuturor Puterilor, cari au subscris Tratatul de Paris, spre asigurarea tuturor drepturilor mai sus arătate;
«9® Partida Unirei, fiind totodată şi partida progresului, doreşte a vedeâ introduse în ţara noastră şi toate reformele, cari sunt în stare de a ne ci-vilizâ societatea şi a ne întări naţia, — reforme întemeiate pe principiile dreptăţii şi egalităţii înaintea legii, precum şi pe respectul proprietăţii.
«Dar, întemeindu-ne chiar pe art. 23 din Tratatul de Paris, care consfinţeşte plina libertate a legislaţiei noastre, noi dorim ca toate reformele, ce au a,se introduce în organizarea din lăuntru a Principatelor, să se facă nu cu jignirea, ci cu respectarea şi în puterea autonomiei noastre, după ce mai întâiu se vor fi regulat relaţiile legale ale Principatelor cu înalta Poartă şi cu Puterile garante şi după ce se va fi statornicit definitiva putere executivă şi legislativă în ţară.	t
«Scopul întrunirii noastre este dar realizarea acestui program şi pentru acest sfârşit:
«aj A ne pune în strânsă înţelegere cu partida Unirei din âmbele Principate, iar mai ales cu aceea din ţinuturile Moldovei;
ah) A lucră în conglăsuire cu ele, pentru ca în toată ţara partida Unirei să se organizeze astfel, ca viitoarele alegeri să trimită în sânul Divanurilor cât se poate mai mulţi reprezentanţi ai marelui principiu, care predomneşte în Principate.
«Cunoscând mărimea chemării noastre, noi ne îndatorim a-i închină cea mai zeloasă şi necurmată activitate, energie şi privighere şi a lucră împreună în strânsă unire, până la triumfarea principiilor rostite în programul nostru.
«Totodată am hotărît:
«a) A ne adună cât se poate mai adeseori — acum de odată în toate zilele —spre a ne sfătui împreună şi a înaintâ lucrările cuvenite ;
«b) A ne supune hotărârii majorităţii membrilor, din.cari se compune comitetul nostru;
«c) A constată şi a regulă întrunirile şi hotărîrile noastre prin jurnaluri subscrise de toţi membrii de faţă, ca să aibă compatrioţii noştri putinţa de a se încredinţâ de zelul şi activitatea fiecăruia din noi.»
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
419
In faţa neînţelegerilor dintre Puterile cele mari, cari luase sub garanţia lor drepturile Principatelor, organizarea lor viitoare şi libera rostire a dorinţelor populaţiunilor în Divanurile ad-hoc, hotă-rîrea Unioniştilor din Iaşi avea o semnificare mare şi netăgăduită. Ei cereau să nu se suprime pentru statele mici acea dreptate, care eră necesară pentru desvoltarea şi progresul lor.
Eră şi timp de a pune capăt ezitaţiunilor, mai ales în urma vue-telor necontenite de o ocupaţiune a Principatelor cu o oştire turcească şi de pretenţiunile înaltei Porţi, susţinute de Austria şi de Anglia.
In aceste zile de grea cumpănă, Guvernul împăratului Napoleon III a susţinut cauza umanităţii şi a civilizaţiunii prin declara-ţiuni hotărîtoare.
D-l Thouvenel, Ambasadorul Franciei la Constantinopole, înştiinţează pe Corniţele Walewski în 29 Ianuarie 1857, că a cerut Guvernului otoman o denegare imediată şi categorică a vuetelor de ocupaţiune a Principatelor, căci de altfel va protestă în mod energic, rezervând Guvernului său drepturile ce-i sunt conferite prin Articolul 28 al Tratatului de Paris.
Iată cuprinsul raportului d-lui Thouvenel:
«Mulţumesc E. V. pentru aprecierea binevoitoare în privirea participării mele la redactarea definitivă a Fermanului de convocare a Divanurilor ad-hoc, şi că acest document a meritat, în întregimea lui, a fi aprobat de Guvernul împăratului.
«Fermanul ne-a fost comunicat in mod oficial. In nota ce-1 însoţeşte, Poarta dă asigurarea că transmite ordinele sale Caimacamilor Moldovei şi Valahiei înainte de 30 Martie. Această frază în spiritul Marelui Vizir nu însemnează altcevâ, decât convenienţa de a aşteptă o înţelegere asupra epocei trimiterii Fermanului, şi Reşid crede, ca Lord Stratford şi ca mine, că cu cât mai in grabă, cu atât ar fi mai bine. Presupun deci că nu se va întârziâ a fixă o dată, şi că ea nu va trece peste 15 Fevruarie.
«Pe când d-l B6clard, pe care nu-1 putem suspectă de a fi complezent pentru Principele Alexandru Ghica, doreşte să nu se aducă nici o schimbare administraţiei provizorii a Valahiei, d-l Place cere cu insistenţă numirea unei Căimăcămii de trei membri. Opiniunea susţinută de Consulul nostru general îmi pare aplicabilă şi pentru Moldova. D-l B6clard crede că sosirea Comisarilor în Principate va înfrânâ autoritatea locală, că oricare va fi schimbarea ce va face Poarta, nu e probabil că ea va fi mai priincioasă şi că dis-poziţiunile Fermanului oferă populaţiunii toate garanţiile în contra intrigilor.
www.digibuc.ro
420
MMÎÎRIE A. STURD2A
Persoanele indicate de d-1 Place ca cele mai capabile pentru criza alegerilor au trimis aci un plenipotent, care se pare că are în vedere a întrebuinţâ bani ca primul argument. Nu găsesc că acest chip de a începe lucrarea o recomandă în mod favorabil. Mă îndoesc de altfel, că Poarta va consimţi a substitui, în locul unui Caimacam, unic, o Locotenenţă princiară compusă de trei membri. Aceeaş modificare ar trebui făcută şi în Valahia, şi e permis a ne îndoi că ar fi oportun, în acest moment, a turbură cele două Principate pentru cauze atât de secundare. Nici Principele A. Ghica, nici d-1 Balş, nu se bucură aci, este adevărat, de. vreun credit; dar dacă aş fi nevoit eu însumi a luă iniţiativa destituirii lor, ei ar află desigur sprijinitori, şi naş îndrăzni a luă asupră-mi răspunderea unei măsuri atât de grave, fără ordinul E. V.
«Comisiunea Europeană va asistă la alegeri. Ea are de misiune a asigură sinceritatea acestei operaţiuni importante ; şi admiţând chiar că ar fi nimerit a da succesori Caimacamilor în funcţiune, totuş ar fi nimerit a aşteptă ca Comisiunea să-şi zică cuvântul ei, care de sigur va fi luat în serioasă luare aminte Ia Constantinopole. Mi se pare greu să cred, că idea Unirei fiind în adevăr naţională, e permis cuivâ a cugetă, că ea ar puteâ fi înnăduşită prin manevre subreptice, în momentul când în ţară se va şti, că Poarta nu se mai opune să se emită un vot favorabil. Opinez dar a persistă în aprecierea mea identică cu aceea a d-lui B6clard, până ce E. V. nu-mi va face cunoscut modul său de a vedeâ. Trebue însă să vă spun că nu am primit încă desvoltarea depeşilor telegrafice, în cari d-1 Place, făcând aluziune la circumstanţele pe cari nu le cunosc, insistă asupra necesităţii de a revocă pe d-1 Balş din funcţiunile sale.
«Un vuet straniu ... şi pe care ezitez a-1 crede, cu toate că se pretinde din sorginte autorizată, mi s’a comunicat ieri. Se zice că Guvernul otoman nu cugetă la mai puţin, decât a înlocui prin un corp de armată de 10.000 oameni trupele austriace cari ocupă încă Principatele, şi că această hotărîre a fost luată în unul din ultimele consilii. Trimit chiar astăzi la Marele Vizir pe al doilea dragoman al Ambasadei spre a căpătă informaţiuni. I-am zis să se facă că nu crede la vuetele acestea: dar dacă nu va căpătă o denegare imediată şi categorică, voiu protestă în mod energic, în numele meu personal, şi rezervând drepturile conferite de art. 23 al Tratatului de Paris Guvernului împăratului în contra unei violaţiuni atât de manifeste a clauzei, care interzice Porţii, chiar în caz de ţurburări, de a interveni cu trupe în Principatele Dunărene, fără o înţelegere prealabilă cu Puterile cari au garantat Privilegiile lor.
«Am fost la Sultan pentru a-1 felicită de norocita aplanare a dificultăţilor, cari suspendase efectele păcii. Am pus în evidenţă spiritul de lealitate, de
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
421
moderaţiune şi de concordie, care n’a încetat a însufleţi politica noastră, şi partea ce i se cuvine în cestiunea Deltei. Maiestatea Sa mi-a repeţit că nici odată nu va uită recunoştinţa datorită împăratului şi guvernului său. Am profitat de ocaziune, pentru a stabili că înaintea tuturor aliaţilor Turciei, Francia a emis opiniunea, că gurile Dunărei trebuiau să fie anexate Ia teritoriul turcesc, şi aceasta printr’un act străldcit privitor Ia Unirea Principatelor, care a fost un răspuns la insinuările cO se făceau în contra noastră.
«P. S.—D-I Outrey soseşte în acest moment dela Poartă. Reşid Paşa a negat în mod formal, că a fost vorba de a trimite trupe în Valahia; fiind însă necesar de a reconstitui corpul de armată diti Rumelia, se sporesc pentru orice întâmplare garnizonele fortăreţelor de pe Dunăre. Marele Vizir cu toate acestea i-a mărturisit în mod confidenţiăl, că d-1 Baron de Prokesch i-a zis că dacă Poarta, pentru a asigură ţinutul Principatelor, ar crede că e nevoie ca Turcia să trimită trupele sale, după evacuarea Austriacilor, Cabinetul din Viena va aprobă această măsură. I s’ar fi răspuns că ar trebui o înţelegere între toate Puterile semnatare Tratatului de Paris şi că nu ar fi de ajuns numai consimţi mântui uneia din Puteri.»
Corniţele Walewski, dorind să nu existe cea mai mică îndoeală asupra hotărîrii Franciei, do a nu lăsă să pericliteze un interes politic francez şi european, a publicat în le Moniteur Officiel din 5 Fevruarie următorul articol, care a avut un mare răsunet în Europa:
«Guvernul împăratului a fost totdeauna inspirat de o indoită idee în afacerile Orientului. Dacă el a înţeles din punctul de vedere al unui interes general politic francez şi european a asigură independenţa şi mănţinerea Imperiului Otoman, una din cele mai constante preocupaţiuni a fost de a vedeă îmbunătăţindu-se soarta populaţiunilor creştine, care atârnă de suveranitatea sau de suzeranitatea Sultanului. El priveşte ca unul din rezultatele cele mai fericite ale politicei sale şi ale sforţărilor armatelor franceze, că a contribuit a rădică condiţiunile acestor numeroase populaţiuni, făcând ca ele să obţie egalitatea drepturilor şi foloasele libertăţii religioase.
«Guvernul împăratului eră cu atât mai mult îndreptăţit a aveâ această purtare, că el eră convins că serveşte cauza umanităţii şi a civilizaţiunii, ajutând totodată dispoziţiunile luminate şi binevoitoare ale Guvernului Otoman.
«Intre populaţiunile creştine, acele ale Serbiei, ale Valahiei şi ale Molda-viei erau într’o poziţiune particulară. Având instituţiunile lor proprii, ele se bucurau de imunităţi şi privilegii vechi: eră deci necesar a le asigură mănţinerea acestor foloase, puindu-le sub garanţia dreptului european şi adăo-gând pentru aceste ţeri elemente noue de ordine şi de prosperitate. Pe acest
www.digibuc.ro
122
DIMITRIE A. STUKDZA
punct de vedere s’a pus Congresul de Paris, când a decis că Principalele Moldo-Valahe vor fi chemate a numi două Adunări sau Pivanuri ad-hoc, având ca mandat special de a rosti dorinţele acestor provincii şi de a indică modificările ce s’ar cuveni a se introduce în organizarea lor.
«In rândul întâiu al acestor modilicaţiuni figurează, fără îndoeală, aceea care e menită a întruni, sub o singură şi unică administraţiune, Moldova şi Va-Iahia. Guvernul împăratului a găsit în Congresul de Paris o ocazie naturală de a se pronunţă în mod formal pentru această combinaţiune.
«Mai înainte încă, în Conferinţele din Viena, Plenipotenţiarul Franci ei a expus că Unirea eră combinaţiunea cea mai proprie pentru a asigură Mol-daviei şi Valahiei puterea şi consistenţa necesare, spre a deveni, în acea parte, o barieră utilă a independinţei teritoriului otoman. Guvernul împăratului a exprimat, chiar dela început, în mod hotărîtor modul său de vedere asupra acestei importante cestiuni. El nu a încetat a o aveâ, şi schimbul de comunicaţiuni care a avut loc în timpul din urmă între dânsul şi tabinetele cari gândesc altfel, cu ocaziunea măsurilor de luat la Constan-tinopole pentru convocarea Divanurilor, nu a putut decât să-l întărească în convicţiunile sale. EI nu desnădăjdueşte de a le vedeâ adoptate şi în consiliile Puterilor, căci i se pare cu greu ca puterea aceea, care dintre toate e cca mai interesată în cestiune, să nu recunoască, când ziua unei delibe-raţiuni adânci va fi sosit, că Unirea Principatelor, care ar fi pentru dânsa o reînnoită asigurare de securitate şi de independinţă exterioară şi pentru po-pulaţiuni un element mare de prosperitate, nu are nimic care nu ar fi de acord cu drepturile de suzeranitate, exercitate astăzi de înalta Poartă asupra Provinciilor Dunărene.»
Corniţele Walewski înştiinţează pe Consulul Franoiei la Iaşi, în 7 Fevruarie, că nota din Monitor nu are alt obiectiv decât a stabili în mod netăgăduit, că ideile guvernului său favorabile Unirei Principatelor nu s’au modificat întru nimic, şi a face să înceteze presupunerile şi insinuaţiunile ce se pyn în circulaţiune în această privire. J
«Guvernul împăratului fiind informat de oarecari vuete menite apresupune că opiniunea sa asupra Unirei Principatelor s’ar fi modificat şi că el nu ar mai fi în acelaş grad favorabil acestei combinaţiuni, a crezut că în momentul în care populaţiunile moldo-valahe au să proceadă la numirea membrilor cari au să compue Divanurile ad-hoc, el nu puteâ să lase să se acrediteze aceste vuete, fără prejudiciu pentru interesele, pe cari politica sa a căutat să le apere din toată inima.
«El s’a decis prin urmare#a inserâ în «Monitor» articolul publicat în 5
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
423
Fevruarie, în care se expun vederile, cari nu au încetat de a-1 conduce, după ce el s’a pronunţat formal în Congresul de Paris pentru sistemul, în care el vede necontenit o garanţie de prosperitate pentru Principatele Dunărene şi de securitate pentru Imperiul otoman.
«Nota din «Monitor» nu are alt obiectiv, decât a stabili în mod netăgăduit, că ideile guvernului nu sau modificat întru nimic asupra acestui punct şi de a face să înceteze presupunerile şi insinuaţiunile, cari ar puteâ fi puse în circulaţiune în această privire.
«Cred că această expresiune a simţimintelor, de aci înainte neîndoelnică, a Guvernului Maiestăţii sale Imperiale va fi primită cu satisfacţiune în Moldova şi că ea va contribui în mod util a întări convicţiunile favorabile cauzei Unirei.
«Am fost satisfăcut a află, prin ultima d-tale depeşă, că Caimacamul, ascultând de sfaturile ce adesea i-am dat şi temându-se să nu atragă asupra sa o nouă dezaprobare din partea Guvernului Otoman, pare dispus a pune un capăt Ia nişte manevre cari exercitau o influinţd dăunătoare asupra opiniunei.' Noi trebue, de aceea, să punem toată grija noâstră, ba simţimântul public să nu poată fi înşelat, şi în această cugetare, nu rămâne vreo îndoeală, ai crezut că eră o datorie a numi în diferite puncte ale teritoriului moldovenesc agenţi având misiunea de a combate prbpaganda antiunionistă a starostilor austriaci şi de a opune aserţiuni adevărate la nişte vuete adesea nefundate.
«Cu toate acestea îmi pare rău că ai luat această măsură, fără a te fi înţeles cu d-1 Bâclard şi fără a-mi fi referit. îmi place a crede că persoanele desemnate de Domnia Ta vor şti să evite, prin o purtare prudentă, a căşună neplăceri Consulatului Maiestăţii Sale Imperiale în Moldavia şi că se vor ab-ţineâ de o propagandă, care ar trece peste limitele arătate în instrucţiunile mele anterioare.»
Consulul General Beclard arată Comitelui Walewski, prin un raport din 20 Fevruarie, oă articolul din Monitorul din 5 Fevruarie a produs în Bucureşti o imensă sensaţie.
«De mai multe zile nu se vorbeşte aci decât de acest articol şi de cugetarea care l-a inspirat. înainte de toate se constată în acest articol un semn de înaltă simpatie pentru cauza Principatelor. Toţi sunt profund recunoscători şi numele împăratului e pronunţat de toată lumea.
«Toate speranţele sunt îndreptate spre Augustul nostru Suveran. In faţa acestei politici generoase şi constante a Cabinetului francez sau uitat îngrijirile zilelor trecute, şi nu se întrevede decât reuşita zilelor viitoare.
«Nu exagerez nimic zicând că articolul Monitorului a fost salutat de ace-
www.digibuc.ro
424
DIMITRIE A. STURD7.A
leaşi aclamaţiuni ca şi ştirea victoriilor noastre din Crimea şi a semnăturei Tratatului de Paris. Acest entuziasm s’a tradus imediat prin o manifestare spontanee.
«In ziua sosirei poştei, îndată ce publicaţiunea din «Monitor» a fost cunoscută, numeroase persoane s’au prezintat la mine pentru a-mi exprimă gratitudinea lor; însă pentru a evită un răsunet, care ar puteă fi displăcut, ei s’au mărginit, în mare parte, a-şi înscrie numele lor.
«In zilele următoare, am primit sute de cărţi de vizită. E. V. va fi satisfăcut, nu mă îndoesc, de efectul produs prin Iimbagiul ziarului oficial şi mai ales de discreţiunea inteligentă a locuitorilor din Bucureşti, dovedită cu această ocaziune.
«Lista persoanelor cari au venit la mine, şi pe care o conserv cu grijă, se compune de nume din toate clasele societăţii: sunt boieri mari, impiegaţi, proprietari din clasa a doua, profesori, advocaţi, neguţători, meseriaşi.
«Printre toate acestea, văd şi nume cari reprezintă partidul Principelui Bi-bescu sau al Principelui Ştirbei sau al Principelui Alexandru Ghica—aceşti din urmă în minoritate;—însă văd mai ales pe toţi membrii partidului naţional în complet, partid care justifică titlul său pănă la un oarecare punct, dând cestiunilor de principii pasul înaintea cestiunilor do persoane.
«Presimţisem publicarea articolului din «Monitor». Ea eră necesară şi astăzi oportunitatea lui este vădită. Dacă ea a putut cauză la Londra o surprindere şi la Viena o nemulţumire, el eră binevenit pentru a inspiră în aceste ţeri celor mai interesaţi în cauză, adică locuitorilor din Bucureşti şi Iaşi, simţi-minte de încredere şi de legitimă satisfacţiune.»
Nici această declaraţiune, făcută prin foaia oficială a Guvernului Franciei, nu a făcut să înceteze vuetele, şi Corniţele Walewski a fost nevoit să trimită d-lui Thouvenel la Constantinopole, în 14 Fe-vruarie, instrucţii pentru a arătă Guvernuliii Otoman gravitatea si-tuaţiunii, căci Turcia, nefîind autorizată de art. 2B al Tratatului de Paris a ocupă cu oştirile sale Principatele, îndreptăţeşte pe Puterile cosemnatare ale Tratatului să-i ceară socoteală de această călcare evidentă a Tratatului.
«Am luat cunoştinţă de svonurile, că Poarta ar aveâ intenţiunea de a ocupă Principatele cu un corp de 10.000 oameni din armata otomană, după retragerea trupelor austriace. Nu v’am întreţinut de acest svon, pentrucă o asemenea măsură ar fi constituit o violare directă a articolului 27 al Tratatului de Paris, şi noi nu puteam admite că Guvernul Otoman ar fi putut să iea asupră-şi responsabilitatea. Mă sprijiniam de altfel pe vigilenţa voastră, pe demersul ce aţi prescris d-lui Qutrey şi pe explicările date acestuia ime-
www.digibuc.ro
mVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
425
diat de Reschid Paşa. Acestea toate dovedesc că am făcut bine să aştept in-formaţiunile ce-mi veţi trimite, spre a mă preocupă de un svon, care merită a fi confirmat, înainte de a fixă asupra lui atenţiunea Guvernului împăratului. Yoiu instrui însă în mod confidenţial pe Ambasadorul M. S. I. la Viena de opiniunea emisă de d-1 Baron de Prokesch, în această privire. Noi avem încrederea că Moldo-Valahii vor fi suficienţi pentru a mănţineâ ordinea în cele două Provincii, şi nu am aveâ nici o indoeală în această privire, dacă Caimacamii ne-ar fi obicinuit a ne rezimă pe o administraţie luminată şi inteligentă. Din nenorocire d-1 Balş în Moldova ne pare că a intrat, ca şi Principele Ghica în Valahia, pe o cale care duce la agitaţie şi poate la competiţiunea unor persoane, în stare de a provocă dezordine. Sunt departe de a cugetă cu d-1 Place, că e bine a luă măsuri revocând pe cei doi Caimacami, şi aţi apreciat atât de bine motivele, cari ne îndeamnă să ne abţinem dela orice propunere de acest fel, încât cred de prisos a vă mai semnală inconvenientele. Dar nu este mai puţin sigur, că trebue să atragem atenţiunea Porţii asupra actelor administraţiei interimare a Principatelor, cu care ea s’a solidarizat într’o anumită măsură, dându-şi încrederea unor oameni pe cari Poarta i-a ales în toată libertatea ; astfel eu nu mă îndoesc că Guvernul Otoman va înţelege cât este de important să evite orice complicaţiune nouă şi că va căută atunci să modereze zelul exagerat şi pretenţiile semnalate de corespondenţa agenţilor noştri consulari. Dacă s’ar întâmpla altfel şi dacă ar ajunge Caimacamii să provoace o turburare ca aceea, pe care purtarea lor actuală tinde să o provoace, opinia publică ar puteâ crede că Poarta nu a făcut nimic pentru a preveni această eventualitate, în scop de a-şi îndeplini planul, de care este bănuită, do a ocupă Principatele cu armatele sale, iar Puterile semnatare ale Tratatului de Paris ar fi autorizate în acest caz a-i cere socoteală.
«Veţi binevoi a împărtăşi, când veţi aveâ ocazie, aceste observaţiuni Miniştrilor Sultanului. La nevoie le veţi aminti că puterile încredinţate Caimacamilor au şi trebue să păstreze un caracter cu totul transitoriu, cu alte cuvinte iniţiativa lor nu trebue să treacă limita măsurilor pur administrative. Luând această apreciere, care rezultă din actele Congresului, ca regulă de purtare, Poarta poate readuce pe aceşti funcţionari la atribuţiunile lor, ori de câte ori vor mai încercă să se depărteze de ele.
«Articolul din «Monitor» cu privire la Unirea Principatelor a fost, după cum veţi fi observat, obiectul diferitelor interpretări, adesea greşite. N’am trebuinţă să vă spun, că părerea Guvernului Imperial, în această cestiune, nu ascunde nici un plan ce nu l-am puteâ mărturisi. Din toate părţile sau încercat să inducă în eroare opinia publică, căutând să acrediteze svonul care ne prezintă pe noi, ca şi cum am fi renunţat Ia convingerile noastre. In momentul când populaţiunil6 sunt chemate să-şi aleagă mandatarii, am
www.digibuc.ro
426
D1MITBIE A. STDRDZA
crezut că este de folos să stabilim odată pentru totdeauna şi într’un mod care să nu lase îndoealâ, că urmăm a privi Unirea Principatelor ca o măsură folositoare pentru prosperitatea acestor provincii şi ca o garanţie de siguranţă pentru Turcia. Nu e nevoie să revin pentru D-Voastră asupra considera-ţiunilor, de cari n’am încetat a ne inspiră. Cu toate aceste cred că este bine să vă trimit, pentru informaţiunea D-Voastre personală, copia unei depeşe ce am adresat cu această ocazie Ambasadorului M. S. I. la Londra, la care alăturez copia unei depeşe ce am primit dela d-1 Baron de Bourqueney asupra aceluiaş subiect.»
Guvernul Franoiei vroia însă ca înalta Poartă să ştie şi să priceapă că ea va fi răspunzătoare de atitudinea amânduror Caimacamilor, care nu încetează de a fi ostilă sincerităţii alegerilor pentru Diva-nurile ad-hoc. In acest sens Corniţele Walewski a trimis în 28 Fe-vruarie d-lui Thouvenel instrucţiuni nouă, cari întăresc pe cele anterioare :
«...In ce priveşte atitudinea Caimacamilor şi în particular a Caimacamului Moldovei, nu pot decât să mă referez la depeşile mele anterioare. V’am pus în poziţiune să cunoască Cabinetul otoman, că Guvernul împăratului nu poate lăsă să treacă fără observaţii şi fără a arătă că răspunderea se suie până la Ministru pentru încercările din Principate de a alterâ sinceritatea alegerilor ce au să se facă în curând; şi dorim ca Poarta să priceapă până în ce punct propria ei demnitate îi comandă să iea toate măsurile, pentru ca intenţiunile Congresului să fie îndeplinite cu lealitate. Purtarea delegaţilor otomani, însărcinaţi a duce la Bucureşti şi la Iaşi Fermanele de Convocare a Divanurilor, va permite să se judece şi recomandaţiunile ce li sau făcut în momentul pornirii lor din Constantinopole, şi dacă prezenţa lor în Principate n’ar aveâ de efect imediat de a opri zelul aprins al Caimacamilor, noi vom fi autorizaţi a conchide că Principele Ghica şi d-1 Balş nu fac de a se conformă dorinţelor Porţii.
«In depeşa din 5 Ianuarie, d-1 Place îmi anunţă că, cu toate solicitaţiunile sale, Caimacamul Moldovei nu iea în realitate nici o dispoziţiune serioasă pentru a grăbi luarea în posesiune de către administraţiunea Moldovei teritoriul cedat de Rusia. Cred că din informaţiuni mai recente veţi fi aflat că d-1 Balş execută cu cea mai mare îngrijire toate instrucţiunile, ce Poarta îi trimite. De altfel trebue numai decât să întreţineţi fără întârziere pe Miniştrii Sultanului despre aceasta.
«Veţi vedeâ din depeşa alăturată în original, adresată d-lui Baron de Tal-leyrand, că Cabinetul din Petersburg, întocmai ca şi cele din Viena şi din Londra, a recunoscut cu noi, că Fermanele de Convocare a Divanurilor trebuiau
www.digibuc.ro
DIVANUIULE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
427
să fie expediate şi executate fără întârziere, şi că comisarii noştri vor puteâ sosi în Bucureşti în cursul lunii lui Martie şi fără să mai fie necesar a aşteptă ca ultim termin data fixată pentru întreaga evacuare a Principatelor. Cabinetul de Petersburg a binevoit a da instrucţiuni în acest sens d-lui Basili, şi d-1 Comite de Kisselef a binevoit să mi le comunice pentru a le puteâ trimite în copii Comisarilor noştri.»
Pericolele situaţiunii ce se crease de ostilitatea Turciei în contra Unirei provocase, în 9 Fevruarie, chiar după câteva zile dela publicarea articolului din Monitorul Oficial din 5 Fevruarie, în Camera Lorzilor o interpelare a Lordului Lyndhurst, la care a răspuns Corniţele de Clarendon:
«Lord Lyndhurst.' Am să fac o întrebare nobilului meu amic, Lordului Clarendon, şi l-am încunoştinţat despre aceasta.
«Nobilul meu amic a cetit negreşit un articol publicat, sunt puţine zile de atunci, în «Moniteur Universel» şi îl va fi cetit cu o oareşcare mirare. Acest articol a produs pe Continent o impresiune foarte vie, cu atât mai mult că nişte persoane bine cunoscute,- Principii Ştirbey, Bibescu şi Sturza şi un principe tânăr, aliat cu amândouă familiile imperiale din Rusia şi din Francia, al cărui nume nu-1 cunosc, sunt în acest moment la Paris, sau au fost zilele trecute, şi nu au rămas de tot neactivi în această cetate a intrigilor. Articolul, la care fac aluziune, constată că împăratul a dorit, din capul locului, Unirea celor două Principate Dunărene, că de atunci încoace experienţa l-a confirmat în această opiniune şi că el sperează încă, că celelalte Puteri, cari acum sânt contrare vederilor sale, le vor adoptă la sfârşit. Scriitorul mai insinuează, cu toate că nu afirmă aceasta în termini foarte precişi, că ces-tiunea Unirei celor două Principate va fi supusă deliberării Adunărilor, cari au să fie convocate prin un Fermam al Porţii. Cu toate acestea aflu, şi am aflat aceasta de mult, că Turcia, că şi Austria pe cât cred, au în această privire cu totul alte vederi, şi sunt foarte contrare ca cestiunea să fie adusă în Adunările de cari e vorba. Aceasta tocmai este o cestiune de mare importanţă, fiindcă Turcia consideră că Principatele sunt stăvilare spre a o apără în viitor, în contra Austriei de o parte, a.Rusiei de altă parte. Dacă Principatele vor fi întrunite într’un singur Stat, punând în capul acestui regat un Principe străin, acest stat va cădeâ sub influinţa altor State, mai ales a Rusiei.
«Dacă astfel la un capăt al Turciei noi vom fi siliţi să vedem un regat sub influinţa Rusiei, şi la un alt capăt un al doilea regat, adică al Greciei, sub aceeaş influinţă, — o astfel de stare de lucruri poate trage după sine foarte mari pericole pentru Turcia, şi ar îngriji cu drept cuvânt Guvernul Otoman.
www.digibuc.ro
428
D1MITRIE A. STURDZA
«Cestiunea ce pun nobilului Lord Clarendon este aceasta : —Este bine înţeles că Adunările, cari au a se întruni în amândouă Principatele în virtutea Fer-manului Porţii, vor discută şi hotărî într’un raport convenienţa Unirei celor două Principate ; sau dacă această cestiune va fi rezervată numai desba-terilor reprezentanţilor marilor Puteri în viitoarele Conferinţe, cari vor aveâ loc la Paris.
«Corniţele Clarendon: In ce priveşte cestiunea a doua, ce mi se adresează de nobilul şi învăţatul meu amic, răspund că am cetit fireşte articolul din «Monitor», la care face aluziune, şi că l-am cetit şi eu cu oarecare mirare ... Mă voiu mărgini însă a răspunde numai la cestiunea ce mi s’a pus de nobilul şi învăţatul meu amic. Prin Fermanul care s’a publicat, nu se împiedică, ca cestiunea Unirei sau oricare altă cestiune să fie discutată. Aceasta este cu totul conform intenţiunilor Congresului de Paris. Congresul a declarat — şi aceasta a, fost primită de Plenipotenţiarii Turciei, — că poporul Principatelor va fi liber să discute oricare cestiune în conexitate cu forma de guvern ce se va primi pentru aceste ţeri. Prin urmare Fermanul nu interzice Divanurilor vreo discuţiune oarecare; însă, în acelaş timp, s'a presupus fireşte că nici o hotărîre nu se poate luă şi nu sar puteâ face in aceste Divanuri, care ar tinde a negă Suzeranitatea Porţii sau care ar obli-gâ-o a exercită puterea sa într’un mod, care ar compromite siguranţa şi integritatea Imperiului otoman. Sunt silit să mă abţin, în acest moment, de a intră într’o discuţiune asupra acestui subiect, sau de a spune până la ce punct sunt de acord cu opiniunile enunţate de nobilul şi învăţatul meu amic. Totuş surprinderea mea există, căci a fost înţeles între Reprezintanţii Marilor Puteri în Congresul de Paris, că înainte ca acele Divanuri să se întrunească, înainte ca poporul Principatelor să se consulte, că înainte ca raportul Comisarilor să se primească şi ca Congresul să se întrunească pentru a-1 luă în consideraţiune, nici una din Puteri nu va face cevâ pentru a influ-inţâ opiniunea în Principate sau aiurea îft privirea acestei cestiuni particulare. Prin urmare nu fac decât a îndeplini promisiunea dată, în ce priveşte guvernul Maiestăţii Sale, dacă, în acest moment, mă abţin de a discută acest subiect.»
Unioniştii din Moldova, acum organizaţi în Comitet de acţiune, văzând pretenţiunile Turciei, ostilitatea surdă a Austriei şi a Turciei, încurcăturile produse prin ezitaţiunile unora din Puteri şi prelungirea anormală a administraţiunii Caimăcămiilor, au adresat Marilor Puteri semnatare Tratatului de Paris în 19 Fevruarie pe-tiţiunea următoare:
«In timpul deliberărilor privitoare la Tratatul de Paris, în şedinţa din 8 Martie, Plenipotenţiarul Marei Britanii a emis în deosebi principiul — «uti-
www.digibuc.ro
DIVANORILE AD-HOQ DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
429
lităţii şi al conveninţei de a lui în serioasă consideraţiune dorinţele populaţiu-nilor»—din Moldo-Valahia. In şedinţa din 8 Aprilie, el observă în urmă— «că Congresul de Paris, propuindu-şi, înainte de toate, de a provocă expre-siunea liber emisă a acestor dorinţe, acest obiect ar puteă să nu se realizeze, dacă Hospodarii ar rămâneă deţinând puterile de cari ei dispun, şi că ar fi poate nevoie de a căută o combinaţiune de natură să asigure libertatea întreagă Divanurilor ad-hoc»—. Această observaţiune, primită de Congres, a dat loc la înfiinţarea Căimăcămiilor în Principate.
«Intenţiunea tutulor plenipotenţiarilor eră prin urmare, ca o administraţie în esenţa ei transitorie să fie pusă în capul ţerii, în timpul ce ar trece din momentul retragerei Hospodarilor şi până în ziua, în care populaţiile ar fi chemate a-şi rosti dorinţele lor. Atunci se credeă că acest timp va li foarte scurt şi că misiunea puterei interimare sar fi mărginit—«a mănţineă ordinea şi respectul situaţiunei legale» — (şedinţa din 8 Aprilie).
«In urma unor împrejurări întâmplătoare şi unor întârzieri neprevăzute, un an întreg s’a strecurat între instalarea Căimăcămiei şi epoca în care se vor face alegerile pentru Divanurile ad-hoc. Pericolul, pe care Congresul voiă să-l înlăture, nu eră oare să se înfăţişeze în toată puterea lui ? In solicitudinea sa pentru adevăratele interese ale Principatelor, şi pentru a asigură întreaga lor libertate de a-şi rosti dorinţele, Congresul nu a vrut să conserve în capul Principatelor Principi, cărora puterile mari şi un exerciţiu îndelungat al autorităţii ar fi putut da mijloace abuzive de influinţă. Dar iată că prin neaşteptata durată a mandatului Caimacamilor şi prin întrebuinţarea făcută de puterea lor, Caimacamii au căpătat această poziţiune predomnitoare, menită a fi desfiinţată. Inconvenientele sunt cu atât mai simţite, că, cu toată Legea Organică, Caimacamii şi-au însuşit toate prerogativele atribuite principilor: ei se bucură de aceeaş listă civilă, de dreptul de a destitui şi de a numi pe toţi impiegaţii, de facultatea de a conferi graduri militare şi ranguri de boierie. Intr’un cuvânt, ei au la dispoziţiunea lor toate mijloacele de influinţă; şi în realitate nu le rămâne, pentru a fi Hospodari, decât a aveâ şi numele.
«Nu vom apreciâ aci întrebuinţarea făcută de această mare Putere, nici arătă cum au destituit mulţimi de funcţionari, în contra Legii Organice ; noi vom constată numai că, în opunere cu intenţiunile Congresului de Paris, Caimacamii au astăzi în mânile lor toate armele, cari se hotărîse a se retrage Hospodarilor, şi cari t'mpul nu a făcut să le dea o mai mare putere în mâinile lor. Pericolul e cu atât mai real, că în Moldova şeful admini-straţiunii interimare are o acţiune contrară datoriei de nepărtinire prescrisă prin chiar Fermanul de instalaţiune, căci întrebuinţează puterea sa în sensul unei politici excluzive, şi luând măsurile sale pentru a-i asigură succesul.
www.digibuc.ro
430
DIMITRIE A. STORDZA
«In faţa acestor fapte, a cărora gravitate creşte pe fiecare zi, subsemnaţii, sprijinindu-se pe dovezile interesului arătat de Europa întreagă Principatelor prin organul plenipotenţiarilor săi, ne credem îndestul de autorizaţi a face un apel la simţimintele de echitate a Guvernelor, pentru a le rugă să bine-voească a luă măsuri pentru a asigură ţerii noastre beneficiile întregi ale Tratatului de Paris. Noi nu voim altcevă, noi nu cerem altcevă, decăt o garanţie a întregei libertăţi a voturilor noastre în alegeri şi a independinţei deli-beraţiunilor Divanurilor noastre.
«Căimăcămia Moldovei, cum ea există astăzi, nu ne dă această garanţie, pe care bunăvoinţa Puterilor a vroit să ne-o dea. Faptele, dovedesc aceasta în mod îndestulător, şi prelungirea, atât de neaşteptată, a acestei Puteri este ea însăş contrară principiilor de justiţie, cari au instituit-o, precum şi un obstacol pentru o întreagă nepărtinire.
«Credem dar a intră cu totul în spiritul Tratatului de Paris, în ceeace ne priveşte pe noi, cerând ca în momentul alegerilor, Căimăcămia, pe care împrejurările şi timpul au transformat-o în adevărat Hospodarat, să fie înlocuită prin o combinaţie, care să poată asigură libertatea întreagă a Divanurilor.
«Sfârşind vom adăugi, că restabilirea libertăţii presei, mănţinută în limitele echitabile ale legii, ar fi în momentul alegerilor un mijloc eficace pentru prepararea liberei rostiri a dorinţelor ţerii.
«Sperăm că nimeni nu va bănui intenţiunile bărbaţilor de seamă, interesaţi la mănţinerea linişte: şi a ordinei, şi că, mărginindu-ne numai a solicită stabilirea unei administraţiuni nepărtinitoare, care să ne permită, prin libera expresiune a dorinţelor noastre, să răspundem în mod demn la legitimele speranţe puse în noi de toate Puterile, şi în particular de Sublima Poartă. Fiecare din noi suntem convinşi că astfel ne-am îndeplinit datoria de buni cetăţeni.
Ştefan Catargiu George Sturdza Constantin Sturdza
George Sturdza A. Cantacuzino I. G. Ghika 1. A. Cantacuzino E. Chrisoverghi Anastasie Panu Dimitrie Sc. Miclescu
« Logofeţi:
Nicolae Milu Dimitrie Cantacuzin Vasile Ghika
« Vornici:
Petru Mavrogheni Constantin Hurmuzaki M. Mânu Grigorie Cuza A. Catargiu Constantin Ghika
George Lăţescu-Kostaki Princ. Alex. Cantacuzino
P. Ventura Ioan A. Ghika Constantin Rolla Mihail Kogălniceanu Dimitrie Rallet Constantin Negri
www.digibuc.ro
MVANURILE AO-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
431
«Coloneii-
Milu
Mânu
A. A. Sturdza Mihail Iora Dr. Varnav Const. Strat Const.-Roselti-Tetzcanu
« Postelnici:
Scarlat Mavrogheni G.-Rosetti-ltoznovanu Petru Mânu Alexandru Catargiu
| Alexandru Mavrocordal
Io an Sturdza Constantin Luca Vasile Alecsandri N. Rose L ti-Bal ane acu
«Maiori:
Vasile Mălinescu	| Diamandescu
A. Iora Gr. Sturdza D. Beldiman G. Scortzescu
Al. Scortzescu Sandu Negri Alex. Milu Scarlat Bontaş G. Sion
«Agi:
I. Rallet Ion Paladi C. Sc. Sturdza N. Donici
Ion Donici D. Aslan Ion Silion
«Spătari:
I. Negruzzi Dim. Cozadin Const. Christodulo-Cerkez Sandu Miclescu N. Carp
C. Cananiu Dim. Sturdza P. Carp C. Angonescu
Scarlat Lambrino Toma Voinov
«Cotnişi:
G. Vrabie Vasile Romalo
«Ban:	Sărdari:
Petre Şendrea	C. Corjescu, George Bulimar
«Stolnic:	Căminar:
Sandu Bonciu	C. Şainoglu
«Pitari:
Dimitrie Tăcu;
«Domnii: A. Matinescu, C. Cuparencu, N. Voinov, Petre Paladi, I. Licu, G. Genadi, etc.s
www.digibuc.ro
432
MMITRIE A. STDUDZA
Această petiţiune a fost trimisă fiecărei Puteri, care a luat parte la Congresul de Paris, prin o scrisoare adresată în 19 Fevruarie Consulilor din Iaşi:
«Marile Puteri Europeane, reprezentate anul trecut în Congresul din Paris, însufleţite de o grijă binevoitoare pentru viitorul nostru, au hotărît în înţelegere cu M. S. Sultanul, că populaţiunile din Moldo-Valahia vor fi chemate să-şi spună dorinţele lor asupra organizării lor viitoare şi sau legat a Ie asiguri o deplină libertate în deliberaţiunile lor.
«Evenimentele le-au înşelat în parte aşteptările. Prelungirea anormală a ad-ministraţiunii Caimacamilor, prerogativele domneşti ce şi-au atribuit ei, întrebuinţarea ce au făcut de ele, atitudinea politică ce au luat ei într’un mod atât de hotărît, nu ne mai Iasă nici o garanţie pentru libera manifestare a dorinţelor noastre.
«Pentru noi momentul este solemn. Soarta noastră urmează a se hotărî şi Europa aşteaptă ca rezultatul Adunărilor noastre să justifice interesul ce Puterile cele mari ne-au arătat. Venim deci să reclamăm, in virtutea unui drept sfânt şi recunoscut, o independinţă legitimă pentru alegerile noastre şi pentru Divanurile noastre şi în administraţia noastră provizorie o nepărtinire care să existe de fapt, nu numai cu vorba. Caimacamia actuală, devenită o adevărată Domnie, mai puţin numele, nu mai este în condiţiunile dela început. Despre aceasta suntem siguri şi gata a aduce dovezi.
«Am hotărît dar să ne adresăm fiecărei Puteri, care a luat parte la Congresul din Paris. Vă trimitem alăturat o petiţiune, ai cărei semnatari vă sunt cunoscuţi, cu rugăciunea de a binevoi să o transmiteţi guvernului D-Voastre. El se va puteâ asigură astfel, că recunoscători pentru binele ce voeşte să ne facă Europa, nu cerem decât mijloacele pentru a-1 puteâ realiză.
«In limitele ce ne-a tras Tratatul din Paris, noi ne mărginim a dori exerciţiul liber al libertăţii votului, care este întâia condiţiune a organizării noastre şi vom dovedi, prin liniştea deliberărilor noastre, că întrebuinţarea necontestată a unei libertăţi moderate este încă cea mai bună garanţie pentru mănţinerea ordinei în vreme de criză.»
Caimacamul Balş, găsind puterile sale neîndestulătoare pentru a puteâ interveni în mod impunător, a scris la Poartă pentru a se plânge în contra petiţiunii Unioniştilor. Dorind să lovească astfel pe membrii Comitetului Electoral al Unirei în acţiunea lor, Caimacamul a creat un nou conflict între dânsul şi Unioniştii din Moldova. In 25 Fevruarie, Consulul Franciei din Iaşi d-1 Place încunoştinţează pe Corniţele Walewski despre acest conflict:
www.digibuc.ro
DIVaNURILE AD-HOC DIN ÎAŞt ŞI BUCUREŞTI, III.
433
«Am aflat pă Caimacamul Moldovei a scris la Poartă, pentru a se plânge de opoziţiunea ce ar întâmpină aci din partea câtorvâ oameni, cărora el pe nedrept le atribue proiecte de dezordine, arătând totodată părerea sa de rău de a nu aveâ puteri îndestulătoare pentru a luă măsuri în contra lor.
«Scopul acestei cereri este destul de clar.
«Este foarte natural că nenumăraţii partizani ai Unirei, adică aproape toată-ţara, au încredere într’un număr de persoane onorabile, cari se bucură de consideraţiune mare, şi ale cărora cuvinte au un ascendent. Din această situa-ţiune a rezultat formarea unui comitet care, de altfel, lucrează la lumina soarelui şi care are de misiune a dirige, într'un scop comun, silinţele ce se fac în judeţe. Căimăcămia ar vrei să lovească pe membrii acestui comitet.
«Departe de a mă opune creaţiunii acestui centru de acţiune, din contră l-am ajutat cu sfaturi bune, pentru a se evită la alegeri dezordine. De mult timp m’am silit să fac să înţeleagă aceşti domni, ca toate să se petreacă în liniştea cea mai absolută, atât în capitală cât şi în judeţe. Inimicii lor nu aşteaptă decât o împrejurare oarecare, pentru a aveâ un pretext de a interveni cu o forţă mai mult sau mai puţin impunătoare. Ar fi dar necesar să nu li se ofere o ocazie pentru aceasta.
«Aceste sfaturi au fost primite de toţi în aşâ mod, că mai multe persoane favorabile Unirei au găsit cu cale a lăsă fără răspuns provocaţiunile agenţilor guvernului, cari aveau de scop a provocă conflicte. Comitetul din Iaşi şi-a dat toată silinţa şi se sileşte în fiecare zi a propagă aceste idei în judeţe; de aceea vedem că, cu toate actele arbitrare ale administraţiei, ordinea materială cea mai perfectă nu a încetat de a fi pretutindeni, sunt deci convins că, dacă alegerile vor fi în adevăr independente şi în afară de orice presiune a puterii, nu avem a ne teme de o dezordine şi că Austriacii nu vor aveâ ocaziunea de a face, în această ţară, serviciul de jandarmi, precum l-au propus.»
In faţa unei asemenea situaţiuni, nu era de prevăzut ce se mai poate întâmpla.
Atunci s’a ivit o altă împrejurare, care a pus un capăt tuturor intrigilor şi tuturor situaţiunilor: boala şi moartea Caimacamului Balş.
In 27 Fevruarie Caimacamul Toderiţă Balş a adresat Sfatului Administrativ Extraordinar următorul Ofis, publicat în Gazeta de Moldova, No. 14.
«Starea sănătăţii mele, după ordonanţa doctorilor, având trebuinţă de un repaus de câtevâ zile, eu găsesc de cuviinţă a însărcinâ pe Sfatul Administrativ Extraordinar cu direcţia trebilor publice, potrivit aşezămintelor statornicite, până când sănătatea mă va îngădui a mă ocupă iarăş.»
Analele A. H. — Tom. XXXIII. — Memoriile Seof. Istorice.	18
www.digibuc.ro
434
DlMÎ'fRIE A. 8TURDZA
Sfatul Administrativ Extraordinar a publicat în aceeaş zi următorul
«Jurnal încheiat în seanţa Sfatului Administrativ Extraordinar la 14 Fevruarie 1857, prin asistenţa următorilor Membri:
«Ministru din Năuntruj Marele Logofăt şi Cavaler Nicolae Cantacusin.
«Ministru Dreptăţii, Marele Logofăt şi Cavaler Costin Catargiu.
«Secretarul Statului, Vornicul şi Cavaler Alexandru Sturza.
«Ministru Finanţelor, L. S. Beizadk Nicolae KonaM Vogoridi.
«Ministru Cultului şi al Instrucţiunii publice, Post. Panaite Balş.
«Locotenent de General Inspector oştirii, Colonel şi Cavaler P. Scheleti.
«Sfatul Administrativ Extraordinar, întrunindu-se astăzi, a luat în privire cuprinderea Ofisului No. 12, adresat lui din partea Ex. S. D. Caimacam, şi prin care se pune însărcinare Sfatului de a dirijâ trebile publice, potrivit aşezămintelor statornicite, până la însănătoşirea Ex. Sale care, după ordonanţa doctorilor, are trebuinţă de un repaus de vreo câtevâ zile şi prin urmare chibzuind cele de cuviinţă, întru cât priveşte chipul căutării a tre-bilor Statului, încheie;
«1. Sfatul se va întruni regulat de trei ori pe săptămână, Marţi, Vineri, şi Sâmbătă, pe la 10 ceasuri de dimineaţă, în seanţă extraordinară, în care zile se va da curs tuturor trebilor, cari. după înţelesul mai sus citatului Ofis, sunt încredinţate Sfatului Extraordinar, şi cari se vor înfăţişă de fiecare Şef de Departament cu toată lămurirea. Iară ziua de Marţi să fie hotărîtă pentru primirea suplicelor ce se dau pe numele Ex. Sale d-lui Caimacam, şi cari se vor înfăţişă de către d-1 Şeful Secţiei competente.
«2-lea. In caz de extraordinară trebuinţă, spre a se înainti trebile neurnite ce nu îngădue păsueala, Sfatul Extraordinar va fi convocat şi se va întruni şi în alte zile decât acele însemnate mai sus, precum şi în orice ceas s’ar înfăţişă trebuinţa.
«3-lea. Pentru lucrările curente ce se ating de punerea la cale a Sfatului Administrativ Extraordinar, întrunirea lui se va face în fiecare zi de Miercuri.
«4-lea. Pentru obiectele ce ar fi de fire a se cere deslegarea Ex. Sale d-lui Caimacam, şi care prin încheierea Sfatului Extraordinar se va pune în aplicaţie, se va păstră o listă specială care, iscălită de Membrii Sfatului Extraordinar, se va supune Ex. S. la vremea însănătoşirii Sale.
«Acest jurnal dimpreună cu Ofisul Ex. Sale d-lui Caimacam să se comunice fiecăruia Şef de Departament, spre regula lui, şi totodată să se publice prin foile oficiale.»
D-1 Fotiadi, Kapukehaia al Moldovei la Constantinopole, a adresat
www.digibuc.ro
BîVANtfRILE ÂD-kâd dW IÂŞt Şf BUdURfiŞTl, ill.
435
în 1 Martie următoarea depeşă telegrafică Sfatului Administrativ Extraordinar:
«Ministerul Imperial, luând cunoştinţă de depeşa Voastră despre starea boalei E. S. Caimacamului, a fost foarte mâhnit. Marele Vizir, foarte trist, cere să i se comunice ştiri despre E. S. Dorim ca acestea să fie satisfăcă-' toare. Maiestatea Sa Imperială, aflând despre boala Ex. Sale, a binevoit a-şi manifestă simpatia pentru Ex. Sa, cerând să i se comunice ştirile ce se vor căpătă».
In 1 Martie, Unioniştii din Moldova au adresat Consulilor Puterilor Garante din Iaşi o nouă petiţiune :
«In 19 Fevruarie, subsemnaţii au luat libertatea a adresă o petiţie adresată E. S..... în care ei expuneau situaţiunea făcută ţerii în momentul convo-
cării Divanurilor ad-hoc, prin puterile excesive ce sau dat administraţiunii interioare a Moldovei.
«Moartea neprevăzută a Caimacamului, dând loc a se luă măsuri pentru instituirea unei nouă administraţiuni provizorii, subsemnaţii, mişcaţi de o îngrijire legitimă, se grăbesc a solicită, prin petiţiunea anexată, puternicul sprijin al guvernului vostru, spre a se aviză la o combinaţie conformă cu principiul emis de Congresul de Paris, în şedinţa sa de 8 Aprilie.
«Vă rugăm deci, Domnule Consul, să binevoiţi a transmite petiţiunea aceasta guvernului vostru şi a primi asigurarea consideraţiunii noastre celei mai distinse.
«Logofăt:	George Sturdza.
«Vornici:	M. Kogălniceanu, Anastasie Panu, C. Hurmuzaki, P. Mavro-
gheni, Grigorie Cuza, Dim. Rallet.
«Colonel:	Emandi.
«Postelnici:!. Sturdza, Dim. Grigoriu, M. Iora, A. Teriakiu.
«Agale: «Spăta ri:
«Stolnici: «Se rdari: «Bani: «Clucer: «Corni şi: «Cămina ri:
Panaioti Cazimir, Grigorie Costaki, S. Sturdza, A. Manoli, G. Mălinescu, N. Burki, Dr. med. A. Pătu.
Dim. Cozadini, G. Sion, N. Carp, P. Carp, G. Platon, D, Sturdza, Sandu Miclescu, G. Rizu, G. Săulescu, I. Boian,
C.	Figa, N. Tăcu, G. Balica, Drăgbici, M. Kazimir.
Nic. Sion, A. Pogor, Sandu Bonciu, Const. Dimaki.
M. Coroi, C. .Nicolau, G. Cuparencu, C. Corjescu.
G. Hasnaş, I. Holban, Skipor.
Anastasie Georgiu.
I. Fătu, Ion Ciucă, I. Corjescu.
G. Lupu, P. Arghiropulo.
www.digibuc.ro
436
blMlTRIE A. STORDZA
«Paharnic: I. Negruzzi.
«Slugeri:	I. Licu, G, Tăcu, N. Bosie.
«Pitari:	Toma Clucevici, Const. Zirra,
«Inginer:	Niculae Neculce.
«Profesori: G. Cobâlcescu, N. M. Quinezu.
«Domnii:	Scarlat Pastia, V. Mălinescu, Ion M. Prăjescu, Constantin
Kirnizki, I, Bantaş, G. Vasiliu, P. A. Giosan, G. Voinescu, N. Vârnav, A. Georgiu, I. Albu, G. Lecca, I. Lecca, D. Foto, I. Bosie, D. Tăcu, D. Zamfirescu, D. Miclescu, C. Marcian, V. Popovici, Gr. Costinescu»,
Petiţiunea Unioniştilor din Moldova, adresată Miniştrilor Afacerilor străine ai Puterilor garante, avea aoeeaş dată şi aceleaşi semnături:
«In Via Fevruarie din urmă subscrişii au luat libertatea a adresă E. Voastre o petiţiune, în care ei expuneau situaţiunea periculoasă, făcută ţerii prin puterile excesive ce şi-a atribuit administraţia provizorie şi întrebuinţarea ce ea a făcut de dânsele.
«Moartea neprevăzută a Caimacamului asvârlă astăzi pe Moldoveni într’o îngrijire uşor de priceput. Ei se întreabă îngrijiţi, care formă se va da nouăi administraţii, şi la ce combinaţie se vor opri puterile cele mari, pentru a răspunde la votul dat în Congresul de Paris în 8 Aprilie 1856?
«Subscrişii cred că combinaţia cea mai fericită ar fi aceea a unei Căimit-cămii compuse de trei membri numiţi ad-hoc şi luaţi în afară de Consiliul actual, căci aceasta nu ar fi decât continuarea sistemului, în contra căruia noi am formulat mai înainte plângerile noastre. Influinţele individuale ar fi astfel neutralizate unele prin altele, şi libera expresiune a dorinţelor popu-laţiunii ar află în realitate o garanţie de independinţă, pe care Puterile au vrut să asigure Principatelor.
«Subscrişii iau dar libertatea de a se adresă din nou E. Voastre, spre a solicită puternicul său sprijin pentru combinaţia unei Căimăcămii de trei membri, ca fiind cea mai folositoare şi singura care ar puteâ răspunde necesităţilor situaţiunii, cât şi intenţiunilor binevoitoare ale Europei.»
Tot în 1 Martie d-1 Victor Place înştiinţează pe Corniţele Wa-lewski despre moartea Caimacamului Balş.
«Sunt informat chiar acum în mod oficial, prin o scrisoare a Secretarului de Stat, despre moartea d-lui Teodor Balş, Caimacamul Moldovei.
«Din această comunicare şi din declaraţiunile verbale făcute mie, rezultă că Consiliul de miniştri, în aşteptarea ordinelor dela Constantinopole, va urmă
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-H0C DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
437
în mod provizor a expediâ afacerile şi va mănţineâ pur şi simplu statul quo.
«Moartea d-lui Balş trezeşte toate ambiţiunile. Daţi-mi însă voie a persistă în propunerea ce am prezintat mai înainte, a unei Căimăcămii de trei membri, aleşi din boierime, iar nici decum compuse de cele trei persoane, cum ar fi astăzi Ministrul de Interne, Ministrul Justiţiei şi Prezidentul Divanului Domnesc, cunoaştem în deajuns pe acestea.
«Orice Căimăcămie individuală are de rezultat mai mult ori mai puţin de a da naştere la speranţe de Hospodarat, şi este foarte greu unui om care are puterea să nu caute a realiză speranţele sale.
«Intr’o administraţie mai numeroasă, din contra, influinţele se neutralizează şi libera rostire a dorinţelor populaţiunii ar găsi principala sa garanţie. Insă oricare din aceste două combinaţiuni se va adoptă, ieau libertatea de a indică necesitatea, ca Fermanul de numire să se explice în modul cel mai categoric asupra datoriei Caimacamului de a rămâneă nepărtinitor.
«Ţara este şi va fi liniştită. Dacă Austriacii ar vrea să profite de moartea d-lui Balş pentru a întârziă evacuarea trupelor lor, ei nu ar puteă să se sprijine decât pe pretexte nefundate. Tot aceasta ar fi pentru trimiterea de trupe turceşti, a cărora apariţiune în Principate ar puteă aveă consecinţele cele mai defavorabile.»
D-l Fotiadi, Kapukehaia al Moldovei la Constantinopole, trimite atunci următoarea depeşă telegrafică Sfatului Administrativ Extraordinar, în 2 Martie :
«Alteţa Sa Marele Vizir a aflat cu profundă durere trista ştire a morţii Excelenţei Sale Caimacamului. A. Sa mă autoriză a da de ştire Onorabilului Sfat, că el va continuă a conduce afacerile, până ce i se va comunică Decretul împărătesc privitor la numirea unui nou Caimacam».
Sfatul Administrativ Extraordinar al Moldovei execută ordinul vi-zirial în aceeaş zi de 2 Martie.
«Excelenţa Sa Caimacamul domnesc al Principatului Moldovei, din momentul în care a simţit că starea boalei sale îl împiedică a se ocupă de afacerile Statului, a însărcinat Sfatul Administrativ Extraordinar cu direcţiunea afacerilor publice, după cum s'a publicat în Buletinul Oficial, sub No. 14.
«Provedinţa în planurile ei nepătrunse a voit să sfârşească suferinţele E. S. Caimacamului, şi acest bun şi harnic patriot a murit Duminecă, 17 c., la ora 2 Vs după amiază.
«Comunicând această dureroasă veste, Sfatul Administrativ Extraordinar va continuă a giră guvernul ţerii până la hotărîrea înaltei Porţi.»
www.digibuc.ro
438
DIMITRIE A. STUHDZA
«Ministrul de Finanţe, Principele Nicolae Konaki Yogoride, care semnase! în 27 Fevruarie Jurnalul Sfatului Administrativ Extraordinar, dă Domnului Consul al Franciei Victor Place în 2 Martie următoarea declaraţiune :
«Subsemnatul, având încredere în loialitatea Franciei şi în simpatia sa faţă de Principate, m’aş simţi fericit de a aveâ sprijinul guvernului ei pentru a fi numit Caimacam.
«In acest caz mă îndatoresc, în modul cel mai formal, să nu întreprind nimic ce ar puteâ împiedică, sau la alegeri sau în Divanuri, libera exprimare a dorinţelor populaţiunii.
«Promit să administrez cu cea mai deplină nepărtinire.
(Restuţ scris de mâna Prinţului):
«Aprofy cele scrise mai sus şi accept toate clauzele.
«La 2 Martie 1857».
Semnat: N. Konaky Vogorides.
Pentru bopia conformă cu originalul Semnat: V. Place.
In 12 Martie d-1 Thouvenel comunică Comitelui Walewski împrejurările în cari Caimacamul Nicolae Vogoride a dat Consulului Place in 2 Mărtie declaraţiunea de a fi imparţial.
«... D-1 Place, într’o scrisoare particulară, mi-a explicat pentru ce a dat preferinţă Prinţului Konaki- Vogorides asupra celorlalţi pretendenţi la succesiunea d-lui Balş. Acest candidat, chiar în ziua când îmi eră semnalat telex grafic ca cel ce ne oferiâ Cele mai multe garanţii, se prezintă la Consulul nostru şi, în speranţa de a obţinea sprijinul meu la Constantinopole, i-a dat în scris angajamentul de a se purtă faţă cu partizanii Unirei Principatelor perfect de corect şi de imparţial.- Contractată într’o formă cu totul confidenţială şi secretă, această obligaţiune mai impune noului Caimacam, deşi numai ca chestiune de prudenţă, datoria de a nu ne nemulţumi.
«Am crezut că este bine să-i inspir în această privinţă câtevâ reflexiuni salutare şi să ieau act eu însumi, într’un chip amical şi binevoitor, de dreptul ce am aveâ de a ne plânge, în caz când şi-ar uită promisiunile.
«Am trimis deci d-lui Place o depeşă lămurită, pe care am onoare a o înfăţişă E. V. şi care sper că va aveâ de urmare să încurajeze pe noul Caimacam al Moldovei, să nu se abată din calea cea bună. In sfârşit mi s’a părut util, ca scrisoarea trimisă de Poartă Prinţului Vogorides, cu ocazia numirii sale, să fie redactată în aşâ fel, încât nepărtinirea să nu-i poată fi imputată ca un reproş, şi am obţinut, după cum E. V. poate vedeâ din hârtia aci alăturată, ca Marele Vizir să dea un vot de blam postum întregii administraţii a d-lui Tudoriţă Balş.»
www.digibuc.ro
DIVANURIUE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
439
D-l Place arată Comitelui Walewski prin o depeşe telegrafică din 14 Martie noua fază, prin care trecea declaraţiunea Caimacamului din 2 Martie.
«Noul Caimacam, Principele Vogoride, mi-a declarat că este gata a sprijini cu prudenţă Unirea, dacă aş obţineâ certitudinea, că această combinaţie va triumfă în Congres, după ce ea va fi votată în Divanuri.
«Binevoiţi a-mi răspunde telegrafic, ce pot să-i comunic».
întreaga situaţiune se clarifică prin publicarea în 14 Martie a următoarei corespondenţe din Constantinopole a ziarului« Mornirlg Post»:
«înfiinţarea Băncii Turciei şi numirea Caimacamului Moldovei âu fost în timpul din urmă subiectele ce au preocupat guvernul şi atenţiunea publicului.
«Vornicul Balş, defunctul Caimacam, a fost secerat în deplina vigoare a vârstei de o boală acută de plămâni.
«Alegerea succesorului pe care i l-a dat Poarta, după lungi conferinţe cu diferitele ambasade, cari fac parte din Divan, unde influinţa lor pune adeseori o mulţime de piedici, s’a oprit asupra Prinţului Konaki-Vogorldes, unul din cei mai mari boieri ai Moldovei, fiul bătrânului prinţ Ştefanache Vogo-rides, câre, cu toată vârsta Sa înaintată, continuă a fi luat în seamă la Constantinopole. Prin această alegere Reşid Paşa a curmat rivalităţile ce erau să izbucnească între marile ambasade, cari fiecare se siliâ să-şi pună înainte candidatul într’un post, care dat fiind caracterul lui provizor, n’ar fi trebuit să înăsprească atât de mult spiritele.
«La ce trebue să ne aşteptăm atunci când va fi vorba să se numească cei doi viceregenţi pentru cele două principate?
«Tânărul Bey Konaki-Vogorides, deşi originar dintr'o familie din Con-stantinopol, şi-a petrecut copilăria în Moldova, unde s’a căsătorit cu o bogată moştenitoare din ţară şi a ocupat în diferite rânduri postul de Ministru. Prin averea şi influinţa sa în ţară, el poate fi considerat ca unul dintre viitorii candidaţi la Domnia Principatului Moldovean. El va aveă în faţa rivalilor săi avantajul că familia sa stă la Constantinopole, căci acest fapt va fi în ochii Porţii ca o garanţie a purtării sale în viitor şi a credinţei sale către tronul Sultanului.
«Cât priveşte destoinicia sa personală, starea lucrurilor de când a luat frânele guvernului, nu ne permite să o judecăm. Se zice că are puţină înclinare spre galanterie, dar de altă parte nu cheltueşte banii fără socoteală, o calitate din cele mai însemnate pentru un om, însărcinat cu guvernarea acestor ţeri.»
www.digibuc.ro
440
DIMITIÎlE A STDRDZA
In 4 Martie d-1 Victor Place trimite următorul raport Comitelui Walewski despre intrigile Candidaţilor :
«De câteviţ zile asist aci la un spectacol ce mă scârbeşte.
«fioaU Caimacamului abiâ a luat o întorsătură mai gravă, care aveâ să provoace inevitabil moartea, şi concurenţii la succesiunea lui au şi început să se mişte. După moartea Caimacamului activitatea lor a devenit şi mai mare şi, după obiceiul ţerii, toţi au făcut uz de bani pentru a-şi sprijini candidatura.
«Bancherii ovrei din Iaşi nu mai au altă ocupaţiune, decât să dea poliţe pentru Constantinopole, să negocieze împrumuturi, să întrebuinţeze telegraful, pentru oa să ajungă la timp fondurile cerute de lăcomia Turcilor.
«Pest^ cincisprezece candidaţi, pe cari-i cunosc, se prezintă şi se înghesue pe această cale a mituelii. Unii din ei au îndrăznit să vină la mine să ceară sprijin ş\ nu sunt în stare să spun câte promisiuni şi jurăminte de imparţialitate mi-au făcut, pentru a obţineâ ajutorul meu. I-am primit însă după cum meritau.
«Un mic număr dintre dânşii, cari se respectă şi cari înţeleg că, sub supravegherea Europei, nu se mai pot continuă scandalurile de altă dată, au preferat să aştepte ca cinstea şi patriotismul lor să atragă atenţiunea asupra lor. Numele acestora am avut onoarea a le indică d-lui Thouvenel. Eu sper că aceştia vor triumfă şi vor asigură populaţiunii libera exprimare a dorinţelor salp.
«Dar din toate cele ce sau întâmplat rezultă, după mine, nevoia imperioasă de a se pune. odată capăt acestui trafic ruşinos, care înjoseşte autoritatea. Se înţelege că Turcii, pentru cari schimbarea continuă a puterii în Principate este un izvor nesecat de câştiguri suspecte, nu prea sunt doritori să-i asigure o situaţiune stabilă. Aceasta e însă un motiv mai mult de a lucră pentru a mântui odată pentru totdeauna un popor atât de exploatat şi atât de nenorocit, şi a-i asigură prin Unire un guvern definitiv, pus pentru viitor cel puţin la adăpostul încercărilor de venalitate.»
In 7 Martie, Marele Vizir trimite d-lui Nicolae Konaki Vogoride-Bey, la Iaşi, următoarea telegramă:
«Maiestatea Sa Imperială Sultanul a binevoit a vă numi Caimacam al Moldovei. Fermanul de numire vi se va remite de către d-1 Photiades personal. In aşteptarea lui luaţi în primire postul vostru.»
In 7 Martie, Sfatul Administrativ Extraordinar al Moldovei iea următoarea deciziune:
«Consiliul Administrativ, întrunit în şedinţă extraordinară, a luat cunoştinţă de conţinutul comunicării ce i s’a adresat prin Principele Nicolae Konaki-
www.digibuc.ro
DIVANORILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BOCOREŞTI, III.
441
Vogoride cu data de astăzi, şi prezentată Consiliului la 8 ore 55 minute seara, precum şi telegrama Ministrului Afacerilor străine al înaltei Porţi, privitoare la numirea Excelenţei Sale de Caimacam al Principatului Moldovei.
«Dând frânele Guvernului chiar în astă seară în mâinile Excelenţei Sale Caimacamului, Consiliul a decis:
«1°. Depeşa telegrafică menţionată mai sus să se comunice imediat redac-ţiunii foilor oficiale, pentru a fi adusă la cunoştinţa publicului.
«2°. Prezentul proces verbal se va transmite la cunoştinţa departamentelor, pentru a regulă mersul lucrărilor lor.
«3°. Secretariatul de Stat va comunică numirea Excelenţei Sale a noului Caimacam Consulatelor respective din ţară ale Puterilor străine, precum şi Generalului Gomandant al trupelor de ocupaţie.»
Marele Vizir trimite în 9 Martie următoarea scrisoare, adresată noului Caimacam al Moldovei:
«In urma morţii d-lui Balş, fost Caimacam al Moldovei, fiind nevoie, pentru a-1 înlocui, de o persoană demnă de această poziţiune, până la numirea unui nou Domnitor, în conformitate cu Regulamentul Organic, ce se va alcătui pentru organizarea şi bunăstarea Principatelor, E. Voastră aţi fost ales să ocupaţi acest post important, în baza credinţei voastre bine cunoscute şi a în-naltului vostru spirit de dreptate.
«Această numire a fost supusă M. S. Imperiale, care s’a milostivit a o decretă printr’o iradeâ suverană, şi firmanul dat în acest scop a fost încredinţat d-lui Photiades, ginerele Prinţului Vogorides, tatăl vostru, pentru a vi-1 predă.
«Veţi binevoi a dispune să se cetească şi să se publice acest Ferman.
«De altă parte, fiindcă s’au făcut continue plângeri, că predecesorul vostru n’a observat în întregime prescripţiunile Fermanului ce i s’a dat, cu privire la observarea Regulamentelor Organice ale provinciei şi la datoriile funcţiunii sale, E. V. veţi binevoi, în înţelpciunea şi lealitatea voastră obicinuită, să vă conformaţi purtarea, în orice împrejurare, cu Regulamentele în vigoare şi cu dispoziţiunile Fermanului.
«Veţi da o soluţiune absolut dreaptă şi imparţială afacerilor curente. Vă veţi pune în sfârşit toate silinţele, ca să mănţineţi mulţumirea şi încrederea tuturora şi să nu daţi loc la nici un motiv de plângere.»
Imediat după numirea noului Caimacam al Moldovei se cetesc în Bucureşti şi Iaşi Fermanele de convocare a Divanurilor.
Buletinul Oficial din Bucureşti publică în 10 Martie discursurile
www.digibuc.ro
442
DIM1TRIE A. STURDZA
lui Kiamil-Bey şi al Caimacamului Ghica, rostite cu ocaziunea cetirii acelui Ferman:
«Maiestatea Sa Imperială Sultanul, Augustul nostru Stăpân, voind a da o nouă dovadă de înalta sa bunăvoinţă către populaţiile Ţerii-Româneşli, a ho-tărît, printr’un Ferman imperial, convocarea Divanului ad-hoc, care trebue să exprime dorinţele acestui Principat privitoare la revizia şi îmbunătăţirea reglementelor interioare ale acestei ţeri.
«Dând înălţimii Voastre acest Ferman imperial, care statorniceşte modul alegerii, sunt încredinţat că Românii se vor felicită de statornicele îngrijiri ale înaltei Porţi, şi preţuind importanţa datoriilor lor, cari se află într’o aşâ de strânsă înclinare cu fericirea viitoare a acestei provincii, vor da dovezi de recunoştinţă prin liniştea şi moderaţia de cari sunt animaţi.
«La acest discurs M. S. Principele Caimacam a răspuns că se socoteşte fericit de a fi mijlocitorul împărăteştii bunevoinţe a M. S., exprimată Românilor printr’acest Ferman. Nădăjdueşte că se vor îndeplini dispoziţiile lui într’o desăvârşită linişte din partea locuitorilor acestui Principat, cari totdeauna au dat dovezi învederate de a lor supunere şi dragoste către Suzeranul lor; şi totdeodată nădăjdueşte că reprezentanţii Puterilor garante, ai căror politici Agenţi sunt aici de faţă, îi vor da tot folositorul concurs.»
Cetirea Fermanului de convocare a Divanului ad-hoc al Moldovei dă loc unei publicaţiuni mai solemne în 12 Martie:
«Astăzi s’a îndeplinit solemnitatea promulgării Fermanului împărătesc al Maiestăţii Sale Sultanului, Augustului nostru Suzeran, privitor la convocarea Divanului ad-hoc. Pentru acest sfârşit, înaltul Cler, d-nii Miniştri, înalţii funcţionari civili şi militari, d-nii Reprezentanţi ai Puterilor străine, Generali austriaci şi boieri, s’au întrunit la palat, în sala tronului, ornată cu portretul Maiestăţii Sale Imperiale Sultanului Abdul Medjid. La douăsprezece ore a zilei E. S. Cabuli Efendi, aducătorul Fermanului împărătesc, însoţit de o gardă de onoare, a sosit la palat într’o trăsură a Curţii, şi a luat loc pe o estradă, unde eră E. S. Principele Caimacam şi Miniştrii cu Corpul Diplomatic. După ce a dat omagiul cuvenit acestui Act împărătesc, s’a dat cetire testului turcesc, iar Secretarul Statului Alex. Sturdza a cetit în urmă traducerea în limba românească.
«Terminându-se această cetire, E. S. Cabuli Efendi a adresat E. S. Caimacamului, în limba franceză, următoarele cuvinte :
«Maiestatea Sa Imperială Sultanul, în constanta sa solicitudine pentru bună-« starea Moldovei, a fixat prin un Ferman împărătesc formarea Divanului ad-hoc, «chemat a rosti dorinţele populaţiunii asupra revizuirii şi ameliorării Regula-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
443
«mentelor interne ale acestui Principat. însărcinat de înalta Poartă de a îmmănâ «E. Voastre acest Ferman împărătesc al Augustului nostru stăpân, îndrăznesc «a nădăjdui, că credincioşii Moldoveni vor recunoaşte în acest act, ca tot-«deauna, simţimintele părinteşti ale Guvernului Maiestăţii Sale împărăteşti, şi «că, pătrunşi de importanţa actului ce au să desăvârşească, vor procedă «la alegeri, a cărora formă e dată prin Ferman, cu liniştea şi moderaţia, pe «care înalta Poartă este în drept a o aşteptă dela ei».
«E. Sa Principele Caimacam a exprimat recunoştinţa sa şi a ţerii în următorul mod :
«Rog pe Excelenţa Voastră să binevoească a depune la picioarele Maiestăţii «Sale Sultanului omagiul profundei gratitudini a ţerii pentru neadormita şi «părinteasca sa solicitudine în favoarea destinelor Moldovei. Noua binefacere, «prin care Maiestatea Sa Imperială binevoeşte a-şi manifestă astăzi simţi-«mintele sale măreţe, ne este astăzi cu atât mai preţioasă, cu cât noi vedem «în el o asigurare a conservării privilegiilor şi imunităţilor date din vechime «acestui Principat. Ţara mea se va ţineâ la înălţimea Actului important ce «este chemată a desăvârşi, procedând la alegerile prescrise ou linişte şi cu «moderaţie perfectă. înălţăm rugile noastre fierbinţi spre cer, ca să conserve «zilele preţioase ale Maiestăţii Sale Sultanului şi ca să dea Imperiului său «puterea şi gloria deplină. Suntem fericiţi de alegerea făcută de înalta Poartă «în persoana E. Voastre pentru a ne aduce acest Ferman împărătesc, care «deschide Moldovei o nouă eră de prosperitate; eu şi iubiţii mei compatrioţi «vă mulţumim de grija adusă la îndeplinirea acestei misiuni, şi privim so-«sirea voastră între noi ca de fericit augur pentru viitor».
«Aclamaţii entuziaste au salutat aceste dorinţe privitoare la acest act de cea mai mare importanţă pentru ţară. In timpul cetirii Fermanului trupele garnizoanei erau sub arme şi artileria a tras una sută şi una lovituri de tun.»
In urma numirii şi întăririi lui Nicolae Conaki Vogoridi de Caimacam, Comitetul electoral al JJnirei pentru Iaşi adresează Unio-niştilor din Iaşi următorul Program, în 13 Martie:
«Tratatul de Paris a hotărît că locuitorii Principatelor Româno vor fi întrebaţi asupra reorganizării Patriei Jor.
«Fermanul M. S. Sultanului, care cheamă adunările menite a rosti dorinţele Ţerii (Divanele ad-hoc) s’a şi publicat.
«Comisia europeană, ce are a aduna aceste dorinţe şi a le supune Congresului Marilor Puteri, curând va sosi.
«In acest moment plin de atâtea speranţe, datoria tuturor Românilor este: de a se întruni, de a se lumină, de a se înţelege împreună asupra principiilor, pe cari trebue să Se întemeieze rostifea dorinţelor Ţerii.
www.digibuc.ro
444
DIMITRIE A. STURDZA
«însufleţită de această datorie naţională, «Partida Unirei Principatelor» socoate că a sosit timpul de a se organiză şi de a-şi pregăti lucrările pentru viitoarele alegeri.
«Ne grăbim dar a vă încunoştinţă că, după înţelegerea urmată cu o mare parte din amicii noştri politici, subscrişii ne-am întrunit în Comitet electoral al Unirei pentru Iaşi.
«Scopul întrunirii noastre este:
a)	A ne pune în strânse înţelegeri cu ţinuturile ;
b)	A lucră in conglăsuire cu ele, pentru ca în toată ţara «Partida Unirei» să se organizeze astfel, ca viitoarele alegeri să trimită în sânul Divanurilor cât se poate mai mulţi reprezentanţi ai marelui principiu, ce predomneşte în Principate.
«Programul Partidei Unirei se întemeiază pe înseşi principiile Tratatului de Paris.
«Dorim dar şi sprijinim:
1)	Unirea Principatelor, cu respectarea drepturilor înaltei Porţi, in cuprinderea vechilor noastre Tractate (capitulaţii).
2)	Neutralitatea pământului Principatelor Române.
3)	Respectarea drepturilor Principatelor, şi în deosebi a Autonomiei lor în cuprinderea aceloraşi Tractate.
4)	Ereditatea şefului Statului (Domniile şi-au făcut timpul, un regim European trebue să le succedeze).
5)	Puterea legiuitoare încredinţată unei Obşteşti Adunări, care să repre-zinteze interesele întregei naţii.
6)	Supunerea străinilor aflători în Principate la legile pământului.
7)	Recunoaşterea dritului Principatelor, de a-şi întemeiă relaţiile comerciale după interesele lor.
8)	Toate acestea sub garanţia colectivă a puterilor ce au subscris Tractatul de Paris.
«Partida Unirei este totodată şi Partida Progresului. Dorim dar să se introducă şi în Ţara noastră toate reformele cari sunt în stare de a ne civiliză societatea şi a ne întări naţia, reforme întemeiate pe principiile dreptăţii.
«Intemeindu-ne însă chiar pe art. 23 din Tractatul de Paris, care ne consfinţeşte deplina libertate a legislaţiei noastre (autonomia), dorim ca toate reformele ce au a se introduce în organizaţia din lăuntru a Principatelor, să se facă nu cu jignirea, ci cu respectarea şi în puterea Autonomiei noastre. Oricât de preţioase şi de neapărate sunt reformele din lăuntru, noi punem mai pre sus de ele dritul de a ne face noi singuri legi în pământul nostru.
«Reguleze-se relaţiile legale ale Principatelor cu înalta Poartă şi cu Puterile garante, contenească pe pământul nostru resbelele şi ocupaţiile militare,
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
445
cari ne precurmă toată propăşirea şi ne seacă toată bogăţia ; statornicească-se puterea executivă şi legislativă, ce are a se pune în capul Ţerii; hotă-rască-se odată starea politică a României; cu un cuvânt să fim stăpâni în casa noastră, şi atunci noi singuri vom şti şi vom trebui a face toate reformele din lăuntru, de cari Ţara noastră are nevoie, reforme cari până acum, în mare parte, sau împiedecat numai prin înrâurite din afară, şi prin lipsa de stabilitate în lăuntru. De aceea dar, înainte de toate, să stăruim şi să cerem dela dreptatea providenţială a Europei, ca existenţa naţională şi autonomia să ni se respecteze, precum în drit aşi şi în fapt, şi atunci Patria noastră singură va dovedi că ştie a răspunde la aşteptarea marilor Puteri, şi că este vrednică de binefacerile lor.
«Acestea fiind principiile ce s’au adoptat dela început de către Partida Unirei din âmbele Principate, vă rugam, d-lor, ca să binevoiţi a le comunică tuturor amicilor noştri politici, spre a cunoaşte şi d-lor nevoia ce este ca şi în oraşul şi ţinutul d-voastre să se organizeze Partida Unirei şi să se înfiinţeze un Comitet Electoral pentru sprijinirea ei.
«Adresându-vă aceste cugetări, noi suntem departe de a ne însuşi un drept de amestecare în alegerile membrilor Comitetului de acolo, sau a candidaţilor pentru viitoarele alegeri. Acestea rămân la deplina şi libera chibzuire a amicilor noştri politici din acel oraş şi ţinut. Numai ei sunt în dreptate de a însemnă pe candidaţii ce trebue a fi propuşi la alegerile de deputaţi pentru Divan.
«Nu avem însă îndoeală, că pentru o chemare atât de mare, aceştia se vor alege dintre bărbaţii cari, prin trecutul şi moralitatea lor, dau cele mai multe închezăsluiri că vor apără cu tărie neclintită drepturile Ţerii, şi vor stărui pentru triumfarea Unirei şi a Autonomiei Principatelor, fără de care nu este viitor, nu este mântuire pentru naţia noastră.
«Odată ce numele acestora vor fi însemnate, noi toţi ceilalţi fraţi ai credinţei noastre politice trebue să ne lepădăm de orice priviri personale, şi să întrebuinţăm toate mijloacele legale, toată energia noastră, pentru ca propuşii partidei noastre să triumfeze în ziua alegerilor; altfel glasurile răşlăţindu-se asupra mai multor candidaţi, Partida Unirei ar puteâ fi biruită în adunările alegătoare, şi prin urmare şi în Divanul ad-boc.
«Trebuinţa cere ca Comitetele ţinutale, îndată după înfiinţarea lor, să se pue în nemijlocită şi neîntreruptă comunicaţie cu Comitetul din Iaşi, căci, o mai repetăm, numai prin deplina organizare a Partidei în toată Ţara, şi strânsa înţelegere ja tuturor Comitetelor electorale, putem vedeâ împlinin-du-se visul de aur al strămoşilor noştri, putem dobândi anghera de mântuire a naţiei române: «Unirea Principatelor».
www.digibuc.ro
446
DIMITRIE A. STtJRDZA
«Sfârşind, să ne fie iertat a face apel la simţimântul naţional al compatrioţilor' noştri, al Românilor fără osebire de clase şi opinie.
«O mare criză se apropie pentru Ţara noastră, «suntem în ora a unspre-«zeCea!» In faţa unui moment atât de mare, datoria tuturor Românilor este, ca precum ei sunt uniţi prin aceeaş iubire către muma Patrie, asemenea să fee unească şi asupra principiilor, cari singure pot întemeiâ fericirea ei morală şi materială.
«Dar spre a puteâ împlini cu sfinţenie o datorie atât de însemnată, să depunem toată patima personală, să uităm desbinările dintre noi — urmare a nenorocirilor şi bântuirilor, cari de o sută de ani ne apasă Ţara, — să ne dăm cu toţii mâna, aducându-ne aminte că suntem fii ai aceleiaş Ţeri, că acelaş sânge curge în vinele noastre, că acelaş viitor ne aşteaptă pe toţi, şi că acel viitor nu poate fi ferice, decât dacă, în ziua marei întrebări, Europa, care ne-q, recunoscut toată libertatea întru rostirea dorinţelor noastre, ne va găsi pe toţi întruniţi în aceleaşi credinţe, însufleţiţi de aceeaş cugetare pentru binele obştesc, şi zicând toţi într’un glas: «Să trăească România unită şi «autonomă».
«Membrii Comitetului electoral al Unirei pentru Iaşi:
(Subscrişi:) ŞtefanCatargiu, GeorgeSturdza,PetruMavrogheni,Dimitrie Rallet, Constantin Rolla, Constantin Hurmuzaki, Vasile Mălinescu, Dimitrie Cozadini, Anastasie Panu.»
Acest program a fost trimis Comitetelor din judeţe prin următoarea adresă a Comitetului Central al Unirei din Iaşi din 13 Martie:
«Pe lângă cele cuprinse în alăturata adresă, care s’a trimis în toate ţinuturile, Comitetul nostru a găsit de cuviinţă a mai luă şi măsurile următoare:
«1° El a înfiinţat prin contribuiri şi subscripţii dela sine şi delaalţi amici ai cauzei noastre o cassă, menită a întâmpină cheltuelile trebuincioase pentru ţinerea corespondinţelor, publicarea de scrieri desvălitoare ideii Unirei, şi mai ales pentru câştigarea marelui ajutor, ce ne poate aduce presa străină.
«2° A însărcinat cu punerea în lucrare a măsurilor ce se vor încuviinţă de el, pe subscrişii cari, organizând o cancelarie pentru corespondinţa lui cu comitetele ţinutale, au regulat totdeodată şi modul expediţiei şi primirea ei} care vi se va comunică verbal.
«3° Au pregătit şi cuvenitele observaţii asupra Fermanului de oonvOcare a Divânurilor, spre a Ie aduce fără întârziere la cunoştinţa comisarilor marilor Puteri, a căror venire în Principate se aşteaptă din zi în zi.
«4° Au aflat de neapărată nevoie de a adună, cât se poate mai curând, cele mai exacte liste de alegătorii din fiecare ţinut.
«Aducând la cunoştinţa d-niilor voastre aceste măsuri, sperăm că veţi bine-
www.digibuc.ro
DIVaNURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
447
voi a ne trimite, cât se poate mai curând, listele alegătorilor din ţinutul d-voastre, iar mai ales listele proprietarilor celor mari.
«Pe lângă adresa alăturată, avem onoare de a vă trămite şi o broşură foarte interesantă, care sub guvernul răposatului Caimacam se confiscase de către* Postelnicie, iar acum s’a slobozit şi s’a pus în circulaţie.
«Plini de speranţă în patriotismul şi conlucrarea d-voastre, avem onoarea de a ne însemnă cu cea mai aleasă stimă.
«Ai d-voastre plecaţi servi:
(Subscrişi) C. Hurmuzachi, P. Mavrogheni, D. Cozadini, V. Mălinescu.»
In aceeaş zi de 13 Martie, Partidul Unirei din Moldova a pre-sentat la Jaşi lui Kabuli-Efendi memoriul următor:
«De când a început a fi agitată cestiunea reorganizării Principatelor Române, un punct dominează toate celelalte. Acesta este acela care priveşte Unirea acestor două provincii sub un singur guvern. Faptele de a urmă unei asemenea combinaţiuni şi consecinţele ei pentru viitor au fost prea bine discutate prin pana scriitorilor eminenţi şi chiar prin aceea a bărbaţilor de Stat, ca să întreprindem aci a mai trată această cestiune, a o desvoltâ şi a face să reiasă, încă odată, toate foloasele ce ea prezintă.
«Memoriul acesta are un ţel special, şi anume acela de a restabili sub adevărata lor lumină spiritul şi tendinţele partidului Unirei în Principatele Române. Din ziua în care acest partid s’a pronunţat, şi oamenii cari-1 compun au început a se sfătui unii cu alţii, calomniile cele mai neauzite nu au încetat de a fi răvărsate asupra lor. S’a căutat mai ales a reprezintă la Con-stantinopole acest partid ca compus de elemente revoluţionare, de elemente al cărora vis şi scop secret ar fi de a rupe legăturile cari leagă Principatele de Imperiul Otoman.
«Este dar de datoria oamenilor, cari s’au grupat împrejurul acestei idei, de a restabili faptele sub adevărata lor coloare, de a expune cu francheţă şi cu lealitate spiritul care-i conduce în lucrarea întreprinsă. Orice neînţelegere tre-bue să dispară, căci adevărul singur poate duce spre reuşită pe toţi acei pe cari criza actuală i-a asvârlit în mari îngrijiri.
«Toată lumea ştie că provizoriul şi instabilitatea sunt cauzele disoluţiunei, cari au ros această ţară şi cari au denaturat caracterul locuitorilor săi. Istoria nenorocirilor lor consistă în aceasta, chiar acum, pentru a dovedi că înnăduşind spiritul naţional, se paralizează sufletul care însufleţiă acest trup, şi că ei au fost reduşi, ca ţară, în stare de simple teritorii, şi ca populaţiune, în stare de suflete a împărţi.
«Lăsate în prada influinţei străine, care a cercat să le domineze, nu numai prin putere, dar şi prin corupţiune, aceste provincii au pierdut orice
www.digibuc.ro
448
DIMITRIE A. STURDZA
punct de. razim, şi ele sau văzut părăsite în mâna acelora cari doriau să le cotropească. Toate elementele de vitalitate, cu care Provedinţa le-a dotat, picau astfel în ruină, şi Imperiul Otoman a putut să vadă în fiecare zi că 'cotropirea teritoriului Principatelor este cotropirea a însuş acestui Imperiu.
«Astăzi că Provedinţa divină, în scopurile sale nepătrunse, a vrut a pune un capăt unei stări de lucruri, care semănâ a fi iremediabilă, trecutul trebue să serve de învăţătură pentru viitor.
«In aceasta constă secretul dorinţelor noastre. Noi vrem Unirea Moldovei şi Valahiei într’un singur Stat, nu cu scopul de a slăbi legăturile de suzeranitate, cari ne leagă de înalta Poartă, ci numai pentru a le strânge încă mai mult prin restabilirea adevăratului interes, care legă altă dată aceste provincii de Imperiu.
«Ne-am zis, trebue ca Turcia să afle în aceste ţeri un element de puteri îndestulătoare pentru a mănţineâ, în această parte, siguranţa fruntariilor sale. Garanţia integrităţii pe care Europa a promis-o teritoriilor româneşti este făcută pentru a da acestor elemente timpul a se produce şi a se desvoltâ. Trebue, pentru a îndeplni acest scop, ca Principatele să mănţie în mod franc şi leal legămintele ce au cu Imperiul Otoman, a căruia existenţă este o ces-tiune de înaltă politică europeană, şi fără de care existenţa acestor provincii devine iluzorie : lăsate fără sprijin, ele curând ar fi şterse de pe harta Europei de Puterile cotropitoare cari Ie încunjură.
«Interesul Principatelor Române este intim legat de acela al .Imperiului. Românii nu pot aveâ simpatii politice decât pentru Turcia, căci exsistenţa Ipr depinde de sprijinul mai mare ori mai mic ce ei vor află în elementele de putere, de care dispune Imperiul Otoman.
«De aceea, partidul naţional a manifestat cu entuziasm simpatiile sale pentru Turcia în timpul evenimentelor anului 1848. El s’a rădicat atunci cu energie în contra tendinţelor cotropitoare ale Rusiei, precum el şi astăzi se ridică în contra tendinţelor Austriei, care a cugetat să moştenească de drept poziţiunea pierdută de Rusia, şi face toate speranţele acestor provincii să se îndrepteze spre Imperiul Otoman, a căruia înfiuinţă a fost absolut ştearsă prin dominaţiunea de fapt ce exercită Cabinetul de San-Petersburg.
«Pentru acest sfârşit e însă necesar, înainte de toate, ca spiritul naţional să fie reînviat, şi ca societatea Moldo-Valahă să fie rădicată prin efectele electrice ale acestui simţimânt, pe care vicisitudinile trecutului l-au scăzut.
«Este numai un singur mijloc pentru a ajunge la o îndreptare reală, acesta este de a întruni familia română a celor două Principate într’un singur mă-nunchiu.
«Numai atunci când se vor simţi o naţie, ei vor aveâ un interes a vărsă sângele lor pentru a apără teritoriul lor. Ei vor puteâ servi astfel de avau-
www.digibuc.ro
blVANURILE AD-HOC DIN IAŞI Şt BUCUREŞTI, III.
449
gardă a Imperiului, în moment de primejdie. Ei vor putea deveni destul de puternici pentru a opri un timp oarecare o armată cotropitoare, însă nici odată pentru a întoarce armele lor în contra Turciei, pentru a combate singura condiţiune de existenţă ce le-a rezervat soarta.
«Aceste ţeri nu au numai nevoie de a fi bine organizate ca administraţiune internă, ci încă să fie bine constituite ca corp politic.
«Ajungând dar naţionalitatea română a se rădică prin faptul Unirei Moldovei şi a Valahiei, ajutând-o a se întări prin desvoltarea resurselor materiale şi morale de cari Principatele dispun, — Guvernul Otoman va ajunge a le face utile pentru dânsul, şi a trage din ele foloase reale, acordându-le lor & protecţiune salutară.
«Moldovenii urmăresc îndeplinirea acestei dorinţe şi lucrează cu căldură ca ea să se îndeplinească, cu toate sacrificiile intereselor locale, ce ei prevăd, pentru a reuşi.
«Ei sperează a vedeâ în curând înalta Poartă luminată despre simţimintele ce însufleţesc pe toţi aderenţii partidului Unirei. Atunci ea va da, nu ne îndoim, nu numai asentimentul său, însă şi concursul necesar pentru realizarea acestei combinaţii binefăcătoare.»
Comitetul Electoral al Unirei nu s’a oprit în mersul său. In 22 Martie el a publicat următorul manifest:
«Tratatul de Paris a hotărît că locuitorii Principatelor Române vor fi întrebaţi asupra reorganizării patriei lor.
«Fermanul M. S. I. Sultanului, carele cheamă Adunările menite a rosti dorinţele ţerii (Divanele ad-hoc), s’a şi publicat.
«Comisia Europeană, ce are a adună aceste dorinţe şi a le supune Congresului marilor Puteri, a şi sosit în Bucureşti.
«In acest moment plin de atâtea speranţe, datoria tuturor Românilor este de a se întruni, de a se lumină, de a se înţelege împreună asupra principiilor, pe cari trebue să se întemeieze rostirea dorinţelor ţerii.
«însufleţiţi de această datorie naţională, subscrişii, după înţelegerea urmită cu o mare parte din sprijinitorii Unirei Principatelor, ne-am întrunit în Comitet electoral pentru Iaşi.
«Scopul întrunirei noastre este de a ne pune în strânsă înţelegere cu alegătorii ce au cu noi aceeaş credinţă politică, cum şi a lucră în conglăsuire cu ei, pentru ca la viitoarele alegeri să triumfe marea dorinţă ce predom-neşte în Principate.
«Programul ce ne îndatorim a-1 sprijini se întemeiază pe însuşi principiile Tratatului de Paris şi anume: — 1° Unirea Principatelor într’un singur St it, cu respectarea drepturilor înaltei Porţi, în cuprinderea vechilor noastre tra-
Analele A. R—Tom. XXXIII,—Memoriile Sec{. Istorice.	2 9
www.digibuc.ro
450
folii lfltlfi A. StttftD2A
taturi (capitulaţii), — 2® Neutralitatea pământului Principatelor, — 3® Respectarea drepturilor Principatelor, şi în deosebi a Autonomiei lor în cuprinderea aceloraşi tratate, — 4® Ereditatea Şefului Statului. (Domniile şi-au făcut timpul. Un regim european trebue să le succedeze). — 5® Puterea legiuitoare încredinţată unei Obşteşti Adunări', care să reprezinte interesele întregei naţii,— 6® Supunerea străinilor aflători în Principate la legile pământului, — 7° Recunoaşterea dreptului Principatelor de a-şi întemeiâ relaţiile comerciale după interesele lor, — 8® Toate acestea sub garanţia colectivă a Puterilor ce au subscris Tratatul de Paris.
«Partida Unirei este totodată şi partida progresului. Din tot sufletul dorim dar să se introducă şi în ţara noastră toate reformele cari sunt în stare de a ne civilizâ societatea şi a ne întări naţia, reforme întemeiate pe principiile dreptăţii, egalităţii înaintea legii şi al respectului proprietăţii.
«Intemeindu-ne însă chiar pe art. 23 din Tratatul de Paris, care ne consfinţeşte deplina libertate a legislaţiei noastre (Autonomia), dorim ca toate reformele ce au a se introduce în organizaţia din năuntru a Principatelor să se facă nu cu jignirea, ci cu respectarea şi în puterea Autonomiei noastre. Oricât de preţioase şi de neapărate sunt reformele dinăuntru, noi punem mai pre sus de ele dritul de a ne face noi singuri legi în pământul nostru.
«Reguleze-se relaţiile legale ale Principatelor cu înalta Poartă şi cu Puterile garante; continească pe pământul nostru resbelele şi ocupaţiile militare, cari ne precurmă toată propăşirea şi ne seacă toată avuţia; statornicească-se puterile executive şi legislative ce au a se pune în capul ţerii; hotărască-se odată starea politică a României; cu un cuvânt să fim stăpâni in casa noastră; şi atunci noi singuri vom şti şi vom trebui a face toate reformele din năuntru, de cari ţara noastră are nevoie, reforme cari până acum, în mare parte, s’au împiedecat numai prin înrâuririle din afară, şi prin lipsa de stabilitate înăuntru.
«De aceea dar, înainte de toate, să stăruim şi să cerem dela dreptatea providenţială a Europei, ca existenţa naţională şi autonomia să ni se respecteze, precum în drit, aşâ şi in faptă; şi atunci patria noastră singură va dovedi că ştie a răspunde Ia aşteptarea Marilor Puteri, şi că este vrednică de binefacerile lor.
«Acesta fiind programul adoptat de noi dela început, noi îl aducem la cunoştinţa tuturor amicilor noştri, pentru ca toţi împreună in faţa viitoarelor alegeri să mărturisim aceleaşi principii, şi să păzim aceeaş urmare politică.
«Prin aceasta însă noi suntem departe de a ne însuşi un drept de amestecare în însemnarea candidaţilor meniţi pentru viitoarea adunare. Aceasta rămâne la deplina şi libera chibzuire a alegătorilor din deosebitele localităţi.
«Numai ei sunt în dreptate a însemnă numele ce trebue a fi propuse la
www.digibuc.ro
btVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCURfeŞTl, itf.
45 i
alegerile de deputaţi. Nu avem însă îndoeală, că pentru o chemare atât de mare se vor alege bărbaţi capabili de a apără cu tărie neclintită drepturile ţerii, şi de a stărui pentru triumfarea Unirei şi a Autonomiei Principatelor, fără de care nu este viitor, nu este mântuire pentru naţia noastră.
«Sfârşind, să ne fie iertat a face apel la simţimântul naţional al compatrioţilor noştri, al Românilor fără osebire de clasă şi opinie.
«O mare criză se apropie pentru ţara noastră; suntem în oara a unsprezecea ! In faţa unui moment atât de mare, datoria tuturor Românilor este, că precum ei sunt uniţi prin aceeaş iubire către muma patrie, asemenea să se unească şi asupra principiilor, cari singure pot întemeiâ fericirea ei morală şi materială.
«Dar spre a puteâ împlini cu sfinţenie o datorie atât de însemnată, să depunem toată patima personală, să uităm desbinările dintre noi, urmare a nenorocirilor şi a bântuirilor cari de o sută de ani ne apasă ţara, să ne dăm cu toţii mâna, aducându-ne aminte că, Munteni şi Moldoveni, suntem fii aceleiaş ţeri, că acelaş sânge curge în vinele noastre, că acelaş viitor ne aşteaptă pe toţi, şi că acest viitor nu poate fi ferice, decât dacă în ziua marei întrebări, Europa — care ne-a recunoscut toată libertatea întru rostirea dorinţelor noastre — ne va găsi pe toţi întruniţi în aceeaş credinţă, însufleţiţi de aceeaş cugetare pentru binele obştesc, şi zicând toţi într’un glas: «Să trăească România unită şi autonomă
«Membrii Comitetului electoral al Unirei pentru oraşul şi ţinutul Iaşi.
Ştefan Catargiu (Logofătul) Petra Mavrogheni Costache Rolla Anastasie Panu Vasile Mălinescu
George Sturdza (Logofătul) Dimitrie Raflet Costache Hurmuzaki Mihail Kogălniceanu Dimitrie Cozadin.»
De acest manifest se leagă şi alte două acte însemnate ale Unio-niştilor din Iaşi, din 22 Martie:
1°. Dorinţele Unioniştilor din Iaşi.
«In virtutea vechilor drepturi ale ţerii noastre, consfinţite prin Capitulaţiile ce au încheiat, după vremi, Domnii noştri Moldo-Români cu înalta. Poartă şi în urmarea Tratatului dela Paris din 18/so Martie 1856, voind să păstrăm în toată întregimea lor acele drepturi strămoşeşti, cari sunt temeliile Autonomiei noastre, şi să respectăm totdeodată şi drepturile înaltei Porţi, statornicite prin acele capitulaţii, Noi, subsemnaţii Români dorim: 1. Unirea Principatelor într’un singur Stat, cu respectarea drepturilor înaltei Porţi, în cuprinderea vechilor noastre trataturi (capitulaţii),— 2. Neutralitatea pământului Principatelor, — 3. Respectarea drepturilor Principatelor, şi în deosebi a Auto-
www.digibuc.ro
45â
blMlTnlE A. 8'TtofcDZA
nomiei lor în cuprinderea aceloraşi tratate,— 4. Prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr’o dinastie domnitoare d’ale Europei, ai cărui moştenitori năsouţi în ţară să fie crescuţi în religia ţerii,— 5. Puterea legiuitoare încredinţată unei Obşteşti Adunări, care să reprezinte interesele întregei naţii, — 6. Supunerea străinilor aflători în Principate la legile pământului, — 7. Recunoaşterea dreptului Principatelor de a-şi întemeiâ relaţiile comerciale după interesele lor,—8. Toate acestea sub Garanţia Colectivă a Puterilor ce au subscris Tratatul de Paris.
aAcestea fiind bazele pe cari se întemeiază fiinţa noastră politică, fără de care orice chezăşuire în privinţa îmbunătăţirii sociale este peste putinţă a se realiză şi a procură ţerei un viitor ferice şi statornic, subsemnaţii credem că numai după ce înaltele Puteri garante vor binevoi a recunoaşte şi che-zăşui cele opt puncte sus zise, ar urmă să ne ocupăm de organizarea din năuntru; când atunci, unindu-se Divanurile ad-hoc din amândouă Ţerile Române, să se declare în Adunare extraordinară, în virtutea dreptului de Autonomie, şi alcătuind Legea Electorală, după care să se compue în viitor Obşteasca Adunare a ţerii pe baza art. 5 mai sus pomenit, să se îndeletnicească apoi la reformele din năuntru ale Statului românesc, aşezând bazele viitoarei sale Constituţii.
«Declarăm totdeodată ca o profesie a noastră de credinţă: că toate reformele din năuntru trebue să fie întemeiate pe principiile dreptăţii, egalităţii înaintea legii şi al respectului proprietăţii.
«Pătrunşi că dela cele dintâi opt baze fundamentale, cuprinse aici, atârnă existenţa politică şi naţională a patriei noastre, câţi dintre noi subsemnaţii vom aveâ dreptul de alegători, încredinţând soarta ţerii în mânile deputaţilor, ne îndatorăm că votul nostru îl vom da numai pentru acei cari, mai înainte de ziua alegerii, vor chezăşui prin înscris îndatorire, că vor declară aceste baze, le vor susţineâ cu conştiinţă şi le vor votâ în Divanul ad-hoc, pe faţă, iar nu cu vot secret.
2°. Mandatul Imperativ al Unioniştilor din Iaşi.
«In puterea drepturilor noastre, consfinţite prin tratatele încheiate între Sultanii Otomani şi Domnii noştri pământeni: Mircea, Vlad V. şi Petru Rareş ; In puterea Tratatului din 18/S0 Martie 1856, care a recunoscut drepturile Porţii şi ale noaste în cuprinderea aceloraşi tratate; In urmarea lucrărilor Congresului de Paris, chemaţi fiind prin Fermanul M. S. I. Sultanului a alege o Adunare, care să arate dorinţele ţerii pentru viitoarea sa organizare;
«Subscrişii, cu însuşire de alegători, după o împreună înţelegere, declarăm că dorinţa noastră este, ca aleşii să susţină în Divan următoarele baze pentru starea noastră politică:—1®. Respectarea Autonomiei şi a drepturilor noastre
www.digibuc.ro
DIVANDRILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
453
internaţionala, după cum amândouă sunt hotărîte prin tratatele din 1393, 1460, 1513 şi 1529, încheiate de către I. Poartă cu Principatele.—2°. Unirea Principatelor Moldovei şi Valahiei în un singur stat sub un singur guvern,—3®. Neutralitatea pământului Principatelor,—4°. Şeful Statului ales, străin, cu drept de moştenire la tron, ai căruia urmaşi născuţi în ţară dorim să fie crescuţi în religia ţerii,—5°. Guvern Constituţional Reprezentativ cu o singură Adunare Obştească aşezată pe bază electorală largă, încât să cuprindă interesele întregei naţii române,—6°. Supunerea străinilor din Principate la legile ţerii.
«Aceste baze ale stării noastre politice Divanul, în virtutea Tratatului de Paris, va mijloci a se garantă de Puterile sub scriitoare acelui tratat. După care, membrii Divanurilor din âmbele Principate, întrunindu-se, se vor constitui în Adunare Extraordinară legiuitoare, vor procedă la facerea Legii Electorale şi a Constituţiei ţerii, având de principii în lucrările lor legiuitoare : Respectul proprietăţii, libertatea şi respectul individual, şi vor încheiâ lucrările lor cu alegerea Şefului Statului.
«In acestea cuprinzându-se credinţa şi dorinţa noastră politică, declarăm că acei ce vor voi a aveâ voturile noastre vor trebui ca înaintea alegerilor să se îndatorească, că vor sprijini şi vor votâ pe faţă în Divanul ad-hoc aceste dorinţe.
«Gheorghe Ionescu Iconom, Doct. Anast. Fătu, D. Guşti, I. Negură, I. M. Chinezu, D. Zamfirescu, Iancu Corjăscu.»
La această acţiune din Moldova a urmat acţiunea paralelă în Bucureşti.
In 15 Martie, Membrii Comitetelor Unite publică în ziarul «Concordia» dorinţele Românilor, exprimate în Adunarea Bucureştenilor:
«Cu apropierea epocei în care Românii au a-şi exprimă definitiv dorinţele despre viitoarea reorganizare a stării politice a ţerii lor, cetăţenii oraşului Bucureşti au început, în diferite şi numeroase adunări ce avură până acum pentru acest scop, a se ocupă cu discuţiunile ceşti uni lor ce sunt a se decide în acea exprimare de dorinţe.
«După multe discuţiuni dar, ce se făcură în toate adunările lor, în cari se adoptase diferite programe de dorinţele ce erau să fie exprimate, erău mai toate conforme între dânsele despre formele principale.
«In sfârşit, Marţi seara, la 3 Martie, o adunare numeroasă, ca la şase până la şapte sute de cetăţeni cel puţin, au primit cu unanimitate următoarea programă, care ne grăbim a o comunică Românilor, felicitându-ne totdeodată pentru conformitatea, care predomină în ideile noastre, cât şi pentru aceea ce o vedem într’ale fraţilor noştri de peste Milcov.
www.digibuc.ro
454
DIMITRIE A. STORDZA
«Dorinţele Românilor.
«In virtutea vechilor drepturi ale ţerii noastre, consfinţite prin capitulaţiile ce au încheiat, după vremi, Domnii noştri Moldo-Români cu înalta Poartă; şi în urmarea Tratatului dela Paris din 18/so Martie 1856 ; voind să păstrăm în toată întregimea lor acele drepturi strămoşeşti, cari sunt temeile Autonomiei noastre, şi să respectăm totdeodată şi dreptul de suzeranitate al înaltei Porţi, stipulat prin acele capitulaţii, Noi, subsemnaţii Romăni dorim :
«I, Chezăşuirea Autonomiei şi a Drepturilor noastre Internaţionale, după cum sunt hotărîte amândouă prin capitulaţiile din anii 1898, 1460 şi 1513, încheiate între Ţerile Kbmâne cu înalta Poartă Suzerană; precum şi Neutralitatea teritoriului Moldo-Român,
«II, Unirea ţerilor România şi Moldova într’un singur stat şi sub un singur guvern,
«III. Prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr’o dinastie domnitoare d’ale Europei, ai cărui moştenitori născuţi în ţară am dori să fie crescuţi în religia ţerii.
«IV, Guvern Constituţional Reprezentativ; şi după datinele cele vechi ale ţerii, o singură Adunare Obştească, care va fi întocmită pe o bază electorală îndestul de largă, încât să reprezinte interesele generale ale populaţiei române,
«Acestea fiind bazele, pe cari se întemeiază fiinţa noastră politică, fără de care orice chezăşuire în privinţa îmbunătăţirii sociale este peste putinţă a se realiză şi a procură ţerii un viitor ferice şi statornic, subînsemnaţii credem că numai după ce înaltele Puteri garante vor binevoi a recunoaşte şi che-zăşui cele patru puncte sus zise, ar urmă să ne ocupăm de organizarea dinăuntru; când atunci, unindu-se Divanurile ad-hoc din amândouă Ţerile Române, să se declare în Adunare Extraordinară în virtutea dreptului de autonomie, şi alcătuind Legea Electorală, după care să se compună în viitor Obşteasca Adunare a ţerii pe baza art. IV mai sus pomenit, să se îndeletnicească apoi la reformele din întru ale Statului Românesc, aşezând bazele viitoarei sale Constituţiuni.
«Declarăm totdeodată ca o profesiune a noastră de credinţă: Respect la dreptul proprietăţii de orice natură,—Egalitatea tuturor Românilor înaintea legilor,—Libertatea individuală şi a muncii ţăranului.
«Pătrunşi că dela cele dintâi patru baze fundamentale cuprinse aci atârnă existenţa politică naţională a patriei, câţi dintre noi vom avea dreptul de alegători, încredinţând soarta ţerii în mânile Deputaţilor, ne îndatorăm că votul nostru îl vom da numai pentru aceia cari mai înainte de ziua alegerii vor chezăşui prin înscris îndatorirea că ei vor declară aceste baze,
www.digibuc.ro
DIVANDRILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
455
le vor susţineă cu conştiinţă şi le vor votâ în Divanul ad-hoc pe faţă, iar nu cu vot secret.
«Membrii Comitetelor Unite:
«Prezidenţi: C. Oreţulescu, L. Calenderoglu.
«Vioe-Prezidenţi: A. Golescu, G. Bosianu, N. Christu.
«Membri: P. Poenaru, I. I. Filipeseu, E. Predescu, G. Joranu, P. I. Cernătescu, I. Penesou, N. Nenovioi, O. Racoviţă, A. Orescu, Costaforu, Kirilov, Culoglu, Popazu, A, Petrescu, G. Romanov, Polichroniadi.
In 11 Aprilie Comitetul Central al Unirei din Bucureşti a dat o explicare celor patru baze din Programa Naţională, cuprinsă în Dorinţele Românilor din 15 Martie :
«Dacă ne-am întoarce privirile cu câtevâ luni înapoi, când Principatele Române se aflau în tăcerea aşteptării despre punerea la cale a măsurilor ho-tărîte de Puterile contractante la 30 Martie în Paris, ne vom aduce aminte, că partizanii sistemului vechiu ziceau, că Unirea Principatelor este o idee a unui mic număr de oameni. Astăzi însă, când Puterile Mari trimit bărbaţi însemnaţi, ca să afle cari sunt dorinţele Românilor, tăcerea se întrerupse şi glasurile celor cu inimă de Român se înalţă, şi nimeni nu cutează a zice sau a se îndoi că Unirea n’ar fi idea generală a locuitorilor amânduror Principatelor. Partidul naţional se concentră în această idee, punându-şi credinţa în acest principiu mântuitor, care are atâta putere şi evidenţă, încât Românii cu mulţimea se înşiră sub stindardul său; repeziciunea cu care cuprinde inimile Românilor nu lasă îndoinţă, că peste puţin se va revărsă peste tot terenul Principatelor şi se va aşeză cu o autoritate neclintită.
«Autoritatea Unirei e puternică, ca una ce umbreşte şi desvoltă proprietatea, comerţul, industria, profesiunile liberale şi partea religioasă, cu un cuvânt # elementele întregi de vieaţă ale unei ţeri.
«Programa Unirei a aşezat patru fundamente puternice, pe cari să se rădice edificiul organizării sale politice.
«I. Chezăşuirea Autonomiei şi Drepturilor noastre Internaţionale, după cum sunt hotărîte amândouă prin capitulările din anii 1393, 1460 şi 1513, încheiate între Ţerile Române cu înalta Poartă; precum şi Neutralitatea teritoriului român.
«Autonomia am avut-o şi o avem în drept, iar în faptă s’a călcat. Acest drept nu s’a putut tăgădui cu dinadinsul niciodată Românilor nici de Puterea suzerană, nici de vreuna din Puterile europeane; ba s’a confirmat încă prin Tratatul de Paris. Este încă de lipsă chezăşuirea dreptului de Autonomie stipulată prin tratatele noastre cele vechi cu înalta Poartă, cu care numai
www.digibuc.ro
456
DIMITRIE A. STORDZA
va puteâ încetă, amestecul străinilor în trebile ţerii din năuntru, şi prin urmare Fermanele.
«Comerţul va aveâ liberă desvoltare, şi Puterea Militară va creşte şi se va întemeiâ după trebuinţele Statului. Când cerem chezăşuirea drepturilor noastre internaţionale, cari se cuprind în Capitulaţiile noastre cu înalta Poartă suzerană, recunoscute şi de dânsa, noi vom puteâ prin noi înşine, prin trimişii noştri, să reprezentăm interesele noastre pe lângă Puterile cele mari şi să contractăm cu acele Puteri legăminte comerciale, întinzând relaţiunile după trebuinţă. In sfârşit, prin Neutralitatea teritoriului român, rămâind scutiţi de năvăliri străine, vom puteâ să ne bucurăm în linişte şi în pace, crescând puterile materiale şi desvoltând pe cele morale, elemente neapărate ale fericirii unei ţeri.
«II. Unirea Ţerilor Române şi Moldave într’un singur Stat şi sub un singur guvern.
«Unirea Principatelor aduce cu sine puterea naţională, adică chezăşuirea materială pozitivă a drepturilor noastre politice. Numai prin Unire putem ajunge la stabilitate, putere şi tărie, şi astfel vom puteâ face a se respectă drepturile din afară şi din năuntru ale ţerii.
«III. Prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr’o dinastie domnitoare de ale Europei, ai cărui moştenitori, născuţi în ţară, am dori să fie crescuţi în religiunea ţerii.
«Este ştiut din chiar experienţa trecutului că Domnia dintre pământeni a aţâţat rivalitatea dintre familiile pretendente la tronul ţerii; cu aceasta patimile luară un sbor nemăsurat şi neînfrânat şi cei cu puterea în mână, ca să se poată ţineâ în contra partidelor ce se formau, se trudiau a conrupe pe cei cu suflete slabe, încurajând prin răsplătiri demoralizarea şi lăsând câmp deschis acelora la tot felul de abuzuri!
«In afară, toată grija Domnitorilor sta de a interesă Puterile străine în favoarea persoanei lor, şi nu în favoarea ţerii; iar pretendenţii alergau necontenit la străini spre a jertfi interesele ţerii fără cruţare pentru trista lor deşertăciune.
«IV. Guvern Constituţional Reprezentativ; şi după datinele cele vechi ale ţerii, o singură Adunare Obştească, care va fi întocmită pe o bază electorală largă, încât să reprezinte interesele generale ale populaţiei române.
«Intr’adevăr, cum ar puteâ fi chezăşuită puterea legilor din întru, dacă voia şi puterea guvernului nu va fi mărginită şi răspunzătoare înaintea unei Adunări Obşteşti, care să facă şi să îmbunătăţească legile ţerii? Această Adunare nu va înfăţişă şi sprijini privilegiile şi interesele unei clase sau ale unei oaste ca în trecut, ci interesele obşteşti, compusă din persoane strâns legate cu interesele cele mari ale ţerii. Această Adunare va fî regulată astfel,
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
457
încât proprietatea, comerţul, capacitatea, ca în toate ţerile, să nu fie călcate de mulţimea numărului.
«Acestea sunt fundamentele, pe cari are a se înălţă edificiul fiinţei noastre politice, şi ca să la putem dobândi, urmează să ne îndatorim a ne asigură, noi alegătorii, prin înscris dela aleşii noştri, că vor exprimă în Divanul ad-hoc dorinţele noastre formulate în cele patru principii fundamentale, pe faţă, iar nu cu vot secret. Aceasta este singura măsură tare, ce ne poate chezăşui că aleşii deputaţi nu ne vor împinge în prăpastie în ziua cea ho-tărîtoare.
«Dacă avem deplină convingere şi încredere că viitorul ţerii stă în cele patru puncte fundamentale, că în ele se cuprinde vieaţa şi fericirea naţională, care din noi, cu inima curată şi cu cuget sincer, n’ar voi să subscrie actul de îndatorire şi n’ar voi să-şi mărturisească in public a sa curăţenie, declarând şi sprijinind pe faţă în Divan dorinţele Românilor?
«Numai cei cu cugete ascunse şi rele sar feri de o asemenea îndatorire de subscriere, de care să fugim; asemenea să fugim şi de aceia, cari în trecut ne-au înşelat pe noi şi pe ţară, şi cari acum poate se vor încercă a ne amăgi prin vorbe bune, sub masca patriotismului, prefăcându-se că îmbrăţişează principiile noastre politice.
«Aşă dar oricine va făgădui că va declară şi va sprijini în Divanul ad-hoc acele patru principii politice şi nu va primi a subscrie această declarare, legându-se prin înscris, să ne temem că sub masca de patriotism ar zăceâ o urîtă cugetare.
«Români! fiţi bărbaţi, fiţi cu luare aminte. Se apropie acum minutul cel aducător de bine sau de rău, minutul zilei celei însemnate, care ne va atrage respectul şi marea preţuire a Europei civilizate, sau dispreţul lor cu ruşinea noastră. Dacă nu vom arătă acum, că am meritat simpatia Europei, vom fi părăsiţi şi uitaţi de dânsa; şi prin urmare pieirea, o pieire tristă, dar dreaptă, va fi partea noastră în viitor!...
«Noi ne vom coborî în morminte şi sufletele noastre ca criminale vor căută să se ascundă dinaintea sufletelor marilor strămoşi ai noştri,' cari ne-au lăsat în testament, scris cu sânge preţios, dreptul de a hotărî noi despre binele ţerii; iar urmaşii, nepoţii noştri se vor feri de vederea mormintelor noastre, ca să ne cruţe de ostenelile lor!
«Români! Deviza noastră să fie: multă energie însoţită de multă înţelepciune.
«Preşedinte: C. Creţulesou.
«Vicepreşedinte: A. Golescu.
«Membri: Gr. Ghica, A. Isvoranu, G. Costaforu, C. Butculescu, A. Orescu, N. Nenovici, N. Christu, Chr. Polichroniadi, D. Culoglu, N. N. PAcleanu, G. Racoviţă, I. I. Filipcscu, I. Bălăceanu, I. Penescu, E. Pred eseu, G. Joranu, P. I. Cernătescu.»
www.digibuc.ro
458
DIMITRIE A. 8TURDZA
Unioniştii din Bucureşti au îmmânat în 20 Martie Comisarilor Eu-ropeani în Principate adresa următoare :
«Populaţiunile în mijlocul cărora aţi sosit se felicită de a puteă salută în D-Voastre o nouă eră de pace şi de prosperitate. De aceste bunuri atât de scumpe Principatele nu s’au putut bucură niciodată nici măcar douăzeci de ani consecutivi; dar luptând în contra veacurilor de suferinţe, ele au putut câştigă tăria de credinţă într’un viitor mai bun.
«Dea Dumnezeu ca să fi sosit acum acel viitor de atâta vreme dorit, în sânul căruia ne introduc astăzi inteligenţa înaltă şi vederile superioare ale Reprezentanţilor Europeani.
«Noi Românii celor două Principate ne-am legat de vreo 400 de ani destinele noastre de cele ale Imperiului Otoman ; această legătură am stabilit-o pe capitulaţiunile încheiate cu Sultanii Baiazid Iilderim, Mahomed II şi Selim I de glorioasă amintire.
«Schimbările vremurilor n’au desfiinţat cu totul condiţiunile existenţei noastre politice, ci au împiedecat desvoltarea lor naturală.
«Câtă vreme în această perioadă de timp, popoare odinioară puternice şi renumite au fost şterse din rândul naţiunilor, Românii n'au putut nici ei decât cu mare greutate şă-şi păstreze existenţa lor primitivă.
«Dacă prezenţa voastră între noi însemnează primul ceas când ne este permis a ne gândi la progres, dacă putem astăzi da curs liber aspiraţiunilor pe cari vremea le-a copt, dar în acelaş timp le-a dat înapoi în noi înşine, declarăm aci în conştiinţa noastră înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, că Unirea Principatelor sub un guvern unic este cea dintâi nevoie şi cea mai arzătoare dorinţă a României.
«Unirea a fost totdeauna tendinţa necesară vieţii celor două Principate; istoria noastră o arată îndeajuns. Deci noi o considerăm ca cea mai înaltă şi cea mai legitimă rescumpărare a lungilor suferinţe, în contra cărora populaţiunile acestea luptă din timpuri imemorabile şi ca o soluţiune politică şi socială reclamată de epoca noastră.
«Atâta timp cât fiecare din ele au avut câte un guvern separat, Principatele Române au rămas uitate, în sânul asupririi lor, de lumea europeană: lăcaşuri veşnice de intrigi şi desbinări, de certuri şi de conflicte grave, ele au plătit tributul sângelui şi al lacrămilor lor pentru aceste zile nefaste. Nenorocirile şi mizeria în care le vedeţi sunt dovezi triste despre aceasta, dar vieaţa ce o mai simt în ele, plină de putere, este însuş elementul viitorului lor. Unite într’un singur stat, ele îndrăznesc să se pună în serviciul intereselor generale.
«Să facă numai Europa din aceste populaţiuni o singură naţiune sub garanţia ei, şi neghina nu va mai creşte în câmpiile roditoare ale Dunărei, pen-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
459
tru a înnăbuşi germenii păcii şi ai civilizaţiunei. Vecinii noştri vor fi pentru totdeauna asiguraţi din partea noastră de o pace dreaptă.
«Nu vom mai trăi pentru a le otrăvi relaţiunile lor exterioare, nici pentru a le aduce pericole; mai mult asiguraţi prin stabilitatea lucrurilor, uniţi prin conştiinţa adevăratelor noastre interese, vom puteă să ne desvoltăm activitatea noastră în bine, ca şi celelalte naţiuni şi vom binecuvânta acest secol de civilizaţie, care ne-a adus pacea şi prosperitatea, cu ardoarea ce o poate inspiră unui popor ca noi o singură privire aruncată în trecut.
«Dreptatea şi înţelepciunea timpului în care trăim ne spun îndeajuns că era inaugurată prin prezenţa voastră în mijlocul nostru va fi cea mai mare epocă a istoriei noastre. La începutul acestei epoce, Ia care am aspirat cu atâta ardoare, soarta ne-a dat putere să putem lăsă posterităţii o meritorie scumpă, alăturea de numele glorioşilor voştri Suverani şi de acele ale iluştrilor Plenipotenţiari ai Congresului din Paris.
«Europa întreagă va şti dela voi, că pe ţărmurii Dunărei Orientale există un popor de patru milioane, demn de o soartă mai bună.
«Ea va şti că acest popor este unit înaintea lui Dumnezeu prin una şi aceeaş credinţă, în istorie prin cultul originei şi al tradiţiunilor sale, în prezent prin tot ce caracterizează înrudirile aceleiaş rasse.
«Bine fie cuvântat geniul păcii şi al dreptăţii, care a inspirat Congresul din Paris în idea Unirei Principatelor Române.
«Aci noi invocăm sprijinul înaltelor Puteri contractante, ca să protejeze «Unirea celor două Principate.»
Această adresă a Unioniştilor din Bucureşti a fost completată prin o explicaţiune ulterioară, înaintată Comisarilor Europeani în aceeaş zi de 20 Martie :
«In lupta lor seculară împotriva relelor nesfârşite, sub povara cărora ar fi perit fără sprijinul Europei, Principatele Moldo-Valahe n'au pierdut niciodată speranţa într’un viitor mai bun.
«Ele au aşteptat dela Europa civilizată întreg binele ce le lipsiâ şi această speranţă, atâta vreme amăgită, a reînviat din nou în inimile Românilor, de când Congresul din Paris şi Tratatul ce i-a urmat au deschis o nouă eră Principatelor, asigurându-le sub suzeranitatea înaltei Porţi o existenţă politică întemeiată pe vechile lor drepturi şi potrivită cu dorinţele naţiunii.
«Astăzi geloşi de a ne asociâ în unanimitate la opera Puterilor Apusene şi la vederile generoase şi înţelepte ale celorlalte Puteri semnatare ale Tratatului din Paris, declarăm aci în conştiinţa noastră, înaintea tribunalului Europei, că cea dintâi şi cea mai arzătoare dorinţă a noastră este Unirea Principatelor intr’un singur stat omogen, propusă în sânul Congresului.
www.digibuc.ro
DIMITRIE A. STURDZA
460
«Mai declarăm că această Unire a fost în toate timpurile tendinţa necesară şi condiţiunea de vieaţă a celor două Principate, că ea a fost consacrată şi recunoscută chiar prin articolul 371 al Regulamentului Organic al Valahiei şi 425 al Moldovei, cari spun: «Originea, religiunea, moravurile şi identitatea «limbei locuitorilor Principatelor, cum şi nevoia lor mutuală, cuprind din «principiu elementele unei Uniri intime, care a fost împiedicată şi întârziată «de împrejurări fortuite şi secundare.»
«Prin urmare, luând de bază învăţăturile trecutului şi apreciind după adevărata lor valoare vederile atât de înţelepte şi generoase emise de Plenipotenţiarii Congresului din Paris, noi cerem astăzi Europei această Unire, ca o răscumpărare legitimă a lungilor noastre suferinţe şi ca singura soluţiune posibilă, reclamată de necesitatea politică şi potrivită cu dorinţele populaţiu-nilor din Moldo-Valahia.»
Comitetul Central al Unirei din Bucureşti a intrat imediat în comunicare cu Comitetul Central al Unirei din Iaşi prin următoarea adresă din 28 Martie :
«Domnilor şi iubiţi ai noştri compatrioţi!
«Noi am salutat programul politic al Moldaviei despre dorinţele Românilor cu urări de fericire pentru viitorul Patriei noastre comune. El s’a cetit şi s’a repetat în adunările noastre în auzul publicului, care l-a primit cu cele mai vii aclamaţii de entuziasm şi cu săltări de bucurie. La noi, ca şi la Dumneavoastră, Domnilor, se fac pregătiri. însufleţiţi de acelaş spirit, mai mulţi patrioţi zeloşi, bărbaţi înfocaţi pentru binele comun, au luat iniţiativa făcând cele dintâi păsuri ca să lumineze massele asupra înaltei misiuni, care le aşteaptă, şi să dea spiritelor o direcţie dreaptă şi uniformă.
«Noi credem a împlini o datorie, alăturându-vă aci în copie programul nostru, din 3 Martie curent, în care, după o îndelungă şi matură de'sbatere, s’au expus bazele fundamentale ale viitoarei noastre organizări politice şi sociale,—şi a căreia redacţie definitivă s’a adoptat în unanimitate şi s’a sancţionat prin iscăliturile unui însemnat număr de Români din toate clasele societăţii noastre.
«Idea principală, idea care predomină într’una şi care ne însufleţeşte pe toţi, este aceea a Unirei cu fraţii noştri de peste Miloov; căci este timpul să ne întindem mâna unul altuia, şi să conlucrăm împreună cu toate puterile noastre unite pentru regeneraţia Patriei noastre comune. Spre acest sfârşit am dorit, Domnilor, a ne pune în comunicaţie directă cu comitetul Dumneavoastră, ca să putem păşi în conformitate, pe acelaş drum, şi să nu ne rătăcim, depărtându-ne unii de alţii pe căi diferite.
«întemeiaţi pe fraterna unanimitate ce există între noi, ne place a crede
www.digibuc.ro

DlVANtJRILE ÂD-ttOC DIK ÎAŞÎ $1 ÎJUCUkEŞTl, III.
461
că fraţii noştri Moldoveni vor adoptă şi înşile, în programul Dumnealor, mandatul imperativ ce-1 socotim de cea mai mare importanţă pentru Deputaţii Divanelor ad-hoc, cărora este a li se încredinţâ soarta naţiei întregi.
«Suntem convinşi, Domnilor, că vă veţi sili a insuflă connaţionalilor noştri de acolo această măsură de asigurare, crezând că ea poate fi, la întâmplare, singurul scut ce ne mai rămâne pentru mântuirea drepturilor noastre.
«Asemenea socotim că ar fi de dorit a vă uni cu noi şi asupra chestiei Prinţului străin, considerând importanţa acestui principiu în împrejurările noastre de astăzi.
«Ne apropiem, Domnilor, de momentul suprem care va decide despre existenţa noastră politică şi despre viitorul copiilor noştri.
«Soarta noastră este unică şi fără antecedente în analele diplomatice ale Europei. Naţiile cele mai poleite, cele mai puternice din lume, ne-au trimis din sânul lor bărbaţi luminaţi şi plini de înţelepciune, ca să ne dea, în numele civilizaţiei moderne, mijloace pentru renaşterea noastră politică. Ei au să ne întrebe: cari sunt nevoile? cari sunt dorinţele noastre? Toate spiritele serioase, toate guvernele şi popoarele Europei, Occidentul şi Orientul şi-au aţintit privirile asupra noastră şi sunt în aşteptare să audă: cari vor fi cele dintâi graiuri ale acestui popor, ce se deşteaptă din letargia în care a zăcut până astăzi.
«Când odată vom expune cu unanimitate, în faţa Europei, dorinţele noastre, în toată demnitatea unei naţii, atunci vom aşteptă în pace şi liniştiţi aceea ce areopagul ei va hotărî despre soarta noastră. Până atunci, deviza noastră va fi: curaj, linişte şi frăţie între noi.
«Primiţi, Domnilor, încredinţări de cea mai adâncă stimă şi consideraţie din parte-ne.»
(Subscr.) Prezidentul Comitetului Unirei, Constantin A. Crezzulescu; Viceprezident, Aleou Golescu. Membri: P. I. Cernătescu, G. Costaforu, Ioan Bălăceanu, E Predescu, Joranu, Al. Orescu, Nicolae Hristu, Ch. Polihroniad, D. Culoglu, 8. Penescu, N. NenAovici, I. I. Philippescu, C. Racoviţă.
Corniţele Walewski trimite în 21 Martie la Bucureşti Baronului de Talleyrand-Perigord, membru al Comisiunii Europeane, instrucţiunile Guvernului Franciei, expuindu-i gruparea Puterilor semnatare Tratatului de Paris în Gestiunea evacuării şi în aceea a Unirei Principatelor.
«Am primit depeşa telegrafică ce mi-aţi făcut onoarea a-mi trimite pentru a-mi anunţă sosirea D-voastre în Bucureşti.
«Aflu din altă parte că şi colegii D-voastre nu vor întârziă să sosească
www.digibuc.ro
46â
DlMlfRip A. SÎURD2A
acolo şi informaţiunile ce-mi vin din Viena ne autorizează să credem că evacuarea Principatelor se apropie.
«Ne apropiem de momentul când Gomisiunea va puteâ să-şi împlinească, fără mai multă întârziere, sarcina ce i s’a încredinţat.
«Cu această ocazie cred folositor a vă împărtăşi informaţiunile ce posedăm asupra dispoziţiunilor Curţilor semnatare Tratatului din Paris, şi de cari se vor inspiră fără îndoeală Comisarii lor respectivi, pentru ca să puteţi să vă regulaţi purtarea în raporturile ce veţi aveâ a întreţineâ cu ei.
«Cunoaşteţi punctul de vedere în care a crezut să se pună Austria în cestiunea Principatelor. Sub influinţa preocupărilor născute din starea sa interioară, Puterea aceasta s’a arătat în mod constant hotărîtă să se opună combinaţiilor ce, după noi, sunt indispensabile să prevaleze, dacă vrem să realizăm în mod sincer scopul ce ne propunem. Observaţiile ce le-am supus aprecierii sale nu i-au modificat modul de a vedeâ şi ea stărueşte într’însul — şi este bine să o ştiţi — cu o energie pe care probabil o veţi regăsi în atitudinea succesorului d-lui de Koller.
«După ce prin organul Plenipotenţiarilor ei în Congresul din Paris a ţinut un limbagiu identic cu al nostru, Cabinetul Angliei a părut că se apropie de Austria; dar astăzi, mai bine luminat, pare a fi revenit să creadă că va fi în acelaş timp cuminte şi drept să se iea în consideraţiune, înainte de toate, dorinţele populaţiunilor.
«Guvernul Imperial n’a primit niciodată altfel rolul ce i s’a rezervat, şi dacă Sir Henry Bulwer rămâne interpretul credincios al sentimentelor guvernului său, vă veţi puteâ uşor înţelege cu el în orice ocazie.
«Ştiţi că Poarta vede în Unirea Principatelor Dunărene un pericol serios pentru autoritatea ei—confundând împrejurări fără analogie între ele şi cari, apreciate bine, demonstrează dimpotrivă că această măsură, departe de a se întoarce în detrimentul Turciei, va fi o garanţie pentru siguranţa ei.— Ea a primit cu bunăvoinţă observaţiunile, ce căutau să producă în Constan-tinopole neliniştiri închipuite. Cu toate acestea părerea ei definitivă va depinde—ne place a crede—de împrejurările ulterioare, dar cred dealtfel, că Comisarul ei se va abţineâ de orice încercare ce nu va fi autorizată de instrucţiunile generale pregătite de Congres. Dacă va lucră altfel, veţi trebui să-i faceţi observaţii şi la nevoie să interveniţi în înţelegere cu colegii D-voastre.
«Comunicările ce am schimbat cu Curţile din Turin, Berlin şi Petersburg dela încheierea păcii ne fac să credem că ele împărtăşesc vederile noastre şi am tot dreptul să cred că delegaţii lor vor fi investiţi cu instrucţiuni analoge cu cele ce am onoare a vă adresă D-voastre. Prin urmare îi veţi găsi dispuşi să se înţeleagă cu D-voastră în toate privinţele. Nu putem crede că această înţelegere ar puteâ deveni în sânul Comisiunei un izvor
www.digibuc.ro
MVaNURILE Ab-ttOC DIN IA$I Şl RtJCORfeŞÎÎ, lll.
463
de conflicte, cari ar împiedecai realizarea operei ce i s’a încredinţat; noi sperăm din contră, că majoritatea va privi cestiunile importante ce sunt supuse cercetării lor, în sensul prevederilor noastre. Trebue în orice caz să mănţinem acest acord şi D-voastră vă veţi da toată grija, pentru a fi în măsură să preveniţi orice hotărîre, care nu va fi în conformitate cu actele Congresului din Paris sau cu nevoile adevărate ale Principatelor.
«Precum vedeţi, suntem aproape fixaţi asupra dispoziţiunilor adevărate ale Puterilor reprezentate în Comisiunea din care faceţi parte şi indicaţiu-nile ce vă dăm vă vor pune în putinţa de a judecă în ce măsură vă va conveni să strângeţi raporturile D-voastre cu fiecare din colegii D-voastre. De altfel nu trebue să uitaţi în nici o împrejurare, că Guvernul Imperial înţelege să rămână credincios deciziunilor semnatarilor păcii, căutând înainte de toate să împace drepturile de suzeranitate ale Sultanului cu o reconstituire dreaptă a Provinciilor Dunărene. Totul ne dovedeşte că Moldo-Valahii, dându-şi seama exact de interesele lor comune, doresc cu tărie să se con-stitue într'un singur Principat. In această convingere şi în scop de a dovedi ferma noastră intenţiune de a cântări cu grijă dorinţele populaţiunilor, aşâ cum a voit Congresul, când ahotărîtca ele să fie consultate, noi nu ne-am sfiit niciodată să ne afirmăm sus şi tare părerea asupra acestei cestiuni. Avem motiv a crede că majoritatea din cele două provincii, luminate de experienţele în zadar reînnoite, va primi cu aclamaţiuni alegerea unui Principe străin, dar această eventualitate, putând fi privită la Constantinopole, într'o anumită măsură, ca o deviaţiune cu un caracter nou, vă veţi abţineâ de a încurajâ încercările ce sar puteâ face în acest scop, observând celor ce le-ar face că ar aveâ de efect, în acest moment, să îmmulţească rezistenţele ce întâmpină încă reformele administrative.
«De altfel în toate ipotezele este un punct ce nu trebue să-l pierdeţi din vedere şi care formează obiectul principal al misiunii date Comisarilor tuturor Puterilor: nevoia de a veghiă asupra exprimării libere a dorinţelor populaţiunilor, prin organul Divanurilor ad-hoc, fără a le fi permis a aduce atingere drepturilor Porţii; şi eu vă recomand să priveghiaţi ca in-tenţiunile Congresului în această privinţă să fie împlinite cu sinceritate.»
Situaţiunea din Moldova se încurcă tot mai mult prin atitudinea ostilă Unirei a Caimacamului Vogoride, căruia i s’a impus o linie de purtare, care nu-i lasă altă alternativă decât, sau să lucreze la falsificarea dorinţelor populaţiunii, sau să-şi atragă disgraţia înaltei Porţi.
Consulul Place arată Comitelui Walewski amănuntele acestei situaţiuni deplorabile, în care din nou se vede amestecat d-1 Fo-tiade, ca agent al Porţii, în două rapoarte succesive.
www.digibuc.ro
464
biMrtRIE A. STORCEA
Raportul din 25 Martie arată cari sunt oamenii cari încurcă viitorul Moldovei.
«Am primit depeşa E. V. şi am întrebuinţat-o, după cum aţi dorit.
«Am cetit de asemenea interpretările ce aţi propus asupra unor anumite dispoziţii ale Fermanului de convocare. Ele nu pot aveâ decât urmări bune şi nu mă îndoesc că au fost primite. Dar ar fi foarte folositor ca să fie comunicate oficial Caimacamului sau de către Poartă sau de către Comisiune, căci listele electorale se pregătesc în acest moment şi interpretările date trebue să aducă schimbări însemnate.
«înainte de a ne da seamă de faptele cari au urmat după numirea şi instalarea Prinţului Vogoride, am aşteptat ca situaţiunea să se clarifice, ca să-mi permită şi mie să o pricep mai bine.
«Astăzi sunt în măsură să dau E. V. informaţiuni depline.
«Din momentul în care telegraful a anunţat noului Caimacam alegerea ce a făcut Poarta, el a luat în mână frânele administraţiei, conform ordinului ce a primit. La început el s’a mărginit să-şi păstreze ministerul, aşâ cum erâ, lăsând a se înţelege că aşteaptă sosirea d-lui Fotiade, care aduceâ fer-manul de instalare şi care trebuiâ să-i aducă instrucţiuni definitive.
«Timp de opt zile, cât a durat această stare provizorie, Prinţul Vogoride, care simţiâ că numirea sa va excită în ţară o mare nemulţumire, a avut grija să păstreze o atitudine cât se poate de neutră şi s’a putut convinge că partizanii Unirei erau dispuşi să se apropie şi de el şi de Poartă, dacă promisiunile de nepărtinire erau sincere.
«Spiritele erau foarte bine dispuse, când din nenorocire sosi d-1 Fotiade. Chiar în seara sosirii sale am avut ocazia să văd pe acest funcţionar, cu care am întreţinut, potrivit cu recomandaţiunile E. V., relaţiuni excelente. Dar din primul moment m’am putut convinge că Poarta a făcut o greşeală, încredinţând d-lui Fotiade această misiune.
«Cu toată promisiunea ce vi s’a dat la Constantinopole, că scrisoarea vizi-rială adresată Caimacamului erâ în adevăr expresiunea purtării ce i se indică, erâ posibil să i se fi dat d-lui Fotiade instrucţiuni confidenţiale. Nu mi-a fost greu să mă conving de existenţa lor. Nu numai m’am mirat văzând că Guvernul Otoman persistă, şi cu această ocazie, pe calea ce o adoptase cu d-1 Balş; dar că înalta Poartă este împinsă pe această cale prin antecedente şi mai ales prin informaţiunile neexacte ce i se dau asupra adevăratei situaţiuni a ţerii.
«D-1 Fotiade nu m’a lăsat în necunoştinţă, că aduceâ Prinţului Vogoride ordinul formal de a păstră ministerul d-lui Balş şi de a întrebuinţa aceleaşi mijloace pentru combaterea Unirei.
www.digibuc.ro
btTAtfttRlLâ AD-fiOC DIN IAŞt ŞI -BUCUREŞTI, tlt.
465
«L-am rugat pe d-1 Fotiade, ca înainte de a luă. măsurile ale căror urmări dezastre»ase le prevedeam, să binevoească să aştepte câtevâ zile pentru a studiă el insuş spiritele şi a-şi da seamă de ce aveă să facă.
«El a consimţit, dar cu toate acestea, vechea stare de lucruri a fost măn-ţinută, afară de faptul că d-1 Neculae Cantacuzino a trecut dela Interne la Justiţie şi d-1 Costin Catargi dela Justiţie la Interne.
«In scop de a face pe E. V. să înţeleagă mai bine semnificarea acestor necontenite schimbări, destul de neexplicabile la prima vedere, este nevoie să intru în oarecari amănunte.
«In Decemvrie trecut, când a avut loc remanierea ministerială, despre care am avut onoare a vă întreţineâ mai nainte, d-1 Teodor Balş, influinţat în toată această afacere de către d-1 GOdel, Agentul Austriac, a întrebat categoric pe d-1 Neculae Cantacuzino, numit Ministru de Interne — dacă iea asupra sa răspunderea de a conduce alegerile viitoare, astfel încât să nu lase să intre în Divanul ad-hoc decât oameni duşmani Unirei. — D-1 Cantacuzino răspunse că este gata să lucreze în acest scop, dar că nu puteâ să iea asupra sa obligaţiunea de a reuşi. La aceasta d-1 Balş a observat că d-1 Istrati şi-ar luă această obligaţiune formală, cu condiţiunea să fie lăsat să facă ce va voi, în special întru cât priveşte numirea prefecţilor şi subprefecţilor. Astfel, cu consimţământul d-lui Cantacuzino, d-1 Istrati, numit Ministru Lucrărilor publice, a fost însărcinat cu întocmirea listelor electorale. Atunci am văzut o nouă Schimbare între funcţionarii civili, d-1 Cantacuzino mărginind u-se numai a-şi pune semnătura pe toate numirile de prefecţi făcute de d-1 Istrati.
«Se pare fără îndoeală, că ar fi fost mai natural să se dea d-lui Istrati portofoliul Internelor şi aceasta eră şi părerea Agentului Austriac. Dar acest minister, care aduce totodată şi preşedinţia Consiliului, a fost totdeauna ocupat de un boier de primul rang, şi deoarece d-1 Istrati nu eră boier de primul rang, d-1 Balş n’a îndrăznit să înfrunte mai departe indignarea publică dejâ destul de aţâţată şi l-a mănţinut la ministerul cel mai puţin important, care nu aduceâ nici un rău operei sale oculte.
«In ultimele săptămâni ale vieţii sale, d-1 Balş a căpătat dovada că încercările d-lui Istrati nu au izbutit în contra simţimântului general favorabil Unirei. El şi-a arătat neîncrederea şi aceasta a adus retragerea acestui din urmă, care şi-a dat demisia puţine zile înainte de moartea Caimacamului.
«In faptele ce v’am expus se găseşte explicarea Ministerului actual al Prinţului Vogoride.
«D-1 Fotiade a sosit aci cu ordinul de a nu face nici o schimbare în compunerea Cabinetului şi de a stărui mai mult ca oricând în politica finti-unionistă.
«Sunt absolut sigur de ceeace afirm aci.
Analele A. J2.—Tom. XXXIII.—Memoriile Seoţ. Istorice.	8 0
www.digibuc.ro
466
bIMITBIfe A. SttJfcfcZA
«Un singur ministru şi-a dat dimisiunea: Secretarul de stat d-1 Alexandru Sturdza. Ceilalţi au rămas. Dacă n’ar fi voit să agraveze situaţia, ar fi fost mai natural să-i mănţie în posturile lor. Dar am văzut că s’a făcut o schimbare între d-1 Cantacuzino şi d-1 Catargiu. A trebuit să mă asigur de o schimbare, despre care am fost prevenit înainte de a se face, şi ştiu în modul cel mai sigur că într’o întrunire la d-1 Catargiu, la care au asistat şi d-nii Fotiade, Gftdel, Istrati şi Cantacuzino, acest din urmă întrebat fiind, dacă este sigur că va face alegerile în sens antiunionist, a răspuns, ca şi d-lui Balş, că nu poate luă răspunderea acestor alegeri. Atunci d-1 Catargiu a observat că el îşi iea sarcina şi că răspunde de toate. In urma acestei obligaţiuni formale, el a fost numit Ministru de. Interne. Numirea lui nu datează decât de câtevâ zile şi dejâ toţi prefecţii au primit invitarea să vie în grabă la Iaşi, unde noul lor şef are de gând să le dea verbal un cuvânt de ordine, care să nu lase urme.
«Duminica trecută, într’o ocazie solemnă, când d-1 Catargiu a primit vizita in corpoare a funcţionarilor săi, între cari se găsiâ Colonelul jandarmilor, iată ce vorbe le-a spus : «Voiu sdrobi, voiu fărâmă Partidul Unionist şi dacă un singur membru al lui va fi ales în Divan, primesc să-mi tundeţi musteţile». Acesta e procedeul obicinuit în ţară: ameninţările. Astfel sistemul ce au de gând să întrebuinţeze este stabilit în mod precis.
«Puteţi dar apreciâ buna credinţă a d-lui Fotiade faţă de D-voastră şi sinceritatea promisiunilor de nepărtinire ce vi s’au făcut în Constantinopole. Cu toate acestea alegerea d-lui Cantacuzino şi Catargiu pentru a purtă cruciada în contra ideii naţionale nu este nici fericită, nici onorabilă. Niciodată doi oameni n’au provocat o reprobare mai generală într’o ţară, unde sunt cu toate acestea destule motive ca oamenii să fie indulgenţi. Este un dispreţ, o indignare de care nimic nu poate da o idee. V’am făcut cunoscut pe d-1 Cantacuzino în depeşele anterioare şi Poarta v’a lăsat să speraţi că va fi invitat să se retragă; noi însă vedem ce se întâmplă; el a fost pus la departamentul, unde-i este mai uşor să-şi urmeze obiceiurile cele rele. Când i-am vorbit d-lui Fotiade de retragerea lui, mi-a răspuns că nu este necesară, căci nu există o condamnare judecătorească contra lui.
«Ceeace însă este mai straniu în noua situaţie a d-lui Cantacuzino, este că el a adresat fostului Caimacam petiţia defăimătoare, în urma căreia Divanul Domnesc a fost nevoit să se retragă; şi că el, insultătorul Magistraturei celei mai înalte a ţerii, este astăzi Ministru de Justiţie.
«Ce cugetă Guvernul Otoman despre această combinaţie?
«In cât priveşte pe d-1 Costin Catargi, care a fost la Departamentul Justiţiei, n’am de spus decât o vorbă: el este pus de către opinia publică pe un grad şi mai înalt decât Nec. Cantacuzino.
www.digibuc.ro
DlVANURlLE AD-SOC DIN IAŞI Şt BUCUREŞTI, tlt.
467
«Ceeace mă izbeşte mai mult din toate cele ce se petrece de mai bine de un an în Moldova, este orbirea neexplicabilă a înaltei Porţi.
«Când idea Unirei teritoriale şi administrative a Principatelor a fost pentru întâia oară pusă în discuţie, a deşteptat un mare entuziasm între cei mai mulţi şi mirare într’un anumit număr de oameni. Atunci eră o mişcare uşor de condus. In loc de a-şi luă această sarcină, Poarta se declară dela început în contra Unirei. Aveâ dreptul, fără îndoeală. Dar dacă ar fi ştiut să profite de simpatiile ce le aveâ în ţară, nu i-ar fi fost greu să conducă spiritele. Departe de a se apropiâ de Francia, care sa arătat în toate împrejurările cea mai credincioasă dintre aliaţii ei, după cum e şi cea mai veche, Turcia şi-a legat deodată interesele de Austria, care niciodată n’a căutat decât să profite de încurcăturile ei.
«Din acest moment cestiunea Principatelor' a luat o schimbare cu totul neaşteptată. Atunci am văzut pe Agenţii Austriaci încercând să compromită tot mai mult Turcia faţă de populaţiuni. Ei sau purtat cu atâta brutalitate, încât şi-au ajuns numai decât scopul. In vreme ce sfătuiau înalta Poartă să îmmulţească Fermanurile şi Scrisorile Viziriale, cari sunt vătămătoare pentru amorul propriu naţional, când nu sunt indispensabile, Agenţii Austriaci puneau încetul cu încetul mâna pe administraţia ţerii, se amestecau în toate afacerile şi-şi luau ca sarcină să facă şi mai aspre urmările ocupaţiunei.
«Astfel populaţiunile au început să fie neîncrezătoare şi încetul pe încetul s’a văzut micşurându-se simpatiile faţă de Poartă.
«Austriacii, în loc să înţeleagă, că urile ce le deşteptau se îndreptau împotriva lor, s'au silit să convingă înalta Poartă prin informaţiuni neexacte, că împotrivă acesteia se ridicau nemulţumirile. Astfel s’au înăsprit tot mai mult raporturile între Guvernul Otoman şi Principatul Moldovei. Pentrii a reuşi, au prezintat partidul unionist ca duşman sistematic al Turciei, ca ne visând altcevâ decât ca ţara să fie independentă. Poate au fost îndemnaţi să dicteze d-lui Balş acea purtare nesocotită, care a compromis totul, căci cu cât mai mult s’au declarat ei în contra Unirei, cu atâta idea aceasta a progresat.
«Acesta este adevărul asupra situaţiei. In cât priveşte antipatia faţă de Poartă, ea nu există. Cei ce o semnalează sau cari vorbesc de proiectul de separare, se înşeală sau voesc să înşelq.
«I-ar fi fost uşor Porţii să cunoască starea lucrurilor, dacă, în loc de a se încrede în rapoartele- agenţilor străini, interesaţi să o inducă în eroare, ar fi trimis aci oameni siguri, observatori nepărtinitori şi cari să-i fie devotaţi.
«Dacă Kabuli-Efendi şi d-1 Fotiade sunt de bună credinţă, vor spune cât au fost de izbiţi de aspectul Moldovei. In această ţară, unde li s’a anunţat
www.digibuc.ro
468
DIM1TRIE A. STtJRDZA
spirite în turburare, proiecte de revoluţie în contra Turciei, n’au găsit decât oameni liniştiţi, n’au auzit nici un cuvânt ostil în contra Porţii. Fără în-doeală au trebuit să fie izbiţi de nemulţumirea generală ce domneşte în contra Austriei, dar ei şi-o explică acum, după ce ştiu şi au văzut atitudinea agenţilor şi armatelor ei.
«Ceeace nu-i va fi izbit mai puţin este progresul ce a făcut idea Unirei, tocmai din cauza presiunii ce au încercat să exercite asupra ei. Când arătam d-lui Fotiade şi Caimacamului nedreptatea ce făceau Guvernului local şi Porţii, numind miniştri nişte persoane atât de desconsiderate, ei mi-au răspuns: Ce putem face? Aşâ vrea Poarta. Fără îndoeală noi vedem că tot ce este inteligent şi cinstit se ţine de partidul unionist şi că nouă nu ne rămân decât oameni pătaţi; dar Poarta a poruncit şi trebue să ne supunem.
«Este trist că Turcia, pentru care noi am făcut atâta, în loc să ne asculte, a preferat să stabilească între politica ei şi a Austriei o solidaritate, care nu poate aveâ decât cele mai rele urmări. A fost împinsă pe o cale, care-i poate fi fatală. Cu toate acestea îi rămâne încă o şansă favorabilă: Poarta trebue convinsă, dacă agenţii ei vor fi sinceri la reîntoarcere, că a fost înşelată într’un mod nedemn, şi că votul Divanurilor în favoarea Unirei este inevitabil. Aceasta este o dorinţă generală a populaţiunei, care va izbuti într’un mod sau într’altul. De ce dară Poarta ar lăsă să se proclame această Unire oarecum în contra sa? Astăzi mai are posibilitatea a face să se pronunţe pentru ea. E de ajuns să nu se mai arate contrarie. Cea mai mică concesiune din partea sa va fi primită cu entuziasm. Un cuvânt favorabil va întoarce speranţele în partea sa, căci acestea nu i-au fost niciodată ostile. Să dea ordin noului Caimacam să se despartă de miniştri cari îl compromit şi să-l invite să-şi aleagă alţii dintre oamenii cei mai nepărtinitori şi mai cinstiţi. Roadele ce ea va trage de aci nu vor întârziâ a-i dovedi, cari sunt adevăraţii ei amici şi cari adevăraţii inimici.»
Raportul din 31 Martie conţine organizarea manoperelor Guvernului Caimacamului Vogoride.
«Am primit depeşa ce E. V. mi-a făcut onoarea a-mi trimite şi m’am silit să mă pătrund de înţelesul instrucţiunilor ce le rezumaţi în aceste vorbe: «Rostirea în deplină libertate a dorinţelor populaţiunei; încredere fn !hotâ-«rîrile ulterioare ale Puterilor Garante.»
«Tocmai în vederea acestei libertăţi depline, Puterile au înţeles să asigure rostirea dorinţelor Moldo-Valahiei, şi în faţa încercărilor neîncetat reînnoite de a-i aduce vreo atingere, am adus mai de multe ori la cunoştinţa E. V. actele şi manoperele ultimei administraţii. Administraţia care a fost instalată acum pare dispusă să meargă pe aceeaş cale. Nu fiindcă n’aş crede
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
469
că Prinţul Vogoride are dispoziţiuni cu mult mai nepărtinitoare decât predecesorul său, dar Poarta i-a impus un minister şi i-a tras o linie de purtare, ce nu-i lasă altă alternativă, decât sau să lucreze la falsificarea dorinţelor populaţiunii, sau să-şi atragă disgraţia.
«In scrisoarea mea către d-1 Thouvenel din 25 c., am expus situaţiunea noului Caimacam. îmi mai rămâne să dau seamă de anumite fapte îndeplinite în urmă şi de mijloacele la cari au recurs Puterile acelea, cari vreau să se opună Unirei.
«In primul loc guvernul refuză autorizaţiunea de a se publică ziare sau scrieri, în cari să fie discutate şi studiate cestiuni, asupra cărora ţara este chemată să delibereze şi Divanul ad-hoc să se pronunţe.
«Printr'o scrisoare din Septemvrie trecut, Fuad Paşa a suprimat legea presei şi a restabilit censura. Fără a cercetă ce eră esenţial în acest mod de procedare şi fără a discută dreptul de ingerinţă al Porţii, redactorii ziarelor «Zimbrul» şi «Steaua Dunărei» au decis să suspende vremelnic publicarea foilor lor. Astăzi, după cetirea Fermanului de convocare, ei au crezut că, apro-piindu-se alegerile generale, ar fi folositor să uzeze de dreptul ce le conferă legea de a-şi exprimă ideile lor şi de a le răspândi pentru a lumină pe alegători asupra alegerei candidaţilor şi asupra cestiunilor importante, pe cari mandatarii lor vor trebui să le cerceteze. Deci aceşti redactori s’au adresat guvernului, cerându-i să numească un censor, la a cărui cercetare au declarat că se vor supune, în conformitate cu scrisoarea lui Fuad Paşa. To-tuş, cu toată legalitatea acestei cereri, ea a fost respinsă.
«Pentru întâia oră se întâmplă ca într’o ţară oarecare, unde există censura, ea este refuzată scriitorilor cari se supun ei în scop de a publică un ziar sau o carte. Faptul este atât de anormal, încât am refuzat a-1 crede, până când nu mi l-a confirmat însuş Caimacamul. Şi ceeace face să iasă mai mult la vedere arbitrarul, este că s’au mărginit să facă oprirea numai verbal, refuzând să o formuleze în scris. Am recunoscut în aceasta modul lor obicinuit de procedare, adică de a face şi de a opri, dar fără a lăsă urme. De altfel măsura n’a fost luată de Caimacam, care are răspunderea. Ea a fost hotărîtă de Consiliul de miniştri, care este compus din aceiaşi oameni, pe cari i-a impus d-lui Balş Agentul Austriac, şi pe cari Poarta l-a silit pe Prinţul Vogoride să-i păstreze.
«Câtevâ împrejurări mai contribue la gravitatea refuzului. In Valahia apar cinci ziare, cari, după cum se vede din articolele lor, par a se bucură de o mare libertate şi e greu de explicat, de ce Moldova să nu poată aveă şi ea acelaş privilegiu. Această măsură ar fi cu atât mai dreaptă, cu cât separatiştii, profitând de tăcerea forţată a presei şi de imposibilitatea de a se face rectificări, se dedau la uneltiri foarte nesocotite. Astfel am în mână un
www.digibuc.ro
470
DIMITRIE A. STURDZA
pretins program, fără semnături, ce este atribuit în mod fals unioniştilor Valahi, şi în care se spune că Unirea va aveâ de rezultat împărţirea pământurilor şi introducerea catolicismului în locul ritului oriental. Aceste două puncte au de scop să depărteze spiritele dela idea Unirei şi în special clerul. S’a socotit cu drept cuvânt că apariţiunea acestui program va produce cea mai jignitoare impresie şi a fost trimis în toate mănăstirile cu gândul că, în lipsa oricărui mijloc de publicitate, va fi cu neputinţă de a fi desminţit.
«Iată o altă explicare a refuzului semnalat de guvern redactorilor ziarelor moldoveneşti. Dar mă întreb, dacă este autorizat să-şi îndeplinească în acest mod datoria de nepărtinire şi dacă se poate tolerâ ca el să continue a se opune publicării de ziare, cari, chiar fiiind censurate, ar aveâ putinţa cel puţin de a lumină populaţiunea.
«Un ziar Ovreesc, care, ce e drept, se arată foarte duşman Unirei, a obţinut autorizaţia de a apăreâ şi a ajuns la al 30-lea număr.
«In sfârşit în Iaşi se publică un ziar numit «Gazeta de Moldavia», care este organul oficial al Guvernului şi care în fiecare număr are articole în contra Unirei.
«Ar fi drept ca şi părerea cealaltă să aibă de asemenea dreptul de a fi auzită.	t
«Urmez acum a expune manoperele Guvernului.
«D-l Gostin Catargiu, Ministru de Interne, luându-şi obligaţiunea faţă de d-1 Fotiade, Agentul Porţii, să compună Divanul ad-hoc în aşâ fel, încât să respingă Unirea, a început să se servească de mijloacele ce-i oferă exerciţiul puterei, pentru a-şi ajunge scopul. Fermanul de convocare însărcinând pe ispravnici şi pe preşedinţii tribunalelor cu revizuirea listelor electorale, aceşti funcţionari au fost chemaţi în Iaşi pentru a primi dela Ministru instrucţiuni verbale.
«Am arătat altă dată că sub administraţia d-lui Balş aceşti diferiţi funcţionari au fost aleşi cu multă grijă în vederea alegerilor viitoare. D-l Catargi nu s’a crezut încă destul de sigur de ei şi a ţinut să-i dojănească pe fiecare în particular. Ştiu că le-a cerut promisiunea că vor uză de toată puterea lor pentru a combate candidaturile unioniste în judeţele lor respective. Unul dintre preşedinţi — cel din Galaţi—răspunse că, fiind partizan al Unirei, nu puteâ să-şi iea obligaţiunea decât de a rămâneâ neutru. Atunci d-l Catargi a insistat să-l facă să-şi dea demisiunea şi, fiind refuzat, a fost vorba câtevâ zile să-l distitue. Dar în sfârşit au revenit, de frică să nu se facă scandal.
«Dintre prefecţi cel din Botoşani, numit Gherghel, a destăinuit fapte foarte curioase: La sosirea lui în laşi, conform ordinului, Ministrul l-a îndemnat să meargă să facă, ca şi ceilalţi prefecţi, vizită Agentului Austriac, pentru a i se completă instrucţiunile. D-l Gherghel, care e bătrân, a ob-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
471
servat mai întâiu, că, un astfel de demers nu e potrivit cu vârsta sa, că i se pare ciudat să fie trimis să iea cuvântul de ordine dela Consulatul Austriac. Cu toate acestea, la stăruinţele repetate ale Ministrului, s'a decis să se ducă la Agent, care l-a îndemnat cu tărie să întrebuinţeze influenţa sa de prefect, pentru a împiedică mişcarea favorabilă Unirei, promiţându-i, dacă va reuşi în judeţul său, să fie recompensat de Austria şi de Turcia.
«Ceeacd spun aci despre un preşedinte şi un prefect ştiu că li s’a întâmplat tuturor celorlalţi.
«Doi ispravnici au sosit azi dimineaţă pentru a primi instrucţiuni.
«Formarea listelor electorale, care este încunjuratâ de un mare mister, va da deasemenea ocazie Ia abuzuri. Astfel în loc de a se lăsă ca listele să fie făcute în fiecare judeţ, cum ar fi mai natural, Ministrul, care nu are aceeaş încredere în toţi prefecţii, a dat ordin să i se trimită lui numele tuturor alegătorilor şi eligibililor, pentru a le supune el însuş unui control, şi dela Iaşi vor plecă listele pentru fiecare capitală.
«Cât pentru cler, deşi din Ferman rezultă că listele trebue întocmite de autoritatea bisericească, cum însă Mitropolitul este cunoscut cu simţiminte unioniste, Ministrul de Interne încearcă să împiedice pe cât este cu putinţă exerciţiul acestei însărcinări.
«Un act important, de pe care am reuşit să-mi procur o copie, a fost de ajuns pentru a-mi da idea de spiritul ce va prezidâ la redactarea acestor liste: este o listă provizorie, întocmită de un prefect şi în care sunt trecute numele tuturor indivizilor, cari pot fi alegători sau eligibili. In faţa fiecărui nume se află arătarea dispoziţiunilor sale unioniste sau separatiste. Pe lângă aceasta se mai indică ce şanse sau mijloace de influenţă există. In sfârşit lista aceasta se termină printr’o frază semnificativă: — «De privighitori «răspund dacă Departamentul Internelor va numi în aceste funcţiuni per-«soanele ce le voiu recomandă şi dacă alegerile vor fi amânate. Printre per-«soanele indicate în prezenta listă, şi cari au dreptul de a fi alese, mă oblig «a face să se aleagă acelea pe cari le va socoti potrivite Guvernul».
«Cred că e greu să fie cinevâ mai lămurit. Ştiu că acest document datează de câte vă săptămâni şi că a fost adresat Ministrului, când eră Caimacam d-1 Balş. Dar aceeaş operă ascunsă,* începută atunci, se continuă şi prefectul care a întocmit această listă este încă în funcţiune, căci nu se desparte cinevâ de funcţionari cari îşi înţeleg atât de bine misiunea ce li s’a dat.
«Alegerile la rândul lor sunt ameninţate de un alt pericol foarte serios; Guvernul are intenţia să facă a fi prezidate colegiile 'electorale, în momentul votărei, de către prefecţi.
www.digibuc.ro
472
DIMITRIE A. STURDZA
«Pentru a face să se înţeleagă care ar puteă fi acţiunea ispravnicilor la votare, e de ajuns să citez un singur fapt:
«Un fost prefect mi-a povestit că, prezidând o alegere comunală şi voind să împiedice pe un anumit individ de a fi ales primar, deschideâ el însuş buletinele, şi ori de câte ori vedea numele indivului în cestiune, cetiâ cu voce tare un alt nume, rupea buletinul şi-l aruncă în foc. Astfel ar fi deci rezultatul intervenţiunei prefecţilor în alegerile generale şi dacă modul votării şi al despoierei scrutinului nu va fi reglementat de instrucţiuni formale, este de temut că se vor face fraude şi abuzuri.
«In sfârşit îmi mai rămâne să expun o ultimă cestiune şi cea mai gravă: aceea a întrunirilor pregătitoare. Chiar înainte de publicarea Fermanului şi pentru a se pregăti să se apere în contra intervenţiei abuzive a Guvernului, parlizanii cei mai însemnaţi ai Unirei au luat obiceiul de a se adună, pentru a se înţelege în vederea alegerilor. Aceste adunări n’au dat ocazie niciodată nici celui mai mic sgomot şi de altfel persoanele cari le compun sunt prin caracterul, bogăţia şi însemnătatea poziţiei lor cei mai buni garanţi de mănţinerea ordinei. Cum s’a publicat Fermanul de convocare, li s’a părut cu tot dreptul că a venit momentul să dea mai multă tărie organizaţiei lor şi au ales 12 membri ca să formeze un Comitet Central, care a fost însărcinat să redacteze un program şi să se pună în legătură cu judeţele.
«Programul a fost întocmit şi am onoare a-1 trimite alăturat E. V. Fără a pretinde că nu păcătueşte în unele puncte, nu se poate să nu se recunoască perfecta lui moderaţiune şi să nu se dea dreptate spiritului conciliant şi cuminte care l-a dictat.
«Trimis în judeţe, acest program a dat loc să se formeze în fiecare judeţ un comitet, care s’a pus în legătură cu cel din Iaşi, în scop de a domni o înţelegere deplină în alegerea candidaţilor, în linia de purtare ce trebue să fie urmată şi în modul de propagare a ideilor de reorganizare.
«Toate acestea sunt legale şi chiar necesare pentru a introduce puţină metodă în marea operaţiune, la care este chemată această ţară pentru întâia oară. Mărturisesc chiar că dela început, când m’au consultat, am aprobat aceste comitete, căci am văzut în formarea lor cel mai bun mijloc de a mănţineâ puţină ordine în cele ce aveau să se întâmple şi de a astâmpără aprinderea anumitor spirite, totdeauna periculoase în astfel de momente, dacă sunt lăsate de capul lor. Astfel la Iaşi, alăturea de Comitetul Central, în care este reprezentată în majoritate clasa boierilor proprietari, s’a format un altul din alegători de clasa a cincea, a orăşenilor, care a adoptat programul Comitetului Central, faţă de care el nu este decât o sucursală.
«Guvernul, care a înţeles perfect importanţa acestor comitete şi care a văzut că partizanii Unirei, organizaţi astfel, nu vor lăsă ţara pradă arbitra-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
473
riului său, anunţă peste tot locul, că le va suprimă cu forţa. întâia oară, când Caimacamul mi-a spus această idee, i-am observat că într’un timp atât de solemn şi când ţara este chemată să se pronunţe asupra soartei sale, prin mijlocirea unui Divan general, este mai mult decât drept, este chiar o datorie pentre toţi cetăţenii, să se sfâtuească, să se înţeleagă, să se unească asupra alegerei oamenilor, cari au să primească mandatul sfânt de a exprimă dorinţele populaţiunei, şi că pentru a provocă această înţelegere, este indispensabil a formulă intr’un program principiile, intenţiunile, cu un cuvânt profesiunile de credinţă ce-i unesc pe unii cu alţii, pe cei ce împărtăşesc aceeaş părere. I-am adăugat pe lângă acestea, că regimul nelogic, căruia ţara a fost supusă atâta timp, nu mai are valoare, că Puterile garante au înţeles să se lase o deplină libertate exprimării dorinţelor, că datoria Guvernului este o nepărtinire absolută, cu singura misiune de a administrâ şi de a mănţineâ ordinea publică, şi că atâta timp cât această ordine nu este nici turburată, nîci ameninţată, Guvernul trebue să se abţină şi să îngădue. Prinţul Vogoride a părut că s’a convins de raţionamentul meu. Dar el este îndemnat de d-1 Catargiu, Ministrul său de Interne, căruia pasiunea politică şi dorinţa de a mulţumi Poarta îi turbură raţiunea. Acesta vrea să-şi creeze, pentru un caz eventual, titluri la Căimăcămia, care i-a scăpat cu ocazia morţii d-lui Balş, şi aş Ii foarte surprins dacă n’ar ajunge în curând la o extremitate oarecare.
«Din toate acestea se vede uşor cum va fi tratată în Moldova libertatea votului ce s’a căutat a se asigură celor două Principate. Pentru mine, după ce am studiat cu atenţiune faptele ce se petrec, actele Guvernului şi ţinta tendinţelor lui, nu am nici o îndoeală asupra planurilor Porţii. Ea a înţeles că în Valahia lupta în contra Unirei nu este posibilă, mai ales sub ochii Comisiunei Internaţionale, şi crezând că, dacă cel puţin un Divan ar emile un vot defavorabil, realizarea Unirei ar întâmpină mai multe piedici,—îşi îndreptează toate sforţările în Moldova, unde speră să obţină acest rezultat.
«Din ordinul ei Guvernul Moldovean se opune presei şi dreptului de întrunire. Funcţionarii, după exemplul miniştrilor lor, se servesc de minciuni şi de ameninţări pentru a înşelă şi a înspăimântă populaţiunea. Se întocmesc liste electorale necomplete, şi se pregătesc toate pentru a falsifică alegerile, cu gândul că se va puteâ influenţă în acelaş sens asupra spiritului Divanurilor.
«Pericolul este real şi iminent: un ofis al Caimacamului cu data de li/u Martie a remis d-lui Catargiu «administraţia ţerii» (textual): adecă soartea populaţiunei este încredinţată unui om, care nu se va da înapoi dinaintea nici unui mijloc pentru a-şi ajunge scopul, şi dacă acest om este mănţinut la putere, se va jucâ o comedie curioasă în faţa Europei.
www.digibuc.ro
474
D1MITBIE A. STORDZA
«Sunt obligat deasemenea să declar cu sinceritate că în prezenţa relei Voinţe de aci de a înlătură voinţa unei părţi a Puterilor, acţiunea Comisiunei, dacă aceasta va rămăneă în Bucureşti, va fî nesuficientă în Moldova. De altfel şi când prezint observaţiuni aci şi semnalez abuzurile de putem şi manoperele scandaloase, mi se insinuează că aceasta nu priveşte pe consulii din Iaşi şi ştiu că se pregătesc să conteste chiar Comisiunei dreptul de a con-trolâ ceeace ei numesc acte interne ale administraţiei. M’aş miră dacă n’ar merge până acolo, încât să provoace un conflict cu Comisiunea, căci se simţesc sprijiniţi de Austriaoi şi de Turci.»
Ca un nou avertisment, «Le Moniteur UniverseU publică o Corespondenţă din Iaşi din Sl Martie, care constată că Partidul anti-unionist se pregăteşte pentru a împiedică lihera rostire a dorinţelor populaţiunii moldovene, şi că uneltirile acestea găsesc un sprijin regretabil în parţialitatea Guvernului.
Vă anUnţ veşti triste în privinţa alegerilor ce se pregătesc. Partidul anti-unionist întrebuinţează toate mijloacele pentru a împiedecă exprimarea liberă a dorinţelor populaţiunii moldovene şi uneltirile lui găsesc un sprijin regretabil în parţialitatea Guvernului. Iată mijloacele prin cari se sileşte să ajungă acest scop. Toate publicaţiunile destinate a lămuri ţara, în ajunul alegerilor generale, asupra importantelor cestiuni cari au să fie supuse în curând delibera-ţiunilor sale, sunt riguros interzise. Ziarele considerate ca favorabile IJnirei nu pot obţineâ antorizaţiunea de a apăreâ, chiar dacă se supun prescripţiunilor censurei de curând restabilite, de vreme ce se lasă adversarilor cea mai deplină libertate de a-şi exprimă părerile lor. Adversarii profită de această tăcere impusă unioniştilor şi de imposibilitatea de a fî desminţiţi, întrebuinţând uneltiri de o rară neruşinare. Astfel într’un pretins program fără semnături, atribuit pe nedrept unioniştilor munteni, se spune că Unirea va aveâ de urmare împărţirea moşiilor şi introducerea catolicismului în locul ritului ortodox. Acestea sunt cele două cestiuni, cari trebue mai ales să depărteze spiritele dela idea Unirei şi în special clerul. S’a socotit bine, că publicarea acestui program va face cea mai deplorabilă impresie şi a fost expediat în toate mănăstirile cu gândul, că în lipsa oricărui mijloc de publicitate, va fi cu neputinţă să fie desminţit. Toată lumea de aci ştie că funcţionarii însărcinaţi cu revizuirea listelor electorale au fost, între altele, chemaţi la Iaşi şi nu au plecat de aci, până ce nu au promis că vor uzâ de întreaga lor putere pentru a combate candidaturile unioniste în judeţele lor respective. Se raportează chiar, că unul dintre aceşti prezidenţi, răspunzând că în calitate de partizan al Unirei nu poate să-şi iea alt angajament decât de a rămâneâ neutru,—s’a insistat să-l determine a-şi da demisia, şi faţă de refuzul său, a
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
475
fost vofba, timp de două, zile, să' fie destituit, dar s’a renunţat Ia aceasta, de frica să nu se facă scandal. E temere generală ca formarea listelor electorale să nu dea naştere la nouă abuzuri. Ministrul, în loc de a lăsă să se facă aceste liste în fiecare judeţ, ceeace pare cu mult mai natural, a dat ordin să i se trimită numele tuturor alegătorilor şi eligibililor, pentru ca el însuş să le controleze. Astfel din Iaşi vor plecă listele pentru fiecare capitală de judeţ. S’a mai svonit că guvernul are intenţia să pună pe prefecţi să prezideze colegiile electorale în momentul votării. In sfârşit, pentru a încoronâ această serie de măsuri, s’au trimis circulări tuturor prefecţilor, ordonându-le ca să împrăştie cu forţa armată, dacă va fi nevoie, comitetele ce s’au organizat în ţară şi au de scop să dea o organizare mai solidă şi mai practică ideii de Unire. Catargiu însuş a declarat: — «Am să vă satur de întruniri şi de asociaţii.»
Acest avertisment oficial eră foarte necesar, pentrucă acţiunea în contra Unirei luă proporţiuni tot mai mari. Se poate zice mai mult. In Aprilie 1857 a început lupta decizivă a Unioniştilor din amândouă Principatele în contra atacurilor reînnoite ale adversarilor lor interni şi externi.
Unioniştii din Moldova au adresat atunci Comisiunei Europeane din Bucureşti în 80 Martie o energică protestare, cerând a se pune capăt amestecului direct şi indirect al Guvernului în alegerile pentru Divanul ad-hoo şi făcând rezervele lor eventuale asupra consecinţelor atitudinei anormale produse de Căimăcămie, care a luat toate măsurile pentru a paralizâ cu totul exerciţiul liber al drepturilor cetăţeneşti.
«La 7/19 Fevruarie trecut, subsemnaţii am avut onoarea să adresăm înaltei Porţi şi Puterilor semnatare ale Tractatului din Paris reclamaţiunile noastre contra puterilor excesive pe cari şi le-a luat Caimacamul Moldovei Tudoriţă Balş, contrar intenţiunilor Congresului din Paris.
«Din copia aci alăturată a zisei cereri, înalta Comisiune de reorganizare a Principatelor se va puteâ convinge despre dreptatea motivelor cari au provocat-o. Cererea subsemnaţilor eră bazată pe un drept recunoscut şi câştigat, pe un principiu stabilit de însuş Congresul, şi care a fost cu totul falsificat în aplicarea lui: dreptul Românilor de a-şi exprimă liber dorinţele.
«In timpul când cererea noastră ajungeâ la destinaţie, moartea Caimacamului Tudoriţă Balş a dat loc numirei unei nouă puteri interimare în Moldova,
«Am aşteptat acest eveniment cu linişte, speranţele noastre erau mari, căci, repetăm, se bazau pe un drept stabilit de Congres. Mai mult, chiar după moartea Caimacamului, ne măguliam că plângerile noastre în contra guver-
www.digibuc.ro
476
DIMITRIE A. STURDZA
nului trecut vor aveâ ca rezultat inevitabil cel puţin de a face să. se iea anumite măsuri de precauţiune, pentru a se împiedică sub noua administraţie reînnoirea abuzurilor celei dintâi.
«Prin urmare încrederea noastră în verdictul tribunalului la care apelam nu puteâ fi decât foarte mare ; şi astăzi încă, deşi vedem repetându-se aceleaşi fapte, n’am puteâ atribui, în prezenţa Tractatului din Paris, nesuccesul dreptelor noastre plângeri decât evenimentelor neprevăzute şi grabei cu care s’au succedat.
«Numirea imediată a Prinţului Nicolae Vogoride, ca urmaş al răposatului Tudoriţă Balş, a fost pentru noi un fel d£ revelaţiune descurăjătoare pentru situaţiunea noastră. Am bănuit imediat că aceasta nu erâ decât continuarea sistemului, împotriva căruia am reclamat. Cu toate acestea âm aşteptat cu resemnare, ca primele acte ale noului Caimacam să lămurească situaţiunea. Câtevâ zile au fost de ajuns ca să justifice temerile noastre. Nu a întârziat a-şi atribui aceleaşi puteri princiare, în contra cărora ne rădicasem, puteri pe cari legea organică, astăzi încă în vigoare, şi Congresul din Paris nu le în-gădue în nici un chip puterei interimare. Prerogativele ce şi-a luat fostul Caimacam sunt exercitate astăzi în toată deplinătatea lor de către succesorul său, şi efectul moral al acestui fapt s’a agravat prin coincidenţa că Prinţul Vogorides face parte dintre funcţionarii Guvernului Imperial. In adevăr, câtevâ zile înainte de numirea lui In postul de Caimacam al Principatului, «Gazeta de Moldavia» a anunţat că M. S. Sultanul s’a milostivit a inaintâ în grad pe Prinţul Vogorides, dându-i demnitatea de «Rutlei-Ulia.» Astfel sistemul de presiune inaugurat, şi multă vreme practicat de precedenta Căi-măcămie se mănţine cu stricteţă, cu agravarea că astăzi aplicarea lui este încredinţată unui funcţionar direct al Porţii, care este supus în acelaş timp şi în mod necesar influenţei legăturilor de familie, cari îl leagă de Constan-tinopole. Administraţia superioară continuă a ii în mâna unor oameni, cari şi-au manifestat în public simpatiile lor politice şi cari lucrează cu energie ca să le facă să triumfeze. Nu vom citâ decât un singur fapt în sprijinul celor ce afirmăm: S’a făcut mare sgomot de un proiect de remaniare a Consiliului administrativ, în scop de a corespunde imparţialitâţei la care Guvernul trebue să fie constrâns. Această xemaniare s’a făcut de fapt, dar s’a mărginit la un simplu schimb de portofoliuri între foştii miniştri. Logofătul Justiţiei Costin Catargiu a înlocuit pe Logofătul Necolae Canta la Ministerul de Interne şi acesta a înlocuit pe Logofătul Catargiu la Ministerul de Justiţie. O astfel de schimbare s’a făcut între cei mai mulţi funcţionari şi ea caracterizează îndeajuns, ni se pare, situaţiunea. Insă d-1 Costin Catargiu, care este crezut, cu probe de sigur, mai energic decât colegul său, a fost numit la Departamentul Afacerilor interne, pentru ca să lucreze cu mai multă efi-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD'HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
477
fcacitate în criza electorală ce se pregăteşte şi a cărei direcţiune aparţine acestui Departament. Astfel a doua zi după lectura Fermanului pentru convocarea Divanului şi în ajunul operaţiunilor electorale, libertatea alegerilor e ameninţată de a fi compromisă prin intervenţiunea activă a Guvernului. Ordonanţa dată de Caimacamul Moldovei pentru punerea în aplicare a Fermanului de convocare, comparată cu aceea a Caimacamului Munteniei în aceeaş cestiune, şi instrucţiunile ulterioare, redactate în această privinţă de către Consiliul administrativ din Iaşi, puse faţă în faţă cu ale celui din Bucureşti, probează în mod evident tendinţele părtinitoare şi excluziviste ale politicei urmate de Guvernul moldovenesc, contrare intenţiunilor Congresului din Paris. De altă parte noi ne vedem lipsiţi de orice mijloc de acţiune pentru a ne apără drepturile împotriva influenţei pe care guvernul voeşte să şi-o rezerve în mod excluziv. Prin suspendarea legii de presă din 12 Maiu 1856, nu numai suntem lipsiţi de dreptul de a discută pe calea publicităţei cesţiunile, cari trebue să servească ca punct de plecare pentru alegători în alegerea mandatarilor lor, şi a desminţi svonurile false şi calomniile ce se îndrep-tează în contra tuturor acelora cari nu împărtăşesc părerile Guvernului, dar suntem opriţi de a publică orice ziar, chiar sub regimul unei censuri impuse în mod arbitrar. Cererile verbale şi sorise, ce am adresat în această privinţă Caimacamului Vogoride, au fost refuzate categoric, de vreme ce publicul este în continuu indus în eroare, asupra incidentelor zilnice, de către unicul ziar care este admis în ţară, «Gazeta de Moldavia», organul oficios al administraţiei.
«In chipul acesta Guvernul,care în materie electorală nare singur cuvăntul, îşi arogă excluziv dreptul de a vorbi şi reduce la cea mai absolută tăcere pe cei cărora legea le dă putinţa de a se sfătui şi de a se pronunţă asupra înaltelor interese ale ţerii.
«Nădăjduind totuş că vom obţineă dela însuş Caimacamul să revină în mod sincer şi loial la principiul unei imparţialităţi stricte, am făcut o ultimă încercate. Cinci dintre subsemnaţii, şi anume Logofătul Ştefan Catargiu şi Vor-nioii Mavrogheni, Ralet, Rolla şi ICogălniceanu,— s’au prezintat E. S. şi i-au cerut încetarea oricărei intervenţii, directe sau indirecte, a funcţionarilor în alegeri, precum şi a presiunei ilicite ce se exercitează actualmente asupra opiniei publice şi, ca unică garanţie, putinţa de a ne exprimă şi apără pe calea presei părerile noastre. E. S. s’a mărginit a ne răspunde, «că este în «imposibilitate de a ne împlini dorinţele ;i că înţelege legitimitatea plângerilor «noastre, dar că nu depinde de loc de E. S. să facă cea mai mică schim-«bare; că de altfel, cum înalta Comisiune nu se află decât la distanţă de 24 «oare, n’avem decât să-i prezihtăm ei plângerile şi E. S. speră că acăst de-
www.digibuc.ro
478
DIMITRTE A. STtTRDZA
«mers va contribui să facă, chiar prin ea însăş, situaţia mai netedă şi mai «uşoară.»
«Cum se poate vedeă, situaţiunea noastră în acest moment diferă de cea a Valahiei. Căci acolo opinia publică este la adăpostul piedicilor ce le sufere în Moldova, şi presa discută liber.
«Sub stăpânirea adâncei emoţiuni ce a provocat-o în public poziţiunea excepţională creată Moldovei într’un moment atât de solemn, subsemnaţii vin să supună aprecierei Comisiunei Internaţionale doleanţele lor contra unei stări de lucruri în contrazicere flagrantă ou drepturile de veacuri ale Românilor, cu acelea pe cari le-a garantat Tractatul din Paris, şi cu principiul libertăţii depline ce le-a rezervat Congresul în exprimarea dorinţelor lor. Toate încercările făcute până acum pentru a reuşi ca această clauză a Tractatului să înceteze de a mai fi numai o literă moartă şi să devină o realitate în aplicarea ei, au căzut în faţa acestui sistem hotărît.
«Astăzi deci când înalta Comisiune Internaţională se găseşte în sfârşit întrunită la faţa locului; astăzi când aplicarea stipulaţiunilor Tractatului dela 30 Martie este pe cale de executare, noi venim să protestăm în mod formal contra violărei angajamentelor luate faţă de Principate şi -contra violărei drepturilor noastre recunoscute în mod solemn. Nu ne îndoim că Comisiunea Internaţională, pătrunsă de dreptatea reclamaţiunilor noastre, va luâ măsuri ca să remedieze o situaţiune atât de puţin conformă cu ceeace se aşteptă să găsească în Moldova.
«Dar stăruinţa neobosită cu care se urmăreşte aci faţă de toţi şi Contra tuturor un sistem premeditat de presiune este în adevăr menită să deziluzioneze pe aceia, cari ar mai puteâ să spere a readuce guvernul actual pe calea imparţialităţii. El nu şi-a ţinut şi nu-şi ţine încă nici una din promisiunile ce a făcut singur sau cari sau făcut în numele său Europei şi nouă. Nici un scrupul nu-1 opreşte de a călcâ datoriile ce i le impun litera şt spiritul Tractatului de Paris. A ne gândi că-1 vom puteâ face să renunţe la scopul, pe care vrea să-l atingă prin orice mijloace; a speră să-I putem constrânge la o abţinere atât de mare, încât să ne asigure libertatea electorală cea mai absolută, acestea sunt pentru noi lucruri atât de grele, încât ni se par imposibile.
«Astfel nu mai avem altă speranţă decât în intervenţia înaltei Comisiuni Internaţionale, care singură mai poate să ne mântuească, în ultimul moment, de pericolul de care ne vedem ameninţaţi. De aceea venim să punem sub prO-tecţiunea ei puternică drepturile şi viitorul noştru. De aceea venim gă-i cerem să uzeze de puterile cu caii este împuternicită, pentru ca să qprească eventualităţile fatale, pe cari i le semnalează prevederile noastre.
«Oricari vor fi măsurile pe cari Comisiunea Internaţională va găsi de cu-
www.digibuc.ro
DlVANURILE AD-NOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
47d
viinţă să le iea, noi am ajuns, întru cât ne priveşte, să nu vedem mântuire pentru noi decât în adoptarea următoarelor dispoziţiuni: —
«Noi cerem dreptul ca comitetele electorale să se poată întruni în libertate şi restabilirea Legei de presă din 12 Maiu 1856, pentru a puteâ discută asupra intereselor ţerii cu libertatea pe care ne-o acordă implicit Congresul.
«Noi cerem ca orice acţiune directă sau indirectă a Guvernului asupra alegerilor şi asupra voturilor Divanului să (ie de fapt împiedicată, după cum de drept îi este interzisă.
«Noi cerem, în sfârşit, ca înalta Comisiune Internaţională, faţă de pericolul ce prezintă situaţiunea, să binevoească a nu se mărgini numai a supra-veghiâ, ci să iea în mână conducerea superioară a puterilor existente, ca singurul mijloc de a asigură, după noi, un caracter de dreptate manifestărei voturilor ţerei.
«Terminând, să ne (ie permis a ne face rezervele noastre faţă de urmările eventuale ale situaţiunii anormale ce avem astăzi. Desigur speranţa noastră în rezultatele intervenţiunei directe şi active a înalţilor Comisari este foarte mare; dar suntem în ajunul publicărei listelor electorale şi chiar în acest moment s’au luat toate măsurile pentru a paralizâ cu totul exerciţiul liber al drepturilor noastre. Temerea noastră este prin urmare cu totul naturală, dar de altă parte încrederea ce avem în dreptatea providenţială a Europei ne impune datoria să depunem în mânile înalţilor Comisari protestarea de faţă.»
(Semnaţi) Logofeţii: E. Catargiu, G. Sturdza, V. Ghika.
Vornicii: G. Sturdza, D. Mavrocordat, L. Bogdan, G. Razu, C. Ghica, I. Ghica, P. Mavrogheni, C. Hurmuzaki, C. Rolla, *1. A. Cantacuzino, D. Rallet, M. Kogălniceanu, A. Panu, C. Negri, E. Chrisoverghi, P. Ventura, A. Ghica, D. Ch. Miclescu, Grigore Cuza, M, Mânu.
Hatmanul: Alexandru Aslan.
Postelnicii: Gheorghe Cuciureanu, M. Jora, I. Sturdza, V. Alecsandri, A. Teriachi, D. Grigoriu, P. Mânu, Sc. Mavrogheni, C. Vârnav, G. Prâjescu.
Cojonelii: T. Casimir, A. C. Mavrocordat.
Agalele: I. Silion, G. Silion, I. Rallet, I. Dornici, G. Scorţesou, I. Paladi, A. Grigoriu, P. Calimachi, P. Străjescu, A. Jora, N. BurchL
Maiorul: V. Mălinescu.
Spătarii: D. Cozadini, A. Scorţescu, G. Sion, D. Negulici, A. Rusu, V. Adamachi, I. Brăescu, I. Xanti, G. Giuşcă, G. Vârnav, G. Gane, D. Sturdza, etc.
Buletinul Oficial No. 22 din Bucureşti publică în 27 Martie următorul ofis al Qaimacamului Ţerii-Româneşti.
«Noi, Prinţul Alexandru Dim. Ghica, Caimacamul Ţerii-Româneşti: Către Secretarul Statului.
«Voinţa Noastră a fost şi este a nu face din censură un instrument de împiedecare unei sănătoase şi regulate desvoltări a publicităţii. In adăstarea
www.digibuc.ro
480
DiMITRie A. STtJRDZA
mai vârtos a momentelor de faţă am socotit de cuviinţă a slăbi regulele censurei în folosul jurnalismului, mărginind intervenţia ei numai pe cât priveşte la paza bunei cuviinţe şi a respectului către înalta Putere Suzerană şi celelalte.
«Regulele în fiinţă pentru tipar fac responsabili pentru paza acestui princip nu numai pe censor, dar mai vârtos pe Redacţia unui jurnal.
«Jurnalul^ «Timpul», în foaia sa din 11 Martie, No. 24, prin reproducerea unui articol din jurnalul «l’Estafette», a ieşit cu cea mai învinovăţitoare necuviinţă din respectul datorat înaltei Porţi.
«Considerând dar neiertata vină a Redacţiei de ainserâ un asemenea articol; considerând, pe de altă parte, că nu poate fi iertat unei Redacţii, care nu ştie să se pătrunză de datoriile sale, a deconsiderâ, prin licenţa ei, atât înaintea înaltelor Puteri, cât şi înaintea publicului nostru, o cuviincioasă şi folositoare libertate a tiparului;
Noi poruncim ca să se ridice voia jurnalului «Timpul» de a se mai tipări.
«Secretarul Statului va aduce la îndeplinire acest al nostru Ofis.»
In 3 Aprilie Departamentul de Interne publică in Buletinul Oficial al Moldovei, No. 24, încunoştinţarea următoare:
«Ministerul din Năuntru, prin a lui împărtăşire No. 6.273, aduce la cunoştinţa publică încheierea Consiliului Administrativ extraordinar, atingătoare de urmările unei partide din acest Principat, care şi-a însuşit dreptul a se constitui formal în Comitet, a deliberâ asupra fiinţei politice a acestui Principat, a iscăli jurnale, a publică programe şi proclamaţii, litografiindu-le.»
Adresa Secretarului de Stat sub No. 1.064, din 22 Martie (3 Aprilie), către Departamentul din Năuntru :
«Luând în consideraţie cele cuprinse în referatul acelui Onor. Departament, sub No. 5.977, atingător de urmările unei partide din acest Principat, care şi-a însuşit dreptul a se constitui formal. în Comitet, a deliberâ asupra fiinţei politice a acestui Principat, a iscăli jurnale şi a publică programe şi proclamaţii, litografiindu-le, Sfatul administrativ extraordinar găseşte de cuviinţă a da următoarea deslegare:	• ,
«Că nişte asemenea comitete necunoscute de Guvern, lucrătoare alăturea cu autoritatea fiinţândă a Principatului, şi având ramificaţii în toate reşedinţele ţinutale, se cunosc de sine nelegale şi -nu pot fi îngăduite, cădi pe cât Guvernul este mişcat de cea mai vie dorinţă să vadă prezidând la alegerea viitoare o completă nepărtinire, cu atât este şi în drept să ferească alegerile de orice înrâurire sau uneltire, cari, într’un duh excluziv de partidă, sunt de fire a aduce rătăcire şi a ameninţă sinceritatea alegerilor.
www.digibuc.ro
bîVANURltE AD-ttOC tolM IAŞt Şl febtinkEŞTl, Ilt.
48i
«Prin urmare Sfatul este de socotinţă ca, în privirea acestor împrejurări, cele mai neapărate măsuri a se luă de Departamentul din Năuntru, ce este depozitar al înaltei poliţii, se socot următoarele: — 1®. A se da poruncă tuturor poliţiilor, că pe cât libera discuţie şi consfătuire, în privirea alegerilor viitoare, este iertată tuturor acelor din locuitorii ce au dreptul de alegători, spre atâta nu este iertat înfiinţarea de comiteturi lucrătoare, de natură a ademeni pe locuitori către o opinie sau către alta, într'un duh excluziv de partide.—2°. A prinde (saisir) şi a desfiinţâ tot felul de asemenea programe sau proclamaţii, ce sar găsi oriunde circulând în ţară. — 3®. A publică nişte aşâ tendinţe ale citatului comitet spre obşteasca ştiinţă.
«Această deslegare dar a Sfatului, Secretarul de Stat cu onoare o comunică Onorât. Depart. spre conformare.»
In 2 Aprilie, d-1 de Thouvenel trimite Comitelui Walewski asupra situaţiunii Gestiunii Unirei un memorand remarcabil, care se termină cu o notă marginală scrisă de însuş împăratul Napoleon III:
... «Sunt foarte recunoscător B. V. că aţi avut bunătatea a-mi comunică ultimele instrucţiuni date Baronului Talleyrand. Comisarul împăratului în Principate mi-a anunţat sosirea sa în Bucureşti şi proiectul de a se duce la Iaşi. El a părut mirat, dela început, de legătura ce o stabilesc partizanii Unirei, a căror majoritate numerică, cel puţin în Valahia, nu se poate contestă, între părerea lor şi alegerea unui Principe străin, care să conducă destinele viitoare ale provinciilor unite. Kiamil-Bei şi Kabuli-Effendi, cari au înmânat Caimacamilor Fermanele de Convocare, au adus aceeaş impresie, şi Poarta, departe de a se speriâ, s’a asigurat şi mai mult. Ea ar vedeâ într’o manifestaţie de acest fel o completă justificare a temerilor sale şi Guvernul împăratului trebue să socotească de pe acum, că chiar dacă s’arface o presiune diplomatică unanimă, şi de sigur nu va fi aşâ, abiâ ar reuşi să învingă rezistenţa ce va întâlni din partea Porţii. A trebuit înfrângerea dela Navarin, rechemarea ambasadorilor şi Pacea dela Adrianopole, precedată de un răsboiu dezastros, pentru a pregăti emanciparea Greciei, cu rezerva ce Sultanul a trebuit să o părăsească, imediat ce a fost pronunţat numele Prinţului Leo-pold de Saxa Coburg. Acest exemplu este aci încă în memoria tuturor şi dacă nu există analogie între urmările unei simple uniri administrative a Valahiei cu Moldova şi cele ale liberării complete a Elinilor, cu toate acestea se va obiectă, numindu-se un Principe străin, că legătura de vasalitate cu o astfel de condiţiune, fiind recunoscută ca imposibilă la Atena, nu va puteâ fi admisă nici la Bucureşti, sau dacă va fi admisă, nu va întârziâ a fi ruptă.
«Depeşa d-1 ui Comite de Persigny ce E. V. aţi binevoit a-mi comunică,
Anale!» A. B.—Tom. XXXIII. -Memoriile Secf. letorice.	81
www.digibuc.ro
tolMltfRtE A. SftJttOZÂ
48^
indică, şi mai mult că Guvernul M. S. Britanice, dacă ar reveni pe faţă la părerea emisă de Lordul Clarendon în sânul Congresului, nu ar admite mai mult decât un Domn indigen sau un Domn grec, ultima eventualitate pe care Moldovenii şi Valahii o resping ca o nenorocire şi o ruşine. Redusă la termenii săi cei mai simpli, cestiunea, după cum răspunderea mea mi-a impus de mai multe ori datoria de a spune, nu va fi rezolvită la Constan-tinopole decât prin o înţelegere energică şi întinsă a Franciei cu Anglia. In faţa sforţărilor Lordului Stratford, combinate cu ale mele, Reşid Paşa va fi cu siguranţă silit să cedeze şi o va face, aruncând răspunderea purtării sale pe Aali Paşa.
«Nu ştiu ce ar mai puteâ spune actualul Mare Vizir, dar vă rog pe E. V. să fiţi deplin convins că întreagă situaţia se rezumă în rândurile de mai sus.
«Vechiul Cabinet, răsturnat în urma incidentelor ce nu e nevoie să le mai amintesc, a avut slăbiciuni deplorabile; el le-a plătit prin căderea sa şi n’am avut ce să-i facem. Cu toate acestea e drept să-i recunoaştem un anumit spirit de independinţă şi simpatiile ce ni le arătă, deşi nu îndrăzniă să ne urmeze sfaturile în prezenţa unei escadre engleze şi a demersurilor ameninţătoare ale Angliei şi Austriei. L-am susţinut timp de şasesprezece luni în contra atacurilor fără măsură şi neîncetate; el a căzut mai mult din cauza că l-am părăsit, decât a loviturilor ce i s’au dat. Aali Paşa, Fuad Paşa şi Mehmed-Ruşdi Paşa sunt prea inteligenţi şi prea drepţi pentru a nu recunoaşte, că date fiind împrejurările, trebuiau să aibă în mod necesar această soarte. Ei au rămas cu mine în terminii unei prietenii pline de încredere. Ori de câte ori îi văd, deşi situaţiunea actuală îi atinge foarte neplăcut, ei îtni declară că hotărîrea lor este luată şi că nu le va veni gustul de a reluă puterea decât după regularea cestiunei Principatelor. Ei nu voesc să se expună din nou nemulţumirilor Franciei şi duşmăniei Ambasadei englezeşti. Ii mai reţine şi un alt motiv: hotărîrea lor cinstită de a nu încurajă, cum face Reşid Paşa, dezordinele financiare ale Sultanului. Această atitudine a singurilor oameni, cari l-ar puteâ înlocui, constitue forţa principală a Marelui Vizir. El simte în mod instinctiv, că din partea noastră este ameninţat. De aci rezultă că niciodată afacerile curente ale Ambasadei n’au fost expediate cu mai multă punctualitate şi uşurinţă ca acum şi că în cestiunea, care domină actualmente pe toate celelalte, în cestiunea Unirei, ne oferă, dacă mă pot exprimă astfel, garanţia temerilor sale. Aali Paşa îmi spuneâ însuş zilele trecute £ «Dacă vă va acordă cinevâ ceeace pentru D-Voastră este esenţial, «acela va fi Reşid Paşa.»
«Acest mod de a vedea este general aci şi rămâne numai ca E. V. să decideţi importanţa ce trebue să-i dau, comparând interesele generale ale politicei noastre orientale cu interesul particular, pe care Guvernul împăratului
www.digibuc.ro
bîVANORlLE Ab-tiOC DIN IAŞI Şl fiUCMtEŞTI, Ut.
m
îl are pentru a-şi realiză ideile sale generale cu privire la Principate. Problema ce rămâne de deslegat are asupra terenului, pe care m’a pus încrederea M. S. Imperiale, o influenţă prea serioasă şi prea complexă, pentru ca să mă expun imputărei de a nu fi spus adevărul, aşâ cum îmi pare după cele mai profunde şi mai conştiinţioase reflexiuni.
«Voiu mai adăugă câtevâ cuvinte: Nimic nu reflectează în limbagiul Lordului Stratford schimbarea, pe care d-1 Comite de Persigny a crezut a o fi observat la Londra. Duşmănia d-lui Baron de Prokescb n’a fost niciodată atât de pătimaşă ca acum. D-1 Baron de Wildenbruck e mai mult în retragere decât în progres. In sfârşit d-1 de Boutenieff îşi rezervă cu totul părerile sale şi noi nu putem decât să ne felicităm de aceasta, căci nu este probabil că Rusia ar pune un zel sincer pentru a susţineâ o combinaţie ce ar crede-o contrară influenţei sale. Cât priveşte pe d-1 General Durando, care, ce e drept, contează puţin, el se miră, în convorbirile sale private, mai mult de greutăţile Unirei decât de foloasele ei.»
(Notă pe margine scrisă cu mâna lui Napoleon III):
„Să se stârnească cu tărie a se obţinea concursul lui Reşid Paşa pentru Unire. Să nu se cruţe nimic pentru a se ajunge ta acest rezultat.u
Victor Place arata din nou în 5 Aprilie 1857 persecuţiunile Caimacamului Vogoride în contra Unioniştilor:
«Este cert că patima politică l-a făcut pe Guvernul Moldovei, şi în special pe Ministrul de Interne Costin Catargiu să-şi piardă raţiunea.
«Intr’o scrisoare din 31 Martie trecut am adus la cunoştinţa E. V. crearea şi compunerea comitetelor, ce s’au format atât în Iaşi, cât şi în judeţe, pentru a pune oarecare ordine în actele partidului unionist.
«Aceste comitete compuse din alegători au procedat, repet, în cea mai mare linişte şi au redactat un program foarte moderat, care a fost primit în judeţe. Este acela a cărui copie am trimis-o E. V. în scrisoarea mea din 31 Martie. De altfel cu această ocazie nu s’a făcut altcevâ decât ceeace se practică în Valahia sub ochii Comisiunei Internaţionale.
«Nimic deci nu puteâ să excite duşmănia Guvernului în contra unor comitete cari, făcând uz de un drept incontestabil, nu făcuse nimic pentru a turbură ordinea publică. Dar aceste comitete aveau de scop să dea o organizare mai solidă şi mai practică ideii Unirei, pe care Guvernul a luat misiunea de a o combate cu orice preţ, cu toată datoria lui de a fi imparţial. Astfel la propunerea d-lui Catargiu, Consiliul de Miniştri a luat incalificabila hotărîre, a cărei traducere am onoarea a o trimite alăturat E. V. Şi cum m’am văzut în nevoia de a face cunoscute toate demersurile Guvernului, m’am convins că în urma acestei deciziuni, s’au trimis: 1“ circulari
www.digibuc.ro
484
btklTRtE A. sTurîjzâ
tuturor prefecţilor ca să. împrăştie comitetele cari se vor fi organizat în ţinuturile lor; 2° alte ordine s’au trimis tuturor comandanţilor de jandarmi din judeţe, impunându-le să se pună la dispoziţia imediată a prefecţilor şi să întrebuinţeze la nevoie chiar forţa armată.
«Mi se spune de altă parte, dar nu pot să afirm, că Caimacamul a scris la Constantinopole să i se dea autorizaţia de a exilă pe membrii principali ai comitetului din Iaşi.
«E. V. va observă ceeace este perfid în redactarea hotărîrii, a cărei traducere este alăturată, căci se zice: «Guvernul este însufleţit de cea mai vie «dorinţă de a vedeă prezidând la viitoarele alegeri o deplină nepărtinire.»
«Este acelaş sistem ; să vorbească în actele oficiale de nepărtinire şi să nu se dea înapoi în faţa nici unui mijloc de a servi partidul opus în acte sau în instrucţiunile confidenţiale date funcţionarilor.
«De altfel chiar în actul pe care îl citez, situaţia se află indicată mai bine decât au voit-o autorii lui. Se zice că «comitetele lucrează alăturea de autoritatea existentă.» Iată deci ce se întâmplă: Idea de a se mănţineâ separa-ţiunea care, la drept vorbind, are aci puţini partizani, nu este reprezentată decât de Guvern şi de funcţionari, pe cari i-a numit în scopul de a luptă alăturea cu dânsul. Astfel această idee n’a dat loc la crearea de comitete speciale, deoarece aceste comitete se compun de fapt în Iaşi de Consiliul de Miniştri şi în districte de prefect şi de funcţionari. Toţi aceşti oameni lucrează cu mare activitate şi au la dispoziţia lor mijloace puternice de acţiune. Dar aceasta nu e de ajuns: cea mai mică rezistenţă, chiar legală, le face rău, şi cum comitetele Unirei, bine organizate, pot să pună oarecâre piedică manoperelor neregulate ale Guvernului, el caută să le desfiinţeze. Astfel prin hotărîrea chiar a Consiliului este lămurit definită acţiunea fiecăruia: de o parte comitetele unioniste, adică ţara, de altă parte Guvernul, sau mai bine zis Austria şi Turcia.
«După astfel de acte, unite cu arestări politice şi cu suprimarea absolută a presei, este oare nevoie de a demonstrâ că Ministerul actual, ascultând de un cuvânt de ordine, nu dă înapoi nici chiar înaintea mijloacelor violente, pentru a falsifică libera exprimare a dorinţelor populaţiunii?
«Orice adunare unionistă trebue împrăştiată chiar cu forţa, programele ei confiscate şi distruse, cu un cuvânt orice poate aduce la cunoştinţa ţerii ce este în realitate Unirea, este oprit. Aceasta este nepărtinirea atât de mult promisă ?
«Astfel e în adevăr timpul ca Comisiunea, dând în sfârşit semne de vieaţă, să vină şi să pună acest Guvern nesocotit pe calea cea dreaptă. Ţara aşteaptă Cu frică ce va face Comisiunea, căci este sătulă de atâtea minciuni în administraţie, şi dacă nu mi-aş fi dat cea mai mare silinţă recomandând răbda-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
485
rea, am li văzut izbucnind vreo dezordine, ceeace ar fi o adevărată nenorocire, dar pe care este învederat că Guvernul are intenţia a o provocă.
«Resemnarea unui popor îşi are marginile sale şi ar fi prudent a se pune capăt provocărilor neruşinate şi neîncetate ce se fac.»
Dorinţa Guvernului Căimăcămiei de a provoca neînţelegeri şi conflicte necontenite apare chiar în relaţiunile sale cu Biserica. Astfel s’au născut conflicte între Mitropolitul Moldovei şi Patriarhul Ecumenic, între Mitropolitul Moldovei şi Egumenii Greci ai mănăstirilor închinate, între Mitropolitul Moldovei şi Episcopii Eparhioţi, între Mitropolitul Moldovei şi însuş Caimacamul Vogoride.
Circulara Mitropoliei Moldovei către Egumenii mănăstirilor închinate şi neînchinate, din 24 Martie (5 Aprilie):
«După art. 24 din Tractatul de Paris, din 30 Martie anul 1857, urmează a se convocă, pentru amândouă Principatele, Moldova şi Valahia, câte un Divan ad-hoc, compus într’un chip ca să cuprindă înfăţişarea cea mai exactă a intereselor tuturor claselor societăţii. Aceste Divanuri vor fi îndreptate a rosti dorinţele naţiei asupra organizaţiei definitive a Principatelor. Spre acest sfârşit, prin Fermanul M. S. Sultanului, împărtăşit nouă de către Departamentul averilor clerului, pe lângă adresa cu No. 1.694 din 18 a lunii Martie, s’a statornicit, şi în privirea clerului, la art. 1, următoarele: «Afară de Mitropolitul «şi Episcopii Provinciei, cari vor fi, după drept, membri ai Divanului, egu-«menii sau cârmuitorii mănăstirilor proprietare de averi închinate, şi egu-«menii mănăstirilor proprietare de averi neînchinate, vor alege în deosebi «doi deputaţi clerici şi doi pământeni, adică patru în totul, şi preoţii ce «îndeplinesc cu oricare titlu funcţiile ministerului lor, în reşedinţa fiecărei «Episcopii, se vor întruni, după convocaţia Episcopului lor eparhiot, spre a «numi asemenea dintre dânşii câte un deputat la Divan pentru fiecare Eparhie.»
«Potrivit dar şi cu Ofisul Excelenţei Sale din 4 Martie curent, urmând a se începe chiar de acum măsurile pregătitoare pentru aplicaţia întocmai şi cu exactitate a dispoziţiilor înaltului Ferman, Noi am statornicit a se pregăti în Mitropolie liste pentru Egumenii sau cârmuitorii mănăstirilor proprietare de averi închinate, şi Egumenii mănăstirilor proprietare de averi neînchinate, cari urmează a alege în- deosebi doi deputaţi clerici şi pământeni, adică patru în totul.
«Drept care, Prea Cuvioşia Ta, ca Egumen mănăstirii (aici s’a numit mănăstirea, cu arătare de este închinată sau neînchinată), te vei înfăţişă la Mitropolie, în terminul de 20 zile dela publicarea acesteia prin «Buletinul Oficial», ca să te înscrii în lista ce se pregăteşte spre îndeplinirea lucrărei
www.digibuc.ro
486
DIMITRIE A. STURDZA
încuviinţate prin art. 1 din împărătescul Ferman. De aceea se face Prea Cu-vioşiei Tale cunoscut, precum totodată se obşteşte aceasta şi prin «Buletinul Oficial», spre ştiinţă şi întocmai urmare a lucrârei de mai sus.»
(Iscălit) Sofronie Mitropolitul Moldovei.
Direotor Mitropoliei, Panaitachi Panu, Postelnic.
Egumenii sau Cârmuitorii Mănăstirilor proprietare de averi închinate,
în număr de 29.
Mănăstirile închinate la Ierusalim (12):
1.	Arhimandritul Atanasie, Egumenul Mănăstirii Sf. Sava.
2.	Arhimandritul Ieroteiu, Egumenul Mănăst. Bărnovski.
3.	Arhimandritul Chipriarh, Egumenul Mănăst. Galata.
4.	Arhimandritul Ga vrii, Egumenul Mănăst. Gaşinul.
5.	Protosinghelul Vartolomeiu, Egumenul Mănăst. Nicoriţa.
6.	Protosinghelul Dionisie, Egumenul Mănăstirii Cetăţuia.
7.	Protosinghelul A va cum, Egumenul Mănăstirii Bărnova.
8.	Protosinghelul Partene, Egumenul Mănăstirii Probota.
9.	Protosinghelul Da mi an, Egumenul Mănăstirii Bistriţa.
10.	Protosinghelul Modest, Egumenul Mănăstirii Tazlâu.
11.	Protosinghelul Neofit, Egumenul Mănăstirii Soveja.
12.	Ieromonahul Nicandru, Egumenul Mănăstirii Frumuşica.
Mănăstirile închinate la Muntele Atonului (13):
13.	Arhimandritul Macarie, Egumenul Mănăstirii Sfinţilor Trei-Ierarhi.
14.	Arhimandritul Anania, Egumenul Mănăstirii Golia.
15.	Arhimandritul Evghenie, Egumenul Mănăstirii Dancu.
16.	Arhimandritul Agapie, Egumenul Mănăstirii Barboiu.
17.	Arhimandritul Nil, Egumenul Mănăstirii Floreştii.
18.	Arhimandritul Iacob, Egumenul Mănăstirii Răchitoasa.
19.	Arhimandritul Sofronie, Egumenul Mănăstirii Burdujenii.
20.	Arhimandritul Veni am in, Egumenul Mănăstirii Berzunţu.
21.	Arhimandritul Eftimie, Egumenul Mănăstirii Mira.
22.	Arhimandritul Procopie, Egumenul Mănăstirii Precista şi Răducauu.
23.	Ieromonahul Nat an aii, Egumenul Mănăstirii Dobrovăţul.
24.	Ieromonahul Dan iii, Egumenul Mănăstirii Precista din Galaţi.
25.	Ieromonahul Sofronie, Egumenul Mănăstirii• Vizantia.
Mănăstirile închinate la Sinai (2):
26.	Arhimandritul Chirii, Egumenul Mănăstirii Făstăcii.
27.	Arhimandritul Antim, Egumenul Mănăstiri Frumoasa.
Mănăstirea închinată la Alexandria (1):
28.	Arhimandritul Teofan, Egumenul Mănăstirii Bohalniţa.
www.digibuc.ro
DIVANORILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
487
Mănăstirea închinată la Antiohia (1):
29.	Arhimandritul Iero te iu, Egumenul Mănăstirii Păpăuţii.
.Mănăstiri închinate fără Egumeni (8):
30.	Mănăstirea sfântului Ioan Gură de Aur.
31.	Mănăstirea sfânta Vineri.
32.	Mănăstirea sfântul Lazăr.
33.	Mănăstirea sfântul Gheorghe din Galaţi.
34.	Mănăstirea Hadămbu.
35.	Mănăstirea Aseul.
36.	Mănăstirea Dealu-Mare.
37.	Mănăstirea Grăjdenii.
Egumenii sau Cârmuitorii mănăstirilor proprietare de averi
neînchinate (12):
1.	Arhiereul Iosif Evhanton, Egumenul Mănăstirii Răşca.
2.	» Calinic Hariopoleos, Egumenul Mănăstirii Slatina.
3.	»	Filaret Stavropoleos	»	»	Socola.
4.	»	Marchian Ierapoleos	»	»	Coşula.
5.	Arhimandritul Gherasim, stareţul mănăstirii Neamţu i Secul, ce este Chinovie.
6.	Arhimandritul Ni con, Egumenul Mănăstirii Bisericani.
7.	»	Varnava,	»	» Păngăraţii.
8.	»	Antonie,	»	» Bogdana.
9.	»	Veniamin	»	» Zagavia.
10.	»	Iosif	»	» Vorona, Chinovie.
11.	»	Teoctist	»	» Mogoşeşti.
12.	»	Vital i e	»	» Goroveiu.
