REPUBLICA POPULARĂ ROMÎNĂ VOLUMUL XXX ÎNTREPRINDEREA POLIGRAFICĂ No. 4 BUCUREȘTI 1957 Institutul Geologic al României ! REPUBLICA POPULARĂ ROMÎN ANUARUL COMITETULUI GEOLOGIC VOLUMUL XXX ÎNTREPRINDEREA POLIGRAFICĂ No. 4 BUCUREȘTI «957 COMITETUL DE REDACȚIE Președinte..................................................................... Responsabili: Specialitatea Mineralogie și Petrografie ...................................... „ Stratigrafie și Paleontologie................................................ ,, Hidrogeologie.............................................. „ Geologie Tehnică ,, Pedologie.................................................. ,, Geofizică .................................................................. ,, Chimie..................................................... M. G. Filipescu N. Gherasi E. Saueea H. Grozescu M. Stamatiu N. Cernescu S. Ștefănescu C. Creangă Institutul Geologic al României CUPRINSUL P«g- I. Mateescu. Studiu petrografic al cărbunilor din Bazinele Secul și Doman ... 5 E. Pop. Studiu geologic al Bazinului Mehadiei.............................. SI MiRCEA D. IME. Cercetări geologice în regiunea Rarău —Cîmpulungul Moldovei — Pîrîul Cailor..................................................................... 107 E. Liteanu și T. Bandrabur. Geologia Cîmpiei Getice meridionale dintre Jiu și Olt ~32. ț M. Chiriac. Contribuțiuni la studiul petrografic al Apțianului din Dobrogea . . . 241 C. Eufrosin. Prezența genului Palaeoniscus în asociație cu flora autuniană în Valea Berzavița la vest de Reșița (Banat)........................................ 267 Institutul Geologic al României IGR/ Institutul Geologic al României STUDIU PETROGRAFIC AL CĂRBUNILOR DIN BAZINELE SECUL ȘI DOMAN DE ING. ION MATEESCU TABLA DE MATERII Pag. Introducere ................................................................................ 6 I. Considerații generale asupra geologiei bazinelor de cărbuni Secul și Doman 7 A) Stratele de cărbuni ale zăcămîntului de la Secul.............................. 11 B) Stratele de cărbuni ale zăcămîntului de Ia Doman.............................. 12 II. Studiul petrografic al cărbunelui de la Secul ........................... 12 A) Studiul plantelor fosile ............................................ 12 B) Studiul macroscopic ............................................ 18 C) Studiul microscopic ............................................ 19 1. Metoda de cercetare ........................................................... 19 2. Componenții petrografici ai cărbunelui de la Secul............................. 19 a) Vitritul.................................................................. 20 b) Claritul ................................................................. 20 c) Fuzitul................................................................... 22 d) Substanțele minerale ..................................................... 25 3. Studiul cantitativ-petrografic al cărbunelui de la Secul....................... 26 D) Rezultatele analizei chimice a cărbunelui ...................................... 27 E) Concluzii referitoare la cărbunele de la Secul .................................. 27 III. Studiul petrografic al cărbunelui de la Doman........................................ 29 A) Studiul macroscopic .................................................... 29 B) Studiul microscopic.............................................................. 30 1. Metoda de cercetare ........................................................... 30 2. Componenții petrografici ai cărbunelui de la Doman ........................... 30 a) Vitritul.................................................................. 30 b) Fuzitul................................................................... 33 c) Substanțele minerale ........................................ 38 3. Urme de viață animală în cărbune .............................................. 39 4. Considerații privitoare la lipsa corpurilor bituminoase în cărbunele de la Doman și la gradul de incarbonizare al acestui cărbune ...... 40 6 ING. ION MATEESCU 6 Pag. 5. Explicația conținutului mare de gaze al zăcămîntului de cărbuni de la Doman, în lumina rezultatelor cercetărilor petrografice............................. 42 6. Studiul cantitativ-petrografic al cărbunelui de la Doman........................... 44 C) Rezultatele analizei chimice a cărbunelui ........................................... 45 D) Concluzii referitoare la cărbunele de la Doman ....................................... 46 Bibliografie........................................................................................ 50 Planșa I-XXXV ....................................................................................... 50 INTRODUCERE în continuarea studiilor petrografice asupra zăcămintelor de cărbuni din țara noastră am colectat în vara anului 1950 probe de cărbuni din bazinele Secul și Doman, pentru întocmirea unui studiu petrografic al cărbunilor din aceste bazine ]). Scopul acestui studiu a fost multiplu. S-a urmărit în primul rînd alcătuirea petrografică a acestor cărbuni, adică modul în care diverșii componenți (vitritul, claritul, duritul, fuzitul și sub- stanțele minerale) iau parte, calitativ și cantitativ, la alcătuirea lor. S-a căutat apoi să se facă o comparație între alcătuirea petrografică a cărbu- nilor celor două bazine, unul de vîrstă carboniferă (Secul) și altul de vîrstă liasică (Doman), precum și între alcătuirea petrografică a cărbunilor de vîrstă liasică (Anina și Doman). Aci trebuie să amintim că studiul petrografic al cărbunelui de la Anina a fost făcut cu multă vreme înainte, astfel că o asemenea comparație a fost posibilă. în baza rezultatelor studiilor petrografice asupra cărbunilor de la Secul și Doman s-a căutat să se tragă concluzii asupra gradului lor de incarbonizare, precum și asupra transformărilor intervenite în alcătuirea petrografică a cărbu- nilor prin accentuarea incarbonizării. Concomitent cu studiul petrografic al cărbunelui s-a executat un studiu al plantelor fosile generatoare de cărbuni. Un asemenea studiu era necesar ținînd seama de faptul că alcătuirea petrografică a cărbunelui depinde în bună parte de materialul care a stat la baza formării lui. Probele de cărbune au fost pregătite în Laboratorul de Petrografie a Cărbu- nelui, pentru a putea fi cercetate la microscop. Paralel cu examinarea petrografică s-au executat și analize chimice de către Serviciul Cărbuni și Combustibili Mine- rali, Direcția Laboratoarelor, din Comitetul Geologic. b Comunicat la Comitetul Geologic în ședința din 24 aprilie 1951. 7 PETROGRAFIA CĂRBUNILOR DE LA SECUL ȘI DOMAN 7 I. CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA GEOLOGIEI BAZINELOR DE CĂRBUNI SECUL ȘI DOMAN Regiunea Doman — Cuptoare — Secul este situată la S de Reșița. O linie cu direcția N —S, care ar trece prin V. Sodol și punctul Ranchina, împarte această regiune în două zone: Zona estică, ce cuprinde satele Cuptoare și Secul, precum și actuala exploa- tare de la Secul. Această zonă este cuprinsă între șisturile cristaline de la Rîul Alb la E și Ranchina la W, iar la S și N este limitată între punctele Poiana Bichii și Cristalovăț. Zona vestică, ce cuprinde satul Doman, exploatarea actuală de la Doman și exploatările vechi, în prezent părăsite, marcate prin amplasamentele puțu- rilor Seceny, Leopold I, Leopold II și Gheorghe. Localitatea Doman este situată la 5 km S de Reșița, iar Secul la 12 km SSE de Reșița. Din punct de vedere geologic, zăcămintele Secul și Doman fac parte din bazinul de cărbuni Reșița — Anina — Nera — Dunărea, bazin înconjurat pretu- tindeni de fundamentul cristalin getic, alcătuit din șisturi cristaline și roce eruptive. Peste fundamentul cristalin s-au depus sedimentele paleo-mesozoice, înce- pînd din Carbonifer pînă în Cretacic inclusiv, sub forma unor fîșii paralele, cu direcția NNE— SSW, precum și depozite terțiare, în petece izolate. Formațiunile geologice care iau parte la alcătuirea acestei regiuni sînt urmă- toarele: Șisturile cristaline, Carboniferul superior, Permianul inferior (Verru- cano), Liasicul inferior, Liasicul superior, Doggerul, Callovianul, Malmul. în cele ce urmează vom face o descriere sumară a alcătuirii și răspîndirii acestor formațiuni geologice, dînd o atenție mai mare formațiunilor purtătoare de cărbuni: Carboniferul superior și Liasicul inferior. Carboniferul de la Secul este discordant și transgresiv peste fundamentul cristalin al Semenicului, alcătuit din micașisturi și gnaise. El se prezintă sub un facies continental, fiind alcătuit din conglomerate, gresii micacee, cuarțitice, șistoase, șisturi argiloase, șisturi cărbunoase și strate de cărbuni. Este vorba de Carboniferul superior (Stephanian). în regiunea în care se dezvoltă bazinele de cărbuni Secul și Doman putem deosebi două zone aparținînd Carboniferului. O primă zonă, cuprinsă între V. Rîul Alb și V. Secul, are forma unei fîșii eliptice, dirijată aproximativ N — S, ale cărei capete se pierd, subțiindu-se. Carbo- niferul de la Rîul Alb este așezat pe gnaisele din versantul vestic al Văii Rîul Alb, are o lungime de cca 3 km și o lățime maximă de cca 300 m, și înclină mult spre W, intrînd sub depozitele permiene și liasice. în acest Carbonifer sînt cuprinse stratele de cărbuni exploatate la mina Secul. Institutul Geologic al României 8 ING. ION MATEESCU 8 O a doua zonă a Carboniferului este mult mai dezvoltată decît prima. Aceasta pornește din V. Sodolului, unde are o lățime destul de redusă (cca 100 m), și merge către Reșița, lățindu-se mult. în această zonă nu s-au găsit încă strate de cărbuni. în șisturile argiloase ale Carboniferului productiv de la mina Secul am putut găsi numeroase resturi de plante fosile, al căror studiu precede studiul petrografic al cărbunilor de la Secul. Permianul urmează concordant peste Carboniferul superior și este alcătuit din gresii și șisturi argiloase de coloare roșcată. în unele locuri gresia devine micacee și capătă o coloare cenușie sau chiar negricioasă. Permianul alcătuiește fundamentul depozitelor mesozoice și constituie o primă zonă dirijată aproximativ N— S, ce însoțește Carboniferul în regiunea Rîului Alb, urmărind către S drumul ce duce la Văliug. O a doua fîșie de Per- mian însoțește cealaltă fîșie de Carbonifer și, ca și aceasta, pornește din V. Sodo- lului, trece prin punctele Dumbrava și Budinic și se lățește pe măsură ce se apropie de Reșița. Sub forma unor petece izolate, ieșind la suprafață de sub depozitele Liasi- cului inferior, Permianul mai apare la punctul Teiuș și la punctele Poiana Rîul Alb — Cristalovăț, unde formează un petec de formă triunghiulară, sprijinin- du-se direct pe șisturile cristaline. în gresia roșie a Permianului s-au găsit unele resturi de plante fosile, printre care cele mai frecvente sînt următoarele: Walchia piniformis Schloth. Walchia filiciformis Schloth. Odontopteris obtusiloba Naum. Callipteris conferta Sternb. După perioada de emersiune de la finele Triasicului, urmează Jurasicul cu cele trei subdiviziuni bine dezvoltate: Liasicul, Doggerul și Malmul. Liasicul inferior este dezvoltat sub facies lagunar-continental, fiind alcătuit dintr-un complex de gresii și conglomerate cuarțoase, micacee, și arcoze, cu intercalațiuni de argile refractare și mai ales șisturi argiloase cărbunoase, conți- nînd strate de cărbuni. Se observă că rocele Liasicului inferior conțin elemente cu atît mai fine, cu cît sînt mai depărtate de Permian, în timp ce, la contactul cu acesta, găsim conglomeratele cu granulele cele mai mari. Stratele de cărbuni se găsesc situate în partea superioară a depozitelor Liasicului inferior, fiind cuprinse în gresii șistoase și șisturi ce alternează cu gresii. Către acoperișul depozitelor Liasicului inferior se remarcă faptul că șistu- rile trec din ce în ce mai mult în șisturi argiloase, pînă ce devin bituminoase. Liasicul inferior ocupă o suprafață destul de întinsă și continuă în regiunea Doman — Cuptoare — Secul. Începînd de la E către W, Liasicul inferior măr- Institutul Geologic al României Xj16 RZ 9 PETROGRAFIA CĂRBUNILOR DE LA SECUL ȘI DOMAN 9 ginește limita vestică a fîșiilor de Carbonifer și Permian din zona Rîului Alb și se continuă către W, spre satul Secul și V. Secului, pînă în șisturile cristaline ce constituie înălțimea Ranchina. Spre S, Liasicul inferior se întinde pînă la punctul Poiana Bichii, cuprinzînd întreaga regiune Cuptoare. Se continuă apoi spre W prin V. Sodol și de aci spre Doman, unde capătă din nou o dezvoltare mare, însoțind pretutindeni fîșia permiană descrisă mai sus. în partea vestică a regiunii, Liasicul inferior ia sfîrșit la zona cretacică de pe V. Berzaviței. în partea de S Liasicul inferior se întinde pînă la o limită jalonată la supra- față de Puțul Traian, prin care se face extracția cărbunelui, și de amplasamen- tele puțurilor vechi: Seceny, Leopold I, Leopold II, Stolna Sodol, Puțul Gheorghe, etc. Totuși, la S de comuna Doman, Liasicul inferior mai apare sub forma unui petec izolat, ieșind la suprafață de sub Liasicul inferior, în V. Gruniului. încercările noastre de a găsi resturi de plante fosile la mina Doman, nu au dus la rezultatele dorite. Lucrările mai vechi (1, 9, 10) menționează însă că flora fosilă a zăcămîntului liasic de la Doman este reprezentată prin speciile enumărate mai jos: Alethopteris withbiensis Goepp. Zamites schmiedelii Pressl. Zamites rigidus Andrae Zamites banaticus Stur. Taeniopteris gigantea Schenk. Taeniopteris miinsteri Goepp. Taeniopteris stenoneura Stur. Speirocarpus banaticus Stur. Peste Liasicul inferior, productiv, urmează un pachet important de șisturi argiloase bituminoase, brune și negre, cu intercalații de carbonat de fer și de șuvițe subțiri de cărbune, atribuit Liasicului superior. Aceste șisturi bituminoase sînt lipsite de orice coeziune, exercitînd mari presiuni asupra lucrărilor subterane. în șisturile Liasicului superior fosilele sînt foarte rare. Se găsesc aci numai resturi de plante fosile, nedeterminabile. Liasicul superior însoțește Liasicul inferior sub forma unor zone subțiri, de cele mai multe ori întrerupte. O asemenea zonă de Liasic superior mărgi- nește partea sudică a Liasicului inferior de la punctul Poiana Bichii, pînă la V. Sodol, unde se subțiază și dispare. Reapare apoi pe partea stîngă a Văii Sodol, unde, cu oarecare întrerupere, se continuă pînă în localitatea Doman. La S de Doman, Liasicul superior apare din nou în V. Gruniului, înconjurînd petecul de Liasic inferior descris mai sus. Doggerul urmează imediat peste șisturile bituminoase ale Liasicului superior și este reprezentat printr-un complex gros de marne și șisturi marnoase. El este dezvoltat prin două orizonturi bine distincte, anume: Institutul Geologic al României 10 ING. ION MATEESCU 10 Stratele cu Neaera, care alcătuiesc partea inferioară a acestui complex și sînt formate din marne argiloase, micacee și fosilifere, de coloare cenușie sau galbenă; Stratele cu Gryphaea, care urmează deasupra marnelor argiloase și sînt alcătuite din marne mai compacte, calcaro-nisipoase, în care se poate deosebi o alternanță de bancuri șistoase și bancuri mai compacte. Datorită impermeabilității, marnele Doggerului au un rol important în izolarea formațiunilor purtătoare de cărbuni, față de apele de infiltrație. în regiunea ce ne preocupă, Doggerul alcătuiește două fîșii, care, pornind din V. Sodol, aproximativ din locul unde a fost vechea galerie de explorare « Binttinger », merg către N pe această vale. Una din ele, cea estică, trece pe la sudul localității Cuptoare și se prelungește pînă la punctul Poiana Bichii. Zona vestică însoțește pe tot parcursul ei Callovianul și urmează aproximativ traseul drumului care duce de la Doman spre V. Sodol. La S de satul Doman, Doggerul. mai apare sub forma unei benzi, redusă ca lungime și dirijată aproximativ N—S, în partea estică a Văii Gruniului, însoțind Liasicul superior. Orizontul cu Gryphaea este acoperit de calcare gresoase, brune și gălbui aparținînd Callovianului, ce se disting bine prin conținutul lor remarcabil în silex, care formează lentile și chiar strate. Callovianul, ca și Doggerul, se află răspîndit sub forma a două fîșii, ce por- nesc din V. Sodol. Una dintre ele, cea estică, merge spre N pînă aproximativ în sudul satului Cuptoare. Cea vestică, mult mai bine dezvoltată, se întinde către NW, spre punctul Cioaca Dosului, pînă în satul Doman. în partea superioară, Callovianul devine mai marnos și silexurile se răresc. Trecerea de la Callovian la Malm se face printr-un complex de calcare marnoase, alternînd cu marne. Urmează calcare bine stratificate, reprezentînd etajul Mălinului, care constituie munții cei mai înalți din această regiune. Bancurile acestor calcare ajung pînă la 1 m grosime, sînt de coloare cenușie, gălbuie sau negricioasă și conțin concrețiuni și chiar strate subțiri de silex. Malmul alcătuiește două zone. Una dintre ele, situată în partea estică, pornește din V. Sodol, aproximativ de la punctul Chirșa și merge pînă la punctul Piatra Albă. A doua zonă, vestică, alcătuiește impozantele înălțimi Cioaca Dosului și Vf. Ponor. Indicii asupra tectonicei bazinului Secul pot fi obținute atît din lucrările de exploatare și explorare, cît și ținînd seama de unele detalii ale ridicărilor geologice din această zonă și anume: ieșirea la suprafață a Permianului inferior, în formă de sîmburi, în interiorul zonei gresiei Liasicului inferior și existența sporadică a Liasicului superior. în regiunea Secul este vorba de un sinclinal cu direcțiunea NNE—SSW, rupt în lungul unei linii, de-a lungul căreia o parte a sinclinalului a alunecat peste cealaltă. Este vorba deci nu de un sinclinal simplu, ci de o cută dublă, cea vestică fiind alunecată peste cea estică. Această linie de alunecare este marcată 11 PETROGRAFIA CĂRBUNILOR DE LA SECUL ȘI DOMAN 11 începînd de la N, prin pătrunderea șisturilor cristaline din partea de NE în inte- riorul seriei sedimentare, iar prelungirea ei către SE este jalonată prin petecele de Permian, ce ies la iveală sub formă de sîmburi în interiorul Liasicului inferior. Alunecarea cutei de W a avut intensitatea cea mai mare în partea nordică, unde au ajuns la suprafață chiar și șisturile cristaline. Mai la S această alune- care a fost puternică, întrucît conglomeratele roșii permiene au fost presate în sus, în timp ce, mai la S de petecele permiene, forța de alunecare a cedat. A) STRATELE DE CĂRBUNI ALE ZĂCĂMÎNTULUI DE LA SECUL Zăcămîntul de cărbuni de la Secul, de vîrstă Carbonifer superior, cuprinde patru strate, ce înclină puternic către W. în special în orizonturile superioare s-au întîlnit deseori unele părți de strate verticale. Stratele de cărbune sînt notate cu numerele 1 — 4, începînd din acoperiș către culcuș. în acoperișul stratului 1 există un complex de cca 60 m de gresii fine și- stoase, care devin marno-argiloase către partea superioară. Stratul 1 este alcătuit dintr-un singur banc de cărbune. Stratul 2 este format din două bancuri de cărbune, despărțite printr-o intercalație de șist și gresie șistoasă. în acoperiș există o succesiune de gresii fine, șistoase, cu urme de plante fosile, în alternanță cu gresii mai deschise, fără urme de plante. Stratul 3 este alcătuit din trei bancuri de cărbune, cu două intercalații de gresie șistoasă. Stratul 4 are în culcuș gresii cenușii, dure, micacee, cu urme de plante, iar acoperișul este alcătuit din gresie șistoasă, cenușie, cu intercalații șistoase argiloase. în general direcția stratelor este N—S și înclinarea 40—85° spre W. Alura stratelor este neregulată, acestea prezentînd frecvente ondulații pe direcție. Liasicul inferior din regiunea Secul se continuă către W, trecînd prin V. Sodolului, pînă în regiunea Doman. în această zonă Liasicul inferior este productiv, cuprinzînd două strate de cărbune. Liasicul inferior productiv formează o zonă arcuită în jurul depozitelor Doggerului, Callovianului și Malmului, ce alcă- tuiesc impresionantele înălțimi Cioaca Dosului și Ponor. Urmînd alura generală a depozitelor formațiunii productive, stratele de cărbune se arcuiesc în jurul masivelor menționate, schimbîndu-și mereu direcția. în această parte a zăcămîntului există o serie de lucrări vechi, părăsite în prezent, printre care cităm: puțurile Seceny, Leopold I, Leopold II și galeria Gustav. în general stratele au aci o înclinare sudică ce variază între 50—60°, însă în adîncime înclinarea este mai slabă și variază între 30—35°. în unele locuri stratele sînt puternic faliate în formă de trepte. Institutul Geologic al României ING. ION MATEESCU Actuala exploatare de la Doman se desfășoară într-o zonă mult mai compli- cată din punct de vedere tectonic decît restul exploatării. Liasicul inferior, pro- ductiv, ce vine de la puțul Seceny către puțul Traian, continuă spre SW de la puțul Traian, pătrunzînd sub Doggerul inferior și calcarele calloviene. în această zonă alura stratelor este foarte neregulată, zăcămîntul prezentîndu-se sub formă de cute anticlinale și sinclinale, cunoscute sub numele local de «coveți». De asemenea stratele sînt puternic faliate și dislocate. Către E raporturile geologice complicate din zona descrisă se complică prin existența anticii naiului V. Gru- niului, al cărui flanc sud-estic se coboară în adîncime pînă la o falie principală. De la această falie, întreaga formațiune a Liasicului inferior, făcînd parte din zona scoborîtă a acestei falii principale, formează un vast sinclinal, la o adîncime de 700—800 m, pentru a apare cu flancul său ce se ridică în sus, ca afloriment în V. Sodol. După cum vom vedea mai departe, raporturile tectonice atît de complicate au avut o mare influență asupra cărbunelui. B) STRATELE DE CĂRBUNI ALE ZĂCĂMÎNTULUI DE LA DOMAN Cele două strate de cărbune sînt separate între ele prin gresii și gresii și- stoase. Ele sînt numerotate cu 1 și 2 începînd de sus în jos. Mina de la Doman este foarte grizutoasă. Ea figurează printre cele mai grizutoase mine din Europa. Această mină oferă exemplul clasic al unei mine care, pe măsură ce exploatarea a avansat în adîncime, a trecut de la o mină fără gaze, la o mină care a avut mult de luptat contra degajărilor instantanee de grizu. La începutul exploatării gazele erau necunoscute la mina Doman. Mai tîrziu s-a putut observa mult timp o degajare lentă și fără importanță, în așa fel că iluminatul se putea face prin lămpi cu flacăra liberă. Odată cu avansarea exploatării în adîncime s-au înregistrat mai multe acci- dente grave, produse prin iluminatul defectuos și s-a început utilizarea lămpilor de siguranță. II. STUDIUL PETROGRAFIC AL CĂRBUNELUI DE LA SECUL A) STUDIUL PLANTELOR FOSILE In șisturile argiloase ale Carboniferului productiv de la mina Secul am putut găsi numeroase resturi de plante fosile, care aparțin următoarelor grupe sistematice: L- Institutul Geologic al României 13 PETROGRAFIA CĂRBUNILOR DE LA SECUL ȘI DOMAN 13 EQUISETALE Annularia sphenophylloides Zenk. (PI. I, fig. 1). Annularia longifolia Brongn. (PI. I, fig. 2). Annularia stellata Schloth. (PI. II, fig. 1). Sphenophyllum oblongifolium Germ. u. Kaulf. (PI. II, fig. 2). Sphenophyllum angustifolium Germ. (PI. III, fig. 1). Asterophyllites equisetiformis Schloth. Calamites multiramis Weiss. (PI. III, fig. 2). Calamites sp. (PI. IV, fig. 1). PECOPTEROIDEE Asterotheca arborescent Schloth. (PI. IV, fig. 2). Asterotheca candolleana Brongn. (PI. V, fig. 1). Asterotheca truncata Rost. (PI. V, fig. 2). Asterotheca miltoni Artis. Asterotheca cyathea Schloth. (PI. III, fig. 2). Acitheca polymorpha Brongn. (PI. II, fig. 2). MEDULLOSACEE Alethopteris scherlii Brongn. (PI. VI, fig. 1). Linopteris neuropteroides Brongn. (PI. VI, fig. 2). Trigonocarpus sp. (PI. VII, fig. 1). SIGILARIACEE Stigmaria sp. (PI. VII, fig. 2). LEPIDODENDRACEE Ulodendron commutatum Schloth. (PI. VIII, fig. 2). Aceste plante au fost determinate cu multă grijă, avîndu-se în vedere indicațiile prețioase pe care ni le pot procura atît cu privire la condițiile de for- mare a zăcămîntului, cît și în legătură cu alcătuirea petrografică a cărbunelui. In cele ce urmează vom arăta rezultatele acestor determinări de plante fosile făcute cu concursul colegei noastre S. Cotuțiu: EQUISETALE Annularia sphenophylloides Zenk. (PI. I, fig. 1) Plantă la care ramurile respective par a fi situate într-un același plan. Verti- cilele sînt așezate atît de aproape între ele, încît frunzele lor se ating. Fiecare 14 ING. ION MATEESCU 14 verticil are 10—16 foliole, în formă de pană, rotunjite în partea de sus și prevă- zute cu un mic vîrf, vizibil numai cu lupa. Foliolele au o lungime de 4—7 mm, în medie 6 mm. în partea de mijloc lățimea lor este de cca 1 mm, iar la vîrf de cca 2 mm. Ele sînt așezate atît de aproape unele de altele, încît par că se ating între ele. Prin mijlocul lor trece o slabă nervură. Planta este caracteristică pentru Carboniferul superior pînă în Rothliegendes. Annularia longifolia Brongn. (PI. I, fig. 2) Planta este prevăzută cu o tulpină verticală, solidă, din care pornesc ramuri situate pe două șiruri. Frunzele ramurilor sînt așezate la articulații, unde formează verticile. Ele au o poziție aproape perpendiculară pe ramura respectivă. Frun- zele sînt lineare, se îngustează către bază și vîrf și au o lungime ce variază între 25 — 30 mm. Sînt străbătute pînă la vîrful frunzei de o nervură principală. Annularia stellata Schloth. (PI. II, fig. 1) Sistemele de ramuri purtătoare de frunze, așezate la noduri, cîte cinci sau mai multe, cunoscute sub numele de Annularia stellata Schloth., aparțin formei Calamites multiramis. Ramurile principale au grosimi pînă la 5 cm, cu nume- roase frunze lungi și subțiri la noduri. La acestea se leagă ramurile de ordinul al doilea, cîte șase sau mai multe, cu lungimi pînă la 12 cm. La noduri sistemul de așezare a frunzelor este cel caracteristic pentru Annularia: frunze în formă de lanțetă sau de lopățică, cu lungimea pînă la 5 cm, care, către bază, sînt prinse în verticil ca într-o teacă, cîte 6—32. în afară de acestea mai există la fiecare nod cîte două ramuri mari, purtătoare de frunze de ordinul al treilea, cu cîte 16—32 frunze în verticil. Sphenophyllum oblongifolium Germ. u. Kaulf. (PI. II, fig. 2) La nodurile ramurilor mai groase, de ordin inferior, există frunze mici, aproape lineare. La ramurile de ordin superior există frunze mici, în formă de pană, care la mijloc au lățimea cea mai mare și marginea superioară tăiată mai mult sau mai puțin adînc. Frunzele sînt grupate cîte șase într-un verticil și une- ori mărimea lor nu este aceeași. Florile nu sînt cunoscute în mod sigur. Planta este caracteristică pentru Carboniferul superior pînă în Rothliegendes. Sphenophyllum angustifolium Germ. (PI. III, fig. 1) Ramurile plantei se caracterizează printr-o construcție sveltă, o articulație scurtă. Verticilele par a fi alcătuite din cîte șase frunze. Acestea au o formă lunguiață, uneori ovală, dar cele mai deseori forma de pană, despicată odată sau de mai multe ori, pînă la o treime din lungimea frunzei. Lungimea frunzei este de 1—1,5 cm. De la baza frunzei pornesc două nervuri, care se bifurcă în mod repetat. Fiecărei nervuri îi corespunde un dinte al frunzei, în care ea se prelungește. Institutul Geologic al României 16 petrografia cărbunilor de la secul și doman 16 Unii cercetători consideră că Sphenophyllum oblongifolium Germ, și Sphe- nophyllum angustifolium reprezintă una și aceeași specie, prima fiind partea infe- rioară, iar ultima partea superioară a aceleași frunze. Planta este caracteristică pentru Carboniferul superior pînă în Rothliegendes. Asterophyllites equisetiformis Schloth. Trunchiul articulat, ramuri bi - pînă la tripinate, ramuri opuse cu foliole lanceolat-lineare, uninerve, verticilate, cu 12—15 foliole în verticil, la distanțe egale. Fructificații în formă de spic și verticile fertile, formate din bractei com- puse. Planta este caracteristică pentru Carboniferul superior. Calamites multiramis Weiss. (PI. III, fig. 2) Tulpini de dimensiuni mai mari decît la Calamites cruciatus. Există trun- chiuri mineralizate cu un diametru de cca 16 cm. întrenodurile au lungimea relativ variabilă și sînt de regulă astfel orînduite, încît perioade de 2 — 16 între- noduri, relativ foarte scurte, sînt întrerupte printr-un întrenod foarte lung (pînă la 21 cm). La toate nodurile există sisteme de ramuri purtătoare de frunze, cîte cinci sau mai multe în verticil. Trunchiurile mineralizate se caracterizează prin faptul că coastele ajung să dispară aproape complet către mijlocul întrenodurilor, precum și prin aceea că, la punctul de formare a ramurilor, mai multe mănunchiuri converg unele către altele în mici grupe. Planta este caracteristică pentru Carboniferul superior pînă în Rothliegendes. PECOPTEROIDEE Asterotheca arborescent Schloth. (PI. IV, fig. 2) Rachis cu lățimea pînă la 3 cm, neted sau cu o fină striație longitudinală. Sînt cunoscute frunze de ordinul al doilea, cu lungimea pînă la 11 cm. Frunzele de ultimul ordin (al treilea) sînt relativ mici, cu lungimea pînă la 4 mm și lățimea de 1 3/4 mm. Nervurile sînt de regulă neramificate. Planta este caracteristică pentru partea superioară a Carboniferului superior, pînă în Rothliegendes. Asterotheca candolleana Brongn. (PI. V, fig. 1) Rachis neted sau cu fine striații longitudinale. Frunzele de ultimul ordin au lungimea de peste 1 cm, însă sînt relativ înguste. Lungimea lor este de 3,5— 5 ori mai mare decît lățimea. Către bază deseori ele sînt ușor îngustate. Ner- vurile laterale se bifurcă spre bază. Planta este caracteristică pentru partea superioară a Carboniferului superior pînă în Rothliegendes. Nu este frecventă, dar este răspîndită pe zone mari. A Institutul Geologic al României VlGRZ 16 ING. ION MATEESCU 16 Asterotheca truncata Rost (PI. V, fig. 2) Foliolele de ultimul ordin au un aspect aletopteridic. Synangii, alcătuiți din 6 — 8 sporangi, cu un diametru total mai mare de 1,25 mm, acoperă aproape în întregime suprafața foliolelor de ultimul ordin. Planta este caracteristică pentru Carboniferul superior din Germania și Franța. Asterotheca miltoni Artis Rachis foarte gros, către bază cuadripinat, foliole de ultimul ordin, relativ late. La a treia subdivizare, foliolele de ultim ordin pot atinge o lungime de 1,2 cm și o lățime de 4 mm. Nervurile laterale sînt de mai multe ori bifurcate. Acolo unde subdivizarea ajunge al patrulea grad, foliolele de ultimul ordin sînt mici (abia peste 4 mm lungime și 2 mm lățime). Nervurile laterale sînt simple. Foarte caracteristic este acoperămîntul păros al suprafeței superioare a foliolelor de ultimul grad. Planta este caracteristică pentru partea mijlocie și superioară a Carbonife- rului mediu Asterotheca cyathea Schloth. (PI. III, fig. 2) Formă pe care actualmente unii autori o aseamănă mult cu Asterotheca arborescens Schloth. Se deosebește însă de aceasta prin foliolele de ultimul ordin, care ating o lungime pînă la 6 mm și o lățime de peste 2 mm. Nervurile laterale sînt adesea bifurcate numai o singură dată. Rachis cu lățimea pînă la 4 cm, neted sau fin striat, neregulat. Fructificării ca la Asterotheca arborescens. Planta este caracteristică pentru partea superioară a Carboniferului supe- rior pînă la Rothliegendes. Acitheca polymorpha Brongn. (PI. II, fig. 2) Frunză foarte lată, tripinată la partea superioară, cuadripinată la bază. Rachisul principal are lățimea de 4 cm și este păros sau cu fine striații în lung. Pinele primare sînt alterne, ușor oblice pe rachis, linear-lanceolate, margi- nile lor se ating. Pinele secundare sînt alterne, iau naștere sub un unghi drept, sau sînt ușor oblice pe rachis. Pinele terțiare sînt înclinate pe rachis. Pinule alterne, perpendiculare pe rachis sau ușor oblice, cu margini para- lele și ușor convexe, uneori ușor contractate aproape de apex. La pinele secundare, pinulele sînt mai mici și din ce în ce mai unite una cu alta. Nervațiunea este distinctă. Nervura mediană este groasă și aproape de apex se divide în două brațe, care la rîndul lor se bifurcă din nou. Nervurile late- rale se bifurcă imediat în apropierea bazei. Caracteristică pentru Carboniferul superior pînă în Rotlhiegendes. -^0^7 Institutul Geologic al României vJGRZ 17 PETROGRAFIA CĂRBUNILOR DE LA SECUL ȘI DOMAN 17 MEDULLOSAGEE Alethopteris scherlii Brongn. (Pl. VI, fig. 1) Ramuri distanțate, alternînde, cu o poziție aproape perpendiculară pe rachis, de o formă lunguiață, liniară, asemănătoare unei lanțete. Foliolele sînt lunguiețe, au o poziție înclinată, la bază sînt dezvoltate. Vîrful foliolelor este rotunjit. Ultima foliolă, prelungită în formă de lanțetă, se termină cu un vîrf lung și îngust. Din nervura principală, ce se află în mijlocul foliolei, pornesc numeroase nervuri laterale, dichotome, cu o poziție înclinată pe marginea foliolei. Alethopteris lonchitidis Sternb. și Alethopteris scherlii au o mare asemănare una cu alta. O deosebire principală o constituie foliolele mai late, mai tocite către vîrf, precum și nervațiunea, care nu este atît de deasă ca la aceasta din urmă. Linopteris neuropteroid.es Brongn. (Pl. VI, fig. 2) și Trigonocarpus sp. (Pl. VII, fig. 1) Aceste Pteridosperme au trăit din Carboniferul mediu pînă în Permianul inferior. Ele posedă trunchiuri mai mult sau mai puțin groase (pînă la 50 cm diametru), însă anumite specii reprezentau probabil liane. Sînt cunoscute sub numele de Neuropteris, Alethopteris, Odontopteris, Linopteris, granule de Tri- gonocarpus, etc. La exterior trunchiul arată aceeași structură ca la Marathiale, dar anatomia cu vascularizarea sa aproape întotdeauna polistelică, amintește Cladoxylalele și Cycadalele. Anatomia lor are în mod general, trăsături nete de ferigă. în ceea ce privește aparatele de fructificare, ovulele atribuite Medullosa- ceelor au primit numeroase nume: Rhabdocarpus, Trigonocarpus, etc. Nomen- clatura și determinarea precisă a acestor ovule și raporturile lor cu organele vege- tative constituie o problemă foarte anevoioasă. Ovulele erau situate în poziții diferite. Unele din ele sînt enorme (pînă la 11 — 12 cm lungime). Sclerotesta acestor ovule imprimă prin duritatea sa forma caracteristică a acestor ovule. La Trigonocarpus forma este aceea a unui triunghi, de unde vine și numele. SIGILARIAGEE Stigmaria sp. (Pl. VII, fig. 2) Părțile bazale ale tulpinelor de Sigillariacee și Lepidodendracee sînt cuno- scute sub numele de Stigmaria Brongn. și Stigmariopsis Grand’Eury. O identi- ficare specifică nu este posibilă din cauza uniformității construcției generale și a sculpturii de pe suprafața exterioară a acestor organe. Ramificația părților apicale ale trunchiurilor de Lepidodendracee și Sigilla- riacee este complet omoloagă, cu singura deosebire că primele două bifurcări 2 - c. 946 (CR/ Institutul Geologic al României 18 ING. ION MATEESCU 18 ce au loc în două planuri perpendiculare, urmează îndată una după alta, în așa fel încît baza tulpinii se află divizată brusc în patru brațe așezate în cruce. în cele mai multe cazuri aceste patru brațe fac un unghi de 70 — 80° cu baza tul- pinii. Fiecare din cele patru brațe principale se divid de mai multe ori în conti- nuare și anume paralel cu suprafața superioară a stratului pe care sînt așezate. Pe toate părțile stigmariilor sînt prinse rădăcini, cunoscute în mod obi- șnuit sub numele de apendice. Acestea nu erau bifurcate sau erau numai rareori bifurcate și aveau o lungime pînă la 40 cm și o grosime în jurul a 0,5 cm. Locul unde ele erau prinse este marcat în prezent printr-o cicatrice circulară, de cca 0,5 cm diametru, cu o mică ridicătură în centru. Eșantionul nostru redat în fig. 2 (PI. VII) reprezintă un fragment mineralizat dintr-o Stigmaria, pe suprafața căruia sînt așezate în diagonală mai multe șiruri de cicatrice, ce ne indică locul de inserție al apendicelor. LEPIDODENDRACEE Ulodendron commutatum Schl. (PI. VIII, fig. 2) Acest gen aparținînd Carboniferului superior, a fost creeat pentru a grupa resturile arborilor ce amintesc Sigilariile, dar care prezintă un amestec curios de Lepidodendron, Sigilaria și Bothrodendron. Ramificarea este dicotomică. Frunzele erau persistente, foarte mici (1,5 — 3 cm) sau de mărime mijlocie (20 — 25 cm). Este încă prea puțin cunoscut pentru a putea fi caracterizat cu precizie. B) STUDIUL MACROSCOPIC Cărbunele de la Secul are o structură omogenă, o coloare neagră și un luciu puternic. Urma lăsată de cărbune este neagră. Stratificația se observă numai cu oarecare greutate și mai ales în porțiunile unde intervin intercalații minerale. Cărbunele de la Secul este foarte friabil. Prin lucrările de extracție el se transformă în praf. Blocurile mari constituie o raritate pentru acest cărbune (PI. VIII, fig. 1). Atunci cînd cărbunele se desface în bucăți, se observă că ele au o formă neregulată, fiind mărginite pe cele mai multe părți, de suprafețe de alunecare care, datorită mișcării si frecării cărbunelui, au devenit netede si lucioase. Aceste suprafețe accentuează și mai mult luciul cărbunelui. în mod excepțional stratul 1 are un cărbune tare în orizonturile dinspre suprafață. Se pare că acest motiv a făcut ca, în anumite zone, cărbunele să nu fie extras. La aceleași orizonturi cărbunele celorlalte strate este foarte friabil. Crăpăturile existente în cărbune și suprafețele de alunecare sînt indicii pentru o puternică solicitare tectonică a stratelor de cărbune. Institutul Geologic al României \ ICRA 19 PETROGRAFIA CĂRBUNILOR DE LA SECUL ȘI DOMAN 19 Se remarcă faptul că pe suprafețele de desfacere ale cărbunelui nu se pot distinge « ochi de cărbune », care ar constitui de asemenea un indiciu pentru o puternică presare tectonică. Desigur, asemenea structuri oculare nu s-au format din cauza friabilității cărbunelui. Oricît am încerca să deosebim cu ochiul liber o alternanță de benzi care să se diferențieze ca aspect exterior, nu am reuși pentru cărbunele de la Secul. Prin urmare, studiul macroscopic nu ne poate da nici o indicațiune cu privire la participarea diverșilor componenți petrografici la alcătuirea cărbunelui. Macro- scopic s-ar părea că întreaga masă a cărbunelui este formată dintr-un consti- tuent lucios, care este vitritul. Studiul microscopic ne arată că vitritul alcătuiește în cea mai mare proporție cărbunele de la Secul. în afară de vitrit, acest cărbune mai cuprinde și alți com- ponenți într-o proporție destul de redusă, anume claritul și fuzitul. C) STUDIUL MICROSCOPIC 1. METODA DE CERCETARE Studiul microscopic al cărbunelui din bazinul Secul s-a făcut prin utili- zarea metodei suprafețelor lustruite. Bucata de cărbune pe care dorim a o cerceta la microscop este șlefuită pe una din suprafețe, perpendicular sau paralel cu stratificația, pînă ce devine perfect plană. Șlefuirea cărbunelui se continuă cu carborundum din ce în ce mai fin, pînă ce suprafața lui devine fină și nu mai prezintă nici cea mai mică sgîrietură. Urmează apoi lustruirea suprafeței, cu ajutorul unui postav, fixat pe un disc metalic rotativ, pe care se lasă să picure hidroxid de aluminiu (alumină). Prin această operație suprafața cărbunelui capătă un luciu puternic, devenind o adevărată oglindă ce reflectă lumina microscopului. în același timp suprafața capătă un fin relief, deoarece componenții cărbunelui, datorită unor durități diferite, formează ridicături sau adîncituri. Fiind vorba de un cărbune foarte sfărîmicios, bucățile de cărbune au fost întărite prin impregnare cu parafină, pentru a rezista operațiilor de șlefuire și lustruire. Prin acest procedeu s-a executat din cărbunii de la Secul și Doman un mare număr de suprafețe lustruite, care au fost examinate la microscop. 2. COMPONENȚII PETROGRAFICI AI CĂRBUNELUI DE LA SECUL Descrierea componenților cărbunelui o vom face în ordinea următoare: vitritul, claritul, fuzitul, componenții minerali. 2» A institutul Geologic al României XJGRZ 20 ING. ION MATEESCU 20 a) VITRITUL în studiul microscopic vitritul cărbunelui de la Secul arată o suprafață netedă, lucitoare, la care se pot remarca două lucruri: Vitritul acestui cărbune nu prezintă nici cea mai slabă urmă de structură lemnoasă. El aparține prin urmare varietății cunoscută sub numele de vitrit nestructural sau collinit. Cealaltă varietate de vitrit, la care se mai poate încă recunoaște clar structura celulară a materialului vegetal generator de cărbuni, adică vitritul structural, sau telinitul, nu se poate observa în acest cărbune. Suprafața vitritului este străbătută de o mulțime de crăpături microscopice, dirijate în toate sensurile, deci fără o orientare constantă. Vitritul este componentul născut din material lemnos în cea mai mare parte. Acest material a avut cîndva o stare plastică, în care spațiile celulare au fost umplute cu humus coloidal, lemnul fiind transformat, astfel, într-o masă omo- genă, vitritul. Numai datorită impregnării cu substanțe minerale se pot păstra în vitritul acestui cărbune structuri celulare. în asemenea cazuri pereții celulelor suferă deformări puternice, iar lumina celulelor este mult mărită. Crăpăturile fine existente în masa lui sînt o urmare a presiunilor puternice suferite de cărbune, iar lipsa oricărei structuri lemnoase ne dă indicații asupra gradului de incarbonizare înaintat (PI. X, fig. 1, Secul, stratul 1). Detaliile existente în masa vitritului, întîlnite de aceste crăpături fine, ase- mănătoare unor microfalii, sînt rupte și deplasate. Aceste crăpături străbat cuticulele și ele pătrund chiar în fragmentele de fuzit, rupîndu-le. De-a lungul acestor crăpături, fragmentele rupte sînt depla- sate unele față de altele. în unele locuri vitritul este sfărîmat și apare sub forma unor particule fine, înglobate într-o masă de materii minerale (PI. X, fig. 2, Secul, stratul 1). în majoritatea cazurilor, benzile de vitrit curat trec treptat în altele, care conțin mici fragmente de fuzit, cuticule, etc., adică în benzi de clarit, în concluzie putem caracteriza astfel vitritul cărbunelui de la Secul: Vitritul acestui cărbune prezintă o suprafață netedă, străbătută de o mulțime de crăpături microscopice, dirijate în toate sensurile. Vitritul nu prezintă nici cea mai slabă urmă de structură lemnoasă. El aparține varietății vitrit nestructural sau collinit joacă rolul cel mai important în alcătuirea cărbunelui de la Secul. b) CLARITUL Abundența resturilor bituminoase provenite din cuticule ne îndreptățește a considera că în unele locuri vitritul trece în clarit. Suprafața lustruită apare presă- rată de cuticule cu pereții mai groși sau mai subțiri, așa cum ne arată fig. 3 (PI. X) și fig. 1 (PI. XI), Secul, stratul 1 și fig. 1 (PI. XII) și fig. 3 (PL XI), Secul, stratul 3. Cuticulele reprezintă pătura exterioară a epidermei frunzelor și ramurilor verzi. -^0^' Institutul Geologic al României X. ICRZ 21 PETROGRAFIA CĂRBUNILOR DE LA SECUL ȘI DOMAN 21 Prin urinare, claritul este alcătuit din două părți: masa de bază și corpurile bituminoase. Masa de bază este formată din același material ca și vitritul, adică din vitrinit. în masa de bază sînt cuprinse corpurile bituminoase: cuticulele, sporii, etc. Claritul nu constituie benzi regulate care să alterneze cu cele de vitrit. El formează zone cu totul neregulate. Limita între vitritul curat și clarit nu este tranșantă, ci se face în mod treptat. Relieful acestui component nu este mai pronunțat decît al vitritului. în majoritatea cazurilor cuticulele nu s-au păstrat complet, ci sub forma unui amestec de resturi mărunte. Întrucît cuticulele sînt singurele corpuri bituminoase ce se pot recunoaște, claritul acestui cărbune este un clarit de cuticulă. Substanța opacă (micrinitul) lipsește cu desăvîrșire. Rolul pe care îl are claritul în alcătuirea cărbunelui de la Secul, este cu totul secundar în comparație cu vitritul. Corpurile bituminoase ce s-au păstrat în cărbunele de la Secul sînt alcă- tuite în special din cuticule. Rășini, scleroți, spori nu au putut fi identificați. După cum se cunoaște, rășinile sînt corpuri care rezistă foarte bine proce- sului de incarbonizare. Plantele Carboniferului se remarcă însă prin lipsa orga- nelor care produc rășină. Această proprietate o au unele din Gymnosperme și, după studiile întreprinse, cărbunii liasici de la Anina conțin cantități mari de rășină, sub toate varietățile, răspîndite uniform în masa lor. Lipsa granulelor de rășină în cărbunele de la Secul constituie unul din motivele pentru care vitritul a pierdut orice urmă de structură celulară. în cărbunii de vîrstă mai nouă, granulele de rășină, orînduite sub formă de șiruri, marchează situația lor anatomică în lemnul din care provin, contribuind astfel într-o oarecare măsură la păstrarea structurii celulare a lemnului de odinioară. Nici sporii nu pot fi identificați cu precizie în acești cărbuni. Aceste corpuri bituminoase reprezintă organele de înmulțire ale. Pteridophytelor, plante care au contribuit în cea mai mare măsură la formarea acestor cărbuni. Se știe că, de obicei, pătura exterioară a sporilor (exina) rezistă bine procesului de incarbonizare. Mișcările particulelor de cărbune, evidențiate prin crăpăturile fine existente în masa cărbunelui, au produs deformări mari ale formei obișnuite a corpurilor bituminoase. Cuticulele, spre exemplu, au fost încovoiate, rupte, îmbucătățite și măcinate într-atît, încît în unele porțiuni nu mai pot fi recunoscute; deși dimensiunile lor inițiale sînt destul de mari. Sîntem îndreptățiți a crede că asemenea deformări au putut fi suferite și de spori și în această stare de deformare ei pot fi greu recunoscuți. Considerăm însă că nu este exclusă și o altă posibi itate, anume aceea că sporii să nu fi putut rezista primelor începuturi de transformare a materialului vegetal și deci să fi dispărut chiar în stadiul iniția': al acestor procese. Cuticulele — pătura exterioară a frunzelor și ramurilor verzi — sînt singu- rele corpuri bituminoase ce pot fi recunoscute în cărbunele de la Secul. Institutul Geologic al României 22 ING. ION MATEESCU 22 Fig. 3 (Pl. X), Secul, stratul 1, ne arată o cuticulă mare, la care se pot deosebi cele două margini: exterioară și interioară, ultima prezentînd crestă- turile caracteristice, în forma dinților de fierăstrău. Țesutul interior al frunzei (mesophylul) nu se mai păstrează, fiind transformat în vitrit. Fig. 2 (Pl. XI), Secul, stratul 1, ne înfățișează acumulări de cuticule de dimensiuni mici. în jurul acestor cuticule, care alcătuiesc o bandă continuă, se pot observa granule de steril, printre care și pirită. în cele mai multe cazuri, cuticulele sînt fracturate sau ondulate, urmînd deformările suferite de întreaga masă a cărbunelui. Asemenea deformări putem observa în fig. 1 (Pl. XII), Secul, stratul 3. în fine, starea de măcinare a cuticulelor poate merge atît de departe, încît suprafața cărbunelui apare acoperită cu o mulțime de particule fine, a căror origine nu mai poate fi stabilită. Se remarcă în același timp o oarecare unifor- mitate în grosimea pereților cuticulelor. Cuticule cu pereții groși se întîlnesc foarte rar (Pl. XII, fig. 2, Secul, stratul 3). Sporii de ciupercă și uneori chiar anumite forme de ciupercă, cunoscute sub numele de scleroți, rezistă bine incarbonizării. Scleroții se păstrează grație conținutului lor în substanțe chitinoase și sînt cele mai rezistente dintre corpu. rile bituminoase. în unii cărbuni, ca spre exemplu cei din V. Jiului, se găsesc numeroși scleroți, răspîndiți în vitrit și clarit. Caracteristica importantă a scle- roților din acel bazin este aceea că apar sub formele cele mai variate. în cărbu- nele de la Anina există un scleroțiu caracteristic, care în secțiune are formă eliptică, alcătuită din mai multe șiruri de celule concentrice. în cărbunele de la Secul există scleroți foarte rari și care nu prezintă forme caracteristice. Fig. 3 (Pl. XII), Secul, stratul 3, ne înfățișează un fuzit cu celu- lele sfărîmate, în care se observă cîțiva scleroți de formă rotundă. Unii dintre ei sînt cuprinși chiar în substanța minerală care a impregnat și sfărîmat celulele fuzitului. Acești scleroți fiind mai rezistenți decît celulele lemnului, s-au păstrat și apar acum incluși în masa minerală. Fig. 1 (Pl. XIII), Secul, stratul 1, ne înfățișează mai multe granule rotunde, care dau impresia unor granule de rășină. în concluzie, cuticulele sînt singurele corpuri bituminoase ce s-au putut păstra în cantități mai mari în cărbunele de la Secul. Alte corpuri bituminoase — macro- și microspori, rășini, etc. — nu s-au putut observa. c) FUZITUL Cărbunele de la Secul conține fuzit în cantitate redusă. Prezența acestui component nu poate fi sezisată macroscopic. Studiul microscopic ne arată că fuzitul se prezintă sub cele două varietăți cunoscute, anume: fuzitul tare, la care celulele sînt impregnate cu substanțe minerale, și fuzitul moale, la care celulele au rămas goale. nstitutu! Geologic al României 23 PETROGRAFIA CĂRBUNILOR DE LA SECUL ȘI DOMAN 23 O constatare care se poate face cu multă ușurință este aceea că fragmentele de fuzit mai mari sînt întotdeauna impregnate cu substanțe minerale. în unele cazuri celulele fuzitului apar rupte sau deformate prin impregnarea cu materii minerale. Deformarea celulelor a fost atît de puternică, încît în interiorul masei minerale n-au mai rămas decît fragmente de fuzit, provenite din sfărîmarea celulelor. Totuși, se pot observa și fragmente de fuzit, la care celulele, impregnate cu materii minerale, s-au păstrat în bună stare. Fig. 2 (PI. XIV), Secul, stratul 1, ne arată un fuzit la care celulele, orînduite sub formă de șiruri regulate, sînt complet impregnate cu substanță minerală și totuși s-au putut păstra bine. Fuzitul moale are spațiile celulare goale, astfel că acestea ies ușor în evidență, prin coloarea lor neagră, la studiul în suprafețe lustruite. Fig. 3 (PI. XIII), Secul, stratul 1, ne arată un fuzit, la care spațiile celulelor au rămas libere. După cum se vede, varietățile de fuzit tare și fuzit moale se deosebesc prin existența sau lipsa unei impregnați! cu substanțe minerale, dar nu și prin modul de păstrare a structurii celulare. Există fuzit tare cu celulele complet sfărîmate și fuzit moale cu celulele bine păstrate. La fuzitul moale se observă uneori celule impregnate cu substanță organică, așa cum s-a putut găsi la stratul 1. Fig. 1 (PI. XIV) și fig. 2 (PI. XIII), Secul, stratul 1, ne prezintă fuzit cu celule rotunde sau eliptice pline cu substanță humică. Crăpăturile fine, existente în vitrit, se transmit și la fuzit. Fig. 3 (PI. XIV), Secul, stratul 3, ne arată un fragment de fuzit, secționat de o microfalie. Cele două bucăți sînt deplasate una față de alta. Fig. 1 (PI. XV), Secul, stratul 1, ne înfățișează un alt fuzit, cu celulele secționate longitudinal și întretăiate de crăpă- turi transversale. Fuzitul apare astfel îmbucătățit. O altă observație ce se poate face este aceea că fuzitul cărbunilor de la Secul nu prezintă alternanțe de zone cu o construcție celulară diferită sau cu o rezistență deosebită (inelele de creștere). Microfotografiile 2 și 3 (PI. XV) și 1 (PI. XVI), Secul, stratul 1 și micro- fotografia 2 (PI. XVI), Secul, stratul 3, ne prezintă, fiecare din ele, cîte un frag- ment de fuzit, la care structura celulară s-a menținut în condițiuni perfecte, iar microfotografiile 1 (PI. XVII), Secul, stratul 4, și 3 (PI. XVI), Secul, stratul 3, ne înfățișează fuzit cu celulele complet sfărîmate. Se observă că, în fiecare micro- fotografie, celulele fuzitului sînt construite la fel, adică forma și dimensiunile celulelor cît și grosimea pereților celulelor sînt aceleași. Prin urmare, la cărbu- nele de la Secul nu se pot observa acele alternanțe de zone de celule cu con- strucția diferită, cu alte cuvinte inelele de creștere ale plantelor. Alternanțe de zone, dintre care unele cu pereții groși și altele cu pereții subțiri, au putut fi observate numai la cărbunii de vîrstă mai nouă decît Carbo- niferul (Anina, Doman, V. Jiului, etc.). Aceste alternanțe sînt datorate unor diferențieri climatice. Pe timp uscat pereții celulelor se dezvoltă puternic și devin groși, în timp ce în anotimp ploios ei sînt subțiri. îl Institutul Geologic al României \ IGRZ 24 ING. ION MATEESCU 24 Lipsa unor alternanțe de zone cu celule de anotimp uscat și zone cu celule de anotimp ploios ne arată că flora cărbunilor de la Secul nu era supusă unei di- ferențieri climatice, care să fi avut influență asupra felului de viață al acestor plante. Prin lipsa acestor zone cărbunii de la Secul se deosebesc fundamental de căr- bunii mai tineri, începînd cu cei liasici, la care se pot observa diferențieri climatice. După cum se vede, fuzitul conservă structura celulară a resturilor de plante și ne ajută într-o oarecare măsură să cunoaștem cîte ceva din anatomia plantelor care au contribuit la formarea lui. Microfotografiile 3 (PI. XIII), Secul, stratul 1, și 1 (PI. XVII), Secul, stratul 4, ne prezintă în secțiune transversală vase lemnoase, de formă rotundă sau poligonală. Întrucît fuzitul este sfărîmat, aceste vase fac impresia că nu ar avea un perete comun, ci ar fi izolate. îngroșările pereților reprezentați în micro- fotografiile 2 și 3 (PI. XV), Secul, stratul 1, redau în ansamblu țesătura fină a pînzei de păianjen. Aceste îngroșări dau indicațiuni prețioase asupra plantelor cărora aparțin. Ele afectează forme de spirală sau de scară, caracteristice ferigelor. Fig. 3 (PI. XVI) și 2 (PI. XVII), Secul, stratul 3, ne înfățișează traheide cu orificii de comunicare scalariforme, întîlnite de secțiune transversal. Ele sînt orînduite în șiruri drepte și sînt caracteristice ferigelor. în fotografie orifi- ciile transversale apar negre, iar îngroșările albe. Fuzitul este complet sfărîmat și secționat de microfalii, care deplasează diferitele părți ale fuzitului. Rezultă de aci că vasele prevăzute cu îngroșări și orificii de comunicare scalariforme sînt foarte frecvente la cărbunii de vîrstă carboniferă, fiind carac- teristice lemnului de ferigă. în majoritatea cazurilor, fragmentele de fuzit care arată vase scalariforme nu au reușit să reziste presiunilor, astfel că apar sfărîmate. Unele secțiuni transversale prin fragmente de fuzit au o formă eliptică. Fig. 3 (PI. XVII), Secul, stratul 1, ne redă o secțiune transversală, de formă eliptică, în fuzit, cu o clară structură celulară și un puternic relief. în unele cazuri celulele fuzitului sînt umplute cu substanță humică. Aceasta se prezintă sub forma unor granule rotunde sau eliptice, cu aspect de rășină la prima vedere. Atît coloarea cît și luciul lor sînt asemănătoare vitritului. Fig. 1 (PI. XIV) și 2 (PI. XIII), Secul, stratul 1, ne prezintă fuzit cu celule rotunde sau eliptice, pline cu substanță humică. în ceea ce privește geneza fuzitului, vom căuta a face observațiile nece- sare în partea a doua a acestei lucrări, adică în cadrul studiului petrografic al cărbunelui de la Doman, deoarece în acel zăcămînt fuzitul apare în cantități mai importante și permite a se trage unele concluzii. în rezumat fuzitul acestor cărbuni se poate caracteriza astfel: Cărbunele de la Secul conține cantități reduse de fuzit. Fuzitul cuprinde două varietăți: fuzitul tare și fuzitul moale. Aceste varie- tăți se bazează pe existența sau lipsa unei impregnări cu substanțe minerale, fără să arate ceva asupra felului de păstrare a structurii celulare. Institutul Geologic al României XJGRZ 25 PETROGRAFIA CĂRBUNILOR DE LA SECUL ȘI DOMAN 25 Mulțumită resturilor de plante păstrate prin existența acestor fuzite, se pot face unele aprecieri asupra anatomiei plantelor de origină. Fuzitul se poate forma și din lemn de ferigă, așa cum dovedește structura anatomică a resturilor de plante. în fuzitul cărbunelui de la Secul nu se pot distinge zone de anotimp uscat și anotimp ploios, adică inelele de creștere ale plantelor. Aceasta constituie o mare deosebire față de cărbunii liasici și ceilalți cărbuni mai tineri, la care se pot constata asemenea alternanțe. d) SUBSTANȚELE MINERALE Printre substanțele minerale existente în cărbunele de la Secul cităm: pirita, carbonatul de calciu, argila, etc. în cărbunele de la Secul pirita nu se poate observa macroscopic. Studiul microscopic ne arată că există pirită în cantitate destul de redusă și întotdeauna însoțită de alți componenți minerali. Pirita primară se prezintă sub formă de granule fine, formate odată cu căr- bunele, și apare foarte rar. Asemenea granule fine de pirită se pot observa la pro- bele luate din unele intercalații slabe de cărbune cuprinse în steril. De asemenea s-au putut semnala granule fine de pirită, însoțite de alți componenți minerali, la stratul 1. Ceva mai frecvent decît pirita primară apare pirita secundară, depusă sub forma unor pelicule fine pe crăpăturile existente în cărbune. Alteori pirita apare ca benzi paralele sau sub forme cu totul neregulate, însoțită de carbonat de calciu, argilă, etc. în asemenea cazuri pirita este amestecată intim cu carbonatul de calciu. Microfotografia 1 (PI. XVIII), Secul, stratul 1, înfățișează o fisură eliptică în cărbune, pe care s-a depus pirita, ce iese puternic în relief. în fine, pirita umple uneori celulele fuzitului, rupîndu-le, așa cum s-a putut observa la stratul 3. Pirită în cantitate ceva mai mare s-a semnalat la stratul 1 și în cantitate mai redusă s-a observat la stratul 3. Nu s-a putut găsi de loc la stratul 4. Carbonatul de calciu umple crăpăturile mai mari din cărbune și poate fi observat cu ușurință la microscop în lumină înclinată (fig. 2, PI. XVIII, Secul, stratul 1). Concrețiuni de carbonat de fer, așa cum există în cărbunele de la Anina și Doman, nu pot fi semnalate în acest cărbune. în schimb apar intercalații de argilă, de formă alungită sau eliptică. Relieful lor nu este pronunțat și pre- zintă de obicei o coloare mai închisă în comparație cu sferosideritele. Granule de cuarț se pot de asemenea observa în cărbunii de la Secul. în studiul microscopic ele pot fi recunoscute cu ușurință, reprezentînd elemen- tele cele mai dure. Fig. 3 (PI. XVIII), Secul, stratul 1, ne înfățișează o mulțime de granule cu relief puternic, reprezentînd componenți minerali. în legătură cu componenții minerali ai cărbunelui, reamintim că fragmen- tele mai mari de fuzit conțin cantități importante de substanță minerală care a -jT" \ Institutul Geologic al României XJGR/ 26 ING.ION MATEESCU 26 impregnat structura celulară a acestuia, sfărîmînd-o de cele mai multe ori. De asemenea menționăm că în unele cazuri, vitritul este sfărîmat în particule foarte fine și înglobat ca într-o pastă în masa componenților minerali. în general însă se poate spune că, pe lîngă infiltrațiile minerale secundare, joacă un rol important și detritusul mineral, adică acei componenți minerali care s-au depus odată cu plantele generatoare de cărbune. Aceștia sînt răspîn- diți foarte fin în cărbune, de cele mai multe ori sub forma unor benzi vizibile numai microscopic. 3. STUDIUL CANTITATIV-PETROGRAFIC AL CĂRBUNELUI DE LA SECUL în afară de descrierea calitativă a componenților petrografici ai cărbunelui de la Secul s-a făcut și o determinare cantitativă a componenților acestui căr- bune. Analiza cantitativ-petrografică s-a realizat prin observarea la microscop a suprafețelor lustruite executate din praf de cărbune. Praful fin de cărbune, luat dintr-o probă medie pe strat, este trecut printr-o sită 20 DIN cu 400 ochiuri pe cm2 și amestecat bine cu o ceară topită, iar amestecul turnat într-o formă cubică de 2/2/2 cm. Se obține astfel, un cub de ceară de dimensiunile arătate, care cuprinde praful de cărbune. Preparatul este șlefuit și lustruit pe una din suprafețe întocmai ca o bucată de cărbune, pînă ce devine o oglindă ce poate fi observată la microscop. Măsurarea componenților cărbunelui s-a făcut cu ajutorul mesei de inte- grare, prin observarea preparatului de praf de cărbune la microscop și inte- grarea dimensiunilor granulelor fiecărui component pe cîte un șurub micro- metric. Pentru fiecare preparat s-au întrebuințat cîte 10 linii de măsurare. Rezultatele acestei măsurători sînt redate în tabelul de mai jos. Mina Stratul Vitrit 0/ /o Clant 0/ /o Fuzit % Componenți minerali 0/ /o Secul ■ ■ ■ 1 62 10 1 27 Secul • . • 1 82 — 5 13 Secul . . . 2 86 — S 9 Secul . • . 3 82 5 1 12 Secul . ■ . 3 84 — 8 8 Din acest tabel rezultă următoarele: Valorile vitritului variază între 62 și 86%. Pentru clarit valorile variază între 0 și 10%. Unele probe nu arată nici un conținut de clarit. Fuzitul prezintă valori cuprinse între 1 — 8%. Componenții minerali variază între 8—27%. 27 PETROGRAFIA CĂRBUNILOR DE LA SECUL ȘI DOMAN 27 D) REZULTATELE ANALIZEI CHIMICE A CĂRBUNELUI Analiza chimică a cărbunelui de la Secul a fost executată de Serviciul Căr- buni și Bitumene Solide, Direcția Laboratoarelor, din Comitetul Geologic. Aceste analize s-au făcut asupra cărbunelui sub formă de pulbere și sub formă de pastilă. Umiditatea a fost determinată prin distilare cu xilen, iar conținutul în cenușe, în cuptorul electric, la temperatura de 800°C. Conținutul în apă variază între 2,93—9,1%. Conținutul în cenușă prezintă variații între 2,05—16,7%. Unele analize arată un conținut de cenușă și mai ridicat, datorită intercalațiilor sterile care separă stratele în mai multe bancuri. Conținutul în materii volatile variază între 23,3—30,35%. Acest conținut clasează huila de la Secul ca o huilă grasă. Remarcăm faptul că conținutul în materii volatile al acestui cărbune este foarte apropiat de acel al cărbunelui de la Anina și mult mai ridicat în comparație cu cel de la Doman. Cărbunele de la Secul dă un cocs umflat și friabil sau parțial friabil. Analiza elementară ne arată pentru C, valori care variază la cărbunele brut între 63,7 și 84,47%. Sulful combustibil variază între 0,8 și 1,47%. E) CONCLUZII REFERITOARE LA CĂRBUNELE DE LA SECUL Prezenta lucrare cuprinde studiul petrografic al cărbunilor de la Secul, în prealabil s-au arătat raporturile geologice generale ale zăcămîntului și s-a făcut descrierea celor patru strate de cărbune, cuprinse în acest zăcămînt. Paralel cu probele de cărbune s-au colectat numeroase resturi de plante fosile, care au fost determinate. Studiul plantelor fosile din acest zăcămînt ne arată că Pteridophytele sînt în special plantele generatoare de cărbuni. Studiul florei procură indicii prețioase asupra raporturilor climatice în care s-a dez- voltat zăcămîntul și asupra alcătuirii petrografice a cărbunelui. Cărbunele de la Secul este foarte friabil. Crăpăturile existente în masa lui și numeroasele suprafețe de alunecare sînt indicii pentru o puternică solicitare tectonică a stratelor de cărbune. Acest cărbune este alcătuit din trei componenți: vitrit, clarit și fuzit. Cea mai mare parte a cărbunelui este formată din vitrit. Ceilalți doi componenți, claritul și fuzitul, există în cantități reduse și joacă un rol secundar. în studiul microscopic vitritul arată numeroase crăpături dirijate în toate sensurile. Nu prezintă de loc structură lemnoasă, ceea ce ne dă indicații asupra gradului de incarbonizare înaintat al acestui cărbune. Institutul Geologic al României \JCRZ 28 ING. ION MATEESCU 28 Corpurile bituminoase ce s-au putut păstra sînt alcătuite în special din cuticule. Rășini, scleroți, spori, nu au putut fi determinați cu precizie. Abundența în unele locuri a resturilor bituminoase, provenite din cuti- cule, face ca în acele locuri vitritul să treacă în clarit. Claritul acestui cărbune reprezintă un agregat alcătuit din masa de bază și corpurile bituminoase. Predo- mină masa de bază, care este formată din același material ca și vitritul (vitrinitul). Corpurile bituminoase sînt alcătuite din cuticule, de aceea tipul de clarit exi- stent în acești cărbuni este claritul de cuticulă. Cuticulele sînt fracturate, ondulate și uneori atît de măcinate, încît nu mai pot fi identificate. Lipsa rășinilor în cărbunele de la Secul a fost atribuită alcătuirii anato- mice a Pteridophytelor, plante care au jucat un rol important, dar care sînt lipsite de organe de secrețiune a rășinilor. Lipsa sporilor este o urmare fie a unei deformări accentuate a lor, datorită crăpăturilor fine ce brăzdează cărbu- nele, fie a dispariției lor în primele stadii ale procesului de transformare a mate- rialului vegetal generator de cărbuni. Cărbunele de la Secul conține fuzit în cantități reduse. Se pot deosebi cele două varietăți: fuzitul tare, la care celulele sînt umplute cu substanțe minerale, și fuzitul moale, la care celulele au rămas goale. Aceste denumiri sînt în legătură cu existența sau lipsa unei impregnări cu substanță minerală, fără să arate ceva asupra modului de păstrare a acestei structuri. Structura celulară a fuzitului permite unele aprecieri asupra anatomiei plan- telor de origină. Ele duc la concluzia că fuzitul se poate forma și din lemn de ferigă. In fuzitul cărbunelui de la Secul nu se pot distinge zone de anotimp uscat și zone de anotimp ploios, adică inelele de creștere a plantelor. Aceasta consti- tuie o mare deosebire față de cărbunii liasici și ceilalți cărbuni mai tineri, la care există aceste alternanțe. Substanțele minerale ce se pot observa în cărbune pe cale microscopică sînt: pirită, carbonat de calciu, argilă, granule dc cuarț, etc. Pirita este în cantitate foarte redusă. Din punct de vedere cantitativ-petrografic alcătuirea cărbunelui de la Secul este următoarea: Valorile vitritului variză intre 62—86%. Pentru clarit valorile variază între 0—10%. Unele probe nu arată nici un conținut de clarit. Fuzitul prezintă valori între 1 — 8%. Corhponenții minerali variază între 8 — 27%. Din punct de vedere chimic huila de la Secul reprezintă o huilă grasă. Conținutul de apă variază între 2,93 — 9,1%. Conținutul în cenușă pre- zintă variațiuni între 2,05 —16,7% Conținutul în materii volatile variază între 23,3 — 30,35. Acest conținut este foarte apropiat de acel al cărbunelui de la Anina și mult mai ridicat în com- parație cu acel de la Doman. Analiza elementară arată pentru C valori ce variază la cărbunele brut între 63,7—84,47%. Sulful combustibil variază între 0,8—1,47%. Institutul Geologic al României 16 R/ 29 petrografia cărbunilor de la secul și doman 29 III. STUDIUL PETRO GRAFIC AL CĂRBUNELUI DE LA DOMAN A) STUDIUL MACROSCOPIC Aspectul macroscopic al cărbunelui de la Doman este foarte apropiat de acel al cărbunelui de la Secul. Coloarea cărbunelui este neagră, luciul pu- ternic, iar stratificația se poate greu observa și numai la bucățile mai mari. Urma cărbunelui este neagră. Cărbunele de la Doman este mai friabil decît cel de la Secul. Cu ocazia lucrărilor de extracție el se transformă în praf. Bucăți mari se pot obține numai cu multă precauție (fig. 1, PI. IX, Doman, stratul 1 și fig. 2, PI. IX, Doman, stratul 2). Cărbunele se sfărîmă în bucăți neregulate, la care se observă nume- roase suprafețe de alunecare sau « oglinzi de frecare ». Suprafețele de alunecare se pot vedea și la bucățile mici de cărbune. La unele probe cărbunele prezintă un aspect mat și se ia ușor pe mînă ca uninginea. Bucata de cărbune pare a fi alcătuită din praf de cărbune conso- lidat prin presiune. Luat în mînă, cărbunele se transformă în praf sau mici frag- mente colțuroase. Friabilitatea atît de accentuată a acestui cărbune, suprafețele de alune- care pe care le întîlnim atît de des și mai ales aspectul mat pe care îl capătă uneori cărbunele, printr-o structură pulverulentă, sînt urmări ale unei puter- nice solicitări tectonice. Ca și la cărbunele de la Secul, studiul macroscopic nu ne ajută să deosebim la bucata de cărbune alternanțe de benzi, care să se diferențieze ca aspect exte- rior. Prin urmare, examenul macroscopic nu ne poate da decît o indicație vagă cu privire la componenții petrografici ai acestui cărbune. Totuși, dacă examinăm macroscopic o suprafață lustruită, perpendiculară pe stratificație, se pot observa două feluri de benzi. Unele sînt lentiliforme, au un luciu puternic și multe crăpături neregulate. Acestea sînt benzile de vitrit. Celelalte benzi sînt mate sau semi-lucioase, conțin multe fragmente de fuzit care ies în evidență prin relieful lor, și ne fac a ne gîndi la benzile de durit sau clarit. Studiul microscopic al cărbunelui ne arată că pe lîngă vitrit, fuzitul joacă un rol important în alcătuirea sa. în ceea ce privește claritul sau duritul se pot face numai presupuneri asupra existenței lor de odinioară, deoarece în prezent corpurile bituminoase lipsesc cu desăvîrșire. Probele luate în unele locuri de exploatare, aflate în stratul 2, prezintă un cărbune tare, greu, cu aspect granulat și fără luciu. Acest aspect este provocat de sferosiderite de dimensiuni mici, care dau cărbunelui un aspect granulat. Granulele au o formă sferică sau neregulată, sînt mai mici decît bobul de mazăre și sînt parte izolate, parte legate între ele. . Institutul Geologic al României \_IGRZ 30 ING. ION MATEESCU 30 BJ STUDIUL MICROSCOPIC 1. METODA DE CERCETARE Metoda de cercetare este aceea a suprafețelor lustruite, descrisă pe scurt cu ocazia studiului microscopic al cărbunelui de la Secul. Operațiunile de șle- fuire și lustruire pentru cărbunele foarte friabil de la Doman au fost posibile numai prin impregnarea cu parafină a probelor respective. 2. COMPONENȚII PETROGRAFICI AI CĂRBUNELUI DE LA DOMAN Vom face descrierea componenților petrografici ai cărbunelui în ordinea următoare: vitritul, fuzitul, și componenții minerali. a) VITRITUL Studiul microscopic al vitritului cărbunelui de la Doman ne arată cîteva caracteristici foarte importante: Vitritul prezintă o suprafață netedă, lucitoare, străbătută de o mulțime de crăpături microscopice, dirijate în toate sensurile, fără o orientare constantă. Acest vitrit nu prezintă nici cea mai slabă urmă de structură lemnoasă. în vitrit nu se pot distinge nici urme de corpuri bituminoase care să se fi putut păstra în acest cărbune. Asemenea corpuri bituminoase (spori, polen, cuticule, etc.) lipsesc cu desăvîrșire, ceea ce ne arată că claritul și duritul nu iau parte la alcă- tuirea acestui cărbune. Caracteristicile vitritului arătate sînt o urmare a presiunilor puternice sufe- rite de cărbune. Fig. 1 (PI. XIX), Doman, stratul 2, ne arată un vitrit la care nu se poate observa nici cea mai slabă urmă de structură lemnoasă. Vitritul nu include nici corpuri străine. El este neted ca o oglindă. Pentru vitritul cărbunelui de la Doman aspectul redat în fig. 1 (PI. XIX) constituie totuși o excepție. în marea majoritate a cazurilor suprafața vitritului este străbătută de o mulțime de crăpături, mai pronunțate sau mai fine, dirijate în toate sensurile (fig. 2, PI. XIX, Doman, stratul 1). Remarcăm faptul că aceste crăpături au rămas goale. Ele nu sînt pline cu substanțe minerale. Fig.. 1 (PI. XX), Doman, stratul 1, ne înfățișează un vitrit, la care nici nu mai poate fi vorba de crăpături, ci de adevărate goluri în vitrit. Se poate observa și aci că golurile nu sînt pline cu substanțe minerale. Fig. 3 (PI. XIX), Doman, stratul 1, ne arată un vitrit brăzdat de crăpături eliptice, care păstrează oarecum o direcție constantă în masa acestuia. Asemenea cazuri sînt însă excepții. Aspectul vitritului cărbunelui de la Doman constituie o abatere totală de la felul cum acest component se prezintă în cele mai multe zăcăminte. în mod Institutul Geologic al României 31 PETROGRAFIA CĂRBUNILOR DE LA SECUL ȘI DOMAN 31 normal aceste crăpături au o orientare constantă, fiind perpendiculare pe stra- tificație. în ceea ce privește lipsa oricărei urme a unei structuri lemnoase, ea se dato- rește și faptului că vitritul nu este impregnat cu rășini. Este normal ca atunci cînd studiem petrografic un zăcămînt de cărbune de vîrstă liasică, situat în aceeași regiune cu un alt zăcămînt de o importanță și mai mare, cum este cel de la Anina — al cărui cărbune a fost cercetat din punct de vedere petrografic — să ne întrebăm dacă există oarecari asemănări în rezultatele obținute cu ocazia cercetărilor. Aceasta bine înțeles nu numai pentru vitrit, ci pentru toți componenții petrografici și în general pentru toate detaliile ce se pot observa în cărbune. Vitritul cărbunelui de la Anina se caracterizează printr-o oarecare păstrare a structurii lemnoase, datorită printre altele și existenței granulelor de rășină. Vitritul cărbunelui de la mina Doman a pierdut orice urmă de structură lem- noasă. în concluzie putem caracteriza vitritul acestui cărbune astfel: Vitritul cărbunelui de la Doman prezintă o suprafață netedă, lucioasă, străbătută de o mulțime de crăpături microscopice, dirijate în toate sensurile. Vitritul nu prezintă nici cea mai slabă urmă de structură lemnoasă și nici cele mai slabe urme de corpuri bituminoase. Cercetarea microscopică a acestor cărbuni ne arată că în unele cazuri crăpă- turile și golurile existente în vitrit sînt umplute cu substanță humică coloidală. De cele mai multe ori substanța humică nu este curată, ci amestecată cu sub- stanțe minerale, probabil carbonat de calciu, și se deosebește bine de vitritul înconjurător. în suprafața lustruită apare mai luminoasă și cu un relief ceva mai accentuat. Humusul coloidal prezintă forme curioase, cu un relief ceva mai puternic decît al vitritului și cu spații libere, de dimensiuni variabile, așa cum putem vedea în fig. 2 și 3 (PI. XXXII), Doman, stratul 2. Substanța minerală este înglobată în humusul coloidal, așa cum este cuprinsă piatra într-un amestec de nisip și ciment. Totul face impresia unui fuzit cu celule mari, neregulate. Prin spațiile libere exagerat de mari, umplute cu substanță minerală, și prin forma lor neregulată, substanța respectivă se deosebește imediat de fuzit. Microfotografiile 2 și 3 (PI. XXXII), Doman, stratul 2, ne înfățișează ase- menea spații în interiorul humusului coloidal. Microfotografia 1 (PI. XXXIII), Doman, stratul 2, ne prezintă acest amestec de humus coloidal și substanță mine- rală, care ne-ar putea înșela, dînd impresia unui fuzit ale cărui celule sînt impreg- nate cu substanță minerală. în fine microfotografia 2 (PI. XXXIII), ne înfăți- șează un humus coloidal, sfărîmat, si amintește cunoscuta « structură în arc» a fuzitului. Institutul Geologic al României 32 ING. ION MATEESCU 32 în concluzie, studiul microscopic ne arată că humusul coloidal a luat parte la formarea cărbunelui de la Doman, prin umplerea crăpăturilor, a spațiilor goale din cărbune, a celulelor lemnoase, etc. Această participare este însă de proporții reduse. în mod analog se pot observa în zăcămintele de turbă, crăpă- turi umplute prin depunerea substanțelor humice coloidale. Faptul că în acest cărbune există într-adevăr « euvitrit» este dovedit și de microfotografia 3 (Pl. XXXIII), Doman, stratul 2, în care depunerile de humus coloidal iau o formă interesantă, amintind unele depuneri minerale sub formă de zone concentrice. Menționăm că depuneri de humus coloidal au fost observate și în cărbunele de la Anina și descrise cu ocazia studiului petrografic al acelui cărbune. Aceste depuneri joacă și acolo un rol secundar. Cărbunele de la Doman se caracterizează prin lipsa totală a corpurilor bitu- minoase. Pe suprafața lustruită microscopul nu poate descoperi nici urme din corpurile bituminoase, care în mod normal se pot observa într-un cărbune: macro- și microspori, polen, cuticule, rășină, etc. Aceste corpuri bituminoase ar trebui să apară în benzile cu aspect mat, dar microscopul ne arată că aceste benzi sînt alăcătuite dintr-o masă de bază, în care sînt cuprinse multe fragmente de fuzit, de formele și dimensiunile cele mai variate. Corpuri bituminoase nu se pot recunoaște. Este probabil că aceste benzi să reprezinte starea actuală a benzilor de durit, după transformările suferite, care au dus la dispariția corpu- rilor bituminoase. în comparație cu cărbunele de la Anina, apare cu totul bătătoare la ochi lipsa desăvîrșită a rășinei în cărbunele de la Doman. Cercetarea petrografică a cărbunilor de la Anina a arătat că acei cărbuni se caracterizează prin existența multor rășini, fin răspîndite în masa lor. Formele cele mai variate sub care rășina a apărut în acei cărbuni au permis un adevărat studiu al rășinei în cărbunii de la Anina. Cu acea ocazie s-a putut stabili că rășinile predomină în grupa stratelor de deasupra, în care a avut loc o puternică dezvoltare a Gymnospermelor în detrimentul Pteridophytelor. Flora liasică a zăcămîntului de la Doman, cu plante generatoare de rășină, ne îndreptățește a considera că și în cărbunii de la Doman trebuie să fi existat cîndva rășină. Tot așa de bătătoare Ia ochi este și lipsa totală a sporilor și mai ales a cuti- culelor în cărbunele de la Doman. Cuticulele reprezintă corpuri bituminoase care apar aproape în orice cărbune. în cărbunii liasici de la Anina ele sînt destul de frecvente și însoțite întotdeauna de granule de rășină. Cuticulele reprezintă pătura exterioară a frunzelor, ramurilor verzi și fructelor. Ele le apără contra unei prea mari pierderi de apă în timp de secetă. Singurele corpuri bituminoase care s-au păstrat în cărbunii de la Doman sînt scleroții. Ei reprezintă spori de ciupercă și uneori chiar anumite forme de ciuperci. Scleroții rezistă incarbonizării și în cărbunele de la Doman se găsesc într-un număr redus de exemplare. Interesant este faptul că forma tipică a Jyk Institutul Geologic al României \ ICRZ 33 PETROGRAFIA CĂRBUNILOR DE LA SECUL ȘI DOMAN 33 scleroților găsiți în cărbunele liasic de la Anina se regăsește și în acest cărbune. Acești scleroți arată particularitățile următoare: Forma lor originală este rotundă sau eliptică, așa cum putem vedea în fig. 2 (PI. XX), Doman, stratul 2. Corpul lor este alcătuit din celule regulate, de formă dreptunghiulară sau poligonală. Celulele sînt orînduite în șiruri concentrice, al căror număr poate varia. Ele închid întotdeauna un spațiu central. Substanța din care sînt alcătuite se aseamănă prin coloare și relief cu acea a fuzitului. Ca și fuzitul, la cercetarea în secțiuni subțiri această substanță rămîne opacă. Inițial substanța ce alcătuește acești scleroți a constat din chitină. Spațiile celulare, sau cel puțin spațiul liber din mijloc, sînt pline deseori cu depuneri de substanțe minerale, așa cum se întîmplă la fuzit. Relieful lor este mai slab în comparație cu relieful obișnuit al scleroților. Prin presiune ei pierd forma lor originală, fără a se sparge. Prin turtire capătă formă de elipsă, pară, etc. (fig. 2 și 3, PI. XX, fig. 2 și 3, PI. XXI) și fig. 1 (PI. XXII). Acești scleroți nu apar decît rareori izolați. Cele mai deseori sînt mai mulți, reuniți în formă de colonii. Fig. 2 și 3 (PI. XXI), Doman, stratul 1, ne arată colonii de scleroți. Formele curioase ale scleroților pot fi și primare, adică fără să provină din deformări. Trebuie să ne închipuim că acești scleroți puteau trimite apendice în spațiile goale vecine și astfel forma rotundă a scleroțiului original se defor- mează. în fig. 1 și 3 (PI. XXI) se pot observa scleroți mai mici, care apar ca apendici ai unor scleroți mai mari. Crăpăturile microscopice din vitrit străbat și acești scleroți foarte rezistenți. Fig. 3 (PI. XX), Doman, stratul 1, ne înfățișează un scleroțiu caracteristic, defor- mat prin presiune și tăiat de o crăpătură în cărbune. în fine, fig. 2 (PI. XXII), Doman, stratul 1, ne înfățișează o colonie de scle- roți, care nu au o formă caracteristică. Ei par a fi monocelulari, se întîlnesc cu totul sporadic și prezintă deformări datorate presiunii. Din descrierea făcută rezultă în concluzie că în cărbunii de la Doman găsim același tip de scleroți descoperit în cărbunele de la Anina și descris cu ocazia studiului acelui cărbune. Alte cercetări au arătat că acest scleroțiu apare si în alte zăcăminte de vîrstă liasică. Astfel el a fost găsit în cărbunii de la Schela, Rudăria și Vulcan-Codlea. Este vorba deci de un scleroțiu caracteristic cărbunilor liasici și de aceea îl vom numi Sclerotites liasinus. b) FUZITUL în cărbunele de la Doman fuzitul nu poate fi obsevat cu ochiul liber în bucata de cărbune. Numai pe suprafața lustruită fragmentele de fuzit se disting bine macroscopic printr-un relief mai pronunțat și prin lipsa lor de luciu, în comparație cu benzile de vitrit. 