ANUARUL INSTITUTULUI GEOLOGIC AL ROMÂNIEI VOLUMUL XIII 1928 CU 1 HARTĂ GEOLOGICĂ, 1 PLANȘĂ CU PROFILE, 8 PLANȘE CU SECȚIUNI MICROSCOPICE, 5 PLANȘE CU FOSILE ȘI 179 FIGURI ÎN TEXT C V L T V R A NAȚIONALĂ BUCUREȘTI i929 -TC Mr Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României ANUARUL INSTITUTULUI GEOLOGIC AL ROMÂNIEI A VOLUMUL XIII 1928 CU I HARTĂ GEOLOGICĂ, i PLANȘĂ CU PROFILE, 8 PLANȘE CU SECȚIUNI MICROSCOPICE, 5 PLANȘE CU FOSILE ȘI t79 FIGURI ÎN TEXT ATELIERELE GRAEICE „ CVLTVRA NAȚIONALĂ ” BUCUREȘTI ’ 1929 Institutul Geologic al României Redacțiunea Anuarului Institutului geologic al României este sub îngrijirea d-lui profesor SA VA ATHANASIU. Institutul Geologic al României CUPRINSUL-CONTENU Pagina Dr. VICTOR N. LAȚIU. Contribuți'.tni la studiul petrogenetic al bazaltului cu inclu- ziuni exogene de cuarț dela Racoșul de Jos (județul Târnava-Mare). i Beitrăge zum petrogenetischen Studium des Basalts mit exogeni- schen Quarz-Einschliissen von Racoșul de Jos......................... 17 Contribuțiuni la studiul microgenetic al minereurilor de fier dela Ghelar (jud. Hunedoara).............................................. 27 Beitrăge zum mikrogenetischen Studium der Eisenerzen von Ghelar (District Hunedoara, Siebenbiirgen).................................. 43 G. S. ATHANASIU. Radioactivii des sources d’eau de Roumanie. II..................... 53 SAVA ATHANASIU și D. M. PREDA. I. Stratigrafia basinului inferior al Trotușului. II. Elephas meridionalii din pliocenul superior dela Pralea-Căiuți (jud. Bacău)......................................................... 65 Sur la presence d’Elephas meridionali s NEST1 dans le pliocene supe- rieur de Pralea-Căiuți (distr. Bacău)................................ 81 TU. VĂSCĂUȚANU. Fauna argilelor sarmatice dela Ungheni.............................. 85 NICOLAS METTA. I/analyse des gaz des roches en rapport avec Ies phenomenes vulcan iques..................................................................... 13 1 G. MURGEANU. Note sur la presence de Nummulites elegans SOW. dans le senonien de Dosul Stânei (village de Pucheni, distr. de Muscel) .... 145 Ion S. ATHANASIU. Cercetări geologice în împrejurimile Tulgheșului (jud. Neamț) 165 Etudes g^ologiques dans Ies environs de Tulgheș (distr. Neamțu) . . 373 Institutul Geological României PERSONALUL INSTITUTULUI GEOLOGIC AL ROMÂNIEI IN ANUL 1928 Membru de onoare: Mathei M. DrăghiCEANU, Inginer de Mine. Director: Dr. L. Mrazec, profesor universitar, membru al Academiei Române. Subdirector: Dr. Valeriu Popovici-Hațeg, geolog șef cl. I. I. SECȚIA GEOLOGICĂ Dr. Sa va C.Athanasiu, profesor universitar, membru coresp. al Academiei Române, geolog șef cl. I. Dr. George Macovei, profesor la Școala politechnică, geolog șef cl. I. Dr. Iuliu Szadeczky, geolog șef cl. I. Dr. Otto Protescu, geolog șef cl. III. Dr. Erich Jekelius, geolog șef cl. III. Dr. Horia Grozescu, geolog șef cl. III. Dr. Ion S. Athanasiu, geolog cl. I. Dumitru Ștetănescu, geolog cl. II. Dr. Teodor Krautner, geolog cl. II. Alexandru Codarcea, geolog cl. II. Gheorghe Murgeanu, geolog cl. II. Ștefan S. Mușat, geolog cl. III. Miltiade G. Filipescu, geolog cl. III. Dr. Oswald Schmidt, geolog cl. III. Dr. Mircea Savul, geolog cl. III. Mircea Paucă, geolog asistent. Mircea It.ie, geolog asistent. II. SECȚIA AGROGEOLOGICĂ Șef: Dr. Teodor Saidel, chimist șef cl. 1. Dr. Petre Enculescu, geolog șef cl. I. Nicolae Florov, geolog șef cl. I. Institutul Geologic al României VI PERSONALUL Emanoil I. Protopopescu-Pake, geolog șef cl. II. Nicolae C. Cernescu, chimist cl. II. Mircea Popovăț, geolog asistent. III. SECȚIA CHIMICĂ Șef: Dr. Emil Casimir, chimist șef cl. I. Eliza Leonida Zamfirescu, chimistă șef. cl. III. Petre Petrescu, chimist cl. I. Dr. Nicolae Metta, chimist cl. II. Dr. Constantin Creangă, chimist cl. I. Alexandrina Popescu, chimistă cl. III. Mihail Dimitriu, chimist asistent. IV. SECȚIA DE GEOLOGIE ECONOMICĂ Radu Pascu, inginer inspector general cl. I. A. Secția de prospecțiuni Iulian Gavăt, inginer ordinar cl. III Petre Toma Ghițulescu, inginer ord. cl. III. Mircea Socolescu, inginer ord. cl. III. Sabba S. Ștefănescu, inginer. Gheorghe Rusu, inginer. B. Laboratorul pentru studii de materiale Dr. Ștefan Cantuniari, geolog șef cl. I. V. BIBLIOTECA Bibliotecar-Șef: IuliU Moisil. Ajutor: Gheorghe T. Niculescu, șef de serviciu cl. I. Biroul publicațiunilor : Constantin Olteanu, șef de serviciu cl. III Administrația: Eugen Giurgea, subdirector general cl. I. Gheorghe Petrescu, subdirector cl. I. Christache Nastea, șef de biurou cl. I. Toiu Dumirtu, șef de biurou cl. II. Institutul Geological României PERSONALUL VII Biroul cartografic și atelier fotografic: Șef: Fredi R. Wahnig, cartograf, subdirector cl. II. Anton D. Hagiu, cartograf, șef de serviciu cl. III. Paul Boltres, fotograf, subșef de birou cl. I. Atelier de tăiat roce: Petre Sovati, preparator cl. I. Martin Enedi, laborant cl. II. Intendența: Mihai Marin, intendent. Teodor Teodorescu, laborant cl. I. Dumitru Iordan, laborant cl. I. Maftei Ciurla, laborant cl. II. Gheorghe Potor, laborant cl. II. Ilie Viezure, laborant cl. II. Alexandru Pop, laborant cl. II. Petre I. Niculaes, laborant cl. II. Nicolae I. Voinea, laborant cl. III. David Murariu, laborant cl. III. George Sovati, laborant cl. III. Iacob Tanase, laborant cl. III. Preparatori: Dumitru Voicu, preparator cl. I. Constantin Gh. Iliescu, preparator cl. II. Atelierul mecanic: Ilie Negulescu, mecanic-constructor. Ștefan Drăghici, ajutor de mecanic. Șofer: Constantin Stan. Institutul Geological României DAVID ROMAN Institutul Geological României DAVID ROMAN VIAȚA ȘI OPERA SA DE M. G. FILIPESCU La io Februarie 1927 s’a stins din viață Dr. David Roman, geolog-șef la Institutul Geologic al României și profesor la Școala Politechnică din Bu- curești. David Roman s’a născut în anul 18841a Giurgiu, dintr’o familie de func- ționari comerciali evrei. Cursul primar și primele clase gimnaziale ie face în orașul natal. Murind tatăl său încă pe când era în cursul gimnazial iar mama sa fiind săracă și neputând să-l mai întrețină în școală, se gândiâ să-l îndrumeze spre comerț. Un unchiu al său din București, sfătuit de profesorul David Emanuel dela Facultatea de Științe din Capitală, l-a luat la el înscriindu-I la Liceul Gheorghe Lazăr, unde a terminat cursul superior liceal în anul 1903. Se înscrie în Secțiunea Fizico-Chimice, la Universitatea din București, având de luptat cu toate greutățile vieții. Aceasta îl face să-și împartă activi- tatea între viața universitară și aceea de meditator sau colaborator la vreo revistă științifică pentru a-și câștiga existența. In anul 1907 își ia licența în Fizico-Chimice. încă de pe când era în anul al treilea la Facultate, începe să lucreze în laboratorul de Mineralogie sub conducerea d-lor Profesori Mrazec și Reinhard, pe atunci Șef de lucrări la laborator, publicând în « Buletinul Academiei Române » studiul asupra Ba- ritinei dela Bimenthal, comunicat la Academia Română. Lucrează continuu în laborator până în anul 1911, când în urma plecării în Elveția a d-lui Profesor Reinhard, este numit asistent particular al d-lui Profesor Mrazec. Conduce lucrările practice, în această calitate, până în anul 1915. La această dată obține titlul de doctor în Științele Fizico-Chimice, spe- cialitatea Mineralogie și Petrografie, notat «cu distincție», având ca subiect de teză «Massivul eruptiv dela Greci». In acelaș an căpătând încetățenirea, este numit Șef de lucrări la laboratorul de Mineralogie. M. G. FILIPESCV Pentru completarea cunoștințelor sale în domeniul specialității căreia se dedicase, este trimis la Viena unde studiază metodele speciale în Microscopie ale lui F. Becke, la Geneva pentru studiul metodei Feodoroff, la Berlin și Leipzig pentru a studia organizarea laboratoriilor de Mineralogie. In 1919, este numit conferențiar suplinitor de Petrografie și Zăcăminte de Minereuri pe lângă catedra de Mineralogie generală. In anul 1923, trecându-și docența cu lucrarea «Studii petrografice asupra rocelor din Yemen » este numit docent de Petrografie și Zăcăminte de Mine- reuri la Facultatea de Științe. In anul 1926, este numit Profesor de Mineralogie la Școala Politehnică din București, în locul profesorului G. Munteanu-Murgoci, decedat cu un an înainte. Dela anul 1918 și până în anul 1925, conduce lucrările practice cu studenții și îndrumează în activitatea lor pe diferiții tineri ce se interesau de studiile geologice și mineralogice. In anul 1912, este chemat în Institutul geologic ca Geolog colaborator, în care calitate își lucrează teza de doctorat, iar în anul 1926 este numit Geolog- șef, dându-i-se conducerea Secției de Prospecțiuni. Personalitatea lui David Roman era caracterizată printr’un puternic spirit științific, un profund spirit etic și o înălțătoare doză de idealism și optimism. Spiritul său științific se manifesta printr’o mare putere de pătrundere a fenomenelor naturii, pe care eră capabil să le analizeze în cele mai mici amă- nunte cu perseverență și spirit critic pentru a le cunoaște și odată cunoscute, aceste fenomene se asociau în generalizări de o admirabilă sinteză. Dotat cu un frumos talent de a vorbi, expunea chestiunile de Mineralogie și Petrografie la cursuri, conferințe sau lucrări practice într’un mod care cap- tivă pe cei ce-1 ascultau, ceeace făceă să fie foarte simpatizat de studenți. In scurta lui viață a lăsat în urma sa o serie de lucrări importante în do- meniul Cristalografiei, Mineralogiei și Petrografiei. 1. Prima lucrare a lui Roman, este un studiu de Cristalografie asupra unor cristale de Baritină din colecțiile Laboratorului de Mineralogie, studiu intitulat «Baritina dela Binnenthal», făcut pe când eră student în anul al treilea la Fizico-Chimice, sub conducerea d-lui Profesor Reinhard, comu- nicat la Academia Română, publicat în Buletinul Academici Române No. 10 din anul 1908. In această lucrare stabilește după relația actuală, indici de refracție și existența unor fețe noui, că Baritina dela Binnenthal face parte din seria Ba- ritină și nu din seria izomorfă Celestină-Baritină, cum eră considerată de Baumhauer și alți cercetători. 2. Fiind însărcinat de d-1 Profesor MrazeCcu studiul petrografie al regiunii dela Greci, din Dobrogea de NW, cu scopul de a se începe un minuțios studiu petrografie asupra Dobrogei, în vederea lămuririi fenomenelor de diferen- Institutul Geologic al României DA VID ROMAN. VIATA SI OPERA SA XI țiere magmatică în massivele eruptive, cari apar în această parte a Dobrogei și a metamorfismuiui suferit de formațiunile paleozoice în legătură cu pu- nerea în loc a massivelor eruptive, în urma cercetărilor făcute, publică în «Anuarul Institutului Geologic», voi. VII din 1913, lucrarea Massivul eruptiv dela Greci, cu care și-a trecut doctoratul în anul 1915. In această lucrare, doctorul Roman, printr’un amănunțit studiu al lite- raturii geologice asupra părții de N.W. a Dobrogei, printr’un minuțios studiu microscopic și chimic al rocelor care constituesc regiunea studiată și printr’o interpretare, într’un profund spirit critic, a rezultatelor obținute pe teren, ajunge la următoarele concluzii: Confirmă originea kimerică a catenelor dobrogene, constituite din cuarțite, filite, calcare dolomitice străbătute de un granit grăunțos-fibros care le-a metamorfozat și cărora le atribue vârsta devoniană. Intruziunea s’a făcut într’un sistem de cute strânse de tip varistic. Peste Devonian, transgresează Permo-Carboniferul, cunoscut sub denumirea locală de S t r a t e de C a r a p e 1 i t și care poate fi cutat împreună cu De- vonianul. Punerea în loc a massivelor eruptive din această regiune s’a făcut datorită mișcărilor permice sau post-permice, cari au provocat rupturi și scufundări ale unor petece mari din depozitele existente, cauzând veniri de magme noui, consolidate sub formă de massive eruptive asemănătoare celui dela Greci. Intrusiunea massivelor eruptive a condus la un metamorfism al depozi- telor devoniene și permo-carbonifere care s’a manifestat în sensul următor: Depozitele devoniene au suferit un metamorfism de adâncime caracterizat printr’o digerare și o injectare a stratelor acoperișului (metamorfoză regională) în sensul lui Lepsius, având ca rezultat nașterea amfibolitelor din această regiune. Permo-carboniferul a suferit metamorfismul de contact caracteristic pentru acest grup, cu recristalizare în parte și cu naștere de corneene și conglomerate cornificate. Ținând seama de variația petrografică a massivului pe orizontală și pe verticală, trage concluzii asupra fenomenului de diferențiere magmatică, despre care crede că s’a făcut printr’un mecanism ritmic, manifestându-se astfel: Magma primordială s’a scindat în două magme parțiale, una magne- ziană și alta fero-magneziană. Din această din urmă s’a separat o a treia magmă parțială tot magneziană. Fiecare din aceste trei magme parțiale s’a scindat la rândul ci într’o magmă bazică și într’o magmă acidă, proces care s’a repetat de mai multe ori. Prin consolidarea acestor diferite magme, au luat naștere rocele variate întâlnite în massivul dela Greci. In unele părți, diferențierea a ajuns la termeni monominerali ca albit sau cuarț și cari au consolidat ca atare. Intrusiunile filoniene ale magmei au fost însoțite în timpul consolidării lor de fenomene pneumatolitice cu efecte variate în ceeace privește compoziția mineralogică și structura unor minerale ca feldspații. Institutul Geological României XII M. G. FILIl’ESCU Asupra formei massivului eruptiv dela Greci este de părere că reprezintă o formă intermediară între tipul lacolitic propriu zis și tipul batolitic. 3. In ședința Institutului Geologic dela 17 Ianuarie 1914, face o comu- nicare asupra întinderii, clasificării, repartiției și originei rocelor care consti- tuesc stratele din formațiunea de Carapelit, în Dobrogea de N. W., comunicare publicată în «Dări de seamă ale ședințelor», voi. V, insistând în mare parte asupra istoricului cercetărilor făcute asupra acestei formațiuni. 4. Face împreună cu d-1 Profesor MrazeC cercetări asupra rocelor eruptive din Egipt și peninsula Sinai, cercetări comunicate la Academia Română și publicate în «Buletinul Academiei» No. 2 din 1915, No. 9 din 1916 și No. 2/4 din 1920. 5. In «Dări de seamă ale ședințelor Institutului Geologic», voi. VII din 1916 publică observațiuni făcute asupra comunicării « Gneissul dela Carcaliu » a d-lui Dr. S. Cantuniari . 6. In ședința dela 5 Februarie 1916, face o comunicare la Institutul Geo- logic «asupra Geologiei și Petrografiei regiunilor Bochigea și Meidanchioi- Consul». In această lucrare, arată constituția petrografică a fiecărei regiuni și sta- bilește vârsta post-triasică a gresiei care se sprijină discordant peste calca- rele negre triasice, în regiunea Meidanchioi-Consul. 7. In «Buletinul Academiei Române» No. 4/5 este publicată lucrarea asupra zăcământului de moscovită din munții Lotrului, intitulată «Note pre- liminaire sur le gisement de Muscovite, monts du Lotru (Carpathes meridio- nales)». In această lucrare se cuprind date asupra poziției și originei zăcământului de Mica dela Voineasa în legătură cu structura petrografică a regiunei, date asupra proprietăților fizice a varietăților de Mica recoltate din această regiune și considerațiuni economice asupra acestui zăcământ. 8. In «Analele Minelor» dela 1 Ianuarie 1922, publică un studiu mai complet asupra zăcămintelor de Mica albă din România, conținând pe lângă datele din studiul publicat în «Buletinul Academiei Române» și date generale asupra varietăților de Mica din lume precum și răspândirea zăcămintelor în diferitele formațiuni petrografice ale globului. 9. In numărul 6/7 din «Analele Minelor», anul 1922, publică un studiu critic asupra lucrării d-lui Profesor V. Stanciu: «Determinarea Feldspaților pe baza birefringenții lor ». 10. In anul 1923 își trece examenul de docență cu un studiu Petrografic al rocelor strânse de expediția geologului Botez în regiunea Yemen (Arabia) din 1911 pentru cercetări hidrologice. Acest studiu face subiectul a trei note prezentate la Academia de Științe din Paris de către d-1 Prof. Lacroix, în care este dată descrierea sumară a diferitelor categorii de roce din această regiune; precum și subiectul lucrării Institutul Geologic al României DAVID ROMAN, VIATA ȘI OPERA SA XIII publicată în «Anuarul Institutului Geologic al României», voi. XI, intitulată: « Studii Petrografice in Yemen (regiunea Hodeida—Saana). In această lucrare, după ce face o expunere sumară a structurii geologice a regiunii, face studiul petrografic și clasificarea rocelor eruptive din cari este constituit ținutul. Din studiul microscopic al secțiunelor, din studiul analizelor chimice a rocelor și din studiul comparativ al rezultatelor obținute prin cercetări micro- scopice și analize chimice, trage următoarele concluzii referitoare la consti- tuția petrografică și la diferențierile magmatice cari au avut loc în regiunea Yemen și pe marea zonă de fracturi Arabo-Estafricană: a) Rocele cari constituesc regiunea Yemen au un caracter alcalic incon- testabil, care permite să pună în evidență un caracter de provincie petro- grafică pentru această regiune. b) Deși apare evident și aici preferința sediului pentru fier, este interesant că fierul a rămas sub formă de magnetit la cele mai multe din aceste roce, iar pe alocurea la cele mai bazice s’au format m e ta s i 1 i ca ț i fe ro-m a g n e z i e n i. c) Comparația între rocele din Yemen și cele de pe marea zonă de frac- turi arabo-estafricană arată o asemănare între ele, mai pronunțată pentru cele granitice, cu deosebire că rocele din regiunea Yemen sunt hololeucocrate, cu totul lipsite de minerale melanocrate exprimate, mai ales cele sienitice- monzonitice, deși sunt mai bogate în fier ca cele din marea zonă de fracturi Arabo-Estafricană. Asemănările dintre rocele cari constituesc cele două regiuni, se accen- tuează cu cât se înaintează în lungul marei zone de fracturi Arabo-Estafricană, dela Sud spre Yemen. Conducând secția de prospecțiuni dela Institutul Geologic al României, întreprinde o serie de cercetări asupra zăcămintelor de minereuri din țară, singur sau în colaborare cu diferiți membri ai Institutului Geologic. Astfel: i. Studiul zăcământului de Mica din munții Lotrului. 2. Studiul zăcământului aurifer din Perișani, jud. Argeș. 3. Studiul zăcămintelor de Pirite cuprifere dela Baia de Aramă, jud. Me- hedinți, în colaborare cu d-1 Dr. Horia Grozescu, etc. A publicat numeroase articole de popularizare în revistele științifice din tară: Natura, Revista științifică «V. Adamache », Minunile Naturii și Ziarul Călătoriilor și Științelor Populare, pe care-l conducea în ultimul timp împreună cu d-1 Enric Otetelișanu. Afară de această activitate rodnică pe tărâm didactic și științific a avut și alte preocupări extra-școlare, între care se remarcă aceea de a fi fost înte- meietorul și conducătorul « Asociației Asistenților Universitari », în fruntea cărora a lucrat pentru revendicările acestui corp de muncitori intelectuali. Institutul Geological României DAVID ROMAN SA VIE ET SON OEUVRE David Roman naquit â Giurgiu en 1884 d’une familie de fonctionnaires commerciaux juifs. II suit le cours primaire et Ies premieres classes du gymnase dans sa viile natale potir finir le cours superieur du lycee â Bucarest, au lycee « G. Lazăr », en 1903. En cette meme annee il s’inscrit â la Faculte des Sciences de Bucarest, section de physico-chimie, dont il obtient la licence en 1907. Tout en etant etudiant, il commence â travailler dans le Laboratoire de Mineralogie sous la direction de MM. Ies Prof. L. Mrazec et M. Reinhard, ce dernier etant de ce temps chef des travaux du Laboratoire de Mineralogie de Bucarest. Les resultats de ses premieres recherches dans le Laboratoire de Mine- ralogie formerent l’objet d’une note, «La baritine de Binnenthal», presentee â 1'Academie Roumâine. En 1911, M. le Prof. Reinhard quitte la Roumanie potir la Suisse et D. Roman est nomme assistant particulier de M. le Prof. Mrazec; il conduit en cette qualite les travaux pratiques de mineralogie dans le laboratoire jusqu’en 1915. A cette date il obtient le grade de Docteur en Sciences Physico-chimiques, specialite Mineralogie et Petrographie, ayant comme sujet de these « L’Etude du massif eruplif de Greci, Dobrogea du NIT». En cette' meme annee il devient citoyen roumain et il est nomme chef des travaux dans le Laboratoire de Mineralogie de l’Universite de Bucarest. De 1915 ă 1919, il travaille â diverses reprises dans les laboratoires de Mi- neralogie de Vienne et Geneve, afin de se familiariser avec les nouvelles me- thodes dans Ies recherches microscopiques concernant la Petrographie; il visite egalement les laboratoires de Mineralogie de Leipzig et Berlin potir en etudier l’organisation. En 1919, il est nomme conferencier-suppleant de Petrographie et Gise- ments de Minerais, conference adjointe â la chaire de Mineralogie generale de l’Universite de Bucarest. En 1923, ayant passe sa docence avec le travail «Etude petrographique Institutul Geologica! României DAVID ROMAN, SA VIE ET SON OEUVRE XV dans l’Yemen, region de Hodeida — Saana», il est nomme docent en Petro- graphie et Gisements de Minerais â la meme Universite pour occuper en 1926 la chaire de Mineralogie de l’Ecole Polytechnique de Bucarest, vacante â la suite du deces du Prof. G. Munteanu-Murgoci en 1925. De 1918 a 1925, il tient â diverses reprises le cours de Mineralogie, sup- pleant M. le Prof. Mrazec qui etait occupe de diverses missions d’Etat dans le pays et ă l’etranger. En 1912, il est reșu geologue-collaborateur â I’Institut Geologique de Roumanie; en 1921 il est nomme membre actif du meme institut. Avance en 1926 au grade de geologue en chef, il dirige la Section de Prospections. Le 10 fevrier 1927, il succombe apres quelques mois de souffrances. Si l’on suit l’oeuvre Scientifique et la vie du docteur David Roman, sa personnalite apparaît caracterisee par un large esprit scientifique, un profond esprit etique et une haute dose d’idealisme et d’optimisme. Son oeuvre consiste en travaux de Cristallographie, Mineralogie et Petro- graphie d’unc grande valeur scientifique ainsi que de recherches pratiques dans le domaine des gisements de minerais entreprises, en qualite de chef de la Section de Prospections de I’Institut Geologique de Roumanie, soit seul soit en collaboration. II a publie de nombreux articles de vulgarisation dans Ies revues scienti- fiques du pays et dirige dans leurs recherches nombre de jeunes gens tra- vaillant dans le Laboratoire de Mineralogie de l’Universite de Bucarest. II a fonde et dirige 1’«Association des Assistants Universitaires » en tra- vaillant pour Ies differentes revendications de ce corps de travailleurs inteL lectuels. La mort prematuree d’unesi tranchante personnalite a laisse un vide qu’on ressentira longtemps. M. G. FILIPESCO Giologue Atsittanl tiu Laboratoire de Mineralogie Institutul Geologic al României LISTA LUCRĂRILOR DOCTORULUI DAVID ROMAN LISTE DES TRAVAUX DU Dr. DAVID ROMAN i. Baritina din Binnenthal (Valais-Helvetia). An. Acad. Rom. Voi. XXX, 1908. 2. Comunicare preliminară asupra întinderii, clasificai ii. repartiției și originii rocelor cari constituesc formațiunea de Carapelit. D. d. S. ale șed. Inst. Geol. Rom. Voi. V, 1924. 3. Massivul eruptiv dela Greci (Eruptiv-Massiv von Greci), Dobrogea, jud. Tulcea. An. Inst. Geol. Rom. Voi. VII, 1913. 4. Regiunea Boclugea—Meidanchioi—Consul (Dobrogea). D. d. S. ale șed. Inst. Geol. Rom. Voi. VII, 1916. 5. Asupra greissului dela Carcaliu. Observațiuni făcute Ia comunicarea d-lui Dr. ST. CANTUNIARI. D. d. S. ale șed. Inst. Geol. Rom. Voi. VII, 1916. 6. L. MRAZEC și D. ROTMAN. Contributions â la petrographie de l'Egypte et de la presqu’tle de Sinaî: 1. Roches granitiques de l’île Shadnan. Bull. Acad. Roum. No. 5, 1916. 2. Sur te granit de Djebel El Araba (presqu’tle de Sinaî). Bull. Acad. Roum. No. 9, 1916. 3. Roches eruptives du Djebel Zeii. Bull. Acad. Roum. No. 2/4, 1920. 7. Note freliminaire sur le gisement de muscovite (Monts du Lotru-Carpathes Meridionales). Bull. Acad. Roum. No. 46, 1920. 8. Les gisements de mica blanc (muscovite) de Roumanie (Monts du Lotru-Carpathes Me- ridionales). Ann. des Mines de Roumanie. No. 1, 1922. 9. Etude critique sur le travail de M. V. STANCIU: La determination des feldspaths en base de leur birifingence. Ann. des Mines de Roumanie. No. 67, 1922. 10. David ROTMAN-ROMAN: Introducere în studiul cristalografiei geometrice (curs litografiat ținut Ia Facultatea de Științe din București în 1923 —1924). 11. DAVID ROTMAN-Roman: Contribution â la lithologie de l'Yemen: 1. Roches de profondeur et roches filoniennes non-differenciees (une serie hololcuco- crate). C. R. d. S. de l’Ac. d. Sciences, Paris, T. 177, 1923. 2. Les bostonites et camptonites de I’Yemen. C. R. d. I’Ac. de Sciences, Paris, T. 179, 1924. 3. Sur quelques roches d’epar.chement de l’Yemen. C. R. d. l’Ac. de Sciences, Paris, T. 179. 1924- 12. Studii petrografice în Yemen-Regiunea Hodeida—Saana (Petrographical studies in Yemen). An. Inst. Geol. Rom. Voi. XI, 1925. 13. D. Roman și A. COD ARCE A. Bibliografia geologică a României. 1926. 14. D. ROMAN. Curs de mineralogic și roce, ținut la Facultatea de Științe din București. 1926 Editura Universității. Institutul Geologic al României C O N T R I B U Ț I U N I LA STUDIUL PETROGENETIC AL BAZALTULUI CU INCLUZIUNI EXOGENE DE CUARȚ DELA RACOȘUL DE JOS (JUDEȚUL TÂRNAVA MARE) DE Dr. VICTOR N. LAȚIU I. Considerațiuni generale Bazaltul dela Racoșul de Jos formează punctul periferic Nord- Estic al regiunii eruptive cu bazalte din valea Oltului Superior. Dacă unim punctele extreme ale regiunii cu bazalte — R a c o ș—C o - m ă n a — obținem în linie aeriană o dreaptă cu un traseu NE—SW, pe o lungime de 20 km., dealungul căreia se înșiruie aparițiile de bazalte și tufu- rile lor, desfășurându-se în teritorul încadrat de localitățile: Racoșul de Jos, Hoghiz, Bogata Oltului, Fântâna, Lupșa (din jud. Târnava Mare) și Comăna (jud. Făgăraș). Zona aparițiilor de bazalte este însoțită pe întregul său traseu de zona Tufului d a c i t i c, — în partea de SW., întâlnind, în regiunea Căciulata-Lupșa,formațiunea Calcarelor neocomianeși intrusiuni de Diabaze. In partea sudică a regiunii întâlnim’formațiunea Gre- siilor n e o c o m i a n e, în contact cu tuful dacitic, începând din părăul Bogatei, conținuându-se până în hotarul localității Agoștin din valea Ol- tului, în fața basinului lignitifier pliocenic al Baraoltului. (Fig. 1). Datele din literatură asupra acestor varietăți de roce, cu referințe de an- samblu asupra întregei regiuni cu bazalte, încadrând și aparițiile analoage de bazalte din partea de N-W. a regiunii, dela Cohalm din vrf. Cetate, sunt cuprinse în lucrările geologice și petrografice ale geologilor: M. Schuster ]), A. KOCH 2) și M. Toth 3), dintre lucrările mai noui, la cari se atașează încă ') I. SCHUSTER Uber Auswiirflinge im Basalttuffe von Reps in Siebenbiirgen. (Tscher- maks Mitth. Bd. I, 1873, pag. 318). 2) A. KOCH: Geologische Beobachtungen. Die Basaltgegend am Altflusse. (Muzeumi , firtesito, 1893, pag. 93). ’) M. TOTH: Uber die Basalte von Siebenbiirgen. (Foldt. Kozlony, v. 5, p. 229). 1 Anuarul Inse. Geologic al României. Voi. XIII. Institutul Geological României 2 DR. VICTOR N. LATIU VlCTOP N LATIU CO^TRISUȚIUNI la Studiul peibogcngtic ' AL BAZALTULUI................... OELARACOȘUL DE JOS SCHIȚA GEOLOGICĂ A REGIUNE! CU BAZALTE DIN VALEA OLTULUI SUPERIOR (DUPĂ A. KOCH și S. SZENTPETERY) ANUARUL INSTITUTULUI GEOLOGIC ROMÂNIEkVcl.El LEGENDA Straie cu Paludine ES3 Șarm a ți an [Levantin inf) Lavâ bazalficâ Tuf daci: x MediferanH Bazalt compact Bazalt scorîact-j Fig. i sa Calcar cu Caproii n o (neoccmiaN Tuf bazal+ic Gresii neocomiene Formațiuni triasice I— 1 SiDiâbaze z ÎLiPorfinte 6tufuri diabasice 91 Porfire Institutul Geologic al României STUDIU PETROGENETIC AL BAZALTULUI lucrările mai vechi ale geologilor: Hauer, Stache’), F. Herbich 2) și G. von Rath 3). (Fig. 2 și 3). Fig. 2. — Secțiune în regiunea cu Bazalte din Valea Oltului superior. In lucrările autorilor menționați, pe lângă considerațiuni geologice și tectonice, întâlnim și datele de analiză microscopică ale acestor bazalte. Un studiu mai amănunțit asupra acestor varietăți de roce, îl întâlnim în lucrarea lui Kocii (op. cit. sub 2), care în baza datelor anterior publicate, cât și a observațiilor proprii, ne dă cel mai complet studiu de analiză mi- croscopică făcut asupra acestor bazalte. Studiul de ansamblu a lui Koch, nu explică o serie de probleme în legă- tură cu raporturile geologice, mineralogice și petrografice ale acestor va- rietăți de roce eruptive, fapt subliniat de el însuș (op. cit. sub 2, pag. 39). In vara anului 1924 am avut posibilitatea să cercetez regiunea cu bazalte dela Racoșul de Jos. Cu ocaziunea acestor studii făcute asupra mamelonului bazaltic dela Racoș, mi-a atras atențiunea o serie de eșantioane proaspăt Fig. 3. — Secțiuni în regiunea Bazaltului dela Racoșul de Jos. ') HauER-STACHE: Geologie Siebenbiirgens, 1863, pag. 294. s) F. HERBICH: A Szekelyfold fold. oslenyt. leirâsa. (Foldt. Int. evkonyv. v. 5, f. 2). 3) G. v. RATH: Das Sienitgebirge von Ditro. (Sitz.-Bericht. d. nied. Gesellschft. f. Nat. - u. Heilkunde. Bonn, 1876). Institutul Geologica! României 4 DR. VICTOR N. LAȚIU recoltate, din materialul eliberat din masa bazaltului (și anume din zona cen- trală periferică a mamelonului bazaltic) prin lucrările de exploatare în ca- riera de piatră pentru pavaje și terasamente. Referindu-ne la raporturile morfologice externe ale bazaltului dela Racoș, el formează o îngrămădire domală de aproape i km2., având panta de des- golire paralelă cu țărmul drept al Oltului, străpungând în spre E-SE. for- mațiunea Tufului d a c i t i c, iar în spre N-NW. steva marnelor gălbui miocenice (mediteraniane). Fig. 4 (Foto Jnstit. Mineralog ie-Petnografie, Universitatea Cluj). Cariera de Bazalt prismatic cu separații foliacee-coccolitice, dela Racoșul de Jos. Basalttagebau mit coccolitisch-blatlerige Gesteinsarten von Racoșul de Jos. Urmărind în păretele de desgolire al mamelonului bazaltic din vrf. He- ghieș (592 m.) succesiunea ca structură macroscopică a varietăților de ba- zalte din masa acestui mamelon, se constată că ea se prezintă în următoarea ordine de separare: la baza păretelui, pe o înălțime aproximativ de 12 m., apar varietățile compacte-afanitice în separații de prisme poligonale de 3—6 m., lungime, separate în două etaje de suprapunere prin o diaclază orizontală. Deasupra acestei zone urmează o revărsare în bancuri orizontale de 2 m. grosime de bazalt cu separație foliacee-coccolitică, acoperită în partea superioară a păretelui cu blocuri de lavă cavernoasă-scoriacee. In masa unora din aceste varietăți de bazalte, am remarcat incluziuni albe, în cuiburi amigdaloide-fracturate de dimensiune variată, până la mă- rimea unui măr. Institutul Geologic al României STUDIU PETROGENET1C AL BAZALTULUI 5 Analiza microscopică a diferitelor eșantioane recoltate din aceste varietăți de roce ne arată că ele prezintă în general următoarele caractere petrografice: II. Ba za Ițele compacte Macroscopic, apar în nuanțe brune-întunecate cu impatulări de granule galben-verzui de o 1 i v i n ă, în cuiburi de 3—8 mm. mărime, unele eșan- tioane având în masa lor incluziuni exogene de c u a r ț, sub forma de no- dule albe, fracturate, dela mărimea unui bob de mazăre până la mărimea unui măr. Sub microscop în secțiune subțire varietățile de bazalte compacte, pre- Fig. 5 (Foto Instit. Minerologic-Petrogtajie, Universitatea Cluj). Zona centrală a Carierii de Bazalt dela Racoșul de Jos. c» Die Zentralzone des bazaltischen Tagebaues von Racoșul de Jos. zintă o masă fundamentală afanitică cu structură intersertala, fiind formată din întrețeseri felsitice de microlite prismatice de plagio- c 1 a ș i, de 20,u-—0.4 mm. lungime, predominând microlitele cu dimensiunea de o.i-—0.2 mm., maclate simplu și polisintetic după legea albitei, impa- tulate într’un substrat apolar foarte redus. Comportarea optică a microlitelor de plagioclași corespunde termenilor din seria labradorului bazic cu treceri spre seria b y t o w n i t u 1 u i, având un caracter optic variat și Institutul Geologic al României 6 DR VICTOR N. LAȚIV următoarea valoare a extincțiunilor: în secțiuni £ (a) (100) 11 M (oio)=28—38°, iar în secțiuni J_ P (001) ij M (010)=—6—160, cu un indice de refracție mai mare decât al balsamului de Canada. Peste pasta fundamentală de microlite, se dispersează granulațiuni isome- trice, uneori xenomorfe, în pete negre-opace de m a g n e t i t ă, de 20—80,«, rar când ating dimensiunea de 0.1 mm., întâlnindu-se în cantitate redusă și sub forma de o p a c i t, în dâre negre prismatice de 0.1 mm. lungime, înglobate în pasta hialopilitică fundamentală. In masa fundamentală a secțiunii mai remarcăm încă numeroase granulațiuni de a u g i t ă, în microlite de 20,« până la phenocristale idiomorfe-hipidiomorfe de 0.1—1.2 mm. lungime, cari alături cu granulele de olivină, formează elementul macroporfiric-melanocrat al acestor varietăți de roce. A u g i t a se întâlnește de regulă în cristale cu habit prismatic alungit cu terminațiune clinodomală, având o extincțiune de o—40 în secțiuni | 100, iar în secțiuni | 010 I 100 o extincțiune de 42—48°, ridicându-se uneori până la 540, cu un pleocroism atenuat: Ng I c=Np | a=verde gri; Nm |b= galben gri atenuat. In lumină convergentă secțiunile J_ C (001) prezintă o deschidere axială ^6o°. Majoritatea cristalelor de augită din conținutul secțiunii sunt pătrunse de crăpături neuniform orientate, prezentând extincțiune ondulatorie, având următoarea desvoltare de fețe: ooPoo 100, îoo, coPco 010, 010, a>P no, no; iar în secțiunile octogonal-conturate J_ C (001) oP, reliefează liniile de clivaj || no și no, marcând un unghiu diedru caracteristic de 88°. In masa granu- lelor de augită remarcăm ca incluziune, granulațiuni isometrice de mag- netită și, în cantitate redusă, fațete vitroase și microlite baccilare de apatită. Al doilea element inacroporfiric al acestor roce, o 1 i v i n a, se întâlnește în microlite granulate de 20,m până la phenocristale idiomorfe-hipidiomorfe cu habit cristalografie prismatic alungit de 0.1—1.5 mm. lungime. De regulă sunt pătrunse de crăpături neuniform orientate, dealungul cărora precum și la periferia cristalelor, la majoritatea granulelor, se observă un început de alterare marcat prin o substanță galben-verzue în dâre de șiroire, având o structură acicular-fibroasă, uneori cu aspect de fulgi scămoșați, birefringenți, cu un caracter optic variat, comportându-se ca produse de serpentinizare, formate din c h r y s o t i 1 și antigorit. In masa granulelor de olivină remarcăm numeroase incluziuni de picotită, în microgranulațiuni brune- verzui cu contur patratic marcate la periferie prin o zonă opacă, precum și granulațiuni de m a g n e t i t ă, iar în cantitate redusă microlite de a p a - tită (10—20,«) și fațete vitroase. Pentru unele eșantioane din aceste bazalte, sunt caracteristice, incluziu- mie de. cuarț de origină exogenă, până în prezent nemenționate în studiile petrografice, publicate asupra acestor varietăți de roce. Institutul Geologic al României STUDIU PETROGENETIC AL BAZALTULUI 7 Cuarțul din masa acestor incluziuni, se întâlnește în granule fractu- rate de i—2 mm. mărime, cu pregnante alveole și escavațiuni de resorbție magmatică. El se întâlnește și în nodule albe-dure de mărimea unui bob de meiu, până la mărimea unui măr, formate din asociații granulare xenobla- stice. Granulele de cuarț în majoritatea cazurilor au extincțiune ondulatorie, care alături de aspectul lor clastic-fracturat, se comportă sau ca un efect al presiunei desvoltate în timpul răcirii magmei bazaltice, însoțită de o remar- Fig. 6 (Foto Instit. Mineralogie-Petrografie, Universitatea Cluj). l’rizme de Bazalt cu incluziuni exogene de Cuarț, dela Racoșul de Jos. Bazaltsăule mit exogenen Quarzeinschlilssen von Racoșul de Jos. cabilă contracțiune de volum, sau că forma lor elastică corespunde habi- tusului original, avut înainte de înglobarea lor în masa bazaltului. La peri- ferie incluziunile de cuarț sunt marcate prin o zonă de k e 1 i p h y t, formată din microlite prismatice de piroxen, de 20—90,11, cu o extincțiune de 39—420, (d i o p s i d), extincțiunea urcând uneori până la 450, fiind aranjate cu di- recțiunea de alungire perpendicular pe suprafața de contact cu granulele de Institutul Geological României 8 DR. VICTOR N. LAT1U cuarț. Subliniem lipsa completă a granulelor de olivină din conținutul zonei keliphytice, fiind formată în întregime numai din microlite de piroxen (diopsid). Mecanismul mineralogenetic al zonei keliphytice își găsește explicarea în condițiunile chimice ale mediului său de geneză. Cuarțul înglobat în masa încă fluidă și fierbinte a magmei bazaltice este resorbit periferic, provocând cel puțin în zona de contact cu masa bazaltului, prin aportul de aciditate (SiO2), o variațiune în echilibrul chimic al magmei bazaltice, formând centre de cristalizare cu antrenări de curenți de difuziune, transformând ortosili- catul de fier și magneziu [(FeMg)2 SiOj (olivina) — adus de curenții de difuziune — în metasilicat de fier și magneziu [FeMg(SiO3)9] (piroxen-diopsid), conform reactiunii următoare: > Mg2SiO4+SiO2=2MgSiO3 Fe2SiO4-|-SiO9=2 FeSiO3 Echilibrul chimic al acestei reacții este totdeauna în funcțiune de un grad mai ridicat de temperatură. Reacția este reversibilă în funcțiune de concen- trația în SiO2 și este supusă legii fazelor și legii acțiunii maselor ’). Punctul de fuziune al Cuarțului (SiO,) este 16000, iar al metasilicatului de Ca și Mg (diopsid) este 139102), 3). Crescând conținutul de SiO2, și paralel aportul de Ca și Mg, adus de curenții de difuziune, se produce o coborîre a punctului de fuziune 4). Astfel, condițiunea de separare a diopsidului [CaMg (SiO3)2] între produsele zonei keliphytice, în cazul incluziunilor de cuarț din ba- zaltul dela Racoș, este dată considerând punctul său de fuziune de mai sus. De altă parte este cunoscut că la separația magmatică, în condițiuni de tem- peratură constantă, presiunea joacă un rol primordial. Presiunea ridicată condiționează separarea mineralelor cu volum molecular mic, iar presiunea redusă provoacă separarea mineralelor cu volum molecular mare 5). Vo- lumul molecular al amestecului isomorf din olivină este: Forsterit (Mg2SiO4) 43.9 observat, și 45.4 calculat. Fayalit (Fe2SiO4) 47.3 observat, și 51.8 calculat, iar volumul mole- cular al diopsidului [CaMg (SiOgjg] 68 observat, și 74.1 calculat6). *) BAUR: Chemische Kosmographie, 1903. ROBERT MARC: Chemische Gleichgewichtslehre. Jena, 1911. -) J. H. L. VOGT: Die Silikatschmelzlosungen. Kristiana, 1903—1904, v. 1—2. ’) Punctul de fuziune al cuarțului, după W. HEMPEL și H. HERAUS, este între 1650° - 17000 (v. Zeitschr. f. Elektrochimie, 1903, p. 43). Pentru punctul de fuziune al diopsi- dului, avem determinate următoarele valori: 1265° (v. C. DOELTER: Physikalisch-che- mische Mineralogie, 1905, pag. 99); 12500—12900) DlTTLER: Zeitschr. f. Anorg. Chem. Bd. 69. 1911, pag. 273); și I375°(R. MARC: Chem. Gleichgewichtslehre, 1911, pag. it6). 4) J. H. L. VOGT: Op. cit. sub 2). 3) ALLEN-WRIGHT-CLEMENT: Amer. Journ. of. Science, voi. 22, pag. 385. •) F. BECKE: Denkschriften d. Akad. d. Wissenschft. Bd. 75, 1913, pag. 26. A Institutul Geologic al României IGR/ STUDIU PETROGEXETIC Al. BAZALTULUI 9 In baza acestor date, între aceleași limite de temperatură, olivina se se- pară la o presiune mai mare, iar reducându-se presiunea, se separă piroxenul. Atât condițiunile de temperatură cu referință la punctul de fuziune, cât și con- dițiunile de presiune cu referință la volumul molecular, își găsesc expresiunea cea mai eclatantă din punct de vedere mineralogenetic, în cazul incluziunilor de cuarț din masa acestor bazalte. Cuarțul retopit periferic, presupune în momentul înglobării sale la masa fluidă și fierbinte a bazaltului, o durată relativ scurtă a temperaturii magmei bazaltice în jur de 16000—17000, gă- sindu-se în ascensiune spre suprafață și deci în stadiu de răcire continuă, neavând timpul și temperatura suficientă de a resorbi complet granulațiu- nile de cuarț înglobate în masa sa. In astfel de condițiuni, intervenind și o reducere de presiune, factorii fizici de separare ai piroxenului sunt realizați (temperatura și presiunea scăzută), provocând astfel individualizarea lui, — cu un punct de fuziune mai mic și cu un volum molecular mai mare, — între produsele zonei keliphytice. Studiind la obiective mai puternice (73,9) conținutul granulelor minerale din compoziția incluziunilor de cuarț, remarcăm ca incluziune în masa lor, numeroase fațete vitroase, microlite de apatită (15—36//), și bule de gaz aranjate uneori în înșiruiri de mărgărite. In literatura petrografică publicată asupra acestor varietăți de roce, nu se menționează de nici un cercetător prezența incluziunilor de cuarț în masa acestor bazalte ’). Singur Herbich 2) amintește resturi și fragmente de tuf andesitic cuarțos în masa bazaltului scoriaceu din vrf. Turzon (609 m.) de lângă Mateiași, precum și incluziuni de cuarțit în masa bazaltului dela Co- halm în baza studiului de analiză microscopică a lui M. Toții (v. op. cit., pag. 1, nota 3). Incluziuni analoage de cuarț se descriu în schimb în masa bazaltului dela Detunata din munții metalici Apuseni, cu un habit crista- lografie bipiramidat, surii-violacee, în parte resorbite, fiind transformate într’o crustă friabilă netransparentă de compoziția unui silicat3). Originea incluziunilor din acest bazalt se atribue trachitelor cuarțoase (riolitelor) din domul vulcanic Cârnic și brecciei grezoase (fliș) din domul Cetate [ambele formațiuni, din apropierea imediată a Roșiei Montane], fiind înglobate în masa bazaltului sub forma de blocuri în timpul erupțiunii sale, și cari au fost digerate complet de magma fluidă a bazaltului, cu excepțiunea granu- lelor de cuarț, cari au suferit mai mult o resorbție periferică 4), 5). In masa unei secțiuni făcute prin eșantioanele de bazalt dela Detunata (Eșant. No. 638, colecț. Inst. Mineralogic-Cluj) am remarcat Ia microscop ') A. K0CH: Tertiarbildungen-Neogen, II, 1900, pag. 270. s) F. HERBICH: A szekelyfold foldt.-oslenyt. leirâsa, 1877, pag. 289. 3) J. SZABO: A bazaltok Quarzzârvănya. M. Fbldt. Târs. Munkălatai, III, 1867, p. 142. A. KOCH: Gdrcsoi kdzetvizsgâlatok. M. tud. Akad. Frtekez, II, 1871, pag. 15. ") A. KOCH: Tertiarbildungen. . . pag. 265. Institutul Geologic al României IO DR. VICTOR N. LAT IU o incluziune exogenă de 0.8 mm. dimensiune, formată dintr’un fragment de rocă eruptivă constituit dintr’o masă fundamentală microgranulară, in- dividualizată în intrețeserii de microlite de plagioclași cu microgranulațiuni de cuarț (10—40,0), draperizată cu diseminări de numeroase microgranu- lațiuni isometrice de magnetită (10—20,a). In această pastă de microlite sunt înglobate parțial cu o aderență în lungime două fenocristale idiomorfe pris- matic-alungite de feldspați plagioclași, maclate polisintetic după 1. albitei, cari se pătrund în cruce, având o dimensiune de 0.39—0.49 mm., remar- când în masa lor ca incluziune, câteva bastonașe microlitice de apatită (10,u), pete pigmentoase de opacit, bule de gaz și fațete vitroase. Individul mai bine desvoltat prezintă striațiuni de clivaj orientate în sensul alungirii | 010, cu o extincțiune de—2i°(ooi || 010), iar cel mai mic, striațiuni de clivaj trans- versale perpendiculare pe direcțiunea sa de alungire, i|OOi, cu 0 extincțiune ondulatorie de —50 la periferie și de -{-8° la interior, corespunzând deci unui abrador bazic, respectiv unui an desin cu deformațiuni me- canice’ repercutate asupra elipsoidului optic. Originea incluziunilor de cuarț din masa bazaltului dela Racoșul de jos, considerând tectonica formațiunilor geologice din această regiune, se poate explica cu suficiente date de probabilitate, atribuindu-se cuverturei tufului dacitic, care însoțește și acopere erupțiunile de bazalte în întreaga regiune din valea Oltului superior. Studiul microscopic al incluziunilor de cuarț, — bogate în incluziuni gazoase, vitroase și în microlite de apatită, — eviden- țiază originea lor vulcanică, deosebindu-se de infiltrațiunile hidrotermale petrosilicioase, de cele mai multe ori individualizate în sferolite radiar-fibroase optic negative, sau de infiltrațiunile diagenetice de silice coloidală, cari sub forma de infiltrațiuni secundare dealungul crăpăturilor din masa rocelor fizurate adeseori tapisează sau completează golul porozităților și al alveolelor produse în masa rocelor prin o degazeificare spontană. Cuarțul vulcanic, ca incluziune exogenă, a putut ajunge în masa bazal- tului prin înglobare din materialul detritic al tufului dacitic, de sub cuver- tura căruia bazaltul apare chiar în această regiune. Grosimea actuală a tu- fului dacitic nu este încă cunoscută. Considerând însă gradul foarte avansat de cristalizare al bazaltului, putem presupune că în ascensiunea sa el nu a atins dintr’odată zona de strate dela suprafață, ci răcirea magmei bazaltice s’a făcut mai încet sub cuvertura unei steve de strate acoperitoare, cari ul- terior fiind denudate, a ieșit la iveală masa bazaltului răcit și consolidat. Chiar din studiul distribuției geografice al bazaltelor din această regiune reiese că apariția lor la suprafață se înregistrează numai în câteva locuri sub forma de petece reduse, partea cea mai mare a aparițiilor de bazalte fiind mascată de un strat acoperitor fixat prin vegetație (pădure). In rezumat, masa fluidă a bazaltului ar fi înglobat în ascensiunea sa la suprafață, întâlnind zona for- mațiunii tufului dacitic, material din masa acestui tuf, digerându-1, cu Institutul Geological României STUDIU PETROGEXET1C AL BAZALTULUI 11 excepțiunea granulelor clasturate de cuarț, pe cari le-a absorbit parțial numai și anume periferic. Separația endomagmatică a cuarțului în masa acestor bazalte, este exclusă, în baza particularităților de includere, descrise. Singur petrograful american Diller *), a considerat incluziunile de cuarț din masa bazaltelor californiene, ca produse de separație endomagmatică, în mod eronat, dovedindu-se caracterul lor exogen 2). Incluziunile exogene de cuarț de forma unor nodule albe-dure până la dimensiunea unui măr, se comportă ca fragmente de c u a r ț i t, resorbite parțial de masa bazaltului. In ansamblu aceste nodule apar puternic frac- turate, fiind constituite dintr’un mozaic de sfărămături de cuarț în faze va- riate de topire, unele având o orientare optică identică, comportându-se ca părți integrante ale unui fragment fracturat, întâlnind și asociații granulare cristalloblastice cu orientare optică variată, având un aspect identic cu al asociațiilor similare din masa cuarțitelor sau a unor granulite. Masa acestor nodule exogene de substanțe silicioase, dealungul fracturelor este transfor- mată prin topire, într’o crustă apolară, surie-murdară, semitransparentă, in- dividualizată în curenți și valuri de scurgere cu treceri succesive spre o fază fin-granulată, anisotropă, cu numeroase centre de cristalizare, cari la apro- pierea zonei de contact cu sfărămăturile de cuarț intacte, neretopite, trec într’un stadiu de cristalizare cu separații acicular-fibroase cu începuturi de aranjare sferolitică, marcând astfel o trecere continuativă, dela faza apolară net-vitroasă la faza de cristalizare. Origina acestor nodule-fragmente de na- tură cuarțitică, trebuie căutată în profunzime, în subasimentul regiunii de unde au fost înglobate în masa fluidă a bazaltului, proveniența unora dintre ele fiind probabilă și din materialul rocelor neocomiane peste a căror forma- țiune se reazimă, în această regiune, cuvertura tufului dacitic. Studiul de analiză microscopică al eșantioanelor de tuf dacitic recoltate din zona de contact cu mamelonul bazaltic dela Racoș confirmă considera- țiile noastre. Secțiunile făcute prin acest tuf, prezintă la microscop o masă fundamentală hialopilitică apolară, draperizată cu pete și dâre de și- roire formate din substanțe limonitoase rezultate din alterarea elementului melanocrat. In masa tufului remarcăm încă fragmente tabulare de plagio- clași, maclate simplu și polisintetic după 1. albitei, în asociare de ingemânarc uneori cu lamele de maclă după 1. periclinului, de o.i—0.7 mm. mărime, având un indice de refracție și un caracter optic variat, cu o comportare op- tică corespunzând termenilor din seria oligoclas-andesinei și a a n d e s i n e i, cu o valoare a extincțiunilor în secțiuni „L M (010) || P (001)= -i°—5°. Intre componentele minerale ale tufului remarcăm și lamele spo- radice, sinusoidale, de biotită de 2O,«—0.5 mm. lungime, dicroice: ') J. S. DlLLER: Amer. Journ. Jan. XXXIII, 1887, No. 193, 45. i) ROSENBUSCH: M jkroskopische Physiographie. Stuttgart, 1887. Bd. II, p. 738 Institutul Geologic al României 12 DR. VICTOR N. LATIU Ng | c=Nm | b=brun întunecat; Np I a=galben atenuat. Remarcăm încă in- filtrațiuni secundare de c a 1 c i t ă și lamele de muscovită — rulate prin depozitare sincronică, între produsele minerale din masa tufului, — iar în cantitate redusă, granulațiuni isometrice de magnetită de o.i—0.2 mm. întâlnim în schimb foarte bogate și numeroase petece lamelare și dâre de scurgere de substanțe verzi cloritoase, precum și numeroase pete lenticulare de g 1 a u c o n i t ă, împrumutând tufului chiar macroscopic o coloare verde- surie. Componentele minerale descrise, în ansamblu abia fac ca repartizare cantitativă. 1/3 din conținutul mineral al secțiunii. Restul de 2/3, este repre- zentat prin granule clastice-xenomorfe de c u a r ț, majoritatea având extinc- țiune ondulatorie, întâlnindu-se și în asociații amigdaloide cristaloblastice. In masa granulelor de cuarț remarcăm numeroase incluziuni vitroase, unele având bule de gaz și bastonașe microlitice dc apatită de 20—70/*, particu- larități comune și granulațiunilor de cuarț întâlnite ca incluziune în masa bazaltului. Identitatea habitusului cristalografie cât și a incluziunilor din masa granulelor de cuarț, în ambele cazuri, dovedește, identitatea de origine. Ca particularitate petrogenetică a tufului remarcăm calcifiarea și silicifierea lui parțială prin procese de diageneză. Probele recoltate din stratul acoperitor al mamelonului bazaltic apar ma- croscopic albe-surii, dure-compacte, lipsite de orice friabilitate. Făcând ab- stracție de prezența câtorva granule cu reflexe aurii de pirită formate în mod diagenetic, între produsele de adhesiune argiloase ale acestor probe, în ge- neral ele se prezintă ca un tuf calcifiat, caracterul lor tufaceu eviden- țiindu-se și mai pregnant la analiza microscopică. In secțiune sub microscop prezintă o masă marnoasă-gălbue, tufacee, injectată cu infiltrațiuni secun- dare de c a 1 c i t ă, peste care se diseminează granulațiuni de magnetită, pete lenticulare brune-gălbui de limonită, lamele prismatice de mus- covită (0.1—1 mm.), substanțe verzi-gălbui cloritoase și dâre sau pete verzi intensive de glauconită. In masa probelor remarcăm încă fragmente tabu- lare de plagioclași, maclate polisintetic, câteva lamele sinusoidale de b io- t i t ă și numeroase granule xenomorfe de cuarț, cu extincțiune ondula- torie, pline de incluziuni*vitroase și în cantitate mai redusă, cu microlite baccilare de apatită (24—35;/). Proveniența acestor componente mine- rale o întâlnim între componentele similare din masa tufului dacitic, com- portându-se ca produse detritice de asvârlire sau rulate în mod secundar prin transport, fiind cimentate diagenetic prin infiltrațiuni calcaroase, cari formează uneori zone întregi, în individualizări lepidoblastice de c a 1 c i t ă, analoage celor din masa calcarelor marmoreene. In masa acestor probe re- marcăm dealtfel și produse detritice (tufacee) din masa bazaltului, reprezen- tate prin granule de magnetită și prin câteva granule de o 1 i v i n ă de 70/4—0.2 mm., unele orientate a (100) cu o deschidere axială<6o°, în lumină con- vergentă. Institutul Geological României STUDIU PETROGENETIC AL BAZALTULUI >3 In această regiune la S-E de mamelonul bazaltic dela Racoș, în malul drept al Oltului, paralel cu terasamentul căii ferate între Racoș și Agoștin, apar erupțiuni de porfire efusive, diabaze, gabrouri și porfirite, fiind în con- tact la nord cu calcarele triasice și jurasice, iar la est cu formațiunile creta- cice. In masa porfirelor din această regiune se menționează incluziuni de cuarț cu aparențe de origine exogenă 1). II1. Bazalt vesicular scoiiaceu Varietățile de această rocă cari se întâlnesc în partea superioară a do- mului bazaltic dela Racoș, în acoperișul varietăților compacte, în blocuri- bombe de diverse dimensiuni, macroscopic sunt brune întunecate formate dintr’o masă plină de porozități și goluri vesiculare de 1—10 mm. mărime, având uneori dimensiunea de 3 cm. La microscop în secțiune, prezintă aceeaș pastă intersertală, formată din întrețeseri de microlite de p 1 a g i o - c 1 a ș i, ca și varietățile compacte, cu deosebirea că aceste varietăți sunt mai puțin cristalizate, cu element hialopilitic mai bogat în masa lor, microlitele de plagioclași având dimensiuni mai reduse. Totuș gradul de mineralizare al acestor varietăți este remarcabil, deși prin un proces de degazeificare con- comitent unei reduceri de presiune, au fost lipsite în parte de agentul mi- neralizator principal, de gazele din magmă. Subliniem, ca o particularitate petrografică a acestor varietăți, marea desvoltare a cristalelor de olivină din compoziția lor minerală, atât ca dimensiune cât și ca repartizare canti- tativă, însoțită de o considerabilă reducere a granulelor de augită, indi- vidualizate în cantitate mai mică, mai mult sub forma de microgranulațiuni diseminate între microlitele pastei fundamentale. Această particularitate își găsește explicarea, în ordinea de succesiune — stabilită de Lagorio și Rosenbusch -) — în care se separă olivină și piroxenul din compoziția magmelor vulcanice. Ortosilicații de Fe și Mg se separă înaintea metasilicaților metalelor corespunzătoare, și deci olivină se individualizează înaintea augitei. In compoziția minerală a varietăților de bazalte scoriacee, phenocristalelc de olivină aparțin generațiunii intratelurice, deci stadiului când magma bazaltică nu eră degazeificată, agenții mineralizatori contri- buind astfel la individualizarea lor macrogranulară. Granulele de augită s’au separat ulterior, în stadiul când magma devenise efuzivă și când prin o S. SZENTPETERY: A Persăni-hegyseg deli fel. mezozoik. erupt, kozetei. Muz. Fuz 1909, v. IV, No. 2. 2) A. LAGORIO: Krystallisationsvorgange im eruptiven Magma. Tschermaks Mitth. Bd. VIII, 1887. H. ROSENBUSCH: Ober die chemischen Beziehungen der Eruptivgesteine. Tscher- maks Mitth. Bd, XI, 1889. Institutul Geologic al României IGR/ ‘4 DR. VICTOR N. LĂȚII? degazeificare în masă, fiind lipsite de acțiunea agenților mineralizatori a gazelor din magmă, s’au separat în cantitate mai redusă sub formă microgranulară. Granulele de o 1 i v i n ă din compoziția acestor bazalte scoriacee, întâlnite în microgranulațiuni de 30/4 până la phenocristale de aproape 2 mm. lun- gime, se remarcă prin un grad foarte avansat de serpentinizare, mascate uneori complet cu draperii fibroase de c r y s o t i 1 sau cu fulgi scămoșați de a n t i g o r i t. Pe lângă componentele minerale descrise mai remarcăm în masa acestor varietăți de roce, granulațiuni isometrice de magnet ită, bogate dispersiuni de opaci t, granule cu contur patratic de picotită iar în golul alveolelor veziculare din masa secțiunii, fragmente și termina- țiuni miarolitice de bastonașe de p 1 a g i o c 1 a ș i și de prisme de o 1 i v i n ă. Altădată păreții interni ai veziculelor sunt tapisați cu infiltrațiuni secun- dare de calcită, cari se preling uneori — în dâre de șiroire sau sub forma de revărsări în petece lamelare — și peste masa fundamentală a secțiunii, dealungul crăpăturilor ce străbat masa granulelor minerale. In unele eșan- tioane dintre aceste varietăți de bazalt — remarcăm, paralel zonelor pătrunse de infiltrațiunile calcaroase, antrenări în curenți de scurgere, formate din microlite de paglioclazi, din granule de olivină și magnetită și din numeroase microlite de p i r o x e n de 20—50,u, cu o extincțiune de 42—450 (diopsid-augită). Direcția de scurgere a acestor curenți vizează de regulă golul unei al- veole sau vezicule din masa secțiunii. Antrenarea lor se datorește forței de expansiune a gazelor în momentul eliberării lor din masa magmei bazaltice. Comparativ, varietățile de bazalte veziculare sunt cu mult mai mi- neralizate decât varietățile cavernoase-scoriacee, având un ele- ment apolar redus, iar microlitele de plagioclași din masa lor fundamentală, au o desvoltare analoagă microlitelor similare din masa varietăților compacte. IV. Alte varietăți (ic bazalt Pentru lămurirea condițiilor petrogenetice ale bazaltului dela Racoșul de jos, am studiat și câteva eșantioane din celelalte puncte ale regiunii cu ba- zalte, din valea Oltului superior, utilizând materialul depozitat în colecția petrografică a Institutului de Mineralogie-Petrografie al Universității din Cluj. Astfel: Bazaltul dela Comăna, formând punctul extrem de S-W al regiunii cu bazalte, macroscopic brun-întunecat, afanitic; sub microscop în secțiune prezintă o masă fundamentală hialopilitică apolară cu începuturi de cristali- zare, formată din microlite fine-aciculare de p 1 a g i o c 1 a z i dela 10—6o(u. In masa fundamentală microlitele de plagioclași formează intrețeseri inter- sertale, cu o comportare optică corespunzând termenilor din seria labra- dorului și a b y t o w n i t u 1 u i, cu o desvoltare analoagă celor din ba- zaltul dela Racoș. Institutul Geologic al României igr/ STUDIU PETROGENETIC AL BAZALTULUI >5 Oii vina și augita din compoziția acestor roce, se întâlnesc cu o desvoltare mai redusă decât elementele similare din bazaltul menționat, având însă aceleași particularități petrografice. Remarcăm în schimb o abundență a pigmentului negru-opacitic, impregnând întreagă masa fundamentală a secțiunii. Incluziuni exogone de cuarț întâlnim și în masa acestor bazalte, marcate prin caracteristica zonă keliphytică, formată din microlite de piroxen cu o dimensiune mai redusă (10—30/z). Cuarțul din aceste incluziuni, apare în asociații cristaloblastice, formate din granule xenomorfe cu extincțiune ondulatorie, de 20—0.1 mm. dimensiune. Incluziunile din masa granulelor de cuarț — formate din element vitros, bule de gaz și din microlite de apatită — le imprimă o origine identică cu a incluziunilor si- milare din bazaltul dela Racoș. Bazaltul dela Fântâna, prezintă sub raportul gradului de mineralizare multă analogie cu bazaltul dela Racoș, având aceleași elemente minerale, separate în masa sa, cu aceeaș proporție cantitativă de repartizare, iar o 1 i - vina acestui bazalt, având, acelaș grad de serpentinizare. Incluziuni exo- gene de cuarț nu am remarcat în masa acestui bazalt. întâlnim în schimb zone keliphytice de piroxen, marcând golul unei alveole sau ve- zicule. Probabil că incluziunile de cuarț au suferit o resorbție completă sau că microlitele din zona keliphytică, au fost antrenate din pasta funda- mentală a rocei, de forța de expansiune a gazelor eliberate prin degazei- ficare. Bazaltul dela Hoghiz, prezintă un grad analog de mineralizare, atât va- rietățile compacte cât și varietățile vezicular-poroase. Remarcăm în schimb în masa acestui bazalt, procesul avansat de coroziune și resorbție magmatică al granulelor de o 1 i v i n ă, marcat prin adânci alveole și escavațiuni peri- ferice al cărora gol este tapisat cu granule de m a g n e t i t ă sau este um- plut cu infiltrațiuni din masa fundamentală. Granulele de o 1 i v i n ă și astă- dată prezintă acelaș stadiu avansat de serpentinizare. Remarcăm și inclu- ziuni exogene de cuarț, aproape complet resorbite, cu caracteristica zonă marginală keliphytică, restul componentelor sale având, particularitățile cri- stalografice descrise. In rezumat reținem următoarele concluziuni, ale studiului nostru com- parativ, făcut asupra bazaltelor din valea Oltului superior: Bazaltul dela Racoșul de Jos, se remarcă — dintre toate aparițiile ana- loage — prin cel mai avansat grad de mineralizare, sub raportul desvoltării ca dimensiune, a componentelor sale minerale. O particularitate a bazaltului dela Racoș este repartizarea cantitativă în proporții aproape egale a componentelor sale principale: o 1 i v i n a și a u - g i t a; în restul aparițiilor de bazalte se întâlnește o prevalare ca separație magmatică a olivinei și o reducere a augitei. ■ JjA, Institutul Geological României \JGR/ 16 DR. VICTOR N. LATIU Incluziunile exogene de cuarț sunt comune majorității bazaltelor din această regiune, având aceeaș proveniență și origine, în parte din materialul tufului dacitic, care însoțește aparițiile de bazalte, în întreaga regiune, în parte din materialul rocelor neocomiane (gresii, conglomerate) din profun- zimea regiunii. Ca timp de erupțiune, aceste bazalte sunt considerate ca produsul unei singure erupțiuni, fără intermitențe, corespunzând intervalului dintre Levantinul inferior și Levantinul mediu ’). Cluj, r925- ') E. LORENTHEY: Ertesito, 1895, bd. 17, p. 198, 309. A. KOCH: Tertiarbildungen, II, Neogenteile, 1900, p. 317. Institutul Geological României BEITRĂGE ZUM PETROGENETISCHEN STUDIUM DES BASALTES MIT EXOGENISCHEN QUARZ - EINSCHLUSSEN VON RACOȘUL DE JOS Kurze Zusammenfassung VON Dr. VICTOR N. LAȚIU Das săulenformig abgesonderte Basalt von Racoșul de Jos gestaltet eine domatische Anhăufung von i km2., mit einer geoffneten Neigung gleich- laufendmit demrechten Ufer des Altflusses, durchbrechend von O-SO. die For- mation der dazitischen Tuffe und von N-NW. die Schichtgruppe der mio- cănischen Mergeln. Âhnliche Basalterscheinungen findet man lăngs einer 20 km. langen tektonischen Linie mit einer NE-SW.-lichen Richtung, in mehreren Orten in dem oberen Tale des Altflusses, beim: Hoghiz, Bogata Oltului, Fântâna, Lupșa und Comăna. Die Erscheinungszone der Basalte ist in seiner Lănge uberall von der dazitischen Tuffeformation begleitet. Der Basaltstock von Racoșul de Jos gliedert sich in aphanitisch-săulen- formig abgesonderte Gesteinsvarietăten und in coccolitisch-blâtterige Ge- steinsarten aus, bedeckt von locherig-schlackigen Lawablocken. Die aphanitisch-massigen Basaltarten erscheinen makroskopisch dunkel- schwarz. Unter dem Mikroskop, im Diinnschliff, zeigen sie ein intersertal- ophitisches Gefiige, kornig ausbildungsartig, fast vollkristalisiert mit redu- ziertem Glaselement, in der Grundmasse mit Ausscheidungen von leisten- formigen P 1 a g i o k 1 a s-Mikroliten (20/;—0.4 mm.) sich verkniipfend mit zahlreichen O 1 i v i n- und A u g i t - Kbrnchen (20«—0.1 mm.). Die Pla- gioklasleisten aus dem Grundmasse besitzen eine optische Orientirung ent- sprechend der basischen Individuen der Plagioklasreihe und zwar den Labradorit und B y t o w n i t Gliedern. Zwischen seinen Mineralbestandteilen findet man 01 i v i n- und A u g i t- Kbrner mit macroporphirischer Entwicklung (0.1—1.5 mm.), als grosse Ein- sprenglinge in der Grundmasse. Der A u g i t kommt vor in prismatischcn Kristallen von der Kombination: 00P00 100 loo, coPco 010 oîo, <»P no 110, 2 Anuarul Inst. Geologic al României. Voi. XIII. Institutul Geologic al României 18 DR. VICTOR N. LAȚIV oP ooi ooî, mit einer Auslbschungsschiefe von 420—48°manchmal bis 54°,mit schwachem Pleochroismus: Ng | c=Np [ a=braun-grunlich, Nm | b=schwach- gelblich. Die Schnitte J_ C (001) zeigen im konvergenten Lichte einen Axen- winkel ^6o(l. Das O 1 i v i n kommt vor in prismatisch-wasserhellen Kristallen, welche oft von Kluften und Rissen mit beginnender Serpentinisierung durchzogen sind, in der Lănge der Spaltrisse verwandelt im gelbgrunlichen Ausscheidun- gen von Cry soții und Antigorit mit faserig-flaumiger Struktur. Als secundare Mineralbestandteile erscheinen daneben noch reichlich iso- metrische Magnetitkdrnchen (20—80/1) und Apatitnădel- chen (10—20,«) in geringerer Menge, teils als Gemengteile in der Grund- masse, teils als Einschliisse in der Masse der Augit- und O 1 i v i n -Korner. Die Olivin-kbrner besitzen. noch einige Einschliisse von Picotit in win- zigen dunkelgriinen Oktaederchen. Die locherigen, porosen und schlackigen Basaltarten von Racoșul de Jos besitzen eine ăhnliche Mineralzusammensetzung wie die der massigen Varie- tăten, abweichend nur durch die Dimension und die quantitative Repartierung ihrer einzelnen Bestandteile. Verhăltnismăssig sind die poros-blasigen Ba- saltarten mineralreicher und besser kristallisiert als die locherig-schlackigen Varietăten, in der Folge der verschiedenen Entfernungsbedingungen der Mineralisateur-Gase aus dem effusiv-basaltische Magma. In der Grundmasse beider Basaltarten, — entsprechend der Reihen- folge der Ausscheidungen in Eruptivgesteinen, — besitzen die O 1 i v i n - korner eine reichlichere und grossere Entwicklung als die der Augit- korner und durch diese Einzelheit unterscheiden sie sich von den massigen Basaltarten. Die blasig-schlackigen Basaltvarietăten sind noch reichlicher im staubformig-schwarzem O p a c i t und lăngs der Kliifte und Spalt- risse sonst als Umhullungen im Inneren der Blasen und Locher, man findet noch reichliche sekundăr — Einatmungen von C a 1 c i t, manchmal mit lepidoblastischer Struktur. Die wichtigste Beschaffenheit aller Basaltarten sind die f r e m d - exogenen Quarzeinschliisse in ihrer Masse, deren Ursprung, man in dem Material der dazitischen Tuffe oder in dem Material der neocomischen Gesteine aus dem Untergrunde suchen muss, welche auch die Basalterscheinungen im ganzen oberen Tale des Altflusses begleitet. Die exogenen Quarzeinschliisse sind clastikformig, von einer K e 1 i p h y t - zone umhiillt, aus zahlreichen winzigen (20—40,11) Piroxenmikroliten (D i o p s i d) gestaltet, mit ihrer Lăngsrichtung senkrecht auf die Kontakt- zone mit den Quarzeinschliissen. Ihre Entstehung erklărt sich durch fol- gende Reaktion: Mg2SiO4 + SiO2=2MgSiO3 Fe9SiO, 4-SiO,— zFeSiOo k -i 4 o BEITRAEGE ZUM PETROGENETISCHEN STUDIUM DES BASALTES >9 welcher chemisches Gleichgewicht von Massenwirkung und Phasen-Regel bedingt ist'). Durch dieselbe Reaktion erklărt sich auch der Mangel der Olivin-kbrner zwischen den Bestandteilen der Keliphytzone, gebildet nur aus Piroxensăulenchen. Der SiO2 Apport—in der Grundmasse des Basaltes von den Quarzeinschlussen gebracht, — verwirklicht nur die Ausscheidung der Piroxenmikroliten. Die Grbsse der exogenen Quarzeinschliisse wechselt (i mm.—5 cm.) von der Grbsse eines Pisolits biszu dereines Obstes. Die exogenischen Quarz- einschliisse — als eine allgemeine Erscheinung — findet man in der Grund- masse aller Basalte in dem oberen Tale des Altflusses, besitzend den- selben Ursprung, dessen Vorkommnis in der petrograpischen Literatur bis heutigen Tags nicht erwăhnt ist. Ăhnliche Quarzeinschliisse kommen noch in der Grundmasse des Ba- saltes von Detunata, bei Roșia im Siebenbiirgischen Erzgebirge vor 2). Die Eruptionszeit der Basalterscheinungen in dem oberen Tale des Alt- flusses entspricht dem Intervalle zwischen der unteren und mittleren Le- vantinperiode 3). ’) BAUR: Chemische Kosmographie, 1903. ROBERT MARC: Chemische Gleichgewichtslehre. Jena, 1911. s) I. SZABO: A bazaltok Quârzzârvânya. M. Foldt. Tărs. Munk. III, 1867, p. 142. A. I39—3>78- c) In conținutul mineral al filoanelor aplitice, injectate în masa acestor minereuri, remarcăm procesul avansat de p r o p i 1 i t i z a r e, ca efect al acțiunilor pneumatolitice hidrotermale. Individualizarea cantitativă a biotitei în compoziția lor minerală, evidențiază caracterul lor g r a n i t i t ic, cu o pro- veniență din profunzime. d) Injectarea filoanelor aplitice este însoțită de un complex de agenți mineralizatori, contribuind la individualizarea particularităților mineraloge- netice, însumate în paragenezele de magnetită, pirită și calcopirită, în con- creșterile micropeginatitice ale piritei cu calcopirita, și în pseudomorfozele de calcopirită după granulațiunile de pirită. e) Granulele de magnetită, octaedrice, rombododecaedrice și pseudorom- boidale, în conexiune mineralogenetică cu injectările aplitice, se comportă, în parte, ca produse perimagmatice-pneumatolitice, în parte, ca produse apomagmatice-hidrotermale și în parte, ca produse prin metamorfism de contact caustic, din materialul minereurilor de sideroză. Cluj, 12 Iulie 1928. Institutul Geologic al României BEITRÂGE ZUM MIKROGENETISCHEN STU- DIUM DER EISENERZEN VON GHELAR (DISTRICT HUNEDOARA SIEBENBURGEN) VON Dr. VICTOR LAȚIU Die Eisenerzlagerstătten von Ghelar verhalten sich wie ein Fragment aus einem Komplex von Erzlagerstătten mit einer weitverbreiteten Ausdeh- nung von ungefăhr 40X70 km. mit einer Orientierung von NO—SW., in mehreren Orten im sogenannten Poiana-Rusca Gebirgen, — mit epigenetisch- charakteristischen Erscheinungsformen. Die Eisenerzlagerstătten von Ghelar treten innerhalb einer Masse von feinkdrnigem, dolomitischem Kalkstein als Untergrunde auf, in der Form einer Einlagerung in serizitos-phyllitischen Schiefern. Die Eisenerzlager- stătten sind durch Verdrăngung, mit empordringenden Thermen des dolo- mitischen Kalkes als Wirkungen epigenetischer-postvulkanischer Natur eines Granit — Massivs aus dem Untergrunde—, enstanden. Ihr ursprungliches Erz, der Spatheisenstein mit Ubergăngen in untersten Horizonten in Braun- spath (Ankerit) als Ubergangszone in reinem Kalkstein, oberflăchlich unter der Wirkung der Atmosphărilien, ist durch sekundăre metasomatische Pro- zesse, in Brauneisenerze umgewandelt. Der gewaltige Erzstock von Ghelar ist mit aplitischen Găngen von granititischer Natur durchsetzt. Ăhnliche Erzlagerstătten-Vorkommnisse findet man im Erzberg bei Huttenberg mit einem analogen Ur- sprunge 1). Die Literatur-Angaben der Eisenerzlagerstătten von Ghelar, befassen sich bis heutigen Tags nur mit ihren geologisch-tektonischen 2), chemischen 3), *) BAUMGĂRTEL B.: Der Erzberg bei Huttenberg in Kărnten. Jahrb. d. k. k. Geol. Reich-Anst. Bd. 52. 1902, p. 243. 2) STOR D.: Bericht uber geol. Ubersichtsaufnahme d. siid-westl. Siebenbiârgen. Jahrb. d. k. k. Geol. R.-Anst. XIII, 1863, p. 41—42. POSEPNY F.: Uber das Eisenstein- Vorkommen von Gyâlâr in Siebenbiirgen. Verhandl. d. k. k. Geol. R.-Anst. 1871, p. 39—40. HALAVATS J.: Hâtszeg-SzăszvârosVajdahunyad kornyekenek geol. alkotâsa. A magy. orv. es term. vizsg. XXXII gyiil. munkâlatai, 1903, p. 1—33. 3) C. VON HAUER: Arbeiten im chem. Laborat. d. k. k. Geol. R.-Anst. Jahrb. 1865, p. 172. Institutul Geological României 44 DR. VICTOR N. LATIU und mit ihren grubenbau-landwirtschaftlichen ’) Aufgaben. Eine wertvolle Synthese liber diese Vorkommnisse und im allgemeinen liber die ganzen Eisenerzlagerstătten Siebenbiirgens, hat Prof. C. Papp bearbeitet2). Es fehlt aber — bis in der Gegenwart — ihr mikroskopisches Stu- diam. Das mikroskopische Studium liber die einzelnen Eisenerzen aus den La- gerstătten von Ghelar hat mir die Moglichkeit gegeben, um ihre mikroge- netischen Beschaffenheiten zu bestimmen und die Resultate dieser Unter- suchungen auf folgende Weise zusammenzufassen: Die Spatheisensteinerze von Ghelar verhalten sich als metasomatisch produzierte Bildungenvon epigenetisch-postvulkanischer Natur durch die Umwandlung des feinkornig-dolomitischen Kalksteins unter Mitwirkung hidrothermaler Manifestationen einer granititische Magma aus ihrem Untergrunde. Die aplitischen Gange sind in ihrer Masse — auf sukzessive Weise — in Form einiger siliziosen-hidrothermalen Losungen von verschiedener Visko- sitât durchsetzt, — und zwar noch nach ihrer Umwandlung durch sekundăre metasomatische Prozesse in Brauneisenerze —, verwirklicht durch Verkiese- lung einer Variation ihres spezifischen Gewichtes, und zwar: Die brăunlichen weniger verkieselten Spatheisenstein-Varietăten besitzen ein spez. Gew. von 3, 79—4,00(18°). Die weisslichen, in grbsserer Menge verkieselten Varietăten, besitzen ein spez. Gew. von 3,30—3,57 (18°). Die Spatheisensteinerze mit Umwandlungen im Brauneisenerze besitzen ein spez. Gew. von 3,73 (18°), und die silizifierten magnetithaltigen Spatheisenerze mit einem spez. Gew. von 3,62—3,70(18°). Die ungleichformig verkieselten Braun- eisenerze zeigen ein spez. Gew. von 3,39—3,78 (180) vor. Im Mineralbestande der durchgesetzten aplitischen Gange sondern sich in grosserer Menge Biotit-Blăttchen in propilisiertem Zustande, als Effekt der pneumatolitisch-hidrothermalen Wirkungen, aus. Die Injektion der aplitischen Gange in der Grundmasse der Eisenerzen von Ghelar ist begleitet von einem Komplex von mineralbildenden Agenten, deren Vorhandensein sich in den paragenetischen Mineralbildungen von Mag- netit, von Pyrit und von Chalkopyrit erkennen lăsst. Das letzte Mineral findet man in mikropegmatitischen Verwachsungen mit Pyrit oder in pseudo- morphosen nach Pyrit-Korner vor. Die Magnetit-Korner mit verschiedenen kristallographischen Orientierun- gen — im Diinnschliff— von einem oktaedrisch-rombododekaedrisch und b TeGLAS G.: A Vsjdahunyad videki vasbânyâszat . . . Fold. KCzl. 1895, p. 354. LATINAK G.: A Vajdahunyad m. k. vasgyâr es tartozekai. Bânyâsz. Kohâszati Lap. 1916, bd. 48. p. 1—151. 2) PAPP C.: A magy. bir. vasdre es kbsz^nkeszlete. Bpest. 1915. jA Institutul Geologic al României 16 R/ BEITRAEGE ZUM MIKROGENETISCHEN STUDIUM DER EISENERZEN 45 pseudoromboidalischen Habitus — im mineralogischem Zusammenhang mit den durchsetzten aplitischen Găngen — verhalten sich, teils als perimagma- tisch-pneumatolitische, teils als apomagmatische-hidrothermale Bildungen, teils als kontaktmetamorphische Bildungen aus dem Material der Spatheisen- steinerze unter Mitwirkung der Injektion der aplitischen Gange. Cluj, 12 Julie 1928. Institutul Geological României Institutul Geological României EXPLICAREA MICROFOTOGRAFIILOR MINEREU- RILOR DE FER DELA GHELAR TABLA III Fig. i. Magnetită în granule variat orientate din massa unui filon aplitic propili- tizat, injectat în massa minereului de sideroză dela Ghelar (j. Hunedoara). In lu- mină naturală, mărit de 20 ori. Magnetit - Kdrner mit verschiedener Orientierung in der Masse eines aplitischen Ganges im Spatheisenstein von Ghelar (Kom. Hunedoara). Im gewohnlichen Lichte. Vergrosserung, 20-mal. Fig. 2. Magnetită în granule variat orientate din masa minereului de sideroză dela Ghelar. In lumină naturală, mărit de 22 ori. Magnetit- Korner mit verschiedener kristallographischen Orientierung im Spath- eisenstein von Ghelar. Im gewohnlichen Lichte. Vergrosserung, 22-mal. Fig. 3. Magnetită în granule antrenate în masa unui filon aplitic injectat în mi- nereurile de sideroză dela Ghelar. In lumină polarizată, Nicolii + , mărit de 20 ori. Magnetit - Korner in der Masse eines aplitischen Ganges im Spatheisenstein von Ghelar. Im polarisierten Lichte zwischen gekreuzten Nicols. Vergrosserung, 20-mal. Fig. 4. Minereu de sideroză magnetitifer injectat cu filoane de aplit. Ghelar. In lumină naturală, mărit de 22 ori. Spatheisenstein, magnetithaltig, mit aplitischen Găngen durchsetzt. Ghelar. Im gewohnlichen Lichte. Vergrosserung, 22-mal. Fig. 5. Minereu de sideroză injectat cu filoane de aplit cu granule de magnetită. Ghelar. In lumină polarizată, Nicolii +, mărit de 20 ori. Spatheisenstein mit magnetithaltig-aplitischen Găngen durchsetzt. Ghelar. Im polarisierten Lichte zwischen gekreuzten Nicols. Vergrosserung, 20-mal. Fig. 6. Minereu de sideroză în transformare în limonită (zonele negre-opace). Ghelar. In lumină naturală, mărit de 22 ori. Spatheisenstein mit Umwandlung im Brauneisenerze (schwarz). Ghelar. Im ge- wdhnlichen Lichte. Vergrosserung, 22-mal. TABLA IV Fig. 7, Fragment dintr’un filon aplitic din masa minereului de limonită silici- fiat dela Ghelar. In lumină polarizată, Nicolii + , mărit de 22 ori. Aplitischen Gang - Fragment im silifizifierten Brauneisenerze durchsetzt. Ghelar. Im polarisierten Lichte zwischen gekreuzten Nicols. Vergrosserung, 22-mal. Fig. 8. Fragment dintr’un filonaplitic macrogranoblastic cu incluziuni de limo- nită (neagră-opacă). Ghelar. In lumină polarizată, Nicolii + , mărită de 22 ori. Institutul Geologic al României IGR a8 DR. VICTOR N. LAȚIU A p 1 i ti sc hen Gang - Fragment, grobkornerartig, mit Limoniteinschliissen (schwarz). Ghelar. Im polarisierten Lichte zwischen gekreuzten Nicols. Vergrosserung, 22-mal. Fig. 9. Minereu de limonită silicifiat (Quarț). Ghelar. In lumină naturală, mărit de 22 ori. Brauneisenerz, silizifiert (Quarz). Ghelar. Im gewohnlichen Lichte. Vergrosse- rung, 22-mal. Fig. 10. Minereu de sideroză magnetitiferă injectat cu filoane de aplit. Ghelar. In lumină polarizată, Nicolii -}-> mărit de 22 ori. M a g n e t i t - haltiger Spatheisenstein mit aplitischen Găngen durchsetzt. Ghelar. Im polarisierten Lichte zwischen gekreuzten Nicols. Vergrosserung, 22-mal. £>r. Victor Lațiu, Minereurile de fer dela Ghelar TABLA HI Fig- 4 Institutul Geological României Dr. Victor Lațiu, Minereurile de fer dela Ghelar TABLA IV Institutul Geological României Institutul Geological României RADIOACTIVITE DES SOURCES D’EAU DE ROUMANIE. II. PAR G. S. ATHANASIU Avec Ies appareils et la methode utilisee anterieurement4) j’ai continue Ies mesures sur la radioactivite des sources d’eau de Roumanie. Durant Fete 1927 jeme suis occupe des sources thermales des B a i n s d ’ H e r cu 1 e, de C ă 1 a n et de G e o a g i u de Jos et de quelques sources d’eau douce de la V a 11 e e du Jiu. BAINS D’HERCULE 2) Les sources que j’ai analysees dans cette station thermale sont enume- rees dans les tableaux I, II, III et IV. Au point de vue geologique on peut considerer la presence du massif granitique de la region comme essentielle pour expliquer l’origine de la radio- activite des sources. La carte de Schafarzik3) et les coupes de I. P. Voi- TESTI 4) font ressortir clairement le rapport des sources chaudes avec le massif de granițe. En tenant compte de ces conditions geologiques je trouve commode de grouper les sources de la maniere suivante: I) Sources du Sud de la station dont le contact avec le granițe reste pro- blematique. Ces sources sont faiblement radioactives. II) Sources du Nord de la station dont le contact avec le granițe est prouve par les etudes geologiques 4). Ces sources sont radioactives. J) G. ATHANASIU: Radioactivite de quelques sources.. An. Inst. Geolog. Voi. XII. Bucarest 1927. -) Voir aussi: G. ATHANASIU: Comptes Rendus de l’Acad. Sc. Paris, t. 185, p. 944, 1927. ’) F. SCHAFARZIK: Carte Găologique des environs de Mehadia et des Bains d’Her- cule. Foldtani Koslony , XXXIII, 9, 1903. *) I. P. VOITESTI: Etude geologique sur les sources minerales des bains d’Hercule. Annales des Mines Roum. t. 4, 1921. Institutul Geologic al României 54 G. S. ATHANAS1U III) Sources de la region de «Sept sources» (4 km. au N. de la station) qu’on peut subdiviser en deux groupes: a) Sources de la rive gauche de la Cerna et b) Sources dela rive droite de la Cerna. Le contact de ces sources avec Ie granițe est Evident et Ies sources b sont tres radioactive!. I. Sources du Sud. TABLEAU I SOURCE Date 1927 Debit en litres par minute Temperatura Radioactivite m. /ic c. pour 1 1 d’eau Baia de Ochi 1. VIII 9,36 55°,5 C. 0,425 » 14. VIII — 55",5 0,423 Regina Maria 1. VIII 326,76 52",2 0,42 14. VIII — 52°,4 0,33 losif 2. VIII 19.50 50" o,335 Baia de picioare 15- VIII — 46° 0,29 Baia veche 8. VIII — 38" 0,252 Elisabeta b 12. VIII 60 (?) 53° 0,24 On voit que la radioactivite de ces sources est faible. On peut remarquer que la radioactivite est d’autant plus grande que la source est plus chaude; la source Elisabeta fait exception â cette regie â cause du doute qui reste sur la valeur exacte de sa radioactivite. II. Source du Nord TABLE AU II SOURCE Date 1927 D6bit er litres par minute TempCrature Radioactivii en m. c. Moyenne Hygea d » Ileana * » Dragalina Hercule » » » » 29. VII 30. VII 6. VIII 8. VIII 30. VII 2. VIII 6. VIII 12. VIII » 29. VII 30. VII 6. VIII 8. VIII 11. VIII 12,55 12,55 11,32 10,97 '>05,2 (?) 3’,47 42° 1 C. 42°,1 41»,8 4i°,8 44°,4 44°,2 4 4°,2 30",2 30°,2 46".6 47 ",o 47»,6 4 7°,5 47",8 5,20 5,25 3,97 4,i7 >,73 ' 1,62 1,40 >,47 1 1,52 j 1,22 1,17 0,98 1,04 *>°5 . 4,64 1,58 >,49 1.09 b Cette source etant tres mal captee, l’eau a ete prise dans de mauvaises conditions; la radioactivite â l’emergence doit etre un peu plus grande que celle que j’ai mesur6e. Institutul Geologic al României RADIOACTIVITE DES SOURCES D’EAV DE ROUMANIE 55 Ces sources sont donc beaucoup plus radioactives que Ies sources I ce qui s’explique par leur contact avec Ie massif de granițe. En meme temps ces sources montrent, comme l’indique le tableau II, des variations de leur radioactivite ainsi que de la temperature et du debit. G-ATHANASIU.' la radioactivite DES EAUX DE ROUMANIE La fig. i donne Ies variations de la radioactivite durant la periode des mesures (29 juillet—12 aout) et fait. ressortir un minimum de la radioacti- vite vers le 6 aout. Seulement des mesures regulieres, durant une longue pe- riode de temps, pourraient nous fixer sur Ies ecarts maximums de la radioacti- Institutul Geological României 56 G. S. ATHANASIU vite. Des mesures regulieres de la temperature de la source Hercule mon- trent que, le printemps, durant la fonte des neiges la temperature de cette source descend jusqu’ă 20° C. ce qui entraine sans doute aussi une varia- tion de la radioactivite; mais les mesures faites sur les sources Hygea et Her- cules paraîssent indiquer deja que la variation de la radioactivite et celle de la temperature ne se trouvent pas dans un rapport simple ]). III. Regîon de «Sept Sources». a) Sources de la rivegauche. Un premier groupe de sources jaillit par les fissures de la paroi de granițe qui forme le talus de la route ve- nant des Bains d’Hercule â 4 km. env. au Nord de la station. J’ai analyse ici les deux sources les plus abondantes. La premiere (source No. 2) se trouve â 2 m. env. au-dessus du niveau de la Cerna et la deuxieme (source No. 3) ă 1 m. seulement au dessus du niveau de la riviere. La source No. 3 est la plus abondante. Deux autres sources (No. 4 et No. 5) se trouvent une vingtaine de metres plus loin et l’eau chaude paraît arriver verticalement, par les fissures des roches granitiques â moins de 1 m. au dessus du niveau de la riviere. Aucune de ces sources n’est captee. L’analyse chimique de l’eau n’est pas encore faite. Le resultat des mesures est donne dans le tableau III. Le debit des sources est e v a 1 u e approximativement. TABLEAU 111 SOURCE Date 1927 DCbit en litres- minute Temperature Radioactivii en m. c. Moyenne No. 3 31. VII 6o(?) 43°>° C 2.44 l » 13. VIII » 43°,z 2,32 / No. 2 3i- VII 2O(?) 43°,3 2,34 I » 13. VIII » 43°>2 2,21 J 2,Z7 No. 4 31. VII 5 43°,z 2,50 2,50 No. 5 7. VIII IO 44°,6 2,10 2,10 Le tableau montre que toutes ces sources ont ă peu preș la meme radio- activite (moyenne 2,32 m. /i. c.) et la meme temperature de 430 C. env. Ceci permet de considerer toutes ces sources comme des ramifications (preș de la surface) d’une meme source principale. b) Sources de la rive droite. Les sources de la rive droite se trouvent â moins de 200 m. en amont des sources precedentes. J’ai nume- Les mesures anterieures de la radioactivite de ces memes sources, faites par G. WESZELSZKY et par LOISEL ET MlCHAILESCU sont citees dans mon precedent travail. An. /nst. Geol. al Rom., voi. XII, 1927, p. 6—7. RADIOACTIVITE DES SOURCES D’EAU de ROUMANIe 57 rote ces sources de i ă 5 dans le sens dans lequel on Ies rencontre quand on remonte la riviere; elles s’echelonnent sur une distance d’une quarantaine de metres. Les sources No. 1 et No. 2 se trouvent â 50 cm. env. au-dessus du niveau habituel de la riviere. La premiere de ces sources est peu abondante; la deu- xieme est, par contre, tres abondante et j’ai evalue approximativement son debit ă 120—180 litres-minute. La source No. 3 est perpetuellement couverte par l’eau de la Cerna. La source No. qemerge des roches â 1 m. env. au-dessus du niveau de la riviere. Enfin la source No. 5 est au meme niveau (50 cm. env.) que les sources No. 1 et No. 2. A part les sources enumerees, on trouve au meme endroit quelques autres ecoulements d’eau chaude, de peu d’importance. Aucune des sources enumerees n’est pas captee; leur analyse chimique n’est pas faite. J’ai mesure la radioactivite des sources No. 1, No. 2, No. 4 et No. 5. Les sources No. 2, No. 4 et No. 5 ont ete mesurees trois fois en des jours diffe- rents et les nombres ainsi obtenus sont tres concordants comme le montre le tableau qui suit (tab. IV). Le debit â ete Evalue approximativement. TABLEAU IV SOURCE Date 1927 Debit en litres- minute Temperature Radioactivite en m. //. c. Moyenne No. 2 3- VIII 120—180 (? 55° C. 21,6 1 » 5- VIII 55»,5 21,7 22,18 » 7. VIII 55",5 23,25 1 No. 5 3- VIII 30—60 (?) 47°. 21,9 1 » 5. VIII 46°,5 21,45 / 21,60 » 9. VIII 46“,5 2i,45 J No. 4 3- VIII 60 (?) 5°“ 18,40 | » 5- VIII 49° 17,05 1 17,99 » 9. VIII 5°’,6 18,54 I No. 1 9. VIII 6—9 46° 7,05 7,05 Onvoitquecessourcessont tres radioactive s, tres chaudes et assez abondante s. Ce sont les sources les plus radioactives que j’ai analysejusqu’â present en Rouma n ie. Comme jel’aidit ailleurs ’) i 1 s e r a i t d e- sirable q u’ elles soient ca p t e e s et utili s e e s dans des b u t s m e d i c a u x. ’) G. ATHANASIU: C. R. loc. cit. Institutul Geological României G. S. ATHANASIU Analyse du gaz de la «Grotte ă vapeurs». Les chiffres obtenus ont ete corriges pour la pression de 760 mm. et la temperature de o° C. J’ai obtenu ainsi pour deux mesures consecutives faites le 4 aout 1927: 0,62 et 0,57 m. p,. c. pour 1 litre de gaz. c’est-â-dire une faible radioactivite (moyenne 0,59 m. ți. c.). Eaux douces. Les eaux douces que j’ai analysees aux Bains d’Hercule presentent une radioactivite insignifiante. Ainsi j’ai trouve pour la source «Templul lui Lazăr» 0,018 m. ,u. c.; pour la source abondante qu’on rencontre sur la route â 500 m.au Sud de 7 sources, rive gauche: 0,061 m. fi. c. Enfin l’eau de la canalisation d’eau potable de la station â montree une radioactivite presque nulle. Cette eau est captee dans les montagnes calcaircs de Domogled. C Ă L A N L’eau utilisee pour les bains provient d’une source chaude (28°,2 C). tres primitivement captee dans un grand bassin creuse dans la roche. Deux mesures consecutives faites le 27 aout 1928 m’ont donne en moyenne une radioactivite de 0,48 m. ft. c. au litre. GEOAGIU DE JOS Dans cette station on trouve un grand nombre de sources thermales (26°—320 C) repandues sur une assez faible etendue. Les eaux thermales ont depose ici des quantites considerables de tuf calcaire qui couvre, en grande pârtie, le flanc Sud de la vallee des sources. Outre les sources designees par unnom propre, qui sont captees et utili- sees, on trouve d’autres sources non captees dont j’ai analyse aussi quelques- unes. Ces sources sont designees par Ies lettres A, B, E et D; elles ont la situa- tion suivante: La source A se trouve sur la rive droite de la riviere, entre cette riviere et la villa Ana. On rencontre la source B â 30 m. env. plus bas en descen- dant la riviere, preș de la route. Les source E et D sont, elles aussi, sur la rive droite de la riviere â une distance de quelques metres de la fațe NE. de la maison contenant les bains Diana, Constanța, Victoria et Minerva. J’ai designe par E la source qui est plus preș de la maison mentionnee. La source «Baia Părăsită», un peu isolee des autres sources au Sud de la station, est el Ie aussi une source non captee. Institutul Geological României RADIOACTIVITE DES SOURCES D’EAU de roumanie 59 A cause de la mauvaise captation des sources je n’ai pu mesurer exacte- ment leur debit. Les chiffres contenus dans la troisieme colonne du tableau V permettront pourtant de se faire une idee sur le debit approximatif des sources de Geoagiu. Le tableau V resume les mesures de radioactivite. TABLEAU V SOURCE Date 1927 Debit approximat. en litres-minute Temperature Radioactivite en m. //. c. Moyenne Tămăduirei 30. VII 6—7 3°°>3 C 3.6° 1 » 1. vnr — 3,67 3.5' » 3- VIII — 3O°,2 3>26 | A 3i- VII 19 28", 1,9° 1 3- VIII 28" 1.89 j D 31- VII 5.3 28°, 5 1,69 1,69 Baia Părăsită 2. VIII 90 —120 ( ?) 26" 1,80 ) 1 68 » 1. VIII — 26" 1.57 1 E 2. VIII 13 (?) 29",2 1,60 1,60 B 3t- VII 38 (?) 28",8 1.55 1.55 Diana 30. VII 200 3°">4 o.77 1 0 78 » 1. VIII — 3°",2 0.80 J Constanța 2. VIII 27 3°">2 0,68 0,68 Minerva 2. VIII 168 29°,8 0,67 0,67 Rozalia 30. VII — 30°,6 0,19 0,19 S. artesienne 29. VII 380 (?) 32" 0,17 0,17 Font, d’eau douce preș de l’Hotel 3. VIII — 15° o.45 0.45 On voit que la radioactivite des sources de Geoagiu est appreciable, not- tament celle de la source «Tămăduirea» avec 3,51 m. /z. c. La source «Baia Părăsită» avec 1,68 m. /«. c. est interessante par son grand debit. La source artesienne, obtenue par un forrage â 65 m. de profondeur, est, comme on le voit, la plus chaude et la plus abondante mais sa radioactivite est faible: 0,17 m. /i. c. au litre. EAUX DOUCES DE LA VALLEE DU JIU Vu le massif important de granites de la Vallee du Jiu ’) on pouvait s’attendre a trouver dans cette region des sources radioactives. Cette suppo- sition«a ete confirmee par les mesures que j’ai faites (ete 1927). La carte No. 1 permet de situer les sources analysees et donne en meme temps le croquis geologique de la region d’apres le travail de M. L. Mrazec 2). Quatre groupes de sources ont ete analysees dans cette region: I) 3 sources situees dans le defile du Jiu au millieu du massif granitique, b L. MRAZEC: Cercetări geologice din vara 1897, I. Partea de E. a munților Vulcan. 2) L. MRAZEC: Contribution â l’histoire de la Vallee du Jiu. Bull. Soc. Sc. de Bucarest, An. VIII, 1899. 6o G. S. ATHANASIU G. ATHANASIU1 la radioactivite DES EAUX OE ROUMANIE ESQUISSE GEOLOGIQUE DELA REGION B UMBEȘTI-LAINICI D’APRES L. Mrazec Fig. 2 cheile de 1i 100.000 2 3 Legende ' Alluvions modernes Deuxieme terrasse Premiere terrasse Marnes.argiles et grespontiens vmn Conglomerate, greș quarzeux.schisfes charboneux; Formation de Schela Granițe Institutul Geologic al x IGRy 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 1L Sources analysees î La Brebi km. 89.65 Cantonul Merilor Ciocârlău La Rugină Sub Culmi Fânt. Plaiului Fânt. Trântorului Fânt. Melifei km.85 Fânt. Ardeoiului Fânt. Roman Matei Fânt Lăzureni Source mal capfe'e României RADIOACTIVITE DES SOURCES D’EAU DE ROUMANIE 61 II) 3 sources du village de Porceni, III) 3 sources sur le montagne D e a 1 u Mare dont deux se trouvent dans le massif granitique, et IV) 5 sources du village de Bumbești sur Ies terrasses du Jiu. I. Dans le defile du Jiu j’ai analyse Ies sources: i. La Brebi (Leurzoaia) situee au km. 88,7. Cette source jaillit direc- ternent d’un filon de pegmatite; elle possede une radioactivite notable. 2. La source du km. 89,65 sort du granițe; elle est aussi assez radioactive. 3. Cantonul Merilor (km. 90,25, granițe). La source est captee dans une fosse protegee par un couvercle en planches. Suit le resultat des mesures .Tab, VI. TABLE AU VI SOURCE Date 1927 D^bit en litres- minute Temperaturi Radioactivite m. /i. c. Moyenne 1 La Brebi 21. VIII 3.2 ■4" C 9 9.85 1 » 23. VIII » » 10,40 10,23 25. VIII » » 10,45 J 2 Km. 89,65 21. VIII — 13° 3,53 3,53 3 Cant. Meriloi 21. VIII ■— — 0.72 0,72 A remarquer la grande radioactivite de la source «La Brebi». II. â Porceni 4. Source «C i o c â r 1 ă u», â la limite N. du village; l’eau sort d’une colline de granițe couverte en pârtie par Ies greș quartzeux de la formation de Schela. La source est tres primitivement captee. Radioactivite notable. 5. La Rugină. L’eau sort des eboulis bordant le flanc Sud de la mon- tagne granitique Gornițălul, elle est legerement mineralisee (depot caracte- ristique du fer). On trouve ici 2 sources; j’ai analyse l’eau de la source Ouest. 6. Sub Culmi. Puits situe au S-E du village sur la terrasse inferieure du Jiu. Voir tableau VIL TABLEAU VII SOURCE Date 1927 D6bit en litres- minute Temperature Radioactivite en m. c. Moyenne 4 Ciocârlan 25. VIII 6,4 140 C1) 7,22 I 7,26 25. VIII » » 7,30) 5 La Rugină 22. VIII 12° 2,70 2,7 6 Sub Culmi 22. VIII 13" i.5 L5 l) Temperature ext^rieure 2c0 C. Institutul Geological României 6a G. S. ATHANASIU A remarquer la grande radioactivite de la source «Ciocârlău». III. Sur la montagne Dealul Mare. ♦ 7. Fântâna Plaiului et 8. Fântâna Meliței sont des sources sortant du granițe. 9. L’eau de Fântâna Trântorului sort des roches sedimentaires metamorphosees â la limite N. du granițe. TABLEAU VIII SOURCE Date Temperature Radioactivite en m. pi. c. 9 Fânt. Trântorului 20. VIII io" C 1,76 8 Ft. Meliței 20. VIII n° 1,43 7 Ft. Plaiului 20. VIII 15° o,99 Temperature exterieure 200 C. IV. A Bumbești. Sur la terrasse superieure du Jiu. 10. Km. 85 de la route naționale, source de faible debit. 11. Fântâna Ardeoiului. Puits de tres faible profondeur, dans le lit de Pârâul Ardeoiului. 12. F ântâna Roman Matei, puits de 7 m. de profondeur. 13. Fântâna dela Lăzureni, puits de 13 m. de profondeur. 14. Source superficielle mal captee et de faible debit preș de l’intersec- tion de la route naționale avec la route qui mene â Novaci. TABLE AU IX SOURCE Date 1927 Temperature Radioactivite en m. pi. c. 10 Km. 85 23. VIII — 1,60 11 Ft. Ardeoiului 24. VIII 12“,5 c 1,51 12 Ft. Roman Matei 24. VIII 12° °>5’ 13 Ft. Lăzureni 24. VIII io°,6 0.48 14 Source mal captee 23. VIII — o,o73 Temperature exterieure 20° C. En resume ontrouve dans le massif granitique de la Vallee du Jiu des sources possedant une radioactivite poțable, La source la plus radioactive; Institutul Geological României RADIOACTIVITE DES SOURCES D’EAU de roumanie 63 «La Brebi» possede une radioactivite comparable â celle de la source la plus radioactive de Măgura: environ 10 m. c.'). La radioactivite des sources des terasses du Jiu: Sub Culmi, Ft. Ardeoiului, Km. 85, peut etre comparee â celle des sources des terasses du Someș et du Căpușul. CONCLUSION Dans ce travail j’ai mesure la radioactivite de 48 sources d’eau et d’une source de vapeurs. Les plus radioactives de ces sources sont consignees dans le tableau X avec indication de la roche traversee par l’eau. tableau x SOURCE Qualite 2) Roche Radioactivite en m. ju. c. B. Hercul, Sept Sources. Rive Droite T Granițe 22,18 V. Jiu La Brebi D Pegmatite 10.23 V. Jiu Ciocârlău D Granițe et form. de Schela 7,26 B. Hercul. Hygea T Granițe 4.64 Geoagiu. Tămâd. T ? 3.51 Val. Jiu Km. 89,65 D Granițe 3,53 Val. Jiu La Rugină M Granițe I ?) 2,70 B. Herc. Sept Sources. R. Gauche T Granițe 2,30 On voit que les sources ayant traverse le granițe et la pegmatite sont les plus radioactives. Cette conclusion est en accord avec celle tiree des mesures contenues dans mon premier memoire. *) G. ATHANASIU: loc. cit., p. 30. ’) T = thermole, D — eau douce, M = minerale. Institutul Geological României I. STRATIGRAFIA BASINULUI INFERIOR AL TROTUȘULUI. II. ELEPHAS MERIDIONALIS DIN PLIOCENUL SUPERIOR DELA PRALEA-CĂIUȚI (Distr. Bacău) DE SA VA ATHANASIU și D. M. PREDA INTRODUCERE Cu ocaziunea exploatării unui zăcământ de lignit dela fundul părăului Pralea din satul Pralea, comuna Căiuț, districtul Bacău, s’au găsit în 1924, atât în stratul de lignit, cât și în stratele argiloase și nisipoase din patul și din acoperișul lui, numeroase resturi de mamifere printre cari am putut re- cunoaște: Elephas meridionalii, Rhinoceros cf. etruscus și Cervus. Foarte in- teresant este modul de prezentare al resturilor de Elephas meridionalis în zăcământul de lignit străbătut de galeria de exploatare. In partea superioară, spre tavanul galeriei s’au găsit cele două defense situate orizontal și cam la 1 m. depărtare una de alta. Una din defense a putut fi scoasă, iar cealaltă a rămas provizoriu în păretele lateral al galeriei. Cam la 1 m. mai jos, sub defense, s’au găsit câteva măsele, iar în patul galeriei mai multe oase cari nu s’au putut conserva. Aspectul măselelor arată sigur că ele au aparținut la unul și acelaș animal înaintat în vârstă. Rezultă deci că animalul a murit în picioare chiar în locul unde s’au găsit resturile lui, fiind înnomolit în turbiera din care a provenit zăcământul de lignit dela Pralea. Cea mai mare parte din material ni-a fost pus la dispoziție de societatea «Subsolul» care a exploatat lignitul dela Pralea. D-l inspector silvic Văideanu a avut amabilitatea de a ne împrumută una din măsele pentru studiu. Alte câteva resturi provenite din acelaș zăcământ le datorim d-lui O. Protescu, geolog-șef la Institutul geologic. Pentru a ne da seamă mai deaproape de pozițiunea stratigrafică a stra- telor pliocene cu lignit, în cari s’au găsit resturile menționate, vom da o pri- vire generală asupra constituției geologice a basenului inferior al Tro- tușului. 5 Anuarul Inst. Geologic al României. Voi. XIII. Institutul Geological României 66 SAVA ATHANASIU ȘI D. M. PREDA Privire stratigrafie» asupra basmului inferior al Trotușului. Basinul inferior al Trotușului la sud-est de Onești până la Adjud, este constituit din depozite pliocene fluviolacustre și din terase cuaternare. Suc- cesiunea acestor depozite este dată în tabela alăturată: Aluvial Pleistocen superior Terasa inferioară, io—15 m. deasupra albiei actuale. Terase mijlocii din petrișuri acoperite de loess, cu Elephas primigenius, 50—120 in. deasupra nivelului actual. Pleistocen inferior Levantin superior Levantin inferior Terasa superioară din petrișuri roșcate, așezate discor- dant peste Levantin; au o grosime de 100—200 m. și se ridică peste 450 m. deasupra șesului actual. Discordantă. Petrișuri, nisipuri și conglomerate, cel puțin 400 m. gro- sime. La partea inferioară intercalații de argilă, nisipuri și un strat de lignit cu Elephas meridionalis, Rhinoceros cf. etruscus Argile bituminoase de 100 m. grosime, cu intercalațiuni de lignit la Pralea. (Părăul lui Vodă). Petrișurile și ni- sipurile cu Mastodon arvernensis dela Copăcești și Rugi- nești. Ar corespunde cu stratele cu Elephas planifrons din Oltenia. Dacian Pontian Meotian Argile, marne și nisipuri cu Ilelix, Planorbis, Limnaeus, aproape 100 m. grosime. Lignit în basenul Cașinului, pe păr. Haloș. Argile, marne, nisipuri cu: Unio, Congeria Hydrobia, Helix. Strate subțiri de lignit. Intercalații de grezii și marne cu Mactra subcaspia și de tufuri andezitice. Ar corespunde stratelor cu lignit din basenul dela Comănești cu Rhinoceros cf. Schleiermacheri și cu grezii andezitice. Dislocația subcarpatică. Miocen Mediteran. Grezii, marne, cu gyps și tuf dacitic. Intens cutat. \ IGR Institutul Geological României STRATIGRAFIA BASINULUI INFERIOR AL TROTUȘULUI 67 Plioeenul este reprezentat în bazenul inferior al Trotușului prin o succesiune foarte puternică de depozite, perfect concordante, astfel că nu avem nici un indiciu sigur de vreo lacună stratigrafică între diferitele etaje. Stratele sunt aproape orizontale, cu ondulațiuni slabe și ar forma două bolți anticlinale largi, cu direcția NNE-SSV. Unul din aceste anticlinale trece la răsărit de Căiuț dealungul părăului Pralea, iar altul prin dreptul Adjudului. Din cauza lipsei de fosile și a uniformității faciesului, nu se poate face o repartizare a depozitelor între diferitele etaje ale Pliocenului decât pe con- siderațiuni stratigrafice și pe baza câtorva resturi de mamifere. Depozitele m e o ț i a n e apar în dreptul confluenței Tazlăului cu Tro- tușul la satele Slobozia Mielului și Rîpele de pe versantul nord-est. Ele sunt formate din argile, marne și nisipuri cu fosile de apă dulce, ca: Vnio, Con- geria, Hydrobia, Helix, Planorbis. Cuprind și intercalațiuni degrezii și marne de apă salmastră cu Mactra subcaspia, M. Ososkovi și M. Venjukovi, precum și intercalațiuni de strate subțiri de cărbuni și de tufuri și cenușe andesitice x). Depozitele meoțiane apar aici pe linia de dislocație care separă regiunea miocenă subcarpatică, puternic cutată, de regiunea pliocenă, din partea de sud a Moldovei, cu stratele aproape orizontale. Deasupra Meoțianului urmează concordant o succesiune puternică de argile, marne și nisipuri, care se urmărește fără întrerupere în malul Tro- tușului până în dreptul satelor Heltiu și Căiuț. Stratele au înclinare slabă spre ESE, care descrește treptat până în dreptul comunei Căiuț, unde stra- tele devin întâiu orizontale și apoi formează o largă boltă anticlinală orientată în direcția NNE-SSV și care ar corespunde aproape cu valea părăului Pralea, mic afluent pe partea dreaptă a Trotușului lângă Căiuț. Fosile caracteristice cari să ne permită separarea etajelor Pliocenului de deasupra Meoțianului nu se întâlnesc, ci numai forme indiferente de Helix, Planorbis, Limnaeus, impresiuni de plante și iviri puțin însemnate de lignit. Este însă foarte probabil ca partea inferioară a acestei succesiuni argiloasă și nisipoasă, așezată concordant peste Meoțian, să aparție la P o n ț i a n. Pe versantul de sud-vest al Trotușului, în apropiere de Căiuț, și anume la satul Pralea, pe părăul Ursoaia, unde se află lignitul exploatat (Fig. 1), succesiunea stratelor pliocene superioare, este următoarea: La partea inferioară se întâlnește un orizont de argile bituminoase, pu- ternic de aproape 100 m., cu intercalațiuni de cărbuni, care ar fi probabil echivalent cu orizontul de argile negre cu cărbuni și cu stratele cu Helix dela baza Levantinului din Muntenia. Această concluziune ar fi sprijinită și pe faptul că în basenul Cașinului, pe părăul Haloș, în argilele cu Helix și la un nivel mult mai jos decât baza Levantinului dela fundul părăului Pralea, •) D. M. PREDA: Regiunea Colinelor subcarpatice din partea de sud a districtului Bacău. Anuarul Inst. geol. Voi. VII, 1915. 