Adresa Egumenilor greoi către Mitropolitul Moldovei, din 28 Martie (9 Aprilie):
«înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit al Moldovei şi Cavaler a multor Ordine kiriu kir Sofronie.
«Adresele înalt Prea Sfinţiei Voastre din 24 a lunii curente Martie, prin care se face invitaţie subiscăliţilor de a se înfăţişă la Mitropolie spre a se înscrie în lista ce se pregăteşte pentru aplicarea art. I din împărătescul Ferman, primind-o, sub iscăliţii cu cuvenitul respect grăbesc a supune înalt Prea Sfinţiei Voastre, că după deslegarea ce au primit dela ai lor Kiriarhi, citatul articol al împărătescului Ferman nu priveşte Mănăstirile şi Egumenii greci, supuşi Maiestăţii sale Sultanului, ci numai pe clerul pământean de
www.digibuc.ro
488
DIMITRIE A. STORDZA
aici, de care se compune naţia Moldoveană, şi prin urmare cu părere de rău declară că nu se pot conformă cu citata invitaţie a înalt Prea Sfinţiei Voastre.»
Scrisoarea Locoţiitorului de Episcop al Romanului Nectarie Her-meziu către Ministrul de Interne Costin Catargiu, din 8 Aprilie.
«Vă trimit în copia aci alăturată răspunsul ce mi-a făcut protopopul de Bacău, şi nu voiu lipsi a vă trimite raporturile celorlalţi protopopi, îndată ce le voiu fi primit.
«Directorul meu actual îmi este o mare piedică în cestiunea prezentă. Când am fost ultima dată la Iaşi, rugam pe d-1 Ministru de Culte să mi-1 scoată, şi îmmânasem o notiţă despre toate pretextele, cari ar puteâ motivă destituţiunea sa; sunt îndestule la număr.
«Vă rog dar, scăpaţi-mă de acest intrigant, care profită de poziţiunea sa de secretar al meu, pentru a cunoaşte fiecare pas al meu.»
Anexă: Raportul Protopopului de Bacău:
«Aici în Bacău, ca în întreg judeţul, spiritele sunt foarte nemulţumite de dispoziţiunile Fermanului, publicat de «Gazeta». Toată lumea aşteaptă momentul pentru a protestă în contra mai multor articole. De altfel pot să vă asigur că partidul care predomneşte în judeţ, şi aceasta trei pătrare din populaţiune, sunt aderenţi ai Unirei Principatelor, cu un Principe ereditar, şi notaţi bine că acest partid este compus de tot ce este mai însemnat în boierime. Nu sunt decât câţivâ impiegaţi şi câţivâ măgulitori, încă excep-ţiune la regula generală, cari se ţin la o parte, aşteptând ultimul cuvânt. Despre Separatism nu se mai vorbeşte, căci chiar acei cari în vara trecută erau în contra Unirei, astăzi sau declarat deschis în favoarea Unirei Principatelor. Şi corpul negustorilor sunt hotărîţi a aderă la tot ce va decid© boierimea. In cât priveşte poporul nu vă pot da o idee adevărată de opi-niunile sale, căci, până în ceasul acesta, Unioniştii s’au abţinut de orice propagandă în clasele inferioare.»
In 24 Aprilie Caimacamul Vogoride trimite Mitropolitului Moldovei Sofronie Miclescu următoarea comunicare :
«înalt Prea Sfinţite,
«Am luat ştiinţă, că unii preoţi, diaconi şi alţi servitori bisericeşti, având în frunte pe unii din mai înalt cler, în loc de a-şi căută de îndatoririle Bisericei şi a se face pildă poporului prin o purtare liniştită şi cuviincioasă, se abat la manifestaţii sgomoloase, purtându-se pe uliţe cu cocărzi de colori străine
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
489
şi dând prin aceasta o rea pildă poporului deapururea liniştit. O aşâ purtare din partea numiţilor, pe cari unii răuvoitori nu lipsesc a o declară ca încuviinţată de înalt Prea Sfinţia Voastră, mă îndeamnă, ca Şef al Statului, ce sunt dator a priveghiâ pentru buna stare şi linişte a poporului, a Vă pofti să binevoiţi grabnic a luă măsurile ce veţi socoti mai potrivite pentru mărginirea clerului în deobşte dela orice manifestaţii, fără pildă până astăzi şi cu totul nepotrivite, pe cât tagmei bisericeşti, pe atâta şi in contra legilor; rugându-vă totdeodată ca de măsurile ce veţi luâ să-mi faceţi şi mie cunoscut prin înscris cu grăbire, ca şi eu să le pot aduce la cunoştinţa cui se cuvine.
«Al înalt Prea Sfinţiei Voastre fiu sufletesc şi supusă slugă:
aN. Conachi Vogoride.»
Răspunsul Mitropolitului Sofronie Miolescu adresat Caimacamului Vogoride, din li/6 Aprilie :
«Excelenţa Voastră,
«Asupra adresei din 12 Aprilie, ce mi-aţi făcut cinste a-ml adresă, în cuprindere : că unii din preoţi, diaconi şi alţi servitori bisericeşti, având în frunte pe unii din mai înalt cler, în loc de a-şi căută de îndatoririle bisericii şi a se face pildă poporului prin o purtare liniştită şi cuviincioasă, se abat la manifestaţii sgomotoase, purtându-se pe uliţi cu cocarde de colori străine, şi dând prin aceasta o rea pildă poporului deapururea liniştit;—am cinste a răspunde Excelenţei Voastre, că după ştiinţele ce am luat, clerul n’a făcut decât a merge să hiritisească pe d-nii Comisari, cari in numele mărinimoaselor puteri au venit în ţară spre îndeplinirea celor hotărîte prin Tractatul dela Paris, şi în privirea îmbunătăţirii soartei clerului. Dacă Excelenţa Voastră găsiţi de cuviinţă ca preoţii să fie opriţi pe viitorime de a mai merge să hiritisească pe Comisari, binevoiţi vă rog a-mi împărtăşi de îndată aceasta, pentru ca noi să facem atunci lucrarea cuvenită.
«Cât pentru cocardele de colori străine, ce-mi arătaţi prin scrisoarea Ex. V. că ar fi purtat pe uliţe tagma bisericească, o asemenea urmare o găsim şi noi neîncuviinţată, şi deşi n’am putut află că aceasta s’ar fi făcut de către cler, şi nici Ex. V. nu ne însemnaţi anume feţele, cari din tagma bisericească s’ar fi purtat pe uliţe cu cocarde de colori străine; însă noi cu toate acestea am dat porunci ca să se ferească toţi aceia cari fac parte din cler dela o asemenea neîncuviinţată urmare.
«Cât însă priveşte vorbele cuprinse în adresa E. V., că unii din răuvoitori nu lipsesc a declară că ar fi de către noi încuviinţate urmările ce se im-putează clerului prin adresa E. V., Noi vă facem cunoscut că o asemenea declaraţie din partea arătaţilor răuvoitori nu merită de a se luâ îh vreo
www.digibuc.ro
490
DIHITKIE A. STDRDZA
consideraţie, şi este departe de a puteâ atinge la dignitatea noastră de Arhiepiscop şi Mitropolit al Moldovei, care niciodată n’a fost şi nici n’a putut fi atinse de asemenea imputări.
«Aşteptând răspunsul E. V., cu toată cinstea suntem al E. V. către Dumnezeu smerit rugător
«Sofronie, Mitropolit Moldovei.»
Scrisoarea Patriarhului Constantinopolei Ciril adresată Mitropolitului Moldovei, din 1 Maiu:
«Ciril, din graţia Iui Dumnezeu, Patriarh Ecumenic.
«Prea Sfinte Mitropolit al Moldovei şi prea cinstit Exarh al provinciilor mărginaşe, frate al nostru iubit şi plăcut, coleturgisitor al Smereniei noastre.
«Domnule Sofronie, harul şi pacea Domnului să fie cu tine, scumpule Prea Sfinte.
«Pătrunşi de simţiminte de prietenie faţă de Sfinţia Ta, nu putem să ascundem durerea ce simte inima noastră frăţească, văzând că Sfinţia Ta ai dat din nou prilej la plângeri îndreptate în contra Ta, plângeri provocate de o purtare nepotrivită cu demnitatea Ta pontificală, din pricina unor anumite demersuri, eontrarii în toate privinţele vocaţiunii şi poziţiunii Tale.
«Sfinţia Ta îţi aminteşti că şi altă dată sau ridicat plângeri şi nemulţumiri în contra Ta şi că noi, mişcaţi de dragoste frăţească către Sfinţia Ta, ne-am silit să Te arătăm nevinovat şi să împiedicăm furtuna ce te ameninţă.
«De aceea ar fi trebuit să înlături pe viitor cu prudenţă orice ar fi putut să-ţi aducă vreo jigniro sau să Te învinovăţească într’un mod oarecare.
«Cu toate acestea, Sfinţia Ta, urmând aceeaş linie de purtare, ne sileşti să-ţi adresăm această scrisoare patriarhală, prin care Te sfătuim, Te îndemnăm frăţeşte şi-ţi ordonăm, ca autoritate bisericească, să dai pe viitor dovadă de o purtare mai potrivită cu demnitatea Ta, pentru a preveni cu prudenţă urmările grave ce ar puteâ rezultă dintr’însa şi să Te sileşti a fi recomandat Bisericii de către Guvernul local, ca fiind deasupra tuturor învinuirilor ce sau îndreptat în potriva Ta. Căci dacă vei continuă a urmă aceeaş purtare, vom fi nevoiţi, cu părere de rău, să recurgem Ia măsuri mai energice.
«Harul Iui Dumnezeu şi mila lui nesfârşită să fie cu Tine.
«Patriarhul Constantinopolei, fratele Tău în Christos.
• Ciril. >
In 3 Aprilie, Ministerul de Interne al Moldovei aduce la cunoştinţa publică încheierea Consiliului Administrativ Extraordinar, reprodusă la pag. 480 şi atingătoare de urmările unei partide din acest Principat, care şi-a însuşit dreptul de a se constitui formal în comitet, a
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOG DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
491
delibera asupra fiinţei politice a acestui Principat, a iscăli jurnal? şi a publica programe şi proclamaţii litografiindu-le.
Comitetul Electoral Central din Iaşi protestează în contra acestei deciziuni a Consiliului Administrativ Extraordinar, adresându-se Miniştrilor Afacerilor străine ai Marilor Puteri Garante:
«Tractatul de Paris şi Fermanul de Convocare a Divanurilor au recunoscut locuitorilor Principatelor dreptul de a-şi rosti liber dorinţele lor, privitoare la reorganizarea patriei lor.
«Prin însuş aceasta, Marile Puteri au recunoscut tuturor cetăţenilor dreptul incontestabil de a se întruni, de a se consulta asupra adevăratelor lor nevoi şi de a ascultă profesiunile de credinţă ale candidaţilor, pentru a puteă judecă cari dintre dânşii sunt mai vrednici pentru cea mai înaltă misiune, aceea de a reprezintă naţiunea şi de a decide de soartea ţerii în Divanul ad-hoc.
«Acest drept cuprinde în sine acela de a formă comitete electorale şi con-stitue o condiţiune sine qua non a alegerilor, pretutindinea unde acestea nu trebue să fie o literă moartă.
«Acest drept noi trebue să-l avem, şi îl avem, dacă Tractatul de Paris, actul cel mai înalt şi cel mai solemn al secolului nostru, nu este o literă moartă, în ce priveşte Principatele.
«In consecinţă, noi răzămându-ne pe aceste promisiuni solemne, pe aceste principii incontestabile şi legale, şi după cererea unui mare număr al amicilor noştri din ţeară, noi subscrişii ne-am întrunit în liniştea cea mai mare, ne-am consultat unii cu alţii asupra necesităţilor şi intereselor ţerii, şi ne-am constituit în comitet electoral al Unirei Principatelor, publicând în acelaş timp profesiunea de credinţă a acestui partid.
«Purtarea noastră a fost şi continuă a fi legală, cu atât mai mult, că nici Regulamentul Oiganic, nici o altă Lege a ţerii, nici Fermanul de Convocare nu opresc asemenea acte. Mai mult, publicarea programului partidului Unirei a fost o măsură nu numai legală, ci şi necesară; căci, ajunşi în ajunul reorganizării patriei noastre, Guvernul provizoriu ne-a retras orice mijloc de publicitate prin aboliţiunea Legei asupra Presei din 12 Maiu 1856. Pe publicitate se razămă mijlocul de a lumină opiniunea publică asupra adevăratelor nevoi şi adevăratelor interese ale Moldovei, precum şi asupra persoanelor cari sunt demne de înalta misiune a reprezintă ţara lor în momentul cel mai solemn şi cel mai critic al istoriei noastre; numai în publicitate vom găsi mijlocul de a combate teoriile dăunătoare societăţii, a apără onoarea noastră şi principiile noastre politice în contra calomniilor ce se îndreaptă în fiecare zi în contra noastră, a desminţi svonurile perfide ce se răspândesc pentru a turbură liniştea şi a băgă discordie între cetăţeni; într’un cu-
www.digibuc.ro
492
DIMITRIE A. STORDZA
vânt, publicitatea este singurul mijloc de a pregăti adevărata şi exacta ex-presiune a dorinţelor ţerii prin Divanurile ad-hoc.
«De aceea am văzut cu o foarte mare surprindere deciziunea Consiliului Administrativ din 22 Martie curent, publicată în «Gazeta Moldovei», No. 24, declarând ilegale actele noastre de alegători şi ordonând căutarea şi distrugerea programului nostru.
«Această deciziune a Consiliului e menită a intimidâ pe unii şi a incurajâ pe alţii. Ea exercitează o adevărată presiune asupra opiniunilor şi constitue o restricţiune a libertăţii electorale; şi prin aceasta ea este contrarie generoaselor intenţiuni ale Congresului de Paris şi ale Permanuluide Convocare, cari interzic în mod expres orice influenţare sau imixtiune a Guvernului provizor, ale căruia atribuţiuni se mărginesc întru a mănţineâ liniştea publică, pe care nimeni din acei cari aparţin numerosului nostru partid nu au turburat-o şi nici gândesc a o turbură.
«Cum a putut Consiliul să califice actele noastre de ilegale, în faţa atâtor promisiuni solemne ale Puterilor, şi în faţa întregei libertăţi de care se bur cură fraţii noştri din Yalahia? Acolo, în adevăr, sub ochii Comisiunei Europeane, se ţin întruniri cu mult mai numeroase, se discută prin organul presei toate înaltele cestiuni actuale, se institue comitete, se publică programe, precum şi corespondenţele comitetelor din provincii cu Comitetul Central.
«Hotărîrea Consiliului ne acuză că reprezintăm — «un partid care şi-a în-«suşit dreptul de a se constitui formal în Comitet, de a deliberâ asupra «fiinţei politice a Principatului, de a semnă procese verbale, de a publică «programe, etc.»
«Acest drept a fost recunoscut de Congresul de Paris fiecărui cetăţean al Moldo-Valahiei, şi prin urmare nu mai are nevoie de a fi sancţionat de Guvernul local, a căruia întâie datorie, impusă de Congresul de Paris şi de Ferman, este imparţialitatea, neutralitatea cea mai strictă.
«Hotărîrea Consiliului mai zice încă, că «noi lucrăm lângă autoritatea exis-«tentă». Dacă prin aceasta Consiliul a voit să zică, că noi ne-am însuşit atribuţiuni ale Guvernului, atunci noi respingem o asemenea imputare cu toată energia ce ne insuflă conştiinţa legalităţii actelor noastre: şi declarăm în acelaş timp, că departe de a uzurpă cea mai mică părticică a drepturilor autorităţii, noi respectăm ordinea legală şi nu uzăm decât de un drept care ne-a fost dat în vederea viitoarelor alegeri, şi care a fost refuzat îu mod expres numai Guvernului, şi numai lui — dreptul liberei manifestări a opiniunilor.
«Mai departe, aceeaş deciziune mai adaogă — «că noi lucrăm într’un spirit «excluziv de partid, etc., etc.—». La această acuzare suntem îndreptăţiţi a
www.digibuc.ro
DIVANURILE Ab-tiOO Î)IN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
m
răspunde, că numai acte ascunse şi făcute la întunereo ar puteâ fi acuzate de a fi inspirate de un spirit excluziv de partid şi de a tinde a rătăci opiniu-nea publică sau a ameninţă sinceritatea alegerilor. Dar acei cari lucrează deschis, şi proclamă tare principiile lor şi tendinţele lor, şi le supun aprecierii ţerii întregi; acei cari nu întrebuinţează alte mijloace de influinţă decât publicaţiunea profesiunii lor de credinţă şi nu fac apel decât la sfinţenia cauzei lor, aceştia nu pot primi o asemenea acuzare. In consecinţă atacurile făcute prin această deciziune a Consiliului în contra drepturilor celor mai mari ale cetăţenilor şi a libertăţii electorale obligă pe subsemnaţii a reclamă lângă Excelenţile Voastre în contra acestor măsuri vexatorii şi a cere revocarea lor imediată».
(Semnaţi) Georgie Sturdza, Ştefan Catargiu, Petru Mavrogheni, Constantin Hurmuzaki, Anastasie Panu, I. A. Cantacuzino, Dimitrie Cozadini, Constantin Rolla, Vasile Mălinesou.
Protocolul întrunirei Comisiunei Internaţionale Europeane din 13 Aprilie are o însemnătate deosebită, fiindcă Comisarul Otoman cerea dela Comisiune un sfat în privirea întrunirilor alegătorilor :
«Astăzi Vis Aprilie, subsemnaţii întrunindu-ne, în urma invitării Comisarului Otoman, pentru a luă cunoştinţă despre un proiect de circulară, comunicat de Caimacam şi pe care A. S. îşi propune să-1 adreseze administratorilor, Comisiunea a înţeles cuprinsul după cum urmează:
«Având în .vedere că orice reuniune de persoane, cari nu sunt alegători, nu oferă* nici un caracter de legalitate, Caimacamul invită pe administratorii săi să nu autorizeze întruniri de acest soiu.
«După înţelesul circulării, pentru a fi considerat ca alegător, n’ar fi nevoie să se aştepte până când listele electorale vor fi întocmite şi publicate, ci se permite persoanelor, cari se consideră autorizate de lege a fi alegători, să formeze reuniuni sub anumite condiţiuni ce li se prescriu.
«Pe lângă aceasta, circulara opreşte orice discuţie al cărei obiect n'ar fi de competinţa Divanului însuş, precum şi broşurile anonime.
«Pentru a completă această comunicare, Comisarul Otoman a adus la cunoştinţa Comisiunii o depeşă telegrafică a înaltei Porţi, ce o primise cu două zile mai înainte şi pe care, având în vedere iniţiativa luată de Principele Caimacam, a orezut că nu trebue să o prezinte decât în ziua fixată pentru desbaterile Comisiunei asupra acestei cestiuni. Depeşa invită pe Comisarul otoman să se înţeleagă cu colegii săi şi cu Caimacamul, pentru a desfiinţâ, în caz când Regulamentul Organic nu se opune, comitetele ce- s’au format în unele localităţi din Valahia şi cari discută cestiuni ce sunt de competinţa excluzivă a Divanurilor ad-hoc.
www.digibuc.ro
494
DlMlTRIE A. SftJRMA
«Comisarii întrebând, pentru informaţia lor, ce legi există cu privire lâ aceasta, Comisarul Otoman a prezintat un răspuns al Secretarului de stat, care arătâ că nu există vreo lege care să oprească ori să autorizeze întrunirile pregătitoare pentru alegeri, nici vreo lege în contra întrunirilor cari nu şunt periculoase pentru liniştea publică.
«Comisarii, după ce şi-au schimbat între sine părerile asupra obiectului acestor comunicări, considerând: 1) Respunsul Secretarului de Stat cu privire la lege; 2) Că comitetele sau întrunirile politice cari au atras atenţiunea Caimacamului şi a înaltei Porţi se moderează progresiv de câtvâ timp; 3) Că deşi admit dreptul alegătorilor de a atinge cestiunile pe cari reprezentanţii lor au a le discută în Divanuri, totuş este greu de a stabili cari sunt persoanele ce au calitatea de alegători, înainte de a se li publicat listele electorale.
«Au căzut de acord să informeze pe Caimacam prin intermediul Comisarului Otoman, că dacă A. S. este de părere, că un sfat ce l-ar da în spirit liniştitor poporului valah şi care să explice intenţiunile bine cunoscute ale Puterilor şi să-l îndemne a amână întrunirile electorale, până ce vor fi publicate listele electorale, ar aveâ de urmare să prevină întrunirile politice, în cari se agită cestiuni rezervate alegătorilor şi Divanurilor;
«Comisiunea aprobă în unanimitate acest demers.
«Un extras din acest protocol dela cuvintele: «dacă A. S. este de părere» şi până la cuvintele «Comisiunea aprobă în unanimitate acest demers» va fi comunicat Caimacamului prin intermediul Comisarului Otoman.
«Data ut supra».
(Semnaţi) Liehman-Palmrode, Talleyrand, Bulwer, Richthofen, Basily, Benzi, Savfct-Efendi.
Timpul alegerilor pentru Divanul ad-hoc apropiindu-se, Guvernul Caimacamului Vogoride a început pregătirile pentru formarea listelor electorale, în aşa fel ca ele să cuprindă cât mai mulţi duşmani ai Unirei.
In acelaş timp însă el controla prin agenţii administrativi toate mişcările membrilor partidului unionist din amândouă ţerile.
Iată ce telegrafia Ministrului de Interne al Moldovei prefectul do Focşani, Pruncu, în ziua de 11 Aprilie:
«Omul pe care l-am expediat la Bucureşti a sosit chiar acum; mă mărginesc deocamdată a vă aduce la cunoştinţă, că Unirea a scăzut foarte mult. Kogălniceanu şi colegii săi nu s’au prezintat încă Comisarilor. Lumea la Bucureşti e nebună; Comisarul englez s’a declarat pe faţă în contra Unirei. Veţi primi cu poşta informaţiuni mai complete.»
www.digibuc.ro
DIVANURlLE A»-fi6C ttnt IAŞI ŞI BUCUREŞTI, Itl.
495
Pentru ca listele electorale să fie alcătuite conform dorinţelor Guvernului, toţi medicii din Moldova au fost chemaţi în Iaşi, spre a-şi legitimă drepturile lor, printr’un ordin al Comitetului Sanitar cu data de 16 Aprilie:
«In urma raportului prezintat de Consiliul comunal al Capitalei, No. 428, Comitetul aduce la cunoştinţă, că toţii medicii Principatului, atât indigeni, cât şi naţionalizaţi, cari vor dovedi că au drept de a fi alegători sau eligibili pentru convocarea Divanului ad-hoc, conform art. 5 § 2 din Fermanul Imperial, să se prezinte înaintea Comitetului cu diplomele lor, pentru a se constată calităţile ce ar puteâ avea, cum se spune mai sus, pentru a fi alegători sau eligibili.»
(Semnaţi) C. Catargiu, N. Mavrocordat.
Alte manopere întrebuinţate de Guvernul Caimacamului Vogoride în acelaş scop, precum şi mijloacele de a le combate, de cari s’au folosit Unioniştii, sunt expuse în următoarea depeşă a d-lui Victor Place din 15 Aprilie:
«Urmez a vă da E. V. seamă de actele ce se îndeplinesc în judeţele Moldovei prin mijlocirea prefecţilor şi a arătă în amănunte existenţa manoperelor practicate de Guvern pentru a exercită o acţiune de presiune sau de fraude asupra alegerilor.
«Aceste acte se găsesc expuse în parte într’o'serie de documente, din cari rezultă lămurit, că prefecţii se întrec în ameninţări în contra oamenilor cunoscuţi ca Unionişti, că întrebuinţează chiar violenţa, că încearcă a înşelă sau a intimida pe ţărani şi pe micii proprietari, că ei abuzează de puterea administrativă, care nu li s’a dat decât pentru a mănţineă o nepărtinire completă şi o liberă rostire a dorinţelor. Pe lângă acestea se poate constată dela început, din aceleaşi documente, că listele electorale nu vor fi sincere, şi Fermanul care atribue prefecţilor, cari au întocmit listele, dreptul de a le revizui, însemnează că ei îşi vor îndreptă propria lor operă.
«In cât priveşte valoarea actelor aci anexate, este de ajuns să li se cunoască originea.
«Publicarea programului făcut de Comitetul Electoral din Iaşi a provocat în provincie crearea de Comitete analoage, cari au intrat în relaţii cu el.
«Aceste comitete secundare şi-au luat misiunea de a adună informaţiuni în fiecare district şi a le adresă la Iaşi, unde se concentrează în biuroul Comitetului Central, pentru ca Comisiunea să le poată cunoaşte.
«Am primit comunicarea mai multor informaţiuni de acestea şi s’au făcut traduceri de pe originale, cari rămân aci la dispoziţia Comisiunii.
www.digibuc.ro
496
DÎMITR1E A. STURbZA
«Alte plângeri foarte numeroase mi-au mai fost comunicate verbal, dar am răspuns că nu le pot transmite decât dacă vor fi formulate în scris, şi cred că în câtevâ zile Comitetul va primi răspunsurile din toate judeţele.
Cred că nu este nevoie să insist asupra informaţiunilor ce am onoare a da E. V. Intenţiunile instrumentelor, pe cari Poarta le-a adus la putere, sunt destul de învederate şi nu vor da înapoi dela întrebuinţarea nici unui mijloc pentru a înăbuşi libera exprimare a dorinţelor populaţiunii.»
Guvernul francez vedea cu ochi buni atitudinea hotărîtă a Unio-niştilor de a împiedica manoperele Caimacamului Vogoride, precum şi piedicile ce se puneau Unioniştilor din Muntenia. Dar în privinţa altor cestiuni, ce pentru Români erau strâns legate de cestiunea Unirei, el îşi făcea rezervele sale prin depeşa ce Corniţele Wa-lewski a trimis-o Baronului de Talleyrand, Comisarul Franciei în Principate, în 18 Aprilie:
«Guvernul împăratului a văzut cu mulţumire primirea tot atât de cordială, cât de distinsă, ce s’a făcut Comisarului M. S. la sosirea lui în Bucureşti. N’aţi lipsit, Domnule Baron, de a exprimă Caimacamului sentimentele voastre personale pentru demonstraţiunile ce a ordonat să vi se facă la primire. Dar doresc să-i aduceţi de asemenea şi mulţumirile M. S. Imperiale.
«Am cetit cu interes expunerea primelor voastre impresiuni şi modul vostru de a vedeâ starea de lucruri din Principate. Nu pot decât să aprob atitudinea ce aţi luat şi limbagiul vostru este de acord cu vederile Guvernului împăratului şi cu instrucţiunile ce am avut onoarea a vă da. Căci D-Voastră ştiţi ce cerem noi înainte de toate: ca populaţiunile moldo-valahe să-şi poată exprimă dorinţele lor cu o deplină libertate. Noi nu voim o părere artificială, nici în favoarea, nici în contra Unirei. Scopul demersurilor voastre trebue să fie să combateţi cât e posibil şi să neutralizaţi piedicile pe cari adversarii Unirei ar căută să le opună manifestării dorinţelor naţionale. Mai departe nu trebue să mergeţi.
«Totodată nu ieşiţi din limitele misiunii voastre, dacă căutaţi să luminaţi pe partizanii Unirei, făcându-i să înţeleagă că trebue să se ferească cu îngrijire de a amestecă exprimarea unei dorinţe atât de legitime cu manifes-taţiuni cari i-ar puteâ compromite succesul. In această privinţă am văzut cu durerey Domnule Baron, că cestiunea Prinţului străin, aţâţată de spirite aprinse şi la început poate de oameni cari ascultau de un cuvânt de ordine, pare a se legă tot mai mult de cea a Unirei. Trebue însă dimpotrivă a se separă.
«Nu vă sfiiţi deci a declară că, după părerea noastră, nu există mai periculoşi duşmani ai Unirei decât aceia cari ridică O’ pretenţie făcută anume ca să compromită cauza. D-Voastră ştiţi susceptibilităţile Turciei în această
www.digibuc.ro
MVANtfRILE AD-HOC DtN IAŞI Şt &UâUR&ŞTl, Ilt.
497
privinţă şi temerile Austriei şi rezistenţa îndârjită ce ar opune Guvernul Otoman însuş principiului Unirei, dacă ar puteâ crede că noi avem inten-ţiunea de a pune un Principe străin în fruntea Moldo-Valahiei.
«Această eventualitate a fost dela început cea mai vie preocupare a sa, şi argumentul cel mai tare ce-1 invocă împotriva sistemului Unirei eră, că acesta îi păreă că implică necesitatea unui Principe străin.
«Siliţi-vă a obţineă înlăturarea acestei cestiuni, cel puţin inoportună şi prematură, din programul ce sunt chemate să-l redacteze populaţiunile moldo-valahe prin organul Divanurilor; aceasta va însemnă a servi nu numai în mod loial, ci şi folositor cauza Unirei.
«Am convingerea că colegul D-Voastre englez va primi dela Guvernul său instrucţiuni indentice. Cu această ocazie trebue să vă spun că svonurile răspândite cu privire la dispoziţiunile Cabinetului din Londra, şi cari caută să stabilească o opoziţie între felul lui de a vedeâ şi al nostru în cestiunea Unirei Principatelor, nu sunt întemeiate. Dacă convingerile Guvernului englez în această privire nu sunt atât de pronunţate ca ale noastre, el nu doreşte mai puţin decât noi, ca părerea şi nevoile reale ale Principatelor să se manifesteze.
«Deci puteţi să vă înţelegeţi pe deplin cu d-1 H. Bulwer pe terenul pe care sunteţi amândoi şi doresc să întreţineţi cu el raporturi intime şi pline de încredere.»
• In aceste împrejurări grele şi încurcate, membrii Comisiunei Europeane ieau hotărîrea de a merge la Iaşi. Comisarul Franciei soseşte acolo în 18 Aprilie, Comisarul Austriei în 19 Aprilie, Comisarul Otoman în 20 Aprilie, Comisarul Sardiniei în 21 Aprilie.
Atât Unioniştii, cât şi Guvernul Caimacamului Vogoride, se pregătiră a întâmpină pe reprezentanţii Europei.
D-1 V. Place, însărcinat de Baronul de Talleyrand, trimite în 22 Aprilie un raport amănunţit Comitelui Walewski asupra intrărei Comisarilor în Iaşi.
«Membrii Comisiunei Internaţionale, a căror prezenţă eră atât de necesară în Moldova, au sosit în parte în Iaşi.
«D-1 Baron de Talleyrand mă însărcinează să dau seamă E. V. de unele incidente, cari au semnalat intrarea în oraş a mai multora dintre colegii săi.
«Comisarul Austriac a fost primit cu o răceală pe care trebue să o fi simţit In locul populaţiunii atât de numeroase, care de bună voie s’a dus întru întâmpinarea Comisarului împăratului, şi care l-a aclamat cu atâta entuziasm, el a întâlnit la barieră opt Moldoveni, ale căror nume le am. Este adevărat că a putut vedeâ ca compensaţie în drumul său plebea evreească, care aci
Analele A, R. — Tom. XXXIII. — Memoriile Secf. Istorice.	38
www.digibuc.ro
m
blMlTRlE k. STtJRDZA
este sub protecţiunea Austriei şi pe care căprarii Agenţiei au condus-o înaintea lui. Sosind la otelul său, d-1 Liehmann nu mai puteâ aveâ nici otn-doeală de antipatia ce a lăsat-o în ţară ultima ocupaţiune militară.
«A doua zi trebuiâ să sosească Comisarul Otoman, şi cu toată nemulţumirea ce Guvernul actual a provocat prin actele sale, o mare parte din locuitorii Iaşilor, cei mai mulţi Unionişti, sau dus întru întâmpinarea lui Savfet-Efendi, chiar până dincolo de barieră.
«Acolo a avut loc un incident foarte regretabil şi iată informaţiunile ce am putut adună până acum asupra lui. Puţin timp după sosirea d-lui Costin Catargiu, care precedă cu o jumătate de oră pe Comisarul Otoman, un Arap care de câtvă timp este în serviciul Administraţiei moldoveneşti, a plecat în galop şi a întâmpinat pe Savfet-Efendi la o mică distanţă de oraş. Acolo şi-a încredinţat calul unui individ necunoscut, iar el s’a urcat pe capra tră-surei Comisarului, spunând surugiilor că nu le dă voie să se oprească în faţa primei grupe de oameni ce o vor întâlni, sub pedeapsă de a li se tăiâ capetele. Deci cum a sosit trăsura aproape de persoanele cari aşteptau pe Comisar spre a-i ură bun sosit, acestea s’au apropiat de porţi cu buchete strigând : Trăească Sultanul! Arapul, care scosese sabia, a început atunci să lovească în dreapta şi în stânga. Mai multe persoane au fost atinse şi unul dintre surugii a primit trei lovituri de sabie. Aceeaş scenă s’a repetat la barieră, unde aşteptau delegaţii oficiali ai Guvernului, deoarece Arapul înţelegând desigur rău ordinul ce i s’a dat, credeâ că întâlneşte peste tot locul duşmani, aşâ că Moldovenii, veniţi să aclame pe reprezentantul Sultanului, au fost loviţi cu sabia în strigătele de : Trăească Sultanul!
«Trăsura şi-a continuat drumul cu acelaş aparat răsboinic, şi cum mă aflam pe parcursul cortegiului, am putut vedeâ însumi pe Arap şezând pe capră, cu sabia în mână şi aruncând peste tot locul priviri furioase şi ameninţătoare.
«In acest chip a ajuns la Iaşi Savfet-Efendi.
«E. V. va înţelege fără greutate impresia penibilă ce a produs în oraş această demonstraţie. Publicul a văzut într’însa reprezentarea, mai dramatică decât de obiceiu, a ameninţărilor pe cari Guvernul moldovenesc le face în fiecare zi, în numele Porţii, în contra acelora cari cer libera exprimare a dorinţelor lor.
«Vă mărturisesc deasemenea, că în urma unei atitudini atât de provocă-toare, ne-am temut un moment de dezordini grave.
«E foarte bine că partidul naţional consimte să asculte cuvintele moderate, pe cari adevăraţii prieteni i le-au spus cu această ocazie, căci populaţiunea întreagă, fără deosebire de păreri, eră indignată.
«Savfet-Efendi, care a fost informat îndată de efectul deplorabil cauzat de acest individ, s’a grăbit a-şi exprimă regretele. El le-a exprimat în termini
www.digibuc.ro
DÎVANtfRILE AD-HOO t»lN lAŞÎ Şî BUCUREŞTI, Iîî.
499
foarte vii d-lui Talleyrand şi mie şi ne-a rugat să, spunem peste tot locul că a fost adânc mâhnit de cele întâmplate. El a mai declarat că nu ştiâ de prezenţa unui Arap pe capra trăsurii sale şi actul aci alăturat, publicat după cererea sa, aduce la cunoştinţă modul cum judecă el o demonstraţie, care s’a întors împotriva acelora cari o pregătise.
«In seara intrării lui Savfet-Efendi Guvernul a ordonat să fie iluminat oraşul. Astfel a fost iluminaţie în două case de Moldoveni şi în cinci sau şase case de bancheri evrei supuşi protecţiunii austriace.
«Primirea ce s’a făcut a doua zi Cavalerului de Benzi s’a resimţit mult de dispoziţiile în cari se găsiâ populaţiunea.
«S’au dus în massă întru întâmpinarea lui. cu buchete şi panglici în colorile Unirei: albastru, roş şi galben. Strigătele cele mai entuziaste l-au însoţit pe Comisarul Sardiniei dela barieră până acasă şi atunci s’a produs un fapt, care nU e cu putinţă de a nu fi regretat.
«Numeroase drapele în colorile Unirei figurau în cortegiu şi cei ce Ie purtau au parcurs pe urmă câtevâ străzi strigând: Trăească Unirea!
«Fără îndoeală eră supărător că aceste colori, nefiind încă în mod legal ale ţerii, au fost arborate, şi noi ne-am grăbit a blamâ aceste acte. Totuş ele sunt uşor de explicat, din cauza simpatiei masselor pentru Regele Sardiniei, a cărui politică este favorabilă Unirei, din cauza urei ce poporul are în contra Austriei, al cărei reprezentant a fost primit cu atâta răceală, şi mai ales din cauza intrărei ciudate şi ameninţătoare a Comisarului Otoman. Tre-bue Să fim mulţumiţi că protestarea poporului a găsit atât de repede ocazia de a se satisface printr’o manifestaţie, care a fost oricum foarte inofensivă şi care, fără a turbură ordinea publică, s’a mărginit la câtevâ strigăte şi la o plimbare cu drapele.»
Anexa. Actul publicat In «Gazeta de Moldavia» din 22 Aprilie:
«In momentul când Ex. Sa Savfet-Efendi, Comisarul Otoman, a sosit la marginea oraşului, un individ cu turban arăpesc şi cu sabie la coapsă a luat loc pe capra trăsurii lângă vizitiu, fără ca Ex. Sa să fi observat, şi şi-a permis să scoată sabia şi să o învârtească, în scop de a intimidâ şi a îndepărtă persoanele cari s’au apropiat de trăsură.
«Ne grăbim a informă publicul că îndată ce Ex. Sa a fost încunoştinţat despre acest act nevrednic, îndeplinit de un individ pe care nu-1 cunoşteâ, a fost foarte rău impresionat, cu atât mai mult cu cât în decursul călătoriei sale dela Bucureşti până aici a primit cu plăcere persoanele, cari în trecerea sa au voit să-i vorbească şi să-i exprime sentimentele lor.
«La cererea Ex. Sale acest individ a fost arestat.»
www.digibuc.ro
500
BIMITRIE a. STtfRDZA
Savfet-Efendi a fost nevoit el însuş să se convingă de atitudinea leală şi demnă a Unioniştilor, când căpeteniile mişcării naţionale se prezintară în 25 Aprilie ou următoarea adresă, care a fost cetită de Constantin Hurmuzaki :
«Principatele Moldovei şi Valahiei au dat în totdeauna dovezi, prin fapte netăgăduite, că ele ştiu să mănţie legăturile seculare, cari-i ţin strânşi de Imperiul Otoman.
«Dacă de o parte Românii consideră garanţia drepturilor lor imprescriptibile, consemnate în capitulaţiunile lor, ca o apărare a existenţei lor naţionale şi politice, ei sunt totdeodată decişi a respectă legături, al cărora folos reciproc nu se poate contestă.
«De aceea astăzi, când, în virtutea Tractatului de Paris, Principatele sunt chemate a-şi rosti liber dorinţele lor asupra organizaţiei lor definitive, noi ne grăbim a declară solemn E. Voastre această asigurare atât de sinceră, cât şi de unanimă.
«Noi profităm în acelaş timp de ocaziunea sosirii E. Voastre între noi, pentru a reînnoi expresiunea simţimintelor noastre de devotament, de respect şi de gratitudine ce păstrăm pentru Maiestatea Sa Imperială Sultanul, care, dimpreună cu Augustii Săi Aliaţi, a binevoit să deschidă patriei noastre perspectiva unui viitor stabil şi prosper.
«Aceste simţiminte, pe cari nu le-am negat niciodată, nici chiar în zile de încercări şi nenorociri, şi legalitatea cea mai riguroasă nu vor încetă a regulă purtarea noastră.
«Calităţile eminente cari vă disting şi cari au motivat alegerea făcută de Maiestatea Sa Sultanul în persoana E. V., pentru a-1 reprezenta în sânul Co-misiunei, ne insuflă cea mai mare încredere şi ne autoriză a fi convinşi, că nu veţi fi mult timp între noi fără a vă convinge de sinceritatea asigurărilor noastre şi a lealităţii intenţiunilor noastre.»
Atitudinea Caimacamului Vogoride şi a Guvernului sau nu se schimbă, ci din contra merge înainte cu asprimea sa.
Ordinul No. 38, dat de Caimacam Departamentului de Interne în 23 Aprilie, declară orice manifestaţie pe stradă ca «o nelegiuire, care trebue să atragă după sine aplicarea legilor, după gravitatea delictului.»
Iată Ordinul publicat în Buletinul Extraordinar la «Gazeta de Moldavia.»
«Căimăcămia Principatului Moldovei. Departamentului Trebilor din Năuntru.
«Am luat încredinţare că ieri, la 10 a curentei, o grupă de individe, îm-
www.digibuc.ro
DIVANORILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
501
părechindu-se şi purtând stindarde de coloare deosebite, s’a îndeletnicit a face în public mai multe manifestaţii şi cu moduri neiertate de legi a invită pe pacinicii locuitori către demarşe cu totul împotrivitoare la păzi rea bunei orândueli şi la supunerea către instituţiile ţărei, încât prin asemenea scandaloase urmări a răspândit îngrijirea cea mai vie în toate clasele societăţii.
«Pătruns de sacra datorie de a priveghiâ cu neadormire asupra obşteştei linişte şi a siguranţei tuturor locuitorilor, pun în vedere acelui Departament, că pentru nişte asemenea mişcări, fiind cu totul neiertate de aşezămintele poliţieneşti, pe viitorime se va păzi cea mai strictă priveghere, ca oricând ele s’ar reînnoi, să se aresteze pe cutezători, pedepsindu-se după toată asprimea legilor întru asemenea, căci datoria fiecărui adevărat patriot este de a respectă pre cât instituţiile ţărei sale, pe atâta şi liniştea compatrioţilor săi, şi a se feri de orice instigaţie politică cu scop de a compromite viitorul Moldovei. Prin urmare o demarşă colectivă şi prin stradele oraşului, precum acea urmată ieri, fiind turburătoare liniştei publice şi doveditoare unor scopuri nepriincioase ţărei, nu poate a se privi de către Guvern altfel decât ca o nelegiuire, care trebue să atragă după sine aplicaţia legilor, după gravitatea delictului.
?N, Oonaki-Vogoride.
«Secretar de Stat: P. Balş.»
In urma acestor manifestări Guvernul Căimăcămiei s’a grăbit a publică instrucţiile Sfatului Administrativ Extraordinar al Moldovei pentru aducerea întru întocmai împlinire a Fermanului atingător de convocarea Divanului ad-hoc. Aceste instrucţii sunt din 27 Aprilie şi s'au publicat în «Buletinul Oficial al Moldovei,» No. 31 şi în «Gazeta de Moldova,» No. 31.
«1) Departamentul Cultului va face poftire Preasfinţiei sale Părintelui Mitropolit ca să binevoească :
a)	A vesti tuturor Egumenilor de mănăstiri închinate şi neînchinate, ca, potrivit cu aşezământul din anul 1835 pentru cele pământeşti, şi unii şi alţii să se adune în Capitală, în locul anume destinat pentru întrunirile Divanului ad-hoc, a doua zi după împlinirea terminului de 30 zile socotite dela ieşirea «Buletinului», a listei egumenilor de mănăstiri, având în osebi a alege câte doi deputaţi clerici pământeni dintre ei, adică: patru în total, fără a puteâ să iea parte la alegeri nimeni alţii decât numai singuri Egumenii.
b)	A vesti Preoţilor din Capitala Iaşi, reşedinţa Mitropoliei, de a se întruni într’acelaş local, a treia zi după împlinirea terminului publicaţiei prin foaia oficială, spre a se alege un deputat dintre ei, iarăş fără să iea parte la alegeri nimeni alţii decât numai singuri aceşti preoţi.
www.digibuc.ro
502
DIMITRIE A. STURDZA
«2) Departamentul Cultului va face împărtăşire Preasfinţitului Episcop de Huşi, şi Preasfinţitului Locotenent de Episcop al Romanului de a convocă preoţii din ambele reşedinţe episcopale ale Moldovei, Roman şi Huşi, după împlinirea terminului de 30 de zile al publicaţiei prin foaia oficială a listei preoţilor, spre a numi dintre ei câte un deputat la Divan pentru fiecare eparhie, întocmai după textul împărătescului Fermam
«3) Departamentul Trebilor din Năuntru, însărcinat cu publicarea tuturor listelor de alegeri, spre a nu se prileji confuzie în operaţiile alegerilor, de îndată să facă deşteptare prin «Buletinul Oficial» tuturor boierilor şi fiilor de boieri de orice rang, proprietari de moşie şi proprietari simpli de pământ, prevăzuţi la art. 3 al înaltului Ferman, precum şi proprietarilor de casă de prin oraşele de reşedinţă a ţinuturilor şi a celor din Capitală, ca în termini de 15 zile dela data foaiei, să se înfăţişeze la administraţia locală, şi orăşeni la Eforiile respective, cu titlurile proprietăţilor spre întocmirea şi îndeplinirea listelor, ce sunt în lucrare, unde vor dovedi vârsta lor, dritul de pământeni sau împământeniţi, după formele prescrise de Regulamentul Organic, anexa lit. X din capitolul al IX-lea, că se bucură de întregirea driturilor politice şi că sunt proprietari de moşii lucrătoare, libere de orice ipotecă, conform şi explicaţiilor publicate prin «Buletinul Oficial», No. 24, de către Secretarul de Stat sub No. 1.049.
«4) De asemenea se vor deşteptă şi feţele prevăzute la art. 5 din împărătescul Ferman, adică persoanele dedate unei profesii libere, precum profesorii şcoalei Statului şi membrii Academiilor sau ai Societăţilor literare, ştiinţifice, recunoscute de Guvern, precum şi medicii şi legiştii înzestraţi cu diplome regulate, şi inginerii civili pământeni, sau acum şi legiuiţi împământeniţi, îndeplinind şi unii şi alţii funcţiile sau arta lor de 3 ani, recunoscuţi în oraşul unde rezidează, ca în terminul arătat să se înfăţişeze la muncipalităţi spre înregistrare.
«5) Capitala Iaşi va da patru deputaţi la Divan; Botoşanii şi Focşanii câte doi, iar celelalte oraşe şi reşedinţe câte unul.
«6) Pentru locuitorii pontaşi, lucrători de pământ, se vor luâ de bază tăbliţele oficiale alcătuite de către cea din urmă catagrafie, şi aleşilor se va plăti, potrivit art. din Ferman, câte 14 lei pe fiecare zi de om, din Vistierie, prin Departamentul din Năuntru.
«7) Completându-se listele şi primindu-se de către Departamentul din Năuntru, el va şi urmă a le publică prin foile oficiale în terminul prescris de 30 zile succesiv şi în ordinul cuvenit, ca Şi alegerile să poată începe îndată după împlinirea terminului, şi a procede fără întrerupere.
«8) Obştiile satelor în cea dintâi zi după împlinirea zilelor de publicaţii, vor păşi către alegerea a doi delegaţi dintre locuitorii pontaşi, cari întru-
www.digibuc.ro
DIVANtJRILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
503
nindu-se de îndată la punctul Privighitoriei, vor alege dintre dânşii doi alegători; aceştia, unindu-se la reşedinţa ţinutului cu aleşii celorlalte ocoale ale ţinutului, vor alege dintre dânşii pe deputatul lor la Divan, întocmai după glăsuirea înaltului Ferman. De asemenea Privighetorii, având în vedere lista proprietarilor de moşii în întinderea de 99 fălci cel mult, şi 10 falei cel puţin din cuprinsul fiecărui ocol, îi va întruni la tactul ocolului spre a-şi alege dintre dânşii cu majoritatea glasurilor 5 alegători, cari au a se duce la reşedinţa ţinutului, unde, unindu-se cu ceilalţi veniţi dela celelalte ocoale din clasa lor, vor face alegere dintre ei a deputatului pentru Divan, întocmai după împărătescul Ferman, înţelegându-se că acela care ar avea mai mult de 99 fălci intră în clasa II, având însă şi celelalte cerute însuşiri.
«9) A doua zi după expirarea terminului de 30 zile al publicaţiei, se vor întruni la reşedinţa ţinutului proprietarii mari înscrişi în lista respectivă şi vor păşi în alegerea deputaţilor, după modul prescris după punturile de mai sus.
«10) Toate corposurile electorale de pe la ţinuturi se vor prezidâ de către administratori, după instrucţiile şi rândueala statornicită dela înfiinţarea Reglementului pentru alegerile deputaţilor ai obşteştilor adunări, iar acelor de pe la ocoale de privighetori, afară numai de acei prevăzuţi la art. 5, cari se vor prezidâ de preşedintele eforiei.
«Aşâ precum prin împărătescul Ferman toate clasele societăţii sunt chemate a expune dorinţele sale pentru revizia statutelor şi a reglementelor lucrătoare, şi fiindcă toate clasele au a desbate cestiile atingătoare de interesele ei proprii în comitete speciale, apoi Departamentul din Năuntru va aveâ îngrijire şi va da instrucţiile cuviincioase spre a nu-şi prileji confuzii la alegere, ca listele alegătorilor de fiecare clasă să fie specificate şi că acei cari au a votâ în puterea dispoziţiilor înaltului Ferman la No. 2 şi 3, să nu intre în numărul acelor cari sunt chemaţi a votâ după § 1, 2, 3 şi 4, din art. V, asemenea şi aceştia să nu intre la No. 2 şi 3.
«12) Amestecul amploiaţilor în operaţiile electorale nu are alt scop decât stricta observaţie a regulelor aşezate şi păzirea bunei linişte, prin urmare ei nu vor puteâ sub nici un motiv a aveâ amestec la votul alegătorilor, cari trebue a fi scutit de orice influinţă, şi vor aveâ îngrijire ca operaţiile electorale să se facă cu imparţialitatea prescrisă în Ferman.
«13) Administratorul va aveâ mai vârtos în băgare de seamă ca alegerile comunelor să se facă cu cel mai mare ordin, să nu împiedice pe cultivatori dela lucrările agricole, şi mai vârtos ca persoanele străine să nu se introducă între dânşii cu scopul de a influenţă asupra spiritului lor, sau a le da socotinţe; oriunde s’ar întâmplă astfel de lucrări, Dregătorul ţinutului va opri pe al lor autor, pentru ca ei să fie mărginiţi după lege.
www.digibuc.ro
504
DIMITRIE A. 8TDRDZA
«14) Fiecare deputat din flecare clasă însemnată, prin înaltul Ferman va primi îndată după a sa alegere înscris adeveritor din partea Administratorului sau a secretarilor, cu care se va înfăţişă la Divan, când alegerile vor fi încheiate şi se va convocă deschiderea lui.»
«Ministru din N&untru, C. Catargiu»,
Acestor instrucţiuni a urmat circulara Logofătului Vasile Ghika, Ministru de Interne, către Administratorii judeţelor din 30 Aprilie.
«.Domnul meu,
«Excelenţa Sa Prinţul Caimacam, prin Oflsul său, a binevoit a mă chemă la ocărmuirea Departamentului Trebilor din Năuntru. Misia aceasta, după evenimentele ce încearcă poziţia actuală a ţerii, este nu numai grea, dar şi delicată ; m’am bizuit însă a luă asupră-mi această povară, întăiu pe încredere că sentimentele de moderaţie şi ale unui duh neprihănit de purtare, într’o epocă aşă de inportantă pentru patria noastră, nu vor lipsi dela compatrioţii mei, şi al doilea, în speranţa concursului, pe care contez din partea tuturor funcţionarilor ramului administrativ.
«Cestia viitoarei organizaţii din lăuntru, ce ni s’a făgăduit prin binevoitorul Ferman al M. S. Imperatorului Suzeran în înţelegere cu înalţii săi Aliaţi, este cestia zilei de astăzi.
«Ea ar li fost ferită de agitaţiile ce în parte a încercat, dacă pregătitoarele sfătuiri ale cetăţenilor îndrituiţi sar fi făcut fără sgomot, dacă adunările numeroase la unele din localităţi ale Principatului n’ar fi privit poate la manifestări dezordonate şi compromiţătoare pacinicei liniştiri a poporului. Iar mai cu seamă dacă acele adunări n’ar fi adoptat numire nepotrivită de cluburi, comiteturi şi altele de asemenea, netolerate sub oricare guvern, şi dacă, în sfârşit, duhul de loialitate şi imparţialitate, pe care cu deosebire recomand d-tale, Domnule Administrator, ar fi predominat în toate ocaziile, căci pe cât egalitatea în faţa legei este sufletul dreptăţii, pe atâta şi ţinerea bunei armonii dintre cetăţeni în dreptate şi respect este o datorie administrativă de căpetenie şi care va servi de temelie în lucrările atingâtoare de atributul d-tale.
«Domnule Dregător, dela înţelepciunea concursului d-tale aştept pentru ţinutul ce administrezi respectarea legilor în toată vigoarea lor. Reglementul Organic şi Manualul Administrativ sunt deodată în multe cazuri destule des-legări. Respectarea liniştei publice, ce mai mult decât altădată cere nea-dormirea poliţiei, trebue să ocupe mai cu osebire îngrijirea d-tale; vei aveâ dar privighere a fi totdeauna în mijlocul oricărei împrejurări de fire provo-cătoare bunei orândueli spre a restrânge şi a preveni din vreme, prin
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, m.
505
bine chibzuite măsuri, influinţele pernicioase ce ar puteâ aduce nelinişte publicului, lăţindu-se prin aşâ măsură echilibrul legal al duhului Tratatului din 30 Martie şi care, în conformitatea Fermanului Împărătesc, făgădueşte în Principat concursul unui Divan ales de toate clasele, spre revizuirea statutelor ţerii; înţelegându-se că, pe cât Guvernul va aveâ de păzit stricta neutralitate în ceeace priveşte libera exprimare a unor aşâ nevoi, pe atâta este dator şi cu stăruinţă va priveghiâ ca această măsură să nu fie mijloc de rea cugetare şi de rătăcire a publicului, ci să se mărginească în înţelegerea lucrărilor în cercul numai a celor câţi după înaltul Ferman sunt îndreptăţiţi în desbatere.
«Acestea, Domnul meu, păzindu-le cu stricteţe şi loialitate, nu mă îndoesc că veţi trage stima compatrioţilor şi mulţumirea Guvernului, precum şi la din împotrivă vă va privi o serioasă răspundere,
«V. Ghikas.
Comitetul Central al Unirei trimite în 1 Maiu comitetelor din judeţe o circulară, în care face istoricul primirii membrilor Comi-siunei Europeane în Iaşi.
«lertaţi-ne că, preocupaţi de primirea Comisarilor, şi îmbulziţi cu o mulţime de lucrări căşunate din sosirea acestor bărbaţi, cari ne ţin astăzi soarta în mâinile lor, nu v’am putut împărtăşi încă cele ce sau petrecut în sfera noastră politică.
. «Acum însă când lucrurile încep a-şi luâ o direcţie mai hotărîtoare, şi noi putem cunoaşte mai limpede starea în care se află trebile noastre, cu plăcere ne grăbim a încunoştinţâ şi pe d-voastră.
«Tânguirea trimisă prin deputaţii noştri dela Bucureşti a produs rezultatul cel mai mulţumitor.
«Mergerea lor acolo a grăbit cu mult venirea la noi a Comisarilor, cari au voit să se încredinţeze prin sine însuşi despre adevărul plângerilor noastre. După amănuntele cercetării făcute, şi după cele petrecute chiar în fiinţa Comisarilor, ei s’au încredinţat cum că noi, departe de a fi mărit lucrurile, am fost arătat mai puţin chiar decât este viul adevăr. Comisarii, nefiind însă în complet aici, n’au putut luâ nici o holărîre definitivă, totuş suntem autorizaţi a crede cum că peste cinci, şese zile, întorcându-se la Bucureşti, măsurile ce se vor luâ de către Comisie, vor fi în favoarea liberei şi sincerei rostiri a dorinţelor.
«Primirea Comisarilor Puterilor amice cauzei noastre a fost însoţită de un entuziasm aşâ de mare, încât cu toţii ne-au arătat cele mai măgulitoare mulţumiri din partea lor. Nu mai puţin ne mândrim şi noi de buna primire
www.digibuc.ro
506
DIMITRIB A. STURDZA
ce s’a făcut marilor oaspeţi prin ţinuturile pe unde au trecut; exemplu care a avut o înrâurire binefăcătoare chiar şi asupra Capitalei.
«Despre întâmplarea neplăcută ce am avut la sosirea Comisarului turc, veţi fi auzit şi d-voastră, dar fiindcă ştirile, până când ajung prin ţinuturi, se prezentează de multe ori sub o faţă neadevărată, vă însemnăm aici adevărul întru aceasta.
«Adversarii cauzei noastre, necruţând nici un fel de mijloc spre a ne face rău, au trimis se vede înadins pe un Turc ce se află aici în Capitală, de s’a pus pe capra trăsurei, în care veniâ Comisarul Otoman. Omul acela, în minutul când lumea adunată voia să încunjure trăsura, strigând să trăească Sultanul, scoase sabia, începîi a o învârti în toate părţile spre a depărta pe cei ce se apropiau. Mulţimea s’a retras de îndată, trăsura şi-a urmat calea, lăsând în urmă cea mai mare indignaţie. Aceasta a fost cauza pentru care oamenii partidei noastre, tocmai după trecere de mai multe zile, au felicitat de bună venire pe E. S. Savfet-Efendi, adică după ce mai întâiu Excelenţa Sa a cerut formală iertăciune despre cele întâmplate, şi după ce a declarat deputaţilor noştri, cum că urmarea Turcului de pe capră nu numai n'a fost poruncită de E. Sa, dar încă că nici persoana, nici fapta acelui individ nu-i eră cunoscută. Aceste încredinţări ni s’au repetat de către Exc. Sa şi în ziua înfăţişării partidei noastre.
«Văzând adversarii noştri cum că nici provocarea făcută de către zisul Turc cu sabia scoasă nu ne-a făcut să ne abatem din statornicia şi liniştita cale, pe care păşim spre neclătita noastră ţintă, s’au silit prin toate chipifrile a arătă manifestările noastre pline de entuziasm pentru sosirea Comisarilor, ca nişte semne prevestitoare de turburări. Aşâ ni s’a imputat plimbarea pe uliţele Capitalei a unui mare număr de tineri şi oameni din popor cu muzică şi cu steaguri tricolore în fruntea lor, manifestaţie care s'a făcut fără ştirea Comitetului şi s’a descuviinţat de el, care însă se poate lesne explică prin istoria săbiei. Guvernul a socotit de cuviinţă a opri pe viitor asemenea manifestări; o ordonanţă s’a şi publicat întru aceasta.
«O altă întâmplare desplăcută, urmată în zilele trecute, a fost şi arestarea d-lui I. Negură. Pretextul arestării sale eră că d-lui, dând prin mâna ofiţerului competent un bacşiş muzicei şi jandarmilor, ce au fost faţă la primirea Comisarilor, prin aceasta ar fi voit să corupă miliţia! O acuzare aşâ de putredă a trebuit să cadă de sine, şi d-1 Negură este acum iarăş liber.
«Efectul ce au sperat unii oameni, că ar produce asemenea arestări, a fost cu totul contrar dorinţelor lor, şi s’a întâmplat că au căzut ei înşişi în cursele ce le-au fost întins.
«Schimbarea d-lui C. Catargiu s’a făcut cu scop de a înăduşi reclamaţiile Comisarilor asupra mai mult decât părtinitoarei sale administraţii. Noi ne-am
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
507
silit însă a convinge pe Comisari, cum că este de neapărat o schimbare de sistem, iar nu de persoane.
«îmboldiţi de patimi şi ne mai având nici o nădejde de izbutirea cauzei lor pe drumul legal al rostirii majorităţii, credincioşi sistemului lor de acuzare, adversarii Unirei s’au încercat din nou în zilele de pe urmă a pârî pe Unionişti ca revoluţionari şi turburători liniştei publice. De astă dată însă pâra fu formală. O jalobă se purtă din casă în casă şi din instanţe în instanţe spre a fi acoperită cu iscălituri; dar în curs de o săptămână abiâ s’a iscălit de vreo şasezeci indivizi, când apoi a şi căzut în mâinile partidei noastre. Dintre persoanele subînsemnate, abiâ cinci sau şase sunt din acele îndrituite după Ferman, şi anume persoanele cunoscute de capi cetei Anti-unionistâ. Toţi ceilalţi sunt amploiaţi ai Guvernului şi câţivâ sudiţi austriac i şi greci. Copie de pe actul acesta s’a dat Comisarilor, şi credem că nu puţin va contribui de a le dovedi cine sunt antiunioniştii şi cari le sunt mijloacele lor de acţie. Jaloba antiunioniştilor perise de pe masa Directorului Judecătoriei de Iaşi, căruia i s’a fost dat de către preşedinte spre a o subscrie. Din a cui poruncă nu se ştie, acest amploiat s’a fost arestat, dar după două oare i s’a dat iarăş drumul.
«In faţa dar a unor asemenea împrejurări, purtarea partidei noastre este de sine dictată. Când suntem acuzaţi ca revoluţionari şi turburători, când se zice că Unirea ar pune societatea în pericol, dacă nu s’ar luâ măsuri în contra ei, noi trebue să păzim ordinea legală şi cea mai mare linişte.
«Prin o atitudine plină de demnitate, â dăm cea mai vie desminţire vi-clenelor imputări ce ni se fac. Orice nanifestări sgomotoase trebue să le înlăturăm cu totul, orice provocări din partea adversarilor noştri trebue să le respingem cu dispreţul ce trebue să ne insufle nişte mijloace înjositoare ale unor oameni în desperare şi convicţia de care suntem pătrunşi, căci orice atacuri şi loviri, din partea oricui, vor dobândi o deplină satisfacere pe drumul legalităţii, singura cale demnă de marea cauză ce apărăm. Tribunalul nostru cel mai înalt este Comisia Europeană; dela dânsa trebue să aşteptăm totul. Ea este acum însărcinată chiar şi cu schimbările ce s’ar socoti de cuviinţă a se face în privirea Fermanului de convocare, fără însă a schimbă principiile lui.
«Aşâ dar încrederea în înalta Comisie, păzirea liniştei şi bimei ordine, dar totodată şi curaj cetăţenesc, activitate, energie, perseveranţă pe calea legalităţii, să fie neschimbata deviză a noastră a tuturor.»
D-l Victor Place comunică în 2 Maiu Comitelui Walewski intrigile interioare din Ministerul Caimacamului Vogoride.
D-l de Talleyrand informează pe E. V. despre căderea Ministrului de Interne,
www.digibuc.ro
508
DIMITRIE A. STDRDZA
d-1 Costin Catargiu, ale cărui acte arbitrare, şi violente am avut ocazie adeseori a vi le aduce la cunoştinţă.
«îmi rămâne acum să vă expun în ce chip a părăsit puterea Ministrul acesta.
«Reprobarea generală ce a produs el a devenit atât de mare şi ultimele lui măsuri purtau peoetea unei astfel de neruşinări, încât Turcii înşişi au sfârşit prin a recunoaşte că aveau într’însul un prieten prea compromiţător.
«Astfel din momentul în care Savfet-Effendi şi-a dat Caimacamului con-simţimântul la retragerea lui Catargiu, Prinţul Vogoride a căutat $ă se despartă de ministrul său.
«De altfel el erâ obligat întru câtvâ la aceasta, din cauza atitudinei ce luase soţia sa. Principesa Vogoride, care, după ce a întrebuinţat toate mijloacele de convingere pe lângă soţul ei pentru a obţinea destituirea d-lui Catargiu, s’a retras la ţară. Aci au venit din toate părţile Moldovei svonurile despre relele fapte ale acestui om şi a adus desperarea în sufletul ei ou totul devotat ţărei.
«Intr aceea sosirea Comisarilor în Iaşi a făcut pe Caimacam să simţă nevoie de prezenţa soţiei sale, pentru a face onorurile casei, şi i-a scris rugând-o să vină acasă. Principesa i-a răspuns prin Principele Alexandru Moruzi, că atâta timp cât d-1 Catargiu va fi Ministru, ea nu se va întoarce în Iaşi.
«Principele Moruzi mai adaugă, adresându-se d-lui Vogoride: «Aţi venit în «Moldova numai de câţivâ ani, fără de a aveâ nimic; nu aveţi altă avere «decât zestrea ce v’a adus-o fiica lui Konaki. Ea va iertat purtarea din trecut «şi delapidarea unei părţi din această mare avere; dar nu vă va iertă o tră-«dare faţă de patria sa, care ar fi trebuit să fie şi a voastră. Astfel astăzi nu «posedaţi decât ceeace aveţi dela dânsa, şi printr’un divorţ poate să vă arunce «pe drumuri, de unde v’a luat. Nu ştiu deci dacă vă convine această şansă «pentru realizarea speranţelor ce Turcii vă lasă să întrevedeţi. Deocamdată «Principesa vă cere retragerea d-lui Costin Catargiu, şi numai cu această con-«diţie se va întoarce acasă».
«Am auzit aceste vorbe dela însuş Prinţul Moruzi, care timp de două zile nu l-a lăsat în pace pe Caimacam.
«Ostenit, pe lângă aceasta autorizat şi de Savfet-Effendi, şi după ce a primit asentimentul Austriacilor, cari aveau în rezervă un demn urmaş pentru d-1 Catargi, Prinţul Vogoride a consimţit în sfârşit a-i cere demisia.
«Dar în timpul acestor tratative, s’a şi răspândit în oraş svonul despre apropiata retragere a d-lui Catargiu.. El fusese informat, şi cu o seară înainte de a se retrage s’a dus la Caimacam ca să-i ceară oarecari explicaţiuni asupra svonurilor, a cărora răspândire, ziceâ el, nu puteâ decât să-i atingă autoritatea.
www.digibuc.ro
UÎVANtJ&ILfi! Aî>-tîoC PIN lAŞt Şî fiCCChEŞtr, ttl.
509
«Prinţul Vogoride, care luase dejâ hotărîrea, dar care ca demn fiu al Fanarului ştie să mintă cu o rară neruşinare, răspunse d-lui Catargiu, strân-gându-i amândouă mâinile: — «Dragă prietene, să ştii că atâta timp cât voiu fi Caimacam, d-ta vei rămâneâ Ministru de Interne».
«A doua zi dimineaţa l-a chemat la dânsul şi, fiind de faţă şi Prinţul Moruzi şi d-1 Milu, Ministru de Finanţe, i-a cerut dimisia.
«D-l Catargiu, deşi cunoaşte mai bine decât oricine valoarea ce se poate pune în ţara aceasta pe cuvântul dat, a fost la început atât de surprins de contrastul între această cerere şi asigurările ce i se dăduse în ajun, încât rămase câtevâ minute fără să răspundă. Revenindu-şi în fire, el a zis Caimacamului, că ar dori să cunoască motivele acestei purtări. «Vi le voiu spune, după ce voiu primi demisia», răspunse Prinţul Vogoride. «Şi eu nu-mi voiu da-o decât când voiu cunoaşte motivele», a fost replica d-lui Catargiu.
«Discuţia a urmat pe acest teren ridicol, până când d-l Catargiu a declarat că nu va face nimic, înainte de a consultă pe Comisarul Otoman.
«Deci s’a dus numai decât la Savfet-Efendi. Nu ştiu ce s’a întâmplat la întrevederea lor; dar ieşind de acolo, d-l Catargiu şi-a dat demisia.
Urmaşul său este Logofătul Vasile Ghika, acela care a fost propus de Austriaci să fie Caimacam la moartea lui Teodor Balş, şi care a lăsat o faimă atât de deplorabilă, când a fost timp de un an Ministru de Finanţe, sub ultimul Domn.
«Nu spun nimic despre această persoană, despre care vă va informă d-l de Talleyrand. II cunosc de multă vreme ca un om foarte inteligent, foarte şiret, foarte capabil, dar mai ales foarte capabil... de orice. Venirea lui la putere nu însemnează deci decât o schimbare de persoană, care nu aduce nici o modificare sistemului de constrângeri şi fraude, ce Guvernul austro-turc, care stăpâneşte actualmente Moldova, este hotărît să-l urmeze în contra liberei exprimări a dorinţelor populaţiunii; d-l Vasile Ghika va aduce însă mai multe forme şi mai multă prudenţă decât predecesorul său şi prin aceasta va fi şi mai periculos.
«Circulara ce a publicat ieri mi se pare că-i dă cu prisosinţă măsura, căci printre frazele destul de încurcate şi cu toate vorbele de nepărtinire şi legalitate, ce nu se uită niciodată în actele destinate publicităţii, se simte în fiecare rând ameninţarea şi planurile de constrângere.
«De altfel intenţiunea Guvernului moldovean de a stărui în sistemul său reiese şi mai bine din destituirea d-lui Beldiman, Ministru de Culte, şi din împrejurările ce au însoţit ieri retragerea sa.
«D-l George Beldiman, care nu şi-a ascuns niciodată simţimintele sale antiunioniste şi care face parte din prea micul număr de persoane, cari au
www.digibuc.ro
510
DÎMITRIE A. STttRDZA
acest sentiment drept convingere, mi se păreâ că intră cu prisosinţă în programul, a cărui realizare o urmăreşte Căimăcămia.
«D-I Beldiman este de un caracter blând, cuminte, moderat şi deşi ş. consimţit în mai multe rânduri să facă demersuri pe lângă Mitropolit şi cler, pentru a-i atrage în partidul separatist, a căutat totdeauna să se mănţină în limitele cele drepte.
«In ultimul timp sosirea Comisarilor a dat ocazie populaţiunii atât de apăsate să-şi facă cunoscute adevăratele ei simţiminte.
«E. V. ştie că toate clasele societăţii au ieşit întru întâmpinarea fiecărui Comisar pentru a-i aclamă şi membrii clerului sau văzut şi ei în mare număr la aceste manifestaţii.
«De atunci şi în mai multe rânduri Mitropolitul, precum şi majoritatea Episcopilor, Arhimandriţilor şi Preoţilor, au mers să viziteze pe Comisari şi le-au comunicat dorinţele, temerile şi speranţele lor. A fost pentru întâia oară că clerul a luat o atitudine atât de lămurită şi Guvernul, care ştie ce influinţă va avea această purtare asupra ţărei, este foarte supărat.
«Prinţul Vogoride s’a plâns deci cu amărăciune Mitropolitului de cele întâmplate, şi fără îndoeală d-l de Talleyrand va informă pe E. V. de cererile ce Caimacamul le-a făcut prelatului.
«Negăsindu-1 destul de mlădios, după cum se aşteptă şi neputând să obţină nimic, Prinţul Vogoride a dat ordin Ministrului de Culte să pedepsească aspru preoţii cari au luat parte la demonstraţii.
«D-l Beldiman, care de fapt ar fi fost împiedicat de a procedă altfel, s’a mărginit a adresă câtevâ observaţiuni verbale unui anumit număr de preoţi.
«Nici Caimacamul, nici cei cari îl conduc sau îl aţâţă, n’au fost mulţumiţi de această moderaţiune şi ieri, într’o discuţie destul de vie, Prinţul Vogoride i-a imputat d-lui Beldiman slăbiciunea. Acesta i-a răspuns că legile nu dau Ministrului de Culte nici un mijloc de a pedepsi pe preoţi, că de altfel el nu găsiâ în actele ce li se împută nimic de dojenit, că în sfârşit, născut în Moldova, el vrea să trăească şi să moară aci liniştit, şi că prin urmare nu se simte dispus a întrebuinţâ violenţe în contra clerului.
«La aceasta Caimacamul a răspuns că va şti să găsească un alt ministru energic, care nu se va opri în faţa unor astfel de scrupule şi a concediat în mod brutal pe d-l Beldiman, cerându-i demisia. Acesta şi-a dat demisiunea şi un anume Alexandru Sturdza, care are reputaţia de a fi şi mai violent decât d-l Costin Catargiu, a fost numit Ministru de Culte.
«Ne putem deci aşteptă peste puţin să vedem Consiliul de Miniştri, aţâţat de d-l Sturdza şi condus de d-l Ghika, stăruind într’o cale şi mai compromiţătoare.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN lAŞt Şt BUCUREŞTI, III.
511
«îmi mai rămâne să dau seamă E. V. de un incident destul de curios, ce s’a petrecut în Iaşi înainte cu câtevâ zile.
«Guvernul posedă, afară de funcţionari, pentru a-1 secondâ, câţivâ oameni, în fruntea cărora se află un anume Istratd, despre care am vorbit în depe-şile mele precedente şi pe care Caimacamul Balş îl făcuse Ministru de Lucrări publice.
«Acest individ a redactat o mică adresă către Savfet-Efendi, în care separatiştii uzând, fără îndoeală, de dreptul lor, agită foloasele ce cred a vedeâ în mănţinerea separaţiunei între cele două Principate.
«Fără a cercetă aci valoarea argumentelor lor, este de mirare că vorbesc de demersuri, ce tind să le violeze privilegiile, şi în special că îndrăznesc să spună că aceste demersuri pot să turbure liniştea publică.
«Aceasta este tactica Guvernului, de a prezintă totdeauna ordinea ameninţată de către Unionişti, pentru a fi autorizat să guverneze cu asprime şi a arătă că o intervenţie străină este totdeauna în perspectivă.
«Toate aceste uneltiri n’ar aveă mare importanţă, dacă n’ar fi opera directă a agenţilor Guvernului.
«Adresa fiind prinsă, sau descifrat semnăturile şi au rămas surprinşi de a vedeă printre ele semnăturile Miniştrilor de Interne şi Finanţe.
«Pe scurt, cel mai mare număr de semnatari sunt funcţionari şi chiar străini şi nu se găsesc între ei decât şase persoane cu dreptul de a fi alegători sau eligibili.
«Abiâ patru sau cinci nume sunt de ale unor indivizi, numiţi în limba ţărei cu expresiunea despreţuitoare de «ciocoi.» Cam de acest fel sunt toţi cei cari în adresă se intitulează reprezentanţi ai tuturor claselor sociale. O stare analitică de semnături însoţeşte actul în cestiune, pe care d-I de Talleyrand îşi propune să-l alăture la documentele ce le trimite E. V.
«S’ar fi dat cu drept cuvânt puţină importanţă acestui act, care oricum descoperă mai ales, prin numele celor semnaţi, slăbiciunea partidului separatist, dacă nu s’ar fi văzut că în realitate ea este opera Guvernului.
«înainte de a fi pusă în circulaţie, ea a fost prezintată Caimacamului şi aş fi foarte surprins dacă n’ar Ii fost supusă aprobării prealabile a lui Savfet-Efendi.
«Pe urmă a fost purtată de funcţionarii unei administraţii, a cărei primă datorie ar trebui să fie nepărtinirea şi abţinerea, şi în sfârşit au mers cu neruşinarea până acolo, încât au strâns semnături şi în tribunale. De acolo a dispărut.
«Ori câtă supraveghere s’a pus pentru păstrarea ei, a fost de ajuns un moment de distracţie din partea unui director de tribunal, pentru ca acest act să fie sustras. Se pare că în momentul dispariţiei ei, sala eră plină de
www.digibuc.ro
512
MMl'TRÎE A. STtJRDZA
lume şi că imediat Preşedintele Tribunalului a pus să se închidă uşile pentru a puteă perchiziţionâ toate persoanele prezente. Dar unul dintre asistenţi a avut prezenţa de spirit să iea o hârtie oarecare din buzunar, să o rupă şi să o arunce în bucăţi pe fereastră strigând: «Duceţi-vă de vă căutaţi petiţia în stradă.» Fiecare a căutat să meargă să adune bucăţile; în îmbulzeală cel ce aveâ petiţia se furişă, şi când sau adunat bucăţile, s’a observat că nu erau decât o hârtie fără nici un folos.
«Ar fi fost mai bine să tacă de acest incident ridicol. Dar Guvernul a comis greşeala de a arătă prea mult interes pentru a regăsi petiţia.
«Fără nici un ordin şi la simpla cerere a unui particular cunoscut ca separatist, subşeful poliţiei a arestat pe directorul căruia îi fusese dată mai în urmă petiţia. Acesta a fost ţinut închis câtvâ timp; l-au ameninţat cu moartea pentru a-1 face să mărturisească şi nu l-au liberat decât când s’au convins că nu ştiâ nimic, şi mai ales că au avut prostia de a fi amestecat acţiunea guvernului într'o afacere de această natură.
«Astăzi e dovedit, printr’o nouă probă, adăugată la atâtea altele, că Guvernul interimar al Moldovei nu se dă înapoi dela nici un mijloc pentru a face să triumfe politica excluzivistă, în serviciul căreia s'a pus. Am avut de atâtea ori ocazia să arăt că nu dau o mare valoare faptului, că aduc o probă mai mult şi de altfel de acum înainte este rolul d-lui Comisar de a lămuri pe E. V. asupra situaţiunii.»
Un Ordin de zi, adresat armatei de Caimacamul Vogoride în 4 Maiu, caracterizează situaţiunea sa ca supus otoman:
«Maiestatea Sa Imperială Sultanul, binevoind a-mi face cadou un cort la fel cu cel al comandantului suprem al armatelor sale, eu îl ofer oştirii moldovene, ca o dovadă de bunăvoinţa mea şi satisfăcându-mi prin aceasta dorinţa ce am avut totdeauna de a-mi arătă în orice ocazie dragostea mea particulară pentru armata Patriei.»
Secretarul de Stat Paul Balş adresează în 4 Maiu o scrisoare Departamentului de Interne, prin care arată măsurile poliţieneşti în contra Comitetelor Unioniste şi a programelor acestora.
«Luând în considerare cuprinsul referatului No. 5.977 al Onor. Departament, citat mai sus, relativ la uneltirile unui partid din acest Principat, care şi-a luat dreptul de a se constitui formal în Comitet, care deliberează asupra situaţiunii politice a acestui Principat, punându-şi semnătura sa colectivă pe procese verbale şi publicând programe şi proclamaţiuni litografiate, — Sfatul Administrativ Extraordinar socoteşte să iea cu privire la aceasta următoarele hotârîri:
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
513
«Că astfel de Comitete, cari nu sunt recunoscute de Guvern, cari lucrează în afară de autoritatea existentă în Principat şi au ramiflcaţiuni în toate capitalele judeţelor, sunt prin însăş natura lor'atinse de ilegalitate şi nu pot fi îngăduite, căci cu cât Guvernul este mai însufleţit de cea mai mare dorinţă de a vedeâ viitoarele alegeri prezidate de cea mai perfectă nepărtinire, cu atâta are dreptul de a apără alegerile de orice influinţă sau de orice amestec, care într’un scop excluziv de partid ar fi de natură a induce în greşeală şi a face să se primejduească sinceritatea alegerilor. Deci Sfatul Administrativ este de părerea, că date fiind împrejurările, măsurile cele mai indispensabile ce trebue să le iea Departamentul Internelor, care este depozitarul puterilor înaltei poliţii, sunt următoarele:
«1. Să se dea ordin tuturor comisarilor de poliţie şi celorlalte autorităţi legal constituite, că deşi este îngăduit tuturor locuitorilor ţărei să se bucure de dreptul alegătorilor de a discută liber şi de a se sfătui cu privire la viitoarele alegeri, nu e mai puţin adevărat, că existenţa unor Comitete cari • lucrează să încline spiritul poporului mai mult spre o părere decât spre alta, într’un spirit excluzivist de partid, este prejudiciabilă adevăratelor interese ale ţărei.
«2. Să confişte şi să distrugă orice program sau proclamaţiune, care ar aveâ o astfel de tendinţă, peste tot locul unde s’ar găsi în ţară.
«3. De a publică tendinţele de acest fel emanate dela un Comitet ca acela numit mai sus, pentru edificarea publicului în general.
«Deci această hotărîre a Sfatului Administrativ se comunică prin Secretarul de Stat Onoratului Departament al Internelor spre regulă».
Baronul de Talleyrand-Perigod telegrafiază în 7 Maiu din Iaşi d-lui Thouvenel: «Savfet-Efendi şi Caimacamul s’au adresat la Con-stantinopole pentru a obţinea înlocuirea Mitropolitului. Singurele învinuiri aduse în contra acestui prelat sunt părerile sale unioniste. Sunt decişi să facă totul pentru a-1 împiedică să prezideze Divanul».
Depeşa Comitelui Walewski către Baronul de Talleyrand, din 9 Maiu, în care-i arată că Marele Vizir, temându-se de turburări în Principate, semnalează necesitatea de a trimite în Moldova şi Valahia oştiri turceşti.
«Mehmet Gemil Bei a venit să-mi cetească o comunicare, prin care Marele Vizir îi Semnalează necesitatea de a trimite trupe otomane în Principatele Moldova şi Valahia, bazându-se pe aceea că agitaţia ce domneşte in provincii poate să provoace turburări iminente.
«Cum este posibil ca despre acest demers al Guvernului Otoman, care trebue să se fi făcut şi pe lângă celelalte Puteri semnatare ale Tratatului din Paris,
Analele A. B.—Tom. XXXII/,—Memoriile Se of. Istorice.	81
www.digibuc.ro
514
btMITRIE A. STTJftfiîîA
să fi mers svonul în Principate şi să provoace oarecare nelinişte, cred că e bine să vă informez că nu i-am ascuns d-lui Ambasador al Turciei surprinderea ce-mi făceâ propunerea sa. I-am spus că din multele informa-ţiuni ce le primesc din Principate, nimic nu-mi indică, că ordinea materială ar fi primejduită şi că dacă se manifestează oarecare agitaţie la apropierea alegerilor, ea se datoreşte manoperelor Caimacamilor. Am adăugat că nu trupe este oportun a se trimite în Principate, ci instrucţiuni bune pentru aceşti funcţionari.
«Pe urmă i-am amintit lui Mehmet Gemil Bei, că Puterile semnatare Tratatului de Paris, invitând populaţiunile româneşti să-şi manifesteze pentru întâia oară dorinţele lor într’o formă regulată şi în deplină libertate, au înţeles să excludă orice motiv de influinţă externă şi înainte de toate aceea care ar rezultă din prezenţa unui corp de armată străină. In sfârşit am terminat zicând, că dacă s’ar întâmplă, în contra oricărei probabilităţi, ca să izbucnească turburări in Principate, ar trebui—afară de un caz de urgenţă absolută — să se amâne până după operaţiunile electorale intrarea trupelor, a căror prezenţă acolo s’ar crede necesară pentru a asigură mănţinerea ordinei.
«Aceeaş primire a obţinut comunicarea turcească la Londra. Lordul Cla-rendon a spus d-lui Musurus, şi noi împărtăşim în întregime părerea lui, că chiar în cazul când ar izbucni ciocniri parţiale în unele locuri din Principate, faptele acestea n’ar fi de ajuns pentru a motivă intervenţia armată a Turciei şi că această intervenţie n’ar puteă aveă loc decât într'un caz de răsboiu civil general sau de revoluţiune declarată, şi după ce Puterile semnatare Tratatului din Paris îi vor fi recunoscut nevoia absolută.
«Cunosc corespondenţa Ministrului nostru la Berlin. Când i sa făcut Domnului de Manteuffel comunicarea Marelui Vizir, el a răspuns Trimisului Turciei, că veştile ce le primeşte din Principate nu-1 fac să creadă că ordinea ar puteă fi acolo turburată şi că forţa armată locală i se pare de altfel cu totul îndestulătoare pentru a mănţineă ordinea».
D-l Victor Place arată Comitelui Walewski, în 15 Maiu, sistemul de destituiri din funcţiunile publice şi de înlocuiri, practicat de Caimacamul Vogoride.
«Sistemul destituirilor din cauza părerilor unioniste continuă tot aşă ca şi înlocuirea celor destituiţi prin oameni compromişi, dela cari nu se cere decât promisiunea de a lucră în contra Unirei.
«De curând a fost supus acestei operaţii stranie Divanul de apel.
«Aga Niculae Burki, membru al acestui tribunal, s’a pomenit destituit şi înlocuit cu d-l Pappafil, care sub Guvernul Prinţului Ghika a fost scos din
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC IUN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
515
serviciu pentru defraudări considerabile, dovedite şi constatate printr’un referat al Ministrului de Justiţie.
«D-l Ştefan Silion destituit, şi înlocuit prin d-1 Dimitrie Burduja, om de afaceri al Prinţului Vogoride.
«D-l Ştefan Grigoriu, înlocuit din cauza părerilor sale unioniste şi înlocuit cu Ioan Scorpan, al cărui singur merit este că e separatist.
«Un oarecare Filipide a fost numit supleant la Tribunalul de apel, deşi n’a iăcut niciodată parte, din magistratură. El e un delapidator dovedit şi tăi-nuitorul abuzurilor lui N. Cantacuzino în Ministerul său de Interne sub Prinţul Ghika şi de atunci a rămas funcţionar al d-lui Cantacuzino, actualmente Ministru de Justiţie.
«Deci în afară de faptul odios al acestor destituiri, un lucru izbeşte mai mult: valoarea oamenilor cari sunt aleşi ca succesori.
«In zadar opinia publică respinge astfel de alegeri, în zadar se ridică în potriva lor antecedentele, purtarea, actele lor, aceşti oameni sunt separatişti sau promit să fie; este de ajuns şi în orice caz sunt motive să se aleagă astfel de instrumente pentru a apără o cauză, care până acum n’a fost susţinută decât prin mijloace necinstite.
«De altă parte serviciul militar dă ocazie la promoţiunile cele mai scandaloase.
«Nu erâ de ajuns că o armată mică, abiâ de 2,000 de oameni, dădeâ curiosul spectacol al unui personal ofiţeresc, în care sunt vreo 60 de coloneii; numărul ofiţerilor creşte pe fiece zi şi ultimele două numere ale «Gazetei» oficiale conţin peste 30 de promoţiuni nouă.
«Ministrul de Răsboiu se plânge că Caimacamul face promoţiuni direct din propria Jui iniţiativă, chiar fără să aştepte sau să ceară prezentarea reglementară. Intre altele Ministrul de Răsboiu a observat că toţi ofiţerii astfel creaţi sunt fii de alegători şi voiu adăogâ că un oarecare Andrei Stamati, destituit de Prinţul Ghica pentru defraudările cele mai revoltătoare, a fost numit şeful intendenţei militare. Nu se puteâ să i se încredinţeze un post care să convină mai bine instinctelor lui rapace.
«Este bine de observat că toate promoţiunile sunt contrarii art. 19 din Regulamentul Organic, care opreşte pe Caimacami de a acordă grade în armate ori ranguri de boierie. Acest abuz de ranguri poate aveâ mare influinţă pentru alegerile ce se pregătesc.
«Domnitorul Mihail Sturdza, pe care scrupulele nu-1 prea împiedicau, s’a servit mai de multe ori de acest mijloc când aveâ vreo ţemere de rezultatul unei alegeri. Astfel Prinţul Vogoride se strădueşte a urmă acest exemplu şi a iăcut în urmă nişte' numiri de boieri, cari sau semnalat cu toţii prin activitatea de a secondâ manoperele Guvernului. Cred inutil de a le trans-
www.digibuc.ro
516
bttttfRlfi A. STtJftDZA
crie aci .numele, dar nu pot să nu arăt o împrejurare foarte semnificativă, care a însoţit numirea lor:
«Caimacamul a ţinut să predeâ el însuş decretele indivizilor, pe cari îi «răsplătiă şi le-a ţinut această cuvântare : «S’a spus atât de mult că autori-«tatea domniei mele s'a sdruncinat, încât am voit să dau o dovadă de puterea «ei, chiar în prezenţa d-lor Comisari. Această dovadă constă în exerciţiul «deplin şi întreg al prerogativelor ce mi se tăgăduesc. Deci vă acord, Dom-«nilor, titlurile arătate în aceste decrete». Este uşor de înţeles ce armă şi ce mijloc de corupţiune va aveâ Guvernul în mâinile sale, dacă i se lasă dreptul de a conferi titluri, De altfel el e dispus să uzeze din belşug de acest drept. Sau pregătit şi semnat mai multe mii de decrete de boierie; titlurile şi numele se lasă în alb şi decretele vor fi trimise în judeţe. In momentul alegerilor prefecţii vor chemă pe alegători şi le vor zice: «Dacă votaţi «pentru candidatul Guvernului, o să vă dau cutare rang. Iată decretele în cari «n’am decât să vă pun numele şi rangul, asupra căruia am convenit. Sunt «gata să vă plătesc».
«Aceste decrete au în ţară o influinţă foarte mare, căci ele conferă boieria şi toate privilegiile împreunate cu dânsa, de aceea puţine arme atât de puternice sunt în mâna unui Guvern neleal.
«Intr'adevăr scandalul a ajuns la cele din urmă margini; trebue să vină cinevâ în această ţară pentru a asistă la un astfel de spectacol. Dar mai trebue ca oamenii, cari îndrăznesc să-l facă, să ştie că sunt susţinuţi în orice împrejurare de către Puterile de o rea credinţă egală cu a lor şi în special trebue să li se fi făcut, pentru a-i îndemna, nişte promisiuni prea seducătoare.»
In a/14 Maiu Funcţionarii separatişti adresează Comisarului Turciei Safvet-Efendi următoarea petiţie:
«Excelenţă,
«Intemeindu-ne pe generozitatea şi mărinimia Maiestăţii Sale Sultanului. Augustului nostru Suzeran, care garantează Moldovei mănţinerea vechilor privilegii cunoscute de către glorioşii Sultani; Intemeindu-ne pe textul acelor privilegii, prin cari înalta Poartă ne asigură păstrarea Moldovei, păstrarea autonomiei Moldovei şi păstrarea Guvernului nostru naţional; Intemeindu-ne pe Tratatul încheiat la Paris în 30 Martie, prin care Marile Puteri întăresc privilegiile Moldovei şi rămânerea ei sub suzeranitatea înaltei Porţi •„ Noi cunoaştem o abatere şi o răsturnare a acelor privilegii, o jignire a Tratatului de Paris, o urmare ilegală, fuzia Moldovei cu Valahia, fuzie care n’a existat niciodinioară.
«Convinşi totodată că o asemenea fuzie ar fi funestă în toate privirile, că ea ar deşteptă rivalităţi intre noi şi Valahieni, cari ar provocă nenorociri
www.digibuc.ro
DIVANORILE AD-HOC DIN IAŞI1 ŞI BUCUREŞTI, III,
517
şi intervenţii; — încredinţaţi că prin această transformare s’ar compromite existenţa patriei noastre ; — încredinţaţi că' şi interesele sociale ale Moldovei de asemenea s’ar compromite pentru ale ValahiM, care între alte avantagii ar posedă şi avantagiul majorităţii; — încredinţaţi că fericirea patriei noastre trebue să o aşteptăm dela instituţii bune, iar nici cum dela întinderea teritorială prin unire cu Valahia; — Dorind a păstră şi în viitor pacea şi armonia cu Valahia, şi a nu da nimănui prilegiu de intervenţie sub oricare nume sau pretext; — Dorind a avea întreaga noastră autonomie şi o putere legislativă neatârnată de puterea domnitoare, dinaintea căreia să fie răspunzători funcţionarii Statului; >— Dorind, în sfârşit, a nu pierde" Moldova şi privilegiile ei moştenite şi câştigate, în schimb pentru un viitor eventual şi nesigur;—Păstrând recunoştinţă şi simpatie pentru prosperitatea Imperiului Otoman: — Am aşteptat cu încredere şi în completă linişte compunerea Divanului ad-hoc, chemat de a rosti dorinţele în privirea reorganizării Statutelor şi Regulamentului actual..
«Insă, văzând cu îngrijire, noi locuitorii din toate clasele Moldovei, evenimentele ce se desfăşură chiar în prezenţa Excelenţei Voastre, văzând că în loc de repausul atât de dorit, după o lungă agonie şi calamităţi de un şir de ani, cari au apăsat obosita noastră Patrie, ne găsim acum expuşi unor lucrări ţintitoare a ne lovi privilegiile, şi a compromite liniştea Moldovei: — Cu umilinţă supunem Augustului nostru Suzeran, prin organul Excelenţei Voastre, rugămintea noastră, ca în temeiul legăturilor ce ne sunt garantuite prin vechi capitulaţii şi prin Tratatul de Paris, să ni se păstreze Moldova şi autonomia ei, singurul mijloc pe care se reazemă liniştea şi fericirea ţărei.
«Avem onoare a ne însemnă
«Ai Excelenţei Voastre prea plecaţi şi supuşi servi:
(Au iscălit) «Panaioti Balş, Secretar de Stat, Ministru Afacerilor străine; Colonel Rossetti, adjutant Caimacamului; Maior Christea, comandant militar al Capitalei; Colonel Schelet ti, adjutant Caimacamului, director Departamentului de Interne; A. A. Sturdza, director Departamentului Finanţelor; Ioan Drăghici, director Departamentului Lucrărilor publice; C. Carp, membru Divanului domnesc; A. Sorociano, candidat la Divanul domnesc; G. Ci gara (străin, supus rusesc), membru Divanului domnesc; Teodor Burada, preşedinte Tribunalului criminal ; Spătar Pancrati, preşedinte Tribunalului din Iaşi; Gheorghe Caliman, ispravnicul de Iaşi; C. Voinesco, membru Divanului legislativ; P. Rado, vornic portăreilor; B. Drăghici, controlor Statului; C. Balaeş, cassierul Departamentului Finanţelor; D. Ga ne, membru Divanului legislativ ; J. Eni, preşedinte Tribunalului din Piatra; Costinesco, judecător la Tribunalul din Piatra; G. Asachi, arhivist Statului şi redactor «Buletinului Oficial»; Em.
www.digibuc.ro
DIMITRIE A. STCRDZA .
5>18
Codrescu, membru Divanului; M. Străjescu, agent principal al Guvernului pentru propaganda antiunionistă; N. Drossu, director la Departamentul de Interne; Const. Alcaz (supus rusesc), secretar Consiliului sanitar; P. Sterian, şef de secţiune la Departamentul Lucrărilor publice; T. Albineţ, idem la Interne; Antoniadi, idem Ia Secretariat de Stat; A. Braesco, idem la Finanţe; Malcoci, secretar la arhiva Statului; Calici, revizor la Departamentul de Interne; Florescu, şef de biurou la departament de interne; A. Boghian, funcţionar la Departamentul de Finanţe; B. Stamati, protocolist la Tribunalul din Iaşi; I. Lazarini, profesor la şcoala Statului; I. Sacara, idem; B. Gregori, director poştelor; G. Va-siliu, funcţionar la poliţia din Iaşi; A. Steriadi (străin), subdirector vămilor; Castrino (străin), funcţionar vamal; M. Mihaile seu, idem ; Schin-teiu, idem; Farra (supus austriac); Ioan Ciudin, fără proprietate; Scarlat Climenti. idem; Chirica, idem; C. Palladi, idem, T. Ro-manu, idem; J. Beker, idem; C. Gane, idem; G. Plastara (străin), supus grecesc; Calliarchi, idem; Papazoglu, idem; G. Papafil; N. B. Docan; Alecu Balş, logofăt; J. Alexandrescu; N. Istrati, postelnic; I. Istrati, spătar.
Depeşa d-lui Thouvenel către Corniţele Walewski, din 18 Maiu, expune situaţia politică din Constantinopole:
«Ramazanul pricinueşte nişte trăgăneli faţă de cari n’am ce să fac; dar sper ca cu primul curier să pot transmite E. V. o copie de pe instrucţiunile pe cari Poarta s’a văzut nevoită a Ie trimite lui Savfet Efendi, în urma demersurilor mele pe lângă Marele Vizir.
«Din nenorocire nu cred că o atitudine mai corectă din partea Comisarului otoman ar fi de ajuns pentru a schimbă starea de lucruri arătată de d-1 Baron de Talleyrand. Rapoartele d-lui Baron de Richthofen şi ale d-lui Benzi, cari mi-au fost comunicate, sunt tot atât de precise şi de întristătoare. Dacă este foarte regretabil că mărturisirea d-lui Basili nu s’a adăogat la cele ale colegilor săi, totuş sper că d-nii Comisari ai Franciei, Prusiei şi Sardiniei vor luă act de protestarea ce li s’a remis în Iaşi, pentru a provocă, cel puţin din partea mojorităţii Comisiunii Europeane, un act pe baza căruia să pot încercă a obţineâ cevă la Constantinopole.
«Cererea ce aş fi formulat-o singur pentru a obţineâ destituirea Caimacamului Moldovei şi a miniştrilor săi ar fi fost un incident prea grav şi nu m’am crezut autorizat să trec cu atâta sgomot peste instrucţiunile ce Guvernul împăratului le va combină fără îndoeală cu Cabinetele, cari ţin ca şi el să cunoască adevăratele dorinţe ale populaţiunii moldoveneşti.
«Limbagiul meu a fost destul de categoric, pentru ca să pregătească Poarta
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.	5X0
la exprimarea cea mai severă a nemulţumire! noastre, şi am găsit Ia d-1 Ministru al Rusiei, la d-1 Ministru al Sardiniei şi la d-1 Însărcinat de afaceri al Prusiei întreg ajutorul ce-1 puteam aşteptă până la primirea ordinelor guvernelor lor.
«Ar fi fost zadarnic, Domnule Comite, să mă adresez d-lui Intemunciu al Austriei, dar am crezut că trebue să informez în mod sumar despre demersurile mele pe d-1 Ambasador al Angliei şi să-l rog a mă secundă.
«Lordul Stratford mi-a răspuns în aceşti termini:
«Scandalurile şi nedreptăţile, de cari îmi vorbiţi, îmi sunt necunoscute, «afară de menţionarea lor în adresa D-voastre. Nu înţeleg de ce d-1 Henry «Bulwer nu s’a dus la Iaşi, însă d-1 Stanley, care-1 reprezintă acolo, este mul-«ţumit de Prinţul Vogoridi. Se pare că greutăţile provocate în Bucureşti nu «există în Moldova, unde prin urmare se procedează fără încetare la execu-«tarea Fermanului. Mi se pare că acestea privesc autorităţile locale şi nu pot «înţelege modul de a vedeâ al unor Comisari, cari, separaţi de colegii lor, şi-au «permis un act de intervenire, care după părerea mea ar fi fost mai potrivit «să se facă din partea întregei Comisiuni. Fiind informat că Poarta cunoaşte «nu numai simţimintele D-voastre în această privinţă, dar şi ale altor trei «reprezintanţi, m’am crezut dator să i le fac cunoscute şi pe ale mele.»
«Deşi exprimată sub forma condiţională, doctrina Ambasadorului englez e foarte lămurită şi E. V. poate judecă ce ajutor pot speră din partea colegului meu atât acum, cât şi mai târziu. I-am trimis pentru edificarea lui personală petiţia Moldovenilor către Comisiunea Europeană şi am răspuns adresei lui, că cu tot regretul de a nu-i împărtăşi părerea, voiu continuă a face tot ce va depinde de mine, în conformitate cu instrucţiunile ce am, pentru a asigură libertatea şi sinceritatea operaţiunilor electorale în Principate.
«Deci am redactat pentru d-1 Outrey instrucţiunile ce am onoare a le transmite alăturat E. V. şi am rugat pe d-nii Butenief, Durando şi de Gundlach să însărcineze pe primii lor dragomani de a face astăzi un demers, care să-l silească şi pe Reşid Paşa a se explică cu ei.
«Marele Vizir ştiu că a fost extrem de surprins de idea că manoperele Caimacamului Moldovei ar puteă fi considerate, din cauză că nu sunt pedepsite, ca o ofensă a demnităţii Puterilor, cari ieau în serios ancheta ordonată de Congres şi înclin a crede că discuţia se va face cu folos pe acest teren, dacă Rusia, Prusia şi Sardinia vor consimţi a o pune deodată cu noi. Ceeace pare în orice caz neîndoios, e că fără o lovitură puternică, intrigile Porţii, excitate de Austria, tolerate de Anglia şi servite de instrumente oarbe, vor triumfă la Iaşi şi probabil şi la Bucureşti. In cât priveşte acţiunea mea personală, îndrăznesc a spune că-mi va fi imposibil a o împinge mai departe
www.digibuc.ro
520
DIMITRIE A. STURDZA
fără a pune în cauză, în contra datoriilor mele de Agent şi a drepturilor mele de Ambasador, politica Guvernului Imperial.
Depeşa d-lui Victor Place către Corniţele Walewski, din 21 Maiu, descrie arestările politice ordonate de Vogoride :
«In ziua de 4 a lunii trecute am adus la cunoştinţa E. V., că arestările politice m’au îndemnat a face împreună cu colegii mei prusian şi rus un demers colectiv pe lângă Caimacam, spre a obţineâ oarecari lămuriri pentru Comisiunea Europeană.
«Prinţul Vogoride ne-a repetat cu insistenţă, că nu va da informaţiuni decât la o cerere scrisă din partea noastră. Am bănuit de sigur că aceasta nu erâ decât o cursă pentru a aveâ ocazia să ne dea un răspuns în felul aceluia ce ni l-a dat la 4 Aprilie şi a cărui copie am trimis-o de curând. Cu toate acestea am crezut că erâ necesar să se pună cestiunea în chip definitiv, pentru a nu lăsă nici o îndoeală asupra modului neruşinat, cum înţelege Guvernul Caimacamului a-şi împlini, mandatul. De altfel cum cunoşteam dela înBuş Prinţul Vogoride şi dela Ministrul său de Externe pretenţiile ce le are faţă de Comisiune, doriam să-i cruţ d-lui de Talleyrand conflictul ce i se pregătiâ, preferam să-i micşorez gravitatea, luându-1 pe socoteala' mea. Am scris prin urmare Caimacamului o scrisoare, în care mărginindu-mă a-i aminti promisiunea verbală ce mi-a făcut, îl rog să-mi dea asupra arestărilor informaţiuni, pe cari să le pot transmite Guvernului meu şi Comisarului Imperial.
«Răspunsul ce mi-a dat prin Ministrul său de Externe nu mai lasă nici o îndoeală asupra sistemului ce a adoptat: de a lucră în mod nelegal, de a nu da înapoi dela nici o manoperă perfidă pentru a falsifică alegerile, şi de a refuză apoi orice explicaţie care l-ar incomodă. Această procedură este cea mai comodă şi mi-a spus cu gura mare că este hotărît să se servească de ea faţă de Comisiune la prima cestiune ce i se va prezintă. Este dar important a şti ce însemnează în acest caz pentru Caimacam Comisiunea.
«Supus şi plecat în faţa Comisarilor turc şi austriac, a căror îndrumare o urmează cu o ascultare admirabilă, el nu se îndreptează decât în contra acelora dintre Comisari, cari voesc o aplicare legală a Tratatului din Paris.
«El este foarte mult încurajat pe această cale de Agenţii austriac şi turc, cari găsind în el un om care le face perfect afacerile lor, au natural interesul să anihileze cât se poate de mult rolul de înaltă supraveghere a Co-misiunii.
«Dar ceeace arată o rară neruşinare este îndrăzneala, cu care Caimacamul sprijineşte sistemul său pe autonomia Principatelor. Pe când de o parte supune cele mai mici acte ale administraţiei sale şi alegerea tuturor funcţio-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
521
narilor la aprobarea 'Comisarului Porţii şi Agentului austriac, fUră. să creadă că prin aceasta autonomia este atinsă, de altă parte nu-i este teamă să spună oă informaţiunile date Comisarilor de bună credinţă ar compromite această autonomie. Este nevoie de mare răbdare pentru a rămâneâ în marginile po-liteţei, asistând la un spectacol, care pe lângă toate nu e decât o continuă bătaie de joc în fapte şi vorbe a Congresului din Paris.
«Ceeace agravează situaţia este că dacă Guvernul moldovenesc este autorizat să răspundă astfel la toate cererile de explicaţiuni, ce vor adresă Consulii în numele Comisarilor lor, rolul nostru de observatori şi informatori va fi de un folos neînsemnat, căci ne va fi imposibil a verifică cevâ.
«Sunt cu atât mai obligat să semnalez acest inconvenient, cu cât listele electorale vor apăreâ şi momentul alegerilor se aproprie.
«Atunci fără îndoeală se vor face abuzurile cele mai mari, şi fiindcă Guvernul va refuză să răspundă la cererile noastre, ne va fi aproape imposibil să confruntăm diferitele aserţiuni. Caimacamul are totdeauna răspunsul gata: «Aceasta nu priveşte decât pe Moldoveni şi Guvernul lor, iar Consulii n’au «să se amestece.»
In acest moment apare din nou în foaia oficială a Guvernului Francez «Moniteur Universel» din 21 Maiu un nou avertisment:
«Guvernul moldovenesc nu se mulţumeşte să influenţeze votul alegătorilor, ci vrea să-şi rezerve şi alegerea candidaţilor. Pentru a-şi ajunge scopul, a recurs la un expedient care încoronează sistemul de constrângere şi de ar-bitrariu ce-1 urmăreşte cu atâta îndârjire. Paragraful V al Fermanului de convocarea Divanurilor ad-hoc determină numărul deputaţilor ce trebue să trimită fiecare oraş. Capitala va trimite din partea ei patru depuţaţi. Evident că corporaţiunile de negustori şi de industriaşi vor da cel mai mare număr de alegători. Căci fiecare din ele va delegă câte trei împreună cu starostele ei. Guvernul moldovenesc a înţeles cât ar fi de important pentru realizarea proiectelor sale a se numi de corporaţii alegătorii cari împărtăşesc vederile sale. Prin urmare a însărcinat pe starostele cel mare, care-i este devotat, să supună starostilor celor 34 de corporaţiuni un proces verbal, pe care să-l semneze în alb, după ce vor fi indicat pe o foaie separată numele candidaţilor lor. In posesiunea acestui document, acoperit de semnături, Guvernul va puteâ înscrie într’însul fără grijă numele alegătorilor ce-i vor conveni şi face să triumfeze ideile lui în numele dorinţei poporului. Acest fapt va păreâ de sigur de necrezut şi m’aş fi sfiit eu însumi de a-i da credinţă, cu toate cele ce se întâmplă sub ochii mei, dacă nu mi-ar fi fost afirmat de însuş starostele unei corporaţiuni, care mi-a comunicat în acelaş timp procesul verbal pregătit de Guvern.»
www.digibuc.ro
522
DIMITRIE A. 8TDRDZA
O	telegramă a Baronului de Talleyrand-Perigord comunică Comitelui Walewski în 25 Maiu, că abuzurile Caimacamului Vogoride întrec orice bună cuviinţă, şi arată deciziunea Comisarilor Franciei, Prusiei, "Rusiei şi Sardiniei de a nu intră în relaţiune cu un Divan convocat sub astfel de auspicii:
«Rapoartele Domnului Place din 15 şi 17 Maiu dovedesc că abuzurile Caimacamului Moldovei, cu privire la dispoziţiile electorale, întrec marginile ruşinei. Conivenţa Austriei este învederată. Savfet fiind absent, Comi-siunea nu este constituită. In înţelegere cu colegii mei prusian, rus şi sard, m’am crezut dator a declară astăzi în Procesul Verbal al primei şedinţe şi în mod preventiv, că nu este potrivit cu demnitatea Puterilor reprezentate în Comisiune de a aveâ să trateze cu un Divan convocat sub astfel de auspicii. Aceasta este intenţiunea mea, afară de a nu voiu primi un ordin al E. V. sau o părere contrarie a d-lui Thouvenel, căruia îl comunic această depeşă. Dacă Caimacamul şi sistemul ce el -reprezintă nu vor fi schimbaţi, alegerile din Moldova nu vor fi decât o comedie nedemnă.»
Depeşa d-lui Thouvenel către Corniţele Walewski din 25 Maiu dă relaţiunea stării de lucruri şi a intrigilor din Constantinopol:
«Am avut onoare a anunţă E. V. în postscriptul ultimei mele depeşi, că Marele Vizir, în urma unor nouă demersuri din partea mea, la cari sau alăturat Miniştrii Rusiei, Sardiniei şi însărcinatul de afaceri al Prusiei, s’a hotărît să supună încă odată Consiliului cestiunile rezolvite la început într’un sens, pe care am declarat că nu-1 pot admite, şi anume : — 1. Comisarul Otoman în Principate va primi ordin să se întoarcă numai decât la Bucureşti. — 2. Ministrul Afacerilor străine va convocă oficial pe reprezentanţii Puterilor semnatare Tratatului din Paris, pentru a hotărî asupra preten-ţiunei Caimacamului Moldovei de a procede la operaţiunile electorale, fără a aşteptă soluţiunea îndoelilor relative la interpretarea unor clauze ale Fer-manului.
«îmi rămâne să raportez cum s’au petrecut lucrurile.
«Primul dragoman al Ambasadei a prezintat lui Reşid Paşa o copie a instrucţiunilor anexate la depeşa mea din 18 Maiu, chiar în momentul în care A. S. îl informă confidenţial despre proiectul stabilit în ajun de a-mi a-dresâ mie, precum şi d-lor Butenief, Durando şi Gundlach o notă verbală, dictată de Ambasadorul Angliei şi de Intemunciul Austriei, să respingă ca nefundată cererea noastră principală. Marele Vizir şi-a exprimat dorinţa de a arătă Lordului Stratford şi Baronului de Prokesch singurul act în care părerea mea a fost consemnată, cu motivele ce o sprijiniau, şi d-1 Outrey s’a
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
523
grăbit să consimtă la această comunicare. E. V. va vedeă din cele două documente alăturate aci, că colegii mei, luând cunoştinţă de argumentele mele, au găsit o ocazie mai mult de a persistă în părerea lor şi de a expune o teorie cu totul opusă. Ei nu s’au mărginit numai a discută cestiunea controversată, ci au contestat natura şi validitatea înţelegerii stabilite între noi înainte cu trei săptămâni, pentru a supune cercetării Comisiunii Europeane îndoelile ce ni s’au prezentat; şi ca şi cum n’ar fi fost deajuns atâta, ei şi-au expus într’un mod foarte curios preocupările cari sunt cu siguranţă mobilul purtării lor. Deşi îndrăznesc să atrag atenţiunea E. V. asupra textului însuş al instrucţiunilor d-lui Ambasador al Angliei şi ale d-lui Internunciu al Austriei către primii lor dragomani, cred folositor a expune mai jos punctu-rile cele mai semnificative.
«Iată mai întâiu, cum se exprimă d-1 Baron de Prokesch : «A opri exe-«cutarea Fermanului în Moldova din cauza îndoelilor de interpretare ridicate «în Valahia... ar însemnă a subordonă şi a pune astfel într’o stare de depen-«dinţă una faţă de cealaltă cele două provincii, a căror independinţă reci-«procă este unul din privilegiile cele mai vechi şi mai sfinte garantate de «Poartă».
«Lordul Stratford reia la rândul său cestiunea în aceşti termini:
«Nu este nevoie să punem temeiu pe incidentele produse; este de ajuns că «spiritele s’au aprins în cestiunea Unirei, că Comisarul Otoman şi-a tăcut in-«trarea în Iaşi în mijlocul unei mulţimi aţâţate, că spiritul de partid s’a de-«clarat în cluburi şi procesiuni, etc., etc».
«In cât priveşte argumentul final, care cuprinde o apologie indirectă a tuturor scandalurilor administraţiei Prinţului Vogoride, trebue de asemenea amintit, că d-1 Ambasador al Angliei l-a afirmat, deşi aveâ pe masă, împreună cu o scrisoare în care i se semnalau impresiunile d-lui Baron de Talleyrand, ale d-lui Baron de Richthoffen şi ale d-lui Benzi, voluminosul Memoriu adresat Comisiunii Europeane de bărbaţii cei mai consideraţi şi mai cinstiţi di ii Moldova.
«A bănui mai dinainte că Caimacanul este în stare să nu-şi cunoască datoriile sau să denatureze intenţiile bune ale Puterilor, ar însemnă a duce zelul şi prevederea la exces.
«D-1 Baron de Prokesch, recunosc, nu-şi ascunde jocul. El proclamă sus şi tare, că Austria este contrară Unirei şi va face totul pentru a o împiedică. El însuş lucrează în consecinţă şi-i urmăreşte scopul, fără să-i pese de mijloace. Mă aşteptam deci să-l am de adversar şi nu-1 învinuesc pentru nici o armă întrebuinţată în contra mea. Ceeace mă miră este că o afacere, în care nu este de regulat decât o cestiune de drept şi nu este de lămurit decât o cestiune de bun simţ, a fost transformată în o luptă de avant-pos-
www.digibuc.ro
524
DIMITRIE A. STURDZA
turi privitoare la Unirea Principatelor. Mă mir că în această luptă d-1 In-ternunciu al Austriei are de secundant pe d-1 Ambasador al Angliei, oă d-1 Stratford într’un document oficial laudă dispoziţiile Miniştrilor turci, exagerând importanţa unei agitaţii, pe care Lordul Clarendon a găsit-o de curând cu totul naturală şi cu totul simplă, şi că taxează de zel excesiv, de prevedere neoportună o îndoeală oarecare asupra lealităţii Prinţului Vogoride.
«In acelaş timp, când se prezintau intrucţiunile celor doi colegi ai mei lui Reşid Paşa, acesta eră îndemnat să se opună în contra pretenţiilor intolerabile ale Ambasadorului Franciei, şi declară că dacă s’ar convocă o Conferinţă, ei n’ar luă parte la dânsa. Aceasta însemnează a se da Marelui Vizir curajul de a înfruntă ameninţarea, pentru care mi-am pus stăruinţele. Domnii Miniştri ai Rusiei, Sardiniei şi d-1 însărcinat de afaceri al Prusiei şi-au îndreptat stăruinţele lor în acelaş sens, ca şi mine.
«Mi-am dat cu scrupulozitate toată osteneala, în comunicările mele directe precum şi în cele cu cari am însărcinat pe primul di’agoman al Ambasadei, ca mănţinând cu tărie hotărh’ea mea de a nu primi ca încheiere a desbateri-lor nota ce fusese vorba să mi se adreseze, să nu mă despart de limita ce am obiceiul să păstrez în relaţiunile mele cu Ministi’ii turci. Dar nu m’am crezut obligat la aceeaş rezervă faţă de doi emisari, trimişi învederat ca să mă ispitească din partea Marelui Vizir şi să mă spex’ie de urmările neînţelegerii publice cu Lordul Stratford.
«Reşid-Paşa ştie — îmi ziceau ei — că aveţi de o mie de ori dreptate ; el «are toată prietenia pentru D-voastră, un devotament desăvârşit pentru Francia. «Cereţi-i ce voiţi şi vă va acordă, dar credeţi-1, poziţia Iui este foarte grea. «Lordul Stratford îl plictiseşte în mod oribil, dar nu desperează că va scăpă «de el. Ambasadorul Angliei numai la idea că s’ar puteâ să vi se cedeze, «a fost cuprins de o furie cum nu s’a mai văzut».
La aceste insinuări am răspuns declarând că nu pot să mă abat dela linia de purtare ce mi-o idică datoria mea. Şi atunci am socotit, Domnule Comite — şi cer iertare pentru aceasta E. V., — că cel mai bun lucru în a-ceastă împrejurare eră să ieau exemplu dela decanul meu şi să-i adoptez cel puţin odată sistemul care-i reuşeşte de mult timp. Deci la rândul meu am simulat un acces de supărare şi am declarat interlocutorului meu intimidat, că dacă lucrurile se petrec în acest mod la Constantinopole, nu voiu da înapoi în faţa nici unei piedici şi nu mă viou lăsă bătut de persoane furioase.
«Câtevă ore mai târziu, Divanul s’a întrunit, fără să se mai ţină seamă de curioasa ceremonie, pe care Musulmanii o numesc Noaptea Puterei (când se oferă Sultanului o roabă din partea uneia din surorile sau ficele sale), şi după cetirea instrucţiunilor mele din 18 Maiu şi a răspunsurilor d-lui Ambasador al Angliei şi a Internunciului Austriei, discuţia s’a încheiat prin convocarea
www.digibuc.ro
DtVANtJMtE AD-HOC DI» ÎAŞI Şt BUCUREŞTI, îtî.
525
unei Conferinţe a Reprezentanţilor Curţilor semnatare Tratatului din Paris. Din patru câţi eram, ne-am găsit cinci de acord, dacă nu asupra cestiunei de fond, cel puţin asupra cestiunei de formă, şi Poarta în definitiv s’a alăturat la părerea exprimată de d-nii Butenief, Durando, de Gundlach şi de mine cu privire la competinţa ei excluzivă. Anunţând acest rezultat d-lui Outrey în dimineaţa de Joi, 21 Maiu, Reşid Paşa m’a rugat să nu spun că eu aş fi reclamat în ultimul rând, in mod categoric, întrunirea in Conferinţă plenară a autorilor Fermanului şi a-i lăsă meritul, în ochii disidenţilor, de a fi oferit el acest mijloc de împăcare celor două partide. Marele Vizir a dat în acelaş timp primului dragoman al Ambasadei o copie de pe observaţiunile Lordului Stratford şi ale Baronului de Prokesch asupra instrucţiunilor mele. N’am crezut potrivit să las să se pună in arhivele Porţii o combatere a modului meu de a vedeâ, fără a-i adăogâ o replică, şi am redactat sub forma de instrucţiuni către d-1 Outrey un act, ce am . avut onoare a-1 transmite B. V. şi în care sper că am domonstrat cu prisosinţă dreptatea părerilor mele.
«Mai rămâneâ să comunic primirea făcută de Ambasada engleză şi In-ternunciatura austriacă propunerii Porţii. E. V. cetind scrisoarea alăturată ce ■ mi-a trimis d-1 Comite de Koscielsky, agent foarte activ al Marelui Vizir, va puteâ judecă starea de spirit in care eră Lordul Stratford la vestea ho-târîrii Divanului. Cu toate acestea, după 48 de ore de gândire, s’a resemnat să primească, ca şi d-1 Baron de Prokesch, întrunirea Conferinţei şi Reşid Paşa mi-a trimis vorbă, că se duce să iea ordinul Sultanului pentru a ne convocă mâni la dânsul în al său Yali la Emirghian.»
Expunerea actelor ilegale ale Caimacamului Moldovei, făcută de d-1 Thouvenel, în 26 Maiu:
«1. Numiri scandaloase în Divanul de apel din Iaşi. Oameni scoşi din serviciu pentru delapidări dovedite şi constatate legal au fost numiţi membri la acest tribunal.
«2. Promoţiuni în armată în dispreţul tuturor regulelelor ierarhiei. Un individ distituit, fiind că a comis abuzuri revoltătoare, a fost numit şeful intendenţei militare.
«3. Destituiri în massă ale funcţionarilor administrativi.
Articolul 19 din Regulamentul Organic spune :
«Caimacamii nu vor puteâ da, în timpul gestiunii lor, ranguri de boierie, «nici destitui funcţionarii publici pentru altcevâ decât pentru un delict «dovedit».
«4. Dar în afară de faptele menţionate aci, Caimacamul Moldovei, care com-ferise dejâ câtevâ ranguri de boierie, a creat boieri, voind, după cum a spus
www.digibuc.ro
526
DIMITRlE A. STtJRDZA
aleşilor convocaţi la dânsul pentru a-şi primi brevetele, să. dovedească «în «prezenţa Comisarilor forţa puterii sale şi deplinătatea drepturilor sale».
«5. Predăndu-se Comisarilor Franciei, Prusiei şi Sardininiei o petiţie în care cuvântul Unire nu e pronunţat, dar care aminteşte abuzurile şi violenţele administraţiei, Guvernul moldovenesc a pus să se redacteze o petiţie împotriva Unirei, pe care au primit ordin să o semneze toţi funcţionarii.
«Preşedintele Comunei Iaşi a chemat pe cei 36 staroşti ai corporaţiilor de negustori, le-a arătat această petiţie şi i-a ameninţat cu bătaia, dacă nu vor semnâ-o. Unii au fost aduşi la primărie cu jandarmi.
«Există o protestare a celor mai mulţi staroşti, cari declară că nu au cedat decât constrângerii.
«Aceste manopere s’au practicat sub ochii şi sub inspiraţiuna Comisarului Otoman, care a ţinut să aducă la Bucurşeti petiţia de care e vorba.
«6. Staroştii diferitelor corporaţiuni au fost invitaţi să prezinte Primăriei un proces verbal, redactat mai dinainte, relatând despre o alegere ce nu avusese încă loc şi lăsând în alb numele celor trei delegaţi ai fiecărei corporaţii, chemaţi în virtutea Fermanului, să iea parte la alegerea deputaţilor oraşului. Actul există.
«7. Caimacamul a intervertit ordinea alegerilor pentru Divan, arătată de Ferman.
«8. In realitate el a prescurtat şi redus Ia jumătate durata de 30 zile, fixată de Ferman pentru reclamaţiunile cu privire la listele electorale.
«9. In contra Regulamentului Organic şi a tuturor precedentelor, el a lipsit Galaţii de numărul de deputaţi ce trebuiâ să-l aibă potrivit numărului po-pulaţiunei sale.
«10. Prezidenţia colegiilor electorale s’a cedat prefecţilor şi subprefecţilor, în contra Fermanului care declară ca abuzivă orice intervenţie a autorităţii, ce n’ar aveâ de scop unic mănţinerea ordinei.»
Instrucţiunile date de înalta Poartă Comisarului Otoman din Principate în 28 Maiu sunt următoarele :
«Ni s’a raportat că circulă svonuri că s’ar exercită acum în Moldova violenţe asupra unor clase ale populaţiunii; că aceste se bazează pe ordine secrete ale Guvernului şi că însuş Caimacamul s'ar găsi în neputinţa de a procedă altfel, deoarece familia Prinţului Vogoride este ca o garanţie în mânile Porţii.
«Dar cum înalta Poarta, în sinceritatea principiilor sale, îşi face o datorie de a execută deplin Tratatul din Paris, şi cum manifestarea simţimintelor popu-laţiunilor cu privire la Regulamentele Interioare şi la Legile Organice ale Principatelor Moldovei şi Valahiei este o dispoziţiune a acestui Tratat, Gu-
www.digibuc.ro
DIVAN ORILE AD-IÎOC DIN IAŞI Şl BUCUREŞTI, III.
52?
vernul Otoman, deoarece este învederat că nu a făcut nimic ce ar puteâ mic şura această dispoziţiune şi nu a dat nicăiri nici un ordin, nici secret nici public, în această privire, consideră ca o datorie a sa, de a expune adevărata stare a situaţiunei, pentru a desminţi în public aceste născociri cari ar puteă face să existe o îndoeală asupra sincerităţii purtărei sale.
«Astfel este învederat că înalta Poartă doreşte mai mult decât oricine, în calitatea ei de suverană, realizarea lucrurilor, cari în orice mod ar puteâ aduce bunăstarea, liniştea şi odihna populaţiunilor celor două Principate şi că va pune toate stăruinţele în acest scop. Poarta, care din principiu n’a fost favorabilă cestiunii Unirei Principatelor, ce ocupă actualmente spiritele, nu şi-a ascuns părerea sa nici aci, nici în Principate.
«Lăsând la o parte cestiunea violenţelor făcute în această privire asupra populaţiunilor Principatelor, Poarta a fost totdeauna de id/se că hotărîrea definitivă a Regulamentelor Organice ale celor două Principate este lucru care va fi rezolvit de Congresul din Paris ; prin urmare înalta Poartă n’a făcut nimic pentru a exercită un fel de influenţă în Principate, în scop de a da de pe acum mai multă tărie propriei sale păreri şi pentru a veghiâ acolo la protejarea drepturilor sale.
«Nu se poate de asemenea contestă, că depeşa telegrafică ce a fost trimisă pentru a împrăştiâ, chiar când ar fi fost favorabile legilor ţerii, orice întrunire care se ocupă de publicaţiuni turburătoare, precum erau în urmă în Bucureşti, n’a fost inspirată decât de dorinţa sinceră de a apără liniştea ţerii de orice atingere şi că nu aveâ de loc ca scop să facă a ieşi din calea legală modul de alegere a membrilor Divanului.
«Prin urmare dacă s’a trimis de Poartă vreo instrucţiune secretă sau publică către Caimacamii celor două Principate pentru a face violenţe în alegeri, vă autorizez şi vă invit a declară celor în drept, că intenţiunea formală a Guvernului este, ca ordinele să fie numai decât publicate. In cât priveşte «garanţia», ce s’ar fi raportat ca venind din partea Prinţ&lui Vo-goride, deoarece aceasta atinge onoarea înaltei Porţi, vă invit de -asemenea a declară celor în drept, că Guvernul nu o poate in nici un chip primi. Deci nu veţi îngădui să se facă violenţe în nici o parte a Principatelor, în contra legilor ţărei, şi sper că veţi binevoi a lucră în acest sens.
«Deci guvernul este totdeauna gata a dovedi, că este la adăpostul plângerilor aduse în contra lui şi cum în obligaţiunile sale el nu se va abate dela linia de sinceritate şi de dreptate, şi cum libera exprimare a dorinţelor sincere ale populaţiunilor Principatelor, cu privire la Regulamentele necesare, se va puteâ obţineâ prin mersul legal al alegerilor, fără violenţe nici aţâtarea dorinţelor; cum de altă parte Poarta speră din partea Puterilor garante, că delegaţii Puterilor, favorabile ori nefavorabile Unirei, vor procedă în această
www.digibuc.ro
528
DIMITRIG A. STtJRDZA
afacere tot cu aceeaş nepărtinire, este nevoie să mărturisim, că pentru a continuă Puterea Suverană să urmeze calea apucată în această cestiune, trebue, natural, ca fiecare parte să rămână cu credinţă în aceeaŞ stare de nepărtinire.
«Cu privire la formarea listelor electorale, considerând că dintre toate ordinele imperiale trimise în Principate numai asupra unor părţi din Fermanul trimis în Valahia s'au arătat îndoeli, pe când asupra celui din Moldova nu s’a zis nimic; considerând că Guvernul a socotit ca şi E. V. în răspunsul dat Comisarilor francez, prusian şi sard, că n’ar fi locul să se întârzie formarea listelor electorale; că ambasadorii Franciei, Rusiei, Prusiei şi Sardiniei au spus şi ei aici, că textul Fermanelor trimise în cele două provincii fiind identic, regulele alegerii trebue să fie şi ele asemenea în cele două ţeri; considerând de altă parte că Guvernul discută asupra acestui subiect cu Ambasadele Angliei şi Austriei, voiu aduce la cunoştinţă hotărîrea îndată ce va fi luată.
«De altfel cea mai mare parte dintre Comisari, cari au fost la Iaşi, fiind iarăş la Bucureşti, iar Comisarii Angliei şi Austriei nu s’au depărtat din acest oraş; E. V. va binevoi a se întoarce şi ea îndată în Bucureşti. Şi cum veţi trebui desigur să vă puneţi în înţelegere cu toţi Comisarii asupra afacerilor, cu cari ei sunt însărcinaţi; şi cum, după 6um e posibil, E. V. veţi fi dejâ în Bucureşti, dacă îndoelile arătate asupra câtorvâ puncte ale Fermanului se vor înlătură în urma ultimei mele depeşi; e clar că acest soiu de greutăţi va trebui să fie lăsat la o parte.
«Dealtminteri mă grăbesc a aminti E. V., că e foarte necesar ca Comisarii să lucreze în înţelegere în afacerile ce cad în cercul puterilor acordate lor de către Congresul din Paris; că dacă fiecare Comisar va aveâ o părere deosebită într’o cestiune, nu mai încape îndoeală că se vor produce greutăţi mari; că în asemenea situaţiune trebue stăruit a se întruni părerile tuturor, şi că în sfârşit atunci când se vor ivi greutăţi ce nu se vor puteâ rezolvi şi în cestiuni cari ar fi în afară de cercul de atribuţiuni date de Congres Comisarilor, aceştia se vor adresă imediat la Ambasadorii lor, şi E. V. de asemenea voţi raportă Porţii.
«Trebue să adaug, că dacă E. V. este încă în Iaşi, executarea repede a afacerilor va impune să vă întoarceţi la Bucureşti. Veţi binevoi a plecă numai decât.
«P. S. S’a hotărît ca zilele acestea-să fie o întrunire a Ambasadorilor, pentru a ajunge la o înţelegere asupra diverginţelor ce există între Excelenţele Lor, cu privire la pregătirile pentru alegeri ce se fac în Moldova. M. Sa dând o Iradeâ în acest sens, vă voiu face cunoscută hotărîrea ce se va luă.»
www.digibuc.ro
DiVANURILE AD-BOC DÎN IAŞI Şt fiUCtfREŞTI, ni.
529
In aceste zile de grea cumpănă ultimul Domn al Moldovei adresează Comitelui Walewski la Paris în 30 Maiu un memoriu în care arată starea deplorabilă şi anormală a Moldovei.
«Excelenţă,
«Populaţiunile române din Principatele Dunărene: Moldova şi Ţara-Româ-nească, de patru sute de ani stau uitate şi părăsite de atenţiunea ochiului european, şi lăsate în prada inamicilor, cari pururea sau silit a le subjugă şi a le face victima nesaţiului omenesc.
«Hotarele întinse ce Moldova posedă pe timpul lui Ştefan cel Mare, în urma tractatului încheiat de Bogdan Vodă, au fost necontenit călcate de inamici, au fost totdeauna nerespectate, şi, în cele de pe urmă, răpite de megieşi, cu învoirea Porţii Suzerane, care, prin stipulaţiuni, se îndatorise a apără ţara şi a păzi frontierele nebântuite de străini. Aşâ, Bucovina se luă de Austria, şi Basarabia de Rusia.
«Locuitorii Principatelor totdeauna şi-au îndeplinit îndatoririle la cari îi chemau tractatele; ei n’au făcut nici o abatere, nici o rea urmare în contra legăturilor lor. Poarta Suzerană însă, n’a lăsat nici un prilej fără a căi că tractatele. Ea înstrăină părţi din Moldova, dădu necontenit lovituri locuitorilor, îşi resbună pentru intriga sa cu străinii asupra Românilor. De sute de ori încălcâ ea însăş ţara cu sabia, sângerând şi măcelărind poporul nevinovat. De altă parte, Austria lucră necontenit la mreaja cu care să-şi maî adaoge pământul Bucovinei.
«Excelenţă ! Atotputernicul Dumnezeu ascultând vocea poporului român, a fraţilor, a părinţilor, a bunilor şi a străbunilor mei, se milostivi, în fine, a insuflă Puterilor Europeane cugetarea pentru suferinţele Moldo-Românilor, ce le dictă un filantrop interes pentru îmbunătăţirea soartei lor.
«înaltele Puteri, încheind Tractatul de Paris, începură a încurajâ pe Români; ele aşteaptă, în înalta lor generozitate, exprimarea dorinţelor poporului, spre a-i îndeplini cererile. Insă răuvoitorii inamici îşi puseră toate puterile şi uneltiră toate mijloacele, pentru ca să înăduşe adevăratele dorinţe ale poporului, pentru ca să semene chiar în mijlocul său felurite neînţelegeri. Austria şi, după aceasta, Turcia îşi tăcură osebite interese cu asemenea rea voinţă, găsind în ţară trădători, precum se găseşte neghină în grâu, pe cari îi cumpără materialmente; ele instalară Căimăcămii în contra Regulamentului, numiră miniştri, dregători şi diferiţi impiegaţi, cărora le făgăduiau bani, decoraţiuni şi funcţiuni înalte, şi cu aceştia îşi înfiinţă maşina pentru trădarea intereselor comune ale ţărei, adică pentru a insuflă locuitorilor că ar fi mult mai bine să rămâie ţerilă tot în mizeria şi umilirea în cari se găsesc astăzi, stând în statu-quo, pentru ca, în curând sau mai târziu, să fie ele încălcate de oştiri străine, lăsate în
Analele A. II.—Tom. XXXIII.—Memoriile Se of. letorioe.	31
www.digibuc.ro
530
DIMIÎRlE A. STDRDZA
aceeaş suferinţă ca până acum, şi poate împărţite pentru totdeauna între cei ce pândesc prilejul de a le răpi şi a le stăpâni cu dela sine putere.
«Fiind însă că Dumnezeu ne ajută prin marile Puteri ale Franciei, Rusiei, Prusiei, Austrei şi Sardiniei, apoi eu, ca Român, ca frate acelor nenorociţi locuitori, ca interesat pentru binele şi fericirea patriei mele, în numele meu, în numele tuturor patrioţilor: din cler, locuitori pontaşi şi proprietari, ori răzăşi: în numele a trei fii, a trei fiice, ce am acolo şi a copiilor lor y în numele tuturor binevoitorilor pământeni, viu a vă exprimă că fericirea ce înaltele Puteri voesc a face Românilor, nu poate mai nimerit şi mai binecuvântat a fi altfel decât cu reorganizarea următoare:
I.
« Unirea Moldovei cu Ţara-Românească, pentrucă locuitorii Ambelor Principate mnt fraţi de acelaş sânge, şi de aceeaş origine; Unirea, care poate face o singură ţară mai întinsă şi mai puternică; Unirea care leagă sau întruneşte pe toţi fraţii Români la un loc; Unirea în fine, care ar înlătură în viitor toate mizeriile şi intrigile străine pentru spoliarea ţerilor ; Unirea Moldovei cu Ţara-Românească, de vreme ce celei dintâi nu i se întoarce întreagă Basarabia şi Bucovina ce i s’a răpit.
n.
« Unindu-se Principatele, să se puie un Prinţ sau Rege străin, spre a le guvernă, căci numai un străin va ţi în stare de a le face fericite.
«De li s’ar da un Prinţ pământean, li s’ar face iarăş cel mai mare rău, pentrucă eu din experienţă cunosc aceasta. Cu ruşinea mea mărturisesc, că, • în timp de şapte ani, cât am guvernat Moldova, am făcut o mulţime de nedreptăţi şi de nelegiuiri; cugetul mă mustră, Dumnezeu să se îndure a mă iertă. Insă ce eră să fac, când eram în înrudire şi în amiciţie cu toţi boierii? Cum eră să nu pun ministru pe vărul meu; logofăt mare pe cuscrul meu; postelnic pe fiul meu; preşedintele Divanului pe cumnatul meu; ispravnici pe nepoţi şi pe amici, privighetori şi poliţai pe oamenii acestora. Şi dacă vreunul din ei nedreptăţiau pe oameni, dacă ei condamnau pe nevinovaţi, dacă răpiau făţiş onorul şi averea cuivă, ce eră să fac eu? — Puteam să fiu totdeauna drept? De-i depărtam din funcţiune, trebuiâ să rânduesc pe alţii tot ca dânşii, pentrucă Regulamentul Organic nu-mi permiteâ să pun pe oricine cu merite. De-i condamnam, mă condamnam pe mine însumi, căci îi căpătăm inamici neîmpăcaţi, cari apoi, necontenit, mă prigoniau, mă calomniau în faţa poporului şi la Poarta Otomană, care voiâ să mă cunoască atârnat cu desăvârşire, şi care socotiâ întru nimic chiar de a-mi tăiâ capul, după vechiul obiceiu.
www.digibuc.ro
531
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
«Am avut simţire do Român, am fost ce inimă patriot, sufletul meu strigă pururea dreptate, însă puţin puteam fiice ; m’aş fi depărtat de poziţiunea în care mă găsiam ; dar cine altul dintre pământeni puteâ să fie, în locul meu, mai bun decât mine? Nevoia mă făceâ să sufer toate, şi să îngădui multe rele. — O rudă a mea schingiuiâ şi jefuiâ cu toate puterile pe nişte locuitori pontaşi; alta răpiâ moşiile a mii de răzaşi pe cari-i lăsă în cea mai mare sărăcie şi ticăloşie ; alta jefuiâ vistieria ; alta prădâ casele obşteşti. — M’am încercat dar în mai multe rânduri să fac dreptatea; mă hotărâm a nesocoti stăruinţele şi rugămintele tuturora, cari săriau pentru unul; însă rezultatul tuturor încercărilor mele a fost că mi-am căpătat inamici de moarte, cari mă ponegriau în toate părţile. Poarta, după obiceiu, primiâ neadevăratele calomnii, şi poporul, auzindu-le din gura boierilor şi a funcţionarilor, le credeâ întru nepătrunderea adevărului. — îmi trebuiâ să fac prea mult, ca să mă cunoască bine acelaş popor; îmi trebuiâ, în privirea aristocraţilor, să fiu mai aspru şi mai mult decât tiran.
«Insă cum aş fi putut execută sentinţele ce inima mea încheiâ pentru nedreptate, când nu aveam putere deplină în mâni, când aveam a mă teme de intrigi şi de oricare funcţionar al Sublimei Porţi şi când ştiam că, pentru orişice aş fi făcut, trebuiâ, după îngrădirea ce mi se pusese, să dau relaţiune şi seamă Vizirului, întocmai ca şi guvernatorii de paşalâcuri din Turcia?
«Poziţiunea mea erâ grea, şi mai mulţumit aş fi fost astăzi, dacă naş fi mai ajuns să mai trăesc nişte zile, în cari am suferit mult, şi în cari am cunoscut ce va să zică invidia, zavistia şi duşmănia. De aceea dar, trebue un Prinţ Străin Moştenitor Tronului, un cap încoronat, care să stea în relaţii cu înaltele Puteri,, cu îndatorire însă, după pretenţiunea poporului, ca fiii sau moştenitorii săi să primească religiunea ortodoxă.
«Numai un aşâ Prinţ va fi în stare să ţie echilibrul dreptăţii. Iar posturile de miniştri, cum şi toate celelalte funcţiuni, să fie ocupate de pământeni capabili, cari, pe cât să fie sprijiniţi, recompensaţi şi neamovibili din îndatoririle lor, pe atâta să se supue judecăţii, şi să se condamne pentru orişice abatere sau nedreptate ar face ei.
«Cu Prinţul pământean iarăş sar deschide drumul la toţi aristocraţii de a speră fiecare în deosebi la Domnie, împrejurare ce totdeauna a produs şi va produce intrigi şi partizi, dela cari iese cea mai mare mizerie pentru ţară.
III.
«Drepturile vechi cum şi păstrarea Autonomiei Principatelor să se garanteze de către Puterile Europeane, pentrucă în altfel iarăş sar lâsâ loc intrigilor şi influinţei străine.
www.digibuc.ro
532
DÎMlTRÎE A. STtJRCZA
IV.
«O Adunare generală care, prin oamenii aleşi, oneşti, patrioţi, cu merite şi capabili, să reprezinte toate clasele societăţii. Acea Adunare să fie legislativă şi legile ce le va face, după cum ea însăş va cunoaşte interesele, să se încredinţeze Guvernului spre a le pune în aplicaţiune şi a le execută. —-Să se privegheze însă de a nu se face vreo abatere sau vreo restălmăcire neadevărată acelor legi.
«Prin aceste patru puncte de reorganizare, se poate face toată fericirea poporului român.
«Atunci neguţătorul se va bucură cu siguranţă de specula şi foloasele sale ;
—	atunci răzeşul va puteâ fi sigur că nu i se va mai răpi nici odinioară pământul său de moştenire; — atunci şi locuitorul pontaş nu va mai fi nici osândit nici chinuit, ca până acum; — atunci toţi Românii, bucurându-se de fericirea lor în toate privirile, vor binecuvânta pe Atotputernicul Dumnezeu, şi vor păstră nemuritoarea recunoştinţă înaltelor Puteri Europeane, cari vor conlucrâ cu stăruinţă la asemenea binefacere.»
Corniţele Walewski a răspuns în 11 Iunie la acest memoriu al Principelui Grigorie A. Ghyka, prin următoarea scrisoare :
r «Principe ! Mă voiu grăbi a aduce la cunoştinţa M. Sale împăratului, augustului meu stăpân, propunerea ce mi-aţi prezintat privitoare la bazele pe cari s’ar puteâ stabili fericirea patriei Alteţei Voastre.
«Pot să vă asigur, din partea mea, că M. Sa împăratul Franciei doreşte în realitate binele, prosperitatea, şi fericirea tuturor Românilor.
«Aducându-ne însă aminte de dispoziţiunile Tratatului încheiat în anul trecut, suntem datori a nu pierde din vedere, că Puterile Europeane au decis a cere întregei naţiuni, cari sunt dorinţele ei.
«Prin urmare, îndată ce naţiunea română va fi rostit în comună înţelegere şi cu hotărîre dorinţele sale patriotice, Congresul de Paris va luă deciziuni, cari vor fi în urmă puse în aplicare, în conformitate cu dorinţele ce poporul va fi manifestat.»
Ambasadorul Franciei la Constantinopole Thouvenel trimite Comitelui Walewski următorul memoriul asupra actelor ilegale ale Caimacamului Vogoride:
-	«1\. Destituţiunîle pentru cauze de opiniuni favorabile Unirei continuă.
i«Profesorii şcoalelor sunt loviţi, în contra articolului 19 al Regulamentului Organic şi a privilegiilor ce le sunt lor recunoscute de Regulamentele şco-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
533
lare. Unul dintre ei, d-1 Gallian, profesor şcoalei din Huşi, capitala judeţului Fălciu, s’a adresat Comisiunei Europeane şi a protestat în contra destituirei sale. El constată că, prezintându-se înaintea Caimacamului, acesta însuş i-a spus că unicul motiv al destituirei sunt opiniile sale şi că, dacă ar obţineâ dela Episcopul de Huşi, adversar public al Unirei, o garanţie oarecare, i sar da imediat iarăş locul său.
«2°. Şeful municipalităţii de Dorohoiu, boier cu rangul de Spătar, ales în Noemvrie trecut, a fost acum revocat de Ministrul de Interne, în contra tuturor legilor. D-1 Anastasiu s’a plâns la Caimacam, şi acesta a declarat, că nu a fost destituit decât pentru opiniunile sale unioniste, şi că după trecere de săptămâni după alegeri, el va li numit, pentru a-1 despăgubi, administrator al judeţului.
«3°. Un emisar al guvernului în satul Duca, judeţul Vasluiului, proprietatea Seminariului din Socola, a silit pe locuitori a semnă o hârtie fără a le ' arătă conţinutul ei. S’a dovedit în urmă, că această hârtie eră o petiţie în contra Unirei. Municipalitatea satului a constatat faptul de violenţă şi de fraudă prin o scrisoare adresată Vladicăi de Socola.
«4°. Delegaţii judeţului Bacău fiind primiţi de Caimacam, acesta le-a declarat, că «rostirea dorinţei în favoarea Unirei nu ar aveâ alt efect decât a readuce o nouă ocupare a ţărei de o armată străină.» Această declaraţie a fost transmisă la Bucureşti prin o petiţie a sus numiţilor delegaţi, boieri şi proprietari mari.
«5°. Guvernul, care opreşte publicarea unui program sau unei profesiuni de credinţă din partea partizanilor Unirei, lasă să se tipărească în tipografia oficială documente contrarii. Caimacamul a negat faptul, şi i s’a prezintat înseşi exemplare date de Directorul tipografiei.
«6°. Neguţătorii şi membrii cei mai importanţi ai corporaţiunilor din Iaşi au semnat zilele aceste o declaraţie, constatând violenţele exercitate în contra şefilor lor pentru a-i sili să subscrie numele lor şi numele altor persoane pe o petiţie antiunionistă, pe care Guvernul moldovenesc a îmmânat’o Comisarului Otoman înainte de pornirea sa din Bucureşti. S'au strâns chiar droşcari şi oameni fără căpătâiu, pentru a mări numărul semnatarilor, care s’a suit astfel la 421.»
Corniţele Walewski trimite d-lui Place, în 9 Iunie, instrucţiuni să se ţie rezervat.
«Am primit corespondenţa până la 21 Maiu incluziv şi vă mulţumesc pentru informaţiile transmise de abuzurile zilnice din Moldova, cărora apropierea alegerilor le dă o mai mare gravitate.
aMijloacele felurite întrebuinţate pentru a împiedică dorinţele ţerii a se pro-
www.digibuc.ro
534
DTMTTIUK A. STURT>7A
nunţâ liber, presiunea exercitată făţiş asupra tuturor persoanelor de orice clasă favorabile Unirei şi între cari, precum îmi arătaţi, nu a putut scăpă nici însuş Mitropolitul; sunt fapte de sigur foarte reprobabile şi de cari noi vom luă act,
«Cu toată grija care o puneţi pentru a-mi transmite toate ştirile cari pot lumină Guvernul împăratului, nu pot să nu-ţi recomand îndestul, să aduci cea mai mare rezervă în relaţiunile voastre cu autorităţile moldoveneşti, şi a te feri de orice demers, care ar puteă fi considerat ca o ingerinţă a Consulatului în afacerile interioare ale Principatului. Reclamaţiunea făcută Caimacamului însuş pentru a cere oficial explicaţiuni asupra arestărei a doi Unionişti, ar puteă fi interpretată în acest sens.
«In momentul acesta, trebue să te mărgineşti a abservă cu îngrijire tot ce se petrece în jurul d-tale şi a continuă a transmite Comisarului împăratului şi Departamentului meu rezultatul observaţiunilor voastre, cu aceeaş exactitudine.»
Pe fiecare zi, rând pe rând, creşteau actele ilegale şi presiunile administrative ale Căimăcămiei din Moldova. Unionişti încep a se mişcâ şi a reclamâ tot mai des şi mai energic la Comisiunea Europeană din Bucureşti.
întâia petiţiune din 4 Maiu e adresată de Comitetul Electoral din Iaşi în contra deeiziunii Consiliului de Miniştri publicată în Gazeta de Moldavia No. 24:
«Congresul din Paris precum şi Fermanul de convocare a Divanurilor ad-hoc au recunoscut .locuitorilor Principatelor dreptul de a-şi exprimă liber dorinţele lor relative la reorganizarea patriei lor.
«Chiar prin aceasta marile Puteri au recunoscut tuturor cetăţenilor dreptul necontestabil de a se întruni, de a se sfătui asupra adevăratelor nevoi şi interese ale ţerii, de a ascultă profesiunile de credinţă ale candidaţilor, pentru a puteă judecă care dintre ei este demn .de a împlini una din misiunile cele mai înalte, aceea de a reprezentâ naţiunea şi de a decide soarta ţărei sale în Divanul ad-hoc.
«Acest drept cuprinde pe acela de a formă comitete electorale şi constitue o condiţiune sine qua non a alegerilor, oriunde acestea nu trebue să fie o formalitate zadarnică.
«Dreptul acesta trebue să-l avem şi îl avem, dacă Tractatul din Paris, actul cel mai măreţ al veacului nostru, nu este o literă moartă în ce priveşte Principatele.
«Prin urmare pe temeiul acestor promisiuni solemne, a acestor principii necontestate şi legale şi la cererea unui mare număr de amici de ai noştri
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III,
535
politici din ţară, noi subsemnaţii întrunindu-ne în cea mai desăvârşită linişte şi sfătuindu-ne asupra nevoilor şi intereselor ţerii, ne-am constituit în Comitet Electoral al Unirei Principatelor şi am publicat în acelaş timp profesiunea noastră de credinţă.
«Deci purtarea noastră a fost şi continuă a fi legală, cu atât mai mult, că nici Regulamentul Organic, nici vreo altă lege a ţerii, nici chiar Fermanul de convocare nu opresc astfel de fapte. Mai mult, publicarea programului partidului Unirei a fost nu numai un demers legal, ci şi un act de cea mai mare necesitate, căci fiind noi în ajunul reorganizării patriei noastre, guvernul provizoriu prin desfiinţarea legei de presă din 12 Maiu 1856, ne-a luat orice mijloc de publicitate. Dar publicitatea este mijlocul de a lumină opinia publică asupra adevăratelor interese ale Moldovei, precum şi asupra persoanelor cari sunt demne de înalta misiune de a reprezentâ ţara lor în momentul cel mai solemn şi cel mai critic al istoriei noastre. Numai în publicitate vom găsi mijlocul de a combate teoriile periculoase societăţii, a desminţi svonurile răutăcioase, ce se răspândesc pentru a turbură ordinea şi unirea între cetăţeni şi de a ne apără chiar cinstea şi principiile politice în contra calomniilor la cari suntem expuşi în fiecare zi. Intr’un cuvânt, publicitatea este unicul mijloc de a pregăti adevărata şi exacta exprimare a dorinţelor ţărei în Divanurile ad-hoc.
«De aceea vedem cu surprindere Sfatul Administrativ declarând prin ho-tărîrea sa din 22 c., publicată în «Gazeta de Moldavia» No. 24, ca ilegale actele noastre şi dispunând confiscarea şi distrugerea programului nostru.
«Această hotărîre a Sfatului are de scop să intimideze pe unii şi să încurajeze pe alţii. Ea exercită prin urmare o adevărată presiune asupra părerilor şi constitue o restrângere a libertăţii alegerilor. Prin aceasta ea este contrarie intenţiunilor generoase ale Congresului din Paris şi Fermanului de • convocare, cari opresc hotărît orice influenţă sau amestec al Guvernului Provizoriu, ale cărui atribuţiuni sunt mărginite la mănţinerea liniştei publice, pe care nici unul dintre numeroşii noştri partizani n’a turburat-o, nici nu cugetă a o turbură.
«Cum a putut Sfatul califică actele noastre ca nelegale, în faţa atâtor promisiuni solemne ale Puterilor şi faţă cu deplina libertate de care se bucură fraţii noştri din Valahia'? Căci acolo, sub ochii Comisiunei Europeane, se ţin întruniri cu mult mai numeroase, se discută prin ziare toate cestiunile înalte, se instituesc comitete, se publică programe, precum şi corespondenţa comitetelor provinciale cu Comitetul Central.
«Hotărîrea Sfatului mai spune că «noi reprezentăm un partid care şi-a luat «dreptul de a se constitui în mod formal în comitet, de a discută asupra «existenţei politice a Principatului, de a semnă procese verbale, de a publică
www.digibuc.ro
536
DIMITRIE A. STURDZA
«un program», etc. Âcest drept a fost recunoscut de Congresul din Paris fiecărui cetăţean al Moldo-Valahiei şi prin urmare nu are nici o nevoie de a fi sancţionat de Guvernul local, a cărui întâie datorie (consfinţită de Congresul din Paris şi de Ferman) este nepărtinirea, neutralitatea.
«Hotărîrea Sfatului adaugă că «noi lucrăm alăturea de autoritatea existentă». Dacă prin aceasta Sfatul a voit să zică, că ne-am luat atribuţiuni aparţinând Guvernului, atunci respingem o astfel de imputare cu toată energia ce ne-o inspiră conştiinţa despre legalitatea actelor noastre. Şi 'declarăm în acelaş timp că departe de a uzurpă cea mai mică părticică din drepturile autorităţii, noi respectăm ordinea legală şi nu facem uz decât de un drept ce ni s’a dat în vederea viitoarelor alegeri şi care n’a fost refuzat decât Guvernului şi numai lui: dreptul de liberă manifestare a părerilor.
«Mai departe aceeaş hotărîre adaugă «că noi lucrăm într’un spirit excluziv «de partid», etc., etc. La aceasta suntem întemeiaţi a răspunde, că numai actele ascunse şi plăsmuite în întunerec ar puteâ fi acuzate că emanează «dintr’un spirit excluzivist de partid şi că tind a rătăci opinia publică şi a «ameninţă sinceritatea alegerilor.» Dar cei cari lucrează la lumina zilei, cari îşi proclamă cu tărie principiile şi tendinţele lor şi le supun la apreciarea şi la aprobarea întregei ţări, cei cari nu întrebuinţează alte mijloace de in-fluinţă decât publicarea profesiunei lor de credinţă şi sfinţenia cauzei lor, aceia sunt deasupra unei asemenea acuzaţiuni.
«Deci în urma atacurilor cuprinse în această hotărîre a Sfatului, în contra drepturilor celor mai superioare ale cetăţenilor şi a libertăţii alegerilor, subsemnaţii se văd obligaţi a reclamă la E. V. în contra acestor măsuri şi a cere revocarea lor imediată.»
(Semnaţi:) Ştefan Catargiu, George Sturdza, Petre Mavrogheni, Constantin Rolla, Constantin Hurmuzaki, Anastase Panu, Ioan A. Cantacuzino, Dimitrie Cosadin, Vasile Mălinescu.
In 4 Maiu se trimite Comisiunei Europeane din Bucureşti doleanţa Unioniştilor din Moldova cu numeroase semnături:
«In 19 Fevruarie trecut subscrişii semnalam în petiţiunea adresată Puterilor semnatare ale Tratatului din Paris abuzurile de putere ale Caimacamului Teodor Balş şi invocam intervenţiunea lor pentru a-1 sili să se mănţie în calea strictei nepărtiniri, ce s’a impus guvernelor interimare ale Principatelor în tot ce priveşte cestiunea liberei expresiuni a dorinţelor ţărei.
«Continuarea aceluiaş sistem de presiune sub căimăcămia Prinţului Vo-goridi ne-a silit să adresăm în 30 Martie Comisiunei Europeane de reorganizare întrunită la Bucureşti, o petiţiune conţinând expunerea plângerilor noastre vechi şi nouă.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
537
«Lipsa oricărui rezultat al acestor două încercări şi continuarea şi înrăutăţirea chiar a acestei stări de lucruri, care apasă greu asupra cugetului ţerii, impun subsemnaţilor datoria de a se adresă încă odată înaltei Comisiuni, rugând-o să binevoească a luă în serioasă consideraţiune graba învederată ce există, de a se stabili în Moldova o stare de lucruri în conformitate cu hotărîrile Tractatului din Paris. Suntem obligaţi a repetă aci, fără temere de a fi desminţiţi, că în ciuda acestor hotărîri, a intenţiunilor formale ale marilor Puteri, enunţate în protocoâlele Congresului din Paris şi contrar textului Fermanelor de instalare a Caimacamilor şi de convocare a Divanurilor ad-boc, niciodată şi în nici o vreme Moldova n’a fost supusă la o apăsare atât de mare, ca aceea ce se exercitează în acest moment, chiar în ajunul publicărei actului celui mai solemn al istoriei noastre moderne, acel care provoacă exprimarea liberă a dorinţelor a cinci milioane de creştini. Orice părere contrară părerii administraţiei, — care singură în Principate nu trebue să aibă vreo părere — orice întrunire electorală, orice profesiune de credinţă, sunt considerate ca crime de înaltă trădare. Libertatea individuală, respectul domiciliului, sunt în fiecare zi călcate în picioare şi presa este şi mai arbitrar încătuşată.
«Subsemnaţii credem inutil a înşiră aci toate mijloacele prin cari administraţia îşi urmăreşte sistemul său de părtinire, chiar sub ochii domnilor Comisari.
«In memoriul anexat la prezenta petiţie se găsesc consemnate faptele principale cari motivează şi legitimează plângerile noastre în contra Guvernului. Dar nu ne putem opri de a observă aci, că ceeace ne iea orice speranţă de a vedeâ Guvernul actual revenind la legalitate şi pătrunzându-se cel puţin pe viitor de motivele de imparţialitate, cari au îndreptăţit instituirea lui, este, că chiar în timpul şederii domnilor Comisari în Moldova, el a continuat să meargă cu îngâmfare pe calea de părtinire şi de ameninţări, ce şi-a tras-o dela instalarea sa.
«încercările de intimidare sub toate formele, arestările arbitrare, ordonanţele cari aveau de scop a prezentă ordinea publică serios ameninţată, în lipsa oricărui simptom de agitaţie şi a oricărei manifestaţi uni ilegale, au avut de urmare să pună ţara într’o situaţiune atât de anormală, încât trebuiâ să provoace mai curând sau mai târziu cea mai strălucită dezaprobare din partea populaţiunii. Astfel sosirea domnilor Comisari în Moldova a produs entuziasmul cel mai viu şi cel mai obştesc. Poporul ieşit în massă întru întâmpinarea lor, i-a primit ca pe nişte liberatori.
«Cu toate acestea Guvernul nevoind să vadă în aceste manifestaţi uni spontane şi legale semnificarea ce în adevăr o aveau, s’a silit să le prezente ca nişte simptome premergătoare uneltirilor revoluţionare. EI a mers până acolo,
www.digibuc.ro
538
DIMITRIE A. STURDZA
încât a sustras, prin mijloace ce nu se pot califică, pe E. S. Comisarul înaltei Porţi dela primirea simpatică a poporului, care-1 aşteptă cu nerăbdare la intrarea tuturor oraşelor situate în calea lui.
«Subsemnaţii nu putem crede, că în urma cunoştinţelor exacte, ce domnii Comisari au trebuit să-şi câştige, în timpul şederii lor aci, asupra situaţiunii anormale in care se găseşte Moldova, doleanţele prezente nu vor fi luate în considerare ; dimpotrivă sperăm încă să obţinem, în urma intervenţiunilor drepte ale înaltei Comisiuni, un regim naţional şi legal care să poată asigură o libertate deplină operaţiunilor electorale şi care să fie, în acelaş timp, pătruns de datoriile ce Tractatul din Paris şi Fermanul M. S. Sultanului impun Guvernelor Interimare.
«Dacă s’ar întâmplă altfel, expuşi în fiecare zi la tot felul de ameninţări şi provocaţiuni, ne-am vedeă lipsiţi de orice mijloc legal de a participă la libera exprimare a dorinţelor pe cari Divanurile sunt chemate să le emită şi vom fi reduşi să susţinem o luptă tot atât de ilegală pe cât de infructuoasă. Nu ne va rămâneâ atunci decât să ne abţinem dela orice participare la alegerile făcute sub astfel de auspicii şi să protestăm înaintea Europei întregi în contra violărei drepturilor noastre solemne, consacrate prin Tractatul din 30 Martie.
«Cu această ocazie rugăm pe E.E. L.L. Domnii Comisari să primească asigurarea profundului nostru respect».
(Semnaţi) Episcopii: Marcian Ieropoleos, Chesarie Sinadon, Ghenadie Şendrea.
Ciril Gumorier, Iosif Bobeni.
Arhidiaconul.: Ilarion Vârnav.
Arhimandriţii: Neofit Scriban, Antonie Dumbravă (dela mănăstirea Bogdana), Varahiil (dela m-rea Lipova).
Economii: Ioan Loşan, Dimitrie G. Ionescu.
Preoţii: Const. Şoimar, Ioan Sachelarie, Andrei Ioan, G. Solomon, Const. Agapia, Ioan Gafencu, M. Vasile, G. Profiriu, Dim. Andronachi, Gheorghe Graur, Th. Agapia, Gheorghe Badaşcă, Alex. Gavrilescu, Vasile (Economul din Dorna), Gheorghe (Econom), Ioan Grigoriu, Mih. Istrati, Gheorghe, Teodor Dimitrie, Alex. Dimitrie Mardari, Mih. M. Sachelari, Gheorghe Gavrilescu, Const. Nic. Nalma, Nic. Popovicz, Ioan (Econom), Andrei, Vasile Zotta, Grigore, Vasile Koroi, Vasile Pompilian, Ioan Georgiu (Econom), Vasile Arbore, Ioan (Econom), Ioan Georgiu, Gheorghe (Econom), Ioan Nemţeanu.
Diaconii: Dim. Nicolau, M. George, Alex. Petrovici, G. Sara, Gavril Vasilian, Ioan Pompilianu, Ioan Procopiu.
Logofeţii: P. Rosetti, R. Rosetti, S. Catargiu, C. Sturdza.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
539
Vornicii: G. Siurdza, A. Cantacuzino, P. Mavrogheni, E. Chrisoverghi, C. Hurmuzachi, I. A. Cantacuzino. S. Cănănău, Th. Ghica, L. Catargiu, M. Kogălniceanu, D. Rallet, D. Mânu, Em. Costachi Epureanu, G. Razu, Const. Aslan, D. Ch. Miclescu, Manoil Mânu, Ioan A. Ghica, Lascar Bogdan, Gri-gore Cuza, C. Rolla, A. Panu.
Hatmanul: A. Aslan.
P o s t e 1 n i c i i: Dr. G. Cuciuranu, G. Grigoriu, Sc. Mavrogheni, A. Luca,
V.	Alecsandri, M. Jora, D. Diamandi, C. Strat, Dr. C. Varnav, P. Mânu, G. Prăjescu, C. Teodoru, I. Sturdza, N. Vârnav.
A g a 1 e 1 e : Emanoil Morţun, Grigore Costachi Epureanu, Ioan Donici, Ioan Silion, E. Silion, Ioan Ralet, N. Burchi, P. Străjescu, E. Grigoriu, Alex. Jora, Dim. Aslan, Dr. A. Grecianu, A. Fătul, A. Papadopol-Kalimachi, Ioan Ralet.
Spătarii: A. Milot, I. Buhnilă, S. G. Negulici, C. Angoneecu, D. Sturdza, G. Platon, A. Corjescu, D. Filipu, G. Pastia, D. Cozadini, G. Aslan, G. Său-lescu, N. Carp, Th. Codrescu, I. Miclescu G. Anastasiu, G. Sion, G. Drian, N. Lupu.
Colon el ii: Alex. C. Mavrocordat, C. Vârnav.
Maiorul: Hâncu.
C o m i ş i i: Vasile Forăscu, Ch. Ruginschi, D. Nicolau, Lascar Tehure, I. Fătul, Corjescu, G. Dediul, G. Tufescul, Toma Vricon, E. Antonescu. Banii: Ch. Schipor, S. Adamachi, G. Capeha, S. Tăutu.
Slugerii: E. Nicolau, G. Panu, Zahareanu, I. Bonteş.
Medelnicerii: D. Albu, I. Neagu, N. Vasiliu, N. Archip, G. Eustaţiu, G. Frăţilă, I. Patriciu, G. Lupu.
Ser darii: D. Manoliu, I. Praja, T. Lăţescu.
Pitarii: C. Frimu, D. Tăcu, G. Ghiţu, I. Lateş, F. Caramzuli, V. Chiriac. Paharnicii: Ioniţă Sion, G. Brânză, C. Tomiţa, G. Grigoriu, G. Tăcu, P. Gherghel.
Căminarii: Polihroni Arbore, C. Pleşescu, I. Buţureanu, A. Carakliu, G. Cuparencu, D. Popovici (avocat), V. Popovici (avocat), Lăţescu, Fătul. Locotenentul: Ch. Mânu.
Sublocotenenţii: Ioan Cocota, Brănişteanu.
D-nii: Ioan Docan, G. M. Holban, A. Romalo, P. Palladi, Matei Rosetti, C. Bobeica, E. C. Sturdza, V. Mălinescu, A. Russo, C. Racleş, Ghiţă Ioaniu, Sandu Bonciu, G. Balica, Parteni, D. Hristescu, Gr. Holban, Gr. Alexan-drescu, A. Cambanu, I. Botezatu, C. Carp, I. Grăjdeanu, D. Zamfirescu, I. Lanali, T. Turculeţ (profesor), G. Cobâlcescu (profesor), G. Cozadini, Teodoru, Ch. V. Vârnav, Christu Cozmiţa, C. Vasiliu, Gr. Lefter, I. Codrescu, I. Tan-
www.digibuc.ro
540
DIMITRIE A. STTTBDZA
ţarie, G. Onlicăniescu, D. I. Morfen, C. Torscon, N. Hulubei, V. Bombilă, G. Corvin, N. Niculcea, (inginer), I. Şendre, Anghel Ioan Duca.
In 10 Maiu Unioniştii din Moldova adresează următoarea petiţiune Caimacamului Vogoride :
«.Excelenţă,
«Buletinul Oficial» No. 31 cuprinde o publicaţie care poartă titlul de: «Instrucţii pentru aducerea întocmai întru împlinire a înaltului Ferman, atin-«gător de convocarea Divanului ad-hoc».
«In cât priveşte dispoziţiile acestor instrucţii, cari răstoarnă rândul ordinei alegerilor, prescris de citatul Ferman, încredinţează prezidenţa adunărilor alegătoare ispravnicilor, cărora Fermanul anume refuză tot felul de intervenire la alegeri, etc., noi ne abţinem de orice observaţii, rezervându-ne dreptul de a le face la locul cuvenit.
«Astăzi ne mărginim a reclamă numai în contra art. 3 şi 4 din Instrucţii, cari îndatoresc pe proprietarii de moşii şi de case, precum şi pe profesiile libere a se înfăţişă la isprăvniciile şi la eforiile locale în termin de 15 zile dela data «Buletinului», cu felurite dovezi, spre întocmirea şi îndeplinirea listelor cfe sunt în lucrare.
«Măsura aceasta este o abatere vederată dela citatul Ferman, care departe de a legiui un termin de 15 zile pentru înfăţişarea unor dovezi pe cari Guvernul le are în arhivele sale şi le-a şi adunat de mult, lasă în sarcina Guvernului alcătuirea listelor, iar îndrituiţilor ce sar socoti asupriţi prin ele, termin de 30 zile, pentru reclamaţii.
«Din aceasta chiar se poate cunoaşte, că neînfăţişarea îndrituiţilor în ter-minul de 15 zile, însemnat prin instrucţii, nu poate închide dreptul de re-clamaţie în curgere de 30 zile.
«Pe aceste legale cuvinte întemeindu-ne declarăm: 1. Că noi • cunoaştem de obligatoriu numai terminul de 30 zile, legiuit prin Fermanul mai sus citat pentru reclamaţii în contra listelor ce au a se face de Guvern. Aşteptăm publicarea listelor.
«2. Că noi ne rezervăm dreptul de a ne folosi de terminul de 30 zile, la întâmplare când ne-am socoti asupriţi prin ele, şi
«3. Că prin urmare nu ne cunoaştem datori de a ne înfăţişă în terminul de 15 zile însemnat prin instrucţiile Guvernului.»
Această petiţie nu s’a primit de Caimacam; ci s’a trimis prin Consulatul francez în original la Comisiunea Europeană din Bucureşti, împreună cu alte asemenea reclamaţii dela Roman şi Piatra şi cu o traducere franceză.
www.digibuc.ro
DÎVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
541
Adresa Comitetului Central al Unirei din Iaşi către Comisiunea Europeană din Principate, din 20 Maiu:
«In luna lui Martie a anului curent ne-am văzut obligaţi a reclamă în contra hotărîrii Consiliului de Miniştri, care a decretat disolvarea Comitetelor electorale precum şi confiscarea Programelor şi Profesiunilor de credinţă.
«Reclamaţiunea noastră adresată Caimacamului a fost de asemenea adusă la cunoştinţa înaltei Comisiuni.
«In vreme ce noi aşteptam cu liniştea ce ne inspiră dreptatea cauzei noastre retragerea hotărîrei sus menţionate, E. S. Caimacamul, care primind petiţia ne-a promis că ne va face dreptate în termin de trei zile, ne-a trimis-o îndărăt fără nici o soluţiune şi după ce a păstrat-o mai bine de o lună.
«Acest refuz de dreptate fiind o dovadă strălucită a sistemului de politică excluzivistă în contra căreia noi ne-am adresat în mai multe rânduri doleanţele noastre, ne sileşte să aducem la cunoştinţa înaltei Comisiuni, rugând-o să binevoească a luă măsurile cele mai energice pentru a ne asigură respectul drepturilor noastre garantate de Tractatul din Paris.
«Ne luăm în acelaş timp libertatea de a înaintâ înaltei Comisiuni originalul reclamaţiunii noastre trimis îndărăt de d-1 Caimacam, precum şi traducerea acestui act.
«Profităm de această ocazie pentru a reînnoi înaltei Comisiuni expresiunea consideraţiunii noastre respectuoase.»
Ultima protestare a locuitorilor din Moldova în contra modului de aplicare a Fermanului de Convocare a Divanului ad-hoc, a fost acoperită de mii de semnături şi a motivat o abţinere generală a cetăţenilor dela alegerile pătate de ilegalitate.
In Moldova presiunea eră atât de mare, încât Moldovenii au fost nevoiţi să tipărească această protestare în Bucureşti.
Ea a fost prezentată de patrioţii Moldoveni în 20 Iunie Comisiu-nei Europeane întrunită la Bucureşti:
«Excelenţelor lor Membrilor înaltei Comisii Europeane pentru reorganizaţia Principatelor, adunată în Bucureşti.
«Prin art. 24 al Tratatului de Paris, «Maiestatea Sa Sultanul făgădueşte a «convocă îndată în Moldavia şi Valahia Divanuri ad-hoc, compuse aşă în-«cât să constitueze reprezentaţia cea mai exactă a intereselor tuturor claselor «societăţii. Aceste Divanuri vor fi chemate a rosti dorinţele populaţiilor, în «privirea organizării definitive a Principatelor.»
«In şedinţa Congresului din 8 Aprilie 1856, Lordul Clarendon a observat:—■ «că Congresul, ocupându-se de Principatele Dunărene, înainte de toate şi-a
www.digibuc.ro
542
DIMITRIE A. 8T0RDZA
«propus a provocă rostirea liberă a dorinţelor populaţiilor, şi că scopul acesta «nu s’ar puteă împlini dacă Domnitorii ar păstră puterile ce le au; şi că «poate s’ar cuveni a căută o altă combinare care ar asigură Divanurilor ad-hoc «o deplină libertate.»
«Mai mulţi Plenipotenţiari arătând că legea organică prevede întreruperea puterilor domneşti, Congresul a hotărît (protocolul 22, şedinţa din 8 Aprilie), că lasă asupra Porţii îngrijirea de a luă, la contenirea Domniilor, dacă trebuinţa ar cere, măsurile trebuincioase cari ar fi în stare de a îndeplini intenţiile Congresului,» combinând libera rostire a dorinţelor Divanurilor cu menţinerea ordinei şi cu respectul stării legale.
«Este aproape de un an, de când înalta Poartă a avut prilejul de a pune în lucrare cugetările Congresului. Cu toate acestea, speranţa care cinci milioane de Români întemeiau pe aceste cugetări, a fost amar înşelată. Căi-măcămia de trei membri, prevăzută de Regulamentul Organic, singura combinaţie ce ar fi putut păstră ordinea şi mănţinerea stării legale,, se înlocui de Caimacami deadreptul numiţi la Constantinopole, în contra drepturilor străvechi ale Principatelor şi în contra stipulaţiilor Tratatului de Paris, carele voiă suspendarea, iar nu urmarea, sub o altă formă, a Puterilor Domneşti. Caimacamii îşi însuşiră nu numai toate prerogativele domneşti, pe cari art. 19 din Regulamentul Organic anume le refuză, precum: lista civilă, dreptul de a întări cu desăvârşire hotărîrile judecătoreşti, a iertă pedepse, a numi şi a depărtă pe funcţionarii publici, în sfârşit dreptul de a da ranguri militare şi boierii; ci încă îşi luară chiar şi puteri mai mari decât acele ce au avut domnitorii, cari, cel puţin, au fost controlaţi prin o umbră de Adunare Naţională. Cu ajutorul acestor prerogative nemăsurate, cari toate, în mânile lor, se prefăcură în mijloace de înrâurire nelegală şi de corupţie, Caimacamii ridicară făţiş steagul unei politici personale. Spre a asigură triumful acestei politici, ei nu se siliră, de nici un mijloc, de nici o nelegalitate. Ei schimbară mai pe toţi funcţionarii publici, încât din 107 membri, din cari se com-puneâ ramul judecătoresc la instalarea răposatului Caimacam, numai nouă au rămas astăzi în posturile lor.
«Asemenea schimbări au urmat şi în privirea funcţionarilor de ramul administrativ. Abuzurile de putere ale Caimacamilor nu se mărginiră însă numai întru aceasta: ei cutezară a numi chiar deadreptul funcţionari în locul pri-veghietorilor de ocoale şi în locul dregătorilor eforiceşti, cari, după legi, nu pot primi însărcinările lor decât numai prin alegeri regulamentare ale concetăţenilor lor. Ei merseră încă şi mai departe: anulară chiar legi votate de puterea legislativă şi întărite de puterea suverană a ţârei.
«Astfel s’a înfăţişat pericolul pe care Congresul a voit să-l depărteze, pericolul că Şefii Cârmuirei Principatelor ar puteâ întrebuinţâ poterile de cari
www.digibuc.ro
DIVANDRILE AD-flOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
543
dispun, spre a îijnpigdicâ libera rostire a dorinţelor populaţiilor, pe care Lordul Clarendon tocmai a voit a o feri de orice înrâurire.
«Din înfiinţarea Căimăcămiilor directe, subscrişii au cunoscut, chiar dela început, că, stipulaţiile formale ale Tractatului de Paris aveau să fie rău aplicate.
«De aceea, chiar dela instalarea Căimăcămiilor, ei n’au încetat a protestă în contra nelegalităţii înfiinţării lor, în contra puterilor nemăsurate ce ele şi-au însuşit, precum şi în contra părtinirei de care ocârmuirile provizorii ale Moldovei s’au făcut vinovate. Tânguirile subsricşilor din 7/w Fevruarie, «/„ Martie şi 22 Aprilie (4 Maiu) 1857) adresate Reprezentanţilor Marilor Puteri şi Comisiei Europeane întrunite la Bucureşti, mărturisesc aceasta.
Cu toate acestea, nici uitarea totală a principiilor statornicite de Congresul de Paris, nici călcarea vederată a nepărtinirei ce s'a recomandat cu deosebire ocârmuirei provizorie, nici legitimitatea tânguirilor noastre, nici numeroasele şi necontestabilele dovezi pe cari ele sunt întemeiate, n'au putut izbuti ca să căpătăm dreptate» Cu cât tânguirile noastre erau mai vii, mai întemeiate şi mai înnoite, cu atât asupririle, apăsarea şi părtinirea se făcură mai revoltătoare, cu atât Căimăcămia urmă făţiş a se ţineâ de programul său politic, fără a băgă de seamă nici măcar fiinţa domnilor Comisari ai Puterilor Garante.
«Este obşteşte cunoscut, că petiţia colectivă în contra Unirei, înfăţişată Excelenţei Sale Savfet Efendi, a fost provocată şi făţiş patronată de Guvern. Nu mai puţin cunoscut este, că această petiţie a fost purtată de către funcţionarii publici şi de către credincioşii Guvernului, în Capitală şi prin Districte, şi că subscrierile, puse pe această petiţie, s’au căpătat numai prin mijloacele cele mai nevrednice, precum: ameninţări, făgăduinţi, depărtări din slujbe, puneri şi înaintări în slujbe şi decreturi de boierii, şcl. şcl.
«Presa, deşi în condiţia cea mai aspră de censură, este nimicită, dreptul de a ne adună este oprit, în sfârşit, toate mijloacele legale prin cari cetăţenii s’ar fi putut înţelege şi lumină pentru rostirea dorinţelor, ce au a se adună de către delegaţii celor şepte puteri, sunt arbitrar desfiinţate.
«Dar cu toate aceste măsuri, atât de abuzive şi provocătoare, pacea, liniştea şi buna orândueală nu s’au turburat cât de puţin. Credinţa ţărei în dreptatea Augustilor Monarhi cari au binevoit a pune soarta şi viitorul Principatelor sub scutul lor, eră nesdruncinată: aşâ de mari erau speranţele noastre, aşâ de tare şi bine întemeiat eră dreptul nostru !
«In adevăr cum puteâ cinevâ să-şi închipuească că un Tractat, care a costat atâtea jertfe, atâta sânge şi atâtea suferinţe, un act care a fost desbătut şi subscris de cele mai mari puteri din lume, aşâ de curând să fie sfărâmat şi, în aplicarea sa, redus la o înşelă tură vederată ? Cum să-şi închipuească cinevâ că un singur Funcţionar al înaltei Porţi, un Caimacam, ar ajunge,
www.digibuc.ro
544
DtUItBlK A. 8TtJE0ZA
fără frică de pedeapsă, a-şi bate joc de o ţară nefericită, în contra legilor, lăsate în voia lui şi în voia înrâuririlor cari îl insuflă, şi a se jucâ astfel cu Marile Puteri, cari au luat parte la Congresul din Paris şi cari au subscris Tractatul din 30 Martie, cu conştiinţa sacrificiurilor şi a puterei lor, şi cu toată seriozitatea care trebue să Ge caracterul esenţial al unui act atât de solemn?
«Astfel este însă trista realitate. Expunerea legiuitelor noastre tânguiri, sprijinită de dovezile cele mai autentice şi mai nerecuzabile, nu numai că n'a produs nici un fel de îndreptare şi n’a adus nici o schimbare în sistemul de apăsare şi de arbitrariu, cari ne sfărâmă, dar sistemul acesta s’a întărit încă fără încetare şi astăzi a ajuns la culme.
«Listele de alegere, publicate de Guvern, sunt dovada cea mai vederată întru aceasta şi ca un fel de încununare a acestei lucrări de apăsare şi de înşelătorie, care a ajuns la proporţiile unui scandal public.
«Listele acestea sunt o insultă făcută maiestăţii Tractatului de Paris, drepturilor poporului din Moldova, dreptăţii, umanităţii. Ele au deştept it in-dignaţia ţârei, şi ar G provocat izbucnirea mâniei sale, dacă oamenii cari în Unirea Principatelor văd singurul mijloc de scăpare şi singura GOndiţie de viitor pentru patria lor nu şi-ar G impus, ca lege nestrămutată, de a respectă ordinea, la Gecare întâmplare.
«Chiar cetirea acestor liste dovedeşte cât S’a împlântat Guvernul pe cale a arbitrariului, călcând în picioare drepturile cele mai sGnte, titluri câştigate, condiţia legală a marei majorităţi a locuitorilor din Moldova.
«Intr’adevăr, fără a vorbi aci de metehnele Fermanului, de înlăturarea cu care el loveşte pe mai multe clase de locuitori, de mărginirile şi greutăţile de aplicaţii ce se găsesc în el la tot rândul; poate cinevâ sprijini oare că listele de acum publicate sunt măcar conforme cu dispoziţiile Fermanului, dacă nu cu stipulaţiile Tractatului de Paris ?
«Din 2.000 de Proprietari Mari, cunoscuţi în Moldova, numai 350 alegători Ggurează în liste ; şi din 20.000 de Proprietari Mici, numai 2.264 de alegători de gradul întâiu sunt cuprinşi în ele. Clasa Profesiilor Liberale este repre-zintată numai de 11 alegători, şi cele 15 târguri, rezidenţe ţinutale din ţară, înfăţişează numai 1.788 de alegători, proprietari de case, neguţători şi meşteri, când, chiar în tablele vistieriei, Ggurează 12.000 neguţători şi meşteri, afară de acei ce sunt pe pământul dat Moldovei din Basarabia.
Tractatul de Paris însă a Voit ca toate clasele să Ge reprezintate în chipul cel mai exact. Erâ dar lucru Gresc â se face cuvenita Chibzuire, ca clasele acestea să se reprezinteze la alegeri cel puţin prin majoritatea, din care ele se compun, iar nu prin o minoritate atât de mică.
«Ne adresăm la orice tribunal cu cuget, facem apel la opinia lumei civilizate, ca să hotărască dacă o aşâ de mică minoritate, ca aceea pe care listele
www.digibuc.ro
DlVAlftfRtLE AD-fiOC DItt IAŞI ŞI BtJCtfRfiŞtl, III.
543f
o cheamă, la alegeri, poate să constitue un Divan, menit a reprezintă interesele tuturor claselor societăţei, interesele a două milioane de locuitori.
«In adevăr, excluziile şi restrângerile Fermanului sunt foarte mari. Ţara însă tot ar fi putut aveâ o reprezintaţie destul de întinsă, dacă Guvernul ar fi pus cât de puţină bună credinţă, nepărtinire şi conştiinţă în facerea listelor. Dar având în vedere un singur scop, acela de a compune, cu orice preţ, colegiuri electorale, cari să-i trimită deputaţi părtinitori politicei sale personale, el a jefuit dreptatea, buna credinţă şi legalitatea. Astfel marea majoritate a partizanilor Unirei s’au şters, în chipul cel mai arbitrar, sau pentru greutăţi însufleţite de credinţă rea, sau pentru închipuite lipsuri de însuşiri, cari nu sunt nicidecum întemeiate pe dispoziţiile Fermanului.
«O scurtă analiză va dovedi aceasta cu prisosinţă.
«In contra glăsuirii Fermanului, reprezintaţia Egumenilor Mănăstirilor proprietare de Averi închinate, precum şi reprezintaţia Mănăstirilor de Averi Neînchinate, au fost cu totul falsificate. După Ferman, Egumenii Mănăstirilor, ale cărora averi sunt închinate, adică atârnate de locurile sfinte, sunt datori, ca şi Egumenii Mănăstirilor Neînchinate, să aleagă doi deputaţi; cu această deosebire însă că deputaţii aceştia trebue să fie aleşi nu dintre membrii clerului grecesc, ci dintre clerici pământeni.
«In urma opunerii clerului grecesc de a luă parte la alegeri pentrii Divan şi în urma paşilor făcuţi de el în privinţa aceasta, atât la Constantinopole, cât şi aici, s’a hotărît, într’un chip ascuns, a-1 scuti, prin răstălmăcirea cuvântului închinat. Prin urmare, toate mănăstirile neînchinate s’au mutat în categoria mănăstirilor închinate, iar în locul acelora, s’au înscris ca mănăstiri neînchinate mănăstirile Neamţu şi Vorona, cari, fiind chinovii, cu administraţie neatârnată de autoritatea Departamentului bisericesc, s’au părut a puteâ sluji numai bine la răstălmăcirea cuvântului închinat. Cei doi stareţi dela Neamţu şi Vorona, fiind în acest chip constituiţi ca singuri alegători ai astei categorii de mănăstiri, s’au declarat, de către Guvern, deputaţi îndrituiţi. Afară de aceasta, mai mulţi îndrituiţi din cler cu nelegiuire s’au scos din listele alegătoare.
Un mare număr de alegători din clasa Proprietarilor celor Mari, precum şi un mare număr de Proprietari de Gase din Capitală şi din rezidenţiile ţinutale, s’au înlăturat, sub cuvânt de sarcini ipotecare, când, după Ferman, numai aleşii proprietăţii celei mari trebue să aibă trei sute fălci slobode de orice ipotecă. Asemenea, atât alegătorii, cât şi aleşii proprietăţii celei mici, s’au depărtat, tot sub pretextul de ipbtecă, pretext despre care niciodată nu s’ar fi putut crede că se va aplică şi în privinţa lor.
«Bărbaţii nu mai au dreptul ce legea civilă a ţărei le dă, dreptul de a reprezintă averea femeilor lor, cu toate că Fermanul nu cuprinde nici o măr-
Analele A. II.—Tom. XXXIII. - Memoriile Secf. Istorice.	85
www.digibuc.ro
546
DIM1TRIE A. STtJRDZA
giriire în privinţa aceasta. Un mare număr de partizani ai Unirei asemenea sau înlăturat, sub pretext că n’ar aveă titluri destul de lămurite spre a dovedi câtimea fălcilor proprietăţilor lor, că moşiile lor n’ar fi hotărîte sau împărţite, că n’ar aveă documente spre a dovedi vârsta sau condiţia de indigenat lămurit, aşezată de legea reglementară, ş. c. 1.
«Legiştii şi, în deobşte, toţi acei dedaţi Profesiilor Liberale sistematiceşte s’au depărtat, sub pretext că diplomele cari s’au slobozit chiar de către Guvern după examene, şi cari adeveresc condiţia lor legală, nu ar fi de ajuns şi că le trebue încă diplome dela universitate, într’o ţară care nu numai că nu are asemenea şcoală, ci până acuma nici şcoale speciale.
«Corpuri Alegătoare întregi s’au desfiinţat, aşâ spre exemplu: corpul proprietarilor dela Cahul, sub cuvânt că acest ţinut nu ar aveă alegători de această clasă, când acolo se află peste o sută de proprietăţi mari, cari trec peste numărul de o mie fălci şi cari toate se stăpânesc de către particulari, între cari sunt mai mulţi boieri şi fii de boieri, adevăr ce însuş Guvernul l-a recunoscut prin cuvintele poruncii, după care s’a înfiinţat tribunalul civil dela Cahul, şi în care anume se zice: «Aşâ precum în districtul Cahulului, toate proprietăţile sunt boiereşti», ş. c. 1.
«Din contra, şi ca şi cum ar fi voit mai bine să dovedească abuzurile ce am arătat mai sus, în mai multe colegiuri electorale, neajunsurile acestea s’au îndeplinit prin trecerea în listă a mai multor persoane, cari nu au numărul de fălci hotărîte de Perman, nici vreo altă calitate din'acele cerute, dar cari se pot folosi de un titlu care, în ochii Guvernului, face mai mult decât toate celelalte, adică titlul de părtaşi fără rezervă ai politicei sale. Astfel, pentru asemenea persoane, condiţiile de ipotecă, de vârstă, de indigenat, de proprietăţi de zestre, sau curat titlul de proprietari în deobşte, de diplome universitare, ş. c. 1., nu s’au cerut. Pe lângă aceasta, şi rangurile ele boierie, date cu nelegiuire la persoane cari nu erau nici boieri, nici fii de boieri, au mai slujit de mijloc spre a înfiinţâ alegători pentru proprietatea cea mare.
«Puteâ să ne rămâe o de pe urmă speranţă în comitetele însărcinate după Ferman a cercetă, în cele treizeci de zile, reclamaţiile îndrituiţilor netrecuţi în liste. Dar chiar această slabă nădejde s’a zădărnicit, prin spiritul care a predomnit la compunerea lor. Şi, într'adevăr, comitetele acestea sunt departe de a înfăţişă o garanţie în contra părtinirei, care a depărtat cel mai mare număr de alegători, fiind compuse de funcţionari ai Guvernului, aleşi din nou dintre oamenii cari i-au dat cele mai multe dovezi de devotament, dintre aceia chiar cari au compus listele şi cari, prin chipul acesta, sunt astăzi pârîţi şi judecători.
«Ge ne rămâne dar de făcut sub lovitura unui asemenea regim, atât de contrariu stipulaţiunilor formale ale Tratatului de Paris, Capitulaţiilor Prin-
www.digibuc.ro
î)lVANttRir.E Afi-HOC t)lN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IIÎ.
547
cipatelor, dreptăţii, drepturilor câştigate? Ce ne mai rămâne de făcut, mai ales când suntem lipsiţi de orice mijloc legal spre a puteâ îndreptă arbitrara stare de faţă şi a face ca Guvernul să intre în calea nepărtinirei ? Ce ne mai rămâne de făcut, în faţa indignaţiei generale, provocată de asemenea uneltiri-, când simţim că încrederea ţărei în stipulaţiile Tratatului de Paris începe a se sdruncinâ, şi când nici nu putem prevedeâ nefericitele întâmplări, in cari ar cădeâ. ţara, dacă nu am urmă a susţineâ o luptă nepotolită? îngrijiţi dar despre viitorul ce ne aşteaptă, cunoscând de mult urmările unui Guvern, vinovat" atât către ţară, cât şi către Europa, ne oredem datori a ne feri de orice conflict şi de orice neorândueală, a păzi liniştea pretutindeni şi totdeauna, şi a alergă numai la mijloace legale, pentru ca să combatem regimul urîcios care ne stăpâneşte, adică a ne ţineâ de o parte şi a protestă, precum cere dreptul şi datoria noastră.
«Chiar acei dintre noi, pe cari Guvernul i-a înscris în liste, sau de frica unui scandal prea răsunător, sau mai bine ca o bătaie de joc mai mult pentru alegătorii cei mai numeroşi pe cari i-a înlăturat, nu primesc această favoare amăgitoare, şi refuză a luă parte la alegerile de cari sunt ameninţaţi, fiindcă împărtăşirea lor ar fi o complicitate.
«7n faţa ţerii noastre şi a Europei, care, curând sau mai târziu, ne va da dreptate, venim dar cu solemnitate a declară că:
«Findcă s’a depărtat cu grămada o mare majoritate de alegători, sub deosebite deşarte cuvinte, precum de vârstă, de indigenat, de nedespărţire de moşii, etc.;
«Findcă Fermanul s’a călcat, prin înfiinţarea deadreptul a doi deputaţi ai clasei clerului în persoanele stareţilor mănăstirilor Neamţul şi Voronâ; că egumenii mănăstirilor închinate s’au scutit, într’un chip nelegiuit, de împărtăşire la alegerile pentru Divan; şi că mai mulţi preoţi din reşedinţile episcopale s’au şters ori s’au înlăturat din liste;
«Findcă condiţia atingătoare de ipoteci care, după textul Fermanului şi al Regulamentului Organic, nu puteâ fi aplicată decât la singurii eligibili ai clasei proprietarilor mari, s’a impus şi alegătorilor acestei clase;
«Fiindcă s’au supus acesteiaş condiţii şi pre alegătorii şi eligibilii clasei proprietarilor mici;
«Fiindcă cea mai mică ipotecă este privită ca un cuvânt de înlăturare, chiar şi atunci când valoarea moşiei ar întrece îndoit şi întreit suma ipo-tecei, de vreme ce, după Ferman, numai trei sute ăe fălci se cer a fi libere de o asemenea sarcină;
«Fiindcă bărbaţii s’au lipsit de a reprezintă averea de zestre, măcar că Fermanul nu cuprinde nici o mărginire în această privire;
«Fiindcă prerogativa ce Caimacamul arbitrar şi-a însuşit, de a da ranguri
www.digibuc.ro
548
DIMITRtE A. STURDZA
militare şi titluri de boierie, îi slujeşte ca mijloc spre a îmmulţi numărul alegătorilor credincioşi în clasa marilor proprietari, precum şi ca mijloc de corupţie;
«Findcă profesiile liberale s'au înlăturat într'un chip sistematic ;
«Fiindcă numai micul număr de 310 alegători, de abiâ recunoscuţi pentru Capitală, a căreia populaţie se suie peste 18.000 de suflete, puşi în alăturare cu numărul de 131 de alegători ai târgului Huşi, care nare nici măcar 8.000 locuitori, dovedeşte îndestul părtinirea şi sistemul de înlăturare ce au predomnit la facerea listelor ;
«Fiindcă Galaţii, al doilea oraş al Principatului şi care, după înseşi listele Guvernului, are 227 de alegători, s'a desbrăcat de dritul de a alege doi deputaţi, şi aceasta în favoarea Focşanilor care, după înseşi aceste liste, nu numără decât 92 de alegători, şi că, prin urmare, Fermanul s'a călcat prin strămutarea rândului oraşelor ;
«Fiindcă, prin măsura arbitrarelor depărtări din slujbe, pusă de curând în lucrare, şi mulţi profesorii s’au lipsit de dritul lor de alegători ;
«Fiindcă alegătorii oraşelor de religia armenească, şi cari pururea au luat parte la alegerile municipale, s'au înlăturat din liste în contra Fermanului, care primeşte ca alegători, în reprezintaţia oraşelor, pe toţi alegătorii corpurilor municipale ;
«Fiindcă un număr de alegători înscrişi în liste, cari au proprietăţi în mai multe locuri, sunt trecuţi ca alegători şi eligibili numai în ţinuturile acelea unde încunjurările de a fi aleşi nu se pare a le fi favorabile ;
«Fiindcă un mare număr de proprietari de case s'au scos din liste, pentru-că binalele lor s'au preţuit arbitrar de către municipalităţi, mai jos de valoarea lor reală, şi sub pretext de ipotecă, în contra textului Fermanului;
«Fiindcă toţi funcţionarii chemaţi, după Ferman, a formă corniţele de recla-maţie s'au schimbat;
«Fiindcă, chiar înaintea publicaţiei listelor, în clasa ţăranilor s’au făcut mai multe alegeri în clasa de gradul I şi de gradul II, prin mijlocul unor izvoade electorale, în cari locul numelui aleşilor a rămas alb ;
«Fiindcă acei trei delegaţi, prin cari fiece corporaţie are a fi Teprezentată la alegeri, s'au impus mai înainte, fără a se fi făcut alegerea lor prin dare-de glasuri, şi fără nici o publicaţie ;
«Fiindcă cea mai mare parte dintre starostii corporaţiilor s'a schimbat cd câtevâ zile înaintea publicaţiei listelor, şi că mai marele staroste al neguţătorilor din Iaşi s'a înlocuit prin un funcţionar, numit d'a dreptul de către Guvern;	>
«Fiindcă preoţii, diaconii, dascălii de biserică şi scriitorii satelor, şi prin
www.digibuc.ro
DIVA NURII.E AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, in.
549
urmare partea cea mai luminată, a populaţiei săteşti, sau lipsit de dritul de alegere în clasa locuitorilor ţărani ;
«Fiindcă adunările alegătorilor sunt puse sub prezidenţia ispravnicilor, în contra Fermanului şi a art. 9 şi 10 din Regulamentul Organic;
«Fiindcă, afară de gazeta Guvernului, închinată păstrării statului-quo, toate jurnalele, chiar sub condiţia de a fi censurate, sunt oprite; că profesiile de credinţă nu sunt învoite, că dritul de a ne adună ni s’a contestat; că, în sfârşit, suntem lipsiţi de toate mijloacele neapărate spre a ne puteâ lumină şi pregăti pentru actul cel mai mare în vieaţa unei naţii, adică pentru alegerea deputaţilor săi;
«Fiindcă listele electorale nu sau publicat întocmai precum fusese pregătite de 'către administraţiile ţinutale, ci sau prefăcut şi s’au scurtat în Departamentul din Năuntru, şi apoi, chiar când se aflau sub tipar, s’au supus unei a treia prescurtări, la care au luat parte d-nii Caimacamul şi Agentul Austriei;
«Fiind, în sfârşit, că aceste liste nu înfăţişează nici de cum majoritatea claselor societăţii Moldovei şi că Divanul, ce ar rezultă din viitoarele alegeri, nu poate nici într’un chip a constitui reprezintaţia legală şi exactă a intereselor tuturor claselor, precum cere hotărît art. 24 din Tratatul de Paris;
«Subscrişii se văd în dureroasa nevoie de a se retrage dela orice împărtăşire la nişte alegeri făcute sub jugul înşelăciunii, al împilării şi al nedreptăţii. Ei se vor ţineă de o parte, până când ţara nu va fi pusă în acea stare legală, cerută şi hotărîtă de Congresul de Paris, în şedinţa din 8 Aprilie 1856.
«Ei declară viitoarele alegeri lovitoare în larga şi adevărata reprezintare, ce s’a făgăduit Principatelor de către Tratatul de Paris, lovitoare şi în drepturile străvechi ale ţerii, în driturile fiecăruia din subscrişi.
«Ei protestează, totodată, în contra ori şi căreia hotărîri, în contra oricărei măsuri, în contra oricărei dorinţe a viitorului Divan ad-hoc, ca unele ce nit pot fi decât rezultatul unor	alegeri înşelătoare,	ca unele	ce trebue	să fie
lovite de nelegalitate, chiar	înaintea întrunirii sale.
«Această*protestaţie, strigătul de desnădăjduire a unui popor întreg, vătămat în drepturile sale cele mai	preţioase, înşelat în	nădejdile	sale	cele mai legitime ; această protestaţie,	dictată de o nevoie	neapărată, nu	atinge	întru
nimic adâncul respect ce păstrăm Puternicilor Monarhi, cari au garantat existenţa patriei noastre. Cu totul din contra, noi credem încă, că ţipătul unei naţii nefericite care, în mijlocul secolului al nouăsprezecelea, vede în pericol drepturi pe cari şi le-a putut păstră, chiar în timpul barbariei şi al luptelor veacului de mijloc, va ajunge la picioarele tronurilor lor, şi că li se va face dreptate.
www.digibuc.ro
550
dimitbie a. stuhdza
«Plini de încredere în ocrotirea Dumnezeului părinţilor noştri, în generozitatea Marilor Puteri ale Europei, în puterea opiniei publice, acestui tribunal, înaintea căruia cauzele drepte niciodată nu se pierd, noi protestăm cu solemnitate în contra silniciei ce ni se face.
«Ţara va fi liniştită, nici o rezistenţă materială nu se va face din partea noastră. Dar până când un singur glas va putea să răsune în Moldova, întemeiaţi pe dreptul nostru, având conştiinţa de a împlini o datorinţă sfântă către strămoşii şi către fiii noştri, noi nu vom încetă de a protestă.
«Statornicească-se nepărtinirea; aşeze-se ţara în starea cerută de către Tratatul de Paris; respecteze-se solemnele juruinţe ale Europei şi ale Măriei Sale Sultanului; nimicească-se listele înşelătoare; compue-se altele nouă, potrivite cel puţin cu textul şi spiritul Fermanului; într’un cuvânt, lase-se ţara să se rostească liber, şi atunci cu toţii vor puteă şi vor trebui să se închine înaintea sentinţei ce se va pronunţă».
Atunci când Principele Nicolae Konaki Vogoride a luat măsuri atât de straşnice pentru a lovi fără milă şi fără cruţare viitorul României, întreaga ţară s’a mirat de îndrăzneala lui. Se ştia şi cunoştea dorinţa Caimacamului de a trece prin Căimăcămie la Domnie. Se presupunea de mulţi, că familia Caimacamului, care eră în serviciul Guvernului Otoman, îi va da tot sprijinul pentru a falşificâ alegerile Divanului ad-hoc din Moldova, înlăturând astfel executarea leală a deciziunilor Tratatului de Paris.
Familia Caimacamului Nicolae Konaki Vogoride se compunea din următoarele persoane foarte influente : — Stefanaky Bey, părintele Caimacamului, fost Caimacam al Moldovei în 1821 şi fost Kapu-kehaia al Moldovei în timpul Domniei lui Mihail Sturdza, a căruia soţie eră fiica lui Stefanaky Bey, — Alexandru Vogoride, fratele Caimacamului, fost Guvernor al Rumeliei Orientale, — Constantin Musurus şi Ioan Fotiade, cumnaţi ai Caimacamului Vogoride, şi gineri ai lui Stefanaky Bey.
O	întâmplare neaşteptată, dar norocoasă, a descoperit complotul ce se urziâ de inimicii noştri interni şi externi, puind în mânile Unioniştilor o parte din Corespondenţa Secretă a Caimacamului Vogoride — cu familia sa şi cu câţiva diplomaţi cari reprezintau Puterile ce se agitau în contra Unirei.
Bărbatul care a descoperit această comoară a fost Dimitrie Rallet, Membru al Comitetului Central al Unirei din Iaşi, chiar dela fondarea lui în 1856 şi fost Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Pu-
www.digibuc.ro
DXVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
551
blice în ultimii ani ai Domniei lui Alexandru Grigorie Ghika, ultimul Domn al Moldovei.
Dimitrie Rallet a dus însuş, în ultimele zile ale lui Maiu 1857, această corespondenţă la Bucureşti, şi a încredinţat-o Baronului de Talleyrand-Perigord, care a trimis-o prin Secretarul său Le Sourd împăratului Napoleon III. înarmat cu aceste documente, împăratul, însoţit de Corniţele Walewski, Ministrul său de Externe, s’a dus, la începutul lui August, la Osborne, unde a convins pe Regina Angliei Victoria şi pe Miniştrii Clarendon şi Palmerston, că alegeri făcute prin corupţiune, falşificări şi fraude, prin apăsări, violenţe şi nelegiuiri nu puteau fi tolerate de Puteri şi de Guverne civilizate, şi că ele trebuiau numai decât să fie anulate.
înainte de a expune, iarăş pe baza de Acte şi Documente autentice istoria întâmplărilor celor patru luni din Iunie în Septemvrie, până ce poporul român a ajuns să-şi rostească dorinţa şi voinţa sa asupra organizării Statului Român dela Dunărea de jos, precum se hotărîse de Puterile Europeane prin Tratatul de Paris, e de nevoie să cunoaşteţi conţinutul Corespondenţei Secrete a Caimacamului Vo-goride, şi aceasta cu atât mai mult, că ea este astăzi proprietatea Academiei Române.
Corespondenţa aceasta cuprinde timpul de 48 de zile, între 3 Aprilie şi 20 Maiu. Ea este compusă de 17 scrisori, din cari 6 sunt sorise de diplomaţi străini în limba franceză, adresate însuş Caimacamului Moldovei, una singură în limba franceză, adresată de Hatmanul Ioan Fotiade, Capukehaia al Moldovei la Constantinopole, Ministrului de Interne Costin Catargiu şi 11 scrisori familiare, adresate în limba grecească însuş Caimacamului Vogoride de părintele, de fratele şi de cei doi cumnaţi ai săi.
Tabloul următor lămureşte şi orientează şi mai bine situaţiunea ce se, creâ prin această corespondenţă.
www.digibuc.ro
552
DIMITRIE A. STORDZA
Scrisori familiare							Scrisori dela diplomat!		
2 K	Luna	6					O	Luna	2 s
						Lord Stratford de Redcliffe, Ambasadorul			
						Angliei la Constantinopole		1	Aprilie	3
14	Aprilie	1	1	—	—	Alexandru Vogoride, primul Secretar al			
						Ambasadei Otomane la Londra . . .			
15	Aprilie	2	2	-	—	Alexandru Vogoride, primul Secretar al			
						Ambasadei Otomane la Londra . . .	—		
						Prokesch-Osten, lnternunţiul Austriei la			
						Constantinopole		2	Aprilie	18
21	Aprilie	3	-	-	1	I. Fotiade, Hatman şi Capukehaia al Mol-			
						dovei la Constantinopole		—		
						Edhem Paşa, Ministrul de Externe al Sul-			
						tanului		3	Aprilie	22
						Edhem Paşa, Ministrul de Externe al Sul-			
						tanului		4	Aprilie	22
23	Aprilie	4	-	-	—	Mussurus Paşa, Ambasadorul Otoman la			
						Londra		—		
25	Aprilie	5	-	1	—	Stefanaki Bey, fostul Caimacam al Mol-			
						dovei în 1821 		—		
						GOdel-Lanoy, Consulul Austriei la Iaşi.	5	Maiu	6
6	Maiu	6	-	2	—	Stefanaky Bey, fostul Caimacam al Mol-			
						dovei în 1821 				
6	Maiu	7	-	-	2	I. Fotiade, Hatman şi Capukehaia al Mol-			
						dovei la Constantinopole		—		
9	Maiu	8	-	-	3	I. Fotiade, Hatman şi Capukehaia al Mol-			
						dovei la Constantinopole		—		
10	Maiu	9	-	-	4	I. Fotiade, Hatman şi Capukehaia al Mol-			
						dovei la Constantinopole		—		
						Alison, Secretar al Ambasadei Angliei la			
						Constantinopole	, . . .	6	Maiu	16
16	Maiu	16	-	—	10	I. Fotiade, Hatman şi Capukehaia al Mol-			
						dovei la Constantinopole		—		
20	Maiu	20	-	—	11	I. Fotiade, Hatman şi Capukehaia al Mol-			
						dovei la Constantinopole		—		
Iată textul însuş al scrisorilor în traducere românească:
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, ni.
553
Scrisoarea confidenţială a lui Al. Vogoride, Secretar al Ambasadei Otomane din Londra, către Caimacamul Moldovei Vogoride, din 14 Aprilie:
«Mă grăbesc a-ţi anunţă că cumnatul tău, Ambasadorul, a văzut pe d-1 Palmerston; el a adus informaţiuni plăcute cu privire la dispoziţiunile sale în contra Unirei Principatelor. Lordul Palmerston este cu totul în contra Unirei; el o consideră contrarie drepturilor şi supremaţiei Suveranului nostru, şi prin urmare instrucţiuni analoage se vor trimite astăzi d-lui H. Bulwer, Comisarul Marei Britanii în Principate. După cum ţi-am scris şi mai nainte, este de mare nevoie să-ţi dai din timp toate silinţele, ca Moldovenii să nu exprime dorinţe pentru Unire, pentru ca să te faci astfel vrednic de bunăvoinţa înaltei Porţi şi de sprijinul Angliei şi Austriei. Deoarece aceste trei puteri sunt hotărîte a împiedică din toate puterile lor Unirea, nu trebue să te îngrijeşti de loc de cele ce vreau sau ameninţă să facă Francezii, ale căror ziare te tratează de Grec. Dimpotrivă trebue să lucrezi cu isteţime şi fineţă, avănd faţă de Moldoveni o atitudine generoasă, faţă de boieri o atitudine politicoasă, şi arătându-te cu tărie adversar al Uni-rei. Trebue să le spui: că deoarece Unirea nimiceşte drepturile Moldovei, nu poţi consimţi, ca în timpul Găimăcămiei tale să se piarză şi să se desfiinţeze drepturile Moldovei în favoarea Valahiei. Un astfel de limbagiu trebue să placă oricărui patriot moldovean.»
Scrisoarea confidenţială a lui Al. Vogoride, Secretar al Ambasadei Otomane la Londra, către Caimacamul Vogoride, din 15 Aprilie:
«Am primit mult dorita ta scrisoare din 25 Martie (6 Aprilie) şi am fost foarte întristat de toate cele ce trebue în mod necesar să suferi şi de toate intrigile la cari eşti expus. Dar trebue, dragul meu, să suferi şi să nu des-nădăjdueşti. Rog pe bunul Dumnezeu să vină ziua, când te vei puteâ bucură de roadele muncii tale.
«Te sfâtuesc dar a urmă orbeşte pe reprezintantul austriac, de ar fi şi mai nesuferit şi cu toate defectele sale. Trebue să te gândeşti, dragul meu, că acest om lucrează numai după instrucţiunile Guvernului său, şi cum Austria se sileşte, cu drept cuvânt, să împiedice Unirea, urmează ca Consulul ei să socotească drept o cinste, de a se grăbi să prevină şi să îndeplinească dorinţele Guvernului său. Austria este de acord cu ideile înaltei Porţi şi ale Marei-Britanii, şi tocmai pentru aceasta, dacă va fi mulţumită Austria, vor fi mulţumite şi Turcia şi Anglia.
«îndrăznesc deci a-ţi repetă sfatul meu de a te conformă sfaturilor şi dorinţelor Consulului austriac şi de a întrebuinţâ fără nici o obiecţiune toate
www.digibuc.ro
554
DIMITBIE A. STURDZA
persoanele ce-ţi va recomandă ol, fără a mşii cercetă dacă persoanele recomandate sunt perverse sau cu nume răii. Este destul ca aceşti oameni să fie din toată inima contra Unirei, aceasta ajunge. Căci dacă se va proclamă Unirea de către Divanul Moldovenesc, Austria va spune că tu eşti cauza, fiindcă nu ai voit să lucrezi după sfaturile Consulului său, care a suferit şi a lucrat atât de mult în contra Unirei. Şi oum Anglia este ’ contra Unirei, după cum ţi-am scris ieri, şi că Unirea nu se va realiză, chiar dacă toate Divanurile sar pronunţăjn favoarea ei, îţi poţi închipui, dragul meu, cât va fi de dureros pentru tine şi cât de multe remuşcâri vei aveâ, că nu ai urmat sfaturile Consulului austriac GOdel; căci Puterile, afară de Francia şi Rusia, nu vor încuviinţă nioiodată să se realizeze dorinţa Unirei. Ar fi deci foarte bine şi de dorit, ca să faci astfel, încât Divanul Moldovenesc să nu se pronunţe pentru Unire, căci atunci greutăţile celor trei puteri în faţa Franciei şi Rusiei vor fi mai mici, şi cu chipul acesta cele trei puteri îţi vor datoră recunoştinţă, ca unui om care a contribuit mai ales la acest rezultat.
«Ce-ţi pasă dacă oamenii, pe cari ţi-i recomandă Consulul Austriac, sunt morali sau viţioşi? Singurul lucru ce trebue să eercetezi la o asemenea propunere, este să vezi dacă aceşti oameni sunt din toată inima şi în adevăr în contra Unirei, şi să nu-i întrebuinţezi decât cu această condiţiune; căci astăzi nu mai este vorba de moralitate ori de rea sau bună purtare, în înţeles filozofic, ci de existenţa drepturilor Imperiale faţă de rău voitorii şi inimicii M. S. Suveranului nostru, şi toţi cei ce pot contribui, pentru a se ajunge acest scop, trebue să fie primiţi ca prieteni.
«Bine ai făcut că ai oprit libertatea presei, pe care nişte Moldoveni smintiţi, prieteni ai Rusiei, sub mască franceză, caută a o întrebuinţâ spre a face poporul să se pronunţe în favoarea Unirei. Ţine-te bine, dragul meu, şi împiedică manoperele de acest fel. Eu cred că dacă «Steaua Dunărei» şi alte asemenea publicaţii, bune pentru a înveli cu ele brânza, s’ar publică în Francia, Guvernul nu ai întârziâ de a trimite numai decât pe redactorii lor la Cayenne.
«Francia care vrea libertate, cluburi şi adunări politice în Moldo-Valahia, ar trebui mai întâiu să le îngădue la dânsa acasă şi să nu pedepsească cu exil şi ameninţări pe toţi ziariştii, cari îndrăznesc să vorbească cevâ mai liber. Cine propovădueşte milostenia, să o pună el mai întâiu în lucrare.
«Tratatul din Paris nu vorbeşte de Unirea Principatelor, el zice numai că Divanurile vor aveâ să se pronunţe şi să-şi dea părerea asupra reorganizării interioare a acestor două ţeri: dar smintiţii, cari doresc Unirea, au uitat cu totul această clauză a Tratatului şi se ocupă cu organizarea exterioară, în loc să se ocupe cu cea interioară; şi în loc să se gândească la reformele din
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
555
năuntru, ei meditează neatârnarea şi domni străini. Cine râde mai pe urmă, râde mai bine.
«Anglia este cu totul de părerea Austriei şi se opune cu desăvârşire Unirei, şi o va împiedică de a se realiză, împreună cu înalta Poartă. Dacă Consulul francez vorbeşte altfel, nu-1 crede, căci minte şi eu ştiu ce spun.»
Scrisoarea Hatmanului I. Fotiade către Logofătul Costin Ca-targiu, Ministru de Interne, din 21 Aprilie:
«Dorind să fiu în^continue relaţiuni cu D-voastră, mă grăbesc a le începe, luând iniţiativa de a vă rugă, D-le Logofăt, să binevoiţi a răspunde dorinţei mele, în chipul cum ne-am înţeles în timpul petrecerii mele în Iaşi.
«Cunoaşteţi de sigur ce s’a întâmplat la Constantinopole, cu privire la D-voastră, în primele zile dela sosirea mea aci. Am toate motivele de a crede că aţi rămas mulţumit de rezultatul procedării mele sub conducerea înţeleaptă şi prevăzătoare a A. S. Caimacamului.
«Acest rezultat constatând şi punând în evidenţă interesul ce vi-1 poartă E. Sa, precum şi sentimentele mele de prietenie faţă de D-voastră, D-le Logofăt, îmi oferă plăcuta ocazie de a mă felicită şi de a mă puteâ recomandă, că am fost consecvent angajamentelor ce le-am luat faţă de D-voastră, angajamente cari stabilesc între noi o solidaritate deplină.
«In momentul de faţă trebue să aveţi vizita Comisarilor; eu vă rog să vă apropiaţi de Comisarul Imperial, să-i faceţi profesiunea de credinţă şi să-l lămuriţi despre toate fără cel mai mic scrupul.......
«P.S. Din ordin mai înalt, adaug că ar fi bine să evitaţi cât se poate de mult cuvinte violente cu oricare dintre consuli, cu atât mai mult, că astfel de cuvinte nu pot decât să strice cauzei noastre, de vreme ce actele fără sgomot ne sunt foarte necesare.»
Scrisoarea confidenţială a lui C. Musurus Paşa, Ambasadorul Porţii Otomane la Londra, către Caimacamul Moldovei Vogoridi, din 23 Aprilie:
«Prea ilustre şi prea iubite frate,
«Am primit scrisoarea voastră din 6 Aprilie şi primesc astăzi pe cea dela 13, precum şi toate scrisorile alăturate. Vă sunt recunoscător pentru informa-ţiunile serioase ce-mi comunicaţi regulat. Am făcut uz de prima trimitere, în deplin acord cu aşteptările E. V. Voiu face acelaş uz, cu un rezultat tot atât de favorabil, şi de informaţiunile trimise cu scrisoarea de astăzi.
«Vă spun confidenţial că Lordul Clarendon a aprobat răspunsul vostru, dat reprezintanţilor Franciei şi Rusiei, cu privirel a cele două ziare; el l-a găsit demn, drept şi legal.
www.digibuc.ro
556
DIMITRIE A. STDRDZA
«Am recomandat E. S. purtarea voastră înţeleaptă şi bine chibzuită în împrejurările actuale atât de grele. Scriu de asemenea Porţii ceeace este necesar şi lucrez peste tot locul la ceeace poate fi folositor succesului vostru în cariera strălucită ce vă stă înainte şi pentru care mă bucur că vă arătaţi atât de vrednic. Vă rog să nu încetaţi de a-mi trimite şi în viitor informa-ţiuni serioase. In ce priveşte ideile şi sfaturile prieteneşti ce-mi cereţi, văd cu plăcere că nu aveţi nevoie de ele, căci purtarea voastră până în momentul de faţă este în conformitate cu toate planurile ce le-aş puteâ dori! Eu nu doresc nimic altcevâ decât să urmaţi aceeaş oale, căci puteţi fi sigur, că în acest chip numele vostru va deveni ilustru în Europa, iubit în Moldova, demn de a fi pronunţat de către generaţiile viitoare ale patriei moldoveneşti. Astfel veţi scăpă această frumoasă ţară de pericolul, în care vor să o arunce nişte trădători neruşinaţi şi nevrednici de numele de Moldoveni, cari pentru interese şi recompense materiale şi efemere şi pentru • bani, merg cu răutatea lor până acolo, încât vor să contribue a transformă Moldova, patria lor, într’o simplă provincie a Valahiei şi a o şterge de pe harta popoarelor autonome, şi sub pretextul numelui fabulos de România, vreau să reducă Moldova şi pe Moldoveni în starea Irlandei şi a Irlandezilor, neîngrijindu-se de blestemele generaţiunilor prezente şi viitoare.