3 - c. 946 U,. Institutul Geologic al României 34 ING. ION MATEESCU 34 Fragmentele de fuzit sînt cuprinse întotdeauna în benzile lipsite de luciu, sau cu un luciu foarte slab în comparație cu luciul vitritului. Examinate la micro- scop aceste benzi arată a fi alcătuite dintr-o masă de bază, în care sînt incluse multe fragmente de fuzit, de dimensiuni mai mari sau mai mici. Fuzitul este alcătuit omogen ca și vitritul și în cărbunele de la Doman apare sub forma celor două varietăți: fuzinit și semifuzinit. Aceste două varietăți sînt foarte asemănătoare, dacă ținem seama de caracteristicile lor microscopice. Ambele varietăți lasă să se recunoască bine structura celulară a materialului vegetal generator de cărbuni. Totuși ele pot fi deosebite la microscop pe baza colorii, reliefului și puterii de reflexie. Fuzinitul se recunoaște printr-o coloare ușor gălbuie, un relief mai puternic și o deosebită putere de reflexie, în timp ce semifuzinitul se situează între vitrinit și fuzinit în ceea ce privește coloarea, reflexia si relieful. a) Structura microscopică a fuzitului. Studiul microscopic ne arată că în cărbunele de la Doman există atît fuzitul tare, ale cărui celule sînt umplute cu substanțe minerale, cît și fuzitul moale, ale cărui celule au rămas goale. Fig. 3 (PI. XXII), Doman, stratul 1, ne arată un fuzit (varietatea fuzinit) la care se observă celule pline cu substanțe minerale. Celulele sînt în cea mai mare parte bine păstrate. Impregnarea cu substanță minerală este desigur cauza păstrării acestei structuri celulare, caracterizată prin celule mari și pereți subțiri, în caz contrariu celulele ar fi fost rupte prin presiune. Fig. 1 (PI. XXIII), Doman, stratul 1, ne înfățișează un fuzit (varietatea fuzinit) la care celulele sînt în bună parte sfărîmate și pătrunse unele în altele, alcătuind cunoscuta «structură în arc ». Altfel stau lucrurile la fuzitul moale. Aci spațiile goale ale celulelor ies în relief prin coloarea lor neagră. Fig. 2 (PI. XXIII), Doman, stratul 1, ne arată fuzit moale, cu celule de formă lunguiață, iar fig. 3 (PI. XXIII), Doman, stra- tul 1, un fuzit moale, cu celule de formă pățrată. Cu toată lipsa unei impregnări cu substanțe minerale, găsim și la fuzitul moale structuri bine păstrate. Fig. 1 (PL XXV), Doman, stratul 1, ne înfățișează un fuzit cu celule complet goale, dispuse radial, păstrate în condiții foarte bune. Rezultă ceea ce s-a arătat si la zăcămîntul de la Secul, că noțiunile de fuzit tare și fuzit moale depind de existența sau lipsa unei impregnări cu substanțe minerale, fără ca ele să ne spună ceva asupra modului de păstrare a structurii celulare. Se întîlnesc multe fragmente de fuzit moale cu celulele perfect pă- strate, precum și fuzit tare cu celulele complet sfărîmate. Cercetarea microscopică a scos la iveală și cazuri cînd, pe lîngă substanța minerală, celulele fuzitului pot fi impregnate și cu substanță organică. Astfel, în unele suprafețe lustruite se observă fuzit, la care celulele sînt impregnate cu substanță minerală, dar și cu un material al cărui relief, coloare și structură, arată că este vorba de o substanță foarte asemănătoare vitritului. Conținutul -K 'a Institutul Geologic al României \JCR/ 35 PETROGRAFIA CĂRBUNILOR DE LA SECUL ȘI DOMAN 35 celulelor este alcătuit din substanță humică. Aceasta a pătruns ulterior în celulele goale ale fuzitului, sau reprezintă produsul de transformare al conținutului inițial al celulelor. Tipul caracteristic al fuzitului cărbunelui de la Doman este acela la care alternează benzi cu o structură celulară bine păstrată, cu altele la care structura nu se mai menține. Exemplul cel mai tipic în acest sens îl oferă microfotografia 2 (PI. XXIV), Doman, stratul 1, la care se pot vedea două benzi de fuzit cu celulele bine păstrate, alternînd cu alte două, la care celulele complet sfărîmate alcătuiesc cunoscuta « structură stelară ». La benzile în care fuzitul este sfărî- mat, celulele au pereții subțiri. La benzile unde celulele au rămas intacte, pereții sînt mai bine dezvoltați. Fig. 3 (PI. XXIV), Doman, stratul 2, arată un fuzit care prezintă alternanțe de celule cu pereții groși, ce s-au putut păstra intacte, și celule sfărîmate, cu pereții foarte subțiri. Același lucru ne înfățișează fig. 1 (PI. XXIV), Doman, stratul 1. Exemplele date ne arată fără îndoială formarea inelelor de creștere ale lemnului. Ele se pot observa la multe din fragmentele de fuzit găsite în cărbune. Chiar atunci cînd întreaga structură celulară a fost sfărîmată, inelele de creștere ies în evidență printr-o grosime mai pronunțată a pereților celulelor, așa cum ne arată fig. 2 și 3 (PI. XXV), fig. 1 (PI. XXVI) și fig. 1 (PI. XXVII), Doman, stratul 1. Aceste exemple ne îndreptățesc a considera că flora cărbunilor liasici de la Doman era supusă unor variații climatice, în ceea ce privește condițiile de creștere. Prin formarea acestor zone de creștere ale lemnului, deci prin existența inelelor anilor, cărbunii liasici se deosebesc complet de cei de vîrstă carboni- feră, la care nu s-au putut găsi pînă în prezent asemenea zone, ca urmare a unei clime constante, ce a existat în perioada de formare a acestor cărbuni. Inelele anilor au fost observate la toti cărbunii de vîrstă liasică din tara > > noastră. După cum am văzut însă, ele nu au putut fi semnalate la cărbunii de vîrstă carboniferă de la Secul. Nici fuzitul cărbunilor de la Lupac nu prezintă inelele anilor. O observație care trebuie reținută este aceea că multe din fragmentele de fuzit cu dimensiuni mai mari reprezintă structuri deformate prin presiune. Multe din ele au forma unor elipse turtite și reprezintă ramuri de dimensiuni mici, presate și transformate în fuzit. Fig. 2 și 3 (PI. XXVI), Doman, stratul 1, ne înfățișează porțiuni din aceste tulpini presate, transformate în fuzit (atît cît a putut cuprinde microfotografia respectivă). Fuzitul cu structură deformată nu constituie o excepție. EI a fost găsit într-o mare măsură și în cărbunii liasici de la Anina. Deformările observate nu pot fi atribuite unor influențe mecanice asupra lemnului proaspăt. Asemenea deformări nu pot avea loc la fuzitul deja format, întrucît acesta reprezintă un material foarte fragil. A Institutul Geologic al României \ICR/ 36 ING. ION MATEESCU 36 Deformările pe care le prezintă fuzitul constituie argumente serioase contra cunoscutei teorii a genezei fuzitului prin arderea pădurilor. Existența fuzitului în cantități apreciabile în cărbunele de la Doman nu se poate explica decît prin schimbări periodice ale nivelului de apă în turbăriile respective. Coborîrea acestui nivel permite stabilirea unor condițiuni speciale de descompunere în prezența aerului ale stratelor superioare de material vegetal, rămase deasupra nivelului apei, condițiuni care duc la formarea fuzitului. Schim- bările chimice suferite de materialul vegetal în această perioadă de descom- punere în prezența aerului, îl imunizează față de o ulterioară descompunere sub nivelul apei. Ș) Structura anatomică a fuzitului. Fuzitul s-a format din lemn. El a păstrat structura organică a resturilor de plante pe care le reprezintă. Prin aceasta fuzitul ne ajută într-o oarecare măsură să cunoaștem cîte ceva asupra anatomiei plan- telor care au luat parte la formarea cărbunelui. Vase lemnoase. Aceste tuburi celulare, longitudinale, de secțiune rotundă sau poligonală, prezintă deseori unele îngroșări caracteristice, care ne pot da, în linii mari, indicații asupra apartenenței plantelor respective, îngroșările pereților acestor vase pot fi foarte variate. După forma lor, putem deosebi vase spiraliforme, scalariforme sau vase cu orificii de comunicare de formă circulară. Fig. 2 și 3 (PI. XXVII), Doman, stratul 2 și fig. 1 (PI. XXVIII), Doman, stratul 1, ne prezintă traheide inelare și spiralate, la care îngroșările pereților au fost tăiate transversal de secțiune. La alte vase, pe pereții laterali se pot observa niște linii transversale, așe- zate unele lîngă altele în șiruri drepte. Acestea sînt vasele scalariforme, obi- șnuite la ferige. în cazul cînd aceste deschideri au o formă rotundă, ele poartă numele de orificii circulare. în fragmentele de fuzit găsite în cărbunele de la Doman s-au păstrat și alte elemente caracteristice, anume razele medulare (parenchimul razelor medu- lare). Celulele parenchimului razelor medulare se deosebesc de celulele paren- chimului lemnos, atît prin construcția, cît și prin funcțiunea lor. în special ele se remarcă prin poziția lor, întrucît nu au o direcție paralelă cu a axei tulpinei, ci o direcție radială, printre traheidele lemnoase. Rolul lor este acela de a conduce substanțele hrănitoare și în această direcție. Fig. 2 și 3 (PI. XXVIII) și fig. 1 (PI. XXIX), Doman, stratul 1, ne înfăți- șează fuzit în secțiune tangențială, la care razele medulare apar ca niște elipse împărțite în mai multe cămăruțe. în secțiune radială, razele medulare apar ca niște benzi paralele, de lățime variabilă, astfel cum ne înfățișează fig. 2 și 3 (PI. XXIX), Doman, stratul 1. Aceste raze medulare nu au un parcurs drept ci, de cele mai multe ori, ondulat, astfel că, în secțiune radială, apar numai bucăți din ele. k Institutul Geologic al României Xjgr/ 37 petrografia cărbunilor de la secul și doman 37 Inelele anilor. Alte detalii caracteristice în special lemnului de Gymnosperme sînt inelele anilor, despre care am vorbit cu ocazia structurii microscopice a fuzitului. Fig. 1, 2 și 3 (Pl. XXIV), fig. 2 și 3 (Pl. XXV), fig. 1 (Pl. XXVI) și fig. 1 (Pl. XXVII) ne înfățișează inelele anilor. Vom menționa că în unele cazuri nu se poate observa o trecere gradată între lemnul de anotimp uscat și cel de anotimp ploios. Cele două zone se măr- ginesc nemijlocit una cu alta. în benzile cu lemn de anotimp uscat, structura celulară nu se mai poate observa în multe cazuri. Lipsa unei treceri treptate de la o zonă la alta ar constitui un indiciu care ne arată că în asemenea cazuri fuzitul s-a format din lemn de rădăcină. Am arătat că, printre resturile lemnului de ferigă ce s-au putut păstra prin transformarea în fuzit, există și crengi sau tulpini presate. Caracteristice pentru lemnul de ferigă sînt plăcile sclerenchimatice, care apar în structura multor varietăți de ferigă. Aceste plăci sînt alcătuite dintr-un țesut celular diferit de acel al lemnului obișnuit. Ele apar în aceste tulpini ca niște benzi asemănătoare întrucîtva inelelor anilor, însă prezentînd îndoituri neregulate. Fig. 2 și 3 (Pl. XXVI), Doman, stratul 1, ne arată în secțiune transversală tulpini turtite prin presiune, la care plăcile sclerenchimatice ies în evidență. La un grosisment mai puternic plăcile sclerenchimatice se pot vedea în micro- fotografiile 1, 2 și 3 (Pl. XXX), Doman, stratele 1 și 2. Se poate ușor recunoaște că aci nu poate fi vorba de inelele anilor, întrucît trecerea de la o serie de celule la alta nu este treptată, iar grosimea plăcilor este exagerat de mare în raport cu secțiunea atît de redusă a tulpinii. Există și cazuri cînd asemenea plăci scleren- chimatice au formă spirală. Fig. 1 (Pi. XXXI), Doman, stratul 2, ne înfățișează o porțiune dintr-o asemenea placă sclerenchimatică, de formă spirală. Unele suprafețe lustruite ne arată celule rotunde sau diptice, în care există substanță humică. Aceste complexe de celule, de formă rotundă sau eliptică, sînt caracteristice sclerenchimului lemnului de ferigă. în fuzitul cărbunelui de la Doman apar detalii care ar putea fi interpretate ca locul din care iau naștere mici ramuri. Caracteristică este forma lor rotundă în secțiune transversală și alcătuirea lor din șiruri de celule concentrice, redate în fig. 2 și 3 (Pl. XXXI) și fig. 1 (Pl. XXXII), Doman, stratul 1. Prin modul lor de legătură cu celulele înconjurătoare și prin dispoziția lor regu- lată, ele se deosebesc de scleroții tipici, deja descriși, existenți în acești căr- buni. In secțiune longitudinală se poate observa că aceste detalii sînt alcătuite din șiruri de celule care pătrund adînc sub forma unui con în interiorul lemnului, în multe cazuri detaliile descrise sînt impregnate cu carbonat de calciu. Prin orînduirea circulară a structurii celulare ele au putut rezista mai bine presiunii. Celulele lor s-au păstrat ca niște cuiburi izolate și bine conservate între celelalte celule sfărîmate. Aceste detalii au fost descrise mai amănunțit, deoarece pot fi ușor confun- date cu scleroții, în secțiune transversală. Scleroții pot fi găsiți și în structura Ă Institutul Geologic al României \ IGR/ 38 ING. ION MATEESCU 38 celulară a lemnului și sînt asemănători ca formă și mărime cu detaliile descrise. înainte de a încheia capitolul referitor Ia fuzit, trebuie să remarcăm faptul că toate detaliile găsite la fuzitul cărbunelui de la Doman au fost semnalate și la fuzitul cărbunilor de la Anina. Ele au fost descrise cu ocazia studiului petro- grafic al acelor cărbuni. Cele arătate cu privire la fuzitul cărbunelui de la Doman pot fi rezumate astfel: Cărbunele de la Doman conține cantități apreciabile de fuzit. Fuzitul cuprinde cele două varietăți: fuzinit și semifuzinit. Ambele varie- tăți pot avea celulele goale sau impregnate puternic cu substanțe minerale. Resturile de plante păstrate în fuzitul cărbunilor de la Doman permit a se face unele aprecieri asupra anatomiei plantelor de origină. Fuzitul cărbunilor de la Doman s-a format atît din lemn de Gymnosperme, cît și de Pteridophyte. în fuzit se pot observa zone de anotimp uscat și anotimp ploios (inelele anilor), care indică o periodicitate a climei. Aceasta constituie o mare deosebire față de cărbunii mai vechi, cărora le lipsesc asemenea detalii. Deformările secundare observate, ne arată că geneza fuzitului nu poate fi explicată prin teoria arderii pădurilor. Existența fuzitului în cantități apreciabile în cărbunele de la Doman nu se poate explica decît prin schimbări periodice ale nivelului de apă în turbăriile respective. Coborîrea acestui nivel permite stabilirea unor condițiuni speciale de descompunere în prezența aerului ale stratelor superioare de material vegetal rămase deasupra nivelului apei, condițiuni care duc la formarea fuzitului. Toate detaliile semnalate la fuzitul cărbunelui de la Doman, inclusiv cele privitoare la anatomia resturilor de plante păstrate, au fost observate și la fuzitul cărbunelui de la Anina și descrise cu ocazia studiului petrografic al acelui cărbune. c) SUBSTANȚELE MINERALE Sferosideritele existente în cărbunele de la Anina și descrise cu ocazia studiului petrografic al acelui cărbune se pot observa și în cărbunele de la Doman. Ele au mărimea bobului de mazăre sau de linte și apar fie izolate, fie sub formă de acumulări. Nu formează însă intercalații continuie, care să se mențină pe o întindere mare a stratului de cărbune, așa cum se constată spre exemplu în stratul principal de la Anina. Acolo ele alcătuiesc acea intercalație continuă, cunoscută sub numele de « Brandlăge». La mina Doman sferosideritele sînt mai frecvente în stratul 2 și mult mai rare în stratul 1. Fig. 2 (PI. XXXIV), Doman, stratul 2, ne arată două sferosi- derite, aproape în atingere una cu alta. în suprafețe lustruite ele prezintă un relief puternic. Forma lor este uneori rotundă, alteori neregulată. Printre sfero- siderite se pot vedea sfărîmături de celule și chiar mici fragmente de fuzit. Foarte Institutul Geologic al României ■GR/ 39 PETROGRAFIA CĂRBUNILOR DE LA SECUL ȘI DOMAN 39 rar ele conțin depuneri de pirită sub forma unor grăuncioare mici, rotunde, în lumină reflectată înclinat, sferosideritele apar colorate în roșu. Materialul sferosideritelor este un carbonat de fer, impur. Ele nu prezintă structuri concen- trice sau radiale și nici resturi de plante. Pirita. în cărbunele de la Doman pirita nu se poate observa cu ochiul liber. Microscopul ne arată că pirita apare foarte rar în acest cărbune. în cazuri cu totul excepționale pirita apare sub formă de granule fine, răspîndite în vitrit, depuse în primele stadii de formare a cărbunelui. Pirita secundară, depusă pe crăpăturile fine existente în vitrit, este tot atît de rară. Pirită care să umple celulele fuzitului nu s-a putut observa. Lipsa atît de accentuată a piritei explică conținutul mic de sulf al acestui cărbune. Carbonatul de calciu. Acest component mineral umple crăpă- turile vitritului. Fig. 3 (PI. XXXIV), Doman, stratul 2, ne arată crăpături în vitrit, umplute cu carbonat de calciu. Fig. 1 (PI. XXXV), Doman, stratul'2, ne înfățișează un gol în cărbune, care a fost umplut cu carbonat de calciu. Acesta a pătruns și în celulele unui fragment de fuzit vecin. Fig. 3 (PI. XXXV) repre- zintă de asemenea carbonat de calciu. Uneori vitritul, complet sfărîmat, este înglobat într-o masă de carbonat de calciu, așa cum ar fi înglobat într-o rășină. Deseori suprafețele lustruite conțin granule mici de formă neregulată și care prezintă un puternic relief, așa cum ne arată microfotografia 2 (PI. XXXV), Doman, stratul 1. Relieful puternic al acestor granule ne îndreptățește a consi- dera că ele reprezintă granule de cuarț. 3. URME DE VIAȚĂ ANIMALĂ ÎN CĂRBUNE în cărbunele de la Doman s-au putut vedea la microscop unele urme de viață animală. Astfel s-au observat în vitrit mici zone neregulate, în care erau cuprinse o mulțime de corpuri de forma unor elipse. Pe alocuri apar și forme cu contururi perfect rotunjite. Mărimea lor este aproximativ aceeași. Substanța din care sînt alcătuite are același aspect ca și vitritul înconjurător, în ceea ce privește coloarea, relieful și structura. Dacă privim mai cu atenție buzunarele în care sînt cuprinse aceste corpuri în formă de ou, avem impresia că ele reprezintă niște canale, mai groase sau mai subțiri, cu ramificații neregulate. De multe ori apar pe suprafața lustruită cuiburi apropiate între ele, dar care par izolate. în realitate aceste cuiburi pline cu corpuri elipsoidale sînt în legătură cu canalele principale. Forma lor regulată, asemănarea desăvîrșită cu vitritul în ceea ce privește relieful, coloarea și structura, ne-au dus la concluzia că nu poate fi vorba de granule de rășină sau de celule umplute cu humus coloidal. Substanța din care sînt formate aceste corpuri nu este altceva decît substanța vitritului înconjurător. 40 ING. ION MATEESCU 40 Explicația acestor corpuri problematice a putut fi dată numai prin compa- rație cu ceea ce se poate observa la lemnul recent. în lemnul arborilor recenți se pot vedea urmele larvelor de insecte sub forma unor canale, cu numeroase ramificații, pline cu niște corpuri asemănătoare ouălor, alcătuite dintr-o sub- stanță identică substanței lemnoase. Ele nu reprezintă altceva decît produsele unor carii, adică lemnul ros de acestea, digerat și depus din nou. în secțiuni subțiri, executate în lemn recent, se pot observa mici canale, pline cu astfel de corpuri. Ele au o completă asemănare ca formă și mărime cu corpurile curioase găsite în cărbune. Întrucît și aceste corpuri constau din lemn, este normal ca coloarea, structura și relieful lor să nu se deosebească de acelea ale vitritului înconjurător. Aceste urme de viață animală se regăsesc cu aceleași caractere și în cărbunele de la Anina și au fost descrise amănunțit cu ocazia studiului petrografic al acelui cărbune. Microfotografia 1 (PI. XXXIV), Doman, stratul 2, ne arată corpuri de formă rotundă sau eliptică, cuprinse în canale, făcute de insecte prin sfredelirea lem- nului. 4. CONSIDERAȚII PRIVITOARE LA LIPSA CORPURILOR BITUMINOASE ÎN CĂRBUNELE DE LA DOMAN ȘI LA GRADUL DE INCARBONIZARE AL ACESTUI CĂRBUNE Cu excepția prezenței scleroților, care reprezintă corpurile cele mai rezi- stente, se constată lipsa tuturor celorlalte corpuri bituminoase în cărbunele de la Doman. Această constatare atrage după sine o concluzie importantă, anume aceea că claritul și duritul lipsesc cu desăvîrșire. întrebarea ce se naște este aceea dacă corpurile bituminoase au lipsit de la început, sau dacă ele au dispărut în decursul timpului, neputînd rezista peste o anumită limită procesului de incarbonizare. Plantele fosile care au luat parte la formarea zăcământului de la Doman — Pteridophytele și Gymnosperrnele — unele prin sporii lor (Pteridophytele), altele prin secrețiunile lor rășinoase (parte din Gymnosperme), și unele și altele prin cuticulele țesuturilor lor de protecție, au procurat, pe lîngă substanța funda- mentală care s-a transformat în cărbune, și nenumărate corpuri (spori, cuticule, granule de rășină) care în mod normal se păstrează bine în cărbuni, datorită conținutului în substanțe ceroase, cutinoase, rășinoase. Studiul zăcămîntului de la Anina a arătat că asemenea corpuri bituminoase există din abundență în acel cărbune, format din aceleași plante ca și cărbunele de la Doman. Este nor- mal deci ca asemenea corpuri bituminoase să fi existat de la început și în cărbunele de la Doman. Studiul chimic al cărbunilor de la Doman ne arată un procent de C mai ridicat în comparație cu cel al cărbunilor de la Anina și Secul și un procent de Institutul Geologic al României 41 PETROGRAFIA CĂRBUNILOR DE LA SECUL ȘI DOMAN 41 substanțe volatile mult mai scăzut față de acel al cărbunilor zăcămintelor amin- tite. Procesul de incarbonizare pentru cărbunele de la Doman este deci mai înaintat în comparație cu cărbunii de la Anina și Secul. Se știe că incarbonizarea duce la schimbări importante în substanța cărbu- nelui. Aceste schimbări se reflectă și asupra alcătuirii lui petrografice. Diferiții componenți ai cărbunelui reacționează diferit la procesul de incar- bonizare. Prof. I. A. Jemciujnicov a arătat transformările suferite de compo- nenții petrografici ai cărbunelui. Dintre aceștia, duritul este componentul care se schimbă cel mai mult odată cu incarbonizarea. Întrucît acest component reprezintă un agregat complicat, format din masa de bază și din diferite elemente componente, este necesar să se analizeze soarta fiecăruia din ele, pentru a se putea caracteriza schimbările suferite de întregul agregat. în cărbunii slab incarbonizați, macrosporii și microsporii de coloare cenu- șie-închisă par întotdeauna mai închiși decît masa de bază înconjurătoare, în lumina reflectată. în secțiunile subțiri macrosporii sînt galbeni și portocalii. Ei au trăsături mai clare la cărbunii bruni și se schimbă pe nesimțite în primele stadii ale huilelor. Mai tîrziu exinele sporilor devin tot mai închise și își pierd trăsăturile lor. în huilele slabe și antracite sporii devin tot atît de netransparenți ca și substanța humoasă și nu pot fi observați în secțiunile subțiri. în afară de aceasta, la spori se poate observa și un oarecare relief, mai ales la o iluminare oblică sau imersiune. Diferența aceasta în ceea ce privește nuanțele și relieful dispare treptat pe scara crescîndă a incarbonizării, iar sporii se pierd în substanța omogenă. Procesul acesta de contopire cu masa de bază se poate observa și la cuticule. Cuticulele se păstrează bine numai în primul stadiu de incarbonizare și începînd cu huilele de gaze sînt supuse unei considerabile influențe chimice. Substanța cutinei din care este alcătuită cuticula se schimbă ca aspect. în cărbunii de cocs este mai greu să se constate prezența cuticulei, iar în huilele slabe lucrul acesta este aproape imposibil, pentrucă în aceștia coloarea cuticulei se apropie de coloarea masei de bază. Corpurile rășinoase din cărbunii bruni și din cei cu flacără au o coloare galbenă ca lămîia sau portocalie în secțiuni subțiri și o coloare cenușie în supra- fețele lustruite. Transparența lor dispare treptat odată cu creșterea incarboni- zării. Ele devin portocalii sau brun închis, comparîndu-se ca nuanță cu masa înconjurătoare și își pierd parțial transparența în huilele de cocs și cele slabe, în suprafețele lustruite incarbonizarea influențează de asemenea, prin pierderea distincției în ceea ce privește nuanțele. în concluzie, rezultă că toate părțile componente ale duritului suferă schim- bări în procesul incarbonizării. Schimbările acestea apar atît în lumină de tre- cere, cît și în lumină reflectată. Ceea ce s-a spus despre durit se aplică și claritului. Institutul Geologic al României 42 ING. ION MATEESCU 42 O privire generală asupra acestei evoluții duce la constatarea că incarbo- nizarea netezește trăsăturile caracteristice ale elementelor separate, care au o importanță diagnostică și provoacă o omogenizare crescîndă a substanței căr- bunoase. Aceste considerații ne îndreptățesc a crede că în cărbunele de la Doman au existat de la început corpuri bituminoase și că aceste corpuri au fost metamor- fozate odată cu cărbunele. Peste o anumită limită corpurile bituminoase au suferit transformări atît de mari, încît au fost descompuse și nu mai pot fi obser- vate în examenul microscopic. Locul pe care-1 ocupă cărbunii din bazinele Doman și Secul pe scara cre- scîndă a procesului de incarbonizare se poate vedea mai bine din alăturatul tabel, în care sînt trecute unele din zăcămintele de cărbuni din țara noastră, cercetate din punct de vedere petrografic, precum și caracteristicile componenților lor petrografici. Elementele bituminoase au fost notate prin semnul + atunci cînd sînt vizibile și prin semnul — atunci cînd nu pot fi observate. Examinarea acestui tabel ne arată că începînd cu cărbunele de la Doman aproape totalitatea corpurilor bituminoase din cărbune au dispărut. 5. EXPLICAȚIA CONȚINUTULUI MARE DE GAZE AL ZĂCĂMÎNTULUI DE CĂRBUNI DE LA DOMAN ÎN LUMINA REZULTATELOR CERCETĂRILOR PETROGRAFICE Zăcămîntul de la Doman este foarte grizutos. La începutul exploatării gazele erau necunoscute la Doman. Mai tîrziu s-a observat o degajare lentă și fără importanță, în așa fel că se putea lucra cu flacără liberă. Cînd exploatarea a ajuns în adîncime și mai ales cînd s-a trecut cu lucrul sub galeria principală, s-au înregistrat mai multe accidente grave și au început erupții de grizu și praf de cărbune. întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este aceea dacă în lumina cerce- tărilor petrografice se pot cunoaște cauzele unui conținut de gaze, atît de mare precum și posibilitatea de a se acumula și păstra în cantități atît de mari. Studiul petrografic ne-a arătat că acest cărbune este alcătuit din vitrit și fuzit. Duritul și claritul lipsesc cu desăvîrșire. Corpurile bituminoase, care sînt cuprinse în durit sau clarit, nu se pot observa la acest cărbune. Cu ocazia descrierii componenților petrografici ai cărbunelui, ne-am expri- mat părerea că aceste corpuri bituminoase au existat de la început. Peste o anu- mită limită a procesului de incarbonizare, corpurile bituminoase au suferit trans- formări atît de mari, încît au fost descompuse și nu mai pot fi observate în examenul microscopic. Conținutul mediu în substanțe volatile al cărbunelui de la Doman ne arată că poate fi clasat în categoria huilelor slabe. Institutul Geologic al României 43 PETROGRAFIA CĂRBUNILOR DE LA SECUL ȘI DOMAN 43 Dacă separăm un durit curat și un vitrit curat dintr-o huilă de gaze sau o huilă cu flacără, și cercetăm conținutul lor în substanțe volatile, putem stabili că duritul este întotdeauna mai bogat în gaze decît vitritul. Aceasta se datorește sporilor și în general corpurilor bituminoase pe care le conține. Sporii produc un conținut mai ridicat de H. Vitritul conține din contră mai mult O. în bazinele mari, care cuprind toate varietățile de cărbune, s-a putut stabili pe cale chimică și micrografică, un salt în procesul de incarbonizare la limita între huila de gaze și huila grasă. Pînă la această limită procesul de incarboni- zare este normal. La această limită se schimbă brusc conținutul duritului în substanțe volatile. După felul cum arată la microscop corpurile bituminoase, rezultă că la limita huilă de gaze/huilă grasă, corpurile bituminoase sînt puternic transformate. Incarbonizarea a provocat aci o puternică modificare a corpurilor bituminoase, astfel că sporii produc prin transformarea lor foarte mult CH4. După cum am văzut în prima parte a acestei lucrări, studiul microscopic al huilei grase de la Secul a scos în evidență existența corpurilor bituminoase. Corpuri bituminoase într-o măsură și mai mare s-au putut păstra în huila de cocs dc la Anina (rășini, cuticule, spori, etc.). Prin urmare, la zăcămintele de cărbuni din țara noastră, acest salt în procesul de incarbonizare., manifestat prin dispariția totală a corpurilor bituminoase, se produce la limita dintre huila de cocs (Anina) și huila slabă (Doman). Conținutul mare de gaz metan al stratelor de cărbuni de la Doman trebuie atribuit în primul rînd descompunerii totale, pînă Ia dispariție, a corpurilor bituminoase (protobitumina). Gazele formate au găsit un bun adăpost în cărbunele însuși. Studiul micro- scopic nc-a arătat că vitritul prezintă o structură sfărîmată, alcătuită din multe crăpături, care pătrund pînă în detaliile cele mai fine ale cărbunelui. Microfo- tografiile 2 și 3 (PI. XIX) și microfotografia 1 (PI. XX), înfățișează asemenea crăpături. Particulele de cărbune s-au mișcat unele față de altele, așa că deta- liile cuprinse în cărbune sînt secționate și deplasate. Nici chiar fragmentele de fuzit sau scleroții n-au fost cruțați. La unele probe, structura cărbunelui este atît de sfărîmată încît devine pulverulentă. într-un praf fin sînt înglobate numeroase fragmente de cărbune, colțuroase sau rotunde. Această structură sfărîmată și chiar pulverulentă mar- chează o puternică sporire a volumului cărbunelui. Pe măsura unei sfărîmări mai accentuate, cărbunele poate înmagazina mecanic cantități tot mai mari de gaz metan. Al doilea component, fuzitul, se găsește în cantități apreciabile în cărbunele de la Doman. Acestui component i se atribuia altă dată proprietatea de a înma- gazina în celulele sale metanul și CO2. Se știe că există stratc de cărbune care nu conțin deloc fuzit, dar care totuși au cantități importante de gaz metan. Un exemplu interesant ni-1 oferă -41»- Institutul Geologic al României 44 ING. ION MATEESCU 44 zăcămîntul din Valea Jiului, care în mod practic nu conține fuzit, dar are totuși cantități importante de gaz metan. Puterea de absorbție pentru metan a fuzitului este mult mai redusă decît a mangalului (cărbunele de lemn), cu care are o mare asemănare. Microfotografiile ce însoțesc prezenta lucrare arată că o bună parte a celu- lelor fuzitului s-au păstrat goale. La cealaltă parte, tot atît de importantă, ce- lulele sînt pline cu substanțe minerale sau cu humus coloidal. Fuzitul trebuie deci privit ca un component care nu prezintă un pericol mai mare pentru acumularea gazului metan decît ceilalți componenți. în ceea ce privește cauzele care au dus la o transformare atît de accen- tuată a cărbunelui de la Doman, ele sînt de natură tectonică și rezultă din con- siderațiile de ordin geologic ce însoțesc prezenta lucrare. în special zăcămîntul de la Doman prezintă o tectonică foarte complicată, stratele de cărbune fiind cutate sub formă de sinclinale și anticlinale, cunoscute sub numele de «coveți». în concluzie, conținutul mare de gaz metan al zăcămîntului de cărbuni de la Doman trebuie atribuit în primul rînd descompunerii totale, pînă la dis- pariție, a corpurilor bituminoase (protobitumina). Gazele formate au găsit un bun adăpost în cărbunele însuși, care se prezintă puternic sfărîmat și chiar pulverulent. Cauzele care au determinat o transformare atît de mare a cărbu- nelui de la Doman sînt de natură tectonică. 6. STUDIUL CANTITATIV - PETROGRAFIC AL CĂRBUNELUI DE LA DOMAN în afară de studiul calitativ al componenților petrografici ai cărbunelui de la Doman s-a făcut și o determinare cantitativă a componenților acestui cărbune. Metoda de executare a analizei cantitativ-petrografice a fost descrisă cu ocazia studiului cărbunelui de la Secul. Rezultatele sînt redate în tabelul de mai jos: Mina Stratul Vitrit % Fuzit % Componenți minerali % Doman . . . 1 64 20 16 Doman . . . 1 85 11 4 Doman . . . 2 84 10 6 Doman . . . 2 83 9 8 Doman . . . 2 86 11 3 45 PETROGRAFIA CĂRBUNILOR DE LA SECUL ȘI DOMAN 45 Din acest tabel rezultă următoarele: Valorile vitritului variază între 64—86 %. Cele mai frecvente sînt valorile cuprinse între 83—86 %. Duritul și claritul lipsesc cu desăvîrșire. Fuzitul prezintă valori între 9—20 %. Componenții minerali variază între 3—16%. C) REZULTATELE ANALIZEI CHIMICE A CĂRBUNELUI Analiza chimică a acestor cărbuni a fost executată de către Serviciul Cărbuni și Bitumene Solide al Comitetului Geologic. Probele au fost luate în cutii de tablă ermetic închise, din cele două strate existente la mina Doman. Analizele s-au făcut asupra cărbunelui sub formă de pulbere și sub formă de pastilă. Umiditatea s-a determinat prin distilare cu xilen, iar conținutul în cenușe, în cuptorul electric, la temperatura de 800°C. Rezultatele acestor analize sînt următoarele: Umiditatea cărbunelui variază între 2,1—4,2%. Valorile sînt destul de reduse, caracteristice cărbunilor superiori. Conținutul în cenușe prezintă variații foarte mari, care oscilează între 2,1-27,7%. Conținutul în materii volatile este de asemenea scăzut și variază între 13,9—17,9%. Dacă considerăm la acești cărbuni un procent mediu de 15 % pentru materii volatile, remarcăm faptul că acest conținut reprezintă aproximativ jumă- tate din conținutul în materii volatile al cărbunilor de la Anina, calculat asupra cărbunelui curat. Acest rezultat concordă cu rezultatele de ordin petrografic, întrucît studiul microscopic ne-a condus la concluzia că corpurile bituminoase ale cărbunelui de la Doman s-au descompus și au dispărut în decursul unui proces de incar- bonizare atît de înaintat. Procentul mediu de 15 % în materii volatile clasează acești cărbuni în grupa huilelor slabe. Cărbunele de la Doman dă un cocs aglomerat, însă friabil și chiar pulve- rulent. Analiza elementară a acestui cărbune ne arată valori destul de ridicate pentru C, care variază la cărbunele brut între 83,7—88, 2%. Sulful combustibil pre- zintă valori foarte mici, care variază între 0,3—0,4 %. Lipsa aproape totală a piritei, constatată în examenul microscopic, explică conținutul atît de mic de sulf. Institutul Geologic al României 46 ING. ION MATEESCU 46 D) CONCLUZII REFERITOARE LA CĂRBUNELE DE LA DOMAN Cercetarea zăcămîntului de cărbuni de la Doman s-a făcut pe cale petro- grafică și chimică. în prealabil au fost expuse raporturile geologice și tectonice și s-a făcut descrierea stratelor de cărbune. Frecventele suprafețe de alunecare (oglinzi de frecare), precum și structura sfărîmată, uneori chiar pulverulentă, dovedesc puternica solicitare tectonică la care au fost supuse stratele. Crăpăturile din masa cărbunelui nu păstrează o orientare constantă. Ele nu sînt datorate micșorării volumului cărbunelui în timpul incarbonizării, ci acțiunii presiunilor exterioare. Cărbunele de la Doman este un cărbune humic, tipic. La alcătuirea lui iau parte vitritul și fuzitul. Pe cale microscopică s-a stabilit lipsa desăvîrșită a duritului și claritului. Vitritul prezintă o suprafață netedă, lucioasă, străbătută de o mulțime de crăpături microscopice, dirijate în toate sensurile, deci fără o orientare constantă. Acest component nu prezintă nici cea mai slabă urmă de structură lemnoasă, în vitrit nu se pot distinge nici cele mai slabe urme de corpuri bituminoase. Caracteristicele vitritului, astfel arătate, sînt urmarea unui puternic proces de incarbonizare, la desăvîrșirea căruia presiunile au avut rolul cel mai important. Duritul și claritul lipsesc cu desăvîrșire. Acest cărbune se caracterizează prin lipsa totală a corpurilor bituminoase (macro- și microspori, polen, cuticule, rășini, etc.). Lipsa corpurilor bituminoase constituie o caracteristică importantă ce deosebește cărbunii de la Doman de cei de la Anina, de aceeași vîrstă, la care corpurile bituminoase și în special rășinile și cuticulele joacă un rol important. Acești cărbuni se deosebesc și de cărbunii de la Secul, de vîrstă carboniferă, la care cuticulele s-au putut încă păstra. Cărbunele de la Doman conține scleroți caracteristici cărbunilor de vîrstă liasică. Acești scleroți sînt identici cu cei găsiți în cărbunii liasici de la Anina, Schela și Codlea-Vulcan, scleroți care au fost descriși cu ocazia studiului petro- grafie al acelor cărbuni. Pentru a putea deosebi acest scleroțiu caracteristic căr- bunilor liasici, de alți scleroți caracteristici cărbunilor de altă vîrstă geologică, i s-a dat numele de Sclerotites liasinus. Considerațiile privitoare la lipsa totală a corpurilor bituminoase au dus la concluzia că aceste corpuri au existat inițial în cărbunele de la Doman. Plantele care au contribuit la formarea acestui cărbune, — Pteridophytele și Gymnosper- mele, — unele prin sporii lor (Pteridophytele), altele prin secrețiunile lor rășinoase (parte din Gymnosperme), și unele și altele prin cuticulele țesu- turilor lor de protecție, au procurat, pe lîngă substanța fundamentală care s-â transformat în cărbune, și nenumărate corpuri (spori, cuticule, granule de rășină), care în mod normal se păstrează bine în cărbuni. Lipsa lor ne arată Institutul Geologic al României X. IGRZ 47 petrografia cărbunilor de la secul și doman 47 că peste o anumită limită a procesului de incarbonizare corpurile bituminoase suferă transformări atît de mari, încît ele sînt descompuse și nu mai pot fi observate în examenul microscopic. O privire generală asupra acestei evoluții duce la constatarea că incarboni- zarea netezește trăsăturile caracteristice ale elementelor separate, care au o impor- tanță diagnostică și provoacă o omogenizare crescîndă a substanței cărbunoase. Fuzitul se găsește în cantități apreciabile în cărbunele de la Doman, sub cele două varietăți: fuzinit si semifuzinit. Aceste două varietăți sînt foarte ase- mănătoare, dacă ținem seama de caracteristicile lor microscopice. Totuși ele pot fi deosebite la microscop pe baza colorii, reliefului și puterii de reflexie. în cărbunele de la Doman, fragmentele de fuzit (fuzinit și semifuzinit) sînt cuprinse de obicei în benzile lipsite de luciu, sau cu un luciu foarte slab în comparație cu luciul vitritului. Fuzitul apare sub cele două forme: fuzitul tare și fuzitul moale. Aceste două forme se deosebesc prin existența sau lipsa unei impregnări cu substanță minerală. Au fost observate și cazuri cînd celulele fuzitului sînt impregnate cu substanță organică (humus coloidal). Resturile de plante păstrate prin prezența fuzitului permit a se face unele aprecieri asupra alcătuirii anatomice a plantelor de origină, astfel: Fuzitul s-a format atît din lemn de Gymnosperme, cît și din lemn de Pteridophyte. Fuzitul cărbunilor de la Doman prezintă zone de anotimp uscat și anotimp ploios (inelele de creștere), care indică o periodicitate a climei. Această caracte- ristică constituie o mare deosebire față de cărbunii de vîrstă carboniferă, cărora le lipsesc aceste detalii (Secul, Baia Nouă, Lupac). Fuzitul prezintă vase lemnoase spiraliforme sau scalariforme, caracteristice lemnului de ferigă. Tot ferigelor aparțin plăcile sclerenchimatice. De asemenea, fuzitul prezintă vase cu orificii de comunicare circulare, precum și raze medulare, care caracterizează în special lemnul de Gymnosperme. Deformările secundare ale fuzitului ne arată că formarea acestui component nu poate fi explicată numai prin teoria arderii pădurilor. Existența fuzitului în cantități apreciabile în cărbunele de la Doman nu se poate explica decît prin schimbări periodice ale nivelului de apă în turbăriile respective. Coborîrea acestui nivel permite stabilirea unor condiții speciale de descompunere în prezența aerului, a stratelor superioare de material vegetal, rămase deasupra nivelului apei, condițiuni care duc la formarea fuzitului. Toate detaliile semnalate la fuzitul cărbunelui de la Doman, inclusiv cele privitoare la anatomia resturilor de plante păstrate, au fost observate și la fuzitul cărbunelui de la Anina și descrise cu ocazia studiului petrografic al acelui cărbune. La alcătuirea cărbunelui de la Doman au luat parte, într-o mică măsură, și soluții de humus coloidal, care au umplut celulele, micile crăpături, sau spațiile goale din cărbune. Institutul Geologic al României \ IGRZ 48 ING. ION MATEESCU 48 Ca urme de viață animală s-au observat și descris unele canale făcute de insecte prin sfredelirea lemnului și umplerea lor cu material lemnos. Atît urmele de viață animală cît și participarea redusă a humusului coloidal la formarea acestui cărbune, au fost semnalate și în cărbunele de la Anina. Mineralele observate pe cale microscopică sînt următoarele: sferosiderita, pirita și carbonatul de calciu. Sferosideritele întîlnite sînt de dimensiuni mici și asemănătoare ca formă cu cele existente în stratul principal al zăcămîntului de la Anina. Ele nu prezintă structuri concentrice sau radiale și nici resturi de plante. Pirita, — atît cea primară cît și cea secundară, — apare foarte rar în căr- bunele de la Doman. Raritatea ei explică conținutul mic de sulf al acestui cărbune. Carbonatul de calciu se prezintă sub formă de pelicule depuse pe crăpă- turile existente în vitrit. Rareori se pot observa în cărbune și granule de cuarț, ce se remarcă prin- tr-un puternic relief. Analiza cantitativ-petrografică a cărbunelui de la Doman a dat rezultatele următoare: Valorile vitritului variază între 64—86 %. Cele mai frecvente valori sînt cuprinse între 83—86 %. Duritul și claritul lipsesc. Fuzitul prezintă valori între 9—20 %. Componentele minerale variază între 3—16%. Din punct de vedere chimic cărbunele de la Doman poate fi considerat o huilă slabă. Umiditatea cărbunelui variază între 2,1—4,2%. Conținutul în cenușă prezintă oscilații foarte mari, care variază între 2,1 — 27,7 %. Conținutul în materii volatile poate fi considerat în medie de 15 %. Analiza elementară arată valori destul de ridicate pentru C, care variază la cărbunele brut între 83,7—88,2 %. Sulful combustibil prezintă valori foarte mici, care oscilează între 0,3 —0,4 %. Cărbunele de la Doman dă un cocs aglomerat, însă friabil și chiar pulverulent. Conținutul mare de gaze al stratelor de cărbuni de la Doman se datorește în primul rînd descompunerii totale, pînă la dispariție, a corpurilor bituminoase (protobitumina). Această dispariție este urmarea unui salt în procesul de incar- bonizare. Pînă la această limită procesul de incarbonizare este normal. La această limită intervine o schimbare importantă în alcătuirea petrografică a cărbunelui prin dispariția corpurilor bituminoase. La zăcămintele de cărbuni din țara noastră, acest salt în procesul de incar- bonizare, manifestat prin dispariția totală a corpurilor bituminoase, se produce la limita între huila de cocs (Anina) și huila slabă (Doman). Institutul Geologic al României 49 PETROGRAFIA CĂRBUNILOR DE LA SECUL ȘI DOMAN 49 Cauzele care au determinat o transformare atît de mare a cărbunelui de la Doman sînt de natură tectonică. Ele sînt în directă legătură cu tectonica extrem de complicată a acestui zăcămînt. Gazele formate prin aceste transformări s-au putut păstra chiar în cărbu- nele însuși, datorită structurii sfărîmate, uneori chiar pulverulente, a acestuia. Pe măsura unei sfărîmări mai accentuate, cărbunele a putut înmagazina mecanic, cantități din ce în ce mai mari de gaz metan. Fuzitul nu prezintă un pericol mai mare decît ceilalți componenți, pentru acumulările gazului metan. Detaliile ce se pot observa pe cale microscopică în cărbunele de la Doman, și anume cantitatea apreciabilă de fuzit, structura anatomică a fuzitului (inelele de creștere ale plantelor, vasele spiraliforme, scalariforme, razele medulare, plăcile sclerenchimatice, etc.), scleroțiul caracteristic cărbunilor liasici (Scle- rotites liasinus), urmele de viață animală în cărbune și chiar mineralele existente, ne îndreptățesc a considera că în cele două zăcăminte de la Anina și Doman, este vorba de un cărbune format în aceleași condițiuni, sau, cu alte cuvinte, zăcămîntul de la Doman nu reprezintă decît continuarea către N a zăcămîn- tului de la Anina, cărbunele respectiv suferind la Doman un grad de incarbo- nizare mai înaintat, datorită unor condițiuni de ordin tectonic mai accentuat. Primit: octombrie 1955. 4 - c. ^46 Institutul Geologic al României BIBLIOGRAFIE 1. Bene Geza A. tîber die geologischen Verhăltnisse der Lyaskohlengrube von Resicza- Doman, und ihre Umgebung. Foldt. K6zl. XXI, T. 4, p. 325 — 328. Budapest, 1891. 2. GhinzburG A. I. Varietățile petrografice ale cărbunilor humici. Analele romino-sovietice Geologie-Geografie, nr. 6, noiembrie-decembrie, 1951. 3. JemCiujniCoV I. A. Geologia generală a cărbunilor fosili. Ugletizdat, 1948. 4. — Zonalitatea metamorfismului cărbunilor, ca metodă de descifrare a structurii tectonice. Izvestia Academii Năuc SSSR, Seria geologie nr. 4, 1952. 5. — încarbonizarea și metamorfismul cărbunilor. Analele romîno-sovietice. Geologie- Geografie, nr. 9, mai-iunie, 1952. 6. Macovei G. Geologia stratigrafică, 1954. 7. Mateescu 1. Petrographische Untersuchungen der Kohlenfloze des liassist n Stein- kohlenlagers von Anina-Steierdorf im Banat, 1932. 8. — Studiul petrografic al cărbunilor din bazinul Valea Jiului cu privire specială asupra cărbunilor din regiunea Uricani —Cîmpul lui Neag. An. Comit. Geol. voi. XXIX. 1956. 9. Schafarzik Fr. Reambulation in den siidlichen Karpathen und im Krasso-Szdrenyer Mittelgebirge. Jahresber. d. k. ung. geol. Anst. f. 1909. S. 69 — 85. 10. — Existența cărbunilor liasici dela Doman și studiul geologic din jur. Budapesta, 1912. Manuscris în arhivele Trust Cărb. Anina. 11. Stach E. Lehrbuch der Kohlenmikroskopie, Bând I, 1949. IGR, Institutul Geologic al României CARACTERISTICILE COMPONENȚILOR PETROGRAFIC! Al CĂRBUNILOR ClTORVA ZĂCĂMINTE DIN R.P.R. Nr. ord. Zăcămîntul Felul cărbunelui Vîrstă cărbunelui Caracteristicile componenților petrografici Efecte de anizotro- pism (grafitizare) Vitritul Duri tul și Claritul Fuzitul Structura Coloarea Țesuturi suberinizate Cuticule 1 1 Spori Rășini Scleroți Coloarea 1 Relieful 1 Căpeni-Baraolt Lignit Meoțian Se observă foarte bine Cenușie 1 • 4- —I— 1 Gălbuie- albă Pronunțat Nu se observă efecte de ani- zotropism 2 Vulcan-Codlea Cărbune brun lucios Lias inferior Se observă bine » + + —j— 4” » » » i ( V. Jiului, partea estică . . Cărbune brun huilos Se observă binișor » ' ■ + 4- —j- * » » * 3 A ( 1! 111" A î 11 ii F) • 1 • V. Jiului, partea vestică . . • huilă 4 LI* Ir <41 1 1 <11 1 Se observă într-o măsură mai redusă » — 4~ 4- 4- » » » 1 1 4 1 1 1 Secul Huilă grasă Carbonifer superior Dispărută aproape complet » — • « 4- » » » — .« fL * 5 Anina Huilă de cocs Lias inferior » » : — 4- 4- • 4- — ” —-f- — 4- » » » 6 Doman Huilă slabă » Dispărută complet Nuanță alb- gălbuie — — • 4- » slab » 1 7 Baia Nouă • Huilă antracitoasă Carbonifer superior » » — — + » » » 8 Rudăria » Lias inferior » » —— . 4- » » » 9 Lupac » Carbonifer superior Complet ștearsă Nuanță alb-gălbuie foarte accentuată — — 4~ » Nu are nici un relief » i 10 Schela • Antracit Lias » » —- . ——— — - - 4- » » Se observă efecte de ani- l , zotropism Semnul 4- arată că detaliul respectiv există. Semnul — arată că detaliul respectiv nu există. Institutul Geologic al României PLANȘA I Institutul Geologic al României PLANȘA I Fig. 1. — Annularia sphenophylloides Zenk. Mărime naturală. Fig. 2. — Annularia longifolia Brongn. Mărime naturală. Institutul Geologic al României I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secui și Doman PI. [ Anuarul Comitetului Geologic. Voi. XXX Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA II Fig. 1. — Annularia stellata Schloth. Mărime naturală. Fig. 2 a. — Sphenophyllum oblongifolium Germ. u. Kaulf. Mărime naturală, b. — Acithecn polymorpha Brongn. Mărime naturală. Institutul Geologic al României I. Mateesci;. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. II Anuarul Comitetului Geolouie. Vo! XXX Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA III Institutul Geologic al României IGR/ PLANȘA III Fig. 1 a. — Sphenophyllum angustifolium Germ. Mărime naturală. Fig. 2 a. — Calamites multiramis Weiss. Mărime naturală. b. — Asterotheca cyathea Schloth. Mărime naturală. c. — Annularia stellata Schloth. Mărime naturală. Institutul Geologic al României I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. 1I[ Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA IV Institutul Geologic al României PLANȘA IV Fig. 1. — Calamites sp. Mărime naturală. Fig. 2. — Asterotheca arborescens Schloth. Mărime naturală. I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. Pl. IV Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA V Institutul Geologic al României PLANȘA V Fig. 1. — Asterotheca candolleana BRONGN. Mărime naturală. Fig. 2. — Asterotheca tnmcala Rost. Mărime naturală. Institutul Geologic al României I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. V. Anuarul Comitetului Geologic. Voi. XXX. Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA VI f Institutul Geologic al României' PLANȘA VI Fig. 1. — Alethopteris Serlii Brongn. Mărime naturală. Fig. 2. — Linopteris neuropteroides. Brongn. Mărime naturală. I. MateesCC. Petrografia cărbunilor clin Basinele Secul și Doman. Pl. VI. Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA VII Institutul Geologic al României PLANȘA VII Fig. 1. — Trigonocarpus sp. Mărime naturală. Fig. 2. — Stigmaria (fragment). Mărime naturală. InstitutulGeologic al României I. Mateescu. Petrografia cărbunilor clin Basincle Secul și Doman. PI. VII Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA VIII Institutul Geologic al României PLANȘA VIII Fig. 1. — Cărbune, mina Secul, stratul 2. Mărime naturală. Fig. 2. — Ulodendron commutatum Schl. Mărime naturală. Institutul Geologic al României I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. VIII Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA IX Institutul Geologic al României PLANȘA IX Fig. 1. — Cărbune, mina Doman, stratul 1. Mărime naturală. Fig. 2. — Cărbune, mina Doman, stratul 2. Mărime naturală. Institutul Geologic al României IGRZ ( I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. Pl. IX. Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA X Institutul Geologic al României PLANȘA X Fig. 1. — Vitrit nestructural (collinit), cu multe crăpături neregulate și goluri. Mina Secul, stratul l.X 130. Fig. 2. — Vitrit sfărîmat, înglobat într-o masă minerală. Mina Secul, stratul 1. X 60. Fig. 3. — Cuticulă cu pereții groși și marginea interioară dințată. Mina Secul, stra- tul 1. X 130. , Institutul Geologic al României I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. X. Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA XI Institutul Geologic al României PLANȘA XI Fig. 1. — Clarit de cuticule. Mina Secul, stratul 1. X 130. Fig. 2. — Acumulări de cuticule și granule de pirită. Mina Secul, stratul 1. X13O Fig. 3, — Cuticule cu pereții subțiri. Mina Secul, stratul 3 X 130. Institutul Geologic al României I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. XI. Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. Institutul Geologic al României Institutul Geologic al Românie PLANȘA XII Institutul Geologic al României PLANȘA XII Fig. 1. — Cuticule puternic ondulate, deformate. Mina Secul, stratul 3. X 130. Fig. 2. — Cuticule cu pereții groși, într-un clarit. Mina Secul, stratul 3. X 130. Fig. 3. — Scleroți într-un fuzit cu celulele sfărîmate. Mina Secul, stratul 3. X 130. I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. XII. * A- <4 * Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA XIII Institutul Geologic al României PLANȘA XIII Fig. 1. — Granule de rășină. Mina Secul, stratul 1. X 130. Fig. 2. — Fuzit cu celule eliptice, impregnate cu substanță humică. Mina Secul, stra- tul 1. x 130. , Fig. 3.— Fuzit moale. Celulele au rămas goale. Mina Secul, stratul 1x130. Institutul Geologic al României I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. XIII- Anuarul Comitetului Geologie, Voi. XXX. Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA XIV Institutul Geologic al României PLANȘA XIV Fig. 1. — Fuzit cu celule rotunde, impregnate cu substanță humică. Mina Secul, stra- tul 1. X 130. Fig. 2. — Fuzit tare. Celulele sînt impregnate cu substanță minerală. Mina Secul, stratul 1. X 130. Fig. 3. — Fuzit secționat de o microfalie. Cele două fragmente sînt deplasate. Mina Secul, stratul 3. X 130. 11^- Institutul Geologic al României I. Mateescc. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. XIV. Anuarul Comitetului Geologic. Voi. XXX Institutul Geologic al României '<7ÎGR// 'A Institutul Geologic al României IGRZ PLANȘA XV Institutul Geologic al României PLANȘA XV Fig. ț. — Fuzit secționat longitudinal, întretăiat de microfalii transversale. Mina Secul ■stratul 1. X 130. Fig. 2. — Fuzit moale. Structură asemănătoare pînzei de păianjen. Mina Secul, stra- tul 1. X 130. Fig. 3. — Fuzit moale. Mina Secuii, stratul 1. X 130. I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. XV Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. \ IGRZ Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA XVI Institutul Geologic al României 4 PLANȘA XVI Fig. 1. — Fuzit moale. Structură la care se pot vedea și spațiile intercelulare. Mina Secul, stratul 1. X 130. Fig. 2. — Fuzit tare, în secțiune longitudinală. Mina Secul, stratul 3. X 130. Fig. 3. — Fuzit reprezentînd vase scalariforme, caracteristice Pteridophytelor. Fuzitul este sfărîmat și secționat de crăpături. Mina Secul, stratul 3. X 130. Institutul Geologic al României I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. X\ Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. X icr/ Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA XVII Institutul Geologic al României PLANȘA XVII Fig. 1. — Fuzit moale, cu structură celulară sfărîmată. Mina Secul, stratul 4. X 130. Fig. 2. — Fuzit complet sfărîmat, reprezentînd vase scalariforme. Mina Secul, stratul 3. X 130. Fig. 3. — Fragment de fuzit cu secțiune eliptică. Mina Secul, stratul 1. X 130. I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. XVII. Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA XVIII Institutul Geologic al României IGRZ PLANȘA XVIII Fig. 1. — Fisură de formă eliptică, pe care s-a depus pirită. Mina Secul, stratul 1. X 130. Fig. 2. — Crăpături și goluri umplute cu carbonat de calciu. Mina Secul, stratul l.X 130. Fig. 3. — Granule cu relief puternic, reprezentînd componenți minerali. Mina Secul, stratul 1. X 130. I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. XVIII. Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA XIX Institutul Geologic al României PLANȘA XIX Fig. 1. — Vitrit nestructural (collinit), lipsit de crăpături fine. Mina Doman, stratul 2. X 130. Fig. 2. — Vitrit nestructural (collinit), cu numeroase crăpături și goluri neregulate Mina Doman, stratul 1. X 130. Fig. 3. — Vitrit străbătut de crăpături lentiliforme, cu orientare constantă. Mina Doman stratul 1. X 130. I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. XIX. Institutul Geologic al României PLANȘA XX Institutul Geologic al României PLANȘA XX Fig. 1. — Vitrit nestructural (collinit), cu multe goluri și crăpături. Mina Doman, stratul 1. x 130. Fig. 2. — Sclerotites liasinus. Scleroțiu (spor de ciupercă) caracteristic cărbunilor liasici de la Doman, Anina, Codlea-Vulcan, Schela. Mina Doman, stratul 2. X 130. Fig. 3. — Sclerotites liasinus, deformat prin presiune și faliat de crăpăturile existente. Mina Doman, stratul 1. X 130. 16 R, Institutul Geologic al României 1. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. XX. Institutul Geologic al României PLANȘA XXI Institutul Geologic al României PLANȘA XXI Fig. 1. — Colonie de scleroți (Scleroltles liasinus). Mina Doman, stratul 1. X 130. Fig. 2. — Colonie de scleroți caracteristici cărbunilor liasici (Sclerotites liasinus). Mina » Doman, stratul 1. X 130. Fig. 3. — Colonie de scleroți caracteristici cărbunilor liasici (Sclerotites liasinus). Mina Doman, stratul 1. X 60. Institutul Geologic al României I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. XXI. Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA XXII Institutul Geologic al României PLANȘA XXII Fig. 1. — Sclerotites liasinus complet deformat. Forma caracteristică se poate greu, recunoaște. Mina Doman, stratul 1. X 130. Fig. 2. — Colonie de scferoți monocelulari. Mina Doman, stratul 1. X 130. Fig. 3. — Fuzit (varietatea fuzinit) Spațiile celulare sînt impregnate cu substanțe minerale. Mina Doman, stratul 1. X 130. Institutul Geologic al României I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. XXII Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. X IGR/ Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA XXIII Institutul Geologic al României PLANȘA XXIII Fig. 1. — Fuzit (varietatea fuzinit), cu celulele în parte sfărîmate (structură în arc). Mina Doman, stratul 1. X 130. Fig. 2. — Fuzit moale, cu celule de formă lunguiață, neimpregnate cu substanțe mine- rale. Mina Doman, stratul 1. x 130. Fig. 3. — Fuzit moale, cu celule de formă pătrată. Mina Doman, stratul 1. X 130. I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. XXIII Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. Institutul Geologic al României PLANȘA XXIV Institutul Geologic al României PLANȘA XXIV Fig. 1. — Fuzit cu inelele anilor. Celulele de anotimp umed sînt complet sfărîmate. Mina Doman, stratul 1. X 130. Fig. 2. — Fuzit cu inelele anilor. Alternanțe de zone cu celule bine păstrate, cu zone de celule sfărîmate (Structură stelară). Mina Doman, stratul 1. X 130. Fig. 3. -- Fuzit cu inelele anilor. Mina Doman, stratul 2. X 130. Institutul Geologic al României I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. Pi. XXIV. Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. Institutul Geologic al României IGR/ Institutul Geologic al României PLANȘA XXV Institutul Geologic al României PLANȘA XXV Fig. 1. Fig. 2. Fig. 3. — Fuzit (varietatea semifuzinit), cu celule dispuse radial. Mina Doman, stratul 1. X 60. — Fuzit cu inelele anilor. Structură stelară. Doman, stratul 1. X 60. — Fuzit cu inelele anilor. Celulele de anotimp uscat sînt bine păstrate; cele de anotimp umed sînt complet sfărîmate. Mina Doman, stratul 1. X 60. » Institutul Geologic al României I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. Pl. XXV. Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. Institutul Geologic al României I6RZ Institutul Geologic al României PLANȘA XXVI Institutul Geologic al României PLANȘA XXVI Fig. 1. — Fuzit cu inelele anilor. întreaga structură celulară este sfărîmată și trans- formată în structură stelară. Mina Doman, stratul 1. X 130. Fig. 2. — Porțiune dintr-o tulpină presată, transformată în fuzit. Mina Doman, stratul 1. X 60. Fig. 3. — Porțiune dintr-o tulpină presată, transformată în fuzit. Mina Doman stratul 1. X 60. I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. XXVI. Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. \JGR/ Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA XXVII Institutul Geologic al României / PLANȘA XXVII Fig. 1. — Fuzit cu inelele anilor. Mina Doman, stratul 1. X 130. Fig. 2. — Fuzit. Celule cu îngroșări spiraliforme. Mina Doman, stratul 2. X 130. Fig. 3. — Fuzit (varietatea semifuzinit). Celule cu îngroșări spiraliforme, caracteristice ferigelor. Mina Doman, stratul 2. X 130. Institutul Geologic al României I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. XXVII. Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA XXVIII Institutul Geologic al României « PLANȘA XXVIII Fig. 1. — Fuzit cu oarecare urme de vase scalariforme. Mina Doman, stratul 1. X 130. Fig. 2. — Fuzit. Secțiune tangențială la care se observă razele medulare, caracteristice Gymnospermelor. Mina Doman, stratul 1. X 130. Fig. 3. — Fuzit. Secțiune tangențială la care apar razele medulare. Mina Doman, stratul 1. x 60. I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. XXVII I Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. Institutul Geologic al României 16 R/ Institutul Geologic al României PLANȘA XXIX institutul Geologic al României PLANȘA XXIX Fig. 1. — Fuzit. Secțiune tagnențială în care apar razele medulare sub forma unor elipse împărțite în cămăruțe. Mina Doman, stratul 1. X 130. Fig. 2. — Fuzit. Raze medulare în secțiune radială. Mina Doman, stratul 1. X 60. Fig. 3. — Fuzit. Raze medulare în secțiune radială. Mina Doman, stratul 1. X 130. 1. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. Pl. XXIX. Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. Institutul Geologic al României ic R/ Institutul Geologic al României PLANȘA XXX Institutul Geologic al României PLANȘA XXX Fig. 1. — Fuzit. Plăci sclerenchiinatice, caracteristice Pteridophytelor. Mina stratul 1. X 130. Fig. 2. — Fuzit. Plăci sclerenchiinatice, caracteristice Pteridophytelor. Mina stratul 2. X 130. Fig. 3. — Fuzit. Porțiune dintr-o tulpină presată, la care se observă plăcile chimatice. Mina Doman, stratul 2. X 60. Doman, Doman, scleren- Institutul Geologic al României I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. XXX. Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. k igr.7 Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA XXXI Institutul Geologic al României PLANȘA XXXI Fig. 1. — Fuzit. Porțiune dintr-o placă sclerenchimatică, spiraliformă, caracteristică Pteridophytelor. Mina Doman, stratul 2. X 60. Fig. 2. — Fuzit. Locul de formare a unei mici ramuri. Secțiune tangențială. Mina Doman. stratul 1. X 130. Fig. 3. — Fuzit. Locul de formare a unei mici ramuri. Mina Doman, stratul 1. X 130, I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. XXXI. Anuarul Comitetului Geologic. Voi. XXX. \ IGRZ Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA XXXII Institutul Geologic al României PLANȘA XXXII Fig. 1. — Fuzit. Locul de formare a unei mici ramuri. Mina Doman, stratul 1. X 130 Fig. 2. — Humus coloidal cu spații libere, de dimensiuni variabile. Mina Doman, stra- tul 2. x 60. Fig. 3. — Humus coloidal, imitînd structura celulară a fuzitului. Mina Doman, stra- tul 2. x 60. Institutul Geologic al României I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. Pl. XXXII. Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA XXXIII I Institutul Geologic al României IGRZ PLANȘA XXXIII Fig. 1. Fig. 2. Fig- 3. — Humus coloidal, în amestec cu substanță minerală, imitind fuzitul tare. Mina Doman, stratul 2. X 130. — Humus coloidal cu celule sfărîmate, imitind « structura în arc » a fuzitului. Mina Doman, stratul 1. 130. — Depuneri de humus coloidal în zone concentrice. Mina Doman, stratul 2. X 130. Institutul Geologic al României I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. XXXIII Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României PLANȘA XXXIV Institutul Geologic al României PLANȘA XXXIV Fig. 1. — Urme de insecte fosile. Mina Doman, stratul 2. x 130. Fig. 2. — Punctul de contact a două sferosiderite. Mina Doman, stratul 2. x 60. Fig. 3. — Crăpături în vitrit umplute cu carbonat de calciu. Mina Doman, stratul 2. X130. M Institutul Geologic al României IGR/ I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. PI. XXXIV. Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. Institutul Geologic al României PLANȘA XXXV Institutul Geologic al României PLANȘA XXXV Fig. 1. — Carbonat de calciu pătrunzînd în celulele unui fuzit. Mina Doman, stra- tul 2. X 130. Fig. 2. — Granule minerale cu relief puternic. Mina Doman, stratul 1. X 130. Fig. 3. — Carbonat de calciu în cărbune. X 130. Institutul Geologic al României I. Mateescu. Petrografia cărbunilor din Basinele Secul și Doman. Pl. XXXV. Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI DE EMIL I. POP TABLA DE MATERII Pag. Introducere ............................................................................. 51 Istoric ................................................................................. 52 Considerații geografice.................................................................. 57 I. Geologia............................................................................. 57 A) Fundamentul și regiunile înconjurătoare......................... 58 1. Cristalinul ............................................................. 58 2. Cuvertura sedimentară a Cristalinului danubian............................... 59 B) Formarea Depresiunii Mehadiei................................................... 60 C) Bazinul miocen.................................................................. 62 a) Helvețianul............................................................... 65 b) Tortonianul............................................................... 70 c) Sarmațianul............................................................... 78 Orizontul 1............................................................... 79 Orizontul 2............................................................... 82 Orizontul 3............................................................... 87 Orizontul 4............................................................... 89 Orizontul 5............................................................... 94 D) Cuaternarul..................................................................... 99 a) Depozite aluvionare....................................................... 99 b) Alunecări de teren........................................................ 99 II. Tectonica.......................................................................... 100 Concluzii............................................................................... 101 Bibliografia............................................................................ 103 INTRODUCERE Lucrarea de față cuprinde o descriere amănunțită a depozitelor care formează Bazinul miocen al Mehadiei, grupează aceste depozite în trei forma- țiuni geologice și încearcă precizarea vîrstei lor. Datele care au servit la compunerea sa sînt culese din toate deschiderile ce se găsesc în regiune, dar mai ales din cele existente pe traseele: Malul Roșu — Og. Bigheiului, Og. Radicii — Institutul Geological României 52 EMIL I. POP 2 Og. Cusatul — Og. Drăghineacului — Og. Svinia Mică — Culmea Cernivîr, V. Ursească — Og. Bisericii—Og. Dumitrinii, V. Belareca (pînă la Globurău) — Culmea Cernivîr și V. Craiovei — Og. lui Bălan — Og. Strinii — V. Globu (pînă la Petnic). De fapt acestea sînt și singurele direcții pe care se găsesc deschiderile cele mai numeroase, mai mari, mai ușor de corelat și servesc perfect de bine pentru stabilirea succesiunii stratigrafice a formațiunilor din bazin. Toate deschiderile cercetate, pe traseele menționate, sînt figurate cu dea- mănuntul în text, iar pe baza lor s-au întocmit coloanele stratigrafice I—IV, de la sfîrșitul lucrării. Aceste coloane redau succesiunea normală a depozitelor din bazin și indică paralelizările stratigrafice în sens orizontal cu variațiile de facies litologic și faunistic. în profilele geologice generale I—IV, care însoțesc lucrarea, întocmite de asemenea pe baza observațiilor culese din deschiderile descrise în text, se oglindește atît stratigrafia bazinului, cît și structura geologică a acestuia. Am reușit să duc la bun sfîrșit cercetările mele, datorită sprijinului dat mai ales de prof. M. G. Filipescu, de la Universitatea din București, care, în nenumărate împrejurări, printr-o răbdare fără margini și un tact desăvîrșit, a reușit să-mi sădească în suflet o adevărată pasiune pentru geologie și m-a făcut ca să pot vedea cu mai multă ușurință calea de urmat, în lucrările de teren și în studiul datelor adunate, pentru descifrarea trecutului geologic al regiunii ce am cercetat. Pentru toate acestea îi aduc cele mai vii mulțumiri și omagiile mele de adîncă recunoștință. Mulțumesc călduros de asemenea prof. Șt. Ghika-Budești, de la Insti- tutul de Minereuri din Timișoara, pentru că, prin vastele cunoștințe ce le posedă și cu cea mai largă bunăvoință, mi-a fost un prețios îndrumător în lucrările de laborator, la studierea materialului adunat de pe teren. ISTORIC Primele referințe de interes geologic, asupra Bazinului Mehadiei, sînt date abia în anul 1856, de către K. PIauer (16), care, în urma unei călătorii prin aceste părți, menționează că bazinul este constituit din depozite terțiare. După K. Hauer, în anul 1869, V. Schloenbach (29) și Fr. Foetterle (8) se interesează ceva mai de aproapte de Bazinul Mehadiei. Primul cercetează partea de NW a regiunii (Petnic, Mehadica); al doilea partea de S (Mehadia, Cornea, Petnic). Datele culese de ei însă, privesc mai mult latura economică (cărbunii de pămînt). Informații mai numeroase și mai prețioase de ordin științific provin abia de la Julius Halavâts (15). Acest autor, în anul 1880, cercetînd partea bazinului de la W de Valea Globul, descrie în linii mari depozitele de apă dulce Institutul Geological României 3 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIE1 53 din V. Satului, V. Sferdinului și Lăpușnicelului, apoi depozitele marine (gresii grosiere, calcare, nisipuri și argile) din jurul comunei Globucraiovei, pînă în sudul regiunii și menționează că aici stratele înclină 15°—20° de la margine spre centrul bazinului. Autorul citează și multe fosile culese de el, fie din depozitele de apă dulce: Cerithium lignitarum Eichw. fie din cele marine: Psammobia uniradiata Brocc. Alveolina melo d’Orb. Clypeaster altus Lamk. Clypeaster partschii Michelin Scutella vindobonensis Laube Panopaea menardi Desh. Tapes vetula Bast. Venus umbonaria Lamk. Venus cf. multilamellata Lamk. Venus scalaris Bronn Cardita jouanetti Bast. Cardium hians Brocc. Cardium cf. turonicum Mayer Chama gryphoides Linne Lucina incrassata Dub. Lucina dentata Bast. Pectunculus pilosus Linne Arca turonica Dub. Arca diluvii Lamk. Pinna cf. brochii d’Orb. Pecten aduncus Eichw. Pecten leythajanus Partsch Ostrea cochlear Poli Ostrea digitalina Dub. Ostrea cf. lamellosa Brocc. Anomia costata Brocc. Dendroconus subraristriatus da Costa Lithoconus mercati Brocc. Chelyconus noe Brocc. Chelyconus avellana Lamk. Chelyconus iohannae R. Horn. Chelyconus fuscocingulatus Bronn Voluta rarispina Lamk. Terebra fuscata Brocc. Institutul Geologic al României 64 EMIL I. POP 4 Buccinum caronis Brogn. Cassis saburon Lamk. Strombus coronatus Defr. Pyrula condita Brogn. Cerithium crenatum Brocc. Cerithium spina Partsch Turritella archimedis Brogn. Xenophora deshayesi Mich. Trochus patulus Brocc. Natica redempta Mich. Cît privește vîrstă depozitelor cercetate, ele sînt considerate ca aparținînd Mediteraneanului, cu excepția unor pietrișuri cuarțoasc, observate în unele locuri pe crestele dealurilor, și a pietrișurilor depuse în lungul Văii Globul, pe care le consideră diluviale, respectiv aluviale. în privința vîrstei, Moritz Staub (49), dcterminînd în anul 1881 trei specii de plante: Cystoseira communis Ung. Acer trilobatum Sternbg. Rhus deperdita Staub din depozitele marine cercetate de Halavâts, crede și el că aceste plante nu pot face parte decît dintr-o floră a Mediteraneanului superior. Studii cu rezultate științifice foarte importante mai face apoi Franz Scha- farzik, în anii 1884 și 1888. în 1884, cercetările făcute sînt de fapt în munții dintre Băile Herculane și Mehadia (27), dar autorul se ocupă și de depozitele terțiare care se găsesc la Mehadia și regiunile înconjurătoare minei de cărbuni din Valea Elia. Lucrarea elaborată cu acest prilej cuprinde date prețioase mai ales referitoare la tufurile dacitice aflate aici și la creasta liasică de fundament, care străbate depozitele miocene, apărînd la suprafață din loc în loc, în direcția SW—NE, din Valea Elia pînă în V. Bolvașniței. Din argilele și marnele întîl- nite se citează următoarele impresiuni de plante, determinate de Staub: Glyptostrobus europaeus Brong. Plat anus aceroides Goepp. Acer trilobatum Albr. Pinus tedaeformis Unger și cîteva resturi de animale: Planorbis (forme mici) Caecilianella sp. Bythinia (Hydrobia) sp. Oleacina sp. Solzi de Pești > '\ Institutul Geologic al României Vigr> 5 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI 55 Foarte amănunțit descrie intercalațiile de tufuri dacitice. Despre acestea menționează că cea inferioară, de 10 m grosime, este alcătuită din material foarte fin, constînd din bucăți mici izotrope, fragmente de feldspați plagioclazi și rare particule de piroxeni; intercalația superioară este constituită tot din material piroclastic fin, dar amestecat și cu particule străine. Asupra vîrstei depozitelor conchide că acestea «foarte probabil, nu sînt altceva decît continuarea acelorași depozite ce se găsesc la lablanița și acolo, prin fosile bine caracterizate, sînt depozite mediteraneene ». în anul 1888, Fr. Schafarzik (28) își extinde cercetările asupra întregului Bazin al Mehadiei. El stabilește că depozitele din acest bazin se pot repartiza în două grupe: unele mediteraneene (cele inferioare), iar celelalte sarmațiene (cele superioare). De asemenea dă multă atenție tectonicei bazinului. Depozitele mediteraneene sînt urmărite, de acest cercetător, de la Globu- craiovei, pe la lablanița, pînă în V. Belareca. Din cuprinsul acestor depozite citează, ca forme fosile noi, numai Lithothamnium ramossissimum Rss. și Cly- peaster crassicostatus Mich. Depozitele sarmațiane (pietrișuri, nisipuri, gresii, marne) le urmărește de la Globucraiovei, peste Crușovăț, pînă la E de Plugova. în acestea a găsit urmă- toarele fosile: Ostrea cf. gingensis Schloth. Cardium obsoletum Eichw. Cardium plicatum Eichw. Solen subfragilis Eichw. Tapes gregaria Partsch Buccinum duplicatum Sow. Cerithium pictum Bast. Cerithium rubiginosum Eichw. Murex sublavatus Bast. Cît privește tectonica, Schafarzik arată nu numai că toate stratele din bazin înclină de la margini spre centru (fapt menționat și de alți autori), dar amintește și de cutarea unora din aceste strate, în anumite părți ale bazinului. Astfel este cazul la E de Plugova, unde stratele sînt cutate. Cutarea de aici este cau- zată, spune autorul, de aceleași forțe care au acționat și asupra fundamentului, forțe care ar fi cutat concordant și depozitele terțiare. După Schafarzik, în 1894, Adda Koloman (1) cercetează și el cîteva părți din bazin (Cornea, Mehadica), dar nu aduce contribuțiuni prea importante. în 1908, cercetările în regiune sînt continuate de Zoltan Schreter (30, 31), care, ca și Schafarzik, studiază întregul bazin, urmărind însă mai mult chestiuni de ordin stratigrafie și paleontologic. Acest autor grupează depozitele cercetate în cinci subdiviziuni după caracterele lor petrografice, paleontologice și după vîrstă: Institutul Geologic al României 56 EMIL I. POP 6 1. Stratele inferioare continentale de ape dulci-salmastre ale Mediteraneanului superior, cuprinzînd toate depozitele de la partea inferioară din bazin. în legătură cu acestea citează următoarele fosile: Cerithium (Clava) bidentatum Grat. Cerithium pictum Bast. Melanopsis sp. Hydrobia sp. Unio sp. iar de la lablanița menționează că Halavâts a găsit o falcă superioară de Hyotherium. 2. Depozitele marine ale Mediteraneeanului superior, formate din nisipuri cu Pectunculus, calcare gresoase cu Pecten besseri, calcare cu Coralieri și Litho- thamnium și gresii cu Clypeaster, Strombus coronatus Defr. și Scutella vindobo- nensis Laube, care urmează peste stratele subdiviziunii anterioare. 3. Formațiunile salmastre sarmațiene, constituite din nisipuri, pietrișuri și argile cu: Tapes gregaria Partsch, Ostrea cf. gingensis Schl., Car diurn pli- catum Eichw., Car diurn obsoletum Eichw., Mactrapodolica Eichw., Cerithium pictum Bast., Cerithium rubiginosum Eichw., care vin peste depozitele marine. 4. Grupa stratelor terestre superioare ale Sarmațianului, formată din nisi- puri gălbui și cenușii, nisipuri argiloase verzui și pietrișuri, cu specii de Helix, care sînt ultimele depuneri miocene în bazin și considerate echivalente cu Sarmațianul mediu și superior. 5. Stratele pliocene și pleistocene, reprezentate prin ceva petrișuri ce se găsesc la W de Cornea, E de Plugova și în lungul rîurilor. Contribuția cea mai importantă din lucrarea lui Schreter este mențio- narea, deși fără argumentări prea convingătoare, a vîrstei depozitelor din bazin, fapt pe care ceilalți cercetători îl făcuseră mai puțin. După Schreter regiunea n-a mai fost cercetată pînă în anul 1920, cînd firul cercetărilor este reluat de Gh. Murgoci (24), dar rezultatele cercetărilor lui, n-au fost publicate decît sub forma unui scurt rezumat. în anul 1924, Iulius Agricola (2) face un studiu dînd prețioase date asupra regiunii Mehadia; lucrarea lui însă este mai mult de interes tehnic. între lucrările de sinteză care ne dau o explicație asupra structurii funda- mentului regiunii, încadrîndu-1 în marile unități tectonice, cităm pe ale urmă- torilor autori: Al. Codarcea (33) A. Koch (34), Gh. Murgoci (35), Fr. Scha- farzik (36—38), Streckeisen (39), I. P. Voitești (40). în concluzie, din cele arătate, s-a putut vedea că Bazinul Mehadiei a trezit interesul multor cercetători și fiecare a găsit, în cuprinsul său, chestiuni impor- tante, fie din punct de vedere economic, fie din punct de vedere științific. S-au scris destul de multe despre această regiune și, în anul 1908, Schreter chiar afirma că este de acum bine cunoscută; totuși mai sînt încă foarte multe de spus, după cum sc va vedea în cele ce urmează. 