5* 68 SA VA ATHANASIU ȘI D. M. PREDA se întâlnește un lignit copt, cam de tipul Jignitelor din Dacianul din Oltenia si Muntenia. Deasupra orizontului argilo-cărbunos, pe care l-am considerat ca ori- Fig. i Regiunea dela Pralea cu zăcământul de lignit. zontul de bază al Levantinului, urmează concordant o succesiune puternică de cel puțin 400 m., din pietrișuri și conglomerate, cari alternează cu X «3 r7 Institutul Geologic al României STRATIGRAFIA BASINULUI INFERIOR AL TROTUȘULUI 69 nisipuri cu stratificația torențială și cu intercalațiuni puternice de argile spre partea inferioară (Fig. 2). Cam în treimea inferioară a acestei succesiuni de pietrișuri și nisipuri se întâlnește stratul de lignit exploatat de Societatea «Subsolul» și în care s’au găsit resturile de Elephas meridionalis. Stratul de lignit are forma caracteristică lenticulară, cu o grosime de peste 3 m. la mijloc. El pare a se fi format într’o turbieră, ceeace dealtfel concordă cu modul de așezare al resturilor de Elephas meridionalis în acest strat de lignit. Din considerațiuni stratigrafice am putea consideră partea inferioară a succesiunii de pietrișuri, nisipuri și argile, cari cuprind stratul de lignit cu Elephas meridionalis, ca corespunzând la partea inferioară a Levantinului superior din Oltenia. Pietrișurile și nisipurile dela partea superioară cari constituesc D. Doica (701 m.) ar corespunde Levantinului superior, care aici este constituit în Secțiune în Levantinul superior dela fundul păr. Pralea. In stratul de lignit. Elephas meridionalis. întregime din depozite torențiale, fără urme de fosile. Elementele conglo- meratelor sunt: cuarțite, micașisturi, gneis, roce verzi, calcare mesozoice ș. a. In pietrișuri s’a găsit și un tetracoralier. Spre sud-est de Pralea, pe partea dreaptă a văii Trotușului, la satul Co- păcești, sunt deschise pe o mare grosime pietrișuri și nisipuri levantine, peste cari se așează discordant pietrișurile terasei superioare cuaternare, care con- stitue platoul dintre valea Trotușului și Valea Domosiței. Din partea in- ferioară a pietrișurilor levantine dela Copăcești se cunoaște o falcă superioară de Mastodon arvernensis^, ceeace ar indică orizontul inferior al Levantinului. In malul drept al Trotușului din fața Adjudului, sunt deschise nisipuri și pietrișuri puternice de 40—50 m., cu stratificație torențială. In aceste *) SAVA ATHANASIU: Asupra prezenței lui Mastodon arvernensis în pietrișurile dela Copăcești. Dările de seamă ale ședințelor Institutului Geologic al României. Voi. VII 1915, pag. 5—ro. InstitutuhGeologic al României 1° SAVA ATHANASIU ȘI D. M. PREDA nisipuri sunt intercalate, mai ales la partea inferioară, câteva strate de o argilă vânătă cu Helix, Planorbis și fragmente de Unio. Din partea mijlocie a ni- sipurilor se cunoaște o defensă de Mastodon aevernensis, deci ele aparțin la Levantinul inferior ca și pietrișurile dela Copăcești menționate mai sus. Aceste strate levantine au aici o înclinare slabă spre sudest, pe când mai în susul văii, în dreptul Copăceștilor, ele se înclină spre nordvest. Avem deci de-aface cu un al doilea anticlinal larg al stratelor levantine. Sunt ultimele cute pliocene cari se sting spre regiunea de șes din partea de sud a Moldovei. Nisipurile și pietrișurile cu Mastodon arvemensis arată la partea superioară o suprafață de eroziune prin care sunt despărțite de pietrișurile terasei su- perioare cuaternare acoperite de loess. Levantinul superior, pe care l-am văzut foarte desvoltat la Pralea, a fost aici în mare parte erodat. Cuaternarul este reprezentat prin pietrișuri fluviatile foarte desvoltate în valea Trotușului, constituind mai multe terase. Depozitele terasei cuaternare celei mai vechi sunt așezate pe o suprafață de denudațiune a depozitelor pliocene, cari au fost spălate pe o grosime de cel puțin 500 m., dacă socotim înălțimea terasei celei mai superioare față de altitudinea văii actuale a Trotușului. Se pot distinge 4 terase cuaternare: Terasa cea mai superioară este reprezentată pe partea stângă a basenului Trotușului, în Culmea Trotușului, începând din dreptul comunei Jăvreni (Dealu Bobeica 611 m.), până în dreptul co- munei Coțofănești (Dealu Ciortolom 525 m.). Pietrișurile acestei terase sunt constituite din roce verzi, asemenea cu acele din conglomeratele din Flișul carpatic, din Miocen și din Levantin. Rocele sunt intens alterate și au o coloare roșietică. Această terasă nu este acoperită de loess ori de lehm, cari au fost spălate. Grosimea pietrișurilor terasei superioare este cuprinsă între 100 și 200 m.; au stratificația caracteristică torențială și se razimă pe o suprafață de denu- dațiune. Ele sunt mai noui decât pietrișurile levantine, provin în cea mai mare parte din remaniarea acestora și trebuesc deci considerate de vârsta Pleistocenului inferior. înălțimea acestei terase deasupra albiei actuale a Trotușului trece în unele locuri peste 450 m., iar baza ei se află cam la 200—250 m. deasupra acestei albii. Pe partea dreaptă a basenului Trotușului terasa cea mai superioară este reprezentată prin pietrișurile cari constituesc dealurile înalte acoperite de păduri, dintre fundul văii Pralea și Copăcești, cum sunt dealurile dela Bălca (330 m.) și dealul Boga (325 m.) dela Copăcești, cari se ridică cu aproape 200 m. deasupra albiei actuale a Trotușului. Pe versantul stâng al Trotușului în Com. Jăvreni, pe păr. Recea, s’au găsit Elephas meridionalis, forma evoluată, care denotă sfârșitul Pliocenu- lui și începutul Cuaternarului. Institutul Geologic al României STRATIGRAFIA BASINULUI INFERIOR AL TROTUȘULUI 71 Terase mijlocii. Sunt terasele situate la nivele deosebite, inferioare terasei superioare și deasupra terasei celei mai inferioare. Se pot deosebi în această grupă cel puțin 2 terase: una care se ridică până la 120 m. și alta situată între 5c—70 m., deasupra patului actual. Aceasta din urmă este foarte desvoltată în suprafață și se poate urmări mai ales pe partea dreaptă a văii Trotușului, fiind pretutindeni acoperită de loess. Din aceste terase mijlocii se cunosc resturi de Elephas primigenius dela Bălca (păr. Adânc), pe partea dreaptă, ceeace fixează vârsta acestor terase la Pleistocenul superior. Terasa inferioară, se ridică până la 10—15 m. deasupra patului actual al Trotușului, este cea mai desvoltată și pe ea se află așezate satele Onești, Rădiana, Căiuț, Coțofănești, Urechești și Adjud. Având în vedere raportul de înălțime față de celelalte terase, această te- rasă trebuie considerată de vârsta aluvială sau holocenă. Din cele spuse rezultă că istoria geologică a basinului inferior al Tro- tușului s’ar putea rezumă astfel: In toată durata Pliocenului avem de-aface aproape exclusiv numai cu depozite de apă dulce, lacustre și fluviatile. O schimbare de facies, de scurtă durată, intervine numai în Meoțian prin intercalarea unui facies salmastru. Regimul lacustru care a domnit în basenul inferior al Trotușului dela începutul Pliocenului, încetează cu începutul Levantinului și este înlocuit prin un regim fluviatil care persistă în tot timpul Levantinului și se con- tinuă cu intensitate și mai mare în Cuaternar. Desvoltarea mare ce o iau pietrișurile fluviatile în Levantin ne arată că după Dacian a intervenit o schimbare pronunțată în nivelul de bază al râu- rilor cari se vărsau în lacul pliocen dinspre nord-vest, adică dinspre Carpați. Delte torențiale puternice au înpotmolit treptat lacul levantin, care s’a retras spre sud și sud-vest, în spre regiunea șesului actual din partea de sud a Moldovei. Schimbarea nivelului de bază a fost provocată mai mult prin o ridicare în regiunea carpatică și subcarpatică, decât prin o scufundare în regiunea de șes. In mlaștinile rămase pe urma lacului pliocen, în fazele de liniște a acti- vității râurilor, s’au desvoltat turbierele puțin întinse din cari au luat naștere zăcămintele de lignit din această regiune. împrejurimile acestor turbiere, acoperite de o vegetație bogată, erau po- pulate de Elefanți, Rinoceri, Cerbi și alte mamifere, ale cărora resturi ni s’au păstrat în parte în zăcămintele de lignit. II Elephas meridionali* Nesti din lignitul levantin dela Pralea-Căiuți. Resturile de cari dispunem sunt 3 măsele și un fragment de defensă, provenind dela acelaș individ. JAi Institutul Geological României ICR 72 SAVA ATHANASIU ȘI D. M. PREDA Ultimul molar superior M3 drept (Tab. V, Fig. i) are 7 lame conservate, lipsind 5—6 lame dela partea anterioară. Starea de uzare este foarte înaintată și suprafața de mestecare, cu totul plană, este îngustată la partea posterioară unde se termină prin un talon rotunzit. Nu se observă la extremitatea posterioară nici o urmă de alipire de un molar posterior deaceea nu-1 putem considera ca M2. Fața externă arată o convexitate slabă, pe când fața internă este aproape plană. Lungimea părții conservate (7 lame+talonul) este de 14 cm., la cari adăugându-se 8—10 cm. pentru lamele dela partea anterioară cari lipsesc, am avea lungimea totală a lui M3 de 22—24 cm. Lăr- gimea maximă (lama a 5-a și a 6-a) este de 95 mm. Numărul lamelor pe o lungime de 10 cm. a suprafeței de mestecare, adică fregvența laminară, este de 5. Lamele cele mai desvoltate au lărgimea de 15—17 mm., iar spațiile interlamelare au lărgimea medie de 10 mm. Smalțul puțin gros (1—2 mm.) prezintă încrețituri fine, în general superficiale și nu se observă sinusuri loxodonte, adică încrețituri mediane pronunțate de smalț. Prima lamă, pusă în evidență prin erosiune la extremitatea posterioară, este reprezentată prin 5 rondele; a doua lamă tot din 5 rondele, dintre cari cea mediană este mai lungită transversal; a 3-a, a 4-a și a 5-a lamă sunt for- mate din câte 3 insule alipite, dintre cari cele din axa măselei mai desvoltate. A 6-a și a 7-a lamă, și probabil și celelalte dela partea anterioară cari lipsesc, au suprafața de erosiune în formă de bande puțin mai lărgite în axa măselei. Fiindcă măseaua este crăpată oblic se poate observă secțiunea lamelor în întregime. Cuta de smalț cea mai lungă este de 82 mm., iar lamele sunt oblice, fiind plecate îndărăt. înălțimea maximă a coroanei deasupra rădăcinei este de 3,5 cm., deci măseaua este de tipul brachyodont. Rădăcina este conservată pe o înălțime de vreo 7 cm. sub coroană. Ultimul molar M3 inferior drept (Tab. V, Fig. 2), prezintă numai 5 lame conservate pe o lungime de 10 cm.; fregvența laminară este deci de 5, ca și la molarul precedent. La partea posterioară rotunzită se ob- servă alte 2 lame neatinse de erosiune, dintre cari cea posterioară mult mai scurtă (călcâiul); ambele sunt constituite din câte 6 tubercule sau digitațiuni. Starea de uzare și aspectul general exact ca la exemplarul precedent, deci ambele provin dela acelaș individ. Prima lamă erodată dela partea posterioară este reprezentată prin 6 di- gitațiuni (4 rondele), a doua prin 5 rondele, a treia prin 4 insule ovale, a patra prin 3 insule separate, dintre cari cea din mijloc mai mare și mai neregulată. In fine, lama a 5-a prezintă o suprafață de erosiune continuă, cu un mic sinus de smalț la partea posterioară și la mijloc. încrețiturile fine de- smalț nu ating toată grosimea stratului. înălțimea maximă a coroanei ar fi 2,5 cm., iar înălțimea rădăcinei la partea posterioară cam de 10 cm. jA Institutul Geologic al României 16 R/ TABLA V Sava Athanasiu, Elephas meridionalis din lignitul pliocen dela Pralea-Căiuți, Bacău Fig. 2. — Ultimul molar inferior drept Mj. Institutul Geological României Institutul Geological României STRATIGRAFIA BASINULUI INFERIOR AL TROTUȘULUI 75 Ultimul molar M3 inferior stâng (Tab. VI, Fig. 3), prezintă 4 lame conservate pe o lungime a suprafeței de mestecare de 8 cm. Are as- pectul și caracterele aproape exact ca ale exemplarului precedent. O mică porțiune din osul fălcii inferioare este încă conservat. O lamă completă de molar (Tab. VI, Fig. 4), provenind tot din zăcământul de lignit dela Pralea, prezintă o slabă concavitate la partea an- terioară, are înălțimea de 95 mm., lărgimea la partea inferioară de 85 mm., iar la extremitatea superioară, largă de 50 mm. prezintă 7 rondele de ero- siune. O cută de smalț la extremitatea inferioară, desparte lama în 2 jumătăți aproape simetrice. Grosimea lamei este de 10—15 mm., iar grosimea stra- tului de smalț este cam de 2 mm. Această lamă de molar inferior are înfățișarea aproape identică cu lama de Elephas meridionalis figurată de Sabba Ștefanescu '). Defensa este reprezentată prin un fragment cuprins în lignit, lung de 20 cm., cu secțiunea eliptică, având diametrele de 16 și 13 cm. Fildeșul dispus în paturi concentrice de coloare albicioasă. Un fragment mai mare a rămas în lignitul din păretele galeriei. # Tot din stratele de lignit dela Pralea și din acelaș zăcământ cu El. me- ridionalis, provin și următoarele resturi: Rhinoceros cf. etruscus Falconer, reprezentat prin un fragment din man- dibula dreaptă, un fragment mai mic din mandibula stângă și 2 molari in- feriori. Fragmentul de mandibulă dreaptă, lung de 20 cm., reprezintă partea din dărăt a ramurei orizontale și începutul ramurei ascendent. Pe bordul al- veolar nu sunt păstrate decât rădăcinile ultimului și penultimului molar, rupte dela baza coroanei. Ultimul molar ar avea lungimea cam de 4 cm. înăl- țimea ramurei orizontale a mandibulei sub ultimul molar este de 95 mm., iar lărgimea osului sub ultimii 2 molari este de 50—55 mm. Fața externă a mandibulei prezintă la partea posterioară, sub ramura ascendentă, o depresiune largă cu suprafața mai puțin netedă decât în restul osului, și care arată locul de inserțiune musculară. Fața inferioară, cât este păstrată pe lungimea de 20 cm., nu prezintă nici o convexitate cât de slabă, ci se continuă în linie dreaptă. Această mandibulă se aseamănă cel mai mult cu mandibula de Rhino- ceros etruscus din Plioeenul din nordul Italiei, figurată de Falconer 2). Ea a aparținut probabil la un individ tânăr. *) SABBA ȘTEFANESCU: Sur l’organisation des molaires et sur la phylogenie des ele- phants et des mastodontes. PI. 8. 1928. 2 FALCONER: Paleontological memoirs and notes. London 1868. Voi. II. PI. XXVII, (fig. 2), pag. 358. Institutul Geologic al României Institutul Geological României TABLA V! Sava Athanasiu, Elephas meridionali* din lignitul pliocen dela Pralea-Căiuți, Bacău Fig. 3. — Ultimul molar inferior sting Ms. Fig. 4. — O lama de El. meridionalis, văzută pe fața anterioară puțin concavă. La partea inferioară silonul radical cu cuta de smalț. Institutul Geological României IGRy Institutul Geologic al României ViGRy STRAT1GRAFIA BASINULUI INFERIOR AL TROTUȘULUI 79 Molarii inferiori sunt penultimul m2 și ultimul m3 dela partea stângă, aparținând foarte probabil la un individ mai înaintat în vârstă de Rh. etruscus. Penultimul molar are lungimea de 50 mm. și lărgimea la lobul anterior de 30 mm. Ultimul molar prezintă abia un început de erosiune, are lungimea de 48 mm. și lărgimea lobului posterior la baza coroanei de 35 mm. Cervus este reprezentat prin un fragment de corn, prin fragmente de oase dela membre și prin fragmente de molari. Aceste resturi nu permit o determinare specifică. Caracterele descrise la molarii Elefantului dela Pralea, și în special freg- vența laminară de 5, concordă cu caracterele descrise de Dep^ret și Mayet ]) la mutațiunea tip sau forma normală de Elephas meridionalis, care, asociat cu Rh. etruscus caracterizează etajul Villafranchien, adică Pliocenul superior din Europa de vest, pe când mutațiunea evoluată, cu fregvență laminară 5,5 ar caracteriza etajul Saint-Prestien sau sfârșitul Pliocenului. Ținând seamă de grosimea extraordinară a pietrișurilor, nisipurilor și con- glomeratelor de deasupra stratelor de lignit cu El. meridionalis (cel puțin 400 m.) am fi înclinați să considerăm aceste strate ca fiind mai vechi decât Levantinul, adică de vârsta Dacianului. Prezența lui Elephas meridionalis, forma normală, și a lui Rhinoceros etruscus ne arată însă vârsta Levantinului superior. Din nisipurile feruginoase de pe țărmul limanului Kuialnik de lângă Odesa, Mărie Pavlov 2) a descris câțiva molari de Elephas meridionalis dintre cari unii, cu fregvență laminară de 5, se apropie mult de molarii dela Pralea. Aceste nisipuri se reazemă direct pe Meotic și sunt considerate de Sinzov ca pliocene superioare, iar Socolow și Andrussow le consideră mai vechi. Orizontul inferior al Levantinului din România ar fi caracterizat prin prezența lui Elephas meridionalis mutațiunea archaică și a lui Elephas plani- frons, asociate cu Mastodon arvernensis și Mast. Borsoni3). ') Ch. DepRRET et L. MAYET: Les Elephants pliocenes. Annales de l’Universite de Lyon. 1923, pag. 157, 198 și 204. 2) MĂRIE PAVLOW: Les Elephants fossiles de la Russie. Pag. 25—27. PI. I, fig. 19—22. Moscou 1910. 3) SA VA ATHANASIU: Elephas planifrons FALCONER dans le Pliocene superieur de Rou- manie. Anuarul Inst. Geol. al României. Voi. XI, 1925. Institutul Geological României X igr/ Institutul Geological României SUR LA PRESENCE D'ELEPHAS MERIDIONALIS Nesti DANS LE PLIOCENE SUPERIEUR DE PRALEA-CĂIUȚI (DISTR. BACĂU) PAR BA VA ATHANASIU et DAVID PREDA RfiSUME L’exploitation d’un gisement de lignite situe sur le versant droit du bassin inferieur du T r o t u ș, dans le ruisseau de P r a 1 e a, village de C ă i u ț i, district de Bacău, a mis â jour en 1924 plusieurs restes de mammiferes parmi lesquels on a pu determiner Elephas meridionalis, Rhinoceros cf. etruscus et Cervus. Ces restes ont ete recueillis dans la couche de lignite et dans Ies couches argileuses et sablonneuses qui forment le mur et le toit du gisement. Les restes A'Elephas meridionalis proviennent du gisement de lignite meme, traverse par la galerie d’exploitation. A la pârtie superieure des parois de la galerie on a trouve, ă une distance d’environ un metre, les deux defenses en position horizontale. Un metre plus bas, sous les defenses, on a trouve quelques molaires; dans la pârtie inferieure de la galerie on a decouvert plu- sieurs os qui n’ont pu etre conserves. L’aspect des molaires indique qu’elles proviennent d’un meme animal, âge. II ressort de la disposition des restes que l’animal est mort sur place enlise dans la tourbiere dont provient le gisement de lignite. La region traversee par le cours inferieur du Trotuș, au Sud-Est de Onești, est constituie de depots pliocenes fluvio-lacustres et de terrasses quaternaires. Leur succession stratigraphique est indiquee dans le tableau de la page 2. Le Pliocene est forme d’une serie extremement puissante de conglomerats, graviers, sables et argiles â intercalations de lignite. Les couches sont presque horizontales et parfaitement concordantes de sorte que nous ne possedons nul indice sur l’existence de lacunes stratigraphiques dans la serie desetages pliocenes. 6 Anuarul Inșt. Geologic al României. Voi. X1IL Institutul Geologic al României 8z SAVA ATHANASIU ET DAVID PREDA Le manque de fossiles, d’une part, et l’uniformite du facies, d’autre part, ne permettent pas d’horizonter les depots; on est oblige de recourir ă des considerations d’ordre stratigraphique ou de tenir compte de quelques restes isoles de Mammiferes. Guides par ces criteriums, nous avons considere comme appartenant au Levantin superieur, c’est-ă-dire ă la pârtie la plus elevee du Pliocene, tous les depots de graviers et sables ă intercalations de lignite et argiles qui se trou- vent ă l’origine de la P r a 1 e a (fig. i et 2) et dans lesquels on a trouve les restes &Elephas meridionalis. Durant une grande pârtie du Pliocene (etages Meotien, Pontien et Dacien), le bassin superieur du Trotuș se trouva sous un regime lacustre; ce n’est qu’au debut du Levantin que ce regime est remplace par un regime fluviatile qui s’accentue au Pleistocene. Le grand developpement que prennent les graviers fluviatiles dans le Levantin met en evidence le fait qu’apres le Dacien intervient un change- ment prononce dans le niveau de la base des rivieres qui, venant du Nord- Ouest, c’est-ă-dire des Carpates, se jetaient dans le lac pliocene. De puissants deltas torrentiels finissent par envahir le lac levantin qui se retire successivement vers le Sud et le Sud-Est, dans la plaine actuelle de la Moldavie meridionale. Ce changement de niveau de base etait provoque plutot par un soulevement des regions carpatiques que par l’affaisement des regions basses de la plaine. Dans les marais qui resterent sur l’emplacement du Iac pliocene, lorsque l’activite des rivieres fut reduite,se sont developpees les tourbieres, restreintes d’ailleurs, oii l’on doit chercher l’origine des gisements de lignite de cette region. Le voisinage de ces tourbieres, envahies par une riche vegetation sous un climat relativement chaud et humide, etait peuple d’lSlephants, Rhinoceros, Cerfs et autres Mammiferes dont les restes se sont conserves dans les gise- ments de lignite et les autres depots fluvio-lacustres». II Elephas meridionalis est repfesente par trois molaires incompletes pro- venant du meme îndividu; elles accusent un degre d’usure prononce. De la derniere molaire superieure droite M3 ne sont conserves que sept lames de la moitiee posterieure, sur une longueur de 14 cm.; elle decroît en largeur vers la region posterieure en se terminant par un talon arrondi (Tab. V, fig. 1). Sa largeur maxima est de 95 mm. Le nombre des lames sur une longueur de 10 cm., c’est-ă-dire la freque-nce laminaire, est de 5. Les deux premieres lames de la pârtie anterieure presentent une șurface Institutul Geological României SUR LA PRfiSENCE D’ELEPHAS MERIDIONALIS 83 d’erosion sous forme de bandes continues, larges de 16 mm.; les espaces interlamellaires ont une largeur d’environ 10 mm. Les autres lames se trouvant ă la region posterieure sont representees par 3—5 îlots ou rondelles; celles qui sont situees dans l’axe de la molaire sont les plus developpees. L’email, peu epais (1—2 mm.), presente de fines ondulations qui n’interessent pas generalement toute l’epaisseur de la couche; on n’observe pas de sinus loxodontes. La hauteur maxima de la couronne mesuree sur l’echantillon ă usure prononcee, est de 3,5 cm. au-dessus de la racine; la forme appartient donc au type brachyodonte. La derniere molaire inferieure droite presente 5 lames conservees sur une longueur de 10 cm» (Tab. V, fig. 2). La derniere molaire inferieure gauche, attachee ă un reste de l’os man- dibulaire, presente 4 lames conservees sur une longueur de 8 cm. (Tab. VI, fig. 3). On possede egalement une lame complete faisant pârtie d’une molaire d’Elephas meridionalis-, elle provient du meme gisement de lignite de Pr a 1 e a. Elle a 95 mm. de hauteur sur 85 mm. de largeur â l’extremite inferieure et 50 mm. a l’extremite superieure ou elle est divisee en 7 rondelles d’erosion. L’extremite inferieure presente un pli d’email qui la divise en deux moities presque symetriques. L’epaisseur de cette lame est de 10—15 mm.; la couche d’email n’a guere plus de 2 mm. d’epaisseur. (Tab. VI, fig. 4). Le fragment de defense recueilli dans le lignite de Pralea est â sec- tion elliptique, diametres de 16 et 13 cm.; l’ivoire est dispose en couches concentriques â teintes blanchâtres. Les memes couches de lignite du gisement de Pralea â Elephas meri- dionalis nous ont fourni quelques restes de Rhinoceros cf. etruscus Falconer. Cette forme est representee par un fragment de la mandibule droite, un fragment moins grand de la mandibule gauche et deux molaires inferieures, ă savoir: l’avant derniere et la derniere du cote gauche. Cervus est represente par un fragment de bois et quelques fragments d’os et de molaires, dans un tel etat de conservation que toute determination spe- cifique est impossible. Les caracteres que presentent les molaires de l’elephant de P r a 1 e a et notamment la frequence laminaire de 5 concordent avec les caracteres decrits par Dep^ret et Mayet1) chez la mutation type ou forme normale A’Elephas meridionalis. Cette forme associee â Rhinoceros etruscus caracterise l’etage Villafranchien, c’est-â-dire le Pliocene superieur de l’Europe occidentale, tandis que la mutation evoluee â frequence laminaire de 5,5 serait caracteristique pour l’etage Saint Prestien de la fin du Pliocene. *) CH DepEreT et L. Mayet: Les Elephants plioccnes. Annales de l’Univcrsite de Lyon, 1923, pg. 157, 198 et 204. 6* Institutul Geological României S4 SA VA ATHANASIU ET DAVID PREDA La presence d’Elephas meridionalis, mutation type, associee â Rhinoceros etruscus etablit l’âge levantin superieur des couches â l’ignite de Pralea. L’horizon inferieur du Levantin en Roumanie serait caracterise par la pre- sence d’Elephas meridionalis, mutation archaique, et &Elephas planifrons as- socies ă Mastodon arvernensis et Mastodon Borsoni. Mărie Pavlov a decrit quelques molaires d’Elephas meridionalis recueillies dans les sables ferrugineux des cotes du liman K u i a 1 n i k, preș d’O d e s s a. Parmi ces molaires, certaines â frequence laminaire de 5 se rapprochent beaucoup des molaires de P r a 1 e a. Les sables mentionnes reposent directe- ment sur le Meotien; ils sont consideres par Sinzow comme pliocenes supe- rieurs, tandis que Sokolov et Andrussov leur attribuent un âge plus ancien. Institutul Geologic al României FAUNA ARGILELOR SARMATICE DELA UNGHENI DE TH. VĂSCĂUȚANU INTRODUCERE In anul 1924, fiind încă student la Facultatea de Științe dela Universi- tatea din Iași, am avut ocazie să întâlnesc pe malul basarabean al Prutului, lângă târgușorul Ungheni, straturi de argilă plastică, cuprinzând o faună interesantă, nu atât prin bogăția formelor cât prin unele particularități ale ei, mai ales, față de fauna cunoscută ca provenind din argilele, cari joacă un rol atât de însemnat în stratigrafia Moldovei dintre Șiret și Nistru. Pentru a mă lămuri asupra importanței ce trebuiește dată acestei faune, am căutat, în repetate rânduri, să vizitez mai multe puncte din centrul și nordul Basarabiei, pentru a studiă variația de facies a formațiunilor miocene. Paralel cu aceasta am căutat să cunosc și bogatul material, adunat din diverse părți ale Moldovei, în colecțiile laboratorului de Geologie din Iași. Așa se lămurește că am dat o extensiune poate prea mare părții paleon- tologice. Fauna sarmatică în genere este prea puțin studiată, așa încât prin de- scrierea dată, am căutat să contribui și la limitarea unor specii mai rar întâlnite. Cât privește interpretarea stratigrafică a faunei am dat în această lucrare numai unele considerațiuni restrânse, legate de natura formelor descrise, cât și de poziția straturilor în cari au fost întâlnite. îmi rezerv dreptul de a reveni asupra lor în lucrarea care va cuprinde rezultatul cercetărilor din nordul Basarabiei, începute de câțiva ani. Ca încheiere țin sa mulțumesc d-lui Prof. M. David pentru amabilitatea cu care mi-a pus la dispoziție bogata d-sale colecție, adunată din Podișul Moldovenesc, precum și pentru folosul ce l’am tras din discuțiile asupra diferitelor probleme geologice cu privire la Moldova. I. DESCRIEREA ZĂCĂMÂNTULUI DE ARGILE DELA UNGHENI Argilele de cari ne vom ocupă se întâlnesc în malul basarabean al Pru- tului lângă târgușorul Ungheni cu 500—600 m. mai spre N de calea ferată. ( M Institutul Geologic al României KIGR/ 86 TH. VASCĂUTANU Fiind erodate și acoperite de prundiș, nisip și loess, apar deasupra nivelului apei pe grosimi variate și pe o întindere de vreo 400 m. Ca grosime păturile de argilă dela Ungheni nu trec de 5—6 m., dar chiar și pe această neînsemnată grosime se pot deosebi două orizonturi deosebite din punct de vedere al stratificațiunii. Acolo unde malul e proaspăt surpat se observă că la bază stau argile fine unsuroase, albastru-verzui, în cari numai rarele intercalațiuni de argilă nisipoasă sau nisip fin feruginos, cel mult de 2-3 cm. grosime, ne mai indică stratificația lor în pături orizontale. Argila din acest orizont se desprinde în blocuri mari neregulate cu su- prafeți concoidale, cari, adesea, sunt străbătute de vine negre, brune sau al- băstrui de oxizi metalici și acoperite de eflorescențe saline, pe părțile mai mult a expuse la aer. Spre partea superioară Profil în malul basarabean al Prutului lângă Ungheni. 1. Loess. 2. Năsip și prundiș. 3. Argilă vânătă cu fauna de Ungheni. și mai desalinate; pe când cele dela și mai bogate în eflorescențe saline. Argilele dela Ungheni au mai fost zăcământului, argila devine din ce în ce mai șistoasă, până când trece în șis- turi fin stratificate și sfărâmicioase, totodată fiind și mai desalinată. Odată cu aceasta se schimbă și coloarea lor; spre partea superioară sunt mai des- chise, iar la contact cu nisipul qua- ternar ce le acopere devin galbene sau brune. Aceste două orizonturi nu sunt legate de un nivel hipsometric anu- mit, ci variază după grosimea pă- turilor ieșite la suprafață. In general se poate observă că la partea su- perioară a zăcământului, unde argi- lele au fost expuse timp mai înde- lungat agenților atmosferici, acestea sunt mai bază sunt studiate si șistoase, mai sfărâmicioase mai plastice, nestratificate de d-1 prof. M. David 1). Concluzia la care a ajuns este că argilele acestea sunt de vârstă bugloviană, întocmai cu aceleași forme pe cari le-a întâlnit în această formațiune în podiș. Intr’o altă lucrare, mai recentă2), aduce dovezi paleontologice în favoarea vârstei considerate. «Am putut observa» — ne spune d-sa — «numeroase forme tipice de Mactra fragilis var. buglovensis și Cardiaceae. Deci atât ca facies M. DAVID: Cercetări geologice voi. IX, 1915—1920. 2) M. DAVID: Regiunea «Codrilor Eul. Soc. Reg. Rom. de. Geogr., An. în podișul Moldovenesc. An. Inst. Geol. Rom., Băcului» față de «Podișul sarmatic Moldovenesc». XLI, 1922. Jkp-r- Institutul Geologic al României ICR/’ FAUNA ARGILELOR SARMATICE DELA UNGUENT 87 petrografic cât și prin fauna care o conțin vedem că aceste straturi repre- zintă «păturile de B u g 1 o w c a» cari au o așă de întinsă desvoltare în regiunea din dreapta Prutului în podișul sarmatic». In ce privește fauna și vârsta argilelor dela Ungheni eu am ajuns la alte rezultate; cu expunerea lor mă voiu ocupă în capitolele ce urmează. Fosile în argilele dela Ungheni, afară de foraminifere, se întâlnesc rar și se găsesc în ambele orizonturi descrise. De cele mai multe ori ele sunt aglo- merate, formând câteva intercalațiuni subțiri cari, dealtfel, nu se întind pe distanțe mai mari de câțiva metri. In aceste cuiburi scoicile sunt îngrămădite Fig. 2 Vedere generală a depositelor de argilă la Ungheni. Jud. Iași. și deformate. Greutatea principală în colectarea lor constă în faptul că scoicile, în general, sunt extrem de subțiri și fragile. Formele cele mai bine, relativ, păstrate se întâlnesc în intercalațiunile subțiri de nisip, în special, bogate în forme mici de gasteropode, ostracode, foraminifere și unele cardiaceae. Se mai întâlnesc forme răzlețe înglobate la diferite nivele în toată grosimea argilelor însă sunt cu totul rari. Institutul Geologic al României 88 TH. VĂSCĂU'J’ANU După felul cum se prezintă scoicile, acestea se pot grupa în două cate- gorii: cele mai multe sunt extrem de subțiri și fragile, pe când unele, rari dealtfel, sunt groase sau chiar masive, câteodată prezentând semne de ros- togolire. Prezența acestor din urmă forme, străine de facies și localitate, voiu explica-o în alt capitol. In argilele dela Ungheni am reușit până în prezent să stabilesc prezența următoarelor grupuri și forme de animale: Dentalina sp. Polystomella sp. Rhizopoda Rosalina sp. Quinqueloculina sp. Vermes Spirorbis heliciformis Eichw. Annelidae. Bryozoa Microporella terebrata Sinz. Schizoporella variabilis Reuss. Laniellibranchiata Mactra fragilis Lask. Mactra podolica Eichw. Mactra Fabreana d’ORB. Mactra sp. Mactra subcaspia Andr. Mactra cfr. karabugasica Andr. Mactra cfr. Ososkovi Andr. Mactra Cobalcescui nov. sp. cum variet. Cryptomactra pes anseris Andr. Cardium obsoletum Eichw. Car diurn Fittoni d’ORB. Cardium Barboti R. Horn. Cardium Mihailovi Toula. Cardium cfr. plicato-Fittoni Sinz. Cardium Fischerianum Dong. Cardium Simionescui nov. s p. Cardium unghenensis nov. sp. Cardium Elisabetae nov. sp. Cardium cfr. subfittoni Andr. Modiola Marginata Eichw. Modiola navicula Dub. Solen subfragilis Eichw. Donax hicidus Eichw. Tapes gregar ia Partsch. Tapes Vitaliana d’ORB. Tapes naviculata R. Horn Pholas cfr. dactylus L. Acmaea angulata d’ORB. Acmaea compressiuscula Eichw. Turbo Neumayri Cob. Trochus sarmato-anceps Sinz. Trochus subanceps Sinz. Gastropoda Trochus anceps Eichw. Trochus pictus Eichw. Trochus angulatus Eichw. Hydrobiidae. Cerithium cfr. disjunctum Sow. Institutul Geologic al României FAUNA ARGILELOR SARMATICE DELA UNGHENI 89 Buccinum duplicatum Sow. Buccinum baccatum Sow. Latirus Pauli Cob. Cypris sp. Pisces. Nassa Akburunensis Andr. Bulla Lajonkaireana Bast. Cnistacea Phyllopodae. Vertebrata Phoca sp. II. DESCRIEREA FAUNEI ARGILELOR DELA UNGHENI Lainellibranchiata Mactra fragilis Lask. Tab. VII, fîg. 1—2. M. Variabilii SlNZ. var. fragilis LASKAREW: Zapiski Novor. Obsch. Estestv. T. XXI, part. 2 pag. 99, 105 și altele. » » » » LASKAREW: Kremenetzki uezd etc. p. 250. » » » » LASKAREW: Bemerkungen. . . p. 521, 523. , » » » » LASKAREW: Buglovca Schicht. p. 85, 87 și altele. Formele dela Ungheni sunt de obiceiu de mărime mijlocie, cu scoica triunghiulară, equilaterală și potrivit bombată. Partea anterioară și cea poste- rioară aproape deopotrivă rotunzite. Umbonele central e mic, ascuțit și puțin proeminent. Scoica potrivit de groasă, prezintă suprafața externă acoperită de striuri dese, concentrice, mai pronunțate în partea posterioară. Aparatul cardinal la valva stângă constă dintr’un dinte cardinal triunghiular, despicat în două lamele, complet unite la partea superioară. Dinții laterali, subțiri, lungi și lameloși, aproape deopotrivă de groși peste tot. Foseta ligamentului intern, triunghiulară, spațioasă și puțin concavă, e prevăzută cu striuri con- centrice' distincte. Deasupra acestei gropiți se observă un alt jgheab triun- ghiular, lateral și îngust-locul unui ligament superior. Marginea externă a gropiței ligamentare interne e aproape dreaptă și nu trece de marginea in- ferioară a platoului cardinal. Forma descrisă prezintă după contur mare asemănare cu cele figurate la 1, 2, 6, 7—10, Tab. IV de Lascarew1) ca M. fragilis var. buglovensis Lask. din păturile de Buglovo din Volhynia. ’) LASKAREW: Die Fauna der Buglovca, etc.' Institutul Geologic al României 90 TH. VASCĂU'J'ANU Deosebirea constă în faptul că forma dela Ungheni nu prezintă nici o urmă de coaste fine radiale la partea posterioarăa scoicei, caracteristice formei din Volhynia și care fapt o leagă pe aceasta din urmă cu M. Basteroti Mayer. M. fragilis prezintă, după cum arată Laskarew, scoica mai groasă decât la varietatea ei bugloviană, ceeace se observă și la unele din cele dela Ungheni. O înrudire apropiată există între forma descrisă și M. Basteroti Mayer var. konkensis Lask., de care totuș se deosebește prin conturul său mai tri- unghiular și lipsa oricărei urme de sculptură, caracteristică acesteia din urmă. Sokolow ]) constată că formele tinere de M. fragilis prezintă o mai mare asemănare cu M. Basteroti vor. konkensis, ceeace-1 face să considere specia dintâiu dacă nu ca o mutație directă, cel puțin ca având ambele un trunchiu imediat comun. Laskarew 2) admite că M. Basteroti var. konkensis ar fi unul din tipurile intermediare pe calea diferențierei formei fragilis din forma marină M. Ba- steroti. Tot el stabilește legătura ce există între M. fragilis și Mactrele din grupa variabilis; chiar Sinzow consideră ca varietăți a speciei variabilis for- mele: fragilis Lask., Vitaliana d’ORB., Fabreana d’ORB., crassicolis Sinz. Se știe că varietatea crassicolis Sinz. este luată de Andrusow 3) și Las- karew 4) împreună cu M. deltoides Abich, M. truncata Sabba și M. cumulata Sabba, drept sinonime a formei M. bulgarica Toula. M. Hoernes3), din contra, găsește cu cale de a le îngloba pe toate acestea în grupul M. podolica Eichw. La fel M. deltoidea Dub. și M. biangulata Busch n’ar fi după Andrusov 6) decât M. fragilis Lask., după cum și Cyprina Georgei Bayli și C. pallasi, descrise din împrejurimile Sebastopolului, ar fi deasemenea sinonime sau forme foarte apropiate de dânsa. M. fragilis Lask. este considerată ca o formă tipică Volhyniană. D-l prof. M. David 7) o citează însă și în formațiu- nile bessarabene din Podișul Moldovenesc. Mactra Cobalcescui nov. sp. Tab. VII, fig. 3-5. In argilele dela Ungheni găsim printre formde mai răspândite și o formă de Mactra care pe lângă caracterele atribuite unor specii cunoscute, pre- zintă și câteva particularități noui. ’) SOKOLOW: Die Schichten mit Var. konkensis, etc. 2) Laskarew: Loc. cit. 3) ANDRUSOW: Die siidrussisch. Neogenablag. 3-ter Theil. 4) Laskarew: Loc. cit. 5) M. HOERNES: Wiener Becken, etc. 6) ANDRUSOW: Loc. cit. ’) M. DAVID: Cercetări geologice în podișul Moldovenesc. Institutul Geological României FAUNA ARGILELOR SARMATICE DELA UNGHENI 91 Scoica mare, aproape triunghiulară, este subțire și fragilă. Umbonele puțin excentric e ascuțit, mic, însă proeminent și recurbat spre interior. Partea anterioară, scurtă și rotunzită; cea posterioară, puțin alungită și oblic trun- chiată. Suprafața externă a scoicii este acoperită de striuri concentrice de creștere, cari se pot observă și pe cea internă sub formă de dungi concen- trice puțin proeminente. Impresiunea mușchilor este slab marcată prin două pete mari, neregulat ovale și netede; cea anterioară lasă o proeminență pa- lidă pe mulaj, greu, dealtfel, de distins. Impresiunea măntălii și cea a sinu- sului nu se distinge pe exemplarele observate. Aparatul cardinal, bine desvoltat, constă la valva stângă dintr’un dinte cardinal triunghiular, compus din două lame deopotrivă de subțiri; lama po- sterioară e verticală iar cea anterioară e oblic înclinată, ambele fiind unite la partea de sus în așă mod că lasă deasupra acestui dinte un jgheab rotunzit, puțin profund însă distinct. Dinții laterali, foarte pronunțați, sunt compuși din lamele triunghiulare, cu vârfurile puternic rotunzite, cu marginile externe subțiri și tăioase. Dintele lateral anterior este o lamă subțire, puțin îngroșată la capătul său de dinainte, unde pe partea superioară prezintă un șanț transversal, potrivit de lat, puțin profund și mărginit de două creste rotunzite, deabiâ proeminente. Dintele posterior este și el ușor însă brusc îngroșat pe o porțiune îngustă dela capătul său anterior și care este clar limitată de restul lamelei foarte subțiri și tăioase, prin o creastă rotunzită. La valva dreaptă foseta dintelui cardinal este formată din două lamele mici, deopotrivă de subțiri, înclinate oblic una față de alta fără a se uni la partea superioară. Fosetele dinților laterali sunt mărginite de două lame dentare va- riate și ele. Cea anterioară e mărginită dedesubt de o lamă ceva mai groasă ca dintele ce-i corespunde la valva opusă, totuș destul de subțire, la fel tri- unghiulară și puțin îngroșată la capătul anterior, care e totodată și puțin curbat în sus; în partea de sus este mărginită de o lamă foarte subțire, scurtă și redusă de tot. Foseta anterioară este formată la fel. Ligamente există două: unul intern, fixat într’un jgheab triunghiular puțin concav însă profund, acoperit cu striuri concentrice pronunțate; altul imediat deasupra lui în fața dintelui cardinal. Acest de-al doilea este mult mai mic; are deasemenea forma unui jgheab lateral, îngust, puțin profund și îndreptat dela vârful umbonului îndărăt pe marginea posterioară a fosetei interne de care este separat, la valva stângă, prin un șanț puțin diferențiat. Foseta ligamentului al doilea este și ea concentric și oblic striată însă într’o măsură mai slabă. Marginea frontală a fosetei ligamentare interne proe- minează pronunțat astfel că linia platoului cardinal devine foarte sinuoasă. De pe fundul gropiței ligamentare interne și la marginea dinspre dintele cardinal, proeminează o lamă subțire, ascuțită și scurtă, lipită, în parte, de peretele acestui dinte. 92 TH. VĂSCĂUTANU Mărimea formelor întâlnite variază; în general sunt mai răspândite for- mele mari, cum este cea figurată, lungă de 47 mm. și lată aproximativ, dat fiindcă este puțin deformată la vârf, de 36—39 mm. Forma variază mult și după conturul extern al scoicii; unele sunt aproape triunghiulare și cu partea dindărăt mai rotunzită, pe când altele sunt mai pronunțat inequilaterale. Prin grosimea neînsemnată a scoicei, variabilitatea conturului și în spe- cial, prin conformația aparatului cardinal și prezența ligamentului superior bine desvoltat, forma dela Ungheni prezintă înrudire vădită cu Mactra fra- gilis Lask. Forma din urmă nu prezintă însă partea dindărăt atât de trun- chiată după cum niciodată nu atinge dimensiunile formelor dela Ungheni; mărimea celui mai mare tip de M. fragilis, întâlnit de Laskarew nu trece ca lungime de 21 mm. și ca lățime 15 mm. O altă deosebire între aceste două forme înrudite constă în faptul că dinții laterali la M. fragilis, sunt mai lungi, mai drepți, aproape deopotrivă de groși peste tot, iar marginea anterioară a fosetei ligamentare interne nu proeminează peste marginea platoului cardinal. La M. Cobalcescui dinții laterali la ambele valve sunt îngustați la cape- tele dinspre dintele cardinal prin gătuituri pronunțate, sunt mai lăți în partea lor mijlocie și îngroșați în felul descris, la capetele lor anterioare. Deasemenea lamelele superioare dentare dela valva dreaptă, sunt mult mai subțiri, aproape reduse cu desăvârșire la forma dela Ungheni și destul de bine desvoltate la cea descrisă de Laskarew. M. Cobalcescui mai prezintă înrudire directă și cu M. variabilis SiNZ. și varietățile ei. Ceeace le apropie mai mult este forma, dimensiunea și partea dindărăt trunchiată. Masivitatea scoicii, a aparatului cardinal, reducerea um- bonelui și alte particularități, specifice unor forme din grupul citat, trebuesc considerate drept caractere secundar căpătate pe urma adaptării formei, din care derivă, la condițiuni de vieață în mediu agitat. Ceeace mai amintește forma primitivă la Mactrele din grupa M. varia- bilis este și faptul că dinții laterali cu toate modificările suferite mai păstrează încă conturul lor primitiv triunghiular, după cum se mai menține la unele forme din calcarurile dela Chișinău și ligamentul superior cu striația lui ca- racteristică. Rămâne constant la M. variabilis var. Fabreana, si ne amintește în o mă- sură mai mare unul din caracterele tipice ale formei descrise, conturul si- nuo sal platoului cardinal, cum se poate vedea din figurile alăturate (Fig. 3 și 4). Tot așa trebuește considerat și faptul că la unele forme de M. Fabreana mai găsim un rudiment de excrescență lamelară între foseta ligamentară in- ternă și peretele posterior al dintelui cardinal, care este mai bine desvoltat la forma dela Ungheni și în deplină desvoltare la formele primitive de mactre, considerat fiind ca un dinte complimentar (dintele 4 b după nomenclatura lui Bernar). Institutul Geological României FAUNA ARGILELOR SARMATICE DELA UNGHENI 93 Intre formele extrem de specializate la condițiuni de vieață în regiuni agitate, cum este M. Fabreana atât în calcarurile dela Chișinău cât și în argi- lele dela Ungheni, întâlnim tipuri intermediare. Astfel, formele de M. Fa- breana din argilele dela Ungheni, deși au scoica groasă (fig. 6, Tab. VII), pre- zintă o conformație a aparatului cardinal încă destul de delicată; cele două lamele ce mărginesc foseta dintelui cardinal la valva dreaptă, sunt ambele Fig- 3 Aparatul cardinal la M. fabreana d’ORB, din formațiunile dela Chișinău (mărit). 1 — ligament superior. Aparatul cardinal la M. Cobalcescui n. sp. din argilele dela Ungheni (mărit). deopotrivă de subțiri, proeminente și clar separate una de alta și de mar- ginea superioară a scoicii. La formele acestea din regiunea Chișinăului la- melele sunt mai scurte, cea anterioară e mai groasă, ambele îngustându-se spre partea superioară până când se contopesc între ele și cu marginea scoicii de deasupra lor. Dinții laterali posteriori sunt lamelari și mai puțin masivi la formele dela Ungheni; cel inferior e mult mai gros și proeminent ca cel superior, ambii mărginind o fosetă profundă și îngustă ce se întinde până aproape de jgheabul ligamentului superior, destul de bine desvoltat. Forma acestei fosete denotă la valva stângă un dinte lateral posterior lat, lung și destul de subțire, prin care fapt se apropie mai mult de M. Cobalcescui, decât formele din regiunea recifală dela Chișinău. 94 TH. VĂSCĂUȚANU Mactra subcaspia Andr. Tab. VII, fig. 7-8. M. Subcaspia ANDR.: Beitrăge zur Kenntnis des kaspischen Neogen. Die Aktscha- gylschichten. Tab. III, fig. 3 — 7; 10—15. Memoires du Com, Geolog. St. Petersb. Tom. XV, No. 4—1902. Nu rareori în argilele dela Ungheni se întâlnesc și Mactre de talie mică a căror scoică are un contur oval, este alungită, inequilaterală și destul de bombată. Partea anterioară, regulat rotunzită, cea posterioară puțin alungită, rotunzită și ea; umbonele mic deabiâ proeminent. Suprafața scoicii este aco- perită de striuri fine de creștere și, la unele, cu zone concentrice mai închis sau mai deschis colorate. Aparatul cardinal la valva stângă constă dintr’un dinte cardinal puțin despicat; dinții laterali sunt lungi și lamelari. Exemplarele dela Ungheni prezintă variațiuni din cari unele se aseamănă mai mult cu fig. 6—7, altele cu 10—n din grupa M. subcaspia—karabugasica a lui Andrusow. Cryptomactra pes anseris (K. Mayer Eymar) Tab. VII, fig. 9 —12. Lucina pes anseris K. MAYER-EYMAR. Journal de conchylioloaie 1857 voi. XI, p. 57. Cardium pentagonale ABICH. Grundziige der Geol. d. Halbinsel Kertsch und Taman. Synoptische Tabelle, 1863. Cryptodon pes anseris ANDRUSOW: Geologiceskja isled. w. Zapad. polov. Kertsch. poluostr. 1886. Cryptomactra pes anseris ANDRUSOW: Die siidrussischen Neogenablagerungen 3-ter Theil p. 474, Taf. IX, Fig. 3—8. DIMENSIUNI : Lungimea scoicii: io>51 13; 13,5; J41 >51 16,3; 17; 17,5 mm. Lărgimea » 9; 10; 11,7; 11; 11,5; 13; 13; 14 mm. Lungimea faldului anterior: 11; 13; 14; 13,5; 15; 17; 18 mm. Exemplare observate: 86. Este forma cea mai frecventă în argilele dela Ungheni. Scoica, aproape pentagonală și umflată mai mult în jumătatea anterioară, prezintă două falduri radiale caracteristice, ce se resfiră dela vârful umbonului spre marginea posterioară a scoicii. Faldurile acestea, deși distincte, nu prezintă o delimitare tranșantă, ci fiind rotunzite și ușor proeminente, marginile lor se pierd treptat în restul scoicii. Partea anterioară a scoicii este larg bombată și rotunzită, cu marginea ei inferioară regulat arcuită. Cele două L- Institutul Geologic al României FAUNA ARGILELOR SARMATICE DELA UNGHENI 95 falduri închid în jumătatea posterioară a scoicii o porțiune de forma unui triunghiu ascuțit a cărui baza este marginea postero-inferioară dreaptă și oblic retezată. Marginea antero-inferioară paleală, în punctul de întâlnire cu cea mai sus descrisă face un unghiu obtuz a cărui normală o formează muchia faldului anterior. Latura anterioară a triunghiului la poalele acestui fald este puțin deprimată înăuntru, astfel că se formează un slab sinus, care dealtfel se ridică și ceva mai sus pe scoică, pierzându-se treptat. Partea scoicii din dărătul porțiunii triunghiulare este oblic trunchiată iar marginea ei dreaptă, larg arcuită. Umbonul este mic și ascuțit, împins departe în partea anterioară a scoicii și recurbat dindărăt înainte și spre interior. Scoica în general e subțire și fragilă, ceva mai groasă în jumătatea antero- inferioară, dealtfel aceasta este și singura porțiune care se păstrează în cele mai multe cazuri. Suprafața scoicii este prevăzută cu striuri concentrice de creștere, mai pronunțate în jumătatea inferioară a scoicii unde, câteodată, în partea ante- rioară și cea posterioară se pot întâlni proeminențe puțin rugoase. Pe supra- fața internă a scoicii se observă negativul faldurilor sub forma de șanțuri; e netedă între aceste șanțuri și are o strălucire mată sideroasă; la unele exem- plare se pot observă bande fine radiale ce se slobod din regiunea umbonelui spre marginea scoicii, resfirându-se în evantheil și din care unele lasă slabe urme și pe mulaj. Suprafața internă a scoicii la unele exemplare mai este pre- văzută cu zone pronunțate concentrice alternativ mai închis și mai deschis colorate, puțin sau de loc proeminente și cari corespund striurilor de cre- ștere dela suprafață. Poalele antero-inferioare a scoicii sunt puțin îngroșate la mijloc, fiind subțiate și ascuțite spre margini în formă de daltă. Marginile acestea se sub- ție și se îngustează treptat spre partea posterioară a scoicii, ca și bandele de creștere, formând pe fundul faldurilor o slabă deviație sinuoasă în- afară. Spre deosebire de exemplarele lui Andrusow, la cele mai multe dela Un- gheni se poate prinde și impresiunea mușchiului anterior, redată prin o slabă depresiune pe scoică (Tab. VII, fig. 12). Forma acestei impresiuni este nere- gulat ovală și puțin alungită la partea de sus, iar bandele de creștere, trecând în zona platoului muscular, se încovoae în formă de secere. Marginea măntălii se distinge în parte și ea, atât pe scoică cât și pe mulaj, e aproape dreaptă cu slabe sinuosități în dreptul faldurilor. Dacă are sau nu sinus paleal n’am reușit să observ nici eu. Aparatul cardinal se compune la valva stângă dintr’un dinte cardinal triunghiular perfect despicat, compus din două lamele oblic înclinate una pe alta și complet unite la partea superioară; lamelele acestea în general sunt subțiri, cea anterioară este însă ceva mai groasă ca cea posterioară. Institutul Geologic al României IGR/ 96 TH. VĂSCÂUTANU Dintele lateral anterior este scurt, mai lung însă ca cel arătat la forma figurată de Andrusow (Neogenabl. Tab. IX, fig. 7) lamelar, drept și cu un mic fald la mijloc. Cel posterior este mult mai lung, lamelar, drept și subțire. Ligamente există două; fosa ligamentară internă, triunghiulară și striată, este limitată deasupra de un canal îngust mai mult sau mai puțin drept — locul unui ligament superior. In special, caracteristic pentru forma descrisă este faptul că înafară de dinții arătați, între foseta ligamentară internă și dintele triunghiular cardinal, alături de lama internă a acestui dinte, mai găsim o lamă asemănătoare bine desvoltată și care după Andrusow, ar reprezenta un dinte cardinal supli- mentar. Formula dentară a Cryptomactrei, dată de Andrusow după Bernar este: Dextra LALIII Sinistra LP: II 3a rob :3b LPLIII 2a:2b :4b LP: II Dintele 4b îl găsim, dealtfel, mai redus sau mai desvoltat și la formele de M. Fabreana d’ORB din calcarul dela Chișinău, la M. Cobalcescui, și unele Mactre de tipul caspic. Această formă curioasă de Mactra stă cu totul la o parte atât printre Mac- tride cât si fată de restul faunei sarmatice. Ea a mai fost întâlnită în faciesul marnos al sarmaticului mijlociu din peninsula Kertsch și Taman, ca și în ar- gilele din orizontul b a lui Andrusow din regiunea Sebastopolului. Este foarte probabil că fauna aceasta în răspândirea ei e legată de apele liniștite și adânci ale mării sarmatice. Pentru prima oară a fost considerată de Mayer drept Lucina, iar Andrusow a descris’o la început ca Cryptodon și numai ulterior, obținând exemplare mai bine păstrate, s’a convins că trebuește alipită la Mactride. Ceeace o apropie mai mult de grupul acesta, este prezența gropiței ligamentare in- terne și a dintelui cardinal triunghiular. Deosebirea, în comparație cu Mactridele obișnuite sarmatice, ar constă, după Andrusow, în prezența dintelui cardinal 4b la valva stângă. Dar nici aceasta nu se poate luă drept deosebire pentrucă și la unele Mac- tre sarmatice îl găsim rudimentar sau bine diferențiat chiar la formele adulte. Pare a există legătură genetică între Cryptomactra pes anseris și M. mi- serabilis și pisum Andr. Aceasta atât după conformația aparatului cardinal cât și după morfologia generală a scoicii, care, întrucâtva, amintește forma descrisă. Se prea poate că formele acestea din A k t s c h a g h y 1 să nu fie decât descendenți piperniciți de ai Cryptomactrei. \ (GR Institutul Geological României FAUNA ARGILELOR SARMATICE DELA UNGHENI 97 Tapes Vitaliana d’ORB. Tab. VII, fig. 13—15. T. gregaria Partsci-I var. Vitaliana d’ORB.-R. HoRNES: Tertiărstudien. Taf. II, Fig. 13. Jahrb. d. k. k. Geoi. R. Bd. XXIV—1874. T. Vitaliana d’ORB.-N. SOKOLOW: Die Schichten mit Venus kjnkensis, etc. Taf. II, Fig. 14—21. Mem. du Corn. Geol. St. Petersburg. Voi. IX. No. 5, 1899 T. Vitaliana d’ORB.-W. LaSKAREW: Die Fauna der Buglowka-Schichten, etc. p. 65 M£m. du Corn. Geol. St. Petersb. Nouv. ser. Livr. 5, 1903. Un singur exemplar pe care-1 posed din argilele dela Ungheni este prost păstrat, astfel că pentru figurile anexate m’am folosit de exemplarele colec- tate în calcarurile dela Chișinău. Caracteristica formei este scoica pronunțat alungită îndărăt, subțire și prevăzută cu dungi fine, concentrice, ce mai amintesc ornamentația formei miocene marine de T. Modesta Dub. Felul acesta de dungi este mai pro- nunțat în jumătatea superioară a scoicii, pe când în cea inferioară dispare, fiind înlocuite cu striuri de creștere mai puțin regulate, dar cari totuș, sunt destul de fine pentru a nu formă brăzdaturi rugoase, atât de caracteristice pentru scoicile de T. gregaria Partsch. Adeseaori pe suprafața externă a scoicii se mai observă zone concentrice mai închis sau mai deschis colorate sau urmele unei ornamentații care constă din zigzaguri mari ce merg dela partea posterioară spre cea anterioară, pier- zându-se treptat. Partea posterioară a scoicii, deși alungită, nu se îngustează niciodată ca la T. naviculata Andr. ci, din contra, adesea se lățește la unele forme. Umbonele mic, puțin recurbat, e situat la capătul anterior al scoicii. Marginea cardinală superioară-dreaptă și aproape paralelă cu cea inferioară. Scoica ușor bombată prezintă partea anterioară scurtă și rotunzită; cea poste- rioară deasemenea rotunzită și de loc trunchiată. Armătura cardinală este identică ca la T. gregaria, formând însă un unghiu mai deschis. Impresiunea mușchilor slabă. Cea anterioară e regulat ovală și imediat deasupra ei se observă o gropiță adâncă și îngustă a mușchiului pedios; cea posterioară este mai mare și deasemenea slab desvoltată. Sinusul este larg însă nu proeminează niciodată până la jumătatea scoicii ca la T. Modesta Dub. T, Vitaliana d’ORB. se deosebește de T. Gregaria Prtsch. prin conturul său alungit și lipsa striurilor radiale care se observă pe suprafața formei din urmă. Există, după cum remarcă Sokolow 1) o serie de forme de trecere gra- duată dela T. vitaliana spre T. gregaria, dar încă nu s’a putut stabili dacă forma tipică de T. gregaria e răspândită numai în păturile superioare ale ’) SOKOLOW: Die Schichten mit V. konkensis. .. 7 Anuarul Inst. Geologic al României. Voi. XIII. Institutul Geological României 98 TH, VĂSCĂUTANU sarmaticului, înlocuind pe T. vitaliana, sau răspândirea acestor două forme este legată de condițiuni de facies. In argilele dela Ungheni ambele forme se întâlnesc alături. R. Hoernes j), vorbind despre T. vitaliana dela Chișinău arată că forma descrisă de d’ORBiGNY ca Venus Fadieffii ar reprezenta o formă de trecere dela T. vitaliana spre T. gregaria. Tapes naviculata (R. Horn.) Tab. VH, fig. 16—17. T. gregaria PARISCH. var. naviculata (Bayli) R. HORN.: Tertiarstud. p. 47. Taf. II Fig, 23. Jahrb. d. k. k. Geol. R. Bd. XXIV. 1874. T. naviculata R. HORN.-A. ANDRUSOW: Neogenablag. III, p. 358. Exemplarul ce-1 posed este identic cu forma descrisă pentru prima oară de R. Hornes. Dimensiunile formei dela Ungheni sunt însă ceva mai mari decât la forma dela lenikale peninsula Kertschi; are 15 mm. lungime și 9 mm. lățime, deci aproape dublu de lungă decât lată. Umbonele este așezat în ca- pătul antero-superior, recurbat dindărăt înainte și spre interior. Scoica mo- derat bombată în partea mijlocie și mai subțire spre margini, prezintă partea anterioară scurtă și rotunzită; cea posterioară-puternic alungită, îngustân- du-se treptat spre capătul postero-inferior. Suprafața externă a scoicii este acoperită de numeroase striuri concentrice, cari în unele locuri, formează ridicături pronunțate, în special pe partea posterioară, mai rugoasă din această cauză. Armătura cardinală la valva stângă constă din 3 dinți caracteristici ge- nului. Dintele cardinal median e gros, cu baza lată, triunghiulară, mai sub- țire spre vârf, care e și puțin curbat înainte; acest dinte este despicat în tot lungul său printr’un jgheab puțin profund. Dintele lateral anterior e subțire, lamelar, lat, scurt și cu capetele încovoiate în sus; cel posterior e drept, mai scurt și puțin proeminent. De T. gregaria Partsch forma descrisă se deosebește prin partea sa po- sterioară puternic alungită, umbonele mai proeminent și, în special, prin conformația dintelui lateral anterior dela valva stângă, care la T. gregaria se îngroașă spre bază, e aproape drept sau foarte puțin încovoiat. De T. vitaliana d’ORB. și Venus Modesta Dub. se apropie forma noastră prin partea sa posterioară puternic alungită, dar care la formele dintâi este lărgită, pe când la cea descrisă e, din contra, pronunțat îngustată. T. naviculata a fost descrisă pentru prima oară de R. HbRNES din pă- turile sarmatice mijlocii dela lenicale sub denumirea de T. gregaria Prt. R. HbRNES: TertArstud. . . p. 41; Tab. II, fig. 13. Institutul Geological României FAUNA ARGILELOR SARMATICE DELA UNGHENI 99 var. naviculata Bayli. Mai târziu Andrusow x) a ridicat varietatea naviculata la gradul de specie. Car diurn obsoletum Eichw. Tab. VII, fig. 18—21. Numărul mare de sinonime ce însoțesc descrierile acestei forme, ne arată că ea este destul de schimbătoare și ușor de confundat cu multe alte specii înrudite. Unii paleontologi nu fac chiar nici o deosebire între formele obso- letum și irregulare, considerându-le ca variațiuni ale aceleași specii. Deose- birea între aceste două forme se face, deobiceiu, după numărul coastelor și desimea lor, chipul de desvoltare al lamelelor de creștere și gradul de trun- chiere al regiunii dindărăt; toate acestea variind mai mult după regiuni și, în special, după caracterele faciesului din cari au fost colectate. întrucât până în prezent, probabil, nu s’a găsit un criteriu precis pentru deosebirea diferi- telor variațiuni, yom consideră și noi denumirea de obsoletum ca o noțiune colectivă a unui grup de forme înrudite. Formele dela Ungheni arată variațiuni bogate. Unele au partea anterioară scurtă și rotunzită pe când cea posterioară, oblic trunchiată și mărginită de o muchie bine pronunțată în jumătatea superioară a scoicii. Scoica este bol- tită în jumătatea superioară,- umbonul mic și recurbat, iar colțul postero- superior al scoicii, slobozit oblic în jos. Marginea posterioară, puțin zimțată, e perpendiculară pe cea inferioară, rotunzit tăiată; la întretăere cu marginea cardinală posterioară formează un unghiu puțin obtuz. Coastele (32), sunt neegale și bine diferențiate pe toată suprafața scoicii, spațiile dintre ele fiind mult mai înguste decât coastele și bine distincte. Partea dindărăt trunchiată cuprinde 5 coaste neegale ca grosime, ultima fiind mai lată. Coastele sunt proeminente, rotunzite. Lamelele de creștere dese, formează pe suprafața coastelor solzi ce se acopăr unul pe altul ca țiglele pe muche le unei streșini. In spațiile interco- stale solzii sunt turtiți, deabiă proeminând în forma unor striațiuni paralele sinuoase sau drepte. Abaterile fundamentale ale formei descrisă dela cea a lui Eichwald constă în numărul mai mare de coaste și partea dindărăt trunchiată. Alte tipuri dela Ungheni, ce se mai pot plasa în această grupă, prezintă scoica aproape circulară și mai puțin boltită ca la tipul precedent (fig. 19). Partea anterioară, regulat rotunzită; cea posterioară puțin oblică, rotunzită și ea. Colțul postero-superior este mai scurt și mai ridicat, cu tendința de a deveni orizontal. Coastele în număr de 25—26 sunt mai rare și mai late, iar spațiile intercostale devin mai puțin profunde și mai spațioase ca la forma x) ANDRUSOW: Loc. cit., p. 356. 7* Institutul Geological României IOO TH. VĂSCĂUȚANU deja descrisă, totuș niciodată nu ating lățimea coastelor. Ultimile 5 coaste din partea posterioară sunt mai plate și mult mai largi. Pe toată suprafața scoicii, coastele sunt împodobite cu solzi, mai rari la tipul acesta, și regulat depărtați, fiind mai deși spre marginea scoicii și mai desvoltați în jumătatea inferioară și cea posterioară. In zona spațiilor intercostale solzii deasemenea se lățesc, trecând în linii drepte sau unduioase de creștere. Din cauza fenomenului de aplatizare a solzilor în spațiile intercostale, pe muchia anterioară a coastelor, din imbricațiile solzilor lățiți, se formează o lamelă marginală subțire ce însoțește coasta, continuă sau întrerupt (Tab. VII, fig. 20). Se mai distinge printre formele dela Ungheni o variațiune care prezintă caractere apropiate celor ce deobiceiu se atribuie formei C. zrregwZureElCHW. Prezintă 23—25 coaste rotunzite, netede sau prevăzute cu solzi mai rari, mai groși și diferențiați, de cele mai multe ori, numai pe muchia superioară a coa- stelor, cu tendința de a deveni tubuloși la unele tipuri (Tab. VII, fig. 21). Spațiile intercostale, largi aproape cât și coastele, sunt netede sau fin striate transversal. Partea dindărăt a scoicii este oblic trunchiată și mărginită de o muche distinctă. Filiațiunea acestui grup de cardide încă nu se poate consideră ca sta- bilită. Laskarew1) o derivă din C. lithopodolicum Dub. var. ruthenica Hilb., care face legătură, pe deoparte cu C. prothractum, pe de alta — cu C. irregulare Eichw., derivând, la rândul său, din forma miocenă marină C. Holubicense Hilb. Andrusow 2) consideră forma actuală de C. edule ca derivată din C. ob- soletum, având ca. intermediar pe C. dombra Andr. din păturile de Aktschagyl. Car diurn Simioncscui nov. sp. Tab. VII, fig. 22—23. Există la Ungheni un tip de Cardium care se apropie de formele din grupul obsoletum dar dela care se abate prin o serie de caractere particulare. Scoica, potrivit de groasă, e aproape uniform și lenticular bombată cu maximum de adâncime în centrul scoicii. Partea dindărăt e ușor trunchiată și alungită în sensul colțului postero- inferior; cea anterioară mai scurtă și regulat rotunzită. Marginea ante- rioară și cea inferioară, circular retezate; cea posterioară dreaptă și puțin oblică, aproape verticală, pe când marginea cardinală posterioară e aproape orizontală și mărginită de o coastă mai desvoltată. Colțul postero-superior al scoicii e ușor ridicat cu tendința de a deveni alliform. *) LASKAREW: Buglowcaschichten, p. 80. Tab. III, fig. 10—13. 2) ANDRUSOW': Kaspische Neogen, p. 82. Institutul Geologic al României FAUNA ARGILELOR SARMATICE DELA UNGHENI IOI Umbonele mic, lățit și puțin îndoit în jos, e aproape central. Scoica este acoperită cu 30—32 coaste neegal desvoltate, turtite, în general puțin proe- minente însă des așezate, astfel că spațiile intercostale sunt foarte înguste. La unele exemplare coastele sunt șterse, deabiâ proeminente, și nu se pot bine observa decât în jumătatea inferioară a scoicii. La cele mai multe din aceste forme numai pe câteva coaste dela partea anterioară se mai ob- servă lamele solzoase de tipul obsoletum, însă mai scurte și puțin îngroșate. Ultima coastă dela marginea cardinală posterioară e cea mai desvoltată și acoperită de excrescențe tubuloase masive, rari și scurte. O formă asemănătoare ca contur a fost descrisă de Laskarew sub de- numirea de Cardium sp. și de Schwetz 1) ca C. Mihailmvskii, ambii autori având în vedere forma C. praeobsoletum descrisă și nefigurată de Lomnitzski. Ceeace îndepărtează formele acestea de C. Simionescui este numărul mai mic de coaste (25—28), umbonele mai proeminent, lipsa ultimei coaste mai desvoltate și caracteristică formei dela Ungheni, cât și conturul regulat al coastelor egal desvoltate, la formele autorilor citați. In schimb C. Simionescui se apropie vădit de C. obsoletum prin varia- țiunea arătată la fig. 19, Tab. VIL Forma descrisă se apropie mult și de C. ^ihailovi Toula de care se deo- sebește numai prin faptul că are coastele mai bine desvoltate și mai des așe- zate, colțul postero-superior mai puțin ridicat, și scoica ceva mai groasă. Cardium Mihailovi Toula Tab. VII, fig. 24—25. C. a r c h i p 1 a n u m ANDRUSOW: Geologiceskija izsledovanija na Kercensk. poluostr. Sapiski Novorossijskago Obschestva Estestvoisp. Bd. IX Lief. 2, p. 98, 1884. C. Michailovi TOULA: Geolog. Untersuchung. im ortlichen Balkan. Il-te Abth. Denkschriften der kais. Akad. d. Wissensch. Math.-naturw. Klasse. Wien. 1892. Bd. CLIX, p. 434, Taf. VI, Fig. n—16 C. Dobritschense TOULA: Ibidem, p. 434, Taf. VI, Fig. 9. C. Mihailovi TOULA-ANDRUSOW: Die siidrussischen Neogenablagerungen. 3-ter Theil, Taf. IX, Fig. 16—19, p. 487. Verhandl. d. kais. russ. Miner. Ges. Bd. XXXVI, 1899. Această formă se întâlnește des în argilele dela Ungheni, mai rar putân- du-se colecta forme întregi din cauza scoicii foarte subțiri și sfărâmicioase. Scoica este ușor lenticular bombată, aproape circulară. Partea anterioară scurtă și arcuită; cea posterioară ușor alungită, regulat arcuită și deloc J) SCHWETZ: Fauna der Tschokiak-Kalke der Halbins. Kertschi. Verhandl. der R. k. Miner. G sell, zu St. Petersb. 2 ser. Bd. XLIX, 1912. Tab. VII, Fig. 5, Institutul Geological României 102 TH. VĂSCĂUTANU trunchiată. Marginea paleală circular tăiată; marginea cardinală anterioară oblică și scurtă, cea posterioară dreaptă, mai puțin oblică, câteodată aproape ori- zontală și mai lungă. Colțul postero-superior e ridicat în formă de aripă. Umbonele, mic de tot și slab proeminent, e aproape central și împins mai mult în jumătatea anterioară. Suprafața scoicii este acoperită cu 21—22 coaste radiale, foarte neegal desvoltate și, în general, puțin proeminente. Spațiile intercostale, puțin sau de loc profunde, sunt aproape dublu de late decât coa- stele. In partea anterioară a scoicii se observă 6—8 coaste mai proeminente spre marginea inferioară a scoicii, înguste și slab ornate cu mici proeminențe tubuloase, îngroșate și șterse. Urmează apoi în partea mijlocie a scoicii o zonă unde coastele se șterg complet, ne mai putând fi deosebite decât după al- ternanța de bande înguste, radiale mai deschis colorate cu altele ceva mai late și mai închise; acestea din urmă corespund spațiilor intercostale. Dar și bandele acestea se pierd complet, sau aproape, în partea dindărăt a scoicii care rămâne împodobită numai cu linii fine concentrice, foarte slab diferen- țiate și ele; astfel partea posterioară a scoicii e aproape netedă. In schimb ultima coastă, care deobiceiu la cardidele din grupa obsoletum limitează mar- ginea cardinală posterioară, aci ia o conformație deosebită; ea se pune în evidență prin faptul că pe marginea cardinală, de pe muchia unei creste, dealtfel slab pronunțate, răsar excrescențe spiniforme, tubuloase, lățite, rar și regulat distanțate în felul unor zimți de ferestrău. La formele tinere, când acestea sunt numai de 3-—4 mm., nu se observă deloc aceste proeminențe, afară de ultima prevăzută cu zimți în felul descris; restul scoicii e complet neted și vărgat numai de bandele radiale ce alternează cele mai deschis cu altele mai închis colorate. Suprafața externă a scoicii mai este ornată cu linii fine concentrice dese, drepte sau slab unduioase. Se observă deasemenea spre marginea scoicii zone de întrerupere în creștere care sunt de o mai slabă rezistență întrucât, de cele mai multe ori, scoica se rupe după ele. Pe suprafața internă a scoicii nu se observă decât negativul primelor coaste anterioare care mai lasă slabe urme pe mulaj, în special, pe marginea de jos, și care se pierd treptat spre partea posterioară și jumătatea superioară. Restul scoicii e complet neted, alb, sidefos și slab strălucitor. Dentiția constă dintr’un dinte cardinal slab desvoltat și doi dinți laterali subțiri, lamelari, cel posterior mai lung. Toula descrie două forme asemănătoare din împrejurimele Varnei; una sub numele de C. Dobritschense și alta drept C. Mihailovi, ambele deosebindu-se mai mult prin numărul variat al coastelor. Forma descrisă prezintă strânsă legătură genetică cu C. Simionescui din care, probabil, că derivă. Se deosebește însă prin scoica mai subțire și mai slab bombată, prin numărul și desvoltarea mai redusă a coastelor cât și prin colțul postero-superior mai ridicat la C. Mihailovi. A; Institutul Geologic al României FAUNA ARGILELOR SARMATICE DELA UNGHENI 103 Cardium ungheniensis nov. sp. Tab. VII, fig. 26—27. Două exemplare pe care le-am găsit la Ungheni sunt mici, cel mai mare având ca lungime 8 mm. și ca lărgime 6,5 mm. Scoica cardiform bombată în jumătatea superioară, are un contur trapesoidal cu colțurile rotunzite. Partea anterioară scurtă și rotunzită, cea posterioară — puțin alungită și oblic trunchiată dindărăt. Umbonele mic însă proeminent, e recurbat. Marginea paleală inferioară—slab ondulată; zimțată sau dreaptă, ușor rotunzită, și a- proape orizontală; cea cardinală posterioară—scurtă, puțin oblică, aproape ori- zontală și ea. Marginea posterioară, oblic tăiată, dreaptă sau slab zimțată, slab arcuită, la întâlnire cu marginile deja descrisă formează câte un unghiu; puțin obtuz cel superior, puțin ascuțit cel inferior, ambele fiind cu vârfurile complet rotunzite. Marginea cardinală anterioară se confundă cu cea ante- rioară laterală oblică și ușor arcuită. Scoica, potrivit de groasă, prezintă particularitatea că are o suprafață strălucitoare și aproape netedă. Cele 22—23 coaste radiale sunt deabiâ sau deloc proeminente, în cazul din urmă, prezentându-se ca niște bande mai albe ce alternează cu altele mai galbene și aproape tot atât de late. Primele 3—4 coaste anterioare proeminează totuș puțin și sunt subțiri, separate prin spațiuri largi și împodobite cu slabe excrescențe solzoase, rudimentare. Toată suprafața externă a scoicii este prevăzută și cu striuri fine concen- trice, deabiâ sau deloc proeminente, unduioase, mai bine desvoltate spre mărginile scoicii. Se mai observă pe suprafața externă a scoicii și o alternanță de zone concentrice mai late sau mai înguste, mai închis sau mai deschis co- lorate. Suprafața internă a scoicii e netedă, mată sidefoasă și numai o linie pro- fundă paleală brăzdează marginea inferioară mai îngroșată. Marginea scoicii mai este zimțată și gravată cu canaluri scurte și puțin profunde cari se pierd foarte de curând și care lasă urme clare de coaste numai pe marginile mu- lajului. Impresiunea mușchilor este bine pronunțată. .Aparatul cardinal slab desvoltat. Care este raportul filogenetic între forma descrisă și alte cardide, deo- camdată îmi vine greu să precizez. Se poate ca forma aceasta să nu fie cu totul străină cardidelor din grupul obsoletum. Cardium Elisabetae nov. sp. Tab. VIII, fig. 3—4. Din argilele dela Ungheni am colectat mai multe exemplare a unui Car- dium cari deși necomplete, totuș lasă să se observe câteva particularități pe cari nu Ie întâlnim la alte cardide sarmatice cunoscute, A Institutul Geologic al României N IGR/ 104 TH. VĂSCĂUTANU Scoica destul de mare subțire și lucioasă, arată un contur regulat eliptic, ușor lenticular bombată și cu marginile paleale circular tăiate. Partea poste- rioară netrunchiată, rotunzită; cea anterioară uniform și convex rotunzită. Adâncimea scoicii este mică de tot. Pe suprafața externă scoica este prevăzută cu 26 coaste, neegal desvol- tate, înguste, rotunzite, lăsând între ele, cele mai multe, spațiuri tot atât de largi și puțin adâncite. Primele câteva coaste din partea anterioară sunt mai înguste, ascuțite, iar spațiile dintre ele mai mari. Urmează apoi o serie-de coaste normal și bine desvoltate până la umbon. Coastele din jumătatea posterioară a scoicii încep a se șterge treptat până când dispar în apro- piere de marginea posterioară, unde scoica rămâne aproape netedă. Ceeace imprimă caracteristica formei este și faptul că coastele mai des- voltate din jumătatea anterioară a scoicii nu sunt drepte, ca la majoritatea formelor de Cardium, ci regulat arcuite, având centrul de curbură spre partea anterioară. Numai primele 2—3 coaste mai prezintă urmele unor excrescențe solzoase scurte și groase, pe când celelalte sunt complet netede, strălucitoare și aco- perite numai de linii dese și fine unduioase, ascendente pe coaste, descen- dente sau drepte în spațiile intercostale. Urmele coastelor se observă bine și pe toată suprafața internă a scoicii, lăsând impresiuni distincte pe mulaj. Forma descrisă este înrudită cu cardidele din grupa absoletum despre care ne mai amintește ornamentația extrem de redusă. Se deosebește însă mult prin mărimea și adâncimea scoicii, forma și felul desvoltării coastelor. Nu pare a fi străină și de Cardium Verneuilianum d’ORB. de care totuș se deosebește prin ornamentația mai redusă a coastelor, adâncimea mai mică a scoicii la C. Elisabetae și, în special, prin coastele anterioare arcuite, fapt pe care nu-1 observăm la forma lui d’Orb. Cardium Barboti R. Horn. Tab. VIII, fig. 5—6. C. Barboti R. HORNES: Tertiărstudien II. Geol. R. A. XXIV, p. 58, Taf. II, Fig. 21. o ANDRUSOW: Siidrussisch. Neogenablag. UI, Tab. IX, Fig. 10—16, p. 478. Specia aceasta se întâlnește des în argilele dela Ungheni. Caracterele ei morfologice sunt bine redate de Andrusow, astfel că nu ne rămâne să adăugăm decât puțin. Scoica aproape trapezoidală, subțire și fragilă la majoritatea indivizilor; prezintă partea posterioară pronunțat lungită, pe când cea anterioară este Institutul Geological României FAUNA ARGILELOR SARMATICE DELA UNGHENI 105 scurtă, rotunzită și mai lată. Umbonele mic și ascuțit este recurbat spre interior, împins fiind la extremitatea antero-superioară a scoicii. Marginea cardinală posterioară e dreaptă și aproape paralelă cu cea inferioară, cam orizontală. Coastele inegale și larg distanțate, sunt subțiri, rotunzite, în gmeral puțin proeminente. Pe unele exemplare dela Ungheni primele coaste anterioare, sunt mai bine desvoltate ca cele din regiunea posterioară, unde se lățesc treptat până când se șterg aproape cu desăvârșire. Excrescențele solzoase se ridică brusc dela suprafața coastelor, cu tendința de a deveni tubuloase, îngroșate; fiind mai dese pe primele coaste, se răresc pe cele posterioare unde le găsim numai ici și colo sub forma unor tubercule puțin proeminente. La unii indivizi o coastă din partea posterioară se desvoltă în formă de creastă mai proeminentă și prevăzută cu spini pronunțați și tubuloși. Striu- rile de creștere sunt dese, concentrice, neregulate, formând pe suprafața scoicii, uneori, brăzdaturi concentrice, pronunțate mai mult în partea ante- rioară și în jumătatea inferioară a scoicii. Suprafața internă la formele obser- vate, este netedă, spre deosebire de cele din Kertschi, a căror suprafață este gravată cu urme slabe de coaste. După Andrusow, C. Barboti ar sta cam la o parte între speciile sarmaticc cunoscute, în ce privește filogenia lui. Totuș, după caracterul aparatului car- dinal de tipul Limnocardium, unele detalii de ornamentație externă și contur se poate întrezări înrudirea acestei forme cu cardidele din grupa Fittoni. Cardium cfr. sub-fittoni Andrus. Tab. VIII, fig. 7—9. C. sub-fittoni ANDRUSOW: Geologiceskija izsledovanija v. zapad. polov. Kercsnsk. poluostr. liet. 1884 goda. Zapiski Novorossijsk. obsc. jestestvoisp. XI. Lief. 2, p. 102 (34). C. sub-fittoni ANDRUSOW: Die siidrussischen Neogenablagerungen IHter, Theil. Zapiski Imper. Miner, obsc. XXXIX, p. 481, Tab. IX, Fig. 9. Formele întâlnite la Ungheni sunt mult mai mici ca cea descrisă de An- drusow dela Achtiar și prezintă unele particularități cari nu lasă să fie com- plet identificate cu C. sub-fittoni așa cum a fost descris de acest autor. Formele cele mai mari, întâlnite în argilele dela Ungheni, au ca lungime 5% mm. și ca lărgime 5 mm. Scoica aproape trapezoidală, pronunțat boltită în regiunea mijlocie, prezintă partea anterioară scurtă și regulat rotunzită; cea posterioară e oblic trunchiată și pronunțat carinată. Marginea cardinală anterioară e ondulat zimțată și circular tăiată, ca și cea paleală inferioară. Marginea laterală posterioară, dreaptă sau slab zimțată, e verticală și la întâl- nire cu cea inferioară formează un unghiu aproape drept. Marginea Institutul Geological României 106 TH. VĂSCĂUTANU cardinală posterioară, lungă, dreaptă, puțin oblică (aproape orizontală) la întretăiere cu cea laterală formează un unghiu aproape drept cu colțul nerotunzit. Umbonul proeminent e aproape central și recurbat înăuntru. Colțul postero-superior al scoicii este pronunțat ridicat. Suprafața scoicii este acoperită cu coaste radiale rotunzite, neegal des- voltate, lăsând spațiuri între ele cam de aceeaș lățime ca și coastele. Din punct de vedere al felului desvoltării coastelor și ordinul de succesiune a lor, în argilele dela Ungheni întâlnim două varietăți. Prima (Tab. VIII, fig. 7) prezintă 20 de coaste neegal desvoltate. In partea anterioară la unele deabiâ putem distinge primele trei coaste, din care cea dintâiu este ștearsă aproape cu desăvârșire; a doua deabiâ vizibilă și a treia ceva mai pronunțată, toate foarte subțiri, lipsite de ornamentații și separate prin spațiuri largi. Coasta a 4-a ia brusc o desvoltare pronunțată și e pre- văzută cu excrescențe tubuloase spiniforme, rari și cari se ridică dintr’odată de pe suprafața coastei, fiind destul de groase și mari. Urmează coastele a 5-a și a 6-a, ambele mai slab desvoltate însă proeminente, rotunzite, mai ri- dicate dela suprafața scoicii în jumătatea ei inferioară, ștergându-se treptat pe măsură ce se apropie de umbon. Aceste două coaste sunt complet lipsite de orice urmă de ornamentație și traversate numai de linii dese concentrice aproape de loc proeminente. Coastele a 7-a, a 9-a și a 11-a sunt deasemenea principale, prevăzute cu excrescențe spiniforme tubuloase și pronunțate. Atât coastele cât și orna- mentația lor sunt distincte până în vârful umbonului a cărui răsucire o ur- mează. Coastele intermediare a 8-a și a 10-a sunt din nou secundare și pre- zintă aceleași caractere de reducere ca și cele precedente. In partea mijlocie a scoicii, găsim o zonă spațioasă ocupată de coastele 12, 13 și 14, toate trei dearândul fiind secundare. Coasta a 15-a mărginește partea dindărăt trunchiată a scoicii, fiind cea mai desvoltată din toate; este ceva mai proeminentă, are ornamentația mai pronunțată și prezintă o deviare caracteristică în jumătatea superioară a scoicii în legătură cu răsucirea um- bonului. In regiunea posterioară trunchiată găsim ultimele coaste aproape com- plet șterse. Conturul întregului complex de coaste al formei acesteia se pre- zintă astfel: ——-----------------------------------------. Liniile de creștere, puțin proeminente sunt deopotrivă desvoltate atât pe suprafața coastelor secundare cât și în spațiile intercostale. Dentiția la variațiunea aceasta n’am putut-o observă. A doua varietate (Tab. VIII, fig. 8—9) întâlnită în argilele dela Ungheni, reprezintă o etapă imediată pe calea diferențierii formei deja descrise. Scoica la fel ca mărime, prezintă acelaș contur ca și forma precedentă. Are un număr Institutul Geologic al României FAUNA ARGILELOR SARMATICE DELA UNGHENI 107 egal de coaste care însă se deosebesc în ordinea de succesiune. Deosebirea constă și în faptul că la variațiunea aceasta și coastele secundare sunt îm- podobite cu excrescențe spiniforme, e dreptul mai reduse, mai rari și mai puțin tubuloase, aproape tuberculate. In zona mijlocie găsim, Ia forma aceasta, dearândul 4 coaste secundare și nu trei ca la forma precedentă, în schimb însă, în partea anterioară nu mai găsim coastele a 5-a și a 6-a, ambele secundare, ci o alternanță regulată de o coastă principală cu alta secundară, astfel: ----- e La variațiunea aceasta dentiția constă la valva dreaptă, dintr’un dinte cardinal destul de desvoltat și pronunțat recurbat în sus, din doi dinți laterali lamelari, din care cel anterior triunghiular, este situat aproape de cel cardinal. Dintele lateral posterior e mai îngust, lamelar, mai depărtat de cel cardinal și așezat la extremitatea colțului postero-superior și paralel cu marginea cardinală. Cel lateral posterior dela valva stângă se contopește cu marginea cardinală a scoicii. Impresiunea mușchilor este slabă, iar a măntălii nu se observă deloc. Suprafața internă a scoicii e mată și prezintă slabe urme de coaste mai pro- nunțate la marginea scoicii. Forma descrisă, cu toate că prezintă asemănări mari cu C. sub-fittom Andr. totuș se deosebește de acesta prin numărul mai mare de coaste, spa- țiile intercostale mai înguste și conturul său mai puțin alungit. In calcarurile dela Chișinău am găsit pe lângă formele identice cu cele descrise aci dela Ungheni și o serie întreagă de tipuri intermediari ce par a restabili filiațiunea dintre C. obsoletum și C. Fischerianum. Reduceri de coaste în felul descris au mai fost observate la forma pontică de C. Steindahneri și la C. Escheri, la cari găsim o alternanță de coaste câte 2 principale cu 2 secundare. Deasemena s’a observat intercalațiuni de coaste secundare la C. Suessi și C. Barboti. Este foarte probabil, că fenomenul de reducere a coastelor la unele cardide să fie un principiu morfogenetic; și aceasta în legătură cu slăbirea tensiunii mecanice a scoicii pe anumite zone și ne- cesitatea biologică de a se întări pe socoteala acestora altele, cu tensiune me- canică mai pronunțată. Fenomenul aceasta poate să fie în legătură cu schimbarea mediului de vieață mai liniștit cu altul mai agitat și în raport cu unele defor- mări pe cari le sufere scoica din cauza unor modificațiuni în aparatul muscular. G A S T R 0 P 0 D A Trochus sarmato-anceps Sinz. Tab. VIII, Fig. 10. T. Sarmato-anceps SlNZOW: Beschreib. p. 80, Tab. IV, Fig. 33—35, 1897. Scoica este compusă din 7 învârtituri, din care ultima e tot atât de mare cât și restul scoicii. Fiecare învârtitură este formată din două fețe înclinate ioS TH. VĂSCĂUȚANU în planuri deosebite. Fața superioară e oblică și puțin convexă, cea laterală e aproape verticală. Marginea unde se întâlnesc aceste două suprafețe proe- minează puțin în formă de muchie îr. gustă și rotunzită. Ultima spiră mai prezintă o asemenea muchie și Ia baza ei. Suprafața spirelor este împo- dobită și cu dungi subțiri și rotunzite, longitudinale, unele mai proeminente, altele mai puțin și paralele între ele. In argilele dela Ungheni se întâlnește mai des în intercalațiunile subțiri nisipoase. După cum arată Sinsow forma aceasta prezintă afinitate directă cu Tr. anceps Eichw. și de care se deosebește numai prin prezența muchiei dela mijlocul învârtiturilor. Nassa Akburunensis Andr. Tab. VIII fig. ii. X. Akburunensis ANDR.: Neogenablager. III, p. 494. Tab. IV, pag. 24—25. Exemplarul dela Ungheni, provenit dintr’o concrețiune de oolit feru- ginos, are numai 10 mm. înălțime și este formată din 7 învârtituri. Fiecare învârtitură este compusă din două suprafețe; cea superioară înclinată oblic iar cea laterală, vertical pe linia de sutură. Ultima circomvoluțiune, prezintă suprafața laterală ușor convexă și mult mai lată. Circomvoluțiunile sunt pre- văzute cu coaste transversale, bine desvoltate numai pe suprafețele verticale. La întretăiere cu muchia rotunzită a celor două suprafețe dintr’o circonvoluțic, capătul coastelor se umflă în noduri, dela cari se observă prelungiri slabe dc coaste și pe suprafețele oblice, cari insă se pierd înainte de a ajunge linia de sutură. In partea de jos a suprafețelor verticale ale circomvoluțiunilor 4 și 5 apare, paralel cu muchia superioară, o coastă longitudinală subțire, puțin desvoltată și care la întretăere cu cele transversale provoacă formarea unor noduri mici, deabiâ proeminente. Linia de sutură este clară și ușor adâncită într’un jgheab puțin profund. Liniile de creștere neregulate însă fine, trec și peste suprafața coastelor. Pentru prima oară, forma a fost descrisă de Andrusow din păturile sar- maticede pe insula Kertschi. Hydrobia sp. Tab. VIII, fig. 12 — O seric întreagă de hydrobii mici, cu scoica complet netedă, este foarte răs- pândită în argilele dela Ungheni. Deși posed multe forme și bine păstrate, n’am putut reuși să le apropii, în mod sigur, de vreo formă cunoscută. Unele din ele par a se asemăna cu Clessinia din Caspica, altele se apropie de Hy- drobiile sarmatice cunoscute. Institutul Geological României FAUNA ARGILELOR SARMATICE DELA UNGHENI 109 III. CONSIDERAȚIUNI ASUPRA FACIESULUI ARGILELOR DELA UNGHENI Din punct de vedere petrografic argilele dela Ungheni sunt formate din material detritic foarte fin, ceeace înseamnă că materialul elastic cu o pon- dere mai mare nu ajungea până în regiunea de sedimentare a argilelor în chestiune. Cele câteva intercalațiuni foarte subțiri de nisip fin se întind pe di- stanțe mici și deci nu ne dau dreptul să bănuim că în decursul depunerii păturilor de argilă dela Ungheni s’au produs variațiuni batimetrice câtuși de însemnate. Pe de altă parte, dacă luăm în considerație modul cum se prezintă din punct de vedere morfologic majoritatea formelor cuprinse în aceste argile, vom putea deduce că apele în cari au trăit erau, fără îndoeală, liniștite. Majoritatea formelor întâlnite au scoica foarte subțire și fragilă, iar cele mai multe din Cardide au coastele reduse, ceeace ne-ar indică că în această zonă animalele erau scutite de rezistență la presiuni mecanice însemnate. Am mai văzut deasemenea că pe lista faunei citate se găsește și Cryptomactra pes anseris, care dealtfel este și cea mai răspândită în argilele dela Ungheni și cari, după cum a arătat Andrusow, prezintă o serie de carac- tere ce denotă o formă tipică de adâncime. La aceasta trebuește adăugat și faptul că foraminiferele planctogene se întâlnesc în cantități considerabile, în toată grosimea argilelor dela Ungheni. Toate acestea și multe alte considerațiuni pe cari le vom vedea mai târziu, duc la concluzia că argilele dela Ungheni au fost depuse într’o zonă de adân- cime a mării. Dar totodată faptul că printre formele cu scoica subțire mai întâlnim câteo- dată și altele cu scoica groasă rostogolite sau nu, ar sugeră ideea asupra vecină- tății zonei litorale. In cazul argilelor dela Ungheni, cum vom vedea din ca- pitolul următor, influența mediului litoral se făcea prin intermediul unei alte zone cu caracter specific și sublitoral, astfel că depozitele dela Ungheni ră- mâne să le considerăm ca formațiuni totuș de profunzime. Gradul de salinitate a apei în care s’au depus argilele dela Ungheni se deduce lesne din caracterele elementului faunistic cu a cărui analiză ne vom ocupă mai departe. IV. CONSIDERAȚIUNI STRATIGRAFICE Am văzut că fauna argilelor dela Ungheni se compune dintr’o combi- nație de forme cu totul specifice și din care cele mai multe din ele nu au fost întâlnite până în prezent decât în unele puncte din sudul Rusiei și pe Plat- forma Balcanică. I IO TH. VĂSCĂUTANU Dacă privim fauna aceasta în totalitatea ei, mai întâiu de toate, se des- prinde faptul că este tipic salmastră cu îndepărtate legături cu cea miocenică marină. Nimic nu ne îndreptățește să o considerăm nici ca o faună de tran- ziție dela faza marină spre cea salmastră, care, după cum se cunoaște, pre- zintă cu totul alt habitus faunistic și din cari în argilele dela Ungheni nu gă- sim nici un element tipic. Ceeace ne-ar mai putea aminti în mod cu totul vag despre faza aceasta îndepărtată este prezența în argilele dela Ungheni a formei de Mactra fra- gilis Lask. care, dealtfel, este considerată ca o formă tipică volhyniană, iar David o citează și în păturile bessarabiene din Podișul Moldovenesc. Deasemenea unele cardide din grupa obsoletum mai prezintă oarecari carac- tere morfologice apropiate de cele a lui C. scyloticum Sokol. sau C. prae- obsoletum Lomn., dar și acest fapt, dacă luăm în considerație că formele din urmă au fost găsite în formațiuni cu caracter faciesal mult asemănător ar- gilelor dela Ungheni, convergența acestor caractere se explică ușor și pe altă cale decât cea filogenetică directă. Pentru a ne lămuri asupra vârstei ce trebuește atribuită faunei argilelor dela Ungheni, vom urma calea comparațiunilor cu faunele cunoscute ca spe- cifice diverselor etaje miocene. Vom urmări mai întâiu tabloul comparativ alăturat. Din tabloul acesta se poate prinde lesne că cu toate deosebirile petrogra- fice dintre formațiunile dela Ungheni și cele bessarabene, cunoscute până în prezent în Moldova — în genere calcaroase — fauna ambelor unități prezintă o înrudire vădită. Unele deosebiri faunistice ce răsar în analiza lor detailată, se lasă ușor puse pe socoteala condițiunilor fizice deosebite în cari s’au desvoltat pe deoparte, fauna dela Chișinău — considerată ca tip al etajului — iar pe de altă parte, cea dela Ungheni — ca variațiune faciesală. O analiză mai amănunțită a faunei dela Ungheni ne va întări în această convingere. S’o împărțim mai întâiu în trei grupe, analizând în primul loc formele: Mactra Fabreana. Cardium Fittoni. » cfr. plicato-Fittom. » Fischerianum. Trochus sarmato-anceps. » anceps. » subanceps. Turbo Neumayri. Pholas cfr. dactylus. Buccinum baccatum. Latirus Pauli. Acmaea angulata. » compressiusada. Spir or bis heliciformis. Microporella terebrata. Schizoporella variabilis. Phoca sp. Studiind acest tablou, observăm mai întâiu că suntem în fața unor forme caracteristice formațiunilor mijlocii sarmatice. Și dacă adăugăm la aceasta \ igr/ Institutul Geologic al României FAUNA ARGILELOR SARMATICE DELA UNGHENI III faptul că C. Fischerianum d’ORB. n’a mai fost întâlnit până în prezent decât în sarmaticul mijlociu din Basarabia, legătura între argilele dela Ungheni și calcarurile dela Chișinău devine și mai probabilă. Deasemenea am văzut că la Ungheni, printre formele indigene cu scoica FAUNA DELA UNGHENI Miocen marin Buglovian Volhynian Bessarabian Chersonian Meotic Spirorbis heliciformis Microporella terebrata Schizoporella variabilis .... Mactra fragilis -L + â. 4- » podolica 4- 4- -F 4- » Fabreana » subcaspia _L. 4- 4- » cfr. karabugasica . . . 4- » cfr. Ososkovi Cryptomactra pes anseris . . . 4- 4- Cardium absoletum + + 4- 4- » Fittoni + » subfittoni » cfr. plicato-Fittoni . . -1- 4- » Barboti + » Mihailovi 4- » Fischerianum 4- Modiola marginala 4- + -1- + + » navicula -i- 4- Solen subfragilis 4- 4 Donax lucidus + + + Tapes gregaria 4- _j_ 4- » Vitaliana 4- 4- 4- « naviculata 4- Pholas cfr. dactylus + + Acmaea angulata 4- » compressiuscula .... 4- Turbo Neumayri + Trochus sarmato-anceps . . . 4- » subanceps + » anceps + » pictus 4- + 4- » angulatus + Cerithium cfr. disjunctum . . . 4- 4- 4- 4- Buccinum duplicatum 4- “T -1- "T » baccatum + + Latirus Pauli 4- Nassa Akburunensis + Bulla Lojonkaireana 4- 4- 4- 4- Phoca sp + 4- “T 4- subțire și fragilă se întâlnesc câteodată și altele cu scoica masivă și pe car1 le găsim în abundență numai printre formațiunile zocgene dela Chișinău și Orhei. Se poate bănui deci că aceste două formațiuni sunt legate nu numai ca vârstă ci se găsiau în imediata vecinătate ca răspândire, influențându-se Institutul Geological României TH. VăSCĂUȚANU reciproc. Legătura din urmă pare a se confirmă și prin prezența resturilor de foci și hryozoeri la Ungheni. Se cunoaște că printre formațiunile recifole de bryozoeri dela Chișinău resturile de foci sunt destul de numeroase1). La Ungheni bryozoerii nu se găsesc decât în colonii foarte mici pe frunze și scoici,fiind oaspeți rătăciți în această parte a mării, dealtfel probabil, ca și foca pomenită. Tot așa stau lucrurile și cu Pholas cari își are rostul său printre stâncile recifale dela Chișinău, unde des îl întâlnim și cari în argilele dela Ungheni nu e decât o formă cu totul străină mediului. In a doua grupă vom socoti alte forme, pe cari le vom pune în fața celor citate de Andrusow din argilele sarmatice din peninsula Kertschi. Kertsch Ungheni Acmaea angulata. » compresiiuscula. Cryptomactra pes anseris. Car diurn papyraceum. » Loveni. » Mihailovi. Cardium Barboti. » pseudosemisulcatum. Delphinula s quamosospinosa. Diastopora primigenia. Modiola volhynica. » Denysiana. Nassa Akburunensis. » Verneuili. » Substriatula. Phasianella Kischinevi. Schisoporella Sanguinaea. Tapes Vitaliana. » naviculata. Vincularia sp. Vertebralina sarmatica. Acmaea angulata. » compressiuscula. Cryptomactra pes anseris. Cardium Mihailovi. Cardium Barboti. Modiola marginala. « naviculata Nassa Akburunensis. Schisoporella variabilis. Tapes vitaliana. « naviculata. întrucât paralelismul între aceste două tabele este perfect, nu rămâne decât să precizez că Andrusow 2) a adus dovezi convingătoare în favoarea vârstei bessarabiene a argilelor dela Kertsch cu fauna citată. ') I. SlMIONESCU : Foci fosile din Sarmaticul dela Chișinău. Acad. Rom. Mem. Sect. Științifice, Ser. III. Tom. III. mem. 4—1925. 3) ANDRUSOW : Neogenablager. Institutul Geological României FAUNA ARGILELOR SARMATICE DELA UNGHENI 113 După cum deci formațiunile zoogene — calcarurile cu Vincularia și Nu- becularia — din peninsula Kertsch sunt însoțite de o bandă de formațiuni argiloase cu o faună specifică, tot așa și argilele dela Ungheni ar putea fi luate drept un facies al Bessarabianului din Moldova. Cu alte cuvinte, calcarurile zoogene de vârstă sarmatică medie, atât cele din Kertsch cât și cele din Ba- sarabia, au luat naștere,probabil,la limita dintre zona litorală și cea de pro- funzime, formând un mediu specific la care s’au adaptat forme din ambele regiuni vecine. In largul mării, mai puțin populat, și unde trăiau forme po- trivit cu condițiunile bionomice opuse zonelor precedente, se depuneau for- mațiuni argiloase. Restul formelor citate din argilele dela Ungheni formează grupa a treia din care, dacă scoatem formele de tipul caspic, a căror rost aci îl vom vedea mai târziu, nu ne vor rămâne decât câteva forme comune Volhynianului și Bessarabianului. V. CONSIDERAȚIUNI SUMARE ASUPRA DIVERSELOR FACIESURI A FORMAȚIUNILOR BESSARABIENE DIN MOLDOVA Pentru a ne orienta mai bine în chestiunea, dealtfel destul de delicată, a poziției stratigrafice a argilelor dela Ungheni, cred că este bine să ne oprim puțin și asupra condițiunilor bionomice și fizico-geografice a mării sarmatice din Moldova în faza când au luat naștere formațiunile a căror faună, după cum am văzut, dă de bănuit că este înrudită cu cea a argilelor stu- diate. Cunoștințele noastre asupra subiectului din acest capitol, trebuie să re- cunoaștem, sunt încă destul de sumare din unele puncte de vedere, pentru a putea cu încredere sprijini pe ele concluziunile pe care le bănuim. Totuș, unele observațiuni pe cari le vom face cred că vor servi câtuș de puțin la clarifi- carea raportului ce ar putea există între argilele dela Ungheni și forma- țiunile deosebite pentru prima oară în Basarabia de către SlNZOW ca un etaj aparte al sarmaticului. Insuș SlNZOW T) a observat structura particulară a calcarului dela Chi- șinău, format din blocuri paralelipipedice, suprapuse în etaje și a explicat-o prin o ușoară boltire a complexului, care a provocat crăpături radiale în pă- turile acestea. Tot așâ Ivanow 2) atribue structura acestui calcar unor forțe exochi- netice. *) 1. SlNZOW: Uber ein neues Genus der Neogen-Cetaceen. St. Pt. B. 1898. 2) A. IVANOW: Contribuțiuni la istoricul mării sarmatice. Bull. de ia Scc. des Matur, de Moscou No. 2, 1897. a Anuarul Inst. Geologic al României. Voî. XIII. Institutul Geological României 114 TH. VĂSCĂUȚANU D-1 prof. I. Simionescu x) primul a atras atenția asupra caracterului re- cifal al acestor blocuri, considerând formațiunile acestea dela Chișinău și Orhei ca fiind recifi de Bryozoeri. Este adevărată constatarea făcută de d-sa, însă ea nu trebuește înțeleasă în sensul că numai bryozoerii sunt animalele cari au contribuit la formarea calcarurilor dela Chișinău și Orhei și nici chiar că sunt cele mai importante din acest punct de vedere. Printre formațiunile zoogene de aici e necesar să distingem mai multe tipuri, după felul animalelor cari le-au dat naștere, în legătură cu aceasta variind și tipul morfologic al formațiunii. Formațiunile recifale de bryozoeri le putem des întâlni în acest facies, nu aș putea însă afirmă că sunt cele cari predomină. In general se disting lesne prin faptul că prezintă o structură concentrică neregulată, formând proeminențe conice sau sferice cu suprafețe mamelonate. Proeminențele ace- stea pot să aibă dela 0,5 până la 2 m. și mai mult înălțime, dispuse mai des, câteodată concrescute mai multe la un loc sau izolate și împrăștiate nere- gulat printre formațiunile de altă natură. Adesea întâlnim formațiuni bryo- zoice sub formă de cruste neregulate ce se întind pe suprafața formațiunilor de altă origine sau le învelesc pe acestea din urmă. De cele mai multe ori se observă chiar cu ochiul liber structura reticulată a calcarului de această origine; câteodată însă este compact și modificat prin hidatomorfism într’atâta că natura lui nu se poate constată decât după as- pectul exterior al formațiunii sau pe cale microscopică. Cea mai mare răspândire, atât în regiunea Chișinăului cât și la Orhei, o au calcarurile compacte despre a cărui structură particulară vorbește SlNZOW. Complexul acesta calcaros, se compune, în cazurile cele mai tipice, din câteva straturi groase dela 0,5 până la 1 m. de calcar compact, fiind în to- talitatea lor larg boltite pe o rază de 1 /4 sau % km. In interiorul unui complex astfel format se observă că fiecare pătură este compusă din blocuri separate paralelipipedice, cari se suprapun mai mult sau mai puțin exact deasupra blocurilor la fel formate a etajului subjacent. (Fig. 5). Partea superioară a fiecărui bloc este convex bombată, netedă sau ru- goasă, pe când cea inferioară este concavă și se sprijină pe convexitatea blo- cului subjacent. De cele mai multe ori blocurile acestea sunt separate unele de altele prin suprafețe laterale vălurate sau legate între ele prin anastomoze neregulate. Datorită acestui fapt, între blocuri găsim hrube mai strimte sau mai spa- țioase, umplute cu nisip detritic scoicos sau lumachel scoicos slab cimentat și care cuprinde fauna bogată și atât de minunat păstrată a «păturilor cu Nubecularii». ') I. SIMIONESCU: Note sur un calcaire â Bryozoaires du Sarmatian de Basarab. Bull. de la Section Scientifique de l’Acad. Roum. VII-en An. No. 4/6, 1921. wt Institutul Geologic al României yiGRZ FAUNA ARGILELOR SARMATICE DELA UNGHENI Figura alăturată nu e decât o diagramă schematizată a unui profil com- binat dintre Chișinău și laloveni (Fig. 6). După cum se vede din această figură blocurile descrise nu sunt decât secțiunea capetelor unor valuri stâncoase ce Fig. 5 Structura în blocuri etajate a calcarului dela Chișinău. (Reproducere după fotografia lui Sinzow din lucrarea citată). se întind orizontal mai mult sau mai puțin paralel între ele, după cum bine se poate observa în cariera dela Visterniceni. Valurile acestea sau «urșii», Fig. 6 Block — diagratnmă, reprezentând Succesiunea formațiunelor în regiunea Chișinăului. i. Formațiuni zoogene în blocuri etajate. 2. Spațiuri între blocuri umplute cu năsip de Nubecullaria, bryozoeri sau lumăchele. 3. Formațiuni de calcar scoicos stratificat. 4. Argile undulat stratificate cu rozete de gips. 5. Năsip cu structură încrucișată. după terminalogia petrarilor dela Chișinău, au direcție apropiată de NW- SE, după cum, cu multă dreptate remarcă Ivanov 1). b A, 1VAN0V: K. istorii șarm, moria. Bull. de la Soc. de natur. de Moșeau t. XII 1S98 . Institutul Geological României 116 TH. VĂSCĂUȚANU Calcarul provenit din aceste blocuri este compact, se lasă cu greu sfărâmat în bucăți, deobiceiu, neregulate colțuroase, din cari cele mai subțiri, lovite cu ciocanul produc un sunet metalic caracteristic. Este de o coloare sură variolată și prezintă o structură mărunt spongioasă cu golurile rari și strâmtate sau astupate complet cu depuneri secundare de calcită. Golurile mai mari sunt tapisate cu cristali mărunți de calcită, ear perețiilor — dolomi- tizați pe o grosime variată; astfel bucata ruptă din rocă prezintă vine și pete cafenii cu contur neregulat, ceea ce-i dă aspectul variolat caracteristic, lesne de recunoscut. (Tab. VIII, fig. 15). Este interesant că formațiunile acestea nu apar pretutindeni atât de ca- racteristic ca la Chișinău și Orhei. Câteodată nu găsim decât unități isolate cu structură concentrică sau mase compacte de pături groase de calcar, cu Fig. 7 Recif de Nubecularide isolat și implantat în calcar detritic orizontal stratificat. aceași structură însă rar găurite cu hrube ce ne-ar mai aminti spațiile dintre blocuri. Calcarul de tipul descris este cel mai răspândit în formațiunile «cu Nubecularii» din Basarabia și este acel care se exploatează în general pentru construcții și vărării. La microscop se constată că calcarul acesta este datorit unei specii, pro- babil, de Nubecularia (fig. 16, Tab. VIII) în colaborare cu unele alge și alte foraminifere cari, deși sunt înglobate în mare număr, totuș rolul lor la for- marea calcarului este secundar. ’) Care a fost rostid biologic al construcțiilor J) Structuia calcarului acesta este identică cu structura concrețiunelor de Nubecu- laria descrise de N. A n d r u s o w, din Șarm, mijlociu dela Mangyschlak și Krymea. Travaux du Muzde Geol. et Miner. Pierre le gr. etc. Tom. III. 1917-1918. Petrogr. 1923. Institutul Geologic al României FAUNA ARGILELOR SARMATICE DELA UNGHENI »7 curioase de forma și tipul arătat, deocamdată e greu de precisat. Enormitatea acestor construcții cu caracter recifal denotă condițiuni prielnice pentru un metabolizm pronunțat. In spațiurile dintre formațiunile zoogene recifale s’au depus resturi de animale libere cari au dat naștere la adevărat lumachel, orizontal stratificat în locurile mai spațioase (fig. 17, Tab. VIII). Caracterul morfologic specific al fundului mării în aceste părți ale Moldovei, n’a putut să nu influențeze asupra populațiunii care a căpătat și ea un habitus specific. Variațiunile mari de Trochide, Phasianele, Modiole, Lithophagi, Pathelide, foci și multe alte animale, după biologia lor și conformația morfologică sunt în completă armonie cu natura mediului ambiant. Lipsa materialului terrigen în cantități însemnate, printre depozitele din această zonă, ne dovedește depărtarea ei de maluri. Faptul că uneori printre formațiunile acestea zoogene găsim și material detritic de natură litorală, pe când alte ori depuneri fine argiloase, ne vorbesc clar că variațiunile bati- metrice, într’un sens sau altul, probabil de scurtă amplitudine, făceau ca zona aceasta să fie sub influența când a regimului litoral, când a celui de profunzime. Aceasta ne-ar indică că brâul calcarului zoogen de vârstăbessa- rabiană eră la limita între zona litorală și cea de profunzime, deci el însăș constituia o zonă sublitorală. Nu va fi de prisos să ne amintim că formațiuni complet identice cu cele dela Chișinău și Orhei, David1) le descrie la Afumați. Ivanow 2) le pomenește la Șoldănești în Basarabia și Camenca din Pcdolia, iar W. Lascarew3) le întâlnește și ceva mai la NE (între Leticev și Lapatinca), unde ajung să aibă o lățime de peste 5 km. Formațiunile zoogene descrise atât la Chișinău cât și la Orhei sunt aco- perite de straturi variate de calcar detritic cu ceriți, formațiuni argiloase cu rozete de gips și în fine nisipuri, ceeace ne arată o schimbare treptată în sensul scăderii adâncimilor către sfârșitul Bessarabianului. Mai spre nord și west de zona formațiunilor zoogene se depuneau sedimente litorale. In Basarabia d-1 David 4) a întâlnit formațiuni cu un astfel de caracter la Cristici și Vanțâna iar eu la Voloave, aproape de Soroca, unde acestea se prezintă sub forma de grezii. Deasemenea R. Wyrgikowsky 5) într’o lucrare recentă, arată că Sarmaticul mediu este bine reprezentat în Podolia occidentală sub un facies de mică profunzime. Aceste formațiuni, după cum arată autorul, ') M. David : Loc. cit. -) A. IVANOW: Geolog, issledov. v Pod. gub. etc. Bull. de la Soc. de Natur. Moscou No. 2 1897. W. LASKAREV: Geolog, issledov. v obl. 17 lista etc. Trudy Geol. kom. 1914. *) M. DAVID: I'ormes caracteristic], dans la Morph. du Plateau Moldave. Ann. Scienttf. Univ. lassy. T. XI, 1923. 5) R. WYRGIKOWSKY: Ghid geologic prin Podolia occidentală, Kiew, 1926. Institutul Geologic al României ii8 TH. VĂSCĂUȚANU au fost adesea luate drept orizonturi «de Balta» cu care se asea- mănă. De aceeaș vârstă și condițiuni de formare trebuiesc bănuite conglo- meratele și formațiunile argiloase de deasupra plăcii volhyniene dela Măr- culești, Gura Kainari și Sevirova jud. Soroca, pecari deasemenea le citează și d-1 David 1). Nu par a fi străine de vârsta si faciesul amintit nici conglo- meratele scoicoase dela Deleni, jud. Dorohoi, cunoscute ca piatră de moară. Dacă adunăm toate acestea fapte, puține e dreptul, totuși ajungem să în- trezărim cam următoarele condițiuni fizicogeografice, ce dominau în Mol- dova pe timpurile fazei bessarabiene. La NW de Chișinău se depuneau conglomerate și depozite arenacee. Acestei zone îi urma, nu la mare depărtare, un brău de viață recifală, ce se întindea pe coasta mării, urmărind o zonă convenabilă. Direcția acestei zone e NW-SE și, ca răspândire, trece dincolo de hotarele Moldovei în Polonia. Brăului recifal îi urma o zonă unde influența valurilor asupra fon- dului mării era nulă și unde din materialul terrigen nu ajungea decât parti- culele fine de tot. In această zonă s-au și depus argilele dela Ungheni. E de remarcat că dacă urmărim răspândirea acestor zone pe suprafața Moldovei, observăm că variațiunele batimetrice se succedau gradat și destul de repede spre S. Faptul din urmă ne dă de bănuit că coasta mării din această parte, forma o pantă destul de piezișă în direcția amintită. Pe această coastă în punctele de aceași valoare batimetrică s’a plantat viața recifală. Nu este exclus că, după o linie mai mult sau mai puțin paralela cordoanelor recifale, să fi avut loc, cândva, o dislocatie care a condiționat formarea unei pante piezișe. în favoarea acestei idei ar vorbi apariția, prin suprindere a Cenomanianului la Prut, dispariția tot pe neașteptate, a Paleozoicului mai jos de Soroca și alte fapte, mai pe larg comentate, în acest sens, de către Lascarew 2) și Alexeew 3). Fenomenul în general se leagă cu anumite momente de paroxism orogenic în Carpați. E de bănuit că s’a produs în faza tortoniană, pentru că recifii coralieri, cari au pus baza Toltrilor sarmatice, ocupă o zonă paralelă brăului recifal bessarabian. Aceasta înseamnă că zona de aceași valoare batimetrică, și capabilă să întreție viața recifală, nu și-a schimbat direcția în răstimpul aproape întregului Miocen. Cu alte cuvinte topografia coastei pe care pe rând sau fixat recifii mioceni, exista deja în Tortonian, a cărui transgresiune, probabil e legată de formarea ei. Din momentul transgresiune! tortoniene, depresiunea astfel formată, a fost permanent ocupată de mări a căror sedimente au umplut’o în mod 1) M. DAVID: O schiță morphologică a Podișului Sarmatic Moldovenesc. Bul. Soc. Reg. Rom. de Geogr. XXXIX, 1920. 2) W. LASKAREW: Zam. o tect. jujno-rusk. crist. plosciadi. Bull. dela Corn. Geol. Petersb. 1905 v. XXIV. 3) A. ALEXEEW: Geolog, isled. po Dnestru rajone Kamenca-Soroko. Zap. Novor- obsch. est. I. XXXII 1908. Odessa. Institutul Geologic al României N IGR FAUNA ARGILELOR SARMATICE DELA UNGHENI 119 normal, fără intervenția oscilațiunilor batimetrice însemnate. Pe măsură ce basinul se astupa apele se retrăgeau lent și treptat spre NE, lăsând în urmă năsipurile, «de Balta», cu elemente faunistice ce caracterizează o perioadă cuprinsă între Miocenul mediu și până la finele Pliocenului. CONCLUZIUNI Fauna argilelor dela Ungheni prezintă importanță din mai multe puncte de vedere. Din punct de vedere paleontologic ea completează, mai întâiu, cunoștin- țele noastre asupra faunei unui etaj atât de răspândit la noi. Pe de altă parte, influența condițiunilor specifice, în cari s’a desvoltat această faună, Iasă să se întrevadă anumite principii morphogenetice, cari au contribuit la diferen- țiarea unor forme cu legături de înrudire directă cu formele cunoscute din alte faciesuri. Din punct de vedere stratigrafie și dinamic, studiul preliminar al faunei argilelor dela Ungheni lasă de bănuit că formațiunea bessarabiană din Mol- dova este mult mai variată decât se cunoștea până în prezent. In această formațiune putem, deocamdată, întrezări trei faciesuri deosebite și nu deo- potrivă bine cunoscute. Unul litoral, format din depozite argiloase, arenacee, calcaruri detritice și conglomerate; slab cunoscut, atât ca răspândire cât și ca faună. Altul sublitoral, format în cea mai mare parte, din depozite zoogene recifale, mai bine cunoscut, servind din această cauză ca termen de com- parație pentru orice formațiune de această vârstă. Am văzut că există legătură strânsă între fauna faciesului r e c i f a 1 al Bessarabianului din Moldova și cea citată din argilele dela Ungheni, după cum și o mai mare asemănare a acestor din urmă cu faciesul de profunzime al Bessarabianului din peninsula Kertsch și Tamani. Faptele acestea mă duc la concluzia că în Moldova există și un facies de profunzime al Bessarabia- nului, cunoscut deocamdată, într’un singur punct la Ungheni și caracterizat prin depozite fine argiloase și fauna citată în lucrarea de față. Din cele expuse în lucrarea aceasta, se mai poate preciza că formațiunea deosebită de Sinzow sub denumirea de «pături cu N u b e c u 1 a r i a» nu este în realitate decât un facies sublitoral recifal al etajului denumit de I. Simionescu «B e s s a r a b i a n». Acest facies își are habitusul său fauni- stic și petrografic specific aparte și numai ocazional unele din elementele faunistice ce-1 caracterizează se pot întâlni și în formațiuni sincronice din apropiere, diferențiate însă în alte condițiuni fizice. Cu alte cuvinte, fauna descrisă de Sinzow ca tipică pentru «păturile cu N u b e c u 1 a r i a» nu poate să aibă valoarea unui etalon absolut pentru orice formațiune sin- 'JA Institutul Geological României IGR/ 120 TH. VĂSCĂUȚANU cronică, și lipsa din complexul faunistic a unora din aceste formațiuni a ele- mentelor caracteristice faciesului recifal nu poate constitui o piedecă de a le considera de aceeaș vârstă. Prezenta formelor de tipul aktschaghylian în argilele dela Ungheni e o problemă care merită un studiul special. Paturile de Aktschagyl, cu toate că cuprind o faună de tip sarmatic, după ultimele cercetări a Iui Andrusov 1) trebuesc plasate printre formațiunile pliocene, deasupra etajului pontic. Pentru a explica originea și reapariția acestei fauni, Andrusov presupune existența unui bazin hipotetic în care, în timpul Sarmaticului superior, Meotic și Pontic, s’a plămădit fauna aktschagyliană. Se pcate însă, întâmpla ca elementele faunistice din care s’a diferențiat mai târziu această faună, să fi existat deja într’un stadiu embrionar în anumite faciesuri ale Sarma- ticului mediu; și numai cunoștințele noastre necomplete asupra faunei și dinamicei mării sarmatice, ne împiedică să găsim legături directe între formele aktschagyliene și cele sarmatice. Se prea poate că o revizuire a faunei sarmatice în general și un studiu detaliat al faciesurilor sub care se întâlnește această formațiune în Podișul Moldovenesc și regiunile învecinate să ne ducă la concluziuni noui în ce pri- vește răspândirea diverșilor termeni stratigrafici ai Sarmaticului și condițiu- nile fizico-geografice la care au fost supuși. ’) N. ANDRUSOW: Etage Apscheronien. Mem. du Corn. geol. Nouv. Ser. liv. no. Petersb. 1923. N. ANDRUSOW: Le Pliocene de la Russie merid. d’apres les recii, rec Mem. de a Soc. R des Sc. de Boheme voi II — 1927. TAB. VII Fig. i. Mactra fragilis, LASK. Ungheni. x 4/3. 2. Mactra fragilis, LASK. Ungheni. Aparatul cardinal la valva stângă. X 2/1. „ 3. Mactra Cobalcescui, nov. s p. Tip. intern al valvei stângi. Ungheni X 1/1. ,, 4. Mactra Cobalcescui, nov. s p. Aparatul cârd la valva stângă. Ungheni. X t,l. „ 5. Mactra Cobalcescui, nov. s p. variet. Ungheni. X 5/2. ,, 6. Mactra Fubreana, d’O r b. variet. Fragment din aparatul cardinal dela valva dreaptă. Ungheni X 1/1. ,, 7. Mactra subcaspia, ANDR. Ungheni. X 3/2. ,, 8. Mactra subcaspia, ANDR. Partea internă. X 2 t. 9. Cryptomactra pes anseris, (K. MAYER-EYMAR). Valva dreaptă. X 3/2. „ 10. Cryptomactra pes anseris, K. (MAYER-EYMAR). Valva stângă. Ungheni. 1/1 11. Cryptomactra pes anseris, (K. MAYER-EYMAR). Aparatul cardinal la valva stângă. Ungheni. X 4’1. ,, 12. Cryptomactra pes anseris, (K. MAYER-EYMAR). Partea internă a unui fragment din valva dreaptă, pentru a se arăta impresiunea mușchiului anterior și modul cum se îngroașă scoica la poalele antero-inferioare. Zonele concen- trice corespund liniilor de creștere depe suprafața externă. Ungheni. X 21. ,, 13. Tapes Vitaliana, d’ORB. Din spațiile dintre blocurile recifale dela Chișinău. X 3’2. ,,14-15. Tapes Vitaliana, d’ORB. Din spaț. dintre blocurile recifale dela Chișinău X 1 t- ,, 16. Tapes naviculata, HORN. Ungheni. X 1 1. ,, 17. Tapes naviculata, R. HORN. Aparatul cardinal. Ungheni. X 3/1. ,, 18. Cardium obsoletum, ElCHW. Ungheni. X 3/2. ,, 19. Cardium obsoletum, ElCHW. variet. Ungheni. X 2/1. ,. 20. Cardium obsoletum, ElCHW. variet. Câteva coaste anterioare mărite pentru a se arăta forma și ornamentația lor. Ungheni. ,, 21. Cardium obsoletum, ElCHW. de tipul irregulare. Coastele mijlocii mărite Ungheni. ,, 22. Cardium Simionescui, nov. s p. Ungheni. X 21. ,. 23. Cardium Simionescui, nov. s p. formă tânără. Ungheni. X 3/1. ,, 24. Cardium Mihailovi, TOULA. Ungheni. X 5 '2. 25. Cardium Mihailovi, TOULA. Ungheni. X 2/1. , 26-27. Cardium Vnghenensis, nov. s p. Ungheni. x 2/1. Institutul Geological României Institutul Geological României Th. Văscdufanu, Fauna argilelor sarmatice dela Ungheni TABLA VII Anuarul Insl. Geol. al României. Voi. XIII. Institutul Geological României Institutul Geological României TAB. VIII Fig. i. Cardium cfr. plicato-Fittoni, SINZ. Ungheni. x 4/3. 2. Cardium sp., Ungheni. X 4/3. 3. Cardium Elisabetae, nov. s p. Fragment din partea anterioară a unei valve drepte, pentru a se arăta forma coastelor. Ungheni. X 4/3. 4. Cardium Elisabetae nov. s p. Mulaj din gips după o impresiune în argiiă. Ungheni. X 4/3- 5. Cardium Barboti. R. HORN. Variațiune cu scoica mai groasă și coastele dese și bine dezvoltate. Ungheni. X 2.1. 6. Cardium Barboti, R. HORN. Variațiune cu scoica subțire și fragilă; coastele rari se șterg în partea posterioară a scoicii. Ungheni. x 3/2. 7. Cardium cfr. sub-fittoni, ANDRUS. Prima variațiune. Ungheni. X 5/2. 8. Cardium cfr. sub-fittoni, ANDRUS. A 2-a variațiune. Ungheni. X 1/2. 9. Cardium cfr. sub-fittoni, ANDRUS. Același exemplar mărit. Ungheni. X 3/1. 