«Voi împliniţi datoria de patriot cinstit şi virtuos, neputând suferi astfel de acţiuni ticăloase de ale acelora, cari nu roşesc a se numi partid naţional. Cum se poate numi «partid naţional» o cabală care vrea robia patriei? Partidul unionist se poate numi «partid naţional» în Valahia, unde tinde la mărirea patriei, şi pentru acest motiv chiar în Moldova nu poate aveâ alt nume decât cel de «partid antinaţional», căci singurul partid naţional în Moldova este partidul protivnic Unirei, acela care se interesează de onoarea patriei, de autonomia ei, de interesele ei, de prezentul şi viitorul ei; şi eu mă bucur că E. V. şi prietenii E. V. fac parte din acest partid naţional şi patriotic.
«Guvernul englez este contra Unirei; să nu aveţi nici -o îndoeală despre aceasta. Vă spun confidenţial că s’au dat de curând instrucţiuni în consecinţă Comisarului englez din Bucureşti, care este prietenul meu, şi E. V. va cunoaşte in scurt timp rezultatul numitelor instrucţiuni.
«E. V. a răspuns foarte bine reprezintanţilor Franciei şi Rusiei, aveaţi incontestabil dreptul şi aţi lucrat în limitele puse de drept şi de legalitate. Ce zic? Nu aveaţi numai dreptul, dar şi datoria de a procedă astfel, ca şeful unui Principat autonom, şi de a respinge intervenirile scandaloase şi ilegale ale străinilor in afacerile interne, cari privesc in primul rând liniştea şi siguranţa locală, de cari Guvernul autonom este în întregime responsabil.
«Nu e vina E. V., dacă aceşti doi Consuli s’au pus in mod imprudent într’o
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IH.
55T
poziţiune falsă, din care Guvernele lor nu-i vor puteâ scoate decât reche-mându-i. Dacă aceasta va mai întârziâ şi dacă aceşti domni şi-ar închipui să reînceapă acele interveniri oficiale şi în scris, răspunsul laconic şi stereotip al E. V. este gata: el va fi un antidot special pentru aceste friguri intermitente.
«Eu sunt convins că înalta Poartă va şti să aprecieze serviciile prudente, tăria legală şi înţelepciunea E. V., şi nu cred că, în urma insinuaţiunilor străine, să ajungă în situaţia neplăcută de a vă ascunde, fără voie, în corespondenţa ei, întreagă mulţumirea ce simte şi cât de mult aprobă înţeleaptă şi prudenta purtare a E. V.
«E. V. în calitate de Caimacam al Moldovei trebue negreşit să se supună-Guvemului superior, şi aceasta este o datorie sfântă; dar tocmai fiindcă sunteţi şef al acestui Principat autonom şi în acelaş timp boier moldovean, trebue să vă îndepliniţi şi datoriile către patria voastră şi să arătaţi la nevoie Porţii, cari sunt prerogativele pretinse ctb anliquo ale acestor provincii, şi că cea dintâi dintre aceste prerogative este existenţa autonomă a Moldovei ca un Principat deosebit. Orice om drept şi cuminte nu poate decât să respecte pe E. V., câtă vreme veţi consideră ca o datorie a poziţiunei voastre şi a sentimentelor voastre patriotice, de a păstră nevătămat depozitul preţios ce vă este încredinţat, depozitul autonomiei şi al bazei prosperităţei viitoare a patriei voastre Moldova. Mă mărginesc astăzi la cele de mai sus, rezer-vându-mi să vă scriu, ori de câte ori Be va prezintă un caz serios şi demn de a fi transmis E. V. Vă repet că în general purtarea voastră până în prezent a fost perfectă, şi că observând şi cunoscând tot ce se petrece, aceeaş purtare veţi trebui să aveţi şi în viitor.
Scrisoarea confidenţială a lui Stefanaki Vogoride către Caima-macamul Moldovei Vogoride din 25 Aprilie:
«Scumpul meu fiu Nicolae ! Dorindir-vă toată fericirea, vă salut părinteşte.
«Din scrisorile că vi s’au trimis de înalta Poartă, precum şi din cele ce singur îmi spuneţi, rezultă că toţi sunt mulţumiţi de administraţia voastră. Mai rezultă că trebuâ să fiţi mulţumit de secretarul Ministrului Prusiei şi de Consulul său din Iaşi.
«Aflu că d-1 Bulwer se înţelege îa mod sincer cu reprezentantul Austriei. Sublima Poartă este satisfăcută de purtarea înţeleaptă şi de limbagiul pe care Sajvfet-Effendi îl ţine consulilor şi boierilor' eu nu mă îndoesc, că pentru â atinge scopul înaltei Porţi şi dată fiind vechea prietenie ce o are faţă de mine, să nu se poarte cu bunăvoinţă către tine. Te rog transmite E. S. complimentele mele respectuoase şi devotamentul meu pentru persoana sa atât de vrednică de toată consideraţiunea.
www.digibuc.ro
558
DlMIÎMri A. STtjRt)ZA
«Cel mai periculos dintre comisari este d-1 de Basily; dar presupun că veţi găsi mijloacele de a-1 menajă şî de a-1 atrage în mod înţelept şi cu precauţiune. Aci nu neglijăm să cultivăm pe superiorii săi. Ambasadorul englez începe a aveă o bună părere asupra voastră. Am aflat că vi sau expediat dela Poartă zilele trecute două scrisori contradictorii, cu privire la cei 12.000 de ducaţi, ce Moldova luă de obiceiu de mai mulţi ani dela mănăstirile greceşti; până când afacerile vor fi organizate mai sistematic, răspundeţi că v'aţi ruinat cu cheltuelile extraordinare făcute pentru distrugerea sistemului unioniştilor; că dacă aceşti bani se luau în vremuri liniştite şi pacinice, cu atât mai mult trebue să se iea în timpul de acum, agitat şi critic şi că pe când speraţi ca Poarta să vă furniseze fonduri speciale pentru a ajunge la scopul ei, ea vă lipseşte şi de cei 12.000 de ducaţi pe cari Vis-teria îi primiâ în fiecare an. Vă puteţi înţelege în această privinţă cu Savfet-Efendi şi să-l faceţi să scrie Porţii în acest sens.
«In orice caz fiţi foarte modest şi plin de încredere în bunăvoinţa şi adânca prudenţă a E. S. Reşid Paşa şi a stăpânului nostru.»
Scrisoarea confidenţială a lui Stefanachi Vogoride către Caimacamul Moldovei Vogoride, din 6 Maiu :
«Scumpul meu Nicolae! Dorindu-ţi toată fericirea te salut părinteşte.
«Cu mare mirare am aflat despre îndepărtarea lui Costin Catargiu din Ministerul actual al Moldovei şi în special, în împrejurările cari au contribuit la a sa îndepărtare. Eu cunosc pe acest om f el e îndrăzneţ, agită şi răscoleşte totul, când vrea şi când e decis. Este un om pentru care Austria e bine dispusă, ca fiind contrar Unirei celor două provincii şi schimbarea lui se interpretează ca o concesiune, din partea voastră, plângerilor aduse contra lui de către consulul Franciei şi că ai fi deschis porţile înaintării partidului francez. Se mai zice aci că la aceasta v’ar fi călăuzit şi un sentiment de rivalitate: pentru a-1 îndepărtă dela Domnie l-aţi îndepărtat din minister, pe când în definitiv Domnia nu depinde de cei din Moldova, ci de voinţa şi aprobarea înaltei Porţi şi de unii ambasadori străini, pe cari noi îi putem dispune şi atrage în favoarea voastră. Urmaţi sfatul ce v’am dat adeseori ; fiţi tare, răbdător şi mai ales ascundeţi-vă gândurile, fiţi tăcut şi mai ales imparţial şi Allah Kerim (D-zeu va ajută)! Invocând ajutorul lui Dumnezeu, noi veghiem aci. In cele din urmă trei zile am primit vizita d-lui Boute-nief, a d-lui Prokesch, Ambasadorul Austriei şi a Lordului Stratford; zilele aceste aştept şi pe d-l Thouvenel. înalta Poartă cere ca să fiţi hotărît şi neclintit şi să urmaţi totdeauna o linie de purtare, care să probeze în totdeauna că sunteţi slujbaşul puternicului Imperiu turcesc (observând în acelaş
www.digibuc.ro
DIVANTJRILE AD-HOG DIN IAŞI ŞI 6UCUREŞTI, III.
559
timp convenienţele). Voi trebue să-i apăraţi cauza, până în momentul când înalta Poartă se va puteâ declară pe faţă contra Unirei.
«In scrisoarea ce am primit ieri dela d-1 C. Mussurus din Londra, îmi scrie că primeşte regulat scrisori dela voi şi că conducându-se după ele, raportează Lordului Palmerston şi Lordului Clarendon şi că Mussurus însuş şi miniştrii din Londra sunt mulţumiţi de administraţia voastră şi de modul cum răspundeţi Franciei şi celorlalte Puteri, cari se înţeleg într’ascuns cu dânsa. Astfel cum Anglia este puterea cea mai preponderantă în afacerile Orientului şi cum în unire cu -Austria se împotriveşte şi respinge partidele străine în Moldo-Valahia, cari ne sunt ostile, trebue să scrieţi adeseori şi regulat d-lui C. Mussurus la Londra şi să vă înţelegeţi în taină şi sincer cu Consulul Austriei, căci d-1 Prokesch a cerut cu stăruinţă numirea voastră la Căimă-cămie dela înalta Poartă, aducând ca argument, că garanţia tatălui vostru este îndestulătoare.
«Aştept cu nerăbdare scrisorile voastre pentru a mă linişti.»
Scrisoarea confidenţială a lui Fotiade, Capukehaia al Moldovei la Constantinopole, către Caimacamul Moldovei Vogoride, din 6Maiu:
«Prea ilustre Principe! Mam grăbit a vă anunţă astăzi printr’o telegramă, numirea A. S. Aali Galib Paşa la Afacerile străine, fiul A. S. Marelui Vizir şi ginere al Maiestăţii Sale, precum şi reabilitarea A. S. Edhem Paşa în demnitatea ce ocupase înainte, ca membru în Tanzimat. Aştept ca să-mi trimiteţi cât mai curând felicitările obicinuite în astfel de ocaziuni.
«D-1 Panaioti Balş îmi anunţă formarea Ministerului E. V. şi înlocuirea d-lui C. Catargiu prin d-1 Vasile Ghica. Mă mir că E. V. nu mi-a comunicat nimic ctt privire la această schimbare serioasă, abţinându-vă de a-mi trimite o Scrisoare, ca să pot ţineâ un limbagiu convenabil miniştrilor înaltei Porţi şi ambasadorilor, cari se interesează in cele mai mici amănunte de ceeace se petrece acolo.
«Numitul d-1 Balş aducându-mi la cunoştinţă această schimbare ministerială, mi-a trimis în acelaş timp un pachet al Consulului austriac pentru Baronul Prokesch şi un altul al E. S. Savfet-Effendi pentru înalta Poartă.
«Curios să cunosc ce raportă numitul Consul, m’am dus să-i predau eu singur Baronului Prokesch pachetul. E. S. deschizându-1 în prezenţa mea şi cetind comunicările, mi-a exprimat nemulţumirea sa pentru destituirea d-lui Catargiu, pe care a atribuit-o rivalităţilor şi lipsei de încredere. Ar fi trebuit să păstraţi pe d-1 Catargiu până la formarea Divanului, după cum v’am scris adeseori. Dar dacă aveaţi motive să-l îndepărtaţi, orândueala şi datoria cereau ca să informaţi despre aceasta Poarta; cu toate acestea, faptul e îndeplinit şi fiindcă cred că numirea d-lui Vasile Ghica a plăcut Consulului austriac,
www.digibuc.ro
560-
DIMITRIE A. STttRDZA
mă mărginesc a vă atrage atenţiunea şi energia asupra alegerilor, pe cari trebue să le grăbiţi cât se poate de mult, căci totul depinde de rezultatul lor.
«Lordul Stratford de Redcliffe, făcând ieri o vizită A. S. Principelui, i-a spus că cunoaşte, dintr’o telegramă a d-lui Bulwer, înlocuirea d-lui Catargiu fără alt comentar.
«Pachetul E. S. Savfet-Effendi pentru înalta Poartă a fost predat de mine lui Azim-Bei, cui îi eră adresat. Voiu cunoaşte astăzi conţinutul lui.
«Aştept aci răspunsul E. V. care-mi va confirmă primirea pachetului şi aştept cu nerăbdare detaliile evenimentelor îndeplinite.»
Scrisoarea confidenţială a lui Fotiade, Gapukehaia al Moldovei la Constantinopole, către Caimacamul Vogoride, din 9 Maiu:
(Secretă)
«Prea ilustrul meu frate! Relaţiunile mele cu Marele Vizir şi A. S. Galib Paşa sunt cât se poate de intime.
«Baronul Prokesch a contribuit mult la numirea lui Galib Paşa şi a câştigat astfel o mare influinţă la Poartă. E. V. să aibă grijă a-şi atrage şi mai mult bunăvoinţa Austriei, căci trebue să ştiţi, că eu servesc aci de instrument secret în relaţiunile E. S. şi Marele Vizir.
«Aştept încă răspunsul vostru la cele ce v’am scris şi binevoiţi a-mi face cunoscute hotărîrile voastre în ceeace mă priveşte pe mine şi în ce priveşte recomandaţiunile mele pentru d-1 Arghiropulo şi alte mici recoman-daţiuni, dar în particular şi nu în scrisoare oficială.
«Totul merge bine şi sper că prin situaţia ce am câştigat aci ne vom ajunge scopul.
«Baronul Prokesch merge mâne la Buiucdere; el a promis să prânzească mâne la noi cu întreaga sa familie; de altă parte Lordul Redcliffe m’a invitat poimâne Bă prânzesc la el.»
Scrisoarea confidenţială a lui Fotiade, Capukehaia al Moldovei la Constantinopole, către Caimacamul Vogoride, din 10 Maiu :
«Prea ilustre Principe! Prin depeşa cifrată a E. V. am aflat tot ce s’a întâmplat cu d-1 Catargiu şi scopul misiunii d-lui Le Sourd, secretarul Comisarului francez. M’am grăbit, după o înţelegere prealabilă cu Baronul Prokesch, să comunic Marelui Vizir şi A. S. Galib Paşa conţinutul numitei depeşe. In acelaş timp am întâlnit la A. S. pe primul dragoman al Ambasadei austriace, Baronul Schlechta, însărcinat cu aoeeaş misiune de a comunică înaltei Porţi depeşa Comisarului austriac tratând aceeaş chestiune.
«Cu chipul acesta am făcut cauză comună şi am propus^ de acord cu ei, măsurile cerute în această ocaziune. A. S. Galib Paşa ne-a comunicat depeşa.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DÎK IAŞI $1 BUCUREŞTI, III.
561
lui Savfet-Effendi, foarte favorabilă administraţiei E. V. Intr’însa se spune că nici un act ilegal nu a fost comis şi nu se va comite în Moldova şi că înalta Poartă poate da această asigurare d-lui Thouvenei, în caz când ar voi să prezinte reclamaţiuni.
«A. S. Marele Vizir aprobând cererea E. V. a promis că va răspunde d-lui Thouvenel că «Caimacamul având depline puteri la numirea miniştrilor săi, «imediat ce s’a convins de parţialitatea d-lui Catargiu, a decis să-l destitue şi «să îndepărteze prin aceasta orice motiv de reclamaţiune.» El ne-a observat că Baronul Prokescb, după cât am înţeles, doriâ ca înalta Poartă să nu de-saprobe purtarea lui Catargiu, căci cu chipul acesta ea ar desaprobâ în acelaş timp actele sale contra Unirei. Eu am recomandat Porţii să ţină d-lui Thouvenel un limbagiu hotărît şi să blameze, intorcându-i argumentele, parţialitatea Comisarului şi Consulului francez. D-l Le Sourd fiind aci de trei zile, d-l Thouvenel s’a dus ieri la A. S. Galib Paşa, unde în prezenţa Vizirului a avut o lungă conferinţă asupra afacerilor moldoveneşti. Astăzi după ce voiu află amănuntele acestei conferinţe, vă voiu anunţă. Aşteptând aflu că trimiterea celei de a doua scrisori patriarhale către Mitropolit, a cărei copie v’am comunicat-o, a fost amânată pentru moment. Vă rog deci să păstraţi această copie şi să o ţineţi secretă.
«Alaltăieri primul dragoman al Ambasadei franceze a comunicat Marelui Vizir instrucţiunile Ambasadorului său susţinând că E. V., în unire cu Savfet-Effendi, aţi ameninţat pe Mitropolit a-1 destitui şi că această noutate s’a răspândit în Iaşi. Fiind întrebat despre aceasta, am răspuns că Caimacamul obţinând probe reale despre ilegalităţile şi purtarea anticanonică a Mitropolitului contra Guvernului, a raportat Porţii, care a decis să înştiinţeze despre aceasta pe Patriarhul Ecumenic şi că Eminenţa Sa, în conformitate cu regu-lele existente şi cu canoanele bisericeşti, a scris o scrisoare sfătuitoare Mitropolitului. Astfel am prezentat cestiunea ca foarte simplă şi foarte regulată.
«Eu conchid după comunicările şi spusele Ambasadelor franceză şi rusă, că ei încearcă să scape cu orice preţ pe Mitropolit şi să învinovăţească pe E. V. că persecutaţi pe Sf. Sa pe nedrept şi cu patimă.
«Daţi-mi la timp ştiri despre tot ce se petrece, căci de o săptămână sunt fără vreo scrisoare a E. V.
«P. S. E foarte necesar ca să-mi daţi ştirile la timp, sau cel puţin deodată cu cele ale consulilor, căci altfel nu izbutim întru nimic. Nu neglijaţi aceasta.»
Scrisoarea confidenţială a lui Fotiade, Capukehaia al Moldovei la Constantinopole, către Caimacamul Vogoride, din 16 Maiu :
«Excelenţă! M’am informat cu privire la ultima întrevedere a d-lui Thouvenel cu Marele Vizir şi cu A. S. Galib Paşa şi mă grăbesc a vă anunţă, că E. S. a
Analele A. R.—Totn. XXXIII.—Memoriile Seof. Istorice,	8 6
www.digibuc.ro
562
bimtRie a. sTtjftDZA
vorbit mult contra purtării d-lui Catargiu, prezentând chiar documente ce probau violenţele parţialităţii sale contra Unirei. El a mai reclamat şi contra persecuţiunilor E. V. şi ale lui Savfet-Efendi împotriva Mitropolitului. A adăugat că aţi spus Sf. Sale, că dacă va continuă să încurajeze clerul pentru Unire, veţi face ca ţara să fie ocupată de trupe austro-turce. Intre alte reclamaţiuni contra voastră în special şi contra noastră, cei de aci, Ambasadorul a mai adăugat, pentru a ne compromite pe toţi faţă de Poartă, că aţi declarat d-lui Place în mod confidenţial, că deşi voiţi să păstraţi cea mai mare imparţialitate şi să lăsaţi ca lucrurile să meargă dela sine, totuş vă temeţi să procedaţi astfel, deoarece aveţi pe venerabilul vostru părinte şi familia voastră la Constantinopole.
«In ce priveşte pe d-1 Catargiu, Marele Vizir a răspuns, după cum aţi cerut E. V., «că a fost destituit pentru purtarea sa.» Celelalte plângeri ale d-lui Thouvenel s’au primit ad referendum, pentru a fi supuse discuţiunii Consiliului de miniştri, care se va întruni astăzi sub prezidenţia Marelui Vizir. Până atunci, în urma celor ce am aflat dela Lordul RedclifTe şi Baronul de Prokesch, cari au comunicat înaltei Porţi depeşi confidenţiale, Consiliul de miniştri nu va puteâ decât să aprobe toate actele E. V. şi ale lui Savfet-Efendi contra Unirei. Poarta i-a comunicat acestuia, înainte cu trei zile, telegrafic aprobarea sa, îndemnându-1 să grăbească cât se poate mai mult alegerile în Moldova, împotriva plângerilor Comisarilor francez, prusian, rus şi sard, cari au voit să fie suspendate sub pretext că Fermanul de Convocare are nevoie de o interpretare şi de lămuriri. Răspunsul dat de E. V. Comisarilor, că Fermanul este foarte explicit şi nu are nevoie de lămuriri, a plăcut foarte mult. Eu mă bucur mult de buna înţelegere şi armonia ce există între E. V. şi Savfet-Efendi. Continuaţi a vă strânge tot mai mult relaţiunile cu E. S., căci aci Savfet-Efendi se bucură de o mare consideraţiune la Poartă şi la Ambasadorii Angliei şi Austriei.
«Mai ales în urma celor ce v’am scris,, trebue să grăbiţi alegerile şi năzuinţele voastre vor fi răsplătite de către Poartă, care doreşte mult ca Divanul Moldovei să se întrunească înainte de cel al Valahiei.
«Ieri am vorbit mult cu Baronul Prokesch şi cu Lordul RedclifTe. Am fost foarte mulţumit că i-am găsit foarte bine dispuşi în favoarea E. V. Lordul mi-a arătat o depeşă telegrafică a secretarului d-lui Bulwer, care acum se află în Moldova, prin care îi anunţă plecarea d-lui Le Sourd şi-i recomandă foarte călduros pe E. V. In această întrevedere Lordul mi-a comunicat că se spune, că E. V. pentru a plăceâ Francezilor aţi dat în ascuns d-lui Place hârtiile d-lui Catargiu, dar a adăugat că consideră aceasta ca o calomnie.
«Alaltăieri am întâlnit la Poartă pe primul dragoman al Legaţiunei Prusiei, care aveâ să comunice A. S. Marelui Vizir raportul Comisarului prusian din
www.digibuc.ro
blVAtftJRltE Ab-HOO blN tAŞt Şt BttCtJftfeŞTl, ttt.
663
Iaşi, care relată, că E. V. aţi fi spus că prezenţa Comisarilor în Iaşi a adus cu sine revoluţia. Insă d-1 Balş, voind să îndrepteze expresia E. V., ar fi modificat-o zicând, că prezenţa Comisarilor a încurajat spiritul de revoltă. Ef spune că E. S. Savfet-Efendi într’un moment de supărare contra Mitropolitului aţ fi zis că va face să se ocupe ţara de trupe turceşti, pentru a întrebuinţâ puterea armată contra unioniştilor. De altfel rapoarte de acestea nu fac nici o impresie la înalta Poartă.
«Ambasadorul Prusiei a făcut o comunicare Porţii în favoarea Mitropolitului, dar rezultatul -nu a fost după dorinţa sa.»
Scrisoarea confidenţială a lui Fotiade, Capukehaia al Moldovei la Constantinopole, către Caimacamul Yogoride, din 20 Maiu:
«Excelenţă! Imediat după ce am primit scrisoarea E. V. din 26 Aprilie, m’am grăbit să comunic cele ce am crezut de trebuinţă Vizirului şi lui Galib Paşa. In precedenta mea scrisoare, v’am raportat cu privire la Mitropolit, precum şi hotărîrea luată de a se amână trimiterea celei de a doua scrisori patriarhale, a cărei copie v’am trimis-o. Vestea schimbărei favorabile, făcută prin împăcarea Mitropolitului cu E. V., ne-a bucurat pe toţi, cari am prevăzut un rezultat oarecare, chiar şi amical, al primei scrisori patriarhale. Ar fi fost de dorit a reuşi să se trimită şi această a doua scrisoare. Dar A. S. Marele Vizir, repetându-mi cele ce i-a spus de curând d-1 Thouvenel, adică că E. V. sunteţi obligat a evită orice imparţialitate în urma instrucţiunilor secrete ale Porţii şi fiindcă familia voastră este aci ca zălog în mânile Guvernului superior, A. S. pentru a nu da ocazie la nouă plângeri şi pentru a nu confirmă vorbele d-lui Thouvenel a decis să amâne trimiterea acestei scrisori. Din parte-mi am avut grija să întrebuinţez diferite argumente şi mijloace de formă pentru a desminţi cuvintele d-lui Thouvenel, probând că ele nu sunt decât nişte sofisme pentru a intimidâ înalta Poartă şi pentru a paralizâ energia Guvernului moldovenesc şi nădăjduesc, după cele ce am înţeles eu însumi şi după asigurările Baronului Prokesch şi ale Lordului Red-cliffe, că mi-am ajuns scopul. Dar până atunci E. V. să iea bine seama la convorbirile ce aveţi cu Consulul Franciei, la orice vorbă care v’ar puteâ compromite în faţa înaltei Porţi, şi aceasta măcar pentru ochii lumei. Vă anunţ cu bucurie, că în Consiliul ce s’a ţinut alaltăieri toate actele E. V. şi ale lui Savfet-Efendi au fost admise şi aprobate de către toţi membri Consiliului, mai ales măsurile ce le-aţi luat în unire cu el pentru a grăbi alegerile.
«Poarta scrie astăzi lui Savfet-Efendi exprimându-i aprobarea sa. Vă alătur aoi scrisoarea ce veţi binevoi a o predă imediat E. S., căruia i-am scris că-i sunteţi recunoscător şi că nu încetaţi a-i aduce elogii atât la Poartă cât şi
www.digibuc.ro
564
DIMITR1E A. STURDZA
nouă. Dar fiindcă E. S. a primit dela Poartă instrucţiuni complete, E. Voastră trebue să se înţeleagă cu el în orice ocaziune şi să-i urmaţi sfaturile.
«E. S. s’a adresat Porţii cerând o scrisoare de consolare pentru d-1 Catargiu, cu scop de a-i măguli ambiţiunea şi de a-1 ţineâ supus voinţei sale; dar printr’o depeşă telegrafică, sosită patru zile înaintea scrisorii sale, E. S. îşi retrage recomandaţia în favoarea lui Catargiu şi o declară inutilă.
«A. S. Galib-Efendi mi-a promis că o să vă trimită o depeşă, care va rezolvi cestiunile ce le-aţi adresat Porţii cu privire la reprezentarea locuitorilor din Basarabia şi alte cestiuni. Răspunsul va fi conform cu vederile E. V. Din cauza Ramazanului această depeşă n’a putut fi expediată, dar o să v’o trimit în curând.
«Plăcuta veste despre alegerile apropiate şi promisiunea voastră, deşi nu absolut sigură, că veţi avea majoritatea, a bucurat mult pe Marele Vizir, care îndată ce se va obţineâ aceasta, îşi rezervă, după cum mi-a spus, a vă dovedi, imediat după rezultat, prin probe strălucite, satisfacţiunea înaltei Porţi faţă de E. V,
«Iată în puţine cuvinte spiritul politicei înaltei Porţi: ea doreşte ca E. V. să lucreze cu energie în contra Unirei, dar peste tot fără sgomot şi mai ales fără a divulgă că primiţi astfel de instrucţiuni dela Poartă.
«In orice caz discuţia e necesară şi mai ales în împrejurările actuale. înalta Poartă, în baza relaţiunilor sale, trebue să aibă anumite consideraţiuni faţă de Puterile străine; dar E. V. fiind degajat de astfel de angajamente şi având dela Poartă depline puteri, să lucraţi cu iscusinţă şi să faceţi tot ce credeţi pentru a conlucrâ în vederile sale.
«Instrucţiunile trimise Lordului Redcliffe de către Guvernul său sunt lămurite şi precise. înalta Poartă a fost foarte mulţumită de aceasta.
«Acum trei zile Baronul Prokesch şi Lordul Redcliffe, ducându-se la Poartă, sau explicat în mod confidenţial cu Marele Vizir, care a adoptat şi aprobat toate propunerile lor cu privire la măsurile ce trebue luate contra Unirei. Am auzit acestea dela înşişi Ambasadorii, pe cari i-am văzut zilele acestea.
«Deoarece d-1 Thouvenel întrebuinţează în continuu cuvintele : parţialitate şi asuprirea opiniei publice, ca motive pentru plângerile ce le face contra administraţiei E. V., am comunicat Marelui Vizir, în scop de a combate acest josnic reproş, toate cele ce mi-aţi anunţat cu privire la călătoria politică ce voiâ să facă d-1 de Talleyrand prin judeţe. Sper că acest argument ne va folosi mult.
«Extrasul din «Gazeta Moldovei», ce mi-aţi trimis, a plăcut: l-am arătat celor ce se cuveniâ. Vreau să-l dau să se publice în ziarul d-lui Nogu6s. Sper că aţi fost mulţumit de articolul lui Nogu6s din 18 Maiu.»
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI. III.
565
Scrisoarea Lordului Stratford de Redcliffe către Caimacamul Moldovei Yogoride, din 3 Aprilie :
«Domnule Caimacam, Mă grăbesc a vă anunţă primirea celor două scrisori, ce mi-aţi făcut cinstea ami adresă în urma numirei voastre la Căimăcămia Moldovei. Cea din ls/*« Martie mi-a fost predată de d-1 Fotiade.
«E. V. nu face decât să dea dreptate simţimintelor mele, presupuind că mă interesez de succesul administraţiei voastre. Sunteţi prea mult identificat cu bunăstarea Principatului, pentru a-mi permite să presupun măcar un moment, că nu v’aţi da toate silinţele, ca să justificaţi încrederea înaltei Porţi. împrejurările în cari se găsesc astăzi Provinciile Dunărene sunt critice şi viitorul uneia ca şi al celeilalte depinde, în parte, de mersul guvernelor lor provizorii şi de înţelepciunea mai mare sau mai mică ce va prezidâ la exercitarea funcţiunilor lor.
«E de sperat că bunăvoinţa înaltei Porţi, unită cu Marile Puteri, aliatele sale. va reuşi să realizeze bunele dispoziţiuni ce se manifestă în Principate, pentru a asociâ progresul prosperităţii lor respective, cu marele principiu al integrităţii Imperiului Otoman, consfinţit din nou prin Tratatul din 30 Martie 1856.
«Fiţi încredinţat de dorinţa mea de a întreţineâ cele mai bune relaţiuni cu E. V. şi profit de această ocaziune pentru a vă da asigurarea înaltei mele consideraţiuni.»
Scrisoarea Baronului de Proikesch-Osten, Internunciul Austriei la Constantinopole, către Caimacamul Vogoride, din 18 Aprilie:
«Alteţă, Sper că A. V. va binevoi să mă scuze, dacă pentru a nu mă mărgini numai la un simplu răspuns de primirea scrisorii ce mi-aţi făcut cinstea a-mi adresă, cu data de 26 Fevruarie (10 Martie), am amânat răspunsul meu până în momentul când poziţiiinea A. V. s’a mai clarificat.
«Am urmărit cu un viu interes şi cu o mulţumire crescândă activitatea ce A. V. n’a încetat a desfăşură într’un chip care V’a făcut să meritaţi recunoştinţa şi elogiile înaltei Porţi şi m’am felicitat, în aceeaş măsură, pentru partea ce am avut fericirea să iau, la alegerea persoanei A. V. pentru postul ce ocupaţi în chip atât de demn.
«Experienţele din ultimul timp îmi dau asigurarea preţioasă de a Vă vedeâ stăruind, Alteţă, cu acelaş tact şi cu o egală tărie pe calea ce a apucat pătrunderea voastră şi cunoaşterea adevăratelor interese ale ţărei şi ale Curţii suzerane.
«Eu apreciez pe deplin greutăţile în contra cărora are să lupte A. V; asemenea înţelepciunea şi curajul, cari vor reuşi să le biruească, nu vor constitui decât un merit cu atât mai strălucit.
www.digibuc.ro
566
DIMITBIE A. STURDZA
«înalta Poartă, faţă de pericolele ce prezintă Unirea şi faţă de necesitatea de a le combate, împărtăşeşte părerea şi hotărîrea fermă a Austriei. Rog pe A. V. să binevoească a fi convinsă de aceasta în fiecare moment şi în orice ocazie. Experienţa voastră, Alteţă, vă va face să înţelegeţi uşor menajamentele pe cari Divanul e câte odată constrâns să le facă şi cari sunt urmările neplăcute ale situaţiunii ce i-au impus împrejurările. Dar tocmai aci, în cazurile unde acţiunea Porţii este împiedicată sau contrariată, începe aceea a organelor sale, în a căror deşteptăciune şi devotament şi-a încredinţat interesele. Continuaţi deci, Alteţă, să le apăraţi cu credinţă şi cu energie, înţelepteşte moderată în ce priveşte formele, şi toată lumea va da dreptate unei purtări, care fără patimă şi observând faţă de toţi conside-raţiunea ce o pot pretinde în mod legal, nu urmăreşte alt scop, decât să servească, în calitate de depozitar responsabil al puterilor Suzeranului, cauza acestuia şi a ţărei.»
Scrisoarea lui Edhem Paşa către Caimacamul Moldovei N. Vo-goridi, din 22 Aprilie :
«Domnule Caimacam! Am avut onoarea a primi scrisoarea confidenţială ce mi-aţi trimis cu data de 2 Aprilie, privitoare la reapariţia a două vechi ziare moldoveneşti, «Zimbrul» şi «Steaua Dunărei», alăturând extractul unei depeşi ministeriale cu data de 10 Septemvrie 1856 şi copia a trei cereri adresate de redacţiunile acelor ziare Consiliului Administrativ şi Secretariatului.
«Cum aceste ziare nu sunt destinate decât să servească de organe pentru propagarea ideilor unioniste şi cum Comisarul înaltei Porţi v’a adresat din Bucureşti o scrisoare, în care vă recomandă a împiedică reapariţia acestor două ziare, eu vă autorizez, prin urmare, d-le Caimacam, să refuzaţi auto-rizaţiunea cerută pentru publicarea lor.
«Am primit în acelaş timp cu scrisoarea de mai sus şi «Buletinul Oficial» privitor la dispoziţiunile ce s’au luat până acum pentru executarea Ferma-nului de Convocare a Divanurilor ad-hoc, precum şi copiile diferitelor discursuri, ce s’au pronunţat cu această ocazie şi cu ocazia predărei Fermanului pentru numirea D-Voastre.»
Scrisoarea lui Edhem Paşa către Caimacamul Moldovei Vogoridi, din 22 Aprilie :
«Domnule Caimacam! Am primit depeşa confidenţială ce mi-aţi făcut onoarea a-mi adresă cu data de 2 a curentei, pentru a mă informă despre diferite cestiuni şi între altele despre limbajul ce aţi ţinut câtorvă dintre
www.digibuc.ro
DIYANDRILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, m.
567
şefii partidului unionist şi despre simpatiile faţă de Unire ale d-lui Dalyell, destinat a fi trimis la Iaşi, ca să secondeze acţiunea Consulului englez.
«Aprob în totul ceeace aţi spus şi răspuns numiţilor şefi de partid şi interzicerea publicării ziarelor unioniste. înalta Poartă nu poate decât să aprecieze purtarea D-Voastre lăudabilă în această privinţă.
«Mă grăbesc a vă preveni, că am informat pe E. Sa Ambasadorul Angliei despre toate cele ce mi-aţi comunicat cu primire la d-1 Dalyell şi cum Savfet-Efendi trebue să fi sosit în Iaşi, vă rog sa-1 puneţi în cunoştinţă despre a-ceasta şi pe E. Sa.
«Voiu luă în considerare cele ce-mi spuneţi cu privire la d-1 Constantin Catargiu şi vă mulţumesc pentru traducerea ce mi-aţi transmis a unei piese ce conţine profesiunea de credinţă şi dorinţele partidului unionist.»
Scrisoarea d-lui Godel de Lanoy, Consul al Austriei la Iaşi, către Caimacamul Vogoride, din 4 Maiu :
«Alteţă! Este de absolută urgenţă, ca instrucţiunile să fie expediate chiar astăseară. Insistaţi, impuneţi-vă autoritatea şi nu pierdeţi nici un moment. Vă rog. Mai târziu vă voiu explică motivul.»
Scrisoarea d-lui Alison, Secretar al Ambasadei Angliei la Cons-tantinopole, către Caimacamul Vogoride, din 16 Maiu :
«Excelenţă, Am primit scrisoarea ce E. V. mi-aţi făcut cinstea a-mi trimite prin intermediul d-lui Hatman Fotiade şi vă asigur în toată sinceritatea, că în urma relaţiunilor ce primesc, voiu continuă a da dreptate administraţiei voastre.
«Am comunicat conţinutul scrisorii voastre E. S. d-lui Ambasador şi mulţumindu-vă pentru cuvintele măgulitoare ce le-aţi spus la adresa mea, am onoarea a rămâneă al E. V., etc.»
Două rapoarte ale Baronului de Talleyrand-Perigord, adresate Comitelui Walewski, din 29 Maiu şi 12 Iunie, comunică copiile a 7 scrisori «ale cărora originale au fost depuse de un prieten din Moldova» în manile Comisarului Franciei.
In 29 Maiu au fost depuse «Originalele Scrisorilor»—d-nilor: Alecu Vogoride din 14 Aprilie (No. 2), Prokesch-Osten din 18 Aprilie (No*. 3) şi Godel-Lanoy din 6 Maiu (No. 4)—.
In 12 Iunie au fost depuse «Originalele Scrisorilor» d-lvţi Ioan Fotiade din 10, 16, şi 20 Maiu—.
Prin raportul din 29 Maiu să mai trimitea şi scrisoarea Patriar-
www.digibuc.ro
568
DIHITRIE A, STURDZA
hului Ecumenic Ciril din 1 Maiu (No. 1), prin care ameninţă pe Mitropolitul Moldovei.
Depeşa confidenţială a Baronului de Talleyrand-Perigord către Corniţele Walewski, din 29 Maiu:
«Am onoare a vă trimite alăturat trei documente foarte curioase, ale căror originale au fost depuse la mine de un prieten din Moldova.
«Cred că ele vor justifică toate afirmările din corespondenţa mea şi autorizează protestările ce m’am crezut dator, în înţelegere cu colegii mei prusian, rus şi sard, a le trece în procesul verbal al Comisiunei.
«V’am adus la cunoştinţă intenţiunea noastră comună în depeşa mea telegrafică din 20 c. Neprimind până acum un contra-ordin dela E. V., voiu da urmare acestui proiect în şedinţa ce trebue să ţină mâne Comisiunea, sau în prima ei întrunire. D-l Thouvenel mi-a trimis încurajări telegrafice.
«Documentul No. 1 este traducerea unei scrisori ameninţătoare a Patriarhului din Constantinopole către Mitropolitul din Iaşi. Această scrisoare, cerută de Prinţul Vogoride, a fost predată deschisă Eminenţei Sale de către Ministrul de Culte. Ea faceâ începutul seriei de măsuri hotărîte a se luă în contra Mitropolitului ; dela intimidări verbale s’a trecut la ameninţări scrise, dela ameninţări până la silnicii nu eră decât un pas. Intervenţia d-lui Thouvenel, cerută de mine, a restabilit însă ordinea.
«Documentul No. 2 nare nevoie de comentarii. Altfel n’aş face decât să slăbesc impresiunea ce va produce asupra E. V. cetirea acestei corespondenţe pline de cinism. Scrisoare, plic, ştampile, toate sunt în posesiunea mea momentană.
«Documentul No. 3 vă va da, d-le Comite, o mostră de stilul d-lui de Prokesch şi de încurajările ce le trimite Caimacamului Moldovei. Alătur şi un bilet al d-lui GOedel, Consulul Austriei la Iaşi (No. 4), în scop de a grăbi formarea listelor electorale, pe cari d-l de Richthofen, d-l Benzi şi eu l-am rugat pe Savfet-Effendi să le amâne până ce Comisiunea va rezolvi greutăţile relative la aplicarea Fermanului. Mi sau predat originalele depeşei şi biletului, cari dovedesc ceeace noi am afirmat totdeauna: necaiificabila ingerinţă a Agentului austriac din Iaşi. Această ingerinţă cred că este stabilită în mod incontestabil prin acest document preţios. Am comunicat d-lui Thouvenel toate aceste piese.
«Savfet-Effendi reîntorcându-se încă alaltăieri, Comisiunea va ţineâ mâne prima sa şedinţă oficială şi- se va constitui. Prevăd mari greutăţi, dacă d-l de Liehmann va refuză să admită principiul majorităţii în hotărîrea asupra cestiunilor de disciplină interioară.
«De altfel nu pot să vă ascund, d-le Comite, că neînţelegerea ce există
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
569
între membrii Comisiunei a devenit prea învederată, pentru a nu aduce atingere autorităţei noastre comune. încrederea în Comisiune se pierde pe fiecare zi şi greutăţile interioare, ce se îngrămădesc în jurul cestiunei politice a Unirei, mă fac să cred, că singura soluţiune posibilă va fi o hotărîre prealabilă a Congresului din Paris. Oricum ar fi aceea, voiu preferâ-o nesiguranţei în care sunt lăsate populaţiunile, deoarece noi nu le putem promite realizarea pozitivă a unei dorinţe prea naturale şi prea generale, pentru a puteă fi contestată astăzi.»
Baronul de Talleyrand-Perigord trimite Comitelui Walewski, la 12 Iunie, următorul raport:
«Vă trimit copiile a trei scrisori foarte curioase, cari au picat în mânile mele. Ele sunt urmarea scrisorilor ultimei mele expediţiuni şi completează seria dovezilor în sprijinul convingerei mele, că nu întâlnim la Londra, la Constantinopol, şi la Viena decât rea credinţă.
«D-l Fotiade este, precum o ştiţi, cumnatul Principelui Vogoride, şi mai mult încă însărcinatul de afaceri al Moldovei pe lângă Sublima Poartă. Ţin a vă atrage în special luarea aminte, că el scriâ aceste scrisori instructive în momentul, în care Reşid Paşa, cu lacrimi în ochi, protestă în faţa d-lui Thouvenel, de imparţialitatea, de lealitatea şi de abţinerea sa de a trimite Caimacamului ordine sau avizuri secrete. Am forţat pe Savfet să-mi facă la protocol aceleaşi declaraţiuni, rezervându-mi a le întrebuinţâ la vreme. Ce să gândesc de atâta perfidie? Nu sunt oare autorizat a spune, că alegeri, făcute sub inspiraţiile şi auspiciile a asemenea oameni, nu vor fi decât o nedemnă comedie?
«Relaţiunile mele cu Sir H. Bulwer sunt personal foarte bune; dar am evitat foarte mult să mă pun în opoziţie cu dânsul în timpul discuţiunilor dese, cari s’au rădicat in ultimele şedinţe. Insă atitudinea sa în faţa partidului Unirei a asvârlit aci, trebue să spun, o mare descurajare. Nimeni nu mai e Ia îndoeală că Anglia este astăzi ostilă programului Unioniştilor în mod sistematic. Purtarea agenţilor săi, ceeace ei Iasă să se înţeleagă din instrucţiunile lor, în fine limbagiul presei austriaco şi turceşti, sunt fapte vădite pentru a legitimă temerile acelora, cari s’au încrezut în buna credinţă şi în «fair play.» Sarcina mea devine din zi în zi mai grea, şi dacă d-l Thouvenel nu capătă o satisfacere pentru ilegalităţile Caimacamului Moldovei, creditul meu va fi iute pierdut. Depeşile d-lui Place nu pot să lase nici o îndoeală, că Principele Vogoride urmăreşte, cu o peristenţă nebună, calea deplorabilă în care a intrat. Liehman, Bulwer şi Savfet declară, că caracterul nostru consultativ ne interzice de a remediâ această situaţiune.
www.digibuc.ro
570
DIMITRIE A. STTJRDZA
«Ce vor gândi populaţiunile celor două Principate, când vor vedeâ că noi asistăm ca spectatori impasibili la abuzurile ce se fac în jurul nostru?»
«Unirea dintre noi», articol publicat în ziarul «Concordia», No. 84, de Dimitrie Rallet, cu aluziune la corespondenţa secretă a lui Vo-goride, îmmânată de D. Rallet Comisarilor la Bucureşti.
ala fiecare ţară cele mai multe rele vin de pe afară.
aGr. Alexandrescu.
«Suntem în ajunul zilei măreţe unde Ţerile Române au ajuns a-şi rosti dorinţele, unde pământul lor, liber de povara unei lungi ospitalităţi, are a produce flori sau spini, unde soarta noastră se va hotărî spre bine sau spre rău, unde sub dulcea înrâurire a unei speranţe comune, avem a uită tristele încercări prin cari am trecut.
«Puterile Europei ne smulseră din uitarea în care ne-au fost părăsit şi ne zic: «Aveţi un trecut plin de mărire, aveţi titluri învechite ce vă apără naţionalitatea. Voim a le da o nouă consfinţire şi a le scoate din nou la lumină, căci împrejurările le-au fost înlăturat, şi învăluirile ce dădură peste voi le ciuntiră. Venim dar să vă restatornicim în drepturile voastre; dacă sunteţi unul şi acelaş popor, dacă aveţi tot aceeaş istorie, tot aceeaş credinţă, tot aceleaşi interese şi nevoi, dacă există în adevăr între voi, ca între fiii tot aceleiaş mume, părtăşie de glorie şi de nenorociri, dacă aţi avut şi aveţi tot aceiaşi inimici, dacă doriţi a primi un loc în marea familie europeană, dacă voiţi a aveâ un nume şi a fi însemnaţi în cartea de aur a naţiilor civilizate, vorbiţi! rostiţi-vă! Starea politică ce veţi cere va primi consfinţirea şi chezăşuirea întrunită a Puterilor ce luară asuprâ-le a regulă hotărîtor soarta voastră». Aceste întrebări ni le fiice Europa.
«Chemarea noastră de astăzi este de a răspunde de primim sau de respingem binefacerea ei. Poziţia noastră de astăzi este osebită in vieaţa naţiilor. Alte popoare, prin sacrificii mai mari, prin vărsări de sânge, prin lupte necurmate, nu dobândiră recunoaşterea drepturilor lor. Tractatul de Paris ne învoeşte a ne rosti dorinţele şi istoria ne aşteaptă, ca să însemne răspunsul sub dictarea noastră însăş în litere neşterse, spre eterna noastră glorie sau ruşine. Răspunsul acesta, oricum îl vom da, va fi dovada nemuritoare a preţului ce punem pe soarta noastră, va fi mântuirea sau sinuciderea noastră şi a urmaşilor noştri.
«De sigur, n’am aveâ nici o îngrijire asupra rezultatului acestei a noastre manifestări, dacă am şti că ţara ne e liberă de toate piedicile în rostirea dorinţelor ei. Dar vai! de câţi şerpi înveninaţi nu se găseşte ea împleticită! Câţi dintre noi nu privesc căderea şi peirea lor într’un viitor senin, în nea-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
571
mestecarea străinilor cari-i întrebuinţează ca unelte înrăutăţitelor lor scopuri. Străinii, după Tractat, nu au voie a înrâuri asupra rostirii dorinţelor noastre; cu toate acestea ei lucrează la decăderea noastră viitoare şi la eterna noastră slăbănogire. Dar, neputând să o facă singuri, îşi aleseră pe unii dintre noi şi, măgulindu-le vanitatea şi pretenţiile, îi întrebuinţează de instrument spre a ameninţă şi a înfiricoşâ pe cei slabi, spre a calomniâ pe cei ce nu iau Tractatul drept o literă moartă. Ce imputare nu făcură ei partidei naţionale în Moldova? Nu merseră până a ne pâri la Poartă ca doritori a ne desbinâ de Turcia, a ne desface de suzeranitate ? Nu se siliră a ne acuză în ţară ca comunişti, ca cugetând la împărţirea averilor şi la schimbarea religiei? Nu ne acuzară că am aveâ planuri a răsculâ Transilvania şi Bucovina? Dar în zadar, căci imputările făcute dovedindu-se ca fapte neadevărate, avură drept rezultat a spori numărul celor ce nu doresc decât a-şi vedeâ ţara întărită prin Unire, scutită în viitor de încălcări şi înrâuriri străine şi ridicată din starea de populaţie, precum ne-a cunoscut până acum Europa, la aceea de naţie.
«Spre acest scop să lucrăm a întinde între noi unirea sufletelor şi a voinţelor, ca mijlocul cel mai sigur de a ajunge la unirea âmbelor noastre popoare într'un singur trup de naţie. Să statornicim deodată Unirea morală, şi Unirea politică Va urmă ca o consecinţă firească şi neapărată. Să nu ne suspectăm între noi, căci e mult mai bine, în împrejurările aceste solemne, unde patria are trebuinţă de toţi fiii ei, să ne înşelăm prin prea multă încredere, decât să ne desbinăm prin imputări neîntemeiate, şi prin prepusuri uşuratice şi rău voitoare, cari ne slăbănogesc partida, şi fac bucurie inimicilor noştri din lăuntru şi din afară. Să ne înţelegem asupra persoanelor ce au a se alege, şi să le hotărîm, fără a ne pune toţi ambiţia de a fi aleşi, căci atunci, desbinând voturile, am servi iarăş pe inimicii noştri, cari ar puteâ face să triumfeze candidaţii lor cu mai puţine voturi. Unirea în desinteresare, în abnegaţie, în iubirea patriei să fie rădăcina şi Unirea politică va fi rodul preţios. întăriţi de aceste simţiminte, să depunem cu încredere pe altarul patriei dorinţa unui întreg popor drept omagiul cel mai scump. Patria, împilată întregi veacuri, ne chiamă spre săvârşirea acestui mare act. Cine ar puteâ sta nemişcat de glasul unei mume dezolate, care nu aşteaptă decât o rugă, o dorinţă din partea fiilor ei, ca să arunce, după îndelungate suferinţe, vălul negru al durerei ce o acopere, şi ca să-şi poată arătă iarăş frumuseţile ! Care dintre noi ar refuză să verse pe ranele ei balsamul ce are să o vindece ! Cari din copiii ei ar respinge mâna unei mume care vrea să-i unească pre toţi într’o singură şi puternică familie ? Toată încrederea să o punem în noi înşine şi să fim convinşi că Divanurile exprimând dorinţa naţiei, adică Unirea, ea nu se poate decât a se acordă de Congresul din Paris,
www.digibuc.ro
572
DIMITRIE A. STURDZA.
căci la din contra sar paralizâ aplicarea Tractatului. Iar rostindu-se contra Unirei, atunci departe de a exprimă dorinţa ţărei, dovedită prin declaraţiile şi manifestările publice de unire şi prin unanima şi nesilita aprobare ce s’a dat programului partidei naţionale, în âmbele ţări, Divanul ar formulă numai un vot antinaţional, rezultat al văzutelor înrâuriri străine, şi al machinaţiilor ce sau dovedit şi se vor mai dovedi in faţa Europei.
«Un asemenea vot al Divanurilor nu numai nu se poate luă în băgare de seamă de către Comisarii Europeani cari au pozitive dovezi despre machi-naţiile urmate, dar ar pune pe Comisie în contrazicere cu misia ei definită prin art. 24 din Tractat, cât şi prin instrucţii ce consistă în îndatorirea exclusivă de a adună adevăratele şi nu silitele sau escamotatele dorinţe a ţerilor, precum pot fi acele ce s’ar rosti de Divanul Moldovei, asupra căruia s’au depus şi se vor depune în Comisie protestaţiile şi abţinerile cele mai legiuite şi mai solemne cari sunt întemeiate pe cuvintele: a) Că Guvernul Moldovei, care trebuiâ să păşească la convocarea Divanului după unul şi acelaş Ferman, n’a luat nici în o băgare de seamă observaţiile Comisiei, cari s’au îndreptat şi s’au lămurit prin ofisul Guvernului din Valahia, încât astăzi unul şi acelaş Ferman are în Valahia o aplicaţie largă şi în Moldova o aplicaţie diferită şi restrânsă; b) Că Guvernul Moldovei nebăgând în seamă zisele observaţii, a înlăturat, în contra rostirei Fermanului, chiar dintre alegători pe persoanele ale căror moşii erau însărcinate cu vreo ipotecă, pe bărbaţii cu proprietăţii dotale, pe advocaţii, pe inginerii cu diplome date după formele legale, a şicanat asupra împământenirei ş. a; numai spre a restrânge numărul alegătorilor, şi spre a-i puteâ combină astfel încât să se facă din minoritate majoritate în contra Unirei.
«Să aşteptăm cu încredere lucrarea Comisiei; ea este chemată a ne apără de toate mrejile întinse asupra noastră din lăuntru şi din afară. Ea are să reverse asupră-ne binefacerile Tractatului de Paris, răstălmăcit şi călcat cu atâta făţişă neruşinare, precum o am dovedit în faţa Comisiei Europeane, şi precum nu ne vom sfii a o strigă şi a o dovedi chiar în faţa Congresului de Paris, care n’a înţeles, prin art. 24 al Tractatului, ca exactă reprezentaţie a dorinţelor şi trebuinţelor ţărei, un Divan făurit prin întunecoase mijloace şi întemeiat pe asupriri şi pe excluzii arbitrare, un Divan care, înainte de a se compune, motivează necontenite protestaţii ce vin din toate districtele şi chiar dela o mare parte din persoanele înscrise în listele publicate.»
Să recapitulăm întreaga situaţiune creată de «Corespondenţa secretă a lui Vogoride.» Ea a influenţat fără îndoeală asupra deciziu-nilor ce avea de luat Caimacamul Moldovei; fie că ele se primiau sau ca sfaturi date de persoane competente, sau ca ordine directe.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
573
Astfel instrucţiunile amintite în scrisoarea Consulului Godel-Lanoy adresata Caimacamului Vogoride în 6 Maiu, sunt «Instrucţiunile din 27 Aprilie ale Sfatului Administrativ Extraordinar privitoare la executarea Fermanului de Convocare a Divanului adhoc.» Aceste instrucţiuni, completate în 30 Aprilie prin Circulara către Prefecţi a Ministrului de Interne, Logofătul Vasile Ghica, au fost publicate ex officio în «Buletinul Oficial» din 4 Maiu.
Din momentul în care a început a fi cunoscută Corespondenţa intimă a Caimacamului Vogoride cu înalta Poartă şi Diplomaţia Angliei şi a Austriei, evenimentele s’au precipitat iute, până ce a izbucnit neînţelegerea dintre Francia, Rusia, Prusia şi Sardinia de o parte, Anglia şi Austria de alta parte, care a produs rup-toaroa relaţiunilor dintre cele patru Puteri şi Turcia.
Una din manifestările produse se constată în scrisoare Comitelui de Cavour adresată Marchizului Emmanuele d’Azeglio în 27 Iulie.
« .. .Este inutil să Vă întreţin de cestiunea Principatelor, fiindcă e mai bine să puteţi zice, că nu ştiţi ce eu cuget în această privire, căci, dacă aţi fi nevoit să faceţi cunoscut ce gândesc eu, ea n’ar putea fi decât foarte displăcută Cabinetului Britanic, care, după a mea apreciere, se poartă foarte rău în aceste ţări nenorocite...»
Depeşa d-lui Thouvenel către Corniţele Walewski din 25 Iunie se face ecoul indignaţiunei resimţite la Constantinopole de reprezentanţii Franciei, Rusiei, Prusiei şi Sardiniei.
«Am primit depeşa ce mi-aţi făcut onoare a-mi trimite cu data de 13 c. şi am fost fericit că aţi binevoit a aprobă pe deplin atitudinea şi limbajul meu din Conferinţa ţinută la Poartă, în 30 Maiu trecut, de către reprezentanţii Puterilor semnatare ale Tractatului de Paris şi Miniştrii Sultanului. Rapoartele Consulului nostru din Iaşi nu mi-au lăsat din nenorocire nici o îndoeală despre dreptatea prevederilor mele şi purtarea Caimacamului Moldovei dovedeşte în modul cel mai evident, că n’a luat în serios recomandarea ce i s’a făcut, de a aplică Fermanul de convocare în mod leal şi potrivit cu adevăratul lui spirit. Scrisorile d-lui Fotiade, pe cari E. V. le-aţi văzut de sigur, descoperă instigaţiunile cărora a cedat d-l Vogoride, şi nu se poate admite că ar ţi luat Kapukehaia Moldovei o răspundere atât de mare asupra sa, dacă n’ar fi fost îndemnat de Marele Vizir. Lipsa de bună credinţă a Porţii este constantă şi contrastul, atât de adeseori semnalat, între vorbele lui Reşid Paşa şi actele Guvernului din Moldova, a crescut mereu. Această stare de lucruri a fost de altfel constatată în mod
www.digibuc.ro
574
DÎMITRIE a. StORDZA
oficial prin trecerea în protocolul şedinţelor Oomisiunei Europeane, nu numai a declaraţiunii identice a d-lor de Talleyrand, de Basili, de Richthofen şi Benzi, dar şi prin aprecierea ce a f&cut acestei -declaraţiuni d-1. Bulwer. In cât priveşte tăgăduelile Comisarului Otoman, comparate cu expresiunea confidenţială, întrebuinţată de Reşid Paşa—«de exces de zel al d-lui Vo-goride» — nu puteau decât să implice încă mai mult răspunderea Porţii.
«Este din ce în ce mai vădit, că se va continuă până la capăt ace laş joc în Principate, şi că la Constantinopole se vor încercă a nu recunoaşte cât este de odios. Acelaş gând ne-a venit d-lui de Butenieff, d-lui General Durando, d-lui Baron de Gundlach şi mie. Ni s’a părut că nu ar trebui să mai întârziem a pune în dosarul procesului, pe care Congresul din Paris va aveâ să-l cerceteze, un document destinat a stabili că noi n’am neglijat nimic pentru a împiedică Guvernul turc de a merge mai departe pe calea apucată. Am socotit deci că un demers caracteristic este cu atât mai necesar, cu cât Gomisiunea Europeană recunoscând că în virtutea instrucţiunilor ce are nu poate interveni în alt chip decât prin sfaturi, ne puteam teme că Caimacamul Moldovei nu va ţineâ seamă de mustrările ei şi că dacă mai rămâneâ vreo speranţă de a da poporului din acest Principat un mijloc de a-şi exprimă liber dorinţele sale, acela erâ de a atribui -însăş Porţii răspunderea sistemului de apăsare care ameninţă să facă iluzorie cercetarea ordonată de Tractatul din 30 Martie.
«La aceste consideraţiuni, cari le aveam în comun cu colegii mei, se mai adăugă una a mea particulară. Sub cestiunea lealităţii care vine în primul rând, nu se poate tăgădui că nu este şi acea a Unirei Principatelor; limbajul d-lor de Butenieff, Durando şi de Gundlach îmi permite a crede că înţelegerea nu se face la Constantinopole şi la Bucureşti, decât pentru a se continuă în altă parte. Căci nu ar fi logic să-şi bată cinevâ capul ca să câştige libera exprimare a unei dorinţe naţionale, dacă această dorinţă n’ar urmă să fie luată în seamă, iar atitudinea Clerului Moldovean ajunge ea singură să arate părerea ce o va exprimă cabinetul din Petersburg, când va crede că momentul a sosit de a ieşi din rezerva lui oficială.
«Oricum ar fi, în urma unei discuţiuni ale cărei amănunte ar fi de prisos să vi le comunic şi care s’a terminat prin înţelegerea cea mai deplină şi cea mai cordială, am convenit asupra terminilor unei note identice pe care să o dăm Porţii. De asemenea ne-am înţeles ca documentul acesta, de pe care alătur o copie la această depeşă, să ajungă chiar astăzi la destinaţia sa. Primul dragoman al Ambasadei noastre a plecat din Therapia în acelaş timp când şi dragomanii Legaţiunilor Rusiei, Prusiei şi Sardiniei trebuiau la rândul lor să îndeplinească aceeaş misiune. Hotărîrea noastră erâ luată când a sosit o depeşă telegrafică a d-lui Comisar al Sardiniei, care arată oportunitatea
www.digibuc.ro
DIVANtfRlLE AD-BOC DI» IAŞI Şl BUCtfREŞTi, III.
575
rezoluţiunii noastre. Acum avem conştiinţa împăcată că am făcut tot ce de-pindeâ de noi, fie pentru a împiedică, fie pentru a eonstată scandalul şi a trece răspunderea asupra cui se cuvine.»
In aceeaş zi a urmat protestarea d-lui Thouvenel adresată lui Ali-Ghalib Paşa, din 25 Iunie.
«Subsemnatul Ambasador al M. S. împăratul Francezilor, am onoare a anunţă pe A. Sa Ali-Ghalib Paşa, Ministrul Afacerilor Externe al M. S. Sultanului, că nu pot, fără a lipsi dgla datoria ce o am ca reprezentant al uneia din Puterile semnatare ale Tractatului din 30 Martie, să nu consemnez într’o notă oficială, impresiunea ce-mi produce modul cum s’a procedat în Principatul Moldovei la executarea art. 24 al acestei importante transacţiuni.
«După declaraţiuni de atătea ori repetate, după asigurări atăt de pozitive despre dispoziţia ce o au miniştrii M. S. Sultanului, de a supraveghiâ aplicarea leală şi fidelă a Tractatului din Paris şi de a lăsă populaţiunea Principatelor să-şi exprime în libertate dorinţele sale; subsemnatul credeă că înalta Poartă se va consideră obligată nu numai în virtutea învoelilor internaţionale pe cari le-a semnat, dar şi pentru misiunea de încredere ce i s’a dat de Congresul din Paris în şedinţa din 8 Aprilie, să nu mai tolereze Caimacamului Moldovei, pe care ea l-a numit şi care depinde de ea, o purtare ce poate compromite propria răspundere a Guvernului Otoman.
«Timpul ce a trecut a slăbit foarte mult această speranţă, deoarece Caimacamul Moldovei, departe de a dovedi prin actele sale că ţine socoteală de observaţiunile categorice ce a trebuit să primească, a stăruit în acelaş sistem de ilegalitate, de arbitrariu şi de violenţe. Comisarii Franciei, Prusiei, Rusiei şi Sardiniei au fost obligaţi a consemnă în protocolul şedinţei din 30 Iunie trecut o declaraţiune colectivă, că nu li se pare potrivit cu demnitatea Congresului, să intre în legături cu un Divan ales în acest mod.
«Faţă de prelungirea acestei stări de lucruri, subsemnatul sunt prea mult pătruns de datoriile mele, pentru a sta la îndoeală despre cele ce trebue să fac şi fiind sigur de a mă află în deplină armonie cu intenţiunile Guvernului M. S. împăratul Francezilor, Augustul meu stăpân, de a nu neglijă nimic pentru a asigură populaţiunei Principatelor o libertate deplină în exprimarea dorinţelor sale, de orice natură ar fi ele, mă văd nevoit a declară, că-mi va fi de acum înainte cu neputinţă de a nu atribui însăş înaltei Porţi urmările ce va trage după sine falsificarea profundă ce se aduce textului şi spiritului Tractatului din 30 Martie şi prin apăsarea ce se exercită asupra dorinţelor poporului din Moldova şi care împiedecă cercetarea ordonată de Congresul din Paris.»
www.digibuc.ro
576
D1UITKIB A. STtîRDZA
Reprezentanţii Franciei, Prusiei, Rusiei, şi Sardiniei la Cons-tantinopole au adresat, în 25 Iunie, Ministrului de Externe Ali-Ghalib Paşa Nota următoare:
«Reprezentanţii Franciei, Prusiei, Rusiei şi Sardiniei nu se pot opri de a exprimă Sublimei Porţi surprinderea cu care ei au aflat în ce mod se continuă în Moldova procedura executărei Fermanului, întrebuinţându-se necontenit acelaş sistem de intimidare deschisă, şi de presiune violentă. De aceea nu este de demnitatea Comisiunei, emanaţiune ea însăş a Congresului de Paris, a se pune în raport cu un Divan, care nu va fi compus astfel ca să poată reprezenlâ adevărata expresiune a dorinţelor şi a trebuinţelor ţărei şi va răspunde atât de rău intenţiunilor Qongresului de Paris în această privire.
«Sublima Poartă respinge, e adevărat, orice solidaritate, în această privire, cu agenţii ei din Moldova, însă această declaraţiune nu e îndestulătoare pentru a o desbrăcâ de responsabilitatea ce o va apăsă în realitate în această împrejurare, întrucât ea nu va desaprobâ în mod formal pe aceşti agenţi şi nu-i va obligă a-şi modifică purtarea lor.»
Reprezentanţii Franciei, Prusiei, Rusiei şi Sardiniei au anunţat în fine înaltei Porţi prin o Notă Identică din 5 August, că relaţiunile diplomatice dintre Imperiul Otoman şi cele patru Puteri au încetat:
«Sublima Poartă nerăspunzând dreptei cereri a Guvernului imperial al Franciei privitoare la anularea alegerilor din Moldova, subscrisul, Ambasador al M. S. împăratului Francezilor, Augustul său stăpân, are onoare a anunţă A. Sale Aali Paşa, Ministrului Afacerilor Externe al Sublimei Porţi, că, în urma unui ordin telegrafic ce a primit dela Guvernul său, se află în dureroasa obligaţie de a declară rupte relaţiunile diplomatice între cele două împărăţii, şi că prin urmare se pregăteşte a pomi imediat din Constanti-nopole.»
In 6 August Domnul Baron de Thouvenel raportează Comitelui Walewski audienţa sa la Sultan, pentru a-i anunţă că pleacă din Constantinopole:
«Am fost anunţat M. Sale Sultanului, care îndată ce m’a văzut departe a venit spre mine cuprins de o mare emoţiune. Sultanul se întorceă mai la fiecare pas pentru a mă invită să vin lângă dânsul. In fine înaintă spre un chioşc, ale cărui scări el le urcă cu greutate. Faţa eră de tot palidă, şi sa rezămat de zid ca să-şi vie în fire. Am luat cuvântul şi i-am zis: — «Sire! De mai bine de o oră nu mai aveţi la Constantinopole un Ambasador al
www.digibuc.ro
ftlVANURtLfi Att-fiOti Dltt 1A$I $1 feftOtîREŞTt, Ut.
577
Pranciei r, am dorit însă să ieau cencediul meu dela M. Voastră oa simplu particular, onorat de bunătatea Voastră». — Sultanul a rămas ca împietrit din-naintea realităţii unui fapt desăvârşit. Cu încetul a recăpătat vocea, şi după expresiuni foarte amabile pentru persoana mea, el mi-a zis cu durere:'— «Sunt foarte nenorocit de *o asemenea întâmplare, de ruptura relaţiunilor cu «o Putere, care a făcut tot pentru Imperiul meu şi pentru mine; sunt ndho-«rocit că aceasta se petreoe fiind Abdul-Medjid Sultan». — Aceste cuvinte au făcut pentru mine lumină, căci am văzut că nu se mai puteâ remediâ nimic. Am răspuns: — «Sire, nu vreau să prelungesc o scenă care turbură inima M. Voastre şi inima mea. Eu plec; însă, în acest moment dureros, ceeace mă susţine, este conştiinţa că mi-am îndeplinit datoriile mele până la sfârşit către împărat şi către Maiestatea Voastră.»
Audienţa la Sultan avu loc în 6 August. Vizita împăratului Napoleon Ia Osborne a urmat imediat; şi în 10 August, la ora l1/i seara, Corniţele Walewski adresă din Paris la Bucureşti următoarea telegramă :
«Cred <că anularea alegerilor va fi pronunţată la Constantinopole.
«Din acel moment relaţiunile diplomatice vor fi iarăş reluate, şi protes-taţiunile considerate ca neavenite. Se va începe reviziunea listelor electorale, care se va termină până în 15 zile. Se vor aveâ în vedere îndatoririle luate în 30 Maiu. Iţi voiu comunică amănuntele : Pentru moment, imă mărginesc a-ţi recomandă cea mai mare moderaţiune. Dorim, pe cât e posibil, a trece (cu buretele peste trecut.»
Asupr acelor petrecute la Osborne, Mussurus Paşa, Ambasadorul Otoman la Londra, a trimis lui Aali Paşa la Constantinopole două telegrame.
Aceea din 10 August eră o comunicare a Lordului Clarendon fă-oută de Subsecretarul din Foreign Office :
«Lordul Clarendon, care e încă la Osborne, îmi comunică, prin Subsecretarul de Stat din Foreing Office, învoeala dintre Cabinetele de Londra şi Paris privitoare la dificultăţile actuale. Puterile vor sfătui pe înalta Poartă Bă anuleze alegerile din Moldova şi să permită, ca listele electorale să fie revizuite pe bazele hotărîte la Conferinţa din Constantinopole din 30 Maiu şi ca alegerile să se facă în 15 zile dela data primirei de către Caimacam a ordinului înaltei Porţi.
«Din contra s’a convenit că, oricare ar puteâ fi opiniunea Divanurilor ad-hoe., Anglia şi Francia, în întrunirea Congresului fie Paris, vor mănţineâ Suzeranitatea înaltei Porţi, şi îşi vor da toate silinţele a restatomici în Princi-
Analele A R.—Toni, XXXIII.- Memoriile Srcţ Istorice.	87
www.digibuc.ro
578
DIMÎTBIE A. STtJRDZA
pate o organizare care le va uni în ceeace priveşte raporturile Iot militare, financiare şi judiciare, însă sub guvernarea a doi Hospodari separaţi.
«A doua parte a învoelei trebue să, fie considerată, pentru moment, ca confidenţială, pentru a nu prejudecă, în aparenţă, deciziunea Congresului.
«Astfel prin această învoeală înalta Poartă va reluă relaţiunile diplomatice cu Francia şi celelalte trei Puteri. Ea va fi scăpată de toate încurcăturile momentului şi de celelalte cari s’ar mai fi ivit mai târziu, câştigând punctul principal, părăsirea definitivă a Unirei. înalta Poartă, mănţinând astfel demnitatea sa prin refuzul dat de a primi cererea celor patru Puteri, poate astăzi să primească cu cinste pentru ea sfaturile amicale ale celor şase Puteri.
«P.S. Alteţa Voastră este rugată să ţie cel mai mare secret asupra învoelei dintre Anglia şi Francia privitoare la cestiunea Unirei.»
A doua telegramă, din 11 August, comunică convorbirea ce a avut-o cu însuş Lordul Clarendon.
«Am văzut în acest moment pe Lordul Clarendon, care mi-a confirmat cele comunicate de mine A. Voastre prin telegrama de ieri. El mi-a zis că renunţarea Franciei la Unirea Principatelor e completă, şi mi-a recomandat din nou ca înalta Poartă să ţie cel mai mare secret asupra acestui punct. Lordul Clarendon mi-a mai spus, că prin cuvintele de Unirea raporturilor* militare, financiare şi judiciare se înţelege un sistem de unire mili-litară şi vamală, precum Statele germane stau ca exemplu, şi cu stabilirea principiului că sentinţele pronunţate de Tribunalele unui Principat vor-fi executorii în celălalt.»
In Camera Comunelor Domnul Disraeli a adresat în 11 Auguât o Interpelare Guvernului asupra diverginţelor ce s’ar fi ivit între Francia şi Anglia în privirea Unirei Principatelor şi dacă speră că o soluţiune amicală a dificultăţilor va avea loc. La această interpelare a răspuns imediat Lord Palmerston, clarificând situaţiunea politică pe deplin.
«D-I Disvraeli: îmi pare potrivit, de vreme ce nobilul Lord se află prezent, a face interpelarea ce am anunţat, asupra celor ce s’au petrecut în timptil din urmă la Constantinopole. Camera ştie că Ambasadorul Franciei la Con-i stantinopole şi Reprezentanţii altor trei Puteri au întrerupt relaţiunile lor cu Poarta. Se pare că o diverginţă de opiniune privitoare la forma guveT-imlui ce este a se stabili în Principatele Dunărene a dat loc la această mă--sură gravă. In epoca Conferinţelor dela Paris, se credeâ că există o înţelegere completă între Anglia şi Francia şi că amândouă aceste Puteri erau
www.digibuc.ro
DîYaNuriLe AD-ftod Din iaşi şi BucuRfiŞtl, ilt.
5Î9
favorabile Unirei acestor două Provincii. S'ar păreă însă, că este astăzi între Francia şi Anglia o schimbare a politicei. Doresc să întreb pe nobilOl Lord, dacă ne poate da oarecari lămuriri,' dacă este permis a speră o solu-ţiune amicală a dificultăţilor cari există între Francia şi Angliă, sau dacă este de temut, între noi şi preţioasa noastră aliată, o răceală ce am deplo-râ-6 cu toţii?
«Lordul Palmerston: Nu sunt surprins că prea onorabilul gentlemeii îmi face o interpelare asupra unor împrejurări publicate de mult de ziare Şi cari prezintă un oarecare interes. Au fost diverginţe de vederi la Cdns-tantinopole: însă ele nu s’au ivit, precum îşi închipueşte prea onorabilul gentlemen, asupra Unirei sau Neunirei Principatelor, ci privesc regularitatea sau iregularitatea alegerilor, cari au avut loc în Moldavia. Domnia-Sa ştie că, în virtutea Tractatului de Paris, trebue să se facă în amândouă Provinciile alegeri pentru Adunări reprezentative, cari aveau a luă în considerare nevoile şi dorinţele poporului din aceste provincii, în privirea organizării* lor şi a nevoilor dintre dânsele. Cele şase Puteri aveau să numească Comisari cari să fie prezinţi în Principate în tot timpul alegerilor şi al deliberărilor; iar după ce Adunările vor fi pronunţat dorinţele lor, după ce Comisarii vor fi făcut raporturile lor asupra celor petrecute, aceste raporturi trebuiau să fie comunicate Congresului de Paris, care îşi aVeă sediul la Paris, fără a fi constituit în acelaş mod ca mai înaihte, ci numai compus de Ambasadorii Puterilor la Paris. Congresul astfel compus Şi numărând în sânul Său şi un Reprezentant al Turciei, trebuiâ să delibereze asupra dorinţelor şi rapoartelor ce i s’au comunicat, şi în conglăsuire cu Sultanul să hotărască asupra* or-ganizărei viitoare a acestor provincii.
£ Pentru a execută aceste măsuri, Poarta a adresat Guvemorilor celor doiiă Provincii un Ferman care regulă modalităţile alegerilor. S’au ivit dificultăţi asupra interpretării unor părţi ale acestui Ferman, care fusese făcut şi ho-tărît cu consimţământul unanim al Reprezentanţilor Puterilor la Const^n-tinopole, lucrând în înţelegere cu Guvernul Turcesc, oare, în 30 sau în 31 Maiu trecut, a dat oarecari desluşiri, ce au fost trimise Guvernorului Moldovei, pentru a fi aplicate în Vălahia ca în Moldavia, întrucât ele puteau fi aplicate în faţa diverginţelor locale mai mari sau mai mici.
«Iară din cauza întârzierilor, sau din cauza neregularităţilor acelora cari aveau datoria de a transmite aceste documente (vorbesc acum de funcţionarii Guvernului Turcesc), alegerile din Moldova s’au făcut fără a aveâ în vedere aoeste interpretaţiuni, şi în genere se credeă 6ă Aceste alegeţi nu erau conforme nici cu regularitatea nici ou legeă, şi că astfel fiind, rezultatul alegerilor ar fi fost cu totul altul, dacă alegerile s'ar fi făcut Conform cu interpretaţiunile trimise.
www.digibuc.ro
580
DlMlftUE A. STtJRDZA
«Iată cazul care a fost supus Miniştrilor la Constantinopole. Patru dintre dânşii, acei al Franciei, al Rusiei, al Prusiei şi al Sardiniei au cerut Guvernului Turcesc, în afară de reprezentanţii Angliei şi Austriei, anularea alegerilor şi decretare de alegeri nouă. Poarta a înţeles, că această cerere priviâ cestiuni hotărîte de cele şase Puteri în comun acord, şi prin urmare nu puteau li schimbate numai după cererea a patru Puteri. Poarta a refuzat atunci a semnă o cerere făcută de patru Puteri, zicând că dacă ar 0 semnată de cele şase Puteri, afacerea luă alt aspect.
«A fost din toate părţile o neînţelegere, şi de acolo a rezultat, că reprezentanţii Franciei, Rusiei, Prusiei şi Sardiniei au întrerupt relaţiile lor diplomatice cu Sultanul sau erau hotârîţi să le întrerupă. Vizita ce împăratul Francezilor a făcut în zilele trecute la Osborne dimpreună cu Ministrul său al Afacerilor străine, a dat Guvernului Angliei ocazia de a se înţelege ou Guvernul Francez asupra acestor lucruri.
«După noi, existau în mod evident iregularităţi aparente, însă nedovedite, şi noi am gândit, având în vedere opiniunea generală, că eră de dorit, chiar în interesul Porţii, ca alegerile să fie reîncepute. Noi credem că Guvernul Austriei este dispus a primi această propunere, şi că Sultanul, văzând că independenţa sa şi demnitatea sa nu erau întru nimic compromise, va admite sfaturile date de către toţi aliaţii săi, de a adoptă mersul recomandat, adică să ordone anularea alegerilor, revizuirea convenabilă a listelor electorale, şi alegeri nouă în cele cincisprezece zile ce vor urmă «viziunii listelor.
«Sunt fericit a spune că ml există nici un motiv de a se teme de o diver-ginţă de opiniune asupra acestui punct între Guvernele Angliei şi al Franciei, care ar puteâ turbură armonia şi înţelegerea deplină, cate există astăzi între cele două Puteri.»
Lordul Clanrioarde adresând în 13 August în Camera Lorzilor o interpelare asupra aoeluiaş subiect, Ministrului Afacerilor Străine al Angliei, Lordul Clarendon a răspuns în următorul mod :
«... E un fapt că Caimacamul Moldovei a făcut alegerile în. virtutea unor liste, confecţionate de el însuş. Reprezentanţii Franciei, Rusiei, Prusiei Şi Sardiniei au protestat, conform instrucţiunilor primite dela Guvernele lor, în contra unui Divan astfel constituit şi au declarat că ei nu-1 puteau consideră ca icoana adevărată a opiniunilor poporului. In consecinţă, reprezentanţii acestor patru Puteri la Constantinopole au cerut ca alegerile să fie anulate şi ca să se facă alegeri nouă.
«Poarta însă a judeeat, că nu poate încuviinţă această cerere, care este contrarie Independenţei Sultanului; mai ales că, fiind vorba de execuţiunea
www.digibuc.ro
mVANCRILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
581
leală a Tractatului de Paris, eră de nevoie pentru a-i da urmare ca ea să emane dela toate Puterile contractante.
«S’a iscat o neînţelegere care nu a fost înlăturată prin depeşele telegrafice susceptibile de interpretaţiuni diferite; şi astfel am primit ştirea de ruperea-relaţiunilor diplomatice intre cele patru Puteri menţionate şi Poarta, tocmai în momentul în care împăratul Francezilor, însoţit de Ministrul său al Afacerilor străine, sosiă la Osborne. S’a prezintat atunci în mod natural oca-ziunea de a ne da socoteală de o stare de lucruri, care deodată a litaţ un aspect foarte complioat şi care ar fi putut creă eventualităţi cu totul în disproporţie cu cauza care Ie-a produs.
«Luând în privire această situaţiune, ne-am hotărît, cu toate că nu s’a făcut o anchetă asupra alegerilor din Moldova, cu toate că nu există acea notorietate care în Anglia ar fi fost suficientă pentru a ne autoriză a declară nulitatea acestor alegeri; totuş ele prezintă la prima vedere o dovadă de iregularitate, de natură a ne autoriză să recomandăm anularea lor. Noi am crezut că este în interesul Porţii, să nu planeze asupra acestor alegeri nici o- îndoeală care ar "puteă da naştere la concluziunea, că ele nu pot să fie considerate ca reprezentarea fidelă a poporului. In deosebi noi am fost de opiniune, că intenţiunile celor patru Puteri, cari sunt părţi contractante ale Tractatului de Paris, nu ai* fi îndeplinite, dacă o asemenea reprezentaţiune nu ar fi asigurată. Guvernul Angliei nu puteă apără nişte alegeri, cărora nu se poale negă caracterul unei neregularităţi. Am crezut dar că am fi pe deplin îndreptăţiţi a recomandă Sultanului a anulă alegerile şi a revedeă listele electorale.
«In privirea mersului ce am urmat, noi nu puteam să nu ne aducem aminte, că Sultanul a salvgardat îndestul propria sa independenţă, adoptând o- linie de purtare care nu eră contrară întru nimic demnităţii poziţiunîi sale, şi anume a consimţi la o cerere, ce i se face de toate Puterile interesate în cestiune.
«Cererea aceasta consistă în o simplă propunere, că Tractatul de Paris trebue să fie executat cu toată buna credinţă, ceeace, după noi, nu poate întâmpină nici o greutate a fi consimţitj şi odată această propunere adoptată, ea va înlătură toate îndoelile, cari, e cert, planează asupra alegerilor din Moldova, şi cari, de nu ar fi desfiinţate, ar despoiâ Divanul de acea autoritate cu care e de dorit să fie îmbrăcat».	1
O rămăşiţă interesantă a situaţiunei anterioare din Principate se află în comunicarea Domnului Victor Place către Corniţele Walewski din 13 August:
«Partidul separatist din Principate a primit o nouă lovitură foarte grea
www.digibuc.ro
582
DIMITRIB A. STDRDZA
prin moartea P. Sf. Sale Episcopul de Huşi Istrati. Acest partid a cărui a-devărată slăbiciune s’a dovedit cu ocazia ultimelor alegeri, nu aveă altă tărie decât manoperele administraţiei provizorie a Moldovei şi sprijinul atât de făţiş ce i-1 da Austria, Cel mai înflăcărat şi mai ascultat agent al acestei politiei de înşelătorie şi asuprire eră un oarecare Neculae Istrati, despre care am avut [prilej să vă vorbesc îp mai multe rânduri. Dar toată puterea a-cestuia se trăgeâ din poziţia fratelui său Episcopul de Huşi, şi mai ales din situaţia viitoare ce-1 aşteptă pe acesta, căci erâ desemnat ca urmaş al Mitropolitului. Prin scontarea acestui viitor şi-a câştigat Istrati influinţa, dar prin moartea fratelui său le-a pierdut pa toate deodată.
«In ţara aceasta unde lumea este foarte superstiţioasă, mulţi au spus că Episcopul de Huşi a fost pedepsit de Dumnezeu, fiindcă s'a învoit la toate intrigile urzite de Austria şi Turcia pentru ă înăbuşi dorinţa naţiunei. Eu nu merg aşâ departe, da? mă mărginesc a constată că această moarte, întâmplată după protestarea celor patru Puteri în contra alegerilor din Moldova, a contribuit la dezorganizarea acestei gâşte, care a făcut atâta rău ţârei, şi i-a luat pe singurul om, care dintre toţi clericii a ascultat de inspiraţiile cele rele.
«De ar primi şi Administraţia Provizorie pedeapsa ce a’meritat, — ca listele electorale să iîe rectificate cpnform cu interpretările date Fermanului de către Comisiunea Internaţională, şi ca alegerile din Moldova, fâcându-sa într’p perfectă legalitate, să fie adevărata expresiune a dorinţelor ţărei».
In 21 August Caimacamul Moldovei, greu încurcat prin publicarea «Corespondenţei Secrete», ordonă Secretarului de Stat al Moldovei să publice în «Gazeta de Moldavia», No. 63, următoarea desminţire:
«Mai multe ziare au publicat câtavâ scrisori, atingând cestiunea Principatului Moldovei, cari au fost furate Principelui Caimacam Konaki-Vogoride, iar nu pierdute, precum cei cari le ascund au pretins prin ziare. Fiindcă conţinutul acestor scrisori precum şi textul lor a fost desfigurat într’un mod extraordinar în publicaţiunea menţionată, subscrisul, Secretar de Stat ad-in-terim, este însărcinat de Excelenţa Sa Principele Caimacam de a da o des-ipinţire formală autenticităţii unor asemenea frazd, născocite dp un mic partid, care nu a avut nici un ^crupul a întrebuinţa mijloacele cele mai reprobabile pentru a denigrâ persoane onorabile, cu scopul de a le împinge a fi ostile persoanei Caimacamului».
(s) Seoretarul Statului ad-interim, A. Fotino.
Scrisoarea d-1 Kate, Secretar al Comisiunei Europeane pentru Reorganizarea Principatelor, adresă o scrisoare d-lui Aga Gostaki Epu-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
583
—'—’	-------!-------------------------------------5----------------
reanu şi alţii, privitoare la reclamaţia înaintată Comisiunei Europeane,
«Am onoarea a vă comunică, că am primit reclamaţiunea ce aţi adresat în 8 Iunie d-lui Baron de Richthofen, membru în Comisiunea de Reorganizare cu sediul în Bucureşti.
«Am onoare a aduce la cunoştinţa D-voastre, în numele d-lui Comisar al Regelui, că nu recunoaşte Adunărei convocate de Guvernul Moldovenesc caracterul de Divan moldovenesc, astfel cum acesta a fost hotărîţ de Congresul de Paris, şi că nu se pune în relaţiuni cu acest Divan.
«Ştiu că d-nii Comisari ai Franciei, Rusiei şi Sardiniei sau pronunţat în acelaş sens».
Scrisoarea confidenţială a Comitelui Walewski, din 17 August, adresată Baronului de Talleyrand-Perigord expune idea ce avea împăratul Napoleon III la Osborne — a face cunoscute dorinţele populaţiunii Principatelor Dunărene, a arătă combinaţiunile cari ar putea realiză interesele lor — a înlătură conflictele dintre puterile cele mari prin concesiuni reciproce.
«Când veţi primi această scrisoare, anularea alegerilor va fi de sigur pronunţată şi revizuirea listelor electorale va fi începută. Vă recomand a aduce la această operaţiune cel mai mare spirit de împăcăciune, şi a întrebuinţâ toate silinţele voastre pe lângă colegii voştri de Rusia, de Prusia şi de Sardinia pentru a-i îndemnă să urmeze exemplului ce veţi da. îmi .pare imposibil a se îndreptă toate iregularităţile de cari au fost pătate întâiele operaţiuni electorale. Mi se pare de ajuns că putem obţineâ destul pentru a constată dreptatea reclamaţiunilor noastre şi pentru a da o dovadă de sinceritatea dorinţei noastre ; să ne declarăm mulţumiţi, că legalitatea şi ecitatea au triumfat.. ..
«Idea Guvernului împăratului se poate restrânge în câtevâ cuvinte. Iati-o: —să se facă cunoscut,pe cât este posibil, dorinţele populaţiunilor Moldo-Valahe, a arătă combinaţiunile cari ar puteâ realiză o organizaţiune conformă cu interesele şi simţimintele ţârei, a înlătură, prin concesiuni reciproce, conflictele de natură a depărtâ sau chiar a compromite rezultatul final, în fine a con-centrâ toate silinţele pentru a grăbi, pe cât va fi cu putinţă, lucrarea Co-misiunei, fără a pierde din vedere un singur moment, că ne aflăm nu pentru a ne răsboi, ci pentru a ne împăcâ.
«Şi astăzi noi tindem spre acelaş ţel ca mai înainte, având totdeauna intenţiunea de a admite concesiuni, cari, amânând succesul depljn, îl vor face cu atât mai cert».
www.digibuc.ro
584
DIMITR1E A. STURDZA
Corniţele Walewski comunică oficial Baronului de Talleyrand-Perigord, la Bucureşti în 21 August, rezultatul obţinut prin importanta întrevedere dela Osborne.
«înţelegerea dintre Guvernul împăratului şi acela al M. S. Britanice, stabilită în urma intervederei dela Osborne, trebue să producă o situaţiune în cOndiţiuni mai normale.
«Cerculările mele trimise la Agenţii diplomatici ai M. S. sunt destinate a vă arătă natura şi importanţa convorbirilor ce am avut la Osborne cu Ministrul Angliei. Vei vedeă, cum guvernul Reginei, mai bine informat de ceeade s’a petrecut în Moldavia, a recunoscut, dimpreună cu noi, convenienţa de a cere Porţii anularea alegerilor şi alegeri nouă, după revizuirea listelor, conform cu ce s’a practicat în Valahia după o înţelegere între Comisari şi Caimacamul Principatului.
«D-l de Bourqueney îmi comunică dela Viena, că Comisarul Austriei va primi instrucţiuni, cari îi recomandă în mod special moderaţiunea şi rezerva.»
In 24 August, două săptămâni după înţelegerea dela Osborne dintre Francia şi Anglia, Aii Paşa trimite Caimacamului Moldovei următoarea telegramă:
«înalta Poartă., în baza înţelegerii stabilite cu cele şase Puteri semnatare ale Tractatului din Paris, vă ordonă:
«1°. Să anulaţi alegerile ce sau făcut în această provincie;
«2°.. Să revizuiţi listele electorale pe următoarea bază: aplicarea interpretărilor date în Valahia celor cătevă puncte indoelnice din Fermanul electoral în cazurile absolut identice, afară de cazurile particulare Moldovei.
«3°. Să procedaţi la nouă alegeri după trecere de 15 zile dela primirea acestui ordin.»
Imediat în ziua următoare, în 25 August, apare Ofisul Caimacamului Conaki-Vogoride No. 9B, adresat Consiliului Administrativ extraordinar al Moldovei, publicat în «Gazeta de Moldavia», No. 65.
«Căimăcămia Principatului Moldovei.
«Primind însoţită pe lângă aceasta, în original, depeşa telegrafică dela Înălţimea Sa Ministrul Trebilor străine al înaltei Porţi, cu data de 12 (24) August, prin care, după înţelegerea avută cu celelalte şase Puteri ce au subscris Tractatul de Paris, se ordonează a desfrinţă alegerile urmate în ţară ale deputaţilor pentru Divanul ad-hoc, eu mă grăbesc a o comunică Sfatului Extraordinar, spre a regulă îndată o din nouă alegere pe bazele şi intefpre-taţiile date în Valahia la unele puncte ale Fermanului de Alegere.
www.digibuc.ro
DIVANURILE ATI-TI O O DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
585
«La acest prilej, eu chem deosebita Băgare- de seamă, a Sfatului şi mai ales a părţii administrative, ca revizuirea şi îndreptarea listelor să se facă-întocmai după prescrisele deslegării prin aceste de pe urmă dispoziţii, întorcând pătrunzătoarea luare aminte, ca la viitoarele alegeri, precum de mai multe ori li s’a ordonat, să se înlătureze orice înrâurire din partea amploiaţilor Statului, cari ar puteâ aduce confuzii şi îngreueri, căci, pentru cea mai mică abatere, vinovaţii se vor supune unei aspre răspunderi; nempiedecând în nici un ehip libera consfătuire a alegătorilor, ori de ce opinie ar fi, şi observând cea mai strictă probitate şi lealitate în lucrările alegătoare, spre a-şi atrage aprobaţia Guvernului şi stima compatrioţilor.
«Prin urmare, orice amestec direct sau indirect al autorităţilor ar înrâuri în lucrările alegătoare va fi abuziv şi pedepsit, având numai partea administrativă a priveghiâ ţinerea liniştei şi a bunei rândueli în timpul alegerei.
«Eu am deplină speranţă că dispoziţiile ce Sfatul va luă în acest gingaş obiect^ vor fi conforme cu cuprinderea acestui Ofis şi cu spiritul de nepăr-tinire care se cuvine să prezideze la toate aceste lucrări, căci dela el atârnă a le da impulsia legiuită, precum pe el priveşte mai de aproape şi răspunderea.
«Depeşa sus arătată şi acest Ofis se va publică îndată prin «Buletinul Extraordinar» spre obşteasca cunoştinţă.»
f
In aceeaş zi de 15 August se publică următorfll Proces verbal al Consiliului Administrativ Extraordinar al Moldovei din 13 (25) August în «Gazeta de Moldavia», No. 65.
«Jurnal încheiat în seansa Sfatului Administrativ Extraordinar din 13 August 1857, prin asistenţa următorilor membri:
«D-lor r Ministrul Dreptăţii, Logofătul N. Canta.
«Ministrul din Lăuntru, Logofătul V. Ghika.
«Ministrul Finanţelor, Logofătul N. Millo.
«General Inspectorul miliţiei, Hatmanul N. Mavrocordat.
«Secretarul Statului ad-interim, Aga Alexandru Fotino.
«Ascultând Ofisul Exc. Sala Prinţului Caimacam sub No. 93, pe lângă care i se comunică în original depeşa telegrafică a Ministrului Trebilor Străine al înaltei Porţi din 12 (24) August, poruncitoare de a se anulă alegerile făcute în acest Principat pentru Divanul ad-hoc, şi de a se păşi către săvârşirea de nouă alegeri.
«Văzând, atât din citatul Ofis cât şi din alăturata pe lângă el depeşă, că nouăle alegeri urmează a se face pe baza dispoziţiilor adoptate în Principatul Valahiei.
«Văzând că, prin aceeaş depeşă, terminul fixat pentru săvârşirea nouâlor
www.digibuc.ro
586
DIMITRIB A. STtTRDZA
alegeri este după expiraţia de cincfsprezece zile, socotite dîn ziua primîrei zisei depeşi, adică de astăzi 13 (25) AugUst.
«încheie:
«l-iu. Ca nouăle alegeri să se facă pe băza instrucţiilor publicate în Valahia prin ofisul Ex. Sale Prinţului Caimacam al Valahiei din 14 Iulie 1857 sub No. 937, în care să se introducă întocmirile cerute, spre a fi potrivite cu datinele acestui Principat.
«2-lea. Ca Departamentul din Lăuntru, pe lăngă listele tipărite şi publicate la cele de mai înainte alegeri, să alcătuească osebite liste de toţi proprietarii mari şi mici cum şi de toate feţele din celelalte clase, cari în listele de mai înainte n'au fost înscrise şi cărora, după modiiicaţiile introduse acum, li se acordează dritul de alegători sau aleşi.
«3-lea. Ca, în privirea scurtului termin ce se hotărăşte de înalta Poartă pentru săvârşirea nouălor alegeri, Departamentul din Năuntru să păşească de îndată către alcătuirea, tipărirea şi publicarea tuturor listelor, şi deplinirea tuturor lucrărilor pregătitoare, încât, la ziua de 29 August curgător,, colegiile electorale să fie întrunite, spre a desăvârşi alegerile pe rând, după regula păzită mai înainte.
«4-lea. Ca, la caz când, din scăparea din vedere, s ar prileji a nu se înscrie, în aceste nouă liste, feţe de acele îndriduite a luă parte la alegeri, se dă dreptate unor asemenea a-şi face de îndată reclamaţiile lor, prin ţinuturi la administraţia ţinutală, iar în Capitală la Ministerul din Lăuntru, în cursul acelor 15 zile mai sus arătate.
«5-lea. Ca, deşi partea din Basarabia anexată către Moldova se găseşte în împrejurări excepţionale, însă, spre a nu urmă ia'răş vreo complicaţie, Departamentul din Lăuntru să dea ordinele cuvenite autorităţilor competente ale ţinutelor Ismailul şi Cahulul spre a desăvârşi acolo alegerile întocmai şi fără nici o deosebire, după pilda celorlalte ţinute ale Principatului,
«6-lea. Secretariatul de Stat va regulă publicarea prin un supliinenf extraordinar al «Buletinului Oficial» a sus citatului ofis al Ex. Sale Prinţului Caimacam cu depeşa telegrafică alăturată la el, a îneheierei de faţă, cum şi a instrucţiilor alcătuite întocmai după acele din Valahia, pomenite mai sus.»
In 26 August Ministrul de Interne Logofătul Vasile Ghika publica Instrucţiile pentru nouăle alegeri în Moldova, în «Gazeta de Molda-via» No. 63.
«Ministerul din Lăuntru. Administraţiei ţinutului...
«Alăturându-se pe lângă această instrucţie pOvăţuitoare modului cum ur-i mează a se fiice nouăle alegeri de deputaţi pentru Divanul ad-hoc, se pune îndatorire administraţiei, ca cu osebită băgare de seamă, pătrunzându-se
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, m.
587
de a lor cuprindere, să procedeze cu toată nepărtinirea la lucrările pregătitoare şi la ţinerea bunei orândueli în timpul alegerilor, cari să se facă fără cea mai mică abatere dela înţelesul înaltului Ofis sub No. 93, al înoheierei Sfatului Administrativ Extraordinar şi al instrucţiilor de faţă.»
«Ministru din Lăuntru, V. Ghika.
«Direct. De part. Soheleti.
«Instrucţie.
«Pentru din nou alegere ce urmează a se face în Principatul Moldovei a deputaţilor la Divanul ad-hoc, în urmarea Ofisului Căimăcămiei No. 93 şi a încheierei Sfatului Extraordinar din 13 ale curentei şi a osebitelor dispoziţii, ce au a se păzi în lucrările pregătitoare pentru această alegere.
«A. In privirea alegerei de către Cler, nu urmează nici o modificare dela regula ce s’a păzit la alegerea trecută.
«B. In privirea Proprietarilor Mari se vor observă următoarele:
«1. Proprietarii se socoteso domiciliaţi acolo unde îşi are fiecare moşia sa, fără să se ceară să fie aşezaţi acolo şi cu locuinţa. Vor fi prin urmare în drept a se înscrie în listele electorale ale boierilor proprietari şi fii de boieri dintr’un ţinut, toţi boierii şi fiii de boieri cari vor fi având în acest ţinut o moşie cu întinderea, cerută prin art. 2 al Fefmanului Imperial.
«2. Boierii de întâia clasă cari au o moşie de întinderea cerută de Fer-manul Imperial, liberă de ipotecă, pot fi aleşi în orice ţinut în care proprietarii alegători vor voi să-i aleagă, fără a fi supuşi pentru aceasta la condiţia domiciliului.
«3. Boierii de întâia clasă însă, nu vor puteâ da votul lor ca alegători decât în ţinutul în care, având proprietate, vor declară că şi-au ales domiciliul.
«4. Moşia de zestre dă proprietarului zestraş dreptul de a fi alegător şi ales, pe cât căsătoria stă în fiinţă.
«5. Că toţi îii deobşte proprietari, ale căror moşii ar fi ipotecate au drit de alegători, iar pentru a fi ales trebue să dovedească, că scăzându-se din preţul moşiei suma datoriei asigurată prin ipotecă, mai rămâne un prisos din preţ care poate reprezentâ întinderea de 300 fălci.
«Această dovadă se va face pe principiul următor: venitul moşiei, reprezentând întinderea pământului lucrător, se va scădeâ din acel venit dobânda datoriei pe un an întreg, şi partea venitului care va prisosi se va determină după aproximativele preţuiri.
«C. In privirea Proprietarilor Miei.
«1. Acei din proprietarii mici, cari nu sunt împărţiţi dar stăpânesc în comun moşia de o întindere care s’ar puteâ analoghisi ca zece fălci de om, hotărîte după Ferman, pot luă parte la alegere.
www.digibuc.ro
588
DIMITRIE A. STURDZA
" «2. Asemenea acei din răzeşi cari, din scăpare din vedere, nu s'ar fi găsind trecuţi în listele publicate.
«D. In privirea. Deputaţilor din Târguri:
«1. Profesorii pământeni s’au legiuit împământeniţi, atât din Capitală cât şi dela şcoalele ţinutuale, asemenea doctorii de medicină autorizaţi de Comitetul sanitar cu diplome şi inginerii, toţi aceştia cari ar fi exersat trei ani a lor artă, vor face parte la corpurile electorale, ca alegători şi aleşi.
«2. Toţi advocaţii, având asemenea însuşirile împământenirei şi diploma logofeţiei, după care vor fi exersat această profosie în curs de 3 ani, urmează a fi trecuţi ca alegători şi aleşi.
«E. In privirea Locuitorilor Pontaşi, nu urmează nici o modificaţi», prin urmare ei vor alege din nou deputaţii lor la Divan, tot după regula păzită la alegerea întâia.
«F. In privirea împământenirei, se vor luâ de regulă următoarele baze:
«1. Drepturile de împământenire dela Regulament încoace nu pot fi recunoscute decât prin îndeplinirea formelor legiuite de Regulament, iar pentru epoca înaintea Regulamentului, se vor consideră ca împământeniţi:
«2. Străinii aşezaţi în ţară şi căsătoriţi cu o pământeancă, în acea epocă.
«3. Cei născuţi în ţară din părinţi străini şi cari, după majoritatea lor, dobândită înaintea Regulamentului, n'au reclamat naţionalitatea părinţilor lor, şi s'au supus la toate obligaţiunile unui pământean.
«4. Cei născuţi în străinătate, dar cari, aşezaţi în ţară înaintea Regulamentului, s’au supus la toate obligaţiunile unui pământean şi dovedesc că şi părinţii lor au fost aşezaţi în ţară şi că au avut proprietăţi sau că au dobândit un rang sau carte de neam recunoscut de Obşteasca Adunare.
«Pe lângă aceste, în privirea terminului foarte mărginit de 15 sile, hotărît pentru aceste alegeri, este de neapărat a se pune în lucrare următoarele dis-poziţiuni generale:
«1. Departamentul din Lăuntru va luâ îndată în revizie toate listele acelor scoşi pentru ipotece şi averi de zestre nemişcătoare» precum şi jurnalele comitetelor pentru acei respinşi în contra dispoziţiilor de faţă, şi până în trei zile va publică prin «Buletin Extraordinar», pe toate acele persoane, pe cari le va găsi cu însuşirile cerute prin dispoziţiile mai sus cuprinse; aceste persoane vor luâ parte la alegeri fiecare la clasele lor, împreună cu feţele publicate prin «Buletinele Oficiale» sub No. 2, 3 şi 5.
«2. Aceste liste alcătuite la Departament urmând a se publică în 18 şi 19 ale curentei şi a se primi dela osebitele administrţii negreşit la 22 ale curentei; d-lor Administratori le va publică îndată cu cea mai marş grăbire în tot ţinutul şi vor încunoştinţâ anume persoanele înscrise a veni la alegere şi anume : — Alegerea clerului la 29 August la rezidenţia Mitropolie; şi la acele
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-SOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, III.
589
ale Episcopilor eparhioţi,— Alegerea proprietarilor mici pe la ocoale la 1 Septemvrie şi la rezidenţiile ţinutale la 2 Septemvrie, — Alegerea locuitorilor pontaşi la 30 August priti sate, la 2 Septemvrie la rezidenţiile ocoalelor şi la 4 Septemvrie la rezidenţia ţinutală,— La 5 Septemvrie, alegerile prin toate târgurile rezidenţiilor ţinutale.
«3. Dela Departamentul din Lăuntru se vor trimite pe la toate locurile respective biletele trebuitoare la alegere, după rândueala urmată J,a alegerile de mai înainte.
«4. Comitetele de reclamaţii vor fi lucrătoare în această vreme, spre a primi reclamaţiile ce s’ar ivi şi a înregistrâ pe persoanele îndrituite.
«5. Dacă, din nebăgare de seamă de către Comitet, s’ar ii prilejit a se înscrie în liste unii din proprietari ce nu ar aveâ proprietate de mărimea şi valoarea după Fermanul Imperial şi însuşimea prescrisă, Comitetele vor luă în de iznoavă cercetare actele unor aşâ persoane şi dovedindu-se se vor înlătură.
«In această instrucţie se cuprind modificările prescrise prin Ofisul citat mai sus, iar celelalte dispoziţii pentru regulele alegătoare, se vor observă după publicaţiile date mai înainte.
«Instrucţiilor de faţă se va da cea mai întinsă publicitate, pentru care se va trimite administraţiilor îndată un număr îndestulător de exemplare, spre a se împărţi şi pe la toate satele.
«Este de prisos Departamentului a recomandă amploiaţilor administraţiei cea mai întreagă lealitate şi cea mai strictă nepărtinire, căci le va fi îndestul a se pătrunde de înţelesul înaltului Ofis şi a se conformă cu el şi instrucţiile de faţă în ale lor lucrări, neavând ei alt amestec decât păzirea liniştei şi a bunei rândueli.
«Ministru din Lăuntru, V. Ghika.
«Direct. Depart, Schele ti.»
Se încheie executarea hotărîrilor dela Osborne prin următoarea Comunicare a Ministerului de Interne, publicat în «Buletinul Extraordinar al Principatului Moldovei» No. 16 din 23 August/4 Septemvrie:
«Se publică spre obştească ştiinţă Ofisul Ex. Sale Prinţului Caimacam No. 96, pentru demisionarea D-sale Logofătului Vasile Ghika din postul de Ministru al Departamentului din Lăuntru, şi însărcinarea subscrisului de locotenent.»
(s) P. Skeleti.
Ofisul adresat D-sale Colonelului Petre Scheleti, Directorul Departamentului din Lăuntru:
«Din cauza tânguirilor rădicate asupra abuzurilor administraţiei din
www.digibuc.ro
590
DIMITR1E A. STORD2A
lăuntru atât aici cât şi în partea Basarabiei anexată către Moldova, precum este dbsteşte cunoscut, depărtând pe d-lui Logo fadul Vasile Qhika dela cârmuirea Departamentului din lăuntru, am găsit de cuviinţă a vă însăr-oină pe D-voastră cu gestia interimară a zisului Departament, până la rânduirea unui ministru.
(s) N. Konaki-Vogoridis.
«Secretarul de Stat ad-interim,	L. S.
(s) A. Fotino.s
Astfel s’a terminat încercarea inimicilor interni şi externi de a opri libera rostire a poporului român din Moldova şi Valahia a-supra organizârei viitoare a României.
www.digibuc.ro

D .1 Stuntea, Dioanurile acl-hoc din Iaşi şi Bucureşti, III.

A- *
ţ * ( 9
fc Y'llvty
fol-v (VxvK-	tefcTtyi/vt,-, V⣒..
y?’ /* V/> nifa Ay ■'	ll’.''"J' ^
^	-4'S “ v-'/»^
’■>•- v&jy r4~u
^•V fv ■	,*	^/«“
V ’Z*/+Vtrfj,% '/y
'vSi
jLa&rtj ‘V-’-tr 3
m W v xsn *	*, -Av^r1 :r -
*y ^ y <Va
**ev 4*
t,	/e A r /^,(*^'?r . « ,	- r
^ A* A ,	i ^ ‘'Mit* I /J ' .	/
f\?eA *Vl *V|rM. ’ o/ V/ ' )	> ., f.
^ cT/r^^m^BT' \J,./'w **J '-"'<
^ v-f, V	£;p.>S^ ^
W^tv;
Scrisoarea lui Ştefan Vogoride (-lela 13 (25) Aprilie 1357.
Anctlcle A. R.—Tom. XXXIII Memoriile Seci. Istorice.
WWW
.digibuc.ro
T). A. Siunlza, Lioanurtle ad-lioc din laşi şi Bucureşti, UI.
II.


fa?** *
r • 'L ^ ^	\ ^ ^	U, »	/\	•
iu • ♦>»>	',	, , ^"m <a*t
f^v ^ teX^ipaJ' §ff* - y wy.**>,’ <4
jy%jA j	& W'^i
f$y yyy^ ■ ‘4^3 * *fcp* vv-' <a^—
*	^ ..**£ t-/v>^"4-
** *&»* V
^^BHy;:^r / ?;	7
#
Scrisoarea lui Ştefan Vogoride dela 13 (25) Aprilie 1857.— II.
Analele
jl ft.—Tom. XXXIII.—Memoriile Seef. Istorice.
www.digibuc.ro
]->■ A. Stunfsa, Divanurile ad-hoc
clin laşi şi Bucureşti, ///
III.

61
1	*■ u


******

‘V>> +'/¥-w^“"
a?	’vr*’ ^
Hf t/ CC r 1 ^ ' 1 \ /	V /, Si/ /vtgfeş ^
î»,r>	*• XJZS/Pi? ■
o T /
v*» /**
, ' :a^1’ -wv**.	«
/I ' i
£	''uty/yo. bsity/^,* ^y , *?** A\
* aSf&0*S7t. /• . '«	y^*/	,l^	€*</cJj*~ '.yytf &--*&
K&?,» ■&* ">'- $*
"7 T7	’ 3 v^:<7
rrrvf ^
7, £7/1^
% &
«y^,V ' f n’‘V «Wjţjafe**
^	&A<*\£jt *V*Aa Aţ { ^ y*vv j (
^<*4^ 51	/ .u h	{<%^ /
r ' icT’’* K $w -‘>o^
/^Hv-ţrL^ 7 «iaj » X7 r ^	’	'	",
/:>r ‘ ■ ^\	'	< < V '
•sa? (£'v"’“\
4j
alelc
Scrisoarea lui Ştefan Vogoride dela 24 Aprilie (6 Maiu) 1857._____________I.
^Tom. XXXIII.—Memoriile Secf. Istorice.
www.digibuc.ro
î>. A. Sturdsa, Divanurile ad-hoc din Iaşi şi Bucureşti, IU.
IV.
'V <1* ^	«| 'n f / '	•	;
, ,, /./„ ■?	* V 7' '	«w V^v* -v^-
* ^«1,
^ far' tr/^: /jPL<“ 'ŞM** %a JA\xu * / /	,	'
^ / * jfc	,si ** - r;- A*r
J^} <yrvS' ^ yţ'M**/ Q^h< ■
h^ă-
j&V J'fd,«.;C • rU)	r* - ,«fşr^ /, f
r> W~/0~>- , ^	/e*y?L^/.
((Vn#-‘, «hC /A'n
/£î '//YAtXrir*, YL	V '

Scrisoarea lui Ştefan Vogoride dela 2i Aprilie (6 Maiu) 1857.—U-
Analele A. R. -Tom. XXXIII. Memoriile Serţ. Istorice
www.digibuc.ro
ÎNSEMNĂTATEA
DIVANURILOR AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI
IN ISTORIA RENAŞTERII ROMÂNIEI
DE
DIMITRIE A. STURDZÂ
Secretar general al Academiei Romftne.
IV.
Lucrările Divanurilor ad-hoc din Iaşi şi Bucureşti.
Şedinţa dela 25 Martie 1911,
Amândouă Căimăcămiile din Iaşi şi Bucureşti aveau acelaş punct de vedere—satisfacerea ambiţiunei pretendenţilor la Domnie.—Acest punct de vedere personal s'a accentuat din întâmplare la Iaşi mai tare decât la Bucureşti, şi a silit din capul locului în Moldova pe adevăraţii reprezentanţi ai dorinţelor poporului să se organizeze într'un partid politic pentru a sdrobi pe adversarii lor, pe separatişti.
Areopagul European nu se întrunise însă, după un mare şi crunt răsboiu, pentru a mănţineâ şi a întări în Principatele Dunărene starea de lucruri anterioară, ci pentru a stabili o nouă situaţiune pentru un popor, care gemea sub o asuprire seculară. Congresul de Paris din 1856 se legase să dea populaţiunei din Principate putinţa de a-şi asigură şi ea un viitor fericit în desvoltarea omenirei.
Era fără îndoeală foarte greu de a formulă în mod practic această idee frumoasă. Areopagul European, după lungi şi anevoioase dis-cuţiuni, a izbutit să dea, prin iustrucţiunile sale elaborate pentru Comisiunea Europeană de cercetare, tot ajutorul ce erâ necesar. Instrucţiunile erau formulate în mod precis, căci Comisiunea nu avea a luâ nici o hotărîre. Ea căpătase o misiune mai restrânsă, de a culege dorinţele cetăţenilor la faţa locului, în acelaş timp în
www.digibuc.ro
592
DIMITRlfi A. STtjRDZA
Moldova şi în Valahia, fără a se încercă a impune o voinţă oarecare. Hotărîrea eră să o iea iarăş o conferinţă întrunită la Paris şi compusă din aceleaşi Puteri, cari au semnat Tractatul din 1856.
Eră dar evident, că un Divan ad-hoc, ales sub presiunea inimicilor interni şi externi nu putea fi recunoscut de Puterile semnatare Tractatului de Paris din 80 Martie 1856, ca o adunare în stare să rostească în mod liber şi independent dorinţele Românilor din Principatele Dunărene, privitoare la organizarea temeinică a Statului.
Caimacamul Moldovei o luase înainte ca să-şi asigure Domnia şi Divanul ad-hoc, adunat de Vogoride, eră destinat a deschide pe furiş prin falsificări şi presiuni calea aspiraţiunilor la Domnie. Această adunare nu putea dar reprezintă ţara, nici nu puteă să fie menită a rosti adevăratele şi neapăratele dorinţe ale populaţiunei.
Printr’o înţelegere comună între Puterile semnatare Tractatului de Paris, Divanul ad-hoc din Iaşi, adunat de Vogoride, a fost anulat şi desfiinţat.
E dar clar şi evident, că Unirea Principatelor Moldova şi Valahia sub un Principe Ereditar, luat din familiile domnitoare din Europa, a fost una din Gestiunile cele mari, cari agitau lumea în 1856. Ea nu eră importantă numai pentru Principate, ci şi pentru Europa, fiindcă, dimpreună cu dânsa, se puneau în mişcare şi alte mari cestiuni, cari au schimbat faţa politică a Europei, Regatul Italiei mai întâiu şi în urmă Imperiul German. De aceea mersul înainte al Unirei Principatelor nu puteă fi oprit de intrigi şi interese personale, mai ales când eră susţinut în Principate de poporul român, condus de bărbaţi energici, bine pregătiţi şi buni patrioţi.
Iată însemnătatea Divanurilor ad-hoc din laşi şi Bucureşti în Istoria renaşterei României.
Ele au fost, după secole de mizerie, întâile adunări naţionale, cari sub ochii Europei întregi, au rostit cu cumpăneală, cu vrednicie, şi cu voinţă tare, voinţele naţiunei.
*
Ca un document istoric, dăm aici lista deputaţilor Divanului ad-hoc ales de Vogoride, după «Gazeta de Moldavia», No. 57 din 22 Iulie (3 August) 1857:
1.	Clerul
Egumenii: Arhiereul Iosif Evhanton, Egumen Mânăstirei Râşca.
Arhimandritul Nicon, Egumen Mânăstirei Bisericani.
www.digibuc.ro
divanurile ad-hoc din iaşi şi BUCUREŞTI, IV.
593
Arhimandritul Gherasim, Stareţul Mânăstirei Neamţu şi Săcul, Chinovii.
Arhimandritul Iosif, Egumenul Mânăstirei Vorona, Chinovie. Clerul Mirean : Iconomul Ioan Silvanu, Preotul Mitropoliei din Iaşi.
Iconomul Ioan Râşeanu, Preotul Episcopiei de Huşi. Iconomul Teodorul, Preotul Episcopiei de Roman.
2.	Deputaţii judeţelor.
JUDEŢUL	PROPRIETARI MARI	PROPRIETARI MICI	ŢĂRANI	ORĂŞENI	«i H O H
Iaşi	Logof. Teodor Balş Post. Const. Carp	Clucerul Costachi Bădârău	Vasile Koniak din Mironeasa	Vor. A. C. Sturdza Post. George Asachi Post. Vas. Drăghici Postelnicul Teodor Burada	8
Dorohoiu	Spăt. G. Codrescu Ban. Manol. Mişoglu	Comis. George Mavrodi	Iordachi a Prăsi ne i din Drăguşani	Post. Mih. Gherghel	6
Botoşani	Aga Const. Ciolac Spăt. Dim. Gavrilaş	George Gherman	Vasile Diacon u din Zlătunoaia	Căminar. Ioan Radu Sardar Const. Ma-vrogheni	6
Suceava	Post. Nicolae Istrati Aga Lupu Botez	George Monoliu	Pintelie Niculiţâ din Broşteni	Post. Dim. Grigoriu	5
Neamţu	Log. I. Can tac uzi n Vorn. Grigorie Balş	George Stihi	Ioan Baghioasi din Săvineşti	Grigorie Isăcescu	5
Roman	Aga Ioan Burki Comis. George Teodoru	Slug. G. Rugină	Vasile Ioan din Cordun	Aga George Mardarie	6
Bacău	Aga Al. Paraschiv Spăt. Petru Cosmiţă	Ilie Biberi	Constantin Oancea din Valea Seacă	Spăt. Ioan Vasiliu	5
Putna	Log. Cost. Catargiu Log. Alecu Balş	Polcovni celui Ioniţă Şerban	Ioan Poasă din Cămpuri	Spăt. Ghiţă Dimitriu	5
Tecuciu	Post. Panait Balş Aga Petru Ciucă	Post.MironBotezatu	David Samuil din Coloneşti	Banul Teodor Moisa	6.
Analele A. R.—Tom. XXXIII.- Memoriile Secf. Istorice.
www.digibuc.ro
594
DIMITRIB A. 8TURDZA
JUDEŢUL	PROPRIETARI MARI	PROPRIETARI MICI	ŢĂRANI	ORĂŞENI	£ O 6h
Galaţi	Prinţ Alex. Moruzi Spăt. Mih. Ivikuş	Post. Teod. Buhociu	George Bosea din B&leni	Aga Mih. Străjescu Aga G. Constantin	6
Tutova	Sp. Ivostachi Donici Spăt. Sc. Miclescu	Slug. Dim. Petrovici	Marin Telibaşa din Stănueşti	Spăt. Ştefan Scântei	5
Vaslui u	Aga G. Racoviţă Post. Teodor Râşcanu	Pitar Mihail Motăş	Doroftei Scurtu din Drăguşani	Dim. Ghidionescu	5
Fălciu	Aga Lascaraki Kostaki Aga George Tulbure	Aga Grig. Buhicea	Florea Munteanu din Vetrişoara	Sardarul G. Tulbure	6
Ismail	—	—	D. Vasilico Aramov din Bolgrad	Lazar Galiardi	2
Total . . .	26	13	14	19	72
Prin Ferman numai Mitropolitul şi Episcopii Eparhioţi erau singurii de drept şi fără alegere membri ai Adunărei. Toţi ceilalţi membri, atât clerici, cât şi laici, trebuiau să fie aleşi. Reprezentanţii mănăstirilor neînchinate şi închinate aveau să fie aleşi de Egumenii mănăstirilor câte 2 de fiecare categorie de mănăstiri. Caimacamul însă nu a chemat pe Egumeni să facă alegerea, ci i-a numit cu dela sine putere. Pe de altă parte a suprimat cu totul colegiile alegătorilor din judeţul Cahul, şi anume Colegiul Proprietarilor mari, cari aveau dreptul să aleagă doi deputaţi, şi colegiile proprietarilor mici, al sătenilor şi al orăşenilor, cari aveau dreptul să aleagă fiecare un deputat. Astfel adunarea nu aveâ numărul legal al membrilor ei, lipsindu-i 9 membri.
Adunarea nu aveâ, în afară de Mitropolit şi de cei doi Episcopi Eparhioţi, decât 3 membri ai clerului mirean şi 72 membri ai Colegiilor judeţene, în total 78 membri.
Vogoride a mers atât de departe cu îndrăzneala, încât a nesocotit chiar Ferniaţiul de convocare a Divanurilor ad-hoc.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DlN IAŞt ŞI BUCUREŞTI, IV.
595
MEMBRII DI VADURILOR- AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI.
Membrii Divanului ad-hoc al Moldovei.
1.	Clerul.
Mitropolitul:	Sofronie Miclesou.
Episcopii:	Nectarie Hermeziu, Locotenent de Episcop de Roman.
Ghenadie Tripoleos, Locotenent de Episcop de Huşi. Egumenii:	Filaret Stravopoleos Scriban, Egumenul Mânâstirei Socola.
Calinic Hariopoleos, Egumenul Mânâstirei Slatina.
Clerul mirean: Arhimandritul Neofit Scriban, deputatul Clerului Capitalei, Arhimandritul Melchisedec, deputatul Clerului din Huşi, Iconomul Matcaş, deputatul Clerului din Roman.
Total 8.
2.	Deputaţii Judeţelor.
JUDEŢUL	PROPRIETARI MARI	PROPRIETARI MICI	ŢĂRANI	ORĂŞENI	TOTAL ||
Iaşi	Costachi Rola Dimitrie Miclescu	Const. Bădărău	Dimitrie Bălan	Anastasie Pann A. Fătu D. Cozadin V. Mălinescu	8
Dorohoiu	M. Kogălniceanu I. Docan	George Massian	Dim. Sa vin	Dr. C. Vârnav	6
Botoşani	Dim. Ralet Nic. Cananău	Ştefan Călin	Simion al Stancei	Sevast. Cananău Aleea Jianu	6
Suceava	lor ga Vârnav Ale cu Botez	Costachi Morţun	Toader sin Pavel	Dim. Grigoriu	&
Neamţu	Grigorie Balş Mihâiţâ Jora	Vasile Zaharia	Costachi sin Vasile Ostahi	Dim. Gheorghiadi	5
www.digibuc.ro
596
DIMITRIE A. 8TIJRD2A
JUDEŢUL	PROPRIETARI MARI	PROPRIETARI MICI	ŢĂRANI	ORĂŞENI	| TOTAL 1
Roman	Georghieş Sturdza Coslachi Sturdza	Const. Hurmuzaki	Ion Levărdă	Grigorie Vârnav	5
Bacău	Vasile Alecsandri Costachi Roseti	Dimitrie Cracte	Ion al Babei	Petrache Brâescu	5
Putna	Alecu Balş Iordache Pruncu	Chirilă Ciocârlie	Ion Roată	Gheorghe Ilie	5
Tecuciu	Vasile Sturdza Alex. Tiriachiu	Ion iţă Hrisanti	Vasile Balaiş	Const. Iacovachi	5
Galaţi	Lascar Catargiu Iancu Fotea	Gheorghe Vârlan	Răducan Sava	Costache Negre Alecu Cuza	6
Tutova	Grigorie Suţu Manolachi Costachi	Vasile Nicolau	Vasile Stan	Manolachi Costin	5
Vasluiu	Nicolae Carp Sandu Miclescu	Costache Sturdza	Ioniţă Olariu	Dim. Ghidionescu	5
Fălci u	Petru Mavrogheni Ni cu Catargiu	Nicolae B ssie	Pândele Croitoru	Nicolae Iamandi	5
Ismail	—	—	Vasile Romov	Lazar Galiardi	2
Cahul	Iancu Cantacuzin Grigorie Costachi	Costachi Ştiun	Ioniţă Roşea	Tiinofti Sacalov	5
17 Judeţe	28	14	15	20	77
Total 85
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC SIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
597
Membrii Divanului ad-hoc al Valahiei.
1.	Clerul.'
Mitropolitul:	Nifon.
Episcopii:	Filoteiu, Episcopul de Buzău.
Climent, Episcopul de Argeş.
Calinic, Episcopul de Râmnic.
Egumenii:	Arhimandritul Ieronim, Egumenul Mânăstirei Bistriţa.
Arhimandritul Atanasie, Egumenul Mânăstirei Sadova. Clerul mirean: Protopopul Ioan, deputatul Clerului Capitalei.
Protopopul Constantin, deputatul Clerului din Argeş. Protopopul Vasile, deputatul Clerului din Buzău. Protopopul Constantin, deputatul Clerului din Râmnic.
Total 10.
2. Deputaţii Judeţelor.
JUDEŢUL	PROPRIETARI MARI	PROPRIETARI MICI	ŢĂRANI	ORĂŞENI	< O Eh
Ilfov	Grig. Ghioa Dim. Ghica	Ioan Brezoianu	Mircea Mâlâieru	Nicolae Golesou C. A. Rosetti Grigorie Joranu Dimitrie Culoglu	8
R.-Săral	G. Marghiloman Const. Robescu	Const. Cotescu	Gheorghiţâ Lupescu	Const. Argintoianu	5
Buzău	N. N. Pâcleanu Scarlat Voincscu	Const. Ciochinescu	Costache Moglan	Nae Stănescu	6
Prahova	Oonst. I. Filipescu Ioan C.Cantacuzino	Gheorghe Morcov	Ene Cojocaru	Hrist. Polihroniadi Tache Grigorcscu	6
Dâmboviţa	Costache Costescu Evghenie Predescu	Hristache Fusea	Stancu Stănilă	Răducan Ioan	5
Vlaşca	Manole Lahovari Nicu Tâtâranu	C. Rădulescu	Stan Panaite	Grigorie Serurie	fi
www.digibuc.ro
598
DIMITRIE A. STURDZA
JUDEţUL	PROPRIETARI MARI	PROPRIETARI MICI	ŢĂRANI	ORĂŞENI	< O E-
Ialomiţa	Ioan C. Roset Alex. Florescu	Răducan Cucuti	Stoica R. Cojocaru	Ioan Vasile	5
Brăila	Const. Creţulescu Grig. Filipescu	Marcu N. Duilie	Stroe Ivaşcu	Mih. Marghiloman	5
Muscel	Ştefan Golescu Nic. Rucăreanu	Al. G. Golescu	Ticâ Ioan	C. D. Aricesou	&
Teleorman	C. Butculescu Eliodor Lapati	Mihail Pancu	Preda Cernat	Alecu Petrescu	5
01t	Ioan Solomon Const. Băleanu	Ioan Slăviţesou	Tănase Constantin	Ion Ionaşcu	&
Vâlcea	Ioan Oteteleşanu Nic. Lahovari	Nic. Iancovescu	Staraate Bud u rcscu	Nic. Iancovescu	5
Gorj	Gh. Magheru Zamfir I. Broşteanu	Hristache Teii	Ioan Voicu	Barbu B. G&nescu	5
Dolj	Barbu Ştirbei Gheorghe Bibesou	P, Cern&tescu	Nicolae Mazâlu	Nic. Pleşoianu Gr. Lăceanu	6
Argeş	Ştefan Burchi Ioan Brătianu	Soarlat Turnavitu	Tudose Mugescu	Dim. Brătianu	6
Mehedinţi	Ioan Ipceanu Gr. Miculescu	Const. Cârjeu	Ioan Roateş	Dim, Viişoreanu	5
Romanaţi	Şt. Vlădoianu Stănuţă Cezianu	Gheorghe Cârjeu	Marin Pârcălăbescu	Ioan Dimitriu	5
17 Judeţe	34	17	17	22	90
Total 100					
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
599
I.
LUCRĂRILE DIVANULUI AD-HOC AL MOLDOVEI.
Programa pentru deschiderea Adunării ad-hoc a Moldovei, Duminecă în 22 Septemvrie st. v. (4 Oct. st. n.) 1857.
«I. La şapte ore dimineaţa nouă detunări de artilerie vor vesti Capitalei ziua menită pentru deschiderea Adunării ad-hoc.
«II. La 10 ore se va celebră în vechea biserică a Sf. Neculai cel Mare un Te-Deum, serbat de înalt Prea Sfinţitul Mitropolit, şi la care va asistă Ex. Sa Prinţul Caimacam cu miniştrii, funcţionarii Statului şi înaltul Ştab. Vornicia de aprozi va face poftire d-lor deputaţi de a se adună la această serbare religioasă, "menită pentru a chemă binecuvântările Cerului asupra lucrărilor reprezentanţilor naţiei.
«III. Oastea de toate armele, în mare uniformă, va 0 înşirată de ambe părţile dela uşile bisericii până la scara cea mare conducătoare la sala şedinţelor Adunării.
«IV. După săvârşirea Te-Deumului, d-nii deputaţi, având în capul lor pe Prezidentul Prea Sfinţitul Mitropolit, în sunetul clopotelor se vor îndreptă pe jos spre sala şedinţelor. La ieşirea lor din biserică vor fi salutaţi de o bandă de muzică militară. Artileria va slobozi 101 tunuri şi, în trecerea Adunării până la Palat, oastea va prezentă armele. O altă bandă de muzică, pusă la scara cea mare, va salută Adunarea.
«V. Ajungând la Palat, d-nii deputaţi vor fi întâmpinaţi Ia scară de patru domneşti adjutanţi, cari vor precedă Adunarea până la sala şedinţelor.
«VI. Intrarea publicului în sala Adunării va fi liberă cu bilete, date mai înainte de Prezidentul ei şi de Vornicul de aprozi. Locuri deosebite vor fi rezervate pentru dd. reprezentanţi ai Puterilor, cari vor fi invitaţi la această solemnitate prin Secretariatul de Stat.
«VII. După ce domnii deputaţi se vor aşeză la locurile lor, Prea Sfinţitul Mitropolit, în însuşire de Prezident al Adunării ad-hoc, va ordonă cetirea ofisului de deschiderea Adunării, dat de Ex. Sa Prinţul Caimacam, după care se va procedă la cele mai departe ale sale lucrări.
«VIII. După aceasta Ex. Sa Prinţul Caimacam va trece en revue oasteji, ce va fi aşezată pe piaţa Palatului.
«IX. După săvârşirea ceremoniei, din ordinul Ex. Sale Prinţului Caimacam, se va da soldaţilor de linie, jandarmeriei şi pompierilor câte un douăzecer, iar subofiţerilor câte doi; la rangurile de jos, căzute sub vine uşoare disciplinare, li se va face iertarea osândei.
www.digibuc.ro
600
DIMITRIE A. STURDZA
«X. La arestele publice se vor face de către Municipalitate distribuţii de pâne şi de carne; la această ocazie Ex. Sa Prinţul Caimacam, prin Departamentul Dreptăţii, va iertă un număr de osândiţi dintre cei mai demni de o asemenea graţie.
«XI. Seara tot oraşul va fi iluminat; Depart. Lucrărilor publice şi Municipalitatea se vor îngriji de iluminarea zidirilor publice; la 8 ore seara un foc de artificii se va arde pe piaţa Palatului.
«XII. Departamentul din Lăuntru va da ordine tuturor administraţiilor ţinutale, ca prin toate oraşele să se serbeze ziua de 22 Septemvrie ca o serbare naţională. Dimineaţa se vor ţinea Te-Deum, la care funcţionarii Statului vor asistă în uniformă. Seara oraşele vor fi iluminate. Municipalităţile vor face distribuţii de pâne şi carne la săraci şi arestanţi.
«
In aceeaş zi de 4 Octomvrie s. n., înalt Prea Sfinţitul Mitropolit al Moldovei a deschis Adunarea prin următoarea cuvântare:
«Iubiţilor fraţi compatrioţi şi fii în Domnul Hristosr «Cinstiţilor deputaţi ai tuturor claselor Moldovei.
«In Psalmul 103 cetim :
«Innoi-se-vor ca ale vulturului tinereţele tale.
«Dumnezeu părintele a toată mângâierea a suflat în inimile prea puternicilor împăraţi ai Europei, ca la deschiderea Congresului de Paris prin plenipotenţii lor, să îngrijească şi de ţerile noastre. Art. 24 al Tratatului de Paris statorniceşte că un Divan ad-hoc, compus în mod de a constituâ reprezentaţia cea mai exactă a intereselor tuturor claselor societăţei, va fi convocat în Principat sub prezidenţa Mitropolitului ţerii. Şi după împărătescul Ferman al înaltei Porţi, primind acum ofisul Excelenţei Sale Prinţului Caimacam sub No. 108 spre deschiderea şedinţelor, iată că această mult dorită zi a sosit. Divanul îşi deschide şedinţele de astăzi, şi înainte.
«Deci, iubiţilor! dela toţi ni se cere acum de a aveâ cea mai mare luare aminte în vorbirile noastre, ca şi în lucrările noastre, şi oea mai adâncă cumpătare şi înţelepciune în rostirea dorinţelor noastre ; căci acestea, precum să ştie, vor fi temelia fericirii viitoare a ţerii întregi şi a fiecărui în parte.
«Acum a sosit timpul, ca fiecare să ne arătăm cu faptele, nu numai cu vorbele,— cât ne iubim naţia noastră cea cu un renume aşâ de antic şi aşa de frumos,— cât preţuim ţara ce ne-a dat toată fiinţa noastră,— şi cât ţinem la canoanele şi religia părinţilor noştri, şi la biserica, care cu luminile sale ne-a scos din întunerec şi din umbra neştiinţei, ne-a păstrat limba şi ne-a
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
601
f&cut o literatură a noastră proprie, şi care dela originea sa combate împreună cu fiii săi, cu naţia sa, asupra ori şi cărei împilări.
«Vă mai repetez, iubiţilor compatrioţi, că acum a sosit timpul de a dovedi lumii prin fapte nobilimea sângelui care crrculează în noi, de a ne recomandă Europei întregi, că merităm îngrijirea ei şi că suntem vrednici de garanţia ce ne-a dat.
«Să fim dară înţelepţi şi cumpătaţi întru toate, căci întru acestea stă toată mântuirea noastră! Nu vorbe multe şi mari, nu împărecheri şi părtiniri, ci cu un gând şi o inimă, pentru folosul tuturor fără osebire.
«Moldo-Românii de astăzi sunt toţi tot una, ei au o origine, un sânge, o patrie, o istorie, o credinţă, un Dumnezeu ! Să ne silim dară ca totdeauna să fim aşâ ca să fim vii şi ca să învieze întru noi iubita noastră patrie. Să ne. întrecem numai prin lucrarea virtuţilor. Numai virtuţile şi meritul să ne deosebească înaintea lui Dumnezeu şi înaintea scumpei noastre naţii.
«Deci credinţă, iubiţilor, către Dumnezeu, credinţă către patrie.şi către naţie. O reciprocă şi o reală dragoste să ne însufleţească pe toţi, pentru ca tinereţele iubitei noastre Moldo-Românie, după Proroc-Impăratul, să se înnooaşcă ca ale vulturului; iar Dumnezeul părinţilor să dea nouă una să gândim întru toate spre tot lucrul bun. Darul Domnului nostru Isus Hristos cu duhul vostru, fraţilor, Amin.»
*
In şedinţa a 11-a din 23 Septemvrie, Adunarea a păşit la alegerea a 2 comisii, compuse din 7 membri, pentru cercetarea titlurilor deputaţilor, şi anume:
<il. La comisia la sau ales cu majoritatea voturilor d-lor: Prea Cu-vioşia Sa Părintele Arhimandritul Melhisedec, Logofătul Gheorghieş Sturdza, Vornicii Dimitrie Rallet, Constantin Negre, Constantin Hurmuzachi, Spătarul Dimitrie Cracte şi locuitorul pontaş Ioan Roată, însărcinaţi cu cercetarea ţinuturilor Iaşi, Dorohoiu, Botoşani, Neamţu, Suceava Romanul şi Bacău;
«2. Iar la a 11-a comisie asemenea cu majoritatea voturilor d-lor: Sfinţia Sa Iconomul Dimitrie Matcaş, Vornicul Lascar Catargiu, Aga Costachi Roseti, Spătarul Dimitrie Cozadini, Spătarul Constantin Iacovachi, Slugerul Neculai Bosie şi locuitorul pontaş Ioan Levărdă, însărcinaţi cu cercetarea ţinuturilor Vasluiul, Bârladul, Fălciul, Tecuciul, Focşanii, Galaţii, Ism vilul şi Cahulul.»
*
In şedinţa a 111-a din 27 Septemvrie Comisiile de verificare au depus rapoartele lor, cari s’au aprobat de adunare, afară do două privitoare la Stareţul Mănăstirii Neamţu şi la Egumenul Mănăstirii Vorona.
www.digibuc.ro
602
DIMITRIB A. STURDZA
Păşindu-se la alegerea Comisiei însărcinate cu prelucrarea Regulamentului Adunării, s’au numit cu majoritatea voturilor 7 membri, şi anume d-lor Vornicii Constantin Negre, Mihail Kogălniceanu, Constantin Hurmuzachi, Dimitrie Rallet, Anastasie Panu, Doctorul Anastasie Fătul şi maiorul Vasile Mălinescu.
*
In şedinţa a V-a dtn 3 Octomvrie Vornicul Mihail Kogălniceanu a luat cuvântul pentru a arătă temeiurile, pe cari s’a sprijinit Comisia I-a, însărcinată cu verificarea mandatelor deputaţilor aleşi; dar a lăsat la hotărîrea Adunărei validarea Prea Cuvioşiilor lor Stareţul Sf. Mănăstiri Neamţul şi Egumenul Sf. Mănăstiri Vorona.
E de nevoie a explică în scurt situaţiunea, în care se aflau Stareţul Mânăstirei Neamţul şi Egumenul Mânăstirei Vorona in faţa a-dunărei.
In 24 Martie (5 Aprilie) 1857, Mitropolitul Moldovei a adresat Egumenilor Mănăstirilor închinate şi neînchinate o circulară (publicată în Gazeta de Moldavia, No. 24), în care expune că Fermanul de Convocare a Divanului ad-hoc conţine la art. 1 următoarele dis-poziţiuni în privinţa Clerului:—Mitropolitul şi Episcopii eparhioţi sunt membri de drept ai Adunării, ceilalţi membri din cler sunt aleşi, şi anume —Preoţii cari îndeplinesc sub orice titlu o funcţiune bisericească în reşedinţa fiecărei Episcopii se vor întruni spre a alege dintre dânşii un deputat pentru fiecare eparhie,— iar Egumenii mănăstirilor închinate şi Egumenii mănăstirilor neînchinate vor alege în deosebi doi deputaţi clerici şi pământeni, deci patru în totul. Mitropolitul, «pregătind listele pentru Egumenii sau cârmuitdrii mănăstirilor proprietare de averi închinate şi Egumenii mănăstirilor proprietare de averi neînchinate, cari urmează a alege în deosebi doi deputaţi clerici şi pământeni, adică patru în totul», convoacă în termin de 20 zile pe Egumenii acestor mănăstiri închinate şi neînchinate a se înfăţişă la Mitropolie spre a-i înscrie în lista definitivă.
Acea cerculară are ca anexă listele mănăstirilor închinate şi a mănăstirilor neînchinate:
Egumenii mănăstirilor proprietare de averi închinate sunt în număr de 29: şi anume 12 Egumeni ai mănăstirilor închinate la Ierusalim, 18 Egumeni ai mănăstirilor închinate la Muntele Atonului, 2 Egumeni ai Mănăstirilor închinate la Sinai, 1 Egumen al Mânăstirei închinate la Alexandria, şi 1 Egumen al Mânăstirei închinate la An-tiohia.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
603
Egumenii mănăstirilor proprietare de averi neinchinate sunt in număr de 12, şi anume:
4	Arhierei: Calinic Hariopoleos, Egumen Mânăstirei Slatina.
Filaret Stravopoleos, Egumen Mânăstirei Socola.
Iosif Evhanton, Egumen Mânăstirei Râşca.
Marchian Ieropoleos, Egumen Mânăstirei Coşula.
2	Arhimandriţi ai Mănăstirilor ce sunt Chinovii.
Arhimandritul Gherasim, stareţul Mânăstirei Neamţul şi Secul.
Arhimandritul Iosif, Egumenul Mânăstirei Vorona.
6 Arhimandriţi Egumeni:
Nicon, Egumen Mânăstirei Bisericani.
Varnava, Egumen Mânăstirei Pângăraţi.
Antonie, Egumen Mânăstirei Bogdana.
Veniamin, Egumen Mânăstirei Zagavia.
Teoctist, Egumen Mânăstirei Mogoşeşti.
Vitalie, Egumen Mânăstirei Gorovei.
Stareţul Mânăstirei Neamţul şi Secul şi Egumenul Mânăstirei Vorona, amândouă Chinovii, nu au fost următori circulării Mitropolitului, nici la înfăţişarea la Mitropolie spre a-i înscrie în lista definitivă, nici la alegerea la care au luat parte ceilalţi Egumeni ai mănăstirilor neînchinate; ci ei au fost numiţi deadreptul deputaţi de Ministerul de Interne.
Raportul Comisiunii de verificare, cetit de d-1 M. Kogălniceanu, are următoarea cuprindere:
«Pe lângă aceşti deputaţi ai clerului, s’amai înfăţoşat cu ofiţia Prea Sfinţitului Mitropolit din 16 Septemvrie sub No. 1.418 şi adresa Departamentului Cultului la această comisie că deputat şi Prea Cuvioşia Sa Arhimandritul Iosif, Egumen Sf. mânăstirei Vorona, insă fără a înfăţişă mandatul cuvenit, pe care nici îl poate avea, fiindcă nici Prea Cuvioşia Sa, nici Prea Cuvioşia Sa Stareţul de Neamţu nu s’au ales, ci amândoi s’au numit deadreptul deputaţi de către Departamentul din Lăuntru.
«împrejurarea aceasta nu lasă nici o îndoeală, cum că Prea Cuvioşia Lor, Egumen Sf. mănăstiri Vorona şi Stareţul Sf. mănăstiri Neamţu nu au dreptul de a intră ca deputaţi în Divanul ad-hoc, pentrucă:
«1. După Fermanul împărătesc pentru convocarea acelui Divan, numai Prea Sfinţiile lor Mitropolitul ţârei şi Episcopii eparhioţi sunt după drept (de jure) membri ai Divanului, iar toţi ceilalţi deputaţi trebue să fie aleşi ;
«2. Pentrucă după acelaş înalt Ferman, Egumenii mănăstirilor închinate,
www.digibuc.ro
604
D1MITRIE A. STURDZA
precum şi Egumenii mănăstirilor neînchinate, sunt chemaţi a alege numai câte doi deputaţi clirici şi indigeni, aşa dar peste tot patru;
«3. Pentrucă aceasta dispoziţie a Fermanului, încât priveşte mănăstirile pământeşti neînchinate, s’a şi pus în lucrare prin alegerea de doi deputaţi în persoanele Prea Sfinţiilor Sale Filarei Scriban, Fgumenul sfintei mânăstiri Socola, şi Calinic Miclescu, Egumenul sf. mănăstiri Slatina;
«4. Pentrucă prin recunoaşterea Prea Cuvioşiilor Lor Egumenului sfintei mânăstiri Vorona şi Stareţului sf. mânăstiri Neamţu de deputaţi, sar îmmulţi numai numărul reprezentanţilor mănăstirilor iieînchiuate din doi la patru, fără însă a se reprezenta prin aceasta şi mănăstirile închinate, cari, după cum se vede din răspunsul Egumenilor acestor mânăstiri către Prea Sfinţia Sa Părintele Mitropolitul din 28 Martie 1857, No. 231, au refuzat toată împărtăşirea la alegeri, şi prin urmare nici pot fi reprezentate prin deputaţi nealeşi de dânşii, deputaţi numiţi deadreptul de către Ministerul din Lăuntru dintre Egumenii mănăstirilor, cari, după cum se dovedeşte prin legiuirea obşteştii Adunări din anul 1885, sunt neînchinate.
«Dar luând în privire:
«1. Că numirea de deputaţi a Prea Cuvioşiei Lor Egumenul tnânăstirei Vorona şi Stareţul mânăstirei Neamţului este un fapt îndeplinit prin puterea şi dispoziţiile luate de Guvern, şi
«2. Spiritul de moderaţie de care este însufleţită Adunarea;
«Apoi Comisia lasă la înţeleaptă chibzuire a onoratei Adunări cea de pe urmă hotărîre, care, ori şi cum ar fi, după convingerea ce avem, va şti a păstra în deplină putere drepturile şi legiuirile ţărei, ameninţate prin interpretarea şi aplicarea arbitrară a împărătescului Ferman în chestia mănăstirilor.»
D-l Kogălniceanu a desvălit în urmă, că ar fi a răsturna Simţul limbei, al istoriei, a sute de legi votate de Adunările ţărei, al Fermahului, şi a jigni autonomia noastră, adoptând interpretarea Guvernului în privirea mănăstirilor închinate şi neînchinate. Pe temeiurile acesta propune următorul proiect de încheiere:
«In şedinţă publică a Adunării ad-hoc a Moldovei, cetindu-se raportul «Comisiei sale No. I. însărcinată cu verificarea titlurilor deputaţilor aleşi de «ţara de sus;
«Lând in privire factul recunoscut de Comisie, că după Fermanul aprobat «de reprezentanţii Puterilor garante Principatelor, membrii de drit ai Adunărei «ad-hoc nu sunt decât înalt Prea Sfinţitul Mitropolit şi Prea Sfinţiţii Episcopi «eparhioţi, şi că toţi ceilalţi membri trebue să fie deputaţi, adică aleşi de «către o clasă sau un corp electoral;
«Luând în privire că acestaş Ferman hotăreşte ca mănăstirile închinate şi
www.digibuc.ro
diVanOrile ad-hoc din iaşi şi bucureşti, iv.
605
«neînchinate să-şi aibă deputaţi aleşi, statornicind că Egumenii sau cârmui-«torii mănăstirilor proprietare de averi închinate şi Egumenii mănăstirilor «proprietare de averi neînchinate vor alege în deosebi doi deputaţi clirici şi «pământeni, adică patru în total;
«Luând în privire, că atât după simţul limbei, cât şi după sute de acturi «legislative ale vechilor noastre Adunări naţionale, nu mai puţin şi după le-«gea din 1835, atât în Moldova, cât şi în Ţara-Românească, acele mănăstiri «sunt şi se cunosc do închinate, cari de către ctitorii lor s’au pus sub pri-«vigherea scaunelor sau mănăstirilor din locurile de jos, Ridică Patriarhiile «de Constantinopole, Ierusalim, Alexandria şi Antiohia, ori comunităţilor reli-«gioase din munţii Atos şi Sinai, dela Drianon ş. c. 1,; şi dimpotrivă sunt şi «se cunosc de neînchinate toate acele mănăstiri, cari nu atârnă de nici o «altă mănăstire sau loc străin, având ori comunităţi libere, precum Neamţul, «Săcul, Vorona, ori fiind ocârmuite de^Egumeni numiţi de puterea biseri-«cească a ţerii, precum Slatina,. Râşca ş. c. 1.;
«Luând în privire neexacta interpretaţie dată cuvintelor de închinat şi «neînrhinat de către Departamentul din Lăuntru, care prin instrucţiile sale «vroeşte a cunoaşte de mănăstiri închinate pe acele cari dela 1835 se ocâr-«muesc în privirea materială de către Departamentul Averilor mănăstireşti, «iar ca mănăstiri neînchinate numai pe acele cari prin o excepţie a legei «şi-au păstrat libera ocârmuire a averilor lor;	,
«Luând în privire răspunsul ce Egumenii mănăstirilor închinate locurilor «de jos au făcut înalt Prea Sfinţitului Mitropolit, carele i-a invitat ca, potrivit «Fermanului, să procedeze la alegerea de doi deputaţi clirici şi pământeni;
«Luând în privire că interpretaţia dată de Departamentul din Lăuntru cu-«vintelor de închinate şi neînchinate, şi refuzul Egumenilor greci de a tri— «mite în sânul Adunării legiuiţi reprezentanţi, ar ţinti de a formă din mâ-«năstirile închinate un stat în stat, când aceste mănăstiri pururea şi sub toate «guvernele au fost atârnate de ocârmuirea ţărei, precum un şir de acte le-«gislative ale ţărei noastre dovedesc;
«Luând în privire că înalt Prea Sfinţitul Mitropolit, ca firescul şi legiuitul «apărător al drepturilor bisericei noastre, cu necontenire a stăruit pentru a se «aplică cuvintele de închinate şi neînchinate în adevăratul şi legiuitul lor «simţ, şi prin urmare pentru ca şi proprietăţile mănăstirilor pământeşti închi-«nate să fie reprezentate în Adunarea ad-hoc ;
«Luând în privire că Egumenii acestor mănăstiri în însuşire de ocârmui-«tori de averi pământeşti pururea, în vechile noastre Adunări naţionale, au «fost faţă şi au lucrat alăturea cu ocârmuitorii mănăstirilor neînchinate, pre-«cum o dovedesc sute de acturi legislative;
www.digibuc.ro
606
DIMITRIE A. 8TORDZA
«Pe temeiul simţului firesc şi legiuit al cuvintelor închinate şi neînchiuate;
«Pe temeiul actelor legislative votate de vechile noastre Adunări obşteşti, «în cari se văd Egumenii mănăstirilor închinate subscrişi alăturea cu Egu-«menii mănăstirilor neînchinate;
«Pe temeiul a însuş Fermanului slobozit pentru convocarea adunărilor ad-«hoc în Principate, în puterea Tractatului de Paris;
«Adunarea ad-hoo a Moldovei, datoare în această chestie, ca şi în toate, de «a păstră întreagă autonomia ab antiquo a Principatelor, încheie:
«1. jStareţii de Neamţ şi de Voronanupot fi primiţi în sânul Adunârei «ca membri de drit, pontrucâ membri de drit sunt numai Mitropolitul «ţării şi Episcopii eparhioţi.
«Prea Guvioşiile Lor asemenea nu pot fi primiţi ca deputaţi aleşi, nea-«vând mandate dela vreun corp electoral al clerului; pentrucă deputaţi cu «mandate din partea Egumenilor mănăstirilor neînchinate sau înfăţoşat şi s’au «recunoscut Egumenii de Slatina şi de Socola; iar Egumenii mănăstirilor în-«chinate s’au refuzat de a se întruni după convocarea Prea Sfinţitului Mitro-«polit, de a-şi alege reprezentanţi şi prin urmare de a slobozi mandate;
«2. Locurile destinate prin Ferman la doi deputaţi clirici şi pământeni «aleşi de mânâstirile închinate în sânul Adunării Ad-hoc, le rămân rezervate ori când Cuvioşia Lor vor voi a se înfăţoşă spre a le ocupă;
«3. Adunarea votează mulţumiri venerabilului ei Prezident, înalt Prea «Sfinţitului Mitropolit, pentru stăruinţele sale de a păstră în această chestie «întregi driturile bisericei şi ale autonomiei noastre.»
Acest proiect de încheiere, subscris de d-lui Mihail Kogălniceanu şi sprijinit de d-lor Lascar Catargiu, Sandu Miclescu, Sebastian Cananău, Constantin lacovachi, lancu I. Cantacuzin, Alecu Jiean, se primeşte în întregul său de întreaga Adunare, şi se hotăreşte neprimirea Prea Cuvioşiilor Lor Stareţului de Neamţ şi Egumenului de Vorona ca membri de drit ai ei.
Astfel s’a luat în unanimitate de Adunarea ad-hoc din Moldova o hotărîre importantă, nu numai de observare coştiincioasă a legilor, ci şi tot odată de a nu jigni întru nimic un drept politic şi naţional.
In şedinţa a V-a s’a mai votat în unanimitate Regulamentul Adu-nărei ad-hoc a Moldovei.
Acest Regulament conţine dispoziţiuni foarte remarcabile din punctul de vedere general al organismului reprezentaţiunilor naţionale. Dis-poziţiunile acestea ar avea locul lor mai mult în Constituţiunea ţărei; în tot cazul ele ar putea fi şi astăzi puse în aplicaţie ca norme de observat, pentru a ţinea neatinse datoriile unui reprezentant al naţiunii.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOG DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
607
Iată textul acelor dispoziţiuni:
§ 1, Divanul sau Adunarea ad-hoc a Moldovei, instituită prin Tractatul de Paris pentru a rosti dorinţele ţerii, reprezentează însăş ţara Moldovei.
§ 2. Deputaţii, în sânul Adunării generale, reprezentează ţara, iar nu numai ţinutul sau clasa care i-a numit.
§ 3. Nici un deputat, în tot timpul sesiei Adunărei, nu poate primi vreo funcţie sau vreun rang, fără ca însuş prin aceasta să se socoată demisionat.
§ 50. La rostirea dorinţelor ţârei în Adunarea generală, sau a unei clase în deosebi în Comitete, votul se face pururea public şi deschis, adică prin apel nominal. Fiecare deputat, chemat pe nume, răspunde cu glas mare, că votează pentru sau contra, şi apropiindu-se de biurou îşi adevereşte votul cu subscriere în anume listă, sub privigherea Prezidentului sau a Viceprezidentului. Această listă se ceteşte cu glas mare, şi sub-scriindu-se de biurou, sc cuprinde în Procesul Verbal al şedinţei.
§ 79. Rezultatul deliberaţiilor Adunărei se proclamă de către Preşedinte prin următoarele cuvinte:— Adunarea încuviinţează, sau Adunarea nu încuviinţează.
Astfel de bărbaţi, deplin convinşi de datoriile cetăţeneşti, nu-aveau teamă de nimic. Aceştia au format o generaţiune de cetăţeni, cari au ridicat sus moralitatea patriei lor.
*
In şedinţa a Vl-a din 4 Octomvrie Adunarea a păşit la constituirea biuroului definitiv, care a produs următorul rezultat:
1.	Votarea cu bilete pentru alegerea de Viceprezident al Adunărei, dând numai majoritatea relativă d-lor Vornicilor Constantin Negre cu 39 voturi şi Constantin Hurmuzachi cu 31 voturi, sa procedat la balotaţie între d-lor şi d-lui Vornicul Constantin Negre a ieşit cu 51 bile albe, drept care s'a şi proclamat de Viceprezident al Adunărei ad-hoc.
2.	Alegerea a 5 secretari a dat majoritatea absolută d-lor Vornicilor Anastasie Panu cu 78, Constantin Hurmuzachi cu 76, Constantin Rolla cu 68 şi Dimitrie Rallet cu 49 voturi, iar pentru al cincilea, fiind numai majoritatea relativă între d-lor Vornicul Petre Mavrogheni şi Spătarul Constantin Iacovachi, a ieşit d-lui Petre Mavrogheni, cu 59 bile albe.
3.	La alegerea de 3 secretari supleanţi au avut majoritatea absolută de 52 voturi d-lui Postelnicul Alecu Teriachiu, iar majoritatea relativă d-lor Aga Iancu Docan cu 32 şi Costachi Morţun cu 16 voturi şi balotându-se între d-lor, 42 bile albe au ieşit pentru d-lui Costachi Morţun, carele a rămas al doilea secretar supleant.
www.digibuc.ro
608
DtMITRlE A. STtfRDZA
4.	Alegerea de 3 chestori a dat majoritate absolută d-lor Spătarul Di-mitrie Cozadin cu 80 voturi şi Vornicul Lascar Catargiu cu 41 voturi; iar pentru al treilea urmă a se face balotaţie între d-lui Medelnicerul Vasilie Neculau şi Comisul Petru Brăescu, cărora scrutinul Ie dăduse numai o majoritate relativă; Adunarea a primit renunţarea ce a făcut d-lui Brăescu în favoarea d-lui Neculau şi a rămas al treilea chestor d-lui Medelnicerul Vasile Necolau.
In urmă înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul a păşit, conform cu § 22 din Regulamentul Adunării, la împărţirea secretarilor ei între cele 5 comitete; şi sorţii au orânduit pe d-lui Vornicul A. Panu la comitetul clerului, pe d-lui Vornicul D. Rallet Ia comitetul proprietarilor mari, pe d-lui Vornicul C. Hurmuzachi la comitetul proprietarilor mici, pe d-lui Vornicul C. Rolla la comitetul sătenilor şi pe d-lui Vornicul P. Mavroghenii la comitetul orăşenilor.
*
In şedinţa a Vll-a din 7 Octomvrie d-lui Vornicul Constantin Hurmuzachi a cetit Adunărei următorul proiect dc încheiere, subscris şi de d-lor Coostantin Negre, Mihail Kogălniceanu, Constantin Rolla, Dimitrie Rallet şi Mihail Jora:
«Astăzi, Luni, în şapte Octomvrie, una mie opt sute cincizeci şi şapte, Adunarea ad-hoc a Moldovei, institută prin Tractatul de Paris, pentru a rosti dorinţele ţărei asupra viitoarei organizaţii a Principatelor române;
«Cunoscând că înainte de a rosti aceste dorinţe, ea are mai întâiu o sfântă datorie de împlinit;
«Recunoscătoare pentru dreptatea şi generozitatea Puternicilor Suverani cari, subscriind Tractatul de Paris, n’au trecut cu vederea şi suferinţele şi drepturile seculare a cinci milioane de Români şi de creştini; ci dimprotivă, adevăraţi reprezentanţi ai divinei dreptăţi pe pământ, ne-au recunoscut şi ne-au consfinţit dreptul de a ne rosti liber dorinţele pentru viitoarea organizaţie a patriei noastre.
«Unindu-se prin simţirile inimei cu unanimitatea poporului Moldovei;
«Adunarea generală cheamă binecuvântările Cerului asupra străluciţilor Monarhi, făcători de bine ai neamului nostru.
«Dumnezeu Atot puternicul să-i păstreze plini de ani, de sănătate, de glorie şi de mulţumire sufletească pentru fericirea supuşilor lor!
«Dumnezeul părinţilor noştri să întărească şi să ţie staturile şi populii lor în capul naţiilor celor mari, pentru ca aşâ să fie sprijinul civilizaţiei, apărătorii dreptăţei şi păstrătorii păcii lumei!
«Acest act, mic semn al recunoştinţei eterne a Românilor Moldovei, Pre-
www.digibuc.ro
DIVaNURILE AD-kOC DI» IAŞt ŞI BUCUREŞTI, iV.
60di
zidentul Adunării îl va împărtăşi Iixcelenţiilor Sale membrilor Comisiei Internaţionale din Bucureşti, cu rugăminte de a-1 aduce la cunoştinţa generoşilor Suverani, cari prin subscrierea Tractatului de Paris au pus sub puternica lor garanţie viitorul Principatelor Române.»
Adunarea întreagă a primit în unanimitate propunerea Actului (de Recunoştinţă cu cele mai vii şi de trei ori repeţite aclamaţii: «Să Trăească Puterile Garante !»
D-lui Vornicul Mihail Kogălniceanu roagă pe Prezidentul Adunării să i se încuviinţeze cetirea unei propuneri subscrise de d-lor
dd.	Gheorghie Sturdza, Uimitrie Rallet, Petru Mavrogheni, Constantin Hurmuzachi, Anastasie Panu, Vasile Mălinescu, Constantin Rol la, Dimitrie Cozadini, Vasile Sturdza, Dimitrie Crac te, Episcopul Ghenadie Şendrea Tripoleos> Arhimandritul Neofit Scriban, Arhimandritul Melhisedec, Iconomul Dimitrie Matcaş, Manolachi Costachi-Epureanu, Grigorie A. Vârnav, Alecu Botez-Forăscu şi Simion Stanciu.
Prezidentul dă învoirea, şi d-lui Mihail Kogălniceanu ceteşte propunerea următoare:
«Astăzi, Luni, in 7 Octomvrie anul 1857, în a şeptea şedinţă publică, Aduce narea ad-hoc a Moldovei, instituată prin Tractatul de Paris pentru a rosti «(dorinţele ţărei asupra viitoarei organizaţii a Principatelor Române ;
«Simţind că cea întâie dorinţă a fiecărui popol este dorinţa de a fi;
«Luând în privire că un popol pentru a fi trebue să-şi asigure fiinţa sa «în 'marea familie a naţiilor ;•
«Că acesta a fost ţelul tuturor stăruinţelor, luptelor şi suferinţelor nea-«mului nostru într’un timp de mai mult de cinci secole;
«Că fiinţa politică şi naţională, că dritul de staturi suverane, Principatele «pururea şi le-au asigurat prin tractatele ce vechii noştri Domni au încheiat «cu regii Poloniei, Ungariei şi alţi domnitori, şi în care suveranitatea «Principatelor este scrisă cu litere mari;
«Că numai pentru a păstră această suveranitate şi a găsi o puternică ga-«ranţie în contra a orice eventualităţi, strămoşii noştri au încheiat cu glo-nvioşiv Padişdhi otomani Tractatele sau Capitulaţiile din anii 1393,1460, «1511 şi 1634;
1	«Luând în privire că aceste tractate, după dritul. gintelor, n’au şters Prin-«cipatele din rândul statelor suverane, pentrucă ele şi-au rezerVat toate drep-«turile suveranităţii, şi în special dreptul de guvernământ neatârnat, dreptul «de legislaţie, adică o întreagă şi deplină autonomie, şi că, prin urmare, nu «sa supus nici unei puteri legislative străine;
«Că chiar după încheierea capitulaţiilor cu înalta Poartă, Principatele au>
Analele A. R.— Tom. XXXIII. Memoriile Seaţ. Istorice.	5 9
www.digibuc.ro
fcltotTbîE a. STtfRbZA
616
«urmat a fi privite de către Futerile Europeane ca Staturi suverane, precum «de dovadă stau mai multe tractate încheiate cu Domnii Moldaviei şi ai Va-«lahiei şi în urma Capitulaţiilor;
«Luând în privire că aceste Gapitulaţii, paladiul naţionalităţii române, nu «s’au desfiinţat prin deosebite tractate şi stipulaţii ale Marilor Puteri şi «anume:
«1. Prin Tractatul de Adrianopole articolul V;
«2. La Conferinţele de Viena, prin plenipotenţii Franciei şi ai Angliei, «cari chiar în seanţa întâie, ţinută în 15 Martie 1855, au declarat că—«scopul «guvernelor nu eră de a aduce vătămare Principatelor, ci dimprotivă de a «îmbunătăţi soarta lor, combinând nouăle întocmiri ce sunt a se face pentru «ele într’un chip de a da o deplină şi întreagă îndestulare drepturilor înaltei «Porţi, drepturilor Principatelor şi intereselor generale ale Europei» —;
«3. La aceleaşi conferinţe, prin protocolul al treilea din 19 Martie 1855, în care, după proiectul Baronului de Prokesch, Capitulaţiile s’au recunoscut ca baza drepturilor Principatelor (articolul I);
«4. Prin cerculara Excelenţei Sale Ministrului Trebilor din afară al Ma-«iestăţii Sale Imperiale împăratului Napoleon III., cu data din 23 Maiu 1855, «statornicind că: «relaţiile dintre înalta Poartă şi Principatele sunt rezultatul «unei alcătuiri liber încheiate, cu sute de ani mai înainte, între înalta Poartă «şi Ţările dela Dunăre»;
«5. De către însăş Poarta Otomană, prin mai multe Haturi ale glorioşilor Padişahi, şi în capul cărora se întrebuinţau următoarele cuvinte:
«In tot chipul, cu toată libertatea obiceiurilor lor să fie aceste ţări, şi să «se stăpânească numai singure de sine, deosebite şi despărţite de stăpânirea «împărăţiei Otomane»;
«6. Tot de către Poartă, prin protocolul Conferinţelor din Constantinopole, «cu data de 11 Fevruarie 1856, şi în care se declară: «că întăreşte din nou «privilegiile şi imunităţile de cari zisele Principate s’au bucurat dela Ca-«pitulaţiile ce li s’au dat de către Sultanii Baiazid I şi Mahomed II»;
«Luând în privire că aceste Capitulaţii recunosc şi întăresc Pricipatelor «nu numai privilegii şi imunităţi, ci toate drepturile suveranităţii, şi între «altele o ocârmuire neatârnată şi naţională, o deplină libertate de legislaţie, «precum mai cu deosebire o dovedesc articolul I al Capitulaţiei încheiată «la 1511 între Sultanul Baiazed I şi Domnul Bogdan, şi înnoită în secolul «al XVIII-lea între Sultanul Murat şi Domnul Vasile Lupu, şi care zice «anume: «Poarta cunoaşte Moldova de pământ «slobod şi nesupus», şi Ar-«ticolul al IV-lea al aceleiaş Capitulaţii, care rosteşte că: «Moldova va fi «stăpânită şi ocârmuită după legile şi aşezămintele sale, fără să se amestece «Poarta cât de puţin».
www.digibuc.ro
blVANttalEE Ab-MoC DIN ÎAŞI şt ntodtJRfişTt, IV,
6li
«Luând în privire că Tractatul de Paris nu numai că n’a rostit nimic în «contra vechilor noastre Capitulaţii, ci dimprotivă a recunoscut şi a întărit «Principatelor o administraţie neatârnată şi naţională, libertate de legislaţie, «o putere naţională înarmată şi un sistem defensiv spre păzirea hotarelor şi «respingerea a orice năvăliri străine, şi în sfârşit o viitoare organizaţie con-«formă cu drepturile şi cu dorinţele naţiei, puindu-se Principatele sub Ga-«ranţia Colectivă a Puterilor subscriitoard Tractatului de Paris;
«Luând în privire că atât în puterea vechilor Capitulaţii, cât şi după «stipulaţiile Tractatului de Paris, întinderea viitoarei organizaţii, cerută de «trebuinţele noastre naţionale, materiale şi morale, nu poate aveâ altă măr-«ginire decât nejignirea drepturilor înaltei Porţi, anume precizate în acele «Capitulaţii şi pe cari Românii le-au respectat şi le vor respectă în toată «întregimea lor;
«Luând în privire că, pentru a pune un capăt suferinţelor, abuzurilor şi «discordiilor din lăuntru, cari au paralizat toată desvoltarea în ţară; şi «pentru a precurmă înrâuririle din afară, cari au jignit autonomia Princi-«patelor, şi a introduce un regim de stabilitate, de bună rândueală, de pace «şi de prosperitate în Principatele Române, este neapărat a da o deplină «şi întreagă îndestulare trebuinţelor şi dorinţelor naţiei;
«Luând în privire că dorinţa cea mai mare, cea mai generală, acea hrănită «de toate generaţiile trecute, aceea care este sufletul generaţiei actuale, aceea «care, împlinită, va face fericirea generaţiilor viitoare, este Unirea Principalelor într’un singur stat, o unire care este firească, legiuită şi neapărată, «pentrucă în Moldova şi în Yalahia suntem acelaş popul, omogen, identic «ca nici un altul, pentrucă avem acelaş început, acelaş nume, aceeaş limbă, «aceeaş religie, aceeaş istorie, aceeaş civilizaţie, aceleaşi instituţii, aceleaşi «legi şi obiceiuri, aceleaşi temeri şi aceleaşi speranţe, aceleaşi trebuinţe de «îndestulat, aceleaşi hotare de păzit, aceleaşi dureri în trecut, acelaş viitor de «asigurat şi, în sfârşit, aceeaş misie de împlinit;
«Luând în privire că această Unire o dorim, nu pentru ca să lovim drepturile şi să ameninţăm pacea altora, ci pentru ca să asigurăm drepturile şi «pacea noastră, şi că din potrivă această Unire — la care au contribuit toate «generaţiile trecute, lucrând de. a ne da aceleaşi instituţii şi legi — împlinind «o vie dorinţă a naţiei noastre, şi fâcându-se pentru noi un izvor de bună «rândueala, de iconomie, de legalitate de dignitate şi de regeneraţie gene-«rală — prin însăş aceasta ar da înaltei Porţi şi staturilor vecine o înche-«zăşluire de pace şi de stabilitate la hotarele lor;
' «Luând în privire că Unirea Principatelor este înscrisă în chiar instituţiile «actuale, recunoscute de înalta Poartă, şi anume prin articolul 425, Gap. IX «din Regulamentul Organic, care rosteşte textual că—«începutul, religia, obi-
www.digibuc.ro
612
ÎHMlTRlfc A. STtfRDZA
«ceiurile şi asemănarea limbii locuitorilor acestor două Principate, precum «şi trebuinţele ambelor părţi cuprind dela însăş descălecarea lor elementele «nedespărţitei uniri, care s’a împiedicat şi s’a întârziat numai de întâm-«plătoarele împrejurări. Mântuitoarele folosuri ale rodului ce sar naşte din «întrunirea acestor două popoare sunt netăgăduite» —;
«Luând în privire că, după protocolul VI al Congresului de Paris, conr «sultarea dorinţelor ţerii a fost motivată mai cu deosebire de propunerea «făcută de contele Walewski, atingătoare de Unirea Principatelor;
«Luând însă în privire că pentru ca Unirea Principatelor să producă tot «binele ce se aşteaptă şi în lăuntru şi în afară, este trebuinţă de a se instituâ «un guvern tare, stabil, respectat în lăuntru de toţi, şi sprijinit în afară de «marea familie a Caselor domnitoare; că un asemenea guvern nu ni-1 poate «da regimul viţios al Domnilor electivi şi schimbători, cari, istoria este mar-«tură, n’au produs decât anarhie prin rivalităţile şi ambiţiile deşilor şi mul-«ţilor aspiranţi, slăbiciune şi corupţie prin abuzurile şi nepotismul lor, şi mai «ales năvăliri şi resbele prin despărţirea ţărilor şi prin supunerea Domniilor «la toate înrâuririle străine;
«Luând în privire că Principatele sunt însetate de legalitate, de stabilitate «şi de dignitate naţională, voind a trăi cu însăş vieaţa lor, şi că aceste nu se «pot dobândi decât reîntorcându-se la vechiul princip al eredităţii tronului, «care în întâile timpuri ale fundaţiei Principatelor, şi chiar în urma Capi-«tulaţiilor, au existat în familiile lui Radu Negru şi a lui Bogdan Dragoş, şi «puindu-se în capul Principatelor-Unite un prinţ străin, ales dintre dinastiile «domnitoare ale Europei, afară de acele ale staturilor vecine, spre a motivă «străine înrâuriri;
«Luând în privire că, spre a dobândi un asemenea princip, menit a «pune un capăt relelor trecutului şi a pregăti patriei o eră nouă, Românii «renunţă la dreptul ce au prin Capitulaţii de a-şi alege singuri pe şeful Sta-«tului, încredinţând numirea prinţului străin însuş glorioşilor monarhi, cari «au luat în mânile lor soarta Principatelor;
«Luând în privire că, spre a întemeiâ cea mai grabnică şi mai intimă «legătură între noua Dinastie şi naţia română, este trebuinţă ca moştenitorii « Domnitorului să fie crescuţi in dogmele sfintei noastre biserici a Răsăritului;
«Luând în privire că, pentru ca prinţul străin să poată împlini tot ce ar «aşteptă dela dânsul şi ţară şi Europa* este trrebuinţă ca el să fie încun-«jurat de toate garanţiile de pace şi de putere, şi să fie asigurat în contra «pericolelor din afară şi în contra turburărilor din lăuntru ;
«Că pericolele din afară se pot înlătură numai prin neutralitatea pămân-«tului Principatelor, neutralitate recunoscută în princip prin Art. 26 şi 27 ale «Tractatului de Paris;
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI. BUCUREŞTI, IY.
613
«Că, turburările din lăuntru se pot depărtâ numai întrucât Domnitorul va «căută puterea sa în însăş ţara, şi va cârmui după legi făcute de către «însăşi ţeara;
«Luând- în privire că după vechiul obiceiu, pururea şi sub toate guvernele, «puterea legiuitoare în Principate a fost încredinţată unei Adunări obşteşti, «care, mai mult sau mai puţin a reprezentat ţara;
«Că această Adunare; pentru ca să fie bine primită, pentru ca legile votate «de ea să aibă toată puterea morală, ea trebue să fie astfel compusă, încât «să cuprindă în sânul ei toate marile interese ale naţiei;
«Luând în privire, în sfârşit, că drepturile Principatelor anume cuprinse «în Capitulaţi], şi Unirea ţerilor sub un prinţ străin şi ereditar, asigurat prin «neutralitatea pământului românesc, şi sprijinit prin o putere legislativă, care «să cuprindă toate elementele vitale ale societăţii, atunci vor fi stabile, atunci «vor contribui cu toată eficacitatea la desvoltarea naţională, morală şi ma-«terială a patriei noastre, când ele se vor pune sub garanţia atotputernică «şi salutară a Marilor Puteri ale Europei;
«Adunarea ad-hoc a Moldovei, păşind pe calea ce i s’a prescris de către «Tractatul de Paris, adecă începând a rosti dorinţele ţărei,-—în faţa lui Dum-«nezeu şi a oamenilor, în toată curăţenia cugetului, neavând în privire de* «cât drepturile şi folosul naţiei române, declară că cele întăi, cele mai mari, «mai generale şi mai naţionale dorinţe ale ţărei sunt:
«1. Respectarea drepturilor Principatelor şi în deosebi a Autonomiei lor, în cuprinderea vechilor lor Capitulaţii încheiate cu înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 şi 1634.
«2. Unirea Principatelor într’un singur stat sub numele de România.
«3. Prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr'o dinastie domnitoare de ale Europei, şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţărei.
«4. Neutralitatea pământului Principatelor.
«5. Puterea legiuitoare încredinţată unei Obşteşti Adunări, în care să fie reprezentate toate interesele naţiei.
«Toate acestea sub garanţia colectivă a Puterilor cari au subscris Tractatul de Paris.»
După cetirea acestei propuneri şi depunerea ei pe biuroul prezidentului, d-lui Constantin Hurmusachi se sue pe tribună şi o spri-jineşte:
«In sfârşit, după atâtea lupte şi suferinţe, după atâtea temeri şi speranţe, am ajuns în faţa momentului rostirei dorinţelor ţărei.	i
. «Momentul este mare, este critic; căci deja el atârnă soarta şi viitorul Principatelor, înaintirea sau înapoirea lor în privinţa politică, morală şi ma-
www.digibuc.ro
614
DIMITRIE A. STURDZA
terială, fericirea sau nefericirea lor, înălţarea sau decăderea neamului românesc, vieaţa sau moartea lui, stima sau dispreţul lumei, binecuvântarea sau blestemul seminţiilor viitoare.
«Intr acest moment, atât de mare, unic în cartea vieţii neamurilor — tot Românul binecugetător se întreabă; ce trebue să dorim?
«Răspunsul atârnă dela patriotismul nostru, iar măsura dorinţelor noastre trebue să o căutăm în cercul drepturilor noastre şi în respectul cuvenit legăturilor seculare ce există între Principatele Române şi Imperiul Otoman.
«Ca să ştim ce se cuvine să cerem, trebue mai întâiu să ştim ce avem şi ce nu avem, pentrucă numai acele dorinţe, ce nu trec peste domeniul drepturilor noastre, pot aşteptă împlinire. — Măsura dorinţelor ce suntem chemaţi a rosti trebue să o căutăm şi în cunoştinţa trecutului nostru, în cunoştinţa suferinţelor, nevoilor şi trebuinţelor noastre; căci numai dela deplina cunoştinţă a relelor de cari voim să'scăpăm, atârnă aflarea mijloacelor de vindecare.—Să cercetăm dară înainte de toate drepturile noastre.
«Avem drepturi mari şi frumoase ! Drepturile acestea, fiinţa politică şi naţională a Principatelor Moldovei şi Valahiei se întemeiază pe tractate încheiate între ele şi înalta Poartă Otomană. Tractatele acestea se numesc Ca-pitulaţii, căci aşâ se numesc toate tratatele încheiate până în secolul trecut între Imperiul Otoman şi Puterile creştine ale Europei.
«Tractatele noastre nu numai nu s’au desfiinţat vreodată, ci încă din timp în timp s’au recunoscut şi s’au întărit cu solemnitate de către înalta Poartă, după cum dovedesc acturile publice, enumerate în propunerea ce am onoare de a sprijini. Ca să cunoaştem mărimea şi întinderea drepturilor noastre, trebue să nu scăpăm din vedere, când şi sub ce încunjurări s’au încheiat Capitulaţiile noastre.
«Istoria ne spune că Bogdan, suveranul Moldovei, fiiul lui Ştefan cel Mare, a încheiat cea întâia Capitulaţie cu Sultanul Baiazed II, în anul 1511.
«După unanima mărturie a tuturor istoricilor, Moldova se bucură atuncea de cea mai mare pace şi linişte şi de o putere foarte înseninătoare, întărită prin alianţa ofensivă şi defensivă ce, cu un an mai înainte, Bogdan încheiase cu Polonia şi Ungaria; iar Sultanul Baiazid II, obosit de bătrâneţe, pe atunci erâ ocupat cu combaterea răsboiului civil ce se iscase între unii din fiii săi şi cu combaterea răsculării unuia din ei în contra lui.
«Aceasta nu lasă nici umbră de îndoeală, că un tractat, încheiat de bună voie, sub încungiurări atât de favorabile pentru Moldova, a trebuit să cuprindă şi cele mai favorabile condiţii pentru ea.
«Intr adevăr! Gapitulaţia aceasta, înnoită şi întărită de mai multe ori, şi anume în Domnia lui Vasile Lupu Voivod, precum şi capitulaţiile Valahiei, au asigurat Principatelor Române toate drepturile Gări, după principiile
www.digibuc.ro
DIVAN URILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
G15
dreptului public al Europei, recunoscut de toate naţiile civilizate, constituesc deplina suveranitate a staturilor. Dovadă chiar întâiul articol al Capitulaţiei din 1511, carele zice: «Poarta cunoaşte pe Moldova de pământ slobod şi «nesupusa Dovadă Art. 4 al aceleiaş capitulaţii, carele a stipulat foarte lămurit că «Moldova va fi stăpânită şi ocârmuitâ după legile şi aşesămin-«tele sale, fără să se amestece Poarta cât de puţin.» Dovadă Regulamentul Organic, Art. 61, Cap. I, Art. 299, Cap. VIII şi Art. 432, Cap. IX, cari anume au recunoscut şi au consfinţit suveranitate Principatelor.
«Suveranitatea este internă şi externă.
«Cum că Principatele Române au exercitat totdeauna, chiar şi în cele mai nefericite zile ale istoriei lor şi până astăzi, deplina suveranitate din lăuntru, dovedesc toate legiuirile şi aşezămintele lor, din cari cele mai multe şi astăzi încă au putere legală, fără să se fi supus vreodată încuviinţării sau confirmării înaltei Porţi. Din nenumărabilul număr al actelor,' cari dovedesc deplina suveranitate din lăuntru, voiu cită numai legiuirea pentru desrobirea vecinilor, votată de o adunare mare în sf. mănăstire a Trei-Ierarhilor, în 6 Aprilie 1749.
«Cum că Principatele Române au exercitat şi deplina suveranitate din afară, în curgere de mai multe sute de ani, după încheiarea Capitulaţiilor cu înalta Poartă, mărturisesc o mulţime de răsboaie ce au avut Principatele atât între sine, cât şi cu staturile vecine ; mărturisesc o mulţime de tractate de alianţă, de pace, de comerţ ş. a., ce ele au încheiat atât între sine, cât şi cu alte staturi suverane (Polonia, Ungaria, Transilvania, Anglia şi Rusia).—Spre mai mare dovadă voiu cită aici numai Tractatul de comerţ încheiat între Domnul Petru Şchiopul, suveranul Moldovei, şi Elisabeta, Regina Angliei, în anul 1588, aşa dar şaptezeci şi şapte de ani după încheierea Capitulaţiei lui Bogdan cn Baiazed II. Cum că capitulaţiile Principatelor Române nu numai n'au oprit, ci nici au mărginit suveranitatea lor din afară, dovedesc şi nenumărabilele solii ce suveranii "Moldovei şi ai Valahiei au trimis altor staturi suverane, sau au primit dela ele în curgere de mai multe sute de ani după încheierea Capitulaţiilor cu înalta Poartă. Pravila lui Vasile Vodă, publicată în anul 1646, cuprinde chiar un capitol special despre pedepsele crimelor în contra solilor ce veniau la Domnie sau se trimiteau din partea ei. Şi astăzi încă Principatele Române exercitează unele din drepturile cuvenite suveranităţii externe, precum de exemplu dreptul de a trimite şi de a întreţineâ la Poarta Otomană soli (Capuchehaiale), drept ce datează încă din anul 1511, fiind stipulat prin Art. al şaptelea al Capitulaţiei lui Bogdan şi anume întărit prin Tractatul dela Cuciuc-Cainargi, care recunoaşte pe Domnii Principatelor Române de suverani, iar pe reprezentanţii lor la Poartă de oameni puşi sub scutul dritului ginţilor.
www.digibuc.ro
616
DIMITRIE A. STURDZA
«Am avut dar cuvânt a zice, câ avem mari şi frumoase drepturi; căci pe când cele mai multe din staturile suverane nu aveau încă nici o relaţie cu înalta Poartă, Moldova avea la ea soli şi rezidenţă de soli (Bogdan-Serai) şi o biserică pentru solii ei.
«Şi astăzi încă Principatele au dreptul de a încheiâ convenţii, din cari aici voiu cită numai convenţia între Moldova şi Valahia pentru unirea vămilor.
«Aceste fapte istorice sunt cele mai necontestabile dovezi şi lămuriri ale drepturilor noastre. Atâta spre răspuns acelora, cari se înceară a aduce în îndoeală sau existenţa sau cuprinderea şi întinderea Capitulaţiilor noastre.
«Mai sunt unii cari, voind a ne micşoră drepturile, ne întâmpină că la clasificarea staturilor, publiciştii au pus Principatele Române în clasa staturilor semi-suverane. Acestora le răspundem, că publiciştii, chiar şi cei mai învăţaţi, n’au avut cea mai mică cunoştinţă despre Capitulaţiile noastre, cari abiâ în secolul nostru s’au publicat, şi că ei şi-au întemeiat opinia ldr numai pe cunoştinţa tractatelor ruso-turceşti, cari, după prînoipiul recunoscut şi de dreptul ginţilor, ca nişte alcătuiri între doi, nu pot folosi nici păgubi pe un al treilea.
«Acestea sunt drepturile Principatelor Române, pe cari Tractatul de Paris din 30 Martie 1856 le-a pus sub generosul scut al Puterilor cari au subscris acel act mare. Acestea sunt drepturile Principatelor, pe cari înalta Poartă le-a recunoscut şi le-a întărit cu solemnitate în faţa lumii prin Art. 23 al citatului tractat, prin care ea s’a îndatorit anume a conservă Principatelor între altele un guvern neatârnat şi naţional, precum şi deplina libertate de legislaţie (Autonomia) ş. c. 1.
«Principatele Române fiind staturi suverane, dela sine se înţelege că ele au necontestabilul drept de a-şi legiui reorganizarea lor, de a-şi consolida şi a-şi întări existenţa lor naţională, morală, politică şi materială, încât aceasta nu jigneşte drepturile 'cuvenite înaltei Porţi după Capitulaţii, drepturi pe cari Româhii totdeauna le-au respectat şt voesc a le respectă. întinderea reorganizării noastre nu are dar altă mărginire decât respectarea legăturilor noastre cu Imperiul Otoman. Este un princip, recunoscut şi de dritul public, că acel ce face întrebuinţare de un drept al său, nu vatămă pe nimenea.
«Mai sus am arătat, că Principatele Române, ca staturi suverane, au avut şi au dreptul de a încheiâ tractate, atât cu alte staturi, cât şi între sine. Dela sine dar urmează că ele au şi dreptul de a încheiâ între sine tractat pentru Unirea lor înlr’un singur stat şi sub uh singur guvern.
«Cerem Unirea Principatelor. Cererea'noastră este dreaptă) pentrucă noi voim Unirea cu respectarea drepturilor înaltei Porţi. Noi cerem Unirea Principatelor pentrucă ea este un mijloc de întărire naţională, politică, morală
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BDODREŞTI, IV.
617
şi materială, prin urmare folositoare chiar şi înaltei Porţi. Aceasta spre răspuns. acelora, cari pretind că cererea Unirii este o răscoală în contra Turciei.
«Unirea nu este o dorinţă nouă. Ea este prevăzută chiar prin Regulamentul Organic, şi în unele privinţi chiar şi aplicată (Art. 425 —430). Unirea este înscrisă în inimile tuturor Românilor. Ea s’a discutat în curgere de mai mulţi ani de toată ţara, de toată presa Europei. Dorinţa Unirii a răsunat dela o margine a lumii până la cealaltă. Ea s’a primit cu aclamaţie de către alegătorii noştri, de către întreagă ţară. 'Noi dorim Unirea, pentrucă: Unirea dă tăria, tăria dă siguranţă, siguranţa dă încredere, încrederea dă suflet şi sbor comerţului şi civilizaţiei. Dorim Unirea prentrucă nu mai voim să fim pomul discordiei între puteri rivale, nu voim să vedem legioane de candidaţi de Domnie, nu -voim ca Domnii să fie posesori cari se grăbesc a se folosi de scurtul termen al posesiei, până ce nu-1 răstoarnă alt amator de Domnie.
«Adversarii noştri ne numesc revoluţionari, pentrucă nu voim să conservăm starea de faţă, şi ce să conservăm? Ce să vecinicim? Demoralizaţia, corupţia, nepotismul, impunitatea, neruşinarea viţiilor?
«Unirea Principatelor este dorinţa tuturor claselor. Cine dintre noi na avut prilejul de a vedeâ bucuria şi mulţumirea obştească de câte ori se cântă Hora Unirii! Şi cine nu ştie că numai câţivâ amatori de Domnie, şi mioul număr al clienţilor lor, mai combat astăzi dorinţa naţională—Unirea Principatelor ?
«Pierit-a separatismul ca fumul mânat de vifor.
«Dorim Unirea, dar tot aşâ de fierbinte dorim şi un prinţ străin, dinlr'una din familiile suverane de ale Europei, cu înlăturarea staturilor vecine, pentru-că numai un asemenea prinţ poate insuflă în Iăuntru şi în afară respectul, fără de care cele mai bune legi' rămân litere moarte; numai un prinţ străin poate să ne asigureze drepturile, poate impune partidelor, poate să ne scutească de nepotism; numai un prinţ străin poate pune capăt ambiţiilor nenumăraţilor aspiranţi la Domnie şi intrigilor acestora şi ale partizanilor lor, cari paralizează chiar şi cele mai bune plecări; pentrucă numai un prinţ străin se poate luptă cu succes în contra influinţelor străine, cărora Tractatul de Paris a voit să facă sfârşit.	i
«Mai dorim -şi cerem moştenirea în familia prinţului străin, pentrucă desele schimbări ale Domnilor au împiedicat propăşirea morală şi materială, ba chiar şi neatârnarea guvernelor Principatelor; şi pentrucă numai moştenirea dă stabilitate. Dritul moştenirii nu este un drit nou în istoria Principatelor. El a avut fiinţă multă vreme după încheierea Capitulaţiilor noastre. După Bogdan a venit la tron fiul său Ştefan Tânărul; după acesta Petru Rareş, fiu natural al lui Ştefan cel Mare. Aşâ de tare se observă dreptul
www.digibuc.ro
618
DIMITRIE A. STTJKDZA
moştenirii, zice analistul Ureche, încât ţara a preferit a încredinţa tronul unui fiu nelegiuit al lui Ştefan cel Mare, decât să aleagă Domn din altă familie. Petru Rareş a avut succesor pe fiul său, iar acesta murind fără copii, pe fratele său.
«Iată că nu cerem un drit nou, ci numai recunoaşterea unui drept ce l-am avut, unui drept vechiu ca şi istoria noastră.
«După Capitulaţii şi chiar după Regulamentul Organic, am avut şi avem dreptul de a ne alege noi singuri pe Domn. Dreptul moştenirii eră combinat cu dreptul alegerii. In puterea acestui drept putem dar chiar noi singuri alege un prinţ străin. Dacă cu toate acestea astăzi renunţăm la acest drept, şi-l încredinţăm generoaselor Puteri cari au garantat soarta noastră, o facem numai pentru ca din binefăcătoarele lor mâini să primim un prinţ străin ereditar, şi prin aceasta o nouă garanţie de stabilitate, pe care o dorim din tot sufletul, un scut în contra rivalităţilor şi influinţelor străine.
«Mai dorim un guvern reprezentativ. Nici acesta nu este un drit nou. Dela întemeierea Domniilor de către Radu Negru şi Dragoş până astăzi, Principatete au avut totdeauna reprezentare naţională, concentrată într’o singură Adunare legislativă, compusă de toate clasele. Niciodată suveranii Principatelor n’au fost autocraţi. Din contra puterea legislativă totdeauna s’a exercitat numai de către Obşteasca Adunare, totdeauna a fost despărţită de puterea executivă.
«Mai dorim şi cerem respectarea drepturilor Principatelor, în cuprinderea Capitulaţiilor. Dorinţa aceasta este foarte legitimă şi firească pentru oricine cunoaşte istoria trecutului şi n’a uitat aceea a prezentului nostru.
«Mai dorim şi cerem Neutralitatea teritoriului noului stat România, pentru-că neutralitatea este cel mai bun prezervativ în contra înnoirii complicaţiilor cari au adus în urma lor resbelul oriental, şi pentrucă numai ea ne va scuti de nemăsurate cheltueli pentru trebuinţe militare.
«Scris este : «cereţi şi vi se va da». Am cerut şi suntem bine îacredin-ţaţi, că dreptatea Puterilor garante ne va împlini dorinţele, pentrucă ele sunt legitime şi întemeiate pe drepturi necontestabile şi neprescriptibile, pe drepturi recunoscute si consfinţite prin garanţia colectivă a Europei.
«înainte de a vă da voturile, nu uitaţi, Domnilor, că toată Europa, ce zic ? toată lumea civilizată priveşte la noi cu cea mai mare luare aminte, ca să afle de suntem vrednici de a fi o naţie, vrednici de binefacerea mărim-moaşelor Puteri garante, vrednici de încrederea ţerii care .ne-a ales şi ne-a trimis aici, ca să cerem:
«1. Respectarea drepturilor Principatelor şi în deosebi a Autonomiei lor, în cuprinderea vechilor lor Capitulaţii, încheiate cu înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 şi 1634.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC IlIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IT.
619
«2. Unirea Principatelor într’un singur Stat sub nume de România.
«3. Prinţ strâin cu moştenirea tronului, ales dintr’o dinastie domnitoare de ale Europei, şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţerii.
«4. Neutralitatea pământului Principatelor.
«5. Puterea legiuitoare încredinţată unei Obşteşti Adunări, în care să fie reprezentate toate interesele naţiei, ,
«Toate acestea sub garanţia colectivă a Puterilor cari au subscris Tractatul de Paris.
«Nu credem că în momentul acest suprem, dela care atărnă viitorul şi fericirea a cinci milioane de fraţi, să se afle între noi măcar unul, carele n’ar dori împlinirea cererilor rostite de ţara întreagă prin aleşii săi. Cine este în stare de a le combate, acela nu este Român, ci duşman al fraţilor săi, duşman al ţerii, unealtă a intereselor străine. Unul ca acela aibă curajul rătăcitei sale opinii, vie pe tribună. Noi îi vom răspunde.»
D-lui Logofătul Alecu Balş se înaintează spre biurou şi depune o hârtie subscrisă de d-lui şi de Prea Sfinţia Sa locotenentul de Episcop de Roman Nactarie Hermeziu, Episcop Sotiriopoleos, care în puterea § 60 din Regulamentul Adunării, neputând-se primi ca propunere, se ceteşte numai sub titlul de întâmpinare la propunerea despre rostirea dorinţelor ţării, şi în deosebi ca întâmpinare în contra dorinţei Unirii Principatelor.
«Subiscălitul mare Logofăt şi cavaler Alecu Balş, unul din deputaţii ţinutului Putnei, proprietar de 80 mii fălci în Moldova, iubita sa patrie, declară că, in locul repaosului atât de dorit, după o lungă agonie şi calamităţi provenite din felurite strămutări şi prefaceri ce s’au urmat în ţară, în care moşii şi strămoşii săi şi fiii fiiilor lor s’au născut, nu poate dori a da în schimb Moldova cu privilegiurile ei, ce sunt mai avantagioase decât ale învecinatului Principat, pentru un viitor eventual şi necunoscut, cari privilegii sunt recunoscute de către prea puternicii Sultani ai Curţii suzerane consfinţite prin Tractatul de Paris a anexelor Articol. 23, şi nici poate a se uni cu încorporarea patriei sale în aceea a Principatului Valahiei. Asemenea fuzie nu ar produce decât elemente de discordii, lupte, vrăşmăşii şi neprevăzute ameninţătoare intervenţii deapururea vătămătoare. Către acestea apoi mai este de luat aminte că întrunirea unui Divan ad-hoc, chiar după textul Arţ. 24 al acelor anexe, fiind compus de a exprimă dorinţele locuitorilor ţerii numai în privirea reorganizării Principatului; asemenea şi Fermanul împărătesc pentru convocarea lui nu cuprinde vreo altă chestie decât numai însăş aceea a reorganizării ţerii cu revizia statutelor ei. Prin urmare şi dorinţa subiscălitului se mărgineşte în păstrarea Moldovei, Autonomia sa cu toate
www.digibuc.ro
620
DIMITRIE A. STURDZA
privilegiile şi imunităţile ei ab antiquo. Acesta este -singurul mijloc pe care se razimă liniştea şi fericirea poporului moldovean.
«Această, socotinţă a iscălitului, biuroul va binevoi a o clasifică şi a o afişă spre a fi Cunoscută Adunării, şi sau primită în deliberaţie, sau nu, să se aşeze în acturile arhivei Adunării, iar înalt Prea Sfinţitul Mitropolit, ca Prezident al Adunării, este rugat a o împărtăşi şi Comisiei europeane din Bucureşti».
Mai mulţi deputaţi au întâmpinat, că Prea Sfinţia Sa Locotenentul de Roman s’a subscris în anul trecut, luna lui Iulie, în capul unui act, carele cereâ Unirea Principatelor şi prinţ străin, arătând totodată mirarea lor despre schimbarea opiniei sale.
La acestea Prea Sf. Sa Locotenentul răspunde «că în adevăr a subscris acel act din anul trecut, însă între patru ochi, şi că prin urmare nu se poate ţinea în seamă».
D-lui Kogălniceanu, cerând cuvântul, se sue pe tribună şi rosteşte o întâmpinare la zisele d-sale Log. Alecu Balş:
«Mulţămesc Adunării, sau mai bine zicând, să se feliciteze Adunarea de dovada de nepărtinire ce a dat astăzi, învoind onorabilului deputat de Putna şi Prea Sfinţitului Locotenent de Roman de a-şi exprimă opiniile liber şi neîmpiedicat, cu toate că, pentru propuneri şi amendamente, Art. 60 din Regulament cere, ca spre a fi ele primite la oştire, trebue să fie sprijinite cel puţin de cinci membri. Propunerea onorabilului deputat de Putna însă, în toată Adunarea, n’a găsit decât un singur sprijinitor, şi Adunarea totuş a învoit cetirea acestei propuneri şi înscrierea ei în protocolul zilei. Mulţămesc şi felicitez Adunarea. Noi astăzi am dat dovadă, că suntem demni de libertatea Ce Europa ne-a recuhoscut, de a ne rosti dorinţele şi trebuinţele. In toată această Adunare, însufleţită de o singură simţire, de o singură dorinţă, asigurarea naţionalităţii noastre, două singure glasuri sau găsit, cari voesc a merge în contra voinţei naţiei, în contra voinţei lui Dumnezeu, cerând păstrarea statului quo, şi prin urmare a nămolului de nenorociri şi de abuzuri, cari-i formează trista istorie, şi cu toate acestea Adunarea, puind de o parte restricţiile Regulamentului său, a învoit ca astăzi toată opinia, fie cât de atantinaţională, fie cât de singuratică, să se exprime liber şi neîmpiedică în faţa ţerii, care o va descuviinţâ, în faţa Europei, care o va judeoâ. Libertate pentru opinii, respect pentru persoane. Aceasta este linia de purtare care ne insuflă astăzi, care trebue să ne insufle totdeauna.
«După ce însă am ascultat opinia d-lor Locotenentului de Roman şi a deputatului de Putna, să-mi fie iertat acum de a întâmpină. Şi dintâiu încep cu Părintele de Roman. Prea Sfinţia Sa a rostit o curioasă teorie, adecă că
www.digibuc.ro
DtVAUtJRlLE AD'HOO DIN tAŞt Şt BUCUREŞTI, IV.
621
este învoit a aveâ între patra ochi o opinie, şi în public o altă opinie. Intr’altS cuvinte, alt om sunt, alte lucrez între patru ochi, şi alt om sunt şi altele lucrez în public ; că între patru ochi am o iscălitură, şi în public am o altă iscălitură. Teorie curioasă, discuviinţată de morală în gura fiecărui om, discuviinţată de religie mai ales în gura unui preot. Socot că Părintele de Roman singur va recunoaşte uşurătatea expresiei,, sub care voeşte a ascunde apostazia sa politică.
«Vin acum la d-lui marele Logofăt şi cavaler Alecu Balş. D-lui în loc să vie a ne vorbi ca deputat al ţerii, singurul titlu care ne dă drit de a vorbi aicea, ne-a rostit opinia sa ca proprietar de 80.000 fălci pământ. Mare avere, frumoasă avere; nimene din noi nu o are. Insă este cinevâ care o are înzecit mai mare decât d-lui deputatul de Putna. Acesta este un oarecine, care se numeşte ţara, acea ţară care o reprezintează această Adunare. D-lui deputatul ne zice că are 80.000 fălci. Ei bine, noi Adunarea avem mai mult decât chiar 800.000 de fălci, căci înfăţişăm ţara.
«D-lui deputatul ne zice, că ţara de abiâ a ieşit din agonia relelor trecutului, şi apoi ca singură tămăduire cere urmarea lor, adecă păstrarea statului quo, numai păstrarea privilegiilor şi imunităţilor şi a tuturor consecvenţelor, care aduce după sine privilegiul- nesprijinit de putere - dumnealui însă ştie singur cum se păzesc în ţară privilegiile obşteşti şi privilegiile particulare; avem dinaintea noastiă soarta privilegiaţilor.
«Un rău pierde jumătate din puterea sa, când îi cunoaştem originea. RăuL ţării noastre ni-1 spune istoria, ni-1 spun suferinţele poporului. Fiecare pagină din analele noastre să o stoarcem şi va curge sânge şi lacrimi. Răul ţării noastre ni-1 spune glasul poporului prin un proverb : «Schimbarea Domnilor, bucuria nebunilor!» Onorabilul deputat de Putna singur în această. Adunare, singur în ţară, care saltă de entuziasm, a căreia inimă bate ca â unui unic om pentru drepturi, pentru naţionalitate, pentru Unire, care numai ea ne poate asigură şi drepturile şi naţionalitatea, singur vine şi ne zice că nui voeşte să fim alta decât aceea ce am fost; adecă călcaţi 'în picioare de toate neamurile, îngenuchiaţi în slăbiciune, atacaţi de cangrena corupţiei, înglodaţi în gunoiul abuzurilor.
«Insă aceasta nu va fi. Timpul a sosit, ca vechia prorocire a eroului patriei noastre să se împlinească.
«Sunt acum trecuţi 350 ani, de când Ştefan cel Mare, pe patul morţii şi văzând norii ce ameninţau existenţa ţării noastre, chemă pe Mitropolitul, pe Consilierii săi şi pe fiul său Bogdan,. şi-i îndemnă singur el, carele 40; ani ţinuse sabia în mână tare şi neînvinsă, şi-i îndemnă singur ca să încheie o Capitulaţie cu înalta Poartă, Capitulaţie onorabilă şi înehizăşluitoare fiinţei, noastre ca naţie, ca stat. «Iar dacă duşmanul vostru v’ar prescrie condiţii
www.digibuc.ro
622
DIMlTRIB A. 8T0RD2A
«ruşinătoare, sfârşi el, atunci mai bine muriţi prin sabia lui, decât să (iţi «privitori impilării şi ticăloşiei ţerii voastre. Dumnezeul părinţilor voştri «însă se va îndură de lacrimile slugilor sale, şi va sculă dintre voi pre «cineva, carele va aşeză iarăş pe urmaşii voştri în libertatea şi puterea de «mai înainte».
«Prorocirea acum se împlineşte. Uitaţi-vă, acei ce nu voiţi a crede la spiritul naţional, care astăzi insuflă cinci milioane de Români, şi spuneţi dacă acest mare cineva, dacă ţara întreagă nu este sculată şi nu este vrednică de a fi iar o naţie. Drepturile noaptre erau călcate, naţionalitatea eră ca şi îngropată ; când din mijlocul furtunilpr resbelelor se rădică curcubeul păci^ când noului Lazăr, populului românesc adormit de trei secoli într’un somn atât de adânc ca şi moartea, noul mântuitor, Tractatul de Paris, vine şi-i zice: «scoală-te şi vino după mine», şi Dazăr, şi popului românesc se scoală, îşi aruncă giulgiurile de pe dânsul şi se arată ţărei tânăr, plin de vieaţă şi plin de viitor.
«Şi tocmai în acest minut, oameni ai trecutului, veniţi să ne faceţi lauda trecutului, veniţi să vă încercaţi să puneţi o slabă stavilă căii unei naţii; vă refuzaţi de a crede în predicţia eroului şi sfântului nostru! Protestaţi în contra Unirei. O cred. Unirea este pentru tară şi D-voaslră nu voiţi nici ţară nici naţie.	'
«Fraţilor, onorabilul meu amic Hurmuzachi va desvoltat toate consideraţiile cari ne fac o lege ca să cerem şi respectarea drepturilor seculare ale Principatelor, şi Unirea, şi prinţul străin şi toate celelalte dorinţe, cuprinse în propunerea mea. Trebue să le repet şi eu acele zise şi rezise? Nu le simte toată inima, nu le judecă toată mintea? Nu ne-o spune îndestul legea fiecărui popul ce voeşte a fi? Insă nu mă pot opri de a vă arătă şi simţirile populului, acel ce nu ştie nici a ceti, nici a scrie, acela care, ca oameni ai naturii, nu ştie a spune decât ceeace simţeşte. Să fim stăpâni în ţara noastră, ziceâ un onorabil deputat pontaş, să unim Moldova cu Munteneasca, să tragem ca împrejurul unui loc sterp un gard mare şi sdravăn; locul numai să fie închis, şi în curând, fără a fi chiar arat, fără a fi chiar semănat, vor vâni vânturile, vor veni păsările cerului, şi vor aduce sămânţă şi de flori şi de copaci; în curând ici colea va răsări câte o floare, ici colea câte un cepăcel; copacii vor creşte, şi la umbră sub copaci vor mirosi florile, şi vom aveâ o livadă mare şi frumoasă; în copaci vor cântă păsările; şi la umbră se vor veseli oamenii, binecuvântând pe Dumnezeu şi pe împăraţi.
«Iată, domnilor de Roman şi de Putna, cum sătenii, cum noi, cum poporul, cum tot ce simte şi voeşte un viitor pentru copiii săi, pentru naţia sa, înţelege Unirea. Inima poporului nu înşeală niciodată. Să ascultăm; fraţilor,
www.digibuc.ro
WVAUUftltt! AD-HOC Dltt ÎAŞt Şl STJCDfcfcşM, tV.
623
inima poporului nostru; să ascultăm glasul şi interesul naţiei noastre, care oe strigă neîncetat: Unire şi Unire.
«Să gândim că astăzi este ziua cea mai mare din veacul nostru, că astăzi nu numai că scriem, dar facem istoria ţerii noastre.
«Cât pentru propunerea d-lui deputat de Putna, să-i împlinim până Ia sfârşit cererile sale: să se puie la actă.»
' După aceasta Adufiarea întrebată de prezidentul său, de este destul de lămurită, răspunde afirmativ, şi păşeşte către votarea propunerii prin apel nominal şi adeverirea votului prin subscrierea în trei exemplare ale actului, dintre cari două pe pergament,- menite spre a se depune unul la Sfânta Mitropolie şi altul în Arhiva Statului, iar al treilea pe hârtie, pentru a se alătură la acta Adunării.
Votarea s’a făcut în chipul următor: Fiecare deputat păşind către biurou a rostit în glas mare votul său şi l-a adeverit totodată şi prin subscrierea numelui său în act. Conform Art. 23 din Regulamentul Adunării, secretarii, viceprezidentul şi prezidentul şi-au dat cei de pe urmă votul lor.
înalt Prea Sfinţia Sa subscriind în capul actului pentru, a rostit următoarele cuvinte: «Unde-i turma, acolo-i şi păstorul.»
Mulţi din deputaţi au însoţit voturile lor cu expresii de vie bucurie.
D-lui Gheorghe Sturdza a zis «că mulţămeşte Iui Dumnezeu că i-a lungit zilele ca să vadă cea mai frumoasă zi a neamului românesc.»
Protoiereul Dimitrie Matcaş a declarat «că alegătorii săi, tot clerul de Roman, l-au rugat cu lacrimile în ochi, ca să voteze pentru dorinţele rostite în programul naţional: Unirea Principatelor, prinţ străin ş. c. 1.»
Unul dintre deputaţii sătenilor, d-1 Ioan Roată a zis: «Noi nu ştim a ură, dar Dumnezeu ştie a se îndură.»
Rezultatul votării: 81 pentru şi 2 contra.
înalt Prea Sfiinţia Sa Mitropolitul, în puterea Art. 79 din Regulamentul Adunării, sculându-se în picioare a declarat că Adunarea a încuviinţat.
Această declaraţie s’a primit cu unanime urări şi nesfârşite acla-maţiii de: Vivat Unirea!
*
In şedinţa a VIII din 10 Octomvrie Domnul Dimitrie Rallet^ ceteşte Adunării o propunere subscrisă de d-lui şi sprijinită de d-nii Mihail Kogălniceanu, Petru Mavrogheni, Alecu Botes-Forăscu, Lascăr Catargiu, Br, Fătu şi Dr. Vârnav:
«Subscrisul îşi iea îndrăzneală de a înfăţoşă Adunării ad-hoc următorul proiect de încheiere :
www.digibuc.ro
624
DlMITRie Ar. STDÎIDZA
«Luând în privire că Art. 33 din Tractatul de Paris zice r «înalta Poartă «se îndatoreşte a păstră Principatelor o administraţie neatârnată şi naţională, «precum, şi deplina libertate de cult, de legislaţie, de comerţ şi de na-«vigaţie»;	•
«Legile şi aşezămintele în fiinţă se vor reviză. Spre a întemeiâ o deplină «înţelegere asupra acestei revizii, o comisie specială, asupra căreia înaltele «Puteri contractante se vor învoi, se va adună fără întârziere Ia Bucureşti cii «un comisar al înaltei Porţi;
«Această comisie va aveâ drept însărcinare de a cercetă starea actuală a «Principatelor şi de a propune temeliile viitoarei lor organizaţii»;
«Luând în privire Art. 24 din acelaş Tractat, care rosteşte : «Maiestatea Sa «Sultanul se îndatoreşte a convocă de îndată, în fiecare din ambele pro-«vincii, un Divan ad-hoc, compus astfel încât să constitue reprezentaţia «cea mai exactă a intereselor tuturor claselor societăţii. Divanurile vor fl «chemate a rosti dorinţele populaţiei asupra definitivei organizaţii a Prin* «cipatelor»;
«Luând în privire că aceste două articole consfinţesc două principiuri:
«1. Că Principatele vor păstră o deplină libertate de legislaţie, adecă toată şi întreaga lor Autonomie, şi
«2. Că legile şi aşezămintele de faţă urmează a fi supuse unei revizii spre a le înlocui prin o organizaţie definitivă, conformă dorinţelor ţerii:
«Luând în privire că tot prin aceste articole o Comisie Europeană este însărcinată cu cercetarea stării actuale a Principatelor şi cu propunerea bar zelor viitoarei lor organizaţii, iar pe de alta că două Adunări ad-hoc sunt convocate spre a rosti dorinţele ţerii asupra acestei organizaţii, cari dorinţe . sunt apoi a se comunică Comisiei din Bucureşti, pentru ca şi aceasta să le aducă la cunoştinţa Congresului de Paris;
«Luând, în privire că cea întâia datorie a acestei Adunări este de a păzi ambele principiuri consfinţite prin Tratatul de Paris; şi anume de a păstră în toată întregimea sa drepturile Principatelor şi în deosebi Autonomia lor, şi totodată de a împlini scopul convocării sale, adecă de a rosti dorinţele populaţiei asupra viitoarei organizaţii;
«Luând în privire că chipul pentru a pune în armonie dreptul Principatelor de a-şi da singure legi, şi datoria Adunării de a împlini scopul convocării sale este ca Adunarea să se mărginească a aşterne bazele viitoarei organizaţii a Principatelor; iar nu de a face legi sau de a intră în amănunţimi ;
«Luând în privire că ţelul Puterilor garante a fost,' ca prin o cercetare conştiincioasă şi la faţa locului â dorinţelor naţiei1 române asupra Viitoarei organizaţii a patriei sale, să afle cari sunt apeste baze dorite de* naţie, pen-M
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
625
tru ca apoi aceleaşi baze să prezideze la încheierea actului final al Congresului şi la punerea acestei organizaţii sub garanţia colectivă a Puterilor, ră-mâind ca legile desvălitoare acestor baze să se facă apoi de către puterile legislativă şi executivă ale ţărei, după constituarea sa, şi în deplina sa libertate de legislaţie ;
«Luând în privire că prin aceasta, Autonomia Principatelor nu se jigneşte întru nimic, fiindcă Congresul nu a cerut Adunărilor ad-hoc române proiecte de legi, ci numai rostirea dorinţelor naţiei asupra viitoarei şi desăvârşitei organizaţii, pentru ca Europa, încuviinţând noul ordin de lucruri în Principate, să-l şi pue sub garanţia sa ;
«Luând în privire că marea datorie a Adunării ad-hoc este, ca păstrând întregi drepturile Principatelor, să contribue pe cât cu putinţă întru de a grăbi sosirea timpului mult dorit, când ţara reintrând In toată a sa deplină şi întreagă Autonomie să se afle în poziţia de a desvoltâ şi aplică prin legi votate de ea bazele reorgahizaţiei definitive a Principatelor, aşternute de Adunările ad-hoc şi încuviinţate şi garantate de Puterile subscriitoare Tratactului de Paris;
«Luând în privire trebuinţa ce este de a se introduce un ordin în rostirea dorinţelor asupra acestor baze sau principii de organizaţie, şi prin urmare de a se face un proiect al acestor dorinţe, adecă al acelor mai importante şi de interes general;
«Pe temeiul Art. 23 şi 24 ale Tractatului de Paris, Adunarea ad-hoc a Moldovei încheie:
«1. O comisie de nouă membri se numeşte şi se însărcinează ca în termin de cinci zile să redigeze şi să comunice Adunării un proiect al propunerilor cari i se vor păreâ cele mai importante în privirea interesului general şi cari vor fi neapărate de a se împărtăşi Comisiei din Bucureşti ca bază a viitoarei organizaţii a Principatelor.
«2. Această comisie nu va scăpă din vedere dorinţele rostite de Adunare în şedinţa din 7 Octomvre, şi prin urmare proiectul său va trebui să fie redigeat în conformitate cu aceste dorinţe.
«3. Proiectul acesta se va supune Adunării; după încuviinţarea sa, unul sau mai multe din puncturile sale se va da spre studiare la câte o nouă comisie, înainte de a se supune discuţiei generale, urmându-se întru aceasta după Art. 65 din Regulament.
«4. Prin aceasta nu se jigneşte întru nimic dritul fiecărui comitet sau al fiecărui membru al Adunării de a face şi alte propuneri în cuprinderea §§ 58—61 ai Regulamentului.»
întrebată de Prezidentul ei, Adunarea hotăreşte a se luă această propunere în privire ca chestie urgentă, şi încuviinţează alegerea unei Comisii,
Analele A. li. —Tom. XXXIII. — Memoriile Secţ» Istorice.	40
www.digibuc.ro
626
DIMITRIE A. 8T0RDZA
compusă de 9 membri, pentru studiarea proiectului propus. Biuroul procedează la alegerea Comisiei, şi scrutinul dă următorul rezultat. Din cler : Arhimandritul Neofit Scriban,—Proprietari mari: Mihail Kogălniceanu, Lascar Catargiu, Petru Mavrogheni, Manolache Costaki Epureanu, Constantin Rolla,— Orăşeni: Vasile Mălinescu, Constantin Iacovaki,—Ţărani: Vasile Stan.
*
In Şedinţa IX din 15 Octomvrie d-1 Manolache Costalei, raportorul comisiei însărcinate cu redigearea unui şir de chestii în urmarea propunerii făcute în şedinţa a opta, d-1 Dimitrie Rallet, ceteşte de pe tribună raportul acelei comisii:
«Comisia însărcinată prin comunicaţia prezidenţiei Adunării sub No. 12 de a proiectă o serie de chestii de interes general, din acele ce fără jignirea Autonomiei Principatelor se pot aşterne Comisiei Internaţionale ca baze ale viitoarei organizaţii a Principatelor, întrunindu-se în mai multe şedinţe, după deosebite chestii propuse de unii şi alţii din membri, a recunoscut că alăturatele douăsprezece chestii se cuvin a fl privite ca de interes general, şi prin urmare se şi supun Adunării.
«îndemnată de invitarea ce i s’a făcut prin încheierea Adunării, ca la lucrarea recomandată să nu se scape din vedere dorinţele rostite în şedinţa din 7 a curentei, Comisia se socoate datoare a aduce la cunoştinţa Adunării o greutate ce se iveşte în realizarea acestui plan.
«In adevăr, este obşteşte cunoscut că de câte ori Principatele au procedat la facerea sau la prefacerea legislaţiei lor, ele pururea, deşi politiceşte despărţite, au lucrat la aceasta prin împreună înţelegere a corpurilor însărcinate cu aceasta. Aşâ s’a făcut cu promulgarea Codicei de legi şi cu adoptarea limbii române pentru trebile Statului sub Domnii Mateiu Basarab şi Vasilie Lupu.
«Aşâ s'a făcut la ocazia reformei administrative şi judecătoreşti operată în ambele Principate de Domnul Constantin Mavrocordat. Regulamentul Organic al ambelor Principate s'a redigeat în 1830 de către o singură comisie moldo-valahă întrunită în Bucureşti. Adunările extraordinare convocate în 1832 pentru cercetarea acestui Regulament au procedat la lucrarea lor prin o deasă împreună înţelegere. Acestaş Regulament la Art. 425 zice: «Elementele «Unirei poporului român sunt puse în acest Regulament prin uniformitatea «bazelor administrative ale ambelor ţeri». Iar Art. 426 rosteşte: «Identitatea «legislaţiei fiind unul din mijloacele cele mai nemerite pentru a ajunge la «această Unire, o comisie mixtă va fi numită de ocârmuirea ambelor ţări «spre a întruni într'un singur şi acelaş corp legile moldo-române.»
«Acestaş princip s'a recunoscut şi de protocolul Conferinţelor din Cons-tantinopole din 11 Fevruarie 1856, căci el propune ca lucrarea reorganizaţiei
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN UŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
627
Principatelor să Ge asemenea încredinţată unei Comisii mixte, compusă de Moldoveni şi de Munteni.