3A Institutul Geologic al României 16 R/ 7 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI 57 CONSIDERAȚII GEOGRAFICE Regiunea ce face obiectul lucrării de față, este situată în depresiunea Mun- ților Banatului, la N de Mehadia, încadrată la W de dealurile Luncaviței — Verendinului — Mehadicei, Globucraiovei — Lăpușnicelului și Putnei; la E de dealurile Bolvașniței, Globurăului și Domașnei; la S de dealurile Mehadiei și lablaniței, iar la N de Dealul Domașnei care o separă de Bazinul Caransebeșului. în medie regiunea are o lungime de 22 km și o lățime de 8,5 km; deci suprafața sa este de cca 187 km2. Din punct de vedere morfologic este o regiune de dealuri, tăiată în evantai de văi destul de largi și săpată adînc de foarte numeroase ogașe (vîlcele). Dealurile (unele numite de localnici și cracuri) sînt în general de forma . unor culmi alungite și din loc în loc «țuțuiate ». Cele mai importante sînt: D. Culmea Seacă, D. Belcovăț, D. Patalașca—Dielu—Braniova—Pușcarului, D. Truschiului, D. Știrbelțu Mic—Glamii, D. Zdranta—Turnărița—Babiacului— Vranicu—Borovenului, D. Belibucului și D. Domașnei. Dintre aceste dealuri, numai Culmea Seacă și D. Domașnei sînt orientate E—W; toate celelalte sînt alungite în general N —S. Rețeaua hidrografică a regiunii se compune din mai multe văi și din foarte numeroase ogașe. Văile cele mai importante sînt: V. Belareca, V. Globu, V. Mehadica, V. Luncavița—Cornea, V. Domașnei, V. Sferdinului Mic și V. Bolvașniței. Toate văile curg în general spre S, sînt destul de repezi, destul de bogate în ape, au un profil larg, întotdeauna asimetric, cele mai multe curg obsecvent și izvoresc în afara regiunii miocene, pe aceasta străbătînd-o numai în trecere sau vărsîndu-se aici ca afluenți. Dintre toate văile, cea mai importantă este V. Belareca, deoarece aceasta adună apele tuturor celorlalte și le duce spre S pentru a le vărsa în Cerna, în apropiere de gara Băile Herculane. Ogașele cele mai multe au apă numai în timpul ploilor și topirii zăpezilor, altfel sînt seci sau aproape seci. Ele prezintă un profil strîmt simetric în formă de V și cele mai multe au pereții prăpăstioși. Aproape toate izvoresc numai din cuprinsul regiunii miocene și tot aici se și varsă. I. GEOLOGIA Ca așezare geologică Bazinul Mehadiei se sprijină discordant pe un funda- ment în formă de cuvetă, constituit din formațiuni vechi, care apar și la supra- față în regiunile ce-1 înconjoară la W, S și E. Aceste formațiuni, după date culese de Al. Codarcea (33) și din observațiile personale făcute în regiunile mai apropiate, se prezintă, pe scurt, astfel: Institutul Geologic al României 58 EMIL I. POP 8 A) FUNDAMENTUL ȘI REGIUNILE ÎNCONJURĂTOARE La alcătuirea fundamentului și regiunilor înconjurătoare ale Bazinului Meha- diei, concură două marc unități geologice, constituite fiecare dintr-un complex de șisturi cristaline, roce eruptive și depozite sedimentare paleo-mesozoice. Limita între cele două unități se urmărește în direcția SW—NE, de-a lungul unei puternice linii de dislocație, «linia Rudăria» (Al. Codarcea). Din punct de vedere tectonic ele sînt cunoscute încă de multă vreme (Gh. Murgoci), prima sub denumirea de «pînza getică», iar cea de a doua «autohtonul» acestei pînze. După Al. Codarcea, toate șisturile cristaline și rocele eruptive care intră în alcătuirea pînzei getice și a autohtonului ei sînt grupate sub denumirea de «cristalin getic», respectiv «cristalin danubian», iar depozitele paleo-meso- zoice care acoperă o bună parte din suprafața celor două unități sînt grupate sub denumirea de «cuverturi sedimentare», una a Cristalinului getic, alta a Cristalinului danubian. Cristalinul getic formează aproape toată marginea de W și puțin din cea de NE a bazinului miocen, iar Cristalinul danubian, împreună cu cuvertura sa sedimentară, constituie toată marginea lui de S și de E. La alcătuirea funda- mentului regiunii, Cristalinului getic îi revine partea de NW, iar Cristalinului danubian și cuverturii sale, toată partea de SE, mult mai mare. Cuvertura sedimentară a Cristalinului getic nu apare în vecinătatea Bazi- nului Mehadiei. Cristalinul getic, Cristalinul danubian și cuvertura sedimentară a Crista- linului danubian, se prezintă pe scurt astfel: 1. CRISTALINUL Cristalinul getic. Este constituit din roce cu o cristalinitate mare, macro- granulare, cata-mesozonale, alcătuite, ca forme petrografice, mai ales din para- gnaise micacee, șisturi muscovitice sau biotitice (atît unele cît și altele deseori granatifere), la care se mai adaugă foarte frecvente injecțiuni de aplite și peg- matite cu mică albă, precum și, mai rareori, intercalații de amfibolite. întregul complex prezintă, în general, o direcție N 25°—45° E și o încli- nare de 40°—50° NW. Cristalinul danubian. Spre deosebire de Cristalinul getic, Cristalinul danu- bian este format din șisturi meso-epizonale și roce magmatice. Șisturile meso- epizonale sînt reprezentate prin gnaise microgranulare biotitice și muscovitice sau amfibolice, micașisturi, cuarțite, filite sericitoase și sericito-cloritoase, epi- gabbrouri și puține calcare cristaline, dispuse în zone mai mult sau mai puțin paralele și orientate în general NE—SW (Streckeisen și Al. Codarcea); rocele magmatice formează puternice masive granitice (granitul dc Cherbeleț— Sfîrdinu, granitul de Cerna). Ă Institutul Geologic al României 9 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI 59 2. CUVERTURA SEDIMENTARĂ A CRISTALINULUI DANUBIAN Cuvertura sedimentară a Cristalinului danubian, apare în lungul a două sinclinale paleo-mesozoice paralele și orientate SW—NE: Sinclinalul Svinița— Bigher—Vf. Ostreieșul și Sinclinatul Mehadia—Bogîltin—Cornereva. Această cuvertură este constituită în apropiere de regiunea noastră, din depozite carbo- nifere, permiene și jurasice. Carboniferul. Apare la suprafață numai pe o mică întindere din partea de N a Culmii Cernivîr pînă în Valea Hidegului. Aici este reprezentat prin calcare granulare cenușii, șisturi gresoase negre, șisturi ardeziene negre sau verzui, conglomerate cu bobul mărunt, etc. în aceste depozite, calcarele sînt fosilifere, cuprinzînd numeroase resturi de Tetracoralieri, Crinoide, Spiriferide și Chonetes. Prezența unui Spirifer mosquensis Vern. determinat de Schafarzik, permite ca întreaga serie să fie considerată ca aparținînd Moscovianului (Al. Codarcea, 1938). Depozitele carbonifere se sprijină direct pe Cristalin. Permianul. Este mai larg răspîndit decît Carboniferul. El apare fie sub forma unor fășii lungi la Mehadia și Bolvașnița, fie sub forma unor petece, mai mari sau mai mici, în Culmea Cernivîr. Peste tot este constituit din aceleași roce roșcat-violacee, uneori verzui, de tip Verrucano, reprezentate prin conglomerate, gresii, arcoze, șisturi argiloase, cu numeroase intercalații groase de porfire cuarțifere, aglomerate și tufuri vul- canice. Materialul vulcanic este în predominanță față de cel detritic. Seria se sprijină cînd pe Cristalin, cînd pe depozitele carbonifere, arată o stratificație foarte puțin aparentă și este lipsită de fosile. Jurasicul. Are cea mai largă răspîndire. El ocupă întinderi foarte mari pe marginea de E a bazinului miocen și formează o mare parte a fundamentului acestuia. Depozitele jurasice se așează discordant cînd pe Cristalin, cînd pe Carbonifer sau Permian. Este reprezentat prin Liasic, Dogger și Malm. Liasicul, în locurile unde este mai tipic și mai bine descoperit (Mehadia, Globurău, Bolvașnița), apare constituit astfel: La partea inferioară, pe o grosime de 200 — 400 m, dintr-o deasă alternanță de conglomerate, brecii cuarțoase și gresii foarte dure, de coloare cenușiu- albicioasă sau negricioasă, cu dese intercalații, nu prea groase, de marne gresoase negre. La partea mijlocie, dintr-un pachet foarte gros, peste 300 m (la Mehadia și Plugova—Og. lui Petru), de șisturi marnoase negre, cu vine albe de calcită și cu intercalații mai mult sau mai puțin groase de gresii fine cenușii. A Institutul Geological României VlGR/ 60 EMIL I. POP 10 La partea superioară, în mod obișnuit, pe o grosime de 40 m, urmează, cu trecere gradată, un complex de gresii fine, cuarțoase sau arcoziene albicioase. Din punct de vedere paleontologic, complexul inferior este considerat nefosilifer (Al. Codarcea, 33: « On n’a pas decouvert jusqu’ă present dans ce complexe des restes organiques »). Eu însă am colectat din cuprinsul său, din trei intercalații marnoase (la Mehadia—Valea Mare, mai jos puțin de confluența cu V. Ursască), foarte frumoase impresiuni de plante, care din cauza lipsei de material comparativ, încă nu au putut fi determinate; se poate spune deo- camdată, că sînt impresiuni de frunze de ferigi. De asemenea la Mehadia—Og. Bisericii, am găsit și mici intercalații de un cărbune de calitate superioară. Complexul mijlociu este destul de bogat fosilifer, căci din aceasta s-au găsit pînă acum: Spiriferina haueri Suess Pholadomya sturi Tietze Pholadomya decorata Hart. Pleuromya trajani Sow. Cardinis gigantea Quenst. Pecten hinterhuberi Tietze Gryphaea cymbium Goldf. Paltopleuroceras costatus nudus Quenst. Belemnites paxillosus Schloth. Complexul superior însă, pare a fi nefosilifer. în privința vîrstei, complexul mijlociu fosilifer s-a putut determina mai precis ca reprezentînd Liasicul mediu; deci celelalte două complexe, ar putea aparține Liasicului inferior, respectiv Liasicului superior. Doggerul și Malmul au numai o mică răspîndire în vecinătatea Bazinului Mehadiei, căci nu formează' decît micul petec din Vîrful Ostreieșul. Aici, sînt constituite din calcare grcsoase și calcare noduloase de coloare cenușiu-gălbuie, conținînd accidente silicioase. Ele stau direct, în parte pe șisturi cristaline, în parte pe Eruptiv. B) FORMAREA DEPRESIUNII MEHADIEI Pentru a arăta cum și cînd s-a putut forma Depresiunea Mehadiei, trebuie recurs la urmărirea orogenezei Munților Banatului, în inima cărora este situată, deoarece ea nu s-a putut forma decît în legătură cu mișcările tectonice care au dat naștere acestor munți. Faptele, după cele mai temeinice cercetări, fie mai vechi (L. Mrazec, Gh. Murgoci, Fr. Schafarzik, I. P. Voitești, Gh. Macovei, I. Atanasiu, A. Streckeisen), fie mai recente (Al. Codarcea), pe scurt, s-au succedat astfel: A Institutul Geologic al României X IGRZ 11 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI 61 Mișcările tectonice alpino-carpatice începute timid încă din Jurasicul supe- rior și accentuate din ce în ce în Cretacicul inferior, au manifestat primul paro- xism orogenic, în Cretacicul mediu. Datorită acestui paroxism, în Banat, Crista- linul getic împreună cu cuvertura sa sedimentară, a început să fie împins peste Cristalinul danubian și cuvertura sedimentară a acestuia (fig. 1, a). Era începutul formării Pînzei Getice și a Autohtonului său. Vîrstă mai precisă a primului paroxism carpatic a fost apreciată de unii post-barremian—ante-cenomaniană (Gh. Murgoci) de alții chiar fine hauterivian— a. Cretacic mediu Fig. 1. — Evoluția tectonică a Munților Banatului (după Al. Codarcea). ante-barremiană (Schafarzik, Gh. Macovei, Ion Atanasiu), iar mai recent, după noi date de observație, se consideră albiană (Al. Codarcea, 1938). Dar în prima fază orogenică, Pînza Getică încă nu ajunsese la apogeul dezvoltării sale (Al. Codarcea). De aceea formarea Depresiunii Mehadiei încă nu era posibilă. După primul paroxism orogenic, urmează marea transgresiune cenoma- niană. Al. Codarcea (33) susține că spre sfîrșitul Cretacicului, probabil înainte de Campanian, aceleași forțe tectonice alpino-carpatice, intrînd din nou în acțiune, produc, în regiunea Banatului, al doilea paroxism orogenic, dar de data asta mult mai intens decît primul. Prin acesta Pînza Getică, repusă din nou în mișcare, este mai puternic împinsă spre E, peste Autohtonul său. Ea înaintează peste Munții Godeanului și Cernei pînă în platoul Mehedinți, provocînd în același timp, prin înaintarea sa, formarea a încă trei pînze inferioare ei (fig. 1, b): două mai mici, duplicaturi parautohtone (Pînza de Cerna și Pînza de Arjana »), iar a treia de mai mare întindere (« Pînza de Severin »). Paroxismul al doilea orogenic a fost faza de maximă extensiune și dezvoltare a Pînzei Getice, cînd pe suprafața ei au mai luat naștere și o serie de falduri. Părțile adîncite ale acestor falduri puteau însă cu siguranță reprezenta începutul formării depresiunilor intramuntoase: Moldova—Sichevița, Alrnăj, Mehadia— 62 EMIL I. POP 12 Caransebeș, Orșova—Bahna—Cerna—Petroșani, Balta—Baia de Aramă, în stadiul primitiv și complet exondate. Deci iată un timp geologic, în care Depresiunea Mehadiei a putut lua naștere. După paroxismul al doilea, în Banat nu se mai cunosc alte mișcări orogenice. Tot Al. Codarcea (33), bazat pe observațiile sale în această regiune și pe studii comparative cu regiunile vecine — mai ales Jugoslavia orientală și Bulgaria occidentală — susține că după cel de al doilea paroxism orogenic au urmat aici numai cîteva faze epirogenice secundare, care s-au succedat pînă la finele Paleo- genului. în intervalul de timp dintre aceste mișcări, o perioadă de eroziune foarte lungă și puternică trebuie să fi domnit în regiune, îmbucătățind în cea mai mare parte edificiul Pînzei Getice și reducîndu-1 la petece (Godeanu, Munții Cernei, Platoul Mehedinți). După ultima mișcare epirogenică de la finele Paleogenului, în sens negativ, Marea miocenă pătrunzînd în depresiunile intramuntoase amintite, sculptate acum și de vreme, depune sedimentele sale, în unele din ele atît pe Pînza Getică, cît și pe Autohton. Așa dar, al doilea timp geologic de formare a Depresiunii Mehadiei poate fi intervalul Post-Campanian și fine Paleogen. în acest timp agenții externi au sculptat și adîncit pînă la fundamentul autohton vechiul Sinclinal Mehadia— Caransebeș, din Pînza Getică, ducîndu-1 la stadiul în care a fost găsit la ocuparea lui de apele post-paleogene. în concluzie, dacă formarea Depresiunii Mehadiei trebuie legată de aceleași cauze care au dat naștere Munților Banatului, atunci numai două faze din evo- luția orogenică a acestora au fost propice formării sale: una scurtă, de schițare, ante-campaniană, în timpul celui de al doilea paroxism carpatic și alta mai lungă, post-campaniană — fine paleogenă, de desăvîrșire prin intense fenomene de eroziune, paralelă mișcărilor epirogene din Banat. C) BAZINUL MIOCEN Caractere generale. Depozitele care constituie Bazinul Mehadiei, considerate în general, sînt reprezentate prin: pietrișuri, nisipuri, conglomerate, gresii, argile și marne; calcare, șisturi bituminoase și cărbuni de pămînt; tufuri dacitice și cîteva intercalați! de bentonite. Dintre acestea, pietrișurile, nisipurile și marnele au dezvoltarea cea mai mare, formînd strate cu grosimi de 60—100 m; conglomeratele, gresiile, argilele și calcarele sînt mai puțin răspîndite; șisturile bituminoase și cărbunii de pămînt se găsesc numai în partea inferioară, în cîteva intercalați! mai importante; de asemenea numai aici se cantonează si tufurile dacitice, ca si bentonitele. Institutul Geologic al României XJGRZ 13 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI 63 în ce privește stratificația, pietrișurile și nisipurile sînt uneori bine strati- ficate, dar de multe ori au o stratificare încrucișată; argilele, marnele, șisturile bituminoase, cărbunii, calcarele, tufurile dacitice și bentonitele, se prezintă însă de obicei bine stratificate. La coloare, pietrișurile, nisipurile, conglomeratele, gresiile și bentonitele sînt cele mai adeseori gălbui, verzui sau cenușii; calcarele și tufurile dacitice sînt albe, iar argilele și marnele, cenușii. Pietrișurile sînt formate din elemente mai mult sau mai puțin rotunjite, în general avînd 3 — 5 cm diametru. Uneori însă trec peste această dimensiune, constituind adevărate bolovănișuri cu 10—50 cm diametru, sau scad la 1 — 2 cm, cînd, prin îmbogățire în nisip, se transformă în prundișuri. Ele se prezintă deseori întărite. în mod obișnuit sînt bogate în concrețiuni conglomeratice sferoi- dale, ovale, tabulare, etc., uneori mai mici (pînă la 20 cm diametru), alteori mai mari (peste 1 —2 m diametru). Nisipurile de obicei sînt destul de fine, dar uneori conțin și elemente de pietrișuri, fie rar diseminate, fie adunate sub formă de cuiburi sau lentile, cînd devin mai grosiere. în genere sînt micacee, iar cîteodată conțin și mult material pelitic argilos. Ca și pietrișurile ele se arată deseori mai mult sau mai puțin întărite și sînt bogate în concrețiuni gresoase de diverse forme, a căror mărime variază între 20 cm — 2 m diametru. Conglomeratele și gresiile, cimentate printr-un material calcaros, sînt destul de dure și se prezintă masiv sau concreționar. Argilele conțin întotdeauna, pe lîngă materialul pelitic, și o cantitate mai mare sau mai mică de nisip. Uneori sînt plastice, alteori șistoase. Marnele în mod obișnuit sînt nisipoase, iar cantitatea de CO3Ca este foarte variabilă de la strat la strat. în general ele se desfac ușor în plăci paralele cu stratificația. Adeseori sînt cele mai bogate în resturi fosile, atît de plante cît și de animale. Calcarele sînt în general grosiere, conținînd numeroase elemente străine (mai ales granule de nisip, fragmente de cochilii, etc.); sînt puțin compacte, uneori pelitice. Cărbunii de pămînt curați, cum sînt în cele trei intercalații mai importante de la baza Miocenului, se prezintă ca o masă omogenă, neagră, și destul de com- pactă. S-au format pe loc, fac parte din categoria cărbunilor bruni și sînt destul de bogați în metan. Tufurile dacitice, formate numai din cenușe vulcanică, se prezintă mai adesea foarte fine și ușoare; cînd conțin elemente străine (nisip mai ales) apar mai grosiere și relativ mai grele. în fine, bentonitele, rezultate pe seama unor tufuri vulcanice, sînt de obicei în stare destul de pură; se prezintă ca o masă foarte fină cu aspectul săpunului. Au o mare putere absorbantă și adsorbantă, din care cauză se umflă sub influența apei de ploaie și crapă prin expunere la soare. JX Institutul Geologic al României XJGRZ 64 EMIL 1. POP 14 Depozitele menționate se succed stratigrafie așa cum sînt indicate în profilele figurate în text (fig. 2—17). Semnele litologice întrebuințate pentru indicarea lor sînt următoarele: 1^0^ | Bolovonișori £23 P'etnșun |; o ::o 'j PruodiȘun NÎS'O grosier , | Nisip fin Gresii calcaroase L z" Complex de argile cu I-----I cărount si tuf dacitic {ț^Zț| Intercalați! de bentonit Marne Alternanțe de marne - ■ ( .1 sinrsipur/ Marne nisipoase Ș:stun mamoase hasice 2jEE3 Calcare -------| Șisturi cărbunoase o Concretiuni de gresii © Concretiuni calcaroase 6 NivelPosi/ifăr Din punct de vedere paleontologic depozitele miocene sînt în general bogat fosilifere, conținînd numeroase resturi de plante și de animale, unele foarte bine păstrate, altele mai puțin, dar numai rareori nedeterminabile. Plantele au jucat un rol însemnat la formarea depozitelor miocene, numai în partea inferioară a acestora, cînd s-au depus stratele de cărbuni intercalate aci. In partea superioară, deși se mai întîlnesc intercalați! cărbunoase, acestea sînt foarte subțiri și sporadice, fără importanță economică. Ca resturi de plante, se găsesc bucăți incarbonizate de trunchiuri, ramuri, rădăcini și mai ales impre- siuni de frunze. Resturile fosile de origine animală cuprinse în depozitele miocene arată, prin bogăția lor ca număr și forme, că în timpul Miocenului în bazin a domnit o viață îmbelșugată. Totuși, din cauză că mediul era prea bogat în material terigen, nu s-au putut forma decît foarte puține calcare zoogene. Fosilele de origine animală aparțin Coralierilor, Echinidelor, Lamellibran- chiatelor și Gasteropodelor. Pe considerente de ordin petrografic, paleontologic și întindere în spațiu (transgresive sau regresive), depozitele miocene ale Bazinului Mehadiei se pot grupa în trei formațiuni geologice: Una inferioară, de bază, alcătuită din argile, marne, cărbuni de pămînt, șisturi bituminoase, puține calcare de apă dulce, tufuri dacitice și cîteva inter- calați! de bentonite, depozite cu o faună de ape dulci-salmastre (Planorbis, Hydrobia, Cerithium, Ostrea, etc.), căreia i se potrivește foarte bine numirea de «formațiunea continental-lacustră»; Una medie, transgresivă spre S și W peste marginile bazinului, deasupra celei inferioare, formată din pietrișuri, nisipuri, gresii, conglomerate, marne și Institutul Geologic al României 15 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI 65 calcare, cu o faună tipic marină (Coralieri, Echinide, Strombide, Conide, Pecti- nide, etc.) pe care o numim «formațiunea marină»; Una superioară, treptat regresivă spre N și E, constituită dintr-o puternică alternanță de pietrișuri, nisipuri și marne, cu o faună de ape salmastre (Ceriți, Mactre, Ervilii, Cardiacee, etc.), care se poate numi în totalitatea ei« forma- țiunea salmastră ». Cele trei formațiuni sînt concordante între ele și, se pare, în perfectă conti- nuitate de sedimentare; nicăieri pe teren n-am întîlnit indicii care să trădeze lacune de sedimentare, fie între formațiunea inferioară și cea medie, fie între formațiunea medie și cea superioară. Deosebirile petrografice, faunistice și de răspîndire, ce există între cele trei formațiuni geologice, nu se pot datori decît faptului că mediul acvatic, în care s-au depus, n-a fost mereu același, ci a trecut în decursul timpului prin cel puțin trei faze succesive, fiecare cu un regim deosebit de sedimentare și anume: O fază de început, cu un regim de ape puțin adînci, liniștite, formînd doar turbării, mlaștini, bălți sau lacuri, alimentate fie numai de rîurile și pîraiele din jur, fie din cînd în cînd și de ape marine (episoade salmastre), în timpul căreia a luat naștere formațiunea continental-lacustră; O fază cu un regim de ape marine, adînci, de mare întindere, transgresive, în permanentă legătură cu marea largă și mereu agitate de valuri și de curenți, cînd s-a depus formațiunea marină; O fază de sfîrșit, cu un regim de ape salmastre, mai puțin adînci, cu întin- dere din ce în ce mai redusă, regresive, numai uneori în legătură cu marea largă, agitate încă de valu .i și curenți și treptat îndulcite, în care s-a depus formațiunea salmastră. Cele trei formațiuni, depuse în aceste trei faze de sedimentare, reprezintă deci trei timpuri geologice deosebite. Ca vîrstă, după date pe care le voi expune la locul cuvenit, ele s-ar putea atribui: Formațiunea continental-lacustră, Helvețianului; Formațiunea marină, Tortonianului; Formațiunea salmastră, Sarmațianului. a) HELVEȚIANUL Formațiunea continental-lacustră, atribuită Helvețianului, se întîlnește în regiune numai sub forma unor aflorimente izolate, mai mari sau mai mici, ce apar de sub formațiunea marină tortoniană. Ea apare, în partea de S: la lablanița (V. Satului, V. Sferdinului Mic, Og. Prioadei, Og. Gușneacului, Og. Pitirini, Malul Roșu), la Mehadia (Og. Bisericii, Og. Dumitrinii, V. Ursească) și la Bolvașnița (V. Bolvașniței, Og. Cornea); în partea de W: la Verendin (Rîpa Țigani, Og. Ocnei), iar în cea de E: la Plu- gova (Og. lui Petru și Og. Padina Mare). 5 - c. 946 66 EMIL I. POP 16 în aceste deschideri, formațiunea continental-lacustră se sprijină direct pe fundament, care este în unele locuri Cristalin (Verendin), în altele Eruptiv (lablanița), Permian (V. Ursească), sau Jurasic (Mehadia, Bolvașnița, Plugova); pretutindeni prezintă în general același facies petrografic, nu însă și aceeași dezvoltare. Dezvoltarea cea mai completă o are numai în Og. Bisericii, unde măsoară o grosime de 70 m; în celelalte părți este mai subțire (V. Satului, Malul Roșu, V. Bolvașniței, Og. lui Petru, Og. Padina Mare, Verendin), sau foarte subțire (V. Sferdinului, Og. Prioadei, Og. Gușneacului, Og. Pitirini, V. Ur- sească). Această deosebire de dezvoltare ar putea fi în legătură numai cu faptul că fundul Depresiunii Mehadiei era accidentat și în unele puncte n-a fost acoperit de apele helvețiene decît o parte de timp. Formațiunea continental-lacustră de asemenea nu este în toate deschiderile fosiliferă. Din acest punct de vedere excelează numai Malul Roșu și V. Satului; în celelalte locuri resturile organice (mai ales animale) lipsesc sau sînt sporadice. Această variabilitate faunistică nu poate proveni decît din cauza naturii țărmului care deli- mita bazinul; unde acesta era mîlos, constituit din șisturi negre liasice (Mehadia, Bolvașnița, Plugova), cu apele mereu tulburi, viața animală nu a putut subsista și fosilele sînt rare sau lipsesc, pe cînd unde țărmul era format din roce eruptive, rezi- stente (lablanița), cu apele mai limpezi, s-a dezvoltat o viață mai îmbelșugată. Prin urmare, Helvețianul din Depresiunea Mehadiei poate fi întîlnit cînd Fig. 2. — Profil geologic în Og. Bisericii (Mehadia). cu o dezvoltare stratigra- fică mai mare, cînd mai mică, și uneori bogat fosi- lifer, alteori aproape lipsit de fosile. Voi descrie amănun- țit numai deschiderile din Og. Bisericii, pentru date litologice-stratigrafice, și din Malul Roșu, pentru date paleontologice. Din descrierea acestor două profile se pot obține toate datele necesare pentru caracterizarea cea mai completă a Helvețianului din regiune. în Og. Bisericii Helvețianul se prezintă astfel (fig. 2): 1. Argilă verzuie, micacee, cu caracter conglomeratic (descoperită pe o grosime de 5 m), așezată direct peste șisturile marnoase, negre, liasice, cu Belem- niti, ale fundamentului. 2. Complex de argile cenușii, cu cărbuni și tufuri dacitice, acestea din urmă albe și fine, puțin întărite. 3. Marne în plăci (20—22 m), cenușii sau din loc în loc albicioase, gălbui ori roșcate. Stratul mai cuprinde, la 1 m de la partea superioară, o intercalație Institutul Geologic al României 17 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI 67 (75 cm) de nisip, iar mai jos, cu 1,30 m două intercalații de bentonit, prima de 3 cm, a doua de 10 cm, separate între ele numai printr-o mică șuviță de marnă cenușie. Ca orientare, atît stratul de marne cît și intercalațiile sale, arată o direcție N 80° E și o înclinare de 20° NW. în general, marnele cuprind multe impresiuni de plante, iar de la 3 m în sus cuprind și destul de numeroase resturi de animale, concentrate mai ales la 3,70 m de la bază pe o grosime de 4 cm și la 11 m pe o grosime de 10 m. 4. Nisip gălbui (9 m), cînd mai fin, cînd mai grosier. 5. Marne cenușii în plăci (13—14 m), cînd mai mult, cînd mai puțin nisi- poase. La 6 în de la bază cuprind și o intercalație subțire (8 cm) de bentonit, iar la 1,40 m de la partea superioară altă intercalație ceva mai groasă (20 cm). Orientarea stratului este N 70° E, înclinarea 18° NW. Acest strat este slab fosi- lifer, conținînd doar rareori impresiuni dc plante și ceva resturi de animale. Deasupra stratului de marne mai urmează: 6. Nisipuri (27 m), cînd mai fine, cînd mai grosiere, la partea inferioară chiar argiloase, verzui în jumătatea inferioară, gălbui în cea superioară. 7. Pietrișuri nisipoase (26 m, partea descoperită) care aparțin formațiunii marine tortoniene. Limita între formațiunea continental-lacustră și cea marină, este pusă după ultimul strat de marne, atît pentru schimbarea de facies petrografic, cît și, mai ales, pentru faptul foarte important, că nisipurile care le urmează au o răspîn- dire mai mare în regiune, marcînd deci începutul unei transgresiuni, care ar fi transgresiunea tortoniană. între cele două formațiuni, trecerea se face gradat, astfel că nimic nu tră- dează existența unei lacune stratigrafice între ele, mai degrabă se observă o perfectă continuitate de sedimentare, doar cu schimbare de regim. în intercalațiile fosilifere ale formațiunii continental-lacustre din Og. Bise- ricii, se găsesc următoarele forme fosile: Glyptostrobus europaeus Brong. Platanus aceroides Goepp. Acer trilobatum Albr. Pinus taedeformis Unger. Hydrobia (Bythinia) sp. Neritina picta, Fer. Melanopsis sp. La acestea se mai pot adăuga și cîteva forme găsite în Og. Dumitrinii: Planorbis (mici) sp. Oleacina sp. Caecilianella sp. Unio sp. 5» eologic al României 68 EMIL I. POP 18 La Malul Roșu, formațiunea continental-lacustră, măsurînd numai 12—13 m grosime, se așterne pe un fundament eruptiv (granitul de Sfîrdinu), puternic alterat la suprafață și transformat în grus. Aici se prezintă astfel (fig. 3): 1. Șisturi cărbunoase brun-negre (2 m grosime). 2. Prundiș gălbui (0,40 m). 3. Argilă cenușiu-verzuie (4,40 m). Stratul, la 1,10 m de la partea supe- rioară, conține și o intercalație (25 cm) de bentonit fin gălbui, iar la 25 cm de la bază, pe 10 cm grosime, este bogat fosilifer, constituind, după specia predo- _ minantă, un «Nivel cu Ostrea ? ip 20 30m N . . ------*-----------1 crassissima Lamk. ». Fig. 3. — Profil geologic în Malul Roșu (lablanița). 4. Marnă cenușie în plăci (3 m), pe unele locuri șistos-căr- bunoasă si cu șuvițe de cărbuni, iar la 1 m de la partea superioară cu o intercalație (30 cm) de grus granitic verzui. Stratul este orientat N 65° W și înclină 17° NE. La partea superioară (1 m) devine bogat fosilifer, formînd, după specia predominantă, un « Nivel cu Cerithium bidentatum Defr. ». 5. Argilă șistoasă cenușiu-verzuie (2,80 m), pe fețele de separație adesea brun-roscată, cu dese intercalatii subțiri de sisturi bituminoase si de cărbuni. La 1,40 m de la bază este foarte bogat fosiliferă, constituind, după genul predo- minant, un « Nivel cu Planorbis ». Fosilele ce se găsesc în formațiunea continental-lacustră din Malul Roșu sînt: Ostrea crassissima Lamk. Ostrea cochlear Poli Ostrea gingensis Schloth. Cardium sp., Arca diluvii Lamk. Hydrobia frauenfeldi Horn. Planorbis (mici), Cerithium bidentatum Defr. Pirenella picta Bast. Buccinum schoni Horn. Neritina picta Fer. Melanopsis sp. foarte numeroasă foarte numeroasă rară rară, foarte rară extrem de numeroasă extrem de numeroși foarte numeros foarte numeros numeros numeroase rar Celelalte strate ce se mai văd în deschidere sînt: 6. Nisip argilos cenușiu (2,20 m), fin cu o mică intercalație (20 cm) de argilă gălbuie, la 1 m de la bază. 7. Nisip gălbui (5 m grosime), grosier la partea inferioară, foarte fin la cea superioară; dar acestea nu mai pot aparține formațiunii continental-lacustre, din cauza poziției lor transgresive (fapt vizibil în Og. Pitirini) și, mai ales, pentru < Institutul Geologic al României \JGR/ 19 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI 69 fauna pe care o cuprind. Aici, chiar dacă în primul strat in partea inferioară se mai găsesc: Ostrea cochlear Poli Arca diluvii Lamk. Pirenella picta Bast. Cerithium bidentatum Defr. Buccinum schbni Horn. numeroase devenită numeroasă numeros devenit extrem de rar devenit foarte numeros pe lîngă ele apar și multe forme noi, ca: Schizaster sp. destul de numeros Cytherea lamarcki Ag. destul de numeroasă Pectunculus pilosus Linne rar Corbula carinata Duj. rară Pina cf. brochii d’Orb. destul de numeroasă Ancillaria glandiformis Lmk. destul de numeroasă Natica helicina Brocc. destul de numeroasă Conus ponderosus Brocc. rar Cypraea amigdalina Brocc. rară Terebra fuscata Brocc. rară forme dintre care multe fiind tipic marine (Schizaster, Conus, Pectunculus, etc.) denotă clar că avem de-a face cu o schimbare de faună, în stadiu de tran- ziție, cînd cea veche încă nu se stinsese, iar cea nouă încă nu domnea singură; deci nu poate fi decît sfîrșitul formațiunii continental-lacustre și începutul celei marine. încă din 1908 Schreter (30) considera depozitele formațiunii continental- lacustre ca aparținînd părții inferioare a Mediteraneanului superior, bazat în primul rînd pe intercalațiile de tufuri dacitice ce le cuprinde. Pe atunci se admitea, după Koch, că aceste tufuri oriunde se întîlnesc înaintea Tortonianului, nu apar niciodată înainte de începutul Helvețianului. în cursurile de stratigrafie ale prof. Sava AthanaSIU (4) și prof. G. Macovei (23) această formațiune este atri- buită Helvețianului. Părerilor vechi li s-ar putea aduce însă următoarele obiecțiuni: 1. Tufurile dacitice, după cum a arătat prof. M. G. Filipescu în 1945, se pot întîlni și în formațiuni mai vechi decît Helvețianul; deci aprecierea vîrstei pe baza lor nu mai poate fi sigură. 2. Faciesul sub care se prezintă formațiunea continental-lacustră cu căr- buni, nu este marin-lagunar, cum este faciesul Helvețianului, atît la exteriorul cît și la interiorul Carpaților, ci unul continental-lacustru, asemănător mai de grabă — în special din punct de vedere petrografic — cu acela al depozitelor cu cărbuni de la Petroșani și Bahna, considerate acvitaniene, respectiv burdigaliene. Institutul Geologic al României 70 E5IIL I. POP 20 3. Unele fosile, ca: Ostrea crassissima Lamk. Cerithium bidentatum Defr. Pirenella picta Bast. Neritina picta Fer. sînt forme comune cu ale depozitelor cu cărbuni, fie de la Petroșani, fie de la Bahna; deci ar putea indica un sincronism. 4. Dintre fosilele pe care le cuprinde formațiunea continental-lacustră nici una nu este net caracteristică pentru Helvețian căci ele au următoarea răs- pîndire stratigrafică: Ostrea crassissima Lamk., Burdigalian—Helvețian—Sarmațian; Ostrea cochlear Poli, Aquitanian—Sarmațian; Ostrea gingensis ScHLOTH., Burdigalian—Sarmațian; Arca diluvii Lamk., Burdigalian—Tortonian; Cerithium bidentatum Defr., Aquitanian—Helvețian—Tortonian; Pirenella picta Bast., Aquitanian—Sarmatian; Buccinum schoni Horn., Tortonian; Neritina picta Fer., Aquitanian—Sarmațian. în urma obiecțiunilor posibile de adus vîrstei helvețiene a formațiunii conti- nental-lacustre, personal chiar înclinam să cred că într-adevăr această vîrstă nu poate fi cea adevărată, că la mijloc trebuie să fie o greșală și că de fapt vîrsta numitei formațiuni trebuie să fie mai veche, dacă nu aquitaniană, cel puțin burdigaliană. Reluînd însă problema, două fapte foarte importante sînt totuși împotriva unei vîrste mai vechi: 1. Fauna pe care o cuprinde formațiunea continental-lacustră, deși nu cuprinde forme net caracteristice pentru Helvețian, luată în general, este însă mai frecventă în Miocenul superior decît în cel inferior. 2. Formațiunea continental-lacustră se găsește în continuitate de sedimen- tare cu formațiunea marină, ce i se suprapune, sigur de vîrstă tortoniană; prin urmare ea nu s-a putut depune decît în timpul epocei imediat inferioare Torto- nianului, adică în Helvețian. în concluzie, formațiunea continental-lacustră din Bazinul Mehadiei pare posibil să aparțină Helvețianului. Această afirmație totuși nu trebuie conside- rată ca definitivă; noi date culese și din regiunile vecine o vor putea încă întări sau infirma. b) TORTONIANUL Tortonianul, reprezentat prin formațiunea marină, apare în regiune sub forma unei fășii continue, cînd mai lată, cînd mai îngustă, ce se poate urmări: în partea dc W, de Ia Luncavița peste Mehadica, Globucraiovei, pînă în Culmea A. Institutul Geologic al României \JICR/ 21 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI 71 Seacă; apoi pe la S de lablanița, pînă la N de Mehadia, iar în cea de E, de la N de Mehadia, pînă la N de Og. lui Petru (Plugova). Depozitele sale urmează peste formațiunea continental-lacustră helvețiană, pe care o depășesc de obicei ca întindere, astfel îneît marginile lor ajung de se sprijină direct și pe funda- mentul regiunii (vezi profilul geologic), în unele locuri Cristalin (toată partea de W), în altele Eruptiv (partea de S pînă la lablanița), Permian (lablanița), sau Jurasic (Mehadia—Bolvașnița—Plugova). Formațiunea marină tortoniană, ca și cea helvețiană, nu este peste tot la fel de dezvoltată, nici ca grosime și nici ca facies petrografic sau paleontologic. Grosimea cea mai însemnată o măsoară numai la Globucraiovei (Og. lui Bălan și Og. Strinii) cca 140 m și la N de Mehadia (Valea Belareca) cca 400 m; în alte locuri este mai subțire. Ca facies petrografic, pe cînd la Globucraiovei și în toată partea de W este reprezentată printr-o alternanță formată din gresii, nisipuri, argile, marne și calcare, pe Valea Belareca și în toată partea de E a bazinului este constituită mai ales din pietrișuri cu foarte subțiri intercalații de marne. Deschiderile de la Globucraiovei și Valea Belareca sînt cele mai edifica- toare pentru o caracterizare cît mai completă a formațiunii marine, deci a Tor- tonianului din regiune. în Og. lui Bălan și Og. Strinii, depozitele au următoarea succesiune (fig. 4): 1. Argilă verzuie (7 m), provenind din dezagregarea șisturilor cristaline (micașisturi, amfibolite), peste care se așează direct și transgresiv; la 20 cm dc Fig. 4. — Profil geologic în Og. lui Bălan și Og. Strinii. la partea superioară stratul cuprinde și o intercalație subțire de concrețiuni calcaroase, sferoidale (10—30 cm diam.), albicioase în spărtură. 2. Gresie gălbuie (10 m), cînd mai fină, cînd mai grosieră și din loc în loc cu intercalații subțiri conglomeratice sau de argile nisipoase; acestea din urmă orientate N 45° E, iar ca înclinare 10° SE. Pe toată grosimea stratul este ici-colo fosilifer. 3. Argile, cînd verzui, cînd gălbui sau vineții (5 m), pe unele locuri nisi- poase sau chiar cu intercalații subțiri de nisipuri. 72 EMIL I. POP 22 4. Nisip gălbui-roșcat (2,30 m), grosier mai ales la partea superioară (20 cm), unde este destul de bogat fosilifer. 5. Argilă în genere nisipoasă (1,40 m), la bază roșcată, mai sus verzuie. 6. Nisip gălbui-roșcat (8 m), în jumătatea inferioară mai fin, în cea superi- oară mai grosier. 7. Marnă verzuie (2,80 m), cu slabe intercalații de nisip. 8. Nisip gălbui-roșcat (3,50 m), grosier. 9. Conglomerat gălbui (1 m), cu aspect concreționar, bogat fosilifer. 10. Nisip gălbui-roșcat (7 m), cînd mai fin, cînd mai grosier. 11. Gresie gălbuie (1,80 m) cu aspect concreționar, bogat fosiliferă, consti- tuind, după specia predominantă, un « Nivel cu Scutella vindobonensis Laube ». 12. Nisip gălbui-roșcat (7 m) grosier. 13. Argile verzui (10 m), cu slabe intercalații de nisipuri fine roșcate sau gălbui, care devin mai frecvente spre partea superioară; pe unele locuri conțin numeroase nodule calcaroase. De la acest strat profilul se continuă în Og. Strinii: 14. Argilă verzuie-cenușie (4,20 m), la partea superioară (1,60 m) cu destul de dese dar foarte subțiri intercalații de nisipuri roșcate. Ca orientare întreg stratul arată o direcție N 20° E și o înclinare de 10° SE. Pe unele locuri este bogat fosilifer. 15. Gresie gălbuie (4,20 m), în jumătatea inferioară mai friabilă și chiar cu o intercalație (40 cm) marnoasă; în cea superioară mai compactă, cu aspect concreționar și extrem de bogată în fosile, formînd, după specia predominantă un « Nivel cu Pecten besseri Andrz. ». 16. Argilă verzuie (1,40 m), la partea superioară nisipoasă. 17. Nisipuri fine (12 m), cu concrețiuni sferoidale de gresii (pînă la 30 cm diam.), cînd cenușii argiloase, cînd gălbui-roșcate, cînd verzui micacee. La 2,60 m de la partea superioară conțin o intercalație (60 cm) de gresie conglo- meratică cu aspect concreționar. întreg stratul este fosilifer. 18. Gresie concreționară (1 m), destul de dură, bogat fosiliferă. 19. Nisip cînd gălbui, cînd cenușiu (6 m), destul de fin, cu concrețiuni sferoidale (1—30 cm diam.) gresoase, dure. 20. Marnă nisipoasă, verzuie (2,80 m), se desface ușor în plăci, slab fosili- feră, cu fosilele foarte fragile. 21. Nisip gălbui (12 m), destul de fin, în partea inferioară (7 m) conține mari concrețiuni sferoidale de gresii dure (10—20 cm diam.), mai sus cuprinde o intercalație (70 cm) de argilă verzuie cu nodule calcaroase, iar la 2,10 m de la partea superioară alta de argilă gălbuie, bogată în impresiuni de plante; întreg stratul este fosilifer. 22. Gresie conglomeratică cu aspect concreționar (1 m), dură, bogat fosiliferă. 23. Marnă nisipoasă (1,20 m), roșcată la bază (40 cm), verzuie mai sus (1,40 m), fosiliferă. JX- Institutul Geologic al României 23 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI 73 24. Nisip gălbui (1 m), la partea inferioară argilos. 25. Calcar alb, de tip Leitha (5,60 m deschis + 8 m aparent din sol), cînd mai fin, cînd mai grosier, cînd mai compact, cînd mai friabil; pe alocurea oolitic; se desface în plăci groase, paralel cu stratificația; în partea deschisă este foarte bogat fosilifer, formînd, după specia predominantă, un «Nivel cu Pseuda- mussium oblongum Phil. ». Stratul arată o direcție N 20° E și o înclinare 10° SE. Calcarul de Leitha reprezintă, la Globucraiovei, ultimele depuneri ale Tortonianului, căci peste el, într-o viroagă situată puțin mai la S, urmează depozite (marne și nisipuri) cu o faună tipic salmastră, care revin Sarmațianului. Formele fosile, ce pot fi găsite în cuprinsul depozitelor formațiunii marine, descrise în cele două deschideri (Og. lui Bălan și Og. Strinii) din apropiere de Globucraiovei, sînt următoarele: Lithothamnium ramossissimum Rss. Borelis melo d’Orb. Psammobia uniradiatta Brocc. Clypeaster altus Lamk. Clypeaster crassicostatus Sism. Clypeaster partschii Michelin Schizaster calceolus Lambert Scutella vindobonensis Laube Panopea menardi Desh. Tapes vetula Bast. Venus umbonaria Lamk. Venus cf. multilamellata Lamk. Venus scalaris Bronn Cardita jouanetti Bast. Cardium hians Brocc. Car diurn cf. turonicum Mayer Chama gryphoides Linne. Lucina incrassata Dub. Lucina dentata Bast. Lucina columbella Lamk. Pectunculus pilosus Linne Pectunculus obtusatus Partsch Arca turonica Duj. Arca diluvii Lamk. Pinna cf. brochii d’Orb. Pecten aduncus Eichw. Pecten leythaiamis Partsch Pecten besseri Andrz. Pseudamussium oblongum Phil. numeros numeroasă numeroasă rar f. rar rar rar rară rară rar rar destul de nume r o rar numeroasă rar rar rar numeroasă rară foarte rar numeros numeros rară numeroasă rară rar destul de numeros extrem de numeros extrem de numeros 74 EMIL I. POP 24 Pecten latissimus Brocc. foarte rar Ostrea cochlear Poli foarte numeroasă Ostrea digitalina Dub. destul de numeroasă Ostrea cf. lamellosa Brocc. destul de numeroasă Ostrea boblay Desh. destul de rară Anomia costata Brocc. numeroasă Polia legumen Linne numeros Lithodomus lithophagus Linne numeros Dendroconus subraristriatus Da Costa rar Lithoconus mercati Brocc. rar Chelyconus noe Brocc. rar Chelyconus avellana Lamk. rar Chelyconus iohannae R. Horn. rar Chelyconus fuscocingulatus Bronn numeros Chelyconus ponderosus Brocc. numeros Conus du] ar dini Desh. foarte numeros Voluta rarispina Lamk. rară Terebra fuscata Brocc. rară Buccinum caronis Brong. rar Cassis saburon Lamk. destul de numeros Strombus coronatus Defr. numeros Pyrula condita Brong. rară Pyrula geometra Borsoni rară Cerithium crenatum Brocc. rar Cerithium spina Partsch rar Turritella archimedis Brogn. rară Turritella turris Bast. destul de numeroasă Turritella subangulata Brocc. numeroasă Xenophora deshayesi Mich. rară Trochus patulus Brocc. destul de numeros Natica redempta Mich. rară Natica helicina Brocc. numeroasă Buccinum brugadinum Graf foarte rar Chenopus pespelicani Phil. foarte rar Vermetus arenarius Linne rar Cît privește răspîndirea acestor forme în cuprinsul depozitelor arătate, ele pot fi’întîlnite aceleași, aproape în fiecare strat; diferă de la strat la strat numai frecvența lor numerică. în general, în Og. lui Bălan depozitele sînt mai sărace în resturi fosile, pe cînd în Og. Strinii ele sînt foarte bogat fosilifere. în alte deschideri mai mici, înșirate de-a lungul părții de W a bazinului, de la Luncavița (la marginea de NW a satului) și pînă la lablanița (aici în Og. \ igr/ Institutul Geologic al României 25 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI 75 Prileagului, Og. Gușneacului, Og. Prioadei, V. Săliște), în depozitele formațiuni- lor marine am mai găsit și destul de numeroase colonii de Corali, formate din Heliastrea conoidea Rss. și Heliastrea reussana Edv. Pe Valea Belareca formațiunea marină apare în mai multe deschideri înșirate între confluența cu Og. Dumitrinii și Rîpa Iui Paul. Aici depozitele sînt mai mult sau mai puțin neritic-litorale și se prezintă cu următoarea succesiune (fig. 5): 1. Complex de pietrișuri și nisipuri (cca 60 m), cu stratificare foarte puțin aparentă, așezat direct și transgresiv pe șisturile negre liasice și parțial pe gresiile și conglomeratele permiene. Fig. 5. — Profil geologic pe V. Belareca, între confluența cu Og. Dumitrinii și Rîpa lui Pătruț. Acest complex, în Og. Dumitrinii, afluent al Văii Belareca, ia o dezvoltare mult mai mare, atingînd cca 350 m grosime. Avînd o grosime atît de însemnată și caracterul transgresiv, el se întinde, devenind din ce în ce mai grosier, pînă în dealurile Zăbelu și Belibucu, unde formează crestele acestora. Aici cuprinde chiar bolovani de mai mulți metri diametru. Pe Valea Belareca stratul este descoperit pe malul stîng al apei numai pe 40 m grosime; în malul drept este doar aparent din sol în mici rupturi de teren. 2. Nisipuri verzui, pe alocurea gălbui (cca 300 m), alcătuite din intercalații cînd mai fine și micacee, cînd destul de grosiere (prundișuri), în genere întărite. Stratul este de fapt incomplet descoperit, văzîndu-i-se numai partea inferioară la N de cota 192, în rîpa din malul drept al apei, pe o grosime de 40 m, iar partea superioară, mai sus pe vale, în rîpa lui Pătruț, pe o grosime de 11 m. Am consi- derat în ambele deschideri același strat, deoarece atît într-un loc cît și în celălalt, caracterele petrografice sînt identice, iar între deschideri solul este bogat nisipos. Nisipurile din deschiderea inferioară sînt nefosilifere; în cele din deschi- derea superioară am găsit un singur exemplar de Helix sp. Nisipurile verzui arată o direcție N 65° E și o înclinare 15—20° NW. 3. Prundiș gălbui (4,40 m), ceva mai nisipos la partea inferioară și superioară, cu stratificație foarte slabă. Institutul Geologic al României XJGR/ 76 EMIL I. POP 26 4. Nisip întărit (10 m) gălbui, pe alocurea verzui, la partea superioară (1 m) fosilifer. 5. Complex marno-nisipos (6,80 m), constînd din numeroase intercalații subțiri de marne cenușii, ce se desfac ușor în plăci paralel cu stratificația, și nisipuri gălbui fine, dispuse în alternanță. Intercalațiile de marne arată o direcție N 80° W și o înclinare de 15° NE. 6. Nisipuri întărite (27 m), galbene-verzui la partea inferioară (10 m) și destul de fine; mai sus (3,50 m) gălbui, cînd mai fine, cînd mai grosiere, iar la partea superioară (13,50 m) verzui, fine. La partea superioară, pe o grosime de 1 m, sînt foarte abundent fosilifere, fapt mai ușor vizibil pe drumeagul ce urcă din vale spre cota 387, pe la S de Rîpa lui Pătruț, unde se pot colecta minunate exemplare de fosile; după specia predominantă intercalația formează un «Nivel, cu Lucina colum- bella Lamk. ». 7. Complex marno-nisipos (3 m), alcătuit din intercalații alternante de marne cenușii în plăci și nisipuri gălbui. Intercalațiile de marne arată direcția N 80° E, iar înclinarea 20° NW. 8. Nisipuri (15 m) cînd gălbui, cînd verzui, cînd mai fine, cînd destul de grosiere. 9. Gresie calcaroasă, concreționară (0,30 m), foarte bogat fosiliferă. 10. Nisip (6,30 m) gălbui și destul de grosier la partea inferioară; verzu și mai fin la cea superioară. Fosilele pe care le cuprinde sînt extrem de fragile. 11. Gresie calcaroasă, concreționară (0,40 m) foarte bogat fosiliferă, formînd după specia predominantă, un « Nivel cu Pseudamussium oblongum Phil.». 12. Nisip gălbui (9 m) în genere destul de fin. La partea superioară (1 m) este foarte bogat fosilifer și după specia predominantă, constituie un « Nivel cu Pecten besseri Andrz.». 13. Gresie calcaroasă concreționară (0,40 m), la partea superioară oolitică, foarte bogat fosiliferă; partea aceasta, după specia predominantă, formează un alt «Nivel cu Pseudamussium oblongum Phil.». Direcția N 80° E, înclinarea 20° NW. 14. Nisip gălbui fin (3,20 m), în jumătatea superioară bogat în concrețiuni sferoidale (10—20 cm diametru) de gresii calcaroase; este deasemenea fosilifer. 15. Gresie calcaroasă, concreționară (0,45 m), foarte bogat fosiliferă; acest strat, după specia predominantă, formează al treilea « Nivel cu Pseudamussium oblongum Phil.». 16. Nisip gălbui fin (1,50 m) slab descoperit. 17. Gresie calcaroasă concreționară (0,30 m) parțial descoperită. La capătul de N al Rîpei lui Pătruț, stratele enumerate sînt tăiate de o falie mare, orientată N 60° W înclinarea 60° NE și cu pasul de 32 m cădere în amonte. Institutul Geologic al României 27 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI 77 După această falie, peste nisipurile și gresiile calcaroase concreționare, urmează o serie de prundișuri și nisipuri (stratele notate 18—19) ce se continuă în Rîpa lui Paul și care, după fauna pe care o cuprind, aparțin Sarmațianului. Formele fosile întîlnite în cuprinsul depozitelor formațiunii marine de pe Valea Belareca, sînt următoarele: Lucina columbella Lamk. Arca diluvii Lamk. Arca turonica Dub. Pecten besseri Andrz. Pecten cristatus Bronn Pseudamussium oblongum Phil. Venus marginala Horn. Pectunculus pilosus LîNNii Pectunculus obtusatus Partsch Corbula carinata Duj. Cytherea pedemontana Ag. Cytherea lamarki Ag. Anomya ephippium Linne Panopaea menardi Desh. Conus ponderosus Brocc. Conus dujardini Desh. Conus fuscocingulatus Brogn. Buccinum semistriatum Brocc. Trochus patulus Brocc. Ancillaria glandiformis Lamk. Sigaretus haliotoideus Linne Terebra fuscata Brocc. Turritella turris Bast. Pleurotoma pretiosa Bell. foarte numeroase numeroasă numeroasă foarte numeros foarte rar extrem de numeros numeros foarte numeros numeros numeroasă rară rară numeros rară numeros numeros foarte numeros foarte rar numeros numeroasă rar rară rară rară Fosilele sînt însă răspîndite numai în partea superioară a depozitelor formațiunii marine din V. Belareca; în cea inferioară se pare că lipsesc. Lipsa fosilelor se datorește faptului că, chiar dacă au existat, ele au fost dizolvate după depunere, în decursul timpului, de către apele de infiltrație ce au circulat cu ușurință prin pietrișurile și nisipurile grosiere atît de mult răspîndite în această parte a formațiunii. Resturile fosile pe care le cuprinde formațiunea marină arată, prin numărul mare și prin varietatea lor, că în timpul cînd s-a depus această formațiune, în bazin se instaurase un mediu cu excelente condiții de viață. în special prezența Cora- lierilor este un indiciu că în regiune era un climat cald (tropical) cu o tempe- ratură medie în jurul a 22°. Institutul Geologic al României 78 EMIL I. POP 28 în privința vîrstei depozitelor care constituie formațiunea marină, toți cercetătorii, de la Z. Schreter încoace, sînt de părere că ele aparțin Meditera- neanului superior (27, 1908). Majoritatea fosilelor însă ce se găsesc în cuprinsul acestor depozite (Clypeaster partschii Mich., Schizaster calceolus Lambert, Lucina columbella Lamk., Ancillaria glandiformis Lamk., Pectunculus pilosus Linn£, Pecten leythajanus Partsch, Terebra fuscata Brocc., Strombus coro- natus Defr., Trochus patulus Brocc., etc.), sînt răspîndite aproape numai în Tortonian, în toate bazinele bine cunoscute din interiorul arcului carpatic (Bas. Transilvaniei, Bas. Beiușului, Bas. Vienei, etc.). Deci formațiunea marină din Bazinul Mehadiei se poate atribui sigur Tortonianului. c) SARMAȚIANUL Depozitele ce se pot atribui Sarmațianului (formațiunea salmastră) ocupă cea mai mare parte a Bazinului Mehadiei, fiind răspîndite între S de lablanița — N Dealul Domașnei, E Globucraiovei — Globurău, avînd o grosime totală pînă Ia cca 1.200 m. Comunele Petnic, Plugova, Crușovăț, Cuptoare, Cornea și Domașnea sînt așezate în plin Sarmațian. Ca natură petrografică sînt reprezentate prin numeroase strate de pietrișuri, nisipuri și marne, ce se succed alternativ. în privința resturilor fosile, conțin o faună complet deosebită de cea tor- toniană și anume, una de tip salmastru (Ceriți, Mactre, Ervilii, Cardiacee, etc.). Acestea arată că sedimentarea lor s-a făcut în condiții de ape fără legături per- manente cu marea largă și treptat îndulcite, în ape salmastre. Ele se găsesc în continuitate de sedimentare și concordante cu depozitele tortoniene, dar treptat regresive spre N și E, înclinînd sub un unghi ce variază între 15° (la partea inferioară) și 5° (Ia cea superioară). Poziția treptat regresivă a acestor depozite este dovedită nu atît prin întin- derea lor actuală, din ce în ce mai redusă spre partea superioară, situație care ar putea fi pusă și pe seama unei eroziuni, ci mai ales de prezența stratelor de pietrișuri. Acestea sînt uneori foarte groase și intercalate la diferite nivele, cu atît mai restrînse spre NE cu cît sînt mai superioare. Pietrișurile fiind în general depuneri caracteristice zonei litorale, ele marchează deci linii de țărm și astfel arată minunat cum apele Sarmațianului s-au retras treptat-treptat spre NE pînă la colmatarea completă a bazinului. între cele mai groase strate de pietrișuri există marne și nisipuri chiar cu anu- mite grupări faunistice, fapt ce înseamnă că ele marchează episoade însem- nate nu numai din evoluția apelor din basin, ci și a vieții în aceste ape. Faptul este deosebit de important, pentrucă el poate servi foarte bine ca să se subdividă grosimea foarte mare a depozitelor sarmațiene în mai multe orizonturi (vezi coloanele stratigrafice). Orizonturile ușor de urmărit pe teren sînt: Institutul Geologic al României IGR/ 29 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI 79 Orizontul 1 (bază) . . 40— 90' m grosime » 2....195-219 m » » 3 .... 102—212 m » » 4 . . . 120—155 m » » 5 (partea sup). cca 500 m grosime Fiecare dintre aceste orizonturi se prezintă astfel: ORIZONTUL 1 Depozitele Orizontului 1 apar în regiune numai în partea de S, sub forma unei fîșii, din Valea Săliște (lablanița), peste Valea Globu și Valea Mehadica, Fig. 6. — Profil geologic în V. Belareca (malul drept). pînă în Valea Belareca, la S de Plugova. Complet descoperite se găsesc numai pe Valea Belareca în Rîpa lui Paul și destul de mult, pe Valea Mehadica, lîngă lablanița, în capul Dealului Patalașca. în Rîpa lui Paul, pe o grosime de 90 m, se prezintă astfel (fig. 6): 1. Prundiș gălbui-roșcat (20 m), așezat concordant peste nisipurile cu inter- calații de gresii calcaroase concreționare, bogat fosilifere, tortoniene. Stratul este bine descoperit numai în partea inferioară (5 m), mai sus devine doar aparent din sol. Pare a nu fi fosilifer. 2. Nisip gălbui (13,50 m), la partea inferioară (2,20 m) foarte fin micaceu- argilos, mai sus (2 m) grosier, apoi (3 m) iarăși foarte fin, micaceu-argilos, iar în jumătatea superioară foarte grosier. Din loc în loc, în jumătatea inferioară și mai ales în cea superioară, cuprinde intercalații lenticulare de pietrișuri. De asemenea, ici-colo, se văd și concrețiuni tabulare de gresii. Ca orientare arată: direcția N 75° E, înclinarea 15° NW. La bază (1 m) este destul de bogat fosilifer, conținînd: Ervilia trigonula Sokol. Pirenella picta Bast. Mohrensternia inflata Andrz. Modiola sp. rară numeros numeroasă rară Institutul Geologic al României 80 EMIL I. POP 30 3. Prundiș gălbui (13 m), în partea inferioară (6 m) și superioară (4 m), cu elemente mari pînă la 5 cm diametru; la mijloc (3 m) nisipos. 4. Nisip fin (2,80 m), la partea inferioară gălbui, la cea superioară verzui. 5. Nisip grosier (9,50 m), cu concrețiuni sferoidale (10—20 cm diametru) de gresii, diseminate rar. 6. Nisip fin micaceu (2,80 m), la bază cu o intercalație subțire (10—30 cm) de gresie tabulară; în partea inferioară argilos verzui, în cea superioară gălbui- roșcat. 7. Pietriș gălbui-albicios (13,50 m), cu elementele pînă la 5 cm diametru, pe unele locuri destul de curat, pe altele nisipos. 8. Nisipuri fine sau mai grosiere, cu intercalați! subțiri de argile și marne nisipoase (15 m grosime), strat slab descoperit, dar aparent în numeroase rupturi din sol. Peste acest strat, în partea de N a Rîpei lui Paul, mai urmează încă unul de bolovăniș foarte gros (70 m), cu care însă începe Orizontul 2. în partea de S a Rîpei lui Paul stratele ce se văd aici sînt de asemenea tăiate de o falie. Aceasta este orientată N 18° W, are o înclinare variabilă între 75—90°, iar pasul 4,90 m cu cădere în aval. în Valea Mehadica, lîngă lablanița, pe malul drept al apei, în capul Dealului Patalașca, Orizontul 1, pe o grosime de 40 m, se prezintă cu componența și succesiunea următoare (fig. 7): 1. Nisip gălbui întărit (4,50 m), destul de grosier, așezat peste ceva marne Fig. 7. — Profil geologic în V. Mehadica (lîngă lablanița). nisipoase cenușii, acoperite de aluviuni, care pro- babil aparțin tot Sarmațianului (Tortonianul nu este descoperit aici). 2. Marne cenușii-verzui în plăci (2,50 m). La 1,30 m de la bază prezintă o intercalație (40 cm) de nisip gălbui. Sînt fosilifere pe toată grosimea, dar cea mai mare abundență de faună se află la 90 cm de la bază, pe o grosime de 40 cm și la 60 cm de la partea superioară, pe 15 cm grosime. 3. Nisip gălbui întărit (9 m), la partea supe- rioară foarte fin, micaceu; mai jos pe unele locuri fin, pe altele grosier, conținînd chiar cuiburi sau lentile de pietriș mărunt. $ 4. Marne cenușii (8 m), cu numeroase intercalați! subțiri de nisipuri gălbui sau cenușii. Ca orientare arată N 50° W și 10° înclinare NE. Sînt fosilifere numai la bază (1,40 m), unde formează un « Nivel cu Ervilia trigonula Sokol ». 5. Nisip grosier (8 m) gălbui sau ici-colo roșcat, pe unele locuri cuprinzînd chiar cuiburiJde pietriș. 6. Marne cenușii-gălbui și nisipuri (8 m), rău descoperite. în deschidere, peste acest ultim strat mai urmează: 31 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI .MEHADIEI 81 7. Nisip gălbui, pe alocurea roșcat sau verzui (18,50 m), în general cu bobul destul de fin, însă are și părți destul de grosiere; partea inferioară (8 m) mai slab descoperită (se vede numai din sol și mîncături de ape). 8. Bolovăniș (2,60 m), ia partea inferioară format din blocuri pînă la 1,50 m diametru; la cea superioară mai mărunt. 9. Marne cenușii (5,20 m), cu numeroase intercalații subțiri de nisipuri gălbui, cenușii sau roșcate, mai ales în jumătatea inferioară. La partea superioară sînt slab descoperite, aparente numai din sol. La 0,70 m de la bază bogat fosilifere. Dar stratele 7 și 8, urmărite spre V. Belareca, se observă că sînt o conti- nuare a stratului de bolovăniș, din Rîpa lui Paul, gros de 72, m cu care acolo începe Orizontul 2. Deci și aici acestea formează baza Orizontului 2. Din punct de vedere faunistic primul orizont sarmațian din Valea Mehadica se caracterizează prin următoarele forme fosile: Ervilia trigonula Sokol. numeroasă Ervilia podolica Eichw. rară Corbula carinata Duj. rară Clavatula doderleini Horn. rară Neritina picta Ferm. numeroasă Pirenella picta Bast. foarte numeroasă Pithocerithium rubiginosus Eichw. numeros Pirenella disjuncta Sow. rară Buccinum duplicatum Sow. rar Bulla lajonkaireana Bast. foarte numeroasă Mohrensternia inflata Andrz. numeroasă Mohrensternia sarmatica Friedb. rară Mactra sp. rară Helix sp. foarte rar Frecvența acestor forme variază însă de la strat la strat în sens vertical și de la loc la loc în sens orizontal, atît ca număr de specii, cît și ca număr de indivizi. Cea mai mare frecvență se găsește numai în nivelul cu Ervilia trigonula Sokol. Este important de menționat că, deși partea finală a depozitelor tortoniene cuprinde o faună foarte bogată, aceasta nu se mai găsește aproape deloc în baza Sarmațianului. Faptul nu se poate explica decît admițînd că trecerea de la stadiul marin al Tortonianului la cel salmastru al Sarmațianului, s-a făcut atît de repede, îneît formele marine, neputîndu-se adapta noilor condiții, au dispărut brusc și altele salmastre le-au luat locul. De o secare sau o colmatare temporară nu poate fi vorba, pentrucă lipsesc cu desăvîrșire atît depuneri de săruri prin concen- trație, care ar trebui să existe în cazul unei secări, cît și pietrișuri cu faună torto- niană, în măsură să susțină existența unei colmatări. 6 — c. 946 82 EMIL I. POP 32 Fig. 8. — Profil geologic în Og. Bigheiului. ORIZONTUL 2 Este răspîndit în regiune deasemenea numai în partea de S, întinzîndu-se de la Petnic, în lungul Văii Globu, pe la N de lablanița, peste V. Mehadica pînă în V. Bela- reca la E de Plugova. întinderi mai mari formează pe versantul drept al Văii Globu, între Petnic și lablanița și pe versantul stîng al Văii Belareca, pe versantul de W al Dea- lului Belibucu. Peste tot unde este răs- pîndit, apare în numeroase deschideri, unele mai mari, altele mai mici, dar cele mai complete se găsesc numai la E de lablanița în Og. Bigheiului și pe Valea Belareca, în malul drept al apei, între Rîpa lui Paul și Rîpa lui Borlan. în Og. Bigheiului, completat și cu partea bazală, vizibilă în capul Dealului Patalașca, Orizontul 2, pe o grosime de 219 m, se prezintă astfel (fig. 8): 10. Prundiș gălbui-albicios (2,50 m), vi- zibil la gura ogașului, în drumul Dielului, urmînd după ultimul strat de marne din deschiderea din capul Dealului Patalașca (V. Mehadica). 11. Marne cenușii (28 m), ușor sepa- rabile în plăci, conținînd ici-colo și inter- calați! subțiri de nisipuri gălbui, cenușii, sau roșcate. întreg stratul este fosilifer, dar pe cînd în partea inferioară fosilele sînt mai numeroase, în cea superioară și mijlocie se întîlnesc foarte rareori. Cele mai impor- tante intercalați! fosilifere se găsesc în partea inferioară, prima (5 cm) chiar la bază (partea din strat vizibilă tot în drumul Dielului), a doua (15 cm) mai sus, la 0,70 m de la bază, constituind un «Nivel cu Ce- rithium. andrzejowskii Friedb.», iar a treia (85 cm) cu 30 cm și mai sus. Ca orientare stratul de marne arată o direcție N 70° E și o înclinare de 12° NW. Institutul Geologic al României 33 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI 83 12. Nisipuri fine, gălbui, roșcate sau cenușii, în alternanță deasă cu marne cenușii (8,30 in). 13. Marne cenușii (2 m), cu două intercalații destul de subțiri de nisipuri gălbui. 14. Nisip gălbui (3,50 m), cu slabe intercalații de marne cenușii; la 0,70 m de la bază conține o intercalație (10 cm) marnoasă fosiliferă. 15. Marnă cenușie (1 m), la partea superioară (40 cm) foarte nisipoasă. Stratificația acestei părți superioare este foarte complicată din cauza unor curgeri gravitaționale, ce au avut loc în timpul sau imediat după sedimentare. 16. Nisip gălbui, pe alocurea verzui (1,60 m). în general este fin, dar are și cîteva porțiuni mai grosiere. Cuprinde și cîteva intercalații subțiri de marne cenușii, iar la 0,60 m de la partea superioară conține din loc în loc și concrețiuni sferoidale de gresii. 17. Marne cenușii în alternanță deasă cu nisipuri cenușii sau gălbui (6,20 m), la partea inferioară predominînd marnele, iar la cea superioară, nisipurile. La 2,80 m de la bază, într-o intercalație (10 cm) de nisip cenușiu, sînt fosilifere. Deasemenea, la 0,70 m de la partea superioară, la baza unei intercalații (80 cm) de marne, deranjată de alunecări gravitaționale din timpul sedimentării datorită probabil unui cutremur, devin fosilifere. 18. Nisip gălbui întărit (5,60 m), cu trei intercalații foarte subțiri de marne cenușii. La 1 m de la bază devine mai grosier; conține și fosile răspîndite sporadic. 19. Marne cenușii în alternanță deasă cu nisipuri cenușii sau gălbui (2,40 m); la partea superioară (1 m) deranjate de alunecări gravitaționale din timpul sedimentării. 20. Nisipuri gălbui (3,20 m). La 70 cm și la 1,20 m de la bază cu două intercalații (15 cm, respectiv 60 cm grosime) de marne cenușii în plăci. 21. Marne cenușii în alternanță deasă cu nisipuri cenușii (1 m). 22. Nisipuri (14 m), la partea inferioară (2,10 m) și superioară (2,50 m) gălbui, la mijloc cu intercalații subțiri de marne cenușii. 23. Marne cenușii în plăci (2 m), pe alocurea destul de nisipoase; direcția N 65° E, înclinarea 10° NW. 24. Nisip (2,60 m), la bază cenușiu (70 cm), apoi gălbui (1,90 m), cele două porțiuni fiind despărțite între ele printr-o intercalație (5 cm) de gresie tabulară. Partea inferioară este slab fosiliferă. 25. Marne cenușii în plăci (3 m), înjumătățea superioară apar două intercalații subțiri de nisipuri fine, una gălbuie (25 cm), alta cenușie (15 cm). Stratul arată o direcție N 70° E și o înclinare 12° NW. 26. Nisipuri fine gălbui sau cenușii, în alternanță deasă cu marne cenușii în plăci (7,50 m). 27. Marne cenușii în plăci, cu slabe intercalații nisipoase (3 m). 28. Nisipuri fine cenușii sau gălbui, în alternanță deasă cu marne cenușii (4 m). La bază (2 m) și la partea superioară (1 m) cu stratificație complicată, datorită unor curgeri gravitaționale din timpul sedimentării. în partea inferioară conține fosile rare. 6* Institutul Geologic al României XJGRZ 84 EMIL I. POP 34 29. Nisipuri (20 m), întărite, gălbui în jumătatea inferioară, pe alocurea și cenușii, conțin două intercalații de prundișuri întărite: prima (1 m) la 11 m de la bază, a doua (2,30 m) la 1,50 m de la partea superioară. Din loc în loc stratul conține concrețiuni sferoidale de gresii distribuite neregulat. La 6 m de la bază, deasupra unei slabe intercalații de marnă cenușie, pe o mică porțiune variabilă ca grosime, conțin fosile. La partea superioară cu impresiuni de plante. 30. Marne cenușii, în alternanță cu nisipuri gălbui (3,50 m); la partea infe- rioară (2,10 m) predomină nisipurile, iar la cea superioară (1,40 m) marnele. 31. Nisip gălbui (3 m), cînd mai fin, cînd mai grosier, din loc în loc cu con- crețiuni globuloase de gresii și ici-colo cu intercalații foarte slabe și discontinue de marne cenușii. Fosilele sînt foarte rare. 32. Marne cenușii (2 m), la partea inferioară (70 cm) nisipoase. Tot aici, în părțile mai grosiere, conțin și numeroase fosile bine păstrate. 33. Nisipuri gălbui întărite (17,50 m), cînd mai fine, cînd mai grosiere. La suprafață sînt modelate de agenți externi în forma unor piramide, cu cîte o placă de gresie în vîrf, provenită din fragmentarea unei intercalații subțiri (10 cm) de gresie dură tabulară, cu care se termină stratul la partea superioară. Rar și neregulat distribuite, conțin și concrețiuni sferoidale de gresii dure. La bază, pe o porțiune mai grosieră (20 cm), și la 1,40 m de la bază (30 cm) sînt destul de bogat fosilifere. în Og. Bigheiului stratele 31, 32, 33, 34 sînt tăiate de o falie care arată direcția N 50° W, înclinarea 70° NE. 34. Pietriș întărit, pe alocurea puternic cimentat (10 m), format din bucăți rotunjite. Dimensiunea elementelor mari în medie este de 7—10 cm diametru. 35. Marne cenușii (3,50 m), în general nisipoase, ce se desfac ușor în plăci. Ca orientare au direcția N 55° E, iar înclinarea 14° NW. 36. Nisip fin gălbui (22,50 m), la mijloc cu o intercalație (1,40 m) de marnă cu impresiuni de plante. 37. Marnă verzuie (1 m). 38. Prundiș gălbui (11 m), cu rare concrețiuni emisferice (pînă la 1 m diametru) de conglomerate. 39. Nisip fin gălbui (4m), cu intercalații foarte subțiri de marne cenușii-verzui. 40. Marne cenușii-verzui (4 m), cu două intercalații de nisipuri gălbui, prima (25 cm) la 1 m de la bază, a doua (40 cm) mai sus cu 0,80 m. Peste stratul de marne mai urmează în deschidere un strat foarte gros de conglomerate, descoperit 10 m și aparent din sol pe încă 25 m, care însă reprezintă începutul unui nou orizont, Orizontul 3. în Og. Bigheiului, din depozitele Orizontului 2, am recoltat următoarele fosile: » Irus gregarius Partsch foarte rar Ervilia podolica Eichw. foarte rară Cardium ringeiseni Jek. rar Mactra sp. rară Institutul Geologic al României ÎCR ' 35 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI '85 Mohrensternia inflata Andrz. numeroasă Mohrensternia sarmatica Friedb. rară Buccinum duplicatum Sow. rar Murex sublavatus Eichw. rar Neritina picta Fer. numeroasă Bulla convoluta Brocc. numeroasă Cerithium andrezjowskii Friedb. numeros Pithocerithium rubiginosum Eichw. numeros Pirenella picta Defr. f. numeroasă Fosilele sînt răspîndite mai mult în partea inferioară a depozitelor. în V. Belareca, Orizontul 2, vizibil în malul drept al apei, între Rîpa lui N S Rîpa lui Paul 0 20 «I S0m. Paul (baza) și Rîpa lui Borlan (partea superioară), pe o grosime de 195 m, are următoarea succesiune stratigrafică (fig. 9): 9. Bolovăniș (70 m) cu elementele mari (în medic de 15—20 cm diametru). Stratul arată o stratificație destul de netă, fapt scos în evidență prin cele cîteva intercalații subțiri de nisipuri grosiere gălbui pe care le cuprinde, iar în locul unde atinge valea, într-o intercalație marno-nisipoasă, devine chiar bogat fosi- lifer. Fosilele sînt cantonate numai la partea inferioară, marnoasă, a intercalației, pe o grosime de 1,40 m. Intercalația fosiliferă indică o orientare a stratului N 80" E și înclinare 15" NW. Cu stratul de pietriș profilul trece spre N în Rîpa lui Filip (SW de Plugova). Aici se continuă cu: 10. Marne cenușii în plăci (25 m) cu intercalații subțiri de nisipuri fine, cenușii sau gălbui (sînt deranjate de alunecări). întreg stratul (marne și nisipuri) este fosilifer. în privința poziției lui normale, o mică porțiune din partea supe- rioară, rămasă pe loc, imediat sub prundișul ce urmează, arată direcția N 65c E, iar înclinarea 11° NW. 11. Prundiș întărit cenușiu (3,20 m), pe alocurea conținînd și cuiburi de pietriș, ori nisip sau chiar intercalații foarte subțiri discontinue de marne cenușii. Stratificația nu este prea bună. La bază, pe 20 cm, fosilifer. nstitutu! Geologic al României 86 EMIL I. POP 36 12. Nisip întărit (12 m), cînd cenușiu, cînd galben-verzui, cu intercalații discontinue de marne cenușii în plăci, unele mai subțiri, altele destul de groase. Stratificația slabă. Stratul este fosilifer la 1 m de la bază, pe 95 cm; mai sus cu 1 m, pe 5 cm grosime, și mai sus, la 2,90 m, pe 10 cm, iar la 3 m de la partea superioară, pe o grosime de 0,90—1,20 m. Porțiunile fosilifere au o dezvoltare variabilă în cuprinsul stratului; de regulă se găsesc cuprinse în părțile mai grosiere. 13. Marne cenușii în plăci (10,50 m), cu numeroase intercalații de nisipuri cenușii sau gălbui, unele subțiri și mai deseori continue, altele foarte groase (1—2m) dar discontinue, lenticulare. Stratul este bogat fosilifer în jumătatea inferioară, mai ales în punctul unde atinge valea. 14. Nisip gălbui (12 m), cu numeroase intercalații subțiri și discontinue de marne cenușii, iar la partea superioară și cu prundișuri, care de obicei sînt fosilifere. 15. Conglomerat gălbui (cca 10 m), la bază (Im) cu elemente mari (20 — 30 cm diametru), mai sus pare însă a se amesteca cu nisip sau chiar cu marne. Stratul nu este prea bine deschis, dar ține din Rîpa lui Filip pînă lîngă podul de șosea Plugova. 16. Marne cenușii în plăci (52,50 m), cu rare intercalații subțiri (nici una nu trece de 80 cm) de nisipuri gălbui sau cenușii. Sînt vizibile în capătul de W al podului peste Belareca, la Plugova. Stratul este foarte sărac în fosile, necon- ținînd decît la partea superioară, lîngă șosea, cîteva cuiburi cu Irus gregarius, Mactra podolica, Cardium sp., etc. Ca orientare arată direcția N 80° W, încli- narea 15° NW. Cu aceste marne se termină Orizontul 2 în V. Belareca, deoarece stratul de conglomerate (cca 50 m) care le urmează face parte din nivelul stratigrafie al stratului de conglomerat (58) din Og. Bigheiului, cu care am considerat că începe Orizontul 3. în cuprinsul depozitelor Orizontului 2 de pe V. Belareca, am găsit urmă- toarele forme fosile: Cardium vindobonense Lask. Ervilia trigonula Sok. Ervilia podolica Eichw. Clavatula doderleini Horn. Neritina picta Fer. Buccinum duplicatum Sow. Timisia pseudopicta var. carinata Jek. Trochus prosiliens Eichw. Pirenella picta Defr. Pithocerithium rubiginosum Eichw. Bulla lajonkaireana Bast. Bulla convoluta Brocc. numeros rară numeroasă rară destul de numeroasă rar rară rar numeroasă numeros rară rară. Institutul Geologic al României 37 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI 87 ORIZONTUL 3 Este aparent in regiune pe o fîșie de teren largă de 500—1000 m, ce coboară începînd de la Luncavița spre S, pe la Mehadica - E Globucraiovei — E Petnic, pînă în dreptul comunei lablanița, de unde se îndreaptă spre E, trecînd peste V. Mehadica, pînă în V. Belareca, la N de Plugova. Depozitele acestui orizont sînt deasemenea vizibile în foarte numeroase deschideri pe toată întinderea arătată, dar cele mai multe sînt mici și parțiale. Locurile unde poate fi urmă- rită o succesiune întreagă sînt Og. Rădici (E Petnic) și V. Belareca (N de Plugova). în Og. Rădici, pe o grosime de 250 in, se prezintă astfel (fig. 10): 41. Conglomerate (4 m), reprezentînd numai partea superioară a ultimului strat din Og. Bigheului, care de acolo, trecînd peste Og. Ruginii (izvor), Og. Padinii Mari (izvor) — Og. Mare (mijloc) — Og. Petnicului (aproape de gură), ajunge în Og. Rădici, puțin mai sus de gură. Acest strat este admirabil descoperit în Og. Mare, unde măsoară 58 m grosime, are o structură încrucișată și formează o cascadă înaltă de cca 30 m în calea firișorului de apă ce-1 traversează printr-o cheie foarte strimtă (50—80 cm) și destul de adîncă. 42. Marne cenușii în plăci (8 m), cu slabe intercalații nisipoase, orientate N 60° W și înclinate 15° NE. Par a nu fi fosilifere căci nu s-a întîlnit nici un rest organic. 43. Nisipuri fine (24 m), în jumătatea inferioară cenușii micacee și cu dese dar foarte subțiri intercalații de marne cenușii; în cea superioară sînt gălbui, micacee, iar din loc în loc cuprind și concrețiuni sferoidale sau discoidale de gresii. Această parte pare a avea o structură încrucișată. 44. Complex de prundișuri gălbui cu nisipuri gălbui, fine sau mai grosiere (26 m grosime), cu stratificație încrucișată. 45. Marne cenușii în plăci (6 m), cu intercalații de nisipuri fine, gălbui sau cenușii, mai ales în jumătatea inferioară. La 2 m de bază sînt fosilifere (5 cm). 46. Complex gălbui de nisipuri, mai fine sau mai grosiere, cu prundișuri (4,20 m) sub formă de intercalații lenticulare sau de cuiburi, foarte bogat în concrețiuni mari sferoidale sau tabulare de gresii, mai ales la partea superioară. Institutul Geologic al României \ IGRZ 88 EMIL I. POP 38 47. Marne cenușii în plăci (10 m). în jumătatea inferioară (5 m) cu rare intercalații de nisipuri, în cea superioară (5 m) foarte frecvente. Pe o porțiune de 5 m de la bază sînt și fosilifere. 48. Pietriș întărit (10 m), pe unele locuri cu elemente de bolovăniș (60— 80 cm diametru), în altele, cu intercalații neregulate de nisipuri gălbui, uneori fine, alteori grosiere, iar pe alocuri conținînd și concrețiuni mari conglomeratice. în medie dimensiunea bobului elementelor mari este de 10 cm diametru. Nu sînt prea bine stratificate. La partea superioară devin din ce în ce mai nisipoase. 49. Marne cenușii în plăci (42 m grosime). La 19 m de la bază (pe 6 m gro- sime) și la partea superioară (3 m) sînt nisipoase. Începînd de la bază, pe o gro- sime de 14 m sînt și fosilifere. De asemenea sînt fosilifere și la 4 m de la partea superioară, pe o grosime de 5 m. Ca orientare au direcția N 35° W și înclinarea 5° NE. Este însă probabil ca să fie puțin deranjate de alunecări, căci acest strat a provocat mari alunecări de teren pe flancul stîng al ogașului. 50. Nisip gălbui (14,50 m) foarte fin, micaceu, cu intercalații foarte subțiri marnoase. 51. Marne cenușii în plăci (2 m). La 70 cm de la partea superioară devin foarte abundent fosilifere (10 cm), constituind după specia predominantă, un « Nivel cu Ostrea crassissima Lamk. ». 52. Nisip gălbui (2 m) fin, cu intercalații foarte subțiri marnoase. Stratele 50, 51, 52, 53 sînt tăiate de o mică falie locală, orientată N —S, înclinată 85° E, cu pasul de 1,50 m cădere în amonte. 53. Marne cenușii în plăci (6 m), în partea inferioară și superioară ceva mai nisipoase. La 75 cm de la bază fosilifere (70 cm). Ca orientare arată N 15° W și căderea 10° NE. 54. Conglomerat gălbui (5 m), în Og. Cusatul măsoară 20—30 m grosime. 55. Marne cenușii (14 m), cu rare intercalații subțiri de nisipuri gălbui sau cenușii. 56. Nisip gălbui (76 m) bine descoperit (36 m) și aparent din sol (încă 40 in), pe unele locuri destul de fin, în altele grosier și bogat în concrețiuni de gresii tabulare, ovale, sferoidale, de dimensiuni pînă la 1 in diametru. Stratele 55 și 56 le considerăm ca aparținînd unui nou orizont, Orizontul 4, complet descoperit în Og. Drăghineacului (E Crușovăț). Ca resturi fosile în cuprinsul depozitelor ce formează Orizontul 3 din Og. Rădici, am colectat următoarele: Pithocerithium rubiginosum Eichw. Pirenella picta Defr. Neritina picta Fer. Ostrea cochlear Poli Ostrea crassissima Lamk. Irus gregarius Partsch rar destul de rară destul de numeroasă destul de numeroasă destul de numeroasă destul de rar Institutul Geologic al României 39 STUDIU geologic al bazinului mehadiei 89 Asupra deschiderii din Og. Rădici, din punct de vedere faunistic, se poate spune în general că fosilele sînt puțin răspîndite. în V. Belareca, Rîpa lui Borlan și Rîpa lui Gîrdan, Orizontul 3, pe o grosime de 102,50 m, este reprezentat prin următoarea succesiune stratigrafică (fig. 11): 17. Conglomerate (cca 50 m grosime), în partea superioară și inferioară mărunt (vizibil 7 m în marginea șoselei la N de Rîpa lui Borlan și 8 m în malul apei la S de Rîpa lui Gîrdan), iar în partea mijlocie cu elemente mari pînă la 0,50—Im diametru (aflorează din sol). Fig. 11. — Profil geologic în V. Belareca. 18. Marne cenușii în plăci (30 m), cu intercalații nisipoase (cea mai groasă intercalație este de 1,20 m, la 10 m de la partea superioară). Stratul este fosilifer la 1,50 m de la partea superioară, pe 1 m grosime; mai jos cu 4,40 m, pe 10 cm (discontinuu), iar și mai jos cu 70 cm, pe 2 cm grosime. în toate intercalațiile se găsesc: Cerithium rubiginosum Eichw. destul de numeros Ervillia podolica Eichw. destul de numeroasă Modiola moldavica SlM. et Barbu destul de numeroasă Afară de aceste specii, prima intercalație fosiliferă mai conține la partea superioară (mai verzuie) și numeroase exemplare de Ostrea, formînd un « Nivel cu Ostrea crassissima Lamk.». Aceasta este o formă mare ce trăia în recifi, cu indi- vizii fixați unii pe alții. Lîngă satul Plugova am găsit și exemplare izolate, bine păstrate, de Ostrea gingensis SCHL. Marnele prezintă o direcție N 80° W și o înclinare de 12° NE. 19. Nisipuri, cînd gălbui, cînd verzui (10,50 m). Aici fosilele sînt rare și diseminate în toată grosimea stratului. Se întîlnește mai des numai Pithoce- rithium rubiginosum Eichw. 20. Marne cenușii (cca 12 m) cu dese intercalații de nisipuri gălbui, verzui sau cenușii, din care 6 m sînt vizibili în malul apei (alunecate), restul stratului se vede numai în cîteva aflorimente slabe. Pe V. Belareca Orizontul 3 este, după cum se vede, mai puțin dezvoltat. ORIZONTUL 4 Depozitele care constituie Orizontul 4 al Sarmațianului apar pe o altă fîșie de teren și mai spre E, paralelă cu aceea a Orizontului 3, dar mult mai largă, întinzîndu-se în direcția N — S de o parte și alta a văilor Cornea — Mehadica, Institutul Geologic al României 90 EMIL I. POP 40 pînă în Dealul Dielu, trecînd și în Valea Belareca. Și depozitele acestui orizont deschideri, dar mai complet descoperite se găsesc se pot vedea în foarte multe vi "og. 12. — Profil geologic în Og. Drăghineacului. numai în cîteva locuri, dintre care sînt de menționat în special Og. Chișevățului (Cornea), Og. Svinia Mică (E comuna Cuptoare), Og. Drăghineacului (E Crușovăț) și Og. Dragului (N Plugova). Voi prezenta deschiderile din Og. Dră- ghineacului (este descoperit orizontul întreg), Og. Chișevățului (situat mult mai la N) și Og. Dragului (pentru a completa succesiunea pe V. Belareca). în Og. Drăghineacului, începînd cu cele două strate (55, 56) continuate aici din Og. Rădici, există următoarea succesiune (fig. 12): 55. Marne cenușii în plăci (7,20 m), pe unele locuri destul de bogat nisipoase, orien- tate N 12° W, înclinate 10° NE. Sînt fosilifere în jumătatea inferioară. 56. Nisip galben-verziu (10,50 m), con- ținînd concrețiuni sferoidale sau tabulare (pînă la 1 m diametru), rar diseminate. La partea superioară, pe o grosime de 1 m, este fosilifer; între fosile predomină Pirenella picta Bast. și Mactra vitaliana d’Orb. ; fosilele sînt mi- nunat conservate și ușor de recoltat. 57. Nisipuri gălbui, cu intercalații groase de marne cenușii în plăci (22 m), cu urmă- toarea succesiune: 0,90 m marnă cenușie. 2,30 m nisip fin, gălbui, cu slabe intercalații marnoase; la partea inferioară cu fosile foarte rare. 2,50 m marne cenușii, orientate N 40° W/5° SE, la 60 cm de la bază bogat fosilifere (pe 3 cm grosime); deasemeneamai sus cu 1 m (pe 5 cm); fosilele sînt și aici frumos păstrate și ușor de colectat. 2,60 m nisip fin gălbui, cu slabe inter- calații marnoase discontinue. Institutul Geologic al României 41 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI____________________________9J 2,70 m marne,cenușii în plăci, orientate N 50 W/90 SE; foarte abundent fosilifere la 80 cm de la bază (pe o grosime de 10 cm) formînd, după specia predominantă, un «Nivel cu Irus gregarius Partsch ». 2,40 m nisip fin gălbui. 1,80 m marne nisipoase verzui, cu intercalații de nisipuri fine1), iar la 40 cm de la această limită stratul este foarte abundent fosilifer (pe 2 cm grosime) constituind alt «Nivel cu Irus gre- garius Partsch ». 1,70 m prundiș fin albicios. 3,50 m marne cenușii, cu suprafața superioară ondulată, iar la 15 cm de la bază, pe o grosime de 2cm, sînt bogat fosilifere; fosilele sînt foarte sfărîmicioase și deci greu de colectat. 58. Nisip gălbui (20 m), la partea inferioară (3,50 m) grosier, mai sus destul de fin, iar la partea superioară cu intercalații subțiri dar discontinue de marne. Din loc în loc conține și concrețiuni de gresii sferoidale. La 2,10 m de la partea superioară o intercalație (90 cm) de marne; conține și fosile constituind, după genul predominant, un «Nivel cu Cardium 59. Marne cenușii în plăci (7,50 m), fosilifere, cu fosilele foarte rar dise- minate și foarte fragile, fapt pentru care se pot colecta numai cu mare greutate. 60. Pietriș mare, avînd diametrul elementelor pînă la 10 cm (1,40 m). 61. Marne nisipoase, cenușii (3,50 m), la bază, pe o grosime de 30 cm, sînt bogat fosilifere. Orientate N 45° W și înclinate 6° NE. 62. Nisip grosier (2,40 m), la bază, pe o grosime de 50 cm, foarte bogat fosilifer, formînd după specia predominantă, un «Nivel cu Pirenella picta Bast.». Aceleași fosile se mai găsesc și în restul stratului, dar sporadic. 63. Marne cenușii (10,50 m), la partea superioară (2 m) cu intercalații subțiri de nisipuri fine, gălbui. Tot stratul este fosilifer, cea mai mare frecvență a fosilelor găsindu-se totuși numai în jumătatea inferioară și în special la bază pe o grosime de 4 cm. 64. Nisip grosier gălbui (3,50 m), la bază bogat fosilifer (pe o grosime de 1,50 m). 65. Marne cenușii-verzui, în alternanță cu nisipuri fine gălbui (5,80 m). La 75 cm de la bază, bogat fosilifere (2 cm). 66. Nisip grosier gălbui (2,50 m), rar fosilifer. 67. Marne cenușii în plăci (26 m), cu intercalații foarte subțiri (15 — 20 cm) de nisipuri cenușii, gălbui sau roșcate. La bază (1,40 m) sînt fosilifere, constituind un « Nivel cu Modiola moldavica Sim. et Barbu, orientate N 20° W și înclinate 9° NE. 0 Suprafața care desparte acest strat de cel precedent nu este plană ci prezintă ondulații. 92 EMIL I. POP 42 Fig. 13. — Ogașul Chi- șevățului (E Corn ea). 68. Nisip galben-verzui (8,50 m), pe unele locuri destul de grosier, bogat în concrețiuni de gresii tabulare de dimensiuni foarte mari, care în firul ogașului cascadă de 2 m. 69. Marne cenușii (4m), la 2,10 m de la bază foarte bogat fosilifere, de asemenea la 1,20 m de la partea superioară, alcă- tuind aici un «Nivel cu Pirenella picta Bast.». 70. Nisipuri gălbui sau cenușii, în alternanță deasă cu marne cenușii-verzui (10 m), în care la 1 m de la partea superioară se află o intercalație (70 cm) de argilă verzuie, bogat fosiliferă, formînd un «Nivel cu Pirenella disjuncta Sow.»; mai jos cu 70 cm, pe 5—10 cm grosime, devin iarăși bogat fosilifere, alcătuind un alt « Nivel cu Irus gregarius Partsch ». 71. Nisipuri, descoperite aici cca 50 m, în parte verzui, în parte gălbui sau albicioase, cînd mai fine, cînd mai grosiere, pe unele locuri bogate în concrețiuni mari sferoidale. Cu acest strat, însă, începe în ogaș și în regiune, Orizontul 5 al Sarmațianului, care este și ultimul. în deschiderea din Ogașul Chișevăț, depozitele Orizontului 4, din cîte se văd, nu diferă ca natură petrografică și paleontologică de cele ale Ogașului Drăghineacului. Singurul motiv pentru care găsesc că ar fi bine să fie prezentate, numai este pentru că sc găsesc mult mai la N în bazin. Le voi arăta numai în coloană stra- tigrafică (fig. 13): 1. Marne cenușii în plăci (12 m), Ia bază 4 m, nisipoase, orientate N 25° E și înclinate 6° SE. Pe porțiunea nisipoasă sînt bogat fosilifere, mai sus fosilele devin mai rare. 2. Nisip galben-verzui (15,50 m) fin, din loc în loc cu părți grosiere, iar ici-colo, cu concrețiuni de gresii tabulare sau sferoidale, foarte slab fosilifer. 3. Pietriș (4 m), cu elemente mari de 3 4 cm diametru, pc alocuri mai nisipos. 4. Nisipuri cenușii sau gălbui, cînd mai fine cînd mai grosiere, în alternanță cu marne cenușii, nisipoase (8 m grosime) fosilifere. 5. Marne cenușii în plăci (7,50 m), slab fosilifere, alunecate. 6. Nisip (6,50 m), la partea inferioară (4 m) grosier, la cea superioară (2,50 m) foarte fin; strat de asemenea alunecat împreună cu precedentul. 7. Marne cenușii în plăci (18 m), la mijloc (1,40 m) cu intercalații de nisip fin gălbui; sînt orientate E—W și înclinate 6° S. La 4 m de la bază bogat fosilifere. 8. Nisipuri cenușii și gălbui (24 m) fine și grosiere, cu intercalații subțiri și discontinui de marne nisipoase, orientate N 70° E și 43 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI 93 înclinate 6° SE. La 1,40 m de la bază, pe 30 cm, sînt bogat fosilifere, constituind un. « Nivel cu Irus gregaritis Partsch ». Deasemenea la 4 m de la partea superioară constituie un alt « Nivel cu Irus gregarius Partsch ». 9. Nisipuri gălbui și cenușii, fine, în alternanță deasă cu marne cenușii în plăci (15 m), orientate N 30° W, înclinate 5° NE. La 3 m de la bază, într-o intercalație (70 cm) de marnă cenușie, sînt bogat fosi- lifere, pe 50 cm grosime, formînd iarăși un « Nivel cu Irus grega- rius Partsch ». Deasemenea la 5,10 m de la partea superioară pe o grosime de 5 cm, devin foarte bogat fosilifere constituind un alt « Nivel cu Irus gregarius Partsch ». Peste această alternanță urmează în continuitate de sedimentare și concordant un pachet gros de: 10. Nisipuri și pietrișuri (descoperite 2,90 m), foarte sărac fosilifere (conțin foarte rare fragmente de Helix). Acestea aparțin orizon- tului ultim (5) al Sarmațianului. în Og. Dragului (afluent al Văii Belareca, la N de Plugova), depozitele Orizontului 4 se prezintă astfel (fig. 14): 21. Pietriș, mai mult sau mai puțin întărit (12 m), compus din elemente cu diametru mediu de 5 cm. 22. Nisipuri gălbui și verzui (8 m), la partea inferioară mai grosiere, spre cea superioară din ce în ce mai fine; fosilele sînt foarte rare. 23. Marnă cenușie în plăci (7,50 m), cu intercalații subțiri (pînă la 30 cm) de nisipuri gălbui sau cenușii; pe o grosime de 40—60 cm stratul este foarte bogat fosilifer, constituind un « Nivel cu Irus gre- garius Partsch ». 24. Nisipuri gălbui destul de fine, cu intercalații subțiri de marne cenușii pjg ,4. _ profil geologic în în plăci (10,50m); foarte rar fosilifer. Og. Draguli. 