10. Trochus sarinato-anceps, SINZ. Ungheni. x 3 2. 11. Nassa Akburunensis, ANDRUS. Ungheni. x 31. 12. Hydrobia s p. Ungheni. X 2,1. 13. Hydrobia (Clessinia ?) sp. Ungheni. X 2/1. 14. Cerithium cfr. disjunctum SOW. Ungheni. x 5/2. 15. O porțiune dintr’un bloc de calcar recifal cu Nubecularii pentru a se arăta structura lui și raportul recifilor față de formațiunele ce le acopăr. Cricov, jud. Orhei. a=calcar recifal; b=calcar scoicos stratificat. 16. Structura microscopică a calcarului recifal dela Chișinău. In alb — golurile unor cămăruțe, umplute secundar cu calcită; în negru — păreții dolomi- tizați a cămăruțelor. 17. Aspectul general al lumacheiului ce umple golurile între blocurile recifale la Chișinău. Micșorat. Institutul Geological României Institutul Geological României Th. yâscâitțanu, Fauna argilelor sarmatice dela Ungheni TABLA VIII Anuarul Inst. Geol. al "României. Voi. XIII. Institutul Geologic al României TABLA DE MATERIE Pag. Introducere........................................................................... 85 I. Descrierea zăcământului de argile dela Ungheni................................ 85 II. Descrierea faunei argilelor..................................................... 8g Mactra fragilis, LASK................................................................... 89 Mactra Cobalcescui nov. sp.............................................................. go Mactra subcaspia, ANDR.................................................................. 94 Cryptomactra pes anseris. (K. M.AYER EYMAR)............................................. 94 Tapes Vitaliana, d’ORB.................................................................. 97 Tapes naviculata (R. Horn.),............................................................ 98 Cardium obsoletum, EICHW................................................................ 99 Cardium Simionescui, nov. sp........................................................... 100 Cardium Mihailovi, TOULA............................................................... 101 Cardium unghenensis, nov. sp........................................................... 103 Cardium Elisabetae, nov. sp............................................................ 103 Cardium Barboti, R. HORN............................................................... 104 Cardium cfr. sub-fittoni, ANDR......................................................... 105 Trochus sarmato-anceps, SINZ........................................................... 107 Nassa Akburunensis, ANDR............................................................... 108 Hydrobia sp............................................................................ 108 III. Considerațiuni asupra faciesului argilelor dela Ungheni......................... 109 IV. Considerațiuni stratigrafice.................................................... 109 V. Considerațiuni sumare asupra diverselor faciesuri a formațiunilor bessara- biene din Moldova..................................................................... 113 Concluziuni ........................................................................ 119 9 Anuarul Inst. Geologic al României. Voi XIII. Institutul Geological României L’ANALYSE DES GAZ DES ROCHES EN RAPPORT AVEC LES PHENOMENES VOLCANIQUES PAR NICOLAS METTA Deja en 1826, nous trpuvons dans les Trans. Sc. Soc. of Edinburgh une note de Brewster relatant l’explosion d’un cristal de quartz lors de son echauffement. En 1822, Davy, en etudiant sous le microscope des cristaux de quartz du Bresil et du Dauphine, avait observe des petites cavites remplies d’un gaz sous pression (Phil. Trans. 1822, 3617). Simmler, en se basant sur les observations de Brewster, publia peu apres (Pogg. Ann. 1858, 105—466) une note dans laquelle il demontra que la force d’expansion manifestee pendant l’echauffement du quartz est due â la pre- sence du bioxyde de carbone â l’interieur du mineral. De meme Sorby (Proc. Soc. 17, 1869, 291) a observe que les bulles de liquide contenues dans les cristaux de quartz disparaissent â une tempe- rature approximative de 300, ce qui correspondjustement â la temperature critique du bioxyde de carbone. En analysant au microscope les gaz qui resultent de l’echauffement d’un cristal de quartz, Jageslong et Geissler (Pogg. Ann. 1869, 137) ont pu identifier l’hydrogene, dont ils attribuaient la provenance ă la decomposi- tion de l’eau qui se trouvait abondamment en presence. Graham, en 1867, eut le premier l’idee de chauffer plus longuement certains mineraux dans le vide (Proc. Roy. Soc. 15, 1867, 502). Lorsqu’il soumit un meteorite de Senarto d’un volume de 5,78 cmc. â ce traitement, il reussit â en extraire au bout de 35 minutes de chauffe 5,38 cmc. de gaz et au bout de 100 autres minutes encore 9,52 cmc. Les gaz avaient la com- position suivante: Hydrogene: 85%; Bioxyde de carbone: 4,5 %; Azote: 9,86%. Wright a montre (Journ. Amer. Soc. 9, 1875 et I2> ^76) que le f e r meteorique contient beaucoup de CO et de H2 et relativement peu de CO2, fait aussi confirme par MALLET, 9* Institutul Geological României ’32 NICOLAS JIETTA HlLLEBRAND a etabli que la majorite des gaz emis par un exemplaire d’U r a n i n i t e est constituee par de l’azote. W. Ramsay (Proc. R. Soc. 58, 1895, 66), poursuivant la meme etude, a reussi â identifier l’argon et l’helium dans la Cleveite. Tilden, le premier, a explique la provenance de tous ces gaz (Proc. R. Soc. 59, 1896, 218), en demontrant que les roches ont la propriete de retenir certains gaz; la proportion relative de ces derniers dans le melange analyse est due simplement â leur concentration respective et variable dans l’atmos- phere ambiante. Mais Travers (Proc. R. Soc. 64, 1898, 130) est au contraire d’avis que la majorite des gaz degages â haute temperature a pris naissance grâce ă di- ve rses reactions. A. Gautier (C. R. Ac. Sc. Paris, T. 132, p. 58, etc., 1901) signale en 1901 pour la premiere fois que l’eau joue un role essentiel dans les pheno- menes volcaniques. C’est par son action sur les oxydes ferreux des divers silicates qui constituent les roches qu’on peut s’expliquer le degagement de grandes quantites d’hydrogene et de grands volumes de gaz en general. Albert Brun (Recherches sur les exhalaisons volcaniques, Kiindig, Ge- neve) admet que les gaz seraient retenus chimiquement par la molecule minerale. R. T. Chamberlin (The Gases of Rocks, Carnegie Inst. Bull. 106) fut le premier ă poursuivre la question methodiquement et en detail au moyen de nombreuses analyses des gaz de laves, de roches eruptives et metamor- phiques, de schistes, de greș, de mineraux et de meteorites. II conclut qu’en dehors d’une tres petite quantite de gaz occlus, la majeure pârtie du volume gazeux est engendre â haute temperature par des reactions chimiques dues en particulier ă la presence de l’eau. Les considerations deduites de l’analyse des gaz des roches ne peuvent toutefois pas etre appliquees integralement aux phenomenes volcaniques; on peut supposer que dans la lave liquide ces gaz ont ete retenus mecaniquement ou bien qu’ils font pârtie de lasolu- tion magmatique. Pendant la solidification de la masse, les gaz qui aupara- vant existaient â l’etat libre peuvent entrer en combinaison chimique â basse temperature ou etre occlus par la roche pendant la cristallisation. (P. 69. loc. cit.). G. Pamfil (Bull. Acad. Roum. 1914, No. 2) mentionne, au sujet de quelques analyses portant sur des serpentines de Carpathes, la presence d’une quantite appreciable d’oxygene,en echange peu ou point d’hydrogene, contrairement â toutes les donnees connues jusqu’alors; l’auteur ne fournit pas d’interpretation de cette singularite. E. Shepherd (J. of. Geology, 33, 1925) conclut que, dans tous les phe- nomenes volcaniques, le seul facteur important est l’eau. II a demontre sa presence aussi bien â l’orifice des crateres, ou il en a recueilli d’abondantes LA, Institutul Geologic al României \ (GR L’ANALYSE DES GAZ DES ROCHES 133 quantites, que dans Ies laves au voisinage des cratires. Les gaz degages pen- dant le chauffage des roches sont dus, d’apres lui, en grande pârtie aux re- actions de l’eau. Les roches sur lesquelles ont porte nos propres travaux proviennent d’Arabie, des vilayets d’Yemen et d’Assir, dans la region de Hodeida-Saana, et elles furent collectionnees sur une ligne perpendiculaire au littoral de Ia Mer Rouge par une mission de geologues en 1911 [Rapport definitif sur les etudes geo-hydrologiques faites â Yemen (Arabic)]; (Ed. Inst. Geologique de Roumanie, 1912). Le Dr. D. Roman fut charge par le Professeur Mrazec, Directeur de 1'In- stitut Geologique, d’etudier au point de vue petrographique la region eruptive decrite par la mission, pour contribuer â Ia connaissance de la grande ligne de fractureest-africaine(Ann. Inst. Geol. Roum. Voi. XI, 1925)01 surses insti- gations nous Ies avons etudier au point de vue chimique et leurs analyses de gaz. Botez, Geologue de la mission, distinguait deux series de roches erup- tives: des roches de profondeur et des roches d’epanchement avec leurs tufs, comprenant chacune une serie acide et une serie basique. Roman, dans son etude, les classe en: a) roches de profondeur (granițe). b) roches filoniennes, et c) roches d’epanchement. Le type des roches de profondeur ne figure pas dans nos analyses qui ont toutes eu pour objet des roches eruptives et des roches d’epanchement. La determination des gaz des roches fut effectuee par la methode microchi- mique decrite par nous dans tous ses details dans l’Annuaire de I’Inst. Geol. de Roumanie, (Voi. X, 1921—24, p. 85—119). Tous nos predecesseurs travaillant dans cette direction ont applique des methodes macrochimiques et pour obtenir une quantite de gaz suffisante, iis etaient obliges de prendre â I’analyse de grandes quantites de roches; mais ils durent constater que dans bien des cas la quantite de gaz renfermes ne pouvait pas etre entierement mise en liberte et echappait donc plus ou moins â I’analyse. D’autre part, I’analyse microchimique presente l’avantage d’etre bien plus rapide. Nous voudrions mentionner ici certaines precautions qui se sont mon- trees absolument indispensables, ainsi que quelques modifications de la me- thode que nous avons introduites depuis notre derniere publication. La mise en liberte des gaz a lieu dans un tube de quartz transparent chauffe dans un four electrique capable de supporter une temperature de 1100—12000. Etant donne le prix eleve des fours ă resistance de platine, nous avons remplace avantageusement ces derniers par des fours â resistance de nickel-chrome construits par nous-memes. Dans la publication mentionnee plus haut (p. 108), nous avons montre ' }?_ Institutul Geologic al României IGRy 134 NICOLAS METTA que l’appareil se prete â l’analyse de gaz absolument secs. Outre l’humidite et l’eau de constitution qui se degage au-dessus de 1050, les roches mettent en liberte des quantites appreciables de produits sublimables et acides qui attaquent le mercure dans les capillaires. L’absorption de ces corps, ă savoir: HF, C1H, H,S, SO„, NH,, NH.C1, As., etc., est donc absolument indis- pensable, de mcme que leur Identification, au moins qualitative. C’est pour- quoi, en dehors des tubes â pentoxyde de phosphore et â poudre d’alumi- nium, nous avons muni l’appareil de tubes remplis d’ouate d’argent pour retenir l’hydrogene sulfure. Au manometre de Mac Leod, tel qu’il a ete decrit (Loc. cit. p. 87) nous avons ajoute sur la branche calibree C un deuxieme tube ordinaire de 8 mm. de diametre qui permet une stabilisation plus rapide des menisques entre les branches C et B et des lectures plus correctes. L’ampoule â azote, avec electrodes de platine, a ete pourvue d’un petit tube rempli de potasse solide et de 2—3 gouttelettes de mercure. En effet, par les decharges electriques, l’azote se combine avec l’oxygene en exces et les oxydes d’azote formes attaquent les menisques de mercure dans les capillaires; il est donc necessaire de les retenir au moyen de la potasse. Rappelons en quelques mots la disposition de l’appareil et la marche d’une analyse. L’appareil se compose: d’un dispositif pour la mise en liberte des gaz; de l’appareil d’analyse proprement dit; d’un manometre de Mac Leod qui sert â effectuer les mesures; des appareils â vide, pompe ă huile et pompe â mercure. Les joints plats preconises par Guye pour les analyses de gaz executees â tres faibles pressions se sont montres les plus appropries et nous ont assure un vide constant au-delâ de 48 heures. L’appareil d’analyse est un appareil d’Orsat en miniature, dans lequel les absorbants liquid.es sont remplaces par des reactifs solides. Pour retenir l’oxygene, nous avons utilise le fii de fer prealablement reduit ă l’incandes- cence dans un courant d’hydrogene. Avânt de commencer une analyse, on doit s’assurer d’un vide parfait, con- stant pendant au moins 48 heures. Le tube de quartz, avec la nacelle de pla- tine vide, est chauffe jusqu’â la temperature de l’experience et on ne com- mence l’analyse que lorsque ce tube et Ies ampoules â r^sistance de platine et de fer ne mettent plus trace de gaz en liberte. Alors seulement on pese la roche finement pulverisee dans le tube de platine et apres l’avoir introduite dans Ie tube de quartz, on fait le vide dans tout l’appareil. On ferme tous les robinets des ampoules absorbantes et on chauffe moderement jusqu’â. Ia temperature de rooo-—noo°, temperature â laquelle la plupart des roches fondent. Au fur et â inesure que les gaz sont mis en liberte, on les recolte dans le volumetre L â l’aide de la pompe ă main du manometre de Mac Leod. Institutul Geological României L’ANALYSE DES GAZ DES ROCHES 135 Quand le degagement des gaz a cesse, on ferme le robinet r qui relie l’ap- pareil de mesure avec le dispositif de mise en liberte des gaz; on laisse le gaz collect^ dans le volumetre se detendre egalement dans l’espace nuisible R et on fait la mesure. Etant connu l’espace R-\-L, de volume V sous la pres- sion P qu’on determine par le manometre de Mac Leod, on peut deduire la quantite de gaz mis en liberte par la formule de Boyle-Mariotte. Au lieu d’un seul volumetre L (indique dans la figure), il est preferable d’en avoir deux, pour obtenir des mesures plus exactes quand la quantite de gaz mise en liberte depasse 3 mm. de pression, et d’autre part une plus grande reserve de gaz permet de repeter l’analyse au cas ou les resultats ne concorderaient pas. Une fois la quantite de gaz determinee, on procede ă l’analyse en refou- lant le melange gazeux dans les diverses ampoules â reactifs absorbants: le tube â potasse caustique, celui â spirale de platine, etc. et par une serie de mesures successives de la pression avant et apres l’absorption, on deduit le pourcentage de chaque compose. Les elements mis en liberte sont extremement variables. Generalement on trouve: CO„, H„, CO, CH,, N„, H9S, NH.Cl, NH„ HF, HC1, H9O, HBO3, As, Sb, et les gaz nobles. Notre methode se prete au dosage quantitatif de CO2, CO, H2, N2, CH4, O2, de l’eau et des gaz nobles. Tous les autres corps peuvent etre determines seulement qualitativement. Ainsi la presence de l’ammoniaque fut reconnue grâce â un tampon de papier filtre imbibe d’une solution de sulfate de cuivre et intercale apres le tampon d’ouate d’argent. Le poids de la roche pris â l’analyse varie entre 0,5 — 1 gr. selon la quantite de gaz degage; cette quantite ne doit pas depasser 1,5 cmc., li- mite assignee par l’emploi du manometre de Mac Leod qui peut mesurer au maximum 3 mm. de pression sans erreur; la capacite de l’appareil corres- pond en effet â 1,5 cmc. de gaz sous 3 mm. de pression. Dans le tableau ci-contre, nous avons expose les resultats obtenus. Au sujet de l’origine des gaz dans les roches, trois hypotheses furent emises jusqu’â present, â savoir: a) Les gaz se trouvent occlus, retenus par le magma lors de sa solidification. b) Les gaz sont absorbes ou dissous. c) Les gaz obtenus par le chauffage des roches dans le vide sont plus ou moins des produits de reaction, nullement identiques aux gaz qui se de- gagent pendant le paroxysme volcanique. Nous nous sommes propose d’examiner la vraisemblance de ces trois i hypotheses et d’utiliser la plus plausible â l’interpretation des resultats ana- lytiques obtenus. Institutul Geologic al României 136 NICOLAS METTA LA COMPOSITION CHIMIQUE ET L’ANALYSE collectionnees Na ture de la roche et localiU vu 1 Ti O2 0 01 < 05 0 01 o h FeO 0 pT MnO CaO MgO K2O Na2O Dcnsit Si O2 Trachydolerit (Mathal gebel) 2,178 71,67 0,10 9,07 8,36 o,75 0,14 0,63 0,96 0,29 3,65 2,40 Bostonite a albite quartzifere (Hodjeila) 2,657 56,90 — 13,28 10,17 2.51 0,12 0,98 6,65 0,61 3 >05 4,46 Porphyre laurwikite (Hodjeila) 2.538 70,08 0,10 9,58 7,22 0,28 0,73 1,32 1,26 0,48 2,45 6,15 Bostonit quartzifere (Mathal) 2,74° 59,98 0,09 14,42 9,94 2,47 0,80 0,82 I,II 0,59 4,72 4,13 Bostonit ă albite (Usil) 2,531 64,50 — 14,68 5,64 0,41 0,85 0,80 2,25 0,61 3,04 6,27 Comendite (Ouadi Hagela) 2,585 72,07 0,16 9,34 6,98 0,37 1,07 0,43 2,04 1,34 3,12 2,04 Plagiotrachyte (Menaka) 2,672 55,95 — 13,52 12,20 0,85 1,13 1,64 6,17 0,71 4,23 2,79 Comendite (El-Birar) 2,646 71,39 0,35 12,53 5,02 o,54 0,38 o,39 0,79 0,59 3,62 2,40 Trachyandesite (Usil) 2,686 53,88 — 14,96 10,52 5,38 — 0,97 6,99 1,15 0,92 4,99 Trachydolerit (Holo- leucocrat) (Hadiela) 2,500 75,19 — 9,42 5,67 0,22 0,27 0,40 0,60 o,39 3,14 3,83 Tranchyandesite Ho- loleucocrate (Hadjara) 2,572 57,o8 12,65 9,21 0,33 0,07 1,04 5,49 3.76 3,46 5,92 Trachydolerite (Saana) 2,893 47,84 0,12 13,08 8,04 6,96 1,35 1,12 10,08 3,4i 2,55 4,23 Hyalotrachyte so- dique (Attara) 2,57° 76,12 0,08 12,72 6,42 0,09 0,09 1,02 o,93 0,17 1,11 0,63 Trachydolerite (Saana) 3,158 41,82 i>°5 11,07 8,59 10,10 0,55 1,05 i6,47 5,32 0,89 i,3i Trachydolerite (Hodjeila) 2,877 45,76 0,32 7,30 11,25 9,47 1,12 3,04 12,07 3,16 2,86 2,13 Trachyandesite (Usil) 2,868 49,39 0,17 16,05 8,18 6,15 0,96 1,30 13,80 1,92 1,42 0,97 Pechstein Comendite (Sanaa gebel) 2,306 65,24 0,28 13,27 5,05 0,29 0,93 2,53 3,33 1,18 3,12 2,85 Institutul Geological României L’ANALYSE DES GAZ DES ROCHES 137 DE GAZ DES ROCHES DE JEMEN (Arabie) par le Geologue G. Botez o O* M । © 0 0 Quantite de gaz en cmc- par Temp maxim C° 0 0 CO CH. । * K z V) « 5 O O S H.S NH, as z 0 100 gr 1100 cmc de roche 0,42 1,67 258 561 980° 63,30 8,42 2,75 12,35 14,28 non deter. 0,71 0,29 75 199 IOIO1' 74,1° 7,56 0,87 i3,54 4,93 non deter. H.S — C1NH4 0,40 0,65 89'3 227 890° 53.85 13,43 6,36 8,21 18,15 He H.S non deter. non deter. 0,69 0,88 i93 528 970° 52,12 i3,7i 1,65 24,18 8,34 traces He — — — 0,32 1,06 185 493 1020° 61,22 8,26 2,19 14,13 14,20 non deter. non deter. non deter. non deter. o,68 1,1,1 I IO 284 895° 67,23 16,50 2,07 8,09 16,II He H.S NH, NH4C1 o,6 r 0,72 221 590 1020° 47,63 20,92 5,35 13,39 12,71 — H»S NH, NH4C1 0,61 1,29 163 431 975° 71,11 8,02 0,67 i4,53 5,77 He H.S NH, nh4ci 0,15 0,83 143 381 890° 32,28 18,22 7,62 3i,43 io,35 He — — cinh4 0,29 1,30 186' 466 1105’ 81,99 4,69 o,47 7,22 5,63 non deter. — . — 0,43 1,65 163 421 960° 72,31 6,23 1,19 11,67 8,60 He — — 0,87 0,50 283’ 8i93 1050° 21,5° 14,23 0,87 59,23 4J7 He H.S NH, C1NH4 0,22 0,64 125 325’ 1020° 62,03 6,22 439 24,31 3,25 — — 0,76 1,31 159’ 502 1020° 26,87 3>i5 0,09 67,53 2,36 He — — C1NH4 1,36 0,78 88 252 94° 37,25 13,27 1,21 43,09 5,18 He H.S — — 0,36 0,28 1223 350 I IOO° 93,35 1,23 0,15 4,95 O>32 — H.S — — 0,14 1,90 137 315'' IO7O0 73325 8,22 x,77 13,19 3,57 He H.S -- — Institutul Geological României 138 NICOLAS METTA a) Cette hypothese, telle qu’elle a ete emise, est â premiere vue la plus seduisante, etant deduite de cas typiques connus dans la nature depuis fort longtemps. Rappelons que le quartz, la topaze, le s p i n e 11 e, et en general tous les mineraux â haute densite et ă clivage irregulier,-presentent des cavites souvent visibles ă l’oeil nu et remplies de gaz ou de liquides. L’occlusion a pu avoir lieu pendant l’ascension de la lave dans le cratere ou au moment de la cristalisation. En vue de controler les suppositions de Tilden qui soutenait l’hypothese de l’occlusion des gaz, Chamberlin (loc. cit.) a construit une sorte de mor- tier hermetiquement ferme. Le pistil se meut â l’aide d’une vis et le mor- tier est relie â une pompe â vide. Apres avoir introduit la roche dans l’appa- reil, on fait le vide complet; en activant le pistil, on pulverise la roche et les gaz degages sont extraits par la pompe ă vide et analyses. Chamberlin con- trola son appareil experimentant sur une quantite connue d’hydrogene dans une fiole qu’il brisait et il retrouva â l’analyse la quantite integrale du gaz introduit. D’un quartz de Porretta renfemant des bulles microscopiques, il obtint 0,08 cmc. de gaz, representant 0,03 du volume du quartz. Le gaz etait con- stitue de bioxyde de carbone avec des traces de methane et d’azote. D’autre part, il est difficile d’admettre que des mineraux friables et â clivage facile soient en etat de renfermer des volumes de gaz occlus plusieurs fois superieurs au volume du mineral lui-meme. II y aurait cependant des exceptions: certaines roches vitreuses comme les obsidiennes ont en effet la propriete de retenir des quantites de gaz depassant leur propre volume; chauffees â une temperature elevee, elles explosent en developpant une pres- sion qui peut atteindre quelques milliers d’athmospheres (A. Brun, loc. cit.). b) La seconde supposition est basee sur la propriete de certains metaux de retenir pendant leur solidification d’appreciables quantites de gaz. C’est ainsi que l’oxygene est adsorbe intensement par l’argent dont une masse de 1 kgr. estcapable de retenir 200 cmc. de gaz (Guye, J. Chim. phys. 1915. Metta: Publ. Inst. Geol. Roum. 1924). Mentionnons encore ici la dissolu- tion de l’hydrogene dans le palia diurn qui peut retenir jusqu’â 900 fois son propre volume de gaz. Cette hypothese implique naturellement que les roches se soient solidi- fiees dans une ambiance gazeuse de composition identique aux produits ad- sorbes, du moins au point de vue qualitatif. c) Enfin, il serait possible que la majorite de tous ces gaz prît naissance pendant l’echauffement de la roche, par diverses reactions entre l’eau de constitution du silicate et les autres elements, en particulier les carbonates, les sulfates, les sulfures, etc. contenus dans la roche. Dans les phenomenes volcaniques, ces reactions seraient dependantes en premiere ligne des impor- tants facteurs: pression et temperature. JA Institutul Geological României igr7 L’ANALYSE DES GAZ DES ROCHES 139 Wolff (Der Vulkanismus) a cherche â interpreter ces reactions en tenant compte davantage des phenomenes volcaniques observes; il a etabli un certain nombre de reactions d’equilibre entre les gaz presents dans les exhalaisons volcaniques ou ailleurs dans la nature. II est tres remarquable que les resultats quantitatifs des analyses et meme les quantites absolues de gaz mis en liberte par echauffement sont toujours variables, quelque identiques que soient les conditions de travail (duree de chauffe, temperature, etc.). Nous tenterons d’expliquer plus loin ce pheno- mene qui plaide puissamment en faveur de cette troisieme hypothese. Considerons d’abord le cas particulier de chaque gaz rencontre au cours d’une analyse: Parmi les produits sublimables figurent le chlorure d’ammonium et sous forme de gaz l’acide chlorhydrique, le chlore et l’ammoniaque. De meme, dans les gaz volcaniques, on a constate la presence du chlorure d’ammonium ainsi que de chlorures plus ou moins volatils (chlorures des metaux lourds et alcalins). La presence simultanee de tous ces corps ne peut etre attribuee qu’ă l’etablissement d’un etat d’equilibre entre eux en fonction des pressions et temperatures regnantes. Les chlorures alcalins ne sont que peu ou point dissociables; ainsi le chlorure de potassium ne se scinde pas meme â la temperature de 2000° en ses elements; mais Thenard demontre que si l’on echauffe le chlorure de sodium avec de la silice et de l’eau, un silicate alcalin est mis en liberte. C’est ainsi qu’il explique la formation des micas et des amphiboles. Si l’on chauffe du chlorure magnesien en presence d’eau, il se degage de meme du gaz chlorhydrique â haute temperature; mais â pression elevee, il s’etablit un equilibre tendant â reformer le chlorure de magnesium. A de grandes profondeurs, ou il est posible d’admettre une temperature et une pression elevees, peuvent exister par consequent des conditions d’equilibre favorisant la formation d'acide chlorhydrique, sitot que la pression vient â diminuer. A son tour, le gaz chlorhydrique peut se decomposer en hydro- gene et en chlore dans un milieu anhydre, si les conditions de pression et de temperature sont favorables. En ce qui concerne le chlorure d’ammonium, la presence simultanee de gaz chlorhydrique et d’ammoniaque favorise toujours sa formation. A temperature elevee, il se decomposera toutefois et cela d’autant plus com- pletement que le milieu sera moins anhydre. Par contre, si la pression est suffisamment haute, la dissociation n’aura pas lieu. En profondeur, nous sommes donc autorises ă admettre que l’ammoniaque et le gaz chlorhydrique peuvent subsister cote â cote isolement. L’azote et l’ammoniaque sont deux corps qui se rencontrent frequemment et en quantites appreciables aussi bien dans les gaz des ro- ches que dans les emanations volcaniques. Institutul Geologic al României 140 NICOLAS METTA Chamberlin et avant lui Gautier ont soutenu que l’ammoniaque n’est qu’un produit de synth&se. Albert Brun montre que l’ammoniaque est un constituant primordial qui donnerait naissance âl’azote et â Thydrogene; dans la nature, on rencontre sur les bords des crateres des mineraux azotes tels que la Sylvestrite (Fe2 N); Erdmann attribue la formation de ce nitrure â l’action de l’ammonia- que sur le chlorure ferreux. L’oxyde et le bioxyde de Carbone ne manquent jamais de figurer dans les analyses de gaz de roches, toutefois CO fait quelquefois defaut dans les fumeroles. Les reactions suivantes: C2+H2O=CO2+2H2—q ou C +H2O=CO + H2—q appliquees dans la technique â la fabrication du gaz â l’eau sont comme on voit de nature endothermique. D’apres Gautier, si l’on admet l’existence de carbures metalliques, ceux- ci donneraient en presence d’oxyde de fer: ou encore: 3 C Fe2+Fe2O3=3 CO+8 Fe C Fe2+CO2=2 CO+2 Fe La majorite des roches contient plus de bioxyde de carbone que d’oxyde. On connaît pourtant des meteorites dans lesquels le pourcentage de CO est superieur â celui de CO2. Briner (Ann. Sc. Naturelles, Geneve) a tente d’expliquer les equilibres regnant entre CO et CO, en montrant que CO comprime ă 600 atmospheres et 300 degres se decompose en CO2-j-C. La dissociation du bioxyde de car- bone dans les reactions magmatiques s’explique difficilement par: 2 CO2=2 CO+O2-q; si donc la temperature croit, la reaction est favorisee vers la droite, mais comme alors le volume augmente, la pression de meme s’eleve et determine le deplacement de la reaction vers la gauche. Selon Le Chatelier, â une temperature de 10000 et â une pression d’une atmosphere, ce sont ă peine 0,06% de CO2 qui se decomposeraient, mais si la pression croit, ce pourcentage serait encore moindre. Selon Boudonard, la reaction qui a lieu pendant le chauffage des roches doit etre tres differente: CO2+H2=CO+H2O |pn- Institutul Geologic al României IGR/ L’ANALYSE DES GAZ DES ROCHES 141 Boudonard a travaille avec le bioxyde de carbone â diverses temperatures et il a varie aussi les temps de reaction: en une heure, il a obtenu 8,3% de CO et en 3 heures, 18% de CO (temperature: 850 degres). Tres peu probable est la reaction contraire de celle indiquee par Gautier, c’est-â-dire la formation de CO., en presence de CO et de Fe O. D’apres Cance, cite par Delesse (Revue Generale des Sc. 1919, p. 17), quand un lingot de fer se solidific, il retient des quantites appreciables de CO et lors du refroidissement, la reaction suivante aurait lieu: Fe O+CO=Fe+CO2 Le met ha ne. D’apres Moissan, ce sont seulement les carbures d’aluminium ou de beryllium qui donnent du methane en presence de l’eau, tandis que ceux de calcium, baryum, strontium, ou bien les carbures alcalins fournissent de l’acetylene. Les carbures des metaux rares donnent un me- lange de methane et d’acetylene. L’hydrogene sulfure. Ce gaz n’a pas ete rencontre parmi les gaz volcaniques (Shepherd, loc. cit.), toutefois on le trouve â peu preș con- stamment dans les gaz des roches (v. tableau de nos analyses), bien que She- pherd ait juge sa presence impossible (Analysis of Gases, p. 318). Le generateur de ce gaz est peut-etre bien la pyrite qui d’ailleurs est assez frequente dans le magma et qui, chauffee dans un courant de vapeur d’eau ou d’hydrogene, donne facilement naissance â l’hydrogene sulfure d’apres la reaction: Fe S2+H2O=Fe O+H2S+S D’autre part, H2S peut transformer au rouge le tetroxyde de fer en tetrasul- fure de fer, avec depot de soufre. D’apres R. C. Wells (Bull. 778, Geol. Survey, p. 9 et suiv.), le soufre et le bioxyde de soufre se rencontrent dans les exhalaisons volcaniques, mais leur origine a ete generalement attribuee â des reactions qui se passent non loin de la surface terrestre. II est bien connu que l’hydrolyse des sulfures a haute temperature fournit de l’hydrogene sulfure. D’autre part, Randall et Bischowsky (Amer. Ch. Soc. J. Voi. 40, p. 368) ont montre que dans la reaction: SO9+3 FL^z H„O+H„S, 4 *J 4 4 4 7 I’equilibre se deplace vers la gauche quand la pression baisse; il est donc naturel qu’â la sortie des gaz volcaniques du cratere, quand la pression se rapproche de plus en plus de celle de l’atmosphere, Ia concentration de l’hy- drogene sulfure se reduise de plus en plus, Institutul Geological României 142 NICOLAS METTA L’hydrog&ne: Selon toutes probabilites, sa presence est que â la decomposition de l’eau. Cependant A. Brun soutient que ses generateurs sont les hydrocarbures. D’apres Chamberlin (loc .cit.), l’eau se serait trouvee des l’origine sur notre planete. Gautier (Ann. Mines, 1906, p. 316), en se basant sur la theorie des geo- synclinaux de Suess, d’apres laquelle les couches profondes de l’ecorce ter- restre s’affaissent progressivement, admet que par cette voie la pyrosphere est alimentee par les immenses quantites d’eau contenues dans les roches sedimentaires. Dans le magma, nous avons en presence l’oxyde ferreux et l’eau qui peu- vent reagir ensemble de diverses manieres, soit en donnant des oxydes su- perieurs du fer avec mise en liberte d’hydrogene, soit en produisant, en pre- sence de carbures, du bioxyde et de l’oxyde de carbone. Ces reactions ne sont toutefois pas definitives; etant donnee la variabilite des facteurs tem- perature et pression, elles sont bien plutot des reactions d’equilibre; 3 FeO4-H2O^i.Fe3 O4+H2—15.000 cal. Comme il n’y a pas changement de volume dans cette reaction, la pression ici ne peut influencer l’equilibre. Au point de vue thermique au contraire, nous voyons qu’il y a un degagement appreciable de chaleur; il resulterait donc qu’en profondeur, l’equilibre se deplacerait vers la gauche; mais au fur et â mesure qjue la lave monterait dans la cheminee volcanique, il se formerait naturellement de l’hydrogene et de la magnetite. C’est pourquoi on observe dans la nature une quantite abondante d’hydrogene dans les gaz volcaniques et la presence de la magnetite dans les roches ignees. Dans toutes les reactions mentionnees jusqu’â present, nous avons fait usage du facteur eau sous toutes ses formes. II est naturel que la presence ou l’absence de ce facteur soit le point capital de la question, sur lequel se sont appuyees la plupart des theories. C’est ainsi qu’ALBERT Brun a soutenu que l’eau fait completement de- faut dans les exhalaisons volcaniques et cette affirmation est basee sur l’dtude de plus de 15 volcans en activite. Parmi d’autres exemples, il cite le cas du volcan Kilauea ou un hygrometre place â faible distance du cratere revele une atmosphere plus seche que celle d’alentour (1907). Mais cinq ans plus tard, Shepherd et Day (C. R. 1913, p. 157), en ex- posant leurs judicieuses recherches sur le meme volcan, ont mis fin â toutes les controverses emises â ce sujet. Ils ont recolte preș du volcan de grandes quantites d’eau et celle-ci etait meme si. abondante qu’elle se condensait sur les tubes dans lesquels les gaz etaient recoltes. La composition du gaz comportait; 4Hr- Institutul Geologic al României \_ICR> L’ANALYSE DES GAZ DES ROCHES 143 5i,6%SO2 5.5 % CO 39,8 % Co2. Un pourcentage aussi considerable de bioxyde de soufre explique l’etat hygrometrique, Ie dessechement de l’atmosphere observe par A. Brun; le gaz SO2 est, comme on sait, avide d’eau par excellence. Siiepherd et Day ont encore fait la constatation importante que des analyses de gaz successives ne donnent jamais une composition constante des exhalaisons; celle-ci varie avec chaque bulle de gaz qui s’echappe de la masse liquide. Les auteurs expliquent ceci par le fait qu’au moment du pa- roxysme, les gaz se trouvent en perpetuelle reaction. «Ces reactions, disent-ils, doivent commencer au moment de l’ascension de la lave dans la cheminee et elle continue jusqu’ă l’echappement des gaz de la masse visqueuse. Quand la lave approche de la surface, la pression bais- sant continuellement, un volume de gaz de plus en plus grand est mis en liberte et de nouvelles combinaisons chimiques ont lieu. Plus encore, par la presence du bioxyde de soufre et d’hydrogene, ou d’oxyde de carbone et d’hydrogene, il se degage de telles quantites de chaleur que la nature de Ia masse fondue peut etre elle-meme profondement alteree. Cette activite chi- mique doit etre maximale â la surface au moment du degagement dans l’at- mosphere». Les suppositions emises par Gautier dix ans auparavant furent magis- tralement demontrees par les observations precedentes, auxquelles sont ve- nues s’ajouter depuis lors les experiences de nombreux autres auteurs, tels que Roger Wells (BulL 778 Geol. Survey), Randall, Merle et Bischowsky (loc. cit.). Conclusions Des resultats de nos analyses, on peut deduire Ie fait significatif que les roches contenant beaucoup d’oxyde ferreux donnent â peu d’exceptions preș un pourcentage d’hydrogene relativement eleve, phenomene du ăla re- action entre cet oxyde et l’eau. Dans aucune des analyses effectuees, l’eau n’a fait defaut, et sa propor- tion est toujours plus grande que celle obtenue d’habitude par la dessica- tion des roches â 100—no degres. II est tres important par consequent de doser dans chaque analyse de roche, non-seulement l’eau qui se degage ă no0, mais aussi celle qui n’est eliberee qu’â plus haute temperature et qui entre dans la constitution de la roche elle-meme. On remarque encore la presence constante de l’hydrogene sulfure et tres souvent celle du chlorure d’ammonium ou de ses elements. Le dega- gement de ces derniers (NH4C1, NH3, HC1) commence deja ă partir de 2500 Institutul Geologic al României 144 NICOLAS METTA et atteint son maximum d’intensite vers 3500, ce qui permet d’induire Ia pre- sence du chlorure d’ammonium lui-meme. Nous n’avons jamais pu obtenir une meme quantite et une meme com- position des gaz d’une et meme roche, bien qu’en travaillant dans des con- ditions identiques de temperature et de duree de chauffe. Ce fait, demontre d’ailleurs aussi par le travail de Shepherd (loc. cit.), prouve indubitablement que nous avons ă faire surtout â des gaz de reaction et que c’est specialement la reaction de l’eau sur divers composes qui intervient en premiere ligne et nous fournit toute une gamme de melanges gazeux. En outre, les gaz, eux- memes reagissent entre eux et viennent encore compliquer le phenomene. Sans doute serait-il plus interessant de trouver une relation plus precise entre la teneur integrale en eau et les divers constituants de la roche, spe- cialement les elements volatils et les gaz inertes: ce sont lă des problemes qui nous restent â resoudre dans l’avenir. LABORATOIRE DE MINERALOGIE BUCAREST Uf- Institutul Geological României Njcrz NOTE SUR LA PRESENCE DE NUMMULITES ELEGANS SOW. DANS LE SENONIEN DE DOSUL STÂNEI (VILLAGE DE PUCHENI, DISTRICT DE MUSCEL) PAR G. MURGEANU Prisentee en seance le 2) Mai 1925 Le Flysch terminal. On est generalement d’accord sur l’existence de deux grandes unites tectoniques constituant le Flysch des C a r p a t e s orientale s. L’echelon interne, la «Zone interne du Flysch», s’adosse aux schistes cristallins sous forme de bande qu’on peut suivre de G a 1 i c i e jusqu’ă la Depression getique ou elle disparaît sous les depots neogenes. Cette zone est formee de depots allant du Valanginien ă l’Aptien inclus. La « Zone marginale du Flysch », exterieure par rapport ă la premiere, disparaît egalement sous la Depression getique apres avoir longe les Carpates moldaves. Elle est formee de depots senoniens et nummulitiques, voir meme de quelques pointements barremiens. On est plutot d’accord sur l’existence d’une grande lacune stratigraphique comprenant l’Albien, le Cenomanien, le Turonien, le Coniacien et le Santo- nien. Durant cette lacune les plissements meso-cretaces affectent les schistes cristallins et les depots infra-cretaces qu’ils soudent ă la terre ferme. Conco- mitent, l’axe du geosynclinal carpatique se deplace vers l’exterieur. Ce n’est qu’avec le Campanien que le geosynclinal reprend son role: il le poursuivra jusqu’ă l’Aquitanien inclus. Cette seconde phase de litho* genese — interrompue pendant le Danien-Paleocene — fournit les depots de la Zone marginale. Quant ă la tectonique de ces deux zones les opinions sont partagees. Cer- tains ne voient qu’un affaissement de la Zone marginale par rapport ă la Zone interne. Cet affaissement, qui en deraiere analyse produit une descente en gradins des unites constitutives du Flysch, aurait joue le long d’une dislo- I io Anuarul Inst. Geologic al României. Voi. XIII. Institutul Geological României \IGRZ 146 G. MURGEANU cation incontestable, â plan chevauchant par endroits, qui separe les deux zones. D’aucuns considerent la tectonique bien plus compliquee. Ils morcellent davantage la Zone du Flysch et lui attribuent une structure en nappes- ecailles. Nous laisserons de cote, pour le moment, toute question tectonique et nous nous bornerons â mettre en evidence quelques traits stratigraphiques concernant l’extremite sud-ouest des Carpates orientales, aux abords de la Depression getique. C’est ă cette extrdmite des Carpates que nous pretons la denomination de Carpates terminales; ily aura donc une Zone terminale du Flysch. Cette denomination a l’avantage d’exprimer un tronțon des Carpates orientales differemment dirige, de rendre propre â une certaine zone certains facies, d’attirer l’attention sur une tectonique piu t 6 t in dep en da n te. Afin de circonscrire davantage notre sujet il ne sera question que de la Zone interne du Flysch terminal. Cette zone s’amorce ă l’est du Teleajen pour disparaître â l’ouest de la D â m b o v i ț a. Elle est dirige NE—SO lâ ou ses plis se raccordent avec les Carpates orientales et passe insensiblement â une direction proche du est-ouest, cependant toujours ă tendance nordique, vers la Depression getique. Un coup d’oeil sur une carte geologique met en evidence cette d i- rection differente des Carpates terminales par rapport aux Car- pates orientales. La limite meridionale passe de l’est ă l’ouest par Slonu, M â n e c i u- Ungureni, B e r t e a, Petriceaua, Ș o t r i 1 e, Comarnic, Ocina, B e z d e a d-nord, Țâța, Costești, Râul Alb, Gura Bărbulețului, Gemene a. Elle encadre â l’extdrieur une zone qui se retrecit successivement vers la Depression getique ou elle n’atteint que 15 km de largeur. Les dernieres manifestations de la Zone interne sont couvertes par le Mediterraneen ou le Dacien de la Depression getique qui reposent sur une surface ravinee du Flysch. Ces confins orientaux de la Depression getique ont une limite oblique par rapport aux plissements du Flysch terminal. On peut suivre cette limite sinueuse de G e m e n e a, au sud, par Runceasa- ouest, V ă 1 e n i-ouest, Boteni, Mătău, Nămăesti; elle est di- rigee generalement nord-ouest. Du Teleajen â PA r g e ș e 1 la Zone interne est formee de depots appartenant au Cretace et au Nummulitique. On constate de bas en haut: a) les Couches de Sinaia d’âge valanginien-hauterivien; Institutul Geologic al României 16 R, NOTE SUR LA PRfiSENCE DE NUMMULITES DANS LE SfiNONlEN DE ROUMANIE 147 b) les Couches de Comarnic (Barremien-Aptien); c) l’horizon des greș aptiens; d) l’horizon des Conglomerats de Bucegi (Aptien-Albien). Le Meso-Cretace fait defaut. C’est avec le Senonien que la Zone interne reprend sa fonction geosynclinale. Cette nouvelle phase de lithogenese deposera: e) le Senonien; f) l’Eocene; g) l’Oligocene (connu â Talea et Bertea); h) les Couches de Cornu (Oligocene superieur-Aquitanien). Elles sont connues ă Bertea. L’ennumeration des termes constitutifs de la Zone interne du Flysch terminal introduit deja une autre difference envers Ia meme zone des Car- pates orientales. En effet, le Senonien fait defaut dans le Zone interne des Carpates moldaves et, si l’on fait abstraction de l’Iiocene qui avance assez profondement, on ne trouvera egalement pas les autres termes superieurs. Autant dire qu’au point de vue constitutif, le Flysch terminal offre un cachet qui lui est propre. Quant aux facies il n’y a pas de differences notables entre les deux tronțons des Carpates orientales. Cela vaut pour le Cretace inferieur. A peine si l’ab- sence des « Schistes Noirs » r) dans le Flysch terminal marque un caractere negatif, apparent d’ailleurs, vu que le Barremien se retrouve sous un autre facies â la base des Couches de Comarnic. Pour clore ce chapitre nous allons considerer brievement Ie Senonien et le Nummulitique. On range au Senonien un paquet de couches, epais de 200—300 m, forme de marnes rouge-brique, de marnes gris-verdâtres et de fines intercalations de greș micace verdâtre. Tres uniforme, c’est un des complexes les mieux separables du Flysch terminal. Outre les Foraminiferes qui ne manquent jamais, les marnes senoniennes renferment de nombreux debris d’Inocerames. M. Popovici-Hatzeg2) men- tionne pour la premiere fois Belemnitella Hoefen Schlb. tandis que Gr. Ște- fănescu et ensuite M. T. P. Voitești 3) citent, de Cotenești, Echino- conus conicus Breyn., Echinoconus vulgaris Breyn., Micraster cor anguinum Ag. et Belemnitella mucronata d’ORB. ’) Voit ă ce sujet: G. MACOVEI et I. ATANASIU. Structure geologique de la valide de la Bistrița entre Pângărați et la Bistricioara. C. R. d. S. I. G. d. R. Tome VIII, pg. 77—81. ‘) POPOVICI-HATZEG (V.). Etude geologique des environs de Câmpulung et de Sinaia, pg. 122—123. Paris 1898. “) POPESCU-VOITEȘTI (I.). Contnbuțiuni la studiul geologic și paleontologic al re- giunii muscelelor dintre râurile Dâmbovița și Olt. An. Inst. Geol. Rom. Voi. II, Fasc. 3, pg. 218, Buc. 1909. iO Institutul Geologic al României 148 G. MURGEANU D’autres formes recueillies dans le meme facies de la Zone marginale renforcent l’attribution de ces couches au Senonien; il n’en sera question afin de n’appuyer notre argumentation que sur des donnees tirees de la Zone interne. Le Senonien repose en discordance sur le Cretace inferieur. On le rencon- tre le plus souvent sur l’horizon des greș aptiens, jamais sur les Conglome- rats de Bucegi, parfois sur les Couches de Comarnic et de Sinaia et alors on reconnaît qu’il s’agit de complications tectoniques. La decouverte recente de Neohibolites minimus Lister roulee dans les marnes senoniennes ainsi que l’allure en lambeaux des depots senoniens de la Zone interne et le fait qu’ils comblent en discontinuite les synclinaux viennent confirmer l’opinion d’une grande transgression neo-cretacee. Ajou- tons egalement la decouverte de conglomerats â la base du Senonien. Bien que ces conglomerats apparaissent mieux developpes dans la Zone marginale ils ne manquent pas dans la Zone interne ou ils s’intercalent â differents niveaux dans les marnes rouges, comme on le verra de suite. Le facies ă marnes rouges du Senonien est etroitement lie au Flysch terminal. L’fîocene est represente par un paquet qui depasse souvent 500—600 m d’epaisseur. 11 est forme de marnes grises, tendres, alternant avec des greș micaces, en plaquettes, dont les surfaces portent de grandes hieroglyphes, traces de vers, empreintes mecaniques. Ce facies marno-greseux est connu sous la denomination de «facies de Șo- trile » d’apres la localite oii il a ete premierement decrit. Les auteurs qui ont etudie les faunes que renferment les greș sont d’ac- cord d’attribuer l’âge eocene superieur aux Couches de Șotrile *). (Bartonien selon Mrazec; Priabonien selon Botez: Priabonien-Lattorfien selon Pro- tescu.) Les listes qu’ils presentent comprennent des For aminiferes, Bryo- zoaires, Brachiopodes, Ostracodes, Echinodermes ( Bourgueticrimis Thorenti d’ARCH.), Poissons. A part les Orbitoides (O. aspera Gumb. sp., O. papyracea Boubee sp., O. radians d’ARCH., O. stella Gumb. sp., O. stellata d’ARCH.) on connaît de ces couches les suivantes formes de Nummulites: *) MRAZEC (L). Despre prezența Bartonianului în județul Prahova. An. Acad. Rom. Ser. II, tom. XXVIII, Buc. 1906. BOTEZ (G.). Communication pr£liminaire sur le Bartonien du district de Prahova. An. Inst. al Rom., voi. II, fasc. 2, pg. 202, 1909. PROTESCU (O.). Quelques donnees relatives â l’âge de ceitaines unit<5s stratigraphiques de la rcgion de Șotrile-Brebu-Breaza (district de Prahova). C. R. des S. de I’Inst. g6ol. de Rotim., tome VT, pg. 116, 1914. Institutul Geological României NOTE SUR LA PRESENCE DE NUMMULITES DANS LE SENONIEN DE ROUMANIE 149 Nummulites Tchihatcheffi d’ARCH. » variolarius Sow. » striatus d’ORB. » Fichteli Mich. » Boucheri de la Harpe » complanatus Lam. » Bouillei de la Harpe Malheureuscment ces formes ne precisent pas grand chose. Elles proviennent de localites differentes ou toute possibilite de paral- lelisme est exclu. Si l’on envisage, comme l’ont fait les auteurs mentionnes, l’association des formes et on la compare aux faunes des bassins classiques, tout porte ă admettre leurs conclusions, c’est-ă-dire l’âge eocene superieur des Couches de Șotrile. Si l’on s’en tient par contre â l’impossibilite de paralleliser certains de- pots de telle localite â certains depots d’une autre et que, par dessus, on tient compte de l’uniformite .petrographique qui engage facilement au melange involontaire des formes dans un meme endroit, tout essai de coordination des etudes eparses paraît sujet aux erreurs. C’est ce qui me paraît bien probable pour les Couches de Șotrile. A ne considerer que les Nummulites on s’aperyoit qu’il s’agit d’un me- lange. Parmi les formes citees au moins trois se rencontrent plus bas que l’Focene superieur. Selon M. H. Douville’) et J. Boussac2), N. variolarius et N. striatus sont des formes auversiennes tandis que N. complanatus caracterise le Lu- tetien superieur. Or ces formes ont ete recuei'lies dans Ies Couches de Șotrile. A l’encontre des idees courantes on pourrait donc affirmer que l’âge des Couches de Șotrile est compris entre le Lutetien superieur et le Lattorfien. L’avenir montrera s’il n’y a pas lieu d’accorder â ces couches un âge plus extensif encore. A peu de differences preș, ces donnees concordent avec les resultats ac- quis dans le Flysch des Carpates orientales, notamment avec le Flysch eo- cene de la Zone marginale. Les listes presentees par MM. Sava Athanasiu 3), ’) DOUVILL^ (H.). Evolution des Nummulites dans Ies diff^rents bassins de I’Eu- rope Occidentale. B. S. G. Fr., 4-e Ser., t. 6, pg. 13, 1906. '•) BOUSSAC (J-). fitudes paleontologiques sur le Nummulitique alpin. Mdm. Carte geol. Fr., Paris 19U. 3) ATHANASIU (S.). Ober eine Eocănfauna aus der moldawischen Flysch. Verh. d. k. k. geol. R. A., 1899. — Formațiunea saliferă miocenă din basinul Cuejdului și Almașului D. d. s. ale sed. I. G, a. Rom., voi. VII, Buc. 1917. Institutul Geological României 15° G. MURGEANV I. Simionescu '), et D. Preda 2) prouvent egalement l’existence du Lutetien superieur-Auversien; on n’y trouve nulle indication sur la presence du Pa- leocene et Lutetien inferieur. M. I. P. Voitești 3) n’a jamais rencontre dans Ie Nummulitique getique des formes plus anciennes que le Lutetien superieur. C’est â peine si «en tenant compte de la grande epaisseur » des couches qu’il suppose l’existence du « Lutetien au complet ». II est donc tout naturel, dans l’e t a t de nos con- naissances, d’admettre l’existence d’une lacune a 1- lant du Danien â l’Ypresien, voir meme au Lutetien moy en inclus. Sur le terrain, malheureusement, on ne peut jamais s’en rendre compte. Dans le Flysch terminal on se trouve devant deux complexes petrogra- phiques distincts: l’un forme de marnes rouges representant le Senonien et un second constitue d’une alternance de marnes et greș d’âge eocene. 11 n’est pas possible de tenter une horizontation plus precise. D’autre part il est im- possible, avec les donnees que nous possedons, de majorer l’âge des dits complexes. Certaines coupes marquent cependant un passage du Senonien â l’fîo- cene qui paraît etre graduel; on remarque alors une zone intermediaire ou les marnes rouges se melent ă des marnes grises qui finissent par l’emporter tout en faisant place â des minces intercalations de greș. Cette zone est extre- mement mince et il serait temeraire d’y voir l’equivalent petrographique des formations non-identifiees paleontologiquement. D’ailleurs ce soi-disant passage n’est pas le cas general, aussi peut-on y voir une simple apparence de continuite. II est un fait sur lequel je me propose d’attirer I’attention d’avance vu qu’il jouera un role considerable dans l’argumentation que je soutiendrai sous peu. C’est â la repartition des depots eocenes par rapport ă ceux seno- niens qu’il se refere et, par extension, aux lignes de rivages senoniennes et meso- nummulitiques. Nous possedons presentement les contours exacts de tous les lambeaux senoniens et eocenes se trouvant dans la Zone interne du Flysch terminal. Un coup d’oeil sur ces contours met en evidence l’interdependence des de- pots eocenes et senoniens. O n n e peut citer nulle apparition q SIMIONESCU (I.). Câteva date din Geologia jud. Neamț. Bul. soc. șt., voi. VIII, Buc. 1899. q PREDA (D.). Geologie de la Region subcarpathique de Ia pârtie meridionale du distr. de Bacău. An. Inst. Geol. Rom., voi. VII, Buc. 1913. 3) VOITEȘTI (I. P.). Contributions â l’etude stratigraphique du Nummulitique de la Depiession getique. (Roumanie occidentale). An. Inst. Geol. al Rom., voi. III, fasc. 2, pg. 325, Bucarest 1910. Institutul Geological României NOTE SUR LA PRIÎSENCE DE NUMMULITES DANS LE SENONIEN DE ROUMANIE 151 d ’ fi o c e n e qu i ne soit 1 i e e â un substratum senonien; 1 ’ Eoc^ne n’avance jamai s plus profondement que le S e n o n i e n. Autant dire que la transgression senonienne n’a pas ete surpassee par la limite d’extension maxima de la mer eocene. Je m’attends â ce que d’aucuns voient dans ces rapports une indication de continuite de sedimentation. Toujours est-il qu’ils n’auront â s’appuyer sur nulle preuve paleontologique. Structure geologique du Flysch terminal aux abords de la Depression getique. Le Senonien a Nummulites de Dosul Stânei A une quinzaine de kilometres environ des premieres manifestations de la Depression getique la Zone interne du Flysch terminal possede la struc- ture que nous avons indiquee dans la coupe ci-jointe. Cette coupe suit generalement, du nord au sud, le faîte qui separe les affluents de la D â m b o v i ț a de ceux de la Ialomița; elle quitte cette ligne hydrographique â la hauteur du noeud de Dosul Stânei pour suivre un faîte secondaire separant le cours superieur du Râul Alb de la Va- lea Largă, tous deux affluents de la Dâmbovița. Enfin, ă partir de la lisiere orientale du village de Pucheni elle descend le cours du Bâr- fa u 1 e ț jusqu’au village de Gura Bărbulețului d’oîi elle suit sur quelques centaines de metres le cours moyen du Râul Alb. Le long de cette coupe la region est boisee de Pucheni vers le nord. L’an- cienne route qui longe la crete traverse de jolies clairieres pour aboutir dans la region des hauts pâturages qui s’installe vers les 1300 metres. Les recher- ches sont particulierement favorisees par cette route qui a gratte le sol en frayant de sorte des voies d’erosion aux eaux ruisselantes. Par places les mon- tagnards ont du devier le chemin qui, etroitement encaisse, devenait imprac- ticable pour les transports. Lorsqu’on descend le versant meridional du Mont Marginea Dom- nească les schistes cristallins presentent leurs derniers affleurements dî- riges de 570 â l’est, pendage de 500 au S-E. On est en marge du Massif cristal lin de la Leoata. Les depots qui suivent en discordance sur les schistes cristallins debu- tent par quelques lits de gros conglomerats ă elements cristallins, surmontes par des greș grossiers quartzeux qui, par places, passent â des conglomerats menus. Ces greș affleurent par-ci, par-lâ, â fleur de sol, â plongee d’environ 300 au sud. Lorsqu’on a depasse la clairiere de Găvan a, en cheminant vers Institutul Geological României \igr/ 152 G. MURGEANU le sud, l’aspect petrographique change brusquement ă l’oree de la clairiere de Negrită. Ces greș que nous avons suivis sur plus de 3 km. â voi d’oiseau ce sont les greș aptiens. Ils masquent leur substratum immediat, c’est â dire les Cou- ches de Comarnic, qu’on doit imaginer finissant en biseau en profondeur. Au dernier point mentionne apparaissent les marnes rouges senoniennes. Elles ont lâ une inclinaison de quelques degres vers le sud. Bientot elles se chargent de greș micaces tendres bien visibles dans les sillons de l’extremite septentrionale de la clairiere de Dosul Stânei. Les concretions sphe- riques qu’ils contiennent, fortement cimentees, presentent en saillie des frag- ments tabulaires de schistes cristallins et des debris d’Ostrea. En raison des surfaces largement onduleuses que presentent les couches de greș aptiens, surfaces qui se repercutent dans l’allure du Senonien, les marnes rouges reparaissent au milieu de la clairiere, dans l’etranglement que provoque 1’avanCee de la foret. Les sillons de l’ancienne route presen- tent des coupes partielles dans lesquelles on voit les marnes rouges alternant avec des lits de 2c—30 cm. de greș et conglomerata menus, marnes gris- verdâtre et marnes violettes. Le tout, faiblement ondule â plusieurs reprises, bascule autour de l’horizontale. Ce petit ressaut des marnes senoniennes de base forme le pivot de la pre- sente note. Nous allons donc y insister de preș. Les marnes rouges renferment par endroits des debris d'Inocerames, qu’on reconnaît facilement â leur st ucture prismatique. Parmi les elements du conglomerat menu, ă part les grains de quartz incolore ou blanc-laiteux qui forment la masse, il est â mentionner des elements de schistes chloriteux, des brins de calcaire blanc et du feldspath rose. Ces elements sont relies par un ciment calcaire. Les surfaces a 11 e r e e s presentent des debris d’Inocerames associes ă des sections axiales de petites Nummulites .Duns riche materiei recolte j’ai encore trouve une entroque de Crinoîde, de nombreux debris d’Ostrea, une d e n t de S qu ale et un fragment de rostre d’une B elemnitell a. Quelques echantillons de roche, broyes dans le laboratoire, m’ont fourni plus d’une centaine de Nummulites tout en prouvant 1'extreme abondarice des Inocerames. Reprenons cependant l’examen de la coupe. Les greș senoniens ă concretions reparaissent ă deux reprises avant d’at- teindre la clairiere de Merii lui V1 a d ou un paquet assez epais de marnes rouges, superieures cette fois-ci, vient confiner aux depots eocenes â plongee sudique. Les depots eocenes typiques sont distants d’un kilometre environ de.s affleurements senoniens â Nummulites. Ils forment un synclinal normal et < ’A Institutul Geological României \ icrz NOTE SUR LA PRESENCE DE NUMMULITES DANS LE SfiNONIEN DE ROUMANIE 153 >54 G. MURGEANU peu profond dont l’axe s’eleve â l’est de sorte que le Râul Alb ne les entame plus; â l’ouest ils se developpent successivement jusqu’aux abords du vil- lage de Cetățenii din Vale oii ils finissent en languette. C’est le synclinal de Meișoarele. Ce synclinal represente le temoin le plus interne de depots nummulitiques ă l’interieur de la Zone du Flysch. Si l’on considere le Senonien de Dosul Stânei comme flanc septentrional du synclinal — il n’y a pas de doute sur ce point-lâ — on en sera egalement sur la bordure d’avancee maxima — cartographiquement parlant — de la transgression senonienne. Ce qui suit vers le sud interesse plutot la geologie locale que le probleme mis en discussion. Le synclinal eocene de Meișoarele laisse poindre â nouveau le substratum senonien sous forme de large anticlinal replisse dont les assises superieures confinent aux marnes et greș eocenes dulaige synclinal de Râul Alb-Capul Coastei. On va traverser ces depots le long de la vallee du B ă r b u 1 e ț sur plus de 5 km sans constater nul repli. Sur le flanc meridional cependant les cou- ches sont brusquement froissees dans les escarpements de G h i m i 1 e a Mică. Elles laissent surgir de profondeur les couches de Comarnic qui chevauchent vers le nord avec laminage complet des greș aptiens et du Senonien. C’est l’anticlinal bordier de la Zone interne. Les couches du noyau sont violentement contournees, se deversent vers le sud â mesure qu’on approche du flanc sudique et chevauchent le long d’un plan hesitant les depots de la Cuvette de Slănic. Cette dislocation du flanc meridional est bien plus importante que la precedente. Elle a un caractere general le long des Carpates et separe la Zone interne d’un echelon affaisse: la Zone mar- ginale. II ne sera question qu’en passant de cette seconde unite tectonique et cela parcequ’elle disparaît, sur le trajet de notre profil meme, sous les inden- tatations de la Depression getique. En effet, il n’y a que le Senonien, fortement lamine et represente rien que par quelques bancs de greș â Inocerames et marnes rouges qui est mis â jour, suivi par les marnes et greș eocenes du flanc septentrional de la Cu- vette de Slănic. Le reste de l’fîocene, l’Oligocene et le Mediterraneen sont couverts en discordance par le Dacien â faible plongee au S O. (voir l’extre- mite droite de la seconde coupe). Quelques centaines de metres â l’ouest le Dacien confine directement ă l’Eocene du synclinal de Râul Alb, c’est-â-dire ă la Zone interne. Desormais les plis de cette zone seront tranches â leur tour par les indentations du Neogene getique et finiront par disparaître aux abords de Nă- măești. Institutul Geological României NOTE SUR LA PRESENCE DE NUMMULITES DANS LE SENONIEN DE ROUMAN1E 155 Observations additionnelles Nous avons cru necessaire de faire ce long detour afin de rendre intel- ligibles nos conclusions. Le lecteur est renseigne sur la presence du Senonien ă Nummulites dans le Flysch terminal des Carpates. II a sous les yeux une coupe qui lui a ete decrite. La tectonique est simple et ne soulevera pas de discussions. Les caracteres stratigraphiques des seules deux formations qu’il convient de discuter sont tranchants. Un paquet de marnes rouges et gris-verdâtre â intercalations de greș et menus conglomerats represente le Senonien (Cam- panien-Maestrichtien). L’Eoccne est forme de marnes grises et de greș en plaquettes; on est d’accord sur l’absence du Danien, Paleocene et Lutetien inferieur. Les quelques passages petrographiques graduels du Se- nonien â l’Focene pourraient comprendre ces etages si l’on n’exigeait pas des preuves paleontologiques. Ces passages n’ont pas ete observes sur le trajet de notre coupe; ils sont d’ailleurs sporadiques. La Geologie du Flysch ne se prete qu’ă la separation des coinplexes pe- trographiques; il ne saurait etre question de separer un paquet distinct, in- termediaire entre ce qu’on appelle Senonien et fiocene. Si l’on pouvait se priver de passages petrographiques graduels et qu’on admettait des chan- gements fauniques accompagnes de brusques changements petrographiques on en viendrait au meme, quant â notre sujet, vu que ces preuves paleonto- logiques manquent. D’aucuns pourraient voir cette preuve dans les faits que je presente. Je pense cependant qu’il faut se garder d’une telle interpretation. Et cela vu que le melange d’Inocerames et Nummulites ă Dosul Stânei se trouve dans le niveau le plus inferieur du Senonien, comme il ressort des coupes. Le fort paquet de marnes rouges qui surmonte le gisement ne saurait etre eli- mine du Senonien sans porter de graves atteintes au criterium petrogra- phique qui seul domine la Geologie du Flysch. Rien n’engage pour le mo- ment une pareille tentative; l’âge des marnes rouges est indiscutable. II est vrai que les restes fossiles recueillis sont â l’etat fragmentaire. Mal- heureusement c’est le cas general. On ne peut devenir d’un coup exigeant et pretendre des fossiles en excellent etat de conservation. Tant que les geo- logues carpatins se serviront de debris d’Inocerames pour attribuer l’âge se- nonien aux couches qui les renferment, les critiques dirigees contre l’argu- mentation paleontologique du gisement de Dosul Stânei manqueront de serieux. On pourrait encore objecter le remaniement eventuel des debris d’Ino- cerames *). Ce serait ignorer le facies qui les renferme. A moins que supposer *) Les valves d’Inocerames sont cassables â cause de leur structure prismatique pro- Institutul Geological României 156 G. MURGEANU les debris roules d’un endroit ă l’autre dans le domaine d’une meme mer — ce que j’admets volontiers—je ne vois pas d’autre issue possible. Le gise- ment fossilifere de Dosul Stânei appartient, comme facies, aux marnes rou- ges senoniennes. Les depots eocenes typiques en sont eloignes d’un kilometre. Historique des Nummulites ante-tertiaires Par ordre chronologique, c’est K. v. Zittel qui a tente en 1876 de faire le premier historique des Nummulites; suivent Ph. de LA Harpe (1880) et recemment M. G. Astre (1923). La presence des Nummulites dans le Senonien de Roumanie a determine l’auteur de ces lignes ă revoir la litterature concernant ce sujet. II n’a mal- heureusement pas eu tous les ouvrages ă sa disposition. Tout ce qu’il n’a pu revoir a ete note d’un asterisque. 1 *. Rouiller et Vossinsky (Bull. Soc. imp. Nat. de Moscou XXII, 1849) decrivent une Nummulite du calcaire carbonifere de M i a t s c h- kowo (Russie) qu’ils nomment Nummulites antiquior. Selon Zittel cette forme ne saurait etre attribuee avec certitude au genre Nummulites ă defaut de donnees suffisantes sur la structure de la coquille. 2. Les assises de calcaire cretace â Radiolites Mortoni, Hippurites sulcatus, Nerinea requieniana et Acteonelles sur lesquelles est bâtie la viile de J e r u- sal em auraientfourni â O. Fraas (Aus dem Orient, Pg. 83, PI. I, Fig. 8, Stuttgart 1867.) un «foraminifere qu’il considere comme etant une veri- table nummulite et auquel il a impose le nom de Nummulites cretacea» 1). Les commentaires de L. Lartet sur cette decouverte sont fondes sur l’opi- nion de d’ARCHiAC qui pense qu’il faut l’attribuer «ă un genre nouveau et distinct de celui qu’on accepte comme caracteristique de la periode tertiaire » 2) (c’est-â-dire du genre Nummulites). Cependant Fraas decrit une seconde Nummulite, Nummulites variola- rius, des calcaires crayeux â bancs de silex format le Mont des Oli- vie r s, associee cette fois-ci â Ostrea vesicularisz). L’assertion de Gumbel suivant lequel «ces fossiles appartiendraient â nonele. Elles ont, fort probablement, mal resitd ă l’action m^canique des vagues. II est en tout cas evident qu’elles sont moins r^sistantes que les valves â couches lamellaires abon- dantes. Ajoutons que les marnes rouges representent des depots neritiques, voir meme littoraux â Dosul Stânei si l’on tient compte de la proximite du Cristallin et des intercalations fr^quentes de micro-conglom6rats. LARTET (LOUIS). Essai sur la geologie de la Palestine et des contrees avoisinantes. Annales des Sciences giîologiques, t. I, pg. 214, Paris 1869. s) Ibidem, pg. 214. *) Ibidem, ppg. 215—216. Institutul Geologic al României NOTE SUR LA PRESENCE DE NUMMULITES DANS LE SfiNONIEN DE ROUMANIE 157 un autre genre de foraminiferes, ou on ne pourrait rapporter les couches ou elles se trouvent au terrain cretace » ') rne paraît denuee de logique. Je ne m’arreterai pas davantage sur ces cas vu qu’ils se trouvent dans des zones ă passages stratigraphiques insensibles qui ne se pretent pas â l’e- tablissement de limites precises entre Ie Mesozoîque et le Cenozoîque. Dans ces zones le changement des faunes n’est que rarement accompagne de hia- tus dans la succession petrographique. Or, la Palestine se trouve dans une pareille zone de meme que la Russie orientale, la T u n i s i e, l’Egypte et l’Inde occidentale2). 3 *. Le Jurassique superieur d’A mberg a fourni ă Gumbel (Num- mul. aus dem weissen Jura v. Amberg. Neues Jahrb. 1872, Pg. 271) quel- ques Nummulites considerees par Zittel comme « seuls predecesseurs certains des Nummulites eocenes ». 4. La Nummulites pristina recueillie par H. B. Brady 3) dans le «calcaire carbonifere» de N a m u r (Belgique) n’a certainement pas l’âge que lui at- tribuait l’auteur de la decouverte 4). . 5. C’est egalement une erreur que fait M. Piroutet 5) lorsqu’il signale l’existence du Carbonifere en N o u v e 11 e C a 1 e d o n i e en se basant sur la presence de Nummulites pristina Brady. A cette occasion J. Deprat etablit l’identite entre N. pristina et la forme megaspherique du couple va- riolarius-Heberti6). 6 *. A defaut du texte je n’ai pu me rendre compte de l’exactite d’une autre decouverte, due â Zeuschner, de Nzimmulites dans le Neocomien des Carpates. Selon Zittel cette decouverte «ne s’est pas plus con- firmee». 7 *. De la Harpe mentionne qu’on aurait trouve une N. liasina dans le Lias d’A n g 1 e t e r r e; les opinions sur cette question me restent in- connues. 8. Les conglomerats marneux et les calcaires greseux intercales dans la serie de marnes, greș et calcaires â 1'0. de N a y (Basses Pyrenees) ’) ZITTEL (K. A. v.). Trăită de Paleontologie (trad. par CH. BaRROIS), tome I, pârtie I, pg. 102, Paris 1883. 2) HAUG (E.). Trăite de Geologie, t. II, fasc. 3, 2-e livr., pg. 1417. 3) BRADY (H. B.). On a tiue Carboniferous Nummulite. Annals and Mag. of Natural History. Ser. IV, voi. 13, pg. 222, 1874. 4) BROECK (VAN DEN). La Nummulina pristina du calcaire carbonifere de Belgique. An. Soc. malac, de Belg., t. XXXIII, 1898. 5) PIROUTET (M.). Note preliminaire sur la geologie d’une pârtie de la Nouvelle Ca- ledonie. B. S. G. Fr. (4), III, ppg. 155—177. 6) DEPRAT (J.). Sur l’indentite absolue de Nummulina pristina Brady et de Num- mulites variolarius Lam. et sur son existencc dans I’Eocene n^o-calddonicn. An. Soc. ma- lac. de Belg. Institutul Geologic al României 158 G. MURGEANU renferment une faunule decrite par M. J. Seunes ’) qui mentionne l’asso- ciation suivante: Echinocorys semiglobus Lam. » Pyrenaicus Seunes Coraster Beneharnicus Seunes Cidaris Beaugeyi Seunes Operculina Heberti Mun. Chalm. Orthophragmina sp. Nummulites spileccensis M. Ch. ( = N. bolcensis Oppenh.) Les quatre premi^res formes, indubitablement cretacees, seraient rema- niees dans les dits depots; elles proviendraient de la serie calcaire sous-ja- cente attribuee par Seunes au Danien. La limite inferieure du Tertiaire dans les Basses Pyrenees devrait etre donc consideree â la base d’une serie renfermant une faune â beaucoup d’af- finites cretacees ă laquelle s’associent Operculina Heberti et Nummulites spi- leccensis. M. H. Douville n’est pas du meme avis 2). II opine que tous les fossiles cretaces ne sont pas roules et que meme s’ils l’etaient cela ne voudrait rien dire vu qu’ «il est frequent de trouver dans une couche des fossiles roules appartenant â cette couche elle-meme ». La presence des Nummulites «n’est pas plus extraordinaire que celle des Orthophragmina » (qu’il a trouvees dans le Danien). D’autre part M. H. Douville a prouve l’existence d’une lacune entre le Cretace et l’fîocene dans l’A q u i t a i n e. Comme les couches ă Opercu- lina Heberti et Nummulites spileccensis couvrent en concordance le Danien, elles sont anterieures ă la transgression eocene et doivent etre rangees au Cretace. 9. H. Douville3) nous fait connaître une Nummulites deserti de la Harpe du Maestrichtien â Orbitoides gensacica et Hippurites cornucopiae du cap Passaro en Sicile. 10. C. F. Parona4) mentionne Nummulites cf. Fraasi de la Harpe du ') SEUNES (J.). Recherches gdologiques sur les terrains secondaires et l’Eocfene infd- rieur de la region sous-pyreneenne du SO de la France (Basses Pyrenees et Landes). Theses, pg. 109, Paris 1890. -) Douville (H.). Limite du Cretace et de l’Eoc^ne dans l’Aquitaine. B. S. G. de Fr. IV ser., t. 6, pg. 43—49, 1906. 5) DOUVILI.1I (H.). Le tertiaire du golfe aquitanien et ses differences de facies. C. R . Ac. Sc., t. 165, pg. 532, 1917. DOUVILLE (H.). Les Nummulites, Evolution et classification. C. R. Ac. Sc., t. 168, pg. 163, 1919. DOUVILLE (H.). Limite du Cretace etc., pg. 49. 4) PARONA (C. F.). Per Ia Geologia della Tripolitania. Atti della reale Acad, delle Scienze di Torino, voi. L, disp. i-a, pg. 35, 1914—15. Institutul Geologic al României NOTE SUR LA PRESENCE DE NUMMULITES DANS LE SENONIEN DE ROUMANIE 159 Maestrichtien â Omphalocyclus macropora, Siderolites calcitrapoides et Side- rolites dentatus de Bir Cateifa en Tripolitaine. 11. Parona est egalement d’avis que Ie Foraminifere decrit par Kossmat ’) du Danien â Nautilus (Hercoglossa) danicus de Pondichery (înde) pourrait etre une vraie Nummulite. 12. G. Astre2) observe â juste raison que N. deserti, N. solitaria et N. Fraasi decrites par de la Harpe 3)de El Guss Abu S a î d (Egypte) pourraient se trouver dans un niveau qui appartienne au Cretace. Zittel 4) a montre d’ailleurs qu’il n’existe pas dans le desert libyque une demarcation bien nette entre le Cretace (etage Nubien) et le Tertiaire (etage Libyen); les depots calcaires du Cretace superieur passent insensiblement ă l’Focene inferieur. J’ai mentionne (point 2) que les regions ă sedimentation continuelle ne sont pas indiquees pour fixer des limites rigoureuses entre les formations; par consequent ce n’est pas lâ que nous chercherons l’apparition ou la dis- parition des formes fossiles. 13. Recemment L. Mengaud 5) a publie une note sur l’association de Biradiolites ingens des Moulins avec de petites Nummulites dans le Maes- trichtien du dome de C e z a n-La var dens (Gers). Ce dome represente l’elevation locale de laxe d’un anticlinal d’âge py- reneen; il apparaît sous une serie sableuse d’âge fort probablement poste- rieur aux niveaux inferieurs de l’fîocene, couverte â son tour par les depots mioc&nes du Bassin aquitanien. II resulte de l’etude que fait G. Astre g) de ces Nummulites qu’on est en presence d’une nouvelle espece, Nummulites Mengaudi Astre. 14. On ne doit egalement pas meconnaître les etudes recentes de Arnold Hejm 7) en Suisse orientale et Vorarlberg. ’) KOSSMAT (F.). The cretaceous Deposits of Pondichery. Rec. of the geol. Surv. of India, XXX, part. 2, pg. 97, pl. X, fig. 11—12, 1897. 2) ASTRE (G.). Ftude paleontologique des Nummulites du Cretace superieur de Ce- zan-Lavardens (Gers) (Nummulites Mengaudi, n. sp.). B. S. G. Fr. 4-e Ser., t. 23, fasc. 7—8, pg. 360—368, 1924. !) De LA HARPE (Ph.). Monographie der in Aegypten und der Libyschen Wiiste vor- kommenden Nummuliten. Palaeontogr., XXX Bd., III Folge, 6, pg. 161—162, Taf- XXX, fig. 1—8 et XXXI, fig. 18—19, 20—25, 1883. ■’) ZITTEL (K. A. v.). Beitrăge zur Geologie und Palaeontologie der Libyschen Wiiste, I. Geologisches Teii., pg. XC, Palaeontographica, XXX Bd., III Folge, 6, 1883. 5) MENGAUD (L.). Decouverte d’une Nummulite nouvelle dans le Maestrichtien â Biradiolites du dâme de C6zan-Lavardens (Gers) et etude stratigraphique du gisement. B. S. G. Fr., 4-e Ser., t. 23, fasc. 7—8, ppg. 356—359- 9 Astre (G.). Op. cit. Tab. XXIII, pl. XII. ’) HEIM (ARNOLD). Das Problem der Kreide-Nummuliten in Ost-Schweiz und Vo- rarlberg. Geol. Rundschau. Bd. XV, Heft 3, ppg. 223—226, 1924. HEIM (ARNOLD). Der Alpenrand zwischen Appenzell und Rheintal (Făhnern-Gruppe) Institutul Geologic al României \ igrv 160 G. MURGEANU Selon cet auteur les couches â Nummulites, dans la region de Făhnern, sont intercalees dans le Creta ce. Le niveau le plus inferieur est represente par le greș vert de K 1 a m m e n e g g ou l’on trouve Assilina exponens, A. spira, Orthophragmina discus associees ă des Inocerames et Ammonites; ce ni- veau est intercale â la pârtie superieure du calcaire de Seewer (Turonien). On rencontre les memes intercalations de greș verts ă Assilina exponens et Nummulites gallensis dans la serie de marnes senoniennes (Leistmergel). Les calcaires â N. gallensis et A. granidosa de Briilisau representeraient l’horizon superieur des intercalations â Nummulites cretacees. II paraît qu’on ne pourrait pas attribuer â ces couches une position qui les rendrait eocenes, que les passages directs aux couches cretacees sont evi- dents, que, de la sorte, on doit les envisager comme horizons stratigraphiques. Dans le Vorarlberg, ă Dornbirn, Emser Reute, Bad H a s 1 a c h, et M ii h 1 e b a c h, il constate les memes conditions geolo- giques qui renforcent l’opinion exprimee. Deseription de la Nummulite de Dosul Stânei. Planche IX. Coquille de petite taille variant entre 1,17—3,48 mm, discoîdale, de- primee, legerement ondulee, bord tranchant, surface lisse. Les filets cloi- sonnaires radies, rectilignes, arques vers le bord, sont fins et peu nombreux; ils sont visibles par transparence et davantage par decortication. (Fig. 5 a, d; 6). En section equatoriale on observe une spire lâche ă pas croissant. (Fig. 1, 2, 3, 4). Nombre des tours 4—5. L’epaisseur de la lame spirale atteint 1/5 de la hauteur des chambres. Les cloisons ont l’epaisseur de la lame spirale, il y en a 4—5 dans le quart du 4-eme tour. Leur extremite proximale s’in- sere en angle droit sur le tour precedent; elles ont une direction rectiligne sur 2/3 de leur hauteur pour s’inflechir ensuite fortement et atteindre le tour suivant, beaucoup en arriere, sous un angle postero-superieur tres aigu. Cette disposition prete aux chambres un contour semi-lunaire accentue. Megasphere elliptique; dimensions du grand axe comprises entre 586—65,a, celles du petit axe entre 517—58,14. Premiere chambre aplatie, plutot large que haute. Les autres chambres, en moyenne, deux fois plus hautes que larges. und das Problem der Kreide-Nummuliten. Beitr. zur Geol. Karte der Sch., Neue Folge, 53 Lief. Bern 1923. HEIM (ARNOLD). Beob. in den Vorarlberger Kreideketten. Eclogae geol. Hei. Voi. XVII, No. 2, pg. 347, 1923. KAYSER (EM.). Lehrb. der Geol. IV Bd., Geol. Formationskunde II, 6 u. 7-te Aufl., Pg- 233> Stuttgart 1924. Note infrapaginale. Institutul Geological României NOTE SUR LA PRfiSENCE DE NUMMULITES DANS LE SfiNONlEN DE ROUMANIE 161 La Nummulite decrite correspond ă Nummulites planulata d’ORB. figuree dans la Monographie de d’ARCHiAC et Haime 1); de la Harpe2) l’attribue â Nummulites elegans Sow. vu qu’elle possede une loge inițiale megaspherique. Les cloisons fortement arquees rapprochent cette forme de N. Tournoueri de la Harpe, l’epaisseur de la lame spirale eloigne cependant toute com- paraison. Les filets cloisonnaires sont plus arques chez la forme figuree par d’AR- chiac mais ce caractere est variable, comme l’a montre DE la Harpe 2). Quant au nombre des cloisons, moindre chez la forme de Dosul Stânei, je ne lui accorde pas une trop grande importance vu qu’il varie entre certaines limites 3). En attribuant la Nummulite decrite â N. elegans Sow. (N. subplanulatus Douv.) je me suis servi d’un element tres caracteristique et peu frequent comme tel chez d’autres formes. II reside dans la forme et la direction des cloisons, tres particulieres. N. elegans Sow. a ete rencontree dans l’Ypresien du Bassin anglo-pari- sien et du Bassin aquitanien, associee ă N. planulatus d’ORB., forme micro- spherique. Elle represente, avec le couple spileccensis-bolcensis du Bassin ci- salpin, la plus ancienne forme de Nummulite tertiaire connue. 9 Description des animaux fossiles du groupe nummulitique de l’Inde par Ie vicomte d’ARCHiAC et JULES HAJME, pg. 142, pl. IX, No. 7, Paris 1853. 9 De la Harpe (PH.). Etude des Nummulites de la Suisse et revision des especes eocenes des genres Nummulites et Assilina. M^m. Soc. pal. Suisse, voi. X, III-e pârtie, PS- 175- 9 DE LA Harpe (PH.). Ibidem. Voi. VII, pg. 49, >881. jo a. Anuarul Inst. Geologic al României. Voi. XIII. Institutul Geological României P L A N C H E IX Fig. i. — Nummulites elegaus, SOW. Section equatoriale. x 12. Fig. 2. — Meme coupe. X 12. Fig. 3. — Meme coupe. x 12. Fig. 4. — Meme coupe. X 12. Fig. 5. — a et d, ddcortiquees, laissent voir les filets cloisonnaires. b. c, e, f — aspect exterieur; filets cloisonnaires visibles par transparence. X 41/- Fig. 6. — Les memes, grandeur naturelle. Collection de l’Institut g^ologique de Roumanie. Institutul Geological României Tabla IX G. Murgeanu,. Sur la presence de Nummulites elegans dans le Senonien de Roumanie Fig. i Fig. 2 Fig. 3 Fig. 4 big. 6 Phot. Dr. Th. Krâutner Fig. 5 Anuarul Inst. Geologic al României. Voi. XIII IGR Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURI MILE TULGHEȘULUI (JUDEȚUL NEAMȚ) DE ION S. ATANASIU INTRODUCERE Tulgheșul este situat în partea de răsărit a Transilvaniei, numai la câțiva kilometri de frontiera Moldovei. Sub stăpânirea ungară era comuna de re- ședință a plășii Tulgheș. Astăzi această plasă este încorporată în județul Neamț, împingându-se astfel limita județului până la cumpăna apelor care desparte bazinul Bistriței de bazinul Mureșului, așa cum va fi-fost poate în timpurile mai vechi. Rețeaua hidrografică a regiunei este în întregime tributară Bistriței și se repartizează aproape egal între râurile Bistricioara și Bicaz. Din punct de vedere geologic Tulgheșul este situat în jumătatea meri- dională și aproape de marginea de răsărit a nucleului cristalin al Carpaților orientali. Din nordul Moldovei și până aproape de Miercurea Ciucului, adică pe o lungime de peste 120 km., acest nucleu este acoperit spre W. de masa puternică de depozite vulcanice neogene care formează lanțul muntos Căli- mani-Hârghita. O serie de depresiuni prin care curg apele Mureșului și ale Oltului separă morfologic masivul vulcanic de Carpații cristalini. Spre Est nucleul cristalin, care are în dreptul Tulgheșului o lărgime de aproape 30 km., este mărginit de o importantă linie tectonică dealungul căreia el înca- lecă zona flișului. Dela Tulgheș spre Sud, partea răsăriteană a Cristalinului suportă depozitele mezozoice care constituesc Munții Hăghimașului. Masele calcaroase puternice care intră în constituția acestui masiv, marchează foarte clar marginea de răsărit a nucleului cristalin. Masa muntoasă care separă Moldova de Transilvania este deci constituită dintr’o serie de zone cari formează patru unități geologice. Aceste unități au fie- care morfologia lor caracteristică. Enumerate dela W. spre E., ele sunt urmă- toarele : 11 .Anuarul Inst. Geologic al României. Voi. XIII. Institutul Geologic al României 166 ION S. ATANASIU i. Lanțul eruptiv, constituit dintr’un aliniament de conuri vulcanice gi- gantice, ale căror forme structurale, adeseori încă admirabil păstrate, sunt tră- sătura dominantă în morfologia regiunii. Permeabilitatea perfectă a depozi- telor vulcanice dă coastelor despădurite un aspect de ariditate care perzistă chiar și în regiunile cu precipitații mai abundente. 2. Carpații cristalini își datoresc morfologia aproape exclusiv acțiunei apelor curgătoare. înălțimile care trec de 1.200 m. au forme relativ rotunzite, mature, pe când văile, cu pante mari, cu repezișuri și cu chei, arată o eroziune în plină activitate. Această dezarmonie între morfologia regiunilor înalte și aceia a văilor își are poate explicarea într’o reactivare a eroziunei produsă, fie prin coborîrea nivelului de bază a rețelei hidrografice fie, mai probabil, prin ridicarea în masă a Cristalinului. Noua fază de eroziune astfel născută, ne- ajungând încă în mersul ei regresiv până în regiunea munților înalți, s’au putut păstră, pe acești munți, forme create de un ciclu de eroziune anterior. Impermeabilitatea subsolului cristalin asigurând o rezervă suficientă de apă, Carpații cristalini contrastează prin abundența vegetației, atât cu masele erup- tive cât și cu zona Flișului. 3. Masivul Hăghimașului constituit în cea mai mare parte din calcare și conglomerate calcaroase, cu formele sale îndrăsnețe și despuiate, specifice morfologiei carstiene, introduce o noutate de formă și de culoare între obci- nele rotunzite și verzi ale Carpaților. 4. Zona Flișului, mai puțin omogenă în ceeace privește constituția sa pe- trografică, este și mai greu de caracterizat din punct de vedere morfologic. Spre deosebire de zona cristalină, în care eroziunea a șters aproape complect orice urmă structurală tectonică (excepție fac poate unele bazine de scufundare), găsim în Fliș, destul de des, forme de origine tectonică, încă bine păstrate. Menționez ca exemple bolta anticlinală a Ciahlăului și fruntea pânzei mar- ginale. Studiile geologice în împrejurimile Tulgheșului le-am început în anul 1920 cu intenția de a mă ocupă în special de stratigrafia și tectonica masivelor inesozoice de pe Cristalin. Cum aceste masive reprezintă numai suprafețe mici față de întinderea de șisturi cristaline în cuprinsul căreia ele se află răspândite, am fost nevoit, în cursul studiului, să străbat continuu masa crista- lină. Din observațiile sporadice ale începutului, am întrevăzut interesul deo- sebit pe care l-ar prezentă un studiu amănunțit și sistematic al șisturilor crista- line, cu atât mai mult cu cât, nu rareori, ele intervin în cutele și în solzii de- pozitelor calcaroase inesozoice. Acest din urmă motiv în special m’a deter- minat să întind observațiunile și asupra lor. Studiul șisturilor cristaline odată început, am dus cartarea până la mar- ginea lor de răsărit, adică până la linia de contact cu Flișul, deoarece de această linie se leagă unele din problemele tectonice cele mai importante ale Carpa- ților orientali. Din Filș am studiat numai partea cea mai internă (S t r a - Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 167 te 1 e de Sinaia) fiindcă numai această parte este interesată direct în relațiunile cu masa cristalină. Cu aceste lărgiri, studiul geologic al împrejurimilor Tulgheșului ajunge să cuprindă trei grupe distincte de formațiuni, care vor fi tratate fiecare în câte o parte a lucrării de față. 1. Formațiuni cristalofiliene și endogene cari constituiesc masa cristalină. 2. Formațiuni sedimentare desvoltate mai ales în facies calcaros, cari constituiesc masivele mesozoice de pe Cristalin. 3. Formațiuni sedimentare desvoltate în facies de Fliș. Un ultim capitol va fi consacrat tectonicei și istoricului geologicalregiunii. Cei 9 ani de studiu, pe cari dealtfel nu i-am putut consacră decât în parte regiunii Tulgheș, au fost sacrificați în primul rând ca să adun un material cât mai bgoat de date de observație, obiectiv și critic înregistrate, date pe care să se poată sprijini cu toată încrederea orice încercare de sinteză. In hartă, în pro file și în desenurile care însoțesc textul am căutat deasemenea să re- produc, cu toată exactitatea posibilă, faptele observate. Cu toate acestea sunt sigur că în multe privințe, harta mai ales, este departe de a reprezenta o ima- gine perfectă a realității, și această imperfecțiune se datorește pădurilor ne- sfârșite cari acopăr aproape toată regiunea în care am lucrat. In interpretarea și sintetizarea datelor de observație am căutat acomo- darea logică cea mai coprinzătoare și mai simplă cu faptele observate, căci în definitiv, când două sau mai multe interpretări par posibile, simplitatea ră- mâne ultimul criteriu după care alegem una din aceste interpretări. Dacă concluziunile la care am ajuns au putut fi întemeiate pe un număr relativ important de detalii, nu este mai puțin adevărat că aceste concluziuni au fost confecționate tocmai ca să coprindă și să explice în primul rând aceste detalii, cari provin în mare parte numai din împrejurimile Tulgheșului. Ele pot avea șansă să fie valabile pentru tot lanțul Carpaților orientali, dar înainte de a le acordă această valoare, trebuie să așteptăm confirmarea lor și în alte ținuturi din acest lanț muntos. încheind lucrarea de față găsesc ocazia să mulțumesc acelora care m’au îndrumat și m’au ajutat la desăvârșirea ei. Profesorului M. Reinhard dela Universitatea din Basel, în laboratorul căruia am studiat în semestrul de iarnă al anului 1925—1926 cea mai mare parte din materialul privitor la șisturile cristaline, îi aduc aici cele mai recu- noscătoare mulțumiri. Angajat în studiul șisturilor cristaline, am resimțit din primul moment toate inconvenientele incursiunii într’un domeniu în afară de pregătirea și de preocupările mele curente și fără ajutorul său ne- prețuit, desigur că toate stăruințele mele în această direcție ar fi rămas sterile. Profesorului P. Arbenz dela Universitatea din Berna, îi mulțumesc căl- duros pentru toată bunăvoința și amabilitatea cu care m’a ajutat să fac cu- 11* C Institutul Geologic al României \JGR/ 168 ION S. ATANASIU noștință cu stratigrafia și tectonica napelor helvetice, atât în laborator cât și în excursiunea dintre Engelberg și Meiringhen. Profesorului A. Buxtorf dela Universitatea din Basel, în laboratorul căruia am determinat în semestru de iarnă 1925—1926 fosilele triasice, îi mulțumesc pentru indicațiile prețioase pe care mi le-a dat atât la căutarea literaturii utile cât și la determinarea formelor. Profesorului L. Mrazec, director al Institutului Geologic al României, îi exprim aici toată recunoștința pentru ideile noui și fructuoase pe care ade- seori mi le-a sugerat cu dărnicia care-1 caracterizează. Ii mulțumesc dease- menea pentru toate înlesnirile și mijloacele, excepționale pe care, ca mem- bru al Institutului Geologic, le-am avut la dispoziție atât în cursul lucrărilor pe teren cât și în timpul studiilor făcute în străinătate. Tatălui și Profesorului meu S. Athanasiu, sub îndrumarea căruia am exe- cutat lucrarea de față și în a cărui vastă experiență și adâncă cunoștință a Carpaților Moldovei am găsit un neprețuit sprijin, pentru tot ce-i datoresc, nu-i pot da în scimb decât aceste câteva rânduri de mulțumire. Profesorului G. Macovei dela Școala Politechnică din București, sub conducerea căruia am făcut cunoștință cu terenul, în studiile geologice asupra Flișului din Valea Bistriței, îi sunt recunoscător pentru disciplina severă de lucru cu care m’a deprins chiar dela început. Mulțumesc deasemenea tuturor colegilor dela Institutul Geologic; îm- părtășind zi cu zi, timp de aproape un deceniu, atât plăcerile cât și greută- țile studiilor, am ajuns să facem din știința noastră un bun comun care vine dela toți și aparține tuturor. Institutul Geological României ISTORIC Regiunea de care mă ocup nu a format până acum obiectul nici unei cartări sistematice. Datele pe baza cărora s’au desenat hărțile geologice cari privesc acest teritoriu, sunt numai note răzlețe ale cercetătorilor cari, în treacăt, menționează faptele ce li s’au părut remarcabile. 1822. Observațiile cele mai vechi sunt rezumate în harta lui Beudant '). Fără să fi vizitat Transilvania, el a constituit prima hartă a acestui ținut «tant d’apres quelques ouvrages qui traitent de la nature du sol de ces contrees, que d’apres les documents qu-il s’est procures en Hongrie aupres de plusieurs savans qui les ont parcurues et dans les collections qu-ils en ont rapportees». Pe această hartă sunt însemnate în basinul Bistricioarei «T e r r a i n T r a- c h y t i q u e» și «G r a u w a c k e». Masivul Ciahlăului și bazinul Putnei sunt lăsate în alb, ca regiune necunoscută, iar marginea de răsărit a Carpaților între Bistrița și Șiret, ca și bazinul Transilvaniei este considerată ca «Greș H o u i 11 i e r». Lipsa șisturilor cristaline de pe hartă în bazinul Bistricioarei este datorită, fără îndoială, insuficienții informațiunilor, căci ceva mai spre Nord ele sunt separate ca unitate aparte sub denumirea de «T e r r a i n s p r i m i t i f s». Grupa «G r a u w a c k e» (Terrains intermediaires) cu- prinde parte din șisturile cristaline (calcarele cristaline și micașisturile aso- ciate cu ele) și depozitele mesozoice de pe cristalin. In regiunile studiate mai de aproape de Beudant, el găsește în aceste depozite mesozoice echivalenți ai «Old red-ului» (probabil gresia roșie dela baza mesozoicului) și ai «Moun- tains limeston-ului» (probabil calcarul dolomitic de deasupra gresiilor roșii). Gresia huilieră — numită de Beudant și Gresie carpatică — corespunde Flișului, iar terenurile trahitice maselor eruptive terțiare din lanțul Călimani- Hârghita. Vârsta carboniferă pe care o atribuie Gresiei carpatice este eroarea capitală în lucrarea lui Beudant, căci tot ea conduce și la paralelizarea seriei mesozoice de pe Cristalin, intercalată între Cristalin și Gresia carpatică, cu Pa- leozoicul inferior (Grauwacke, Oldred). Această eroare își găsește poate justificarea în faptul că în Franța, Anglia, Belgia și Germania, singurile regiuni mai bine cunoscute pe acea vreme, cutări intense ca acelea ale Gresiei carpatice nu se întâlnesc decât în depozite mai vechi decât Permianul. ’) Voyage mineralogique et geologique en Hongrie pendant l’annee 1818, Paris, 1822. 170 ION S. ATANAS IU 1834. Lill de Lillienbach '), venind dela Borsec, observă că «mica- șisturile» destul de bogate în cuarț, se întind prin Corbu și Tulgheș până în Moldova și conțin la «Stolo?» (poate Hollo = Corbu) calcar grăunțos. Dacă într’adevăr este vorba de Corbu, acest calcar nu poate fi decât calcarul dolo- mitic din Bâtca Arsurilor, căci alt calcar nu cunosc în această regiune. La Tulgheș menționează un filon de galenă argentiferă, cu o grosime dela trei degete până la un picior, iar la Nord de această localitate, deasupra micașistu- rilor, un petec de calcare albe sau roșii cu Hipuriți, calcare ce nu trebuesc confundate, spune autorul, cu acelea dela Borsec, cari sunt subordonate mica- șisturilor. Aceste calcare cu Hipuriți sunt incontestabil calcarele apțiene din Runcu și Piatra Comarnicului. Dela Tulgheș Lill a revenit foarte probabil la Borsec, ca apoi să treacă spre Bilbor. Pe harta geologică, care însoțește publicația menționată, în bazinul Bistri- cioarei sunt reprezentate: șisturi cristaline cu intercalațiile de calcare dela Borsec și Bilbor, calcare «cretacice» pe Cristalin la Tulgheș (puse prea mult spre W., astfel că apar aproape de Borsec deși Lill le menționează la Tulgheș) și Hăghimaș, Gresie carpatică, intercalată în scara stratigrafică între «calca- rele vechi» (cristaline) și calcarele sistemului cretacic, și în fine trahite și aglomerate trahitice. Ami Bou^, autorul acestei hărți, în introducerea pe care o face notelor lui Lill de Lillienbach, observă că șisturile cristaline sunt constituite dinmica- șisturi, șisturi argiloase și roce cuarțotalcoase sau cloritoase cu intercalații de calcare asociate cu cuarțite, roce între cari gneisurile sunt rare. Seria poartă toate caracterele șisturilor cristaline cele mai recente. Gresiile carpatice sunt paralelizate cu gresiile verzi (Gaultul de astăzi) cu observația că uneori între ele și Cristalin se interpun și alte depozite secundare mai vechi. Dacă mai avem în vedere că bazinul Transilvaniei este considerat ca tertiar, putem afirmă cu drept cuvânt că Lill de Lillienbach și A. Boue dau pen- tru prima dată o reprezentare justă în linii generale a Carpaților ori- entali. In anul 1854 A. Bielz 2) publică o hartă geologică a Transilvaniei la scara 1: 864.000, hartă pe care o regăsim și în «Mineralogia» lui Achner3). In ba- zinul Bistricioarei, afară de calcarele cristaline dela Borsec, sunt reprezentate numai șisturi cristaline. Calcarele mesozoice menționate de Lill la N. de Tulgheș sunt lăsate la o parte însă se reprezintă în schimb Ciahlăul ca un masiv calcaros de vârstă nedeterminată. *) Journal d’un voyage geologique en Bukovine, en Transylvanie et dans le Mar- marosch. Meni, de la Soc. geol. de France, T. I, Deuxieme pârtie 1834, pag. 260. ") Karte der geognostischen Verhăltnisse des Grossfurstenthums Siebenbiirgen. Verb, u. Mitt. d. Siebenb. Vereins f. Naturwissenschaften in Herrnannștadt. Bd. V., 1854. ") Mineralogie Siebenburgens. Herrnannștadt, 1855. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 171 In anul 1859 Fr. Hauer și F. Richthofen1) însoțiți de A. Bielz, studiază, în excursii de recunoaștere, Carpații orientali. Richthofen s’a ocupat în spe- cial de lanțul eruptiv Călimani-Hârghita. Hauer, studiind Cristalinul cu depozitele mesozoice de pe el și « Gresia Carpatică », a revăzut valea Bistri- cioarei, cercetată deja de Lill, și a pătruns și în văile Putna, Valea Jidanului, Bicaz și Dămuc, greu accesibile pe vremea aceia. Rezultatele acestor studii au fost consemnate pe o hartă la scara 1: 230.400 și prezentate Institutului Geologic din Viena la 29 Noemvrie 1859. Această hartă a servit desigur ca bază hărții geologice a Transilvaniei2) publicată în anul 1861 la Sibiu. Șistu- rile cristaline, constituite după Hauer din gnaisuri, micașisturi etc. cu mase de calcare cristaline, fie în mijlocul zonei de șisturi cristaline (Borsec-Corbu), fie la marginea de W. a ei (Sarheghi, Vașlab), sunt pentru prima dată destul de exact cartate, menționându-se în acelaș timp și Cristalinul care apare izolat de restul masei în valea Bicazului, la contact cu Flișul (Aripa externă a lui Uhlig). Fac însă și aci observația pe care am făcut-o la lucrarea lui Lii.l, că la Corbu (Hollo) nu am întâlnit calcare cristaline. In ceeace privește meso- zoicul de pe cristalin se menționează și se reprezintă pe hartă masivele Corbul (probabil B-tca Arsurilor) și Piatra Roșie (probabil împreună cu Piatra Co- marnicului), masive care sunt considerate ca jurasice. In «Geologia Transilvaniei»3) apărută la anul 1863, pe lângă observa- țiile relevate mai sus, mai menționează pe valea Dămucului limita între cristalin și « Gresia Carpatică », formație căreia i-se atribuie vârsta cretacică. Conglome- ratele apțiene pe care Hauer le-a întâlnit în valea Jidanului și dolomitele tria- sice peste care aceste conglometare stau în transgresiune, sunt considerate ca eocene. Ca rezultat general al acestor cercetări, Hauer4) distinge în Carpații orientali, în afară de lanțul vulcanic terțiar, următoarele trei zone: 1. Grupa de Est (Die Sandsteinbergen) în cea mai mare parte de vârstă cretacică — corespunde zonei Flișului. 2. Grupa mijlocie, constituită mai ales din calcare jurasice și conglome- rate eocene, reprezintă depozitele mesozoice de pe Cristalin și corespunde sinclinalului extern al lui Uhlig. 3. Grupa de West — a șisturilor cristaline cu intrusiunea de Sienitdela Ditrău. Cartarea de recunoaștere a lui Hauer, efectuată sistematic și unitar pentru întreg lanțul Carpaților orientali, a format baza tuturor lucrărilor geologice ulterioare din această regiune. ') Berichte iiber die geologischen Aufnahmen in Siebenbiirgen. Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt B. X. Verh., pag. 132 și i8t. Wien, 1859. 2) Geologische Ubersichtskarte von Siebenbiirgen von F. RllTER V. HAUER unter Mitwirkung der Herren A. BlELZ, F. V. RICHTHOFEN, Dr. G. STACHE und D. STUR. :l) Geologic Siebenbiirgens von F. V. HAUER und Dr. G, STACHE. Wien, 1863. 4) L. c., pag. 304—305. I72 ION S. ATANASIU Intre anii 1859 și 1878 Herbich a studiat «Țara Săcuilor», concentrând activitatea sa în special asupra masivelor Perșanilor și Hăghimașului. Rezul- tatele cercetărilor sale, publicate întâi fragmentar *), au fost întrunite apoi într’o lucrare de sinteză apăruta la anul 1878 2) însoțită de o hartă la scara 1:288.000 (1” = 4.ooo°). Partea cea mai însemnată a acestor lucrări este incontestabil descoperirea și orizontarea pe baze paleontologice a unei părți însemnate din depozitele mesozoice de pe Cristalin. Pe când Lill și Hauer 3) nu au cunoscut în Munții Hăghimașului și în bazinul Bistricioarei decât cal- carele cu Diceras și Nerinea dela Bălan, calcarele cu Caprotina dela Tulgheș și conglomeratele cretacice (eocene după Hauer) din bazinul Bicazului, în lucrarea lui Herbich asupra Țării Săcuilor găsim următoarea împărțire stra- tigrafică a Mesozoicului din munții Hăghimașului4): Permian: conglomerat breciform (Verucano) ? Trias inferior: calcare dolomitice Trias inferior: strate de Werfen ? Trias superior: gresii și calcare cu Monotis salinaria, șisturi roșii sili- cioase, Tufuri cu ? Trachyceras. Trias superior: calcare de Hallstadt5) Retic: nesigur Lias: calcare roșii (Adnet) Dogger: calcare negre (Klauss) Malm: Strate cu Aspidoceras acanthicum Calcare cu Diceras și Nerinea (Stramberg). *) Uber die Braunkohlenformation in Ostsiebenbiirgen. Hingenau, Zeitschr. fur Berg- u. Hiittenwesen, 1859, pag. 155—156. Die Urschieferformation der ostlichen Karpathen und ihre Erzlagerstătten. Osterr. Zeitschr. fur Berg- u. Hiittenwesen, 1861, pag. 209—213, 218—-222. Hallstădter Kalk in Ostsiebenbiirgen.Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt.Wien, 1870,9.227. Geologische Verhăltnisse des nordostlichen Siebenbiirgens. Mitt. aus. d. Jahrb. d. k. ung. geol. Anstalt. 1. Bd., 1871. Neue Beobachtungen in den ostsiebenbiirgischen Karpathen. Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1873, Pag- 282. 4) Das Sz^klerland. Mitt. aus d. Jahrb. d. k. ung. geol. Anstalt. Budapest, 1878. :) HAUER menționează în «Geologie Siebenbiirgens» Ia pag. 308—309, jaspuri, mela- fire și gresii cu: Monotis substriata, Myophoria ?. Nucula ?, Myacites ?, gresii pe care le consideră ca liasice, la baza calcarelor titonice. Atribuie însă descoperirea acestor depo- zite lui HERBICH. Tot de Herbich este adunat materialul menționat de HAUER în notele: Petrefacten aus Siebenbiirgen, gesendet von den Herren F. HERBICH u. MESCHENDORFER. Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1865, pag. 255—258 și în: Petrefacten aus Siebenbiirgen, gesendet von Herrn F. HERBICH, Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1866, pag. 191—195. ‘) E. SL’ESS in Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1867, pag. 28—29, dă cu 11 ani mai înainte o succesiune stratigrafică pentru aceleași depozite stabilită tot pe baza materia- lului adunat de HERBICH. 9 Fauna determinată de MOJSISOVICS, Verh- d. k, k. geol. Reichsanstalt, 1875, pag. 142 — 145. Institutul Geologic al României IGR CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI ■73 In legătură cu aceste depozite el descrie și roce eruptive: Melafire amig- daloide și Serpentine, pe care le consideră ca fiind puse în loc în Triasicul superior sau în Liasic. Cât privește Cristalinul, Herbich deosebește și descrie câteva tipuri pe care le consideră succedându-se în timp în ordinea următoare1): la bază calcar cristalin apoi șisturi silicioase și grafitice, micașisturi, cloritoșisturi (purtătoare de minereuri), micașisturi cu amfibol și la partea cea mai superioară gnai- suri. Calcarele cristaline și gnaisurile sunt separate și pe hartă. După cum voi arăta mai departe, superpoziția normală a acestor tipuri pare a fi în rea- litate inversul aceleia pe care o dă Herbich, adică având gneisurile la bază și calcarele cristaline la partea superioară. Insuș Herbich a observat dealtfel că uneori, ca de exemplu la Borsec, calcarele cristaline și cuarțitele negre încoronează complexul șisturilor cristaline, în loc să apară la baza lor. Acest fapt l-a făcut să presupună că rocele calcaroase din această regiune ar putea fi de vârsta triasică și deci comparabile cu dolomitele dela baza Mesozoicului din Hăghimaș 2). Interpretarea aceasta, părăsită o bucată de vreme, a fost readusă în discuție de Palfy 3). Intr’o publicație anterioară 4) am arătat mo- tivele pentru care ea nu poate fi susținută. In împrejurimile Tulgheșului, este foarte probabil că Herbich nu a făcut decât o excursie de recunoaștere, trecând din Valea Putnei peste Obcina Ba- lașului în Valea Jidanului spre Bicaz. El menționează la gura Văii Sadova (Valea Stânei) calcare cu Caprotina Lonsdali și Radiolites neucomensis și sta- bilește limita Flișului în Valea Jidanului. Geologia acestei regiuni este repre- zentată pe harta sa în mod cu totul sumar și în unele privințe mai puțin exact chiar decât pe harta lui Lill. Așa de exemplu pe tot malul stâng al Bistri- cioarei, dela Corbu la Prisecani, este însemnat calcar cu Caprotina în loc de Cristalin. Harta Mileniului, publicată de Societatea geologică ungară în anul 1896, pentru regiunea de care ne ocupăm, este în totul harta lui Herbich, cu deose- bire că în afară de gnaisurile, separate de Herbich în șisturile cristaline și însemnate pe această hartă ca șisturi cristaline inferioare, se mai împarte restul în șisturi cristaline mijlocii și în șisturi cristaline superioare, separație cu totul arbitrară, căci linia care desparte aceste două grupuri nu are nici o semnificare pe teren. Se lasă în schimb la o parte calcarele cristaline pe care Herbich le separase ca grupă aparte. ’) Das Szăklerland, pag. 65. -) Id., pag. 67. 3) Uber die geologischen und hydrologischen Verhăltnisse von Borszekfiirdo und Gyergydb61bor. Foldtani k. 1905, Januar. *) I. ATANASIU și E. LABONȚIU. Comunicare preliminară asupra geologiei regiunei Borșec și Bilbor. Dări de seamă, Voi. IX, pag. 47, București 1926. Institutul Geologic al României 174 ION S. ATANASIU In anul 1882, Petru Poni publică lucrarea sa asupra mineralelor din ma- sivul cristalin dela Broșteni1), lucrare în care dă și o descriere succintă a elementelor mai însemnate care constituiesc șisturile cristaline din împreju- rimile acestei localități. El distinge: 1. Cuarțșisturi (? Roce porfirogene). 2. Cloritoșisturi. 3. Micașisturi ordinare cu granați (Micașisturi de tipul grupului 1). 4. Gneisuri. 5. Calcșisturi și dolomie zaharoidă. 6. Șisturi silicioase negre (Cuarțite negre). Dacă avem în vedere faptul că rocile pe cari Poni le numește « cuarțșisturi » reprezintă foarte probabil rocele porfirogene, toate elementele separate de el corespund la tipurile cele mai bine caracterizate și cele mai frecvente din Crista- linul Carpaților orientali. In anul 1885 C. Boțea, membru al Biroului geologic, a studiat județul Neamț. Din relațiunea sumară publicată de Grigore Ștefănescu asupra acestor studii 2) reiese că Boțea consideră Flișul, care vine în contact cu crista- linul în Văile Bicaz și Bistricioara, ca fiind de vârsta jurasică și îl compară cu acela care apare în Valea Prahovei, dela Lespezi (Podul Neagului pe harta 1: 50.000) la deal, comparație care ne arată că autorul menționat se referea la grupa de strate cunoscută sub numele de «Strate cu A p t y c hu s » în Carpații orientali și de «Strate de Sinaia» în Valea Prahovei. Acest complex este astăzi atribuit Hauterivianului. Pe harta la scara 1: 171.800, publicată de Biroul geologic, această con- cepție a lui Boțea, justă în ceeace privește identitatea dintre stratele de Si- naia și stratele cu Aptychus, nu este introdusă, țleoarece în Valea Prahovei această grupă de strate este reprezentată în culoarea Jurasicului, iar în Mol- dova, atât în Valea Bicazului, cât și în Valea Bistricioarei, tot Flișul, până la Cristalin este atribuit Eocenului. Găsim în schimb reprezentat pe această hartă 3) masivul Măgurei cu Permian la bază și Triasic la partea superioară ...masiv despre care nu se face nici o mențiune în relațiunea asupra lucrărilor pe teren amintită mai sus. Este foarte probabil că acest masiv a fost observat în cursul excursiei pe care Uhlig a făcut-o în Valea Bistricioarei în anul 1889 în tovărășia lui Grigore Ștefănescu. In ceeace privește șisturile cristaline, pe sus menționata foaie a hărții Bi- roului geologic, vedem exact trasată limita lor de răsărit, iar în relația sumară ’) Cercetări asupra mineralelor din Masivul cristalin dela Broșteni. An. Ac. Rom., Ser. II, Tom. V, București, 1882. -) Anuarul Biroului Geologic, Anul III (1885), No. r, 1888, pag. 52, 3) Foaia XXXVII, «Bistricioara» apărută în anul 1894 sau 1895. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘLLUl 175 asupra lucrărilor din anul 1885 ’) găsim indicația că șisturile cristaline din această regiune sunt constituite din micașisturi roșcate feruginoase și șisturi negre amfibolice, străbătute de numeroase vine de cuarț. Față de detaliile pe care, cu mulți ani mai înainte Herbich le dădea asupra șisturilor cristaline din Transilvania și Pont asupra Cristalinului dela Broșteni, indicațiile Biroului geologic par incomplecte. Relev și o eroare care s’a strecurat în această relație sumară: se menționează șisturi cristaline pe «Valea Taslăului la hotarul Transilvaniei și pe Valea Ceahlăului». Deoarece Taslăul rămâne numai în Fliș și nu atinge hotarul Transilvaniei, iar Valea Ciahlăului nu există, cred că avem de aface cu o confuzie sau cu o transcriere greșită a altor numiri geografice. Victor Uhlig a studiat în anii 1889 și 1896 bazinul văilor Bistrița și Mol- dova. Rezultatul fundamental al cercetărilor din anul 1889 2) este fără îndoială separarea și caracterizarea unităților tectonice care intră în constituția Car- paților orientali. Desvoltarea unilaterală a acestui lanț muntos, spune autorul, are ca urmare faptul că unitățile care intră în constituțiunea sa pot fi precis delimitate: «Nucleul munților îl formează Zona cristalină la care se alătură spre exterior Zona sedimentară mai veche (Die âltere Sedi- mentărzone). Mai departe, în afară, urmează Zona F 1 i ș u 1 u i cu depo- zitele miocene argilo-sărate la exterior. Seria sedimentară mai veche începe cu cuarțitul permian deasupra căruia stau depozite triasice, jurasice și creta- cice înclinate spre NE. Ea se repetă în senz invers spre exterior formând un sinclinal, la marginea de răsărit a căruia apar din nou șisturile cristaline ca o bandă îngustă dar continuă. Flișul nu stă pe depozitele acestui sinclinal ci este separat de el cât se poate de tranșant prin aripa externă de șisturi crista- line». In cea ce privește stratigrafia depozitelor mesozoice de pe Cristalin, e de remarcat faptul că Uhlig separă și precizează mai bine decât Herbich răspân- direa dolomitului triasic și dă o descriere detaliată a acestui dolomit așa cum el apare în Muntele Chicera 3). Flișul cu care aripa externă a cristalinului vine în contact în Văile Bicaz și Bistricioara este atribuit Necomianului. După cercetările din anul 1896 4) conclude că «tectonica șisturilor crista- line cu Permomesozoicul de pe ele, este independentă de aceia a zonei Flișului. B L. c., pag. 54. 2) Vorlăufiger Bericht iiber eine geologische Reisc in das Gebiet der goldenen Bistritz. Aus den Sitzungsberichten d. kais. Akademie d, Wissenschaften in Wien. Math.-naturw. Klasse, Bd. XCVIII, Abt. 1, Oct. 1889. s) L. c., pag. 6. . .r 4) Ober die Beziehung der siidlichen . Klippenzone zu den Ostkarpathen. Sed.. 4, Feb. 1897. Aus den Sitzungsberichten d. kais. Akademie d. Wissenschaften in Wien. Math.