«Prin urmare, dacă Principatele despărţite au lucrat împreună la facerea şi prefacerea legilor lor, cu cât mai mult astăzi, după ce populaţia din ambele ţări s’a rostit pentru Unirea Principatelor într’un singur Stat, ar G fost de nevoie ca bazele viitoarei noastre organizaţii să se aştearnă prin o intimă împreună înţelegere a ambelor Adunări ad-hoc? Desbătându-se însă aceste baze de Gecare Adunare în deosebi, cu toată identitatea intereselor ambelor ţări, din cauza izolării Adunărilor una de alta, lesne se poate ca deosebirea punctului de vedere să aibă de rezultat o deosebire în aştemerea bazelor de organizaţie. Socotinţa Comisiei este dar ca Adunarea să roage pe Comisia Europeană de a luă act de acest fact, pentru ca nu eventuale deosebiri în rostirea dorinţelor ambelor Adunări asupra reformelor viitoare să poată pre-judiţiâ în contra Unirei politice, cerută de unanimitatea deputaţilor ambelor ţări.
«Iar ca raportor al lucrării sale, comisia a ales pe d-1 Vom. Manolache Costaki Epureanu.»
Şir de ceştii generale ce sunt a se discuta de către Adunare:
«1. îndreptarea hotarului Principatelor prin o Comisie Europeană.
«2. Supunerea străinilor din Principate la jurisdicţia ţărei.
«3. Sloboda întemeiere a legămintelor comerciale ale Principatelor.
«4. Organizarea Puterei armate naţionale în privirea sistemului de apărare al Principatelor.
«5. Libertatea culturilor în mărginirea Capitulaţiilor.
«6. înfiinţarea unei Autorităţi Sinodale Centrale pentru trebile duhovniceşti ale bisericii române.
«7. Egalitatea înaintea legii; Accesibilitatea tuturor Românilor la toate funcţiile Statului; Aşezare dreaptă şi generală a contribuţiilor; Supunerea tuturor la conscripţia militară.
«8. Respectul domiciliului şi a libertăţii individuale.
«9. Drepturi politice pentru pământenii de orice religie creştină.
«10. Despărţirea puterii executive de cea legislativă.
«11. Neatârnarea părţii judecătoreşti de administraţie în special.
«12. Responsabilitatea Miniştrilor.
*
In Şedinţa X din 8 Octomvrie, domnii Manolache Costachi şi Kogălniceanu ieau cuvântul pentru a propune ca şirul de cestiuni generale să se împartă la două Comisii.
www.digibuc.ro
6â8
DIMITRÎE Â. STURDZA
Cuvântul d-lui M. Costachi :
«Doresc a vă convinge că ar li primejdios pentru viitorul cauzei noastre de a mărgini lucrările noastre în votul din 7 a lunei. Daţi-mi voie să mă explic. Sunt 5 ani de abiă, Domnilor, cine nu-şi aduce aminte că naţionalitatea română se găsiâ respinsă în întunerecul veacurilor; existenţa noastră politică eră într’o stare atât de îndoelnică, atât de nestatornică, încât mai ne lipsiâ scânteia de nădejde ca să fi putut întrevedeâ în curând o prefacere fericită. După un crunt resbel între Puterile cele mai mari ale lumii, ele au încheiat Tractatul de Paris.
«Insuflate de gândiri mărinimoase pentru noi, ele au hotărît întrunirea Adunărei de faţă, pentru ca ţara să-şi poată rosti dorinţele asupra viitoarei sale organizaţii'. Spre acest sfârşit ne găsim noi astăzi întruniţi; şi să nu uităm, că până ieri încă exersarea acestui drit ne eră ameninţată.
«Ştiţi prea bine luptele ce au urmat până la întrunirea noastră de faţă. Mai eram să fim lipsiţi de binefacerile păcii; glasul cel adevărat al ţărei se găsiâ în primejdie de a fi înăduşit; până ieri încă întindeam o mână rugătoare către acele Puteri, ca să ne fie liber de a ne rosti în puterea acelui Tractat, şi astăzi, Domnilor, să nu mai ştim nimic de acel Tractat, nimica de Fermanul izvorît din el?
«Vă întreb, Domnilor, ce ne-ar puteâ face astfel de cutezători, astfel de nepăsători ? Unii dintre noi pun înainte votul din 7 Octomvrie şi sunt de părere că acel vot ne-ar puteâ scuti pe noi dela mai departe îndeplinire a mandatului prescris nouă prin Tractatul de Paris. Mare greşeală. Domnilor. Adevărul este: noi am votat Unirea, am votat Autonomia. Dar Unirea, Domnilor, pe care avem bună nădejde că Puterile ne-o vor încuviinţă, credeţi poate că Puterile ne-o dau numai pentrucă o cerem ? Consideraţia cea mai mare, care va predomni în sfatul Puterilor, va fi de bună seamă că o aşâ combinare va răspunde interesului general al Europei. Nu suntem dar noi datori a ne rosti asupra bazelor viitorului Stat, ca să încredinţăm pe Europa, că constituarea sa va fi în adevăr de un interes european? Dar ni se mai zice încă că am jigni Autonomia ţărei. Cu bună seamă, şi eu nu sunt mai puţin gelos de autonomia şi de drepturile ţărei noastre; dar vă întreb, unde există astăzi acea Autonomie? Ea se găseşte scrisă în Capitulaţiile noastre, consfinţite prin Tractatul de Paris. Dar în faptă, Domnilor, însuş caracterul acestui Divan nu este oare cea mai vădită dovadă, că acel drit încă nu este realizat? Precum o lege, Domnilor, deşi făcută de puterea legiuitoare, nu-şi are încă lucrarea sa, până ce nu va fi promulgată prin organul competent, astfel şi principiul Autonomiei noastre, înscris în Capitulaţii, consfinţit prin Tractatul de Paris, nu va fi realizat, până când Puterile din
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IT.
629
nou întrunite nu vor proclamă libera întrebuinţare a Autonomiei noastre, încă odată, Domnilor, singura bază legală a existenţei acestei Adunări este Tractatul de Paris şi Fermanul; le-om părăsi aceste, nu mai suntem nimica; ne-am trage asupră-ne nu numai răspunderea către alegătorii noştri, dar şi reaua cuvântare a urmaşilor noştri. Vă conjur dar, Domnilor, să rămânem statornici în calea pe care am pornit, căci numai legalitatea ne poate asigură un viitor fericit,-nimeni nu vă îndeamnă de a vă ocupă cu facere de legi sau de a intră cu deamănuntul în deosebite ceştii, ci numai de a vă aşterne bazele de un interes general.
«Sfârşind, daţi-mi voie de a vă aduce aminte sfâtuirile unui om însemnat, care ni le-a adresat cu mai multă autoritate decât mine, şi care ne-a dat îndestule dovezi că ne voeşte binele; el a zis să ne purtăm astfel ca să dăm arme prietenilor noştri — spre a ne apără, iar nu arme duşmanilor noştri — spre a ne combate».
Cuvântul d-lui Mihail Kogălniceanu:
«Oratorii de mai înainte au tratat cestia în fond; mie daţi-mi voie să ating numai forma; şi după Regulamentul nostru nici că se cuvine de a mai trată fondul cestiei, ca una ce şi este hotărîtă de Adunare. Să ne aducem aminte că amicul meu Rallet, în şedinţa din 10 Octomvrie, ne-a înfăţoşat o propunere; această propunere a primit încuviinţarea Adunărei. Astăzi dar toţi suntem datori a ne închină dinaintea maiestăţii votului. Acel proiect, prefăcut în încheierea Adunărei, păstrează întreagă Autonomia noastră; el arată ce dorinţe putem să rostim spre a ne conformă Tractatului de Paris, şi ce dorinţe trebue să păstrăm pentru viitoarea Adunare legislativă, ca ceştii cu totul de competinţa Autonomiei. Cu greşeală s’a zis că Tractatul de Paris ne cere de a ne rosti numai asupra cestiei politice. Instrucţiile date de Congres Comisiei din Bucureşti arată că avem a ne rosti şi asupra organizării ţărei. Iată înseşi cuvintele acestor Instrucţii: «Comisia îşi va pune deosebita sa «atenţie asupra reformelor ce se cer de Statutele şi Regulamentele în fiinţă; «ea va studiă starea financiară, aşezarea birului, relaţiile clerului cu admi-«nistraţia, starea mănăstirilor, sistemul militar ş. c. 1.» încheierea Adunărei a împăcat şi datoria de a ne conformă cererilor Europei şi datoria de a păstră nejignită Autonomia noastră; căci după acea încheiere noi nu avem a aşterne proiecte de legi, ci numai oareşicari principii, cari au să prezideze la viitoarea organizare, cari apoi, după constituarea ţărilor într’un chip definitiv, au a se preface în legi votate şi întărite în deplina noastră Autonomie. Şi această îndoită datorie este prea firească, prea lesne de înţeles. Europa ne-a recunoscut Autonomia; însă înainte ca ea să se hotărască de a o primi sub garanţia sa, Europa este în toată dreptatea de a cere să
www.digibuc.ro
630
DIM1TRIE A. STDRDZA
cunoască şi bazele ce voim a da viitoarei noastre organizaţii politice şi sociale; căci numai organizându-ne ca Stat european, ca societate europeană, Puterile se vor învoi de a ne întinde mâna. De vom voi din potrivă a ne constituâ ori ca stat chinezesc, ori ca republică socială, să fim siguri că Europa se va ţineâ departe de noi. Aceea ce se pretinde dela noi, s’a pretins şi dela Belgia şi dela Grecia. Aşâ dar, Domnilor, încă odată să lăsăm utopiile, să arătăm Europei, că noi nu dorim a fi nici Chină, nici republică, însă voim a fi o societate europeană; voim şi ţinem la toate condiţiile unei societăţi în cale de progres. Voim libertatea conştiinţei; voim egalitatea înaintea legii; voim respectul individului, al domiciliului şi al proprietăţii. Manifestând asemenea principii, cari astăzi formează bazele tuturor societăţilor Europei, putem noi aveâ frică, că Adunarea ad-hoc din ţara suroră, deşi lucrând în deosebi de noi, ar puteâ rosti alte şi contrazicătoare principii ? Nu. Asta nu se poate. Putem presupune un minut, că în secolul al XIX poate o Adunare, sau în Moldova sau în Ţara-Românească, să contesteze unul măcar din acele 12 puncturi aşternute de Comisie?
«De aceea, Domnilor, să păşim înainte fără nici o frică, fără grijă, că altele ar fi dorinţele Adunărei din Iaşi, şi altele ar fi dorinţele Adunărei din Bucureşti. In câtă vreme ne vom ţineâ de principiile cele mari ale fiecărei societăţi moderne, contradicţie în rostirea dorinţelor nu poate fi. Negreşit că mai nimerit, că poate şi mai logic ar fi fost, ca Adunările să lucreze împreună: însă trebue să ne supunem unei legi mai presus de noi. Legea aceasta este Tractatul de Paris. Legea aceasta este nevoia de a aduce cu o oră mai înainte dorinţele noastre pe masa Congresului.
«Vin dar iar a vă zice, că încheierea Adunărei este sfântă, că nu o putem modifică. Prin' aceasta nu zic că trebue să primim programa Comisiei ca irevocabilă. Comisia n’a făcut decât a aşterne un şir de ceştii, voind prin aceasta a aduce o ordine în rostirea dorinţelor. Eu nu pretind nici de cum că Comisia nu sar fi greşit în redacţia şi chiar în şirul cestiilor. Spre îndreptare, Adunarea nare decât a rândui alte speciale Comisii precum o cere şi proiectul d-lui Rallet. Aceste Comisii vor studiâ una câte una cestiile, cu toată pătrunderea, cu toată ştiinţa; şi spre aceasta, să le dăm numai timpul trebuitor.
«încă odată, Domnilor, fiecare zi îşi are misia ea. Misia de astăzi este ca să rândui m Comisiile; şi atuncea când lucrarea lor ni se va pune înainte, vom deliberâ, vom discută, vom încuviinţă, sau vom descuviinţâ.»
D-l Viceprezident înştiinţează Adunarea, că a primit un amandament subscris de d-nii Dr. Fătu, Dr. Costin, V. Neculau, Episcopul Ghenadie Şendrea Tripoleos şi Arhimandritul Melchisedec, şi constatează că acest aman-
www.digibuc.ro
DIVANDRILE AD-IIOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
631
dament se va luă în consideraţie Ia discuţia asupra celor 12 puncturi, care se va face după, ce mai întâiu Comisiile, ce se vor rândul spre a le desvoltâ, îşi vor înfăţoşâ raporturile lor.
In urmă consultandu-se Adunarea, se păşeşte la alegerea a două Comisii compuse câte de 7 membri, însărcinate cu desvoltarea «şirului de ceştii generale.»
La comisia I, însărcinată cu puncturile 1—6, s’au ales cu majoritatea voturilor următorii membri: D-lor Lascar Catargiu, Manolachi Costachi, Petru Mavrogheni, Anastasie Panu, Dimitrie Rallet, Vasilie Sturdza şi Constantin Hurmuzachi.
La comisia II, însărcinată cu puncturile 7 — 12, s’au ales cu majoritatea voturilor următorii membri: D-lor Mihail Kogălnicfeanu, D. Cozadini, D. Miclescu, V. Mălinescu, C. Rolla, I. Fotea şi I. Hrisanti.
*
In Şedinţa XI din 25 Ootomvrie, d-1 Dimitrie Rallet ceteşte Raportul asupra Punctului 5 din şirul de Cestiuni generale: — Libertatea Cultelor în mărginirea Capitulaţiilor.
«Luând în privire că porunca Mântuitorului de a iubi pe aproapele său ca pe sine însuş cuprinde In sine principiul toleranţei;
«Luând în privire că toleranţa este nedespărţită de civilizaţia creştină şi întemeiază înfrăţirea popoarelor;
«Luând în privire că libertatea culturilor este un princip adoptat de toate staturile civilizate, cari şi-au Tezervat numai dreptul privegherii asupra exerciţiului lor;
«Luând în privire că acest mare princip s’a aplicat şi s’a păstrat pururea şi în Principatele Române, unde toate culturile recunoscute de Guvern au avut liber exerciţiu, fără altă mărginire, decât acea cuprinsă în Capitulaţii (Art. 8 al Tractatului din 1511 între Sultanul Baiazed II şi Domnul Bogdan; Art. 9 al Tractatului dintre Mohamed II şi Vlad V din 1460);
«Luând în privire că religia şi limba noastră au fost paladiul naţionalităţii române;
«Adunarea ad-hoc a Moldovei doreşte ca la viitoarea organizaţie să se iea de bază următorul princip :
«Religia domnitoare în România este religia ortodoxă a Răsăritului; exerciţiul culturilor celorlalte religii recunoscute va fl liber, însă cu res* tricţia prevăzută în Capitulaţii.»
Votanţi: 73. Pentru 60 — Abţineri 13.—Conform cu Articolul 79 din Regulamentul Adunării, domnul Vicepreşedinte declară că Adunarea a încuviinţat.
www.digibuc.ro
G32
DIMITRIE A. STURDZA
In Şedinţa XI din 25 Octemvrie domnul Petru Mavrogheni ceteşte Raportul asupra Punctului 4 din şirul de Cestiuni generale : — Organizarea Puterei armate naţionale în privirea sistemului de apărare a Principatelor.
«Luând în privire Art. 26 al Tractatului de Paris în cuprindere: «că Prin-«cipatele vor aveâ o putere armată naţională, organizată spre a mănţineâ «siguranţa din lăuntru şi spre a asigură acea a hotarelor»;
«Luând în privire că prin acest Articol s’a asigurat Principatelor vechiul lor drept de a aveâ o putere armată naţională, şi prin urmare că pacea, prosperitatea şi chiar viitorul Principatelor sunt interesate ca cestia aceasta să fie bine definită şi hotărîtă ;
«Ca Principatele să constitueze un teritor neutru, conform cu spiritul Tractatului din 30 Martie; şi ca armata lor să fie întrebuinţată numai la apărarea teritoriului şi a siguranţei lor din lăuntru;
«Luând în privire că între dorinţele rostite de Adunare în a şeptea a ei şedinţă, se cuprinde şi neutralitatea teritorului Principatelor, dorinţă întemeiată pe convingerea Adunărei, că Puterile, a cărora generozitate a luat Principatele Române subt puternicul lor scut, le vor garantă şi acest princip, dela care în mare parte atârnă tot viitorul lor;
«Luând în privire că sistemul de apărare trebue să se organizeze mai ales cu privire către neutralitatea ce dorim ;
«Că Principatele nu pretind, nici pot pretinde a aveâ o armată de năvălire, o armată ce le-ar da faţa unei puteri agresive, şi că totul ce ele doresc este o organizare menită a le conservă şi a le asigură o existenţă pacinică;
«Luând in privire că împlinirea acestei dorinţe cere ca organizarea puterei noastre armate să fie deplină în toate privinţele;
«Că poziţia teritorială cere ca organizarea puterei armate naţionale să fie neapărat îmbinată pe un sistem de apărare comună a Principatelor;
«Luând în privire că una din cele dintâi condiţii pentru apărarea unei ţări despre năvăliri din afară, mai ales când aceasta nu ar puteâ dispune de oştiri numeroase, este înfiinţarea de cetăţi;
«Că fireasca urmare a dreptului garantat Principatelor prin Art. 26 din Tractatul de Paris este şi dreptul lor de a înfiinţa liber Cetăţi de apărare în numărul trebuitor şi pe la cele mai importante puncturi strategice, şi că paza cetăţilor ce ele vor rădică să fie totdeauna încredinţată numai puterei armate naţionale;
«Luând în privire că organizarea armatei trebue să se facă aşâ, ca în caz de năvălire, Principatele Unite să poată înfâţoşâ o putere în destul de însemnată, măcar pentru vremelnica oprire a unei armate agresive, fără ca tot-
www.digibuc.ro
DIVANORILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
633
odată în vreme de pace populaţia ţârei şi finanţele Statului să fie apăsate prin ţinerea în picioare a unei armate mai presus de a lor putere;
«Luând în privire că Art. 26 din Tractatul de Paris mai zice că: «nu se «va puteâ face nici o împiedecare măsurilor extraordinare de apărare ce «Principatele, în înţelegere cu înalta Poartă, ar luă spre respingerea a orice «năvăliri străjne»; şi prin urmare că acest Articol priveşte numai năvălirile ce s’ar face asupra teritoriului Principatelor;
«Luând în sfârşit în privire, că Principatele se bucură şi astăzi de dreptul de a aveâ o putere armată naţională;
«Pe temeiul Art. 26 din Tractatul de Paris;
«Pe temeiul dreptului ce Principatele exercitează şi astăzi;
«Adunarea ad-hoc a Moldovei doreşte ca la viitoarea organizaţie să se iea de bază următorul princip:
«1. Puterea armată naţională se va organiză în privirea neutralităţii şi a sistemului de apărare a Principatelor Unite, şi ca în caz de năvălire să poată cu lesnire înfăţoşa o putere îndestulătoare.
«2. Recunoaşterea dreptului Principatelor de a puteâ înfiinţa Cetăţi de apărare.
«3. In nici nn chip şi în nici o vreme aceste Cetăţi nu vor puteâ fi ocupate decât de oşti naţionale ale Principatelor.
«4. In nici un caz oştite Principatelor nu se vor intrebuiuţâ decât în apărarea pământului lor.»
«Votanţi: 70 — Pentru 70. — Iar contra n'a fost nimenea.
*
In Şedinţa XII din 29 Octomvrie, domnul Vasile Mălinescu ceteşte raportul său asupra Punctului 7 din şirul de Gestiuni generale : —Egalitatea înaintea Legii, Accesibilitatea tuturor Românilor la toate funcţiile Statului, Aşezarea dreaptă şi generală a contribuţiilor, Supunerea tuturor la conscripţia militară.
«Se păşeşte la votarea şi înscrierea următoarei încheieri: Astăzi, anul 1857, luna Octomvrie în 29 zile:
«Luând aminte că legile unui Stat sunt sufletul său, că dela principiile cari predomnesc la alcătuirea legilor atârnă vieaţa, puterea şi propăşirea naţiilor;
«Luând aminte că singurul mijloc de a vindecă ranele, de oari pătimeşte astăzi ţara, este aşezarea unor legiuiri înţelepte, îmbinând datinele vechi, trebuinţele de faţă şi cererile veacului;
«Luând aminte că respectul către legi este cea întâie condiţie a trăiniciei lor;
«Că o lege atunci poate fi mai respectată, când, ieşită din sânul naţiei, va aveâ deopotrivă pentru toţi aceeaş măsură;
www.digibuc.ro
634
DIMITRIE A. STURDZA
«Că dreptatea cere dar ca toţi să fie egali dinaintea legii.
«Luănd aminte că cea mai sfăntă datorie a fiecărui este de a contribui la susţinerea Statului;
«Că după datinele vechi, nimenea nu eră scutit dela nici o îndatorire către Stat;
«Că boierimea abiă la 1737, prin hrisovul Domnului Mavrocordat, pentru întâia oară s’a scutit de dajdie şi alte dări către Vistierie;
«Că în urmă, sprijinind sarcinile Statului mai mult numai asupra unor clase, sau făcut împovărătoare pentru ele;
«Luând aminte că dela dreapta, cupănita aşezare şi repartiţie a contribuţiilor atârnă nu numai prosperitatea materială a unei ţări, dar în parte chiar şi propăşirea ei morală şi intelectuală;
«Că cu dreptul este ca în măsura cum garantează Statul la toţi deopotrivă toate foloasele şi îndemânările, de asemenea cu toţii să se supue dărilor în proporţia averii lor fără deosebire.
«Luând aminte că darea oamenilor la oaste este o îndatorire pentru paza ţărei şi siguranţa fiecărui cetăţean;
«Că precum oastea este menită a apără patria comună, datori sunt cu toţii deopotrivă şi fără deosebire să se supue la conscripţia militară.
«Luând aminte iarăş că eficacitatea legilor atârnă dela stricta lor punere în lucrare;
«Că meritul singur, fără nici un fel de altă consideraţie sau distincţie, trebue în viitor să fie un titlu îndestulător pentru a puteâ ajunge la toate funcţiile Statului;
«Că această putinţă trebue a se recunoaşte fiecăruia;
«Că numai prin legiuiri înţelepte şi drepte, naţia română poate înaintâ pe calea propăşirii.
«Luând în privire, în sfârşit, că privilegiile de clase trebue a fi desfiinţate ;
«Adunarea ad-hoc a Moldovei doreşte a se adoptă la viitoarea organizaţie ca principii fundamentale:
«I. Privilegiile de clase vor fi desfiinţate in România.
«II. Egalitatea tutnror Românilor înaintea legii.
«ni. Aşezarea dreaptă şi generală a contribuţiilor în proporţie cn averea fiecăruia fără deosebire.
«IT. Supunerea tutnror la conscripţia militară.
«T. Accesibilitatea pentru toţi Românii la funcţiile Statului.»
Votanţi: 74 — Pentru 73.—Iar contra n’a fost nimenea. — Abţineri 1.
In şedinţa XIII din 3, Ociomvrie domnul Vasile Mălinescu ceteşte raportul săti asupra Punctului 8 din şirul de Cestiuni generale: —Respectul Domiciliului şi al Libertăţii Individuale.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
635
«Se păşeşte la votarea şi înscrierea următoarei încheieri:
«Astăzi, anul 1857, luna Octomvrie în 31 zile;
«Luând aminte că pe lângă libertatea conştiinţei şi a opiniei, libertatea individuală şi respectul domiciliului sunt cele mai sfinte drituri cetăţeneşti;
«Luând aminte că respectul domiciliului încă dela anul 1741 este consfinţit în ţară prin reforma Domnului Constantin Mavrocordat;
«Că dela un timp. încoace, slăbindu-se toate legămintele legilor, a pre-domnit arbitrariul;
«Că numai o simplă ordonanţă sau un ordin verbal erâ de ajuns spre a lipsi pe oricine, fără deosebire, de libertatea sa individuală şi de a-i călcâ domiciliul său;
«Luând aminte că sub scutul legii, fiecare individ în societate trebue să fie asigurat despre pacinica şi liniştita sa petrecere;
«Că orice încălcări asupra dritului altuia sau înfrângeri ale legilor bunei orândueli sunt prevăzute prin legi;
«Că ori pentru ce cazttri sunt menite tribunale şi judecători obşteşti spre cercetarea vinei şi hotărîrea pedepsei fiecui, fără deosebire;
«Luând aminte că oricine ar li, sau lipsit de libertatea sa individuală, sau i sar încălcâ domiciliul său, afară de cazurile prevăzute prin legi, şi n’ar fi supus numai judecăţii tribunalelor anume hotărîte, ar fi lăsat în voiaarbitrariului;
«Adunarea ad-hoc a Moldovei doreşte şi primeşte ca principii fundamentale la reorganizarea Statului român :
«1. Respectul domiciliului şi al libertăţii individuale.
«2. Supunerea fiecărui numai la judecătorii prevăzuţi prin legi.
«3. Comisii sau tribunaluri excepţionale nu se vor putea înfiinţa în nici un caz.»
Votanţi: 77. — Pentru 68. —Abţineri 9.
*
In Şedinţa XIV din 4, Noemvrie domnul Dimitrie Rallet ceteşte raportul său asupra Punctului 5 din şirul de Cestiuni generale : — înfiinţarea unei Autorităţi Sinodale Centrale pentru trebile duhovniceşti ale Bisericii Române.
Se păşeşte la votarea şi înscrierea următoarei încheieri:
«Astăzi, anul 1857, luna Noemvrie în 4 zile:
«Luând în privire că Capitulaţiile încheiate între înalta Poartă şi Princi-. patele Române au asigurat acestor ţări toate drepturile cari constituesc suveranitatea Statelor, iar mai ales un Guvern naţional neatârnat şi deplina libertate de legislaţie (Autonomia);
«Că Tractatul de Paris a garantat drepturile Principatelor;
www.digibuc.ro
636
DIMITR1E A. STDRDZA
«Că, biserica Principatelor a fost totdeauna neatârnată (avroxecpalos), după cum se dovedeşte:
«a) Din actul sinodic din Constantinopole din timpul Împăratului Paleologu (mărturisit în Cartea Sinodului Moldovei din 1 Ianuarie 1752), prin care după făgăduinţa ce fiul acelui împărat dăduse, în trecerea sa prin Moldova, Domnului Alexandru cel Bun, s’a recunoscut şi s’a întărit şi cu hrisoave împărăteşti neatârnarea Mitropolitului Moldovei;
«6) Din Pravila bisericească (îndreptarea legii — Nomocanon), care şi astăzi este în vigoare, şi care lămurit zice că Mitropoliţii Principatelor nu atârnă nici de Ohrida, nici de Patriarhul de Constantinopole (Nomocanom tipărit în Târgovişte, 1652, faţa 403);
«cj din Mărturia Prinţului Dimitrie Cantemir, carele (în «Descrierea Moldovei») arată că «Mitropolitul Moldovei are cu totul deosebită cinste la bi-«serica Răsăritului, pe care alţi Mitropoliţi nu o au, şi măcar că nu are nume «de Patriarh, dar nu este supus nimănuia»;
«d) Din Fermanul împărătesc din anul 1200 (la încheierea lunii lui Ge-mazil Ahâr), prin care respingându-se cererea Patriarhului de Constantinopole de a se rândui Mitropolitul Moldovei de către Patriarhie şi soborul ei, anume s’a recunoscut şi s’a întărit neatârnarea Mitropoliei Moldovei de Patriarhie, precum şi drepturile şi obiceiurile ţărei, pe cari se întemeiază această neatârnare;
e) Din Regulamentul Organic al Principatelor, carele asemenea recunoaşte neatârnarea Mitropoliţilor acestor ţări dela Patriarhul de Constantinopole, legiuind în Art. 413 nu numai modul alegerei şi hirotonirei lor, ci şi procedura în cazuri de abateri ale lor, încredinţând jurisdicţia în privirea aceasta numai unui Sinod de Episcopi indigeni din ambele Principate, iar în cazuri politice unui Sinod compus de Episcopi şi de mireni;
«Luând în privire că cu toate acestea Patriarhii de Constantinopole şi acum încă se încearcă a jigni neatârnarea chiriarhilor bisericei Principatelor şi de multe ori a exercită chiar în cauze politice înrâuriri necuvenite asupra Mitropoliţilor şi prin ei asupra acestor ţări;
«Luând în privire că Unirea Principatelor, cerută de ambele Adunări ad-hoc, trebue să centralizeze şi autoritatea bisericească a acestor ţări, în care religia ortodoxă a Răsăritului este domnitoare ;
«Luând în privire că instituţia Sinodului este chiar prescrisă prin Canoanele bisericii noastre, şi s’a şi aplicat în Principate;
«Că această instituţie poate privi numai cauzele şi trebuinţele duhovniceşti, canonice şi disciplinare, şi că hotărîrile Sinodului niciodată nu pot jigni prerogativele Statului, carele totdeauna a avut dritul povăţuirei din afară a bisericii, dritul privigherei, întărirei ş. c. 1. ;
www.digibuc.ro
DIVANDRILE AD-HOC DIN IAŞI Şl BUCUREŞTI, IV.
637
«Adunarea ad-hoc a Moldovei rosteşte dorinţele următoare:
«1. Recunoaşterea Neatârnării bisericii ortodoxe a Răsăritului din Principatele Unite de orice chiriarbie; păstrândn-se însă unitatea credinţei cn biserica ecumenică a Răsăritului în privinţa dogmelor.
«2. înfiinţarea unei Autorităţi Sinodale Centrale pentrn trebile duhovniceşti, canonice, disciplinare, nnde va fi reprezentată şi preoţimea de mir a fiecăreia Eparhii.
«3. Nici odinioară şi nici într’nn chip Ulitropoliţii sau Episcopii ţârei nu vor puteâ fi aleşi dintre străini sau dintre împământeniţi».
Votanţi: 79. — Pentru 79.
*
In Şedinţa XV din 6 Noemvrie, domnul Vasile Mălinescu ceteşte raportul său asupra Punctului 6 din şirul de Cestiuni generale :
—	Despărţirea Puterei executive de cea legislativă.
Se păşeşte la votarea şi înscrierea următoarei încheieri:
«Astăzi, anul 1857, luna Noemvrie în 6 zile.
«Luând aminte că prin votul din 7 Octomvrie, Adunarea a adoptat două principuri constitutive ale viitoarei organizaţii naţionale; unul ereditatea, ca bază de autoritate şi de ordin, — iar altul reprezentaţia naţională ca bază de libertate şi de propăşire ;
«Luând aminte că prin propunerea cestiei despărţirei Puterei executive de cea legiuitoare, Adunarea a statornicit coexistenţa fără conflict a acestor două principii;
«Luând aminte că despărţirea Puterei executive de cea legiuitoare este primită şi consfinţită, ca cea mai puternică garanţie a libertăţii;
«De vreme că îndată ce una dintre aceste două puteri ar concentrâ amândouă ale lor funcţii, apoi atuncea nu numai că conteneşte de a fi o putere mărginită, controlată şi ponderată, ci mai vârtos se face dela sine o putere absolută;
«Luând aminte că Despărţirea acestor Puteri este primită ca* o închezăş-luire de libertate în toate staturile reprezentative;
«Adunarea ad-hoc a Moldovei doreşte ca la viitoarea organizaţie a României să se iea de bază următorul princip:
«Puterea executivă şi legiuitoare să fie despărţită în România».
Votanţi: 76. — Pentru 51.— Contra 13. — Abţineri 12.
*
In Şedinţa XVI din 6 Noemvrie, domnul Anastasie Panu ceteşte raportul său asupra Punctului 2 din şirul de Cestiuni generale :
—	Supunerea Străinilor din Principate la jurisdicţia ţărei.
www.digibuc.ro
638
DIMITRIE A. STTJRDZA
Se păşeşte la votarea şi înscrierea următoarei încheieri:
«Străinii se bucură în Principate de privilegii numeroase, a cărora aplicaţie se sprijină pe Tractate (Capitulaţii), încheiate de înalta Poartă cu Puterile Creştine. Aceste Capitulaţii se pot oare impune Principatelor, sau Puterile contractante au vreun interes de a sprijini mănţinerea lor?
«Să cercetăm dar cestia de drit şi vom vedeă că Capitulaţiile mai sus zise nu sunt nici decum făcute pentru Principate.
«După Capitulaţiile din anii 1393, 1460, 1511 şi 1634, încheiate de înalta Poartă cu Principatele Române, aceste ţeri şi-au păstrat un Guvern naţional şi neatârnat şi o deplină libertate de legislaţie. Capitulaţiile dar încheiate, între Imperiul otoman şi Puterile Creştine, n’au putut fi îndatoritoare şi pentru Principate.
«Acturile citate mai sus din anii 1393, 1460, 1511 şi 1634 recunosc Domnilor ţărei dritul de a încheiâ Tractate Internaţionale. Domnilor ţărei dar se cuvine şi dreptul de a face Convenţii pentru regularea relaţiilor din afară ale ţărei.
«Acest drept Principatele l-au şi exercitat, precum dovedesc Tractatele ce ele au încheiat cu alte Puteri în urma Capitulaţiilor lor cu înalta Poartă, precum :
«Tractatul lui Mircea, Suveranul României, cu Sigismund, regele Ungariei din 1396;
«Tractatul de alianţă al lui Dan IV cu Corvin, din 1488;
«Tractatul de cvadruplă alianţă tot al lui Dan cu Polonia, Ungaria şi Moldova din 1498;
«Tractatul lui Ştefan, Suveranul Moldovei, cu Polonia, la 1518;
«Tractatul lui Petru Rareş cu Sigismund, din 1527;
«Acel din 1538 August, tot al lui Rareş cu Polonia;
«Al lui Ştefan Lăcustă, din 1539, cu Polonia ;
«Tractatul lui Mihaiu Viteazul cu Rudolf, împăratul Germaniei, din 1598;
«Tractatul lui Mateiu Basarab pentru alianţă ofensivă şi defensivă cu Râ-koczy, principele Ardealului, din 1638;
«Tractatul de pace al lui Vasilie Lupu cu Hanul Tătarilor ;
«Tractatul lui Petre Şchiopul cu Anglia, din 1588:
«Chiar şi în timpurile mai nouă Principatele au exercitat dritul de a încheiâ Convenţii cu Staturile megieşite. Aşâ spre pildă putem cită:
«Cartelul încheiat cu Austria, la 1838, pentru extrădarea dezertorilor;
«Convenţia încheiată iarăş cu Austria, la 1854, pentru linia telegrafică.
«Necurmatul exerciţiu al suveranităţii de către Principate nu lasă îndoeală
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
639
că aplicaţia Capitulaţiilor încheiate de înalta Poartă cu celelalte Puteri Creştine nu s’a putut întinde şi asupra Principatelor.
«Să trecem acum şi la cestia „dacă şi în privirea Principatelor Puterile străine ar avea vreun interes de a ţinea la aplicaţia Capitulaţiilor lor încheiate cu Înalta Poartă*.
«Capitulaţiile acestea statornicesc mai multe drituri în favoarea supuşilor Statelor Creştine. Aşâ se dă consulilor dritul de a aveâ gardă, de a exersâ jurisdicţia civilă şi criminală, de a reclamă pe supuşii lor căzuţi în robie, de a se da corăbiilor Staturilor Creştine la cazurile trebuincioase ajutorul cuvenit, de a se scuti moştenirile de răşluire cunoscute sub nume de: «droit d’aubaine», de a se asigură respectul transacţiilor şi mai presus de toate de a se asigură respectul şi apărarea religiei creştine, precum şi libertatea cultului ei. Staturile Creştine şi-au fost stipulat toate aceste privilegii pentru supuşii for petrecători în Turcia, în vederea stării lucrnrilor de acolo. Obiceiurile însă şi legile domnitoare în Principate diferează de acele ale Imperiului Otoman. Deosebita jtare a lucrurilor în Principate a făcut dar că aceste Capitulaţii nu numai n’au putut aveă aplicare în toată a lor întindere, dar încă au slujit şi de piedecă guvernelor locale în administraţia ţărei. Aceste Capitulaţii au fost mărginite în aplicarea lor, pentrucă în legile ţărei este necunoscut dritul «daubaine», pentrucă străinii nu sunt împiedecaţi de a în-cheiă după voinţa lor transacţii cu Românii, pentrucă legile în vigoare sunt Legile Romane şi Codica comercială a Franţei, pentrucă în Principate există tribunale statornice, pentrucă Principatele n’au avut porturi de resbel, nici marină; pentrucă religia creştină domneşte în ele, pentrucă toate religiile sunt tolerate, şi apoi nici jurisdicţia consulară n’a existat în întinderea cuprinsului Capitulaţiilor, fiindcă Art. 294 din Regulamentul Organic, §§ 46 şi 2009 din Codica civilă şi §§ 17 şi 19 din Codica criminală s’au aplicat totdeauna cu asistenţa chiar oiicială a Consulatelor şi cu acea stipulată în Cartelul încheiat de Moldova cu Austria la 1838.
«Aplicarea însă şi aceea câtă s’a putut face a Capitulaţiilor, adică prin in-tervenirea consulatelor în toate lucrările atingătoare de supuşii lor, a adus cu sine o paralizare în punerea în lucrare a legilor civile şi criminale. Asemenea împrejurări au favorizat apoi emigraţia în Principate a acelor străini fugiţi din ţara lor pentru a scăpă de legile locului naşterii lor şi a se bucură în Principate de privilegii excluzive.
«Prin urmare Staturile Creştine n’au nici un interes a mănţineâ nişte Capitulaţii ce nu sunt aplicabile în Principate şi cari nu aduc decât confuzie şi necontenite conflicte. Din contra, Principatele Române, cari au adoptat legile Europei civilizate, principiile şi tendinţele ei, sunt în dreptate, după
www.digibuc.ro
640
DIMITRIE A. 8TURDZA
dreptul internaţional, a reclamă foloasele ce alte Staturi creştine îşi acordează între ele.
«Ca o consecinţă chiar a acestui drit internaţional european este şi supunerea străinilor la jurisdicţia Statului, pe al cărui teritoriu petrec, după cum arată şi Watel în cartea sa despre dreptul popoarelor, §§ 101, 102, 103, 105, 108, Cap. VIII, Cartea II.
«Drept acestea dar:
«Luând în privire driturile suverane ce Principatele şi-au păstrat prin Ca-pitulaţiile lor din 1393, 1460—1511 şi 1634, între cari se numără şi dreptul de a regulă relaţiile lor cu Puterile străine prin Convenţii speciale;
«Luând în privire că la un asemenea drept Principatele n’au renunţat nici odinioară, ci mai ales şi după încbciarea Capitulaţiilor lor cu Imperiul otoman l-au exercitat în tot timpul şi la toată ocazia, şi aceasta în deplina conştiinţă a dreptului lor;
«Luând în privire că Capitulaţiile încheiate de Sultani cu Staturile creştinătăţii sunt acturi de suveranitate şi prin urmare obligatorie numai pentru ţările unde ei aveau şi plenitudinea suveranităţii, şi nici cum pentru teritoriile unde ei nu exercitau nici un drit de al suveranităţii; după principiul iuridic, că lucrările dintre doi nu pot jigni pe un al treilea (Kluber, § 144, Martens, § 53);
«Nu mai puţin luând în privire că aplicaţia dispoziţiilor acelor Capitulaţii, străine Principatelor, este necompatibilă cu deosebita stare a lucrurilor şi cu aşezămintele şi obiceiurile acestor ţări;
«Luând în privire că aplicaţia parţială a acelor Capitulaţii nu numai este jignitoare drepturilor Principatelor şi chiar producătoare de abuzuri, ci şi fără nici un interes pentru staturile creştine;
«Luând în privire că una din condiţiile existenţei, a desvălirii şi a stării unui Stat este ca toţi petrecătorii pe teritoriul său să-i respecteze legile lui şi să nu aibă în perspectivă putinţa nepedepsirii;
«Luând în privire că o asemenea supunere a străinilor la jurisdicţia locală a Principatelor este întemeiată şi pe dritul popoarelor, ca o deducţie logică din dreptul secular al acestor ţări de a aveâ un guvern naţional şi neatârnat şi nu vatămă driturile celorlalte Staturi;
«Luând, în sfârşit, în privire că, după dritul public, ca şi după acel privat, acel ce întrebuinţează dreptul său, nu vatămă pe nime (Qui jure suo utitur, neminem laedit);
«Apoi Adunarea doreşte:
„Ca străinii petrecători în Principate să He supuşi jurisdicţiei ţerii fără intervenţia consulatelor".
Votanţi: 77 — Pentru 77 — Iar contra n’a fost niminea.
www.digibuc.ro
divandrile ad-hoc din iaşi şi bucureşti, IV.
641
In Şedinţa XV din 9 Noemvrie, d-I Constantin HurmuzaJci ceteşte raportul său asupra Punctului 3 din şirul de cestiuni generale : t Sloboda întemeiere a Legămintelor comerciale ale JBrirb cipatelor:
Se păşeşte la votarea şi înscrierea următoarei încheieri:
«Astăzi, anul 1857, luna Noemvrie în 9 zile.
«Luând în privire :
«1. Că bazele existenţei naţionale şi politice a Principatelor Române sunt Capitulaţiile ce ele au încheiat cu înalta Poartă la 1393, 1460, 1511 şi 1634;
«2. Că aceste Capitulaţii au asigurat Principatelor Române un guvern naţional neatârnat, deplina libertate de legislaţie ş. c. 1., cu un cuvânt toate drepturile cari compun suveranitatea din lăuntru şi cea din afară ;
«3. Că între drepturile acestea se cuprinde şi dreptul Principatelor de a-şi regulă ele singure interesele şi prin urmare şi relaţiile lor comerciale cu alte staturi;
«4. Că Principatele Române totdeauna au şi exercitat aceste drepturi şi niciodată n’au fost supuse nici măcar în faptă (de facto) legislaţiei comerciale a Turciei, după cum dovedesc o mylţime de Tractate ce ele au încheiat cu alte Staturi suverane, în şir de mai multe sute de ani, după încheierea Ca-pitulaţiilor româno-tuxceşti, şi anume :
«■a) Tractatul dintre Ştefan VI Tânărul, Domnul Moldovei, şi Sigismund I, Regele Poloniei, din anul 1518 (1), prin care între altele se stipulează şi următorul Articol despre negoţ:
«Neguţătorilor Voevodului Ştefan din Moldova le va fi slobod şi neoprit «a merge prin ţerile noastre, a neguţători şi a exercită trebile lor, plătind «însă dabile la vămile obicinuite şi respectând dritul vechilor emporii sau «depozitorii (entrepâts). Asemenea trebue să fie slobod, neoprit şi deschis şi «neguţătorilor şi supuşilor Poloniei a merge prin Moldova, a neguţători şi «a exercită trebile lor, plătind dabile la vămile vechi şi respectând dreptul «vechilor depozitorii». (Dogiel, Codex diplomaticus Begni Poloniae, tom. I, pag. 610—613. Ex. archiv. Reg., Lib., 27, n. 22, fol. 284).
ab)	Tractatul dintre Petru Rareş, Domnul Moldovei, şi Sigismund Regele Poloniei, din 13 Decemvrie 1527, prin care între altele se stipulează libertatea negoţului între Moldova şi Polonia şi se întăresc din cuvânt în cuvânt mai sus citaţii Articoli din Tratatul din 1518.
ac)	Tratatul dintre Ştefan Voevod, domnul Moldovei şi acelaş rege Sigismund, din 20 Fevruarie 1539, prin care între altele sau stipulat: «ca neţi) In al şaptelea an după încheierea Capitulaţiei dintre Bogdan, tatăl acestui Ştefan,
şi Baiazid II.
Analei» A. R.—Totn. XXXIII. -Memoriile Se of. Istorice.	41
www.digibuc.ro
blMîfRIE A. STtTRDZA
642
«guţătorilor de ambe părţile să le fie slobodă neguţătoria ; ca drumurile «din vechime întrebuinţate să fie şi acum slobode, şi ca supuşii Poloniei să «nu fie nevoiţi a plăti altă vamă decât acea veche». (Dogiel, Cod. diplom. Regni Poloniae, tom. I, pag. 617. Ex Archivo Regni).
«d) Tractatul de comerţ încheiat» în 27 August 1588 între Petre Şchiopul, Domnul Moldovei, şi Elisabeta, Regina Angliei, a căruia cuprindere este următoarea :
«Noi Petru, din graţia lui Dumnezeu Principe al Valahiei şi al Moldovei, «facem cunoscut prin aceasta tuturora cărora se cuvine sau se va cuveni, că «am încheiat acest Tractat cu măritul Domn Wilram Hareborn, Ambasadorul «Prea Strălucitei şi Prea Puternicei Doamne, Doamnei Elisabeta, din graţia lui «Dumnezeu Regina Angliei, Franciei şi Iberniei (Irlandei) pe lângă Serenisimul «şi Potentisimul împărat al Turcilor, în modul următor: adică, că de astăzi «înainte, sudiţii şi toţi neguţătorii Serenităţii Sale să aibă voie de a petrece «şi a umblă prin ţara noastră, de a neguţători, de a vinde şi de a încheia «contracte, ba încă şi a întreprinde şi a face toate câte le cere societatea şi «folosul comerţului, fără cea mai mică contrazicere sau împiedicare, fără însă «a se călcâ dreptul nostru de a luă vamă, adică, că de fiecare lucru în preţ «de una sută de galbeni să ne dea trei. Aceasta întărim prin acest aşezământ. «Spre mai tare credinţă am pus sigiliul nostru». (Richard Hakluyt, The principal navigations voyages, traffics and discoveries of the English Nation, etc. London 1559. Tom. II, pag. 290).
«e) O mulţime de Tractate şi Convenţii ce Principatele au încheiat mai târziu atât între sine, cât şi cu alte Staturi, din cari cităm aici numai pe cele mai nouă, şi anume : Convenţia dintre Moldova şi Valahia din anii 1836 şi 1846 pentru unirea vămilor ş. c. 1., Convenţia pentru înfiinţarea corespondenţei telegrafice internaţionale dintre Moldova de o parte şi Austria, Germania şi celelalte Staturi ale Europei, unite în privirea comunicaţiei telegrafice, de altă parte, din 11 Octomvrie 1855.
«Luând în privire:
«1. Că însăş Turcia în totdeauna a recunoscut neatârnarea şi autonomia comercială a Principatelor Române, supuind totdeauna chiar şi productele turceşti, la intrarea lor în Principate, legilor comerciale ale acestor ţeri şi plăţii vămii moldo-româneşti, după cum se dovedeşte între altele şi din «Vama cea mare scoasă din testamentul vămii cel vechiu din 1761» [Arhiva Românească, tom. II, pagi 323—346), precum şi prin zilnicul şi necurmatul exerciţiu de astăzi al acestui drept la marginile Principatelor despre Turcia;
«2. Că neatârnarea şi autonomia comercială a Principatelor s’a recunoscut şi s’a consfinţit şi de Regulamentul Organic al ambelor Principate, carele cuprinde următoarele dispoziţii:
www.digibuc.ro
iuVanuriIe ÂD-Hofc rafo Iaşi şt Bucureşti, iv.
64â
«A) Tarifa vămilor pentru toate productele, lucrurile şi altele ce s’ar scoate din ţară sau s'ar aduce de pământeni sau de supuşii înaltei Porţi, se va hotărî de către obşteasca Obicinuita Adunare, cu întărirea Domnului şi în chipul cel mai folositor pentru ţară (Cap. III, Secţia IU, Art. 79, No. III);
«B) Că Principatele Române vor avea deplina libertate de comerţ;
«Că exporlaţia vitelor şi a productelor va fi în veci slobodă peste toate hotarele Principatelor, fără de nici o oprire sau împiedecare (Cap. V., Secţia I, Art. 148);
«Că porturile Principatelor vor fi deschise tuturor bandierelor fără excepţie (tot acolo, Art. 149);
«Că importarea şi exportarea din Moldova şi Valahia şi viceversa este liberă şi scutită de toată vama (tot acolo, Art. 152);
«C) Că în toate trebile neguţătoreşti se vor adună din Codica de comerţ a Franciei toate dispoziţiile ce pot fi potrivite cu starea lucrurilor din Principate, cari se vor traduce româneşte, spre a servi de regulă în toate trebile neguţătoreşti (Cap. VIII, Art. 318).
«Luând în privire:
«1. Că Principatele Române au şi deplină libertate de navigaţiune cu însuş vasele şi bandierele lor;—libertatea recunoscută de Regulamentul Organic, Cap. V, Secţia I, Art. 150; şi de Hatişeriful Sultanului Mahmud de glorioasă memorie, scris către sfârşitul lunii lui Muharem a anului 1850 (1884) şi pusă în aplicare de către guvernele ambelor Principate prin zilnica slobozire de patente, prin cari se dă «corăbiilor deplină voie de a pluti liber «încărcate şi descărcate cu tot echipajul lor şi de a călători pe Marea «Neagră şi pe celelalte mări, şi să rădice bandierele Principatelor pe te-«meiul drepturilor acestor ţări, notificate solilor şi Puterilor străine ş. c. 1.»;
«2. Că Domnii Principatelor au şi dreptul de a slobozi pasporturi pământenilor ce ar voi să călătorească peste hotar [Reg. Org., Cap. III, Secţia III, No. VIII.);
«3. Că Principatele au şi dreptul postai, în deplina lor autonomie (Reg. Org., Cap. III, Secţia II, Art. 74, No. IX, Secţia III, Art. 79, No. II);
«4. Că Tractatul de Paris a recunoscut în princip că Principatele pot aveâ şi au interese comerciale deosebite, şi că ele au dreptate a şi le apără şi statornici, singurul scop pentru care le-au recunoscut dreptul de a face parte deopotrivă ca şi celelalte Staturi riverane în Comisia fluvială, chemată de a regulă libertatea navigaţiei Dunărei, cea mai mare cale de comerţ a Principatelor.
«Luând în privire:
«1. Principiile recunoscute de dreptul public:
www.digibuc.ro
DlMlTRIE A. STURDZA
644
«a) Că o alcătuire dintre doi nu poate vătămâ pe un al treilea ;
«b) Că nimenea nu poate trece către altul mai multe drituri decât are el singur (Nemo plus juris in alium transferre potest quam ipse habet);
ac) Că un guvern, legat odată printr’un Tractat, nu mai poate face alte Tractate contrare celui dintâiu;
«d) Că neputinţa morală în privirea Tractatelor, a cărora împlinire ar jigni driturile unui al treilea, face Tractatele neîndatoritoare;
«e) Că din două Tractate necompatibile, acel mai vechiu trebue să aibă preferinţa;
«f) Că niciciodată un Tractat nu poate cuprinde dispoziţii contrare drepturilor unui al treilea ş. c. 1.
«Şi prin urmare că Capitulaţiile şi Convenţiile posterioare, vechi şi nouă încheiate între înalta Poartă şi alte Puteri, nu pot vătămâ Capitulaţiile anterioare încheiate între înalta Poartă şi Principatele Române, nici pot fi obligatoare pentru aceste ţeri;
«2. Că existenţa poştelor străine în Principate, precum şi împărtăşirea altor Puteri la veniturile poştale ale Principatelor nu are nici un temeiu legal;
«3. Că Convenţia telegrafică dintre Turcia şi Austria, publicată în luna trecută, care pretinde a trage în cercul ei şi Principatele, este cu atât mai mult o jignire a drepturilor Principatelor, cu cât între aceste Principate şi Austria există Convenţii telegrafice încheiate în anul 1855 deadreptul (Vezi pag. 208);
«4. Că înrâurirea Ambasadorului înaltei Porţi de lângă Curtea de Viena şi a Comisarului otoman Ia Comisia fluvială, ţintitoare de a parai izâ neatârnarea şi de a mărgini dreptul Comisarilor Principatelor Danubiene, mijlocind şi chiar înlocuirea acestora, când ei nu se primesc de a voi a li simpli ataşaţi pe lângă Comisarul otoman,—că această înrâurire este o vederată abatere din textul Tractatului de Paris şi o jignire a dreptului recunoscut Principatelor, de a figură şi a lucră în acea Comisie cu acelaş titlu şi cu aceleaşi atribuţii, ca şi celelalte Staturi riverane.
«Pe temeiul Tractatului de Paris, care a garantat drepturile Principatelor, şi anume deplina libertate de comerţ şi de navigaţie;
«Adunarea ad-hoc a Moldovei doreşte ca: Puterile garante să binevoească a recunoaşte vechiul şi neprescriptibilul drept al Principatelor Unite, de a regulă ele singure relaţiile lor comerciale cu alte Staturi."
Votanţi: 64.—Pentru 64.
*
In şedinţa XVII din 12 Noemvrie d-1 Constantin HurmusaM a cetit raportul său asupra punctului 1 din şirul de cestiuni generale:— îndreptarea hotarelor Principatelor prin o Comisie Europeană.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IT.
645
Se păşeşte la votare prin înscriere a următoarei încheieri:
«Astăzi, anul 1857, luna Noemvrie în 12 zile.
«Ştiut este că Principatele Române, prin Capitulaţiile lor cu înalta Poartă, şi-au rezervat toate drepturile cari constituesc suveranitatea Staturilor, după cum mai pe larg s’a lămurit în actul votat de Divanul ad-hoc în 7 Octom-vrie a. c., precum^ şi în încheierile lui, atingătoare de supunerea străinilor din Principate la jurisdicţia ţărei şi de libertatea întemeierii relaţiilor comerciale ;
«Că la încheierea acestor Capitulaţii, hotarele Principatelor erau mult mai întinse decât acele de astăzi, după cum dovedesc nenumărabile mărturii istorice;
«Că prin Art. 3 al Gapitulaţiei Moldovei din 1511, înalta Poartă anume „s’a Indatorit a apără Moldova de toţi acei ce ar puteâ să o calce, păzind-o / „în starea întrn care a fost mai nainte, fără a i se face vreo nelegiuire „sau să sufere ca să 1" se facă vreodată cea mai mică desbinare sau des* „părţire*;
«Că această îndatorire a înaltei Porţi s’a înnoit şi prin Capitulaţia din 1634, Art. 5, care zice: „hotarele Moldovei se vor conservă neatinse în toată a lor întindere*;
«Că o asemenea îndatorire s’a stipulat şi în favoarea Valahiei prin Art. 1 al Capitulaţiei din 1460, prin care înalta Poartă „se îudatoreşte a protege Principatul Valahiei*;
«Că şi la Conferinţele de la Carloviţ, unde s’a încheiat Tractatul de pace din 26 Ianuarie 1699, înalta Poartă a recunoscut formal această îndatorire, prin răspunsul ce ea a dat Austriei şi Poloniei, din care acea dintâi numită Putere cereâ întinderea hotarelor ei până în Dunăre, aşâ dar Principatele Moldova şi Valahia cu Basarabia, iar cea de pe urmă numită cereâ Moldova,—răspuns al căruia cuprindere este următoarea: «că nu poate să le dea «aceste ţări să le fie supuse, fiindcă ele nu s’au luat cu sabia, ci de bună-«voie s’au pus sub protecţia Turciei şi prin urmare sunt libere.»
«Că şi Austria a recunoscut aceasta la Conferinţele dela Passaroviţ, unde s’a încheiat Tractatul de pace din 21 Iulie 1718, şi unde numita Putere motivă înnoita ei cerere de a i se da Moldova şi Valahia cu cuvântul, «că Poarta este numai protectrice, iar nu stăpână a Moldovei şi a Valahiei»;
«Lăsând a zice că cu toate acestea, Principatele Române au suferit mari răşluiri şi ştirbiri prin felurite cesii de pământ, făcute de înalta Poartă, după Gum atestează între altele şi depeşa circulară a E. S. Ministrului Intereselor străine al Franciei, din 23 Maiu 1855, depeşa care, recunoscând Capitu-
www.digibuc.ro
646
DIMITKIE A. STURDZA
laţiile Principatelor, zice «că Moldova a pierdut jumătate din teritoriul ce li «s’a fost garantat de către Sultani» ;
«Dar fiindcă, în urma acestor cesii, Principatele Române au mai pierdut înseninătoare câtimi de pământ prin necontenite împresur&ri, cărora hotarele lor au fost şi sunt şi astăzi expuse, după cum §e vede chiar din nota E. Sale doninului Baron de Koller, solul Austriei pe lângă înalta Poartă, din 12 Octomvrje 1855, adresată E. S. Fuad Paşa, atuncea Ministrul Intereselor străine al Turciei—notă care, mărturisind că într’adevăr a urmat o nouă împresurare la hotarul Moldovei despre Bucovina, încredinţează «că sau luat «măsurile trebuincioase ca linia de demarcaţie, care s’a înaintit prea mult, «să se str&ifiute îndărăt până la direcţia ei de mai naiute (afin que la ligne «de dâmarcation trop avansăefut reculăe jusqu’â sa direction primitive)»; şi
«Luând în privire:
«1. Că Regulamentul Organic al Principatului Moldovei, Cap. IX, Secţia VI, Art 431, a prevăzut atât împresurările, cât şi modul înlăturării lor, legiuind următoarele: — «Marginea Principatului Moldovei despre Bucovina «şi Transilvania, găsindu-se pe alocuri împresurată, Domnul împreună cu «Obşteasca obicinuită Adunare vor luă în timp cuvenit măsurile trebuin-«cioase spre îndreptarea şi păzirea vechilor hotare» ;
«2. Că prjn urmare nu numai după Capitulaţii, ci şi după legea fundamentală a ţerii, Principatele singure au dreptul de a regulă hotarele lor despre Staturile vecine,—drept de care Principatele totdeauna au făcut cuvenita întrebuinţare, după cum dovedesc mai multe Tractate ce ele au făcut cu alte Staturi în urma Capitulaţiilor lor cu Poarta Otomană,—Tractate din cari aici cităm numai:
«A) Acel dintre Ştefan, numit Lăcustă, Domnul Moldovei, şi Sigismund I, Regele Poloniei, din 20 Fevruarie 1530 (28 ani după încheierea întâiei Capitulaţii dintre Moldova şi Turcia), în care anume s’a stipulat, «ca să nu se «înfiiinţeze alte margini şi hotare decât acele cari au fost statornicite din' «vechime între Polonia şi Moldova şi se află descrise în hotarnice» (Ut non alii fines limitesque terminentur, quam qui fuerunt priscis temporibus inter Regnum et Moldaviam terminaţi et privilegiis sunt descripti.— Dogiel, Cod. Diplom. Begni Pol., tom. I, pag. 617);
«B) Acel dintre Neagoe Basarab, Domnul Valahiei, şi Regele Ioan Za-polia, din 1520, prin care sau îndreptat şi s’au statornicit hotarele între Valahia şi Transilvania;
«3. Că prin urmare toate hotărîturile, câte nu s’au stipulat deadreptul între Principate, cari singure au fost şi sunt competinte de a regulă interesele lor, şi între Staturile vecine, nu pot fi valabile, necum obligatoare pentru Principate, după următoarele principii ale dreptului public:
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO IUN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IT.
647
«A) o alcătuire dintre doi nu poate vătămă pe un al treilea;
«B) un lucru al meu nu poate deveni lucrul altuia fără învoirea mea (id quod nostrum est, sine facto nostro, ad alium transferri non potest);
«C) Aceea ce la început a fost nevalabil, prin curgere de timp nu se poate face valabil (quod initio vitiosum est, non potest tractu temporis conva-lescere);
«4. Că afară de"aceasta, toate hotărîturile, câte au urmat după înfiinţarea Regulamentului Organic încoace, precum şi acele cari, provocate prin nouă împresurări, astăzi se pun în lucrare, nu pot aveă putere legală, pentrucă ele sau făcut şi se fac fără întrevenirea Obşteştei obicinuitei Adunări; fără care nici Domnul stăpânitor, necum un Guvern provizor, nu este în dreptate de a face vreo dispoziţie în chestia aceasta;
«5. Că Tractatul de Paris din 30 Martie 1856, Art. 22 şi 25, a pus Principatele Române şi drepturile lor sub garanţia colectivă a tuturor Puterilor, cari au subscris acest mare act al secolului nostru;
«6. Că prin urmare din ziua publicării Tratatului de Paris, Principatele şi drepturile lor (între cari se cuprinde şi neatârnarea unui guvern naţional şi autonom) nu mai pot suferi nici un fel de jignire sau ştirbire;
«7. Că cu toate acestea, mai multe împresurări asupra teritoriului Moldovei, la hotarele ei despre Bucovina şi Transilvania, sau făcut în aceşti de pe urmă doi ani, când Principatele Române se aflau ocupate prin oastea austriacă, sau cu alte cuvinte, când Principatele se găsiau acum puse sub garanţia colectivă a Puterilor, cari au subscris Tractatul de Paris;
«8. Că şi astăzi se pune în lucrare modul hotărîturilor de mai nainte, un mod carele este nu numai contrar drepturilor Principatelor şi literei legii fundamentale, ci încă în stare de a zădărnici şi stipulaţiile Tractatului de Paris, carele puind Principatele Române sub garanţia colectivă a Europei, chiar prin aceasta a garantat şi integritatea teritoriului Principatelor; şi în sfârşit
«Luând în privire că rectificarea hotarelor prin Comisii Europeane este o măsură adoptată odată de Congresul de Paris şi singura în stare de a insuflă încredere şi liniştire :
«Adunarea ad-hoc a Moldovei doreşte ca Puterile garante, recunoscând vechiul şi neprescriptibilul drept al Principatelor de a regulă ele singure hotarele lor despre staturile vecine, să blnevoească a încuviinţă totodată îndreptarea hotarelor Principatelor Unite prin o Comisie Europeană."
Votanţi 79. — Pentru 79.
*
In Şedinţa XVII din 12 Noemvrie d-1 Mihail Kogălniceanu ceteşte asupra Punctului 9 din şirul de Cestiuni generale—Drepturi politice
www.digibuc.ro
648
DIMITRIE A. STURDZA
pentru pământenii de orice religie creştină—următorul Proiect de încheiere :
«Luând jn privire că marele scop al fiecărei societăţi, şi cu atâta mai mult al fiecărei naţii, trebue să fie desvoltarea sa;
«Că mijlocul cel mai puternic pentru naţia română de a ajunge la desvoltarea sa egte de a-şi concentrâ toate elementele, legând prin interesul comun pe toţi locuitorii pământeni din Principate ;
«Că aceşt interes comun nu se poate întemeiâ decât prin statornicirea aceloraşi îndatoriri şi aceloraşi drituri pentru toţi pământenii;
«Luând în privire că supunerea tuturor pământenilor la dări, la conscripţia militară şi la alte sarcini publice, statorniceşte egalitatea îndatoririlor pentru toţi;
«Luând în privire că egalitatea îndatoririlor reclamă şi egalitatea dritu-rilor, prinqip şi adoptat prin recunoaşterea egalităţii înaintea legii;
«Luând în privire că principiul libertăţii culturilor, adoptat asemenea, nu mai poate face din deosebirea religiei un titlu de excluzie pentru egalitatea driturilor, întrucât apărarea naţionalităţii sau poziţia Principatelor, ţară eminentă creştină, nu reclamă o excepţie provizorie dela acest princip, precum este cazul pentru necreştini ;
«Luând in privire că dreptatea, că interesul naţionalităţii, că progresul societăţii pururea au îndemnat pe Români de a da aceleaşi drituri celui mai mare număr din pământenii creştini, povăţuindu-se de adevărul, că numai atuncea o ţară este fericită, când ea este dreaptă pentru toţi fiii săi; luând în privire că în România toţi fiii săi, uniţi prin aceleaşi îndatoriri şi aceleaşi drepturi, nu pot fi şi nu pot purtă decât numele de Român;
. «Luând în privire că dintre driturile ce decurg din egalitatea înaintea legii, cele mai importante şi cari mai tare leagă pe om către ţara sa sunt driturile politice;
«Luând în privire că de aceste drituri, după vechile noastre instituţii, s’au bucurat locuitorii pământeni de orice religie creştină, precum dovedesc analele ţerii, actele noastre legislative şi mai multe moşii din Principate stăpânite de creştini eterodoxi şi mai ales de răzeşi catolici;
pLuând în privire că driturile politice pentru toţi pământenii şi împă-mânteniţii de orice religie creştină sunt recunoscute în princip şi de Regulamentul Organic, Anexa X, I;
«Luând în privire că acelaş princip s’a şi recunoscut de Adunarea ad-hoc, care a primit în sânul ei deputaţi ori de religie catolică, ori trimişi de alegători eterodoxi;
«Luând în privire că este a da un semn de recunoştinţă naţiilor puter-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
649
nice, cari au luat sub garanţia lor viitorul României, dacă, departe de a mărgini, vom întinde încă driturile pământenilor noştri coreligionari cu aceste naţii;
«Adunarea ad-hoc a Moldaviei doreşte şi primeşte în viitoarea organizaţie a României următoarele principii:
„I. Toţi pământenii de orice religie creştina se vor bucură de toate driturile politice, întocmai ca şi toţi pământenii de religia ortodoxă.
II.	Impământeniţii, de orice religie creştină, nu vor pnteâ dobândi drituri politice, întrucât ei nu vor fi primit marea natnralizaţie votată de Adunarea legislativă.8
(Subscrişi) C. Rolla, I. Fotea, D. Cozadini, I. Hrisanti, D. Miclescu, Ko-*	gălniceanu, V. Mălinescu.
D-l Secretar A. Panu anunţă că sunt cinci amandamente depuse la biurou şi le dă cetire.
1.	Un amandament subscris de d-l C. Hurmuzachi şi sprijinit de dwlor Episcopul Filaret Scriban, Episcopul Calinic Miclescu, Iconomul Matcaş, C. Sturdza (Vasluiu), Gr. Vârnav, D. Grigoriu, Chir. Ciocârlie, A. Jiean, D. Cracte, I. Vârlan, N. Canano, C. Morţun, St. Calin, S. Canano:
«Luând în privire:
«I. Că punctul al 9-lea din şirul cestiilor generale presupune existenţa unei legi menite a regulă condiţiile dela cari trebue să atârne exerciţiul drepturilor politice ; lege care încă nu există şi trebue a se face de către viitoarea obştească Adunare legislativă; şi
«II. Că punctul al 9-lea din şirul Cestiilor generale stă în strânsă şi nemijlocită relaţie şi cu legea despre indigenat, subscrişii au onoare de a propune înlăturarea acestei ceştii, ca una ce este de competinţa viitoarei Adunări legislative.
2.	Un amandament al d-lui Gr. Costachi, sprijinit de d-nii: N. Iamandi, I. Docan, A. Aslan, A. Cuza:
«Luând aminte că atât prin votul din 7 Oct., prin care a’a rostit dorinţa ca Moştenitorul Şefului Statului să primească religia ortodoxă, precum şi prin acel din 25 Oct. s’a adoptat principiul unei biserici domnitoare, şi că prin urmare elementul religios Adunarea l-a socotit ca un element politic al unităţii naţionale;
«Luând aminte că în toate Staturile Europei, cari au ţinut la unitatea naţională, egalitatea politică a culturilor na fost proclamată,până când n’a fost mai întâiu statornicită, prin desvălirea comună şi generală a limbii, a literaturii şi a ideilor morale, unitatea naţională;
«Luând aminte că în Principaturile noastre, eterodoxia este totdeodată şi caracterul deosebitor al naţionalităţilor străine şi că negoţul, meseriile şi
www.digibuc.ro
650
DIMITRIE A. STURDZA
artele libere se exercitează pe la târguri într’o proporţie precumpănitoare de eterodoxi;
«Luând aminte că populaţia comunelor urbane este mai cu seamă chemată a formă statul de mijloc şi a sluji ca legământ de unire a tuturor claselor societăţii;
«Luând aminte că poziţia geografică centrală a Principatelor, precum şi nesfârşitul izvor de bogăţie care el le păstrează, cheamă pe viitor în sânul lor concursul braţelor, capitalurilor şi al luminilor străine, şi că Principatele, departe de a închide calea înrâuririi binefăcătoare a tuturor elementelor de civilizaţie şi de prosperitate publică, doresc mai vârtos introducerea lor, vroind numai a-şi păzi nejignirea unităţii politice ;
«Luând aminte însă, că căsătoriile mixte, cari ar fi singurul mijloc al legământului familiilor de deosebite culturi şi prin urmare al elementelor eterogene ale naţiei române, nu sunt după pilda şi a altor Staturi ortodoxe învoite în Principaturi, şi că această cestie, ca prealabilă şi de o fire spirituală, este mai întâiu de competinţa bisericii;
«Apoi subscrişii socot că principul rostit la punctul al 9-lea al şirului de dorinţe trebue amânat la viitoarea Adunare legiuitoare.»
3.	Un amandament al d-lui G. Sturdza, sprijinit de d-nii: O. Sturdza (Roman), Gr. Suţu, N. Carp, S. Miclescu:
«Luând în privire că Divanul ad-hoc este chemat a rosti dorinţele ţerii;
«Luând în privire că ţara are trebuinţă de întărire, iar nu de slăbire prin introducerea de elemente străine;
«Subscrişii socot de a lor sfântă datorinţă a propune înlăturarea proiectului Comisiei atingător de punctul al 9-lea din şirul de ceştii şi a rugă pe Divan să se înlătureze».
4.	Un amandament al d-lui M. Gostachi, sprijinit de d-lor Episcopul Ghenadie Şendre, Arhimandritul N. Scriban, V. Sturdza, Gr. Balş, I. Can-tacuzin, M. Jora, P. Brăescu — şi care zice: «religia ortodoxă nu va fi privită în noul Stat al României ca o condiţie neapărată pentru dobândirea drepturilor politice; această facultate se va acordă şi acelor de altă religie creştină, cari ar întruni şi acele însuşiri legale ce constitue calitatea de Român.»
5.	Un amandament al d-lui Dr. A. Fătu, sprijinit de d-lor Episcopul Ghenadie Şendre, Arhimandritul Melchisedec, Dr. Costin, V. Nicolau — şi care zice: «Numai Românii şi cei legiuiţi împământeniţi de religia ortodoxă să se bucure de drepturile politice.»
*
Adunarea păşeşte la votarea încheierii următoare, în Şedinţa XVIII din 14 Noşmvrie;
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
651
«Luând în privire r
«1. Că punctul al 9-lea din şirul de ceştii generale presupune existenţa unei legi menite a regulă condiţiile, dela cari trebue să atârne exerciţiul drepturilor politice, lege care încă nu există şi trebue a se face de către viitoarea Obştească Adunare legislativă, şi
«2. Că punctul al 9-lea din şirul cestiilor generale stă în strânsă şi nemijlocită relaţie şi cu legea despre indigenat;
«Adunarea încheie:
«înlăturarea acestei ceştii, ca una ce este de competinţa viitoarei Adunări legislative».
« Votanţi 71. — Pentru 39. — Contra 31. — Abţinuţi 1;
«Subscriu pentru 39, şi anume: Prea Sfinţia Sa Părintele Episcop Nec-tarie Hermeziu, Prea Sfinţia Sa Episcopul Filaret Scriban, Prea Sfinţia Sa Episcopul Calinic Miclescu, Sfinţia Sa Iconomul D. Matcaş, d-lor D. Mi-clescu, C. Bădărău, Dr. A. Fătu, I. Canano, A. Jiean, St. Calin, D. Grigoriu, C. Morţun, G. Sturdza^ C. Sturdza, I. Levărdă, Gr. Vârnav, A. Aslan, D. Cracte, Chir. Ciocârlie, G. Ilie, I. Vârlan, Răd. Sava, Gr. Suţu, V. Neculau, V. Stan, Dr. Costin, N. Carp, S. Miclescu, C. Sturdza (Vasluiu), D. Ghi-dionescu, N. Bosie, N. Emandi, Pand. Croitoru, Gr. Costachi, Tim. Sacalov, C. Ştiun, I. Roşea, C. Hurmuzachi şi în capul actului înalt Prea Sfinţia Sa Părintele Mitropolit Sofronie Miclescu.
«Subscriu contra 35, şi anume: Prea Sfinţia Sa Episcopul Ghenadie Şendre, Prea Cuvioşia Sa Arhimandritul Neofit Scriban, d-lor D. Cozadini, V. Mălinescu, M. Kogălniceanu, G. Masian, D. Savin, Dr. Vâmav, T. sin Pavel, Simion Stanciu, Gr. Balş, M. Jora, V. Zaharia, D. Gheorghiade, C. Ostahi, P. Brăescu, C. Roset. I. a Babei, V. Sturdza, I. Hrisanti, V. Balaiş, C. Iacovachi, I. Olariu, Lase. Catargiu, I. Fotea, A. Cuza, M. Costachi, N. Catargiu, L. Galiardi, I. Cantacuzin, D. Rallet, A. Panu, P. Mavrogheni, A. Teriachiu, C. Negre.
«Se abţine dela subscriere D. Romov.
«Conform §. 79 din Regulamentul Adunării Prezidentul declară că Adunarea a încuviinţat Înlăturarea acestei cestiuni ca de competinţa viitoarei Adunări legiuitoare.
*
In Şedinţa XVIII din 14 Noemvrie d-1 Dimitrie Miclescu ceteşte raportul său asupra Punctului 11 din şirul de Cestiuni generale :—Neatârnarea Puterii Judecătoreşti de administraţie în special.
Adunarea păşeşte prin înscriere la următoarea încheiere:
www.digibuc.ro
652
DIMITRIE A. STURDZA
«Astăzi, anul 1857, luna Noemvrie în 14 zile.
«Luând îti privire că puterea executivă este însărcinată a veghiâ asupra a două deosebite ramuri de interese: interesul public şi interesul privat; că atât relaţiile între popor şi Stat, cât şi acele între individ cu individ îşi au fiecare legile lor în deosebi;
«Luând în privire că condiţia caracteristică a unui guvernământ bun şi regulat este împărţirea puterii executive în exerciţiul său în două deosebite ordine: administrativ şi judecătoresc, ca organe în cari funcţionează puterea executivă;
«Luând în privire că şi Regulamentul Organic, la începutul Capului VIII, Art. 279, aşează o asemenea împărţire a puterii executive ; că prin Articolele 302 şi 318 tot din acest Regulament se recunosc atât principul com-petinţei respectivelor instanţii judecătoreşti, cât şi acel al neatârnării lor;
«Luând în privire că cea mai mare închezăşluire pentru neatârnarea ramului judecătoresc este inamovibilitatea (neschimbarea) judecătorilor, princip adoptat şi de Regulamentul Organic, Art. 285;
«Luând în privire că Domnitorul, a căruia persoană este sacră şi nevi olabilă, trebue să fie mai presus de tot prepusul sau imputarea, că deşi toată dreptatea se face în numele şefului Statului, însă nici dignitatea sa, nici independinţa cerută de autorităţile judecătoreşti nu suferă vreun amestec afară din sânul acestora; că*singura prerogativă potrivită cu înalta poziţie a unui Domnitor este aceea citată la Art. 355, adică de a uşurâ osânda sau de a iertă pe osândiţii criminalişti;
«Luând în privire experienţa timpurilor din urmă, că puterea curat administrativă, nefiind în destul de despărţită de către acea judecătorească, a dat prilej la multe necuviinţa şi abuzuri;
«Luând în privire că atât Codul procedurii noastre civile, cât şi criminale are nevoie de modificări, spre a ee mărgini mai bine neatârnarea ramului judecătoresc şi spre a se garantă prin instituţii cari îi închezăşluesc acea neatârnare;
«Adunarea doreşte ca principii fundamentale la viitoarea reorganizare a României să fie:
«1< Deplina neatârnare a părţii judecătoreşti de puterea curat administrativă.
«2. Inamovibilitatea judecătorilor. Modul se va hotărî prin o lege votată de Adunarea legiuitoare viitoare».
Votanţi 73.— Pentru 73.
In Şedinţa XX din 20 Noemvrie, se păşeşte la adeverirea prin subscrierea voturilor a următoarei încheieri:
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
653
«Astăzi, anul 1857, luna Noemvrie în 18 zile.
«Adunarea ad-hoc a Moldovei doreşte ca la viitoarea organizaţie a României să se adopteze următoarele două principii:
«1. Respectul proprietăţii.
«2. Instrucţia publică gratuită şi obligatoare în toate oraşele şi satele».
« Votanţi 67.—Pentru 67.
*
In Şedinţa XX din 20 Noemvrie D-l M. Kogălniceanu ceteşte raportul său asupra Punctului 12 din şirul de Cestiuni generale : —Responsabilitatea Miniştrilor.
Se păşeşte la adeverirea voturilor prin înscriere a următoarei încheieri:
«Astăzi, anul 1857, luna Noemvrie în 20 zile.
«Luând în privire că după vechea lege a ţerii, Adunarea Obştească în âmbele Principate a avut dreptul nu numai de a face legi, dar şi de a trage la răspundere pe marii dregători ai Statului, precum aceasta se dovedeşte prin mai multe hotărîri ale Adunărilor române, şi mai cu deosebire prin hotărîrea sobornicească a Ţerii-Româneşti din anul 1652, aflată în Arhiva Statului din Bucureşti, şi prin care Adunarea a judecat şi a osândit la moarte pe Stroe Vistierul mare, pe Radu din Forcaş, Vistier al doilea, şi pe Tudor Gămăraşul, ca furi banilor ţerii şi ai Domnului;
«Luând în privire că Regulamentul Organic, Art. 133, voind a pune un capăt intervenirii personale şi absolute a Domnitorului în trebile Statului, a înfiinţat Consiliul Miniştrilor şi deosebitele Departamente, însărcinate cu povăţuirea ramurilor administraţiei publice;
«Că anexa Q XVIII şi Art. 403 din acestaş Regulament consfinţesc principul responsabilităţii Miniştrilor şi a tuturor funcţionarilor ţerii;
«Că acestaş Articol 403 face pe funcţionarii Statului răspunzători dinaintea Adunării obşteşti, îndrituită de a aduce la cunoştinţa Şefului Statului toate * abaterile ce ar găsi în purtarea acestora şi de a cere pedepsirea lor;
«Luând în privire că această responsabilitate, deşi scrisă în Reglement, nici nu s’a aplict, pentrucă Domnii, în loc de a căută tăria şi temeinicia Guvernului lor în păzirea strictă a legilor şi în iubirea concetăţenilor lor, au preferat de a se pune sub scutul înrâuririlor şi protecţiilor din afară în contra strigătelor şi nemulţumirilor naţiei;
«Că prin însuş aceasta ei au izbutit a sustrage şi pe Miniştrii lor dela orice răspundere către ţară;
«Şi că Obşteasca Adunare, slabă, necompletă şi compusă numai de ele-
www.digibuc.ro
654
DXMITRIE A. STtJRDZA
mente atârnate de Guvern, n’a avut niciodată, curajul şi puterea de a face întrebuinţare de drepturile închezăşluite ei prin Reglement;
«Luând în privire că lipsei de responsabilităţi dela întâiul Ministru până la cel de pe urmă funcţionar, fie către Adunare, fie chiar către Guvern, sunt mai cu deosebire a se impută toate călcările de legi şi toate abuzurile, toată lipsa de dignitate naţională, toată slăbiciunea şi toată nepăsarea pentru drepturile ţerii şi pentru binele public, pe cari ades ni le-au înfăţişat Guver-nurile ce dela 1834 şi până astăzi s’au succedat în Principate ;
«Luând în privire că zădărnicindu-se toată responsabilitatea marilor funcţionari către ţară, Domnul cele mai multe dăţi nu a mai cerut dela Miniştrii săi alte calităţi, decât acelea de a fi plecaţi la voinţele sale;
«Că şi chiar când unii din bărbaţii de bine avi fost chemaţi a se pune în capul trebilor publice, încă stăruinţele lor pentru a lucră spre folosul ţerii au fost paralizate sau prin lipsa de omogenitate cu ceilalţi colegi ai lor, sau prin scurta lor petrecere în funcţii şi mai ales prin pretenţia Domnitorului de a fi singurul îndrituit a conduce ocârmuirea şi prin urmare de a fi şi singurul răspunzător;
«Luând în privire că din cauza lipsei de responsabilitate a Miniştrilor, veniturile Statului, în timpurile normale, în loc de a fi întrebuinţate numai întru desvoltarea naţională, morală şi materială a ţerii, s’au risipit cea mai mare parte în zadarnice sau nelegiuite cheltueli, ori în folosuri particulare, ascunse sub deosebite numiri de dări în întrepriză, de răsplătiri publice, de despăgubiri şi tot felul de transacţii neiertate;
«Luând în privire că lipsa de responsabilitate este cauza principală că administraţia publică, în loc să fie energicul agent al propăşirii şi organul legalităţii, în loc să privigheze la apărarea vieţii, onoarei şi proprietăţii cetăţenilor, în loc să contribue la mulţumirea şi bunăstarea naţiei, n’a lucrat decât spre a face nesigure temeliile cele mari ale fiecărei societăţi;
«Că ea este cauza că administraţia înaltă, centralizând în mânile sale toate trebile mari şi mici, a paralizat toată sfera de acţie şi neatârnarea magistraţilor municipali, a tratat veniturile oraşelor ca şi veniturile Statului, şi aşâ a înăduşit toată vieaţa municipală, atât de neapărată spre a deşteptă interesul populaţiilor pentru lucrul public;
«Luând în privire că lipsa de responsabilitate este cazua că partea judecătorească, în loc să fie organul legii şi păstrătoarea drepturilor şi a averii catăţenilor şi prin urmare să fie o putere neatârnată şi respectată şi de Guvern şi de ţară, a devenit un corp de funcţionari direcţi ai Domnului, supuşi nu la legi, ci la ordinele acestuia;
«Că ea este cauza puterii extralegale, ce unii din Miniştrii dreptăţii şi-au însuşit, prin simple raporturi către Domn, ba şi chiar prin simple apostile
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
655
de a anulă hotărîri judecătoreşti, prin răstălmăciri şi necompetente ordine de a pune în îndoeală şi în nesiguranţă tot ce este mai sfânt în lume: proprietatea, şi chiar de a sfărâmă deadreptul legiuiri întregi şi însuş stipulaţii din Codicele civile şi penale;
«Luând în privire că lipsa de responsabilitate este cauza că oştirea naţională n’a căpătat decât o părelnică desvoltare, în potrivire cu marile venituri ce i se destinează prin bugetul ţerii;
«Că ea este cauza că ades demnitatea uniformei şi onoarea steagului naţional sau sacrificat interesurilor străine;
«Luând în privire că din lipsa de responsabilitate, averile bisericeşti menite mai cu deosebire pentru folosinţa publică, şi fonduri şi venituri sau risipit, cele întâi ori prin neapărarea lor despre pretenţiile acolisitorilor megieşi, ori prin nelegiuite şi păgubitoare schimburi; iar cele al doilea prin întrebuinţarea lor în cheltueli cu totul nepotrivite cu menirea lor, lăsându-se în părăsire îmbunătăţirea morală şi materială a clerului, mai ales a celui de mir, şi nepurtându-se vreo grijă nici pentru zidirea, nici pentru gătirea, ba nici pentru, păstrarea lăcaşurilor religioase, precum triste martore sunt ruinele catedralei din Iaşi şi ale Episcopiei de Roman;
«Luând în privire că lipsa de responsabilitate este cauza puţinului progres ce, cu toate marile venituri, a făcut instrucţia publică, mărginită fiind aceasta în câtevâ şcoale necomplete prin oraşe, şi neluându-se încă până astăzi cea mai mică măsură pentru desvoltarea intelectuală a populaţiei săteşti, lăsată în întunerec;
«Luând în privire că din lipsa de responsabilitate, lucrările publice, atât de neapărate spre desvoltarea bogăţiilor noastre naţionale, n’au produs nici un rezultat, afară decât câtevâ şosele, cu toată însemnătatea capitalelor de hani şi de muncă, ce pentru aceasta s’au pus Ia dispoziţia Guvernului;
«Luând în privire că numai lipsei de responsabilitate se pot cu drept cuvânt impută abuzurile de putere, însuşirile de atribuţii necompetente şi actele arbitrare ale deosebitelor Departamente, şi din cari au rezultat obşteasca nemulţumire, necontenitele tânguiri şi opoziţii ce s’au ridicat în ţară în contra tuturor guvernelor, chiar şi când acestea voiau a face binele, abuzuri şi tânguiri cari au provocat mijlocirile Ia înrâuririle şi intervenirile străine, şi din cari apoi a rezultat şi călcarea autonomiei Principatelor;
«Luând în privire, în sfârşit, că responsabilitatea Miniştrilor este singurul chip:
«Pentru a pune un capăt relelor trecutului, pentru a statornici în România un Guvern tare, drept şi nepărtinitor, pentru care progresul să fie o lege;
«Pentru a impune şi ocârmuitorilor şi ocârmuiţilor respectul legalităţii;
www.digibuc.ro
656
DIMITRIE A. STURDZA
«Pentru a da însuş Domnului o putere spre a se împotrivi la cererile şi înrâuririle din afară;
«Pentru a pune pe Domnitor mai presus de tânguiri, de patimi şi de luptele partidelor, şi aşâ a-1 face neviolabil;
«Pentru ca Miniştrii să se privească şi să ocârmuească ca funcţionari ai ţerii, iar nu ca instrumente oarbe ale voinţei Domnitorului;
«Pentru a face ca în viitor demnitatea şi drepturile naţiei să nu mai fie sacrificate la toate interesele, pretenţiile şi înrâuririle străine;
«In sfârşit pentru ca autonomia României să fie un mare şi sfânt adevăr;
«Adunarea ad-hoc a Moldovei doreşte şi primeşte la viitoarea organizaţie a României următoarele baze fundamentale:
«1. Responsabilitatea Miniştrilor înaintea Adunării generale.
«II. 0 lege specială votată de Adunare în cea întâi sesie va statornici tribunalul însărcint cu judecarea Miniştrilor puşi în acuzaţie de Adunare.
«III. Miniştrii osândiţi, în nici într’un caz, nu vor puteâ fi iertaţi de Şeful Statului».
Votanţi 71. — Pentru 71.
*
In Şedinţa XXII din 26 Noemvrie, d-1 M. Kogălniceanu ceteşte raportul său asupra Begulării Tributului către Înalta Poartă.
Adunarea, după ce iea raportul în discuţiune, îl primeşte şi păşeşte la adunarea votului prin următoarea încheiere:
«Anul 1857, luna Noemvrie 26 zile.
«Luând în privire că prin vechile Capitulaţii pentru protecţia garantată de glorioşii Padişahi otomani Principatelor Române, acestea sau îndatorit la o dare anuală (redevance annuelle), şi anume Valahia cu 3.000 bani roşii sau galbeni, sporit apoi la 10.000 bani roşii, şi Moldavia cu 4.000 galbeni sub nume de peşcheş;
«Luând în privire că această dare n’a ridicat Principatelor suveranitatea lor, pentrucă după dritul gintelor un stat, întru cât îşi păstrează neatârnarea Guvernului, poate pentru siguranţa sa a se pune sub protecţia unui alt Stat, şi chiar ari plăti şi un tribut, fără ca prin aceasta să piardă cevâ din suveranitatea sa, precum însăş istoria otomană ne dovedeşte, că Staturi creştine cu mult mai puternice decât Principatele au plătit Turciei tributuri mult mai mari, fără ca prin aceasta ele să fi contenit de a fi Staturi suverane ale Europei;
«Luând în privire că darea anuală, contractată de Valahia la sfârşitul secolului al XlV-lea şi de Moldova la începutul secolului XVI, deşi în urma
www.digibuc.ro
DÎVANmULE AD-ttOC DIN IAŞt ŞI SUCURHSŞtl, IV.
657
timpurilor şi a lovirei Cupitulaţiilor necontenit a sporit, însă Principatele pururea ori sau împotrivit, ori au protestat în contra jignirii făcute drepturilor lor, precum dovedesc:
«a) Retragerea din Domnie a lui Petru Şchiopul al Moldaviei (1591), carele, zic analele, văzând că Turcia voiâ a spori darea până la suma de
10.000	galbeni, preferă a-şi părăşi tronul şi ţara, decât să se facă dela el un asemenea început;
«b) Lungile lupte ale lui Mihaiu Viteazul, ale lui Aron Vodă şi ale atâtor alţi Domni din Moldova şi din Valahia, întreprinse numai spre a apără Ca-pitulaţiile ţerilor ;
«c) Tractatele încheiate în 1710 şi 1711 de Domnii Brâncoveanu şi Can-temir cu Petru cel Mare şi pe cari, istoria este martoră, aceşti Domni le-au încheiat numai pentrucă Principatele se vedeau ameninţate de a fi prefăcute în paşalâcuri;
«d) Petiţia Adunărei generale din Valahia, adresată în 16 Martie 1718 Im-peratorului Germaniei, şT nigându-se ca, la încheierea păcei cu Turcia, tributul să se reducă, după cum erâ din vechiu, desfiinţându-se adaosul impus cu sila în timpul Domnului Brâncoveanu;
«Luând în privire că după pacea dela Prut şi după punerea Domnilor străini în capul Principatelor, precum în mai multe alte condiţii, asemenea şi în privirea dârei Principatelor, nu sau mai păzit stipulaţiile Capitula-ţiilor, ci necontenit sau sporit şi s’au îmmulţit dările băneşti sub deosebite numiri de haraciu, baeram peşcheş, racbibia, idighe, emfiemucatesi, mu cărei şi multe altele, afară de darea de producturi, vite, cheresteă, salahori, afară de multe şi nenumărate daruri silite, plătite Hanului de Crâm, Sultanului de Bugeac, Vizirului, Paşilor dela Sarhaturi şi la toţi puternicii, cari absorbiau toate veniturile, toate mijloacele ţărei;
«Luând în privire că aceste nesfârşite dări au motivat mijlocirile Românilor la protecţia Puterilor creştine, Rusia şi Austria;
«Că aceste tânguiri au îndemnat pe Curtea Rusiei să stipuleze în Articolul XVI, punctul 8, al Tractatului de Cuciuc-Cainargi (17 Iulie 1774), reducerea dărei Principatelor, plătită aceasta la comisari trimişi numai din cinci în cinci ani, şi reaşezarea âmbelor ţări în toate folosurile, de cari ele se bucurau în timpul lui Mohamed IV (1648—1687);
«Că cu toate stipulaţiile, dările urmând în sporirea lor, trimisul Curţii Rusiei şi internunciul Austriei, întemeindu-se pe Tractatul de Cainargi şi pe Convenţia de Biuclu-Cavac, au dobândit dela Poarta Otomană senedul din 28 Decemvrie 1783 (15 Sefer 1198) şi Hatişeriful dat tot atuncea Domnilor âmbelor ţări, şi prin cari Poarta s’a îndatorit din nou:
«a) A reduce darea âmbelor Principate la suma colectivă de 477.444 lei
Analele A R.—Torn. XXXIII. Memoriile Seci. Istorice.	42
www.digibuc.ro
658
biMttftiâ a. âTttRbZA
20 parale, răspunsă în tot anul la Constantinopole, şi la o altă sumă sub nume de beiram şi rechiabia şi mărginită în 130.000 lei pentru Valahia şi în 115.000 lei pentru Moldova;
«&) A nu mai cere nimica dela Domni pentru ţinerea lor în capul ocâr-muirei Principatelor ;
«c) A nu mai luă nimica nici dela ţară, nici dela Domni la suirea lor pe scaun ;
«d) A nu învoi paşilor, cadiilor şi altor funcţionari turci de a cere dela Domni sau ţară vreo dare oarecare;
«ej A scuti pe Domni de îndatorirea de a trimite daruri Paşilor la intrarea acestora în funcţii;
uf) A nu mai trage din Principate provizii şi cheresteă decât cu anume plată;
«g) A desfiinţâ luarea mieilor fără plată şi tocmeală;
«h) A nu trimite comisari în Principate decât în cazuri extraordinare, şi a nu-i lăsă să iea dări şi peşcheşuri;
«Luând în privire că aceste îndatoriri nepăzindu-se cu deplinătate, înalta Poartă, după stăruinţele Rusiei, a mai slobozit şi în 1802 (Gemazil-Achâr 1217) un nou Hatişerif, prin care sau declarat desfiinţate toate dările în bani şi în producte, câte s’au fost aşezat peste cuprinderea senedului din 1783;
«Luând în privire că deşi prin Art. 5 al Tractatului de Bucureşti (18/28 Maiu 1812) şi în urmarea trecerii Basarabiei către Rusia, înalta Poartă s‘a înda-torit a scădeâ dările Moldovei în proporţie cu micşorată întindere a ţărei, totuş dările şi darurile silite s’au ţinut în mărimea lor de mai nainte, încât din suma de 1.433.047 lei, ce formă veniturile ţărei în anul 1819, s’au dat Porţii, deosebiţilor Paşi şi altor funcţionari şi trimişi turci, şi pentru deosebite însărcinări din Constantinopole, nu mai puţin decât opt sute mii de lei, precum de dovadă slujeşte sama originală a Visteriei din acel an (1 Iunie 1818—31 Maiu 1819), şi când, chiar după senedul din 1783, atuncea când Moldova se întindeâ până la Nistru, toate dările trebuiau să se mărginească în suma de 282.944 lei;
«Luând în privire că prin Tractatul de Adrianopole, încheiat în 2/u Septemvrie 1829, înalta Poartă s’a îndatorit ca toate dările, atât în bani, cât şi în natură, la cari erau supuse Principatele, să le reducă într’o singură sumă bănească anual plătită, şi într’o altă sumă echivalentă dării pe un an, plătită aceasta la fiecare schimbare de Domn, scutindu-se prin aceasta Principatele de orice dare de producte şi restatornicindu-se în ele vechea libertate de comerţ ;
«Şi că prin Tractatul de San-Petersburg (29 Ianuarie 1834), darea anuală pentru ambele Principate s’a hotărit la suma de şase mii pungi, adică trei
www.digibuc.ro
DtVANDRltE AtJ-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
659
milioane lei monetă turcească, care sumă, înscrisă în Regulament sub nume de dare la înalta Poartă (redevance ă la Sublime Porte), s’a plătit fitră întrerupere până astăzi;
«Luând în privire că după cea de pe urmă retragere a armiei rosiene din Principate, Ii. S. Derviş Paşa, Comisarul otoman, prin proclamaţia sa din Septemvrie 1854, adresată locuitorilor ţărei, le-a făgăduit în numele M. S. I. Sultanului păzirea tuturor drepturilor lor ab antiquo;
«Luând în privire că la Conferinţele din Viena, chiar în întâia şedinţă, ţinută în 15 Martie 1855, plenipotenţiarii Franciei şi ai Angliei s’au unit cu principul rostit de Principele Gorciacoff, că desfiinţarea Tractaturilor între Rusia şi Turcia nu puteâ, la încheierea păcii, să rădice Principatelor nici unul din foloasele, de cari ele s’au fost bucurat mai înainte;
«Luând în privire că atât în faţa declaraţiei E. S. Derviş Paşa, cât şi a principului adoptat de Conferinţele din Viena, consfinţite amândouă prin Art. 22 din Tractatul de Paris, nici într’un fel nu s’ar puteâ luă în consideraţie Art. 6 din protocolul Conferinţelor din Constantinopole, carele se pare a ţinti la o sporire a dărei Principatelor prin cuvintele că «Valahia şi Mol-«davia vor plăti fiecare pe an Guvernului imperial un anume tribut, care se «va hotărî într’o sumă potrivită şi măsurată»;
«Luând în privire că suma hotărîtă prin Tractatul de Adrianopole de a se da înaltei Porţi la fiecare Domnie nouă este nu numai contrară cuprinderei vechilor Capitulaţii, dară şi se pare a fi o răsplătire (une prime) pentru fiecare schimbare de Domn, când Principatele mai ales au trebuinţă de un Guvern statornic şi permanent;
«In conformitate cu dorinţele rostite în şedinţa din 7 Octomvrie, Adunarea ad-hoc a Moldovei doreşte ca: marin imoasele Pateri garante să binevoească a hotărî chestia dării Principatelor către înalta Poartă într’un chip potrivit cu necoutestabilul lor drept.“
Au votat pentru unanimitatea de 78 votanţi.
*
In Şedinţa XXVI din 13 Decemvrie, d-1 Constantin Hurmusahi ceteşte raportul său asupra—Regularei Fruntariilor, Navigaţiunii şi Comerţului pe Dunăre,
Adunarea încuviinţează propunerea făcută prin raport şi păşeşte la adeverirea votului prin înscriere asupra următoarei încheieri:
«Astăzi, anul 1857, luna Decemvrie în 13 zile.
«Ştiut este:
«I. Că Principatele Moldova şi Valahia, nu nuinai în timpurile vechi,
www.digibuc.ro
660
tolMrtRIE A STDRDZA
ci şi în urma Capitulaţiilor ce ele au încheiat cu Imperiul Otoman, se întindeau de âmbe părţile Dunărei până la Marea Neagră;
«Acest fact istoric se dovedeşte între altele :
«a) Prin titlurile lui Mircea Vodă, Domnul Valahiei, carele a încheiat cea dintâie Capitulaţie cu Turcia, titluri între cari se cuprindeau şi următoarele: Stăpâni tor al ţărilor din amândouă părţile Dunărei până la Marea Neagră, al cetăţii Drista (Silistria), Despot al Dobrogei ş. c. 1.
«&) Prin Tractatul dintre Sigismund, Regele Romanilor, al Ungariei ş. c. 1. şi Vladislau, Regele Poloniei, din 15 Martie 1412, despre modul cum să se împartă între ei vecinicul pom de discordie—Moldova—, la întâmplare când Alexandru, Domnul acelui Principat, nu le-ar da ajutor în contra Turcilor. Tractatul acesta stipulează între altele, că din teritoriul Moldovei, acel dintre Prut şi Marea Neagră, jumătate, împreună cu cetatea Chilia, să se dea lui Sigismund, iar cealaltă jumătate, împreună cu cetatea Achermanul, lui Vladislau ;
«c) Prin mărturia lui Enea Silvie în Istoria Europei: Despre Ungaria (Cap. I, II, VI), carele zice că Valahia (Moldova), începând dela Ardeal, se întinde până la Marea Neagră («a Transilvanis incipiens, usque ed Euxinum pro-tensa pelagus»);
«d) Prin mărturia Vornicului Ureche (în Analele Moldovei, pag. 98), care încredinţează că hotarul Moldovei se întindeâ până la Nistru şi până la Mare;
«ej Prin mai multe hrisoave domneşti, cari arată că Domnii Moldovei, între alte titluri, aveau şi acel de «stăpânitori dela plaiuri până la mare»;
«f) Prin mărturia Prinţului Dimitrie Cantemir (în «Descrierea Moldovei», ed. germană, pag. 39), carele încredinţează că despre amiazăzi hotarul Moldovei s’a întins totdeauna până în Dunăre, iar despre răsărit până în Marea Neagră;
«g) Prin hărţile geografice cele vechi şi chiar acele din secolul al XVIII-lea, în cari Marea Neagră, începând dela Acherman până la gurile Dunărei, şi anume până la aceea a Sf. Gheorghe, se numeşte Marea Moldovei (le Pont-Euxin dela Moldavie);
«II. Că Basarabia formă a treia parte a Principatului Moldovei şi cuprindea în sine ţinuturile Bugeacului, Ismailului, Âchermanului şi Chiliei;
«III. Că priu urmare şi acea parte din Basarabia, care se află între braţurile Dunărei, şi anume între acel al Chiliei şi acel al Sf. Gheorghe, şi se întinde până la Marea Neagră, a fost proprietate necontestabilă a Principatului Moldovei;
«Adevărul acesta se dovedeşte:
na) Prin situaţia cetăţii moldoveneşti Chilia veche (Eski Kilia), după cum mărturisesc ruinele cari se află îu lăuntrul Deltei, într’o depărtare însem-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
661
nătoare dela malul drept al braţului Dunărei, numit al Chiliei, aproape de gura acelui râu, şi care stăpâniâ tot teritoriul din cuprinsul Deltei;
«b) Prin numirile româneşti ale mai multor locuri, pârae, văi, lacuri, insule, ş. a. din cuprinsul Deltei, numiri cari şi până astăzi s’au conservat, deşi teritoriul pe care ele se află, după stipulaţiunile Tractatelor ruso-turceşti dela Bucureşti şi Adrianopole, au rămas nelocuite. Din numărul acestor numiri însemnăm aici numai următoarele:
«Intre braţul Chiliei şi braţul Sulinei: Insulele Ioneşti, Balta Dracului, lacurile Păscariului, Tătarul mare, Tătarul mic, Lunga, Piperiu, Fortuna, Boldu, Tăslăneşti, Roşea, Babele;
«Intre braţul Sulinei şi braţul Sf. Gheorghe: Lacurile Dragulinul mare, Dragulinul mic, Vălenii mari, Vălenii mici, Lumina, Porcul, Porculeţul, Lacul lui Isac, Isăcelul, Roşulea, Roşuleţul, Bivolul (în jos de Sulina lângă mare), Bivoleţ, Coliba Pescarilor, Obrotenii, Lacul Brumei, Coliba Ţuţuenilor;
«cj Prin nenumerabile acte de stăpânire, exercitate de către Domnii Moldovei, din cari aici amintim numai următoarele: Cesia prin care Petru Vodă, Domnul Moldovei, a dat cetatea Chiliei Ungurilor (1448), pentru ajutorul ce i-au dat la alungarea lui Roman Voevod de pe tronul Moldovei; ajutorul dat de Mohamed II, aliatul Ini Ştefan cel Mare, la 1462, spre a luă prin asedie cetatea Chilia veche din stăpânirea Ungurilor; luarea cetăţilor Chilia şi Acherman de către Ştefan cel Mare prin asalt; rânduirea de pârcălabi din partea lui în aceste cetăţi; rezidirea şi întocmirea acestor cetăţi de către el; ospitalitatea dată în anul 1475 de cetatea Chiliei tinerilor Genuezi, cari robiţi la luarea Cafei şi duşi la Constantinopole, spre a fi înrolaţi în corpul Ienicerilor, au scăpat în acea cetate moldovenească; arderea cetăţii Chilia de către Moldoveni în Domnia lui Petru Rareş;
d)	Prin raportul Divanului Moldovei către Generalul Elem, atuncea comandantul oştirilor ruseşti de ocupaţie din 1769, răspuns care, între altele, cuprinde şi arătarea următoare : «Iar hotarul ţărei Moldovei a fost până în Nistru şi până în Dunăre, întru care se cuprinde Benderul, Cetatea Albă (Acherman), Chilia, Smilul (Ismailul), Tomarova (Reni) şi Hotinul, toate cetăţi şi locuri la marginea ţărei;
e)	Prin cererea ce deputaţii Moldovei, trimişi la Petersburg în anul 1769, au făcut împărătesei Ecaterinei în cuprinderea următoare: «Iar când va «binevoi Dumnezeu sântul prin nebiruitele arme ale împărăţiei Tale a se .«supune acele locuri din Nistru până în Dunăre, iarăş ne rugăm, ca locurile «cele ce au fost din vechiu ale Moldovei să nu rămâie cu deosebită stă-«pânire, ci iarăş către Domnia Moldovei să fie împreunate, după hotarul «vechiu»;
«IV. Că Moldova niciodată nu s’a supus Imperiului Otoman prin pu-
www.digibuc.ro
662
DIMITRIE A. STURDZA
terea armelor, ci de bună. voie s’a supus numai sub protecţia lui, rezer-vându-şi toate drepturile ce constitnesc neatârnarea Staturilor, după cum dovedesc Capitulaţiile ei din 1511 şi 1634, încheiate în deplină libertate şi de atuncea până în zilele noastre necontenit întărite de către înalta Poartă;
«V. Că prin Art. 3 al Capitnlaţiei diu 1511 şi prin Ârt» 5 al Capi— tulaţiei din 1634, Înalta Poartă s’a îudatorit a apără pe Moldova, acest „PĂMÂNT SLOBOD ŞI NESUPUS (Art. I al Capitulaţiei din 1511), de toţi „cei ce ar putea să o calce, păzind-o în starea întru care a fost mai „înainte, fără a i se face vreo nelegiuire, sau să sufere ca să i se facă „vreodată cea mai mică desbinare sau despărţire";
«VI. Că prin urmare această îndatorire a înaltei Porţi se întindea şi asnpra Deltei Dunărei, care eră o parte întregitoare a Moldovei; căci acel ce s’a îndatorit a apără totul, s’a îndatorit a apără şi părţile din cari se compune totul;
«VII. Că cu toate acestea, Sultanul Soliman la 1538 (adică 27 de ani după încheierea Capitulaţiei lui Bogdan cu Baiazid II) a rupt din trupul Moldovei o parte foarte mare, şi anume unghiul dintre Marea Neagră, Nistru şi Prut, împreună cu cetăţile Acherman şi Chilia, în cari a pus garnizoane turceşti, şi declarând teritoriul răşluit de pământ supus (râie), l-a pus sub ascultarea unui Paşă, — urmare cu atât mai contrarie tuturor principiilor dreptăţii, cu cât cauza ei n'a fost alta decât opunerea lui Petru Rareş de a spori peşcheşul anual de 4.000 galbeni, stipulat prin Capitulaţia din 1511, la suma de 10.000 galbeni şi a-1 preface în bir (tribut);
«VIII. Că afară de aceasta, în anul 1812, prin Art. 4 al Tractatului de pace dela Bucureşti, înalta Poartă a cedat Rusiei o parte mare din Moldova, precum şi toată Basarabia, împreună cu o parte a Deltei, statornicind că Prutul începând dela locul unde intră în Moldova, până acolo unde se varsă în Dunăre, iar de acolo malul stâng al Dunărei până la Chilia şi până unde acest râu se varsă în mare, să fie linia de despărţire a hotarului, însă cu această condiţie, ca navigaţia să urmeze a fi comună amânduror staturilor, şi ca insulele Dunărei, începând dela Ismail până la Chilia, ca unele ce sunt mai aproape de malul stâng, să fie sub stăpânirea Rusiei;
«IX. Că înalta Poartă, recunoscând neputinţa aplicaţiei hotarului stipulat prin Art. 4 al Tractatului dela Bucureşti, în anul 1817, aşâ dar în timp de pace, a mai cedat Rusiei şi cele două mari insule din preajma Ismailului şi a Chiliei, adică restul Deltei dintre braţul Chiliei şi acel al Sulinei, după cum atestează Protocolul încheiat în Constantinopole la 21 August 1817 între înalta Poartă şi Ambasadorul Rusiei de lângă ea şi întărit prin Art. 2 al Convenţiei dela Acherman din anul 1826;
«X. Că la 1829, prin Art. 3 al Tractatului dela Adrianopole, înalta Poartă
www.digibuc.ro
DFVANURILE AD-HOO DIN IAŞI Şl BUCUREŞTI, IT.
663
a mai cedat Rusiei şi a doua Deltă, dintre braţul Sulinei şi acel al Sf. Gheorghe, care ca parte întregitoare a Moldovei, prin Capitulaţii solemne, mărturisite şi întărite chiar prin acel Tractat (Art. V), a fost încredinţată protecţiei Imperiului Otoman;
«Pe lângă acestea luând în privire:
«1. Că Tractatul de Paris, prin Art. 21, a hotărît ca teritoriul cedat de Rusia să fie întrupat în Principatul Moldovei;
«2. Că în teritoriul cedat de Rusia se cuprind şi Deltele Dunărei ;
«3. Că mai sus citatul Tratat, prin Art. 22 şi 25, a pus Principatele Române şi drepturile lor, aşa dar şi intregitatea teritorială a acestor ţâri, sub garanţia tuturor Puterilor cari l-au subscris, şi prin urmare au garantat Principatelor Deltele Dunărei, cari li s’au restituit prin Art. 21 al aceluiaş Tractat;
«4. Că prin Art. 23 al citatului Tractat, înalta Poartă s’a îndatorit, între altele, a conservă Principatelor Române şi depliua libertate de comerţ şi de navigaţie;
«Luând în privire :
«5. Că art 14 al zisului Tractat a proclamat libertatea Dunărei şi înlăturarea tuturor piedicilor navigaţiei pe ea, şi prin urmare şi libertatea tuturor gurilor ei;
«Luând în privire :
«6. Că cu toate acestea, în urma protocolului Conferinţelor dela Paris din 6 Ianuarie 1857, înalta Poartă a luat în a ei nemijlocită şi excluzivă stăpânire tot teritoriul cuprins în Deltele Dunărei;
«Luând în privire:
«7. Că modul aplicaţiei de astăzi a acestei măsuri închide cu totul comunicaţia directă a Moldovei cu Marea Neagră; căci braţul Chiliei în a sa întregime face astăzi hotar numai în cursul lui dela Ismail până la Chilia şi de acolo până la Vâlcov, unde acest braţ se desparte în mai mulţi craci, iar dela Vâlcov înainte şi până la mare s’a luat de linie despărţitoare a hotarului cel mai mic şi mai depărtat din aceşti craci, şi anume cracul Gâştei, carele nu numai nu este navigabil nici măcar pentru bărci mici, ci în timp de vară se poate trece chiar şi pe jos;
«Luând în privire:
«8. Că acest hotar nu numai a condamnat porturile Reni, Ismailului, Chilia şi Vâlcov, odată atât de înflorite, la neapărată peire, ci încă a pus pe Principatele Române în totală neputinţă de a se folosi de binefacerile libertăţii propriului lor râu şi de a exercită dreptul deplinei libertăţi de navigare şi de comerţ ce li s'a garantat prin Tractatul de Paris, după cum se dovedeşte din raporturile autorităţilor militare şi civile ale Principatului Mol-
www.digibuc.ro
664
DIMITRIE A, STTJRDZA
dovei (vezi pag. 320—321, nota), cari nu lasă cea mai mică îndoeală despre necuviinţele noului hotar şi despre tristele lor urmări;
«Luând în privire:
«9. Că însăş înalta Poartă a recunoscut prin acte formale, că chiar delimitarea stipulată prin Art. 4 din Tractatul de Bucureşti, prin care ea cedase cu Basarabia şi jumătate din râul Prutului, precum şi toate insulele cele mici dintre Ismail şi Chilia, nu se poate aplică, şi că pentru acest cuvânt mai cedând Rusiei în timp de pace—în anul 1817 — şi insulele cele mari din preajma Ismailului şi a Chiliei, cari pururea au făcut parte din teritoriul oraşelor Ismail şi Chilia, servind chiar la mijloacele de vieţuire ale locuitorilor acestor oraşe, ea de bunăvoie a Întins hotarul până în braţul Sulinei;
«Luând în privire:
«10. Că această neputinţă de aplicaţie, care a motivat în anul 1817 întinderea hotarului până în braţul Sulinei — şi se află descrisă cu atâta lămurire în Art. 2 din Convenţia dela Acherman,—după despărţirea insulelor ce formează întâia Deltă, şi care se află în faţă cu Ismailul şi cu Chilia, de oraşele de cari ele pururea au atârnat, n’au încetat a există şi până astăzi, şi încă într'un grad mult mai mare, fiindcă Moldovei nu s’au înapoiat nici măcar insulele cele mici dintre Ismail şi Chilia, cari s’au fost dat Rusiei în anul 1812 împreună cu Basarabia;
«Luând în privire:
«11. Că motivele cari au servit de bază la regularea hotarelor între Rusia şi Turcia merită a fi luate în cea mai de aproape consideraţie şi în folosul Moldovei la aşezarea hotarelor dintre' ea şi Turcia, cu atâta mai mult, cu cât este obşteşte ştiut că Moldova până la cedarea Basarabiei de către înalta Poartă, în anul 1812, a exercitat fără cea mai mică împiedecare sau contestare dreptul liberei plutiri nu numai pe braţul Chiliei în toată a lui întindere, ci şi pe celelalte braţuri ale Dunărei, a cărora curăţire până la pacea dela Adrianopole, din 1829, eră încredinţată numai pârcălabilor moldoveneşti ;
«12. Că chiar prin însuş Hatişeriful M. S. Sultanului din 1774 (anul Egirei 1188 luna Şeval), slobozit Principatelor Române, înalta Poartă a recunoscut în punctul al IX-lea, că anadnna, adică matca Dunărei, trebue să despartă Principatele de Turcia, şi că prin urmare această linie trebue să se întindă până la Marea Neagră, servind de hotar despărţitor între Principate şi Turcia matca cracului principal al Dunărei;
«Luând în privire:
«13. Că Moldova are necontestabilul drept de a reclamă tot teritoriul cedat de Rusia prin Tractatul de Paris, fiindcă, după cum mai sus s’a dovedit, el
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IT.
665
a fost şi este proprietatea nealienabilă şi parte intregitoare a acestui Principat, care prin Capitulaţiile sale, puindu-se numai sub protecţia Imperiului . Otoman, niciodată, n’a renunţat nici la deplina neatârnare a existenţei sale politice şi naţionale, nici la întregitatea teritorială, garantate prin Capitulaţiile încheiate cu înalta Poartă, şi prin urmare :
«14. Că Principatele Române sunt cu atâta mai mult în dreptate de a cere statornicirea unui hotar favorabil navigaţiei şi comerţului lor, aşâ dar modificarea hotarului de astăzi, carele le-a luat cu totul puţinţa întrebuinţărei acestor drepturi, garantate de cel mai mare act al secolului nostru;
«15. Că fără insulele cele mari ce sunt în faţă cu Ismailul şi cu Chilia şi cari în 1817 sau cedat Rusiei, tocmai pentrucă ele erau neapărate pentru aceste oraşe, de cari din vechime au fost atârnate, porturile Ismail, Chilia, şi Vâlcov sunt ameninţate de o deplină ruină, şi în sfârşit:
«16. Că chiar când braţul Sulinei sau al Sf. Gheorghe, după binevoitoarele măsuri ale Europei, s’ar curăţi pentru a servi navigaţiei şi comerţul ui celui mare, totuş Principatele-.au neapărată nevoie să fie singure stăpâne pe cracul Chiliei, spre a-1 puteâ curăţi şi face navigabil pentru comerţul şi plutirea lor specială;
«Adunarea ad-hoc a Moldovei doreşte şi roagă pe Puterile garante să binevocască a încuviinţă rectificarea noului hotar dintre Principatele TJnite şi Imperiul Otoman prin o Comisie Europeană, conform cu nepre-scriptibilcle drepturi de proprietate, de libertate de navigaţie şi eomerţ, garantate Principatelor Române prin Art. 15, 21, 22 şi 23 din Tractatul de Paris."
Votează pentru unanimitatea de 76 votanţi.
«
In Şedinţa XXX din 20 Decemvrie, d-1 Anastasie Pana ceteşte raportul atingător de Statornicirea relaţiilor Principatelor cu Puterile garantate, în cas de călcarea drepturilor României.
Comisiuneâ rânduită a prelucrâ proiectul de încheiere în privirea noului şir de Ceştii de interes general, are onoare a supune binevoitoarei luări aminte a Adunării următorul proiect:
«Luând în privire că încă la Conferinţele dela Viena, în şedinţele din 17 şi 19 Martie 1856, înaltele Puteri au prevăzut cazul de neînţelegere în privirea drepturilor şi interpretaţiei viitorului act constitutiv al Principatelor Române;
«Luând în privire că Art. 25 al Tractatului de Paris a pus Principatele sub garanţia colectivă a tuturor Puterilor subscriitoare;
www.digibuc.ro
666
DIMITRIE A. STURDZA
«Că. prin urmare orice călcare a drepturilor Principatelor, din orice parte ar veni, ar li contrară stipulaţiilor Tractatului;
«Că în asemenea caz, Principatele sunt datoare şi îndrituite de a face un apel Ia nepărtinitoarea şi hotărîloarea intervenţie a Puterilor garante;
«Luând în privire că şi în viitor pot a se înfăţoşa neînţelegeri, cari să ceară intervenţia Puterilor garante ;
«Luând în privire că pentru ca garanţia Puterilor subscriitoare Tractatului de Paris să fie lucrătoare şi folositoare pentru Principate, trebue a se da acestora un mijloc regulat şi neatârnat, prin carele ele, Ia orice trebuinţă, să poată cere şi dobândi sprijinul făgăduit;
«Luând în privire că, deşi după vechile Capitulaţii, în puterea cărora Principatele şi-au păstrat deplina suveranitate, ele au avut şi dritid de a trimite soli şi agenţi politici şi comerciali Ia Puterile străine şi de a primi asemenea dela acestea, drit pe care şi în urma Capitulaţiilor l-au exercitat mai mult timp; totuş astăzi Principatele sunt reduse de a avea numai câte un singur agent politic lângă înalta Poartă;
«Că deşi după Art. 403 din Reg. Org., aceşti agenţi trebue să fie numiţi numai de către Guvernele locale şi dintre pământeni, astăzi însă Trimeşii âmbelor Principate sunt străini şi impuşi de către înalta Poartă, şi că prin urmare ei sunt departe de a fi reprezentanţii Principatelor şi de a apără drepturile lor;
«Luând în privire că după noua poziţie creată Principatelor prin garanţia colectivă a Puterilor subscriitoare Tractatului de Paris, aceşti agenţi nu sunt şi nici pot fi îndestulători pentru a reprezentâ Principatele şi lângă Puterile garante ;
«Luând în privire că fără a se hotărî şi preciza anume calea legală şi permanentă, prin care Principatele, la orice călcare a drepturilor lor, să poată liber reclamă sprijinul Puterilor subscriitoare Tractatului de Paris, garanţia acestora n’ar puteâ cu deplinătate răspunde la trebuinţa europeană şi la binefăcătoarele cugetări cari au prezidat la înfiinţarea ei;
«Pe temeiul vechilor Capitulaţii ale Principatelor şi al Art. 25 din Tractatul de Paris;
«Adunarea ad-hoc a Moldovei doreşte ca mărinimoasele Puteri; la viitoarele Conferinţe, să binevoească a prevedea şi a statornici calea prin care Principatele-Unite, la orice calcare a drepturilor lor, din orice parte ar proveni, să poată cere şi dobândi puternicul sprijin al marelui Areopag.*
Adunarea, consultată prin sculare şi şedere, adoptează în unanimitate proiectul de încheiere mai sus citat.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
667
In Şedinţa XXXI din 21 Decemvrie d-1 Mihail Kogălniceanu ceteşte propunerea Comisiunii de urgenţă, atingătoare de Gestiunea Legii Electorale.
Adunarea, consultată prin sculare şi şedere, adoptează în unanimitate această propunere cu cele mai vii aclamaţii de „Yivat
Unirea Principatelor".
«Se păşeşte la adeverirea votului prin subscrierea următoarei încheieri:
«Astăzi anul 1857, luna Decemvrie în 21 zile.
«Luând în privire că după vechiul obiceiu, pururea în Principatele Române Adunările obşteşti s’au convocat şi au lucrat după legi electorale făcute în ţară şi pentru ţară;
«Luând în privire că convocarea Adunărilor ad-hoc actuale din Iaşi şi Bucureşti, după o lege electorală făcută afară din ţară, a fost o măsură cerută prin un caz cu totul excepţional, dar pe care Principatele, în puterea Autonomiei lor garantate de Tractatul de Paris, nici că pot a dori de a o mai vedeâ reproducându-se;
«Luând în privire că pe cât prin încheierea făcută în şedinţa din 10 Oc-tomvrie, Adunarea, supuindu-se la îndatoririle prescrise ei de Tractatul de Paris, s’a hotârît a păşi la rostirea dorinţelor de interes general, pe atâta ea şi-a făcut rezerva în privirea Autonomiei Principatelor, cât şi a cestiilor cari în urma votului de Unire âmbele ţări surori cer neapărat de a fi des-bătute şi votate de adunările întrunite ;
«Luând în privire că din toate cestiile, aceea care cere mai neapărat împreună lucrarea âmbelor Adunări, este aceea a facere! unei legi electorale pentru viitoarea legislatură a României, şi că întrunirea âmbelor Adunări nu se poate face mai înainte de a se recunoaşte Unirea Principatelor de către Puterile garante, Adunarea ad-hoc din Moldova încheie dorinţele sale prin col de pe urmă şi neapărat vot.
«După împlinirea marei dorinţe a naţiei române, rostită în unanimitate de Adunările ad-hoc din Iaşi şi din Bucureşti, adică Unirea Principatelor întrun singur Stat şi a lor definitivă constituare, Puterile garante sunt rugate de a încuviinţă, ca ambele Adunări ad-hoc actuale să se convoace în o singură Adunare, spre a se elaborâ legea electorală pentru viitoarea legislatură a României după principiile rostite mai înainte de Adunare, în privirea constituării acestei legislaturi».
«Subscriu pentru în unanimitate.
«Conform § 79 din Regulamentul Adunării, d-lui Viceprezidentul declară că Adunarea a încuviinţat*.
*
www.digibuc.ro
668
DIMITRIE A. STURDZA
Şedinţa se suspendează pe o jumătate de oră spre a putea biuroul delibera asupra Actului atingător de încheierea lucrărilor Adunării şi de recunoştinţă către Puterile garante.
La redeschiderea şedinţei, d-lui M. Kogălniceanu ceteşte următorul act, pe care Adunarea îl votează în unanimitatea de 71 voturi, cu cele mai vii şi repeţite aclamaţii de «Să trăească Puterile Garante! Să trăească Unirea!»
«Astăzi, anul 1857, luna Decemvrie în 27 zile.
«Astăzi se împlinesc trei luni, de când s’a întrunit Adunarea ad-hoc a Moldovei, convocată în puterea Tractatului de Paris, pentru a rosti dorinţele ţărei asupra viitoarei organizaţii a Principatelor Române. Procesele verbale ale şedinţelor sale, voturile rostite de ea, unele şi altele împărtăşite Comisiei Internaţionale din Bucureşti şi aduse şi la cunoştinţa publică, sunt cea mai puternică dovadă de patriotism, de respectul pentru legalitate, de prudinţa şi de moderaţia ce a prezidat în desbaterile Adunării. Pătrunsă de importanţa misiei sale, de marile ei datorii, şi către binevoitoarele Puteri cari au convocat şi către ţara care a ales-o, Adunarea, cu toate piedicile ce i s’au înfăţoşat, a păşit pe calea însemnată ei de către Tractatul de Paris. Astăzi ea are o nouă datorie de împlinit, aceea de a încheia lucrările sale.
«In adevăr, dacă chiar din început pentru împrejurările din lăuntru misia Adunării eră grea şi poziţia ei mai mult decât delicată, cu cât mai mult acum această poziţie a trebuit să se facă îngrijitoare prin împrejurările din afară.
«Adunarea, în adevăr, chiar din început, nu şi-a ascuns greutatea poziţiei. Ea eră chemată pe de o parte a păstră în toată întregimea ei autonomia Principatelor, consfinţită prin solemnele Capitulaţii încheiate cu înalta Poartă, a rosti dorinţele naţiei asupra viitoarei organizaţii politice, şi totodată ple-cându-se la stipulaţiile formale ale Tractatului de Paris, a intră şi în reformele din lăuntru. Insăş această cale înfâţoşâ mai mult decât greutăţi. Pretutindeni o reformă produce nemulţumiri şi îngrijiri; cu cât mai mult aceasta a trebuit să se întâmple în Moldova, aflată într’o stare de lucruri cu totul anormală, expusă la toate intrigile din lăuntru şi din afară, simţind nevoia de a-şi preface, pe lângă organizaţia politică, şi instituţiile sociale, şi lipsită de tot mijlocul de publicitate pentru a se puteâ lumină opinia publică şi combate prejudeţele şi temerile neîntemeiate răspândite prin răuvoitori. Aceste împrejurări nu puteau decât să îngreuie sarcina Adunării, aflată pe lângă aceasta faţă în faţă cu un Guvern provizoriu şi, prin însăş natura sa, puţin simpatic misiei ei. Toate acestea trebuiau la tot pasul să îngreueze
www.digibuc.ro
ftlVANtJRILE AD-HOO DIN tAŞt Şî SOcORfişTl, IV.
669
calea Adunărei, şi dacă ea a trecut peste toate piedicile, aceasta n’a datorit-o decât încrederei marei majorităţi a concetăţenilor săi, care niciodată nu i-a lipsit, şi prudinţei în care ea s'a silit a restrânge desbaterile sale.
«Râzâmându-se pe îndatorirea reciprocă ce Puterile subscriitoare Tractatului de Paris au luat, de a lăsă Principatelor toată libertatea în rostirea dorinţelor lor şi de a aşteptă până Ia întrunirea Conferinţelor pentru a se exprimă asupra lucrărilor din Iaşi şi din Bucureşti, Adunarea ad-hoc eră dar în tot dreptul să creadă, că pe lângă greutăţile din lăuntru nu i se vor în-făţoşâ şi greutăţi din afară. Din nenorocire, în tot timpul lucrărilor sale, Adunarea s’a văzut învinovăţită prin imputări oficiale, că lucrările sale ar fi abătute din calea însemnată de Tractatul de Paris şi că dorinţele sale n’ar fi expresia nici a ţărei, nici a adevăratelor trebuinţe ale populaţiei. Cea de pe urmă notă a Ministerului Otoman, care acuză pe Adunare, ca prelungind şi îndoind agitaţia ce ar există în ‘Principate, ca putând aduce turburări serioase, ca compusă în cea mai mare parte de oameni cu spiritul exaltat, ca despărţită prin intrigile partidelor ; toate acestea pun pe Adunare într’o stare de acuzaţie, despre care ea trebue să se apere, şi îi fac totodată o situaţie din care interesul ţărei îi dictează ca ea să iasă cât se poate mai curând.
«Liniştea publică, care dela o margine până la alta predomneşte în ţară, care înlr’un singur punct nu s’a turburat, cu toate încercările răuvoitorilor, liniştea care, sperăm în Dumnezeu, nici in viitor nu se va turbură, este cea mai puternică dovadă de puţinele pericole şi agitaţii ce există în Principate. Cât pentru exaltaţia spiritelor a majorităţii membrilor Adunărei, procesele verbale ale şedinţelor, cuvintele oratorilor textual reproduse şi mai ales voturile date, dovedesc dacă şi încât imputările adresate deputaţilor Moldovei sunt meritate.
«Adunarea, în toată sinceritatea convicţiilor sale, nu crede că a păşit din calea datoriilor sale către Europa, către înalta Poartă, către ţară! Ea a plecat capul dinaintea stipulaţiilor Tractatului de Paris, ea a protestat şi protestează despre nestrămutata sa voinţă de a respectă în toată întregimea lor drepturile M. S. I. Sultanului, precum ele sunt consfinţite şi precizate prin vechile noastre Capitulaţii cu Imperiul Otoman; ea a apărat cu dig-nitate, cu moderaţie, dar şi cu energie, drepturile naţiei române, ea a rostit, pe cât a putut, liber şi neîmpiedecat, dorinţele populaţiei pentru viitoarea organizaţie politică şi socială a Principatelor. Insă această datorie, împlinită din partea Adunării, i-a atras imputările de mai sus, cari râspândindu-se în public, a trebuit neapărat să contribue la sporirea fratriilor din ţară, cari formate şi încurajate de deosebiţi aspiranţi la domnie, se folosesc de orice pretext spre a intrigă dară în contra dorinţelor Adunării, în care ei cu drept
www.digibuc.ro
670
DIM1TRIE A. STORDZA
cuvânt văd o piedică la realizarea ambiţiei şi a intereselor lor particulare. Europa, oare a luat în mânile sale închezăşluirea drepturilor Principatelor, care a stăruit pentru adevărata aplicaţie a Tractatului de Paris, va judecă dacă învinovăţirile din afară făcute Adunărei au fost şi Bunt meritate şi dacă acestea au putut a-i înlesni misia mai mult decât grea.
«Deputaţii deosebitelor clase ale Moldovei, înainte însă de a pune un capăt lucrărilor lor, sunt datori de a sfârşi prin acelaş act, cu care ei au început, prin murtnrisirea unanimă şi sinceră a neştersei recunoştinţe a naţiei române către Marile Puteri ale Europei, cari i-au recunoscut dritul de a rosti liber în faţa lumii cari-s drepturile ei, cari-s lovirile ce ele au primit, cari sunt dorinţele ei pentru viitoarea organizaţie ca naţie liberă şi societate europeană. Mulţumită fie marilor şi glorioşilor Monarhi, cari şi-au plecat urechea la durerile unui popor asuprit, mulţumită şi eternă mulţumită fie-le, pentrucă au primit sub puternica lor garanţie drepturile şi naţionalitatea Românilor.
«Nu creadă binefăcătorii Monarhi, că dorinţele rostite cu atâta unanimitate în âmbele ţări sunt expresia unor idei, unor aspiraţii momentane. Adunarea ad-hoc din Moldova dinaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor declară că ea n a rostit decât marile şi adevăratele dorinţa ale naţiei române.
«Adunarea iea martur pe Dumnezeu, că precum în tot secolul pretutindeni şi în toate împrejurările, asemenea şi astăzi predomneşte dela o margine la alta a Principatelor convicţia, că numai Autonomia plină şi întreagă, aşâ precum ea este consfinţită prin Capitulaţii, că numai Unirea âmbelor ţări, că numai un Prinţ străin pus în capul lor, că numai o Putere Legislativă, adevărată reprezentaţie a tuturor intereselor naţiei, pot asigură existenţa naţională a cinci milioane Români, a desvoltâ prosperitatea acestor ţări şi a împacă interesele Europei.—In toată sinceritatea cugetului, Adunarea declară că numai împlinirea acestor fundamentale dorinţe, acestor neapărate trebuinţe, poate realiză şi face folositoare şi celelalte dorinţe rostite în urmă. Fără a lor împlinire cu greu un guvernământ, oricât de bine organizat ar fi, va puteâ câştigă simpatiile naţiei, va puteâ vindecă ranele trecutului, vaputeâ introduce în ţară pacea şi mulţumirea generală, şi aşâ a împlini binefăcătoarele cugetări ale Europei în privirea ţărilor dela Dunărea de jos.
«Crezând dar în dreptatea şi generozitatea Marilor Puteri, Adunarea din Iaşi, legitimul şi adevăratul organ al dorinţelor naţionale ale Moldovei, aşteaptă solemnela lor hotărîre ! Intemeindu-se pe aceeaş încredere, ea socoate de cuviinţă de a chemă totodată şi binevoitoarea luare aminte a Puterilor asupra stării anormale, în care Principatele se află dela subscrierea Tractatului de Paris, cu nişte legi cari de îndată ce s’a hotărît revizia lor, au pierdut puterea lor morală; cu nişte guverne efemere şi lipsite de sprijinul şi con-
www.digibuc.ro
DIVANtÎRILE AD-UOC DIN IAŞI Şt BUCUREŞTI, IV.
671
trolul puterei legislative, prin insăş natura lor menite de a nu face decât lucrări provizorii; că mai toate ramurile administraţiei publice în deplină dezorganizaţie, ţările sunt în totală stagnaţie; toate căile de îmbunătăţiri sunt stăvilite şi tot progresul a contenit. Principatele însă sunt însetate de a se vedeâ cât mai curând reaşezându-se în deplina lor Autonomie, de a-şi vedeâ împlinite marile şi mântuitoarele dorinţe, de a procedă cu o oră mai înainte la aşezarea acelui guvernământ naţional, tare, drept, care, singur puind un capăt relelor trecutului, să dea naţiei acea stabilitate dorită de atâţia ani şi de toate clasele societăţii fără osebire, şi fără de care Principatele nu pot speră nici pace, nici mântuire.
«Această stabilitate şi toate condiţiile ce-i sunt neapărate, Europa singură ni le poate da. Cinci milioane de Români, cu braţele întinse, cu ochii pironiţi către acel mare punct, unde are a se hotărî soarta patriei lor, aşteaptă cu toată încrederea marele cuvânt, care va introduce bucuria şi fericirea în mijlocul unei întregi naţii, acel cuvânt care va face nemuritor din neam în neam, din secol în secol, numele binefăcătorilor Monarhi — acel cuvânt, în sfârşit, care va vesti învierea României Unite şi Autonome !a
*
Adunarea ad-hoc din Bucureşti a votat la 9 Noemvrie o adresă de felicitare Adunării ad-hoc din Iaşi; această adresă a fost cetită în 23 Noemvrie de Dimitrie Rallet în Şedinţa XXI:
«Intunerecul în care am zăcut până astăzi, despărţiţi unii de alţii, aruncaţi în voia întâmplărilor, reduşi la cea mai mare stare de slăbiciune, ne făcuse de multe ori a' ne descurajă de viitorul nostru.
«Lupte necurmate, suferinţe crude, nedreptăţi ale soartei, iată elementele în cari am trăit până acum; speranţa însă nu ne-a lipsit niciodată şi provedinţa se îndură în sfârşit de noi.
«Puterile semnătoare Tractatului de Paris îşi aduseră aminte, că la o margine a Europei se află o naţie nedreptăţită, desmâdulată, două coaste ale aceluiaş corp, două ramuri ale aceluiaş arbore. Voi cei dintâi avurăţi fericirea de a vă afirmă înaintea înaltelor Puteri, de a le arătă drepturile neprescriptibile ale Românilor, de a le spune cu acea convincţie ce dă adevărul însuş, — «că avem acelaş început., acelaş nume, aceeaş limbă, aceeaş «religie, aceeaş istorie, aceeaşi civilizaţie, aceleaş instituţii, aceleaşi legi şi «obiceiuri, aceleaşi temeri şi aceleaşi speranţe, aceleaşi trebuinţe de îndes-«tulat, aceleaşi hotare de păzit, aceleaşi dureri în trecut, acelaş viitor de asi-«gurat şi, în sfârşit, aceeaş misiune de împlinit—».
«Mulţumită vouă, fraţilor, de aceste cuvinte; inimile noastre auzindu-le au tresăltat, recunoscând în ele adevărata voce a României, ce se manifestă
www.digibuc.ro
672
DIMITR1E A. STtJRDZA
prin voi mai întâiu şi pe care o auzirăm tocmai în momentul cel mare, când intram şi noi pe calea însemnată de străbunii noştri, şi pe care vom merge, sperăm, împreună şi neclintiţi, uniţi cu corpurile, precum suntem uniţi cu cugetele, cu sângele, cu inima.
«Astăzi Europa ne cunoaşte, ne aude şi ne vede.
«Ea ştie acum cine suntem şi ce suntem.
«Ea a cunoscut drepturile noastre, şi de aceea a venit a ne consultă despre trebuinţele' şi dorinţele ce avem.—Rătăcirile, rivalităţile ce ne-au fost dezunit au perit prin focul suferinţelor de sute de ani.— Patria şi naţionalitatea sunt în inima fiecăruia dintre noi; Unirea a devenit credinţa noastră, sufletul nostru, vieaţa noastră. Fraţi iubiţi, de acum fie-ne soarta cât de contrarie, Unirea este făcută pentru noi.
«Datele de 7 şi 9 Octomvrie sunt date memorabile pentru patria noastră.— Legătura ce contractăm azi împreună, am proclamat-o în faţa lumei întregi şi unii şi alţii, voi însă avurăţi fortuna a pronunţă cei dintâi această Unire. Vă fericităm dar pe voi, o fraţi ai inimilor noastre, pentru această favoare a întâmplărei; vă fericităm mai cu seamă, că spre a dobândi acel rezultat, aţi avut a vă luptă cu cele mai grele obstacole.
«Unirea de acum va fi steaua vieţii noastre, şi plini de încredere într’însa să strigăm împreună:
«Să trăească România una şi nedespărţită!»
D-l D. Balet încheie zicând : «Această adresă trebue să ne facă cu atât mai mare mulţumire, cu cât ne vine din partea întregei ţări surori, prin legiuiţii ei reprezentanţi.»
Această adresă se primeşte cu cele mai vii aclamaţii de «să trăească Unirea», «să trăească România»; şi Adunarea, consultată prin sculare şi şedere, hotăreşte în unanimitate, ca răspunsul să se facă de biurou.
*
In Şedinţa XXIII din 29 Noemvrie, d-l Dimitrie Rallet ceteşte adresa de răspuns către Adunarea ad-hoc din Ţara-Românească.
«Adunarea Moldovei a primit cu sufletească bucurie adresa de felicitare, cu care Adunarea din ţara suroră a binevoit a o onoră.
«In adevăr suferinţele noastre au fost mari şi prelungite, dar apărători ai unei cauze sacre, avurăm convicţia dreptului nostru, încât speranţele ce în trecut ne păreau un vis, astăzi se apropie de mult dorita lor realizare. Dar fraţilor de sânge, de inimă şi de soartă, vom fi o naţie. Puterile Europei şi opinia publică, aceasta suverană a lumei, ne pregătesc un viitor ferice. Vom fi o naţie, căci pătrunşi de însemnătatea chemării noastre, ne-am rostit, în 7 şi 9 Octomvrie, cu voi împreună, dorinţele şi nevoile în toată liniştea
www.digibuc.ro
totVAÎJtJRlLte AD-ttOC UtN ÎAŞÎ Şl OuCDltEşTÎ, IV,
673
ce ne însuflă conştiinţa drepturilor noastre şi cu încrederea în cel mai mare act al secolului acestuia, al Tractatului din 30 Martie,
«Propunerea în Congres pentru Unirea Principatelor a motivat mai cu osebire consultarea dorinţelor noastre, şi noi am răspuns ca un singur om, am exprimat dorinţa ce toţi Românii au moştenit dela strămoşii lor, şi am cerut Unirea şi garanţia Europei pentru drepturile noastre încălcate.
«Dumnezeul părinţilor noştri, care nu ne-a lăsat a ne pierde prin atâtea triste prefaceri, ne va apără şi astăzi, când aşezăm temelia edificiului nostru naţional.
«Ne fericitaţi, pentrucă cei dintâi am proclamat Unirea, când aceasta a fost o singură favoare a soartei.
«Ne fericitaţi că ne-am luptat cu multe greutăţi, acelea însă, deşi în destul de serioase, totuş n’au putut înecă suspinele unui popul întreg, care fu ascultat de Marile Puteri ale Europei.
«învoi (i-ne dar, fraţilor iubiţi, a vă aduce şi noi cea mai sinceră şi mai solemnă recunoştinţă pentru sprijinul ce ne-aţi dat în luptele noastre.
«învoiţi-ne a vă fericită şi noi pentru măreaţa unanimitate cu care v’aţi pronunţat pentru Unire!
«Dispară de acum hotarele dintre ţările surori, precum sau stins orice simţiri de desbinare dintre inimile adevăraţilor fii tot ai aceleiaş mume!
«Fie unirea cugetelor şi a sufletelor noastre rădăcina şi unirea ţărilor rodul preţios!
«Unirea de acum fie steaua vieţii noastre şi plini de încredere într’însa să strigăm împreună:
„Să trăească România nna şi fericită 1“
Această adresă se adoptează de Adunare în unanimitatea de 78 voturi şi cu aclamaţii.
In Divanul ad-hoc al Moldovei s’au disctitat şi votat optsprezece Cestiuni de Interes General.
înainte de a începe aceste lucrări, precum şi după ce le-a terminat, Adunarea a votat în unanimitate Recunoştinţa Poporului Român către Puterile cele mari Europeane, semnatare Tractatului de Paris din 30 Martie 1856.
Actul de Recunoştinţă, cetit de Mihail Kogâlniceanu, în ultima Şedinţă, a XXXI-a a Adunării din 21 Decemvrie, a fost votat cu cele mai vii şi repeţite aclamaţii de — Să trăească Puterile Garante! Să trăească Unirea!
Acest act, expresiunea vie şi înaltă a simţimintelor cari agitau inima şi sufletul Poporului Român, sfârşeşte astfel:
Analele A. R.—Tom. XXXIII.-Memoriile .bVcj. Istorice.	43
www.digibuc.ro
674
DlMlTRlE A. STtJftDZA
«Principatele sunt însetate de a se vedeâ cât mai curând rezemându-se în deplina lor Autonomie, de a-şi vedeâ îndeplinite marile şi mântuitoarele dorinţe, de a procedă cu o oră mai înainte la aşezarea acelui guvernământ naţional — tare şi drept, — care singur, puind un capăt relelor trecutului, să dea naţiei acea stabilitate, dorită de atâţia ani şi de toate clasele societăţii fără osebire, şi fără de care Principatele nu pot speră nici pace, nici mântuire. Această stabilitate şi toate condiţiile ce-i sunt neapărate, Europa singură ni le poate da. Cinci milioane de Români cu braţele întinse, cu ochii pironiţi către acel mare punct, unde are a se hotărî soarta patriei lor, aşteaptă cu toată încrederea marele cuvânt care va introduce bucuria şi fericirea în mijlocul unei întregi naţii, acel cuvânt care va face nemuritor din neam în neam, din secol în secol, numele binefăcătorilor Monarhi, acel cuvânt, in sfârşit, care va vesti Învierea României Unite şi Autonome!))
Cea întâia, cea mai mare, cea mai generală şi cea mai naţională dorinţă a ţărei eră Constituirea Statului Român şi asigurarea fiinţei sale în marea familie a naţiunilor.
Această dorinţă, formulată în şase puncte fundamentale, a fost discutată şi votată de Adunare în Şedinţa Vil din 7 Octomvrie, şi primită cu unanime urări şi nesfârşite aclamaţii de: Vivat Unirea!
Iată cele 6 puncte:
1.	Respectarea Drepturilor Principatelor şi în special a Autonomiei lor, în cuprinderea vechilor ' Capitulaţii încheiate cu înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 şi 1634.
2.	Unirea Principatelor într’un Stat sub numele de România.
3.	Principe străin cu moştenirea tronului, ales dintr’o familie domnitoare de ale Europei, şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţărei.
4.	Neutralitatea pământului Principatelor.
5.	Puterea legiuitoare încredinţată unei Obşteşti Adunări, în care să fie reprezentate toate interesele naţiei.
6.	Toate acestea sub garanţia colectivă a Puterilor, cari au subscris Tractatul de Paris.
Cele şaptesprezece Cestiuni Generale se referă la — Organizarea Bisericei — Organizarea Statului —şi la Relaţiunile Internaţionale.
Organizarea Bisericei.
Şedinţa XI:	1. Religia domnitoare în România este Religia Ortodoxă
a Răsăritului.
2.	Exerciţiul Cultelor celorlalte Religii recunoscute va fi liber, însă cu restricţia prevăzută în Capitulaţii.
www.digibuc.ro
DIVANURItE AD-HOC DIN tAŞl Şt BUCUREŞTI, IV.
675
Şedinţa XIV:	3. Recunoaşterea neatârnării Bisericei Ortodoxe a Ră-
săritului din Principatele-Unite de orice Chir iar hie; păstrându-se însă Unitatea credinţei cu Biserica Ecumenică a Răsăritului în privinţa dogmelor.
4.	înfiinţarea unei Autorităţi Sinodale Centrale pentru Trebile Duhovniceşti, Canonice şi Disciplinare, unde va fi reprezentată şi Preoţimea de mir a fiecărei Eparhii.
5.	Nici odinioară şi nici într’un chip Mitropolitul sau Episcopii ţărei nu vor puteâ fi aleşi dintre străini sau dintre împământeniţi.
Şedinţa	XI:	1.
2.
3.
4.
Şedinţa	XII:	5.
6.
7.
8. 9.
Şedinţa XIII:	10.
11.
12.
Şedinţa	XV:	13.
Şedinţa	XVIII:	14.
Organizarea Statului.
Puterea armată naţională se va organiză în privirea neutralităţii şi a sistemului de apărare a Principatelor-Unite, şi ca în caz de năvălire să poată cu înlesnire înfaţoşâ o putere îndestulătoare.
Recunoaşterea dreptului Principatelor de a puteâ înfiinţa cetăţi de apărare.
In nici un chip şi în nici o vreme aceste cetăţi nu vor puteâ fi ocupate decât de oşti naţionale ale Principatelor.
In nici un caz oştile Principatelor nu se vor între-buinţâ decât pentru apărarea pământului lor. Privilegiile de Clase vor fi desfiinţate în România. Egalitatea tuturor Românilor înaintea Legei. Aşezarea dreaptă şi generală a Contribuţiunilor, în proporţie cu averea fiecăruia fără deosebire. Supunerea tuturor la conscripţia militară. Accesibilitatea pentru toţi Românii la funcţiile Statului.
Respectul domiciliului şi al Libertăţii individuale. Supunerea fiecui numai la Judecătorii prevăzuţi prin Legi.
Comisii sau Tribunaluri Excepţionale nu se vor puteâ înfiinţâ în nici un caz.
Puterea Executivă şi Legiuitoare să fie despărţită în România.	»
Deplina neatârnare a Părţii Judecătoreşti de Puterea curat Administrativă.
www.digibuc.ro
676
blkl'TRlfe A. &'TDbDZA
Şedinţa XVIII:
Şedinţa XX: Şedinţa XX:
Şedinţa XXXI:
Şedinţa XV: Şedinţa XVI:
Şedinţa XVII:
Şedinţa XXIII: Şedinţa XXVI:
15. Inamovibilitatea Judecătorilor. Modul se va hotărî prin o lege votată de Adunarea Legiuitoare viitoare,
1G. Legea menită a regulă drepturile politice pentru pământeni de orice religie creştină, fiind strâns legată cu Legea despre Indigenate, se va face de Adunarea Legiuitoare viitoare.
17.	Respectul Proprietăţii.
18.	Instrucţia publică, gratuită şi obligatoare în toate oraşele şi satele.
19.	Responsabilitatea Miniştrilor înaintea Adunărei Generale.
20.	O Lege specială, votată de Adunare, în cea dintâie Sesiune, va statornici Tribunalul însărcinat cu judecarea Miniştrilor puşi în acuzaţie de Adunare.
21.	Miniştrii osândiţi nici într’un caz nu vor puteâ fi iertaţi de Şeful Statului.
22.	Ambele Adunări ad-hoc actuale să se convoace în o singură Adunare, spre a elaborâ Legea Electorală pentru viitoarea Legislatură a României, după principiile rostite mai înainte de Adunare în privirea constituirei acestei Legislaturi.
Relaţiunile Internaţionale.
1.	Străinii petrecători în Principate să fie supuşi jurisdicţiei ţărei, fără intervenţia Consulatelor.
2.	Puterile Garante să binevoească a recunoaşte vechiul şi neprescriptibilul drept al Principatelor-Unite, de a regulă ele singure relaţiile lor comerciale cu alte Staturi.
3.	Puterile Garante, recunoscând vechiul şi neprescriptibilul drept al Principatelor, de a regulă ele singure hotarele lor despre Staturile vecine, să binevoească a încuviinţă totodată îndreptarea hotarelor Princi-patelor-Unite prin o Comisie Europeană.
4.	Mărinimoasele Puteri Garante să binevoească a hotărî cestia Dării Principatelor către înalta Poartă, într’un chip potrivit cu necontestabilul lor drept.
5.	Adunarea ad-hoc a Moldovei doreşte şi roagă pe Puterile Garante să binevoească a încuviinţă notificarea noului hotar dintre Principatele-Unite şi Im-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
677
periul Otoman prin o Comisie Europeană, conform ou neprescriptibilele drepturi de proprietate, de libertate, de navigaţie şi de comerţ, garantate Principatelor Române prin Articolele 15, 21, 22 şi 23 din Tractatul de Paris.
Şedinţa XXX:	6. Adunarea ad-hoc a Moldovei doreşte ca Mărinimoasele
Puteri, la viitoarele Conferinţe, să binevoească a pre-vedeâ şi a statornici calea prin care Principatele-Unite, la orice călcare a drepturilor lor, din orice parte ar proveni, să poată cere şi dobândi Puternicul Sprijin al Marelui Areopag.
DISCUŢIUNILE DIN COMITETELE CLASELOR.
Comitetul Clerului.
In Şedinţa XXX din 20 Decemvrie, Comitetul Clerului, compus din Nectarie Hermeziu Locotenent de Episcop de Roman, Ghenadie Şendre Locotenent de Episcop de Huşi, Filaret Scriban Egumenul Mănăstirii Socola, Calinic Miclescu Egumenul Mănăstirii Slatina, Arhimandritul Neofit Scriban, Arhimandritul Melchisedec şi Economul Dimitrie Matcaş—au prezentat prin Prea Sf. Sa Părintele Filaret Scriban Raportul Comitetului, adoptat cu majoritate de voturi şi cuprinzând 12 puncturi:
«Comitetul Clerului doreşte ca la viitoarea organizare a ţărei să se iea de bază următoarele principii :
«1. Autocefalia Bisericei ortodoxe a Moldo-României, fiică şi membru al unei sfinte soborniceşti şi apostoleşti Biserici de Răsărit, al căreia cap şi începător este Domnul şi Dumnezeul nostru IsuS Hristos, mărturiseşte şi păzeşte fără schimbare toate dogmele şi sfintele canoane apostolice şi sinodale, precum şi toate sfintele tradiţii, conformându-se în totul cu credinţa Bisericei Răsăritului, pentru care şi pe viitor la caz de nevoie, pentru păstrarea unităţii credinţei, când Sf. Sinod va găsi de cuviinţă, să se poată consultă în dogme cu Biserica Ecumenică.
«2. Organizarea învăţăturilor clericale într’un mod, ca preoţimea atât mo-nahică, cât şi mireană, să posedeze cunoştinţele claselor filozofice şi teologice.
«3. Organizarea monahismului după nişte condiţii folositoare Statului şi religiei, potrivit şi cu sfintele canoane.
«4. înaintarea în funcţiile şi rangurile bisericeşti să fie bazată pe erudiţie şi moralitate, dovedite prin acte şi merite vederate.
www.digibuc.ro
678
DIMITRIK A. STDRDZA
«5. Potrivit sfintelor canoane bisericeşti şi drepturilor clerului ab antiquo, la Alegerea Mitropoliţilor şi Episcopilor, împreună cu Sf. Sinod să iea parte şi Clerul atât monahie, cât şi mirean, prin reprezentanţi extraordinari din fiecare ţinut al eparhiei văduve.
«6. Toţi servitorii bisericeşti să fie salariaţi şi să > aibă driturile politice ca şi ceilalţi cetăţeni; osebit de aceasta, pământul hotărît de Regulamentul Organic pentru servitorii bisericeşti de pe la sate să se dea şi pe viitor.
«7. Fondul clerical atât al Episcopiilor, al Mânăstirilor fără osebire şi al Schiturilor, cât şi al Bisericilor de mir, să formeze o singură casă, supusă la controlul Sinodului ca proprietate a Bisericei.
«8. Catedrele de religie prin toate şcoalele Statului de prin târguri şi sate precum şi prin cele private, să fie ţinute de preoţi.
«9. Aşezămintele speciale şi statuturile pentru Episcopii, Mănăstiri, Se-minarii, Dicasterii, Biserici de mir şi alte instituţii bisericeşti, potrivit cu duhul sfintelor canoane, să le facă Sf. Sinod şi să le supue la întărirea Domnitorului, însă păstrându-se prin acestea, m puterea sfintelor canoane, dritul proprietăţii Bisericei.
«10. Egumenii tuturor Mânăstirilor din ţară, precum şi Rectorii seminariilor fără osebire, să nu fie dintre străini.
«11. Toate Bisericile şi Mănăstirile din ţară să atârne de jurisdicţia Episcopilor eparhioţi respectivi şi a Sinodului, fără nici o deosebire.
«12. Nimeni din tagma clericală să nu fie condamnat şi distituit fără o judecată prealabilă, după legi şi canoane.»
Minoritatea Comitetului Clerului, compusă din Nectarie Hermeziu şi Calinic Miclescu, au prezentat fiecare câte un amendament.
Discutându-se în Adunare atât opiniunea majorităţii, cât şi amendamentele minorităţii Comitetului, s’au mai prezentat şi alte amendamente, cari au fost respinse, afară de acel al d-lui M. Kogălni-ceanu, care cerea modificări însemnate la Art. 5, 6, 7, 9 şi 11 şi adăogirea altor două Articole 13 şi 14 şi un i subamendament al d-lui Manolache Costachi, care modifică Articolul 6 şi 10.
Amendamentul d-lui Mihail Kogălniceanu, sprijinit de d-nii D. Cazadini, D. Cracte, T. Sacalov, Y. Mălinescu, C. Iacovachi, Dr. Yârnav, D. Grigoriu, P. Brăescu, C. Morţun, I. Hrisanti, erâ motivată astfel:
«La propunerea din partea majorităţii Comitetului Clerului, subscrisul îşi iea îndrăzneală de a face următoarele adăugiri şi modificaţii din partea Adunării generale:
«Punctul al 5-lea să se modifice în următorul chip:
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
679
«Potrivit sfintelor canoane, drepturilor clerului ab-antiquo şi legei fun-«damentale a ţărei, alegerea mitropoliţilor şi a episcopilor va urmă a se face «prin Adunarea obştească a ţărei şi se va întări de către Şeful Statului. Această «Adunare va fi formată de către Deputaţii Legislativei, Sinodul şi Reprezen-«tanţii extraordinari ai clerului monahie şi mirean de fiecare ţinut al eparhiei «văduve.»
«Punctul al 6-lea: «Toţi servitorii bisericeşti fără osebire vor fi salariaţi; «ei vor aveâ aceleaşi drepturi politice ca şi ceialalţi cetăţeni în cuprinderea «legii electorale, ce se va votâ de către Adunările întrunite ale ambelor Prin-«cipate. Pămăntul ce, după Regulamentul Organic, este dat parohilor săteşti, «li se va da şi în viitor. Salariul şi celelalte foloase materiale ce se vor asi-«gură clerului dela parohiile ortodoxe, se vor recunoaşte şi clerului dela pa-«rohiile catolice.
«Punctul al 7-lea: «Fondul clerical atât al episcopiilor, al mănăstirilor, fără «osebire, al schiturilor, cât şi al bisericilor de mir, va formă o singură casă «administrată de Departamentul averilor bisericeşti. Sub nici un cuvânt, egu-«menii mănăstirilor nu vor mai puteâ ţineâ pe seama lor moşii, ca pe viitor «să nu aibă a se ocupă decât de împlinirea înaltei misii spirituale, care le «este încredinţată; Bugetul cheltuelilor de peste an se va face de către Sinod «şi Ministrul Culturilor, şi ca toate sămile casselor publice, va fi supus con-«trolului Adunării generale. După îndestularea trebuinţelor bisericeşti şi a «salariului servitorilor spirituali, prisosul veniturilor se va întrebuinţâ întru «sporirea învăţăturii publice şi alte aşezăminte de binefacere publică, princip «recunoscut şi prin Art. 6, § s. din Legea pentru ocârmuirea averilor mâ-«năstireşti.
«Punctul al 9-lea să se modifice în următorul chip;
«Aşezămintele speciale şi staturile pentru episcopii, mănăstiri, seminarii, «dicasterii, biserici de mir şi alte instituţii bisericeşti se vor proiectă de Sf. «Sinod, însă pentru a aveă putere de lege, vor trebui a fi întărite de Guver-«nământ,—şi anume acele de natură administrativă se vor supune Şefului Sfanţului,—acele de natură legiuitoare se vor desbate şi votă mai întâiu de Adu-«narea legislativă şi apoi, ca orice alte legi, se vor supune Domnitorului.»
«Punctul al 11-lea să se modifice;
«Toate bisericile şi mănăstirile din ţară vor atârnă de jurisdicţia episco-«pilor eparhioţi respectivi ca întâia instanţă, şi de Sinod ca instanţă de apel.»
«Subscrisul cere apoi a se mai adăugi următoarele două puncte, şi anume:
«Punctul al 13-lea: «Mitropoliţii şi episcopii se vor alege în viitor din toţi «membrii clerului monahie, cerându-se dela candidaţi numai virtuţile şi con-«diţiile spirituale cerute de sfintele canoane, precum şi erudiţia teologică.
«Punctul al 14-lea: «Regularea cestiei Mănăstirilor Pământene închinate
www.digibuc.ro
680
DIMITRIB A. 8TURDZA
«locurilor de jos, ca o cestie ce este cu totul în competinţa ţărei de a o «deslegâ, după rezervele ce Adunarea ad-hoc şi-a făcut încă în şedinţa din «3 Octomvrie (protocolul 5), este păstrată viitorului Guvernământ al ţărei în «deplina^sa autonomie.»
«D-lui M. Gostachi ceteşte un subsamandament la amandamentul d-lui Kogălniceanu şi la proiectul Comitetului clerului, subscris de d-lui şi d-lor M. Jora, Gr. Vâmav, S. Canano, D. Cozadini, N. Catargiu, N* Bosie:
«La punctul 10 să se adaoge următoarele cuvinte: «nici dintr'acei cari în «viitor s'ar hirotonisi în străinătate fără autorizaţia bisericii din ţară».
«La punctul 6 să se adaoge: «bine înţelegându-se, că odată ce se va fixă «salariul într’un chip îndestulător pentru preoţii săteni, se va rădică deasupra «proprietarilor sarcina ce-i priveşte astăzi pentru întreţinerea preoţilor săteni, «lăsându-se în dispoziţia parohiilor numai casele şi grădinile stăpânite astăzi «de tagmele bisericeşti.»
*
In Şedinţa XXXI din 21 Decemvrie, Adunarea păşeşte la adeverirea votului prin subscriere în unanimitate a următoarei încheieri:
«Astăzi, anul 1857, luna Decemvrie în 21 zile.
«Adunarea ad-hoc a Moldovei doreşte ca la viitoarea organizaţie a ţărei să se iea de bază următoarele principii:
«1. Autocefala biserică ortodoxă a Moldo-României, fiică şi membru al unei sfinte soborniceşti şi apostoliceşti Biserici de Răsărit, al căreia cap şi începător este Domnul şi Dumnezeul nostru Isus Hristos, mărturiseşte şi păzeşte fără schimbare toate dogmele şi sfintele canoane apostolice şi sinodale, precum şi toate sfintele tradiţii, conformându-se în totul cu credinţa Bisericei Răsăritului, pentru care şi pe viitor, la caz de nevoie, pentru păstrarea unităţii credinţei, când Sfântul Sinod va găsi de cuviinţă, să se poată consultă in dogme cu Biserica Ecumenică.
«2. Organizarea învăţăturilor clericale într’un mod ca preoţimea atât monahiei, cât şi mireană, să posedeze cunoştinţele claselor filozofice şi teologice.
«3. Organizarea monahismului după nişte condiţii folositoare Statului şi religiei, potrivit şi cu sfintele canoane.
«4. înaintarea în funcţiile şi rangurile bisericeşti să fie bazată pe erudiţie şi moralitate, dovedite prin acte şi merite vederate.
«5. Potrivit sfintelor canoane, drepturilor clerului ab-antiquo şi legei fundamentale a ţărei, Alegerea Mitropoliţilor şi a Episcopilor va urmă a se face prin Adunarea obştească a ţărei şi se va întări de către Şeful Statului. Această Adunare va fi formată de către Deputaţii Legislativei, Sinodul şi Reprezentanţii extraordinari ai clerului monahie şi mirean din fiecare ţinut al eparhiei văduve.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
681
«6. Toţi servitorii bisericeşti fără osebire vor fi salariaţi; ei vor aveâ aceleaşi drepturi politice ca şi ceilalţi cetăţeni, în cuprinderea legii electorale ce se va votâ de către Adunările întrunite ale ambelor Principate. Pământul ce, după Regulamentul Organic, este dat parohiilor săteşti, li se va da şi în viitor; bine înţelegându-se că odată ce se va fixă salariul într’un chip îndestulător pentru preoţii săteni, se va rădică de asupra proprietarilor sarcina ce-i priveşte astăzi pentru întreţinerea preoţilor săteni, lăsându-se în dispoziţia parohilor numai casele şi grădinile, stăpânite astăzi de tagmele bisericeşti. Salariul şi celelalte foloase materiale ce se vor asigură clerului dela parohiile ortodoxe, se vor recunoaşte şi clerului dela parohiile catolice.
«7. Fondul clerical atât al episcopiilor, al mănăstirilor fără osebire, al schiturilor, cât şi al bisericilor de mir va formă o singură cassă, administrată de Departamentul averilor bisericeşti. Sub nici un cuvânt egumenii mănăstirilor nu vor mai puteâ ţineâ pe seama lor moşii, ca pe viitor să nu aibă a se ocupă decât de împlinirea înaltei misii spirituale care le este încredinţată. Bugetul cheltuelilor de peste an se va face de către Sinod şi Ministrul Culturilor, şi ca toate sămile caselor publice, va fi supus controlului Adunărei legislative. După îndestularea trebuinţelor bisericeşti şi a salariului servitorilor spirituali, prisosul veniturilor se va întrebuinţâ întru sporirea învăţăturilor publice şi alte aşezăminte de binefacere publică, principiu recunoscut şi prin Art. 6, § s din Legea pentru ocârmuirea averilor mănăstireşti.
«8. Catedrele de religie prin toate şcoalele Statului de prin târguri şi sate, precum şi prin cele private, să fie ţinute de preoţi.
«9. Aşezămintele speciale şi staturile pentru episcopii, mănăstiri, seminare, dicasterii, biserici de mir şi alte instituţii bisericeşti se vor proiectă de Sfântul Sinod; însă pentru a aveâ putere de legi, vor trebui a fi întărite de Guvernământ; — şi anume acele de natură administrativă se vor supune şefului Statului,—acele de natură legiuitoare se vor desbate şi votâ mai întâiu de Adunarea legislativă şi apoi ca orice altă lege se vor supune Domnitorului.
«10. Egumenii tuturor mănăstirilor din ţară, precum şi rectorii seminariilor fără osebire, să nu fie dintrş străini, nici dintre acei cari în viitor s’ar hirotonisi în străinătate fără autorizaţia bisericei din ţară.
«11. Toate bisericile şi mănăstirile din ţară să atârne de jurisdicţia epis-copilor eparhioţi respectivi în întâia instanţă şi de Sinod ca instanţă de apel.
«12. Nimenea din tagma clericală să nu fie condamnat şi destituit fără o judecată prealabilă după legi şi canoane.
«13. Mitropoliţii şi Episcopii se vor alege în viitor din toţi membrii clerului monahie, cerându-se dela candidaţi numai virtuţile şi condiţiile spirituale cerute de sfintele canoane, precum şi erudiţia teologică.
«14. Regularea cestiei Mănăstirilor Pământene închinate locurilor de jos, ca
www.digibuc.ro
682
DIMITRIE A. STORDZA
o cestie ce este cu totul în competinţa ţărei de a o deslegâ, după rezervele ce Adunarea ad-hoc şi-a făcut în şedinţa din 3 Octomvrie (protoc. Y), este păstrată viitorului Guvernământ al ţărei în deplina sa âutonomie».
Subscriu pentru în unanimitate.
Comitetul Sătenilor.
In Şedinţa VI a Divanului ad-hoc din 9 Noemvrie, Anastasie Panu ceteşte o propunere a locuitorilor săteni. După a ei cetire iea cuvântul şi zice :
«Adunarea a ascultat cu multă băgare de seamă propunerea făcută de către deputaţii pontaşi. Tânguirile lor, nevoile ce arată că pătimesc şi nădejdea unui viitor mai fericit au aflat un eco nepărtinitor în inimile tuturor, îmbunătăţirea soartei locuitorilor este una din dorinţele ce fiecare Român formează. Conform dar cu Art. 58 din Reglementul Adunărei, propunerea de faţă se va înscrie spre a se luâ în discuţie, îndată ce se vor mântui cestiile de interes general».
In Şedinţa XXVIII a Divanului ad-hoc din 18 Decemvrie, d-lui C. Hur-muzaki începe a ceti propunerea deputaţilor săteni, cetită în şedinţa Adunării din 9 Noemvrie.
Unii din membri amintesc că ar fi de prisos a se mai ceti, de vreme ce acea propunere nu numai că s’a cetit odată, ci s’a şi tipărit şi prin urmare este cunoscută. Adunarea consultată prin sculare şi şedere, încuvinţează această cerere.
Propunerea deputaţilor săteni.
«In puterea legăturii încheiate de către cele şepte Puteri la scaunul Marelui Împărat al Francezilor la Paris, noi trimişii deputaţi săteni din partea locuitorilor pontaşi a patrusprezece ţinuturi ale Moldovei, întru-nindu-ne ca să rostim dorinţele treptei noastre în privirea noului aşezământ şi a nouei rândueli ce are a se pune în ţară, şi chibzuindu-ne noi între noi despre nevoile şi durerile a douăsprezece sute de mii de suflete, cari ne-au trimes să fim răsunetul gemătului lor la marea Adunare, alcătuită din toate treptele ţărei, în numele acelora glasul nostru cel slab rădicându-1, adevărul ca înaintea lui Dumnezeu mărturisim:
«Că până în ziua de astăzi toate sarcinile cele mai grele numai asupra noastră au fost puse, şi noi mai nici de unele bunuri ale ţărei nu ne-am îndulcit, iară alţii, fără să fie supuşi la nici o povară, de toată mana ţărei s’au bucurat; că noi biruri grele pe cap am plătit, oameni de oaste numai noi am dat; ispravnici, judecători, privighitori şi jandarmi numai noi am
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
683
ţinut, drumuri poduri şi şosele numai noi am lucrat; beilicuri, podvezi şi havalele numai noi am f&cut; boierescuri, zile de meremet numai noi am îndeplinit; clacă de voie fără voie numai noi am dat; la Jidovul orândar, ca să ne sugă toată vlaga, numai noi am fost vânduţi; băutură scumpă şi otrăvită numai noi am băut; pâne neagră şi amară, udată cu lacrimi numai noi am mâncat; bătălii şi răsmiriţe, când au fost, tot greul numai noi l-am dus ; oşti, când au venit, noi le-am hrănit, noi le-am slujit, noi le-am purtat; că cel cu putere ţara îşi părăsiâ, peste hotare treceâ; şi când da Dumnezeu de se făceâ pace şi linişte şi ţara se îmbelşugâ, cu toţii se întorceau de se desfătau, de nevoie nu ştiau; nevoia şi greutatea o duceau cei ce rămâneau la vatra lor. Iarna eră grea, oşti multe, cărături multe şi la loc depărtat căram la Dunăre şi peste Dunăre; boii degerau şi cădeau, alăturea cădeâ şi omul cu dânşii; acasă copiii flămânziau, că ceeace nu luâ ostaşul la nevoia sa, luau zapciii cei de ţară, de se îmbogăţiau.
«Iară dacă pohoiul oştirilor se scurgeâ şi furtuna se alină, holdele se semănau, grânele înverziau, câmpurile înfloriau, că sudoarea noastră le udâ. Ţara asta nici băi, nici măestriî nu are, nici meşteşuguri multe ca alte ţări nu are; toată bogăţia, toată îmbelşugarea, braţele şi sapele noastre o aduc. Câtu-i Dunărea de mare şi de largă, curge râul sudorilor noastre, se duce peste mări şi peste hotare, acolo se preface în râuri de aur şi de argint şi curg iarăş înapoi de se revarsă în ţara noastră; iar noi nici rân-dueală, nici dreptate nu am avut. Când ne-am jăluit, când ne-am tânguit, păsurile când ne-am spus: Ispravnicul ne-a bătut, privighitorul ne-a bătut, jandarmul ne-a bătut, zapciul ne-a bătut, vătăşelul ne-a bătut, vechilul ne-a bătut, posesorul ne-a bătut, boierul de moşie ne-a bătut; cine s’a sculat mai de dimineaţă, cine a fost mai tare, acela eră mai mare. Boul şi vaca, muncă ostenelilor noastre, nu ştiam de sunt ale noastre; puiul şi găina, laptele dela gura copiilor noştri de multe ori cu nedreptul ni s'a luat.
«Boierescul eră odinioară şase şi apoi douăsprezece zile dela răsăritul şi până la sfinţitul soarelui. Apoi s’a făcut lege, ca să tălmăcească ziua lăsată de Dumnezeu câtu-i de mare, şi boierescul s’a mărit; în urmă iar s’a mai tălmăcit, şi boierescul s’a tot îngreuiat. Acum sunt douăsprezece zile de pont, ziua cât luna; lucrăm din primăvară până în toamnă, lucrăm de cum se iea omătul şi până dă îngheţul tot la boieresc. Lucrăm cât zice legea şi mai des şi peste lege, lucrăm şi nu mai mântuim, nu-i nici sărbătoare, nici lucrătoare.
«Holdele cele mari şi întinse se fac frumoase şi mănoase, iar când treci pe lângă pământurile noastre, ţi se rupe inima; ogoarele ne rămân în paragină; păpuşoii ni se îneacă în buruiană şi rămân necopţi de-i bate bruma; cei boiereşti, aşezaţi de noi în coşere, şed ca aurul de .frumoşi. Când dă
www.digibuc.ro
684
DIMITRIE A. STURDZA
frigul, când bate crivăţul, când ne bate nevoia, ne ducem de ne răscum-părâm insăş munca noastră, ca să ne hrănim copiii cu dânsa, şi de multe ori pe lângă năcazul nevoii, unii tari de inimă ne mai ţineau de leneşi, că nu am putut a ne lucră ogoarele.
«înainte de Reglement, săteanul aveâ zece, cincisprezece şi peste douăzeci de fălci; rădicam vite, ne prindeam nevoia şi eră şi ţara folosită, că cirezile cele multe cari ieşiau din ţară, noi le creşteam. Cu Reglementul munca ni s’a împovărat, iar pământurile ni s’au micşorat. Ni s’au dat numai câte patru fălci celor cu doi boi, celor fără de boi li s’au dat şi mai puţin. Tot Reglementul zice că unde boierul de moşie nu va aveâ pământ de ajuns de dat locuitorilor, acolo să aibă a le da două treimi din întregul moşiei; unii dau, alţii nu dau, cine cum vrea. Noi nici la facerea legei acesteia, nici la celelalte nu am fost chemaţi, nici întrebaţi, enici la vreo în-voeală nu am stătut. Domnia-Ior boierii de moşii singuri le-au făcut, noi le-am urmat, deşi greu şi amar ne-a picat. Dar fiindcă Dumnezeu şi-a adus aminte şi a dat în gând celor şepte Puteri, de s’au îndurat ca de astă dată să fim şi noi întrebaţi despre păsurile şi durerile ce avem, uitat fie şi şters din mintea şi inimile noastre tot trecutul cu chinurile sale, departe fie toată ura, toată vrajba şi toată împărecherea dela sufletul nostru; o seamă şi din boieri au fost cu frica Iui Dumnezeu; şi mai din vechiu, pe când cu toţi dea-valma ne luptam şi ne vărsăm sângele pentru apărarea credinţei şi a moşiei strămoşeşti, ei ne erau ca părinţi şi noi ca fiii lor. Noi încă ştim, că de când cu Domniile Greceşti, de atuncea ni s’au stricat şi dresele ţărei şi ale noastre. De aceea noi nu facem nici imputare, nici înfruntare nimănui, şi să avem iertare, dacă spuind adevărul, vom fi scăpat vreo vorbă care să vie greu la auzul cuivâ. Noi dorim ca tot poporul român să se înfrăţească şi să trăească în pace şi în linişte pe pământul strămoşesc al României, pentru mărirea şi fericirea neamului, căci precum e scris la carte, «toată cetatea împăre-«chiată va peri».
«Insă pentru ca în viitor să le lipsească orice prilej de neînţelegere şi de nemulţumire între treapta sătenilor şi între boierii de moşii, In numele prea Puternicului Dumnezeu şi al sfintei dreptăţii, cerem şi cu umilinţă ne rugăm ca să ni se audă:
«Pe lângă cele mari dorinţe, cari dimpreună cu celelalte trepte le-am arătat In Adunarea obştească a ţârei, treapta locuitorilor pontaşi cere ca . pe viitorime săteanul să fie şi el pus în rândul oamenilor, să nu mai
fie ca până acum asămăluit cu dobitoacele necuvântătoare; bătaia, care atâta amar de timp ne-a umilit şi ne-a ovilit, biciul şi varga, care de multe ori au batjocorit părul cel alb al părinţilor noştri, şi câteodată au făcut pe femeile noastre să-şi piardă pruncii din pântecele lor, să se ridice pentru
www.digibuc.ro
DÎVANORIlE AD-IIOC dim iaşi ŞI BUCUREŞTI, IV.
685
totdeauua de asupra noastră. Pentru orice vină să ni se pue pedepse, ca la ceealaltă lume, şi să nu mai fim osândiţi fără judecată.
«De asemenea ne rugăm ca pe viitorime toate beilicurile, scrise şi nescrise în legi, toate havaielele, precum şi birul pe cap să fie pentru totdeauna oborîte. In locul tuturor acestora să se pue un singur bir pe averea fiecui, fără osebire în ţară; iar nu ca până acum; căci cei ce nu aveau de unde, dau mult, iar cei ce aveau mult, dau puţin sau nimic.
«Ne mai rugăm iarăş ca satele să-şi aibă de acum înainte dregătorii alese chiar din sânul lor însuş; dregătoriile acelea să aibă a căută sub privegherea cârmuirei de toate nevoile satului, precum ţinerea rânduelei în sat, la câmp şi la drumuri, privigherea, hotărîrea şi apărarea asupra avutului, venitului, dărilor, cheltuelilor, lucrărilor, alcătuirilor şi a tuturor drepturilor săteşti. Să nu mai	fie ca până	acum, că	noi	vornicii şi paznicii aleşi	de
sat i-am avut, dar	nici într’o seamă nu	au	fost; că cutii săteşti încă	am
avut, bani am tot dat, ar fi să fie mii de mii de lei, dar cutiile au fost ca şi sparte, cum puneam, se şi strecură munca noastră, Dumnezeu ştie pe a cui mână intră; pentru sate nici şcoală, nici vreo altă îmbunătăţire nu s’a făcut. Apoi suspinul, durerea noastră de toate zilele, dorinţa cea mai mare, pentru care ne rugăm zi şi noapte lui Dumuezeu să se îndure, este căderea boierescului; de aceea vrem să răscumpărăm boierescul şi toate acelea cu cari suntem împovăraţi către boierii de moşii. Vroim să scăpăm, vroim să ne răscumpărăm, să nu mai fim ai nimănui, să fim numai ai ţărei, şi să avem şi noi	o ţară; am	îngenunchiat,	am îmbrâncit cu toţii; cum
suntem, nu o mai	putem duce	îndelung.	Nu	voim să jignim drepturile	ni-
mănui, dar nici al nostru să nu se întunece.
«Din buni şi străbuni, noi am avut dreptul de a ne lucră pământul trebuitor pentru hrana noastră şi a vitelor noastre, fără să ne poată niminea alungă de pe dânsul. Toate uricele ţărei, toate aşezămintele vechi şi nouă ne sfinţesc acest drept, precum şi acela de a se da copiilor noştri pământuri până la acoperirea a doua treimi din moşie; iar până la Regulament aveam dreptul de a lucră cât vom puteâ. De asemenea boierii de moşii au avut dreptul a ne cere boieresc.
«Să fie deci o Aduuare obştească, unde să avem şi noi oamenii noştri; să se cearnă şi să se desbată drepturile boierilor şi drepturile noastre, şi ceeace o ţară va găsi că suntem datori cu sudorile noastre, vom plăti; că omul ca să scape de robie şi să fie stăpân la casa, vatra şi ogorul său, cu tragere de inimă va lucră şi se va răscumpără.
. «Iată plecatele noastre rugăminţi şi cereri. Noi rugăm ca marea Adunare a ţărei. să iea aminte la durerile noastre, şi la sfânta dreptate să desbată întru înţelepciunea sa ce este sau ce nu este cu cale, şi socotinţa să o tri-
www.digibuc.ro
686
DIM1TRIB A. 6TDRDZA
meată, pe lângă cererile noastre, la cei şepte trimişi adunaţi în Bucureşti, cari înfăţoşează chipul celor şepte Puteri.
«Iară pe aceste Prea înalte feţe le rugăm, că ajungând glasul nostru la auzul lor, să nu-şi întoarcă urechea dela plângerile şi cererile noastre a douăsprezece sute de mii de suflete, ci să le pue la picioarele împărăteştilor Xor Măriri, căci mântuirea noastră, după Dumnezeu, dela sfatul Puterilor o aşteptăm. Ele au luat şi ţin sorţii României în puternica lor mână, numai ei pot împlini măreaţa faptă de a scoate un popor din mormântul în care a zăcut până acum. Biruinţele cele mari câştigate se vor şterge de pe stâlpii cei înalţi pe cari sunt scrise, pietrele se vor preface iarăş în nisip; dar învierea României, săpată adânc în inimile tuturor Românilor, trecând din strănepoţi în strănepoţi, vor binecuvântâ timpurilor viitoare numele întemeietorilor unui popor.»
Iaşi, 26 Octomvrie.
(Subscrişi) Ioan Roată, Simion Stanciu, Răducanu Sava, Dănilă Bălan, Constantin Ostahi, Toader sin Pavel, Ion a Babei, Dumitru Savin, Pandelachi Croitoriu, Timoteiu Sacalov, Ioniţă Olariu, Vasile Balaiş, Ioan Levărdă, Ioan Roşea, Vasile Stan.
D-lui C. Hurmuzachi ceteşte încheierea majorităţii Comitetului proprietarilor mari :
«Comitetul proprietarilor mari, ascultând cu cea mai mare luare aminte propunerea ce deputaţii săteni au prezentat Adunării generale în şedinţa din 9 Noemvrie, după o adâncă deliberaţie s’a încredinţat:
«1. Că această propunere nu s’a făcut în Comitetul locuitorilor pontaşi, nefiind nici protocolată de secretarul Comitetului, în contra §§. 57 şi 58 ale Reglementului Adunărei, şi că prin urmare această propunere nu se poate consideră decât ca scrisă de nişte persoane, cari n'au avut alt scop decât a turbură liniştea publică, folosindu-se de neştiinţa de carte a deputaţilor săteni şi încercându-se a introduce principiile unei teorii subversive, şi a aţâţă discordia şi ura între proprietari şi ţărani, după cum dovedeşte chiar anume creata terminologie de boieri de moşie, întrebuinţată în tot cursul propunerei, spre a evită cuvântul de proprietari; terminologie cu atâta mai nefericită, cu cât ea nu cuprinde o mare parte din proprietăţile locuite de ţărani, şi anume: toate proprietăţile clerului, ale proprietarilor neboieriţi şi ale răzeşilor.
«2. Că prin urmare nici stilul, nici tendinţele comunistice, nici citata tânguire nu se pot impută deputaţilor săteni, cari. se văd subscrişi în ea, ră-mâind răspunzători numai compuitorii ei, cari au abuzat de încrederea lor.
«3. Că deşi unele din tânguirile arătate prin citata propunere sunt adevărate şi drepte şi prin urmare merită cea mai compătimitoare luare aminte,
www.digibuc.ro
DIVANtJRILE AD-H0G DIN IAŞI Şl BUCUREŞTI, IV.
687
starea de astăzi a ţăranilor moldoveni însă tot încă este mai bună, decât aceea a locuitorilor din multe alte ţări mai civilizate şi mai bine organizate.
«4. Că cei mai mulţi din proprietari niciodată n’au scăpat prilejurile ce li s’au înfăţişat pentru a scuti, după putinţă, pe locuitorii aşezaţi pe moşiile lor măcar de o parte din greutăţile ce evenimentele politice şi abuzurile administratorilor impuneau ţărei.
«5. Că interesele proprietarilor de moşii au suferit într’un grad mult mai mare decât acelea ale ţăranilor; căci pe când dela aceştia se cereâ pentru oştile străine numai transporturi şi lucru cu mânile, proprietarii au fost nevoiţi a da totdeauna toate cele trebuincioase pentru îndestularea nenumera-bilelor şi necontenitelor armii, pâne, fân, lemne, paie, băuturi, cvartiruri, şi în anii 1828 şi 1829 chiar şi care şi vite de transport; de multe ori a şi cumpără pâne nu numai pentru oştile străine, ci şi pentru ţăranii aşezaţi pe moşiile lor, spre întâmpinarea nevoii lor în timp de lipsă, provenită din secetă sau din stricăciunile lăcustelor; lăsând a zice că cea mai mare parte din proprietari totdeauna au ajutat pe sătenii lor, când cu bani pentru plata birului, pentru cumpărături de vite şi pentru împlinirea altor nevoi, când cu lemne pentru case, şuri, garduri, unelte plugăreşti ş. c. 1.
«6. Că trista stare a locuitorilor, deşi exagerată în tânguirile de faţă, priveşte mai mult pe guvernele ce am avut, cari singure sunt răspunzătoare pentru abuzurile descrise, şi prin urmare departe de a se puteâ impută proprietarilor, este numai o urmare neapărată a necontenitelor răsboaie, ocupaţii militare şi schimbări de Domnii şi dregătorii; cu un cuvânt numai o neapărată urmare a lipsei de stabilitate, la care Principatele au fost condamnate în şir de mai bine de 150 ani.
«7. Că tocmai această tristă stare a locuitorilor ne-a îndemnat a căută dorita vindecare, scăpare şi mântuire în Unirea Principatelor într’un singur Stat, cu prinţ străin şi moştenirea tronului.
«8. Că fără a aşteptă propunerile sătenilor, clasele privilegiate, dintre cari şi aceea a proprietarilor mari, în şedinţa de 29 Octomvrie, de bunăvoie au proclamat în unanimitate şi cu aclamaţie :
«I. Desfiinţarea tuturor privilegiilor,
«II. Egalitatea tuturor înaintea legii,
«III. Aşezarea dreaptă şi generală a contribuţiilor în proporţie cu averea fiecăruia fără deosebire,
«IV. Supunerea tuturor la conscripţia militară,
«V. Accesibilitatea funcţiilor Statului pentru toţi Românii.
«Şi prin urmare au contribuit la înlăturarea celor mai multe motive de tânguire din partea deputaţilor săteni, tânguiri cari s’au înfăţoşat Adunărei
www.digibuc.ro
C88
DÎMITRIE A. SîtmCZA
ad-hoc la 9 Noemvrie, aşâ dar 12 zile după proclamarea mai sus număratelor principii.
«9. Că arătarea propuitorilor, cum că boierescul din vechime a fost 6 şi apoi 12 zile, este contrariu adevărului, căci istoria din contră ne încredinţează : «a) Că cea mai mare parte din ţăranii Moldovei au fost vecini;
«6) Că toţi vecinii fără deosebire de origine lucrau fără măsură sau mărginire în folosul stăpânilor săi, dela a cărora singură vroinţă atârnă numărul zilelor de lucru, precum se dovedeşte din «Descrierea Moldovei» a lui Cantemir, filele 244, 252;
«c) Că primirea unui ţăran fugit dela stăpânul său eră oprită, după cum se dovedeşte prin Pravila lui Vasile Vodă din 1646, fila 3, legea 18, care zice : «Când va fugi ţăranul dela locul şi dela stăpânul său, nimenea nicăeri «să nu-1 primească, iar de va călcâ Pravila aceasta, să plătească la Domnie «12 litre de argint şi 24 de litre boiarinului celuia a cui va fi ţăranul, şi în-«tr’acest chip să aibă îndemânare dela Domnie, ca să întoarcă ţăranul să-l ducă «de unde a fost, iar ei să rămâie cu toată paguba şi cheltueala»;
«d) Că la 6 Aprilie 1749 clasele privilegiate, clerul şi boierimea, de bună voie au desfiinţat vecinătatea şi tristele ei privilegii, declarând într’un glas, că vecinii nu mai sunt robi, căci vecinul însemnează Săteanul megieş fără de moşie, şi au hotărît ca oamenii să nu se vânză, când s’ar vinde moşia, şi ca nişte săteni ai satelor în sat să rămâie, făcând slujba obicinuită, însă şi slujba să se facă cu nart 24 de zile de om într’un an şi la ce lucru se va pune, şi dijmă să dea de pe moşie;
«e) Că Domnul Grigorie Alexandru Ghica Voevod, din îndemnul necontenitelor jalobe ce-i veniau atât dela locuitorii ţărei ce şed pe moşii boiereşti, mănăstireşti şi răzăşeşti, asupra stăpânilor acestor moşii, cât şi dela însuşi aceştia asupra locuitorilor ce şed pe moşiile lor, prin Hrisovul său din 1 Ianuarie 1766 a redus zilele boierescului dela 24 la 12 zile, însă cu determinarea lucrului fiecărei zile; şi totodată întărind dreptul stăpânilor de moşii de a luă dijmă din toate productele, precum şi dreptul monopolului vânzării băuturilor, a încuviinţat şi regularea relaţiilor dintre proprietarii de moşie şi ţărani prin învoeli, legiuind «ca sătenii cari vor face tocmeală «pentru lucru cu stăpânul moşiei, după zapisul cel de tocmeală să urmeze»;
«f) Că Domnul Grigorie Ghica, prin Hrisovul său din 30 Septemvrie 1777, a mai îndatorit pe ţărani a da stăpânilor de moşii. câte două clăci pe an, a întocmi iazurile şi acareturile acestora şi morile, a face câte o podvoadă şi a cărâ şi câte două care de lemne ;
«g) Că Regulamentul Organic, Cap. III, Secţia VII, Art. 118, 132, a îndatorit pe locuitorii săteni a lucră pentru proprietarii de moşii în curgerea unui an 12 zile după vechiul obiceiu (determinând totodată şi măsura lucrului
www.digibuc.ro
blVAtotJRÎLE AD-HOC DIN tAŞI ŞI feUOUREŞW, IV.
68â
pentru fiecare zi), a da dijmă, din toate productele, a face câte două, podvezi în depărtare de 1 până la 8 ceasuri, a cărâ câte două care de lemne la curtea proprietarului şi a lucră câte 4 zile la reparaţiile acareturilor de pe moşie. Tot Regi. Org., Art. 129, a întărit şi dreptul excluziv al proprietarilor de a vinde pe moşiile lor tot felul de băuturi;
«h) Că aşezământul publicat în anul 1851, desfiinţând fără despăgubire dijma cuvenită proprietarilor dela locuitori, desfiinţând şi îndatorirea acestora de a face coşerele pentru conservarea păpuşoilor proprietarului şi mai desfiinţând şi îndatorirea ţăranilor fără boi sau cai de a lucră 4 zile la reparaţiile acareturilor proprietarilor, în locul transporturilor prescrise de Regi. Org., a sporit cu 20 de prăjini şi imaşul cuvenit locuitorilor, şi prin urmare departe de a le îmmulţi îndatoririle, le-a adus un simţitor folos ;
«i) Că toate aşezămintele prin cari s’au regulat relaţiile dintre proprietarii de moşii şi locuitorii aşezaţi pe ele, începând dela memorabilul act al desfiinţării vecinătăţii până la«aşezământul de astăzi, au hotărît nu numai zilele ce ţăranii aveau a lucră în folosul proprietarilor, ci şi măsura lucrului fiecărei zile; de vreme ce Aşezământul de astăzi, <legiuind câtimea lucrului, a determinat-o nu prin număr de zile, ci numai prin măsura obişnuită în ţară — falcea şi părţile ei, — făcând o singură excepţie pentru lucrul reparaţiilor acareturilor, pentru care s’au legiuit 4 zile proaste; şi că prin urmare compuitorii tânguirii sătenilor nu cunosc Aşezământul de astăzi, dacă zic că acum sunt 12 zile de pont, şi ziua cât luna.
«10. Că ţăranii din Moldova nu sunt legaţi de1 brazdă (glebae adscripti), oi din contra oameni liberi, cari au voie de a se mută unde le place, a-şi schimbă starea după a lor bună plăcere, a întreprinde tot felul de meserii şi speculaţii; cu un cuvânt nu sunt aceea ce în alte ţări erau oamenii ce se numiau Serfs, Leibeigene; şi prin urmare nici sunt supuşi la vreuna din îndatoririle şi prestaţiile ce emu impuse acestei clase de oameni.
«11. Că nu este de mirare cum că înainte de Regulament săteanul aveâ putinţa de a exploata în folosul său moşia proprietarului într’o întindere mai mare decât acum:
«1. Pentrucă atuncea el eră însărcinat, pe lângă munca pomenită mai sus, încă cu o mulţime de alte dări în natură, cari prin Regulamentul Organic s’au oborît; şi
«2. Pentrucă atuncea ţara, fiind mult maî mare şi populaţia mult mai mică decât astăzi, proprietarii, spre a puteâ trage măcar un mic folos din întinsele lor câmpii, cari din lipsa braţelor sau a capitalurilor nu le puteau lucră, încuviinţau cu plăcere exploatarea lor ori şi cui se îndatorâ a-i da măcar dijmă din productele făcute pe ele, aşâ dar nu numai ţăranilor săi, ci şi proprietarilor şi ţăranilor din împrejur, ba chiar şi străinilor din locuri
Analele A. B.— Tom. XXXIII.—Memoriile Secţ. Istorice.	41
www.digibuc.ro
690
bittifrtrâ a. dTtmbZA
depărtate, cari se supuneau acestei condiţii. Astăzi însă, când populaţia s’a îmmulţit şi în toate zilele creşte prin necontenite imigrări, chiar şi din ţările megieşite, unde ţăranii sunt împroprietăriţi, astăzi cănd o mare parte din câmpiile odată sterpe ale proprietarilor s’au pus la dispoziţia nouălor generaţii ale populaţiilor săteşti; astăzi când în urma repedei desvoltări a comerţului, agricultura a luat o întindere aşâ de mare, încât puţine moşii de câmp mai au încă locuri pentru creşterea vitelor, prin care Moldova odată îşi făcuse un deosebit renume, astăzi când preţurile pământului s’au suit la un grad proporţionat cu acea desvoltare: când de altă parte preţul lucrului, din cauza îmmulţirii braţelor şi a înlocuirii lor prin mai multe maşine, n’a putut creşte întru aceeaş proporţie, Reglem. Org. şi Aşezământul de faţă au trebuit să puie şi au şi pus în proporţie mai potrivită anuala valoare a pământului ce proprietarul dă ţăranului cu lucrul ce acesta dă celui întâiu.
«12. Că aurul şi argintul ce intră în ţară provine nu numai din sudoarea tânguitorilor, ci în mare parte şi din înseninătoarele capitaluri întrebuinţate de proprietari în cumpărături de vite şi unelte de agricultură, în năimire de argaţi şi de lucrători, atât dintre propriii lor săteni, cât şi din sate străine şi din locuri depărtate, ba chiar şi din alte ţări, precum din Bucovina, Ga-liţia şi Transilvania.
«13. Că dacă sătenii n’au fost chemaţi la facerea legilor atingătoare de ei, nici proprietarii nu s’au chemat lâ facerea legiuirei, prin care s’au desGinţat fără despăgubire mai multe folosuri ce ei aveau dela ţăranii lor, iar mai ales dijma, care ca o parte a răsplătirii cuvenite proprietarilor pentru exploatarea pământului lor de către ţărani, ca un drept civil, în toate ţările luminate s’a desfiinţat numai prin răscumpărare.
«14. Că regularea relaţiilor dintre proprietari şi ţărani prin învoeli nu numai n’a fost oprită de legi, precum dovedeşte chiar hrisovul lui Grigorie A. Ghica din 1 Ianuarie 1766, Art. 15; ci a fost chiar scopul Reg. Org.^ Art. 118, lit. E, şi al Aşezământului din 1851, Art. 4, prin care anume se zice «că aceste aşezăminte vor servi de bază până ce năimfrfle de pământ se vor putea face prin alcătuiri de bună voie, lăsând a zice că atât înainte de promulgarea Regi. Org., cât şi după ea, această măsură în multe locuri s’a şi pus în lucrare.
«15. Că Regi. Org., Art. 123, şi Aşezământul din 1851, Art. 16, legiuind ca la satele acele, unde moşia este strâmtă, proprietarii să- dea locuitorilor s/s, n’au întins această dispoziţie asupra întregului moşiei, după cum, în contra adevărului, arată compuitorii tânguirii sătenilor; ci din contra anume au adăugit că împărţirea aceasta are a se face numai pentru locul de hrană, adecă imaşul, fânaţul şi locul de arătură, lăsând a zice că măsura aceasta este numai o excepţie pentru moşiile strâmte, şi prin urmare
www.digibuc.ro
fitVAtftfRltE AD-ltOC DIN IAŞI ŞI UtJCtJREŞTI, iV.	69 j[
UXMmJki--------------------------------------------------------------------------
nu se poate generalizâ şi întinde asupra tuturor moşiilor, şi tot Art. 123 din Regi. Org., şi Art. 17 al Aşezământului din 1851, legiuind că, dacă prin această măsură numărul total al locuitorilor nu s’ar puteâ îndestulă cu locul întreg ce este liotărît prin Aşezământ, atnncea numărul de prisos al locuitorilor să aibă voie de a se mută aiurea sau de a se alcătui prin bună tocmeală cu proprietarul.—Şi dar Comitetul proprietarilor mari se rosteşte asupra dorinţelor din citata propunere a locuitorilor pontaşi în următorul chip :
*1. Dorinţa ca în viitor şi săteanul să fie pus în rândul oamenilor şi desfiinţarea bătăii corespunde la votul Adunării, care a proclamat egalitatea înaintea legii şi instrucţia publică gratuită şi obligatoare pentru toate oraşele şi satele \ urmând neapărat după acest vot, ca Adunarea viitoare să reformeze între altele şi legislaţia criminală, care, bazată pe deosebirea claselor şi plină de defectuozităţi monstruoase, nu mai răspunde cererilor secolului de faţă.
«2. Dorinţa de a se oborî în viitor beilicurile, havalelele şi birul pe cap este îndestulată prin votul Adunării din 29 Octomvrie despre desfiinţarea privilegiilor de clase, egalitatea înaintea legii, aşezarea dreaptă a contribuţiilor, ş. c. 1.
«3. Dorinţa de a aveâ prin sate dregătorii alese din chiar sânul lor, fiind morală şi chiar ţintitoare către buna rândueală, merită a se luă în consideraţie, rămâind ca viitoarea Obştească Adunare, având totodată în vedere şi anexa R., Art. XXXV şi XXXVI din Regulament, să legiuească modul şi întinderea aplicaţiei ei, potrivit cu interesele şi gradul culturii treptei locuitorilor săteni.
«4. Dorinţa căderii boierescului (adică a Aşezământului), rostită de către deputaţii săteni, este o măsură dorită şi de proprietarii îndrituiţi: a) pentru-că 'acest lucru care, după Regi. Org. şi după Aşezământul din 1851, trebue să fie o dreaptă răsplătire a valorii anuale a pământului ce proprietarii dau locuitorilor spre hriană, nu mai împlineşte şi nici poate împlini această condiţie, astăzi când de o parte preţul pământului s’a suit aşâ de mult, iar de altă parte câtimea lucrului cuvenit proprietarilor a rămas nevariabilă, aşâ dar nu mai este o dreaptă răsplătire a valorii pământului dat spre hrană; şi b) pentrucă în faţa tendinţelor ostile principiului proprietăţii, care se manifestează sub auspiciile unor reformatori neîndrituiţi, proprietarii nu mai pot urmă Aşezământului, spre a scăpă proprietăţile lor de aplicarea unor utopii condamnate de toată lumea, după cum dovedeşte expresia de «răs-«cumpărarea hoierescului», expresie care este o sofismă comunistă şi care în alte cuvinte zice: Împroprietărirea universală fără cumpărarea şi plata pământului, pe carii compuitorii propunerii locuitorilor îl înţeleg proprietate
www.digibuc.ro
6&â
frtHlTRÎE A. STf}ftD2A
comună a tuturor, precum este aerul şi soarele. De vreme ce boierescul nu este un drit feudal, nu este un privilegiu deşert al boieriei, nu este o rămăşiţă a vecinătăţii, care în Moldova s’a desfiinţat încă din anul 1749, ci după cum mai sus s’a zis, este numai un echivalent al întrebuinţării pământului ce locuitorii primesc spre a lor hrană dela proprietari, este preţul anual al posesiei plătit în lucru proprietarilor, nu numai boierilor, ci şi mănăstirilor şi proprietarilor neboieriţi.
«5. Dorinţa de a-şi lucră pământul trebuitor pentru hrana lor, fără să-i poată alungă de pe dânsele, cu adăugirea de a se da şi copiilor lor pământuri până la acoperirea a două treimi din moşie, fiind ţintirea cea mai ve-derată de a lovi proprietatea, Comitetul proprietarilor mari răspunde:
«a) Qă pământul ce locuitorii primesc spre exploatare, cu îndatorire de a răsplăti prin lucru învoirea îmbunătăţirii lui, este un pământ necontestabil al proprietarilor, câştigat prin titluri legale, prin titluri recunoscute de toate legislaţiile lumii şi de a noastră în deosebi, precum moştenire, împărţeli, hotărîri judecătoreşti, danii, schimburi, cumpărături, toate întărite de Domni prin hrisoave mărturisite şi adeverite prin pacinică şi nestrămutată stăpânire în şir de mai multe sute de ani;
«b) Că proprietatea stăpânilor de moşii se întinde asupra întregului trup de moşie, după cum se dovedeşte:
«I. Prin mii şi iar mii de vânzări şi cumpărături, cari toate cuprind nu numai pământul rezervat spre întrebuinţarea proprietarilor de moşii, ci şi pământul care se dă locuitorilor spre exploatare şi care, întocmai ca acel dintâiu, se plăteşte de către cumpărători cu acelaş preţ.
«II. Prin mii de cumpărături dela răzeşi, cari astăzi sunt ţărani pe pământul vândut de ei.	*
«III. Prin zilnica dotare a însurăţeilor şi a băjenarilor veniţi din alte ţări cu pământ, care totdeauna s’a întrebuinţat numai de către proprietarii în-tregei moşii.
«IV. Prin mii şi iar mii de ipoteci, cari se întind asupra întregului trup de moşie.
«V. Prin legiuirile ţârei, Hrisovul lui Grigorie A. Ghica din 1 Ianuarie 17G6, Regulamentul Organic şi Aşezământul de astăzi, cari regulând relaţiile dintre proprietari şi locuitorii aşezaţi pe moşiile acestora, n’au lăsat nici o umbră de îndoeală, cum că şi pământul dat locuitorilor spre hrană este o proprietate necontestabilă a stăpânului moşiei.
«VI. Tot prin Regulamentul Organio şi Aşezământul din 1851, Art. . ., care dă voie proprietarilor de a depărtâ de pe moşiile lor pe ţăranii răs-vrătitori, în care caz pământul ce acesta a avut spre hrană intră iară în nemijlocită şi nemărginită dispoziţie a proprietarului de moşie, fără altă des-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
693
păgubire a depărtatului decât numai pentru sadurile (pomi), ce ar fi având pe locul proprietarului.
«VII. Tot prin Regulamentul Organic, Art. 123 v. 12i, după care învoind locuitorilor strămutarea de pe o moşie pe alta, nu numai nu le încuviinţează cea mai mică despăgubire pentru pământul ce l-au avut spre hrană dela proprietar, ci din contra lămurit legiueşte că casa, toate sadurile şi alte locuri ce ţăranul le-ar fi adus în stare lucrătoare pe moşia, de pe care se mută, vor rămâneâ în folosul proprietarului fără despăgubire, care negreşit s’ar fi încuviinţat, dacă ţăranul ar fi avut măcar o umbră de proprietate.
«VIII. Şi prin legiuirile Principatului Valahiei şi ale Basarabiei, cari recunosc stăpânilor de moşii dritul de proprietari neîngrădiţi, iar ţăranilor aşezaţi pe ele numai dritul de chiriaş, posesor.
«IX. Prin toate actole judecătoreşti, cari constatează că în procesele, cărora au fost expuse moşiile proprietarilor, din partea proprietarilor megieşi sau din partea altor reclamanţi, ţăranii aşezaţi pe acele moşii niciodată n’au făcut parte, nici în procesuri, nici la urmările lor, căci ţăranii n’au avut niciodată dreptul de a înstrăinâ pământul primit dela proprietarii de moşii spre hrană, aşâ dar niciodată n’au putut să-l treacă nici către urmaşii lor, nici către străini, nici cu titlu de moştenire, nici cu titlu de vânzare sau schimb.
«Prin urmare ţăranii pot dar câştigă proprietatea numai prin bună înţelegere cu proprietarii, pe ale cărora moşii locuesc, urmând exemplul ţăranilor din Basarabia, cari au cumpărat dela proprietarii lor moşii întregi, aşâ dar şi pământul ce-1 aveau ei pentru hrana lor, din cari moşii unele, şi anume moşiile Tomaiul şi Mingirul din ţinutul Cahulului, amândouă câte de 4.000 desetini, astăzi fac parte din Moldova.
«O asemenea împroprietărire de bunăvoie, pe care nimenea nu o împiedică, ci dimpotrivă toţi doresc a se întinde la câţi s’ar puteâ mai mulţi, lesne s’ar introduce în Principate, atuncea când instituţiile bine întocmite ale ţărei şi înlăturarea abuzurilor deasupra locuitorilor vor fi cu sinceritate puse în lucrare de către un Guvern stabil şi nepărtinitor; şi numai o proprietate câştigată cu acest chip poate asigură fericirea câştigătorilor ei, pentrucă ştiind-o câştigată prin munca şi hărnicia lui, se lipeşte către dânsa cu toată dragostea, şi ştiind-o câştigată prin drumul legal, se face un om de ordin şi adevărat apărător al legalităţii şi al instituţiilor patriei sale, iar orice alte măsuri impuse şi pripite nu pot aduce decât răsturnarea temeliilor celor mai principale ale societăţii şi totodată căderea agriculturii.
«Deci:
«1. Luând în privire că ţăranii din Moldova nu sunt nici vecini, nici legaţi de brazdă, ba nici măcar supuşi ai proprietarilor, precum erau ţăranii din
www.digibuc.ro
694
DIMITRIE A. STURDZA
Austria şi Germania chiar şi până în zilele noastre, ci din contra sunt oameni liberi;
«2. Luând în privire că, după cum mai sus s’a lămurit, lucrul ce ţăranii fac proprietarilor nu este un atribut al boieriei, nu este un serviciu personal, care-şi deduce originea din privilegiile răsuflate ale feudalităţii, nu este aceea ce în alte ţări se numiâ corvee, ci din contra este numai o răsplătire a întrebuinţării pământului ce ţăranii primesc dela proprietari, pe ale cărora moşii locuesc, o îndatorire bazată pe un contract bilateral, a căruia continuare sau curmare atârnă numai dela învoirea ambelor părţi;
«3. Luând în privire că ţăranii au dreptul de a se strămută unde vor voi, şi prin urmare de a se liberă de îndatoririle lor către proprietari pentru pământul de hrană ce-1 primesc dela aceştia;
«4. Luând în privire că pământul exploatat de ţărani în folosul lor este o proprietate necontestabilă a vecinilor stăpâni de moşii;
«5. Luând în privire că drepturile proprietăţii sunt garantate prin Art. 70 din Regulamentul Organic, Cap. III, Secţia 1, prin următoarele cuvinte: «că conform cu vechile aşezăminte ale ţărei, drepturile proprietăţii vor fi «păstrate în veci nerăşluite, întru toată a lor întindere, fără a fi supuse decât «numai la sloboda întrebuinţare şi voinţă a proprietarilor»;
«6. Luând în privire că şi Adunarea ad-hoc a Moldovei a proclamat în unanimitate respectul proprietăţii ca una din bazele fundamentale ale viitoarei organizaţii;	’
«7. Luând în privire că după toate legislaţiile din lume şi după §. 462 din Codica civilă a Moldovei, dreptul proprietăţii este puterea de a dispune de fiinţa şi de rodurile lucrului său, după a sa voinţă şi plăcere, depărtând din această pe oricine altul, şi prin urmare că cererea deputaţilor săteni de a răscumpără boierescul, sau cu alte cuvinte de a da proprietarilor bani în locul lucrului cuvenit lor în natură, cuprinde în sine o vederată jignire a dreptului proprietăţii, căci ea ţinteşte a mărgini libertatea dispoziţiei, care este o condiţie esenţială a dreptului proprietăţii;
«8. Luând în privire că în faţa acestor înconjurări, numai acea regulare a relaţiilor dintre proprietari şi ţărani poate fi dreaptă şi împăcâ interesele âmbelor părţi, care ar aveâ de bază alcătuirea de bună voie, prin care ţăranii pot năimi sau cumpără de voie pământul dela proprietari;
«9. Luând în privire că măsura aceasta, ş. căreia dreptate şi folosinţă s’a prevăzut atât de hrisovul Domnului Grigorie A. Ghica din 1 Ianuarie 1766, cât şi de Regulamentul Organic, de Aşezământul din 1851, astăzi lucrător, şi de Protocolul Conferinţelor ministeriale din Constantinopole din 11 Fe-yryarie 1856, este şi aplicată în acest Principat, unde pe la unele din moşii
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
695
ţăranii lucrează după învoeli, iar pe la altele sunt învoiţi băneşte pentru pământul ce primesc dela proprietari;
«10. Luând în privire că aplicaţia acestei măsuri n’a avut până acum o întindere mai mare, numai pentrucă strămutarea locuitorilor de pe o moşie pe alta a fost îngreuiată prin mai multe condiţii, iar proprietarii, liniştiţi prin îngreuiarea strămutării, n’aveau nici un îndemn nevoitor a regulă prin învoeală relaţiile lor cu ţăranii aşezaţi pe moşiile lor;
«11. Luând în privire că numai prin alcătuire de bună voie s’ar puteâ înlătură disproporţia împoporării şi a preţurilor ce există între unele din ţinuturile de sus şi acele de jos ;
«12. Luând în privire că regularea relaţiilor dintre proprietari şi ţărani prin alcătuiri de bună voie este o măsură cerută şi de economia politică, care proclamă libertatea concurenţei şi a transacţiilor ca o dogmă fundamentală şi încuviinţează întrevenirea guvernului numai atuncea când cercările regulărei prin alcătuiri de bună voie n’ar răspunde la scopul dorit, sau când mijloacele private n’ar fi de ajuns spre a_l realiză ;
«13. Luând în privire că modificarea relaţiilor de astăzi, fiind în stare de a exersâ cea mai mare înrâurire asupra agriculturii, care este izvorul de căpetenie al averei naţionale, cere cea mai mare luare aminte şi cele mai pătrunzătoare studii, chibzuire şi pregătire, fără care cele mai binevoitoare, cele mai filantropice intenţii, departe de a asigură doritul rezultat, ar produce numai turburări, sdruncinări şi neapărată decădere a agriculturii şi prin urmare şi a comerţului;
«14. Luând în privire că reforma sistemului de astăzi presupune existenţa unui guvern stabil şi tare, unui guvern înzestrat cu toate mijloacele intelectuale, morale şi materiale spre a puteâ pune în lucrare cu toată nepărti-nirea, perseverenţa, autoritatea şi înţelepciunea, cerute de mărimea unei ceştii atât de vitale, unei ceştii dela care atârnă existenţa celei mai numeroase populaţii a ţărei, bunăstarea tuturor claselor societăţii, liniştea obştească şi ferirea ţărei de tristele urmări ale precipitării sau ale patimilor cari se pun în mişcare ;
«15. Luând în privire că şi interesul proprietarilor cere desfiinţarea modului de astăzi al relaţiilor dintre ei şi ţărani;
«16. Luând în privire că dreptatea cere ca această măsură să nu fie vătămătoare nici pentru proprietari, nici pentru ţărani, a cărora bunăstare a fost şi trebue să fie obiectul deosebitei îngrijiri, nu numai din partea Guvernului, ci şi din partea înşişi proprietarilor, cari nu pot necunoaşte folosinţa acestei numeroase clase a Statului şi prin urmare doreşc din toată inima îmbunătăţirea soartei lor;
www.digibuc.ro
696
DIMITRIE A. STURDZA
«Comitetul proprietarilor mari doreşte dar, ca la viitoarea organizaţie să se iea de bază următoarele principii:
«I. Modul de astăzi al răsplătirei pământului priu lucru să fie cu totul
desfiinţat.
%
«IL Adunarea legiuitoare, în cea întâie a ei sesie, să hotărască un termin în care relaţiile dintre proprietarii de moşii şi ţăranii lucrători de pământ aşezaţi pe ele să se reguleze prin alcătuiri de buuă voie.
«UE. Adunarea legiuitoare să facă o lege, căreia vor fi supuşi acei din proprietari şi ţărani, cari nu s’ar fi folosit de terminul publicat pentru regularea relaţiilor reciproce prin alcătuiri de bună voe.
«1T. Legea aceasta va fi întemeiată pe principul respectului proprietăţii, şi totodată va privi şi la stabilirea şi la chipul vieţuirei locuitorilor săteni astăzi lucrători de pământ.»
(Sub seri şi) I. Docan, A. Botez-Forăscu, Gr. Balş, G. Sturdza, C. Sturdza, A. Aslan, I. Pruncu, N. Catargiu, S. Miclescu, Gr. Suţu, N-Carp, L. Catargiu, Gr. Costachi.
D-lui A. Teriachiu ceteşte socotinţa minorităţii acestui comitet:
«Asupra chestiei relaţiilor locuitorilor săteni cu proprietarii, subscrişii au onoare a face următoarea propunere:
«Luând în privire:
«1. Că propunerea locuitorilor săteni, elaborată afară din Comitetul lor, în contra Art. 57, 85 şi 86 ale Regulamentului Adunărei, cuprinde, pe lângă multe suferinţe, în parte aduse prin năvălirile străine, în parte prin abuzurile provenite din călcarea aşezămintelor în fiinţă, şi multe recriminaţii neîntemeiate şi tendinţe regretabile prin născocită titluire de boieri de moşie şi prin cercările de a denaturâ caracterul relaţiilor existente între locuitori şi proprietari.
«2. Că pe cât asemenea tendinţe nu ne pot da îngrijire pentru proprietatea apărată in toată întregimea ei de legile ţărei, consacrată ca principul conservării societăţilor moderne şi întărită prin votul Adunărei din 18 Noem-vrie, pe atât nu ne pot opri de a privi îmbunătăţirea stărei locuitorilor ca o condiţie a prosperităţii ţărei noastre;
«3. Că contra unor asemenea tendinţe, ce nu s’ar fi cuvenit a se rosti nici ca ipoteză, totuş proprietarii, clasa cea mai însemnată a ţărei, clasa ce a dat pururea dovezi de inteligenţă şi de generozitate, şi până astăzi s’a pus în capul mişcărei naţionale, nu are nevoie a năzui la facte istorice ca să-şi apere drepturile consfinţite prin legile ţărei şi prin mii de tranşanţii şi titluri legale;
«4. Că proprietarii şi locuitorii, aceste două elemente nari au scăpat
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
697
Francia de răsturnările în cari vroiau să o arunce cercătorii de sisteme, sunt chemate, precum au împărţit multe greutăţi, asemenea prin o bună înţelegere a vindecă multe răni ale trecutului şi a desvăli bogăţiile acestor ţări binecuvăntate de Dumnezeu;
«5. Că prin voturile Adunărei din 29 Oct., douăsprezece zile înainte de cetirea propunerei locuitorilor săteni în Adunare, şi din 18 Noemvrie, s’au statornicit câtevă principii, cari vor contribui la îmbunătăţirea stărei locuitorilor, rămâind a se încunună acele şi cu regularea bine cumpănită a intereselor lor celor vitale;
«6. Că trebue a combină neputinţa în care ne aflăm, ca Adunare consultativă, de a face legi într'o cestie care pentru noi mai ales s’ar cuveni să facă obiectul unor studii serioase; căci chiar în alte staturi, unde reformele n’au venit prin nici o impulsie a evenimentelor1 din afară, o asemenea reformă a trecut prin măsuri transitorii fără a se pripi;
«7. Că o măsură silnică şi nechibzuită poate paraliză agricultura, fără a aduce o reală îmbunătăţire în starea locuitorilor, precum aceasta a urmat în Bucovina, de unde sute de locuitori vin în Moldova spre a-şi dobăudi existenţa;
«8. Că în această cestie mai cu osebire trebue a se luă dispoziţii uniforme cu ţara soră, ca în o cestie atăt de străns legată cu agricultura, singura industrie a Principatelor, şi cu bunăstarea şi viitorul majorităţii poporului român ;
«9. Că năimirile prevăzute la Art. 118, lit. E, a Reg. Org., spre a fi aplicabile şi neasupritoare, totuş ar cere, pe lângă stabilirea locuitorilor, şi alte diispoziţii de îngrijire a unui guvern naţional;
«Luând în sfârşit în privire :
«10. Că întemeierea naţioualităţii române, fără de care nu este nici vieaţa naţională, nici patria asigurată de învăluirile trecute, nici Unirea prosperă şi puternică, ti’ebue să fie obiectul stăruinţei Guvernului şi a Adunărei viitoare;
«Subscrişii propun ca la viitoarea organizaţie să se iea de bază următoarele dorinţe:
«I. Desfiinţarea răsplătirei prin lncrn a pământului ce se dă locuitorilor de către proprietari după aşezăinintcle de astăzi.
«II. Regularea definitivă a relaţiilor dintre proprietari şi locuitori şi statornicirea unor principii, cari, fără a jigui drepturile proprietarilor, să împace şi interesele locuitorilor.
«IU. Adunarea legiuitoare viitoare la cea întâie a ei sesie, va votâ o lege, căreia yor fi supuşi şi locuitorii şi proprietarii şi care desvălind,
www.digibuc.ro
698
DIMITRIE A. STURDZA
acele principii, va hotărî această cestie atât de importantă şi de vitală pentru Principatele Unite».
Anul 1857, luna Decemvrie în 11 zile.
(Subscrişi) D. Miclescu, M. Kogălniceanu, D. Ralet, M. Jora, N. Canano, A. Teriachiu, M. Costachi, I. Fotea, C. Rolla, P. Mavro-gheni, V. Sturdza.