25. Argilă verzuie (4m), slab descoperită. Peste ultimul strat de argilă urmează cca 80 m teren acoperit. Orizontul 4 este partea cea mai bogat fosiliferă a Sarmațianului din regiune. Fosilele pe care le cuprinde sînt următoarele: Mactra vitaliana d’Orb. Irus gregarius Partsch Modiola incrassata d’Orb. Modiola moldavica Sim. et Barbu Ervilia podolica Eichw. Cardium plicatum Eichw. Cardium latisulcum MuNST. numeroasă foarte numeros numeroasă numeroasă numeroasă numeros numeros Institutul Geologic al României EMIL I. POP 94 44 Cardium obsoletum Eichw. Cardium vindobonense Lask. Cardium ghergutai Jek. Limnocardium ustjurtense Kol. Solen subfragilis Eichw. Donax lucidus Eichw. Donax dentiger Eichw. Murex sublavatus Bast. Buccinum duplicatum Sow. Pirenella picta Defr. Pirenella disjuncta Sow. Pirenella nodosoplicata Horn. Cerithium bicostatum Eichw. Pithocerithium rubiginosum Eichw. Cerithium dobrogense Sim. et Barbu Timisia pseudopicta Jek. Timisia pseudopicta var. nuda Jek. Bulla convoluta Brocc. Neritina picta Fer. numeros destul de numeros numeros foarte numeros rar rar foarte rar rar rar extrem de numeroasă numeros numeroasă numeroasă numeros numeros rară rară rară numeroasă ORIZONTUL 5 în fine, ultima parte a Sarmațianului este răspîndită în regiune în partea cea mai de E, tot sub forma unei fîsii de teren destul de lată, ce se întinde în direcția N—S, între Belareca (Globurău) și N Dealul Domașnei, formînd Orizontul 5. Ea reprezintă nu numai partea cea mai superioară a Sarmațianului, ci și ultimui stadiu de sedimentare, de completă colmatare, a bazinului. Este constituită Fig. 15. — Profil geologic în Og. Svinia Mică (partea superioară). aproape numai din pietrișuri și bolovănișuri (vezi profilele geologice și coloanele strati- grafice). Numeroasele ogașe ce sînt săpate în depozitele sale, sînt de obicei foarte adînci și cu pereții prăpă- stioși, deaceea cele mai multe oferă deschideri minunate. Pentru a arăta caracterul petrografic al depozitelor și mai ales continuitatea de sedimentare cu depozitele părții precedente (Orizontul 4), voi prezenta deschiderile Ogașului Svinia Mică, iar pentru date paleontologice, pe aceea din Og. lui Brean. în Og. Svinia Mică (afluent pe stînga al Văii Cornea, la E de comuna. Cuptoare), deasupra depozitelor Orizontului 4, apare următoarea succesiune stratigrafică (fig. 15). Institutul Geologic al României 45 STUDIU GEOLOGIC. AL BAZINULUI MEHADIEI 95 71. Nisip albăstrui, pe alocurea gălbui (42 m), în general fin, cu foarte rare cuiburi de pietriș, foarte slab fosilifer, cuprinzînd doar ici-colo cîte un exemplar de Helix sp. (în toată grosimea am găsit numai 3 exemplare aproape întregi și 5 fragmente). 72. Pietrișuri gălbui-cenușii, în alternanță cu nisipuri cenușii-albăstrui (22 m). 73. Nisip cenușiu (16 m); la 3,50 m de la bază, conține o intercalație (5 cm) de argilă cărbunoasă, iar la 3,50 m de la partea superioară, alta (30 cm) grezoasă, relativ bogat fosiliferă, formînd aci un « Nivel cu Helix sp. » 74. Pietrișuri, pe unele locuri nisipoase (36 m). 75. Nisipuri cenușii, fine (31 m), care la 4,50 m de la bază cuprind o intercalație subțire (1 — 5 cm) cărbunoasă, bogată în resturi de plante (trunchiuri, fragmente de scoarță, ramuri, frunze, etc.). După această intercalație se poate măsura poziția întregului strat care este N 50° W, înclinate 5° NE. 76. Pietrișuri (cca 350 m) cînd mai mărunte, cînd mai grosiere (pe unele locuri chiar bolovănișuri), descoperite 60 m, dar aparente din sol pînă în cotele 631 și 771, deci încă cca 300 m. In Og. lui Brean (afluent pe dreapta al Văii Belareca, la S de Globurău), deschiderea prezintă următoarea stratificație (fig. 16): 26. Nisip galben-albăstrui, cînd mai fin, cînd mai grosier (cca 45 m grosime), absolut identic, la aspect, cu stratul de bază al Orizontului 5, din Og. Svinia Mică, Og. Chișevăț, etc. 27. Marne cenușii în plăci (5,40 m), a căror orientare este N 80° W și înclinarea 10° NW. în jumătatea inferioară sînt destul de bogat fosilifere, mai ales la bază, pe 30 cm grosime, și la 50 cm de la bază, pe 2,80 m grosime. 28. Pietrișuri și nisipuri (cca 450 m) aparente în Og. lui Brean pe o grosime de 50 m, dar continuînd să apară în toate ogașele de pe versantul drept al Văii Belareca pînă la Globurău și pînă în cota 771 (D. Borovenului); deci încă cca 400 m. în cuprinsul depozitelor Orizontului 5 din Og. Svinia Mică nu am găsit decît cîteva exemplare de Helix sp. (12 buc.) destul de rău și incomplet păstrate. în Og. lui Brean am putut colecta din stratul de marne: Irus gregarius Partsch, (nu- meros), Modiola moldavica Sim. și Barbu (numeroase), Car diurn sp. (numeros). Din Orizontul 5 cea mai mare bogăție de fosile am găsit-o pe V. Domașnei, în albia apei, la NE de comuna Domașna, unui cuib fosilifer, o gresie vineție conține: Fig. 16. — Profil geologic în Og. lui Brean. unde, sub forma Mactra sp. Irus gregarius Partsch Pirenella picta Defr. Pithocerithium rubiginosum Eichw. numeroasă numeros foarte numeroasă numeros -. .JA Institutul Geologic al României \ ICRZ 96 EMIL 1. POP 46 Din prezentarea celor 5 orizonturi ale formațiunii salmastre s-a putut observa, că ele sînt foarte asemănătoare din punct de vedere petrografic; singur Orizon- tul 5 este constituit mai aparte, aproape numai din nisipuri și pietrișuri (cuprinde o singură intercalație de marne la partea inferioară, dar și aceasta locală). în privința resturilor organice s-au putut însă remarca mai multe deosebiri, astfel: 1. Pe cînd Orizontul 4 este bogat fosilifer, Orizontul 5 este aproape lipsit de fosile, iar Orizonturile 1, 2, 3 sînt relativ sărace. 2. Dintre formele fosile sînt răspîndite: Bulla lajonkajreana Bast. și Corbula carinata Duj. numai în Orizontul 1; Cerithium andrzejowskii Friedb. numai în Orizontul 2; Ostrea cochlear Poli și Ostrea crassissima Lamk. numai în Orizontul 3; Mactra vitaliana d’Orb., Limnocardium ustjurtense Kol., Cerithium bicostatum Eichw., Pirenella nodosoplicata Horn, și Cerithium dobrogense Sim. și Barbu numai în Orizontul 4. Apoi: Ervilia trigonula Sokol., Mohrensternia inflata Andrz., Clavatula doderleini Horn, numai în Orizontul 1 și 2; Cardium latisulcum Munst., Modiola moldavica Sim. și Barbu și Irus gregarius Partsch, mai mult numai în Orizonturile 3 și 4, iar Helix sp. numai în Orizonturile 1 și 5. 3. Orizonturile 1 și 2 arată variații faunistice laterale destul de însemnate. Primul orizont este bogat fosilifer în V. Mehadica, sărac în V. Belareca; al doilea orizont bogat în V. Belareca, sărac în Og. Bigheiului, Orizonturile 3 și 4 sînt mult mai uniforme în tot bazinul, iar Orizontul 5 conține fosile numai sub formă de cuiburi locale (Og. lui Brean, V. Domașnei). Asupra vîrstei depozitelor care constituie formațiunea salmastră din Bazinul Mehadiei, se admite de către toți acei ce au cercetat aceste depozite că partea lor inferioară, înglobînd Orizonturile 1 — 4, ar aparține Sarmațianului inferior. Cît privește partea lor superioară, care cuprinde Orizontul 5, Schreter (30) este de părere că ea ar fi echivalentă Sarmațianului mediu și superior, iar în cursu- rile de Stratigrafie ale lui Sava Athanasiu (4) și prof. Gh. Macovei (23) aceasta apare ca aparținînd Ponțianului, fiind trecută și pe harta geologică în manuscris a Romîniei la scara: 1:500.000, tot ca atare. Concordanța de vederi asupra vîrstei părții inferioare se sprijină pe faptul că aici s-au putut folosi date paleontologice destul de numeroase, iar deosebirile de vederi asupra părții superioare se datoresc tocmai lipsei acestor date; pentru această ultimă parte, părerile sînt numai presupuneri. Urmărind problema vîrstei formațiunii salmastre, iată concluziile la care am ajuns: 1. Ponțianul, categoric nu poate exista și aceasta pentru următoarele motive: a) Depozitele Orizontului 5, atribuite Ponțianului, se așează perfect concor- dant peste cele ale Orizonturilor 1—4, atribuite Sarmațianului inferior. Mai mult, ele se găsesc în continuitate de sedimentare cu acestea; deci despre o lacună stra- tigrafică între Orizonturile 1—4 și Orizontul 5 nu poate fi vorba și aceasta ar trebui Institutul Geologic al României KICRZ 47 stihii geologii; al hazinclui mehadiei 97 neapărat să existe, mai ales dacă Orizonturile 1—4 se atribuie Sarmațianului inferior. b) în aceste depozite am găsit la NE de Domașnea (V. Domașnei) și la S de Globurău (Og. lui Brean) chiar resturi fosile destul de numeroase, caracte- ristic sarmațiene: Pirenella picta, Mactra, Modiola, etc. c) Lipsește orice rest organic fosil care să indice prezența Ponțianului. Prin urmare, formațiunea salmastră din Bazinul Mehadiei nu poate fi decît în întregime de vîrstă sarmațiană. 2. Dar nici în sensul concepției lui Schreter (Orizonturile 1- 4, atribuite Sarmațianului inferior, iar Orizontul 5, Sarmațianului mediu și superior) lucru- rile nu sînt destul de clare pentrucă: a) Repartizarea de către Schreter a depozitelor care formează Orizontul 5, Sarmațianului mediu și superior, este cu totul arbitrară, deoarece nu are ca bază nici argumente paleontologice (citează numai 5 exemplare de Helix), nici litologice (este același facies petrografic pe toată grosimea) și nici stratigrafice (nu există discordanță stratigrafică între depozite). h) Nici la exteriorul Carpaților, nici la interior, nu se cunoaște un caz în care Sarmațianul mediu și superior să se găsească în astfel de condițiuni litologice ca în Bazinul Mehadiei. c) Deasupra Orizontului 5 nu urmează în continuitate de sedimentare depo- zite post-sarmațiene, fapt care să ne oblige a admite (avînd în vedere și continu- itatea de sedimentare cu Tortonianul), că în bazin s-a depus întreg Sarmațianul iar fiindcă Orizonturile 1 — 4, după faună, nu le-am putea atribui decît Sarmația- nului inferior, Orizontul 5 va trebui repartizat Sarmațianului mediu și superior. Așa dar, nici după Schreter, problema vîrstei formațiunii salmastre nu se poate considera pe deplin rezolvată. în dorința de a clarifica această problemă, am căutat date informative în celelalte bazine sedimentare miocene de la interiorul Carpaților (Bazinul Vienei, Beiușului, Crișului Alb, Transilvaniei, Soceni, etc.), dar n-am găsit puncte de sprijin destul de mulțumitoare nici acolo, ci numai o înlănțuire de discuții din care aproape că nu se poate trage altă concluzie decît că lucrurile nu sînt încă definitiv precizate. Nu sînt precizate pentrucă Sarmațianul de la interiorul Carpaților, paralelizat cu cel de la exterior, se echivalează bine, după fauna pe care o conține, numai cu Sarmațianul inferior, dar nu lipsesc nici anumite date care pot susține și existența atît a Sarmațianului mediu cît și a celui superior. De aceea părerile sînt împărțite: unii autori, cei care se sprijină cu mai multă rigurozitate pe caractere paleontologice, ca Sinzov, Friedl, Jekelius, etc., susțin că în bazinele de la interiorul Carpaților nu există decît Sarmațianul infe- rior; alții, ca: Schreter, PÂvay Vajna, WlNKLER, etc., care își sprijină părerile mai mult pe argumente de ordin stratigrafie, susțin că de această parte a Car- paților există atît Sarmațianul mediu cît și cel superior. Deci, problema încă nu este clarificată. 7 — c. 946 A Institutul Geologic al României V igrz 98 EMIL I. POP 48 Revenind la Bazinul Mehadiei, majoritatea datelor paleontologice, prin com- parare cu regiunile extra-carpatice, ne arată că, în formațiunea salmastră, avem de a face numai cu Sarmațianul inferior, cuprinzînd Orizonturile 1 — 4 și cel mult cu Sarmațianul mediu, format din Orizontul 5. Aici mai sînt însă de arătat că: a) Stratele de pietriș foarte groase (20—70 m), din ce în ce mai restrînse spre NE, intercalate între cele cinci orizonturi ale depozitelor sarmațiene (PI. II), fiind neîndoios vechi linii de țărm (după apariția lor în regiune, de Ia o mar- gine la alta și structura lor încrucișată), arată minunat cum apele sarmațiene din bazin au regresat treptat-treptat, fapt determinat cu siguranță de importante evenimente tectonice. Deci ele sînt indicii că evoluția apelor sarmațiene din bazin s-a petrecut totuși în mai multe etape, deosebite unele de altele cel puțin prin întindere. b) Unele resturi fosile, ca: Mactra vitaliana d’Orb. Limnocardium ustjurtense Kol. Irus gregarius Partsch Cerithium mitrale Eichw. Pirenella disjuncta Sow. Buccinum duplicatum Sow. numeroasă foarte numeros foarte numeros foarte numeros foarte numeroasă destul de numeros ce se găsesc răspîndite, prima exclusiv în Orizontul 4, celelalte cu maximum de răspîndire tot în acest orizont, ar arăta că în bazin se poate găsi Sarmațianul mediu. Aceasta pentrucă Mactra vitaliana d’Orb. este dată de Kolesnikov, în regiunile rusești, caracteristică numai pentru Sarmațianul mediu, iar celelalte specii arătate se găsesc tot acolo, atît în Sarmațianul inferior cît și mediu. c) Grosimea foarte mare (în total 1.200 m) a depozitelor sarmațiene, con- stituite mai mult din marne și nisipuri, ar putea fi un indiciu, că depunerea lor a necesitat un timp de sedimentare foarte lung. 3. Cred că este cu putință ca formațiunea salmastră din Bazinul Mehadiei să reprezinte întreg Sarmațianul. Aceasta bazat pe posibilitatea de a subdivide depozitele sarmațiene în orizonturi, care reprezintă diferite faze de regresiuni, probabil alterne cu transgresiuni; pe caracterul lor faunistic (într-o anumită măsură) și avînd în vedere și grosimea foarte mare ce o au aceste depozite. în acest caz, cele cinci orizonturi ale numitei formațiuni s-ar putea repartiza astfel: Cohnatare Orizontul 5: Sarmațian superior Regresiune Orizontul 4 Orizontul 3 Sarmatian mediu b ,'A Institutul Geologic al României ICR ' 49 studii; geologic al bazinului mehadiei 99 Regresiune Orizontul 2 Orizontul 1 Sarmațian inferior Regresiune Această repartizare este, deocamdată, numai o presupunere; cercetări ulte- rioare și în regiunile învecinate, vor putea să o confirme sau să o infirme. D) CUATERNARUL a) DEPOZITE ALUVIONARE Alte depozite importante de semnalat mai sînt și cele cuaternare, care formează în regiune terase, conuri de dejecție și aluviuni. Ele sînt reprezentate prin pie- trișuri — prundișuri fluviale — cu stratificație întotdeauna încrucișată. Materialul lor component este de obicei foarte heterogen. Terasele sînt eșalonate, cînd pe stînga, cînd pe dreapta, în lungul văilor principale din regiune (V. Belareca, V. Globu, V. Mehadica, V. Cornea), iar conurile de dejecție se găsesc la gura numeroaselor ogașe ce se varsă în aceste văi. Terasele sînt uneori destul de întinse, alteori foarte reduse (umeri). Distingem cu ușurință două terase: una, inferioară, la 2—3 m de la nivelul apei și alta, mai sus de aceasta cu 15—20 m. Cea mai răspîndită este terasa inferioară; cea- laltă este în mare parte erodată și fragmentată sub formă de mici platouri si umeri. Conurile de dejecție au de multe ori forma conică caracteristică, dar în destule cazuri devin cu totul asimetrice. De obicei sînt mari, bine dezvoltate. b) ALUNECĂRI DE TEREN Suprafața Bazinului Mehadiei este destul de afectată de alunecări de teren. Mai frecvente și mai importante se întîlnesc pe versantele din dreapta văilor: Globu (între comunele Globucraiovei — Petnic — lablanița), Mehadica (între comunele Mehadica — Crușovăț — lablanița) și Luncavița — Cornea (între comu- nele Luncavița — Cornea — Crușovăț); sau în partea de S pe V. Elia — Og. Bisericii și pe versantul stîng al Văii Bolvașnița (între comunele Bolvașnița și confluența cu V. Belareca). Alunecările sînt uneori de mică întindere, dar în unele cazuri ating și pro- porții mari (la lablanița în locul numit « Vîrtopi» aproape toată partea de E a Dealului Belcovăț este alunecată). Cauzele alunecărilor de teren sînt numeroasele intercalații de marne și argile din Miocen care, înmuiate de apele de infiltrație, pot fi ușor transformate într-o pastă moale care să înlesnească, din loc în loc, 7* Institutul Geologic al României \JGR/ MIL I. POP 50 100 deplasarea pe pantă. La acest fapt concură uneori și relieful sculptat de eroziune, formînd pante care adesea coboară în sensul înclinării stratelor. Grosimea stratelor ce se deplasează este uneori atît de mare, incit localnicii nu pot face nimic pentru a împiedeca alunecările. II. TECTONICA Cauza invadării apelor miocene în Depresiunea Mehadia, evoluția acestei depre- siuni și apoi retragerea apelor la finele Sarmațianului, stau în strînsă legătură cu jocul forțelor tectonice ale Munților Banatului. Dar în afară de aceste mișcări, care au afectat întreaga unitate geologică în care este amplasat Bazinul Mehadiei, însuși fundamentul pe care el se sprijină a suferit mișcări tectonice locale proprii. Toate depozitele miocene din bazin, de la cele inferioare pînă la cele mai superioare, arată că acesta se scufunda, în mod progresiv, posibil în sacade, la partea de NE, după o linie de fractură situată în lungul limitei de E a Miocenului, pînă la Globurău, apoi pe V. Belareca pînă la S de Plugova. Acest fapt este dovedit atît prin aceea că toate stratele, depuse inițial orizontal, azi au o înclinare generală spre N sau E, înclinare din ce în ce mai mare cu cît sînt mai vechi (20° la partea interioară și 5° la acea superioară), cît și prin existența unei linii de flexură, ce coboară în prelungirea marginii de E a bazinului, de la Globurău peste Og. lui Petru (aproape de gură), Og. Vîrnilea- cului (aproape de gură), marginea de E a satului Plugova, racordîndu-se în V. Belareca (Rîpa lui Petruț) cu o falie de direcție NW, falie ce se continuă apoi pe la NE de lablanița (Og. Bigheiuhti, la partea superioară), Og. Mare (aproape de gură), pînă în V. Globu unde se pierde. După flexura și falia menționate se poate vedea clar, că depozitele sînt îndoite 85° pînă la 90°, respectiv rupte și că- zute 32 m în adîncime. Ultima scufundare trebuie să se fi petrecut după depunerea completă a formațiunii salmastre, deci post-sarmatic, pentru că și cele mai superioare strate ale acesteia sînt înclinate 5 spre NE. O altă mișcare de scufundare a fundamentului s-a petrecut în partea de SE a regiunii, după o linie de dislocație orientată SW—NE, din Og. Bisericii pînă în V. Bolvașniței. Prin aceasta colțul de SE al bazinului este scufundat cu cca 70 80 m, iar pe traiectul liniei de dislocație apare din adîncime o mică pană de I.iasic (fundament), care astfel separă aici un mic compartiment tectonic. O situație tectonică mai complicată prezintă ogașele de pe versantul de W al Dealului Belibucu, prin aceea că în acestea, stratele sînt cutate în direcția N—S, paralel cu amintita linie de flexură. Cea mai frumoasă deschidere, în această privință, o prezintă Og. Vîrni- leaculiii; în celelalte, cutarea se vede fie foarte neclar (Og. lui Petru), fie numai parțial descoperită (Og. Glanii, Og. Belibucu). Institutul Geologic al României 51 STUDIU GEOLOGIC AL BAZINULUI MEHADIEI 101 în Og. Vîrnileacului, începînd de la marginea satului Plugova pînă aproape de obîrșia lui, stratele sarmațiene schițează foarte clar două sinclinale (unul asimetric, în partea de jos a ogașului, și altul simetric în partea de sus) și un anti- clinal (fig. 17). Dimensiunile acestora sînt însă destul de mici, atît ca lățime (toate sc găsesc pe cca 1.000 m lungime de ogaș), cît și ca lungime (puține trec peste Og. Iui Petru și cu excepția cutei anticlinale, se pare că nici nu ajung în Og. Belibucu). Cauza acestui fenomen local, foarte puțin răspîndit, este greu de Fiv. 17. — Schiță tectonică în Og. Vârnileacului (strate de pietrișuri, nisipuri și argile cutate). explicat. Sqhafarzik (28) susține că această cutare este provocată de aceleași forțe care au acționat și asupra fundamentului, ce ar fi deasemenea cutat con- cordant cu depozitele terțiare. De fapt, fundamentul nu este vizibil în nici una din deschiderile menționate. Totuși, asupra acestei chestiuni Schafarzik ar putea avea dreptate. Ca să fie fenomene de alunecări de strate, cam greu s-ar putea admite. In fine, mai sînt și cîteva falii mici care afectează depozitele miocene (Rîpa lui Filip, Og. Rădici, Og. Cusatul, Og. Truschiului, etc.), dar acestea au foarte mică importanță, fiind numai accidente locale. Ele desigur nici nu au o cauză profundă, ci stau mai mult în legătură cu mișcările de tasare a depozitelor din bazin. Le semnalăm cel mult ca detalii. CONCLUZII Rezultatele obținute din studiul geologic al Bazinului Mehadiei pot li concretizate, pe scurt, în următoarele: 1. Bazinul este așezat pe un fundament în formă de cuvetă, constituit din formațiuni mult mai vechi și foarte variate (șisturi cristaline, roce eruptive și de- pozite paleo-mesozoice). 2. Depozitele care alcătuiesc Bazinul Miocen au o grosime de cca 1.500 m și sînt constituite dintr-o succesiune de pietrișuri, nisipuri, conglomerate, gresii, argile, marne și calcare în care, la partea inferioară, se mai intercalează cărbuni de pămînt, tufuri dacitice și bentonite. 3. Ținînd seama de conținuturile paleontologice, dc structura litologică și de caracterele (transgresive sau regresive), depozitele miocene se grupează în trei formațiuni geologice: Institutul Geologic al României 102 EMIL I. POP 52 Una inferioară, «formațiunea continental-lacustră», așezată direct pe funda- ment ; Una medie, « formațiunea marină, » transgresivă peste prima. Una superioară, «formațiunea salmastră», treptat regresivă spre NE. 4. Dintre cele trei formațiuni, prima aparține Helvețianului, a doua Torto- nianului și a treia în întregime Sarmațianului. 5. Formațiunea salmastră este alcătuită din cinci orizonturi, ce se repartizează nu numai Sarmațianului inferior, cum s-a considerat înainte, ci și Sarmațianului, mediu și chiar celui superior. 6. Ponțianul nu poate exista în regiune, cum de asemenea s-a considerat înainte, pentru că depozitele atribuite acestuia conțin resturi fosile caracteristic sarmațiene. 7. Tectonic, toate depozitele din bazin, datorită unor scufundări treptate petrecute la marginea de NW, înclină spre această parte, sub un unghi ce variază între 20° (la partea inferioară) și 5° (la partea superioară). în unele locuri sînt tăiate de falii, iar pe versantul de W al Dealului Belibucu sînt îndoite sub formă de flexură, sau sînt chiar cutate. Primit: mai 1949. BIBLIOGRAFIE BAZINUL MIOCEN 1. Adda Koloman. Geologische Verhăltnisse von Kornia (=Cornea), Mehadika(=Mehadica und Pervova ( = Perova) im Krass6-Szor6nyer Kom. (jud. Caraș-Severin). Jahres- bericht d. kgl. ung. geol. R.-A. f. 1894, pg. 105 — 128. Budapest, 1897. 2. Agricola I. Mina și zăcămintele de cărbuni din Mehadia. An. Min. Rom. Voi. VII, 1924, pag. 102 — 113. București, 1924. 3. Athanasiu S. Clasificarea terenurilor neogene și limita stratigrafică între Miocen și Pliocen în Romînia. Volumul-omagiu al Prof. P. Poni. Iași, 1906. 4. — Curs de Geologie stratigrafică predat la Fac. de Științe București (1930—1931 și 1932-1933), pag. 586, 602 și 606. 5. Filipescu M. G. Recherches geologiques entre la vallee du Teleajen et la vallee de la Doftana (district de Prahova). An. Inst. Geol. Rom. Voi. XVII. București, 1936. 6. — Vulcanismul extracarpatic. Ren. Muz. Mineral.-Geol. al Univ. din Cluj. 7. — Le tuf volcanique du Senonien du Flysch carpatique. Bul. Acad. Rom. 1945. 8. FOETTERLE Fr. Die geologischen Verhăltnisse der Gegend zwischen Topletz, Mehadia. Kornia und Petnik. i. d. Roman. Banater Militărgrenze. Verh. d. k. k. geol. R.A. 1869, pag. 265. 9. — Geologische Aufnahme in Siebenbiirgen und d. Banat. Jahrbuch d. k. k. geol. R. A. Wien XI. Verh., pag. 107, 112. 10. — Verbreitung der Steinkohlenformation im Banat. Jahrbuch d.k.k. geol. R.A- Wien XI. Verh., pag. 146. 11. — Geologische Obersichtskarte des Banats. Jahrbuch der k. k. geol. R. A. XII ■ 1862 Verh., pag. 62, Wien. 12. Gillet S. Essai de synchronisme du Miocene superieur et du Pliocene dans l’Europc centrale et orientale, Bull- Soc. Geol. Fr. 5-e serie, T. 1933, pag. 327 — 336. 13. — Essai de classificatibn du Miocene superieur et du Pliocene inferieur de Roumanie. I. La Transylvanie et le Banat. C. R. Ac. Paris. T. 195, Nr. 26, 1932, pag. 1402 — 1405. 14. — Sur Ies termes de passage des couches sarmatiques aux couches dites pontiques dans le Banat Roumain. C.R.S.S. Geol. Fr. 20 Nov. 1933, Fasc. 14. 15. Halavâts I. Zur geologischen Kenntniss des Szorenyer Komitates (Jud. Caraș-Severin). Foldt.Kozl. X. 1880, pag. 158 — 165. Budapest, 1880. 16. IIauer K. Kalksteine aus dem Banate; Eisenerze von Globurău an d. roman, banater Militărgrenze; Steinkohlen aus der Banater Militărgrenze. Jahrbuch. d. k. k. geol. R.-A. Wien VII, 1856, pag. 154-156. .jM. Institutul Geologic al României IGR/ 104 EMIL 1. POP 54 17. Hoernes R. Beitrăge zur Kenntnis der Neogen-Ablagerungen im Banat. Verh. d. k. k. Geol. R.-A. 1876, pag. 198. Wien. 18. Jekelius E. Das Pliozăn und die Sarmatische Stufe im mittleren Donaubecken. An. Inst. Geol. Rom. Voi. XXII, pag. 191. București, 1940. 19. — Sarmat und Pont von Soceni (Banat). Mem. Inst. Geol. Rom. Voi. V. București, 1944. 20. Koch A. Die Tertiărbildungen des Beckens der Siebenbiirgischen Landesteile. 1. 'l'heil: Palaeogene Abteilung. Foldt. KSzl. XXVII, pag. 504. — Mitt. a. d. Jahrb. d. k. ung. geol. Anst. Bd. X- Heft. 6. Budapest, 1894, pag. 177 — 397 (cu 4 planșe de profile). 21. — Die Tertiărbildungen des Beckens d. siebenbiirg. Landesteile. II. Neogen (cu 2 pl.de profile și 1 schiță geol.). Herausgegeben von d. ungar, geol. Gesellschaft. Budapest, 1900. 22. Macovei Gh. Basenul terțiar de la Bahna. An. Inst. Geol. Rom. Voi. 111, f. 1, pag. 57 — 159. București, 1909. 23. — Curs de geologie stratigrafică cu privire specială la geologia Romîniei. pag. 516. București, 1939. 24. Murgoci Gh. Asupra bazinului miocenic de la Mehadia. D. de S. Inst. Geol. Rom. Voi. IX (1920 — 1921). București, 1926. 25. Paucă M. Le bassin neogene de Beiuș (Cu 1 hartă și 11 planșe). An. Inst. Geol. Rom. Voi. XVII, 1932, pag. 133—223. București, 1935. 26. Preda M., PopESCU-VoiTești I. și GROZESCU H. Clasificarea Mediteranului în Romînia. Considerațiuni generale asupra vîrstei Formațiunii salifere în Romînia. D. de S. Inst. Geol. Rom. Voi. VII (1915 — 1916), pag. 69 — 83. București, 1917. 27. Schafarzik Fr. Das Gebirge zwischen Mehadia und Herkulesbad (Băile Herculane) im Komitate Krasso-Szdreny (jud. Caraș-Severin). Fold. Kozl. XV, pag. 512. 28. — Geologische Notizen aus dem Mehadiaer Zuge des Krasso-Szorenyer (Caraș- Severin) Gebirges. Foldt. Kozl. XXII, pag. 127. Jahresber. d. k. ung. geol. A. f. 1888. 29. Schloenbach V. Die Umgebung von Pettnik (= Petnic), Mehadika (= Mehadica), Pat- tasch (= Pătaș) und Prigor im Rum. Banater Grenzregiment. Verh. d. k. k. geol. R. A. f. 1869, pag. 212. 30. Schreter Z. Bericht liber die im Neogengebiet von Orșova (= Orșova) und Mehadia — Kornya vorgenommenen geol. Untersuchungen. Jahresber. d. kgl. ung. geol. R.-A. f. 1908, pag. 122 — 128. Budapest, 1911. 31. -- Bericht liber die geologischen Untersuchungen auf dem Gebiete der Krasso- Szorenyer (= Caraș-Severin) Neogen buchten. Jahresber. d. k. ung. geol. A.f. 1909, pag. 96 — 113. 32. Voitești 1. P. Evoluția geologico-paleogeografică a pămîntului romînesc. Rev. Muz. Geol. Min. Univ. Cluj. Voi. V. Nr. 2, 1935. Cluj, 1936. FUNDAMEXTUL CRISTALIN 33. Codarcea Al. Vues nouvelles sur la tectonique du Banat Meridional et du Plateau de Mehedinți. An. Inst. Geol. Rom. Voi. XX. București. 34. Koch A. Die geologischen Verhăltnisse der Umgebung des Herkules-Bades ( = Băile-Her- culane) und Mehadia’ s. Sep.-Abdr. a. d. gelegentlich der 22. Versammlung ungar. Naturforscher und Aertzle herausgegebenen Werke: «Das Herkulesbad und seine Umgebung». 55 35. 36. 37. 38. 39. 40. 41. 42. 43. 44. 45. 46. 47. 48. 49. 50. STUDIU GEOLOGIC AI. BAZIN! LUI MEHADIEI 105 Murgoci G. M. The Geological Synthcsis of the South Carpathians. Comte-Rendu XI. Congr. Geol. Intern. 1910. Stockholm, 1912. Schafarzik F. Die geologischen Verhăltnisse des Sverdin Baches westlich und des Berg- riickens Poiana Casapului-Frasen siidl. von Mehadia. Jahresber. d. kgl. ung. geol. R.-A. f. 1885, pag. 174-180. Budapest, 1887. Beitrăge zur geologie des Cserna-Tales und der Gegend von Mehadia. Jahresber. d. k. ung. geol. A. f. 1917-1924, pag. 183-200. Budapest, 1934. Adatok a Csernavolgy (Valea Csernei) es Mehadia geologiajăhoz. Jahresb. d. ung. geol. A. f. 1920—23, pag. 151. Streckeisen A. Sur la tectonique des Carpates Meridionales. An. Inst. Geol. Rom. Voi. XVI (1931). București, 1934. VoiTEȘTI I. P. Aperțu synthetique sur la structure des regions carpatiques. Rev. Muz. Geol. Min. Cluj. Voi. 111, Nr. 1, 1929. Cluj, 1929. Textul romîn în «Ardeal» 1929' Heer O. Uber die Braunkohlen Flora des Zsily-Thales (Valea Jiului) in Siebenbiirgen. Mitt a. d. Jahrb. d. kgl. ung. geol. Anst. Bd. II. Lief. 1. 1872. Hoernes M. Die fossilen Molusken des Tertiărbeckens von Wien. Abh. d. k. k. geol. R. A. Bd. IV. pag. 290. Wien, 1870. Hornes R. u. Auinger M. Die Gasteropoden der Meeres-Ablagerung der ersten und zweiten miocănen Mediterran-Stufe in der osterreichisch-ungarischen Monarchie. Abhandl. d. k. k. Geol. R.-A., Bd. XII, H. 1-7. Wien, 1879, 1880, 1882, 1884, 1885, 1890, 1891. Kolesnikov V. Die sarmatischen Mollusken: die Palăogeographie des ostl. Teiles des sarmatischen Meeres. Palaeontologie der U.R.S.S. Bd. 10. Teii. 2. Akad. d. Wissensch. Leningrad. S. 5 — 507 (russisch mit deutschen Auszug). Simionescu I. Descrierea cîtorva fosile terțiare din N. Moldovei. Ac. Rom. Publ. Fond. V. Adamachi. Tom II (1900 — 1096), No. 6, pag. 1—25. București, 1901. — La faune sarmatique et tortonienne de la Moldavie. Ann. Scient. Univ. lassy, Tom II. 1903, pag. 7-28. lași, 1903. Simionescu I. și BaRBU Z. La faune sarmatienne de Roumanie. Meni. Inst. Geol. Rom. Voi. HI. București, 1940. Sinzov J. Beschreibung neuer wenig bekannter Molluscken aus den Tertiărbildungen Neu- russlands. III. Jungpliozăne und miozăne Formation (russisch). Meni, de la Soc. des Nat. de la Nour. Russie. Odessa. Staub M. Pflanzen aus den Mediterranschichten des Krasso-Szorenyer Komitats (jud. Caraș-Severin). Foldt. Kozl. XI. 1881, pag. 268 — 274. Mediterrane Pflanzen aus der Umgebung von Mehadia. Jahrbuch d. ung. geol. R.-A. 1885 pag. 117. Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României □iGoioag^țaiojiaie wijdtui XXX'IOA: 01901039 imni31M00 mtiVONV enid aonaNVOioo v isaoigiuobd masvai 82 - & *t> o jiAiujag Baujjng rs I I (iza) in|nuaAOJog*j/\ ? •?• - ’o r- ■ ...r- । •iWțOOOL 00$ 0 oiyuejâ VAW asoujem ijnțsisqisajd^iejawo/Guoj □isvn O o• o • î q* । t . । । । । jiAiujag eauiing । & jiAiujag eauj|ng (wik) injnuaAO jog *ja I I I I • e\\. Kebuwy tunqjej 'aujeuj la/i6jy t ajeD/eo țțssjG 'ijndiqu 'aujeuj ‘a/fijy 2UJGUJ // tjnd/siu 'un^ijqdițj 3UJ6LU ‘und/s/u ‘ijnsfjqaid'aqejaujofiuoj ijnd/^u țjn^jjaij VGN3S31 I I I I (;UlZ(Pr) eîiJEUjnixi i । 80S npiOG 4 I I i J I oiusnw ‘ 39BJ^ I3IGVH3IM 3V N300M “lONISVa NI 391903039 SlIJOdd dOd l UIAI3 Institutul Geologic al României ^•.'ogZ ® ;îp?o?O?o*0; । & NVI13A13H NVINOldOl X CO aHHNI 1 ► I 0I03W >> •aadns > JOIțUiA'Q pipeipW țninutseg je oi.BoioaB |nipn;g:d0d'3 EMIL I. POP HARTA GEOLOGICĂ A BASINULUI 0 12 3 i_i---1-1 MIOCEN AL MEHADIEI 4km E.POP: Studiul geologic al Basmului Mehadiei Vure.s SIBIU ©TIMIȘOARA Bazias T.SEVERI CRAIOVA / /©TG.JIU 'Mehadia ( ANUARUL COMITETULUI GEOLOGIC voLXXX Imprim. Atei.Comit.Geol. Sarmațian superior Sarmațian mediu Sarmațian inferior Tortonian Helvețjan (?) n —iiwmi» ii Linii de încălecare .......... Falii Ț Iviri fosilifere Institutui Geologic al României L E G E N D A E.POP; Studiul geologic al Basinui Mehadiei EMIL I. POP COLOANE STRATIGRAFICE in BASINUL MIOCEN al MEHADIE * • 0 100 200 300 m □ ț>.cr’ •a g • • -o C.®.< • ' c . o » . O . * .0.’ • 0 • 9 ’ O • * • . • - Cf fi • - • o ' : - o . -o’ 9 \\ o • • • 0 5‘<.-»o ■«° •. o. 4 ■ Q ■ ® . 0 Q O e • ’• ° . o ?J o . • • o • o ® 3 G' o N.B. Succesiunea stratelor din coloana se referă la profilele l.H.HI.IY. Șisturi marnoase liasice î : o.4-?. o -. ° 7 P d 0 ’ • ,0 Marne nisipoase Șisturi argiloase Q .o; o. ‘✓.O. «O y • * > lame cu caracterul de solzi. Ea se continuă în V. Izvorul Muntelui și ajunge pînă la V. Izvorul Alb, în al cărei mal stîng dispare sub învelișul cretacic-inferior. La alcătuirea acestei bande iau parte aceleași tipuri de roce întîlnite la Slătioara: filite negre cu luciu grafitic, cuarțite negre sericitoase în bancuri groase de 1,5 m și șisturi sericito-cloritoase cu pigmenți limonitici pe fisuri și străbătute dc filonașe și nodule de cuarțite. O supraridicare axială face să reapară în V. Seacă șisturile cristaline ale bandei interne. Banda externă de șisturi cristaline se dedublează în V. Caselor și se continuă astfel pînă la malul stîng al Văii Izvorul Muntelui. în V. Izvorul Alb reapar numai dolomitele; șisturile cristaline se dezvoltă mai la nord, în V. Seacă. Aci, șisturile cristaline formează un anticlinal vizibil în șarnieră și cu flancurile acoperite de Stratele cu Aptychus (Valanginian—Hauterivian). Este deversat către interiorul zonei de sedimentație Rarău—Pojorîta și apare numai pe versantul drept; pe cel stîng se observă depozitele cretacice, care formează un larg sinclinal între cele două apariții de șisturi cristaline. La N de V. Moldovei se întîlneste mărturia cea mai nordică de sisturi sericito-cloritoase. Apare în V. Plaiul Ioanei (N Sadova) în legătură cu depozite permo-triasice, formînd un solz puternic, acoperit de Cretacicul mediu. Cercetarea șisturilor cristaline a fost făcută sporadic în perioada călătorilor străini (Beudant, Boue). Au urmat lucrările lui Paul, care a deosebit două zone de șisturi cristaline. Zona inferioară este constituită dintr-un complex euarțitic reprezentat prin cuarțite, șisturi cuarțitice și micașisturi bogate în cuarț, asociate cu intercalații de șisturi cuarțitice negre, șisturi clonțoase și talcoase. Zona superioară are ca tip predominant micașisturi granatifere, micașisturi cu hornblendă, gnais feldspatic, calcare cristaline, șisturi calcaroase, șisturi negre. Gnaisul de Muncel (Rarău) este tipul de rocă ce a atras atenția următorilor cercetători: B. Cotta (1855), K. Paul (1878), F. Herbich (1871), S. Athanasiu (1899), T. Nicolau (1908), Fr. Trauth (1910), Th. Krăutner (1929). Din cercetările anterioare, observațiile noastre și analizele petrografice execu- tate de A. Rafalet (1954) după probele colectate de noi, am ajuns la stabilirea următoarelor tipuri de roce care alcătuiesc fundamentul zonei Rarău—Breaza: 1. Șisturi epizonale (calcare cristaline, cuarțite negre, filite, șisturi sericito- cloritoase) ; 2. Ortognaise; 3. Șisturi cristaline din învelișul de contact; 4. Roce porfirogene. 1. ȘISTURILE EPIZONALE Șisturile epizonale formează cea mai mare parte din regiunea ocupată de șisturi cristaline. Flancurile zonei de sedimentație Rarău—Breaza prezintă o dispoziție monotonă și au fost afectate de metamorfismul de contact provocat de ortognaise. Institutul Geologic al României \J6RZ 9 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 115 Șisturile cloritice sînt bine dezvoltate pe V. Moldovei, la N de Pojorîta. Roca de coloare verde închis conține impregnați! sporadice de pirite și pirite cuprifere și arată la microscop o structură lepidoblastică iar ca minerale consti- tuente cuarțul în grăunțe cu extincție onduloasă și asociate lenticular precum și dorita în agregate de lame slab colorate în verde și asociată cu paiete de sericită. Prezintă cute secundare cu amplitudine de cîțiva mm, care diferă de direcția cutelor normale. Prin îmbogățirea în sericită trec în șisturi clorito-sericitoase. Șisturile cloritice mineralizate au fost menționate de Paul (Fundul Moldovei), Herbich (Bălan) și Poni (Broșteni). Șisturile sericitice prezintă o răspîndire mai mare decît a șisturilor cloritice și capătă un caracter predominant în unele regiuni. Roca de coloare albă-argintie se prezintă astfel la microscop: Structura este lepidogranoblastică și textura șistoasă datorită modului de prezentare al cuarțului și sericitei. Cuarțul (85%), deformat prin alungire și fracturat, prezintă extincție onduloasă. Sericită, în foițe fine, este asociată cu limonita. Pe fisuri, din cauza alterației, se constată aglomerări de oxizi de fer. Prin îmbogățirea în cuarț, șisturile sericitice trec la șisturi cuarțitice cu sericită, iar prin mărirea cantității de dorită arată tranziții la șisturile sericito- cloritice. Filitele negre sînt roce cu șistozitatea perfectă, de coloare cenușiu-închisă sau neagră, cu luciu argintiu și acoperite de o pulbere de grafit. în asociație cu șisturile clorito-sericitice, împrumută sericită și dorită și cedează din materi- alul grafitic. însoțesc de obicei cuarțitele negre, pe care le depășesc în extindere. Fiind fin șistoase și moi, dau naștere la alunecări de teren și se alterează ușor, căpătînd o patină feruginoasă. Sînt cutate împreună cu șisturile sericito-clori- tice, din care cauză nu pot fi separate cartografic. Hauer a descris roce asemănă- toare la Sîn Dominic, sub numele de « Thon-und Thonglimmerschiefer ». Paul (61 ) a citat, după Cotta (16), șisturi cu substanță cărbunoasă în complexul superior de la Cîrlibaba, iar Herbich la Sarheghi. Sava Athanasiu (7) a menționat pe V. Bistriței șisturi grafitoase asociate cu șisturi calcaroase și cuarțite negre, înglobîndu-le în Paleozoic, prin comparație cu Stratele de Schela (L. Mrazec, 1895). I. Atanasiu (1929) a descris filite negre în regiunea Tulgheș, iar I. Băncilă (11) în masivul Hăghimaș. Cuarțitele negre, roce de coloare neagră, stratificate, dure, cu spărtura așchioasă, diaclazate puternic — din care cauză se desfac în forme paralelipi- pedice — sînt alcătuite dintr-o alternanță de strătulețe albe și negre, cu pulbere grafitoasă pe fețele de stratificație ale benzilor negre. Diaclazele rectilinii, dese și fine, sînt umplute cu cuarț, iar pigmenții limonitici devin abundenți în părțile expuse alterației. în general, cuarțitele negre prezintă pe marginea de vest a zonei Rarău— Breaza căderi estice, stratele se mențin necutate pe distanțe mari. în P. Cailor, ele desenează un anticlinal, al cărui flanc de răsărit suportă calcare cristaline. -riT" Ă Institutul Geologic al României \ ICRZ 11G MIRCEA D. ILIE 10 Cuarțitele negre au fost menționate de Paul (61) sub denumirea de « Schwarz- kieselschiefer », HerbiCH (24) le-a descris în studiul său intitulat « Țara Secuilor » ca « sisturi cuarțitice și șisturi grafitice ». Cercetarea amănunțită a acestor roce metamorfice se datorește conținutului în mangan. P. Poni (65) le-a citat pe V. Bistriței (Broșteni) «ca șist silicios de coloare neagră ». Quiring, Mogilnicki Fig. 3. — Calcarele cristaline de la Valea Putnei (Foto Krâutner). (52) și R. Pascu le-a cercetat procesul de mineralizare. I. Atanasiu (6) a menționat pre- zența cuarțitelor negre în re- giunea Tulgheș, iar I. Bâncilă (1 l)în masivul Hășmașul Mare. Sub microscop se observă o alternanță de pături fine de cuarț și sericită. Cuarțul (80%) este cataclastic și cu extincție onduloasă, sericită (5%) în foițe fine și dispuse paralel, formează fîșii înguste și para- lele cu benzile de cuarț, limo- nita (5%) apare ca plaje și se infiltrează pe fisuri, iar pig- mentul grafitic (10%) este ca- racteristic acestui tip de rocă. Calcarele cristaline pre- zintă o răspîndire restrînsă față de toate celelalte tipuri epizo- nale descrise mai sus. Seîntîl- nesc sub forma de bancuri intercalate la P. Cailor, P. Scurt, V. Putnei (fig. 3) și S Mînăstirea Rarău. Stratele sînt orientate N 65° W și sînt încli- nate spre E cu 30°—40°. Ele negre, ocupă partea superioară a complexului se situează deasupra cuarțitelor epizonal și urmăresc banda depozitelor permiene aflate pe marginea de vest a zonei de sedimentare. Sînt formate dinCO3Ca și uneori intră în constituția lor șiCO3 Mg; pot fi albe zaharoide, cenușii-vineții sau rubanate; pe suprafețele de stratificație și pe diaclaze devin feruginoase. La P. Cailor, calcarele cristaline situate în apropierea corpului gnaisic D. Cailor prezintă cristale sporadice de turmalină și sfen. în partea inferioară a Pîrîului Cailor se observă asociația stratigrafică calcare— cuarțite negre, din care reiese poziția geometrică superioară a calcarelor față Institutul Geologic al României 11 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 117 de celelalte tipuri de roce. Acest fapt a fost constatat în Bucovina de Paul (1876), iar în restul Carpaților orientali a fost menționat de Herbich (1878), Sava Athanasiu la Glodu, M. Reinhard și I. Atanasiu (1927) în regiunea Tulgheș precum și I. Băncilă în Hășmașul Mare (1940). Dăm aici analiza microscopică a calcarelor cristaline din P. Cailor: roca arată o structură granuloasă și o textură șistoasă indicată de lamelele de musco- vită. Calcita, în grăunțe alungite în sensul stratificației, formează trei pătrimi din masa rocei. Printre grăunțele de calcită se observă strătulețe paralele alcătuite din muscovită, feldspat și cuarț în proporții mai mici și egale între ele. Sporadic se întîlnește turmalina, apatita, sfenul; oxizii de fer în punctele alterate. Șisturile cristaline descrise mai sus provin dintr-un complex sedimentar psamito-pelitic (gresii, argile) cu intercalații slabe de calcare. Aceste sedimente s-au format în geosinclinalul hercinic al Carpaților în timpul Paleozoicului sau chiar în Precambrian. Prin metamorfismul general realizat în epizonă au luat naștere șisturile cristaline care încadrează zona de sedimentare Rarău—Breaza. Vîrstă depozitelor celor mai vechi din această zonă fiind permiană, metamorfismul s-a instalat în geosinclinal într-o fază ante-permiană. 2. ORTOGNAISELE Ortognaisele formează corpuri ovale alungite sau benzi în masa șisturilor cristaline. Corpurile ovale au răspîndirea localizată pe flancul de vest al zonei Rarău—Breaza, sînt orientate NW—SE și se dezvoltă astfel de la nord spre sud: corpul ortognaisic D. Cailor, corpul ortognaisic Pojorîta—Bîtca Nițan și corpul ortognaisic D. MunceL Benzile de ortognaise se întîlnesc la extremitatea sudică a zonei Rarău - Breaza și anume la P. lui Hăbîtă, P. Călugărului, V. Arșița Rea și Bîtca la Plai. Pe flancul estic al acestei zone, ortognaisele nu au mai fost obser- vate. Corpurile principale de ortognaise se deosebesc geomorfologic; ele alcătuiesc aripa internă a zonei sedimentare cercetată de noi și depășesc în altitudine banda de dolomite D. Cailor—D. Corbului. Corpul D. Muncelului împrumută forma unui anticlinorium, care se poate urmări pe drumul de creastă Cabana Rarău— Stîna Slătiorenilor. Șisturile epizonale din vecinătatea corpurilor de ortognaise au suferit un metamorfism magmatic, dînd naștere unei aureole de contact. în bibliografia geologică aceste roce intrusive sînt cunoscute sub numele de «gnaisul de Rarău », denumire improprie deoarece la alcătuirea Rarăului nu participă decît roce jurasico-cretacice. Cum dezvoltarea ortognaisului are loc în D. Cailor și D. Muncelului, vom utiliza termenul de « ortognais de D. Cailor— D. Muncelului ». Timp de aproape 100 de ani, autori diferiți au amintit despre existența gnaiselor din regiunea cercetată de noi. B. Cotta (16) a menționat gnaisul de la SW Pojorîta și de la SSW Cîmpulung (Creițu). Fr. Herbich (21) a citat Institutul Geologic al României X IGR/ 118 MIRCEA 1>. II. IE 12 gnaisul de la Fundul Moldovei, K. Paul (61) a descris între Pojorîta și Fundul Moldovei gnaisul ocular, considerîndu-1 ca intercalații lenticulare groase de 50 cm și localizate la partea superioară a șisturilor cristaline. Pe clina de vest și sud- vest a Rarăului a menționat un ortognais roșu cu treceri la granițe gnaisice. S. Athanasiu (8) a identificat gnaise granitice la Piciorul lui Hăbîtă și Piciorul Călugărului. Descrierile petrografice cele mai complete se datoresc lui F. Trauth (84), care a deosebit prin analizele microscopice executate, următoarele varietăți: granitul gnaisic de la Muncelul, gnaisul ocular de la P. Cailor, Pojorîta și Rarău, gnaisul albitic cu sericită și dorită din P. Cailor și Muncelul, gnaisul cu biotită și epidot de la Pietrele Doamnei (Muncelul). Autorul a comparat aceste roce cu gnaisul ocular de Cozia descris de Reinhard. Th. Nicolau (56) și Th. Krăutner (42) s-au ocupat de asemenea cu descrierea petrografică a acestor gnaise. Varietatea tipurilor de roce descrise de diferiți autori se datorește faptului că gnaisul de D. Cailor— D. Muncelului nu se prezintă uniform ci se caracterizează printr-o serie care trece de la gnaise granitice la gnaise oculare și gnaise șistoase biotitice. Gnaisul de D. Cailor — D. Muncelului este o rocă de coloare cenușie-roză sau roșiatică, după cantitatea de feldspat roșu pe care îl conține. Dacă feldspatul are dimensiuni cuprinse între 1 — 5 mm roca prezintă un aspect grăunțos, iar cînd ajunge la 2 cm împrumută înfățișarea granitică sau porfirică. Cuarțul cu luciu gras are dimensiuni cuprinse între 1—5 mm. Lamelele de bio- tită, cînd se află în agregate printre grăunțele de feldspat și cuarț în strătulețe paralele, dau rocei aspectul șistos. La microscop, ortognaisul arată o structură granoblastică și mineralele componente descrise mai jos: Cuarțul se întîlnește în grăunțe izolate, alotriomorfe, cu aspect cataclastic și extincție onduloasă. Conține incluziuni de biotită, apatită în grăunțe mici și zircon în lamele fine, iar în asociație cu feldspatul formează concreșteri mirme- chitice. Feldspatul apare sub formă de plagioclaz, ortoclaz și microclin. Plagioclazii predomină în unele secțiuni, au structura lamelară caracteristică și prezintă macla albitului. Conține ca incluziuni sericită infiltrată pe fisuri, granatul în grăunțe sfărîmate, apatita aciculară și clinozoizitul. Corespunde unui albit-oligoclaz. Ortoclazul, cu aspect cataclastic, prezintă macla de Carlsbad și incluziuni de cuart si sericită. Microclinul rezultat din transformarea ortoclazului, ajunge la 2—2,5 cm și prezintă macla de Carlsbad și structura în sită mai puternică în centru decît la periferie. Se observă creșteri paralele de albit și concreșteri micropertitice cu cuarțul vermicular. Biotită cu pleocroism puternic (brun roșcat-brun gălbui) se prezintă în lamele cu conturul neregulat și orientate paralel. Conține incluziuni de apatită, zircon, magnetită și titanită. Rezultă în parte din transformarea granatului. Institutul Geologic al României \JGRZ 13 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 119 Clorita se întîlnește sub forma de foițe sau plaje rezultate din alterația biotitei. Sericită se dezvoltă în lamele fine și izolate sau ca incluziuni în feldspat. Alături de aceste minerale principale se mai constată și următoarele minerale secundare și accesorii: apatita sub forma de grăunțe sferoidale sau aciculare izolate în masa rocei sau ca incluziuni în cuarț, feldspat și biotită; zirconul în grăunțe rotunde sau prismatice izolate și ca incluziuni în cuarț și. biotită, precum și la exteriorul plajelor de biotită; granatul ca incluziuni în cuarț și biotită sau ca grăunțe sferoidale sau dodecaedri; pe fisuri pătrunde clorita și calcita rezultate din procesele de alterație; zoizitul în grăunțe rare, izolate; magnetita sub formă de grăunțe cu contur neregulat sau ca incluziuni în biotită și dorită. Gnaisul de D. Cailor—D. Muncelului este un gnais de intrusiune, care a afectat partea periferică a zonei cristaline. Pătrunderea intrusiunilor s-a realizat concomitent cu deformările plastice, dînd naștere unei boltiri care, supusă influ- ențelor tectonice, s-a transformat într-un anticlinorium. Această ridicare locală a masei cristaline a dat naștere în imediată apropiere, unei depresiuni sinclinale, în care s-a instalat, pentru o mare perioadă de timp, o zonă de subsidență. în vecinătatea ortognaiselor nu se constată filoane sau vinișoare de aplite și pegmatite. Șisturile epizonale din vecinătatea lor au fost afectate de un metamorfism de contact. 3. ȘIST! BILE CRISTALINE DIN ÎNVELIȘI L DE CONTACT Corpul D. Cailor și corpul D. Muncelului au influențat șisturile epizonale pe distanțe care ajung pînă la 400 m, dînd naștere la roce cu gradul de meta- morfism mai ridicat. Metamorfismul de contact apare clar în jurul corpurilor ortognaisice; regiunea fiind descoperită oferă deschideri numeroase. Pe flancul estic al zonei Rarău—Breaza se observă printre șisturile epizonale și roce cu metamorfism mai ridicat, care trebuie considerate ca rezultat al unor intrusiuni ortognaisice (V. Caselor). De asemenea șisturile granatifere de la Pojorîta repre- zintă influența unor ortognaise aflate în adîncime. Vom descrie mai jos tipurile de roce care se dezvoltă în învelișul de contact. Cloritoșisturile cu biotită sînt asociate cu micașisturile granatifere, de care se deosebesc prin prezența biotitei, mineral de contact produs prin intrusiunea gnaiselor de injecție. Ca tip de rocă reprezintă termenul intermediar între mica- șisturi și cloritoșisturi, iar geometric se situează între șisturile epizonale și intru- siuni. Cloritoșisturile cu epidot sînt roce de coloare verde, verde-cenușie și se află în apropierea gnaisului ocular din D. Cailor. La microscop arată următoarea constituție mineralogică: albit cu contur neregulat sau idiomorf, cuprinzînd incluziuni de epidot și avînd dispoziție paralelă; dorită, reprezentată prin clinoclor; epidot în grăunțe xenoblastice, mici și frecvente sau în agregate aso- Institutul Geologic al României \lGR/ 120 MIHCEA D. ILIE 14 ciate cu titanitul, și dispus paralel cu șistozitatea; titanit, care apare ca mineral accesoriu. Parașisturile micacee prezintă sub microscop o structură granoblastică- lepidoblastică și în constituția lor intră ca minerale principale muscovita, biotita, cuarțul și feldspatul plagioclaz, iar componentele accesorii sînt turmalina și oxizii de fer. Parașisturile granatifere sînt roce de coloare galbenă-ruginie sau cenușie- argintie, fin șistoase, care se dezvoltă mai ales în partea de est a corpului orto- gnaisic Muncelul. Foițele de muscovită și biotită, lungi de 0,5 — 2 mm, apar pe fețele de șistozitate, iar cristalele de granați, de mărimea unui bob de mazăre, apar ca nodule proeminente. Sub microscop, se constată o structură granolepi- doblastică, o textură șistoasă, ușor ondulată, precum și următoarele minerale componente: cuarț (75%), cu grăunțe cu contur neregulat și extincție ondu- loasă, orientat paralel cu stratificația; feldspat, în grăunțe rare și izolate, răspîndit printre mineralele accesorii; muscovită (5%), sub formă de lamele, în cantitate mai mică decît biotita; biotită (10%), ca lame bine conturate și colorate brun- brun închis; granat (2—4%), element principal, întîlnit ca porfiroblaste dodc- caedru-romboidale, colorat în brun-roșcat, prezentînd clorită pe fisuri, rezul- tată din alteratie, si incluziuni de oxizi de fer. Parașisturile cu biotită și epidot sînt roce de coloare cenușie-negricioasă, șistoase, fin grăunțoase care se întîlnesc în aureola de contact a ortognaisului de Muncel. La microscop se observă structura homeoblastică, cataclastică și textura ușor șistoasă, precum și următoarea constituție mineralogică: cuarț cu extincția onduloasă și tendința de orientare în strătulețe paralele; epidot, în grăunțe de dimensiuni variate, izolat sau în agregate; biotită puternic pleocroică, asociată cu muscovită în proporții egale și cu lamelele ușor orientate; granat sub formă de porfiroblaste hipidiomorfe, cu infiltrații de clorită. Parașisturile biotitice cu porfiroblaste de albit au structura granolepido- blastică iar textura șistoasă. Păturile de cuarț cu extincție onduloasă alternează cu fîșiile subțiri, paralele și ușor ondulate de muscovită și biotită. Albitul în grăunțe mari și alungite conține incluziuni de sericită. Clorită (penin) prove- nită din transformarea biotitei se prezintă în lamele sau în îngrămădiri lenticu- lare. Limonita apare ca pigmenți izolați. Parașisturile micacee cu zoizit și sfen au fost identificate în aureola de con- tact a corpului ortognaisic D. Cailor și au următoarea constituție minera- logică: cuarț (50%) cataclastic și cu extincție onduloasă, formînd pături în alter- nanță cu fîșii micacee; feldspat albitic (12%) cu incluziuni de sericită, întîlnit în grăunțe mai mari decît cuarțul și ușor alungite; muscovită (15%) în foițe asociate cu biotită și alcătuind pături paralele și ondulate; clorită (penin), ca rezultat al alterației biotitei și apărînd în fîșiile micacee. Minerale accesorii sînt: sfen, zoizit în grăunțe mici, idiomorfe, turmalină, apatită, zircon și limonită. Institutul Geologic al României \jgR_y 15 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 121 Aceste tipuri de roce din vecinătatea ortognaiselor se mai întîlnesc și la distanțe apreciabile de corpurile provocatoare. Așa de exemplu se observă șisturi clorito-sericitoase cu granat la Peciștea (N Pojorîta), punct situat între corpu- rile D. Cailor și Muncelul. Roca arată sub microscop o structură granoblastică- lepidoblastică și o textură slab șistoasă. Cuarțul (75%), în grăunțe angulare, este asociat cu grăunțe de albit și cu foițe de scricită și biotită. Granatul, în grăunțe cu contur cristalografie, prezintă dorită rezultată din alterație pe fisuri. Mine- ralele accesorii sînt apatita, rutilul și zirconul. 4. ROCELE PORFIROGENE în Carpații orientali sînt cunoscute intercalații de roce porfirogene asociate cu șisturile epizonale. Pe V. Cailor am întîlnit o astfel de rocă cu structură porfi- rică relictă, arătînd o origine eruptivă și un conținut bogat în feldspat potasic și sodic, precum și în biotită. Pasta, alcătuită din elemente foarte fine de cuarț, feldspat, sericită, orientate paralel, cuprinde următoarele fenoelemente: cuarț, albit, microclin și biotită. Șisturile cristaline care încadrează zona de subsidență Rarău—Breaza reprezintă un complex de roce sedimentare și intrusiuni bazice precursoare, de vîrstă paleozoică și probabil precambriană, influențate de metamorfismul de geosinclinal dezvoltat în orogenul hercinic. Metamorfismul mai avansat din aureolele de contact se datorește intrusiunii sintectonice de ortognaise. Cristalinul a suferit deformări plastice importante, a căror amplitudine este trădată de ridicarea anticlinorium-ului D. Cailor — D. Muncelului și de suprafețele de încălecare între Cristalin și Sedimentar. După tectogeneza hercinică, suportă o denudație continentală, iar pe supra- fața peneplenizată și mai ales în zonele depresive s-au instalat sedimente dezvol- tate pe o largă scară stratigrafică (Permian — Senonian). Grosimea conglomera- telor bazale (Permian) este redusă; ea nu reflectă asperitățile unui relief contem- poran. Pătura subțire și continuă a conglomeratelor verrucanice dovedește for- marea ei pe un teren relativ aplatisat. Abruptul actual D. Cailor — D. Munce- lului are desigur o origine tectonică mai nouă. Deformarea inițială a substratum-ului cristalin nu se poate explica printr-o tectonică dc compartimentare. Dislocările disjunctive produc o fracturare în blocuri care nu concordă cu ondulațiile structurale recunoscute în regiunea noastră. Desmembrarea geomorfologică actuală, datorită gradului înaintat de denudare, face să putem urmări raporturile dintre Cristalin și Permian pe dc o parte și zona Triasic — Cretacic pe de altă parte. Ondularea fundamentului cristalin reprezintă o deformare plastică la scară mare și nu corespunde unui relief ante-permian sau unei tectonice disjunctive. Se datorește unei structuri cutate, care numai într-o fază mai recentă a fost afectată de dislocări transversale. Flancul estic al ortognaiselor concordă cu Institutul Geologic al României 122 MIRCEA D. ILIE 16 înclinarea Sedimentarului de pe marginea de vest a zonei Rarău — Breaza. Diferența de relief accentuată între Cristalin și Sedimentar se datorește în primul rînd formării zonei subsidente concomitent cu ridicarea corpurilor granitognaisice. Acest joc plastic al fundamentului nu implică existența unor falieri puternice. în lungul marginei de vest a zonei de subsidență Rarău se constată perma- nent căderi estice ale complexului cristalin, iar conglomeratele permiene se așează direct pe șisturile cristaline, păstrînd aceeași înclinare spre est. în cazul unei compartimentări în blocuri de prim ordin ar fi trebuit ca depozitele bazale să prezinte grosimi mari, variabile, și să fie reprezentate printr-un material psefitic de dimensiuni mari. Dispoziția aproximativ concordantă a conglomera- telor bazale față de șisturile cristaline, ca și dezvoltarea uniformă și în pături subțiri, demonstrează existența unor ondulații largi de natură plastică în masa Cristalinului. Reconstituirea zonelor cristalofiliene întîmpină dificultăți; ele au fost înglobate hercinidelor. Pe paralelul Rarăului se manifestă un anticlinorium impozant cu răsfrîngeri bilaterale pe flancuri și cu forme depresive în care s-au depus formațiile permo-mesozoice. în regiunea cercetată, teritoriul hercinic prezintă deci anticlinorium-ul frontal minor D. Cailor — Muncel și sinclinorium-ul Rarău — Breaza, care a jucat rolul unei zone de subsidență. La început această formă depresivă a fost acoperită de o pătură subțire de depozite paleozoice, iar paralel cu jocul subsi- dent grosimea sedimentelor mesozoice a sporit treptat. Scufundarea aprecia- bilă din Cretacicul superior a condus în fine la umplerea zonei subsidente Rarău — Breaza. Marginea de est a zonei hercinice este intersectată după un unghi ascuțit de depozitele geosinclinalului carpatic. în dreptul Rarăului, apele acestui geosin- clinal pătrund în zona de subsidență și iau contact cu zonele paleozoico-jurasice, tinzînd spre anticlinorium-ul frontal hercinic. La început, ingresiunea este slabă, ea depășește ușor ghirlanda insulară, care jalona flancul de răsărit al zonei de subsidență. Începînd cu Turonianul, subsidență devine mai rapidă, iar sedimentația se intensifică, conducînd la îngroșarea sensibilă a depozitelor. După orogenul hercinic, șisturile cristaline își continuă evoluția prin parti- ciparea la funcționarea zonei de subsidență Rarău — Breaza și la tectonica alpină. B) ROCELE SEDIMENTARE Efectele tectonice exercitate asupra Cristalinului Carpaților orientali au avut ca rezultat formarea depresiunilor marginale Rarău — Breaza și Hășmasul Mare. Mișcările orogenice alpine s-au înscris în litogeneza acestor depresiuni; completate cu cele suportate din zonele Flișului servesc la reconstituirea evolu- ției întregei catene. Institutul Geologic al României 17 geologia regiunii rarău 123 Zona de sedimentație Rarău — Breaza se prezintă la început ca o zonă independentă apoi ea cade sub influența Flișului. în interior este delimitată de șisturile cristaline și corpurile ortognaisice, iar la exterior este jalonată de lame discontinue de șisturi epizonale. Aspectele geomorfologice trădînd conținutul ei geologic au atras atenția cercetătorilor încă de la început. V. Moldovei o tra- versează la Pojorîta, oferind deschideri importante pentru descifrarea proble- melor structurale. Sedimentația s-a realizat în trei cicluri majore; depozitele cele mai vechi aparțin Permianului. 1. PERMIAN Pe cele trei laturi ale zonei de sedimentare Rarău—Breaza se dezvoltă depozitele permiene, avînd o repartiție diferită. Latura vestică se caracterizează printr-o bandă permiană continuă- și unică, extremitatea sudică prezintă o des- compunere a bandei de vest în solzi complicați prin intervenția depozitelor mesozoice, iar pe marginea estică depozitele permiene sînt discontinue și cu tendința de scufundare sub depozitele cretacice. Permianul este constituit din trei orizonturi distincte: a) Orizontul conglomeratic-gresos bazai, b) Orizontul dolomitelor și calcarelor dolomitice, c) Orizontul Stratelor cu Radiolari (jaspuri). a) ORIZONTUL CONGLOMERATIC-GRESOS BAZAL Acest orizont se dezvoltă în baza seriei mesozoice și ia contact direct cu șisturile cristaline. Deschiderile cele mai importante se află în urmă- toarele puncte: D. Cailor, N Pojorîta (Peciștea), S Fîntîna Rece, V. Padinei (Slătioara), P. Ursului, P. Ciurgăului (Slătioara), V. Caselor, Izvorul Alb și V. Plaiul Ioanei (Sadova). în D. Cailor conglomeratele cuarțitice cu elemente neseriate prezintă și fragmente mici de șisturi cristaline slab rulate. La N Pojorîta (Peciștea) con- glomeratele albe cuarțitice conțin și elemente de cuarțite fumurii. La S Fîntîna Rece depozitele permiene se prezintă în toată varietatea lor, fiind reprezentate prin următoarele tipuri de roce: conglomerate cuarțitice formate din ele- mente de 2 — 6 mm diametru și reprezentate prin cuarțite albe, fumurii și roze; prin spargere clementele sînt intersectate iar prin expunere apar în relief; gresii silicioase albe-gălbui, gresii albe ușor feruginoase, poroase și cu concavități tapisate cu pulbere de limonită, împrumutînd aspectul de grau- wacke; gresii albe micacee; gresii micacee cenușii sau cenușii-verzui cu supra- fețele de stratificație plane; gresii micacee de coloare violacee și care capătă un aspect rubanat prin alternanță cu gresiile cenușii. în V. Padinei (Slătioara) conglomeratele albe, cu patină ruginie, prind prin alterațic o crustă feruginoasă groasă de 1 cm. Elementele componente sînt 124 MIRCEA D. ILIE 18 cuartitele albe, bine rulate si de dimensiuni variate. în P. Ursului si P. Ciurgăului (Slătioara), conglomeratele cuarțitice apar ca o bandă de 10 m grosime, cuprinsă între șisturi cristaline și dolomite, din care apele antre- nează blocuri pînă la 1 m3. în V. Caselor, conglomeratele bazale conțin elemente cuarțitice de 2—4 cm diametru, bine rulate si de coloare albă, fumurie sau roză și prind o patina feruginoasă pe fețele expuse. La Izvorul Alb se întîlnesc conglomerate albe, conglomerate roșii-violacee, gresii albe silicioase șisturi argiloase micacee roșii-violacee. în V. Plaiul Ioanei (Sadova) se dezvoltă ultimele mărturii ale extinderii Permianului. Este reprezentat în partea bazală prin conglomerate cuarțitice albe, foarte rar fumurii, care prin alterație capătă o patină ruginie sau roșie și cuprind uneori nodule colorate gradat în roșu hematitic și goluri vermiculare. Prin expunere, elementele cuarțitice apar puternic în relief; diametrul obișnuit este de 1 cm, rareori ajung la 2-3 cm. Conglomeratele sînt asociate cu gresii conglomerătice și gresii cuarțitice grosolane, provenite din conglomerate prin micșorarea elementelor componente. DESCRIEREA PETROGRAFICĂ Din urmărirea răspîndirii Permianului reiese constituția litologică de mai jos Conglomeratele moncgene, formate din elemente de cuarțite albe, mai ra fumurii, slab rulate, uneori cu aspect brecios, se prezintă în bancuri de 5—10 dm și ating grosimea totală de 20 -25 m. Cimentul de coloare albă sau ușor violacee cuprinde fluturași de muscovită. Sînt de coloare albă, gălbuie și mai rar roșie-violacee prin infiltrarea oxizilor de fer. Se desfac în blocuri paralelipipedice, iar prin dezagregare se transformă într-un pietriș cuarțitic. Prezintă afinități petrografice cu conglomeratele liasice și cele de tip Verrucano. Observate la microscop conglomeratele se prezintă alcătuite din elemente de cuarțite în forme și dimensiuni variate. Cuarțul detritic, fracturat si zimtuit, arată extincție onduloasă și cuprinde incluziuni. Elementele cuarțitice compo- nente sînt legate între ele printr-o pastă de grăunți fini de cuarț, lipsiți de orien- tare și asociați cu lamele de muscovită (2—4%). Conglomeratele poligene se deosebesc prin intervenția elementelor de șisturi cristaline (șisturi sericitoase-cloritoase) în masa cuarțitelor remaniate. Gresiile cuarțitice albe sînt formate din grăunți de cuarț prinse într-un ciment silicios și arată tranziții la conglomerate prin tipul intermediar de gresii conglomerătice. Gresiile micacee albe sau roșii-violacee sînt formate din grăunți de cuarț asociați cu muscovită; au cimentul silicios sau argilo-marnos. Prin îndepărtarea cimentului argilos se formează goluri, pe care se depun apoi pigmenți limonitici. La microscop se observă cuarț detritic cu extincție onduloasă (60%), conturul dreptunghiular și ușor alungit în sensul stratificației; muscovită (8%) în lamele Institutul Geologic al României \ IGRZ 19 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 125 ușor orientate; biotită cloritizată în foițe izolate; cimentul cu pigmenți limo- nitici (30%) scoate în relief mineralele constituente. Rocele pelitice sînt foarte rare și reprezentate prin argile șistoase, fin micacee de coloare roșie-violacee. POZIȚIA STRATIGRAFICĂ Șl VÎRSTĂ Depozitele detritice descrise mai sus se prezintă ca benzi uniforme și continue și sînt mărturia unei sedimentații litorale in situ, cu dezvoltări scurte în timp și fără variații de facies; absența lor în anumite puncte se datorește laminărilor sau dislocărilor transversale. în condiții tectonice conglomeratele ajung la partea superioară a dolomitelor. Contactul dintre conglomeratele cuarțitice și dolomite are o importanță deosebită și discuțiile asupra lui se extind ori de cîte ori se pune problema vîrstei conglomeratelor bazale. Obser- vațiile de teren arată o legătură strînsă între conglomerate și dolomite, dovedind relații de continuitate. în distribuția acestor depozite nu se constată o discor- danță stratigrafică între ele. Conglomeratele și gresiile cuarțitice din baza seriei sedimentare din zona Rarău —Breaza sînt intercalate stratigrafie între șisturile cristaline și dolomite. Fiind lipsite de un conținut paleontologic, ca și dolomitele superioare, precizarea vîrstei lor a întîmpinat mari dificultăți. Depozitele psefito-psamitice de natură silicioasă aflate în baza seriei meso- zoice din Carpații orientali au fost atribuite Permianului. A. Alth (1) a fost primul cercetător care le-a înglobat în această perioadă geologică, aplicîndu-le termenul de Verrucano. K. M. Paul (1876), bazat pe asemănarea cu conglomeratele de tip Ver- rucano și pe poziția lor inferioară față de dolomitele socotite triasice, a considerat conglomeratele și gresiile cuarțitice de vîrstă permiană. V. Uhlig le-a atribuit aceeași vîrstă permiană, comparîndu-le cu gresia de Groden. S. Athanasiu (1899) le-a analogat cu conglomeratele de tip Verrucano. I. Simionescu (74) amintește de gresia roșie și conglomeratul cuarțitic din Bucovina, descrise anterior de Paul. I. Atanasiu (1927), determinînd o faună considerată în baza calcarelor dolomitice ca aparținînd Werfenianului superior, a repartizat conglomeratele bazale Werfenianului superior. Th. Krâutner (1929), cunoscînd această constatare, a susținut totuși vîrstă permiană bazat pe asemănările litologice cu Verrucano din Alpi și Munții Apuseni. Pentru soluționarea contradicției dintre autori privind stabilirea vîrstei conglomeratelor, vom analiza comparativ depo- zitele din regiunea noastră cu cele asemănătoare din restul Europei. în Alpi (44), la baza Stratelor de Werfen se situează complexul numit Verrucano, gresiile de Groden și calcarele cu Bellerophon. în complexul Verrucano sînt cuprinse conglomerate și gresii roșii puternic dezvoltate, arcoze cenușii, verzui sau roșii (sernifite) și intercalații de porfire și melafire. Calcarele dolomitice cu Bellerophon, cuprinzînd Lamellibranchiate (Gervilleia, Aviculopecten), ar putea fi comparate cu dolomitele fosilifere din regiunea Tulgheș. -4^ M Institutul Geologic al României A.ICR/ 126 MIRCEA D. ILIE 20 Permianul de facies germanic (44), în subdiviziunea inferioară (Rotliegendes) cuprinde un pachet gros de conglomerate, brecii, gresii, șisturi roșii-cenușii cu intercalații de porfire, porfirite și melafire, dispus discordant față de Paleozoicul vechi și șisturile cristaline. Subdiviziunea superioară (Zechstein) cuprinde un conglomerat bazai de 1 — 2 m, șisturi cuprifere, calcare, dolomite și depozite halogene la partea superioară. în țara noastră, Permianul de tip alpin (Verrucano) a fost descris de M. Paucă (1940) în Munții Muma—Codru, deosebind Permianul inferior alcătuit din conglomerate poligene, uneori în alternanță cu gresii cuarțitice și șisturi, a căror vîrstă a fost fixată de R. Telegd (1892) prin comparație cu depozite purtătoare de plante identificate în Banat. Permianul superior alcătuiește o serie cuarțitică roșie-violacee cu structură torențială. Majoritatea cercetătorilor considerînd complexul bazai din regiunea noastră comparabil cu complexul Verrucano din catena alpină, vom analiza îndeaproape aceste complexe. Depozitele de tip Verrucano se caracterizează prin răspîndirea și grosimea mare (1000 m în Bihor), încadrarea între discordanțe stratigrafice și compoziția litologică specială; cuprind conglomerate și gresii cuarțitice, șisturi argiloase, porfire cuarțifere efusive, iar colorația roșie a sedimentelor continen- tale este predominantă. Conglomeratele din Rarău, considerate de majoritatea cercetătorilor (Alth, Paul, Uhlig, S. Athanasiu, Krăutner) de vîrstă permiană (Verrucano), se deosebesc de cele din Munții Apuseni (Bihor, Pădurea Craiului, Muma—Codru) prin următoarele însușiri: ocupă suprafețe reduse și au o grosime foarte mică (8—12 m) în comparație cu cele din Bihor (1000 m); sînt discordante față de Cristalin, însă arată o legătură strînsă față de dolomitele superioare; nu au com- poziția litologică a complexului Verrucano, lipsind șisturile violacee, sernifitele, tufurile diabazice și porfirele cuarțifere iar colorația predominantă este cea albă, roșu-violaceu intervenind în mod excepțional. Din cele de mai sus reiese că depozitele bazale din zona Rarău—Breaza nu corespund complexului Verrucano, cunoscut în catenele alpine. Uhlig și S. Athanasiu au pus problema existenței unor conglomerate permian-inferioare de facies germanic (Rotliegendes). Grosimea puternică (500 m) care a permis separația a trei orizonturi, asociația litologică (conglo- merate, brecii, șisturi, porfire, porfirite, melafire) și prezența calcarelor dolo- mitice ne împiedică a admite prezența Rotliegend-ului în regiunea cercetată. I. Atanasiu (1927) pledează pentru o vîrstă triasic-inferioară, bazat pe fauna triasic-inferioară (Strate de Campile) identificată la Azodul Mare (Tulgheș) în partea inferioară a dolomitelor. în mod logic, s-a dedus că depo- zitele conglomeratice ocupînd o poziție inferioară dolomitelor fosilifere trebuie să fie repartizate Stratelor de Seis. în sprijinul acestei argumentații, autorul a menționat gresiile fosilifere citate de G. Merhart (51) în V. Seacă. Poziția Stratelor de Werfen din Bucovina nu constituie însă un argument în sprijinul Institutul Geologic al României N tCR/ 21 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 127 vîrstei triasic-inferioare a conglomeratelor deoarece ele ocupă o poziție geo- metrică superioară. Volumul restrîns al depozitelor bazale și uniformitatea tipurilor de roce, precum și asociația cu calcarele dolomitice le apropie de Permianul superior, în adevăr, Zechsteinul din Harzul de sud și de la Mannsfeld îndeplinește aceste condiții stratigrafice (44). Vîrstă depozitelor detritice bazale din zona de subsidență Rarău—Breaza a înregistrat în bibliografie o variație cuprinsă între Permianul inferior și Triasicul inferior. Faptul se datorește lipsei de probe paleontologice în complex precum și în succesiunea întregei zone permiene. Din analiza litofaciesurilor am ajuns la concluzia că ele nu aparțin Permianului alpin de tip Verrucano și nu pot fi atribuite Triasicului inferior (Strate de Seis). Conglomeratul bazai, asociat cu gresii silicioase albe și gresii micacee roșii-violacee, aparține părții inferioare a Permianului superior. Volumul stratigrafie restrîns, legătura intimă cu dolo- mitele, lipsa intercalațiilor efusive, poziția stratigrafică precisă și uniformitatea faciesului sînt argumente în sprijinul vîrstei permian-superioare a complexului detritic bazai. Faciesul epicontinental al acestui complex face să se apropie de faciesul germanic al Permianului. Cercetarea celorlalte complexe permiene vine în sprijinul acestei păreri. b) ORIZONTUL DOLOMITELOR ȘI CALCARELOR DOLOMITICE Dolomitele formează mase importante, cu aspect ruiniform și dispuse în benzi la marginea zonei de subsidență. Se reazemă prin intermediul conglome- ratelor bazale de șisturile cristaline și suportă aproape constant orizontul jaspu- rilor. în partea de vest formează o bandă unitară de la Breaza pînă la D. Col- bului (W Rarău), care apare puternic în relief și formează cei doi munți vecini: Adam și Eva (fig. 4). Eroziunea și dislocările tectonice produc discon- tinuități în această bandă vestică de dolomite. La extremitatea sudică a zonei de sedimentare, dolomitele sînt întrerupte din cauza eroziunii cretacice și a transgresiunii Cretacicului superior. Dolomitele de la Piciorul Călugărului și Bîtca Runcițica sînt mărturiile benzii dolomitice și indică legătura între D. Colbului și Slătioara. în regiunea Arșița Rea, Bîtca cu Plai (Slătioara) dolomitele ating o grosime aparentă de cca 2 km din cauza unei solzificări strînse. De aci spre nord se întind benzile dolomitice de vest. Ele sînt în număr de trei, au orientarea NW—SE, sînt paralele cu banda vestică și manifestă spre nord o tendință de afundare treptată pînă la dispariție. Fîșia internă se dezvoltă între Bîtca Negrii (Slătioara) și V. Izvorul Alb, pe al cărei versant stîng dispare pentru ca să reapară sub forma unei butoniere în V. Seacă. Fîșia mijlocie se întinde de la Vîrful Mare (N Slătioara) pînă în Institutul Geologic al României 128 MIB CE A D. ILIE 22 V. Izvorul Malului, iar fîșia externă începe de la N Pietrele Arse și se continuă tot pînă în Izvorul Malului, însă reapare bine dezvoltată la marginea de vest a satului Izvorul Alb. Tot aci se întîlnesc două iviri de dolomite cu volum redus, care pot fi considerate în continuarea fîșiei mijlocii. în V. Seacă, fîșia externă și cea mijlocie nu-și mai găsesc corespondentul. Fig. 4. — Dolomitele permiene de la Adam și Eva (Foto KRĂUTNER). La N de V. Moldovei, dolomitele sînt cunoscute pe P. Plaiul Ioanei (N Sadova) și reprezintă ultima manifestare a fîșiei interne. La Fundul Pojorîtei apar singurele dolomite în mijlocul zonei de sedimentare Rarău—Pojorîta Breaza. DESCRIEREA PETROGRAFICĂ în cariera din D. Peciștea (fig. 5) se observă următoarele tipări de dolomite: dolomite cenușii, dolomite gălbui, dolomite cu pete și vinișoare roz, dolomite brecioase. Ele sînt dizolvate puternic pe diaclaze și formează peșteri; prin deza- gregare se transformă într-un grohotiș mărunt cu patină feruginoasă. Cariera Pojorîta, aflată sub terasa superioară a Văii Moldovei, prezintă urmă- toarea succesiune: dolomite masive cenușii-negricioase cu patină ruginie la partea inferioară, dolomite cenușii-negricioase în strate groase de 2—8 cm și dolomite silicifiate galben-ruginii cu tranziții la jaspurile superioare. Pe drumul Izvorul Alb—Cabana Rarău, banda dolomitică este bine deschisă și i se poate urmări conținutul litologic. Tipurile de roce care se întîlnesc sînt: dolomite Institutul Geologic al României ICR/ 23 geologia regiunii rarău 129 gălbui, dolomite cenușii, dolomite brecioase albe, dolomite brecioase cu cimentul roșu, dolomite cuprifere și dolomite cu infiltrații de jaspuri roșii. Prezintă spăr- tura așchioasă, se dezagregă ușor și formează un grohotiș mărunt cu elemente de cca 1 cm diametru. Pe V. Ciurgăului, dolomitele se dezvoltă sub formă de bancuri diaclazate, groase de 1 dm pînă la 1 m. Sînt reprezentate prin dolomite gălbui, dolomite Fig. 5.— Dolomitele permiene din Dealul Peciștea — N. Pojorîta (Foto KkÂVTNHR). X cenușii și brecii dolomitice. Brecia dolomitică este constituită din elemente cuarțitice remaniate din conglomeratul bazai, șisturi și filite sericitoase, precum și dolomite gălbui. Elementele componente sînt neseriate, au forma neregulată cu contur unghiular, iar diametrul variază între 2—8 cm. Prin expunere cimentul calcaros este solvit, astfel ’că elementele sînt reliefate. Formează un banc de 2—3 m grosime, intercalat în baza dolomitelor și în apropierea fundamentului cristalin. în V. Izvorul Alb dolomitele devin grezoase la contactul cu jaspurile (fig. 6); în rest se observă, pe lîngă dolomitele comune, și dolomite brecioase. în V. Seacă, dolomitele de pe ambele maluri conțin în spărtură pete albastre și verzi de azurită și malachită singenetică. Analizate la microscop, dolomitele cenușii arată o masă cenușie-cafenie de carbonați în grăunți mici, în care se disting plaje de cristale mai mari și o serie de diaclaze. Ca material autigen se observă grăunți de cuarț detritic (12%) cu extincție onduloasă, inechigranular și cu dimensiuni cuprinse între 0,01 — 0,1 mm. Muscovita (12 %), în foițe fine, este asociată cu cuarțul și uneori se infil- 9 — c. 946 Institutul Geologic al României 130 MIRCEA D. ILIE 24 trează pe fisurile rocei. Dolomitele gălbui se prezintă ca o masă amorfă cenușie, cu puncte care arată începuturi de cristalizare; cristale foarte fine sînt grupate în plaje sau pe diaclaze (V. Caselor). De asemenea pot arăta o structură fin granuloasă datorită cristalelor mici de carbonați repartizate uniform (Izvorul Alb). . Dolomitele cuprifere de coloare cenușie-gălbuie pe fețele expuse, diaclazate, cu spărtura așchioasă și neregulată, prezintă în toată masa pete de azurită și Fig. 6. — Aparițiile de calcare dolomitice de pe flancul extern (Valea Izvorul Alb). 