- naturw. Klasse, Bd. XVI, Abt. 1, Mai 1897. Institutul Geological României 176 ION S. ATANASll Carpații orientali se compun deci din două unități cutate în timpuri diferite: Zona mai nouă a Flișului cu Miocenul la marginea de N-E și Zona mai veche constituită din cristalin și o manta cutată de depozite permo-mesozoice, desvoltate mai ales la marginea externă». Această zonă mai veche corespunde cu zona clipelor pieninice din Carpații de Nord și formează mase individuali- zate, înconjurate sau acoperite transgresiv de depozitele cretacice superioare si eocene. Clipele nu ar reprezenta nici bolta unui anticlinal, nici petece de acoperire, ci resturile unui ținut insular mâncat de valurile transgresiunii cenomane și îngropat sub propriile sale sfărămâturi. Ca depozite ale transgre- siunii cenomaniene, deci ca înveliș al clipelor (Klippenhule) Uhlig a consi- derat atât conglomeratele cu Exogyra columba dela partea internă a arcului Carpatic, cât și conglomeratele care se găsesc în axa sinclinalului mesozoic de pe Cristalin, (Muntele Hăghies, Valea Bicazului). Această concepție o con- siderăm astăzi greșită pentru că se confundă în acelaș tot două orizonturi con- glomeratice care nu au comun nici vârsta nici modul de formare. Conglo- meratele cenomaniene dela partea internă a Carpaților sunt într’adevăr con- glomerate de transgresiune, comparabile cu acelea care apar și pe Vorland-ul podolic, pe când conglomeratele din sinclinalul mesozoic sunt de vârstă apțiană și marchează începutul exondării geosinclinalului carpatic, fiind comparabile cu acelea care se găsesc și în zona Flișului deasupra marnelor și gresiilor apțiene (Stânișoara, Ciahlău, Zăganu). Ca date stratigrafice noi, Uhlig aduce din aceasta a doua excursie argu- mente cari ar pleda pentru vârsta permiană a dolomitului, considerat până acum ca triasic, părere care s’a introdus în multe din lucrările ulterioare x). Voiu arătă mai departe că aceste dolomite trebuiesc atribuite Triasicului. In fine el remarcă și o trecere continuă dela calcarele cu Nerinea la calcarele cu Caprotina, fapt pe care nu am avut ocazia să-l verific în cursul cercetărilor mele. Publicația asupra excursiei din anul 1897 este însoțită de o hartă la scara 1: 2.006.000, hartă care în ceaece privește bazinul Bistricioarei este mai complectă și mai exactă decât toate hărțile anterioare. Observațiunile acestea împreună cu toate datele existente până la 1903, au fost sintetizate în lucrarea sa de ansamblu asupra Carpaților 2), lucrare în care găsim și două profile prin zona depozitelor mesozoice de pe Cristalin, unul între Hăghieș și Chiciura și altul în valea Bicazului. In fine în anul 1907 Uhlig încearcă, în «Tektonik der Karpathen»3), o interpretare a tec- *) S. ATHANASIU, Dări de seamă, Voi. II, pag. 48, București 1919. M. ELEMER VADÂSZ, Jahresbericht d. k. ung. geolog. Reichsanstalt,i9i4 (1915), pag. 275. D. PREDA și I. ATANASIU, Structura geologică a părții superioare a Văii Trotușului- Anuarul Inst. Geol., Voi. X, pag. 383—384, București 1825. 2) Bau und Bild der Karpathen, pag. 145—159. Wien, 1903. 3) Sitzungsberichte der kais. Akademie der Wissenschaften in Wien. Math.- naturw. Klasse, Bd. XVCI, Aht. 1, Juni 1907. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 177 tonicei Carpaților în senzul vederilor lui M. Lugeon ’). Faptele pe care se sprijină această interpretare și concluziile la care ajunge Uhlig în menționata lucrare, le voiu discuta în altă parte. Sava Athanasiu2) a studiat în anii 1897 și 1898 constituția geologică a județului Suceava. Deși se referă la o regiune mai depărtată de regiunea care mă preocupă, menționez lucrările acestea pentru că în ele se găsește pentru prima dată studiul microscopic și descrierea mai detaliată a celei mai mari părți din termenii cari constituesc șisturile cristaline. In afară de calcare cristaline, cuarțite negre, cloritoșisturi, micașisturi cu granați și gneisuri, roce menționate si de cercetătorii anteriori, el mai descrie amfibolite, sisturi grafitice, cuarțporfire, heleflinte și gnaisuri sericitice și ca roci de intrusiune în șisturile cristaline, diabaze și diabazporfirite. In ceeace privește depozitele mesozoice de pe Cristalin, bazat pe unele observații din Rarău, emite părerea că dolomitele, gresiile și conglomeratele, considerate de Uhlig ca permiene, ar putea fi de vârstă jurasică. Aceiaș părere o menține încă în anul 1908 3) când ajunge cu studiile până în valea Bistricioarei unde menționează pe Cristalin, pe lângă masivul calcaros al Măgurei și masivul mai mic al Pietrei Mocilor, ambele ca fiind constituite numai din conglomeratele, gresiile și dolomitele triasice. Limita dintre Cristalin și Fliș, cartată în detaliu pe tot teritoriul Mol- dovei, este considerată ca și de Uhlig ca o linie de încălecare a Cristalinului asupra Flișului, formație căreia i-se atribuie cel puțin în imediata apropiere a Cristalinului vârsta cretacică inferioară. I. Simionescu 4) într’o excursie pe care o face pe Măgura Prisecanilor împreună cu D. Cădere, constată în acest masiv succesiunea conglomerat- gresie-calcar dolomitic și presupune, după eșantioane aduse de V. Buțu- reanu, existența dolomitului și în Piatra Mocilor. In ceeace privește vârsta acestor depozite, înclină spre părerile lui V. Uhlig. Intre anii 1899 și 1916 V. Buțureanu 5) consacră o serie de publicații descrierii și analizei rocelor filoniene cari apar în Cristalinul din col- țul de N-E al Moldovei, menționând pentru prima dată în Carpații ’) Les Nappes de recouvrement de la Tatra et l’origine des Klippes des Carpathes. Bull. Soc. Vaudoise des sc. nat., 4 S., Voi. XXXIX, pag. 50. Analogie entre les Carpathes et les Alpes. Comptes Rendues, 17 Nov. 1902. -) Geologische Beobachtungen in den nordmoldauischen Ostkarpathen. Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt. Wien, 1899, pag. 127—147. Geologische Studieri in den nordmoldauischen Karpathen. Jahrb. d. k. k. geol. Reichs- anstalt. Wien, 1899, Bd. XLIX, pag. 429 și urm. ) Cercetări în regiunea internă a Carpaților din Moldova de Nord. An. Inst. Geol. al României, Voi. I, pag. XLI și următoarele, București 1908. ) Sur la presence du Verrucano dans les Carpathes Moldaves. An. sc. de l’Universite de Jassy, T. II, f. 3—4, pag. 231—233, Iași, 1903. ■) Etudes pdtrographiques et chimiques sur les roches eruptives du district de Su- ceava, II-eme pârtie, Bul. Soc. Științe, An. VIII, pag. 91—105, București, 1899. Institutul Geological României <78 ION S. ATANASIU orientali: Mi ne te, Kersantite, Vogesite și Monchi- q u i t e. In 1902 Th. Nicolau1) descrie succint unele filoane de pirită și calco- pirită ce apar în Valea Bistricioarei aproape de frontiera Moldovei. In 1903 D. Cădere '-) descrie și analizează un camptonit provenind din pârâul Borcuța. Trauth 3) publică în 1910 studiul petrografic al mai multor roce din com- plexul șisturilor cristaline recoltate într’o excursie făcută de Uhlig cu elevii săi în anul 1904 în Carpații din Bucovina și Transilvania. Intre aceste roce sunt unele care provin chiar din împrejurimile Tulgheșului: cuarțdioritpor- firit dela Tibleș, sericitgnais porfiroidic și sericitfilit din pârâul Zavului (recte Zăvoiului, de sub Bâtca Arsurilor) și gnais cu granat de sub Piatra Ar- gintăriei. E. Vadâsz ') și E. Jekelius5) au publicat în timpul din urmă observa- țiuni geologice asupra masivului mesozoic al Hăghimașului. Deși lucrările lor nu ating teritoriul studiat de mine, ele interesează pentru că aduc precizări noi în ceeace privește vârsta depozitelor mesozoice de pe Cristalin. Este de relevat în special faptul că amândoui consideră jaspurile (Jaspisschichten) ca fiind de vârsta Jurasică (Callovian) și nu triasică, așa cum au fost consi- derate de toți cercetători anteriori. In anul 1926, apare lucrarea lui R. PASCU G) asupra minereurilor feroman- ganifere dela Broșteni, iar în 1927 au fost publicate observațiile făcute de M. Etudes pdtrographiques et chimiques des rochea eruptives du district de Suceava. Ann. Scient. Univers. Jassy, T. I, fasc. 3, Iași, 1901. Id., Id., T. II, Iași, 1903. Studii petrografice și chimice ale rocelor eruptive din districtul Suceava, Mon. Int. Petr. Rom., Voi. III, pag. 206—209, București, 1902. Etudes petrographiques sur les roches Eruptives et filoniennes du massif cristallin de Broșteni. Ann. Scient. Univ. Jassy, T. V, fasc. 4, Iași, 1909. Masivul cristalin dela Broșteni, An. Ac. Rom. Mem. Secț. Șt., Seria H-a T. XXXVIII, București, 1916. ') Note sur une excursion en 1902, Ann. Sc. Univ. Jassy, T. II, pag. 166 —168, Iași, 1903. 2) Sur les roches Eruptives de Borca. Ann. Sc. Univ. Jassy, T. II, pag. 277—283, Iași, 1903. ■ ’• • ") Ein Beitrag zur Kenntnis des ostkarpatischen Grundgebirges.Mitt. d. geol. Gesellsch . in Wien, Bd. III, 1910, pag.' 53—103. Wien, 1910. ’) Geologische Beobachtungen in Persany und Nagyhagymăs Gebirge. Jahresbericht d. k. ung. Geol. Reichsanstalt fiir 1914, pag. 272—298. Budapest, 1915. 5) Der mittlere und obere Jura im Gebiet des Hăgimașul-Mare in Siebenbiirgen. Bull. sect. sc. de l’Academie Roumaine, Vll-eme annee 1920—1921, pag. 127—134, Bucarest, 1922. 6) Zăcămintele de minereuri feromanganifere din regiunea Broșteni (Jud Neamț), An. Inst. Geol. Rom., Voi. XI, pag. 161—184, București, 1926. CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI >79 Reinhard1 ) în excursiile sale din anul 1910. Observațiunile acestea, făcute pe întinderea întregului masiv cristalin al Carpaților oreintali, au permis între altele si generalizarea unora din faptele constatate îm împrejurimile Tulgheșului. ') Geologische Beobachtungen uber die Kristallinenschiefer der Ostkarpathen. An. Inst. geol. al României, Voi. XII, pag. 391—413, București, 1927. Institutul Geologic al României PARTEA l-a CRISTALINUL CAP. I A) C0NS1DERAȚIUNI GENERALE Este astăzi unanim admis că șisturile cristaline sunt un complex heterogen constituit din roce diferite, atât ca origină cât și ca vârstă, cari au căpătat caracterele comune în virtutea cărora pot fi asociate între ele în cursul desă- vârșirii unui acelaș fenomen geologic: Metamorfismul. Sub forma de șisturi cristaline se pot întâlni toate faciesurile petrografice ale rocelor exogene aparținând unuia sau mai multor sisteme, precum și tot aparatul rocelor endogene: masive de intrusiune cu filoane și zone de con- tact, mase efusive cu tufurile lor. In definitiv orice rocă endogenă sau exogenă poate avea un corespondent metamorfozat în complexul șisturilor cristaline. In general sunt considerate ca șisturi cristaline roce deobiceiu șistoase, cari au o compoziție mineralogică și o structură caracteristică ce nu se întâl- nește nici la rocele sedimentare, nici la acele eruptive. Dacă avem în vedere numai metamorfismul regional, noțiunea de șist cristalin este legată de complex, de grup mai mare, fiindcă șisturile cristaline ca produs al metamorfismului regional, nu pot apărea local, cum apare un calcar între alte depozite sedimentare, sau o segregație într’un masiv eruptiv. Ele apar numai în masive cu întinderi regionale. In complexul de șisturi cristaline care constituie aceste masive unii ter- meni, datorită compoziției lor chimice inițiale (cuarțite, calcare, cuarțuri filoniene) pot avea încă prea evident caracterul lor originar de rocă exogenă sau endogenă; cu toate acestea ei nu fac mai puțin parte din complexul de șisturi cristaline în care se întâlnesc. Apariția lor este numai incidentală și separarea lor de restul complexului, numai pe aceasta bază, este nejustificată. Metamorfismul regional se desăvârșește în ariile geosinclinale. Trebuie să admitem că fundurile acestor arii ajung în anumite împrejurări în condițiuni de temperatură și de presiune la care nu mai sunt stabili compo- nenții minerali ai rocelor aflătoare în geosinclinale. Gruparea elementelor în Institutul Geologic al României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULU1 181 alte forme minerale, stabile în noul regim fizico-chimic ce domnește în adân- cime, reprezintă în definitiv însuș procesul de formare al șisturilor cristaline. Faptul că șisturile cristaline păstrează și după ce ajung la suprafață carac- terele lor, ne arată că produsele metamorfismului posedă o anumită inerție chimică. Dacă această inerție nu ar exista, restabilirea condițiilor inițiale, prin revenirea la suprafață a rocelor, ar trebui să aducă după sine și revenirea de- pozitelor metamorfozate la forma lor primitivă și noțiunea de șist cristalin ne-ar fi necunoscută. Condițiile fizico-chimice care prezidează la desăvârșirea fenomenelor de metamorfism fiind variabile și în cuprinsul domeniului în care are loc meta- morfismul, este evident că, în afară de varietățile de șisturi cristaline rezul- tate din diversitatea inițială a materialului supus metamorfismului, însuș acest fenomen introduce o nouă cauză de diversitate putând produce, din acelaș material originar, șisturi cristaline diferite, după condițiile de tempe- ratură și presiune în care el s’a desfășurat. Ca produse ale metamorfismului general, șisturile cristaline pot forma o serie continuă între termenii cei mai puțin metamorfozați și cei mai pro- fund transformați. In această serie se fac două sau trei secțiuni în cuprinsul cărora produsele metamorfice păstrează suficiente caractere comune spre a putea fi asociate. Grubenmann separă trei astfel de zone : i. Zona superioară (Epizona). 2. Zona medie (Mesozona). 3. Zona inferioară (Katazona). Dacă admitem că în ariile geosinclinale, transformarea depozitelor poate merge în unele cazuri până la complecta fuzionare a lor, trebuie să intro- ducem în seria metamorfică și un punct de discontinuitate, punct care ar coincide cu realizarea condițiilor necesare fuziunii depozitelor. Când fundul unei arii geosinclinale a ajuns să se topească, este foarte probabil că în fenomenul de metamorfism această masă topită poate funcționa întocmai ca o masă intrusivă și este cazul să ne întrebăm dacă sub această for- mă topită ea nu poate produce fenomene metamorfice comparabile cu acelea produse de o magmă topită oarecare (străină) ce s’ar intrude accidental în com- plexul șisturilor cristaline deja formate. Am avea în acest caz, deasupra sau în jurul acestei mase topite, o zonă constituită din minerale și asociații mine- rale comparabile cu acelea cari se întâlnesc în zona de contact la masivele intrusive. Aceasta zonă s’ar suprapune sensibil cu zona medie a lui Gru- benmann. Deoarece și masele intrusive străine pot căpătă caracterul de gnaisuri, de exemplu în cazul când punerea lor în loc se face în cursul cutării ariei geo- sinclinale, este realmente greu, într’un sistem de șisturi cristaline formate sub acțiunea metamorfismului regional, să distingem o succesiune normală de 12 Anuarul Inst. Geologic al României. Voi. XIII. L; JA In sti tutui Geological României kjGRy 18a ION S. ATANASIU zone datorite acestui metamorfism, de o intrusiune cu zona, ei de contact pusă în loc între șisturi cristaline de tipul grupului superior. De o zonă mij- locie ce ar putea fi atribuită cu certitudine metamorfismului regional nu putem vorbi decât atunci când, departe de masivele cu aparență de intrusiuni, vom întâlni asociate elemente ca: micasisturi, amfibolite sistoase, etc.— care nu pot face parte din zona superioară. Elementele într’adevăr caracteristice metamorfismului regional și care în mod indiscutabil pot fi atribuite în regiunea Tulgheș acestui fenomen, sunt elementele zonei superioare: cloritoșisturi cu cuarț, cu calcit sau cu epidot, roce porfirogene (Hălleflinta), filite negre, cuarțite negre și calcare cristaline. Rocele mai mult sau mai puțin masive, în general apropiate de granițe și diorite, ca i împreună cu roce rubanate, (migmatite) și cu o manta destul de desvoltată de șisturi biotitice și de micașisturi cu granați, formează mase bine individualizate în complexul de șisturi cristaline ale zonei superioare, le-am considerat în regiunea Tulgheș ca masive intrusive cu aureola lor de contact. Voiu expune mai departe motivele care m’au condus la această so- luție și dece nu le pot privi ca produse ale unui metamorfism în zone mai adânci (mezo și catazonă). Consecvent cu aceste considerațiuni am separat, în regiunea Tulgheș, ca aparținând probabil zonei mijlocii numai amfibolitele, șisturile cu biotit și calcarele cristaline de pe pârâul Noroiului, cari par independente de ma- sive ce ar putea fi presupuse intrusive și stau între șisturi cristaline aparținând zonei superioare. Considerat ca fenomen care se desăvârșește în ariile geosinclinale, meta- morfismul regional apare ca parte integrantă în ciclul fenomenelor geologice. In evoluția unui geosinclinal s’ar putea distinge două faze: a) O fază descendentă, care în ciclul fenomenelor geologice coincide cu faza de sedimentare, și b) O fază ascendentă, care în acelaș ciclu reprezintă faza de orogeneză. Metamorfismul regional se introduce în aria sinclinală încă din timpul fazei descendente și atinge poate apogeul în faza ascendentă, atât timp cât depozitele geosinclinalului rămân încă în zona de metamorfism. El trebuie să atingă în primul rând părțile mai adânci adică zona axială a geosincli- nalului. Din însăși această conexiune rezultă în primul rând că în complexul șistu- rilor cristaline formate sub acțiunea metamorfismului regional, există cea mai mare probabilitate să întâlnim metamorfozate mai ales depozite de mare mai adâncă, adică roce pelitice. Ținând seama de legea lui Haug ') care stabilește că la perioadele de se- dimentare în zonele geosinclinale corespund perioade de regresiune pe ariile ’) Les Ph^nomtnes g<$ologiques, pag. 505, Paris, 1907. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘLLUl 183 continentale, trebuie să ne așteptăm ca între șisturile cristaline regional meta- morfozate să găsim mai ales depozite din perioadele nereprezentate sau re- gresive pe ariile continentale. In fine trebuie să admitem că în toate zonele geosinclinale cutate, sub învelișul de depozite nemetamorfozate se află șisturile cristaline corespun- zătoare celor trei zone de metamorfism. Dacă ele nu apar la suprafață, faptul este datorit numai amplitudinei cutărilor față de nivelul mării, nivel sub care — în cea mai mare parte din cazuri — nu mai este posibilă observația geolo- gică. Dacă avem în vedere numai depozitele cari în faza de cutare apar la supra- față, putem deosebi cutări în cari depozitele se depun și se cutează fără să ajungă în zona de metamorfism. Aceste depozite parcurg un ciclu care ar pu- tea fi numit ciclu superficial. Alte depozite ating zona de metamorfism și apar la suprafață în cutări, sub formă de șisturi cristaline. Ciclul pe care aceste depozite îl parcurg poate fi numit ciclu profund. întocmai precum depozitele cari apar cutate într’o arie geosinclinală pot parcurge numai un ciclu superficial și să rămână nemetamorfozate, sau pot parcurge un ciclu profund și în acest caz apar în cute ca șisturi critasline, tot astfel depozitele care parcurg ciclul profund pot ajunge în zone mai adânci — unde metamorfismul este mai puternic — sau pot atinge numai zona de metamorfism. Am putea deci distinge și în ciclurile profunde, adică în acele cicluri care ating zona de metamorfism, cicluri mai superficiale sau mai adânci. Ră- mânând în cadrul clasificării lui Grubenmann am putea numi aceste cicluri, după zona în care depozitele au suferit metamorfismul, astfel: E p i c i c 1 u, atunci când depozitele se metamorfozează numai în zona supe- rioară. Mezociclu, atunci când depozitele se meta«iorfozează în zona medie. Ka ta ciclu, atunci când depozitele ajung până în zona profundă. In rezumat, după aceste considerațiuni generale, putem spune că într’un masiv de șisturi cristaline formate prin metamorfism regional, cum este ma- sivul cristalin al Carpaților Orientali, putem găsi depozite sedimentare dife- rite ca vârstă și ca facies petrografic, metamorfozate în zone diferite de meta- morfism și eventual intruse de masive străine fenomenului însuș al metamor- fismului, masive care pot aveă aureola lor de contact. B) CLASIFICARE Clasificarea materialului care constituie scoarța globului are la bază prin- cipiul genetic. Elementele esențiale de care ținem seamă în această clasificare genetică sunt: timpul în care s’au format rocele (vârsta), modul de formare al rocelor (origina), și locul unde ele s’au format (faciesul). Roce de aceiaș Institutul Geological României i84 ION S. ATANASIC origină sunt rocele formate sub acțiunea unui acelaș fenomen geologic și di- versitatea fenomenelor geologice oferă primul criteriu de clasificare. Variația pe care acelaș fenomen geologic litogenic o poate încerca în spațiu și în timp dă elementele după care se stabilesc subdiviziunile de ordinul al II-lea (fa- ciesul) și al IlI-ka (vârsta). Diviziunile de primul ordin, adică acelea la baza cărora stă fenomenali- tatea geologică, reprezintă grupe de roce profund diferite prin origina lor: i. Produse de sedimentare datorite fenomenelor geologice externe — Roce exogene. 2. Produse de consolidare a maselor topite originare din interiorul pă- mântului •— Roce endogene sau magmatice. Asupra acestor două grupe consensul este unanim și separarea lor, admisă în clasificarea rocelor, este urmărită în primul rând și în ridicările pe teren. Rocele metamorfice, produse ale fenomenelor de matamorfism, sunt separate ca grupă aparte în petrografie. Dar această grupă este poligenetică deoarece cuprinde produse ale metamorfismului de contact, ale metamor- fismului dinamic și ale metamorfismului regional. Ea nu are aceiaș omo- genitate genetică pe care o au celelalte două grupe și de aceia introducerea ei ca unitate aparte în hărțile geologice prezintă adeseori greutăți reale. Dacă lăsăm la o parte produsele metamorfismului de contact și acelea ale dinamometamorfismului, cari apar ca manifestări laterale ale fenomenelor de intrusiune și de orogeneză, și privim numai metamorfismul regional, ne putem întreba dacă acest fenomen nu are în ciclul geologic aceiaș importanță ca și fenomenele exogene și magmatice. In concepțiile moderne metamorfismul regional este legat indisolubil de ariile geosinclinale, întrucât aceste regiuni sunt zone de orogeneză, și face parte integrantă din ciclul fenomenelor geologice. El este un factor care ac- ționează într’o zonă intermediară între domeniul de activitate plutonică și între acel de sedimentare, iar rocele formate sub acțiunea sa sunt destul de bine caracterizate față de celelalte două grupe. Dacă în ariile geosinclinale poate există această continuitate între rocele endogene și acele exogene, ni se pare ne logic să tăiem seria numai în două părți și să încercăm a repartiza acestor două părți zona de trecere dintr’ele (Șisturile cristaline); cu atât mai mult cu cât în cea mai mare parte din cazuri această repartizare este pur ar- bitrară. Metamorfismul regional, fiind un fenomen geologic de aceiaș impor- tanță ca sedimentarea și manifestările ignee, este mai indicat să secționăm această serie în trei părți, introducând șisturile cristaline formate sub acțiunea metamorfismului regional ca grupă de aceiaș valoare ca și grupa rocelor mag- matice și aceia a rocelor exogene. Pentru a păstră omogenitatea nomenclaturii, rocele care constituesc această grupă ar trebui numite roce m e s o g e n e, adică formate într’o regiune intermediară între regiunile în cari se formează rocele endogene și exogene. \|GR. i Institutul Geologic al României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI I»5 Diviziunile de al doilea ordin au la bază variația pe care acelaș fenomen de litogeneză o încearcă în spațiu. La rocele exogene variația în spațiu a fenomenelor de sedimentare intro- duce noțiunea de faciesuri ale depozitelor. La rocele endogene variația în spațiu a fenomenelor ignee (pirogenice) intro- duce noțiunile de vulcanite (roce efusive) și plutonite (roce intrusive). La rocele mesogene variația în spațiu a fenomenului de metamorfism introduce noțiunea de zone de metamorfism (epizonă, mesozonă și katozonă). Urmează de aci că după ce am izolat șisturile cristaline de rocele sedimen- tare și eruptive, trebuie să le subdividem în primul rând după zona de meta- morfism în care s’au format. S’a insistat în studiul șisturilor cristaline asupra necesității de a se sta- bili, în prima linie, dacă produsul metamorfozat a fost primitiv o rocă eruptivă sau o rocă sedimentară. Faptul acesta este incontestabil interesant, dar dacă admitem că metamorfismul regional este un fenomen geologic de aceiaș im- portanță ca sedimentarea și manifestațiile ignee, a căută origina primitivă a unui șist cristalin este o cercetare comparabilă cu încercarea de a stabili originea materialului care constituie rocele sedimentare. Uneori lucrul este posibil atât la rocele sedimentare (de exemplu la conglomerate), cât și la șisturile cristaline (de exemplu la unele șisturi cristaline din epizonă, cum sunt calcarele, cuarțitele, etc.), alteori însă, nu. In orice caz, în studiul rocelor sedimentare, chiar când precizarea aceasta este posibilă, ca la conglomerate, ne interesează în primul rând conglomeratul ca roca sedimentară și ca facies al unui anumit etaj, și numai apoi ne ocupăm de origina elementelor cari-1 constituesc. Și desigur că, după ce am făcut și acest ultim studiu, vom putea trage din el multe concluzii interesante, dar nu vom grupă conglomeratele după origina materialului care le constituiește. Tot astfel în studiul șisturilor cristaline nu este indicat din punct de ve- dere teoretic, să încercăm gruparea lor după origina materialului primitiv din care ele provin. Precum fenomenele litogenice iau materialul care va fi sedimentat, din orice rocă atinsă de factorii distrugători, tot așă și metamor- fismul prinde sub acțiunea sa oricare din rocele aflate, în aria metamorfozată. Sedimentarea formează din materialul detritic roce diferite după zonele de sedimentare, — pe când metamorfismul transformă rocele în mod diferit după zonele de metamorfism. Deoarece în masivele cristaline se pot găsi suprapuse produsele a cel puțin două fenomene distincte: produse de matamorfism și produse datorite intru- siunii, adică fenomenelor plutonice propriu zise, spre a fi consecvenți cu metoda întrebuințată în general și în regiunile unde sedimentarul nu este metamorfizat regional dar cuprinde masive intrusive, ar trebui să urmărim în primul rând separarea sau izolarea produselor care revin aceșțor două fc- Institutul Geological României 186 ION S. ATANASIU nomene geologice atât de deosebite între ele. Este de văzut însă în ce măsură o astfel de încercare poate fi posibilă; căci oricât de impeiyos s’ar impune, teoretic, o atare separare, atâta timp cât ea nu poate fi pusă practic în apli- care, nu poate fi luată ca un criteriu de clasificare în lucrările pe teren. Ne întrebăm cu alte cuvinte dacă un masiv intrusiv cu mantaua lui de contact, poate fi separat în mod neîndoelnic de șisturile cristaline între care a pătruns. In unele cazuri separarea se face ușor, și ca să nu menționez decât un caz, amintesc masivul sienitic dela Ditrău. Este cazul unei intrusiuni noi, bine caracterizată din punct de vedere al compoziției chimice a magmei și care după punerea sa în Joc nu a mai fost prins în cutări. Am observat însă mai sus că în cazul când o intrusiune are loc în cursul cutării ariei geosinclinale în care a avut loc metamorfismul, mineralele ro- celor cari constituesc această intrusiune pot căpătă până la un oarecare grad o orientare datorită presiunii, orientare care să le deă caracterul de gnaisuri apropiindu-le senzibil de produsele de metamorfism din katazonă. Acelaș fenomen s’ar putea petrece — poate pe o scară mai mică — și cu masivele de intrusiune puse în loc ulterior cutărei geosinclinalului meta- morfozat, dar prinse apoi împreună cu șisturile cristaline într’o altă fază de cutare. Există prin urmare cazuri când separarea masivelor intrusive este grea sau poate chiar imposibilă, fiindcă nu se poate afirmă cu toată certitudinea dacă ceeace am fi înclinați să considerăm ca un astfel de masiv nu reprezintă cumvă o parte din șisturile cristaline metamorfozate în zona profundă (Kata- zonă). Atât timp cât această îndoială există pentru masivul însuș, ea subsistă și pentru șisturile cristaline de tipul grupului mijlociu asemănător în ceeace privește compoziția sa petrografică cu rocele care constituesc o aureolă de contact și care și într’un caz și în celălalt, fie ca șisturi cristaline de zonă medie, fie ca aureolă de contact, trebuie să însoțească fie zona profundă fie masivul de intrusiune. Fiindcă această confuzie între zona profundă a șisturilor cristaline și ma- sivele de intrusiune este posibilă și fiindcă șisturile cristaline de tipul gru- pului i (al zonei mijlocii) sunt și într’un caz și în celălalt legate genetic cu ro- cele cu cristalinitate mai pronunțate, atât timp cât nu putem stabili neîndoelnic dacă avem în complexul șisturilor cristaline realmente de aface cu masive de intrusiune, prima separare pe care trebuie să o facem este aceea a șisturilor cristaline de tipul zonei superioare. Aceasta separare izolează elemente cari reprezintă incontestabil produse ale metamorfismului regional. Ceeace rămâne în afară de această grupă poate cuprinde fie masive de intrusiune cu aureola lor •— și împreună cu ele eventual și termeni aparținând zonei medii și inferioare de metamorfism — sau numai reprezentanți ai acestor două zone. jA, Institutul Geological României 16 R/ CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 187 Acest principiu l-am aplicat în cartarea șisturilor cristaline din regiunea Tulgheș. Separând șisturile cristaline metamorfozate în epizonă, am obținut, ca rest necuprins în acest grup, o serie de masive cu contur mai mult sau mai puțin oval, care trebuie să reprezinte fie masive de intrusiune, fie șisturi cristaline metamorfozate în zonele medie și inferioară. După forma acestor masive, și după faptul că ele sunt constituite, atunci când se ivesc de sub mi- cașisturi, din roce mai mult masive decât șistoase, am considerat aceste masive ca masive de intrusiune cu aureolă de contact bine desvoltată. Intr’un singur punct, la fundul pârâului Noroiului, am întâlnit c grupă de șisturi cristaline (șisturi biotitice, amfibolite șistoase, calcare cristaline) cari au toate caracterele grupei de șisturi cristaline formate în zona medie și cari se deosibesc dela prima vedere de rocele pe cari le-am întâlnit con- stant în imediata apropiere a rocelor masive cari apar în masivele de intru- siune (micașisturi cu granați, micașisturi cu biotit, cloritoșisturi cu biotit). Am considerat provizoriu grupa de pe pârâul Noroiului ca reprezentând adevărați produși de metamorfism în zona medie. Aflorimentul atingând numai pe o mică întindere cuprinsul regiunei studiate și desvoltându-se mai ales spre N. în afara acestei regiuni, nu l-am putut urmări spre a stabili cu toată preciziunea relațiunile sale, fie cu grupul superior, fie eventual cu o zonă inferioară sau cu un masiv de intrusiune. Cu aceste observațiuni, clasificarea pe care am făcut-o în șisturile cris- taline din regiunea Tulgheș este următoarea: Șisturi cristaline formate sub acțiu- nea metamorfismului regional. In zona superioară: (Epizonă) Calcarele cristaline Cuarțitele negre Filitele negre Cloritoșisturile cu calcit » cu epidot » cu cuarț Rocele porfirogene In zona medie: (M e s o z o n ă) Amfibolitele șistoase Șisturile biotitice Calcarele cristaline ? Mesocuarțite Masive de intrusiune cu aureola lor de contact și cu apofizele lor. Aureola de contact: Migmatitele Micașisturile cu granați Cloritoșisturile cu biotit Amfibolite M a s i v e 1 e de intrusiune: Rocele granodioritice și Gnaisurile cu biotit A p o f i z e: Gnaisurile oculare roșii Gnaisurile albe. i88 ION S. ATANASIU DESCRIEREA PRINCIPALELOR TIPURI DE ROCE CARI APAR IN COMPLEXUL ȘISTURILOR CRISTALINE, RE- LAȚIILE DINTRE ELE ȘI RĂSPÂNDIREA LOR CAP. II ȘISTURI CRISTALINE FORMATE SUB ACȚIUNEA METAMOR- FISMULUI REGIONAL In șisturile cristaline propriu zise, adică în șisturile cristaline pe cari le atribui fenomenului de metamorfism regional, am separat două grupe: A) Șisturi cristaline formate în zona superioară (Epi- zonă); B) Șisturi cristaline formate în zona medie (Mezo- z o n ă). La repartizarea tipurilor de roce întâlnite în regiunea Tulgheș între aceste două grupe, m’am condus în general de indicațiile date de Grubenmann. înainte de a încercă o caracterizare generală a fiecăruia din aceste două grupe, socotesc necesar să dau o descriere a elementelor cari le constituesc. Această descriere este departe de a epuiza toate problemele subtile pe cari petrografia șisturilor cristaline le ridică astăzi. Ea e făcută numai cu scopul de a caracteriza suficient rocele la cari mă raportez și de a permite asfel o recunoaștere a lor în cercetările ulterioare. Termenii de cuarțit, filit, mica- șist și gneis, foarte des întrebuințate în descrierile anterioare privitoare la părțile învecinate cu regiunea de care mă ocup, sunt atât de largi încât de cele mai multe ori este imposibil de recunoscut, în descriere, roca la care se referă cercetătorul. A) ȘISTURI CRISTALINE FORMATE IN ZONA SUPERIOARĂ (EPIZONĂ) Tipurile de roce pe cari le-am deosebit în grupul superior și pe cari le voi descrie aici sunt următoarele: i. Calcare cristaline; 2. Cuarțite negre; 3. Filite negre; 4. Cloritoșisturi cu calcit; 5. Cloritoșisturi cu epidot; 6. Cloritoșisturi cu cuarț; 7. Roce porfirogene. CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 189 1. Calcarele cristaline. Tip: Borsec. Calcarele cristaline sunt uneori constituite aproape exclusiv din CO3 Ca, alte ori sunt dolomitice. Calcarele cristaline (Tip calcar cristalin din Muntele Budacu J), sunt albe, zaharoide; crăpături rare, recimentate tot cu calcit, le străbat în toate sen- surile. Analiza chimică le arată a fi constituite aproape numai din CO3 Ca: CO3 Ca......................92,81 CO3 Mg...................... 1,10 Rezidiu: (Si O2, Al, Fe)......... 6,10 100,01 Calcarele cristaline dolomitice (Tip unele calcare din jurul Borsecului) studiate de mine sunt breciforme, fiind constituite din blocuri poliedrice neregulate de calcare vinete și albe, înglobate într’o massă calcaroasă albă- gălbuie. Blocurile vinete, mai mult sau mai puțin translucide, sunt consti- tuite din grăunțe cu diametrul mijlociu variind între 0,1—0,2 mm., alătu- rate unele de altele fără să fie angrenate prin margini dințate ca în marmora «o r d i n a r i o C a r r a r a». Intre grăunțe se văd foarte rare paiete de mică albă. Blocurile albe sunt mate și uneori relativ friabile. Sunt de sigur acelaș calcar ca al blocurilor vinete, cari din cauza presiunei a ajuns aproape de sfărâmare. Presupunerea aceasta este întărită de faptul că din punct de ve- dere chimic aceste două feluri de blocuri nu se deosebesc mai deloc între ele2), astfel: Blocuri vinete Blocuri albe Masa albă-gălbuie CO, Ca. . . • ■ • 56,94 ■ • . . 59,06 . • ■ ■ • 40,8.3 CO3 Mg. . . . . . 38,42 . . . . . 38,00 . • ■ • ■ 7,63 Rezidiu . . • • • 4,74 • • • . • 2,76 . ■ • • • 5b44 100,10 99,82 99,9° *) In regiunea studiată de mine calcarele cristaline apar numai ca lentile mici sau ca masive de mică importanță. Deaceea am preferat să analizez calcare din masive mai importante, chiar dacă ele sunt în afară de regiunea studiată de mine și am ales calcarul din Muntele Budacul și calcarul dela Borsec. Eșantionul studiat, din Muntele Budacu^ provine din colecția d-lui Inginer R. PASCU. 2) Analiza tuturor calcarelor cristaline a fost făcută la Institutul Geologic de către d-ra chimistă SAȘA POPESCU, și profit de această ocazie spre a- i mulțumi. Institutul Geological României 190 ION S. ATANASIU Masa albă-gălbuie reprezintă părți sfărâmate, constituite în bună parte din calcit în plaje neregulate între cari se observă lamele de mică albă în can- titate remarcabilă. Aceste lamele ajung până la 1 mm. lungime și sunt orien- tate după anumite direcții, fapt care dă părților sfărâmate un aspect, fibros. In aceste părți sfărâmate se mai văd plaje de cuarț cu factură fibroasă (cal- cedonie). Rezidiul important pe care-1 arată analiza chimică a acestor părți din calcar, reprezintă în cea mai mare parte sericitul și cuarțul. Este de observat că înbogățirca în mică albă se face cu pierdere de CO3Mg, fapt care rezultă clar din analiză. Nu am putut controla, printr’o analiză a micei, dacă, cel puțin în parte, acest magneziu nu a intrat în compoziția micei noi formate. Calcarul este dolomitic ceace îl deosibește de calcarul dela Budacu. Calcarele cristaline dolomitice dela Borsec sunt în asociere evidentă cu cuarțitele negre, pe când cele de pe Budacu par a fi izolate în complexul șis- turilor cristaline '). Din puținele analize chimice pe cari le avem este însă prematur a stabili un paralelizm între compoziția chimică si poziția strati- Fig. 1. Cuarțite negre și calcare crista- line. Piatra Roșie Românească. Scara 1: 25.000. 1. Cloritoșisturi, 2 Cuarțite ne- gre, 3. Calcare cristaline, 4 Camptonit. grafică a calcarelor în complexul șisturi- lor cristaline. In regiunea pe care am studiat-o, calcarele cristaline, când nu sunt lami- nate, au o grosime de circa 50—60 m. Ele apar numai în mase de mică im- portanță, aproape constant asociate cu cuarțite negre și uneori cu filite ce- nușii sau cu filite cloritice cu calcit. Astfel: In muntele Piatra Roșie (Fig. 1), la cota 1454, calcarele cristaline apar evident asociate cu cuarțitele negre. Deschiderea, deși cea mai bună în care găsim cuarțitele asociate cu calcare cristaline, nu lasă să se stabilească neîndoelnic poziția stratigrafică a cal- carelor fată de cuartite. > > Aceeași asociație strânsă între aceste două elemente ale șisturilor crista- line o mai găsim constant pe pârâul Pântecul (Prisecani), dela gură până la fundul lui, pe pârâul Zănogenilor unde calcarele cristaline apar brecifiate împreună cu cuarțitele negre, în Dealul Ghermanului și în fine în pârâul Ghermanului. Alte ori calcarele sunt asociate cu filite negre sau cenușii, cărbunoase, roce cari însoțesc constant cuarțitele negre. Astfel de apariții cunosc pe pârâul Preluca (Barașău) și pe pârâul Țepeșeni. ’) Vezi harta R. PASCU. Zăcămintele ele minereuri feromanganifere din regiunea Broș- teni. An. Inst. geol al României Voi. XI, pag. 168—169. București, 1926. Institutul Geologic al României CERCETĂRI geologice in împrejurimile tulgheșului 191 i, sunt de cele mai multe ori lipsite de în cazul când calcarele ar sta sub cuar- Asociația aceasta a fost remarcată atât de Paul j) în Bucovina, cât și. de Herbich 2) în Transilvania, căci amândoi alătură calcarele cristaline și cuar- țitele negre în clasificațiile lor. S. Athanasiu 3) o regăsește la Glodu, Pălit 4), I. Atanasiu și E. Lobontiu5) la Borsec, Reinhard 6) aproape în întregul arc al Cristalinului Carpaților orientali. Faptul acesta ne îndreptățește să presupunem că această asociație nu este tectonică și că aceste două elemente ale șisturilor cristaline constituicsc în Carpații Orientali două unități supra- puse stratigrafie. Odată stabilită, această asociere rămâne de văzut care ar fi poziția lor res- pectivă. Din ivirile pe cari le cunosc în regiunea Tulgheșului nici una nu este concludentă în această privință. Admit însă că cuarțitele negre stau sub cal- care, fiindcă în foarte multe cazuri sinclinalele de cuarțite negre strânse între roce mai vechi ale Cristalinulu calcare, fapt care nu ar fi explicabil țitele negre. Apoi cuarțitele negre sunt constant asociate cu filite negre cari trec treptat spre clorito- șisturi. Trebuie să menționez în fine faptul că uneori calcarele apar asociate cu clorițoșisturi cu calcit (Păr. Tracilor la Prisecani, vezi fig. 7), cari pot reprezenta și ele un termen metamoific al unui depozit calcaros, sau chiar cu cloritoșisturi cu cuarț. O astfel de ivire, foarte bine deschisă, cunosc dela NW de cota 744 din pârâu! Țepeșenilor (Bicaz) (Fig. 2).Cele două bancuri de calcare cristaline dc câte 20—30 m. grosime sunt separate printr’un pachet de 4—5 m. de cloritoșisturi cu cuarț, cari sunt despărțite Fig. 2. Calcare cristaline intercalate (?) în cloritoșisturi cu cuarț. Țepeșeni. 1. Clorito- șisturi cu cuarț, 2. Șisturi calcaroase, 3. Cal- care cristaline. ’) Grundziige der Geologie der Bukovina.Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, XXVI, pag. 278, Wien, 1876. 2) Das Szeklerland. Mitt. aus d. Jahrb. d. k. ung. geol. Anstalt, 1878 pag. 67. Bu- dapest, 1878. 3) Geologische Studien in den nordmoldavischen Karpathen, Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt XLIX, pag. 429 și urm. Wien, 1899. ') Uber die geologischen u. hydrologischen Verhăltnisse von Borszekfurdo... Foldt. Kozl. XXXV, pag. 33 și urm. Budapest, 1905. ‘) Comunicare preliminară asupra geologiei regiunei Borsec și Bilbor. Dări dc seamă, voi. IX, pag. 46. București, 1926. ‘) Geologische Beobachtungen Uber die Kristallincn Schiefer der Ostkarpathen. An- Inst. geol. al României. Voi. X I, pag. 412. București, 1927. 192 ION S. ATANASIU de masele calcaroase importante prin bancuri de câte 2—3 m. de calcare șistoase. Cu toate că nici un indiciu de frământare nu se vede pe nici una din fețele de con- tact între cloritoșisturi și calcare și că din poziția lor (vezi harta) s’ar părea că re- prezintă un alt orizont decât acel al calcarelor asociate cu cuarțitele negre, totuș, până când observații mai numeroase ne vor arătă repetarea unei astfel de așezări a calcarelor, nu pot afirmă cu toată siguranța că, în afară de calcarele aso- ciate cu cuarțitele negre mai există în grupul superior al șisturilor cristaline și alte calcare intercalate în cloritoșisturi. Rămân deci la concluziunea că în complexul grupului superior al șisturilor cristaline partea cea mai superi- oară, stratigrafie, o reprezintă calcarele cristaline și sub ele stau cuarțitele negre. Este încă de stabilit dacă într’adevăr un alt orizont de calcare nu se află intercalat si încloritosisturile cu cuart. / > > 2. Cuarțitele negre. Tip: muntele Buckhavas (Borsec). PL I Fig. 1. Cuarțitele negre sunt roce stratificate, dure, cu spărtură așchioasă, care în secțiuni perpendiculare pe stratificație se văd a fi constituite din strate albe, până la 5—6 mm. grosime, cari uneori se efilează lenticular, alternând cu strate subțiri de culoare neagră, în care cuarțul este impregnat cu grafit. Suprafețele de stratificație sunt constant acoperite cu aceași pulbere de grafit și tăiate de crăpături foarte fine recimentate cu cuafț. De obiceiu roca este puternic cutată și intim frământată, încât ondula- țiile cele mai mici abia au amplitudini de câțiva mm. și apar chiar în secțiu- nile subțiri, ca și la filitele negre. Sub microscop grăunțele de cuarț, cari constituiesc aproape în întregime roca, apar uneori alăturate, cu contur mai mult sau mai puțin întreg, for- mând o structură ca de mozaic (Pflasterstruktur), alteori angrenate formând o structură dințată (Verzahntestructur) Această ultimă formă de structură este câte o dată foarte bine marcată, alte ori mai puțin evidentă. Stratele albe ale rocei sunt constituite din grăunțe de cuarț în mediu de 0,1—0,2 mm. diametru, între cari sunt foarte rare grăunțe de substanța neagră, pe când stratele negre, foarte bogate în această substanță, care apare ca pig- ment granular, au grăunțele de cuarț de obiceiu mai mici (0,05—0,07 mm. diametru). Compoziția chimică și stratificația evidentă, arată că aceste roce repre- zintă un sediment metamorfozat. Cunoscute și studiate încă din prima jumătate a secolului al XlX-lea în Bucovina, unde conțin minereuri de mangan, cuarțitele negre figurează în seria șisturilor cristaline descrise de Paul ') în această regiune sub denii- ’) Grundziige der Geologie der Bukovina. Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt XXVI Pag. 278. Wien, 1876. Institutul Geological României \JGR CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 193 mirea de «S c h w a r z e K i e s e 1 s c h i e f e r». Herbich !) le descrie sub denumirea de «K i e s e I s c h i e f e r u n d g r a p h i t i s c h e S c h i e f e r», observând că ele însoțesc constant calcarele cristaline și par a sta deasupra lor. In Moldova le găsim menționate pentru prima oară de PoNl2) ca purtă- toare de minereuri de mangan, sub numele de «Și s t s i 1 i c i o s de cu- loare neagră». S. Athanasiu 3) observă mai târziu că ele sunt asociate uneori cu o serie de depozite foarte puțin metamorfozate (șisturi grafitice, șisturi argilo-calcaroase etc.). In ultimul timp au fost studiate mai de aproape, în special cu privire la minereurile de mangan pe cari le conțin, de Quiring 4) și Mogilnicki 5) în Bucovina și de Pascu 6) la Broșteni în Moldova. Cuarțitele negre sunt frecvente în regiunea de care mă ocup. De cele mai multe ori se întâlnesc însă numai ca blocuri provenind de sigur din bande subțiri sau din lentile de mică importnță prinse în cutele cloritoșisturilor cu cuarț sau ale filitelor negre. Ivirile în loc au fost aproape constant întâlnite numai pe crestele plaiurilor, având în general înclinări mici, sub 30°. Ținând seamă atât de ivirile în loc cât și de aparițiile de blocuri, cuar- țitele negre par că formează în cuprinsul șisturilor cristaline aliniamente di- rijate în general N 30—40° W, aliniamente pe cari trebuie să le considerăm ca resturi de sinclinale, dacă avem în vedere că aparițiile cele mai importante se găsesc pe înălțimi și dacă admitem că în complexul șisturilor cristaline cuarțitele negre reprezintă unul din tei menii cei mai noi. Enumerate dela E la W aceste sinclinale ar fi următoarele: Sinclinalul Măgurei Prisecanilor reprezentat prin ivirile în loc din Pic. Măgurei și Pic. Bradului. Pe acest picior cuarțitele negre puternic frământate au o grosime aparentă (sigur mărită din cauza cutelor) de peste 100 m. și înclină slab spre NW, fiind prinse între cloritoșisturi cu cuarț și gnaisuri. Sinclinalul Grințieșul Mare reprezentat prin ivirea în loc de pe acest munte, ivire în care cuarțitele, cu o grosime de circa ioom., înclină slab spre E, fiind prinse între cloritoșisturi cu cuarț. De acelaș sinclinal țin poate blocurile cari se întâlnesc în pâr. Primătarului la 6—700 m. la deal de con- tactul cu FlișuL ’) Das Szeklerland. Mitt. aus <1. Jahrb. d. k. ung. geol. Anstalt Bd. V. Pag. 67. Bu- dapest, 1878. ) Masivul cristalin dela Broșteni. An. Ac. Rom. Seria II Tom. V. Secț. 11. Pag. 6. București, 1882. ) Geol. Beobachtungen i. d. nordmoldavischen Ostkarpathen. Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1899. Pag. 139. ) Die Manganerzvorkommen in den kristallinischen Schiefer der bukovinischen Wald" karpathen. Archiv fur Lagerstâtten Forsch. Heft 30. Berlin. ) Manganerzlagerstătten der sudlichen Bukovina. Berg- u. Huttenmann. Jahrb., Wien, 1917. ') Zăcămintele de minereuri feromanganifere din regiunea Broșteni. An. Inst. geol. al României. Voi. XI pag. 161 și urm. București, 1926. Institutul Geologic al României 194 ION S. ATANASIU Sinclinalul Pietrei Roșii reprezentat prin iviri în loc sau prin blocuri cari se întâlnesc aproape continuu din Bâtca Stegei, situată în extremitatea de N a regiunei și până în valea Bicazului. In Bâtca Stegei cuarțitele negre, au o grosime de peste 200 m., și formează massa cea mai importantă pe care o cunosc în coprinsul teritoriului cercetat de mine. Ele apar și aici intercalate între-cloritoșisturi cu cuarțit și înclină cu 25—300 spre NE. Spre Sud le-am mai întâlnit cu aceeaș înclinare, însă cu grosimea redusă sub 100 m., în Bâtca Strugarului. Dela pâr. Preluca spre S ele apar, constant asociate cu calcare cristaline, în Piatra Roșie și în pâr. Prisecani, apoi brecifiate împreună cu calcare în pâr. Zănogenilor și în fine, tot în asociație cu calcare cristaline, în pâraiele Țepeșeni și Gherman, afluenți ai Bicazului. In toate aceste iviri grosimea cuarțitelor negre pare că nu trece de 50 m. Sinclinalul Obcinei Mari este reprezentat în partea sa nordică de o bandă de câteva zeci de m. lățime de cuarțite negre, cari se poate urmări continuu din Piciorul Runculețul peste Valea Sacă până în vârful Sitarului. Mai spre Fig. 3. Cuarțitele negre de sub Arșița lui luteș. Scara 1 : 10.000. P. Porfire, f. Filon mineralizat, F. Cloritoșisturi cu cuarț, Q. Cuarțite negre. Sud acelaș sinclinal îl mai întâlnim la Sângeroasa, apoi în Obcina Mare, prins între cloritoșisturi cu cuarț cari cad cu 6o° spre NE și în fine, reprezentat prin blocuri sau iviri de mică importanță, pe plaiurile dela N și S de pâr. Balașului și pe pic. Baratul Mare. Sinclinalul Țibleșului, desvoltat numai în bazinul pârâului cu acelaș nume, ar coprinde cuarțitele negre din șeaua Țibleșurilor prinse aici între cloritoșisturi cu cuarț, precum și blocurile de pe Obcina Pietrei Arse. Tot aici menționez și aparițiile dela N și S de masivul porfiric al Pietrei Arse, pe muntele Slana și în pârâul Făgețelului. In fine ultima zonă sinclinală cuprinde ivirea în loc dela Arșița lui luteș și blocurile întâlnite pe piciorul Corhanului, pârâul Azod, pârâul Grigoarei, Fața de Jos și pârâul Șumuleu. Cuarțitele dela Arșița lui luteș sunt bine deschise chiar în valea Bistricioarei, pe malul stâng, la podul din capătul acestui picior. Frământate împreună cu cloritoșisturi cu cuarț, ele vin în contact cu un masiv de porfir (Fig. 3). Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 195 3. Filitele negre. Tip: Pâr. Corbului sub cota 951, la SE. de Dealul Corbului (1173).?!. I Fig. 2. Filitele negre sunt roce perfect șistoase, de culoare neagră sau cenușie închisă. Pe suprafață proaspătă au luciu argintiu și sunt acoperite cu pul- bere de grafit care se ia pe mână. Pe suprafețele alterate sunt adeseori pătate cu rugină. Pe planul de stratificație se pot distinge fluturași foarte fini de mică albă, iar pe rupturile transversale, strate albe subțiri, sub 1 mm. grosime, constituite din cuarț alternând cu strate tot atât de subțiri de culoare neagră. In general filitele negre sunt extrem de mărunt plissate și adeseori di- recția acestor cute mărunte nu coincide cu planul general după care roca stă astăzi în zăcământ, fapt care ar putea arăta că roca a fost prinsă în două cutări cu direcții diferite. La microscop se vede o tecstură șistoasă, plisată încrucișat, perfect ase- mănătoare cu figura dată de Rosenbesch l) pentru structura h o m e 0- lepidoblastică. Strătulețele albe sunt constituite din cuarț în granule al căror diametru nu trece în general de 0,02 mm., cu extincții slab onduloase, între cari se văd rare paiete de sericit și de dorit, precum și o pulbere fină neagră. Stratele negre au aceiaș constituție, cu deosebire că în ele pulberea neagră este mult mai abundentă. Sericitul formează aliniamente cari marchează foarte probabil linii (în secțiune și suprafețe în rocă) de fricțiune. După aceste caractere filitele negre apar ca produsul de metamorfism în zona superioară a unui depozit pelitic și prezintă, în ceeace privește con- stituția lor, asemănări remarcabile cu cuarțitele negre. Roce asemănătoare cu filitele negre descrise aici au fost observate de Hauer 2) la St. Domocos pe valea Oltului, asociate cu calcare cristaline. Cer- cetătorul menționat le clasifică în grupa filitelor și a filitelor micacee (T h o n u. T h o n g 1 i m m e r s c h i e f e r). Paul3) menționează, după Cotta, șisturi negre bogate în substanță cărbunoasă la Kârlibaba și le cuprinde în grupa superioară (Obere A b t e i 1 u n g) a șisturilor cristaline. Her- bich 4) descrie șisturi cenușii cu substanță cărbunoasă provenind dela Sar- heghi, unde sunt asociate cu calcare cristaline. Sava Athanasiu5) mențio- nează șisturi grafitice în valea Bistriței, între Cruce și Cojoci și apoi încă pe pârâul Sărișorul, unde sunt în asociație cu cuarțite negre și șisturi calcaroase, formând o grupă pe care d-sa o atribuie Paleozoicului, după asemănarea pe *) Elemente. 2) L. c. (Ediția 1885), pag. 206. 3) L. c., pag. 279. 9 L. c., pag. 67. ■) Geol. Beobachtungen. Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt 1899, pag. 135 și 139. Institutul Geological României 196 ION S. ATANASIU care o prezintă cu stratele de Schela l). In fine I. Atanasiu și E. Labontiu 2) menționează filitele negre la Borsec, asociate cu cuarțite negre și calcare cri- staline. Este foarte probabil că rocele semnalate de autorii sus menționați sunt în cea mai mare parte roce întru totul asemănătoare cu filitele negre descrise aici. Observ însă că tot în asociere cu calcarele cristaline apar uneori șisturi grafitice, mai mult sau mai puțin calcaroase, intercalate între calcare negri- cioase, șistoase. Astfel de șisturi, cari uneori sunt foarte asemănătoare cu ceeace am descris ca filite negre, cunosc de pe pârâul Nadaș (Borsec) și de- pozite asemănătoare sunt incontestabil șisturile calcaroase menționate de S. Athanasiu la Sărișoru și poate șisturile calcaroase descrise de Paul3) la Ciocănești. Aceste roce pe cari nu le descriu, deoarece nu le-am întâlnit în regiunea pe care am studiat-o, reprezintă un tip deosebit de filitele negre de pe pârâul Corbului. Filitele negre — foarte frecvente în șisturile cristaline formate în epi- zonă — apar constant asociate cu cuarțitele negre. Deoarece deobicei cuar- Fig. 4. Profil pe păr. Grigoarei (Noghirez). Scara 1: 25.000. 1. Cloritoșisturi cu cuarț, 2. Filite negre, 3. Cuarțite negre, 4. Filoane bazice, 5. Micașisturi, 6. Granodiorite. țitele negre sunt păstrate numai pe crestele mai înalte, iar filitele negre co- boară aproape întotdeauna și în văi, ca funduri de sinclinale prinse în clori- toșisturile cu cuarț, consider filitele negre ca un termen stratigrafie mai vechi de cât cuarțitele negre. Raporturile între filitele negre și cloritoșisturile cu cuarț sunt mai puțin clare. Ele se văd adeseori cutate împreună (Fig. 4) și se pare că sunt legate printr’o trecere continuă: în cloritoșisturile cu cuarț apare grafit în cantitate din ce în ce mai mare, iar în filitele negre do- ritul devine din ce în ce mai abundent. Totuș un profil bine deschis în care să se vadă clar această trecere nu pot menționa astfel că ea rămâne încă o presupunere. *) L. MRAZEC. Uber die Antracitformation der Sudkarpathen. Sitzungsber. d. Akad. d. Wissensch. Wien, Dec. 1895. ') L. c., pag. 44. ) L. c., pag. 276. Institutul Geological României CERCETĂRI geologice i.n împrejurimile TULGHEȘULUI 197 Pe harta care însoțește lucrarea, filitele negre nu au fost separate, fiindcă adeseaori nu sunt destul de bine caracterizate față de cloritoșisturile cu cuarț bogate în substanța cărbunoasă, și în aceste cazuri separația ar fi fost arbitrară. Filitele negre, roce relativ moi în complexul șisturilor cristaline, formează întotdeauna pornituri sau regiuni complet acoperite cu vegetație. Deschi- derile în cari ele se apără clar și pe întinderi mai mari sunt relativ rare. Fiind constant asociate cu cuarțitele negre, răspândirea lor pe teren este indicată în linii generale de zonele în cari apar aceste roce. Astfel în afară de Valea Corbului, de unde provine roca luată ca tip, se mai întâlnesc filite negre în următoarele puncte: La fundul Văei Seci, în zona cuarțitelor negre Albia-Bâtca Strugarului, înclinând cu 6o° spre E, ca și cuarțitele negre și cloritoșisturile cu cuarț din această regiune. Pe pârâul Făgețelul (afluent al Văei Seci, imediat la vale de gura pârâului Runculețul, cota 931) în asociere cu cuarțitele negre din Piciorul cel Mare. La gura pârâului Paltinului, foarte frământate dar căzând în general spre E, foarte probabil făcând parte din zona în care se află și cuarțitele negre de la șeaua Tibleșurilor și din Piatra Arsă. In bazinul pârâului Barășău pe pâraele Scăiușului și Comarnicului, sen- sibil în aceeaș zonă cu acelea de pe pârâul Făgețelul și cu cuarțitele negre din Piciorul cel Mare. Tot în pârâul Barașău, pe viroaga cu două ramuri din fața pârâului Alu- nului, se văd filitele cenușii stând deasupra grupei albe. Aceste filite se gă- sesc mai bine desvoltate, peste Piciorul Pietrei Șoimului, în pârâul Argintăriei. La gura pârâului Barașău apare o altă bandă de filite negre, iarăș aso- ciate cu grupa albă. Ele trec Bistricioara atingând versantul drept al acestei văi la circa 1 km. la vale de gura pârâului Corbu și se continuă în zona cu cuarțite negre din pârâul Nyr (afluent al Văei Corbului). Pe pârâul Azodul Mare se întâlnesc filite negre aproximativ cu 1 km. mai la deal de cota 779. De aici ele se continuă, pe sub Beneșul Mic în pâ- râul Grigoarei, unde apar asociate cu cuarțite negre. La gura acestui pârâu le regăsim în flancul drept al Văei Noghirez, apoi peste Kecskerez în pârâul Citiriga (afluent al Putnei) și în partea inferioară a pârâului Șumuleu la cota 823. O bandă mai estică, paralelă cu aceasta, ar forma-o filitele negre cari se întâlnesc în pârâul Tisa (la răsărit de Bâtca Sănunilor) și la fundul pârâului Giangalău. De aici, asociate cu cuarțite negre, se pot urmări pe versantul stâng al acestui pârâu până în Valea Noghirez. In fine o a treia bandă ar forma-o în aceeaș regiune filitele negre de pe malul drept al Bistricioarei, 500 m. la vale de gura pârâului Bor, cari pe la cota 1067 trec în bazinul pârâului Cibi, unde sunt frământate puternic îm- 13 Anuaiul Inst. Geologic al României. Voi. XIII. 198 ION S. ATANASIU preună cu grupa albă și reprezintă foarte probabil aceeaș zonă care mai spre Sud e marcată de cuarțitele negre dela gura pârâului Balajul. La marginea de E a șisturilor cristaline, filitele negre se întâlnesc pe pâ- râul Prisecani, ceva mai sus de gura pârâului Borvizului, apoi constant aso- ciate cu cuarțitele negre, pe pârâul Pintecul, pe pârâul Fundoaia (afluent al Văei Jidanului) și pe pâraele Țepeșeni și Gherman, afluenți ai Bicazului. Din această enumerare a ivirilor celor mai importante, se poate vedea că în afară de cuarțitele negre, sunt destul de des asociate cu filitele negre și unele roce porfirogene pe cari le voiu descrie mai departe sub numele de Grupa albă. 4. C'loritoșisturile cu calcit. Tip: Pârâul Daprei (sub Piatra Pârlogului, Prisecani). PL I Fig. 3. Macroscopic roca apare bine stratificată, constituită din alternanțe de strate cu grosime de 2—3 mm., de coloare verde ca iarba, cloritice si de strate Fig. 5. Cloritoșist cu calcit. Pâr. Daprei 15 ori, q. cuarț, c. calcit, F. feldspat, cl. dorit, m. minereu. cam de aceeaș grosime, albe-gălbui sau albe-roz de calcit. Sub microscop se văd, atât în stratele de calcit, cât și în acelea de dorit, grăunțe uneori aproape perfect rotunzite, de cuarț și de un feldspat calcosodic. Cuarțul are uneori extincții onduloase, alteori însă nu, sau numai foarte slab pronunțate. In stratele de dorit (penin) sunt frecvente paiete de sericit și impregnații de minereuri (Fig. 5). Calcitul pătrunde și în aceste strate umplând toate go- lurile. Roca este incontestabil de origină sedimentară, foarte probabil o gresie, în care primitiv a existat o stratificație alternativă a cimentului. Cloritoșisturi cu calcit am întâlnit sub Piatra Mocilor (Prisecani, fundul pârâului Trocilor), la gura pârâului Daprei (afluent al pârâului Borvizului, Prisecani) și pe pârâul cu Glodu (afluent al Văei Jidanului, Bicaz). In literatura pe care o cunosc asupra părței sudice a Carpaților orientali, nu am găsit menționate astfel de roce. Pe pârâul Daprei cloritoșisturile cu calcit apar asociate cu cloritoșisturi cu cuarț. Pe pârâul cu Glodul deasemenea (Fig. 6), iar pe pârâul Trocilor *), x) Curge dela cota 920 (Piatra Mocilor) spre Bistricioara. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI >99 sub Piatra Mocilor, cu cloritoșisturi cu cuarț și calcare cristaline (Fig- 7)- Aceste trei iviri, singurele pe cari am avut șansa să le întâlnesc, nu lasă să se precizeze relațiile cloritoșisturilor cu calcit cu ceilalți termeni ai zonei superioare. Pe harta care însoțește lucrarea, aceste roce nu sunt separate, ci sunt cu- prinse în culoarea cloritoșisturilor cu cuarț. 5. Cloritoșisturile cu epidot. Tip: muntele Gherman (Bicaz). PI. I Fig. 4. Cloritoșisturile cu epidot, pe cari le cunosc in regiunea studiată numai în Valea Bicazului (Piatra Ghermanului), sunt roce stratificate, de culoare verde închisă. Stratificația este marcată prin strate albe de calcit cari au de obiceiu numai câțiva mm. grosime. Pe suprafețele de spărtură au aspectul fibros, mătăsos, comun amfibolitelor. Sub microscop roca se vede a fi constituită mai ales din dorit asociat cu un amfibol apropiat de actinot, formând prisme alungite în general după planul de stratifi- cație și cuprinzând în masa lor Fig. 6. Profil pe pâr. cu Glodu. Scara 1 : 25.000. 1. Fliș (Hauterivian), 2. Cloritoșisturi cu cuarț, 3. Gnaisuri, 4. Cloritoșisturi cu calcit, 5. Micașisturi cu biotit și cu granați. grăunțe de albit și de epidot. Calcitul există în rocă nu numai ca strate subțiri ci și ca pastă care umple spațiile între celelalte minerale. Angrenajul structural al acestor componenți amintește figura dată de Grubenmann pentru structura poikiloblastică. Dimensiunile mi- neralelor nu trec în general de 0,2—0,3 mm.; numai unele cristale de epidot ajung până la 1 mm. C1 o r i t u 1, cu policroism puternic {ng verde ca iarba, «pgalben-oliv deschis) și cu culoare de birefringență foarte scăzută, păstrează tonuri în brun și nu în violet, cum este de multe ori cazul la penin. A m f i b o 1 u 1, o hornblendă apropiată de actinot, formează cristale alungite cu spărturi transversale, uneori frânte. De cele mai multe ori e alăturat și paralel cu lamele de penin; fiind însă foarte bine individualizat, nu se poate afirmă că există o transformare a unuia din aceste două mine- rale în cellalt. E p i do t u 1, formează plaje neregulate, cu diametru de 0,5—1 mm. răspândite în masa rocei, sau grăunțe foarte fine (0,02—0,03 mm.) incluse în penin și în albit. \ IGR> Institutul Geological României 200 ION S. ATANASIU Albitul, apare în grăunțe bine individualizate, cu diametrul de circa 0,1 mm., cu extincțiuni aproape perfecte și cu incluziuni de epidot. Este răspândit neregulat în rocă. C a 1 c i t u 1, înconjură și mulează toate celelalte elemente, astfel că ar W Păr Trocilor 920 Fig. 7. Profil la fundul pâr. Trocilor. Scara i : 20.000, 1. Fliș (Hauterivian), 2. Cloritoșisturi cu cuarț, 3. Gnais, 4. Clo- ritoșisturi cu calcit, 5. Calcare cristaline, 6. Filite negre, 7. Dolomite (Trias). apărea ca elementul ultim format. La contactul între plajele de calcit și penin se observă adeseori o oarecare Fig. 8. Cloritoșisturi cu epidot. Muntele Gherman. Acumulări de minerale opace între calcit și dorit, alb. albit, cl. dorit, cal. calcit; X 45 ori. acumulare de minereuri. (Fig. 8). După clasificarea lui Grubenmann roca trebuie numită cloritoșist cu epidot (E p i- dotchloritschiefer) șie cuprinsă în familia șisturilor cloritice cu epidot, ordinul Epiamfibolitelor etc., zona superioară, grupa Eclogite și A m f i b o 1 i t e. Această clasare concordă, cel puțin în ceeace privește zona de for- mare a rocei, cu faptul că am găsit clorito- șisturile cu epidot intercalate între clorito- șisturi cu cuarț, roce formate și ele in- contestabil în zona superioară (Epizonă). In ceeace privește grupa în care ea e cu- prinsă (Eclogite și A m f i b o 1 i t e), întrucât caracterele grupelor, în clasifi- carea lui Grubenmann, sunt date de compoziția chimică, nu pot aduce nici o precizare, deoarece nu am analiza chimică a rocei. Un caracter interesant al acestei roci este prezența amfibolului; într’a- devăr, dintre toate rocele pe cari le repartizez grupei superioare, în regiunea studiată de mine, numai cloritoșisturile cu epidot conțin amfibol. Faptul acesta s’ar putea explica fie admițând o constituție primitivă particulară a rocei, fie admițând că roca a suferit metamorfismul în partea mai profundă a zonei superioare, parte mai apropiată de zona medie, unde formarea amfibolilor ca produși ai metamorfismului este fapt frecvent. Institutul Geologic al României CERCETĂRI GEOLOGICE IX ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 201 Stratificația x) și conținutul mare în carbonat de calciu arată că aceste cloritoșisturi cu epidot reprezintă o rocă de origine sedimentară, metamor- fozată. Lipsa, menționată deja, a unei analize chimice, nu permite să se precizeze natura primitivă a acestei roce sedimentare. Pe harta geologică nu am separat această rocă, ci am coprins-o în culoarea cloritoșisturilor cu cuarț, între cari apare intercalată, pentrucă nu reprezintă un termen care să ia o parte mai însemnată la constituția șisturilor cristaline. Deși va mai fi existând poate în regiunea pe care am studiat-o și în alte puncte decât acela unde a fost găsită de mine, se poate afirmă că în regiunea Tul- gheșului, cloritoșisturile cu epidot sunt în general foarte rare. F. Trauth 2) descrie roce de aceiaș natură din Bucovina, asociate cu «micașisturi și gnei- suri oculare» și le consideră ca provenind din diabase. Pentru roca descrisă de mine această origină nu pare posibilă; cel mult s’ar putea admite că ea provine dintr’un tuf vulcanic sedimentat împreună cu alte depozite elastice, bogate în carbonat de calciu. 6. Cloritoșisturile cu cuarț. Tip: Valea Bistricioarei, la deal de gura pâr. Lămurit (Corbii de Sus). PI. I Fig. 5. Cloritoșisturile cu cuarț sunt roce de culoare verde-argintie, de cele mai multe ori mai mult sau mai puțin pătate In dorit, care formează masa prin- cipală a rocei, cuarțul apare uneori ca strate de câțiva mm. grosime, alter- nând regulat cu strate de dorit. De cele mai multe ori însă cuarțul formează len- tile cari ajung până la 10 cm. lungime și 2—3 cm. grosime. Aceste lentile sunt constituite din grăunțe cu extincție onduloasă, cu marginele dințate, angre- nate între ele și cu incluziuni dispuse în șiruri cari trec peste limitele grăun- țelor. (Fig. 9). Unele cavități mici cari există între grăunțe conțin pulbere brună de oxid de mangan. Pentru clorito- de rugină. Fig. 9. Cloritoșisturi cu cuarț. Parte dintr’o lentilă de cuarț cu șiruri de incluziuni cari trec peste conturu- rile cristaline; X 30 ori. șisturile la cari cuarțul apare în strate, se poate presupune o stratificație pri- mitivă, alternantă de strate bogate și sărace în cuarț, care pe urma metamor- fismului s’a păstrat. In cloritoșisturile cu cuarț lenticular este însă probabil *) Pc planșă (PI. I, fig. 4) nu se vede stratificația. 9 L. c., pag. 95. 202 ION S. ATANASIU că lentilele reprezintă acumulări de cuarț eliminat din restul rocei prin pro- cesul metamorfic. doritul este constituit dintr’un agregat fin de lamele slab colorat în verde și a căror birefringență nu se ridică peste 0,012. In acest agregat ca și în len- tilele de cuarț nu sunt rare paietele de sericit. In bazinul Bistricioarei șisturile cloritice cu cuarț formează masa prin- cipală a șisturilor cristaline. In apropierea masivelor granodioritice sunt in- truse uneori de gnaisuri, pe când în zonele cu cuarțite negre și cu calcare cristaline sunt mai sărace în cuarț și treptat se înbogățesc în grafit, trecând astfel spre filitele negre. Este foarte probabil că ele reprezintă în mare parte roce sedimentare metamorfozate în zona superioară (Epizonă). Problematică este origina se- dimentară numai pentru unele tipuri cari se apropie de gnaisuri. Studiul chimic al acestor tipuri, studiu care ar putea aduce contribuții prețioase pen- tru lămurirea acestei probleme, rămâne de făcut. Cloritoșisturile cu cuarț, în special acelea bogate în sericit, au fost aproape întotdeauna menționate în literatură sub denumirea de micașisturi. Paul ') și Herbich2) au numit cloritoșisturi rocele verzi, șistoase, cloritice, sărace în cuarț și sericit, în cari se află minereurile de fier și cupru dela Fundul Mol- dovei în Bucovina și dela Bălan în Transilvania. Tot cloritoșisturi cu conținut în minereuri de fier și cupru descrie Poni 3) dela Brosteni. El numește micasisturi ordinare rocele ce constituesc masa principală a masivului cristalin din acea regiune, roce cari de fapt sunt ceeace numesc aici cloritoșisturi cu cuart. In acelas sens ca cercetătorii sus mențio- nați întrebuințează și S. Athanasiu 4) denumirea de cloritoșist. Astfel de cloritoșisturi am întâlnit adeseori în complexul șisturilor cri- staline din bazinul Bistricioarei; nu le-am separat însă de cloritoșisturile cu cuarț, căci sunt legate de ele prin treceri continuie și am crezut că pot lărgi denumirea de cloritoșisturi (cu cuarț) și pentru rocile cloritice cari deși sunt uneori foarte bogate în cuarț și sericit, totuș păstrează încă destul de evident afinitatea cu cloritoșisturile de tipul acelor descrise de Paul, Herbich și Poni. Denumirea de cloritoșisturi cu cuarț, aplicată rocelor menționate, are avan- tajul că separă aceste roce de micașisturile propriu zise, constituite din lamele mari de mică albă și aproape întotdeauna purtătoare de granați, roce cari, cel puțin genetic, aparțin unei alte unități decât cloritoșisturile cu cuarț. Șisturile cloritice cu cuarț sunt aproape întotdeauna puternic frământate și adeseaori tăiate de falii și străbătute de filoane de cuarț. Ele apar în deschi- ’) L. c., pag. 277. 2) L. c., pag. 65. ") L. c., pag. 7. 4) Verhandlungen, 1899, pag. 135. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULU1 203 deri cu poziții cari variază chiar la depărtări de câteva zeci de metri. Această variație este datorită în primul rând faptului că de cele mai multe ori șistu- rile cloritice au cute mărunte, cu amplitudini de decimetri sau chiar de cen- timetri, al căror sens diferă deseori de acel al cutelor mai mari. Dacă voim să considerăm toate aceste cute ca efecte tectonice trebuie să presupunem că șisturile cloritice cu cuarț au fost prinse în cel puțin două perioade de cutare, cu direcții diferite între ele. Cloritoșisturile cu cuarț constituesc, după cum am mai spus, cea mai mare parte din masa șisturilor cristaline din partea de Sud a Carpaților orientali. Această răspândire generală care dă caracterul cel mai pregnant Cristalinului din această regiune, mă dispensează de o enumerare a aflorimentelor. Men- ționez numai, ca punct ușor accesibil și unde cloritoșisturile cu cuarț au des- voltarea tipică, deschiderea dela Corbul de Sus, imediat la deal de gura pâ- râului Lămurit. 7. Roce porfirogene. a) Grupa albă. Rocele cari formează Grupa albă apar întotdeauna ca intercalați! de gro- simi variabile în cloritoșisturi bogate în cuarț, între cari contrastează prin culoarea lor deschisă și prin rezistența la erosiune. Această din urmă însușire se face văzută mai ales în văi, unde Grupa albă formează colțuri cari pătrund în coturile apelor, strâmtori cu repezișuri sau uneori adevărate chei. Când apare pe coamele munților, cu culoarea ei albă și cu relieful accentuat, vă- zută de departe, această grupă are aspectul calcarelor cristaline și ca și cal- carele poartă câteodată în toponimie denumirea «Pietrile albe». In constituția Grupei albe intră următoarele roce: Hălleflinta, caracteristică pentru grup, Roce porfirogene șistoasc, Gnaisuri psamitice. Hălleflinta, PI. I Fig. 6. Descrierea care urmează se referă la secțiuni făcute în roce cari provin dela gura pârâului Șumuleu (Somlyo) și Baratul Mic (Kis Barat) afluenți ai Putnei. Macroscopic, roca de culoare albă lăptoasă și cu aspect cornean, lasă să se distingă o șistozită foarte fină pusă în evidență prin dungulițe subțiri de culoare verzuie. In această masă șistoasă, criptocristalină, apar rare feno- cristale de feldspat. Roca e dură și se sfărîmă în bucățele mai mult sau mai puțin prismatice. Textura fin stratificată, lenticulară, amintește unele cuarțporfire fluidale. Structura poate fi numită cripto-cristalin porfirică întrucât fenocristalele de cuarț sunt încă evidente, cele de feldspat foarte bine păstrate, iar pasta con- Institutul Geological României 204 ION S. ATANASIU ține și părți aproape izotrope. Cataclasa care a sfărîmat cuarțul este mult mascată de recristalizări și formațiuni noui datorite metamorfismului. Fenocristaledecuarț întregi nu se văd. Ele sunt sfărîmate și transfor- mate în lentile alungite după șistozitate. (Fig. io). Extincțiile onduloase sunt relativ slabe față de deformarea mare pe care o constatăm la cristale. Faptul acesta ar arătă că, cel puțin în parte, cuarțul din aceste lentile este regenerat. Feldspații, în grăunțe bine desvoltate cu diametru de 3—5 mm., sunt de cele mai multe ori orientate după direcția de șistozitate; se văd însă destul de des și cristale cu orientare oarecare. Uneori sunt rupți (primar) și reci- mentați cu cuarț și pastă microcristalină. (Fig. 11). Cristalele lasă să se vadă, la o mărire puternică, o factură microclinică Fig. 10. Lentilă de cuarț. Pâr. Baratul Mic; X 18 ori. Fig. 11. Cristal de feldspat rupt și recimentat. Pâr. Șumu- leu ; X 10 ori. Fig. 12. Albit în mi- rocclin. Pâr. Șumuleu; X 26 ori. Fig. 13. Maclajul albitului. Pârâul. Șumuleu; X 200 ori. mai mult sau mai puțin pronunțată. întotdeauna au pe margini o zonă mai clară, pe când în interior prezența unui mineral pulverulent desenează o plajă tulbure. Sericitul e aproape complet absent în cristei. De cele mai multe ori acești feldspați conțin pete de albit cu forme și mărimi variate. Albitul poate fi maclat și maclajul este deobiceiu orientat aproape (nu exact) per- pendicular pc direcția de structură a microclinului. țFig. 12). El poate invada câteodată aproape complect cristalul de microlin lăsând numai pe margine o zonă îngustă, care reprezintă întrucâtva zona limpede dela cristalele neal- bitizate. Mărit puternic, maclajul albitului arată factura reprezentată în fi- gura 13, factură care ar putea proveni dintr’o deplasare a lamelor maclate, după planurile de clivaj. La alte cristale structura caracteristică de microlin este bine evidentă; ele sunt deasemenea aproape complet substituite prin albit. Uneori se vede Institutul Geologic al României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 20$ o zonă marginală limpede de microclin, iar în interior o zonă tulbure des- compusă în fășii cari, ca aspect, amintesc întrucâtva serpentinizarea olivinei. (Fig. 14). La mărire puternică fâșiile mai luminoase (între nicrolii încruci- șați) se arată a fi constituite din albit, pe când cele mai cenușii din micro- clin tulburat de o pulbere și de sericit. (Fig. 15). Albitul poate prezentă și maclaj. Este probabil că un fenomen identic de descompunere, nu însă așa de pronunțat, dă naștere aspectului nebulos pe care unele cristale de feld- spat îl au între nicolii încrucișați, fără să se poată însă vedea vreo diferență Fig. 14. Microclin cu( albit. Baratul Mic; X 26 ori. Fig. 15. Microclin cu albit. Porțiune din fig. 14 mărită de 200 ori. Fig. 16. Microclin (m) cu albit (alb). Baratul Mic; X 46 ori. între indicii de refracție ai petelor. In fine la alte cristale de microclin, albitul, de cele mai multe ori nemaclat și cu incluziuni de sericit, constituie toată partea internă a feldspatului rămânând ca microclin numai zona marginală (Fig. 16). In aceste cazuri nu putem afirmă cu siguranță că este vorba numai de o substituire. Această asociere ar puteă fi și o concreștere primară. Albitul formează uneori cristale întregi cu zona marginală mai puțin evi- dentă, uneori chiar absentă și include rare paiete de sericit. Nu este exclus ca astfel de cristale să reprezinte un albit primitiv. Mica, rară în cristale mai mari, reprezintă deasemenea tot un fenoelement. Culoarea e verzuie (n^ verde-albăstrui deschis, np aproape incolor), are birefringența aproximativ 0,032—0,035 ȘÎ semnul optic negativ. Extinc- tiunile sunt onduloase si în secțiunile bazale se vede clar în lumină conver- gentă o oarecare biaxicitate. Uneori se întâlnește și ca incluziuni în feldspați. Biotitul este absent în secțiunile studiate. Ca un produs de transformare a acestui mineral poate fi privit un dorit aproape incolor, cu birefringență mică (0,015) ce apare asociat cu minerale opace și epidot. Pasta este constituită din benzi sau lentile foarte mult alungite, unele aproape numai din cuarț în cristale destul de mari, iar altele aproape numai din feldspat sau din substanță izotropă. In aceste din urmă se văd rari grăunțe mai mari de feldspat și de cuarț, mai mult sau mai puțin alungite în direcția Institutul Geological României 206 ION S. ATANASIV șistozității, pe când cea mai mare parte a lentilei e constituită din cristale mult mai mici (sub 0,05 mm. sau indiscernabile). In interiorul cristalelor de feldspat și în jurul lor se văd, probabil ca produse de descompunere, rare paiete de sericit și în cantitate mai mare, penin. Peninul, dispus foarte ades în benzi, are constant pe margini sericit cu care uneori pare în directă con- tinuare. Este incontestabil aici o transformare, dar nu avem nici un mijloc să vedem în care sens ea se face. După caracterele date de Rosenbusch această rocă poate fi grupată între «H a 11 e f 1 i n t e>>, roce pe cari autorul menționat le pune între gnaisuri, apropiindu-le de granulite. După clasificația lui Grubenmann x), atât cât putem utiliza această clasificație fără o analiză chimică, roca ar intră în grupul I (Alkalifeldspatgneise), ordinul 3 (Sericit albitgneise) între gnaisurile epialcalifeldspatice. Față de ceilalți tei meni ai grupei albe, roca descrisă ca hălleflinta este caracterizată macroscopic prin aspectul său cornean și prin duritatea sa, iar microscopic prin piezența formelor de desamestec ai feldspaților sodico- potasici. Fenocristalele de feldspat foarte bine desvoltate și resturile de pastă încă aproape amorfă, arată că suntem în fața unui porfir metamorfozat. Cantitatea mare de micrcclin, abundența cuarțului și raritatea elementului negru (chiar sub formă de produse de transformare) pledează pentru un cuarțporfir acid și destul de bogat în potasiu. Roca este însă suficient metamorfozată ca să poată fi considerată sigur ca șist cristalin. Foarte apropiată de ceeace am descris ca hălleflinta este roca descrisă de Trauth 2) ca «Porphyroidischer Serizitgneis» din pâ- râul Zavului (Zăvoiului) unde dealtfel există și roca descrisă de mine. Hălleflinta este încă menționată în Carpații orientali de S. Athanasiu3) și R. Zuber 4). Roca descrisă de acest ultim cercetător provine din pârâul Pârcălabu (afluent al Ceremușului în nordul Bucovinei) și se deosebește de aceia descrisă de mine prin culoare (fiind verzuie-cenușie), prin prezența biotitului și foarte probabil și prin compoziția chimică. Intr’adevăr analiza arată5), pentru roca din pârâul Pârcălabu 9,576 K2O și 0,485 Na,O, raport care nu poate există la hălleflintele din valea Bistricioarei, în care albitul este destul de abundent, fie ca formație primară, fie ca produs de descompunere. J) L. c., pag. 156. *) L. c., pag. 65. s) Geologische Beobachtungen in den nordmoldauischen Ostkarpathen. Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1899, pag- 136 -141. i) Die kristallinischen Gesteine vom Quellgebiete des Czeremosz. Tscherm. min. u. petr. mitt. N. F. VII 1886, pag. 195. 5) SiO 76, 661. Al io, 852. Fe O 0,955. CaO 0,318, Na O 0,485, K O 9.576. H.O 0,613. Total 99,46. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘL LUl 207 Adeseori bancurile de hălleflinta cari apar în bazinul Bistricioarei sunt străbătute de filoane puternice de cuarț. Aceste filoane sunt bine evidente în aflorimentele de pe pârâul Barașău, aproape de gură, și din Valea Corbului. Roce porfirogene șistoase. PI. II Fig. 1. Sunt roce bine șistoase, bogate în sericit, în cari se văd, atât pe suprafețele de șistozitate cât și în secțiunile perpendiculare pe șistozitate, fenocristale albe lăptoase de feldspat. Structura hollocristalin până la criptocristalin porfirică (relictă) cu supra- punere de cataclasă și de formațiuni texturale metamorfogene. Sensibil ase- mănătoare cu aceia a rocelor descrise sub titlul de hălleflinte, ea amintește mult figura dată de Grubenmann x) pentiu un sericitalbitgnais. Uneori se poate observă în secțiuni și o textură fin ondulată care amin- tește textura helicitică2). In cazul de față însă aceste încrețituri sunt în cea mai mare parte datorite cutărei. Observăm însă că, cel puțin uneori și parțial, este posibil ca ea să fie un produs al metamorfismului și în acest caz să reprezinte o intimă încrețire a rocei care nu stă în legătură cu cutări sau cu formațiuni în mase lichide sau viscoase. Această încrețire ar putea fi pusă pe seama necesității mineralelor noi formate, cu volum mai mare, de a se acomoda la un spațiu insuficient. Acest proces apare logic mai ales în produsele de metamorfism cari nasc pe urma trecerii unei roci din zonele profunde (mezo și mai ales cata) în zona supe- rioară. Intr’adevăr în zonele profunde metamorfismul formează minerale cari se acomodează unei presiuni hidrostatice puternice. Nestabile în epi- zonă, ele se descompun și mineralele noi formate în afară de zona de in- fluență a presiunei hidrostatice, pot realiză forme cu volum mai mare. Această mărire de volum, care poate fi accentuată și prin oarecare aport de substanță nouă și din cauza stresului, este determinată mai ales în direcții paralele cu șistozitatea. In total rezultă o alungire a rocei, alungire care aduce după sine necesitatea încrețirei. Aceste observații mi-au fost sugerate de faptul că astfel de încrețiri intime am observat de nenumărate ori nu nu- mai în grupa albă ci și în alte șisturi cristaline. Remarcabile sunt mai ales în unele cloritoșisturi cu cuarț și în filetele negre grafitice. De cele mai multe ori aceste încrețiri nu au nimic comun, ca formă și ca direcție, cu cutele șis- turilor. C u a r ț u 1 nu există sub formă de cristale mari întregi; se văd însă uneori sfărămături mai mari asociate cu bucățele mărunte, formând asociații în general *) Die Kristallinen Schiefer 1910. PI. V fig. 3. 8) Idem. PI. II, fig. 6. Institutul Geologic al României 208 ion S. ATANASIU alungite după șistozitate, dar uneori dispuse oblic, și cari foarte probabil reprezintă resturi ale fenocristalelor. Tot ca astfel de resturi pot fi privite unele plaje grosolan lenticulare constituite numai din sfărămături de cuarț. Feldspatul, care ajunge uneori până la 7 mm. lungime, nu pre- zintă în nici una din secțiuni forme proprii pentru o determinare riguroasă. Putem spune numai că microclin, cu structura sa caracteristică, nu există și că cea mai mare parte din indivizii de feldspat — după indicele de refracție, după maclaj și după unele extincțiuni — par, foarte probabil, a reprezenta albitul. Ei apar în cristale mari, alungite indiferent față de șistozitate și cu contururi mai mult sau mai puțin destrămate. Adeseaori aceste cristale sunt rupte și recimentate cu cuarț și cu pastă șistoasă. Conțin întotdeauna în in- terior bogate incluziuni de sericit, incluziuni cari lasă pe margini o zonă mai curată bine evidentă și adeseori nu maschează complet clivajul și resturile unui maclaj. Ortoza (?) poate să fie reprezentată prin unele cristale cari între nicolii încrucișați apar pătate (cu culoare de birefringență neomogenă) fără să se poată constată vreo diferență între indicii de refracție ai petelor, și cari de cele mai multe ori prezintă macle simple (din doi indivizi) ca macla de Karls- bad. Adeseori au pe margini o zonă limpede constituită din albit maclat în lamele. Această concreștere inversă e recunoscută ca frecventă în șisturile cristaline. Pasta e formată din elemente alungite după șistozitate, între cari predo- mină cu mult cuarțul și sericitul. Sericitul se prezintă și el singur în strătu- lețe subțiri cari pun și mai bine în evidență șistozitatea și prezintă uneori încrețiturile de cari ne-am ocupat mai sus. Tot în pastă apar unele lentile relativ alungite, verzui în lumină naturală și cu birefringență foarte scăzută între nicolii încrucișați. Ele sunt constituite din penin care uneori se vede parțial transformat în sericit. Unele din aceste lentile, cari sunt asociate cu minerale opace, pot reprezenta resturi dintr’un biotit primitiv. Cu această compoziție mineralogică și cu structura descrisă, după clasi- ficația lui Rosenbusch, roca ar fi un gnais porfiroid (profirartig) — dintre gnaisurile apropiate de acest autor de granulite - iar după Grubenmann un Sericitalbitgneis, adică ar intră în aceeaș grupă și în acelaș ordin ca roca descrisă sub denumirea de hălleflinta. De aceasta se deosibește, în afară de caracterul macroscopic, în special prin forma sub care apar feld- spații (cristale fără contururi perfecte, lipsa concreșterilor interioare descrise la hălleflinta, lipsa inicroclinului). Macroscopic unele roce porfirogene șistoase se aseamănă foarte mult cu gnaisurile albe cari se întâlnesc uneoti intercalate în cloritoșisturi, fără să fie asociate cu tot cortejul de roce caracteristice grupei albe. Un astfel de gnais este acel care provine din pârâul Prisecani și pe care-I descriu mai departe Microscopic însă deosebirea se face imediat. In ceeace privește structura ele CERCETĂRI geologice in împrejurimile TULGHEȘULUI 209 prezintă fenoelementele constant alungite după șistozitate, fapt care arată că e vorba de o structură porfiroblastică și nu de una porii- rică relictă ca Ia gnaisurile din grupa albă, și care le apropie mai mult de gnaisurile de Cozia. In ceeace privește compoziția mineralogică, deose- birea stă în faptul că în gnaisurile din cloritoșisturi întâlnim muscovitul bine desvoltat, feldspații relativ curați și bogați în concreșteri micropertitice și uneori mirinechitice, adică atâtea caractere cari lipsesc în gnaisurile din grupa albă și cari din contră sunt comune în gnaisul de Cozia. Compoziția chimică a rocelor porfirogene șistoase din Valea Bistricioarei ne este necunoscută. Caracterele de textură și de compoziție mineralogică arată că roca este un cuarțporfir metamorfozat. Inerția fenocristalelor de feldspat în transfor- mările matamorfice nu o putem justifica decât admițând că primitiv, în por- firul original, acest feldspat a fost în cea mai mare parte un albit, adică o formă care suportă până la un anumit punct metamorfismul, fără să se des- compună. Potasiul trebuie să fi fost cuprins în cea mai mare parte în pastă, unde prin desamestecul substanței ortozice sub acțiunea metamorfismului a condus la formarea sericitului. Aceste interpretări conduc la concluzia că, între porfirele cari au dat hălleflinta și acele cari au dat aceste gnaisuri seri- citice, deosebirea nu stă atât în compoziția chimică globală, cât mai ales în modul de repartiție a sodiului și a potasiului între fenoelemente și pastă. G n a i s u r i p s a m i t i c e. Pl. II Fig. 2. Sub această denumire cuprind roce șistoase, de culoare verzuie argintie și cu suprafețe de stratificație aspre la pipăit, cari se găsesc aproape constant asociate cu celelalte roce desciise ca făcând parte din grupa albă. Ele apar deobiceiu, nu atât ca intercalați! între ceilalți termeni, ci mai ales ca termen intermediar între grupa albă și cloritoșisturi. Structura microgranoblastică amintește câteodată foarte bine figura 96 dată de Rosenbusch '), alteori însă grăunțele sunt mai puțin alun- gite și roca reproduce sensibil structura dată de Grubenmann pentru un p s a m i t g n a i s 2). Roca este formată dintr’un agregat de grăunțe mici (cu diametrul cel mai mare 0,1—0,2 mm.), uneori foarte mult alungite după direcția de stra- tificație și având mai ales la extremități contururi mai mult sau mai puțin dințate și angrenate. Cuarțul este mult mai abundent decât feldspatul. Feld- spatul, rareori maclat, poate fi deosebit numai cu greu de cuarț; când poate fi identificat se arată constant ca albit și are numai foarte puține incluziuni, ') Elemente, 1923, pag. 658. ) L. c., pl. IV, fig. 6. Institutul Geologic al României 210 ION S. ATANASIU comparativ cu celelalte roce descrise din grupa albă. Cloritul este în cea mai mare parte penin, cu culoare verde ca iarba și cu culoarea de birefringență albastră violacee; foarte ades este concrescut cu sericit. Intre elementele acestea, cari formează masa și dau caracterul rocei, se găsesc răspândite neregulat și aproape complet indiferente față de șistozi- tate, grăunțe mai mari (până la i mm. diametru) de cuarț, adeseori cu contur neregulat dar uneori sensibil rotunzit, și de feldspat cu aceleași caractere dar mult mai rar. In fine rar de tot se vede și câte o lamelă de biotit în parte cloritizată. Cu această constituție mineralogică roca șe apropie de unele gnaisuri puse de Rosenbusch între granulite (W e i s s t e i n) iar în clasificația lui Gru- bemann intră în grupa i ordinul 3 (Sericitalbitgneise), familia gnaisurilor sericitalbitice. După amândouă aceste clasificări roca păstrează deci poziția sa apropiată de a hălleflintei și a gnaisurilor șistoase 'cu sericit. Ambii autori observă însă că multe dintre aceste granulite și în special acelea cu factura rocei descrise de mine, pot fi de origine sedimentară (așa numite gnaisuri psamitice sau pelitice). Neomoginitatea grăunțelor precum și unele elemente cari par rotunzite mecanic, sugerează această bănuială și pentru granulitele studiate aici. Având în vedere asociația constantă care se constată pe teren între aceste granulite și celelalte roce din Grupa albă, le mențin în această grupă considerându-le genetic legate de ea. O parte din rocele cari constituesc Grupa albă—anume acelea pe cari le-am descris ca hălleflinte și ca roce porfirogene șistoase — sunt incontestabil porfire metamorfozate. Fenocristalele de feldspat bine formate și cu rupturi recimentate cu pastă, fenocristalele de cuarț cari, deși sfărîmate, sunt adeseaori încă evidente, resturile de pastă amorfă și în fine unele urme de textură flui- dală, sunt atâtea dovezi cari vorbesc pentru această origină a lor. Porfirele primitive au fost cuarțporfire în general acide. Resturile de pastă amorfă, textura fluidală și mai ales faptul că apar inter- calate ca strate între cloritoșisturi, arată că aceste porfire au format curgeri sau nape de lavă. Transformate în șisturi cristaline sub acțiunea metamorfismului regional, aceste roce porfirice păstrează încă destul de evident unele din caracteristi- cele imprimate de natura lor primitiv efuzivă. La rocele cari constituesc grupa albă toate transformările metamorfice s’au efectuat în zona superioară (Epizonă). Ele au parcurs așa dar un epiciclu. Considerate împreună, rocele din grupa albă amintesc 1 e p t i t e 1 e, denumire întrebuințată de geologii scandinavi pentru șisturi cristaline cari reprezintă în cea mai mare parte produse vulcanice metamorfozate (lave, tufuri, etc.). Ca și grupa albă aceste leptite cuprind hălleflinte, gnaisuri și șisturi în cari adesea este evidentă o origine primitiv porfirică. Ele iau o parte im- Institutul Geologic al României VigrZ CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 211 portantă în constituția așă numitei grupe a porphiroleptitelor, grupă care cuprinde '): gnaisuri grăunțoase, șisturi de diferite tipuri, între cari și șisturi verzi, calcare, dolomite, șisturi argiloase, cuarțite, conglomerate «i în fine porfire și roce porfiroide. In această grupă, atât de cuprinzătoare, ar putea intră aproape toate șisturile cristaline ale Carpaților orientali cu excepția maisvelor granodioritice. Dealtfel precum Grupa albă, cu cloritoșis- turile, cu calcarele cristaline și cu cuarțitele negre împreună, umple în Car- pații orientali spațiile între aceste masive, tot așă porfiroleptitele formează fășii între gnaisurile și granițele Scutului Fino-Scandinav. Este totuș o di- ferență care se remarcă: pe când în Carpați Grupa albă și în general rocele porfirogene sunt subordonate cantitativ față de alte șisturi cristaline (Ex. față de cloritoșisturi), în grupa porfiroleptitelor, porfirele și leptitele au cea mai mare parte în constituție. Cu această apropiere pe care o fac între grupa albă și leptite, nu vreau Fig. 17. Grupa albă sub vârful Hol- losarka. 1 : 500. 1. Hălleflinta. 2. Hâlleflinta ?, 3 Șisturi sericitice, 4 Cloritoșisturi cu cuarț. Fig. 18. Grupa albă la cota 671 (versantul stâng al Putnei). 1 : 500. 1 Hălleflinta, 2. Șisturi sericitice, 3. Gnaisuri psamitice. să prejudec asupra vârstei șisturilor cristaline din Carpații orientali, ci con- stat numai o asemănare care aduce un sprijin mai mult presupunere! că Grupa albă formează o unitate genetică și că rocele cari o constituiesc reprezintă produse vulcanice (porfire și poate în parte și tufuri) metamorfozate. Am crezut prematur să întrebuințez deadreptul, pențru rocele cari constituesc Grupa albă, denumirea de leptite, pentru motivul că neavând nici material de comparație de proveniență scandinavă la dispoziție și nici analize chi- mice pentru rocele din Carpați, lipsesc criteriile riguroase după cari să se poată stabili identitatea între aceste două grupe de roce. Deaceea am intro- dus denumirea provizorie de «Grupa albă», denumire care, este dela sine înțeles, va cădea de îndată ce identitatea ei cu leptitele va fi dovedită. Am descris în grupa albă trei tipuri de roce: hălleflinta, roce porfirogene șistoase și gnaisuri psefitice. După cum vom vedea în cele ce urmează, Grupa albă, considerată în ansamblu, apare adeseaori ca intercalații destul de groase l) O. I. Holmquist. The Archaean geology of the coast-regions of Stockholm. Guid. congr. geol. Stockholm, 1910. Fasc. 15. 212 ION S. ATANASIU (până la 3—400 m.) în cloritoșisturile cu cuarț. Este însă aproape imposibil de stabilit dacă această grosime constituie un singur pachet de depozite sau dacă grosimea reală a acestor depozite nu este mărită prin fenomene tecto- nice. In general se poate spune că rocele descrise ca hălleflinta nu apar nicio- dată în bancuri compacte cu grosimi mai mari de câteva zeci de metri. Când Grupa albă are grosime mare, bancurile constituite din aceste roce sunt se- parate prin pachete de șisturi sericitice, gnaisuri psamitice și uneori chiar de cloritoșisturi cu cuarț sau filite negre. Dau aci trei profile în cari se poate vedea parțial constituția de detaliu a grupei albe. (Fig- 17, 18, 19)- Modul de zăcământ al Grupei albe este pus în evidență în profilele gene- rale reprezentate pe planșa anexată lucrărei. In valea Putnei unde deschiderea este aproape continuă, Grupa albă apare intercalată constant între filite 2 NE Fig. 19. Grupa albă pe pâr. Telac la cota 760. 1 : 500. 1. Cloritoșisturi cu cuarț, 2. Hălleflita, 3 Cloritoșisturi sericitice, 4. Filite negre. verzi cu cuarț și filite verzi sărace în cuarț, cari trec în filite grafitice. Cum este foarte probabil că în seria izoclinală aparentă pe profil avem dea- face cu o repetare a acelorași depozite, cari par să formeze solzi, ar fi intere- sant de știut care din termenii profilului formează baza solzilor. Deschiderea de pe Putna lasă nelămurită această problemă, căci nici unul din planele de contact nu se vede. Dealtfel, deschideri în cari ele să poată fi studiate tre- buie să fie extrem de rare căci, fiind în general însoțite de o zonă de sfă- râmare a rocelor, sunt acoperite cu pornituri. Bănuesc că depozitele cele mai vechi cari apar în acest profil sunt cloritoșisturile cu cuarț. Cu această presupunere, Grupa albă are la bază aceste cloritoșisturi cu cuarț și deasupra cloritoșisturi sărace în cuarț, filite grafitice și cuarțite negre. Sunt însă numeroase profile în cari deasupra cloritoșisturilor cu cuarț urmează filitele cenușii și negre și cuarțitele negre, uneori cu calcare, fără să mai apară Grupa albă între cloritoșisturi și filitele negre. Faptul acesta ar arătă că Grupa albă nu formează o pânză continuă intercalată în șisturile cristaline, ci că apare, la un anumit nivel, pe întinderi limitate. In acest caz profilul strati- grafie al părței șisturilor cristaline cari cuprind Grupa albă ar fi ce! reprnzentat în fig. 20. Acest profil concordă cu natura depozitelor cari constituiesc Grupa albă Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI cari, după cum am arătat mai înainte, sunt în cea mai mare parte curgeri și poate în parte și tufuri porfirice. Câteodată Grupa albă apare în profile și deasupra filitelor cenușii și ne- gre, fapt care ar ridica problema dacă grupa albă nu este mai nouă și decât aceste șisturi și poate decât tot restul șisturilor cristaline reprezentate în prc- filul stratigrafie deasupra ei. De câte ori am avut însă deschideri bune în astfel de cazuri (Pâr. Cibi, Pâr. Huiana) s’a putut vedea destul de clar că profilul nu este normal, contactul fiind însoțit de frământări puternice, de brecii (Pâr. Cibi) și de izvoare carbonatate și feruginoase. Deaceea consider poziția stratigrafică reprezentată în profilul de mai jos ca cea mai probabilă. Geneza Grupei albe presupune o discordanță față de cloritoșisturile mai vechi decât ea. Această discordanță nu apare pe profile și nici nu am putut-o stabili prin observație directă, fiindcă după cum am spus, nu am putu vedea nicăeri contactul bine deschis între aceste două serii. Ca observație generală i I I i I r -—v r , -n—r t- Fig. 20. Profil stratigrafie schematic în partea superioară a șisturilor cristaline. F. Cloritoșisturi cu cuarț, P. Roce porfirogene Fn, Filite negre, Q. Cuarțite negre, C. Calcare cristaline. pot menționa faptul că cloritoșisturile cu cuarț sunt întotdeauna foarte pu- ternic și intens cutate, ceeace nu este cazul pentru Grupa albă care apare deo- biceiu în bancuri masive, relativ regulate și fără cute de amplitudini prea mici. Apoi foarte adeseori Grupa albă arată direcții și înclinări mult deosebite de acele ce se pot măsură în cloritoșisturi. Faptele acestea pot fi însă in- terpretate și ca o reacțiune deosebită la acțiunea factorilor orogenetici datorită diferenței de constituție petrografică a grupelor. In ceeace privește relațiile cu porfirele dela Țibleș, observ că în pârâul Țibleș Grupa albă vine aproape în atingere directă, fiind separată numai prin- tr’o bandă de câteva zeci de metri lărgime de cloritoșisturi cu cuarț, cu por- firele cari constituiesc Piatra Arsă. Această apropiere și în acelaș timp deose- birea mare care există între Grupa albă, bine metamorfozată și porfirele din Piatra Arsă, neatinse de acest fenomen, arată că rocele acestea nu aparțin aceleiaș veniri eruptive. Porfirele dela Țibleș trebuiesc considerate ca mai noi și puse în loc după ce s’a desăvârșit metamorfismul rocelor cari au dat șisturile cristaline. 14 Anuarul Inst. Geologic al României. Voi XIII. Institutul Geologic al României 214 ION S. ATANASIU In bazinul Bistricioarei, ivirile cari apar între masivele biotitice formează 4 sau 5 benzi cari apar ca intercalații în cloritoșisturi cel puțin în trei profile generale: în albia Putnei, în pârâul Tisa (afluent al Azodului) și în valea Corbului. Continuarea directă dela profil la profil a acestor benzi este aproape imposibil de urmărit, în primul rând din cauza cutărei foarte com- plicată a șisturilor cristaline și în al doilea rând din cauza lipsei aflorimen- telor suficiente. Este foarte probabil că aceste benzi nu reprezintă inter- calații diferite, ci repetarea unui acelaș orizont în solzi sau cute. La răsărit de masivele biotitice am întâlnit Grupa albă bine caracterizată dela Piatra Roșie (1509) spre Nord, adică la fundul Grințieșului, și în jumă- tatea superioară a pâraelor Barașăul și Valea Seacă. Spre Sud de valea Bistricioarei cunosc Grupa albă încă bine desvoltată în pârâul Magas Biikk (E de Gheorgeni), unde apare iarăș asociată cu cuarțite negre și cu calcare cristaline. Spre Nord am văzut că este menționată de S. Atanasiu în valea Bistriței sub Pietrosul și de Zuber în valea Ceremușului. Apare astfel foarte probabil că grupa albă este reprezentată, cel puțin tot așa de bine desvoltată ca în valea Bistricioarei, și în restul cloritoșistu- rilor din Carpații orientali. b) Koce porfirogene cu biotit. Pe valea Bistricioarei, dela Arșița lui luteș la deal, pe Valea Seacă și pe pârâul Muncelul Mare, apar roce întru totul asemănătoare cu acelea cari constituesc Grupa albă; singurul caracter care le deosebește este prezența biotitului, care substitue aici peninul și, în parte, sericitul din Grupa albă. Din acest punct de vedere ele se apropie de hălleflinta cu biotit descrisă de Zuber în valea Ceremușului. Urme de biotit am observat și în rocele cari constituesc Grupa albă; am presupus chiar că biotitul a putut fi prezent în acele roce în momentul când s’au consolidat la suprafață sub formă de curgeri. El s’a distrus însă, fie prin fenomenele de cataclază cari s’au produs în timpul ridicării masei meta- morfozate la suprafață, fie în timpul metamorfismului dacă acest metamorfism s’a produs în zona superioară (Epizonă). Pentru rocele porfirogene cu biotit se pune întrebarea: căror fenomene , se datorește perzistența biotitului atunci când în rocele asemănătoare, cari constituesc Grupa albă, acest mineral s’a distrus? De oarece rocele porfirogene cu biotit nu ating regiunea studiată de mine decât pe o porțiune cu totul restrânsă, astfel că nu am avut ocazia să urmăresc mai deaproape desvoltarea lor și relațiile în cari stau cu restul șisturilor cri- staline, nu aș putea aduce precizări în această privință. Este eventual posibil ca Valea Seacă și pârâul Muncelul Mare, de unde încep să apară aceste roce, \ igr/ Institutul Geologic al României 215 CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI să marcheze începutul unei regiuni în care apar șisturi cristaline formate în condițiuni de metamorfism întrucâtva diferite de acelea sub imperiul cărora s’au format cea mai mare parte din șisturile cristaline din împrejurimile Tulgheșului. c) Roce porfirogene eu dorit. Rocele porfirogene cu dorit apar intercalate între cloritoșisturi ca și Grupa albă. Fenocristalele mari de cuarț și de feldspat înglobate într’o masă verde cloritică, ie dau la prima vedere aspectul de conglomerate. Secțiunile subțiri studiate la microscop arată însă imediat că rocele sunt porfire metamorfozate. Față de rocele ce constituesc Grupa albă, ele par mai puțin transformate și uneori ar putea chiar fi apropiate într’o măsură oarecare de porfirele masive dela Țibleș. Totuș faptul că apar întotdeauna ca intercalații — cu grosimi relativ mici—între cloritoșisturi, nu lasă nici o îndoeală că ele aparțin șisturilor cristaline și nu pot fi privite decât tot ca pânze de lavă interstratificate și nu ca porfire ca acelea dela Țibleș, cari ar fi fost strivite și metamorfozate numai dinamic. In împrejurimile Tulgheșului astfel de roce apar pe valea Corbului, pe pârâul Noghirez și pe valea Putnei. Fig. 21. Fenocristal de cuarț crăpat și fisurat; X 20 ori. Fig. 22. Fenocristal de feldspat sfărâmat și în parte descompus în se- ricit; X 250 ori. Descrierea mineralogică este făcută pentru roce provenind dela Nyerges (la fundul văii Putna). Punctul este în afară de regiunea reprezentată pe harta geolo- gică, pentrucă în acest punct rocele au factura cea mai tipică. Rocele porfirogene cu- clorit dela Nyerges sunt de coloare verde cenușie, cu tex- tură șistoasă pronunțată, care lasă să se vadă în secțiuni transversale feno-cristale de cuarț și feldspat de mărimea mazărei. Structura holocristalin (?) porfi- rică (relictă) peste care se suprapun rudimente de o structură blastogenă și efecte cataclastice. La microscop fenocristalii de cuarț (Fig. 21) se arată bine formați, cu extincții onduloase puternice și cu numeroase fisuri. Feldspatu 1 este reprezentat între fenoelemente prin plaje mari, cari uneori au peste 10 mm. diametru, Fig. 23. Rozete de penin și sericit în ju- rul bucăților de feld- spat descompus; X 250 ori. în cari se văd sfărâmături (primare ?) de cristal feldspatic înconjurate de 216 ION S. ATANASIU rozete compacte de sericit concrescut cu penin. (Fig. 22 și 23). Sericitul are o foarte slabă colorație galben-verzue. Resturile de feldspat apar ușor ne- buloase între nicolii încrucișați și includ numai foarte puțin sericit și ceva mai multe minerale pulverulente. Unele bucăți de cristal, relativ limpezi, prezintă maclaj după legea albitului. Cantitatea mare de sericit mă face să bănuesc că aceste plaje reprezintă vechi cristale de albit cu conținut potasic, sfărâmate poate în parte în timpul punerii în loc a magmei și descompuse în cea mai mare parte în sericit și albit. Că albitul este rege- nerat rezultă și din faptul că orientarea sa diferă de a plajei și limpezimea contrastează cu alte resturi de feldspați. Alte fenocristale de feldspat se văd ca grăunțe mai mult sau mai puțin rotunde cu zonă limpede la margine și cu mijlocul bogat în incluziuni pulverulente. Ele reprezintă probabil albit Fig. 24. Fenocristal de cuarț sfărâmatjX 26 ori. Nicoli + primitiv. B i o t i t u 1, cu forme neregulate, este mai rar și puțin decolorat (ng oliv-brun, np aproape incolor) și adeseori transformat în parte în penin asociat cu mine- rale opace, leucoxen și zoizit. Pasta, cu structură microgranitică, e constituită din grăunțe cu totul neregulate de cuarț, din feldspat cu in- cluziuni de sericit și penin și înfine din lamele de biotit, ceva mai puțin policroic decât acel ce apare în fenocristale. După compoziția mineralogică, roca se arată a fi fost primitiv un cuarțporfir care astăzi prezintă unele modi- ficări de natură metamorfică. Cele mai evidente din aceste modificări sunt: a) Formarea șistozității; b) Desainestecul feldspaților sodopotasici cu distrugerea parțială a nucleului ortozic și transformarea lor în sericit și albit; c) Distrugerea în parte a biotitului cu producere de penin, minerale opace, leucoxen și zoizit. Tot dela Nyerges provine un porfir metamorfozat care diferă de cel de- scris mai înainte, mai ales prin gradul mai pronunțat al cataclasei. Macroscopic nu se poate stabili altă deosebire de roca precedent stu- diată decât raritatea fenocristalelor. Textura șistoasă, structura holocristalin- porfirică (relictă). Fenocristalele de cuarț, relativ rare, sunt constituite dintr’un agre- gat de grăunțe diferit orientate și cu extincții onduloase pronunțate (Fig. 24). Feldspatul apare sub două forme: 1) ca grăunțe mai mari și mai frecvente decât cuarțul, unori rupte și recimentate cu pastă porfirică (rupturi primitive) și aproape constant cu extincții unduioase. Ele sunt relativ puțin descompuse (se văd ca produs rare paiete de sericit) și au pe margini o zonă mai clară nu Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 217 prea evidentă și 2) ca plaje mari, descompuse, în care se văd resturi feldspatice proteiforme cu aspect vag nebulos între nicolii încrucișați (Ortoză?). Aceste resturi arată pe margine o zonă cu birefringență ceva mai ridicată, cu indice de refracție mai mare și cu maclaj după legea albitului (/Mbit secundar). Spațiul dintre aceste resturi este umplut cu substanță feldspatică cu birefrin- gență slabă și cu indice de refracție mai mic decât al albitului. Pe lângă pasta feldspatică se mai întâlnesc în aceste spații lamele mici de biotit și râie grăunțe de cuarț. Sericitul și doritul apar în cantitate mică pe marginea resturilor feldspatice sau în interiorul lor. Aceste plaje reprezintă probabil produsele de defascere ale unor feldspați sodopotasici primitivi. B i o t i t u 1 câteodată curbat și rupt, se prezintă în suprafețe cu contur foarte neregulat (Fig. 25), păstrând birefringență ridicată (aproximativ 0,040) și policroismul pronunțat (ng brun-oliv, np aproape incolor). Adeseaori e adunat în jurul feldspatului și uneori evident aliniat. Cloritizarea se obser- vă rar. Ap a ti tul, în cristale rupte și recimentate, este destul de frecvent în acumulările de biotit. Mineralele opace sunt de obiceiu asociate cu leucoxen (Ilmenit ?) și în dârele pe care le formează se mai văd grăunțe de epidot și cristale rupte de sfen. Pasta este formată din grăunțe, uneori alungite după aceiaș direcție, de cuarț, feldspat și biotit, constituind un angrenaj microgram tic. Cuarțul predomină și uneori formează aproape singur mici lentile, iar feldspatul este numai puțin alterat. După compoziția mineralogică roca trebuie să fi fost primitiv un cuarțporfir relativ sărac în potasiu. Fenomenele de me- tamorfism care au transformat în parte acest cuarțporfir au lăsat aceleași urme ca în roca precedent descrisă. Fig. 25. Biotit; X 82 ori. B) ȘISTURI CRISTALINE FORMATE IN ZONA MEDIE DE METAMORFISM (MESOZONĂ) Tipurile de roce întâlnite în împrejurimile Tulgheșului pe cari le con- sider ca formate în zona medie de metamorfism sunt; 1. Amfibolite șistoase. 2. Șisturi biotitice. 3. Calcare cristaline. 4. Mezocuarțite ? 