D-lui C. Negre ceteşte o propunere subscrisă de d-lui şi de d-lor Răd. Sava, I. Levărdă, I. Roată, Y. Balaiş, Dăn. Bălan:
«Fiindcă înainte de toate înjghebarea şi trăinicia unui stat nou trebue să se razime pe elemente puternice;
«Că acele elemente trebue şi ele să-şi tragă puterea lor din aşezări cari să corespundă la asemenea sfârşit;
«Că unul, şi cel mai temeinic din acele elemente la noi este gloata poporului lucrător de pământ;
«Că acest popor este numai agricol şi că printr’însul s’a desvălit şi are a se desvăli lucrul pământului — cel mai însemnat şi obştesc izvor de bogăţie al ţărei aceşteia ;
«Că ţara tuturora se alcătueşte de părţi din ea a fiecăruia, cari la un loc aceste închiagă marele total al patriei comune;
«Că în marea familie a unei naţii, partea fiecăruia de ţară este aceea care pe toţi îi leagă cu patria întreagă şi silnic îi împinge către apărarea, întemeiarea şi înflorirea ei — de vreme ce binele obştesc cuprinde neapărat în sine şi binele fiecăruia în parte ;
«Că pentru a conlucrâ cu durere şi sfântă datorie la statornicirea, înflorirea şi mai vârtos la apărarea ţărei, trebue ca elementul cel mai numeros şi temeinic al acestei ţări să fie strâns legat de ea— ÎDcât pentru a apără cevâ, trebue să aibă şi cevâ de apărat;
«Apoi pe asemenea cuvinte jos iscălitul propune:
«împroprietărirea locuitorilor săteni.
«Fiindcă tot odată proprietatea în toată lumea civilizată, ori prin care fază din învechime ea ar fi trecut, este lucru care mai mult se respectează în societatea bine organizată şi mai aprig se închizăşlueşte de către legi;
«Că boierii proprietari, partea cea mai luminată, şi atât în timpii de mai înainte, cât mai vârtos şi fără tăgadă în timpii de faţă, au conlucrat la toate ce au slujit a sprijini drepturile ţărei, neînlăturându-se, spre lauda lor, de nici un fel de jertfă pentru asemenea sfârşit;
«Că boierii proprietari, tocmai ca partea cea mai luminată, vor înţelege că îndatoririle fiecăruia către ţară ^tuncea leagă mai tare şi sunt mai sfinte, când şi din foloasele ei se îndulceşte fiecare;
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
699
«Că boierii proprietari, căpetenii ai ţărei, pentru binele obştesc nu se vor da nici astă dată în lături de a-şi aşeză ţara, încât din toate elementele ei înfrăţite şi mulţumite să se poată întru adevăr întrupâ o puternică patrie a tuturora;
?Că boierii proprietari, cu cunoştinţele ce au şi în înţeleaptă lor prevedere politică, mai mult decât orcine alţii se vor pătrunde de puterea lucrurilor, înaintea cărora n’ai încotro ce face — ce se chiamă utilitate publică şi nevoie de stat (raison d’Etat);
«Că boierii proprietari, în mărinimia lor, nu trebue să se uite la nesocotitele şi fără cumpăt cuvinte ale locuitorilor săteni — ci desbrăcându-le de neînţeleapta lor acrime, să vadă numai că dintre ele străbate jalnicul strigăt al unei clase desmoştenite ;
«In sfârşit, că la aceşti boieri proprietari, când sună astăzi solemnul ceas al reînvierii naţiei lor — precum le sunt titlurile, le vor fi şi inimile nobile;
«Căci la reforme mari pentru ţara sa trebue fapte şi inimă mare;
«Apoi pe asemenea cuvinte jos iscălitul propune:
«Că boierii proprietari să vândă pământnri locuitorilor săteni.
«Findcă pe de altă parte pământul României este mănos în rodele sale, încât toţi locuitorii lui, ce se ţin de dânsul şi se hrănesc din el, sunt cu îmbelşugare îndestulaţi şi cu cele de nevoie şi cu prisosuri;
«Că braţul ţăranului este acela de unde au decurs până acum toate vistieriile ţărei aceşteia;
«Pe asemenea cuvinte jos iscălitul propune:
«1. Că pământnrile de vândut locnitorilor săteni să se mărginească în măsurile pontulni de astăzi, şi numai la aceia ce le an.
«2. Că pământurile odată pentrn totdeauna vândute de boierii proprietari locnitorilor săteni, aceştia să le plătească întocmai dnpâ adevărata lor valoare, potrivit cu calitatea şi localitatea deosebitelor părţi ale ţărei.
«Find iarăş că prefaceri şi răsturnări ale celor trecute de felul acesta în pripă îndeplinindu-se, — atrag adese după ele sdruncinări vătămătoare relaţiilor sociale şi mai ales negoţului şi agriculturei prin vremelnica contenire a deplinei lor desvăliri;
«Apoi pe asemenea şi de pe urmă cuvinte jos iscălitul propune:
«1. Că până a-şi închipnl locuitorii băneştile mijloace pentru plata pământnrllor de cumpărat dela proprietari, ci să urmeze stărei lucrurilor do faţă, dacă nu se va găsi vrenn alt mijloc mai potrivit şt în-destolător pentrn ambe părţile cu a amândurora conglăsuire.
«2. Că această vânzare de pământuri, după 15 ani dela punerea ei în lucrare, să r&mâe numai facultativă,
www.digibuc.ro
700
DIM1TR1E A. STURDZA
«3. GS viitoarea Adunare legiuitoare, în cea întâi a ci sesic, să păşească la măsura aşezării preţurilor pământului, precum s’a mai zis, întocmai cu adevărata sa raloaro şi potrivit cu calitatea şi localitatea deosebitelor părţi ale ţărci, având totodată şi îngrijirea, (ca din pildele ţărilor învecinate povăţuindu-se) să hotărască pentru temeinica lor dintâi statornicire, după ce cătime de timp, către cine şi cum să-şi poată îns-trăină locuitorii săteni pământurile cumpărate.»
(Subscris) C. Negre.
Sprijinim această propunere: Răducanu Sa va, Ioan Levărdă, Ioan
Roată, Vasilie Balaiş, Dănilă Balan.
«Adunarea, consultată prin sculare şi şedere, hotăreşte închiderea discuţiei şi păşirea la vot prin apel nominal.
«Se pune la vot propunerea d-lui C. Negre.
Votează pentru 16, şi anume : Episc. Ghenadie Şendre,Episc.FilaretScriban, Episc. Calinic Miclescu, Dr. A. Fătu, G. Masian, Gr. Vârnav, P. Brăescu, I. Roată, C. Iacovachi, V. Balaiş, Gr. Vârlan, Răd. Sava, C. Negre, A. Cuza, C. Sturdza (Vasluiu), N. Bosie.
Votează contra 34, şi anume: Arh. Melchisedec, Iconomul Matcaş, C. Bă-dărău, Dăn. Bălan, A. Panu. V. Mălinescu, I. Docan, D. Savin, Dr. Vârnav, N. Canano, S. Stanciu, S. Canano, I. Vârnav, A. Botez-Forăscu, T. sin Pa-vel, Gr. Balş, C. Hurmuzaki, A. Aslan, I. a Babei, I. Pruncu, V. Sturdza, I. Hrisanti, L. Catargiu, I. Fotea, Gr. Suţu, M. Costachi, V. Stan, N. Carp, S. Miclescu, P. Mavrogheni, N. Emandi, I. Cantacuzin, Gr. Costachi, înalt Prea Sfinţia Sa Părintele Mitropolitul.
Se abţin de la votare 27, şi anume: Episcopul Nectarie Hermeziu, Arhimandritul N. Scriban, D. Miclescu, D. Cozadini, M. Kogălniceanu, A. Jiean, C. Morţun, D. Grigoriu, M. Jora, V. Zaharia, Gh. Sturdza, C. Sturdza, I. Levărdă, C. Roseti, D. Cracte, A. Teriachiu, V. Neculau, Dr. Costin, I. Olariu, D. Ghidionescu, N. Catargiu, Pand. Croitoriu, D. Romov, L. Ga-liardi, C. Ştiun, I. Roşea, T. Sacalov; iar D. Rallet n’a fost faţă.
«Se pune la vot încheierea majorităţii Comitetului proprietarilor mari.—
Votează pentru 23, şi anume : Episc. Nectarie Hermeziu, Episc. Calinic Miclescu, I. Docan, N. Canano, Seb. Canano, A. Jiean, I. Vârnav, A. Botez-Forăscu, Gr. Balş, Gh. Sturdza, C. Sturdza, C. Hurmuzaki, A. Aslan, I. Pruncu, L. Catargiu, Gr. Suţu, M. Costin, N. Carp, S. Miclescu, C. Sturdza (Vasluiu), N. Catargiu, N. Emandi, Gr. Costachi.
«Votează contra 47, şi anume: Episc. Ghenadie Şendre, Episc. Filaret Scriban, Arhi Neofit Scriban, Arh. Melchisedec, Iconomul Matcaş, C. Bă-dărău, Dăn. Bălan, A. Panu, D. Cozadini, V. Mălinescu, M. Kogălniceanu,
www.digibuc.ro
DtVAltttRllE At)-fiOC î>lM IAŞI Şt BOCtjRKŞfl, lV.
?0t
G. Masian, D. Savin, Dr. Vâmav, S. Stanciu, C. Morţun, T. sin Pavel, D. Grigoriu, I. Levărdă, Gr. Vâmav, C. Roseti, D. Cracte, I. a Babei, P. Brăescu, I. Roată, A. Teriachiu, I. Hrisanti, V. Balaiş, C. Iacovachi, G. Vârlan, R. Sava, C. Negre, A. Guza, M. Costachi, V. Neculau, V. Stan, I. Olariu, D. Ghidionescu, P. Mavrogheni, N. Bosie, Pand. Croitoriu, D. Romov, L. Ga-liardi, C. Ştiun, I. Roşea, T. Sacalov, înalt Prea Sfinţia Sa Părintele Mitropolitul.
«Se abţin dela votare 7, şi anume : D. Miclescu, Dr. Fâtu, M. Jora, V. Zaharia, V. Sturdza, I. Fotea, I. Cantacuzin; iar D. Rallet n'a fost faţă. «Se pune la vot socotinţa minorităţii Comitetului proprietarilor mari.— «Votează pentru 32, şi anume: Episc. Nectarie Hermeziu, Episc. Calinio Miclescu, D. Miclescu, C. Bădărău, A. Panu, M. Kogâlniceanu, G. Masian, N. Canano, Seb. Ganano, A. Jiean, I. Vâmav, Gr. Balş, M. Jora, C. Hurmu-zaki, Gr. Vâmav, A. Aslan, I. Pruncu, V. Sturdza, A. Teriachiu, L. Ca-targiu, I. Fotea, Gr. Suţu, M. Gostachi, M. Gostin, S. Miclescu, C. Sturdza (Vasluiu), P. Mavrogheni, N. Gatargiu, I. Cantacuzin, D. Rallet, I. Docan, înalt Prea Sfinţia Sa Părintele Mitropolitul.
«Votează contra 38, şi anume: EpiscopulGhenadie Şendre, Episc. Filaret Scriban, Arh. Noefit Scriban, Arh. Melchisedec, Iconomul Dimitrie Matcaş, Dăn. Bălan, D. Gozadini, V. Mălinescu, D. Savin, Dr. Vâmav, S. Stanciu, T. Pavel, C. Sturdza, I. Levărdă, C. Roseti, D. Cracte, I. a Babei, P. Brăescu, I. Roată, I.'Hrisanti, V. Balaiş, C. Iacovachi, Răd. Sava, C. Negre, V. Neculau, V. Stan, N. Carp, I. Olariu, D. Ghidionescu, N. Bosie, Pand. Croitoriu, N. Emandi, D. Romov, L. Galiardi, Gr. Gostachi, C. Ştiun, I. Roşea, T. Sacalov.
«Se abţin dela votare 8, şi anume: Dr. Fătu, A. Botez-Forăscu, V. Zaharia, G. Sturdza, C. Morţun, D. Grigoriu, G. Vârlan, A. Cuza.
«Se pune la vot drosebita socotinţă a d-lui C. Boseti.—
«Votează pentru 4, şi anume: Episc. Ghenadie Şendre, Episc. Filaret Scriban, Gr. Vâmav, C. Roseti.
«S’au abţinut dela votare 6, şi anume : Arh. Melchisedec, M. Kogălni-ceanu, D. Rallet, P. Brăescu, V. Sturdza, A Cuza.—
N’au fost faţă la votare 2: Dr. Fătu, Dăn. Bălan.—
Toţi ceilalţi 65 au votat contra.
«Se pune la vot încheierea majorităţii Comitetului proprietarilor mici.— «Votează pentru 9, şi anume : Episc. Filaret Scriban, C. Bădărău, G. Masian, C. Morţun, D. Cracte, I. Hrisanti, G. Vârlan, N. Bosie, C. Ştiun.
«S’au abţinut 9, şi anume : Arh. N. Scriban, Arh. Melchisedec, P. Brăescu, Iconomul Matcaş, M. Kogălniceanu, V. Neculau, D. Grigoriu, V. Zaharia, D. Romov.—
Dr. Fătu n’a fost faţă la votare.—
Toţi ceilalţi 58 au votat contra.
www.digibuc.ro
702
bIMttRtri A. SWRDfcA
«Se pune la vot socotinţa minorităţii Comitetului proprietarilor mici*
«Votează pentru 35, şi anume : Episc. Nectarie Hermeziu, Episc. Calinic Miclescu, D. Miclescu, I. Docan, Dr. Vârnav, D. Rallet, N. Canano, S. Ca-nano, A. Jiean, I. Vârnav, A. Botez-Forăscu, D. Grigoriu, Gr. Balş, M. Jora, Gh. Sturdza, C. Sturdza, C. Hurmuzachi, Gr. Vârnav, A. Aslan, I. Pruncu,
V.	Sturdza, A. Teriachiu, L. Catargiu, I. Fotea, A. Cuza, Gr. Suţu, M. Costin, N. Carp, S. Miclescu, C. Sturdza (Vasluiu), N. Catargiu, N. Emandi,
I.	Cantacuzin, Gr. Costachi, înalt Prea Sfinţia Sa Părintele Mitropolitul.
«Votează contra 36, şi anume : Episc. Ghenadie Şendre, Episc. Filaret Scriban, Arh. N. Scriban, Iconomul Matcaş, C. Bădărău, Dăn. Bălan, A. Panu,
D.	Cozadini, V. Mălinescu, ,M. Kogălniceanu, G. Masian, D. Savin, S. Stanciu,
C.	Morţun, T. Pavel, I. Levărdă, C. Roseti, D. Cracte, I. a Babei, P. Brăescu>
I.	Roată, I. Hrisanti, V. Balaiş, G. Iacovachi, Răd. Sava, C. Negre, A. Cuza, V. Stan, I. Olariu, N. Bosie, Pand. Croitoriu, D. Romov, L. Galiardi, C. Ştiun, I. Roşea, T. Sacalov.
«Sau abţinut dela votare 5, şi anume : Arh. Melchisedec, V. Zaharia,
M.	Costachi, V. Neculau, P. Mavrogheni.—
N’au fost faţă la votare d-lor Fătu şi Ghidionescu.
«Se pune la vot deosebita socotinţă a d-lui Zahăria.
«Votează pentru 1, d-lui Zaharia.
«S’au abţinut dela votare 2, Episc. Calinic .Miclescu, M. Kogălniceanu.—
«N'au fost faţă la votare 4, d-lor Fătu,I. Vârnav, D. Cracte, D. Ghidionescu.—
«Toţi ceilalţi 71 au fost contra.
«Se pune la votare propunerea locuitorilor săteni.—
«Votează pentru 25, şi anume : Episc. Ghenadie Şendre, Arh. Neofit Scriban, Iconomul D. Matcaş, C. Bădărău, Dăn. Balan, D. Cozadini, V. Mălinescu, D. Savin, I. Stanciu, T. sin Pavel, J. Levărdă, I. a Babei, P. Brăescu,
I.	Roată, V. Balaiş, Răd. Sava, V. Stanciu, J. Olariu, N. Bosie, Pand. Croitoriu, D. Romov, L. Galiardi, C. Ştiun, I. Roşea, T. Sacalov.
«Votează contra 44.
înalt Prea Sfinţia Sa Părintele Mitropolit anunţă că Adunarea a respins toate Propunerile, cari se vor trimite Comisiunii Internaţionale la Bucureşti.
Comitetul Proprietarilor mici.
In şedinţa XXX din 20 Decemvrie, d-1 Cracte ceteşte o propunere a Comitetului proprietarilor mici, atingătoare de uStatorni-cirea în deobşte a Comunelor»:
www.digibuc.ro
biVAifOftlLE Ab-îtoC DtK îaŞî şt SiîCtfRfiŞTI, IV.
703
«Luând în privire că instituţia statornicită d© Regulamentul Organic, cap. VIII, secţia II, § 319, pentru judeţele comunale, na răspuns la scopul pentru care s’a înfiinţat, din pricină că nu s’a lăsat deplina, neatâmata şi sloboda voinţă a comunităţii fiecărui sat spre a-şi alege şi numi cârmuitorii judeţului, ci din potrivă sau au fost siluite alegerile sau numite deadreptul de către autorităţi ori de proprietari;
«Luând în privire că neapărata nevoie cere îmbunătăţirea stării locuitorilor, fie răzăşi, fie clăcaşi, că asemenea îmbunătăţire nu se poate aplică cu succes, până când judeţele nu vor fi alese şi numite, aşâ încât să poată răspunde în totul la binele comun;
«Subscrişii deputaţi ai proprietarilor mici propun următorul proiect de încheiere pentru viitoarea organizare in România;
«I. Statornicirea în deobşte a comunelor.
«II. Alegerile membrilor judeţelor comunale să se facă de către obşte, slobodă şi neatârnată.
«III. Driturile şi îndatoririle judeţelor comunale vor fi prescrise prin o anume lege.
(Sub seri şi:) N. Bosie, C. Sturdza, Chir. Ciocârlie, St. Călin, C. Bădărău,
G.	Masian, C. Ştiun, V. Neculau, C. Morţun, G. Vârlan.
«După o scurtă discuţie propunerea aceasta se pune la vot prin apel nominal. Votează pentru 31 membri; contra 9 membri; se abţin dela votare 18 menjbri; nu au fost de faţă la votare 12 membri.»
In şedinţa XXXI din 21 Decemvrie, se supun Adunării două Propuneri ale majorităţii Comitetului proprietarilor mici, una privitoare la reprezintarea acestora în viitoarea Adunare legislativă şi alta pentru stingerea proceselor nelegiuit hotărîte dela punerea în lucrare a Regulamentului Organic încoace.
De asemenea Comitetul orăşenilor prezintă Propuneri cu privire la organizarea de municipalităţi, la libertatea comerţului pe braţul Chilia şi pe Marea Neagră, la declararea oraşelor Galaţi şi Ismail ca porturi libere, la desfiinţarea monopolurilor şi la organizarea de instituţiuni de credit pentru industrie şi comerţ.
Se mai supune Adunării în această şedinţă şi Propunerea D-rului Fătu pentru a se împiedică Evreii, cari nu au vreo meserie şi mijloacele de a o profesa, a se aşeză în oraşele ţărei, precuni şi o Propunere a Coloniştilor bulgari din Basarabia, pentru a li- se respectă privilegiile naţionale. •
Asupra tuturor acestor propuneri, Adunarea nu se pronunţă, deoarece le consideră ca fiind de competinţaAdunărei Legislative viitoare.
www.digibuc.ro
704
blMlTRlE A. STtfRftZA
In schimb Adunarea adoptă in unanimitate propunerea d-lui
M.	Costachi, care cerea: — «Mărginirea de a se arendă de astăzi înainte veniturile Statului pe un termin mai lung decât un an»—.
II.
ADUNAREA AD-HOO A VALAHIEI.
In şedinţa dela 80 Septemvrie, înalt Prea Şfinţia Sa Părintele Mitropolit a rostit următoarea cuvântare;
«Domnilor,
«Ne aflăm astăzi adunaţi aci, pentru a ne si&tui şi a ne chibzui împreună la fericirea şi prosperitatea patriei.
«Să cunoaştem într'aceasta dumnezeeasca Provcdinţă, care, în nepătrunsele sale mijloace, ne-a format înalta poziţie de faţă, insuflând Marilor Puteri garante frumoase şi binevoitoare cugetări pentru noi.
«Fiecare din Dumnea-Voastră simte cu vrednicie înalta sa chemare şi datoriile ce are a împlini. Fiecare trebue să vază cu o plăcută bucurie această strălucită ocazie, în care ne putem da mâna cu toţii, spre a lucră pentru întemeierea neamului şi a binelui obştesc.
«Este cea mai solemnă şi memorabilă zi aceasta, în care deschidem cartea viitorului Patriei, în care ne adunăm spre a lucră la o faptă atât defcnăreaţă şi de covârşitoare. Suntem puşi în împrejurarea cea mai glorioasă şi cea mai delicată. Să avem, Domnilor, bunul simţ de a şti să ne folosim de urmările sale, dreapta judecată de a preţui bine trebuinţele şi rara înţelegere de a alege mijloacele cuviincioase spre a le împlini. Priviţi-vă, Domnilor, şi veţi vedeâ că,toţi suntem Români: aceleaşi simţiminte ne leagă, acelaş sânge ne Uneşte. Toţi avem o patrie înainte; să avem şi un cuget şi un scop; să ne însufleţim de aceeaş dragoste şi de aceeaş sfântă credinţă, ca cerul să bine-cuvinteze ostenelele noastre.
«Cugetaţi că, prin voia Domnului şi prin ocrotirea Marilor Puteri, suntem chemaţi a începe o nouă epocă în vieaţa noastră naţională şi a ne da o carieră în mijlocul popoarelor în care trăim. Să ne arătăm vrednici de această înaltă favoare ce ni se mărturiseşte; să dovedim prin purtarea noastră acel merit şi acel tact al bărbaţilor serioşi, prin cari ne-am câştigat atâtea puternice şi folositoare simpatii. Naţia care v’a ales îşi pune cu desăvârşită încredere aşteptările sale în geniul Dumnea-Voastră patriotic, în luminile şi cercarea întinsă ce aveţi; ea nu vă crede nici mai puţin pregătiţi pentru marea cauză ce v’a încredinţat^ nici mai puţin capabili a aduce la rezultatul dorit şi a
www.digibuc.ro
bIVANtJfcILE At)-HOC t»lN lAŞÎ ŞI BUCOREŞfl, IV.
?06
împlini atâtea frumoase şi fericite speranţe. Legitimaţi, Domnilor, înalta alegere ce s’a f&cut în persoana Dumnea-Voastrâ, prin nobile cugetări la mărimea patriei, printr’o împreună jertfire la binele obştesc. Priviţi în trecut: nu veţi găsi un eveniment mai impozant în gravitatea sa, mai roditor în urmările sale. Fiecare din Dumnea-Voastră, nu mă îndoesc, trebue a simţi în faţa sa, mărindu-i-se eneigia sufletului şi a-i bate inima de o dreaptă şi nobilă ambiţie; fiecare din Dumnea-voastră cugetă, am statornică credinţă, a se ridică la înălţimea împrejurărilor şi a se arătă mai presus de ele înseşi. N’ar puteă cinevă aşteptă mai puţin dela nişte bărbaţi ce personifică inteligenţa şi înţelepciunea unui popor şi cari au dat cu solemnitate, înaintea lui Dumnezeu şi a naţiei, sacra făgăduinţă .de a lucră pentru binele şi prosperitatea patriei.
«Lumea ne priveşte astăzi; arătaţi, Domnilor, că am fost şi suntem vrednici de atenţia binevoitoare a Europei. Viitorul se deschide acuma înaintea noastră; faceţi să-l privească ţara cu încredere şi linişte; umpleţi cu virtuţile şi marile Dumnea-Voastră fapte această nouă epocă ce ni se înfăţişează.
«începem astăzi lucrările Camerei noastre. Gândiţi-vă, Domnilor, cu înţelepciune la starea împrejurărilor de faţă, gândiţi-vă cu căldură la dragostea Patriei, gândiţi-vă cu dreptate şi bunăvoinţă la urmaşii Dumnea-Voastră. Uni-ţi-vă în acelaş cuget frăţesc şi naţional; faceţi, cu acea putere de suflet ce v’o cred, ca interesul tuturor să iea locul intereselor în parte şi cu cuget senin, cu statornică credinţă în cel Atotputernic, puneţi cu curaj şi linişte bazele marelui şi gloriosului edificiu al poporului român.
«Lăsaţi, Domnilor, să cetească viitorimea, cu mândrie şi fericire, numele Dumnea-Voastră în istoria neamului. Lăsaţi frumoase şi neşterse suveniri în analele patriei. Faceţi ca binecuvântarea Cerului să se pogoare asupra Dumnea-Voastră şi a urmaşilor Dumnea-Voastră.»
In şedinţa 1 dela 30 Septemvrie, înalt Prea Sfinţitul Mitropolit, Preşedintele Adunării, a numit vremelniceşte trei secretari: Logofătul Nicolae Golescu, Aga Ioan Cantacuzino şi Alecu Petrescu.
In urmă Adunarea a hotărît să aleagă două Comisii pentru, verificarea actelor Deputaţilor, fiecare Comisie compusă de 9 membri.
In Comisia I au fost aleşi: Preotul Vasilie, Prinţul Dimitrie Ghica, Gheorghe Magheru, Nicolae Rucăreanu, Grigorie Marghiloman, Costake Butculescu, Constantin Costescu, Hristache Teii şi Barbu Gănescu.
In Comisia II au fost aleşi: Prinţul Grigorie Ghica, Scarlat Voinescu, Ioan Cantacuzino, Grigorie Filipescu, Constantin Cotescu, Scarlat Turnavitu, Gr. Serurie, Nicolae Pleşoianu, şi Costache Moglan.
Analele A. R.—Tom. XXXIII.—Memoriile Seeţ. Istorice.	45
www.digibuc.ro
706
DÎMÎÎRÎE A. STdRDZA
In şedinţa II din 2 Octomvrie, se cetesc Raporturile Comisiunii pentru verificarea alegerilor Deputaţilor.
Aci s’au prezintat pentru judeţul Olt doi deputaţi din clasa Sătenilor, unul recomandat de Administraţie — loan Niculescu, şi altul ales de săteni — Tânase Constantin.
Raportul Comisiei a II de Verificare, subscris de-Preşedintele Grigorie Ghica şi de Secretarul Scarlat Turnavitu, e următorul:
«Comisia Secţia II, aleasă din sânul Adunării ad-hoc, pentru cercetarea puterilor actelor d-lor deputaţi, în seanţa trecută, la 1 ale curentei luni Octomvrie, după ce mai întâiu a ales Prezident pe Luminăţia sa Prinţul Grigorie Ghica şi Secretar pe d-I Scarlat Tumavitu, a intrat în cercetarea actelor înfăţişate de d-nii deputaţi ai districtelor Mehedinţi, Gorj, Romanaţi, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeş şi Teleorman, din toate cinci clase, şi având în vedere formalele raporturi ale administraţiilor din aceste districte, cu actele originale de rezultatele alegerilor, înaintate de onorabilul Minister şi cari sau primit la Comisie pe lângă adresa Prea Sfinţiei Sale Părintelui Mitropolit, Preşedintele Adunării ad-hoc, sub No. 14, subînsemnaţii am găsit actele d-lor deputaţilor din sus numitele districte, constatând săvârşirea alegerei d-lor în regulată procedare. Iar alegerea deputatului loan Niculescu, din clasa sătenilor din districtul Olt, având împrejurări, se desluşeşte prin alăturatul aci jurnal, cum şi pentru a d-lui Străchinescu, care şi-a tras pretenţia.»
Comisia de verificare a încheiat în unanimitate următoarea ho-tărîre, prin care motivează votul:
«Pe când Comisia se găsiâ în verificarea actelor prezentate de d-nii deputaţi ai districtului Olt, s’au înfăţişat înaintea ei doi pretendenţi — loan Niculescu şi Tânase Constantin—, cel dintâiu cu act în formă, având cinci voturi din opt delegaţi ai obştimii plugăreşti, cel de al doilea cu act cuprinzând voturile unanime ale tuturor delegaţilor, lipsit însă acest act de forma cerută, nefiind adeverit de administraţie, ci de poliţie, la No. 512. După care Tânase Constantin zice că primul ales este el, precum se dovedeşte din însâş cuprinderea actelor ce înfăţişează şi din raporturile administraţiei respective cu No. 5.036 şi 5.158 către onor. Ministerul cel Intern, prin care mărturiseşte că alegerea lui este unanimă, inculpându-1 numai că ar fi dat în judecată criminală pentru plastografie, că ar fi făcut un raport din partea deputaţilor satului Izvoarele-de-jos, pentru care, spre dovadă a nedreptăţii ce i se face cu această propunere nedreaptă, înfăţişă dovada chiar a acelor deputaţi, legalizată de prezidenţia Judecătoriei Oltul, cu subsemnătura prezidentului, a grefierului şi sigiliul Tribunalului, în care recunosc că raportul,
www.digibuc.ro
DîVANtJRiLE AD-SOC DÎU lAŞt ŞI BtîCCfcEŞTÎ, IV.
707
pentru care este acuzat că l-a plastografisit, este adevărat al lor şi că acuzaţia în contra lui Tănase Constantin este nedreaptă.
«Afară de aceste documente, înfăţişă pe Ioan Pricolici, Preşedintele adunării alegătoare, care zice că în adevăr alegerea unanimă a fost pentru Tănase, şi că numai d-1 Administrator a poprit-o arbitrariceşte, sub cuvânt că Tănase nu are drept a fi ales la Divan, şi că alegerea celui de al doilea, Ioan Niculescu, a făcut-o numai după impunerea d-lui Administrator. Această arătare a Prezidentului adunărei se mărturisi înaintea Comisiei şi de însuş Ioan Niculescu, al doilea ales, zicând că şi el este subscris în actul lui Tănase, care s’a adeverit de Poliţie, nevrând Administraţia a-1 adeveri tot pentru cuvintele arătate de Ioan Pricolici.
«Văzând Comisia că alegerea lui Tănase Constantin este mai înainte şi cu unanimitate ;
«Văzând că aceasta se constatează prin mai sus citatele raporturi ale Administraţiei către onor. Minister ;
«Văzând mărturisirea lui Ioan Pricolici, Prezidentul adunării alegătoare, şi a Iui Ioan Niculescu, al doilea ales şi care a fost Secretar al adunărei, că dau asemenea încredinţări despre prima, unanimă şi statornică alegere a delegaţilor pentru Tănase Constantin ;
«Comisia este de părere că Administraţia a depărtat pe Tănase Constantin fără cuvânt, că el este în toate drepturile cetăţeneşti, că este primul şi adevăratul lor ales, lipsindu-i numai actul alegerii; şi a doua alegere a lui Ioan Niculescu este nelegală, prin urmare desfiinţată.»
Anexa A.
Adresa d-lui deputat Tănase Constantin către Adunarea ad-hoc din Bucureşti.
«Onor. Adunării ad-hoc.
«Subscrisul, deputat al obştimii plugăreşti din districtul Olt, fiindcă onorabila Administraţie locală nu mi-a dat biletul trebuincios, precum este cunoscut onorabilei Adunări ad-hoc ;
«De aceea cu supunere rog onor. Adunare ad-hoc ca să binevoească a chibzui să mi se dea cerutul act de recunoaştere.»
(Subscris) Tănase Constantin.
www.digibuc.ro
708
DIMlTRlE A. STORD2A
Anexa B.
Actul dat d-lui Tănase Constantin din partea Adunării ad-hoc.
«Prezidentul Adunării ad-hoc a Principatului României.
«In urma cercetării făcute actelor deputaţilor de Comisia însărcinată cu verificarea puterilor acelor acte, recunoscându-se că alesul deputat al districtului Olt, anume Tunase Constantin, este liber de împiedicările aduse alegerii sale şi apt a exercită drepturile de deputat al Adunării ad-hoc, i s’a dat acest act de primire din partea Prezidenţiei, spre a-i fi constatată şi recunoscută puterea sa de deputat al Adunării ad-hoc.»
(Subscrişi) Viceprezident: A. Gole seu.
Secretari : Ştefan Golescu, C. A. Kretzulescu,
C. A. Rosetti, Scarlat Turnavitu.
D-l I. Ipceanu, întrebând dacă Comisia a cetit instrucţiile Guvernului date pentru alegeri, Secretarul Comisiei II de verificare dă următoarele lămuriri:
«Ar fi fost prea târziu, ca un membru al acestei onor. Adunări, numai de astăzi sau de ieri, dela alegerea Comisiilor, să-şi formeze ştiinţa despre instrucţiile sau orice măsuri ale Guvernului pentru alegerea domnilor deputaţi; prin urmare convicţia cred că trebue să fie deplină, că toţi noi urmează să avem dela început o completă cunoştinţă despre toate instrucţiile, despre toate măsurile sau mişcările Guvernului pentru aceste alegeri, şi mai cu seamă noi, membrii Comisiilor pe cari onor. Adunarea ne-a onorat prin alegerea sa şi ne-a autorizat să examinăm puterea actelor domnilor deputaţi şi prin raportul nostru să dăm astăzi explicare şi încredinţare.
«Aşâ dar, la întrebarea onor. d-lui Ipceanu, deputatul proprietarilor mari din districtul Mehedinţi, pe lângă raportul ce înfăţişai onor. Adunări, mă simt dator a mai face şi următoarea explicare asupra reclamaţiei lui Tănase Constantin, primul ales deputat al sătenilor din districtul Oltul, în contra lui Ioan Niculescu, sau mai bine în'contra celei de a doua alegeri din impunerea d-lui Solomon, Administratorul acelui district.
«Locuitorii satului Izvoarele-de-jos, plasa Şerbăneştilor, cu unanimitate au ales pe Tănase Constantin. Toţi delegaţii satelor din plasa aceea, adunân- . du-se la subadministraţic, cu unanimitate au ales pe Tănase Constantin. Toţi delegaţii plăşilor din districtul Oltul, adunându-se la reşedinţa districtului, oraşul Slatina, cu unanimitate au ales deputat tot pe Tănase Constantin.
«După aceste unanime alegeri, d-l Administrator se opune a adeveri actul alegerii definitive, precum se văzti în raportul Comisiei. D-l Solomon, zic,
www.digibuc.ro
DIVANDRILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IT.
709
Administratorul, prin două raporturi către onor. Minister Intern, mărturiseşte statornicia şi nestrămutata voinţă a locuitorilor ţărani din districtul său de a alege deputat pe Tănase Constantin, ca pe cel mai capabil a-i reprezintă în Adunarea ad-hoc, însă totdeodată încriminează pe acest ales al poporului din acel district de plastograf şi îndatorează pe locuitori a alege altul dintre dănşii, pe Ioan Niculescu.
«Cari sunt bazei© acuzării? Iată-le:
«Un oarecare domn a reclamat la judecătoria respectivă că Tănase Constantin a făcut un raport din partea aleşilor satului său fără ştire-le. Procu-roria, examinând procesul, declară pe Tănase neculpabil. înşişi aleşii satului, mergând în judecătorie, au declarat că juportul este al lor, scris de Tănase după chiar ordina, lor, iar nu este plastograf. Iată ateste documente adeverite de Judecătoria respectivă.
«Apoi în lipsă de sentinţă judecătorească, care să constite o faptă, dacă un calomniator oarecare ar atacă în aceste circumstanţe, printr’un prepus, persoana unui deputat dintre noi, sau pe toţi aceşti bărbaţi cari se bucură astăzi de încrederea naţiei, fire-ar de ajuns ca să-i discrediteze, ca să-i despoaie de drepturile cetăţeneşti, să-i ucidă politiceşte ? Atunci inimicii noştri din întru şi de afară, sau ai oricărei naţii, cu o calomnie ar ucide tot ce este onest, tot ce este naţional, şi cu cea mai mare uşurinţă ar da lumii forma ce ar vrea.
«Peste acestea ce mai vede Comisia? Vede pe însuş bătrânul bărbat Ioan Pricolici, care a prezidat adunarea la rezidenţia districtului, în prezenţa d-lui Administrator; vede pe unul din Secretarii acei adunări, care este însuş acest Ioan Niculescu, al doilea ales deputat. Iată-i aci.
«însuş acest prezident al acei adunări vine, trimis de conjudeţenii săi, cu actul alegerii dintâi, adeverit de Poliţia locală, subscris de toţi alegătorii, fiindcă d-1 Administrator n’a vrut a-1 adeveri, şi cere, în numele con-judeţenilor săi, a fi recunoscut Tănase Constantin de deputat al lor.
«încă şi mai mult, însuş Secretarul acestei adunări, care este al doilea ales, mărturiseşte înaintea noastră voinţa conjudeţenilor săi şi cere însuş el ca să se primească de deputat Tănase Constantin, ca primul ales şi ca superior al său, căci (zice el) circumstanţele de astăzi pentru folosul ţărei cer ce este mai bun.
«Departe dar de a presupune cea mai mică rea voinţă din partea d-lui Administrator, zic numai că, lângă instrucţiile ce a avut, de s'ar fi consistat cu cunoştinţa dreptului şi de ar fi unit aceasta cu simţul d-sale de Român patriot, n’ar fi căzut în eroarea de a luâ de bază o calomnie şi a se expune cu atâta inocenţă la o dezaprobare a lucrărilor d-sale, atâta de oficială ca cşeace se pronunţă astăzi cu unanimitate de această onorabilă Adunare; căci
www.digibuc.ro
710
DIMITRIE A. STURDZA
după mine, lăsând afară tot şi văzând numai frumoasa opinie, de care s6 bucură Tănăse Constantin între conjudeţenii săi, trecând prin trei alegeri cu unanimitate; văzând stăruinţa generală a locuitorilor de a fi primit el de deputat, fără să se sfiească, ca ţărani, de orice consecvenţă ar trage asupră-le prin opunerea la dispoziţiile unui şef al districtului; văzând că însuş al doilea ales renunţă cu atâta abnegare de orice ambiţie de a fi el deputat, el conlucrător la renaşterea patriei sale ; după mine, zic, şi o sentinţă de inculpare investită cu legalităţile cele mai sacre din oricare stat civilizat, din-tr’un punct de drept moral, sau mai bine după un instinct moral, tot s’ar fi făcut bănuită acea sentinţă chiar.
«Acum, după nararea unor circumstanţe ce arată mărimea, moralitatea fraţilor noştri ţărani şi importanţa ce ei pun pe împrejurările prezinte pentru patria lor, aş dori să ştiu dacă d-1 Ipceanu are deplină convincţie despre dreptatea lui Tănase Constantin şi de-1 crede în drepturile cetăţeneşti.»
Se ceteşte Raportul Comisiei I de verificare şi se aprobă de Adunare în unanimitate.
«Comisia aleasă din sânul Adunării ad-hoc în şedinţele ţinute, cercetând actele înfăţişate de d-nii deputaţi ai districtelor de Ilfov, Prahova, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Râmnicul-Sărat, Vlaşca şi Muscel, şi având în vedere formalele raporturi ale onor. Administraţii din aceste districte, cu actele de lucrările şi rezultatele alegerilor, comunicate onor. Minister din Năuntru şi cari s’au primit la Comisie pe lângă adresa Prea Sfinţiei Sale Părintelui Mitropolit, Prezidentul onor. Adunări, cu No. 14, subînsemnaţii au găsit actele d-lor deputaţi din numitele districte constatând săvârşirea alegerii d-lor printr’o regulată procedare.
«Tot deodată Comisia, pe temeiul rezoluţiilor Prea Sfinţiei Sale Părintelui Mitropolit, Prezidentul Adunării, a luat în vedere protestaţiile subscrise de d-lui Serdarul Al. Angeleanu şi 14 locuitori din oraşul Câmpulung, districtul Muscel, în contra d-lui G. Aricescu, alesul deputat al zisului oraş în unanimitate de voturi, precum s’a văzut din dosarul alăturat de raportul onor. Administraţii cu No. . ., şi pe când subscrişii am intrat în examinarea celor cuprinse în acele proteste, d-1 Serdar Angeleanu, de sineş, a declarat Comisiei, în scris, că renunţă la orice pretenţie din parte-i.
«Cu toate acestea însă, s’a dat cetire sus menţionatelor protesturi, s’au văzut asemenea şi actele alegerii d-lui Aricescu, primite pe lângă sus citatul raport la onor. Minister din Năuntru, şi s’au găsit păzite şi îndeplinite toate formele prescrise de înaltele instrucţii, iar protestaţiile ivite în contra d-lui Aricescu cuprind împrejurări arătate odată înaintea Comitetului electoral în ţerminul de reclamaţii şi cari s’au dezaprobat de acel Comitet prin jurnalul
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
711
No. . ., publicat în Buletinul Oficial, No. . . Prin urmare Comisia, după. unele ca acestea, priveşte de netemeinice şi ilegale astăzi protestaţii de asemenea natură şi se uneşte a zice că este în bună regulă alegerea d-lui C. Aricescu.»
Adunarea procede apoi la alegerea Comisiei pentru redactarea Regulamentului interior al Adunărei Naţionale, compus din 9 membri: Prea Sfinţia Sa Părintele Episcop al Buzăului, Alexandru Golescu, Ioan Brătianu, Constantin A. Kretzulescu, Eugenie Predescu, Marcu Duiliu, Dimitrie Brătianu, Grigorie Ionescu, Alecu Petrescu.
*
In Şedinţa 111 din 5 Octomvrie, Adunarea a votat alegerea Biu-roului.
Vicepreşedinte a fost ales Logofătul Nicolae Golescu.
S’au ales 5 Secretari: Const. A. Kretzulescu, Ştefan Golescu, Sc. Turnavitu, Constantin A. Rosetti, Dimitrie Brătianu.
S’au ales 8 Cestori: Principele Gr. Ghica, Hristache Teii, Mihail Marghiloman.
*
In Şedinţa IV din 7 Octomvrie se deschide o vie discuţie asupra Gestiunii Comitetelor de Clase.
Principele Ştirbei — venind asupra cestiunii Comitetelor ce eră în des-batere zise: «că orice Adunare se împarte în biurouri pentru desbateri pregătitoare de toate cestiile propuse, şi că astfel Adunarea, pregătită fiind, poate luă o hotărîre cu toată maturitatea ce cer cestiunile de căpetenie. Aceste biurouri sunt îndeplinite în Adunarea noastră prin Comitetele Claselor. Principele Ştirbei este cel dintâiu care se plânge de această împărţire pe Clase, însă neputând face altfel, este de părere că trebue să ne servim de dânsele, spre a puteâ da şi hotărîrilor noastre maturitatea celorlalte Adunări.»
D-l Hr. Teii arată «că nu este nici o asemănare între Adunarea noastră cu a celorlalte naţiuni, fiindcă acelea legiferă, când noi n’avem decât a exprimă dorinţele generale.»
D-l 1. Brătianu desvoltâ asemenea osebirea ce este între această Adunare şi ale celorlalte naţiuni, a noastră fiind osebită chiar prin scopul ei. «Noi nu suntem adunaţi aci—zise d-l I. Brătianu—decât spre a formulă înaintea Europei nişte drepturi şi dorinţe rostite de mai înainte de naţiunea întreagă. La alte naţiuni—adaose deputatul proprietarilor mari din judeţul Argeş—fiecare comitet înfăţişează în mic Camera întreagă, când ale noastre, deşi se yor numi la trebuinţă de către Adunare, aceste comitete, fiind întocmite pe
www.digibuc.ro
712
DIMITRIB A. 8TDRDZA
Clase, s'ar puteâ ca ele, uitând interesele generale, să nu se ocupe decât de cele particulare şi proprii numai clasei lor.»
Tot această teză a a fost susţinută şi de d-1 Sc. Tumavitu, care întreabă, «că dacă avem comitete, ce trebuinţă mai avem de comisii ?»
D-1 A Golescu, luând cuvântul, zise: «Toată desbaterea aceasta urmează, mi se pare, dintr’o mică neînţelegere. Comitetele după clase, de cari se vorbeşte în Ferman, nu seamănă cu acele Comitete în cari se împarte o Adunare legislativă, spre a înlesni lămurirea pregătitoare a tuturor cestiunilor ce se supun desbaterilor ei. Ele sunt de o natură cu totul particulară şi destinate de a intră, nu în cercetarea tuturor cestiunilor cari privesc interesele generale, ci numai în cestiunile cari s’ar atinge mai cu deosebire de diferite trebuinţe, interese sau dorinţe ale acelor clase. Astfel este adevărata interpretaţie a dispoziţiunilor cuprinse în Ferman. Aşâ dar, nu se cuvine nici să înăbuşim iniţiativa claselor pentru propriile lor interese, de vor socoti de cuviinţă a păşi în asemene cestiuni, nici să permitem a se împiedică Adunarea întreagă de a intră în cestiuni de un interes general, când aceste cestiuni ar puteâ fi uitate sau nebăgate în seamă de comitetele deosebitelor clase. Cât despre comitetele de altă natură, de cari a vorbit Principele Ştirbei, că se împart Adunările deliberative, şi a căror misiune este de a prepară lămurirea tuturor cestiunilor ce se supun acestor Adunări, eu nu socotesc că sunt de neapărată trebuinţă în Adunarea noastră, care este o Adunare consultativă, iar nu legislativă. Pentru a exprimă nişte dorinţe generale, nu se cere o cercetare aşâ de strictă, precum s’ar cere pentru a întemeiâ legi; apoi nici că ar puteâ servi comitetele noastre după clase pentru un asemenea scop ; căci unele din ele n’ar aveâ aptitudinea pentru a pregăti lămurirea tuturor cestiilor de. un interes general. Aşâ dar, nu trebuiâ să dăm comitetelor după clase o atribuţiune ce nu pot aveâ, nici să Ie asemănăm cu nişte comitete de o altă natură şi competinţă, precum le găsim în Adunările deliberante din alte ţări cu mult mai civilizate şi unde nu se află, cum am zice, decât o singură clasă reprezentată. De voim să găsim Adunări străine, cari să aibă mai multă asemănare cu a noastră, trebuiâ să alergăm mai bine la ţările acelea, unde mai multe clase sunt alese în parte şi chemate apoi să alcătuească secţiuni deosebite într’o singură Adunare generală. Astfel a făcut şi comisia care aţi numit-o: ea a alergat Ia Regulamentele acestor Adunări din urmă şi în ele a găsit tot mecanismul care vi se propune pentru Adunarea noastră »
Desbaterea mai urmă încă pe acest teren între mai sus numiţii deputaţi.
D-1 I- Brătianu a zis: «că Principele Ştirbei e preocupat de formă şi nu de fond»: iar Principele Bibescu, a răspuns: «că voeşte a păstră forma, spre & dobândi fondul», şi propune următorul amendament; «Orice propunere se
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
713
va face de vreun membru al Adunării, trebue să fi susţinută de un număr de membri hotărît la art. 25, şi primindu-se de Adunare, se va trimite la comitete», şi urcându-se la tribună, susţine amendamentul propus:
«Văz că aicea domneşte o neîncredere între noi, care va face a nu neînţelese, pe cât ea va mai există. Sunt dar silit a vă cere voie să vă adresez oarecari cuvinte, mai înainte de a se votâ articolul ce este în desbatere.
«Nu vă pot ascunde, dintru început am văzut cu părere de rău acea dispoziţie, care taie Adunarea în cinci părţi de deosebite Clase şi ne pune cu acest chip ca în cinci tabere protivnice, când sfârşitul chemării noastre aicea este a arătă cele de căpetenie dorinţe ale ţărei, acelea adică ce obşteasca mumă ar aveâ pentru fericirea tuturor şi despre cari ar fi cea mai mare nenorocire, de sar ivi între noi vreo neunire sau vreo neînţelegere.
«Dar această dispoziţie este hotărîtă prin înaltul împărătesc Ferman şi nu putem decât să ne supunem, căutând însă a întâmpină primejdia ce ea înfăţişează.
«Mijlocul de a întâmpină acea primejdie mi se pare că este de a ne pătrunde toţi de acel adevăr, că nici una din Clasele ce compun această Adunare nu se află aci pentru dânsa singură, dar una pentru toate şi toate pentru una; că misia noastră nu este a intră în desbateri despre dispoziţii mărunte, ce ne-ar face să pierdem din vedere acel adevărat sfârşit, pentru care suntem adunaţi, dar să ne strângem cu toţii împrejurul unor principii generale, pe cari s’ar puteâ întemeiâ un viitor mai statornic şi mai fericit.
«Cari sunt oare acele principii, acele temeiuri de căpetenie, pe cari s’ar puteâ ridică edificiul nostru social, cu chip de a nu ameninţă în tot minutul derăpănare? Cari sunt semnele prin cari le-am puteâ cunoaşte toţi, ca să nu greşim? Voind şi eu ale cunoaşte, precum fără îndoeală şi toţi Domniile Voastre, m’am întrebat, ce ne-a lipsit nouă Românilor şi fraţilor noştri Moldoveni, de nu am putut şi noi să ne desvoltăm fericirea cea materială şi vieaţa cea morală de o potrivă cu a altor popoare de al doilea şi al treilea rând, ce astăzi se află atât de înaintate, fără a fi mai bine înzestrate decât noi despre număr şi inteligenţă, nici despre întinderea şi bogăţia pământului? Legile? Este adevărat că ne-au lipsit şi ne lipsesc încă multe bune, dar am avut şi multe nu mai rele decât ale acelor popoare despre cari vorbim, cari legi ar fi dat, şi la noi, tot acele rezultate ca şi la dân-sele, dacă a lor izbăvitoare lucrare nu ar fi fost împiedicată de împrejurări, pe cari ele nici puteau întâmpină, nici puteau birui.
«Omeni oare ne-au lipsit? Nici aceasta nu am puteâ-o zice: nu că nu aş recunoaşte că la noi nu pot fi acele înalte virtuţi civice, ce nasc şi cresc numai pe pământ neatârnat. Dar cu toate astea, urmând şirul vremilor şi căutând cu nepărtinire, am puteâ găsi că s’au aflat şi la noi bărbaţi cu dra-
www.digibuc.ro
714
DIMITRIE A. STURDZA
gostea binelui obştesc şi cu dorinţa de a lăsă după dânşii urme vrednice de laudă.
«Cari dar au fost acele împiedicări, ce au nimicnicit şi râvna acelor bărbaţi şi buna influinţă ce ar fi putut aveâ unele din legiuirile noastre? Care a fost pricina ce s’a împotrivit, că orice bine s’a semănat în acest pământ, nu a putut prinde rădăcină.
«Acea pricină o găsim în lipsa acelor două condiţii, cari mai cu osebire sunt de trebuinţă la înaintarea unui popor; în lipsa stabilităţii, care singură face ca rodul de astăzi să se poată adaoge la rodul zilei de ieri şi celei de mâne, şi în lipsa puterii, care păzeşte şi apără de acele necontenite răsturnări, la cari din veacuri am fost supuşi.
«Acea pricină este astăzi simţită şi preţuită de obşte, de către toţi dela o margine la alta a âmbelor Principate. De aceea şi auzim ieşind din toate gurile unul şi acelaş glas: Unirea Principatelor, cu Prinţ ereditar şi cn Prinţ străin. Unirea, căci făgădueşte puterea; ereditatea, căci chezăşueşte statornicia. Dar pentru ce Prinţ străin şi nu Prinţ pământean ? Pentru ce Românul şi Moldoveanul, până ieri atât de geloşi de a aveâ Domni dintr’ai lor, se arată astăzi atât de voioşi de a se lepădă de acel drept strămoşesc.
«Pentru ce ? Fiindcă effte un instinct, o presimţire ascunsă, care ne zice la toţi, că vremea s’a scurtat şi că vieaţa ne va lăsă, dacă şi în această mare împrejurare, precum alta nu se va mai înfăţişă, nu se vor luă măsuri desăvârşite pentru statornicia viitorului nostru. Fiindcă, în mijlocul acei confuziei a tuturur principelor, acei slăbiri de orice frâu, ce ţine mădularele unei societăţi legate unele de altele, simţim că pe valea cea repede, pe care ne aflăm şi în josul căreia este prăpastia deschisă, singura scăpare pentru noi va fi o mână tare şi puternică, care să ne poată opri până a nu da de râpă şi să ne împingă pe o cale mai bună. Iar acea mână o vedem numai la un Prinţ străin, căci el ne va aduce, pe lângă puterea materială cea trebuincioasă, şi acea putere morală ce-i vor da alianţele şi relaţiile sale cele de aproape cu capete încoronate ; căci el singur ne va puteâ scăpă de acele vrăjbi, de acele rivalităţi ce insuflă între noi ambiţia postului celui mai înalt, rivalităţi cari se vor îmmulţi în urma Unirei Principatelor şi cari, ameninţând să câştige până la clasele cele de jos, va face din această nenorocită ţară o arenă, unde toate puterile, toată vitalitatea ei se vor stinge în lupte de partide şi de facţii.
«Acestea sunt cuvintele pentru cari, pe lângă Unirea Principatelor, sau, ca să zic mai bine, ca o neapărată chezăşuire a înfiinţării acestei Uniri, se cere astăzi de către toţi Prinţul străin.
«Aşâ dar, ca să rezum cele zise de sus, Unirea Principatelor cu Prinţ ereditar şi cu Prinţ străin, înconjurată de ţoaţe phezăşujrilo ce poate da drep-
www.digibuc.ro
DIVANDRILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
715
tul de autonomie, sunt acele principe generale, acele temeiuri de căpetenie, cari zicem că comitetele nu trebue să piarză din vedere şi, împrejurul cărora strângându-se toate, vor puteă să lucreze fără vătămare. Nu zic că aceste principe ar fî edificiul întreg, dar sunt stâlpii edificiului, fără cari orice am voi să ridicăm, ar fi zadarnic, şi cari noi nu vom puteâ să ni le dăm, dacă înalta generozitate a augustelor Puteri, ce binevoesc a se interesă la soarta noastră, nu se va îndură a ni le da».
D-l Ioan Brâtianu, venind îndată la tribună, zise :
«Sunt oameni, al cărora trecut este astfel, încât simt nevoia a veni astăzi a da naţiei încredinţările de cari ea are trebuinţă. Iată pricina, pentru care Adunarea a făcut astăzi o excepţie pentru Prinţul Bibescu de a-1 urmă într’o desvoltare ce nu eră în desbaterea zilei. Ne simţim toţi fericiţi auzind pe domnia-sa susţinând aceste puncturi».
*
In şedinţa V din 8 Octomvrie s’au ales Preşedinţii celor cinci Clase Pentru clasa Clerului : Prea Sfinţia Sa Episcopul Râmnicului,—pentru Clasa Proprietarilor mari: Principele Grigorie Ghcia,— pentru Clasa Proprietarilor mici: Alexandru Golescu,—pentru Clasa Sătenilor : Gheorghiţă Lupescu,—pentru Clasa Orăşenilor : Nicolae Pleşoianu.
In aceeaş şedinţă d-l C. A. Kretsulescu, luând cuvântul, a dat cetire următoarei propuneri, cerând urgenţa.
«Naţia română, împiedicată în desvoltarea sa morală şi materială de către arbitrariul şi ilegalitatea Domnitorilor sub o Constituţie imperfectă şi sub amestecul influinţei străine în trebile salo, simte de mult nevoia unei prefaceri radicale a Constituţiei şi trebuinţa ca cele şapte Puteri subsemnătoare Tractatului de Paris, într’o gândire binevoitoare şi în interesul general al Europei, să chezăşuească autonomia, care s’a asigurat acestei ţări din vechime, prin tractate.
«Ea este convinsă însă, că acea chezăşuire nu ar fi eficace, dacă ţara nu ar primi în acelaş timp o organizare, care să cuprinză într’însa principiuri de vitalitate ; şi ajunse a recunoaşte că această condiţie nu s’ar găsi decât în Unirea amândurora Principatelor într’unul singur şi în instituirea principiului eredităţii tronului.
«Ea recunoaşte, deosebit de aceasta, că ereditatea nu ar fi cu putinţă, decât prin aşezarea pe tron a unei ramure a vreuneia din familiile domnitoare în Europa.
www.digibuc.ro
71G
DIMITRIE A. STURDZA
«De aceea Românii sunt unanimi în dorinţa formulată în următoarele patru pu neţuri:
«1. Chezăşluirea autonomiei şi a drepturilor noastre internaţionale, după cum sunt hotărîte amândouă prin Capitulaţiile din anii 1393, 1460 şi 1513, încheiate între ţările române cu înalta l’oartă suzerană; precum şi neutralitatea teritoriului moldo-român.
«2. Unirea ţărilor România şi Moldavia într’un singur Stat şi sub un singur Guvern.
«3. Prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr’o dinastie domnitoare de ale Europei, ai cărui moştenitori născuţi în ţară am dori să fie crescuţi în religia ţârei.
«4. Guvern constituţional reprezentativ şi, după datinele cele vechi o singură Adunare Obştească, care va fi întocmită pe bază electorală largă, încât să reprezinte interesele generale ale populaţiei române.
«Pătruns de adevărul celor de mai sus, subînsemnatul propune: 1, ca Adunarea să declare aceste patru puncturi ca dorinţa unanimă a naţiei române ; 2, ca spre răspuns la întrebarea ce se face ţărei prin art. 24 al Tractatului de Paris, să supue această declaraţie înaltei Comisii Europeane, ca expresia cea mai exactă a trebuinţelor tuturor claselor societăţii şi ca o condiţie, căreia sunt subordinate orice alte dorinţe, ce deosebitele clase ar mai puteâ fi chemate a exprimă în privinţa reformelor din întru; 3, şi în. fine, ca tot în acea comunicaţie să se exprime din partea Adunărei via recunoştinţă ce simte tot Românul către acele generoase Puteri, cari au îmbrăţişat apărarea drepturilor acestei naţii.»
După cetirea acesteia, d-1 Gh. Magheru depune pe masa biu-roului următoarea propunere:
«Deputat al clasei proprietarilor celor mari din districtul Gorj, spre a-mi îndeplini cu sfinţenie însărcinarea impusă de conjudeţenii mei şi a corespunde cu dorinţele lor, viu într’această ocaziune solemnă a expune onor. reprezentanţi ai naţiunii chipul, cu care dorim să se completeze redacţia art. 3 din programul ce se înfăţişă Adunărei de onorabilul meu coleg d-1 C. Kretzulescu şi atingător de Prinţ străin şi ereditar.
«Aceste dorinţe sunt următoarele: «Prinţ străin ales do naţio dintr’o «dinastic domnitoare de alo Europei, cu drept do creditate începută dela «dânsul într’acest nou Stat român, ai cărui moştenitori parte barbă-«tcască dorim să fie crescuţi in religia ţărei».
«Aceste dorinţe îmi sunt formulate printr’un înscris particular, astfel precum au şi toţi deputaţii celorlalte clase din arătatul district, şi pe care pot a-1 înfăţişă onorabilei Adunări, Conjudeţenii mei, prin expresia «ales de naţie»,
www.digibuc.ro
D1VANDR1I.E AD-IlOC DIN IAŞI $1 BUCUREŞTI, IV.
717
înţeleg ca reprezentanţii ei, ce sunt chemaţi în această Adunare ad-hoc a arătă dorinţele sale pentru viitor, si expue către Puterile garante între celelalte drepte dorinţe, şi aceea ca înaltele Puteri să arate naţiei pe acei candidaţi, cari vor primi a veni la tronul RoinânicbUnitc, şi naţia să aleagă dintre aceşti candidaţi pe acela ce-i va conveni mai bine. Această dreaptă dorinţă a conjudeţenilor mei, nu mă îndoesc, Domnilor, că Dumnea-Voastră toţi veţi preţui-o şi veţi susţineâ-o ca o cestiune de drept, ce derivă din autonomia naţiunii de a-şi alege ea însăş pe şeful său. Aceasta ar 0 cea mai justă satisfacţie dată drepturilor noastre ab ailtiquo şi cel mai mare triumf ce am pregăti viitorului naţiei noastre şi noului Suveran, a căruia stabilitate va li garantată nu mai puţin de afecţiile şi devotamentul a cinci milioane Români ce-1 vor alege.
«Ar fi, Domnilor, asemenea legătura cea mai tare între naţiune şi tron, între prezent şi viitor, şi astfel numai naţiunea şi posteritatea ar zice că ne-am împlinit datoria noastră ca reprezentanţi, păstrându-i drepturile sale de suveranitate, pe deplin conservate de dânsa de atâţia secoli prin sânge şi sacrificii de tot felul».
Eminenţia Sa Mitropolitul întrebă atunci îndată, «dacă e susţinută urgenţa propunerii d-lui C. A. Kretzulescu», şi Adunarea o votă cu unanimitate.
D-l Hr. Teii, sculându-se, a propus a se trimite la o Comisie.
Eminenţia Sa Mitropolitul, consultând Adunarea, s’a votat prin sculare, cu majoritate absolută, ase trimite la o Comisie aleasă'din sânul Adunării.
Principele Ştirbei a întrebat atunci, «de câţi membri să se hotărască a fi acea Comisie». Adunarea răspunse să fie de 9 membri.
Procedându-se prin balotaţie la alegerea acestei Comisii, votarea a dat pe următorii membri: Eminenţia Sa Părintele Episcopul Buzăului, d-nii Ioan Brătianu, Gh. Magheru, A. G. Golescu, M. Duilie, A. Petrescu, C. Aricescu, Tănase Constantin, Teodosie Mungescu.
*
In Şedinţa a Vi a din 9 Octomvrie d-l Aricescu ceteşte Raportul Comisiei numite spre a cerceta urgenţa şi propunerea d-lui
C.	A. Kretzulescu.
«Comisiunea aleasă de Adunarea ad-hoc pentru cercetarea urgenţei propunerii ce exprimă dorinţele naţiunii, s’a constituit azi, la 8 Octomvrie, la 7 ore seara, a’egând Preşedinte pe Eminenţia Sa Episcopul Buzăului şi Secretar pe d-l C. Aricescu, şi a procedat în chipul următor :
«S’a cetit sus zisa propunere, dată în scris de d-l C. A. Kretzulescu, şi sau luat în băgare de seamă atât cele patru puncturi ce se propun, cât şi modul de a se propune, rezumat în trei articole ale concluziunii autorului, şi s’a mai luat asemenea în băgare de seamă şi cazul urgent în care se afiă.
www.digibuc.ro
718
DlMltltl® A. STURD2A
«Comisiunea, fără nici o desbatere, a încuviinţat cazul de urgenţă : în-tr'adevăr, sus pomenitele patru puncturi se ating de interesul cel mai mare al naţiunii şi sunt exprimate de dănsa de mult, ca unele ce-i asigură existenţa politică, conservarea şi desvoltarea ei, — destule cuvinte cari probă cazul cel mai urgent.
«Cât despre cele patru puncturi, Comisiunea, având în vedere acest princip: asigurarea drepturilor naţiunii cât mai temeinic, astfel cum să unească aprobarea tuturor stărilor societăţii, fără să atingă şi dreptul înaltei Porţi, Comisiunea află cu cale ca să se voteze nedespărţit şi numai în principiu cele patru puncturi din programa naţională dela 5 Martie 1857, rămânând a se face o chibzuire mai în urmă despre formularea lor.
«Această votare, Comisiunea află cu cale să se facă cunoscută înaltei Co-misiuni Europeane, însoţită de mulţumirile de recunoştinţă ale naţiunii către înaltele Puteri.
«Iar cât pentru motivele ce se propun pentru susţinerea acestor patru puncturi, rămâne a se face după votarea lor, după cum va încuviinţă Adunarea.
«Cât pentru propunerea d-lui Gh. Magheru, ca Prinţul străin să fie ales de naţiune, potrivit cererii d-lor alegători expusă în hârtia dată la 8 Oc-tomvrie, Comisiunea n’a putut s’o încuviinţeze.
«Comisiunea a numit raportor de rezultatul lucrării sale pe d-1 Ioan Brătianu.»
D-l Ioan Brătfanu, veniind la tribună, a cetit raportul Comisiei de urgenţă:
«Este un an şi şapte luni, de când Congresul dela Paris a hotărît, în înalta sa înţelepciune, ca Principatele Române să fie consultate despre condiţiile ce sar cuveni a li se face în noua regulare a Europei Orientale.
«Am avut un interval de un an şi şapte luni, nu ca să ne chibzuim despre condiţiile ce ne sunt de neapărat ca să renaştem la o vieaţă nouă, ci numai ca să le formulăm. Şi un timp aşâ de lung a fost mai mult decât destul pentru o asemenea lucrare; de aceea, aceste formule sunt astăzi întipărite, săpate în spiritele tuturor Românilor. Dar mai repet că tot ce am făcut în intervalul ce ne desparte dela încheierea Tractatului dela 30 Martie, a fost numai ca să ne formulăm nişte trebuinţe ce sunt simţite cu tărie de noi toţi, nu numai dela 30 Martie, ci de un timp îndelungat; căci nu de ieri simţim noi Românii, că călcarea drepturilor noastre ca naţie şi înrâurirea străinilor în trebile noastre dinăuntru au fost un izvor nescurs al nenumăratelor calamităţi, ce bântue de mai mulţi secoli aceste nenorocite ţări.
«Asemenea, cine nu ştie că, încă din timpii bătrâni, dorinţa Românilor luminaţi a fost ca aceste două ţări, cari nu au decât un singur suflet, să fie
www.digibuc.ro
BLĂNURILE AD-HOC din iaşi ŞI BUCUREŞTI, IV.
719
împreunate într’un singur Stat, ca astfel naţionalitatea română, să poată prosperă şi înflori subt apărarea unui scut de două ori mai tare decât scutul fieştecărui Principat în parte. Această dorinţă a Unirei, ce în timpii trecuţi numai luminile o însuflau Românilor, a devenit astăzi, prin lungile suferinţe, un simţemânt tare, care domneşte în inimile tuturor, fără deosebire de clasă, de vârstă sau de sex. Aceea ce ziserăm pentru desrobirea drepturilor străbune, ce ne sunt garantate de Capitulaţiile ce avem încheiate cu înalta Poartă şi pentru întruparea Principatelor într’un singur Stat, putem zice şi pentru trebuinţa ce simţim a aveâ un Domnitor ereditar, luat dintr’o dinastie a Europei Apusene.
«Intr adevăr, toţi am văzut în istoria acestor ţări, care nu este decât o lungă dramă ce se desfăşură de mai mulţi secoli, că suirea pe scaun a Domnilor aleşi dintre noi a fost prilejul necontenit al înrâuririi străinilor în aceste Principate ; că scaunul domnesc a fost mărul de discordie al tuturor familiilor influinte în aceste ţări, cari în loc dea-şi cheltui puterile lor pentru apărarea şi întărirea patriei, n'au făcut decât de a o slăbi prin luptele, ce sgândăriau nelegiuita lor ambiţie, lupte ce ne scurseră mai mult sânge decât ce vărsarăm pentru apărarea mumei noastre comune ; şi dacă sângele încetă de a curge dela un timp încoace, însă puterile noastre naţionale n’au încetat a se slei prin felurite sfâşieri, prin necontenite prădări şi prin canalul vistieriilor ce pretendenţii Ia domnie deşertau, sau pentru ajungerea la scaun, sau ca să se mănţie pe dânsul. De aceea Românii vor astăzi cu tărie, ca să aibă în capul noului Stat un mădular luat dintr’o familie domnitoare în Europa apuseană. Ei cerând un conducător din aceste dinastii, dau chezăşie Europei că sunt hotărîţi să meargă în cel mai deplin ordin pe drumul ce însăş ea urmează, adică drumul progresului, al civilizaţiei. Nici pentu noi Principele străin nu este de o mai mică chezăşie în privinţa Europei. Solidaritatea ce există între dinastiile europeane o să le facă a se interesă la existenţa noastră naţională mai deadreptul şi mai cu dinadinsul; şi astfel garanţia tractatelor o să fie rezemată, întărită de garanţia intereselor în parte a mai multor dinastii puternice.
«Trebuinţa unui Guvern tare, dar inteligent şi drept, nu este mai puţin simţită de Români, cari au suferit atât de mult de arbitrariu, de slăbiciunea şi de neinteligenţa, ce până acum fură singurele calităţi ale feluritelor Gu-vernuri, sub cari gemură de atâta timp aceste ţări. Şi de unde un guvern poate dobândi toate aceste calităţi, decât dela o adevărată reprezentaţie naţională ? Şi de aceea dorinţele unanime ale naţiei se încheie cu aceea de a aveâ un Guvern Reprezentativ în toată sinceritatea cuvântului.
«Intr’aceste patru puncturi se rezumă dorinţele naţiei; numai pe dânsele o să putem ridică edificiul social, de care suntem atât de doritori, căci el
www.digibuc.ro
720
DlMlÎRlE A. STttRDZA
singur ne poate introduce în societatea europeană şi a ne asigură viitorul, — edificiul social, pentru care Puterile garante se para se preocupă aşă de mult. Aceste dorinţe sunt, cum am zis, de demult în inimile noastre, şi graţie binefăcătorilor noştri, astăzi în sfărşit putem a le rosti cu glas mare în faţa lumii.
«Acestea sunt propunerile d-lui Costache Kretzulescu, susţinute de Adunarea întreagă. Dumnealui ceru încă urgenţa, pentru care aţi numit o Comisie spre a chibzui dacă urgenţa este o necesitate, şi Comisia, împlinindu-şi sarcina pusă asupră-i, m’a numit raportorul ei. Le-am făcut toate acestea, ca să împlinim o formalitate, căci urgenţa nu este cerută numai de d-l Kretzulescu sau numai de Comisie, ci de cinci milioane de Români, cari sunt nerăbdători ca cu un ceas înainte să nască la vieaţa naţională, să iasă în sfârşit din întunerecul şi ticăloşia în cari zac de atâta timp, ca să-şi iea locul lor la soarele binefăcător al civilizaţiei şi al libertăţii.
«Comisia dar este de părere că într’acest minut chiar să aclamaţi pune-turile următoare:
«Art. 1. Chezăşuirea autonomiei şi a drepturilor noastre internaţionale, după cum sunt hotărîte amândouă prin Capitulaţiile din anii 1393, 1460 şi 1513, încheiate între ţările române cu Înalta Poartă, precum şi neutralitatea teritoriului moldo-român.
«Art. 2. Unirea ţărilor România şi Moldavia într'un singur Stat şi sub un singur Guvern.
«Art. 3. Prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr’o dinastie domnitoare de ale Europei, ai cărui moştenitori născuţi în ţară am dori să fie crescuţi în religia ţârei.
«Art. 4. Guvern constituţional reprezentativ şi, după datinele cele vechi ale ţărei, o singură Adunare obştească, care va fi întocmită pe bază electorală largă, încât să reprezinte interesele generale ale populaţiei române.
«Comisia vă mai invită, după propunerea d-lui Kretzulescu, ca deodată cu strigarea: Să trăească România una şi nedespărţită! să strigaţi, împinşi cum sunteţi de o vie recunoştinţă: Să trăească Puterile ce ne-au deschis porţile viitorului /»
Şi Adunarea, sculăndu-se întreagă, strigă: Să trăească Unirea! Să trăească Puterile garante!
Urmându-se discuţia, d-l Hr. Teii întrebă ce se înţelege prin: baze largi cari să reprezinte interesele generale?
D-l D. Brătianu răspunde, că ale tuturor Românilor.
D-l Hr. Teii: Ale poporului român întreg, fără deosebire de clasă?
D-l Gr. Serurie cere desluşire, «dacă în expresiunile: interesele generale se înţeleg cuprinse interesele întregului popor român, adică aşi după
www.digibuc.ro
bîVAîltJRlt/E AD-H0<3 Dltl IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
ni
cum Fermanul a clasat ţara: ale clerului, proprietarilor mari, moşnenilor, orăşenilor şi ale plugarilor.»
D-l Dimitrie Brătianu răspunde, «că toţi Românii să fie reprezintaţi.»
D-l Sc. Voinescu zice, «că acestă întrebare trebuia s’o facă d-l Serurie, când s’au subscris cele patru pnncturi.»
D-l G. A. Rosettti*observă, «că s’au votat numai în principiu şi că fiecare este în drept a cere sau a da desluşiri.»
Prinţul Bibescu zice, «că d-l 0. A. Rosetti are dreptate, căci a votat numai în principiu acele patru puncturi, dar îşi rezervă dreptul a vorbi asupra punctului al 4-lea—Guvern constituţional.»
D-l Gh. Lupescu, deputat al sătenilor din Râmnicul-Sărat, susţinut de 4 deputaţi ai sătenilor: Ioan Roateş din Mehedinţi, Marin Paraschivesou din Mehedinţi, Ion Voicu din Gorj şi Ioan Ţică din Muscel, se urcă la tribună şi ceteşte un amandament motivat:
«Este cunoscut tuturor de obşte, că după legile şi obiceiurile strămoşilor noştri, toţi Românii, din orice stare, aveau aceleaşi drepturi de o potrivă înaintea ţărei. Istoria spune şi documentele ce se află încă în ţară dovedesc, că aşâ s’a urmat pe câtă vreme ţara noastră sa bucurat de întregimea Autonomiei sale, sau puterei aceea ce are o ţară de a-şi face singură legile sale. Numai de când drepturile ţărei au fost cotroprite de străini, de când ţara n’a mai avut obşteasca ei Adunare, de atunci sătenii, cari sunt partea cea mai numeroasă a acestei ţări, n’au mai fost chemaţi în Obşteasca Adunare, ca după obiceiurile şi legile noastre de demult, şi de atunci adică de când s’au călcat aceste legi şi nu s’au mai urmat aceste obiceiuri, vedem că ah venit peste .ţiră cele mai mari răutăţi, pentrucă ajungând ca în Obşteasca Adunare să fie numai boieri, iar celelalte stări, precum plugarii, meşteşugarii şi alte stări, au rămas fără drept şi fii vitregi în casa părintească, adică neavând înţr’însele deputaţii lor, trimişi chiar de dânşii, după înţeleptele şi creştineştile obiceiuri ale strămoşilor noştri.
«Boierii, necunoscând îndestul dorinţele şi păsurile noaste, precum ni le cunoaştem noi cari suferim, au făcut legi împovărătoare nouă, cari au adus mari şî multe nenorociri ţărei, pentrucă dijmele şi angaralele de tot felul fiind grele, din vremea aceasta în mai multe rânduri creştinii săteni au fugit din ţară, iar alţii au căzut în ticăloşie şi de mai multe ori s’au făcut şi grele răsmiriţe, în cari au venit limbi străine cu alte nevoi şi greutăţi pe ţară ; şi toate “acestea au fost, după cum am zis mai sus, că Domnii ţărei dela un rând de vreme ajunseră să nu mai aibă milă de ţară, schimbându-se în scaun unul pe altul, şi al doilea că legile nu mai erau făcute de toate stările, ca să mulţumească toată ţara, şi numai de o seamă de boieri. Aceste
Analele A. E,—Tom, XXXIII.—Memoriile Secţ. Istorice	48
www.digibuc.ro
m
blttlÎRlfe A. SttJfefcZA
două pricini, cari au adus atâtea dureri ţârei, le-au văzut Puterile iubitoare de omenire în înalta lor înţelepciune şi, ca să se precurme de aci înainte, au binevoit a chemă ţara întreagă, adică toate stările, ca să-şi arate fiecare nevoile, păsurile şi dorinţele; de aceea noi, rostindu-ne dorinţele prin cele patru puncte în adunarea ce am avut la 9 Octomvrie, am arătat între altele că pe Domnul străin îl voim de aci înainte să fie moştenitor, ca să se statornicească lucrurile odată, şi ţara să fie cu Obşteasca Adunare, tot ca în vremile vechi, alcătuită din toate stările de oameni, fiindcă moştenirea Domnului n’ar puteâ să statornicească lucrurile în ţară, dacă n’ar fi mulţumite toate stările, şi aceste stări niciodată nu vor fi mulţumite, de nu-şi vor trimite aleşii lor în Obşteasca Adunare. Aceasta este una din dorinţele cele mari ale sătenilor români, pe cari îi înfăţişăm noi într această Adunare, dorinţă care, fiind legiuită şi pravilnică, credem că nu numai nu va supără auzul înaltelor Puteri ce ne-au chemat într’adins ca să le arătăm ce dorim, dar încă nădăjduim că în marea lor înţelepciune, o vor luâ în băgare de seamă, ca una ce este după vechile obiceiuri şi dreptul ce ni se cuvine şi care singură este în stare de a împiedică toate nenorocirile şi suferinţele ce s’au adus pe această ţară şi cari s’ar mai puteâ aduce de aci înainte. Această dorinţă, pe de o parte ieşită dela onorabila Adunare, ca să desluşească în Memorand la punctul al 4-lea de Guvern constituţional, cum adică să se înţeleagă lămurit ca să fie şi săteanul cu dreptul de alegător şi ales la viitoarea Obştească Adunare a ţărei, iar pe de alta socotim de trebuinţă, spre a nu rămâneâ nici o nedumerire, să scriem şi noi aci acest amandament:
«Un Guvern constituţional, cu o singură Adunare obştească largă, alcătuită «de înfăţişători luaţi din toate stările de oameni ai ţărei, cari să aibă dreptul «să înfăţişeze toate păsurile şi trebuinţele a tot norodului român».
D-l I. Ipceanu observă, «că d-1 Lupescu şi-a propus amandamentul în adunările pregătitoare şi i s’a explicat că Adunarea ad-hoc nu poate intră astăzi în chestii de reforme din năuntru, şi prin urmare să-şi ţie propunerea pentru altă ocazie».
D-l Mihail Marghiloman zice, «că nu cunoaşte altă Adunare, ale cărei hotărîri să fie obligatorii, decât această Adunare».
D-l C. A. Kretzulescu adaoge, «că adunările pregătitoare nu pot legă pe cinevâ politiceşte».
Prinţul D. Ghica zice, «că dacă adunările pregătitoare nu leagă politiceşte, leagă moraliceşte. Pe lângă acestea—adaoge—este şi o călcare de Regulament, fiindcă Regulamentul zice că toate amandamentele să fie în puţine vorbe. A făcut dar bine d-l Ipceanu a aduce aminte că unii se abat din angajamentele luate în adunarea pregătitoare. Dacă cuvintele d-lui n’au putere de pravilă, au o putere morală».
www.digibuc.ro
blVANtJRltE Ab-tioe bib tAŞt Şt fetJCtJREŞtl, IV.
723
D-l C. A. Bosetti răspunde, «că forma este păzită; amandamentul e pe scurt la sfărşit; cuvintele mai dinainte n’au făcut decât o desvoltare a aman-damentului».
Prinţul D. Ghicak zice: «Să nu ne abatem din ordinul zilei; azi suntem adunaţi spre a discută Memorandul. Când fiecare ar veni la tribună să-şi spuie păsurile, n’am mai sfârşi niciodată».
D-l I Rosetti zice, «că acest amandament seamănă mai mult o petiţie către înaltele Puteri, ca să observe suferinţele lor. Când astăzi sunt aici rej prezentanţii lor, eră de prisos».
Prinţul Bibescu observă, «că până acum nu s’a intrat în materia raportului; că bine ar fi să meargă Adunarea înainte, fiindcă astfel sar face o mulţime de amandamente asupra puncturilor votate la 9 Octomvrie».
Se urmează cetirea.
D-l C. Aricescu, în locul cuvintelor: astăzi ca reprezentanţi liberi ş. c. 1. dela pagina a 2-a, linia a 5-a, propune amandamentul următor :
«Astăzi, ca reprezentanţi liberi ai poporului român, cari n’avem alt mobil decât cunoştinţa datoriei noastre şi nu cugetăm decât la apărarea drepturilor naţiei române, simţim ş. c. 1.»
D-l C. A. Kretzulescu găseşte, «că amandamentul d-lui Aricescu este o îmbunătăţire.
D-l Al. G. Golescu cere voie, ca membru al Comisiei, să-şi dea părerea asupra acestei adrese, să spuie ce găseşte bun înăuntru şi ce nu. Zice «că din capul locului forma nu i s’a părut cuviincioasă.»
Adunarea primeşte aceste modificări.
D-l Gh. Lupescu zice, «că a dat un amandament şi vede că nu s'a luat în băgare de seamă.»
D-l C. A. Kretzulescu ceteşte amandamentul d-lui Lupescu, precum urmează :
«Un Guvern constituţional, cu o singură Adunare obştească largă, alcătuită de înfăţişători luaţi din toate stările de oameni ai ţărei, cari să aibă dreptul să înfăţişeze toate păsurile şi trebuinţele a tot norodului român.»
Prinţul G. Ghica întreabă, «ce înţelege aci prin: stări: meserii sau clase?»
I	se răspunde că «clase».
D-l Hr, Teii combate acest amandament şi susţine redacţia Comisiei; — asemenea şi d-nii B. Gănescu şi J. Ipceanu.
D-l Al, Petrescu susţine amandamentul d-lui Lupescu. Zice şi demonstrează, «că prin. aceasta nu-şi calcă nici o datorie perfectă sau imperfectă, pentrucă atât în sânul Comisiei, a cărei lucrare e dator să o susţie, precum şi în particular, unde trebue să-şi respecteze fâgădueala, a arătat convicţia dumi-şale de a se face la articolul al 4-lea o redacţiune mai bună, şi îşi for-
www.digibuc.ro
•724
blMîTRiE A 6ftJRÎ)2A
mulează idea în chipul următor: «Guvern reprezentativ, şi după datinele «noastre cele vechi o singură Adunare obştească, aleasă din toate stările so-«cietăţii într’un chip astfel, încât să reprezinte stările generale ale poporului «român, fără să fie vot universal.» Astfel, conclude d-lui, se poate formulă idea Adunării noastre ; chiar după redacţiunea punctului al 4-lea, astfel cum este, se înţelege că Obşteasca Adunare viitoare va fi compusă de reprezin-tanţi aleşi de toate stările de oameni, cari sunt temeiurile naţiunei.»
«D-l G. A. Kreleulescu răspunde, «că mai înainte de a intră în desbaterea amandamentului d-lui Lupescu, să vedem ce princip primim: ne abţinem de a intră de acum în ceştii interioare, mărginindu-ne deocamdată a des-voltâ ceştii exterioare, sau făcând greşeala ce au făcut fraţi noştri Moldoveni, intrăm în ceştii interioare? De vom păstră în Memorandum expresia largă din program asupra acestui punct, vom puteă căpătă subsemnaturile unei mari majorităţi şi pe urmă vom fi liberi de a intră în ceştii interioare, sau îndată, cum au făcut Moldovenii, sau mai bine după ce înaltele Puteri vor da o hotărîre asupra dorinţelor noastre, după cum se află zis în program. Dacă vom voi a desvoltâ acum acest punct, atunci ne aflăm intraţi în ces-tia din întru a unei baze de lege electorală. Atunci, pe lângă acest aman-dament, se vor mai produce şi altele şi .orice hotărîre se va luă nu va puteă da mulţumire tuturor opiniilor diverse, şi îndată pierdem orice speranţă de a mai căpătă vreo majoritate însemnată în favorul Memorandului.»
D-l Gr. Ioranu răspunde, «că nu e vorba de a intră în ceştii interioare, ci a da o explicare, ce se înţelege cu acele vorbe?»
D-l 1. Brătianu merge la tribună şi zice: «Unii cred că d-l Lupescu şi colegii săi săteni au fost împinşi de unii la facerea acelui act; aceia au fost greşiţi. Dacă unii din noi au avut norocirea să aibă confienţa colegilor lor deputaţi dintre ţărani, li&m martor pe Dumnezeu, pe Adunarea întreagă şi pe ei înşişi, îi jurăm să spuie, dacă vreodată ei au auzit cuvinte de desbi-nare; din contră, de câte ori au venit la noi, î-am povăţuit în totdeauna ca să jertfească păsurile lor particulare pentru ale ţărei; noi am combătut cei dintâi în Adunare patimile şi păsurile trecutului, fiindcă ştiam că toţi au suferit, dela mari până la mici, şi aceia cari erau pe scaunul- Domniei, de aveau inimă, suferiau mai mult decât ţăranii dela plug. Temându-ne că mulţi nu vor cunoaşte cât e situaţia noastră de critică în faţa Europei, am veghiat zi şi noapte spre a răspândi orice bănueli. Oricare ar fi propus un asemenea amandament d-lui Lupescu, ar fi fost mârşav, fiindcă oricare din noi are o mai bună educaţie literară decât un simplu sătean, şi ar fi fost cevâ machiavelic de a-şi contraface stilul. In adunările pregătitoare n’am respins amandamentul d-lui Lupescu, fiindcă fraţii plugari au fost în totdeauna cu totul despărţiţi de celelalte clase; de aceea am căutat ca până în sfârşit
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
725
să, le păstrăm încrederea; de aceea n'am respins amandamentul, fiindcă eră dictat de neîncredere. De am fi fost în poziţia lor, şi eu şi d-voastră am fi simţit ca şi dânşii. Când s’a format Comisia pentru facerea Memorandului, a fost o mare luptă, câre s’a văzut în adunările pregătitoare şi de care s’a vorbit şi afară. Ţăranii au sis că noi o să hotărîm de lucrurile vitale ale ţârei şi ei n’o să ştie nimic din ceeace s’o face, fiindcă au fost excluşi din Comisie. Am cercat să-i încredinţăm că nu e decât un proiect, dar văzând că nu le putem risipi bănuelile, am conjurat Comisia ca să nu cadă pradă voitorilor de rău, să primească unul, doi dintre ţărani a asistă la lucrările sale; dar când le-âm făcut cunoscută această propunere, ei sau mulţumit, Iară să mai voească a mai asistă. Dacă nici eu, nici alţii, nu i-am combătut în privinţa amandamentului, n’am făcut-o spre a nu le insuflă vreo bănueală. Astăzi viu şi-i conjur să aibă încredere in noi, în dreptatea care începe, în viitorul neamului. Daţi această pildă de neinteresare, jertfiţi pe altarul patriei păsurile personale, pentru ca noi să putem iscăli cu toţii în unanimitate Memorandul, care desvoltează cele patru puncturi.»
Adunarea dă semne de aprobare.
D-l C. A. Eosetti întreabă pe d-1 Lupescu, dacă voeşte să-şi tragă amandamentul.
D-l Gh. Lupescu răspunde: «Sunt mai mulţi cari trebue întrebaţi, nefiind amandamentul subscris numai de mine.»
Domniile-Lor d-nii: 1, Roateş, Marin Pârcălăbescu, loan Roibu şi Ticâ Ioan retrag amandamentul.
D-l Gh Lupescu zice, «că dacă odată l-a propus, îl susţine.»
D-l I. Roateş zice, «că dacă d-l Kretzulescu arătă că este o cestie interioară şi dacă prin art. 4 din program şi Memorand se înţelege de toată Adunarea, că şi ţăranii vor luă parte la Adunările Obşteşti viitoare, apoi toţi îşi retrag amandamentul.»
D-l T. Grigorescu zice, «că este de opinie a nu se luă în desbatere acel amandament la Memorandum, ci la alt timp, căci orăşenii sunt în aceeaş categorie cu ţăranii.»
Se pune la votare amandamentul d-lui Lupescu şi Adunarea nu-1 primeşte.
*
Am crezut că e de nevoie a reproduce în întregul ei discuţiunea, care a urmat asupra amandamentului lui Gheorghe Lupescu, pen-trucă el caracterizează întreaga situaţiune în care se aflau deputaţii sătenilor, între necesitatea de a vota mai întâiu Constituirea Statului Român şi. în urmă Organizarea lui Internă. In aceasta constă dife-
www.digibuc.ro
726
DIMITRIE A. STURDZA
rinţa, între procedările Divanului ad-hoo din Iaşi şi a Divanului ad-hoo din Bucureşti.
#
In şedinţa XIII din 6 Noemvrie, d-1 Ion Brătianu dă cetire Actului desvoltător votului Adunârei ad-hoc a României din 9/21 Octomvrie.
«Adunarea ad-hoc a Ţârei-Româneşti, conform Tractatului dela Paris, care în virtutea drepturilor naţiunei noastre, invită pe Români să-şi exprime dorinţele asupra reorganizării ţărei lor, în şedinţa dela 9 (21) Octomvrie a acestui an, a votat în principiu cu unanimitate dorinţele esenţiale ale naţiunei române, anume: — Garanţia Autonomiei şi a Drepturilor noastre internaţionale, stipulate în Capitulaţiile acestei ţări cu înalta Poartă, precum şi Neutralitatea teritoriului moldo-rOmân; — Unirea Principatelor Moldova şi Ţara-Ro-mânească într’un singur Stat; — un Domn străin cu ereditate, ales din una dintre dinastiile domnitoare ale Europei; — un Guvern constituţional cu o singură Adunare reprezentativă, întocmită pe baze îndestul de largi, încât să reprezinte interesele generale ale populaţiunei^ române.
«Astăzi, noi, membrii acestei Adunări, ca reprezintanţi liberi ai poporului român, cari nu simţim alt mobil decât conştiinţa datoriei noastre şi nu cugetăm decât la apărarea drepturilor naţiunei române, simţim trebuinţa, avem dreptul, avem datoria să motivăm şi să desvoltăm acel vot memorabil, declarând şi demonstrând, printr’un act solemn, înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu, — că suntem toţi bine pătrunşi de mărinimoasele şi înţeleptele cugetări ale înaltelor Puteri garante;—că toţi avem conştiinţa anticelor, neprescriselor şi neprescriptibilelor noastre drepturi;—că expresiunea dorinţelor noastre, formulate de naţiunea întreagă, este legitimă, legală şi—că cerând reîntregimea în deplinul exerciţiu al drepturilor ţărei lor, Românii ştiu respectă drepturile celorlalte State, ale Imperiului Otoman mai cu seamă;— că votul ce venim să desvoltăm astăzi n’a fost, nu este un strigăt spotaneu al unei impresiuni momentane, ci rezultatul reflecţiunilor şi al unei experienţe de mai mulţi secoli de lupte şi de suferinţe; — că dorinţele votate de noi sunt credo politic al naţiunei, ce totdeauna a recitat în adâncurile inimii ei şi pe. care şi mai înainte a rostit cu glas mare de multe ori, de câte ori i-a fost iertat să vorbească liber; — că aceste dorinţe primordiale rezumă, cuprind într'insele, toate dorinţele poporului român şi că a lor realizare singură poate chezăşui al lui viitor;—că ele sunt condiţiunile sine gua non a vieţii noastre politice, a existenţei noastre naţionale,
«In zilele chiar cele mai triste ale istoriei lor, Românii niciodată nu şi-au pierdut speranţa despre dânşii- şi despre dreptatea lumei civilizate. Totdeauna
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
727
păsul lor cel mai mare a fost că Europa nu-i cunoaşte. Acum, că Dumnezeu a voit ca şepte din cei mai puternici şi mai luminaţi Monarhi ai lumii să-şi arunce ochii asupra poporului român şi să-i ceară să le facă cunoscut legitimele sale dorinţe, spre a le îndestulă; poporul român, prin organul nostru, mandatarii săi, le pune subt ochii Maiestăţilor Lor, cu sfinţenia unei confesiuni şi cu cea mai deplină încredere; cu aceeaş încredere el aşteaptă al lor decret.
«Dară avem toţi conştiinţa drepturilor noastre şi ne ţinem tare de dânsele, ca fiii lui Israil de ale lor Scripturi. Cu nici un preţ n’am voi să scădem nimic dintr însele: ele sunt corpul şi sufletul nostru, pentru ele sute de generaţii şi-au vărsat sângele, ele singure ne-au susţinut în lungul nostru naufragiu. Şi cum noi Românii n’am aveâ conştiinţa drepturilor noastre astăzi, când ale noastre drepturi au pătruns chiar în conştiinţa străinilor, când Europa întreagă afirmă a lor existenţă? Şi de n’ar există drepturile noastre, cui i-ar fi venit în gând să reclame pentru dânsele respectul ce li se cuvine? Ca consiliu de familie, ca consiliu suprem al Europei, înaltele Puteri au dreptul şi datoria să recunoască şi să susţină drepturile ce posedă deosebitele Staturi, cari compun marea familie europeană; şi precum au recunoscut, au apărat şi au garantat drepturile Turciei, astfel ele recunosc, apără şi garantează acum drepturile Principalelor. Dară Europa a recunoscut ale noastre drepturi; însă în Congresul dela Paris, Românii, neavând reprezintanţii lor, au fost invitaţi să-şi exprime dorinţele, să facă cunoscut drepturile şi trebuinţele lor; aşâ nouă, representanţilor poporului român, se cuvine să declarăm şi să probăm aci drepturile României, a căror garanţie, cerută de Români, constitue prima lor dorinţă naţională.
«Intr’un popor, ca şi într’un individ, se deosebeşte persoana, ca să zicem aşâ, civilă, care-i dă dreptul să existe şi să se desvoalte ca individualitate aparte, ca naţiune, şi persoana politică, care-i dă dreptul să figureze ca corp politic, ca Stat între Statele recunoscute suverane de dreptul ginlelor. Acturile naţionalităţii române sunt înscrise în toată pagina istoriei celor din urmă optsprezece secoli; în lupta contra barbarilor, în luptele cristianis-mului, precum în timpii moderni, la toate epocele memorabile, poporul român s’a manifestat, s’a afirmat, a luptat, a lăsat neştearsă marca personalităţii sale, şi în arhivele diplomaţiei, încă din mediul ev, o mulţime de acte diplomatice, o mulţime de tractate (vază-se anexul aci arătat) ale Suveranilor Principatelor moldo-române cu Sultanii Otomani şi cu alţi Suverani constată existenţa Principatelor ca State deplin suverane.
«Capitulaţiile sau Tractatele dela anii 1393, 1460, 1511, 1529, încheiate între Suveranii moldo-români Mircea I, Vlad V, Bogdan, Petru Rareş şi Sultanii Baiazet I, Mahomet II, Baiazet Q şi Soleiman II, recunosc Moldova
www.digibuc.ro
728
DIMITRIE A. STURDZA
şi Ţara-Românească de State independente; le recunosc un teritoriu aparte, cu totul despărţit de Imperiul Otoman; le garantează dreptul de autonomiey adică facultatea de a-şi face ele însele toate legile de drept privat şi de drept public; le garantează dreptul de a-şi alege Principii Domnitori, cum vor voi, pe cari Sultanii au să-i recunoască, fără a-i puteă contestă; le garantează dreptul de a încheiă tractate, chiar dreptul de resbel şi de pace, şi fără să aibă a da vreodată seamă înaltei Porţi de actele lor; le garantează într’un cuvânt toate drepturile de suveranitate din întru şi din afară. Aceleaşi Capitulaţii stipulează din partea Sultanilor obligaţiunea să apere Principatele, de câte ori le vor cere ajutor, obligaţiune care din nenorocire a avut puţină eficacitate, şi din partea Principatelor obligaţiunea, totdeauna împlinită, să deâ Sultanilor pentru protecţiunea făgăduită câte o sumă de bani anuală, Ţara-Românească zece mii galbeni sub titlu de tribut şi Moldova patru mii sub titlu de dar. Aceste convenţiuni sinalagmatice ale Domnilor români cu Sultanii demonstrează până la evidenţă deplina suveranitate a Principatelor şi totdeodată sunt o probă că Principatele n’au tractat cu Inafia Poartă şi n’au cerut a ei protecţiune, decât ca să garanteze şi mai bine a lor suveranitate. Prin urmare, în virtutea suveranităţii lor, toate re-laţiunile internaţionale ale Românilor nu pot fi regulate decât numai prin convenţii încheiate deadreptul între Principate cu alte State.
«Aci fie-ne iertat să observăm că publiciştii, cari au clasat Statele române printre Staturile semi-suverane, n’au avut o deplină cunoştinţă de tractatele Principatelor cu înalta Poartă, căci Statul, care se obligă la un simplu tribut drept compensarea mai cu seamă a unei protecţiuni, % unui ajutor făgăduit, nu atinge întru nimic pentru aceasta a sa suveranitate. Dogii Veneţiei, împăraţii Germaniei chiar, n’au plătit tribut Sultanilor ? împăraţii Romani n’au plătit asemenea tribut Regilor Daciei ? De aceea încetat-au ei de a fi Suverani ? Intr adevăr, zice Vattel: «Cu toate că tributul plătit unei Puteri străine scade cevâ din demnitatea Statului tributar, fiind o mărturisire a slăbiciunii sale, cu toate acestea îi lasă suveranitatea în toată între*-gimea ei». Şi de se va luă bine în băgare de seamă datele lor, tractatele de alianţă şi de protecţiune între Sultanii şi Ducii români nu sunt tocmai O probă de slăbiciunea cestor din urmă; căci dacă Românii, în resbele atunci cu mai mulţi popoli, au simţit trebuinţa să se asigure din partea Otomanilor, şi Otomanii au găsit negreşit un interes să câştige amiciţia unui popor, pe care nu-1 putuse reditce chiar în apogeul puterei lor. Acum este de prisos să aducem aminte expresiunile Hatişerifurilor atingătoare de Principate şi ale tuturor hârtiilor ieşite din cancelaria Constantinopolei, expresiuni nepotrivite, când se adresează unor State suverane; ele provin numâi dela bbiceiul cancelariilor Orientului de a întrebuinţâ un stil înflorit şi măreţ.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IT.
729
ftExistinţa Gapitulaţiilor turco-române,' citate de înalta Poartă şi în timpii din urmă în Tractatul dela Adrianopole şi în Conferinţele anilor trecuţi dela Viena şi Constantinopole, interesează pe înalta Poartă nu mai puţin decât pe noi înşine, căci pe ele singure se reazemă dreptul înaltei Porţi de a ne cere un tribut; când chiar de ar fi putinţă a se negă ele, noi putem probă drepturile noastre, a noastră suveranitate. Cât pentru autenticitatea textului Capitulaţiilor, ce se află reproduse în anexul aci alăturat, de ar contestâ-o cinevâ, am răspunde:—Acest text există în mare parte chiar în Hatişerifurile înaltei Porţi. Apoi oricare ar fi fost adevărata formă şi exactul cuprins al originalelor Capitulaţiilor, este învederat că acea formă şi acel cuprins al lor recunosc Principatelor un teritoriu al lor propriu şi o deplină suveranitate, precum o probează mai multe acte diplomatice şi o mie de fapte posterioare acestor Capitulaţi!, Intr’adevăr, in tractatele încheiate între Turcia şi Rusia se recunoaşte Principatelor un teritoriu propriu, cu totul deosebit de teritoriul Turciei; Poarta recunoaşte aceeaş chiar în Conferinţele din urmă ale Parisului, cerând ca Delta Dunărei să se alăture teritoriului Imperiului, iar nu teritoriului Moldaviei, şi în circulara sa dela Iulie, anul 1856, în care se zice că Europa nu a recunoscut până aci Principatele ca parte integrantă a Imperiului Otoman. Tractatul dela Paris asemenea recunoaşte în principiu şi garantează neutralitatea teritoriului acestor Principate, şi de ar cere trebuinţa să stăruim asupra acestui punct, am adaoge că Otomanii nu pot avea în Moldo-România nici geamii, nici proprietăţi, şi că nu le este nici măcar iertat să treacă pe teritoriul Principatelor fără o autorizare specială a Guvernurilor române şi pentru un scurt termin.
«Pe de altă parte, Principatele, şi în urma Capitulaţiilor lor cu înalta Poartă, ca Staturi deplin suverane, au avut reprezintanţii lor permanenţi la Constantinopole şi au schimbat cu alte State ambasadori însărcinaţi de misiuni speciale, precum erâ obiceiul în timpii aceia ; de multe ori au făcut resbel şi pace cu vecinii lor; au încheiat mai multe tractate şi convenţiuni politice şi de comerţ, atât între dânsele cât şi cu Hanii Tătarilor, cu Principii Ardealului, cu Regii Ungariei, cu Regii Poloniei, cu împăraţii Germaniei şi, în timpii mai moderni, chiar cu trei dintre înaltele Puteri garante: au încheiat cu Anglia tractat de comerţ la anul 1588, cu Rusia tractate de alianţă la anii 1710 şi 1711, cu Austria mai multe convenţiuni, dintre cari cea din urmă este Convenţiunea de extrădare reciprocă dela anul 1843. Şi înalta Poartă nu numai n’a reclamat niciodată în contra acestor acte de suveranitate din afară a Statelor moldo-române, ci vedem că, la anul 1588, ea însăş recomandă Suveranului Moldaviei pe Ambasadorul Reginei Elisabeta; în textul original al tractatului turco-rus dela Cuciuc-Kainargi, anul 1774, Domnii Moldaviei şi ai Ţărpi-Româneşti sunt numiţi Sovrani de due Prin-
www.digibuc.ro
730
DIMITRIE A. STDRDZA
cipatî; toate actele domneşti în Principate încep ou formula Domnitorilor suverani: Noi cu mila lui Dumnezeu Domn stăpânilor a ţârei ş. c. I.; şi simbolurile independinţei noastre naţionale, capul de zimbru şi acvila romană, cu ale lor coroane şi cu toate însemnele suveranităţii, un minut n’au încetat de a figură pe stindardele Moldo-Romăniei.
«Intr’acelaş timp, Principatele au exercitat a lor autonomie, toate drepturile de suveranitate dinăuntru, şi până în aceşti din urmă ani înalta Poartă n’a luat niciodată parte la facerea, sancţiunea ori promulgarea legilor lor de drept public şi privat. Dacă în urma celor patru Capitulaţii încheiate între Sultanii Baiazet I, Mahomet II, Baiazet II, Soleiman II şi Principii moldo-români, Capitulaţii recunoscute într’un chip oficial şi solemn atât de înalta Poartă, cât şi de Naţiunea Română, sar găsi alte acte date înaltei Porţi, în condiţiuni cari nu este cu putinţă a fi privite şi primite ca legale; asemenea acte nu pot legă pe Români, nici ştirbi drepturile lor consfinţite în Capitulaţiile mai sus numite. Principatele de sigur au fost mai de multe ori asuprite, apăsate, lovite în interesele şi în drepturile lor cele mai sacre ; însă acele uzurpări, acele violări nu constituesc un drept celor ce le-au comis, ci un argument mai mult în favorul cererei Românilor de a li se garantă de aci înainte drepturile într’un chip eficace. Adaogem că şi atunci când forţa năbuşă al lor glas, Românii au găsit în conştiinţa drepturilor lor curaj să protesteze şi să afirme acele drepturi, chiar cu preţul martiriului lor, precum este cunoscut şi precum istoria ea însăş o probează. Încredinţăm dar înţelepciunii Înaltelor Puteri drepturile noastre suverane neatinse, în toată întregimea lor, şi în numele dreptăţii lor şi a păcii Orientului cerem să le dea o recunoaştere formală, bine definită, şi să le pue sub scutul garanţiei lor colective.
«Acum, în virtutea acestor drepturi şi pentru ca să ne asigurăm un viitor liniştit şi ferice, venim să exprimăm via dorinţă a Ţărei-Româneşti de a se uni într’un singur Stat cu Moldova a ei soră; o facem cu atâta mai mare încredere de a fi ascultaţi, că chiar cu ocaziunea cestiunii Unirei, înaltele Puteri au hotărît să întrebe dorinţele Principatelor moldo-române. Lumea întreagă ştie astăzi, că totdeauna strădaniile necurmate ale locuitorilor âm-belor Principate au fost să recâştige unitatea lor naţională; că ei au fost şi sunt un singur popor, omogen, identic; că au aceeaş origine, acelaş nume, aceeaş limbă, aceeaş religie, aceeaş civilizaţie, aceeaş tradiţiune, aceeaş istorie, aceleaşi instituţiuni, legi, obiceiuri, moravuri, aptitudini, interese ; aceleaşi primejdii a conjură, aceleaşi trebuinţe a mulţumi, aceleaşi păsuri, bucurii, temeri, speranţe, suvenire, aspirări, cugetări, instincte; aceeaş ursită, aceeaş misiune, acelaş geniu, aselaş suflet; că tot reclamă, că micile diferinţe chiar, ce există între dânşii, reclamă a lor Unire, când
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
731
nici un interes legitim, nici o raţiune serioasă nu se găseşte ca să o combată; că uniţi într’un singur Stat, veniturile şi puterea Statului român se vor immulţl şi cheltuelile vor scădea; că prin Unire vor fi în stare să-şi apere pământul, să. desvolte resursele lor morale şi materiale, să-şi mulţumească toate dorinţele legitime, să dea sbor geniului român, şi astfel să-şi dobândească pacea sufletului, fără care ei niciodată nu vor putea fi ceeace le cere să fie interesul Europei şi interesul conservării lor... Şi numai Românii să nu ştie ceeace lumea întreagă cunoaşte ? Ei singuri să nu simţă ceeace este în inimile lor ? Socotim dar de prisos să mai stăruim a demonstrâ că Unirea Principatelor este avantajoasă, necesară, şi că dorinţa unanimă a Românilor este s’o vază cât mai curând realizată în faptă, precum ea este realizată în cugetarea şi în inimile lor. «Unirea face forţa», este o maximă, şi forţa produsă prin Unirea Principatelor moldo-române, neapărată pentru a lor existinţă, nu este ameninţătoare pentru nimeni. De aceea Românii toţi, şi chiar străinii cu o judecată nepărtinitoare, la toate epocele, au dorit şi sau silit să realizeze Unirea acestor Principate. Mai mulţi Principi ai Moldaviei şi ai Ţârei-Româneşti, Mircea I, Ştefan cel Mare, Mihaiu Viteazul,, au izbutit să realizeze pentru un scurt timp marea cugetare naţională, au izbutit să fie Suveranii ambelor Principate. In timpul deosebitelor ocupări ruseşti, Rusia a simţit totdeauna trebuinţa să concentre Guvernul âmbelor Principate în mânile unui singur om; Regulamentele Organice dela anul 1830, aprobate de înalta Poartă, consacră fiecare câte un articol la demonstrarea necesităţii de a uni Principatele într’un singur Stat. La anul 1834, dorinţa Unirei eră domnitoare în Principate, precum o probează scrisoarea d-lui Bois-Le-Comte, publicată de «Monitorul Francez» la 18 Septemvrie al anului trecut. In timpul resbelului din urmă, un memorandum al Cabinetului francez, prezentat la Conferinţele Vienei, constată că Unirea Principatelor moldo-române este o necesitate şi cere a ei realizare, In fine, la Congresul dela Paris, Franţa, Anglia, Rusia, Prusia, Sardinia voesc Unirea acestor Principate, şi Unirea sar fi proclamat încă de atunci, de nu ar fi făcut reprezintanţii Austriei observarea, că locuitorii Principatelor n’au fost întrebaţi de vor Unirea ; în urma acestei observări Puterile câteşi şapte au hotărît să se consulte mai întâiu populaţiunile acestor ţări. Acum dar, când răspundem toţi în unanimitate că Unirea este cea mai vie dorinţă a naţiunii noastre, Românii sunt în drept a crede că, în Congresul viitor, reprezintanţii înaltelor Puteri vor consacră Unirea Principatelor în unanimitate, astfel precum ea fu aclamată în Adunările ad-hoc a Moldaviei şi a Ţărei-Româneşti.
«Cestiunea Unirei Principatelor într’un singur Stat prezintă, ca un corolariu neapărat în mintea fiecăruia, cestiunea Şefului Noului Stat; şi privind mai
www.digibuc.ro
732
DIMITRIE A. STURDZA
cu seamă sistemul guvernamental astăzi domnitor în Europa, principiul eredităţii tronului în România apare singurul capabil a asigură noului stabiliment politic toate garanţiile de stabilitate, de prosperitate şi de tărie, ce-şi fagăduesc ai săi fundatori. Ca Prinţul Domnitor să poată preveni geloziile şi rivalităţile ce ar face neapărat să nască în lâuntrul României un simplu cetăţean român chemat la tronul noului Stat; ca el să nu fie presupus că are legături luate mai dinainte, că are preferinţe pentru cutare sau cutare partidă, familie ori persoană; ca să inspire o deplină încredere supuşilor săi, dându-le toate garanţiile de nepărtinire şi de neatârnare, garanţii ce nu ar puteâ da un Domn pământean; ca prin legăturile sale de sânge să înlesnească introducerea României în marea familie a Staturilor Europeane şi să-i asigure mai bine al lor sprijin; ca să se poată bucură în lăutru şi afară de autoritatea, de prestigiul ce se cuvine unui Suveran, unui fondator de dinastie mai cu seamă; pentru toate acese cuvinte, face trebuinţă ca Principele Domnitor al României să fie ales din una din Familiile Suverane ale Europei; şi trebuinţa aceasta este imperioasă, absolută, căci caută s’o mărturisim, regimul Domnitorilor pământeni este atât de compromis în Mqldo-România, încât astăzi un Domn ales dintre pământeni, chiar de ar ţi un om de geniu şi de ar avea virtuţile unui sfânt, nu s’ar putea susţineă mult timp în contra generalei şi nestrămutatei dorinţe a Românilor de a avea un Domn dintr'o Dinastie Europeană. Astfel înaltele Puteri garante, în înţelepciunea şi solicitudinea lor pentru Principate, pot vedea că refuxându-se un Principe Străin, calamităţile şi suferinţele, în cari ele zac de secoli, nu numai n’ar încetă, ci s’ar îmmulţî cu un Principe pământean.
«Dreptul Românilor de a alege, în virtutea Capitulaţiilor, pe Principele lor Domnitor unde vor voi şi de a-1 declară ereditar, precum şi interesul lor de a o face în împrejurările de astăzi, sunt necontestabile. Românii dar exprimă o dorinţă legitimă şi legală, o dorinţă simţită de toţi, pe care Europa de sigur le-o va încuviinţă, cerând să aibă în capul Statului român un Dotnn cu moştenire, ales din una din familiile domnitoare ale Europei; şi când adaog că ar dori să se crească în religiunea lor, a Românilor, moştenitorii tronului născuţi în România, dau numai o probă de marele preţ ce pun ca să fie o identitate de simţeminte, de credinţă chiar, între poporul român şi ai săi Principi. De ne-ar fi iertat să desemnăm noi înşine pe viitorul nostru Prin-cipe, Cabinetele ar scăpă de o sarcină ce poate să le prezinte oarecari greutăţi, şi noul Suveran ar găsi o forţă necontestabilă în chemarea ce i-ar face România întreagă. înaltele Puteri, chibzuind că ele sunt mai competinte să găsească pe Principele care se cuvine României, noi ayem de acum deplina încredere că înţelepciunea înaltelor Puteri va şti alege, întruna din familiile suverane, care să nu poată da nici un prepus Românilor şi binevoitorilor lori
www.digibuc.ro
WVAttDRlLE AD-HOC t»W ÎAŞl Şt BUCUREŞTI, IV.
733
Principele cu calităţile cerute spre a fundă o dinastie şi a organiză un nou Stat, şi că alesul Congresului European va fi aclamat, va li primit de Români cu încrederea şi cu amorul ce ar aveă pentru al lor însuş ales.
«In ajunul organizării Statelor, în ajunul fundării dinastiilor, cea mai mare, întâia preocupare a populilor este forma Guvernului, căci dela dânsa mai cu seamă depinde prosperitatea, puterea lor. Aşâ, în împrejurările de astăzi, şi noi, Românii, a trebuit să ne preocupăm serios de forma viitorului nostru Guvern. Căufând dar în istoria, în instituţiunile, în legile, în obiceiurile noastre, am găsit că forma reprezintativă a fost totdeauna forma Guvernului ţărilor române. Intr’acelaş timp am întrebat Staturile de al doilea ordin, ce ne-am luat d6 modeluri, şi am aflat că ele Guvernului Reprezintativ sunt datoare a lor repede prosperitate şi că ai lor Suverani tot lui sunt datori în mare parte minunata putere, de care dispun spre a face binele supuşilor lor. De aceea ne-am convins şi ne-am declarat toţi Românii pentru forma reprezintativă, pentru forma preferată şi adoptată astăzi de mai toată Europa. Frumoasele însă icoane ce ne prezintă acele Staturi, fie cât de frumoase, nu le putem copiâ fără a ţineâ socoteală de propriile noastre tradiţiuni şi de con-diţiunile speciale în cari se află societatea română, căci avem destule reforme neapărate a introduce în legile noastre, ca. să mai cătăm a silui vechile noastre datine, numai pentru plăcerea de a inova, de a imită; într adevăr, în Principate vedem totdeauna o singură Adunare reprezintativă, căci niciodată Românii n’au simţit trebuinţa, nici n’au posedat elementele ca să con-stitue şi un Senat, şi astăzi acele elemente le lipsesc şi mai mult decât în timpii trecuţi. Iată cum noi Românii furăm împinşi să exprimăm, fără deosebire de clase, în unanimitate, dorinţa de a aveă un Guvern constituţional reprezintativ cu o singură obştească Adunare, întocmită pe baze electorale îndestul de largi, încât să reprezinte interesele generale ale populaţiunii române. Sperăm cu o deplină încredere, că înaltele Puteri garante vor găsi şi această dorinţă naţională fundată pe raţiune şi pe drept şi că o vor recunoaşte, ca şi pe celelalte trei dorinţe primordiale ale poporului român.
«Garanţia drepturilor Principatelor, stipulate într’ale lor Capitulaţii ou înalta Poartă, şi neutralitatea teritoriului lor, recunoscută în principiu ; Unirea Principatelor într’un singur Stat; un Principe ereditar ales dintr’una din familiile suverane ale Europei; un Guvern constituţional cu o singură Adunare reprezintativă, — astea sunt dorinţele Ţărei-Româneşti, votate în unanimitate de noi, reprezintanţii ei, şi desvoltate în prezentul act.
«Naţiunea română nu mai are alte dorinţe a exprimă, căci ele cuprind toate bazele organizării sale politice, ce ea are trebuinţa şi putinţa să oeară Europei a le recunoaşte şi a le garantă, şi pentrucă dela a lor recunoaştere şi garanţie depind toate reformele politice şi sociale ce replamă legiuire^ in-
www.digibuc.ro
734
DlMlÎRlP A. STUftDZA
ternă a României; ele sunt aşâ de strâns legate una de alta, încât fără una dintr'însele naţiunea română n’ar puteâ ajunge la fericirea ce ea aşteaptă.
«Acum ne mai rămâne să mai rugăm înaltele Puteri garante, binefăcătoarele noastre, a permite ca Principatele să aibă si ele reprezintanţii lor cu glas consultativ in Congresul ce va decide de a lor soartă, Intr’acelaş timp, luăm îndrăzneală să exprimăm via nerăbdare, cu care România aşteaptă ca înaltele Puteri garante, consacrând ale ei dorinţe, s’o scoaţă cu o oră mai înainte din criza în care geme încă astăzi. Atunci numai Adunările ad-hoc, împreunându-se, se vor puteâ, în virtutea drepturilor ţărei, declară în Adunare extraordinară şi vor votâ atât Legea electorală pentru alegerea unei Adunări constituante, cât şi bazele viitoarei Constituţiuni. Apoi acea Constituantă, adunându se îndată, va face Constituţiunea şi legile organice. Constituţiunea odată garantată de înaltele Puteri şi primită de Principele hotărît a 11 Domnitorul României, Principele se urcă pe tron, promulgă Constituţiunea şi convoacă ordinara Adunare legislativă. Implinindu-se toate acestea, Principele şi Adunarea legislativă vor întrebă împreună cu religiozitate păsurile populaţiunilor, vor cercetă în linişte trebuinţele şi resursele ţărei, şi, în deplinătatea suveranităţii lor, vor procedă treptat la nenumăratele reforme ce reclamă starea lucrurilor în România.
«Acesta pare a fi marşul firesc, dictat şi de forţa lucrurilor şi de raţiune şi care se află, îndrăznim a crede, hotărît în înţeleaptă cugetare a înaltelor Puteri. De ar trebui, noi, membrii Adunării ad-hoc, să intrăm acum în examenul cestiunilor de legiuire internă, am întreprinde o lucrare pentru care nu avem competinţa cerută. Dar chiar de am fi competinţi, intrând în asemenea lucrări acum, am întâmpină două stavile — un inconvenient şi o imposibilitate : un inconvenient, căci am atinge cestiuni delicate, interese diverse, fără a le puteâ da soluţiunea sau vreo mulţumire,— o imposibilitate, căci mai toate cestiunile de legiuire dinăuntru cer a fi rezolvate în cutare sau în cutare chip, potrivit cu organizarea politică ce vor primi Principatele. Deşi n’ar există aceste stavile nebiruite, este cu putinţă, în starea de nerăbdare mai cu seamă în care se află acum spiritele aici, să examinăm şi să rezolvăm în două-trei luni toate cestiunile administrative, judiciare şi economice, cestiunea instrucţiunii publice şi a educării, cestiunea bisericei şi a clerului, cestiunea puterei armate, cestiunea financiară, cestiunea regulărei intereselor rurale şi o mie alte cestiuni de aceeaş gravitate, cari toate vor prefaceri, când soluţiunea unei sipgure dintr’aceste cestiuni cere un timp îndelungat de studiu şi de încercări, chiar în ţările cari se află în condiţiuni normale, şi cari posedă arsenaluri de materiale pentru a ela-borâ asemenea lucrări? In condiţiunile în cari sunt astăzi Adunarea ad-hoc şi această ţară, orice lucrări atingătoare de cestiunile interne ar fi o lucrare
www.digibuc.ro
WVANtJElLfe Aft-S0<3 DIN tAŞt Şl BUCUREŞTI, tv.
735
precipitată, defectuoasă. O asemenea lucrare n’ar servi decât a ne discredită în ochii naţiuuei şi în ochii Europei şi pe înaltele Puteri le-ar amăgi, în loc să le lumineze asupra relelor dinăuntru de cari suferă Principatele şi asupra remediurilor de cari ele au trebuinţă. Relele noastre provin mai puţin dela imperfecţiunea legilor decât dela a lor neexecutare, şi Jlegile cele mai bune vor continuă a fi sterpe, de nu vom aveâ mai întâiu drepturi bine definite, bine respectate, şi un Guvern onest, tare, stabil. Cât pentru revizuirea Statutelor Organice, toţi o voim; toţi simţim trebuinţa de a introduce reforme în legiuirea de astăzi; însă aceste reforme nu se pot pregăti, nu se pot operă, până când nu vom fi în poziţiunea de a lucră în tihnă şi pe baze sigure, solide. De aceea aşteptăm cu atâta nerăbdare viitorul Congres European, nerăbdare cu atât mai mare, cu cât ne privim în drept a crede că el va da satisfacţiune legitimelor noastre dorinţe.
«Solicitudinea, cu care Europa de doi ani de zife se aplică a studiâ drepturile şi dorinţele Românilor, este pentru dânşii o chezăşuire că simpatiile ei le sunt acum câştigate. Acum Europa ştie că Românii niciodată n’au întreprins, nici n’au încercat nimic în contra Turciei ; că chiar atunci când împrejurările păreau Românilor favorabile pentru a rupe legăturile lor cu înalta Poartă, ei din contră au căutat atunci să strângă mai de aproape acele legături ; că respectul drepturilor lor bine definite va servi a aşeză cu mai multă eficacitate pe viitor raporturi de bună înţegere între dânşii şi între Imperiul Otoman : şi că, prin urmare, tăria lor nu va fi un pericol, ci o tărie mai mult pentru înalta Poartă, şi pentru celelalte Puteri o garanţie de linişte şi de pace în Orient. Europa ştie astăzi, cu preţul unor sacrificiuri necalculabile, că tot ceeace a făcut şi va face nu va fi un ce stabil şi că nici va puteâ există în Orient o întreagă linişte, pe cât timp nu va defini, nu va recunoaşte, nu va garantă drepturile Principatelor; pe cât timp nu va face din Principate, astăzi subiectul disputelor şi câmpul resbelelor, un Stat român care să serve oarecum de tampon, destinat a preveni în viitor loviturile în,tre Imperiile ce el desparte ; pe cât timp nu va clădi la gurile Dunărei un edificiu naţional şi politic puternic : nu va rădică cu dorinţele, cu drepturile şi cu virtuţiile Românilor o piramidă, care să fie farul civilizărei occidentale în Orient şi care, ca Belgia şi Elveţia, încunjurată de oceanul neutralităţii, să nu poată nici primi scânteie din afară, nici aruncă scânteie asupra celorlalte State.
«Sfârşind, o mai repetăm, toţi Românii suntem bine pătrunşi de mărini-moasele şi înţeleptele cugetări ale înaltelor Puteri garante, şi încrederea noastră n’are de egal decât a noastră nerăbdare de a primi dintr’ale lor mâni botezul nouăi noastre existenţe politice. Grăbească-se dar a încoronâ marea lor operă
www.digibuc.ro
736
DlMlTRlE A. STURD2A
de creaţiune, a prezintă admirării lumii Statul român ca un fapt săvârşit şi a lor glorie fie eternă,1 precum va fi a noastră recunoştinţă î
«Acest Memorand a fost votat şi adoptat in unanimitate, fără 6 glasuri, de Adunarea ad-hoc a României în şedinţa sa dela 6 (18) Noemvrie».
Anexe la Actul desvoltător celor patru Funduri.
1.	1393. Tractatul Iui Mircea I, Domnul Munteniei, cu Sultanul Buiazid I,
(Nicopole).
2.	1395. Tractatul lui Mircea I, Domnul Munteniei, cu Sigismund, Regele
Ungariei (Braşov).
3.	1460. Tractatul lui Vlad Ţepeş, Domnul Munteniei, cu Sultanul Maho-
med II (Adrianopole).
4.	1511. Tractatul lui Bogdan, Domnul Moldovei, cu Sultanul Selim I.
5.	1518. Tractatul lui Ştefâniţă, Domnid Moldovei, cu Regele Poloniei
Sigismund I.
G. 1520. Tractatul lui Radu dela Afumaţi, Domnul Munteniei, cu Ion Zapolya Voevodul Ardealului.
7.	1529. Tractatul lui Petru Rareş, Domnul Moldovei, cu Sultanul Soli-
man II.
8.	1539. Tractatul lui Ştefan, Domnul Moldovei, cu împăratul Ferdinand.
9.	1588. Tractatul lui Petru Şchiopul, Domnul Moldovei cu Elisabeta, Re-
gina Angliei.
10.	1650. Tractatul lui Vasile Lupu, Domnul Moldovei, cu Hmielninski, Hat-
manul Cazacilor.
11.	1711. Tractatul între D. Cantemir, Domnul Moldovei, şl Petru I, Ţarul
Rusiei.
12.	1842. Convenţia de reciprocitate pentru extrădarea fugarilor şi vaga-
bonzilor, încheiată între Muntenia şi Austria (Bucureşti 14 Odomvrie — Sibiu 27 Noemvrie).
13.	1835. Convenţia între Moldova şi Muntenia, din 8 Iulie, pentru extră-
darea fugarilor şi vagabonzilor, pentru regularea cestiunilor vamale, exportul şi importul vitelor, păsărilor, vânaturilor, etc.
14.	— Act lămuritor al Art. 11 din Convenţia dela 8 Iulie 1835:
*
Şedinţa XIV din 9 Noemvrie.
D-l Sc. Turnavitu se suie la tribună şi ceteşte actele şi corespondenţa între Secretariatul de Stat, înalt Prea Sfinţia Sa Mitropo-
www.digibuc.ro
MVaNURILE AD-ftOC MM IAŞÎ $1 BUCUREŞTI, IV.
737
litul şi Egumenul Mănăstirilor închinate, privitoare la refuzul acestor din urmă de a trimite doi deputaţi în Adunare.
D-l Nicolcte Rucăreanu face următoarea propunere: «Având în vedere că Egumenii mănăstirilor administrate de străini în ţară au refuzat dela sine a fi reprezintaţi în Adunare, e evident că acest refuz este negaţiune directă a unui drept, pe care ei nu l-au avut nici odinoară, căci Fermânul, dat în virtutea Tractatului din Paris, nu invită decât pe pământeni a exercită acest drept.
«Ar fi dar bine ca Adunarea, luând act de acest fapt, să constate că aceşti Egumeni nu au refuzat decât exerciţiul unui drept pe care, în ca-litaţe de străini, nu-1 puteau pretinde şi pe care nu l-au avut nici odinoară în trecut».
P-1 Gheorghe Magheru sprijineşte propunerea d-lui Rucăreanu adăogând : «că cestiunea este o ceştiune internă, şi că Adunarea ad-hoc nu poate să se ocupe de dânsa, căci ea este de competinţa viitoarei Adunări legiuitoare».
D-l Hristache Teii zice «că nu e de competinţa unei Adunări Consultative dq a intră în cercetarea unor asemenea cestiuni, şi că trebue ca Adunarea de astăzi să se mărginească la comunicările ce i s’au făcut»—.
D-l Ion Brătianu crede — «că în adevăr nu se poate intră în fondul cestiunei; e însă neapărat a se constată cauza absenţei celor doi deputaţi ai Mănăstirilor închinate şi a luă act de declaraţiunea lor, căci ea poate să ne fie folositoare mai târziu. Am fost mâhniţi în princip de a vedeâ că se dă la nişte străini dreptul de a luă parte în adunare; dar astăzi ne veselim de al lor refuz. Două consecinţe sunt de tras din actele cetite astăzi, cari trebue să rămână ca dovezi pentru soluţiunea acestei cestiuni. Dacă Egumenii nu au voit să iea parte la alegeri, pentrucă ei gândesc, ca şi noi, că străbunii noştri au hotărît să dea mănăstirilor situate în străinătate numai o parte din veniturile proprietăţilor închinate locurilor Sfinte; în acest caz Egumenii nu au avut dreptul de a se mestecă în afacerile ţârei; — dar dacă Egumenii cred că ei sunt proprietarii bunurilor situate în ţară, ei au declarat înşişi printr’un act solem, că ei sunt străini, şi străinii nu au dreptul, după legile noastre, de a aveă proprietăţi în ţara noastră. Prin urmare, să luăm act de declaraţiunea Egumenilor, că ei stint proprietari în ţara noastră în contra legilor ţărei şi că ţara are dreptul să-i exproprieze. Cer dar ca aceasta să se constate în procesul verbal al şedinţei, pentru a servi mai curând sau mai târziu, când se va discută cestiunea. Cer ca propunerea mea să fie pusă la vot».—
D-l Hristache Teii observă—«că toţi dau aprobarea lor vorbelor d-lui Ioan Brătianu, dar că nu se poate pune la vot propunerea sa, căci nu e de competinţa Adunărei de a intră în deslţaterea unor asemene cestiuni». —
Analele A R.—Tom. XXXIII. Memoriile Serf. Istorice.	47
www.digibuc.ro
Î38
blîaitRlfc A. SttJRDZA
D-l Al. Florescu — «aprobă idea d-lui Brătianu, întru cât ea are în privire întregul exerciţiu al drepturilor noastre autonome. Cestiunea Egumenilor Mănăstirilor închinate este o materie foarte delicată, foarte importantă, care trebue cercetată cu toată atenţiunea posibilă, procedând pe un tărâm legal. Aprob idea d-lui Brătianu, căci nu aş puteâ niciodată admite ca Mănăstirile închinate să formeze la noi un Stat în Stat. Suntem dar bine fundaţi a zice, că ţara poate să se pronunţe asupra măsurilor cari privesc aceste mănăstiri. Să luăm în consideraţie însuş Fermanul înaltei Porţi, făcut cu aprobarea înaltelor Puteri Garante, şi vom vedeâ, în clauza relativă la Mănăstirile închinate, că Egumenii acestor mănăstiri sunt aşezaţi în categoria claselor, din cari se compune populaţia ţărei, că interesele lor sunt cuprinse în interesele generale ale naţiunei. Fermanul, prin urmare, le dă dreptul de a luă parte cu noi la toate lucrările ce suntem chemaţi a ela-borâ în actuala Adunare, — aceasta o dovadă că aceste mănăstiri n’au fost şi nu pot fi considerate ca proprietăţi străine. Din acest punct de vedere, înalta Poartă şi înaltele Puteri garante nu au făcut altcevâ, decât să supuie aceste mănăstiri acţiunei simple şi directe a autonomiei noastre interioare. Ar fi dar legal şi prudent nu de a Qontestâ mănăstirilor închinate dreptul de a se asimilâ cu mănăstirile cari nu sunt închinate în privirea instituţiunilor cărora ele vor trebui să se conforme în viitor; ci de a constată că Egumenii acestor mănăstiri, cari până în ziua de astăzi nu au făcut decât să abuzeze de pietatea străbunilor noştri, s’au depărtat de simţul Fermanului şi chiar de intenţiunea acelor Români, cari au fost fundatori ai acestor stabilimente, opuindu-se unui princip de legalitate, cu intenţiunea constantă de a formă un corp politic distinct, un Stat în Stat. In virtutea deci a drepturilor noastre de Autonomie, eu zic că viitoarele Adunări Legiuitoare ale naţiunei române vor puteâ luă orice dispoziţiune vor crede necesară, privitoare la aceste mănăstiri, fără ca să mai aibă Egumenii, cari astăzi le administrează, vre-o voce în litigiu, vreun drept de rezistenţă».—
D-l G. A. Krelsulescu observă — «că e a se constată aci numai cauza abţinerei Deputaţilor Mănăstirilor închinate, că nu e nevoie de a luă act de renunţarea lor la un drept ce ^ li s’a acordat fără vreun temeiu, nici de a combate pretenţiunea ce au de a se consideră ca proprietari».—
Adunarea hotăreşte că propunarea d-lui N. Rucăreanu va figură în Procesul Verbal al şedinţei, astfel precum ea a fost formulată de autorul ei.
*
In Şedinţa XV din 11 Noemvrie, d-l C. A. Kretsulescu dă cetire Adresei primite dela Comisiunea Europeană către Preşedintele Adunării din 10/22 Noemvrie:
www.digibuc.ro
biVAtfUftILfe AD-tîOC DlM IAŞI ŞI fiUCURfeşft, iV.
139
«Comisiunea Internaţională este informată că Divanul Valahiei, după ce a discutat documentul de care e cestiunea în procesele verbale ale ultimelor sale şedinţe, a deliberat ieri asupra oportunităţii unei prorogări.
«Comisiunea crede de datoria ei a observă Eminenţei Voastre, că în virtutea articolului 33 din Tractatul de Paris, şi a Fermanului de convocare, Divanul are încă misiunea de a procede la revizuirea Statutelor şi Regulamentelor în vigoare.
«Instrucţiunile primite de Comisiune de Congresul de Paris îi impun pe de altă parte de a se lumină prin cestiuni subsidiare asupra materiilor de discuţiune; Divanul este invitat a comunică mai întâiu fără întârziere documentul menţionat Comisiunii Internaţionale, care poate să se afle în caz de a uză de facultatea de care e investită.»
D-l loan Brătianu prăpune, «că cestiunea provocată prin Adresa Comi-siunei Internaţionale fiind foarte delicată, d-sa este de opiniune a nu se mai acordă concedii, înainte ca Adunarea să fi făcut răspunsul la adresa menţionată.»
Adunarea nu iea nici o deciziune.
*
In Şedinţa XVI din 18 Noemvrie, d-l C. A. Kretsulescu anunţă, că la ordinea zilei este Raportul Comisiunei însărcinate a examina urgenţa propunerii de prorogare a Adunărei.
D-l Dimitrie Brătianu, raportorul Comisiunei, ceteşte raportul său, «că Comisiunea a aprobat motivele propunerei de urgenţă, dar conchide cu toate acestea să nu se proroage Adunarea imediat, în speranţă că înaltele Puteri nu vor întârziă a luă cunoştinţă de dorinţele Românilor.»
Adunarea aprobă părerea Comisiunei.
D-l C. A. Kretmlescu ceteşte propunerea de urgenţă următoare, prezin-tată de d-l Dimitrie Ghica şi susţinută de 29 membri ai Adunărei:
«Adunarea ad-hoc a României, pentru motivele rostite în memorandul din 6/18 Noemvrie, emite dorinţa de a nu procede pentru moment la alte lucrări, şi a aşteptă ca înaltele Puteri garante să se pronunţe prealabil asupra dorinţelor votate de această adunare în 9/21 Octomvrie.»
După o scurtă discuţiune, d-l Sc. Turnavitu comunică Adunărei nota Comisiunii Internaţionale, adresată Preşedintelui Adunărei din 16/28 Noemvrie 1857, semnată de Baronul Richthofen:
«Comisiunea Internaţională a luat cunoştinţă de Memorandum, pe care Eminenţa Voastră a binevoit a-i comunică.
«Atenţiunea Comisiunei a tost mai întâiu atrasă de declaraţiunea Divanului,
www.digibuc.ro
740
btMlTtllfi A. âTtJRBZA
că, e incompetinte de a trată cestiuni de administraţiune interioară, arătând motivele acestei rezoluţiuni.
«Fără a intră în apreciarea punctului de vedere al Divanului, Comisiunea crede de a sa datorie de se referi în mod particular la conţinutul scrisorii pe care am avut onoare a vă adresă în 10/22 a acestei luni, şi a observă Eminenţei Voastre, că în virtutea stipulaţiunilor Tractatului de Paris din 30 Martie, conferinţa nu are a se întruni la Paris decât după ce Divanurile vor fi terminat lucrările lor.
«Vin dar, în numele Comisiunei Internaţionale, să rog pe Eminenţa Voastră să binevoească a-mi declară, dacă Divanul Valahiei persistă în rezoluţi unea sa, şi dacă el crede că a îndeplinit mandatul său, enunţând voturile generale consemnate în Memorandul sus citat.»
D-l C. A. Kretzulescu este de opiniune ca nota Comisiunei Internaţionale să se trimită la Comisiunea însărcinată cu examinarea propunerei d-lui Dimitrie Ghica.
D-l Ion Brâtianw, suindu-se la tribună, ceteşte următoarea cuvântare, pe care Adunarea hotăreşte a o insera în toată întregimea ei în procesul verbal al şedinţei:
«Două principii au călăuzit această Adunare încă dela deschiderea ei: măn-ţinerea intactă a drepturilor strămoşilor noştri şi respectarea Tractatului din Paris. Drepturile Principatelor sunt adânc întipărite • în inimile tuturor Românilor. Ele sunt lumina conştiinţei noastre şi niciodată nu ne-au putut rătăci paşii.
«Nu tot aşă a fost şi cu Tractatul din 30 Martie. Elaborat fără de concursul nostru, a trebuit să-l studiem, ceeace făcurăm cu o mare silinţă şi chiar cu o activă solicitudine, căci el ne promite o restauraţiune sau mai bine o reparaţiune. Am studiat în acelaş timp Protocoalele Şedinţelor Congresului, în cari s’a elaborat acest tractat, protocoale cari sunt comentariile acestui act.
«In acest studiu am căutat mai pre sus de toate să pricepem intenţiunea Congresului din Paris cu privire la cestiunea Principatelor şi ne-am încredinţat că această intenţiune a fost, de a scoate aceste două ţări române din-tr’un provizorat fatal pentru ele şi păgubitor Europei.
«Drepturile noastre şi voinţa Congresului de a ne asigură o poziţiune statornică, de a ne introduce în societatea europeană, iată luminile ce ne-au arătat calea în tot cursul lucrărilor noastre. Dorinţele noastre semnate în 9 (21) Octomvrie şi Memorandul votat la 6 (18) Noemvrie sunt rezultatele a-cestor lucrări.
«Vă amintiţi cât de fericiţi am fost noi în tot acest răstimp ! Indeplinin-du-ne cu sfinţenie misiunea ce ne-a fost încredinţată de naţiune, am crezut
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
741
că răspundem în acelaş timp şi voinţei Congresului din Paris, căci nici o clipă nu ne-a trecut prin minte, că Puterile Galante ar puteă să caute foloase în paguba drepturilor noastre.
«Ne legănam cu această dulce speranţă, când veni să ne trezească adresa înaltei Comisiuni, cu data de 10 (22) Noemvrie, prin care ni se lasă să înţelegem că n’am priceput decât pe jumătate Tractatul din Paris. O nouă adresă vine astăzi să ne asigure că înalta Comisiune doreşte să ne pună pe un alt teren decât acela pe care s’a pus naţiunea în virtutea drepturilor sale, teren pe care îl acceptasem, crezând că ne conformăm Tractatului din Paris.
«Pentru a înţelege deplin întristarea ce ne-a cuprins sufletele la primirea adreselor înaltei Comisiuni, trebue să ne amintim, ce este pentru noi înalta Comisiune.
«După atâtea secole, Europa ne aude în sfârşit glasul; ea îşi aduce aminte că există un popor, care ar puteă să fie un element de forţă şi de prosperitate pentru dânsa, dacă drepturile strămoşeşti ar fi respectate; ea declară printr’un act solemn că acest popor, ca şi drepturile lui, este pus sub scutul ei.
«Puterile s’au legat astfel, fără a se mărgini la această declaraţiune, să trimită pe reprezintanţii lor spre a studiâ spiritul, dispoziţiunile acestor ţări şi să examineze cari sunt condiţiunile politice indispensabile pentru a le statornici, a le întări şi a le asigură liniştea şi prosperitatea prin propriile lor forţe şi nu numai prin protecţiunea străină.
«Aşâ dar soarta noastră atârnă de rapoartele ce vor face Excelenţele Lor Comisarii; în ei s’au concentrat deci speranţele noastre, noi am văzut în ei pe părinţii patriei noastre. Ţara întreagă s’a transformat pentru ei într’un leagăn de flori, şi binecuvântările a cinci milioane de Români au fost muzica, care i-a adormit seara şi i-a deşteptat dimineaţa.
«La această privelişte inimicii frumoasei Românii au fost ca trăsniţi şi nu au mai sperat decât în intrigile ce-şi propuneau să urzească şi în cursele ce trebuiau să întindă în întunerec. învinşi la alegerf, ei s’au silit, la convocarea Adunării, să încingă un foc menit să ne înăduşe. Totuş ei în zadar şi-au sleit puterile, căci cu cât mai active au fost sforţările lor psptru a ne desbinâ, cu cât au căutat Bă semene printre noi ura, care trebuiâ să dea naştere anarhiei, cu atât Românii din toate clasele au recunoscut că sunt fraţi, şi-au dat mâna şi s’au arătat în faţa Europei formând o singură familie demnă de interesul lumii civilizate.
«Pierzându-şi această speranţă şi văzând că naţiunea română prin reprezin-t an ţii ei câştigă din zi în zi încrederea şi simpatia Europei, ei au scornit o nouă tactică, consistând în insinuarea, că dacă Adunarea ad-hoc s’ar decide să nu intre în desbaterile cestiunilor interne, decât după ce Puterile
www.digibuc.ro
742
DIMITRIE A. STURDZA
Garante vor satisface dorinţele Românilor, ea ar face aceasta numai dintr’un simţemânt de ostilitate faţă de înaltele Puteri şi cu unica ţintă de a călcâ în picioare Tractatul din Paris, nutrind în ascuns intenţiuni revoluţionare.
«Această nouă poziţiune, ce doresc să ne facă inimicii cauzei noastre naţionale, e periculoasă în două feluri. Dacă am intră în cestiunile interne, fără a cunoaşte încă poziţiunea noastră politică, am lucră în întunerec, ne-am rătăci, ne-am ameţi, am ajunge să nu no mai înţelegem între noi şi le-am da, în acest chip, prilejul atât de dorit, de a veni să ne scoată din zăpăceală şi să stabilească buna rândueală printre noi. Dacă nu am intră, în cestiunile interne, atunci, zic aceşti domni, am compromite cauza noastră, punându-ne în conflict cu voinţa înaltei Comisiuni şi în opoziţie cu stipu-laţiunile Tractatului din Paris.
«Să examinăm acum, dacă respectul dreptului nostru de autonomie şi interesul de a rămâneâ uniţi până la sfârşit ne-ar pune în realitate în conflict cu înaltele Puteri şi în opoziţie cu Tractatul de Paris.
«Toată lumea ştie că scopul diplomaţilor, cari au elaborat acest tractat, a fost de a pune un sfârşit conflictelor cari au dat naştere răsboiului, al cărui teatru fumegă încă atunci şi de a da edificiului oriental baze destul de largi spre a-1 consolidâ.
«Principatele prin situaţiunea lor geografică, prin spiritul populaţiunei lor de origine occidentală, prin vitejia desfăşurată în trecut şi prin aspiraţibnile lor actuale, ocupau un loc important în Orient. Ele trebue prin urmare să preocupe Europa cu atât mai mult, cu cât au fost de multă vreme mărul de discordie între ceţe trei Imperii limitrofe.
«Congresul din Paris găsiâ Principatele într’o poziţiune excepţională, ele nu erau nici provincii turceşti, nici austriace, nici ruseşti. Ele, cu toatea acestea, nu erau independinte, ci călcate şi lovite în drepturile lor, când de unii, când de alţii. Puterile Occidentale, cari la începutul răsboiului declarase că nu vor cuceri nici o ţară pe seama lor proprie, cu atât mai mult nu puteau să cucerească pe seama altora; ele nu puteau prin urmare să declare Principatele de posesiune ale unuia din cele trei Imperii limitrofe. Nici nu puteau să le lase expuse la repeţirea încălcărilor, cari au dat loc la un şir de răs-boae şi*de răscoale.
«Intenţiunile Congresului, cari reies mai cu seamă din protocoale, au fost deci de a asigură drepturile Principatelor şi de a îndemână acestora toate mijloacele posibile de consolidare. Unele dintre Puterile contractante, convinse prin reclamaţiunile noastre au crezut, că aceste condiţiuni de consolidare ar fi Unirea Principatelor într’un singur Stat şi încetarea regimului Voevo-zilor. Nu toate Puterile au împărtăşit această părere, şi câtevă au pretins că
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
743
această Unire ar fi contrară voinţei populaţiunilor. Această contestare a determinat Congresul din Paris să ne consulte direct.
«Iată, idea mumă a Convocării acestor Adunări ad-hoc.
«Dar pentru ce, mi se va zice, Tractatul din Paris nu vorbeşte oare de Unire şi nu pomeneşte decât despre revizuirea legilor şi statutelor, părând a-şi arogâ prin uceasta misiunea unei Adunări legislative române?
«Convingerea mea este că aceasta provine din faptul că Congresul ştiâ că, în virtutea Autorităţii Sale omnipotente, nu aveâ decât să-i întrebe pe Români în privinţa Unirei, pentru ca în cazul afirmativ Unirea să devină imediat voinţa lor. Congresul deci, cu spiritul de echitate ce-1 caracteriză şi în înalta-i înţelepciune, a voit negreşit să garanteze în toată întregitatea ei libera rostire a voinţei Românilor, ferindu-se de a se rosti el însuş în această privinţă.
«Nu pot să explic într'altfel Art. 23, căci orice altă interpretare ar fi o mărturisire, că acest articol e în contrazicere cu el însuş, fiindcă în prima sa parte el ne asigură o legislaţiune independentă. Şi ceeace ar fi şi mai grav, e că ar aveâ dispoziţiunL contrare celor cuprinse jn articolele precedente. Intr’adevăr Art. 22 stipulează că ne bucurăm de privilegiile şi imu-nitâţile ce posedăm; Art. 21 declară că imunităţile Pincipatelor sunt drepturi. Dar cari sunt aceste drepturi, dacă nu cele stipulate în Capitulaţiile noastre cu Sublima Poartă şi cari ne asigură o Suveranitate întreagă? Nu cunoaştem altele ; căci cele cari Sunt menţionate de către Rusia în tractatele ei cu Turcia sunt dobândite în virtutea aceloraşi Capitulaţii. Voiu adaogi, că nu poate fi vorba în Tractatul de Paris de drepturile stipulate în Tractatele ruseşti, căci aceste Tractate au fost anulate în timpul Congresului din Paris şi aşâ de anulate, încât când a fost vorba să se fixeze poziţiunea Serbiei faţă de Sublima Poartă, Tractatul din Paris a fost nevoit să se refere la Hatişerifurile imperiale şi la Tractatele ruseşti, cari au motivat acordarea acestor Hatişerifuri.
«Intr adevăr dacă Tractatul din Paris nu vorbeşte de Capitulaţiile noastre, precum vorbeşte de Haturile ce privesc Serbia, cauza este că aceste Capitulaţii, constatate de Rusia în Tractatele sale, mărturisite de Turcia în diferite rânduri şi chiar în Protocolul din Constantinopole din 11 Fe-vruarie 1856, recunoscute prin Monitorul Guvernului francez din 1855, sunt de mult timp în domeniul Dreptului European; pe când Haturile, cari regulează, recunosc şi crează drepturile Serbiei, sunt obţinute şi recunoscute numai de către Rusia.
«Iată cum Românii au înţeles Tractatul din Paris şi nu puteau să-l înţeleagă altfel, căci în acest din urmă caz, acest Tractat, fiind în contrazicere cu el însuş, ar fi violat aceleaşi drepturi pe cari el ne garantează pe de
www.digibuc.ro
744
DIMITHIE A. STURDZA
altă parte, şi Românii ar fi legitimat această violare, dacă ar fi primit-o ca bază a lucrărilor lor.
«Am zis cu intenţiune, că astfel au înţeles Românii Tractatul din Paris, fiindcă Programul naţional, care inspiră cuvintele mele şi mandatul impus deputaţilor, de a nu intră în lucrările de organizaţiune interioară, mâi înainte de a dobândi cele patru puncte, erau redactate şi au devenit o religiune naţională, cu mult înainte ca noi emigraţii, cărora cu atâta caritate ni se atribue ideile cele mai subversive, să ne fi reîntors în patria noastră.
«Dacă totuş noi am apreciat în acest fel situaţiunea noastră, Inaltâ Co-misiune, precum vedem, pare că nu o priveşte din acelaş punct de vedere, pentrucă ne întreabă astăzi, dacă voim să intrăm în lucrările de organizaţiune internă sau dacă ne credem misiunea terminată. întrucât mă priveşte, cred că sar cuveni să rugăm pe înalta Comisiune, cu tot respectul ce-i datorăm, de a binevoi să ne spună, care e Statul, despre ale cărui cestiuni de organizaţiune internă ea doreşte să ne manifestăm opiniunea? Sunt oare Principatele Unite sub un şef ereditar şi străin, bucurându-se de toată independinţa ce ne asigură Capitulaţiunile şi cu un Guvern repre-zintativ? sau este acel Principat singur cu drepturile violate, cu regimul Voevozilor şi cu nimic sigur pentru ziua de mâne?
«Cine dintre noi nu vede că fără acest răspuns, ne este peste putinţă să facem un singur pas înainte? Intr’adevăr alta va fi forţa publică într’un caz şi alta în celălalt caz. Necesităţi publice diferite vor cere sisteme financiare diferite şi sisteme financiare diferite vor cere sisteme economice diferite şi viceversa.	<
«Un Stat puternic, de exemplu eu o formă de guvern stabil, ar inspiră de îndată Europei încrederea voită pentru un credit profitabil; şi graţie creditului am puteâ să combinăm un sistem financiar, conform sistemelor celorlalte State Europeane, sisteme cari sunt gloria societăţii moderne şi buna stare a ţărilor, cari au fost în stare să Ie adopte. Dimpotrivă, dacă ar fi vorba de un Stat ca acela al României de astăzi, în care nu se poate întemeiâ nici o instituţiune financiară, în care nu se poate face măcar o şoseâj într’un astfel de Stat nu am puteâ creâ un sistem financiar, căci el s’ar sprijini, ca astăzi, pe dări puse pe proprietăţile funciare şi pe persoane, pentru a face faţă necesităţilor zilnice ale Guvernului.
«Să trecem la un alt exemplu, Ia armată. Şi întreb dacă Românii ar fi gata să facă acelaş sacrificiu atunci, când ar fi vorba de o ţară care le procură mijloacele de bună stare lăuntrică şi care le creează în afară o poziţiune demnă, ca şi atunci când ar fi vorba de o ţară, în care nu pot aşteptă decât mizeria şi care în afară le-ar face o poziţiune umilitoare, o ţară în şfârsit,
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
745
in care armata nu ar servi decât la părăzile pentru un Voevod arogant şi despot în năuntru şi târitor în afară.
«Nu numai în ce priveşte armata, dar în general, credeţi oare că în folosul unui Domn, născut în condiţiuni de corupţiune şi de subordonaţie faţă de străini, unui Domn oare ar fi jucăria intrigilor dinăuntru şi prada ameninţărilor din afară, am fi noi dispuşi să ne deslegăm pungile cu încredere ? Nu le-am strânge oare baierele cât mai mult posibil, pentru ca să nu dăm decât ceeace n’am puteâ reţineâ ?
«Cu ce încredere din contra, cu ce grabă ne-am goli pungile în casele unui Stat stabil şi puternic, unui Guvern pus în condiţiuni de probitate şi onorabilitate. In acest caz într’adevăr cassele lui ar fi în realitate cassa generală, cassa ţârei.
«Nu aş mai sfârşi, dacă aş voi să enumăr toate dificultăţile, toate imposibilităţile ce ne-ar împiedică să revizuim legile şi statutele, aşâ precum se spune într’o parte a Art. 23 al Tractatului din Paris, mai înainte de a cunoaşte Statul, pentru care ar fi destinate aceste legi şi aceste statute.
«Aşâ dar hotărîrea noastră de a nu intră în cestiunile de organizaţiune internă mai înainte de a şti despre ce fel de Stat e vorba, este o hotărîre matură, întemeiată pe raţiune, determinată prin forţa lucrurilor şi nu prin voinţa noastră, prin capriciul nostru.
«Acum încă două cuvinte, la adresa acelor cari pretind că, dacă nu voim să intrăm în cestiunile de organizaţiune internă, cauza trebue să se atribue unui spirit de revoltă în contra Puterilor Garante şi unor proiecte ostile ce medităm în taină, precum spun unii, în contra siguranţei Statelor vecine şi împotriva Ordinei publice Europeane.
«Cine oare ar fi putut crede vreodată, că în faţa moderaţiunei, prudenţei, înţelepciunei şi încrederei nemărginite manifestate de către poporul român, de când i s’a recunoscut dreptul de a se manifestă, sar găsi încă oameni capabili a-1 calomniâ cu atâta îndrăzneală? Cam, şepte Puteri de prima ordine ne promit realizarea celor două visuri, cari ne-au fermecat copilăria şi pentru a căror realizare ne-am cheltuit toate puterile tinereţei, şi noi, în loc de a căută prin însuş sacrificiul vieţii noastre, să cooperăm la opera lor, la restaurarea României, noi să venim dimpotrivă a-i pune piedică, să ne facem chiar duşmanii lor, atunci când ele se pregătesc să fie binefăcătoare ale patriei noastre.
«Să ne închipuim cu toate acestea pentru un moment, că unii dintre noi, dominaţi de teorii particulare, ar fi ispitiţi să respingă cooperarea, protec-ţiunea Monarhilor, cari ne-au spuS să ne punem încrederea într'înşii. Cu ce speranţă ar face-o dânşii, vă întreb ? Din ce parte ne-am căută oare sprijinul, unde viează oare elementele revoluţionare, dela cari am puteă să aşteptăm
www.digibuc.ro
746
DIMITRIE A. STCRDZA
sprijin şi ajutor în contra celor şapte Puteri, cari dispun astăzi de soarta Europei? Precum vedeţi, tot atâtea absurdităţi câte închipuiri.
«Cred că după cele spuse de mine, nimeni nu va mai aveâ nici o în-doeală, că dacă situaţiunea noastră pare a fi grea, spinoasă, chiar încurcată, ea cu toate acestea, după o scurtă cercetare, se vede a Ii clară, simplă şi legală.
«Să sperăm dar cu toţii, că înalta Comesiune, care se află în ţară, se va identifică cu adevărul şi că ea va apără cauza noastră înaintea Congresului şi înaintea Europei, cu autoritatea de care ea este investită, şi că va merită până la fine binecuvântările ţărei întregi.
«In cât priveşte declaraţiunea că misiunea noastră e terminată, vă aduc aminte că naţiunea ne-a trimis aci pentru a obţinea Reintegrarea în drepturile noastre ah antiquo, Unirea acestor Principate sub un Şef ereditar, ales dintr’o familie domnitoare din Occident şi un Guvern reprezintativ-Când noi vom fi obţinut acestea, atunci naţiunea noastră ne va zice, dacă misiunea noastră e terminată.»
După cetirea acestui discurs, Adunarea hotăreşte a alege o Comisiune de 5 membri. Rezultatul votării este următorul: Episcopul de Buzău, C. A. Kretzulescu, Ioan Cantacuzino, A. G. Golescu şi Dimitrie Ghica.
*
In Şedinţa XVII din 25 Noemvrie, d-1 Secretar Turnavitu anunţă că la ordinea zilei este discutarea Raportului Comisiunei asupra propunerei urgente a d-lui Dimitrie Ghika.
D-1 Dimitrie Ghica se urcă la tribună şi ceteşte raportul Comisiunei de urgenţă :
«Comisiunea însărcinată a examinâ propunerea prezintată în şedinţa din 18/30 Noemvrie, precum şi nota E. S. Preşedintelui înaltei Comisiuni Internaţionale din 16/28 Noemvrie, s’a întrunit şi terminând lucrarea sa, m’a însărcinat să comunic Adunărei Raportul ei.
«De când ţara a luat cunoştinţă de Tractatul de Paris din 18/30 Martie, ea a cugetat cu maturitate asupra dorinţelor, pe cari înaltele Puteri o chemă să rostească în privirea Organizărei ei definitive. Având în vedere Autonomia şi Interesele sale, ţara a formulat aceste voturi, şi plină de încredere în binevoitoarele intenţiuni ale înaltelor Puteri, ea le-a încredinţat deputaţilor aleşi de dânsa, pentru a le exprimâ în sânul Adunărei ca răspunsul dat de ţară la cererea făcută de înaltele Puteri. Adunarea a votat aceste dorinţi în unanimitate în şedinţa sa din 9/12 Octomvrie şi le-a dat desvoltarea în memorandul ei votat în 6|18 Noemvrie. Din aceste fapte rezultă că această Adunare, chemată a reprezintă voinţa ţărei, nu mai poate, după dorinţele exprimate în privirea reviziunei părţii politice şi generale a Statutelor şi Re-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
747
gulamentelor noastre, să mai rostească încă altele privitoare la amănuntele organizărei administrative şi a reformelor legislative. O asemenea lucrare ţara o va puteă îndeplini prin exercitarea regulată a dreptului ei de legis-laţiune.
«Dar chiar dacă Adunarea ar trece peste aceste cpnsideraţiuni şi ar vrea să întreprindă o asemenea lucrare, totuş natura însăş a dorinţelor rostite şi circumstanţele în cari ţara se află sar opune, precum aceasta se Iămji-reşte îndestul prin Memorandul Adunărei, pe care Comisiunea se sprijineşte.
«In ceeace priveşte bazele viitoarei noastre Constituţiuni şi Legea electorală pentru o Constituantă, care va elaboră această Constituţiune, Adunarea şi-a rezervat în Memorandul ei de a Ie elaboră, dacă i-ar fi permis, după ce Congresul dela Paris se va fi pronunţat asupra dorinţelor rostite. Comisia propune dar a se votâ de Adunare concluziunile următoare:
«1. Adunarea declară că nu mai are astăzi a rosti alte dorinţe.
«2. Adunarea îşi rezervă, dâcă i-ar fi permis, după ce Congresul dela Paris se va fi pronunţat asuprâ dorinţelor rostite do Români, să aşeze bazele viitoarei lor Constituţiuni şi să facă Legea electorală pentru Constituanta, care va elaboră această Constituţiune.
«3. Adunarea invită pe Eminenţa Sa Preşedintele Adunării să comunice înaltei Comisiuni Europeane acest vot, precum şi motivele lui.»
D-I G. A. Kretzulesm, declară, ca membru al Comisiunei, «că nu este solidar cu întreaga lucrare a acestei Comisiuni, se uneşte cu principiile exprimate, însă nu cu redacţiunea. Comisiunea a avut de îndeplinit două idei': 1°. A examină propunerea de urgenţă, făcută de d-1 Dimitrie Ghica, şi 2°. A răspunde la nota Comisiunei Internaţionale.
«D-sa este de opiniune, în cât priveşte prima idee, de a recomandă Adunărei să primească soluţiunea propusă, pe motivul dat că Adunarea a terminat lucrarea, pe care o puteă desăvârşi înaintea deciziunei date de Congresul de Paris, asupra dorinţelor votate în 9/2 L Octomvrie, şi că nu-i rămâne acum alta de îndeplinit, conform mandatului ei, decât a pune bazele unei Constituţiuni şi a votâ o Lege electorală pentru o Constituantă, care va elaboră această Constituţiune, arătând însă totodată că această lucrare este subordonată la oareşcare condiţiuni, cari vor fi făcute de Congres. In raportul Comisiunei nu s’a vorbit asupra acestei propuneri şi nimeni poate şti, dacă ea a fost adoptată sau nu.
«In cât priveşte a doua idee a Comisiunei, d-sa a fost de opiniune să se dea prin raport un răspuns categoric la toate cestiunile, menţionate în nota înaltei Comisiuni Europeane, precum cestiunea com^etinţei, aceea a înde-plinirei mandatului. In loc să se dea un răspuns categoric, s’a dat un răs-punş evaziv, ca şi cum ne-am teme de a procede în mod categoric. D-sa
www.digibuc.ro
748
DIMITRIE A. 8TURDZA
a fost de opiniune de a arătă, că conform mandatului ei, Adunarea nu e competinte în cestiunea Reviziunei Statutelor şi Regulamentelor în vigoare, dar că ea are competinţa şi răspunde, odată întrebată de înalta Comisiune, cari sunt suferinţele cari decurg din Separaţiunea Principatelor, dela amovi-bilitatea Şefului Statului, şi la toate celelalte cestiuni, cuprinse în cele patru puncturi.»
In urma unei lungi discuţiuni, la care ieau parte d-nii: C. Butcu-lescu, E. Lapati, Gr. Ioranu şi A. Petrescu, d-1 A. G. Golescu se suie la tribună şi zice :
«Comisiunea Internaţională nu a venit la faţa locului, pentru a vedeă care e interesul Adunării ad-hoc, dar pentru a execută Tractatul de Paris. Când am desvoltat în Memorandul nostru cele patru puncte, noi ne-am silit a îndeplini obligaţiunea pe care ne-a impus-o ţara, în conformitate cu caracterul legal al acestei Adunări. Ce putem noi să răspundem la această cestiune făcută nouă de înalta Comisiune, afară de răspunsul dat că ne-am îndeplinit misiunea noastră, amintind numai că prin Memorand ne-am rezervat dreptul de a face o Lege Electorală pentru viitoarea Constituantă? Câţivâ membri au obiectat că, după un astfel de răspuns, Comisiunea Europeană poate disolvâ Adunarea. Dacă înalta Comisiune are asemenea instrucţiuni, ea le va da o urmare, oricare ar fi răspunsul nostru. Prin urmare această temere nu semnifică nimic; dar ea îmi pare de natură a ne îndreptă prin o altă cale la cestiunile interne. D-1 Butculescu a zis că noi nu ne-am îndeplinit misiunea decât pe jumătate ; iar D-1 Kretzulescu a zis că noi am fi gata a răspunde la acele cestiuni, cari ar fi puse de înalta Comisiune, şi anume privitoare la suferinţele cari decurg din Separaţiunea Principatelor. Noi nu am fost provocaţi până în prezent la aceasta, şi ar fi un lucru straniu a provocă noi o asemenea cestiune. D-1 Kretzulescu mai adaoge că misiunea Adunării nu e terminată, până ce Congresul dela Paris nu se va fi pronunţat asupra celor patru puncte. Noi însă ştim că Congresul dela Paris nu se va întruni până ce înalta Comisiune nu-şi va fi făcut Raportul său. Iată de ce trebue să răspundem, arătând motivele, cari acum ne opresc de a rosti alte dorinţi. In cursul discuţiunei nu s’a prezintat un alt argument nou, decât acela că sar violă Tractatul de Paris, dacă noi ne-am ocupă de cestiuni interne ; ar fi însă o necuviinţă de a se servi de un asemenea argument, fiindcă înalta Comisiune trebue să cunoască Tractatul de Paris.
«Tractatul de Paris nu e violat de Adunarea ad-hoc, dacă ea se mărgineşte a exprimă numai cele patru dorinţe generale, rezervându-şi dreptul de a face o Lege Elegţorală, cu consimţământul înaltelor Puteri • căci cu toate că
www.digibuc.ro
DÎVANURILB AD-BOC DÎN IAŞI Şl BUCUREŞTI, IV.
749
aceasta nu este de atribuţiunea Adunărei, dar ar fi singurul mijloc practic, a intră odată prin poarta autonomiei în drepturile noastre».
D-l Ion Brăiianu se urcă la tribună şi zice :
«Voiu combate pe d-l Golescu asupra două puncte din argumentarea sa.
«Primul punct, susţinut de d-l Golescu, este că această Adunare nu are altă misiune decât a rosti dorinţele ţărei asupra celor patru puncte, astfel cum au fost formulate de naţiune. Nu împărtăşesc această opiniune, fiindcă poporul român, care ne-a ales, ne-a chemat în biserică şi am fost nevoiţi a jură — cel puţin deputaţii de Argeş au îndeplinit această formalitate — de a nu ne mărgini a manifestă dorinţe, ci a întrebuinţă toate mijloacele ce ne dă puterea morală, pentru a obţineă realizarea acestor dorinţe. Prin urmare misiunea acestei Adunări nu va fi îndeplinită decât când Congresul se va fi pronunţat în această privire.
«D-l Golescu a mărturisit că noi nu avem dreptul de a aşeză bazele Constituţiunei şi de a face Legea Electorală, dacă înaltul Congres sar opune. Cu tot respectul ce am pentru Congres, există ce vă mai sacru pentru mine; este sângele vărsat de strămoşii noştri şi drepturile ce ei ne-au lăsat. De aceea noi nu suntem datori a cere dela Congres să ne permită a exercită dreptul nostru de Autonomie.
«Noi cerem dela Congres Unirea şi un Principe Suveran străin, pentrucă aceasta atinge ordinea dreptului public şi a echibrului european. Noi supunem înaltei înţelepciuni a Congresului dorinţa naţiunei de a aveă un guvern reprezintativ, pentrucă, cu toate că această dorinţă e de resorţul autonomiei noastre, el atinge un oarecare punct al interesului public european ; şi facem aceasta cu o grăbire cu atât mai mare, cu cât numai astfel putem exprimă înaltelor Puteri garante recunoştinţa noastră.
«Insă pentru a face o Lege Electorală, noi nu suntem subordonaţi la autorizarea Congresului. Tractatul de Paris conţine diverse dispoziţiuni, cari violează drepturile noastre; însă Congresul de Paris nu puteâ cunoaşte drepturile noastre, pe când noi le cunoaştem. Să luăm din Tractatul de Paris ce este conform cu drepturile noastre, dar nu ce le slăbeşte.
«D-l Golescu a mai adaos, că unii din noi sunt preocupaţi de aceasta, că, declarând misiunea noastră terminată, noi am da înaltei Comisiuni pretextul de a disolvâ Adunarea, pe când tot d-l Golescu zice că înalta Comisiune nu are nevoie de un asemenea pretext. Şi eu împărtăşesc această opiniune. Nu avem fireşte o forţă necesară de a ne opune înaltei Comisiuni ; dar să nu-i dăm cel puţin, pentru a puteâ face aceasta, motive de a presupune consimţimântul nostru, declarând într’un mod categoric că misiunea noastră este terminată. Misiunea noastră va fi terminată, când do-
www.digibuc.ro
750
DIMITRIE A. STtJRDZA
rinţele noastre vor fi admise şi când se va disolvâ Adunarea în contra voinţei ei.
«In ceeace priveşte idea d-lui Kretzulescu, eu cred că onorabilul nostru coleg a voit fără îndoeală să pună înalta Comisiune în putinţa de a ne da ocaziunea de a arătă trista stare a patriei noastre, produsă prin neexis-tinţa condiţiunilor politice conţinute in cele patru dorinţe. Când vom descrie noi mizeria noastră, aceasta ar produce efectul, că înaltele Puteri vor satisface dorinţele noastre.
«Credeam că Comisiunea noastră va luă în considerare observaţiunile făcute de mine în cele trei întruniri pregătitoare, şi că astfel am evită trista necesitate de a combate lucrarea unei Comisiuni, ai căreia membri au toată simpatia noastră.
«Combat Raportul Comisiunei, fiindcă, dacă n’a găsit argumente nouă, el ar fi trebuit să reproducă cel puţin ce conţine Memorandul cu mai multă putere şi energie, pentru a convinge inteligenţele cele mai rebele şi a arătă Europei, că vieaţa noastră se desvoltă din ce în ce mai mult, în loc de a se micşoră.
«Care este interesul Europei? Este de a constitui din noi o forţă, care va răspunde cu dorinţele sale şi cu interesele sale. Să arătăm deci, prin energia vieţii noastre naţionale, că aserţiunile inimicilor noştri nu sunt adevărate, şi că avem la noi toate elementele necesare pentru a constitui un stat tare: elemente cari, dacă n’ar fi constituite şi âr fi lăsate în starea anormală actuală, ar continuă a fi, precum se susţineâ .în părţile Memorandului, pe cari le-aţi suprimat, elemente de dezordini şi de turburare pentru Europa. Când cauza noastră va fi astfel apărată, ea va puteâ mai uşor să reuşească.
«Propun deci ca Raportul Comisiunei să rămâie ca o simplă lucrare pentru urgenţa propusă de d-1 Dimitrie Ghica. Să se redacteze o nouă expunere de motive, cu o forţă de convingere de care cauza noastră are nevoie; căci lucrarea Comisiunei ar produc» o tristă impresie, dacă i s'ar atribui caracterul unui răspuns făcut în numele unei naţiuni.
«Propun deci să se facă o nouă lucrare pe bazele următoare : — Adunarea ad-hoc, în virtutea autonomiei aceste ţări şi pentru motivele expuse în Memorandul său, declară că nu poate procede astăzi la lucrări privitoare la cestiuni interne, înainte ca Congresul dela Paris să fi fixat poziţiunea politică a acelor ţări. — Adunarea ad-hOc mai declară că-şi rezervă facultatea de a face la timpul oportun Legea Electorală pentru viitoarea Constituantă şi de a pune bazele nouăi Constituţiuni».
In urma unei discuţiuni foarte agitate între d-nii Dimitrie Ghica,
D.	Brătianu, Ion Brătianu, C. A. Kretzulescu, Hr. Teii şi Butculescu,
www.digibuc.ro
biVArtURiLK AD-bOC DlN IAŞI $1 BUCUREŞTI, IV.
751
Adunarea a pus Raportul la vot prin apel nominal. Scrutinul a dat 39 voturi pentru Raport, şi 37 contra. Raportul a fost adoptat cu o majoritate de 2 voturi.
*
In Şedinţa XVIII din 29 Noemvrie, discuţiunea asupra Raportului Comisiunei reîncepe, în scop de a-i aduce oarecari modificări, pentru a fi votat de toată Adunarea. D-l Dimitrie Ghica propune ca paragraful al 2-lea al * concluziunilor Raportului să glăsuească astfel: — «Adunarea, în virtutea' autonomiei ţărei, îşi rezervă dreptul, după ce Congresul dela Paris va fi consimţit la dorinţele rostite de Români, să aşeze bazele viitoarei lor Constituţiuni, şi să facă Legea Electorală pentru Constituanta, care va elaborâ această Constituţiune »—.
Adunarea primeşte Raportul d-lui Ghica cu modificarea menţionată în unanimitate, afară de d-l C. A. Kretzulescu.
D-l Ion Brătianu cere «ca în Procesul Verbal să fie constatat, că paragraful al 2-lea al concluziunei Raportului a fost primit în unanimitate, mai puţin un vot.
*
In şedinţa XIX din 2 Decemvrie se fac din partea mai multor deputaţi cereri de a insera în paragraful 2 al Concluziunilor Raportului o expresiune, propusă de d-l Gr. Marghiloman, şi anume de a zice: «Adunarea, in virtutea autonomiei ţărei, reservâ dreptul naţiunii, etc.»—.
Aceste rectificări dau loc la desbateri noue asupra formulărei votului din şedinţa trecută.
D-l A. G. Golescu se încearcă a expune din nou situaţiunea pentru a o clarifică. D-sa zice:
«D-l Kretzulescu, care a încuviinţat Raportul Comisiunei, a fost singurul care a votat în contra lui, chiar după ce majoritatea, într’un spirit de con-ciliaţiune, a introdus modificările reclamate de minoritate. Noi ne-am mirat de aceasta, cu atât mai mult, că d-l Kretzulescu însuş a propagat în timp de un an programul naţional, care conţine că Adunarea ad-hoc, după ce Congresul va •fi admis cele patru puncte, va aşeză bazele viitoarei Constituţiuni şi va elaborâ Legea Electorală, ca şi cum Adunarea îşi puteâ atunci află ea însăş competinţa legală întru aceasta. D-l Cernătescu a declarat şi el, că ar fi un act de patriotism de a arătă înaltei Comisiuni Europeane starea actuală a ţărei; o asemenea opiniune nu e o crimă, dar poate fi un mijloc indirect, de a intră în cestiuni interioare:
www.digibuc.ro
752
ClMlîRIE A. 8TDRD2A
«Cauzele cari opresc naţiunea română a intră acum în cestiunile interne, este mai ales că a văzut în Tractatul dela Paris o violare a Autonomiei ţărei. In urma Tractatului de Akerman, o Comisiune, compusă de Români, a fost însărcinată de a face un Regulament. Cu toate că acel Regulament puteâ să fie mai defectuos decât acel în vigoare, el eră totuş făcut de ţară. Şi Tractatul de Adrianopole, dotându-ne cu un Regulament mai bun, a comis greşeala de a da străinilor o prea mare înrâurire de a se amestecă în reformele interioare. Aceasta a determinat pe mai mulţi patrioţi să protesteze în contra Regulamentului. Vine acum Tractatul de Paris, care promite încă mai mult ca Tractatul de Adrianopole, dar care violează încă mai mult autonomia noastră decât acest din urmă tractat. Regulamentul în vigoare a fost elaborat de o Comisiune compusă pe jumătate de Români şi pe jumătate de persoane numite de autorităţile ruseşti, şi a fost supus în urmă aprobării Adunarei Generale Extraordinare. Naţiunea vede astăzi că Tractatul de Paris trimite o Comisiune Europeană pentru a face o cercetare şi a raportă Congresului; iar Congresul va face Constituţiunea, care va fi promulgată prin un Hati-humaium. Prin acest Tractat s’a dat daţ o mai mare influinţă străinilor în afacerile ţărei; temerile ţărei erau dar legitime.
«Votul formulat de d-1 Kretzulescu în şedinţa precedentă nu eră conform dorinţei naţiunei. Această Adunare a fost aleasă sub condiţiune de a nu procede* niciodată la reforma interioară, pentru a nu deschide străinilor calea amestecului în afacerile interioare. Contractând această obligaţiune, noi nu putem să ne ocupăm de o lucrare, care ar expune înaltelor Puteri starea actuală a ţărei. Actul menţionat de d-1 Teii în şedinţa din urmă, şi pe care nu i s’a dat voie să-l cetească, constată că aproape noi toţi eram de opiniune de a nu manifestă altcevă decât cele patru puncte. Propunerea în cestiunea aveâ de ţel a regulă poziţiunea critică, ce a fost creată prin programul patriotic susţinut de d-1 Kretzulescu, de a nu ne ocupă decât de cele patru puncte, fiindcă o Adunarea consultativă nu are nici dreptul, nici datoria de a face legi. Opiniunea d-lui Teii demonstrâ înaltelor Puteri, că naţiunea nu aveâ altă dorinţă decât a face Legea Electorală, opiniune care a fost adoptată şi semnată de câţivâ din acei cari au votat în contra Raportului Comisiunei.
«Ce desvoltare de drept rezultă însă în favoarea Puterilor Garante prin Tractatul de Paris? Fiindcă Puterile, cari ne-au dat garanţia vieţii noastre naţionale, au şi ele o mare răspundere, neputând garantă o stare de lucruri, care ar da loc Ia turburări sau care ar înlesni ingerinţa străinilor; de acolo izvoreşte dreptul străinilor de a luă o parle oarecare lâ reviziunea institu-ţiunilor noastre naţionale. Care poate fi această parte? înaltele Puteri au înţeles că sunt multe nemulţumiri, cari cer a fi îndreptate; ele au văzut
www.digibuc.ro
DIVANtJtUlE AD-iHOâ IAŞI Şl «tjCn&EşTt, ÎV.
753
o tevoluţiune, cate dovedeşte necesitatea acestei îmbunătăţiri; ele au văzut că există o naţiune decăzută, şi nu e o naţiune decăzută, unde să nu (ie mari abuzuri. Cine va pune un capăt acestor abuzuri? Acei cari au fost victimele lor? Dar aceştia vor fi în mod natural insuflaţi de neîncredere, de ură, de invidie. Cei cari au profitat de injustiţie ? Puterile Garante aveau fireşte dreptul de a suspecta bunăvoinţa şi sinceritatea acestor 9in urmă într’o lucrare, care trebue să fie conformă justiţiei. Ele au văzut un mănunchiu de patrioţi reclamând în 1848 o îndreptare, dar cari poate nu da o garanţie suficientă de moderaţiune, ce avem drept să cerem dela un partid în adevăr patriot, căci tendinţele exagerate nu au fundat niciodată un ce stabil. Mai trebue să adaogem calomniile unei f>rese străine, susţinând că noi nu suntem oapabili de a ne da noi înşine legi. Puterile Garante sau temut deci, că nu vom ajunge a conoiliâ toate interesele. Aceste temeri şi consecinţele lor sunt foarte naturale. Ele însă nu pot să nu iea în consideraţie opiniunea manifestată de partidul naţional, şi anume că ţara e destul de coaptă pentru a face reformele necesare. Aceasta se poate spune de noi, fără a jigni Puterile Garânte,
«Noi ziceam dar, că dreptul şi interesul naţiutiei nu mai iartă de a urmă calea deschisă de Tractatul de Adrianopole ; că ea îşi rezervă dreptul de a-şi face ea însăş Constituţiunea, care va fi pactul împăciurei. Puterile Garante îşi pot rezervă dreptul de observaţiune; nimic mai mult.
«Acestea sunt motivele cari au hotărît naţiunea să nu intre în cercetarea Gestiunilor de administraţiune interioară; pentru aceste motive am declarat şi noi în sânul Comisiunei, că am îndeplinit mandatul nostru.
«Naţiunea a fost consultată asupra dorinţelor privitoare la Organizarea ei definitivă şi ea a dat răspunsul ei: tot ce putem face prin noi înşine, nu aVem hevoia să cerem dela străini.
«De aceea naţiunea are a rezumă dorinţele ei în cele patru puncte -.^-Autonomia, căci cu toate că o posedăm, noi dorim ca ea să ne fie garantată de Europa, — Guvern Constituţional, pe care îl avem, dar a căruia garantare ne este mai ales necesară. Două cereri nouă au fost formulate: aceea a Unirei şi a Principelui Străin. Toată agitaţia ţărei a fost concentrată asupra acestor două puncte. Dacă ele ne sunt acordate de Puterile Garante, urmările vin dela sine: dacă aceste două puncte nu sunt îndeplinite, nimic bun nu poate fi făcut în ţară.
«Tractatul de Paris a zis că dorinţele ţărei vor fi luate în consideraţiurie. Naţiunea a zis: aoeste patru puncturi sunt existenţa noastră naţională. Europa să nu creadă că va fi făcut cevâ pentru ţară, dacă ea nu ne dă aceste patru puncturi; dadă Europa va refuză, ea nu a făcut nimic, Tractatul de Paris va rămâneâ neexecutat. .	>
Analele A, S.—Tom. XXXIII.*—Memoriile Sec(. lulurice.	43
www.digibuc.ro
754
fcltalîRlE A. âttJRÎ)2A
«Adevărata moderaţie nu e desbrăcată de energie. Poater cinevă să aibă o mare simpatie pentru progres şi dori tot binele posibil pentru patria sa, fiind cu toate acestea moderat în mersul său. Energia consistă, nu în vorbe pompoase, ci în puţine cuvinte simple şi bine de înţeles pentru toţi».
In urma d-lui Kreţulescu şi d-lui D. Ghica, d-1 Ion Brătianu se urcă la Tribună şi zice:
«Dela deschiderea sesiunii acestei Adunări, mi-am impus o lege, de a nu răspunde la atacuri personale.
«Subiectul acestei discuţiuni, care durează de cătevă zile, este acesta: Cine va face Legea Electorală pentru Constituantă? Această cestiune este foarte importantă, pentrucă ea cuprinde autonomia ţărei. Căţivă pretind că autonomia ţărei nu a fost niciodată violată ; ea a fost violată din nenorocire de mai multe ori. D-1 A. G. Golescu a adus aminte în cuvântarea sa mai multe violări; şi chiar una a fost comisă de curând — Convenţia dela Balta-Liman, în contra căreia câţivâ nu au protestat—. D-1 A. G. Golescu a făcut un tablou foarte exact şi foarte moderat de starea noastră; a expus poziţia făcută Puterilor Garante prin Tractatul de Paris, precum şi temerile ţărei.
«Insă nici d-1 Golescu, nici altul nu a indicat mijlocul pentru a ieşi din acest impas.
«D-1 A. G. Golescu a zis, că Adunarea aceasta a fost convocată prin un act, care nu emană din voinţa naţiunei, ci din aceea a străinătăţii, şi con-cluziunea a fost că Adunarea nu poate aveâ o altă misiune, o altă autoritate, decât acelea ce i-au fost conferite de acest act. Sunt împrejurări fatale, în cari cinevă se sinucide prin logică. D-1 A. G. Golescu zice că, cu toate că Tractatul de Paris ne-a promis o reparaţiune, naţiunea totuş, geloasă de autonomia ei, declară că este matură pentru a-şi face ea însaş reformele, interne. In adevăr, naţiunea nu a uitat nimic din ce ar puteâ să-i garanteze autonomia sa, căci în prevederea sa, ea a însărcinat pe mandatarii săi de a face Legea Electorală, pentru a intră astfel în exerciţiul legal al dreptu-» lui său de autonomie.	t •
«Congresul de Paris a găsit ţara într'o stare anormală, fără un corp constituit care să reprezinte voinţa naţională, şi cu autorităţi cari nu se bucură de încrederea Românilor. Chiar de ar ii fost posibil de a restitui imediat ţărei exerciţiul autonomiei sale, înaltele Puteri au preferit să facă ele Legea Electorală. Ori cât de bune să fi fost intenţiunile lor, nu este mal puţin adevărat Că autonomia noastră a fost violată. Aceasta eră o necesitate şi naţiunea a primit-o.
«Trebue examinat astăzi, dacă este posibil de a evită aceeaş necesitate Puterilor Garante. Nu am pretenţia dş a fi legiuitor; nu cunosc capapităţile
www.digibuc.ro
DIVAKDRIIiE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BOC CREŞTI, IV.
755
fiecăruia din Domniile-Voastre, pentru a zice că dacă nu vom pune noi bazele Constituţiunii, naţiunea e pierdută. Tot ce vroesc este ca autonomia să nu mai fie violată, ca Legea Electorală să nu mai emane dela străini, ci dela noi. Diferinţa dintre noi consistă în aceasta, că unii recunosc acest drept Naţiunei, dar nutotdodată şi acestei Adunări. Noi recunoaştem acest drept şi Adunărei, care îl ţine dela naţiune. Naţiunea ni l-a conferit; dar naţiunea nu ni l-ar fi dat, că ar fi fost datoria noastră de a ni-1 apropriă şi numai naţiunea singură ar fi putut să ni-1 conteste. Dacă nu vom face noi Legea Electorală, întreb cine o va face? Care este corpul constituit, care poate reprezintă naţiunea mai bine decât noi? Oricare ar fi fost misiunea ce ni sar fi dat de Puterile Garante, este o necesitate absolută pentru noi de a face noi Legea Electorală; este totodată un drept, care ni s’a acordat de naţiune. De aceea âm şi zis, că am fi dorit să se facă o lucrare, în care am notifică înaltelor Puteri, că noi ne-am apropriat acest drept, cedând unei necesităţi absolute; că dacă am renunţă a face Legea Electorală, am sacrifică din nou autonomia ţărie. Cred că trebue să întrebuinţăm toate mijloacele pentru a ieşi din impasul în carele aflăm, şi să nu uităm un singur moment că dacă nu îndeplinim astfel misiunea noastră, noi comitem o crimă în contra naţiunei».
După aceste cuvântări, cari au emoţionat Adunarea, se prezintă două propuneri de urgenţă, amândouă susţinute de 30 de deputaţi. Propunerea d-lui Al. Petrescu e următoarea :
«Acum că, prin votul nostru din şedinţa precedentă, am rostit dorinţa ţârei, ca această Adunare să nu mai proceadă pentru moment la alte lucrări, am onoarea a propune ca Adunarea să închidă prima serie a lucrărilor sale prin o adresă către înaltele Puteri Garante, în care să exprimăm via recunoştinţă a ţârei pentru deciziunile luate până acum, precum şi întreagă încredere ce are, că solicitudinea înaltelor Puteri nu ne va părăsi înainte ca noua existinţă politică, care i-a fost promisă, să-i fie asigurată».
Propunerea d-lui Al. Plorescu e următoarea:
«Adunarea ad-boc declară că ea încetează de a luă în considerare, în viitor, orice moţiune făcută de unul din membrii săi şi suspendă orice lucrare şi orice discuţiune până ce înaltul Congres European va fi luat o deciziune în privinţa voturilor rostite în 9/21 Octomvrie».
Adunarea prooede la alegerea unei Comisiuni de 5 membri, pentru examinarea moţiunei de urgenţă a d-lui Petrescu. Membrii aleşi sunt d-nii: Alexandru Golescu, Alexandru Florescu, Dimitrie Ghica, Eugeniu Predescu şi Hristache Teii.
*
www.digibuc.ro
756
DIMITRIE A. BTURDZA.
In 4/16 Decemvrie, Comisiunea Europeană, primeşte dela Divanul) ad-hoc al Valahiei adresa următoare din 3/15 Decemvrie, semnata de Preşedintele Adunării Arhiepiscopul Mitropolit Nifon de Vicepreşedintele Nicolae GolescO şi de Secretarii Ştefan Golescu,' Dimi-trie Brătianu, Ion Cantacuzino, Scarlat Turnavitu:
Textul adresei e următorul:
«Am comunicat Adunării ad-hoc nota ce mi-ati făcut onoare a-mi adresă în 16/28 Noemvrie. Adunarea discută atunci o propunere prezintată de Principele Pimitrie Ghica în cuprinderea următoare:
aAdunarea ad-hoc a României, pentru motivele exprimate în Memorandul «din 6/18 Noemvrie, exprimă dorinţa ţărei, de a nu procede pentru moment la «alte lucrări, şi de a aşteptă ca înaltele Puteri garante să se pronunţe mai «înainte asupra dorinţelor votate de această Adunare în 9/21 Octomyrie».
«Această propunere, având acelaş obiect ca nota E, V., Adunarea a trimis şi una şi alta la o Comisiune spre a prezintă raportul ei.
«In urma raportului acestei Comisiuni, Adunarea a emis votul următor, pe care mă grăbesc a-I comunică E, V. ca răspuns la nota Voastră:
— «Adunarea, considerând:
«1. —Că ţara, de când ea a luat cunoştinţă de Tractatul de Paris din 18/30 Martie, după o cugetare matură asupra dorinţelor ce înaltele Puteri -o chemau să exprime în privirea Organizărei ei definitive, având în vedere autonomia sa şi interesele sale, a formulat ea înşăş aceste dorinţe —, şi că, plină de încredere în intenţiunile binevoitoare ale înaltelor Puteri, ea le-a încredinţat deputaţilor aleşi de ea, spre a Ie rosti în sânul Adunărei, ca răspuns la cererea înaltelor Puteri. Adunarea a votat aceste dorinţe în unanimitate-în şedinţa ei din 9/21 Octomvrie şi le-a desvoltat în Memorandul ei, votat în 6/18 Noemvrie.
«2°.—Rezultă din aceste fapte, că Adunarea, chemată a reprezintă voioţa ţărei, nu poate, după voturile privitoare la reviziunea părţii politice şi generale a Statutelor şi Regulamentelor noastre, să exprime şi alte dorinţe privitoare la amănuntele organizărei administrative şi ale reformelor legislative;— o asemenea lucrare se va puteâ îndeplini prin exerciţiul regulat al dreptului ei de autonomie.
«3°.—Dacă Adunarea, neţiind cont de aceste considerante, ar vroi să întreprindă o asemenea lucrare, natura chiar a dorinţelor exprimate, precum şi împrejurările în cari ţara se află, sar opune, precum Memorandul o arată în mod suficient.
4°.—In ceeace priveşte însă bazele viitoarei noastre Constituţiuni şi Legea Electorală pentru o Constituantă care va elaborâ această Constituţiune, Adu-
www.digibuc.ro
DIVANORILE ABt-HOC DW IAŞI Şt BOCOREŞTI, IV.
757
narea şi-a rezervat în Memorandul ei de a proceda după oe OongreŞui de Pariş se va fi pronunţat asupra dorinţelor Românilor* .
«Pentru aoeste jnotive, Adunarea a votat concluziunite următoare r
«l°.-^Adanarea declară, că astăzi ea nu mai are de exprimat alte dorinţe.
«2°.— Adunarea, în virtutea dreptului de autonomie a ţărei, îşi rezervă dreptul, după ce Congresul de Paris va fi admis dorinţele Românilor, de a pUne bazele viitoarei lor Constituţiuni şi de a face Legea Electorală pentru d Constituantă, care va elaborâ această Constituţiune.
«3°.—Adunarea invită pe Preşedintele ei a comunică înaltei Comisruni Europeane acest vot, precum şi motivele sale.
«Profit de această ocazie pentru a reiterâ E. Voastre asigurarea prea înaltei mele consideraţiuni».
*
In urma unui schimb de vederi, la care au luat parte toţi membrii Comisiunei Internaţionale, aceasta hotăreşte a trimite Preşedintelui Divanului ad-hoc al Valahiei în 4/16 Decemvrie umătoarea scrisoare semnată, de Tallm/rand ca răspuns:
«Comisiunea a luat cunoştinţă de conţinutul scrisorii cu data din 3/lŞ Decemvrie.
«Comisiunea V’a informat prin nota sa din 10/22 Noemvrie, că în virtutea Art. 23 al Tractatului din 30 Martie 1856 şi în conformitate cu Ferma-nul de Convocare, Divanul trebuia încă să proceadă la reviziunea Statutelor şi Reglementelor în vigoare. Prin nota sa din 16/28 Noemvrie ea a observat^ că în virtutea stipulaţiunilor menţionatului Tractat, Conferinţa nu se va întruni la Paris, decât după ce Divanurile vor termină lucrările lor.
«Comisiunea crede că şi-a împlinit datoria sa, luminând Divanul Valahiei asupra mersului lucrărilor sale.
«Dar această adunare, declarând că nu are alte dorinţe de rostit decât acele pe cari le-ra exprimat, Comisiunea consideră această declaraţiune ca definitivă, şi se abţine prin urmare de a mai adresă Divanului cesţiuni, pe cari de altfel le-ar fi făcut».
*
In Şedinţa XX din 7 Decemvrie, d-l Hristache Teii, Raportor; al Comisiunei pentru organizarea propunerei de urgenţă a d-lui Al. Petrescu, dă cetire Raportului Comisiunei, care conchide la respingerea propunerei.
In urma unei schimbări de vederi, se votează cu apel nominal, şi raportul e adoptat cu 41 de voturi în contra 38.
D-l Scarlat Turnavitu ceteşte scrisoarea Comisiunei Internaţionale cu data din 4 (16) Decemvrie.
www.digibuc.ro
758
DIMITRIE A. STURDZA
D-l A. G. Golescu să urcă la tribună şi rosteşte următorul discurs care, în urma propunerii d-lui Voinescu, votată în unanimitate, e trecut în întregimea lui în Procesul Verbal al Adunării.-
_ «In urma comunicării ce s’a cetit, trebue să recunoaştem că poziţiunea, unde am ajuns, e bine definită şi destul de delicată. Comisiunea Internaţională declamă că ea nu a aflat în Divanul ad-hoc uşurinţa ce ea aşteptă, pentru a procede la revizuirea statutelor în vigoare. Cu tot respectul şi buna voinţă a fiecăruia dintre noi de a fi favorabili dorinţelor înaltei Oomisiuni Europeane, noi am cugetat, în faţa dreptului naţiunei, ca nu noi să-i dăm, uşurinţele ce ea eră în drept a aşteptă dela noi. Conflictul este evident.
«Doresc să dau oarecari desluşiri, pentru a scuză Adunarea şi naţiunea română.
_ «Pun dar întrebarea: calea în care a intrat această Adunare este ea demnă do a fi reprobată sau merită a fi lăudată? Mai întreb încă: temerea naţiunei este ea fundată ori nu ? Iată ce trebue lămurit, pentru a închide gura celor ce ne acuză, pentru a răspunde unei prese stăine, care nu încetează a umpleâ Europa de calomniile cele mai odioase în contra naţiunei şi în contra Adu-nărei noastre. Eu zic din contra, că purtarea noastră este 'demnă de toată lauda, şi aceasta se poate dovedi în puţine cuvinte.
«înalta Comisiune Europeană a venit printre noi, pentru a ascultă ţoate plângerile diferitelor clase ale naţiunei române. Naţiunea, temându-se de a compromite autonomia sa, dând străinilor mijloace a se amestecă în elaborarea legilor, sa mărginit a rosti cele patru dorinţe generale. Ce faptă mai vrednică de laudă, de a vedeâ Clase, cari suferiau şi aveau multe plângeri, să şică. Europei prin a lor purtare : — Avem multe plângeri de făcut, dar interesul naţional nu ne permite de a le expune acum ; noi suntem convinşi că compatrioţii noştri ne vor da dreptatea, la timpul oportun. Cred că ar fi greu să se găsească în Europa civilizată o naţiune, unde clasele suferinde să dea dovezi de o abnegaţiune atât de mare. Şi în acelaş timp, în cât priveşte partidul progresist, adică partidul care, bucurându-se de oarecari privilegii, doreşte totuş reforme în ţară, ce dovadă mai mare de patriotism ar puteâ el da, decât a înăduşi, pentru a zice aşâ, via nerăbdare ce are de a realiză în sfârşit principiile şi doctrinele, pentru cari el a luptat până astăzi? Ce lucru mai natural, când străinilor, cari veniau la noi şi ne ziceau: — «Am venit la voi să îndreptăm suferinţele voastre — », noi cu toţii am răspunde: — «Iată durerile ce am suferit, iată ideile pentru cari am luptat—»? Persistinţa însă a nu răspunde ne pare a fi hotărîre mare şi frumoasă.- Am văzut în alte ţări partidele politice aşteptând dela străini realizarea dorinţelor, ce nu puteau satisface prin propria lor putere. Prin urmare, şi clasele
www.digibuc.ro
DIVANtJRILE AD-BOC DIN IAŞI Şt SOCtJREŞTI, IV.
759
cari suferiau şi cari n'au primit o educaţiune politică întreagă, şi clasele cari au luptat pentru a dobândi realizarea unor doctrine, şi unele şi altele au făcut abnegaţiune, cele întâi de suferinţele lor, cele din urmă de via do*-rinţă de a excutâ ideile lor. Ce dovadă mai mare de patriotism, de încre-* dere în viitor puteau da atât clasele cari suferiau, cât şi noi cari luptam pentru a obţineâ o orecare ameliorare ? Prin această atitudine Adunarea a închis mai bine gurile străinilor calomniatori, decât când am fi venit la tribună şi le-am fl răspuns cu amărăciune. Adunarea a răspuns prin cea mai nobilă purtare ce puteâ aveâ o Adunare naţională.	[
«Daţi-mi voie să revin asupra celor zise în şedinţa precedentă, pentru a justifică temerile naţiunei, ca dreptul de autonomie să nu fie violat. Voii) adaoge puţine cuvinte la ce a fost zis. In 1848 a fost în ţară o revoluţie. Partea acestei Adunări, care a luat parte la acea revoluţiune, a făcut aceasta, sunt convins, din patriotism înainte de toate; ei au fost povăţuiţi de interesul politic, care eră cel adevărat. Adevăratul motiv a fost următorul: ţara credeâ, pe drept ori nu, că autonomia ei eră violată, că amestecul unei Puteri străine o oprimă şi înăduşâ glasul ei. Iată singurul motiv adevărat al revoluţiunei. Nu vreau să susţin că multe suferinţe nu au contribuit şi ele, însă suferinţele manifestate de jos nu pot produce decât turburări ,saif revolte. O revoluţiune izbucneşte numai atunci, când idea fulgerătoare a emancipărei vine din clasele înalte ale societăţii. In adevăr, naţiunea se simţiă strânsă şi oprimată de o mână străină în exerciţiul drepturilor sale cele mai bine definite. Care a fost sborul simţimintelor noastre în 1848?> Na-1 ţiunea reclamă drepturi cari izvorau din Tractate, şprijinindu-se în acelaŞ timp pe o mai bună înţelegere cu înalta Poartă. Ea a făcut aceasta nu numai prin propria ei mişcare, ci instigată şi consiliată de Europa, cel puţin de Europa Occidentală. Europa Occidentală apăreă geloasă de preponderenţa Rusiei pe malurile Dunărei de jos. Ni se ziceâ necontenit: — Gând veţi da dovezi, că puteţi conservă legături strânse cu înalta Poartă şi cere în acelaş timp drepturi naţionale în virtutea acestor legături, Europa va sirhpatizâ cu voi şi vă va da ce cereţi. Aceasta vrea să zică, că în 1848 erau mari speranţe, că înalta Poartă va apreciâ simţemintele cari ne apropiau de Pu*1 te rea suzerană, pentru a consolidă mai bine legăturile, cari sunt atât în interesul înaltei Porţi, cât şi în interesul nostru. întreaga naţiune simţiă aceasta mai mult ori mai puţin.
«Să examinăm cum s’a răspuns la această aşteptare a naţiunei. Nu vreău să vorbesc de Tractatul dela Balta-Liman, pentrucă înalta Poartă a invocat împrejurări cari au silit-o să-l subscrie. Insă după Răsboiul din Orient, când asemenea împrejurări nu existau, când Europa Occidentală cereâ dela înalta Poartă şi când aceasta da cu graţiozitate nOuăle libertăţi tuturor supuşilor
www.digibuc.ro
760
DIMITRIE A. 8TURDZA
ei, subjugaţi cu puterea săbiei, —■ ţările noastre ce au primit prin iniţiativa înaltei Porţi ? Noi am fost obiectul unor acte, cari nu pot să ne inBpire cea mai mică încredere. Ultimul act răspândit prin jurnale eră, că înalta Poartă nu recunoaşte Capitulaţiunile noastre şi că are pretenţiunea la drepturile de suverahitate asupra Principatelor. Ce au făcut Puterile Garante în favoarea acestor naţiuni, în faţa unor pretenţiuni atât de exagerate? O singură Putere le-a contestat până astăzi; Rusia singură a protestat. Rusia e singura Putere, caFe a declarat că nu poate recunoaşte această denegare a Ca-pitulaţiunilor, precum nici pretenţiunea de a substitui un drept de suveranitate acelui de suzeranitate. Sunt convins că Puterile Occidentale tnu vor puteâ să nu dezaprobe aceste pretenţiuni exagerate, şi că limbajul lor -va li conform cu al Rusiei, când Va sosi timpul. Dar ţara nu a văzut încă din partea lor o reprobare a actului Cancelariei dela ConStantinopole şi eră în drept să nu aibă încredere.
«Tractatul de Paris a hotărît ca o Corni si une, compusă de delegaţi ai Statelor riverane ale Dunărei, să se întrunească la Viena, pentru a prelucra un Regulament de navigaţie a acestui fluviu. Care au fost pretenţiile Înaltei Porţi ?__ Ea nici nu vrea să recunoască Principatelor dreptul de a aveâ o voce proprie a lor, când ea nu va fi ou totul conformă cu avizul Comisarului Otoman. Ea nu vrea măcar să recunoască dreptul Principatelor de a aveâ fiecare o Copie ratificată a Convenţiei definitive; aceea ce este al lor, ca o consecinţă a dreptului lor, de a aveâ propriii lor reprezintanţi în sânul Co-misiunei Dunărene. Las la o parte pretenţiunea extraordinară a Înaltei Porţi de a aveâ patru voturi, în loc de un vot, în sânul Comisiunei. Ţara este în drept să întrebe, cum i se contestă astăzi vin drept, Care îi erâ recunoscut de Poartă şi de Austria, Bunt -acum douăzeci de ani.
«In 1853 împărăţia Austriei a propus Moldo-Românilor încheierea Unei Convenţiuni speGiale pentru interesele particulare ale Austriei şi ale Principatelor. Negociaţiunile asupra acestei Convenţiuni au durat trei ani. Cabinetul de Viena nu a avut recurs la intervenţiunea Turciei; el s’a adresat direct la ţară. I-a recunoscut prin Urmare autonomia şi drepturile internaţionale : drepturi naturale în ce se atinge de interesele particulare ale naţiune! -şi (mărginite numai prin condiţiunea de a nu slăbi legăturile noastre eu înalta Poartă.	i
«Cum nu ar privi naţiunea astăzi cu neîncredere starea actuală >a lucrurilor, când. aceleaşi Puteri cari, înainte de 20 de âni, recunoşteau naţiunei âceste drepturi, voesc astăzi să i le conteste? Să-uni fie permis a adaoge, că în afacerea Coihisiunei Dunărene, Guvernul Valahiei a făcut ce eră obligai să facă în calitatea Sa de guvern naţional.
«După afacerea Comisiunei Statelor riverane, se prezintă o altă.ocapiune de
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
7G1
a violă, autonomia noastră. O convenţiune privitoare la o linie telegrafică s’a semnăt chiar acum între Imperiul Austriei şi Turcia. Cu toate că această Convenţie priveşte şi Principatele, autorităţile noastre nici nu au fost măcar consultate. Mai mult încă, s’a dispus de materialul nostru, de banii noştri, fără să fim consultaţi, şi dispoziţiunile Convenţiunei au fost comunicate de Serviciul telegrafic din Viena Ministrului nostru de Interne. Oare naţiunea poate eâ să privească aceasta altfel decât ca o violare a drepturilor sale ? Când armata austriacă ocupă Principatele, Cabinetul âustriac a întrebat el însuş Guvernul nostru, dacă ar vrea să încheie o Convenţiune pentru o linie telegrafică, conformă cu aceea care există între Imperiul Austriei şi celelalte State Germane. Guvernul nostru a răspuns, dând adeziunea sa. Cum poate Austria anulă astăzi ceeace ea a crezut convenabil să facă în Principate sunt acum doi ani ? Cum poate Austria să dispună de banii noştri şi să ne impună îndatorirea de a transportă gratis depeşele străine ? Oare nu am cheltuit noi pentru istalarea telegrafului nostru, şi nu avem dreptul a ne despăgubi ? Nu avem oare dreptul a fixă taxele noastre şi tarifele noastre ?
«După o asemenea violare, naţiunea nu e oare îndreptăţită a se teme, că într’o zi altă Convenţiune va regulă fără ştirea noastră trecerea în transit prin Principate a scrisorilor, chiar a mărfurilor străine?
«Naţiunea nici nu poate prevedeâ unde se vor opri aceste violări ale drepturilor ei. Eu nu vorbesc de drepturi istorice sau naturale, ci numai de drepturi pozitive, de drepturi ce ni sau recunoscut de Cabinetul austriac chiar în anii din urmă, de drepturi pe cari nimeni nu le contestă, şi cari, în urma Tractatului de Adrianopole, au fost recunoscute de înaltele Puteri, pentrucă, după acest Tractat, Puterile Occidentale au încheiat cu înalta Poartă Tractate de Comerţ, cari nu sunt obligatorii pentru Principate. Aceste Puteri au recunoscut că tarifele stabilite între dânsele şi înalta Poartă nu pot să fie aplicate în Principate, şi în realitate ele nu au fost aplicate. Dar iată că astăzi se încheie Convenţiuni, prin Cari se dispune de ceeace ne aparţine, fără consimţimântul nostru. Drepturi până astăzi necontestabile sunt astăzi puse în chestiune. Cum să mai fie naţiunea încrezătoare? Cum să nu se teamă, că cu cât ni se promite mai mult, drepturile noastre pot fi expuse a fi violate ?
«Nimic nu e dar mai natural decât obligaţiunea impusă de naţiune mandatarilor ei, de a expune Europei că drepturile ei sunt violate. Tot ce noi putem face, este de a protestă prin reacţiunea noastră. Astfel înţeleg cel puţin eu datoria mea.
«Inimicii cauzei noastre naţionale ne pun însă întrebarea: Cum s’a întâmplat că fraţii noştri din Moldova au înţeles lucrul într’un chip şi noi în altul ? Aceasta nu dovedeşte o mare diversitate de opiniuni şi de inter6se între a-
*
www.digibuc.ro
762
DIMITRIE A. STURDZA
mândouă malurile Milcovului. Răspunsul nostru este următorul: — Suntem obnvinşi că Moldovenii nu au luat calea urmată de noi, pentrucă adunarea lor nu ă fost restrânsă ca a noastră prin obligaţiuni puternice. Noi am avut toată libertatea în timp de un an pentru a ne lumină Şi a discută asupra intereselor naţiunei, şi a mijloacelor cele mai proprii de a apără drepturile ei în împrejurările în cari ne aflam. Fraţii noştri Moldoveni erau apăsaţi de mâna del fier a unui Caimacam grec».
D-l Ion Brâtianu se urcă la tribună şi zice: — «Unanimitatea care a decis ca întreg discursul d-lui Al. G. Golescu să fie inserat în Procesul Verbal al şedinţei Adunării, dovedeşte că el a constatat adevăruri cunoscute de toată lumea, adică necesitatea de a apără drepturi moştenite de străbunii noştri şi de a fi vigilenţi. Când formam noi majoritatea, toată răspunderea ne apăsă pe noi. Astăzi majoritatea s’a mutat; ea a trecui la partidul conservator, cum a spus d-l Teii».
D-l Hristache Teii întrerupe pentru a constată că d-sa a zis — când e vorba de interesul naţiunii, nu este majoritate şi minoritate, ci unanimitate.
D-l Ion Brâtianu reieâ cuvântul şi zice:— «Majoritatea este mutată. Cât timp partidul nostru a avut majoritatea, purtarea noastră a fost, precum ne sfătuiâ Dumnezeu; astăzi acei cari au majoritatea trebue să gândească, că naţiunea şi lumea au ochii aţintiţi spre ei. D-l A. G. Golescu zice — că nu e de ajuns a rosti dorinţe şi a aveâ drepturi garantate, dar că eSte încă mai necesar a veghiâ zi şi noaptea, ca aceste drepturi să nu fie violate. Cu toate că din inimă împărtăşesc în totul aceste idei ale d-lui Golescu, eu resping conCluziunea cuvântării sale. Nu pot pricepe, cum poate cinevâ rămâneâ cu braţele încrucişate, când drepturile naţiunei ar fi călcate şi desfiinţate. Misiunea partidului conservator, care s’a bucurat de privilegii, care prin po-ziţiunea sa şi prin luminele sale poate privi lucrurile dintr’un punct de vedere înalt, este de a veghiâ la conservarea drepturilor politice şi onoarei naţiunii».
D-l HHstashe Tdl, adresându-se Conservatorilor zice:—«D-l Ion Brătianu v’a făcut o lecţiune asupra modului de a apără interesele ţărei. Şi feu sunt convins că este o datorie a tuturora a apără cauza naţiiinei prin toate inij-loacele legale. Când toată Europa e monarhică, nu trebue să apărăm cauza republicană; precum af fi o greşeală, bând Europa ar fi [republicană, să apărăm cauza monarhiilor. Cred că trebue să umblăm pe calea urmată de toată Europa».
(O parte din Adunare dă semne de dezaprobare).
Nu-şi terminase d-I Hristache Teii lecţiunea sa proprie asupra modului de a apăra interesele şi demnitatea naţiunei, şi o nouă
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
763
furtună, izbucni în Adunarea, în care se discută din puncturi de vedere foarte înalte datoriile cetăţeneşti în Împrejurări grave.
Furtuna o ridică ţăranul clăcaş Tânase Constantin, care, la verificarea titlurilor deputaţilor Divanului ad-hoc, a avut îndrăzneala Să-şi apere! alegerea sa în contra silniciilor agenţilor Guvernului.
Tănase1 Constantin ridică vocea sa în numele clâcaşilor, clasă care eră apăsată, care aveă cel puţiri dreptul de a vorbi, dar nu i-a fost dată voia de &-şi spune şi ea suferinţele şi necazurile ei.
Tănase Constantin se urcă la tribună fi susţinut de deputaţii clăcaşi ceteşte următorul discurs, care s’a hotârît să fie trecut în întregime în Procesul-Verbal al Şedinţei:1
«Ca Români, cari am jertfit, trebue şi suntem gata să jertfim price interes al nostru, ca să păstrăm în întregime sfintele drepturi ale ţârei noastre, aşâ cum ne-au fosţ^lăsate de strămoşi: — ca reprezintanţi credincioşi şi supuşi ai alegătorilor noştri şi ca cetăţeni ţărani, cari dorim din tot sufletul nostru pacea, liniştea, buna înţelegere, unirea şi fericirea obştească a tuturor claselor de Români, — venim acum plini de încredere să arătăm în sânul acestei cinstite Adunări crudele noastre suferinţe şi neclintita şi statornica noastră iubire pentru scumpa şi nenorocita noastră patrie.
«In adevăr, nu este de nici un folos să vă înşir marele număr de suferinţe înspăimântătoare, cari ne-au schingiuit şi ne mai schingiuesc pe noi ţăranii plugari români, fraţii voştri, cei mai adevăraţi; deoarece credem că inimile voastre, pline de simţiri omeneşti şi româneşti, le cunosc tot aşâ de bine ca şi noi, şi că ele nu vor rămâneâ reci faţă de aceia, faţă de cari, au dat dovezi netăgăduite că voesc să fie calde.
«Acuma dar, după ce noi am votat dorinţele politiceşti fundamentale ale ţărei şi actul care le desvoltă, cu voi, ca şi voi, şi în urma răspunsului ce am făcut împreună cu voi celor două note ale înaltei Comisiuni Internaţionale ; —- credem că este datoria noastră cea mai neapărată, potrivit poruncii ce ne-au dat alegătorii noştri, şi ca să fim împăcaţi şi în cugetul nostrui să amintim cele ce urmează în faţa sfântului altar al Patriei noastre»
«Intru cât priveşte dreptul de Autonomie a ţărei, ţăranul plugar român să aibă şi el parte la ea» în, mod natural, ca ori şi care Român. Regulamentul Organic, care ne-a apăsat şi ne apasă de moarte, Regulament care chiar Tractatul din ţ*aris a hotârît să fie modificat, n’a fost alcătuit cu ştirea, nici cu învoirea noaştră a ţăranilor, Noi nu l-am aprobat, dinpotrivă l-am respins chiar <şu primejdia vieţii noastre şi noi nu ne-am pus capul sub jugul lui atât de greu, decât când în mai multe puncte ale ţărei am fost ucişi cu tunul şi cu baioneta!
www.digibuc.ro
764
DIMITRIE A. STURDZA
«Toate legile cari au fost ftcute după Regulamentul Orgapic, au foat făcute fără noi şi în dauna noastră!
«Noi vedem cu adâncă durere, că cu cât ţara se îndreaptă prin munca noastră şi prin sudoarea noastră, cu atâta soarta noastră a ţăranilor ajunge de plâns şi de nesuferit! Astăzi să se ştie nu numai de către Români, dar şi de întreagă lumea, cât este de rău organizată această ţară şi cât de asuprit e aci poporul! Noi am fost chemaţi în această cinstită Adunare, pentrucă şapte împăraţi, potrivit autonomiei ţărei, au găsit cu cale să facă în ţară aşezăminte nouă, cari statornicite pe dreptate, să fie spre folosul tuturor Românilor şi să întărească Patria. Noi ţăranii plugari români am suferit şi suferim în chip tot mai dureros din pricina nedreptăţii legilor şi a aşezămintelor cari stăpânesc astăzi ţara noastră.
«Dacă n’am deschis gura ca să spunem asuprirea de moarte, ce ne apasă, asuprire care în aceeaş vreme este şi nenorocirea ţărei, pricina este că am înăbuşit în fundul inimilor noastre amintirea tuturor suferinţelor clasei noastre, pentru a nu luă în seamă acum decât suferinţele ţărei întregi. Cu toate 'acestea nimeni să nu se gândească a tălmăci tăcerea noastră ca o dovadă că suntem mulţumiţi de starea noastră lăuntrică de acum. Noi ne gândim înainte de toate, cu o grijă nesfârşită, ca şi voi toţi, să apărăm autonomia Patriei noastre obşteşti.
«Dacă noi ţăranii români am votat să nu cercetăm trebile dinăuntru ale ţărei şi dacă stăruim în această hotărîre, aceasta nu o facem nici din neştiinţă, nici de frică să nu pierdem vreun folos oarecare, dar din dorinţa fierbinte ca să nu vătămăm noi înşine Autonomia ţărei noastre.
«Noi ţăranii români ne oprim aci, aşteptând hotărîrea înaltului Congres din Paris asupra celor patru dorinţe politiceşti ale ţărei, votate de această cinstită Adunare în 9/21 Octomvrie, şi cari cuprind vieaţa viitoare a Românilor.
«Noi ţăranii plugari români, cari suntem partea cea mai numeroasă a unei ţări autonome, avem dreptul netăgăduit să luăm parte la viitoarele adunări, cari vor alcătui Constituţia ţărei şi legiuirile ei lăuntrice. Prin urmare noi ţăranii români ne păstrăm dreptul să aducem la cunoştinţă în Adunarea, care va alcătui legiuirile lăuntrice ale ţărei, toate sarcinile ce ne-au fost puse de legile în fiinţă şi să arătăm îndreptările de lipsă, pentru ca să se întemeieze fericirea şi pacea adevărată în ţară.
(cin sfârşit, dacă locul nostru al ţăranilor plugari români ne va fi răpit în Adunarea viitoare; noi protestăm mai dinainte şi aducem la ctf-noştinţâ prin aceasta, că toate legile ce se vor face fără de noi vor fi privite de ţară ca nedrepte şi asupritoare, şl nu vor fi recunoscute de noi decât ca un rod al silei, aşâ cum a fost şi Regulamentul Organic.
www.digibuc.ro
DIVANTJRILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, IV.
766
«Noi cerem prin armare cn stăruinţă, în numele dreptăţii, ea mărturisirea noastră să fie trecută în procesul verbal al şedinţei de astăzi.»
(Semnaţi): Tănase Constantin, Tică Ion, Ion Roateş, Tudose Mungescu, Nicolae Maziliu, Marin Pârcălăbescu, Stoica Cpjocaru, Stan Pa-nait, Stroe Ivaşcu, Mircea Mălăeru, lene Cojocaru, Ion Roibu, Stancu Stănilă, Constantin Moglan, Stamate Budurescu, Preda Cernat.
Nimeni nu se aşteptă în Adunare la o buvântare atât de patriotică şi liniştită, atât de cumpănită şi dreaptă, dar totdeodată atât de energică. Ea a fost pentru toţi o amintire, că apărarea drepturilor politice şi onoarea naţiunii cere dela toţi, ca fiecare să vegheze necontenit ca acestea să nu fie în pericol de a fi sfărâmate, prin neputinţele noastre omeneşti.
După Tănase Constantin s’a urcat la Tribună Principele Dimitrie Gîiica şî a zis:
«D-l Ion. Brătianu, în loc de a da sfaturi clasei, pe care-i place să o numească Clasa Privilegiaţilor, ar face mai bine să se adreseze la acei cu cari are relaţiuni continue şi asupra cărora are o mare înrâurire. D-l Brătianu ar 11 nimerit-o mai bine să sfâtuească pe ţărani să nu pronunţe aci un discurs, care pare că zice străinilor: Veniţi să ne faceţi legile noastre, căci aristocraţii nu voesc să ne dea dreptate. Ar fi o mare nedreptate a acuză înalta clasă a Aristocraţiei, că ea vrea să înăduşe vocea plugarilor, pentrucă Aristocraţia, în împrejurările actuale, a considerat ca o sacră datorie a conservă dreptul de Autonomie a Românilor. Dacă d-l I. Brătianu a zis, că Voevozii români nu au fost decât despoţi şi tirani,—s’a citat de altă parte în Memorandul Adunării, la redacţiunea căruia a dat concursul său, numele a doi Voevozi, cari au plătit cu capul lor apărarea drepturilor Românilor.»
D-l Ion Brătianu zice: «Domnilor! Aplaudaţi!»