1, dolomite permiene; 2, șisturi cu Radiolari; 3, Cretacic inferior. malachită de la 0,5—2 cm în diametru (Izvorul Alb, V. Seacă). La microscop se observă o masă fină cristalizată, cu diaclaze rare umplute cu carbonat, precum și infiltrații de Cu. Gresia supradolomitică apare deasupra șarnierei de anticlinal de pe malul stîng al Văii Izvorul Alb (fig. 7) și în V. Seacă. Este o gresie Fig. 7. — Anticlinalul de dolomite din Valea Izvorul Alb. I, dolomite; 2 gresii; 3, jaspuri permiene; 4, Cretacic inferior. cuarțitică fin micacee și arată tranziția la orizontul jaspurilor. La microscop se con- stată cuarțul detritic aproape echigranular și muscovită în lamele, cu o ușoară orien- tare paralelă, prinse într-un slab ciment de natură calcaroasă. POZIȚIA STRATIGRAFICĂ ȘI VÎRSTĂ Complexul dolomitic ocupă o poziție stratigrafică clară, anume este cuprins între complexul detritic bazai și complexul jaspurilor la partea superioară. Cum atît dolomitele cît și cele două complexe vecine nu conțin dovezi paleontologice care să le determine vîrstă, precizarea poziției dolomitelor în scara cronologică a întîmpinat dificultăți importante. ; Institutul Geologic al României \ 16 RZ 25 GEOLOGIA REGIUNII RARĂI 131 Cotta (1855) a descris prima dată dolomitele din regiunea Rarău, conside- rîndu-le ca intercalații în masa Cristalinului. Hauer și Stache (1863) le-a identificat în Cheile Bicazului și le-a repartizat Eocenului. Paul (1876) și Herbich (1878) au atribuit dolomitelor vîrstă triasic-inferioară. V. Uhlig a afirmat la început (1889) că dolomitele ar aparține Triasicului inferior și apoi (1903), ținînd seamă de legăturile strînse cu Verrucano, le-a repartizat Permi- anului. S. Athanasiu (1899) a considerat dolomitele din Bucovina de vîrstă triasică, fără precizarea subdiviziunilor pe care le-ar reprezenta. I. AtanASIU (1929) a determinat în calcarele dolomitice de sub Vf. Azodul Mare (Tulgheș) o faună pe baza căreia a precizat vîrstă werfenian-superioară (Strate de Campile). Ținînd seamă de aparițiile calcarelor de Halstatt a considerat că dolomitele pot cuprinde și Triasicul mediu în partea lor superioară. I. Băncilă (1940) a făcut rezerve asupra poziției geologice a punctului fosilifer de la Azodul Mare. Th. Krăutner (1929) a precizat pentru dolomite vîrstă triasic-inferioară și a stabilit zonele de răspîndire între Rarău și Pojorîta. în lipsa resturilor organice fosilizate, pentru precizarea vîrstei dolomitelor vom cerceta litofaciesurile din restul Europei. Zechsteinul de la Mansfeld și din Harzul de Sud (44) cuprinde la partea inferioară conglomerate, șisturi cuprifere și calcare, în partea mijlocie dolomite, și la partea superioară dolomite, gips, sare. Această succesiune poate fi paralelizată cu regiunea noastră, cu deosebirea că șisturile cuprifere sînt înlocuite prin dolomite cuprifere, iar partea superioară trece în facies lagunar, pe cînd în Rarău trece la șisturile cu Radiolari, facies tipic marin. Permianul superior din V. Eden (44) este alcătuit dintr-o succesiune de depozite care prezintă afinități cu cele din regiunea noastră (gresii și șisturi cărbunoase 12 m, dolomite 3 — 7 m, marne roșii 75 m). Permianul din Bazinul Donețului (44) este constituit din următoarea succesiune de strate: gresii, șisturi argiloase, calcare cu Brachiopode, calcare dolomitice cu argile și gipsuri, iar la partea superioară marne roșii și verzi cu oxizi de Cu. Paralelizînd aceste depozite cu cele din regiunea noastră putem considera gresiile și șisturile argiloase în complexul detritic bazai, calcarele cu Brachiopode și calcarele dolo- mitice în complexul calcaros-dolomitic, iar marnele superioare în complexul jașpurilor. Ținînd seamă de aceste date, considerăm dolomitele, cuprinse stratigrafie între conglomeratele cuarțitice bazale și stratele cu jaspuri, de vîrstă permian- superioară. Prezența oxizilor de Cu din dolomite joacă rolul de fosil conducător și ne-au ajutat în descifrarea stratigrafie! regionale. Privitor la fauna de la Azodul Mare (6) facem următoarele considerații impuse de noua paralelizare a dolomitelor. Poziția geometrică a punctului fosi- lifer poate fi discutată întrucît Stratele de Campile se dezvoltă în Carpații romîni sub un facies ușor de recunoscut, cu dezvoltare întinsă și uniformă, iar masele dolomitice puternice nu i se asociază. Argumentul depozitelor werfeniene 9* Institutul Geologic al României 132 MIRCEA D. ILIE 26 din V. Seacă și îndoiala exprimată de I. Băncilă (11), un bun cunoscător al Mesozoicului din Carpații orientali, pledează pentru situația neclară a zăcă- mîntului fosilifer de la Azodul Mare. Admițînd o poziție normală, calcarele dolomitice fosilifere cu Gervilleia și Pecten de la Azodul Mare pot fi echivalate cu dolomitele purtătoare de Gervilleia și Aviculopecten din Permianul superior de tip alpin. Dacă admitem ideea unor dolomite triasice, trebuie să recunoaștem existența a două faciesuri sincrone heteropice suprapuse și în consecință să ne considerăm în prezența unor unități tectonice de gradul pînzelor. Datele de teren nu indică însă prezența unor șariaje impozante. c) ORIZONTUL STRATELOR CU RADIOLARI (JASPURI) La partea superioară a dolomitelor se dezvoltă Stratele cu Radiolari, cunoscute sub numele de « Strate cu jaspuri». Sînt de coloare roșie-cărămizie, roșie-porto- calie, verde-albăstruie, brună sau cenușie, bine stratificate, dure și cu spărtură așchioasă. Varietățile pămîntoase au spărtura concoidală, iar prin expunere se desfac în plăci și în fragmente colțuroase de 1—2 cm în diametru. Grosimea stratelor variază între 1 dm —1 m și sînt străbătute de diaclaze dispuse ortogonal și umplute cu calcită sau cuarț secundar. La partea inferioară, stratele cu Radiolari se află în legătură strînsă cu dolo- mitele; alternează la început cu ele apoi se dezvoltă din ce în ce mai mult pînă cînd le înlocuiesc în întregime. La partea superioară intervin discordant formații de natură și vîrstă diferită. Răspîndirea stratelor cu Radiolari corespunde benzilor de dolomite, cu singura deosebire că fiind ușor supuse dezagregării nu sînt evidențiate de relief și sînt acoperite de obicei de grohotișurile provenite din dolomite sau de pătura de sol. Deschiderile cele mai importante în aceste strate sînt descrise mai jos. DESCRIEREA PETROGRAFICĂ în P. Cailor se dezvoltă la partea superioară a dolomitelor depozite sili- cioase sau pămîntoase, colorate în roșu-cărămiziu, în strate groase de 5 — 20 cm. Spărtura este așchioasă sau pămîntoasă, iar textura este compactă. La microscop masa fundamentală este alcătuită din calcedonită fibroasă și petece de argilă și cuprinde elemente detritice foarte fine de cuarț și muscovită. Pigmenții fini de hematită uniform repartizați împrumută rocei colorația roșie. Ca resturi organice se disting mai ales schelete de Radiolari sferici silicioși sau calcifiați, avînd conturul simplu cu spini sau sub forma de rețele izolate. Se recunosc genurile Cenosphaera și Rhopalastrum. în P. Peciștea (N Pojorîta), stratele cu Radiolari sînt puternic cutate și prezintă raporturi tectonice față de dolomite (fig. 8). Se deosebesc jaspuri negre sau cenușii-verzui, fin diaclazate și care se sfărîmă ușor prin lovire, precum și Institutul Geologic al României <16 R, 27 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 133 jaspuri roșii, roșii-cărămizii, roșii-violacee, în bancuri de 2—4 cm sau 1 — 2 dm. Au afinități cu Stratele de Sinaia, cu care au fost confundate, prin cutarea intensă, diaclazare și patină. Varietățile de jaspuri diferit colorate se observă în pachete alternînde și conțin șisturi argiloase cenușii-negricioase, cu aspect lenticular și oglinzi de fricțiune. Analizate la microscop se observă grăunțe numeroase de cuarț și lamele de muscovită, prinse într-o masă argiloasă stră- Fig. 8. — Dolomitele și jaspurile din Pîrîul Peciștea — N. Pojorîta (Foto KkâUTNBR). bătută de diaclaze fine, umplute cu calcită sau fisuri cu infiltrații de pigmenți limonitici. în Cariera S Pojorîta jaspurile verzi-albăstrui, roșii-violacee, roșii pătate cu verde-albăstrui sau cu dungi albăstrui pe marginea diaclazelor încadrînd suprafețe roșii-violacee, sînt bine stratificate, dure și în strătulețe de cîțiva cm. Au căderi estice cu tendința de ridicare la verticală (70°—80“) și prezintă treceri vizibile la dolomitc. La microscop se observă masa fundamentală argiloasă colorată în brun- roșcat, cu plaje puternic silicifiate și conținînd numeroase schelete de Radiolari și elemente detritice (fragmente de cuarț detritic, feldspat plagioclaz și lamele de muscovită). Resturile organice sînt reprezentate prin Radiolari conservați în calcedonie, cu conturul sferic și fără deformări în sensul stratificației, precum și prin spiculi de Spongieri. Drumul Izvorul Alb—Cabana Rarău intersectează prin serpentinele sale de cîteva ori stratele cu Radiolari, oferind deschideri prielnice pentru observarea Institutul Geologic al României !CR/ .134 SURCEA 0. ILIE 28 constituției litologice și a raporturilor cu dolomitele. La microscop jaspurile arată existența unei mase fundamentale pelitice silicioase sau silico-argiloase pigmentată cu oxid de fer, care conține particule rare de cuarț și Lamele dc moscovită. Textura orientată este evidențiată de foitele de mică si turtirca cochiliilor de Radiolari. Resturile organice sînt reprezentate prin exemplare numeroase de Radiolari, umplute cu calcedonie, oxizi de fer sau CO3Ca, precum și spiculi dc Spongieri. Genurile recunoscute sînt: Cenosphaera (frecvent), Lithocampe (rar), Rhopalastrum și Stichocapsa (f. rar). Tranziția la dolomite este bine descoperită pe drumul spre cabana Rarău și reprezentată prin jaspuri dolomitice, care sînt roce silico-calcaroasc cu oxizi de fer în cantități reduse. în jurul părții sudice a Rarăului se întîlnesc jaspuri de coloare galbenă-portocalie, cu spărtura concoidală. Sub microscop arată o masă criptocristalină, datorită transformării opalului în calcedonie, care conține plaje de microcristale și filonașe de calcită sau cuarț secundar. Pigmenții de oxizi de fer se aglomerează în jurul granulelor de cuarț. în V. Izvorul Malului, între stratele cu Radiolari se găsesc intercalații slabe de gresii fin micacee colorate în roșu-violaceu sau verzui. La microscop se arată constituite din fragmente de cuarț detritic (70%) și lamele de muscovită (6 8%) prinse într-un ciment calcaros (15%) asociat cu pigmenți limonitici. Geneza rocelor cu Radiolari din regiunea noastră nu este legată de condiții batimetrice speciale. Originea abisală nu poate fi susținută din cauza prezenței materialului detritic abundent și în grăunțe relativ mari, a grosimii depozitelor si alternantei cu calcarele dolomitice. > > Dezvoltarea Radiolarilor se datorește erupțiilor bazice care au furnizat materialul silicios. Despre existența rocelor bazice avem indicii în D. Cailor, unde diabazele se află în strînsă legătură cu stratele radiolaritice. Asemenea depozite au fost identificate și în Munții Metaliferi, făcîndu-se aceleași consi- derații asupra originii materialului și condițiilor batimetrice de sedimentare (V. C. Papiu). POZIȚIA STRATIGRAFICĂ ȘI VÎRSTĂ Primele informații relative la stratele cu jaspuri din Carpații orientali se găsesc în lucrările lui HaueR și S'l'ACHE (19), care le-au menționat în Hășmașul Mare între șisturile cristaline și calcarele tithonice. Paul (61) le-a descris în regiunea noastră ca roce silicioase roșii, uneori argiloase și chiar calcaroase, cuprinse între Triasicul inferior și calcarele de Hallstatt; de asemenea le-a comparat cu Stratele de Buchenstein (7’riasic superior). Herbich (24) a considerat jaspurile triasic-medii și apoi triasic-superioare, ținînd seamă de precizările lui Paul. Uhlig (88) a precizat poziția stratigrafică a jaspurilor între dolomite și Tithonic-Neocomian. Vîrstă lor fiind legată de dolomite, au fost atribuite la 29 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 135 început Triasicului mediu și apoi prin întinerirea dolomitelor au fost considerate triasic-superioare. S. Athanasiu a făcut rezerve față de repartizarea jaspurilor la Triasic. Vadâsz și Jekelws au constatat în Hășmașui Mare și Bucegi jaspuri și radiolarite cu o poziție stratigrafică bine definită și cuprinsă între Dogger și Malm. în Hăghimaș, Jekelius (39) a arătat că radiolaritele sînt localizate la baza calcarelor cu Aspidoceras acanthicum Opp. Precizarea vîrstei oxfordian-callo- viene pentru o categorie de jaspuri în Carpații orientali a fost făcută de I. Ata- nasiu (6), care a considerat jaspurile vechi din regiunea Tulgheșului de vîrstă jurasică. Bazat pe aceleași rezultate, Th. KrăUTNER (42) a repartizat jaspurile din Rarău asociate dolomitelor la Oxfordian-Callovian, iar o parte din ele au fost atribuite Neocomianului inferior. Stratele cu Radiolari de la partea superioară a dolomitelor permiene din re- giunea Rarău Breaza nu pot fi analogate cu radiolaritele jurasice din Bucegi, unde prezintă o poziție stratigrafică bine definită. Deschiderile întîlnite pe șoseaua turi- stică Izvorul Alb Cabana Rarău arată o continuitate de sedimentare între dolomite și jaspuri. Dolomitele trec treptat către partea superioară la jaspuri. Intercalațiile de jaspuri cuprinse în masa dolomitelor capătă o dezvoltare din ce în ce mai mare, alternînd cu dolomitele, pentru ca apoi să se dezvolte singure. Bazați pe tranziția dolomite-jaspuri, am considerat împreună cu D. Preda (68) stratele cu jaspuri ca avînd o vîrstă triasică, așa cum au afirmat și autorii anteriori (Paul, Herbich, Uhlig). L. Kober (40), în urma cercetării profilului geologic de pe V. Moldovei (Pojorîta), a precizat că șisturile roșii se reazemă pe dolomite, iar la partea supe- rioară prezintă tranziții care seamănă cu depozitele rhetice. în Carpații romîni, radiolaritele și jaspurile se întîlnesc frecvent în diferitele formații geologice. Cele mai bine cunoscute apar în Cretacicul superior (Zlatna), în Neocomian (Munții Metaliferi), în Oxfordian-Callovian (Bucegi, Hășmașui Mare, Rarău) și în Permian (Rarău, Hășmașui Mare). De asemenea au fost considerate în grupa jaspurilor și filoanele hidrotermale colorate, de natură silicioasă, și tufurile diabazice silicifiate. Cum aceste depozite sînt legate de rocele bazice, li s-a atribuit vîrstă cretacică sau triasică, după vechimea apreciată pentru manifestările magmatice. Depozite similare stratelor cu jaspuri, din punct de vedere litologic și al poziției geometrice, se cunosc în Permianul superior din Bazinul Donețului (44), unde deasupra calcarelor dolomitice se instalează marne roșii verzi cu oxizi de Cu. în Zechstein, se întîlnește deasupra dolomitelor deobicei faciesul lagunar cu sare și gips. Gresiile și dolomitele Permianului superior din V. Eden (Anglia) suportă marne roșii în grosime de 75 m. întreg complexul corespunde litologic și în parte chiar volumetric cu succesiunea Permianului superior de pe marginea zonei Rarău—Breaza. Aceste date comparative ne îndreptățesc să considerăm stratele cu Radiolari și jaspurile situate deasupra dolomitelor ca fiind localizate la partea superioară a Permianului superior. Ele au fost considerate Institutul Geologic al României XJGR/ 136 MIRCEA D. ILIE 30 în general de vîrstă triasică pe motivul că dolomitele erau repartizate Triasicului. De asemenea au fost atribuite Oxfordian—Callovianului sau localizate în baza Neocomianului (29). în concluzie, complexul detritic bazai, complexul calcarelor dolomitice și al dolomitelor, precum și complexul stratelor cu Radiolari și al jaspurilor din Rarău formează o unitate stratigrafică cu legături strînse, care s-a conservat în întregime și aparține Permianului superior. Banda depozitelor permiene de la periferia zonei de subsidență Rarău—Breaza este continuă și suportă discordant toate depozitele mesozoice. Triasicul inferior situîndu-se la partea superioară a acestei bande, vine în sprijinul vîrstei permiene. în ipoteza unor dolomite și jaspuri triasice, s-ar fi impus o interpretare tectonică; găsindu-ne în fața a două faciesuri sincrone și heteropice suprapuse ar fi trebuit să admitem existența unei structuri în pînză. Această problemă va fi dezvoltată la capitolul tectonicei, în partea finală a prezentului studiu. 2. triask; Depozitele triasice se dezvoltă spre deosebire dc zona permiană completă și fără întrerupere — sub forma de blocuri izolate, care apar de sub învelișul cretacic în condiții neclare sau ca blocuri remaniate în depozitele cretacice. Sînt reprezentate toate subdiviziunile Triasicului, determinate pe baze paleon- tologice. a> TR1ASIC INFERIOR (SCHIT1AN) Triasicul inferior, cunoscut sub numele de Strate de Werfen, avînd o con- stituție litologică caracteristică șisturi argilo-grezoase cu intercalații dc calcare în plăci, facies uniform și fosile frecvente — a fost recunoscut în Carpații orien- tali, de primii cercetători (Hauer, Stache, Herbich). în regiunea noastră identificarea Schitianului a întîrziat din cauza rarității aflorimentclor. în anul 1910, V. Uhlig (90) a descris în seria « klippelor » triasice, Stratele de Werfen cu Natiria costata Mats., Myophoria costata Zenk., Pseudomonotis cfr. angulosa, Turbo rectecostatus Hauer. De asemenea a figurat profilul detaliat al acestui afloriment schitian, descoperit în partea superioară a Văii Seci. Pentru determinarea completă -a faunei găsite, a încredințat lui G. Merhardt (51) materialul paleontologic. Acest autor a precizat că formele de Moluște aparțin Schitianului și anume Stratelor de Seis și Stratelor de Campile. în V. Seacă a identificat speciile următoare: Pseudomonotis (Avicula) venetiana^MtVM, Myacites fassaensis Wissm., Gervilleia incurvata Leps., Gervilleia n. sp. (?) aff. etcporrecta Leps., Turbo rectecostatus Hauer. în partea de sud a Muntelui Runcu (Cîmpulung), același autor a determinat speciile: Myophoria laevigata Goldf., Myophoria costata Zenk. Institutul Geologic al României \J6RZ 31 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 137 I. Atanasiu (6) a considerat că Stratele de Werfen din V. Seacă sînt situate stratigrafie între conglomeratele verrucanice (Strate de Seis) și calcarele dolomitice (Triasic inferior-mediu), fapt utilizat apoi ca argument pentru precizarea vîrstei triasic-inferioare a complexului detritic inferior. Schitianul din V. Seacă este reprezentat prin șisturi argilo-grezoase și calcaroase de coloare cenușie-verzuie, puternic diaclazate. Ele reprezintă partea superioară cunoscută sub numele de Strate de Campile, apar pe malul stîng al Văii Seci și sînt răspîndite la suprafața solului pînă în apropierea talvegului. Sînt înconjurate de depozitele argilo-grezoase cenușii-negricioase ale Cretacicului superior și nu arată legăturile cu fundamentul sau acoperișul cretacic. în această situație, nu rămîne decît să facem presupuneri asupra modului de apariție. Schitianul din V. Seacă poate reprezenta șarniera unui anticlinal aflat în um- plutura cretacică a zonei de subsidență. Astfel de apariții se cunosc și în cazul dolomitelor permiene de la Fundul Moldovei. Ținînd seamă de situația majori- tății așa numitelor klippe triasice, depozitele schitiene din V. Seacă ar putea reprezenta depozite antrenate de apele marine de pe zona permiană de vest din imediata apropiere. Aflorimentul, deși este neclar fiind înecat de depozitele cretacice cele mai tinere, arată totuși o poziție geometrică net superioară față de zona depozitelor permiene și în consecință nu poate fi înglobat în această zonă. A doua apariție de Strate de Werfen am identificat-o la P. Cailor împreună cu D. Preda în anul 1938 (68). Pe malul stîng al văii cu același nume, într-o carieră mică (fig. 9) dezvoltată pe o lungime de 7 m, se observă următoa- rele tipuri de roce: calcare bituminoase cenușii-negri- cioase, albe-cenușii prin expunere, puternic diacla- zate, în grosime dc 6 m; la microscop se prezintă ca un calcar fin recristalizat Fig. 9.— Schitianul (1) și Virglorianul (2) din Pîrîul Cailor. si străbătut de o rețea de diaclaze umplute cu calcită; argile marnoase de coloare cenușie-negricioasă sau cenușie-verzuie, cu oglinzi de fricțiune, și gresii micacee șistoasc cenușii-verzui, diaclazate și cutate sub forma dc plăci lenticulare cînd sînt intercalate în sedimentele pelitice; șisturile argilo-grezoase au o grosime de 2 m și sînt situate la baza calcarelor bituminoase. Aceste depozite prezintă afinități petrografice cu Stratele de Werfen și calcarele de Guttenstein. Complexul șistos argilo-grezos din bază seamănă foarte Institutul Geologic al României \ K3R/ 138 M IRC EA I>. ILIE 32 Fig. 10. — Profil geologic în Pîrîul Cailor. I, dolomite; 2, jaspuri permienc; 3, Schitian; 4, Virglorian. knri ale stratelor cu Radiolari si cariera bine cu Schitianul (Strate de Campile) din Munții Persani și Munții Apuseni, iar calcarele bituminoase diaclazate puternic și reticular sînt identice cu calcarele de Guttcnstein cunoscute în aceleași catene muntoase. Ele corespund zonei de tranziție între Schitian și Virglorian, care se întâlnește bine dezvoltată și pe suprafețe întinse în Munții Persani (36). Aci, în regiunea Comana Lupșa se constată trecerea gradată de la complexul șistos schitian la calcarele bituminoase virgloriene. Complexul șistos este bogat fosilifer, pe cînd calcarele sînt afosilifere, iar zona de tranziție este dc asemenea lipsită de fosile. Poziția geometrică a depozitelor triasic-inferioare-medii în P. Cailor este interesantă, lămurin- du-ne probleme de strati- grafie și tectonică (fig. 10). înclinările lor spre est sînt conforme cu stratele permicne din bază. Po- ziția superioară față de zona permianăși înclinarea estică arată o succesiune stratigrafică normală. Di- stanța de cca 20 m între din P. Cailor este tocmai spațiul util pentru dezvoltarea Stratelor dc Werfen, mascate de vegetație. Schitian-Virglorianul din P. Cailor reprezintă depozite triasice care și-au păstrat poziția în loc; nu pot fi înglobate în categoria klippelor stratigrafice antrenate de apele marine sau a klippelor deplasate tectonic. Succesiunea normală conglomerate—dolomite—jaspuri—Schitian-Virglorian demonstrează vîrstă permiană a complexului sedimentar din baza zonei dc subsi- dență Rarău—Breaza și exclude interpretarea tectonică ce s-a dat de unii autori. Al treilea afloriment important de Strate de Werfen este situat la «Troița Stînclor » (SW Rarău) și reprezentat prin șisturi calcaro-grezoase nefosilifere cu aspect lenticular, cutate și puternic diaclazate. Acestea se întîlnesc ca plăci groase de 5 mm —2 cm, răspîndite la suprafața solului, asociate cu depozite permienc și jurasice și acoperite discordant de Cretacicul superior. Deschiderile Schitianului menționate demonstrează extinderea Triasicului inferior pe toată suprafața cercetată. Resturile organice determinate precizează apartenența la Stratele de Campile (Schitian superior). în regiunea Tulghcș, I. Atanasiu a identificat Stratele de Seis în prezența conglomeratelor ver- rucanice bazat pe fauna de la Azodul Mare (6). în Tatra, Triasicul inferior începe în adevăr prin conglomerate și gresii cuarțitice transgresive situate în baza Stratelor dc Werfen. Acolo, însă, se constată treceri insensibile, marcate printr-o alternanță dc gresii cuarțitice și șisturi argilo-grezoase. O astfel de continuitate 33 geologia begii nii hahăi 139 de sedimentare, care înglobează Stratele de Seis și Stratele de Campile, nu este cunoscută în regiunea noastră ca și în restul catcnei. Conglomeratele și gresiile cuarțitice sînt separate de Schitianul din P. Cailor și V. Seacă prin dolomitc și strate cu Radiolari, care au o grosime apreciabilă. în fine, de prezența depozitelor schiticnc este legată apariția rocelor eruptive bazice sub formă de diabaze, serpentine, porfirite diabazice și melafire. Relațiile dintre Scbitian și acest eruptiv se observă în Munții Perșani (V. Lupșa) și au servit la precizarea vîrstei triasice a manifestărilor magmatice. O parte din blocurile formate din diabaze, serpentine, porfirite ar putea aparține Scbitianului sau Cretacicului inferior. b) TR1AS1U MEDIU (VIRGLORIAN) Triasicul mediu se întîlnește sub faciesul calcarelor de Guttenstein in P. Cailor și la N Sadova, pe P. Plaiul Ioanei. în ultimul punct apare ca mani- festarea nordică a flancului de răsărit al zonei de sedimentare Rarău Breaza. Calcarele de Guttenstein se dezvoltă pe malul stîng al văii și sînt asociate cu șisturi cristaline, complexul detritic inferior și dolomitele permiene. Se dezvoltă în bancuri puternice sau sînt compacte; în spărtură proaspătă au coloarea cenușie-negricioasă, iar pe fețele expuse albă-cenușie. Sînt străbătute de nume- roase diaclaze umplute cu calcită și cu aspect reticular. Prin lovire exală mirosul caracteristic bitumenelor; se întrebuințează la fabricarea varului și sînt preferate de localnici prin faptul că arderea în cuptoare este ajutată de prezența substanței bituminoase. Dovezi paleontologice pentru vîrstă acestor calcare nu avem, de altfel în calcarele de Guttenstein nu se găsesc în mod obișnuit resturi organice. Poziția net superioară față de dclomite pledează pentru vîrstă permiană a com- plexului dolomitic. A doua ivire de calcare de Guttenstein se află pe malul stîng al Pîrîului Cailor. Aci, după cum am arătat mai sus, ele prezintă în bază treceri la Stratele de Werfen. Legătura directă cu Schitianul și, prin intermediul acestuia, cu banda permiană de vest constituie argumente pentru demonstrarea existenței Permia- nului superior în partea bazală a zonei sedimentare Rarău. Legătura intimă a calcarelor bituminoase cu Stratele de Werfen pledează pentru apartenența lor la Virglorian. Calcarele virgloriene de la N Sadova și P. Cailor se găsesc pe același paralel si sînt legate de flancurile zonei de subsidență. Ele dovedesc că marea triasic-medie a invadat această zonă cel puțin pînă în dreptul acestor iviri, înre- gistrînd o retragere față de marea triasic-inferioară. în restul catenei carpatice se constată același facies al calcarelor de Guttenstein, precum și asociația cu Stratele de Werfen. Triasicul inferior-mediu fiind considerat de majoritatea cercetătorilor ca un facies sincron heteropic cu dolomitele a fost utilizat ca A Institutul Geologic al României \J£RZ 140 MIRCEA D. ILIE 34 argument pentru demonstrarea existenței pînzelor de șariaj. în P. Cailor avem de-a face însă cu o suprapunere normală a depozitelor de vîrstă și natură diferită. Succesiunea stratigrafică stabilită de noi în lucrarea prezentă nu mai poate servi ca bază justificării unor fenomene mecanice de amploarea șariajelor la mari distanțe. c) TRIASIC SUPERIOR Carnian Triasicul superior este reprezentat sub formă de blocuri izolate, înecate sau remaniate în depozitele cretacice. Din această cauză nu are o importanță cartografică egală cu a celorlalte subdiviziuni geologice, ci prezintă numai un interes paleontologic; faunele pe care le conțin dovedesc continuarea sedimentației în timpul Carnianului, Norianului și chiar a Rhetianului. Carnianul a fost identificat de V. Uhlig și descris sub faciesul calcarelor roșii de Halstatt. Acest autor a deosebit următoarele tipuri de roce în V. Marc Fig. 11. — Clipă de calcare coraligene triasice la Pojorîta (Foto KkăuTNER.) (Cîmpulung) și P. Cailor: calcare recifale cu Halobia austriaca și Brachiopode, precum și calcare roșii cu Trachyceras aon. în timpul cercetărilor noastre, am identificat calcare roșii de Halstatt în P. Cailor și la N Pojorîta. Pe P. Cailor, ele se întîlnesc ca blocuri mai mici de 1 m3; sînt dc coloare roșie-cărămizie cu pete albe, care fac impresia unor resturi organice; au spărtura așchioasă și sînt rezistente. La microscop, se prezintă ca un calcar fin, recristalizat, străbătut de diaclaze umplute cu calcită și cu ||^ Institutul Geologic al României IGR/ 35 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 141 rare grăunțe de cuarț detritic (2%). Reprezintă o klippă sedimentară rezultată din remanierea Triasicului în timpul Cretacicului superior; în prezent nu arată nici un fel de legătură cu depozitele înconjurătoare. La N Pojorîta, pe malul stîng al Moldovei, se află un alt afloriment de calcare de Halstatt (fig. 11), care însă este acoperit de sedimentele eocretacice. Se deosebesc: calcare roșii compacte dure, cu spărtura concoidal-așchioasă și care prezintă Coralieri, fragmente de Echinide și Lamellibranchiate puternic diagenizate; calcare brecioase și calcare albe la partea superioară. La microscop, calcarul organogen roșu se prezintă ușor recristalizat, cu plaje de calcită cu irizații și grăunțe foarte rare de cuarț detritic (1%). Ca resturi organice se recunosc Coralieri și Foraminifere tapetate în interior cu pulbere limonitică; din cauza diagenezei puternice formele nu se pot determina. Nori an Tot sub formă de klippe sedimentare apare și Norianul identificat în. P. Cailor. Paul (61) a separat pe baza faunelor următoarele două orizonturi: Orizontul inferior, comparabil cu Stratele de Wengen și identificat pe baza formelor: Posidonomia wengensis Wissm. Daonella lomelli Wissm. Trachyceras archelaus Laube Sageceras walteri Mojs. Lytoceras wengense Wissm. Arcestes sp. ind. Orizontul superior, comparat cu calcarele de Fiired și care cuprinde Lamelli- branchiatele: Daonella reticulăta Mojs., Daonella piebleri Gumb., Daonella pauli Mojs., Pecten n. sp. V. Uhlig descriind Norianul din Rarău a menționat după Paul fauna cu Trachyceras (Stratele dc Wengen și Fiired), precum și calcarele de Halstatt din V. Mesteacănului. Calcarele noriene ca și cele carniene se întîlnesc sub formă de klippe sedi- mentare, ca produs al acțiunii apelor mării crctacice. «Klippele » fără poziție geometrică clară au suferit și o interpretare tectonică, blocurile triasice fiind considerate ca mărturii ale unor pînzc de șariaj. Nicăieri nu se observă însă o suprapunere de faciesuri sincrone heteropice, după cum nu se constată nici o etajare normală a depozițelor triasic-superioare. Rhetian Existența Rhetianului în regiunea cercetată a fost afirmată numai pe baza faunelor colectate în blocurile componente ale conglomeratelor cretacice aflate în regiunea Pojorîta—Sadova. Uhlig a recunoscut Rhetianul în P. Cailor ca Institutul Geologic al României .142 MIRCEA D. ILIE 36 fiind reprezentat prin calcare cu Brachiopode. S. Athanasiu a determinat specia Terebratula gregaria Suess, caracteristică Rhetianului. într-un bloc de calcar găsit în conglomeratele cretacice din vecinătatea orașului Cîmpulung, Merhardt (51) a determinat fauna următoare: Spiriferina uncita Schlt. (kossenensis) Spiriferina suessi Winkl. Amphiclina cfr. intermedia Bitt. Rhynchonella fissicostata Suess Rhynchonella cfr. fissicostata (Suess) Geyer Koninckina cfr. elegantula (Zugm.) Bittn. Koninckina sp. Oxytoma inaequivalve Sow. var. intermedia Emm. Tot în acest bloc de calcar remaniat s-au determinat și genurile Thecidium, Terebratula, Waldheimia, Rhynchonella și Spiripherina. în conglomeratele cre- tacice de la Măgura Pojorîta sînt cunoscute speciile: Terebratula gregaria Suess, Terebratula piriformis Suess, Rhynchonella cornigera. în colecția S. Athanasiu se află speciile Spiriferina cfr. timida Quenst. și Terebratula vicinalis Quenst., colectate în calcarele norice din V. Seacă și considerate liasice. Dovada despre existența Rhetianului pe teritoriul localității Sadova este prezența speciei Ostrea haidingeri Emm. Zona subsidentă Rarău—Breaza este delimitată în prezent de banda depo- zitelor permiene; sedimentația a început sub un nivel scăzut al apelor, dovedit de natura depozitelor de tip epicontinental. Litogeneza permiană nu se încheie cu un facies lagunar tipic, ci ea înregistrează un facies radiolaritic, care nu poate fi atribuit însă unei zone abisale. Și-a păstrat un caracter unitar și continuu, dovedit prin banda solidară a celor trei complexe componente. La începutul Triasicului intervine un joc al nivelului marin. Apele marine înregistrează o retragere temporară care corespunde timpului de sedimentare al Stratelor de Seis. Revenirea a avut loc în jumătatea superioară a Schitia- nului, cînd apele împrumută caracterul marin alpino-mediteraneean. Acest caracter se menține în timpul Triasicului și se continuă în Jurasic-Cretacic. Marea triasic-inferioară nu depășește limitele zonei subsidente din Permian ci indică o ușoară retragere în sectorul sudic. Schitianul este reprezentat printr-un facies șistos neritic, care își păstrează caracterele. Începînd cu Triasicul mediu se desenează cordiliera Cîmpulung— Slătioara. Dispariția locală a Permianului din V. Seacă precum și a Triasicului inferior-mediu poate fi pusă pe seama funcției acestui accident de fund, care va juca un rol important în timpul Cre- tacicului. în timpul Triasicului mediu se dezvoltă un facies calcaros-bituminos care demonstrează o schimbare în condițiile batimetrice de sedimentare. Repar- tiția lui actuală pe paralelul P. Cailor —N Sadova arată aproximativ linia de retra- W.; Institutul Geologic al României \IGRZ 37 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 143 gere a apelor marine. Triasicul superior marchează o nouă invazie marină. Sedimentația prezintă un caracter marin pur și a fost realizată la o adîncime relativ mare, ținînd seama de prezența Cefalopodelor. Rhetianul situat la limita între două perioade a înregistrat prin calcarele cu Brachiopode o denivelare negativă a apelor marine, pentru a reveni odată cu sedimentarea Liasicului. 3. JURASIC începutul Jurasicului corespunde unei schimbări importante în funcțiunea zonei de subsidență Rarău—Breaza. Zona exondată, un interval de timp apre- ciabil, este acoperită de marea liasică, cu caracter batial. a) LIASIC Liasicul din regiunea noastră este menționat sub formă de blocuri înglobate în grupa « klippelor ». V. Uhlig a citat un astfel de bloc în V. Mesteacănului (Cîmpulung). Cercetările făcute de noi arată extinderea Liasicului pînă la extremitatea sudică a zonei sedimentare. Aci îl întîlnim nu sub formă de blocuri izolate sau remaniate în Cretacic, ci ca o fîșie bine dezvoltată și cu poziție stratigrafică definită. La sud de Pietrele Doamnei se găsesc marne roșii cărămizii, care fac pastă în prezența apei și alunecă cu ușurință pe pantă, precum și calcare marnoase roșii cu pete verzui, străbătute de diaclaze umplute cu calcită albă-roză. Acestea din urmă cuprind fragmente de Ammoniți, din care am determinat forma Schlotheimia sp. La microscop se prezintă ca un calcar cu structura organo- genă, care conține fragmente de calcar alb-cenușiu, cuarț detritic (4—6%) și lamele de muscovită (7%) ușor orientate. Resturile organice sînt numeroase și reprezentate prin Foraminifere (Lagena, Nodosaria, Textularia). Radiolari sferici cu spini ascuțiți, avînd conturul silicios și interiorul calcifiat, precum și cochilii de Moluște. Aceste roce sînt așezate la partea superioară a stratelor cu jaspuri din zona per- miană principală și suportă Doggerul. Poziția geometrică a marno-calcarelor liasice demonstrează situația lor în loc și totodată extinderea pe tot cuprinsul zonei de sedimentare. Faciesul sub care se dezvoltă aparține zonei batiale și se caracterizează prin marno-calcarele roșii de Adneth cu Cefalopode. Este identificat în restul Carpa- ților orientali pînă în Munții Perșani. Caracterul litologic ca și prezența Ammo- niților au înlesnit determinarea faciesului de Adneth chiar de primii cercetători. Herbich (24) și VadÂSZ (91) au precizat vîrstă liasic-inferioară a acestui facies pe baza identificării formelor din zona cu Arietites hucklandi și Schlotheimia marmorea. De curînd Gr. RĂILEANU a demonstrat și existența Liasicului mediu (70). Ă Institutul Geologic al României XJGRZ 144 MIRCEA I). ILIE 38 Extensiunea faciesului de Adneth este delimitată în partea sudică a Car- paților orientali prin apariția unei cordiliere localizată în Cristalinul Persanilor de sud. Aci, Liasicul se dezvoltă sub faciesul de Hierlatz, reprezentat prin dolomite, calcare, calcare oolitice, marne și gresii fosilifere (36). Dincolo de această barieră se cunoaște faciesul de Gresten din Depresiunea Bîrsei, în care s-au recunoscut cele trei subdiviziuni liasice. Din punct de vedere paleogeografic corespunde unei schimbări batimetrice importante; marea de tip geosinclinal s-a transformat într-o mare de tip epicontinental, în care au sedi- mentat roce detritice purtătoare de cărbuni și cu faună de mare puțin adîncă. în regiunea Rarău—Pojorîta, D. Preda (69) a pus problema existenței faciesului de Gresten, pe care l-a descris astfel: « Elementul fundamental al acestei formațiuni este reprezentat printr-o serie cu aspectul flișoid, alcătuit din șisturi cuarțitice, gresii cuarțitice, șisturi ardeziene, șisturi grafitoase, șisturi argilo-marnoase, gresii micacee cu hieroglife, etc., care prezintă în ansamblul lor o coloare neagră ». Acest facies a fost considerat ca fiind asociat cu klippele triasico-jurasice și cu blocurile de diabaze, serpentine și porfire cu oligoclaz. A fost denumit « Seria neagră » și i s-a precizat vîrsta liasic-inferioară. Necesitatea existenței lui este de ordin tectonic; Seria neagră, cu klippele sale triasico-liasice, ar fi fost antrenate din vest. Faciestd de Adneth și faciesul de Gresten aflîndu-se în condiții de suprapunere tectonică, existența pînzelor ar fi astfel demonstrată și în conformitate cu presupusele raporturi tectonice dintre faciesurile Triasicului. în cazul Triasicului, faciesul marin est-alpin ar fi fost suprapus faciesului variat al autohtonului (detritic-dolomitic-jaspuri); adică faciesul de adîncime antrenat de pe Cristalin s-ar fi deplasat sub forma unei pînze tectonice peste faciesul complex al autohtonului. Arătînd vîrsta permiană a presupusului Triasic autohton interpretarea tectonică nu mai poate fi susținută. în cazul Liasicului se poate observa că Seria neagră reprezintă de fapt un complex cretacic dispus transgresiv peste formațiile mai vechi (Cristalin, Permian, Triasic, Jurasic). Caracterele litologice arată oarecare afinități cu faciesul de Gresten, însă resturile organice abundente dovedesc cu prisosință vîrsta cretacică. Și în cazul Seriei negre constatăm că nu ne mai găsim în prezența a două faciesuri sincrone suprapuse tectonic, iar mișcarea tectonică presupusă ar fi transportat din vest un facies mai apropiat de țărm spre deosebire de Triasic, cînd s-a presupus transportul tectonic al faciesurilor mai adînci față de cele ale autohtonului. Demonstrarea existenței faciesului de Gresten în regiunea Rarău—Pojorîta a fost necesară pentru susținerea unui șariaj chimerian, bazat pe suprapunerea faciesurilor sincrone heteropice. Lipsa unor raporturi tectonice vizibile si a dovezilor paleontologice pentru existența unui facies de Gresten ne determină să păstrăm o rezervă față de șariajele chimerice în regiunea cercetată. \ Institutul Geologic al României XJGR/ 39 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 145 b) DOGGER Prin răspîndirea lui actuală și raporturile stratigrafice față de celelalte for- mațiuni Doggerul arată o transgresiune netă. V. Uhlig l-a menționat la Pojorîta, unde a descris specia Pseudomonotis alpina, și la Izvorul Alb, citind genul Sphaeroceras. A precizat că rocele purtătoare ale acestor fosile aparțin Bajocian- Bathonianului. Necunoscînd exact punctele unde au fost colectate nu se poate preciza dacă au fost găsite în loc sau remaniate. S. Athanasiu (7) a amintit gresiile dure cu Belemniți așezate discordant pe șisturile cristaline, sub calcarele de la Piatra Zimbrului. Au fost repartizate Jurasicului sau Neocomianului (?). De asemenea S. Athanasiu a citat un Belemnit la Rîpa Todirescului. Herbich (24) a considerat gresiile doggeriene de la Lacul Roșu ca făcînd parte din « gresia carpatică », apoi pe baza lui Monotis salinaria, determinat de Mojsisovics, le-a repartizat Triasicului superior. E. Vadâsz a identificat în gresiile din Hășmașul Mare specia Posidonomya aff. alpina, care pledează pentru vîrstă bajociană. Th. Krâutner (42) a considerat ca Dogger (?) gresiile de la Adam—W D. Prașca și de la P. Călugărului—Mînăstirea Rarău, cartîndu-le sub forma a două fîșii paralele cu banda dolomitelor și în contact direct. La N Pojorîta, în D. Peciștea, Doggerul apare sub forma unei fîșii de mai multe zeci de metri lungime, cuprinsă între jaspuri și Malm. Este reprezentat prin gresii albe-gălbui, fin micacee, ruginii pe suprafețele expuse, descompus în blocuri de mărimi diferite, iar prin alterație întreaga masă devine feruginoasă și friabilă. La microscop prezintă cuarț echigranular, cu conturul detritic, rareori rotunjit (2—4 pe secțiune); muscovită (4%) în lamele neorientate și asociată cu cuarțul; pigmenți limonitici (8—10%) frecvenți din cauza procesului de alterare suferit de rocă; feldspatul lipsește, iar cimentul este calcaros. La S Pietrele Doamnei, începînd de la «Troița Stînelor» spre sud, se dezvoltă a doua bandă de gresii doggeriene în asociație cu o fîșie îngustă permiană și suportînd calcarele jurasic-superioare. Gresia albă-gălbuie este dură și cu spărtură așchioasă. în fine, cea de a treia bandă de Dogger este situată la sud de Pietrele Doamnei —Piatra Zimbrului. Spre deosebire de primele două, orientate NW SE, aceasta este dirijată E - W. Gresiile sînt cuprinse între calcarele de Adneth în bază și calcarele jurasic-superioare la partea superioară. Se prezintă în bancuri rezistente, colorate în cenușiu-albicios, cu o patină cenușie feruginoasă, spărtură așchioasă și o pulbere neagră cafenie pe fisuri. La microscop se observă numeroase grăunțe de cuarț (90%) cu conturul detritic, dințate, cu extincția onduloasă, neseriate, fracturate și lipsite de orientare; feldspat plagioclaz maclat, proaspăt, în grăunțe rare (2—3 pe secțiune); muscovită (2%) cu lamele slab orientate, indicînd o ușoară sțratificație; pigmenți limonitici, 10 — c. 946 Institutul Geologic al României XJGR/ 146 MIRCEA D. ILIE 40 aglomerați în jurul granulelor de cuarț; filite cuarțitice cu grăunțele fracturate și cu infiltrații de CO3Ca pe fisuri, ca singurele elemente remaniate; ciment calcaros în cantitate redusă (4%). în afară de puținele resturi organice arătate mai sus, poziția strati- grafică și litofaciesul servesc la precizarea vîrstei acestor gresii. La N Pojorîta gresiile albe sînt situate între jaspuri și calcarele jurasic-superioare. Durata mare în timp a formațiilor înconjurătoare nu contribuie la o bună determinare cronologică. La S Pietrele Doamnei, gresiile ocupă o poziție stratigrafică precisă și anume sînt cuprinse între calcarele de Adneth și baza Malmului. Această poziție amin- tește pe aceea a gresiilor doggeriene de la Cristian, încadrate între Liasicul de Gresten în bază și Malm la partea superioară. Comparațiile de litofacies cu gresiile doggeriene din Depresiunea Bîrsei (Cristian), din Munții Perșani și Bihor (Gîrda de Sus) ne conduc la precizarea vîrstei doggeriene a gresiilor de la N Pojorîta și regiunea Pietrele Doamnei —P. Zimbrului. Natura litologică a Doggerului arată instalarea unei mări cu caracter neritic. Faciesul psamitic este general pentru regiunea noastră, Carpații orientali (Per- șani), Munții Bihor, și indică o transgresiune evidentă. După sedimentația vazoasă- batială din timpul Liasicului a urmat faciesul neritic al Doggerului. Suprapunerea gresiilor doggeriene peste cele trei faciesuri diferite ale Liasicului dovedește unifor- mizarea fundului marin în timpul Jurasicului mediu. Din momentul descoperirii Doggerului în Rarău, el a fost implicat în tecto- nica regională. Fiind descris ca gresii cu dezvoltare redusă, autorii l-au considerat în grupa klippelor tectonice. Intercalarea stratigrafică descifrată de noi pledează pentru poziția în loc a Doggerului, care nu mai poate fi considerat ca blocuri exotice deplasate tectonic. Gresia doggeriană, tip de rocă cu răspîndire mare, are un volum stratigrafie redus și o poziție normală în complexul jurasic. c) MALM în timpul Jurasicului superior faciesurile se schimbă din nou, în bază Malmul corespunde unei zone batimetrice mai adînci, iar la partea superioară trece în faciesul recifal. Față de celelalte subdiviziuni mesozoice mai vechi, este bine dezvoltat în extremitatea sudică a zonei de sedimentare, fiind reprezentat prin calcare care pot fi repartizate la Oxfordian-Callovian, Kimmeridgian și Portland ian. Oxfordian-Callovian Sub influența identificării Oxfordian-Callovianului în Hășmașul Mare de către E. Vadâsz și în Bucegi de E. Jekelius (39), Th. Krâutner l-a descris prima dată în Rarău; jaspurile de la partea superioară a bandei permiene de pe Institutul Geologic al României 41 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 147 drumul Cabana Rarău—Izvorul Alb le-a considerat în baza Malmului. De asemenea, a figurat o fîșie îngustă înconjurată de Cretacic și situată în partea sudică a Rarăului, care în adevăr corespunde Oxfordian-Callovianului. La Slă- tioara sînt figurate trei fîșii înguste, care ca și în primul caz aparțin complexului cu Radiolari din benzile permiene de la extremitatea sud-estică a regiunii. La baza calcarelor de la Piatra Zimbrului și în colțul de NE al masivului Rarău se întîlnesc depozitele oxfordian-calloviene. Sînt reprezentate prin calcare sili- cifiate, bine stratificate și cutate, de coloare cenușie, cenușie-negricioasă și aso- ciate în parte cu jaspuri galbene-portocalii. Prezintă spărtură așchioasă, sînt dure și cu greutatea specifică ridicată. Stratigrafie se situează între Dogger și calcarele portlandiene, fiind reprezentate prin următoarele varietăți; calcare cenușii-negri- cioase cu nodule de silex negru de forme diferite, calcare cenușii cu strătulețe de silex groase de 5 mm 1 cm și silexuri negre și cafenii, cu spărtura așchi- oasă, care se dezagregă ușor din cauza diaclazelor fine. Cercetate la microscop, se constată că silexurile provin din calcare comune prin procesul diagenetic de silicifiere progresivă. Depunerea silicei criptocristaline și a cuarțului cristalizat acicular pe diaclazele fine arată fenomenul de silicifiere. într-o fază mai înaintată a diagenezei apar romboedri de carbonat de calciu de dimensiuni reduse. Organismele calcifiate au furnizat acest carbonat. Silicifierea s-a realizat ulterior prin substituirea CO3Ca. Resturile organice au dispărut din cauza acestei diageneze duble. Părțile slab diagenizate prezintă în masa funda- mentală cu structura microcristalină-criptocristalină schelete de Radiolari (Cenosphaera) umplute cu calcedonie, în parte înlocuită prin calcită. Calcarele silicifiate sînt asociate la SE de masivul Rarău cu jaspuri roșii- portocalii cu spărtură concoidală. La microscop, masa rocei arată înlocuirea opalului prin calcedonie. în jurul granulelor de cuarț se îngrămădesc oxizi de fer, împrumutînd un caracter deosebitor față dc celelalte jaspuri. Resturile organice lipsesc. Vîrstă calcarelor silicifiate a fost considerată la început ca triasică, deoarece erau asociate cu dolomitele. Cînd s-au identificat radiolaritele jurasice în Bucegi și Hășmașul Mare s-a pus și în Rarău problema existenței Oxfordian-Callovia- nului. Astăzi se face distincție netă între jaspurile permiene și radiolaritele sau calcarele silicifiate din baza Malmului. Afinitățile litologice, în lipsa faunelor, servesc la paralelizările depozitelor. Calcarele silicifiate și radiolaritele jurasic-superioare din Rarău prezentînd ase- mănări petrografice cu cele din restul Carpaților orientali, Carpații meridionali si Munții Metaliferi, pot fi considerate de vîrstă oxfordian-calloviană. Raporturile stratigrafice ale calcarelor silicifiate de la Piatra Zimbrului arătînd o poziție normală în succesiunea depozitelor jurasice, vin în sprijinul acestei vîrste. în Bucegi, ca și în Perșani, Oxfordian-Callovianul este cuprins între gresiile sili- cioase ale Doggerului și calcarele albe ale Malmului. Din punct de vedere tectonic nu i s-a acordat o interpretare specială. 0* Institutul Geologic al României XIGRZ 148 MIRCEA l>. ILIE 42 Kiminoridgian Fr. Herbich (24) a recunoscut Kimmeridgianul în Carpații orientali în prezența calcarelor roșii noduloase purtătoare de Cefalopode și situate în baza calcarelor numite tithonice. Sînt cunoscute sub numele de Strate cu Aspidoceras acanthicum și au fost identificate de acest autor la Lacul Roșu (Cheile Bicazului). Prezența speciilor Phylloceras tortisulcatum d’Orb., Phylloceras ptychoicum Quenst., Phylloceras polyplocum Benecke și a calcarelor roșii noduloase a contribuit la identificarea Kimmeridgianului în Carpații orientali și Munții Metaliferi (24). în lipsa fosilelor și în prezența acțiunilor tectonice este greu de precizat existența acestei subdiviziuni a Mălinului, ținînd seamă numai de caracterele litologice. în Rarău, pînă în prezent, nu se cunosc fosile caracteristice sau tipuri de roce asemenea celor din Kimmeridgian. Cum însă calcarele jurasic-superioare de la Piatra Zimbrului, cu excepția calcarelor silicifiate din bază, sînt uniforme și prezintă o continuitate de sedimentare, am putea considera Kimmeridgianul ca existent și ocupînd o poziție imediat superioară Oxfordian-Callovianului. Porliandian Faciesul recifal al Portlandianului, cunoscut sub numele de calcare de Stramberg, fiind ușor de recunoscut, a fost identificat de primii cercetători în Carpații orientali (Hauer, Stache, Herbich). Uniformitatea de facies și sărăcia în fosile sînt însușirile acestor calcare, descrise în bibliografia geologică existentă ca Tithonic (Herbich, S. Athanasiu, Th. Krăutner). Răspîndirea calcarelor portlandiene este legată de extremitatea sudică a zonei de subsidență Rarău. Aci se întîlnesc ca mase puternice sau ca petece cu aspecte ruiniforme. Rarăul este format din calcarele portlandiene cele mai întinse în supra- față și cu volumul cel mai important. Prezintă un contur oval alungit și orientat NW SE. Partea superioară este un platou slab ondulat, iar contactul cu depo- zitele cretacice se face după abrupturi mari și cu aglomerări puternice de groho- tișuri în bază. Masa calcaroasă Rarău (fig. 12) este încadrată simetric de un șirag de cal- » care portlandiene orientate NW-SE și care descresc în altitudine de la sud spre nord. Calcarele de la « Troița Stînelor », Hăgimiș, Pietrele Sparte și Pietrele Albe flanchează partea de vest a masivului Rarău, iar șiragul de calcare cuprinse între Todirescu și Popii Rarăului jalonează la o distanță apreciabilă partea de răsărit a Rarăului. Extremitatea de SE a platoului calcaros este prevăzută cu un mic contrafort calcaros situat în apropierea potecii Todirescu—Preluca— Izvorul Alb. Muntele Todirescu se caracterizează prin apariția a două—trei polițe de calcare portlandiene acoperite în parte de depozite cretacice. Prezintă o dezvoltare simetrică față de culmea muntoasă și sînt dispuse în semicerc cu o desfășurare crescîndă spre Institutul Geologic al României \ ICRZ GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 14!) SE. La Piatra Zimbrului apare o bandă importantă de calcare jurasic-superioarc care se prelungește efilîndu-se Ia sud de Pietrele Albe. Sub formă de blocuri surpate, calcarele portlandiene se întîlnesc frecvent pînă în V. Izvorul Alb. în nordul regiunii, Portlandianul se întîlnește numai în I). Peciștea (N Pojorîta) sub forma unei fîșii asociată și dispusă paralel cu banda permiană de vest. Calcarele de Stramberg, cu repartiția arătată, sînt reprezentate prin urmă- toarele varietăți de roce: calcare cenușii-negricioase cu patină albă-cenușie, calcare Fig. 12. — Platoul de calcare jurasice Rarău (Foto Krăutner). albe, patinate în alb-lăptos, calcare roze și brecii calcaroase cu masa cimentului colorată în roșu prin oxizi de fer, iar clementele componente albe. Se prezintă masive, cu rare indicații dc stratificație și fără o distincție netă, utilizabilă în cartare. POZIȚIA STRATIGRAF1CĂ Șl VÎRSTĂ V. Uhlig a menționat sub numele dc Tithon-Neocomian calcarele cu Capro- tine, Belemniți și Ammoniți de la Rarău. Gr. ȘtefăNESCU (76) a determinat in Rarău următoarele specii: Desmoceras dupianianum, Desmoceras luptaviense și Desmoceras matheroni. Cartarea detaliată a maselor și blocurilor de calcare din regiunea Rarău o datorăm lui Th. Krăutner (42), care le-a înglobat la « klippele apțiene», pe baza legăturii strînse cu depozitele cretacice. << Tithonicul» este figurat numai sub forma unei fîșii situată la partea superioară a zonei permiene. Institutul Geologic al României \ IGR/ 150 MIRCEA I), ILIE 44 Orizontarea Apțianului, după modelul Ceahlăului (48), a condus la conside- rarea calcarelor portlandiene în grupa klippelor apțiene, adică calcare recifalc crctacice intercalate în Apțian. Problema klippelor prezintă o latură stratigrafică și una tectonică. Din punct de vedere stratigrafie, ele cuprind calcare de vîrstă diferită și anume calcare de Stramberg, calcare urgo-apțiene și calcare turonian-senoniene. Fiecare din aceste categorii prezintă însușiri deosebite. Petecele de calcare cu dimensiunile cele mai mari aparțin Portlandianului și apar sub forma unor insule înecate în depozitele cretacic-superioare. Calcarele urgoniene au fundamentul jurasic și sînt acoperite de aceleași depozite cretacice, iar calcarele turonian-senoniene apar ca inter- calații frecvente în masa depozitelor cretacice terminale. Portlandianul de la Piatra Zimbrului se situează stratigrafie normal deasupra Liasicului și Dogge- rului și are în bază Oxfordian-Callovianul. Deasupra suportă normal Turonian- Senonianul. Masivul Rarău, alcătuit din calcare portlandiene, prezintă în baza sa calcarele silicifiate oxfordian-calloviene, ceea ce dovedește legătura intimă cu Jurasicul. Nu pot fi considerate ca intercalații în depozitele cretacice, deoarece acestea îl înconjoară ca pe o insulă existentă în timpul sedimentațici cretacice sau îl acoperă discordant. Raporturile stratigraficc dovedesc vîrsta jurasic-superioară, iar carac- terul de « klippă» în sensul unor intercalații stratigrafice în masa cretacică nu poate fi susținut. FACIES Șl TECTONICĂ în Rarău, ca și în restul Carpaților orientali, Jurasicul superior se dezvoltă sub faciesul calcarelor recifale ale Portlandianului. Uniformitatea faciesului și poziția stratigrafică normală au contribuit la identificarea lui chiar de primii cercetători. Zona de subsidență Rarău își încheie activitatea în Jurasic prin sedimentarea faciesului recifal al Portlandianului. Eroziunea a îndepărtat cea mai mare parte din pătura calcarelor recifale. Conservarea lor se datorește ridicării axiale de la extre- mitatea sudică a zonei de subsidență. în restul regiunii, calcarele portlandiene s-au păstrat asociate cu Doggerul în D. Peciștea sub forma unei benzi suportată dc zona permiană de vest. Aceste date de observație dovedesc uniformitatea de facies pentru întreaga regiune. Necesitatea tectonică a impus existența unor faciesuri sincrone și heteropicc în condiții de suprapunere anormală pentru toate formațiile mesozoicc. Am arătat mai sus că existența faciesurilor duble cu raporturi tectonice între ele nu poate fi argumentată. Aceeași problemă s-a pus și pentru calcarele portlandiene. Stratele cu Aptychus din V. Moldovei fiind repartizate de unii autori Tithonicului, s-ar fi putut susține existența a două faciesuri depuse în condiții batimetrice cu totul diferite: faciesul recifal al calcarelor albe de tip Rarău (Portlandian) și faciesul șistos roșu cu Aptychus și Pygope (Țithonic). Institutul Geologic al României 45 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 151 Faciesul batial cu Pygope nu a fost recunoscut în Rarău și în regiu- nile mesozoice vecine; existența lui se bazează numai pe afinități litologice. Vom arăta mai jos că Stratele cu Aptychus din V. Moldovei aparțin Neoco- mianului. în lucrările cu conținut tectonic calcarele jurasic-superioare sînt considerate ca participante la structura în pînză a Rarăului, așa cum s-a constatat în Munții Metaliferi și Persani. în Metaliferi, am identificat o lamă puternică de calcare portlandiene des- prinsă de pe masa cristalină Bihor—Gilău și antrenată peste Flișul cretacic- inferior din geosinclinalul de pe amplasamentul actual al Munților Metaliferi. Eroziunea a îmbucătățit lama inițială într-o serie de petece de acoperire de dimen- siuni variate, care apar sub forma de sinclinale pe culmile și cotele cele mai înalte, fiind suportate de Cretacicul inferior. Calcarele portlandiene din Rarău se află în succesiune normală față de restul depozitelor permo-mesozoice și nu arată raporturi tectonice față de Cretacicul inferior. Turonian-Senonianul, raportat pînă acum Apțianului, îneacă petecele de Portlandian sau se dispune discordant la partea lor superioară. D. Preda (69) a precizat că Seria neagră ar suporta în discordanță tectonică Jurasic-Neocomianul din Rarău, Pietrele Doamnei și Piatra Zimbrului sub forma unei pînze. Pentru ca acest șariaj să fie demonstrat ar trebui să se identifice existența și intercalarea tectonică a Seriei negre. De asemenea a considerat Tithonicul asociat cu Stratele de Werfen și calcarele de Guttenstein ca repre- zentînd mărturia unui petec de acoperire în sensul celor constatate în Munții Persani. Succesiunea Schitian-Virglorian-Portlandian alcătuiește în această catenă o unitate tectonică suportată de Cretacicul inferior, dovedită printr-o serie de petece de acoperire și ferestre tectonice. Portlandianul din Rarău nu este asociat nicăieri cu Schitian-Virglorianul și suprapus depozitelor cretacice sau liasice. în concluzie, calcarele din Rarău, Piatra Zimbrului și D. Peciștea aparțin Portlandianuhii și se deosebesc de celelalte calcare considerate în grupa « klippelor apțienc ». Ele formează o succesiune normală împreună cu Doggerul și Liasicul. Depozitele cretacice se reazemă discordant pe întreg Mesozoicul și nu manifestă raporturi tectonice față de diferitele lui subdiviziuni. Cu depozitarea Portlandianului se încheie un alt ciclu de sedimentare al zonei subsidente Rarău—Breaza. Odată cu începutul Cretacicului litogeneza își schimbă total natura, luînd legături strînse cu geosinclinalul Flișului cretacic. 4. CRETACIC Descifrarea stratigrafie! a întîmpinat mari dificultăți din cauza prezenței sub formă de blocuri a Triaso-Jurasicului și determinării complexului permian ca triasic. în orizontarea Cretacicului, s-au întîmpinat aceleași greutăți. Zona Institutul Geologic al României 152 MIRCEA IL ILIE 46 de subsidență a prezentat tot timpul legături cu geosinclinalul Flișului carpatic, dar aplicîndu-se depozitelor cretacice din zona Rarău—Breaza modelul din geosinclinal, nu s-au obținut rezultate satisfăcătoare în orizontarea lor. Cunoscînd depozitele cretacice din regiunile conexe geosinclinalului carpatic am reușit să descifrăm toate subdiviziunile Cretacicului din zona de subsidență a Bucovinei. Rezultatele obținute vor putea fi utilizate și în restul zonei cretacice a Flișului din Carpații orientali. Datele bibliografice oferă informații restrînse privind descrierea subdivi- ziunilor cretacice din regiunea noastră. Paul (61) a menționat, între Pojorîta și Muncel, calcare marnoase cenușii, uneori roșietice și marne calcaroase cu frag- mente de Aptychus, precum și o formă mare pe care nu a putut să o identifice. A considerat aceste depozite de vîrstă neocomiană. Conglomeratele cuarțitice de Muncel, considerate în alternanță cu Șisturile cu Aptychus, au fost înglobate de asemenea la Neocomian. în V. Mesteacănului, Paul a găsit o gresie calcaroasă fosiliferă pe care a considerat-o tot de vîrstă neocomiană, bazat pe specia Rhynchonella lata, carac- teristică calcarelor cu Spatangus. în fine, în V. Izvorul Alb a identificat specia Aptychus didayi, colectată din gresiile calcaroase dure. V. Uhlig a înglobat depozitele cretacice la Tithon-Neocomian, S. Athanasiu a menționat fauna urgo-apțiană de la Pietrele Doamnei, Voltz (98) a determinat o faună de Cora- lieri din Cretacicul Bucovinei, iar Vetters a citat șisturile argiloase cenușii și roșii cu Aptychus imbricatus de la Cîmpulungul Bucovinei. Th. Krăutner (42) a deosebit o zonă vestică cu orizontul inferior al Stra- telor de Sinaia (Valanginian-Hauterivian) și o zonă estică a Stratelor de Sinaia, unitară, în dreptul orașului Cîmpulung și cu trei ramificații în partea de sud (Hîlga—Grămadă, Cucora—Pietrele Arse, Izvorul Alb Slătioara). De ase- menea a deosebit șisturile negre barrcmicne și Apțianul cu nivelele de klippe calcaroase și intercalațiile de melafire și diabaze. L. Kober (40) a considerat Stratele cu Aptychus de pe calea ferată Cîmpulung—Pojorîta ca faciesul radio- laritic bucovinean de vîrstă calloviană. a) CRETACIC INFERIOR Valanginian-Hauterivian Cele mai vechi depozite cretacice aparțin Valanginian-Hauterivianului, care formează o zonă orientată NW—SE, ușor arcuită. Ele înregistrează schimbări sensibile de facies datorită poziției paleogeografice în care s-au sedimentat. Am deosebit faciesul Stratelor cu Aptychus, faciesul calcarelor cu Calpionella, faciesul Stratelor de Sinaia și faciesul intermediar mixt. Pentru ușurința expunerii vom trata acest capitol pe faciesuri. Institutul Geologic al României 47 GEOLOGIA REGIUNII BAHĂU 153 FACIESUL STRATELOR CU APTYCHUS Sinonimic: Aptyclienschiefer, K. M. Paul, 1876. Neocomaptychus - Mergel, Fr. Herbich, 1878. Hauteriviau (Strate cu Aptychus ), D. Preda și I. Atanasiu, 1925. Marne cu Aptychus (Neocomian), I. P. - Voitești, 1929. Valanginian - Hauterivian (Strate cu Aptychus), Mircea Ii.ie, 1930. Catlovian (Faciesul radiolaritic al Bucovinei), L. Kober, 1931. Tithonic, 1. Băncilă, 1940. Faciesul Stratelor cu Aptychus a fost cercetat dc noi în Munții Trascăului (25), Munții Metaliferi (33) și Munții Persani (37). Este alcătuit din șisturi mar- noasc cenușii și violacee, calcare marnoase și slabe intercalații dc gresii și conglo- merate. Speciile de Aptychus și Cefalopode au servit la determinarea vîrstei valanginian-hauterivienc. La partea inferioară sînt dispuse discordant față de formațiile mai vechi, inclusiv Jurasicul superior, pe cînd la partea superioară arată treceri Ia Barremianul cu facies de Fliș. în Bucovina, Stratele cu Aptychus se dezvoltă în V. Moldovei (între Pojorîta și Cîmpulung), V. Seacă și la Izvorul Alb. în V. Moldovei sînt bine deschise pe malul drept între Cariera Pojorîta și intersecția căii ferate cu șoseaua Cîmpulung Vatra Doinei. Aci formează cîteva cute dirijate spre vest și acoperite discordant de Cenomanianul de la Piatra Străjii. De asemenea ele se dezvoltă în V. Seacă, între cele două apariții de șisturi cristaline. Descriem mai jos tipurile de roce caracteristice. Microconglomeratcle apar ca intercalații slabe și sînt alcătuite din elemente remaniate și cimentate printr-un material argilo-calcaros și feruginos. Elementele rulate sînt reprezentate prin cuarțite dc 2 mm diametru, alcătuite din grăunțe de cuarț cu conturul detritic, extincție onduloasă și cu incluziuni; șisturi cuar- țitice avînd cuarțul în grăunțe echigranularc și structura în mozaic; șisturi seri- citoase precum și filite cuarțitice, prinse într-un ciment argilo-calcaros, în parte recristalizat. Pigmenții limonitici sînt grupați în jurul cuarțului sau răspîndiți în masa cimentului. Gresiile micacee grosiere sînt de coloare cenușie sau verzuie și prezintă resturi dc plante incarbonizate pe suprafețele dc stratificație și mccanoglife pc ambele părți ale stratelor. Sînt străbătute de diaclaze de calcită și se prezintă ca intercalații groase de 10—50 cm. La microscop arată următoarea com- poziție : Materialul detritic este datorit numeroaselor grăunțe de cuarț cu extincție onduloasă, izolate în masa cimentului, sau asociate în fragmente de cuarțite. Muscovita, biotită și mai puțin clorita apar ca lamele ondulate și ușor orien- tate. Se întîlnesc deasemenea fragmente de calcare în parte recristalizate sau cu structură pseudo-oolitică. Mineralele autigene sînt reprezentate prin aglome- Institutul Geologic al României X IGRZ 151 MIRCEA D. ILIE 48 rații globulare de pirită și limonită. Resturile organice prinse, ca și materialul detritic, în cimentul argilo-calcaros sînt datorite Foraminiferelor, Echinoder- melor și Briozoarelor. Brecia calcaroasă, de coloare cenușie, prezintă în relief pe fețele expuse materialul elastic și organogen. Sub microscop, în masa calcaroasă brună, se observă grăunțe izolate de cuarț detritic sau ușor șlefuit, cu extincție ondu- loasă, fisurat și umplut cu CO3Ca. Ca fragmente de roce remaniate se recunosc cuarțite și șisturi cuarțito-sericitoase, iar ca resturi organice se disting Alge calcaroase, Echinide cu aspectul reticulat caracteristic și alte forme nede- terminabile. Marnele calcaroase cenușii-negricioase, cenușii-verzui prin expunere, sînt fin diaclazate, avînd părțile mai calcaroase sau nodurile diaclazelor scoase în relief. La microscop, în masa amorfă argilo-calcaroasă, străbătută de diaclaze umplute cu calcită cristalizată, se observă numeroase schelete de Radiolari calcifiați și elemente detritice sub formă de fragmente foarte fine și izolate de cuarț și muscovită. Marnele calcaroase, de coloare roșie-violacee, șistoase sau în plăci groase de 1 — 4 cm, arată la microscop următoarea constituție: în masa argilo-calcaroasă se observă grăunțe de cuarț (6%) inegal repartizate, lamele rare de muscovită (2%), diaclaze fine și rare umplute cu calcită, oxizi de fer care colorează în violaceu masa rocei. Ca resturi organice se întîlnesc Radiolari sferici cu scheletul reti- culat și umplut cu CO3Ca. Calcarele marnoase albe-cenușii sînt străbătute de diaclaze umplute cu calcită albă-roză. Pc suprafețele de stratificație apar elemente detritice în grosime de 1 mm — 1 cm. în masa rocei cenușie-cafenie se constată la microscop grăunțe fine de cuarț (2%) și lamele rare de muscovită (1%). Calcarele cu nodule de silex cuprind numeroase resturi organice (Radiolari, Calpionelle). întreaga masă a rocei este străbătută de diaclaze foarte fine, paralele și întretăiate de altele mai groase și rare sau grupate în fascicul ușor ondulat. Silicifierea s-a produs diagenetic pe scama calcitei; se observă limita tranșantă între calcare și silice. Roca este un << chaille » tipic, diagenizat incomplet. Calca- rele cu pături silicifiate în grosime de 1 mm 1 cm sînt de coloare cenușie- negricioasă cu dungi feruginoase prin expunere. La microscop, prezintă structura granulară sau pseudo- oolitică și conține elemente detritice (cuarț 4 6% și muscovită 1%), precum și numeroase resturi de Radiolari și Spongieri calcifiați. Părțile silicifiate diagenetic cuprind petece de CO3Ca granular sau criptocristalin, precum și schelete de Radiolari umpluți cu calcedonie. De ase- menea se mai întîlnesc calcare albe la fel cu cele de Stramberg și calcare micro- conglomeratice cu elemente remaniate de șisturi cristaline. întreg complexul de roce este puternic cutat și diaclazat. Diaclazele sînt lungi, fin reticulate, cele izolate au aspect cuneiform. Calcita diaclazelor este roză sau albă, prin solvirc roca împrumută un aspect caracteristic. Stratele sînt în grosime Institutul Geologic al României ■19 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 155 dc 1 cm — 1 din; cele mai frecvente pot ajunge Ia 5 dm și conțin resturi dc Bele- mniți și Lamellaptychus. în V. Seacă se întîlnesc deschideri importante în Stratele cu Aptychus, care îmbracă șarniera anticlinalului de șisturi cristaline și se dezvoltă pînă la a doua apariție de șisturi cristaline însoțite de complexul permian. Dese- nează o cută larg dezvoltată și deformată, cu înclinări estice; anticlinalul este dirijat spre interiorul zonei de sedimentare Rarău. în alcătuirea acestor strate iau parte microconglomerate alcătuite din elemente de șisturi cristaline, resturi de plante și fragmente de Echinide; gresii calcaroase cenușii-cafenii dia- clazate; gresii micacee cu urme de plante incarbonizate; gresii cu mecanoglife sau larg curbicorticale; marne calcaroase cenușii-negricioase, cenușii-verzui sau roșii-violacee cu Lamellaptychus și calcare cu Calpionella, groase de 2—4 cm. Marnele calcaroase cenușii-verzui și roșii-violacee, împreună cu calcarele cu Calpionella, sînt rocele caracteristice ale Stratelor cu Aptychus. Observate la microscop marnele șistoase arată în masa argilo-calcaroasă străbătută de rare vinișoare de caicită, grăunțe de cuarț detritic cu dimensiuni variate și în cantitate de 15%, lamele de muscovită foarte rare (1%), structura pseudo-oolitică cu oxizi de fer în jurul oolitelor și frecvente resturi organice (Nodosaria, Textularia, spiqule de Spongieri calcifiați și schelete de Radiolari în parte diagenizați). Calcarele marnoase sînt roce de coloare cenușie-negricioasă sau cafenie cu patină albă-ccnușic, străbătute de numeroase vinișoare de caicită și formează bancuri groase de 1 dm — 2 m. La microscop, în masa cenușie, fină, de argilă și carbonați se constată grăunțe de cuarț (5%) fine (0,01 mm) și diaclaze subțiri care se întretaie ortogonal. Cuprind secțiuni variate dc Calpionella și forme sferice sau ovale de Radiolari calcifiați. în V. Izvorul Alb, pe malul drept, în apropiere de confluență, Stratele cu Aptychus se dezvoltă în șarniera unui mic anticlinal. Sînt reprezentate prin marne calcaroase cenușii-verzui sau violacee și acoperite dc depozite barremiene. FACIESUL CALCARELOR CU CALPIONELLA Acest facies arc o dezvoltare restrînsă și se întîlnește în V. Mesteacănului (NW Cîmpulung). Calcarele cu Calpionella intervin ca intercalații în Straiele cu Aptychus și stratele dc Sinaia, însă în V. Seacă prezintă un caracter predomi- nant, așa cum am observat în regiunea Almașul Marc (27). Roca este fin pelitică, compactă, dură, cu spărtură concoidală așchioasă. Coloarea cenușie-gălbuic sau cafenie devine prin expunere albă-ccnușie. Sc întîlnesc în strate de 2 cm 2 dm, sînt străbătute de o rețea dc diaclaze fine, umplute cu caicită albă și conțin uneori bioglife, cunoscute sub numele de «fucoide». La microscop, se observă material detritic, slab rulat și reprezentat prin grăunțe fine de cuarț și resturi organice (Calpionella alpina Lor., Radiolari) prinse în cimentul argilo- calcaros. Institutul Geologic al României \ 16 R 7 156 MIHCEA l>. II.IE 50 FACIESUL STRATELOR DE SINAIA Siuouomic: Karpathensandstein, Hauer și Stache, 1863. Neocomer Karpathensandstein, Herbich, 1878. Neocomer Karpathensandstein, Paul și TtETZE, 1879. Neocom, Uhlig, 1889. Neocomer Karpathensandstein, Uhlio, 1903. Strate de Sinaia, W. Teisseyre, 1905. Strate de Sinaia, (Valanginian-Hauterivian) Mrazec și VoiTEșn, 1914. Valanginian-Hanterivian, Macovei și 1. Atanasiu, 1925. Cretacie inf. Hauterivian-Valanginian, Strate dc Sinaia, Th. Krâvtner, 1929. Valanginian-Hauterivian, (Strate de Sinaia). G. CERNEA, 1952. Stratele de Sinaia reprezintă un facies neocomian bine dezvoltat în partea de vest a zonei interne a Idișului din Carpații orientali. în regiunea noastră se dezvoltă pe teritoriul localității Slătioara, prczentînd o dispoziție zonară orientată NNW SSE și cu lărgimea maximă în V. Slătioarei (1 km). Zona Stratelor de Sinaia se subțiază treptat în nord, unde faciesul se amestecă; pc toată întinderea suportă încălecarea șisturilor cristaline. în V. Slătioarei Stratele de Sinaia sînt reprezentate prin următoarele tipuri de roce: Microconglomerate alcătuite din elemente de cuarțite și șisturi cristaline slab rulate și cu dimensiuni cuprinse intre 1—6 mm; se prezintă în bancuri groase de 5 10 dm. Pc suprafața lor ondulată se prind marne și gresii șistoasc cu aspect curbicortical. Gresii micacee cenușii-negricioasc cu suprafețele de stratificație plane. La microscop, cimentul argilo-calcaros cuprinde material detritic (grăunțe de cuarț cu incluziuni și extincție onduloasă, lamele de muscovită și biotită uneori clori- tizată, fragmente de calcare, cuarțite și șisturi sericito-cloritoase). Minerale autigene (limonită, pirită) și resturi organice. Gresii calcaroase cenușii negricioase, dure, diaclazate, cu calcită solvită iar marginile diaclazelor desfăcute și denivelate; prezintă de obicei mecanoglife. împreună cu calcarele cu Calpionella reprezintă roccle caracteristice Stratelor de Sinaia; Marne calcaroase cenușii-albăstrui, albicioase pc fețele expuse, fără dia- claze și care sc desfac în plăci după fețe curbicorticale; se întîlnesc rar. Calcare marnoase cenușii-negricioasc, în bancuri de 1 cm — 5 dm, asociate cu gresii calcaroase. Examinate în secțiune subțire, masa cimentului de natură argilo-calcaroasă cuprinde grăunțe mărunte de cuarț detritic (0,01 mm în dia- metru) și resturi organice (Calpionella alpina și Radiolari calcifiați sau piritizați). Calcare cu Calpionella albe-cenușii sau gălbui, compacte, dure, străbătute de diaclaze fine, după care se fac spărturile așchioase. Modul de prezentare la microscop este la fel ca la cele din V. Mesteacănului. G. Cernea (15) descrie 51 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 157 următoarele tipuri de roce cuprinse în Stratele de Sinaia de la sudul regiunii noastre: calcare marnoase, gresii calcaroase, calcare recifale, calcare nisipoase cu structura grunjoasă, conglomerate și gresii cu Aptychus. FACIESUL INTERMEDIAR MIXT Acesta reprezintă un amestec al celor trei faciesuri descrise mai sus și ocupă o poziție intermediară lor. Toate faciesurile Neocomianului din regiune prezintă tranziții și se pot separa greu între ele lateral sau pe verticală. CARACTERE PALEONTOLOGICE Stratele cu Aptychus din V. Moldovei au furnizat primele resturi organice pentru determinarea Neocomianului; K. Paul (61) a citat aici Aptychus didayi Coq. Noi am identificat în acest complex, dezvoltat în V. Moldovei și V. Seacă, următoarele specii de Aptychus: Lamellaptychus didayi Coq., V. Seacă, Lamel- laptychus beyrichi (Opp.) Trauth J. tip după Ooster, V. Moldovei, Lamellapty- chus Coq. var. longa Ooster, V. Seacă, Lamellaptychus angulocostatus (Pet.) var. symphisyocostata Trauth, V. Seacă. Toate aceste forme aparțin Neocomia- nului; numai Lamellaptychus beyrichi (Opp.) Trauth trece și în Tithonic. Faciesul calcarelor cu Calpionella se caracterizează prin prezența speciei Calpionella alpina Lor. care de altfel se întîlnește și în Stratele cu Aptychus și în Stratele de Sinaia. în zona internă a Flișului s-a identificat o faună redusă ca număr, însă suficientă pentru determinarea vîrstei Stratelor de Sinaia. Herbich (24) a citat Aptychus didayi Coq. pe P. Gorbe, în bazinul de recepție al Trotușului, Peregrinella multicarinata Lmk. la Vărghiș (Munții Perșani) și Zizin, de asemenea pe Haploceras grassianum d’Orb. la Bancfalău pe P. Meneșag. V. Uhlig (1899) a menționat Aptychus didayi în V. Bicazului, iar G. Cernea (15) a identificat în Stratele de Sinaia, cuprinse între V. Bistriței și V. Moldovei, speciile Calpionella alpina Lorenz, Calpionella elliptica Cad. și Calpionella car- patica Murg, și Filip. DISCUȚII ASUPRA VÎRSTEI Stratele cu Aptychus au fost identificate de noi în Munții Trascăului (25) și Munții Metaliferi (33, 35). Speciile de Lamellaptychus și de Ammoniți au demonstrat vîrstă valanginian-hauteriviană. In Cheile Turzii sînt așezate discordant peste calcarele portlandiene; pretutindeni arată aceeași poziție față de fundament. In Bucovina, speciile de Lamellaptychus aparțin Neocomianului și se situează în baza lui. Aci, complexul Statelor cu Aptychus s-a instalat deci ceva mai devreme, înglobînd și Infravalanginianul. Lipsa unei tranziții la Ju- Institutul Geologic al României X igrZ 158 MIRCEA D. ILIE 52 rasicul superior și prezența Portlandianului ne determină să nu includem și Malmul în Stratele cu Aptychus. In Hășmașul Mare, 1. Băncilă (11) a iden- tificat formele Lamellaptychus lamellosus Park. și Lamellaptychus seranonis Coq. Cum prima este o specie exclusiv jurasică, iar a doua neocomiană, Tu. KRăurNER (42) și G. Cernea (15) au admis că Stratele cu Aptychus reprezintă o tranziție Jurasic-Neocomian. Prin identificarea Stratelor de Azuga (I. P.-Voitești) în baza Stratelor de Sinaia s-au considerat Stratele cu Aptychus din V. Moldovei echivalente acestui complex, căruia i s-a atribuit vîrstă tithonică. Relativ la această chestiune obser- văm următoarele: Stratele cu Aptychus roșii-violacee din V. Moldovei nu ocupă o poziție inferioară complexului cenușiu-verzui, ci manifestă treceri gradate laterale sau sînt așezate în succesiune inversă. Ambele complexe conțin aceleași forme neocomiene de Lamellaptychus. Din punct de vedere litologic, se deosebesc de Stratele de Azuga prin lipsa metamorfismului incipient, a aspectului satinat, a infiltrațiilor de roce bazice, precum și a volumului stratigrafie mai redus. Colorația roșie singură apropie Stratele cu Aptychus din V. Moldovei de Stratele de Azuga din V. Prahovei, însă această însușire nu este suficientă pentru echivalarea a două complexe situate la distanțe apreciabile. Depozite jurasic-superioare cu Aptychus și Pygope (Tithonic) se cunosc în Banat și nordul Transilvaniei. în Munții Lăpușului (Poiana Botizei) au o dezvoltare locală și sînt reprezentate prin calcare roșii fosilifere, repartizate klippelor pieninice. Sever Anton (4) a făcut studiul petrografic al calcarelor albe-roșietice și calcarelor roșietice de la Poiana Botizei, iar fragmentele de Aptychus au fost determinate de F. Trauth. Majoritatea speciilor sînt localizate în Malm, unele coborînd pînă în Kimmeridgian, și sînt reprezentate prin speciile: Laevaptychus latus (Park.) var. vermipora Trauth Lamellaptychus beyichi (Oppel) em. Trauth Lamellaptychus conf. studeri (Oost.) em. Trauth Lamellaptychus thoro (Opp.) tip formă tînără Trauth Lamellaptychus thoro (Opp.) var. gracilicostata Trauth Materialul paleontologic colectat de I. DumitresCU din klippa de la Poiana Botizei nu poate fi analogat cu cel din Stratele cu Aptychus din Bucovina iar formele de Aptychus diferă de cele cunoscute în V. Moldovei și V. Seacă. Lamellaptychus var. fractocostata Trauth este cunoscută în Tithonic, Tithon-Neocomian, iar Lamellaptychus sparsilamellosus Guemb. este o formă kiînmeridgiană. Stratele cu Aptychus din regiunea noastră se reazemă direct peste șisturile cristaline din V. Seacă. Prezintă trei specii de Lamellaptychus caracteristice Neocomianului și conțin intercalații de calcare cu Calpionella alpina. Partea lor bazală nu este reprezentată prin stratele roșii-violacee și nu intervin depozite Institutul Geologic al României 53 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 159 ce ar putea fi repartizate Jurasicului superior. Depozitele violacee se întîlnesc în sinclinalul dezvoltat între cele două iviri de șisturi cristaline din V. .Seacă, iar în V. Moldovei șarniera anticlinalelor formate din depozitele violacee sînt alcătuite din roce colorate în cenușiu-verzui. Prezența acelorași specii neocomiene de Lamellaptychus în ambele complexe sedimentare colorate diferit, ca și rapor- turile stratigrafice dintre ele, sînt dovezi că Stratele cu Aptychus violacee din V. Moldovei aparțin Neocomianului. Am arătat mai sus că afinitățile petrografice nu sînt suficiente pentru deter- minarea vîrstei geologice a stratelor, deosebind complexele neocomiene de cele jurasice. în Munții Apuseni, marnele calcaroase cenușii-verzui și violacee sînt cuprinse în aceeași unitate stratigrafică și nu aparțin la orizonturi diferite. Fauna de Cefalopode a precizat vîrstă valanginian-hauteriviană. în Bucovina Stratele cu Aptychus au fost considerate de vîrstă calloviană și jurasic-neocomiană. Asemă- nările litologice ne conduc la aceeași vîrstă valanginian-hauteriviană a Stratelor cu Aptychus din Apuseni. Ținînd seamă de speciile de Lamellaptychus cu tendința de localizare în baza Neocomianului (Berriasian) putem îngloba în acest complex și Infravalanginianul. Vîrstă calloviană atribuită de L. Kober (40) Stratelor cu Aptychus dintre Pojorîta și Cîmpulung nu poate fi justificată pe baze stratigrafice, ci numai pe oarecare afinități litologice. Vîrstă jurasic-neocomiană a fost bazată pe asociația a două specii de Lamellaptychus, una jurasică și alta cretacic-inferioară, colectate în Masivul Hășmașui Mare (11). Ea implică o tranziție între un Jurasic batial (Tithonic) și depozite neocomiene, fapt ce nu se observă în Bucovina. Faciesul calcarelor cu Calpionella, bine dezvoltat în V. Mesteacănului, cuprinde numeroase exemplare de Calpionella. Speciile de Calpionella sînt cunoscute atît în Stratele cu Aptychus cît și în Stratele de Sinaia. Din repartiția lor în timp se știe că se dezvoltă din Tithonic pînă în Barremian. Localizarea lor este legată în Carpații romîni de Valanginian-Hauterivian, Infravalanginian, Tithonic și Barremian (G. Cernea). în Bucovina, calcarele cu Calpionella sînt frecvente în faciesul ce le poartă numele, în Stratele cu Aptychus din V. Moldovei și V. Seacă, în Stratele de Sinaia din zona internă a Idișului cretacic (Slătioara), precum și în faciesul mixt. Calpio- nella este identificată de asemenea în calcarele Mălinului de la Poiana Botizei. în regiunea Rarău—Pojorîta, Jurasicul superior nu prezintă această formă, deoarece calcarele portlandiene de tip recifal exclud existența Calpionellelor, organisme recunoscute ca tipuri batiale. Fauna Stratelor de Sinaia este alcătuită, în afară de Peregrinella multicarinata și Aptychus didayi, din trei specii de Cefalopode. Repartiția stratigrafică a acestor Ammoniți demonstrează vîrstă valanginian-hauteriviană a Stratelor de Sinaia. Trebuie să remarcăm de asemenea că asupra determinării precise sau asupra locului de proveniență a primelor două specii autorii au făcut rezerve. IA Institutul Geologic al României igrĂ 160 M IRCEA D. 1LIE 64 Neocomianul din regiunea noastră formează o bandă estică pornind de la marginea Cristalinului și care invadează zona de subsidență Rarău—Pojorîta, acoperind succesiv ivirile de șisturi cristaline și Permian. Este reprezentat prin faciesuri distincte cu tranziții între ele în sens longitudinal. Faciesul Stratelor cu Aptychus apare în nord (V. Moldovei), iar cel al Stratelor de Sinaia se dezvoltă din regiunea Slătioara spre sud. Din cauza variației de facies a diferitelor complexe de roce li s-au atribuit valoarea de orizonturi, de unde a rezultat vîrstă calloviană, jurasic-neocomiană sau tithonică pentru șisturile roșii cu Aptychus din V. Moldovei. Prezența Stratelor cu Aptychus, ca și în Munții Metaliferi, este legată de obstacole submarine; în Bucovina ele au relații strînse cu Cordiliera Cîmpulung. Interiorul zonei Rarău —Pojorîta nu conține Strate cu Aptychus, care se opresc pe flancul ei răsăritean în dreptul aparițiilor cristalino-permiene cele mai interne. Banda de Strate de Sinaia (orizontul bazai) dintre Muntele Adam și Vf. Pietrele Albe, care însoțește zona permiană de vest (Th. Krăutner), corespunde Stratelor cu Radiolari. Manifestările de fundament din interiorul zonei de sub- sidență nu indică prezența Neocomianului. Zona Stratelor de Sinaia se dezvoltă la marginea Cristalinului. A fost invadată de un material detritic grosier mai abundent, datorită reliefului ridicat pe care-1 avea în apropiere. Din aceste constatări, putem face următoarele precizări de ordin paleogeogra fie: Zona de subsidență Breaza— Rarău își continuă activitatea și în timpul Cretacicului. în timpul Neocomianului, litogeneza nu s-a dezvoltat pe toată întinderea acestei zone, ci s-a restrîns în dreptul cordilierei, întinzîndu-se în schimb în zona internă a Flișului. Natura sedimentației ne dezvăluie unitățile paleo- geografice existente în timpul Neocomianului. Zona de sedimentare subsidență Rarău - Pojorîta Breaza și-a continuat funcția litogenetică din Permian pînă în Jurasic, cu slabe întreruperi separatoare de cicluri sedimentare majore. Cordiliera Cîmpulung, un obstacol de fund de natură cristalino-permo- triasică, a jucat un rol important în repartiția subdiviziunilor și faciesurilor cretacice. Eroziunea ante-cretacică a îndepărtat în bună parte învelișul sedimentar al cordilierei. Sedimentele neocomiene depuse sub o pătură groasă de ape marine s-au dispus astfel direct pe șisturile cristaline. Geosinclinalul Flișului cretacic își începe activitatea cu Neocomianul. Abundența materialului detritic, grosimea stratelor, diagenizarea puternică și cutarea intensă sînt caracteristicile depozitelor de geosinclinal cretacic-paleogen. Bammiian — Apțian în Carpații orientali, problema Barremian-Apțianului din zona internă a fost larg dezbătută de diferiți autori. Faciesul dc Fliș al acestui complex a întîmpinat dificultăți la separarea lui de restul depozitelor cretacice din cauza variațiilor Institutul Geologic al României 55 geologia regiunii rarău 161 de facies în dublu sens. în regiunea cercetată, condițiile de sedimentare față de geosinclinalul Flișului au dat naștere următoarelor faciesuri barremian- apțiene: FACIESUL CALCARELOR URGO-APȚIENE Acestea se dezvoltă la extremitatea sudică a zonei Rarău—Pojorîta și anume la Pietrele Doamnei și W Fîntîna Rece. Calcarele urgoniene sînt redresate la Fig. 13. Calcarele urgo-apțiene și Turon-Senonianul de la Fîntîna Rece (în ultimul plan masivul cristalin Pietrosul). (Foto Krăutner). verticală, se reazemă pe calcarele portlandiene și suportă Turonian-Senonianul, care le împarte în două petece prin pătrunderea în spărtura de la Fîntîna Rece (fig. 13). Prezintă aspect ruiniform, ceea ce îi împrumută pitorescul. Formele de turnuri se datoresc diaclazelor puternice și verticale. în jurul Pietrelor Doamnei sînt îngrămădite blocuri de dimensiuni mari, care sînt risipite pe suprafețe atinse și anume pe partea accentuată a versantului sudic. Se deosebesc calcare semicristaline albe, calcare albe cu pete roze și patina albă-cenușie și calcare coraligene albe cu patină albă-lăptoasă. Analizate la microscop se prezintă ca un calcar grunjos organogen, cu plaje de caicită cristalină și străbătute de diaclaze de caicită. Cuarțul detritic (2%) apare sub formă de granule izolate în masa rocei. Ca resturi organice se deosebesc Coralieri, Foraminifere (Textularia) și Alge calcaroase (Diplopora). Genul Diplopora apare cu aspectul stelat ușor de recunoscut în secțiune subțire și datorit canalului axial și ramificațiilor sale radiale. 