2l8 ION S. ATANASH i. Amfibolitele șistoase (Rosenbusch) - Mesoamfibolite (Grubenmann). Tip : Pârâul Noroiului. PI. II Fig. 3. Roca evident șistoasă, este de coloare verde-închis, cu bande sau nodule albe verzui. Șistozitatea este pusă în evidență prin intercalați! de strate sub- țiri foarte bogate în biotit. Sub microscop, se vede o structură cristaloblastică ce reproduce sensibil figura 109 dată de Rosenbusch 9, amfibolul fiind desvoltat în prisme alungite, cu contur destul de neregulat și relativ paralele, între cari apare ca umplutură un feldspat. Amfibolul ajunge până la 2 —3 mm. lungime și este o hornblendă comună, puternic policroică («g verde negricios, nm verde gălbui, np oliv deschis). Feldspatul care apare în grăunțe rare ori maclate, cu diametrul mai mic de 0,5 mm. formează plaje cari ocupă locul dintre cristalele de amfibol, plaje cari pe liniile de contact se întrepătrund cu amfibolul. După determinările pe care le-am putut face, feldspatul pare să fie un oligoclaz (15—20% Anortit). Epidotul asociat cu feldspat alterat, constitue benzile și nodulele albe verzui cari apar și macroscopic în rocă numai în stratele cu amfibol, lipsind în intercalațiile subțiri bogate în biotit. Destul de dese sunt mineralele opace, adeseori, asociate cu sfen, dease- menea și apatitul, desvoltat mai ales în bandele cu epidot. B i o t i t u 1 puternic policroic (ng brun-tabac închis, np gălbui-aproape in- color) formează strate subțiri, în cari lamelele sunt bine formate (până la doi mm. lungime). După clasificația lui Grubenmann, roce cu această structură și compoziție mineralogică intră în Familia Plagioclazamfibolitelor, ordinul M e s o a m f i b o 1 i t e, din grupa IV Eclogite și Amfibolite. In clasificația lui Rosenbusch roca dela pârâul Noroiului s’ar clasă între Amfibolitele șistoase (Familia rocelor cu Amfiboli sau cu Piroxeni). Amfibolitele șistoase apar, în regiunea pe care am studiat-o, numai pe pârâul Noroiului (la fundul Văii Seci), de unde provine și tipul descris aici. Ele formează bancuri puternice cu șistozitate clar evidentă, cari stau izoclinal pe cloritoșisturile grupului superior și suportă roce cu biotit asemănătoare cu aceea pe care le consider ca formând masivele de intruziune și învelișul lor de contact (vezi profilul Fig. 26). Aceste relațiuni tectonice le voi discuta mai deaproape la sfârșitul capitolului privitor la șisturile cristaline formate în zona mijlocie de metamorfism. Amfibolite șistoase, comparabile cu acelea de pe pârâul Noroiului nu am întâlnit nicăiri în împrejurările Tulgheșului; de la Tulgheș spre Sud ele sunt ') Elemente, 1923, pag. 708. CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 219 deasemenea necunoscute până în prezent. Rocele cu caracter gnaisic conți- nând hornblendă (Gneisartige Hornblendegestenie) pe cari le menționează Hauer 1) și Herbich2) la W de Hăghimașul Mare, sunt foarte probabil gnaisuri cu amfibol, cari apar în masivul de intrusiune ce se întinde dela fundul văiiPutnei pe sub Haghimaș, până în extremitatea de Sud a nucleului cristalin. Ele nu pot fi comparate cu amfibolitele șistoase de pe pârâul No- roiului. La Nord de Tulgheș se cunosc amfibolite șistoase în cheile Bistriței 3) și în Bucovina, la Ciocănești4). După cum m’am putut convinge văzând eșantilioanele colectate de Dr. Th. KrăutnER, roce identice sunt bine reprezentate și în masivul Rodnei. 2. Șisturile biotitice. Tip: Pârâul Noroiului. PI. II Fig. 4. Roca este perfect șistoasă, cu luciul și coloarea caracteristică date de biotit și cuprinde intercalați! lenticulare, conforme, de cuarț a căror gro- sime variază între 1 și 5 mm. B i o t i t ul în lamele rare ori îndoite, formează strătulețe de câțiva mm. gro- sime și conține uneori incluziuni de zircon cu aureole negre. Secțiunile bazate au întotdeauna conturul neregulat (sdrențuit). Cuarțul cu extincții onduloase frecvente apare ca grăunțe dințate, angre- nate între ele, formând lentilele interpuse între strătulețele de biotit. Inclu- ziunile sunt grupate în dâre (treneuri) care trec peste limitele cristalelor, așa cum am observat și la cuarțul care formează lentilele din cloritoșisturi (F‘g- 9)- Feldspatul, un oligoclaz acid (cu circa 10% An), uneori fin maclat, for- mează granule care apar de obiceiu între lamelele de biotit. Apatitul este foarte frecvent. După Grubenmann, roca poate fi numită șist biotitic cu plagioclas (Biotitplagioclas-Schiefer) și se clasifică în grupa VII, ca formație de zonă medie. In clasificația lui Roserbusch se clasează între Mica- șisturi. Șisturile biotitice apar în pârâul Noroiului asociate cu amfibolitele șis- toase. In această asociație nu mai sunt menționate nicăiri în partea meridio- nală a Carpaților orientali. ') Geologie Siebenbiirgens, pag. 208, Wien, 1863 (ediția 1885). 2) Das Szeklerland, pag. 73, Budapest, 1878. s) S. ATHANASIU. Geologische Beobachtungen in den nordmoldauischen Ostkarpa- then. Verh d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1899, pag. 137. Wien, 1899. ‘) K. l’AUL. Grundziige der Geologie der Bucowina. Jahrb. d. k, k. geol. Reichs- anstalt, Bd. XXVI pag. 276. Wien, 1876. Institutul Geological României 220 ION S. ATANASIU 3/ Calcarele cristaline. Tip: Pârâul Noroiului. Calcarele cristaline de pe pârâul Noroiului sunt de coloare vânătă, mai mult sau mai puțin translucide și nu se pot deosebi prin nimic de unele varie- tăți de calcare cristaline cari apar asociate cu șisturile cristaline formate în zona superioară. Ele apar ca două intercalații, numai de câțiva metri grosime, în șisturile biotitice de pe. pârâul Noroiului; una din aceste intercalații se regăsește și în pârâul Albiuța. Le-am considerat ca formate în zona medie de meta- morfism fiindcă se întâlnesc asociate cu șisturi cristaline formate în această zonă. 4. Mesocuarțite. Tip: Pârâul Ghețăriei. Roca pe care o descriu sub acest nume apare la fundul pârâului Gheță- riei (afluent al pârâului Noroiului),unde formează chei și abrupturi impună- toare. Am numit-o mesocuarțit fiindcă prezintă unele caractere care amintesc «gnaisurile psamitice» și cuarțitele și în acelaș timp este asociată cu amfibolitele șistoase și cu șisturile cu biotit pe cari le-am considerat ca fiind formate în mesozonă. Mesocuarțitele sunt roce de coloare albă verzue pe spărtură proaspătă, galbenă ruginie pe suprafețe alterate și au textură mai mult masivă decât șistoasă, desfăcându-se în bucăți mai mult sau mai puțin prismatice, rugoase, amintind bucățile de lemn crăpate dintr’un trunchiu. In pasta verzue, bogată în fluturași de mică se văd rare fenocristale de feldspat având uneori conturul destul de regulat, cu diametrul de 1—2 mm. Sub microscop, feldspatul fenocristalelor se arată a fi ortoză sau mai rar microclin. Extincții onduloase vagi. Pasta este constituită aproape în întregime din grăunțe de cuarț cu dia- metrul mai mic de % mm., angrenate între ele prin dințăturile conturului și cu extincții onduloase apreciabile. Pe lângă cuarț, se mai văd lamele de muscovit și de clorit și rar grăunțe de feldspat. Prezența doritului, într’o rocă pe care o consider ca formată în zona medie, este datorită foarte probabil unor transformări ulterioare. După cum se vede din descriere roca este aproape în întregime consti- tuită din cuarț care formează grăunțe cu contur dințat ce se angrenează între ele. Această structură este frecventă la cuarțite r) și deaceea am clasat roca între cuarțite. Prezența fenocristalelor de feldspat, a căror origină nu am ’) H. ROSENBUSCH. Elemente, 1923, pag. 699. IGRz Ă Institutul Geologic al României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 221 putut-o explică, apropie însă mesocuarțitul de unele roce porfirogene (por- firartiger-gnais *); deaceea consider clasarea între cuarțite ca îndoelnică. Observațiuni asupra rocelor formate în zona mijlocie de metamorfism. Dintre rocele pe care le-am atribuit zonei medii de matamorfism, amfi- bolitele sistoase, șisturile cu biotit si calcarele cristaline, formează o serie normală: calcarele cristaline apar ca intercalații în șisturile biotitice iar aceste șisturi apar la rândul lor ca intercalații, mai subțiri sau mai groase, în amfi- bolitele șistoase. Față de această unitate, rocele numite mezocuarțite ocupă o poziție relativ independentă. Separate de restul grupei mijlocii printr’o lamă de roce ase- mănătoare cu acelea cari apar în masivele de intruziune și tăind par’că trans- versal, cel puțin în partea de Sud a ivirii, șisturile cristaline între cari apar, Fig. 26. Profil prin seria cristalină formată în zona medie de metamorfism. Scara 1: 25.000. 1. Mesoamfibolite, 2. Șisturi biotitice, 3. Calcare cristaline, 4. Mesocuarțit ? 5. Masiv de intruziune cu înveliș de contact, 6. Cloritoșist cu cuarț, 7. Grupa albă, 8. Cuarțite negre> 9. Cuarțporfire. dau mai de grabă impresia unei intruziuni.- Nu se poate însă afirmă acest fapt fiindcă cercetările mele fiind limitate numai la bazinul Bistricioarei, nu am urmărit desvoltarea și modul de zăcământ al acestor roce mai spre Nord, în basinul Borcei. In pârâul Ghețăriei ele inclină cu 30—350 spre N-W, apărând deasupra amfibolitelor șistoase și șisturilor biotitice cu intercalații de calcare cristaline. Este însă foarte probabil că această poziție nu este cea normală fiindcă amfibolitele și șisturile biotitice, având o înclinare de 20—400 spre N-E, stau și ele în aparență deasupra cloritoșisturilor cu cuarț. Cum deasupra cloritoșisturilor stau în general alte roce (roce porfirogene, filite negre, cuarțite negre, etc.), trebuie să considerăm succesiunea cloritoșisturi- ’) II. ROSENBUSCH. Elemente, 1923, pag. 659. Institutul Geologic al României 272 ION S. ATANASIU șisturi biotitice ca o sreie inversă. Această interpretare am introdus-o în profilul alăturat (Fig. 26). Cât privește mezocuarțitele ele pot reprezenta fie un termen mai profund al zonei superioare, fie o intruziune veche, fie înfine un element de zonă mijlocie separat de amfibolite printr’un plan de contact anormal. Observatiunile relativ la relațiile tectonice între rocele zonei medii si > > , acelea ale zonei superioare sunt sprijinite numai pe raporturile constatate pe pâraele Noroiului și Ghețăriei, pentrucă numai în această regiune am întâlnit șisturi cristaline de tipul zonei medii. Aceste raporturi pot fi strict locale și deaceea evit orice generalizări pe baza lor, reținând numai constatarea că în bazinul pârâului Noroiului apar roce care pot fi considerate ca formate în zona medie de metamorfism, ca amfibolitele șistoase și șisturile cu biotit cu intercalați! de calcare cristaline. CAP. III MASIVELE DE INTRUSIUNE CU ÎNVELIȘUL DE CONTACT ȘI CU APOFIZELE LOR In șisturile cristaline din împrejurimile Tulgheșului se pot separă mase cu contur subeliptic constituite din roce granodioritice, gnaisuri cu biotit și migmatite, asociate constant cu micașisturi cu granați. In cuprinsul acestor mase, cari se deosebesc de restul șisturilor cristaline în primul rând prin prezența biotitului, rocele masive par a formă mase proteiforme, cu apofize numeroase, ale căror neregularități sunt oarecum împlinite și rotunzite de micașisturile cu granați. Masele acestea pot fi considerate, după cum vom vedeă, ca intruziuni de roce granodioritice cari au produs în șisturile crista- line ale zonei superioare o aureolă de contact constituită mai ales din mica- șisturi cu granați la cari se mai asociază uneori cloritoșisturi cu biotit și în care se întâlnesc constant și amfibolite grăunțoase. Gnaisurile cari apar între șisturile cristaline ale zonei superioare pot fi privite ca apofize mai îndepărtate ale acestor masive. O separare pe hartă a rocelor grano-dioritice masive, a gnaisurilor, a migmatitelor și a micașisturilor ar fi adus de sigur preciziuni foarte impor- tante relativ la structura și tectonica masivelor de intruziune. încercarea pe care am făcut-o în această privință a rămas însă fără succes, căci limitele ivirilor de roce intruse, independente de indicațiile busolei, nu puteau fi urmă- rite de vizu din cauza împrejurărilor naturale nefavorabile 1). In schița reprezentată în Fig. 27 s’au separat micașisturile și cloritoșistu- rile cu biotit de restul rocelor care constituesc masivele de intruziune. Această ') Regiunea Tulgheș este complet împădurită. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULt I 023 separație este aproximativă și pune în evidență numai masele mai importante de micașisturi. Deoarece nenumărate iviri de mai mică importanță au fost lăsate la o parte, s’a falsificat întrucâtva și raportul între micașisturi și rocele masive, lăsându-se ultimei grupe de roce o suprafață mai mare decât aceea Fig. 27. Schiță reprezentând raporturile dintre rocele de intruziune și în- velișul de contact în regiunea Tulgheș. Scara 1: 200.000 . Bim. Roce granodioritice masive și gnaisuri, M. Micașisturi cu granați și clori- toșisturi cu biotit formând aureola de contact, Cr. Șisturi cristaline formate în zona superioară, m. Mezozoic pe cristalin, F. Fliș. pe care o ocupă în realitate. In grupa pe care am separat-o de micașisturi sunt cuprinse mai ales roce grano-dioritice mai mult sau mai puțin masive, gnaisuri cu biotit și migmatite. Institutul Geologic al României 224 ION S. ATANASIU A) MASIVELE DE INTRUSIUNIE Recele granodioritice și gnaisurile au fost, în parte, studiate microscopic de Trauth ’) care a descris: Dioritgneis de lângă stația de cale ferată Ciumeni (Lovesz) de pe linia Palanca—Miercurea Ciucului, Biotit-mus- covit-gnais «von granitischer Herkunft» de pe coasta de W a Munte- lui Hăghieșului și de pe pârâul Zavului (recte Zăvoiului), ce coboară din Bâtca Arsurilor spre Bistricioara și înfine Granit delaMuncelul din Bucovina. Dealtfel, astfel de roce sunt menționate și în literatura mai veche. Paul2) observă că în Bucovina unele gnaisuri trec în granițe gnaisice și crede, îm- preună cu Cotta, că ele au pătruns în micașisturi ca mase eruptive. Her- bich 3) menționează «gnaisuri cu structură granitică prin intermediul cărora gnaisurile trec în granitgnais și sienitgnais, iar S. Athanasiu 4) observă în Rarău și Pietrile Roșii din Nordul Moldovei, gnaisuri granitice care în eșan- tion, sunt greu de deosebit de granițe și crede, după fenomenele de contact, după modul de apariție și după incluziuni, că aceste roce sunt de natură eruptivă. In regiunea Tulgheșului, rocele masive cu textură granitică sunt relativ rare și formează numai aflorimente de mică întindere. In masivul Arsurilor le-am întâlnit la gura pârâului Țibleș unde sunt asociate cu gnaisuri biotitice cari conțin nodule mari de cuarț, apoi pe pârâul Lung la deal de cota 898, Ia fundul pârâului Zăvoiului, la cota 1139 de pe piciorul Pietrei Argintăriei și înfine în pârâul Argintăriei la deal de cota 889. In masivul Comarnicului ele apar pe piciorul dela E de pârâul Canalul Turcului la circa 1120 m. altitudine, în pârâul Alunului la deal de cota 935, la W de cota 1312 de pe Piciorul cel Mare (ce coboară din Preluca lui Andrei), lângă cota 1224 la NE de vârful Făgețelului și înfine la SW de Piatra Run- cului, unde formează o masă mai importantă care se întinde cu o lărgime de 200—300 m. între cotele 1090 și 858. In masivul Beneșului am întâlnit aceleași roce pe piciorul Corhanului între cotele 1187 și 1189, apoi între Beneșul Mare și cota 1340, pe piciorul Beneșului Mic la S de cota 1087, în Valea Noghirezului la cotele 815 și 873 și înfine în Valea Putnei sub cotele 924 și 1077. In masivul Hăghieșului rocele separate de micașisturi pe schiță sunt constituite aproape exclusiv din gnaisuri și migmatite. Roce mai mult sau l) Ein Beitrag zur Kenntnisș des ostkarpatischen Grundgebirges. Mitt. d. geol. Geseilschaft in Wien, Bd. III, Pag. 56, 85 și 66, Wien 1910. -) Geologie der Bucowina. Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt. Bd. XXVI, pag. 276. Wien, 1876. b) Das Szeklerland. Mitt. d. Jahrb. d. k. k. ung. geol. Anstalt, Bd. V, pag. 73. Budapest, 1878. ') Geol. Beobachtungen i. d. nordmoldauischen Ostkarpathen. Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1899, pag. 135. W’ien, 1899. CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 225 mai puțin masive se întâlnesc numai în Valea Balașului la deal de cota 894 și la fundul pârâului Rupturi. Gnaisurile cu biotit sunt roca cea mai răspândită în cuprinsul supra- fețelor separate de micașisturi pe Fig. 27. Unele din aceste gnaisuri sunt incontestabil ortognaisuri și trebuie să presupunem că stau în directă legă- tură cu intruziunile de roce granodioritice masive în cari și trec, după măr- turia cercetătorilor menționați mai sus. Astfel de gnaisuri sunt acelea descrise de Trauth, de pe coasta Hăghieșului și de pe pârâul Zăvoiului și foarte pro- babil cea mai mare parte din gnaisurile cari iau parte la constituția masi- velor de intruziune. Iviri mai importante de gnaisuri cu biotit am întâlnit în cuprinsul supra- fețelor separate ca masive de intruziune în următoarele puncte: In masivul Arsurilor: la cota 1236 (Obcioara), în Vârful Runcului (1164) apoi la baza Triasului din Piatra Argintăriei și înfine pe pârâul Paltinului la vale de cota 911. In masivul Comarnicului: în pârâul Măgherușul sub Vârful Dobriban (918), apoi dealungul rocelor masive de sub Piatra Runcului (1215) și pe pi- ciorul care dela cota 1221 coboară spre izvorul de borviz din pârâul Borvizului. In masivul Beneșului: pe piciorul mic care scoboară dela cota 1180 (Triasul din piciorul Corhanului), unde gnaisurile au bobul foarte mare și în valea Noghirezului, la vale de cota 815. In masivul Hăghieșului: la fundul pârâului Ruptura, afluent al Balașului, apoi la cota 1154 (fundul Văii Jidanului) pe pârâul Borvizului, afluent al văii Jidanului și înfine la cotul văii Stânei. In afară de ortognaisuri, Trauth ’) descrie și un gnais care după părerea sa, ar putea fi de origină sedimentară (paragnais) format în zona medie de metamorfism. Această rocă este un «granatgneis» și provine de sub Piatra Argintăriei (masivul Arsurilor). Astfel de gnaisuri cu granați am mai întâlnit și în șeaua dela N de Bicafeul Mare (masivul Beneșului). Dacă aceste roce sunt indiscutabil paragnaisuri, ceeace ar trebui confirmat și prin analiză chimică, trebuie să le considerăm ca părți din masa în care au avut loc intruziunile de roce granodioritice, prinse și metamorfozate între apofizele acestor intruziuni. B) ÎNVELIȘUL DE CONTACT 1. Migmaiitc. Migmatite identice, cel puțin macroscopic, cu unele din acelea care se întâlnesc în Munții Pădurii Negre, sunt comune în masivele de intruziune din regiunea Tulgheș. Elementele albe, sunt dispuse în strate paralele cari *) L. c., pag. 87. Institutul Geologic al României 226 ION s. atanasiu din cauză că roca este intim frământată, apar pe suprafețele erodate ca benzi albe, meandriforme. De foarte multe ori migmatitele se interpun între rocele de intrusiune (granodiorite sau ortognaisuri) și micașisturi. Poziția aceasta este dealtfel nor- mală pentrucă ele reprezintă tocmai un produs de amestec format pe zona de contact dintre masivele intrusive și rocele în cari a avut loc intrusiunea. Asociate cu micașisturi și relativ bine deschise se pot vedea, în masivul Comarnicului, pe pârâul Alunului dela cota 935 la deal, iar în masivul Bene- șului pe valea Noghirezului în special între cotele 794 și 815, pe malul drept. 2. Micașisturi eu granați. Micașisturile cu granați sunt roce de coloare galbenă-ruginie, cu luciul caracteristic muscovitului și cu șistozitate remarcabilă. Pe suprafețele para- lele cu șistozitate, se văd întotdeauna pe lângă lamele de muscovit și lamelele mai fine și în general mai rare de biotit. Adeseori se văd pe aceleași supra- fețe cristale de granați care excepțional pot avea până la 10—12 mm. dia- metru; în general însă ele au mărimea unui bob de mazăre și când sunt încă acoperite cu lamele de mică, apar numai ca nodule proeminente pe aceste suprafețe. In secțiunile perpendiculare pe șistozitate se văd constant lentile de cuarț a căror volum este uneori de mai multe zeci de cm.3 Trauth j) dă o descriere microscopică a micașisturi lor cu granați dela Muncelul (Bucovina); roca descrisă de el se deosebește de micașisturile din regiunea Tulgheșului numai prin cantitatea mai mare de biotit pe care o conține. Paul 2) menționează aceleași roce în numeroase puncte în șisturile cristaline din Sudul Bucovinei, iar S. Athanasiu 3) constată existența lor și în Cristalinul din Nordul Moldovei. In regiunea Tulgheșului și în extremi- tatea meridională a șisturilor cristaline din Carpații meridionali, micașistu- rile cu granați nu sunt menționate, o parte din ele fiind foarte probabil înglobate de cercetători în grupa cuprinzătoare a «micașisturilor». In Fig. 27 dau răspândirea aproximativă a micașisturilor în regiunea Tulgheșului; am observat mai înainte că masele mai mici de micașisturi nu au fost reprezentate. Punctele unde aceste roce au desvoltarea tipică sunt următoarele: In masivul Arsurilor pe pârâul Paltinului. In masivul Comarnicului pe afluentul dela cota 659 al pârâului Măghie- rușul, circa un km. la deal dela confluență. In masivul Beneșului: la fundul Noghirezului pe pâraele Smida Vacii, Noghirezul și pârâul lui Lețu, constant lângă contactul cu cloritoșisturile ') L. c., pag. 98. 2) L. c., pag. 267—278. ) Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1899, pag. 135. Institutul Geological României CERCETĂRI geologice IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 227 apoi pe pârâul ce se varsă în Șumuleu la deal de cota 823 (pârâul lui Moisi), unde granații ajung până la mărimea unei alune și înfine pe piciorul dela E de pârâul Paltinului, la cota 1185 și la deal de cota 1075. In masivul Hăghieșul, pe pârâul Raiului la deal de cota 666, pe ver- santul drept al pârâului Mare la cota 924 și sub cota 951 și pe pârâul Bor- vizului (Valea Jidanului). Micașisturile cu granați mai întovărășesc și lama de gnaisuri oculare roșii (gn. de Cozia), ce apar sub Triasicul din Măgura Hangu. 3. Cloritoșisturi cu biotit. PI. II Fig. 5. Cloritoșisturile cu biotit sunt uneori asociate cu micașisturile cu granați. Aceste roce nu se deosebesc de cloritoșisturile cu cuarț decât prin prezența biotitului, care formează lamele mari, uneori în parte decolorate. El este, foarte probabil în cazul de față, un mineral de contact, format în timpul intruziunei de roce granodioritice. Prezența sa ca mineral de contact în clo- ritoșisturi arată că punerea în loc a acestor masive a avut loc posterior meta- morfismului care a produs cloritoșisturile și nu concomitent cu el. Fig. 28. Profil pe păr. Noghirez la jumătatea distanței între cotele 794 și 815. Scara circa 1: 4000. m. Micașisturi. M. Roce granodioritice masive. N. Migmatite. Cloritoșisturi cu biotit am întâlnit în masivul Comarnicului: pe pârâul Măghierușul la deal de curba de 800 m., și pe afluentul dela cota 659 al acestui pârâu, la circa 400 m. la deal de confluență, apoi sub Piatra Runcului (Tulgheș), iar în masivul Beneșului, pe pârâul Noghirezului în apropierea aflorimentului de amfibolite dela cota 873, la fundul aceluiaș pârâu sub cota 1151, și în Valea Putnei pe partea dreaptă a apei, lângă con- tactul de SW al masivului de intruziune cu cloritoșisturile. Din schița dată (Fig. 27), rezultă în primul rând faptul că micașisturile împreună cu cloritoșisturile cu biotit se interpun constant între rocele ma- sive și șisturile cristaline ale zonei superioare. Ele mai apar apoi ca fâșii prinse între lame de gnaisuri sau ca înveliș al rocelor masive. Adeseori între ele și rocele masive sau gnaisuri se interpun migmatite. Deschideri excep- ționale cari să permită studiul de detaliu al contactului acesta nu cunosc în regiune; numai pe Valea Noghirezului, la deal de cota 794 se vede relativ bine cum micașisturile îmbracă oarecum rocele masive (Fig. 28). 228 ION S. ATANASIU După constituția mineralogică și după modul acesta de zăcământ am dedus că micașisturile cu granați și cloritoșisturile cu biotit reprezintă pro- duse de contact ale intrusiunilor de magmă granodioritică. Prezența bioti- tului în aceste două feluri de roce nu poate fi explicată altfel; ca produse de metamorfism regional, în zona superioară, rocele nu conțin biotit și asociația clorit-biotit nu poate prin urmare fi formată de un astfel de metamorfism. Biotitul, chiar dacă există în rocele supuse metamorfismului, el se distruge când acest metamorfism are loc în zona superioară. Dinamo-metamorfismul distruge deasemenea acest mineral. El este însă frecvent ca produs al meta- morfismului de contact. Deaceea admit că micașisturile cu granați reprezintă părți din șisturile cristaline ale zonei superioare — foarte probabil în cea mai mare parte cloritoșisturi cu cuarț — cari au suferit un metamorfism de contact pe urma căruia s’au îmbogățit în muscovit și au căpătat biotitul și granații. Cloritoșisturile cu biotit (și uneori și cu granați) ar reprezenta un termen intermediar între micașisturi și cloritoșisturi. 4. Amfibolite. In învelișul de contact al masivelor de intruziune, adică în micașisturile cu granați, apar uneori în împrejurimile Tulgheșului amfibolite cu gra- nați. Dependența între micașisturi și amfibolite o arată clar schița din Fig. 29, pe care sunt însemnate toate punctele unde ele au fost întâlnite. Faptul că aceste amfibolite sunt strâns legate de aureola de contact a masivelor grano- dioritice, lasă să se bănuească o legătură de cauzalitate între geneza lor și metamorfismul de contact produs de magmele cari au format intruziunile granodioritice. Se poate anume presupune că amfibolitele provin, fie din anumite șisturi cristaline ale grupului superior, fie din unele filoane cari au căzut sub acțiunea acestui metamorfism. Deaceea am introdus studiul amfibolitelor cu granați în capitolul în care mă ocup de masivele de intruziune și de învelișul lor de contact. Ca tip voiu descrie mai deaproape amfibolitul dela obcina Balașului. A m f i b o 1 i t. Tip: Obcina Balașului. PI. II Fig. 6. Sub lupă roca se vede a fi formată dintr’o masă cristalină, neagră verzue, mai mult sau mai puțin fibroasă și cu luciu mătăsos, în care uneori se pot distinge benzi deosebite între ele prin mărimea cristalelor de amfibol cari le constituesc. Rare grăunțe de granat, colorate în roz, cu diametrul de 1—-2 mm., sunt răspândite în această masă. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IX ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 229 La microscop pe lângă amfibol și granați se mai recunosc ca elemente secundare zoizit, saussurit și cuarț, iar ca elemente accesorii, sfen, pirit, ilme- nit (?) și apatit. Textura este masivă, cu o ușoară tendință de aliniere a amfibolului, care — Amfibolife in loc X Amfibolite in blocuri Fig. 29. Dependența dintre amfibolite și masivele de intruziune. Scara 1: 200.000. 1. Obcina Balașului, 2. Pâr. Ruptura, 3. Pâr. Fața Alunului (Mogyards), 4. Pâr. Alunului (Mogyards), 5. Noghirez, 6. Pâr. Paltinului (Balin), 7. Piatra Runcului (Vereskii), 8. Pic. Pârlit, 9. Pâr. Argintăria, 10. Piatra Șoimului. uneori conturează mai mult sau mai puțin granatul. Structura homeoblastică. E de observat însă că grăunțele de granat sunt de cele mai multe ori acu- 15 Anuarul Inst. Geologie al României. Voi. XIII. Institutul Geologic al României 23° ION S. ATANASIU mulate în plaje cari întrec cu mult mărimea mijlocie a cristalelor de amfibol, imprimând astfel structurei o oarecare heteroblastie. A m f i b o 1 u 1 se prezintă în prisme puțin alungite și deobiceiu fără fețe terminale. Policroismul pronunțat (ng verde bătând în brun roz, nm verde bătând în brun, np galben palid cu o foarte ușoară nuanță de verde); la marginea cristalelor există aproape constant o zonă îngustă în care, după ng, coloarea apare albastră-verzue fără să se mai observe nuanța brună. Birefrin- gența maximă variază în jurul lui 0,022. Extincția, față de clivaj, la 14° și puțin mai mică pentru zona albăstrie de pe margine. Semn optic negativ. Aceste caractere indică o Hornblendă comună care poate avea un oarecare conținut sodic. Analiza chimică a acestui amfibolit arată dealtfel 3,02% Na2O care, foarte probabil, revine în cea mai mare parte amfibolului. Ca incluziuni, în afară de apatit, sfen și minerale opace, se întâlnesc uneori și grupe de prisme foarte alungite, aproape aciculare, verzui, paralele între ele și aliniate, fie după clivajul prismatic al amfibolului, fie după o altă direcție (actinot?). Cristalele de hornblendă nu prezintă fenomene care ar indică o deformație mecanică. G r a n a t u 1 (un granat comun) este aproape incolor (cu o foarte slabă nuanță roz) și formează plaje mari constituite din 3—4 indivizi alăturați, cu contu- ruri de obiceiu neregulate, dar uneori evident mai mult sau mai puțin hexa- gonale. Include sfen, zoizit și foarte rar rutil. In afară de aceste incluziuni se observă întotdeauna, în partea centrală a cristalului mai mult decât pe margini, suprafețe mari ocupate de hornblendă, cuarț, zoizit și sfen. Față de hornblendă, granatul apare mai mult sau mai puțin idioblast. Z o i z i t u 1 în cantitate mică, apare în prisme alungite tăiate de spărturi trans- versale. Extincția dreaptă; birefringență rămâne inferioară aceleia a cuarțului. Unele secțiuni prezintă o coloare de interferență albastră-violacee în loc de gris, fapt care ar fi caracteristic pentru varietatea de zoizit numită zoizit a ’). Include rare grăunțe de sfen și pare a fi idioblastic față de hornblendă. Cuarțul, net xenoblastic, este deasemenea rar, nu prezintă fenomene de deformație mecanică și apare relativ curat. S f e n u 1, în afară de incluziuni, apare și în grăunțe mai mult sau mai puțin rotunde, izolate sau grupate în agregate cu formă neregulată. Adeseori în mijlocul grăunțelor se vede un punct negru, probabil constituit din ilmenit. Apatitul formează de obiceiu grăunțe mici. Rareori însă se vede și în cristale mari, bine formate care pot avea 2—3 mm2, suprafață. Ca saussurit am determinat un agregat mineral constituit din fire sau granule foarte mici, agregat care apare uneori pe marginea și în crăpăturile granaților, dar de cele mai multe ori în plajele xenoblastice de cuarț. In acest cuarț unele grupe de cristale filiforme ale saussuritului sunt astfel desvoltate ') ROSENBUSCH. Mikroskopische Physiographie, Bd. II, pag. 170. CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 23: încât pot fi comparate cu o tufă de plante aflătoare sub apă. Faptul acesta arată că saussuritul și cuarțul s’au format simultan. Calculată la sută, frec- vența lineară este în amfibolitul dela obcina Balașului următoarea: 73 hornblendă, 10 granat, 6 zoizit, 6 cuarț, 5 sfen; apoi: saussurit, apatit, pirit, ilmenit ?’) După structura, textura și compoziția mineralogică descrisă mai sus, putem numi această rocă un granatamfibolit grăunțos. Ea corespunde grana- tamfibolitelor grăunțoase ale lui Rosenbusch 2) și granatamfibolitelor homeo- blastice pe cari GRUBENMANN 3) le descrie la familia Granatamfibolitelor (/>) din Ord. 2 (mesoamfibolite), grupa IV (Eclogite și amfibolite). Faptul că roca intră în ordinul Mesoamfibolitelor indică, în clasificarea lui GRUBEN- mann, că fenomenele metamorfice care au transformat această rocă și au adus-o la factura actuală s’au petrecut într’o zonă mijlocie de metamorfism. După cum vom vedea însă aceste amfibolite sunt foarte probabil produsele unui metamorfism care poate dealtfel produce roce asemănătoare cu acelea formate în mesozonă. Grupul IV presupune o compoziție chimică anumită, condiție care, după cum reiese din analiza chimică, este și ea satisfăcută. Analiza amfibolitului cu granat dela Obcina Balajului din basinul Bistri- cioarei, datorită chimistului I. Athanasiu, a dat următoarele rezultate: SiO2 . . . . 4334 Numerii lui. Osann T1O2. . . . 2,12 ai2o3 . . . 14,18 s = 46,62 Fe,03. . 0,12 A = 3,16 a = 2,1 FeO. . . . 14,18 C = 5>54 c= 3.7 MnO . . . o-74 F = 35,98 f = 24,2 MgO . . . 7,66 n = k = 0,71 CaO. . . . H.17 Na2 0 . . . 3,02 Numerii lui Niggli K2O. . . . 0,17 Ph, o5. . . 0,08 Si = 84 alk = 6 s o3. . . . 0,51 qz = — 40 k = 0,04 H.,0 (uo°) 0,07 al = 16 mg — 0,64 H, 0 (1800) 0,16 fm = 47 c/fm = 0,66 CO.,. . . . — c = 31 Sect. IV 100,92 l) Pe lungimi constante și regulat distanțate între ele și dispuse pe două direcții per- pendiculare s’a măsurat lungimea care revine fiecărui mineral și s’a redus apoi la sută. Această măsurătoare s’a făcut pe 20—30 linii. Mineralele cari nu au fost tăiate de aceste linii au foarte probabil o frecvență lineară mai mică de 1%. Le-am enumerat totuș întot- deauna după acele minerale care, intră în calculul frecvenței. Acest procedeu l-am în- trebuințat la toate determinările de raporturi cantitative între minerale cari constituesc o rocă. 2) Elemente der Gesteinslehre, 1923, pag. 706. ■■’) Die kristall. Schiefer, 1910, pag. 203. Institutul Geologic al României 232 ION S. ATANASIV 1 Fig. 30. Proiecțiunea amfi- bolitului dela obcina Balașului: 1. între Hornblendite, 2. media Hornblenditelor. Asupra acestei analize este de observat faptul că totalul (100,92) este sensibil mărit fiindcă s’a dozat sulful ca SO3, când e foarte probabil că în rocă el există ca S (în pirită). Oxigenul astfel adăugat reprezintă 0,31, astfel că totalul real, micșorat cu această cantitate ar fi 100,61. Amfibolitul dela Kammegg are, din toate analizele publicate de Rosen- busch ]), compoziția chimică cea mai apropiată de aceea a amfibolitului dela obcina Balașului. De cea mai mare parte din analizele publicate de Grubenmann și Rosen- busch ca exemple, acest amfibolit diferă prin cantitatea mică de Si O2 (inferioară cu câteva procente cantității de Si O2 găsită la cea mai mare parte din analizele menționate), și prin lipsa aproape completă a ferului feric. Privitor la cantitatea mică de F2 O3 trebue să observ că amfibolitul analizat este aproape o rocă monominerală, fiind constituit în cea mai mare parte din hornblendă. Este deci de aștep- tat ca tonul în analiza chimică să fie dat de acest mineral, în special în ceeace privește oxizii de fer, căci în celelalte minerale cari iau parte mai însemnată la constituția rocei (granat, zoizit), ferul joacă un rol subordonat. Ori hornblende cu F2 O3 puțin nu sunt rare și la una din ele 2) găsim 0,20 Fe2 O3 și 14,48 Fe O, față de 0,12 Fe2 O3 și 14,18 Fe O în amfibolitul dela obcina Balașului. Că hornblendă determină în mare parte compoziția chimică a acestui amfibolit se vede în figura No. 30 care reprezintă o parte din triunghiul lui Osann pe care s’a proiectat, între hornblenditele menționate de Rosenbusch 3) și amfibolitul dela cbcina Balașului; cu o astfel de rocă el coincide aproape perfect în pro- iecție. In tetraedul de concentrație a lui Niggli (Fig. 31) amfibolitul dela obcina Balașului se proiectează aproape perfect în mijlocul câmpului amfibolitelor. In proiecția Grubenmann 4) (Fig. 32) el se suprapune cu proiecția ana- lizei No. 4 (Eclogit). Amfibolite cu granat am mai întâlnit pe coasta de Răsărit a Pietrei Run- cului (Tulgheș) și pe pâr. Paltinului (afluent al Noghirezului). Amfibolitul dela Piatra Runcului, întâlnit numai ca blocuri, se deosebește de acela dela obcina Balașului prin cantitatea mai mare de L) Elemente, 1923, pag. 710. Analiza 15. !) DOLTER. Handb. d. Mineralchemie, Bd. II, Heft 1, pag. 612. Analiza 11. s) Elemente, 1923, pag. 261. *) L. c., pag. 212, fig. 18. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IX ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 233 cuarț și de saussurit pe care o conține. Zoizitul e rar. Unele crăpături ale rocei, sunt cimentate cu zoizit asociat uneori cu epidot. Frecvența lineară a mineralelor este următoarea: Hornblendă 52, cuarț 22, saussurit io, granat 8, sfen 5, zoizit 3, minerale opace, apatit. In pârâul Paltinului amfibolitul nu are aproape deloc saussurit, dar în schimb are o canti- tate însemnată de zoizit. Frecvența lineară arată: Hornblendă 56, cuarț 16, zoizit 14, granat 9, sfen 5, minerale opace, apatit. Celelalte amfibolite cari provin din basinul Bistricioarei se deose- besc prin lipsa com- pletă, sau aproape com- pletă a granatului. In pârâul Magy- r 6 s (sub piciorul cu Paltini, în basinul Put- nei) amfibolitul, întâlnit numai ca blocuri, are zoizitul ca principalul asociat al hornblendei pe când granatul este rar. Cristalele de horn- Fig. 31. Tetraedrul de concentrație (Niggli) cu proecția amfibolitului dela obcina Balașului. blendă, mult mai mari ca în ambolitul dela obcina Balașului, sunt bine desvoltate și uneori maclate. In unele părți ele sunt sensibil orientate în aceeaș direcție. Ce- lelalte caractere corespund întru totul cu ale hoinblendei din amfibol itul dela obc'na Balașului, cu excepția extincției, care are loc la 15—160 față de clivajul prismatic. Zoizitul, acumulat de obiceiu în cantități mai mari în unele părți ale secțiunei, e reprezentat prin cristale bine desvoltate cari dau uneori coloarea de interferență anormală albastră. Include câteodată hornblendă. Cuarțul, relativ mult, este neomogen răspândit pe secțiune ca și zoizitul. Foarte rar s£ întâlnește un feldspat calcosodic, limpede, xenomorf ca și cuarțul. Frecvența lineară e următoarea: Hornblendă 59, zoizit 20, cuarț 13, saussurit 5, sfen 2, minerale opace 1, granat, feldspat. După cantitatea mare de zoizit acest amfibolit se arată a fi un z o i z i t- a m f i b o 1 i t. 234 ION S. ATANASIU 0 secțiune făcută în alt eșantion care provine din acelaș pârâu, arată o compoziție mineralogică deosebită: după hornblendă, care păstrează ace- leași caractere ca în secțiunea precedentă, mineralul cel mai frecvent este saussuritul în care, pe lângă zoizit, se mai vede epidot. Uneori zoizitul apare ca zonă în jurul epidotului. Cuarțul se întâlnește parte în grăunțe mari, cu extincții unduioase pronunțate, parte în grăunțe mici, răspândite mai ales în masa saussuritului și cari nu au aproape deloc extincție unduioasă. Foarte rar biotit. In cantitate relativ mare sunt mineralele opace, constituite foarte probabil în cea mai mare parte din ilmenit; coroane de sfen sunt frecvente. In interiorul hornblendei se văd uneori acumu- • ProeaiUe eaogiieiot' si Am fioolițelor GruOenmono Fig. 32. Triunghiul lui Ossan în care sunt proectate după GRUBENMANN eclogitele și am- fibolitele împreună cu amfibo- litul dela obcina Balașului. lări de grăunțe opace foarte mici, care fac im- presia unei colonii de microbi; multe din aceste grăunțe au coroană de sfen, și printre ele sunt frecvente și granule de sfen curat. Frecvența lineară a mineralelor este următoarea: Horn- blendă 50, saussurit 34, cuarț 12, minerale opace 4, apatit, sfen, feldspat. Deoarece «saussuritul» este evident constituit în cea mai mare parte din zoizit, roca poate fi denumită tot un Z o i z i t a m f i b o 1 i t. In părul Noghirezului amfibolitul este foarte bogat în cuarț, care devine cel mai frecvent mineral după hornblendă. Zoizitul este asociat cu epidot și uneori cristalele de zoizit au o coroană cu birefringență mai ridicată. Un feldspat calcosodic, limpede, este foarte rar. Mineralele opace (Ilmenit mai ales) sunt și aici abundente si uneori au coroane frumoase de sfen. Frecventa lineară este > 3 urm ătoarea: Hornblendă 47, cuarț 32, zoizit și epidot 16, sfen 3, minerale opace 2, apatit, feldpstat. După compoziția sa mineralogică, roca ar fi un cuarțamfibolit cu zoizit. Din această descriere a amfibolitelor din basinul Bistricioarei reiese că pe lângă granatamfibolite și zoizitamfibolite, apar în regiune și alte amfi- bolite cari diferă între ele, atât prin cantitatea de cuarț pe care o conțin, cât și prin raportul de cantitate între granat și zoizit (sau saussurit). Frecvența lineară a mineralelor permite o comparație între aceste tipuri variate. Dacă pe o dreaptă luăm pentru fiecare tip studiat, frecvența lineară a cuarțitului ca abscisă și frecvența celorlalte minerale ca ordonate, obținem diagrama reprezentată în figura No. 33, diagramă din care rezultă următoarele fapte: I, Amfibolul descrește regulat odată cu creșterea cuarțului. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 235 2. Zoizitul (luat împreună cu saussuritul) oscilează în sens invers cu gra- natul. i 3. Sfenul împreună cu mineralele opace formează o cantitate aproape constantă, insensibilă la variația cuarțului. Lăsând la o parte sfenul și mineralele opace, care apar în diagramă ca un tot inert, putem consideră seria de amfibolite reprezentate în diagram ca rezultatul unui joc fizico-chimic între trei substanțe: substanța amfibolică, substanța cuarțică și substanța zoizit (saussurit)-granatică. Primele două sub- stanțe formează un sistem de doi componenți, cari se dislocă unul pe altul și funcționează relativ independent față de substanța zoizit (saussurit) gra- natică. Totuș în unele cazuri (amfibolitul cu 12% cuarț dela pâr. Alunului), când substanța zoizit-granatică apare în cantitate mare, ea impietează și asu- Fig. 33. Diagramul frecvenței lineare a mineralelor în amfibolitele din basinul Bistricioarei 6. Granatamfibolit obc. Balașului, 12. Zoizitamfibolit pâr. Alunului, 13. Zoizitamfibolit pâr. Alunului, 16. Granatamfibolit cu zoizit pâr. Paltinului. 22. Granatamfibolit cu saussurit Piatra Runcului, 32. Zoizitamfibolit pâr. Noghirez. pra sistemului amfibol-cuarț. Substanța zoizit (saussurit)-granatică formează un al doilea sistem, care poate da, fie numai zoizit (uneori sub formă de saussurit), fie granat și zoizit (în parte uneori saussurit) în proporții variabile. Din aceste considerații ar urmă că o separare netă între granatamfibolite și zoizitamfibolite nu se poate face, ci aceste două tipuri sunt legate între ele printr’o gamă întreagă de intermediare. Mai este de observat încă pe diagramă că amfibolitul dela obcina Bala- șului, singurul pentru care am dat o analiză chimică, reprezintă un tip extrem între amfibolitele din basinul Bistricioarei. Faptul acesta explică de ce în analiza chimică bioxidul de siliciu apare în cantitate mai mică decât în cea mai mare parte din amfibolitele menționate de Rosenbusch și Grubenmann. Amfibolitul dela obcina Balașului apare ca o bandă de 3—4 m. lărgime care taie șoseaua Tulgheș—Bicaz 200 m. mai la deal de podul cu cota 894. Roca se vede în loc între micașisturi cu biotit, dar modul ei de zăcământ Institutul Geologic al României 236 IOX S. ATANASIU nu apare clar. Chiar la cota 894 rocele cu biotit formează un anticlinal (în fl. drept al Balașului: Direcția N io° W, Inel. 450 E; în fl.stâng Dir. N48° W, Inel. 430 SW) în axul căruia s’ar părea că stau amfibolitele. Această eventuală legătură între cută și apariția de amfibolite n’am putut-o stabili și mi se pare mai probabil că amfibolitul cade în afară de axul anticlinalului, pe flancul lui estic, continuându-se până în pârâul Ruptura, unde chiar la cota 869 se găsesc blocyri mari și nerotunzite de această rocă. In pârâul Paltinului, care se varsă în Noghirez la cota 794, amfibolitul Fig. 34. Ivirea de amfibolit dela cota 873 (Pâr. No- ghirez). Scara 1: 300. 1. Amfibolit, 2. Roce granodioritice masive, 3. Gnaisuri cu biotit. este vizibul 10 m. mai jos de confluența cu primul afluent drept. El apare ca un strat între roce mai mult sau mai puțin șis- toase cu cuarț și biotit. In celelalte puncte *) și anume: 2) în pârâul Rup- tura la cota 869, 3) în pâ- râul Fața Alunului (Fața de sus) 400 m. la deal dela gură, 4) în pârâul Alunului 600 m. dela gură, 7) pe Piatra Runcuhii la N de cota 1021 în viroaga care se lasă spre N din această cotă 2), 8) în piciorul Pârlit (așa e numit de localnici piciorul care se lasă din Piatra Comarnicului spre W între pâraele Valea Lungă și Alunului) 200 m. la E de cota 1125, 9) în pârâul Argintăriei (afluent al pârâului Barașăului) 200 m. dela cota 888 la deal pe confluentul drept și 10) sub Piatra Șoimului 200 m. la N de cota 1154, nu am întâlnit decât blocuri. Observ însă că am înregistrat numai blocuri care prin forma lor ne- rotunzită și uneori și prin abundența lor, arătau apro- pierea imediată a amfiboli- telor în loc. Mai concludent în ceeace privește modul de zăcământ al amfibolitelor sunt însă ivirile dela cota 873 pe pâ- râul Noghirez. In prima ivire care se vede în malul Fig. 35. Ivirea de amfibolit situată cu 200 m. mai la deal de cota 873 (Noghirezul). Scara 1 : 300. 1. Amfibolit, 2. Roce granodioritice, 3. Gnaisuri cu biotit. stâng al pârâului, chiar la cota 873, amfibolitele stau în contact imediat cu roce granodioritice masive și sunt străbătute de apofizele acestor roce (Fig. 34). într’o altă ivire, care apare cu 200 m. mai la deal de cota 873, pe aceeaș parte a pârâului, amfibolitele par că formează un corp, în parte prins și digerat de magma granodioritică (Fig. 35). 9 Numerile sub care sunt înscrise punctele pe schița 1: 200.000, fig. 29. •) Afloriment omis pe harta geologică. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 237 Aceste două iviri arată că amfibolitul este foarte probabil un produs al metamorfismului de contact, fapt care explică și apariția sa numai în aureolele de contact ale masivelor granodioritice. Faptul că amfibolitele apar numai în iviri mici, cu caracter local și fără afinitate evidentă cu rocele cari le înconjoară, deși aceste roce sunt tot pro- duse de contact, ar arăta că ele sunt vechi filoane intrusive în șisturile crista- line, filoane cari accidental s’au găsit în regiunile ce au suferit metamorfismul la contact cu intrusiunile granodioritice. Dealtfel interpretarea analizei chimice după metodele Becke, Niggli și Osann, nu exclud posibilitatea ca amfibolitul dela obcina Balașului, singurul analizat, să fie o rocă de origină eruptivă și nu sedimentară. In triunghiul lui Becke roca având indicii: Si = 41,92 U = 37,58 L = 20,50 se proiectează în marginea câmpului rocelor eruptive. In tetraedul de concentrație al lui Niggli (Fig. 31), proiecția ei cade în mijlocul câmpurilor rocelor eruptive. In fine, după criteriile lui Osann, atât raportul S:A1:F, cât și raportul Al: Ca : Alk, plasează amfibolitul între rocele de origină eruptivă. Indicii necesari acestei proiecții sunt: S = 14,4 Al = 9,2 Al = 2,7 Ca = 17,5 F = 12,9 Alk = 3,3 Putem deci conclude, atât după compoziția chimică cât și după modul de zăcământ, că amfibolitele pe care le-am întâlnit în împrejurimile Tulghe- șului provin din roce filoniene bazice cari au fost transformate în amfibolite sub acțiunea metamorfismului de contact produs de intrusiunile magmelor granodioritice. M. Savul 3) care a studiat amfibolitele din regiunea Șarul Dornei, ajunge la concluzia că ele reprezintă roce lamprofirice transformate; pune însă această transformare pe seama dinamometamorfismului. Existența unor filoane, atinse de metamorfismul de contact produs de masivele de intrusiune granodioritice, presupune existența în șisturile cris- taline a unor roce corespunzătoare netransformate, cu alte cuvinte că în afara aureolei de contact trebuie să găsim filcane cari fac parte din aceiaș serie fi- loniană cu amfibolitele și cari au păstrat caracterul lor primitiv. In primul rând ne-am putea gândi la «diabaze» fiindcă aceste roce au de multe ori ’) Studii asupra șisturilor cristaline din regiunea Șarul Dornei. An. Inst. Geol. al României, voi. XII, pag. 432. București, 1927. Institutul Geologic al României 2 38 ION S. ATANASIU compoziții chimice sensibil asemănătoare cu ale amfibolitelor și fiindcă diabaze transformate în amfibolite se întâlnesc frecvent. Dealtfel Savul *) observă o asemănare de compoziție chimică între amfi- bolitele din împrejurimile Șarului Dornei și rocele filoniene din Nordul Moldovei analizate de Buțureanu. Trebuie să observ însă că o afinitate chimică cel puțin tot așă de strânsă ca între amfibolitele și «diabazele» din masivul Broștenilor se constată și între aceste diabaze și rocele efusive cari apar intercalate între depozitele triasice superioare ce stau pe șisturile crista- line din Carpații orientali. Aceste afinități chimice ne-ar conduce să cuprindem în aceeaș fază de manifestări eruptive amfibolitele, «diabazele» și rocele efusive mesozoice și să deducem că amfibolitele (pe cari le considerăm ca diabaze metamorfozate) sunt puse în loc în Triasicul superior ca și rocele efusive corespunzătoare. In acest caz intrusiunile granodioritice cari au produs metamorfismul de contact pe urma căruia diabazele au trecut în amfibolite, trebuiau să aibă loc după Triasicul superior. Concluziunea aceasta nu poate fi susținută deoarece Triasicul, cu care începe seria depozitelor mesozoice de pe cristalin, se așterne discordant peste liniile de contact între masivele de intrusiune și șisturile cristaline, indi- când prin această dispoziție că, încă înaintea Triasicului inferior, masivele de intrusiune erau puse în loc și aureola de contact formată. Amfibolitele cari s’au format în cuprinsul acestor aureole nu pot fi deci decât pretriasice. Dacă există filoane sincrone cu diabazele din Triasicul superior, fapt care, după cum vom vedea, este foarte probabil, nu acestea sunt rocele cari au dat naștere amfibolitelor din aureola de contact a masivelor granodioritice. Amfibolitele nu pot proveni decât din filoane puse în loc înaintea Tria- sicului. Trebuie să admitem așadar că în șisturile cristaline din împrejuri- mile Tulgheșului au avut loc intrusiuni de filoane în Paleozoic, încă înainte de punerea în loc a masivelor granodioritice. Unele din filoane fiind prinse în aureolele de contact ale acestor masive, au fost transformate în am- fibolite; altele însă au putut i amâne în starea lor primitivă și se găsesc astăzi în șisturile cristaline alături de filoane lamprofirice mai noi. Este posibil ca unele amfibolite să provină din roce lamprofirice căzute sub acțiunea dinamometamorfismului, așa cum crede Savul că s’au format amfibolitele dela Șarul Dornei. In acest caz ele pot proveni și din roce filo- niene mai noi și nu trebuie să mai fie legate de aureola masivelor grano- dioritice. In regiunea Tulgheș nu am întâlnit însă astfel de amfibolite în afara aureolelor, și deaceea nu am văzut necesitatea de a atribui acestor roce o ori- gine dinamometamorfică. ’) Studii asupra șisturilor cristaline din regiunea Șarul Dornei. An. Inst. Geol. al României, Voi. XJJ. pag. 432. București. 1027. Institutul Geologic al României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TtLGHEȘULVI 239 C) GNAISURI In afară de gnaisurile cu biotit, cari apar în cuprinsul suprafețelor sepa- rate pe hartă ca masive de intrifsiune cu învelișul lor de contact, fie ca facies periferic al acestor masive, fie ca apofize pătrunse între micașisturile cu granați, se mai întâlnesc în împrejurimile Tulgheșului și gnaisuri cari formează lame prinse între cloritoșisturi. Aceste gnaisuri le consider ca apo- fize ale masivelor granodioritice, pentru motive pe cari le voiu expune mai departe. Intre gnaisurile cari apar între cloritoșisturi, separate de masivele de intrusiune, se pot deosebi două varietăți: 1. Gnaisuri oculare roșii. 2. Gnaisuri albe. 1. Gnaisurile oculare roșii. Tip: Măgura Prisecanilor. Macroscopic gnaisul acesta apare ca o rocă evident șistoasă, cu separație ușoară după planul de șistozitate, constituită dintr’o mică verzue care îm- preună cu cuarțul formează masa în care apar ochiurile de feldspat roșiu. Tecstura șistoasă lenticulară (oculară sau de gnais ocular). Structura porfiroblastică cu elementele mici, variind între 0,2—0,5 mm. și rareori ajungând până la un mm. diametru, pe când porfiroblastele au 5—10 mm. lungime și sunt în general fusiforme. Elementele mici formează straturi sau lentile foarte alungite, alterne. Cuarțul apare rar în ochiuri mai mari constituite din aglomerate de cristale cu extincție onduloasă pronunțată. Cea mai mare parte a cuarțului formează cristale mai mici, xenomorfe, adunate destul de evident în benzi. Cât privește ochiurile mari de cristale de cuarț s’ar putea pune întrebarea dacă ele repre- zintă cristale primitive mari, • sfărâmate, sau dacă nu cumva sunt lentile născute pe Urma unui proces de metamorfism. F e 1 d s p a ț i i formează ca și cuarțul, benzi desvoltate în sensul șistozității. «Ochiurile» de coloare roz apar din distanță în distanță în aceste benzi și sunt constituite dintr’un cristal mare simplu sau maclat, mai mult sau mai puțin eliptic în secțiune, prelungit în direcția șistozității la amândouă capetele cu câte un aglomerat de cristale feldspatice mai mici. Feldspatul predominant este microclinul, aproape fără excepție concrescut cu albitul. Concreșterile sunt de cele mai multe ori flamiforme (Albitflăm- chen !), parte în Fig. 36), asemănându-se sensibil și cu pertitul reprezentat de O. Wenglein 2), în Fig. III. Când aceste concreșteri sunt foarte abundente, *) M. REINHARD. Der Coziagneisszug in den rumănischen Karpathen, pag. 54. București, 1906. :) tlber Perthitfeldspăthe, Kiel, 1903. Institutul Geologic al României 2#O ION S. ATANASIU feldspatul ia aspectul micropertitului reprezentat de Rosenbusch în PI. XI, Fig. 3. Alteori concreșterile sunt constituite de lamele fine, lungi, desvoltate după direcția de structură a microclinului (parte în Fig. 36). Infine albitul poate formă filonașe sau plaje cu contur neregulat și alungite relativ inde- pendent față de direcția de structură a microclinului (Fig. 37) și poate fi maclat (Fig. 38). In toate aceste concreșteri albitul este mai bogat în incluziuni — mai ales granulare și numai mai rar sericitice — decât microclinul. Abundența con- creșterilor micropertitice indică pentru feldspat un conținut ridicat în sodiu. Faptul că sericitul lipsește aproape complet, ca incluziuni, în aceste cristale, arată că aceste concreșteri micropertitice pot fi privite ca un desamestec ’) al unor feldspați sodico-potasici. Microclinul prezintă adeseori vagi extincții unduioase. Uneori cristalele Fig. 36. Albit în microclin. Gnais ocular roșiu. Măgura Prisecanilor; 200 ori. Fig. 37. Albit în microclin. Gnais ocular roșiu. Măgura Priseca- nilor; X 34 ori. Fig. 38. Parte din Fig. 37. Se vede maclajul albitului; X 357 ori. sunt rupte și recimentate cu cuarț, fapt care prezintă oarecare analogie cu rupturile primare. In afară de microclinul cu structura sa caracteristică se mai văd în sec- țiune unele cristale bine formate, maclate, cu indice de refracție mai mare ca al balsamului și mai mic decât ai cuarțului și cari nu prezintă niciodată concreșteri micropertitice. Constant includ paiete de sericit bine formate și relativ abundente, incluziuni cari lasă pe margini o zonă curată, bine evi- dentă. Este probabil un plagioclaz foarte acid poate chiar albit. Lipsa sec- țiunilor caracteristice nu îrgădue o determinare mai exactă. Dealtfel analiza chimică pe care o cunoaștem asupra gnaisurilor oculare din nordul Moldovei 2) 2) GRUBENMANN. Die krist. Schiefer, p. 150. Berlin, 1910. 2) Tfl. Nlcoi.AU, Gneisul dela Barau. Arehiva, No. 4, Aprilie 1905. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 241 arată numai 0,53 CaO, astfel că înlătură aproape complet posibilitatea exi- stenții plagioclajilor bogați în calciu. Ortoză nu am putut determina în secțiunea studiată. M i c a, puțină, apare în strate foarte subțiri între stratele de cuarț și de feldspat, fiind mai mult sau mai puțin acumulată spre extremitățile ochiu- rilor de feldspat. Este o mică ușor colorată în verde și foarte slab policroică. Birefringența pare a fi mai mică decât a muscovitului căci întotdeauna nu se ridică mai sus de 0,035. Ap a ti tul, apare de obiceiu asociat cu mica, în cristale adeseori îndoite și sensibil biaxe J). După structură și după compoziția mineralogică roca se arată a fi un gnais ocular cu microclin. Caracterele sale coincid cu acelea ale gnaisului dela Rarău 2) și ale altor gnaisuri oculare din Bucovina și din Nordestul Tran- silvaniei 3), gnaisuri cari au fost întotdeauna comparate cu gnaisul de Cozia4). Deosebirea care o constat față de toate aceste gnaisuri este în primul rând lipsa biotitului care în gnaisul dela Măgura e înlocuit prin altă mică, fapt care se vede și macroscopic. Acest fenomen poate fi datorit unui metamor- fism de al doilea rang, căruia trebuesc atribuite și fenomenele de cataclază observate în cuarț precum și extincțiile unduioase ale feldspatului, mai evi- dent aici decât în celelalte regiuni unde gnaisul acesta a fost studiat, și nu ar indică o deosebire esențială față de celelalte gnaisuri oculare. Lipsa mir- mekitului, care când e prezent e asociat cu o structură mai mult sau mai puțin granofirică (granofiroblastică), lipsă care dealtfel a fost constatată de Trauth și în alte gnaisuri asemănătoare, ar arătă că în constituția mine- ralogică a acestor gnaisuri, cuarțul și feldspatul sunt asociate în cantități aproape corespunzătoare eutecticului, care uneori e realizat, alteori nu. Trauth 5) în comparația pe care o face între gnaisul de Cozia și gnaisu- rile oculare din Carpații orientali, observă ca deosebiri principale dimensiu- nile ochiurilor de microclin (cari ajung în gnaisul dela Cozia până la mărimea pumnului, pe când în Transilvania și Bucovina abiă ating rareori 2% cm.) și lipsa protoclazei. Constatând aceste deosebiri ajunge la concluzia că ele au originea în însuș procesul de formare al rocelor. Pe când, după Mrazec și Reinhard textura lenticulară a gnaisului de Cozia ar fi în mare parte pri- mară, născută în consolidarea cu fluctuații magmatice a unui granit porfiric sub acțiunea unui «Stress» puternic, gnaisurile din Transilvania și Buco- ') M. REINHARD. Der Coziagneîsszug in den rumănischen Karpathen. pag. 36. Bukarest, 1906. •) TH. Nicolau. L. c. s) F. TRAUTH. Ein Beitrag zur Kenntnis des ostkarpathischen Grundgebirges. Mitt. d. geol. Gesellschaft, Wien, Bd. III, 1910, pag. 71. ') M. Reinhard. L. c. s) L. c., p. 79. 242 ION S. ATANASIU vina și-ar datori textura exclusiv metamorfismului suferit pe urma «Stress-ului» de o rocă deja consolidată biotitgranit-porfirică (Șistozitate de cristalizare). Observ însă că rupturi, cari cu foarte multă probabilitate pot fi considerate ca protoclaze, se întâlnesc și în feldspații gnaisurilor oculare din Carpații orientali (cel puțin în gnaisul de Măgura), iar diferența de mărime a ochiu- rilor poate sta în legătură, nu atât cu modul de formare al gnaisurilor, cât mai probabil al amplitudine! fenomenului însuș. Astfel la Măgura, unde gnai- surile oculare au o grosime de cel mult io m., ochiurile nu ajung până la un cm. lungime ci de cele mai multe ori au numai 5—6 mm.; pe când la Rarău unde grosimea lui poate fi aproape 50 m., ochiurile sunt constant mai lungi ca un cm. In general gnaisurile oculare din Carpații orientali, cu gro- simi cari rareori ajung la 50 m. și cu desvoltare locală, lenticulară, prezintă condițiuni mult mai puțin favorabile de cristalcgeneză decât gnaisul de Cozia care se desvoltă într’o zonă de câțiva km. lărgime și peste 100 km. lungime. Cu această observație trag concluzia că nu mi se pare atât de accentuată deosebirea între aceste două gnaisuri ca să fie necesară presupunerea unei diferențe în modul lor de formare. Pare mai probabil că ele reprezintă rezul- tatul unui fenomen identic. Dacă ele reprezintă o magmă consolidată sub «Stress», sau dacă sunt o rocă deja consolidată și ulterior metamorfozată, este o problemă pentru soluționarea căreia nu pot aduce elemente noui, astfel că în această privință rămân la vederile lui Reinhard j). In afară de Muntele Măgura-Hangu, unde gnaisurile oculare roșii apar însoțite de o lamă îngustă de micașisturi cu granați, am întâlnit astfel de roce în valea Bistricioarei (Barașău) de unde ele trec peste Piciorul Corha- nului în pârâul Azod. 2. Gnaisurile albe. Tip: Pârâul Prisecani. Aceste gnaisuri, de obiceiu albe-gălbui sau albe-verzi, au șistozitate evi- dentă. Suprafețele de stratificație după care roca clivează ușor, sunt bogate în muscovit și au un aspect undulat-rugos. Undulațiile sunt produse de proe- minența lentilelor de cuarț și de feldspat. In secțiuni perpendiculare pe șistozitate apare foarte clar o textură lenticulară; lentilele cari pot ajunge până la 7—8 mm. grosime și peste 1 cm. lungime, sunt constituite mai ales din feldspat și mai rar din cuarț. Când aceste suprafețe sunt alterate, pe lângă lentile mai apar în relief și benzi de cuarț sau de feldspat. Structura mai mult sau mai puțin granofiroblastică cu heteroblastie net oculară. Urmele unei structuri cataclastice suprapuse sunt destul de evi- dente. l) L. c., pag. 80. JA Institutul Geologic al României igrZ CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 243 Cuarțul apare uneori în lentile scurte alungite după stratificație, cu extincțiuni onduloase pronunțate și foarte adesea conturat de muscovit. Aceste lentile (Fig. 39) reprezintă în mod evident cristale mai mari sfărâmate. Nu avem nici un mijloc să stabilim dacă aceste lentile reprezintă adevărate fenocristale primitiv existente în rocă sau dacă nu sunt cumva lentile formate într’un stadiu de blastogeneză, cari apoi au fost sfărâmate în cutarea care a adus roca la zi. Majoritatea cuarțului se găsește însă în grăunțe mai mici (aprox. 0,5 mm.) xenomorfe și întrețesute cu grăunțe de aceeaș mărime de feldspați. Sunt frecvente și concreșterile mirmekitice (Fig. 40). Fig. 39. Cristal de cuarț, sfărâmat și învăluit de muscovit. Gnais alb. Pâr. Prisecani; X 38 ori. Fig. 40. Mirmekit în microclin. Gnais alb. Pâr. Prisecani; X 55 ori. Q. cuarț, m. microclin. F e 1 d s p a ț i i, reprezenta ți prin albit și microclin cu concreșteri micro- pertitice, apar fie în grăunțe mari, cari întrec ca număr și ca mărime cu mult lentilele de cuarț strivite, fie în grăunțe mai mici xenomorfe, întrețesute cu cuarțul. Albitul uneori maclat si fără nici o urmă evidentă de concrestere micro- pertitică, este bogat în incluziuni pulverulente. O zonă marginală mai lim- pede este adeseori destul de evidentă, uneori însă pare a lipsi complet. Sericitul ca incluziuni apare în cantități variabile dela cristal la cristal, în general însă este în cantitate mică. Este probabil că o parte din acest albit este un produs al metamorfismului înlocuind unele cristale micropertitice. Microclinul, cu frecvente concreșteri micropertitice, formează cea mai mare parte din feldspat. Aproape constant în interiorul cristalelor se observă pete cu coloare de birefringență mai ridicată și cu indice de refracție mai mare care reprezintă probabil un început de separare a albitului. La unele cristale se văd adausuri ulterioare de albit. Institutul Geologic al României -44 1CN S. ATANASIU Mica este reprezentată printr’un muscovit aproape imperceptibil poli- croic (ng verzui-brun foarte deschis, np gălbui aproape incolor), care apare în bastonașe relativ scurte și bine formate, în pelicule cari îmbracă unii feno- cristali de feldspat și anumite lentile de cuarț. Adeseaori în apropierea ei se văd mici acumulări de minerale opace. Este foarte probabil un produs al meta- morfismului. Gnaisurile albe sunt foarte frecvente în împrejurimile Tulgheșului. Une- ori au ochiurile de feldspat bine desvoltate și se apropie prin acest caracter de gnaisurile oculare de Măgura. Ivirile cele mai importante sunt însemnate pe hartă. Relațiile între gnaisuri și masivele de intrusiune. Din harta geologică se vede clar că atât gnaisurile roșii cât și gnaisurile albe apar între șisturile cristaline ale grupei superioare ca lame cari sunt în general apropiate sau chiar alăturate de masivele de intrusiune. De multe ori am putut observa în cloritoșisturile cari stau în contact cu gnaisuri o îmbogățire în mică albă, iar în masivul Măgura-Hangu gnaisurile roșii sunt asociate cu o lamă îngustă de micașisturi ca acelea pe cari le-am întâlnit în învelișul de contact al masivelor de intrusiune. O atare asociație este dată dealtfel și de Paul pentru unele gnaisuri roșii din Bucovina 1). Faptul că gnaisurile din regiunea Tulgheș au produs în șisturile cristaline între cari se află unele fenomene de contact, modul lor de răspândire și con- stituția lor petrografică, îndreptățesc presupunerea că ele sunt ortognaisuri. Eu le-am considerat ca atare și le-am legat de masivele de intrusiune grano- dioritice, ca apofize mai îndepărtate ale lor, apofize cari s’au consolidat sub «St r e s s» în mișcări orogenice așa cum presupune Reinhard pentru gnaisul de Cozia. Din această interpretare rezultă în primul rând faptul că, între gnaisurile cu biotit întâlnite în masivele de intrusiune și gnaisurile cari apar ca lame între șisturile cristaline ale zonei superioare, nu pot fi alte diferențe decât acele introduse dc condițiunile particulare de consolidare. In gnaisurile ocu- lare roșii și în gnaisurile albe, formate de magmele diferențiate în părțile periferice ale intrusiunilor granodioritice și consolidate într’o zonă unde stressul eră mai pronunțat și influența masei intruse foarte mică, biotitul nu s’a putut forma sau s’a distrus. Dealtfel gnaisuri oculare roșii apar și în aureola de contact a masivelor de intrusiune, între micașisturile cu granați (exemplu: Munții Hăghimașuhii și în Bucovina) și în acest caz au biotit. Dacă admitem că gnaisurile cari apar între șisturile cristaline ale zonei superioare sunt apofize îndepărtate ale masivelor granodioritice, apofize ') Grundziige der Geologie der Bukowina. Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, Bd. 26, pag. 269. Wien, 1876 CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 245 cari s’au consolidat sub presiuni orientate (stress-uri), trebuie să mai tragem și concluzia că intrusiunile granodioritice au fost puse în loc în timpul unei faze de mișcări orogenice, căci numai aceste mișcări pot produce presiunile orientate și apelurile de magmă (către axele cutelor) cari au dat naștere lamelor de gnaisuri. Ca vârstă, aceste mișcări trebuie să fie ulterioare metamorfismului regional care a produs șisturile cristaline și anterioare Triasicului. CAP. IV FILOANELE Filoanele cari apar în șisturile cristaline din împrejurimile Tulgheșului sunt foarte variate ca tipuri. Dela prima vedere ele pot fi despărțite în două grupe: A. Cuarțporfire; B. Diabaze și lamprofire. A) CUARȚPORFIRE Cuarțporfirele sunt localizate în partea de NW a regiunei studiate și for- mează stâlpi cu contur mai mult sau mai puțin eliptic ale căror limite taie uneori transversal șisturile cristaline între cari apar. Pârâul Țibleș trece printr’un astfel de stâlp deschizând admirabil masa porfirică pe o lungime de peste un km., fără însă să lase să se vadă contactul intim între porfir și șistu- rile cristaline. Masive importante de cuarțporfire am întâlnit la fundul pâ- râului Muncelul Mare formând o bună parte din Muntele Muncelul, la gura pârâului Muncelul Mare, pe pârâul Țibleș unde apa taie în ele cheile adânci dintre piscurile Slana (1366) și Piatra Arsă (1241), la gura pârâului Bor și înfine la gura pârâului Zăvoiului (Corbul de Sus). Este probabil că masivele principale sunt înconjurate de iviri de importanță mai mică deoarece în unele puncte se întâlnesc blocuri de porfire cari nu pot proveni decât de pe loc. Astfel de blocuri am întâlnit pe piciorul Pietrei Arse lângă cotele 1197 și 1310. Ca tip descriu cuarțporfirele de pe pârâul Țibleș. Cuarțporfire. Tip: Pârâul Țibleș. PI. III Fig. 1. Macroscopic roca se vede a fi constituită din grăunțe albăstrii-opaline de cuarț de mărimea unui bob de mazăre și din grăunțe albe-verzui, opace de feldspat îngropate într’o masă criptomeră verzue murdară în care se văd destul de bine și lamele de biotit. Textura este masivă. r6 Anuarul Inst. Geologic a’ României. Voi- XIII. Institutul Geological României 246 ION S. ATANASIU La microscop structura apare holocristalin porfirică. Fenocristalele de cuarț, cu diametru mijlociu de 5—6 mm., apar parte în cristale complecte, parte în așchii. Coroziunile magmatice, caracteristice pentru porfire, sunt bine evidente. Extincțiunile onduloase foarte pronunțate. Fisurile și crăpăturile numeroase cari străbat cristalele, arată că roca a avut de suferit, după consolidare, presiuni orogenice apreciabile însă nu excesive, căci coroane de sfărâmături sau cristale complet sfărâmate nu se văd. Fenocristalii de feldspat, mai numeroși decât cuarțul dar în mediu mai mici, sunt complet alterați. Plajele cari-i înlocuesc sunt constituite din- tr’ol masă albitică, despre care nu se poate spune sigur dacă reprezintă un rest din feldspatul primitiv sau dacă este un produs de transformare, în care plutesc foarte numeroase paiete de sericit și rareori zoizit și epidot. Pe mar- gini o zonă îngustă și foarte puțin evidentă este deobiceiu mai clară. Plajele prezintă adesea curburi intrânde și rotunziri cari cu multă probabilitate pot Fig. 41. Cristal de feldspat rupt și recimentat. Cuarț- porfire. Țibleș; X 46 ori. înconjură fenocrsitalele fi atribuite coroziunei magmatice. Rupturile cari se văd la unele cristale (Fig. 41) trebuesc poate considerate ca manifestări mecanice în legătură cu punerea în loc a rocei și nu cu presiunile orogenice. Astfel de rupturi se văd și la cuarț, cimentate cu pastă porfirică și sunt dealtfel frecvente și în por- fire cari cu siguranță nu au fost atinse de cutări. Macle se pot observă adeseaori, constituite fie din doi indivizi, fie din lamele relativ fine. Microclin se vede mai rar. B i o t i t u 1 câteodată îndoit, este mai mult sau mai puțin alterat. Uneori cristalele au încă bire- fringența ridicată și coloarea brună cu policroism pronunțat (ng brun-oliv, np galben-verzui); cea mai mare parte, de obiceiu adunate în dâre cari de cuarț și feldspat sau în plaje mai mult sau mai puțin ovale, au birefringența scăzută (sub 0,015) Ș* coloarea brună înlocuită printr’un verde murdar. Destul de des se vede trecerea la penin și termenii intermediari formează de multe ori cea mai mare parte din produsele cari înlocuesc biotitul; ei sunt asociați cu minerale opace și cu rari cristale mici de epidot. II meni tul, relativ abundent, deobiceiu în acumulările de mică, are de cele mai multe ori admirabile coroane de sfen, în jurul căruia se mai adaugă adesea și rozete de penin. Apatit rar. Masa microcristalinăe constituită în cea mai mare parte din grăunțe de cuarț și feldspat cu diametru mediu mai mic ca 1 mm.; cuarțul predomină. Feldspatul e descompus. Biotitul cloritizat este relativ abundent. Starea de alterare a feldspatului nu lasă să se distingă clar structura părții Institutul Geologic al României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 247 microcristaline; se pare totuș că ea este mai mult sau mai puțin micrograni- tică. Abundența sericitului și raritatea mineralelor cu calciu între produsele de descompunere a feldspaților, ar arătă că primitiv acești feldspați au fost mai ales sodicopotasici. După aceste caractere roca dela Țibleș trebuie numită după Rosenbusch cuarțporfir. Constituția mineralogică și mai ales caracterele macroscopice apropie foarte mult aceste porfire de porfirele de Rofna Ț Din această asemănare nu vreau să trag însă nici o concluzie relativ la vârsta porfirelor dela Țibleș. Atât porfirele dela Țibleș cât și cele dela Muncel erau cunoscute lui Reinhard.2). F. Trauth3) descrie din Valea Seacă, ceva mai jos de gura pârâului Țibleș, un «cuarț-amfibol-diorit-porfir cu mică» sau după nomenclatura între- buințată pentru roce asemănătoare din Alpi, un Tonalitporfirit. Roca aceasta se desoebește de porfirele cari apar la defileul Țibleșului, prin prezența hornblendei (aproape complet cloritizată), prin conținutul ceva mai mare în calciu al feldspaților și înfine prin mărimea fenocristalelor cari pot ajunge până la doi cm. lungime. Ea ar putea fi privită, poate, ca o apofiză a masivului principal care formează piscurile Slana și Piatra Arsă. Porfire asemănătoare cu acelea dela Țibleș există încă mult mai spre N în masivul Pietrosul4), la poala căruia Bistrița străbate defileul dela Zugreni, porfire pe care nu le cunosc decât din secțiunile subțiri din colecția S. Atha- nasiu. Cuarțul ceva mai sfărâmat decât în porfirele dela Țibleș, apare tot sub formă de așchii sau de indivizi bine formați. Feldspatul și aici complet descompus pare să fie ceva mai bazic, deoarece între produsele de descom- punere zoizitul și epidotul sunt mai abundenți decât la Țibleș. Biotitul, în cantitate mare, apare fie ca fenocristale alungite, bine formate și cu poli- croismul puternic, tipic (ng brun-tabac, np gălbui), fie ca lamele mici, de obiceiu cu contur neregulat sau ca sdrențe, de coloare brun-roșiatică, adunate de cele mai multe ori în plaje mai mult sau mai puțin ovale. Aceleași lamele înconjuiă uneori fenocristalele de feldspat și mai ales grăunții de sfen, dar se găsesc răspândite și în pastă. In acumulările de biotit, apatitul nu e rar. Pasta, constituită din grăunțe de aproximativ 0,1 mm., pare ceva mai bine cristalizată decât în porfirul dela Țibleș și o oarecare orientare a lamelelor de biotit îi dă o aparență de șistozitate. In rezumat porfirul dela Pietrosul poate fi clasificat tot între cuarțporfire. *) G. RUETSCHI. Zur Kenntniss der Rofnagesteine. Eclogae geologicae Helvetiae, 1903 VIII. 2) Geologische Beobachtungen liber die Kristallinen Schiefer der Ostkarpathen. Ann- Inst. geol. al României, voi. XII, pag. 396. București, 1927. 3) Mitt. d. geol. Geselschaft in Wien, Bd. 111, 1910, pag. 61. 4) SAVA ATHANASIU. Geologische Beobachtungen in den nordmoldauischen Ost karpathen. Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1899, No. 5, pag. 136, Wien, 1899. 16* Institutul Geologic al României 248 ION S. ATANASIU Abundența zoizitului și a epidotului între produsele de alterare ale feldspa- tului și cantitatea relativ mare de biotit ar arătă că suntem în fața unui termen ceva mai bazic decât porfirul dela Țibleș — poate mai apropiat de porfirul studiat de Trauth din Valea Seacă. Tot din masivul Pietrosul provin unele eșantioane din col. S. Atha- nasiu, eșantioane în cari regăsim aceleași porfire însă complet sfărâmate. Cataclaza este admirabil evidentă mai ales la fenocristalele de cuarț, cari sunt parțial pulverizate (Sandquartz). Feldspații sunt deasemenea sfărâmați, iar biotitul se mai vede numai ca resturi între acumulări de minerale opace, sericit și dorit. Părțile mai puțin sfărâmate din rocă sunt rămase ca ochiuri într’o rețea de dâre de sfărâmături în care sericitul este foarte abundent. Observăm faptul că sfărâmarea, desființând conturul fenocristalelor, la o astfel de rocă nu se mai poate preciza dacă este ea într’adevăr un porfir sau dacă nu cumva e un tuf porfiric. La un tuf, rocă primordial mai mult sau mai puțin poroasă, cu rezistență slabă la sdrobire, fenomenele de cataclază pot apăreă, sub acțiunea aceluiaș efect mecanic, mult mai pronunțate decât la porfire, roce masive și foarte rezistente la sdrobire. Numai studiul amănunțit al ivirii acestor roce ar putea rezolvi această controversă. Din cele expuse mai înainte rezultă că porfirele formează mase impor- tante în complexul șisturilor cristaline, mase cari, după forma lor și după relațiile în cari stau cu șisturile cristaline, pot să fie considerate ca stâlpi ce pot reprezenta rădăcini ale unor puncte de erupțiune. Privitor la vârsta acestor erupțiuni porfirice nu am putut găsi deocamdată nici un punct sigur de sprijin. Fenomenele pronunțate de cataclază, ar indică erupțiuni vechi, poate ante- triasice, iar faptul că nu sunt metamorfozate în măsura în care sunt meta- morfozate rocele porfirogene cari constituesc Grupa albă, arată că punerea lor în loc trebuie să fi avut loc după desăvârșirea fenomenului de metamor- fism regional din care au născut șisturile cristaline din Carpații orientali. Aceste speculațiuni ar localiza timpul de intruziune al lor către sfârșitul Paleozoicului. B) LAMPROFIRE ȘI DIABAZE Lamprofirele și diabazele nu formează masive importante cum este masivul porfiric al Pietrei Arse, ci numai filoane care rare ori trec de câțiva decimetri grosime. Aceste filoane se impun însă prin frecvența și varietatea lor. Se poate afirmă că, cel puțin în regiunea Tulgheșului, nu este pârâu mai însemnat pe care să nu se întâlnească blocuri de astfel de roce. Mult mai rar însă aceste roce se găsesc în loc deoarece, după cum am mai spus, ele formează de cele mai multe ori filoane cari nu au o grosime mai mare de câțiva deci- metri, grosime care numai excepțional se ridică până la 2—3 m. într’o regiune complet împădurită cum este regiunea pe care o studiez, găsirea unor astfel de filoane nu este decât o chestiune de șansă. Institutul Geologic al României \ «GR/ CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 249 Filoane acide sunt relativ rare în regiunea Tulgheș. In afară de filoanele de cuarț cari apar pe versantul de Sud al Pietrei Runcului la Sud de cota 858 (Tulgheș) și pe piciorul Arșița lui Juteș lângă cota 1123 (Corbul de Sus) și de filoanele de cuarț și de pegmatit de pe Valea Azodului la E de cota 790, nu am avut șansă să întâlnesc alte iviri cari să merite a fi menționate. Este însă probabil că filoane puternice de cuarț mai există și în alte puncte de- oarece nu rareori am întâlnit pe unele pârae blocuri mari de cuarț cari nu pot proveni decât din astfel de filoane. a) L AM PROFIRE Filoanele lamprofirice, foarte numeroase și variate în Cristalinul Carpa- ților orientali, au fost studiate mai deaproape de Buțureanu x). In studiile sale se descriu și se analizează filoane de: Diabaze?, Kersantite, Ortolite?, Vogesite, Diorite ?, Gabrouri ?, Pierite ?, Camptonite, Monchiquite și Mela- fire. Lăsând la o parte tipurile îndoelnice (Diorite, Gabrouri, Pierite, ete.), se observă imediat că lamprofirele descrise de Buțureanu se clasează în două grupe: 1. Camptonite și Monchiquite, roce cari reprezintă în general produse de diferențiere ale magmelor foiaitice și theralitice2). 2. Kersantite și Vogesite, roce cari reprezintă în general produse de dife- rențiere ale magmelor granito-dioritice 3). Cât privește rocele determinate ca diabaze și melafire, nu numai de Buțureanu, dar și de cercetătorii anteriori, cred că ele aparțin în cea mai mare parte seriei lamprofirice: Vogesit-Spessartit-Odinit. Dacă se respectă clasificarea lui Rosunbusch, denumirile de diabaz și melafir revin mai degrabă echivalenților vechi și dinamic metamorfozați ai lavelor gabroide, adică unor roce efusive. Cum în cea mai mare parte a cazurilor se poate stabili indiscutabil că lamprofirele din Carpații orientali, fie ele din seria granito-dioritică, fie din seria foyaitică-theralitică, formează în șistu- rile cristaline filoane transversale și nu bancuri interstratificate, trebuie să căutăm locul acestor roce între filoane și nu între lave. In lucrarea de față am păstrat denumirile de diabaz și melafir numai pentru rocele bazice cari apar asociate cu depozitele mesozoice de pe cristalin, pentrucă la aceste roce se poate stabili precis, dacă nu în regiunea Tulgheșului în alte părți, că ele apar între depozitele mesozoice ca intercalații concordante asociate cu tufu- ri, deci ca adevărate curgeri de lavă. ') V. BUȚUREANU. Massivul cristalin dela Broșteni. An. Ac. Rom., Mem. Secț. Știin- țifice, Seria II-a, t. XXXVIII. București, 1916. 5) H. ROSENBUSCH. Elemente, 1923, pag. 335. !) Idem, id., p. 329. Institutul Geologic al României 250 ION S. ATANASIU Trebuie să menționez încă faptul că și în șisturile cristaline se întâlnesc, foarte rar dealtfel, și roce lamprofirice concordante cu șisturile cristaline între cari apar. Un exemplu de acest fel, cât se poate de clar, îl formează filoa- nele cari apar în malul drept al Bistricioarei la cota 686. Astfel de roce ar putea fi considerate ca lave interstratificate. Judecând însă după faptul că roce identice apar indiscutabil ca filoane, nu am pregetat să consider și intercalațiunile lamprofirice tot ca filoane și anume ca filoane concor- dante. Faptul că filoanele lamprofirice din Carpații orientali se pot grupă în două serii, ridică o primă problemă a rocelor filoniene. S’au suprapus într’a- devăr în această regiune două serii filoniene distincte cari să reprezinte pro- duse de diferențiere a două magme diferite, una de tip atlantic (Camptonite și Monchiquite) și alta de tip pacific (Kersantite și Vogesite) ? O supra- punere de serii filoniene distincte apare ca posibilă dacă avem în vedere că în partea de Sud a Carpaților orientali există cel puțin trei faze de manifestări ignee: intruziuni ale masivelor granodioritice, intruziunea sienitului dela Ditrău și erupțiunile lavelor andezitice și bazaltice cari au format lanțul eruptiv Călimani—Hârghita. După ce voiu descrie rocele lamprofirice întâl- nite în regiunea Tulgheșului voiu discută întrucât apare ca posibilă o aso- ciere a seriilor filoniene cu aceste perioade de manifestațiuni ignee. O a doua problemă pe care o ridică lamprofirele și diabazele, cari apar în Cristalin, este aceă a relațiunilor cari ar puteă există între aceste roce și acelea cari apar de obiceiu asociate cu Mesozoicul de pe Cristalin. Pânzele interstratificate de diabaze și melafire, cari apar în Mesozoic, trebuie să aibă canale de ascensiune, canale pe cari trebuie să le regăsim în șisturile cristaline cari formează fundamentul întregei regiuni. Stabilind legătura între aceste două grupe de roce s’ar puteă preciză vârsta unora din rocele cari apar ca filoane în Cristalin. Dacă însă Mesozoicul, fie în total fie în parte, este adus în poziția pe care o are astăzi de supracutări ample, afinitățile dintre rocele efusive mesozoice și unele filoane din șisturile cristaline nu mai apar ca o necesitate, rocele eruptive mesozoice putând să aparțină unei alte serii. Trebuie să observ dela început că aceste probleme, deși de importanță remarcabilă în special pentru tectonica regiunei, sunt departe de a-și găsi o soluție completă în lucrarea de față. Suprafața restrânsă pe care s’au făcut observațiile, numărul mic de analize chimice cari s’au putut face și lipsa aproape completă de cercetări în această direcție în alte regiuni ale Carpa- ților orientali, sunt fapte cari nu îngăduesc încercări de generalizare. Rocele lamprofirice întâlnite ca filoane în împrejurimile Tulgheșului, se clasează în două serii: i. Camptonite și monchiquite. 2. Spessartite. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 251 1. Camptonite și Monchiquite. a) Camptonit Cota 1454 Piatra Roșie Românească. PI. III Fig. 2. v Roca este de coloare cenușie, compactă și fin cristalizată, având factură bazaltică. Sub microscop apare o structură holocristalin porfirică. Fenocristale de olivin și piroxen, a căror lungime nu trece de un mm., reprezintă produsul unei prime faze de cristalizare. Intr’o a doua fază s’au format cristale pris- matice, alungite, de titan-augit și barkevikit. Amândouă aceste generații de cristale sunt înglobate într’o pastă microcristalină constituită din augit, bar- kevikit, plagioclaz și zoizit (?). P i r o x e n u 1 din prima generație este complet transformat în minerale cloritice și calcit. Olivină este transformată în antigorit asociat constant cu cantități Fig. 42. Olivină tran- sformată în antigorit și calcit. Camptonit. Piatra Roșie; X 80 ori. Fig. 43. Titan-augit grupat pe olivină. Camptonit. Piatra Roșie; X 80 ori. Fig. 44. Agregat ste- lar de cristale de Ti- tan-augit. Camptonit. Piatra Roșie ;X 100 ori mari de calcit (Fig. 42). Pe cristalele de olivină s’au grupat uneori baghete alungite de titan-augit din a doua generație (Fig. 43). Alteori cristalele sunt sfărâmate sau corodate și recimentate și complectate cu pastă microcristalină. Intre elementele din a doua generație cel mai frecvent este t i t a n-a u g i t u 1 care formează prisme alungite de coloare violetă sau violacee asociate uneori în agregate stelare (Fig. 44). Foarte deseori prezintă struc- tura în formă de ceas cu nisip (Sanduhrstructur). Extincția maximă (a) 420. Birefringență maximă {ng—np) 0,015. Policroism foarte slab, dispersiune pu- ternică, semn optic Barkevikitul formează șl el prisme alungite cu secțiuni mai mult sau mai puțin hexagonale și cu extremități neperfect formate. Este puternic policroic {ng brun roșcat, nm brun-roșcat, np galben-verzui). Mineralele opace sunt frecvente, uneori sunt înconjurate de un pigment roșiu, probabil un oxid de fier produs prin alterație. Pirita este vizibilă cu lupa. Institutul Geologic al României 252 ION S. ATANASIU S f e n u 1 și apatitul sunt rare. In pasta microcristalină, pe lângă titan-augit și barkevikit, mai apar ace lungi verzui, fracturate transversal (zoizit ?) și relativ rar un feldspat plagioclaz. Unele părți din pastă formează plaje izotrope cari par să fie constituite din analcim. Frecvența lineară a mineralelor e următoarea: Gene- rația I Gene- rația II Pasta Total Piroxen . . 6 15 23 44 Olivină . . 1 — — 1 Barkevikit — 28 4i Minerale opace . . . . . — 8 — 8 Feldspat — I I Analcim . . — — I I Calcit . . — — 4 4 100 După compoziția sa mineralogică roca este un amfibolcamptonit, care diferă de forma tipică — așa cum o descrie Rosenbusch — prin absența biotitului și prin conținutul prea mic în feldspat. Compoziția chimică a rocei—după analiza făcută de I. Atanasiu1) este următoarea: Si O2 • 37>24 Ti O2 • 3,40 Alg °3 . 12,62 Fe„ 0, • 2 >47 FeO • i3,37 MnO . 0,86 MgO • 6,59 CaO • 13,96 Ba 0 | Sr O j . 0,09 Na2 0 • 2,04 k2o 1,29 P2O5 • 0,13 8 0, 0 ■ C44 H2O(iio») . . . . 0,40 CO2 + H2O(i8o°) . • 4,97 100,87 ’) I. A. ATANASIU. Contributions ă l’^tude chimique des roches eruptives basiques. Bull. de Chimie pure et appliqude, t. XXXVII (1924) No. 1—3, pag. 19, analiza 5-a. Bucilrbști; 1923. • Institutul Geologic al României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 253 La totalul analizei trebuie scăzut oxigenul din trioxidul de sulf deoarece este sigur că sulful provine din pirite. b) Camptonit Pârâul Preluca Zvâncenilor, dela confluența cu viroaga ce vine pe dreapta pârâului dela cota 1154, fundul pârâului Telec, Valea Jidanului. Roca este masivă și neagră — cu aspect bazaltic. In masa neagră micro- cristalină se văd rare cristale de barkevikit putând avea mai mulți mm. dia- metru, precum și unele plaje albe-verzui cu aureolă de coloare roz. Sub microscop se vede o structură holocristalin porfirică. In afară de fenocristale de barkevikit, vizibile și cu ochiul liber, se mai văd în pastă fenocristale, probabil de a doua generație, de augit, barkevikit și cuarț. Titanaugitul, foarte slab colorat în verzui și cu policroism aproape imperceptibil, are pe margini o zonă violacee (titaniferă). Birefringența maximă (ng—np) 0,027. Extincția (a) la 370, semn optic +, unghiul axelor optice foarte mic. Puternic dispers și dispersiunea fiind mai pronunțată în zona de margine, titaniferă. Este foarte probabil un titan-augit cu conținut acmitic. Multe cristale sunt alterate având partea centrală cloritizată. Uneori se văd cristale sfărâmate și recimentate cu pastă. B a r k e v i k i t u 1, de coloare brună cu policroism pronunțat (ng brun- verzui, nm brun-roz, np galben-verzui) are birefringența maximă (ng np) 0,027, extincția (a) la 110 și semnul optic —. Cristalele mari sunt corodate, având concavitățile de coroziune umplute cu pastă microcristalină și uneori înconjurate cu o coroană de calcit. Cuarțul formează plaje albe-verzui de 3—4 mm. diametru, încon- jurate de o coroană roz constituită din baghete foarte mici de coloare roșie- brună sau roză (oxizi de fier?). Pasta microcristalină conține cristale alungite de barkevikit și augit verde, foarte multe minerale opace, calcit în granule mici, rar sfen și înfine pigmenți de coloare roșie, oliv sau verde. Frecvența lineară a mineralelor este următoarea. Fenocristale Pastă Total Piroxen1) ... 20 5 25 Barkevikit . . . 7 5 12 Cuarț 2 — 2 Minerale opace . , -—— 55 ■ 55 Calcit — 5 5 Apatit . I I 100 *) La piroxen sunt contate plajele întregi, inclusiv doritul și calcitul care provine din alterație. •' ' ' ’ • 254 ION S. ATANASIU După compoziția mineralogică roca este un Camptonit care diferă de camptonitele normale prin lipsa biotitului și a feldspaților. c) Monchiquit Pârâul ce se varsă la cota 659 în pârâul Măghierușul. Pl. III Fig. 3. Fig. 45. Concreșteri de barkewikit pe augit. Monchiquit. Măghieruș; X 30 ori. a. Augit acmitic, at. Titan-augit, b. Barkevikit. Roca este de coloare cenușie închisă, fin cristalizată, cu aspect bazaltic și cu crustă de alterație ruginie bine distinctă de restul rocei. La microscop apare o structură hipocristalin-porfirică. Fenocristale de augit și olivină, ce nu trec de 3 mm. diametru, sunt înglobate într’o pastă constituită din cristale mult mai mici de: augit, barkevikit, minerale opace, sfen și apatit, ale căror interspații sunt umplute de o masă amorfă de coloare brună bogată în microlite. Piroxenul, elementul fenocristalin cel mai fre- cvent, formează prisme scurte, bine individualizate, fără coroziuni, ce pot ajunge până la 2—3 mm. înălțime. Policroismul foarte slab în tonuri verzi-gălbui. Disper - siune apreciabilă. Birefringența (ng—np) 0,020. Extincția maximă (a) la 420—450, semn optic +, unghiul axelor optice mic. Macle frecvente după 100. Toți indivizii lasă să se distingă o zonă marginală îngustă, violacee cu clivajul 001 sub formă de spărturi abundente și bine pronunțate, cu unghiul de extincție mai mic și cu birefringența mai scăzută decât la nucleu. Este foarte probabil un augit cu ceva conținut acmitic și cu înveliș titanifer. Abe- rația începe din centru și se întinde pe crăpături for- mând uneori plaje bine distincte de clinoclor asociat cu numeroase grăunțe de calcit. In capătul cristalelor de piroxen și paralel cu alungirea lor se grupează baghete mici de barkevikit (Fig. 45). Olivină aproape complet serpentinizată, lasă să se vadă numai rareori resturi din cristalul primitiv. Pe crăpături și pe marginele cristalelor foarte multe granule de calcit. La unele cristale se văd adausuri ulterioare cari includ barkevikit. In pastă elementul cel mai frecvent este barkevik’tul care formează prisme alungite după 110, ale căror extremități par rupte. Policroismul puternic (ng brun-roș, nm idem mai slab, np galben-verzui). Birefringența maximă (ng—np) poate ceva mai mare ca 0,020. Extincția (a) la 140. Uneori cristalele formează grupări simetrice, alteori sunt fixate pe augitul din prima generație. Se văd incluse în zona de creștere ulterioară a olivinei și în analcim. Augitul din a doua generație este reprezentat prin cristale mici, scurte, cu aceleași proprietăți ca zona violacee titaniferă, ce îmbracă cristalele mari de augit acmitic. CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 255 Intre mineralele opace unele (Ilmenit) poartă coroană de sfen. Sfenulși apatitul sunt rare. Pasta de coloare brună, ce umple toate interspațiile cristalelor, este aproape complet izotropă. Ca microlite conține mai ales cristale filiforme de coloare verzue și cu extincție simetrică (zoizit ?) ce apar izolate sau grupate în buchete. A n a 1 c i m u 1 substitue uneori pasta. După relațiunile dintre minerale ordinea de cristalizare ar fi următoarea: Faza l-a: Augit acmitic, olivină. Faza Il-a: Titan augit, barkevikit, adausuri la olivină. Faza III-a: Analcim și pastă amorfă. Frecvența lineară a mineralelor este: Augit...................27 Olivină.................21 Barkevikit...............8 Minerale opace........7 Analcim..................5 Pastă amorfă............32 100 După compoziția sa mineralogică rcca poate fi numită Augit — monchiquit, care diferă de monchiquitele normale prin absența bio- titului și predominarea augitului și a olivinei. Analiza chimică a rocei *) arată o cantitate apreciabilă de apă și probabil mai ales de CO2, ceeace aduce o scădere aparentă a proporției de Si O2. Si O,........... Ti O2........... ALO, ........... Fe2 O3.......... Fe O............ MnO............. Mg O............ Ca O............ Ba O] Sr O]........... Na, O........... K2O. ....... . 34>72 3,02 9,82 3>24 11 >39 1,56 8,43 10,92 urme 2.47 0,65 urme 0,84 2) Transport 87,06 ") I. A. ATANASIU. L. c., pag. 19, analiza 7-a. 2) Trebuie redus la S. Institutul Geological României 256 ION S. ATANASIU Report 87,06 H2 O(no°) H2O(i8o«) c O, £ . . 2,06 . . 11,04 100,16 d) Monchiquit Cota 927 în pârâul Fiigheș *). PI. III Fig. 4. Roca este de coloare neagră, compactă, cu aspect bazaltic și cu crustă subțire ruginie și alterată. se vede structura hypocristalin- porfirică. Fenocristale Sub microscop Fig. 46. Piroxen alte- rat. Monchiquit. Pâr. Fiigheș; X 60 ori. rare, cu diametru numai de un mm., de piroxen și olivină, com- plect alterate sunt înglobate într’o pastă constituită mai ales din bar- kevikit, pe lângă care se văd mai rar titan-augit și olivină. Inter- spațiile sunt umplute cu substanță amorfă. Intre fenoelemente, p i r o x e- n u 1 este reprezentat prin plaje (Fig. 46) de formă aproape drept- Fig. 47. Olivin ser- pentinizat (Antigo- rit).Monchiquit. Pâr. Fiigheș; X 360 ori. unghiulară, care par’că ar prezenta uneori forme de coroziune. Aceste plaje sunt aproape complect transformate în minerale cloritice asociate cu calcit și sfen. Sfenul rezultat din alterație formează grupe din câte 3—4 granule Fig. 48. Barkevikit în pastă. Monchiquit. Pâ- râul Fiigheș; X 375 ori. care reproduc aspectul unor grupe de bacterii. In jurul fenocristalelor alterate de- piroxen se acumulează de obiceiu cristale de barkevikit. Olivină este complet substituită prin calcit și antigorit ale cărui fibre formează rețeaua carac- teristică (Gitterstructur) (Fig. 47). Cea mai mare parte din fenoelemente o constituesc unele plaje cu contur senzibil circular constituite în întregime din calcit. In pastă barkevikitul (Fig. 48) formează elementul cel mai frecvent. El apare sub formă de prisme alungite după no, cu extremitățile neformate, cu secțiune senzibil ’) Pârâul Fiigheș se varsă în Putna la deal de gură pâr. Sumuleul și nu intră în cadrul hărții. Institutul Geologic al României X IGRZ CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 257 hexagonală, și cu lungime mai mică de % mm. Policroism puternic (ng castaniu, nm idem, puțin mai deschis, np galben bătând în brun). Birefrin- gența maximă (ng-np) circa 0,025. Extincția (a) la 120. Adeseori maclat după 010. Minerale opace abundente și între ele trebuie să fie și ilmenit, căci se văd uneori coroane de sfen, precum și pirit care e vizibil cu ochii liberi. Sticla, perfect izotropă sau foarte slab bire- fringentă, este plină de incluziuni între cari abundă mai ales fibrele verzui pe care le-am întâlnit și în monchiquitul de pe pârâul Măgherușul. A n a 1 c i m u 1 este uneori asociat cu calcit și dorit în plaje eliptice în jurul cărora este acumulat barkevikit (Fig. 49). Frecvența lineară a mineralelor este următoarea: Piroxen (alterat) .......... Olivină (alterată).......... . Barkevikit........... Minerale opace .' ....... Calcit ...............'......... Sticlă.......................... Fig. 49. Plajă cu anal- cim(A).Monchiquit. Pâ- râul Fugheș; X 60 ori. $ 1 Fenoelemente 2 J 42 8 7 32 100 Mg O Ca O Ba O Sr O Na2 O După compoziția mineralogică și după structură roca este un A m f i b o 1- monchiquit. De remarcat și aici lipsa biotitului. Compoziția chimică a rocei *) e următoarea: Si O2...............................38.78 Ti 02 . . ........................ 5.10 Al 2 03 ......................... 11,64 Fe2O3 . i . . ...................... 4,22 Fe O................ 12,30 '. . . 0,85 ....................... 8,24 •.......................... 9.24 .........................j 0J9 ................... • • Q.93 Transport 91,49 4. i) I. A. ATANASIU. L. c., pag. 20. Analiza 1 b pusă din eroare în grupul rocelor erup- tive asociate cu depozitele mesozoice. 258 ION S. ATANASIU Report 91,49 K2 O ............................. 0,10 P, O, ............................ 0,11 S O3............................... 0,67 *) H2 O (iio°)....................... 0,62 H2 o (1800) ]................... C O2 . . . | ................... 99 >77 e) Un Monchiquit am mai întâlnit la cota 904 de pe pârâul No- ghirezul (numai ca blocuri). Roca este cenușie, masivă, fin grăunțoasă și lasă să se vadă cu ochiul liber granule de pirită foarte mici și sferule de calcit de 4—5 mm. diametru. Sub microscop se vede structura hipocristalin porfirică. Fenocristalele sunt reprezentate prin: Barkevikit, piroxen cloritizat, olivină transformată în antigoirt, rare cristale de un feldspat plagioclaz bazic și foarte rare lamele de biotit. Pasta este devitrificată. f) O rocă filoniană care face probabil parte tot din seria Camptonitelor și a Monchiquitelor am întâlnit pe partea stângă a văei Bistricioara în dreptul cotei 762, cu 600 m. mai la vale de gura pârâului Valea Seacă, unde formează un filon de 40 cm. grosime în cloritoșisturi cu cuarț, aproape de o linie de contact cu cuarțite negre frământate. Filonul are câteva fracturi transver- sale. Roca este constituită în cea mai mare parte din cristale mari de barke- vikit concrescut aproape constant cu un amfibol verde-albăstrui. Interspa- țiile sunt ocupate de calcit, feldspat în cristale fin maclate și ace lungi de zoizit( ?). Se mai observă și unele plaje tulburi, alterate, cari formează agregate stelare așa cum am văzut că formează uneori titan-augitul; câte odată aceste plaje sunt pline cu ace de rutil grupate în rețea (Sagenit). După compoziția mineralogică această rocă ar puteă fi apropiată de A m- fibolcamptonite. g) Camptonitele și Monchiquitele în partea de Sud a Carpaților orientali. Roce din grupa Camptonitelor și a Monchiquitelor au fost descrse pentru prima oară în Carpații orientali, ca filoane în masivul sienitic dela Ditrău de către I. Szadeczky 2). Studiul acestor filoane a fost reluat mai târziu de B. Mauritz 3), J) In rocă probabil S nu S O . 2) Camptonit provenind de pe drumul Ditrău-Tulgheș. Analiza a fost făcută la Vers. Anstalt Cluj. Ref. N. J., 1901, I, pag. 402 și este dată în tratatul lui ROSENBUCH. b) Uber die chemischen Verhăltnisse des Syenitmassivs von Ditrd. Math.-Naturw. Ber. Ungarn XXX (1912), Budapest. Diferentiationsdiagram. Tschermak’s Mitt. 38, 1925 Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 259 V. Buțureanu 4) regăsește camptonitele și monchiquitele în șisturile cristaline din Nordul Moldovei și face cunoscută constituția lor mineralogică și chimică într’o serie de publicațiuni apărute între 1901 și 1916. In 1903 D. Cădere2) studiază mai aproape și analizează un camptonit provenind din pârâul Borcuța, iar M. Reinhard 3) menționează aceleași roce din valea Oltului (Baia lui Bălan). Ținând seama și de analizele chimice făcute asupra camptonitelor din masivul sienitic dela Ditrău și adăugând cele trei analize din lucrarea de față, numărul total al analizelor chimice făcute asupra camptonitelor și mon- chiquitelor din jumătatea de Sud a Carpaților orientali se ridică la 17. Din tabloul alăturat în care se află trecute toate aceste analize, se vede imediat că rocele provenind din împrejurimile Tulgheșului formează tipuri bazice extreme. Chiar dacă s’ar face abstracție de apă și de C O2 și s’ar re- calculă din nou datele analizei procentual, Si O2 rămâne inferior tuturor celorlalte analize din tablou (pentru camptonitul dela Piatra Roșie s’ar ob- ține 39,69 Si O2, pentru monchiquitul dela Tulgheș 42,48, iar pentru acel de la Măghieruș 40,42). Ele se mai deosibesc de celelalte camptonite și mon- chiquite din tabel prin cantitatea mică de Al2 O:j și prin creșterea pronunțată a cantității de Fe O. Compoziții chimice asemănătoare au monchiquitele dela Taganrog (Rusia meridională) și dela Montreal (Canada)4). Aceiaș situație extremă o păstrează rocele din regiunea Tulgheș și în triun- ghiul lui Osann, precum și în tretraedul de concentrație al lui Niggli (vezi fig. 50 și 51). Față de camptonitul tip dela Camptonfalls, camptonitele din masivul sienitic dela Ditrău, se plasează într’o poziție opusă acelor din re- giunea Tulgheș și tranziția între ele pare să o stabilească unele din tipurile analizate de Buțureanu. Pe diagramul de diferențiere a camptonitelor și monchiquitelor, dat de Niggli 5), camptonitele și monchiquitele din partea meridională a Car- paților orientali se încriu destul de bine (Fig. 52). Excepție fac numai rocele ’) Etudes petrographiques des roches ăruptives du district de Suceava. An. Sc. Univ. Jassy. T. 1, fasc. 3, Iași, 1901. Cercetări în masivul cristalin dela Broșteni. An. Inst. Geol. al României, Voi. 1, pag. LIV, București, 1908. Etudes petrographiques sur Ies roches filoniennes du massif cristallin de Broșteni. An. Sc. Univ. Jassy, T. V, Fasc. 4, Iași 1909. Masivul cristalin dela Broșteni. An. Ac. Rom., Mem. Sect. Științ., Seria II, T.XXXVIII, București, 1916. 2) Sur les roches 6ruptives de Borca. An. Sc. Univ. Jassy, T. II, pag. 277—283 Iași, 1903. ’) Geologische Beobachtungen iiber die kristallinen Schiefer der Ostkarpathen. An. Inst. Geol. al României, Voi. XII, pag. 494, București, 1927. q H. ROSENBUSCH. Elemente. Ed. 1923. Pag. 338. Analizele 22 și 23. 5) Gesteins- u. Mineralprovinzen, Bd. I, Berlin, 1923, pag. 352 și 358. \ IGR/ Institutul Geological României ION S. ATANASIU * 3 § s N Total . . .Poobpoo oooooPo°P T w 89'66 0 0 | [ JD W | O « | Ui un O -< 1 O W 4 m m Ui Ui M O « 4 CO Ut Q\ O O O Ui M W 99,95 P | O « Ul | 004 O Un 4 "4 4* Un Un O Ui CO 4 b b *08 b 08 Un b 4 O 00*4 w Q8 « O 4 4 <3 4 •4 ioo>39 CO P P P P P P P P P 01 0 08 4 CO O un bl M M b b b O b b O M 004 b 00b •4 O « 4 *4 O O 4 ui 0 O 4 4 4 W Ul 99,77| « « W 08 0 O 0 0 0 p 0 cop M 4 « Ul CC ■4 OO« « b «MM 00W M Q8« b 00 M -4 — O w '044UnQM4 0 0C 08 Din împreju Tulgheșu O o cc p P P P P P p W O* O W M M W M 0 4 4 « M 0 0 b Ul bob b 084* N *•4 O 4^ W \O 4- O OO 08^4 M N O 4- -I M O O 08 P P P n P P ^000««W\OW^4 O O 00 ' 08 4- ' ' b 4 Ui u N OO O n! 4^ 08 4* Ui «4 N W 08 0 4 M N M 00 rimile lui « O o b b> 43,10 2,44 16,28 3,5° 7,20 8,15 9,04 1,20 2,19 0,52 tr. } 2,80 4,5° 0 Din împrejurimile Broștenilor £i‘ooi 49,84 1,20 12,03 6,14 3-45 7,78 12,26 4,4° 1,19 o,54 । 1,3° 0 O o u 1 08 bw |pp | Ul ^O8UJ >-< \O ‘ b b b b b Ui b bob *>4-0 OM 80 « M M 0 o o 48,42 1,46 15,95 7,30 5,86 5,20 7,54 3,74 2,37 1,19 I 1,10 N Si'ooi 46,37 1,10 16,32 5,37 6,22 5,8i 10,24 5,32 1,81 0,89 } 0,70 >-< 100,19 i” | O H W I P X | 0,0, OS M £ CO O8QO8 b b Ui Ui W b O O M O OO 08 M O O •-< 0 0 b ? 1 ° r y | p y । m h> a r ț M 00 O « O « O O O h 4 O 4 4 0 O « Ui O84. os 0 Ui b O 45,78 °,72 12,24 8,66 6,91 3.78 8,40 5,69 2,31 1,36 } 4.14 « 99,76 A O p p | y* w°° p p y» woow \ob bob bob M8QW O Q8 4OQ8 004. >-< CAMPTONITE - MONCHIQUITE IGR Institutul Geologic al României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 261 CAMPTONITE ȘI MONCHIQUITE DIN CARPAȚII ORIENTALI 17 Anuarul Inst. Geologic al României. Voi. XIII. Institutul Geological României 262 ION S. ATANASIU analizate sub No. 1, 10 și 11, cari arată o valoare mult prea mare pentru c. Roca No. 1 se proiectează dealtfel și în triunghiul lui Osann cu totul în afară de câmpul camptonitelor. Este de remarcat încă faptul că față de valorile Fig. 50. Proecția analizelor de campto- nite și monchiquite din Carpați orientali în triunghiul lui OSANN. Camptonite și monchnpnte Onnep Broșteni Campionii Campion Calls Camptonite OelaDitrau Camptomte șl'monchitpute om neg Tulgheș 8. Bara! ne Put na P3 Puma Fig. 51. Parte din secțiunea IV a tetraedrului de , concentrație a lui NlGGLI. 1 c I—5 Camptonite din masivul sienitic dela Ditrău, 6—8 Camptonite și monchiquite din regiu- nea Tulgheș, 9—17 Camptonite și monchiquite din regiunea Broșteni, Roca No. 1 în secț. V, iar roca No. 6 în secț. III. Numerile se raportează la rocele din tabloul dela pag. 245» medii ale diagramului, camptonitele și monchiquitele din Carpații orientali dau valori mai mari pentru alk și mai mici pentru jm. Valoarea mare a indi- Fig. 52. Diagramul de diferențiere a camptonitelor și monchiquitelor (NlGGLI) cu proecția rocelor din Carpații orientali. celui alk, predominanța constantă a sodiului asupra potasiului (cu excepția Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 263 analizei 9, și în fine valoarea relativ mică a indicelui mg, plasează hotărît camptonitele și monchiquitele din partea meridională a Carpaților orientali între produsele de diferențiere ale magmelor atlantice. Pe triunghiul lui Osann majoritatea camptonitelor și a monchiquitelor ce apar ca filoane în șisturile cristaline se plasează în sextantul III, între shonkinite și theralite. Caracterul net atlantic al rocelor, precum și faptul că astfel de roce se găsesc tot ca filoane și în masivul sienitic dela Ditrău, mă conduc să pun în legătură filoanele de camptonite și monchiquite din împrejurimile Tulghe- șului și ale Broștenilor cu intrusiunea sienitică dela Ditrău. Fig. 53. Diagrama de diferențiere pentru magma sienitică dela Ditrău (B. MAURITZ) în care s’au introdus camptonitele și monchiquitele din Carpații orientali. In diagramul de diferențiere obținut de Mauritz 1), după metoda lui Niggli, pentru masa sienitică dela Ditrău, se încadrează destul de bine, atât camptonitele și monchiquitele din împrejurimile Tulgheșului, cât și acelea dela Broșteni (Fig. 53). Dacă acest argument e suficient, putem conclude că monchiquitele și camptonitele cari se întâlnesc în șisturile cristaline din partea meridională a Carpaților orientali, fac parte din aceiaș serie filoniană cu camptonitele cari străbat masivul sienitic dela Ditrău. Separațiunile ultrabazice ale magmei atlantice care a format acest masiv au dat deci naștere unei aureole filoniene remarcabile ca întindere. Intr’adevăr dela Ditrău până la Broșteni este o distanță liniară de peste 50 km. *) B. MAURITZ. Die magmatische Diferentiation in den foyaitischen Gesteine des Ditr<5- u. Mecsekgebirges. Tschermak’s Mitt., Bd. 38, 1925, pag. 195. 17» 264 ION S. ATANASIU Admițând o legătură genetică între filoanele camptonitice și monchiqui- tice cari străbat șisturile cristaline și acelea cari străbat sienitul dela Ditrău se poate admite și sincronismul lor. Pe această cale ajungem la oarecare spe- culații interesante privitoare la vârsta intrusiunilor. M. Reinhard1), studiind sienitele dela Ditrău, observă că intrusiunea lor trebuie să fi avut loc după ultimele mișcări orogenice intense cari au agitat masa cristalină, deoarece mineralele cari constituesc diferitele varietăți de sienite nu prezintă nici cea mai slabă urmă de cataclază. Fiindcă mișcările intense în cuprinsul masei cristaline au încetat după Cretacicul inferior, (după Apțian, care este încă prins în cutele din « Sinclinalul extern »), se deduce că intrusiunea sienitelor dela Ditrău nu poate fi mai veche decât Cretacicul superior. Filoanele campto- nitice și monchiquitice, cari străbat masa sienitică și șisturile cristaline, tre- buie să fie încă și mai noi. Vârsta post-apțiană a camptonitelor și monchiquitelor presupune lipsa blocurilor de astfel de roce în conglomeratele apțiene superioare cari se în- tâlnesc, fie pe cristalin (Hăghieș), fie în Zona Flișului (Ciahlău). Până acum nici una din aceste mase conglomeratice nu au fost studiate din acest punct de vedere. O altă consecință la care conduce vârsta post-apțiană a filoanelor bazice de tip atlantic este posibilitatea de a întâlni astfel de filoane și în Zona internă a Flișului, străbătând Cretacicul inferior. Intr’adevăr, în situația de astăzi, dela masivul sienitic dela Ditrău, unde presupun centrul de activitate al acestor manifestări plutonice, până la marginea de Apus, a Zonei interne a Fli- șului sunt numai 15—20 km., pe când până la masivul Pietrosului, unde sunt cunoscute în șisturile cristaline filoane de acest tip, sunt circa 60 km. Deoarece în Zona internă a Flișului din Moldova nu s’au întâlnit filoane de camptonite și monchiquite, trebuie să concludem, pe baza studiilor existente că zona de răspândire a acestor roce nu depășește, în partea meridională a Carpaților orientali, linia tectonică ce separă Cristalinul de Fliș. Cărei cauze se datorește această limitare spre Est a aureolei filoniene este o problemă care nu poate fi tratată aici sub toate aspectele. Observ numai că dacă s’ar încercă explicarea absenței filoanelor în Fliș prin fenomene ample de supra- cutare, adică dacă s’ar admite că Flișul nu a fost injectat fiindcă în timpul intrusiunilor magmei sienitice se găsea în afară de câmpul cuprins de aureola filoniană a acestor intrusiuni, ar urmă ca distanța între marginea de Apus a zonei Flișului și masivul sienitic dela Ditrău să fi fost cu minimum 40—50 km. mai mare decât este astăzi. In această poziție aureola filoniană ar puteă fi simetric desvoltată fără să atingă zona Flișului, presupunând că raza ei ’) M. REINHARD. Âge de l’intrusion du sy^nite nephelinique de Ditrd. Comptes-rendus des seances de l’Institut Gdol. de Roumanie, Voi. II, pag. 1.16. București, 1911. Institutul Geological României ____________CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 265 nu este mai mare de 60—70 km. adică dela Ditrău până în partea de Sud a Bucovinei. Deplasarea spre Est a masei cristaline, cu masivul sienitic pus deja în loc, ca să ajungă în poziția pe care o are astăzi, a trebuit în acest caz să aibă loc în cutările post-cretacice. Este întrebarea dacă într’o astfel de mișcare sienitele dela Ditrău ar mai fi putut păstră caracterul lor de intrusiune « post tectonică », fără urme de cataclază, caracter pe care tocmai se sprijină consi- derațiunile lui Reihnard privitoare la vârsta lor. Cum faptul nu pare posibil, explicarea asimetrici câmpului de răspândire a camptonitelor și monchiqui- telor trebuie căutată în alte fenomene. h) Anexă la Camptonite și Monchiquite Alte roce din împrejurimile Tulgheșului cari se grupează tot în seria Camptonitelor și Monchi- quitelor. In afară de rocele relativ bine conservate, cari s’au putut determină mi- croscopic, se mai întâlnesc în împrejurimile Tulgheșului nenumărate filoane de roce într’o stare foarte înaintată de alterare. La aceste roce studiul micro- scopic nu poate conduce Ia o determinare precisă și încadrarea lor în această serie am făcut-o mai mult după compoziția chimică decât după aceea mine- ralogică. Am studiat mai deaproape atât microscopic cât și chimic două roce filo- niene provenind din malul stâng al pârâului Putna în dreptul confluenții cu pârâul Saroș Putna și o rocă de pe pârâul Baratul mic. Rocele au culoare verde sau cenușie verzue, cu structură cryptocristalin porfirică. Fenoelementele ale căror volum trece uneori de 1 cm. sunt complet alte- rate fiind transformate fie în dorit, fie în serpentină. După formă numai, se poate bănui că în cea mai mare parte ele ar fi cristale de un piroxen și de olivină. Piroxenul poate să fie un titan augit, judecând după abundența granu- lelor de sfen ce se văd între produsele de alterare. Foarte rar se văd resturi de biotit nealterat. Pasta criptocristalină are mineralele deasemenea complect alterate și e bogat inpregnată cu calcit; rareori se văd în ea resturi de cristale de feldspați plagioclazi. Compoziția mineralogică sugerează o apropiere între aceste roce și campto- nitele și monchiquitele descrise dejă. La aceiaș concluzie duce și analiza chi- mică a rocelor *). >) I. A. ATANASIU. L. c., pag. 19, analizele i«, 3a, 40; la calciu s’a trecut în text din eroare 8,80 în loc de 8,88 la analiza 1 și 9,64 în Ioc de 9,67 la analiza 3. La totaluri sunt și aici de făcut corecțiunile privitoare la oxigenul adăugat sulfului. 