D-l Ghica urmează: «De câteori am fost nevoit să ieau cuvântul, nu a fost pentru a provocă aplauze, ci pentru a zice adevăruri, cari nu plac unora dintre noi. Unica preocupare a proprietarilor a fost a conservă intacte drepturile noastre sacre de Autonomie, iar nu de a înăduşi, precum pretind unii, vocea ţăranilor. Aştept cu cea mai vie nerăbdare regularea definiţivă a drepturilor proprietăţii şi a datoriilor ţăranilor, o linie definitivă de demarcare a drepturilor reciproce, o dispoziţiune hotărîtoare, pentru ca să nu să mai exploateze teoria că proprietatea e o răpire de drepturi. Odată ce buna înţelegere va fi stabilită, nu e proprietar cu inimă atât de aspră să nu dorească ameliorarea soartei ţăranilor, în ce priveşte mai ales stingerea abu-
www.digibuc.ro
blMITblE A. StURbZA
?66
zurilor şi altele. Astăzi însă e vorba de a apără Autonomia ţărei; în urmă vom regulă şi socotelile dintre noi.»
După câteva observaţiuni, d-1 Dimitrie Brătianu face propunerea semnată de 30 deputaţi, prin care se cere, că Adunarea iea vaeanţă dela 10 Decemvrie până la 3 Ianuarie viitor.
Se alege o Comisiune de 5 membri pentru a prezintă Adunărei Raportul în şedinţa următoare. Comisiunea a fost compusă din d-nii: Gr. Marghiloman, P. Cernătescu, Gr. Serurie, Culoglu şi Dimitrie Ghica*
*
In Şedinţa XXI din 10 Decemvrie, d-1 Marghiloman ceteşte Raportul Comisiunei de 5 membri, care propune următoarea Conclu-ziune:
«Adunarea hotăreşte să iea vacanţă până la 20 Ianuarie st. v., epocă până când sperăm un răspuns dela Congresul de Paris; dară în caz de împrejurări cari ar reclamă întrunirea noastră, Biuroul să fie însărcinat a ne convocă imediat.
Puindu-se Raportul la vot cu apel nominal, au votat pentru 42, contra 38. Prin urmare a fost adoptat cu o majoritate de patru voturi,
♦
In 12 Decemvrie, Adunarea ad-hoc a fost invitată de Mitropolit pentru a se da cetire ultimului ei Proces Verbal.
www.digibuc.ro
PARTEA ROMÂNILOR DIN ARDEAL ŞI UNGARIA
In
CULTURA ROMÂNEASCĂ — INFLUENŢE ŞI CONFLICTE -
DE
N. IORGA
Membra al Academiei Române.
Şedinţa dela 23 Maiu 1911.
Cultura românească e una singură. Trebue să aibă aceleaşi forme exterioare, acelaş stil, dacă nu acelaş vocabular şi aceleaşi Întorsături sintactice. Dar poporul românesc, care se poate mândri ou aceea că găseşte în graiul deosebitelor provincii atâta bogăţie 'de cuvinte, de o nepreţuită valoare în poezie, şi atât de originale figuri în locuţiile ce se păstrează in fiecare colţ din Românime, nu trăeşte pretutindeni în aceleaşi condiţiuni politice şi sociale. Scăderea mare ce rezultă din aceasta se compensează însă literar, cultural şi moral prin varietatea de inspiraţie, pe care puţine popoare o pot aveâ în acelaş grad.
O	cercetare a părţii pe care fiecare provincie o are în cultura comună e totdeauna folositoare. Istoricul şi istoricul literar—care e înainte de toate un istoric obiectiv şi drept, neînrâurit de capricii subiective — e dator să o facă. Intre altele şi pentru a fixă legături, pentru a statornici valori şi a îndreptăţi tendinţe cari, luate împreună, pot formă în anume momente o operă de dreptate şi pot da o satisfacţie legitimă.
O încerc astăzi, în linii generale, cu privire la Ardeleni, înţelegând prin cuvântul acesta pe Românii din Ungaria.
www.digibuc.ro
768
N. IORGA
La început se poate zice că, Ardelenii au fost aproape numai dascăli, şi încă nu dascăli la ei acasă, unde împrejurările nu îngăduiau marea dăscălie răspânditoare de ideale şi îndemnătoare la fapte naţionale, ci numai săraca dăscălie de sat, dăscălia de Seminariu supt ochiul Vlădicăi, de cele rfiai multe ori timid, ori şi o biată dăscălie de Braşov între negustori bănuelnici cari cereau mai ales ca odraslele lor să «înveţe carte». Fuseseră deci Ardelenii dascăli la noi: întâiu dascăli la boieri, ma| sus der slugi şi mai jos de personalul străin al guvernantelor şi guvernorilor. Astfel Lazăr pe lângă copiii Bărcă-neascăi, în condiţii pe cari nu le ştim, dar nu le putem bănui prea onorabile — de un astfel de profesor n’a vorbit nici unul din aceşti tineri, ajunşi în fruntea boierimii muntene—, şi tot astfel apoi Gherasim Vida Maramureşeanul pe lângă copiii lui Ilie Kogălni-ceanul şi Vornicului Vasile Alecsandri, cari-şi băteau joc de dânsul stricându-i somnul şi mâzgălindu-i în aţipeală mustăţile. Matematici formaţi în bune şcoli de ştiinţe exacte, ei erau căutaţi uneori şi ca ingineri. Deţinători de sisteme pedagogice nouă, «nemţeşti», li se încredinţâ câte un loc de învăţător la şcolile începătoare, ca acela pe care-1 avu un necunoscut la Zorlenii din Tutova, ai lui Alecu Calimah, ori Florian Aaron la moşia lui Dinîcu Golescu.
Opera lui Lazăr nu e un profesorat, ci un apostolat, cu toată căldura, măreţia, avântul generos, lipsa de plan şi de disciplină care se găsesc întrunite fatal într’o asemenea misiune. Cine s’ar fi putut gândi la un program de studii, şi chiar la examene ca acelea pe cari la Iaşi înaintea boierimii Ie făceau cu strălucit succes elevii celuilalt matematic format în Apus, ai a inginerului» celuilalt, Asachi ? Nu mai e un dascăl, ci un «învăţător»; cu el nu vine o inteligenţă, un capital de cunoştinţe, o metodă, ci însuş sufletul şcolii ardelene de înălţare a sufletului naţional prin amintirea originii glorioase. El nu aparţine unui curent, deşi porneşte din el; ca toate personalităţile excepţionale e o întrupare omenească superioară a necesităţii bune a lucrurilor. El se naşte la Avrig, învaţă pretutindeni, predică în Bucureşti şi mpare în satul lui, dar nu se sălăşlueşte în nici unui din aceste locuri, ci locueşte permanent în idealul acestui neam. ,
Urmaşul lui în această misiune, al doilea misionar deci al culturii unice româneşti, conştiente şi militante în veacul deşteptării popoarelor, nici nu e un Ardelean, ci unul de dincoace, Eliad. Iar, peste omul excepţional, desvojtarea liniştită a dăscăliei ardelene, cu tineri harnici, având şcoală bună, simţ de ordine şi disciplină, grijă de
www.digibuc.ro
ROMÂNII DIN ARDEAL ŞI UNGARIA ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ.
709
gospodărie, Urinează. Când şcoara primară şi învăţământul casnic nu fără singurele mijloace de instrucţie, ci şcoala secundară publică â Regulamentului Organic fu întemeiată, tot asupra Ardelenilor căzu sarcina de a fi profesorii bei dintâi, împreună cu prea puţine ele* mente formate în ţară. Limba latină, filozofia, istoria Veche erau neapărat, şi rămaseră multă vreme domeniul lor excluziv. Dacă mi-e îngăduit să adaug o amintire personală, nu voiu uită niciodată pe profesorul de limba latină dela Liceul din Botoşani, Marcian, care înfăţişă însuş tipul profesorului de «dincolo», în ce avea mai nobil şi mai educativ: stăpân pe sine totdeauna, de o meticuloasă dreptate, pontifioând de pe catedră prin atitudinea, gestul şi fiecare din cuvintele sale, blând ca un adevărat pedagog şi totuş autoritar ca un comandant de oaste, răsplătind prin vorba sa, în acelaş timp, talent, muncă şi purtare bună, el a lăsat neşterse amintiri acelor cari i-au fost elevi. Şi în maiestatea romană a figurii altui Ardelean, Aron Densuşianu, în stricta observare de legi şi regulamente, în jertfirea de sine cu care-şi făcea lecţiile, fie şi în casa lui de convalescent după o grea boală, prefăcând una din odăi în sală de cursuri universitare, în această mai bună parte a vieţii sale, a cării activitate s’a risipit cu mai puţin, folos în sprijinul unor cauze‘pierdute, pe alte terenuri, se dădea tineretului de acum două, trei decenii o nepreţuită lecţie de demnitate şi datorie. De alminterea nu trebue căutate exemplele mai departe: şi în gospodăria model a Academiei noastre vedem zilnic această «ordine transilvană», care dă o bază reală sigură silinţelor noastre ştiinţifice.
Dacă ar fi rămas numai în acest domeniu al profesorului care răspândeşte şi nu inovează, care orândueşte şi nu adauge, care merge sigur pe drumul deschis prin alţii, cu greu i-ar fi putut atinge o critică întemeiată. Dar ei trebuiau să se simtă îndemnaţi tot mai mul! a se afirmă şi în domeniul ştiinţei", al literaturii, şi aici ei aduceau tendinţe pornite din cea urni călduroasă iubire de neam, dar, măcar în ultima lor formă dogmatică, în entuziasta lor afirmare excluzivistă, neadmisibile, şi pentru cei fără pregătire pentru, a-i înţelege şi urmă, ^i pentru aceia pe cari o creştere îngrijită în Apus îi înzestrase cu spiritul critic trebuitor.
Pe tema limbii stricate, «păsăreşti», a «jargonului», pe tema romanizării cu de-a sila a unui neam care nu putea îndeplini misiunea mare a Romanilo^ şi, revendicând moştenirea lor politică Întreagă, se putea face ridicul, pe tema retoricei naţionale sterpe,
Analele A. R.—Tom. XXXIII,—Memoriile Sec(. Istorice,	49
www.digibuc.ro
770
N. IORGA
exploatată de Alecsandri In Galuscus, dascălul la sat, cam beţiv şi destul de stricat, care împuiază minţile ţăranilor cu vorbe reci pe cari nici el pu le înţelege, se putea duce o luptă. Şi o mulţime de oameni o duseră pentru a-şi satisface invidii şi uri personale, patimi de partid şi alte cerinţe sufleteşti de o ordine inferioară.
Trebue să recunoaştem însă că întâia prigonire fu provocată de acerba critică a unui Ardelean de aici, a unui profesor al şcolilor muntene. Dar nu a unui încrezut care-şi închipue că a venit intre barbari, nici a unui intrigant care înţeapă în stânga şi periază în dreapta, ci a unui om de o înaltă valoare morală şi intelectuală, care nu puteâ suferi în jurul său nici moravurile rele, nici superficialitatea.
II.
Cel dintâiu conflict între profesorii ardeleni şi colegii lor din ţară, sprijiniţi şi apăraţi de autoritatea şcolară, e cel din 1888, provocat de asprele critice ale lui Ioan Maiorescu.
Feciorul de ţăran din Maieri nu se găsiâ mai bine decât tovarăşul său de pribegie şi apostolat, Florian Aaron, în societatea boierească olteană, stăpânită, cu excepţii rare, de modele străine, de setea banului, de vanitatea risipirii lui fără socoteală. Aaron scrisese acasă despre «clasa urîtă», «casta» «aristocraţiei» crescute greceşte şi franţuzeşte şi «povăţuită de un egoism- atât de înghesuit», de un «individualism» cu superficialitate franceză şi fără adevărate moravuri ; el prevedea, şi o spunea cu o asprime de Iacobin, deprins a ceti operele de propagandă filozofică ale veacului al XVIII-lea, că această lume nărăvită va decădeâ, «trăgând în prăpastie naţia întreagă, care este osândită să plătească păcatele ei», până la ţăranul din bordeie, desculţ, hrănit cu «mămăligă de meiu».
Nici literatura nouă, ziaristica ultimelor timpuri — public şi scriitor laolaltă —, nu-i inspiră încredere. Entuziasmul câtorva se va pierde în zădar. Şi doar în Moldovenii cu înaintarea «tare şi sigură», în «tânărul bătrân» Kogălniceanu îşi punea încrederea acest Ardelean mizantrop, care vedea bine şi prevedea fără greş (1).
Ioan Maiorescu e indignat de aceleaşi lipsuri: lipsa de idealism,
(1) Istoria literaturii române în secolul al XlX-lea, I, pp. 291—3; Tribuna pe 1903, n-le 11, 18—19, 38, 56.
www.digibuc.ro
ROMÂNII DIN ARDEAL ŞI DNGARIA ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ.
771
lipsa de gust şi de măsură, lipsa de originalitate naţională pe care, iarăş, nu le constată şi la Moldoveni. «O mască fără creieri», iată această civilizaţie românească de dincoace de Carpaţi. A căutat să îndrepte după putinţă aceste cusururi, dar n’a fost ascultat. E privit doar ca un străin care nu-şi poale îngădui să dea în vileag aceste păreri : «Ungureanul la ei nu e Român: el vorbeşte şi scrie într’o limbă stricată».
Această judecată nemiloasă, cuprinsă şi într’o scrisoare din Fe-vruarie 1838,- fu dată în tipar de prietenul lui Maiorescu, Bariţ din Braşov, în Foaia pentru minte. «Nemţomanul» fu luat îndată în primire, şi Eliad însuş luă condeiul ca să declare solemn, intre batjocuri personale, că Românii de aici nu sunt «mai reci, mai mişei, mai ticăloşi decât Ardelenii», dintre cari s’a ridicat pentru a îndeplini rol de bocitoare acest domn căruia-i lipseşte, «îi prisoseşte, o doagă».
Se ceru formal izgonirea din învăţământ, din «Sorbona românească» a ocărîtorului. Alţi Ardeleni fură siliţi a iscăli cererea prin care se arăta ce adâncă jignire nemeritată se pricinuise întregului corp profesoral. Maiorescu fu în adevăr în primejdie să-şi piardă locul, după o îndelungată şi stăruitoare muncă. Trebui să facă, în ciuda convingerilor sale, amendă onorabilă, declarând că a vorbit prea uşor despre o ţară pe care n’o cunoaşte în de ajuns. învăţătura i-a slujit pe toată vieaţa: a lăsat de acuma înainte ca fiecare să fie aşâ cum crede că e dator faţă de sine însuş.
In aparenţă, — o clipă de mânie, o publicare neoportună, legitima supărare a unor oameni trataţi fără cruţare de un coleg, greaua luptă interioară a celui care trebue să aleagă între ce crede şi între ce i se impune să creadă pentru ca să aibă o pâine copiii lui, şi biruinţa slăbiciunii omeneşti asupra pornirii eroice către mărturisirea de adevăr. De fapt însă eră ceva mai mult: unul din aspectele antagonismului fatal între o societate românească bazată pe moştenirea de nume şi avere şi pe parvenitismul strâns în jurul ei şi cealaltă societate românească, alcătuită din ţărani ducând, trupeşte şi sufleteşte, vieaţa de obşte; cea dintâi tinzând către asimilarea cât mai deplină în forme sociale şi culturale internaţionale cu alte aristocraţii mai bogate şi chiar mai legitime, cealaltă desfăcând dela sine o civilizaţie originală, ce cuprinde într’însa comoara datinelor unui popor nobil şi isteţ; cea de aici căutând mai presus de toate strălucirea şi plăcerea, cea de dincolo preţuind mai
*
www.digibuc.ro
772
N. IOrGA
ales buna gospodărie şi bunele moravuri. Franţa aşa cum apare străinilor eră idealul unora, al celorlalţi Germania aşa cum e pentru ai săi.
III.
In anii 1850 Ardelenii luaseră în stăpânire învăţământul public. Ei erau dascălii cei vechi, începătorii, şi cei cari întrau în rândurile de profesori noi erau ucenici de-ai lor, crescuţi cu cărţile lor de şcoală,- supt înrâurirea cuvintelor lor, în atmosfera şcolară creată de dânşii. Laurian şi tovarăşii lui se puteau gândi acuma să dea un îndreptariu deplin şi neschimbător educaţiei naţionale. Bazată pe latinismul limbii, pe latinismul rassei, ea trebuia să servească numai tendinţe în legătură cu tradiţia latină, aşâ cum aceşti în-vietori ai Romei româneşti puteau s’o înţeleagă.
Prin aceasta fruntaşii veniţi de dincolo părăsiau sănătoasa, necesara şi atât de folositoarea tradiţie proprie naţională. Jertfiau zeilor părinteşti toate amintirile şi nevoile noastre, tot ce isprăviserăm şi tot ^ce puteam nădăjdui. Cei mai depărtaţi strămoşi se puteau bucură în depărtatele lor morminte păgâne; aceia însă cari se coborîseră în pământul ac&stei ţeri după ce ne păstraseră şi crescuseră moştenirea fără care n’ar fi aici nimeni care să se gândească la cetatea veşnică, aceia pierdeau astfel dreptul lor la o recunoştinţă fără capăt, la o necontenită urmare a poveţelor şi îndemnurilor lor. Roma nu mai erâ astfel o bunică vrednică de acest nume de bunătate, ci o măreaţă şi temută Ahnfrau, care apare din când în când pentru a turbură pe cei de astăzi, pentru a-i împiedică de a duce în muncă spornică şi modestă mulţămire vieaţa pe care le-au îngăduit-o împrejurările.
O reacţiune erâ de nevoie. Şi cine avea mai multă autoritate de a o începe decât Kogălniceanu, acela care cunoştea, înţelegea şi iubiâ mai mult tradiţia naţională?
O porni însă, fără gând de luptă, un spirit vioiu şi glumeţ, de o spirituală îndrăzneală, de o spontaneitate agresivă, un diletant în stare să găsească prin bunul său simţ lucruri cari scăpau din vedere oamenilor de ştiinţă, Al. Rusu (Russo). Crescut în străinătate, în patriarhalismul şi religiozitatea Elveţienilor, el văzu, la întoarcerea în ţară, vieaţa care dispărea, nu cu ochii celor cari sunt deprinşi cu dânsa, ci cu ochii unui artist, unui sentimental, unui romantic. Tot ce fusese şi purta pe caracterul său de originalitate
www.digibuc.ro
ROMÂNII DIN ARDEAL ŞI DNOARIA ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ.
773
venerabila patină istorică, îl interesă, îl mişcă, îl îndemnă spre recunoaştere şi apărare. Din acest punct de vedere, artistic, tradiţionalist, începu el lupta împotriva inovatorilor în limbă, a fabricanţilor de «neologhisme», a adaptatorilor şi adoptatorilor de «lexicoane străine» a noilor scriitori «franţuzo-români», «italiano-români», şi numai împreună cu aceştia a scriitorilor «latino-români». Ca falsificatori, ca siluitori de suflete, ca pedanţi îi uriâ şi-i combăteâ, dar şi numele- lui Laurian şi Pumnul nu le dădeâ la început decât prin cruţătoare iniţiale. Numai între «autorii ardelo-româno-moldo-veni» erau combătuţi aceia dintre Românii din Ungaria cari, scriind, scriau aşâ, după aceste norme. De acolo nu-i plăceau doar «sistemele lingvistice», năvălitoare şi «ameţitoare de capete». Iar, cât priveşte limba adevărată, a Ardelenilor din popor, vieaţa lor adevărată, cum o putuse cunoaşte în rătăcirile sale din 1848, el aveâ pentru ele cuvenita preţuire şi simpatie, mirându-se numai cum acea «familie patriarhală» fără clase s’a putut lăsă cucerită de autorii «comediei lingvistice», pe care în Câmpul Libertăţii, la un ceas mare, şi el o putuse auzi. «Limba din Ardeal, la care răspund toate glasurile» «limba obştească, a lui Clain, a lui Şincai, a traducătorilor bisericeşti», pe aceea o iubiâ şi el, urând pedantismul, ca «anti-român». El vedeâ acolo «feciori zdraveni ce-şi pot da mâna cu noi împotriva pedantismului». Şi, arătând rolul cărturarilor faţă de această limbă vie, el scriâ: «Are Franţa Academie pentrucă Franţa în vreme a înlăturat pedanţii, pentrucă gramatica s’a mărginit a da numai regule organizatoare a graiului unei limbi ce se vorbiâ şi se vorbeşte, iar nu codul unei limbi închipuite» (1).
Unii dascăli ardeleni vedeau în aceşti luptători pentru o cauză dreaptă, care nu-i puteâ jigni în nici un chip, o barbară hordă «i?uso-slavonă», care căută prin viciarea limbii să înjosească neamul. Cipariu însuş predică, deşi apărător al stilului general românesc din cărţile bisericeşti, împotriva jargonului conrupt, lăsat de «popii cei sârbeşti, logofeţii cei greceşti, solgabiraiele cele ungureşti» (2). Din partea lui, Bariţ răspundeâ în Martie 1855 (8) prin spiritualul apolog al «Răsboiului limbilor», dintre litere şi slove, pornit de părtinitorii acestor din urmă, «proorocii pământului Iaşilor».
(1)	Ediţia Academiei Române (P. V. Haneş), pp. 80-1.
(2)	Rid., p. 343.
(3)	Ibid., p. 328 şi urm.
www.digibuc.ro
774
N. IORGA
«Paharul amărăciunilor noastre a fost întreit mai mare şi mai «amar decât al vostru, iară voi întru deplina înstrăinare-vă de către «noi, nu aţi cunoscut aceasta. Când noi plângeam şi ne tânguiam «pe limba noastră, pe care nu eram suferiţi nici a o vorbi nici a «o scrie, pe atunci voi râdeaţi şi vă bucuraţi în braţele străinilor «şi nu vă păsa întru nimic nici de «slove», nici de «litere», nici «de «Slovatură», nici de «Literatură». Pe când noi ne întindeam «mâna cu productele ostenelilor noastre literare, voi le aflaţi reci «cugetale; iară din contra voi nu ne întindeţi nouă nici reci, nici «calde, ci întru mândria voastră grecească aţi uitat de toată ru-«direa şi frăţinătatea. Din contra, când voi aţi cuvântat şi aţi zis «nouă: Vino, Românţane, vino Vasilie, şi tu Fabiane şi tu Lazăre, «pentru ca să facem învierea împreună, noi părăsim căminul nostru «şi ne smulserăm din braţele cele duioase ale părinţilor şi frăţi-«nilor noştri, să mergem pentru ca să serbăm ziua învierii împreună «cu dânşii. Şi am mânecat din faptul zilei şi am purces şi am ajuns «în pământul nostru şi la vetrele noastre; iar atunci voi aţi zis «nouă: Pământul acesta este pământ al sfâşierii şi al răpirii, şi nu «este vouă loc într’însul şi aici nu se mai serbează învierea Dom-«nului, căci idolii neamurilor au cuprins şi domnesc peste ţarinile «noastre şi aici nu este iertat vouă a lucră în Viea Domnului, căci «iată sângele omenesc se varsă în şiroaie peste câmpiile şi văile «noastre şi aici nu mai este loc de mântuinţă.
«Iară, când au văzut şi au cunoscut Ardelenii relele acestea în «pământul vostru, au plâns şi s’au tânguit mai mult, pentrucă ei nu «mai aveau loc nici cât o viezuină de fiară, întru care să-şi scape «al lor cap nefericit. Iară, când s’au reîntors la pământul lor, li «s’a zis lor aşâ: să nu mai cutezaţi a lucră în viea Domnului nici «cu «litere», nici cu «slove» în veacul veacului, căci neam de rctbi «este neamul vostru şi petrecerea lui în pământul acesta e numai «o suferinţă până la bunăvoinţa stăpânilor lui. . .
«In acelaş minut hotărîtor iată se avântă pe de-asupra armatelor «o fiinţă femeiească de o statură înaltă, cu faţa atâta de serioasă, «încât unor limbi li se păru că ar fi însăş mânia cerească întru-«pată. Acea fiinţă, armată din creştet până în tălpi, purtând coif «antic pe cap, zeâ de fier în loc de pieptar, scut într’o mână, su-«liţă în alta, se lăsă între luptători cu un sgomot cumplit. Limbile «proorocilor cari erau de faţă la luptă, îndatăşi cunoscură în aceeaş «pe zâna căreia Elinii îi ziseră Atina sau Pallas, iară Râmlenii «Minerva, iară Românii nu o ştiu numi decât «Mintea».
www.digibuc.ro
ROMÂNII DIN ARDEAL ŞI UNGARIA ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ.
775
«După o tăcere de o clipă, se auzi un glas atât de sguduitor, «precum ar fi glasul contimpuran al unei adunări de popor în număr «de patruzeci de ori patruzeci de mii :
«Pace vouă ! poporul vcstru vrea pacea şi o va şti stoarce dela «voi cu armele la brâu. Eu, Mintea, îi voiu arătă lui căile păcii (1)».
De ar fi fost ascultat omul cuminte şi blând care rostiâ aceste cuvinte între ts provocare nedreaptă în multe privinţe şi între o legitimă susceptibilitate, adânc jignită ! Dar în asemenea lucruri cei ce strigă mai tare, îndrăzneţii cu gestul mai violent atrag atenţia, şi se găsesc destui cari să strige şi să gesticuleze după dânşii. Ba chiar câte un om de seamă poate fi prins şi el de această molipsire a patimei şi exagerării.
Aşâ păţiînsuşKogălniceanu. Numai unui simplu gazetarii eră îngăduit să atace, în «Steaua Dunării», pe Laurian pentru congedii prea lungi şi studii prea speciale,— declarând cu perfidie că face «observaţii cu totul obiective, şi nici de cum subiective»,—ceeace atrăgeâ calificaţia do «muşcături pe furiş» din partea «Gazetei» lui Bariţ, care adăugă această caracterizare a felului cum a fost răsplătită până atunci munca de credincioşi fanatici a dascălilor de peste munţi:
«Goana însă în contra a doi, trei dăscălaşi români din Ardeal nu ni-o pulem explică.
«Ce bogăţii au strâns, la ce posturi mari s’au avântat Românii ardeleni, câţi au trecut, chemaţi sau nechemaţi, în Moldova şi Valahia ?
«Românii ardeleni veniţi în principate nu au strâns nici o avere, căci ei nu s’au făcut arendaşi posesori de moşii, ca în doi, trei ani din bragagii să devină capitalişti; nu, ei au venit săraci, săraci au rămas şi săraci au părăsit aceste ţeri. Dăscălia n’a fost şi nu va fi ' niciodată calea pe care ajunge cinevaş la averi, şi ei această profesie grea şi ingrată au îmbrăţişat toţi până la unul» (2).
In stil de foiletonist Kogălniceanu iea însăasuprăşi învinuirile aruncate Iui Laurian de foaia sa. «Meschinătate», «exageraţie», «machiavelic», «nedemn», «cotei şi mopsi cari latră la lună şi prin urmare şi la stea» sunt agrementele acestei critice. Urmă dela Braşov răspunsul cu «clica moldoveană», «două, trei perechi de oameni», etc. Dar
(1)	Rid., pp. 333-334.
(2)	Rid., p. 354.
www.digibuc.ro
776
N. IORGA
Bariţ nu uită, mult mai cuminte, să scoată din cauză, cu totul, pe Moldoveni, cari nu pot «urî pe oamenii din Ardeal», pe acei Moldoveni, cunoscuţi lui de peste doisprezece ani, cari ştie el că au «soliditate de caracter, patriotism» şi o ospitalitate care îmbrăţişează şi pe cei mai pretenţioşi şi neasimilabili străini, în sfârşit pe Moldovenii aceia cari au stat, «în timpuri de năpaste şi fugă», ca şi în cele de pace şi negoţ, de frăţie culturală călugărească, de ajutor reciproc la întemeierea şi ţinerea de şcoli, în cele mai strânse legături cu Ardealul românesc.
Şi cu mândrie el răspingeâ cuvintele de milă ale criticilor din Moldova. «Să nu crează că d-lor ar face Ardelenilor nu ştiu ce înaltă graţie dacă i-ar primi în posturi de «dascăli, ca să roază şi ei o pâine», precum zic boierii d-lor. Nu, d-lor, nu, decât franzele albe de Bucureşti şi Iaşi, intrigate şi pizmuite, poate şi udate cu lacremi, de o mie de ori mai bine mălaiu şi ceapă în Ardeal, mâncate în deplină odihnă a sufletului şi a cugetului» (1). Şi ca o ultimă învăţătură el scriâ aceste rânduri contra «coconaşilor scoşi din cutiile de modă» pe cari, ca ţăran prost, şi-i închipuiâ că-i are înainte.
«Cea mai mare nebunie a fost şi va rămânea în veci dacă oamenii învăţaţi se duşmănesc din pricina disputelor şi a criticelor filologice, când tocmai acestea trebue să decurgă mai fără patimă 'şi fără iuţeală, prieteneşte, cu sânge rece, cu bună înţelegere şi mai vârtos ferindu-se de vanitatea care pe oamenii invăţaţi ii face de râs mai curând decât pe coconaşii scoşi din cutiile de modă» (2).
Kogălniceanu n’ar fi fost el însuş, dacă n’ar fi ştiut să se oprească. Inchinându-se înaintea lui Bariţ — «în luptă cu d-1 Bariţ, chiar de vom fi biruiţi, ne vom află onoraţi» (3) —, el treceâ cuvântul lui Russo, care, din parte-i, se certă numai cu corespondentul din Zârneşti şi cu Laurian, «dăscălaşul funcţionar», venit aici poate pentrucă nu mai află pâne dincolo.
Astfel se isprăvi cel dintâiu răsboiu cu Ardelenii: pornit de Moldoveni dela vederi drepte, el se înrăise prin acele apucă.turi de
(1)	Ibid., p. 369.
(2)	Ibid., p. 360.
(3)	Ibid., p. 361.
www.digibuc.ro
ROMÂNII DIN ARDEAL ŞI DNOARIA ÎN CDLTORA ROMÂNEASCA.
777
despreţ boieresc faţă de «dăscălaşul plătit», faţă de ţăranul de sânge inferior, apucături cari constitue o pată în toată cultura noastră mai veche, dincoace de munţi.
IV.
Dela 1859 înainte, în România unită, cu forme de Stat libere, Ardelenii începură a jucâ un rol politic. Un Papiu Ilarian luă loc de frunte în lupta dintre partide, şi fu cel dintâiu Român de dincolo căruia i se încredinţă un mandat de deputat şi un portofoliu de ministru. Crescuţi în şcolile de drept din Italia, un om ca dânsul, ca Iosif Hodoş, ajunseră jurisconsulţi capabili, şi, împreună cu Papiu, încă mai de mult Bojincă urmase străinului Flechtenmacher în postul de ştiinţă, onoare şi răspundere de jurisconsult al Moldovei. Administraţia şcolară găsi în aceşti oameni, formaţi în tradiţiile severe, harnice şi veghetoare ale biurocraţiei austriaco, funcţionari superiori deosebit de preţioşi.
Duşmănia care şi înainte de Unire începuse a se îndreptă, mai ales în Moldova lui Grigore Vodă Ghica, împotriva acestor intruşi în dregătoriile cele mari cu lefi bune, se înteţi tot mai mult. In Bucureşti presa se ridică furioasă, la îndemnul lui Eliad, neîmpăcat în retragerea lui silită, după mari servicii culturale şi greşeli politice şi sociale aproape tot aşâ de mari, împotriva răilor Români cari ajută pe Austriaci şi servesc propaganda catolică, împotriva agenţilor lacomi ai străinătăţii aplecate spre cucerirea noastră religioasă şi politică. Lui Gheorghe Sion şi foii sale aRevista Carpa-ţilor», care păstrase totdeauna legături peste munţi, i-a revenit atunci misiunea onorabilă de a sta împotriva învrăjbitorilor pe cari motive personale meschine îi împiedecau de a vedeâ marile interese ale neamului (1).
Intr’o societate de boieri, de boieriţi şi de oameni cari ar fi vrut să fie boieri şi-şi dădeau toate silinţele pentru a fi ca dânşii în îmbrăcăminte, locuinţe şi petreceri, într’o lume în care presa liberală ascundeâ lipsa sentimentului liberal şi egalitar, Ardelenii reprezentau o varietate politică determinată. In cultură erau inovatori, radicali, revoluţionari, aşâ cum sunt totdeauna raţionaliştii, ideologii,
(1) V. Istoria literaturii române în veacul al XlX-lea, III, p. 288 şi urm.
www.digibuc.ro
778
N. IORGA
filozofii cari nu privesc lucrurile ce sunt, decât supt unghiul critic a ceeace trebue să fie. Credeau că se poate crea o limbă; cum s’ar fi putut ei oare îndoi că se poate fabrică după anume norme logice cari le păreau cu totul sigure, o societate? Se formaseră toţi supt înrâurirea ideilor epocei lui Iosif al II-lea, împăratul cugetător, arhitectul de construcţii şcolare, sociale şi politice, şi această notă sufletească au păstrat-o totdeauna.
Ca fii de ţărani, simţind încă în ei durerea şi indignarea generaţiilor de iobagi, de şerbi ai pământului, de robi ai «domnului de Ungur», ai «jupânului sas», ai «tisturilor» şi «diregătorilor» de toată treapta şi de toată mâna, Ardelenii erau în politică de sigur, dacă nu sprijinitori inimoşi ai ţăranului, adus aici la cea din urmă treaptă de sărăcie, de ignoranţă şi înjosire materială şi morală, cel puţin duşmani neîmpăcaţi ai acestui regim care cu libertatea formelor de Stat ascundeâ sclăvia relaţiilor economice, sociale şi politice. Florian Aaron şi Ion Maiorescu au spus-o în scrisorile lor intime către prietenii rămaşi acasă. Şi de aceea deci aceşti ucenici ai împăratului anti-clerical şi anti-aristocratic, ai nivelatorului încoronat, au urît boierimea. O mai ţineau de rău şi pentru risipă, ca buni socotitori, păstrători şi adăugitori ce sunt, şi, ca buni soţi şi părinţi de familie, o despreţuiau pentru facerea şi desfacerea răpede a legăturilor familiare, pentru gloria aventurilor, pentru creşterea copiilor pe mâni de robi şi simbriaşi. Fraza liberală veni acum la timp pentru a desăvârşi cucerirea.
Aceasta aduse însă combaterea Ardelenilor ca liberali de ceilalţi. Uitaţi-vă la Galuscus al lui Alecsandri. Nu mai e în rândul întâiu, cum pare, stricătorul de limbă, latinistul ridicol şi inofensiv, fra-zorul solemn fără răspundere şi fără importanţă. E revoluţionarul, turburătorul, care se îndreaptă spre ţărani spre a-i momi şi agitâ. Şi de aceea trebue să fie înşelat, potrivit cu slăbiciunile Iui, de aceea trebue să fie huiduit şi izgonit, pentru ca ordinea de lucruri stabilită să fie răsbunată împotriva uneltirilor lui (1).
V.
Abia tăcuse ultimul ecou al acestor certe urîte, în cari nu mai erâ vorba decât de locurile şi onorurile pe cari şi Ie disputau localnicii cu Ardelenii emigraţi, şi cultura ardeleană fu atacată din
(1) Ibid., p. 321 şi urm.
www.digibuc.ro
ROMÂNII DIN ARDEAL ŞI UNGARIA ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ.
779
nou. Data aceasta de un fiu de Ardelean, crescut în Braşov, apoi în Berlin, şi de curând profesor şi îndrumător la Iaşi, d-1 Titu Maiorescu.
D-l Maiorescu plecă dela teoriile sale cunoscute, cu privire la chemarea scrisului, care trebue să fie pe înţelesul oricui, formă simplă transparentă, stilistică şi ortografică, pentru idee. Găsiâ la Ardeleni ortografia lui Cipariu, vocabularul lui Laurian, gramatica viciată de influenţe ungureşti şi germane. Adecă la Ardelenii cari făceau literatura şi presa. D-l Maiorescu credea cu dreptate că nici o provincie românească n’are dreptul de a se izola, prin tradiţii locale, de mersul general al culturii româneşti. Şi astfel, a doua zi după ce enunţase păreri asupra ortografiei, deosebite de cele ci-pariene, dominatoare şi în cercurile filologice ale Academiei de curând întemeiate, d-sa începu în 1868, cu metoda d-sale obişnuită de a-şi alege exemple bătătoare la ochi şi de a le expune ridiculului, trăgând apoi implacabile concluzii, lupta împotriva «limbii române în jurnalele din Austria», ori a «stilului jurnaliştilor români din Transilvania, Bucovina-şi Banat».
Lupta erâ dusă în numele «spiritului propriu naţional» pentru a se porni o «mişcare de reacţiune». Se ţinea seamă de «recunoştinţa ce se datoreşte acestor foi pentru serviciile aduse cauzei politice a Românilor austriaci», socotind însă că aceste servicii stau în cumpănă aproape, cu pagubele aduse prin stilul viciat culturii comune. Se excepta Cipariu şi «limba curată» a publicaţiei sale do istorie şi filologie, «Archivul». Cât priveşte însă teoriile aceluiaş fruntaş ardelean, încercările lui de a da, fie şi pe baza cunoştinţei vechii literaturi, a vechilor texte, o altă limbă curată, o ortografie amintitoare de faze întrecute în vieaţa cuvintelor, nu se făcea deosebire între această acuriozitate literară fără valoare practică» şi aceea, cu altă formă, a lui Laurian, dominatorul filologic de dincoace de munţi.
Alături de această critică, un alt studiu al d-lui Maiorescu, despre şcoala ieşană a lui Bărnuţ, cuprindea, nu numai critica filozofică, juridică şi istorică a uneia din operele marelui profesor, publicată de elevii săi, ce-i păstrau cu pietate amintirea, dar şi o judecată asupra mobilelor, caracterului şi tendinţelor acestei venerabile personalităţi politice şi culturale. Cuvinte aspre se rostiau despre acela care toată vieaţa sa fusese un model de iubire de neam, de moralitate, de idealism. Ele puteau jigni mai puternic în Iaşi, unde tribunul dela 1848 predicase crezul său de excluziv naţionalism roman şi păgân, dar aiurea, de unde yenise Bărnuţ cu aceste idei, cari
www.digibuc.ro
780
N. IORGA
răspundeau unor grozave nevoi de acolo, jignirea trebuia să fie mai adâncă. Şi, dacă Bărnuţ nu putea răspunde, răspunse, pentru sine, Cipariu, dând expresie unui sentiment de o durere tot aşa de legitimă şi de comunicativă ca şi acela pe care-1 exprimase Bărnuţ în clipa de luptă când în faţa lui stătea Kogălniceanu.
Eră deci aceeaş situaţie, şi în ce priveşte motivele subsidiare, personale. O teorie dreaptă, o protestare în numele limbii fireşti, al bunului simţ, al adevăratei culturi naţionale unitare. Şi din lumea noastră vioaie, spirituală, diplomatică, rafinată, întorsături de fraze cari dor şi cuvinte iuţi cari se înfig şi fac să sângere. Iar, de dincolo, acelaş strigăt- de durere. Nu răspundea o idee altei idei, ci fiinţa morală întreagă a unui popor prigonit şi fără noroc protestă pentru prea multă judecată şi prea puţină iubire.
D-l Maiorescu a fost înainte de toate un învăţător, un mare învăţător, de logică şi de măsură, de realitate. Vremea dascălilor ardeleni încetase atunci când dascălii de aici luau asupră-şi, în vederile lor cari nu mai erau ale lui Laurian şi Bărnuţ, instrucţia ca şi educaţia publică.
Se poate zice chiar că trecuse vremea Ardelenilor emigraţi aici. Acolo la dânşii eră tot mai multă nevoie de toate puterile intelectuale. Nouă ne trebuiau numai puterile lor economice: în negoţ şi industrie, în bancă şi întreprinderi, în agricultură şi crescătorie. Şi în această privinţă Ardelenii şi-au făcut datoria. Şi de sigur şi-ar fi făcut-o încă mai bine, dacă aceşti oameni bogaţi prin munca şi e-conomia lor ar fi păstrat cevâ din spiritul idealist al fanaticilor ce ne veniau odinioară de peste munţi. Ei ar fi atuncea, ceeace atât de rar se vede, în cele dintâi rânduri ale sprijinitorilor culturii naţionale, între cei dintâi ctitori ai bisericilor şi şcolilor de acasă, între cei mai largi donatari ai instituţiilor de iubirea aproapelui şi de lumină în această ţară.
VI.
Până acum Ardelenii, cari avuseră o strălucită epocă de ştiinţă şi cugetare cu tendinţe menite a desmorţi şi înălţă o naţie întreagă, şi cari puteau reclamă începuturile şcolii româneşti, elementare şi superioare, în toate Ţinuturile, însemnaseră prea puţin pentru literatura propriu zisă. «Talent literar» avea doar smeritul călugăraş Clain; Şincai cel aspru şi logicianul liniştit Maior, prea puţin. Din generaţia următoare, Lazăr, care a scris acele adânci maxime şi
www.digibuc.ro
ROMÂNII DIN ARDEAL ŞI UNGARIA ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ.
781
acele scurte şi cuprinzătoare schiţe a3upra anotimpurilor, ar iî putut da opere literare trainice. Dar la aceasta-i stătea gândul ? Avea de ‘mişcat, de sguduit şi mânat înainte neamul lui tot, şi nu de fermecat pe cei puţini înfăţişându-le în răgaz o carte pentru frumuseţea ce se ascunde într’însa! Ce bune povestiri am fi avut şi dela seninul Bariţ, tot aşâ de vioiu, de cuminte, de şăgalnic uneori şi alteori de duios, ca şi Eliad însuş, de cât care avea mai mult virtuţile provinciei sale: moralitate neprihănită, simţ pentru interesul public, sentiment religios, tendinţă către obiectivitatea dreaptă cu toţi ! Dar nici acestuia nu-i ardea de poveşti, când răsărise din lumea satelor străine de orice altăJumină a minţii decât vorbele, cetite şi înţelese mai bine ori mai rău, ale Scripturii. Odihna bătrâneţelor o aşteptă pentru opere de istorie cari spun cu demnitate şi răsunet despre lucrurile cele adevărate.
Când literatura nouă înflori la noi, toţi Românii fură cuceriţi de dânsa. Şcoala lui Kogălniceanu şi lui Alecsandri aducea inspiraţie populară, critică liberă a împrejurărilor zilei, luptă pentru o nouă vieaţă naţională, sinceritate în simţire, măsură în idee, îngrijire şi transparenţă desăvârşită în formă. A imită bine aceste modele venite din Moldova însemnă o emulaţie, iar nu o repetare, prelungirea tot mai strânsă în ecou a cuvintelor odată rostite. Pentru aceasta ar (1 trebuit însă ca Românii do peste hotarele Principatelor să se poată desbărâ de un servilism intelectual cu care-i deprinsese şcoala străină pe care o urmaseră, precum până la o anume vârstă orice şcoală străină creşte suflete servile, cari nu se vor ridică niciodată spre neatârnare şi mândrie. E însă foarte greu ca un popor îndepărtat de el însuş, în cugetare şi simţire, să se întoarcă înapoi la izvorul veşnic al apelor vii. Deci dela Mureşianu până la Ioan Lăpedatu literatura românească de dincolo n’a avut nici o valoare de originalitate, înfăţişând numai, în reprezentanţii ei vrednici de lauda d-lui Maiorescu însuş, oameni stimabili, cari păstrau, împotriva rătăcirilpr, unitatea culturală a naţiei.
Faţă de aceşti scriitori, atitudinea cercurilor noastre literare eră prea puţin plină de recunoaştere. Cine greşiâ prin germanisme ori şi ungurisme, prin construcţia stilistică greoaie a unor oameni cari n’au o vieaţă publică proprie, în care zilnic să se elaboreze, prin graiu şi scris, formulele scurte necesare pentru enunţările abstracte obişnuite, cine, în fierbinţeala unei grele lupte împotriva unei continue exagerări din partea duşmanilor, cei mai împeliţaţi şovinişti din lume, alunecă şi el la o notă mai tare, eră tras la răspundere
www.digibuc.ro
782
N. IORGA
în numele bunului stil şi al bunului simţ, lucruri cari n’au fost niciodată, capabile de o definiţie, şi încă. mai puţin de o reţetă, aplicabilă,. Uneori osânda o pronunţă şi câte unul care, ca Gheorghe Sion, erâ cântărit apoi şi el în cumpăna unor zei încă mai nemilostivi. Dar bieţii ucenici de dincolo ai literaturii noastre de aici urmau şi mai departe, după un neînvins şi fericit instinct, fără cumpărători, fără critici, fără public, fără încurajare.
Ce puteam dori mai mult, erâ o literatură ardeleană proprie, în formă general românească şi cu inspiraţie pronunţat locală. Aşâ se îmbogăţesc şi câştigă un necontenit interes literaturile cele mari în cari, oricât de departe ar fi mers perfecţia formală a manufacturii dibace, nimic nu e salutat cu un mai sincer entuziasm decât o nouă revelaţie de sinceritate, dela un om izolat, dela un Ţinut răsleţ.
Pe când d-1 Maiorescu critică şi erâ criticat, Alexandru Odobescu călătoriâ în Ardeal şi se întorcea de acolo cu o adâncă admiraţie pentru solidaritatea, onestitatea, pentru măreţia liniştită în lupta ce se duceâ, zi de zi, cu orice jertfă, pentru păstrarea mai departe a unui neam nenorocit: gramaticile şi tratatele de logică nu se ieau bucuros în călătorie, şi astfel sufletul impresionabil al acestui ales artist putu primi liber neştearsa întipărire a scenelor de activitate culturală idealistă, fără lefuri, diurne şi onoruri, la cari-i fu dat să iea parte. In acelaş timp, în acei ultimi ani de absolutism austriac în Ardeal, în acei dintâi ani de înrâurire culturală germană la noi, Viena studioasă ajunse un centru pentru toţi Românii, şi astfel, dacă un Eminescu, Moldovean trecut prin Cernăuţi şi Blaj, aduse în ţară o parte din vocabulariul şi sintaxa .Ardelenilor şi Bucovinenilor, în schimb Ardeleni ca I. Slavici, Bucovineni ca d-1 coleg Stefanelli căpătau pentru toată vieaţa, cetind cu plăcere «Convorbirile» neiertătoare pentru slăbiciuni, simţul felului bun cum trebue să se scrie limba tuturora.
VII.
D-lui I. Slavici îi va rămânea marele merit de a fi fost cel dintâiu scriitor specific ardelean. A fost aşâ în alegerea subiectelor sale, de acolo dintre Ungureni având ca vecini Unguri şi Şvabi, în simpatia sa excluzivă pentru săteni, popi şi meşteri, în psihologia aceea a oamenilor
www.digibuc.ro
ROMÂNII DIN ARDEAL ŞI UNGARIA ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ.
783
cu sufletul închis şi faţa aspră, cu gândul încet şi voinţa de fier, stânci tari din cari însă anumite lovituri fac să ţâşnească minunate izvoare, de cari nu e în stare pământul cel mai plin de brâzde verzi şi mai înflorit cu flori felurite, şi chiar în sintaxa absolut populară, fără vreo urmă de canoane latine şi de zorzoane franceze moderne, în vocabulariul acela care dă cuvinte nouă: unele pe jumătate înţelese aici, celelalte cu totul neobicinuite, dar având şi ele dreptuLde a trăi ca şi idea ce o înfăţişează, ca şi nuanţa nouă, cuprinsă în ele, a unei idei familiare.
Astfel de nuvele nu puteau fi primite fără împotrivire într’o lume care erâ deprinsă cu durerile eroinelor elegante pierdute în visări sublime, cu beţia amorurilor nelegiuite, cu libertatea mai presus de orice morală publică, de orice concepţie sănătoasă a vieţii, a patimilor deslănţuite, cu afirmarea unui estetism care piere de lan-goarea lui Narcis oglindindu-şi frumuseţea în tristele ape moarte ale codrului pustiu. Pe criticii bucureşteni îi strângea de gât această vulgaritate, care'n’aveâ măcar, ca în povestirile veneratului nostru coleg Gane, broboada trandafirie a idealismului unui Alecsandri. «Literatură de rândaşi» erâ gata să strige conacului literar nobil al şcolii lui Mihail Zamfirescu, care satiriza în versuri şi proză «Muza dela Borta-Rece». Şi să ferească Dumnezeu pe oricine de excesele eleganţei care se revoltă împotriva trivialităţii!
Peste câţivâ ani erâ să înceapă în Ardeal o grea luptă politică, în care mult timp au fost prinse toate energiile. Nu erâ prin anii 1880 ceasul poeţilor. Şi tocmai atunci Ţinuturile bistriţene, aşâ de străine totdeauna de orice influenţă culturală a neamurilor conlocuitoare, dădeau pe Gheorghe Coşbuc. Erâ un cetitor plin de răbdare şi înţefegere al literaturii clasice germane şi a altor literaturii cu caracter clasic. O astfel de pregătire nu putea să dea un cântăreţ naiv repetând refrenuri culese la ţară. Meşter al verosului, virtuoz al rimei, imitator al paginilor cari-i plăcuseră mai mult, el ne-a dat atâtea bucăţi cari vor trăi cât şi limba noastră. Le cetim şi le recetim, admirând soliditatea facturii şi vioiciunea sprintenă a versului şerpuitor.
Dar cine va scrie istoria literară a acestor ani nu de va opri atâta asupra acestei părţi din opera lui Coşbuc. El va vorbi însă cu deosebită atenţie de acea «Nuntă a Zamfirei» care izbutiâ în chip fericit să amestece motivele vieţii româneşti de astăzi cu icoanele înviate ale străvechilor basme. Va căută şi mai departe în
www.digibuc.ro
784
N. IORGA
acea întreţesare de curente, venite din multe părţi şi lăsate să se piardă In voie, curentul de originalitate ardeleană.
If va părea rău că a rămas totdeauna prea supţire şi că s’a pierdut prea repede. Dar, când va fi să caute motivul, el nu face vinovat pe poetul însuş, fire sensibilă şi supusă influenţelor mediului, ci însăş această societate de aici în care, pentru liniştea sa, a fost silit a se refugia şi care, nevoindu-1 cum eră, i-a cerut să fie ca noi şi prin aceasta l-a înnăbuşit supt greoaiele coroane funebre ale însărcinărilor oficiale, pe când el aveâ nevoie, pentru a trăi cum îl lăsase firea, de aerul liber, blând, cald, luminos al simpatiei unei societăţi întregi, a unei societăţi de Români solidari, şi nu de bogaţi, de intelectuali înstrăinaţi şi de ţărani fără simţ pentru astfel de lucruri.
Trebui să treacă apoi multă vreme, trebui ca împrejurările politice din Ardeal să se schimbe, pentru ca o nouă- generaţie ardeleană să readucă în literatura noastră nota specific ardeleană, şi, aceasta în momentul când covârşirea oricărei originalităţi de imitaţia fără critică şi adoptare a formei celei mai recente şi sensa-ţionale a literaturii parisiene făceâ mai necesară această înnoire.
Doi scriitori ardeleni stau astăzi în fruntea literaturii tinere de acolo : d-nii Octavian Goga şi Ioan Agârbiceanu. Amândoi au adus dela început o notă nouă, sinceră şi simpatică. Multe elemente din operele lor sunt comune, şi istoricul ca şi criticul drept recunoaşte cu plăcere respectul faţă de tradiţia naţională şi religioasă, simţirea pentru scopurile cele mari ale fiinţei neamului nostru şi mai ales — ceeaCe va face totdeauna cinstea amândorora, când, pentru ce e autentic şi bun în scrisul lor, se va rosti judecata definitivă,— o adâncă iubire pentru cei mici şi săraci, pentru cei muncitori şi nerăsplătiţi, pentru aceia prin cari se ţine lumea de sus, unde trebue să fie totdeauna şi gânduri de recunoştinţă faţă de dânşii.
In acest sens s’a desfăşurat până la un punct poezia unuia şi până astăzi talentul de povestitor al celuilalt. Nota naţională, socială, ţărănească, patriarhală a unuia şi a celuilalt se află şi la înaintaşul lor d-1 Slavici, cu un caracter de reţinere discretă impus de mediul literar în care a trăit. Ea corespunde cu toate condiţiile de vieaţă din acel mare Ţinut românesc în care lege, naţie sunt tot una cu cel mai credincios sprijinitor şi apărător al tuturora, afară de ţărani neaflându-se decât fii buni de ţărani, cari păstrează su-
www.digibuc.ro
ROMÂNII DIN ARDEAL ŞI UNGARIA ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ.
785
fletul de acasă, şi fii răi de ţărani, cari alimentează rangurile des-preţuite ale renegaţilor şi snobilor de avere, de situaţie, de inteligenţă şi talent.
In simplicitatea aparentă a d-lui Goga e mai multă artă decât în cele mai pompoase tirade; ani de zile a fost strâns materialul poetic, prelucrat răbdător şi dat la lumină în acea formă definitivă. Spiritul care a produs cântecele dela ţară din volumul ce s'a răspândit aşa de repede^.în tot cuprinsul românesc, nu e al unui băiat de ţară care nu ştie decât ce a lăsat în urmă; dar cetiri îndelungate şi felurite nu-1 putuseră încredinţa că trebue să arunce bulzul de aur curat pe care-1 aduceâ de acasă pentru cel mai modern juvaier de calitate inferioară şi de gust dubios. Dăscăliţa de sat, bietul lăutar ţigan căruia i se dă porecla, şi alte înfăţişări ale celei mai smerite, dar şi ale celei mai răspândite şi adevărate vieţi a Românilor de peste munţi nu pot jigni nici cel mai ales gust, căci ceeace e trivial în literatură nu e niciodată calitatea socială, ocupaţia, rangul, numele eroilor, ci numai Situaţia în care se înfăţişează şi felul cum e redată această situaţie.
Napoleon însuş poate fi astfel mai trivial la cel mai sonor şi gătit panegirist al lui decât leprosul din Aosta în paginele de milă ale lui Xavier de Maistre.
Altfel literatura rusească modernă, prin care s'a înnoit, se poate zice, simţirea lumii, literatura şerbilor lui Turgheniev, a osândiţilor lui Tolstoi şi Dostoievschi, a sufletelor simple din operele din urmă ale marelui cugetător creştin înaintea căruia se închină Rusia întreagă tocmai când arătâ nobleţă şi bunătatea, iertarea şi puterea de jertfă ce se ascund în cei din urmă dintre cei mai de rând pentru a se vădi apoi în anume clipe de lumină, n'ar avea nici o raţiune de a fi, şi un popor de atâtea zeci de milioane ar trebui să ardă operele cari-i fac mai mare cinste decât toate răsboaiele, biruitoare şi pierdute, laolaltă, pentru a da creşterea şi mângâierea lui în seama unei cete de traducători, adaptatori şi imitatori.
Cât priveşte pe d-1 Agârbiceanu, acesta e de sigur un scriitor fără artificii. Dar artificiile nu sunt arta. Ele se caută şi nu se găsesc totdeauna de întâia calitate, ea rezultă din acţiunea firească, uneori fără conştiinţă chiar, a sufletelor cari cuprind în ele acest rar şi minunat dar, alcătuit în mare parte din adevăr şi bunătate. La preotul de sat din Ardeal, al cărui nume, lăudat în Academia noastră astăzi întâia oară, a mai fost auzit aici, nu e nici o expresie, nici o formulă smulsă de dorinţa de a face efect, nu e nici o frază în
Analele A. R.—Tom. XXXIII.—Memoriile Secf. Istorice.	5 0
www.digibuc.ro
786
N. IORGA
care sâ se simtă mulţumirea de sine a omului care socoate că a câştigat o plăcere mai mult pentru omenire. Scriitorul dispare cu totul: nu pentrucă n’ar putea să fie văzut, ci fiindcă, sfios ca un ţăran şi smerit ca un creştin, el se retrage, el nu crede că e de nevoie şi i-ar părea rău să fie chemat. Şi atunci ca dela sine vin înaintea noastră bătrânii cari se iubesc în vechea casă a fericirii lor îndelungate, văduvele cari plâng pe urma vacii pierite ca pe urma unui prieten, şi până şi cerşetorii cari cad la un colţ de drum, vagabonzii cari, primiţi supt un acoperământ, aduc cu ei binecuvântarea şi lasă un gol mai mai mare în cercul lor decât un stăpânitor care se duce. Acestea ni le spune părintele din câte le ştie; nu ni le spune ca să arăte că a făcut lucru mare şi nici ca să ne îndemne la o lacrimă pentru această modestă, dar adâncă suferinţă, şi, dacă plângem, nu e vina Sfinţiei Sale.
E această literatură «poporanistă» ? Acest termen aparţine politicei, şi ne vine din Rusia, însemnând grijă do «poporul» de orice naţie, de «norodul» umil şi sărac, din punctul de vedere creştin, din cel umanitar şi socialist. Ţăranul de aici dela noi, care s’a oglindit aşa de bine în opera unui I. Ciocârlan şi C. Sandu-Aldea şi într’o atât de superioară lumină poetică în opera mai veche a lui Dela-vrancea, are azi căinători şi bocitori poporanişti cari scormonesc, întreţin şi aţâţă spiritul urii. A se aplică acest termin literaturii tinere din Ardeal e nedrept: vieaţa lor politică e alta, şi, dacă, în ultima-i fază, d-1 Goga a trecut Ia pretenţia revoluţionară şi socialistă, părăsind genul în care a fost fericit şi, cu muncă şi sinceritate, poate fi mare, «poporanismul» de aici l-a făcut astfel, în paguba poeziei. «Poporană» însă va rămânea literatura Ardelenilor câtă vreme se va păstră, fie şi în ciuda noastră, bunul lor simţ, care e una din cele mai mari însuşiri ale acelei ţărănimi româneşti de peste munte, ca şi a ţărănimii noastre în de obşte.
Şi noi trebue să ne bucurăm de aceasta, pentru valoarea scrisului românesc. Iar Academia, lăudând şi încurajând mai presus de toate orice manifestare de talent ce se iveşte în celelalte provincii româneşti, ar face încă prea puţin pentru cât jertfesc oamenii aceia ţiind împotriva oricui, cu eroică îndărătnicie, un steag cultural care e şi al nostru.
www.digibuc.ro
MUNŢII TĂMAŞ ŞI TĂMAŞEL
DE
IOAN PUŞCARIU
Membru al Academiei Române.
Şedinţa dela 6 Maiu 1911.
O grupă de munţi la frontiera ţerii, cari despart Transilvania de România pe Ia coastele Pietrei-Crabului spre apus (2.241 m.), dintre cari unul numit Tâmaşul Mare inclinează spre Dâmboviţa pe hotarul Rucărului, altul Tămaşul Mic — numit Tămăşel —e aplecat spre râul Bârsei către Zerneşti. De aci începe suişul pe plaiul Foii prin păduri umbroase până în vârful Tămaşului (ca 1.900 m.), pe unde se întind păşuni grase, pe cari le folosiau mai cu seamă Mocanii din Bran, Zerneşti, Poiana Mărului, etc., cu târlele lor numeroase de oi pentru văratec, ai căror ciobani se luptau cu vulturii răpitori de miei, iar pentru iernat scoborau pe valea Dâmboviţei spre Rucăr până în bălţile Dunărei, unde aveau a se luptă cu inundările şi ou haitele lupilor din Bărăgan şi Dobrogea. Dar toate acestea, de când cu noua convenţie, au încetat cu totul spre paguba nu numai a crescătorilor de vite, ci şi a proprietarilor de munţi.
Insă scopul acestui discurs nu e de a face o descriere orografică a munţilor din chestiune, ci tinde mai vârtos a aduce aoeşti munţi în legătură cu unele reminiscenţe istorioe, ce cred că n’ar 11 de prisos a ie împrospăta în memoria istoriografilor noştri, şi a le întregi cu unele documente până aoum puţin cunoscute.
La anul 1527, feria tertia in festo visitattionis Beatissimae vir-ginis Mariae, ţinându-se în oraşul Făgăraş scaun judiciar al districtului, asistat de doisprezece boieri juraţi, sub prezidiul Castelanilor Castrului Făgăraş Nicolae şi Laurenţiu de Thomor, s’a înfăţişat înaintea lor Ladislau, fiul răposatului Coman Churila, boier din Grid,
www.digibuc.ro
788
ÎOAN PtJŞCARItJ
cu rugarea ca să i se dea litere privilegiate despre toate moşiile boieronatului său moştenite şi cumpărate în Grid şi învecinatele sate Perşani, Părău şi Veneţia, dimpreună cu munţii Tămaş şi Tâmâşel.
Literele ce le-a căpătat suplicantul Ladislau, nobil de Grid, dela tribunalul Făgăraşului, pe pergament, le-a prezentat apoi la anul 1535 lui Ştefan -Mailat liber dominus terrae Fogaras, vaivoda Transilvaniae et Siculorum Comes, pentru confirmare, ceeace s’a şi efectuat prin diploma pergamentală dată în Făgăraş, feria secunda proxima ante festum exaltationis St. Cruciş, anul 1585.
La anul 1750, die quinta mensis juny, succesorii lui Ladislau Boer, anume boierii Popa Sztan Latzku, Latzku Latzku, Popa Bucur Latzku, Vasilie Latzku şi Sztan Latzku (diminutiv din Ladislau) au cerut şi au primit dela Tabula regia judiciară din Maros-Vâsârhely un transumt autentic, ce cuprinde ambele diplome sus amintite în întreaga lor extensiune.
Toate aceste documente se păstrează în arhiva boierilor din Grid sub privigherea conservatorului de documente ales dintre ei, care le păzeşte într’o ladă ferecată şi. încuiată, atât cele originale cât şi în diferite copii ce au fost produse în procesele cele multe pro-ducţionate ale boierilor, din cari ei au ieşit tot învingători.
Deoarece cele două diplome din anul 1527 şi 1535, pe pergament, sunt în câtva prin vechime deteriorate şi greu de descifrat, dar altcum cuprinse în extens în transumtul din anul 1780, pe care
l-am copiat cu mâna mea proprie, reproducem pe acesta în Anexă în copie fidelă, la care mai adaogem următoarele observări:
După ce din diplomele citate reiese, că munţii Tămaş şi Tămăşel au fost în stăpânirea boierilor din Grid, un sat în Ţara Făgăraşului, depărtat cu vreo cincizeci de kilometri dela numiţii munţi, cu cari nu stă în nici o conexiune teritorială, vine întrebarea: cum au putut acei Gridani din Transivania să stăpânească imobile pe teritoriul Rucărului în România?
Ca să putem mai cu temeiu deslegâ această chestiune, trebue să luăm refugiu la referinţele publice şi private din timpurile mai vechi.
Se ştie adecă, că imperiul bulgaro-român al Asanilor se întindea peste ţinuturile din dreapta şi stânga Dunărei, şi că cu devalvarea acestui imperiu, provinciile limitrofe, mai cu seamă cele dela nordul Dunărei, deveniseră obiect de controverse între regii Ungariei şi voe-vozii români învecinaţi.
Aspiraţiunile regilor ungari asupra teritoriilor bulgaro-române datează, mai cu seamă, de când regele Bela IV, în anul 1233, şi-a
www.digibuc.ro
Munţii tÂmAş şi tAmXşel.
?80
însuşit titlul de rege al Bulgariei şi al Cumaniei, şi de când Papa Grigorie IX, pe la anul 1238, a provocat pe regele Bela IV să ex-termineze pe schimatici şi să le ocupe ţerile, la ceeace însă l-a împiedicat năvălirea Tătarilor din anul 1241.
După încetarea invaziunii tătare, regele Bela IV, la anul 1247, donează ordinului Ioaniţilor Ţara Severinului până la Olt, afară de Ţara Lotrului, ce o lasă Olahilor, şi peste Olt toată Cumania, afară de ţara lui Seneslau Vaivoda Olahilor, stipulând că ordinul acesta al Ioaniţilor să convertească pe locuitori la catolicism, ceeace însă nu 8’a făcut.
Tot din cauze proselitistice şi de ocupaţiuni, a pornit şi regele Carol Robert, la anul 1330, răsboiu asupra lui Basarab Vodă, dar a fost total nimicit la izvoarele Argeşului, iar regele Ludovic pe la anul 1865, voind pentru aceasta a se răsbunâ asupra lui Vladislau Vodă, a trecut mai întâiu Dunărea în Bulgaria, unde a prins pe Ţarul Stracimir dela Vidin, dimpreună cu soţia acestuia, sora lui Vladislau Vodă, Cu"îiitenţiune ca să treacă cu răsboiul Dunărea îndărăt şi să atace şi pe Ladislau Vodă, ceeace însă s’a amânat până în anul 1369.
Intr’aceea, intrând între beligeranţi un fel de armistiţiu Cu negocieri de pace, Vladislau Vodă, ca să scape pe cumnatil-său şi pe sora sa din Captivitate, recunoaşte suzeranitatea regelui Ludovic şi el iea, din graţia regelui, titlul de Duce al Făgăraşului şi Al-maşului, precum şi de Ban al Severinului, ceeace se constată din diplomele lui Vladislau din anul 13d8, 1369 şi 1372 (Hurmuz. I, pag. 144, 148, 198).
Cu toate acestea, o pace definitivă între Ludovic şi Vladislau nu s’a încheiat până la anul 1369, când, după căderea armatei regale, condusă de vpevodul Ardealului NiColae, în contra Castelanului de Dâmboviţa Dragomir, comandantul armatei lui Vladislau în bătaia dela izvoarele Ialomiţei şi Dâmboviţei aproape de Bran, regele Ludovic se Văzu nevoit a liberă pe ţarul Stracimir şi pe soţia lui, şi a-1 restitui în stăpânirea Vidinului.
N’avem actul îti scris al păcii, nici din anul 1365 Şi nici din anul 1369. Să admitem părerea unora, ce nu reiese nici din diplomele lui Vladislau din anii 1368, 1369 şi 1372, nici din alte documente, că Ludovic ar fi creat ducatele Făgăraş şi Amlaş şi le-ar fi cedat ca feud vasalului său Vladislau în schimb pentru â recunoaşte suzeranitatea ungară.
Tot ce se poate deduce din diplomele citate, în cel mai admisibil
*
www.digibuc.ro
790
IO AN POŞCARIO
caz nu poate să fie alta, decât recunoaşterea posesiunii factice a voevodului transalpin Vladislau peste Ţara Făgăraşului, şi a aspira-ţiunilor de suzeranitate a regilor Ungariei.
Stăpânirea factică a ţerii Făgăraşului prin voevozii transalpini datează încă din timpurile — cum zice documentul din anul 1281 — a temporibus jam, quibus ipsa terra Blacorum terra Bulgaro-rum existisse fertur—(Hurm. I, pag. 120), — am puteâ zice: de când după retragerea legiunilor lui Aurelian din Dacia Traiană, provinciile părăsite se constituiră autonom.
Continuitatea acestei stăpâniri n’a putut fi în esenţă alterată prin aspiraţiunile şi ocupările trecătoare ale diferiţilor pretendenţi, şi nici actele dela anul 1281, din timpul lui Andreiu II şi dela 1291 de sub Andreiu III, ca unele ce nu s’au făcut la faţa locului, nu pot dovedi o stăpânire imediată şi permanentă a acestora în Făgăraş. Chiar şi Vladislau Vodă, încă înainte a fi devenit Domn al Transalpinei şi Duce de Făgăraş, trimis de tatăl său Alexandru Vodă, a stăpânit Făgăraşul (1852, vezi Negru Vodă de Hasdeu, pag. 272).
Ţara Făgăraşului, terra Blacorum de Fugros, — totdeauna a avut administraţiunea sa autonomă—juxta ritum et veterem hujus terrae Fogarasiensis consvetudinem (v. diploma lui Bogdan de Argeş, 1596), ce o exersau 12 boieri juraţi aleşi prin Universitatea lor, al căror cap se numiâ Domnul. —Insuş Vodă Mircea cel Mare la anul 1892, şi Ştefan Mailat la anul 1535 se numiau pe sine: Per-petuus Dominus terrae Fagaras. (Hurm. II, p, 341 şi Anexa).
Titulatura de Duce, introdusă de Vladislau Vodă (1365—1372), pe care au mai purtat-o încă vreo câţivâ succesori ai lui în domnie, precum Mircea I la anul 1391, Dan II 1416, Vlad II 1432, etc., dar fără adausul: et regie Maiestatis grada, — a încetat cu introducerea Căpitanilor supremi prin gubernatorul Ardealului Borne-misa sub regele Vladislau II. — Ultimul pretendent al Ducatului Făgăraş, etc. — dar fără succes — a fost Radu IV la anul 1503 (Hurm. II, 509). De aci încolo intră stăpânirea imediată a Ungariei. De aceea cu tot dreptul zic istoricii Timon, Benko ş. a., că influenţa domnilor transalpini ca duci ai Făgăraşului a durat până în secol. XVI).
Analog cu Ducatul Făgăraşului stă treaba şi cu Ducatul Amla-şului = Omlasch, al cărui teritoriu între ţara Făgăraşului şi a Haţegului, înainte de colonizarea Saşilor în secol. XII se întindea până la Mureş şi peste Târnave până la Olt.—Coloniştii saşi nu putură ocupă întreg acest teritoriu, quia loca ea non erant penitus deşerta —
www.digibuc.ro
MUNŢII TĂMAŞ ŞI TĂMĂŞEL.
791
zice Benko (în Transilv. Spec.J şi — Ein deşertam schliesd nicht gerade alle Bewohner aus (J. K. Schuller, Siebenb. Geschichte, I, 79), ci mai rămaseră în vechea posesiune a autohtonilor Români unele enclave, ce compuneau mai târziu comitatul Albei superioare, şi districtele române pe sub Carpaţi, pe cari se întreceau particularii protegiaţi să le ocupe. — După năvălirea Tătarilor sub conducătorul Orda, care se ciocni pe la Turnu-roşu cu Basarab-Ban (1241), şi după arderea mănăstirii Tâlmaciului, şi refugiul comitelui Conrad, care cuprinsese terenul pe Olt până in Loiştea Lo-trioarei, regiunile acestea fiind tare devastate, le-a cuprins Vla-dislau Vodă, şi după delimitarea lor din anul 1866, le-a plantat, pe unde lipsiau, cu colonii nouă, numindu-se pe sine Dux novae plan-tationis, un termin ce se află numai odată în diploma din anul 1872, schimbat mai târziu în Dux de Omlaş. — Iată aşâ dar originea şi a Ducatului de Amlaş.
Deşi Ducii de Amlaş ţineau câtăvâ vreme vicevoevozi în Săliste, aproape de castelul Amlaş — acum în ruine — totuş neputându-se susţineâ, satele ţinătoare de acest Ducat se încorporară la juris-dicţiunile săseşti din vecinătate sub numirea de districtele Săliste şi Tălmaciu, din cari o parte trecu sub graniţa militară a regimentului român din Orlat.
In fine şi Banatul Severinului, în titulatura lui Vladislau Vodă din diplomele anilor 1368, 1369 şi 1372, încă a fost multă vreme obiect de controversă între regii Ungariei şi voivozii români, până ce se despărţi în Banatul Timişoarei sub Ungaria şi Banatul Craiovei sub România, cari având fiecare istoria sa aparte, noi cu ocaziunea aceasta trecând peste Cnezii bănăţeni, ne întoarcem de unde am pornit, la boierii făgărăşeni din Grid.
Din cele expuse se poate deduce, că un timp îndelungat Ţara Făgăraşului a fost stăpânită de Domni transalpini, ca Duci ai Făgăraşului, pe când între Făgăraş şi România Transalpină nu existau graniţe despărţitoare, prin urmare şi boierii din Grid puteau fără de nici o piedică stăpâni munţii Tămaşului de pe hotarul Rucărului. Supoziţiunea aceasta se sprijineşte şi prin coincidenţa celor cuprinse în diploma anexată din anul 1527, cumcă munţii Tămaş şi Tămaşel mai înainte s’au ţinut de boieronatul vecin al Veneţiei, în combi-naţiune cu inscripţiunea monestică publicată în discursul meu de recepţiune despre Ugrinus (Anal. Acad. 1901, No. XXIII), după care boieronatul din Veneţia a fost al lui Gregorius Venetus, tezaurariul lui Negru Vodă. — Despărţirea Tămaşului mare de cel mic, şi pier-
www.digibuc.ro
792
IOAN PUŞGAHIU
derea lor din partea Gridanilor s’a putut întâmplă mai cu seamă în urma tractatelor de pace din Carlovitz, 1699, din Passarovitz, 1718, şi din Belgrad, 1785, prin cari se hotărăşte că hotarele despărţitoare între Transilvania şi provinciile române Valahia şi Moldova se formează prin muchia munţilor Carpaţi. In special instrumentul de reambulaţiune a fruntariilor dintre Transilvania şi Valahia, de dato Focşani, 28 August 1792, — purcezând dela apus spre răsărit, dispune în privinţa Tâmaşului Mare şi a Tâmaşului Mic următoarele:	Von fiier (Fântâna Roncii) uber den Gipfel
Lerescul, und immer auf dessen Gipfel liinauf bis fasetu Kapri (făgetul Caprei) weither hinauf auf den Rucken bis auf Gipfel Tamaschului Mare uber die Spitse Tamaschu Mic, und uber den Gipfel Piatra lui Krai, etc. (v. Acte şi Documente de D. A. Sturdza, Bucureşti 1888, Voi. I, pag. 88).
www.digibuc.ro
ANEXĂ.
Transumlul Tablei regeşti din Maros- Vdsdrhely, dat în o Iunie 1758, despre documentele privilegiate ale boierilor din Grid.
Nos Maria Theresia Divina favente Clementia Romanorum ţmperatrix, ac Germaniae, Hungariae, Bohemiaeque Regina, Archidux Austriae, Dux Rur-gundiae, haereditaria Princeps Transylvaniae, Comes Tyrolis et Siculorum. Pamus pro memoria per praeseptes quibus expedit Universis et singplis, Quod Nobis die quinta mensis Juni Anni .... Milesimi septingentesimi qujpqua-gesimi octavi stante videlicet Termina Celebrationis et cursus Judiciorum Tabulae Nostrae Regiae in Trannia et Partibus eidem reincorporaţis Judţcţa-riae juxta Caesareo Regio Principalem e consensu universorum statiţum et ordinuip antelati baereditari Nobis Tranniae Principatus ParRumque eidem reincorporatarum factam ordipationem per distinctos periodos continiţae pro haq verq vice ex mandato Nostro Caesareo Regio Pepli desuppr povis-sime emanata in supplementum Periodi a festa S. Martini Episcopi ad quar-tam usque Dominicam Adventus durare solitae propter extensionem proxime evolutae Dietae ex Cumulatione publicor. Dietalium negotior. interventam in tractatione Iuridic. Continuări impeditae a feria proxima post Dominicam Stae Trinităţie ad Dominicam usque Sextam ejusdem Stae Trinitatis in Libera Regiaq. Civitate Nra Marus Vâsârhely durante, ad quam ut pote Tabulam Nram R.eam Iudriam causae iidelium Nror. Regnicolar. Tranniae et Partium eidem incorporatar, e publica et aprobata eorumd- consvetudine tam per formam Rrevium Iqdicior. quam etiam longae litis processu determinări et adjudicari solitae. (:exceptis ponnisi Diaetalibus:) universae gene-raliter fuerant prorogatae, una cum Fidelibus Nostris Nobiş Dilectis, specta-bilibus, Magnificis, generosis item et Egregiip: Comite Samuele Bethlen tje Iktar praefatae Tabulae Nostrae Regiae Iudriae Assore Primario pro tune in Iudiciis in persona Nostra Praepide interimali, Magtfis Nris protoqotar. ac Juratis ejusd. Tabulae Nrae Assoribus, pro faciendo Causaptib. judicio moderativo in eadem Tabula Nra Iudria pro tribunali sedentib. et constituţia, facta primum prae partibus litigantium, uti moris est et copsvetudjnis
www.digibuc.ro
794
IOAN POŞCARIO
recepta© per Nobilem Iosephum Nagy praefatae Tabulae Nrae Regiae Iudriae scribam ac jurat. Notarium proclam, strenui Boerones Popa Stan Latzku, Latzku Latzku, Popa Bukur Latzku, Vasilia Latzku, et Stants Latzku de Grid, exhibuerunt et praesentarunt Nobis Literas quasdam boeronatus con-firmationales Stephani quondam Maylad Liberi Domini Terrae Fogaras, Voi-vodae Tranniae et Siculor. Comitis, feria secunda proxima ante festum Exaltationis Sanctae Cruciş Anno Dni Millmo Quinctmo Trigesimo Quinto pro parte Nobilis agilis olim Ladislai de Grid in Fogaras sub pendenti ejusd. Vaivodae sigillo confectas et emanatas, petentes Nos debita cum instantia humillime, quatenus easdem transumi et trascribi praesentibusq. Liris Nris patentibus verbotenus inseri et inscribi facientes eisdem pro futura Cautela necessarias sub Sigillo Nro judiciali et authentico extrădări et emanari facere dignaremur. Quarum quidem Literarum tenor et verbalis continentia sequitur in haec verba:
Nos Stephanus Maylad Liber Dominus Terrae Fogaras, Wajwoda Trans-nus et Siculor. Comes etc. Memoriae commandamus tenore psen. signifi-can. quibus expedit universis: Quod Nobilis et Agilis Ladislaus de Grid . .
..............exhibuit nobis et notavit quasdam Lras Privilegiales Egre-
gior. Nicolai et Lauren. de Thomor tune Castellanor. Castri hujus noştri Fogaras in pergameno privilegialiter confectas et emanat, sigilloq. ipsor. quo utenbantur communitas, supplicantq. Nobis ut easd. Lras ipsor. Egregior. Nicolai et Laurentii de Thomor, et omnia in eis contenta, rata, grata et accepta haberemus et Lris Nris Privilegialibus verbotenus inseri faceremus pro Boeronatus sui innovation. perpetuo valitur. confirmare dignaremur. Quar. quidem Lrar. tenor talis est:
Nos Nicolaus et Laurentius de Thomor Castellani Castri Fagaras etc. Da-mus pro memor. quod cum Nos feria tertia in festo visitationis Btmae Vir-ginis Mariae in Opido Fogaras una cum duodecim Juratis Boyaronibus sedis nrae Judiciarae coassessoribus more huius Districtus pro audiend. Causis pro tribunali consedissemur, Agilis Ladislaus Boya.ro de Grid filius quondam Koman Churylla Boyaronis de Gryd eadem in nram assurgens pru-tiam debita cum instan. supplicavit: Quatenus de et super unvsis Bonis et haereditatibus ejusd. aviticis, paternis, ac per eundem labori b. expensis, ac servitiis part. et invent. Lraria instrumenta ac Lras privilegialit. confectas dări ac conced, dignaremur. Idem autem Ladislaus de Gryd testatus est in praedicta possesione Gryd sextam partem Boyaronatus eiusdem possessionis Gryd ab avis sibi et filiis suis condescensam fore aliam autem partem sextam Boyaronatus eiusdem possessionis Gryd Koman Csurilla genitor suus a Lud. Boyarone de Gryd fratre videlicet ejusdem carnali emit per duos Bo-ves, florenos duos, et duas apes, — verum idem Koman Churilla Ladislai
www.digibuc.ro
MUNŢII TĂMAŞ ŞI TAMĂŞEL.
795
prenotati pater una cum Opreziche frtre suo carnali similiter boyarone de Gryd a Myhancha et fratribus suis boyaronibus de Also-Venitze emit me-diam partem istius boyaronatus ejusdem .possessionis Gryd pro arietibus sep-tuaginta et uno equo . . • Cujus partis mediae dimidia pars eid. Ladislao provenit., pars autem media provenit Zygeche filio ipsius Oprezicbe una cum frtbus suis. Haec autem emta una cum Alpibus Tkatnas et Thamassel vo-catis. Itaq. idem Ladislaus de Gryd in eadem possessione se habere testa-tum tres partes et mediam unius sextae partis Boyaronatus ejusd. Possessionis. Duae autem partes et mediam sextae partis habet Zygeche prae-scriptus filius ejusdem Opreziche Boyaronis de eadem Gryd una cum fratribus suis. Proinde idemq. memoratus Coman Csurilla pater videlicet ejusd. La-dislai de Gryd in Possessione Porro sextam partem Boyaronatus eiusdem Porro a Volkul Boyarone de eadem Porro emit fior. decern et Octo. Iterum Roman Churilla in eadem possessione Porro a Nan Boyarone de Porro emit tertiam partem sextae partis Boyaronatus ejusdem pro fior. Octo. Item idem Ladislaus de Gryd in poss. Persan a Petro Hancha et Bib ac filiis eor. Boyaronatus vdcet de eadem Persan emit tertiam partem Boyaronatus integri pro fior. tredecim et duobus bobus. It. in ead. possessione Persan sextam partem duorum partium Boyaronatus, partem videlic. Zyche Boyaronis de ead. Persan qui ad Transalpina profugit. — Nos eidem Ladislao tanquam be-
nemerenti pro servitiis---------contulimus in filios filiorum, ac baeredes et
posteritates ejusd. universos ita quod idem Ladislaus de Gryd praescripta in possessione Persan se — se testatur habere tertiam partem et reliquarum duarum partium sextam partem, haec autem una cum terris arabilibus cultis et incultis, pratis, pascuis, fluminibus, piscinis, piscaturis, molendinis et mo-lendinor. locis, montibus, Alpibus, Sylvis, rubetis et quarum lib. utilitatum vocabulis vocitatis, intra veras metas earumd. possessionum hucusque pacifice possedisse dixit et testatus est coram Nobis. Nos autem considerata et accepta ejusd. vera supplicatione eidem Litteras nostras privilegialiter confectas, sigillo nostro signatas, de et super universa bona et baereditates ejusd. dandas duximus et conceden. imo damus, et concedimus in filios filiorum et baeredes ac posteritates ejusdem universos. Quas Nos more bujus Districtus in tribus sedibus judiciariis ac sermone interpretări fecimus, ne-mine autem contradicente easdem eidem Ladislao ac filiis ejusdem extrădări fecimus. Praesentibus duo de ci m juratis Boyaronibus: Algya Byka de Nagy Voivodeni, Radul de Lissa, Barbat de Dragus, Ztanchul de Also Arpas, Radul de Also Vist, Sulka de Bethlen, Stephano de Voyla, Salamone de Venetzia, Ladislao de Gryd, Stoyka de Vad, Alde de Rusor, Ztelitza de Dezan. Datum loco et Termino praenotatis Anno Domini Millesimo Quin-gentesimo vigesimo septimo. Nos igitur premissa suplicatione dicti Nobilis
www.digibuc.ro
796
tOAN bCŞCAftlU
et Agilis Ladislai de Grid hobis modo qitb supraporecta benighO exaudita et elementer admissa, praescript. Lras Nicolai et Laurentii Thomdri Oastel-lahof. Castri Fogaras non abrasas nec in aliqua sui parte suspectas prsentib. Lris Nostriâ privilegialib. verbotenus sine diminutione et augmento aliquali insbrtas quoad Omhes earum Conţinem clausulas et Articulos eatertus qtnuS ededem rite et legitime existunt emanatae, viribUsqe eorum veritas sufragatur acceptamus, approbamus, ratificamus, ac pro ahnotato nobili Ladislao de Gryd et Suiş haered. de posteritatibus perpetuo valituras confirmamus. — In cujus tei memoriatn lîrmitateque perpetuam prnteS Ltas Nras pendeil. Sigillo No3tro roboratas duximus coticeden. Datum ih Fogaras feria secunda proxima ante festum exaltat. S. Cruciş, Anho Domini Millesimo Quingente-simo Tricesimo Quinto. Erantque Sigillo pfati Valvodal. in 2ona Serica pen-denti in cera flava ordinâria cerae rubrae ductili impresSa communitae et roboratae patenterq. itt petgameho confectae, emanatae. In margine autem inferiori versus dextrarti âd inflexionem pergamehi haec apparebat scriptura inscriptal Pre&enteS Lrae boyeronales per Praefectum et etaiCtorem fiscales ac Requisitores Alben. Commîsarios Illntlae Dflae Principissae ad examinartd. Boyaron. terrae FogaraS jtito exmiSsos revisae, lectae, aC irl VigOte reliCtae. In Fogaras Die Marţii Anno 167i. — Unde hos petitioue ahnotator. Popa Sztan Latzkii, Latzkti Latzku, Popa Bucur Ldtfcku, Vaszilie Latzkil et Sztart-csul Latzkd, coram nobis hutnillime factd, Clementer exaudita et faventer admissa, praescrlptas Literas ut in qiiibus flexuris laceras et attritas exlotj. ibidenl illegibileS et ideb lineolis snppletas, tatnen non abrasas non Can-cellatas, nec itl utra ear. parte Suspectas et variatad; sed omnî prorsus vitio et sUspicione CatenteS, de verbo ad Verbum sine diteintitione et ailgmehtO variationetjue prorsus aliqtiali transsumi et transseribi praesentibus Lris Nlis patenti bus VerbotenUs ihseri et inscribi facientes, eisdetn exhibentibuS pro futura eortimdem Caliteia nbcessarias Sub Sigillo Nostfo judiciali et aUthentico Trannico exttedandas duximus et COhCeden. CommUni justiţia et aetjuitate svadehte. Datum in praefata Libera RegiaqUe CiAitate Nra MaruS Vasârhely. Die quirtta Mensls lunii Ânno Dolnihi Millesimo septingentesimO quinqua-gesimo Octavo. —Lecta, Gol lata, Cortecta et extradata per
Mgrum Adatnum Comitem Nemeş de Hidvegh Protonotarium in/pr.
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ
IN UNGRO-VLAHIA (VALAHIA MARE)
Şi
DINASTIA BASARABILOR
IN OLTENIA (VALAHIA MICĂ) ŞI IN VALAHIA MARE
DE
Drv ATANASIU M. MARIENESCU
Membra al Academiei Române.
Şedinţa dela 6 Maiu 1911.
PARTEA PRIMĂ.
Dinastia lui Radu Negru Vodă.
1.	Precuvântare.
De 5, 6 ani mă ocup deosebi cu sfcudiarea istoriei Ţerii-Româ-neşti, scrutând scrierile mai ale tuturor istoricilor români, cari le-am putut căpăta.
Cu supărare am observat, că o istorie mai rău compusă şi mai încâlcit scrisă decât a Ţerii-Româneşti cu greu se poate afla la alt popor în Europa.
Şi după această experienţă (deşi am trecut de 80 de ani), cu energia şi voia ce am avut în tinereţe, m’am apucat ca să lucrez în interesul desvălirii adevărului istoric în istoria Ţerii-Româneşti, şi după ce am pătruns tot materialul istoric, în 1909 am lucrat discursul Kegru Vodă şi epoca lui, iar în 1910 discursul Ţara Severinului (sau Oltenia).
Aceste două studii le-am lucrat numai ca nişte preludii ale istoriei mele româneşti, ca să pregătesc lumea pentru începutul is-
*
www.digibuc.ro
798
DR. ATANASIU M. MARIENESCU
toriei române, adică pentru discursul meu de faţă, pentru a da lumii idea curată despre geografia, despre teritoriile, pe cari s’au petrecut faptele istorice ale poporului român, şi a curăţi multe împrejurări istorice de rătăciri, ba chiar de combinări fantastice.
Ce necesitate a fost pentru acele două preludii, voiu arătă deocamdată două exemple.
B.	P. Hasdeu (1) zice : «Alexandru Vodă pe de o parte a gonit pe Unguri din Severin, dând ţerii pentru prima oară numele de Ungrovlahia adică: teritoriu românesc şi unguresc».
Dimifcrie Onciul (2) zice: «La anul 1323 Basarab ajută cu oaste numeroasă pe Mihail ţarul Bulgariei (1323—1330) în contra Bizantinilor. Aici Ţara-Românească se găseşte numită pentru prima dată Ungrovlahia, nume ce pare a explică dependenţa Ungrovlahiei de Ungaria». Eu în discursul meu am dovedit, că Ungrovlahia eră între Carpaţi şi Dunăre şi între Olt şi Şiret, fondată de Radu Negru Yoevod între 1215—Ţ1239.
Mai departe Hasdeu (1. c., p. 68) zice:
«Prin Banatul Severin, din punctul de vedere al Ungurilor, nu se înţelegea Oltenia întreagă, ci numai o parte a districtului Mehedinţi, anexată către o parte orientală a Temişanei». Eu în discursul meu Ţara Severinului am dovedit, că Banatul Severinului stătea în Ţara-Ungurească din Comitatele Caraş şi Severin, şi din castrul sau oraşul sau cetatea Turnu-Severin, rupt din Oltenia; iară cealaltă parte a Olteniei (adică fără de Turnul-Severin) s’a numit Ţara Severinului.
Astfel Hasdeu n’a cunoscut bine primele elemente ale unei istorii, adică nu a cunoscut teritoriile unde s’a petrecut istoria românească. Dar exemple de acestea voiu aduce cu sutele. Vă puteţi dară închipui, cât de mari sunt rătăcirile istorice ale lui Hasdeu şi ale acelora cari, crezându-1 de istoric critic după Istoria critică, s’au luat după el. Vă puteţi dară încă închipui înainte confuziile istorice în istoria românească.
Chiar pentru aceste rătăciri şi confuzii istorice, din pas în pas m’am indignat, dar a trebuit ca în lucrarea mea, nu numai scrierile lui Hasdeu, ci şi ale altora istorici, să le revăd, încât acelea se refer la materialul istoric al discursului meu de azi.
Muncă de tot grea, ce numai la capătul discursului o veţi putea
(1)	B. P. Hasdeu, Etym. Mag. Bomaniae, II, p. 187.
(2)	D. Onciul, Originile principatelor române, p. 179.
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BASARABILOR.
799
preţui, dar a trebuit ca să o fac, ca încât mi-e cu putinţă, să aduc lumină şi să arăt adevărul istoric. Mulţi oameni cari au numai puţină ambiţie către neamul românesc, în sufletul lor vor trebui să se supere când vor aflâ, cât de	tare s’a	batjocorit istoria lor.
D-voastră o ştiţi	aşâ de bine ca	şi mine,	că	popoarele culte din
Europa, obiectele cele de frunte ale literaturii şi vieţii naţionale ale lor le au: a) în cultivarea limbii poporului, pentrucă limba e baza naţională, şi le au b) în studiarea şi stabilirea istoriei poporului, pentrucă şi istoria e izvorul vieţii naţionale a unui popor.
Un popor care n’are istoria s’a bine concepută, şi care să documenteze începutul vieţii sale naţionale şi faptele măreţe al strămoşilor, — e un popor, — spuneţi d-voastră ce fel de popor e acela !
Şi eu din multe	experienţe tare	mă tem,	că	poporul român nu
a	ajuns la deplină	pricepere, că ce	e limba şi ce	e istoria pentru el?
Dar să lucrăm istoria noi, ca să o priceapă.
2.	Introducerea î/n istoria epocei lui Radu Negru.
In Ungaria şi în Ardeal regele Andreiu al Il-lea domniâ dela 1205—1235. Papii au avut mare influenţă asupra regelui Ungariei, şi acesta, în interesul catolicismului şi în paguba aşâ numiţilor schismatici, sau ortocdoxi, sau a celor de legea grecească, a făcut tot ce i s’a putut.
Pe timpul cruciadelor în Palestina, pe aşâ numitul «Pământul Sfânt», Cavalerii teutonici erau dejâ organizaţi. Papa Clement al Vl-lea în bulla sa din 1191 îi numeşte: «Fratres teutonici ecclesiae Sanctae Mariae Ierusalimitanae» şi aceştia au format ordinul Cavalerilor teutonici.
Andreiu al Il-lea, catolic evlavios, ascultător de papi, s’a interesat de răsboaiele cruciate, ba şi el a mers cu oaste în Palestina, la 1217 se află acolo în răsboiu, dar a pierdut toate şi s’a reîntors acasă. Andreiu regele după răsboiu s’a numit Hierosolymitan, iară regii Ungariei dela Sfântul Ştefan încoace s’au numit regi apostolici.
Andreiu al Il-lea încă mai înainte de 1211 a chemat pe Cavalerii teutonici în Ungaria şi în Ardeal, iar aci din motiv ca la Car-paţi, spre răsărit şi spre meazăzi să apere graniţele Ardealului în contra Cumanilor năvălitori, iar în sensul strâns ca să introducă catolicismul atât în Ardeal cât şi peste Carpaţi în Cumania şi să Înfrângă pe ortodoxi.
www.digibuc.ro
800
DE. ATANASIU M. MARIENESCD
Dar Cavalerii teutonici au căpătat drept dela regele, ca să aducă colonii nemţeşti, anume săseşti, şi coloniilor să le împarţă pământurile de lipsă, ce le-a asigurat regele. Coloniile înainte de 1211 ereau deja venite în Ardeal şi în parte mare băgate în posesiunile pământurilor.
Andreiu al II-lea în 1211 dă o diplomă prin care şi oficios dă-rueşte Cavalerilor teutonici «Ţara Bârsei» din Ardeal; iar la 1212 dărueşte castrul Kreutzburg (Cârţa) şi câteva pământuri din prejur.
In Ardeal, afară de unele comitate, un teritoriu foarte mare se numiâ Fundus Regius, pământ regesc. Pe acest pământ regele avea castre (întărituri, fortăreţe, cetăţi) şi garnizoanele stăteau numai din Magiari şi în apropierea lor erau 2—3 sate colonizate cu Unguri pentru paza castrelor. Populaţiunea din Fundus regius erâ numai românească, ici colea câte un sat cu Biseni, şi după documente, începând de lângă Ţara Secuilor spre ameazi şi apus locuiau numai Români, iar acel teritoriu se chemă Terra Blacorum (ţara Valahilor sau a Românilor).
Diplomele s’au dat dară în anii 1211 şi 1212, dar în diploma din 1211 (Hurmuzaki, No. 41, pag. 50) regele dispune desprer introducerea oficioasă a Cavalerilor teutonici şi a coloniilor lor (săseşti) în posesiunea pământurilor; şi regele zice; dară noi poruncim pe numiţii cruciferi (purtători de cruce, adecă Cavalerii teutoni) a-i introduce în posesiunea Ţerii Bâisei prin pristaldul nostru cu numele Fekate Juna, carele prezisă ţară o va reambulâ, şi aceea după cuvântul lui Mihail Voivod (al Adealului) o va prevedea cu graniţe precise, şi acelora (cruciferilor) o va predă.
In 1213 şi în 1214, s’a întâmplat introducerea cruciferilor în posesiune. Românii de pe fundul regesc au fost scoşi din pământurile ce le folosiau ei, au fost scoşi din casele lor; păfugaţi din averile lor, au fost scoşi din Ţara Făgăraşului, aşa numita Terra Blacorum (Ţara Românilor).
Atunci Românii scoşi din averile lor au trecut preste Carpaţi, s’au aşezat în Ţara Cumanilor, şi în 1215 conducătorul lor, Negru Vodă, apare ca Voevod.
Cavalerii teutoni au ocupat mai mult decât regele li-a dat prin acele diplome. Dar regele prin diploma din 1222 (Hurm., No. 54, pag. 74) aprobă toate ocupările şi porunceşte ca Cavalerii teutoni să fie introduşi în posesiune prin pristaldul Fataletus. Dar şi în alte direcţiuni s’au luat pământuri dela Români şi regele An-dreiu II (Hurm., 57, pag. 79) confirmă donaţiunea ce o făcuse mâ-
www.digibuc.ro
î>iNa6tia Ltn RADtt Negru VodA şi dinastia basArabiloR.
801
năstirii Kerch (Cârţa) eu pământurile şi expres zice: terram exemp* tam a Blaccis, adecă pământurile luate dela Blaci (Români) şi regele exmite pe Benediclus, Voevodul (Ardealului) de pe acel timp, ca să facă metele şi să predeâ pământurile.
Lucru natural că şi In urmarea introducerii din 1222, ori 1228 iară au emigrat Români şi au descălecat în Cumania. Iată aci sunt motivele emigrării şi descălecării în Ţara Cumania, apoi după documente numită Transalpina şi în fine Valahia mare.
Friedrich Philippi (1) ne spune că teritoriul ocupat de Cavalerii teutonici şi colonizat cu Saşi are o suprafaţă de 40—45 de mile pătrate, şi în urmare cam de pe atâta teritoriu s’au scos Românii din posesiunile lor. Au trebuit să fie mulţi, foarte mulţi, cari au descălecat.
Dar politica regelui Andreiu şi a papilor a început a călca tot pe urma lui Radu Negru, ca să-l ţină între anumite margini.
a)	S’a predestinat teciţoriul ţerii lui. Regele Andreiu în diploma din 1222 (Hurm., 54, pag. 74) dă Cavalerilor teutonici un teritoriu afară din Ardeal, adecă în ţara Cumanilor, pe care teritoriu documentele încep a-1 numi Transalpina (adică ţara dincolo de Alpi,— de Carpaţi), In document se zice: şi dela capătul pământului Cruce-Burg (Cârţa) dau pământul care se întinde până la graniţele Brodnici-lor şi în altă parte dela hotarele Almayului (Almajului) pământul până la Dunăre; iară pentru donaţiunea făcută în acest mod de noi (regele) fraţilor anumiţi, pe Ypochz banul îl diiu de pristald că să-i introducă, şi concedem fraţilor, ca pe râul Olt să aibă şase luntrii libere, etc.
Regele toate donaţiunile făcute Cavalerilor teutonici le comunică cu papa respectiv, iar acesta le confirmă şi diploma confirmată o trimite Cavalerilor teutonici. Din acest motiv papa Honoriu al III-lea în 1222 (Hurm., 55, p„ 76) în donaţiunea confirmată zice: «Castrul, ce se numeşte Cuteburc (Kreutzburg, (Cârţa) de voi construit din nou, cu livezile ce zac în prejurul lui, şi dela graniţa acelui castru, pământul ce se întinde până la graniţele Blacilor, de altă parte dela marginile Almagiului, până la izvorul apei ce se numeşte Bursa (Bârsa), şi de aici se întinde până la Dunăre. Regele v’a conces încă vouă că pe râul numit Aid (Olt) să aveţi şase năi libere.
Astfel regele ţara dela izvorul apei Bârsei până la Dunăre şi pe lângă Olt — şi după cum mai târziu s’a exlipat—ţara care zace între Olt şi Şiret, a dat-o Cavalerilor teutonici. Această ţară s’a
(1) Die deutschen Biter im Bursenlande. Brasso 1859—1862, tn programul gimnaziului evangelic.
Analele A. R.—Tom. XXXIII. Memoriile Se of. Istorice.	51
www.digibuc.ro
bft. ATANA8Ilt M. MARlfiNESCtt
8oâ
numit Transalpina, iar sub Radul Negru şi sub dinastia lui s’a numit Ungro-Vlahia, care era Valahia mare.
6)	S’au colonizat şi colonii săseşti în Ungro-Vlahia. Papa Hono-riu al III-lea, la 1223 (Hurm., 60, pag. 83), scrie episcopului din Transilvania, că Cavalerii teutoni au început a se aşeză şi în ţara Transalpina, şi vorbeşte despre o colonizare a Saşilor în Transalpina (Ungro-Vlahia). Papa Honoriu al III-lea, (Hurm. 63, p. 83) scrie Cavalerilor teutoni, că Papa a luat în posesiune Transalpina şi apoi zice: Nova plantatio (colonizarea nouă a acestui ordin) de Cavaleri teutonici, cu atât mai fericit a sporit, etc. Astfel Saşii au fost colonizaţi şi în Transalpina. La 1224 Papa Honoriu al III-lea (Hurm., 63, pag. 85), scrie Cavalerilor teutoni că Papa a luat în posesiune ţara Transalpina, şi că poporul, pentru recunoaşterea domeniului ca al scaunului apostolic, are să plătească două mărci de aur pe an. Apoi la 1224 papa Honoriu al III-lea (Hurm., 66, p. 88) scrie clerului din Transalpina, că clerul e supus numai scaunului apostolic şi astfel papa a exclus dela toată influenţă pe episcopul din Transilvania şi astfel pe regele.
Regele Andreiu atunci s’a săturat şi de papa, care voia la spatele Ungariei să facă o ţară a papei, şi s’a săturat şi de Cavalerii teutonici, cari Transalpina au închinat-o papei şi pentru acestea regele la 1225 (Hurm., 67, p. 89) scoate pe Cavalerii teutonici din Ţara Bârsei şi din Ungro-Vlahia sau Transalpina, iar papa la 1225 (Hurm., 67, p. 89) invită pe Cavalerii teutonici ca să nu părăsească Ţara Bârsei nici Transalpina:
Papa a încercat o pace, dar regele nu s’a învoit şi la 1225 (Hurm., 71, p. 94) se plânge papei, că Cavalerii teutonici au ocupat mai mult decât el le-a conces. Cavalerii teutonici s’au dus, dar Saşii au rămas şi în Ungro-Vlahia, precum mai târziu s’a aflat, că în magistratul din Câmpulung Saşii erau în majoritate.
Din cele aci înşirate se poate deduce, că regele, care a avut dreptul ca pe Cavaleri să-i scoată din Ungro-Vlahia, va fî avut şi dreptul, ca în atare mod Ungro-Vlahia să o ţină în dependenţă de regele.
Voivozii din dinastia lui Radu Negru de bună seamă au fost în conţelegere cu regele, care i-a lăsat să domnească în Ungro-Vlahia. Dar ce relaţiuni au fost între ei, se va mai lămuri în viitor.
3.	Radu Negru Vodă în tradiţiunea din Ţara Făgăraşului.
Cavalerul Ioan Puşcariu, în Fragmente istorice din Ţara Făgăraşului, Sibiu 1907, pag. 10, arată o inscripţiune în limba latină
www.digibuc.ro
Dinastia, lui radu negru vod şi dinastia Dasarabilor.
803
despre genealogia familiei Monea din Vânăţia inferioară, gravată de Ionaş Monea, vicar episcopesc gr. cat. până la an. 1728, pe piatra aşăzată la casa sa în Vânăţia (Veneţia) de jos în districtul Făgăraşului. Nicolae Densuşianu în Monumente pentru istoria ţerii Făgăraşului, Bucureşti 1885, p. 105, a tradus inscripţiunea pe limba română.
Eu o descoper aci.
«A trăit Grigorie cel dintâiu Veneţianul în anul Domnului 1185. Genealogia autentică a familiei Monea e următoarea: Grigorie Veneţianul, vistierul lui Negru Vodă, din partea căruia a fost dăruit cu patru văi cu păduri şi câmpuri, a născut pe Grigorie al II-lea (anul 1216). Iar acesta a născut pe Grigorie, din care s’a născut Mailat (1250), fiica Cumana şi Grigorie al doilea. Aceştia împăr-ţindu-se (1279), Mailat a căpătat valea dintâia Căciulata, iar Cumana valea a doua, Grigorie valea a treia (1890), adică Veneţia şi Pârâul Sărat. Şi Grigorie a născut pe al treilea Grigorie, pe Coman, pe Stoica şi pe Toma. Aceştia împărţindu-se, Grigorie a căpătat întreaga vale a patra, şi a născut pe Ştefan şi pe Grigorie (1449).
«Iar acesta a născut pe Solomon, carele (după mamă-sa) s’a numit Monea şi pe Ştefan Monea. Şi Solomon a născut pe Mânu Monea (1499). Acesta a născut pe al doilea Ştefan Monea şi acesta pe Ion Monea, din care s’a născut Ionaş Monea, venerabilul vicar general, 1728».
Nicolae Densuşianu citează părerile unor scriitori români şi străini asupra înţelesului inscripţiunii, din cari se vede că inscripţiunea scriindu-se la 1728, Ionaş a trebuit se aibă atari documente vechi şi pentru aceasta scriitori au primit inscripţiunea numai ca o tra-diţiune despre Negru Vodă.
Şi eu primesc inscripţiunea de o tradiţiune, dar eu o explic altcum decât ceilalţi, cari nu au avut idee curată despre timpul domniei lui Negru Vodă la 1215 în Câmpulung şi ei nu au putut pricepe motivele inscripţiunii. Explicarea mea e următoarea:
1.	Grigorie	cel dintâiu a trăit	în 1185, dar	nu a murit atunci,
căci la 1216 a născut pe Grigore	al doilea. Dela	1185 până	la 1215,
anul începerii	domniei lui Negru	Vodă, sunt 80	de ani, dar	Grigorie
întâiu la anul	1185 a trebuit să	fie măcar de	20 de ani,	şi astfel
la anul 1215, când a domnit Negru Vodă, respectiv la 1216 când a născut pe Grigorie la doilea, cel puţin de 50—51 de ani.
2.	Grigorie cel dintâiu a fost vistierul (un fel de ministru de de finanţe) al lui Negru Vodă, şi astfel Grigorie la 1215, în vârsta
www.digibuc.ro
804
Î>R. aTanasid M. M A BlEtf ESC tf
cam de 50 de ani, a fost om copt, priceput şi bărbat ales al lui Negru Vodă.
3.	Negru Vodă în Vânăţia de jos a fost un boieron foarte avut, a fost proprietar mare, pentrucă Negru Vodă a avut acolo patru văi şi păduri şi câmpuri; astfel Negru Vodă a fost din Vânăţia de jos (ung. Venitze) şi domn mare de pământ.
4.	Negru Vodă pe Grigorie cel dintâiu, pe vistierul său, l-a dăruit cu patru văi, cu păduri şi cu câmpuri, de bună seamă cu toată averea sa, ce a avut în Vânăţia de jos, şi l-a dăruit pentru meritele sale faţă de Negru Vodă.
5.	Negru Vodă dela 1215 până la 1239 a domnit în Ungro-Vlahia, acolo a avut el pământuri câte a vrut, şi nu mai avea lipsă de pământurile sale din Vânăţia de jos, pentrucă el pentru totdeauna s’a mutat la Câmpulung în Ungro-Vlahia. Dar poate că Negru Vodă a fost şi înrudit cu Grigorie întâiu.
6.	E lucru natural că Negru Vodă, când a făcut acest dar mare, a făcut şi document de donaţiune, mai ales despre un bun aşa de mare, ca Grigorie întâiu să aibă siguranţă pentru posesiune şi proprietate.
7.	Eu scrutând în această cauză, Iacob Popenici, protopretor (subprefect) în pensiune, care locueşte în Vânăţia de jos, în scrisoarea sa din 30 Sept. 1910 îmi scrie: Cunosc inscripţia, în ea se aminteşte despre patru văi. Acestea nu pot fi altele decât cele de azi: Valea Veneţiei, Părăului, Comana şi Cuciulata. Pe acest teritoriu azi se află opt comune. In comunele acestea despre Negru Vodă şî Grigorie poporul de azi nu mai ştie nimic.
Astfel acele patru văi numite în inscripţiune există şi azi tot cu acele numiri. Şi cât de mare a fost moşia lui Negru Vodă, se vede din aceea, că aci sunt 8 sate pe acel teritoriu.
In acest mod Negru Vodă a fost locuitor din Vânăţia de jos în Ţara Făgăraşului, în Ţara Blachilor, şi a fost un proprietar din cei mai mari, om de frunte, om cu autoritate Intre Români.
Şi toate acestea dovedesc, că inscripţiunea, bine explicată, are valoare mai mare decât o tradiţiune simplă; căci ce se poate lămuri şi propti cu fapte istorice, aceea e istorie (1). (Vezi adausul I-iu).
(1) Ia Graseta Transilvaniei, No. 86 din 1910, G. Diaconescu Andrei publică: o legendă» Cetatea lui Negru Vodă. Legenda, conoscută până acum se referă, la anul 1216; legenda lui Diaconescu nu-i legendă adevărată, ci compusă de el, se referă la năvălirea Tătarilor la anul 1241 cu mai multe ficţiuni de ale autorului. Nu e iertat a scorni legende, căci acestea falsifică şi aduc confuziune in istorie.
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BASARABILOR.
805
4.	Trecerea lai Radu Negru peste Carpaţi.
Cavalerii teutoni în 1211 şi în 1212 au căpătat pământurile dela regele Andreiu al Il-lea* şi pristalzii regelui în 1213 şi 1214 au introdus pe Cavalerii teutoni şi' coloniile săseşti în posesiunea pământurilor din cari au scos pe Români, ori le-au avut aceştia în folosinţă, cu drept de iobagi, ori le-au avut aceştia cu drept de proprietate.
Românii, scoşi din posesiune, a trebuit să părăsească ţara lor şi din Ţara Făgăraşului au plecat prin pasul Branului (sau Torzburg, (v. Negru Vodă şi epoca lui, p, 9^ au trecut Carpaţii (Alpes) şi au descălecat mai întâiu la Câmpulung şi in prejur, care erâ o parte din Ţara Cumanilor, iar de regii Ungariei de regulă numită Transalpina (dincolo de Alpi, de Carpaţi), pe timpul dinastiei lui Radu Negru numită Ungro-Vlahia şi mai târziu Yalahia mare.
Cei păfugaţi verisimil a fost instruiţi că din Ţara Făgăraşului în care direcţiune să treacă Carpaţii ? Şi după experienţa şi a celor de azi, Românii mai uşor au putut trece pe la Bran, ca să sosească la Câmpulung şi în prejur. (Vezi adausul al II-lea).
Numai după descălecare a fost cu putinţă şi s’a simţit trebuinţă de atare organizare. Şi pentru aceasta, în Câmpulung, Negru din Vâ-năţia de jos s’a ales Voevod, iar cu numele oficios «Radul Negru Vodă». Dintre diregătorii de frunte ai lui Radu Negru se aminteşte Gregorie, vistierul lui. Alegorea lui Negru Vodă s’a întâmplat în 1215, şi atunci a trebuit să se facă şi organizarea guvernului şi a ţerii. Pentru aceasta, dela acest an trebue să se facă şi începutul istoriei române în Ungro-Vlahia.
Scrierea mea de faţă trebue să fie încă scrutătoare, pentrucă sunt în epoca începutului, cu datorinţa de a cercetă materialul istoric, şi a tot lămuri şi dovedi. După mine are să vină un profesor de istoria română şi pedagog distins, ca pe baza istoriei mele să compună istoria în uzul tinerimii, pentrucă eu cu cugetul am lucrat şi scris pentru tinerimea română, şi pentru aceasta invit şi eu la lucru pe profesori.
www.digibuc.ro
PARTEA A DOUA.
Domnitorii din dinastia lui Radu Negru.
5. I. Negru sau Radul Negru Vodă.
1215—1239.
Negru, sau Radul Negru din Transilvania (Ardeal) şi anume din Ţara Făgăraşului, la anul 1215 s’a ridicat cu toată casa sa, cu femei şi cu copii, cu Români mulţi ortodocşi şi au trecut Carpaţii spre meazăzi, au intrat în ţara Cumanilor (mai târziu Muntenia mare) şi s’au oprit aproape de sorgintele râului Dâmbo-viţa, într’un câmp întins, numit pe limba ţăranilor Câmpulung, şi s’au aşezat acolo. Şi au început acolo a face ţară nouă, şi mai întâiu au făcut oraşul ce se zice Câmpulung.
Aci la Câmpulung au fost adunaţi cu toţii cei descălicaţi, şi la anul 1215 pe Negru sau Radu Negru din Făgăraş l-au ales de Vodă, şi acesta aci a organizat ţara cu toate dregătoriile de lipsă.
Şi Negru Vodă în Câmpulung a zidit şi curte sau palat domnesc, şi biserică sub numele de Adormirea Născătoarei de D-zeu, o biserică frumoasă şi înaltă, care există şi azi. In această biserică se află portretul Iui Radu Negru Vodă, înfăţişat cu diademă pe cap, cu veşminte cusute cu fir până la picioare, cu nasturi la piept, cu brâu aurit, purtând pe deasupra un veşmânt blănit, pe din lăuntru şi pe margini împrejur cu blană neagră, cu statul înalt, cu faţa smeardă şi purtând în mână în miniatură biserica zidită de el. Dionisiu Fotino (în Istoria generală, I, p. 116) zice : Cronologia mănăstirii Câmpulungului, pe care a edificat-o Radul Negru, pomeneşte descălicarea lui la anul 1215.
Doamna lui Radu Negru a fost o contesă din Ardeal, născută catolică, şi s’a chiemat Margareta (sau Marghita) şi ea a făcut, nu departe de mănăstirea lui RaduL Negru, o biserică apuseană, ce există
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BASARABILOR.
807
şi până azi, pentru poporul catolicilor şi pentru dânsa. Dar se zice că Margareta mai târziu a trecut la ortodoxie, şi numai pentru aceasta doamna a putut fi introdusă în Pomelnicul mănăstirii bărbatului ei.
Radu Negru din Câmpulung a plecat în părţile de jos ale ţerii munteneşti, şi ocupând toate cătunele, a supus şi pe stăpânitorii plaiurilor, căci nu fură în stare a se opune. Iar poporul care venise cu Radu Negru din Făgăraş s’a răspândit în toate părţile din Car-paţi până la Dunăre şi din Olt până la Şiret (1).
Şi Radu Negru, strămutându-şi tronul dela Câmpulung la Argeş, şi aci a făcut oraş mare, şi şi-a pus aci scaunul de domnie, şi şi*a făcut şi aci curţi domneşti şi biserică domnească tot sub numele Adormirea născătoarei de D-zeu, în care se află şi până azi în pe-ristil (pridvor) o statue de piatră a lui Radu Negru, dar sfărâmată.
Se află o inscripţiune în limba slavoană despre Radu Negru, şi aceea în traducere pe limba română sună : In Hristos D-zeul nostru drept credincios, cinstit şi iubitor de Hristos, singur învingător Noi Radu Negru Voievod, cu mila lui D-zeu Domn peşte toată Ungro-Vlahia din Ungaria venit şi Herţog Amlaşului şi al Făgăra-
(1) Materialul istoric l-am luat din Dionisiu Fotino, Istoria generală a Daciei, II, p. 4, şi din Manuscrisul din Chişeneu, Tom. II, p. 2. Aci e o variantă: Şi popoarele ce pogoriseră cu dânsul, unii s’au intins pe sub podgorie ajungând până la apa Şiretului şi până la Brăila, iară alţii s’au intins in jos-peste tot locul, de au făcut oraşe şi sate până în marginea Dunărei şi până in Olt.
Iată aci sunt descrise hotarele Ungro-Vlahiei.
Dar eu in legătură cu această întindere teritorială aduc şi o chestiune limbistică din cele mai de frunte pe tapet. Dialectul bănaţan cu dialectul moldovean sunt apropiate prin însuşiri limbistice. Aceste amândouă — in direcţiunea Dunărei — au trebuit să fi fost cândva şi in conexitate teritorială. Dialectul ardelean a făcut un curent limbistic intre Olt şi Şiret, şi a ardelenit limbagiu! Ungro-Vlahiei, aflat Ia 1216. Acum dacă luăm in consideraţiune că Iacob Philippi ne-a spus, că Saşii prin colonizarea lor au ocupat in Ardeal un teritoriu de 40—46 de mile pătrate şi se zice că numărul Saşilor de azi e câtre 200.000, urmează, rezultă că foarte mulţi Români din Ardeal au trebuit să emigreze şi să descalece in Ungro-Vlahia, între Olt şi Şiret, între Carpaţi şi Dunăre.
Nu pot calculă numărul celor descălecaţi, iar judecând din consecinţe, a trebuit ca din Ardeal, in decurs de 110 ani, in timpul domnirii dinastiei lui Radu Negru, să se strecoare peste 40— 60.000 de Români, cari veniau în ţară făcută de Ardeleni, şi la început erau şi purtătorii de lumină, ca oameni cari au suferit şi păţit multe, având incă de lucru şi cu Cumanii. Deci eu cred că această descălecare intre Olt şi Şiret a produs şi un fenomen limbistic in Ungro-Vlahia, pentrucă Ardelenii lui Radu Negru au adus un curent limbastic cu Însuşiri ardelene, şi acestea au modificat limbagiul aflat la 1216 intre Olt şi Şiret. Eu am scris dialectul bănăţean şi pe unii literaţi din Iaşi i-am făcut atenţi la cele de aci şi ca să scrie dialectul moldovean, dar n’au scris nimic. De ce?
www.digibuc.ro
808
DR. ATANA8ID M. MARIENESOD
şului. Pe româneşte rău a fost tradusă «Domn peste Ţara-Româ-neascâ în loc de Ungro-Vlahia, căci ţara sub domnia lui Radu Negru s’a numit Ungro-Vlahia.
Radu Negru trăind în relaţiuni bune cu regele Andreiu al II-lea, acesta din bunăvoinţă i-a dat titlul de duce de Făgăraş şi Amlaş, ce are lipsă de un studiu separat.
Radu Negru a domnit 24 de ani, dela 1215 până la 1239, şi când a fost aproape să moară, a lăsat cuvânt către episcopi şi boieri, ca prin alegere să proclame de moştenitor de tron pe unul din fiii săi, sau din fraţii săi. 6. Şincai (I, 420) la anul 1289 zice: Anonimul românesc la an. 1289 pune moartea lui Radu Negru, căruia i-a urmat fratele său Mihaiu. Şi murind Radu Negru Voevod, s’a îmmormântat în biserica zidită de el în Argeş (1).
6.	Încă unele date pentru anul 1215.
O	nefericire în istoria română, că descălecarea lui Radu Negru, afară de anul 1215, după unii istorici s’a pus, anume de Dionisie Fo-tino, II, p. 4, la anul 1241, şi în Manuscrisul dela Chişeneu, II, p. 2, la anul 1290. Despre deosebirea calculului cronicelor, se va desluşi la capătul acestei părţi.
Eu am dovedit că descălecarea s’a făcut la anul 1215. şi aci mai adaug câlevâ date.
a) In discursul meu Negru Vodă şi epoca lui, pag. 20, am arătat că istoricul Cristian Engel începutul domniei lui Radu Negru l-a pus la anul 1215.
bj Gheorghe Şincai (în Cronica Românilor, T. I, p. 394), după anonimul românesc, zice : «Cronica veche se dă a greşi ou 75 de ani, fiindcă fără de nici o dovadă face începerea istoriei la anul 1290, şi după aceasta pune şireana domnitorilor, dar începerea cea adevărată se dovedeşte din inscripţia mănăstirii: Aceasta o a zidit Radul Negru la anul 1215. (Intre 1215 şi 1290, e diferinţa de 75 de ani)».
c) Dimitre Onciul (Originile principatelor române, p. 112, nota) do-
(1) Vezi Negru, Vodă şi epoca lui, pag. 16, Despre zidirea bisericilor. Eu cred că mănăstirea de Argeş au zidit-o Saşii cari s’au colonizat şi in Ungro-Vlahia, ba cu maies-triilelor s'au lăţit în Câmpulung, Argeş, Târgovişte, Râmnic, etc. Pentrucă Saşii şi in Ardeal şi în Ungro-Vlahia au fost edificatori de biserici şi de fortăreţe. Nu se află urmă, că un Grec, ori Bizantin ar fi zidit mănăstirea Argeş. Fireşte că Saşii au zidit cu mandatul lui Negru Vodă,
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BAS ARABI LOR.
809
vedeşte trecerea lui Radu Negru la 1215 în Câmpulung prin documentul dela Mateiu Basarab: «vechia biserică din Câmpulung cu mormântul lui Alexandru Basarab (1364) surpându-se la anul 1628, a fost restaurat de Mateiu Basarab la anul 1636. In inscripţia pusă după restaurare Mateiu Basarab se intitulează: Domn creştin în Ţara-Românească şi întru moşia lui, care este dintru Ungaria descălecată», apoi zice că biserica s’a început şi s’a ridicat şi s’a săvârşit de bătrânul şi prea milostivul creştin Radu Negru Voevod, carele a fost din început descăletor Ţerii-Româneşti şi din început a fost zidită aceasta sfântă dumnezeească biserică, când dela Adam a fost cursul anilor 6713 (dela Hristos 1215).
Dimitre Onciul (p. 185) zice: Notele despre acestea mi le-am luat în Câmpulung in August 1893. Se află în cavoul bisericii pe pă-retele dela apus, două imaginf"cu chipuri de domni. Una reprezentă pe vechii Ctitori: Marele Radul Negru Voievod, întâiul dela descălecătoare Domn al Ţerii-Româneşti; a doua (imagine) reprezentă pe noii ctitori Mateiu Basarab şi pe Doamna Elena.
d)	A. D. Xenopol (în Istoria Românilor, voi. II, p. 13), pentru istoria lui Radu Negru Vodă aduce documente despre privilegiile ce le-a dat Radu Negru Vodă în Câmpulung locuitorilor de acolo, şi ce documente au fost întărite prin unii din următorii lui Radu Negru. Astăzi numai copii se află de pe aceste documente, dar e lucru aşâ de natural că Radu Negru, mai ales ca întemeietorul Statului român, a avut pe mulţi să remunereze, şi pentru aceasta a trebuit să dea multe privilegii, acelora cari au descălecat cu el şi acelor cari l-au părtinit din ţară. Nu e greşeala lui Xenopol, că nu poate arătă documentele originale, ci ale strămoşilor cari nu au ştiut preţul documentelor şi nu le-au păstrat.
e)	In discursul meu Negru Vodă şi epoca lui, pag. 14, Guar-dianul (egumenul) mănăstirii catolice din Câmpulung povesteşte despre privilegiile date de Radul Negru pentru catolici (p. 15); Negru Vodă la rugarea principesei Margaretei, pe catolici i-a dăruit cu privilegii mai mari; iar la pag. 20 istoricul Engel dovedeşte despre privilegiile ce Radu Negru le-a dat catolicilor din Câmpulung. In acest . mod Radu Negru a dat şi a trebuit să dea privilegii în toate părţile. (Vezi Hasdeu) (1).
(1) Vestitul istoric Karl Rotteck in Allgemeine Geschichte, tom. V, p. 161 zice: La începutul secolului al patrusprezece, aci tn Dacia (1315) prin Voevodul Ilade a fost fondat statul propriu numit valahic. — Astfel un Radu se pune de Întemeietor şi acesta a fost Radu Negru, la 1216. Pe la 1316 nu a existat nici un Radu, şi anul e greşit, In loc de 1215.
www.digibuc.ro
810
DR. ATANASIU M. MARIENESCU
7.	II. Mihaiu Vodă.
1239 -1258.
După Fotino (II, p. 7), lui Radu Negru Voevod, boierii au ales de moştenitor al tronului pe fratele său Mihaiu. Despre Mihaiu se vorbeşte in Cronologia ţerii, însă cu greşeală de dată, ca şi despre venirea fratelui său Radu Negru (adecă la 1241) din Transilvania.
Dar după istoria bizantină, în timpul lui Mihaiu, faimosul Corda-cuba, de către Greci numit Laxanas (versariul), a trecut peste Dunăre, a bătut pe Schiţii (Tălari) Nogeri, şi a ocupat Bulgaria uci-zând pe despotul ei, Constantin fiul lui Tihu. Mihaiu fiind om pa-cinic şi mai mult bătrân, s’a ocupat de îmbunătăţirea şi ocârmuirea ţerii, domnind 19 ani, şi a murit la 1258. (Gheorghe Şincai, I, 420).
Tot la anul 1239, anonimul românesc pune moartea lui Radu Negru Vodă şi zice că acestuia i-a urmat în scaunul Valahiei (mai bine Un-gro-Vlahiei) Mihaiu cel dintâiu, fratele lui Radu, şi Mihaiu a domnit până la 1258. Gheorghe Şincai (I, 436) la anul 1258 zice, că după Radu Negru a urmat fratele său Mihaiu.
G.	Şincai (I, p. 435) la 1257 scrie: Pentrucă regele Bulgariei, Mihail, înţelegând că s’a îndepărtat împăratul bizantin (Theodor), a trimis la Românii de peste Dunăre (în Ungro-Vlahia) pentru un ajutor, şi cari i-au şi trimes, ca la 4.000 de ostaşi, cari slobozin-du-se în Macedonia, şi trecând Odriul, târgurile cari sunt pe lângă Regina şi pe lângă Didomitic, le prădau şi jăfuiau, când povăţui-torii oastei împărăteşti, nebăgând seama de poruncile împăratului, au năvălit peste Români (Ungro-Vlahi) fiind ei (Bizantinii) cu arme mai grele încinşi, iară Românii cu uşoare şi cu săgeţi, Români de departe săgetau pe Bornei (Greci, Bizantini) şi din călăreţi făceau pedestri, până când i au fugărit pe Romei. Astfel Mihaiu, fratele lui Radu Negru, a trimis 4.000 de ostaşi români (din Ungro-Vlahia) în ajutorul Bulgarilor şi în contra Grecilor.
8.	III. Dan Vodă.
1258 -1298.
Mai întâiu să urmăresc pe Fotino (II, p. 7). Dan era fiul lui Radu Negru Vodă, precum se arată şi la mănăstirea Câmpulung, unde se vede portretul lui. După Simeon Cronicarul istoriei sârbeşti, se vede că Dan a domnit pe la capătul secolului al XlII-lea în urma unchiu-
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODi ŞI DINASTIA BASARABILOR.
811
lui său Mihaiu, căci se zice că pe atunci Mihaiu craiul Bulgariei având răsboiu cu Sisma (Sisman), despotul Serbiei, Mihaiu a chemat în alianţă pe Dan Vodă, care în răsboiul acesta fu ucis de către Sârbi la anul 1298.
Dan Vodă eră socru lui .Mihaiu craiul Bulgariei. Mihaiu craiul Bulgariei întâiu fusese însurat cu fata lui Dan, domnul valah (ungro-valah) şi pe femeia sa, după moartea tatălui său, a lepădat-o şi a retrimiso în patria sa, şi apoi Mihaiu s’a însurat mai de multe ori.
Gheorghe Şincai (I, p, 486) zice : La anul 1258 anonimul românesc aşâ scrie:
Al treilea Vodă a fost Dan fiul lui Radu Vodă Negru, şi a domnit dela 1258 până la 1800. Dân la mănăstirea din Câmpulung se numeşte «fiul Radului Vodă Negru», iar în Letopiseţ este pus cu greşeală la anul 1338, de unde se numeşte că fiul Radului Vodă Negru nu puteâ fi la acest an.
Eu vă dau aci de loc desluşire. Letopiseţul pune descălecarea lui Radu Negru la 1290. Dar fiindcă şi acest document lui Radu Negru îi dă 24 ani, lui Mihaiu 19 ani de domnie, la olaltă 43 de ani cu 1290 fac 1333. Vedeţi ce a făcut duhul cel rău, care a pus descălecarea la 1241, apoi la 1290.
Şincai tot acolo continuă: Aceşti trei Domni, Radul Negru, Mihaiu şi Dan au domnit ani 85. (Astfel Şincai lui Radu Negru îi dă 24 de ani, lui Mihaiu 19 ani şi lui Dan 42 de ani, la olaltă 85. Dar este o greşeală, pentrucă Dan a murit la 1298, iar la 1300 e numai primul dat despre Ştefan Mailat).
Şincai continuă : Aşâ zice anonimul, ce tocmai deşi este adevărat, că la anii de el însemnaţi au domnit Radu Negru, Mihaiu şi Dan Vodă, dar n’au domnit peste toată Ţara-Românească, ci numai peste o parte a ei (pentrucă sub partea aceasta se înţelegeâ Ungro-Vlahia).
Gheorghe Şincai la anul 1264 (Se provoacă la Nichiphorus Gre-goraş, Tom. I, p. 59 şi 60) scrie : Constantin craiul Bulgariei, ginerele împăratului Lascare, pentrucă împăratul Mihail Paleolog a scos ochii lui Ioan, fiul fratelui său Constantin, acesta s’a sculat în contra lui Paleolog, şi a chemat mai bine de 20.000 de Schite (Români de lângă Dunăre, adică Ungro-Vlahi), cu cari în grabă năvălind în ţerile Romeilor (Grecilor) şi nădăjduind că pe împăratul Paleolog încă îl va prinde în cale. Drept aceea Românii (Ungro-Vlahi) întinzându-se prin toată Tracia ca şi o mreje, au mers până la ţăr-murii mării, încât nici dobitoc, nici om, nici împăratul puteâ să răsbată. Nici s’au înşelat oameni, fără numai că împăratul a scă-
www.digibuc.ro
812
DR. atanasiu M. MARIENESCU
pat sănătos. Pentrucă împăratul înţelegând de năvălirea Românilor, prin munţii cari sunt lângă Gani, pe ascuns s’a slobozit la mare şi după două zile a ajuns la Ţarigrad. Iar Românii, pierzându-şi prilegiul de a prinde pe împăratul, s’au reînturnat în pace.
Aşâ dară la 1264, în Ungro-Ylahia a domnit Dan, şi acesta a trimis un ajutor de 20.000 de ostaşi Ungro-Vlahi lui Constantin, craiul Bulgariei.
Şincai la pag. 445 zice: Am dovedit la anii respectivi că Schitele la Gregoraş sunt Românii; zisa mea o întăreşte şi Gheorghe Pa-chimer (tit. I, cap. 37), când mărturiseşte că Schitele de lângă Dunăre sunt un neam cu Vlahii, cei dela Bizoa.
Dimitrie Cantemir (Tom. VIII, de G. Gr. Tocilescu din însărcinarea Academiei Române, cap. VIII, p. 478) se provoacă la Nichifor Gregoraş, lom. I, cod. 6, cap. 9, şi zice : Iară pe la anul 1274 aflăm că istoricul Nichifor Gregoraş, carele cu distinse cuvinte scrie, că la anul pomenit (1274) craiul sârbesc să fi avut crăiasă pe fata Domnului din Valahia, craiul sârbesc voiâ să se căsătorească a patra oară, deoarece pe fata Domnului românesc, pe care o avusese mai întâiu, după ce trăise cu dânsa mai mulţi ani, apoi a trimes-o în ţara sa (în Ungro-Vlahia).
Dimitrie Cantemir (cap. IX, p. 481) se provoacă la Letopiseţul sârbesc glava 93, unde se zice: că Milutin craiul sârbesc a luat de muiere pe fata Domnului din Valahia (adică Ungro-Vlahia). Ţot Cantemir provoacă la Gheorghe Pachimer, tit. I, cap. 31, an. 1274, şi zice: Aşâ dară acum adeverindu-se, avem datorinţă de a arătă, că acest craiu al sârbilor, Milutin să fi luat pe fata Domnului româ-mânesc pe la anul 1274. Aşâ dară (argumente în Cantimir) se dovedeşte precum acel Domn românesc să fi fost în ţara sa cu domnia întemeiată şi aşezată, că de n’ar fi fost aşâ, craiul sârbesc (carele îşi capătă pe fata împăratului din Ţarigrad) nu s’ar fi învoit ca muierea sa să fie de om prost. Aşâ dară (Cantemir, p. 482) fără prepus rămâne a se cunoaşte, că după prada lui Batie (1241) cu 28 ani mai în urmă (1274) în Ţara-Românească a fost Domn cu domnia aşezată.
Cantemir (p. 498) îşi dă părerea, că fata Domnului român din Valahia ar fi fost fata Iui Radu Negru. Dar nu iese socoteala ! Se vede că Cantimir ar fi combinat, că dacă Radu Negru a descălecat la 1241, la 1274 a putut aveâ fată măritată. Dar după cap. VIII, p. 478, socoteala lui numai cu Dan iese la cale. Şi e natural că Dan domnind între 1258 şi 1298, fata Domnului român a fost a lui Dan.
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADO NEGftO VODl ŞI DINASTIA BAS ARABILOR.
813
Deşi unele sunt repeţiri, dar să ne întoarcem la Şincai (I, p. 46) şi în materia aceasta. Despre Ştefan craiul Serbiei scrie Nichifor Gregoraş, că cerea pe Evdochia sora împăratului Andronic celui bătrân, ca să facă pace cu Romeii (Greci), dar Evdochia nici a auzi nu vrea, căoi căsătoria aceasta ar fi a patra, pentrucă craiul cu muierea cea dintâi, fata prinţului Ylahiei, trăise vreo câţiva ani, apoi trimiţând-o în patria ei, se căsătorise cu sora muierii fratelui său. Şincai zice că aşa scrie şi Pachimer (I, 163, cap. 26), dar mai pe larg. La anul 1323 ţara muntenească la Ioan Cantacuzen se chiamă Ungro-Vlahia. De cumva prin Vlahia lui Gregoraş se înţelege ţara muntenească, prinţ întru această ţară pe acea vreme a fost Dan I, fiul lui Radu Negru. Ştiindu-se însă că Dan a căzut în luptă la 1298, Şincai în acest an ar fi trebuit să pună începutul domniei lui Ştefan Mailat.
9.	IV. Ştefan Mailat Vodă.
1298-1325.
Fotino (II, p. 8) zice: După moartea lui Dan, boierii au ales Domn (în Ungro-Vlahia) pe Ştefan Mailat, fiul lui Dan. Ştefan Mailat (II, p. 10) în cronologia ţerii nu se aminteşte, dar cronologia sârbească zice, că el a adus iarăş în bună stare domnia Făgăraşului, reînnoind şi cetatea de acolo. A avut răsboiu şi cu Andreiu al IILlea regele Ungariei (1290—1301) şi după ce a învins pe rege, a făcut pace cu el.
Pe timpul domniei lui Ştefan Mailat au venit mulţime de Schiţi (Tătari) din părţile nordice şi s’au revărsat asupra Ibricului şi altor provincii slavone. Ştefan despotul Serbiei având destulă putere şi cu ajutorul lui Mailat s’a dus asupra lor, i-a învins şi i-a alungat. Atunci despotul Serbiei a făcut frumoasa mănăstire. Deja în Serbia, cu numele Sfântului Nicolae, aproape de râul Bistriţa.
Ştefan Mailat a domnit 27 de ani, dela 1298 până la 1325 şi înlărindu-şi ţara în contra vecinilor, a murit. Pe timpul lui domnia în Constantinopole Andronic cel tânăr (1).
Gheorghe Şincai (I, p. 4631) ne spune: La anul 1300 scrie anonimul românesc : Al 4-lea Domnitor Ştefan Maital la 1300.
In Letopiseţ nu se află despre el, iar în cronica stăpânitorilor sârbeşti îl arată că la acest an domnind a făcut cetatea Făgăraşului.
(1) Andronic' al II-lea dela 1283 a domnit singur, la 1328 a fostdetronat, la 1332 a murit.
www.digibuc.ro
814
t)R. AÎA^ASltf t(. MARIeNESCO
Dar Haner zice, că cetatea Făgăraşului s’a făcut din rândueala lui Ladislav, Voevodul din Ardeal, la anul 1308. Fiindcă s’a dovedit că Dan la 1298 a căzut în luptă, pe lângă toate cele zise de anonimul românesc, rămâne anul 1298 ca începutul domniei lui Ştefan Mailat.
îndată ce Ştefan Mailat se pune în legătură cu cetatea (ori ţara) Făgăraşului, ce poate deduce că regele Ungariei şi lui i-a dat titlul de dux de Făgăraş şi de Omlaş, ca şi lui Radu Negru. Regele în cetatea (castrum) Făgăraş şi în castele avea ostaşii săi unguri, ca şi garnizoanele regelui şi ale terii,—titlul se referiâ la onoare şi la folosinţa unor sate,—şi pentru aceasta adevărul e că Voevodul din Ardeal a reparat cetatea Făgăraşului.
La 1309 în Ungaria Garol Robert se alege rege, şi la 1310 se încoronează. Acesta pregăteşte un eveniment în vieaţa Românilor !
Ioan Filtsch (în Schemata istoric la Şincai I, p. 474) scrie: Lui Negru Vodă în 1330 i-a urmat Vailado, precum zice Hormie (în arca lui Noe, p. 428). Asemenea la Şincai (I, pag. 430) se aminteşte Vailad Vodă.
Numele Vailad e schimonosit din Mailat, strămutându-se M în V şi T în D. Vailad dară, despre care se zice că a domnit la an. 1320, a fost Mailat.
Gheorghe Şincai (I, p. 481) cu provocare lui Ioannes Gantacuzenus I, p. 106—108, ne spune : La anul 1323 murind Tertere al Il-lea craiul Bulgariei fără de moştenitori, a chemat pe Mihail al IV-lea fiul lui Stranţimer despotului din Vidin şi l-a ridicat craiu. Acesta strângându-şi la olaltă ostile şi luându-şi ajutor dela Ungro- Vlahi şi dela Schite (Moldoveni), împăratul Romeilor (Grecilor) Andronic, carele băteâ cetatea Filipopole, gândind că este mai slab decât el (regele Mihail), nu s’a apucat de craiu, ci băteâ cetăţile, cari se închinase Romeilor şi eră la munţi şi le prădâ ţinuturile, şi apoi împăratul s a reîntors.
Engel (I, p. 150, iar la Şincai I, p. 483) pune ajutorul dela Românii din Dacia veche, dat lui Mihaiu craiului Bulgariei, la anul 1324. Zicând Engel: Mihaiu Basarab întru atâta îşi întărise ţara, încât la 1324 a trimis ajutor lui Mihail Strasimiroviciu, prinţului Bulgariei. Oastea aceasta o numeşte C-antacuzen oastea Ungro-Vlahilor, ca să arate că şi Grecii au ţinut Valahia de o provincie ungurească. La aceasta răspunde Şincai, că zisa lui Engel nu e adevărată, căci Grecii nu pentru aceea au numit ţara muntenească Ungro-Vlahia, pentrucă ar întări că este provincie ungurească, ci
www.digibuc.ro
Î)INASTIA LtTI RADU NE&RtT VODÂ Şî filUASflA BA SARABIL6E.
615
pentru ca să o deosebească de Valahia mare sau Moglena (din Bal-can): După anonimul românesc pe acea vreme încă n’a fost Mihail Basarab, ci Ştefan Mailat Voevodul ţerii munteneşti. Astfel se dovedeşte, că pe la 1324 a fost Ungro-Vlahia; că Ungro-Vlahii au dus oaste în Bulgaria, că atunci Ştefan Mailat eră Vodă în Ungro-Vlahia. încât Engel aminteşte *de Mihaiu Basarab pe la 1324, e greşeală, pentrucă Mihaiu Basarab nu vine înainte nici până la capătul veacului, adecă atunci n’a existat în Oltenia.
Cantemir, VIII, p. 306, zice: Grecii, precum Moldovenilor aşâ şi Muntenilor numele l-au alcătuit şi le-au zis: Ungro-Vlahi şi ţara au numit-o Ungro-Vlahia. (Astfel se vede că nici Cantemir nu eră în curent, că Ungro-Vlahia a fost numai ţara între Carpaţi şi Dunăre, şi între Olt şi Şiret, iar Ungro-Vlahi erau numai Românii din Ungro-Vlahia. Dar totuş toate se desluşesc destul de lămurit).
Gheorghe Şincai la anul 1328 (1, p. 486, provocându-se la Nicefor Gre-goras, T. 1, p. 256, şi la Ioan Cantacuzen, T. I, p. 181) zice: După aceea auzind împăratul cel tânăr (Andronic), că Mihaiu craiul Bulgariei bate cetăţile şi ţerile Romeilor, având cu sine pe plată oaste nu mică din Schitele (Românii) cari locueso la Dunăre (Ungro-Vlahia). Am zis că Ştefan Mailat a domnit dela 1298—1325, adecă 27 ani şi dacă s’ar fi primit părerea lui Şincai, dela 1300—1327. Dar Şincai încă şi la 1328 aduce date referitoare încă la Ungro-Vlahi, atunci când Basarabii din Oltenia la 1328 încă nu au purtat răsboiu. De astă dată nu pot scrută, ca să controlez anul 1328.
Iosif Mailath (1) zice: Numele Mailath în Ungaria se află la anul 1236. In Valahia Mailatestii s’au ridicat în continuu la înaltă vază a demnităţii, aşâ încât noi cam pe la 1500 (?) pe Ştefan Mailath îl vedem de Voevod al Valahiei. Cronicele îl numesc Magnus Wojvida Stefanus (2), din care se vede că Mailatestii erau oameni mari în Ardeal; ba că Radul Mailat eră iobagiu. Şi din fragmente istorice despre boierii din Ţara Făgăraşului, date de Ion caval, de Puşcariu, încă se poate şti despre Mailateşti, ca Români. După inscripţia lui Ionaş Monea în familia lui Grigorie la anul 1250 se află unul cu numele Mailat, carele a fost contimporan cu Ştefan Mailat. Dar nu pot trece cu vederea încă ceva. In documentele lui Hurmuzachi, voi. I, p. 2, la anul 1418 în Banatul Severin, în districtul Borza
(]) JHe Tragoedie der Familie Mailath, de contele Iosif Mailath. Viena 1888, p. 5. (2)*Nicolae Densuşianu in Monumente pentru istoria Terii Făgăraşului, Bucureşti 1882, citează documente.
www.digibuc.ro
816
t>ft. AÎAttASltJ M. MarIeNeSCO
(Bârzava) chinezii români se judecă cu Maylath Dragomir asupra posesiunilor de lângă râurelul MaylaLh-maycha. La an. 1433 (Hurm. I, 2, p. 586) asemene judecata se ţine lângă râurelul Maylathm-ay-cho, etc.
10.	Socoteala anilor după diferite cronice.
Fiindcă descălecarea lui Radu Negru de unele cronice s’a pus la anul 1215, de altele la anul 1241, iar de alţii la anul 1290, a urmat o confuziune ne mai pomenită la alte popoare, în numărarea anilor domniei ai vreunui domnitor.
Eu pe baza dovezilor am pus anul descălecării la 1215, şi pe acesta îl arăt de adevărat.
Socoteală după anul 1215.
Radu Negru a domnit 24 de ani^ .... 1215—1239 Mihaiu ri »	19 »	«... . 1239—1258
Dan	»	»	40	»	»	. . .	1258—1298
Mailat,	»	»	27	»	»	....	1298—1325
La olaltă 110.
Socoteală după anul 1241.
Diferinţa între 1215 şi 1241 e de 26 de ani, astfel se schimbă socoteala cu 26 de ani mai mult; de regulă toate întâmplările sunt puse cu 26 de ani mai târziu.
Radu Negru a domnit 24 de ani .... 1241—1265 Mihaiu	»	»	19 » «... . 1265—1284
Dan	»	»	40	»	»	. . . .	1284—1324
Mailat	»	»	27	»	»	...	1324—1351
La olaltă 110
Socoteală după anul 1290.
Diferinţa între 1215 şi 1290 e de 75 de ani, astfel se schimbă socoteala cu 75 de ani mai mult de cum e adevărul, de regulă toate întâmplările istorice sunt puse cu 75 de ani mai târziu.
Radu Negru a domnit 24 de ani ... . 1290—1314 Mihaiu	»	»	19 » «... . 1314—1333
Dan	»	»	40	»	»	. • . .	1333—1373
Mailat	»	»	27	»	»	....	1373—1400
110
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BASARABII.OR.
817
Astfel dinastia lui Radu Negru a domnit 110 ani, dela 1215 până Ia 1325. Celelalte două socoteli, adecă după 1241 şi 1290, sunt nişte minciuni istorice, nişte prostii, nişte falsităţi şi duşmanii Românilor le-au introdus, şi istoricii le-au suferit şi in parte părtinit, peste 700 de ani.
In acest mod dinastia lui Radu Negru a domnit dela 1215 până. la 1325 in Ungro-Vlahia, în ţara dintre Carpaţi şi Dunăre, şi dintre Olt şi Şiret, adecă în Muntenia sau Valahia mare de mai târziu. Aceştia n’au stăpânit nimic în Oltenia. După stingerea dinastiei lui Radu Negru, Basarabii din Oltenia trec cu domnia lor în Ungro-Vlahia.
Aceştia din dinastia lui Radu Negru au fost domnitori cţin Ardeal; aceştia au început întemeiarea Ţerii-Româneşti. Peptru ce unii istorici pare că cu deadinsul au sters istoria dinastiei Iţii Radu Negru din istoria Ţerii-Româneşti ? Pentru ce ? pentru ce'? r
Acolo Ia Câmpulung şi la Argeş sunt locurile cele mai sfinte ale istoriei şi poporului româm Acolo s’a început istoria României, într’un mod aşâ de maiestos şi aşâ deplin, înbât rari popoare sunt în lume, cari să aibă atâta material istoric despre începutul istoriei lor, cât au Rom^Phii, dar fără a pricepe să-l preţuească! ■
Să mergem cu procesiunea la Câmpulung şi la Argeş şi să ile închinăm 'spiritului lui Radu Negru!
Analele A. R.—Tom. XXXtlI.—Memoriile Secţ. ŞtiinfifieB.
www.digibuc.ro
PARTEA A TREIA
Dinastia Ba&arabilor.
11.	Introducerea în istoria dinastiei Basarabilor.
Ştefan Mailat a domnit dela 1298—1825 şi dinastia lui Radu Negru în Ungro-Vlahia, după o domnie de 110 ani, s’a sfârşit la anul 1825.
In Oltenia acum a început a se înfiinţa un voevodat şi o dinastie a Basarabilor. Carol Robert regele Ungariei, la 1324, a trimis sol la întâiul Basarab, la Ivancu, purces din Oltenia. D. Fotino. II, p. 10, pe primul Basarab cu numele loan (identic cu Ivancu) îl pline foarte bine dela anul 1325 până la anul 1340. Astfel în Oltenia s’a fondat dinastia Basarabilor originari din Oltenia, şi începutul domniei dinastiei cu siguranţă se poate pune la 1324, 1325.
Acuma trebue să prezent un dat istoric de însemnătatea cea mai mare pentru începutul istoriei Basarabilor. Pesty Frigyes (în A ssordnyi bănsăg, I, p. 27) zice: «Carol Robert nu a putut suferi uniunea acestor două principate (Ungro-Vlahia şi Oltenia) în mâna lui Ivancu, astfel de bărbat carele a dat destule semne despre ambiţiunea sa. Şi aceasta (uniunea) a fost cauza pentru ce Carol Ro* bert la 1330 a purtat răsboiu în contra lui «Ivancu».
E întrebarea că uniunea Ungro-Vlahiei cu Oltenia, când şi cum s’a făcut? Uniunea s’a putut întâmplă între 1325, anul încetării dinastiei Radu Negru şi a începerii dinastiei Basarabilor de o parte, iar de altă parte anul răsboiului din 1330, pentrucă în anul acesta pe Basarab îl aflăm în Argeş cu reşedinţa, unde erâ şi scaunul de domnie al dinastiei Radu Negru, adecă uniunea s’a putut întâmplă în cei cinci ani dintre 1325 şi 1330.
Despre modul uniunii nu se află nici un dat istoric, căci dacă s’ar fi întâmplat prin răsboiu, adecă ca Oltenii să se unească cu dinastia lui Radu Negru, sau, după sfârşirea dinastiei, Oltenii să cuprindă Ungro-Vlahia, verisimil s’ar află vreun dat istoric.
www.digibuc.ro
DINASTIA LtTl RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA fi AS ARABILOR.
819
Şi nefiind date istorice, e greu a-ţi da părerea asupra modului uniunii, căci de aşa ceva nu poate cineva să aibă idee. Astfel suntem siliţi a combină nu după fantazie, ci din însăş uniunea înfiinţată.
Uniunea principatelor (Oltenia şi Ungro-Ylahia) s’a putut face de loc după moartea lui Ştefan Mailat, adecă la 1325, şi mai ve-risimil din cauză că Ştefan Mailat n’a avut moştenitor de tron în Ungro-Ylahia, şi astfel s’a stins dinastia lui Radu Negru.
Astfel se vede că uniunea acestor două ţeri s’a făcut cu buna înţelegere a amânduror părţi, adecă a acestor două ţeri surori, respectiv a Românilor din Oltenia şi UngrO-Vlahia; a fost o înţelepciune a Românilor, ca ei, cunoscând pe vecini, să se înfrăţească, pentru ca să se întărească, ca să scape ţara şi poporul. Ce presimţire! Dacă ştii că încă la 1330 ţerile împreunate au fost atacate cu un răsboiu de tot groaznic pentru 6 ţară abiâ de câţivâ ani întemeiată, şi doar încă nu pe deplin organizată!
Dar uniunea a două principate româneşti arată, că simţul naţional la Ungro-Vlahi a fost aşâ de mare, încât ei de bună seamă de voie bună s’au predat Basarabilor,—cari prin uniune au fost patriotici, naţionali şi înţelepţi pentru a-şi împreună puterile spre apărare comună.
Carol Robert regele Ungariei a cerut ajutor dela Papa Ioan XXll în contra naţiunilor necredincioase din vecinătatea Ungariei; iar Papa în anul 1325 îi scrie lui Carol Robert, că nu-i poate da ajutor «ad refrenandum nationum infidelium tuo regno vicinarum», în contra cărora tu (regele) eşti silit să te. lupţi mai adeseori (Hurmuzachi I, No. 470, pag. 594); se vede că Carol Robert mai de mult a avut planul să atace pe Români, adecă pe Ivancu Basarab din Oltenia, dar Carol Robert a început răsboiul numai în 1330.
Puterile lor împreunate, deşi abiâ la început, între anii 1325—1330, dacă cetim răsboiul lui Carol Robert cu Ivancu Basarab Voevod din 1330, au fost aşâ de mari, că nu numai au învins pe regele, dar Românii în prima apariţiune a lor în răsboiu au secerat adevărat triumf şi glorie, şi astfel primul răsboiu al puterilor unite a devenit fala şi mărirea strămoşilor luptători pentru toate generaţiunile.
In istoria Românilor abiâ aflăm un exemplu mai frumos de iubirea de popor şi de patrie, ca în această uniune a două surori româneşti,— căci atunci s’a pus fundamentul pentru existenţa românismului. N’avem destule cuvinte de a preamări pe Ungro-Ylahi şi pe Basarabi.
www.digibuc.ro
820
Dft. ATANASID M. MAfttENESCtf
Acuma să trec la lucrarea mea. Mai întâiu de toate voiu scrută documentele aflate în Ungaria şi referitoare la Basarabi. Aceste documente nu sunt destul de multe şi destul de pline de date, după cum am dori noi ca să fie documentele ce ne interesează, dar totuş sunt atâtea, câte adeseori ne pot da orientare asupra timpului şi asupra faptelor istorice.
E vorba ca să lămuresc începutul domniei Basarabilor şi pentru această lămurire va fi destul dacă descriu pe cei trei domnitori dela început, pe Ivancu, Alexandru şi pe Vlaicu.
Astfel la fiecare domnitor voiu începe cu datele din Ungaria şi apoi voiu arătă ce au putut adeveri şi istoricii români de până acuma. Numai încetul cu încetul se vor puteâ dovedi anii cronicei ai fiecărui domnitor, şi fiindcă Basarabii au purtat răsboaie cu regii Ungariei, pentru început voiu luă de cinosură epoca regelui Carol Robert .dela 1309—1342 şi a regelui Ludovic cel Mare dela 1342—1382, şi în acest mod voiu intră în istoria dinastiei Basarabilor.
12.	I. Ivancu sau Ioan, primul Voevod Basarab.
1324—1340.
a)	Basarab după Hurniuzachi 1324—1330.
Numele Basarab după documente mai întâiu se află la anul 1324. Regele Carol Robert aduce la cunoştinţă, că pe Martin fiul lui Bulgar, corniţele Scylug (Szilâgy) l-a trimis în expediţiuni diverse şi în o expedeţiune ce a avut-o sub castrul Mihald (Mehadia în Banatul Se-verinului), unde cu îngrijirea specială a lui şi cu serviciu fidel, acel castru, pe care Ioan fiul banului Teodor, ca un rebel în contra majestăţii noastre l-a 'ţinut în puterea sa, dar noi l-am re-cuprins şi l-am supus ţerii noastre. Asemenea pentru ca Martin mai de multe ori să împlinească legaţiunile (soliile, ambasadele) noastre la Basarab Voevodul nostru transalpin, unde el oficiul legaţiunii sale l-a împlinit cu credinţă şi cu laudă şi pentru aceasta regele decretează remunerarea lui Martin, etc. (Hurm. I, No. 467, p, 591, la an. 1324). Fiindcă regele Ungariei la 1324 spune că el mai de multe ori a trimis solie la Basarab, e lucru natural că acest Bazarab încă înainte de 1324 eră domnitor în Oltenia ţi ţara lui eră organizată, dar fiindcă începutul domniei încă nu-1 ştim, rămânem la anul 1324. Regele în document nu spune numele de botez al lui
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA B ASARABILOR.
821
Basarab, dar din documente mai târzii s’a .dovedit că acest Basarab eră Ivancu, (Iancu, Ioan).
La anul 1327 papa Ioan al XXII-lea trimite scrisori lui Toma, voevodul Ţransilvaniei, lui Solomon comitelui din Brasso şi lui Ba-zaras, cu adresa: Iubitului fiu, bărbat nobil Bazaras, voevodului transalpin, şi-i mulţumeşte pentru exterminarea naţiunilor necredincioase. (Hurip. No. 476, pag. 600, an. 1827). Din această scrisoare ar trebui să deduc că Ivancu s’a făcut catolic şi papei i-a făcut atare serviciu.
b)	Bătaia din 1330 după Mărci chronicon.
La 1330 a fost răsboiul cel crâncen între Carol Robert şi Ivancu Basarab. Eu îl descriu după chronicon Mărci (1). «Pentrucă tot în acel an, în care Felician de memorie nedemnă a pierit, adecă în anul Domnului 1330, când regele a adunat o oaste numeroasă, dar totuş nu a putut adună toată oastea sa, deoarece şi la marginile regatului sau contra adversarilor aceluiaş regat în diverse expediţiuni a destinat pe cei mai mulţi luptători. Iară el (regele) în luna lui Septemvrie prin Zeurin (Severin) s’a dus în ţara Basarad, voevodul Vlahilor, după îndemnul lui Toma, voevodul Transilvaniei, şi (la îndemnul) a lui Dionisie fiul iui Nicolae şi acesta fiul Iui Iancha, care ţară e nehabitabilă pentru gintea străină. Şi regele s’a dus, ca din acea ţară să-l scoată pe Bazarad afară sau măcar ţara lui să o predea unuia din îndemnători (adecă lui Toma ori lui Dionisie), ca să stăpânească, deşi însuş principele (Vodă Bazarad) tributul îndatorat majestăţii sale regeşti totdeauna cu credinţă l-a plătit.
«Iar când regele a recăpătat Zeurinul (Severin) şi castrul aceluia (cetatea Turnu-Severin), lui Dionisie i le-a predat toate cele amintite, precum şi demnitatea de banul Severinului. După ce s’au făcut acestea, Bazarad a trimis soli la regele, demni de toată onoarea ca să-i spună regelui: «Pentrucă voi, domnule rege al meu, v’aţi ostenit cu adunarea oastei, eu osteneala voastră o recompensez cu
7.000	de mărci de argint, şi însumi vă predau şi Zeurinul, cu toate apartenenţele, ce acum cu puterea le aveţi, în mâinile voastre vi le predau în pace, pe deasupra tributul, ce sunt dator coroanei
(]) Mărci chronicon de gestis hungarorum db origine gentis usque ad anum 1330 producţie. Carol Szabo a tradus-o pe limba ungurească, Pesta 1867, şi descrierea bătăliei e Însemnată sub No. 108 şi aceasta e cea din urmă din scriere. Marcu a murit la 133& şi astfel a putut să le ştie bine.
www.digibuc.ro
822
DR. ATANASIU M. MaRIENESCU
voastre, cu credinţă în tot anul 11 voiu plăti, şi nu mai puţin.pe unul din fiii noştri îl voiu trimite la Curia (curtea regească) voastră, ca să servească pe banii mei şi pe spesele mele, dar pentru aceasta să vă reîntoarceţi îndărăt cu pacea voastră, şi să încunjuraţi pericolul persoanelor, pentrucă, dacă veniţi şi mai în lăuntrul ţerii, pericolele nici într’un mod le veţi putea încunjurâ.» Regele auzind acestea, cu mintea sumeaţă în aşa vorbe a erupt solilor zicân-du-le: «Aşa să spuneţi lui Bazarad, că el e păstorul oilor mele şi eu din ascunsurile lui de barbă îl voiu scoate».
«Acuma un baron fidel, cu numele Donch (Donciu) comite de Solio (Zolyom) şi de Liptau, aşa a grăit regelui: «Domnule, acel Bazarad cu mare umilinţă şi spre onoarea voastră grăeşte către voi, pentru aceasta răspundeţi-i în scrisoarea voastră cu favoarea bunăvoinţei regeşti, şi voiţi în o deplină dilecţiune şi graţie să-i arătaţi».
«Acum regele a repetat vorba de superbie şi de ameninţări şi părăsind sfaturile mai sănătoase, deloc a pornit mai departe, ca apoi să se lupte. Şi când ieşi regele şi ai săi în ţară necunoscută, între alpi şi între pădurile munţilor nu a putut Să-şi afle de mâncare, de foamea mare regele şi militarii şi caii curând au început a suferi (de foame). Pentru aceasta s’a ordonat împăcare cu Bazarad, şi având credinţă că el va ascultă de regele, şi că va da regelui şi tuturor oamenilor săi siguranţă de a se reîntoarce acasă şi că-i va arătă calea dreaptă. Regele se reîntoarce asigurat, crezând în credinţa perfidă a schismaticului.
«Bazarad a venit pe o cale cu toată oastea sa, şi calea aceasta în încunjurul său şi de ambele părţi cu râpe foarte nalte erâ închisă împrejur, şi unde calea zisă erâ mai largă, acolo prin Valahi în mai multe locuri a fost întărită cu şanţuri săpate împrejur. Iar regele şi toţi ai săi la aşâ ceva întru adevăr nici nu s’au gândit. Mulţimea nenumărată a Valahilor sus pe râpe, concurând din toate părţile încoace şi în colo, şi aruncând săgeţi asupra regelui, cari erau în fundul căii călcate, ce nici nu se putea numi un drum, ci de naie strâmtă, unde pentru îndeseală, cei mai sprinteni cai şi ostaşi din prejur cădeau în luptă, pentrucă peste ţepişul din cale nu te puteai sui în contra Valahilor, nici pe râpele de pe amândouă laturi ale drumului; nici n'ai putut merge înainte, nici n’ai avut loc de fugă, pentru şanţurile ce s’au săpat acolo, ci ostaşii regelui erau de tot prinşi, aşâ ca şi peştii în vârşă ori în mreajă.
«Au căzut juni şi bătrâni, principi şi puternici, fără alegere. Căci
www.digibuc.ro
DINASTIA LEI RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BAS ARABILOR.
823
această mizerabilă întâmplare a ţinut mult, aşa dela feria (ziua) a şasea a săptămânii, până la feria (ziua) a doua a săptămânii viitoare (adică de Vineri până Marţi), în cari zile militari aleşi s’au ciocnit la olaltă de repeţile ori, precum în leagăn leagănă şi se scutură, sau ca şi treştia se mişcă de vânt. Iar acolo s’a făcut cea mai mare grămadă de morţi, căci a căzut mulţime de militari, principi şi nobili, şi numărul nu se poate socoti. Şi eră ziua a 6-a înspre seara Sfântului Martin, şi după aceea şi în cea următoare (1).
«Acolo au murit şi trei prepoziţi, adică: Magistrul Andreiu pre-pozitul bisericii albense, bărbat foarte venerabil, vicecancelarul majestăţii sale regale, fiind el acolo, a pierit cu sigilul regelui; mai departe Mihail prepozitul din Pozsega şi Nicolae prepozitul din Alba Transilvană, mai departe Andreiu plebanul din Sarus, şi monahul Petru din ordinul predicatorilor, bărbat onest, acolo a primit paharul morţii crâncene, pentrucă Valahii, în creieri, capului mişeleşte au bătut cuie de lemn. Şi unii preoţi, cari erau capelanii regelui, fură ucişi.
«Ţotuş şi o mulţime nenumerabilă a Valahilor s’a îmburdat peste Olaltă. Iar cadavrele tuturor, atât ale bărbaţilor bisericeşti, precum şi ale nobililor laici, acolo pe locul luptei aşteaptă timpul învierii generale. Nici* pe cei dragi ai lor nu-i putură îmmormântâ din cauza năvălirii duşmanilor (Valahilor); nici şi măcar vreo câţivâ să-i câştige, ca înşişi să-i îngroape. Dar Valahii au dus mulţi captivi cu sine, atât vulneraţi precum şi nevătămaţi, şi au câtigat mai multe arme şi hainele preţioase ale tuturor celor căzuţi; şi bani în aur şi tn argint şi vase preţioase şi brâuri de sabie şi multe pungi de groşi (groşiţe) late, şi mulţi cai cu şele şi frâne, ce toate le-au prădat şi le-au dus lui Bazarad Voevodă.
«Iar regele şi-a strămutat însemnele armelor sale, cu cari a îmbrăcat pe Desev fiul lui Dionisie, pe care Valahii cugetându-1 a fi regele, cu cruzime l-au omorit, şi apoi însuş regele, cu puţini pentru ajutorarea a câtorva credincioşi ai săi, abia au scăpat, căci au stat împrejurul regelui ca şi nişte ziduri de piatră. Donch cu fiul său Ladislav şi alţi ostaşi, cari erau în serviciul personal al regelui, şi magistrul Martin, fiul lui Berend, cari toate loviturile de săbii şi de săgeţi înşişi le-au primit asupra lor — ca pe nişte stropi de ploaie torenţială—ca să scape vieaţa regelui în contra loviturii morţii.
(1) După calendarul catolic de azi, Martin episcopul e in 11 Noomvrie oatolio; eu pe alt sfânt Martin nu l-am aflat, dar totuş ştim zilele luptelor.
www.digibuc.ro
824
DR/> ATANA9IO M. MARIENE9CU
«Irţ îqcunjurpţ oaste;, din toate părţile, ca muştele au căzut şi mulţimea câinească a Valahilor, cari au pierdut suavitatea unguen-> tului, atunc; când P© poporul creştin (Unguri) şi pe preoţii lor, unşii lui Hristos, Jără de milă i-au omorît.
* «Numărul, Valahilor ucişi acolo prin Unguri, numai socotitorul infernal Şl aştut al' iadului a putut să-l socotească, dar regele după • această întâmplare a venit la Visegrad. Mai departe, după ce Ungurii au purtat răsboaie foarte mari şi totuş aceasta (cu Bazarad) ÎL ş'a întâmplat, nu ca să se fălească de frecvenţa învingerilor, sau doară după o victorie, întru adevăr să se mărească şi să se corumpă, cj ca se înveţe ei umilinţă, şi aceasta să o înveţe şi pe alţii întru cât şi mai’ departe ar fi yrednici de graţia iubirii divine. Căci D-zeu tatăl pe acela îl pedepseşte, pe carele îl iubeşte 9 (1).
< 1
c)	Basarab, după Hurmuzctki, 1330—1340.
După bătălia din 1330, regele Carol Robert mai- aminteşte despre acea -bătălie- şi unele împrejurări. Trebue să culegem orice date referitoare la lupta lui Ivancu Basarab.
Carol Robert aminteşte de Martin de Berend, un Sas, carele la 1330 pe Carol Robert, acoperindu-1 cu scutul său l-a scăpat de armele Valahilor- şi de pericol (Hurm. Nr. 489, p. 615). Carol Robert la 1331 confereşte coloniilor Saşilor din Cluş diferite libertăţi, ca recompensă, pentru pagubele ce le-au avut prin răsboiul nostru în părţile Transalpine (Hurm. 490, p. 616). La 1331 papa loan al XXII-lea felicită pe Carol Robert, că a scăpat de pericol în răsboiul avut cu inamicii credinţei catolice (Hurm. 491, p. 617). Carol Robert, la 1332, aduce la- cunoştinţa, că atunci când la anul 1330 am plecat spre a vizită ţara noastră Transalpina, la ieşirea noastră din ţara Basaras necredinciosul nostru transalpin (descrie câtevâ scene din lupta) s'a purtat ou atâta duşmănie, încât magistrul An ii)
ii) Descrierea bătăii, precum s’a arătat in notă, a fost după Mărci Chronicon. Dar Ni-oolae Densuşianu, tn Gazeta Transilvaniei, Nr. 227—238 din 1909, a publicat din Cronicon pictum Vindobonense, apărut la 1368, o altă descriere de răsboiul lui Carol Robert ou Bazarad din 1330, Această carte se numeşte Cronica )ui Henric de Mugles. Afară de cărţile citate, este Încă una scrisă de Ioannes de Thuroz, Hungurorum chronica, tipărită de Amburg Piatdolf la anul 1485 şi titlul despre bătaie sună : De bello Caroli regis cum Basarab Voevoda, Infeliciter gesto.
Gheorghe Şincai in Cronica Românilor, I, pag. 489, in descrierea bătăii se iea după Thnrotz. Eu cred oă descrierea din flfţwţi fhronicon e maţ amplă şi scrisă deja ţa 1335.
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRIT VODĂ gl DINASTIA BA3ARABIL0R.	f>25
dreiq, prepozilul bisericii albenze, vicecancelarul curţii noastre şi-a pierdut vieaţa şi sigilul nostru, dar noi pentru noi ne-am făcut un alt sigil nou (Hurm, 497, p, 623).
Carol Robet la 1832 aminteşte de răsboiul ce l-a avut cu Basarab, fiul lui Thocomer.
Şi meritele excelenţe ale serviciilor, ce nouă acel comite Paul, judele curiei noastre, şi magistrul ţjaurenţiu, corniţele de Zarand, fiul lui Sipion le-au meritat îq diversele expediţiuni ale noastre, şi in special când noi oastea noastră, convocată cu edict regesc am mobilat-o, şi am pornit către marginile regatului nostru, cari în ţara Transalpina s’au cuprins prin Basarab fiul lui Thocomer, schismaticul, spre nu o mică pagqbă a noastră şi a sacrei coroane. Acel Basarab, necredinciosul Olacul (Românul) nostru, cu îndemnul de consiliul răutăcios, netemându-se, nici băgând în seamă că acela, carele mai vrea să reziste doiqnului său natural, după dispoziţiu-nile divine apriat sş vede a rătăci în răutăţile sale concepute în taina minţii sale, nu s’a temut a le face, etc. (Hurm. 498, p. 624),
Să ne oprim la zicerea; Per Basarab filium Thocomer, prin Basarab fiul lui Thocomer. Documentul nu spune că Ivancu a fost fiul lqi Thocomer, dar fiind vorba tot de răsboiul din 1330, şi decretul acesta fiind din 1332, e natural că Ivancu Basarab se zice fiul lui Thocomer, pentrcă în aceşti doi ani nu s’a schimbat persoana de pe tron. In acest mod, aci putem constata că Thocomer e strămoşul dinastiei Basarabilor, dar el nu a domnit, yerisimil a fost bătrân, ca să fi putut fi ales pe tron, ci de bună seamă Ivancu avea încrederea publică şi eră speranţa tuturor.
Carol Robert la anul 1333 confereşte dreptul de nobilitate mai multor iobagi diq Transilvania şi Unguri, ca recompensă pentru luptele lor eroice, ce le-au purtat în răsboiul cu Basarab, carele cq societatea s’a olacală (românească) cu şiretenie s’a purtat, etc. (Hurm. 499, p, 627). .
Carol Robert la anul 1335 confirmă donatiunea ce o făcuse mai
*
nainte lui Toma, ca recompensă pentru luptele în contra Voevo-dului Basarab, şi zice : cq consideraţiune la serviciul zisului magistrat Toma al nostru, ce servuciu ne-a făcut nouă în ţara Transalpina, unde prin Basarab Olacul şi fiii aceluiaş zisă ţara noastră Transalpina, în paguba sacrei coroane, a regatului şi a noastră, cu necredinţă o ţin ei în posesiune. Şi acolo prin năvălirea duşmă-.noasă au venit înaintea ginţii noastre valide şi înaintea noastră,
www.digibuc.ro
826
DR. ATANASITJ M. MARIENESCU
odată şi a douaoară (semel et secundario, adică năvălire) în nişte locuri prepăstioase şi păduroase, etc. (Hurm. 507, pag. 633).
Iarăş trebue să ne oprim: In ţara Transalpina, ubi per Basarab Olacum et filios eiusdem; adică în ţara Transalpina, unde prin. Ola-cul Basarab şi fiii aceluiaş s’au ţinut în posesiune. Astfel Ivancu a avut fii. Dar şi în descrierea bătăii din 1330, Ivancu însuş vorbeşte. Pe unul din fiii noştri îl voiu trimete la curtea regească, ca să servească. Dar şi Ludovic cel Mare, la anul 1354, aminteşte de răsboiul lui Carol Robert cu Basarab la anul 1330 şi zice: Ubi per Basarab Olacum et filios eius (Hurm. I, p. 2, 27, p. 34). Astfel Ivancu a avut fii, adică feciori (1).
Carol Robert la anul 1336 confirmă posesiunile lui Thatomer, ale vicecancelarului său pentru serviciile sale în ţara Transalpina (tot în răsboiul din 1330 cu Ivancu Basarab), şi regele zice 1
Când noi, cu toată puterea ginţii noastre vizitasem ţara Transalpina, acela (Thatomer) din mandatul magnificului bărbat Toma, Voevodul Transilvaniei, a domnului său, după părerea noastră şi a domnului său (Toma), Thatomer în legaţiuni oculte, şi făpturi cu puţine persoane din oamenii săi, din îndemnul său isteţ, în faţă cu adversarii apărându-se, cu mirabila ocaziune şi scăpare de pericolul morţii, şi tot atunci asemenea grăbit, ca să ne scape pe noi şi la timpul său sub castrul Argyas (Argeş) s’a alăturat nouă, unde noi şi toată oastea noastră l-am admirat pentru sosirea sa norocoasă în serviciile ce însuş le-a primit. Acuma regele povesteşte câte cevâ de vitejiile şi păţaniile lui Thatomer.
Ivancu Basarab când a făcut uniunea cu Ungro-Vlahia, respectiv a cuprins Ungro-Vlahia, a trebuit să cuprindă Argeşul, reşedinţa, scaunul de domnie al dinastiei lui Radu Negru. Carol Robert a pornit de către Timişoara pe la Turnu-Severin, şi apoi lucru firesc că năvălitorul a avut să cucerească şi Argeşul, capitala Voe-vodatului, şi pentru aceasta s’a dus spre Argeş, unde a mai fost atare luptă, şi neavând nici aci rezultat bun, s’a reîntors prin Transilvania acasă.
E o întrebare: Unde s’a întâmplat lupta din 1330? Documentele nu spun nimica, dar A. D. Xenopol (in Istoria Românilor, Iaşi 1889, voi. II, p. 80) zice : «Locul unde se întâmplase bătaia era anume
(1) Hurmuzaki I, p. 697. Nicolae Densuşian face o notă: De ţar in Bulgarialaan, 1331 a fost ales Ioan Alexandru, un nepot al ţarului Mihail şi ginerele lui Ivancu Basarab, al principelui român.
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ *ŞI 'DINASTIA -BASARABILOR.
827
dincolo de Gherghiţă», două zile de drum dela oraşul Sibiiu, din munţii nordului Munteniei. După t)icţionarul topografic al lui D. Frunzescu, o Gherghiţă e numire vechie de oraş spre Buzău, altă Gherghiţă e un târguşor în judeţul Prahovei. Astfel despre locul bătăliei până acum e numai o combinaţie — neistorică.
d)	Pesty Frigyea şi Gheorghe Şincai.
Pesty Frigyes, scrietor maghiar (A Ssorenyi bănsâg, Budapesta 1877, tom. I, p. 27) cunoaşte numele Ivancu Basarab şi zice : Totuş nu e fără de însemnătate acea împrejurare, că începând dela deceniul din urmă al secolului arXIII-lea până la 1824, abia ştim cu oarecare siguranţă a numi pe vreun ban al Severinului. Pentru aceasta se poate că în întregul period, cutare Voevod Valah s’a aşezat în posesiunea trecătoare a Banatului Severin (mai bine castrului Se-verin), dar această cuprindere nici când nu a fost recunoscută din partea regilor maghiari, deşi Voevozii români, prin plătirea tributului, au năzuit ca să îmblânzească pe regele maghiar, vătămat in drepturile sale de suveranitate.
In acest mod şi Ivancu Basarab, ca Voevod valah, şi-a plătit tributul său regelui maghiar, cu care Voevod Carol Robert s’a amestecat în aşa răsboiu sângeros. Demnitatea de bail al Severinului în 1824 a purtat-o Paulus corniţele suprem de Szerem (Sir-mia), Valkd şi Bogdrog, şi după acest an până la 1330 nu aflăm ban de Severin, din ce se poate deduce, că Ivancu Basarab Voe-vodul valah în acest interval şi-a răpit sieşi cetatea şi provincia Severinului (adică nu Banatul Severinului, cum Pesty a zis mai sus). Carol Robert nu a putut să sufere împreunarea a două principate valahe, în mâna unui bărbat carele a dat destule semne de ambiţia sa. Un principat valah eră Ungro-Vlahia (Valahia mare) şi alt principat eră Oltenia (Valahia mică).
Apoi Pesty descrie pe scurt răsboiul din 1330, dar nu aduce nici o împrejurare nouă. Deci văzurăm că Carol Robert a început răsboiul în contra lui Ivancu Basarab, pentrucă acesta făcu uniunea Ungro-Vlahiei şi a Olteniei. Mi-am făcut notiţă despre părerea unora, că. răsboiul a fost cu Mihaiu Basarab, şi a unora că cu Alexandru Basarab, — dar le trec cu vederea. Nu e adevărat.
Gheorghe Şincai la anul 1329 (în Cronica Românilor, Tom. I., p. 488) zice: Al cincelea Basarab Vodă dela anul 1329—1340—1 după anonimul românesc. La Letopiseţ nu este pomenire de el, dar
www.digibuc.ro
828
DB- ATANASID U. MARIENESCU
în cronica Sârhilor şi în cronologia Ungurilor se serie, că la acest > an, Carol Neapolitanul, craiul Ungurilor a avut răsboiu şi s’a biruit craiul. Se găseşte acest Basarab Vodă, cu doamna lui Marghita, în pomelnicul mănăstirii din Câmpulung. Engel — cum s’a arătat la anul 1828,—zice că acest Basafab s’a numit Mihail. In cât pentru răsboiul lui Carol Robert cu Basarab, toţi istoricii pun râsboiul acesta Ia 1330.
Aci trebuesc câteva lămuriri. Şincai s’a luat după anonimul românesc. Acesta din rătăcire a numit Basarab şi pe Radu Negru, Mihaiu, Dan şi Ştefan Mai lat,, adecă pe patru domnitori din dinastia lui Radu Negru, dar aceştia nu au fost Basarabi. Al cincelea Basarab Vodă se pune la anul 1329, şi al cincilea domnitor după cei 4 din dinastia lui Radu Negru a fost Ivancu, dar acesta primul Basarab. In acest mod se dovedeşte din nou domnirea dinastiei lui Radu Negru, şi începutul dinastiei Basarabilor, dar ni] la 1329, ci la 1324. Şincai descrie bătălia dela 1330, pe baza istoriei lui Ipan Thurocius, part< 2, cap. 97.
Dar avem datorinţă să scrutăm toate datele istorice, ce se pot referi la timpul lui Ivancu Basarab.. Şincai tot acolo la anul 1330 zice: că Mihail craiul Bulgariei a trăit rău cu Ştefan craiul Serbiei, carele a aruncat afară din casa sa pe sora lui Mihaiu şi s’a căsătorit cu sora împăratului Romeilor (Grecilor). Mihaiu. cu începutul verii adunând 12.00Q de ostaşi din ţara sa şi 3.000 de Români pe plată şi Mihaiu din partea de către miazănoapte a Hemului a năvălit în Serbia. Acei 3.000 de ostaşi români au trebuit să fie din oastea lui Ivancu Basarah şi daţi pe la începutul verii. Nu mai erau Ungro-Vlahi pe la 1330. La anul 1332 (Şincai, I, 495) craiul Alexandru, vărul lui Mihaiu şi fiul lui Streantimer, carele cât s’a făcut craiu a strâns toate oştile Mesilor (Bulgarilor) şi chemând mulţi Români întru ajutor, a purces în potriva cetăţilor, cari şe închinase Romeilor (Grecilor).
t
e)	Dionisiu Fotino şi Dimitrie Onciul.
Dionisiu Fotino (în Istoria generală a Daciei, Tom. II, pag. 3 0) arată : Domnul al V-lea Joan Basarab I. Eu încă citând pe Gheorghe Şincai, carele vo.rbeşte de al cjncilea Basarb, am explicat că cei 4 (fomnitori sunt Radu Negru, Mihaiu, Dan şi Ştefan Mai lat din dinastia lui Radu Negru, cari nu au fost Basarabi, şi al cincilea domnitor a fost Ivancu Basarab, dar primul Basarab. La Fotino se află Ioan,
www.digibuc.ro
DINASTIA LUt RADtj NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA fi AS ARABILOR.
829
carele e identic cu Ivancu, şi astfel Ivancu şi Ioan se documentează unul cu altul.
După ce ştim acuma toate dalele din Ungaria, să auzim pe FotinO, istoricul cel mai sistematic şi mai bun din istoricii mai vechi.
Domnia Iui loan se pune dela 1325 până la 1340.
Ioan Basarab I, în cronologia ţerii nu se află amintit, dar după cronicele Ungurilor şi ale Sârbilor, se vede că Ioan din ban al Cra-iovei, prin alegerea din partea mitropolitului şi a boierilor s'a ridicat domn. Mihail craiul Bulgariei, carele ţinfeâ pe Simonida, sora împăratului de atunci Andronic Paleolog junele, sub cuvânt ca să răsbune demiterea bătrânului Andronic, în anul 1328 a chemat in ajutor pe Bessărab şi cu multă oştire de Români (pe cari Grecii îi numesc Sciţi) cutrierâ şi jăfuiâ oraşele Romeilor (Grecilor). Junele împărat Androhic, cu toate că nu avea oştire capabilă de luptă, s’a decis să se bată şi ieşind din Constantinopole, ambele puteri s’au pus faţă în faţă. Atuncia Despina, mama împăratului şi soacra craiului, temându-8'e atât pentru fiu, cât şi pentru ginere, s’a pus Ia mijloc şi i-a împăcat.
Basarab însă n’a stat mUlt timp în linişte. Nişte călugări fanatici, trimişi de papa Ioan, au înduplecat pe regele Ungariei Carol Robert, ca să strice pacea cu -Basarab, fiindcă aceasta nu-i lăsase a propagă papismul în ţara sat Atuncia Carol s’a sculat cu mare putere în anul 1330, şi fără nici un cuvânt călcând tractatele, a călcat cele cinci judeţe ale Craiovei, apucând şi cetatea Severinului. Basarab adunând puterile sale şi căzând asupra lui Carol, ou atâta tărie l-a bătut, încât a desfiinţat oştirea ungurească. învinsul Carol, schimbat în veşminte, abia a putut scăpa prin munţi, de dreapta răsbunare a învingătorului. Iar călugării cari se ţineau de tabăra ungurească, ca aţâţători ai resboiului, fură ucişi şi striviţi cu ciomegele, de către Români, ca nişte lupi turbaţi. Acest domn se găseşte şi în pomelnicul mănăstirii Câmpungului, împreună cu doamna lui Mărgărită. El a domnit 15 ani, după care a murit.
Să rămânem pe un minut la mânăstirea Câmpulungului. După tradiţiiinea Franciscanilor (v. Negru Vodă fi epoca lui, pag. 15), acel Negru Vodă eră schismatic, cu schismaticii călugări a zidit în Câmpulung mănăstirea, ce de fapt se află şi azi, în 1779, în Câmpulung. Hasdeu denegând existenţa lui Radu Negru a denegat şi existenţa unei mănăstiri în Câmpulung. Hasdeu (in Mag». Etym. Rdma-niae, 14, p. 34) zice: Nici o mănăstire n’a existat în Ţara-Româ-nească înainte de anul 1.366, cea mai veche fiind cea dela Vodiţa
www.digibuc.ro
830
DR. ATANASlU M. MARIENE9CTJ
sub Ladislau Basaraba. Dar Hasdeu uită curând ce a zis, pentrucă la pag. 204 ne spune că Nicolae fiul lui Alexandru s’a îmmormântat în mănăstirea din Câmpulung sub o piatră cu inscripţia citată. Aşâ dară acolo s’au îmmormânt mai mulţi domnitori, astfel şi Ivancu sau Ioan, dacă se pomeneşte în pomelnicul mănăstirii din Câmpulung, acolo s’a îngropat cu doamna sa Margareta.
Aceste a trebuit să le înşir, că Ion sau Ivancu Basarab, despre care se zice că a fost banul Craiovei şi apoi s’a ridicat domn, nu s’a îngropat în Oltenia, ci a trecut tn Ungro-Vlahia, la Argeş pentru ocuparea tronului, la Câmpulung pentru mormânt, şi că acest mormânt a fost venerat şi de alţi domnitori, un sacrariu al dinastiei lui Radu Negru. De sigur aci s’ar afla multe izvoare pentru istoria Românilor.
Să nu uităm că Gheorghe Sincai (I, p. 458) pe soţia lui Ion Basarab a numit-o Marghita, că amândoi s’au pomenit în pomelnicul mănăstirii Câmpulungului, şi că Dionisiu Potino (II, p. 11) pe soţie o numeşte Mărgărita, şi asemenea zice că ambii s’au găsit şi în pomelnicul mănăstirii Câmpulungului.
Dimitrie Onciul (Originile principatelor române, Bucureşti 1899) în scrierea sa a sfărâmat toată sistema istorică română, dar apoi nu a reedificat nimic bun, nimic întreg. Onciul a scos afară din istoria neamului românesc Dinastia lui Radu Negru, şi astfel a şters 110 ani diu istoria neamului. In Oltenia (p. 226) în* rezumatul «ău zice: au domnit a) Asaneştii 1186—1241; b) Lytuon 1247—1279; c) Barbat 1279—1290. Tugomir 1290—1310. Indru-mez la discursul meu Ţara Severinului sau Oltenia. Onciul sub e) ajunge la Ioan (Ivancu) Basarab şi zice: Ion e confundat cu Negru Vodă 1310—1338. Ion e fiul lui Tugomir şi primul domnitor al principatului Ţerii-Româneşti după răsboiul cu Ungurii în 1330, are reşedinţa sa în Curtea de Argeş.
Numai câtevâ şire ne spune, şi nu de tot exact. Nu e adevărat că Ion Basaraba e confundat cu Negru Vodă, căci Negru Vodă a domnit în Ungro-Vlahia între anii 1215—1239, dar Ion Basaraba a domnit în Oltenia (Ţara Severinului, Valahia mică) între 1325—1340. Pe când a, domnit Ion Basaraba, ţara lui nu s’a numit principatul Ţerii-Româneşti. Thocomer şi nu Tugomir e numele tatului lui Ivancu.
La Onciu se află un dat preţios. Basarab (Ion) mai ajută pe Bulgari în contra Sârbilor in o bătaie dela Velbmd în 28 Iunie 1330, unde aliatul său Mihail pierdu lupta şi vieaţa. Cu această ocaziune
www.digibuc.ro
Dinastia lui radu negru vOdI şi dinastia basarabilor.
881
aflăm că'domnul român numit Ivancu Basarab eră socrul ţarului bulgar Alexandru (1331—1365), nepotul de sora al lui Mihail.
Astfel Ivancu la 28 Iunie 1330 s’a luptat In Bulgaria, la 11 Noem-vrie 1330 s’a luptat In ţara sa cu Carol Robert.
Din cele înşirate s’a văzut că Thocomer se chiamă tata lui Ivancu, Mărgărita soţia lui Ivancu; de-câtevâ ori s’a amintit că a avut fii şi apoi că a avut şi o fată măritată, cari toate dovedesc că Ivancu a fondat o dinastie a Basarabilor, o dinastie română din Oltenia.
Precum ne-am despărţit în 1340 de Ivancu, aşa în 1342 murind Carol Robert, ne despărţim şi de el.
13.	II. Alexandru Vodă, al doilea Basarab.
1340—1351.
Regele Ungariei dela 1342—1382 e Ludovic 1, sau Ludovic cel Mare.
a)	După Hurmuzachi, p. 64.
E o dubietate mare în şirul domnitorilor, că după Ivancu unii istorici pun pe Vladislau, alţii pe Alexandru. Intru adevăr Alexandru urmează, dar trebue să dovedim.
Papa Clement al Vl-lea la anul 1345 informează pe Ludovic regele Ungariei că Olahii-Romani cari locuesc în părţile Ungariei, Transilvaniei, Ultralpinei (Transalpina) şi Sirmiului, au primit credinţa catolică. Pentru aceasta ţi-am Scris ţie (regelui) şi Elisabetei mamei tale, regina Ungariei, venerabilului frate al nostru, episcopului din Oradea-mare şi nobililor bărbaţi lui Alexandru Bassa-rat şi altor OlaM-Romani, atât nobililor precum şi popularilor, lui Nicolae principe de Remecha, lui Ladislau voivodul de Bivinis, lui Sanislau de Sypprach, Aproeic voivodul de Zopus şi lui Nicolae voivodul de Anginas, şi pentru aceasta roagă pe regele ca să conlucreze.
In acest mod la 1345 se constată Alexandru Bassarat (adecă Basarab). Acest document dela papa e de mare însemnătate pentru noi, deoarece aci pentru prima dată auzim numele de «.Romanii) (Hurm. 551, pag. 697).
Ludovic regele Ungariei la an. 1355 aminteşte de serviciile ce le-a făcut Dimitrie episcopul din Oradea-mare de mai multe ori, şi apoi când l-am trimis la Alexandru Bosorăb voevodul nostru transalpin, ca cu el să tracteze de pace şi concordie între noi şi să o
www.digibuc.ro
832
t)R. ATAfiASlO M. MARlEtfEăCtJ
întărească şi călătorind mai de multe ori, s’a purtat bine. (Hurm 'I, ' p. 2, No. 28, pag. 37).
Ludovic regele Ungariei la 1358 către cetăţenii din Braşov: «Veţi recunoaşte că noi, cu graţia specială am conces vouă şi univei*-tăţii voastre, ca voi cu mărfurile (mercimoniae) voastre şi tot felul de lucruri să puteţi trece între Boza (râul Biizău) şi Prahom (Prahova) dela locul Uz, unde fluviul numit Iloncha curge în Dunăre, până la locul unde fluviul numit Zereth (Şiret) asemenea cade în Dunăre— libere şi cu siguranţă să treceţi şi pe voi nimeni să nu vă poată împiedecă fără drept în transitul vostru» (Hurm. I, 2, 41, pag. 58). Ludovic dispune în Valahia mare.
Alexandru al doilea Basqrdb a murit. Papa Urban al V-lea în 1370 scrie Clarei, văduvei lui Alexandru, şi filllui Lâdislav, două epistoale, de mare interes pentru familia lui Alexadru:
13.70. Urban episcopul, Iubitei în Hristos ficei mele, Clarei muierii nobile, rămase văduvă după cândva Alexandru Voevddă în Vlahia. Tu eşti ilustrată cu lumina Sfântului Spirit, şi între alte fapte creştine pe cea mai iubită în Hristos fiica-noastră (lipseşte numelle) pe ilustra împărăteasă a Bulgariei, ilustra născută a ta, ai întors-o dela schismă şi rătăcirile eretice, în cari mult timp a petrecut; dar pentru-că ai zis, că ai avea şi o altă fată, anume pe Ancha, ilustra regină a Serviei, care a rămas în aceeaş schismă şi în rătăciri eretice, te rugăm şi îndemnăm ca şi pe Ancha, zisa regină, să o aduci la biserica şi credinţa catolică (Hurm. I, 2, 122, p. 158).
Tot papa Urban al V-lea la 1370 scrie lui Vlad, fiului lui Alexandru în interesul bisericii Romei. «Urban episcopul nobilului bărbat Latislâu (Vlad) Voevodâ Vlahiei. Numai o turmă este şi un păstor, carele s’a scoborît din ceriu.... Pentru ce magnificenţa ta te rugăm în Domnul, ca să părăseşti schisma şi rătăcirile univerSe prin învăţare dela bărbaţi catolici şi religioşi de cari mulţi se află în domeniul (ţara) tău, mai ales prin mijlocirea iubitei noastre în Hristos fiicei noastre Clarei muierii nobile novercei (vitregei) tale, etc. (Hurm. I, 2, 23, p. 159).
Din aceasta se vede că Clara, văduva lui Alexandru, a fost mama vitregă a lui Ladislau (Vlad); în urmare Vlad a fost fiul lui Alexandru, şi pentru aceasta, după Ivancu urmează Alexandrii ca al II-lea Basarab. Vladislau era dară născut de întâia muiere a lui Alexandru, şi aceea erâ ortodoxă, şi Vladislau s’a născut ortodox, pentru aceasta vrea papa să-l facă catolic. Alexandru având două fete mă-
www.digibuc.ro
fclNASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BASARABILOR.

ritate după domnitorii din Bulgaria şi Serbia, dinastia lui Alexandru a stat în vază.
b)	Pesty Frigyes şi Gheorghe Şincai.
I-am înşirat la olallă, pentruoă ambii s’au folosit şi de alţi istorici din Ungaria.
Pesty Frigyes (A Ssorenyi bânsâg, I, p. 27—28) zice : Regele Ludovic cel Mare în 1342 a mers în Ardeal, ca să liniştească tre-bile de acolo. Atunci Voevodul Alexandru Basarab, următorul lui Ivancu, a trimis solie la Ludovic şi nu peste mult s’a arătat şi în persoană înaintea regelui, i-a adus daruri preţioase şi aci a jurat credinţă şi supunere. Dar Credinţa lui Alexandru a avut preţ numai ca şi credinţa antecesorului său. Alexadru s’a răsculat în contra suveranităţii coroanei ungare, pe Bulgari, cari erau credincioşi Ungurilor, i-a silit să se scape. Răscoala aceasta a fost în 1346, ori mai curând, dar nu se poate calcula timpul, când Ludovic cel Mare iară a silit Valahia la ascultare. Dar şi Pesty Frigyes se îndoeşte că Ludovic şi-a restaurat suveranitatea, deoarece pe boierii români, cari lui Ludovic au fost credincioşi, i-a adus în comitatul Timişului şi pe lângă Rekâs, le-a dat bunuri, pentrucă Ludovic în Valahia nu a putut să-i răpună în demnităţile lor şi să-i ţină în bunurile lor (1).
Gheorghe Şincai (Cronica Românilor, I, p. 499) zice: Anonimul românesc la anul 1340 iarăş aşa scrie: Al şaselea domnitor Ladislau Vodă Basarab dela anul 1340—1345.
La Letopiseţ nu se află, dar se dovedeşte dintr’un hrisov al lui Mircea Vodă, ce este la mănăstirea Tismana, în care se zice că la acest veleat domniâ unchiul său Vladislav Vodă Basarab. In istoria ungurească să scrie că, la acest an, Ludovic craiul Ungariei, bătându-se şi cu domnul Ţerii-Româneşti la Bran la Aputurţu şi s’a biruit craiul. Până aci anonimul românesc, ale căruia zise nu mi se văd a fi adevărate (zice Şincai), pentrucă istoricii ungureşti la anul 1342 zic că în anul acesta în Ţara-Românească domniâ Alexandru Basarab.
Din cele de până aci se explică şi rectifică: 1) că al şaselea domnitor se înţelege acela, care a urmat după Radu Negru, Mihaiu,
(1) Acestea sunt adevărate, pentrucă in Hurmuzaki 1,1, 2, se află mai multe documente despre astfel de boieri, cari s’au mutat deosebi In Banatul Severinului, aci au căp&tat bunuri şi nobilitate şi apoi s’au oatolizat şi maghiarizat.
Analele A. R.—Tom, XXXIII.—Memoriile Secf. Istorice.	68
www.digibuc.ro
834
i)R. ATANASItf M. MARIENESdlf
Dan, Ştefan Mailat din dinastia lui Radu Negru ; 2) că al şaselea domnitor nu e Ladislav, precum s’a dovedit şi până acuma, ci e Alexandru tata lui Yladislav (Vlad, Vlaic, Laic). 3) Adeseori am experiat că hrisoavele de pe la mănăstirile din ţară nu au nici o valoare istorică.
Şincai (1. o., I, p. 503). Istoricii ungureşti la anul 1343 zic, că Alexandru Basarab oblăduitoriul Ţerii-Româneşti ar fi venit la marginea Ardealului şi s’ar fi închinat şi supus regelui Ludovic, eu (Sincai) aceasta nu o cred, şi că regele s’a întâlnit cu Alexandru, ca amici şi ca cu bun vecin.
Gheorghe Şincai (1. c., I, p. 504) zice: La anul 1345 anonimul românesc aşa scrie: Al şaptelea domnitor Alexandru Vodă, anul 1345—1360. Aci rectific pe scurt: că al şaselea domnitor e Alexandru tata şi al şaptelea domnitor e Ladislau fiul, cum s’a arătat şi mai sus. După letopiseţ, la anul 1345, Alexandru a avut răsboiu cu regele Ludovic. Anonimul nostru bine zice că Alexandru, domnul Ţerii-Româneşti a bătut pe Ludovic craiul Ungariei, pentrucă şi Petru de Reva mărturiseşte aceasta—cum voiu arăta la anul 1380, măcar că nu spune anul în care s’a întâmplat răsboiul acesta. Aşâ dar cum s’a supus Alexandru lui Ludovic la anul 1343 ?
c)	Dionisiu Fotino.
La Dionisiu Fotino, II, p. 11, după Ivancu (Ivan) Basarab, urmează Vladislau 1340—1345, Alexandru 1345—1356. Mai sus prin documentele lui Hurmuzaki s’a arătat, că după Ivancu a urmat Alexandru, carele a fost tata lui Vladislau, şi aceasta în viitor se va dovedi de repeţile ori, de aceea am pus pe tata şi apoi pe fecior.
Dionisiu Fotino zice: Ladislau eră frate cu domnul Basarab, (adică cu Ion, căci alt Basarab adevărat încă nu eră pomenit); iar despre Alexandru, Fotino scrie că acesta încă eră frate al domnilor Basarabi şi Ladislau (adică şi fratele acestuia). Astfel Fotino n’a putut hotărî nerudenia lui Ivan, Alexandru şi Vladislau.
Fiind aci vorba despre Alexandru, Fotino despre aceasta zice: că Alexandru în timpul domniei sale văzându-se ameninţat de Ludovic regele Ungariei, a chemat în alianţă pe hanul Tătarilor din Basarabia şi la anul 1347 intrând în Transilvania pe două părţi, au cauzat mari stricăciuni, şi a silit pe Ludovic, să facă pace.
Ivancu s’a pus dela 1324—1340, iar Alexandru, carele a dominit 11 ani, se pune dela 1340 — 1351. Dar după ce se va lămuri mai precis dgmnia fiului său Vladislau, vom mai reveni la Alexandru.
www.digibuc.ro
DINASTIA tui RÂDU NEGRU VODÂ ŞI DINASTIA BAS ARABILOR.
8âs
14.	III. Ladislau Vodă al treilea Basarăb.
Dela anul 1351 până la anul 1372.
a)	După documentele lui Hurmusaki.
La anul 1365 Ludovic, regele Ungariei, dă o proclamaţie de răsb'oiu în contra lui Ladislau (Vlad) voevoda transalpin, şi Ludovic în proclamaţiune zice: Deoarece cândva (Alexander) voevoda transalpin aşa de tare şi-a uitat de binefacerile ce le-a primit dela noi, şi nemulţumitor credinţa sa şi scrisorile făcute din amândouă părţile asupra unor împăcăciuni (lipseşte cevâ) ce a fost dator faţă
de noi şi de domeniul nostru natural.........în cutezare îndrăzneaţă
nu s’a temut a le strică şi în fine trecând (Alexandru) din această lume, Ladislau, fiul său, a imitat moravurile rele pământeşti şi pe noi, ori pe al său domn natural, nimic nebâgându-ne în seamă, fără consultare cu noi şi fără recercare în aceea ţară a noastră Transalpina, căreia după dreptul şi ordinea naşterii ni se cuvine nouă (regelui) titlul său fict., ridicându-1, a intrat în domeniul acestei ţeri a noastre din voinţă perfidă şi cu înţelegerea Vlahilor şi locuitorilor ţerii, în locul tatălui său. Se face dispoziţiune, ca armata să se adune la Timişoara şi de acolo să plece în contra lui Vla-dislau (Hurm. I, 2, 69, p. 92).
La 1368 Ladislau (Vlad) voevodul ţerii transalpine face concesiuni de vamă neguţătorilor din Braşov. Se vede că regele Ludovic s’a împăcat cu Ladislau. Acesta în decret zice: Ladislau din graţia lui D-zeu şi a majestăţii sale regeşti, voevoda transalpin şi ban de Zeurino (Severin). Aducem la cunoştinţă că atunci când principele excelentisim, Domnul Ludovic, vestitul rege al Ungariei, domnul nostru natural şi generos a trimis la noi pe magistrul De-metriu zisul Lepes, ostaşul curţii sale regeşti, Bpre legarea păcii perpetue între noi de o parte şi între toţi cetăţenii şi provincialii din Braşov de altă parte. începutul decretului: Că umversii neguţători de Brass6 şi ai districtului pot merge pe oricare cale a ţerii noastre transalpinae (Hurmuzaki, I, 2, 108 p. 144). Şi e primul voevod din Basarabi, carele a căpătat titlul de ban de Severin.
La anul 1369, Ladislau (Vlad) voevodul transalpin invită pe toţi catolicii din Transalpina, ca să primească cu onoare pe episcopul catolic, carele va veni să sfinţească bisericile catolice. Ladislau în decret zice: Ladislau, din mila lui D-zeu şi a regelui Ungariei, voevod transalpin şi ban de Zeverino, şi încă dux de Fogaras,
www.digibuc.ro
6â6
DE. ATANASIU M. MAEIENESCfT
către toţi credincioşii săi şi către cetăţeni. Din document se vede că Demetriu episcopul bisericii catolice din Transilvania a fost e-piscop sufragan în Transalpina, în aceasta, cum zice Ladislau voe-vod, din timpurile strămoşilor noştri; şi de buna memorie a lui Alexandru, tatălui nostru celui mai iubit, cu drept diecesan s’a cunoscut a fi supus; şi acum, episcopul sufragan vine ca să dispună cele de lipsă. (Hurm. 1369, Nr. 112, pag. 149). Aci Ladîslau e şi dux de Făgăraş, primul între cei trei Basarabi, şi precum am putut constată până acuma, ultimul dux de Făgăraş a fost Ştefan Mailat din dinastia lui Radu Negru.
La 1369, capitulul din Alba-Julia raportează că Layc (Ladislau, Vlad, Vlayc) voevodul transalpin a aprins mănăstirea sfântului Nicolae confesorului, zidită în cetatea Talmasch (Tâlmaciu) şi prin consecinţă au ars şi instrumentele literare (documentele) ale zisului Ioan, depuse în acea mănăstire (Ilurm. I, 2, 113, pag. 149).
La 1369 Nicolae, judele Curiei, aminteşte despre expediţiunea lui Ludovic regele Ungariei în contra Voivodului Layc (Ladislau), când s’a zis : Oastea regală a se pune în mişcare în contra voevodului Layc. (Hurmuz. I, s. 114 şi 115, pag. 150).
La 1372, papa Grigorie al Xl-lea concede călugărilor minoriţi din Bosnia, ca să poată construi biserici în Serbia şi în ţara Basarat şi alte părţi vecine acelora, unde se află mulţi schismatici şi eretici (Hurm, 142, p. 193). Se mai adaug două date de asemenea numire a terii. La 1377, Ludovic regele Ungariei confereşte titlul de nobil lui Nicolae pentru serviciile credincioase ce i-a făcut în terra Ba-sa'rabi (ţara lui Basarab) (Hurm. 190, pag. 243). La 1379 papa Urban al Vl-lea concede călugărilor minoriţi, ca să înfiinţeză mănăstiri în Serbia şi în ţara Basarat (Hurm. 207, p. 268). Tot Ladislau (Vlad, Vlaic) stăpâniâ atunci.
La anul 1369, Ladislau s’a numit pe sine din mila lui Dumnezeu şi a regelui Ungariei, voevod transalpin, ban de Zeverino şi încă dux de Fogaras (Hurm. 112, pag. 148); acuma la anul 1372 se numeşte Ladislau voevod transalpin, banus de Zeverinio et dux novae plantationis terrae Fugaras. Aceste date le-am înşirat la olaltă, ca să se vadă că intre 1369 şi 1372 s’a întâmplat plantaţiunea (colonizarea) nouă a terii Făgăraşului (Ilurm. 148, p. 198).
Acest document e de mare însemnătate. La Gheorghe Şincai, Cronica Românilor, 1.1, p. 542, e tradus în întregime, şi pentru aceasta voiu alege datele esenţiale.
1.	Ladislau face daruri cu bunuri din ţara Făgăraşului şi anume
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BASARABILOR.
837
rudelor sale: Magistrul Ladislau, sârguitorul ostaş, fiul răposatului Ianoş Meister de Dobca, nepotul banului Miched, rudenia noastră cea iubită şi credincioasă, când s’a făcut slobod de prea măritul prinţul Ludovic luminat craiul Ungariei.
2.	Şi noi (Ladislau) eram încă pururea sub jug, şi în graţia numitului craiu, am fi strâns tare oaste împotriva Turcilor celor fără de credinţă, şi împotriva împăratului de Tirna (Târnova) în Bulgaria, acelaş magistru Ladislau de Dobca, sârguitorul mai sus numit ostaş, carnea noastră şi sângele nostru din naştere cu noi şi cu oastea noastră (adică română) s’a grăbit împotriva tiranilor şi necredincioşilor Turci şi a împăratului din Tirna, şi năvălind asupra lor şi făcând acolo vitejie boierească şi de cinste pentru credinţa creştinească, am dobândit graţia prea luminatului prinţului Ludovic, craiului Ungariei, aşa cât Laslo Meister de Dobca, acesta nu şi-a întors înapoi capul său de frică. .
3.	Şi după ce am cunoscut, văzut şi găsit totdeauna atâta credinţă în acelaş Laslo, din partea domnului craiului nostru şi a noastră i-am dat şi asemnat lui pentru unele slujbe credincioase, în acestea, care pururea ne-a făcut, şi pentru împărtăşirea sângelui cu care suntem legaţi, oraşul sau târgul Şerkkenghen (doară Şercaia) din Ţara Făgăraşului de lângă Olt şi cele (satele) ce se ţin de dânsul. Aşijderea satul Veneţe, satul Coţolad, satul care se chiamă Apacaldă, satul Dobca cu toate cadinţele şi părţile lor, etc.
4.	Care donaţie sau dăruire atunci o âm fucut iubitei rudenii a noastre lui Ladislau de Dobca şi următorilor lui de a pururea, când eram în multă graţie la domnul nostru Ludovic craiul Ungariei, domnul nostru cel firesc (naturalis) şi următorilor lui, ca să întărească aceste cărţi ale noastre şi donaţiunea noastră aşâ să o întărească şi statueze iubitei noastre rudenii şi fratelui nostru, precum s’a zis pentru următorii noştri, cari vor urmă în domnia voevodatului nostru, etc. Dat în Argiş (Hurm. I, s. 148, p. 198). Aceluia carele cât de cât e iniţiat in istoria noastră, nu-i mai trebue explicarea acestor puncte.
Ce prietenie sinceră a putut să fie între Ludovic şi Vlaicu, ni-o spune însuş Ludovic la anul 1377, într’o scrisoare către Saşi: Asemenea vă promitem, că dacă voind Dumnezeu, Terra Transalpina (Valahia mare şi mică), precum sperăm va ajunge în mâinile noastre, atunci tributul, vama, etc. le voiu mai uşura (Hurm. I, s. 189, p. 242).
Ludovic la anul 1377 aminteşte despre răsboiul nefericit în Trao-
www.digibuc.ro
838
DR. ATANASIU U. MARIENESCU
salpina (în contra lui Vladislav) şi face donaţiune pentru magistrul Petru, care în expediţiunea noastră în contra Olahilor transalpini, de mult necredincioşii noştri, şi (Petru) în serviciile noastre *a fost ucis (Hurm. I, 197, p. 248).
Ludovic regele a murit în 1382, dar fiindcă la anul 1385 într’un document al capitulului bisericii transilvane (din Alba-Iulia) se face amintire despre răsboiul între Ludovic şi Ladislau Vlayc, să înşirăm şi datul acesta: «Aşa în răsboiul denumitului principe, al domnului Ludovic, asemenea de bună memorie a regelui Ungariei, în contra lui Layc voevodul trans(alpin) dimicând bărbăteşte, a fost omorît (Alexius) (Hurm. No. 230, p. 288).
b)	Pesty Frigyes şi Qheorghe Şincai.
Pesty Frigyes (in A Ssorenyi Bănsăg, I, pag. 29) zicer
Laslo (Ladislaus) sau Vlajk, următorul Voivodului Alexandru. Laslo a fost următorul lui Alexandru atât în domnie precum în necredinţa sa către regele Ludovic. Ludovic cel Mare luând în consi-deraţiune puterea tot mai tare crescătoare a Turcilor, a aflat de lipsă ca suveranitatea Ungariei să se recunoască şi în provinciile de dincolo de Dunăre. Pentru aceasta mai întâiu de toate în anul 1365 s’a pregătit în contra lui Laslo (Ladislaus, Vlajk) Voivodul valah, şi Ludovic a provocat comitatele, ca bărbaţii îndatoraţi la răsboiu la 24 Fevrurarie 1365 sâ fie adunaţi sub steaguri la Timişoara. Dar Lasl6 nu a cutezat să stea în faţă cu Ludovic cel Mare, şi aşa se vede că Laslo — încă până ce regele erâ cu armata la Timişoara — s’a reîntors la credinţa sa,. deoarece în anul acesta, în contra lui Laslo nu s’a purtat răsboiu, ba din acest timp se mărturiseşte că credinciosul regelui, carele în anul acesta a cuprins Bodonul (Vidinul), iar în anul 1366, Laslo în răsboiul în contra Bulgarilor şi a Turcilor a petrecut pe regele şi l-a sprijinit pe Ludovic în victoriile sale. In acest an, adecă în 1366, Koroghy Laslo şi Szecsenyi Konya au fost banii Banatului Severin.
Dar credinţa lui Laslo sau Vlajk nu a ţinut mult. Ludovic, încă la anul 1367 a fost silit ca voevodului valah cu armele să-i a-ducă aminte de credinţă. Regele din două părţi l-a atacat pe Vlajk. De o parte Laslo voevodul Ardealului a pornit din ţara săcuească ispre prejurul din sus de Ialomiţa (1), a cuprins şanţurile valahe, şi
(1) După izvoarele maghiare, râul se numeşte Moncza.
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BASARABILOR.
839
pe Dragomir castelanul român l-a bătut, dar Laslo voevodul Ardealului mai târziu din nebăgare de seamă a pierdut şi lupta şi vieaţa sa. De altă parte Garai Miklos banul din Macio a purces de către răsărit-miazăzi, a înfrânt toată opunerea şi a cuprins cetatea (castrul) Severinului. Pesty zice, e verisimil că cetatea Severin s’a ocupat dela Vlaic. (P. Fr. I, p. 29).
Ludovic cel Mare de loc în 1368 a fortificat cetatea Severinului şi câţiva ani mai târziu şi cetatea Torcsvâr din Carpaţi, şi cu acestea a avut de scop asigurarea credinţei voevodului valah. Ludovic încă în 1368 şi-a pornit oastea în contra lui Ylaic, dar atunci nu a fost bătaie, pentrucă încă din acel an sunt documente date de Ylaic, după cari el se numeşte din mila lui Dumnezeu şi a lui Ludovic regele Ungariei, voevodul transalpin, ban de Severin, iar în 1369 are şi titlul de dux de Fogaras, de unde se vede că n’a fost bătaie şi că s’a făcut pace. In aceşti 8 ani s’au întâmplat multe, de cari trebue să ne mirăm, adică că Ludovic pentru ce a lăsat cetatea Severinului, nu de mult prin el fortificată, în mâinile lui Laic, (Vlaic)? Mila ce regele în 1368 a arâtat-o către Vlaic, rău a fost mulfămită, pentrucă voevodul Laslo (Vlaic) încă în 1389 s’a răsculat, şi cu cumnatul său pe Maghiari i-a scos' din Vidin. Ludovic l-a ameninţat şi când Laslo voevod s’a pitulat şi a cerut ajutor în contra Turcilor, atunci Ludovic i l-a promis şi atunci a lăsat pe voevod în posesiunea cetăţii Severinului.
Din acest timp voevodul român se mărturiseşte de credinciosul regelui, şi într’o scrisore a sa din 1372 se laudă cu graţia specială a regelui. Şi întru adevăr, voevodul Laslo în anii din urmă căpătă pământuri în Ţara Făgăraşului, şi titlul de duce de Făgăraş de nova planfcatio, adică acolo a adus colonii nouă din Ţara-Românească. Ştirea despre voevodul Vlaicu se poate urmări numai până la anul 1372; se vede că atunci a murit. (P. Fr. I, p. 30, 31).
Cele ce ni le spune Gheorghe Şincai, le voiu înşiră după anii cronicei sale. La pag. 468 zice, că Engel mărturiseşte că Vlaicu prinţul Valahiei a fost socrul lui Ştefan Uroş după fata sa Ilina, pe care Qngel nu trebuia să o numească Ilina, ci Slava, pentrucă aşâ o numeşte şi Dufresne, precum se va arătâ la anul 1360. Şincai la anul 1360 (I, p. 521) zice că zisele lui Ducange, vorbind el despre Ştefan Uroş craiul Serbiei, sună aşâ: In curtea lui erau atunci cei mai de frunte, cari erau prăsiţi din comitatul Helmei, despotul Vucaşin şi fratele lui Ugliesca Margnaucihul, şi corniţele Voisav din. Uscia, fiul lui Voin, cari atâta puteau la Uroş cât el, pe despotul
www.digibuc.ro
840
D-R, ATANASIU M. MARIENESCU
Yucascino l-a numit craiu, ţinându-şi sieşi numele de împărat şi lepădând după aceea pe Slava muierea sa, fata lui Vulcaic (VlajTcJ voevodul Valahiei, şi a luat pe Elisabela fata comitelui Voisav. Slava s’a măritat în 1355 şi s’a lepădat în 1360.
Alexandru voevod a avut întâiaş dată muiere de legea răsăritului, cu care a făcut pe fiul şi următorul său Ladislav sau Vlaic; după aceea a avut altă muiere catolică, anume Clara, care a trăit şi după moartea lui Alexandru şi a căreia fată s’a măritat după Straşimir bulgărescul ban din Vidin, iar a doua fată Ancua, precum se vede s’a măritat după craiul Serbiei, Simon Stareţ pe la 1370 (Şincai, I, p. 522).
Şincai la anii 1365 (I, p. 523) se provoacă la un document, pe care la anul 1365 l-am împărtăşit după Hurmuzaki, I, 2r Nr. 69, p. 92, şi Şincai voia sa dovedească că după Alexandru a urmat fiul său Ladislav sau Vlaic, iar la pag. 531 explică, că Ladislav s'a numit de unii Laţco, de alţii Vlaic şi Vulcaic.
Şincai la anul 1365 (I, p. 528) ne spune: Intru acest an, Ludovic cel dintâiu a sculat pe nemeşi asupra lui Ladislav sau Laţco domnului Valahiei, măcar că cu Ladislav în anul acesta nu s'a bătut, fără numai cât â cuprins Vidinul dela Stranşimir banul bulgăresc, căci Turoţie aşâ scrie: După răsboiul din Bosnia Ludovic a intrat cu mare putere în crăimea Bulgariei, care atunci eră supusă coroanei ungureşti, şi luând cetatea Vidinului, cfăimea o a supus sieşi. Prinzând pe Strahmer, domnul ei, carele pe sine se numiâ împărat, şi trimiţându-1 în Ungaria, vreo câtăvâ vreme l-a ţinut sub pază omenească şi cuvincioasă în Gomneh, cetăţuia episcopiei din Zagrabia, apoi l-a trimis îndărăt la Vidin, ca să ocârmuească ţara în numele maiestăţii sale sub unele legături şi slujbe. Asemenea scrie şi Petru de Reva şi Foresti, iar Engel zice: In anul 1365 Ludovic craiul Ungariei a luat Vidinul din Bulgaria. In anul 1366, Ludovic cu ajutorul lui Vlaicu a bătut pe Turci şi pe Sis-man. Şincai observă că Ludovic s’a pregătit în contra lui Vlaico, dar a trebuit să se împace mai nainte de a veni la arme cu dânsul. Sisman cu Turcii a pornit asupra lui Ludovic, care erâ regele Bulgariei, iar nu Straşimir, banul din Vidin.
La anul 1368 (Şincai, I, p. 533) Ladislav s’a bătut cu Vucascin, pentru uciderea lui Uroş, ginerelui său Ştefan Uroş, chemând şi pe Turci întru ajutor; dar Vucascin —precum se vede—de astădată a liniştit pe Vlaicu şi pe Straşimir, sau cu armele sau cu frumosul.
La anul 1369 (Şincai, I, p. 534) Ladislav sau Vlaic, domnul mun-
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BASARABILOR.