11 - c- 946 Institutul Geologic al României 162 MIRCEA D. ILIE 56 Este caracteristic faciesului urgo-apțian și a fost identificat de noi și în Munții Metaliferi alături de specii de Orbitolina. S. Athanasiu (7) a repartizat calcarele de la Pietrele Doamnei (fig. 14) Urgo-Apțianului, bazîndu-se pe forme de Requienia carinata Matheron, Requienia (Toucasia) gryphoides Math., Requienia ammonia Goldf., Rhynchonella asteriana d’Orb., Discoidea sp., Thamnastrea sp. La W Fîntîna Rece am Fig. 14. — Calcarele urgo-apțiene de la Pietrele Doamnei. (Foto KrâVTNER). colectat în calcarele deosebite prin aspectul mega- și micros- copic de celelalte calcare, re- sturi de Thamnastrea, iar la N Pietrele Doamnei, genul Stro- matopora. Fiind cuprinse între depozitele jurasice și cele cre- tacic-superioare, situația geo- metrică vine în sprijinul vîrstei cretacic-inferioare. Faciesul re- cifal demonstrează poziția țăr- mului în timpul Barremian- Apțianului și ne face să-i presupunem existența și în re- stul zonei subsidente. Speciile Orbitolina lenticularis d'Orb. și Orbitolina conoidea Gross., cunoscute la Pietrele Albe și V. Seacă, dovedesc repartiția faciesului urgonian și în inte- riorul zonei Rarău. FACIESUL SATINAT Faciesul satinat este loca- lizat între V. Mesteacănului și V. Izvorul Alb, se află în legă- tură cu cordiliera cea mai in- ternă și delimitează la vest banda valanginian-hauteriviană. Litologic este reprezentat prin șisturi argiloase satinate și gresii fin micacee, satinate, colorate în verzui sau cenușiu-verzui. La microscop, șisturile satinate arată o masă argilo-marnoasă, cu material detritic fin (0,01 mm) și în cantități reduse (2—4%). Cuarțul echigranular, în grăunțe mici, prezintă conturul detritic și se observă alături de lamele fine dg moscovită, oxizi de fer și substanțe cărbunoase. Gresiile fin micacee, satinate, de coloare cenușie-verzuie sau cenușie-negricioasă, se desfac, ușor în plăci groase Institutul Geologic al României 57 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 163 de 1 — 2 cm, au suprafețele de stratificație plane sau ușor învălurate, cuprind resturi de plante incarbonizate și devin feruginoase prin alterație. Analizate la microscop, se observă grăunțe de cuarț foarte fine și uniforme (40%), lamele de muscovită (6%), iar cimentul formează 50% din masa rocei. Stratificația para- lelă este evidențiată de alternanța ciment — granule de cuarț. Pulberea de pig- menți negri este uniform repartizată. Deschiderile cele mai interesante ale acestui facies se întîlnesc în V. Seacă, pe ambii versanți, în dreptul celei de a doua apariții de Cristalin-Permian; de asemenea, în cursul inferior al Văii Izvorul Alb, în asociație cu lama internă de Permian aflată pe versantul stîng. Un facies asemănător se cunoaște în baza Barremianului din Munții Metaliferi (N Zlatna), care a fost considerat ca rezultat al dinamometamorfismului. Corespunzînd din punct de vedere paleogeografic zonei de maximă subsidență, l-am atribuit unui metamorfism de geosinclinal incipient (27). Th. Krâutner a cartat Barremian-Apțianul în faciesul satinat împreună cu Stratele de Sinaia (42). FACIESUL DE FLIȘ Acest facies se dezvoltă la exteriorul zonei de Cfistalin-Mesozoic, însoțind banda Stratelor de Sinaia. Primele apariții de Barremian-Apțian se întîlnesc în V. Izvorul Alb, iar cele mai sudice se află pe V. Slătioara. Se prezintă sub forma unui complex detritic cenușiu-negricios uniform, în opoziție cu restul zonei interne a Flișului cretacic, unde se constată o variație sensibilă de faciesuri, care a creeat dificultăți la precizarea vîrstei. Herbich (1878) le-a înglobat la Cretacicul inferior, Gr. Ștefănescu și Boțea (1888) le-au repartizat Eocenului, în ideea lui Hauer și Stache (1863) asupra gresiei carpatice. V. Uhiig (1889), în urma cercetărilor din bazinul Văii Bistriței Aurii, le-a asociat gresiei masive (Massiger Sandstein) și Cretacicului superior. S. Athanasiu (1905) a descris Barremian-Apțianul sub denumirea de « Strate de Babșa ». I. P. -Voitești (1910) a menționat depozite similare în V. Prahovei sub numele de Strate de Comarnic. G. Macovei și I. Atanasiu (1934) au deosebit Barremianul vest-intern și Apțianul reprezentat prin trei orizonturi diferite litologic. Recent, G. Cernea (1952) a identificat Barremian-Apțianul inferior (Strate de Bistra) și Apțianul care cuprinde orizontul marnos și orizontul gresos. Acestui autor dispărut dintre noi în plină dezvoltare a forțelor de cercetător al Flișului cretacic îi datorăm, pe lîngă orizontarea precisă a depozitelor cretacice, și descrierea petrografică a tipurilor de roce barremian-apțiene: gresii calcaroase, calcare marnoase, conglomerate, marne șistoase, gresii fin micacee, argile nisipoase, gresii micacee calcaroase, calcare nisipoase și gresii conglomeratice. Barremian-Apțianul sub faciesul de Fliș se prezintă ca o bandă continuă, care începe din V. Izvorul Alb pe o lățime de 100 m, iar de aci spre sud se dezvoltă ii» A Institutul Geologic al României \ ICR/ 164 MIRCEA D. ILIE 58 din ce în ce mai mult. în V. Izvorul Alb este reprezentat printr-un complex detritic, cu afinități litologice față de Stratele de Sinaia. Calcarele litografice cu Calpionella sînt reduse. Gresiile cuprind numeroase urme de plante incarbonizate și au suprafețele de stratificație plane. Sînt situate geometric între Stratele cu Aptychus din V. Seacă și șisturile albiene dezvoltate în apropierea confluenței Văii Izvorul Alb. La vest suportă încălecarea dolomitelor redresate la verticală, apoi formează un anticlinal cu șarniera alcătuită din marne valanginian-haute- riviene și în fine la est suportă depozitele albiene. Tipurile de roce întîlnite în Barremian — Apțianul din partea inferioară a Văii Izvorul Alb sînt descrise mai jos. Gresiile calcaroase cenușii negricioase, străbătute de diaclaze umplute cu calcită, cu mecanoglife pe partea inferioară a stratelor, prezintă mari afinități litologice cu gresiile din Stratele de Sinaia. La microscop, roca este alcătuită din grăunțe de cuarț detritic (25%), lame- le de muscovită (4%), elemente remaniate de șisturi cuarțitice și radiolarite co- lorate în roșu cu schelete de Radiolari calcifiați; se observă de asemenea rare cochilii de Foraminifere (Textullaria). Totul este prins într-un ciment calcaros abundent. Gresiile micacee de coloare cenușie, verzuie sau neagră formează bancuri groase de 1 dm — 2 m. Se desfac în plăci sau cînd sînt silicioase devin compacte și rezistente; se pot confunda cu gresiile silicioase din complexul albian. Sub microscop se observă cuarț detritic neseriat, lamele de muscovită lungi de 0,5— 2 mm, fragmente de feldspat plagioclaz, biotită în parte cloritizată și grăunțe de oxizi de fer. în V. Slătioara, Barremian -Apțianul prezintă în bază treceri la Stratele de Sinaia, iar la partea superioară suportă AlbianuL Se întîlnesc următoarele tipuri de roce: Gresii micacee cenușii-negricioase, cu suprafețele de stratificație plane, care se desfac ușor prin lovire, în plăci groase de cîțiva mm grosime; Gresii micacee cu numeroase urme de plante incarbonizate; Gresii calcaroase cenușii-negricioase, cu mecanoglife și calcită solvită pe diaclaze; Marne calcaroase în plăci de 5—10 cm, colorate în cenușiu închis, conținînd resturi de Calpionella și seamănă cu cele întîlnite în Stratele de Sinaia; Marno-argile șistoase de coloare albă-cenușie sau cenușie negricioasă. Depozitele descrise mai sus aparțin faciesului de Fliș al Barremian-Apția- nuhii și sînt reprezentate printr-un complex detritic puternic cutat și diaclazat. în partea bazală prezintă tranziția la Valanginian-Hauterivian, marcată prin tipuri de roce comune și prin resturi organice. în partea de nord apar Radiolarii carac- teristici Stratelor cu Aptychus, iar în sud (Slătioara) intervin marno-calcarele cu Calpionella Lor. Prezența Radiolarilor este remarcată și în zona de tranziție Strate cu Aptychus — Barremian, din Munții Metaliferi. \ Institutul Geologic al României \ iGRy 59 geologia regiunii rarău 165 Limita Strate de Sinaia — Barremian întîmpină dificultăți de cartare în Carpații orientali. G. Cernea a considerat ca strat-reper gresiile cu Aptychus de la partea superioară a Stratelor de Sinaia. în lipsa acestor gresii, limita se trasează arbitrar în punctele unde calcarele litografice cu Calpionella se răresc pînă la dispariție. La partea superioară Barremian-Apțianul suportă șisturile albiene, față de care prezintă afinități petrografice observate în V. Izvorul Alb. Poziția geo- metrică arată clar că acest complex este localizat între Valanginian-Hauterivian și Albian, de unde rezultă vîrstă sa barremian-apțiană. în Munții Metaliferi, Barremian-Apțianul este cuprins stratigrafie de asemenea între Stratele cu Apty- chus și șisturile negre albiene. Se dezvoltă cu aceleași caractere petrografice ca și în restul Carpaților orientali. în Perșani, Barremian-Apțianul se întîlnește tot ca un complex detritic cu caracter de Fliș, cuprins între Valanginian-Haute- rivian și conglomeratele cenomaniene puternic discordante. Dovezile paleontologice care pledează pentru vîrstă barremian-apțiană sînt reduse, însă suficiente. G. Cernea (15) a identificat pe P. Munceleanul forma Acanthoplites aschil- taensis Anthula, dovedind existența Apțianului inferior. Speciile Orbitolina lenticularis Lam. și Orbitolina conoidea. Gross., cunoscute în Carpații orientali, indică prezența Apțianului la partea superioară a complexului cretacic-inferior. Poziția stratigrafică, asemănările petrografice, resturile de Ammoniți și calcarele cu Orbitoline demonstrează suficient vîrstă barremian-apțiană a complexului detritic de Fliș. b) CRETACIC MEDlt Albian Seria sedimentară cretăcică, reprezentată prin toți termenii săi, se întrerupe în anumite momente și pe zone diferite. Astfel mișcările orogenice post-apțienc se trădează printr-o încetare temporară a sedimentației. Începînd cu Albianul se dezvoltă o nouă succesiune stratigrafică, ce manifestă o independență netă față de Cretacicul inferior. Pe seama acestor mișcări a fost pusă nașterea pînzelor de șariaj de către V. Uhlig (88,89), I. P.-Voitești (95—97) și L. Kober (40). Albianul din regiunea cercetată are o dispoziție discordantă față de Cretacicul inferior și arată o diferență sensibilă de sedimentație. Cu începutul Cretacicuhii mediu geosinclinalul carpatic a suferit o deplasare către est; sedimentația pelitică este bogată în oxizi de mangan și fer. Depozitele albiene formează o zonă largă în V. Moldovei, dezvoltîndu-se pe malul stîng între Sadova și Prisaca Dornei. Pe versantul drept ele încep de la confluența Văii Izvorul Alb și se întind spre sud, alcătuind o zonă largă cunoscută 166 MIR CE A 1). ILIE 60 sub numele de « zona șisturilor negre ». în interiorul « Cuvetci Rarău », Albianul nu este cunoscut în jumătatea de sud; începînd din nordul localității Sadova o invadează, depășind ultimele mărturii ale flancului estic. DESCRIEREA PETROGRAF1CĂ Litologic, depozitele albiene formează o unitate recunoscută de primii cerce- tători din cauza tipurilor de roce caracteristice. Pe teritoriul localității Sadova, șoseaua Cîmpulung—Rădăuți oferă deschideri bune în complexul albian alcătuit dintr-o alternanță de strate formate din: Șisturi argiloase negre, în plăci, care prin expunere se desfac în foi și capătă aspect disodiliform, iar pe fețele expuse devin feruginoase; Șisturi argiloase fin micacee, cu suprafețele ușor și des învălurate; Șisturi argilo-marnoase ardeziene; Șisturi marnoase albe-cenușii cu bioglife rare; Marne calcaroase cenușii-negricioase cu o pojghiță de alterație de coloare ruginie sau roșie-violacee și străbătute de diaclaze umplute cu calcită; Gresii fin micacee, cu suprafețele învălurate; Gresii calcaroase negre-cafenii, dure, feruginoase prin expunere; Gresii silicioase negre. Albianul de la Sadova desenează un anticlinal larg, care suportă Cenoma- nianul pe flancul de vest. Pe P. Cartățap (N Cîmpulung), Albianul este bine descoperit, iar pe versanți solul capătă un aspect deosebit datorit rocelor șistoase. în alcătuirea lui iau parte următoarele tipuri de roce: Șisturi argilo-marnoase, uneori fin micacee, de coloare neagră, cu patină cenușie sau feruginoasă. Suprafețele fin învălurate sînt acoperite de eflorescențe; se fărîmițează prin expunere în fragmente de 1 cm și împrumută aspectul șistu- rilor disodilice oligocene; la contactul cu marnele calcaroase devin din ce în ce mai compacte; Marne albe-cenușii în plăci, cu afinități față de marnele senoniene; se întîl- nesc rareori ca intercalații slabe; Calcare marnoase negre, dure, cu spărtura concoidală, diaclaze fine, rare, umplute cu calcită, formînd bancuri groase de 1 cm — 1 dm, reliefate de ero- ziune; se prezintă în alternanțe egale cu șisturile argilo-marnoase; prin expu- nere devin cenușii-albicioase, iar prin îmbogățire în oxizi de fer se colorează în rosu-cărămiziu; Gresii micacee, calcaroase, de coloare cenușie-negricioasă cu mecanoglife pe fața inferioară a stratelor și cu suprafețe curbicorticale pe partea superioară; prezintă bioglife serpentiniforme și diaclaze rare, lungi și rectilinii care ajută la desfacerea în blocuri a rocei. în V. Deia (N Cîmpulung) Albianul se dezvoltă sub aceeași alternanță de șisturi și gresii: Institutul Geologic al României (CR/ 61 GEOLOGIA REGIUNII RARĂl 167 Șisturi argilo-marnoase fin micacee cu aspect de ardezie; Gresii calcaroase cenușii-negricioase, cu patină feruginoasă, mecanoglife, urme de plante incarbonizate și rare vinișoare de calcită (0,5 — 1 cm); grosimea stratelor variază între 1 cm — 5 dm, cele mai obișnuite fiind cuprinse între 1—2 dm; Marne calcaroase sub formă de concrețiuni sideritice colorate în roșu- cărămiziu. în apropierea confluenței Văii Izvorul Alb se întîlnește de asemenea alternanța de șisturi argilo-marnoase negre și gresii. Șisturile argilo-marnoase negre, cenușii- albicioase cu pete feruginoase pe fețele expuse, se prezintă ca șisturi foioase, slab micacee, răspîndite la suprafața solului sau în bancuri, care prin lovire se desfac ușor în șisturi. Gresiile negre cu mecanoglife sînt dure, cu spărtura con- coidal-așchioasă; prin expunere se desfac în prisme lungi de 1—2 dm și apoi se transformă în fragmente colțuroase de 1 — 2 cm. Aceste depozite înclină spre E (35°—45°) și ocupă o poziție superioară față de Barremian-Apțianul din amonte. Pe șoseaua Cîmpulung — Slătioara depozitele albiene se întîlnesc bine des- coperite și sînt constituite din șisturi argiloase fin micacee negre, șisturi mar- noase bituminoase cu aspect disodilic, calcare marnoase, marne silicifiate și gresii silicioase cenușii-negricioase. Ele se dezvoltă paralel cu zona cretacic- inferioară. Analizate la microscop, rocele complexului albian prezintă următoarele caractere: Șisturile argiloase fin micacee, ardezienc, sînt constituite dintr-o masă argiloasă cu pete de substanțe bituminoase, cuprinde material detritic (cuarț, muscovită) de dimensiuni foarte reduse, pirită și pete verzi de glauconită, iar ca resturi organice Globigerine și Radiolari calcifiați. Marnele silicifiate au rezultat prin aportul de silice provenit din scheletul organismelor silicioase. Masa rocei conține carbonat de calciu, romboedri de calcită, pete argiloase brune și silice criptocristalină, care formează cimentul de substituție. Calcarele marnoase negre au masa alcătuită din material argilo-calcaros fără elemente detritice și resturi organice și seamănă cu cele din Cretacicul inferior. Gresiile micacee cenușii-negricioase sînt alcătuite în cea mai mare parte din grăunțe de cuarț elastic cu extincție onduloasă, lamele de muscovită și ciment argilos-calcaros. Prin îmbogățirea în carbonat de calciu, suferită de masa cimen- tului, roca trece în gresii calcaroase. Gresiile silicioase negre, dure, cu spărtura concoidal-sticloasă, formează împreună cu șisturile ardeziene caracterul complexului albian. Masa rocei este constituită din silice criptocristalină, romboedri de calcită și pete de carbonat de calciu; cuprinde material detritic, cuarț echigranular, iar resturile organice lipsesc. jX Institutul Geologic al României \ ICR/ .168 M1KCEA D. ILIE 62 DISCUȚII ASUPRA VÎRSTEI Precizarea vîrstei complexului albian a întîmpinat mari dificultăți din urmă- toarele motive: lipsa unei orizontări a Cretacicului inferior datorită confuziei între faciesuri și înglobarea subdiviziunilor sale la Valanginian-Hauterivian (Strate de Sinaia); determinarea greșită a vîrstei conglomeratelor de Muncel prin raportarea lor la Barremian, sau, împreună cu Turonian-Senonianul, la Apțian; confuziile între orizonturile și faciesurile Barremianului și Senoni- anului și nerecunoașterea situațiilor tectonice care au condus la inversarea ordi- nei stratigrafice. Din aceste cauze bibliografia geologică cuprinde o serie de lucrări în care s-a dezbătut vîrstă complexului șistos negru, care a fost atribuit unei scări stratigrafice largi cuprinsă între Neocomian și Paleogen. K. Paul (1876) a descris pe malul stîng al Moldovei, în dreptul orașului Cîmpulung, «Strate de Ropianka tipice», constituite dintr-o alter- nanță de « șisturi închise sau albăstrui, cu bancuri subțiri de gresii tari, calca- roase, bogate în mică, de coloare cenușie-albăstruic, care au întotdeauna fețele stratelor acoperite cu numeroase desene în relief, numite hieroglife. Ele conțin strate de siderit argilos, cu frumoase fucoide și cu petrol în mai multe puncte ». Acest autor le-a descris de asemenea și sub numele de Strate de Șipote, înglo- bîndu-le la «gresia carpatică superioară». Fr. Herbich (1878) a repartizat Și- sturile negre (Sphaerosideritziige) la Cretacicul inferior, bazat pe două specii de Ammoniți (Neocomit.es neocomiensis d’Orb., Leopoldia castellanensis d’Orb.), a căror determinare a fost pusă la îndoială dc către autorii mai recenți. Afinitățile litologice ale Șisturilor negre față dc șisturile menilito-disodilicc din Oligocen au determinat pe V. Uhlig (1903) să le acorde vîrstă paleogenă. S. Athanasiu, în timpul studiilor sale asupra Flișului carpatic, a acordat Șistu- rilor negre vîrste deosebite. Astfel, în 1905, consideră aceste șisturi ca o variație locală a disodilelor oligocene, în 1907 le atribuie Bartonianului, iar în 1909 cerce- tînd regiunea noastră consideră Stratele de Audia sinonime cu Stratele de Șipote și le repartizează Cretacicului inferior. G. Macovei și I. Atanasiu (1925) au considerat Șisturile negre de Audia ca reprezentînd faciesul extern pelitic al Barremianului, adică faciesul sincron și heteropic al Stratelor de Bistra (facies vest-intern, neritico-litoral). D. Preda și I. Băncilă (1934) au considerat Șistu- rile negre ca un facies sincron-heteropic al Senonianului, iar D. Ștefan escu (1935) ca reprezentînd Gaultul sau Cenomanianul din Bucovina. M. Filipescu (1937) a precizat că oxizii de mangan și nu substanța bituminoasă colorează Șisturile negre, iar caracterul silicios se datorește micro-organismelor, apoi în anul 1940 le-a considerat de vîrstă senoniană după specia Globotruncana stuarti J. de Lapp., colectată la Covasna. C. Olteanu (1941) a atribuit Șisturilor negre din V. Bistriței vîrstă senoniană, bazat pe intercalațiile din complexul senonian. I. Băncilă (1948) a arătat importanța tectonică a Șisturilor negre seno- niene prin participarea lor la formarea unei pînze de decolare și antrenare. df .ța. Institutul Geologic al României X. IGR/ 63 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 169 G. Cernea (1952) a analizat părerile diferitilor autori romîni și polonezi care s-au ocupat cu problema Șisturilor negre, ajungînd la concluzia că « Șisturile negre trebuie privite ca depuneri pelitice ale unei mări de mai mare adîncime. Șistu- rile negre sînt de vîrsta Stratelor de Gosau, adică Turonian-Senonian inferior. Șisturile negre nu reprezintă în întregime Senonianul, deoarece, atît Senonianul roșu, cît și cel cu Inocerami, sînt străpunse de Șisturile negre și pe V. Uzului între Șisturile negre și Tarcău apare Senonianul cu Inocerami » (15). De ase- menea a observat trecerea gradată între Șisturile negre și Apțianul superior. în anul 1950, M. Filipescu, I. Drăghindă și V. Mutihac (17) au urmărit problema Șisturilor negre între V. Buzăului și V. Covasnei, ajungînd la concluzia că ele aparțin Hauterivian-Senonianului. M. Filipescu în 1952 a deosebit trei complexe în Șisturile negre: complexul sferosideritic cu Hoplites (Neocomites) angulicostatus d’Orb. (Hauterivian superior-Barremian), complexul șistos cu Neohibolites strombecki, Neohibolites aptiensis (Apțian superior — Albian inferior) și complexul gresiilor glauconitice silicioase cu Neohibolites minor și Neohibolites minimus (Albian superior — Cenomanian). Pentru lămurirea vîrstei Șisturilor negre, geologii romîni au făcut apel la rezultatul cercetărilor întreprinse de geologii polonezi și cehi. Vacek (1881) le-a descris ca Strate de Spas, considerîndu-le, pe baze paleontologice, ca turo- nian—senonian-inferioare. T. Wisniowski (101) a descris Stratele de Dobro- mil, la interval scurt, cînd barremiene, cînd cretacic-superioare. M. Stirnalowna (1925) a stabilit identitatea dintre Stratele de Spas și Stratele de Dobromil, deducînd necesitatea unei revizuiri a faunelor respective. 1. Novak a purtat Șisturile negre din Oligocen în Eocen inferior și Cretacic supe- rior, așa cum au procedat și B. Swiderski, Zb. Sujkovski și FI. Swidzinski. în anul 1949, B. Kokoszinska a repartizat Stratele de Spas la Barremian- Apțian. în Cehoslovacia, A. MatejKA și I. Zel^nka au găsit echivalentul Stratelor de Audia în Stratele de Smilno, atribuindu-lc vîrsta cretacic-inferioară, bazați numai pc poziția lor stratigrafică, greu de stabilit din cauza deformărilor tec- tonice. Albianul din V. Vah (3) și V. Orava aflat în vecinătatea klippelor tatricc înalte este constituit din marne cenușii-negricioase cu dispoziție trans- gresivă față de Cretacicul inferior, suportă conglomeratele cenomaniene și cu- prinde intercalații care devin gresoase la partea superioară. Lateral se dezvoltă marne cu sferosiderite care conțin Cefalopodele Neohibolites minimus List., Puzosia sharpei Spatii, Puzosia gr. mayoriana d’Orb. Baza Albianului din V. Orava (3) se caracterizează prin prezența următoarelor specii: Neohibolites minimus List., Phylloceras velledae d’Orb., Hoplites (Ley- meriella) tardefurcatus d’Orb., Douvilleiceras mamillatum d’Orb. Din cele expuse mai sus se constată că din cauza afinităților litologice Șis- turile negre au fost purtate din Neocomian pînă în Oligocen, iar în ultimul timp au fost restrînse între Neocomian și Senonian. Ă Institutul Geologic al României \ ICRZ 170 MIBCEA D. iLIE 64 Să cercetăm acum criteriul litologic aplicat la precizarea vîrstei Șisturilor negre. Hauterivianul în faciesul Stratelor cu Aptychus sau al Stratelor de Sinaia conține depozite șistoase negre, care se deosebesc însă de Șisturile negre prin îmbogățirea în carbonat de calciu, cutarea intensă și prezența Radiolarilor. Barre- mian-Apțianul cuprinde de asemenea șisturi argilo-marnoase negre avînd afini- nități litologice mari cu Șisturile negre, dar care conține următoarele forme de Cefalopode: Neocomites neocomiensis d’Orb. Leopoldia castellanensis d’Orb. Acanthoceras albrechti austriac Uhl. Crioceras emerici Lev. Ammonites pulcherinum d’Orb. vel. tabarelli Ast. Hamites lorioli Uhl. La alcătuirea Cenomanianului iau parte și șisturi argilo-marnoase cenușii- negricioase, dar care sînt slab diagenizate și asociate cu conglomerate poligene. Șisturile negre au fost atribuite în ultimul timp de majoritatea cercetătorilor Senonianului, din cauza intervenției Șisturilor negre cu Globotruncana sub forma de intercalații în depozitele senoniene. De asemenea șisturile argilo-nisipoase din Turonian-Senonianul zonei Rarău—Pojorîta au contribuit la deplasarea ascendentă a șisturilor ardeziene cu sferosiderite. O consecință a afinităților litologice a fost și ideea seriilor sedimentare com- prehensive. La început, ele au ocupat intervale de timp restrînse: Barremian- Apțian, Albian-Cenomanian, Turonian-Senonian. M. Filipescu (17) a afirmat recent existența unei serii comprehensive Hauterivian-Senonian. Ținînd seamă de faptul că această serie a fost identificată într-o zonă de maximă subsidență a geosinclinalului ea poate să corespundă unei realități. S-ar putea de asemenea ca intervențiile tectonice să fi apropiat între ele faciesuri heterocrone. In regiunea noastră, însă ideea seriei comprehensive nu poate fi susținută, deoarece ne aflăm într-o porțiune de geosinclinal, caracterizată prin înregi- strarea tuturor variațiilor de țărm ale mărilor cretacice. Datele paleontologice au produs confuzii în loc să constituie argumentul hotărîtor în determinarea cronologică. în Stratele de Dobromil, sinonime cu Stratele de Spas, s-a identificat fauna barremiană citată mai sus, alături de următoarele specii cunoscute în faciesul de Gosau al Turonian-Senonia- nului: Amaltkeus requieni d’Orb., Psammobia cf. impar Zrrr., Panopea cf. frequens Zitt. Situația stratigrafică a Șisturilor negre nu a putut contribui nici ea la lămu- rirea vîrstei, deoarece sistemul de cute strînse, laminările și deversările în dublu sens au creeat dificultăți mari la stabilirea poziției în spațiu a complexului șistos negru. Institutul Geologic al României 65 GEOLOGIA REGII Nil HAHĂr 171 Atenuarea deformărilor tectonice și aspectele paleogeografice deosebite din regiunea noastră ne-au pus în situația dc a ajunge la precizarea vîrstei Șisturilor negre, valabilă cel puțin pentru zona Flișului cretacic din Bucovina. între Izvorul Alb și V. Slătioara, complexul Șisturilor negre se dezvoltă la partea superioară a Barremian-Apțianului. Acest complex reprezintă un orizont distinct și nu poate fi considerat ca un facies de adîncime al Barremianului detritic grosolan prin faptul că lipsesc îndințările caracteristice porțiunii de tranziție dintre faciesuri sincrone și heteropice. în sprijinul acestei idei vine observația făcută de G. Cernea (15) asupra tranziției de la Apțian la Șisturi negre: « pe o întindere de peste 50 km, se constată o trecere gradată între Șistu- rile negre și marnele apțiene, ceea ce, în practică, dă loc la greutăți în trasarea limitei dintre aceste două formațiuni». în regiunea noastră această tranziție nu se observă, Șisturile negre fiind dispuse discordant față de Barremian-Apțian. Dispoziția transgresivă față de Cretacicul inferior dovedește că aceste șisturi nu pot fi mai vechi decît Albianul. La partea superioară, Șisturile negre sînt acoperite, în aceleași condiții de discordanță, de către Eocen. Această situație ar putea veni în sprijinul unei serii comprehensive Apțian superior—Senonian superior. însă, pe teritoriul locali- tății Sadova, la nord de V. Moldovei, Șisturile negre suportă conglomeratele cenomaniene. Delimitarea stratigrafică a complexului după aceste observații de teren ne conduce la atribuirea vîrstei albiene pentru complexul Șisturilor negre. Condițiile speciale în care se dezvoltă Cretacicul din bazinul Moldovei au contribuit la identificarea Albianului. D. Ștefănescu (75) cercetînd această regiune a afirmat vîrstă albian-cenomiană pentru Șisturile negre, înregistrînd o notă originală în seria lucrărilor privind stratigrafia Flișului cretacic. Albianul se prezintă ca o unitate stratigrafică bine definită și cuprinsă între Apțian și Cenomanian. Se caracterizează prin volumul stratigrafie important și constituit din șisturi argilo-marnoase cu aspect de ardezie, gresii silicioase, calcare marnoase silicifiate și concrețiuni sferosideritice. Se deosebește de Creta- cicul inferior prin cantitatea redusă de carbonat de calciu, silicifierea avansată, prezența oxizilor de fer și mangan, diaclazarea și cutarea slabă. Față de Creta- cicul superior se distinge prin lipsa calcarelor organogene și a materialului detritic grosier. Depozitele albiene din Bucovina prezintă afinități litologice cu cele din Munții Metaliferi (Bucium — V. Dosului — Buninginea), unde apare același complex șistos ardeziform cu intercalații de gresii silicioase, slab diaclazat și larg ondulat. Volumul stratigrafie impozant este cuprins de asemenea între Barremian—Apțian la partea inferioară și Cenomanian la partea superioară. 172 MIRCEA D. ILIE 66 Dovezi paleontologice albiene se cunosc în Munții Metaliferi la Zain și Tăuți. în Carpații orientali, M. Filipescu (17) a menționat în Șisturile negre următoarele specii de Belemniți: Neohibolites strombecki G. Mull. Neohibolites aff. strombecki G. Mull. Neohibolites aptiensis Kill. var. strombeckiformis Stoll. Neohibolites minor Stoll. Neohibolites minimus Lister în rezumat, complexul Șisturilor negre din zona Flișului cretacic, cu volum stratigrafie important, încadrat între Apțian și Cenomanian, corespunde Albia- nului. Afinitățile litologice cu depozitele albiene din Munții Metaliferi (33) și fauna de Belemniți identificată în regiunea Covasna—V. Buzăului (17) pledează pentru existența Albianului în Fii șui carpatic. Oiionianian Sinonimie: Cretacic superior, II. Zapalowicz, 1886. Barremian, Gr. Cobălcescu și E. Teodorescu, 1888. Paleogen, Gresia de Măgura. V. UhliG, 1899. Cenomanian, S. Athanasiu, 1899. Albia», Gr. Cobălcescu, 1903. Cretacic superior, V. UnuG, 1903. Apțian, G. Macovei și I. Atanasiu, 1925. Apțian, Tu. Krâutner, 1929. Cenomanian, I. Băncilă, 1941. Albian-Cenomanian, G. Cernea, 1949. Depozitele ccnomaniene apar în următoarele regiuni: D. Muncelul Măgura Pojorîtei, D. Prașca și D. Peciștea. în D. Muncelul—Măgura Pojorîtei formează banda cea mai importantă, care marchează flancul estic al zonei Rarău—Pojorîta—Breaza și este traversată de V. Moldovei, oferind deschiderile cele mai importante și împrospătate de carierele instalate pe ambii versanți. Partea axială a zonei de sedimentare este ocupată de Cenomanian numai în D. Prașca de la Fundul Pojorîtei. Pe flancul vestic, am identificat Cenomanianul în D. Peciștea. D ES CRI ERE A PET ROG R A El CĂ Tipurile de roce caracteristice Cenomanianului sînt: conglomerate poligene, gresii conglomeratice și gresii calcaroase. Este dc remarcat absența calcarelor recifale cunoscute în restul catenei. Conglomeratele poligene sînt constituite din elemente remaniate de cuarțite, filite, marne calcaroase, șisturi roșii, gresii micacee, șisturi argiloase negre și Institutul Geologic al României 67 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 173 verzui (Neocomian), calcare roșii de Hallstatt, dolomite. Părțile cu elemente mai mari conțin multă argilă din care cauză se dezagregă ușor, iar prin spălare devin cavernoase. Formează bancuri groase de 10 cm — 1 m și sînt înclinate puternic pînă la verticală; diaclaze puternice străbat masa conglomeratelor. Gresiile conglomeratice, alcătuite mai ales din elemente cuarțitice, șisturi cristaline și roce neocomiene, rezultă din micșorarea dimensiunilor elementelor componente și prin îmbogățirea cimentului. Gresiile calcaroase cenușii-cafenii, dure, cu spărtura concoidală și așchioasă prezintă la microscop compoziția următoare: Masa cimentului calcaros (60%) are structura organogenă grunjoasă și cuprinde plaje de calcită, grăunțe de cuarț (25%) detritic, inechigranular, cu extincție onduloasă, fragmente de cuarțite fine, șisturi cristaline și lamele de muscovită și biotită în parte cloritizată. Resturile organice sînt reprezentate prin Fig. 15.— Conglomeratele cenomanicne din cheile Văii Moldovei (Foto KrâuTner). Foraminifere, Coralieri și fragmente de Echinide cu structura reticulară carac- teristică. Pe versantul drept al Văii Moldovei, conglomeratele și gresiile cenomaniene de la Piatra Străjii (fig. 15) desenează un anticlinal asimetric larg boltit și dez- voltat pe o lărgime de cca 150 m. Flancul estic are tendința de orizontalitate, pe cînd cel vestic înclină din ce în ce mai puternic ajungînd la 50°—60° și este acoperit de Cretacicul superior. La est se dezvoltă, pe o distanță de 80—100 m, al doilea anticlinal cenomanian, asimetric, recutat puternic și înclinat spre vest. IGR/ Institutul Geologic al României 174 MIRCEA D. ILIE 68 Flancul de răsărit se reazemă pe Stratele cu Aptychus, are tendința de ridicare și apoi dispare sub efectul eroziunii normale. Pe malul stîng, Cenomanianul desenează două sinclinale separate între ele prin Neocomianul din V. Caselor. Seria greso-conglomeratică de la Fundul Pojorîtei desenează un anticlinal flancat de Cretacicul superior, iar în D. Peciștea căderile estice demonstrează extin- derea ei pînă pe flancul de apus al zonei de sedimentație Rarău —Pojorîta. DISCUȚII ASUPRA VÎRSTEI Din examinarea bibliografiei se constată că părerile asupra vîrstei conglo- meratelor au oscilat între Barremian și Paleogen. Avînd ca model stratigrafia Ceahlăului, Tu. Krâutner (42) le-a repartizat orizontului inferior al Apțianului, așociindu-le cu depozitele cretacic-superioare care formează umplutura zonei de subsidență. în timpul cercetărilor făcute în Munții Metaliferi (33) și Perșani (36—37) am constatat că Cenomanianul este reprezentat prin faciesul conglomeratic, care prezintă aceleași caractere litologice și aceeași poziție geometrică. Regiunea Abrud (35) se caracterizează prin conglomerate poligene care în bază trec la gresii albe cuarțitice cu Puzosia mayoriana și apoi la complexul șistos albian. în Perșani se întîlnesc cele două orizonturi distincte, iar în baza conglo- meratelor poligene de la Gîrbova am identificat o faună caracteristică Cenoma- nianului. La alcătuirea ambelor catene participă Cenomanianul ca o unitate stratigrafică bine individualizată și caracterizată printr-un volum impozant, încadrat între Albian și Turonian-Senonian și care se prezintă cu un facies uniform, pe întinderi mari. Conglomeratele de la Muncel—Măgura îndeplinind aceste condiții, le-am repartizat Cenomanianului. în adevăr, ele sînt suportate la N de V. Moldovei de către depozitele albiene, iar la partea superioară sînt acoperite de depozitele fosilifere ale Turonian-Senonianului. Vîrstă cenomaniană a conglomeratelor de Muncel a fost precizată prima dată de S. Athanasiu (1899), însă nu a fost susținută de autorii următori, pe motivul că transgresiunea ceno- maniană fiind prezentă pe platformă, nu putea fi acceptată în geosinclinalul înveci- nat. Cum depozitele cenomaniene fosilifere există pe Cristalin ele trebuiau să-și găsească corespondentul în geosinclinalul carpatic. Astfel I. BÂncilă (11) a atribuit Cenomanianului conglomeratele poligene din zona Hășmașul Mare, iar D. Preda (1939) și G. Cernea (15) au considerat depozite similare situate în zona Flișului cretacic ca aparținînd Albian-Cenomanianului. Cercetările mai noi au arătat că depozitele cenomaniene au o răspîndire generală în catenele carpatice și prezintă un caracter transgresiv. în regiunea noastră, marea cenomaniană a depășit cordiliera Cîmpulung și a pătruns în zona subsidență pe toată lărgimea ei, cel puțin pînă la nivelul Văii Seacă. Faciesul conglomeratic cu un caracter neritic de mică adîncime se datorește unui relief tînăr. Cordiliera ca și masa cristalină s-au exondat în faza mișcărilor alpine 69 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 175 antecenomaniene, furnizînd zonelor de sedimentație materialul psefitic. Relieful puternic și sedimentația violentă din timpul Cenomanianului contrastează cu procesele de litogeneză petrecute în Albian. Pentru a satisface legea transgresiunilor depozitele cenomaniene au fost excluse din geosinclinalul carpatic. Petecele conglomerătice de pe Cristalin dovedind totuși existența transgresiunii cenomaniene, au fost interpretate ca mărturiile unei mări cenomaniene izolate în Transilvania și fără putere de invazie în geosinclinalul carpatic. Recunoscîndu-se în ultimul timp depozite cenomaniene în depresiunile de pe zona Cristalin-Mesozoic, s-a trecut la iden- tificarea lor în plin geosinclinal. Zona de subsidență s-a adîncit treptat în timpul Cenomanianului, iar apoi marea turonian-senoniană a înregistrat o ingresiune puternică. c) CRETACIC SUPERIOR (TURONIAN - SENONIAN) Sinonimie Apfian, Th. Krăutner, 1929. Gault-Cenomanian, D. Ștefănescu, 1935. Turonian-Senonian (Facies Gosau), D. Preda și M. Ilie, 1939. Turonian-Senonian și șisturi negre liasice, D. Preda, 1939. Șisturile negre, Turonian-Senonian, G. Cernea, 1949. Umplutura fosei de subsidență Rarău—Pojorîta—Breaza este alcătuită în cea mai mare parte din depozite turonian-senoniene. La vest, aceste depozite se reazemă direct pe banda permiană, la est ia contact succesiv cu conglome- ratele de Muncel—Măgura și cu Valanginian—Hauterivianul, iar la sud depă- șește zona mesozoică Rarău —Pietrele Doamnei, precum și zona permiană Run- cițica, și atinge în partea cea mai avansată șisturile cristaline de la Mînăstirea Rarău. DESCRIEREA PETROGRAFICĂ La P. Cailor, Turonian-Senonianul este reprezentat printr-o alternanță de: Șisturi argilo-marnoase, uneori nisipoase, de coloare cenușie-negricioasă, bre- cifiate și cu blocuri remaniate de jaspuri roșii. La microscop, jaspurile arată o masă amorfă, fin diaclazată, în care se disting grăunțe fine de cuarț detritic, lamele de muscovită și numeroase (25%) schelete de Radiolari în parte calci- fiați ; Gresii micacee cenușii-negricioase, cu diaclaze rare și numeroși fluturași de muscovită pe suprafețele de stratificație; Gresii calcaroase, cenușii-negricioase, care prin alterație prind o patină feruginoasă. La microscop, roca este formată din grăunțe de cuarț detritic (70%), echigranular și cu dispoziția în mozaic, muscovită sub forma de lamele (2%); cimentul calcaros formează 25% din masa rocei; Institutul Geologic al României 176 MIHCEA D. ILIE 70 Gresii silicioase negre-cenușii, cu spărtura concoidală și care se prezintă în bancuri puternice de 2—6 m grosime. Malul stîng al Văii Moldovei oferă în dreptul localității Pojorîta (fig. 16) deschideri interesante în Turonian-Seno- nianul reprezentat în apropierea flancului de vest prin gresii conglomeratice, gresii micacee, gresii calcaroase cenușii, dure, marne nisipoase cu elemente de pietrișuri și calcare marnoase, cenușii sau albicioase pe fețele expuse. Depo- zitele prezintă aspectul haotic litoral cu blocuri mari argilo-nisipoase. în aval Fig. 16. Depozitele turon-senoniene și cenomaniene de Ia Pojorîta’ (Foto KRSUTNER). la o distanță dc 200 — 300 m se întîlnesc conglomerate mărunte, gresii cu mecanoglife diaclazate și tectonizate, gresii glauconitice verzui, marne roșii fin micacee, în bancuri de 2—6 cm și calcare marnoase diaclazate. La Fundul Pojorîtei, Turonian-Senonianul se dezvoltă cu aceleași caractere detritice, cu deosebirea intercalațiilor de calcare cenușii dezvoltate mai ales pe culmea D. Prașca—D. Obcinei. Calcarele se prezintă în bancuri repetate de 2—3 ori de o parte și de alta a anticlinalului de conglomerate cenomaniene, prind o patină cenușie-închisă și se desfac în blocuri de mărimea pumnului. Bancurile de calcare își pierd continuitatea din cauza cutărilor, care le transformă în lentile, sau alunecărilor de teren frecvente pe versanții văilor și pîraielor. Ele împrumută aspectul unor căpițe de fîn, care formează unul din aspectele pitorești ale regiunii. Turonian-Senonianul din D. Prașca—D. Obcinei formează două sinclinale separate între ele prin anticlinalul cenomanian de la Fundul Pojorîtei. V. Seacă Institutul Geologic al României X ICR. 71 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 177 traversînd depresiunea ocupată de Turonian-Senonian descoperă depozitele următoare: Argile nisipoase cenușii-negricioase; Gresii micacee, diaclazate, care prezintă afinități cu cele aflate în Cretacicul inferior; Gresii silicioase negre în strate de 4—6 cm, dure, cu fețele de stratificație plane, fin diaclazate și care se desfac în plăci așchioase; Conglomerate poligene formate din elemente remaniate de calcare, dolomite, șisturi cristaline și conținînd resturi de Cyclolites, Hippurites și Actaeonella. Apar clar interstratificate în complexul argilo-grezos și desenează un sinclinal înclinat spre est; Calcare conglomeratice constituite din gresii și marne neocomiene, dolo- mite și conglomerate permiene precum și șisturi cristaline; Calcare cu oncoide, ale căror elemente detritice rare și izolate în masa calca- rului sînt reprezentate prin cuarțite și șisturi cristaline; Calcare albe-cenușii cu patină cenușie-negricioasă și care se dezagregă în blocuri de mărimea pumnului. în V. Izvorul Alb, alternanța de argile, marne, gresii și calcare cu căderi uniforme la vest este bine deschisă, fosiliferă și reprezentată prin următoarele tipuri de roce: Argile și marne nisipoase, fin micacee; Marne cenușii-negricioase șistoase și cu patina cenușie-verzuie, fosilifere și avînd afinități cu marnele cu Cyclolites de la Bălătruc (33); Marne cu oncoide reprezentate prin pietrișuri plate, calcare sau gresii, cu nodule feruginoase și conținînd în special radiole și Coralieri; Microconglomeratele au fragmente de Lamellibranchiate și elemente cuarțitice pînă la 1 mm în diametru. La microscop apar constituite din grăunțe de cuarț detritic neseriat, elemente rulate de gresii (formate din cuarț, muscovită și cimentul calcaros), elemente de calcare colorate pe margini în negru-cafeniu, precum și șisturi organice (Coralieri, fragmente de Lamellibranchiate și Echinide) și con- glomerate cu elemente cuarțitice bine rulate; Gresii micacee cenușii-verzui sau cenușii-negricioase, cu suprafețele plane, diaclazate sau ușor ondulate; Calcare gresoase cenușii-negricioase și cafenii care, la microscop, în masa calcaroasă cuprinde grăunțe izolate de cuarț detritic (6 — 8%), bucăți rulate de calcar și fragmente de Coralieri, Echinide, Briozoare și Lamelli- branchiate; Calcare coraligene albe cu intercalații de marne cenușii, și care prin alte- rație se desfac în blocuri sferoidale. La microscop se observă structura organo- genă datorită fragmentelor de Coralieri și resturilor de cochilii nedeterminabile. Ca elemente detritice apar grăunțe de cuarț (4%) cu contur detritic și dimensiuni variate; 12 - c. 946 178 MIRCEA D. ILIE 72 Calcare cu radiole cenușii-negricioase cu pete marnoase verzui prezintă radiole întregi de Cidaris (fig. 17). Calcarele se întîlnesc ca bancuri groase de 1 — 10 metri, dezvoltate pe di- stanțe de cîteva zeci sau sute de metri ca intercalații în complexul argilo-gresos. Se observă clar în V. Izvorul Alb, iar pe versanți se dezvoltă ca blocuri de cîteva zeci de metri cubi, înșirîndu-se pe anumite aliniamente. La extremitatea sudică a zonei de subsidență, Turonian-Senonianul se dezvoltă sub faciesul conglomeratic susținut direct de calcarele mesozoice. în Fig. 17. — Radiolă de Cidaris sp., (Turonian-Senonian, Valea Izvorul Alb). apropierea bifurcării drumului Cabana Rarău către D. Colbului se întîlnesc conglomerate formate din calcare cenușii jurasice, calcare cu nodule de silex și jaspuri permiene, conglomerate grezoase și calcare conglomeratice cu elemente cuarțitice înfipte în masa rocei. La extremitatea sud-estică a calcarelor portlan- diene din Rarău, în punctul de ramificare a drumu- rilor Todirescu—Cabana Rarău —Izvorul Alb, se observă conglomerate poligene formate din calcare mesozoice albe, cenușii sau roșii, gresii, șisturi cristaline, roce bazice si mai ales cuartite. Blocu- rile de calcare rulate conțin pe suprafața lor elemente cuarțitice mărunte, care apar în relief. în fine, la Pietrele Albe am întîlnit marne nisipoase cenușii-negricioase cu Orbitoline, care prezintă sub microscop cuarț detritic de dimensiuni variate (6%) izolate sau asociate în cuarțite, bucăți de calcar cenușiu și resturi organice de Foraminifere (Textzilaria, Orbitolina), Coralieri, Briozoare și Lamellibranchiate. CARACTERE PALEONTOLOGICE Turonian-Senonianul din zona de subsidență Rarău—Pojorîta, deși este bogat fosilifer, nu a fost determinat decît după un lung înconjur. Paul a citat în șisturile moi, o formă mică de Actaeonella neidentificabilă, care ar pleda pentru o vîrstă cretacic-medie sau superioară. în colecția S. Athanasiu se află cîteva radiole de Cidaris colectate de M. Reinhard, în anul 1910. Resturile organice fosilizate apar în calcare, de unde se extrag cu greutate, și în șisturile argilo-marnoase, din care se colectează ușor. Calcarele conțin Moluște cu cochilia groasă, Echinide și Coralieri, iar șisturile cuprind Belemniți, Lamellibranchiate cu cochilia subțire conservată, Gasteropode, Coralieri și radiole de Cidaris. Institutul Geologic al României . IGRZ 73 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 179 Punctele fosilifere cele mai importante se găsesc în V. Seacă și V. Izvorul Alb; ele ne-au furnizat următorul material paleontologic: Cyclolites elliptica Lam. Trochosmilia granifera Haime Pseudocoenia elegans d’Orb. Ostrocoenia decaphylla E. H. Coelosmilia laxa E. H. Dimorphastrea parallela Reuss Latimaeandra sp. Cidaris sp. (radiole) Terebratula sp. Opis sp. Psammobia sp. Ostraea cypraea d’Orb. Jnoceramus sp. (fragmente) Pecten sp. Hippurites sp. Omphalia kefersteini Zek. Turitella columna Zek. Actaeonella sp. Belemnites sp. Speciile de Coralieri și asociația de Moluște sînt caracteristice Turonian- Senonianului sub facies de Gosau. FACIESURI ȘI PALEOGEOGRAFIE Tinînd seama de natura litologică a depozitelor și de caracterele paleonto- logice se deosebesc următoarele faciesuri: Faciesul litoral detritic, reprezentat prin conglomerate născute în imediata apropiere a țărmului în prezența falezelor formate din calcarele mesozoice; Faciesul litoral recifal indicat de calcarele cu Hippurites, Coralieri și Echi- nide. S-a dezvoltat pe toată lărgimea zonei de sedimentare și de preferință în porțiunea ei sudică dincolo de V. Moldovei; Faciesul neritic, constituit din șisturi argilo-marnoase și gresii negre și care a determinat pe unii autori să-l echivaleze cu complexul albian. Colorația neagră se datorește oxizilor de mangan. Erupțiile diabazice îmbogățind apele mării în silicați s-a dezvoltat o floră bogată de bacterii manganifere, care au provocat precipitarea catalitică a oxizilor de mangan și fer. Dispoziția oblică a depozitelor cretacice față de marginea Cristalinului s-a manifestat mai intens în Cretacicul mediu si superior și marchează discontinuități accentuate între diferitele subdi- viziuni geologice. 12» 180 MIRCEA D. ILIE 74 Discordanțele separînd complexele stratigrafice ne-au servit la identificarea vîrstei. Lipsa continuităților stratigrafice elimină ideea seriilor comprehensive, pe cînd discontinuitățile în timp ale sedimentației ajută la delimitarea unităților stratigrafice. Depozitele'Cretacice formează cuverturi succesive care se dispun diferit unele față de altele, avînd aspecte variate față de obstacolul de fund principal. Transgresiunile mărilor cretacice se înscriu ușor în zona de subsidență Rarău—Pojorîta—Breaza. Cretacicul inferior se menține în apropierea flancului estic în dreptul Cîmpulungului. Albianul se dezvoltă larg în cuprinsul geosin- clinalului și pătrunde în zona de subsidență de-abia la N Sadova. Cenomanianul a invadat întreg fundamentul zonei de subsidență pe parcursul actual al Văii Moldovei. Turonian-Senonianul prezintă un caracter transgresiv puternic; în timpul acesta apele mării pătrund în lungul zonei Rarău, acoperind întregul ei fundament. Formează umplutura acestei zone în dimensiunile ei paleozoice, iar la extre- mitatea sudică o depășește intrînd în domeniul Cristalinului. începutul ingresiunii neocretacice a avut loc în Turonian. Variații importante în adîncimea apelor nu se constată; depozitele sînt neritice și dezvoltate uniform. Pe margini intervine materialul psefitic. Fauna și natura sedimentelor ne oferă indicele de proximitate a țărmului. Longitudinal sedimentele variază arătînd o tendință către materialul pelitic. în partea sudică a zonei Rarău se dezvoltă conglomeratele mari, apoi calcarele conglomeratice și recifale, iar în partea de nord predomină materialul psefito-pelitic. Invaziunea puternică a mării neocretacice din Rarău este un fenomen general pentru catenele carpatice. Mult timp, Cretacicul superior a fost exclus, deși dovezi paleontologice existau iar conținutul litologic era deosebit față de cele cunoscute în zona Flișului. Din această cauză s-a întîmpinat mari difi- cultăți la orizontarea Cretacicului. Turonian-Senonianul dezvoltat pe Cristalin a fost pus pe seama unei mări de tip mediteraneean proprie Transilvaniei, care a dat naștere faciesului de Gosau. Prezența acestui facies excludea — în ideea cercetătorilor anteriori — dezvoltarea faciesului de Fliș, motiv pentru care nu a fost acceptat în zona Rarău —Breaza, iar depozitele corespunzătoare au fost repartizate Cretacicului inferior și mediu. Cercetările noastre în Munții Apuseni (25) au arătat că faciesul de Gosau și faciesul de Fliș nu s-au depus în mări cu climate diferite ci în aceeași mare, însă în alte condiții batimetrice. Faciesul de Gosau este un facies litoral sau de cordilieră, bogat fosilifer, care corespunde faciesului neritic de adîncimi diferite cunoscut sub numele de facies de Flis. Faciesul de Gosau, rămas ca mărturii de eroziune pe Cristalin împreună cu cel din zona Rarău — Breaza, aparține aceleiași mări în care s-a depus și faciesul de Fliș al Cretacicului superior. Institutul Geologic al României 75 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 181 Diferențele de facies sînt legate strîns de orografia fundului marin. Pe zona cristalină s-a depus faciesul litoral-recifal, caracterizat prin depozite elastice grosolane, fosilifere, iar în zona Flișului faciesul heteropic și sincron este alcătuit din depozite pelitice sărace în macrofaună. Regiunea cercetată Fig. 18. — Aspecte paleogeografice în timpul Turonian- Senonianului de noi reprezintă o zonă de subsidență situată pe fundament cristalin, care a funcționat din Permian pînă la sfîrșitul Crctacicului, înregistrînd cîteva cicluri de sedimentație. S-a instalat pe un sinclinal de la marginea zonei cristaline, care a suferit toate invaziile mărilor permo-mesozoice, iar odată cu finele Senonianului și-a încheiat rostul funcțional. Ritmul zonei subsidente reiese din urmărirea ciclurilor majore și minore ale litogenezei. Raporturile sedimentelor față de geanticlinal, în special ale celor Institutul Geologic al României \ IGR/ 182 M1BCEA 1>. IL1E 76 cretacice, arată puterea invaziilor marine dinspre geosinclinal. Suprafața zonei subsidente s-a păstrat din Permian, jocurile ei axiale au variat însă tot timpul în sensuri diferite. în timpul Cretacicului, coborîrile axiale indică maxime în timpul Barremian-Apțianului și al Turonian-Senonianului. Sedimentația în timpul Cenomanianului este interesantă; se efectuează pe toată lărgimea zonei subsidente însă s-a oprit la o distanță apreciabilă de extremitatea sudică. Ma- terialul grosolan se datorește existenței unui relief tînăr produs de mișcările tectonice alpine mesocretacice. Ingresiunea mării neocretacice a produs um- plerea zonei subsidente Rarău — Breaza, iar sub sedimentele ei s-au conservat datele necesare reconstituirii evoluției geologice. Apele acestei mări au pătruns prin nordul zonei de subsidență și în lungul ei, formînd un golf adine, bine în- cadrat prin bariera datorită conglomeratelor cenomaniene (fig. 18). Partea estică a zonei subsidente a fost separată tot timpul de 2—3 cordiliere, vizibile în sectorul sud-estic. Apele au depășit aceste obstacole, pătrunzînd în zona de sedimentare Rarău. Prin consolidarea ci cu depozitele cenomaniene capătă aspectul unui geanticlinal puternic, care au forțat apele mării neocre- tacice să formeze un golf important și cu litogeneză proprie. După umplerea zonei de subsidență, a urmat exondarea care a interesat si zona internă a Flișului. Apele mării paleogene s-au depărtat simțitor de marginea Cristalinului, iar acțiunea de sedimentare nu s-a mai desfășurat niciodată în interiorul zonei » > Rarău. în timpul Cretacicului superior se disting următoarele zone de sedimen- tație : Avant-fosa transilvană, în care s-au dezvoltat împreună faciesul litoral- recifal (Gosau) și faciesul neritic (Fliș); Geanticlinalul cristalin pe care s-au conservat petece din faciesul detritic, fosilifer, asemănător faciesului de Gosau; Fosa de subsidență cu un facies mixt, care prezintă afinități cu faciesul de Gosau și cu faciesul de Fliș; Geosinclinalul carpatic cu faciesul de Fliș, caracterizat prin uniformitatea sa pe distanțe mari, volum stratigrafie important, lipsa macrofaunelor, diageni- zare și tectonizare puternică. Cretacicul superior din Bucovina prezintă o similitudine litologică și o independență mare față dc subdiviziunile Cretacicului și chiar față de Ceno- rnanian, fapte care au creeat dificultăți la identificarea lui. 5. PALEOGEN (EOCEN) Zona de sedimentare a migrat spre est în timpul Paleogenului; îndepăr- tarea apelor marine față de marginea Cristalinului a fost provocată de ridicarea zonei interne sub forma unui bombament larg. Marea paleogenă nu a putut depăși acest obstacol pentru a ajunge în zona de subsidență Rarău. Depozitele Ti GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 183 paleogene delimitează partea de răsărit a șisturilor albiene și se observă bine pe V. Moldovei (W Prisaca Dornei), unde sînt reprezentate prin următoarele tipuri de roce: Conglomerate mari bazale, alcătuite din elemente remaniate de gresii sili- cioase dure, sferosiderite, silexuri albe-cenușii, formînd un banc gros de 2m; cimentul este gresos-micaceu; dimensiunile elementelor variază între 1 — 10 cm; Argile șistoase negre, asemenea celor albiene, în grosime de 0,5 m; Gresii calcaroase micacee, de coloare albă-cenușie cu patină cenușie-negri- cioasă, masive, în strate groase de 3 m, la partea superioară trecînd într-o gresie stratificată (1 — 2dm); Gresii micacee șistoase, ușor alterabile, cu patină ruginie, în grosime de 1 m. Gresia masivă revine prin intervenția unei mici falii. Se repetă apoi conglo- meratele bazale cu elementele mai bine rulate, care ajung pînă la 1 m în diametru, conținînd enclave de șisturi negre albiene. De asemenea revine și gresia masivă stratificată, care este ușor răsturnată. în cariera veche se dezvoltă următoarele tipuri de roce: Gresii micacee cenușii, avînd afinități cu gresia de Tarcău; Gresii calcaroase albe-cenușii, gresii conglomeratice cu elemente cuarțitice de 2—4 mm în diametru, microconglomerate formate din elemente de cuarțite albe, gresii cu mecanoglife, curbicorticale, sau cu urme de plante incarbonizate. Aceste varietăți de gresii se prezintă în bancuri groase de 1 —15 dm și conțin enclave de argile cenușii, care prin solvire lasă goluri caracteristice. Observate la microscop ele prezintă caractere uniforme. Cuarțul cu conturul detritic, zgîriat, se prezintă în grăunțe cu extincție onduloasă, izolate în masa cimentului sau grupate în fragmente de cuarțite filitice (85%); feldspatul plagio- claz, maclat, proaspăt (4%); muscovită în lamele și biotită cloritizată însumează 5% din masa rocei; cimentul calcaros (5%) se prezintă aglomerat în anumite puncte. Această gresie am numit-o « Gresia de Feredeu »; ea se situează discor- dant pe Albian și marchează o lacună stratigrafică importantă. Depozitele paleogene aparțin unei mări puțin profunde, al cărei țărm intern se rezema pe zona internă cutată. Variațiile de facies fac să se deosebească următoarele zone de sedimentare în timpul Eocenului: zona de vest, caracteri- zată prin depozitele descrise mai sus, avînd ca tip gresia de Feredeu și dispuse transgresiv pe zona cretacică cutată; zona mediană, în care Eocenul prezintă tranziții la Senonian; zona externă cu Lutețianul transgresiv și recunoscut ca elemente în conglomeratele mai tinere. Din punct de vedere litologic, Eocenul zonei Flișului carpatic se deosebește de cel aflat în nordul Transilvaniei. Cutările postpaleogene au avut efecte diferite la exteriorul și interiorul Carpaților. Paleogenul zonei transilvane se prezintă cutat în ondulații de mică impor- tanță sau de intensitate slabă; cute largi cu variații axiale. în regiunile depre- sionare apar insule de roce mesozoice, care formează nucleul unor cute disimetrice, Institutul Geologic al României ICR/ 184 MIRCEA D. ILIE 78 cunoscute sub numele de « klippe pieninice ». Munții Lăpușului oferă exemple frumoase ale fenomenelor de acest gen la Băiuț și Poiana Botizei (4). Zona Flișului paleogen a fost supusă unui regim de cute strînse, a căror direcție este bine cunoscută. Axul cutelor conține Senonianul, însă lipsesc ele- mentele tectonice anterioare. Cutele paleogene prezintă caracteristicile următoare: sînt deversate în dublu sens, suportă încălecări pe direcții oblice și comparti- mentări prin intervenția faliilor. Schimbarea sensului de deversare către interiorul catenei a fost pusă pe seama subîmpingerilor sau pe atracția exercitată de depre- siunile din spatele cutelor. Depozitele paleogene au dat naștere cutelor-solzi și pînzelor de decolare (I. Băncilă, Th. Joja). Din punct de vedere tectonic, Flișul paleogen se împarte în sectorul cel mai dezvoltat în următoarele zone: zona autohtonă, zona tectonică mediană și zona tectonică internă. C) ROCE ERUPTIVE în legătură cu Permo-Mesozoicul din Carpații orientali se cunosc o serie de tipuri de roce eruptive cu modul de zăcămînt variat și de vîrste diferite. Herbich (24) a înglobat diabazelc, melafirele și serpentinele în grupa rocelor eruptive mesozoice. Paul (61) și Uhlig (88) au considerat serpentinele de la Breaza de vîrstă triasic-superioară. L. Mrazec și I. P.-Voitești au menționat prezența rocelor bazice legate de șariajul pînzelor mesocretacice. 1. Atanasiu (6) a consi- derat serpentinele și oficalcitele din regiunea Tulgheș de vîrstă apțiană. Th. Krăutner (42) a raportat melafirele și diabazelc din Cuveta Bucovinei Apția- nului, considerîndu-le ca lave interstratificate pe distanțe mari și figurîndu-le sub forma a două benzi paralele cu zona permiană. I. Băncilă (11) a repartizat rocele efusive bazice și Cenomanianului. DESCRIEREA LITOLOGICĂ Rocele eruptive din regiunea cercetată se găsesc sub forma de blocuri cu dimensiuni de cîteva zeci de metri cubi și prinse în Cretacicul superior. Sînt localizate în partea mijlocie a zonei de subsidență și nu respectă aliniamente precise. Au fost considerate fie în grupa « klippelor » și avînd un rol tectonic important, fie ca simple lave interstratificate. Vîrstă lor a variat între Triasic și Cretacic. Tipurile de roce eruptive întîlnite în zona Rarău—Pojorîta sînt: porfire feldspatice, diabaze, piroclastite diabazice și serpentine. Porfirele feldspatice apar pe malul stîng al Văii Seacă, în apropierea limitei de est a Turonian-Senonianului, precum și pe versantul stîng al Văii Moldovei (NE Pojorîta). Se prezintă masive și de coloare cenușie-verzuie cu pete albe datorite feldspaților; sînt înconjurate de depozitele cretacic-superioare. 79 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 185 Roca cu structura porfirică este alcătuită din fenoelemente izolate, prinse într-o masă microcristalină. La microscop, fenoelementele cu contururi idio- morfe și hipidiomorfe au dimensiuni pînă la 2 mm și sînt reprezentate prin: feldspat potasic albitizat, albit, biotită cloritizată, magnetită în grăunțe mici și minerale accesorii (apatita). Pasta reprezintă 4/5 din masa rocei și este constituită din feldspat de dimensiuni reduse, magnetită și minerale secundare (cuarț, calcită, dorită). Diabazele sînt rocele eruptive cel mai frecvent întîlnite. Se deosebesc prin colorația verde închisă sau pătată, care devine brun-roșcată prin îmbogățirea în oxizi de fer. Structura lor este intersertală, ofitică, cu plagioclazii grupați diver- gent sau arborescent. Uneori împrumută caracterul diabaz-vacuolar (P. Albe), avînd vacuolele umplute cu minerale de neoformație. Prezintă caracterul de pillow-lava (D. Cailor) și sînt afectate de fenomene de autometamorfism. Prin cloritizare roca se colorează puternic în verde. Cercetate la microscop, se observă următoarele minerale: feldspat plagio- claz în cristale idiomorfe lungi pînă la 1 mm, dispoziție divergentă sau arbo- rescentă; augită în grăunțe mici înconjurate de grăunțe de magnetită și um- plînd spațiile dintre feldspați; olivină ca fragmente de cristale cloritizate și calcifiate, iar contururile accentuate prin pigmenți limonitici. Pe diaclaze apare calcită, iar pe fisuri se dezvoltă limonită. Varietatea de diabaze amigdaloide se caracterizează prin vacuole sferice sau ușor deformate, cu diametrul de 1 — 5 mm, umplute în întregime cu dorită sau calcită în centru și numai cu dorită la periferie. în D. Cailor sînt cunoscute diabaze asociate cu radiolarite roșii permienc. K. Paul (61) și Bruno Walter (100) le-au semnalat pentru mineralizațiile pc care le cu- prind. Doei.i i r le-a numit melafirc sărace în augită. Procesul de cloritizare este avansat, augita a dispărut complet iar olivina și-a păstrat numai conturul cristalografie. La NE Pojorîta apar în apropierea porfirelor feldspatice două blocuri de diabaze, iar la Fundul Pojorîtei se întîlnesc trei iviri de diabaze. între V. Izvorul Alb și Rarău se dezvoltă numeroase blocuri diabazice dintre care o bună parte au suferit deranjări. între Pietrele Doamnei — Rarău și Todircscu se observă lentile de diabaze, unele însoțite de jaspuri, altele de piroclastite (NW Cabana Rarău, SE Piatra Zimbrului, La Popi, Bîtca lui Mîndrilă). Piroclastitele diabazice sînt formate din bucăți de lavă bazică, colțuroase sau ușor rotunjite, în diametru de 1 mm — 1 dm, și prinse într-un ciment vitros microcristalin. Materialul psefitic este reprezentat prin roce eruptive feldspatice cu hornblendă calcitizată sau cu roce cloritizate puternic. Masa cimentului este formată din sticlă și cristale mărunte de feldspat și dorită. Serpentinele sînt cunoscute la Breaza; în regiunea noastră apar ca blocuri izolate în umplutura zonei subsidente și anume le-am întîlnit la Fundul Pojorîtei sub forma a două lentile. -^0^. Institutul Geologic al României \ ICRZ 186 MIRCEA 1). ILIE 80 MODUL DE ZĂCĂMÎNT în general, rocele bazice mesozoice au dat naștere la discuții asupra modului dc zăcămînt și vîrstei lor din cauza raporturilor variate cu depozitele înconju- rătoare precum și a influențelor tectonice. Formele sferoidale ale diabazelor cunoscute sub numele de pillow-lava și asociația lor cu radiolaritele, jaspurile și piroclastitele pledează pentru existența unor efuziuni submarine. M. Savul (1930) a identificat diabazele submarine cu pillow-lava și intercalații de calcare triasice din Dobrogea de NE, iar V. Papiu (1953) a observat în Munții Drocea, curgeri de diabaze, a căror vîrstă s-ar ridica cel puțin pînă în baza Creta- cicului inferior. Forma de filoane este recunoscută cu ușurință la rocele lamprofirice și diorit-porfiritele cretacice. Diabazele împrumută aspecte filoniene în Munții Metaliferi și Perșani; aflîndu-se în regiuni afectate de tectonică ele pot însă reprezenta lame intercalate tectonic. Tipul lacolitic de profunzime l-am identificat în Munții Trascăului (25), unde este intrus în masa șisturilor cristaline și are forma ovală alungită. Rocele diabazice care au luat parte activă în tectonică sînt cunoscute sub denumirea de ofiolite. Mrazec, Voitești și Murgoci au constatat rolul tectonic al ofioli- telor în Carpații meridionali și orientali. în Munții Metaliferi (33) ofiolitele apar ca lame intercalate tectonic între depozitele cretacice din autohton și lama de șariaj a calcarelor jurasice. Interpretarea tectonică se bazează pe dezvoltarea de preferință a lamelor ofiolitice pe culmile înalte, pe forma sinclinală a benzilor mai puternice și pe apariția lor în fața masivului ofiolitic de semi-profunzime. în cazul unor lave interstratificate ar fi trebuit să se dezvolte pe întreg teritoriul catenei și în aceeași poziție stratigrafică, iar în cazul unor pătrunderi de filoane ar fi urmat ca frecvența lor să fie mai mare în văile adînci și să se restrîngă pe culmi. Ofiolitele din Munții Metaliferi se prezintă sub forma unei importante zone de rabotaj, produsă de lama de șariaj a calcarelor jurasice, în deplasarea ei peste corpul intrusiv din axul catenei, încastrat în masa șisturilor cristaline și deformat în tectonica mesocretacică. în Munții Perșani (36,37) diabazele se întîlnesc sub formă de lame asociate în special cu Cretacicul inferior. Ținînd seama de prezența corpurilor meso- eruptive din fundament și de fenomenele tectonice la care a fost supusă întreaga regiune, ele pot fi considerate ca lame smulse din fundament și care au jucat rol de parautohton. Cunoscînd aceste moduri de zăcămînt ale rocelor diabazice din catenele carpatice putem face următoarele precizări asupra regiunii noastre: prezența formelor de pillow-lava din masa diabazelor, precum și asociația cu jaspurile și piroclastitele, pledează pentru existența unor curgeri de lave diabazice în D. Cailor, la Fundul Pojorîtei, Izvorul Alb, NW Cabana Rarău. Blocurile de diabaze aflate împreună cu serpentinele și dispuse pe anumite linii tectonice marcate prin formații de fundament pot fi considerate în grupa Institutul Geologic al României X ICRZ 81 GEOLOGIA BEGU NII HABĂU 187 klippclor ca rezultat al manifestațiilor de profunzime. în fine, în a treia categorie de apariții diabazice intră lavele recente care s-au intercalat în depozitele cretacic- superioare. D. Preda (69) a făcut observații noi asupra rocelor eruptive din Rarău, precizînd rolul tectonic al maselor ofiolitice care au fost puse în loc în timpul șariajelor. în afară de rocele ofiolitice sintectonice a precizat existența diabazelor, serpentinelor și porfirelor cu oligoclaz, care prezentîndu-se, după autor, sub forma de klippe dezrădăcinate au fost înglobate klippelor de facies alpin. DISCUȚII ASUPRA VÎRSTEI Rocele eruptive bazice au fost repartizate Triasicului chiar de primii cerce- tători, prin comparație cu cele din Triasicul alpin. Hauer, Stache (19), Paul (61) și Herbich (24) au considerat aceste roce din Carpații orientali ca triasice. Raporturile diabazelor cu depozitele triasice constituie argumentul care a îndreptățit pe autori să le repartizeze Triasicului. în Munții Perșani, Herbich (24) a observat diabazele și serpentinele din Stratele de Werfen în V. Lupșa, iar D. Preda a întîlnit în Defileul Oltului un bloc de calcar roșu de Halstatt, străbătut de diabaze amigdaloide. Pentru restul Carpaților orientali prezența diabazelor în apropierea dolomitelor și jaspurilor a hotărît vîrstă triasică a rocelor eruptive bazice. în Munții Apuseni, Tschermack, Posepny, Inkey, Szontagh, LOczy, L. R. Telegd, Szentp^tery au considerat seria diabazelor de vîrstă triasică. K. Papp, Vadâsz au observat, pe lîngă seria eruptivă veche, și una creta- cică. Recent, V. Papiu (59) a precizat că faza efusivă bazică ar fi de vîrstă jurasică și că s-a extins cel puțin pînă la baza Cretacicului inferior. Vîrstă jurasică se bazează pe poziția superioară a calcarelor de Stramberg (Portlandian) față de masa rocelor diabazice. Vadâsz a precizat pentru Perșani și Hășmașul Mare existența diabazelor în Cretacicul inferior. I. Atanasiu (5) a menționat în regiunea Tulgheș serpentine cu fenomene de contact în Cretacicul superior, iar Th. Krautner (42) a considerat diabazele și melafirele din Cuveta Bucovinei de vîrstă apțiană. Raporturile acestor roce eruptive bazice cu depozitele cretacice nu sînt suficiente pentru determinarea vîrstei, deoarece trebuie să se țină seama de deformările tectonice. Am arătat mai sus că în Perșani (36, 37) diabazele și serpen- tinele apar și în Cretacicul inferior, însă ca manifestări ale fundamentului pro- vocate tectonic. în Munții Metaliferi, autorii indicați mai sus au sezisat existența a două faze de manifestări diabazice (triasică și cretacică). Diabazele triasice sînt rema- niate în Cretacicul inferior și suportă depozite jurasice în condiții normale, pe cînd rocele bazice noi străbat depozitele cretacice sub formă de filoane sau apar ca lave interstratificate. în Carpații meridionali, ofiolitele sînt considerate ca sintectonice și aparțin Cretacicului mediu. D. Preda a făcut noi considerații asupra rocelor meso-eruptive bazice, distingînd în Carpații orientali pe de o parte diabaze, melafire și serpentine cu vîrstă cuprinsă între Triasicul de Halstatt și Institutul Geologic al României XieRZ 188 MIRCEA D. ILIE 82 Liasicul de Adneth, iar pe de altă parte ofiolitele mai tinere a căror punere în loc s-a manifestat în timpul șariajului chimeric. Revenind la vîrstă rocelor eruptive din regiunea Rarău—Pojorîta putem face următoarele constatări: Rocele efusive bazice cele mai vechi aparțin Permianului, deoarece sînt asociate cu dolomitele și jaspurile cu Radiolari. Diabazele din D. Cailor oferă relațiile cele mai clare față de orizontul șistos al Permianului. Din categoria paleo- eruptivului poate să mai facă parte și diabazele aflate în raporturi strînse cu depozitele permiene de la Troița Stînelor din Rarău. Eroziunea și diferitele transgresiuni au contribuit în general la distrugerea raporturilor clare dintre eruptiv și rocele sedimentare înconjurătoare. în V. Tisei sînt menționate diabaze în alternanță cu dolomite și șisturi roșii permiene. Manifestările diabazice legate de masa șisturilor cristaline pot fi considerate în legătură cu punerea în loc a intrusiunilor granodioritice. Porfirele feldspatice, diabazele și serpentinele din V. Moldovei, a căror sociație se cunoaște în complexul eruptiv triasic din Munții Metaliferi și Perșani, le repartizăm meso-eruptivului manifestat în timpul Triasicului. Aspectul de klippe asemenea blocurilor triasice și apariția pe linii de dislocații legate de fun- dament (Fundul Moldovei) vin în sprijinul unor erupții bazice de vîrstă triasică. Diabazele și piroclastitele diabazice cuprinse între P. Zimbrului—Todi- rescu—V. Izvorul Alb sînt de vîrstă turonian-senoniană. Ele apar ca lentile inter- stratificate și nu sub formă de benzi lungi de mai mulți km. Prezența diabazelor infiltrate în masa calcarelor organogene din Cretacicul superior de la NW de Rarău pledează pentru vîrstă turonian-senoniană. Poziția aproape orizontală a diabazelor de la Piatra Zimbrului —Rarău, situate în Cretacicul superior netec- tonizat, constituie o dovadă în favoarea vîrstei neocretacice a acestor diabaze. Diabazele senoniene mai sînt cunoscute în Munții Metaliferi (Abrud —Cărpiniș) și în regiunea Tulgheș. Prezența ofiolitelor cu caractere tectonice bine definite, participînd la for- marea pînzelor ca manifestații sinorogenetice sau ca lame de rabotaj, nu este cunoscută în regiunea Rarău— Pojorîta. II. EVOLUȚIA PALEO GEOGRAFICĂ Șl TECTONICA A) ZONA DE SUBSIDENȚĂ RARĂU-POJORÎTA-BREAZA Cutările hercinice au produs la exteriorul lor o regiune de depresiune flan- cată la vest de un anticlinorium datorit punerii în loc a ortognaiselor oculare. Această depresiune s-a schițat sub forma unui sinclinal de fund și a funcționat ca zonă de sedimentație subsidență din timpul Permianului și pînă la sfîrșitul Cretacicului. Fazele majore de litogeneză manifestate în interiorul zonei Rarău— 83 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 189 Breaza arată evoluția zonei subsidente. Seria sedimentară cuprinde patru cicluri. Primului ciclu sedimentar îi aparține Permianul superior, ciclul al doilea s-a extins asupra întregului Triasic, ciclul al treilea înglobează Jurasicul, iar ciclului al patrulea îi aparține Cretacicul. Natura sedimentelor, curba sedimentografică și discordanțele unghiulare ne furnizează date prețioase privind mersul sedimentației subsidente. în Paleo- zoic, zona Rarău—Breaza a înregistrat transgresiunea mării permian-superioare. Existența dolomitelor cuprifere ne poate conduce la afirmarea prezenței unei invaziuni marine de tip german. Faciesul radiolaritic și lipsa faunelor de facies german pledează pentru extinderea unei mări de tip epicontinental instalată imediat după orogeneza hercinică. Avem a face deci cu convergențe de facies dezvoltate în regiuni diferite. în timpul Permianului, sedimentația s-a realizat într-un ritm lent dovedit prin conglomeratul bazai de volum redus. Uniformi- tatea sedimentelor este dovedită de lipsa variațiilor de facies în limitele aceluiași orizont. Diferențele de sedimentare arată o variație batimetrică în sens pozitiv; depozitele marine epicontinentale au evoluat în scurt timp la depozite de tip geosinclinal. După o retragere temporară a apelor marine, se constată o transgresiune puternică, aparținînd Schitianului superior. Triasicul din Carpații occidentali a fost calificat de «mixt» pe baza existenței unui amestec al faciesului german cu cel alpin. în regiunea noastră, Triasicul se caracterizează prin faciesuri de geosinclinal neritico-batiale, întîlnite în toate subdiviziunile cunoscute în Alpi Lipsa unei succesiuni complete a depozitelor triasice constituie o piedică în stabi- lirea fazelor secundare ale litogenezei primului ciclu de sedimentare mesozoică. Caracterul de geosinclinal alpin este demonstrat de următoarele complexe sedimentare: Strate de Werfen, calcare de Guttenstein și calcare de Hallstatt. La începutul Jurasicului se dezvoltă cel de-al treilea ciclu major de sedimen- tație, marcat de transgresiunea mării liasice. Calcarele de Adneth, dezvoltate în succesiune normală, arată menținerea sedimentației de geosinclinal alpin. Faciesul calcarelor roșii ammonitice corespunde adîncimii maxime a zonei de sedimentație Rarău. Variațiile batimetrice în timpul Jurasicului au urmat o scară descendentă. în timpul Doggerului, marea a trecut la un regim neritic, sedimentînd gresiile albe cu o răspîndire generală pentru întreaga catenă. în fine, Jurasicul superior se caracterizează prin faciesul calcaros-recifal, care încheie sedimentația ciclului III. Ciclurile secundare corespund celor trei subdiviziuni jurasice și sînt deli- mitate de discordanțe stratigrafice și lipsa unor tranziții între sedimente de natură diferită. Mersul sedimentației în marea jurasică a înregistrat importante variații de facies în timp. Transgresiunea mării neocomiene marchează ultimul ciclu major de sedi- mentare. în acest timp aspectul paleogeografic se completează prin dezvoltarea cordilierelor născute din evoluarea marginii răsăritene a zonei de subsidență Institutul Geologic al României \J6RZ 190 MIRCEA 1). ILIE 84 Rarău, pe care le-am numit « cordilierele Cîmpulung ». Aceste obstacole de fund au jucat un rol important în timpul Cretacicului și separau zona subsidență de geosinclinalul Flișului carpatic, a cărui funcționare a început cu Neocomianul și s-a încheiat la sfîrșitul Paleogenului. Diferențierele sensibile de facies consta- tate în timpul Cretacicului se datoresc reliefului de fund al apelor marine. Valangian-Hauterivianul a trecut din geosinclinal în zona de sedimentație Rarău, depășind obstacolele din regiunea Cîmpulung. Apele mării neocomiene nu au afectat flancul de vest al zonei subsidente și nici extremitatea ei sudică. Dezvoltarea faciesului vazos și frecvența calcarelor cu Calpionella arată condiții bați metrice de sedimentare corespunzătoare zonei pelagice. Instalarea mării Flișului propriu-zisă a avut loc la începutul Barremianului, cînd sedimentația s-a realizat într-un regim neritic, care a continuat cu variații litologice pînă la sfîrșitul Cretacicului. Faciesul calcaros-recifal urgo-apțian s-a localizat în regiunea de țărm de la extremitatea sudică a zonei Rarău Pojorîta. în timpul Albianului marea cretacică a înregistrat o retragere simțitoare din această zonă datorită unei exondări puternice. Transgresiunea cenomaniană este marcată prin depozitele psefitice aflate pe flancul de vest și în centrul bazi- nului de subsidență. Depozitele turonian-senoniene corespund celei mai intense invaziuni a apelor cretacice, care a depășit extremitatea sudică a bandei paleo- zoicc. Ele constituie umplutura principală, reprezentînd totdeodată și ultimele dovezi ale litogenezei subsidante. Din cele arătate mai sus reiese că în timpul Cretacicului, sedimentograma a înregistrat următoarele patru cicluri de sedimentare secundare, separate între ele prin discordanțe unghiulare vizibile: Valanginian-Apțian, Albian; Cenoma- nian și Turonian-Senonian. B) MIȘCĂRI TECTONICE După expunerea referitoare la evoluția zonei de sedimentație subsidență, vom examina mișcările tectonice la care a fost supusă această zonă, precum și regiunile vecine. Mișcările orogenice s-au manifestat în fazele caledoniene, hercinice și alpine; zona Rarău-Pojorîta a înregistrat o serie de oscilații pe verticală în sensuri diferite. Faza chimerică, ce înglobează mișcările de la începutul Mesozoicului pînă în Neocomian, s-a manifestat prin mișcări atenuate, pe cînd celelalte corespund unor cutări foarte intense, care au avut ca rezultat formarea de catene. Mărturiile catenei celei mai vechi se află sub amplasamentul zonei muntoase a Flișului. Este situată în fața Platformei moldovenești și alungită în sensul carpatic. La alcă- tuirea sa participă o serie de cordiliere formate din șisturi verzi dobrogene. Vîrstă Șisturilor verzi fiind considerată siluriană, catena a fost repartizată oroge- nului hercinic. Identificarea șisturilor negre cu Graptoliți, făcută de noi în son- dajul din sud-estul Dobrogei (Moșneni), demonstrează o vechime mai mare a Institutul Geologic al României XJGRZ * 91 geologia regiunii rarău 191 Șisturilor verzi, care atrage după sine și repartizarea catenei rezultate la o fază orogenică de vîrstă caledoniană. Liniile tectonice ante-siluriene sînt ascunse sub masa Flișului și localizate între unități tectonice de vîrste diferite: platforma veche, cu rol de « avant-pays », la est și catena carpatică la vest. în regiunea centrală sau internă a Carpaților nu se cunosc dovezi despre existența cutărilor ante-hercinice. Spațiul ocupat de Cristalinul Carpaților orientali a fost afectat de paroxismele hercinice. Caracterul discordant al conglomeratelor permiene dovedește că cele mai importante deformări tectonice ale Cristalinului s-au produs înaintea Per- mianului superior. Lipsa sedimentelor face să nu putem determina riguros vîrstă paroxismelor hercinice. Mișcările antepermiene au fost însoțite de o intensă activitate magmatică de profunzime, manifestată prin intrusiunea ortognaiselor cu importante fenomene de metamorfism. Conturul masivului hercinic este incomplet cunoscut din cauza cuverturii sedimentare sau a produselor vulcanilor neogeni. Pe suprafața sa se constată o corespondență vizibilă între cutele hercinice și cutele depozitelor permo-meso- zoice de acoperiș. Paralelismul general între cele două sisteme de cute nu se pă- strează în zona de afundare a zonei hercinice sub Sedimentar, unde orientarea tectonică veche formează un unghi de discordanță față de liniile tectonice alpine. I'enomenul de interferență apare din întretăierea zonelor Flișului cu direcția klip- pelor externe eșalonate pe linia Izvorul Alb—N Sadova. între orogeneza hercinică și cea alpină, zona Rarău—Breaza a funcționat ca un bazin de subsidență. Transgresiunile și regresiunile marine înscrise în acest bazin servesc la reconstrucțiile paleogeografice și demonstrează predomina- rea mișcărilor oscilatorii în acest interval de timp. Raporturile dintre complexele sedimentare nu ne oferă posibilitatea de a descifra intervenția unor faze de cutare. Lacunele stratigrafice nu marchează prezența mișcărilor orogenice, ci numai retrageri temporare ale apelor marine și instalarea eroziunilor puternice. Consi- derîndu-le ca marcînd faze de cutare, ar urma să admitem un număr important de mișcări orogenice, care ar fi influențat zona de sedimentație remarcabilă prin succesiunea stratigrafică uniformă și calmă. Prezența cutărilor chimerice în Rarău a fost susținută de D. Preda (69), care a precizat existența unei structuri în pînză, formată anterior Jurasicului superior. Pentru a demonstra existența unei orogeneze de vîrstă chimerică este necesar să se identifice pe baze paleontologice Liasicul sub faciesul Stratelor de Gresten, să se reprezinte suprafețele de șariaj și să se indice zonele cu Dogger transgresive pe elementele pînzei chimerice. Aceste probleme sînt în curs de exa- minare pe întreaga catenă. După noi, în timpul corespunzător fazei chimerice, zona Rarău a înregistrat numai simple variații ale nivelului marin și nu a suportat deformări tectonice importante. Cutările alpine mesocretacice au influențat puternic catenele carpatice, dînd naștere unor pînze tectonice în Carpații orientali, Munții Apuseni și Carpații institutul Geologic al României 192 MIRCEA D. ILIE 86 meridionali. în zona subsidență Rarău s-au făcut o serie de ipoteze asupra structurii în pînză, pe care le vom discuta mai jos. Depozitele mesozoice se găsesc în superpoziții normale, iar Cretacicul inferior nu suportă lame de șariaj alcătuite din formațiuni mai vechi. Prima fază de cutare alpină este localizată înaintea Albianului. Diferența de cutare a depozitelor cre- tacic-inferioare față de cele albiene demonstrează existența acestor prime faze din orogeneza alpină. în Cretacicul inferior se dezvoltă cute strînse și puternic recutate, pe cînd Albianul cuprinde ondulații largi cu flancurile plane pe suprafețe întinse. Discordanța unghiulară din baza complexului albian nu este jalonată de resturile unei eventuale pînze mesocretacice, fapt ce pledează contra desfășurării în regiune a unor deformări tectonice superioare. Discordanțele stratigrafice constatate de noi între Albian—Cenomanian și Cenomanian—Cretacic superior nu marchează momentele unor cutări, ci oscilațiile nivelului marin, importante din punct de vedere paleogeografic. Mișcările laramice identificate în Carpații noștri corespund fazei terminale a pînzelor tectonice. în regiunea Rarău nu se poate preciza existența acestor mișcări, se constată numai o discordanță netă a Cretacicului superior față de Creta- cicul mediu și inferior. Aspectul actual al zonei de sedimentare cercetată este rezultatul cutărilor post-senoniene (laramico-pireniene). Relațiile între elementele structurale cre- tacice aparținînd la unități geologice diferite arată o legătură de continuitate. Faptul se constată în nordul regiunii noastre, unde flancul vestic de Cristalin- Permo-Triasic dispărînd prin afundare, depozitele cretacice din zona Flișului intern se leagă strîns cu cele din zona Rarău—Breaza. Stilul tectonic al Sedimentarului din această zonă diferă însă de cel al regiu- nilor ocupate de Fliș. El formează un larg sinclinal, în mijlocul căruia se dese- nează un anticlinal normal, pe cînd în zona Flișului se deosebesc cute-falii și șariaje. Formarea klippelor permo-triasice este de asemenea rezultatul mișcărilor post-senoniene. Transgresiunea paleogenă nu a afectat zona Rarău—Breaza, pe cînd la exte- rior se constată o continuitate de sedimentare între Cretacic și Paleogen. Ultima înfățișare a regiunii cercetate se datorește cu siguranță mișcărilor post-paleogene și este prezentată în capitolul următor. C) DESCRIEREA DETALIATĂ A ELEMENTELOR STRUCTURALE Ansamblul depozitelor permo-mesozoice din regiunea Rarău—Pojorîta— Breaza se reazemă direct pe Cristalin și formează un sinclinal larg orientat NW- SE. în partea de vest este încadrat de marginea zonei cristaline, la est îl delimitează cîteva creste de Cristalin-Permian care se scufundă treptat spre nord, lăsînd institutul Geologic al României 87 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 193 locul zonei interne a Flișului. Caracterul sinclinal se menține pînă la N Cîmpulung, de unde delimitarea devine dificilă din cauza deplasării insulelor de Cristalin- Permian pe sub amplasamentul zonei Flișului. Succesiunea strâtigrafică dezvoltată în zona de sedimentație subsidență începe cu Permianul superior și se continuă pînă în Cretacicul superior inclusiv. Din punct de vedere geomorfologic, zona de sedimentație Rarău se înfăți- șează, din cauza diferenței de rezistență la eroziune, ca o depresiune longitudinală simplă. Pentru examinarea detaliată a structurii vom face expunerea pe sectoare, urmărind flancul intern, flancul extern, terminațiile și umplutura zonei subsi- dente. 