266 ION S. ATANASIU B P2 P3 Si O2 • 39,10 • • • • 33,74 .... 26,48 Ti O2 4,08 .... 2,86 .... 1,61 AI2 O3 ■ 13,84 .... 14,12 .... 15,72 ^2 O3 • 5>4T .... 4,78 • • • • 3,77 FeO • 8,39 .... 9,84 . . . . 11,28 MnO 0,90 .... 0,60 .... 1,51 Mg 0 • 9,” • • ■ • i3,23 .... 10,14 Ca 0 . 8,88 .... 6,00 .... 9,67 Ba 0 urme — . . . . — Sr 0 » .... — . . . . — Na2 0 ■ 3,93 • • • • 5,15 .... 3,10 K2 0 . — . . . . — .... 0,55 P2 O5 0,76 .... 0,16 . . : . 0,27 SO3 1,40 • • • • 3>64 . . . . 0,49 H2O(iio°) • °>34 .... 0,49 .... 0,77 H2 0 (1800) + C O2 • 4,64 • • • • 6,34 ■ • • • 13,73 Total . 100,78 .... 100,95 .... 99, °9 B Baratul mic. P 2. Pârâul Putna. P 3. Pârâul Putna (aproape exclusiv piroxen alterat. Numerii lui OSANN S A c F a C f B 47,47 4,26 4,84 34,33 2,9 3,4 23,7 P 3 40,95 5,67 3,79 40,13 3,4 2,3 24,3 P3 34,98 4,22 7,42 4U74 2,4 4.2 23,5 Numerii lui NlGGLI Si qz al fm C alk k mg c ;fm Secț. B 83 -49 17,5 54 20,5 8 0,00 0,52 o,37 III P 2 65 -73 16 62 12,5 9,5 0,00 0,62 0,20 II P3 51 -75 18 55,5 20 6,5 0,10 o,53 0,36 III Pe triunghiul lui Osann aceste roce se proiectează foarte aproape de camptonitele și monchiquitele din regiunea Tulgheș. (Vezi fig. 50). Dacă și aceste roce fac parte tot din aceiaș serie filoniană atlantică, se naște întrebarea de unde provine diferența foarte mare între starea de alterație a Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 267 lor și aceia a rocelor, relativ puțin alterate, pe care le-am putut determină ca monchiquite și camptonite. In unele cazuri faptul își găsește explicarea în cauze strict locale ca: vecinătate imediată cu izvoare carbonatate, cu pânze de apă freatică sau cu apele curgătoare. Alteori astfel de cauze nu sunt evi- dente și atunci se poate presupune că în transformarea mineralelor au jucat un oarecare rol și unele accidente tectonice, cu atât mai mult cu cât rocele se găsesc uneori brecifiate. Roce asemănătoare, cel puțin macroscopic, cu acelea de pe pâraele Putna și Baratul mic sunt extrem de frecvente în împrejurimile Tulgheșului și cea mai mare parte din rocele filoniene însemnate pe hartă fac parte din această grupă. Ca afloriment interesant menționez filoanele cari apar în pârâul Scăiu- șului, afluent al Noghirezului. La aproximativ un km. la deal de gura pârâului se văd foarte bine deschise două filoane transversale de câte 40 cm. grosime, impregnate cu pirită în pulbere foarte fină și alte câteva filoane mai subțiri. Fig. 54. Filoane de lamprofire în cloritoșisturi. Pe pârâul Scăiușului 700 m. la deal dela gură. In dreapta porțiunea a, mărită, în care se văd filoașe de cuarț pătrunzând în cloritoșisturi. Pe linia de contact cu cloritoșisturile apar mici filoane de cuarț cari pă- trund între șisturi sau pe crăpături. (Fig. 54). Roce din grupa Camptonitelor și Monchiquitelor provenind din împrejurimile Broștenilor. In afară de camptonite și monchiquite, Buțureanu descrie și analizează o serie întreagă de alte orce filoniene lamprofirice, provenind tot din Crista- linul din împrejurimile Broștenilor. După compoziția lor chimică, o parte din aceste roce se arată a fi de tip atlantic și fac parte tot din seria campto- nitelor și a monchiquitelor. Astfel de roce sunt: 1. « Ortolit» găsit ca bloc pe pârâul Holdița. 2. «Pierit» provenind de pe Coasta Bursunelor (Pârâul Puzdra). 3. «Vogesit» provenind de pe piciorul Cerbului (Pârâul Neagra). 4. « Diorit augitic » provenind de pe valea Bărnărelul. 5. «Kersantit» provenind de pe pârâul Malului (Broșteni). 6. « Diorit» provenind de pe piciorul Bradului (Dârmocsa). 7. « Gabro uralit» provenind de pe piciorul Hașca (Pietrosul). 268 ION S. ATANASIU Dau aici compoziția lor chimică și numerii lui Osann și a lui Niggli, cari arată cât se poate de evident caracterul atlantic al magmei din care s’au diferențiat. Denumirile ce s’au dat acestor roce par improprii și o revedere a determinării lor este necesară. Roce filoniene din împrejurimile Broștenilor I 2 3 4 5 6 7 Si o2 40,82 44,74 46,10 48,75 44,70 50,16 51,50 Ti O2 1,08 0,18 0,81 0,80 0,72 0,72 1,40 AL, O3 11,48 10,88 14,60 11,81 16,32 14,11 12,75 f2 o3 5,96 6,82 5,74 8,42 1,89 6,51 5,73 Fe 0 7,59 9,86 6,22 5U9 7,59 4,50 5,i9 Mg O 10,09 14,24 3,32 3,46 3,99 6,16 6,20 Ca O 9,56 6,07 8,5° io,74 7,20 8,22 9,00 Na2 0 4,34 2,40 7,05 5,92 4,96 5,28 3,91 K2 0 2,08 1,00 0,86 i,73 2,37 I,6o 1,59 P2 O5 I,OI 0,21 0,65 0,92 1,02 0,89 i,34 H2 O + C O5 6,16 3,58 6,20 2,20 9,35 1,90 1,40 Total 100,17 99,98 100,05 99,94 100,1 I 100,05 100,01 Numerii lui OSANN s A C F a c f n k I. ? Ortolit . . 46,84 6,06 1,34 38,36 3,9 0,9 25,2 7,6 0,61 2. ? Pierit . . . 47,05 3,u 3,59 39,52 2 2,3 25,7 7,8 0,72 3- ? Vogezit . . 54,44 8,49 1,41 25,77 7,1 1,2 21,7 14,4 0,87 4- ? Diorit . . . 55,44 7,39 0,12 29,54 6 0,1 23,9 8,4 0,75 5- ? Kersantit 52,36 7,i4 3,72 29,63 5,8 3 21,2 7,6 0,66 6. ? Diorit . . . 55,62 6,61 2,38 26,44 5,6 2 22,4 8,34 o,78 7- ? Gabro . . 57,57 5,12 2,88 26,43 4,5 2,5 23 7,8 0,92 Numerii lui NlGGLI Si qz al fm c alk k mg c/fm Sec. I. 84 -62 14 53,5 21 u,5 0,24 0,58 0,39 III 2. 89 -33 12,5 68,5 13 6 0,22 0,62 0,19 II 3. 117 -57 22 36,5 23 *8,5 0,07 o,34 0,63 IV 4- 119 -47 17 38,5 28 16,5 0,16 0,32 0,73 V 5- 120 -48 25,5 37 20,5 17 0,24 0,44 o,54 IV 6. 122 -38 20 43.5 21,5 15 0,17 0,52 o,49 IV 7- 129 -19 19 45 24 12 0,21 0,52 o,54 IV Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 269 In triunghiul lui Osann (Fig. 55) toate aceste roce se proiectează în sex- tantul III printre camptonitele și monchiquitele deja studiate. 30 F • Camptonite si monchiquite din peg. Tulgheș și Broșteni ® Roce aparținând probabil aceleiași serii din reg. Bnoșteni • Roce din seria odinit-vogesit S Spesartit ® Diabaze din reg.Bnoșteni o Melafire din » " © Roce efusive mezozoice D Piatra Bancului M Hâghieș Fig. 55. Triunghiul .lui OSANN cu proecția rocelor din regiunile Broșteni și Tulgheș. Numerile se referă la tablourile cu analize chimice din text. Institutul Geological României ION S. ATANASIU 270 2. Roce din seria vogesit-spessartit-odinit. a) Spessartit. Cota 1443, Muntele Stejii, la fundul Văii Seci. Pe spărtură proaspătă roca este de culoare verzue, cu luciu mătăsos, cu oarecare urme de șistozitate. Crusta de alterație e subțire, ruginie. La microscop apare o structură panidiomorf grăunțoasă formată dc o re- țea de cristale alungite și fără fețe terminale de feldspați maclați, întrețesuți cu un amfibol brun în prisme scunde idiomorfe. Spațiile rețelei sunt um- plute cu dorit asociat cu epidot și calcit. Nici un rest nealterat nu lasă să se bănuiască mineralul care primitiv a umplut aceste interspații; dacă va fi fost un element negru s’ar putea vorbi de o structură doleritică (ofitică). Feldspatul, în baghete maclate a căror lungime nu trece în general de % mm. este foarte probabil un oligoclaz. E în general tulbure, conținând granule numeroase de calcit și epidot provenite din alterație. A m f i b o 1 u 1, în cea mai mare parte transformat în dorit și epidot, for- mează prisme scurte, idiomorfe, de cele mai multe ori cu diametru mai mic de % mm. Resturile nealterate lasă să se vadă un policroism pronunțat (ng brun, nm ?, np galben), o birifringență, maximă (ng — np) de circa 0,030 și unghiul de extincție a de 150. Semn optic negativ. Aceste caractere arată o hornblendă comună brună. Intre cristale, și mai ales între cristalele de feldspat, rămân spații mai mult sau mai puțin triunghiulare umplute de cele mai multe ori numai cu dorit, alte ori cu dorit asociat cu calcit și epidot. Mineralele opace sunt abundente. Frecvența lineară este: Feldspat (Andesin)............................................53% Amfibol (Hornblendă brună) ................................28% Minerale opace................................................ 5% Spații între cristale (6% dorit, 5% epidot, 3% calcit). . . 14% 100% La feldspat și la amfibol s’au repartizat și doritul, epidotul și calcitul care provine din alterarea lor. Structura și compoziția mineralogică grupează această rocă între Spe-s- s a r t i t e x). Compoziția chimică a rocei, după analiza făcută de I. A. Atanasiu este următoarea: l) H. ROSENBUSCH. Elemente, 1923, pag. 333. CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 271 Si O2..........................45>8i Ti O2 ......................... 2,78 Al2 O3.........................19.02 F2O3 .......................... i,44 Fe O........................... 8,72 Mn O........................... 0,93 Mg O .......................... 6,76 Ca O .......................... 5,52 SrO.......................... Na2 O.......................... 2,90 K2O ........................... 1,68 so3.......................... H2 O (ioo°).................... 0,25 C02............................ i,8o Pierderi..................... 3,04 Total ........................100,65 Numerii lui Osann s = 54.33 A = C - 4,39 6,72 T = 1,58 F = 21,87 a = 4 c = 6,1 f = 19,9 Numerii Iui Niggli Si — 114 qz = —24 al — 28 fn = 48 c = 14.5 alk = 9,5 k = 0,38 mg = o,53 c/fm = 0,31 secț. III Proecția rocei în triunghiul lui Osann și in tetraedrul lui NlGGLi este re- prezentată în fig. 55 și 56 cu semnul rocelor din seria odinit-vogesit și cu inițiala S. Roce apropiate, în ceeace privește compoziția lor mineralogică, de spessartitul dela Muntele Stejii, am întâlnit și în alte puncte din basinul Bistricioarei. De cele mai multe ori aceste roce sunt într’o stare înaintată de alterare astfel că determinarea lor exactă nu este posibilă. b) Pe flancul stâng al văii Corbului, lângă cota 1051, se întâlnește un filon de 2 m. grosime constituit dintr’o rocă ce se deosebește de spessartitul dela muntele Stejii numai prin faptul că amfibolul este complet alterat, iar cristalele de feldspat sunt mai bine formate. c) Pe piciorul dela Răsărit de pârâul Giangalău (afluent al pârâului No- ghirez, Tulgheș) și la cota 686 în malul drept al Bistricioarei (Corbul de jos) apar filoane constituite din roce de culoare verzue, masive, cu crustă de alte- rație subțire, ruginie. Sub microscop apare o structură holocristalin-porfirică. Fenoelementele sunt reprezentate prin cristale izoinetrice de un feldspat calcosodic care se alterează cu eliminare de calcit, iar pasta printr’o rețea de cristale de feldspat și de un amfibol complect alterat. Interspațiile rețelei sunt umplute cu dorit. Feldspatul, maclat difuz, formează grupări dendriti- forme asemănătoare cu florile de ghiață, este alterat și pare să reprezinte un 272 ION S. ATANASIU termen intermediar între oligoclaz și andezin. Ocupă aproape % din supra- fața secțiunii. Cu această compoziție mineralogică rocele depe piciorul Giangalău și dela cota 686 pot fi apropiate de O d i n i t e. d) Pe pârâul Argintăriei (Corbul de jos) și în valea Bistricioarei pe malul drept, 500 m. la vale de cota 562 (Sângeroasa) *), am întâlnit roce filoniene porfiroide constituite din amfibolul, complet alterat și nedeterminabil mai de aproape, asociat cu un feldspat rar maclat și cu indice de refracție mai mic decât al cuarțului (Ortoză?). Fenoelementele sunt cloritizate sau substituite cu calcit. Aceste roce ar puteâ fi apropiate de V o g e s i t e. e) Anexă la rocele din seria Vog e s i t-S p e s sa r t i t-O di n i t. Buțureanu 2) descrie și analizează o serie de roce provenind din împre- jurimile Broștenilor, roce cari după compoziția lor chimică și mineralogică ar trebui clasate în aceiaș serie a vogezitelor și odinitelor. Aceste roce sunt: 1. «Kersantitul» dela Piatra Holdiței constituit din plagioclaz (Andezin- oligoclaz), hornblendă brună, piroxen și puțin biotit. 2. « Gabro cu olivină » dela Deluganu constituit din plagioclaz (Labrador), piroxen (Dialag) și olivină. 3. « Dioritul» de pe piciorul Călimănel constituit din plagioclaz (Labrador- bytownit) cu hornblendă brună și verde. Dau aici compoziția chimică a acestor roce împreună cu numerii lui Osann și a lui Niggli. Pe triunghiul lui Osann (Fig. 55) aceste roce se proectează în sextantul II în câmpul dioritelor și al gabrourilor, împreună cu diabazele de cari mă voiu ocupă mai jos. I 2 3 Si O2 ... 46,42 .... 49,28 ... 5° >4° Ti O2 . . . 0,49 .... 0,60 . . . . 0,69 Al2 o3 . . . 14,41 .... 19,40 . . . . 17,00 Fe2O3 . . 5 >25 .... 1,82 . . . . 9,29 FeO. . . . 7.55 .... 7,90 . . . . 4^4 MgO . . . 6,16 .... 4,78 . . 3>82 Ca O ... 7,61 .... 9,70 8,01 Na2 0 . . . 1,58 .... 2,21 . . . . 3,27 K2 0 . . .' 2,16 .... 0,96 . . . . 0,92 P2 o5 . . 1,04 .... 0,81 . . . . 0,24 h2 0 + c o2 7.26 .... 2,50 . . . . 2,15 Total 99>93 .... 99,96 . . . . 99 >93 ’) Ivire omisă pe hartă. L. c., pag. 47, 56- 77- CERCETĂRI geologice in împrejurimile tulgheșului 273 1. « Kersantit » Piatra Holdiței. 2. « Gabro cu Olivin » Deluganu. 3. « Diorit » Piciorul Călimănel. Numerii lui OSANN S. A. c. F. a. c. f. n. k. I. 54,88 3,36 6,38 25,64 2,8 4,4 22,8 5,3 o,94 2. 55,96 3,08 9,56 18,76 3- 9,i i7,9 7,8 0.99 3- 57,02 4,17 6,98 20,68 3,9 6,6 19,5 8,5 0,96 Numerii Iui NIGGLI Si qz fm c alk k mg. c/fm. Secția I. 119 -II 21,5 50 21 7,5 o,47 o,47 0,42 III 2. 124 -4 29 38 26 7 0,22 o,47 0,69 V 3- 131 -7 26 42 22,5 9,5 0,16 o,35 0,53 IV DIABAZE ȘI MELAFIRE Expunând problema rocelor filoniene din regiunea Tulgheșului am ex- primat părerea că rocele descrise sub denumirea de diabaze, atunci când apar ca filoane în șisturile cristaline, sunt roce din suita filoniană a magmelor al- calicalcice (pacifice) și că locul lor în sistematică trebuie căutat între seriile lamporfirice cari acompaniază magmele granitodioritice sau gabroperido- titice. Dacă se păstrează pentru diabaze sensul restrâns inițial: curgeri de lave gabroide intercalate între depozitele precarbonice și transformate într’o măsură oarecare pe urma mișcărilor tectonice încerate de acele depozite, denumirea de diabaz este improprie pentru « diabazele » filoane din partea meridională a Carpaților orientali, atât în ceeace privește modul lor de ză- cământ, cât și în ceeace privește vârsta lor. Intr’adevăr ele nu sunt curgeri ci filoane și după cum vom vedea, nu sunt de vârsta precarbonică ci foarte probabil triasică. In Cristalinul din împrejurimile Tulgheșului nu am întâlnit roce cari după compoziția mineralogică să poată fi apropiate de diabaze. Astfel de roce sunt însă cunoscute de mult în colțul de NW al Moldovei. Sava Athanasiu ’) le *) Geologische Beobachtungen in den nordmoldauischen Ostkarpathen. Verb, der k. k. geol. Reichsanstalt, 1899, No. 5, pag. 141—142, Wien, 1899. ION S. ATANASIU menționează pe pâraele Colbului și Holdiței încă din anul 1899. Buțureanu ’) descrie în acelaș an diabaze provenind depe pâraele Holdița și Holda, depe piciorul Călimănelul și depe muntele Deluganu. In publicații ulterioare 2) descrie roce de aceeaș natură dela fundul Bărnarului și depe piciorul Hașca (Pietrosul). In fine în studiul, dejă de mai multe ori menționat, asupra masi- vului cristalin dela Broșteni, descrie încă diabaze depe valea Bărnărelului, depe muntele Pietrosul și depe pâraele Mădeiu și Puzdra și dela izvoarele pârâului Steghioara (Valea Borcei), dând în acelaș timp și 9 analize chimice. Analizele acestea împreună cu indicii lui Osann și ai lui Niggli sunt date în tablourile alăturate. I 2 3 4 5 6 7 8 9 Si ot 44,96 44,95 47,4° 47,4° 47,97 48,00 49,53 50,92 50,50 Ti O2 0,75 0,35 0,72 0,92 0,64 o,99 0,70 0,40 0,80 AI2 O3 16,84 17,25 17,23 18,50 15,44 16,44 14,94 18,73 16,24 F2 O3 6,55 8,29 10,03 6,15 10,4° 8,25 9,34 5,38 4,52 Fe O 7,60 6,79 3,89 2,76 4,53 6,05 5,9i 3,45 7,67 Mg O 8,79 4,78 5,63 5>2O 5,94 5,62 6,96 6,75 3,96 Ca O 7,26 9,56 8,3° 10,48 7,77 8,00 6,96 8,76 io>54 Na. 0 3,’4 2,04 3,55 4,40 2,90 2,91 i,77 3,24 3,63 K. O 1,72 0,97 r,37 0,78 0,84 0,70 0,92 0,67 0,76 P. os 0,80 o,45 0,96 0,14 0,81 0,21 0,22 0,38 0,31 co2+ h2o 2,40 4,50 0,90 3,44 2,82 2,74 1,28 1,32 1,00 Total . . 100,81 99,93 99,98 100,17 100,06 99,91 98,53 100,00 99,93 1. Diabaz. Muntele Deluganu. 6. Diabaz. Piciorul Călimănel. 2. Diabaz cu olivină. Pârâul Puzdra. ‘ 7- Diabaz. Piciorul Călimănel. 3. Uralitdiabaz. Pârâul Bărănărel. 8. Diabaz Piciorul Hașca. 4. Diabaz cu olivină. Izvorul rău. 9- Diabaz. Poiana Balta Fagului. 5. Diabaz. Piciorul Călimănel. Numerii lui OSANN S A C F a c n k I 49,99 4,48 6,22 28,61 3,4 4,8 21,8 7,4 o,74 2 51,96 2,96 8,61 24,90 2,4 7,i 20,5 7,6 0,87 3 53,40 4,71 6,35 24,48 4 5,3 20,7 8 0,96 4 53,63 5,4° 6,7° 22,17 4,7 5,9 19,4 9 o,79 5 54,33 3,71 6,32 19 3,8 6,5 19,7 8,4 1,01 6 54,26 3,63 7,09 24,30 3,i • 6 20,9 8,6 0,90 7 55,05 2,54 7,u 25,65 2,7 6 21,8 7,4 I 8 55,69 3,84 8,02 20,59 3,6 7,4 19 12,7 0,93 9 55,76 4,34 6,03 23,40 3,9 5,3 20,8 13,8 0,91 *) Etudes petrographiques et chimiques sur les roches eruptives du district de Su- ceava, II-eme pârtie. Bul. Soc. Științe Buc., An. VIII, pag. 91—105, București, 1899. 2) fitudes petrographiques et chimiques sur les roches Eruptives du district de Su- ceava. Ann. Scient. Univ. Jassy, T. 1, Fasc. 3, pag. 233—238, Iași, 1901. Etudes petrographiques sur les roches eruptives filoniennes du massif cristallin de Broșteni. Ann. Scient. Univ. Jassy, T. VI, pag. 129—141, Iași, 1910. Institutul Geologic al României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 275 Numerii lui NlGGLI Si qz al fm c alk k mg c/fm Secția I 97 -39 21,S 52,5 17 9 0,27 o,54 o>32 III 2 107 -17 24 45,5 24,5 6 0,24 0,38 0,54 IV 3 III -29 24 45 21 IO 0,20 o,44 0,46 IV 4 114 -3° 26 35,5 27 >i,5 8 0,10 o,53 0,76 V 5 116 -16 22 49,5 20,5 0,16 o,43 0,41 III 6 117 -15 23,5 47,5 21 8 0,14 0,43 0,43 III/IV 7 121 - I 21,5 54,5 18,5 5,5 0,26 0,46 o,33 III 8 124 -IO 27 4L5 23 8,5 0,12 o,59 o,55 IV 9 125 -15 23,5 38,5 28 IO 0,12 0,38 0,72 V Pe triunghiul lui Osann, toate «diabazele » analizate de Buțureanu se proectează fără excepție în sextantul IV, în câmpul dioritelor și al gabrou- rilor (Fig. 55). Destul de bine se izolează « diabazele » de camptonite și mon- chiquite și în triunghiul de concentrație a lui Niggli (Fig. 56). Caracterul alcalicalcic (pacific) al rocelor este evident atât în aceste proiecții cât și în coeficienții dați în tablou. Deoarece aceste roce prezintă după cum vom vedea, afinități remarcabile cu diabazele pe cari le găsim asociate cu depozitele mesozoice de pe Cristalin, am crezut ca pot vedea în acest fapt un argument pentru sincronismul feno- menelor ignee cari le-au pus în loc. Diabazele din seria mesozoică fiind intercalate în Triasicul superior, am dedus că de aceiaș vârstă trebuie să fie și filoanele diabazice cari se întâlnesc în șisturile cristaline. «Melafirele» descrise și analizate de Buțureanu sunt roce cu structura porfirică, având ca fenoelemente feldspat plagioclaz, augit și oli- vină înglobate într’o pastă microscristalină constituită din feldspat plagioclaz și augit. Asupra modului de zăcământ al rocelor analizate autorul nu dă nici o referință și este de observat faptul că melafirele de pe pâraele Holdița și Crucii, dacă au fost găsite numai ca blocuri, pot proveni și din seria meso- zoică depe Cristalin, serie care constitue culmea Rarăului, în care roci de această natură sunt cunoscute x). Analizele chimice făcute de Buțureanu au dat următoarele rezultate: Mi M2 M3 SiO2 . . 43>96 • • . . 46,70 . . . . 49,00 Ti 02 . . 1,00 . . 0,76 . . • • 0,30 Al2 o3 . . 13.32 • • . . 14,84 . . . . 16,06 Fe2 03 . . 2,84 . . - • 8,43 . . • • 6,53 Transport 61,12 7°,73 71,89 *) S. ATANASIU. Geologische Beobachtungen in den nordmoldauischen Ostkar- pathen. Verh. der k. k. geol. Reichsanstalt, 1899, No. 5 pag. 142—143, Wien, 1899. Institutul Geological României 270 ION S. ATANASIU Report 61,12 70.73 71,89 Fe 0. 7>25 • • • • 3>46 .... 4,48 Mg 0 8,24 • • • • 4.63 .... 6,68 Ca 0 10,20 .... 10,10 .... 8,64 Na2 0 3 >59 ■ • • • 4.74 . . . . 4,13 K20. 1,21 • • • • 1,31 • • • • i>52 P2 O5 o>51 .... 0,64 • • • • 0,43 co2 + h2o .... 7 >80 .... 4,46 .... 2,14 Total . . . 99,92 .... 100,07 . . . . 99,91 M 1. Melafire. Piciorul cu Mesteacăni, sub B-tca Popei (Barnaru). M 2. Melafire. Pârâul Crucii. M 3. Melafire. Vârful Preutesii, pe culmea ce coboară dela Vârful Popii spre Holda. Numerii lui OSANN s A c F a c f n k M 1 50,96 4,79 4>O2 3U42 3,6 3 23,4 8,2 o,75 M 2 53,74 6,09 3,72 26,64 5 33 21,9 8,5 0,76 M 3 55,09 5,47 5,07 23,83 4,8 4,4 20,8 8 0,82 Numerii lui NIGGLI Si qz al fm c alk k mg c/fm Secția M 1 IOI -39 18 47 25 IO 0,18 0,60 o,53 IV M 2 114 -38 21 39,5 26,5 13 0,15 o,43 0,67 IV/V M 3 116 -30 22,5 44 22 u,5 0,24 o,54 o,49 IV Pe triunghiul lui Osann aceste roce ocupă o poziție intermediară între «diabaze» și camptonite, proiectându-se aproape de limita între sextanturile III și IV (Fig. 55). Aceiaș poziție intermediară o păstrează și în tetraedrul de concentrație a lui Niggli (Fig. 56). Faptul acesta face să nu se poată stabili deocamdată, cu destulă siguranță, afinitățile lor magmatice cu atât mai mult cu cât și descrierea lor mineralogică nu este prea detaliat făcută. Rămâne ca studii petrografice și chimice ulterioare să stabilească dacă rocele acestea țin de seria camptonitelor și a monchiquitelor sau de aceia a magmelor de tip pacific, distingându-se în acelaș timp «melafirele» cari apar ca filoane în șisturile cristaline, de melafirele interstratificate cu depo- zitele mesozoice depe Cristalin. CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 277 y) CONCLUZIUNI PRIVITOARE LA DIABAZE ȘI LAMPROFIRE Din studiul mineralogic și chimic reese destul de clar faptul că rocele cari apar ca filoane în Cristalinul din partea meridională a Carpaților orien- tali se repartizează între două grupe: Prima grupă, cuprinde camptonitele și monchiquitele, produse de dife- rențiere ale magmelor atlantice, iar a doua spessartitele și diabazele, roce de tip pacific. Camptonitele, monchiquitele și celelalte roce filoniene pe cari compoziția chimică la clasează în această serie, fiind produse de diferențiere ale magmelor alcalice, le-am considerat ca aureola filoniană a intrusiunii sienitice dela Ditrău, singura masă intrusivă de tip atlantic cunoscută în partea meridio- o Diabaze O Melafire Fig. 56. Secțiunile III, IV și V din tetraedrul de concentrație al lui NlGGLi cu proecția rocelor filoniene din Carpații orientali. S. Spessartit. nală a Carpaților orientali. Deoarece punerea în loc a sienitelor dela Ditrău a avut loc după Cretacicul superior, adică după ultimile cutări importante cari au agitat masa cristalină, putem să admitem că intrusiunile de monchiquite și camptonite, cari apar ca filoane, atât în șisturile cristaline cât și în sienite, sunt de aceiaș vârstă sau poate chiar mai noi. Spessartitele, diabazele și rocele apropiate de ele fiind produse ale magmelor alcalicalcice granito-dioritice și gabro-peridotitice, ar fi poate logic să le punem în legătură cu masivele de intrusiune granodioritice pe cari le-am întâlnit în împrejurimile Tulgheșului. Deocamdată lipsesc orice indicații asupra chimismului rocelor cari constituiesc aceste masive de intrusiune, astfel că eventualele afinități nu pot fi discutate. Asocierea filoanelor de tip pacific cu masivele granodioritice prezintă însă dificultăți din alte puncte de ve- iS Anuarul Inst. Geologic al României. Voi. XIII. 27°5 2. Dolomit Vârful Măgurei . . . • • 57 >00 41,50 1,00 99,50 3. Dolomit Masivul Beneș . . . • • 58>52 37,12 4,09 99,73 4. Dolomit Piatra Arsurilor . . . . . 61,11 36,78 I ,20 99,09 In masă dolomitele apar ca roce masive, fără stratificație evidentă și adeseori mai mult sau mai puțin brecifiate. Numai spre bază începe să apară o șistozitate care, în partea cea mai inferioară — pe o grosime de 5—6 m.— devine pronunțată lăsând să se vadă bancuri de calcare de 20—40 cm. sepa- rate între ele prin intrecalații subțiri de marne calcaroase gălbui cu pete verzi. Cu gresiile care stau sub ele, calcarele dolomitice se interstratifică în ban- curi subțiri pe o grosime de 3—4 m. In partea inferioară șistoasă, dolomitele sunt gălbui și mai marnoase (vezi analiza 3 care se referă la calcare din această zonă) și conțin uneori fosile. In masivul Arsurilor, coborând din dealul Arsurilor (1356) spre Obcioara, am găsit o placă de calcar acoperită cu impresiuni de Myophoria costata ZENK. Sub vârful Azodul Mare, la Răsărit de cota 1335 am găsit în loc, în calcar dolomitic gălbui, șistos, la 5 m. deasupra gresiilor următoarele forme1): Myophoria costata. Zenker » laevigata Zieten Homomya fassaensis Wissm. Pecten discites Schloth. » discites var. microtis Bittn. Gervileia modiola Frech » exporrecta Lesp. Pseudomonotis sp. Naticella cf. costata Mstr. ) La determinare m’am servit, în afară de lucrările clasice, de următoarele opere mai noi: ERNST RUBENSTRUNK, Beitrag zur Kenntnis der deutschen Trias-Myophorien. Dis. Heidelberg. 1909. CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 297 La aceasta listă trebuie să mai adaug un lamelibranchiat care amintește pe Edentula Castelli figurată de Wittenberg (Pag. 78, fig. 11) în lucrarea menționată, apoi două forme incomplecte de gasteropode turbinate, și în fine cel puțin încă câte o specie de Gervileia,^ Modiola și de Pseudomonotis. Lipsa de material suficient cantitativ și calitativ a împiedecat determinarea acestor forme. Mica faună găsită sub vârful Azodul Mare arată că partea inferioară șistoasă a calcarelor dolomitice aparține Werfenianului superior (Str. de Câmpiile). Pentru calcarele masive care urmează la câțiva metri deasupra calcarelor șistoase fosilifiere și constituiesc partea cea mai importantă a masivelor dolo- mitice triasice, nu am găsit nici o indicație directă după care să se poată pre- ciza vârsta lor. Având însă în vedere că atât în Munții Hăghimașuluicât și în Bucovina 2) s’au găsit calcare roșii cu faună triasică superioară (calcare de Hallstadt), se poate deduce că dolomitul masiv poate reprezenta în păr- țile sale superioare și Triasicul mediu. Grosimea dolomitelor variază relativ mult în cuprinsul regiunei Tulgheș. In masivele Arsuri, Piatra Comarnicului și Piatra Runcului ea ajunge până la 150 m. In masivul Măgurei pare să fie și mai mare; tectonica acestui masiv fiind însă neclarificată nu se poate preciza dacă grosimea mare a dolomitelor este reală sau numai aparentă. In masivul Chicerei grosimea se menține încă peste ioom.; în masivul Beneșului este și mai mică și în fine dolomitele cari apar de sub conglomeratele apțiene au grosimi cari rareori trec de 50 m. In general se poate deci distinge o zonă de grosime maximă, zonă care ar fi mar- cată de aliniamentul Bâtca Arsurilor-Piatra Comarnicului-Piatra Runcului și în care grosimea calcarelor ar ajunge la 150 m. Trebuie să observ însă că nicăeri calcarele nu stau sub depozite cari să le acopere normal, căci pre- tutindeni lipsesc în primul rând calcarele de Hallstadt. Deaceea nici nu se poate încercă o precizare a grosimei normale și cu atât mai puțin s’ar putea stabili judicios o variație a acestei grosimi. In partea meridională a Carpaților orientali dolomitele au fost observate, pentru prima dată poate, de Cotta 3) în Bucovina și au fost considerate ca GlSELA BENDER, Die Homomyen und Pleuromyen des Muschelkalkes. Mitt. u. Ar- beiten a. d. Geol. u. Pal. Inst. d. Universităt Heidelberg. Neue Folge, No. 64, 1921. F. FRECI!, Neue Zweischaler u. Brachiopoden aus der Bakonyer Trias. Palaentologie der Umgebung des Balatonsees, II, Bd., Wien, 1912. Id. Die Leitfosilien der Werfener Schichten... Id. P. V. WitTENBERG, Neue Beitrâge zur Geologie u. Palantologie der Werfener Sch. Siidtirols. Centralblatt f. Mineral, No. 3, 1908. ’) F. HERBICH, Das Szeklerland. Mitteilungen d. Jahrb. d. k. ung. geol. Anstalt. Bd. V, pag. 82 și urm. Budapest, 1878. 2) K. M. PAUL, Geologie der Bukowina. Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, Bd. 26, pag. 287, Wien, 1876. 3) Die Erzlagerstătten der siidlichen Bukowina. Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, Bd. VI, pag. 115, Wien, 1855. ION S. ATANASIU 298 intercalații în șisturile cristaline. Hauer1) le-a întâlnit pe cumpăna de apă între Bicaz și Dămuc și în valea Jidanului și le atribuia vârsta eocenă. Paul 2) în Bucovina și Herbich 3) în Transilvania au studiat mai de aproape aceste depozite și amândoui ajung la concluzia că ele trebuesc atribuite Tria- sicului inferior. Uhlig 4) văzând dolomitele din Chicera constată că sunt sistoase la bază și masive în partea superioară; în ceeace privește vârsta ră- mâne la părerea înaintașilor săi. Mai târziu5) le clasează însă în Permianul superior comparându-le cu Zechsteinul. Cu această interpretare apare în Carpații orientali Permianul de tip germanic deoarece gresiile și conglome- ratele de sub dolomite era uparalelizate cu Rothliegendes. Fauna pe care am menționat-o mai sus stabilește indiscutabil că dolomitele aparțin Triasicului inferior și în parte poate și Triasicului superior. In harta anexată lucrării de față se poate vedea răspândirea dolomitelor. Aproape pretutindeni ele sunt bine deschise, fiind deobicei sărace în vege- tație; partea șistoasă dela bază este bine vizibilă la punctul fosilifer de pe vârful Azodul și sub Chicera. Pe cât de constantă se menține, în toată regiunea Tulgheșului, succesiunea: conglomerat — gresie —calcare dolomitice, pe atât de variat este con- tactul la partea superioară a dolomitelor. De cele mai multe ori se întâlnesc deasupra dolomitelor radiolaritele roșii, singure sau asociate cu gresii vinete cu belemniți și cu roce efusive. Uneori însă apar pe calcarele dolomitice roce cari nu sunt prea frecvente în Mesozoicul de pe Cristalin, cel puțin în împre- jurimile Tulgheșului și în Hăghimaș. Menționez aici punctele unde am în- tâlnit astfel de roce, deoarece pretutindeni au în ele resturi de fosile. Un cer- cetător mai norocos sau mai insistent va avea poate șansa să găsească forme suficiente pentru precizarea vârstei lor. In masivul Arsurilor deasupra dolomitelor se întâlnește un calcar alb care a fost separat și pe hartă. Grosimea lui nu trece de 1—2 in. și este aco- perit de calcare grezoase cenușii care conțin blocuri mici de dolomit; prin alterație aceste blocuri rămân în relief. Calcarele grezoase prezintă oarecare asemănare cu gresiile vinete jurasice și au fost separate ca atare pe hartă; lângă cota 1384 (P. T. Bâtca Arsurilor) sunt folisifere. Cât privește calcarele albe, numai după asemănarea petrografică, le-ași putea apropia de calcarele albe rețiene din Bucovina. ’) Geologie Siebenbiirgens 1863, Wien, Ediția 1885, pag. 311. -) Grundzuge der Geologie der Bukowina. Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, Bd. 26, pag. 292, Wien, 1876. :) Das Sz^klerland. Mitt. d. Jahrb. d. k. ung. geol. Anstalt., Bd. V, pag. 80, Buda- pesta, 1878. *) Vorlâufiger Bericht liber eine geologische Reise in das Gebiet der goldenen Bistritz. Sitzungsber. d. kais. Akad. d. Wissenschaften in Wien Math.-naturw. Classe, Bd. XVCIII Abt. 1 Oct. 1889, pag. J33. ■) Bau u. Bild. d. Karpathen, pag. 31, Wien, 1903. CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 299 In masivul Piatra Runcului se găsesc, lângă cota 1096, unele șisturi roșii și verzi cu intercalațiuni de gresii verzui-negricioase cari conțin resturi fosile. Fiindcă sunt asociate și cu jaspuri, am considerat aceste roce ca aparținând Jurasicului. Ele amintesc însă și unele șisturi roșii asociate cu diabazele în valea Tisei — șisturi care pot aparține Triasicului superior. In fine la Nord de Triasul fosilifer de la Azodul Mare, pe piciorul Cor- hanului, deasupra conglomeratelor și gresiilor roșii ale Werfenianului infe- rior, se găsesc calcare dolomitice negricioase, șistoase, cu gasteropode mici {Naticella costata ?) - • 4. Roce efusive asociate cu Triasicul. (« Diabaze și Melafire ») Intre dolomite și gresiile vinete ale Doggerului inferior am întâlnit adeseori blocuri și rareori mase mai importante de roce efusive, în general alterate și de culoare verde. O precizare a modului de zăcământ — și cu atât mai puțin a vârstei acestor roce — nu este posibilă în împrejurimile Tulgheșului pentrucă nică- eri nu am întâlnit condițiuni prielnice de observație și de studiu. Le atribui vârsta triasică superioară, pe de o parte pentrucă în regiunea Tulgheș nu apar decât deasupra dolomitelor, pe de altă parte pentrucă în valea Tisei sunt asociate cu dolomite și cu șisturi roșii pătate cu verde cari amintesc Keuperul. Dau aici descrierea petrografică a tipurilor celor mai frecvente ale acestor roce. a) D i a b a z Piatra Runcului (Veresko) Tulgheș. PI. III, Fig. 5. Macroscopic roca apare masivă, de culoare verde cenușie, cu crustă de alterație ruginie. La microscop este evidentă o structură hipocristalinporfirică intersertală. Constituenții principali: augit și feldspat. Aug i tul, uneori rupt sau îndoit, apare în grăunțe mai mult sau mai puțin rotunzite, cu diametru până la 0,2 mm., sau în prizme puțin alungite mai mici; numai rareori mulează spații rămase între feldspați. Este în bună parte uralitizat (Fig. -61). Uralitul, în fibre verzui, cu policroism aproape inperceptibil, cu birefrigență ridicată (aproximativ 0,028), cu semn optic negativ și cu extincția la 140—150, poate fi apropiat de tremolit. Intre fibrele uralitului se văd adeseori și lamele lungi și subțiri de penin. In părțile ne uralitizate augitul este îmbâcsit cu granule foarte fine,acumulate mai ales pe crăpături și pe margini. Institutul Geological României 3°o ION S. ATANASIU Feldspatul, în baghete alungite variind între 0,2—0,3 mm. și rareori ajungând până la 0,5 mm. lungime, este descompus în siusurit și sericit. Starea de descompunere nu permite o determinare. Cristalele de feldspat atingându-se între ele, formează o rețea în ochiurile căreia de cele mai multe ori se află un mesostasis. Acest mesostasis e uneori complect peninizat și Fig. 61. Augit în parte uralitizat; X 120 ori în el pătrund buchete de fibre ale uralitului în care e transformat augitul. împreună cu peninul mai apar în aceste ochiuri cuarț bogat în incluziuni și cu extincțiuni unduioase, și epidot, cari minerale pot înlocui, uneori, în întregime peninul. De cele mai multe ori cuarțul ocupă numai o parte din spațiu sau formează plaje pro- teiforme în penin (Fig. 62). In fine tot în aceste ochiuri se vede uneori o masă slab birefringentă, cu vagă tendință de maclaj (Feldspat ?). Minerale opace rare. Calcit în plaje discernabile, nu se vede. Frecvența lineară a mineralelor este următoarea: augit 45, felspat 21, minerale opace 2, mesostasis 32 (30 dorit, 2 cuarț și epidot). După structura și compoțizia mineralogică roca poate fi numită U r a 1 i t - d i a b a z. Analiza chimică J) apropie roca dela Piatra Roșie (Vereskb) de diabazele puse de Rosenbusch în familia «Plagioclas-basalte, Melafire și Diabaze» din seria alkali-calcică. Pentru comparație dau: 1. Plagioclas Bazalt. Cap. Augusta Victoria Sptiz- bergen (M. Dittrich) cu Ni O = 0,11, Cr, O:i = 0,03. (Rosenb. El., pag. 456). 2. Basalt San Rafael Flow, Colofax Co. New Mexico (Hildebrand) cu Ni O = 0,02, Sr2 O = 0,03 (Washing- ton pag. 688, Anal. 31). Fig. 62. Mesostasis cloritic cu plajă proteiformă de cuarț; X 70 ori 3. Trapp (Diabas) Albertshausen (K. M. Jene. Washington, pag. 614, Anal. 80.). 4. Diabas Leverett Massachussetts (L. G. Eakins. Washington, pag. 866, Anal. 14). 1 2 P. Roșie 3 4 SiO2 . . • 5°^ 48,35 4'8,45 52,97 5G56 Ti O2 ■ G47 i>33 0,90 1,70 i,97 ') 1. A. ATANASIU, Contributions ă l’etude chimique des rocbes eruptives basiques. Soc. Roum. des Sciences, Bull. de chimie pure et appliquee, T. XXVII, 1—3 (1924), 1925, Bucarest, pag. 19 analiza 2-a trecută din eroare între rocele filoniene din Cristalin. Institutul Geologic al României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 3°I ai2 o3 • • I4>39 15.47 15.45 14,22 14,82 b 2 C3 . . 2,04 4,80 4.32 3,29 4,30 Fe 0 . . . 9,60 7-58 6,24 6,72 7,21 Mn 0 . . . 0,18 0,21 0,89 — urme MgO . • • 8,99 ' 8J5 7.79 7,74 7,36 CaO. . • ■ 7>93 8,81 6,88 7.07 7,09 Ba 0 . . . — 0,06 0,14 — urme Na2 0 . • • 3>2O 3.09 3.01 3.05 4,21 K2O. . • ■ 0.87 °>95 0,81 0,76 0,17 p2 O5 • . 0,63 °>33 urme 0,25 0,09 SO3 . . . — 0,07 0,17 urme — h2o . . . 0,12 o,73 1,41 iio)° 1,18 1,47 h2o . . . 0,08 0,28 4,o9)(i8o)° 1,23 — CO, . . . urme 0,09 — 99.83 100,26 100,55 99-97 100,25 Coificienții lui Osann sunt: Coificienții lui Niggli sunt: S — 54,62 A = 3,82 a = 3>25 si = 119 qz= —15 c = 18 alk = 8,5 C = 6,29 c= 5.35 ti = 1,65 k= 0,15 F = 25,16 n = 8,4 f = 21,40 al = 22,5 fm = 51 mg = 0,56 c/fm = 0,36 sec. III Pe triunghiul lui Osann roca se proiectează în punctul D (Fig. 55). Chimismul acestei roce și afinitățile ei le voiu discută împreună cu ale celor- lalte roce efusive mesozoice. Diabasul dela Piatra Runcului (Veresko) se vede pe o suprafață de aproape 100 m. lărgime și 200—250 m. lungime (Fig. 63), dealungul unei linii de con- tact anormal, reprezentată pe harta geologică anexată lucrării de față, și bine evidentă mai ales între cotele 1090 și 1215 (Veresko). Diabazul, breciform, este mai puternic sfărâmat, alterat și cimentat cu hidroxizi de fier, dealungul marginei lui de West, unde apar și blocuri de radiolarite, gresii vinete-negre (Jura) și gresii silicioase (foarte probabil Werfenian inferior). Profilul arată că este posibil ca acest diabaz să formeze o masă mai mult sau mai puțin lenticulară, sau o curgere pe dolomitele triasice. Dacă avem de a face cu o lentilă sau cu o intercalație în depozitele meso- zoice, diabazul acesta face și el parte din grupa de roce menționate de Her- bich x) în asociere cu Mesozoicul de pe Cristalin din aceasta regiune (Melafire, porfirite), roce cari amintesc ophiolitele din Pirinei și din Alpi. ’) L. c., pag. 86 și urm. Institutul Geologic al României 302 ION S. ATANASIU O rocă asemănătoare, însă mult mai fin cristalizată, cu mai mult calcit și cu grăunțe de pirită vizibile macroscopic am întâlnit și lângă cota 1160 (colțul Chicerii)1). b) Diabazporfirit (Navit) Muntele Hăghieșul sub cota 1150. PI. III, Fig. 6 Macroscopic roca se vede a fi masivă, relativ poroasă, de culoare cenușie închis și conținând vacuole mai mult sau mai puțin sferice umplute cu calcit. La microscop se recunoaște structura holocristalinporfirică. într’o pastă microcristalină de baghete de feldpat sub 0,2 mm. lungime, îmbâcsită cu Fig. 63. Diabazul de la Piatra Runcului. calcit și minerale opace, se văd, pe lângă sferele de calcit,. ca fenoelemente: plagioclaz, olivină și ? piroxen, în stare foarte înaintată de descompunere. P1 a g i o c 1 a z u 1 formează cristale până la 2 mm. lungime, în general scurte și bine individualizate. O secțiune senzibil perpendiculară pe np. dă extincția la 17° față de planul de maclaj; considerând macla ca o maclă a albitului, obțin un andesin cu 33% anortit. Produsele de alterare invadează adeseori în în- tregime fenocristalul. In formele cari amintesc oii vina, deobiceiu sub 1 mm. lungime, conținu- tul primitiv este complect substituit fie prin calcit, fie prin calcit cu hidroxizi ’) Pe hartă aflorimentul e conturat fără însă să fie aplicată, din eroare, coloarea respectivă. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 303 de fer, fie în fine prin calcit, hidroxizi de fer și minerale din grupa doritului. (Fig. 64). Aceste minerale, de coloare verde-gălbuie și cu birefringență 0,010 —0,012, formează agregate concreționate reniforme în mijlocul cărora de cele mai multe ori este un grăunte de calcit, sau cresc perpendicular pe marginea plajelor de hidroxizi de fer. Fig. 64. Cristal de di- vină alterat. Se văd mi- nerale cloriticc formând agregate concreționate, hidroxizi de fer (negru) și calcit; X 40 ori. Piroxeni nu am putut determina în secțiuni. Este posibil însă ca unele plaje rectangulare sau piramidate, complect transfor- mate în calcit sau dorit să reprezinte un mineral din această grupă. Minerale opace, abundente, formează foarte des schelete de cristale (Fig. 65). Sferulele de calcit, cu diametrul de 2 mm., au în jurul lor o oarecare concentrație a mineralelor opace și o grupare a microlitelor de feldspat. In pastă tot ceeace nu poate fi recunoscut ca feld- spat este substituit prin dorit și calcit sau ocupat de minerale opace, adesea hidratate. înaintată de descompunere fre- nu poate fi exact determinată. Fenoelementele, între cari feldspatul este cu mult mai frecvent, ocupă aproape ’2 din suprafață — restul revenind pastei și sferulelor. După constituția mineralogică roca este un D i a- bazporfirit a m i g d a 1 o i d (Mandelstein) și intră în familia «Plagioclas-bazaltelor, Diabazelor și Melafirelor» fiind foarte apropiată de unele N a vi te1) (Oberstein Nahetal). Analiza chimică2) o apropie de diabazul dela Piatra Roșie (Veresko) în special în ceeace privește conținutul în aluminiu, totalul fierului și predominanța marcată a sodiului asupra potasiului. Această asemănare e evidentă în coeficienții lui Osann. Din cauza stării cvența mineralelor Fig. 65. Schelete de cristale; X 200 ori. Si O2. . • • 39>55 Coificienții lui Osa nn. Coificienții lui NiGGLI Ti 0.,. . • • 2,67 8 —51,01 si = 96 AIA- . ■ • 15.32 A — 3 >55 qz = —3+ F2O3 . . ■ • 8,75 c = 7,52 al — 22,5 Fe 0 . . . • 2,39 F = 26,81 fm = 35 Mn 0 . . o,9° a = 2,8 c "35 *) ROSENBUSCH-OSANN, Elemente d. Gesteinslehre, 1923, pag. 427. 2) I. A. ATANASIU, L. c., pag. 20 analiza 2 b. 3°4 ION S. ATANASIU Coificienții lui Osann. Coificienții lui Niggli. Mg 0. . . . 3>I2 c = 6 alk = 7,5 Ca 0 ... . i3>°4 f =21,2 k = 0,02 Na20 . . . . 2,93 n = 9,8 mg = o,34 K2 0. . . . 0,09 c/fm = 1 Ph2O3. . . . 0,08 Secț. V—VI s o3 . . . . 0,80 H2 O(iio°) . 1,05 H2o |(i8o°) C02 f . . . 9,68 • 100,37 Pe triunghiul lui Osann roca se proectează în punctul M (Fig. 55). Cele aproape 10 procente de apă și C02 arată o stare de alterație foarte înaintată, care face iluzorie o comparație mai apropiată cu roce proaspete. Afinitățile chimice pe cari roca le prezintă le voiu discuta ceva mai departe. Roca a fost întâlnită, ca blocuri, pe coasta de Apus a Muntelui Hăghieș (1505) în trei puncte: în Bâtca Preluchii (Hegyessarok) sub cota 1076, în Balazssarka între cotele 1143 și 1150 și la fundul pârâului Ruptura sub cota 1075 și apoi lângă cota 1160 (Colțul Chicerei), constant pe linii de contact anormal și în asociație cu dolomite, cu calcare cenușii negre jurasice și ra- diolarite — adică în condițiuni asemănătoare cu acelea în cari apare diabazul dela Piatra Roșie (Vereskb). Cum în nici unul din aceste puncte poziția rocei nu se vede clar, pot fi avute în vedere aceleași două posibilități ca pentru diabazul mai sus menționat. Melafire amigdaloide (Mandelsteinmelaphyr) sunt menționate de Her- bich 1) în extremitatea de Sud a masivului Hăghimașului, sub Vârful Nas- calat și considerate ca fiind puse în loc « după depunerea stratelor de Werfen și a calcarului de Guttenstein» adică în Triasicul superior. c) Tuf diabazporfiritic Muntele Hăghieșul la fundul pârâului Rupturi. PI. IV, Fig. 1. Macroscopic roca verzue-cenușie, Iasă să se vadă bucăți mari de biotit și piroxeni prinse într’o pastă fină. La microscop (Fig. 66) se vede imediat că roca este un tuf vulcanic, într’o masă verzue, constituită în cea mai mare parte din lamele de clorit și minerale opace, bine inpregnată cu calcit, se văd fragmente de rocă sau dc minerale, uneori destul de mari ca să fie bine vizibile cu ochiul liber, și cari dau rocei aspectul porfiric. Intre aceste fragmente se pot deosebi: Bucăți ') L. c., pag. 94. Institutul Geologic al României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 305 de rocă străină constituite din cuarț, feldspat și biotit, lamele cu formă de drep- tunghiu sau paralelogram constituite în întregime din dorit, lamele de biotit, fragmente de cuarț, cristale bipiramidate ca de olivină substituite în întregime prin calcit și în fine foarte rar, fragmente de feldspat. Aceste tufuri au fost întâlnite ca blocuri la fundul pârâului Rupturi (afluent al Balașului) sub cota 1075 pe o linie de contact anormal. Modul lor de zăcământ este întru totul comparabil cu acel al diabazelor din Piatra Roșie (Veresko) și al diabazporfiritului dela Heghieș. Compoziția chimică a acestei roce x) este următoarea: Si O2. . . . Ti 0 ... . 33 >48 2,88 Coificienții lui Osann Coificienții lui NIgglI A12O3. . . . 14,26 S = 46,45 si = 82 F2O3 • • • • 4>37 A= 5>52 qz = —58 Fe 0 . . . . 10,08 C= 5,42 al = 20,5 Mn 0 . . . °>79 F = 31,64 fm = 44 Mg 0. . . . 3,81 a = 3.9 c = 25,5 Ca 0 ... . 9.7i c = 3,8 alk = 10 Na2O .... 3.7° f = 22,3 k = 0,15 K2 0 . . . . 1,02 n = 8,9 mg = °>32 p2o5 .... 0,04 c/fm = 0,58 S 03 . . . . o>93 secț. IV H2o (iio°) i.45 H20 ] (1800) CO., | . . . 12,40 98,92 d) Uralitdiabaz Piatra Runcului. PL IV, Fig. 2 Macroscopic roca apare masivă, cu coloare neagră-verzue și cu luciu gras. Feldspatul se vede ca plaje mici, neregulate albe-sticloase. Se sfărâmă în blo- curi mici neregulate cu muchii ascuțite și pe aceste blocuri se văd ades su- prafețe curbe, oglinzi de fricțiune și falii mici cari străbat roca în toate di- recțiile. Sub microscop apare net evidentă o structură cataclastică (Mortelstructur); grăunțele de amfibol și de plagioclaz — singurii constituenți ai rocei — sunt uneori complet sfărâmate și sfărămăturile amestecate între ele, alte ori numai înconjurate de o coroană de sfărămături și separate între ele prin zone x) I. A. ATANASIU, L. c., pag. 19, analiza 6, a trecută din eroare între rocele filoniene din Cristalin. Institutul Geologic al României 306 ION S. ATANASIU în cari se vede acelaș amestec al sfărămăturilor. Falii foarte dese stră- bat roca. Plagioclaz ul, în cristale cari pot trece de 3—4 mm. lungime, este un termen bazic. Cele câteva determinări aproximative cari le-am putut face pe cristale sfărâmate și cu extincții unduioase au dat 43—45% anortit și semn optic + (Andesin-Labrador). Alte determinări, mai nesigure, dau conținut și mai mare (până la 57%) în anortit (Bytownit). Cristalele, cu la- mele de maclaj mari, prezintă constant extincții unduioase, alunecări pe plane de clivaj, crăpături, coroană de sfărămături și uneori sunt chiar complet sfă- râmate. Cu toate aceste deformări me- Fig. 66. Tuf diabazporfiritic; X 15 ori. canice energice, ele rămân aproape per- fect curate și nu prezintă nici o urmă de descompunere. Numai pe crăpături și pe planele de alunecare se văd rar lamele de amfibol. Amfibolul, îndoit, cu extincții unduioase, are și el constant coroană de sfărămături. Policroismul puțin pronunțat (ng, nm. verde-gălbui deschis, np. galben - verzui), extincția la 160 și birifringența maximă 0,022—0,024 îl apropie de acti- nolit. Cu toate că în secțiune nu se mai vede nici un rest, este de presupus că în cea mai mare parte acest amfibol reprezintă un piroxen uralitizat. Cu aceste caractere roca poate fi numită un U r a 1 i t d i a b a z. Privire generală asupra rocelor efusive triasice din împrejurimile Tulgheșului. Vârsta. După cum am mai spus, nicăieri în împrejurimile Tulgheșului nu am întâlnit o deschidere în care să se vadă clar modul de zăcământ al acestor roce. Acelaș insucces l’am avut — cel puțin până în prezent—și în munții Hăghimașului. într’o excursie pe care am făcut-o în vara anului 1928 împreună cu d-nii G. Macovei și D. ANDRUSOV (Praga) am întâlnit însă pe văile Ruskova Rica și Tisa profile foarte clare în cari se văd diabaze alter- nând cu calcare dolomitice și cu șisturi roșii cu pete verzi (Quartenschiefer) și pe baza acestor profile am tras concluzia că diabazele nu pot fi decât de vârstă triasică. La aceiași concluzie ajunsese dealtfel și Herbich pentru mela- fire. HaueR l) compară însă aceste roce cu Teschenitele din Carpații de Nord și le atribue vârsta cretacică superioară, observând totuș că unele tipuri au asemănări remarcabile cu augitporfirele și cu melafirele triasice din Ti- *) Geologie Siebenburgens, pag. 168—169, Wien, 1863 (Ed. 1885). Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 307 rolul de Sud. Este incontestabil că roce efusive cretacice există nu numai în Carpații de Nord ci și în Carpații orientali, și voiu descri mai departe astfel de roce provenind chiar din împrejurimile Tulgheșului. Cred însă că Hauer greșea când atribuia «Augitporfirele» și «Melafirele amigdaloide (Mandelstein)» fazei efuzive cretacice și rămân la convingerea că diabazele asociate cu dolomitele din Carpații orientali sunt de vârsta triasică și se pot compară cu augitporfirele și melafirele din Tirolul de Sud și poate cu acelea din Dobrogea. Afinități magmatice. Cele trei analize de cari dispun permit o comparație a acestor roce cu rocele filoniene întâlnite în Cristalinul din împrejurimile Tulgheșului. Proiectate pe triunghiul lui OsanN (Fig. 55, punctele D și M), rocele efusive mesozoice își găsesc locul între «diabazele» provenind din împre- jurimile Broștenilor analizate de Buțureanu —adică între rocele de tip pa- cific pe cari le-am întâlnit în șisturile cristaline. Bazat numai pe această afinitate chimică, am apropiat filoanele de tip pacific din șisturile cristaline de rocele efusive triasice și le-am atribuit ace- leiași faze de manifestațiuni ignee, considerând filoanele din Cristalin, fie ca resturi din canalele de ascensiune ale magmei, fie ca filoane propriu zise în cari aceeaș magmă a umplut crăpături sau uneori a păstruns concordant între strate fără să mai ajungă la suprafață. Din această asociere am tras două concluziuni: 1. Că diabazele și melafirele cari apar ca filoane în șisturile cristaline sunt și ele de vârsta triasică precum sunt corespondentele lor efusive cari apar asociate cu dolomitele. 2. Că diabazele și melafirele cari se găsesc asociate cu Triasul nu sunt un material exotic, de vreme ce găsim în Cristalinul subjacent canalele de ascensiune ale magmei respective. Trebuie să recunosc însă că aceste concluziuni pot fi susținute numai atâta timp cât afinitatea magmatică între diabazele și melafirele din filoane și acelea cari apar în Trias nu este discutată. Concluziuni asupra Triasicului. Din studiul stratigrafie al Triasului rezultă că el este reprezentat în re- giunea Tulgheș prin conglomerate de transgresiune la bază, deasupra că- rora urmează gresii micacee și apoi calcare dolomitice. Partea inferioară a dolomitelor este fosiliferă și aparține fără îndoială Werfenianului superior (str. de Câmpiile) pe când partea lor superioară poate reprezenta și Triasul mediu. Cu Triasul sunt asociate roce efusive bazice. Cu facies identic se cunoaște Triasicul în toți Carpații orientali și nor- dici, în împrejurimile lacului Balaton și în Munții Apuseni, cu deosebire 308 ION S. ATANASIU că aproape pretutindeni dolomitele suportă și depozite aparținând Triasi- cului superior. După desvoltarea facială a Triasicului superior se pot distinge în Carpați, în mod cu totul general, două tipuri de Trias: i. Tipul Nordic — la care partea superioară este desvoltată ca șisturi roșii pătate cu verde. Desvoltarea cea mai tipică, în Carpați, o are acest tip în pânzele tatrice și subtatrice și deaceea ar putea fi numit și tipul tatric. In Carpații orientali ajunge spre Sud până aproape de latitudinea munților Rodnei. 2. Tipul central — la care partea superioară este desvoltată în fa- cies calcaros. Acest tip apare în centura internă (Innere Giirtel) a Carpaților de Nord, în împrejurimile lacului Balaton, în munții Apuseni și în Carpații orientali dela Câmpulung (Bucovina) spre Sud. Ar mai putea fi numit și tipul transilvanie. Față de aceste două tipuri — la care partea inferioară este detritică, (Con- glomerate și gresii roșii) — apare ca o Unitate aparte Triasul Dobro- gean cu Werfenianul reprezentat prin șisturi negricioase (Tulcea), dar cu partea medie și superioară desvoltată tot în facies calcaros ca și la Triasicul de tip transilvanie. Triasul din împrejurimile Tulgheșului, cu toate că apare fără termenii superiori, trebuie repartizat tipului transilvanie și ca argument pentru această clasare, pe lângă situația sa, reamintesc în special afinitățile dintre formele fosile găsite în Werfenianul din masivul Beneșului cu acele cunoscute mai de mult în împrejurimile lacului Balaton. B) JURASICUL In Carpații orientali Jurasicul apare incomplect chiar în munții Hăghi- masului, adică acolo unde este cel mai bine desvoltat si cel mai bine cunoscut. Intr’adevăr după datele existente J) până în prezent se poate stabili pentru depozitele jurasice din acest masiv următorul profil stratigrafie: Li as Dogger inferior: Calcare roșii marnoase fosilifere mediu necunoscut superior necunoscut Bajocian: Gresii calcaroase cenușii cu Posidonotnya op alina Bathonian: Calcare olitice fosilifere ’) Dr. E. VADÂSZ, Geologische Beobachtungen im Persany u. Nagyhagymas Gebirge. Jahresbericht d. k. ung. geol. Reichsanstalt fur 1914, pag. 278 și urm. Budapest, 1915. Dr. E. JEKELIUS, Der mittlere u. obere Jura im Gebiet des Hăgimașul Mare in Sie- benbiirgen. Bull. sect. scient. de l’Acad^mie Roumaine, VH-tme ann£e 1920 1921. No- 7- to, pag. 128, Bucarest, 1922. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IX ÎMPREJURIMILE TlLGHESl LI 1 309 Malm Sequanian Kimeridgian: Calcare marnoase cu nodule, fosilifere Portlandian: Calcare fosilifere In regiunea Tulgheșului seria depozitelor jurasice apare și mai incom- plectă căci până în prezent nu s’au putut găsi decât: 1. Bajocianul, 2. Callovianul, 3. Kimeridgianul și 4. Portlandianul. 1. Gresiile calcaroase (Bajoeian). Bajocianul este reprezentat prin gresii calcaroase compacte și grele, de coloare cenușie. Pe suprafețele alterate au coloare albicioasă sau ruginie, pe când pe spărtură proaspătă lasă să se vadă constant un nucleu nealterat de coloare cenușie închisă, înconjurat de o crustă de grosime constantă (de- obiceiu de 5 — 6 mm. ) decolorată și infiltrată cu oxizi de fer. Pe spăr- turi se pot distinge cu ochii liberi numai fluturași foarte fini de mică. Sub microscop pe lângă mică se văd fragmente colțurate de cuarț (a! căror diametru mediu nu trece de obiceiu de 0,2—0,3 mm. și mai rar mine- rale opace, răspândite într’o masă calcaroasă în care sunt destul de frecvente resturile de foraminifere. Gresiile cenușii formează bancuri regulate de 10—30 cm. grosime; rare ori am întâlnit în ele Belemniți. Herbich 1), care menționează pentru prima dată aceste gresii pe malul lacului Gylccs, le-a considerat întâiu ca gresii carpatice și mai târziu ca Trias superior pe baza unui fosil găsit de el și determinat de Mojsrsovics ca Mo- notis salinaria. Neumayr2) le atribue Doggerului inferior (Aalenian) iar Uhlig3) Ba- jocianului. La aceste gresii se referă și S. Athanasiu 4) observând că ele conțin Be- lemniți și că la râpa Todirescului stau sub calcarele dolomitice; este foarte probabil că în acest punct avem de aface cu raporturi tectonice anormale. Vadâsz 5) menționează în aceleași gresii calcaroase cenușii (pe Muntele Ocsemalja din masivul Hâghimașului) Posidonomya pe care o apropie de t) Das Szdklerland. Mitt. aus d. Jahresb. d ung. geol. Anstalt, Bd. V, pag. 81, Buda- pest, 1878. •) Die Fauna der Schichten mit Asp. acanthicum. Abh d. k. geol. Reichsanstalt, V, 6, pag. 153—154- Wien, 1873. 3) Bau u. Bild d. Karpathen, pag. 35 și profil, pag. 157. Wien, 1903. ) Geologische Beobachtungen in den nordmoldauischen Ostkarpathen, Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1899, pag. 134, Wien. l) L. c., pag. 283. 20 Anuarul Inst. Geologic al României. Voi. XIII. Institutul Geological României 3io ION S. ATANASIU Pos. opalina și opinează că ele ar reprezenta nu numai Aalenianul, ci întreg Bajocianul. In împrejurimile Tulgheșului gresiile calcaroase cenușii sunt relativ rare și regiunea nu oferă nicăieri un profil stratigrafie interesant. In masivul Ar- surilor aceste gresii ocupă partea cea mai înaltă a platoului*calcaros de pe vârf, între cotele 1391, 1385 și 1383 și se pare că între ele și dolomitele tria- sice se interpune constant un calcar alb, numai de câțiva metri grosime. Gre- siile calcaroase conțin aici blocuri mici colțurate de calcare dolomitice cari prin alterația rocei apar în relief; fragmentele de Belemniți și de brachiopode sunt destul de frecvente. In masivul Măgurei gresiile sunt deasemeni fosi- lifere. In masivul Piatra Comarnicului au fost întâlnite numai ca blocuri la fundul pârâului Canalul Turcului, aproape de baza calcarelor cu Caprotine și este de presupus că în cea mai mare parte gresiile sunt acoperite de sfă- de Bistricioara am mai întâlnit gresiile calcaroase cenușii la fundul pârâului Țiganilor unde sunt intim cutate îm- preună cu jaspuri și cu dolomite, apoi pe Bâtca Preluchii la SW de cota 1076 (ivire nereprezentată pe hartă), la cota 1297 (E de Heghieș) și în fine în Chi- cera. Aici gresiile se pot vedea fie pe pârâul Bursucăriei unde apar între do- lomite și Kimeridgian, fie la cota 1324 unde stau pe dolomite fără să mai su- porte depozite mai noi; în punctul acesta ele au fost văzute și de Uhlig. Ultimul punct de apariție pe care-1 menționez se află în valea Bicazului, pe linia de contact între Cristalin și Fliș, unde gresiile calcaroase cu belemniți se văd puternic frământate împreună cu calcare dolomitice și conglomerate cuarțitice. După cum am mai spus, în nici una din aceste iviri nu am găsit ceva demn de remarcat, nici în ceeace privește fauna, nici în ceeace privește relațiunile de poziție față de ceilalți termeni ai Jurasicului. Remarc numai că destul de des am putut observă în gresiile calcaroase blocuri de calcare dolomitice triasice. Faptul acesta ar sugeră poate bănuiala că între Trias și Bajocian trebuie să fie o lacună și o discordanță stratigrafică, lacună a cărei existență Uhlig o admitea încă dela 1889 1). O dovadă mai convingătoare de existența unei transgresiuni a Bajocianului am găsit însă în regiunea Hăghimașului, pe pârâul Gylcos. Acolo se vede profilul reprezentat în figura 67. rămăturile acestor calcare. La Sud Fig. 67. Profil al depozitelor de bază ale Jurasicului. Pâr. Gylcos. T. Dolo- mite triasice, L. Lias ?, Cgl. Conglo- merat la baza Doggerului, D. Gresii vinete (Dogger). ') Vorlăuziger Bericht. . . Sitzungeberichte d. k. Akad. d. Wissenschaften in Wien, Bd. XCVIII, pag. 736, Wien, 1889. Institutul Geologic al României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 311 Deasupra calcarelor dolomitice triasice stau calcare marnoase-grezoase roșii cu Belemniți și alte resturi organice (Lias ?) cu o grosime numai de 1 m. Urmează apoi gresii gălbui slab cimentate și conglomerate mărunte cari trec la gresiile calca- roase cenușii bajociene. Existența acestor gresii și conglomerate la baza Bajocianului și deasupra unei lacune stratigrafice corespunzătoare părței superioare a Liasului indică, destul de evident, o transgresiune. In fine în acelaș sens ar putea fi interpretat și faptul că gresiile calcaroase ce- nușii se întâlnesc uneori deadreptul pe Cristalin, fără intermediarul depo- zitelor triasice; rămâne însă de cercetat dacă nu cumva, în cea mai mare parte din cazuri, contactul direct între Cristalin și gresiile calcaroase cenușii ale Doggerului nu este de origină tectonică. Ținând seama numai de prezența blocurilor de calcare dolomitice în gresiile calcaroase bajociene și de existența gresiilor și conglomeratelor la baza acestor depozite, cred totuș că se poate conclude la o transgre- siune a Doggerului inferior și deci la existența unor mișcări tectonice către sfârșitul Liasului. 2. Radiolaritele. Radiolaritele sunt roce silicioase de coloare roșie pătată cu verde sau ce- nușie-verzue, cu spărtură concoidală ca a cremenei, sau prismatică cu muchi ascuțite. Sub microscop unele radiolarite (Ex. acelea dela Piatra Mocilor) se văd a fi constituite aproape exclusiv din cuarț cristalizat și colorat cu o pulbere roșiatică, alte ori (radiolaritele roșii dela Piatra Runcului și acele cenușii- verzi dela fundul pârâului Ruptura) pe lângă cuarț se mai văd granule fine cu birefringență ridicată. Unele din aceste granule sunt constituite cu si- guranță din carbonați deoarece roca face o ușoară efervescență cu acizi di- luati; altele însă rezistă acțiunii acizilor. In toate secțiunile studiate resturile de radiolare sunt destul de frecvente. In zăcământ (Fig. 68) radiolaritele apar ca bancuri dela câțiva cm. până la 2—3 dm. grosime intercalate între șisturi argiloase roșii sau cenușii. In Carpații orientali radiolaritele erau cunoscute încă de pe timpul lui Hauer — care afirmă că în masivul Hăghimașului, între Cristalin și calca- rele titonice se interpun, între alte roce, și jaspuri t). Herbich 2) le consi- deră ca Trias superior după faptul că în Bucovina Paul 3) le găsise sub cal- ’) Geologie Siebenbiirgens, pag. 308, Wien, 1863. 2) Das Sz^klerland. Mitt. d. Jahrb. d. k. ung. geol. Anstalt, Bd. V, pag. 81 și 83, Bu- dapest, 1878. 3) Grundziige der Geologie der Bukowina. Jahrb. d. k. k. geol. Reichstanstalt, Bd. 26, Wien, 1876. 20* 312 ION S. ATANASIU care roșii ce conțineau fauna calcarului de Hallstadt. Faptul că jaspurile stăteau pe gresiile calcaroase cenușii îl făcuse pe Herbich să considere aceste gresii ca triasice medii. Uhlig continuă un timp să considere radiolaritele din Carpații orientali tot ca un depozit de vârstă triasică superioară J). Mai târziu însă le atribue Triasicului mediu 2) și plasând dolomitele în Permian, trage concluzia că Triasul este în bună parte reprezentat prin roce nisipoase Fig. 68. Radiolarite cenușii la fundul pâr. Rupturi. și silicioase (radiolarite). Vadâsz și Jekelius, în lucrările mai sus men- ționate, afirmă pentru prima dată vârsta jurasică a radiolaritelor din Carpații orientali, plasându-le apro- ximativ pe limita dintre Malm și Dogger. Această afirmație se1 înte- meiază pe un profil studiat de Jekelius3) în muntele Gaura, unde radiolarite identice cu acelea din Car- pații orientali apar în mod evident la baza calcarelor noduloase cu As- pidoceras acanthicum Oppel. In împrejurimile Tulgheșului radiolaritele sunt foarte frecvente. Cu excepțiunea Beneșului, ele se în- tâlnesc în toate celelalte masive calcaroase din regiune. In majo- ritatea cazurilor sunt însă acoperite de dărâmăturile care îngroapă picioarele pereților de calcare sau conglomerate cari stau deasupra lor. Puncte în cari radiolaritele să fie bine descoperite am întâlnit relativ rar. Ele sunt următoarele: In masivul Piatra Comarnicului, pe cărarea care duce dela Preluca lui Andrei la Smida Peștii, cu puțin înainte de a ajunge la Cristalinul care des- parte masivul în două. In masivul Piatra Runcului, lângă cota 1077 și în fine, In masivul Hăghieșului la fundul pârâului Ruptura (afluent al Balașului) ■) Vorlăufiger Bericht liber eine geologische Reise in das Gibiet der Goldenen Bistritz. Sitzungsber. der k. Akad. der Wissenschaften in Wien. Bd. XCVIII, pag. 733, Wien, 1889. -) Bau und Bild. d. Karpathen, pag. 34, Wien, 1903. 3) Daten liber den geologischen Bau des Bucsecs und Csukas. Jahresber. d. kgl. ung. geol. Reichsanstalt. fur 1915, pag. 293, Budapest, 1916. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IX ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 3>3 pe piciorul dintre pâraele ce confluiază la cota 863. In această din urmă ivire (F g. 68) radiolaritele sunt albe sau verzi—și au o grosime de 25—30 cm. Deasu- pra lor stau gresii micacee roșii cari amintesc unele intercalații din stratele cu amoniți (Kimeridgian). Sub ele se află o porțiune acoperită, de circa 10 m. grosime și apoi dolomitele masive. In acei 10 metri acoperiți ar trebui să fie reprezentate gresiile calcaroase cenușii bajociene și eventual Liasul fapt pe care nu l-am putut constata. Lipsa deschiderilor mai numeroase și complecte nu lasă să se stabilească o eventuală variație de grosime a radiolaritelor. Atât din profilele pe cari le dă Jekelius pentru Bucegi și Ciucaș, cât și din observațiile cari se pot face în masivul Hăghimașului, pare a rezulta destul de clar că radiolaritele urmează normal, fără lacună, deasupra gresiilor cenușii calcaroase și suportă la rândul lor tot în mod normal stratele cu Am. acanthicum și calcarele tita- nice. Ar exista cu alte cuvinte, în Carpații orientali o succesiune neîntreruptă de depozite corespunzând în timp Doggerului și Malmului. 3. Stratele cu Aspidoceras acanthicum. Am atribuit Kimeridgianului, ca echivalent stratigrafie al stratelor cu Am. acanthicum Oppel din Munții Hăghimașului, un complex care în îm- prejurimile Tulgheșului apare bine desvoltat numai în masivul Chicera. Complexul acesta este constituit din gresii fine, relativ bogate în calcar, mi- cacee, de culoare verzue; destul de des se intercalează bancuri în cari gresiile verzi au pete roșii sau chiar bancuri colorate complect în roșu. Totul este bine stratificat. Ca urme fosile, în afară de fucoide, am întâlnit și un Aptychus. Din in- tercalațiile de gresii roșii trebuie să provină însă, judecând după natura rocei, și unele forme nedeterminabile mai de aproape de Ammonites, recoltate mai de mult de S. Athanasiu pe pârâul Chicerei și pe cari le-am putut vedea în colecția sa. Kimeridgianul, cu o faună excepțional de bogată mai ales în amonoidee, a fost descoperit de Herbich în Munții Hăghimașului și studiat atât de des- coperitor x) cât și de Neumayr 2). In timpul din urmă Jekelius3) a revăzut și a complectat vechile liste de forme. ') Das Szeklerland. Jahrb. d. k. ung. geol. Landesanstalt, Bd. V, pag. 130 189, Budapest, 1878. 2) Fauna der Schichten mit Asp. acanthicum. Abh. d. k. k. geol. Reichsanstalt V. ĂVien 1873. 3) Der mittlere und obere Jura in Gebiet des Hăgimașul Mare in Siebenbiirgen. Bull. sect. sc. de l’Acad^mie Roumaine, VH-eme annee, No. 7—10, pag. 131—133, Bucarest, >922. 3’4 ION S. ATANASIU In împrejurimile Tulgheșului deschiderea cea mai complectă în care se pot studia depozitele kimeridgiene se găsește la fundul pârâului Bursu- căriei, în partea de Sud a masivului Chicerei. In această deschidere Kime- ridgianul apare la zi pe o grosime de 70—80 m., având o înclinare numai de 15 —250 spre Est. La bază stau gresiile calcaroase cenușii ale Dogge- rului în care se află unele intercalatii subțiri silicioase cari amintesc radio- laritele. Este foarte probabil că o parte din depozitele silicioase cu radiolarii (Jaspuri) sunt laminate, deoarece puțin mai spre Nord Kimeridgianul ajunge în contact direct, întâiu cu dolomitele triasice și apoi chiar cu o lamă îngustă de micașisturi (nereprezentate pe hartă). Deasupra depozitelor kimeridgiene urmează, fără alt intermediar, marne grezoase și conglomerate apțiene, pro- babil transgresive. In afară de Chicera am mai întâlnit gresiile kimeridgiene deasupra radio- laritelor dela fundul pârâului Ruptura și dela cota 1076 (Bâtca Prelucii) în masivul Heghieșului; în amândouă cazurile au o desvoltare atât de mică încât pe hartă nu au putut fi separate de radiolarite. 4. Calcarele titonice. In masivul Hăghimașului și în valea Bicazului, urmează deasupra Ki- meridgianului, calcare masive cenușii sau roșietice cu o grosime de mai multe sute de metri, calcare în care Hauer1) menționa deja forme titonice. Her- bich 2) și mai târziu Jekelius3) ajung să determine un număr destul de mare de forme fosile cari, în ceeace privește vârsta, confirmă vederile lui Hauer. In împrejurimile Tulgheșului nu există mase calcaroase titonice cu o astfel de desvoltare; în general deasupra radiolaritelor sau a gresiilor micacee kimeridgiene urmează Apțianul reprezentat prin gresii marnoase și conglo- merate. La baza Apțianului se observă însă adesea ori blocuri de calcare al căror volum poate ajunge la câteva zeci de metri cubi, calcare cari sunt în cea mai mare parte de vârstă cretacică. Este însă probabil că unele din aceste blocuri sunt constituite din calcare jurasice. Această presupunere se înte- meiază pe faptul că pe unele pârae care vin din masivul Hăghieșului (Ex. pâr. Raiului) am întâlnit blocuri cu Nerinea ce pot fi apropiate de formele titonice. Astfel de blocuri am mai întâlnit dealtfel și în masivul Piatra Comar- nicului. Pe hartă sunt însemnate toate blocurile mai mari de calcare ce apar la baza Apțianului. Ele au fost însă atribuite toate acestui etaj, întrucât o în- ') Geologie Siebenbiirgens, pag. 309, Wien 1863 (Ed. 1885). 2) L. c., pag. 189—192. 3) L. r., pag. 133—134. CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 315 cercare de a separă blocurile jurasice de acele cretacice ar fi necesitat un studiu paleontologic pentru fiecare bloc în parte, studiu în care nu m’aș fi putut angaja. Demn de relevat, în ceeace privește calcarele titonice, este faptul că pe când în munții Hăghimașului, situați numai la câteva zeci de km. mai spre Sud de Tulgheș, aceste calcare au o grosime de mai multe sute de metri, în împrejurimile Tulgheșului ele nu mai apar decât ca blocuri..Este posibil ca încă din timpul sedimentării, desvoltarea calcarelor să nu fi fost aceeaș în ambele regiuni și în împrejurimile Tulgheșului faciesul calcaros să fi fost în parte reprezentat printr’un depozit sincron de facies vasos, cu mult mai subțire. Existența unor astfel de depozite nu am putut-o însă stabili. Se mai poate presupune că transgresiunea apțiană a erodat ne uniform masivele calcaroase titonice, suprimând în unele părți (Ex. regiunea Tulgheșului) aproape complet aceste calcare, iar în alte părți atacându-le numai într’o măsură mult mai mică. In fine există încă posibilitatea unei sfărâmări și la- minări tectonice a calcarelor pe lungul unor anumite zone. Pentru a ataca problema din acest punct de vedere, ar fi necesar să se stabilească în primul rând corespondența dintre masivele calcaroase izolate din împrejurimile Tulgheșului și unitățile tectonice cari apar mai complet reprezentate spre Sud, în munții Hăghimașului, și apoi să se cerceteze desvoltarea calcarelor titonice în fiecare din aceste unități. Un astfel de studiu este deocamdată nerealizabil din lipsă de date suficiente asupra tectonicei munților Hăghi- mașului. o. Pelit glauconitic. înainte de a încheia studiul stratigrafie al depozitelor jurasice trebue să menționez încă o rocă pe care am întâlnit-o numai la cota 1297, la Ră- sărit de vârful Hăghieșul (1505). Macroscopic roca are aspectul unei gresii foarte fine, de coloare verde, cu crustă de alterație ruginie. Sub microscop apare o masă constituită în cea mai mare parte din grăunțe de cuarț și de glauconit a căror mărime mijlocie nu trece de 0,02 mm. Cal- citul lipsește complect. In această masă se văd: grăunțe mai mari de glauconit, fragmente de radiolare, sferule constituite din glauconit și înconjurate de un înveliș care pare străbătut de pori și e format dintr’un mineral dispus radiar cu berifringențe aproximativ 0,010, corpi rotunzi sau ovali constituiți dintr’un mineral care are aspectul cuarțului cu puternice extincții onduloase și înfine destul de numeroase sfărâmături de zircon. Roca ar putea fi numită Pelit glauconitic. Prezența radiolarelor, lipsa calcitului și fineța materialului indică un depozit de mare mai adâncă, pe când abundența glauconitului un fund stâncos constituit din material eruptiv. 316 ION S. ATANASIU Pe hartă roca este separată cu semnul gresiilor cenușii calcaroase (Ba- jocian). Trebuie însă să atrag atențiunea că până în prezent nimic nu îndrep- tățește această apropiere; prezența radiolarelor și faciesul de mare mai adâncă ar suggerâ bănuiala că roca ar putea, eventual, reprezenta un depozit care ar ține de complexul radiolaritelor. Am relevat prezența pelitului glauconitic dela cota 1297 pentrucă astfel de roce sunt foarte frecvente, ca material remaniat, în conglomeratele ba- remiene cari constituesc coama stâncoasă dela Chisirig în zona Flișului, conglomerate asupra cărora voiu reveni. Observațiuni generale asupra Jurasicului. Am relevat încă dela început faptul că în împrejurimile Tulgheșului de- pozitele jurasice formează numai apariții locale, cu desvoltări incomplecte și pentru a stabili vârsta lor, a fost continuu nevoe să mă refer la seria mai complectă din munții Hăghimașului. La aceeaș serie mă voiu referi și pentru a compară Jurasicul din Carpații orientali cu acela din regiunile apropiate. Recapitulând datele și observațiunile expuse în studiul stratigrafie al de- pozitelor jurasice, putem trage concluzia că o lacună stratigrafică separă si- stemul în două părți: a) O parte inferioară reprezentată prin calcarele roșii ale Liasului in- ferior; h) O parte superioară reprezentată prin gresiile cenușii calcaroase (Ba- jocian-Bathonian), prin radiolarite (Callovian-Oxfordian), prin stratele cu Aspidoceras acanthicum (Kimeridgian) și prin calcarele titonice (Portlandian). Lacuna stratigrafică ce separă aceste două părți între ele corespunde Lia- sului mediu și superior. Partea inferioară ar putea eventual aparține unui ciclu de sedimentare inceput încă din Triasic căci în Bucovina se cunosc calcare retice, iar în Bu- covina și în munții Hăghimașului calcare carnice și norice. Partea superioară începe cu conglomerate și gresii la bază, depozite cari marchează o transgresiune a Doggerului. Urmează apoi o adâncire din ce în ce mai mare a zonei de sedimentare din Carpații orientali, adâncire care ajunge la maxim în timpul Malmului inferior, când s’au format radiolaritele. Această adâncime se reduce apoi treptat pentru ca la sfârșitul Jurasicului sa apară un regim neritic tipic, regim căruia îi corespunde sedimentarea cal- carelor recifale titonice. Jurasicul din împrejurimile Tulgheșului și din munții Hăghimașului este deci caracterizat prin Liasul inferior desvoltat în faciesul calcarelor de A d- n e t h, prin transgresiunea Doggerului și prin prezența radiolaritelor la în- ceputul Malmului. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 3'7 Cu aceleași caractere se regăsește Jurasicul spre Sud până în munții Per- șani, iar spre Nord în Bucovina. Nu se poate astăzi afirmă că aceeaș des- voltare a depozitelor jurasice se menține și mai departe spre Nord până la extremitatea nucleului cristalin al Carpaților orientali, căci în valea Tisei apar deasupra Triasului calcare, gresii și șisturi negre, cu poziție stratigra- fică neprecizată, cari nu mai amintesc nici unul din termenii cari consti- tuesc Jurasicul în munții Hăghimașului. In Carpații de Nord se întâlnește o serie jurasică întrucâtva comparabilă cu aceea din munții Hăghimașului, în Napa subtatrică inferioară și în special în segmentul ei oriental1). In locul lacunei dela partea superioară a Liasi- cului găsim însă aici numai un facies mai grezos corespunzător Liasului mediu. Revenind la Sud și urmărind desvoltarea Jurasicului în Munții getici găsim, începând dela Brașov și apoi pretutindeni spre West, Liasicul infe- rior desvoltat în faciesul de G r e s t e n, cu cărbuni, si Liasul mediu si su- perior prezent; lacuna stratigrafică dela baza Doggerului pare că nu mai există. Aceeaș situație se întâlnește și în Munții apuseni. In Basinul Dâmbovicioarei și în Bucegi Liasul este necunoscut și Dog- gerul stă direct pe cristalin. înfine în Dobrogea nu se cunoaște decât Malmul. C) CRETACICUL Cretacicul este reprezentat în împrejurimile Tulgheșului prin două serii de depozite separate între ele printr’o lacună stratigrafică: Seria inferioară o formează depozitele corespunzătoare Apțianului, iar pe aceă superioară depozitele corespunzătoare Senonianului. L Apțianul. Apțianul este constituit din marne nisipoase, calcare și conglomerate. a) M a r n e 1 e Marnele, de coloare cenușie gălbue, sunt deobiceiu foarte nisipoase și bo- gate în fluturași de mică. Conțin intercalații subțiri de gresii fin șistoase, micacee, uneori curbicorticale, și de conglomerat fin, poligen, care formează bancuri de 30—50—80 cm. grosime. In general se poate spune că din punct de vedere petrografic partea marnoasă a Apțianului se apropie foarte mult de unele depozite din Fliș. ’) F. RABOWSKI et W. GOETEL. La structure de la zone subtatrique. BulI. du Service geologique de Pologne, Voi. III, pag. 208. Varsovie, 1925. Institutul Geologic al României 3*8 ION S. ATANASIU Grosimea marnelor apțiene este relativ mică (50—100 m); când apar cu grosimi mai mari, ca de exemplu la fundul văii Jidanului, este foarte pro- babil că avem deaface cu suprapuneri tectonice. Până în prezent în lucrările geologice nu au fost separate de conglomerate. Punctele în cari marnele apțiene au o desvoltare interesantă sunt urmă- toarele: In masivul Piatra Runcului, la West de msaa de diabaze (ivire acoperită pe hartă de linia de falie). In masivul Hăghieșului, la cota 1050 (fundul pârâului Mar), apoi la Obcina Balajului și înfine la fundul văii Jidanului. In valea Bicazului ele formează o bandă de circa 50 in. lățime care se interpune între conglomeratele și calcarele care formează masivul Munticelul. Aproape pretutindeni aceste marne conțin Orbitolina. Populațiuni mai bogate și mai bine constituite am întâlnit în ivirile dela Piatra Runcului și dela cota 1150 din masivul Hăghimașului. Pe hartă am cuprins în coloarea marnelor apțiene și un depozit care di- feră sensibil de aceste marne și deaceea cred necesar să fac despre el o men- țiune specială. Acest depozit este constituit dintr’o pastă grezoasă-marnoasă, relativ bogată în mică, în care apar răspândite blocuri de roce diferite; totul pare presat, Deschideri unde roca este bine vizibilă se întâlnesc în primul rând în valea Bicazului pe ambele maluri, între Piatra Pânțărenilor și Piatra Glo- dului. Mai spre Nord este de remarcat numai deschiderea de pe Pârâul cu Glodu, la contact între dolomitul triasic și conglomeratele apțiene. In valea Bicazului roca ar putea fi considerată ca un conglomerat, pro- babil apțian, strivit, deoarece aici sunt evidente unele cute strânse care prind aceste conglomerate. In Pârâul cu Glodu marnele nisipoase cu blocuri par intercalate între două mase conglomeratice și sunt ca și în valea Bicazului, frământate. Este posibil ca și aici ele să reprezinte părți sfărâmate din con- glomerate, căci imediat la Sud, pe pârâul Telec, sunt evidenți doi solzi de calcare dolomitice cari prind între ei și conglomerate apțiene. In concluzie, cred că marnele nisipoase micacee cu blocuri par a fi un facies tectonic, fie numai al conglomeratelor, fie al conglomeratelor strivite împreună cu marnele apțiene. b) Calcarele Calcarele sunt deobicei compacte, au coloare gălbue-brună deschisă sau roșiatică și sunt pline de resturi organice. In masivul Piatra Runcului am întâlnit între altele: Orbitolina și Ca- protina sp. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 319 In masivul Hăghieșului la cota 1318 (spre Chicera) Rhynconella sp. și Eugyra digitala Koby. In Valea Bicazului Caprotina sp. Calcarele neucomiene sunt cunoscute în împrejurimile Tulgheșului, încă de pe timpul lui Lill v. Lillienbach. Herbich 1) menționează în ele, în flancul stâng al Bistricioarei, între Hollo (Corbul) și Tulgheș, Caprotine și Nerinee, iar în valea Sodova (Stânei): Caprotina Londsdali Radiolites neucomensis Uhlig 2) observă că la Sud de Bistricioara calcarele neucomiene predo- mină pe partea de E a sinclinalului extern. El reprezintă pe profilul figurat sub No. 89 un bloc de calcare neucomiene cu corali și consideră cea mai mare parte a calcarelor de pe valea Bicazului ca fiind de vârsta cretacică (Fig. 90); în realitate o bună parte din aceste calcare sunt cu siguranță titonice. In împrejurimile Tulgheșului calcarele formează mase mai importante în masivnle Piatra Șesul Comarnicului, Piatra Runcului și Munticelul. In restul regiunii apar ca blocuri, uneori foarte mari, fie la baza marnelor, fie între marne și conglomerate, fie chiar intercalate între conglomerate. Cea mai mare parte din aceste blocuri sunt reprezentate pe hartă. Această desvoltare a calcarelor sugerează imediat bănuiala că în Apțian ar putea exista mai multe orizonturi calcaroase, fapt care este probabil dar care până în prezent, numai cu materialul adunat în regiunea Tulgheșului, nu poate fi stabilit în mod indiscutabil — cu atât mai mult cu cât o deter- minare a formelor fosile din calcare nu s’a făcut încă. Am remarcat chiar, studiind Jurasicul, că unele din calcarele dela baza marnelor pot fi titonice. Pentru a preciza relațiile stratigrafice în care stau calcarele cu marnele și conglomeratele apțiene să studiem mai deaproape poziția principalelor masive calcaroase din regiune. In masivul Comarnicului calcarele stau pe marne apțiene și suportă con- glomerate. Aceste conglomerate (ne reprezentate pe hartă), cari au astăzi o grosime numai de 5—6 m.,se văd lângă cota 1481 pe o lungime de 30-—40 m. Ele sunt relativ mărunte la bob, dar în apropierea calcarului blocurile cari le constituesc devin din ce în ce mai mari și la contact se văd chiar în masa calcarului blocuri de sisturi cristaline sau de cuart. Este deci incontestabil un conglomerat, în parte sincron cu calcarul, în parte mai nou. In masivul Piatra Runcului calcarele stau pe marne cu Orbitoline fără să fie în mod evident acoperite de conglomerate. ’) Das Szeklerland. Mitt. aus. d. Jahresber. d. k. ung. Geol. Anstalt, Bd. V, pag. 195—196, Budapest, 1878. 2) Bau und Bild der Karpathen, pag. 156—157, Wien, 1903. 320 ION S. ATANASIU In masivul Hăghieșului găsim masele calcaroase cele mai importante în general dealungul liniei de contact între calcare și marne. (Ex. calcarele din Batea Preluchii, calcarele dela cotele 1217 și 1180, calcarele dela Poartă). In valea Bicazului (Fig. 69) calcarele din masivul Munticelul, cel mai important masiv calcaros din cuprinsul regiunii reprezentată pe hartă, sunt separate de conglomerate printr’o interpoziție marnoasă de circa 50 m. gro- sime. Spre Nord însă, aceste marne dispar iar calcarele pierd treptat carac- terul lor de rocă masivă, disociindu-se în blocuri mai mult sau mai puțin rotunzite cari alcătuesc un conglomerat constituit exclusiv din calcar. In acest conglomerat apar apoi din ce în ce mai multe blocuri străine până când Fig. 69. Calcarele apțiene în valea Bicazului. ajunge să ia caracterul său normal de conglomerat po- ligen. Fenomenul acesta de trecere a calcarelor în con- glomerate este cât se poate de evident dela Crucea lui Țepeș spre Nord. Trebuie să deducem din această ob- servație că cel puțin în parte calcarele și conglomeratele sunt sincrone. Este posibil ca fenomenul acesta de tre- cere laterală să existe și în- tre marne și calcare; eu însă nu l-am putut observă. In faciesul detritic al Apțianului, reprezentat prin marne la bază și conglo- merate la partea superioară se interpun deci forma- țiuni organogene cari local substituesc cu siguranță în parte conglomeratele și pro- babil în parte și marnele. In afară de acest orizont principal de formațiuni organogene se pare că există încă un orizont mai inferior, care apare sub marnele apțiene. Acest orizont este vizibil în masivele Comarnicului, Pietrei Runcului și Hăghi- eșului și ar putea reprezenta, eventual, echivalentul recifal al depozitelor baremiene și hauteriviene din zona Flișului; nu există însă până în prezent nici o dovadă paleontologică sigură de existența acestor două etaje în cal- carele neucomiene de pe Cristalin. * Infine este posibil să mai existe și un al treilea orizont calcaros situat Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 321 mai sus pe scara stratigrafică, adică intercalat în partea superioară a conglo- meratelor. Faptul pare evident dacă se studiază răspândirea maselor calca- roase pe flancul de W al Muntelui Hăghieșul. Existența acestui orizont calcaros mai superior devine însă discutabilă dacă se interpretează acest masiv nu ca un sinclinal izoclinal, așa cum e reprezentat în profile, ci ca o supra- punere de mai multe lame de conglomerate. In acest caz orizonturile cal- caroase intercalate în conglomerate ar marca planele de contact dintre lame. c) Conglomeratele Conglomeratele sunt constituite din elemente variate ale cărora dimen- siuni au deobicei 3—4 cm. diametru; uneori se întâlnesc însă și conglome- rate mai mărunte, cum este cazul menționat deja dela Piatra Comarni- cului, sau conglomerate cu blocuri mari cum sunt de exemplu unele con- glomerate calcaroase din jurul masivului Munticelu. In elementele cari constituesc conglomeratele am putut distinge: Șisturi cristaline, conglomerate triasice, calcare dolomitice, jaspuri, gresii verzi glauconitice, calcare titonice, calcare apțiene, serpentine și înfine unele gresii cari par a fi apțiene. Răspândirea acestor elemente în conglomerat este neo- mogenă. Uneori cristalinul este predominant —cum de exemplu este cazul în ex- tremitatea de N a masivului Hăghieșul. In jurul unora din masele calcaroase, conglomeratul este constituit exclusiv din blocuri de calcar (Munticelu). înfine în unele puncte conglomeratul este foarte bogat în blocuri de serpentină. Bancurile conglomeratice, cari pot avea grosimi de zeci de metri, sunt separate între ele prin gresii cenușii albăstrui, micacee și relativ moi. într’o astfel de intercalație am putut găsi, la fundul Văii Stânei sub cota 1261, numeroase resturi organice din care s’au putut determină următoarele: Orbitolina sp. Eugyra pusila Koby Placocoenia pluricostata W. O. Dietrich Cryptocoema Picteti Koby Cyathophora pygmaea Volz » regularii From. Favia sp. Hydnophora crassa From. Latusastraea exiguis From. Polyphyllastraea sp. Șerpuia filiformis Sow. In conglomerate am mai găsit, ca bloc izolat, o colonie de Favia hemisphaerica From. Conglomeratele formează, în împrejurimile Tulgheșului, o massă con- Institutul Geological României 322 ION S. ATANASIU tinuă care la Nord începe din masivul Hăghieșul. In valea Bicazului această masă atinge desvoltarea cea mai mare. Spre Sud ea poate fi urmărită con- tinuu până la fundul Trotușului, asociată constant cu celelalte depozite me- sozoice de pe Cristalin. Petece de conglomerate izolate de masa principală am mai întâlnit în ma- sivele Piatra Comarnicului, Piatra Runcului și Chicera. Pretutindeni conglomeratele au la bază marnele apțiene și sunt cutate împreună cu aceste marne. Conglomeratele apțiene erau cunoscute lui Hauer j) care le atribuia vârsta eocenă. Herbich 2) paraleliza conglomeratele din Hăghieș cu acelea din Ciahlău, atribuindu-le Cretacicului inferior. Uhlig3) consideră conglo- meratele ca «înveliș al clipelor» și le clasă în Cretacicul superior, punct de vedere pe care și l-au însușit toți cercetătorii ulteriori. d) Serpentine și ophicalcite Serpentine. In afară de diabaze și melafire pe care le-am văzut în seria mesozoică de pe Cristalin în asociere aproape constantă cu depozitele triasice, se mai întâlnesc în aceeaș serie destul de des și roce bazice ultra femice, în cea mai mare parte complect serpentinizate. Masele cele mai importante de astfel de roce apar în basinul Bicazului și anume la Crucea lui Tepeș și la Est de cota 1356 (Munticelul). Alte iviri trebuie să mai existe și sub conglomeratele apțiene deoarece în unele părți, ca de exemplu la Est de vârful Criminișului, conglomeratele sunt pe alocuri extrem de bogate în blocuri de serpentină. De multe ori serpetinele apar pe linii tectonice, ca mase complect breci- fiate, cum este cazul la punctul « Glodul » și în valea Bicazului la W de Piatra Pânțărenilor. Dintre toate ivirile pe cari le cunosc, cea mai interesantă se pare aceea de sub cota 1356 (Munticelul). Aici se vede cum serpentinele pătrund în cră- păturile calcarelor, prinzând și învăluind uneori în masa lor blocuri mai mari sau mai mici de calcar. (Fig. 70). La contact calcarele sunt roșii și au un as- pect mai mult sau mai puțin scoriaceu; alte fenomene de contact mai preg- nante, nu am putut stabili nici pe teren, nici în secțiuni microscopice. Modul de zăcământ arată însă clar că punerea în loc a serpentinei de aici nu s’a putut înfăptui decât după formarea calcarelor apțiene. Cum în conglomeratele apțiene găsim dejă serpentine remaniate, putem strânge între limite destul de apropiate timpul de intrusiune, chiar dacă nu am voi să vedem în culoarea roșie și în factura scoriacee a calcarelor un fenomen de contact. Este însă pro- babil că acest fenomen de contact termic există realmente deoarece în alte *) Geologie Siebenbiirgens, pag. 309. 2) Das Szdklerland, pag. 196 și 198. 3) Bau und Bild der Karpathen, pag. 157—159. Institutul Geologic al României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 323 puncte ale regiunii găsim oficalcite, adică roce la care digestiunea calcarelor de către rocele de intrusiune pare evidentă. Deaceea cred că se poate susține cu destul temeiu că intrusunile ultra- femice, cari apar ca serpentine, au avut loc în Apțian. Nu este însă exclus ca ele să fi apărut chiar mai de timpuriu în seria mesozoică; din studiul re- giunii Tulgheș nu pot scoate însă argumente nici pro nici contra acestei presu- puneri. Serpentinele erau cunos- cute și lui Herbich ’) care le cuprindea împreună cu diabazele și melafirele în grupa rocelor « eruptive ale mesozoicului » fără să facă vreo distincție în ceeace privește timpul de punere în loc. Paul 2) considera, încă înainte de Herbich, cunos- cutele serpentine, dela Breaza (Bucovina) ca triasice superioare — părere la care rămăsese și Uhlig 3). Mrazec și Voitești -1) leagă venirile de roce bazice Fig. 70. Serpentine în calcare. Munticelu. de încălecarea pânzei cristaline — fapt din care s’ar deduce că punerea lor în loc s’a efectuat în Cretacicul inferior. Oficalcite. Valea Stânei. (Bicazul ardelean). PI. IV, Fig. 3. Macros- copic roca apare cu factură porfirică. într’o masă fin cristalizată calcaroasă, de coloare neagră sau cenușie închis cu nuanță verzue-violacee, apar ca por- firolite corpuri mai mult sau mai puțin rotunde cu diametru de 3—5 mm. și cu coloare galbenă verzue. Sub microscop masa fin cristalizată se vede a fi aproape în întregime constituită din carbonați (de calciu și probabil și de magneziu) cari formează ’) Das Szeklerland. Mitt. des Johrb.d. k. unp. Geol. Anstalt, Bd. V, pag. 97, Buda- pest, 1878. 2) Geologie der Bukowina. Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, Bd. XXVI, Harta, Wien> 1876. s) Bau und Bild der Karpathen, pag. 250, Wien, 1903. ') Contribuțiuni la cunoașteiea pânzelor Flișului carpatic. An. Inst. Geol. al Româ- niei, Voi. V, pag. 539. București, 1914. 3-^4 ION S. ATANASIL o rețea asemănătoare cu aceea ce se observă la serpentinizarea olivinei (Ma- schenstructur) (Fig. 71). In unele roce asemănătoare (Czimak vappa sub Piatra Runcului sau Veresko) această structură se pierde pe alocuri treptat până ce dispare complect și roca rămâne un calcar grăunțos. Constant car- bonatul care formează rețeaua este impregnat, mai ales în jurul ochiurilor, cu minerale opace dispuse perpendicular pe direcția rețelei sub formă de fibre sau șiruri de granulațiuni extrem de fine, uneori ramificate ca dendri- tele. Un fir subțire de astfel de granulații desparte întotdeauna ramurile re- țelei în două părți. Ochiurile rețelei sunt umplute fie cu calcit singur, fie asociat cu un agregat mineral de coloare galbenă ca mierea, cu indice de re- mai mic decât indicele maximal calcitului și Fig- 73- Ophical- cit. Cristal ? rupt. S. Serpentină, c. Calcit; X 15 ori. Fig. 71. Ophicalcit. Re- țea de carbonat impre- gnată cu minerale opace, c. Calcit, m. Minerale opace, a. Agregat crista- lin galben; X55 ori. Fig. 72. Ophicalcit. Corp rotund sfărâ- mat. S. Serpentină, c. Calcit; X 17 ori. care între nicolii încrucișați nu dă extincție. Cu mărire foarte puternică, la unele granule din agregat se poate distinge o coloare de birefringență ridicată (0,030—35). Determinarea acestui agregat mineral n’am putut-o face. El reprezintă poate, unul din numeroasele produse de descompunere a olivinei. Alteori în ochiuri se întâlnește serpentină fibroasă (Crizotil) sau minerale cloritice. Corpurile rotunde sunt în mare parte constituite din serpentină fibroasă (Crizotil) asociată cu rare lamele de minerale cloritice, sau substituită în parte prin acelaș agregat mineral galben care uneori umple ochiurile. Aceste corpuri rotunde sunt aproape constant mai mult sau mai puțin sfărâmate și au crăpăturile cimentate cu calcit (Fig. 72). In serpentina care constituește aceste corpuri, cât și în aceea care se în- tâlnește în ochiuri, se pot vedea plaje care prezintă structură asemănătoare cu a serpentinei lamelare (antigorit). Lamelele cari constituesc aceste plaje au în cea mai mare parte alungire negativă, însă printre ele sunt și fibre cu alungire pozitivă cari nu se pot deosebi nici prin coloare nici prin indice de refracție. Micimea lamelelor nu mi-a permis să stabilesc precis dacă aceste plaje sunt într’adevăr constituite din antigorit — asociat cu lamele de dorit — Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IX ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 325 sau dacă nu cumva întreaga plajă este constituită din dorit (poate pseudo- morf după antigorit). In afară de corpurile rotunde se întâlnesc destul de des în rețeaua de calcit forme mai mult sau mai puțin alungite cari par cristale sfărâmate. (Fig. 73). Ele sunt în întregime constituite din calcit afară de crăpături pe cari se văd grăunțe de minerale opace și fibre de crisotil. înfine nu tocmai rar apare cromitul în formă de plaje neregulate, rupte, sau de cristale sfărâmate. Structura și compoziția mineralogică a acestei roce, asemănătoare cu aceea a multor oficalcite, m’a determinat să-i dau această denumire. Ea provine, după cum se poate deduce din asocierea intimă între calcar și serpentină, din digestiunea parțială a calcarului de către o venire magmatică. Atât în Valea Stânei (Bicazul ardelean), în flancul drept între cotele 892 și 794, cât și pe Czimak Vapa sub Piatra Runcului (Tulgheș), oficalcitele apar ca blocuri într’o brecie de contact anormal. 2. Cretacicul superior. In împrejurimile Tulgheșului am întâlnit depozite de vârstă cretacică superioară numai în masivul Beneșului, pe coasta de NW a mamelonului cu cota 1328. Ele formează, la altitudinea de 1270—1310 m., o bandă a cărei lărgime nu trece de 100 m. și care, în lungime, se întinde din șeaua dintre cotele 1313 și 1328 până aproape de cota 1269, fiind așezată transgresiv peste șisturile cristaline și Triasic. Cretacicul superior este reprezentat prin gresii cenușii, fine, a căror par- ticule ajung rar la diametrul de 1 mm. Pe suprafețele alterate prezintă pete gălbui produse de oxizi de fer. In secțiuni microscopice roca apare ca un aglomerat de particule colțuroase de cuarț și de muscovit cimentate cu calcit. Aproape jumătate din masa rocei este constituită din cochilii de gastero- pode cari sunt umplute și cimentate între ele prin material grezos. Atacată cu acid clorhidric diluat roca liberă de cochilii se desagregă com- plect. Rezidiul insolubil reprezintă circa 50% și studiat la microscop, arată următoarea constituție Solubil în H CI di . (CO3 Ca) c. c. 50% Particule > 0,4 mm. (c.c. 3%) Cuarț Diverse Muscovit 70 18 12 Rezidiu c.c. 50% Particule 0,4 și > 0,1 mm. (c.c. 40%) Cuarț Muscovit Diverse 83 9 8 Particule 0,1 mm. (c.c. 57%) Cuarț Argilă 21 Anuarul Inst. Geologic al României. Voi. XIII. Institutul Geological României 326 ION S. ATANASIU Cuarțul e deobiceiu incolor si rareori violaceu; de cele mai multe ori cu colțuri nerotunzite; granule rotunde sunt cu totul rare. Grăunțele enumerate ca diverse sunt în cea mai mare parte bucăți de șisturi cristaline apoi biotit, jasp, magnetit și mai rar rutil și glauconit. Analiza chimică a rocei *) liberă de cochilii a dat următorul rezultat: Si O2........................................40,27 Al2 O3....................................... 7,12 F2 O3........................................ 2,56 Mg O......................................... 1,14 Ca O.........................................23,86 Na2 O........................................ 1,75 K2 O......................................... 1,02 Pierderi la calcinare........................22,05 Umiditate.................................... 0,12 99,89 Făcând repartiția oxizilor între principalele minerale cari intră în con- stituția rocei găsim compoziția mineralogică următoare: (Coloana stângă). Calcit ca. 45% Solubil Calcit ca. 5°% Cuarț Argilă ca. 32% ca. 15% Insolubil Cuarț Argile ca. j ca. ] 48% Muscovit ca. 8% Muscovit ca. 2% Aceste date cu excepția muscovitului coincid sensibil pot deduce din analiza fizică. (Coloana dreaptă). cu acelea cari se Intre gasteropodele găsite în depozitele dela muntele Beneș se pot distinge două tipuri: a) Forme joase b) Forme înalte a) Formele joase (Fig. 74) se apropie indiscutabil de Tornatella abbreviata Philippi Palaeontografica I (1851) pag. 23, PI. II, Fig. 1 a, b. Cochilia este conică, joasă, ombilicată. Unghiul la vârf 720. înălțimea c. c. 5 cm., diametrul maxim c. c. 4—5 cm. Anfractele îmbrățișătoare (ultimul ocupând % din înălțimea cochiliei) sunt în număr de cel puțin 8 2) și ornamentate cu strii longitudinale pe partea *) O datoresc d-lui chimist PETRESCU căruia îi exprim deosebite mulțumiri. 2) Cochiliile având vârful rupt, determinarea exactă a numărului anfractelor nu a fost posibilă. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 327 liberă și cu strii longitudinale și transversale pe partea îmbrățișată. Columela cu o singură plicațiune. Tubul spiral are în interior, pe partea superioară, o proeminență longitudinală largă. Exemplare studiate 8. Phillippi nu cunoștea locul de proveniență a de el, însă observă că împreună cu ea se găsea și Acteonella Lamarki și este de părere că argila care le conținea provenea dela Gosau. Stolitzka determinând fosilele cretacice superioare adunate de D. Stur din Sud-Westul Transilvaniei, părăsește denumirea generică de « Tcrnatella» care fusese întrebuințată si de LamâRK pentru genul Actaeon, și pune forma menționată în genul Actaeonella d’Orb 1842, sub numele de Actaeonella abbreviata Philippi, stabilind și sinonimia cu formei descrisă și figurată Fig. 74. Transilvanella abreviata PHILIPPI. (Formă joasă); 1:1. Muntele Beneș Actaeonella rotundata Zeck. Mai târziu 2) însă scoate din genul Actaeonella aceste pe columelă, clasându-le în genul forme, care aveau Itieria Matheron o singură aplicațiune Fig. 75. Transilvanella La- marki ZECK (Formă înaltă); 1: t. Beneș. 1842, lărgind prin aceasta, după părerea lui Cossmann 3), cuprinsul pe care Matheron îl dăduse genului. Cossmann 4) restrângând din nou genul Itieria în sensul vederilor lui Matheron, eli- mină aceste forme, păstrând în el numai tipuri jurasice. Dacă acceptăm genul Itieria, așă cum îl definește Cossmann, apare poate necesitatea de a crea pentru Itieria abbreviata Philippi un gen nou, întrucât această formă nu-și mai găsește loc nici în genul Actaeonella nici în genul Itieria. Dacă crearea acestui gen nu ar putea fi evitată, ași propune pentru el numele Transilvanella Pentrucă din Transilvania provin atât formele ■) Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, XIII, pag. 48, fig. 1, Wien, 1863. 2) Eine Revision der Gastropoden der Gosauschichten. Sitzungsber. d. k. Akad. d. Wissenschaften, Bd. LII, Wien, 1863. 3) Essais de Paleoconchologie comparee. Deuxiăme Livraison, pag. 18, Paris, 1896. !) Op. cit. Institutul Geologic al României \ IGR 328 ION S. ATANASIC studiate de Stolitzka, precum și formele cari au fost întâlnite la Muntele Beneș. b) Formele alungite (Fig. 75) sunt identice cu acelea pe cari Stolitzka ') le-a determinat și figurat ca Actaeonella abbreviata Philippi. Cochilia este conică relativ alungită, neombilicată. Unghiul la vârf 50°. înălțimea 6 cm. la un diametru maxim de 3,8 cm. Ultimul anfract mai puțin înalt decât din înălțimea totală. Restul caracterelor ca la formele scurte. Stolitzka pune în aceeaș specie (Actaeonella abbreviata) atât forma joasă descrisă de Philippi cât și formele înalte cum sunt acele provenind din Sud-Westul Transilvaniei determinate de el și cum este și Actaeonella rotnn- data Zeck. Diferența mare care este între raportul înălțime grosime și faptul că for- mele scurte sunt ombilicate pe când cele înalte nu, mă face să cred că suntem de fapt în prezența a două specii diferite. Dacă se introduce denumirea generică propusă, denumirile specifice ale formelor ar fi: Transilvanella abbreviata Phipippi pentru forma joasă, și Transilvanella Lamarki Zeck. pentru forma înaltă. Pentru formele înalte am întrebuințat denumirea specifică Lamarki și nu rotundata, pentrucă formele înalte dela Muntele Beneș au foarte mare asemănare la exterior cu Actaeonella Lamarki. Cred chiar că multe forme determinate ca Actaeonella Lamarki nu sunt de fapt Actaeonella, ci au o sin- gură plicațiune pe columelă și trebuesc apropiate de formele dela muntele Beneș. Să vedem ce valoare pot avea aceste forme ca documente stratigrafice. După cum am mai spus « Tornatella abbreviata Philippi » provine pro- babil din marnele de Gosau. In colecția Universității din Cluj următoarele exemplare provenind dela Simișag, au toate o singură plicațiune pe columelă și se apropie sensibil de formele dela Beneș: Actaeonella abbreviata Philippi (Exemplarul No. 55 Dulap. XVII) » piramidella ? » No. 56 » » sp. ind. » No. 51 » » sp. ind. » No. 52 » I. Halavats2) a putut culege dintr’o gresie care se ivește pe pârâul Boului în aceeaș localitate, Actaeonella abbreviata Philippi asociată cu: *) Op. cit. 2) Der geologische Bau der Umgebung von D6va. Jahresber. d. k. ung. geol. Anstalt fur 1903, pag. 115—118, Budapest, 1905. Institutul Geologic al României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 329 Act. conica Munst. » glandulina Stol. » Galdfussi d’Orb. Glauconia Kefersteini Munst. Nerinea Titan Scharpe » incavata Bronn. faună care arată vârsta senoniană inferioară. Cerithium Sturi Stol. » rotulare Stol. » n. sp. Turitella sp. • Sphaerulites angeoides Lam. Ostrea cf. sphinx Coqu. Forme cu o singură plicațiune pe columelă am mai văzut și în Muzeul Asociației științifice din Sibiu, provenind dela Muncelul Mic, localitate apro- piată de Simișag. In colecțiile Universității din Cluj, alte forme asemănă- toare provin dela Găunoasa (Erddhat) nu departe de Muncelul Mic și sunt determinate ca: Piramidella canaliculata d’Orb (Exemplarul No. 47 Dulap. XVII) Actaeonella rotundata Zeck. » No. 54 O altă regiune unde am putut stabili existența indiscutabilă a formelor asemănătoare cu acelea dela muntele Beneș, este basinul Hațegului. Tot în colecțiunile Universității din Cluj se află un exemplar provenind dela Ohaba-Ponor determinat judicios ca Actaeonella abbreviata Philippi (Exemplarul No. 26 Dulap. XV). Vizitând în anul 1924 regiunea am găsit această formă asociată cu Ne- rinea sp. în gresii cenușii, foarte micacee, cari apar spre Sud de Ohaba Ponor, la confluența cu cota 460. Atât după studiile lui Nopcsa cât și după acele mai noui ale lui LAUFER 2) gresiile cu Actaeonella dela Ohaba Ponor se in- terpun între depozitele argilo-nisipoase cari conțin, între altele, Scaphites constrictus Sow. și Baculites Fuchsi și marne galbene cu Achanthoceras ce- nomanense Pict. Ac. rothomagense Defr. Puzosia planulata Sow. Ele nu pot aveă deci decât vârsta turoniană sau senoniană inferioară. înfine ultimul punct interesant este Săsciori (Szaszcsor). Universitatea din Cluj posedă din această regiune: Actaeonella Lamarki (Exemplarul No. 18 Dulap. XV) » sp. » No. 22 » Certhium sp. Nenumerotat Care sunt identice cu formele alungite dela Beneș. Blankenhorn 3) consideră bancurile cu Actaeonella și Nerinea din valea Sebeșului ca fiind echivalente cu orizontul rosiu cu Rudisti si Nerinei dela Cis- > } ’ > ’) Zur Geologie der Gegend zwischen Gyulafehervâr. . . Mitt. a. d. Jahrb. d. k ung. Anstalt, XIV. Budapest, 1905. 2) Beitrag zur Kenntnis der Geologie der Umgebung von I-Iatzeg. An. Inst. Geol. al României, Voi. X. București, 1925. 3) Geologische Recognoszierungsreise in Siebenbiirgen. Verh. u. Mitt. des Siebenb. Vereins. Bd. I,. Hermannstadt, 1900. Institutul Geologic al României 33° ION S. ATANASIU nădioara (Michelsberg, Sud de Sibiu). Ele ar suportă gresii șistoase cu Ino- ceramus onduloplicatus Schlut. (Emscherian superior) și ar fi deci de vârstă senoniană inferioară sau turoniană. Palfy1) care a cercetat regiunea un an mai târziu dă următorul profil pe pârâul Zapodii: i. Gresii șistoase din care provine probabil Inoc. onduloplicattis Schlut. 2. Două bancuri cu Actaeonella în cari s’au cules următoarele forme: Actaeonella Goldfussi d’Orb. » Lamarki Sow. Glauconia Coquandiana Zeck. Nerita Goldfussi Keferst. Pirgulifera acinosa Zeck. Cerithium cf. Sturi Stol. » sexangulatum Zeck. » cf. Miinsteri Goldf. » cf. sociale Zeck. Nerinea bicincta Bronn. 3. Strate argilo-cărbunoase și gresii. 4. Banc cu Act. Goldfussi d’Orb și Nerinea bicincta Bronn. 5. Gresii și nisipuri albe gălbui. Este probabil că exemplarele dela Cluj provin din cele două bancuri su- perioare, unde se menționează Act. Lamarki. Din considerațiunile aici expuse rezultă că în toate cazurile pe cari le-am enumerat, fie după conținutul faunistic, fie după susccesiunea stratigrafică, depozitele cu Actaeonella abbreviata Philippi se plasează în baza Senonia- nului sau poate în Turonianul superior. Bazat pe acest fapt cred că pot trage concluzia că gresiile cu Actaeonella abbreviata Philippi de pe muntele Beneș aparțin Senonianului inferior sau Turonianului superior și cu aceasta stabilesc în Carpații orientali prezența acestor depozite, desvoltate în faciesul de Gosau și dispuse transgresiv peste șisturile cristaline. Depozitele acestea țin de Bazinul carpatic intern și trebuesc asociate cu depozitele Cretacicului mediu și superior cunoscute la ledu în Bucovina, la Glodu în Moldova, la Ormenis (Urmos) în Transilvania, precum și cu toate depozitele menționate mai sus pe partea de Nord a Carpaților meridionali. Depozitele desvoltate în faciesul de Gosau nu erau cunoscute până acum pe cristalinul Carpaților orientali. Este însă posibil ca ele să existe în îm- prejurimile Câmpulungului din Bucovina, deoarece Paul2) menționează pe Valea Seacă gresii cu Actaeonella. *) Ober die Schichten der oberen Kreide in der Umgebung von Szaszcsoz u. Sebes- hely. Poldt. Kozl., Bd. XXXI, Budapest, 1901. 2) Geologie der Bukowina. Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, Bd. XXVI, pag. 317, Wien, 1876. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI CAP. VIII CONCLUZIUNI ASUPRA STRATIGRAFIEI DEPOZITELOR MESOZOICE DE PE CRISTALIN ȘI OBSERVAȚIUNI ASUPRA TECTONICEI ACESTOR DEPOZITE Din studiul stratigrafie al depozitelor mesozoice de pe Cristalin se pot scoate următoarele concluziuni, interesante pentru descifrarea trecutului geo- logic al regiunii. i. Transgresiunea Mesozoicului peste Cristalin începe cu conglome- ratele Werfenianului inferior. Faza de sedimentare începută cu aceste depozite se continuă, foarte pro- babil neîntrerupt, până la Liasul inferior, fiind reprezentată mai ales prin depozite calcaroase cu cari se interstratifică și pânze de lave de tip pacific (Diabaze). O lacună importantă corespunde Liasului mediu și superior. 2. O a doua transgresiune apare în Dogger. Aceasta a doua fază de sedimentare începe cu conglomerate, se continuă cu gresii calcaro-marnoase, ajunge, la începutul Malmului, la depozite sili- cioase (R.adiolarite), cari reprezintă maximul de adâncire, și se termină cu calcarele recifale ale Titanului. 