841
tenesc, încă nu a pierdut vremea în zadar, ci văzând că Ludovic craiul Ungariei 8e gătiâ asupra lui, a trecut Dunărea întru ajutorul cumnaţii-său Streanţimer sau Staşimir, şi scoţând pe strejarii lui Ludovic din Yidin, a aşezat într’însul iar pe Straşimir. In analele respective Ladislav se zice: Craiul Basarab. Din cauza arătată, Ludovic în anul viitor începe răsboiu.
In anul 1370, Ludovic cel dintâiu neputând suferi ruşinea şi paguba ce o avuse în anul 1369, că Ladislav Basarab domnul terii munteneşti, alungând pe Unguri din Bulgaria a dat Vidinul iarăş cumnatului său Straşimir, Ludovic a trimis oaste şi iarăş a luat Vidinul, apoi s’a apucat de două laturi de Ladislav, cum arată Turoţie zicând : Insuş craiul în persoana sa, din Bulgaria l-a apucat de peste munte, partea transalpina, cari erau supuse sfintei coroane, iar de altă parte dincolo de ţara Săcuilor cu tare oaste şi cu Săcui şi cu nemeşii din părţile Ardealulu, a trimis pe Nico-lae voevodul Ardealului, cu Simon feciorul lui Mavrichie, şi cu alţii din ostaşii cei mai sdraveni, ca să vadă părţile de peste munte, împotriva lui Laic (Vladislav) voevodul părţilor acelora, resvrăti-torul şi rebelul majestăţii crăieşti, carele atunci cu mare oaste le-şuiâ lângă Dunăre, în dreptul Bulgariei, ca să împiedece trecerea oştilor domnului craiu (de către Bulgaria). Voevodul Nicolae după ce au trecut oştile râul Ilumţa, unde oamenii făcuseră multe cetă-ţui şi întărimi şi Nicolae a bătut unele dintr’însele, s’a întâlnit cu mare oaste a voevodului.
Laic, al cărui căpitan eră corniţele Dragmer de neam român, castelanul din Dâmboviţa, şi bătându-se foarte tare, a învins Nicolae şi omorînd pe mulţi, pe căpitan l-a fugărit. Ci Nicolae fără băgare de seamă mergând mai încolo, s’a închis în locuri strâmte, lutoase şi neumblate şi înconjurat fiind de mulţimea Românilor din păduri şi din munţi, Nicolae acolo g’a omorît împreună cu sârguitorul bărbat Petru, vicevoevodul său, aşişderea şi cu Deşeu Vaş, şi cu Petru Ruf, castelanul din Cetatea-de-Baltă, şi cu Petru şi Ladislav Săcuii cei viteji şi cu mai mulţi ostaşi şi cu nemeşii cei mai de frunte. Trupul voevodului Nicolae, cu mare bătaie l-au luat din mâinile Românilor, şi l-au dus în Ungaria să-l îngroape în biserica Preacuratei Fecioare Maria. Mai pe urmă înturnându-se norocul, Nicolae Gara banul de Mahău (Maciov), bărbatul cel sârguitor şi viteaz, cu puterea a trecut oastea crăiească peste Dunăre în potriva săgetătorilor voevodului Laic, cari aruncă săgeţile ca ploaia, şi cât a trecut oastea craiului cu şeicile (luntrile), Românii au fugit şi s’au
www.digibuc.ro
842
DB. ATANASIU M. HABIENESGD
stins ca fumul, iar oastea craiului a cuprins Zevrinul (Severinul). Atunci craiul a zidit mai întâiu Zevrinul, apoi după vreo câţiva ani Terţul (Torc8vâr) de lângă Brasso, din marginea Ţerii-Româneşti si amândouă cetăţui le-a întărit cu străjeri şi baliste englezeşti.
Şincai (I, p. 5B6) mai spune: Aşişderea scriu Cromer, Petru de Reva şi Bonfinie carele numai de faţă pune Terţul lângă râul Ie-rasului, ca să se vadă că Ungurii ar fi biruit Yalahia până la Ieras, ce n’a fost vreodată, cum voiu arătă la anul 1377, tocmai din mărturisirea craiului Ludovic. Cum că răsboiul lui Ludovic cu Vladislav fiul lui Alexandru n’a fost în 1367 — precum zice Engel, ci în anul 1370, arată şi hrisovul lui Ludovic, ce s’a trimis lui Emeric voevodul Ardealului în partea lui Petru, fiul lui Petru de Chevruş, pentru Deşfalău, dat din satul Geumţe (Geumche), locul tâbărîrii lui Ludovic în 1 Aug. 1370.
Pe lângă toată înverşunarea între Ludovic şi Laic, se vede că ei s’au împăcat. Spre dovedirea împăcării Şincai (I, p. 542) aduce documentul din 1372 al lui Ladislav, în care acesta se zice voevodul transalpin, ban de Zevrin şi ducele plantaţiunii nouă. Dar fiindcă eu am publicat aci documentul după Hurmuzaki, Nr. 148, pag. 198, e superfluu a-1 repetă.
Şincai (I, p. 546) zice, că la anul 1372 a promis un hrisov dela Ludovic, pentrucă unii, cu minciunile se linguşesc Ungurilor că Ludovic ar fi supus Yalahia întreagă, dar Ludovic într’un hrisov din 1377, (ce şi eu l-am citat după Hurm. I, 2, Nr. 189, pag. 242) zice : Iarăş făgăduim Saşilor că de va veni în mâinile noastre ţara muntenească (Transalpina), precum nădăjduim din voia lui D-zeu, atunci tributul sau darea ce s’a obicinuit a se da maiestăţii sale în Arburea Roşie, etc. se va uşurâ.
Şincai observă că Transalpina, adică ţara muntenească, până la anul 1377 nu a fost supusă coroanei ungureşti, căci şi Ludovic numai speră ca să o supună. Ylaicu a murit la 1372. •
Ludovic a murit la anul 1382.
Aci, cu finea istoriei lui Ladislav sau Ylaicu, mă opresc de a continuă, pentrucă de 5—6 ani ocupându-mă cu Negru Vodă şi epoca lui, ţara Severinului sau Oltenia deci cu istoria de faţă, şi apoi lucrând şi titlul dux de Făgăraş şi Omlaş, m’am ostenit, şi crezând că prin istoria de faţă am pus în ordine începutul istoriei Ţerii-Româneşti şi crezând că mai departe numai pe urma bătută de mine se poate conţinuâ, aceasta o las şi altora.
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BASARAB1L0R.
843
15.	Notiţe de lipsă pentru unele explicări.
1.	Numele Basarab. Să nu creadă cineva, că numele Basarab de familie română s’a aflat numai în Oltenia. La 1398 în Haţeg, în comuna Râuşor s’a aflat chinezul Basaraba (Hurm. I, 2, 330, pag. 397). La 1435 voivodul Ciac dărueşte chinezatele confiscate, nobililor Mihaiu Basarab şi Ioan Basarab din comuna Râuşor şi din districtul Haţegului (Hurm. I, 2, 496, pag. 592). La anul 1448, între canonicii catolici din capitolul Aradului se află şi canonicul Ladislaus de Basarab (Hurm. I, 2, 618, p. 746). Hasdeu în M. Et.
B., p. 222, la anul 1476, aminteşte între vazalii Sibiiului pe unul Bucza Basarab. Dar în A ssorenyi bănşăg de Pesty Frigyes, adecă în comitatul Caraş şi Severin, se înşiră mai multe familii atât de domni, precum şi de săteni cu numele de Basarab. După Pesty Frigyes, A ssorenyi Bânsâg, p. 321, în 1576 Basaraba Ferencz castelan în districtul Caransebeş. La 1577 Basaraba Iânko castelan, apoi la 1581—1582—1583, tot Basaraba Ferencz, unul e ispan, al doilea castelan, al treilea pârcălab. După Diplome maramureşene de Ioan Mihâlyi, la pag. 67, se află muntele Basaraba, în Marmatia. (Râul Iza isvoreşte din B. şi se varsă în Tisa). Basarab deal, la pag. 379. Pe teritoriul României (după Frunzescu) nu am aflat nume de localitate Basaraba, nici vreo variaţiune. In Ardeal se află Basar-abh-easă, comună în comitatul Hunyad, cercul Baia de Criş, lângă Al-majul mare. Numele Bas-ar-ab după celtică îl pot explică: Bas (pădure) ar (mare) ab sau aba (om locuitor), deci om dela pădure mare, adecă: Codrean, Pădurean. Bes-ar-ab-ia (după Deutsch-Kel-tisches Wurterbuch de Wilhelm Obermiiller, n, p. 853) purcede din Bes (=bas pădure) ar (mare) abh (apă, situaţia de lângă Marea Neagră) ia (ţară, teren) nemţeşte Wald-gross-Wasserland. Fireşte că acestea se pot dovedi.
2.	Reşedinţa Argeş în Ungro-Vlahia. După manuscrisul dela Chi-şinău (voi. II, p. 2) şi după Dionisiu Fotino (voi. II, p. 4) Radu Negru şi-a pus scaunul de domnie în Argeş şi şi-a făcut cărţi de piatră şi case domneşti. Dinastia Radu Negru aci a rezidat dela 1215—1325, adecă 110 de ani. Când Ivancu I-iul Basarab s'a ridicat pe tron, acesta din Oltenia s’a mutat la Argeş şi Basarabii asemenea au rezidat în Argeş, până când Mircea (1386—1418) a strămutat-o la Târgovişte. In Mărci Chronicon care descrie lupta lui Carol Robert cu Ivancu Basarab la 1330, se aminteşte de castrul Argeş, care a fost atacat. Dar şi Carol Robert, 1336 (Hurm. I, 5, 15,
www.digibuc.ro
844
DR. ATANA8IU M. MARIENE9CU
p. 645), spune eă a ajuns cu oastea sa suh castrul Argias (Argeş); la 1369 Ladislau (Vlaic) în Argias dă documentul în care se numeşte ban de Severin şi duce de Făgăraş (Hurm. I, 2, 112, p. 148). La 1372, Ladislau se numeşte ducele plantaţiunii nouă de Fogaras şi face donaţiune în Argias (Hurm. I, 2, 148, p. 198), consecinţa cuprinderii Ungro-Vlahiei pe la 1325—27.
3.	Episcopia catolică în Argeş. Am amintit la locul său, că după ce Radu Negru se stabilise bine în Ungro-Vlahia (Transalpina) pe la 1224, s’au adus colonii nouă in Ungro-Vlahia. Papa Hono-riu al IILlea la 1224, după ce Saşii se colonizară în Ungro-Vlahia, scrie Cavalerilor teutoni, că papa a luat în posesiunea sa ţara Bârsei şi ţara Transalpina, şi acuma noi (papa) binevoim a o pune în dreptul şi proprietatea scaunului apostolic (Hurm. 43, p. 85). Aşa s’a început influenţa catolicismului în Ungro-Vlahia şi în familiile domnitorilor.
Papa Bonifaciu la 1295 statorniceşte bisericile şi mănăstirile, precum şi diecezele respectiv episcopatele din Ungaria. Intre altele se zice: Dioecesis Transilvanensis, in dicta transilvaniensi olim Argensi dioecesi; adecă în zisa dieceză ardeleană, cândva dieceza Argensis. (Hurm. I, 426, p. 516. La Fejer X, 3, p. 107, argiensis episcopus). Aceasta a putut să se înceapă, după ce Cavalerii teutoni pe la 1224 au colonizat Saşi în Ungro-Vlahia. In document se aminteşte de arhiepiscopul din Strigon, pe care l-am făcut să fie în fruntea acelei ţeri (Transalpina).
Papa Bonifaciu al IX-lea, în 16 Maiu 1390, numeşte pe Francisc călugărul, din ordinul carmeliţilor, de episcop catolic al Argeşului în Valahia, sub iurisdicţîunea mitropolitului calocens, Episcopus Argiensis in Valachia. (Hurm. I, 2, 269, p. 330).
Ladislau (Vlaic) în 1369, ca ban de Severin şi duce de Făgăraş cu datul din Argyas (Argeş) provoacă pe toţi credincioşii, ca să primească pe Demetriu, episcopul bisericii transilvane, episcop su-fragan (Hurm. I, 2, p. 148). Papa Bonifaciu al IX-lea la 1400 confirmă dreptul de iurisdicţiune al arhiepiscopiei din Strigon asupra unor mănăstiri şi episcopate; între altele se face amintire şi de dieceza catolică a Argeşului «in dicta transilvaniensi olim Argensis dioecesis» (Hurm. I. 2, 341, p. 409). La anul 1441, într'un document nemţesc Paul amintit ca episcop catolic al Argeşului. «Und wir Paul Bischof von Argeş» (Hurm. I, 2, p. 677). La anul 1483 un episcop se declară: Şi eu Paul de Wacia «episcopus Argensis
www.digibuc.ro
blNASTIA LUI RADO NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BASARABII,Oft.
845
et sufraganeus transilva.» (Hurm. I. 2, 247, p. 276). Acestea pentru a combina influenţa catolicismului în ţară.
4.	Banii de Severin. In Ţara Sever inului sau Oltenia, în al treilea adaus (v. a.) am amintit, că Luca la anul 1288 se aminteşte ca primul ban de Severin. La 1824, când după documente se aude pentru prima dată numele unui Basarab, ca voevod, Paulus e ban de Severin. Cu ocaziunea bătăliei din 1330, regele Carol Robert, după cuprinderea castrului Severin, acesta şi toate precum şi demnitatea de ban de Severin le-a predat lui Dionisie. Un Seohy Deneş (Dio-nisie) apare ca ban de Severin până la 1341. Dar şi în timpul domniei lui Ivancu, Alexandru şi Ladislav (Vlaicu) banii de Severin în continuu sunt' denumiţi, asemenea şi Vlaic, precum am arătat de trei ori (după 3 documente), e însemnat ca ban de Severin.
16.	Ca de încheierea 'părţii a treia.
Acuma acela carele a cetit discursul Negru Vodă şi egoca lui, precum şi discursul Ţara Severinului sau Oltenia, cari au fost predestinate ca să fie nişte preludii, va află că acestea au pregătit teritoriul istoric şi geografic, şi au curăţit mulţime de împrejurări, ce confundau istoria română şi acuma în multă lumină văd Dinastia lui Radu Negru şi începutul dinastiei Basarabilor.
Dar să nu mă despart fără nici o vorbă de bravii Olteni.
Poporul străin, cel din urmă barbar carele s'a fost aşezat pe teritoriul României de azi, au fost Cumanii. Pe aceştia i-am aflat în deosebi în Ungro-Vlahia (Valahia mare) şi apoi în trecerea lor spre Ungaria, şi Cumanii puţin au infestat Oltenia. In urmare elementul român din Oltenia, care s’a proptit pe Carpaţii dela apus — fără păsuri comode de năvăliri, şi în tot prejurul apusean s’a proptit pe un element român în Banatul Severinului, cel din Oltenia s’a putut mai bine întări şi a formă şi atare centru, pentrucă şi dela Cema spre apus iar a aflat element român in comitatele Caraş şi Severin, aşa de des, azi peste 300.000 de Români, şi Oltenia de buna seamă în acest element şi-a aflat un ajutor naţional, deşi doară numai 'după instinct sau barem ca vecini buni, — încât elementul din Oltenia nu s’a putut înfrânge şi pentru aceasta s’a putut va-liditâ.
In discursurile mele am scris mult despre catolicismul pe teritoriul unde locuesc Românii, adică în Ungaria, Ungro-Vlahia şi Oltenia. Papii au vrut ca pe Români să-i facă catolici şi apoi să-i predea
www.digibuc.ro
846
t>R. ATANASltT M. MARIEUfiSClt
regilor Ungariei, ca să-i stăpânească. Aşa papii pe la 1230 au predat Oltenia, ca regele Ungariei să o încorporeze. Preoţii catolici, prin religiune au deşteptat pe Români şi când regii Ungariei au vrut să-i cucerească, Românii au ajuns la cunoştinţa de sine, la cunoştinţa naţională, au trebuit să se apere şi în această apărare a fost deşteptarea lor la convingerea că pământul e al lor, şi trebue apărat, ca să facă ţara românească.
Nu s’a putut o reînviere generală, de odată. Nenorocirea Românilor din Făgăraş, cauzată deadreptul de catolicism, totuş la 1215 sub Radu Negru a fundat Ungro-Vlahia şi dinastia. Aceasta a fost prima deşteptare a Românilor din Valahia. Mihaiu fratele lui Negru Vodă la 1241 a trebuit să vadă sau doară să şi întâmpine năvălirea Mongolilor sau a Tătarilor prin Ungro-Vlahia,—dar dinastia s’a scăpat.
In Oltenia pe la 1247 se arată un Linoiu, un Lyton, un Bărbat, că atari voevozi—români. Iată prima înviere a elementului român din Oltenia. Dar aceia au rămas numai ca nişte flăcări, cari arzând s’au stins, dar totuş au fost flăcări, cari au prorocit vieaţa naţională românească. Şi pentru aceasta pe la 1324 a trebuit să vie un Ivancu Basarab, un Oltean aşâ de voinic, aşâ de tare, aşâ de înţelept,—după idea şi dorul unui popor, care, în întâia luptă la 1330 pentru existenţa sa, s’a luptat cu vitejie şi cu glorie deplină, carele în întâia luptă a înălţat numele Olteanului Ivancu Basarab, pentru toţi secolii viitori ai neamului românesc.
O ! voi Olteni! ştiţi voi să vă faceţi vrednici de aşâ strămoşi ai voştri? Să fiţi mândri de strămoşii voştri cei mari, dar creşteţi şi vă faceţi şi voi Români mari, bărbaţi cu virtuţi, preţuiţi onestitatea şi moralitatea, fundamentul creştinătăţii, vă faceţi culţi şi cu cultura întreceţi pe ceilalţi din toate părţile, căci numai aşâ vă faceţi vrednici de a fi următorii ostaşilor lui Ivancu Basarab, cari au cuprins Câmpulungul, locul sfânt al dinastiei lui Radu Negru şi a Basarabi-lor, şi în Argeş au împreunat două ţeri şi au făcut una, ca aceasta să fie mare şi tare şi frumoasă!
In Craiava, faceţi lui Ivancu Basarab o statue, care să semene cu statuea lui Ulpiu Traian din Roma şi în acest mod să puteţi zice: virtus romana rediviva! Amin.
Sibiiu, 29 (16) Sept. 1910.
www.digibuc.ro
PARTEA A PATRA.
17.	Observări critice asupra istoriei române, lucrată de unii istorici, încât acelea se referă la materialul istoric, lucrat în scrierea de faţă.
Mi s’a imputat că eu în Negru Vodă şi epoca lui, precum şi în Ţara Severinului sau Oltenia nu am criticat lucrările istorice de până acuma, căci cu greu ~se va află vreun istoric, ca publicului să-i arate diferinţele între istoria ce am scris-o eu acuma, şi între istoriile scrise de alţii, şi fiindcă eu am trebuit să studiez toate, mie îmi va fi mai uşor a face observări critice asupra istoriilor lucrate înainte de mine.
Acuma eu în Partea a patra a scrierii mele, voiu face critica asupra istoriilor scrise până acuma, cu referinţă numai la materialul istoric cuprins în scrierea mea. E un lucru foarte greu, apoi şi foarte neplăcut, pentrucă trebue să te apropii prea tare de unele persoane, şi nu le poţi face plăcerea ca să le placă critica, căci pe lângă teată cruţarea, în istorie trebue să se aplice mai bine: «Amicus Plato, sed maxima amica veri tas historica». Şi eu cred că fiecare cetitor aşteaptă adevărul curat în istorie.
1.	Tradiţiuni rătăcite.
a)	In privinţa timpului descălecării lui Radu Negru. Fotino pune descălecarea la 1241, cu ocaziunea năvălirii Mongolilor sau a Tătarilor; manuscrisul din Chişinău pune descălecarea la 1290, dintr’un motiv istoric falş, ce 1-oiu arătă vorbind despre părerea lui B. P. Hasdeu. Eu am dovedit că desoălecarea a fost la anul 1215, şi că socoteala cronicelor numai pe anul 1215 se poate bază.
b)	In privinţa societăţii altor neamuri la descălecare. Nu e adevărat că cu Radu Negru au venit papistaşi (catolici), Latini (catolici) şi Saşi sau Saxoni şi tot felul de oameni, pentrucă numai Ro-
www.digibuc.ro
m
Î>R. ATANASIO M. MARIENESCtt
mânii au fo9t scoşi din posesiuni şi siliţi să fugă; aceia cari în Făgăraş au ocupat vetrele Românilor, n’au fost siliţi să pornească cu Românii la 1215. Am dovedit că pe la anul 1224 şi mai târziu, s’au adus colonii săseşti ca «novae plantationes» ale Saşilor în Cu-mania (Transalpina sau Ungro-Vlahia).
c)	In privinţa numirii lui Radu Negru şi a următorilor lui, de Basarabi. Aceasta nu e adevărat, dinastia lui Radu Negru nu s’a putut numi Basarab, dar nu e adevărat nici aceea, că la 1215, banul Craiovei, şi anume cu Basarabii şi toată boierimea, a yenit la Radu Negru şi i s’a închinat, pentrucă in istorie numele Basarab mai întâiu apare la 1824, astfel atunci încă nu existau Basarabi,— şi e o prostie istorică a face pe Olteni ca să se închine fără nici o cauză. Oltenii la 1215 încă dormiau în letargie.
d)	In privinţa titlului lui Radu Negru de duce de Făgăraş şi de Amlaş, încă în Ardeal şi la descălecare. Regele Andreiu al II-lea in decursul domniei lui Radu Negru în Ungro-Vlahia, a onorat pe Radu Negru cu acest titlu.
e)	In privinţa ştergerii numelui de Ungro-Vlachia din inscripţiu-nea despre Radu Negru. Numele Ungro-Vlahia s’a tradus pe româneşte «domn a toată Ţara-Românească», când sub domnia lui Radu Negru 1215—1239, încă n’a existat Ţara-Românească. Mare slăbiciune a istoricilor noştri, că în 785 de ani, nici aceasta inscripţiune nu au adus-o în curat, ca să se ştie ce a fost Ungro-Vlachia.
f)	In privinţa proprietăţii lui Radu Negru la Câmpulung, încă până erâ în Ardeal. Fotino, p. 4, zice : Radu Negru s’a aşezat la Câmpulung, fiindcă locul acesta şi mai nainte erâ proprietatea lui. Proastă tradiţiune e aceea, In care se ţese minciună istorică şi imposibilă.
2.	B. P. Hasdeu mistifică istoria în privinţa vechimii
Basarăbilor,
O minciună istorică nu poate rămânea neatăcată, ca să nu mai confunde istoria.
In documentele lui Hurmuzaki la anul 1281 este un document Nr. 93, pag. 120, anume, capitolul din Alba-Iulia adevereşte că Gal fiul lui Vid, din comuna Cord, s’a împăcat cu Thrulh în privinţa moşiei numite Boiu din ţara Vlahilor, pe care moşie o stăpânise Trul şi strămoşii lui de pe timpul când ţara Românilor
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BaSARABILOR.
849
eră ţara Bulgarilor (ţpaa terra Blacorum, terra Bulgarorum pxştitisse fertur), Hasdeu cu provocare lp acest document, fantazează.
B. P. Hasdeu, în Istoria critică eţ flomânilor, p. 18, zice: Terminuţ-Bulgari din actul dela 1281 capătă o claritate. Brâu Românii deja Dunăre. Epoca aproximativă a stabilirii dominaţiunii Rasarabilor ţn ţara Făgăraşului cade dar între anii 1160—1180,
Auziţi! La pag. 16 zţce : Pe la 1170, Oltenii dela Severin, profitând de duşmănia dintre imperiul bizantţiţ şi regatul maghiar, se aliază cu cel dintâiu (imperiul bizantin), năvălesc îţi Ardeal şi cuprind ducatul Făgăraşului. Actul maghiar din 1231 se înzestrase cu anu) 1170, cu datul aproximativ al stabilirii domipâţiuni Rasara-bilar in ţara Făgăraşului, Iar la pag. 115 ţlasdau zicp:
Pe la ţ.160—;180 noi îi vedem pe Basapabi, încppându-şi cariera prin supunerea ducatului făgărăşan, apoi (a pag. 116 : Basarabii întrunind sub un singur sceptru, la 1180, Banatul Seyerinului şi Ducatul Făgăraşului, venind Basarabii de pe munte în joş în Oltenia.
,Asta-i faimoasa descălecare din Făgăraş.
Vedeţi că Hasdeu cât de rău a priceput şi explicat documentul din 1231, şi din celş ce a ?is în Jsţoria profzc# e numai o fantazţe,-o combinare proprie, fără nici Q dovadă, ca să dea Românilor P istorie precum el o visează. Mai toată istoria lui Hasdeu în modul de sus arătat e compusă, şi nu plăteşte nimic, precum vqîu arătă.
3.	Hasdeu mistificai istoria cu privire la persoana lui Radu $egru.
Nu 8'ar putea preţui yaloarea mare a discursului meu pinas-tia lui Radu Negru, dacă pu s’ar arătă pe au zis despre dinastie istoricii noştrj de până fie ieri, şi fără de a spune rătăcirile de până ieri, poate că unii n’ar fi în stare să-şi facă părere.
a) B. p. Hasdeu despre Ra,du jVegrnţ.
La Hurmuzalci îp aqţţl 1^91, hţo, 412, pag. 510, este un document, după pare Andrpiu al H-lea regele Ungariei adună popgrega-ţiunea sau dieta la Alba-Iulia (Bălgrad în Ardeal) şi conchiamă pe nobilii Jdaghjari, Dăcuh Saşi Şi Români, ca să jucţece asupra ru gării lui ţJgrin, carele se plânge pă moşia lui, opaşul Făgăraşul şi Râm-băta \ s’au luaţ cu nedreptate şi \e cere îndărăt- Dieta a judecat ca aceste două moşii lupte pe nedreptate dela Vgrin^ să | se dea îndărăt. Aceasta o poate înţelege fiecine şi un copilandru, dar js-* tppipii cej mari români nu o înţeleg. Anume B. P. Rasdeu ţn fdag-HUm Rtyţnologicum ftomania,e} Rucureşţţ J8ţ)8, ţpm. IV, pag. 17,
Anala» A. R — Tom. XXXIII.—Memoriile Seef. Istoric».	CA
www.digibuc.ro
$50
DR. ATANASIO M. MARIENESCK
zice: Laurian ajungând la anul 1290, el intitulează capitolul Radu Negru, apoi urmează (Laurian): Pe timpurile acestea spun cronicele Ţerii-Româneşti.că trecii Radu Negru, ducele Făgăraşului şi al Am-naşului, preste munţi în Dacia australă, îşi aşeză scaunul la Câmpulung, de unde apoi se mută la Argeş, edifică o curte domnească şi o mănăstire. Sub dânsul se uniră diverse ducate într’un principat. Radu Negru domni cu multă glorie 24 de ani. La Făgăraş pe la anul 1291 domnia magistrul Ugrin, precum se vede dintr’o diplomă foarte însemnată dela regele Andreiu al III-lea. Acestea le-a zis Laurian, iar Hasdeu răspunde: «Astfel ne face a înţelege Laurian, din cronice se spune despre un Radu Negru, se vede însă dintr’o diplomă foarte însemnată un Ugrin în locul lui Radu Negru, deci: Ugrin e un personagiu istoric, Radu Negru o legendă».
Vedeţi! trebue să vă stea mintea în loc, acelora cari puteţi cugetă dppă raţiune — că documentului cu înţeles aşâ de clar cum se putu da un înţeles aşâ de fals? Eu nu cred că Hasdeu a şi cetit documentul şi totuş a judecat ca Radu Negru să se şteargă din istoria României şi apoi Hasdeu în toate scrierile sale persecută cu mare perversitate pe Radu Negrii. Şi istoricii noştri îşi închid ochii şi tac, dar nu caută adevărul istoric, şi apoi unii cu ochii legaţi pleacă după Hasdeu.
E o temă de însemnătate în istorie şi pentru aceasta nu se poate lăsa fără observaţiuni.
a)	In diplomă e vorba de satele sau comunele Fugres (Făgăraş) şi Sâmbăta ca bunuri private ale familiei Ugrin, luate pe nedreptate, şi acuma regele le dă îndărăt. Aşâ dar în diplomă nu e vorba de Făgăraş ca o provincie, nici de ducatul Făgăraşului, nici de Ugrin ca domn al provinciei sau al terii Blacilor sau duce de Făgăraş şî nu e vorba de Radu Negru ca vodă la 1291, când Radu Negru în 1239 erâ mort, şi încât Radu Negru aveâ titlu de dux de Făgăraş şi de Omlaş, acest titlu l-a căpătat dela regele.
b)	Laurian fără bază istorică a zis, că sub Radu Negru se uniră diverse ducate într’un principat. Dar pentru ce nu numeşte acele ducate pe teritoriul românesc şi acel principat? Radu Negru a ocupat numai Ungro-Vlahia, adică Valahia mare, între OJt şi Şiret.
c)	Hasdeu, carele şi-a dat sieşi aerul de a şti scrie Istoria critică a Românilor, nu trebuiâ ca fără censură să primească cuvintele lui Laurian, ci trebuiâ să cetească diploma regală din 1291 şi critica să o analiseze, dar fără nici o bază istprică, pe Ugrin cel cu cauza privată nu-1 putea face o persoană mare politică
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BAS ARABILOR.
851
în ţara Făgăraşului, şi pe Radu Negru o persoană legendară, fireşte numai pentrucă Hasdeu n'a studiat Şi pentru acesta n'a priceput tema istorica, şi astfel a comis şi o crimă în contra istoriei, când pe Radu Negru şi pe toţi următorii lui i-a scos din istoria românească, şi astfel a şters 110 ani din istoria Românilor. Se vede dar că Hasdeu nu-i capabil a scrie o istorie critică. Şi totuş Hasdeu vrea să se ţină pe deasupra.
d) Pentrucă In Magn. Etym. Romaniae, pag. 32, apucă pe Xe-nopol la 3 parale în critica lui Radu Negru şi zice: In sfârşit actul unguresc cel din 1291, despre Ugrin, ca stăpânul Făgăraşului, nu i se pare d-lui Xenopol a fi o incompatibilitate pentru a aşeză la 1290 pe un Radu Negru ca duce al Făgăraşului: unul — argumentează d-1 Xenopol —eră stăpân peste oraşul Făgăraş, celălalt era duce al în-tregei ţeri a Făgăţaşuluh Urmează dar că Radu Negru eră senior direct, iar Ugrin, vasal. Fie! Cum de se întâmplă însă, că vasalul Ugrin se duce a se judecă, departe la Bălgrad, fără a se menţiona măcar în diplomă Seniorul său cel direct? etc.
Iată Hasdeu şi atunci când ar vrea să capaciteze şi informeze pe Xenopol, încă nu a studiat diploma din 1291, —şi face discu-ţiune: de lana coprîna. N’a desluşit nimic.
4.	Părerile lui A. D. Xenopol şi a lui Dimitre Onciul.
Xenopol în Istoria Românilor, Iaşi 1889, voi. II, p. 69, pune pe Radul Negru dela 1290 până la 1314, fiindcă Negru a domnit 24 ţie ani; adecă Xenopol nu pune pe Radu Negru la 1215; nici la 1241, în urmare îl pune la 1290 şi astfel trebue să poarte altă socoteală pentru cronologia istoriei sale. După mine Radu Negru a murit la 1239 şi nu la 1314.
Xenopol la pag. 72 zice: Radu Negru eră şi el din familia Ba-sarabilor, şi el în documentele ungureşti este numit Tugomir Ba-sarab. Astfel o diplomă a regelui Carol Robert din 1332, care raportează învingerea suferită de rege în Muntenia prin Alexandru Basarab, al 3-lea în şirul domnilor munteni, spune că acest Aleiadru era fiul lui Tugomir Basarab. Apoi ca şi mai bine să vedem con-fuziunea istorică a fui Xenopol, la pag. 77 cetim:* Ivancu Basarab, 1310—1320, este urmaşul şi probabil fiul lui Radu Negru sau Tugomir Basarab.
Numai atât am citat din istoria lui Xenopol, şi câtă descâlcitură e de lipsă! Nu e adevărat ca Radu a domnit dela 1290 — 1314, ci
www.digibuc.ro
852
DR. ATANA8IU M. MARIENESCD
întră 12^5 — 1239; nu e adevărat, că Radu Negru eră din familia Basarabijor, pentruca numele primului Basarab — după documente— abiă la	p’a auzit; nu e adevărat că Radu Negru în, docu-
mentele ungureşti e numit Ţugomir Basarab, pentrucă numai documentul ţfiu 1332 (Hurrn, 498, pf 624) se află, în care se numeşte Ţhocoţner (şi nu fals Tugomir), adecă în ţara transalpină per Basarab filium Thocojnery, iar despre Negru Vodă nici pomenire nu e; nu e adevărat că Alexandru Basarab la 1330 s’a luptat cu Capol Robert; căci luptătorul eră Ivancu l-iul Basarab; nu e adevărat căţ în dpcmpantuţ din 1332 ar fi pomenire că Alexandru ar fi fiiul lui Ţhocoiper; nu eţ adevărat că Alexandru eră al IlI-lea domnitor Basarab, pentrucă, după Ivanpu, al doilea eră Alexandru şi al treilea Ladislau (Vlafc), fiu| lui Alexandru; adecă tata Alexandru al doilea, şi fipl Ladislau al treilea Basarab; nu e adevărat că Ivancu a domnit 1310—1320, ppntrucă Ivancu pentru prima oară se numeşte la 1324 şi a domnit pănă la 1340; nu e adevărat că Ivancu e urmaşul şi probabil fiul lui Radu Negru; acesta dela 1215—1239, iar Ivancu între 1324—1340; nu e adevărat că Radu Negru (din Ungro-VIahia) se poate identifică cu Tugomir (Thocomer) din Oltenia la anul 1332.
Xenopol, la pag. 77: Cantacuzeno, raportatorul acestei arătări, numeşte pe Valahi, cari ajutară pe Bulgari, Ungro-Vlahi, nume pe care l at11 Văzut că excluziv aparţine Românilor din Muntenia, din pricină că domnii lor posedau în stăpânirea ei (a Munteniei) părţi din regatul unguresc. Nu e aşâ, Românii nici când n’au stăpânit părţi din regatul unguresc. Am mai spus că Ungro-VIahia erâ între Carpaţi şi Dunăre şi între Olt şi Şiret, fondată de Radu Negru şi domnită de dinastia lui până la 1325. Excepţiunea cu Făgăraşul şi Oiulaşuţ erâ o posesiune de folosinţă, 'dăruită de respectivul rege al Ungariei.
Xenopo) a fosţ upul din aceia care a crezut în aşâ numita tradiţie despre Radu Negru, dar fără năzuinţă serioasă ca să studieze chestiunea- Xenopol, p. 14, zice: Luând faptul descălecării şi raportul că Radu Negru îiţ Câmpulung 'ar fi zidit o biserică, ceeace s’a şi dovedit; p. 15: sunt şi alte dovezi în sprijinul coborîrii lui Radi^ Negru din Făgăpaş pe la anul 1290; iar la pag. 21: Prin cele zise fără îndoeală sp adpvereşte existenţa lui Radu Negru, întemeietorul Statului rpunteneşc. Irţ prjvipţa descălecării la 1290, pare a se opune inscripţia lui Mateiu Basarab despre Radu Negru la anul 1215. XenopoL s’a Jupţat cu greulăţile începutului istoriei româneşti, dar mai târziu ajunge pe un ţeren istoric tot mai pozitiv şi cu o is-
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BASARABlLOR.
853
torie tot mai bine lucrată. De-şi-ar revizui Începutul istoriei sale!
Dimitre Onciul (Originile principatelor române, pag. 31) zice: Cu acest Năgru Vodă al tradiţiei poporale, legendar întemeietor al statului Ţerii-Româneşti, cronicarii au confundat—cdm se va vedea mai tn urmă, pe Radul Basarab dela 1373—1384, atribuind acestui Radul Întemeierea statului şi împreunarea arrtbelor nume, Radul Negru.
Slabi cronicari pot fi ăceia, Cari pe Radul Negru Vodă dela 1215—1239 au putut sâ-1 confunde cu Radul al Il-lea, c&ruia <1111 Întâmplare i s’a dat numele Negru,, şi carele a domnit intre 1366—1376. Onciul pentru ce nil citează pe crohicarii âcbia Cari au confundat istoria şi pentru Ce nu-i Corege, căci Unde e confundare, acolo e şi greşeală, şi aceasta trebue coreasă. Dar sfătosul de Hasdeu (M. Etym. Romaniae, IV, pag. 103) zice, că Radul Negru din Făgăraş s’a fuzionat cu alt Radu Negru, de astădată autenticul întemeietor al «tatului muntenesc. Onciul trebuia să ştie corege.
Tot Onciul, la pag. 33, zice: Negru Vodă al tradiţiei, Ca personificare a originilor Negrilor Români, în partea de răsărit de Olt, numită Vlahia neagră, este domn român, venit din altă parte, dar nu din Oltenia; el întemeiase Statul român în partea răsăriteană a Ţerii-Româneşti, dar nu dinastia, lui închinândii-se Basarabii din Oltenia, cari îi urmează în dinastie } el (Negru Vodă) devine în acest înţeles şi întemeietorul statului a toată Ţara-Românească.
Vedeţi pe Onciul că scrie istorie fără cronică şi fără geografie. Negrii Români au început a se numi Valahi din Valahia mare, pe timpul năvălirii Tătarilor şi după aceea el aruncă idea de Negri Români, fără explicaţie; e a confundă pe cetitori, şi acuma Radu Negru din 1215 —1239 cum poate fi personificarea Negrilor Români* cari aii căpătat numele după anul 1241 ? In partea de răsărit de Olt a fost pe atunci Ungro-VIahia, şi numai proştii de cronicari, târziu, târziu au numit-o Valahia neagră. Astfel Onciul aci recunoaşte că totuş Radu Negru e întemeietorul statului român, adecă al Ungro-Vlahiei şi prin aceasta al Ţerii-Româneşti. înaintea unui om cu raţiune, chiar şi după Onciul, mai poate fi cineva ca să crează că Negru Vodă e o persoană a tradiţiei populare, o persoană legendară? D-nule Onciul, de c& nu edifici istoria neamului) ci în toate părţile ei o distrugi?
Onciul, Ia pag. 226, zice : Asanestii 1180—1241/ Domnia reprezentată prin Negru Vodă, în personificare mistică a originilor în Vlahii Neagră (pentrucă din răsărit de Olt)) când Ţara-Românească
www.digibuc.ro
854
DR. ATANASIU jf. MAUIENESCU
se compunea din două părţi deosebite: vechiul Banat al Basarabilor în Oltenia; Basaran-bam 1241 şi Voivodatul mai nou in stânga Oltului (Mişlov la 1241, Seneslau la 1247). Onci.ul iar vorbeşte ceva ce nu se poate explică. Am dovedit că Radu Negru a domnit între 1215—1239. Cum poate acum Radu Negru să reprezente domnia Asa-neştilor dela I 180—1241, adecă până la năvălirea Tătarilor, când Radu Negru nu a trăit dela 1180—1241. Ce înseamnă Negru Vodă, capers-mificare mistică a originilor în Vlahia Neagră ? Ce-i mistic, ce-i mitologic în chestiunea cu Radu Negru? Onciul zice: Când Ţara-Ro-mânească se compunea din. două părţi deosebite: vechiul Banat al Basarabilor în Oltenia. După istorie, Banat al Basarabilor în Oltenia nu a existat* Atinge pe Basarab-ban la 1241 (mai bine Basaran-bam), adecă chestiunea năvălirii Tătarilor în 1241. (Eu lui Hasdeu voiu răspunde despre Basaran-bam) şi apoi lui Onciul (în a doua parte a Ţerii-Româneşti aşi voivodatul mai nou In stânga Oltului Seneslav 1247»). Aci se înţelege diploma din 1247 al lui Bela al IV-lea, carele pe un Seneslau îl lasă de voevod provincial dincolo de Olt, adecă în Un-gro-Vlahia. Acest voevodat nu poate fi o parte a Ţerii-Româneşti, căci acolo două părţi sunt: Ungro-Vlahia între Olt şi Şiret şi ţara Severinutui sau Oltenia afară do castrul Turnul-Severin (vedeţi Onciul la pag. 226 a conglomerat atâtea date istorice, şi neexplicate, fără înţeles pentru cei neversaţi în istorie).
Pentru ca să mai pot reveni la o aserţiune îndrăzneaţă a lui Onciul, trebue să spun că eu în Negru Vodă şi epoca lui precum şi în decursul scrierii de faţă am arătat pe Radu Negru între anii 1215—1239 şi pe teritoriul Ungro-Vlahiei, între Olt şi Şiret; şi tot acolo la pag. 24 am arătat că în Oltenia separat a început vieaţa naţională, şi apoi în Ţara Severinului sau Oltenia în pag. 19—20 am arătat, că la anul 1247 mai întâiu se amintesc persoane istorice, anume chinezii Ion şi Farkas, Lynoiu şi Lytuon (Litean) Vodă. Lytuon la 1272 moare în luptă cu regele Ladislau al IV-lea şi apoi regele la 1285 aminteşte de Litean (Hurm. 367, p, 457) şi la 1288 Magistrul Gheorghe carele a bătut pe Litean aminteşte de el (Hurm. 389, p. 483).
Stând împrejurările istorice astfel, Onciul la pag. 226 continuă: Lytuon, sau Lython, confundat cu Negru Vodă 1247—1279, mai întâiu numai voevod al Olteniei .în dependinţă de Unguri (1247) şi apoi şi o parte din răsărit de Olt, unind pe la 1272 ambele voevo-date într’un singur principat;
Onciul tare proşti îi ţine pe Români, când cu atâta îndrăzneală
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BASARABILOR.
855
le modifică toată jstoria lor. Litean, carele a avut ţara sa pe la ţăr-murii Dunărei în ţara Şeverinului, nu poate fi confundat ou Radu Negru din Ungro-Vlahia. Litean nu a fost voevod al Olteniei, ci numai al unui teritoriu la Dunăre; Litean n’a fost primul domnitor al Olteniei, pentrucă acesta, precum am dovedit, a. fost Ivancu Ba-sarab la anul 1824 şi Ivancu pe la 1825 a unit Oltenia cu "Ungro-Vlahia. Nu e adevărat că Litean a unit o parte din răsărit de Olt (adecă Ungro-Vlahia), nici că a unit-o la 1272, nici Litean atunci a căzut în luptăm cum zice regele Vladislav al IV-lea, că la 1272 a început a domni şi atunci a avat răsboiu cu Litean, şi că acesta atunci a căzut în luptă; şi nu e adevărat că Oltenia cu Ungro-Vlahia prip Litean s’au împreunat.
Acuma, dacă şi numai cu Radu Negru s’au făcu atâtea confuziuni, câte sunt încă în restul istoriei. Săracul Român ! Istoria ta e compusă mai numai din ghicituri proaste.
5.	Dimitrie Qantemir, Eudoxiu Hurmusald, Ion al
lui G. Sbiera.
Ca să nu zică cineva, că nu am scrutat pe toţi istoricii noştri, dar de altă parte ca să se audă şi mai multe păreri istorice, mai aduc aci pe:
Dimitrie Cantemir (Tom. VIII, Bucureşti 1901, ediţiunea Academiei Române, îngrijită de G. Gr. Tocilescu, pag. 467) zice: Pe vremea lui Carol, craiul unguresc carele a fost craiu pe la anul 1222, acesta sculându-se cu răsboiu a luat cetatea Şeverinului din mâna Banuhii, care atunci stăpâniâ acolo, dela altă ţară a Vlahiei, care n’are ape (care se înţelege Basarabia, sau precum noi acuma, cu nume tătăresc îi zicem Bugiacul) şi se întinde la Marea Neagră, a fost sub ascultarea crailor ungureşti (adică Basarabia). La pag. 468 zice: In lăuntrul Basarabiei, pe vremea lui Baţie, prin cetăţi neîncăpând, s’au tras spre Severin, şi peste Olt, unde şi la stă-pânia bănească unii dintr'înşii au ajuns. Şi titlul acest bănesc e mai vechiu decât domnia lui Radu Vodă Negru. La pag. 469 Cantemir ne spune: Cronicul muntenesc zice: Când a ieşit Radu Vodă Negru în Ţara-Românească, atunci şi Basarabeştii, cari erau mai dinainte locuitori pe Olt, sculându-se cu toţii au venit la Radu Negru de s’au închinat.
La pag. 470. Cantemir ne învaţă: Istoricii mărturisesc, precum acesţ norod, ce s'a fost chemat Basarabi, nu au fosţ de alt neam,
www.digibuc.ro
85 G
Dft, Atanariu m. maribnescu
nici dd aiurAa Vdhit, fci tot dih neamul românesc, şi preoţim acel norcfd basslrabicesc, sculându-se de pe câmpii Basarabiei, să ise fi tras spre pădurile Oltului, şi acolo de aceea sa fie rămas Idculili, delâ cari şi astăzi familia Basarabeştilor în Ţâra-Rromânească se trage, Iriâhd adică Stăpânitorul sail banul de atuhci nurlie dd pe nutnOle iidrodului, din car6 familie şi demni vestiţi au ieşit în ţara muntenească.
(Eu Cred că nu-i de lipsă ca să lămuresc b astfel de amestecătură de idei şi îilcălciturâ de împrejurări isterice, ci să zip numai: Vai şi amar de âşâ valcare isterica — pentru Româhi).
Eudoxiu baton de Hurmuzaki, Fragmente din istoria Românilor, Bucureşti 1879, tom. I, pag. 227: Valahiâ s’a proclamat nea-târnâtă de stât propriu sub voevodul Radd Negru 1290—1314.
După Radu Negru rămaseră doi Fii, Dan şi Radul, Dan a domnit după tată-său; Radu nu a domriit, ci numâi fiii lui, Dan şi Mircea.
Acest Mircea a domnit între 1886—1418; puteţi cugetă că Hurmuzaki cât de ttiult rătăceşte Şi greşeşte, şi Hurmuzaki la pag. 282 zice: După Radu Negru, Mihaiu Basaraba, urmaşul lui Radu Negru, întemeietorul dinastiei române. (E bine, pentrucă a urmat Mihâiu fiiul lui Radu Negru, dar nu Mihaiu Basaraba). Apoi Hur-mUzaki continuă: Dan I, fiiul lui Râdu Negru, urmaşul lui MihaiU (Basaraba?) Asemenea e bine. Apoi Hurmuzaki trece îrt dinastia Basarabilor şi theepe cu Alexandrii ifasarab şi tot greşeşte, şi tot
rătăceşte!
»
lori G. Sbiera, Contribuţiuni pentru Istoria Românilor, Cernăuţi 1906, Voi. I, p. 459:
Eu mai întâiu să adeveresc, cum stă istoria după docriment. Bela al ÎV-Iea publică diploma din 1247 despre ţara Severintilui Şi din ea se vede: a) că Lytrion sau Litean eră vbevodă românesc către Dunăre şi Oltul de jos ; b) că regele îh Cumania, (în sensul strâns atunci Ungro-VIahia) aininteşte de un vofeVOd Szeneslay, din stânga Oltului (adică Intre Olt Şi Şiret), despre carele în istorie nu se mai fabe nici o amintire.
ÂcUhla Sbiera la pag. 459 ne aşterne o poveste nouă despre Li-tean şi Szanislay, ânumd zice: Doue domniate româneşti. Pe al lui Litean diri dreapta şi pd al lui Seneslau în stânga Oltului. Iar la pag. 460 Sbirirâ zice: De împrejurările de cari se folosi Litean şi ocupă împreună cu fraţii Iui teritoriul de Stânga Oltulili, unind âbtfel teritoriul din dreapta Oltului cu 6el din stângă Oltului, întb’un
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI BADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BASARABILOR,
857
singur dominai. Litean se declară ca domnitor independent asupra întregului teritoriu.
(Unirea ţerii Severinului adică a Olteniei cu Ungro-Vlahia e o întrebare de frunte în istoria română şi pentru aceasta nu e iertat să se hotărască prin fantasme, ci prin adevăr. Nu e adevărat nimic despre cele zise despre Litean. Eu am decis deja despre unirea Olteniei cu Ungro-Vlahia).
Sbiera la pag. 461 zice: Acest timp de împreunare a teritoriilor din stânga Oltului cu cel din dreapta lui, tradiţiunea naţională (precum se vede) îl iea ca începutul înfiinţării domniatului Ţerii-Româneşti ţ Nouă ni se pare (lui Sbiera) că dacă nu în tocmai la 1274, apoi de bună seamă anul 1280f este acela în care putem pune cu siguritate întemeierea dominaţiuni Ţerii-Româneşti prin Litean.
Nu e adevărat că există asemenea tradiţiune, dar această faţă de date istorice nu are nici o valoare; Sbiera nici nu ştie să spună după numele istoric cum se chiamă acele teritorii, şi celelalte Ie scrie numai după părere; nu e adevărat că Litean a împreunat Oltenia cu Ungro-Vlahiar Să auziţi: La anul 1285 Ladislau al IV-lea aminteşte despre răsboiul ce Ia începutul domniei sale l-a avut cu voevodul Litean în Ţara-Românească. Noi am trimis în răsboiu pe magistrul Gheorghe în contra lui Litean şi Gheorghe a Ucis pe'Li-tean. Şi fiindcă regele a domnit dela 1272 până la 1290, şi începutul domniei a fost în 1272, astfel atunci a fost ucis Litean. (Hur-muzakţ, Nr. 366, jp. 457, şi Nr. 367, p. 457). In urmare, Litean murind in 1272, el la anul 1274 sau la anul 1280 nu putea împreună stânga şi dreapta Oltului. Litean poate că a reînviat?
Să auzim şi de Szeneslay, pe carele Bela al IV-lea l-a lăsat voe-vod în Cumania (respectiv în Ungro-Vlahia). Sbiera la pag. 460: Litean cu fraţii săi împreunară teritoriul de stânga Oltului, după ce Domnitorul de acolo Seneslau (numit şi Senesleus, Suetislav, Sue-tidlaus, Sfastuchlabos) fu omorît pe ta anul 1277 de către Maria regina-împărăteasă româno-bulgară.
Nu 6 himîc adevărat din ficţiunea aceasta, că Szeneslay ar fi trecut în Bulgaria. Ştefan al V-lea regele Ungariei la 1270 (Hurm. 258, 347): Porro cdm Zuetislavus, bulgarorum imperator, carissimus gener noster, adică Zuetislavus din Bulgaria eră ginerele regelui Ungariei; şi apoi la anul 1271 (Hurm. 26, pag. 358) Ştefan al V-lea iar numeşte pe Suetislav împăratul Bulgarilor, ginerele nostru (Sbiera în gadar a adus atâteâ nume bulgăreşti, ca să semene cu Szeneslay
www.digibuc.ro
858
DR. ATANASID M. MARIENESCU
din Ungro-Vlahia, de pe timpul când domnia Mihaiu fratele lui Radu Negru, — căci pe Svetislav din Bulgaria l-au omorît, dar nu pe Sze-neslay din Ungro-Vlahia. Astfel identificarea acestor două persoane e foarte rău nimerită. Nu-mi mai aduc aminte cine a fost genialul cel mare al neamului românesc, carele a făcut descoperirea că Liteanu a impreunat Oltenia cu Ungro-Vlahia l)
18. Hasdeu cu multă astuţie încâlceşte istoria dinastiei lui
Radu Negru.
Precum am arătat, dinastia lui Radu Negru a stat din: 1) Radu Negru, 2) Mihaiu fratele lui, 3) Dan fecior al lui şi 4) Ştefan Maialt nepotul lui, şi aceştia au domnit dela 1215 până la 1325, adecă 110 de ani în Ungro-Vlahia (intre Olt şi Şiret, între Carpaţi şi Dii-năre; mai târziu Valahîa mare).
In partea a patra, punctul 7,3, am arătat că Hasdeu a mistificat istoria lui Radu Negru, — iar despre ceilalţi din dinastie nu a mai vorbit nimic, i-a ignorat, ca şi când nici n’ar fi existat.
Acuma Hasdeu în Magn. Mtym. Rom. IV vine şi tratează despre toţi domnitorii din dinastia lui Radu Negru, şi-i dovedeşte de domnitori, dar de foc îi omoară, identificându-i cu alte persoane sau şi cu domnitori ulteriori, cari se află în diploma din 1347 a lui Bela al IV-lea (vezi diploma în Ţara Severinului sau Oltenia).
Eu am datorinţa ca cele începute în scrierea această să le lămuresc şi desluşesc, mâi ales când am încă mai multe date să a-răt în favoarea istoriei dinastiei lui Radu Negru, şi deosebit când am să abat pe alţi istorici dela rătăcirile sau doară perversiunile lui Hasdeu, ca odată totuş să se priceapă şi cunoască adevărul curat în istoria noastră românească. Sunt dar silit să tratez cinci chestiuni istorice, separate. Căci precum se zice: După omul înţelept puţini se ieau, iar după cel şiret aleargă mulţime.
1.	Invasiunea Mongolilor (Tătarilor) şi un Radu Negru.
Hasdeu sub acest titlu tratează,. IV/ p. 95 — 103, chestiunea specială.
Mai nainte de toate trebue să constatăm, că după toate datele Mongolii sau Tătarii la 1241 au venit pe teritoriul românesc dela Alpi sau Carpaţi spre răsărit în Ungro-Vlahia- A doua trebue şă
www.digibuc.ro
dinastia ldi radu negru vodă şi dinastia basarabilor.
859
constatez, cum au stat atunci Români şi ţara lor? şi să dovedesc că atunci Radu Negru a domnit între 1215 şi 1239, iar fratele său Mihaiu între 1239 şi 1258. Astfel, când au năvălit Tătarii la 1241 în Ungro-Vlahia, acolo a fost domnilor Mihaiu fratele lui Radu Negru; iar după diploma citată, la 1347 în Oltenia se pomenesc chinezatele lui Ioan şi Farcaş şi voevodatele lui Linoiu-Litean, şi astfel în 1241 jiu a putut să lîe o stare mai bună pentru Români ca în 1247. Nu am putut allâ, când s’a început banatul Craio-vei, şi că la 1241 fost-a vreun ban al Craiovei? Eu azi nu cred că la 1241 a existat un ban de Craiova. Dar în Banatul Severinului (în comitatul Caraş şi comitatul Severin la olallă Banatul Severinului) la 1233 aflăm pe primul ban Luca, la 1240 pe banul Oslu, la 1243 pe Ştefan Csaky. Astfel la 1241 Oslu a fost ban de Severin, şi fiindcă am dovedit că numele Basaraba istoriceşte numai la 1324 s’a aflat, la 1241 nu a fost cu putinţă să existe un Basarab-ban.
Acum vin Mongolii sau Tătarii, la 1241, în Ungro-Ylahia, adică între Olt şi Şiret.
B.	P. Ilasdeu în Istoria critică, pag. 68, zice: Fazei Ullah Raşid, scriitor din Persia, la 1303 a fost însărcinat de domnitordl său, ca pe baza raporturilor oficioase ale conducătorilor Mongolilor, să scrie istoria Tătarilor. Hasdeu citează următorul dat: In primăvara anului 1240, principii mongoli trecură munţii Galiţiei penţru a intrâ în ţara Bulgarilor şi a Ungurilor. Orda carele mergeâ spre dreapta, a trecut «Ţara Aluta» şi iese înainte Bazaran-bam, cu o armată, dar acesta e bătut. Caran şi Beni a mers asupra Saşilor, şi i-a învins în trei bătălii. Bugek, din ţara Saşilor, trece printre munţi intrând la Karaulaghi şi a bătut popoarele ulaghice.
Datul e destul de confus, dar noi dacă îl vom explică după împrejurările geografice şi istorice de atunci, vom înţelege totul.
Să auzim cum explică Hasdeu: a) că sub Basaran-bam se înţelege Basarab ban. (Dar eu aceasta o neg, pentrucă, precum am arătat, la 1241 nu există numele Basarab, nici nu erâ Basarab ban), 6) că cu Tătarii s’a luptat un domnitor al Karaulaghilor. Eu zic că acest domnitor erâ în Ungro-Ylahia şi că acesta la 1241 erâ Mihaiu .Vodă, fratele lui Radu Negru, şi că Tătarii au năvălit între Olt şi Şiret, şi pentru aceasta Terra Aluta erâ între Olt şi Şiret, şi nu Oltenia, c) Caraulaghi înseamnă: Cara negru şi Ulagh la Maghiari Olâh, Olach, din Vlach, Vlah (Român), iar popoarele ulaghice, popoarele române. Pentru ce Tătarii au numit pe Românii din Ungro-Ylahia Români negri, nu ştiu, dar istoricii noştri adeseori po-
www.digibuc.ro
860
DR. ATANASIU M. MARIENESCU
menesc de «Negri Valahi» şi am aflat o explicare de tot fără raţiune. că Negri Vlahi s'au numit aşă dela un domnilor al lor, numit Negru, pentrucă mai multe popoare au purtat numele după al domnitorului.
Acum Ilasdeu trece cu pertractarea sa la Magn. Etym. Romaniae pag. 62 şi tot visează până la pag 101, anume că in ţara Caravla-hilor e un Basarab ban, şi apoi la 101 află un Basarab ban în ţara Făgăraşului şi adauge: Mai cu deosebire interesantă e aserţiunea lui Fotino despre un Negru Vodă, pogorîndu-se din Transilvania în Oltenia (!) la 1241 din cauza Mongolilor : (e de înţeles, pentrucă Fotino trecerea lui Radu Negru a pus-o la 1241 şi e natural că atunci, când în istoria româneasca descălecarea lui Radu Negru se pune la 1215, la 1241 şi la 1290, trebue să vină şi istoricii în confuziune. Dovedirea mea că Radu Negru a descălecat la 1215 şi în decursul acestui articul va triumfă în stabilirea datelor istorice).
Hasdeu la pag. 102 ne spune: Este un fapt pozitiv, că Românii din Răşinari, un sat mare din regiunea Sibiiului, asigurând într’un proces la 1823 «că peste părţile lor şi ah Cisnădiei un Rada Vodă Negru domnise la anul 6740 (Principis Radu Vodă Negru anno 6740 regnantis, iar anul dela zidirea lumii corespunde anului creştin 1232».
Tocmai Radul, tocmai atunoi şi tocmai pe aoolo, unde trăia Basarab cel din cronica lui Fazei Ullah Raşid.
(Ah! ce neadevăr e că Negrul din procesul Răşinarilor e identic cu Basarab ban din cronica lui Fazei, căci la 1241 în Ungro-Vlahia domniâ Mihaiu fratele lui Radu Negru).
Dacă ştim acuma, precum am dovedit, că Radul Negru a dorn nit între 1215—1239, e natural că după zicerea din proces a domnit şi la 1232. Dar pentru ce a domnit pe la Răşinari şi împrejur? Pentrucă Radul Negru a fost dux de Făgăraş şi de Amlaş, şi pentrucă Ră-şinariul şi prejurul s’a ţinut de ducatul de Amlaş al lui Radu Negru. Lupta lui Iiasdou e, ca să scoată istoria dinastiei lui Radu Negru din România. Vedeţi cum lucră D-zeu, că eu bat pe Hasdeu cu armele sale şi veţi mai vedeâ.
Dar mai auziţi: Hasdeu la pag. 103 zice: Faţă cu împrejurările de mai sus (zice Hasdeu) şi faţă cu anonimitatea lui Basarab în cronica Iui Fazei, eu ştiinţifice am primit a admite provizoriu numele perâonal Radu, până la o probă contrarie. Acel prim Radu Negru, pogorîndu-se din Făgăraş şi din Amlaş pe la 1232, din cauza contelui Conrad, şi în urmă a doua oară la 1241, din cauza Moh-
www.digibuc.ro
dinastia lui radu negru vodă şi dinastia rasarabilor.
8G1
golilor, va ii rămas în tradiţiunea poporului un fond durabil, cu care peste 150 de ani s’a fuzionat un alt Radu Negru, de astădată autenticul întemeietor al statului muntenesc.
(Cu câtă maliţie scrie Hasdeu. Pe la 1241 nu mai eră Radu Negru, ci fratele său Mihaiu în Ungro-Vlahia, Hasdeu nu spune cine-i celălalt Radu Negru peste 150 de ani, adecă cam pe la 1891, carele e autenticul întemeietor al statului român, — dar noi trebue să ghicim pe cine cugetă, şi acela Radu (după Folino, II, p. 14) e pus dela 1368—1376, înainte de Mirceal. Onciul foarte încântat (17—4) repetă cuvintele marelui magistru al istoriei noastre.
Eu cred că cetitorii şi până aci au priceput, cum e scrisă istoria României ?
2.	Mihaiu Vodă Lilean. *
Hasdeu în M. Etym. Romaniae tom. IY, pag. 103, tratează despre Mihaiu Vodă Litean. Mihaiu Vodă Litean nu a existat nici când. Acesta e o ficţiune a lui Hasdeu. Mihaiu e fratele lui Radu Negru în Ungro-Vlahia, 1239—1258, iar Litean, Lytuon e persoana numită în diploma din 1247 a lui Bela al IV-lea. Aceştia nu pot închipui o persoană. Hasdeu după o bătălie sârbească ştie că numele de botez al lui Litean a fost Mihaiu. E o scornitură. Hasdeu cercetează două istorii, una a lui Mihaiu fratele lui Negru Vodă şi alta a lui Litean, apoi la pag. 129 zice: Mihaiu (ca numele de botez al lui Litean) răspândeşte o lumină cu totul neaşteptată asupra unei probleme nedescurcate până acuma. Din cronica muntenească ştim că Mihaiu Basarab urmă pe tron după Radu Negru, şi apoi Hasdeu aduce dovezi de acele ce am adus şi eu, ca să demonstreze existenţa lui Mihaiu, fratele lui Radu Negru pe tronul Ungro^Vlahiei.
(Hasdeu rău numeşte pe Mihaiu de Basarab şi Hasdeu carele a negat existenţa lui Radu Negru şi la timpul său nici n’a pomenit de Mihaiu, Dan şi Ştefan Mailat, acum pledează pentru Mihaiu de pe tronul Ungro-Vlahiei, dar tot acest Mihaiu e numele de botez al lui Litean. Ce invenţiune rafinată!)
La pag. 197 zice: Iar în specie chinezul Mihaiu Litean, rpai cu seamă după încetarea dominaţiunii Mongolilor pe la 1243, când el devine voevod oltenesc, se poate afirmă că unificarea statului Ţprij-Româneşti, prin lipirea Munteniei de Oltenia, nu s’a început la Nord — după cum greşit se crede până acuma-r-ci în lungul Dunărei, adu-cându-se mai întâiu Teleormanul, unde ne apare acum deodată în
www.digibuc.ro
862
DB. ATANASITT M. MARÎENESCO
istorie un chinez Oltenesc Basarab dela Balucea. (Hasdeu mai sus Ia finea punctului 1 zise, că Radul dela 1868—1876 a fost înte-meietorul statului român, acuma că Muntenia s’a lipit de Oltenia pe la 1243 după încetarea dominaţiunii Mongolilor. Fireşte că eu nici aceasta nu o cred lui Hasdeu, ci zic că e vorbă băbească,— dar nu ştiu ce vor zice excelenţii lui elevi, cari de atâtea ori au fost încântaţi de fantomele lui istorice. Aşâ e. Genii mari imitează pe genii mari).
3.	Ban Vodă.
Hasdeu, M. Et. R., tom. 14, p. 151, tratează despre Dan Vodă.
Eu vreau să lămuresc mai întâiu adevărul istoric, ca să se vadă că Hasdeu părăseşte istoria adevărată. Adică după Mihaiu Vodă fratele lui Radu Negru în Ungro-Vlahia a urmat Dan feciorul Iui Radu Negru, dela 1258—1298. Apoi eu pentru lămurire mai adaug după Hurmuzaki (1285, Nr. 366, pag. 454) că Ladislav al IV-lea regele Ungariei spune că magistrul Gheorghe (la 1272) în ţara Severi-nului a ucis pe Litean, şi pe Bărbat fratele acestuia l-a prins, iar Bărbat nu cu puţini bani s’a rescumpărat (tot în 1272) şi despre Bărbat altă pomenire nu mai este.
Acuma Hasdeu Ia pag. 152 zice r că Bărbat Vodă domnise de sigur până la 1285, şi poate că va fi trăit încă pe la 1288.
Cronica muntenească nu-1 menţionează de loc, ca şi când l-ar identifică cu fratele său mult mai celebru Mihaiu Vodă şi deadreptul după acel Mihaiu Vodă pune pe un Dan, care dându-se lui Bărbat Vodă intervalul ce istoriseşte admisibil de vreo 10 ani, dintre 1279—1289, urmează că un Dan Vodă putea în realitate să se fi urcat pe tron la 1289. Fotino zice că Dan Vodă a pierit peste Dunăre la 1298, ajutorând pe Mihail craiul Bulgariei. Dela deslegarea că cine a fost acest craiu ? atârnă verificarea existenţei unui Dan Vodă, după Bărbat Vodă.
Acuma nu mai ştiu ce să zic ? Că Hasdeu nu mai pricepe nimic, ori că încâlceşte cât de prosteşte. Dan e o persoană în Ungro-Vlahia, fiul lui Radu Negru, şi a domnit 1258—1298, Bărbat, fratele lui Litean, apare la 1272 ca vodă, urmaşul lui Litean în Oltenia şi de atunci nu se mai aude de atare vodă în Oltenia, până la Ivancu Bagarab, 1324. Astfel e mare viclenie a deduce că un Dan Vodă din Ungro-Vlahia a putut urmă după Bărbat Vodă în Oltenia? Om în care nu este D-zeu !
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NfiGRtJ VODĂ Şl DINASTIA BASARABlLOR.
863
Apoi mai auziţi: Hasdeu la pag. 103 zice: Cronica muntenească a -contopit pe Dan Vodă cel dela 1298 (fiul lui Radu Negru), cu Dan Vodă, fratele Tui Mircea cel Mare. (Aceştia, după Potino, au domnit anume: Dan dela 1376—1382, iar Mircea 1382—1400, după al(ii 1418. Eu zic că mintea sănătoasă nu i-a putut contopi .şi nu merită a mai băga în seamă celelalte poveşti ale lui Hasdeu despre cei doi t)ani şi Bărbat).
4. Ştefan Mailat Vodă, nepotul lui Radu Negru.
1298-1385.
Hasdeu, p. 170, § 34, trateaşă ccOriginea Mailaţilor». Hasdeu n’a recunoscut pe Radu Negru, nici dinastia lui, doară s’a căit şi a venit Să-şi îndrepte vina? A venit să mai încâlcească istoria românească, să facă poezie din istorie. Poate să facă, căci a fost lin-guşitul şî îngrăşatul neamului românesc.
M’afii băga.t în lucru pentru observări critice, şi astfel sunt îndatorat să lămuresc istoria.
Hasdeu, la pag. 171, ne spune o minune : In acest mod Tihomir Vodă, tata lui Alexandru Basarab, se identifică perfect cu primul Mircea Vodă, fratele lui Dan Vodă.
(Tochomer s‘a arătat, prin diploma din 1332, ca tata lui Ivancu Basarab, barele a apărut la 1324; dar Tochomer nu se poate identifică cu Mircea I, carele a domnit între 1386—1418. Ce înţelege prin identificare, eu nu înţeleg).
Hasdeu continuă : In locul acestui Mircea I, ne întâmpină deodată un alt nume nou, Ştefan Vodă Mailat, pe care mulţi cronicari nu-1 au. La fraţii Tunuslii, bari reprezentă manuscrisul Stolnicului Constantin Cantacuzino, din secolul trdcut, după primii trei voevozi, Radu Negru, Mihaiu Vodă şi Dan Vodă, figurează un Ştefan Vodă Mailat în anul 1300,
(Acuma Hasdeu se provoacă la unele dovezi, ce le-am citat şi eu, ca să dovbdesc domnia lui Ştefan Mailat), dar faţă de aceste date, Hasdeu la pag. 172> zice: Dar eu (Hasdeu) din datele citate, ajung la convingerea că Ştefan Mailat nu poate să fie altă persoană, decât un Basarab chinez, din timpul lui Dan Vodă (fiul lui Radu Negru) dintre anii 1288—1290, Un simplu cap de oştire. Las să judece şi alţii. •
www.digibuc.ro
8G4
Dft. ATANAS1D M. MARIENESCD
5.	Mircea I şi robia regelui ungar Otton? in Oltenia.
Faţă de luprarea aceasta a lui Hasdeu, sţă raportul meu ţa Acaj demia Română, tomul 24, pag. 488. Auume d-1 Dr. Eţ. Grigorovitză a scris scrierea: Valahii în monumentele literar? germane medievale şi scrierea a aştârnut-o pentpu premiare*
După istoria ungurească trebue să ştim că regele Ungariei Oţtonp Bavarezul a domnit dela 1805 până la 1809, iar după el s’a ales Carol Robert, rege dela 1309 până la 1342. întâmplarea, despre care vine vorba, a.putpt ţi numai) când Pţtone a fp^trpge, 130Ş—1309. A doua întrebare de frunte e, că- în acest ţimp cine a domnit în Ungro-Vlahia? A domnit Ştefan Vodă Mailat şi anume dela 1298—1325, iar în Ţara Şeverinului sau in Oltenia, Ivancu Basaps$ apare la 1324.
întâmplarea e de mare interes pentru istoria noastră.
■ In Ungaria, aparte din ppblli au ajes de, rege pe Qtţonp Bavarezul, iar majoritatea de nobfii şi papa erau pentru Carpi Robert. In Transivania Ladislau Apor (Qppr* Ypor) eră uţi yoevod puternic şi îşi băteâ capul şi el să fie rege, Otton© se bptărţ şi a plecat la Apor, cu cuget ca să facă alianţă cu el, după împrejurări pe fata lui Apor să o iea (ie soţie, Ottone fiind încorpnat a purtat toate însemnele regatului, adecă coroana, şphpjptrul, mărul, etc„, cu sine. Apor văzându-se acum mai aproape de pugetuţ dp a $ rege, a prins pe Ottone, i-a răpit toate însemnele ţerii şi pe pttone l-a expediat ca pe un ţob la principele din Valahia, de bună seamă ca acesta să ompare pe Ottone, şi de bună seamă Apor eră ţu {imi-ciţie cu principele valah. Ottone ajunşe pa ţob în qurţea domnitorului valah, adecă a lui Ştefan Vodă Maţlat, *şi Y°dă la sfatul Valahilor s’a rezolyat csţ să omoare pp Ottone. Soţia lui Ştefan Mailat şi afie femei -s’au împotrivit, au mijlpcit de Ottonp s’a puş în libertate şi pe urmă Ottone a fugit, (de bună seamă prin Moldova) în Pţusia, ]a regele Gheorghe, cu pare eţâ înrudit,
întâmplarea a fost între 1305 şi 1308, până ce Otto a fast rege, şi atunci când Ştefan Vodă MaiJat a domnit, întrp 129£j —1325. Deci şi prin aceasta s’a doyediţ dqmnia lui Ştefan Mailat în ţJp-gro-Vlahia, s’a dovşdit ţncă dinastia luţ Radu Eţegru şi s’a şuplinit istoria românească.
Să vedem acum, cum visează Ilasdeu lş, pag. ţ75: M*FUeâ Vodă domnise cel mult vreo unsprezece api, întrp Pan Vodă, moft 1% 1298, şi între Alexandru Vodă, urcat pe tron la 1310. In acest răstimp, voivodatul oltenesc se pare a fi fost preocupat mai ales
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEORU VODĂ Şl DINASTIA BASARABILOR.
865
de trebile Ardealului, începând dela 1300, când Ungurii apucă Făgăraşul şi-l fortifică.
Dar nu vă stă mintea pe loc ? Mircea Vodă, după cum s’a arătat mai sus, a domnit între 1382—1184; iar primul Basarab apare la anul 1324 şi după Ivancu urmează Alexandru, deci Mircea n’a domnit între Dan şi Alexandru. Gheorghe Şincai, tom I, la anul 1300, scrie: Ştefan vodă Mailat la 1300, după cronica stăpânito*-rilor sârbeşti se arată la acest veleat domnind (Ştefan Mailat peste Făgăraş) a făcut cetatea Făgăraşului. Nu a făcut-o, ci numai a reparat-o ca dux de Făgăraş şi de Amlaş. Astfel nu e adevărat ce zice Hasdeu, că la 1300 Ungurii au ocupat Făgăraşul, pentrucă eră dat în folosinţa lui Ştefan Mailat, ca dux de Făgăraş şi de Amlaş. Iată acum şi mai bine ne explicăm legăturile lui Ladislau Apor voevodul Ardealului cu Ştefan Mailat Vodă al Ungro-Vlahiei şi dux de Făgăraş şi Amlaş. Ar vedea şi Hasdeu ce poezie slabă a făcut, când a zis că regele Otto a fost robuL lui Mircea I şi în Oltenia.
Aci am încheiat observările critice cu referinţă la istoria dinastiei lui Radu Negru. Acum trec la istoria Basarabiloţr.
19. Observări critice asupra lucrărilor istorici referitoare la dinastia Basarabilor.
Ceva pentru introducere. Caro! Robert la anul 1332 aminteşte despre răsboiul din 1330, ce l-a avut în Transalpina, Ţara-Româ-nească, cu Basarab Olahul (Românul), fiiul lui Thocdmer (Hurm. I, 1332, 407, p. 625). In text nu se află numele lui Basarab cu carele regele a avut răsboiul, ci numai «cper Basarab filium Thocomery». Carol Robert la 1330 a avut răsboiu numai cu Ivancu Basarab, în urmare la 1332 faumai pe Ivancu l-a cugetat, ca fiiul lui Thocomer. Dar Hasdeu (p. 170) din uşurinţa sufletului său a pus Basarab Alexandru, fiiul lui Tugomir. Şi ce mare diferinţă când pune altă persoană în locul celei adevărate, adecă în locul lui Ivancu pe Alexandru. Aceasta e o greşeală prifi care Hasdeu a făcut cOnfuziuni marii în istoria română Mai departe, despre Thocomer nu se află mai mult, decât că el e tata unui Basarab, dar Hasdeu a făcut altă greşeală, că pe Thocomer, sau cum Hasdeu din eapul lui 1-a botezat, Tugomir, l-a făcut şi domnitor în Ţara-Românească, ceeace nu-i adevărat, dar istoricii au primit fantaziile lui Hasdeu şi au mai scornit
Analele A. R.—Tom. XXXIII.—Memoriile Secţ. Istorice,	66-
www.digibuc.ro
866
t>R. ATANASltJ M. MARIENESCtJ
şi ei câte ceva despre Thocomer, că doară şi ei sunt geniali ca Hasdeu şi pentru ce să nu viseze şi ei ceva pentru istorie.
După documente şi după adevărul istoric, din Basarabi întâiul domnitor a fost Ivancu, al Il-lea domnitor a fost Alexandru şi al IlI-lea domnitor a fost Ladislav (Ylaic, Laic). Acuma Hasdeu de primul Basarab îl împinge pe Tugomir, de al doilea pe Alexandru, respectiv fiiului lui Tugomir îi cam dă calea şi de întâiul domnitor pune pe Alexandru. Fireşte că istoricii crezând pe Hasdeu de magistrul cel mare al istoriei române, l-au imitat în toate greşelile lui, şi după ce Hasdeu pe Ivancu cu toată forţa l-a scos din istoria neamului românesc, unii istorici s’au cam dat după magistru. Acuma să vedem ce fan-tazie istorică se spune despre Tugomir.
1.	Thocomer (Tugomir).
Să arătăm în fruntea istoricilor pe Hasdeu. In Mag. Etym. Ro-maniae, IV, pag. 170, Hasdeu zice: In Istoria critică eu (Hasdeu) cel dintâiu am constatat numele tatălui lui Alexandru Basarab menţionat într’o diplomă din 1332 dela regele unguresc- Carol Robert. (In document Alexandru, ca fiiul lui Thocomer, nu se află menţionat; astfel Hasdeu a adaus numele Alexandru).
Hasdeu continuă: Pe acest Thocomer eu (Hasdeu) l-am transcris prin Tugomir şi apoi după mine au repetat toţi istoricii noştri, fără ca ei a-şi da osteneala de a cercetă, dacă transcripţiunea mea este sau nu este corectă? E bine, ea nu este corectă, nu este Tugomir la Români! (vedeţi că Haşdeu în Istoria sa, în op de frunte al neamului, păcăleşte pe istorici, şi apoi iar el îi satirisează. Dar Hasdeu şi în alte puncte ale istoriei a mai păcălit pe istoricii romani, şi pentru aceasta în prima linie socotelile le fac mai ales cu Hasdeu).
Acuma să petrecem pe Hasdeu în privinţa lui Tugomir şi la pag. 33, unde zice: Până la mine nimenea nu ştiuse, că tatul lui Alexandru Basarab se numiâ Tochomer. Xenopol adoptă acest punct documentai şi zice: Tatăl lui Alexandru Basarab este deci, după documentul maghiar, Tugomir, iar dup'ă cel muntenesc, Negru Basarab (!), de unde se vede că ambele aceste nume erau purtate de una şi aceeaş persoană, că întemeietorul Munteniei eră el însuş un Basarab (Tugomir). Apoi Hasdeu satirisează pe Xenopol zicând: •'Xenopol ţine mult ca întemeietorul Munteniei să fie tot odată Radu. Acum dări acest întemeietor poartă un triplu nume: Tugomir, Radu
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI BA DU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BASARABILOR.
867
Negru Basarab. Ceva des la Spanioli, fără exemplu la Români (vedeţi, Hasdeu nu ştie îndrepta pe Xenopol, dar Hasdeu l-a dus pe ghiaţă, şi acuma îşi bate joc).
Hasdeu la pag. 88 iea la critică pe Tocilescu, In privinţa lui Negru Vodă, Tocilescu se ţine aproape de Istoria critică, dorind to-tuş a nu se prea îndepărta de cronica cea muntenească, adică tot deodată de Xenopol. Din cronică el iea anul descălecării la 1290, dar din Istoria critică,—ca şi Xenopol — de astă dată adoptează la acea epocă pe Tugomir: până când Tugomir Basarab numit în domnie Badu Negru Vodă, 1290—1320. Tocilescu încheie: Tugomir putîi să unească pe toţi Românii şi să-şi statornicească stăpânirea asupra principatului. Acestea le spune ediţiunea din 1894 a Manualului lui Tocilescu, (văzurăţi ce grozavă greşeală istorică, că Tugomir a unit pe Români, că el a stăpânit).
Dar Hasdeu mai dăscăleşte şi pe alţii cari nu pricep pe Tugomir cum vrea el. La pag. 43 dăscăleşte pe Dragoşescu, că se ţine întocmai de Cronică, nici măcar despre Tugomir el (Draguşescu) nu ştie nimic. (Bine ar fi fost ca nici Hasdeu, nici ceialalţi istorici să nu ştie nimic despre Tugomir).
Hasdeu la pag. 44 criticase pe E. Ropala, că s’a încercat a împăca Istoria critică (de Hasdeu) cu teoria lui Şincai. El (Ropala) ştie pe Tugomir Basarab înainte de 1810 şi recunoaşte că Radu Negru este numai tatăl lui Mircea cel Mare între 1372-r—1382. (Hasdeu, tot la p. 44). N. Beldiceanu nu se desparte de Xenopol. Statul muntenesc a fost fundat la 1290. Tugomir Basarab, numit mai apoi Radu Negru, trecii munţii Carpaţi în fruntea unui mare număr de Români din ducatul Făgăraşului în Muntenia. (Până aci înşirai critica lui Hasdeu, asupra acelora cari au pomenit de Tugomir).
Să trecem acum la Dimitre Onciul, (Originile principatelor române, p. 51). Lui Lython şi Bărbat 1279, urmează Tugomir până pe la 1310. Tatăl marelui Basarab Voevod, carele la 1330 a purtat răsboiu cu Carol Robert. (Acel mare Basarab erâ Ivancu 1324— 1340. Tugomir nu a fost domnitor). Onciul continuă la pag. 52: Şi Tugomir până la 1310. Este constatat că acest dintâiu domn independent al Ţerii-Româneşti, Basaraba Voevod fiiul lui Tugomir, învingătorul la 1330 asupra regelui Carol Robert. (Dar cum îl chiamă pe cel întâiu domn indepedent ? Ivancu îl chiamă). Apoi Onciul la pag. 126 ne spune despre Tugomir: Tugomir 1290 — 1310, străbunul dinastiei Basarabilor, probabil din familia lui Lython şi Bărbat, domneşte ca voevod dependent de Ungaria. (Atâta e adevăr istoric,
www.digibuc.ro
868
DK. ATANA8I0 M. MAftlfiKESCtJ
că la 1332 s’a pomenit de un Thocomer, carele s’a adeverit de tata luj Ivancu, şi nici un pic de urmă istorică nu se află că Thocomer a fost domnitor. Se vede că Hasdeu a sedus pe Onciul).
Dar să auzim şi propriii© cuvinte ale Iui Xenopol despre Tu* gomir.
Xeiţopo], I, p. 47: Ivancu Basarab, 1310—1320, este urmaşul şi probabil fiiul lui Radu Negru sau al lui Tugomir Basarab. (Radu Negru e aşezat la 1215—1239, iar Thocomer Ia 1332, carele n’a domnit nimic; atâta © adevărat că Tugomir e tata lui Ivancu).
Xenopol, p. 73: Radu Negru din familia Basarabilor, şi el este numit în documentele ungureşti Tugomir Basarab. Astfel o diplomă a regelui Carol Robert din 1332, care raportează înfrângerea suferită de rege în Muntenia de către Alexandru Basarab (1330). Al
IlI-lea în şirul domnitorilor munteneşti © Alexandru fiiul lui Togomir. (Nu e adevărat că Radul Negru în documentele ungureşti se numeşte Tugomir; nu e adevărat că Carol Robert a fost învins de Alexandru, căci a fost învins de Ivancu; nu e adevărat că Alexandru e al 3-lea domnitor din Basarabi în Muntenia, pentrucă Tugomir nu a fost domnitor, şi pentrucă I-iul a fost Ivancu şi al II-lea a fost Alexandru).
Acuma, Domnilor cetitori, dacă notiţa «per Basarab filium Tho-comery» a făcut atâta confuziune, încât istoricii au încâlcit mai toate părţile istoriei române, vedeţi cu câtă uşurinţă se tratează istoria neamului nostru ? O temă mai simplă ca Thocomer nu poate fi adusă, pentru ca să vedeţi valoarea istoriei noastre de până acuma. Judecaţi înşi-vă!
2.	Ivancu, l-iul domnitor din Basarabi, 1324—1340.
Hasdău a scos pe Ivancu din istoria neamului nostru. Pe lângă aceea că am dovedit istoria lui Ivancu, ca a întâiului domnitor din Basarabi, trebue să critic şi pe aceia cari sunt în rătăcire faţă de istoria adevărată a lui Ivancu.
Am arătat deja sub 1), că Hasdeu, în loc ca pe Ivancu să-I fi pus <Je întâiul domnitor din Basarabi, a pus pe Alexandru. Hasdeu în
M.	Etym. Romaniae IY, nu într’un articol separat, ci în enunciaţiuni împrăştiate tratează despre Ivancu. Eu trebue să adun motivele lui ca să puteţi judecă. Hasdeu la pag. 107 scriind despre' Szeneslav (din documentul din 1247 al lui Bela al IV-lea) zice: Seneslav eră şl el din casta Basarabilor (?) Lap. 108: La Olteni dară voevodatul
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BASARABILOR.
869
era eligibil dintre şi de către chinezii din casta Basarabilor. (Dar ntt' citează dovezi pentru casta Basarabilor, nici nil o explică. Eu idea de castă o ţin de o ficţiune. Pe la 1247, nu se află niciodată numele Basarab In Oltenia).
La pag. 17.4 Hasdeu zice: Ştefan Mailat Basaraba, pe lângă Dan Vodă şi poate şi pe lângă Mircea Vodă, joacă acelaş rol ca mai sus Basaraba dela Balacia, pe lângă Mihaiu Vodă Liteanul şi Bărbat Vodă, acelaş rol în mai jos, Ivancu Basarab pe lângă Alexandru Vodă, Câte trei numiţi de o potrivă variază în fântânile istorice sârbe, deşi ei nu erau decât nişte fruntaşi dintre chinezii Olteni. La £ag. 182 Hasdeu zice: înainte de a se fi urcat pe tron, Alexandru Vodă luase în căsătorie pe fiica chinezului Oltenesc Ivancu, din ramura Basarabilor celor Doljeni, dintre cari fuseră voievozii Mihaiu Litean şi Bărbat. In primele 2—3 decenii din domnia lui Alexandru Vodă, socrul .lui Ivancu Basaraba, exercită o înrâurire asupra facerii statului.
(Aceste împrejurări istorice sunt aduse numai de Hasdeu, carele ar fi trebuit să ştie, că atunci când în istorie se aserează pentru prima dată împrejurări nouă, aceste trebuesc dovedite, dar Hasdeu crede că toată istoria le cunoaşte. Eu toate cele nouă le primesc de ficţiunile lui Hasdeu, şi încât unele le repetă, aceste, prin date adevărate şi prin observaţi uni critice, dejâ şi-au pierdut toată valoarea ca să figureze ca date istorice în istoria noastră).
Hasdeu, pag. 182, continuă: Fotino după unele izvoare istorice cUnOaşte pe Ivancu Basaraba şi Vladislav Basaraba figurând în locul lui Alexandru Vodă de voevozi, cari după obiceiul sârbesc nu însemnează pe Domni, ci pe hatmani. (Fotino a pus bine pe Ivancu în frunte, dar a greşit că de al doilea domnitor în locul lui Alexandru a pus pe Vladislav. Pe Ivancu îl face Ban al Craiovei, ce încă nu-i dovedit, dar şi Hasdeu a rămas dator să dovedească că Ivancu e Basaraba din Dolj, şi eu ţin că Fotino combină bine pentru Ion sau Ivancu Basaraba; 1325—1340).
Hasdeu la pag. 183 zice: Apoi pe Ivancu Basaraba istoria l-a prefăcut în domn al Ţerii-Româneşti (aşâ e), pe când Ivancu eră numai socrul domnului, al ţarului Alexandru, iar acel domn nu eră Alexandru din Bulgaria, ci erâ celebrul Alexandru Basaraba,' pe carele Ştefan Duşan îl numeşte aci ţar al Negrilor Tătari. (Ivancu cu Alexandru erau fraţi, în urmare nu e posibil ca Ivancu să fie socrul lui Alexandru Basaraba, ci al lui Alexandru din Bulgaria).
Hasdeu la pag. 184: Nici un voevod oltenesc Ivancu Basaraba
www.digibuc.ro
870
DR. ATANA8IU M. MARIENESCO
— ca la Xenopol — n'a existat. Ivancu Basaraba însă din Fotino — deşi n'a domnit, e interesant prin particularitatea sa, că fusese din Dolj. Eră dară din ramura cea doljana a Basarabilor, poate fiu al lui Mihaiu Vodă Liteanul sau Bărbat Vodă, dar rudă de aproape în orice caz. Pe când trăia Mircea Vodă, căsătoria fiului său Alexandru cu fiica lui Ivancu.
Desfinţându-se voevodatul cel imaginar al lui Ivancu Basaraba, după cum eu am desfiinţat mai sus pe al lui Ştefan Mailat Basaraba, să restituim lui Alexandru întreaga durata reală a domniei sale dela 1310. (Pare că în vieaţa lui nu a cetit istoria!)
(Hasdeu zice, că Ivancu Basarab ca voevod n’a existat şi n’a domnit, şi apoi se bucură că l-a desfiinţat. Pe Ivancu îl crede de fiu al lui Mihaiu Litean; Ivancu începe domnia la 1324, Mihaiu Litean, precum am arătat, n’a existat. Mircea a domnit la 1386—1418, pe Alexandru îl pune de fiul acestuia; Alexandru carele a început a domni la 1340. Haşdeu, după cum zice un proverb unguresc, «Toate le-a supt din foalele său». încep a dubita în mintea sănătoasă.
A. D. Xenopol în Istoria Rom. voi. II, p. 69, despre Ivancu: întâiul domnitor Radu Negru 1290—1310. Al II-lea domnitor Ivancu Basarab la 1310—1320 este urmaşul, şi probabil fiiul lui Radu Negru sau Tugomir Basarab. Atâta e adevăr, că Ivancu e fiiul lui Thocomer (după botezul lui Hasdeu, Tugomir).
Xenopol la pag. 77 zice: că Ivancu ca domn al Valahiei ar fi ajutat lui Mihail Bulgarul (carele a domnit între 1323—1331) în contra împăratului bizantin (Xenopol pune pe Ivancu la 1310—1320, cum a putut acesta ajuta între 1323—1331?)
Xenopol tot la pag. 77 zice : Ivancu e mai fericit în politică decât născătorul său (Thocomer), că el izbuteşte a luă dela Unguri Banatul Severinului. (Nu e adevărat, datul acesta nu se află în istorie. Vezi Ţara Severinului, p. 33. La 1324, când Ivancu a început a domni, ban era Pauli; dela 1324—1341 ban al Severinului erâ Szecsy Denes. Banatul Severinului stătea din comitatele Caraş şi Severin, şi aceste comitate Românii nici când nu le-au cuprins).
Bimitre Ondul (p. 226) zice : Ion Basaraba (confundat cu Negru Vodă) la 1310-^1338. Ivancu e fiiul lui Tugomir, şi primul domnitor ' independent al principatului Ţerii-Româneşti după răsboiul din 1330. (Ivancu a domnit dela 1325—1340, dar el a fost independent înainte de răsboiul din 1330; chiar pentrucă el a unit Ungro-Vla-hia cu ţara Severinului, şi s’a făcut independent prin unirea acestor ţeri, s’a făcut răsboiul din 1330 în contra lui. Ivancu nu se putea
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI BADU NEGBU VODĂ ŞI DINASTIA BASARABILOB.
871
confunda cu un Negru Vodă, cu cel adevărat, in 1215, şi ou Hâdul
II-lea poreclit Negru, după Fotino, la 1366—1376. (Nici Onciul nu ne-a lămurit chestiunea).
Sbiera la pag, 462 Încă ştie de documentul din 1332 «per Ba-sarab filium Thocomery» şi apoi zice: Din mărturisirea acestui document rezultă, că înaintaşul lui Iancu Basaraba în domnia Ţerii-Româneşti a fost tatăl său Tugomir. (Intr’alt loc am aflat numele Iancu în loc de Ivancu sau Ioan, iar documentul citat nu arată că înaintaşul lui Ivancu în domnie a fost Tugomir).
Apoi Sbiera continuă: Acest Ivancu fiul lui Tugomir muri îndată după bătaia dela Velbujd, urmându-i în domnie fiiul său Alexandru 1330-1364.
(Adevărat că după Ivancu în domnie a urmat Alexandru, dar acesta n’a fost fiul, ci fratele lui Ivancu, pentrucă şi Alexandru a fost fiul lui Tugomir, şi nici anii cronicei nu stau, pentrucă Alexandru. a început a domni după Ivancu, la anul 1340).
Va fi destul despre Tugomir şi Ivancu, numai ca să vedeţi cât de rău şi încâlcit e compusă istoria neamului românesc. Poate câ e adevărat că Românul e născut poet, căci atâţia din istorie fac numai poezie. Eu de multă trudă şi dsteneală, grăbesc ca să în-cheiu, căci nu e lucru uşor, în 5 — 6 ani să te lupţi neîncetat cu fantaziile şi visurile unor istorici nepregătiţi.
3.	După Iancu a urmat în domnie Alexandru, al Il-lea
Basaraba.
Fireşte că trebue iar să începem cu Hasdeu, pentrucă s’a ţinut pe sine de magistrul istoriei româneşti, şi unii i-au urmat, pentrucă Hasdeu a scris Istoria Critică a Românilor.
Să vă aduc aminte, că am arătat că Hasdeu la pag. 170 a făcut greşeala, că în datul din 1332, în «per Basarab filium Thocomery», a băgat numele Alexandru, fiiul lui Thocomer, şi vârîrea numelui Alexandru a încâlcit istoria, când şi alţi istorici s’au luat după greşeala lui, şi fiind Hasdeu un căpăţânos şi arţăgos, a batjocorit pe aceia de altă părere şi astfel a scos pe Ivancu Basarab djn istorie, precum s’a arătat, şi a trebuit ca Hasdeu pe Alexandru Basarab să-l pună de l-iul domnitor din Basarabi.
La pag. 272 în M. Etym. B. arată:
www.digibuc.ro
872
DR. ATANASIU M. MARIENESOO
2.	Domnul Ţerit-Româneşti Alexandru Basaraba, 1310—1363.
Şi Haşdeu zic©: La 1310, după moartea lui Mircea Vodă, chinezii Olteneşti aleg voevod pe fiiul domnesc Alexandru, poreclit Câm-pulungeanul, din cauza cuceririi Câmpului-lung dela contele săsesc Laurenţie. (Nimic nu e adevărat. La 1824 s’a arătat Ivancu carele a domnit până la 1840. După el a urmat Alexandru. Mircea a donw nit între 1386—1418; astfel e o nebunie a zice: La 1310 după moartea lui Mircea Vodă. Alexandru fiiul lui Tugomir nu erâ fiiu domnesc, pentrucă tatăl său Tugomir nu a fost pe tron).
Hasdeu ne mai spunet Alexandru prin căsătoria sa cu Marghita, fiica lui Ivancu Basarab dela Nedeia, Alexandru Vodă împacă pe Basarabii din Romanaţi cu cei dela Dolj, certaţi dela 1288 încoace prin înlocuirea lui Bărbat Vodă de către Dan Vodă. (In istorie ni-căeri se află despre aşa cevâ, şi Hasdeu nu aduce documentele de lipsă, în urmare toate ce le zice sunt numai ficţiuni proprii).
Hasdeu mai povesteşte: La 1315—cevâ mai nainte, cevâ mai târziu—Alexandru Vodă stăpânind din trecut în Muntenia judeţele Argeş, Muşcel, Teleorman şi Vlaşca, cuprinde treptat în mare parte restul teritoriului cumanic. (Totul e neadevărat. Ivancu la 1325—1326 a făcut uniunea cu Ungro-Vlahia şi cu ţara Severinului sau Oltenia; Ivancu a cucerit toate; Alexandru după 1340, moartea lui Ivancu, a intrat în posesiunea întreagă a terii şi n’a avut nimic de a cuprinde. Deci Hasdeu bagă fantaziile sale în istorie. Nimic adevărat din ele, şi cred că e destul, şi nu mai citez ce a mai zis despre Alexandru).
Xenopol, II, p. 78, zice: Alexandru Basarab, 1320—1360, fratele lui Ivancu, deoarece e de tratat ca fiiul lui Tugomir, adică Radu Negru. Xenopol bătaia lui Carol Robert din 1330 o pune cu Alexandru Basarab, atunci când ea a fost între Carol Robert şi Ivancu, chiar pentrucă Ivancu a unit Ungro-Vlahia cu ţara Severinului (Alexandru nu a fost fiiul lui Radu Negru dela 1215, şi nu a putut fi fiiul lui Radu al IMea carele a urmat după moartea lui Alexandru).
Onciul, p. 226, după Ion Basarab, 1310—1328, nu are nimic despre Alexandru, carele a urmat în domnie, ci pune pe unul Ni-colae Basarab, iar pe Alexandru între 1338—1364. (Nicolae, după Fotinoj era fiiul lui Alexandru Basarab, domni între 1356 — 1366 şi cum ajunge fiiul înaintea tatălui său in domnie?) Apoi Onciul ne mai spune: După Nicolae urmează Radul al IMea poreclit Negru,
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ Şf DINASTIA BASARABILOR.
873
fondatorul bisericii din Câmpulung, unde e îmmormântat. (Radul al IL-lea e pus în domnie între 1366—1376. Biserica din Câmpu-1 lung a zidit-o Radu Negru cel venit din Făgăraş la 1215 domnitor, şi nu a zidit-o Radul al IT-lea între 1366—1376. Onciul în mai multe locuri pe Negru Vodă, venit din Făgăraş, ar vrea să-l scoată din istorie).
Nu merg mai departe, deşi am vrut să scriu şi despre LadislaU (Vlaic, Layk) fiul" lui Alexandru. Dar cred că aceia cari au cât de puţină idee despre o istorie, din observările mele critice vor pricepe că istoria românească, cum s’a scris până acum, nu are nici o valoare de istorie. Aproape două veacuri, dar şi mai mult, istoria e împănată cu ficţiuni şi fantazii personale ale unor istorici volnici. Tot mă tem că cetitorii nu pricep. Ajungem către capăt, şi aci repet scopul, pentru ce trudesc de 5 — 6 ani, şi întru adevăr m’am şi ostenit.
Hasdeu în M, Etyni. B., 14, p. 45, după ce a desvălit rând după rând pe toţi istoricii, a ajuns şi Ia istoria lui G. Melidon, şi zice: Cartea d-lui G. Melidon poartă pomposul titlu: Istoria naţională pentru popor şi neam, şi are deviza virtus romana rediviva. Pe frontispiciu nemai încăpând alte cuvinte, nu se spune că este o carte didactică, în prefaţă însă autorul o spune mai adăugând: «Nu am nici cum pretenţiunile de a fi un descoperitor în domeniul istoriei şi mărturisesc chiar că toate datele din cartea aceasta le-am luat numai din cartea scrisă de D. Laurian. Dar istoria noastră prezentă încă atâtea lacune şi o aşâ confuziune are, cât istoricii din cei mai erudiţi, "ca d-1 Hasdeu, spre exemplu, sunt siliţi încă a procede în urmăririle lor, mai mult prin inducţiune. In aşâ situa-ţiune, ocupându-ne cu studiul istoriei naţionale, ca profesor în curs de mai mulţi ani, am avut şi eu ocaziunea a mă gândi cum fiecare din evenimentele cari se prezentau uneori în mod atât de încurcat sau contrazicător, ar fi putut a se urmă în mod natural, şi astfel a nemeri mersul cel mai adevărat al istoriei noastre. Pentru mine, sper şi sunt convins, că viitorul va aduce descoperiri cari să justifice mai toate inducţiunile mele».
Eu ştiu că mai mulţi profesori de istorie asemenea vorbesc şi scriu. Astfel şi scopul de frunte al scrierii de faţă a fost a pregăti o istorie pentru instrucţiunea tinerimii române.
Pentru aceasta mă adresez către d-nii profesori de istorie, ca să ţină o conferinţă, în ea să iea la critică scrierea mea de faţă, şi dacă o află de fundamentul adevărat al istoriei române, anume al
www.digibuc.ro
874
DR. ATANA8IU H. MARIRNESCU
începutului istoriei române,—să însărcineze pe vreun profesor, ca pe baza scrierii mele să compună o istorie pedagogică pentru tinerimea română, —sau dacă aceasta nu s’ar primi, eu las fiecărui profesor dreptul ca pe baza scrierii de faţă să scrie o istorie pentru şcoale. Eu în părţile I, II, III, a trebuit să scrutez şi dovedesc înaintea publicului, iar în partea IV să critic lucrările istorice de până acum, şi astfel nu am putut să mă ocup de formele pedagogice.
www.digibuc.ro
PARTEA A V-ea. ADAUSURI.
I-iul Adaus.
Iosif Comânescu, paroh în Codlea, născut in Veneţia de jos, despre starea de asi a bunurilor lui Radu Negru.
Iosif Comănescu la unele întrebări în 9/28 Oct. 1910 îmi răspunde:
1.	Afară de inscripţiunea familiei Mone, că Negru Vodă a dăruit lui Grigorie I vistierului său bunurile sale, adecă cele' 4 văi, alte documente nu se află. Moşii şi strămoşii noştri, încât pe unii i-am ajuns şi eu, ne spuneau că toată Ţara Oltului începând dela Turzun (o comună în partea ostică a comitatului Făgăraş, aproape de Co-halm, lângă staţiunea căii ferate Also-Râkos) până la Turnu-Roşu, odinioară a fost pământul strămoşilor lor, că aceia erau boieroni şi că au avut posesiuni, au recunoscut principii Ardealului, prin recunoaşterea diplomelor lor. Astfel la anul 1628, Gabriel Betlen despre familia Comanics, descendentă dela Grigorie al II-lea, afirmă următoarele : totales quoque et integras portiones ipsorum possesionarias Boeronales aviticas in possesionibus Also-Venetzie et Kutulata ha-bitatae in quarum quieto et paciilco dominio tam progenitores ipsorum quam etiam ipsi ab antiquo perstitisse. Precum au recunoscut toţi domnitorii ulteriori ai Transilvaniei.
2.	In Veneţia, familie cu numele Grigorie nu se ştie să fi fost, afară de aceea din anul 1250, după inscripţia despre: Genealogia autentică monestică, carea a avut de fii: pe Mailat, Comăna şi pe Grigorie al II-lea, între cari s’au împărţit şi cele 4 văi, donate de Negru Vodă tezaurarariului său Grigorie I Veneţianul. Nume istoric vechiu în Veneţia, recunoscut şi de popor şi de autorităţi, că domn terestru a fost numai familia Monea illo tempore, din care se ramifică familiile de azi: Comaniciu, Stoica, Peneiu, Popeniciu. Şi la segregarea pădurilor în secolul trecut, afară de familia Monea, numai
www.digibuc.ro
876
DR. ATANASIU M. MARIENESCO
familia Comaniciu şi Stoica, ca adevăraţi descendenţi ai lui Monea, au primit părţi de pădure.
3.	Pământurile de odinioară ale lui Grigorie Veneţianul, moştenite de familia Monea şi împărţite la anul 1290 între cei 4 fraţi, adecă Grigorie al III-lea, Coman, Stoica şi Toma, există şi azi ca complexe, dar împărţite între descendenţi, ca composesori în părţi neîmpărţite, aşa că sunt parcele între descendenţi şi numai de câte 6 stânjeni pătraţi la feupbafaţă, Căci până* la 1848, nici un boier, cu nici un preţ nu-şi înstrăina proprietatea sa. Chiar şi vatra comunei prin starea faptică se demonstrează ca proprietatea de odinioară a lui Grigorie al II-lea Veneţianul, s’a împărţit între cei 4 fii ai săi.
Grigorie al flî-lea (poate că alias Moiiea), COtanan, Stoica şi Toma, cari ulterior în ioc de nurtie proprii de familii, căci până la 1848 trăiau separaţi, adecă Comaniceştii în Cuartalul lor, dar nu sufe-riâu ca Un altul Sub nUme străin să poată câştigă loc de locuinţă (de casă) între 6i; tot aşâ şi Ceilalţi fraţi, respectiv familie. De atunci încoace s’â mai schimbat, aşâ că nu mai ţin aşâ de mult la vatra strămoşească. Dintre descendenţii după Grigorie al II-lea ca boerones casbrenses, Comanibeştii erau călăreţi ou caii lob proprii, iar Stoiceştii erau pedestraşi şi din ei s’âu prăpădit mulţi în răs-boaieîe cu Turcii, ou deosebire şi cu Tătarii.
4; Dintbe descendenţii după Grigorie Veneţianul, tezaurariul lui Negru Vodă, cu timpul s’a ridicat Mailat de Comana şi de Ţânţar până la rangiil de "vdevodul Transilvaniei pe la 1540. Ştefan şi AnL ton Ionaş Monea> vicarul, şi alţii în decursul vremurilor au oCupat posturi însemnate ca juzi de tablă şi consilieri gubernialî, asemenea şi unii din familia Stoîca şi Penciu. Cei mai mulţi părăsindu-şi legea şi-au pierdut şi caracterul naţional, au dispărut cu totul.
5.	Astăzi, ca adevăraţi descendenţi s’ar puteâ consideră numai Comaniceşti şi Stoiceştii, cari în hiăsurâ mai mare posedă averea rămasă, parte prin moştenire, parte prin rescumpărare dela ceilalţi. Dintre Moiieşti, mulţi au introdus In familia Iar, prin căsători, elemente străine, bărbaţi, femei, cari ocupând posturi însemnate în stat, Şi-au vândut şi părţile de zestre, la neamurile rămase în Veneţia. Astfel %U fost Ştefan şi Anton Monea, Artoi Stoica, Boer ftab mah, Tellman Andrâs, Benedek Gyula, Kiss lanko. Aceştia după vremuri Căsătorirtdu-se cu fete diii fâmiliâ Moneâ şi PendU, au potenţat cu ele nobilimea maghiară. Numai familia Comaniciu a rămas credincioasă datinilor străbune; ea a pierdut cei mai ihhlţi
www.digibuc.ro
DINASTIA LUt RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA DA SĂRACILOR.
877
tnembri in răsboaiele cu Turcii, lş posturi înalte n’au ajuns, dar în decurs de secoli membri din familia lor au ocupat posturi de pa-rohi în Veneţia, Comana, Codlea şi Braşov. Despre Veneţia, locul naşterii mele, deşi lipsesc documentele vechi despre trecutul ei, to-tuş dacă se afirmă, prin inscripţiunea monestică, existenţa ei la a-nul 1185, cred că ea se poate numără între cele mai vechi sate din Ţara Oltului.
Tot părintele losif Comănescu, în scrisoarea din 2/15 Nov. 1910 îmi scrie: îmi permit de a-ţi tremite o hartă (mapă) pe care am însemnat un cuadratin, în care se cuprind acele 8 comune, aflătoare şi azi pe teritoriul din Ţara Oltului, dăruit odinioară de Negru Vodă lui Grigorie Veneţianul.
D-l Popeniciu a uitat să numere Şi comuna Perşani, care încă aparţine acestui teritoriu, şi vine des numit în diplomele boierilor de pe acest teritoriu. Am însemnat şi păraiele de pe teritoriul cq-munei Veneţia, descrise în inscripţiunea lui Ionaş Monea, odinioară yicarul Oltului, şi anume; Pârâiaşul=rivulus salsusj astăzi Sărata, şi altul numit Ştiucă. De altmintrelea toate păraiele de pe teritoriul Veneţiei au numiri sau nume curat româneşti, astfel: Sărata^ Veneţioara, Răcită, Arinoasa, Ştiucă, precum şi pădtţrilei Măgura, Gârbova, Măgura Neagră, Pleşuţa, Plaieţul, Selifa, Birligoasa, Mlă-oile, Tăişul. Numele comunei Veneţia, deşi se poate numără între comunele cele mai vechi şi fruntaşe din Ţara Oltului, totuş originea numelui Veneţia nu o cunoaştem. Poate că îşi are numele dela pârâul cu acelaş nume «Veneţioara» ce izvorăşte de sub muntele Gârbova (1).
Al .II-lea Adaus.
Eugeniu JBrote descrie drumul pe care au plecat şi au mers Rol mânii din Ţara Făgăraşului până ce au descălecat în Câmpulung în Valahia mare.
Pentru a trece din Ţara Făgăraşului la Câmpulung, nu este alt drum mai practicabil, decât acela pe care l-a umblat Negru Vodă cu ai săi. Şirul lung al Carpaţilor transilvăneni sudici, cari despart
(1) Ven Înseamnă apă, et e diminutiv, Înseamnă mică, şi ia loc, deci Veneţia Înseamnă locuinţă la apă micăi Veneţia dela Adria înseamnă: Von apă, et teren, prejur (ca et Fag-efc, Brad-et) şi da loc, ţară. Amândouă nume sunt tot dela o populaţiune.
www.digibuc.ro
878
DK. ATANASIU M. MARIENESCtJ
Terra Blachorum de Transalpina, n’are peste tot decât 4 trecători spre Transalpina şi anume.
a)	Trecătoarea dela Turnu-Roşu.
b)	»	»	Bran.
cj	»	»	Predeal.
d)	»	»	Buzău.
Intre trecătoarea dela Turnu-Roşu şi cea dela Buzău este o distanţă de circa 200 kilometri; înălţimea muchilor nu se scoboară sub 2.000 metri şi grosimea sau lăţimea şirului de munţi ajunge dela 80 kilometri uneori până la 91 kilometri. Este deci cu desăvârşire exclus a trece acest massiv de munţi înalt şi lat, decât numai prin cele 4 păsuri.
Pentru ca să ajungi dela Făgăraş la trecătoarea Buzăului, parcurgi un drum lung, care te-ar scoate în Transalpina tocmai în partea nordică a şesului Dunărei cu direcţia spre Brăila. De aici spre Câmpulung, drumul ar fi cel puţin tot atât de lung, dacă nu mai lung, ca dela Făgăraş Ia trecătoarea Buzăului, şi itinerariul ar fi absurd, căci s’ar face drumuri lungi la poalele nordice ale Car-paţilor, pentru a te întoarce prin alte drumuri lungi la poalele sudice, aproape la acelaş meridian.
Itinerarul prin trecătoarea dela Turnu-Roşu ar fi mai uşor şi mai scurt decât cel prin trecătoarea Buzăului. Dela Făgăraş pe Olt Ja vale este drumul lung până la Turnu-Roşu, dar bun. Din valea Oltului însă în Transalpina trebue să străbaţi până la Piteşti pentru a .afla un drum practicabil la Câmpulung, ceeace înseamnă un mare înconjur.
Alegerea între celelalte două păsuri, cari mai rămân, între cel al Predealului şi al Branului este uşoară pentru ori şi cine. Pentru ca să ajungi dela Făgăraş la Predeal,' trebue să înconjuri prin Per-şani, Vlădeni şi Codlea, ca să ajungi în valea Bârsei, de aci să treci în valea strâmtă a Temeşului şi să scobori în valea Prahovei (Transalpina). De aci însă tot numai prin un mare înconjur poţi să ajungi la Câmpulung, fiindcă trebue să treci Ialomiţa şi Dâmboviţa.
Valea Şincei, care din jos de Şercaia se varsă în Olt, nu este mai lungă de 45 kilometri. Nici panta ei nu e mare. Poiana Mărului, situată în fundul ei, are o altitudine peste suprafaţa mării de 686 de metri. Dela Poiana Mărului treci uşor Ia învecinatul Toban, în valea Bârsei, a cărui altitudine este aproape egală (697 metri). Până la frontieră prin trecătoarea Branului nu mai sunt dela Tohan decât ceva peste 40 kilometri. La distanţă de vreo 10 kilometri
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ ŞI DINASTIA BASARABILOR.
879
dela frontieră, drumul dă în satul Rucăr, situat In valea Dâmbo-viţei, de unde trecerea în pârâul Târgului, pe malul căruia se ridică Câmpulung, este uşoară. Astfel Negru Vodă a trecut prin pasul Branului.
Dacă idea unei colonizări a Transalpinei a încolţit pe pământul românesc al Făgăraşului, ea după situaţiunea topografică nicăiri na puteâ fi realizată cu mai mare uşurinţă, decât la Câmpulung, cea mai îndemână localitate transalpină pentru Făgărăşeni.
Al IlI-lea Adaus.
Numele Românilor în veacurile dela începutul istoriei române.
Pentru aceia cari pricep ce însemnătate mare are cunoştinţa numelui poporului nostru după limbile popoarelor străine în decursul timpului, de bună seamă e de mare interes istoric; pentru aceasta am compus acest adaus, în deosebi pe baza documentelor lui Hurmuzaki.
La anul 1222 (Hurm. 54, p. 74) Andreiu al II-lea dă diploma sa Saşilor, ca aceştia să. nu plătească vamă trecând prin terram Blacorum (ţara Blachilor, adică Făgăraş). Tot la anul 1222 (Hurm. 55, p. 76) Papa Honoriu III confirmă diploma lui Andreiu al II-lea şi zice: ad terminos Blacorum şi mai în jos Valachorum, adică nominativ singular Blacus, nom. plural Blaci şi Valachus, Va-lachi(l).
La anul 1213 (Hurm. 57, p. 79) Andreiu al II-lea zice: Pământul ce l-au luat dela Blacci — adică terram exemptam de Blaccis în donaţiunea pentru mănăstirea Kerch (Cârţa). La 1224. (Hurm. 62, p. 83) Andreiu al II-lea zice, că Saşii să folosească în comunitate Silvam Blacorum et Bissenorum, adică : pădurea Blacilor şi a Bisenilor. La 1228 (Hurm. 84, p. 108) Teodosie episcopul Cumanilor sfâtueşte pe Săcui, ca să nu se supere pentru episcopia Cumanilor, căci biserica lui Cristos cuprinde pe Săcui, pe Cumani şi
(1) Germanii, cari au ajuns pe teritoriile ce aveau spre apus pe Franci, Francezi, spre ameazi pe Italiani şi pe Gali şi alte seminţii celtice, i-au numit Gal-ach (om gal, viţă de gal) şi ch din ach strămutându-se in ş, i-i format numele Gălch=Gălş Gelş.j]G stămutându-se în v, w, s’a format Wăl-ch, Wel, adică italian. Din Gal-ach e numele Va-lach; şi fiindcă g, v trece în b, e numele Blach, Blao.
www.digibuc.ro
880
DE. ATANA8ID It. MAElEHESCU
pe Yiahi (Olachique) (1)., La 1231 (Hurm. 93, p. 100) capitolul din Alba-Iulia, zice; că pământul Boie şi Zumbuthel, acum aflându-se în terra Blaccorum (mai în jos Blacorum) în Pagăraş.
La 1234 (Hurm. 105, p. 132). .Papa Grigorie al IX-lea zice: Că în episcopia Cumanilor (Valahia mare) se află. popor, care se numeşte Walati, mai în jos Walathi schismatici. E apriat că aci la decopiare s’a făcut greşeala, că în loc de ch (Valachi) s’a scris th (Walathi), adică pe c l-a strămutat în ti
B.	P. Hasdeu în Istoria Critică la pag. 68, după Fasel UUah Rasid, un istoric persian la anul 1240 despre venirea Mongolilor său Tătarilor, zice: In primăvara anului 1240, principii mongoli trecură munţii Galiţei pentru a intră în ţara Bulgarilor şi a Ungurilor, Qrdu carele, mergea spre dreapta, după ce a trecut ţara Aluta îi iese înainte Bazaran-bam cu o armată, dar e bătut. Cadan şi Bufi au mers asupra Saşilor şi L-au învins în trei bătălii! Bugek din ţara Saşilor trecu peste munţi, intrând la Kara-iUaghi şi a bătut popoarele ulaghice. întâmplarea a fost la anul 1241.
Poporul se numeşte Kara-ulaghi, har a în limbile turanice în* seamnă negru, Ulaghi, ce e la maghiari O-lachi, şi vedem, că O e strămutat în U, iară achi, în aghi,—căci ach în agh se strămută în mai multe limbi. Deci Vlahi, Valahi negri s’au numit Românii cei de lângă Carpaţi, cei din Ungro-Vlahia—adică Românii negri (2).
La 1241 (Hurm. 148, p. 192), călugării predicători încunoştin-ţeazâ pe colegii lor despre năvălirea Tătarilor asupra Ungariei şi spun că deşi Tătarii erau mulţi, cu oastea lor au venit şi cei mai răi creştini şi Cumani, pe cari teutonice (nemţeşte) îi numesc Va.-laci. Sub aceştia verisimil se înţeleg Vlahii, Ulaohii din Cumania (Valahia mare). De aci se vede că Tătarii cu oastea lor au luat şi pe Cumani respectiv şi pe Români cu ei.
£ La anul 1246 (Hurm. 180, pj 235), călugărul Ascelin raportează că Tătarii au ucis o mulţime de creştini şi mai ales de Unguri, Montani şi Poloni. Sub Montani se înţeleg Muntenii, şi astfel eu
(1)	Limba maghiară nu sufere la începutul numelui pe Bl, Vl, Wl, oi pe b, v, W Ie-a
strămutat în O; de aoi din Blach, Vlach^Wlach a făcut O-laoh, şi apoi pe oh l-a Immuiat ■numai în h, de aoi O-lah, numele unguresc pentru Român. Aşâ fac şi alte popoare turanice, p. e. Tătarii şt- Turoii, eto.	'
(2)	In Hurm. (Nr. 17 p. 234), la anul 124& călugărul Ioan de Plano, oarele a cercetat pe Tătari, a aflat un popor Kara-Kitaj (Nigri Kytaj) şi Kara Kythai Dar nu spune cauza oă pentru ce se humeso Negri. Azi nici eu nui pot scrută cauza, pentru ce Românii s’au numit negri.
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRU VODĂ Şl DINASTIA BASARABILOR.
esi
penţru prima dată am aflat acest nume. Papa Inocentiu al IVJea la anul 1251 (ţîurm. 193, p, 249) confirmă diploma lui Bela al IV-lea carele ţara Şeverini^lui sau Oltenia şi toată Cumania (Valahia mare) o dărueşte Ioanjţilor, şi zice; Acea ţară e lăsată Olatilor (şi în alt şir Olatorunp La Fejer Olahis, la fray e olacis, după moduj unguresc; deci In numele Olati e o greşeală de ortografie, q decopiare greşită). La anul 1252 (Hurm. 194, p. 254), Regele Bela al IV-lea zice: inter terras Olahorum de Kircz (Cârţa) deci Olachi, Olahi, adică Români.
La anul 1254 (Hurm,. £01, p. 265). Călugărul Wilhelnv de Ru-Jsriquius, trimis la Tătari, în raportul lui, zice: Pe aici pasc Cumanii, cari se zic Capchat, iară la Teutoni (la Jîemţi) se numesc Ya-lani şi ţara lor Yalania. ,A.ci (ca mş,i sus la Yalati) asemenea se înţeleg Valachi, dar numele e rău descris s’au detopiat.
La anul 1254 (Hurm. Nr. 201, dar pag. 273, în continuare) j Cu Tătarii se află Blacii, cari sunt în apropiere de Constantinopole, iară lângă Pascatir sunt Ilac, ce e atâta cât Blac, dar Blacii nu vorbesc tătăreşte. Dela acei Blaci au venit aceia cari azi sunt în ţara lui Asan. Se zice^ apriat că Ilac e atâta cât Blac. Iar c e o etimologie după limba turanică, cum din Blachi la Unguri s’a făcut Olach, Olah; aşa aci b s’a eliminat şi în locul lui s’a puş i, iar lac a rămas, de aci I-lac. La Turci, Rumânii se numesc de regulă; Iflac, unde f purcede din 6, în Blac, şi pentru exprimare mai uşoară ş’a pus o vocală la început, aci 1, şi pentru aceasta Iflac e Blach, Vlah.
La 1256 (Hurm. 204, p. 276) Bela al IV-lea într'o diplomă zice; Dijmă după vitele Olacilor (Olacorum); iar la anul 1260 (Hurm. 211, p. 287) Otopar regele Boemiei se plânge papei, că Bela al
IV-lea a pornit asupra lui cu oşti de Unguri, Slavi, Sâcui şi Valahi. La anul 1263 (Hurm. 222, p. 307) Bela al IV-lea dă Arhiepiscopului din Strigon dijmele după vitele Olahilor şi ale SecuilQr. La 1288 (Hurm. 388, p. 483) Papa Nicolae al JV-lea permite căr lugărilor să călătorească în ţara Cumanilor,. Vlahilor (Vlacorum). Ua 1291 (Hurm. 412, p, 510) Andreiu al IH-lea* în Alba-Iulia ţine dietă cu nobilii Saxoni, Săcui şi Olahi din Transilvania.
La 1293 (Hurm. 423, p. 522) Regele Andreiu al IlI-lea repune în posesiune pe toţi Olacii (Olacos) din două comune; iar la anul 1294 (Hurm, 429, p. 524) Roland voevodul Transilvaniei încheie armistiţiu şi se objigă a apără pe magistrul Iacob în contra tuturora, fie Unguri, fie Olahi. La 1301 (Hurm. 442, 553) regele Ladislav
Analele A. B.—Tom. XXXIII.— Memoriile Se of. letoriee.	68
www.digibuc.ro
m
bfi. AfÂKASitJ M. itARiEKEăCfî
zice/Villae nostrae olachales (satele noastre româneşti) In mijlobul Săcuilor. La 1817 (Hurm, 456, p. 677) despre Români ca martori tntr’un proces, qui fasgionem etiam valachorum probarunt. La 1822 (Hurm. 440, p. 581) Carol Robert într’o diplomă zice: In Kercs Valachorum (in Cârţa românească). Aşa dară in documentele din Ungaria, Românii se numiau acuş Olahi, Olachi, acuş Valachi.
La 1328 (Hurm. 483, p. 609) Papa Ioan al XXII-lea scrie în privinţa dijmelor ce sunt a se culege dela Cumani, Alachî (adică: Olachi, când O dinainte s’a strămutat în A=Alachi). La 1330 (Hurm. 489, p. 615) Carol Robert regele într’o diplothă pentru Mar-tinus de Berend, carele l-a apărat contra Valachorum tella (în contra armelor Valahilor), se înţelege în lilpta contra lui Ivancu, bând regele pe Românii din Valahia îi numeşte Valahi, până ce Ia anul 1333 (Hurm. 499, p. 626) Carol Robert zice, că Basarab la 1330, anul luptei, se află intr’o societate olakală (olachală, ca adjectiv); şi apoi la anul 1241 (Hurm. 531, p. 666) în timpul năvălirii Tătarilor, şef face amintire despre trei comune cu drept românesc în Transilvania, villae Alacales (adică Olachales, sate româneşti, în text mai în jos Olacales. Deci în numele Alacales e greşeală de ortografie).
La 1341 (Hurm. p. 699) se amintesc mai multe comune cu drept românesc. Villas Olakales, adecă Fiizeszeek, eto. Villam Olakalem Chyzer; villam Olakalem Bogdan hâza, Olachii ad eandam terram. La 1345 (Hurm. 547, p. 694) se amintesc Vlahi din ţara Bosinâ (Bosnia) şi Blachii cari au venit la Raguza. Astfel Romanii la popoare diferite aveau numele Blach, Vlachi, iar în Ungaria la Unguri de regulă Olachi, Olahi.
Acuma ajungem la un punct de ihare însemnătate; la numele nostru de Români.
La 1349 (Hurm. 551, p. 6&7) Papa Clement Vl-Iea informează pe Ludovic regele Ungariei, că mai mulţi: OlachirBomani din Ungaria, Transilvania şi Ultralpina (dincolo de Alpi, adică de Carpaţî, în Valahia) au trecut la legea catolică. Aceasta erâ pe când domniâ Alei xandru', al II-lea Basarab. Aci e de însemnat că papa pe Români, Olachi numiţi la Unguri, îi identifică cu Romanii (cei vechi). De bună seamă preoţii catolici, împrăştiaţi printre Români, au fost şi Italieni; aceştia au aflat, recunoscut românismul nostru, au raportat la papa, acesta â recunoscut Romani în Ungaria, Transilvania şi Valahia. Şi poporul nostru şi până azi poartă numele său cel vechiu, roman.
www.digibuc.ro
DINASTIA LUI RADU NEGRq VODĂ ŞI DINASTIA BASARABILOR.
883
Dar şi papa şi regii Ungariei şt alte autorităţi continuă numele Blach„ Valach, Olah, Dar continuăm, pentrucă mai aflăm şi unele abateri.
La 1347 (Hurm, I, 2, 5, p. 6) consiliul <)in Raguza hotărăşte ca să dea drepturi oarecăruj Vlacus, carele va duce fruipente în Raguzaf La 1354. (Hurm. 27, p. 34) Ludovic I, regele Ungariei numeşt^ pe Basarab Olacul; iar la 1357 (37, p. 47) Banul Croaţiei dispune ca Românii de acolo să nu mai pască vitele în districtul Sebenioujui; Ilem. Vlahi. La 1357 (Hurm. 58, p. 49). Ludovic I într’o diplomă Zice; Contra Rozorod (Basarab) Wajwodam Olachum. La 1360 (Hurm, 44, p. 60) Ludovic I într’o diplomă zice: Dragus, fllii Gyulae, fidelis Olahi noştri, şi mai în jos : Olacho ; la 1361 (Hurm. 50, p, 68) Ludovic I într’o diplomă zice: Possessio Olachalis, La 1363.(Hurm. 54, p. 72) Petru voevodul Transilvaniei într’un decretţ Et senioribus Olachalibus ipsius districtus Haczak (Haţeg).
La 1363 (Hurm. 57^ p. 76). Chinezii români din districtul Radia (în Banatul Severin): Kenezy Holahorum. Holah îi) loc de Olah. In 1365 (Hurm. 69, p. 92) Ludovic I, în proclamaţia de răsboiu în contra lui Ladislau sau Vlad Basarab aminteşte ; ponmencia Ola-chorum. La 1365 (Hurm, 76, p. 98) Ludovic I, într'o donaţiune către un Român fugit din Oltenia: quod Karapch Olacjius, filius Ladislai, fily Zarna Olachy; până ce la anul 1366 (Hurm. 81, p. 111) Sq mai află: Blacci de, villa Sancti Petri.
De acum înainte se aminteşte şi numele Ţerii-Româneşti, Vlahia, eto. ]La 1370 (Hurm. 122, 158) papa urban al V-lea felie;tă po Clara văduva lui Alexandru Basarab «Wayvoda ip Wlachia». Aci e pentru prima dată numele ţerii Vlahilor, — după documentele ce eu le scrutez. Tot papa Urban al V-lea la anul 1370 (Hurm. 123, p. 159) aice: Nobili viro, Ladislao, Wayvodae Vlachiae. Tot papa Urban al V-lea la anul 1370 (Hurm. 124, p. 160) către episcopul din Bohemia scrie: Laczko ducele Moldaviei seu nationis Wlachiae (sau de naţiunea Vlahiei). Papa Urban al V-lea asemenea în 1379 (Hurm. 126, p. 163) scrie: în părţile Rusiei, Litvaniei şi a Valahiei.
La 1372 (Hurm. 143, p. 194) Papa Grigorie al XI către regele Ungariei în contra unor magnaţi şi popoare ale părţilor Qreciei, Valahiei şi Rasciei (Serbiei). Tot papa Grigorie al XL-a la 1Ş73 (Hurm. 152, p. 207) către arhiepiscopul din Strigon despre Wlachi schismatici, Acest papă la 1373 (Hurm. 153, p. 207) concede călugărilor să zidească biserici în părţile Bosniei şi ale Vlahiei. J^a 1374 (Hurm, 152, p, 214) asemenea; Wlachia.
www.digibuc.ro
884
DR. ÂTANASIU M. MAHIENEâCU
Papa Grigorie al Xl-lea la 1874 (Hurm. 144, p. 216) zice că o parte anumită din mulţimea «Nationis Wlachonum» (iliide n apare că greşeală în loc de r = Wlachorum). Dar la 1874 (Hurm. 146, p. 217) Paţ>a Grigorie al Xl-lea mai repetă acea numire, către arhiepiscopul diii Ungaria ixcerta pars multitudinis Wlachonum». Dar fiindcă şi maf jos aflăm' această formă, după care nominativul singular Wlacho, genitivul Wlachonis, nominativ plural Wlachones, şi totuş mai jos zice: et dictis Wlachis, şi astfel vorba e numai despre Valahi. Lâ 1374 (Hurm. 167, p. 218) Ludovic regele înştiinţează pe militarii şi Românii din districtul Timişoarei, şi zice: Valacâlibus. E formă de adiectiv; în locul îndatinatei forhie: Vala-chus, valacha e forma: Valachalis, neutru Valachale, iar Valachai-libus e în dativul din plural. Tot papa Grigorie al Xl-lea la anul 1374 (Hurm. 169, p. 220) către arhiepiscopul din Ungaria, că Ta-taria e mulţimea unor popoare, cari se numesc Valachones şi tră-esc după ritul şi schisma Grecilor. Deci forma e Valacho în nomi-hativul plural. Acestea se desluşesc, numai ba să se arate că e vorba tot despre Valahi, şi nu de alte popoare.
La 1377 (Hurm. 187, p. 239) papa Grigorie al XI, către episcopul din Calocea, pentru castrul Sas, în manile VallachorUm. La 1377 (Hurm. 188, p. 241) Ludovic regele Ungariei sbrie despre «posesiunile olachale. E forma din adiectivul olachalis, neutru olachale.
La anul 1375 (Hurm. 177, p. 227) se zice: Nobilul Ladislau de Taga se plânge, că in trecutul mai de aproape «populi olachales» dela Vâsârhely, etc. Astfel pe lângă Vâsârhely se aflau popoare olahice, adecă Români mulţi. La 1377 (Hurm. 194, p. 246) Ludovic conferă Clujului satul românesc Felek şi zice: «Acestor Olachi, să nu le faceţi (stricaţi) nimic; şi tot la anul 1377 (Hurm. 197, p. 248) Ludovic în expediţiunea contra Olachos transalpinos (în contra Ola-hilor din Transalpina) înţelegând pe Românii din Ţară.
La 1381 (Hurm. 211,	272). Elisabeta, regina Ungariei ordonă
hanului de Dalmaţia, ca să constrângă pe Românii din Dalmaţia, cari au făcut pagube Sebenicenilor «Olachos nostros reos et cuL pabiles». La 1383 (Hurm. 224, p. 283), tot Elisabeta regina vorbeşte despre Olachi descălecaţi în districtul Sebenicului.
Regele Sigismund la 1387 (Hurm. 241, p. 302), aminteşte «et gentem grandem olacholun» (şi gintea mare românească), iar la 1388 (Hurm. 262, p. 311), Sigismund, regele Ungariei, aminteşte de Iohannes Olachus (Hunyadi Jânos Olachul). La 1390 (Hurm. 259, p. 330), papa Bonifaciu al IX-lea, despre fepiscopul Argiensis (de
www.digibuc.ro
DINASTIA. LUI RADU NEGRU VODi ŞI DINASTIA BASARABILOR.
885
Argeş) In Valahia. La 1390 (Hurm. 273, p. 333) Regele Sigismund într’un document, şi pe locuitorii din Moldova îi numeşte Olachi, (adecă nu Moldoveni).
La 1385 (Hurm. I, 2, 304, p. 362), Sigismund regele, vorbind despre răsboiul cu Ştefan din Moldova, zice: «contra Stephanum Minoris Yalachiae, seu tarrae nostrae Mulduanae Vaivodam; (în contra lui Ştefan, voevodul Valahiei mici, sau a ţerii noastre Moldavia). Tot Sigismund la anul 1395 (Hurm. 306, p. 364) repetă cele de sus. La 1397 (Hurm. 323, p. 382), se. zice că Ştefan din Moldova a adus Olachi cu sine. De bună seamă locuitorii din MoldoVa.
La 1399 (Hurm. 337, p. 402), Papa Bonifaciu al IX-lea provoacă expediţiunea cruciată şi aminteşte acuş de Walachia, acuş de Va-lachia; iar sub p. 338 şi 405, se aminteşte de Wlachia. Dar din atâtea nume schimonosite pentru Ţara-Românească, la popor a rămas numele Valafia. Vezi Legende şi tradiţiuni de G. Rădulescu-Codin, ediţ. Acad. Române, p. 54. «Că nu mai e picior de Tătar prin toată Valafia». Apoi la pag. 101, «în toată Valafia».
Eu cred că Românii şi în aceste notiţe scurte vor află oarecare material istoric, cât de interesant, şi pentru aceasta eu cred că ar fi asemenea de interes pentru istoria noastră, dacă alţii vor cerceta, cum se află numele Românilor la scriitorii bizantini, bulgari, sârbi, poloni şi ruşi. Câte terene istorice sunt încă necercetate !
www.digibuc.ro
CUPRINSUL
Partea primă.
Pagina
1.	Precuvântare . . •........................i . i............... 797
2.	Introducerea în istoria epoGei lui Radu Negru . . . .......... 799
3.	Radu Negru Vodă în tradiţia din Ţara Făgăraşului	802
4.	Trecerea lui Radu Negru peste Carpaţi...................... 805
Partea a doua.
Domnitorii din dinastia lui Radu Negru.
5.	I. Negru sau Radu Negru Vodă............................... 806
6.	încă unele date pentru anul 1215.............................. 808
7.	II. Mihaiu Vodă............................................... 810
8.	III. Dan Vodă................................................. »
9.	IV. Ştefan Mailat Vodă .... ■................................ .	813
10.	Socoteala anilor după diferite cronice........................ 816
Partea a treia.
Dinastia Basarăbilor.
11.	Introducere în istoria dinastiei Basarabilor.................. 818
12.	I. Ivancu sau Ioan, primul voevod Basarab............'. . . .	820
13.	II. Alexandru Vodă, al doilea Basarab........................... 831
14.	III. Ladislav Vodă, al treilea Basarab.........................  835
15.	Notiţe de lipsă pentru unele explicaţiuni....................... 843
16.	Ca de încheierea părţii a treia.................................  845
Partea a patra.
17.	Observări critice....	  847
1.	Tradiţiuni rătăcite.......................................... »
2.	B. P. Hasdeu mistifică istoria în privinţa vechimii Basarabilor. 848
www.digibuc.ro
888
DR. ATANASIU M. MARIENE8CIJ
3. Hasdeu mistifică istoria cu privire la persoana lui Radu Negru. 849
4. Părerile lui Â. D. Xenopol şi a lui Dimitre Onciul .... 851
5.	Dimitrie Cantemir, Eudoxiu Hurmuzaki şi Ion Sbiera ....	855
18.	Hasdeu cu multă astuţie încâlceşte istoria dinastiei Radu Negru.	858
1.	Invaziunea Mongolilor (Tătarilor) şi un Radu Negru ....	»
2.	Mihaiu Vodă Litean.................................. 861
3.	Dan Vodă...........* . . .................................. 862
4.	Ştefan Mailat Vodă, nepotul lui Radu Vodă.................. 863
5.	Mircea I şi robia regelui unguresc Ottone în Oltenia. . . .	864
19.	Observări critice asupra lucrărilor istorice referitoare la dinastia
_ Uasarabilor...................................................... .	865
1.	Thocomer, (Tugomir)....................................	866
2.	Ivancu, I-iul domnitor din Basarabi................. . , . *	868
3.	Alexandru, al Il-lea domnitor din Basarabi	871
Partea a cincea.
Adausuri.
l-iul Adaus.
Dela Iosif Comănescu despre starea de azi a bunurilor lui Radu Negru 875
Al Il-lea adaus.
Dela Eugen Brote despre drumul ce l-au făcut Românii din Făgăraş până la Câmpulung......................, . , ....................... 877
Al.lll-lea adaus
t
Numele Românilor în veacurile dela început..........................879
www.digibuc.ro
ÎNSEMNĂTATEA
DIVANURILOR AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI
IN ISTORIA RENAŞTERII ROMÂNIEI
DE
DIHITRIE A. STURDZA
Secretar general al Academiei Române.
V. Anul 1858.
CĂIMĂCĂMIA DIN MOLDOVA
A DOMNILOR
ŞTEFAN CATARGIU, VASILIE STURDZA, ANASTASIE PANU.
Şedinţa dela 16 Maiu 1911.
Prima mea cuvântare despre Însemnătatea Divanurilor ad-hoc din Iaşi şi Bucureşti in Istoria Renaşterii României termină prin următoarele cuvinte:
«E clar şi evident, că Unirea Principatelor Moldovei şi Valahiei sub un Principe Ereditar luat din familiile domnitoare din Europa, a fost una din Gestiunile politice cele mari, cari agitau lumea în 1856. Ea nu eră importantă numai pentru Principate, ci şi pentru Europa, fiindcă împreună cu dânsa se puneau în mişcare şi alte mari cestiuni, cari au schimbat faţa politică a Europei: Regatul Italiei întâiu, şi în urmă Imperiul German. De aceea mersul înainte al Unirei Principatelor nu putea fi oprit de intrigi şi interese personale, mai ales când eră susţinut în Principate de poporul român, condus de bărbaţi energici, bine pregătiţi şi buni patrioţi».
Divanurile ad-hoc în 1857 erau chemate a rosti numai dorinţe. Areopagul European în 1858 a luat decieiuni asupra Reorganizării
*
www.digibuc.ro
890
OIMITRIE A. STURDZA
Principatelor Române, şi numai in urmă, aceste decisiuni erau menite a indică călea guvernelor naţionale viitoare.
Doresc a restrânge de astădată cuvântarea mea, expunând cu acte şi documente acţiunea unui bărbat de stat, care a avut o mare şi covârşitoare înrâurire asupra înlăturării piedicilor, ce se rădicau în a treia fază a Renaşterii noastre naţionale.
Acest bărbat de stat a fost Vornicul Anastasie Panu, Membru al Căimăcămiei Moldovei în 1858.
Fermanul relativ la numirea Căimăcămiei Moldovei dela finele lunii Octomvrie 1858 are următoarea cuprindere:
«Ordin.
«D-lor Ştefan Catargiu, şef al Departamentului din Lăuntru, —
Vasile Sturdza, Prezidentul Divanului Domnesc, —
Anastasie Panu, Locţiitor de Logofăt al Dreptăţii.
«In conformitate cu stipulaţiile art. 49 din Convenţia care, precum este zis în celălalt Ferman al meu, învestit cu Hatul imperial, s’a încheiat în 19 August 1858 între Imperiul meu şi cele şase Puteri garante, în ceeace priveşte organizaţia fundamentală a ambelor Principate, v’am numit la Căimăcămia Moldovei.
«Prin urmare, Prinţul Nicolae Konake Vogoride, până acum Caimacam al Moldovei, urmând a trădâ îndată în mânile voastre administraţia generală a Principatului, care din ceasul acela vă este dată vouă escluziv, voinţa mea hotărîtoare este ca în exerciţiul provizoriului ce vă este încrezut, liniştea ţării, siguranţa şi buna petrecere a populaţiilor să fie mănţinute, şi ca stipulaţiile electorale a nouăi organizaţii ce aveţi a execută şi a face de a execută direct şi indirect, să fie în totul şi cu lealitate puse în practică.
«Ordonez ca să ţintiţi toată serioasa voastră luare aminte asupra exactei aplicaţii a regulamentului electoral, în ceeace priveşte pe acei cu însuşiri de a fi aleşi la domnie şi la adunare, cum şi pe alegătorii membrilor acestei adunări.
«Reclam de o potrivă toată luarea voastră aminte pentru ca nici o lucrare sau o urmare contrară zisului regulament să nu aibă loc, şi ca uneltiri înşelătoare şi lucrări ca acelea ce ar aveă de scop a dovedi prin mijloace închipuite un venit funciar căpătat dela subscrierea zisei convenţii încoace, spre a aveă drituri de a fi alegători sau aleşi, să fie respinse ca în totul neadmisibile, şi ca, întru aceasta precum întru toate, spiritul de nepărtinire, de lealitate şi de sinceritate să fie mai înainte de toate şi neapărat mănţinut.
«Fiindcă în tot timpul funcţiilor voastre timpurare veţi fi răspunzători,
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-H0C DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
891
precum mai sus s’a zis, pentru păstrarea liniştei în ţară şi pentru buna execuţie a regulamentelor nouă, vă fac. ştiut că sunteţi autorizaţi a scoate, sub răspunderea voastră, din funcţiile lor şi a înlocui provizoriu, prin alţii ce s’ar socoti de cuviinţă, pe toţi acei din funcţionarii Principatului, cari s'ar abate din această stare de lucruri; însă sunteţi datori, în toate cazurile, a subor-donâ aceste schimbări unor stricte nevoi şi unor consideraţii vădite de rân-dueală publică.
«De aceea s’a slobozit fermanul meu imperial de faţă.»
Acest Ferman a fost trimis Căimăcămiei Moldovei cu următoarea scrisoare a Marelui Vizir Aii Paşa din 9 Octomvrie 1858:
«Am onoare a vă face cunoscut că din porunca M. S. Sultanului, Ex. Sa Afif-Bei, Mare Cancelar al Divanului Imperial şi funcţionar de gradul întâiu al Imperiului, este însărcinat cu misiunea de a duce Ia Iaşi Hatişeriful conform cu stipulaţiunile Convenţiei din 19 August 1858 şi destinat a promulgă dispoziţiunile cuprinse în acea Convenţie, relativ la organizarea fundamentală a celor două Principate, precum şi Fermanul Imperial pentru numirea D-voastre în mod colectiv Caimacami ai Moldovei, conform cu art. 49 al numitei Convenţii.
«Vă rog deci a primi pe acest Comisar Imperial cu toată cinstea ce i se cuvine personal şi o compoartă misiunea sa înaltă şi a binevoi să-i faceţi toate înlesnirile pentru a-i asigură succesul.
(ss) «A a li».
Solemnitatea cetirii Fermanului de instalare a Căimăcămiei Moldovei din 19 Octomvrie. (Gazeta de Moldavia, No. 83).
E.	Sa Afif-Bey, Comisarul înaltei Porţi Otomane, însărcinat cu aducerea Fermanului împărătesc privitor Ia Promulgarea Convenţiunii constitutive a Principatelor, a sosit Ia Iaşi în 28 Octomvrie, însoţit de secretarii săi DD. Adossides şi Costan. Dela Galaţi până la Iaşi a fost primit pretutindenea cu onorurile datorite înaltei sale misiuni. La bariera dela Socola, Comisarul Imperial a fost complimentat de şeful poliţiei, şi a fost însoţit de o gardă de onoare până Ia Casa d-lui Logofăt Milu, unde o companie de infanterie l-a primit cu onorurile militare.
E.	'Sa Principele Caimacam şi domnii Miniştri au felicitat pe d-1 Comisar de bună venire. A doua zi E. Sa a primit vizitele înaltului cler, a boierilor şi a d-lor Reprezentanţi, cărora E. Sa le făcuse mai înainte vizitele datorite.
Solemnitatea Promulgării Convenţiunii Constitutive a Principatelor Dunărene s’a făcut ieri în 19 Octomvrie.
www.digibuc.ro
892
DIMITRIE A. 8TDRDZA
Miliţia, compusă de un batalion de vânători, de un escadron de lăncieri şi de bateria de artilerie, s’a pus în rând la 10 ore pe piaţa Palatului.
E. Sa Afif-Bey, Comisarul înaltei Porţi şi însărcinat cu Fermanul împărătesc, însoţit de d-1 Secretar de stat Logofătul Ioan Cantacuzino, urmat de escorta de onoare şi de patru pagi domneşti, a sosit în trăsura domnească la palat, unde a fost salutat cu onorurile militare şi civile datorite rangului său şi înaltei sale misiuni.
La scara cea mare, E. Sa Principele Caimacam Nicolae Konaki-Vogoride şi domnii Miniştri au primit pe Comisarul Imperial, însoţindu-1 în sala tronului, unde se aflau întruniţi înalţii funcţionari şi reprezentanţii Puterilor străine.
E. Sa Principele Caimacam a condus pe E. Sa Afif-Bey la estrada pregătită, încunjurată de funcţionarii civili şi militari, şi a luat locul său lângă d-1 Comisar împărătesc până la începi tul cetirii Fermanului, retrăgându-se în urmă în apartamentele sale.
E. Sa Afif-Bey a cetit imediat în limba turcească Fermanul şi Hatişeriful, precum şi ordinul pentru numirea nouăi Căimăcămii, compusă de EE. LL. domnii Logolat Ştefan Catargiu, Vomicid Vasile Sturdza şi Vornicul Anastase Panu. Traducerea românească a acestor acte a fost cetită de d-1 Secretar de stat. Sau tras atunci 101 lovituri de tun.
D-I Logofăt Catargiu a mulţumit în numele colegilor săi E. Sale d-Iui Comisar în următorul mod:
«Suntem pătrunşi de recunoştinţă către Maiestatea Sa Sultanul şi către Augustii Suverani, cari au subscris Tractatul de Paris, cari au asigurat Prin-cipatelor-Unite garanţia instituţiilor stabile, cari trebue să le deschidă o eră de prosperitate.
«Sub înrâurirea simţimintelor ce deşteaptă în inimile noastre patriotismul, legalitatea şi nepărtinirea, primim misia ce ni se încredinţează de către Convenţia din 19 August, misia de a dirige guvernul ţerii noastre până Ia alegerea Domnului.
«Rugăm pe E. V. ca să binevoiţi a depune la picioarele Tronului M. S. Sultanului expresia devotamentului nostru, precum şi încredinţarea neobositului zel ce vom întrebuinţâ pentru a mănţineâ buna orândueală şi liniştea în ţară, nu mai puţin şi a silinţei noastre necontenite de a ne ţineâ în marginile şi în adevărata înţelegere a mandatului ce ni s’a încredinţat».
Astfel gloriosul nostru Suveran, în înţelegere cu Augustii săi Aliaţi, a încredinţat în mânile naţiunii drepturi imprescriptibile, pentru a formă, pe baza nouăi Constituţiuni, un guvern şi o ordine de lucruri, cari vor asigură prosperitatea publică şi vor justifică simpatia Europei. Noi avem acum a realiză această îndoită aşteptare.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-FIOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
893
E. E. Lor Membrii nouăi Căimăcămii au primit în sala domnească felicitările Corpului diplomatic, ale funcţionarilor statului şi ale boierilor; iar Comisarul imperial a fost recondus la locuinţa sa cu aceleaşi onoruri ca înainte.
După această ceremonie, înalţii funcţionari, adjutanţii, corpul ofiţerilor şi alţi boieri, s’au dus la locuinţa Principelui Conaki-Vogoride pentru a-i mulţumi în particular de dovezile de bunăvoinţă, pe cari le-a arătat în timpul guvernului său.
Seara, casele principale ale oraşului au fost iluminate. Ploaia şi omătul, puind termin unei secete prelungite, au împiedecat o iluminaţie generală».
Imediat după cetirea Fermanului de instalare, Caimacamii au păşit la îndeplinirea îndatoririlor lor, şi au hotărît a le formulă în Procese verbale, cari se Vor aduce la cunoştinţă publică prin Monitorul Oficial al Moldovei.
Aceasta eră cu atât mai necesar, că E. Sa Afif-Bey, Comisarul înaltei Porţi, veniâ din Constantinopol, însoţit de doi secretari, dintre cari unul, Adossides, eră bine cunoscut celor trei Caimacami încă din anul 1856, când s’a prins întâia dovadă de corupţiune bănească, încredinţată îngrijirii lui speciale.
Organizarea întâielor lucrări ale Căimăcămiei a fost consemnată de unanimitatea membrilor ei în Procesele verbale I, II, III şi IV.
Procesul verbal I din 20 Octomvrie (1 Noemvrie).
«După cetirea Hatişerifului Imperial, prin care s’a promulgat Convenţia din 7 (19) August, atingătoare de reorganizarea Principatelor-Unite, Moldova şi Valahia, prin înaltul Ferman cu data de 1 a lunii Rebi-ul-evel 1275, in-stalându-se Căimăcămia prescrisă de art. 49 din Convenţie, subscrişii s’au întrunit, şi luând aminte gingăşimea şi geutatea mandatului ce li s’a încredinţat, s’au pătruns adânc de toate datoriile ce-i privesc şi, în unanimă simţire, au fost tustrei, ca să-şi pue silinţele şi toată curăţenia de cuget ca să poată împlini misia lor. De aceea, armonia cea mai deplină şi buna înţelegere urmează a fi pururea între subscrişii; dară totodată, pătrunşi de datoriile lor, ei găsesc de cuviinţă, pentru înlesnirea lucrărilor şi nesuferirea nici a unei întârzieri, a adoptă următorul mod, în toate cazurile cari vor veni în desbaterea Căimăcămiei:
«■Principiul majorităţii trebue pururea să prezideze la toate lucrările Căimăcămiei, cu care minoritatea trebue a se uni, pentru ca lucrările ce vor ieşi dela Căimăcămie să fie subt subscrierea tuturor membrilor; dară fiindcă prin adoptarea acestui princip al majorităţii, subscrişii caută a do-
www.digibuc.ro
•894
DIMITRIE A. 8TPRDZA
vedi dorinţa ce au pentru a nu se urmă împiedecări şi întârzieri în lucrări, de aceea se unesc totodată prin acest jurnal, ca totdeauna, când va fi minoritate, socatinţa acesteia să se treacă într'un jurnal deosebii, ca să râmâie drept dovadă despre socotinţa sa, şi că acela ce a avut-o, rămâne în pace cu cugetul său; iar lucrările vor merge după principiul majorităţii, după cum mai sus s'a arătat.
«St. Catargiu, V. Sturza, A. Panu.
«Secretarul Căimăcămiei, D. A. Sturdza.»
Proces verbal No. II al Căimăcămiei Moldovei din 20 Octom-vrie (1 Noemvrie).
«Subscrişii Membri ai Căimăcămiei Principatului Moldovei, întrunindu-se în şedinţă extraordinară, spre a regulă marşa lucrărilor lor, au încheiat următoarele :
«1. întrunirea membrilor Căimăcămiei va aveâ loc in toate zilele în palatul administraţiei, în apartamentele domneşti, dela 11 ore de dimineaţa până la 3 ore după amiazi. La cazuri de urgenţă, întrunirea Căimăcămiei va urmă şi după amiazi, cum şi în oricare timp ar cere trebuinţa.
«2. împărţirea ocupaţiilor oficiale ale Căimăcămiei pe toate zilele săptă-mânei este precum urmează:
«Lunia pentru primirea suplicelor.
«Marţia pentru trebile Departamentelor Finanţelor şi ale Cultului.
«Miercuria şi Vineria pentru trebile Departamentului Dreptăţii.
«Joia pentru trebile Secretariatului de stat, şi pentru primirea d-lor Consuli.
«Sâmbăta pentru trebile Departamentului Ostăşesc şi a acele ale Lucrărilor publice.
«Iar Departamentul din Lăuntru va fi primit fără osebire în toate zilele săp-tămânei, după cum ar cere trebile lui.
«3. Pentru trebile curgătoare, fiecare din şefii Departamentelor va lucră în a sa competinţă şi răspundere, ca şi până acum, iar la cazuri de nedumerire va raportă Căimăcămiei.
«4. Pentru pricinile judecătoreşti ce ar cere întărirea Domnului, spre a nu pătimi părţile împricinate, prin aşteptarea punerii în lucrare a dreptăţilor câştigate, d-lui şef al Departamentului Dreptăţei va prezintă Căimăcămiei anaforalele Divanului domnesc, cari fiind sfârşite după formele Regulamentului, Căimăcămia va împuternici prin a sa încheiere aducerea întru împlinire unor asemenea hotărîri judecătoreşti, rămânând în a sa chibzuire a prelungi împlinirea unora până la instalarea Domnului ce se va alege, pentru
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
895
care se va ţineâ anume registru de către d-1 şef al Departamentului Dreptăţii, cu arătarea celor puse în lucrare şi a cauzei prelungirii a celorlalte.
«Membrii Căimăcămiei nu vor primi nici un fel de onorariu, rămânând în aprecierea Adunării serviciile lor.
«Ştefan Catargiu, Vasile Sturdza, Anastase Panu.
«Secretarul Căimăcămiei: D. Sturdza.»
Proces verbal No. III din 22 Octomvrie (B Noemvrie).
«Considerând lucrările deosebite ce sunt de atributul Căimăcămiei şi spre a nu se urmă piedici sau întârzieri întru înaintarea lor, iscăliţii găsesc de cuviinţă a se orândui un Secretar al Căimăcămiei.
«Atributele sale vor fi :	primirea tuturor hârtiilor adresate Căimăcămiei, —
lucrarea tuturor acestora după rezoluţiile şi dispoziţiile luate, — expediarea lucrărilor, — şi în sfârşit păstrarea tuturor hârtiilor şi a lucrărilor Căimăcămiei, precum şi a peceţjlor Căimăcămiei.
«S’a însărcinat cu această îndatorire, care este totodată şi un post de con-fienţă, pe d-l Diinitrie Sturdza. D-lui va alcătui Statul potrivit de amploiaţii trebuitori, însemnând onorariul cuvenit pentru fiecare, precum şi deosebitele cheltueli; iară d-lui a refuzat pentru serviciile sale tot felul de onorarii, urmare a nobleţei caracterului dumisale, despre care a dat mai multe devezi.
(Subscrişi:) «S. Catargiu, V. Sturdza, Panu.»
Proces verbal No. IV din 28 Octomvrie (4 Noemvrie).
«Considerând că Miniştrii, cari au compus sfatul sub guvernul contenit, au urmat o politică excluziv personală, precum obşteşte este cunoscut; — considerând că în urmarea înscrisului făcut de către domnii Miniştrii ca răspuns la ofisul cu No.... al fostului Caimacam, se află în contravenţie cu dispoziţiile Convenţiunii din 7 (19) August, care cere ca membrii Guvernului să fie cu totul nepărtinitori, neavând în privire decât interesul comun; iar domnii Miniştri, prin arătatul înscris, se arată cu totul devotaţi interesului personal al unui singur individ.
«Considerând actul de nesubordinare a domniilor sale către subscrişii, dovadă tăinuirea în care sau silit a ţineâ către subscrişii aducerea Fermanului imperial despre denumirea lor la Căimăcămia ţerii, punând prin asemenea urmare pe subscrişii în neputinţă de a îndeplini către E. Sa Comisarul înaltei Porţi datoriile lor, îndată ce a sosit.
«Considerând că însăş comunicaţia ce li s'a făcut tocmai Sâmbătă la şase oare seara dovedeşte un mane d’6gard către Convenţie, chemând pe subscrişii
www.digibuc.ro
896
IHM1TKIK A, STURD7.A
numai ca să asiste Ia solemnitatea cetirii Hatişerifului de Promulgare a Convenţiei, fără a voi să recunoască ce Ii se dă prin Convenţie, şi care eră cuprins şi în Fermanul Imperial, aflat în mânile Guvernului spre a se traduce, deşi Consiliul ar fi putut luă povăţuire din urmarea păzită la instalarea răposatului Caimacam Teodor Balş, precum şi- la acea a Prinţului Vogoridi.
«Subscrişii, neputând aveâ încredere în d-Ior, au hotărît depărtarea d-Ior miniştri şi înlocuirea lor prin persoanele mai jos însemnate: D-nul Iancu
A.	Cantacuzin se rândueşte Ministru provizoriu de finanţe; d-1 Gheorghe Cuciuran se rândueşte Ministru provizoriu de culte şi instrucţia publică; d-1 Vasile Alecsandri se rândueşte provizor Secretar de stat; d-1 Colonel AlemCma rămâne în funcţia sa, îndeplinind şi îndatoririle de Hatman, prescrise de Aşezământ, până la înlocuirea postului de Hatman; d-1 Panaite Donici, Directorul Departamentului lucrărilor public, în postul de Director, va îndeplini îndatoririle de Ministru provizoriu al lucrărilor publice.
«Subscrişi : St. Catargiu, V. Sturdza, A. Panu.
«Secretarul Căimăcămiei (s) D. Sttţrdza.»
In 21 Ootomvrie (2 Noemvrie) Căimăcămia Moldovei a subscris următoarea Proclamaţie:
Prea iubiţilor noştri compatrioţi!
«înaltele Puteri, cari au încheiat Tractatul de Paris din 18/30 Martie anul 1856, au binevoit a consacră, prin Convenţiunea din 7/19 August, înţelegerea lor finală asupra organizării definitive a Principatelor-Unite Moldova şi Valahia.
«Potrivit art. 49 din zisa Convenţiune, prin înaltul Hatişerif Imperial din 1 al lunii Rebi-ul-evel 1275, înalta Poartă a binevoit a promulgă dispoziţiile textuale ale Convenţiunii.
«Un Ferman Imperial, după art. 49 din aceeaş Convenţiune, a instalat acum Comisiunea interimară (Căimăcămia), prevăzută la acest articol.
«Mărinimoasele şapte Puteri, cari ocrotesc sub garanţia lor soarta Principatelor-Unite, au găsit de cuviinţă, în nişte împrejurări atât de mari şi de o importanţă nemărginită, a pune a lor încredere în această Comisiune.
«Comisiunea interimară are o îndoită misie de împlinit: a mănţineâ ordinea, legalitatea, şi a introduce ţara pe calea desvălirii nouăi sale constituţii.
«Nepărtinirea şi echitatea trebue să prezideze în toate lucrările sale.
«Postul său este de devotament şi de o întreagă abnegare.
«Subscrişii, primind această grea sarcină, se adresează la înţelepciunea şi iubirea de patrie a Românilor, şi le cer concursul lor. Fiecare este dator a se pătrunde de gravitatea momentului de faţă!
www.digibuc.ro
DIVANURILB AD-HOC DIN IAŞI Şl BUCUREŞTI, V.
8Q7
«Se atinge de tot ce are cinevâ mai scump pe lume : de vatra părinţilor săi, de viitorul copiilor, de ţara noastră.
«Funcţionarii de toate ramurile administraţiei sunt chemaţi a-şi împlini datoria lor. Păzirea legilor, nepărtinirea, dreptatea să-i povăţuească în toate lucrările. O emulaţie de merit, de zel, de onestitate şi de subordinaţie să fie deviza tuturor acelor cari servesc patriei.
«Răsplata lor va fi mare, căci în ziua întru care Adunarea ţerii va fi întrunită, Comisiunea interimară, depuind mandatul său şi dându-şi seamă de lucrările sale, va zice înaintea aleşilor ţerii: iată funcţionarii cu cari am lucrat la împlinirea misiei ce ne-a fost încredinţată; tot meritul este al lor, căci noi le-am arătat numai dorinţe, şi ei au lucrat spre binele patriei.
«Pe atâta însă răspunderea va fi mare pentru toţi aceia cari se vor abate din datoriile lor; nici un fel de consideraţie nu va puteâ preschimbă hotă-rirea legii; Căimăcămia o va aplică pentru toţi deopotrivă.
«Sentinele devotate la postul lor, membrii Comisiunei interimare se fâgă-duesc înaintea lui Dumnezeu, a Ţării şi a Europei a-şi împlini cu nestră-mutare datoriile ce-i privesc.
«Dela concursul dar al luminilor, al bunelor cugetări ale compatrioţilor atârnă ca să ne aşternem calea către mântuire. Soarta ţării stă în înţelepciunea lor.
«După articolul 47 din Convenţie, toate legile ţării îşi au deplina lor lucrare
până Ia noua reorganizare.
(ss) «Ştefan Catargiu,Vasile Sturdza, Anastasie Panu.i
In 21 Octomvrie (2 Noemvrie), Membrii Căimăcămiei adresează Marelui Vizir Aii Paşa următoarea scrisoare:
«Avem onoare a informă pe A. V., că la 19 (31) Octomvrie 1858, în urma cetirii înaltului Hatişerif, care promulgă dispoziţiunile Convenţiei din 19 August 1858, relative Ia organizarea fundamentală a Principatelor-Unite, precum şi a înaltului Ferman Imperial, ieşit cu privire la numirea noastră colectivă la Căimăcămia Moldovei, am luat în mânile noastre, prin mijlocirea Consiliului de Miniştri al fostului Caimacam, frânele Guvernului.
«Mândri de încrederea ce M. S. Sultanul, în înţelegere cu Augustele Puteri semnatare Tractatului de Paris, au pus în noi, ne vom face o datorie sfântă de a pune în îndeplinirea mandatului nostru toate stăruinţele şi tot zelul nostru.
«Binevoească A. V. să fie pe lângă M. S. Sultanul şi să depună Ia picioarele Tronului său expresiunea sentimentelor noastre de recunoştinţă şi devotament.
«Avem onoare a fi ai A. V. S., etc.
(s) «Logofătul Ştefan Catargiu, Vornicul V. Sturdza, Vornicul A. Panu.»
Analele A. B.—Tom. XXXIII.—Memoriile Se of. Istorice.	ti
www.digibuc.ro
898
DIMITRIE A. 6TURDZA
In 24 Octomvrie (5 Noemvrie) C&im&o&mia Moldovei a adresat Consiliului administrativ ofisul No. 12, pentru facerea listelor electorale.
«In urmarea art. 49 din Convenţiunea cu data din t/ib August, atingătoare de reorganizarea definitivă, a Principatelor-Unite Moldova şi Valahia, cea întâi datorie a Guvernului interimar este a se ocupă de îndată cu facerea listelor electorale, cari vor trebui afişate într’un termin de cinci săptămâni.
«Luându-se dar în privire gingăşimea lucrării acesteia, şi pentru ca să nu se urmeze neîndepliniri sau interpretaţii rătăcite din stipulaţiile electorale cuprinse în Anexa a doua a Convenţiunii, Căimăcămia pune însărcinare Consiliului, ca să se alcătuească neîntârziat Instrucţiile cuvenite, după care însărcinaţii cu facerea şi cercetarea listelor să poată păşi sigur şi cu adevărată lumină întru îndeplinirea însărcinării lor.
«Fiecare din articolele cuprinse în Anexa Convenţiunii pentru alegeri trebue lămurite în toate privirile, pentru ca nimeni să nu poată suferi în dreptăţile sale cea mai mică jignire, ci mai vârtos ca fiecare, conform cu autorizaţia legii, să iea parte cu lesnire la aceste alegeri, cari cuprind în sine viitorul Patriei noastre.
«Prin urmare să se lămurească mai cu deosebire: l-iu. Modul ce trebue adoptat pentru cunoaşterea venitului ce se cuvine a aveâ alegătorii, atât acei ceruţi de art. al 3-lea, cât şi acei proscrişi de art. al 4-lea; 2-lea. La caz de nedumerire sau în lipsă de dovezi, luându-se de pravăţ principiul preţăluirii, să se statornicească măsurile cele mai nemerite pentru aflarea adevărului şi neasuprirea cuivă; 3-lea. Driturile şi capacitatea, cerute a aveâ alegătorii după art. al 6-lea, să fie constatate după vrednice dovezi, pentru ca nu cumva să se alunece vreun individ în colegiul electoral, cu călcarea marginilor prescrise în art. 6-lea, sau să se înlătureze pe cineva cu nedreptate; 4-lea. In-strucţiile cele mai precise să fie statornicite asupra dispoziţiilor cuprinse în art. 20, căci este de neapărat ca să se pătrundă fiecare, că numai pe temeiul driturilor ce ar aveâ după Convenţiune să se poată folosi de facultatea a fi alegător sau ales, şi că Ia din contra, pedeapsa prescrisă de legi va fi numai decât aplicată. Acestea punându-se în vederea Consiliului, se aşteaptă o grabnică şi deplină lucrare; iar instrucţiile ce va alcătui Consiliul le va supune mai întâiu Căimăcămiei, pentru ca cercetându-se, să se poată apoi înaintâ cea mai departe operaţie.
«(Subscrişi:) S. Catargiu, V. Sturdza, A. Panu.»
Rezoluţia Consiliului administrativ, pusa pe ofisul de mai sus cu data din 25 Octomvrie.
«Consiliul, luând în desbatere ofisul de faţă, rândueşte din sânul său o co-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
899
misie compusă din d-lor Miniştrii de finanţe, al Cultului şi Secretarul de stat, cari, în privirea grăbirii cu care se cere desăvârşirea lucrării ce i se impune, în cea mai scurtă vreme vor alcătui un proiect de instrucţii electorale, pe care îl supune Consiliului spre mai departe hotărîre.
«Subscrişi membrii Consiliului administrativ: I. A. Cantacuzin, V. Alecsandri, P. Donioi, A. Cuza, L Dulcescu, I. Prunou, I. Meleghe.»
In 31 Octcmvrie (12 Noemvrie) Căimăcămia Moldovei trimite administratorilor de judeţe circulara No. 16, cu Instrucţiile pentru aplicarea stipulaţiunilor electorale.
«Principatele-Unite Moldova şi Valahia. Căimăcămia Moldovei.
«Domnule Administrator,
«Convenţiunea, încheiată Ia Paris în 7 (19) August trecut, a deschis patriei noastre o eră nouă^— un viitor. Ţara este chemată astăzi a exercită un drept mare, ce l-a avut din străvechi, dreptul alegerii. Domnia-ta eşti chemat prin funcţia ce ocupi a coopera la aplicarea lui. Domnia-ta urmezi a face lista feţelor, cari au a compune colegiurile electorale în acel district. Guvernul a făcut instrucţii povăţuitoare în asemenea. Ele vi se trimit acum în alăturare. Dintr’însele vei cunoaşte modul care este adoptat pentru îndeplinirea Convenţiei şi a Legii Electorale, comunicate administratorilor pe lângă oficia Departamentului din lăuntru. Spiritul de nepărtinire, de lealitate şi de sinceritate este condiţia principală a acestor instrucţii. Domnia-ta te vei pătrunde de acest spirit şi vei face a se simţi în toate lucrările ce vei înaintâ. Domnia-ta eşti întru aceasta îndatorit de patria Domniei-tale şi de guvernul dela care atârni. Ţara întreagă stă acum şi aşteaptă lucrările noastre.
«Orice priviri personale şi de interes privat trebue cu totul îndepărtate. Chemarea noastră este cu totul alta; ea este de a da patriei o Adunare naţională, o Adunare compusă de fiii cei mai aleşi, de fiii aceia cari sunt ho-tărîţi a se ridică mai presus de toate consideraţiile secundare şi a nu aveâ în privire decât interesul cel mare, cel sfânt, interesul naţional.
«Lucrările dovedesc totdeauna, oricât de îmrejdite ar cercă cinevâ a le face, scopul la care au ţintit.
«Căimăcămia nu va suferi nici decum a se profană sacrul mandat ce i s'a înoredinţat: acela de a chemă ţara să se rostească liber în alegerile deputaţilor săi.
«Ocupându-vă dar, îndată după primirea acestui ofis şi a instrucţiilor ală-
www.digibuc.ro
900
DIMITRIE A. STURDZA
turate, cu facerea listelor electorale, Căimăcămia aşteaptă rezultatul lucrărilor Doqnniei-tale, în terminul prescris prin instrucţii, pentru ca să se poată înaintâ cea mai departe lucrare.
«(Subsorişi:) St. Catargiu, V. Sturdza, A. Panu.
(L. S.)
«Contrasemnat; Seorelarul Statului, (s) V. Alecsandri.
«Directorul, A. Fotino.
«Şeful secţiei, I. Antoniadi.»
Anexă.—Instrucţii pentru aplicarea stipulaţiilor electorale, anexate la actul Convenţiei din 7 (19) August 1858.
«Art. 1. Pe temeiul art. 7 din legea electorală, anexată la actul Convenţiei pentru reorganizarea Principatelor, Departamentul din lăuntru este chemat, pe de o parte a comunică îndată fiecărei administraţii ţinutale legea electorală şi instrucţiile de fată, pentru a se ocupă, cu cea mai mare silinţă şi în chipul cel mai conştiincios, cu alcătuirea tuturor persoanelor din cuprinsul ţinuturilor şi al oraşelor, îndrituite a luă parte la alegerea deputaţilor osebitelor colegii electorale, înscriindu-se îndată toţi acei cunoscuţi că posedează calităţile cerute de legea electorală; iar pe de altă, va publică îndată instrucţiile de faţă prin foile oficiale, cu deşteptare ca toţi acei ce se cunosc in drit să se înfăţişeze şi singuri, în termen de zece zile dela data foii, la Administraţia ţinutală, — aceasta ca o măsură înlesnitoare, fără ca să jignească cât de puţin dritul de reclamaţie în terminul de trei săptămâni, încuviinţat de lege.
«Art. 2. Administratorii vor avea în privire că venitul fonciar, prevăzut prin art. 3 şi 4 din Legea Electorală, nu este numai venitul ce produce pământul de hrană al unei moşii, ci şi pădurile, morile, fereseile, podurile, orânzile şi altele, cari obicinuit sunt privite ca venitul unei moşii.
«Art. 3. Se considerează cu drit de alegători primari şi direcţi prin ţinuturi şi acei cari au asemenea venituri fonciare împărţite prin deosebite ţinuturi, şi cari, adunate la un loc, reprezentează suma cerută.
«Art. 4. In privire că, după art. 4 din Legea Electorală, are a fi alegător direct în oraş oricine va dovedi că are un capital funciar, industrial sau comercial, şi în privire că industria se exercitează mai mult prin ţinuturi, iar domiciliul, adică statornicirea cu locuinţa în oraşul rezidenţial, nu este cerut de legea electorală; apoi vor aveâ dreptul a fi înscrişi ca alegători în oraşul rezidenţiar toţi acei aflaţi cu locuinţa în ţinutul respectiv, şi cari vor dovedi că posedează capitalul de zece mii galbeni: a) In pământ sau alte fonduri nemişcătoare, precum : case, osebite acareturi, mori şi altele, b) In industria agricolă, precum : în posesie de moşii, de păduri, în vite, herghelii
www.digibuc.ro
DIVANURILH AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
901
şi altele; şi în industria manufacturială, precum: fabrici, velniţe, etc.; o) In comerţ, precum : în magazii şi osebite antreprize publice.
«De asemenea vor fi înscrişi în listele alegătorilor şi acei cari vor dovedi că posedează averea de zece mii de galbeni, împărţită în mai multe oraşe şi ţinuturi.
«Se înţelege că, în urmarea reclamaţiilor cari s’ar înfăţişă, atât spre îndeplinirea clauzei acesteia, cât şi a art. 3 al acestor jnstrucţii, fiecare administrator va trece în lista ce este însărcinat a face pentru ţinutul său numai averea ce fiecare va dovedi că posedează în acel ţinut Totodată se lămureşte cum că va fi admis în colegiul electoral, Ia care ar cere anume a luă parte, numai acela care va dovedi, după trecerea în listele deosebitelor districte, că întregeşte averea cuvenită.
«Art. 5. Pentru a constată, la caz de îndoealâ, atât venitul cât şi averea ce dau dreptul de alegători în deosebite colegii electorale, după art 3 şi 4 din Legea Electorală, se vor avea nesmintit în privire : a) Actele de proprietate ; b) Contractgle de posesie, de închirieri, de antrepriză publică; c) Înscrisele de asociaţie, precum şi condicele de comerţ de felul obicinuit în ţară, şi doveditoare daraverilor. Iar pentru acele contracte de posesie sau alte acte, ce n’ar fi legalizate sau ar urmă îndoeală, se vor aplică dispoziţiile adoptate la art. 9 din aceste instrucţii.
«Art. 6. Conform cu cele stipulate prin art. 45 al actului de Convenţie, Moldovenii sau Muntenii, de toate riturile creştine, trebuind a se bucură de o potrivă de toate drepturile politice, toţi acei de asemenea ce vor fi posedând însuşirile cerute de Legea Electorală, vor puteă să fie alegători şi aleşi.
«Art. 7. Listele electorale, alcătuite după toată echitatea şi gătite astfel nesmintit în timp de zece zile, socotite dela împlinirea terminului de zece zile citat îu art. 1 al acestor Instrucţii, se vor trimite Departamentului din Iăuntru, spre grabnica lor publicare şi afişare pe la locurile unde trebuinţa va cere.
«Art. 8. In caz de respingere a reclamaţiilor de către administraţii, acestea sunt datoare să încheie un jurnal motivat şi îndată să-l trimită judecătoriei, pentru a-i servi la caz de apel.
«Art. 9. Judecătoriile, chemate, în puterea art. 7 din Legea Electorală, a hotărî Iară apel asupra deosebitelor reclamaţii, vor luă în privire, pe de o parte jurnalul motivat, trimis de administraţie, şi pe de alta vor aveă recurs, în caz de nedumerire sau în lipsă de dovezi îndestulătoare: a) In cât priveşte averea de orice natură, la evaluaţii (preţăluiri) prin comisii a-nume instituite după modul următor: In fiecare ţinut se vor înfiinţă de îndată trei comisii, compuse fiecare câte de trei membri dintre persoane cu însuşirile prevăzute la anexa Iit. V din Regulamentul Organic ; b) Iar în
www.digibuc.ro
902
DIMITRIE A. STURDZA
cât priveşte celelalte nedumeriri, judecătoriile se vor pronunţă în conformitatea legilor, pe temeiul dovezilor înfăţişate de reclamanţi.
«Art. 10. Judecătoriile vor hotărî asupra tuturor reclamaţiilor cel mai târziu în trei zile, şi orice încheiere, respingere sau scoatere din liste va fi anume motivată şi îndată trimisă spre publicare. Departamentul din lăuntru şi acel al dreptăţii vor da întru aceasta ordinele cuvenite.
«Art. 11. *Terminul publicaţiilor a listelor electorale fiind mărginit la trei săptămâni, alegătorii, cari vor fi trecuţi în mai multe ţinuturi, sunt chemaţi a declară, în termin de zece zile dela ieşirea listelor, locul unde voesc a-şi da votul, având a se şterge din listele celorlalte localităţi.
«Art. 12. Prezidenţii şi secretarii corpurilor electorale vor fi aleşi din sânul lor, după forma cuvenită, încât fiinţa la alegere a privighetorilor, la ocoale, şi a domnilor administratori, la reşedinţa ţinutală, nu are nici un scop altul decât păzirea liniştei şi a bunei rândueli ce trebue să presideze în desăvârşirea unui act de aşâ mare însemnătate.
«Art. 13. Spre îndeplinirea art. 10, 11 şi 12 din Legea Electorală, alegerile prin deosebitele colegii electorale se vor îndeplini în următorul mod:
a)	Alegătorii primari în districte, fiind chemaţi a săvârşi două alegeri, cea dintâi, în ocolul respectiv, şi a doua, la reşedinţa ţinutului, ei se vor întruni nesmintit în cea dintâi zi după împlinirea celor trei săptămâni dela publicarea listelor, la punctul privighetoriei, unde vor alege dintre dânşii trei alegători, cari, întrunindu-se a treia zi la reşedinţa ţinutală, în casa administraţiei, cu aleşii celorlalte ocoale ale ţinutului, tot în aceeaş zi, vor procedă, în modul prescris Ia art. 15 şi 16 din legea citată, către alegerea unui deputat la Adunare, dintre cei cu însuşirile cerute Ia art. 9 al Legii Electorale, b) Alegătorii direcţi de prin oraşe se vor întruni în camera municipalităţii, a doua zi după alegerea alegătorilor primari în reşedinţa ţinutală, şi vor alege în aceeaş zi deputaţii prescrişi pentru oraşe prin art. 12 al Legii Electorale, şi conform art. 9, 15 şi 16 al aceleiaş legi. c) Alegătorii direcţi de prin districte se vor întruni în camera administraţiei a treia zi după alegerea alegătorilor primari în reşedinţa ţinutală, şi vor procedă la alegerea a doi deputaţi, conform art. 9, 11, 15 şi 16 din Legea Electorală.
«Art. 14. Aleşii de deputaţi din toate colegiile electorale vor primi, îndată după alegerea lor, un înscris adeverit de către prezidentul şi secretarii colegiilor, cu care apoi toţi deputaţii, în cursul acelor zece zile, prescrise prin art. 59 al Convenţiunii, se vor întruni nesmintit în capitala Iaşi, spre a se constitui în Adunare electivă şi a păşi către îndeplinirea misiei sale.
«Art. 15. Administraţiile şi judecătoriile sunt chemate a aveâ în de aproape privire art. 6 şi 21 al Legii Electorale şi, la cazurile prevăzute prin ele, vor încunoştinţâ în grabă pe Departamentele respective. Asemenea vor fi cu cea
www.digibuc.ro
DIYANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
908
mai mare luare aminte asupra tuturor lucrărilor contrare numitei legi, şi asupra uneltirilor înşelătoare, făptuite spre a însuşi cuivă drituri neadevărate de alegător sau de ales, uneltiri cari mai cu seamă ar 0 putut să se facă dela subscrierea Convenţiei încoace. Administraţiile dar, precum şi judecătoriile, urmând în asemenea cazuri dispoziţiilor Legii Electorale, spiritul de nepărtinire, de lealitate şi de sinceritate să le povăţuească în toate lucrările lor.
«(Subscrişi:)MeinBrii Consiliului administrativ: V. Alecsandri, I. A. Cantacuzino, A. Cuza, I. Pruncu, D. Meleghie, G. Dulcescu, P. Donici.»
E interesant a cunoaşte cu această ocaziune opiniunea Comitelui Walewski, trimisă în instrucţiuni confidenţiale d-lui V. Place în 24 Octomvrie (5 Noemvrie), asupra unora din Gestiunile hotărîte de Caimăcămie:
«Am primit comunicările ce mi-aţi adresat şi în cari cereţi lămuriri asupra unor cestiuni privitoare la aplicarea Convenţiunii din 19 August.
«Guvernul ImpăratuTui nu poate decide, fără concursul celorlalte Puteri semnatare, cestiunile cari dau naştere la interpretarea Convenţiunii. Nu pot dar să vă exprim acum decât o simplă opiniune personală.
«Mi se pare însă că cele mai multe cestiuni ce indicaţi se pot decide dela sine fără dificultate, după cum ele se vor prezintă, fie înaintea Căimăcă-miei, fie înaintea Adunării.
«In ceeace priveşte mai întâiu puterile ce are a exercită Căimăcămia, este evident că Convenţiunea din 19 August a instituit un guvern. Acest guvern este compus de trei membri, dar aceştia formează un singur trup şi prin urmare ei trebue să lucreze în bună înţelegere şi prin deliberare colectivă. In caz de disimţimânt între ei, e natural că majoritatea decide.
«.Mi se pare drept, ca Membrii Căimăcămiei să primească o remuneraţie pentru durata funcţiunilor lor. S’ar puteă împărţi între ei lista civilă a Caimacamului actual, sau să li se atribue o remunerare egală cu aceea care o aveau în funcţiunile ce ocupau sub ultimul Hospodar.
«Adunarea, având a face alegerea noului Hospodar, conformându-se dispo-ziţiunilor stipulate de Puteri şi promulgate de Sultan, e natural că ea are dreptul a verifică titlurile candidaţilor cari se vor prezintă sufragiilor sale şi a se asigură dacă ei îndeplinesc toate condiţiunile cerute.
«Dispoziţiunea dela articolul 13 arată că între condiţiunile ce candidaţii la Hospodarat trebue să îndeplinească e şi aceea de a fi făcut parte din adunări. Această dispoziţiune mi se pare că trebue înţeleasă în sensul cel mai larg şi prin urmare şi pentru ultimele Divanuri ad-hoc.
«Cred însă din contra, că articolul 18 care hotăreşte că «Episcopii dioce-
www.digibuc.ro
904
DIMÎTRIK A. STORDZA
zani vor face parte de drept din Adunare», trebue să ile înţeles în sens restrictiv. Simplii geranţi, cari administrează în Moldova diocezele în urma morţii titularilor, şi cari sunt revocabili, nu pot, de vreme ce Convenţiunea nu face nici o menţiune, să lie învestiţi cu o atribuţiune importantă şi cu totul excepţională.
«In căt priveşte modul alegerii Episcopilor, cari sar puteă numi înainte de întrunirea Adunării, eu nu văd că se poate procede altfel, decât confor-mându-se obiceiurilor şi prescripţiunilor Regulamentului Organic».
Rezoluţia Căimăcămiei Moldovei în privinţa Presei din 25 Oc-tomvrie (6 Noemvrie 1858).
«Prin raportul Consiliului Administrativ extraordinar cu No. 4.979, supu-indu-se onor. Căimăcămii a Principatului cererile ce sau înfăţişat pentru publicarea de jurnale politice şi literare, cu socotinţă de a se restatornici Legea Presei, acest raport a căpătat următoarea rezoluţie: «Pe puterea art. 47 din Convenţie se va păzi în aplicaţie Legea din 1856 Maiu 12, făcută asupra presei.»
Anexă.— Raportul Consiliului Administrativ extraordinar cu No. 4.979 din 25 Octomvrie 1858.
«D. Secretarul Statului, supuind Consiliului Administrativ cererile ce i s’au adresat de d-1 Costache Varnav, pentru publicarea unui jurnal politic, ştiinţific, literar, industrial, comercial şi agricol, sub titlul de «Timpul», şi a d-lor Iancu Codrescu şi Basile Alexandrescu de a li se primi cauţia cerută de art. 41 din Legea Presei, spre a puteă reîncepe publicarea jurnalului «Zimbrul», sub numele de «Zimbrul şi Vulturul», a făcut totdeodată următoarele observaţii:
«1. Că presa fiind organul cel mai activ pentru respândirea luminilor în ţară, libertatea ei este neapărat trebuitoare, mai cu seamă în timpul de faţă, când alegătorii deputaţilor viitoarei Adunări simt nevoia de a discută asupra intereselor ţării şi a se lămuri asupra driturilor redobândite de Principate prin actul Convenţiei de Paris.
«2. Că Principatele-Unite, intrând în antica lor autonomie din minutul promulgării Convenţiei, Moldova intră totodată în exerciţiul tuturar dispoziţiilor legale, ce erau în vigoare sub ocârmuirea fostului Domn Grigorie Ghica; libertatea presei, ce a fost arbitrar suspendată sub căimăcămiile trecute, are dar dreptul de a cere ca să fie din nou proclamată în ţară.
«Prin urmare, Cmsiliul, având în privire considerentele expuse mai sus, şi cunoscând de o sfântă datorie pentru guvern de a încurajâ organele de
www.digibuc.ro
filVANDRitfc Ab-ttoc din îa$i şt Dogoreşti, v.
906
luminare a naţiei noastre, întinzând presei o mânii liberală, a primit în unanimitate propunerea d-sale Secretarului de Stat, pentru care cu onoare re-ferează onorabilei Căimăcămii spre încuviinţare.
«(Subscrişi): Membrii Consiliului Administrativ, I. A. Cantacuzin, B. Alecsandri, A. Cuza, G. Duloescu, D. Meleghie, P. Donici, G. Pruncu.»
întâia diverginţâ de opiniune între membrii Căimăcămiei Moldovei s’a ivit la"numirile administratorilor de judeţe.
Aceasta se constata prin» Procesul verbal VI din 30 Octomvrie (12 Noemvrie):
«In temeiul jurnalului din 20 Octomvrie No. 1, subscrişii membri ai Căimăcămiei, întruniţi în şedinţă obicinuită, conform jurnalului din 20 Octomvrie, de sub No. 2, încuviinţând instrucţiile prelucrate de Comisie în chestia alegerilor şi, prin ofisul cu No. 16, decretând trimiterea lor către administratori, au venit apoi a deliberâ asupra nevoii neapărate ce este de a se schimbă administratorii de prin ţinuturi, pe temeiul că cei mai mulţi din ei şi-au compromitat caracterul de nepărtinire cerut de împrejurările de faţă prin o făţ;şă propagandă de partidă, încât ei nu mai pot astăzi înlaţişă guvernului nici o garanţie, că vor lucră în aplicarea stipulărilor electorale cu nepărtinirea şi sinceritatea cerută de Convenţie.
«In această deliberaţie, d-1 log. Ştefan Gatargiu a propus înlocuirea administratorilor de Roman, de Fălciu, de Ismail şi de Iaşi, şi persoanele propuse s’au adoptat în unanimitate.
«Iar în cât priveşte schimbarea celorlalţi administratori, urmând desbinare şi mai vârtos împotrivire din partea d-lui log. Gatargiu asupra depărtării administratorilor de Bârlad şi Putna, apoi pe temeiul jurnalului de sub No. 1, care se alăturează în copie spre a se publică şi prin care s’a adoptat principiul majorităţii, subscrişii vorn. V. Sturdza şi vorn. A. Panu încheie în majoritate, că, în privirea nevoii mai sus prescrise, să se recomande consiliului ca, potrivit liter. C. din art. 403, secţ. II, din Regulamentul pentru numirea la diferitele funcţii, să aleagă şi să propue candidaţii cuveniţi pentru înlocuirea administratorilor din ţinuturile de Neamţ, Bacău, Tecuciu, Vasluiu, Tutova, Putna, Cahul, Dorohoiu.
«In această grabnică lucrare, spre a se puteă expediă noilor administratori instrucţiile pregătite în chestia electorală, Consiliul va aveă în privire şi districtul Botoşani şi Fălticeni.
a(Semnaţi): V. Sturdza, Panu.
(■Secretarul Căimăcămiei (s.) D. Sturdza.»
*
www.digibuc.ro
906
biltifbis A. sturdză
Diverginţele de opiniune în Căimăcămie crescând pe fiecare zi, s’a hotărît de majoritate a se constată în Procesele verbale şi a se aplica atunci principiul majoraţii pe temeiul Procesului verbal I din ziua de 20 Octomvrie (1 Noemvrie).
Proces verbal No. V al Căimăcămiei Moldovei din 1 (13) Noemvrie.
«în urma celor declarate subscrişilor de către d-lui şeful poliţiei şi de către d-lui secretarul Căimăcămiei, cum că d-lui logof. Ştefan Catargiu l-a însărcinat să ne arate, cum că domnia-sa nu poate veni acum a luă parte în camera Căimăcămiei la înaintarea lucrărilor cuvenite, aflându-se ocupat cu alegerea membrilor Eforiei; subscrişii, considerând urgenţa lucrărilor, multul timp care a trecut până acum dela instalarea Căimăcămiei, şi conform art. 1 din jurnalul II, încheiat în 20 ale lunii Octomvrie trecut, încheie: ca să se facă poftire d-sale logofătului Ştefan Catargiu a veni astăzi seară la 7 oare, în camera Căimăcămiei, pentru a se ţineâ şedinţa datorită spre înaintarea lucrărilor, cari nu mai pot suferi întârzieri.
•(Subscrişi:) V. Sturdza, A. Panu.
«Secretarul Căimăcămiei (s.) D. Sturdza.»
Proces verbal No. VII din 1 (13) Noemvrie.
«Anul 1858 Noemvrie l-a zi, şapte ore seara.
«In conformitatea jurnalului încheiat astăzi, după care s'a făcut invitaţie d-sale logofătului Ştefan Catargiu de a veni în această seară spre înaintarea lucrărilor, cari stau zăcătoare, fiindcă ieri d-1 logofăt Ştefan Catargiu, împo-trivindu-se la schimbarea administratorilor de Putna şi de Tutova, n'a voit a mai luă parte la lucrări şi a părăsit şedinţa; asemenea şi astăzi subscrişii, aşteptând venirea d-sale, au primit răspuns dela d-1 Logofăt, prin şeful poliţiei şi prin d-1 secretar al Căimăcămiei, că este ocupat cu alegerea membrilor Eforiei;
«Subscrişii, văzând urgenţa lucrărilor, cari îmbulzesc pe Căimăcămie, şi potrivit cu jurnalul din 20 Octomvrie art. 1, prin care membrii Căimăcămiei se îndatoresc a se întruni şi afară de orele prescrise în orice timp ar urmă urgenţă, au încheiat jurnal pentru întrunirea lor în această seară şi, prin adresă, au făcut poftire d-sale logofătului Catargiu ca să vină să iea parte la lucrări. Această adresă trimiţându-se d-sale logofătului prin şeful poliţiei, d-lui a dat răspuns verbal, cum că nu poate veni, şi că nici mâni nu va puteâ veni să iea parte la lucrările Căimăcămiei, aflându-se ocupat cu alegerile Eforiei. In aşâ stare de lucruri, subscrişii, cunoscând răspunderea ce-i ameninţă, lăsând trebile în părăsire, şi îngrijindu-se de gravitatea consecinţelor, cari ar puteâ rezultă din mai multe întârzieri, sau văzut chemaţi de da-
www.digibuc.ro
DtVAUtJRtLE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, ▼.
907
toria lor, şi în temeiul jurnalului încheiat de d-1 logofăt Catargiu, ca socotinţa majorităţii să se aducă pururea în lucrare, au venit în hotărîre a înaintă în majoritate marşa lucrărilor, pentru care s’a încheiat acest jurnal.
«(Subscrişi:) V. Sturdza, A. Pa nu.
«Secretarul Căimăcămiei, (s.) D. Sturdza.»
Ofisul Căimăcămiei Moldovei, No. 17, din 1 (18) Noemvrie.
«In temeiul jurnalului din 20 Octomvrie, subscrişii membri ai Căimăcămiei, întruniţi în şedinţa obişnuită, conform jurnalului din 20 Octomvrie No. 2, încuviinţând instrucţiile prelucrate de către Consiliu în chestia alegerilor, şi prin Ofisul cu No. 26 decretând trimiterea lor către administratori, au venit apoi a deliberâ asupra nevoii neapărate ce este de a se schimbă administratorii de prin ţinuturi, pe temeiu că cei mai mulţi din ei şi-au compromis caracterul de nepărtinire, cerut de împrejurările de faţă, prin o făţişă propagandă de partidă, încât ei nu pot astăzi înfăţişă guvernului nici o garanţie, că vor lucră în aplicaţia stipulaţiilor electorale cu nepărtinirea şi sinceritatea cerută de Convenţie.
«In această deliberaţie d-lui logofăt Ştefan Catargiu a propus înlocuirea administratorilor de Roman, de Fălciu, de Ismail şi de Iaşi, şi persoanele propuse s’au adoptat în unanimitate. Iar în cât priveşte schimbarea celorlalţi administratori, urmând desbinare şi mai vârtos împotrivire din partea d-sale logofătul Ştefan Catargiu asupra depărtării administratorilor de Tutova şi de Putna;—apoi pe temeiul jurnalului citat mai sus sub No. 1, care aci în copie se alăturează pentru a se publică, şi prin care s’a adoptat principiul majorităţii în toate lucrările;—subscrişii: Vornicul Vasile Sturdza şi Vornicul Anastasie Panu încheie în majoritate: Că în privirea nevoii mai sus prescrise, să se recomande Consiliului ca, potrivit lit. C. din art. 403, secţia II din Regulamentul Organic pentru numirea la diferitele funcţii, să aleagă şi să propună candidaţii cuveniţi pentru înlocuirea administratorilor din ţinuturile de Neamţ, Bacău, Tecuciu, Vasluiu, Tutova, Putna, Cahul, Dorohoiu. Se aşteaptă grabnică lucrare spre a se expediă noilor administratori instrucţiile pregătite în chestia electorală; iar acest Ofis se va publică. Consiliul va aveâ în privire şi districtele Fălticeni şi Botoşani.
(«Subscrişi:) V. Sturdza, A. Panu.»
Raportul Consiliului Administrativ Extraordinar al Moldovei către Căimăcămie, No. 5.115 din 1 (13) Noemvrie.
«Consiliul Administrativ Extraordinar, conform Ofisului onoratei Căimăcămii cu No. 17, a încheiat lista alăturată de persoanele, cu cari să se înlocuească
www.digibuc.ro
908
DIM1TRIE A. STtJRDZA
administratorii ţinuturilor: Bacău, Neamţul, Tecuciu, Vasluiu, Tutova, Putna, Cahul şi Suceava, dintre cari onorata Căimăcămie va binevoi a rândul pe acele ce le va alege. In cât priveşte ţinuturile Dorohoiu şi Botoşani, socotinţa Consiliului ar fi ca să se mănţie administratorii ce se găsesc astăzi în funcţie; iar hotărîrea definitivă în aceasta va rămâneâ la onor. Căimăcămie.
■(Subscrişi:) Membrii Consiliului Administrativ: I. A. Cantacuzin, V. Alecsandri, A. Cuza, G. Dulcescu, D. Meleghie, P. Donici.»
Rezoluţia Căimăcămiei Moldovei asupra raportului de mai sus.
«Se încuviinţează de administratori provizori: — la ţinutul Vasluiu pe d-1 Alecu Străjescu; la Bârlad pe d-1 Costache Costăchescu; la Tecuciu pe d-1 Vasile Romalo; la Focşani pe d-1 Dimitrie Dascălescu; la Neamţu pe d-1 Mihăiţă Jora; la Suceava pe d-1 Alecu Milu ■ la Bacău pe d-1 Mateiu Scarlat Crupenski; la Cahul pe d-1 Colonel Alecu Iacovachi; şi dar Departamentul din lăuntru va înfăţişă de îndată Căimăcămiei obicinuitele ofisuri de rânduirea acestor persoane, spre subscriere; şi în privire că prea multe zile au trecut până acum, fără a se face încă prefacerea cerută de starea lucrurilor, şi instrucţiile povăţuitoare pentru aplicaţia legii electorale urmând a se trimite la ţinuturi, Departamentul va înfăţişă chiar astăzi ofisele de rânduire, pregătind totodată şi osebitele ordine.
«(Subscrişi V. S t u r d z a, A. P a n u,«
Conflictul între membrii Căimăcămiei devine acut prin împotrivirea d-lui Iordachi Pruncu, Director al Ministerului de Interne, de a luă parte la lucrările Consiliului şi prin înlocuirea sa cu d-1 Alecu Teriakiu.
Proces verbal No. VIII, din 1 (13) Noemvrie.
«Anul 1858, Noemvrie în 1 zi, opt oare seara.
«In urma arătării d-sale Secretarului de Stat, cum că d-lui vom. Iordachi Pruncu s’a împotrivit a luă parte la lucrările Consiliului, călcând legile cari îl îndatoră să delibereze dimpreună cu colegii săi şi la neunirea sa să-şi dea socotinţă,—Căimăcămia, considerând urmarea d-sale Pruncu ca un caz de nesubordinaţie, hotărăşte depărtarea d-sale din funcţii şi înlocuirea prin d-lui Alecu Teriakiu.
«(Subscrişi:) V. Sturdza, A. Panu.
«Secretarul Căimăcămiei, (s.) D. Sturdza.»
De aci înainte majoritatea Căimăcămiei constată în Procesele verbale IX, X lipsa d-lui Catargiu şi necesitatea de a înainta lucrările şi a decide în majoritate, conform deciziunii din 20 Octomvrie.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
909
Proces verbal IX din (2) 14 Noemvrie.
«Astăzi întrunindu-se la timpul cuvenit în camera Căimăcămiei, d-1 Ştefan Catargiu ne viind până la 12 ore, conform cu Procesul verbal No. VII şi I, subscrişii au hotărît a înaintâ lucrările în majoritate; drept care s’a încheiat acest Proces verbal.
<(ss) V. Sturdza, A. Panu.
«Secretarul Căimăcămiei, (s) D. S t u r d z a.»
Proces verbal X din 3 (15) Noemvrie.
«Astăzi, întrunindu-se la timpul cuvenit în camera Căimăcămiei, d-1 logofăt Ştefan Catargiu neviind până la 12 ore, conform cu Procesul verbal VII şi I, subscrişii au botărît a înaintâ lucrările; drept care s’a încheiat acest Proces verbal.
»(s) V. Sturdza, A. Panu.
«Secretarul Căimăcămiei, D. Sturdza.»
Situaţiunea s’a'înrăutăţit foarte mult prin nepritnirea de către d-1 Ştefan Catargiu a depărtării d-lui Pruncu şi înlocuirea acestuia prin d-1 Teriakiu.
Aceasta se constată prin un raport al d-lui Teriakiu şi o scrisoare a d-lui Ştefan Catargiu, adresată colegilor săi.
Raportul Directorului Ministerului din Lăuntru A. Terakiu către Căimăoămie din 2 (14) Noemvrie.
«înaltei Căimăcămii. Directorul Departamentului din Lăuntru.
«Subscrisul, în puterea decretului înaltei Căimăcămii din 1 Noemvrie, pre-zentându-se la Ex. Sa d-1 Ministru,'Ex. Sa a declarat că nu recunoaşte numirea mea de director, fiind ilegală, şi că va da poruncile cuvenite a nu fi primit in Departament. Cu toată deferenţa cuvenită, ieşind dela d-1 Ministru, am venit drept la postul meu, am intrat în sala presudstfiei, am poftit pe d-nii şefi de secţii şi le-am dat povăţuirile cuvenite în cercul atribuţiilor mele, prescrise de aşezământul ţării. Presudstfia fiind menită astăzi pentru alegerea Eforilor, m’am tras de acolo, ca să trec în altă cameră, unde am găsit un post de jandarmi, oprindu-mi intrarea, după poranca unui aghiotant ce m’a urmărit din casa d-lui Ministru şi s’a preumblat tot timpul cât am fost întrunit cu d-nii şefi de secţii în lung şi în larg în sală; am voit să intru pe la altă uşă, am găsit alt post de jandarmi, cari asemenea mi-au declarat că au ordinul d-lui aghiotant a nu lăsă pe nimeni altul decât pe acela căruia Ex. Sa în persoană ar ordonă. Voind apoi a mă întoarce iarăş în sala Departamentului, de unde am fost ieşit, am aflat tot asemenea rezis-
www.digibuc.ro
910
DIHITRIE A. 8TURDZA
tonţă. Ţoale uşile sau încuiat apoi, d-1 aghiotant luând cheile cu sine. O asemenea infracţie a ordinului legal şi o lovire în dignitatea postului ce înalta Căimăcămie a încredinţat iscălitului grăbesc a supune înaltei Căimă-cămii, aşteptând dela spiritul de dreptate, de legalitate şi de păzirea ordinelor legale apreciaţia dreaptă unei măsuri atât de scandaloase şi de arbitrare.
Scrisoarea I a logofătului Ştefan Catargiu, membru al Căimăcă-miei Moldovei, către vornicii Vasile Sturdza şi Anastasie Panu, membrii aceleiaş Căimăcămii, primită în (3) 15 Noemvrie.
«Domnilor şi colegii mei,
«Când cu respect am primit din mânile Ex. Sale d-lui Comisar al M. S. Sultanului Fermanul Imperial, prin care sa încredinţat onorabila administrare a ţării noastre în cursul periodului lucrărilor electorale pregătitoare a formă noua Adunare, de acelaş sentiment am fost cu toţii insuflaţi, şi am simţit aceeaş recunoştinţă către înalta Poartă Suzerană şi sincera dorinţă a fi uniţi către un comun devotament în interes sfânt al patriei; şi pentru ca nimic să nu turbure în viitor o înţelegere completă atât de trebuitoare în regulata îndeplinire a îndatoririlor ce ne sunt impozate către ţară, am onoare a vă adresă câtevâ mici consideraţii.
«Am observat cu adâncă mâhnire că în lucrările noastre din urmă nu am fi de aceeaş părere, lucrări atingătoare de un mare interes administrativ. Deci mă văd anevoit a vă expune deschis cari sunt cugetările şi hotărîrile mele perSfenale, întru aceea ce priveşte atribuţiile mele în puterea interimară ce exersez. Asemenea hotărîri sunt întemeiate pe o neapărată nevoie şi o strictă legalitate.
«Actul prin care ne-am angajat a primi cu d-voastră dimpreună opinia majorităţii în sfatul nostru nu vădeşte decât prea mult dorinţa, cea mai sinceră de a rămâneâ strict uniţi cu d-voastre în tot cursul misiei ce purtăm, şi urmând unei hotărîri de acest fel, nici odată nu am recunoscut că Căimăcămia ar puteâ sancţionâ, prin asemenea majoritate, lucrări contrare legilor şi regulamentului în vigoare în ţară; deci împotriva cazurilor prevăzute de legi şi regulament, orice majoritate cade pierzând a sa putere, căci art. 49 din Convenţie hotărăşte că a noastră Căimăcămie este constituită conform cu dispoziţiile Regulamentului Organic.
«Asemenea dispoziţii fiind îndestul de lămurite, în ceeace priveşte atribuţiile Ministerului din Lăuntru, a căruia diriguire este încredinţată mie, apoi nici pot câtuş de puţin a mă înlătură dela ele şi a nu le urmă întocmai.
«Am putut primi împreună cu d-voastre o mai întinsă răstălmăcire a scrisorii şi a duhului ce cuprinde împărătescul Ferman, care ne-a încredinţat
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-H0C DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
911
puterea şi care deopotrivă ne impune răspunderea, ca să primesc şi schimbările făcute până acum, şi pe acele cari le-am şi considerat ca supuse unei stricte nevoi; dar nu voiu putea să mai primesc astăzi sub nici un chip, ca cu dreptatea de majoritate ce alcătuiţi, să se jignească atribuţiile reglementare încredinţate Ministerului ce eu dirijez.
«Regulamentul Organic, ce ne este impus a urmă, îndatoreşte, după art. 139, pe administratori, poliţii, comunicaţiile telegrafice din lăuntru în dispoziţia mea; subordinele mele pune, după anexa C, capitol. XVI, puterea jandarmeriei atât a capitalei, cât şi acea din districte; îmi deschide o pagină în jurnalele oficiale pentru publicarea actelor, conform cu art. 141.
«Mă simt dar nevoit, după conştiinţa mea, de a mă conformă cu asprimea legilor, neputând primi ca majoritatea d-voastre, intrând în luptă cu dispoziţiile legal statornicite, să aibă dreptul a da ordine, fără primirea mea, în lucrările sus menţionate şi încă mult mai puţin de a face cu desăvârşire schimbări în neştiinţa mea şi fără încuviinţarea mea.
«Absoluta rezervă ce m’am îndatorat a o păstră în privinţa actelor făcute în ramul judecătoresc o cer acum dela d-voastre, cu dritul d6 reciprocitate în cercul atribuţiilor mele.
«Nu sunt la îndoeală că observaţiile ce am onoare a le face în acest obiect, cari sunt bazate pe cea mai strictă dreptate, nu se vor luă în privire de către d-voastre şi nu vor contribui de a prevenarisi o neînţelegere măhni-toare. Dar când dimpotrivă ar urmă aceea ce nu pot crede, şi dacă d-voastre aţi stărui în dreptatea a două glasuri ale d-voastre, în contra glasului meu, de a călcâ drepturile, necuprinse de îndoeală şi înscrise în legile noastre* şi dacă d-voastre vă veţi amestecă împotriva legilor în lucrările cari atârnă de al meu departament, cu mâhnire mă simt silit de a mă deslipi de d-voâstre şi a protestă, prin toate chipurile putincjoase şi mijloacele legiuite, împotriva unei amestecări atât de premeditată pe cât şi nejustificată în vederea naţiei, a Curţii Suzerane şi a Puterilor Garantuitoare.
«(Subscris:) Şt. Catar giu.»
Caracteristic este faptul că Logofătul Ştefan Catargiu adresează Marelui Vizir o protestaţie în contra colegilor săi din Câimăcămie, în aceeaş zi de 3 (15) Noemvrie.
«înălţimea Voastră,
«Când Comisia interimară, care formează Căimăcămia Moldovei, a primit oficial din mânile Comisarului înaltei Porţi Fermanul împărătesc, care con-sfinţiâ puterile sale, eu am primit cu recunoştinţă însărcinarea cu care bine-voiâ a ne onoră M, S, Sultanul, Augustul nostru Suveran, şi nana avut altă
www.digibuc.ro
912
DIMITRIE A. STtJRDZA
gândire decât aceea de a mâ uni strâns cu ambii mei colegi, spre a servi cu un întreg devotament cauza sfântă a ţerii noastre.
«Din cele întâi zile ale întrebuinţării puterilor noastre, eu m’am primit a recunoaşte cu dânşii, pentru ca buna noastră armonie să nu fie un moment turburată, că hotărîrile noastre vor fi luate cu majoritatea glasurilor; şi m’am plecat la schimbările ce d-lor au socotit să facă în interesul general, prin o tâlcuire prea laigă poate a literei Fermanului, care lasă să atârne asupra noastră răspunderea schimbărilor cerute de o neapărată nevoie, sau de consideraţii vederate de ordin public.
«Cu toată această mărturisire a unui concurs atât de devotat şi atât de neinteresat, cu toată scrisoarea pe care le-am adresat-o de îndată, cu scop de a feri o neînţelegere dintre noi, vrednică de căinat, aceşti domni au stăruit a intră pe o cale de părtinire şi de o hotărîre nestrămutată, în care eu nu-i pot urmă, fără a compromite interesele cele mai preţioase ale ţerii mele.
«Contrar stipulaţiilor lămurite ale Regulamentului nostru Oiganic, invocat de însuş Hatişeriful, contrar deliberaţiei noastre din 20 Octomvrie, în care este anume prescris că actele decurgătoare din drepturile majorităţii vor trebui însă a fi subscrise de al treilea membru neunit, şi a căruia opinie va trebui să fie înscrisă într’un proces verbal special, contrar privilegiilor neprescriptibile de cari mă bucur cel puţin cu titlul de Ministru din lăuntru şi Preşedinte Consiliului Administrativ în Principat, ei au păşit — oarecum în temeiul puterilor acestei majorităţi — la schimbări radicale în personalul propriului meu minister, şi aceasta fără primirea mea, fără ştirea mea, şi ţara a asistat la trista privelişte a unui director aşezat în tărie şi cu ajutorul poliţiei într’un post pe care-1 ocup în puterea unui Ferman Imperial,
«Din acest moment, înălţimea Voastră, noi ne aflăm sub un regim neregulat. Mi s’a oprit însuş mie de a trimite depeşi telegrafice la Curtea Suzerană; ispravnicii s’au depărtat milităreşte, fără primirea mea personală, chiar în cursul nopţii şi în nefiinţa mea; acei cari s’au refuzat de a încre-dinţâ funcţiile lor, nevăzând figurând subscrierea mea în ordinul ce le eră dat, s’au pus Lîn stare de arestaţie; un ofiţer ce însărcinasem numai cu un ordin, ca Ministru, a fost arestat; măsuri s’au luat pentru ca poliţia, ispravnicii, telegraful, jandarmeria ce atârnă de postul meu, în puterea art. 139 şi 141 din Regulamentul Organic, să nu mai fie în dispoziţia mea. Noi suntem în dezordinul cel mai fără sfârşit.
«In faţa acestor fapte, înălţimea Voastră, este de datoria mea de a protestă între puternicile voastre mâni, în numele mandatului ce am primit prin Fermanul Curţii Suzerane, în numele Regulamentului pe care nu voesc a nu-1 cunoaşte, în numele ţării spăimântate, în contra unor uneltiri de această fire, la care pentru nimic în lume nu aş puteâ a mă asociâ, şi
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
913
cari compromit totdeodată şi siguranţa Principatului şi nepărtinirea viitoarei alegeri. Dacă ţara va rămâneâ încă cătevâ zile numai sub apăsarea în care ea se află pusă astăzi prin puterea brutală, cu călcarea dritului şi a legalităţii, o asemenea prigonire învoită, în contra tuturor partizanilor rânduelii şi a siguranţei publice, poate să aducă urmările cele mai serioase, şi dela cari eu mă grăbesc de a respinge toată răspunderea.
«Pentru aceasta, eu fac un de pe urmă apel la dreptatea înaltei Porţi, ale cărei acte solemne, ratificate de Marile Puteri, sunt astăzi nebăgate în seamă. Eu hrănesc speranţa că glasul meu, care se ridică în numele dritului public şi al Fermanului călcat în picioare, va găsi încă astăzi, în intervenţia legiuită a Curţii Suzerane, sprijinul mântuitor, care în atâtea rânduri ale trecutului a scăpat nenorocitul nostru Principat.
«Până când ordinul legal va fi jestatomicit prin intervenţia legală, ce o cer din toate puterile mele, eu mă abţin de a luă parte la direcţia trebilor publice, şi rămân ca privitor, în aşteptarea îndreptării actelor nelegale, în contra cărora eu astăzi protestez.
«(Subscris) Ştefan Catargiu, Caimacam şi Ministru din lăuntru.»
In 4 (16) Noemvrie, majoritatea încheie Procesul verbal XI:
«Astăzi întrunindu-se la timpul cuvenit în camera Căimăcămiei, d-1 logofăt Ştefan Catargiu neviind până la 12 ore, conform cu Procesul verbal VII şi I, subscrişii au hotărît a înaintâ lucrările în majoritate, drept care s’a încheiat acest Proces verbal.
«(Subscrişi:) V. Sturdza, A. Panu.
«Secretarul Căimăcămiei, (s.) D, Sturdza.»
In acele momente se constată de Departamentul militar întâiul act de nesupunere al administratorului judeţului Iaşi —Ghiţă Caliman, care s’a arestat.
Raportul Departamentului militar către Căimăcămia Moldovei, No. 5.658 din 3 (15) Noemvrie :
«Conform apostilei înaltei Căimăcămii din această zi, prin care s’a recomandat acestui Departament raportul d-sale administratorului, rânduit acum din nou la ţinutul Iaşi, pentru opunerea fostului administrator a-i trădâ cârmuirea administraţiei, s’a însărcinat înadins pe căpitanul de cavalerie Ian-conovici, de a instală pe d-1 spătar Alexandru Beldiman; iar d-1 postelnic Ghiţă Caliman s’a arestat la cazarma divizionului de lănceri. Despre care se raportează înaltei Căimăcămii spre mai departe hotărîre.
«(Subscris) A. Cuza, Colonel»
Analele A■ R—Tom. XXXIII.-Memoriile Secţ. Istorice.	68
www.digibuc.ro
914
DIH1TRIE A. STURDZA
Anexă. — Rezoluţia Căimăoămiei Moldovei pusă pe raportul Departamentului militar în 3 (15) Noemvrie.
«Fapta cutezătorului este mult vinovată; ne voinţa sa de a recunoaşte rânduirea noului administrator este o vinovăţie de nesupunere şi de insubor-dinaţie la hotărîrile stăpânirii; de aceea trebue a fi pedepsită după toată asprimea legii. Consiliul dar este invitat a se pronunţă asupra jurisdicţiei, care urmează a aplică rostirea art. 433 din Regulamentul Organic. Până la lucrarea Consiliului, numitul va sta sub arest.
«(Subscrişi) V. Sturdza, A. Panu.»
In urma raportului Consiliului Administrativ, adresat Căimăcămiei în 4 (16) Noemvrie ou No. 5.168, Căimăcămia ordonă iertarea vinovatului.
Raportul Consiliului Administrativ :
«Consiliul Administrativ Extraordinar, chemat fiind, prin apostila înaltei Căimăcămii, însemnată pe raportul Departamentului ostăşesc din 3 Noemvrie curent, sub No. 5.658, atingător de arestarea d-lui postelnic Ghiţă Ca-liman, pentru nesupunerea sa de a trădâ cancelaria administraţiei noului rânduit administrator, a se pronunţă asupra juridicţiei care ar urmă a aplică rostirea art. 433 din Regulamentul Organic, a constatat încă odată, prin înfăţişarea d-lui postelnic Ghiţă Caliman, fapta de nesupunere a d-sale, ca fost administrator al ţinutului Iaşi, la porunca ocârmuirii, prin care i se ordonă a trădâ cancelaria noului rânduit în acea funcţiune, şi prin urmare a încheiat a sa socotinţă, că, tot după înţelesul sus citatului articol, juridicţia aceasta se cuvine tribunalelor judecătoreşti. Această încheiere dar Consiliul cu onor o supune înaltei Căimăcămii, şi totdeodată adaogă că, în privire că vinovăţia d-lui Caliman decurge, nu dela vreo premeditaţie, ci dela îndoeala în care a stat, precum însuş a mărturisit în seanţă, apoi Consiliul vine a rugă pe înalta Căimăcămie, ca pedepsirea vinovatului să se mărginească în arestarea de 24 ore, la care a fost supus până acum, binevoind înalta Căimăcămie a ordonă slobozirea d-lui Caliman de sub arest.
t(Subscrişi:)Membrii Consiliului administrativ, I. A. Cantacuzin, V. Alecsaijdri, A. Cuza, A. Teriakiu, D. Meleghie, G. Dulcescu, P. Donici.»
Rezoluţia Căimăcămiei Moldovei:
«In privirea mijlocirii Sfatului se iartă şi dar se va eliberă. Rezultatul de faţă dimpreună cu rezoluţia se vor publică.
*(S.) Vasiie Sturdza, Anastasie Pa_uu,»
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, T.
915
In 4 (16) Noemvrie Vornicii Vasile Sturdza şi Anastasie Panu trimit scrisoarea I Logofătului Ştefan Catargiu, discutând hotărlrile luate de o parte şi de alta.
«Domnule şi colega,
«Domnia lui şeful poliţiei ne-a comunicat, astăzi pe la trei ore trecuto, o scrisoare a Domniei Voastre fără dată. Fia este plină de cugetările şi hotă-rîrile voastre personale^! de aceea nici venim a le discută. Fiecare poartă asupră-şi răspunderea faptelor sale.
«Ca membri însă ai unui guvern naţional, angajaţi înaintea Marilor Puteri şi a Patriei noastre, noi ne simţim obligaţi către situaţia, întru care voiţi a duce lucrurile, ca să statornicim aicea adevărata lor fiinţă.
«Subscrişii au fost, în adevăr, pătrunşi de cutremur şi îngrijire Ia primirea augustului mandat ce a plăcut mărinimoaşelor Puteri a ne încredinţa. Grelele împrejurări, în cari ne aflăm, îndatoririle ce precumpănesc asupră-ne, soarta patriei noastre atârnând poate dela direcţia ce vom da lucrărilor, făceau ca să cugetăm ziua şi noaptea cum vom împlini mai bine misia noastră. Intru aşâ stare şi cu astfel de dispoziţie, ne-am apropiat de Domnia Voastră şi, întinzându-vă mâna, v’am cerut concursul experienţei şi al patriotismului vostru.	•
«Dar ce am lucrat noi în decursul atâtor zile trecute dela instalarea Căi-măcămiei ? Necontenit în luptă asupra fiecărei idei, am pierdut un timp scump în amânare din partea Domniei Voastre, tot pe a doua zi a trebii care se cuveniâ a se rezolvă pe cât mai în grabă.
«înfiinţarea unui minister, care să ne fie spre ajutor la ridicarea marei noastre însărcinări, a fost o greutate ce cu anevoie am putut a o înlătură.