1. FLANCI L INTERN Sedimentarul flancului intern începe cu conglomeratele permiene dispuse transgresiv pe Cristalin și asociate cu dolomitele și Stratele cu Radiolari. Formează o bandă aproape continuă, trădată de relief; stratele componente au direcția NW și înclinările variind între 30° —40°, putînd ajunge pînă la 60°— 80°. Se reazemă normal pe Șisturile cristaline; pozițiile anormale sînt excepții locale. Cristalinul nu prezintă redresări la verticală sau deversări estice cu ten- dința de încălecare a Sedimentarului, din care cauză laminările lipsesc. Permianul superior se prezintă cu un caracter monoclinal pe toată întinderea flancului intern și nu este afectat de anticlinale puse în evidență de șarniere proprii sau datorite șisturilor cristaline. Th. Krăutner (42) a considerat un astfel de anticlinal la Săhăstrie—Izvorul Alb, unde șisturile cristaline figurate în ax repre- zintă de fapt fundamentul care participă la structura monoclinală, caracteristică întregului flanc intern. La partea superioară, banda permiană suportă Triasicul cu apariții sporadice, în P. Cailor, Stratele de Werfen și calcarele de Guttenstein se află în imediată vecinătate a Permianului, ocupînd o poziție geometrică superioară. în bazinul de recepție al Văii Seacă șisturile werfeniene se află în apropierea flancului intern, însă fiind înecate în depozitele cretacice, nu i se mai recunoaște aderența la fîșia permiană din vest. Triasicul superior este redus la blocuri fără însemnătate și în raporturi dubioase față de formațiunile înconjurătoare. Blocul de calcare de Halstatt de la Pancovici (N Pojorîta) se află în poziția cea mai interesantă, anume în apropierea bandei de Permian superior și sub cuvertura de depozite cretacice. Liasicul nu a fost semnalat pe flancul intern, în schimb Doggerul și Portlan- dianul sînt bine dezvoltate și ocupă o poziție stratigrafică clară, fiind suportate normal de Permianul din D. Peciștea (N Pojorîta). Cretacicul flancului intern este alcătuit din depozite cenomaniene și turonian- senoniene. Cenomanianul afectează flancul intern într-un singur punct la N Pojorîta, pe cînd Turonian-Senonianul urmărește în permanență flancul intern, situîndu-se la partea superioară. . . 13 - c. 946 Institutul Geologic al României yicRy 194 MIBCEA D. ILIE 88 Constituția stratigrafică a flancului intern include numai trei faze de lito- geneză, arătate în fig. 19. La N de V. Moldovei, flancul intern a suportat influențe tectonice variate, între D. Răchitei și D. Cailor se observă o decalare a dolohritelor de cca 300 m, ceea ce corespunde unei falii transversale. Compartimentul nordic din D. Răchiței este inferior celui de la D. Cailor, din care cauză zona turonian-senoniană se în- gustează. Compartimentul sudic din D. Cailor este ridicat și fragmentat. Influ- ența corpului ortognaisic localizat în imediată apropiere a provocat denivelarea Fig. 19. — Profilul schematic al flancului intern. 1, șisturi cristaline; 2, Permian superior; 3, Triasic; 4, Jurasic; 5, Cenomanian; 6, Turonian-Senonian. importantă precum și cele două dislocații transversale situate la N și S de D. Cailor. Uni- tatea compartimentului sudic este deranjată prin intervenția acestor dislocații, care au dat naștere la trei blocuri distincte. Blocul nordic se dezvoltă între V. Tunsului și D. Cailor, blocul mijlociu ocupă D. Cailor, iar ccl sudic se întinde simetric pe versanții Pîrîului Cailor. Acestor blocuri tectonice le corespunde lărgirea zonei tu- ronian-senoniană. La sud de Bîtca Tăpșa- nilor, se termină comparti- mentul D. Cailor și apar patru blocuri tectonice cu suprafețe reduse dar cu raporturi tecto- nice interesante. Cota cea mai înaltă de la lavița este ocupată de un bloc triunghiular delimitat la nord de o falie transversală și care se ascute la extremitatea sudică. Pe culmea lavița, la cca 100 m, se dezvoltă al doilea bloc tectonic înconjurat de depozite cretacice. Modul curios de apariție se datorește unei ruperi din flancul intern și împingerii spre axul zonei sedimen- tare. Acest fenomen de decroșare se întîlnește numai în legătură cu flancul intern. Blocul din D. Peciștea are conturul triunghiular ca și primul bloc, de care este separat tectonic și distanțat cu cca 200 m. în acest spațiu separator continui- tatea flancului intern este asigurată de orizontul radiolaritic consolidat în mod excepțional prin depozite jurasice. La sud de P. Peciștea apar ultimele două blocuri cu aspecte tectonice diferite. Blocul din aval ocupă poziția normală, marcînd flancul intern, pe cînd cel din amonte reprezintă o dublură a acestui flanc. Ultimul Institutul Geologic al României 89 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 195 bloc dezvoltat pe versantul sting al Pîrîului Peciștea se prezintă în condiții tecto- nice deosebite și anume sub forma unui sinclinal sugrumat în porțiunea axială și cu flancurile ușor răsfrînte spre exterior. Forma sinclinală a dolomitelor susținute de jaspuri pledează pentru intervenția unui diapirism, fenomen cunoscut în regiunile cu depozite calcaroase. Pentru regiunea cercetată, P. Peciștea este singurul loc unde apare diapirizarea dolomitelor. Blocurile tectonice cuprinse între Bîtca Tăpșanilor și V. Moldovei reprezintă fragmentarea flancului intern prin coborîrea în trepte către V. Moldovei. Ele prezintă fenomene particulare ca decroșări și diapirisme. La sud de V. Moldovei, flancul intern este jalonat de aceeași bandă paleo- zoică consolidată prin corpurile ortognaisice de la Bîtca Hohenilor și D. Munce- lului. Zona paleozoică se dezvoltă între Adam-Eva și D. Colbului și prezintă o structură monoclinală separată în trei sectoare distincte. Sectorul nordic se dezvoltă la vestul Văii Străjerului și cuprinde Muntele Adam și Eva. Extremitatea nordică începe din satul Pojorîta și se întîlnește în cariera deschisă sub depozitele de terasă ale Văii Moldovei. Muntele Eva reprezintă un compartiment faliat și decroșat, desprins din flancul nordic al Mun- telui Adam, care se continuă spre SE, subțiindu-se pînă la dispariție. De la extremitatea sudică a primului sector pînă în P. Comunei flancul intern este lipsit de banda paleozoică; Cretacicul superior ia contact direct cu Șisturile cristaline. Sectorul median se dezvoltă între P. Comunei și V. Seacă, orientîndu-se N - S în opoziție cu sectoarele vecine. Toate deformările tectonice ale acestor sectoare ca decroșări, schimbări de direcție, falieri, le considerăm provocate de manifestările corpului ortognaisic din Bîtca Hohenilor. Sectorul sudic este cel mai dezvoltat și revine la orientarea NW — SE, recu- noscută în primul sector. Este delimitat prin două falii transversale și se prezintă ca o bandă continuă cu grosimi variate produse de acțiunea eroziunii normale. Partea îngustă a acestui sector corespunde bazinului de recepție al Văii Izvorul Alb, unde acțiunea de eroziune a pîraielor este mai puternică. 2. FLANCI L EXTERN Spre deosebire de flancul intern, el apare dublat și cu continuitatea deran- jată prin variații axiale. Se întinde între Slătioara, Todirescu și Cîmpulung. Pe teritoriul localității Sadova apar ultimele mărturii. Se poate deosebi flancul extern estic, dezvoltat între Vf. Mare și V. Izvorul Alb, și flancul extern vestic, care începe de la Arșița Rea și se întinde pînă la V. Seacă. între aceste două ramificații ale flancului extern se dezvoltă sinclinalul senonian de la Bîtca Prelucei, suportat de Cretacicul inferior. La alcătuirea flancului extern (fig. 20) participă în general Permianul și Cristalinul, reprezentate prin ortognaise oculare roze de tip D. Muncelului, și ni» \ ICR/ Institutul Geologic al României 196 MIKCEA D. ILIE 90 șisturi sericito-cloritoase afectate în parte de un metainorfism de contact. în mod excepțional intervin calcarele virgloriene de la N Sadova. Flancul extern estic începe din V. Slătioarei și se continuă pînă la Izvorul Alb. Se dezvoltă la început sub forma unei cute-falii cu șisturi cristaline în ax, care încalecă marginea de vest a zonei interne a Flișului. Este orientat NW —SE și își menține unitatea pînă la Pietrele Arse. De aci spre nord se dedublează, dînd naștere la doi solzi secun- dari. Solzul N Pietrele Arse—Izvorul Alb este cel mai extern și se poate urmări cu ușurință pe rețeaua de văi transversale (V. Caselor, Izvorul Malului, Izvorul Alb) afluente ale Moldovei. între V. Caselor și V. Izvorul Alb dispare sub cuvertura cretacică și apoi Fig. 20. — Profilul schematic al flancului extern. 1, șisturi cristaline; 2, Permian superior; 3, Triasic mediu; 4, Cretacic inferior; 5, Cretacic mediu; 6, Cretacic superior. cului extern se observă în V. Izvorul Alb trei este din nou descoperit de eroziune în V. Seacă si V. Izvorului Alb. Solzul Pietrele Arse— Cucora se desprinde de solzul Pietrele Arse—Izvorul Alb din dreptul vîrfului principal al Pietrelor Arse și se dezvoltă strîns legat de vecinul său pînă pe malul stîng al Văii Izvorul Malului. Flancul extern vestic se prezintă sub forma unei cute- falii cu tendința de afundare sub depozitele cretacic-infe- rioare; dispare la același nivel cu solzul N Pietrele Arse— Izvorul Alb. în legătură cu flancul extern se întîlnesc ur- mătoarele accidente tectonice: La capătul nordic al celor doi solzi constituenți ai flan- iviri dolomitice de dimensiuni diferite. Prima apariție de dolomite, situată la E de Izvorul Alb, reprezintă cu siguranță prelungirea nordică a solzului N Pietrele Arse—Izvorul Alb. Se desenează sub forma unei boltiri largi anticlinale. Imediat la vest urmează o lamă dolomitică asociată cu jaspurile, care pătrunde tectonic învelișul cretacic. Se află în prelungirea solzului Pietrele Arse—Cucora. în fine, a treia ivire de dolomite descrie șarniera unui anticlinal, situată în apropierea talvegului și acoperită de Cretacicul inferior. în V. Seacă, pe versantul drept din apropierea confluenții, se întîlnesc șisturi cristaline cu aspectul unui anticlinal deversat la vest. Cutele « ă rebours » 91 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 197 se întîlnesc rar în regiunea noastră și sînt datorite apelului exercitat de zona subsidență. Cutele Stratelor cu Aptychus din V. Moldovei, situate în prelungirea anticlinalului deversat de șisturi cristaline din V. Seacă, au suferit de asemenea influența golului depresionar. Al doilea accident tectonic din V. Seacă este despărțit de primul printr-un sinclinal larg de Neocomian. Este alcătuit din Cristalin-Permian și desenează un anticlinal normal, însoțit în partea sa nordică de o ușoară boltire, la alcătuirea căreia participă numai dolomitele. Reprezintă prelungirea nordică a flancului extern vestic. Pe teritoriul localității Sadova se întîlnesc klippe situate în mijlocul depozi- telor cretacice și care jalonează flancul extern, fără a putea preciza cărui solz îi corespund. între cei doi solzi, pe P. Caselor intervin apariții de dolomite cu raporturi tectonice diferite față de formațiile adiacente. Dolomitele de la Obcina Arșiței sînt încastrate cu extremitatea nordică în șisturile cristaline. Urmează a doua lamă dolomitică, mult mai îngustă ca prima și localizată la partea superioară a Șisturilor cristaline. A treia lamă constituită din șisturi cristaline, dolomite și conglomerate permiene a străbătut tectonic depozitele cretacice. în fine, cea de a patra lamă, formată numai din dolomite, este de asemenea izolată în mijlocul Cretacicului. Importanța tectonică a accidentelor din P. Caselor este gradată și anume ea se atenuează către axul zonei cretacice cuprinsă între cei doi solzi. Aceeași gradare tectonică se constată și în cazul ivirilor de dolomite de la Izvorul Alb. în fine, pentru a încheia observațiile referitoare la tectonica flancului extern, trebuie să amintim că structura sa în solzi se complică uneori prin intervenția unor anticlinale. Așa este cazul în V. Ciurgăului, unde masa dolomitelor este întreruptă de două apariții de șisturi cristaline din fundament, ce reprezintă două șarniere anticlinale. Comparînd deformările tectonice suportate de cele două flancuri ale zone Rarău—Pojorîta—Breaza constatăm următoarele: Flancul intern se dezvoltă pe o întindere mare, urmărind marginea răsări- teană a Cristalinului și prezintă o structură monoclinală fracturată și comparti- mentată. Flancul extern este discontinuu și are o întindere redusă din cauza scufun- dărilor axiale rapide. Structura sa este reprezentată printr-o serie de solzi culcați spre est; cel mai exterior încalecă zona Flișului cretacic. Suprafețele de încălecare ale solzilor de Cristalin-Paleozoic au un caracter ezitant. Se constată de asemenea încălecări în sens contrar precum și cute « ă rebours ». Fundamentul se manifestă sub forma de butoniere și lame scurte înconjurate de depozite cretacice. în fine, flancul extern a jucat rolul de obstacol pe fundul mărilor care au acoperit regiunea începînd cu Neocomianul. -U '-X Institutul Geologic al României X IGR/ 198 MIRCEA l>. ILIE 92 3. TERMINAȚIILE ZONEI DE SEDIMENTARE RARĂ! -BREAZA Regiunea Pietrele Doamnei—Rarău—Todirescu—Bîtca Neagră (Slătioara) reprezintă extremitatea sudică a zonei Rarău —Breaza. Din cauza ridicării axiale maxime, terminația sudică se înfățișează cu caracter perisinclinal, are o componență stratigrafică completă și o structură în solzi complicată. Seria sedimentară este constituită din Permian superior, Triasic inferior, Liasic sub facies de Adneth, Dogger, Malm, Urgo-Apțian și Turonian-Senonian. Fig. 21. — Profilul schematic al terminației sudice, șisturi cristaline: 2, Permian superior; 3, Liasic; 4, Dogger; 5, Malm- Ncocomian; 6, Turonian-Senonian. Lipsește Triasicul mediu și superior, Yalanginian-Haute- rivianul si Cretacicul mediu (fig. 21). Din punct de vedere struc- tural deosebim banda paleo- zoică limitrofă cu caracter monoclinal și o serie de solzi interiori. Paleozoicul de la Fîn- tîna Rece—Bîtca Runcițica- Bîtca Neagră stabilește peri- clinal legătura dintre flancul intern și flancul extern. în partea de vest se racordează cu cel din D. Colbului, de care este separat printr-ofalie trans- versală. Banda paleozoică su- dică se îngustează mult și își păstrează continuitatea pînă în P, Călugărului. între acest pîrîu și Bîtca Neagră a fost distrusă și acoperită de trans- gresiunea turonian-senoniană, rămînînd o singură mărturie la Bîtca—Runcițica. Pe teritoriul localității Slătioara, banda paleozoică atinge maximum de grosime cunoscut, din cauza unei structuri în solzi suprapuși. LaBîtca Neagră se cunosc patru solzi descifrați pe baza repetării conglomeratelor permiene și intervenției depozitelor cretacice. Ei se află strîns legați de flancul extern care reprezintă tot un solz lung de 7,5 km, afundat cu extremitatea nordică în acoperișul cretacic. Zona tectonică Fîntîna Rece—P. Zimbrului reprezintă o structură în solzi compartimentată. La Fîntîna Rece ia contact cu banda permiană periferică si este alcătuită din succesiunea Liasic sub facies de Adneth, Dogger, Portlandian și Urgo-Apțianul de la Pietrele Doamnei (fig. 22). Acest prim compartiment se subțiază la vest și se învecinează cu dolomitele din D. Colbului, de care este 113 GEOLOGIA REGII NU RARĂU 199 separat printr-o falie transversală. La SW de Pietrele Doamnei suportă un petec transgresiv de Cretacic superior. Compartimentul de la sud de P. Doamnei se distanțează sensibil de banda permiană și este constituit la fel ca și cel de la Fîntîna Rece. Compartimentul de la Groapa Zimbrului este adiacent celui de la P. Doamnei și delimitat la N și S de Turonian-Senonian. La alcătuirea sa participă doi solzi suprapuși. Solzul inferior este format din Dogger și Malm, iar cel superior din dolomite, jaspuri și gresii doggeriene. La Piatra Zimbrului, zona tectonică se menține la aceeași Fig. 22. — Compartimentul tectonic de la Pietrele Doamnei (Foto KrâUTNEr). altitudine, urmărind direcția ENE—WSW, și are același caracter de compar- timentare. Alcătuirea sa este simplă: Dogger-Malm. în partea estică se dezvoltă ultimul compartiment tectonic, format numai din Malm și este alungit pînă în drumul de culme Rarău- Todirescu. în partea de N se întîlnesc încă doi solzi paraleli cu zona tectonică descrisă. Primul situat la nord de P. Doamnei, este al- cătuit din calcare portlandiene, iar la al doilea solz participă și jaspurile permiene. Culmea Todirescu este ocupată de 12—14 lame de calcare portlandiene cu înfățișarea de lame tectonice. Reprezintă masa jurasic-superioară solzificată și aco- perită de depozitele transgresive ale Turonian-Senonianului. Sistemul de solzi de la Todirescu ocupă o poziție intermediară între zona compartimentată Fîntîna Rece—Piatra Zimbrului și zona paleozoică solzificată de la Bîtca Neagră. între Vf. Todirescu și La Popi (fig. 23) se dezvoltă un șir de solzi jurasici orientați NW—SE, compartimentați prin falieri transversale și pe alocuri cu dispoziție dublă. Calcarele portlandiene din Masivul Rarău, ca și cele din vecinătate, fac parte ir- Institutul Geologic al României 200 MIRCEA D. I11E 94 din grupa structurilor orientate NW—SE și cu dispoziție ortogonală față de zona tectonică compartimentată Fîntîna Rece—P. Zimbrului. Ele prezintă o formă amigdaloidă, delimitată jur împrejur de Cretacicul superior. Raporturile dintre calcare și depozitele cretacice sînt deosebite; în partea sudică ele au un caracter normal, pe cînd la nord abrupturile puternice pledează pentru inter- venția unor plane de falii. La SE Rarău apar din mijlocul depozitelor cretacice două lame de calcare jurasice alungite NW— SE și dispuse paralel. Dezvoltarea jas- purilor în baza primei lame arată că avem a face cu doi solzi dirijați către E. Latura Fig. 23. — Calcarele jurasice de la Popii Rarăului (Foto KrAUTner). de vest a calcarelor din Rarău este însoțită de calcarele jurasice de la Hăgimiș— Pietrele Sparte—Pietrele Albe, care manifestă de asemenea o dispoziție lamelară cu caracter tectonic. Gresiile doggeriene de la S Hăgimiș, situate în baza calca- relor jurasice, pledează pentru existența unei structuri în solzi dirijată spre vest. în fine, la Troița Stînelor se observă cîțiva solzi de proporții reduse si cu o constituție care amintește pe cei de la Groapa Zimbrului. Sînt orientați NW—SE, se află în continuarea solzului Hăgimiș—Pietrele Albe și reprezintă racordarea cu cei din zona Fîntîna Rece—P. Zimbrului. Extremitatea sudică a regiunii Rarău—Breaza se caracterizează deci prin: zona paleozoică limitrofă subțiată și compartimentată în vest, distrusă de eroziune și acoperită discordant în partea mijlocie și îngroșată în est printr-o acumulare de cute-solzi; zona tectonică Fîntîna Rece—Piatra Zimbrului; zona de solzi Todirescu — La Popi și sistemul de solzi Rarău dispuși ortogonal față de cei de la Piatra Zimbrului și paralel cu cei de la Popii Rarăului. Institutul Geologic al României IGR/ 95 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 201 Solzificarea caracteristică extremității sudice a zonei sedimentare Rarău— Breaza s-a format în faza cutărilor mesocretacice. Terminația nordică se carac- terizează printr-o scufundare axială puternică, utilizată de invaziunile marine cele mai extinse. Fenomenul de scufundare s-a realizat într-un ritm mai vioi pe flancul estic, care a dispărut din dreptul Câmpulungului sub învelișul cretacic. De aci spre N existența lui este dovedită numai prin prezența sub formă de klippe descoperite de eroziune. Mulțumită acestei scufundări asimetrice trans- gresiunile marine au putut să invadeze cu ușurință zona subsidență internă a Rarăului. I. UMPLUTURA ZONEI SEDIMENTARE Depozitele mesozoice cuprinse între flancul intern și flancul extern alcătuiesc umplutura zonei de sedimentare. La extremitatea sudică ele depășesc banda paleozoică și se reazemă direct pe Șisturile cristaline, atingînd o lărgime de 4,5 km. în V. Moldovei zona se îngustează, astfel că suprafața ocupată de Turo- nian—Senonian ajunge la 1 km. La N de Cîmpulung, prin scufundarea flancului extern, depozitele cretacic- inferioare și medii participă la îngroșarea depozitelor de umplutură. Turonian- Senonianul formează cea mai mare parte din umplutură. Se menține permanent pe flancul intern, acoperă discordant zonele de solzi permo-jurasici, iar la est ia contact succesiv cu diferitele subdiviziuni cretacice mai vechi. Structura umpluturii este redată de deformările depozitelor turonian-senoniene. Se prezintă sub forma unui larg sinclinal subdivizat prin intervenția anticlinalului Fundul Pojorîtei—D. Prașca—Izvorul Alb, în axul căruia apar conglomeratele din D- Prașca. între cei doi solzi ai flancului extern se desenează cel de-al treilea sinclinal de depozite cretacice-superioare: Bîtca Prelucii—Bîtca Mărcușan. Stratele cu Aptychus, Barremianul și Cenomanianul contribuie cu un volum important la umplutura zonei sedimentare în sectorul de NE. Structura acestor depozite se caracterizează prin cute strînse și deversate la vest (V. Seacă, V. Moldovei) datorite Valanginian-Hauterivianului, precum și prin cute largi formate din Cenomanian și suprapuse în completă discordanță față de primele. în general, depozitele cretacice de umplutură se caracterizează printr-o triplă succesiune de cute în disarmonie și cu intensitatea din ce în ce mai sporită la depozitele mai vechi. Cretacicul cuprinde numeroase blocuri triasico-jurasice cunoscute sub numele de klippe. D) PROBLEMA PÎNZELOR TECTONICE în prima fază a cercetărilor geologice efectuate în Masivul Rarău și regiunile învecinate s-a urmărit descifrarea succesiunii stratigrafice iar tectonica a fost considerată ca avînd caracterul unei structuri normale. Paul (1876) și Th. Krăutner (1929) au susținut prezența unor fenomene tectonice simple, care A'??. -K: Ta Institutul Geologic al României \ ICR/ 202 MIRCEA l>. ILIE 96 nu au ajuns la gradul unor pînze unice sau suprapuse. Th. Krăutner a descris structura în solzi a flancului extern al « Cuvetei marginale mesozoice a Bucovinei » și a demonstrat caracterul de sinclinalesimple al umpluturii. Klippelor dc calcare mesozoice le-a dat o interpretare stratigrafică, considerîndu-le în cea mai mare parte ca intercalații în Apțian. Ivirile de mesoeruptiv au fost considerate ca lave intercalate de asemenea în Apțian. Aceeași structură normală a regiunii Rarău a fost susținută și de noi (34) în anul 1942 cu ocazia discuțiilor referitoare la legenda hărții geologice a Ro- mîniei la scara 1: 500.000. în prezentul studiu, stabilind succesiunea stratigrafică, am demonstrat existența unei superpoziții normale a diferitelor formațiuni și am descris detaliat formele structurale simple lipsite de intervenția pînzelor tectonice. V. Uhlig a fost primul cercetător care a pus problema existenței structurii în pînză în Carpații orientali (87—89). Lui i se datoresc următoarele conside- rații stratigrafice și tectonice, care interesează și regiunea noastră: Cristalinul Carpaților orientali separă două zone de sedimentație diferită și anume, geosinclinalul Flișului la est și Bazinul intracarpatic la vest. Cretacicul mediu-superior precum și Eocenul reprezintă depozite transgresive care au afectat și zona Șisturilor cristaline. A deosebit faciesul extracarpatic al Mesozoicului, situat pe Cristalinul Carpaților orientali și avînd afinități cu cel din Munții Apuseni și Dobrogea. Din punct de vedere tectonic, în zona cristalino-mesozoică Uhlig a separat două pînze suprapuse: pînza bucovinică și pînza transilvană, deosebite prin natura depozitelor constituente. Pînza transilvană, în sensul lui Uhlig, este reprezentată prin Strate de Werfen Muschelkalk (?), calcare de Wengen, calcare carniene, calcare de Hallstatt calcare de Adneth, Malm-Neocomian și mesoeruptiv. La alcătuirea pînzei bucovinice participă gnaisele oculare roșii, conglomeratele și gresiile permiene, dolomitele, jaspurile (Triasic mediu) precum și Jurasicul mediu și superior. Voitești (95 — 97) reluînd problema pînzelor în Carpații orientali a adus următoarele contribuții privind unitățile structurale identificate de V. Uhlig: Pînza transilvană în ideea Voitești este cea mai veche pînză mesocretacică alcătuită din Cristalin, Permian, Triasic de tip ostalpin (calcare de Hallstatt, calcare de Guttenstein), Liasic de tip Adneth, Dogger-Mahn-Neocomian și petece discordante de vîrstă cretacic-superioară (tip Gosau). Zona de rădăcină a acestei pînze a fost localizată în Depresiunea panonică și ocupă amplasamentul actual al Munților Apuseni cu excepția Munților Gilău și Trascău. în regiunile Rarău, Tulgheș, Hășmașul Mare a fost identificată în prezența Cristalinului dc tip mesozonal, a Permianului, a Mesozoicului de tip ost-alpin și a mesoerup- tivului bazic. Pînza bucovinică (Voitești) prezintă zona de rădăcină în regiunea Turda— Trascău, ocupă cea mai mare parte din Cristalinul Carpaților orientali și este formată din seria epizonală (filite, șisturi sericitoase, cuarțite negre, calcare cri- da Institutul Geologic al României \ icr/ 97 GEOLOGIA BEGlt NU BA BĂU 203 staline). Deosebirea față de pînza bucovinică concepută de Uhlig constă în faptul că ea cuprinde întreg Cristalinul Carpaților orientali împreună cu jumătatea inferioară a Sedimentarului pînzei transilvane. L. Kober (40), în expunerea sa referitoare la tectonica Carpaților orientali, a deosebit următoarele faciesuri pe care și-a întemeiat construcția tectonică a Masivului Rarău și a regiunilor vecine: Faciesul bucovinic, constituit din gnaise oculare,- micașisturi, Verrucano, Strate de Werfen roșii, dolomite triasice, Strate cu jaspuri (Keuper) gresii liasice și doggeriene, calcare coraligene (Jurasic superior) și gresiile apțiene care închid seria sedimentară; Faciesul de Hallstatt, reprezentat prin Strate dc Werfen, calcare de Hallstat, calcare de Adncth, Strate de Klaus, Strate cu Aspidoceras, Radiolarite, Tithon- Neocomian, gresii apțiene problematice și conglomerate dc tip Gosau. Acest facies fiind identificat și în regiunea Turda Lippa (Munții Apuseni) această regiune s-a considerat ca zona de rădăcină a pînzei ostalpine, care s-ar fi extins spre E pînă în Rarău și Hășmașul Marc. în profilul sintetic al Rarăului, Kober a figurat în fundament pînza buco- vinică înglobată în primele sale două « Centralide », iar la partea superioară pînza de Hallstatt (pînza transilvană, Uhlig), caracterizată printr-un facies de mare adîncă și reprezentînd pe cea de a treia « Centralidă ». în anul 1939, D. Preda și M. Ilie (68) au încercat să aplice în Rarău rezul- tatele tectonice obținute în Munții Perșani, făcînd următoarele observații: Autohtonul din « Cuveta bucovinică » ar fi alcătuit din șisturi cristaline, Verrucano, dolomite și jaspuri triasice. Parautohtonul identificat în Perșani fiind antrenat pînă în Rarău ar fi dat naștere unei pînze alcătuite din mesoeruptiv, calcare de Flallstatt, calcare de Adneth, Neocomian («seria neagră»). Pînza Stratelor de Werfen, formată din Strate de Werfen, calcare de Guttenstein și seria jurasico-neocomiană, ocupă o poziție superioară și prezintă o întindere mare, fiind transportată din spatele Persanilor; a antrenat în baza ei parautohtonul trans- format în pînza calcarelor de Hallstatt. Această sinteză tectonică se deosebește de aceea datorită lui Uhlig prin faptul că pînza bucovinică este considerată ca autohton, iar pînza transilvană înglo- bează două unități tectonice suprapuse: pînza calcarelor de Hallstatt și pînza Stratelor dc Werfen. La un scurt interval după expunerea acestei structuri în pînză a Rarăului, efectuată în faza alpină mesocretacică, D. Preda (69) a precizat existența unor pînze chimmerice in Carpații orientali, a căror punere în loc s-a manifestat între depunerea jaspurilor triasice și Dogger. în componența acestor pînze ar intra Triasicul dc facies ost-alpin, considerat ca sincron cu dolomitele și jaspurilor din seria autohtonă; Liasicul sub facies de Adneth ca și blocurile triasice și mesoeruptive înglobate într-o masă flișoidă, denumită « seria neagră », atribuită Liasicului inferior și care ar fi fost transportată din W pe cale tectonică. ||kl Institutul Geologic al României ICR/ 204 MinCEA D. ILIE 98 Din datele bibliografice existente reiese că în Rarău a fost pusă problema pînzelor de șariaj de geosinclinal (Uhlig, Voitești) și problema pînzelor de deco- lare și antrenare (D. Preda, M. Ilie); problema pînzelor frontale nu a fost dezbătută deoarece klippele de care sînt legate au o poziție normală vizibilă. Pînzele de geosinclinal sînt cunoscute în catenele Carpaților noștri; în Car- pații meridionali sînt evidențiate de suprapunerea tectonică a seriilor meta- morfice și intercalarea unui Mesozoic dinamometamorfozat (Pînza getică, G. Murgoci). în Carpații orientali superpoziția anormală a seriilor inetamorfice a format baza construcției tectonice datorită lui Uhlig și I. P.-Voitești. Lipsa Mesozoicului intercalat tectonic între grupele de șisturi cristaline cu meta- morfism diferit a determinat pe I. Atanasiu (5) să nu admită prezența pînzelor de șariaj în zona cristalino-mesozoică Tulgheș. Aparența nucleului cristalin al Carpaților orientali la pînzele de fund nu a putut fi dovedită în mod indiscutabil pînă în prezent, deoarece nu s-au conturat elementele componente ca petece de acoperire, ferestre tectonice sau mărturii frontale. V. Uhlig și I. P.-Voitești au considerat existența pînzelor de fund bazați pe raporturile tectonice dintre grupele de șisturi cristaline și pe suprapunerea faciesurilor sincrone și heteropice ale Triaso-Jurasicului. Vîrstă șariajului a fost localizată în Cretacicul mediu. L. Kober și-a întemeiat« Centralidele »din Rarău numai pe baza faciesurilor mesozoice. Din cercetările noastre rezultă că în zona subsidență Rarău avem a face cu o succesiune stratigrafică normală și completă de la Permianul inferior la Senonian. Nicăieri nu se observă o suprapunere a două faciesuri de aceeași vîrstă și de natură diferită. Pînzele de decolare și antrenare formează particularitatea Carpaților romîni. în Munții Apuseni, depozitele geosinclinalului cretacic al Metaliferilor suportă o lamă puternică alcătuită din calcare jurasic-superioare desprinsă din zona triaso-jurasică a Bihorului și antrenată gravitațional către zonele joase ale geosin- clinalului învecinat. Fenomenul a avut loc în faza alpină ante-albiană și se poate urmări prin numeroasele petece de acoperire conservate în regiunile mai înalte ale reliefului (25, 33, 35). în Carpații orientali (Perșani) pînzele de antrenare au fost recunoscute prin etajarea geometrică a unui autohton Cristalin-Cretacic inferior, pînza mesocretacică alcătuită din Strate de Werfen, calcare de Gutten- stein și Jurasic superior și pătura discordantă, post-tectonică, Cretacic mediu- Pliocen (36, 37). în regiunea Rarău, D. Preda (69) a susținut prezența unor fenomene de șariaj prin antrenarea petrecută în faza cutărilor chimerice și bazate pe existența unei formațiuni noi de vîrstă liasică (Facies de Gresten) și pe klippele triasico- jurasice. Mișcările chimerice au jucat un rol redus în tectonica Lanțului carpatic, iar prezența lamelor de șariaj sau a mărturiilor unor pînze tectonice nu a fost semnalată. De asemenea seria fundamentală a pînzei chimerice din Rarău atri- buită Liasicului nu prezintă dovezi lito- sau biofaciale. Seria stratigrafică permo- mesozoică din Rarău, fără faciesuri distincte care să permită susținerea unor C A Institutul Geologic al României \ IGR/7 99 GEOLOGIA REGIUNII RARĂU 205 unități tectonice suprapuse, nu poate servi ca argument în sprijinul pînzelor chimerice. Problema pînzelor de front născute din evoluția tectonică a geanticli- nalelor nu a fost considerată în regiunea Rarău, deși argumente în sprijinul lor ar fi existat. încălecarea evidentă între Cristalin — Permian — Mesozoic și Cretacicul zonei interne a Flișului ca și apariția klippelor de la N Cîmpulungul Moldovei ar putea constitui o bază de susținere a unor pînze de front. Fenomenul de încălecare suportat de partea vestică a zonei cretacice este general și prezintă caracterul unui contact ezitant și nu al unei suprafețe de șariaj. Cordiliera Cîmpulung arată o structură în solzi ce aparține fundamen- tului Cristalin — Permian, față de care arată legături de continuitate. Din cele expuse mai sus se constată că zona cristalină prezintă un caracter autohton și nu manifestă urmele unor șariaje ante-albiene. Eroziunea puternică ar putea fi considerată ca o cauză a îndepărtării unor eventuale pînze de șariaj. Pentru zona subsidență Rarău argumentul nu este valabil deoarece aci s-au conservat toți termenii permo-mesozoici în succesiune normală. Structura în pînză a Carpaților orientali s-a sprijinit pe argumente furnizate de Munții Apuseni și pe depozitele constatate în zona de sedimentație Rarău. Banda dolomitică a fost considerată de majoritatea cercetătorilor ca aparținînd autohtonului și că ar reprezenta un facies de pasaj al Triasicului, iar ivirile izolate de calcare triasico- jurasice cu relații neclare față de fundament — cunoscute sub numele de klippe — au fost considerate de tectonicieni ca mărturiile unor pînze tectonice. Existența structurii în pînză a Rarăului se reduce deci la problema klippelor. Ce reprezintă aceste klippe ? Studiul lor detaliat ne-a permis să distingem două categorii de klippe: sedimentare și tectonice. în grupa klippelor sedimentare sînt cuprinse blocuri de dimensiuni va- riabile, cele mai frecvente avînd cîțiva metri cubi, și care se găsesc remaniate în conglomeratele cenomaniene sau învăluite în depozitele turonian-senoniane. Blocurile aflate în Cretacicul superior pot reprezenta intercalațiile de calcare organogene divizate prin eroziune și alunecări de teren sau blocuri de calcare triasice antrenate de apele marine și acoperite de sedimentele lor (klippa Paș- covici). Grupa klippelor tectonice înglobează aparițiile de cristalin, mesoeruptiv și sedimentar întîlnite în interiorul zonei Rarău sau în continuarea nordică a flancului extern. Ivirile de diabaze și porfire feldspatice de la Pojorîta — Fundul Moldovei — V. Seacă le-am repartizat acestei grupe de klippe. Ele aparțin fun- damentului iar situația actuală se datorește unor influențe tectonice. Dolomitele de la Fundul Pojorîtei, izolate în mijlocul depozitelor cretacice, se înfățișează ca o manifestare a fundamentului sub forma de anticlinal. în legătură cu prelungirea flancului extern apar în V. Izvorul Alb, V. Seacă și V. Plaiul Ioanei o serie de klippe orientate oblic față de zonele Flișului. La alcătuirea lor participă Șisturile cristaline, Permianul și calcarele de Gutten- A Institutul Geologic al României \ ICRZ 206 MIRCEA D. ILIE 100 stein și se desenează sub forma de anticlinale sau cute-solzi înclinate în dublu sens. Aceste klippe au o tectonică normală reprezentînd o manifestare a fun- damentului vechi în mijlocul depozitelor cretacice, explicată prin supraridi- cările axiale ale flancului intern și eroziunea activă a văilor. Klippele tectonice din regiunea noastră nu arată raporturi de suprapunere inversă între ele sau față de depozitele cretacice și deci nu pot servi ca bază în construirea pînzelor de șariaj. După poziția lor în spațiu putem deosebi klip- pele externe legate de flancul extern, klippele intermediare dezvoltate în inte- riorul zonei de sedimentare Rarău și klippele interne situate în prelungirea flancului intern spre nord, la distanță apreciabilă față de regiunea studiată. Structura zonei Rarău — Breaza este rezultatul mișcărilor alpine. Tec- tonica ante-albiană a dat naștere la deformări de slabă importanță care, fiind reluate ulterior, nu li se mai poate recunoaște caracterul inițial. Deformările plicative arată o diferență netă între Cretacicul inferior și Albian, care nu se mai cunoaște în restul formațiunilor geologice. Această discordanță puternică corespunde mișcărilor orogenice alpine ante-albiene. Aspectul structural actual se datorește mișcărilor post-senoniane. Primit: ianuarie 1955. BIBLIOGRAFIE 1. Alth A. Ein Ausflug in die Marmaroscher Karpathen. Mitt. d. k. k. geogr. Ges. 1858. 2. Andrian F. Aufnahmen im westlichen Teii der Bukowina und im Kolomeer Kreise. Jahrb. d. geol. R.-A. Wien, 1860. 3. Andrusov D. et Matejka A. Aperțu de la geologie des Carpathes occidentales de la Slovaquie centrale et des regions avoisinantes. Guide des excursions dans Ies Carpathes occidentales. Praha, 1931. 4. Anton Sever. Sur Ia presence de kltppes pienincs dans le nord de la Transylvanie. Bul. Acad. Rom. Tom. XXV. București, 1943. 5. Atanasiu 1. La masse cristalline et Ies depots mesozoîques des Monta Hăghimaș. Guide des excursions (Assoc. potir l'avancemenl de la geologie des Carpathes). Bucu- rești, 1927. 6. — Cercetări geologice în împrejurimile Tulgheșului. An. Inst. Geol. Rom. Voi. XIII. București, 1928. 7. Athanasiu S. Geologische Beobachtungen in den nordmoldauischen Ostkarpathen. Verh. d. k. k. geol. R.-A. Wien, 1899. 8. — Morphologische Skizze der moldauischen Karpathen. Bul. Soc. Științe București, An. VIII. București, 1899. 9. — Ober die Stratigraphie des Stânișoara Berges in der Nord-Moldau. Bul. Soc, Științe. An. XIV. București, 1905. 10. — Cercetări geologice în bazinul Moldovei din Bucovina. Rap. activ. Inst. Geol, Rom. în 1908—1909. București, 1913. 11. Băncilă I. Geologia Munților Hăghimaș — Ciuc. An. Inst. Geol. Rom. Voi. XXI. București, 1940. 12. — et Preda D. L’âge des schistes noirs dans le bassin du Trotuș. Bul. Soc. Rom, Geol. Voi. III. București, 1937. 13. BEUDANT F. S, Voyage minăralogique en Hongrie pendant Pannee 1812. Paris. 1822. 14. BtEt.z A. Karte der geognostischen Verhăltnisse des Grossfurstenthums Siebenbiirgen. Cerii. u. Mitt. d. Siebend. Cereins f. Naturwiss. Bd. V, Sibiu, 1854. 15. Cernea G. Zona internă a Flișului dintre Valea Moldovei și Valea Bistriței. An. Comit. Geol. Voi. XXIV. București, 1952. 16. Cotta. B. Die Erzlagerstătten der siidlichen Bukowina. Jahrb. d. k. k. geol. R.-A Bd. VI. Wien, 1855. 17. Filieescu M., Draghindă I. și Mutihac V. Contribuțiuni la orizontarea și stabilirea vîrstei șisturilor negre din zona mediană a Flișului Carpaților orientali. Bul. de comunicări al Acad. Tom. II. București, 1952. IGR, Institutul Geologic al României 208 MIRCEA D. ILIE 102 18. Fischer Ed. Geologischer Bau der Bukowina. Edit. H. Pardini, 1899. 19. Hauer Fr. und Stache G. Geologie Siebenbiirgens. Wien, 1863. 20. Hauer und Richthofen. Bericht iiber die geol. Ubersichtsaufnahme im nordostl. Ungarn. Jahrb. d. k. k. geol. R.-A. Wien, 1859. 21. Herbich Fr. Neue Beobachtungen in den ostsiebenburgischen Karpathen. Perii, d. k. k. geol. R.-A. Wien, 1873. 22. — Uber die Einteilung der Eruptivgesteine in Siebenbiirgen. Jahrb. d. siebenb Mus.-Verh. 1873. 23. — Zur Verbreitung der Eruptivgesteine in Siebenbiirgen. Cluj, 1873. 24. — Das Szăklerland. Mitt. a. d. Jahrbuch d. k. ung. geol. Anst. Budapest, 1878. 25. Ilie Mircea D. Recherches geologiques dans Ies Monts du Trăscău et dans le bassin de l’Arieș. An. Inst. Geol. Rom. Voi. XVII. București, 1935. 26. — Die Aptychus Schichten in den Munții Apuseni. Bul. Soc. Rom. Geol. Voi. II. București, 1934. 27. — Structure geologique de la region aurifere de Ziatna (Roumanie). An. Inst. Geol. Rom. Voi. XX. București, 1940. 28. — Masivul Rarăului. Natura, Voi. XXXII. București, 1943. 29. — Problema jaspurilor și radiolaritele din Carpații Romîniei. Bul. Soc. Nat. Rom. Nr. 15. București, 1941. 30. — Contributions ă la connaissance de la structure geologique des Carpathes rou- maines. Bull. de l’ Ecole Polyt. Bucarest. XlV-eme annee. București, 1944. 31. — Phănomenes tectoniques dans Ies Subcarpathes roumaines. Ibid. XII. Bucu- rești, 1942. 32. — Vues nouvelles sur la structure des Carpathes orientales. Ibid. XVI. Bucu- rești, 1945. 33. — Recherches geologiques entre Ia V. Stremțului et la V. Ampoiului. An. Inst. Geol. Rom. Voi. XXII. București, 1950. 34. — Discuțiuni asupra legendei hărții geologice a Romîniei (1: 500.000). II. Problemele geologice din Masivul Rarăului. D. de S. Inst. Geol. Rom. Voi. XXXI. Bucu- rești, 1951. 35. — Structura geologică a depresiunii Abrud. An. Comit. Geol. Voi. XXV. Bucu- rești, 1953. 36. — Structura geologică a Munților Perșani. I. Regiunea Cuciulata — Lupșa — Comana —Veneția. An. Comit. Geol. Voi. XXVI. București, 1953. 37. — Structura geologică a Munților Perșani. II. Defileul Oltului. Ibid. 38. Ilieș Gr. și Ilieș M. Contribuție la cunoașterea cuvetei de la Pojorîta. Natura, Anul V, nr. 6. București, 1953. 39. Jekelius E. Der mittlere und obere Jura im Gebiet des Hăghimașul Mare in Sieben- biirgen. Bull. Sect. Scient. Ac. Roum. Voi. III (1920 — 1921). 40. Kober L. Das alpine Europa. Wien, 1931. 41. Koch A. Mineral-petrographische Notizen aus Siebenbiirgen. Tschermack's M.P.M- 1877. 42. KrăUTNER Th. Cercetări geologice în cuveta marginală mesozoică a Bucovinei cu privire specială în regiunea Rarăului. An. Inst. Geol. Rom. Voi. XIV. Bucu- rești, 1929. 43. — L’extremite sud de la cuvette marginale mesozoîque de la Bucovine. D. de S. Inst. Geol. Rom. Voi. XIX, București, 1933. 44. Kaiser M. Lehrbuch der Geologie. III. Bând. Stuttgart, 1923. 45. Lill de Lillienbach. Journal d’un voyage geologique en Bukovine, en Transylvanie et dans le Marmarosch. Mem. de la Soc. Geol. de France. Tome I. Paris, 1834. 103 geologia regiunii rarău 209 46. LOczy L. jun. Daten zur. Kenntniss der Gosau- und Flyschbildungen des Aranyostales. Jahresb. d. k. ung. geol. R.-A. fiir 1916. Budapest, 1917. 47. L Cîmpul Jiu-Olt; C,, Cîmpul Olt-Călmățui; qț, nivelul înalt al Holocenului superior; qț, ba- za Holocenului superior; q*, partea superioară a Holocenului inferior; qț, baza Holocenului inferior; q*, ni- velul înalt al Pleistocenului superior; q^, baza Pleistocenului superior; qa—qa, strate de tranziție dintre Plei- stocenul mediu și Pleistocenul superior; qlt Pleistocenul inferior; la, Levantin superior; lit Levantin mediu; Zlt Levantin inferior; d, Dacian; p, Ponțian; m, Meoțian; $, Sarmațian. poziția depozitelor daciene în forajul Celaru și în forajul Alexandria (harta C. G. 1 : 500.000), localități situate aproximativ pe aceeași latitudine (tabela 3 și fig. 2). în consecință trebuie să admitem că în cuprinsul regiunii studiate depo- zitele mio-pliocene se afundă de la SSW către NNE. Institutul Geologic al României 13 GEOLOGIA C1MPIEI GETICE MERIDIONALE DINTRE JIU Șl OLT 225 II. CUATERNARUL 1. PLEISTOCENUL a) Pleistocenul inferior. în cadrul regiunii studiate se dezvoltă întreaga suc- cesiune a formațiunilor cuaternare, cu seria orizonturilor separate de E. LlTEANU în bazinul inferior al Argeșului (31). Cele mai vechi depozite cuaternare care iau parte la alcătuirea regiunii sînt Pietrișurile de Cîndești. Aceste pietrișuri, de vîrstă villafranchiană, reprezintă acumulări piemontane pe zona contactelor morfologice dintre ținuturile cu o energie de relief pronunțată și ținuturile cu o energie de relief slabă, din epoca de tranziție dintre Terțiar și Cuaternar. Aceste depozite piemontane se găsesc larg extinse în Cîmpia Getică, după o bandă care în general urmărește arcul Carpaților meridionali. Pietrișurile de Cîndești trec lateral, spre interiorul cîmpiei, la depozite nisipoase, la bază cu lentile mari de pietrișuri, denumite «Strate de Frățești», care au fost atribuite Saint-Prestianului. Separarea unui nivel mai nou de depozite psefitice, denumit Strate de Frățești, a fost făcută în regiunile studiate de noi pe baza faunei de Probosci- dieni fosili. Astfel, pietrișurile din zonele dinspre W și N, unde s-a semnalat prezența asociației de Mastodon sp. cu Elephas (Archidiskodon) planifrons- meridionalis, au fost raportate Pietrișurilor de Cîndești. Spre E și S formele de Mastodon sp. încetează și se constată prezența exclusivă a formelor de Elephas (Archidiskodon) planifrons-meridionalis, care caracterizează Stratele de Frățești. Limita cartografică între Pietrișurile de Cîndești și Stratele de Frățești nu este posibil de trasat. Totuși, pe baza criteriilor paleontologice menționate mai sus, se poate admite existența unei zone de tranziție între aceste două ori- zonturi. în partea de W a regiunii studiate zona de tranziție se află situată pe interfluviul Jiu—Desnățui, unde are forma unei benzi orientată de la S la N, apro- ximativ pînă în dreptul orașului Craiova (planșa I). Direcția S—N a zonei de trecere dintre Pietrișurile de Cîndești și Stratele de Frățești pe interfluviul Desnățui—Jiu, potrivit hărții prezentate, trebuie pusă în legătură cu apariția la zi a formațiunilor din ce în ce mai vechi, pe măsura înaintării către W spre regiunea colinelor. în cîmpia meridională getică, zona cea mai apropiată de coline se găsește plasată spre W, direcție în care apar suc- cesiv la zi: Stratele de Frățești, Pietrișurile de Cîndești, Levantinul și Pon- țianul. în partea de N a regiunii studiate, potrivit acelorași considerații, zona de tranziție dintre Pietrișurile de Cîndești și Stratele de Frățești trebuie să prezinte o direcție paralelă lanțului carpatic. în consecință, zona de tranziție menționată ia un traseu care ocolește pe la nord orașul Craiova și se îndreaptă spre est către orașul Slatina, după cum reiese din harta distribuției geografice a formelor de Mastodon sp. și Elephas sp. Stratele de Frățești acoperă depozitele levantine din interfluviile: Jiu—Olt și Olt—Călmățui. 15 — c, 946 Institutul Geologic al României 226 E. LITEANU Și T. BANDRABUR 14 Urmărind aflorimentele de pe versantul cîmpului din dreapta Jiului, dintre Bucovăț și Padea, am stabilit că Stratele de Frățești încep la bază printr-un nivel de pietrișuri, uneori bolovănișuri, gros de 3—6 m, constituit din cuarțite, gnais- granite, micașisturi, etc. Pietrișurile trec gradat către partea superioară la nisipuri cu granulometrii diferite, între nisipuri grăunțoase și nisipuri fine și mijlocii. Grosimea acestor nisipuri este variabilă, uneori depășind chiar 20 m. Acest complex pleistocen inferior se găsește acoperit de depozite mai tinere. Pe stînga Jiului, datorită dezvoltării continue a teraselor, nu a fost posibil să se urmărească aceste strate. Pe interfluviul Jiu—Olt, Stratele de Frățești au fost semnalate în forajele executate la Leu, Dioști, Apele Vii, Celaru, NW Caracal, Redea și Rotunda, arătînd o succesiune analoagă cu cea descrisă mai înainte. Aparițiile la zi a Stra- telor de Frățești de pe acest interfluviu sînt relativ rare și se găsesc pe văile mai adînci, cum ar fi V. Giorocului, afluent al Jiului, precum și pe văile Vlădila și Grădinilor, afluente ale Oltului. Pe V. Tesluiului, la E de corn. Corlătești, în fundamentul terasei joase aflorează un depozit de nisipuri cu pietrișuri aparținînd Stratelor de Frățești, care se deosebește net de acumulările terasei. în acest depozit s-au găsit exemplare rulate de Psilunio sp. Numeroase cariere exploatează nisipurile și pietrișurile din acest orizont, la Dobrești, Caracal, etc. Versantul din stînga Oltului, în aval de Dăneasa, prezintă către partea infe- rioară a taluzului un aliniament de izvoare, care apar dintr-un nivel de pietrișuri acoperit cu nisipuri. Aceste depozite alcătuiesc un complex care în trecut a fost raportat Stratelor de Frățești (31). între Dăneasa și Gara Drăgănești se constată, la partea inferioară a nisipurilor două intercalații lenticulare de marne nisipoase, din care s-au recoltat formele: Planorbis planorbis Linne Planor bis ( Tropodiscus) umbilicatus Muller Valvata (Valvata) snlekiana Muller Valvata (Cincinna) piscinalis Muller Bulimus (Bulimus) vukotinovici Brusina ' Pisidium amnicum Muller Sphaerium rivicola Leach Asociația de Moluște fosile menționată nu are valoare stratigrafică; totuși pre- zența formei Sphaerium rivicola, care apare din Post-Pliocen, caracterizează Cuaternarul. în intercalațiile subțiri de pietrișuri mărunte, care apar deasupra lentilelor marnoase, s-a găsit o faună levantină remaniată, reprezentată prin forme rulate de: Psilunio sp. Dreissena polymorpha Pallas Bulimus (Bulimus) vukotinovici Brusina Valvata sp. Planorbis sp. Institutul Geologic al României 15 GEOLOGIA CÎMPIEI GETICE MERIDIONALE DINTRE JIU ȘI OLT 2?7 în continuare, spre S, Stratele de Frățești apar la zi la Zănoaga, Sprîncenata, Beciu și Uda Paciurea. Pe interfluviul Olt—Călmățui, Stratele de Frățești pot fi urmărite în aflori- mentele care apar pe versanții văilor: Urluiu, Călmățui și pe afluenții lor. Fauna de Mamifere fosile pleistocen-inferioare găsită în regiunea studiată, este reprezentată prin următoarele forme de Proboscidieni, citate de diverși autori, precum și forme găsite de noi la Muzeele Craiova, Slatina și Caracal: Mastodon ( Zygolophodon) borsoni Hays Balota — Raionul T.Severin Vladimiru — Raionul Gilort Tăndălești - Raionul Gilort Bărbătești — Raionul Gilort Vladuleni — Raionul T. Jiu Curtea de Argeș — Raionul Curtea de Argeș Salcia Raionul Cujmir Sălcuța Raionul Cujmir Cemătești — Raionul Filiași Veleni Raionul Plenița Stoina Raionul Amaradia Deleni Raionul Slatina (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (2) (Muzeul Craiova) (Muzeul Craiova) (2) Mastodon (Anancus) arvernensis Croizet et Jobert Argetoaia Raionul Filiași (3) Meteu Raionul Filiași (Muzeul Craiova) Stoina Raionul Amaradia (3) Godeni — Raionul Amaradia (3) Cornița — Raionul Filiași (3) Bucovăț W — Raionul Craiova (3) Vladimir — Raionul Amaradia (3) Aninoasa — Raionul Filiași (3) Turburea — Raionul Filiași (3) Băilești — Raionul Băilești (3) Strehaia — Raionul Strehaia (3) Broșteni — Raionul Strehaia (3) Ghelmegioaia — Raionul T. Severin (3) Hurezani — Raionul Amaradia (3) Tirioiu — Raionul Strehaia (3) Veleni — Raionul Plenița (Muzeul Craiova) Corlate — Raionul Plenița (Muzeul Craiova) Elephas ( Archidiskodon) planifrons Falconer Orodelu — Raionul Plenița (4) M Institutul Geologic al României IGRZ 228 E. I.ITEANU și T. BANDRABUR 1G Elephas ( Archidiskodon) planifrons-meridionalis Bulzești — Raionul Olteț Milcovu de Jos — Raionul Slatina Șerbănești — Raionul Slatina Ciutura — Raionul Craiova Dobromira — Raionul Craiova Rudari — Raionul Plenița Caracal — Raionul Caracal Bogdana — Raionul Alexandria Buzești — Raionul Alexandria Putineiu — Raionul Roșiori Piatra — Raionul Zimnicea Padea — Raionul Craiova Frățești — Raionul Giurgiu Daia — Raionul Giurgiu Dăița — Raionul Giurgiu Bălănoaia — Raionul Giurgiu Ghizdaru — Raionul Giurgiu Băneasa — Raionul Giurgiu V. Diului — Raionul Giurgiu Oncești — Raionul Giurgiu Crucea de Piatră — Raionul Giurgiu Tangîrul — Raionul Giurgiu Fetești — Raionul Fetești (Muzeul Craiova) (Muzeul Slatina) (Muzeul Craiova) (Muzeul Craiova) (Muzeul Craiova) (Muzeul Craiova) (Muzeul Caracal) (56) (56) (31) (31) (Muzeul Craiova) (31) (31) (31) (31) (31) (31) (31) (31) (31) (31) (31) Distribuția geografică a acestor Proboscidieni fosili a constituit criteriul după care am trasat zona de tranziție dintre Pietrișurile de Cîndești și Stratele de Frățești (planșa I). Din punct de vedere structural se remarcă o concordanță deplină între panta morfologică a cîmpului înalt de la E de Desnățui, care înclină spre Dunăre, cu înclinarea tot spre S a Stratelor de Frățești. Această concordanță reiese din urmărirea stratelor menționate în aflorimentele de pe versantul din dreapta Jiului, după direcția: Leamna — Bucovăț—Padea. Pe acest aliniament bancul de pietrișuri de la baza Stratelor de Frățești se găsește la cote din ce în ce mai scoborîte, pe măsura deplasării spre sud, aproximativ după o înclinare echivalentă pantei morfologice a cîmpului înalt. Astfel limita dintre Stratele de Frățești și depozitele levantine a fost stabilită de noi în dreptul corn. Bucovăț, la cota +150 m, iar la Padea, la cota +100 m. Pe interfluviul Jiu—Olt, W. H. Lindley (29) a executat între Cîrcea (Raionul Craiova) și Cișmeaua Albă (Raionul Gura Jiului) un profil de foraje dirijat N — S, în scopul studierii apelor subterane, necesare alimentării orașului Craiova. Forajele executate cu această ocazie au fost săpate pînă la marnele 17 GEOLOGIA CÎMPIE1 GETICE MERIDIONALE DINTRE JIU Șl OLT 229 levantine care alcătuiesc patul bancului de pietrișuri și bolovănișuri acvifere ale Stratelor de Frățești. Limita dintre aceste depozite a fost întîlnită la Cîrcea, la cota + 128m, iar la Cișmeaua Albă, la cota +62 m. Pe baza datelor stabilite de acest autor se poate aprecia că Stratele de Frățești sînt înclinate de la N la S cu un unghi dc 0’6’20”, care are aproximativ aceeași valoare cu înclinarea pantei morfologice a interfluviului Jiu—Olt. La marginea estică a interfluviului Jiu—Olt forajele executate după un profil N —S în punctele Caracal, Redea și Rotunda au arătat următoarele cote ale limitei dintre Stratele de Frățești și depozitele levantine: Caracal +103 m, Redea +78 m și Rotunda +63 m. Pe versantul din stînga Oltului, patul Stratelor de Frățești urmărește în general cotele luncii Oltului, între Zănoaga (cota +60 m) și Uda Paciurea (cota + 35 m). Din cele expuse reiese că Stratele de Frățești din ținutul dintre Jiu ș1 Olt înclină dc la M la S. în aceeași regiune, depozitele pliocene înclină însă dela S la N, adică în sens invers decît cel al pantei reliefului (tabela 1). Aceste elemente pun în evidență existența unei discordanțe între depozitele pleistocen-inferioare și depozitele pliocene. Din paralelizarea profilelor: Bucovăț—Padea, Cîrcea —Cișmeaua Albă, Cara- cal—Redea—Rotunda și Zănoaga—Uda Paciurea, se constată că Stratele de Frățești prezintă o ușoară afundare de la W la E, întocmai ca și depozitele plio- cene (tabela 2). Panta W —E, a Stratelor de Frățești a fost calculată pe baza datelor de foraj și corespunde unui unghi de 0’3’17”. în consecință trebuie să admitem că Stratele de Frățești sînt înclinate după un plan a cărui linie de cea mai mare pantă are direcția SE, echivalentă cu aceea a cîmpului înalt dintre Jiu și Olt. b) Pleistocenul mediu. Depozitele care acoperă pietrișurile pleistocen-in - ferioare pe interfluviul Jiu—Olt au fost descrise pentru prima dată de Gh. Mur- goci, I. P. Ionescu-Argetoaia și Em. Protopopescu-Pache (52). în rezumat, s-a precizat că aici Cuaternarul ar fi reprezentat, începînd de la partea superioară, printr-un strat de lut roșcat. Acest depozit se prezintă uneori mai compact, alteori mai nisipos și în general cu concrețiuni calcaroase de di- ferite mărimi. Autorii au denumit acest depozit «terra rossa», a cărei genetică a fost pusă în legătură cu procese climatice. Sub stratul dc terra rossa, după autorii menționați, ar urma un strat de depozite loessoide, nisipoase, care s-ar reduce din ce în ce ca grosime de la S la N. Autorii menționați mai precizează că, spre deosebire de depozitele superficiale de terra rossa, care au o dezvoltare continuă, depozitele loessoide ar fi absente în multe regiuni. Cercetările noastre au confirmat observațiile referitoare la discontinui- tatea nivelului de depozite loessoide. Totuși semnalăm că depozitele loessoide au o dezvoltare mai largă în sectoarele de E ale interfluviului Jiu—Olt. Institutul Geologic al României \IGRZ 230 E. LITEANU și T. BANDRAm 18 în ceea ce privește extensiunea orizontului de terra rossa, potrivit cerce- tărilor noastre se confirmă dispariția acestuia pe zona situată la N de linia ferată Craiova—Slatina. Limita sudică a acestui orizont este apreciată de autorii men- ționați ca fiind situată aproape de zona dunăreană. Noi precizăm că orizontul de terra rossa dispare la cca 10—15 km N de limita sudică a interfluviului Jiu— Olt. în zona meridională a acestui interfluviu apar nisipuri de dune, sub înve- lișul cărora se întîlnesc nisipuri fine și mijlocii, reprezentînd nivelele superioare ale Stratelor de Frățești. Menționăm că orizontul de terra rossa prezintă către partea de E a inter- fluviului Jiu —Olt un caracter mai argilos, după cum rezultă din datele .de foraj de la Redea și Rotunda. în partea de W a acestui interfluviu, forajele executate la Apele Vii și Celaru au dovedit predominarea exclusivă a unor nisipuri roșcate, cărămizii, uneori cu intercalații subțiri mai argiloase și cu concrețiuni calcaroase. Depozitele de terra rossa sînt acoperite pe marginea de E a interfluviului Jiu—Olt, pe o bandă de 3—7 km lărgime, cu o manta de depozite prăfoase-nisi- poase, galbene, de tip loessoid, care se subțiază treptat, dispărînd spre W. Pe cîmpul din stînga Oltului, la Dăneasa, E. Liteanu a descris în acoperișul Stratelor de Frățești o succesiune de depozite, reprezentate la bază prin lehmuri cenușii-vinete, cu treceri laterale în marne cenușii, sau nisipuri argiloase, loessoide- gălbui, cu nivele de concrețiuni calcaroase, uneori groase pînă la 1 m. Acest nivel este acoperit de lehmuri roșcate-cărămizii, uneori cu intercalații de nisi- puri prăfoase-loessoide, în care s-a găsit o lentilă de cinerit (sticlă vulcanică) (31). Succesiunea se încheie cu o pătură de nisipuri loessoide-prăfoase, gălbui, cu concrețiuni calcaroase. Orizontul constituit din lehmuri roșcate-cărămizii pare să reprezinte extensiunea spre E a depozitelor de terra rossa de pe inter- fluviul Jiu—Olt. în aval de Dăneasa, la Sprîncenata, structura cîmpului apare bine descoperită în malul Oltului. Descriem pentru acest punct profilul com- plet al aflorimentului, situat în malul stîng al Oltului. Partea inferioară a taluzului este acoperită de deluvii groase, sub care se dezvoltă un depozit de nisipuri și pietrișuri reprezentînd nivelul inferior al Stra- telor de Frățești. Din pietrișuri se ivesc numeroase izvoare care au ocazionat depunerea de tufuri calcaroase, mai însemnată în dreptul corn. Bcciu. Nisipu- rile cu pietrișuri sînt acoperite dc nisipuri grăunțoase, cu pietrișuri mărunte în care s-au găsit numeroase forme rulate de Psilunio sp. (1 m grosime). în continuare urmează nisipuri mărunte și grăunțoase, gălbui, cu benzi ruginii, puțin coezive, cu stratificație încrucișată (4 m), care la partea superioară pre- zintă lentile de argile cenușii compacte cu numeroase crăpături (7 m) și care aparțin deasemenea Stratelor de Frățești. Stratele de Frățești se încheie cu un nisip mijlociu, necoeziv, cu paiete mari de mică, cenușiu cu benzi ruginii, cu stra- tificație încrucișată (2,50 m). Urmează nisipuri fine argiloase, galbene-roșcate, cu rare intercalații marnoase cenușii și cu numeroase concrețiuni calca- roase (3 m). în continuare nisipurile fine argiloase suportă un depozit de < M Institutul Geologic al României \JGR/ 19 GEOLOGIA CÎMPIEI GETICE MERIDIONALE DINTRE .11U Șl OLT 231 lehm nisipos, roșcat-cărămiziu, la bază cu concrețiuni calcaroase, care pare să alcătuiască un orizont continuu (10 m). Acest orizont poate fi urmărit în aflorimentele versantului din stînga Oltului dintre Dăneasa și Uda Paciurea, fiind uneori divizat în 2—3 benzi, prin intercalații subțiri de material mai gălbui, în general nisipos. Succesiunea depozitelor descrise se încheie printr-o pătură de nisipuri fine, prăfoase-loessoide, gălbui, macroporice, cu mulaje de rădăcini de plante și cu intercalații subțiri prăfoase-argiloase, de coloare gălbuie sau brună-cenușie (10 m). în acoperișul Stratelor de Frățești nu s-au găsit resturi de Mamifere fosile care să permită stabilirea unei vîrste pe criterii paleontologice. Bazîndu-ne însă pe faptul că în acumulările teraselor superioare s-au găsit resturi de Elephas (Mammonteus) primigenius, formațiunile de pe interfluviul care acoperă Stratele de Frățești pot fi atribuite Pleistocenului mediu. în ceea ce privește vîrstă depozitelor superficiale de tip loessoid, aceasta va putea fi lămurită numai după ce se va cunoaște tipul lor genetic de dezvoltare. Depozitele de tip loessoid ar putea fi eventual raportate unui interval stratigrafie mai larg, începînd de la finele Pleistocenului mediu pînă la baza Holocenului. Din comparația structurii interfluviului Jiu — Olt cu structura interfiuviului Olt — Călmățui, am stabilit mai înainte continuitatea stratelor de Frățești, semna- lînd cu această ocazie lenta ridicare a acestora de la E spre W. Este probabil că această dispoziție de ridicare de la E la W să se mențină și pentru orizonturile mai noi decît Stratele de Frățești. Astfel, am semnalat că în interfluviul Olt — Călmățui sînt reprezentate două nivele litologice, cel superior, prin depozite loessoide, nisipoase, gălbui, și cel inferior prin lehmuri roșcate- cărămizii și prin nisipuri fine argiloase, gălbui-roșcate, la bază. La limita estică a interfluviului Jiu —Olt această dispoziție structurală se menține, cu observația că nivelul superior reprezentat prin depozite loessoide este foarte subțire. Totodată am stabilit, pe baza forajelor menționate, că spre W depo- zitele loessoide dispar complet, astfel încît stratul superficial de pe interfluviul Jiu —Olt este reprezentat prin lehmuri roșcate. Apariția Ia zi spre W a formațiunilor din ce în ce mai vechii care iau parte la alcătuirea ținutului de cîmpie al Depresiunii Getice, este pusă în evidență prin dispariția treptată, începînd de la Olt spre W, a depozitelor loessoide, apoi a depozitelor de terra rossa și în continuare a depozitelor pleistocen-inferioare, precum și a depozitelor pliocen-superioare. Acest mod de distribuție trebuie pus în legătură cu acțiunea unor procese de eroziune care au avut loc începînd din Pleistocenul superior, probabil odată cu ridicarea treptată a părții de W a Depresiunii Getice. c) Pleistocenul superior. Depozitele pleistocen-superioare sînt reprezen- tate în regiune prin acumulările teraselor superioare și înalte din bazinele hidro- grafice ale Jiului și Oltului. \ Institutul Geologic al României \ICRZ 232 E. LITEANU și T. BANDRABUR 20 Din cercetările făcute în regiune, am stabilit existența a patru nivele de terasă: Terasa înaltă (Z,) cu o altitudine relativă între 56—58 m. Terasa superioară (Z2) cu o altitudine relativă între 36—39 m. Terasa inferioară (Z3) cu o altitudine relativă între 18 — 21 m. Terasa joasă (Z4) cu o altitudine relativă între 6 — 8 m. Observăm că sistemul de terase al Jiului și Oltului se racordează cu si- stemul de terase al Dunării. Terasa înaltă (Zj este săpată fie în depozite levantine, fie în depozite cua- ternare vechi. Acumulările terasei înalte sînt reprezentate prin nisipuri, pie- trișuri și bolovănișuri, constituite din cuarțite, gnaise, micașisturi și mai rar gresii. Aceste acumulări au o grosime care variază între 4 și 8 m și sînt acoperite de depozite prohiviale nisipoase-prăfoase, remaniate de pe cîmp prin acțiunea apelor de șiroire. în acumulările acestei terase din dreptul gării Drăgănești, s-au găsit lentile alcătuite dintr-un amestec de nisipuri mărunte cu material cineritic. Materialul cineritic este reprezentat predominant printr-o sticlă vul- canică sub formă de fragmente caracteristice, alungite, uneori filiforme, striate longitudinal și cu numeroase bule de aer. Analiza petrografică, executată în laboratorul Comitetului Geologic, a pus în evidență prin metoda imersiunii, următoarea compoziție chimică: SiO.2 Fe2O, CaO MgO K2O 65,0% 5,0% 3,5% 1,5% 3,5% Indicele de refracție — 1,515. Potrivit acestei analize, materialul cineritic ar putea fi atribuit unei magme dacitice. Materialul aluvionar este reprezentat prin frecvente cristale de cuarț și sporadice granule de turmalin, zircon și granat. Acumulările terasei superioare (Z2) prezintă aceeași alcătuire ca și acelea ale terasei înalte fzj, cu o grosime de 3— 6 m, de asemenea acoperite de depozite proluviale. în ceea ce privește fauna recoltată pînă în prezent din aceste depozite flu- viale, arătăm că s-a găsit în terasa înaltă din partea de N a orașului Slatina, un molar de Elephas (Mammonteus) primigenius Blumb., cu frecvența lamelară 9. Acest molar se găsește în colecția Liceului de Băieți din Slatina. în terasele înalte ale Jiului nu s-au semnalat pînă acum resturi de Mamifere fosile. în terasa superioară din stînga Jiului, E. Patte (56) citează la Dobrești— Căciulătești (Raionul Gura Jiului) un molar de Elephas (Mammonteus) pri- migenius, găsit de Em. Protopopescu-Pache (60). E. Patte a atribuit acest 21 GEOLOGIA ctMPlEl GETICE MERIDIONALE DINTRE JIU ȘI OLT 233 molar formei evoluate de Elephas ( Mammonteus) primigenius, var. sibiricus. Acest Proboscidian caracterizează Wurmianul, fapt confirmat și prin găsirea unor resturi de Rhinoceros (Coelodonta) tichorhynus și Elephas (Mammonteus) primigenius var. sibiricus (Muzeul Regional Craiova) în acumulările terasei superioare a Jiului, la Malu Mare (Raionul Craiova). Pe baza acestei faune, noi raportăm terasa înaltă nivelului mediu al Pleisto- cenului superior, echivalent Riss-Wiirmianului, iar terasa superioară, Wurmianului. 2. HOLOCENUL Cele mai vechi depozite holocene sînt reprezentate prin acumulările teraselor inferioare (<3) și joase (Z4). Atît terasa inferioară (^3) cît și terasa joasă (Z4) sînt săpate în depozite de fundament, pliocene sau cuaternare. Acumulările acestor terase sînt alcătuite din nisipuri cu pietrișuri cu o grosime de 3—5 m, peste care urmează depozite proluviale nisipoase, prăfoase, galben-roșcate, macroporice. Pînă în prezent nu s-au găsit resturi de Mamifere fosile, care să permită stabilirea vîrstei acestor terase pe baza unor criterii paleontologice certe. în raport cu succesiunea acestor trepte morfologice, noi am raportat terasa inferioară (Z3) bazei Holocenului inferior, iar terasa joasă (nivelului superior al Holocenului inferior. în cadrul regiunii studiate, noi am găsit și alte depozite care ar putea să fie raportate bazei Holocenului inferior. Asemenea depozite sînt reprezentate prin acumulările terasei inferioare a Tesluiului, din dreptul satului Cezieni, în punctul Cita, unde aflorează nisipuri cenușii-alburii. Ele se pot urmări atît în amonte cît și în aval de Cezieni pe o distanță de cca 4 — 5 km și din care am recoltat următoarele forme: Pisidium amnicum Muller Pisidium sp. Sphaerium rivicola Leach Valvata (Cincinna) piscinalis Muller Valvata pulchella Studer Valvata naticina Menke Bithynia tentaculata Linne Gyraulus albuș Muller Gyraulus sp. Planor bis carinatus Muller Planor bis (Tropodiscus) umbilicatus Muller Planor bis 'sp. Succinea (Amphibina) oblonga Draparnaud Succinea oblonga var. elongata Braun Succinea pfeifferi Rossmăssler Succinea sp. Institutul Geologic al României 234 E. L1TEANU și T. BANDRABUR 22 Pomatias conicus Klein Pomatias elegans Muller Cochlicopa lubrica Muller Vallonia pulchella Muller Cepaea vindobonensis Pfeiffer Chondnda (Chondrula) tridens Muller Oxichilus alliarius Muller Oxichilus celarrius Muller Clausilia sp. în Holocenul superior am separat două nivele: nivelul inferior, reprezentat prin aluviunile vechi ale luncilor constituite din nisipuri cu pietrișuri, avînd o grosime de 3 — 5 m, și nivelul superior, reprezentat prin aluviunile actuale consti- tuite din nisipuri, uneori fine prăfoase. Grosimea totală a acumulărilor aluvi- onare din lunci variază în cuprinsul regiunii studiate între 3—12 m. Noi am atribuit Holocenului și dunele din partea de W a regiunii dintre Jiu și Olt. Aria de răspîndire a dunelor începe de la W de orașul Corabia, de unde ele acoperă terasele Dunării din acest sector. în stînga Jiului dunele acoperă terasele acestui rîu, extinzîndu-se și pe cîmpul înalt. Spre N, aria de răspîndire a dunelor se îngustează treptat, dispărînd la NW de Craiova. Mare parte din dunele de pe marginea vestică a interfluviului Jiu—Olt au fost fixate prin culturi, în timp ce în zona de terase se constată prezența unor dune active. în trecut, genetica acestor dune a fost pusă în legătură cu procesul de mobi- lizare a aluviunilor fine din regiunea de confluență a Jiului cu Dunărea. Consi- derăm că această explicație nu este satisfăcătoare, întrucît ea nu justifică absența dunelor de pe luncile regiunilor de confluență ale Oltului și ale Argeșului, care sînt mai largi și mai bogate în aluviuni decît lunca Jiului. Pe de altă parte, absența proceselor eoliene actuale pe malurile Oltului, Vedei și ale Argeșului, care contrastează cu extensiunea dunelor de-a lungul Jiului pînă la distanțe foarte mari de confluența cu Dunărea, de altfel întocmai ca și dunele din dreapta Călmățuiu'ui,1) ne permite să afirmăm că dezvoltarea unor atari procese eoliene din Cîmpia Romînă au fost de fapt determinate dc particu- laritățile litologice ale depozitelor unor anumite regiuni. într-adevăr, forajele executate în stînga Jiului și în dreapta Călmățuiului au întîlnit la mică adîncime bancuri de nisipuri, lipsite dc coeziune, groase de 20—30 m. Aceste nisipuri au fost descoperite prin eroziunea păturii superficiale, fiind astfel mobilizate de acțiunea eoliană și transportate lateral la distanțe relativ mici. Prin săparea teraselor Dunării și ale Jiului au fost dezvelite nisipurile care alcă- tuiesc nivelul superior al Stratelor de Frățești, creindu-se condițiile generării dunelor din zona dunăreană și de-a lungul marginii vestice a interfluviului Jiu—Olt. J) Ne referim la Călmățuiul dintre R. Ialomița și Buzău. ’JA Institutul Geologic al României IGR/ 23 GEOLOGIA CÎMPIEI GETICE MERIDIONALE DINTRE .110 ȘI OLT 235 CONCLUZII 1. în Cîmpia meridională getică, cuprinsă între interfluviile Desnățui—Jiu și Olt—Călmățui, am stabilit existența formațiunilor geologice începînd de la Sarmațian pînă la Cuaternar. 2. Formațiunile ante-cuaternare reprezintă în regiunea studiată flancul sudic al unui vast bazin de subsidență. 3. Depozitele pleistocen-inferioare au fost separate pe bază de criterii paleon- tologice în două orizonturi: Pietrișurile de Cîndești, atribuite Haprovianului, după V. I. Gromov, sau Villafranchianului, după E. Haug; Stratele de Frățești, raportate Tamanianului, după V. I. Gromov, sau Saint-Prestianului, după E. Haug. Depozitele psefito-psamitice care reprezintă aceste orizonturi sînt în discor- danță cu depozitele levantine din Cîmpia Getică meridională. 4. Discordanța dintre depozitele levantine și depozitele pleistocen-inferioare marchează încetarea la finele Pliocenului a procesului de subsidență în regiunea studiată de noi. 5. Începînd de la finele Pleistocenului mediu se manifestă o ridicare regională a părții vestice a Cîmpiei Getice, concomitent cu o scoborîre a zonei de la limita de Est a acestei cîmpii. Aceste procese sînt puse în evidență prin afundarea spre E a depozitelor pliocene și pleistocen-inferioare, caracter care se reflectă și în morfologia acestei unități structurale. Primit: februarie 1955. Institutul Geologic al României XJCRZ BIBLIOGRAFIE 1. Andrusov N. Emige Bemerkungen liber gegenseitige Verhăltnisse der jungtertiăren Ablagerungen Russlands, Rumăniens und Oesterr.-Ungarns 1896. 2. Athanasiu Sava. Mamiferele terțiare din Romînia. An. Inst. Geol. Rom. Voi. I (pag. 129 — 214). București, 1907. 3. — Contribuții la studiul faunei terțiare de mamifere din Romînia. An. inst. Geol. Rom. Voi. II, pag. 379-434. 1908. 4. — Elephas planifrons Ealconer dans Ie Pliocene superieur de Roumanie. An. Inst. Geol. Rom. Voi. XI, pag-. 185 — 190. București, 1926. 5. — Cîteva observații relative la deplasarea spre Sud a cursului Dunării. D. de S. Inst. Geol. Rom. Voi. XIV (1925 — 1926). București, 1930. 6. Barbu I. Z. Catalogul vertebratelor fosile din Romînia. Acad. Rom. Mem. Seci. Științif. S. III, T. VII. București, 1931. 7. BereGov R. Pliocenul din districtul Lom. St. Boncev, Melanges. Sofia, 1940. 8. Bielz A. E. Die Jungtertiăren Schichten năchst Krajowa in der Walachei. Verii. Mit. d Siebenb. Ver. f. Naturwiss. XV, Sibiu. 1864. 9. Cobălcescu Gr. Studii geologice și paleontologice asupra unor tărâmuri terjiare din unele părți ale Romîniei. Mem. Geol. Sc. Milit. Iași. București, 1883. 10. Cvijic S. Entwicklungsgeschichte des Eiserncn Tores. Ret. Mitt., Erghft. Nr. 160. Gotha, 1908. 11. Demetrescu Aldem. Al. Die untere Donau zwischen T. Severin und Brăila. Berlin, 1911. 12. — Adevărata problemă a Cîmpiei Romîne. D. de S. Inst. Geol. Rom. Voi. VI (1914-1915). București, 1923. 13. Drăghiceanu M. Studii asupra hidrologiei subterane din Oltenia. București, 1905. 14. Foetterle F. Die Gegend zwischen Turnu Severin, Tîrgu Jiului und Krajowa in der kleinen Walachei. Verh. d. k. k. geol. R. A. Wien, 1870. 15. Fontannes F. Contributions ă la faune malacologique des terrains neogenes de la Rou- manie. Arch. du Mus. d'Hist. Nat. de Lyon. T. IV, 1886. 16. Gromov V. I. Despre limita dintre Terțiar și Cuaternar la al XVlll-lea Congres geologic internațional din anul 1948. Bul. Corn, pentru studiul Cuaternarului. Acad. U.R.S.S. Nr. 15 din 1950. 17. — Problema limitei dintre Terțiar și Cuaternar. Bul. Corn. pt. studiul Cuaternarului. Acad. U.R.S.S. Nr. 15 din 1950. 18. — Despre limita inferioară a Cuaternarului. Bul. Corn. pt. studiul Cuaternarului Acad. U.R.S.S. Nr. 16 din 1951. 19. Iacovlev S. A. Despre limita dintre Pliocen și Pleistocen în partea europeană a U.R.S.S. Bul. Corn. pt. studiul Cuaternarului Acad. U.R.S.S. Nr. 16 din 1950. (BX- Institutul Geologic al României k IGR/ 25 GEOLOGIA CÎMPIEI GETICE MERIDIONALE DINTRE .TIU și OLT 237 20. Ionescu-ArGetoaia I. P. Basinul pliocenic din Depresiunea Getică și legăturile acestuia cu bazinele învecinate. D. de S. Inst. Geol. Rom. Voi. VI (1914—1915). Bucu- rești, 1923. 21. — Pliocenul din Oltenia. An. Inst. Geol. Rom. Voi. VIII (pag. 300 — 321). București, 1918. 22. — Contribuțiuni la studiul faunei de molusce pliocene din Oltenia. An. Inst. Geol. Rom. Voi. VIII. București, 1918. 23. Ionescu-Balea M. St. Les dunes de l’Oltenie. Revue de Geogr. Paris, 1923. 24. Jaranoff D. La Peninsule Balcanique pendant le Quaternaire. Din St. Boncev. Melanges. Sofia, 1940. 25. Jijcenco B. P. Despre limita dintre depozitele terțiare și cuaternare din regiunile Euxino- Caspice. Bul. Com. pt. studiul Cuaternarului Acad. U.R.S.S. Nr. din 16/1951. 26. Kolesnikov V. P. Palăontologie der U.R.S.S. 2 (pag. 347 — 393). Leningrad, 1935 . 27. Laskarew W. Die Fauna der Buglowa-Schichten in Volhynien. Mem. du Comite Gtol. Russie, 1903. 28. Lindley W. H. Raport explicativ la studiile și proiectul general al alimentării orașului Craiova cu apă. Nr. 63.300 din 14/27 ianuarie 1903. Craiova, 1903. 29. — Raport explicativ la proiectul general al alimentării orașului Craiova cu apă din izvorul Runcu (pag. 1—22). Nr. 67.950 din 11 iunie 1904. Craiova, 1904. 30. Liteanu E. Geologia zonei orașului București. Studii Tehnice și Economice, Seria E Nr. 1 (Hidrogeologie), pag. 1—73. București, 1952. 31. — Geologia ținutului de Cîmpie din basinul inferior al Argeșului și a teraselor Dunării. Studii Tehnice și Economice, Seria E, Nr. 2 (Hidrogeologie), pag. 1 —73, București, 1953. 32. — Procese morfologice holocene în basinul inferior al Argeșului. Studii Tehnice și Economice, Seria E, Nr. 2 (Hidrogeologie), pag. 73 — 97. București, 1953. 33. — Fauna daciană de la Zăvalu. Buletinul științific al Academiei R.P.R. Tom. VII Nr. 3. București, 1955. 34. — Cîteva observații asupra geologiei împrejurimilor localității Islaz. Comunicările Academiei R.P.R. Tom. V, Nr. 10. 1955. 35. Macarovici N. Les Mactres sarmatiques de l’Est et du Sud de la Roumanie. An. Sc. de l’Univ. de lassy, XXI. 1935. 36. — Recherches geologiques et paleontologiques dans la Bessarabie meridionale. An. Sc. de l'Univ. de Jassy, XXXI. 1940. 37. Macovei G. Cîteva observațiuni asupra hidrogeologiei subterane a Dobrogei de Sud. D. de S. Inst. Geol. Rom. Voi. III. București, 1912. 38. Martonne Em. de. Sur les mouvements du sol et la formation des vallees en Valachie. C. R. Acad, des Sc. Paris, 1901. 39. — Remarques sur le climat de la periode glaciaire dans les Karpathes meridionales. Bull. Soc. Geol. Fr., 4-eme serie, T. II. 1902. 40. — La Valachie. Paris, 1902. 41. — Sur les terrasses des rivieres karpathiques en Roumanie. C. R. Acad. Paris, 1904. 42. — Remarques ă propos des observations sur le defile des Portes de Fer et sur le cours inferieur du Danube, par R. Sevastos. Bull. Soc. Geol. France. 4-eme serie, Tome IV. Paris, 1905. 43. Mavlianov G. A. Răspîndirea tipurilor genetice de loess și tasabilitatea lor. Lucrările laboratorului de Hidrogeologie de pe lîngă Academia de Științe U.R.S.S. Moscova, 1950. 44. Mrazek L. și Teisseyre W. Esquisse tectonique de la Roumanie. 1907. Institutul Geologic al României 238 E. LITEANU și T. BANDRABUR 2G 45. Muratov M. V. Istoria basinului Mării Negre în legătură cu dezvoltarea regiunilor încon- jurătoare. B. Mosc. ob. isp. prisodi. ot. geol. Nr. 1, 1951. 46. MurGeanu Gh. Ridicări geologice între Valea lalomiței și Valea Bărbulețului. D. de S. Inst. Geol. Rom. Voi. XV (1926 — 1927). București, 1930. 47. MuRt'.oci Gh. Terțiarul din Oltenia. An. Inst. Geol. Rom. Voi. I (pag. 1—109). București, 1907. 48. — La plaine roumaine et la Balta du Danube. (pag. 1—25). București, 1907. 49. — The climate in Roumania and vicinity in the late quaternary times. Posțglaciale Klimaverănderung. Compte Rendu du Xl-e Congr. intern, de Geol. Stockholm, 1910. 50. — Discuții la comunicarea Aldem: Adevărata problemă a Cîmpiei Romîne. D. de S. Inst. Geol. Rom. Voi. VI (1914 — 1915). București, 1923. 51. — Protopopescu-Pache E. și Enculescu P. Raport asupra lucrărilor făcute de secția agrogeologică în anul 1906 1907. An. Inst. Geol. Rom. Voi. I. București, 1907. 52. — Protopopescu-Pache E. și Ionescu-ArcETOAIa I. P. Cuaternarul din Oltenia. D. de S. Inst. Geol. Rom. Voi. VI (pag. 30 31). București, 1915. 53. Nicolaev N. I. Despre limita inferioară a Cuaternarului după datele analizei neotectonicei. Bul. Corn. pt. studiul Cuaternarului. Acad. U.R.S.S. Nr. 15 din 1950. 54. Oncescu N. și Joja T. Observații asupra stratigrafie! Pliocenului superior dintre Valea Dunării și Valea Jiului. D. de S. Inst. Geol. Rom. Voi. XXXV (1945 — 1948). pag. 9 — 15 București, 1952. 55. — Motaș 1., Dragoș V. Cercetări geologice în Platforma Cotmeana. Rap. Comit. Geol. 1950. 56. Patte Etienne. Sur Ies Elephants fossiles de la Roumanie. Ac. Rom. Secf. Știinf. Seria III, T. XI (pag. 1-24). 1936. 57. Petrbok S. Zur Kenntnis der quaternăren und rezenten Mollusken von Bessarabien und Galatz. Arhiv. filr MoUuskenkunde LXII. 1930. 58. Popescu-Voitești I. Evoluția geologică-paleontologică a pămîntului romînesc. Rev. Muz. geologic-mineralogic al Univ. Cluj. 1936. 59. Porumbarii R. Etude geologique des environs de Craiova, parcours Boucovăț — Cretzești (pag. 1—13). Paris, 1881. 60. Protopopescu-Pache E. Găsirea unui craniu de Elephas primigenius în terasa Jiului, D. de S. Inst. Geol. Rom. Voi. II, pag. 86—87. București, 1911. 61. SchOller I. Reise in die Moldau und Walachei. N. Jahrb. f. Min. 1836. 62. Sevastos R. Les terrasses du Danube et du Sereth. L’âge du defil6 des Portes de Fer. Btdl. Soc. Geol. France. 4-eme serie, Tome III. Paris, 1903. 63. — Observations sur le defile des Portes de Fer et sur le cours inferieur du Danube. Bull. Soc. Geol. France, 4-eme s6rie, Tome IV. Paris, 1904. 64. — Istoria văii Dunării. Arhiva Soc. lit. științif. lași, 1905. 65. — Contribuțiuni la studiul Gasteropodelor pleistocene. An. Inst. Geol. Rom. Voi. III. 1910. 66. Sinzow I. Ueber die paleont. Beziehung der neurussischen Neogenablagerungen zu den gleichen Schichten Oesterr.-Ungarns und Rumăniens. Zap. Nov. Obst. Estestoviat. T. XXI. Odessa, 1896. 67. Ștefănescu Gr. Sur le terrain quaternaire de la Roumanie et sur quelques ossements de mamiferes tertiaires et quaternaires du meme pays. Bull. Soc. Geol. France. T. I. Paris, 1873. 68. — La decouverte d’une machoire de chameau fossile preș de Slatina. An. Acad. Rom. Xl-eme serie, 2-eme pârtie. București, 1879. Institutul Geologic al României 27 GEOLOGIA CÎMPIE1 GETICE MERIDIONALE DINTRE JIU și OLT 239 69. Ștefănescu Sabba. Studiu geologic asupra împrejurimilor Craiovei. Ret>. științif. Seria II, Voi. II, Nr. 13 București, 1881. 70. — Memoriu relativ la geologia jud. Dolj. An. bir. geol. An. 1882 — 83, nr. 4. București, 1889. 71. — Etudes sur Ies terrains tertiaires de la Roumanie. Contributions ă l'etude des faunes sarmatiques, pontiques et levantines. Mem. Soc. Geol. France, nr. 15. Paris, 1896. 