3. Apțianul apare transgresiv peste seria mesozoică mai veche și peste Cristalin. Cretacicul mediu (Gaultul, Cenomanianul și Turonianul) este necunoscut în « Sinclinalul extern ». 4. Cretacicul superior, desvoltat în facies de Gosau, se întâlnește trans- gresiv pe Cristalin. Din punct de vedere facial, depozitele jurasice în special, se apropie de seria subtatrică inferioară pe când Triasicul amintește mai degrabă seria ta- trică (Hauttatrique), serie în care regăsim dealtfel și lacuna stratigrafică din Liasic. După cum se vede deci, nu se poate stabili, pe bază stratigrafică, o corespondență riguroasă între Mesozoicul Carpaților orientali și acel al Car- paților de Nord. In mod numai cu totul general, s’ar putea, poate, consideră « faciesul oriental » ca un intermediar între faciesul tatric și acel subtatric inferior. In ceeace privește tectonica proprie a depozitelor mesozoice de pe Cri- stalin se observă în primul rând faptul că ele au cădere generală spre E, pă- strând prin aceasta caracterul tectonic general pe care l-am observat la masa cristalină. Depozitele triasice și jurasice apar ca o serie de lame deversate spre W, în parte vizibile, în parte acoperite de conglomerate apțiene. Este neîndoelnic că nenumăratele resturi ale învelișului mesozoic de pe Cristalin, răspândite aparent fără normă, fac parte din unități mai mari, unități a căror continuitate a fost desființată în parte de eroziunea rețelei hidrografice de astăzi, în parte încă de transgresiunea apțiană. Institutul Geological României 332 10X S. ATANASIU O restabilire teoretică a legăturilor primitive este realmente grea, pe de o parte fiindcă inexistența variațiilor suficiente în facies și în grosime suprimă elementele cele mai prețioase de orientare, pe de altă parte fiindcă însăș si- tuația unităților mai mari, între cari ar trebui repartizate fragmentele astăzi izolate, nu este precizată încă. Voiu încercă totuș o astfel de grupare servin- du-mă de indicații pe care le-am putut culege în vara anului 1928, lucrând în partea superioară a văii Bicazului unde seria mesozoică este mult mai complect desvoltată. Mesozoicul care acoperă porțiunea externă a Cristalinului în basinurile văilor Bistricioara și Bicaz, prezintă o zonă mediană ocupată de depozite ap- țiene (marne, calcare și conglomerate). La Răsărit de această zonă reapar Cristalinul și depozitele mesozoice mai vechi, cari se interpun între Apțian și Fliș, constituind unitatea tectonică numită de Uhlig «Aripa externă». La Apus de zona mediană se întâlnește iarăș o bandă de formațiuni triasice, cari separă Apțianul de masa cristalină, și cari constituesc așă numita « Aripă internă ». Zona medie a depozitelor apțiene apare în Valea Bica- zului ca o albie sinclinală, numai foarte puțin asimetrică; spre Nord însă aripa ei de Răsărit se apleacă din ce în ce mai mult spre Apus până când ajunge să aibă aceeaș înclinare ca și aripa de W peste care se și suprapune. Datorită acestui fapt, depozitele apțiene apar în Muntele Hăghieșul ca masă monoclinală când în realitate ele reprezintă o cută sinclinală culcată spre W. Trebuie să observ însă că forma sinclinală a depozitelor apțiene se menține numai pentru partea mijlocie a zonei căci, după cum se poate vedeă din seria de profile anexate acestei lucrări, amândouă marginile zonei sunt prinse, împreună cu depozitele mesozoice mai vechi și chiar cu Crista- linul, în solzi destul de pronunțați. Acest fapt arată pe de o parte că depozi- tele mesozoice de pe Cristalinul Carpaților orientali au fost cutate relativ intens și după Apțian, iar pe de altă parte că aceste cutări erau încă dever- sate spre W. Aripa internă, privită din punct de vedere tectonic apare în valea Bicazului ca o suprapunere de trei solzi deversați spre W (Fig. 76). Solzul de Est (sau al Hăghimașului Negru) are dolomitele triasice la bază și deasupra lor urmează apoi toată seria depozitelor jurasice; calcarele titonice cari se văd în cheile Bicazului fac parte din acest solz. Spre Sud el poate fi urmărit până în masivul Hăghimașului Negru, care e constituit aproape exclusiv din calcarele titonice ale acestui solz. Solzul median este constituit în valea Bicazului, din gnaisuri oculare roșii la bază, peste care urmează dolomitele triasice și gresiile doggeriene. Spre Sud solzul dispare înainte de a ajunge sub vârful Hăghimașului Negru. Solzul de West (sau al Hăghimașului Mare) este constituit din depozite riasice (conglomerate, gresii și calcare dolomitice) cari stau pe gnaisuri ocu- CERCETĂRI GEOLOGICE IX ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 333 lare roșii. Chiar în valea Bicazului urmează, deasupra dolomitelor, gnaisurile oculare roșii ale solzului median; mai spre Sud însă, în bazinul pâraelor Lohavas și Hăghimaș se vede foarte clar cum de sub acest solz median, aici erodat, se detașează gresiile calcaroase ale Doggerului și radiolaritele. In fine și mai spre Sud, în masivul Hăghimașului Mare în constituția solzului de West apar și calcarele titonice cu Kimeridgianul fosilifer la bază. Să urmărim acum spre Nord desvoltarea acestor unități tectonice și să căutăm a face legătura între ele și masivele mesozoice izolate pe cari le-am întâlnit în împrejurimile Tulgheșului. Solzul de Est (al Hăghimașului Negru) ajunge, judecând cel puțin după continuitatea depozitelor apțiene, în masivul Hăghieșului. Acestui solz îi revine: Mesozoicul de pe flancul de Apus al Hăghieșului, masivul Piatra Runcului și masivul Piatra Comarnicului. Solzul de West (al Hăghimașului Mare) urmărit spre Nord, se depăr- tează de masa depozitelor mesozoice și se fragmantează; resturi din el sunt cu siguranță masele dolomitice din muntele Beneșul Mare precum și acelea cari constituesc muntele Vithavas (1589) situat la Sud de pârâul Șumuleu. Fig. 76. Profil în partea superioară a văii Bicazului. Scara j: 40.000. 1. Gnais ocular roșu. 2. Cong). triasic, 3. Dolomite (Werfenian), 4. Dolomite roșii, 5. Lias ?, 6. Conglomerat (Dogger), 7. Gresii vinete (Dogger), 8. Radiolarite (Malm), 9. Kime- ridgian, 10. Calcare titonice. Mai puțin clară, și deci mai greu de urmărit, este desvoltarea spre Nord a solzului median; exprim numai bănuiala că el ar putea fi reprezentat în masivul Arsurile, fie prin toată masa dolomitică, fie numai prin partea de Est a sa; în acest caz partea de West ar trebui repartizată solzului westic. Se mai poate observa că în general solzii cari apar în valea Bicazului ca mase unitare, spre Nord se descompun în cute și solzi secundari (Exemplu solzul de West în masivul Beneșului, solzul de Est în Hăghieș și Piatra Co- marnicului). Aripa externă prezintă încă, într’o bună parte a ei, înclinarea ge- nerală spre Est și apare și ea fragmentată într’o serie de solzi, fapt care de- altfel a fost observat și de Uhlig. In masivul Chicerei, unde Mesozoicul Aripei externe are cea mai complectă desvoltare, se pot deosebi 8 astfel de solzi, dintre cari unii prind și Apțianul. Urmărirea acestor solzi spre Nord și spre Sud de Chicera nu se poate face, deoarece nu este posibilă o caracterizare 334 ION S. ATANASIU a fiecărui solz în parte; fără această caracterizare nu mai avem criteriul după care să repartizăm, unuia sau altuia dintre solzi, numeroasele mase dolomi- tice cari apar dealungul aripei externe. Judecând numai după direcțiune, se pare că dolomitele aripei externe, corespunzătoare solzilor din Chicera, urmăresc marginea Cristalinului numai până în valea Bistricioarei; de aici spre Nord ele rămân spre interior și sunt reprezentate prin Pietrele Mocilor, Piatra Pârlogului și Smida Peștii. Dealungul liniei de contact cu Flișul, Aripa externă încalecă spre Răsărit; dacă ne amintim că în cea mai mare parte a ei ea apare ca fiind deversată spre West, observăm imediat că, privită în ansamblu, ea trebuie să aibă factura de evantai; asupra acestui fapt voiu insista studiind relațiunile tectonice între Cristalin și Fliș. PARTEA II La F L I S U L } CAP. IX A) CONSIDERAȚIUNI GENERALE. Limita de Răsărit a masei cristaline din Carpații orientali a fost întot- deauna, și cu drept cuvânt, considerată ca linia tectonică fundamentală din această regiune, în primul rând pentrucă ea separă două domenii în cari de- pozitele mesozoice și terțiare sunt desvoltate cu succesiuni și în faciesuri cu totul deosebite. La West de această linie, adică spre interiorul arcului carpatic, depozi- tele triasice, jurasice și cretacice inferioare sunt aproape complet reprezen- tate și au desvoltarea pe care am arătat-o în capitolul precedent. Cretacicul mediu și superior apar ca transgresiuni ale Basinului intern, iar Eocenul, când se întâlnește pe Cristalin, e reprezentat prin calcare și gresii calcaroase cu numuliți, de vârstă lutețiană. La Est de limita orientală a Cristalinului, adică spre exteriorul arcului carpatic, apar în general numai depozite cretacice și paleogene desvoltate într’un facies particular numit facies de Fliș. In alte lucrări, în colaborare cu G. Macovei, am studiat mai deaproape constituția Flișului și am arătat că acest Fliș este constituit din două zone: i. Zona internă *) constituită în cea mai mare parte din depozite creta- cice inferioare. 2. Zona marginală 2) la exterior, constituită mai ales din depozite seno- niene și paleogene. *) Coincide în parte cu: Zona beskidică (UHLIG), Zona internă (S. ATHANASIU), Pânza gresiei de Siriu (L. MRAZEC și I. P. VOITEȘTI). 2) Coincide destul de bine cu: Zona subeskidică (UHLIG), Zona marginală (S. ATHA- NASIU), Pânza marginală (L. MRAZEC și I. P. VOITEȘTI). Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IX ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 335 In amândouă aceste zone, înclinarea generală a stratelor este spre West și Zona marginală este prinsă sub marginea de Răsărit a Zonei interne, așa cum și Zona internă este prinsă sub marginea de Răsărit a Cristalinului. In lucrarea de față nu mă voiu ocupă de Fliș decât într’atât cât el este interesat în relațiile sale stratigrafice sau tectonice cu Cristalinul și cu Me- sozoicul de pe el. Din acest punct de vedere interesează Cretacicul inferior al zonei interne. B) STRATIGRAFIA Depozitele cretacice inferioare ale Zonei interne sunt reprezentate, între văile Bistricioara și Bicaz, prin trei unități stratigrafice: i. Marne calcaroase (Valanginian-Hauterivian) 2. Marne gresii și conglomerate (Baremian) 3. Marne gresii și conglomerate (Apțian) 1. Valanginian-Hauterivian. (Strate de Sinaia) Synonimie: Neucomaptychen-Mergel. Herbich 1878 (Das Szeklerland, p. 182) Rossfelder-Schichten. Herbich 1878 (Das Szeklerland, p. 186) Jurasic. Boțea 1885 (An. Biroului geologic III, pag. 52). Neucom. Uhlig 1889 (Vorlaiifiger Bericht, pag. 10). Baremian. V. Popovici-Hatzeg 1898 (Environs de C. Lung, p. 108) non Neucom. Sevastos 1905 (Observații asupra constituției zonei de greș carpatic din jud. Neamț) Couches de Sinaia. Teisseyre 1907 (Stratigrafie des regions pe- troliferes. Guide des exc. du IH-ieme Congres intern, du pe- trele. Bucarest 1907) Couches de Sinaia pro pars I. P. VoiteȘti 1911 (Numulitique getique, pag. 329—338). Strate de Sinaia (Valanginian-Hauterivian) L. Mrazec și I. P. VoiteȘti 1914. (Contribuțiuni la cunoașterea pânzelor Flișului carpatic, pag. 534). Valanginian și Hauterivian. Gh. Macovei și I. Atanasiu 1925. (Structura geologică a văii Bistrița între Pângărați și Bistri- cioara, pag. 6). Depozitele valanginian-hauteriviene sunt constituite în cea mai mare parte din marne calcaroase cenușii, tari, bogate în crăpături neregulate umplute cu calcit mai ales atunci când sunt frământate. Marnele acestea formează deobiceiu strate de câțiva centimetri grosime, separate între ele prin marne micacee mai sărace în calcar și prin gresii calcaroase bine stratificate. In masa astfel constituită sunt frecvent intercalate bancuri de 5—40 cm. Institutul Geological României 336 ION S. ATANASIU grosime de calcare marnoase vinete sau cenușii închis, tăiate de crăpături fine, drepte și cimentate cu calcit, apoi gresii vinete calcaroase cari în părțile al- terate se decalcifică ușor și dau o crustă de alterație ruginie de câțiva cm. grosime și în fine gresii micacee, grosolane, nu prea bogate în calcit, cari pot formă bancuri până la 1 m. grosime. Baza complexului este constituită din conglomerate foarte bogate în ele- mente cristaline cari au o grosime numai de câțiva metri. Astfel de conglo- merate am întâlnit deasupra Mesozoicului care apare în valea Bicazului și mai spre Nord, în dealul Comarnicului, pe linia de contact între Cristalin și Fliș. Conglomeratele mai apar, probabil ca recurență de facies, și puțin mai sus în serie deoarece în alte părți (Piatra Ghermanului, pârâul Țepe- enilor), le-am întâlnit nu chiar pe linia de contact, ci intercalate în Fliș. <- Vârsta acestor depozite s’a stabilit pe baza câtorva resturi fosile cari s’au găit în ele în unele puncte. Astfel: La Câmpulung în Bucovina Paul1) menționează în astfel de strate Aptv- chus Didai Coqu. In valea Bicazului Uhlig2) citează aceeaș formă. La fundul Trotușului, pe pârâul Gorbe, a fost găsit tot Aptychus Didai Coqu. de către Herbich 3). In pârâul Menesag tot Herbich4) menționează Haploceras Grasianum d’Orb. In fine acelaș cercetător 5) a găsit Peregrinella peregrina d’Orb. la gura pârâului Szârmăny (Vărghiș). Depozitele valanginian-hauteriviene formează în valea Bicazului o zonă de circa 5 km. lărgime, zonă care în partea de Nord a regiunii studiate se lărgește puțin, atingând o lărgime de 7 km. în valea Grințieșului. Conglo- meratele de bază arată că ele sunt transgresive peste Cristalin și Mesozoicul mai vechiu; este însă probabil că această transgresiune a atins, între Bicaz și Bistricioara, numai marginea de Răsărit a zonei pe care o ocupă astăzi așa numitul Sinclinal extern, căci până în prezent nu s’a întâlnit în acest sin- clinal nici un depozit, corespunzător ca vârstă, Valanginianului și Hauteri- vianului. Dacă există însă în masele calcaroase din basinul Bicazului trecerea continuă dela Titonic la Neucomian pe care o presupun unii cercetători, dar care cred că nu este suficient dovedită, am avea în partea superioară a acelor mase, un echivalent calcaros, racifal, al faciesului de Fliș. Mai spre Sud însă, începând din valea Trotușului, faciesul acesta de ') L. c., pag. 315. 2) Vorlăufiger Bericht. Sitzungsberichte d. k. Akad. d. Wissenschaften in Wien. Mathem. Naturwiss. Klasse. Bd. XCVIJI, Abt. in Wien, 1889. 3) L. c., pag. 200. ') L. c., pag. 303. 5) L. c., pag. 248. Institutul Geologic al României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘl LUI 337 Fliș începe să acopere din ce în ce mai mult Cristalinul, invadând întâiu în « Sinclinalul extern », în care apare relativ bine desvoltat deasupra Me- sezoicului mai vechiu, pentru ca apoi, după ce Cristalinul cu Mesozoicul de pe el se afundă complect, să se i se substitue luând locul de zonă tecto- nică axială. Aceeaș invaziune are loc și spre Nord; ea se vede cel puțin în jurul Câm- pulungului din Bucovina. In valea Tisei depozitele valanginian-hauteri- viene se văd încă Ia marginea externă a Cristalinului. Marnele calcaroase cari constituesc Valanginianul și Hauterivianul sunt puternic frământate. Profilele reprezentate în planșa anexată lucrării, la cari o bună parte din Fliș este desenat după fotografii, arată stilul general al cu- tării. Se poate observă imediat, studiind mai deaproape aceste profile, că în unele părți este evidentă o deversare spre Est, în alte părți deversarea pare spre West și în fine uneori cutele apar drepte. In astfel de condițiuni cutarea apare ca ezitantă. Dealtfel o desvoltare asemănătoare are și planul de contact între Fliș și Cristalin cu deosebirea că, pe când în Fliș observăm această aparentă oscilație a senzului în care au fost deversate cutele pe un profil transversal, la planul de contact între Cri- stalin și Fliș o regăsim în lungul lui. In unele puncte el are o înclinare pro- nunțată spre West aducând Cristalinul deasupra Flișului pe distanțe care ajung la 2—3 km. adâncime evidentă; alteori planul acesta e vertical și în fine une- ori e aplicat spre Est astfel că Flișul pare în poziție normală deasupra Cri- stalinului. Această tectonică, aparent ezitantă, nu poate fi explicată plauzibil decât interpretând-o ca rezultat al unei recutări. Obsevând înclinarea spre Est a solzilor cari apar în Apțianul de pe Cristalin, am exprimat părerea că în Car- pații orientali, cutările de stil altaic,cu deversare spre West, s’au manifestat până în Cretacicul mediu, impunând caracterul lor tectonic și depozitelor cretacice inferioare. întrucât Flișul Carpaților orientali cade și el în zona cu- tărilor altaice, urmează că, cel puțin în depozitele mai vechi decât Cretacicul mediu, trebuie să regăsim urmele acestor vechi cutări de stil altaic. Cutările alpine, cari s’au manifestat dealungul Carpaților orientali cu intensitate cu atât mai mare cu cât erau mai depărtate de axa Cristalină, au reluat însă depozitele cretacice inferioare din zona internă, și elementele pe cari tec- tonica altaică le figurase în masa cutată a stratelor, au fost remaniate și de- strămate. Datorită faptului că în Zona internă și în special în apropierea Cristali- nului, cutările alpine s’au simțit cu intensitate din ce în ce mai mică, recu- noaștem încă pe alocuri în Hauterivian resturi din cutarea altaică, încă ne- complet desființate. Aceste resturi, când apar în profile, introduc înclinări în masă spre Est, adică de acelaș sens cu înclinarea generală ce se observă în Cristalin și pe care am considerat-o tot ca un relict altaic. Institutul Geological României 338 ION S. ATANASIU 2. Baremianul. Baremianul este cunoscut mai de mult în Fliș sub un facies particular, bine caracterizat, numit faciesul de Șisturi negre sau de Strate de Audia. Acest facies apare atât în Zona marginală cât și în partea de Ră- sărit a Zonei interne, unde are dealtfel desvoltarea cea mai mare. Studiind în colaborare cu G. MacoVEi Flișul din Valea Bistriței, am constatat că Ba- remianul, cu faciesul de șisturi negre nu mai reapare în valea Bicazului, între Apțian și Hauterivian; în locul lui se întâlnesc șisturi negricioase fin micacee, gresii vinete calcaroase și conglomerate. Aceste depozite, după po- ziția lor stratigrafică trebuiau să fie atribuite Baremianului. Am ajuns astfel la concluziunea că acest etaj este reprezentat în Zona internă a Carpaților orientali prin două faciesuri1): Un facies detritic, grosier, desvoltat în apro- pierea masei cristaline și un facies șistos, desvoltat în partea de Răsărit a Zonei interne și în Zona marginală. In cuprinsul regiunei studiată în lucrarea de față nu apare decât faciesul intern, detritic și deaceea mă voiu ocupă numai de el. Synonimie: Massiger Sandstein (Cretacic mediu) Uhlig 1889 (Vorlăufiger Bericht, pag. 10). Barreme Stufe. M. E. VadâsZ 1911 (Petrefacten der Barreme Stufe aus Erdely (Siebenbiirgen) (Centralbl. f. Min. Geol. u. Pal. pag. 6, 1911). Baremianul de facies westintern este constituit în valea Bicazului, în bună parte din șisturi marnoase cenușii negricioase fin micacee, cari se sfă- râmă în bucățele mici mai mult sau mai puțin tabulare și cari alternează cu gresii micacee fin șistoase, uneori curbicorticale și acoperite cu ieroglife pe fețele de contact cu șisturile. Intercalate între aceste șisturi și gresii șistoase, se întâlnesc destul de frecvent gresii vinete bine stratificate cari formează bancuri de 5—50 cm. grosime. Ele sunt foarte bogate în mică și resturi de plante incarbonizate pe fețele de separație, au crusta de alterație gălbue bine desvoltată și sunt străbătute de numeroase crăpături cimentate cu calcit. Aceste depozite formează trecerea spre stratele de Sinaia și se deosibesc de ele prin cantitatea mult mai mică de calcar pe care o conțin și prin lipsa bancurilor de calcare marnoase. Daesupra șisturilor urmează un orizont în care gresiile micacee cu resturi cărbunoase iau o desvoltare din ce în ce mai mare ajungând să formeze bancuri cari trec de 1 m. grosime, separate între ele numai prin intercalații puțin importante de șisturi. Grosimea acestui orizont grezos poate fi de peste 100 m. El a fost întâlnit din valea Bicazului spre Nord până în valea Bistriței la Borca. 9 Structura geologică a văii Bistriței între Pângărați și Bistricioara. Dări de seamă Voi. VIII, pag. 70, București, 1926. A Institutul Geologic al României IGR/ CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 339 Local se intercalează în orizontul grezos conglomerate cari formează len- tile bine desvoltate. Astfel de intercalații sunt conglomeratele dela Chisirig și acelea din masivul Piatra Sură. La Chisirig ele au abia io m. grosime și stau între bancuri de gresie; în masivul Pietrei Sure grosimea lor este de aproape i km. In constituția acestor conglomerate intră blocuri de mărimea pumnului, sau chiar mai mari, de șisturi cristaline, calcare cenușii provenind din stratele de Sinaia și gresii glauconitice ca acelea pe care le-am întâlnit la cota 1273 (Hăghieș) și le-am descris la Jurasic. Deasupra orizontului grezos șisturile capătă iarăș o desvoltare din ce în ce mai mare și complexul trece gradat la Apțian, astfel că o limitare precisă între aceste două etaje nu se poate face. Baremianul de facies westintern nu mi-a furnizat alte resturi organice decât urmele de plante incarbonizate din gresii, rare fucoide și un fragment Piatra Sură Ocolașul mare 1911 Fig' 77- Bolta anu'clinală a C'iahlăului, formată din conglomerate apțiene, învăluind conglomeratele baremiene din Piatra Sură. C. Calcare cu Caprotine, A. Conglomerate apțiene, B. Conglomerate baremiene. nedeterminabil de țest de echinid. Documente paleontologice pentru vârsta baremiană a complexului nu se găsesc decât mai spre Sud, în Țara Săcuilor, unde Vadâsz a descris, de lângă Miercurea Ciucului, faunula baremiană de care am făcut mențiune mai sus. Vârsta baremiană a șisturilor, gresiilor și conglomeratelor la care mă refer, rezultă și din faptul că ele se găsesc intercalate stratigrafie între Valanginian- Hauterivian și Apțian. Prezența blocurilor rulate de strate de Sinaia în con- glomeratele dela Chisirig și dela Piatra Arsă, arată indiscutabil că aceste con- glomerate sunt mai noi decât Valanginian-Hauterivianul. Pe de altă parte profilul alăturat (Fig. 77) al părței de West a Ciahlăului arată iarăș clar că gresiile și conglomeratele cari constituesc Piatra Sură stau stratigrafie sub gresiile și conglomeratele Apțiene din țiahlău. Se poate deci afirmă, cu destulă șansă de a nu greși, că în Flișul intern din valea Bicazului există un complex care reprezintă Baremianul. Este însă incontestabil că limitele acestui etaj sunt în mare parte arbitrare. • Eu am considerat ca aparținând Baremianului toate șisturile genușii- Românieî 34° ION S. ATANASIU negricioase cari apar în apropierea gresiilor și conglomeratelor, atâta timp cât ele nu conțin intercalații de calcare marnoase, caracteristice pentru Va- Janginian-Hauterivian; această clasare ar putea fi sprijinită încă și pe o oare- care asemănare petrografică cu unele intercalații cari se întâlnesc în Bare- mianul desvoltat în facies de Șisturi negre. Limitat în acest fel, Baremianul westintern poate fi separat destul de bine de Stratele de Sinaia. Mai grea este însă separarea de Apțian. Spre partea superioară a complexului pe care-1 atribui Baremianului, gresiile au o desvoltare din ce în ce mai redusă și ca- pătă intercalații șistoase cenușii sau gălbui cari amintesc deja Apțianul. Un criteriu petrografic precis pentru separarea acestor două etaje nu se poate da, astfel că limita trasată între ele pe hărți devine în parte convențională; ea poate fi apropiată sau depărtată «ad libitum» de bancurile masive de gresii cari rămân caracteristice pentru Baremianul westintern. Intre văile Bistricioara și Bicaz, Baremianul nu este cunoscut decât în Fliș. Intre depozitele mesozoice de pe Cristalin, nu se cunosc, cel puțin până în prezent, sedimente de această vârstă și am spus studiind Cretacicul, că dacă eventual ele există — ceeace pare puțin probabil—atunci nu ar putea fi reprezentate decât prin unele din calcarele ce apar ca zonă de blocuri la baza marnelor apțiene. Spre Sud însă, se pare că Baremianul invadează, ca și Hauterivianul, în zona depozitelor mesozoice de pe Cristalin. In partea superioară a văei Trotușului s’a menționatx), deasupra stratelor de Sinaia cari stau pe Cri- stalin, un conglomerat bogat în blocuri de melafire, conglomerat care a fost atribuit Baremianului pe considerația că se află intercalat între Valanginian- Hauterivian și Apțian. Spre Nord Baremianul de facies westintern a fost urmărit până în valea Bistriței. Privite în ansamblu, depozitele considerate ca baremiene apar în împre- jurimile Tulgheșului mai pronunțat deversate spre Est decât stratele de Si- naia. Acest fapt ne arată că suntem deja în zona în care tectonica alpină a Flișului predomină, acoperind aproape complet orice urme de cute mai vechi. Se mai observă destul de clar faptul că șisturile negricioase sunt în general foarte puternic frământate atâta timp cât rămân mai departe de masa impor- tantă de gresii și conglomerate; în apropierea gresiilor, aceste șisturi apar mai puțin cutate, adică așă cum sunt și gresiile. Este incontestabil un fe- nomen de disharmonie tectonică datorită rezistenței deosebite a materialului prins în cute. ’) D. M. PREDA și I. ATANASIU, Structura geologică a părții superioare a văii Trotu- șului. An. Instit. Geologic al României, Voi. X, pag. 384. București, 1925. M. REINHARD und I. ATANASIU, Geologische Beobachtungen iiber die Kristallinen Schiefer der Ost karpathen. An. Instit. Geologic al României, Voi. XII. pag. 394, Bucu- rești, 1927- , Institutul Geological României IGR/ Pliocen Miocen Oligocen Eocen Senonian leocen în ZonaMar- ginală) nian-Ce- nomanian Gault Apțian Bar- remian Haute- rivian Valan- ginian și Beriasian Malm Dogger Lias super și mediu rior Rhătic superior mediu Permo- Carboni- fer SUCCESIUNEA STRATIGRAFICĂ ȘI VARIAȚIA FACIESURILOR IN PARTEA DE SUD A CARPAȚILOR ORIENTALI (MOLDOVA ȘI BUCOVINA) Zona cristalino-mesozoică. Pânza bucovineană și Pânza transilvană, Pânza Gnaisului de Cozia p. p., Pânza Conglomeratelor de Bucegi p. p. Basinele cu cărbuni (Borsec, Bilbor, Ditrău, etc.) Calcare lutețiene Transgresiune a basinului intern Gresii cu Actaeonella abbreviata (Beneș) Transgresiune a basinului intern. Conglomerate, gresii și marne fosilifere (Glodu, ledu, etc.) Transgresiune a basinului intern. Intrusiunea sienitului dela Ditrău și a fii. atlantice. Cutare de stil altaic. Dir. N3o°W; Inel. E. Conglomerate Gresii Strate cu Orbitolina Calcare Conglomerate Strate de Si- naia Conglomerate Calcare titonice Str. cu Am. acanthicum. Radiolarite Gresii vinete Conglomerate Transgresiune Cutare sau exondare Calcare de Adnet fosilifere Calcare albe fosilifere Calc, de Hallstadt fosilifere Filoane bazice de tip pacific Dolomit masiv. Dolomit șistos fosilifer Gresii roșii Conglomerate breciforme Transgresiune. Cutări intense cu intrusiuni de roce granodioritite Stil altaic. Dir. N30—4O°W; Inel. E. Filoane bazice de tip pacific Cutări intense. Stil ? Direcție ? Metamorfism regional. Sedimentarea depozitelor cari constituesc parte su- perioară a șisturilor cristaline (Calcare, Cuarțite Erupții de porfire (Hălleflinta) Cutare sau exondare Sedimentarea materialului care constitue partea inferioară a șisturilor cristaline Zona Flișului cretacic inferior. Zona internă p. p., Pânza beskidică p. p., Pânza de Siriu p. p., Pânza de Pietrosu Zona marginală. Pânza subbeskidică, Pânza marginală, Pânza de Skole W intern. E intern. W marginal. E marginal. 1 Meoțian: Congl. gresii și argile cu căr- buni (Comănești). Transgresiv Sarmațian: Calcare fosilifere (Hârja). Transgresiv Stratele de Krosno Gresia de Tarcău Șisturi și gresii cu Nummulites \ Transgresiv Mediteran II. Gresii și marne roșii și verzi gipsuri (Hârja). Transgresiv Gresia de K1iwa / gțr Șist, disodilice / și meniliticey de Str. de / Po- Bisericani / lanița Gresii cu Pachi- discus cf. Levyi. (Stânișoara). Transgresiv • Marne cu fucoide și gresii calcaroase cu Inoceramus balticus și Salisburgensis. Strate de Tisaru | Cutare • ? • Conglomerate gresii și calcare Strate cu Orbitolina ? • Gresii și șisturi Strate de Audia Strate de Audia • Strate de Sinaia ? • ? • Fundament necunoscut (probabil carpatic) • % Fundament kimeric • V Institutul Geologic al României IGR/ CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 341 3. Apțianul. Apțianul din Zona Flișului a fost studiat mai deaproape în alte lucrări 1). Teritoriul care formează obiectul lucrării de față fiind în cea mai mare parte în afară de regiunea în care sunt desvoltate depozitele apțiene din Fliș aceste depozite nu interesează aici decât întrucât pot fi comparate cu depozitele de aceeaș vârstă de pe Cristalin. Din lucrările menționate rezultă că în Zona Flișului Apțianul are la bază marne cu Orbitolina cari trec treptat spre partea superioară în gresii și apoi în conglomerate. In seria aceasta continuă se intercalează,la cel puțin două nivele stratigrafice diferite, calcare cu Caprotina. Această succesiune amin- tește sensibil pe aceea pe care am constatat-o pe Cristalin, cu singura deo- sebire că gresiile, foarte puternice în Fliș, au pe Cristalin o desvoltare cu totul redusă, fiind poate substituite parte prin marne, parte prin conglo- merate. Stabilirea synonimei pentru depozitele din Zona Flișului pe care le atri- buim azi Apțianului este relativ grea deoarece acele trei orizonturi, (marnos, grezos și conglomeratic), între cari se repartizează aceste depozite, au fost numai rareori considerate în ansamblu. De cele mai multe ori fiecare orizont a fost repartizat unei unități stratigrafice sau tectonice diferite. Herbich2 ) 1878 atribue Cretacicului inferior tot complexul de marne, gresii și conglomerate cari constituesc masivul Ciahlăului. Această concepție nu este însă consecvent aplicată, căci pe hartă depozitele apțiene din regiunea studiată de el sunt repartizate când Cretacicului inferior, când Cretacicului superior. Conglomeratele însă atât acelea din Carpații orientali cât și acelea din Perșani și împrejurimile Brașovului sunt constant atribuite Cretacicului inferior și se întrebuințează pentru ele denumirea de Conglomerate de Bu- cegi. (Pag. 235). Cobâlcescu 3) 1888 atribuia Neocomianului (strate de Rossfeld) orizontul șistos al Apțianului din valea Bicazului. Grigore Ștefănescu și Boțea 4) 1886—1888 considerau ca eocene toate ’) L. MRAZEC, G. MACOVEI și I. P. VOITEȘTI, Asupra vârstei Stratelor de Comarnic- Dări de seamă, Voi. III, pag. 70, București 1912. G. MACOVEI și I. Atanasiu, Structura geologică a văii Bistriței. Dări de seamă, Voi. VIII, pag. 70—74, București, 1926. D. PREDA, Geologia și tectonica părții de răsărit a jud. Prahova. An. Inst. Geol. al României, Voi. X, pag. 5—12, București, 1925. 2) Das Szeklerland, pag. 198. 3) E. C. TEODORESCU, Dare de seamă asupra excursiei geologice a elevilor Școalei Nor- male Superioare din Iași sub conducerea d-lui COBÂLCESCU. Contimporanul, an. VI 1888, No. 10, Iași. v 4) Anuarul Biroului Geologic, Anul 1, 1882—83, pag. 1886 și Anul III, pag. 52, Bu- curești 1888. 2a Anuarul Inst, Geologic al României. Voi. XIII. Institutul Geological României \ igr/ 342 ION S. ATANASIU depozitele cretacice inferioare din Zona internă a Flișului din Moldova și conglomeratele din Bucegi și Zăganu. Uhlig x) i 889 atribue partea inferioară marnoasă Cretacicului superior și paralelizează gresiile și conglomeratele din Fliș, inclusiv acelea din Ciahlău, cu « Gresia de Măgura » clasându-le în terțiarul vechiu. Acelaș savant2) 1897 consideră conglomeratele de Bucegi ca «înveliș al clipelor » atribuindu-le vârsta cenomaniană. In Bau aund Bild der Kar- pathen (1904) sunt considerate de aceeaș vârstă și conglomeratele din Flișul din Moldova de Nord (Ciahlău-Stânișoara). V. Popovici-Hatzeg 3) 1898 după ce dă un istoric complect al chestiunii, conclude pe baze stratigrafice și paleontologice că masele conglomeratice din Bucegi sunt de vârsta cenomaniană. Ca argument de ordin stratigrafie se aduce faptul că aceste conglome- rate suportă marne senoniene fosilifere și stau pe marne baremiene, de- asemenea fosilifere; Ele nu pot fi deci nici într’un caz eocene cum presu- punea Hauer și cum credeau Grigore Ștefănescu și Boțea. Ca argument paleontologic d-sa menționează o faună care completată de Kossmat și Simionescu cuprinde între alte forme: Belemnopsis ultimus d’Orb. Mortoniceras inflatum Sow. Stoliczkaia dispar D’Orb. Puzosia Mayoriana d’Orb. Anisoceras armatum Sow. Gaudryceras Sacya Forbes Această faună caracterizează etajul numit de Renevier Vraconian, etaj care formează trecerea între Alb ian și Cenomanian. S’ar părea că aceste argumente lămuresc definitiv chestiunea vârstei Con- glomeratelor de Bucegi. Trebuie să observăm însă că fauna sus menționată provine din petece mici de gresii cari apar în basinul Dâmbovicioarei, fără să stea în continuitate directă cu masa mare a conglomeratelor de Bucegi. Chiar dacă am admite că o astfel de continuitate a existat, este greu să sta- bilim care este, în masa de peste 700 m. grosime a conglomeratelor din Bu- cegi, nivelul cu care corespund gresiile fosilifere din basinul Dâmbovicioarei, cu alte cuvinte nu putem stabili dacă partea de bază sau partea cea mai su- perioară a conglomeratelor este de vârsta Vraconiană. Judecând după faptul că deasupra gresiilor fosilifere din basinul Dâmbovicioarei stau marne se- *) Vorlăufiger Bericht, pag. io—ii. 2) tlber die Beziehungen der stidlichen Klippenzone zu den Ostkarpathen, pag. 7. 3) Environs de C. Lung et de Sinaia 1898, pag. 108 și urmat. Institutul Geologic al României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 343 noniene — s’ar părea că ultima alternativă e mai probabilă; dacă avem însă în vedere că Senonianul este transgresiv pe depozitele mai vechi, superpo- ziția Iui deasupra gresiilor fosilifere nu mai poate formă nici un argu- ment. Vârsta cenomaniană a Conglomeratelor de Bucegi precum și a con- glomeratelor din Zona internă a' fost admisă de toți cercetătorii ulte- riori. S. Athanasiu x) 1908 atribuită Eocenului partea șistoasă a Apțianului din valea Bicazului și consideră gresiile și conglomeratele din Ciahlău ca cenomaniene; de aici concluzia unui șariaj al Cretacicului superior. Mai spre Nord însă, în valea Bistriței, atribue aceleași depozite mai șistoase, cari stau sub gresiile cretacice, Gaultului, numindu-le strate de Babșa. L. Mrazec, G. Macovei și I. P. Voitești 2) precizează vârsta părței inferioare șistoase a complexului apțian care apare în valea Prahovei la Nord de Comarnic, definind astfel conținutul «Stratelor de Comarnic». Denumirea aceasta fusese introdusă în literatură de I. P. Voitești în stu- diul său asupra Numuliticului getic, atribuindu-se însă complexului vârsta îndoelnică, paleogen-mediteraneană. G. Macovei și I. Athanasiu3) 1925 stabilesc faptul că între orizontul șistos dela partea inferioară și conglomeratele de la partea superioară există continuitate stratigrafică și conclud că întregul complex trebue atribuit Ap- țianului. Aceleași vederi le împărtășește și D. Preda în lucrarea sa asupra părței de Răsărit a județului Prahova. înainte de a încheiă această expunere istorică asupra Apțianului este ne- cesar să discutăm și situația stratigrafică a «Gresiei de Siriu». Denu- mirea a fost introdusă de I. P. Voitești (Numuliticul getic), pentru gresiile cretacice superioare din Zona internă, a căror existență eră presupusă în Mol- dova încă de Herbich și admisă de majoritatea cercetătorilor ulteriori. Astăzi când știm că toate aceste gresii sunt paleogene, cum foarte pro- babil este, cel puțin în parte, chiar gresia din muntele Siriu, denumirea de «Gresie de Siriu» în sensul în care a fost creată, cade în completă sinonimie cu denumirea de «Gresie de Tarcău», cum cad de altfel și denumirele mai vechi de «Gresie de Uzu» și «Gresie de O i t u z ». Dacă avem însă în vedere faptul că mai târziu — 1912 4) L. Mrazec și I. P. Voitești observă că «la Comarnic peste Gresia de Siriu s’au păstrat petece de marne senoniene» se poate conveni ca denumirea de «Gresii de ’) Raport asupra activității. An. Inst. Geol. al României. Voi. I 1908, pag. XLVI — XLVII. 2) Asupra vârstei Stratelor de Comarnic. Dări de seamă. Voi. III, pag. 70. 3) Structura geologică a văei Bistriței. Dări de seamă. Voi. VIII (1920), pag. 70—74. ’) Contribuțiuni la cunoașterea pânzelor Flișului carpatic. An. Inst. Geol. al României. Voi. V, pag. 536. Institutul Geologic al României IGR/ 344 ION S. ATANASIU Siriu » să se păstreze pentru gresiile cari stau stratigrafie sub Senonian și cari pot reprezenta fie gresiile dela baza Conglomeratelor de Bucegi, fie eventual un facies lateral, mai extern al acestor conglomerate. Rămâne însă inconte- stabil că în muntele Siriu, de unde s’a luat denumirea, apar în masă și gresii de Tarcău. Această presupunere o fac numai pe baza observațiilor făcute cu G. Macovei pe valea Buzăului și a Siriului, nu pot însă afirmă cu toată certitudinea neexistența gresiilor cretacice pe creasta muntelui de- oarece nu am studiat această creastă. Dealtfel faptul că în schița tectonică autorii nu introduc Pânza gresiilor de Siriu între Stratele de Sinaia și Pânza Conglomeratelor de Bucegi, arată că nu la gresiile cari stau sub conglome- rate se referă denumirea de « Gresii de Siriu ». Având în vedere acest fapt cred că ar fi poate mai bine, spre a se evita pe viitor confuziuni, să se aban- doneze această denumire. Recapitulând putem spune că rămân a fi reținute ca synonimii numai denumirile de: Strate de Comarnic (L. Mrazec, G. Macovei, I. P. Voitești 1912) pentru orizontul inferior șistos, cu Orbitolina. Conglomerate de Bucegi (Herbich 1878) pentru orizontul superior conglomeratic. Asemănarea în succesiunea stratigrafică și în faciesul petrografic conduc la ideia că Apțianul a format cândva o cuvertură continuă care trecea de pe Cristalin, peste Aripa externă și Stratele de Sinaia, în zona depozitelor apțiene de Fliș. Această continuitate a fost întreruptă de cutările postapțiene (cre- tacice medii și terțiare). Prima concluzie care rezultă din această observație este că Aripa externă, ca formă tectonică, este de vârsta postapțiană; față de masele conglomeratice apțiene această aripă apare ca un mare val anticlinal care cuprinde, pe lângă Cristalinul și Mesozoicul aripei externe, și zona în care sunt desvoltate Stra- tele de Sinaia și Baremianul. Am arătat altădată r) că acest val anticlinal poate fi urmărit spre Sud până în Valea Prahovei unde Stratele de Sinaia separă în parte Conglomeratele de Bucegi — transgresive pe Cristalin — de acelea din Zăganu—situate în plină Zonă a Flișului, ca și conglomeratele din Ciahlău. Dacă se admite că masa cristalină împreună cu Mesozoicul de pe ea, for- mează-o unitate tectonică individualizată care a suferit mișcări ample de supratacure, în studiul desvoltării acestor mișcări, cel puțin dela Apțian în- coace, trebuie să se țină seama de raporturile de poziție între conglomeratele apțiene cari se află pe această masă și acelea cari sunt în Zona Flișului. ’) D. PREDA și I. Atanasiu, Structura geologică a părții superioare a văii Trotușului. An. Inst. Geol. al României, Voi. X, pag. 374, București, 1925. WRV Institutul Geologic al României XJGR/ CERCETĂRI GEOLOGICE 1N ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 345 PARTEA IV PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA TECTONICEI REGIUNEI CAP. X A) ISTORIC Trec peste studiile mai vechi, rezumate deja la începutul lucrării, și cari în ceeace privește tectonica, se mărgineau la o grupare pe zone a formațiilor întâlnite. Primul savant care, sprijinit pe un material bogat și critic studiat și pe o cunoștință aprofundată a geologiei Carpaților orientali, a încercat o sinteză, a fost Uhlig ')• In sinteza sa tectonică el pleacă dela următoarele fapte: a) «Succesiunea stratigrafică și constituția petrografică a Cretacicului și a Paleogenului este cu totul diferită pe cele două părți ale Cristalinului Car- paților orientali » adică în Zona Flișului deoparte și în Basinul carpatic in- terior de altă parte. Această premiză rămâne și astăzi în picioare. b) «Cretacicul superior (în sensul vechi, adică începând cu Cenoma- nianul) și Eocenul, sunt adevărate sedimente de transgresiune, cari s’au for- mat pe fundamentul Cristalin pe seama depozitelor precretacice ». Dacă ne referim numai la sedimentele cari au transgresat din Basinul carpatic inte- rior spre exterior, și aceasta a doua premiză rămâne valabilă. c) Depozitele mesozoice de pe Cristalinul Carpaților orientali prezintă afinități remarcabile cu Dobrogea, și împreună cu munții Apuseni, cu Bal- canii și cu Crimeea formează ținutul facial estcarpatic (Ostkarpatisches Fa- ciesgebiet) 2). Această observație, cel puțin în ceeace privește Dobrogea — este deasemenea justă. d) Din punct de vedere tectonic, Masa cristalină cu Mesozoicul de pe ea, trebuie opusă în primul rând, ca unitate mai mare, Zonei Flișului. întemeiat pe aceste premize și studiind răspândirea etajelor și a faciesu- rilor precum și relațiile tectonice, Uhlig ajunge la concluzia că în Masa cri- stalină cu Mesozoicul de pe ea se pot distinge două pânze suprapuse: Bu- covineană și Transilvană, iar în Fliș alte două pânze prinse sub Cristalin și încălecând una deasupra celeilalte: Beskidică și Subbeskidică. In cele ce urmează voiu discuta deaproape această concepție a lui UHLIG, căutând să scot în relief părțile cari pot fi încă menținute astăzi. Pânzele de pe Cristalin sunt evidente, după Uhlig în faptul ’) Uber die Tektonik der Karpathen.Sitzungsber. d. kaiserl. Akad. d. Wissensshaften in Wien, Bd. XCVI, Wien, 1907. -) Bau und Bild. Pag. 20, Institutul Geological României 34^ ION S. ATANASIU că Mesozoicul ar forma două serii distincte în fiecare din cele două pânze. Astfel: Pânză Transilvană (superioară), ar cuprinde: Pânză Bucovineană (inferioară), ar cuprinde: Titon-Neucom Kimeridgian Dogger Lias (Adnet) Erupțiuni bazice Calcare de Hallstadt Calcare Cenușii (Carnic și Retic) Calcare roșii (Carnic) Calcare roșii (Wengen) Muschelkalk Strate de Werfen Jurasic ? Șisturi negricioase Japsuri (Trias mediu) Dolomit (Permian) Gresii și Conglomerate (Permian) Gnaisuri oculare roșii El mai observă că în Pânza bucovineană conglomeratele permiene stau normal pe Cristalin, constituit mai ales din gnais de Cozia și crede că roce din grupul I (Mrazec) se întind pe suprafețe mari la baza Mesozoicului din această pânză. Observația a doua este foarte justă dacă se compară ceeace am separat ca « Masive de intrusiune cu învelișul lor de contact» cu grupul I (Mrazec), deoarece, după cum se vede din hartă, Mesozoicul stă în general pe aceste masive de intrusiune. Remarc însă că în,..grupul I, Uhlig x) cuprinde pe lângă gnaisurile de Cozia, cari fac parte efectiv din el, și șisturi cristaline caracteristice pentru Epizonă (Cloritoșisturi, roce porfiroide, cuarțite negre, etc.), și cari nu intră în grupul I. După acest mod de a concepe grupul I, Pânza bucovineană pare că ar cuprinde tot Cristalinul Carpaților orientali. In ceeace privește repartizarea Mesozoicului între cele două serii, am de făcut următoarele observații: i. Conglomeratele, gresiile și dolomitele reprezintă Werfenianul și nu Permianul. 2. Nu există un Werfenian și un « Muschelkalk », deosebit de aceste de- pozite. Werfenianul lui Uhlig nu este altceva decât gresia micacee dela baza dolomitelor șistoase, gresie în care Herbich și Merhardt găsiseră (numai în blocuri) aceleași fosile werfeniene pe care eu le-am găsit atât în gresii cât și în dolomitele șistoase. In blocuri de calcare se găsiseră fosile triasice in- ferioare în Bucovina (Merhardt) și aceste calcare sunt ceeace Uhlig a con- l) Tektonik, pag. 962. Institutul Geologic al României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 347 siderat ca « Muschelkalk ». Urmărind să găsească în loc echivalentul gresiilor fosilifere, a crezut că l-a găsit la fundul pârâului Valea Seacă (C. Lung, Bu- covina) unde apar într’adevăr gresii micacee; aceste gresii, cari stau deasupra jaspurilor și ar fi reprezentat baza Pânzei transilvane, conțin Oi bit olive și sunt indiscutabil cretacice. Dealtfel în valea Bicazului, unde Pânza tran- silvană are desvoltarea cea mai complectă, solzii cari o constituesc au constant la bază conglomerate, gresii și dolomite ca și în Bucovina. 3. Jaspurile (Radiolaritele) nu sunt triasice, ci jurasice superioare. Ele se întâlnesc în succesiune normală deasupra Doggerului din Pânza transilvană. Dacă renunțăm la « Werfenianul» specific pânzei Transilvane și punem Jaspurile la locul lor în scara stratigrafică, obținem o singură serie de depo- zite mesozoice. Pânza bucovineană ar rămâne în acest caz să cuprindă numai Triasul inferior, iar Pânza transilvană tot restul Mesozoicului de pe Cri- stalin. Am avea astfel depozitele mesozoice repartizate între două pânze, nu după faciesuri deosebite, ci după vârstă. Profilul pe care-1 dau la pag. 317 arată că această repartizare nu este justificată, căci seria mesozoică apare, mai mult sau mai puțin complectă, în fiecare din unitățile tectonice cari ar putea fi interpretate ca pânze. ' In concluzie cred că pot afirma că pe Cristalin avem de aface, în Carpații orientali, cu o singură serie mesozoică. Denumirile de Pânză bucovineană și transilvană, în sensul în care au fost concepute de Uhlig, nu mai pot fi deci menținute. Dacă totuș, din mo- tive istorice voim să le menținem, ele pot servi, cu sensul schimbat, la de- numirea unora din solzii cari constituesc masa mesozoică, dacă s’ar putea stabili continuitatea unor astfel de solzi din Rarău și până în Hăghimaș, sau pentru denumirea grupului II cloritic (Pânza bucovineană) și a grupului I cu Mesozoicul de pe el (Pânza transilvană), când s’ar putea dovedi în Car- pații orientali un șariaj al grupului I peste grupul II. Paralelezarile făcute de Uhlig între Carpații orientali și nordici, compa- rând Pânza bucovineană cu Tatricul și cea transilvană cu Subtatricul, sunt interesante prin faptul că arată încăodată că Mesozoicul Carpaților orientali prezintă afinități cu ambele faciesuri din Carpații nordici. Eu am exprimat aceeaș constatare considerând, în mod cu totul general, faciesul oriental ca un intermediar între faciesul tatric și cel subtatric. Pânzele din Fliș. Flișul este repartizat de Uhlig între două pânze înrădăcinate sub Cristalin și având ca autohton Miocenul salifer. Pânza beskidică, mai internă, cuprinde «Gresiile neucomiene, Cretacic superior, Gresiile de Măgura și Stratele de Șipote». Dacă avem în vedere interpretarea pe care o dă autorul denumirilor de mai sus, obser- văm imediat că gresiile neucomiene și Cretacicul superior reprezintă depo- zitele cretacice din Zona internă (Hauterivian, Baremian westintern, Apțian), 34? ION S. ATANASIU Gresia de Măgura corespunde Gresiei de Tarcău, iar Stratele de Șipote Și- sturilor negre. Cu acest conținut Pânza beskidică reprezintă Zona internă, așa cum o separă mai târziu S. Athanasiu. Pânza subbeskidică reprezintă Zona marginală a Flișului și cu- prinde Senonian, Eocenul de tip marginal și Oligocenul de acelaș tip. Ea are drept autohton formația miocenă saliferă și formează la rândul ei autoch- tonul Pânzei beskidice. Această subdiviziune tectonică a Flișului poate fi susținută numai la o privire cu totul generală. De îndată ce se încearcă precizări ea lasă să se vadă lipsuri în multe privințe. Am arătat altădată că acolo unde Gresia de Tarcău lipsește, cum e cazul în valea Bistriței la Nord de Buhalnița, zona depozi- telor cretacice inferioare prinde sub marginea ei de Răsărit depozitele Zonei marginale. Din acest fapt am dedus că această linie de contact este o- linie tectonică importantă și am crezut că ea ar putea fi considerată ca limită între cele două zone. Abstracție făcând deci de gresia de Tarcău, s’ar putea separă în Fliș: O Zonă internă constituită din depozite cretacice inferioare (Stra- tele de Sinaia, Baremian de facies westintern, Strate de Audia, Strate de Comarnic, Gresii și conglomerate de Bucegi), care formează autochtonul imediat al Cristalinului și încalecă peste Zona marginală. O Zonă marginală constituită din Strate de Audia, Senonian și Pa- leogen de tip marginal, care formează autochtonul imediat la Zonei interne și care are ca autochton al ei formațiunea miocenă pericarpatică (Zona ex- ternă), și Gresia de Tarcău care ca facies intern, mai detritic, al unei părți din Paleogenul marginal, apare în Zona internă ca depozit transgresiv și acoperă linia tectonică ce separă cele două zone definite mai sus. Gresia de Tarcău, deși desvoltată în mare parte în Zona internă, impie- tează așadar, cu faciesul ei caracteristic, și în Zona marginală. Aceasta rezultă din faptul că în unele din anticlinalele gresiei, (Ex. valea Uzului) apare și Senonianul, ca gresii și marne calcaroase cenușii cu fucoide, caracteristic, în acest facies, pentru Zona marginală. Dealtfel, din valea Bistriței spre Sud, teritoriul acoperit de Gresia de Tarcău, situat întâi aproape în întregime în Zona internă, se depărtează treptat și din ce în ce mai spre Zona marginală; cu alte cuvinte « Sinclinalul» Gresiei de Tarcău nu este paralel cu limita tectonică a zonelor. A limită deci Zona internă după prezența acestei gresii, așa cum au făcut Uhlig și S. Athanasiu, înseamnă a separă fruntea acestei zone de linia tectonică menționată mai sus și a o împinge din ce în ce mai mult în cuprinsul Zonei marginale. Limita Zonei interne este în acest caz o linie care prezintă câteodată numai anomalii tectonice locale, datorite di- ferenței de rezistență a rocelor prinse în cutare. Când porțiunea de racord a Gresiei de Tarcău cu faciesul marginal a fost păstrată, cum e cazul în valea Institutul Geological României \ 16 R 7 CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 349 Buzăului, marginea Zonei interne astfel concepută, nu mai poate fi deter- minată decât între limite cu totul largi. Prin urmare, la caracterizarea pe care o dă Uhlig Zonei beskidice, o primă corecțiune care trebue făcută este aceea de a scoate Gresia de Tarcău dintre depozitele caracteristice ei. A doua corecțiune privește Șisturile negre. In Zona internă Șisturile negre apar numai în partea ei de Răsărit și în general formează depozitul cu care această zonă încalecă asupra Zonei marginale. Șisturile negre sunt însă foarte bine desvoltate și în Zona marginală, în special în partea ei de Apus și excepțional apar chiar până aproape de fruntea acestei zone. Ele nu sunt prin urmare un depozit și cu atât mai puțin un facies caracteristic Zonei interne. Observ încă aci că Uhlig atribuia Șisturilor negre (Schipoter Schi- chten) vârsta paleogenă. Vederile Iui Uhlig în ceeace privește constituția Zonei marginale și re- lațiile ei cu Miocenul pericarpatic (Zona externă), împărtășite dealtfel de toți cercetătorii ulteriori, rămân și astăzi în picioare. După Uhlig, an mai încercat o sinteză tectonică a Carpaților L. Mrazec și I. P. Voitești. In primele încercări de sinteză L. Mrazec1) distinge: i. O pânză a gnaisului de Cozia, constituită din micașisturi și gnaisuri de tipul grupului I și din conglomerate cenomaniene (aceste conglomerate sunt acele cari apar la partea superioară a seriei apțiene). In Zona internă această pânză ar fi reprezentată numai prin blocurile de gnais de pe muntele Bako din basinul Oituzului. 2. O pânză a Gresiei de Uzu sau de Tarcău, care corespunde Pânzei beskidice, și ar cuprinde, după Mrazec, Cretacic superior, Eocen și cel puțin Oligocen inferior și la baza ei câteodată, conglomerate cenomaniene ca clipe de rabotaj. Această pânză pare să dispară spre West sub Munții Perșani cari ar ține de Pânza gnaisului de Cozia. 3. O pânză intermediară între Pânza de Uzu și Pânza marginală, nu- mită de Voitești pânza gresiei de Fuzaru. Această Pânză de Fuzaru, bine individualizată dela Ialomița spre E, este constituită din Eocen și Oligocen și suportă cuveta de Slănic. 4. O pânză marginală, corespunzând Pânzei subbeskidice a lui Uhlig, constituită din Senonian, Eocen și Oligocen. Dacă facem abstracție de Pânza Gresiei de Fuzaru, putem spune că Mrazec rămâne sensibil în cadrul schițat de Uhlig, cu deosebirea că în partea de Sud dă Pânzei de Uzu, atunci când o face să dispară sub Perșani, o altă semnificare tectonică decât aceea pe care o dăm Zonei interne. *) Zăcămintele de petrol. Pag. 37—39, București 1909. Les Gisements de Petrole. Pag- 39—46. Bucarest 1910. Institutul Geological României 35° ION S. ATANASIU Schița aceasta tectonică a fost mai târziu complectată și detaliată în cola- borare cu I. P. Voitești x). Pânzele sunt acum repartizate în primul rând între două mari grupe: i. Grupul pânzelor interne (Pânza Congl. de Bucegi, a Gre- siei de Siriu, a Mamelor roșii senoniene și a Gresiei de Fuzaru), cu material constitutiv exclusiv carpatic, și cari corespund în ansamblu cu Beskizii lui Uhlig. 2. Grupul pânzelor marginale (Pânza marginală propriu zisă și Pânza pericarpatică), cari conțin elemente de proveniență kiinerică, străine Carpaților și corespund în ansamblu Subbeskizilor. Să discutăm mai deaproape constituția și fractura acestor pânze. Pânza Conglomeratului de Bucegi ar fi constituită din: Cristalinul Leoatei (Tip I) împreună cu șuvițele de strivire de gneis de Cozia și granit de Albești; Mesozoicul din Bucegi și basinul Dâmbovicioarei; Conglomeratele din Bucegi, Ciahlău; Cretacicul superior dela Glodu (Cenoman-Turon); Depozitele numulitice dela Albești și Titești. Autohtonul pânzei îl formează Stratele de Sinaia și de Comarnic. Din enumerare precum și din harta tectonică ce însoțește lucrarea citată, se vede că elementele grupate în această pânză sunt heterogene: Mesozoicul și conglomeratele din Bucegi fac parte din așa numitul Sinclinal extern al lui Uhlig și nu pot intra în Pânza beskidică; conglomeratele din Ciahlău sunt parte integrantă din Zona internă a Flișului, iar depozitele cretacice superioare dela Glodu sunt depozite de transgresiune ale Basinului carpatic interior, cari nu pot fi repartizate nici ele Pânzei beskidice a lui Uhlig. Ca detalii trebuie să remarc încă faptul că blocurile de gnais de Cozia de pe muntele Baco, de lângă Poiana Sărată, nu pot fi comparate cu Conglome- ratele de Bucegi, deoarece acele blocuri provin din conglomerate de vârstă oligocenă, conglomerate cari sunt frecvente în Țara Săcuilor, deasupra Gre- siei de Tarcău. Cu o compoziție atât de heterogenă, Pânza Conglomeratelor de Bucegi este realmente greu de plasat între unitățile tectonice ale Carpaților orien- tali; dacă am face abstracție de conglomeratele din Fliș (Zăganu, Ciahlău, Stânișoara), am putea atribui acestei pânze Cristalinul aripei externe, Me- sozoicul de pe Cristalin și eventual o parte din Cristalinul Carpaților orien- tali: micașisturile cu granați, gnaisurile cu biotit, etc., adică roce cari amin- tesc grupul I, dacă acest grup poate fi paralelizat cu Cristalinul Leaotei. Cu această accepțiune Pânza Conglomeratelor de Bucegi se poate suprapune ’) Contribuțiuni la cunoașterea pânzelor Flișului. An. Inst. Geol. al României, Voi. V, pag. 528—559, București 1912. | Institutul Geologic al României < icr/ CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 35* sensibil cu una din pânzele pe cari Uhlig le separă în Mesozoicul de pe Cristalin, dar nici într’un caz nu poate găsi loc în Beskizi. Pânza Gresiei de Siriu este constituită, după Mrazec și Voi- TEȘTI, din faciesul grezos al Cretacicului superior, probabil Cenomanian și în parte Gault, care suportă în Carpații meridionali rare lambouri de marne roșii senoniene și gresii numulitice, pe când în Carpații orientali (Oituz) și septentrionali urmează deasupra gresiilor cenomaniene Senonianul (Istbner- schichten) și Numuliticul (Bunte tone, Belovezsaschichten, Măgura Sand- stein, etc.). Din enumerarea masivelor constituite din gresii cretacice (Siriu, Pente- leul, Csihanyos, Giurgiu, Păițele, Lăcăuțu, Mușatu, Clăbucu, Bako, Kis- havas, Șandru mare, Nemira, Cărunta, Ciudamir, Stânișoara), se vede că, exceptând masivele Siriu, care poate fi constituit în parte din gresii apțiene și Stânișoara, care e constituit din depozite apțiene, toate celelalte masive sunt formate din Gresia de Tarcău. Autorii introduceau Cretacicul superior în Zona internă a Flișului bazați pe studii mai vechi (Herbich, Paul) în cari se atribuia această vârstă unei părți din Gresia de Tarcău. Astăzi, când această părere este definitiv părăsită, pânza Gresiei de Siriu nu mai poate fi sus- ținută, cel puțin în Carpații orientali, în forma și cu constituția care i s’a dat. Dealtfel această nepreciziune a vârstei gresiilor din Carpații orientali a condus și la o delimitare relativ arbitrară a teritoriului care s’a repartizat acestei pânze; astfel fruntea Pânzei de Siriu ar fi în valea Teleajenului la Măneciu,unde punem astăzi limita externă a Zonei interne, în valea Oituzului ea ar fi la Poiana Să-rată, unde este marginea de Răsărit a Gresiei de Tarcău și în fine în Nordul Moldovei, pe partea de Răsărit a masivului Stânișoara, adică iarăș la marginea Zonei interne. Situația tectonică dela Măneciu, unde Apțianul prinde sub el marnele roșii senoniene, nu poate fi comparată cu aceea dela Poiana Sărată unde Gresiile de Tarcău își au locul normal dea- supra Senonianului. In realitate Pânza de Siriu, așă cum este determinată și delimitată de autori, cuprinde o parte din Gresia de Tarcău și zona depozitelor cretacice inferioare din Fliș, adică Stratele de Sinaia și Stratele de Comarnic. Dacă rămânem la părerea că aceste depozite sunt și autohtonul Pânzei de Siriu ca și al Pânzei Conglomeratelor de Bucegi, nu mai putem păstra în această pânză decât o parte din Gresia de Tarcău, gresie care după cum vom vedea constitue în Carpații orientali și Pânza Gresiei de Fuzaru. In acest caz Pânza de Siriu se desmembrează complect. Dacă însă lăsăm la o parte Gresia de Tarcău și dăm Pânzei de Siriu accepția pe care Mrazec și Voitești i-au dat-o în valea Teleajenului, atunci pânza aceasta se suprapune sensibil cu zona depozitelor cretacice inferioare și are ca autohton, nu Stratele de Sinaia și de Comarnic, ci Zona marginală. Pânza marnelor roșii senoniene este constituită din Senonian Institutul Geological României 352 ION S. ATANASIU șiPaleogen și apare ca pânză independentă numai între văileDâmboviței șiTelea- jenului, căci spre Nord reprezintă numai resturi din flancul invers al Pânzei Gre- siei de Siriu. Strâns legată tectonicește de Pânza de Siriu, Pânza marnelor roșii ar caracteriza oarecum fruntea ei. Cu această accepțiune și restrângând Pânza de Siriu la zona depozitelor cretacice inferioare din Fliș, Pânza marnelor roșii ar reprezenta Senonianul părții de Apus a Zonei marginale, Senonian care la Măneciu ca și la Audia este prins sub marginea externă a Cretacicului inferior. In acest caz însă, ea ține mai mult de Zona marginală și este de văzut întrucât este îndreptățită separarea, dealungul întregului arc carpatic oriental, a unei părți din această zonă ca pânză aparte. In fine ultima pânză internă este Pânza Gresiei de Fuzaru, constituită din Strate de Comarnic, Eocen mediu grezos-șistos și Eocen su- perior reprezentat prin Gresia de Fuzaru; ea suportă Pânza de Siriu și în- calecă Zona marginală. Dacă voim să interpretăm Pânza de Fuzaru ca echivalentul întregei zone ocupată de Gresia de Tarcău, atunci dela bază trebuie să-i scoatem Stratele de Comarnic. In acest caz însă Pânza de Fuzaru (Tarcău) nu mai apare prinsă sub Pânza de Siriu, căci Gresia de Tarcău stă hotărît, parte deasupra Ap- țianului, parte deasupra Senonianului — care ar trebui să reprezinte Pânza marnelor roșii senoniene — și nu mai păstrează situația tectonică pe care autorii i-o dau. O pânză de Fuzaru, care să stea sub Pânza de Siriu și dea- supra Zonei marginale, nu am putea găsi decât în regiunile în cari s’a păstrat zona de tranziție dela Paleogenul de tip intern (Gresia de Tarcău) la Paleo- genul de tip marginal. In aceste regiuni (Buzău, Bucovina) apare, ca interca- lații în Paleogenul marginal, un facies gresos care amintește întru totul Gresia de Tarcău, acest facies se reduce și dispare complect spre exteriorul Zonei marginale și din contră se desvoltă substituind complect Paleogenul marginal spre interior. Partea din Zona marginală în care există acest facies de tran- ziție poate apărea prinsă sub Zona internă și, ca solz în Zona marginală, poate încăleca parte din această zonă satisfăcând astfel situația tectonică ce se atribue Pânzei de Fuzaru. Este de văzut și aici, întrucât această zonă de tranziție poate fi despărțită ca unitate tectonică aparte, de Zona marginală. Lăsând la o parte pânzele marginale, cari nu interesează lucrarea de față și pentru cari dealtfel autorii păstrează accepțiunea lui Uhlig, critica expusă mai sus se rezumă în următoarele: Pânza conglomeratelor de Bucegi nu poate face parte din pânzele in- terne ci trebuie privită ca o unitate tectonică ținând de Cristalin. Pânza gresiei de Siriu așa cum e definită în text și separată pe hartă, nu poate avea o semnificare tectonică în Fliș. Ii putem da o astfel de semnifi- care numai dacă o restrângem la zona depozitelor cretacice inferioare. In acest caz autohtonul ei este Zona marginală și nu Stratele de Sinaia și de Comarnic, ■ \ Institutul Geologic al României IGR CERCETĂRI geologice in împrejurimile tulgheșului 353 Pânza marnelor roșii senoniene și a Gresiei de Fuzaru, dacă pot fi se- parate ca unități aparte, revin mai degrabă Zonei marginale decât Zonei interne. In fine ultima concepție tectonică asupra Flișului Carpaților orientali, pe care o voiu discută mai deaproape, este aceea a geologilor polonezi. Studiile numeroase pe cari o pleiadă întreagă de geologi eminenți le-au făcut mai ales în ultimile decenii, au acumulat un material neprețuit, care a condus pe deoparte la precizări stratigrafice remarcabile, de pe altă parte a dat po- sibilitatea unor generalizări cu privire la tectonica Flișului. Un rezumat cu- prinzător al acestor studii, cari privesc mai ales Zona marginală, găsim în memoriile Asociației Carpatice ’), ca explicație la harta Carpaților polonezi orientali (i: 200.000). Stratigrafia Flișului marginal așa cum e expusă în lucrarea menționată, exceptând unele detalii de importanță relativ mică, o împărtășim în întregime. Din punct de vedere tectonic Zona marginală apare, între Prut și Stryj, ca o succesiune de solzi deversați spre exterior, solzi cari încalecă solzul an- terior și suportă pe cel posterior. încălecările acestea sunt maxime, putând ajunge la mai mulți km., acolo unde solzul are proeminența axială maximă și se reduc odată cu afundarea axială; în unele cazuri solzii trec la cute asi- metrice aplecate. Pentru aceste pânze solzi, cari se înrădăcinează succesiv una în fața celeilalte, polonezii au introdus denumirea de «Skiba ». Va- riațiile de facies care se constată dela o skiba la alta, înaintând spre inte- riorul arcului carpatic, sunt în general puțin însemnate și uneori chiar mai mici decât variațiile ce se observă în lungul aceleiași skiba. Diferențe faciale importante apar numai când se compară pânze-solzi mai îndepărtate unele de altele. Această tranziție de facies introduce probabil reale greutăți, atunci când se încearcă o sistematizare a pânzelor-solzi în grupe mai mari. Nowak și Swiderski au încercat o astfel de sinteză, căutând în acelaș timp un racord cu studiile din Moldova. Nowak 2) distinge în Flișul din partea de Răsărit a Galiției numai două grupe de pânze: 1. Grupul bordier oriental, constituit din Miocen salifer, Strate de Dobrotow, Conglomerate de Sloboda (caracteristice pentru grup), Cretacic, Eocen și Oligocen. In Moldova zona comparabilă din punct de vedere tectonic cu acest grup ar fi Zona externă, adică zona Miocenului cutat sau, după Mrazec și Voi- tești, Pânza născândă pericarpatică. In Muntenia orientală, în regiunea de ’) K. TOLWINSKY: Geologie des Karpates polonaises orientales de Borislav jusqu’au Pruth. Memoire de la i-fere rfcunion de l’Asocc. Karp. en Pologne. Warsovie 1926—927. 2) Nouvelles donnees sur l’ensemble de la tectonique des Karpates et de l’avant pays, en Pologne. Memoire de la i-6re Rfeunion de l’Asocc. Karp. en Polopne. Warsovie 1926-927- Institutul Geological României 354 ION S. ATANASIU înnecare a cutelor Flișului, Grupul bordier oriental, așa cum e definit mai sus, nu mai poate fi separat ca unitate tectonică, deoarece Miocenul inva- dează și în zona pânzelor mult mai superioare. 2. Grupul central constituit din pânze în constituția cărora intră Cretacicul inferior de tip silezian (Strate de Wernsdorf), Cretacic superior, Eocen și Oligocen. Acest etaj are partea inferioară aproape fără excepție constituită din menilite, pe când partea superioară este desvoltată, la exterior în faciesul Stratelor de Polanica, iar spre interior în faciesul Stratelor de Krosno echivalente, după Nowak, cu ceeace mai spre Sud poartă numele de Gresia de Măgura. Grupului central îi revine în Bucovina și Moldova, tot Flișul până la Cristalin. Swiderski *) care a studiat și Flișul din Bucovina tocmai cu intenția de a racorda studiile făcute în Moldova cu acelea din Polonia, distinge în Pocuția și Bucovina următoarele zone faciale: i. Zona facială de Pocutia, care are o desvoltare mai mare în Galitia, se îngustează însă din ce în ce spre Sud și dispare în Bucovina, în valea Moldovei. 2. Zofna facială de Sloboda, corespunzând zonei externe (a Miocenului salifer) din Moldova. 3. Zona facială de Skole, corespunzând zonei marginale. 4. Zona facială de Cernahora, corespunzând Zonei Gresiei de Tarcău. 5. Zona facială de Petrosul, corespunzând Zonei Cretacicului inferior. Concordanța între aceste zone faciale și zonele separate în timpul din urmă în Moldova este completă. Singura divergență pe care o cred demnă de relevat este privitoare la vârsta Stratelor de Audia, pe cari Swideski le consideră oligocene. Fiecare din aceste zone faciale constitue câte o pânză. Lăsând la o parte Pânzele de Pocuția și de Sloboda, cari în Moldova și Bu- covina nu interesează Flișul, remarc faptul foarte interesant că Pânza de Skole (Pânza marginală), diferențiată prin sariaje mai mici într’o serie de s k i b a, este acoperită spre West de depozite oligocene desvoltate în faciesul de Krosno, cari umplu «Depresiunea longitudinală a Carpaților centrali» 2). In valea Ceremușului această depresiune se regăsește mai îngustă dar încă foarte bine desvoltată. Spre Sud se reduce treptat și devine din ce în ce mai superificală, Stratele de Krosno fiind înlocuite cu Gresia de Tarcău. In valea Bistriței, la Audia, elevația axială a acestei depresiuni ajunge maximă și fundul ei ră- *) Quelques nouvelles donnces sur la t^ctonique des Carpates orientales polono- roumaines. Bull. de l’Ac. des Sc. de Cracovie. Serie A. 1925, Pag. 347 și urm. Sur quelques problemes de la geologie des Carpathes orientales polono-roumaines. Me- moire de la i-6re reunion de l’Assoc. Karp. en Pologne. Pag. 107 și urm. Warsovie, 1926- 2) K. TOLWINSKY, 1. c., pag. 152. W. TEISSEYRE, La mdthode de la cryptot^ctonique... Kosmos Voi. 51 pag. 135, Lwow, 1926. 4|,’A Institutul Geologic al României VlGR/ CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 355 mâne deasupra nivelului de erosiune; se poate astfel vedea că sub ea are Ioc aici contactul dintre Zona marginală și Zona depozitelor cretacice inferioare (Pânza de Petrosul). Mai departe spre Sud se afirmă din nou o scufundare axială a Depresiunii mediane a Carpaților și această depresiune apare um- plută tot cu depozite paleogene (Gresia de Tarcău). Cu alte cuvinte se poate spune că zona Gresiei de Tarcău reprezintă în Moldova acelaș fenomen tectonic ca Depresiunea longitudinală a Carpaților, umplută cu Strate de Krosno în Bucovina și Galiția. Continuitatea între aceste două zone de scu- fundare este întreruptă numai în valea Bistriței, unde apare o elevație axială mai pronunțată. In Moldova se poate afirmă cu siguranță că această depresiune, umplută cu Gresia de Tarcău, acoperă nu numai partea de Apus a Zonei marginale ci și partea de Răsărit a Zonei cretacice inferioare. In Pocuția putem numai bănui că fenomenul trebuie să apară sub acelaș aspect. In Moldova nu se cunosc, cel puțin până acum, în cuprinsul suprafeței ocupată de Gresia de Tarcău, dislocații cari să poată fi puse în legătură cu linia de încălecare a Cre- tacicului inferior asupra Zonei marginale și deci nu s’a putut pune chestiunea de a împărți zona Gresiei de Tarcău în două părți: O parte care care să ră- mână Pânzei interne (cretacică inferioară) și altă parte care să ră- mână în Pânza marginală. SwiDESKi crede că Pânza de Skole (Marginală) împreună cu Depresiunea longitudinală central-carpatică se afundă sub o pânză mai superioară, Pânza de Cernahora (Pânza Gresiei de Tarcău), pânză care la rândul ei ar rămâne sub pânza cea mai superioară a Flișului intern, Pânza de Petrosu (Zona cretacică inferioară sau Zona internă, așa cum a fost definită în lucrarea de față). împotriva acestei interpretări am de obiectat faptul că până în prezent în Moldova nu există indicații sigure că între Zona marginală și Zona internă s’ar află prins Paleogenul desvoltat în faciesul de Tarcău. In Bucovina de Nord Stratele de Krosno nu apar nici ele prinse sub bordul Zonei interne; pentru Pocuția nu pot afirma faptul cu aceeaș certitudine. Judecând numai după Moldova și Bucovina, pot afirmă că o pânză a Gresiei de Tarcău nu poate fi înrădăcinată între Zona internă și Zona marginală. Din această cauză interpretarea Gresiei de Tarcău ca pânză aparte întâmpină reale dificultăți, căci față de celelalte pânze carpatice, cari păstrează constant caracterul de pânze-solzi, o pânză a Gresiei de Tarcău ar trebui să aibă un stil cu totul aparte: ar fi singura pânză carpatică ce nu ar sta în legătură directă cu rădăcina ei. Prin faptul că transgresează peste anumite linii tectonice importante, prin faptul că păstrează acelaș caracter facial pe unități tectonice diferite, în fine prin situația ei oarecum superfi- cială, ar trebui să considerăm toată zona Gresiei de Tarcău ca o pânză unică suprapusă Flișului și având rădăcina la West de masa cristalină, acoperită poate de masele eruptive neogene. O astfel de interpretare nu poate fi spri- jinită, cel puțin până în prezent, pe nici un argument temeinic. Deaceea 356 ION S. ATANASIU am considerat zona Gresiei de Tarcău ca o arie de transgresiune a Paleo- genului. Depozitele acestei transgresiuni sunt ulterioare încălcării Zonei in- terne deasupra Senonianului Zonei marginale, și au fost apoi prinse în cu- tările miocene. Din toate aceste discuțiuni rezultă că în Fliș se pot deosebi clar două unități tectonice importante, adică Zona internă (Pânza de Petrosu) și Zona marginală (Pânza de Skole) cari încalecă una asupra celeilalte; Gresia de Tarcău (Pânza de Cernahora) nu poate fi intercalată ca pânză aparte între aceste două unități tectonice. O a treia unitate tectonică importantă o formează masa cristalină cu Me- sozoicul de pe ea. In tabloul care urmează am rezumat evenimentele geologice remarcabile petrecute în Carpații din apropierea regiunii Tulgheș și am încercat să dau în acelaș timp și o imagine a repartiției faciesurilor diferitelor depozite între aceste trei unităti tectonice. Unele din ideile consemnate în acest tablou sunt încă discutabile, dar fiindcă, după cum am arătat la locurile unde ele au fost discutate, ele fac posibilă acomodarea cea mai convenabilă a faptelor observate, le consider deocamdată ca realități pe cari se poate conta. Sprijinit pe aceste date voiu discută în ansamblu, tectonica regiunei studiate ’). B.) CUTĂRILE MESOZOICE Am arătat în partea întâia a lucrării că până la transgresiunea triasică masa șisturilor cristaline a fost prinsă în cel puțin trei faze de mișcări: a) O primă cutare sau exondare a avut loc după depunerea părții infe- rioare a depozitelor cari mai târziu au devenit șisturi cristaline. Această miș- care a creiat relieful pe care s’au așternut pânzele de lave porfirice din cari prin metamorfism regional s’au format hălleflinta și celelalte roce porfiro- gene; despre direcția și sensul acestor mișcări nu se poate spune nimic. b) O a doua fază de mișcări a avut loc după sedimentarea calcarelor și a curățitelor negre. In mișcările din această fază complexul de șisturi cris- taline apare dejă metamorfozat. c) Ultima cutare, probabil de vârsta antracolitică este concomitentă cu intrusiunile de roce granodioritice. După desvoltarea masivelor intruse și a *) Problemele privitoare la tectonica Flișului au fost studiate, aproape în totalita- tea lor, în colaborare cu G. MACOVEI. De aceea concluziunile la cari ajung și ide- ile expuse aici cu privire la Fliș rămân sensibil în cadrul vederilor generale expuse de D-sa în «Aperțu Geologique sur les Carpates orientales» Association Carpatique. II-6me reunion. Guide des excursions. Bucarest 1927. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 357 lamelor de gnais pe cari le-am considerat ca apofise ale lor, putem deduce cu destul temei că aceste cutări au avut direcția N 30—400 W și deversarea spre West, adică erau de stil altaic. Considerând ca stabilit acest fapt trebuc să admitem că cel puțin una din cutările anterioare (a sau b) au avut o altă direcție, căci am arătat mai înainte că din numeroase neconformități între poziție și cutele mărunte ale rocelor se poate deduce acest fapt. Peste complexul cristalin astfel frământat, invadează apele mesozoice odată cu începutul Triasului. Dela începutul Mesozoicului până, astăzi masa cristalină împreună cu de- pozitele cari stau pe ea a suferit o altă serie de mișcări, între cari trebuie să distingem în primul loc cutarea kimerică dela sfârșitul Liasului, cutare care a interesat desigur și fundamentul Flișului. Cu Doggerul începe o altă fază de sedimentare în care adâncimea geo- sinclinalului mesozoic crește continuu, atingând maximul la începutul Mal- mului, când se depun radiolaritele. Adâncimea aceasta se reduce apoi treptat și ciclul de sedimentare se încheie cu mase puternice de calcare titonice. Este probabil că la sfârșitul Jurasicului a avut loc o exondare generală a masei cristaline deoarece Stratele de Sinaia, atunci când contactul lor cu Cristalinul este vizibil, apar întotdeauna cu conglomerate la bază. Putem deci vorbi de o transgresiune a Cretacicului inferior. Basinul de sedimentare a acestor depozite pare a aveă axa în Zona internă a Flișului și de aici ele impietează din ce în ce mai mult asupra masei cristaline, atin- gând în Apțian maximul de extensiune spre West. Această a treia fază de sedimentare din Mesozoic se încheie cu puterni- cile mișcări orogenice cari au avut loc la începutul Cretacicului mediu și au interesat nu numai Cristalinul ci și Flișul sau cel puțin Zona internă a sa. După desvoltarea pe care o are această cutare în cuprinsul masei crista- line, adică acolo unde cutările ulterioare au fost foarte puțin simțite astfel că nu au putut masca vechiul stil, deducem că și această cutare a fost tot de stil altaic, adică cu deversare spre West. In Zona Flișului unde recutări ulte- rioare au remaniat vechile cute, nu mai recunoaștem cutarea altaică decât foarte vag, în unele anomalii pe cari le-am numit forme de cutare ezitantă. Transgresiunile cari urmează: cenomaniană, senoniană și eocenă sunt transgresiuni ale Basinului intern carpatic și arată că masa cristalină a avut mișcări continue de ridicare și scufundare. Faptul că depozitele cari au ră- mas pe urma acestor transgresiuni se găsesc astăzi la înălțimi foarte mari (Senonianul dela Beneș la 1300 m., calcarele numulitice dela Prislop la peste 1300 m., Pliocenul dela Borsec până la 1100 m.), ridică o sumă de probleme din cele mai interesante de paleogeografie, probleme cari ies însă din cadrul lucrării de față. O primă observație pe care o putem scoate comparând faza de sedimen- tare din Jurasicul superior cu aceea din Cretacicul inferior, este că axa zonelor 23 Anuarul Inst. Geologic al României. Voi. XIII. Institutul Geologic al României IGR/ 358 ION S. ATANASIU de sedimentare s’a deplasat spre Est. Pe când în Malm radiolaritele, cari mar- chează faza și zona de profunzime maximă, își aveau aria de sedimentare pe regiunea ocupată astăzi de Cristalin (șau mult mai spre West în cazul când voim să vedem în Mesozoicul de pe Cristalin supracutări aruncate spre Est), în Cretacicul inferior axa de sedimentare este în cuprinsul Zonei interne; este prima deplasare a Geosinclinalului carpatic ’) pe care o putem constată. A doua observație este privitoare la stilul cutărilor. Se pare că din Paleo- zoic și până în Cretacicul mediu, toate cutările cari s’au succedat în partea meridională a Carpaților orientali au păstrat constant stilul altaic. Ultima cutare, aceea dela începutul Cretacicului mediu, a creiat forme tectonice cari s’au păstrat încă destul de bine pe Cristalin. In depozitele mesozoice aceste forme apar ca solzi bine desvoltați, încălecați spre West, în consti- tuția cărora intră Cristalinul și toate depozitele mesozoice până la Apțian inclusiv. Deaorece această cutare a atins și depozitele cretacice inferioare din Fliș, cel puțin în Zona internă, trebuie să presupunem că aceste depo- zite formau și ele, înainte de cutările terțiare, o serie de cute sau solzi de- versați spre West ca și Mesozoicul de pe Cristalin. Unii din acești solzi, sau unele din aceste cute, trebuiau să cuprindă și zona acoperită de transgresiunea cretacică, adică zona care constitue așă numita Aripă externă. In general privită, toată zona cutată în acest fel are astăzi o cădere axială dela Nord spre Sud. In sens transversal aceeaș zonă cutată este descompusă în două părți printr’o ridicare pronunțată a solzilor, ridicare ce cuprinde Cristalinul și Mesozoicul Aripei externe precum și zona ocupată de Stratele de Sinaia. In ansamblul cutat în Cretacicul mediu pare deci mai logic să introducem elementul tectonic numit Aripa externă cu o accepție ceva mai largă decât i s’a dat până acum, adică să cuprindem în el pe lângă Cristalin și Mesozoic, și Stratele de Sinaia. Aripa externă astfel caracterizată, apare ca fiind constituită dintr’o serie de cute sau solzi aruncați spre West, în con- stituția cărora apare azi Cristalinul de ambele tipuri (I și II), Mesozoicul de pe Cristalin și Stratele de Sinaia. Am arătat că Stratele de Sinaia apar pe Cristalin ca formație transgresivă, cu conglomerate la bază. Având în vedere că la sfârșitul Jurasicului Crista- linul și Mezozoicul de pe el au fost foarte probabil exondate, există posibili- tatea ca după erosiune, Stratele de Sinaia să se fi așternut fie pe Cristalin direct, fie pe depozite mesozoice mai vechi. Deaceea din faptul că astăzi nu găsim întotdeauna aceste depozite între Cristalin și Stratele de Sinaia, nu putem deduce în mod riguros la o laminare a lor. Astfel de laminări există incontestabil, însă este deasemenea posibil ca în contactul direct Cristalin — Strate de Sinaia, lipsa depozitelor mesozoice mai vechi să fie datorită ero- ziunii postjurasice. *) L. MRAZEC, Zăcămintele de petrol. Pag. 30, București, 1909. țPU? Institutul Geologic al României Xjgr/ CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 359 Stilul tectonic pe care cutările albiene l-au imprimat Mesozoicului de pe Cristalin, s’a păstrat sensibil nemodificat până astăzi. Această afirmație se poate face în baza observației că depozitele cretacice (medii și superioare) și eocene, cari se mai găsesc pe Cristalin, prezintă numai neînsemnate difor- mațiuni tectonice. înainte de a trece la studiul cutărilor terțiare este cred interesant să relev un fapt: din valea Bistricioarei spre Nord, zona sinclinală cu cuarțite negre și calcare cristaline din pârâul Pintecul părăsește marginea Cristalinului și rămâne din ce în ce mai mult spre interior. Acelaș fapt, mai puțin clar evi- dent, se observă și la cuarțitele negre dela Măgura. Rezultă de aici că linia de contact între Cristalin și Fliș tae oblic cutele mai mari ale șisturilor cristaline. Dacă avem în vedere și faptul că aproape în aceeaș regiune de- pozitele mesozoice de pe Cristalin dispar după ce baza lor se ridică la peste jooo m., putem consideră, cel puțin în parte, regiunea care urmează la Nord de Bistricioara ca o proeminență care nu a fost acoperită de transgresiunea Stratelor de Sinaia. Cu alte cuvinte am putea admite că ridicarea axială care separă Hăghimașul de Rarău eră deja schițată la sfârșitul Jurasicului și s’a menținut și în Cretacic, astfel că transgresiunea Stratelor de Sinaia a ocolit-o, pătrunzând mai adânc pe Cristalin numai Ia Sud, adică acolo unde începe să se pronunțe căderea axială a Hăghimașului, și mai spre Nord în regiunea Rarăului. Ca urmare a acestei observații rezultă că partea din șisturile cri- staline care se află la Nord de Bistricioara, spre Răsărit de sinclinalul de Cuarțite negre Pintecul-Piatra Roșie-Stegea, trebuie să existe, spre Sud, sub Stratele de Sinaia și să constitue fundamentul părții de Apus a Zonei interne. C) CUTĂRILE TERȚIARE După cutările albiene axa zonei de sedimentare a Carpaților orientali se deplasează în Zona marginală a Flișului, unde se depun în continuitate Senonianul, Eocenul și Oligocenul. Din această zonă de sedimentare apele transgresează spre West în Senonian și în Paleogen. Existența unei transgresiuni senoniene în Zona internă a Flișului din Moldova este dovedită numai prin prezența gresiilor cu Pachydiscus ef. Levyi menționat de S. Athanasiu în masivul Stânișoarei. Transgresiunea paleogenă este mult mai impunătoare atât prin întindere cât și prin grosimea depozitelor cari au rămas pe urma ei. Intr’adevăr, Gresia de Tarcău, care reprezintă faciesul transgresiv, intern, al Paleogenului mar- ginal, acopere numai în Moldova o suprafață de peste 3000 km2 și are o gro- sime medie de circa 500 m., dacă nu mai mult. Deoarece Gresia de Tarcău și șisturile și argilele șistoase cu Nummu- lites dela baza ei stau deadreptul pe Apțian și acoperă linia de încălecare 23* IA Institutul Geological României IGR/ 360 ION S. ATANASIU a Cretacicului inferior peste Senonian, — adică marginea de Răsărit a Zonei interne, trebuie să admitem că, cel puțin în Zona internă și în partea de West a Zonei marginale, au existat cutări postsenoniene (palaeocene). In decursul acestor cutări a avut loc încălecarea Cretacicului inferior asupra Senonia- nului, individualizându-se astfel Zona internă. Dacă facem o comparație între Aripa externă a Cristalinului și marginea de Est a Zonei interne observăm imediat analogii remarcabile: Dealungul marginei acestea apar depozite mai vechi (Stratele de Audia) întocmai cum Cristalinul aripei externe apare chiar la contact cu Flișul. Peste marginea de Est a Zonei interne transgresează Paleogenul așa cum transgresează Apțianul peste Aripa externă. Putem deduce de aici că, în ceeace privește ritmul, fenomenele tectonice sunt în amândouă cazurile comparabile: după cutare și într’un caz și în altul o parte din zona cutată, și anume partea de West, rămâne exondată și aria geosinclinală apare deplasată mai spre Est. Acelaș fenomen e destul de clar și pe linia de contact între Zona marginală și Zona externă. In general putem deci întrevedea până în prezent pentru axa ariei de sedimentare a Carpaților orientali, patru poziții succesive instalate din ce în ce mai spre Est: 1. Zona de sedimentare a radiolaritelor. 2. Zona de sedimentare a Cretacicului inferior din care Apțianul trans- gresează spre W asupra Cristalinului. 3. Zona de sedimentare a Senonianului și Paleogenului din care Paleo- genul transgresează spre W asupra Zonei interne. 4. Zona de sedimentare a Paleogenului și Miocenului din care Miocenul superior transgresează asupra Zonei marginale. Interpretat din punct de vedere tectonic faptul acesta spune în primul rând că după cutarea albiană au trebuit să existe în Carpații orientali încă cel puțin două faze de cutare: una paleocenă și una postoligocenă, și în al doilea rând că zona de intensitate maximă a acestor cutări s’a deplasat și ea spre E ca și axa zonelor de sedimentare. Cutările carpatice mai noi au im- pietat astfel din ce în ce mai mult asupra « Vorland-ului» kimeric, fapt care explică abundența tot mai mare a materialului exotic dobrogean în cutele mai noi. Ariile rămase în urmă zonelor cu intensitate maximă de cutare, au fost atinse și ele într’o măsură oarecare de aceste cutări, dar în general se poate spune că ele funcționau mai mult ca o masă unitară. După fiecare perioadă de orogeneză «Hinterland-ul» cutărilor carpatice apare astfel mărit, spre Est, cu o porțiune nouă și unitățile tectonice pe cari le-am separat în Fliș reprezintă tocmai aceste adausuri succesive: Zona internă reprezintă terito- riul câștigat după cutarea paleocenă, Zona marginală teritoriul câștigat după cutarea postoligocenă. Schema aceasta, cu totul generală dealtfel, a evoluției Carpaților orientali Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 361 impune anumite relațiuni între unitățile tectonice mari. Succesiunea și or- dinea de superpoziție tectonică a acestor unități este impusă de mișcarea spre Est a ariei de sedimentare și de ridicarea la W a ariilor colmatate. Zo- nele mai vechi, ridicate și câștigate de « Hinterland » trebuie să încalece asupra zonelor mai noi, scufundate. O dislocare a unităților tectonice din acest sistem nu pare posibilă. In rezumat putem deci spune că, în mare, tectonica terțiară a Carpaților orientali reproduce pânzele-solzi sau «skibele» pe cari, cu atâta claritate, le-am pus în evidență geologii poloni în Zona marginală. Unitățile mari pe care le putem separă, pot fi considerate ca sisteme de pânze solzi, sisteme cari stau între ele cam în aceleași relații în care stau « skibele " unele față de altele. Cutările terțiare au avut zonele de intensitate maximă în Zonele margi- nală și externă; ele s’au resimțit însă cu siguranță în toată Zona Flișului, suprapunând în Zona internă, cutată deja în stil altaic, sistemul de cute al- pino-carpatice, deversate spre Est. Considerând această deversare ca o carac- teristică a cutărilor alpine, suntem conduși să cuprindem în aria de influență a acestor cute tot teritoriul în care apar forme tectonice de această natură. Ajungem astfel să prindem în această arie și zona de contact între Cristalin și Fliș, pentrucă în această zonă Cristalinul apare aruncat spre E și încalecă Flișul, precum și toată partea din șisturile cristaline în care întâlnim o aple- care a cutelor spre E. După cum se vede din profile, în șisturile cristaline deversarea spre Est apare numai la margine și ca o bandă destul de îngustă. Planul de contact între Cristalin și Fliș. cade astfel, ca și zona Cretacicului inferior, într’o zonă recutată. Pentru a interpretă sensul tectonic al acestui plan trebuie deci să discutăm în primul rând relațiile dintre cutările supra- puse și să vedem dacă în interferența acestor cutări nu putem găsi explicarea unora din anomaliile tectonice pe cari acest plan le prezintă. Am atras mai înainte atenția asupra faptului că planul de contact între Cristalin și Fliș tae oblic cutele Cristalinului, fapt care pe hartă se vede de- stul de clar. Dacă admitem că acest plan, în stilul lui actual, este o formație tectonică remaniată în cutele terțiare, putem trage concluzia că între cutele mai vechi și cutele terțiare a existat o diferență de direcție. După indicațiile pe cari le oferă terenul se pare că pe când cutele Cristalinului și ale Meso- zoicului de pe el sunt dirijate N 30—400 W, acele terțiare au direcția N 20-300 W Diferența în direcție ar fi prin urmare de circa io0. Suntem astfel conduși să studiem interferența unor cute cari diferă între ele prin direcție. Am mai observat că maximul de intensitate a cutărilor terțiare s’a mani- festat în Zonele marginală și externă și că în spatele acestor zone cutele s’au propagat, cu intensitate din ce în ce mai scăzută, până pe Cristalin. Faptul acesta îl vedem destul de clar în Gresia de Tarcău, care în Zona internă pre- zintă în general numai cute ample mai mult sau mai puțin aplecate spre Est. Institutul Geological României 362 ION S. ATANASIU Este foarte probabil că de acelaș stil au fost și cutele terțiare, poate paleocene, poate miocene, cari au ajuns până la Cristalin. In acest caz studiul contac- tului între Cristalin și Fliș revine la a studia interferența unui complex cutat izoclinal, deversat spre West și având direcția N 350 W (cutarea altaică) cu cute ample, eventual aplecate spre E și având direcția N 25° W. Fig. 78. Suprapunere de cutări cu direcții deose- bite. I—I Direcția unei cutări vechi izoclinală. II—II direcția unei cutări noi. c—f planul de contact între depozitele C (Cristalin) și F (Fliș). Figura 78 arată cari sunt pozițiile pe cari planul de contact le ia la su- prafață atunci când e prins într’o cută terțiară. Se vede că în lungul său el trebuie să formeze o suprafață strâmbă care, din poziția sa inițială, înclinată spre E, se îndoaie până la verticală, se apleacă spre E și apoi revine gradat iar la poziția inițială. Se deduce din figură că dacă cuta suprapusă este și mai mult aplecată spre Est, Cristalinul poate fi adus în superpoziție dea- supra Flișului. Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 363 Fenomenul acesta se repetă pentru toate cutele terțiare cari ating planul de contact de care ne ocupăm, astfel că pentru fiecare cută în parte vom avea o răsturnare a Cristalinului deasupra Flișului în punctele corespunzătoare secțiunei 4 din figură. Urmează de aici că în general planul de contact Cri- stalin-Fliș va trebui să fie răsturnat asupra Flișului de atâtea ori de câte ori una din cutele noi îl traversează. Punctele de răsturnare se vor eșalona dea- lungul liniei de contact la distanțe cari stau în legătură în primul rând cu depărtarea dintre axele cutelor noi, iar între aceste puncte de răsturnare planul va avea oscilații de natura acelora reprezentate în figura 78 Unul dintre aceste puncte de răsturnare este fără îndoeală regiunea dela Nord de Bistricioara, unde Cristalinul încalecă deasupra Flișului pe o lărgime de circa 2 km. Importanța încălecării este în legătură cu amplitudinea recutării. Un fenomen analog pare a se observa și la marginea de Răsărit a Zonei Flișului, unde cute pliocene s’au suprapus peste cutarea miocenă. Fac această presupunere pentrucă fruntea Pânzei marginale prezintă în lungul ei, cel puțin după studiile existente până în prezent, regiuni de încălecare maximă separate între ele prin regiuni în cari fenomenul apare mai puțin pronunțat. Considerațiunile relativ la tectonică, expuse și discutate în această ultimă parte a lucrării, conduc deci la concluzia că în Carpații orientali au avut loc cutări de stil altaic, cu deversare spre W, atât în Paleozoic cât și în Mesozoic. Ultimei cutări de acest stil, cutarea albiană, se datoresc formele tectonice ce se observă în Mesozoicul de pe Cristalin și în parte în Flișul din Zona internă. Cutările terțiare, de stil alpin, din Palaeocen și Miocen au avut maximul de intensitate în Zona marginală și s’au propagat sub formă de cute alpine, deversate spre Est, până în Cristalin, remaniind în parte cutele altaice an- terioare. ’ M Institutul Geologic al României vJGR/ Institutul Geological României CONCLUZIUNI Rezumând faptele observate și considerațiunile teoretice expuse în lu- crarea de față, se pot formula Următoarele concluziuni: i. Considerând metamorfismul ca parte integrantă din ciclul fenome- nelor geologice, suntem conduși să clasificăm elementele cari rezultă pe urma lui, în primul rând după zona de metamorfism în care ele s’au format. 2. In Cristalinul Carpaților orientali se pot distinge: A) O serie metamorfozată, constituită în cea mai mare parte din pro- duse formate în epizonă (calcare cristaline, cuarțite negre, filite negre, roce porfirogene, cloritoșisturi) și numai în foarte mică parte din elemente me- tamorfozate în mesozonă (amfibolite, șisturi biotitice). B) Masive de intrusiune granodioritice, cu aureolă de contact constituită din micașisturi cu granați și cloritoșisturi cu biotit, și cu apofise de gnaisuri. C) Filoane reprezentate prin cuarțporfire, camptonite și monchiquite, odinite, spessartite și vogesite, diabaze și diabazporfirite. Cuarțporfirele sunt puse în loc probabil la sfârșitul Paleozoicului. Rocele de tip pacific (Odinite, spesartite, vogesite, diabaze, diabaz por- firite) pot fi parte în legătură cu efusiunile de diabaze cari au avut loc la sfâr- șitul Triasicului, iar parte pot fi și mai vechi. Rocele de tip altaic (Camptonite și monchiquite) țin foarte probabil de aceeaș fază de manifestări ignee ca și sienitele dela Ditrău, adică au fost puse în loc după Abian. 3. Mesozoicul este reprezentat prin două faciesuri: A) Faciesul de pe Cristalin. B) Faciesul de Fliș. A) Mesozoicul de pe Cristalin, începând cu Triasul inferior, acopere în transgresiune șisturile cristaline și masivele de intrusiune și se descompune în trei faze de sedimentare: a) O primă fază care începe cu conglomeratele breciforme dela baza Triasului și se termină cu calcarele roșii ale Liasului inferior. b) O a doua fază are la bază conglomeratele cu cari începe Doggerul și se termină cu calcarele titonice. c) A treia fază este reprezentată pe Cristalin prin transgresiunile depozi- telor cretacice inferioare (Strate de Sinaia, Baremian, Apțian), transgresiuni Institutul Geological României 366 ION S. ATANASIU cari invadează succesiv și pe întinderi variabile Zona cristalină, ca debordări spre W ale Geosinclinalului cretacic a cărui axă eră situată în regiunea ocu- pată de Zona internă. Transgresiunile ulterioare (cenomaniană, senoniană și eocenă) pe urma cărora au rămas ca mărturii pe Cristalin numai petice mici de depozite, vin foarte probabil din Basinul interior carpatic. Cretacicul superior dela Beneș reprezintă restul unei astfel de transgresiuni. La sfârșitul Triasului au avut loc erupțiuni de diabaze, iar după Apțian erupțiuni de lave foarte bazice din cari s’au format serpentinele. B) In faciesul de Fliș, Mesozoicul este reprezentat numai prin Cretacic. In Zona internă a Flișului, Cretacicul inferior formează o serie continuă începând cu Stratele de Sinaia și terminând cu Apțianul; Baremianul ca termen de trecere între Stratele de Sinaia și Apțian, apare ca un facies grezos- conglomeratic (Baremianul west-intern). In partea de Est a Zonei interne și în Zona marginală el apare numai în faciesul Stratelor de Audia, stând constant la baza Apțianului. Senonianul ajunge în zona internă ca element de transgresiune și apare ca petice izolate (Stânișoara). 4. înaintea transgresiunii mesozoice, șisturile Cristaline au fost prinse în cel puțin trei faze de orogeneză: A) Prima cutare a avut loc după sedimentarea părții inferioare a lor. In timpul exondării care a urmat cutărilor, au erupt lave porfirice, lave din cari au provenit rocele porfirogene pe cari le găsim intercalate în șisturile cristaline. B) A doua fază de orogeneză, în cursul căreia s’au desăvârșit probabil și fenomenele de metamorfism, a avut loc după depunerea părții superioare a șisturilor cristaline. C) In fine o a treia fază de cutare a însoțit punerea în loc a maselor grano- dioritice și a lamelor de gnais cari apar ca apofize ale acestor masive. In timpul intrusiunii s’au format aureole de contact în șistruile cristaline deja meta- morfozate. Toate aceste cutări au fost foarte probabil de stil altaic, adică deversate spre West. 5. Depozite permiene nu sunt cunoscute în Carpații orientali. 6. Transgresiunea mesozoică începe cu Werfenianul inferior. 7. In timpul Mesozoicului au avut loc cutări, sau numai exondări, în Liasul mediu și superior, la începutul Cretacicului și în Albian. Cutarea al- biană este ultima cutare intensă care a agitat masa cristalină și în timpul ei s’au desăvârșit unitățile tectonice pe cari le putem distinge în Mesozoicul de pe Cristalin adică: Solzul Hăghimașului mare. Solzul median și Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI 367 Solzul Hăghimașului negru. Cutările mesozoice par a fi păstrat tot stilul altaic. 8. In Terțiar au avut loc două cutări importante: una în Paleocen și alta la începutul Neogenului. In cutările acestea se observă clar o deplasare spre Est a zonei cu intensitate orogenică maximă. Cutările terțiare sunt de stil alpin, adică deversate spre Est. 9. Ca rezultat al tuturor acestor mișcări apar astăzi, ca individualități tectonice, trei unități importante: A. Cristalinul cu Mesozoicul de pe el, formând solzi aruncați spre W. B. Zona depozitelor cretacice inferioare. C. Zona marginală. Aceste trei unități tectonice sunt încălecate dela W spre E una deasupra celeilalte. Institutul Geological României Institutul Geological României CUPRINSUL Pagina INTRODUCERE ........................................ 165 ISTORIC............................................. 169 PARTEA l-a CRISTALINUL CAP. I A) Considerațiuni generale......................................................... 180 B) Clasificare....................................................................... 183 Descrierea principalelor tipuri de roce cari apar în complexul șisturilor crista- line, relațiile dintre ele și răspândirea lor. CAP. II Șisturi cristaline formate sub acțiunea metamorfizmului regional: A) Șisturi cristaline formate în zona superioară (epizonă)........................... 188 1. Calcarele cristaline.......................................................... 189 2. Cuarțitele negre.............................................................. 192 3. Filitele negre................................................................ 195 4. Cloritoșisturile cu calcit ................................................... 198 5. Cloritoșisturile cu epidot.................................................... 199 6. Cloritoșisturile cu cuarț ................................................... 201 7. Roce porfirogene ............................................................. 203 a) Grupa albă ................................................................ 203 Hălleflinta............................................................................. 203 Roce porfirogene șistoase ............................................................. 207 Gnaisuri psamitice .................................................... 209 b) Roce porfirogene cu biotit ................................................ 214 c) Roce porfirogene cu clorit ............................................... 215 B) Șisturi cristaline formate în zona medie de metamorfism (mesozonă). ... 217 1. Amfibolitele șistoase (Mesoamfibolitele)...................................... 218 2. Șisturile biotitice........................................................ , 219 3. Calcarele cristaline.......................................................... 220 4. Mesocuarțite ................................................................. 220 Observațiuni asupra rocelor formate în zona mijlocie de metamorfism. . . 221 CAP. III Masivele de intrusiune cu învelișul de contact și cu apofizele lor..................... 222 A) Masivele de intrusiune............................................................ 224 Institutul Geological României 37° ION S. ATANASIU B) învelișul de contact .......................................................... 223 1. Migmatite................................................................. 223 2. Micașisturile cu granați................................................... 224 3. Cloritoșisturile cu biotit................................................. 225 4. Amfibolitele............................................................... 226 C) Gnaisuri ...................................................................... 239 1. Gnaisurile oculare roșii................................................. 239 2. Gnaisurile albe............................................................ 242 Relațiile între gnaisuri și masivele de intrusiune.................................. 244 CAP. IV Filoanele .......................................................................... 245 A) Cuarțporfire................................................................... 245 B) Lamprofire și diabaze.......................................................... 248 1. Camptonite și Monchiquite ................................................. 251 Anexă la camptonite și monchiquite ....................................... 265 2. Roce din seria Vogesit-spessartit-odinit .................................. 270 3. Diabaze și melafire ...................................................... 273 Concluziuni privitoare la diabaze și melafire............................... 277 CAP. V Tectonica masei șisturilor cristaline din Carpații orientali ....................... 278 A) Observațiuni generale.......................................................... 278 B) Cutarea șisturilor cristaline.................................................. 281 PARTEA Il-a DEPOZITELE MESOZOICE DE PE CRISTALIN CAP. VI Observațiuni generale și clasificare................................................ 291 CAP. VII Stratigrafia zonei mesozoice de pe Cristalin........................................ 293 A) Triasicul ..................................................................... 293 1. Conglomeratele breciforme ................................................. 294 2. Gresiile .................................................................. 294 3. Calcarele dolomitice....................................................... 295 4. Roce efusive asociate cu Triasicul ....................................... 299 a) Diabaz ................................................................ 299 b) Diabaz porfirit ....................................................... 302 c) Tuf diabaz porfiritic................................................... 304 d) Uralit diabaz ......................................................... 305 Privire generală asupra rocelor efusive triasice din împrejurimile Tulgheșului 306 Concluziuni asupra Triasicului ..................................................... 307 B) Jurasicul ..................................................................... 308 1. Gresiile calcaroase (Bajocian)............................................. 309 2. Radiolaritele............................................................ 311 3. Stratele cu Aspidoceras acanthicum......................................... 313 Institutul Geologic al României CUPRINSUL 371 4. Calcarele titonice .................................................. 314 5. Pelit glanconitic..................................................... 315 Observațiuni generale asupra Jurasicului ..................................... 316 C) Cretacicul.............................................................. 317 1. Apțianul.............................................................. 317 a) Marnele ....................................................... 317 b) Calcarele ....................................................... 318 c) Conglomeratele.................................................... 321 d) Serpentine și ophicalcite ........................................ 322 2. Cretacicul superior .................................................. 325 CAP. VIII Concluziuni asupra stratigrafiei depozitelor mesozoice de pe Cristalin și obser- vațiuni asupra tectonicei acestor depozite.............................. 331 PARTEA IlI-a FLIȘUL CAP. IX A) Considerațiuni generale................................................. 334 B) Stratigrafia ........................................................... 335 1. Valanginian-Hauterivian .............................................. 335 2. Baremianul........................................................... 338 3. Apțianul.............................................................. 341 PARTEA IV-a PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA TECTONICII REGIUNII CAP. X A) Istoric ................................................................ 345 B) Cutările mesozoice...................................................... 356 C) Cutările terțiare...................................................... 359 CONCLUZIUNI .................................................................. 