«Şi pentru ce oare această greutate? Subscrişii nu voiau nici de cum să compue ministerul din rudele lor.
«Ei au propus dintre bărbaţii aceia cari, în patria noastră, aii drepturi în opinia publică şi cari, prin meritele lor, pot răspunde astăzi la însemnătatea împrejurărilor. Noi ne fălim a crede că compatrioţii noştri vor apreţui nein-teresarea şi dorinţa ce am avut pentru binele public, văzând persoanele chemate la minister.
«Totodată, voind a statornici o bază pe cât înţeleaptă, pe atât şi legiuită, la toate lucrările noastre, am propus a se adoptă, drept marşă de conduită, principiul majorităţii. D-voastră aţi recunoscut dreptatea şi nevoia lucrului, şi, prin jurnalul din 20 Octomvrie, aţi subscris la adoptarea principiului maiori tăţii.
«Noi credeam că lucrările nu puteau mai mult să fie împiedicate şi că acel rămas în minoritate trebuiă şi eră dator să se unească cu opinia majorităţii,
www.digibuc.ro
916
DIMITRIE A. STURDZA
«O cestie de interes mare veni îndată a ne arătă, că îndatorirea luată prin jurnalul din 20 Octomvrie eră numai pentru subscrişii o legătură sfântă şi neviolabilă.
«Opinia cea sănătoasă a ţării, trebuinţa cea neapărată a guvernului de a vedeă curat în jurul său, reclamau înfiinţarea jurnalelor, sdrobite sub guvernele trecute. Căimăcămia aveâ nevoie de lumină sub orizontul cel posomorit oare o cuprindeă, şi acea lumină puteâ să-i vie în mare parte dela mântuitoarele raze ale tiparului.
«Se decretă dar păzirea aplicării legiuirii din 1856, votată pentru libertatea presei.
«Ce aţi făcut D-voastră la această lucrare? N’aţi voit a subscrie opinia majorităţii! Unde au rămas însă principiile cuprinse şi subscrise în jurnalul din 20 Octomvrie ?
«Subscrişii au început atunci a vedeă curat starea lucrurilor care îi aşteptă, înăduşind însă în pieptul lor această tristă şi mult plină de îngrijire revelaţie, hotărîră a-şi împlini datoria până la capăt.
«După ce instrucţiile povăţuitoare pentru facerea listelor electorale se des-bătură şi se adoptară în unanimitate, subscrişii veniră asupra măsurii neapărate de a se face schimbări în administratori. Aţi propus schimbarea administratorilor de Roman, de 'Iaşi, de Fâlciu şi de Ismail, şi feţele propuse de D-voastră s’au adoptat cu unanimitate.
«îndatoririle noastre nu se opriau însă numai asupra acestor ţinuturi; ţara întreagă are dreptate să reclame îngrijirea noastră şi să ne facă răspunzători pentru toată întârzierea şi nebăgarea în seamă cu care ne-am purtă în aceste mari împrejurări. Subscrişii abia au pronunţat numele administratorilor de Putna şi de Tutova şi D-voastră ne-aţi declarat că nu avem nici o treabă în administraţie, că ea vă este încredinţată excluziv vouă, că veţi face ce veţi vroi în acel ram şi că se vor schimbă numai aceia din administratori pe cari singuri veţi vroi.
«Dar oare Convenţia şi Fermanul de instalare subordinează răspunderea subscrişilor la voinţa Domniei Voastre? Suntem oare colegii voştri în drepturi şi în răspundere deopotrivă, sau nişte subalterni plecaţi voinţei ce v’ar plăceă să arătaţ:? Cu mâhnire vedem argumentaţia ce faceţi, prin scrisoarea voastră, în privinţa unui rol de subalternitite ce credeţi ci putem acceptă. Digni-tatea noastră şi partea cea deopotrivă Ia mandatul pe care înaltele Puteri au binevoit a ne acordă nu ne iartă a vă urmări pe câmpul acestei discuţii.
«Ministrul din lăuntru, în ale căruiaîndrituiri căutaţi articole din Reglementul Organic pentru a vă sprijini argumentaţia, are, tot după acest Reglement, îndatorirea de a ascultă de guvernul superior, şi acel guvern astăzi e Căimăcămia. Convenţia din 7 (19) August şi Fermanul de instalare nu desparte
www.digibuc.ro
DIVANDRILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
917
îndatoririle nimănuia dintre Caimacami, ci făcându-i răspunzători deopotrivă pentru păstrarea liniştei în ţară şi pentru buna execuţie a reglementelor, le face ştiut că ei sunt autorizaţi a scoate, sub răspunderea lor, pe toţi acei dintre funcţionarii Principatului, cari s’ar abate din această stare de lucruri.
«De răspunderea de care ne vedem ameninţaţi prin înaltul Ferman şi de îngrijirea de a nu se compromite soarta ţării, subscrişii aflându-se pătrunşi, au propus shimbările cerute de o strictă nevoie şi de consideraţii vădite de rândueala publică.
«N’aţi vroit a le primi şi aţi părăsit şedinţa Căimăcămiei, fără de a vă îngriji de deosebitele lucrări cari rămâneau zăcătoare.
«Subscrişii v’au aşteptat a doua zi; abiâ pe la două ore şi jumătate după amiazi le-aţi făcut cunoscut că sunteţi ocupat cu alegerile Eforilor şi că nu puteţi veni. Subscrişii v’au invitat-să veniţi la şepte ore de seara, conform cu jurnalul de sub No. 2, unde se statorniceşte întrunirea Caimacamilor, ori îu ce timp ar cere trebuinţa. N’aţi vroit a veni.
Ar fi fost prea vinovaţi, dacă în urma unor asemenea împrejurări, subscrişii af fi lăsat să treacă timpul, fără ca să lucreze acele de a lor datorie. Schimbările deci cunoscute de neapărate s’au făcut conform art. 403, lit. C. din Regulamentul Organic. D-voastră, în loc să vă aduceţi aminte de jurnalul ce aţi subscris în privinţa majorităţii, aţi început a spune obşteşte că nu veţi recunoaşte acele schimbări. Oare nu vă îngrijiţi de vreo răspundere?
D-voastră, ca membrul Căimăcămiei, ca răspunzător de păstrarea liniştei in ţară, aţi adunat în casa d-voastră mai multe persoane; aţi primit ale lor felie itări pentru neunirea în care aţi venit cu colegii voştri, le-aţi mulţumit pentru toate câte v’au urat şi aţi declarat că se va face protestaţie în contra Căimăcămiei.
«Oare astfel răspundeţi la îndatorirea ce aveţi pentru păstrarea bunei linişte ?
«Subscrişii voeso acum a-şi împlini o de pe urmă datorie către D-voastră. Ei vă fac cunoscut că vă aşteaptă să veniţi a luâ parte la Căimăcămie. Cugetaţi, cugetaţi, la aceea ce faceţi. Aflarea noastră la cârmă este pentru puţine zile; vieaţa întreagă însă ne rămâne, întru care conştiinţa noastră şi judecata ţării ne vor urmări deapururea.
«Subscrişii vă declară solemn că ei sunt hotărîţi a-şi împlini cu nestră-mutare datoriile ce-i privesc şi aruncă, în faţa Naţiei şi a mărinimoaselor Puteri, toată răspunderea consecinţelor ce ar puteâ rezultă asupra aceluia care, din priviri deosebite, ar cercă să complice situaţia lucrurilor şi să aducă nenorociri neprevăzute în patria noastră.
«(S.) V. Sturdza, A. Panu.
«■Secretarul Căimăcămiei, (s.) D. Sturdza.»
www.digibuc.ro
918
DIMlTRIfi A. STURDzA
Logofătul Ştefan Catargiu adresează o a H-a scrisoare Vornicilor Vasile Sturdza şi Anastasie Panu in 5 (17) Noemvrie.
«Domnilor şi Colegi,
«In scrisoarea ce am avut onoare a vă adresă mai înainte, şi care are de scop a preveni ruperea între noi, rupere care acum este în faptă îndeplinită, socotiam de a mea datorie a vă face cunoscut personalele mele cugetări în privirea răstălmăcirii dreptelor mele observări şi a cererilor legale către poziţia fiecăruia dintre noi, dacă Dumneavoastră veţi stărui a urmări pe calea în potriva ţărmurilor mandatului nostru, în potriva Convenţiei din 19 August, în potriva stipulaţiilor organice, în ceeace se atinge de dreptăţile ministerelor noastre.
«Acest apel, ce am făcut cu ţintire de împăceluire în numele legalităţii, n’a fost luat în băgare de seamă, şi mă văd silit astăzi a declară că eu încetez a luă parte la toate acturile D-voastre, că mă despovărez înaintea ţării, înaintea Curţii Suzerane, înaintea Puterilor Garante, de toată răspunderea personală, pentru toate măsurile ce aţi luat dela ieşirea mea din camera Căimăcămiei, precum şi pentru acele ce veţi luă pe viitorime ; că eu rămân în aşteptare şi desăvârşită rezervă până la primirea înaltelor poronci.
«D-v. aţi binevoit a-mi face un răspuns foarte îndelungat la zisa mea scrisoare şi a desvăli, într'un şir de argumente mult mai lungi şi pompoase decât logice, un însemnător număr de griefuri, în puterea cărora vă credeţi în dreptate de a exersă astăzi o putere suverană singuri, peste prerogativele de membri ai comisiei interimare, peste legea noastră scrisă^
«Vă mulţumesc de lămuririle ce aţi binevoit a-mi da, căci ele produc un act, carele va puteâ sluji (după expresia D-v. politică) «ca o lumină sub orizonul cel posomorit al nenorocitei noastre ţărif»
«Nu voesc altă dovadă în favorul meu înaintea opiniei ţării şi publicitatea, ce negreşit veţi da, mă va scuti de justificaţia actelor mele.
«Nu-mi este dat de a judecă fără apel, dacă aţi avut sau nu dreptul de a vă constitui în Căimăcămie Princiară, părăsind portofoliurile şi funcţiile D-v., întărind hotărîrile tribunalelor, intervenind, fără ordinul ierarhic şi legal, în drepturile unui Minister, în potriva legilor, în neştiinţa şefului său, care eră nu numai şef al Ministerului, dar încă se găsiâ colegul D-v., deopotrivă în drepturi şi în putere, prezident Sfatului administrativ.
«Aceste ceştii de înaltă legalitate şi competinţă atârnă încă dela o altă juridicţie decât aceea a ţării, care le-a şi judecat, şi până când acea juri-dicţie nu va sancţionâ actele D-v., nici mi se pare de cuviinţă a pune înainte cu îngâmfare patriotismul, cugetul, responsabilitatea D-v.; din pricina
www.digibuc.ro
DIVANCRlLfi AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
919
tocmai a acestei responsabilităţi, ar fi fost mult mai înţelept din partea D-v. ca să fiţi în legalitate.
«A instalâ cu putere un director în neştiinţa Ministrului, totodată şi colegul D-v. în Departamentul pe care-1 ocupă, cu dreptul rezervat de însuş acel izvor, din care şi D-v. trageţi drepturile deopotrivă cu dânsul; a des-tituă cu mijloace militare ispravnicii; a închide pe aceia cari, nevăzănd în poronci iscălitura şefului lor, s’au opus cu legalitate ; a ridică cu dela sine putere şi cu călcarea legilor din mănile acelui Minister poliţia, jandarmeria; a-1 opri dela lucrarea telegrafică, şi a aresta un ofiţer care îndepliniă po-roncile acelui Ministru ; şi de atunci a poronci, a decretă, pe temeiul a două iscălituri numai, având pretenţii de a reprezentă o Căimăcămie de trei membri; cu toate că s’a fost botărît (jurnalul din 20 Octomvrie) că toate lucrările, făcute în majoritate, nu pot aveă puterea executivă decât sub trei iscălituri. Toate aceste, Domnilor, pot fi prea regulate, insă binevoiţi a recunoaşte împreună cu mine, că nişte asemenea cu nimica nu pot aveă asemănare decât cu silnicia.
'«Prin urpiare eu am cugetul liniştit; apelul D-v. puţin mă atinge, mă depărtez a recunoaşte în acest apel patriotismul pe care alcătuirile D-v. nimicesc; şi părelnica stăruinţă a D-v. de a-mi întinde mâna nu va sluji de acum înainte decât a-mi dovedi că «cutremurul», de care ziceţi că v’aţi cuprins dela cea dintâi zi, înaintea gravităţii misiei D-v., astăzi îl aveţi în privirea consecinţelor, ce vor da mai în urmă acturile ce aţi făcut.
«In cât priveşte îngrijirile D-v. cele mari şi fără interes în privirea fericirii sau a nenorocirii ţării, binevoiţi a mă crede, Domnilor, că am îndestule titluri la împărtăşirea lor. Eu n’am intrat de ieri în trebile administrative ale ţării, şi dacă mă văd, dator unei neaşteptate întâmplări, a fi chemat acum la împărtăşirea guvernului, cu toate aceste îndelungate, loiale ale mele slujbe trecute, nu mă ţine aşâ de departe dela acest înalt post, pentru ca să fiu tentat a abuzâ de dânsul astăzi, ca şi când ar fi pentru mine o mare norocire.
«Nu vă siliţi, Domnilor, a tălmăci pe conta amânării mele secretul întârzierii publicaţiei condiţiilor şi a listelor alegătoare ; conştiinţa publică este foarte pătrunsă şi convinsă în aceasta; publicul ştie foarte bine că v’aţi pus în nevoie, spre a ajunge la ţelul D-v., de a aveă în toate districtele oameni de încrederea D-v.; el cunoaşte dar foarte bine că voiţi a câştigă vreme, spre a vă înţelege în conlucrare.
«Nimic mai natural, şi norodul moldovean este deprins cu asemenea fel de lucrări, pentru ca să se amăgească un minut măcar a3upra intenţiilor D-v. în această împrejurare ; precum foarte bine ziceţi: «compatrioţii noştri vor şti să preţuească devotamentul D-v.»
www.digibuc.ro
920
DIMlTftIE A. STtTRDZA
«Puneţi în lucrare alegerea Adunării, urmând marşa pe care aţi călătorit până acum, şi nu mă îndoesc că deputaţii aleşi în libertate de către buna cuviinţă naţională, nu vă vor aduce cu deosebire mulţumirile ce aşteptaţi.
«In ceeace mă priveşte pe mine, binevoiţi a nu-mi face o crimă, pentru-că am primit mărturisirile de simpatie a persoanelor, cari nu sunt lipsite de oarecare importanţă în ţară, toţi fiind proprietari şi cari au ocupat funcţii onorabile, şi dar mi se pare că sunt foarte interesate la liniştea publică.
«Duhul legii alegătoare, care ni s’a hărăzit, se pare a dovedi că puterile au vroit a face oarecare insemnătoare distincţie principiilor de conservare înfăţişate de către oameni, pe cari a lor proprietate şi avere leagă către soarta ţării.
«Iertaţi-mi a consideră aprobaţia unor asemenea persoane ca o dovadă că eu am urmat cu rezon interesului dreptăţii şi al păcii. Acele persoane sunt materialnic interesate la prosperitatea viitoare, pe care D-v. puteţi poate zări cu un chip mai degajat şi mai ideal.
«Şi acum, Domnilor, rămâneţi în puterea cu care v’aţi creat, fiindcă se-împacă cu cugetările D-v., şi mă lăsaţi a aşteptă de mai sus aprobaţia, pe care curăţenia intenţiilor mele legiueşte şi pe care ţara mi-a acordat.
«(Subscris:) Şt. Catargiu.»
In 5 (17) şi în 6 (18) Noemvrie majoritatea Căimăcămiei subscrie Procesele verbale XII şi XIII:
Procesul verbal XII.
«Astăzi întrunindu-se în timpul cuvenit în camera Căimăcămiei, d-lui logofăt Ştefan Catargiu neviind până la 12 ore, conform cu Procesul verbal VII şi I, subscrişii au hotărît a înaintâ lucrările în majoritate, drept care s’a încheiat acest Proces verbal.
«(S.) V. Sturdza, A. Panu.
«Secretarul Căimăcămiei, (S.) D. Sturdza.»
Proces verbal XIII.
«Astăzi întrunindu-ne în timpul cuvenit în camera Căimăcămiei, d-l logofăt Ştefan Catargiu neviind până la 12 oare, conform cu Procesul verbal VII şi I, subscrişii au hotărît a înaintâ lucrările; drept care s’a încheiat acest Proces verbal.
«(S.) V. Sturdza, A. Panu.
«Secretarul Căimăcămiei, (s.) D. Sturdza.»
In 6 (18) Noemvrie majoritatea Căimăcămiei încheie Procesul verbal XIV,. în care justifică, dinaintea ţării, purtarea ei:
www.digibuc.ro
DIVANUR1LE AD-HdC DIN IAŞI ŞI BDCDREŞTI, V.
921
Proces verbal XIV.
«Subscrişii s'au cuprins de mâhnire cetind scrisoarea d-sale logofătului Ştefan Catargiu.
«Spiritul de animozitate, care inspiră această hârtie, a făcut pe d-lui logofătul să adopteze şi expresii atingătoare în stilizarea scrierii sale, şi priviri înşelate asupra stării lucrurilor, precum şi asupra unor drepturi ce iluzoriu şi-a închipuit a aveâ.
«Subscrişii nu au de pierdut timpul în urmăriri de diatribe; ei se pleacă înaintea judecăţii ţării, ce invoacă d-lui logofătul, şi aşteaptă, în liniştea conştiinţei, sentinţa care se va pronunţă de către Adunarea Naţională. De aceea nici vor mai intră în mai departe corespondenţă; ci de a lor datorie socotesc a însemnă într’acest Proces verbal toate lucrurile în adevărata lor fiinţă, pe cari d-lui logofătul le preface într’o stare cu totul străină.
«D-lui logofătul Ştefan Catargiu a voit să facă din Departamentul din Lăuntru un guvern deosebit, al său propriu, în care să lucreze după a sa voinţă, cu amploiaţii pe cari singur îi va alege, singur îi va dirigiă, şi pe cari subscrişii vor datori a-i numi.
«De aici întârzierea şi opunerea în schimbarea administratorilor. De aici paralizarea în lucrări şi discreditul în care se află ameninţat guvernul a cădeâ.
«Subscrişii intrase în marile lor îndatoriri cu inima deschisă, cu cugetări de nepărtinire şi de lealitate, şi iată că desbinarea d-lui logofăt Catargiu vine a face loc intrigilor din afară şi din lăuntru şi a aduce ţara în îngrijire asupra soartei sale.
«Oare nu eră acum timpul de a lăsă toate ţintirile persoanelor şi de a nu se ocupă decât de mijloacele, prin cari să se poată da ţării o Adunare Naţională, o Adunare unde drepturile şi datoria patriei să fie singura preocupaţie, care să predomineze la toate lucrările? Subscrişii aceasta au dorit şi au căutat a face.
«înaintea însă a unei Opuneri sistematice din partea d-sale logofătului Catargiu, de a nu lăsă colegilor săi nicidecum dreptul de a luă parte la denumirea amploiaţilor şi la lucrările ramului administrativ, subscrişii şi-au conformat linia de conduită după Procesul verbal de majoritate, încheiat cu d-lui logofătul Catargiu. Au chemat şepte administratori, după rândueala prescrisă prin art. 403 din Regulamentul Organic; toate Celelalte prefaceri, atât în ramul administrativ, cât şi în cel decanic, se află făcute dimpreună cu d-lui logofătul.
«După aceasta, mai multe măsuri de respectarea legilor şi de păzirea liniştii publice au trebuit să se adopteze.
«S’a pus sub arest pe fostul administrator al districtului Iaşi, d-1 Caliman,
*
www.digibuc.ro
922
DIMITRIE A. STURDZA
pentrucă n’a voit a recunoaşte numirea noului administrator; numitul a declarat apoi că d-lui logofătul Catargiu îi dase ordin a nu ascultă nicidecum de majoritatea Căimăcămiei.
«S’a pus sub arest pe adiutantul care, fără a fi măcar de serviciu, a alergat, după o poroncă dată acasă de logofătul Catargiu, la Departamentul din Lăuntru de a închis uşile, a luat cheile şi le-a dus la d-lui logofătul. Aceasta s’a făcut, pentrucă unde ar ajunge lucrurile, dacă fiecare din Caimacami, şezând acasă, ar da ordine după plăcere şi ar întrebuinţa adiutanţi spre împlinirea acestor ordine.	<■
«S’a destituit pe directorul Departamentului din Lăuntru, vornicul lordache Pruncu, pentrucă fiind chemat la şedinţa Consiliului, n'a voit să iea nicidecum parte la lucrări; d-lui aveă dreptate să-şi dea a sa deosebită socotinţă, dacă nu s’ar fi unit cu ceilalţi membri, dar nu să se scoale, fără să voească a intră măcar în lucrări. Urmarea ea eră o vădită nesubordinaţie şi nu puteă a fi tolerată.
«Politiei şi jandarmeriei s’au dat ordine pentru ca să fie cu luare aminte la păzirea râjiduelii legale, a liniştii publice şi, pentru aceasta, li s’a prescris să se supună poroncilor acelora, cari vor ieşi din cancelarie cu înzestrarea formelor cerute de legi, iar nu la poronci ieşite din casă particulară, precum acele slobozite de d-1 logofăt Catargiu de acasă dela d-lui, care nu aveă nici una din înzestrările unei hârtii oficiale.
«Cazurile judecătoreşti s’au cercetat şi s’au mărginit după cuprinderea art. 4 din Procesul verbal din 20 Noemvrie, încheiat cu d-1 logofăt Catargiu; lucrări cari deopotrivă sunt în cea mai mare parte subscrise şi de d-lui logofătul.
«Subscrişii n’au recunoscut dreptatea d-sale logofătului Ştefan Catargiu de a trimite prin telegraf protestaţii afară din ţară, pentru a cere ajutor la împlinirea dorinţelor sale. După Convenţia încheiată la Paris şi după toate dreptăţile legii, administraţia din lăuntru fiind neatâmată, subscrişii au socotit că este o crimă naţională şi o violare a Convenţiei de a se cere intervenţii străine, şi mai vârtos acum când, după Fermanul de instalare, Căimăcămia este chemată a exercită mandatul său sub o mare răspundere.
«D-lui logofătul Ştefan Catargiu caută a desfiinţâ, prin scrisoarea sa, puterea şi aplicaţia Procesului verbal ce a încheiat, pentru ca principiul majorităţii să prezideze pururea la toate lucrările. Dacă, după cum voeşte a statornici d-1 logofăt, socotinţa majorităţii n’ar puteă a se aduce în împlinire, decât numai atunci când minoritatea ar subscrie lucrările, apoi principiul majorităţii nu numai că ar deveni iluzoriu, dar încă s’ar supune minorităţii, care totdeauna, când n’ar voi să subscrie lucrările majorităţii, ar paralizâ acele lucrări şi, prin urmare, ar face ca majoritatea să asculte de minoritate. Prin
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
923
Procesul verbal No. 1, adoptându-se principiul majorităţii, subscrierea minorităţii, în lucrările acele în cari n’ar fi unită, este mai vârtos o consecinţă neapărată a principiului de majoritate, care dovedeşte supunerea minorităţii, nu numai în princip, dar şi în faptă, datorind a subscrie lucrările la cari n’a fost unită. Opunerea dar a minorităţii sau depărtarea sa nu preschimbă nicidecum legalitatea şi puterea principiului majorităţii, care îşi aduce în împlinire lucrările sale.
«Acestea sunt cuvintele cari subscrişii în curăţenie de conştiinţă le însemnează într'acest Proces verbal, pentru ca la timp să servească de lămurire asupra lucrărilor lor. Ei, văzând că d-1 logofăt Catargiu urmează unor inspiraţii neprimite de Convenţie şi de Fermanul de instalare, n’au putut lăsă ţara în unda acelor inspiraţii; ci pătrunşi de datoria lor, de răspunderea ce-i priveşte, au luat toate măsurile, pentru ca ordinea legală, liniştea şi buna petrecere a tuturor în deobşte să fie mănţinută 5 au înaintat lucrările, pentru ca listele electorale să fie desăvârşite în terminul prescris de legea electorală; şi au hotărît a-şi urmăonandatul lor în toată a sa întindere, fără a se 6pri de consideraţii personale şi a se sprijini în faţa oricărei împrejurări, ce ar veni să complice sau să paralizeze starea cea adevărată a lucrurilor.
«Subscrişii nu au decât o singură ţintire: a-şi împlini chemarea cu nepăr-tinire şi lealitate. De aceea nu văd înaintea lor decât datoria care-i chiamă la împlinirea acestui mandat.
«Ei vor merge pe calea acestei datorii. Ei nu-şi fac însă iluzii; ei ştiu că oamenii cari se devotează principiilor sunt totdeauna rău judecaţi de partizi, ce se formează în jurul unui nume. Fie însă oricare judecata formată de aceste partizi, subscrişii aşteaptă sentinţa lor dela Dumnezeu şi dela Patria lor. Ei au zis în proclamaţia ce au adresat-o ţării, că chemarea Căi-măcămiei este de devotament şi de o întreagă abnegare. Subscrişii vor dovedi acestea prin fapte.
«(Subscrişi:) V. S t u r d z a, A. P a n u.
«Secretarul Căimăcămiei (s.) D. Sturdza.»
Două incidente privitoare la relaţiunile exterioare s’au ivit în aceste momente grave: încetarea funcţiunii de Capukehaia al Moldovei a Hatmanului Ioan Fotiadi şi executarea Egumenilor Greci pentru plata unei sume de 12.500 galbeni.
Ip 5 (17) Noemvrie Secretarul de Stat al Moldovei trimite d-lui Ioan Fotiadi următoarea depeşă telegrafică la Constantinopole:
«Serviciul Guvernului, No. 5.178.
«D-sale Hatmanului Ioan Fotiadi la Constantinopole.
«La 19 ;Octomvrie promulgându-se Convenţia din 19 August şi Căimă-
www.digibuc.ro
924
MMlTRlE A. STtJRDZA
cămia fiind instalata, vi se face cunoscut că, pe temeiul art. 9 din Convenţie, funcţiile d-voastre de Capukehaia la Constantinopole au încetat din ziua de 19 Octomvrie. Onorariul D-voastră fiind dar numai până în arătata zi, sunteţi poftiţi ca să ţineţi în păstrare până la altă înştiinţare, sub inventarul cuvenit, toate hârtiile atingătoare de însărcinarea ce aţi avut.
•Secretarul Statului (s.) V. Al e cs a nd rî.»
In 7 (19) Noemvrie Consiliul Administrativ adresează Căimăcămiei, sub No. 5.168, următorul Raport privitor la suma de 12.503 gal^ beni, ce este a se execută dela Egumenii Greci,
înaltei Căimăcămii,
«Prin Reglementul Organic, capul al 3-lea, anexa litera G, se hotărăşte de a se luă o parte din veniturile mănăstireşti în sumă de 450 mii lei sau 12.500 galbeni. Pe acest temeiu fostul Domn Mihaiu Sturdza, la anul 1848, asupra anaforalei Sfatului Administrativ Extraordinar sub No. 1.571, din 25 Iulie acel an, urmat după ofisul cu No. 16, a însemnat următoarea rezoluţie: «In privirea neîncăpuirii de faţă a Visteriei, şi în privire că proestoşii mâ-«năstirilor nu au fost următori împărtăşirilor ce li s’au făcut întru aceasta, «se încuviinţează a se face grabnică aducere întru împlinire, pe temeiul «împărtăşirii împărătescului Consulat al Rusiei din 17 Fevruarie sub No. 9», După această hotărîre, s’a tras subvenţia dela mănăstirile închinate locurilor de jos, regulat, până în anul 1855, când, după lucrările Guvernului, urmă a se trage o mai mare parte din veniturile mănăstireşti, ca unele ce se folosesc de un venit colosal,—lucruri cari au fost întinse până şi la înalta Poartă, de unde apoi a venit o scrisoare din partea Ministrului pricinilor străine din Constantinopole către fostul Domn Ghica, cu data din 12 Maiu 1856, mijlocitoare de a lăsă în statu-quo această chestie. Asupra acestei scrisori, fostul Domn Ghica a însemnat următoarea rezoluţie: «D-lui vornic De-«partamentului lucrărilor publice va mănţineâ statu-quo, neîmplinind mai «mult dela mănăstirile închinate decăt acei 12.500 galbeni pe an, ce sunt «hotărîţi a se da, şi fiindcă, după cum ne-am încredinţat, posesorii amănă «plăţile, apoi Departamentul, pe lângă secfestrul pus, va execută şi dea-«dreptul pe egumeni».
«In temeiul acestor deslegări, în temeiul hotărîrilor Sfatului Administrativ, din anul 1857, împărtăşite prin adresele Secretariatului de Stat sub No. 1.466 şi 4.712, şi a rezoluţiei fostului Caimacam Prinţ Vogoridi, însemnată asupra anaforalei Departamentului Lucrărilor publice cu No. 3.745, in cuprindere: «Departamentul din L&untru va rândui un ofiţer de jandarmi, care dimpreună «cu un revizor al Departamentului Lucrărilor publice va execută împlinirea
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
925
«banilor»; acel Departament necontenita stăruit pentru incassarea subvenţiei, care acum se sue aproape la 28.000 galbeni, şi nici un rezultat na căpătat, necunoscând motivul după care au rămas amânate lucrările înaintate pentru împlinirea banilor, din care împrejurare astăzi se vede învăluit şi în neputinţă de a-şi înaintâ lucrările sale.
«Aceasta dar supuindu-se cunoştinţei Sfatului Administrativ Extraordinar, prin referatul sub No. 5.015, zisul Departament al Lucrărilor publice a mijlocit de a se luâ în consideraţie nevoile sale şi a se hotărî cele de cuviinţă, pentru îneăssuirea subvenţiei şi a dobânzii pe vremea cât nu s’a plătit, aşâ precum şi acel Departament a plătit dobânzi.
«Prin urmare Sfatul, luând în trataţie descrisele împrejurări, este de socotinţă a se execută împlinirea subvenţiei cuvenite dela mănăstirile închinate locurilor de jos, pentru care cu onoare referează onorabilei Căimăcămii, spre definitivă hotărîre.»
Rezoluţia Căiinăcămiei dă următoarea hotărîre:
«Se încuviinţează împlinirea sumelor rămăşelnice din subvenţia mânăştp rilor greceşti, luându-se măsuri serioase atât către Egumenii, cât şi posesorii mănăstirilor. Iar aceasta se va publică.»
In 10 (22) Noemvrie Afif-Bey înaintează Căimăcămiei textul unei depeşe telegrafice primite dela înalta Poartă:
«Domnilor,
«Am onoare a aduce la cunoştinţa D-voastre că âm primit dela E. Sa Ministrul Afacerilor străine următoarea depeşă telegrafică:
«Spuneţi Caimacamiei să nu facă nimic relativ la mănăstirile greceşti până la epoca când această afacere va fi definitiv regulată, conform Fer* manului Imperial.
<(S.) A fi f. ii
Amândouă aceste incidente au cauzat la Constantinopole o mare agitaţie şi au complicat situaţiunea Guvernului Otoman, căci acesta nu se aşteptă ca majoritatea Căimăcămiei să susţie cu energie că, din ziua promulgării Convenţiei din 7/19 August 1858, Principa-tele-Unite Moldova şi Valahia au intrat în drepturile lor de Autonomie, garantată de astă dată în mod formal prin un Tractat European.
Eră vederat că Guvernul Otoman simţiâ că nu mai avea dinaintea sa pe foştii Caimacami, cari erau consideraţi de înalta Poartă şi se considerau ei înşişi ca funcţionari ai Sultanului, ci un guvern naţional, care se sprijiniâ pe ţară, dar speră încă să poată sur-
www.digibuc.ro
926
DIMITRIE A. STURDZA
prinde şi intimida pe Vornicii Vasile Sturdza şi Anastasie Panu, dacă se va sprijini pe minoritatea, care se supunea la poruncile ce sosiau dela Constantinopole. Nici Logofătul Ştefan Gatargiu, nici Guvernul Otoman nu pricepeau că situaţiunea anterioară nu se mai putea susţinea în Principate cu ordine dela înalta Poartă Otomană.
Autoritatea Guvernului Otoman şi a Logofătului Ştefan Catargiu a fost adânc şi definitiv sdruncinată, din momentul în care Afif-Bey şi Ştefan Catargiu au primit a veni împreună în camera Căimă-cămiei pentru a discută situaţiunea lor cu majoritatea; căci Afif-Bey veniâ cu «Ordinele dela Constantinopole», iar Ştefan Catargiu declară «că nu se încape deliberaţie, când urmează poruncă».
Aceasta se constată prin Procesul verbal XV, cu două anexe alăturate, din 9 (21) Noemvrie :
«Domnia lui adjutantul Mavrodin, înfâţişâ'ndu-se către subscrişii^ le-a arătat că Excelenţa Sa Afif-Bey are să vie la 12 ore în camera Căimăcămiei, să comunice la tustrei membrii ei o depeşă, ce ar fi primit dela Guvernul M. S. I. Sultanului.
«Subscrişii fiind dar întruniţi în camera Căimăcămiei, şi după ce au primit pe d-nii funcţionari ai diferitelor tribunale, au văzut viind şi pe d. logofăt Ştefan Gatargiu, când a sosit şi E. Sa Afif-Bey, întovărăşit de d. Adossides, secretarul său. Domnul Adossides atunci, în numele Excelenţei Sale Afif, a dat cetire unei depeşi, adresate în persoana Excelenţei Sale.
«Subscrişii, vorn. Vasile Sturdza şi vom. Anastasie Panu, au rugat pe E. Sa să se facă în scris Căimăcămiei de acele cetite, după care d. Adossides a scris hârtia, de pe care se trimete copie Consiliului.
«Subscrişii vorn. Vasile Sturdza şi vorn. Anastasie Panu au răspuns cum că trebue să delibereze asupra celor scrise; d. logofăt Ştefan Gatargiu a declarat însă că nu se încape deliberaţie, când urmează poroncă. Subscrişii însă, după datoria lor de guvernământ naţional, au socotit că sar arătă nevrednici de dignitatea neatârnării ce se dă Căimăcămiei prin Convenţie şi prin înaltul Ferman de instalare, dacă n’ar cumpăni în libertate de conştiinţă fiecare act ce are a desăvârşi.
«De aceea au stăruit a arătă E. S. Afif, că ei nu pot da nici un răspuns, mai înainte de a li se lăsă timpul spre a deliberâ.
«Excelenţa Sa, recunoscând că propunerea subscrişilor este întomeiată, s’a sculat să se ducă, invitând şi pe însuş d. logofăt Ştefan Catargiu, ca să stea să delibereze dimpreună cu subscrişii.
«îndată însă ce a ieşit E. S. Afif, dimpreună cu secretarul său, s’a sculat
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
927
şi d, logofăt Catargiu şi repetând câ nu încape deliberaţie, a părăsit camera Căimăcămiei.
«Subscrişii, rămâind singuri, au cetit cu toată luarea aminte hârtia lăsată de Ex, Sa Afif, şi răspunsul care i s’a făcut se alăturează Consiliului şi i se face invitare a publică în limba română şi acea franceză atât hârtia lăsată de Excelenţa Sa Afif, precum şi răspunsul Căimăcămiei,
«iSubsorişi:) V. Sturdssa, A. Panu.»
«Secretarul Căimăcămiei, (s.) D. Sturdza»
Anexa 1. — Comunicarea făcută Căimăcămiei Moldovei de către Afif-Bey:
«Din ordinul Guvernământului M, S. I, Sultanului, Augustul Suzeran al Principatelor Moldovei şi al Valahiei, am onoare a comunică onorabilei Căimăcămii a Moldovei, că înalta Poartă, încunoştinţându-se că Căimăcămia a făcut acte în contravenţie cu Fermanul Imperial şi Regulamentul Organic, lucru contrariu dispoziţiilor citatelor statute, cari trebue aplicate în timpul provizoriului, dezaprobează aceste acte, după cum şi schimbarea funcţionarilor şi a amploiaţilor dela olaltă. Ea vroeşte ca să fie o înţelegere unanimă între membrii săi la fiecare decizie importantă. Nici un spirit de partidă nu trebue să conducă faptele lor, şi Căimăcămia va fi răspunzătoare de tot Ce ar puteâ aduce agitaţie în ţară. înalta Poartă înştiinţează mai departe, că aplicarea Convenţiei, afară de aceea ce se ţine strict de dispunerile legii electorale, este rezervată viitorului Domn.
«(Subsoris;) Afif.»
Anexa 2. — Răspunsul Căimăcămiei Moldovei la comunicarea lui Afif-Bey:
«Excelenţă,
«Căimăcămia Principatului Moldovei, deliberând asupra cuprinderii notei ce i s’a împărtăşit astăzi de Ex. Voastră, are onoare a vă încunoştinţâ că, în ochii majorităţii membrilor acestei Comisii, acea hârtie nu poate aveâ altă valoare decât a unei opinii rostite de Ex. Voastră asupra măsurilor luate de Căimăcămie în deplinătatea driturilor ei şi sub răspunderea sa. Căci ce alt caracter âr puteâ Căimăcămia atribui acestei note, când ea nu cunoaşte până acum cu ce titlu i-aţi prezentat această hârtie, când Ex. Voastră nu aţi avut nici o misie oficială decât a ceti Hatişeriful şi împărătescul Ferman de instalare. Şi în adevăr, aceasta rezultă atât din cartea . vizirială cu data din 9 (21) Octomvrie 1858, prin care înălţimea Sa Aali-Paşa anunţă Căimăcămiei venirea şi misia Ex. Voastre, cât şi din declaraţia mai
www.digibuc.ro
928
DIMITRIE A. STUBDZA
din urmă, prin care Secretarul Vostru ne-a înştiinţat că misia Ex. Voastre nu ar fi alta decât acea însemnată în sus citata carte vizirială. Ne folosim de această ocazie, pentru a exprimă Ex. Voastre sentimentele de înaltă consideraţie, cu care avem onoare a fi ai Ex. Voastre prea supuşi servi.
«(S.) V. Sturdza, A. Panu.>
Logofătul Ştefan Catargiu a pus în executare declaraţiunea sa, «că nu încape deliberare, când urmează poroncă», prin atitudinea sa violentă faţă de d-1 Teriakiu, precum se constată de acesta prin Raportul adresat Căimăcămiei în 9/21 Noemvrie:
«Onorabilei Căimăcămii a Principatului Moldovei.
«Directorul Departamentului din Lăuntru.
«Astăzi, la 3 ore după amiază, când subscrisul se află exersând funcţiile sale în camera Departamentului, a intrat domnul Ministru; m’am sculat îndată, i-am cedat cu tot respectul biurouf. D-lui-, adunând pe toţi amploiaţii Departamentului, în faţa unui public numeros, a declarat că, după o depeşă vizirială, toate lucrările Căimăcămiei sunt anulate şi că, prin urmare, eu nu mai sunt director Departamentului. Am răspuns că nu am nici o comunicaţie oficială, că acestea sunt acte privitoare pe Căimăcămie, iar nu pe Departament; că numirea mea este în puterea decretului Căimăcămiei, şi că numai dela Căimăcămie pot primi destituţia mea: «Eu sunt Caimacam», a răspuns domnul Ministru cu energie, «şi-ţi poroncesc să ieşi». Asemenea a po-roncit şefilor de secţii a nu-mi da ascultare, a nu-mi prezentă nici o hârtie. Vroind a mă retrage din cabinetul d-Iui Ministru în cancelaria Departamentului, cu hârtiile ce aveam în mână, d-1 Ministru, smulgându-mi hârtiile, a strigat că n’am voie să ieau nici o hârtie şi a poruncit să-mi oprească intrarea în orice odaie a Departamentului şi să mă dea afară din Departament. Jandarmii, alergând în cameră, sau oprit înaintea acestui ordin arbitrar;atunci d-1 Ministru însuş, lăsând biuroul, m’a apucat de mână, repetând jandarmilor ordinul de a mă da afară.	*
«Subscrisul, ca să nu dea loc unui scandal regretabil, şi pătruns de datoria sa de a se ţineâ în cea mai strictă legalitate, s’a retras. Acestea cu respect le supun onoratei Căimăcămii, spre a'regulâ cele de cuviinţă».
Această situaţiune s’a accentuat încă mai tare prin o a doua convorbire în camera Căimăcămiei între aceleaşi persoane, constatată prin Procesul verbal XVI din 14/26 Noemvrie.
«La 12 ore amiazi, d-lui aghiotantul colonelul Mavrodin s’a înfăţişat în camera Căimăcămiei, şi a anunţat subscrişilor că Exc. Sa Afif-Bey are a veni la 2 şi jumătate ore. La timpul însemnat, Exc, Sa a sosit, şi găsind numai
www.digibuc.ro
DIVANORTLE AD-HOC DIN IAŞI ŞI DUCUKEŞTI, V.
929
pe subscrişii în camera Căimăcămiei, a întrebat dacă logofătul Ştefan Ca-targiu nu a venit. D-nii vornici Vasile Sturdza şi Anastasie Panu au răspuns că d-1 logofăt nu a venit; iar Ex. Sa Afif, prin secretarul său, zicând că ora este înaintată, s’a adresat către subscrişii şi le-a cetit două depeşi către Ex. Şa, din partea Ministerului trebilor din afară din Constantinopole. Subscrişii au întrebat atunci, dacă li se dă copie de pe depeşile cetite. Ex. Sa a zis că nu este autorizat într'aceasta, cu atât mai puţin cu cât Căimăcămia ar fi dat formă de notă comunicaţiei ce i s’a făcut S’a răspuns Ex. Sale, că subscrişii, având de apărat dreptăţile ţării în toate împrejurările şi cu-noscându-se supuşi unei mari răspunderi, trebue să aducă la cunoştinţa publică toate lucrările lor în asemenea privire şi că de aceea au dat în cunoştinţa publică şi comunicarea ce li s’a făcut de Ex. Sa de pe cea dintâi depeşă, precum şi răspunsul ce s’a făcut Ex. Sale.
<tNu mult după retragerea Ex. Sale Afif, d-1 logofăt Ştefan Caturgiu a venit în camera Căimăcămiei,- întrebând despre comunicarea ce s’ar fi făcut de Ex. Sa Afif.
• «Subscrişii au arătat că depeşile Ii s’au cetit fără a li se lăsâ copie, că sensul lor, pe cât îşi aduc aminte, este «că majoritatea Căimăcămiei este «hotărîtoare pentru trebile curente, iar pentru explicări de Convenţie urmează «a se referă; că schimbările făcute în amploiaţi se consideră de înalta Poartă ca ilegale şi că ea dezaprobează adoptarea unei nouă formule».
«După aceasta Logofătul Catargiu s’a retras.
«Luând deci în privire faptele mai sus arătate, cum şi cele expuse în Procesul verbal XV din 9 Noemvrie,^subscrişii au hotărît a trimite pe Ministrul Secretar de Stat la Ex. Sa Afif-Bey, şi a-i declară următoarele : «Că Guvernul nu cunoaşte sub care titlu Ex. Sa i-a comunicat pentru a «doua oară depeşi dela Constantinopole, cari-i sunt cu totul personale ; că «Guvernul,—neprimind vreo carte vizirială, care îl creditează pe lângă dânsul «cu un titlu de agent oficial, afară de misia ce are în privire către cetirea «Fermanului Imperial de instalare, misie care a încetat cu 19 Octomvrie, el «nu crede că poate intră în vreo relaţie diplomatică oficială cu Ex. Sa; — «că, pe de altă parte, Guvernul a văzut cu mâhnire adunându-se pe lângă «Ex. Sa, dela sosirea sa în Iaşi, oarecare partidă care caută a răspândi în «toate chipurile ştiri îngrijitoare în public şi a întreţineâ o oarecare agitaţie;— «că astfel această partidă s’a dus cu grămada la palat, când Ex. Sa a făcut «cunoscut Guvernului întâia depeşă, şi că de atunci inimicii odihnei legale «răspândesc ştirea că va sosi în curând un Ferman de destituire şi vorbesc «chiar de eventualitatea unei interveniri armate din partea Turciei ;—că ce «este mai mâhnitor în toată această împrejurare, este că toate aceste ştiri «se atribue Ex. Sale, şi Guvernul are cele mai mari greutăţi a le arătă fal-
Analele A. R.—Tom. XXXIII.—Memoriile Se of. Istorice.	50
www.digibuc.ro
930
DIMITRIE A. STURDZA
«sitatea lor, căci sosirea succesivă a depeşilor din Constantinopole dă loc, din «nenorocire, la tot felul de interpretări răuvoitoare; — că prin urmare Gu-«vernul, care este răspunzător pentru ordinea publică, crede că e de nevoie «a îficunoştinţâ despre aceasta pe Ex. Sa, rugându-1 să iea măsurile ce va «socoti de cuviinţă, pentru a face să înceteze această stare a lucrurilor, care «aduce spiritele într’o agitaţie necompatibilă cu liniştea cerută, pentru să-«vârşirea actului solemn al operaţiilor electorale; — şi că Guvernul aduce «acestea la cunoştinţa Ex. Sale în privirea către respectul ce se cuvine «sfintei legi a ospitalităţii».
aSubscrişii încheie totdeodată publicarea acestui Proces verbal în «Monitorul Oficial».
«(Subsorişi:) V. Sturdza, A. Panu.
«Secretarul Căimăcămiei, (s.) D. Sturdza.*
Autoritatea Porţii slăbise întru atâta, încât Fuad s’a văzut silit a inventă pentru Afif-Bey o comunicare directă şi specială către Căimăcămie, cerând un răspuns categoric de «aşâ sau nu»; Logofătul Ştefan Catargiu a însoţit şi de astă dată pe Afif-Bey şi pe secretarul acestuia Adossides, intrând şi ieşind din camera Căimă-câmiei odată cu dânşii. Aceasta s’a constatat prin Procesul verbal XVII din 18 (30) Noemvrie.
«Astăzi întrunindu-se subscrişii la timpul obicinuit în camera Căimăcămiei, au primit următoarea depeşă telegrafică dela Constantinopole, din 17 (29) Noemvrie:
«Marele Vizir, Căimăcămiei Moldovei la Iaşi.
«Constantinopole, 29 Noemvrie.
«Afif-Bey este însărcinat din partea înaltei Porţi a vă face comunicaţii în «numele şi din partea Guvernământului Imperial. Sunteţi invitaţi a vă con-«formâ lor.
«Tentru Marele Vizir, Ministru trebilor străine.
«(s.) Fuad.»
«După ce d-lui colonelul-adjutant Mavrodin a anunţat subscrişilor venirea E. S. Afif-Bey pe la ora 1, a intrat la 12 jum. d-lui logofăt Ştefan Catargiu în camera Căimăcămiei. La invitarea ce i-au făcut subscrişii a luă parte la trebile curente cari se tratau, d-lui logofătul a răspuns, că acum nu poate încă luă parte la lucrări. După acest răspuns subscrişii au urmat înaintarea lucrărilor cu d-1 Ministru de Finanţe, fiind ziua însemnată pentru Departamentul său, iar în tot timpul până la sosirea E. S. Afif-Bey, d-lui logofătul a stat deoparte.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
931
«La ora fixată, E. S, Afif-Bey, însoţit de secretarul său d-1 Adossides, a venit, faţă fiind în cameră d-nii miniştri, Secretarul de Stat, de Finanţe, locţiitorul de Hatman şi Secretarul Căimăcămiei.
«D-1 Adossides a întrebat îndată, dacă Căimăcămia a primit vreo depeşă dela Constantinopole ; subscrişii au dat cetire sus citatei depeşi a Ministerului trebilor din afară. Atunci E. S. a declarat că are a face comunicaţii Căimăcămiei.
«D-I Adossides a dat iarăş cetire acelor două din urmă depeşi oitate în Procesul verbal No. XVI; apoi a cetit o depeşă prin care se ziceă că înalta Poartă nu recunoşteă destituirea d-lui Fotiadi din postul său de Kapukihaia, căci numirea acestuia este numai un atribut al viitorului prinţ ; în urmă a declarat verbal că E. S. este însărcinat a cere reînturnarea la postul său a fostului director al Departamentului din Lăuntru, care s’a destituit fără con-simţimântul d-lui Catargiu; şi, în sfârşit, a arătat că, afară de acestea, E. S. cere destituirea imediată a directorului de telegraf, care a refuzat a primi depeşi cifrate.
’ «Subscrişii au cerut, după ce li s’au făcut aceste comunicări, ca E. S. să formuleze toate cererile sale în scris.
«25, S., prin d-l Adossides, a declarat că datoria impusă de către guvernul său îl face a da aceste comunicări şi a cere răspuns «aşă sau nu» (oui ou non); că acum depeşa Marelui Vizir dovedind caracterul oficial al Excelenţei Sale, se poate da răspuns şi la întâia depeşă, dată în scris de E. S.
«D-lui logofătul Ştefan Catargiu a arătat că opinia d-sale este a se conformă la această depeşă, fiindcă se acordează cu aceea ce a cerut.
«Subscrişii însă au răspuns E. S. Afif-Bey: — că guvernul de astăzi este un guvern naţional, care, având o mare răspundere în faţa ţării, este dator a-i da seamă de toate lucrările sale; — că de aceea E. S. Afif-Bey este rugat a da în scris ori-ce comunicaţie ar fi însărcinat să facă; că, după depeşa primită dela Constantinopole, subscrişii nu pot recunoaşte Excelenţei Sale alt caracter decât acela de a da guvernului comunicaţiile ce ar fi primit dela Constantinopole şi că, îndată ce asemenea comunicaţii sunt făcute, caracterul său se cunoaşte contenit, fiindcă Căimăcămia n’a primit dela E. S. Afif-Bey creditivele prin cari E. S. ar fi acreditat ca agent lângă guvernul Moldovei; — că asupra comunicărilor de mai înainte s’a făcut E. Sale răspunsul cuvenit; — că acum se văd acuzaţii grave şi adevăruri intervertite ; de aceea subscrişii au nevoie de a primi în scris asemenea comunicaţie, pentru a discută asupra competinţei şi a cuprinderii lor; — că, în faţa datoriei ce zice E. S. Afif-Bey că are de împlinit ca funcţionar al Majestăţii Sale Imperiale, subscrişii au şi ei o datorie, care este naţională, şi că E. S. să fie încredinţat că subscrişii o vor împlini-o până Ia capăt; — şi, în sfârşit,
www.digibuc.ro
932
DIMITRIE A. STDRDZA
că chipul cu care E. S. a înfăţişat subscrişilor cerferile sale, supt cuvânt că să i se răspundă «aşa sau nu», este un chip care ar semănâ cu o violenţă şi dar subscrişii întreabă să răspundă şj E. S. «aşâ sau nu», dacă voeştş a întrebuinţa violenţa în cererile sale.
«E. S. Afif-Bey declară că a executat numai ordinele guvernului său şi aşteaptă răspuns.
«Dimpreună cu E. S Afif-Bey, s’a retras şi d-Iui logofătul Catargiu; jar subscrişii au hotărît a însărcina pe d-lui Ministrul Secretar de Stat să meargă la E. S. şi să-i declare verbal: — «Că guvernul, eu toată bunăvoinţă de a «pune un cupăt neînţelegerii ce există între d-lui logofătul Catargiu şi ma-«joritatea Căimăcămiei, el nu poate face nimic, dqcât numai pe arătări înr sţscrise, căci, răspunzător de actele sale, guvernul nu poate luă vreo decizie «asupra unor simple comunicaţii verbale ; că numai avându-Ie în mâni, le «vor putea examina, cumpănind drepturile şi îndatoririle ţării; că, prin ur-«mare, guvernul îl însărcinează a cere dacă E. S. va voi să dea o comuni-«care în scris, pentru a şti cum să facă mai potrivit cu răspunderea ce are «înaintea ţării, căci, în cazul contrar, guvernul nu poate decât să rămâie «în cea mai mare rezervă, înaintând lucrările sale pe calea legală, în pu-«terea Fermanului de instalare». Drept care s’a încheiat acest proces-verbal, care se va inserâ în «Monitorul Oficial».
•	«(Subscrişi:) V. Sturdza, A. Panu.
«Secretarul Căimăcămiei, (s.) D. Sturdza.»
Partidul naţional a crezut că, în asemenea grele împrejurări, e datoria lui a adresă ţării în 26 Noemvrie (8 Decemvrie) următoarea Profesie de Credinţă:
«Circulara din 24 August trecut a comunicat amicilor noştri politici rezultatul lucrărilor Conferinţei de Paris, în privirea reorganizării Principatelor-Unite. Tot atuncea am făcut şi profesia noastră de credinţă în privirea liniei de purtare, ce alegătorii de opinia noastră trebue să păzească in faţa apropiatelor alegeri. Această linie de purtare se explică prin următorul princip: — Respectarea şi desvoltarea Constituţiei prin neatârnarea Adunării obşteşti.
«Publicarea Convenţiei din 7 (19) August trecut, formarea listelor electorale, astăzi date la iveală, şi mai ales neconstituţionalele tendinţi cari se încearcă de a întoarce ţara dela adevăratele ei interese şi de a-i absoarbe toată activitatea în singura cestie a numelui Domnului, toate acestea nu fac decât a ne întări în vechea noastră convicţie că: totul, totul atârnă dela compunerea viitoarei Adunări legislative şi că, prin urmare, toate stăruinţele, toată energia, tot patriotismul nostru trebue să se concentreze în singurul şi mântuitorul scop, de a izbuti a aveâ o Adunare obştească capabilă nu numai de
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
933
a alege un bun Domn, dar şi de a controla, lucrările acestuia, dar şi de a fi, mai pre sus de toate, credincioasa şi necoruptibila păzitoare şi apărătoare a Constituţiei ţării.
«Oricari ar fi privirile individuale asupra Convenţiei din 7 (19) August, este însă netăgăduit că ea ne consfinţeşte marele şi mântuitorul drit:—Autonomia Principatelor-Unite, întemeiată pe vechile lor capitualaţii încheiate cu Poarta, Autonomie care j)une pe Români în poziţie ca, în viitor, singuri ei, în deplina lor neatârnare şi fără intervenţie străină, să introducă în instituţiile ţării toate îmbunătăţirile ce, după vreme, se vor cere de cultura noastră morală şi de trebuinţele noastre materiale. In această privire. Constituţia dată nouă de Europa trebue să ne fie scumpă la toţi; deşi făcută de străini, spre a ne servi de expresia fraţilor noştri de peste Milcov, noi trebue să o primim, să ne-o însuşim, să o iubim şi să o apărăm ca însăş lucrarea mânilor noastre.
«In circulara mai sus citată, subscrişii au arătat temeiurile pentru cari marele interes al naţiei cere ca să nu ne rostim în favoarea cutăruia sau cutăruia candidat la domnie, lăsând alegerea Domnului în apreciaţia corpului chemat de Constituţie de a o face, şi mărginindu-ne, noi alegătorii, în singura împlinire a marei misii ce ne este încredinţată şi de Constituţie şi de binele comun, misia de a alege buni şi vrednici .deputaţi! Noi stăruim în această convicţie mai mult decât ori şi când, noi suntem hotărîtor în contra mandatelor imperative, pentrucă noi voim să legăm pe domn către ţară, iar nu ca ţara să, se lege către domn ; pentrucă, cu Constituţia în mână, noi nu dorim ca Domnul, puindu-se mai presus de Adunarea obştească, ca alesul naţiei, ca impus de naţie Adunării, să-i tăgăduească driturile, să-i paralizeze puterea şi, la toată întâmplarea, să puie glasul său mai presus de rostirea legilor; căci o asemena teorie conduce la sfărâmarea Constituţiei, conduce la despotism.
Subscrişii dar, partizani a unei bune şi neatârnate Adunări, declară, în faţa naţiei, că ei nu au, nici în iveală, nici în ascuns, vreun candidat de domnie; că ei nu au, nici vor cunoaşte de Domn ţării decât pe acela, care le va ieşi legiuit din urna Adunării obşteşti. Prin urmare, toată activitatea noastră trebue să se concentreze în formarea acestei Adunări din elementele cele mai închizăşluitoare, din oamenii cei mai oneşti, cei mai capabili, cei mai plecaţi cu inima către binele ţării, cei mai recomandabili în ochii compatrioţilor lor; siguri fiind noi, că numai o asemenea Adunare, o mai repetăm odată, poate să ne aleagă Domnul cel mai hun, să ne facă legile cele mai bune şi mai potrivite cu trebuinţele ţării, şi aşâ să puie un câpăt des-binărilor şi urelor din lăuntru şi să restatorniceascâ între Români împăcarea şi fericirea publică. Crezând că există un steag care să se poată ridică mai presus de toate steagurile ivite până acum, şi pe care nu vedem înscrise
www.digibuc.ro
934
DIMITRIE A. STDRDZA
decât nume de candidaţi la domnie, că acesta este steagul naţiobal al respectării şi al desvoltării Constituţiei prin neatârnarea Adunării legislative, subscrişii înalţă acest steag şi se strâng împrejurul său.
«Partizani ai propăşirii, însă acea propăşire operată pe calea legală şi corespunzătoare la trebuinţele noastre, dând timpului de faţă aceea ce se reclamă de timpul de faţă, şi lăsând şi viitorului aceea ce se cuvine viitorului, adversari declaraţi a tuturor utopiilor, vie aceste dela bizuirile despotismului, sau dela principiile subversive ale resturnătorilor, subscrişii nu sunt nici reacţionari nici socialişti. Noi suntem interesaţi la prosperitatea ţării, ca una ce este obşteasca noastră mumă; noi ţinem la păstrarea şi întărirea temeliilor a orişice societăţi: familia şi proprietatea. Insă apărarea acestora o aşteptăm dela legi, iar nu dela un om! Aşâ dar, noi n’avem altă tendinţă, alt ţel decât de a face ca noua Constituţie să prinză rădăcini în Principate şi să ajungă a fi un adevăr; că aşâ viitoarea organizaţie să dea trebuinţelor publice tot ce este «legiuit» de a li se da.
«Numai stricta păzire a Constituţiei fiind chipul priincios şi legal pentru realizarea dorinţelor noastre, «constituţionali şi independenţi în toată puterea cuvântului», subscrişii se înfăţişează înaintea concetăţenilor lor cu această profesie de credinţă, expresie leală şi sinceră a convicţiilor lor.
«Ca o garanţie a neatârnării Adunării legislative şi a liberului şi întregului control, ce, după Constituţie, ea este menită de a exersâ asupra lucrărilor puterii executive, subscrişii iau îndatorirea că vor stărui cu tot dinadinsul pentru votarea unei legi a necompatibilităţilor, ca aşâ viitoarea Adunare să nu cază în servilismul Adunărilor trecute, compuse fiind aceste numai de funcţionari publici.
«Sub steagul Autonomiei Principatelor-Unite şi a Constituţiei, neatârnaţi de orice legătură către persoane, subscrişii dar, cetăţeni alegători, împărtăşim amicilor noştri politici această a noastră profesie de credinţă; şi în oara a 11, în ajunul unor alegeri dela cari atârnă în mare parte viitorul naţiei noastre, le facem, — facem ţării — un apel solemnei, cu acel strigăt ce trebue să răsune în inima fiecărui Român, cu strigătul: «Să trăească Naţia, să trăească Constituţia!».
«Costache Ghica, Lascar Roset, Lascar Catargiu, Alexandru Cantacuzin, Nicolae Docan, Costache Rol la, Petre Carp, Mihail Kogălniceanu, Evghenie Alcaz, George Apostoleanu, Iancu S i-lion, Grigorie Cozadini, Alecu Jora, Iancu Sturdza, Ioan Dimi-triu, Nicolae Donici, George Cuciureanu, Dumitru Roset, Petru Mavrogheni, ManoilHrisoverghi, Nicolae N. Cant ac uzi n, Dumitru C r acti, T e o d o r V ei sa, Le on Ghica, Nicolae Alcaz, Dumitru Cozadini, Alecu Gr. Ghica, Costache Vârnav, Ştefan Silion," Petru Mânu, Iancu Doni'ci, Iancu Corjăscu.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
935
In 27 Noemvrie (9 Decemvrie), chiar a doua zi după Profesia de Credinţă a Partidului Naţional, cinci foşti funcţionari ai Principelui Vogoridi au cerut Caimăcămiei reintegrarea lor în funcţiunile de mai înainte.
Petiţiunea d-lui Panaite Balş, fost Ministru de Finanţe :
«In urmarea cei de pe urmă depeşi adresată de înalta Poartă, comisarului ei, după o împreună înţelegere cu Reprezentanţii Puterilor garante, iscălitul Ministru al Finanţului, găsindu-se în dreptate a cere reintegrarea sa în funcţia arătată ce s’a găsit ocupând la instalarea Căimăcămiei de faţă, primeşte îndrăzneală a rugă pe înalta Câimăcămie să binevoească a regulă* ca să i se încredinţeze Departamentul arătat, aşâ precum nu urmează nici un caz de acele prescrise de Fermanul de instalare a Căimăcămiei, şi nici am fost numit în postul prezis după ziua de 19 Aout».
Petiţiunea d-lui Iorgu Ghica, fost Şef al Miliţiei:
• «In temeiul hotărîrii Curţii Suzerane, în conglăsuire cu Reprezentanţii înaltelor Puteri garante, iscălitul, găsindu-se în dreptate a cere reinstalarea sa în postul de Şef al oştirilor, pe care îl ocupă în timpul orânduirii Comisiei interimare reglementare, roagă pe onorata Câimăcămie ca cârmuirea zisului post să i se încredinţeze de îndată, aşâ precum nu urmează vreun caz din acele prevăzute în Fermanul de instalare a onoratei Căimăcâmii, nici a fost orânduit iscălitul în postul arătat după ziua de 19 August».
Petiţiunea logofătului Alecu Ghica, fost Ministru al Lucrărilor publice :
«Pe temeiul hotărîrii Curţii Suzerane, în conglăsuire cu Reprezentanţii înaltelor Puteri garante, iscălitul găsindu-se în dreptate a cere reinstalarea sa în postul de Ministru al Lucrărilor publice, pe care îl ocupă în timpul rânduirii Căimăcămiei reglementare, vine a rugă pe onorata Câimăcămie, ca cârmuirea zisului Departament să i se încredinţeze iarăş, aşâ precum nu urmează nici un caz din acele prevăzute în Fermanul de instalare a Căimăcămiei, nici a fost numit iscălitul în postul arătat după ziua de 19 August.
Petiţiunea d-lui G. Caliman, fost prefect al judeţului Iaşi:
«Pe temeiul celei din urmă depeşi adresate de către înalta Poartă Comisarului ei, după împreună înţelegere cu Reprezentanţii Marilor Puteri garante, cetită şi comunicată onoratei Comisii, subscrisul, administrator al ţinutului Iaşi, aflându-se îndrituit conform şi Fermanului de instalare a Comisiei interimare, cere reintegrare în funcţia arătată, care s’a găsit ocupând-o la con-
www.digibuc.ro
93(5
DIMITRIE A. BTDRDZA
stituirea acelei onorabile Comisii, aşâ precum nu urmează nici un caz de acelea prescrise de Ferman, precum şi aceea că eu sunt numit administrator mai mult de doi ani şi jumătate».
Petiţiunea d-lui D. Manoliu, fost Preşedinte de secţie la Tribunalul de Iaşi:
«La instalarea Câimăcămiei după Fermanul imperial, mă găsiam ocupând postul de Prezident al judecătoriei de Iaşi secţia I-a şi nu ştiu după care împrejurare în urmă m’am văzut depărtat din arătata funcţie; aşa dar, de vreme ce asupra mea nu urmează nici un caz din acele prescrise prin pomenitul Ferman de a fi depărtat, mai ales când purtările mele sunt dovedite de bune,—primesc îndrăzneală a rugă pe înalta Căimăcămie a-mi încredinţa arătatul post, întocmai precum mă găsiam ocupând la instalarea Căimăcă-miei de faţă, şi potrivit cu cea mai de pe urmă depeşă adresată de înalţii Poartă Comisarului ei, după o împreună înţelegere cu Reprezentanţii Puterilor garante, şi cetită această depeşă de înalta Căimăcămie».
Legătura intimă a acestor petiţiuni cu modul de a vedea al logofătului Ştefan Catargiu este expusă cu claritate şi judecată cu multă linişte de majoritatea Câimăcămiei prin Procesul verbal No. XX din 28 Noemvrie (10 Decemvrie).
«Astăzi întrunindu-se cu subscrişii şi d-1 logofăt Ştefan Catargiu în camera Căimăcămiei, îndată sau şi înfăţişat d-nii Visternicul Panaite Balş şi Maiorul Iorgu Rosnovanu şi au depus petiţii din partea d-sale şi a domnilor: — Logofătul Alecu Ghica, Hatmanul Iorgu Ghica, — Postelnicul Ghiţă Caliman, prin cari cer reinstalarea lor în funcţiile din cari au fost destituiţi.»
«Discutând cu d-hli logofătul depeşa comunicată de E. S. Afif-Bey, d-lui logofătul a declarat că trebue anulate toate câte s’au făcut, mărginindu-se Căimăcămia în art. 19 din Regulament.
«Subscrişii au arătat că ei socot că ceeace s’a făcut a fost făcut după legalitate şi că sensul depeşei nu este acel atribuit ei de d-lui logofătul.»
«D-lui logofătul atunci a părăsit camera Căimăcămiei, zicând că se duce rămâind în aşteptarea instrucţilor ce au a veni.
«Văzând dar că petiţiile de mai sus cuprind cererea din partea subscriito-rilor lor de a fi reintegraţi în posturile lor, pe temeiul unui înţeles rătăcit, a unei răstălmăciri sumeţe şi necompetente din partea d-lor sale a depeşei din Constantinopole, Căimăcămia se mărgineşte acum deodată de a reprobă o asemenea urmare necumpătată, prin publicarea jurnalului de destituire a Ministerului trecut, precum şi a suplicilor pomenite, cari se află făcute pe formularul care se publică. Totdeodată în privirea urmării de faţă a d. Maio-
www.digibuc.ro
btVAktmitE AD-iioc dM iAşi şt bbcuREŞTi, V.
9 âî
rului Roznovanu, Căimăcămia, ne mai având vreo încredere în d-lui ca adjutant domnesc, se va scădeâ din numărul acelora, rămâind la arma la care a fost înscris la intrarea sa în serviciul militar.
«Drept care s’a încheiat acest proces verbal, care se va publică.
i(Subscrişi) V. Sturdza, A. Panu. a Secretarul Găimăcămiei (s.J D. Sturdza.»
Pentru a arăta adevărata stare a situaţiunii, Secretarul de Stat Vasile Alecsandri a fost însărcinat de majoritatea Căimăcămiei a trimite Guvernului Otoman şi Reprezentanţilor Puterilor Garante un Memoriu asupra evenimentelor din Moldova dela instalarea Căimăcămiei şi până în 29 Noemvrie (11 Decemvrie).
«La 19 (31) Octomvrie Ex. Sa Afif-Bey, însărcinat de înalta Poartă să ce* tească în Iaşi Hatişeriful, care promulgă Convenţia din 19 August, precum şi Fermanul de instalare a Căimăcămiei, îşi îndeplineşte misiunea la Palatul Administrativ, şi remite noilor Caimacami o scrisoare vizirială, prin care el este recomandat în mod particular acestor domni.
«Noul guvern venit la putere în virtutea Convenţiei şi investit prin Fermanul Imperial cu o mare răspundere, a trebuit să privească în jurul său pentru a recunoaşte terenul pe care eră chemat să lucreze şi elementele de cari puteă dispune pentru a-şi îndeplini mandatul. O cercetare conştiincioasă a situaţiei i-a arătat că se află în faţa unor dificultăţi mari şi pericole serioase.
«Ministerul fostului Caimacam s’a declarat în public pentru partidul Principelui Vagoride în răspunsul ce l-a dat cuvântării fostului Şef de Stat; şi cea mai mare parte dintre funcţionarii superiori aparţineau, prin îndatoririle şi simpatiile lor, mai mult unui om decât ţării.
«Noul guvern înţelegând greutatea împrejurărilor, a căutat de atunci mijloacele legale pentru a îndreptă un rău, ce puteă compromite operaţiunile electorale, şi pentru a răspunde în mod leal înaltei misiuni ce i s’a dat. Aceste mijloace le-a găsit şi în Convenţie, care sancţionează Autonomia Principatelor, şi în însuş Fermanul, care autorizează pe Caimacami să facă, pe răspunderea lor, schimbările de funcţionari ce vor crede necesare.
«In baza acestor puteri şi în măsura competinţei sale, Guvernul a procedat la îndeplinirea mandatului său, aşâ precum se expune în prezentul Memoriu.
«La 20 Octomvrie st. v. Căimăcămia stabileşte mersul lucrărilor sale şi între altele hotărăşte: 1. Că cei trei membri ai ei se vor întruni în fiecare zi în localul palatului administrativ, cu începere dela ora 11 înainte de amiazi şi până la ora 3 după amiazi. Afară de aceaşta în cazuri de urgenţă vor trebui să se întrunească la orice oră a zilei sau a nopţii.
*
www.digibuc.ro
m
DîMitRîe a. STtmbKA
«2. Că pentru a înlesni expediarea afacerilor şi pentru a evită orice întârziere prejudiciabilâ hotărîrilor şi măsurilor necesitate de împrejurări, Căi-măcămia adoptează sistemul majorităţii ca bază legală pentru toate actele sale oficiale. (Proc. verb. I).
«La 21, 22 şi 23 Octomvrie se hotărăşte destituirea Ministerului lui Vogo-ride şi se discută cestiunea portofoliurilor. D-l Ştefan Catargiu, ca şef al Departamentului de Interne, pretinde să-şi păstreze portofoliul. Colegii săi ca o consideraţiune faţă de el, cu toate că se tem de pericolele şi compli-caţiunile ce pot izvorî din situaţiunea complexă ce li se creează, admit a-ceasta şi sfârşesc prin a se înţelege asupra compunerii noului minister. (Proc. verb. IV).
«La 29 Octomvrie, la cererea mai multor persoane, cari reclamă autorizaţia de a scoate ziare şi la propunerea Ministrului Secretar de Stat, Consiliul administrativ prezintă un raport Căimăcămiei relativ la nevoia de a se pune în vigoare legea presei, care fusese suspendată în 1856 printr’o simplă scrisoare vizirială. D-nii Vasile Sturdza şi Anastasie Panu aderează numai decât la propunerea Miniştrilor. D-l Catargiu refuză să-şi pună semnătura sub re-zoluţiunea redactată şi confirmată de majoritate; dar cum el nu face nici o protestare contra aplicării legi:, dă însuş o nouă consacrare principiului stabilit în procesul verbal din 20 Octomvrie.
«In 24 Octomvrie Căimăcămia considerând că listele electorale trebue să fie făcute şi publicate în termin de cinci săptămâni din ziua cetirii Hatişerifului Imperial, însărcinează Consiliul Administrativ să redacteze Instrucţiunile relative la aplicarea legii electorale.
«In 31 Octomvrie aceste Instrucţiuni sunt aprobate şi întărite în unanimitate de Caimacamie. Se dă numai decât ordin să se publice în «Monitorul Oficial» şi se adresează prefecţilor de judeţe circulare semnate de asemenea de toţi trei Caimacamii, recomandându-le aplicarea strictă şi imparţială a Legii Flectorale, în conformitate cu instrucţiunile anexate. Chiar în această zi d-l Catargiu, convins de necesitatea de a încredinţâ operaţiunile electorale în mâni de funcţionari nepărtinitori, propune din propria sa iniţiativă schimbarea a patru prefecţi — de Iâşi, Fălciu, Roman şi Ismail—. Propunerea este primită fără greutate de colegii săi. (Proces verbal VI).
«Aceştia simţind nevoia de a nu păstră în funcţiune decât pe acei prefecţi cari oferă toate garanţiile, cer la ţândul l0r înlocuirea altor câtorvâ prefecţi, între cari cei de Bârlad şi de Focşani, unul văr şi celălalt nepot al Ministrului de Interne. Dar departe de a găsi la colegul lor adeziunea ce erau în drept să o ceară, găsesc din contra o rezistenţă tot atât de îndârjită, cât şi de regretabilă, rezistenţă ce ei nu o pot atribui decât motivelor de rudenie.
«La consideraţiunile expuse de d-nii Sturdza şi Panu în favoarea armo-t
www.digibuc.ro
blVANURILE AD-HOC DIS IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
939
niei ce trebue să existe în guvern şi a sentimentului de strictă nepărtinire ce trebue să-l călăuzească in alegerea funcţionarilor, d-1 Catargiu răspunde că el este Şeful absolut al Departamentului său, că nu permite nimănui să se amestece în afacerile ce le consideră numai de competenţa sa şi că refuză de a se supune de acum înainte principiului majorităţii, invocat în zadar în această împrejurare de colegii săi.
«După ce a făcut această declaraţiune, cu o vehemenţă regretabilă pentru un om de vârsta şi poziţiunea sa, d-1 Catargiu părăseşte sala de şedinţe, nu se interesează de lucrările Căimăcămiei şi se retrage în casa sa. Aici el primeşte o deputaţiune de persoane, cari formează un partid excluziv al unui candidat şi care veniâ să-l felicite că a rezistat cu atâta energie dorinţelor majorităţii guvernului.
«La 1 Noemvrie d-nii Sturdza şi Panu aşteaptă în zadar pe d-1 Catargiu până la ora 2 d. a. şi din această cauză sunt obligaţi să lase în suferinţă o mulţime de afaceri importante, cari reclamau o soluţiune imediată. Şeful Departamentului Internelor^ în loc de a se duce la postul său de Caimacam, se mulţumeşte a asistă în acest timp la alegerea membrilor municipalităţii. La invitările repeţite ce i se fac de a veni să iea parte la afacerile guvernului, el refuză pretextând o ocupaţiune ce puteâ să o încredinţeze fără nici un inconvenient directorului Ministerului său. (Proc. verb. VII).
«întreagă dimineaţa fiind întrebuinţată în convorbiri fără rezultat, majoritatea Căimăcămiei, faţă de urgenţa lucrărilor, decide să se întrunească seara la Palat şi trimite în acest scop o invitare scrisă d-lui Catargiu. Şeful poliţiei, însărcinat cu această misiune, aduce un simplu răspuns verbal prin care Şeful Departamentului Internelor declară, că nu poate să urmeze nici seara, nici a doua zi invitaţiunii ce i s’a făcut.
«La această declaraţiune, care nu se sprijiniâ pe nici un motiv plauzibil, majoritatea Căimăcămiei, în baza principiului care dă actelor sale putere de lege, iea hotărîrea de a continuă lucrările guvernului. Ea se crede obligată la acest demers şi prin răspunderea ce apasă asupra ei şi prin apropierea termenului prescris pentru formarea listelor electorale.
«Prin urmare ea însărcinează Consiliul Administrativ să-i prezinte o listă de candidaţii destinaţi să înlocuească pe administratorii mai multor judeţe.
«Iar această măsură fiind în conformitate cu art. 403 al Regulamentului Organic, Consiliul deliberează, stabileşte alegerea persoanelor cari întruniau calităţile cerute pentru funcţiunea de prefect şi prezintă Căimăcămiei un raport semnat de toţi membrii săi, mai puţin unul, directorul Ministerului de Interne, care a refuzat să iea parte la deliberările Consiliului.
«Pentru acest motiv care constitue din partea unui funcţionar public o gravă atingere a legilor şi un dispreţ faţă de datoriile sale, guvernul destitue
www.digibuc.ro
940
biîtiTRib A. STDbDZA
pe d-1 Pruncu şi-l înlocueşte prin d-1 Teriachiu. Această destituire fusese de altfel mai dinainte considerată ca necesară de însuş d-1 Catargiu; şi numirea d-lui Teriachiu a fost primită de el pentru cazul când d-1 Lascar Catargiu, nepotul Ministrului, nu va sosi la timp din străinătate, ca să ocupe postul de director al Departamentului de Interne. (Proc. verb. VIII).
«La 2 Noemvrie d-1 Teriachiu se duce la Ministru să primească ordinele şi-i prezintă ofisul guvernului prin care este chemat să înlocuească pe d-1 Pruncu. La vederea acestui act oficial d-1 Catargiu declară că nu-i recunoaşte nici o valoare şi opreşte pe noul director să se ducă la postul său. In acelaş timp el dă ordin unui adjutant, care eră din întâmplare acolo, să meargă la palat şi să închidă cu cheia cancelaria Departamentului de Interne, pentru ca d-1 Terachiu să fie împiedicat de a intra în cancelarie.
«Tânărul adjutant necunoscându-şi datoria, se grăbeşte să execute acest ordin verbal şi se expune astfel, prin cooperare la un fapt neregulat, să sufere un arest de 24 ore. Numai decât în urmă d-1 Catargiu se duce în persoană la birourile Ministerului şi dă ordin funcţionarilor să nu recunoască pe Directorul nou numit de majoritatea Căimăcămiei. Nu îndemnă oare a-ceasta a excită la nesupunere o parte din funcţionarii Statului şi a le porunci să nu respecte actele autorităţii?
«După acest incident regretabil, atribuit de guvern unui acces nesocotit de mânie, d-1 Catargiu trimite colegilor săi o primă scrisoare de protestare în contra măsurilor luate fără conlucrarea sa.
«In timpul acesta G. S. Afif-Bei, a cărui misiune se terminase încă din ziua cetirii Haţişerifului Imperial, iea pe faţă partea d-lui Catargiu şi vrea să se servească de linia telegrafică moldovenească pentru a expediâ note cifrate la Constantinopole. Directorul telegrafului, care, în baza instrucţiunilor sale, nu poate primi decât telegramele cifrate ale Guvernului şi cele ale Agenţilor Consulari rezidenţi în Iaşi, refuză cererea G. S. Afif-Bei, dând ca motiv legal faptul că E. S. Afif-Bei nu are caracter oficial.
«Totuş G. S. reuşeşte să transmită la Constatinopole plângerile d-lui Catargiu şi curând în urmă (la 9 Noemvrie) G. S. se prezintă la Palat, aducând o telegramă a Marelui Vizir, după care lasă un rezumat d-lor Sturdza şi Panu. D-1 Catargiu sosit la palat după G. S. Afif-Bei şi urmat de persoanele cari l-au felicitat pentru ruptura făcută cu majoritatea Căimăcămiei, se retrage din sala de şedinţe în acelaş timp cu înaltul funcţionar al Porţii şi se duce la Ministerul său.
«Acolo el reînnoeşte cu mai multă vehemenţă scena dela 2 Noemvrie. întrunind întreg personalul Ministerului le declară că el este singurul Caimacam şi ordonă d-lui Teriachiu să părăsească biroul. La refuzul acestuia Ministrul mânios chemă în ajutor jandarmii. Aceştia ezită să asculte de ordinul
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
941
său. Atunci, d-1 Catargiu, pierzând orice simţ de demnitate, se aruncă asupra d-lui Teriachiu, îi smulge hârtiile şi caută să-l dea afară cu propriile sale puteri. Acesta îşi păstrează însă, spre marea lui cinste, sângele rece şi pentru a evită agravarea unui scandal ca acesta printr'o rezistenţă mai îndelungată, el părăseşte biroul pentru a veni să se plângă guvernului.
«Guvernul după ce a desaprobat în termenii cei mai cuviincioşi purtarea d-lui Catargiu, a luat măsuri serioase pentru mănţinerea ordinei publice şi discutând apoi asupra cuprinsului comunicării făcute de E. S. Afif-Bei, răspunde E. Sale, că nerecunoscându-i un caracter oficial, este în drept să nu acorde acestei note decât valoarea unei opiniuni personale.
«Toate aceste incidente,, complicate numai decât prin amestecul E. S. Afif-Bei în afacerile ţării, au produs natural o anumită agitaţie a spiritelor. Dar majoritatea Căimăcămiei, încredinţată de drepturile sale şi credincioasă mandatului său, continuă în linişte mersul lucrărilor, aşteptând reîntoarcerea d-lui Catargiu la postul său. Zadarnică aşteptare! Acesta încunjurat de câţivâ prieteni nepricepuţi în calea p^care a plecat, ajutat de E. S. Afif-Bei în cererile ' sale de intervenţie adresate înaltei Porţi, susţinut în îndărătnicia sa nenorocită de vreo influenţă ocultă, rămâne surd şi la îndemnurile compatrioţilor săi şi la sfaturile oficiale ale acelor agenţi consulari, cari doresc să vadă terminat acest diferend aţâţ de regretabil.
«La 14 Noemvrie E. S. AGf-Bei se duce din nou la palat, însoţit de <jl-l Catargiu, pentru a ceti două depeşi ce primise dela Constantinopole. D-nii Sturdza şi Panu îi cer copii de pe ele. El refuză pretinzând că nu este autorizat şi se retrage, luând cu dânsul, ca şi prima dată, pe d-1 Catargiu.
«Aceste depeşi cuprind în esenţă, că majoritatea Căimăcămiei poate hotărî în afacerile curente; că pentru interpretarea Convenţiei trebue să refere înaltei Porţi; că înalta Poartă consideră schimbările de funcţionari ca nelegale şi că ea desaprobă noua formulă adoptată pentru actele guvernului local.
«A doua zi d-1 Secretar de Stat se duce la Ex. Sa Afif-Bei pentru a-i transmite, în numele guvernului, următorul răspuns: «Guvernul nu ştie în ce calitate E. S. i-a comunicat pentru a doua oară depeşi din Constantinopole, ce-i sunt adresate personal, deoarece n’a primit încă vreo scrisoare vizi-rială care să-l acrediteze pe lângă guvern ca Agent Oficial. In afară de misiunea ce aveâ de a ceti Fermanul Imperial de instalare, misiune care a încetat în ziua de 19 Octomvrie, guvernul nu crede că poate intră în rela-ţiuni diplomatice oficiale cu E. Sa. In acelaş timp guvernul a văzut cu regret grupându-se în jurul E. Sale, încă dela spsirea sa în Iaşi, un anumit partid răsvrătitor, care caută peste tot locul mijloacele de a răspândi în puhlic svonuri neliniştitoare şi de a întreţineâ o anumită agitaţie. Acest partid a fost văzut ducându-se în massă la Palat, în suita E. Sale, cu ocazia comunicării
www.digibuc.ro
942
DIMITRIE A. 8TURDZA
primei depeşe şi de atunci inimicii ordinei legale răspândesc vestea că va sosi în curând un Ferman de destituire şi urmând chiar o intervenţie armată din partea Turciei. Ceeace este mai regretabil în toate acestea e faptul, că svonurile acestea se atribue E. Sale şi guvernul trebue să-şi dea cele mai mari osteneli pentru a le desminţi, căci sosirea succesivă de depeşi din Con-stantinopole dă loc, din nenorocire, la tot felul de interpretări răutăcioase. Prin urmare guvernul, asupra căruia apasă imensa răspundere de a mănţineâ ordinea publică, se crede dator a atrage asupra acestora atenţiunea E. Sale şi a o rugă să iea măsuri ca să înceteze o stare de lucruri, care dă naştere la o agitaţie incompatibilă cu liniştea necesară actului solemn al operaţiunilor electorale. Guvernul mai atrage atenţia E. Sale şi în vederea respectului ce se cuvine a se da sfintei legi a ospitalităţii. (Proc. verb. XVI).
«In sfârşit în 18 Noemvrie, guvernul primeşte din Constantinopole o depeşă semnată de Ministrul de Externe Fuad, care-i anunţă că E. S. ÂGf-Bei este însărcinat să-i facă comunicări, cărora este invitat să se conformeze. In aceeaş zi la ora 2 d. a. E. Sa se prezintă pentru a treia oară la Palat, însoţit şi de astădată de d-1 Catargiu. E. Sa ceteşte din nou cele două depeşi din 14 Noemvrie şi aduce la cunoştinţă o a treia, care ordonă precis înlăturarea d-lui Teriachiu şi înlocuirea lui cu fostul director, d-1 Pruncu. La acest ordin direct dela Constantinopole, ÂGf-Bei adauge că cere, în numele său propriu, destituirea directorului actual al Telegrafului, ca pedeapsă fiindcă a refuzat să expedieze depeşi cifrate.
«D-nii Sturdza şi Panu iau act de presiunea exercitată de E. Sa asupra libertăţii de acţiune a guvernului şi promit să delibereze asupra naturii nouă-lor comunicări verbale ce li s'au făcut. E. Sa luând pentru a treia oară cu sine pe d-1 Catargiu, se retrage.
«La 19 Noemvrie, d-1 Ministru Secretar de Stat se duce la E. S. Alîf-Bei pentru a-i face următoarea comunicare verbală din partea guvernului: «Cu «toată dorinţa de a pune cap neînţelegerii ce există între d-1 logofăt şi ma-«joritatea Căimăcămiei, guvernul nu poate face nimic decât pe baza de co-«municări scrise; Gind responsabil de actele sale, el nu poate luâ hotărîri pe «baza unor simple comunicări verbale; el are nevoie să le aibă sub ochi pen-> «tru a le puteâ cercetă şi cântări cu cântarul drepturilor şi datoriilor ţării. «Prin urmare guvernul întreabă dacă E. Sa este dispus să dea în scris co-«municările pe cari le-a făcut verbal; în caz de refuz guvernul declară că «nu poate face altceva decât să păstreze cea mai mare rezervă şi să urmeze «cursul lucrărilor sale pe calea legală ce-i este trasă prin Fermanul de In-«stalare.» (Proc. verb. XVI).
«Acestea sunt faptele ce s’au petrecut până astăzi şi din cari rezultă:
«1. Că majoritatea Căimăcămiei s’a ţinut pe calea strictei legalităţi;
www.digibuc.ro
DIVANORILE AD-HOG DIN IAŞI ŞI BDOUREŞTI, V.
943
«2. Că dacă a destituit anumiţi funcţionari, n'a luat această măsură decât în vederea nepărtinirii ce trebue să prezideze la operaţiunile electorale, foştii prefecţi, numiţi de fostul Caimacam Vogoride, fiind pe faţă devotaţi persoanei şi partidului său;
«3. Că destituirea d-lui Pruncu, recunoscută ca necesară de d-1 Catargiu, şi înlocuirea lui cu d-1 Teriachiu în postul de Director al Departamentului de Interne, au fost motivate de trei cauze plauzibile: — refuzul d-lui Catargiu de a luă parte la lucrările guvernului; — refuzul d-lui Pruncu de a luă parte la deliberările Consiliului; — şi urgenţa lucrărilor, cari nu puteau suferi nici o întârziere.
«4. Că toate schimbările au fost făcute în baza autorizaţiunii acordate Caimacamilor prin Fermanul Imperial şi conform cu art. 403 şi Anexa Regu* lamentului Organic.
«5. Că arătându-so scrupulos faţă de încercările de ingerinţă ale E. 8. Afif-Bei în afacerile administraţiei locale, Guvernul a dat dovadă de respect faţă de Convenţie, care consacră Autonomia Principatelor.
«6. Că în toate incidentele cari au caracterizat diferitele faze ale diferendului dintre majoritatea şi minoritatea Căimâcămiei, cea dintâi a răspuns cu cea mai mare moderaţiune acceselor de violenţă regretabilă ale d-lui Catargiu.
«7. Că d-1 Catargiu, rău inspirat şi sfătuit, a sacrificat propriile interese ale ţării sale pentru un simţimânt exagerat de amor propriu, că el nu şi-a îndeplinit mandatul, refuzând să iea parte la lucrările guvernului şi că cerând o intervenţie el a comis un act de Ies-Autonomie şi prin urmare de les-Convenţie.
«Pentru a completă acest Memoriu, e necesar a adaoge două fapte, cari au fost menţionate în mod special în ultimele depeşi comunicate de E. Sa Afif-Bei: — destituirea d-lui Fotiade şi adoptarea unei nouă formule pentru actele oficiale ale guvernului.
«Mai întâiu destituirea d-lui Fotiade este un fapt, care rezultă din art. 9 al Convenţiei. Guvernul s’a crezut dator să-i anunţe aceasta oficial pentru a preveni reclamaţiuni pentru onorariu din partea fostului Kapukehaia; dar n’a avut niciodată intenţia de a se gândi la înlocuitorul lui, de a încălcâ astfel prerogativele viitorului Domn.
«Iată ca dovadă textul depeşei trimise d-lui Fotiade de Ministrul Secretar de Stat al Moldovei:
«Convenţia din 7 (19) August fiind promulgată şi Căimăcămia instalată în «19 (31) Octomvrie trecut, sunteţi informat că în virtutea art. 9 al Convenţiei «funcţiunile D-Voastre de Kapukehaia la Constantinopole au încetat din nu-«mita zi de 19 (31) Octomvrie. Retribuţiunea cuvenită însărcinării D-Voastre
www.digibuc.ro
944
DIMITRIE A. STURDZA
«încetând la sus zisa dată, sunteţi invitat a păstră, până la un nou ordin, sub «inventar toate hârtiile şi actele privitoare la funcţiunile ce v’au fost încre-«dinţate.»
«In cât priveşte noua formulă adoptată de guvern în toate hârtiile oiiciale, ea se află înscrisă în primul articol al Convenţiei, care constitue Moldova şi Valahia sub denumirea de «Principatele-Unite ale Moldovei şi Valahiei». Guvernul adoptând această denumire, a uzat de un drept câştigat de Moldova din ziua promulgării Convenţiei. Dealtfel această formulă constă în cuvintele:— «Principatele-Unite al Moldovei şi Valahiei — Căimăcămia Moldovei».
«Toţi agenţii consulari rezidenţi în Iaşi şi Galaţi au recunoscut fără greutate validitatea acestei formule, vizând paşapoartele liberate de guverhul local cu inscripţia de mai sus. Singur Agentul Austriac a manifestat scrupule în această privinţă şi refuzul său de a urmă exemplul colegilor săi a pus în suferinţă nu numai interesele indigenilor cari aveau afaceri în străinătate, dar şi ale supuşilor M. S. împăratului Austriei, căci d-1 agent refuză, fără să le cetească, toate notele oficiale ale autorităţilor locale purtând inscripţia «Principatele-Unite.»
Pentru a lămuri mai bine amănuntele ultimei cestiuni privitoare la titlul de — «Principatele-Unite al Moldovei şi al Valahiei», — urmează aci textul celor patru note preschimbate între Secretarul de Stat al Moldovei, Vasile Alecsandri şi Consulul Austriei d-1 Godel de Lannoy, precum şi Ofisul Căimăcămiei Moldovei adresat Departamentului Justiţiei în această privire.
Nota Secretarului de Stat al Moldovei, Vasile Alecsandri, adresată d-lui Godd de Lannoy, din 31 Octomvrie (12 Noemvrie) 1858.
«Mai mulţi Evrei indigeni, cărora li s’au liberat paşapoarte de 6ătre Secretariatul de Stat pentru a merge în Austria, au adus la cunoştinţa Subsemnatului, printr’o petiţiune colectivă, cu data de astăzi, că Onor. Agenţie şi Consulat general ar fi refuzat să vizeze aceste paşapoarte.
«Semnalând această plângere Onor. Agenţii Imperiale şi Regale, subsemnatul am onoare a o rugă să binevoească a-mi comunică motivele cari au îndemnat-o să adopteze o măsură care Iasă în suferinţă interesele indivizilor prevăzuţi cu paşapoartele sus menţionate. Vor fi oarecari reclamaţiuni împotriva lor sau poate vreo neregularitate ce Onor. Agenţie şi Consulat general ar fi observat în forma acestor paşapoarte?
«Şi într’un caz şi într’altul subsemnatul e îndreptăţit a speră, că Onor. Agenţie Imperială şi Regală va binevoi să lămurească, cât mai Curând posibil, Secretariatul asupra acestei cestiuni, deoarece orice întârziere ar puteâ fi prejudiciabilă persoanelor interesate să facă uz de paşapoartele ce au.»
www.digibuc.ro
DIVANORILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
045
Nota d-lui Godel de Lannoy adresată Secretariatului de Stat al Moldovei din 1/18 Noemvrie 1858, Iaşi.
«Ca răspuns la Nota din 31 Octomvrie No. 5098, subsemnatul am onoare a observă Onor. Secretariat de Stat, că paşapoartele în cestiune, liberate de guvernul Moldovei mai multor Evrei indigeni pentru a merge în Austria, poartă inscripţia «Principatele-Unite ale Moldovei şi Valahiei», şi pentru acest singur motiv Agenţia Imperială şi Regală neliind autorizată să primeacă vreun act oficial cu această inscripţie sau cu o emblemă analoagă, a fost nevoită să refuze aceste paşapoarte.»
Nota Secretarului de Stat al Moldovei Vasile Alecsandri adresată d-lui Godel de Lannoy din 3 (15) Noemvrie 1858, Iaşi.
«Subsemnatul a primit răspunsul Onor. Agenţii Imperiale şi Regale cu data de 13 Noemvrie, conţinând declaraţiunea formală de a refuză vizarea paşapoartelor liberate de guve?hul local şi având inscripţia aPrincipatele-Unile ale Moldovei şi Valahiei».
«Subsemnatul are onoare a observă Onor. Agenţiei imperiale şi regale, că denumirea de «Principatele-Unite» a fost dată Moldovei şi Valahiei prin Convenţie, care este în vigoare în ţară chiar din ziua promulgării;
«Că această denumire a fost recunoscută justă şi aplicabilă Principatelor de Reprezentanţii celor şapte Puteri cari le-au dat această Convenţie şi intre cari figurează şi reprezentantul M. S. împăratul Austriei;
«Că Convenţia este un act diplomatic european, care defineşte precis drepturile Principatelor şi obligă în mod egal la respectul cel mai absolut şi pe locuitorii Principatelor şi pe agenţii Auguştilor Suverani cari au ratificat-o.
«Oricare ar fi deci caracterul ce se dă numirii de Principatele-Unite, această numire aparţine de acum înainte Moldovei şi Valahiei ca un drept câştigat, şi pentru acest motiv, guvernul local, pătruns de intenţiunile generoase ale Congresului din Paris, crede că ar fi o lipsă de respect faţă de Auguştii Suverani semnatari ai acestui tractat şi ar comite un act de les-maiestate, dacă n’ar fi adoptat numai decât o denumire atât de importantă şi de legală.
«Acestea sunt consideraţiunile cari l-au făcut pe guvern să pună pe hârtiile sale oficiale un titlu, care este stipulat în cel dintâiu articol al Convenţiei, Ca un simbol al păcii, potrivit a mulţumi toate partidele şi a linişti agitaţiunile politice, produse de ultimele evenimente.
«Prin urmare subsemnatul regretă, nu fără motiv, când vede că Onor. Agenţie Imperială şi Regală este decisă să nu recunoască validitatea unui drept acordat Moldovei de către însuş M. S. împăratul Austriei şi declară
Analei» A, R.—Tom. XXXIII.—Memoriile Secţ. 1»torice.	60
www.digibuc.ro
946
DIMITRIE A. STURDZA
că în virtutea art, 2 al Convenţiei, care sancţionează Autonomia Principatelor, crede de datoria şi de demnitatea sa să mănţină denumirea de « Principate le-Unite» pe toate actele oficiale, documente, paşapoarte, etc.
«înainte de a termină, subsemnatul in dorinţa de a păstră cea mai deplină armonie între Onor. Agenţie imperială şi regală şi Guvernul local, vine să pledeze din nou în favoarea persoanelor cari aşteaptă viza Agenţiei. Aceste persoane ar puteă suferi pagube considerabile din cauza pierderilor cari le ţin în loc şi dacă mai târziu se vor face reclamaţiuni de daune-interese, acestea vor cădeâ după dreptate în sarcina Onor. Agenţii şi nu în a Guvernului local, căci acesta a liberat fără greutate paşapoarte bune şi s’a pus astfel la adăpostul oricărei răspunderi.»
Nota d-lui Godel de Lannoy către Secretariatul de Stat al Moldovei, 16 Noemvrie 1858, Iaşi.
«Subsemnatul a avut onoarea de a primi nota din 3 (15) Noemvrie curent, prin care Onor. Secretariat de Stat a binevoit a-i comunică consideraţiunile cari au determinat guvernul actual al Moldovei să pună pe actele oGciale titlul «Principatele-Unite ale Moldovei şi Valahiei».
«Subsemnatul crede de datoria sa a declină înainte de toate orice inten-ţiune de a nu recunoaşte validitatea vreunui drept acordat Moldovei prin Convenţia din 19 August.
«Dimpotrivă tocmai dispoziţiunile acestei Convenţii i-au dictat purtarea sa în cestiunea despre care e vorba, dispoziţiuni cari, deşi acordă celor două ţări denumirea de «Principatele-Unite», totuş au stabilit principiul separa-ţiunii politice a Moldovei şi Valahiei sub suzeranitatea M. S. Sultanului, cu doi Domni şi două administraţiuni deosebite şi autonome.
«Urmează deci că puterile Căimăcămiilor actuale, precum şi ale viitorilor Domni nu se vor putea extinde decât asupra unui singur Principat respectiv,
«Prin urmare actele oficiale ale unuia dintre cele două guverne nu sunt obligatoare pentru cealaltă ţară.
«Subsemnatul are onoarea a mai observă, că este acreditat numai pe lângă guvernul Principatului Moldovei şi că nu are chemarea să intre în relaţiuni oficiale cu Comisiunea mixtă care va rezidă în Focşani.
«Expunând astfel consideraţiunile cari l-au condus pe subsemnatul în acest incident, îi place a crede că Onor. Secretariat de Stat va binevoi să aprecieze valoarea lor şi să recunoască imposibilitatea în care se găseşte subsemnatul de a viză paşapoarte ori a primi acte oficiale purtând inscripţia sus menţionată sau o emblemă analogă.
«Subsemnatul preţuind dispoziţiunile conciliante manifestate de domnul Secretar de Stat, îl asigură că este animat de aceleaşi sentimente. El doreşte
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
947
sincer să mănţină cea mai perfectă armonie cu guvernul moldovean, precum şi să uşureze în orice ocazie raporturile dintre locuitorii celor două ţări mărginaşe, după cum a dovedit în tot timpul de când funcţionează în Moldova. Dacă cu toate acestea persoanele cari aşteaptă viza Agenţiei sunt împiedicate de a plecă şi dacă din această cauză vor rezultă reclamaţiuni de daune-interese, de sigur că răspunderea nu va cădea asupra Agenţiei, de vreme ce ea nu refuză viza sa nici unui Moldovean care are un paşaport liberat în forma uzitată până acum.»
Ofîsul Căimăcămiei Moldovei către Ministerul Justiţiei, din 6 (18) Noemvrie, dă hotărîrea definitivă asupra acestei cestiuni.
«Principatele-Unite Moldova şi Valahia. Căimăcămia Moldovei. Ministerul Justiţiei. In conformitatea art 10 din Convenţiunea atingătoare de reorganizarea Principatelor, prin oflsul de faţă se pune în vedere acelui Minister a ordonă tuturor tribunalelor ca, pe viitorime, acturile judecătoreşti să poarte titlul de: «Principatele-Unite Moldova şi Valahia. Căimăcămia Moldovei».
«(Subscrişi:) V. Sturdza. A. Panu.
(L. S.) fDirectorul Departamentului, (s.) Meleghie.»
La finele lunii Noemvrie mai mulţi boieri mari din Moldova au adresat Marelui Vizir Aii Paşa la Constantinopole o protestare în contra celor doi Caimacami, V. Sturdza şi A. Panu.
«Alteţă Serenisimă! Cu toată adânca îngrijire ce ne pricinueşte situaţia vrednică de plâns în care se află pusă ţara noastră, de când Căimăcămia desbinatâ lucrează afară din marginile Fermanului, care a regulat puterea, şi a Regulamentului nostru Organic, noi aşteptăm cu respect deslegarea pe care va binevoi a o da Sublima Poartă unei stări de lucruri care n’ar puteă să se prelungească un timp îndelungat fără primejdie.
«Cu toate acestea, Alteţă, noi nu ne putem apără de a descoperi înaintea ochilor Alteţei Voastre oarecari acte importante cari, tot spiritul de parţialitate şi personalitate fiind pus la o parte, ni se par a compromite în chipul cel mai grav libertatea alegerilor viitoare, şi cu dânsa viitorul Principatului.
«Astfel, am trebuit să vedem cu adâncă mirare, în momentul publicării de către Căimăcămia actuală a textului moldav al Hatişerifului, că, în toată întinderea sa, modificări numeroase şi însemnate s’au introdus în traducerea primitivă, aprobată de către Ex. Sa Comisarul Imperial, cetită oficial, singură în sfârşit care înaintea ţării poate aveâ putere de lege.
«Ni se pare cu asprime oprit de a atinge în chipul acesta un act de suveranitate, ieşit sub o formă primită, şi noi credem că n’ar fi de competinţa nimănui de a aruncă astfel nehotărîrea şi îndoeala în spirite, sub pretextul
www.digibuc.ro
948
DIMITRIE A, pTUKDZA
de a înfiinţa o traducere mai credincioasă. Nu-i aici locul, Monseniore, de a face vederate numeroasele nuanţe de limbagiu cari s'au introdus în noul text; noi supunem numai fapta însăş luminatei voastre judecăţi, care va şti mai bine decât noi de a preţui serioasele consecinţe. După acest inexplicabil abuz de putere, noi am fost, fie-ne iertat a spune, întristaţi de chipul cum s’a organizat libertatea presei, această libertate pe care nu o desaprobăm decât pentrucă este fără control şi aşâ de imperfectă pentru ţările noastre. Abiâ a fost dată, şi îndată fapte politice, insuflate prin guvernământ şi aţâţate în felurite înţelesuri, după interesele partidelor, au venit să arunce turbu-rarea în spirite.
«Zilnicele personalităţi, cari umplu paginele acelea vândute unei cauze sau alteia, puţin ne supără. Acei din noi cari au avut onoarea de a figură în vieaţa publică, recunosc ţării dreptul de a-i judecă şi ştiu a nu primi nici un alt censor; dar Alteţa Voastră ştie bine că o publicitate aşă de desor-donată, făcând mai des apel la patimi decât la dreptate, înrâurează massele puţin luminate şi turbură dreapta judecată a naţiunii, în minutul când, mai mult decât totdeauna, ea este chemată de a intră în sine şi a nu se inspiră decât dela sine însaş.
«Astfel, Monseniore, noi vedem cu o durere profundă ceeace se petrece împrejurul nostru, sub ocrotirea unui guvernământ nebăgător de seamă a celor dintâi datorinţe ale sale.
«Şi chiar de ne-am refuză de a vedeă o hotărîre culpeşâ luată în nişte urmăriri aşă de contrare legilor bunei rândueli, cea de pe urmă publicare, făcută de către Căimăcămie, ar întări toate neliniştirile noastre.
«Un «Monitor Oficial» fu creat sub epigraful de «Principatele-Unite», fără alt titlu, într'aşă chip încât s’ar crede a 0 «Monitorul» ambelor ţări. El fu înfiinţat pe deasupra vechiului nostru «Buletin Oficial» moldav, şi a publicat sub titlul de «Instrucţiuni» o lungă desfăşurare a Legii Electorale, pe care Comisia Interimară eră îndatorată a o aplică din cuvânt în cuvânt şi care figurează ca Anex la Hatişerif cu amănunţimi limpezi şi lămurite.
«Eră oare treaba Comisiei Interimare de a interpretă astfel pe placul său un document scris, care reprezintă el însuş instrucţiile date de către Marile Puteri şi solemn recunoscute de către Curtea Suzerană?
«Această Comisie aveă ea dreptul de a amestecă cugetarea sa şi apreţui-rile sale către apreciaţiile şi cugetările Hatişerifului?
«Şi nu suntem noi în drept, în faţa unui mane de respect atât de flagrant, de a ne teme că instrucţiile adevărate să fie încă denaturate în spiritul şi litera lor?
«De ne-ar fi iertat, Principe, a intră, articol către articol, în desbaterea unui act a căruia importanţă nu va fi scăpat din vederea Alteţei Voastre,
www.digibuc.ro
MVaNDriLE ad-Hoc biN Iaşi Şi sdcOreşTi, V.
949
noi am putea descoperi la fiecare pas intenţiile indirecte, cari au împins pe Căimăcămie la facerea acelor instrucţii arbitrarii, de cari avem onoarea de a alătura aci copie.
• «Cu textul Hatişerifului, omul care în adevăr are titluri de alegător este arătat respicat, drepturile sale se pot lesne controla şi nu sunt supuse nici unei îndoeli; aplicarea instrucţiilor sfarmă cu o singură lovitură această preţioasă limpezire. Spre a. aşeza censul electoral, ea intră pe o cale de pre-ţeluire din cele mai grele; ea strămută centrurile electorale în voia noilor alegători astfel chemaţi; ea face cu neputinţă orice control serios şi orice verificare aspră ulterioară a puterilor deputaţilor. Dacă adevăratul spirit al instrucţiilor electorale, promulgate cu Hatişeriful, era astfel, d-nii membri ai Comisiei nu aveau a-1 desfăşura şi el se arată de sine. Dacă acel spirit eră şi -Tămâne însă în opoziţie cu acela al instrucţiilor, de ce fără nici un drept funcţionarii, însărcinaţi a execută, iar nu de a interpreta porunci, au călcat mandatul lor?
«Acestea sunt observaţiile'generale pe cari subsemnaţii au onoare a le supune prea umilit Alteţei Voastre Serenisime. Simţimântul de dreptate şi patriotism sincer care ne inspiră, ne dă speranţă că ele vor fi primite cu bunăvoinţă de către Curtea Suzerană, dela care ţara aşteaptă încă odată liniştea şi siguranţa.
«Pătrunşi de această speranţă, vă rugăm, Principe, de a binevoi a primi expresiunea adâncului respect cu care suntem s. c. 1.»
(Urmează subscrierile a mai mult de 60 proprietari, din cei mai însem-> naţi din ţară, între numele cărora se înseamnă acele de Catargiu, Baîş, Paşcanu s. c. 1.)
, In 29 Noemvrie (11 Decemvrie) majoritatea Căimăcămiei Moldovei adresează Marelui Vizir şi Reprezentanţilor Puterilor Garante l£t Constantinopole următoarea telegramă:
«Am trimis Ex. Voastre un Memoriu asupra conflictului existent.—Depeşa din 5 Decemvrie comunicată de Afif-Bei desaprobă actele noastre, fără ca noi să fi fost ascultaţi.
«Protestăm că suntem în cea mai strictă legalitate şi că n’am lipsit nici odată de respect faţă de înalta Poartă. — Colegul nostru Catargiu, în jurul căruia se grupează nemulţumiţii, aprobă interpretarea falsă a depeşei, în virtutea căreia miniştrii şi funcţionarii lui Vogoride au mers cu îndrăzneala până a cere în scris reinstalarea lor, deşi au fost destituiţi în unanimitate şi cu- dovezi oficiale de părtinire.
«Ei exploatează prezenţa lui Afif-Bei, cu voia lui, fără îndoeală, pentru a
www.digibuc.ro
950
bitoîfRlE A. STtiRbZA
provocă, anarhia şi neascultarea. Noi am mănţinut ordinea publică în contra tuturor intrigilor şi manoperelor îndrăzneţe ce ne încunjură.
«Conjurăm înalta Poartă şi pe Reprezentanţi să iea în deaproape consideraţie, că starea de lucruri le-a fost prezintată într’O lumină falşă.
«Toate aceste manopere sunt ale membrilor vechiului guvern, uniţi cu aspiranţii la Domnie şi susţinuţi de colegul nostru Catargiu.
«Binevoiţi a nu înăspri situaţia, condamnându-ne fără a ne ascultă.
«(Ss.j V. Sturdza, A. Panu.»
Nota d-lor Membri ai Căimăcămiei Moldovei Vasile Sturdza şi Anastasie Panu, adresată Consulilor Puterilor Garante din Iaşi în 2 (14) Decemvrie.
«In urma conflictului ivit în sinul Căimăcămiei, subscrişii au primit dela E. Sa Afif-Bey comunicarea unei 'depeşe ce i-a fost adresată în 5 Decemvrie, în urma înţelegerii înaltei Porţi cu Reprezentanţii Puterilor, în scop de a da o soluţiune complicaţiunilor existente, cari în flecare zi devin mai grele prin imputaţiunile neîntemeiate în contra simţimintelor de împăcăciune ale majorităţii Căimăcămiei.
«Cu toate că dispoziţiunile conţinute în această depeşă au fost luate de Puterile Garante înainte de a II cunoscut Memoriul explicativ a subscrişilor; hotârîţi de a ne conformă ei, noi am rugat pe d-1 Catargiu să vie să delibereze cu colegii săi, pentru a se înţelege asupra aplicării puncturilor din depeşă.
«D-1 Catargiu a interpretat din capul locului depeşa din 5 Decemvrie în sensul unei revocări aproape generale a actelor anterioare ale Căimăcămiei, fără deosebire a acelor chiar făcute în unanimitate.
«Subscrişii neputănd primi o interpretare atăt de silnicită şi în afară de sensul depeşei, deliberaţiunile au fost suspendate în urma cererii chiar a d-lui Catargiu şi a asigurării ce ne-a dat că instrucţiuni lămuritoare ale adevăratului sens al depeşei au fost trimise din Constantinopole, şi că doreşte să aştepte sosirea lor, înainte de a urmă cu deliberaţiunile. (Proces verbal XX).
«Acesta fiind singurul motiv al întârzierii soluţiunei dificultăţilor existente, şi cum, pe de altă parte, s’ar putea acuză din nou subscrişii că nu au ţinut seamă de comunicarea primită, credem de a noastră datorie de a vă face cunoscută situaţiunea, astfel cum a fost făcută de însuş d-1 Catargiu.
«Comunicându-vă cele ce preced pentru a d-voastră informaţiune, subscrişii cred de datorie a reînnoi asigurarea lor, că, dorind a vedeâ restabilită armonia în sinul guvernului interimar, ei sunt totdeauna gata a se conformă deciziunilor Puterilor, şi a supune unei reviziuni, în înţelegere cu d-1 Catargiu, actele făcute în timpul abţinerii sale voluntare.
www.digibuc.ro
blVAWURU.fi AD-riOC DIN lA$t Şt BDCtJREŞTI, V.
&51
«Subscrişii vă, roagă să binevoiţi a comunică guvernului vostru prezenta notă, ca făcând parte din Memoriul adresat de majoritate Domnilor Reprezentanţi ai Puterilor Garante la Constantinopole».
Scrisoarea Caimacamilor V. Sturdza şi A. Panu adresată Comitelui Walewski, din B (15) Decemvrie.
«Prin Convenţia din 7 (19) August, Marile Puteri ne-au numit Membri ai Căimăcămiei, însărcinată să conducă administraţia ţării noastre în timpul operaţiunilor electorale, din cari trebue să iasă toate mijloacele de aplicare a viitoarelor noastre instituţiuni.
«Pătrunşi de sfinţenia mandatului nostru, l-am primit cu hotărîrea bine socotită de a justifică, prin moderaţiunea noastră, dovada înaltei încrederi ce ni s’a dat. Speram să nu găsim în jurul nostru, şi în special aproape de noi, decât oameni însufleţiţi de aceleaşi simţiminte, ca să ne ajute a purtă greutatea unei răspunderi atât de mari.
, «Din nenorocire evenimefitele n’au răspuns speranţelor noastrb şi am avut durerea de a vedeâ punându-ni-se piedici din partea aceea, de unde aşteptam ajutor.
«Nu voim să obosim atenţiunea E. V. povestindu-vâ faptele cari au fost expuse de noi. Dar fiindcă colegul nostru, d-1 Ştefan Catargiu, printr’o plângere, devenită publică în momentul când ne siliam a înăbuşi aceste discuţii triste, ne-a pus în penibila situaţie de a ne apără, facem aceasta cu liniştea oamenilor siguri, că nici una din intenţiile sau faptele lor nu îndreptăţesc atacurile al căror obiect sunt ei.
«Venind la putere ne măguliam a vedeâ în d-1 Ştefan Catargiu pe unul dintre promotorii ideilor naţionale, al căror principiu a fost consfinţit de Convenţie, şi nu puteam fi decât dispuşi să urmăm inspiraţiunile unui om, căruia îi respectam şi vrâsta şi antecedentele.
«Numai cu un profund regret am rezistat tendinţelor sale, când am văzut că ele se puneau în serviciul unei candidaturi, care poate Oră chiar a sa proprie. Totuş am avut faţă de el o atitudine foarte delicată, fără să ne opunem chiar la numirea unor funcţionari pe cari ni-i propuneâ împotriva Regulamentelor. Ne-am expus să fim acuzaţi de nepotism, primind pe acelea dintre rudele sale pe cari ni le desemnă el, şi ne-am expus să fim taxaţi vinovaţi de trăgăneală, aşteptând timp de două săptămâni ca să-şi termine punerile la cale personale.
«Cu toate acestea noi eram înarmaţi cu principiul majorităţii în delibera-ţiunile noastre, principiu întemeiat pe raţiune şi primit de d-1 Catargiu fără nici o restricţiune; principiu care ne-ar fi îngăduit să triumfăm asupra tuturor rezistenţelor, dacă n’am fi ţinut să împingem până la extrem consi-
www.digibuc.ro
folMlTRIE A. StURDBA
m
deraţiimea faţă de colegul nostru. A trebuit să fim constrânşi de exigenţele Convenţiei, ca să ne hotărîm a nu întârziâ acţiunea guvernului. Acest fapt a fost prezintat în plângerea d-lui Catargiu ca un act de apărare din partea noastră şi în acest chip a recunoscut el dovezile de considerare ce i-am dat.
«Dacă colegul nostru n’ar' fi fost susţinut în atitudinea sa extralegală de influenţe oculte sau de manifestaţiuni contrarii ordinei, suntem convinşi că n’ar fi întârziat să-şi recunoască nedreptatea.
«In dorinţa noastră de a mai întinde încă mâna unui om, pe care nu voiir^ să încetăm de a-1 stimă, nu am ezitat să facem primele încercări de împăcare. .
«Mai mulţi consuli au binevoit să se însărcineze în mod oficios a transmite din partea noastră vorbe de pace şi baze de împăcare, pe cari ei le-au recunoscut onorabile pentru amândouă părţile.
«Intr’un cuvânt, noi am continuat a lucră numai fiindcă un guvern nu se poate opri şi am fost totdeauna gata a reluă lucrările împreună cu un coleg pe care îl chemam îndărăt din tot sufletul nostru.
«In aceste condiţiuni noi nu găsim motivele pentru cari am fost condamnaţi cu atâta grabă la Constantinopole. Este adevărat că în timpul când d-1 Catargiu ne atacă cu atâta violenţă, noi tăceam. Noi doriam, în mijlocul acestor împrejurări grave şi pentru a nu obosi Puterile cu svonurile discuţiilor noastre, să înăbuşim scandalul unei scisiuni, ce ne eră supărătoare şi pe care am fi voit să o reducem la proporţiile unei afaceri familiare. De altfel fiind siguri că avem de partea noastră buna dreptate şi convenienţele şi sperând că nu vom fi condamnaţi fără a fi ascultaţi, aşteptam să fim întrebaţi pentru a ne explică.
«Am făcut aceasta într'un Memoriu adresat Reprezentanţilor Puterilor Garante la Constantinopole, din momentul în care judecata lor anticipată ne-a pus în nevoia de a ne apără.
«In această expunere simplă a faptelor se găseşte adevărata explicare a actelor noastre.
«Cine va puteâ să ne mai acuze — după ce va fi cetit acel Memoriu — că am voit să apăsăm un coleg, să ne exagerăm puterile sau să lucrăm în-tr’un spirit de partid ?
«Dacă am schimbat funcţionari, toţi, afară de un număr neînsemnat, au fost înlocuiţi cu consimţimântul d-lui Catargiu. Departe de a ne gândi să depăşim o putere pe care n’am căutat-o şi a cărei răspundere ne neliniştiă, n'am uzat de ea decât cu regret ca să lovim în funcţionari şi credem pe sufletuţ şi conştiinţa noastră, că n’am făcut-o decât în căzuţi de nevoie extremă.
«Convenţiunea, Fermanul de instalare şi Regulamentul Organie le-am avut totdeauna înaintea ochilor, ca o regulă dela care mu trebuiâ să ne abajtem.
www.digibuc.ro
DIVAKURILE AD-HOC DlN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
$53
«Cât priveşte pe noii aleşi, n’am fost călăuziţi decât de dorinţa de a pune în funcţiuni oameni pătrunşi de simţimântul legalităţii şi nepărtinirii, care trebuiâ să le reglementeze purtarea.
«Neavând intenţia de a face să triumfeze vreo candidatură, necăutând decât să asigurăm libertatea şi sinceritatea alegerilor, nu puteam să dorim decât prefecţi înţelepţi şi judecători integri.
«In vederea greutăţilor, nenumărate ce prezintă formarea listelor electorale într’un termen atât de scurt şi când eră vorba să se aplice pentru întâia oară un sistem cu totul necunoscut în această ţară, noi am îmmulţit instrucţiunile şi circulă rile, pentru ca agenţii noştri să poarte cea mai mare grijă în nişte operaţiuni atât de delicate.
«Dela publicarea acestor liste nu scăpăm nici o zi să nu recomandăm prefecturilor şi tribunalelor cea mai mare atenţiune în lucrarea de rectificare.
«In sfârşit credem în conştiinţă, că nu am neglijat nimic pentru a înlătură din aceste operaţiuni preparatoare tot ce ar fi prezintat aparenţa de fraudă, părtinire ori spirit de partid .întrebăm dacă până aici am făcut cevâ pentru a merită reproşul de a ne fi depăşit puterile sau de a nu ne fi înţeles misiunea ?
«Am fost acuzaţi că n’am dat consideraţia cuvenită Curţii Suzerane în persoana reprezentatului ei.
«Oricât ar fi de delicată această cestiune, ţinem să ne explicăm precis.
«In ochii noştri misiunea oficială a E. S. Afif-Bei, perfect definită prin scrisoarea vizirială ce ne-a remis, se terminase chiar în ziua cetirii Hatişerifului şi Fermanului de instalare. Dacă el a rămas şi mai departe, nu mai eră pentru noi decât un oaspe, important prin poziţiunea sa şi căruia îi datoram consideraţia impusă de legile ospitalităţii, dar fără de nici un caracter oficial, atât timp cât o nouă scrisoare vizirială nu ne fâceâ cunoscut că are de îndeplinit şi altă misiune în Moldova,
«întâia oară când el a voit să intre în relaţiuni oficiale cu guvernul, a fost cu ocazia unei depeşi ce i-a fost adresată personal de Curtea sa şi în care a încercat să găsească o regulă de purtare pentru Câimăcămie.
«El şi-a reînnoit curând în urmă încercarea în aceleaşi condiţiuni, dar luând faţă de noi şi faţă de actele administraţiei noastre aere de stăpân.
«Cum în aceste depeşi eră cestiune de scisiunea atât de nenorocit declarată între caimacami, am avut la început toate motivele de a fi surprinşi, că nu s’a informat maţ bine de adevărul faptelor cari au dat ocazie acestor comunicări. Pe urmă faţă de abţinerea deplină a Consulilor Puterilor Garante, eram în drept să ne întrebăm pe ce se întemeiâ intervenţia Porţii, când lucră numai ea singură.
«In sfârşit în ce priviâ personal pe Afif-Bei, nimic nu ne arătă că şi-a reluat caracterul de agent oficial.
•
www.digibuc.ro
â54
DÎMITfclE! A. SÎURDZA
«Noi ştim că sau adus înainte cestiuni stricte de drept şi de procedură, zicându-se că unii trebuiau să cedeze altora, mai ales cu privire la o telegramă cifrată a cărei expediere a fost refuzată.
«Dacă cu toate acestea necedând, noi nu ne-am temut că ne abatem dela vechile tradiţiuni de ospitalitate moldovenească, aceasta se datoreşte faptului că atunci am fi depăşit într’adevăr puterile noastre.
«Când a fost vorba de o apropiere cu d-1 Catargiu, deşi eram convinşi de dreptul nostru strict şi necontestat, totuş fâcându-i primele avansuri, am dovedit că ştim să trecem peste susceptibilităţile personale, când e cestiunea de binele patriei noastre. Dar aici situaţia nu eră âceeaş.
«însărcinaţi de Puteri cu întâia aplicare a Constituţiunii ce ne-au acordat, simpli depozitari ai unei puteri cu totul transitorie, consideram ca o datorie de onoare să predăm Adunării şi Domnului această putere intactă, liberă de orice precedent care ar puteâ-o jenă în viitor.
«Prin urmare eram obligaţi la cea mai mare rezervă, noi cari făceam primii paşi pe calea nouă ce ni se deschideâ.
«Nu mai erau în joc persoanele noastre, ci principiul fundamental înscris în art 2 al Convenţiei.
«A recunoaşte chiar şi printr’un exces de politeţă şi de consideraţie un drept de ingerinţă înaltei Porţi, mai ales prin intermediul unei persoane fără caracter oficial, nu ni s’a părut posibil în faţa unui principiu ce nu ne eră dat a-1 modifică.
«Rugăm pe Ex. Voastră să scuze desvoltarea prea lungă în care am intrat, cu atât mai mult că cele ce ne-au mai rămas de spus reclamă întreagă bunovoinţa Ex. V.
«Ne este penibil că trebue să semnalăm reaua voinţă a unor Puteri, dar se pare în adevăr, că o fatalitate apasă asupra nenorocitei noastre ţări.
«După ce Turcia şi Austria au încercat prin toate mijloacele posibile să năbuşească aspiraţiunile noastre cele mai legitime, acum se pare că se pregătesc a împiedică dela început aplicarea unei Convenţii, pe care au semnat-o după atâtea greutăţi.
«Nu mai putem închide ochii în faţa faptelor atât de clare; căci vedem pe Comisarul turc, că după ce a pândit primul fapt care puteâ să-i dea ocazia de a încercă să intervie, se pregăteşte, ajutat de Agentul Austriei, să combată rezultatul alegerilor noastre apropiate, dacă acest rezultat nu va răspunde dorinţelor sale.
«Noi cari am început cu atâta bucurie şi atâtea speranţe noua eră ce se deschideâ înaintea noastră, simţim strângându-se inima noastră la privirea piedicilor ce ni se pregătesc.
«Dacă nu ne-ar fi teamă că ar puteâ slăbi răbdarea generoşilor Suverani, cari ne-au apărat totdeauna drepturile, am privi viitorul cu mai puţină frică.
www.digibuc.ro
DÎVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
955
«Insă simţim că le absorbim atenţiunea de prea mult timp. Duşmanii noştri au observat aceasta numai decât şi dacă grămădesc incidente peste incidente, aceasta nu o fac decât numai cu gândul de a face şi pe celelalte Puteri, sătule de luptă, să ne părăsească în mânile lor.
«Aceste gânduri ne preocupă şi ne neliniştesc mai mult decât urmările unei certe, care, într’un fel sau într'altul, se va termină în curând.
«Dacă n’ar fi fost vorba decât de noi, am fi lăsat să treacă acuzările şi chiar desaprobarea cari ne-au lovit, fără a spune o vorbă. Dar am observat adevăratele tendinţe ale acelora, cari atacându-ne pe noi, căutau mai ales să atingă drepturile ţării, acele drepturi cu atât mai scumpe pentru noi cu cât nu ne-au fost restituite decât de curând. Noi am fost însărcinaţi să le apărăm semnalând atingerile ce căutau a le aduce.
«De asemenea fiindcă poziţiunea 'noastră, oricât de transitorie ar fi, ne impune datoria, după cum ne dă şi dreptul, de a vorbi în numele ţării, îndrăznim a speră că E. V. va binevoi să ne ajute a face ca să ajungă până la împărat rugăciunea ce adresăm M. Sale de a binevoi să mai veghieze asupra destinelor unui popor care datoreşte atât de mult înaltei sale protecţiuni.
«Primiţi, etc.
*(Ss.) V. Sturdza, A. Pana.»
Depeşa d-lui Victor Place adresată Comitetului Walewski în B (15) Decemvrie.
«Majoritatea membrilor Caimăcămiei Moldovei îmmânează o scrisoare alăturată adresată Excelenţei Voastre. In această scrisoare d-nii V. Sturdza şi A. Panu explică purtarea lor cu o linişte atât de mare şi cu dovezi, că nu pot decât să recunosc ca adevărat tot ce conţine acest document.
«Aceşti domni au fost atât de mult prezintaţi că au comis acte de opresiune neiertate, conduşi de un spirit de violenţă şi de partid, că moderaţiunea din justificarea lor nu va face decât să reiasă mai bine odioasele calomnii, ale cărora victime ei au fost.
«Această scrisoare a fost trimisă şi Miniştrilor Afacerilor străine al Angliei, al Prusiei, al Rusiei şi al Sardiniei. Alătur şi scrisoarea adresată de majoritatea Căimăcămiei tuturor Consulilor, şi în care declară că sunt gata a se conformă memorandului dela Constantinopole al Reprezentanţilor Puterilor Garante. Aceasta este un nou răspuns- la acuzările mincinoase ce s’au ridicat în contra d-lor V. Sturdza şi a Panu.»
Majoritatea Căimăcămiei publică Procesul verbal XXI din 6 (18) Decemvrie, privitor la interpretarea unor puncte din Convenţie şi Legea Electorală.
www.digibuc.ro
956
DIM1TRIE A. STURDZA
«Art. 7 şi 8 din Stipulaţiile Electorale statornicesc: — «Art. 7. Listele electo-«rale se vor întocmi în fiecare an şi în fiecare district prin îngrijirea admi-«nistraţiei. Ele se vor publică şi afişă în cea dintâi Duminecă a lunii lui «Ianuarie, pretutindeni unde va cere trebuinţa. Reclamaţiile se vor da la ad-«ministraţie, în cele trei săptămâni cari vor urmă după publicarea listelor. «Reclamanţii vor puteâ âpelă la Tribunalul districtului, care va hotărî în «grabă şi fără apel».—Art. 8. «Fiecare alegător va puteâ reclamă înscrierea sau «ştergerea fiecărui individ, netrecut sau fără dreptate înscris în lista din care «el însuş face parte».
«In loc de a se conformă cu rostirea acestei legiuiri, toţi acei ce s’ar socoti abuziv excluşi din listele electorale publicate, reclamând şi apelând Ia tribunalele competinte înscrierea în termenul legiuit de trei săptămâni, pe temeiul dovezilor ce vor fi păstrând, şi a provocă prin chipul legal îndreptarea neajunsurilor, ce s’au putut ocazionâ la întâia închipuire a acelor liste; privim că astăzi, cu nouă zile numai mai înaintea termenului prescris, s’au adus la Căimâcămie de către o deputaţiune cinci protestări în contra listelor electorale, subscrise de un număr de ţinutaşi locuitori în districtele Roman, Bacău, Neamţu, Dorohoiu şi Fălciu.
«Asemănarea acestor protestaţii redijate pe unul şi acelaş formular; pretenţia nelegală exprimată în acele protestări de a nu recunoaşte guvernului dritul ce l-a avut în puterea Convenţiei de a da Legii Electorale lămuririle publicate în instrucţiile sale; cercarea făcută prin acele protestări de a se abate din calea legalităţii printr’o abţinere nejustificată de a reclamă la judecătorii, şi prin cererea ca însăş Caimacamia să facă şi să revizuească listele ; urmare ce ar fi cu totul în contra art. 7 din Legea Electorală: — toate aceste considerări, izvorîte atât din cuprinsul numitelor protestaţii, cât şi a suplicilor alăturate pe lângă ele şi întemeiate chiar pe mai multe ştiri venite de prin ţinuturi, au încredinţat pe guvern, că există în ţară o partidă care, prin o tactică vederati, caută, — a descreditâ intenţiile de imparţialitate ale Căimăcămiei,—a organiză în toate ţinuturile o opoziţie sistematică în contra operaţiilor legale a alegerilor viitoare, — a da Convenţiei şi Legii Electorale o interpretaţie falsă, spre a naşte nedumeriri în spiritele alegătorilor,— ase feri, sub deosebite pretexte nevalabile de a se adresă la judecătorii pentru reîndrituirea acelor ce ar fi fost neînscrişi în liste, — şi a se lăsă astfel ca să treacă timpul hotărît pentru reclamaţii, cu scop de a-şi rezervă în urmă motivuri nelegale de tânguiri în contra nepărtinirii guvernului;— şi în sfârşit a pregăti poate vreo urmare sgomotoasă pentru ziua alegerilor, şi aceasta cu gând şi în speranţă de a compromite validitatea rezultatului operaţiilor electorale, dacă ele nu ar fi în favorul unor aspiraţii excluzive.
«Guvernul, însărcinat cu priveghierea acelor operaţii, răspunzător de măn-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
957
ţinerea legalităţii şi a liniştii publice, hotărît de a nu lăsă cel mai mic pretext de recriminaţii în contra listelor electorale, şi povăţuit mai înainte de toate de principiul nepărtinirii, găseşte de cuviinţă a luă următoarele măsuri atât în privirea reclamaţiilor ce i s’au prezentat, cât şi în privirea respectului ce se cuvine legilor şi ordinului legal:
«1. Se recomandează deadreptul tribunalelor respective cercetarea listelor de persoanele ca ilegal netrecute în listele electorale, şi altora ca ilegal înscrise, ce erau alăturate către pomenitele protestaţii; aceasta spre rectificarea greşelilor sau abaterilor ce s’au putut prileji, şi de cari tribunalele competente nu s’au pus în putinţă a se ocupă de către înşişi acei ce protestează astăzi, tocmai în ajunul alegerilor şi în contra spiritului şi a literei stipulaţiilor electorale.
«2. Domnii administratori şi comandiri de jandarmi sunt ordonaţi ca, în caz de încercări din partea ori şi cui, în timpul operaţiunilor electorale, de a turbură liniştea publică sau acea a alegerilor, cari trebue a se săvârşi liniştit şi pacinic, să iea în contra asemenea încercări cele mai energice măsuri.
«3. Domnii administratori şi judecători sunt chemaţi şi acum a se conformă strict instrucţiilor şi povăţuirilor date, a se feri sub cea mai mare răspundere de a da loc prin nici o lucrare la nici o legiuită tânguire, a se încheiâ jurnaluri, anume pentru fiecare caz de reclamaţie în deosebi, întemeiate şi motivate, precum aceasta li s’a prescris. Aceste jurnale le vor tri-mete, pe de o parte, judecătoriilor în termenul încuviinţat, iar pe de altă parte, Departamentului, ca să se încredinţeze guvernul de legalitatea lucrurilor. Asemenea şi judecătoriile vor grăbi a comunică logofeţiei jurnalele ce vor încheiâ spre îndeplinirea cuvenitei lucrări în asemenea.
«Se adauge iar spre ştiinţa tuturor, că fiecare este datorit a se conformă neabătut stipulaţiilor electorale ; şi tot acela care ar mai cercă a se abate dela acea regulă şi nu s’ar înfăţişă la administraţii şi la judecătorii spre reclamarea driturilor sale, acela considerându-se în contravenţie cu rostirea Convenţiei, rămâne a-şi bănui şie-şi pentru pierderea driturilor sale, dacă nu le-a căutat prin drumul legal.
«Aceste dispoziţii se vor publică, luându-se măsurile cuviincioase pentru grabnica lor aplicare.
«(Subscrişi:) V. S t u r d z a, A. P a n u.
«Secretarul Căimăcămiei, (s.) D. Sturdza.»
In 5 (18) Decemvrie Ex. Sa Fuad Paşa trimite următoarea telegramă E. S. Afif-Bey, ca să ceară dela Căimăcămie restabilirea regimului cenzurii. Acest ordin nu putea îmbunătăţi situaţiunea
www.digibuc.ro
958
DIMITRIE A. STDRDZA
Guvernului Otoman, fiindcă eră cert că majoritatea Căimăcămiei va mănţineâ legea Presei din anul 1856.
«Legile cari guvernează presa se află în categoria legilor fundamentale, cari nu pot fi modificate de o administraţie provizorie, a cărei misiune specială este clar şi pozitiv desemnată într’un act internaţional.
«Prin urmare, măsura luată în ultimul timp de o parte a Căimăcămiei Moldovei, privitoare la presa acestui Principat, este ilegală şi contrarie spiritului Convenţiunii din 19 August şi capabilă de a trage după sine urmări grave.
«înalta Poartă ca şi Puterile Garante, dorind înainte de toate mănţinerea liniştii în această ţară şi vrând să înlăture tot ce poate ameninţă sau împiedică executarea fidelă a măsurilor adoptate în comună înţelegere pentru a asigură fericirea amânduror Principatelor, invită pe d-nii Caimacami a restabili imediat regimul revocat şi a priveghiă ca factorii de turburări şi de fraude să nu poată află un mijloc de a propagă principiile lor subversive în ziarele din ţară».
Majoritatea Căimăcămiei hotărăşte să invite pe logofătul Ştefan Catargiu să vie la şedinţele Căimăcămiei, având a delibera asupra instrucţiilor primite.de E. S. Afif-Bei dela Constantinopole.
Proces verbal No. XIX din 27 Noemvrie (9 Decemvrie).
«Astăzi, pe la trei ore, a venit d-1 Adossides, care le-a declarat: «Că d-1 «logofăt Ştefan Catargiu a fost dintâiu hotărît a veni la şedinţele Căimăcămiei; «că viind pe urmă la Ex. Sa Afîf-Bey, i-a cerut în scris instrucţii şi fiindcă Ex. «Sa i-a zis că singur aşteaptă o lămurire a depeşei comunicate Căimăcă-«miei, d-1 logofăt a hotărît a nu veni şi a aşteptă aceste lămuriri». După retragerea d-lui Adossides, subscrişii au trimes d-sale logofătului următoarea adresă pentru a-1 pofti să vie a luă parte la şedinţă: «Domnule şi Colega, «primindu-se ieri la Căimăcămie, din partea Ex. S. Afîf-Bey, copie de pe «o depeşă telegrafică din Constantinopole, subscrişii, văzând că n’aţi venit «nici astăzi în sala şedinţelor, pentru a luă parte la lucrările Căimăcămiei, «au onoare a vă face invitare ca să binevoiţi a veni mâine, în 28 a curentei, «spre a păşi împreună la deliberare asupra acelei depeşi». Drept care s’a încheiat acest Proces verbal care se va publică.
«(Subscrişii:) V. Sturdza, A. Panu.
«Secretarul Căimăcămiei, (s.) D. Sturdza».
In cele două Procese verbale XVIII şi XXII Căimăcămia a primit dela E. Sa Afif-Bei textul unui—Memorand privitor la Căimă-
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
959
cămia Moldovei — în versiunea înaltei Porţi, şi în versiunea repre-sentanţilor Puterilor Garante la Constantinopole.
Procesul verbal No. XVIII din 26 Noemvrie (8 Decomvrie).
-«Ieri, la 21/i ore după amiazăzi, s’a înfăţişat în camera Căimăcămiei d-1 Adossides, zicând că fiind E. Sa Afif-Bei bolnav, d-lui este însărcinat a veni şi a ceti o depeşă, adresată E. Sale Afif-Bei, din partea Ministrului trebilor străine al înaltei Porţi. După cetirea acestei depeşe, subscrişii au cerut copie, şi astăzi li s’a trimis următoarea adresă a E. Sale, însoţită de o copie a sus citatei depeşe.
«Domnilor! am onoare a vă transmite alăturat o copie de pe depeşa ce vi «s’a cetit ieri de d-1 Adossides. Binevoiţi a primi asigurarea stimei mele «celei înalte».
«(Subsoris) Afif.
«Iaşi, 8 Decemvrie 1858».
«Copie de pe depeşa înaltei Porţi cu data din 5 Decemvrie 1858:—Ministrul trebilor din afară către E. S. Afif-Bei.
«înalta Poartă şi reprezentanţii guvernămintelor, cari au subscris Convenţia «de Paris, luând în privire urmarea neregulată a Caimacamilor, s’au înţeles «asupra următoarelor punturi:—Caimacamii trec peste marginile însemnate «în Fermanul Imperial,—Autorităţile moldo-române ar trebui să arate respectul «cuvenit înaltei Porţi,—Prin refuzul de a expedui o depeşă telegrafică a Co-«misarului Otoman către guvernământul său, administraţia moldovană a lipsit «la această datorinţă de respect,—Comisarul Otoman are drept de a prelungi «şederea sa în Iaşi,—Reglementul Organic este baza lucrărilor Caimacamilor, «cari nu se vor puteâ abate dela dânsa fără necesitate urgentă, şi afară din «excepţiile hotărîte, după cum depărtarea miniştrilor şi a directorilor De-«partamentului, sau aceea a funcţionarilor numiţi după 19 August,—Trebile «curente se vor hotărî de majoritatea Caimacamilor; însă asupra trebilor pri-«vitoare la interpretaţia Convenţiei sau a Fermanului Imperial se va referă «Ia înalta Poartă,—Rânduirile în funcţii trebue să fie subordonate aprobării «unanime a tuturor membrilor Căimăcămiei, ţiindu-se însă seamă de soco-«tinţa Caimacamului de care atârnă nemijlocit agentul ce ar urmă a se de-«stitui sau a se numi,—Actele sancţionate până acum de Caimacami în una-«nimitate sau în majoritate nu vor fi revizate, afară numai când ar cuprinde «loviri grele în condiţiile constitutive ale Căimăcămiei,—Destituirea direc-«torului şi a altor funcţionari ai Ministerului din Lăuntrul al Moldovei este «un abuz ce este cu drept a se reformă,—In caz de vacanţă parţială a Căi-«măcămiei, membrul sau cei doi membri în funcţie vor îndeplini vacanţa
www.digibuc.ro
960
DIMITRIE A. STTJRDZA
«prin unul sau doi miniştri după ordinul rangului lor,—Şi în caz de vacanţă «totală, administraţia va trece către consiliul miniştrilor, după analogia art. «XI din Convenţie».
«Pentru conform cu originalul
«(S.) Afif».
«Drept care acum de odată s’a încheiat acest Proces verbal, care se va da publicităţii.
«(Subsorişi:) V. Sturdza, A. Panu. a Secretarul GaimăoSmiei, (s.) D. Sturdza».
Proces verbal No. XXII din 7 (19) Decemvrie.
«Astăzi a vfenit d-1 Adossides în camera Căimăcămiei şi a dat cetire memorandului adresat înaltei Porţi de către Reprezentanţii Puterilor Garante, în 28 Noemvrie a. c. Subscrişii cerând copie de pe acest act, d-1 Adossides a zis că o va comunică. Drept care s’a încheiat acest proces verbal.
a (Subsorişi:) V. Sturdza, A. Panu.
«Seoretarul Căimăcămiei, (s.) D. Sturdza».
Anexă.— Memorandul adresat înaltei Porţi de către Reprezentanţii Puterilor subscriitoare Tractatului de Paris, din 16 (28) Noemvrie 1858.
«După cererea Ministerului trebilor din afară al înaltei Porţi, Reprezentanţii Puterilor subscriitoare Convenţiei de Paris, întrunindu-se astăzi în conferinţă spre a luă în considerare conduita neregulată urmată în oareşicare privire de către Căimăcămiile Principatelor Moldovei şi Valahiei, sau înţeles în unanimitate asupra puncturilor ce urmează:
«1. Că puterea Caimacamilor are o tendinţă vederată a păşi peste marginile prescrise lor de către Fermane.
«2. Că autorităţile în Principate ar trebui să mărturisească respectul cuvenit Puterii Suzerane, atât din deferinţă către poziţia ei particulară în privirea ziselor Principate, cât şi din motivul calităţii sale de organ colectiv al tuturor Puterilor celor mari, când ea prescrie observarea Tractatului de Paris.
«3. Că refuzul făcut de Caimacamii Moldovei de a expedui un mesagiu telegrafic al Comisarului împărătesc către înalta Poartă, este o lipsă de curtoazie pe care nici o împrejurare nu ar puteâ justifică; şi că, dacă Comisarul Otoman se abţine de orice ingerinţe în trebile ţării, el poate reclamă dreptul, în cazul de faţă, de a prelungi şederea sa în Principat, spre a ţineă pe guvernul său în cunoştinţa întâmplărilor.
«4. Că baza purtării Caimacamilor trebue să fie Reglementul Organic şi că toată abaterea dela această regulă trebue să fie justificată de o necesitate
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOO DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
96 L
gravă şi urgentă, sau de cazurile excepţionale prevăzute şi hotărîte de mai înainte, şi anume: amovibilitatea miniştrilor şi directorilor Departamentelor, precum şi aceea a funcţionarilor numiţi dela 7 (19) August încoace de fostul Caimacam.
«5. Că trebile ordinare de administraţie se pot hotărî de mojoritatea Caimacamilor; dar că, în cât se atinge de chestiile atingătoare de interpretarea Tractatului Bau a Fermanului, ele trebue să fie referate la înalta Poartă în caz de neînţelegere serioasă. Cât pentru rânduirea în funcţii, fiindcă aceasta se atinge de un princip enunţat în Ferman, li se pare că ar fi cu atâta mai nemerit de a-şi asigură aprobarea unanimă a tuturor membrilor Căimăcă-miei, cu cât ea ar fi o garanţie în contra spiritului de facţie sau de partidă, ţiindu-se încă o seamă deosebită de socotinţa Caimacamului dela care atârnă direct agentul ce este a se rândul sau a se destitui.
«6. In privirea greutăţilor ce s’ar puteâ naşte dacă sar căută a se anulă oareşicari acte pe cari Caimacamii le-au sancţionat în unanimitate sau în majoritate, reprezentanţif'îidmit ca acele acte, dacă ele nu jignesc vajnic condiţiile în cari sunt constituite Câimâcămiile, să nu fie revocate.
«7. Ei priveşc totuş destituirea Directorului şi altor amploiaţi ai Ministerului din Lăuntru, unul din Caimacami, de către acei doi colegi ai săi fără învoirea şi ştiinţa sa, ca un abuz care este cu atâta mai drept a fi reformat, cu cât condiţiile pe cari sunt întemeiate Căimăcămiile, îl aşează şef al Departamentului său.
«8. Ei socot, în. sfârşit, că, la caz de vacanţă a Căimăcămiei, membrul sau cei doi membri rămaşi în funcţie ar aveâ a îndeplini vacanţa prin adăogirea unui sau doi miniştri după ordinul rangului lor şi că, la caz de vacanţă totală, cârmuirea provizorie a Principatului ar reveni de plin drit Consiliului Miniştrilor, în analogie cu dispoziţiile articolului 11 al Convenţiei din 7 (19) August. In amândouă aceste cazuri, Căimăcămia provizorie, astfel con-stituată, ar trebui să refereze înaltei Porţi, a căreia opinie este anume rezervată, precum şi aceea a Puterilor Garante.
«Plenipotenţiarii exprimă dorinţa ca guvernul Sultanului să binevoească a da instrucţie Comisarilor săi la Bucureşti şi la Iaşi de a se înţelege cu Membrii Corpului Consular, cari vor primi din parte-le înştiinţare despre opinia unanimă a Reprezentanţilor Puterilor Garante la Constantinopole».
Textul Memorandului semnat la Constantinopole de Reprezentanţii Puterilor Garante.
«La cererea Ministrului Afacerilor străine al înaltei Porţi, Reprezen-
Textul Memorandului comunicat de Poartă.
«înalta Poartă şi Reprezentanţii Guvernelor semnatare Convenţiei de
61
Analele A, i?.—Tom. XXXIII.—Memoriile Secţ. Istorice,
www.digibuc.ro
962
D1MITRIE A. STURDZA
tanţii Puterilor semnatare ale Convenţiei de Paris, întrunindu-se astăzi în Conferinţă, pentru a luă în considerare purtarea neregulată urmată în anumite privinţe de Caimacamii Principatelor Moldova şi Valahia, au căzut de acord în unanimitate asupra următoarelor puncte:
«1. Că purtarea Caimacamilor are o tendinţă manifestă de a depăşi marginile ce li sau tras prin Ferman.
«2. Că autorităţile din Principate ar trebui să dovedească un respect cuviincios Puterii Suzerane, atât din cauza poziţiunii ei particulare faţă de numitele Principate, cât şi pentru calitatea ei de organ al tuturor Puterilor mari în mod colectiv, atunci când ea ordonă observarea Tractatului de Paris.
«3. Că refuzul Caimacamilor Moldovei de a expediâ o telegramă a Comisarului Imperial al înaltei Porţi este o lipsă de politeţă, pe care nu o poate justifică nici o împrejurare; şi că dacă Comisarul otoman se abţine de orice ingerinţă în afacerile ţării, poate reclamă, în cazul de faţă, dreptul de a-şi prelungi şederea în Principat în scop de a ţineâ guvernul său în curent cu evenimentele.
«4. Că baza purtării Caimacamilor trebue să fie Regulamentul Organic şi că orice abatere dela această regulă trebue să fie justificată de o necesitate gravă şi urgentă sau de cazuri excepţionale prevăzute şi stabilite mai dinainte, anume: amovi-bilitatea miniştrilor şi a directorilor departamentelor, precum şi a func-
Paris, luând în considerare purtarea neregulată a Caimacamilor, au căzut de acord asupra următoarelor puncte:
«1. Caimacamii depăşesc marginile trase de Fermanul Imperial.
«2. Autorităţile moldo-valahe ar trebui să dovedească respectul datorit înaltei Porţi,
3.	Prin refuzul de a expediâ o telegramă a Comisarului Otoman către guvernul său, administraţia moldovenească a călcat acest respect.
«Comisarul Imperial are dreptul a-şi prelungi şederea sa în Iaşi.
«4. Regulamentul Organic formează baza de purtare ce trebue să urmeze Caimacamii, cari nu se vor puteâ abate dela dispoziţiunile lui fără o necesitate urgentă sau în afară de excepţiunile stabilite, cum sunt: amovibilitatea miniştrilor şi a directorilor de departemente sau a funcţionarilor numiţi după 19 August,
www.digibuc.ro
DI VAN ORILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
963
ţionarilor numiţi după 19 August de fostul Caimacam.
«5. Că afacerile ordinare ale administraţiei pot fi hotârîte de majoritatea Caimacamilor;, dar că cestiu-nile cari privesc interpretarea Fer-manului ori Tractatului, trebue referite Porţii în caz de serioasă deosebire de vederi.
«Cât priveşte numirile funcţionarilor, cum ele ating un principiu enunţat prin Ferman, ar ii cu atât mai bine să aibă aprobarea unanimă a tuturor membrilor Căimăcămiei, cu cât aceasta ar fi o garanţie împotriva spiritului de răzvrătire şi de partid, afară de cazul când este să se ţină seamă în special de părerea Caimacamului de care depinde direct a-gentul ce trebue numit sau destituit.
«6. Ţinând seamă de dificultăţile ce ar puteâ rezultă din anularea unor acte pe cari Caimacamii le-au sancţionat dejâ în unanimitate sau în majoritate, Reprezentanţii admit, ca aceste acte să nu fie revocate—întru cât, se înţelege, nu calcă condiţiunile în cari s’au constituit Caimacamii.
«7. Cu toate acestea consideră destituirea directorului şi a altor funcţionari ai Ministerului de Interne—unul dintre Caimacami—de către ceilalţi doi colegi ai săi, ca un abuz care este cu atât mai just să fie îndreptat, cu cât condiţiunile pe cari se bazează Căimăcămia, îl stabilesc şef al propriului său Departament.
«8. In sfârşit Reprezentanţii cred, că în caz de vacanţă parţială în sânul Câimăcămiei, membrul sau cei doi
«5. Afacerile curente vor puteâ fi deoise de majoritatea Caimacamilor. Dar afacerile privitoare la interpretarea Convenţiei sau a Fermanului Imperial trebue referate înaltei Porţi.
«Numirile în funcţiuni vor trebui supuse aprobării unanime a tuturor membrilor Căimăcămiei, cu rezerva de a se ţineâ seamă de părerea Caimacamului de care depinde direct agentul ce trebue numit sau destituit.
«6. Actele dejâ sancţionate de Caimacami în unanimitate sau majoritate nu vor fi revocate, dacă nu aduc atingeri grave condiţiunilor constituţionale ale Căimăcămiei.
«7. Destituirea directorului şi a altor funcţionari ai Departamentului de Interne Moldovean este un abuz, care e bine să fie îndreptat.
«8. In caz de vacanţă parţială în sinul Căimăcămiei, membrul sau cei doi membri în funcţiune vor com-
www.digibuc.ro
964
UIM1TRIE A. STURDZA
rr.embri rămaşi în funcţiune să completeze vacanţa alăturându-şi unul sau doi m'nistri în ordinea rangului lor, şi în caz de vacanţă totală, administraţia provizorie a Principatului să treacă de drept la Consiliul de Miniştri, prin analogie cu art. 11 al Convenţiei din 19 August.
«Şi într’un caz şi într’altul Căi-măcămia astfel formată va trebui să refere înaltei Porţi, care îşi rezervă în mod expres părerea, ca şi Puterile Garante.
«Reprezentanţii exprimă dorinţa, că guvernul M. S. Sultanului va binevoi a da instrucţiuni Comisarilor săi din Bucureşti şi Iaşi să se înţeleagă cu membrii corpului Consular, cari vor primi la rândul lor încunoştin-ţare despre părerea unanimă a Reprezentanţilor Puterilor Garante la Constantinopole.»
In ziua de 8 (20) Decemvrie, unanimitate că, întrunindu-se în camera Căimăcămiei, au luat în deliberare Memorandul Puterilor. Discuţia a urmat asupra celor 7 prime articole ale Memorandului, constatându-se opiniunea majorităţii şi a minorităţii.
Proces verbal No. XXIII din 8 (20) Decemvrie.
«Astăzi s’au întrunit subşcrişii în camera Căimăcămiei şi au dat cetire Memorandului Puterilor ce li s'a comunicat de către E. S. Afif-Bey. Drept care s’a încheiat acest proces verbal.
«(Subscrişi:) St. Catargiu, V. Sturdza, A. Panu.
«Secretarul Căimăcămiei (s.) D. Sturdza.»
Proces verbal No. XXIV din 8 (20) Decemvrie.
«Se ceteşte articolul I-iu.
«Socotinţa subscrişilor este, că acturile Căimăcămiei nu au tendinţă de a trece hotarele prescrise de Fermanul de instalare.
«(Ss) V. Sturdza, A. Panu.
pletâ vacanţa alăturându-şi unul sau doi miniştri în ordinea rangului lor; şi în caz de vacanţă totală, administraţia va trece consiliului de miniştri, prin analogie cu art. 11 al Convenţiei.»
uenibrii Căimăcămiei constată în
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, ▼.

965
«Nu mă unesc, pentrucă nu încape deliberaţie asupra unei hotărîri a Puterilor Garante,
(S.) St. Catargiu. «Secretarul Căimăcamiei (s.) D. Sturdza.»
Proces verbal No. XXV din 8 (20 Decemvrie.
«Se ceteşte articolul” al II-lea.
«Socotinţa subscrişilor este, că autorităţile Moldovei n’au lipsit respectului cuvenit către Puterea Suzerană, pe care respect sunt gata a-1 observă şi pe viitorime.
«(Ss.) V. Sturd-za, A. Panu.
«Socotinţa mea este de a ir.ă conformă întocmai după articolul acesta al do.lea din memorandum.
<(S.) S l. Catargi u. «Secretarul Câimăcămiei, (s.) D. Sturdza.»
Proces verbal No. XXVI din 8 (20) Decemvrie.
«Se ceteşte articolul al III-lea.
«Socotinţa subscrişilor este că în urmarea Convenţiei şi a Fermanului de instalare, negăsindu-se că E. Sa Afif-Bey ar aveă alt caracter decât acela de a ceti Hatişeriful de promulgare a Convenţiei şi Fermanul de instalare, au fost siliţi a nu puteâ recunoaşte alt caracter oficial E. Sale Afif-Bey, dar ca pentru un semn de curtuazie, se grăbesc a se conformă Memorandului şi a lăsă pe viitorime, ca E. Sa Alîf-Bey să corespundă prin depeşi cifrate. Tot odată în privirea amestecării E. Sale Afif în trebile ţării, subscrişii se văd chejnaţi de a lor datorie şi de răspunderea către ţară şi către înaltele Puteri a arătă acest amestec şi a cere rechemarea E. Sale din Principat.
«(Ss.) V. Sturdza, A. Panu.
«Mă unesc a fi slobod Excelenţei Sale Afif-Bey a telegrufiâ în cifre, nu mă unesc însă a nu cunoaşte pe Excelenţa Să că n’ar aveă caracter oficial, de vreme ce prin Memorand se numeşte Comisar al înaltei Porţi şi nici pot zice că s’ar fi amestecat în trebile ţării.
«(S.) St. Catargiu.
«Secretarul Câimăcămiei, (s.) D. Sturdza.»
Proces verbal No. XXVII din 8 (20) Decemvrie.
«Se ceteşte articolul al IV-lea.
«Socotinţa subscrişilor este că, după art. 9 al Memorandului, schimbarea miniştrilor şi a directorilor este categoric hotărîtă, precum apoi şi a func-
www.digibuc.ro
966
DIMITRIE A. STURDZA
ţionarilor numiţi după 19 August de către fostul Caimacam. In afară de aceasta, conform art. 4, Regulamentul Organic fiind baza de conduită de păzit a Caimacamilor, subscrişii, după răspunderea prescrisă prin Fermanul de istalare, făcând celelalte schimbări în latitudinea prescrisă de Ferman, recunosc a fi în legalitate.
.	«(Ss.) V. Sturdza, A. Panu.
«Socotinţa mea este că art. al IV-lea înţelege a se schimbă miniştrii, directorii şi alţi amploiaţi numai acei numiţi de ex-căimăcămie după 19 August, şi aceştia numai într’o strictă necesitate, precum pe larg se arată în Fermanul Imperial, căci Căimăcămia fiind constituată după art. 19 din Regulamentul Organic, nu poate destitui pe funcţionari, decât la caz de delict dovedit.
c(S.) St. Catargiu. a Secretarul Căimăcămiei, (s.) D. Sturdza.»
Scrisoarea membrilor Căimăcămiei Moldovei adresată E. Sale Afif-Bey în 8 (20) Decemvrie.
«Excelenţă,
«Membrii subscrişi ai Căimăcămiei Moldovei au avut onoarea a primi copia Memorandului din 28 Noemvrie. Ei vă roagă să binevoiţi a le comunică şi paragraful final al acestui act, al căruia sens, pe cât au putut pricepe din o singură cetire ce le-a făcut ieri d-1 Adossldes, se referă Ia o înţelegere între Excelenţa Voastră şi Corpul Consular.
«Primiţi, Excelenţă, reînnoirea asigurării înaltei noastre consideraţiuni.
«(Ss.) V. Sturdza, A. Panu.»
v
Răspunsul E. S. Afif-Bey adresat membrilor Căimăcămiei Moldovei în 8 (20) Decemvrie.
«Domnilor,
«Comisarul Imperial subscris a avut onoarea a primi astăzi scrisoarea voastră, prin care-i cereţi comunicarea paragrafului final al Memorandului din 28 Noemvrie. Aceste ultime linii ale actului menţionat nefâcând parte din motivul deciziunii Domnilor Reprezentanţi ai Puterilor semnatare Tractatului de Paris, şi neprivind întru nimic Căimăcămia, am crezut inutil să vi-1 împărtăşesc; însă pentru a satisface dorinţa ce exprimaţi, mă grăbesc a vă trimite copia alăturată.
«Comisarul Imperial vă reînnoeşte, Domnilor, cu această ocaziune asigurările sale de înaltă consideraţiune.
«(&) Afif».
www.digibuc.ro
DlVANURILE AD-HOC DIN IAŞI Şt BUCUREŞTI, Y.
967
Copia anexata.
«Reprezentanţii exprimă dorinţa ca guvernul Sultanului sl binevoească a da Comisarilor săi la Bucureşti şi Iaşi instrucţiuni, că să se înţeleagă cu Membrii Corpului Consular, cari vor primi fiecare opiniunea unanimă a Reprezentanţilor Puterilor Garante la Constantinopole».
Proces verbal No. XXVIII din 9 (21) Decemvrie.
«Se urmează cu cetirea memorandului.
«Se ceteşte articolul al V-lea.
«Subscrişii recunosc şi ei prea bine această doctrină, însă cazul de a referă nu s’a prezentat încă, fiindcă singurul caz de interpretaţie a Convenţiei — adică instrucţiile explicative ale Legii Electorale — au fost făcute în unanimitate, după cum dovedesc actele. In cât priveşte numirile în funcţii, ei se asociază cu totul dorinţei manifestate în acest articol, de a vedeâ aceste numiri făcute în unanimitate, pe cât va fi cu putinţă, că ei nu vor lipsi de a luă în deosebită privinţă opinia minorităţii şi de a o respectă după putinţă, mai ales când această minoritate este formată de către acela dintre Caimacami dela care atârnă agentul ce are a fi numit sau destituit; însă că în cazul regretabil, când argumentele majorităţii nu ar puteâ convinge pe minoritate şi vice-versa, şi când va fi de nevoie a luă o hotărîre, ei încheie că fără îndoeală opinia majorităii ar trebui să precumpănească, fiindcă nu le este cu putinţă să admită că sfârşitul articolului ar fi în contrazicere cu termenii aşâ de formali ai începutului său şi că, după ce au aşezat într’un chip categoric principiul majorităţii, d-nii Plenipotenţiari ar fi voit a încheiâ primind preponderinţa minorităţii.
t(Ss.) V. Sturdza, A. Panu.
«Articolul al 5-lea fiind foarte lămurit, că numai în pricinile curente se adoptează majoritatea, iar în chestiile ce se trag din interpretaţia Tractatului sau a Fermanului trebue a se referă înaltei Porţi, precum şi pentru numirile în funcţii cari se ating de principiul Fermanului, trebue a se păzi unanimitatea, cu ţinerea în seamă a socotinţei Caimacamului de unde atârnă persoana care are a se numi sau a se destitui; apoi jos iscălitul nu poate decât a se conformă cu acest articol, care slujeşte de povăţuire pentru trecut şi viitor; în cât însă pentru instrucţiile făcute de Sfatul Administrativ, de cari nu se vorbeşte în acest articol 5 din Memorand, ele pot fi bune, pe cât nu se interpretează Legea Electorală anexată către Convenţie.
«(Subscris:) St. Catargiu.
«Secretam] Câimăcămiei, (s.) D. Sturdza».
www.digibuc.ro
968
DIMITRIE A. STtfRDZA
Proces verbal No. XXIX din 9 (21) Decemvrie.
«Se ceteşte art. al 6-lea.
«Art. 6 nu lasă, nici o îndoeală, fiindcă hotare ş te mănţinerea actelor sancţionate în unanimitate sau în majoritate ; că, în cât priveşte chestia de a şti dacii unele din aceste acte jignesc condiţiile constitutive ale Căimăcămiei, aceasta trebue căutat în examinarea art. 7.
«(Subscrişi:) V. Sturdza, A. Panu.
«In art. 6 se înţelege că nu se pot revocă actele acele ce au venit la Căimăcămie şi s’au sancţionat de ga în majoritate sau în minoritate, cari sunt raporturile a deosebitelor departamente, iar nu şi acele date deadreptul de Căimăcămie ca ordin, şi acele cari lovesc în condiţivnile constitutive ale Căimăcămiei, şi majoritatea este aceea când Căimăcămia ar fi completă., ca minoritatea să-şi poată da socotinţa, căci majoritatea fără minoritate nu poate să fie. Cât pentru acele cuprinse în art. 7 la acelaş articol, voiu da socotinţă.
«(Subscris:) St. Catargiu.
•Secretarul Căimăoăiniei, (s.) D. Sturdza».
Proces verbal No. XXX din 9 (21) Decemvrie.
«Se ceteşte articolul 7.
«In ceeace priveşte destituirea Directorului şi a altor amploiaţi ai Ministerului din Lăuntru, acestea nu s’au făcut fără consimţimântut d-lui logofăt St. Catargiu, nici fără ştirea d-sale, căci d-lui şi-a dat consimţimântul la aceste schimbări înainte de depărtarea sa de bună voie, şi subscrişii s’au grăbit a-i face cunoscut acestea îndată ce au fost făcute. Subscrişii nu pot a nu vedeâ un raport între terminii «unul din Caimacami» întrebuinţaţi în acest articol şi terminii înscrişi la finitul art. 5, când e vorba de agenţii ce atârnă direct dela unul din Caimacami, şi, prin urmare, ei cred că s’au conformat mai dinainte principiilor aşezate în acest art. 5, confirmând în majoritate destituţiile de cari fusese vorba mai înainte. Pentru a da însă o dovadă mai mult de dorinţa ce au, de a se conformă Memorandului, subscrişii declară că sunt gata, după cum au şi manifestat-o de vreo câtevâ Ori, a re vedeâ acele din acte făcute în timpul abţinerii d-sale logofătului Catargiu, şi sunt totdeauna gata, în conformitate cu sensul art. 5, de a ţineâ în privinţă cea mai deosebită opinie a d-sale logofătului, bine întelegându-se că se vor ţineă pentru toate aceste puncturi în hotărîrile precrise de Regulamentul Organic şi de Fermanul de instalare.
«(Subscrişi:) V. S t u r d z a, A. Panu.
www.digibuc.ro
blVAttURILfi Ab-HOC DIN IAŞI Şt fitJCtJRfiŞtl, V.
969
«Fiindcă în art. 7 se arată că destituirea directorului şi a altor amploiaţi ai Ministrului din Lăuntru şi Caimacam, făcute în lipsa şi neştiinţa acestuia, s’a recunoscut şi de către Reprezentanţii Puterilor Garante ca un abuz şi că trebue a se reformă, apoi jos iscălitul socoteşte că această reformare trebue a se face prin reinstalarea acestor funcţionari; iar asupra ziselor că aceste distribuiri s’au făcut prin consimţimântul jos iscălitului, actele făcute noaptea Sămbătă spre Duminecă dovedesc contrariul.
«(8.) St Catargiu.
«Secretarul Căimăoămiei, (a.) D. Sturdza».
Proces verbal No. XXXI din 9 (21) Decemvrie.
«Anul 1858, Decemvrie în 9 zile.
«In urmarea Procesului verbal făcut asupra articolului al 7-lea, subscrişii vornicul Vasile Sturdza şi vornicul Anastasie Panu, gata de a înfăţişă toate chipurile pentru a veni la o împreună înţelegere cu d-lui logofătul Catargiu, şi drept dovadă, drept preveninţă personală pentru d-lui logofătul, au propus de îndată, că directorul Departamentului din Lăuntru va fi schimbat, şi că d-lui logofătul Catargiu să însemneze persoana ce voeşte a se pune Ia acel post
«D-l logofăt a propus reinstalarea d-sale vornicului Pruncu, care după toate împrejurările n’a putut a se primi, ci d-lui logofătul să binevoească a însemnă altă persoană, d-lui însă a zis că asupra altei persoane nu s’a gândit, şi că rămâne întru aceasta să se consulteze, întrebând chiar şi persoanele cari s’ar puteâ însemnă dacă primesc, fiindcă socoteşte că la acest post se cuvine a fi o persoană care să aibă consideraţie în ţară. Subscrişii V. Sturdza şi A. Panu s’au grăbit a se uni la asemenea propunere.
«După aceasta d. logofătul a propus reinstalarea administratorilor scoşi fără participarea d-sale. Subscrişii V. Sturdza şi A. Panu au răspuns la aceasta, că în dorinţa ce sunt de a pune capăt neînţelegerii şi ca o dovadă de defe-rinţă ce voesc a-i da şi în cazul de faţă, se grăbesc a intră în revizia numirilor de administratori, ce s’au făcut fără participarea d-sale, şi dar ori care din feţele numite s’ar cunoaşte că nu răspunde la chemarea guvernului, subscrişii sunt gata a se uni întru schimbarea lor şi înlocuirea prin alte persoane, ce s’ar socoti mai capabile şi cari să răspundă mai nimerit la misia de astăzi. Acestea făcându-se conform principiilor cuprinse în procesul verbal asupra art. 7.
«(Subscrişi:) V. Sturdza, A. Panu.»
«D-lui logofătul Catargiu nu tăgădueşte acestea, decât socotinţa d-sale este subscrisă la art. 7 şi că de aceea nu subscrie aici. Aceasta s’a scris în fiinţa şi cu consimţimântul d-sale.
•Secretarul Câimăcămiei, (s.) D. Sturdza.»
www.digibuc.ro
970
DIMlTRlE A. STDRDZA
In urma acestor deliberaţii rămase fără rezultat, s’a trimis Vornicilor Vasile Sturdza şi Anastasie Panu de către logofătul Ştefan Catargiu scrisoarea a IlI-a în 10 (22) Decemvrie, care conţine Protestarea sa în contra necompetintelor lucrări ale majorităţii, făcând cunoscut aceasta locurilor cuvenite.
«Domnilor şi colegi,
«Dorinţele ce am arătat spre a urmă hotărîrile Convenţiei din 7 (19) August în toate lucrările Căimăcămiei, au fost zadarnice, căci ţintirea domniilor-voastre nu s’a prefăcut din principiul ce aveţi, precum am arătat prin răspunsul ce am adresat domniilor-voastre la 5 ale trecutei luni Noemvrie.
«Toate depeşile Curţii Suzerane nu s’au luat de către d-voastră în băgare de seamă, propuind că Autonomia ţării nu var iertă, precum jurnalele d-voastre mărturisesc această împotrivire.
«Mă măguliam că Memorandul iscălit în unire de Reprezentanţii Puterilor subscriitoare Convenţiei ar puteâ folosi la restatornicirea legiuitelor lucrări în fiecare din articolele foarte lămurite ale acestui Memorand şi cu mulţumire am înbrăţişat prilejul şi am propus toate închipuirile prin cari s’ar fi putut opri nelegiuita marşă a Căimăcămiei, şi totodată a se puteâ îndreptă listele electorale, potrivit legii anexate către Convenţie, după care alegerile următoare acestor liste trebue să cadă de sine, potrivit depeşei din 16 Decemvrie, pe temeiul nenumăratelor protestaţii urmate din partea tuturor claselor a tuturor ţinuturilor; dar şi această manifestaţie, impusă prin Memorandul Reprezentanţilor Puterilor Garante, nu a fost puternică a vă depărtâ din principiul d-voastre şi nu aţi făcut decât a da o justificaţie asupra abaterilor d-voastre desaprobate prin Memorand, după care, siluindu-se legea, stăruiţi a săvârşi alegerile. Aşâ dar, în loc de a vă supune unei înalte ho-tărîri, v’aţi încercat a zădărnici toate.
«După acestea nu-mi rămâne alta decât a protestă necompetinţele lucrării d-voastre, ferindu-mă de orice răspundere, şi a face cunoscut acestea locurilor cuvenite.
«(Subscris:) St. Catargiu.»
Majoritatea Căimăcămiei adresează E. S. Fuad Paşa în 11 (28) Decemvrie următoarea depeşă telegrafică la Constantinopole:
«E. S. Afif-Bei ne-a comunicat copia Memorandului stabilit la 28 Noemvrie la Constantinopole.
«Prin urmare întrunindu-ne cu d-1 Catargiu pentru a luă măsurile de aplicare a dispoziţiilor cuprinse într’însul, am avut durerea de a vedeâ pe co-
www.digibuc.ro
DlVANURILE AD-fiOO DIN lA$I Şl BUCUREŞTI, V.
971
legul nostru stăruind a le interpretă într’un sens cu neputinţă de pus în acord cu termenii acestui act.
«După d-1 Catargiu Memorandul ar pretinde reinstalarea tuturor funcţionarilor în posturile lor, indiferent dacă au fost destituiţi cu unanimitatea sau majoritatea Căimăcămiei, dacă au fost Miniştri, Directori sau altcevă, dacă au fost numiţi înainte sau după 19 August. Faţă de o interpretare atât de forţată ne-am crezut datori a constată în procesele verbale semnate de d-1 Catargiu şi de noi, modul cum înţelegem noi sensul fiecărui articol al Memorandului. După aceasta am propus d-lui Catargiu înlocuirea Directorului actual al Departamentului de Interne, printr’o persoană care să întrunească voturile tuturor Caimacamilor, precum şi revizuirea numirilor făcute în timpul abţinerii voite a colegului nostru şi înlocuirea funcţionarilor statului în contra cărora ar există obiecţiuni serioase. Dar departe de a-1 vedeă pe d-1 Catargiu admiţând propunerile noastre, cari dovediau într’un grad înalt consideraţia noastră faţă de persoana sa şi graba de a ne conformă Memorandului, am găsit la colegul nostru aceeaş rezistenţă ca şi în trecut, rezistenţă dusă până acolo, încât a refuzat să semneze ultimul proces verbal, în care se relatau faptele sus menţionate. Unicul motiv al acestui refuz a fost, că d-sa ţine la interpretarea Memorandului aşâ cum ne-a explicat-o mai nainte.
«Subsemnaţii, deşi se cred întemeiaţi să spereze că Memoriul explicativ, comunicat E. V., precum şi Reprezentanţilor Puterilor Ia Constantinopole, va fi modificat părerea E. V. despre actele lor, calificate ca abuzive, declară că au încercat tot ce eră compatibil cu dreptatea şi demnitatea Guvernului, pentru a aduce pe d-1 Catargiu la o înţelegere folositoare intereselor ţării.
«Procesele verbale sus menţionate se vor trimite cu poşta la Constantinopole . . .
«(Ss.) V. S tur d za, A. Panu.«
In 11 (23) Decemvrie Majoritatea Căimăcămiei Moldovei adresează o scrisoare Consulilor la Iaşi ai Franciei, Austriei, Prusiei şi Marei Britanii.
«E. S. Afîf-Bei ne-a comunicat o copie de pe Memorandul stabilit in 28 Noemvrie la Constantinopole.
«Intrunindu-ne cu d-1 Ştefan Catargiu pentru a luă măsurile de aplicare a acestor dispoziţii, avem onoarea a vă comunică o copie a proceselor verbale, cari conţin rezultatele acestor încercări.
«In cele dintâi şapte procese verbale veţi găsi explicările ce am dat modului de a înţelege dispoziţiile acestui act şi părerile noastre în această privire.
«In acelaş timp, fiindcă Memorandul a fost trimis din Constantinopole îna-
www.digibuc.ro
972
DIMITRIE A. SttJRDBA
inte de a ajunge acolo Memoriului nostru explicativ al faptelor cari l-au motivat, am ţinut să constatăm în aceste procese verbale încă odată, şi în prezenţa d-lui Catargiu, explicaţiunile ce Iş-am dat E. S. Ministrului de Externe al Turciei, precum şi Reprezentanţilor Puterilor Garante.
«De altfel, gata să ne supunem acestor dispoziţii, am constatat într’un ultim proces verbal, a cărui copie de asemenea avem onoare a vă o comunică, propunerile ce am făcut colegului nostru în cestiunea aplicării Memorandului, precum şi respingerea lor din partea d-lui Catargiu, din pricina unei interpretări excluziviste a Memorandului, care după noi nu concoardă cu textul acestui act.
«Rugându-vă, Domnule Consul, să binevoiţi a aduce aceste fapte la cunoştinţa E. S. Reprezentantului. ... la Constantinopole, ne grăbim, etc.
*(Ss.) V. Sturdza A. Panu.»
In 14 (26) Decemvrie majoritatea Căimăcămiei trimite către Reprezentanţii Puterilor Garante la Constantinopole o expunere amănuntă asupra deliberărilor ei privitoare la Memorandul din Constantinopole şi a situaţiunii politice ce ea trage după sine.
«Subsemnaţii membri ai Căimăcămiei Moldovei au onoare a supune aprecierii E. V. faptele cuprinse în această expunere şi cari merită atenţiunea Puterilor Garante ale Drepturilor Principatelor.*
«Chemaţi prin Convenţia din 7 (19) August şi prin Fermanul Imperial de instalare să procedeze La aplicarea exaotă a Legii Electorale; însărcinaţi sub a lor răspundere să veghieze la mănţinerea ordinei legale şi a liniştii publice; ţinuţi în sfărşit în virtutea mandatului lor, să respecteze şi să facă a se respectă noua Constituţie acordată Principatelor: subsemnaţii sar fi făcut vinovaţi faţă de patria lor, dacă n’ar fi stăvilit unele acte cari tind să va-tăme drepturile ei cele mai sfinte şi să creeze dela început antecedente compromiţătoare pentru viitor.
«In baza art. 25 al Tractatului de Paris şi în virtutea dreptului său de suzeranitate, înalta Poartă a însărcinat pe E. S. Afif-Bei să aducă la Iaşi Permanul de instalare a Căimăcămiei şi să cetească Hatişeriful Imperial, care promulgă Convenţia din 7 (19) August. Aceasta a fost unica misiune oficială a acestui înalt funcţionar turc şi, odată terminată, ar fi trebuit să urmeze plecarea lui imediată din Moldova, căci nici o stipulaţiune particulară a numitei Convenţii nu autoriză pe înalta Poartă de a aveă în Principate agenţi însărcinaţi de a asistă la operaţiunile electorale. Este adevărat că Memorandul ieşit mai târziu din înţelegerea domnilor Reprezentanţi ai Puterilor Garante la Constantinopole acordă E. S. Afif-Bei facultatea de a reclamă
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, V.
973
dreptul de a-şi prelungi şederea în Principate; dar cu condiţia de a se abţinea de orice ingerinţă, în afacerile ţării şi cu singura misiune de a ţineâ guvernul său în curent cu evenimentele.
«Departe de aceasta, E. S. s’a instalat în Iaşi ca o persoană cu totul oficială şi a pretins să se bucure de toate prerogativele ce se cuvin de drept jpersoanelor investite cu un caracter oficial, cum este aceea de a uză de telegraf pentru a expediâ depeşi cifrate şi de a întreţinea relaţiuni diplomatice cu guvernul local.
«Insă oricât de adânc ar fi respectul subsemnaţilor faţă de drepturile de suzeranitate ale înaltei Porţi, nu puteam să consimţim cerinţelor E. S. Afif-Bei înainte de a-şi asigură titluri nouă, în virtutea cărora acest înalt funcţionar îşi creâ astfel din propria sa autoritate o nouă misiune în Moldova. A trebuit să refuzăm a recunoaşte validitatea unei misiuni, care nu se sprijiniâ pe nici o scrisoare vizirialâ şi acest refuz, indicat de raţiuni de înaltă convenienţă şi în nici un caz de o lipsă de respect faţă de înalta Poartă, cum pe nedrept s’a interpretat, ng-a servit ca punct de plecare a purtării ce am avut faţă de E. S. Afif-Bei, de când petrece în Iaşi.
«Profitând de ruptura regretabilă ce s’a produs între membrii Guvernului, E. Sa s’a grăbit a prezintă la Constantinopole acest incident sub un aspect duşmănos majorităţii Căimăcămiei şi să-i dea nişte proporţii pe cari nici pe departe nu le-a avut. Rapoartele sale secundate de plângerile exagerate şi de acuzaţiunile nedrepte ale d-lui Catargiu, aveau de scop să provoace o dezaprobare formală din partea Porţii în contra purtării majorităţii, precum şi un început de ingerinţe în afacerile Principatelor. Acest scop a fost ajuns numai decât.
«O întâie depeşă, pe urmă o a doua şi o a treia adresate din Constantinopole E. Sale Afif-Bei au adus succesiv, la început simple observaţiuni, la urmă ordine formale din partea A. S. Marelui Vizir, cari au fost transmise, parte verbal, parte în scris, majorităţii Căimăcămiei.
«Subsemnaţii pătrunşi de simţământul datoriei lor, au primit toate aceste comunicări ca o deferinţă pentru A. S. Marele Vizir; dar nu s’au crezut datori a le acordă decât importanţa unor păreri personale, a unor avize ofi~ cioase. Ei au crezut că ar comite o mare lipsă de respect faţă de înalta Poartă, dacă ar atribui un scop premeditat de ingerinţă unor simple comunicări verbale, făcute de către un funcţionar al ei lipsit de orice caracter oficial.
«Cu toate acestea convingerea lor a fost sdruncinată, când au văzut că în jurul E. S. Afif-Bei se grupează întreg partidul răsvrătiţilor, care îndemnă în mod ostentativ pe d-1 Catargiu la rezistenţă şi care răspândiâ în public svonuri neliniştitoare, proprii a întreţineâ o agitaţie ascunsă. Fiecare depeşă
www.digibuc.ro
974
DIMITRIE A. STURDZA
nouă din Constantinopole eră prezintată ca o ameninţare pentru subsemnaţii; ea luă, în ochii mulţimii, prin îngrijirea oamenilor E. S, Afif-Bei, propor-ţiunile unui Ferman de destituire şi păreâ a promite nemulţumiţilor adevărate lovituri de Stat.
«Guvernul a înţeles, fără a se nelinişti prea mult, scopul acestor manopere, şi le-a bănuit originea; dar s’a mulţumit, în interesul ordinei publice, numai a le zădărnici printr’o purtare hotărîtă şi legală, precum şi printr’o moderaţiune chibzuită faţă de cei ce căutau să provoace scandaluri. El a avut dovezi neîndoioase de reaua credinţă şi intenţiunile vinovate ale partidului d-lui Catargiu; dar s’a ferit să împiedice, prin complicaţiuni nepotrivite, mersul regulat indicat de Convenţie. încredinţat de dreptatea sa şi de asentimentul general al ţării, a crezut că trebue să uzeze de răbdare şi faţă de E. S. Afif-Bei şi să lupte, fără să se plângă, în contra greutăţilor provocate prin prezenţa lui în Capitală. Mai multe protestări colective i s’au adresat din diferite judeţe în contra petrecerii prea îndelungate a E. S. în Moldova şi în contra influenţei ce ar putea aveâ asupra alegerilor. Guvernul a răspuns acestora, ca E. S. este un oaspe, care merită toată consideraţiunea, dar în acelaş timp a făcut apel la simţimăntul de dreptate al E. S., infor-mându-1 despre starea de agitare a spiritelor şi amintindu-i respectul datorit sfintei legi a ospitalităţii.
«Fără îndoeală E. S. a văzut în aceste atenţiuni faţă de persoana sa un semn de slăbiciune, căci a răspuns prin exigenţe personale, cum eră destituirea Directorului telegrafului, etc., cereri faţă de cari subsemnaţii au observat cea mai mare rezervă; atât de departe erau ei de a vedeâ într’însele altcevâ, decât efectul unei voinţe personale şi al unui exces de zel pentru interesele înaltei Porţi.
«Cu toate acestea au fost nevoiţi să desluşească lucrurile şi au constatat un plan hotărît de amestec al Puterii Suzerane în afacerile Principatului, când au primit prin intermediul E. S. Afif-Bei următoarele două depeşi, una sosită la 9, cealaltă la 21 Decemvrie.
«Cea dintâi, relativă la subvenţia datorită Mănăstirilor greceşti în virtutea Regulamentului Organic, este astfel concepută: «Spuneţi Căimăcămiei să nu «facă nimic cu privire la Mănăstirile greceşti, până când nu va fi regulată «această afacere în mod definitiv conform cu Fermanul imperial.»
«Această depeşă ofensătoare ca formă pentru demnitatea Guvernului şi prejudiciabilâ, ca fond, drepturilor de Autonomie şi intereselor ţării, căută să suspende măsurile administrative ce s’au luat pentru incassarea unei sume datorite de doi ani de Mănăstirile închinate, şi aceasta a doua zi după ratificarea de către M, S. Sultanul a unei Convenţii, care stipulează la art. 2;
www.digibuc.ro
DIVANUBILE AC-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI» T.
975
«Principatele se vor administra liber şi în afară de orice ingerinţă a înalţi Porţi.»
• «A doua depeşă, cea din 21 Decemvrie, este şi mai gravă. Căci ea atinge libertatea presei într’un timp când naţiunea are mai multă nevoie decât ori când de a fi luminată asupra drepturilor şi datoriilor sale. O dăm textual, cum a fost comunicată subsemnaţilor de E. S. Afif-Bei: — «Legile cari reglementează presa sunt de categoria legilor fundamentale, pe cari o administraţie provizorie, a cărei misiune specială este lămurit şi precis desemnată printr’un act internaţional, nu le poate modifică prin propria ei iniţiativă şi după placul ei. Deci măsura luată în ultimul timp de o parte a Căimăcămiei Moldovei, privitoare la presa acestui Principat, este nelegală şi contrară spiritului Convenţiei din 19 August şi menită a produce urmări grave. înalta Poartă ca şi înaltele Puteri Garante, dorind înainte de toate mănţinerea liniştii în această ţară şi voind să înlăture tot ce ar puteâ să o ameninţe şi să împiedice executarea fidelă a măsurilor adoptate în de comun acord pentru asigurarea bunăstării celor două Principate, învită pe d-nii Caimacami să restabilească imediat regimul revocat şi să supraveghieze ca turburătorii şi înşelătorii să nu poată găsi mijlocul de a-şi propagă principiile lor subversive în ziarele ţării.»
«Acest document vorbeşte singur şi nu reclamă nici un comentar. El anulează o lege promulgată în domnia răposatului Principe Ghica, în urma unui vot al Divanului ad-hoc de atunci, redactată şi confirmată de Miniştrii acestui Domn, astăzi Caimacami ai Moldovei, suspendată sub Căimăcămia lui Teodor Balş printr’o simplă scrisoare vizirială şi în sfârşit readusă în vigoare în urma Convenţiei, care chemând la putere pe Miniştrii ultimului Domn, a restabilit ţara sub regimul legilor existente la acea epocă.
«In faţa unui amestec atât de direct, Moldova s’a mişcat cu drept cuvânt şi se întreabă dacă Actul Public European, care-i consacră drepturile, este o realitate pentru Poartă şi dacă Marile Puteri Semnatare Tractatului de Paris au înţeles să dea Principatelor o Constituţie pentru uzul lor sau pentru uzul excluziv al Curţii Suzerane?
«Subsemnaţii, interpreţi oficiali ai simţimintelor naţiunii, îşi fao o datorie imperioasă semnalând atenţiunii Puterilor tendinţele înaltei Porţi, de a se amestecă direct sau indirect în afacerile administraţiei locale. Acest amestec are de urmare exercitarea unei influinţe prejudiciabile asupra rezultatului viitoarelor alegeri de deputaţi şi de Domn; el încurajează îndrăzneala câtorvâ răsvrătiţi incorigibili, cari visează răsturnarea ordinei legale în favoarea unei candidaturi princiare, mărturisită făţiş şi proclamată de partidul lor; ea împiedică în mod sistematic mersul regulat al Guvernului local şi, lucru şi mai grav, calcă drepturile de Autonomie, de cari Principatele sunt chemate a se bucură prin voinţa colectivă a şapte auguşti Suverani.
www.digibuc.ro
976
DIMITRIE A. STURDZA
«In faţa faptelor ce am expus, subsemnaţii ne credem autorizaţi a ne adresă tuturor înaltelor Puteri, rugându-le să binevoească a luă măsuri pentru executarea Convenţiei din 19 August, în ce priveşte respectul datorit Autonomiei ţării, şi ei cred că primul pas de făcut pe această cale este rechemarea Comisarului Otoman, care de sigur a căutat să provoace ingerinţa înaltei Porţi.
<(Ss.) V. Sturdza, A. Pa nu.»
Aplicarea articolului 8 din Memorand s’a consemnat în Procesul verbal XXXII, făcând cunoscut această hotărîre logofătului Ştefan Catargiu şi visternicului I. A. Cantacuzino.
Proces verbal No. XXXII al Căimăcămiei Moldovei, din 20 Decemvrie 1858 (1 Ianuarie 1859).
«Mai multe săptămâni au trecut de când s’a născut o neînţelegere regretabilă între membrii Căimăcămiei Moldovei. In această trecere de vreme, d-lui logofătul Ştefan Catargiu, urmând unor fatale înrâuriri, a luat în faţa colegilor săi o poziţie din ce în ce mai ostilă şi a ridicat în contra lor un şir de învinovăţiri pe cât nedrepte pe atât şi violente. Tânguirile şi protestaţiile sale cele exagerate au răsunat prin toate jurnalele Europei şi au avut de scop a aduce în rătăcire nu numai opinia publică, dar şi aceea a Curţii Suzerane şi a Ambasadorilor Marilor Puteri. Ele au provocat în adevăr conferinţe în Constantinopole şi au motivat un Memorandum, care atribue Căimăcămiei o tendinţă de a păşi peste marginile puterii sale şi o acuză că ar fi^lipsit respectului cuvenit către Curtea Suzerană.
«Totuş, subscrişii cred în conştiinţă că nu au făcut alta decât a se măn-ţineâ în calea celei mai stricte legalităţi, pe calea ce le eră însemnată mai dinainte prin însăş Convenţia din 7 (19) August.
«Ei au destituit^ (cu" împreună lucrare a d-sale logofătului Catargiu) Ministerul fostului Caimacam, pentrucă nu da destule închezăşluiri de nepărti-nirea cerută prin Fermanul Imperial de instalare.
«Ei au schimbat pe mai mulţi administratori (cari sunt funcţionari ai Statului, iar nu amploiaţi ai Departamentului din Lăuntru), pentrucă contractase, ca şi miniştrii fostului Caimacam, legăminte serioase în favoarea candidaturii acestuia.
«Ei au depărtat pe directorul Departamentului din Lăuntru (un om condamnat chiar de către însuş d-lui logofătul Catargiu), pentrucă acesta, urmând exemplul dat de şeful lui, părăsise postul său, pentrucă, din pricina acestei îndoite abţineri a Ministrului şi a Directorului, administraţia ţării rămăsese lipsită de şefii săi superiori.
www.digibuc.ro
DIVANURILE AD-H0C DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, T.
977
«Acestea sunt motivele cari au ţinut până acum pe d-1 logofăt Catargiu depărtat de colegii săi.
«Nici simţirea datoriilor către Patrie, nici rugămintele adevăraţilor săi amici, nici sfaturile oficioase a mai mulţi dintre domnii Consuli, nici concesiile propuse de colegii săi ca ţel de împăcare, nimic nu a putut învinge îndărădnicia d-sale logofătului, cu atât mai vinovată cu cât eră vătămătoare intereselor ţării.
«O mână ascunsă îl purtă negreşit într’o cale atât de nepotrivită cu digni-tatea unui om de vârsta şi de poziţia sa; căci d-lui a răspuns totdeauna cu cea mai mare violenţă la moderaţia colegilor săi, şi a opus necurmat o resistenţă îndărădnică, dacă nu calculată, la toate concesiile propuse de către subscrişii, pentru a pune capăt unei neînţelegeri de puţină importanţă. D-lui a preferat mai bine să caute soluţia unei chestii de simplă administraţie locală în intervenţia înaltei Porţi.
«înaintea sosirii Memorandului, subscrişii au dat o netăgăduită dovadă ' de spiritul împăcător ce-i insuflă, prin declaraţia adresată tuturor agenţilor înaltelor Puteri din Iaşi. De asemenea după cetirea Memorandului, ei au dat dovadă de deferinţa către d-1 logofăt Catargiu, propuindu-i de a schimbă pe directorul Departamentului din Lăuntru, precum şi pe ceilalţi funcţionari numiţi în timpul abţinerii sale de bunăvoie dela Căimăcămie, dacă purtarea acestora ar înfăţişă motive de bănueală. D-lui logofătul Catargiu a combătut toate aceste propuneri prin pretenţii cari erau cu totul contrarii dispoziţiilor Memorandului: d-lui a cerut reinstalarea Ministerului Vogoride, reintegrarea fostului director al Ministerului din Lăuntru, d-lui Pruncu, depărtarea tuturor funcţionarilor numiţi fără participarea d-sale, şi, în sfârşit, anularea tuturor actelor majorităţii Căimăcămiei, chiar şi acelora săvârşite mai înainte cu învoirea unanimă a tus-trei membri ai Căimăcămiei.
«După ce a dat ultimatul acesta, d-1 Ştefan Catargiu a părăsit iarăş postul, ameninţând pe subsorişii cu o nouă protestaţie către înalta Poartă şi, chiar în aceeaş zi, d-lui le-a împărtăşit hotărîrea sa, prin o scrisoare care, pe lângă forma atăcătoare pentru dignitatea ocârmuirii, cuprinde şi formala declaraţie de a se abţineâ în viitor de toate lucrările cu colegii săi.
«Nici o îndoeală nu mai poate există dinaintea acestor fapte. D-lui logofătul Catargiu a rupt însuş cu mânile sale vălul ce acoperiâ proiectele sale şi astăzi oricine poate vedeă ţelul adevărat al purtării sale politice. D-lui este organul unei partizi ostile majorităţii Căimăcămiei, pentrucă aceasta, respectând şi voind a face să se respecte Convenţia, şi-a luat de deviză nepăr-tinirea, şi pentrucă nepărtinirea poate face nesigură probabilitatea candidaturii pregătite de mai înainte.
«Exageraţia pretenţiilor d-sale are de scop de a legitimă abţinerea sa, iar
Analei» A. R.—Tom. XXXIII.— Memoriile Seoţ. Ietoria».	61
www.digibuc.ro
978
OIMITRIE A. STURDZA
această abţinere calculată caută a pune pe Câimăcămie într’o stare anormală, în cât priveşte facerea listei viitoare a candidaţilor pentru domnie, urmare care reclamă conlucrarea a tus-trei fnembri ai Căimăcămiei, în speranţă fiind d-lui logofătul, că, cu asemenea chip, s’ar putea invalidă alegerile, dacă ele nu vor fi favorabile proiectelor sale.
«In urma celor mai sus arătate, şi in privire că operaţia electorală s'a încheiat; In privire că Adunarea are a fi în curând convocată; In privirea neapăratei trebuinţe de a se face lista candidaţilor la domnie; In privirea declaraţiei d-sale logofătului Catargiu de a nu luă mai mult parte la lucrările ocârmuirii: Subscrişii se socot autorizaţi a consideră aceasta declaraţie ca un caz de vacanţă in sânul Căimăcămiei şi, cu vie părere de râu, se văd nevoiţi de gravitatea imprejurărilor a împlini o mare datorie, completând Căimăcămia cu un al treilea membru, conform rostirii Memorandului.
«Prin urmare, în puterea art. 8 din Memorandum, subscrişii declară vacant postul încredinţat de Convenţie d-sale logofătului Catargiu şi chiamă pe d-1 Ministru de Finanţe a îndeplini funcţiunile d-sale logofătului în Căimăcămie.
«(Ss.) V. Sturdza, A. Pa nu.
«Secretarul Căimăcămiei, (s.) D. Sturdza.»
Această hotărîre să face cunoscut logofătului Ştefan Catargiu şi Yisternicului Ioan A. Cantacuzino.
«Onorat Domniei Sale Logofătului Ştefan Catargiu.
«Subscrişii au onoare a Vă comunică copie de pe Procesul verbal ce au încheiat ieri pentru linia de conduită ce sau văzut siliţi a adoptă, confor-mându-se art. 8 din Memorandum; aceasta cu onoare vi se comunică spre regula Domniei Voastre.
«(Ss.) V. Sturdza, A. Panu.
«No. 458. Iaşi, 21 Dec. 1858.	«Secretarul Caimăoămiei, (s.) D. Sturdza».
«Onorat Domniei Sale Visternicului lancu A. Cantacusin.
«In urmarea procesului verbal încheiat în 20 a curentei, Domnia Voastră sunteţi invitat a vă întruni cu subscrişii pentru a luă de acum parte la Căimăcămie ca membru al ei în locul lăsat vacant de d-Iui logofătul Ştefan Catargiu.
«(Ss.) V. Sturdza, A. Panu.
«No. 459. Iaşi, 21 Dec. 1858.	«Secretarul Căimăcămiei, (s.) D. Sturdza.»
In urma acestei comunicări, Căimăcămia în unanimitate păşeşte la lucrările sale.
www.digibuc.ro
DIVANORILE AD-HOC DIN IAŞI ŞI BUCUREŞTI, T.
979
Proces verbal XXXIII.
«Anul 1858 Dncemvrie în 22 zile.
«Conform procesului verbal încheiat XXXII, prin care se înlocueşte postul de Caimacam lăsat vacant de d-lui Logofătul Ştefan Catargiu prin d-lui Vister-nicul, conform art. 8 din Memorandum; subscrişii Vornicul Vasile Sturdza, Vornicul Anastase Panu şi Vistemicul lancu Alecu Cantacuzin, sau întrunit astăzi şi au încheiat acest proces verbal, după care Caimăcămia fiind întrunită de tus-trei membrii săi, va păşi de acum întru împlinirea celorlalte lucrări relative la competenţa sa. Procesul acesta verbal dinpreună cu acel de sub No. XXXII se vor comunică Consiliului spre a regulă comunicarea lui locurilor respective şi înaintarea celorlalte lucrări în asemenea.
<(Ss.) V. Sturdza, A. Panu, L A. Cantacuzin.
Secretarul Căimăcămiei, (s.) D. Sturdza.»
O	altă scrisoare a Vornicilor V. Sturdza şi A. Panu a fost trimisă E. S. Fuad Paşa, în 21 Decemvrie (2 Ianuarie).
«Ca răspuns la scrisoarea ce E. V. a binevoit a adresă direct Caimăcă-miei, comunicându-i Memorandul din 28 Noemvrie, subsemnaţii au onoare a vă informă, că în dorinţa de â se conformă unui act atât de important, ieşit din înţelegerea înaltei Porţi cu Reprezentanţii Puterilor Garante la Constantinopole, au propus d-lui Catargiu schimbarea Directorului Ministerului de Interne, înlocuirea acelora dintre funcţionarii Statului, a căror purtare este reprobabilă, precum şi revizuirea actelor ce au fost făcute în timpul abţinerii voite a colegului lor.
«La toate aceste propuneri cari dovedesc cu prisosinţă simţimintele paci-nice ale subsemnaţilor, d-1 Catargiu a răspuns că nu primeşte, după cum se constată din procesele verbale anexate aci, şi dintr’o scrisoare vehementă, a cărei copie o alăturăm, şi în care declară că este decis să prelungească, printr’o nouă abţinere, starea anormală în care se află Căimăcămia de câtvă timp.
«O asemenea declaraţie, pe care de altfel nimic nu o poate justifică, echivalează în împrejurările actuale cu o dimisie din postul de Caimacam şi subsemnaţii s’au văzut cu mare regret în trista necesitate de a o consideră ca atare.
«Alegerile s’au terminat şi trebue să se convoace Adunarea; în baza Convenţiei deputaţii vor trebui să procedeze la alegerea Domnului în termin de 9 zile cu începere dela. deschiderea Camerei şi Căimăcămia va trebui să le prezinte prealabil lista candidaţilor, cari întrunesc calităţile cerute pentru a se urcă pe tron.
www.digibuc.ro
980
DIMITRIE A. 8TORDZA
«Iar d-1 Catargiu refuzând să iea parte de acum înainte la lucrările Guvernului, subsemnaţii s’au văzut obligaţi să procedeze la completarea Caimă-cămiei în vederea formării listei candidaţilor la Domnie şi pentru aceasta s’au conformat dispoziţiilor art. 8 din Memorand, numind pe d-1 Ministru de Finanţe in postul de Caimacam, devenit vacant prin abţinerea fostului lor coleg.
«Subsemnaţii speră că E. V. va apreciâ motivele cari l-au silit să cedeze unei datorii atât de imperioase şi va binevoi a crede cu cât regret au trebuit să adopteze o măsură dictată de gravitatea împrejurărilor.
«In această speranţă ei roagă pe E. V. să primească, etc.
«(Ss.) V. Sturdza, A. Panu.»
O asemene comunicare a Vornicilor V. Sturdza şi A. Panu este adresată Consulilor Puterilor Garanteja Iaşi, din 21 Decemvrie (2 Ianuarie), asupra înlocuirii Logofătului Ştefan Catargiu prin Vist^rnicul
I.	A. Cantacuzin.
«Subsemnaţii au onoarea a Vă informă, că în dorinţa de a se conformă Memorandului ce li s’a comunicat de E. S. Fuad Paşa, au propus d-lui Catargiu schimbarea Directorului Ministerului de Interne, înlocuirea acelora dintre funcţionarii Statului, a căror purtare ar 11 reprobabilă, precum şi revizuirea actelor cari au fost făcute in timpul abţinerii voite a colegului lor.
«La toate aceste propuneri, cari dovedesc cu prisosinţă simţimintele de împăcare ale subsemnaţilor, d-1 Catargiu a răspuns că nu primeşte, după cum se constată din procesele verbale anexate aci, şi drintr’o scrisoare vehementă, a cărei copie o alăturăm, în care declară că este decis să prelungească, printr’o nouă abţinere, starea anormală în care se află Caimăcâmia de câtvă timp.
«O asemenea declaraţie, pe care de altfel nimic nu o poate justifică, echi-. valează în împrejurările actuale cu o dimisie a sa din postul de Caimacam şi subsemnaţii s’au văzut cu mare regret în trista necesitate să o considere ca atare.
«Alegerile s’au terminat şi trebue să se convoace Adunarea; în baza Convenţiei deputaţii vor trebui să procedeze la alegerea Domnitorului în termin de 9 zile, cu începere dela deschiderea Camerei şi Caimăcămia va trebui să le prezinte prealabil lista candidaţilor, cari întrunesc calităţile cerute pentru a se urcă pe tron.
«Iar d-1 Catargiu refuzând să iea parte de acum înainte la lucrările Guvernului, subsemnaţii s’au văzut obligaţi să procedeze la completarea Căimâ-cămiei, în vederea formării listei candidaţilor la Domnie şi pentru aceasta s’au conformat dispoziţiunilor art. 8 din Memorand, numind pe d-1 Ministru
www.digibuc.ro
blVAttttRlLE Af>-HOC DlH tAŞt Şl fcOCORgŞTI, V.
981
de Finanţe în postul de Caimacam, devenit vacant prin abţinerea fostului lor coleg.
«Subsemnaţii semnalându-vă aceste fapte, vă roagă să le aduceţi la cunoştinţa E. S. d-lui Ambasador al... la Constantinopole. Ei speră că E. S. va apreciă motivele cari i-au silit să cedeze unei datorii imperioase şi va binevoi să creadă cu cât regret au trebuit să adopteze o măsură dictată de gravitatea împrejurărilor.
«Primiţi, etc.
i(Ss.) V. Sturdza A. Panu»,
Logofătul Ştefan Catargiu încheie comunicările sale prin o ultimă scrisoare adresată vornicilor Yasile Sturdza şi Anastasie Panu în 24 Decemvrie (5 Ianuarie 1859). Adresa acestei scrisori ca şi sfârşitul ei dovedesc că logofătul Catargiu abdică însuş din situaţiunea sa de membru activ al Căimăcămiei Moldovei.
«Onor. Domniilor sale Voinicii Vasile Sturdza şi Anastasie Panu.
«Adresa d-voastră din 21 Decemvrie am primit cu alăturata copie a Procesului verbal XXXII din 20 Decemvrie. Am cetit cele întrinsul cuprinse, şi nici cum nu este deşănţat că d-voastră v’aţi luat însuşire de a mă concedia din dreptatea numirii de Caimacam. Nimic nu este mai consecvent decât după ce v’aţi îmbrăcat cu dreptul de sine stăpânitori directori, în loc de a vă mărgini a Ii numai membrii Căimăcămiei interimare; după ce subt asemenea putere aţi silnicit Regulamentul, aţi răstălmăcit Convenţia, şi nu v’aţi supus Memorandumului Reprezentanţilor Puterilor Garante, după cum se văd socotinţele d-voastre în protocolul iscălit de noi, apoi fără îndoeală a trebuit să-mi luaţi puterea acea care prin Convenţie ne-a numit Caimacami, şi să destituiţi pe acel al treilea membru al Căimăcămiei interimare, ce are asemenea drepturi ca şi d-voastră, măcar că aţi fi putut, şi fără această măsură să alcătuiţi listele candidaţilor la domnie, cari au să fie cercetate de Adunare, de vreme ce v’aţi însuşit dreptul a face alegerile deputaţilor în potriva tuturor protestaţiilor, răstălmăcind Legea Electorală anexată la Convenţie după plăcerea şi scopul d-voastre.
«Nu este dar nimic de mirat sborul ce aţi făcut din treaptă în treaptă până la cea mai înaltă putere; dar ceeace este cu adevărat de mâhnit, văd că d-voastră vă cercaţi a mă învinovăţi pe mine pentru un necunoscut rău ce credeţi că aş fi putut face, şi nu voiţi a vă încredinţa şi a condamnă înseşi lucrările d-voastre, cari au produs cea mai făţişă părtinire şi silnicie; asemenea cu mâhnire cetesc în actul d-voastre ce mi-aţi trimis, că aţi fi făcut concesii ca o înaltă putere către un subaltern, şi că m’aţi înduplecat să mă fac unealtă lucrărilor împreună cu d-voastră; însă eu nu am văzut
www.digibuc.ro
982
DIMITEIE A. STORDZA
din partea d-voastre decât îndărătniciră a călcâ legea, iar din partea mea nu aţi văzut decât o liniştită abţinere, fără a mă face organul unei închipuite opoziţii a d-voastre, ci ca organ apărător legilor şi Convenţiei.
«Nu, d-lor, nu! Nici o înrâurire, nici o mână tainică (precum ziceţi) nu m’au putut abate din drumul legalităţii; din potrivă, este un mare adevăr de toţi cunoscut, că o aşâ mână străină vă împinge cu putere în lucrările d-voastre, povăţuindu-vă cu duhul secret, care este condamnat din partea tuturor puterilor Europei.
«Nu, d-lor, nu! Eu nu am dat demisia mea de membru al Comisiei interimare, pentru ca să se socotească locul vacant; eu m’am depărtat numai de a luă parte la lucrările pline de părtinire şi ilegalităţi, dar am arătat toate împrejurările la toate Puterile, cari acelea numai pot avea dreptul a mă destitui, dacă m'ar fi găsit vinovat, şi acum văzând această lucrare arbitrară, voiu protestă, iarâş la toate Puterile, dela care atârnă soarta nenorocitei ţări ocârmuită de o putere dictatorială.
«(Subscris:) Şt. Catargiu*.
Ultima atitudine luată de Guvernul Otoman a indicat de sine Căimăcămiei, lucrând acum în unanimitate, a luă măsuri de apărare în contra reînnoirii poruncilor directe ori indirecte dela Constan-tinopole.
Pe de o parte Căimăcămia Moldovei trimite o circulară (No. 72) Prefecţilor de Covurluiu, Putna, Bacău, Neamţ, Suceava, Dorohoiu, Botoşani şi Ismail, din 23 Decemvrie 1858 (4 Ianuarie 1859).
«Domniei sale d-lui administrator,
«Guvernul a luat ştiinţă că un nou Comisar turcesc are să vie în Moldova cu misii deosebite din partea înaltei Porţi. De datoria dar a Căimăcămiei fiind a se conformă celor prescrise în asemenea ocaziuni, de Capitulaţii, cari sunt sfinţite prin Convenţia din 7 (19) August, se pune d-tale în vedere art. 10 din Tractatul încheiat de Vasile Lupu, suveranul Moldovei, cu sultanul Ma-homet IV, la anul 1634. Acest articol cuprinde : «Turcii, pre cari Poarta «îi va trimete cu scrisori adresate Principelui, nu vor trece Dunărea, ci se «vor opri pe malul opus al acestui râu, dând depeşile în mâna guvernato-«rului dela Galaţi, cari le va trimete Principelui, şi asemenea va da curie-«rilor înaltei Porţi şi răspunsurile dela aceasta».
«Se ordonează dar d-tale ca, îndată ce va sosi vreun trimis sau comisar din Partea înaltei Porţi, să te conformezi în totul acelor prescrise de citatul mai sus articol şi, primind scrisorile ce vor fi adresate guvernului, prin ştafetă să le trimiţi către Căimăcămie şi, până la primirea răspunsului, te vei
www.digibuc.ro
divandrile ad-hoc din iaşi şi bucureşti, V.
983
sili a da toate cinstirile cuvenite, potrivit cu rangul ce va aveă trimisul înaltei Porţi, făcându-i şi toate înlesnirile trebuincioase pe ţărmul opus de hotarul ţării, unde se va află.
Domnia-ta vei răspunde îndată de primirea acestui ofis şi de îndeplinirea lui la vreme în totul.
«(Subscrişi:) V. Sturdza, A. Panu, I. Cantacuzin.
«Secretar de Stat, (subscris) V. Alecsandri».
Pe de altă parte s'a trimis de Căimăcămie telegrama No. 38 Colonelului Steriadi, Prefectul porturilor Dunărei, din 23 Decemvrie 1858 (4 Ianuarie 1859).
«Domniei-Sale Colonelului Steriadi, Prefectul Porturilor Dunărei.
«Guvernul a luat ştiinţă că un. nou Comisar turcesc are să vie în Moldova cu misii deosebite din partea Inalţei Porţi. La această ocazie dându-se instrucţiile cuvenite d-lor administratori, prin olisul No. 72, Căimăcămia invită pe d-voastră ca, în -înţelegere cu d-lui administratorul ţinutului, să îndepliniţi întocmai cele prescrise prin citatul ofis.
<(Ss.) V. Sturdza, A. Panu, I. Cantacuzin.
«Secretar de Stat, (s.) V. Alexandri».
www.digibuc.ro

Analele Academiei Române.	l- b.
Neconştiutul în istorie, de A. D. Xenopol . . . •..............—,30
Evoluţia în istorie, de A. D. Xenopol..........................—,30
Tradiţia istorică în chestiunea originilor române, de Dimitre Onciul. —,20 Două Zamfire, domniţe române din secolul XVI, trecute în Transilvania, de Ioan Puşcariu.....................................—,30
Câteva osbervaţiuni asupra îndatoririlor militare ale Cnejilor şi boierilor moldoveni în secolii XIV şi XV, de I. Bogdan . . .	—,30
Conti’ibuţii la istoria Moldovei între anii 1448—1458, de I. Bogdan. —,30 Evangheliile dela Hornor şi Voroneţ din 1473 şi 1550, de I. Bogdan 1.—
Tom. XXX—Desbaterile Academiei în 1907-8- . ■........................... 5.—
» XXX.—Memoriile Secţiunii Istorice .... -........................ 6.—
Despre censura în Moldova. IV. Censura sub Grigorie Ghica şi desfiinţarea ei, de Radu Rosetti................................. 1—
Cetatea Neamţului dela podul Dâmboviţei în Muscel, de I. Puşcariu. — ,20 Notiţă despre monetele lui Petru Muşat, de Nicolae Docan . . .	1.—
Lupta între Drăculeşti şi Dâneşti, de A. I). Xenopol........... 1.—
Contribuţiuni la studiul cronicelor moldovene (Nicolae Costin,
Tudosie Dubău, Vasile Dămian), de Const. Giurescu .....	—,40
Inscripţiile dela Cetatea-Albâ şi stăpânirea Moldovei asupra ei,
de I. Bogdan................................................ 1-—
Documentul Răzenilor din 1484 şi organizarea armatei moldovene
în sec. XV, de I. Bogdan.................................... 1—
Indice alfabetic al volumelor din Anale pentru 1898—1908 ............... 2.—
Tom. XXXI. — Desbaterile Academiei în 1908—9 ........................... 5.—
» XXXI.—Memoriile Secţiunii Istorice  ................................10.—
Patruzeci şi doi de ani de domnie a Regelui Carol I, de D. Sturdza. —,20 Un proces de sacrilegiu la 1836 în Moldova, de Radu Rosetti. . —.50
Letopiseţul lui Azarie, de I. Bogdan........................... 1,60
Cum se căutau moşiile în Moldova la începutul veacului XIX. Condica de răfueală a Hatmanului Răducanu Roset cu vechilii
lui pe anii 1798—1812, de Radu Rosetti...................... 1,50
Originile asiro-chaldeene ale greutăţilor romane, de Mihail C. Suţu. —.20 Arhiva senatorilor din Chişinău şi ocupaţiunea rusească dela 1806—1812. I. Cauzele răsboiului. începutul ocupaţiei, de Radu
Rosetti.....................................................   2.—
Negru Vodă şi epoca lui, de Dr. At. M. Marienescu . •..........—,50
Criminalitatea în România, după ultimele publicaţiuni statistice,
de I. Tanoviceanu. . .	 ..................................—,30
Arhiva senatorilor din Chişinău şi ocupaţia rusească dela 1806—1812.
II.	Negoţierile diplomatice şi operaţiunile militare dela 1807—1812.
Amănunte relative la ambele ţeri, de Radu Rosetti........... 1,50
Unionişti şi separatişti, de A. D. Xenopol........•............—,60
»	XXXII. — Desbaterile Academiei	în	1909—1910 ....................... 5.—
»	XXXII. —Memoriile Secţiunii	Istorice................................ 14.—
Ştiri despre veacul al XVIII-lea în ţerile noastre după corespondenţe diplomatice străine. I, 1700—1750, de N. Iorga.......... — ,50*
Arhiva senatorilor din Chişinău şi ocupaţia rusească dela 1808—1812.
III.	Amănunte asupra Moldovei dela 1808 la 1812, de Radu
Rosetti...................................................... 1,60
— IV. Amănunte asupra Ţerii-Româneşti dela 1808 la 1.812, de
Radu Rosetti...................................................  2,—
Despre elementele cronologice în documentele româneşti, de N.
Docan..........................................•............ —,50
Partidele politice în Revoluţia din 1848 în Principatele Române,
de A. D. Xenopol ...........................................—,60
Studii privitoare la numismatica Ţerii-Româneşti. I. Bibliografie
şi documente, de N. Docan............ .........•............ 1,20
Ştiri despre veacul al XVIII-lea în ţerile noastre după corespondenţe diplomatice străine. II, 1750—1812, de N. Iorga ....	—,80
Conflictul dintre guvernul Moldovei şi mănăstirea Neamţului.
I. înainte de 1 Iunie 1858, de Radu Rosetti. .	............. 1,60
Marele spătar Ilie Ţifescu şi omorîrea lui Miron şi Velişco
Costin, de I. Tanoviceanu...................................—,50
Luptele dela Ogretin şi Teişani din zilele de 13 şi 14 Septemvrie 1602 (7111), de General P. V. Năsturel...............- .	—,50
Conflictul dintre guvernul Moldovei şi mănăstirea Neamţului. II.
După 1 Iunie 1859, de Radu Rosetti...................... . . .	1,50
Din amintirea unui boier Moldovean din jumătatea întâi a veacului XIX, Dimitrie Ghiţescu, 1814—1878, de A. D. Xenopol . .	—,70
«Doamna lui Ieremia Vodă», de N. Iorga........................ 1 —
Sociologia şi socialismul, de A. D. Xenopol................... — ,20
Despre metoda în ştiinţe şi în istorie, de A. D. Xenopol....	—,20
Ţara Severinului sau Oltenia, de Dr. At. M. Marienescu........ — ,50
www.digibuc.ro
Analele Academiei Române	L. B.
Tom. XXXIII.—Desbaterile Academiei în 1910—1911......................... 4.—
» XXXIII.—Memoriile Secţiunii Istorice................................12.—
Francisc Râkoczy al II-lea, învietorul conştiinţei naţionale ungu-
reşti şi Românii, de N. lor ga..............................—,40
Un călător italian în Turcia şi Moldova în timpul răsboiului cu
Polonia, de N. Iorga........................................—,30
Două documente privitoare la Revolta boierilor din ţara Făgăraşului în favoarea lui Mihnea Vodă numit cel Rău, 1508—1510,
de Ioan Puşcariu............................................— ,20
Carol al XH-lea, Petru cel Mare şi ţerile noastre, de N. Iorga .	1,—
Câteva note despre cronicele şi tradiţia noastră istorică, de
N. Iorga....................................................— ,20
Alte lămuriri despre veacul al XVIII-lea după izvoare apusene.
Luarea Basarabiei şi Moruzeştii, de N. Iorga................—,40
Răscoala Seimenilor în potriva lui Mateiu Basarab, de N Iorga .	—,30
Ceva despre ocupaţiunea austriacă în anii 1789—1791, de N. Iorga. 1.— însemnătatea divanurilor ad-hoc din Iaşi şi Bucureşti în istoria renaşterii României, de D. A. Sturdza.
——	I. Tratatul de Paris din 30 Martie 1856 .............— ,40
—x ——- II. Anul 1856 ......................................... 1,20
— III. Anul 1857 ....................................... 1,60
:—-------IV. Lucrările divanurilor ad-hoc din Iaşi şi Bucureşti.	1,60
----	V. Anul 1858. Câimâcâmia din Moldova a domnilor Ştefan Catargiu, Vasile Sturdza, Anastasie Panu.................. 1,—
Partea Românilor din Ardeal şi Ungaria în cultura românească
(influenţe şi conflicte), de N. Iorga;......................—,20
Munţii Tămaş şi Tămăşel, de Ioan Puşcariu.....................—,20
Dinastia lui Radu Negru Vodă în Ungro-Vlahia (Valahia Mare) şi Dinastia Basarabilor în Oltenia (Valahia Mică) şi în Valahia Mare, de Dr. Atanasiu M. Marienescu................................. 1,—
Inst. de Arte Grafice „CAROL GOBL“S-sor 1. 5 Rasidcscu.
www.digibuc.ro