72. — Etudes sur Ies terrains tertiaires de la Roumanie. Contributions â l’etude stratigraphique (pag. 124 — 178). Lille, 1897. 73. Vâlsan G. Sur l’evolution de la Plaine roumaine entre Ies rivieres Olt et Argeș. C. R. de l’Acad. des Sciences. T. 127. Paris, 1913. 74. — Remarques sur Ies terrasses de la plaine roumaine orientale. C. R. de l'Acad. des Sciences. T. 157. Paris, 1913. 75. Sur Ia morphologie de l’Oltenie. C. R. du groupe d'etudes geographiques de la Sor- bonne. Seance 12. Marș 1914. 76. — Urmele unei falii în Cîmpia Romînă. Anuarul de Geogr. și AntrOpogeogr. Bucu- rești, 1914 — 1915. 77. — Cîmpia Romînă. Bul. Soc. Rom. Geogr. Voi. 36. București, 1916. 78. — Asupra trecerii Dunării prin Porțile de Fier. An. Ac. Rom. Mem. Secț. St- Ser. II, Voi. XXXVIII (1915-1916). București, 1916. 79. — Influențe climatice în morfologia Cîmpiei romîne. D. de S. Inst. Geol. Rom. Voi. VII (1915-1916). București, 1917. 80. Wenz W. Die Mollusken des Pliozăns der rumănischen Erdolgebiete, pag. 9—11. Frank- furt a/M. 1942. Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României DISTRIBUȚIA PROBOSCIDIENILOR FOSILI IN PARTEA VESTICĂ A CÎMPIEI ROMINE 1 ANUARUL COMITETULUI GEOLOGIC voi.XXX Imprim, atei.Comit.Geol. Institutul Geologic al României SCHIȚA GEOLOGICA SCARA SLAT/NA Leamna. CRAIOVA Bucovăti Mâlu mare Cor/ătesti Hotărâri CARACAL 'urcea Gostavățu & Redea ■>o Uda Păciurea Comosten/ CORABIA Moldoveni o Bechetu o Malul Roșu . g Vii soare / Padea < V. Stan ci ului E.LITEANU șiTH. BANDRABUR: Geologia Cîmpiei Getice Meridionale dintre Jiu si Olt Q Drăgănești '■^Băneasa Zăvalu -UL JIU TURNU MĂGURELE ® S >-0 . 1 isiaz l M Dune active și consolidate Terasăjoasă^Hoiocen inferior Terasă inferioară^liolocen inferior qț Terasa superioară^ Pleistocen superior q^ Terasă înaltă(t^P/eistocen superior q | Cîmpul de ia E. de Olt, Pfeistocen superior qj Cîmpul dintre Olt și Jiu, Pleistocen superior Cîmpul de la V. de Jiu, Plei st o cer superior q 2 - q 3 Strate de Frățești, Pleistocen inferior Levantin Dacian p3 ANUARUL COMITETULUI GEOLOGIC vol.XXX Imprim, atei. Comit.Geol. Institutul Geologic al României CONTRIBUȚII LA STUDIUL PETROGRAFIC AL APȚIANULUI DIN DOBROGEA DE MIRCEA CHIRIAC TABLA DE MATERII Pag. Introducere ...........'.............................................................. 242 Relațiile stratigrafice ale Apțianului ............................................... 243 Faciesurile Apțianului................................................................ 244 Descrierea profilelor geologice ...................................................... 245 Studiul fiziografic al nisipurilor ................................................... 253 Studiul mineralogic al nisipurilor ................................................... 255 1. Fragmente de roce ........................................................... 255 2. Mineralele fracțiunii ușoare.................................................. 255 Cuarț ............................................................................... 255 Feldspați ........................................................................... 256 Mice................................................................................ 256 3. Mineralele grele ............................................................. 256 a) Minerale opace .............................................................. 256 Limonit.............................................................................. 256 Hematit.............................................................................. 257 Magnetit........................................................................... 257 Leucoxen........................................................................... 257 h) Minerale transparente .......................................................... 257 Zircon ................................................................ 257 Turmalină ........................................................................... 257 Rutil................................................................................ 258 Granat.......................................-....................................... 258 Disten ............................................................... 258 Epidot .............................................................. 259 Staurolit ........................................................................... 259 Anatas............................................................................... 259 Apatit ................................................................ 259 Sfen................................................................................. 259 16 - c. 946 Institutul Geologic al României 242 MIRCEA CHIRIAC 2 Pag. Hornblendă ............................................................................. 259 Corindon ............................................................................... 259 Brookit................................................................................. 259 4. Repartizarea și diferențierea pe orizontală a mineralelor grele................... 260 Considerații paleogeografice ........................................................... 263 Concluzii .............................................................................. 264 Bibliografie ........................................................................... 265 INTRODUCERE Pentru lămurirea unor probleme de sedimentogeneză, pentru descifrarea faciesurilor și valorificarea economică a unor zăcăminte din Cretacicul Dobrogei de S am considerat necesară abordarea unor studii de petrografie care să completeze rezultatele stratigrafice și paleontologice obținute pînă în prezent în această regiune. Regiunea studiată are ca limită vestică Dunărea. La E ea se întinde pînă la satele Castelu și Cuza-Vodă, la N pînă la o linie care unește marginea meridională a lacurilor Purcăreți, Ramadan, Tibrinu cu satele Mircea-Vodă, Satul Nou și Cuza-Vodă, iar la S pînă la o linie care pleacă de la satul Cochirleni și trece pe la S de Medgidia pînă la Castelu (fig. 1). în 1951 am examinat și ridicat o serie de profile în depozitele cretacice din această regiune, colectînd un material relativ bogat în vederea analizei litologice. Din seria depozitelor cretacice cercetate am început studiul mineralelor grele din nisipurile apțiene, plecînd de la următoarele considerații: 1. O mare parte dintre sedimentele aparținînd acestui etaj fiind lipsite de fosile, aplicarea metodei menționate permite corelații, orizontări, considerații paleogeografice, precum și stabilirea genezei acestor depozite. Institutul Geologic al României 3 STLD1V PKTHOORAFIC AL APȚIANULUI DIN DOBROGEA 243 2. Începînd din Cretacicul inferior, Apțianul este primul etaj ale cărui roce se pretează mai bine unui astfel de studiu. 3. în sfîrșit, Apțianul prezintă cele mai accentuate variații de facies din toată seria cretacică. Studiul stratigrafie al Apțianului cît și al celorlalte etaje ale Cretacicului a fost făcut de prof. G. Macovei și publicat în mai multe lucrări (1911, 1917, 1934); acestea ne-au servit de bază pentru cercetările stratigrafice, paleontologice și petrografice. Lucrările anterioare ale lui K. Peters (1867), V. Anastasiu (1898), V. Paquier (1901), Fr. Toula (1904), I. Simionescu (1906, 1913, 1926) și R. Pascu (1910) au un caracter mai general sau numai de observații locale. în Dobrogea depozitele aparținînd Apțianului se dezvoltă spre N pînă la o linie care pleacă de pe malul drept al Dunării la S de Topalu, trece pe la Băltă- gești, Dorobanțu, N. Bălcescu, M. Kogălniceanu și ajunge lîngă lacul Siutghiol la Ovidiu. Spre S, acestea se întind cu mult dincolo de frontieră, în Republica Populară Bulgaria. După modul în care sînt răspîndite depozitele apțiene în regiune, acestea apar cantonate în trei zone: 1. Zona de la N de V. Carasu, 2. Zona Văii Carasu, 3. Zona de la S de V. Carasu. 1. Zona de la N de V. Carasu cuprinde ivirile depozitelor apțiene de pe V. Stupinei, malul drept al Dunării dintre V. Stupinei și satul Dunărea (Boasgic), V. Boasgicului, V. Siliștea, versantul sudic al lacurilor Purcăreți, Ramadan, Țibrinu și în continuare pe V. Defcei pînă aproape de satul N. Bălcescu, V. Tortomanului pînă aproape de Dorobanțu, V. Ceșmelei, V. Celibichioi între Mircea-Vodă și Satul Nou, V. Docuzol — Agi Cabul pînă Ia S de M. Kogăl- niceanu, V. Castelu, V. Caratai și V. Nazarcea lîngă satul Galeșu. 2. Zona Văii Carasu include aflorimentele localizate atît pe versantul sudic al acestei văi (D. Castelu, între Medgidia și Remus'Opreanu, în dreptul satului Saligny, debleul C.F.R. lîngă Cernavoda), cît și pe versantul ei nordic (între satul Saligny și cariera „Ilie Barză“ de la confluența Văii Ceșmelei cu V. Carasu). 3. Zona de la S de V. Carasu cuprinde ivirile din malul drept al Dunării dintre Cernavodă Hinog— Cochirleni, Valea Mare de lîngă Medgidia, versantul nordic al Văii Baciului lîngă satul Hațeg, versantul sudic al aceleiași văi lîngă Balta Baciului. RELAȚIILE STRATIGRAFICE ALE APȚIANULUI Pe cea mai mare parte a suprafeței Dobrogei de S depozitele apțiene sînt depuse peste calcarele barremiene, cum este cazul la Cernavodă, Saligny, W și S de Medgidia, Balta Baciului, Hațeg, etc. Alteori fundamentul acestei formațiuni îl constituie Jurasicul superior, ca pe V. Stupinei, V. Boasgicului, lîngă satul 16* Institutul Geologic al României 244 MIRCEA CHIRIAC 4 Dorobanții, pe V. Dropiei lîngă satul N. Bălcescu, V. Agi Cabul lîngă satul M. Kogălniceanu, sau șisturile verzi, cum este pe V. Carierei lîngă Ovidiu. Acoperișul depozitelor apțiene îl formează fie Albianul (Hinog, Ștefan cel Mare, W și E de Cuza-Vodă, lîngă Mircea-Vodă, pe mici porțiuni la Gherghina, Țibrinu, V. Ceșmelei, W de Medgidia, Valea Mare, Balta Baciului lîngă Hațeg etc.), fie Cenomanianul (V. Carierei de lîngă Ovidiu), fie Senonianul (Galeșu, V. Caratai, Caragea Dermen, V. Horoslaru, D. Castelu, în forajele de la Constanța, Vasile Roaită, Eforie, etc.) sau Tortonianul (V. Tortomanului), Sarmațianul (V. Celibichioi, V. Defcei, V. Caratai, etc.) sau direct loessul (Cernavodă—Hinog, V. Stupinei, V. Boasgicului, V. Siliștea, Dorobanțu, Saligny, N. Bălcescu, M. Kogălniceanu, în parte pe V. Ceșmelei, V. Agi Cabul între Medgidia și Cuza- Vodă, etc.). Uneori se constată lipsa depozitelor apțiene, ca la Medgidia, Mircea-Vodă, Remus Opreanu, afluenții văii Peștera, Șipote, etc., unde calcarele barremiene sînt acoperite într-o ușoară discordanță de depozitele albiene. V. Anastasiu (1) consideră ca apțiene atît depozitele apțiene propriu-zise cît și cele albiene care aflorează în malul drept al Dunării între Cernavodă și Rasova. Deasemenea el atribuie vîrstă apțiană nisipurilor și gresiilor glauconitice albiene de la Mircea-Vodă. Prof. G. Macovei (23) este acela care delimitează pentru prima oară depozitele apțiene din Dobrogea de S pe baze paleontologice, arătînd totodată individualitatea petrografică, poziția stratigrafică și faciesurile acestei formațiuni. Acest autor determină din sedimentele aparținînd faciesului marin al Apția- nului o faună caracteristică cuprinzînd între altele (25): Orbitolina discoidea Grass. Orbitolina conoidea Grass. Rhynchonella gibbsiana Sow. Rhynchonella depressa Sow. Exogyra conica Sow. Exogyra tuberculifera Koch și Dunk. Toucasia carinata Math. Acanthoplites nolani Seun. FACIESURILE APȚIANULUI După prof. G. Macovei (23), în Dobrogea de S a existat o fază de sedimentare continuă care a început cu Jurasicul superior și a durat pînă la sfîrșitul Barre- mianului. în Apțianul inferior are loc o exondare în timpul căreia depozitele mai vechi au fost expuse eroziunii și alterației atmosferice care a dus la formarea unui relief pe suprafața calcarelor barremiene (Cernavodă, Mircea-Vodă). Această fază continentală durează, pentru cea mai mare parte a Dobrogei de S, pînă la ȚA Institutul Geologic al României ICRZ 5 STUDIU PETROGRAFIC. AI. APȚIANULUI DIN DOBROGEA 245 sfîrșitul Apțianului. Din cercetările noastre rezultă că pentru regiunea cuprinsă între satul Dunărea, V. Tortomanului, lacul Tibrinu, Saligny, Hinog, Balta Baciului, etc., perioada continentală este întreruptă, probabil în Bedoulianul superior — Gargasianul inferior, de invadarea mării, cînd se depun aici sedimente marine, pentru ca, spre sfîrșitul Apțianului să se producă din nou o exondare, avînd ca urmare revenirea regimului continental-lacustru. în felul acesta, depozitele marine apar ca o intercalație lentiliformă în seria continental-lacustră a Apțianului dobrogean. Deosebim deci în Apțianul Dobrogei de S două faciesuri: unul marin și altul continental-lacustru. a) Faciesul marin. Faciesul marin este reprezentat prin roce foarte variate: calcare, marno-calcare, marne, argile, nisipuri, etc. Din studiul faunei și al rocelor se deduce că marea în care s-au depus aceste sedimente era puțin adîncă, predominînd faciesul neritic-litoral. Temperatura apei permitea dezvoltarea unei faune abundente de Rudiști, Corali, Echinoderme, etc. Aportul de material detritic terrigen era frecvent și abundent, ca dovadă că unele depozite calcaroase includ în masa lor mult material detritic, iar trun- chiurile de arbori întîlnite în nisipurile marine de la Ramadan, arată că țărmul nu era prea departe. b) Faciesul continental-lacustru. Faciesul continental-lacustru s-a instalat în toată Dobrogea de S chiar de la începutul Apțianului, fiind întrerupt numai în regiunea Dunărea—Tortoman—Saligny—Hinog—Balta Baciului de invadarea temporară a mării. în acest timp s-a instalat o rețea hidrografică cu rîuri care, în regiunea studiată, veneau dinspre N sau NE. Aceste rîuri au depus nisipurile și pietrișurile cu stratificație încrucișată. Trebuie să fi existat o serie de lacuri, bălți, smîrcuri, în care s-au sedimentat argilele caolinice provenite probabil din remanierea unor caolinuri preexistente din Dobrogea de N, sau din descom- punerea materialului feldsputic adus de rîuri. DESCRIEREA PROFILELOR GEOLOGICE Pentru întocmirea prezentului studiu de minerale grele din Apțian au fost ridicate și analizate nouă profile ce sînt reproduse mai jos. Probele de roce dure din aceste profile au fost studiate în secțiuni subțiri, iar unele orizonturi au fost analizate și din punct de vedere micropaleontologic. a) Apțianul dintre Cernavodă— Saligny— Hinog. Orizontul inferior al Apția- nului dintre Cernavodă și Saligny, gros de 3,50 m, este constituit în bază din pietriș silicios care trece în partea superioară într-un nisip mediu și mare cu -4. JA Institutul Geologic al României \IGRZ 246 MIRCEA CHIRIAC 6 Fig. 2. — Profil prin versantul sudic al Văii Carasu, între Cernavodă și Saligny. Scara 1:200 B. Barrcmian; 1, calcar marnos fosilifer gălbui; 2. argilă marnoasă verzuie; 3, calcar nisipos gălbui; 4, calcar oolitic gălbui fosilifer; A. Apțian; 5. pietriș în bază, trecînd pe verticală în nisip mediu și mare cu pietriș; L, loess; P. 6, numărul probei analizate. faună: Nodosaria sp., Rhabdamina pietriș (fig. 2, oriz. 5). Acest orizont este suportat aici, ca și la Hinog, de calcare barremiene, a căror suprafață, erodată neregulat, prezintă denivelări mai mult sau mai puțin pronunțate, colmatate cu pietrișuri. Urmărind succesiunea depo- zitelor apțiene care apar în malul drept al Dunării între Cernavodă și Hinog, se constată următoarele: în profilul dintre Cernavodă și Saligny, în orizontul bazai al acestei formațiuni cantitatea de pietri- șuri descrește treptat, cu cît ne deplasăm spre Hinog, crescînd în aceiași măsură cantitatea de nisipuri medii și mari(fig. 3, oriz. 1). Acest orizont suportă, la Hinog, o marnă albăstruie de 4 m grosime (fig. 3, oriz. 2). Peste aceasta urmează un marno-calcar alb cu nuanță gălbuie, de cca 1 m grosime, suportînd un ori- zont calcaros, foarte fosilifer, din care prof. G. Macovei menționează formele: Șerpuia socialis Goldf., Waldheimia cf. monimoulini Pict., Exogyra conica Sow., Exogyra tuberculifera Koch și Dunk., Harpagodes pelagi Brongn. Acest calcar este acoperit la rîndul său de o argilă cafenie-verzuie (fig. 3, oriz. 4), compactă, cu următoarea micro- sp., resturi de Echinoderme (plăci și radiole). Peste aceasta urmează o marnă fosiliferă din care prof. G. Macovei a deter- minat (fig. 3, oriz. 5): Orbitolina discoidea Grass. Orbitolina conoidea Grass. Terebratula sella Sow. Pecten atavus Rom. Exogyra conica Sow. Arca (Barbatia) aptiensis Pict. et Câmp. Astarte subcostata d’Orb. Cypricardia nucleus Coq. Panopea gurgitis Brongn. Natica sp. Harpagodes pelagi Brongn. ’JjA- Institutul Geologic al României IGR/ 7 STUDIU PETHOGRAFIC al apțianului din dobrouea 247 Această marnă conține și o bogată microfaună, reprezentată prin Forami- nifere, Ostracode (circa 85%), spicele de Spongieri și radiole de Echinoderme. Menționăm din primele două grupe, următoarele forme: Foraminifere Anomalina sp. Planulina sp. Ostracode Cytherella sp. Ii audia sp. Bairdia simplex Cyther opt eroii sp. Cythere sp. Cythere scutigera în afară de orizonturile descrise în profilul ridicat de noi la Hinog, Apți- anul mai cuprinde aici, după prof. G. Macovei, încă două orizonturi, supe- rioare marnei cu Orbitoline și anume: un orizont de nisipuri silicioase cu stra- tificație încrucișată și argile caolinice multicolore (orizontul e din profilul dintre Cernavodă și Axiopolis) și un orizont calcaros atribuit tot Apțianului, din care autorul citează: Exogyra conica Sow. Rhynchonella gibbsiana Sow. Rhynchonella depressa Sow. Acanthoplites nolani Seun. Fig. 3. - Profil prin malul drept al Dunării, la Hinog. Scara 1:300 A, Apțian; 1, pietriș cu nisip silicios mediu și mare; 2, marnă albastră-verzuie; 3, calcar marnos fosilifer; 4, argilă cafenie-verzuie; 5, marnă cu Orbitoline și Ostra- code; L, loess; PJ( P2, numărul probelor analizate. b) Apțianul de pe malul sudic al lacurilor Purcăreți, Ramadan, Țibrinu. în versantul sudic al acestor lacuri (Purcăreți, Ramadan, Țibrinu), Apțianul apare aproape continuu, fiind reprezentat atît prin faciesul său marin cît și prin cel continental. Din depozitele marine ale acestei formațiuni au fost colectate probe mai ales de nisipuri, pentru a se putea stabili asociația de minerale grele, pentru a face apoi comparație cu cele din formațiunile faciesului continental. în profilul ridicat în versantul sudic al lacului Ramadan, se observă că orizontul inferior este constituit dintr-o marnă calcaroasă friabilă, cu numeroase Orbitoline care, sub microscop, prezintă și numeroși spiculi de Spongieri și 248 MIRCEA CHIRIAC 8 fragmente de Lamellibranchiate (fig. 4, «.); peste aceasta urmează o gresie friabilă calcaroasă, de 1,35 m grosime, conținînd numeroase Orbitoline (b). Gresia suportă nisipuri fine silicioase de coloare galbenă, cu grosime de 4 m, în care au Fig. 4.— Profil prin versantul sudic al Lacului Ramadan. Scara 1:200 A, Apțian; a, marnă calcaroasă; b, gresie cu Orbitoline; c, nisip fin silicios; d, gresie cu Orbitoline; e, nisipf in silicios; f, gresie cu Exogyre; g, conglomerate; ht calcar cu Rudiști; i, argile caolinicc cu lentile dc nisip silicios; L, locss; Px bis, P3, P-, numărul probelor analizate. Institutul Geologic al României 9 STUDIU PETROGRAFIC al apțianului din dobrogea 249 fost întîlnite trunchiuri de arbori silicifiați (c). Aceste nisipuri conțin următoarea microfaună: Orbitolina sp. Spiculi de Spongieri Radiole de Echinoidc Ostracode Cytherella sp. Cythere sp. Pontocypris sp. Urmează o gresie calcaroasă friabilă de (d) peste care se dispun nisipuri galbene fine silicioase cu o grosime de 2 m con- ținînd exemplare de trunchiuri dc arbori silicifiați (e) și în care se întîlnește urmă- toarea microfaună: Orbitolina sp. Spiculi de Spongieri Radiole de Echinoidc Ostracode Cytherella sp. Nisipurile suportă o gresie calcaroasă dc 2 m grosime, fosiliferă, cu numeroase exemplare de Exogyra, Nerinea, etc. (/). Urmează un conglomerat mărunt, cu ciment calcaros, gros de 1,50 m, în care se întîlnesc Orbitoline, Exogyre, Ne- rinei, etc. Acest orizont prezintă o variație late- rală sensibilă de la Purcăreți (fig. 5,^), unde elementele dctritice sînt foarte nu- meroase, și pînă la Țibrinu, unde aceste elemente devin din ce în ce mai rare. în același timp variază și grosimea stratului care arc peste 2 m la Purcăreți, scade la 1,50 m la Ramadan și se reduce la 0,55 m la Țibrinu. O probă analizată micropa- leontologic, provenind de la Ramadan, c menționate mai jos: ,10 m cu foarte numeroase Orbitoline Fig. 5. — Profil prin versantul sudic al Lacului Purcăreți. Scara 1:200 A, Apțian; g, conglomerat puțin cimentat; h, calcar cu Rudiști; I, argile caolinice cu lentile de nisipuri silicioase; L, locss; Pj, numărul probelor analizate. prinde Foraminiferele și Ostracodele 250 .MIRCEA CHIRIAC 10 Foraminifere Orbitolina sp. Discorbis sp. Triloculina sp. Massilina sp. Gaudryna sp. Robulus sp. Astrorhiza sp. Ammodiscoides sp. Marssonella sp. Marginulina sp. Spirophtahnidium sp. Reussella sp. Trocholina sp. Ostracode Cythere sp. Paracypris sp. Pontocypris sp. Studiul fiziografic al acestui conglomerat arată că cimentul, larg dezvoltat, este constituit din calcit recristalizat, în care sînt înglobate elementele detritice Fig. 6.— Profil prin versantul sudic al Lacului Țibrinu. Scara 1:200 A, Apțian; a, marnocalcar; c, nisip silicios fin; g, conglomerat; g’, nisip silicios fin; h, calcar cu Rudiști; k\ nisip argilos; h", argile galbene; L, loess; P,, P5 numărul probelor analizate. și organismele. Alături de acestea se recunoaște prezența limonitului, a hematitului și ochiuri de silicifiere. Elementele detritice sînt consti- tuite din cuarț, fragmente de șisturi verzi, cuarțitc metamorfice, ctc. Dimensiunile lor sînt cuprinse între 1 4 mm . Organismele întîlnite în secțiuni subțiri sînt: Orbitoline, Miliolide, plăci de Echino- derme, fragmente de cochilii de Lamellibran- chiate, Gasteropode, Ostracode. Peste conglo- merat urmează un calcar cu Rudiști, care prezintă uneori intercalații subțiri de nisipuri argiloase și argile, cum se vede la Țibrinu (fig. 6 h’, h"). în secțiune, calcarul arată o masă fundamentală constituită din calcit uneori larg cristalizat, de cele mai multe ori însă, granular sau microgranular. în probele analizate de la Țibrinu apar sporadic și romboedri de dolomit, ceea ce arată că într-o mică măsură calcarele din această zonă sînt și magneziene. Uneori se observă începuturi de silicifiere, Institutul Geologic al României 11 STUDIU PETROGRAFIC. AL APȚIANULUL DIN DOBROGEA 251 reprezentate prin mici porțiuni dispuse sporadic în masa carbonatului de calciu. Recristalizări importante au avut loc în special pe locurile ocupate în rocă de resturi de organisme (cochilii, Corali). Elementele detritice sînt puține și reprezentate mai ales prin fragmente de șisturi verzi, cuarțite metamorfice și sedimentare, cuarț. Se mai observă numeroase resturi organice, în special fragmente de cochilii de Lamellibranchiate și alte organisme: Miliolidc Textilariide Rotai ide Spiculi de Spongieri Plăci și radiole de Echinoderme Corali Ostracode Tot din studiul microscopic.se constată o variație în conținutul argilos al calcarului dc la Purcăreți, unde acesta este aproape marnos, pînă la Țibrinu unde devine compact și omogen. Orizontul calcarului cu Rudiști încheie seria depozitelor aparținînd faciesului marin al Apți- anului, din regiunea Purcăreți —Țibrinu. Peste acest orizont se dispune un pachet de ccă 10 m grosime de argile caolinice multi- colore, cu intercalații lenticulare de nisipuri silicioase care aparțin faciesului continental al Apțianului (fig. 4 i, fig. 5 /). c) Apțianul din apropierea Văii Car asii, intre Ștefan cel Mare și Medgidia. In această zonă Apțianul, reprezentat numai prin faciesul său continental, este constituit din nisipuri silicioase, pietrișuri, argile, conglomerate cuar- țitice și cuarțite. Nisipurile apar dc cele mai multe ori ca lentile incluse în argile (Cuza-Vodă). Alte ori ele constituie strate cu diferite grosimi (V. Celibichioi, W Cuza-Vodă, S Medgidia). Din punct de vedere granulometric aceste nisipuri sînt foarte variate, întîlnindu-se mici orizonturi de nisipuri fine care trec lateral la Fig. 7,— Profil prin versantul stîng a văii Celibichioi, la E de satul Mircea Vodă. Scara 1 :200 A, Apțian; I, nisip fin și mediu silicios; 2, nisip mediu silicios cu lentile dc pietriș; 3, nisip fin și mediu silicios și feruginos; 4, nisip mare silicios cu lentile dc pietriș; 5, nisip mediu silicios; L, loess. nisipuri medii sau mari (Ștefan cel Mare, W Cuza-Vodă, V. Celibichioi). Stratificația încrucișată este aproape generală (Ștefan cel Mare, W Cuza-Vodă. Institutul Geologic al României 252 MIRCEA CHIRIAC 12 V. Celibichioi). De obicei pietrișurile sînt dispuse în masa nisipurilor; alte ori ele formează lentile sau mici orizonturi neconstante ca lungime sau grosime (fig. 7 și 8). Fig. 8.— Profil prin cariera de nisip de la W de Cuza- Vodă. Scara 1:200 A, Apțian; 1, nisipuri silicioasc medii și mari; Alb, Albian; 2, nisip glauconitic; 3, gresie glauco- nitică friabilă; 4, nisip glauconitic; L, loess; P„ Pa, numărul probelor analizate. Din punct de vedere mineralogic, cuarțul este princi- palul constituent al nisipurilor (85—92%); oxizii și hidroxizii de fer sînt în cantitate mare, ajungînd uneori pînă la 6 — 7%. Predomină hematitul, limonitul și ocrul. Analiza chimică a unei probe de pe V. Celibichioi (Satul Nou), indică și prezența oxizilor de magneziu și calciu: Pierderi prin calcinare .... 1,18 SiO2...........................93,48 A1sO3 + Fe2O2 ........2,00 CaO.............................2,50 MgO ............0,47 99,63 Cuarțitele sedimentare se întîlnesc pe V. Mare, la sud de Medgidia, constituind un strat de cca 1 m grosime așezat peste nisipurile cuarțoase-hematitice aparținînd aceleiași formațiuni (fig. 9). Deasemeni acestea au mai fost observate pe V. Celibichioi lîngă Satul Nou și, în asociație cu conglomerate cuarțitice, în versantul sudic al Văii Carasu, dela Medgidia și pînă în dreptul Satului Nou. Argilele alcătuiesc strate groase, pînă la 20 - 30 m și includ frecvent lentile de nisipuri cuarțoase (fig. 10). Cea mai mare parte dintre ele sînt caoli- nice, au colori variate. Alteori acestea sau sînt nisipoase, sau conțin cantități mari dc oxizi și hidro- xizi de fer. O analiză roentgeno- grafică făcută de conf. I. Popescu, dc la Universitatea C. I. Parhon a pus în evidență caolinitul predo- minant și a indicat prezența în cantitate mică a montmorilloni- tului. Caracterele mineralogice ale acestor argile variază în mod apre- ciabil atît pe verticală cît și pc orizontală, variație vizibilă în toate exploatările din partea centrală a Dobrogei. Oxizii și hidroxizii de fer sînt dispuși în masa argilelor, impri- Fig. 10. — Profil prin cariera mare de argilă de la Cuza-Vodă. Scara 1:200 1, Argilă albă caolinică; 2. argilă roș- cată caolinică; 3, argilă cenușie caoli- nică ; 4, argilă cafenie-roșcată caolinică; 5, argilă galbenă nisipoasă; 6, nisipuri silicioasc medii și mari cu pietriș în partea superioară; L, loess; P3 bis P7, Ps numărul probelor analizate- Fig. 9. — Profil prin versantul stîng al Văii Mari la S de Medgidia. Scara 1:200 A, Apțian; 1, nisipuri silicioasc cu hematit fine și medii; 2, cuar- țite; Pa> P2b, numărul probelor analizate. Institutul Geologic al României 13 STUDIU PETROGRAFIC AL APȚIANULUI DIN DOBROGEA 253 mîndu-le diferite colori și nuanțe, sau formează concrețiuni de hematit și limonit de forme mamelonare, țigarete, reniforme, etc. (Cuza-Vodă, V. Celi- bichioi, Agi Cabul). STUDIUL FIZIOGRAFIC AL NISIPURILOR Obiectul principal al acestui studiu l-au constituit nisipurile diferitelor orizonturi ale Apțianului. Metoda utilizată pentru obținerea și studierea mineralelor grele comportă următoarele operații: 1. Analiza granulometrică; 2. Tratarea cu HO, spălare, uscare; 3. Separarea cu bromoform; 4. Montarea în preparate. 1. Analiza granulometrică s-a făcut cu ajutorul unei baterii de 7 site cu ochiuri de 2 mm 0, 1,5 mm 0, 1 mm 0, 0,5 mm 0, 0,25 mm 0, 0,1 mm 0 și 0,06 mm 0. 100 grame de sediment a fost cernut timp de 20 minute, iar can- titatea rămasă pe fiecare sită a fost cîntărită separat. 2. Nisipurile au fost fierte într-o soluție de 40 % HC1 timp de 20 minute, apoi spălate de 8—10 ori cu apă pînă la eliminarea completă a clorurilor formate și a acidului. 3. Separarea cu bromoform s-a făcut într-o pîlnie specială cu două robinete, după metodele obișnuite. Bromoformul utilizata avut o greutate specifică de 2,90. 4. Mineralele grele obținute prin separare din 20 g sediment au fost montate în balsam de Canada, făcînd unul sau mai multe preparate după cantitatea de minerale grele obținute. Studiul granulometric. Din punct de vedere granulometric nisipurile apțiene sînt foarte neuniforme, însă se pot observa unele grupări în anumite categorii. 1. O categorie cuprinde nisipuri amestecate cu pietriș, fiind cele mai puțin sortate. Cantitatea de pietriș, adică porțiunea mai mare de 2 mm, este foarte variabilă, oscilînd între 3,98 % pînă la 35,74 %. Nisipul se grupează în trei fracțiuni și anume: 0,1 — 0,25 mm; 0,25 — 0,50 mm; 0,5—1 mm și numai rare ori între 1 — 1,5 mm. Fracțiunea predominantă este cuprinsă între 0,25 — 0,50 mm, fapt care ie situează în grupa nisipurilor medii. în această categorie intră probele P. 1, P. 2 Hinog, P. 6 Saligny, P. 2, P. 3 Ștefan cel Mare, P. 8 Cuza-Vodă—Cariera Mare, P. 3 Cuza-Vodă, P. 6 V. Celibichioi. Curbele granulometrice sînt oblice, prezentînd inflexiunea în jurul dimensiunii de 0,50 mm. 2. A doua categorie include amestecuri de pietriș cu nisipuri medii și mari. Pietrișul este în cantitate mare, variind între 13,38 % și 42,85 %, iar nisipul se grupează în două fracțiuni și anume: 0,25 — 0,50 mm și 0,50 — 1 mm, ceea ce arată că sînt nisipuri medii și mari. Institutul Geologic al României 254 MIHCEA CHIUIAU 14 în această categorie intră probele P. 2, P. 3 Cuza-Vodă W și P. 2, P. 4, P. 5 V. Celibichioi. Curbele granulometrice sînt oblice și prezintă inflexiunea în jurul dimensiunii de 0,25 mm. 3. A treia categorie cuprinde nisipuri medii și fine cu puțin pietriș. Frac- țiunea superioară dimensiunii de 2 mm variază între 0,01 %—1,50%. Nisipul se grupează în fracțiuni cuprinse între 0,1 — 0,25 mm și 0,25 — 0,50 mm. Cuprinde probele P. 2, P. 2 bis Medgidia Sud, P. 3 bis Cuza-Vodă—Cariera Mare, P. 1, P. 3 V. Celibichioi. Curbele granulometrice sînt regulate, au un aspect de sinusoid și arată un grad mai accentuat de sortare și uniformitate. 4. Ultima categorie cuprinde nisipuri fine și medii lipsite de pietriș și mult mai uniforme decît celelalte. Includem probele P. 1, P. 5 Țibrinu și P. 1 bis, P. 2, P. 7 Ramadan. Curbele granulometrice arată un grad foarte accentuat de uniformitate. Pentru a se putea trage unele concluzii de ordin geologic s-au luat în com- parație o serie de curbe granulometrice ale unor nisipuri actuale și fosile, fie că acestea erau curbe medii sau individuale, cu scopul de a stabili dacă nisipurile apțiene sînt de origine fluviatilă, marină sau eoliană. S-au utilizat în acest sens curbele medii ale nisipurilor marine de la Midia, Constanța, Mangalia, precum și cîteva curbe ale nisipurilor albiene din Dobrogea, care sînt de- asemeni marine. Ca nisipuri fluviatile s-au luat în considerație curbele medii ale nisipurilor din Dunăre (Cernavodă, Bala), Argeș și Argeșel. Pentru curbe de tip eolian s-au utilizat rezultatele granulometrice ale unor nisipuri de dună și deșert (Delta Dunării, sudul Olteniei, Sahara, Egipt). Din diagramele comparative I, II și III (PI. I) rezultă o apropiere în ceea ce privește modul de sortare a nisipurilor de tip fluviatil cu acelea din categoriile 1, 2 și 3, indicate mai sus. Nisipurile fluviatile actuale înregistrează o neomogenitate accentuată; numai unele, ca acelea din mijlocul Dunării, sînt mai omogene și se apropie de nisipurile din categ. 3. în ceea ce privește nisipurile marine, din punct de vedere granulometric, sînt mult mai bine sortate, așa cum rezultă din diagrama comparativă IV (PI. I). Se observă o înfățișare asemănătoare a nisipurilor albiene analizate cu acele apțiene din categ. 4. Deasemeni există o apropiere și cu acelea din Marea Neagră, numai că acestea sînt ceva mai fine, localizate în jurul dimensiunii de 0,1 mm. Nisipurile eoliene se grupează în general numai în jurul unei fracțiuni (0,25 mm), ceea ce arată gradul cel mai avansat de sortare, și nu se aseamănă cu nici o curbă granulometrică din nisipurile apțiene analizate. O altă încercare de reprezentare grafică a rezultatelor granulometrice este după metoda Riviere în coordonate polare. Cu toate că nu a existat posibilitatea întrebuințării unui număr asemănător de site cu acela utilizat de acest autor, totuși se pot trage unele concluzii. Institutul Geologic al României 15 STUDIU PETROGRAFIC AL APȚIANULUI DIN DOBROGEA 255 O serie de diagrame indică heterogenitatea sedimentelor prezentînd maxime în dreptul sitelor de 0,25 mm și de 0,1 mm, după care vectorii diminuiază brusc (PI. II). Acest tip de diagramă este caracteristic în special pentru nisipurile fluviatile, unde afluxul de material datorit afluenților rîurilor și factorul de eroziune aduc o repartizare neuniformă a materialului. în al doilea tip de diagramă vectorii cresc progresiv, atingînd maxime în dreptul sitelor de 0,1 mm și 0,06 mm; acestea, prin comparație cu diagramele Riviere, ar corespunde nisipurilor marine din apropierea țărmului. Din toate aceste încercări făcute cu scopul de a vedea mediul de formare a ni- sipurilor apțiene din regiunea cercetată se poate afirma că acestea se împart în două categorii și anume: nisipuri fluviatile cu mici aporturi de material eolian și nisipuri marine. STUDIUL MINERALOGIC AL NISIPURILOR 1. FRAGMENTE DE ROCE Studiind la binocular și la lupă fracțiunea mai mare de 1 mm se întîlnesc numeroase fragmente de roce ale căror dimensiuni variază mult de la 1 mm la 2 cm. a) Fragmentele de șisturi verzi sînt ușor de recunoscut prin coloarea și factura petrografică. Sînt numeroase în nisipurile de la Hinog, mai rare în acelea de la Saligny, Ștefan cel Mare, V. Celibichioi și Cuza-Vodă. b) Fragmente și bucăți rotunjite de accidente silicioase se întîlnesc în cantitate mare mai ales în nisipurile și pietrișurile de la Saligny și Hinog, unde ating dimensiuni pînă la 6 cm. în celelalte nisipuri se găsesc în mod constant, însă în număr mai redus. Studiate la microscop, se poate observa formarea accidentului silicios într-o masă calcaroasă în care calcedonita este larg reprezen- tată, iar resturile dc organisme sînt rare și constituite numai din spiculi de Spon- gieri. Materialul argilos este prezent. c) Fragmente de șisturi cristaline (micașisturi) au fost întîlnite în nisipurile de la Celibichioi și Ramadan. d) Bucăți mai rotunjite de cuarțite metamorfice și sedimentare, gresii silicioase, fragmente de porfirite se întîlnesc în probele de la Cuza-Vodă W, Purcăreți, Ștefan cel Mare, V. Celibichioi, fiind identificate și cu ajutorul micro- scopului în secțiuni subțiri. Dimensiunile lor variază între 1-1,5 mm 0. 2. MINERALELE FRACȚIUNII UȘOARE C u a r ț. Silicea, sub forma cuarțului detritic, joacă un rol preponderent în nisipurile apțiene, constituind 85 %— 92 % din masa acestora. în stare natu- rală granulele sînt de cele mai multe ori acoperite de o peliculă fină de argilă sau oxizi de fer. La binocular cuarțul apare cu o formă foarte neregulată, unele granule sînt colțuroase, altele rotunjite parțial sau integral, sau numai sub formă Institutul Geologic al României Njgr/ 256 MIRCEA CHIRIAC 16 de fragmente sticloase cu spărtură concoidală tipică. Numai în cîteva probe am întîlnit cristale de cuarț bipiramidate, perfect transparente. Studiind forma și variația de mărime a granulelor de cuarț din probele analizate, în special fracțiunea acestora cuprinsă între 0,25—0,50 mm, se ob- servă că acestea se împart în două categorii. O categorie include majoritatea probelor din regiunea cercetată și anume: acelea de la Hinog, Saligny, V. Celibichioi, Cuza-Vodă și Medgidia S, în care cuarțul este lipsit de preparare mecanică, ceea ce face să subsiste alături granule de dimensiuni foarte variabile, fapt care le face să se deosebească de acelea marine, unde gradul de rotunjire și sortare este mult mai avansat. Forma în general angulară a granulelor și lipsa faunei sînt criterii serioase care ne determină să le clasăm între nisipurile fluviatiie. Totodată prezența elementelor perfect rotunjite arată că aporturile de nisip eolian au fost frecvente. A doua categorie cuprinde nisipurile analizate de la Purcăreți, Ramadan, Țibrinu, caracterizate printr-o preparare mecanică, ce apropie elementele de aceeași mărime. Cu alte cuvinte, ele prezintă o uniformitate a mărimii granulelor, lucru care nu se întîlnește la nisipurile de tip fluviatil. Forma în general angulară a majorității elementelor, prezența a numeroase fragmente de cuarț sticlos cu spărtură concoidală fără urmă de uzură, precum și existența a numeroase resturi fosile, ne arată că aceste nisipuri sînt de origine marină. La microscop granulele de cuarț au coloare albă-cenușie și numeroase inclu- ziuni de formă foarte neregulată. Studiul lor prezintă un deosebit interes pentru stabilirea rocelor de origine a depozitelor. Majoritatea granulelor cuprind inclu- ziuni solide de rutil, turmalină, zircon, apatit și de o pulbere opacă, probabil materie cărbunoasă sau feruginoasă. Acestea sînt așezate toate neregulat sau dispers. La puține granule au fost observate incluziuni lichide sau gazoase, dispuse seriat, sau baghete mici aciculare de turmalină. F e 1 d s p a ț i i sînt reprezentați în special prin plagioclazi, iar feldspații alcalini sînt rari. Granulele sînt rotunjite și prezintă numeroase macle. Mice. Muscovitul este bine reprezentat în aproape toate nisipurile, dar în cantitate mai mare în nisipurile de la Ramadan și Țibrinu. Biotitul este rar și nu se întîlnește decît în puține probe. 3. MINERALELE GRELE Procentul mineralelor grele în nisipurile apțiene este în general mic, 0,25 % pînă la 0,40 %. Numai în nisipurile de la Purcăreți și Ramadan procentul este mai mare, ajungînd pînă la 1,2 %. a) Minerale opace. L i m o n i t. Prezent aproape în toate probele, mai numeros în separațiile de la Ștefan cel Mare, Hinog, W Cuza-Vodă. Se Institutul Geologic al României 17 STUDIU PETROGRAFIC. AL APȚIANULUI DIN DOBROGEA 257 prezintă în granule cu contur neregulat, avînd în lumină reflectată o coloare galbenă-cenușie. Dimensiuni medii: 0,10—0,22 mm. Hematit. Frecvent mai ales în separațiile de la Medgidia S și Cuza- Vodă. Granule rotunjite sau ușor sferoidale, avînd în lumină reflectată o coloare brună-roșcată. Dimensiuni medii: 0,12—0,30 mm. M a g n e t i t. Relativ rar, prezent în separațiile de la Țibrinu. Granule cu luciu metalic de coloare cenușie-argintie. Leucoxen. Rar. Granule cu contururi rotunjite, apar în lumină reflec- tată cu o coloare gălbuie și cu aspect porțelanos. Dimensiuni medii: 0,08—0,17 mm. b) Minerale transparente. Z i r c o n. Variază mult ca formă. Tipul domi- nant de granule este incolor, prismatic cu terminațiuni piramidale. Se întîlnesc în mod obișnuit cristale rotunjite, alte ori fragmentare sau angulare, rar izodia- metrice și tabulare. Structura zonară este frecventă. în unele preparate se pot observa cristale alipite după axul vertical, cu pătrunderea mai mult sau ma puțin avansată a indivizilor. Incluziunile la cele mai multe dintre cristale sînt solide (rutil, turmalină, apatit, etc.) și dispuse neregulat, iar la altele sînt ordonate liniar și paralele cu lungimea lor. Zirconul purpuriu, caracterizat printr-un slab pleocroism, a fost întîlnit în toate orizonturile cercetate afară de acelea de la Purcăreți si Ramadan. Dimen- siunile granulelor variază între 0,02 — 0,30 mm. Majoritatea au mărimi cuprinse între 0,12 — 0,18 mm. Turmalină. Se prezintă sub formă de cristale prismatice cu termi- națiuni diverse: piramidale, bazale, de cele mai multe ori, însă, neregulate, cu capetele rotunjite. Alteori în stare de fragmente de cristale cu contururi foarte neregulate. Toate granulele sînt intens pleocroice, iar incluziunile de rutil, zircon, apatit, sfen, etc. sînt rare și în general solide. După coloare și pleocroism se disting mai multe varietăți: Turmalina brună sau galbenă (turmalina magneziană) este cea mai abundentă varietate întîlnită, prezentîndu-se în fragmente de prismă sau cristale perfect rotunjite. Se disting striațiuni verticale neregulate. Pleocroismul intens: ng = galben-închis; np — galben pal; ng = brun-închis; np — galben-închis. Turmalina brună-închisă (Turmalina feromagneziană) foarte comună, cu ha- bitus prismatic sau lipsită de habitus cristalin, fragmentară, cu striațiuni paralele în lung și spărtura subconcoidală. Pleocroismul intens: ns — brun foarte închis; np = brun. Turmalina verde, mult mai puțin frecventă ca precedenta, se întîlnește numai în separațiile de la Medgidia Sud (P.2, P.2 bis.), Țibrinu (P.l), Cuza- Vodă — Cariera Mare (P. 3 bis). Se prezintă sub formă de prisme cu capetele rotunjite și pleocroism accentuat: ns = verde-albăstrui; np = verde- gălbui. 17 - c. 946 Ă Institutul Geologic al României \IGRZ 258 MIRCEA CHIRIAC 18 Turmalina albastră (Indicolit) este foarte rară și nu a fost semnalată decît în nisipurile de la Hinog (P.2) și Țibrinu (P.l). Se prezintă sub formă de frag- mente de cristale cu pleocroism puternic: ng = albastru-închis; np = albastru- deschis. Dimensiunile granulelor de turmalină variază de la 0,08 la 0,30 mm. Mărimi medii: 0,14—0,18 mm. R u t i 1. în proporții de la 0,20 % pînă la 4,8 %, lipsind complet în pro- bele de la Hinog (1,2) și Saligny (P. 6). Se prezintă sub formă de cristale prisma- tice rotunjite sau fragmentare. Birefringența foarte ridicată și coloarea sînt criterii principale pentru recunoașterea în preparate. Cristalele prezintă striațiuni paralele cu axul principal și oblice. Aceste din urmă se datoresc maclelor polisintetice ce sînt paralele cu fața (101). Maclele în genunchi au fost deasemeni observate, la care vîrfurile cristalelor formează un unghi de 114°26’. După coloare se disting două varietăți și anume: rutilul roșu și galben. Rutilul roșu este răspîndit în diferite orizonturi în proporții sensibil egale cu cel galben. Granulele sînt prismatice rotunjite și rare forme nere- gulate, colțuroase. Pleocroismul este slab și puțin distinct: ng = brun-roșcat; np —- brun-deschis. Unele cristale prezintă numeroase striațiuni de maclă intersectate în rețe (sagenit), iar alte striațiuni sînt în lung, mai puțin vizibile. Rutilul galben, în general are granule prismatice, rar bipiramidale rotunjite sau colțuroase de coloare galbenă-aurie, pînă la galbenă-brună. Această varietate este bine reprezentată în probele de la Purcăreți, Ramadan, Țibrinu. Dimensiuni medii 0,08—0,12 mm. G r a n a t. Se întîlnește mai ales în zona Purcăreți —Țibrinu, lipsind complet în separațiile de la Medgidia S și V. Celibichioi. Granulele în general neregulate cu conturul rotunjit sînt incolore sau ușor colorate, roz-pal. Suprafața lor are un aspect foarte variat prezentînd asperi- tăți, adîncituri, urme de coroziune accentuată, pete; structura alveolară sau netedă sticloasă. Incluziunile sînt foarte numeroase, unele opace voluminoase, altele clare, divers colorate de rutil, turmalină, zircon, etc. Almandinul este predominant. Numai în trei separații (P.l Țibrinu, P.l Purcăreți, P.2 Ramadan) a fost întîlnit grossularul, cu o coloare brună-roșcată. Dimensiuni medii 0,22 — 0,24 mm. D i s t e n. Se întîlnește în probele analizate în proporție pînă la 2,10 % în special în acelea de la Purcăreți, Ramadan, Țibrinu; lipsește total în separațiile de la Cuza-Vodă— Cariera Mare, Saligny, Hinog și Medgidia S. Se prezintă în cristale mari, tabulare, incolore, obișnuit rotunjite, la care se observă distinct cele două direcții de clivaj după 001 și 010. Extincția oblică de 30° și clivajul caracteristic sînt principalele criterii de recunoaștere în preparate. Incluziunile sînt puține, în cea mai mare parte opace. Dimensiuni medii între 0,25 — 0,30 mm. Institutul Geologic al României 19 STUDIU PETHOGRAFIC AL APȚIANULUI DIN DOBROGEA 259 E p i d o t. Caracterizează zona Purcăreți, Ramadan, Țibrinu, unde este foarte abundent, ajungînd pînă la 44,6%, lipsește total însă din separațiile de la Cuza-Vodă -Cariera Mare, iar în restul probelor analizate este puțin comun, sau rar. Granulele sînt în majoritate izodiametrice sau puțin prizmatice, de coloare verde intens cu ușor pleocroism, iar altele, incolore, cu structură cristalină fibroasă. Este evidentă varietatea pistacit a epidotului prin coloarea intens verzuie în probele analizate. Incluziunile sînt rare, lăsînd de cele mai multe ori o perfectă claritate cristalelor. Dimensiuni medii: 0,10—0,16 mm. St auro li t. Rar, ajungînd pînă la 1,5% în separațiile de la V. Celi- bichioi, Satul Nou; lipsește în acelea de la Hinog, Saligny, Cuza-Vodă—Cariera Mare, Medgidia S. în special granulele au contururi foarte neregulate și colțuroase, de coloare galbenă-pală, cu pleocroism moderat: n’g = galben-auriu, n\ = galben-pal; sau n’g = galben-roșcat, rip = galben-auriu. în probele din zona Purcăreți—Țibrinu se întîlnesc cristale tabulare cu pleocroism de la galben-roșcat la galben-auriu, frecvent maclate, deosebite de granulele aceluiași mineral din celelalte separații. Incluziunile sînt numeroase și dispuse neregulat. Se întîlnesc incluziuni de rutil, turmalină, biotit și pulbere opacă. Dimensiuni medii 0,18—0,22 mm. A na tas. Foarte rar, sub 0,50%. Posedă forme cristaline evidente și se prezintă sub două aspecte: de tablete pătrate sau rectangulare de coloare galbenă cu rare striațiuni, sau octaedri compleți și de aceeași coloare. Dimensiuni medii: 0,12—0,18 mm. A p a t i t. Foarte rar. Deoarece probele au fost fierte în acid clorhidric, puține granule au subsistat în separațiile cu bromoform. Cristale neregulate sau ușor rotunjite, cu relief puternic, colori de birefringență albăstrui și cu frecvente anomalii biaxe. Dimensiuni medii: 0,06—0,08 mm. S f e n. Foarte rar. Cristale rombice de coloare galbenă-deschisă, cu nuanță verzuie. Incluziunile sînt puțin numeroase, transparente sau opace, indeter- minabile. Dimensiuni medii: 0,08—0,10 mm. Hor nb iend ă. Foarte rară. Granule prismatice cu clivaj distinct paralel cu axul principal, de coloare verzuie-deschisă. Marginile cristalelor sînt nere- gulate datorită clivajului și în parte rotunjite. Dimensiuni medii: 0,10— 0,12 mm. C o r i n d o n. Un singur granul în P. 7 Cuza-Vodă—Cariera Mare, cu aspect neregulat și cu pleocroism slab: ns = ușor albastru; np = incolor. Dimensiuni: 0,12 mm. B r o o k i t. Un singur granul în P. 1 Cuza-Vodă W, cu formă cristalo- grafică netă, cu clivaj longitudinal evident. Coloarea galbenă-brună și birefrin- gență foarte ridicată. Dimensiuni: 0,16 mm. 17* Institutul Geologic al României X. IGRZ 260 MIRCEA CHIRIAC 20 4. REPARTIZAREA ȘI DIFERENȚIEREA PE ORIZONTALĂ A MINERALELOR GRELE Pentru determinarea proporției fiecărui mineral în diferite orizonturi s-au întrebuințat cifre de frecvență după metoda descrisă de P. Evans (17), numărînd cu ajutorul masei de integrație toate granulele din preparate și stabilind procentajul pentru fiecare mineral în parte. Scara de frecvență este apropiată de o progresie geometrică, 4 înseamnă 1/20 sau 5%, 5 înseamnă 10%, astfel fiecare cifră de frecvență reprezintă de două ori proporția totală a precedentului. în practică se numără toate granulele din unul sau două preparate rezultate dintr-o separație cu bromoform, apoi se calculează procentul pentru fiecare mineral în parte. După aceea rezultatul se introduce în scara de mai jos, stabi- lindu-se ușor factorul de frecventă. Procedeul este foarte bun, deoarece ușurează mult posibilitatea de corelație a diferitelor strate. Procentaj Frecvență Proporții % 90-100 8 4* Foarte abundent 75 — 89 8 60- 74 8 — 45- 59 7 4- Abundent 35- 44 7 28- 34 7- 23- 27 64- Puțin abundent 18- 22 6 14- 17 6- 7- 13 5 Foarte comun 4- 6 4 Comun 2- 3 3 Puțin comun 1- 2 2 Destul de rar 0,50- 1 1 Rar 0,00- 0,50 1* Un singur granul Din studiul asociațiilor mineralelor grele, al frecvenței și al caracterelor mor- fologice, se observă o anumită repartizare a acestora pe diferite orizonturi (tab. 1). Astfel, orizontul de nisipuri și pietrișuri de la Saligny suportat de calcarele barre- micne se caracterizează printr-o asociație de minerale opace [8], zircon [5], turmalină [1], granat [1*] și epidot [4]. Nisipurile de la Hinog, avînd aceeași poziție strati- grafică și făcînd parte din același orizont, prezintă o asociație foarte apropiată, compusă din minerale opace [8-j-], zircon [5], turmalină [1], granat [1*] și epidot [4]. Deoarece nicăieri în cuprinsul regiunii studiate nu mai apare o astfel de asociație, rezultă că acest orizont bazai al Apțianului nu mai apare la zi. Nisi- purile de la Ștefan cel Mare, așezate sub gresiile și nisipurile glauconitice ale Albianului sînt mai bogate — calitativ și cantitativ — în minerale grele fațade acele 21 STUDII PETROGRAFIC AL APȚIANULUI DIN DOBROGEA 261 de la Hinog și Saligny. Sînt caracterizate prin zircon, turmalină, rutil, la care sc asociază granat și epidot, apoi o serie de minerale în procente foarte reduse, ca: disten, staurolit, topaz, apatit și hornblendă. Zirconul purpuriu este slab reprezentat, granatul in granule rotunjite prezintă suprafețe de coroziune, iar distenul are muchiile cristalelor rotunjite, ajungînd pînă la forme izodiametrice. O variație accentuată a asociațiilor mineralelor grele pe verticală este evidentă în nisipurile de pe V. Celibichioi. Totuși unele caractere sînt comune pentru toate orizonturile din această zonă. Predomină zirconul, turmalina și rutilul, iar subordonat disten, epidot și staurolit, întîlnindu-se sporadic anatas, topaz, sfen și hornblendă. O trăsătură generală este și lipsa grațiatului în toate preparatele analizate de aci. Nisipurile de la Cuza-Vodă, așezate sub Albian, au zircon [4], rutil [3], turmalină [2], epidot [2, 3] în cantitate mai mare, iar staurolitul [1] și distenul (1) reduse ca procente. A fost întîlnit aici un mineral rar și anume brookitul. Aceeași frecvență ridicată a zirconului, turmalinei și rutilului a fost obser- vată și la nisipurile de Ia Cuza-Vodă—Cariera Mare și Medgidia S. Cu totul alta este asociația mineralelor grele din regiunea Țibrinu, Ramadan, Purcăreți, unde numărul mineralelor opace este puțin mai mic [7+] și constant, iar epidotul este în cantitate marc [7], afară de o singură separație (P. 1 Țibrinu). în același timp turmalina este rară sau absentă, zirconul variabil, iar granatul, distenul și staurolitul sînt bine reprezentați. Din examinarea rezultatelor frecvenței și a asociațiilor mineralelor grele rezultă că există unele diferențieri pe orizontală. Astfel în regiunea studiată există două zone distincte și anume: a) O zonă cuprinzînd nisipurile de la Hinog, Saligny, Ștefan cel Mare V. Celibichioi, Cuza-Vodă și Medgidia S, caracterizată prin: 1. Minerale opace cu frecvență mare și puțin variabile de la 7+ la 8-4-; 2. Zirconul, turmalina și rutilul sint predominante și se întîlnesc în toate probele, analizate, afară de Hinog, Saligny, unde lipsește rutilul; 3. Distenul, granatul, epidotul și staurolitul sînt în procente mici, lipsind total sau parțial în unele probe; 4. Dimensiunile granulelor sînt foarte variate, fie ale unui mineral sau ale asociației dintr-un orizont; 5. Prezența aproape constantă a zirconului purpuriu; 6. Absența cristalelor tabulare de staurolit. b) A doua zonă cuprinde nisipurile de la Purcăreți, Ramadan, deosebindu-se de prima prin următoarele caractere: 1. Mineralele opace au o frecvență puțin mai redusă însă constantă (7+); 2. Zirconul în cantitate variabilă, în general redusă; turmalina în procen- te mai mici sau chiar absentă (P. 1 bis, P. 2 Ramadan); 262 MIRCEA CHIRIAC 22 3. Epidotul, în cantitate apreciabilă, caracterizează nisipurile din această zonă, afară de P, 1 Țibrinu, unde este mai puțin frecvent, locul lui fiind luat de zircon (7); granatul și distenul sînt bine reprezentați. 4. Dimensiunile granulelor sînt mai uniforme; 5. Zirconul purpuriu este aproape absent, fiind întîlnit numai intr-o separație (P. 1 Țibrinu); 6. Staurolitul prezintă cristale tabulare, în general maclate. In cadrul primei zone se constată o deosebire a asociațiilor de minerale grele provenind din nisipurile dc la Saligny și Hinog, de celelalte. în ceea ce privește nisipurile de la Ștefan cel Mare, V. Celibichioi, Cuza-Vodă W, par a fi înrudite prin numărul speciilor minerale și a frecvenței lor. Nisipurile de la Cuza- Vodă—Cariera Mare se aseamănă în mare parte cu acelea de la Medgidia S, compa- rîndîn special asociațiile probelor 3 bis Cuza-Vodă—Cariera Mare și P. 2 Medgidia S. Pentru precizarea originei nisipurilor și pietrișurilor apțiene din regiunea studiată este necesar a se îmbina caracteristica diferitelor asociații de minerale grele, cu semnificația fragmentelor de roce asociate. Prezența numeroaselor fragmente de șisturi verzi din sedimentele cercetate, arată o proveniență nordică indiscutabilă a acestora, deoarece nicăieri spre S nu mai apar asemenea roce, ele fiind acoperite de depozitele jurasice și cretacice. Alături de acest argument stă și faptul că în nisipurile și pietrișurile dintre Cernavodă și Hinog, prof. G. Macovei (23) a întîlnit resturi de fosile jurasice, în special Collyrit.es elliptica Deșii., formă destul dc frecventă în calcarele oxfordiene de la Alah Bair, Hîrșova, Atîrnați, etc. De asemenea fragmentele de șisturi cristaline, gresii cuarțitice, cuarțitc metamorfice, porfirite, arată că sursa materialului trebuie căutată în rocele eruptive, metamorfice și sedimentare ale Dobrogei de N, inclusiv zona șisturilor verzi. Cu alte cuvinte, regiunile distributive ce au furnizat asociațiile de minerale grele și însăși masa sedimentelor în diferitele faze de eroziune, fie ele sincrone, fie situate într-un timp îndelungat, sînt localizate la N de regiunea studiată. Din tabloul alăturat (tab. 2) .întocmit după lucrările diferiți lor autori care au cercetat rocele eruptive și metamorfice din Dobrogea, se poate vedea în ce măsură au putut contribui acestea cu minerale grele. Atribuim șisturilor verzi un aport important în formarea sedimentelor apțiene, atît cu minerale ușoare, cum ar fi cuarțul, feldspații și micele, cît și cu minerale grele, ca: zirconul, turmalina, epidotul, rutilul, sfenul, apatitul și mineralele opace. însă această zonă nu satisface decît parțial asociațiile de minerale grele ale Apțianului. Șisturile cristaline dintre Bașpunar și Ciamurlia de Sus, împreună cu rocele eruptive de la Camena, au putut ceda granatul și hornblenda. Grossularul, întîlnit în diferitele probe analizate, este citat de prof. D. GiușcĂ în șisturile cristaline din regiunea Bugeag—Orliga și în Masivul Pricopanului. După habitus și incluziuni, o mare cantitate de zircon ar putea proveni din granițe și corneene împreună cu rutilul și turmalina. Epidotul se găsește în . Institutul Geologic al României \ ICR/ 23 STUDIU PETROGRAFIC AL APȚIANULUI DIN DOBROGEA 263 cantitate mare în Dobrogea de N fie in șisturi cristaline, fie în granițe cu rocele lor conexe. Prezența cuarțului bipiramidat este citată de prof. D. GiușcĂ, prof. M. Savul și D. Rotman, în porfire, și porfire cuarțifere; fragmentele de porfirite ar putea să-și aibe originea în Masivul Greci, unde sînt menționate. în mod sigur sedimentele devoniene și permo-carbonifere au fost și ele erodate în timpul Apțianului deoarece unele fragmente de gresii și gresii cuarțitice întîlnite în nisipuri seamănă cu rocele de același tip din aceste formațiuni. De asemenea numeroasele accidente silicioase în nisipurile și pietrișurile apțiene studiate, le considerăm ca provenind din complexul calcarelor jurasice, unde sînt men- ționate de I. Simionescu în Lusitanianul inferior și mediu, precum și din calcarele triasice. Nu sînt citate în Dobrogea de N o serie de minerale, ca: distenul, stauro- litul, topazul, anatasul, brookitul, corindonul, care se găsesc în asociațiile de minerale grele apțiene. Se poate presupune fie că acestea ar putea avea o origină mai îndepărtată, fie că s-ar putea găsi tot în rocele eruptive, metamorfice și sedimentare ale Dobrogei, dar că studiile petrografice făcute pînă acum nu au avut ca scop principal determinarea unor asemenea minerale, care de cele mai muFe ori sînt secundare și accesorii. Menționăm că din literatura de specialitate consul- tată (10), prezența în sedimente a anatasului și brookitului ar fi legată de granițe hercinice; exemple de acest fel se cunosc în unele sedimente din Franța, Anglia și Germania, formate pe seama unor astfel de granițe. Unele zone, cum sînt șisturile verzi, sînt incomplet studiate din punct de vedere petrografic, iar asupra rocelor sedimentare din această regiune nu s-a făcut pînă în prezent nici un studiu de petrografie sedimentară. CONSIDERAȚII PALEOGEOGRAFICE Din cercetările făcute rezultă că de la începutul Apțianului a avut loc o exon- dare, după care s-a stabilit o rețea hidrografică cu rîuri care veneau dinspre N și NE. Eroziunea lor a afectat calcarele jurasice, șisturile verzi, șisturile crista- line, unele granițe, probabil pînă la poalele Munților Măcin. Diferența de nivel între bazinul de vărsare și regiunea izvoarelor nu era prea mare, deoarece distenul, care este un bun indicator al vitezei curenților, se întîlnește în probele analizate mai întotdeauna cu muchiile rotunjite ceea ce arată că aceste cursuri de apă nu erau prea repezi. Trebuie să fi existat condiții propice formării dunelor, fiindcă unele din aceste nisipuri fluviatile conțin aporturi de material eolian. Variațiile importante ale compoziției procentuale mineralogice, pe care le-am menționat, ne arată că transportul mineralelor grele a fost supus unor legi complexe, probabil datorite instabilității regimului fluviatil. Pe de altă parte, aceste variații în compoziția mineralelor grele din diferitele probe analizate se Institutul Geologic al României 264 MIRCEA CHIR IAC 24 pot explica și prin aportul variabil al mineralelor primite, grație jocului eroziunii pe diferitele unități geologice ale bazinului (PI. III). Instalarea mării în regiunea Hinog, Cernavodă, Țibrinu, a făcut ca materia- lului terrigen să i se imprime un grad de sortare superior, datorită faptului că forțele mecanice din domeniul marin sînt mai constante și de intensitate mai mare decît cele din domeniul acvatic continental. Datorită faptului că linia țărmului nu era prea departe ne putem explica aporturile continentale de material, prezența trunchiurilor de arbori, ceea ce reiese clar și din analiza faunei sedimen- telor marine de aici. CONCLUZII Din studiul petrografic al nisipurilor și pietrișurilor apțiene cercetate rezulta; 1. Atît din punct de vedere granulometric cît și din cercetarea microscopică a morfologiei granulelor, nisipurile se pot grupa în două categorii: unele sînt nisipuri fluviatile neuniforme, puțin sortate, iar altele marine uniforme și mai bine sortate. 2. Asociațiile de minerale grele determinate arată o zonă în care predomină epidot, granat, disten, iar alta în care predomină zircon, turmalină și rutil. 3. După mineralele grele și după fragmentele de roce întîlnite, se poate preciza că originea acestor sedimente sînt rocele eruptive, metamorfice și sedi- mentare ale Dobrogei de N, inclusiv zona șisturilor verzi. 4. Din punct de vedere paleogeografic rezultă că la începutul Apțianului a avut loc o exondare care a permis instalarea unei rețele hidrografice cu rîuri ce veneau dinspre N și NE și care au depus cea mai mare parte din sedimentele aparținînd acestui etaj. O altă parte a sedimentelor s-a format într-un regim marin în regiunea cuprinsă între Țibrinu —Saligny—Hinog. Primit: decembrie 1955. Institutul Geologic al României BIBLIOGRAFIE 1. .Anastasii! V. Contribution â l'etude geologiquc de la Dobrogea. These. Paris, 1898. 2. Belliere M. Contribution a l'etude lithologique de l’Assise de Chokier. C. R. Congres Intern. Geol. XHl-eme., session Bclgique, Voi. 1H. 1926, p. 1201 —1229. 3. Berthois L. La separation des mineraux lourds dans les sables et dans les arenes. Bull. Soc. Scient. de Bret. T. XII, fasc. 3 et 4. 1935. 4. — Remarques sur l’origine de la tournialine dans les roches sedimentaires. C. R. A.S.T. 208, p. 207, Paris, 16 janvier 1939. 5. — et M. Filipesco. Sables de la Bistritza et de la Bistricioara. Bull. Sect. Scient. Acad. Rotim. '1'. XXI, nr. 9 — 10, 1939. 6. Boswell P. G. H. The Application of Petrological and Qualitative Methods to Strati- graphy. Geol. Mag. 1916, p. 105 — 163. 7. — Petrography of Cretaceous and Tertiary Outliers, W England Q.J.G.S., LXX1X, 1923, p. 205-230. 8. — On thc Distribution of Purple Zircon în British Sedimetary Rocks. Mineralo- gicul Mag., XXI, 1927, p. 310-317. 9. Boucart J. et Malycheff V. Premiers resultats des recherches sur les sables du Sahara. Bull. Soc. Geol. France. Ser. IV, voi. XXVI, 1926, p. 191-208. 10. Brammall A. a. Harwood H. F. The occuren.ce of rutile, brookite and anaslase on Dar moor. Mineralogicul Mag. XX, 1923, p. 20. 11. Cayeux L. L’etude petrographique des roches sedimentaires. Paris, 1916, 2 voi. 12. — Origine eolienne de l’Ergeron des environs de Paris. 1922. C. R. Congres Intern. Geol., XlII-eme session. Belgique, Voi. III, 1926, p. 1231—1234. 13. OivERiN L. L’etude lithologique des roches sedimentaires. Bull. Suisse Min. et Petrogr. IV., 1924, p. 29-50. 14. Doyen A. Sur la distribution des elements lourds dans quelques sediments anciens. Ann. Soc. Geol. Belge, XLIX, 1926, p. 48-49. 15. — Sur la distribution des elements lourds dans les sables heersiens. Ann. Soc. Geol. Belge, XLIX, 1927, p. 187. 16. Evans J. W. An inexpensive Apparatus for Isolation of Minerala by means of Heavy Liquids. Geol. Mag. 1891, p. 67 — 69. 17. Evans P., Hayman and Majeed A. N. The graphical representation of heavy mineral analyses. World Petrol Congress, Proc. 1933 London, p. 251 —256. 18. HaNna M. H. Separation of Fossils, etc., by Haevy Liquids, in Oii Geology, Econ. Geol. XXII, 1927, p. 14-17. 19. Haelde K. C. Study and Correlation of Sediments by petrographic Metods. Bull. Amer, Assoc. Petr. Geol., VIII, 1924, p. 97 — 98. 20. Leggette M. Preparation of Thin Sections of Friable Rocks. Journ. Geol. 1928, p.549 —557 Institutul Geologic al României MIRCEA CHIRIAC 266 26 21. Milner H. B. Stratigraphical Value of Micro-organisms in Petroleum Exploration (Me- thods of correlating oil-well samples). Nature, CXVUI, 1926, p. 558. 22. — Sedimentary Petrography. London, 1929. 23. M.ACOVE1 G. Sur l’âge de la variation des facies des terrains sedimentaires de la Dobrogea meridionale. C. R. Inst.. Geol. Rount. II, București, 1911. 24. — Cercetări în podișul prebalcanic din Dobrogea și Bulgaria. Rap. activ. Inst. Geol. Rom. 1915, București, 1917. 25. — et I. Atanasiu. L’evolution geologique de la Roumanie. — Cretace. An. Inst- Geol. Rotim. Voi. XVI. București, 1934. 26. Paquier V. Sur la faune et l’âge des calcaires ă rudistes de la Dobrogea. Bull. Soc. Geol. France, 4-eme serie, T. I. Paris, 1901. 27. Pascu R. Die Verbreitung der Griinschiefer, der jurassischen und neocretazischen Schichten in der Dobrogea. An. Inst. Geol. Rom. III. București, 1910. 28. PeterS K. Grundlinien zur Geographie und Geologie der Dobroudscha. Denkschr. d. k. k. Akad. Wien, XXVII. Wien, 1867. 29. Pettijohn J. F. Manual of sedimentary petrography. New York, 1938. 30. Reed R. D. Somc methods for Heavy Mineral Investigations. Econ. Geol., XIX, 1924, p. 320-337. 31. Riviere A. Contribution â l’etude geologique des sediments sableux. Ann. Inst. Ocean. Monaco. T. XVII, p. 213-240. Paris, 20 oct. 1937. 32. Saulea-Bocec E. La contribution mineralogique du sabie alluvial du Pianul de Sus, distr- Alba (Roumanie). Ann. Sc. Univ. Jassy. T. XXI, nov. 1935, p. 514 —523. 33. Simionescu I. Note sur l’âge des calcaires de Cernavoda (Dobrogea). Ann. Sc. Univ. Jassy, IV. Iași,, 1906. 34. — Megalosaurus aus der Unterkreide der Dobrogea (Rumănien). Centralblatt f. Miner., Geol. u. Palăont. Jahrg. 1913 Stuttgart, 1913. 35. — ' Sur quelques fossiles rares, dans le Trias et le Cretace inferieur de Roumanie. Acad. Rotim. Bull. Sec. Sc. X, 4 — 5. București, 1926. 36. Tickell F. G. Correlative Value of the Heavy Minerals. Bull. Amer. Assoc. Petr. Geol.. VIII, 1924, p. 158-168. 37. — The Examination of Fragmentai Rocks. Stanford Univ. California, 1931. 38. Toula Fr. Geologische Beobachtungen auf einer Reise in der Gegend von Silistra und in der Dobroudscha im Jahre 1892. Jahrb. d. k. k. geol. R. A. LIV. Wien, 1904. 39. Twenhofel W. H. a. Ons. Researches in sedimentation in 1924. Reps of the Cratte on Sedimentation. Nat. Research Concil. Washington, 1925, 1926 — 1927, 1927-1928- 40. Vaughan T. W. Relative Value of Species of Smaller Foraminifera for Recognition of Stratigraphic Zones. Bull. Amer. Assoc. Petr. Geol. VII, 1923, p. 517 — 531. 41. Zerndt J. Petrographische Studien uber Karpathen-Sandsteine der Umgegend von Ciezkowice. Bull. Intern. Acad, polon., A. 1924, p. 195 — 218. Institutul Geologic al României TABLOUL 1 Frecvența mineralelor grele Loc aii tați * Minerale grele Hinog Saligny- Cernavodă debleu CFR Ștefan cel Mare Celibichioi * Cuza- Vodă w Cuza-Vodă cariera mare Medgidia S Purcăreți • Ramadan Țibrinu • PI P2 P6 P2 P3 PI P2 P3 P4 P5 P6 PI P3 P3 P7 P8 P2 P2b PI Plb P2 P7 PI P3 — — Minerale opace . 8+ 8 — 1 8 8 8- 88+8888 8 8 8—8 8 8- 7 + 7-F 7+ 7+ 7+ 7+ 7 + Zircon 5 6- 5 5 6 4 3 5 3 3 4 4 4 6 5 5 6 7 5 1 1 3 7 4 Turmalină . . . 1 1 2 2 3 2 3 2 3 2 2 2 4 4 3 5 4 1 1* 3 1* j Rutil 3 3 3 2 3 2 3 2 3 3 3 3 1 3 3 2 1 1* 2 4 2 Granat 1* 1* 2 3 2 2 1* 1 4 3 2 3 1* 2 Disten 1 1 1 1* 1 1* 3 1 1 1* 1 2 2 1 1* 1* Epidot 4 4 3 2 1* 1* 1* 1* 2 3 1* 7- 7 7 7 3 7 Staurolit .... » 1 p 1* 1* 1* 1* 1* 2 1 1 1* • 1* 1* 1* 1* 1* 3 Anatas . . . . 1* 1* 1* 1* 1* Topaz 1* 1* 1‘ - 1* 1* « Apatit .... 1‘ 1* - 1* 1* 1* Sfen • 1* 1* Hornblendă . . 1* 1* • 1* Corindon . . . . ♦ • 1* • Brookit . . . . 1 1 _1 • I PI, P2, P3, etc. = numărul dat probelor analizate. Institutul Geologic al României a TABLOUL 2 Mineralele melanocrate, accesorii și tipomorfe din rocele eruptive și metamorfice din Dobroge Regiunea sau masivul Alcătuirea petrografică • Minerale melanocrate, accesorii și tipomorfe Autori Porfirul de la Isaccea Felsit, porfir, porfir cu epidot. Diopsid, apatit, zircon, hematit, epidot. M. Savul Granitul de la Popina Mare și Popina Mică Granit, porfir microgranitic. Magnetit, limonit ? M. Savul Diabazele dintre Niculițel și Isaccea • • Diabaze, variolite. Augit, olivină, ilmenit, leucoxen. M. Savul Th. Neculau i ■ ■ Granitul de la Macin Granit, gnais-granit, separațiuni pegmatitice, aplitice. Roce filoniene: cuarț-diabaze, piroxenite, diabaz-porfirite, amfi- bolito-gnaise, șisturi amfibolice. Zircon, hornblendă, sfen, apatit, epidot, augit, ilmenit. D. M. CĂDERE Masivul Pricopanului Granit, filoane de aplite, granodiorite, seria diorit-cuarțiferă, gabbrou, filoane de microgabbrou, corneene. Șisturi cristaline. Zircon, epidot, sfen, ortit, clinozoizit, apatit, actinot, diallag, hornblendă, zoizit, granat (almandin, grosular), magnetit, rutil, ilmenit, leucoxen, enstatit, diopsid, turmalină. D. Giușcă • . Masivul Greci Granit amfibolic, granodiorit, tonalit, gabbrou și roce conexe, granit nemicaceu, micropegmatit, amfibolit, microgranulit. Roce filoniene: cuarț filonian, albitite, plagiaplite, diabaz- porfirite, corneene, conglomerate metamorfozate. Zircon, epidot, hornblendă, magnetit, clinozoizit, zoizit, apatit, diallag, diopsid, rutil, sfen, ilmenit. D. Rotman Porfirele cuarțifere de la Mei- danchioi — Consul Porfire cuarțifere, brecii porfirice, spilite. Zircon, epidot, hornblendă, magnetit, pirită, goetit, oligist, leucoxen. M. Savul R. Pascu Regiunea Bugeag — Orliga Granițe, microgranite, corneene, șisturi cristaline. Zircon, diopsid, hornblendă, sfen, zoizit, granat (almandin, grosular), tremolit, actinot. D. Giușc 1 Masivul lacobdea—Piatra Roșie Cîrjelari Granițe alcalice, granitit, sienit alcalic cuarțifer, porfir sienitic, aplite, micropegmatite, granofir, cuarț filonian, diabaz, micro- granit, porfire cuarțifere. Magnetit, hematit, ilmenit, sfen, zircon, fluorină, riebeckit, egirin, hornblendă, augit, epidot, apatit, pirită, granat (me- lanit), limonit. Șt. Cantuniari Granitul de la Coșlugea Granit, granit micropegmatitic, granitite, porfire cuarțifere, cuarțite, filite, corneene. Epidot, zircon, rutil, apatit, fluorină, magnetit, sfen, diopsid, zoizit,hematit, hornblendă, granat, M. Savul D. Rotman — ——— —— — ——— Granițele de la Ciucurova și Atmagea Granițe amfibolice. Hornblendă, zircon, sfen, hematit. * - < D. M. Cădere Rocele eruptive de la Camena Porfire cuarțifere microgranitice, micropegmatitice, granofirice, felsofirice și vitrofirice. Cuarțit-porfire microgranitice cu biotit, felsofire, brecii filoniene, cuarț filonian și pegmatite. Cuarț, porfire cu calcedonie și opal. Porfiroizi, amfibolite și hornblendite. Magnetit, rutil, zircon, leucoxen, hematit, ilmenit, pirită, ferrit-opacit, hornblendă, sfen, piroxeni. D. M. CĂDERE Șisturile cristaline dintre Baș- punar—Ciamurlia de Sus Gnaisuri biotitice și biotit muscovitice, gnaisuri amfibolice, cuarțite muscovit-cloritice și muscovitice. Epidot, clinozoizit, magnetit, rutil, apatit, turmalină, zircon, granat, ortit, hornblendă, actinolit. D. Ionescu-Bujor D. M. CĂDERE C. I. Motaș Șisturi verzi Conglomerate metamorfozate, gresii cuarțitice, piroclastice. Șisturi argiloase pînă la filite. Epidot, clinozoizit, magnetit, sfen, rutil, apatit, turmalină, zircon, pirită, cassiterit. D. Ionescu-Bujor C. I. Motaș D. M. CĂDERE c. 946. Institutul Geologic al României DIAGRAME G R A N U L O M E T R I C E COMPARATIVE M.CHIRIAC; Contributiuni le studiul petrografic al Apțianului din Dobrogea Planșa I 5 Dimensiunea particulelor în mm. -----------Proba 1 Hinog -------------* 3 Ștefan cei Nare -------------H 6 Saiigny CER. Debieu 1 I 400 90 80 70 60 (D -4-» (D ZJ 03 m 50 c T5 o ° 40 30 20 10 0 • • s • a - ■——. • • • * • • • « • 1 • • * • u> —» \ X-G 3 • \ 1 \ț •-i rtn • • • * * p.. . . , .... % • • r • • ■ - -aJ • • • > ' V • • -- - / ’ 15 1 075 0,5 0,4 0.3 0,25 0,2 0,15 0,1 0,075 0,06 0,05 • Dimensiunea particulelor în mm. —■ Proba 1 Cura Vodă W * 2 V.Cehbichioi * 3 Cura Vodă W Dimensiunea particulelor în mm. ----------Proba 2 Medgidia Sud ----------- • 7 Cuza Vodă Cariera Mare ANUARUL COMITETULUI GEOLOGIC voi.XXX Dimensiunea particulelor în mm. Proba Ibis Ramadan " 2 Rama den ” 5 Tibrinu * ” 7 Ramadan Imprim.atel.Comit.GeoI Institutul Geologic al României DIAGRAME GRANULOMETRICE DUPĂ METODA RIVIERE M.CHIRIAC: Contribuțiuni la studiul petrografic al Apțianului din Dobr-ooea PlansaE ANUARUL COMITETULUI GEOLOGIC vol.XXX Imprim, atei. Comit.Geol. Institutul Geologic al României AFLORIMENTELE DE NISIPURI APȚIENE STUDIATE Șl FORMAȚIUNILE LOR DE ORIGINE M.CH!R!AC:Cowibuțlun! la studiul patrografic al Apțianului din Dob;wa PlensalC Imprimi aîel Comit Geol ANUARUL COMITETULUI GEOLOGIC voi XXX Institutul Geologic al României PREZENȚA GENULUI PALAEONISCUS ÎN ASOCIAȚIE CU FLORA AUTUNIANĂ ÎN VALEA BERZAVIȚA LA VEST DE REȘIȚA (BANAT) DE CORNELI U G. EUFROSIN în anul 1946 s-au găsit în valea Berzaviței, la sud-vest de Reșița, cîteva resturi de Palaeoniscus, pe care l-am determinat utilizind descrierea de mai jos a lui Agassiz: ___ ORDINUL GAN01DES AGASS. 1833 SUBORDINUL HETEROCERCI Familia Lepidoides Agass. 1833 sin. Palaeoniscidae Traquair 1907. Genul Palaeoniscus Agassiz sin. Palaeothrisum Blainville. 1833 — 1843 Palaeoniscus Duvernoy Agass. (1) voi. 2, p. 45. Tab. 7. f. 1, 2, 3, 5. «... Forma trunchiului . . . este aceea a unui fus foarte umflat la partea anterioară. Spatele mai rotunjit decît la celelalte specii și abdomenul mai proe- minent, în timp ce coada, foarte îngustată, este mai alungită . . . Capul, proporțio- nal mic, scurt și obtuz, are profilul foarte ridicat și rotunjit. Gura, destul de mare, sc întinde pînă sub ochi . . . înotătoarea dorsală este așezată mult înapoi; extremitatea sa posterioară opusă în parte aripioarei anale iar partea sa anterioară corespunde spațiului dintre cea anală și ventrală; ea are la marginea anterioară 7 raze puțin mai mari... și în total 24— 25 raze. Anala, care este de asemenea foarte lată și a cărei margine posterioară se întinde pînă la inserția codalei, . . . are 5 —6 raze scurte în marginea anterioară, urmată de 25 — 26 raze... de mărime descrescîndă. Codala cu lobi . . . foarte inegali . . . Lobul inferior are la bază vreo 12 raze mici . . . urmate de vreo 15 raze mari . . . lobul superior are peste 50 raze ... . . . Linia laterală. . . se întinde de la unghiul superior al opercului, în linie dreaptă, către mijlocul codalei. Solzii de formă foarte variată, după locul ce-1 Institutul Geologic al României 268 C0RNEL1U G. EU FROS1 N ocupau pe trunchiu, . . . sînt totdeauna romboidali dar mai mult sau mai puțin alungiți sau scurți, după cum sînt înserați pc partea mai îngustă sau mai lată a trunchiului . . . Solzii cresc prin lamele suprapuse care formează pc supra- fața exterioară linii romboidale concentrice, vizibile cu ochiul liber. în partea anterioară a trunchiului . . . solzii sînt dispuși în serii aproape perpendiculare, care devin tot mai înclinate pe măsură ce se apropie de coadă, unde devin orizontale în lungul lobului superior al codalei. Acei ai seriilor anterioare sînt aproape pătrați și puțin acoperiți, pc marginea anterioară, de solzii seriilor care îi preced; spre partea posterioară cu cît seriile se înclină solzii se alungesc . . . Suprafața solzilor este ușor bombată spre mijloc, ceea ce face ca impresiunea lăsată pe roce, acolo unde ei se desprind in întregime, să fie netedă și prezintă o ușoară scufundare în mijloc ». Exemplarul descris a fost găsit de Agassiz in terenurile carbonifere in apro- piere de Kreutznach. Alte exemplare au fost identificate ulterior la Miinster- Appel. Agassiz descrie 10 specii de Palaeoniscus, identificate în terenuri carbonifere, permiene și probabil triasice din Europa și Asia, acest gen lipsind în terenurile jurasice. K. Zittel (10), A. Woodwarh (9), j. Weigelt (8) menționează frecvența genului Palaeoniscus în șisturile cuprifere din Thuringia și Hessa, ca și în Per- mianul superior din Anglia, Franța, Asia și Africa. W. Laatsch (5) descrie 5 specii de Palaeoniscus găsite in șisturile cuprifere de la Mansfeld, precizînd caracterul continental, limnic fluviatil, al terenurilor in care sînt cuprinse formele dc Palaeoniscus. Y. Angusta (2) citează în depozitele permiene din bazinul Boscovici din Cehoslovacia un nivel cu Palaeoniscus asociat cu următoarea floră: Pecopteris arborescent Bgt. Pecopteris feminaeformis Schloth. Annularia stellata Woon Callipteris conferta Bgt. Cordaites sp. Walchia pinniformis Schloth. în țara noastră nu a fost semnalată pînă in prezent existența genului Palaeo- niscus. Cele patru exemplare de Palaeoniscus care constituie obiectul acestei comu- nicări ne-au fost oferite pentru studiu de inginerii A. Ringeisen și I. Gherguța, din Reșița, care ne-au indicat că exemplarele provin din halda unei galerii dc explorare situată în valea Berzaviței, la circa 200 m la sud de drumul care duce de la Reșița la Lupac. Prin această galerie s-a urmărit un strat de huilă, intercalat în complexul unor sedimente constituite din gresii microconglomeratice, gresii, șisturi argilo- Institutul Geologic al României \IGRZ 3 GENUL PALAEONISCUS ÎN AUTUNIANUL DIN V, BERZAVIȚA 269 marnoase cu pirită diseminată, bogate în impresiuni de plante incarbonizate, uneori grafitizate sau piritizate. Eșantionul Nr. 1 (PI. I, fig. 1), constituit dintr-o argilă marnoasă nisi- poasă, conține impresiuni de fragmente de frunze de Cordaites principalis Germ. și resturile unui Palaeoniscus Duvernoy Agass. Pe această rocă se observă jumă- tatea anterioară a unui pește, la care se pot identifica: regiunea capului cu gura ușor întredeschisă, linia spatelui boltită, serii oblice, paralele, de solzi rombici, un frag- ment din aripioara dorsală așezată în dreptul spațiului dintre aripioara anală și aripioara ventrală, păstrată fragmentar, ca și aripioara pectorală. Eșantionul Nr. 2 (PI. I, fig. 2, 3), constituit dintr-un șist marnos, negru, prezintă fragmente de ramuri cu frunze de Walchia hypnoides Zeiller, și resturile unui pește de talie mai mică, la care se observă fragmentar aripioarele: dorsală, ventrală și anală, și serii de solzi rombici. Eșantionul Nr. 3 (PI. II, fig. 1), constituit dintr-un șist marnos fin nisipos, prezintă extremitatea posterioară a unui Palaeoniscus, la care se observă fragmentar aripioara dorsală, aripioara codală cu doi lobi asimetrici și dispoziția în serii a solzilor rombici. Solzii sînt lipsiți de striațiuni. Eșantionul Nr. 4 (PI. II, fig. 2), constituit din aceeași rocă, prezintă resturi din pielea cu solzi a unui Palaeoniscus. Pe șisturile argilo-marnoase extrase din halda în care s-au găsit aceste resturi de Ganoizi, cum am arătat într-o comunicare anterioară 1), am determinat ur- mătoarea asociație de floră autuniană : > Asterotheca (Pecopteris) arborescens Bgt. Pecopteris feminaeformis Schlot. Asterotheca cyathea Schlot. Asterotheca candolleana Schlot. Acitheca polymorpha Bgt. Linopteris neuropteroides var. major. Bgt. Neuropteris linguaefolia Bgt. Cyclopteris trichomanoides Bgt. Sphenopteris sp. Annularia sphenophylloides Zenk. Sphenophyllum oblongifolium Germ. Lepidophyllum majus Bgt. Pterophyllum cf. cotteanum Gutb. Walchia (Lebachia) pinniformis Schlot. Walchia filiciformis Sternb. Walchia hypnoides Zeiller 1) C. EufroSIN. Studiul geologic al regiunii Reșița — Ciudanovița (Banat). Comunicare ținută la Comitetul Geologic în ședința din 25.V.1951. A- Institutul Geologic al României 270 COBNELIU G. EUFBOSIN 4 Pe baza datelor de ordin stratigrafie și paleontologic am arătat că acest complex sedimentar reprezintă un orizont de tranziție de la Stefanian la Autunian. Atît asociația lui Palaeoniscus cu floră autuniană citată de J. ANGUSTA (2) în Bazinul Boscovici (Cehoslovacia), cît și aceea de la Berzavița (Banat), s-au dezvoltat, după cum au arătat M. Hirmer (4), R. Florin (3) și K. Magde- frau (6) pentru alte regiuni europene, pe locurile mai puțin umede ale pragurilor carbonifere exondate, care separau bazine locale de subsidență. Acestea s-au format în urma primei faze de cutări hercinice identificată de H. Stille (7) în Europa centrală. Mișcările orogenezei hercinice au continuat și în Permianul inferior, cînd bazinele locale limnic-fluviatile se scufundau pe încetul pe măsură ce se umpleau cu conglomerate, gresii, marne, argile cu resturi de plante, pești și cărbuni. în astfel de ape dulci de mlaștini, lacuri și regiuni inundabile, au putut să trăiască forme de pești ca Palaeoniscus în regiunea Banatului, în epoca de tran- ziție de la Stefanian la Autunian, cît și în timpul acestuia din urmă. Primit: mai 1951. Institutul Geologic al României PLANȘA I Institutul Geologic al României PLANȘA I Fig. 1. — Impresiune pe o argilă marnoașă a unor fragmente de frunze de Cordaites principalis GERM, și a unor resturi de Palaeoniscus Duvernoy AGASS. Fig. 2 —3. — Impresiune pe un șist marnos a unor fragmente de ramuri cu frunze de Walchia hypnoides ZEILLER și a unor resturi de Pește. Institutul Geologic al României C. Eufrosin. Genul Palaeoniscus în Autunianul din V. Berzavița. PI. I. Anuarul Comitetului Geologic» Voi. XXX. Institutul Geologic al României PLANȘA II Institutul Geologic al României PLANȘA II Fig. 1. — Impresiune pe un șist marnos a extremității posterioare a unui Palaeoniscus. Fig. 2. — Impresiune pe un șist marnos a unor resturi din pielea cu solzi a unui Palaeoniscus. Institutul Geologic al României C. Eufrosin. Genul Palaeoniscus în Autunianul din V. Berzavița. PI. II. 2 Anuarul Comitetului Geologic, Voi. XXX. Institutul Geologic al României IGR/ BIBLIOGRAFIE 1. Agassiz Lotus. Recherches sur les Poissons fossiles. Tome II. Neuchâtel. 1833 — 1843. 2. AngUSTa J. Note phytopaleontologique sur le niveau â Palaeoniscus du Permien de la fosse de Boskovice. Vestnik du Serv. Geol. de la Rep. Tchecoslovaque. Voi. V. 1929, pag. 172. 3. Florin Rudolf. Die Koniferen des Oberkarbons und des Unteren Perms. Palaeonto- graphica. Bd. 85, Abbt. B., Heft I. 4. Hirmer Max. Handbuch der Palăobotanik. Bd. I. Munchen und Berlin, 1927. 5. Laatsch Willi. Die Biostratonomie der Ganoidfische des Kupferschiefers. Palaeo- biologica. Bd. IV, Lief. 3-5, S. 175-239. Wien, 1931. 6. MXgdefrau Karl. Palaeobiologie der Pflanzen. S. 179. Jena, 1942. 7. Stille Hans. Die Oberkarbonisch -altdyadischen] Sedimentationsrăume Mitteleuropas in ihrer Abhăngigkeit von der variscischen Tektonik. Congres p. I’Avane. d. Studes de Stratigr. carbon, Heerlen, 1927. 8. Weigelt J. Ganoidfischleichen im Kupferschiefer und in der Gegenwart. Palaeobiologica. Bd. I, 1, p. 323, Wien 1928, Jahrgang 1. Wien. Leipzig. 9. Woodward A. Schmith. Catalog of the Fossil Fishes. Part. III. London, 1891. 10. Zittel Karl. Grundziige der Palăontologie. Ab. II. Vertebrata, S. 96. Berlin, 1918. Institutul Geologic al României IGRZ Anuar XXX înrijirea de imprimare: N. Alexandrescu, A- Petrescu și G. Cazaban. Dat la cules: 15/VIH 1956. Bun de tipar: 1/VII 1957. Tiraj 750 ex. Hîrtie velină satinată de 65 gr. m. p. Ft. 70 x 100. Col editoriale 22. Coli de tipar 17. Comanda 946/1956.Pentru biblioteci indicile de clasificare: 55 (058) Institutul Geologic al României 5 Institutul Geologic al României Institutul Geological României