365 Institutul Geological României PLANȘA I PLANCHE I Fig. i. Cuarțite negre. Muntele Biickhavas (Borsec) X 16 ori. Pag. 192. Quartzites noirs. Mont Biickhavas (Borsec) X 16 fois. Pag. 389. Fig. 2. Fiiite negre. Pârâul Corbului (Corbu) X 31 ori. Pag. 195. Phyllites noires. Ruisseau Corbu (Corbu) X 31 fois. Pag. 391. Fig. 3. Cloritoșisturi CU calcit. Pârâul Daprei (Prisecani) X 33 ori. Nicoli+.Pag. 198. Cliloritosciiistes â calcite. Ruisseau Daprei (Prisecani) x 33 fois. Nicols + . Pag. 392. Fig. 4. Cloritoșisturi cu epidot. Muntele Gherman (Bicaz) X 30 ori. Pag. 199. Cliloritosciiistes â epidote. Mont Gherman (Bicaz) x 30 fois. Pag. 393. Fig. 5. Cloritoșisturi cu cuarț. Valea Bistricioarei(Corbul desus)X44ori. Nicoli-|-. Pag. 201. Cliloritosciiistes â quartz. Valide de la Bistricioara (Corbul de sus) x 44 fois. NicolsT. Pag. 395. Fig. e. Hâlleflinta. Vaiea Putnei (Tulgheș) X 16 ori. NicoliT. Pag. 203. Halleflinta. Valide de Putna (Tulgheș) x 16 fois. Nicols-j-. Pag. 397. Institutul Geological României Jon S Atanasiu. Tulgheș. PI I, Anuarul Institutului Geologic al României Voi. XIII Institutul Geologic al României XlGR/ PLANȘA II PEANCHE II Fig. i. Rocă porfirogenă șistoasă. Valea Putnei (Tulgheș) X 39 oii. Nicoli j . Pag. 207. Roche porphyrogăne schisteuse. Valide de la Putna (Tulgheș) x 39 fois. Nicols + . Pag. 4c o. Fig. 2. Guais psamitic. Valea Putnei (Tulgheș) X 38 ori. Nicoli .. Pag. 209. Gueiss psaminitique. Vallee de la Putna (Tulgheș) X 38 fois. Nicols 4■. Pag. 400. Fig. 3. Mesoainfibolit. Pârâul Noroiului (Valea Seacă) X 19 ori. Pag. 218. Mesoamphibolit. Rouisseau Noroiul (Valea Seacă) X 19 fois. Pag. 406. Fig. 4. Șisturi biotitice. Pârâul Noroiului (Valea Seacă) X 22 ori. Pag. 219. Schistes â biotite. Ruisseau Noroiu (Valea Seacă) X 22 fois. Pag. 407. Fig. 5. Cloritoșisturi CU biotit. Piatra Runcului (Tulgheș) x 40 ori. Pag. 227. Chloritosdlistes ă biotite. Piatra Runcului (Tulgheș) < 40 fois. Pag. 413. Fig. 6. Anifibolit. Obcina Balajului (Tulgheș) X 37 ori. Pag. 228. Amphibolite. Obcina Balajului (Tulgheș) X 37 fois. Pag. 413. M Institutul Geologic al României IGRZ Anuarul Institutului Geologic al României Voi. XIII -C Institutul Geologic al României planșa iii planche ni Fig. i. (hiarțporfir. Pârâul 'j’ibleș (Valea Seacă) X 35 ori. Nicoli -|-. Pag. 245. Porphyrc quarfzifcre. Ruisseau Țibleș (Valea Seacă) x 35 fois. Nicols -J-. Pag. 424. Fig. 2. Camptonit. Cota 1454 (Piatra Roșie Românească) X 22 ori. Pag. 251. Canipfonife. Cote 1454 (Piatra Roșie Românească) X 22 fois. Pag. 427. Fig. 3. Monchiquif. Pârâul Măghierușul (Tulgheș) X 17 ori. Pag. 254. Monchiquite. Ruisseau Măghierușul (Tulgheș) x 17 fois. Pag. 429. Fig. 4. Monchiquif. Pârâul Fugheș. (Tulgheș) 19 X ori. Pag. 256. Monchiquite. Ruisseau Fugheș (Tulgheș) 19 X fois. Pag. 430. Fig. 5. Diabaz. Piatra Runcului (Tulgheș) X 39 ori. Nicoli 4-. Pag. 299. Diabase. Piatra Runcului (Tulgheș) X 39 fois. Nicols Pag. 467. Fig. 6. Diabazporfirit. Muntele Hăghieș (Tulgheș) X 12 ori. Pag. 302. Diabaseporphyrite. Mont Hăghieș (Tulgheș) x 12 fois. Pag. 469. XJGR A Institutul Geologic al României Jon S. Atanasiu. Tulgheș. PI. III Anuarul Institutului Geologic al României Voi. XIII Institutul Geological României PLANȘA IV PLANCHE IV Fig. i. Tuf diabazpqrîiritic. Muntele Hăghieș (Tulgheș) X io ori. Pag. 304. Tuf diabas-porphyritique. Mont Hăghieșul (Tulgheș) X 10 fois. Pag. 470. Fig. 2. Uralitdiabaz. Piatra Runcului (Tulgheș) X 10 ori. Pag. 305. Diabase â ourajite. Piatra Runcului (Tulgheș) X 10 fois. Pag. 471. Fig. 3. Oficalcit. Valea Stânei (Bicaz) X 15 ori. Pag. 323. Ophlcalcite. Valea Stânei (Bicaz) X 15 ori. Pag. 481. Institutul Geological României Jon S. Atanasiu. Tulgheș. PI. IV Fig. 2 Fig 3 Anuarul Institutului Geologic al României Voi. XIII Institutul Geological României CERCETĂRI GEOLOGICE IN ÎMPREJURIMILE TULGHEȘULUI (JUD. NEAMȚ; ION S. ATANASIU Pâr. Grintiesul Pic.Pietrei Arse Pâr. Ghețăriei Pâr. Păltinișului Pâr. Noroiului Pâr.Muncelul mare Pic. Teascului Pâr. Grintiesul Pâr. Runculetul Pâr. Noroiului Pâr. Teascul ui Pâr.Grintiesul Pâr. Păltinișului +500 Pâr. Lung Pâr Barasău Pâr.BoJohanuiui Pâr. Băei R.Bistricioara Pâr.Măgurei Pâr.Grintiesul mare R. Bistricioara +500 Batea Arsurilor 1385 1375 Piatra Roșie 1255 Obcioara Su veristei 1292 Valea Comarnicului Pâr. Grasului Pâr.Zăvoiului Pâr. Barasău Pâr.Grqsuțu lui R.Bistricioara +500 Piatra Comarnicului 1470 Pâr. Prisecani Obcioara Pic. Bradului Pâr.Branii Pâr. Barasău 1512 Pâr Zăvoiului Pâr. Bradului Pâr. Lămurit R. Bistricioara 1377 R. Bistricioara Prelucalui Andrei Batea Făgetului CiunărcaHangu Pâr. Prisecani Pic. Corbului RBistricioara F^r. Bradului Pâr Prisecani R. Bistricioara 1010 Barasău Pâr.Măgherușul Pâr.Huyana Pâr.Slatinei Pâr Corbului RBistricioara R.Bistricioara +500 Obcina lârsoasei Pic.Corhanului Pâr Slatinei Pâr.Pintecul Pâr. Prisecani ValeaBistricioarei Pâr Măgherușul V Corbului R. Bistricioara 1180 Obcina Lacurilor Pic. Scurt Pâr.Azodul Pâr. Tisei Pâr. Raiului Azodui mare +500 Beneșql mare Bt^Pcelucei Obcina Tablei 1323 Pâr. Scăiușului Pâr.Raiului Pâr. Bistra mare Păltiniș Pâr..Deak Pâr.Putna 1328 1286 +500 RârRosiu H47 1163 1099 Bistra Mare Pâr.Chicerei Pâr. Pintecul Pâr.Putna 1243 1168 Pâr Pintecul Pâr. Coasta Fanatului 1157 1089 Pâr.Scorasu Obcina Chiliei Pâr.Balasului Pâr. Bistra Pâr. Baratul mare Pâr.Putna +500 Fața Măgherușului Pâr Puf na Pâr.Bisfra Pâr. Danciului Pâr.Radului 1108 Pâr.Putna Pâr.Toșoroc Bistra Valea Jidanului +500\ Pâr Capra Valea Jidanului PROFILE GEOLOGICE IN REGIUNEA TULGHEȘULUI COUPES GEOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ ROUMANIE 1255 1111 Valea Jianului Pâr. Bicaz 1387 1141 Pâr. Bicaz ♦ 500 Pâr.Spgăul Piatra Pântărenilor PORFIRE ♦500 ANUARUL INSTITUTULUI GEOLOGIC AL ROMÂNIEI, VOL.XIII ATtUmiE vRAHUi.OLTVRANATIONALV BUlURFSH Porfire Porphyres Baremian Barremien Corbul de jos R.Bistricioara Apțian Aptien Toșoroc 1223 Sitarul 1316 Hauterivian Hauterivien La Poarta 1250 Telec 1287 •iătra Mocilor 1115 . ROCI INTRUSIVE cu învelișul de contact « ROCHES D’INTRUSION et leurs aureoles de contact Frasinu 1145 MESOZOICUL (pe cristalin.) MESOZOIQUE (sur le cristâHin) Pâr.Tibleșul 1103 PicMăgurei 1104 Pic. Păltinișului 1409 V^Verde 1342 Obcina Boiștei 1015 Piatra Runcului 1173t Terase superioare Terrasses superieures Am fi bolite sistoase. Șisturi biotitice Schistes amph’iboliques . Schistes â biotite Calcare cristaline Calcaires cristallins ? Mesocuarțit ? Măsoquartzite Gresii Greș Marne Marnes Conglomerate Conglomerata Șisturi Schistes Șisturi calc. Schistes calc. Conglomerate Conglomerata Cloritoșist. cu cuarț, Filite cenușii grafit. Cloritoșist. cu calcit Chloritoschist. a quaptz’ Schistes graphit. Chloritoschist. â ca’lcite Roce filoniene (Camptonite, Diabase, etc.) Roches filoniennes (Camptonites, Diabases.etc.) Rotunda Hangu 11108. Conglomerate Conglomerata Calcare Calcaires Marne Marnes Flișul brecifiat Flysch breh'ifie Serpentine Serpentines Gneis roșu (Măgura) Gneiss rouges (Măgura) Calcare dolomitice (Werfenian sup.) Calcaires dolomitiques (Werfenien sup.) Gresii si conglomerate (Werfenian inf.) Greș et conglomănats (Werfenien inf) Calcare cristaline Calcaires cristallins Cuarțite negre Quartzites noirs Hălleflinta, Gneisuri si Șisturi sericitice Hâlleflinta, Gneiss et Schistes sericiteux Roce porfirogene cu dorit (P Roches popphyrogenes â chlorite Roce porfirogene cu biotit (Făgețelu) Roches porphypogenes â biotite lui Gavrilă 1189 Micasist cu grenați, Șisturi cu biotit Micaschistes â grenats’, bcfiistes â biotite Roci masive (Granit, Diorit), Migmatite Roches massives, (Granițe, Diorite), Migmatites Strate cu Am. Acanthicus (Kimmeridgian) Couches a Am. Acanthicus (Kimmeridgien) Jaspuri, Radialorite (Oxfordian) Radiolarites (Oxfordien) Gresii calcaroase vinete (Dogger) Greș calcaires gris (Dogger) Calcare albe Calcaires blancs Roce eruptive (Diabase, Diabas-porfirite) Roches eruptives (Diabases, Diabas-porphyrites) GNEISURI GNEISS Piatra Pârlogului 1204 Pic. Sandului Pâr.Pintecul Bicafeul mare PârȚintec Pâr. lui Leiu Pâr.Noghirezul Piatra Arsă 1241 Pâr. Grintisoru Pâr.Răchitiș V Bicazului VOâmucului ȘISTURI CRISTALINE tipul zonei superioare (Epizone Grubenmann ) SCHISTES CRISTALLINS de la zone superieure (Epizone Grubenmanii) ■•4500 Piatra Sură Piatra patului Pâr.Tablei î ’ Pâr.Pintecul Pâr.Baratu mare Pâr. Baratul mic • Scara (Echelle) 1 : 50.000 500 1000 1500 2000 2500m XKXXXXXXX 0^9^ Breches Piatra Făgetului PiatraPorcului WI . î PBoryizului PârZănogemlor Valea Stanei • • x Obcioara Pâr. Barasău PânTisei Pâr.Azodul Chicera mică .,. • Pâr. Borvizului Valea Slanei 1061 ■■i । ■■ Linii de încălecare Lignes de chevauchement FLIȘUL FLYSCH 1036 Pâr. Făgetului Pâr Danciului i Institutul Geologic al României ION ATANASIU ANUARUL INSTITUTULUI GEOLOGIC, Voi. XIII. HARTA GEOLOGICA A ÎMPREJURIMILOR TULGHEȘULUI CARTE GEOLOGICUL DES ENVIRONS DE TULGHEȘ (Roumanie) 1927 O o Gneis roșu (Măgura) Gneiss rouges (Măgura) Amfibolite Amphibolites Gneis alb (Prisecani) Gneiss blancs (Prisecani) Roci masive (Granit, Diorit), Migmatite, Micașist. cu grenați. Șisturi cu biotit Roches massives, (Granițe Diorite), Migmatites Micaschistes ă grenats, Schistes â biotite <>57« O o o' o o o Gosau (Beneș) 4 (7 O o -S 0) GNEISURI GNEISS Cloritoșișt. S + 57 0 Strate cu Am. Acantichus (Kîmmerîdgian) Couches â Am. Acanthicus (Kimmeridgien) PORFIRE * * UIOJIQîf rnini o LU j. Mesoquartzite ? O O Sișturi o O « rt «O ?s 8 O XXXXXXXXXXXXXXXXXXXX o o o DESENAT. A.HAGIU CUATERNAR QUATERNAIRE Aluviuni, noui Alluvions modernes Pornituri Eboulements Porfire Porphyres co □ Terase superioare și mijlocii Terasses superieures et moyennes co A Linii de încălecare Lignes de chevauchement Terase inferioare Terrasses inferieures • O.o*O O ♦ O • O ♦ o O 44 Mm fi e •** o O 3 / / O O Schistes Sișturi calc. Schistes calc. Conglomerate Conglomerate / / O O cu cuarț, Filite cenușii grafit. Cloritoșișt. cu Calcit. •2 . fa CD 3 c * Mm (X. © $ O *4 .g c 0*2 a 2 5 cu 4>U o © V fi c DO O 2 St Chloritoschist. ă quartz, Schistes graphit. Chloritoschist. â calcite Roce filoniene (Camptonite, Diabase, etc.) q= cuarț filonian Roches filoniennes (Camptonites, Diabases, etc.) q—quartz filonien J c o Calcare dolomitice (Werfenian sup.) Calcaires dolomitiques (Werfenien sup.) Gresii și conglomerate (Werfenian inf.) Greș et conglomerats (Werfenien inf.) © X mm q/ Ti ciobul Co FLIȘUL FLYSCH o o o o Conuri de dejecție Cones de dejection Cretacic sup. Crătacă sup. fi cuȘ < a o o Conglomerate Conglomerats Calcare Calcaires Marne Marnes Serpentine Serpentines Oficalcite Ophicalcites o O ! Calcare cristaline Calcaires cristallins Cuarțite negre Quartzites noires Hălleflinta, Gneisuri și Sișturi sericitice Hălleflinta, Gneiss et Schistes sericiteux Roce porfirogene cu dorit (Pic. cu Paltin) Roches porphyrogenes â chlorite Roce porfirogene cu biotit (Făgețelu) R. porphyrogenes ă biotite O O O Sișturi . Schistes Gresii Greș Conglomerate Conglomerats Apțian Aptien Baremian Barrămien Hauterivien Hauterivien INSTITUTUL GEOLOGIC AL ROMÂNIEI O g S JT 2 si 9 Ș Jaspuri, Radialorite (Oxfordian) Radiolarites (Oxfordien) Gresii calcaroase vinete (Dogger) Greș calcaires gris (Dogger) Calcare albe Calcaires blancs R. eruptive (Diabase, Diabas-porfirite) R. eruptives (Diabases, Diabas-porphyrites) de tipul zonei mijlocii (Mesozone Grubenmann) de la zone moyenne (Măsozone Grubenmann) Amfibolite siștoase. Sișturi biotitice Schistes amphiboliques Calcare cristaline Calcaires cristallins ? Mesocuarțit Brecii Breches Izvoare carbonatate Sources carbonatees qW 500 11 n u t Lixl Izvoare sulfuroase Sources sulfureuses Izvoare sărate Sources salees Scara (Echelle) 1:50.000 1000 1500 J 2000 i 2500 i 3000 —1— 3500 l 4000 m =4 CVLTVRA NAȚIONALĂ, BUCUREȘTI Vjgr7 Institutul Geologic al României ETUDES GEOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ (DISTRICT NEAMȚU) PAR ION S. ATANASIU IN TRODUCTION Le village de Tulgheș est situe dans la pârtie Est de la Transylvanie, ă quel- ques km. seulement de l’ancienne frontiere moldave. Le reseau hydrographique de la region est entiărement tributaire de la Bistrița, les eaux etant repartifcs presque en meme proportion entre les rivieres Bistricioara et Bicaz. Au point de vue geologique, Tulgheș se trouve dans la pârtie meridionale du noyau cristallin des Carpates orientales et preș du bord Est de ce noyau. A partir du Nord de la Moldavie jusqu’ă Miercurea-Ciucului, c’est-ă-dire sur une distance qui depasse 120 km., le noyau cristallin est recouvert vers l’Est par la puissante masse de depots volcaniques neogenes qui constituent la chaîne des montagnes Călimani-Hârghita. Une serie de depressions, tra- versees par les eaux du Mureș et de l’Olt, separent morphologiquement, le massif volcanique des Carpates cristallines. Le flanc Est du noyau cristallin, dont la largeur atteint 30 km. ă Tulgheș, est borde par une importante ligne tectonique au long de laquelle le Cristallin chevauche la Zone du Flysch. Au Sud de Tulgheș le bord Est du Cristallin supporte les depots mesozo'iques qui constituent les monts de Hăghimaș. Les puissantes masses calcaires contenues dans ce massif marquent tres nettement le bord Est du noyau cristallin. Le massif montagneux qui separe la Moldavie de la Transylvanie est donc constitue par une serie de zones formant des unites geologiques distinctes. Chacune de ces unites possede sa morphologie caracteristique; en les enu- merant de l’Ouest ă l’Est ce sont les suivantes: 1. Le massif eruptif, constitue par un alignement de cones volcaniques gigantesques, dont les fonnes structurales, souvent admirablement conservees, 24 Anuarul Inst. Geologic al României. Voi. XIII. 374 ION S. ATANASIU forment le trăit dominant de la morphologie. Lagrandepermeabilite des depots volcaniques donne aux flancs deboises des montagnes un aspect d’aridite qui persiste meme dans les regions â pr<;cipitations plus abondantes. 2. Le Cristallin doit sa morphologie presque exclusivement â l’action erosive des eaux courantes. Les hauteurs depassant 1200 m. presentent des formes plus ou moins arrondies, mureș, tandis que les vallees, avec leurs pentes accusees, avec leur rapides et leur gorges profondes, denotent une erosion en pleine activite. Ce contraste entre la morphologie des hautes re- gions et celle des vallees pourrait etre explique par une remise en activite de l’erosion causee, soit par l’abaissement du niveau de base du reseau hy- drographique, soit, plus probablement, par le soulevement en masse du Cris- tallin. La nouvelle phase d’erosion n’etant pas arrivee encore, dans sa marche regressive, jusque dans la region des hautes montagnes, celles-ci gardent encore des formes temoignant du premier cycle d’erosion. L’impermeabilite du sous-sol cristallin assurant une reserve suffisante d’eau, les Carpates cristallines contrastent, par l’abondance de leur vegetation, avec les masses eruptives, ainsi qu’avec Ia Zone du Flysch. 3. Le massif de Hăghimaș, constitue en majeure pârtie de calcaires et de conglomerats calcaires, avec ses formes dechiquetees et deboisees ca- racteristiques pour la morphologie carstienne, introduit une nouveaute de forme et de couleur parmi les croupes arrondies des Carpates. 4. La Zone du Flysch, moins homogene dans sa constitution petrogra- phique, est plus difficile â caracteriser morphologiquement. En opposition avec la zone cristalline, ou l’erosion a presque completement efface toute trace de formes tectoniques (â l’exception pourtant de quelques bassins d’effondrement) on trouve, assez souvent, dans la Zone du Flysch, des formes d’origine tectonique assez bien conservees. On peut mentionner comme exemple, Ia voute anticlinale du Ceahlău et le front de la Nappe marginale. J’ai commence les etudes geologiques des environs de Tulgheș en 1920 avec l’intention de m’occuper specialement de la stratigraphie et de la tec- tonique des massifs mesozoîques gisant sur le Cristallin. Ces massifs occu- pent seulement des surfaces de faible etendue, par rapport â l’extension des schistes cristallins au milieu desquels ils sont repandus. De ce fait, au cours de l’etude, j’ai ete amene â parcourir continuellement la masse cristalline et j’ai vu tout de suite l’interet qu’il y aurait â faire une etude de- taillee et systematique des schistes cristallins, d’autant plus qu’ils apparais- sent souvent dans les plis et dans les ecailles des depots calcaires meso- zoîques. C’est surtout ce dernier motif qui m’a decide d’aborder aussi leur etude. Une fois l’etude du Cristallin commencee, j’ai pousse le leve geologique jusqu’â son bord Est, c’est â dire jusqu’ă la ligne de contact avec le Flysch car de l’etude de cette ligne de contact sont lids quelques uns des problemes 4 JA, In s ti tutui Geological României Etudes gEologiques dans les environs de tulgheș 375 tectoniques les plus importants des Carpates orientales. J’ai etudie seulement la pârtie la plus interne de la Zone du Flysch. (Couches de Sinaia); car cette pârtie seule entre directement en relations tectoniques avec la masse cristalline. Avec cette extension, l’etude geologique des environs de Tulgheș embrasse trois groupes distincts de formations qui seront traitees chacune dans un chapitre de ce travail, dans I’ordre suivant: i. Les formations cristallophylliennes et endogenes qui constituent la masse cristalline. 2. Les formations sedimentaires, developpees surtout dans des facies cal- caires, qui constituent les massifs mesozoîques gisant sur le Cristallin. 3. Les formations sedimentaires developpees sous le facies de Flysch. Un dernier chapitre sera consacre ă la tectonique et ă l’histoire geologique de la region. Les neuf annees d’etudes que j’ai consacrees en pârtie â ce travail ont ete employees surtout a reunir un riche bagage de faits d’observation, enregistres d’une maniere critique et objective, sur lequel puisse s’appuyer en pleine confiance tout essai de synthese. Sur la carte, dans les coupes et les dessins qui accompagnent le texte j’ai essaye de reproduire les faits d’observation avec toute l’exactitude pos- sible. Malgre ce soin, la carte surtout est loin de donner une image parfaite de la realite, car l’etude geologique est genee par les forets immenses qui couvrent, presque en entier, la region etudiee. Dans l’interpretationetdansla synthese des faits observes, j’ai cherchetou- jours l’explication qui, etant la plus simple, embrasse en meme temps le plus grand nombre de faits. Les conclusions generales auxquelles je suis ainsi arrive permettent la coordination et l’explication du grand nombre de faits con- states dans la region de Tulgheș. II est possible que ces conclusions soient egalement valables pour tout l’ensemble des Carpates orientales; mais cette af- firmation doit etre avancee sous toutes reserves, en attendant sa confirmation par des etudes faites dans les autres regions de cette chaîne de mon- tagnes. Je ne saurai terminer cette introduction sans remercier tous ceux qui ont contribue et m’ont aide â mener â bonne fin le present travail. M. le Professeur M. Reinhard de l’Universite de Rasei, ou j’ai etudie durant le semestre d’hiver de l’annee 1925—1926 la plus grande pârtie du materiei concernant les schistes cristallins, m’a prodigue les conseils sans lesquels je n’aurais pas su resoudre beaucoup des questions relatives a un do- maine sortant de mes preoccupations habituelles. Qu’il me soit permis d’ex- primer ici â M. Reinhard mes remerciements les plus reconnaissants. Je remercie chaleureusement M. le Professeur P. Arbenz, de l’Universite de Berne, pour la bienveillance et l’amabilite avec lesquelles il m’a aide a 24’ ’A Institutul Geologic al României IGR/ ION S. ATANASIU 37<> m’initier â la stratigraphie et â la tectonique des nappes helvetiques, dans le laboratoire, ainsi que dans l’excursion de Engelberg ă Meiringhen. M. le Professeur A. Buxtorf, de l’Universite de Basel, m’a permis de determiner dans son laboratoire la faune triasique du mont de Beneș. Je le remercie pour les precieuses indications qu’il m’a fournies pour la determi- nation des formes ainsi que pour la recherche de la litterature indispensable. M. le Professeur L. Mrazec, directeur de l’Institut Geologique de Rou- manie, m’a fait profiter des idees nouvelles et fructueuses qu’il m’a souvent prodiguees, avec la generosite qui le caracterise. Je remercie aussi avec re- connaissance M. Mrazec pour tous les moyens exceptionnels qu’il a mis ă ma disposition pour les travaux sur le terrain, autant que pour mon sejour â l’etranger. Ce travail a ete effectue sous la direction de mon pere, le Professeur Sava Athanasiu dont la vaste experience et la profonde connaissance des Car- pates moldaves ont ete pour moi d’un secours constant et indispensable au cours du travail. Ces quelques lignes de remerciements sont un bien faible temoignage de toute l’affectuese reconnaissance que je lui dois. Je suis bien reconnaissant ă M. G. Macovei Professeur ă l’fîcole Poly- technique de Bucarest, pour la severe discipline de travail â laquelleil a su m’habituer lors de mes premieres etudes sur terrain, dans la zone duFlysch de la vallee de la Bistrița. Je remercie egalement tous mes coll^gues de l’Institut Geologique avec lesquels j’ai partage durant une dizaine d’annees tous les plaisirs et toutes les difficultes de l’etude. C’est ensemble quenousavonsreussiâfairedenotre Science un bien qui procede de nous tous et qui nous appartient en commun. Institutul Geologic al României PREMIERE PÂRTIE LE CRISTAL LIN CHAPITRE I A) CONSIDIiRATIONS GENERALES II est aujourd’hui bien etabli que les schistes cristallins sont un com- plexe heterogene constitue par des roches qui different tant par leur origine que par leur âge et qui ont rețu des caracteres communs qui permettent de les associer, au cours d’un meme accident geologique: le Metamorphisme. Tous les facies petrographiques des roches exogenes, appartenant ă un meme systeme ou â des systemes differents peuvent etre rencontres sous forme de schistes cristallins. II en est de meme de tout l’ensemble des roches endogenes: les massifs d’intrusions avec leurs filons et leurs aureoles de con- tact, Ies masses effusives avec leurs tufs. En definitive, toute roche endogene ou exogene peuț donner un correspondant metamorphise dans le complexe des schistes cristallins. En general, on designe sous le nom de schistes cristallins des roches, ha- bituellement schisteuses, ayant une composition mineralogique et une struc- ture caracteristique que l’on ne rencontre ni dans les roches sedimentaires ni dans les roches eruptives. Si l’on considere seulement le metamorphisme regional, la notion de schiste cristallin est liee au complexe, car les schistes cristallins etant un produit du metamorphisme regional, ils ne peuvent pas apparaître localement, comme apparaît par exemple un calcaire parmi d’autres depots sedimentaires ou une segregation dans un massif eruptif. Les schistes cristallins apparaissent seulement dans des massifs d’etendue regionale. Dans le complexe de schistes cristallins qui constituent ces mas- sifs, quelques termes peuvent garder, grâce â leur composition chimique inițiale, leur caractere originaire de roche exogene ou endogene, par exemple les quartzites, les calcaires, les quartz filoniens; mais cette particularite ne modifie pas leur classification dans l’ensemble des schistes cristallins oii ils se trouvent. Institutul Geologic al României 16 R/ 37» ION S. ATANASIU Leur apparition est, en effet, accidentelle et leur separation du reste du complexe, rien que pour les motifs mentionnes, n’est pas justifice. Le metamorphisme regional s’accomplit dans les aires geosynclinales. II faut adinettre que les fonds de ces aires peuvent arriver, en certains cas, â des conditions de temperature et de pression pour lesquelles les components mineraux des roches qui s’y trouvent ne sont plus stables. Le processus du metamorphisme consiste dans le groupement des ele- ments en de nouvelles formes minerales stables pour les conditions physico- chimiques qui regnent en profondeur. Le fait que les schistes cristallins gardent leur caractere, meme apres avoir ete amenes â la surface, montre que les produits du metamorphisme possedent une certaine inerție chimique. Si cette inerție n’existait pas, l’elevation des schistes cristallins â la surface devrait etre accompagnee d’une la transformation inverse des schistes en leur forme inițiale et la notion de schiste cristallin ne nous serait pas connue. Les conditions physico-chimiques qui produisent le metamorphisme etant variables dans l’etendue du domaine ou ce phenomene se produit, il est evident que, outre les varietes de schistes cristallins, resultant de la diversite inițiale des roches qui seront transformees, les conditions variables dans lesquelles se produit le metamorphisme peuvent produire, â partir du meme materiei inițial, des schistes cristallins differents, selon les condi- tions de pression et de temperature dans lesquelles le phenomene a eu lieu. Ainsi les schistes cristallins peuvent former une serie continue de pro- duits s’echelonnant entre les termes les moins metamorphises et ceux qui sont le plus profondement transformes. Dans cette serie, on fait habituel- lement deux ou trois sections â l’interieur desquelles les produits me- tamorphiques gardent assez de caracteres communs pour pouvoir etre associes. Grubenmann separe ainsi trois zones: i. La zone superieure (Epizone). 2. La zone moyenne (Mesozone). 3. La zone inferieure (Katazone). Si l’on admet que, dans les airesgeosynclinales, la transformation des depots peut aller, dans certains cas, jusqu’ă leur fusion complete, il faut introduire dans la serie metamorphique un point de discontinuite, Ce point co'mciderait avec la fusion complete des depots. Quand le fond d’une aire geosynclinale est arrive â la fusion,'il est tres probable que, dans le phenomene de metamorphisme, cette masse fondue peut fonctionner de la meme maniere qu’une masse intrusive, et on peut se demander si, sous cette forme fondue, elle ne peut produire des pheno- menes de metamorphisme comparables â ceux que produit un magma fondu Institutul Geologic al României ETUDES GEOLOGIQUES DANS LES ENV1RONS DE TULGHEȘ 379 quelconque, qui aurait penetre accidentellement dans le complexe des schistes cristallins deja formes. Dans ce cas nous aurons au dessus.ou tout autour de cette rnasse fondue, une zone constituee par des mineraux et des associations de mineraux com- parables ă ceux qu’on rencontre dans la zone de contract des massifs intrusifs. Cette zone serait sensibleinent analogue â la zone moyenne de Grubenmann. Dans un systeme de schistes cristallins, formes sous l’action du meta- morphisme regional, il est tres difficile de distinguer une succession normale de zones produites par le metamorphisme d’une intrusion avec sa zone de contact, car les masses intrusives etrangeres peuvent acquerir, elles aussi, les caracfores des gneiss, comme il arrive par exemple dans le cas ou leur mise en place se fait au cours du plissement de l’aire geosynclinale. On ne peut parler avec certitude d’une zone moyenne, resultant d’une maniere certaine du metamorphisme regional, que dans les cas ou l’on trouve associes, loin des massifs ayant l’apparence d’intrusions, des elements tels que les micaschistes, les amphibolites schisteuses, etc., qui ne peuvent pas appartenir ă la zone superieure. Dans la region de Tulgheș, les elements caracteristiques du metamorphisme regional, qui peuvent donc etre attribues incontestablement â ce phenomene, sont les elements de la zone superieure: chloritoschistes â quartz, calcite ou epidote, roches porphyrogenes (Hălleflinta), phyllites noires, quartzites noirs et calcaires cristallins. J’ai considere, dans la region de Tulgheș, comme etant des massifs intrusifs avec leur aureole de contact, les roches plus ou moins massives, le plus sou- • vent des granites et des diorites, qui, avec les roches rubanees (Migmatites), et avec une couverture, assez developpee de schistes ă biotite et de mica- schistes â grenats, forment des masses bien individualisees dans le complexe des schistes cristallins de la zone superieure. J’exposerai plus loin les motifs qui m’ont conduit â cette solution et pour- quoi on ne peut pas considerer ces roches comme des produits d’un meta- morphisme des zones plus profondes (Meso et Katazone). En accord avec ces considerations, j’ai separe, dans la region de Tulgheș, en les attribuant avec probabilite â la zone moyenne, seulement les am- phibolites, les schistes â biotite et les calcaires cristallins de Pârâul Noroiului, car ils paraissent independants de tout massif intrusif et sont intercales parmi des schistes cristallins appartenant â la zone superieure. Le metamorphisme regional, considere comme un phenomene qui s’ac- complit dans les aires geosynclinales, apparaît comme faisant pârtie inte- grante du cycle des phenomânes geologiques. Dans l’evolution d’un geosynclinal on pourrait distinguer deux phases: a) Une phase descendante qui coincide, dans le cycle des phenomenes geologiques, avec la phase de sedimentation et Institutul Geologic al României 3^o ION S. ATANASIU h) Une phase ascendante qui, dans le meme cycle, represente la phase d’orogenese. Le metamorphisme regional commence, dans l’aire synclinale, au cours de la phase descendante, et atteint probablement son apogee au cours de la phase ascendante, alors que les depots du geosynclinal se trouvent encore dans la zone du metamorphisme. II doit transformer en premier lieu les parties les plus profondes, c’est- ă-dire la zone axiale du geosynclinal. De ces considerations il resulte que, dans le complexe des schistes cris- tallins resultant du metamorphisme regional, on a des chances ă trouver metamorphises surtout les depots de mer profonde, c’est-ă-dire des roches pelitiques. En tenant compte de la loi de Haug ') qui etablit qu’aux periodes de sedimentation dans les aires geosynclinales correspondent des periodes de regression sur les aires continentales, on doit s’attendre ă trouver parmi les schistes cristallins, regionalement metamorphises, surtout les depâts des periodes non representees ou regressives sur les aires conti- nentales. II faut admettre enfin que, dans toutes les zones geosynclinales plissees, on doit trouver, sous la couverture des depots non transformes, les schistes cristallins correspondant aux trois zones de metamorphisme. Dans les cas ou les schistes cristallins n’apparaissent pas ă Ia surface, ceci resulte du fait que l’amplitude des plissements reste au-dessous du ni- veau de la mer et qu’ils ne sont plus observables. Si l’on considere seulement les depots qui apparaissent ă la surface, dans la phase de plissement, on peut distinguer des plissements dans lesquels les depots se forment et sont plisses sans arriver dans Ia zone de metamor- phisme. Ces depots parcourent un cycle qu’on peut appeler cycle superficiel. D’au- tres depots atteignent la zone de metamorphisme et apparaissent ă la surface, dans les plis, sous forme de schistes cristallins. Le cycle parcouru par ces depots peut etre appele cycle profond. Les depots parcourant le cycle profond peuvent arriver dans des zones profondes ou le metamorphisme est tres avance; mais ils peuvent aussi at- teindre seulement la zone de metamorphisme. Par suite de ce fait, on pourrait distinguer aussi dans les cycles profonds des cycles plus superficiels et d’au- tres plus profonds. Si l’on reste dans le cadre de la classification de Grubenmann et qu’on considere les zones dans lesquelles les ddpots ont ete metamorphises, on peut denommer ces cycles comme suit: *) Les phenomenes geologiques, pag. 505, Paris, 1907. Institutul Geological României ETUDES GEOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 381 E p i c y c I e, dans le cas ou les depots sont metamorphises dans la zone superieure. M e s o c y c 1 e, dans le cas ou les depots sont metamorphises dans la zone moyenne et Katacycle pour les depots qui arrivent dans la zone pro- fonde. En resumant ces considerations generales, on peut dire que, dans le massif cristallin des Carpates orientales, massif de schistes cristallins formes par metamorphisme regional, on peut trouver des depots sedimen- taires differant comme facies petrographiques, metamorphises dans des zones differentes de metamorphisme, et eventuellement penetres par des intrusions de massifs etrangers au phenomene meme du metamorphisme regional. Ces derniers massifs peuvent presenter des aureoles de contact. B) CLASSIFICATION La classification du materiei qui constitue l’ecorce terrestre est basee sur le principe genetique. Les elements essentiels dont il faut tenir compte dans cette classification genetique sont: l’âge des roches, le mode de formation des roches (l’origine) et le lieu ou elles se sont formees (le facies). On appelle roches de meme origine les roches formees sous l’action du meme pheno- mene gdologique et la diversite des phenomenes geologiques nous offre le premier criterium de classification. Les variations qu’un certain phenomene geologique lithogenique peut subir dans l’espace et dans le temps, nous donnent les elements d’apres lesquels on etablit les subdivisions de deuxieme ordre (le facies) et de troisieme ordre (l’âge). Les divisions de premier ordre, qui sont fondees sur les phenomenes geologiques, distinguent des groupes de roches profondement differentes par leur origine. On peut distinguer ainsi: 1. Des produits de sedimentation provoques par les phenomenes geo- logiques externes: Roches exogenes. 2. Des produits de consolidation des masses fondues provenant de l’in- terieur du globe: Roches endog^nes ou magmatiques. L’accord sur ces deux groupes est bien etabli et leur separation, admise dans la classification des roches, est poursuivie aussi dans les leves geo- logiques. Les roches metamorphiques sont separees comm; groupe distinct en pe- trographie. Institutul Geological României 382 ION S. ATANASIU Mais ce groupe est polygenetique, car il comprend les produits du me- tamorphisme de contact, ceux du metamorphisme dynamique et ceux du metamorphisme regional. Le groupe dont il s’agit ne presente pas la meme homogeneite genetique que les deux autres groupes cites plus haut: il s’ensuit que son introduction comme unite distincte sur les cartes geologiques presente souvent de reelles difficultes. Si on laisse de cote les produits du metamorphisme de contact et ceux du dynamo-metamorphisme, et qu’on on prend en consideration seulement le metamorphisme regional, on peut se demander si ce phenomene ne presente pas, dans le cycle geologique, la meme importance que les pheno- menes exogenes et endogenes. Dans les conceptions modernes, le metamorphisme regional est in- dissolublement lie aux aires geosynclinales, car ces aires sont des zones d’o- rogenese, et il constitue une pârtie integrante du cycle des phenomenes geo- logiques. Le metamorphisme regional est un facteur qui agit dans la zone intermediaire comprise entre le domaine d’activite plutonique et celui de sedimentation; les roches formees sous l’action de ce facteur sont assez bien caracterisees aupres de deux autres groupes. Vu que, dans les aires geosynclinales, il peut exister une continuite entre les roches endogenes et les roches exogenes, il nous paraît illogique de couper la serie en deux parties seulement et d’essayer ă repartir les roches cristal- lines entre ces deux parties; ceci d’autant plus que la repartition des roches cristallines aux parties mentionnees est le plus souvent arbitraire. Puisque le metamorphisme regional est un phenomene geologique de la meme importance que la sedimentation et les manifestations ignees, il est plus indique de sectionner cette serie en trois parties, en considerant les schistes cristallins produits par le metamorphisme regional comme groupe de meme importance que Ies groupes des roches endogenes et exogenes. Pour garder une nomenclature uniforme, les roches cristallines devraient etre denommees mesogenes, c’est â dire formees dans une region intermediaire entre les regions dans lesquelles se fonnent les roches endogenes et exogenes. Les divisions de deuxieme ordre sont fondees sur la variation que le meme phenomene lithologique eprouve dans l’espace. Pour les roches exogenes, Ia variation dans l’espace des phenomenes de sedimentation introduit la notion de facies des depots. Pour les roches endogenes, la variation dans l’espace des phenomenes ignes (pyrogenetiques) introduit Ies notions de vulcanites (roches effusives) et piu tonites (roches intrusives). Pour Ies roches mesogenes, la variation dans l’espace du phenomene de metamorphisme introduit la notion des zones de metamorphisme (Pipizone, Mesozone et Katazone). Institutul Geologic al României ETUDES GEOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 383 II s’ensuit qu’apres avoir isole Ies schistes cristallins des roches sedimen- taires et eruptives, il faut les subdiviser en premier lieu d’apres la zone de metamorphisme dans laquelle elles se sont formees. On a insiste sur le fait qu’il faut etablir en premiere ligne, dans I’etude des schistes cristallins, si le produit metamorphise a ete primitivement une roche eruptive ou une roche sedimentaire. Cette etude est sans doute interessante; mais, si l’on admet que le metamorphisme regional est un phenom&ne geologique de la meme importance que la sedimentation et les manifestations ignees, il en resulte que la recherche de l’origine primitive d’un schiste cristallin est une etude comparable â celle qui consiste â etablir l’origine du materiei constituant les roches sedimentaires. Cette recherche est parfois possible pour les roches sedimentaires (comme par exemple pour les conglomerats), autant que pour les schistes cristallins (exemple: certains schistes cristallins de l’epizone: calcaires, quart- zites, etc.). Dans d’autres cas, cette recherche n’est pas possible. En tout cas, dans I’etude des roches sedimentaires, meme quand il sera possi- ble de preciser l’origine du materiei constitutif, comme on peut le faire pour les conglomerats, nous nous occuperons, en premier lieu, du conglo- merat comme roche sedimentaire et ensuite seulement de l’origine des ele- ments qui le constituent. Une fois cette derniere etude achevee, qui nous conduira souvent ă des conclusions interessantes, nous n’essayerons jamais de grouper les conglo- merats d’apres l’origine du materiei constitutif. De meme, dans I’etude des schistes cristallins, il n’est pas indique au point de vue theorique d’essayer leur classification d’apres l’origine du materiei primitif. Tout comme pour les roches sedimentaires, qui sont formees par n’im- porte quelmateriei,â condition qu’il soitsoumisauxphenomenes lithologiques, les roches cristallines peuvent etre formees par tout materiei qui arrive dans l’aire de metamorphisme. La sedimentation donne, avec le materiei detritique, des roches differant d’apres les zones de sedimentation, tandis que le metamorphisme transforme differemment les roches d’apres les zones de metamorphisme. Dans les massifs cristallins on peut trouver des produits dus au moins ă deux phenomenes distincts: des produits du metamorphisme et des produits des intrusions; pour rester en accord avec Ia methode gendralement utilisee meme dans les regions ou les sediments n’ont pas subi de metamorphisme regional, mais se trouvent transformees par les massifs intrusifs, il faudrait chercher, en premier lieu, la separation des materiaux provenant de ces deux phenomenes differents. Cette separation s’impose au point de vue theorique, et nous allons discuter maintenant si elle est possible en pratique. En d’autres termes, on C JĂ Institutul Geologic al României \jGgy 3^4 ION S. ATANASIU se demande si un massif intrusif avec son aureole de contact peut etre separe sans ambiguîte des schistes cristallins entre lesquels il a penetre. Parfois, cette separation est facile; pour ne citer qu’un cas, je rappellerai le massif sycnitique de Ditrău. Ce massif est une intrusion re- cente, bien caracterisee au point de vue de la composition chimique du magma et qui, apres sa mise en place, n’a pas ete soumise aux plissements. Nous avons remarque plus haut que, si une intrusion se produit au cours du plissement de l’aire geosynclinale soumise au metamorphisme, les mine- raux des roches qui constituent cette intrusion peuvent acquerir une certaine orientation provoquee par la pression; cette orientation peut leur donner le caractere des gneiss, en les rapprochant ainsi sensiblement des produits du metamorphisme de la zone inferieure. Le meme phenomene pourrait se produire sur une plus petite echelle avec les massifs d’intrusion mis en place aprâs le plissement du geosynclinal metamorphise; mais soumis ensuite,en meme temps que les schistes cristallins, â une nouvelle phase de plissement. II existe donc des cas oii la separation des massifs intrusifs est difficile ou meme impossible; car on ne peut affirmer en toute certitude si ce qu’on est incline â prendre comme massif d’intrusion n’est pas une pârtie des schistes cristallins metamorphises dans la zone pro- fonde (Katazone). Tant que ce doute subsiste pour le massif d’intrusion, il subsiste aussi pour les roches cristallines du type moyen, ressemblant dans leur composition petrographique aux roches qui constituent une aureole de contact. Ces roches cristallines doivent accompagner soit la zone profonde, comme schistes cris- tallins de zone moyenne, soit le massif d’intrusion comme aureole de contact. On voit donc qu’une confusion est possible entre la zone profonde des schistes cristallins et les massifs d’intrusion ; d’autre part, les schistes cristal- lins du deuxiâme groupe (de la zone moyenne) sont dans les deux cas gene- tiquement relies aux roches de plus grande cristallinite, soit qu’elles repre- sentent les massifs d’intrusion, soit qu’elles representent la zone profonde elle-meme. Comme suite â cette confusion possible, on doit commencer par separer en premiere ligne les schistes cristallins de la zone superieure. Cette separation permet d’isoler des elements qui representent incontestablement des produits du metamorphisme regional. Ce qui reste en dehors du groupe ainsi separe peut contenir soit des massifs d’intrusion avec leur aureole de contact et en meme temps des termes de la zone moyenne et inferieure du metamorphisme, soit seulement les re- presentants des deux zones inentionnees du metamorphisme. C’est ce principe que j’ai applique pour le leve geologique de la region de Tulgheș. J’ai separe d’abord les schistes metamorphises dans l’epizone; le reste, n’appartenant pas â ce groupe, eonstitue une serie de massifs â Institutul Geologic al României fiTUDES GEOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 385 contour plus ou moins ovale, qui sont, soit des massifs d’intrusion, soit des schistes cristallins metamorphises dans les zones moyenne et profonde. D’apres la forme de ces massifs et du fait que lorsqu’ils apparaissent dans les schistes cristallins ils sont constitues par des roches plutot massives que schisteuses, j’ai considere ces massifs comme etant des massifs d’intrusion, avec une aureole de contact tres bien developpee. En un seul point, au fond de la vallee Noroiul, j’ai rencontre ungroupe de schistes cristallins (schistes biotitiques, amphibolites schisteuses, calcaires cristallins) qui ont tous les caracteres des schistes cristallins formes dans la zone moyenne et qui se distinguent â premiere vue des roches que j’ai con- stamment rencontrees dans le voisinage immediat des roches massives qui apparaissent dans les massifs d’intrusion (micaschistes â grenats, micaschistes â biotite, chloritoschistes â biotite). J’ai considere provisoirement ce groupe de la vallee Noroiul comme etant un produit de metamorphisme de la zone moyenne. Cet affleurement s’etendant sur une faible etendue de la region etudiee et se developpant plus largement vers le Nord en dehors de la re- gion, je ne l’ai pas suivi pour dtablir en toute precision ses relations, soit avec le groupe superieur, soit avec une zone inferieure ou eventuellement avec un massif d’intrusion. D’apres ces observations, la classification que j’ai etablie des schistes cristallins de la region de Tulgheș est la suivante: Schistes cristallins formes par Vac- tion du metamorphisme regional. Dans la zone superieure: (E p i z o n e) Calcaires cristallins Quartzites noirs Phyllites noires Chloritoschistes â calcitc » â epidote » â quartz Roches porphyrogenes Dans la zone moyenne: (M e s o z o n e) Schiste amphiboliques Schistes â biotite Calcaires cristallins ? Mesoquartzites Roches d’intrusion avec aureole de contact et apophyses. Aureole de contact: Migmatites Micaschistes â grenats Chloritoschistes ă biotite Amphibolites Roches d’intrusion: Roches granodioritiques Gneiss â biotite Apophyses: Gneiss rouges Gneiss blancs Institutul Geological României 386 ION S. ATANASIU DESCRIPTION DES PRINCIPAUX TYPES DE ROCHES QUI APP ARAI SSENT DANS LE COMPLEXE DES SCHISTES CRISTALLINS; LEURS RELATIONS RECIPROQUES ET LEUR REPARTITION CHAPITRE II SCHISTES CRISTALLINS FORMfîS SOUS L’ACTION DU MIÎTA- MORPHISME REGIONAL Nous avons separe en deux groupes les schistes cristallins resultant du metamorphisme regional: A) Schistes cristallins formes dans la zone supe- rieure (E p i z o n e); B) Schistes cristallins formes dans la zone moyenne (M e s o z o n e). Pour repartir entre ces deux groupes les roches cristallines de la region de Tulgheș, j’ai suivi en general les indications de Grubenmann. A) SCHISTES CRISTALLINS FORMES DANS LA ZONE SUPERIEURE (EPIZONE) Les types de roches que j’ai consideres comme appartenant au groupe superieur sont les suivants: i. Calcaires cristallins 2. Quartzites noirs 3. Phyllites noires 4. Chloritoschistes ă calcite 5. Chloritoschistes â epidote 6. Chloritoschistes â quartz 7. Roches porphyrogenes. Je vais decrire rapidement ces roches: 1. Les calcaires cristallins. Les calcaires cristallins sont parfois dolomitiques; d’autres fois ils sont constitues presque exclusivement par du CO3 Ca. Ces roches, dont le type est le calcaire cristallin de Muntele Budacu ’) sont blanches, sacharoîdes et ') Dans la region que j’ai dtudi^e, les calcaires cristallins apparraissent seulement comme lentilles de petites dimensions ou comme massifs de peu d’importance. Institutul Geologica! României Etudes geologiques dans les environs de TULGHEȘ 387 traversees en tous sens par des diaclases qui sont parfois recimentees par la calcite. L’analyse chimique’) montre que ces roches sont constituees presque en entier par du CO3 Ca: CO3 Ca.................92,81 CO3 Mg................. 1,10 Si Oa, Al, Fe. . . . 6,10 100,01 Les calcaires cristallins dolomitiques que j’ai etudies, dont le type est represente par quelques calcaires des environs de Borsec, sont brechiformes, etant constitues par des blocs polyedriques â formes variees de calcaires bleus et blancs englobes dans une masse calcaire blanc-jaunâtre. Les blocs bleus, plus ou moins translucides, sont constitues par des grains, dont le diametre moyen est compris entre 0,1 et 0,2 m.m. et qui se touchent sans qu’ils soient engrenes les uns dans les autres par des bords dentes, comme c’est le cas du marbre «o r din a rio C a r r a r a ». Entre les grains, on aperțoit de tres rares paillettes de mica blanc. Les blocs blancs sont mats et quelquefois assez friables. Sans doute sont-ils constitues par le meme calcaire que celui des blocs bleus, qui a ete modifie par la pression. Cette affirmation est appuyee par le fait que ces deux sortes de blocs ont une composition chimique presque identique. Ainsi l’analyse chimique donne: Blocs bleus Blocs blancs Masse blanc-jaunâtre CO3 Ca...............59,94 .............. 59>°6............40,83 CO3 Mg...............38,42................38,00.............7,63 Residu................... 4,74............ 2,76............51,44 joo,io 99,82 99,90 La masse blanc-jaunâtre est constituee par des fragments ecrases, com- poses en grande pârtie de calcite en plages sans forme definie, entre les- quelles on trouve une quantite remarquable de lamelles de mica blanc. Ces lamelles peuvent atteindre 1 mm. de longueur et sont orientees dans cer- taines directions, ce qui donne aux parties ecrasees l’aspect fibreux. Dans ces parties ecrasees, on remarque aussi des plages de quartz ă structure fi- breuse (calcedoine). Pour ce motif, j’ai prefere d’analyser des calcaires appartenant ă des massifs plus importants, meme s’ils sortent du cadre de la region etudiee. Ainsi j’ai choisi les calcaires du Mont Budacul faisant pârtie de la collection de M. R. PASCOU. 1) L’analyse des calcaires cristallins â ete faite â I’Institut Geologique par M-lle Sașa Popescou, chimiste; je profite de cette occasion pour l’en remercier. 388 ION S. ATANASIU Les calcaires cristallins dolomitiques de Borsec se trouvent en association evidente avec les quartzites noirs; tandis que ceux de Budacu paraissent isoles dans le complexe de schistes cristallins ’). II serait pourtant premature d’etablir un parallelisme entre la composition chimique et la position strati- graphique des calcaires dans le complexe des schistes cristallins, car les ana- lyses que nous possedons sont peu nombreuses. Dans la region etudiee, les calcaires cristallins, quand ils ne sont pas la- mines, ont une epaisseur de 50—60 m. environ. Ils apparaissent seulement dans des massifs de peu d’importance, presque constamment associes aux quar- tzites noirs (Fig. 1) et quelquefois â des phyllites noires ou â des phyllites chlo- ritiques â calcite. L’association entre les calcaires et les quartzites noirs a ete remarquee par Paul 2) en Bucovine, ainsi que par Herbich 5) en Transylvanie, car ces deux geologues rapprochent, dans la classification qu’ils donnent, les cal- noirs. S. Athanasiu4) retrouve cette association â Glodu, Palfi 5), I. Atanasiu et E. Lobonțiu 6) â Borsec et Reinhard "') la retrouve dans presque tout l’arc cristallin des Carpates orien- tales. Ces remarques nous permettent de supposer que cette association n’est pas tectonique et que ces deux elements des schistes cristallins constituent, dans les Carpates orientales, deux unites superposees stratigraphiquement. En ce qui concerne leur position respective, j’admets que les quartzites noirs se trouvent au-dessous des calcaires, car dans beaucoup de cas les synclinaux de quartzites noirs, serres entre des roches plus anciennes du Cristallin, sont le plus souvent d^pourvus de calcaires; ce qui ne pourrait pas s’expliquer 1200“ Fig. Piatra Roșie WSW -ENE Quartzites noirs et — 1200 calcaires cristallins. Piatra Roșie Românească. 1:25.000. 1. Chloritoschistes, 2. Quar- tzites noirs, 3. Calcaires cristallins, 4. Camptonite. cristallins des J) Voir la carte de R. PASCOU: Zăcămintele de minereuri feromanganifere din regiunea Broșteni. An. Inst. geol. al României, Voi. XI, pag. 168—169, București, 1926. 2) Grundztige der Geologie der Bukovina. Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, XXVI, pag. 278, Wien, 1876. 3) Das Sz6klerland. Mitt. aus d. Jahrb. d. k. ung. geol. Anstalt, 1878, pag. 67, Bu- dapest, 1878. 4) Geologische Studien in den nordmoldauischen Karpathen. Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, XLIX, pag. 429 et suiv., Wien, 1899. 5) Uber die geologischen u. hydrologischen Verhăltnisse von Borszekfiirdd- • . Fbldt. Kdzl., XXXV, pag. 33 et suiv., Budapest, 1905. *) Comunicare preliminară asupra geologiei regiunei Borsec și Bilbor. Dări de seamă, Voi. IX, pag. 46, București, 1926. ’) Geologische Beobachtungen liber die Kristallinen Schiefer der Ostkarpathen. An. Inst. geol. al României, Voi. XII, pag. 142, București, 1927. Etudes gEologiques dans les environs de tulgheș 389 si les calcaires etaient situes stratigraphiquement au - dessous des quartzites noirs. II faut mentionner enfin le fait que les calcaires apparaissent associes ă des chloritoschistes â calcite (Pâr. Trocilor â Prisecani, voir Fig. 7), qui peuvent representer eux aussi un terme metamorphique d’un depot calcaire, ou â des chloritoschistes â quartz. Cette derniere association apparaît tres bien au N. W. de la cote 744 dans Pârâul Țepeșenilor (Bicaz) (Fig. 2). En resume, on peut dire que dans le complexe du groupe supe- rieur des schistes cristallins, la pârtie stratigraphiquement la plus elevee est representee par les cal- caires cristallins au - dessous des- wsw Fig. 2. Calcaires cristallins intercales dans des chloritoschistes â quartz. Țepeșeni. i. Chlori- toschistes a quartz, 2. Schistes calcaires, 3. Calcaires cristallins. quels se trouvent les quartzites noirs. II reste encore ă decider si un autre horizon de calcaires n’est pas intercale dans le groupe des chloritoschistes. 2. Les quartzites noirs. Type: Mont Biickhavas (Borsec). PI. I Fig. 1. Les quartzites noirs sont des roches stratifiees, dures, â cassure prisma- tique; dans les sections perpendiculaires â la stratification, on voit qu’elles sont constituees par des couches blanches d’une epaisseur de 5—6 mm. qui prennent parfois l’aspect lenticulaire et qui alternent avec de couches fines de couleur noire dans lesquelles le quartz est impregne de graphite. Les surfaces de stratification sont constamment couvertes d’une poussiere de graphite et sillonnees de crevasses tres fines recimentees avec du quartz. En Bucovine, oii les quartzites noirs contiennent des mineraux de manganese, ils ont ete connus et etudies dejă dans la premiere moifie du XlX-e silele. Dans la serie des schistes cristallins decrits par Paul') dans cette region, ils figurent sous le nom de « S c h w a r z e K i e s e 1 s c h i e f e r ». Her- >) Grundziige der Geologie der Bukovina. Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt XXVI, Bd. 26, Wien, 1876. 2S Anuarul Inst. Geologic al României. Voi. XIII. Institutul Geological României 39° ION S. ATANASIU bich *) decrit les memes roches sous le nom de «Kieselschiefer und graphitische Schiefer» en observant qu’elles accompagnent con- stamment les calcaires cristallins et paraissent etre situees au-dessus des cal- caires. En Moldavie c’est P. Poni 2) qui les mentionne pour la premiere fois comme contenant des mineraux de manganese et il les designe sous le nom de «Șist s i 1 i c i o s de culoare neagră». Sava Athanasiu 3) remarque plus tard qu’ils sont associes quelquefois â une serie de depots tres peu metamorphises (schistes graphitiques, schistes argilo-calcaires, etc.). Ces derniers temps, ils ont ete etudies de plus preș et surtout au point de vue des mineraux de manganese qu’ils contiennent, par Quiring 4) et par Mogilnicki 6) en Bucovine et par Pascu 6) â Broșteni, en Moldavie. Les quartzites noirs sont frequents dans la region que j’ai etudiee. Le plus souvent, on les rencontre seulement sous forme de blocs provenant sans doute de bandes assez minces ou de lentilles de peu d’importance, pinces F>g- 3- Quartzites noirs au-dessous de «Arșița lui Juteș ». i: io.ooo. P. Porphyre, f. Filon min6ralis6, F. Chloritoschistes ă quartz, Q. Quartzites noirs. entre les plis des chloritoschistes â quartz ou des phyllites noires. On les trouve en place seulement sur les cretes oii ils ont en general des inclinaisons ne depassant pas 30°. En considerant ces apparitions en place, ainsi que leur apparition en blocs, on constate que les quartzites noirs paraissent former des alignements di- *) Das Szeklerland. Mitt. aus d. Jahrb. d. k. ung. geol. Anstalt, Bd. V, pag. 67, Bu- dapest, 1878. 2) Masivul cristalin dela Broșteni. An. Ac. Rom., Seria II, Tom. V, Secț. 11, pag. 6, București, 1882. 3) Geol. Beobachtungen i. d. nordmoldavischen Ostkarpathen. Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1899, pag. 139- ') Die Manganerzvorkommen in den kristallinischen Schiefer der bukovinischen Wald- karpathen. Archiv fur Lagerstătten Forsch., Heft 30, Berlin. 5) Manganerzlagerstătten der siidlichen Bukovina. Berg- u. Huttenmănn. Jahrb., Wien, 1917. l) Manganerzlagerstătten in der Region Broșteni, Bezirk Neamț. An. Inst. geol. al României, Voi. XI, pag. 177, București, 1926. Institutul Geologic al României 1ÎTUDES GBOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 391 riges generalement N. 300—400 W. On doit considerer ces alignements comme des restes de synclinaux car les apparitions les plus importantes se trouvent sur les cretes et aussi parce que nous avons admis que, dans le complexe des schistes cristallins, les quartzites noirs representent un des termes les plus recents. 3. Les phyllites noires. Type: Pârâul Corbului au-dessous de la cote 951, au S. E. de Dealul Corbului (ii73)- PI- 1 Fig- 2. Les phyllites noires sont des roches parfaitement schisteuses, de couleur noire ou gris-fonce. Les surfaces fraîches ont l’eclat argente et sont recou- vertes par du graphite en poudre qu’on peut enlever avec le doigt. Les sur- faces alterees sont souvent recouvertes de taches de couleur rouilleuse. Dans les plâns de stratification, on peut distinguer des paillettes tres fines de mica blanc et, sur les cassures transversales, on remarque des couches blanches, tres fines (1 mm. au plus), constituees par du quartz et qui alternent avec des couches noires de la meme epaisseur. Les phyllites noires apparaissent comme produit de metamorphisme dans la zone superieure (epizone) d’un depot pelitique et leur constitution montre une ressemblance remarquable avec celle des quartzites noirs. Des roches, ressemblant aux phyllites quejeviens de decrire, ont ete obser- vees par Hauer *) â St. Domocos, dans la vallee del’Olt, oii elles sont associees â des calcaires cristallins. L’auteur cite les range dans le groupe des phyllites et des phyllites micacees (Thon und Thonglimmerschifer). Paul 2) mentionne â Cârlibaba, d’apres Cotta, des schistes noirs riches en matiere charbonneuse et les range dans le groupe superieur (Obere A b- t e i 1 u n g) des schistes cristallins. Herbich 5) decrit des schistes gris â matiere charbonneuse provenant de Sarheghi, oii ils sont associes ă des cal- caires cristallins. Sava Athanasiu 4) mentionne des schistes graphitiques dans la vallee de la Bistrița, entre Cruce et Cojoc, et aussi dans Pârâul Sări- șorul, oii ils sont associes ă des quartzites noirs et â des schistes calcaires et forment un groupe que l’auteur precite attribue au Paleozoîque, d’apres leur ressemblance avec les couches de Schela ■). Enfin, I. Atanasiu et E. Lobonțiu 6) mentionnent les phyllites noires â Borsec, oii elles sont asso- ciees ă des quartzites noirs et â des calcaires cristallins. *) L. c., (Edition 1885). pag. 206. 2) L. c., pag. 279. 3) L. c., pag. 67. 4) Geol. Beobachtungen. Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1899, pag. 135 et 139. 5) L. MRAZEC. Ober die Antracitformation der Siidkarpathen. Sitzungsber. d. Akad. d. Wissensch., Wien, Dec. 1895. u) Dări de seamă, Voi. IX, pag. 44, București, 1926. 25* A Institutul Geologic al României IGR/ 392 ION S. ATANASIU II est tres probable que les roches signalees par les auteurs cites plus haut soient, pour la plupart, des roches en tous points analogues aux phyllites noires ici decrites. II faut remarquer aussi que, en association avec les calcaires cristallins, apparaissent souvent des schistes graphiques, plus ou moins calcaires, in- tercales entre des calcaires noirs et schisteux. Ces roches, qui sont tres voi- sines des phyllites que j’ai decrites, apparaissent dans le ruisseau Nadaș (Borsec). Des depots similaires ont ete mentionnes par S. Athanasiu â Sărișoru et on pourrait peut-etre aussi ranger, dans la meme categorie, les schistes calcaires de Ciocănești, decrits par Paul 1). Les phyllites noires, tres frequentes dans les schistes cristallins formes dans I’6pizone, apparaissent constamment associees aux quartzites noirs. Fig. 4. Coupe en long du Pâr. Grigoarei. 1: 25.000. 1. Chloritoschistes ă quartz, 2. Phyllites noires, 3. Quar- tzites noirs, 4. Filons basiques, 5. Micaschistes, 6. Gra- nodiorite. Ces derniers apparaissent, comme je l’ai dit, toujours sur les cretes, tandis- que les phyllites noires descendent aussi dans les vallees oii elles forment Ie fond des cuvettes synclinales pincees entre les chloritoschistes â quartz; cette disposition respective permet de considdrer les phyllites noires comme un terme stratigraphique plus ancien que les quartzites noirs. Les rapports entre les phyllites noires et les chloritoschistes ă quartz sont moins evidents. Souvent on les voit plissees ensemble (Fig. 4) et il paraît exister un passage conținu d’une roche â l’autre. 4. Les chloritoschistes â calcite. Type: Pâr. Daprei (au-dessous de Piatra Pârlogului, Prisecani). Pl. I Fig. 3. Cette roche apparaît bien stratifice, etant constituee par des couches chlo- ritiques de 2—3 mm. d’epaisseur, d’un vert clair, qui alternent avec des couches de calcite blanc-jaunâtre ou blanc-rose de la meme 6paisseur. l) L. c., pag. 276. Institutui Geological României Xjgrz Etudes geologiques dans les environs de tulgheș 393 Au microscope, on voit dans les couches de calcite, ainsi que dans celles de chlorite, des grains parfois parfaitement arrondis de quartz et d’un feldspath calcosodique. Le quartz presente parfois des extinctions ondulees; d’autre fois ces extinctions n’existent pas ou sont â peine distinctes. Dans les couches de chlorite (Penine) on remarque des paillettes frequentes de sericite et des impregnations de minerais (Fig. 5). La calcite penetre aussi dans les couches de chlorite en remplissant tous les vides. La roche est sans conteste d’origine sedimentaire; elle provient sans doute d’un greș qui possedait primitivement une stratification alternee du ciment. Fig. 5. Chloritoschiste ă calcite. Pâr. Daprei. X 15 fois; q. quartz, c. cal- cite, F. feldsphath, cl. chlorite, m. minerais. J’ai rencontre les chloritoschistes â calcite au-dessous de Piatra Mocilor (Pri- secani, aux sources du Pârâul Trocilor), preș de l’embouchure de Valea Daprei (affluent de Pârâul Borvizului, Prise- cani) et aussi dans Pârâul cu Glodu (affluent de Valea Jidanului, Bicaz) 5. Les chloritoschistes ă Gpidote. Type: Mont Gherman (Bicaz). PI. I Fig. 4. Dans la region etudiee, j’ai rencontre les chloritoschistes â epidote seulement dans la vallee du Bicaz (Piatra Ghermanului). Ces schistes sont des Fig.6. Coupe en longdu Pâr. cu Glodu. 1:25.00c 1. Flysch (Hauterivien), 2. Chloritoschistes â quartz, 3. Gneiss, 4. Chloritoschistes â calcite, 5. Micaschistes ă biotite et â grenats. roches stratifiees de couleur vert- fonce. La stratification est marquee par les couches blanches de cal- cite de quelques mm. d’epaisseur. Sur les surfaces fraîchement cas- sees, elles ont l’aspect fibro-soyeux caracteristique des amphibolites. Au microscope, on voit la roche constituee surtout par de la chlo- rite associee â une amphibole se rap- prochant de l’actinote et qui forme des prismes, allonges en general suivant le plan de stratification, contenant aussi dans leur masse des grains d’albite et d’epidote. La calcite est contenue, non seulement sous 394 ION S. ATANASIU forme de couches de faible epaisseur, mais aussi sous forme de pate qui remplit les espaces compris entre les autres mineraux. L’engrenage structural de ces composants se rapproche de la figure donnee par Grubenmann pour la structure p o i k i 1 o b 1 a s t i q u e. Les dimen- w Par Trocilor. 920 Fig. 7. Coupe en long du Pâr. Trocilor. 1:25.000. 1. Flysch (Hauterivien), 2. Chloritoschistes â quartz, 3. Gneiss, 4. Chlo- ritoschistes ă calcite, 5. Calcaire cristallin, 6. Phyllites noires, 7. Dolomites (Trias). sions des mineraux ne depassent pas 0,2—0,3 mm.; seuls quelques cristaux d’epidote atteignent 1 mm. D’apres la classification de Grubenmann, la roche doit etre denommee chloritoschiste â epidote (Epidotchloritschiefer) et fait pârtie Fig. 8. Chloritoschistes â dpidote. Mont Gherman. Mineraux opa- ques accumules entre la calcite et la chlorite. alb. albite, cal. calcite de la familie des schistes chloritiques â epidote, ordre des epiamphiboli- t e s, etc., zone superieure, groupe des eclogites et des amphibolites. Un caractere interessant de cette roche est la presence de l’amphibole car, dans la region etudiee, parmi toutes les roches reparties dans le groupe superieur, seuls les chloritoschistes â epidote contiennent de l’amphibole. Ce fait pourrait etre expli- que, soit en admettant une constitution primitive particuliere de la roche, soit en admettant qu’elle ait subi le metamor- cl. chlorite; x 45 fois. phisme dans la pârtie profonde de la zone superieure, plus preș de la zone moyenne oii. la formation des amphiboles est frequente. . La stratification ’) -et le riche contenii en carbonate de chaux, assignent aux chloritoschistes â epidote une origine sedimentaire-metamorphisee. Le Certe 'Stratification nc fessort pas sur "IT planche (PI. T fig. 4). Etudes gEologiques dans les environs de tulgheș 395 manque d’analyse chimique ne nous permet pas de preciser la nature pri- mitive de cette roche sedimentaire. F. Trauth a decrit des roches de meme nature en Bucovine. Elles sont associees lâ â des micaschistes et â des gneiss oculaires et l’auteur pri- cite les considere comme provenant de diabases. Cette origine ne paraît pas possible pour la roche que j’ai decrite; on pourrait admettre plutot qu’elle provient d’un tuf volcanique sedimente avec d’autres depots clastiques, riches en carbonate de chaux. 6. Les chloritoschistes â quartz. Type: Valea Bistricioarei, en amont de l’embouchure de Pârâul Lămurit (Corbu de sus) PI. I Fig. 5. Les chloritoschistes ă quartz sont des roches de couleur vert-argente generalement plus ou moins tachees de rouille. La chlorite forme la masse principale de la roche et Ie quartz ap- paraît dans cette masse sous forme de couches de quelques mm. d’epaisseur qui alternent regulierement avec des couches de calcite. Le plus souvent, le quartz forme des lentilles qui atteignent 10 cm. de longueur et 2—3 cm. d’epais- seur. Ces lentilles sont constituees par des grains ă extinction ondulee, avec : des inclusions disposees depassent les bords des Pârtie d’une lentille avec trainees d’in- clusions qui depassent les bords des grains; X 30 fois. leurs bords dentes qui sont engrenes en- Fig- 9- Chloritoschistes â quartz. semble et ave en lignes qui grains. Quelques unes des petites cavites existant entre les grains contiennent une poudre brune d’oxyde de manganesc. Pour les chloritoschistes dans les- quels le quartz est dispose en couches, on peut supposer une stratification primitive alternante de couches pauvres et des couches riches en quartz, stratification qui s’est conservee apres le metamorphisme. Dans les chlori- toschistes ă quartz lenticulaire, il est probable que le quartz des lentilles re- presente des accumulations de quartz elimine du reste de la roche au cours du metamorphisme. Dans le bassin de Bistricioara, les chloritoschistes â quartz forment la masse principale des schistes cristallins. A proximite des massifs granodio- ') L. c-, pag. 95. Institutul Geological României 396 ION S. ATANASIU ritiques, ils sont parfois traverses par des gneiss d’intrusion, tandis que dans les zones â quartzites noirs et â calcaires cristallins, ils sont plus pau- vres en quartz et s’enrichissent progressivement en graphite, en passant ainsi vers les phyllites noires. II est tres probable que les chloritoschistes â quartz sont en majorite des roches sedimentaires metamorphisees dans la zone superieure (epizone). Pour quelques types qui se rapprochent des gneiss, cette origine sedimen- taire est pourtant douteuse. Les chloritoschistes â quartz et surtout ceux qui sont riches en sericite, ont toujours ete mentionnes dans la litterature sous le nom de micaschistes. Paul ’) et Herbich 2) ont designe sous le nom de « chloritoschistes » les roches vertes, schisteuses, chloritiques, pauvres en quartz et sericite, qui contiennent les mineraux de fer et de cuivre de Fundul Moldovei en Bucovine et de Bălan en Transylvanie. De meme, Poni3) decrit des chloritoschistes con- tenant des mineraux de fer et de cuivre â Broșteni; il designe, sous le nom de micaschistes ordinaires, les roches qui constituent dans cette region la masse principale du Cristallin; ce sont des roches identiques â celles que je decris dans ce travail sous le nom de chloritoschistes â quartz. S. Athanasiu 4) emploie le nom de chloritoschistes dans le meme sens que les savants men- tionnes plus haut. J’ai rencontre souvent des pareils chloritoschistes dans le complexe des schistes cristallins du bassin de la Bistricioara; je ne les ai pas separes cependant des chloritoschistes â quartz, ayant trouve qu’il existe un passage conținu entre ces deux types de roches; j’ai etendu ainsi la denomi- nation de chloritoschistes â quartz aux roches chloritiques qui, tout en etant parfois tres riches en quartz et en sericite, presentent toutefois une af- finite evidente avec les chloritoschistes decrits par Paul, Herbich et Poni. La denomination de «chloritoschistes â quartz» a l’avantage de separer les roches mentionnees des micaschistes proprement dits qui sont consti- tues par de grandes lamelles de mica blanc contenant presque toujours des grenats et qui appartiennent â une autre unite que les chloritoschistes â quartz. Les schistes chloritiques â quartz sont presque toujours fortement plisses et ils sont tres frequemment coupes par des failles et traverses par des filons de quartz. Leur position varie meme pour des distances de quelques dizaines de metres. Cet aspect est du aux plissements tres menus des schistes, (quel- ques decimetres ou meme quelques centimetres d’amplitude), plissements dont le sens differe souvent de celui des plis plus amples. ') L. c., pag. 277. z) L. c., pag. 65. 3) L. c., pag. 7. ’) Verhandlungen, 1899, pag. 135. Institutul Geological României fiTUDES GEOLOGIQUES OANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 397 Si l’on veut considerer tous ces plis comme des effets tectoniques, il faut envisager, pour les schistes chloritiques â quartz, au moins deux periodes de plissements, suivant des directions differentes. 7. Les roches porphyrogdnes. a) Groupe blanc. Les roches formant le groupe blanc apparaissent toujours comme des intercalations d’epaisseurs variables dans les chloritoschistes riches en quartz, aupres desquels elles contrastent par leur couleur claire et par leur resistance â l’erosion. Cette derniere propriete ressort surtout dans les vallees oii Ie groupe blanc forme des saillies, des rapides ou de veritables gorges. Fig. 10. Lentille de quartz. Baratul Mic; X 18 fois. Fig. ti. Cristal de feldspath brise et recimente. Șumuleu; X 10 fois. Fig. 12. Albite dans le microline. Șumuleu; X 26 fois. Fig. 13. Macle de l’albite. Șumuleu; X 200 fois. Sur le sommet des montagnes, le groupe blanc apparaît pareil aux calcaires cristallins, â cause de sa couleur blanche et de son relief accentue. Tout comme les calcaires cristallins, il rețioit dans la toponymie locale la denomi- nation de «Pietrele albe» (pierres blanches). Le groupe blanc est constitue par Ies roches suivantes: Hălleflinta qui est caracteristique pour ce groupe, Roches porphyrogenes schisteuses, Gneiss psammitiques. Hălleflinta, P1. I Fig, 6. La description qui suit se rapporte â des sections minces faites dans des roches provenant des vallees Șumuleu (Somlyd) et Baratul Mic (Kis Barat) Institutul Geological României 39^ ION S. ATANASIU qui sont affluentes de la Putna. La roche est de couleur blanc-laiteux et d’aspect corneen. Elle est dure et donne parcassure desmorceauxplusou moinsprisma- tiques.On peut distinguer une schistosite tres fine, mise en evidence par des traits fins de couleur verte. Dans une masse schisteuse, cryptocristalline, appa- raissent de rares pheno-cristaux de feldspath. La texture finement stratifice, lenticulaire, rappelle celle de certains porphyres quartziferes fluidaux. La structure peut etre denommee cryptocristalline porphyrique, car les phenocristaux de quartz sont encore evidents, ceux de feldspath sont tres bien conserves et la pâte contient des parties presque isotropes. La ca- taclase qui a morcele le quartz est masquee, en grande pârtie, par des recristal- lisations et par des formations nouvelles resultant du metamorphisme. Fig. 14. Microcline a albite. Baratul Mic; X 26 fois. Fig. 15. Microcline â al- bite. Portion de la fig. 14, agrandie 200 fois. Fig. 16. Microcline (m) ă albite (alb.) Baratul Mic; X 46 fois. On ne voit pas de phenocristaux entiers de q u a r t z, car il sont mor- celes et transformes en lentilles allongees suivant la direction de la schistosite. (Fig. 10). Les extinctions ondulees sont relativement faibles par rapport â la grande deformation des cristaux et ceci pourrait s’expliquer en supposant que le quartz de ces lentilles serait regenere. Les feldspaths se trouvent sous forme de grains bien deve- loppes, avec un diametre de 3—5 mm. et orientes le plus souvent suivant la direction de la schistosite; mais on voit aussi des cristaux â orientation quelconque. Quelques cristaux sont brises et recimentes avec du quartz et avec de la pâte micro-cristalline (Fig. 11). Avec un agrandissement suffisant, les cristaux laissent voir une constitu- tion microclinique plus ou moins prononcee. Ils sont toujours plus clairs sur les bords, tandis que vers l’interieur la presence d’un mineral pulverulent provoque des plages troubles. (Fig. 12). L’albite peut substituer parfois presque tout le microclin. (Fig. 12,'13, 14, 15, 16). La p âte. est constituee par des bandes ou, des lentilles tres .allongees quelques7.unes.c0n.stituees.presque.cn totalit.e par des cristaux așsez grands Institutul Geological României Etudes gEologiques dans des environs de tulgheș 399 de quartz, et les autres par des grains de feldspath ou par de la substance iso- trope. Dans ces dernieres lentilles, on remarque aussi des grains de feldspath et de quartz de plus grandes dimensions, allonges suivant la direction de la schistosite. La masse de la lentille est constituee par des cristaux beaucoup plus petits (de l’ordre de 0,05 mm. ou encore plus petits). D’apres les caracteres donnes par Rosenbusch, cette roche peut etrc classee parmi les « H a 11 e f 1 i n t e », roches que l’auteur mentionne rap- proche des granulites et met dans le groupe des gneiss. D’apres la classification de Grubenmann l) et autant qu’on puisse utiliser cette classification sans posseder les analyses chimiques des roches, la roche que nous etudions ren- trerait dans le groupe I (Alkalifcldspatgneise), ordre 3 ( S e - ricitalbitgneise), parmi les gneiss epialcalifeldspathiques. Par comparaison avec les autres termes du groupe blanc, la roche decrite comme hălleflinte se distingue macroscopiquement par son aspect corneen et par sa durete et au microscope par la presence de 1'albite resultee d’un melange des feldspaths sodicopotassiques. Les phenocristaux de feldspath tres bien developpes et les restes de pâte encore presque amorphe montrent que nous avons ă faire â un porphyre metamorphise. D’autre part, la grande quantite de microcline, l’abondance du quartz et la rarete de l’element noir plaident en faveur d’un porphyre quartzifere acide et assez riche en potassium. La roche est, d’ailleurs, suffisa- mment metamorphisee pour pouvoir etre consideree sans conteste comme un schiste cristallin. La roche decrite par Trauth 2) et denommee «Porphyroidischer S e r i z i tg n e i s,>z est tres voisine des halleflintes que j’ai decrites. Cette roche se trouve dans pârâul Zavului (Zăvoiului) ou l’on trouve d’ailleurs aussi les roches decrites par moi. La hălleflinte est mentionnee egalement dans les Carpates orientales par S. Athanasiu 3) et par R. Zuber 4). La roche decrite par ce dernier geologue provient du ruisseau Pârcălabu (affluent du Ceremuș, dans le Nord de la Bucovine) et differe de celle que j’ai decrite par la couleur (elle est verte-gris), par la presence de la biotite, et tres probablement aussi par sa composition chimique. En effet, l’analyse chimique de la roche de Pârcălabu donne s) 9,576 K2O et 0,485 Na2O et ’) L. c., pag. 156. 2) L. c., pag. 65. .3) Geologische Beobachtungen in den nordmoldauischen Ostkarpathen. Verh. d. k'. k.~ geol. Reichsanstalt, 1899, pag. 136—141. 4) Die kristallinischen Gesteine vom Quellgebiete des Czeremosz. Tscherm. min. u. petr. Mitt., N. F. VII, 1886, pag. 195. .... ...... 3) SiO, 76, 661, Al, Ou 10,852, Fea Oj 0,955, CaO 0,318, Na.O 0,485, K, O 9,576, HjO 0,613, T'otal 99,46. 400 ION S. ATANASIU ce rapport ne peut pas exister pour les hălleflintes de la vallee de la Bistricioara, car elles contiennent une grande quantite d’albite, soit comme formation primaire, soit comme produit de melange des feldspaths sodico-potas- siques. Les roches porphyrogenes schisteuses. PI. II Fig. i. Ce sont des roches schisteuses, riches en sericite, dans lesquelles on remarque, sur les surfaces de schistosite, ainsi que dans les sections normales â la schistosite, des phenocristaux de feldspath d’un blanc-laiteux. La structure est de holocristalline â cryptocristalline porphyrique (relicte) avec superposition de cataclase et de formations texturales metamorphogenes. Sensiblement voisins des hălleflintes, ces roches rappellent la figure donnee par Grubenmann 1), pour les sericite-albite-gneiss. Macroscopiquement, certaines roches porphyrogenes schisteuses res- semblent beaucoup aux gneiss qu’on trouve parfois intercales parmi les chloritoschistes; mais ces gneiss ne sont pas associes aux autres roches caracte- ristiques du groupe blanc. Le gneiss que j’ai trouve dans pârâul Prisecani en est un exemple. II faut ajouter pourtant qu’au microscope la difference entre les deux roches ressort immediatement. Ainsi les gneiss montrent des phe- nocristaux qui sont constamment allonges suivant la schistosite, ce qui montre que nous avons affaire â une structure porphyroblastique et non pas â une structure porphyrique relicte, caracteristique pour les roches porphyrogenes; la muscovite est bien developpee, les feldspaths relativement propres et riches en concrescences microperthitiques et quelquefois mirmekitiques. Tous ces caractcres manquent aux roches porphyrogenes schisteuses et sont, par contre, communs dans les Gneiss de Cozia. Les gneiss psammitiques. PI. II Fig. 2. Sous cette denomination j’ai classe Ies roches schisteuses, de couleur vert-argente, qui apparaissent presque constamment associees aux autres roches du groupe blanc. Elles forment, le plus souvent, un terme intermediaire entre le groupe blanc et les chloritoschistes. La structure m i c r o g r a n o b 1 a s t i q u e rappelle souvent assez bien la figure 96 donnee par Rosenbusch2); mais parfois les grains sont ') L. c., pl. V, fig. 3. 2) Elemente, 1923, pag. 658. Institutul Geological României fiTUDES GEOLOGIQUES DANS l.ES ENVIRONS DE TULGHEȘ moins allonges et la roche reproduit sensiblement la structure donnee par Grubenmann pour un p s a m m i t i g n e i s s. La roche est constituee par un agregat de grains fins (au plus 0,1—o,2 mm) qui sont quelquefois tres allonges suivant la direction de la stratification et dont les bords des extremites sont plus ou moins dentes et engrenes les uns dans les autres. Le quartz est beaucoup plus abondant que le feldspath. Cette constitution mineralogique rapproche Ia roche decrite des gneiss que Rosenbusch classe parmi les granulites (W e i s s t e i n) et que Gru- benmann classe dans le groupe I, ordre 3 (Sericitalbitgneise), familie des gneiss-sericito-albitiques. Dans les deux classifications, la roche garde sa position â proximite de la halleflinte et des gneiss schisteux â seri- cite. Les deux auteurs remarquent pourtant que beaucoups de ces granulites et particulierement celles ayant une structure identique â celle des roches que j’ai decrites, peuvent etre d’originc sedimentaire (les gneiss psammi- tiques et pelitiques). Le fait que dans ces roches les grains sont arrondis me- caniquement et leur manque d’homogeneite, renforcent cette derniere suppo- sition. Vu l’association constante sur le terrain de ces roches aux autres roches du groupe blanc, je considere les gneiss decrits ici comme faisant pârtie du groupe blanc et genetiquement relies â ce groupe. Une pârtie des roches constituant le groupe blanc, notamment les hălleflintes et Ies roches porphyrogenes schisteuses, sont incontestablement des porphyres metamorphises. On voit souvent des phenocristaux de feldspath bien formes et ayant des cassures recimentees, des phenocristaux fragmentes de quartz, des restes de pâte amorphe et enfin des traces d’une texture flui- dale. Tous ces caracteres denotent l’origine de la roche: la roche primitive a ete un porphyre quartzifere, en general acide. Les restes de pâte amorphe, la texture fluidale et surtout le fait que ces roches apparaissent intercalees en couches parmi les chloritoschistes montre que ces porphyres avaient forme des coulees de lave. Transformees en schistes cristallins, sous l’action du metamorphisme regional, ces roches por- phyriques gardent encore, assez evidemment, quelques unes des caracte- ristiques imprimees par leur nature primitive effusive. Toutes les transformations metamorphiques des roches du groupe blanc ont eu lieu dans la zone superieure (Iipizone), ces roches ont donc parcouru un epicyle. Prises dans leur ensemble, Ies roches du groupe blanc rappellent les 1 e p t i t e s, denomination utilisee par les geologues scandinaves pour des schistes cristallins qui sont en majorite des produits volcaniques metamor- phises (laves, tufs, etc.). Tout comme le groupe blanc ces leptites comprennent i) L. c., Pl. IV, fig. 6. Institutul Geological României 402 ION S. ATANASIU des hălleflintes, des gneiss et des schistes qui montrent souvent une origine porphyrique evidente. Elles constituent une pârtie importante du groupe des porphyroleptites, groupe qui comprend : des gneiss grenus, des schistes de differents types parmi lesquels on compte aussi des schistes verts, des calcaires, des dolomites, des schistes argileux, des quartzites, des conglomerats et enfin des porphyres et des roches porphyroîdes. Dans le groupe de ces leptites pourraient entrer presque tous les schistes cristallins des Carpates orientales, â l’exception des massifs grano-diori- tiques. Les espaces libres entre ces massifs sont en effet remplis dans les Carpates orientales par le groupe blanc, les chloritoschistes, les calcaires cristallins et les quartzites noirs. Les porphyroleptites forment egalement des bandes remplissant les es- paces entre les gneiss et les granites du Bouclier scandinave. II existe tout de meme une difference consistant en ce que, dans les Car- pates orientales, le groupe blanc et en general les roches porphyrogenes sont quantitativement subordonnees aux autres schistes cristallins (chlori- Fig. 17. Le groupe blanc. Hollosarka. 1: 500. 1. Hălleflinte, 2. Hălleflinte? 3. Schistes â sericite, 4. Chlorito- schistes â quartz. Fig. 18. Le groupe blanc. Cote 671 Putna. 1:500. 1. Hălleflinte, 2. Schistes ă sericite, 3. Gneiss psammitiques. toschistes par exemple) tandis que les porphyres et les leptites constituent en majorite le Cristallin scandinave. Ce rapprochement entre le groupe blanc et les leptites n’a aucunement le but de conduire â des conclusions sur l’âge des schistes cristallins des Carpates orientales. Le groupe blanc, considere dans son ensemble, apparaît souvent en inter- calations assez epaisses (jusqu’ă 4—500 m) parmi les chloritoschistes â quartz. II est presque impossible de savoir si cette epaisseur constitue un seul paquet de depots ou si l’epaisseur reelle du depot ne serait pas doublee par des phe- nomenes tectoniques. En general, on peut dire que les hălleflintes n’appa- raissent jamais en bancs compacts sous des epaisseurs plus grandes que quelques dizaines de metres. Chaque fois que le groupe blanc a une grande epaisseur, Ies bancs constitues par ces roches sont separes par des pa- quets de roches porphyrogenes schisteuses, des gneiss psainitiques et quelque- *) O. L HOLMQUIST. The Archaean geology of the coast-regions of Stockholm. Guide congr. geol. Stockholm, 1910, Fasc. 15. Institutul Geological României ftTUDES GEOLOGIQUES DANS LES ENV1RONS DE TULGHEȘ 4°3 fois par des paquets de chloritoschistes â quartz ou de phyllites noires. Je reproduis ici trois coupes qui montrent la constitution de detail du groupe blanc. (Fig. 17, 18, 19). Le mode de gisement du groupe blanc est mis en evidence par les coupes generales representees sur la planche annexee â ce travail. On peut admettre que les depots les plus anciens qui apparaissent dans ces coupes sont les chloritoschistes â quartz. Si on fait cette supposition, le groupe blanc comprend â sa base les chloritoschistes et immediatement au- dessus les chloritoschistes pauvres en quartz, les phyllites noires et Ies quart- zites noirs. II existe pourtant des coupes ou l’on voit au-dessus des chlorito- schistes â quartz des phyllites grises et noires et des quartzites noirs, associes Fig. 19. Le groupe blanc. Telec, cote 760. 1:500. 1. Chloritoschistes •ă quartz, 2. Halleflinte, 3. Chloritoschistes â sericite, 4. Phyllites noires. parfois aux calcaires, et le groupe blanc n’apparaît plus entre les chlorito- schistes et les phyllites noires. Ceci indiquerait que le groupe blanc ne forme pas une nappe continue intercalee entre les schistes cristallins, mais qu’il apparaît ă un certain niveau sur des etendues limitees. Dans ce cas, la coupe stratigraphique de la pârtie des schistes cristallins contenant le groupe blanc serait celle representee par la fig. 20. Cette coupe concorde avec la nature des depots qui constituent le groupe blanc et qui sont, comme nous l’avons deja dit, des coulees et peutetre aussi, en pârtie, des tufs porphyriques. La genese du groupe blanc implique une discordance par rapport aux chloritoschistes qui sont plus anciens; mais cette discordance n’apparaît pas sur les coupes et je n’ai pu l’etablir par observation directe. On peut mentionner le fait que les chloritoschistes ă quartz sont toujours puissamment et intenșement plisses, ce qui n’est pas le cas pour le groupe blanc qui apparaît d’habitude sous forme de bancs massifs, reguliers et sans plis de petite amplitude. Ă part cela, le groupe blanc presente des inclinaisons et des directions tres differentes de celles que l’on peutmesurer dans les chlo- ritoschistes. Mais ces faits pourraient aussi etre interpretes comme l’effet d’une reaction differente aux facteurs orogeniques, reaction determinee par la constitution petrographique differente des deux groupes. 4O4 ION S. ATANASIU b) Les roches porphyrogenes â biotite. Dans la vallee de la Bistricioara, en amont de Arșița lui Juteș (Valea Seacă), et dans pârâul Muncelul mare, on trouve des roches tres voisines de celles qui constituent le groupe blanc. La seule difference avec ces dernieres est la presence de la biotite qui se substitue ici â la penine et en pârtie ă la se- ricite du groupe blanc. A ce point de vue, elles se rapprochent des hălleflintes â biotite, de la vallee du Ceremuș, decrites par Zuber. c) Les roches porphyrogenes â chlorite. Ces roches apparaissent intercalees entre les chloritoschistes, tout comme le groupe blanc. Les grands phenocristaux de quartz et de feldspath qu’elles montrent, englobes dans une masse verte chloritique, leur donnent â premiere vue l’aspect de conglomerats. Cependant l’etude des lames minces montre imme- diatement que nous avons â faire â des porphyres metamorphises. Ils par- raissent moins transformds que les roches du groupe blanc et pourraient etre Fig. 20. Schema stratigraphique de la pârtie superieure des schistes cristallins. F. Chlori- toschistes a quartz, P. Roches porphyrogenes, Fn. Phyllites noires, Q. Quartzites noirs, C. Calcaires cristallins. rapproches, en quelque sorte, des porphyres massifs du Țibleș. Toutefois, le fait qu’ils apparaissent toujours comme intercalations de petite epais- seur entre les chloritoschistes, ne laisse aucun doute qu’ils appartiennent aux schistes cristallins et doivent etre consideres, eux aussi, comme nappes de lave. Aux environs de Tulgheș de pareilles roches apparaissent dans Valea Corbului, dans le rutsseau Noghirez et dans la vallee de la Putna. La description mineralogique est donnee pour des roches typiques provenant de Nyerges (sources de la Putna); ce point tombe en dehors de la region representee sur la carte geologique. Les roches porphyrogenes â chlorite de Nyerges: Ces roches sont de couleur vert-gris, â texture schisteuse tres prononcee. En section transversale, elles laissent voir des phenocristaux de quartz et de feldspath de la grandeur du pois. La structure de la roche est holocristal- L- Institutul Geologic al României ETUDES GfiOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 4oS line porphyrique (relicte) et sur cette structure se superpose une structure blastogene et des effets cataclastiques. Au microscope, on voit les phenocristaux de quartz (Fig. 21) bien formes, â puissantes extinctions ondulees, ayant de nombreuses fissures. Le feld- spath est represente par de grandes plages, pouvant depasser 10 mm de diametre, dans lesquelles on voit des fragments (primaires) de feldspath entoures par des rosettes compactes de sericite avec de la penine. (Fig. 22, 23), Fig. 21. Phenocristal de quartz. fissur^. Nyerges; X 20 fois. Fig. 22. Phenocristal de feldspath fragmentă et en pârtie decompose en sericite. Nyerges; X 250 fois Fig. 23. Rosettes de penine et sericite au- tour des fragments de feldspath alt6r6; X250 fois. La pâte, â structure microgranitique, est constituee par des grains irreguliers de quartz, par du feldspath â inclusions de sericite et de penine Fig. 24. Phenocristal de quartz. Nyerges ;X 26 fois. Fig. 25. Biotite. Nyerges; X 82 fois. et enfin par des lamelles de biotite un peu moins polychroîque que celle des phenocristaux. D’apres sa composition mineralogique, la roche doit provenir primitivement d’un porphyre quartzifere qui presente aujourd’hui quelques modifications metamorphiques. A Nyerges, (Fig. 24,25) on trouve egaleinent un porphyre metamorphise, qui differe de la roche que l’on vient de decrire, surtout par le degre plus pro- 26 Anuarul Inst. Geologic al României. Voi. XIII. XJGR? Institutul Geological României 406 ION S. ATANASIU nonce de la cataclase. Macroscopiquement on ne peut distinguer cette roche de la precedente que par la rarete des phenocristaux. La texture est schisteuse; la structure holocristalline-porphyrique (relicte). D’apres sa composition mineralogique, la roche a du etre priinitivement un porphyre quartzifere relativement pauvre en potassium. B) SCHISTES CRISTALLINS FORMES DANS LA ZONE MOYENNE DE METAMORPHISME (MESOZONE) Parmi les roches rencontrees dans les environs de Tulgheș, je considere les roches suivantes comme etant formees dans la zone moyenne de meta- morphisme : x. Amphibolites schisteuses, 2. Schistes â biotite, 3. Calcaires cristallins, 4. ? Mesoquartzites. 1. Amphibolites schisteuses (Rosenbusch)= Mâsoamphibolites (Grubenmann,. Type: Pârâul Noroiului. PI. II Fig. 3. Cette roche, visiblement schisteuse, est de couleur vert-fonce â bandes ou nodules blanc-verts. Sa schistosite est mise en evidence par des inter- calations de couches minces, riches en biotite. Au microscope, on voit une structure cristalloblastique qui reproduit sensiblement la figure 109 donnee par Rosenbusch ’). L’amphibole est de- veloppe en prismes allonges, relativement paralleles, ă contour sensiblement irregulier etl’espace reste libre entre ces prismes est occupe par un feldspath. D’apres la classification de Grubenmann, les roches ayant cette structure et cette composition mineralogique rentrent dans la familie des p 1 a g i 0- clase-ainphibolites, ordre des meso-amphibolites du groupe IV des e c 1 o g i t e s et amphibolites. Dans la classification de Rosenbusch, la roche de Pârâul Noroiului se rangerait parmi les amphibolites schisteuses (Familie des roches â amphibole ou â piroxene). Dans la region que j’ai etudiee, les amphibolites schisteuses apparaissent seulement dans Pârâul Noroiului (aux sources de Valea Seacă); c’est aussi de cet endroit que provient l’echantillon decrit ici. Elles forment des bancs puissants, ă schistosite tres evidente, qui reposent sur les chloritoschistes dugroupe supe- rieur et supportent des roches â biotite ressemblant â celles que je considere ') Elemente, 1923, pag. 708. Institutul Geological României E.TUDES GEOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 407 comme appartenant aux massifs d’intrusion et â leur enveloppe de contact, voir coupe, (Fig. 26). On connaît encore des amphibolites schisteuses dans les gorges de la Bistrița 3) et en Bucovine, â Ciocănești 2). Enfin, d’apres les echantillons collectionnes par le Dr. Tu. Krâutner, on peut afirmer que des roches identiques se trouvent aussi dans le massif de Rodna. 2. Les schistes ă biotite. Type: Pârâul Noroiului. Pl. II Fig. 4. La roche est parfaitement schisteuse, avec la couleur et l’eclat caracteris- tique que lui donne la biotite. Elle comprend des intercalations lenticulaires de quartz dont l’epaisseur varie entre 1 et 5 mm. D’apres Grubenmann, la roche peut etre denommee schiste ă bio- tite et ă plagioclase (Biotitplagioklasschiefer)et doit etre classee dans le groupe VII, comme etant une formation de la zone moyenne. Dans la classification de Rosenbusch elle doit etre rangee parmi les mic a- schistes. Les schistes ă biotite apparaissent dans Pârâul Noroiului associes aux amphibolites schisteuses. Dans aucun autre endroit des Carpates orientales ils ne sont plus mentionnes dans l’association indiquee. 3. Les calcaires cristallins. Type: Pârâul Noroiului. Les calcaires cristallins de Pârâul Noroiului sont de couleur grise, plus au moins translucides et ne peuvent se distinguer en rien de certaines varietds de calcaires cristallins qui se sont formes dans la zone superieure. Ils apparaissent sous forme de deux intercalations qui ne depassent pas quelques metres d’epaisseur, dans les schistes â biotite de Pârâul Noroiului. Une de ces intercalations apparaît aussi dans Albiuța. J’ai considere ces cal- caires comme etant formes dans la zone moyenne de metamorphisme, vu qu’ils sont associees ă des schistes cristallins formes dans cette zone. *) S. ATHANASIU. Geologische Beobachtungen in den nordmoldauischen Ostkarpathen. Verhandlungen d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1899, pag. 137, Wien, 1899. 2) K. PAUL. Grundziige der Geologie der Bucowina. Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1876, pag. 276, Wien 1876. 2b* Institutul Geological României 408 ION S. ATANASIU 4. Les Mesoquartzites. Type: Pârâul Ghețăriei. La roche que je decris sous le nom de mesoquartzite apparaît au fond de Pârâul Ghețăriei (affluent de pârâul Noroiului). Je lui ai donne le nom de mesoquartzite, parcequ’elle presente quelques uns des caracteres des «gneiss psammitiques » et des quartzites et en meme temps elle est associee aux amphibolites schisteuses et aux schistes ă biotite que j’ai consideres comme etant formes dans la mesozone. Les mesoquartzites sont des roches de couleur blanc-verdâtre en cas- sure fraîche et jaune-rouille sur les surfaces alterees. La texture est plutot massive que schisteuse et la roche peut etre fragmentee en morceaux plus oumoins prismatiques, rugueux, rappelant les morceaux de bois coupe. Dans la pâte verdâtre, riche en paillettes de mica, on voit de rares pheno- cristaux de feldspath, ayant parfois le contour assez regulier et un diametre de 1 â 2 mm. Observations sur les roches form6es dans la zone moyenne de metamorphisme. Parmi les roches que j’ai aUribu^es ă la zone moyenne de metamorphisme, Fig. 26. Coupe par la serie cristalline formee dans la zone moyenne de metamorphisme. 1:25.000. 1. M6soamphibolites, 2. Schistes ă biotite, 3. Calcaires cristallins, 4. Mesoquar- tzite?, 5. Massif d’intrusion avec l’enveloppe de contact, 6. Chloritoschistes â quartz, 7. Groupe blanc, 8. Quartzites noirs, 9. Porphyres quartziftres. Ies amphibolites schisteuses, les schistes â biotite et les calcaires cristallins constituent une serie normale; les calcaires cristallins apparaissent comme intercalations dans les schistes â biotite, et ces schistes ă leur tour appa- raissent comme intercalations, d’epaisseurs differentes, dans les amphibo- lites schisteuses. Par rapport â cette serie, les mesoquartzites occupent une place relativement independante. ■i ’L Institutul Geologic al României X tGR>' fiTUDES GEOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 409 Les observations relatives aux relations tectoniques entre les roches de la zone moyenne et celles de la zone superieure (Fig. 26) sont fondees unique- ment sur les rapports constates dans Pârâul Noroiului et Pârâul Ghețăriei, car c’est seulement dans cette region que j’ai rencontre egalement des schistes de la zone moyenne. Ces rapports peuvent etre strictement locaux et pour ce motif j’evite toute generalisation basee sur ces observations, en retenant seulement la constatation que, dans le bassin de Pârâul Noroiului, apparais- sent des roches qui peuvent etre considerees comme etant formees dans la zone moyenne du metamorphisme, comme sont les amphibolites schis- teuses et les schistes â biotite, â intercalations de calcaires cristallins. CHAPITRE III LES MASSIFS D’INTRUSION AVEC LEUR ENVELOPPE DE CONTACT ET LEURS APOPHYSES Dans les schistes cristallins des environs de Tulgheș on peut separer des masses â contour elliptique, constituees par des roches granodioritiques, par des gneiss â biotite et par des migmatites, constamment associees â des mi- caschistes â grenats. Ces masses se distinguent surtout des autres schistes cristallins par la presence de la biotite et dans leur domaine les roches massives paraissent former des masses proteiformes â nombreuses apo- physes, dont les irregularites sont comblees par les micaschistes â grenats. Ces masses peuvent etre considerees comme des intrusions de roches» granodioritiques qui ont produit dans les schistes cristallins du groupe su- perieur une aureole de contact, constituee surtout par des micaschistes â grenats auxquels s’associent parfois des chloritoschistes â biotite et oii l’on trouve constamment aussi des amphibolites grenues. Les gneiss qui apparaissent parmi les schistes cristallins de la zone su- perieure peuvent etre consideres comme etant des apophyses plus eloignees de ces massifs. Dans l’esquisse de la fig. 27 on a separe les micaschistes et les chlorito- schistes ă biotite du reste des roches qui constituent les massifs d’intrusion. Cette separation est approximative et met seulement en evidence les masses plus importantes de micaschistes. A) LES MASSIFS D’INTRUSION Les roches granodioritiques et les gneiss ont ete, en pârtie, etudies micros- copiquement par Trauth x) qui a decrit un «dioritgneiss» provenant B F. TRAUTH. Ein Beitrag zur Ixenntniss des ostkarpatischcn Grundgebirgcs. Mirt, d. geol. Gesellschaft in Wien, Bd. III, 1910. Institutul Geologic al României 4io ION S. ATANASIU de Ciumeni (Lovesz), station de chemin de fer sur la ligne Palanca-Mier- Fig. 27. Esquisse representant les rapports entre les roches d’intrusion et l’en- veloppe de contact dans les environs de Tulgheș. 1: 200.000. Bim. Roches granodioritiques massives et gneiss, M. Micaschistes ă grenats et chloritoschistes â biotite formant l’enveloppc dc contact, Cr. Schistes cristallins de la zone sup^tieure, m. Mesozoique sur le Cristallin, F. Flysch. curea Ciucului (pag. 56); un «biotitmuscovitgnciss» de «gra- nilîscher Herkunft» du mont Hăgieșul et de Pârâul Zăvului (Zăvoiului) qui Institutul Geological României fiTUDES GEOLOGIQUES dans les environs de tulgheș 4” descend de Bâtca Arsurilor vers Bistricioara (pag. 85) et enfin un granițe de Muncelul, en Bucovine (pag. 66). De pareillesroches sont d’ailleurs egalement mentionnees dans la litterature plus ancienne. Paul 2) observe qu’en Bucovine, certains gneiss passent â des granites gneissiques et il pense, d’accord avec Cotta, qu’ils ont penetre dans les micaschistes comme roches eruptives. Herbich2) mentionne des «gneiss â structure granitique par l’interme- diaire desquels les gneiss passent ă des granit-gneiss et â des syenitgneiss». S. Athanasiu3) remarque sur le Rarău et sur Pietrele Roșii, dans le Nord de la Moldavie, des gneiss granitiques qui sont difficiles â distinguer des granites en echantillons et pense que, d’apres les phenomenes de contact, d’apres leur mode d’apparition et d’apres les inclusions qu’elles contiennent, ces roches peuvent etre considerees comme etant de na ture eruptive. Dans la region de Tulgheș, les roches massives â texture graniti- que sont relativement rares et forment des affleurements de petite etendue. Les gneiss â biotite representent la roche la plus repandue dans les surfaces separees comme «roches massives» (fig. 27). Quelques-uns de ces gneiss sont incontestablement des ortogneiss et on doit admettre qu’ils sont en relation directe avec les intrusions de roches granodioritiques massives, auxquelles ils passent d’ailleurs d’apres les remarques des auteurs cites plus haut. De tels gneiss sont ceux decrits par Trauth et provenant de Hăghieșul et de Pârâul Zăvoiului et probablement aussi la majorite des gneiss qui prennent part â la constitution des massifs d’intrusion. A part les ortogneiss, Trauth 4) decrit aussi un gneiss qui, â son avis, serait d’origine sedimentaire (paragneiss) et forme dans la zone moyenne de me- tamorphisme. Cette roche est un grenat-gneiss et provient de Piatra Argin- tăriei (Bâtca Arsurilor). J’ai rencontre de tels gneiss â grenats au N. de Bicafeul-Mare (massif de Beneș). Au cas ou ces roches seraient incontestablement des paragneiss, ce qui devrait etre confirme aussi par l’analyse chimique, on devra les considerer comme etant des parties de la masse dans laquelle ont penetre les intru- sions de roches granodioritiques, parties qui ont ete prises et metamorphi- sees entre les apophyses des intrusions. *) Geologie der Bucowina. jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, Bd. XXVI, pag. 276, Wien, 1876. ' 7 " s) Das Szeklerland. Mitt. d. Jahrb. d. k. ung. geol. Anstalt, Bd. V, pag. 73, Buda- pest, 1878. -) Geol. Beobachtungen i. d. nordmoldauischen Ostkarpathen. Verh. d. k. k. .geol. Reichsanstalt, 1899, pag. 135, Wien, 1899. . _ _ 4) L. c., pag. 87. ' - ION S. ATANASIU 412 B) L’ENVELOPPE DE CONTACT 1. Migmatites. Dans les massifs d’intrusion de Tulgheș on trouve des migmatites qui, au moins microscopiquement, sont identiques ă ceux qu’on trouve dans les montagnes de la Foret Noire. Les elements blancs sont disposes en couches parralleles qui, par le fait que la roche est intimement plissee, apparaissent sur les surfaces exposees â l’alteration comme des bandes blanches meandriformes. 'Preș souvent les migmatites s’interposent entre les roches d’intrusion (granodiorites ou ortogneiss) et les micaschistes. Cette position est d’ailleurs normale, parce qu’elles representent un produit de melange qui s’est forme sur la zone de contact entre les massifs d’intrusion et les roches dans lesquelles 1'intrusion s’est effectuee. 2. Micaschistes â grenats. Les micaschistes â grenats sont des roches de couleur jaune-rouille, â eclat metallique caracteristique pour la muscovite, avec une schistosite remarquable. Sur les surfaces paralleles ă la schistosite,on voit toujours â cote des lamelles de muscovite egalement des lamelles plus fines et plus rares de biotite. Souvent on voit sur les memes surfaces des cristaux de grenats qui peuvent atteindre exceptionellement 10—12 mm. de diametre; mais en ge- neral ils ontles dimensions d’un pois. Dans les sections normales â la schis- tosite, on voit constamment des lentilles de quartz dont le volume peut at- teindre quelques dizaines de cm3. Trauth ') donne une description microscopique des micaschistes â gre- nats de Muncelul (Bucovine). La roche qu’il decrit se distingue des mica- schistes de la region de Tulgheș uniquement par la quantite plus grande de biotite qu’elle contient. Paul 2) mentionne les memes roches dans de nom- breux points des schistes cristallins du Sud de la Bucovine et S. Athana- siu 3) constate leur existence dans le Cristallin du Nord de la Moldavie. Dans la region de Tulgheș et dans l’extremite meridionale des schistes cristallins des Carpates orientales.les micaschistes â grenats ne sont pas mentionnes. Ces roches ont probablcment ete englobees par les geologues dans le groupe trâs vaste des «micaschistes». l) L. c., pag. 98. -) L. c., pag. 267—278. s) Verh, d. k, k. geol. Reichsanstalt, 1899, pag. 135. Institutul Geological României Etudes geologiques dans les environs DE TULGHEȘ 413 3. Chloritoschistes â biotite. PI. H Fig. 5. Ces roches sont parfois associees aux micaschistes â grenats. Elles ne se distinguent des chloritoschistes â quartz que par la presence de la bio- tite qui forme de grandes lamelles, quelquefois en pârtie decolorees. Dans ce cas, la biotite est tres probablement un mineral de contact qui a pu naître au cours de l’intrusion des roches granodioritiques. Sa presence comme mineral de contact dans les chloritoschistes montre que Ia mise en place de ces massifs a eu lieu posterieurement au metamorphisme qui a produit les chloritoschistes. L’esquisse donnee (fig. 27) montre que les micaschistes et les chloritoschistes â biotite s’interposent constamment entre les roches massives et les schistes WSW _---- ENE Fig. 28. Coupe le long du Noghirez, â mi chemin entre les cotes 794 et 815. 1:400c. m. Micaschistes, M. Roches granodioritiques massives, N. Migmatites. cristallins de la zone superieure. Ils apparaissent aussi comme bandes intercalees entre des James de gneiss ou encore comme enveloppe des roches massives. Dans la vallee du Noghirez, en amont de la cote 794, on voit re- lativement bien comment les micaschistes enveloppent presque les roches massives (fig. 28). II est tres probable que les micaschistes â grenats representent des parties des schistes cristallins de la zone superieure — en majorite probablement des chloritoschistes ă quartz — qui ont subi un metamorphisme de con- tact dont l’effet ă ete de les enrichir en muscovite et de former la biotite et les grenats. Les chloritoschistes â biotite ainsi que, parfois, ceux ă grenats, reprdsenteraient un terme intermddiaire entre Ies micaschistes et les chlo- ritoschistes. 4. Amphibolites. Type: Obcina Balajului. PI. II Fig, 6. Dans l’enveloppe de contact des massifs d’intrusion, c’est-â-dire dans les micaschistes â grenats, apparaissent quelquefois, dans les environs de Tulgheș, des amphibolites ă grenats. L’esquisse de la fig. 29 montre clăi* rement les rapports entre Ies micaschistes et Ies amphibolites, • Institutul Geological României 414 ION S. ATANASIU Comme type, je decrirai l’amphibolite de Obcina Balajului. A la loupe on voit la roche formee d’une masse cristalline noir-verdâtre, plus ou moins fibreuse et â eclat soyeux, ou l’on peut distinguer parfois des bandes qui R°c cu biotit ^enit EnUO "y? — Amfibolite in ioc x Amfibolite in blocuri Fig. 29. Rapports entre les amphibolites et les massifs d’intrusion. r: 200.000. 1—10 points oii j’ai trouve des amphibolites. different entre elles par la grandeur des cristaux d’amphibole qui les con- stituent. Dans cette masse sont repandus de rares grains de grenats, colores en rose, d’un diametre de 1—2 mm. " Au microscope on voit, â cote de l’amphybole et des grenats, des .ele- ments secondaires, comme la zoîzite, Ia sausșuritc et le quartz et des elementș accessoires comme le sphene, la pyrițej l’ilmenite et l’apatite, Institutul Geological României Etudes gEologiques dans les environs de tulgheș 415 La texture est massive avec une legere tendance d’alignement de I’amphi- bole qui contourne plus ou moins les grenats. La structure est homeoblas- tique. II est â remarquer pourtant que les grains de grenats sont le plus sou- vent rassemblcs en plages qui depassent en grandeur les dimensions des cristaux d’amphibole et impriment ainsi ă la structure une certaine hete- roblastie. La frequence lineaire *), dans l’amphibolite de Obcina Balajului est la suivante: 73 hornblende, 10 grenat, 6 zoîzite, 6 quartz, 5 sphene et ensuite saus- surite, apatite, pyrite, ilmenite. D’apres la structure, la texture et la compo- sition mineralogique decrite, on peut denommer cette roche «Grenat- amphibolitegrenue». Elle correspond aux grenatamphibo- litesgrenues de Rosenbusch 2) et aux grenatamphibolites- homeoblastiques que Grubenmann 3) decrit dans la familie des gre- nat-amphibolites (b), ordre 2 (Mesoamphibolites), groupe IV (Eclogites et amphibolites). L’analyse faite par le chimiste I. Atanasiu a donne les resultats suivants: Si O2 . . . Ti O2. . . • 43>H . 2,12 Indices d’OsANN A12O3. . . . 14,18 s = 46,62 Fe2O3. . . . 0,12 A = 3,16 a = 2,1 FeO. . . • 448 C = 5,54 c = 3,7 MnO. . • • o>74 F = 35>98 f = 24>2 MgO. ■ • • 7,66 n = 9,7 k = 0,71 CaO . . . • I4>17 Na2O . . • 3.02 Indices de Niggli K2O . . . • 0,17 P2O5 • • • . 0,08 Si = 84 alk -- 6 SO3 . . . ■ 0,51 qz — — 40 k — 0,04 H2O(iio«) 0,07 al = 16 mg = 0,64 H2O(i8o°) 0.16 fm = 47 c/fm= 0,66 CO2 . . . — c = 31 Sect. IV 100,92 >) On a mesurd la longueur qui revient â chaque mineral sur des longueurs constantes, rdgulierement distancdes et disposdes suivant deux directions perpendiculaires. On a calcule ainsi le pourcentage. Cette mesure ă etd faite sur 20—40 lignes. Les mineraux qui n’ont pas ete coupes par ces lignes, presentent sans doute une fre- qence lindaire plus petite que 1%, mais j’ai enumere, quand-meme, ces mineraux apres ceux qui entrent dans Ic calcul de la frequence. Ce procede je l’ai appliqud pour toutes les determinations des rapports quantitatifs entre les mineraux constituant une roche, 2) Elemente, 1923, pag. 706. 3) L. c., pag. 203, _ 416 ION S. ATANASIU 11 est a remarquer que le total de l’analyse est probablement augmente du fait que l’on a dose le soufre sous forme de SO3, bien que dans la roche il existe sans doute sous forme de S (dans les pyrites). L’oxygene ainsi ajoute represente 0,31 ainsi que le total general, diminue de cette quantite, serait 100,61. L’amphibolite de Kammegg, d’apres les analyses publiees par Rosen- Fig. 30. Projection de l’amphi- bolite de Obcina Balajului (1) parmi les hornblendites. busch x), presente la composition chimique la plus approchee de l’amphibolite de Obcina Bala- jului. Cette derniere roche differe de la plupart des analyses publiees par Rosenbusch et Gru- benmann, par la petite quantite de SiO2 (de quelques unites pour cent plus petite que dans les analyses mentionnees) et par l’absence presque complete du fer ferrique. Pour expliquer la petite quantite de Fe2O3 on doit remarquer que l’amphibolite analysee est une roche presque monominerale, etant con- stituee en majorite par la hornblende. Or les hornblendes contenant peu de Fe2O3 ne sont pas rares et par ex. pour une d’elle 2) on trouve 0,20 Fe2O3 et 14,48 FeO, tandis que l’amphi- bolite de Obcina Balajului donne 0,12 Fe2O3 2. Moyenne des hornblendites. et 14,18 Fe O. La fig. 30 represente une pârtie du triangle d’OsANN ou l’on a projete l’amphibolite de Obcina Balajului parmi les hornblendites mentionnees par Rosenbusch 3). On voit que une de ces roches a un point de projection presque identique avec celui de l’amphibolite de Obcina Balajului. Dans le tetraedre de concentration de NlGGLi (Fig. 31) 1 amphibolite de Obcina Balajului se projette â peu preș juste au millieu du champ des amphibolites. Dans la projection de Grubenmann 4) (Fig. 32), notre amphibolite se superpose â l’analyse Nr. 4 (iSclogite). A cote des amphibolites âgrenats apparaissent egalement dans la region d’au- tres amphibolites qui different entre elles par la quantite de quartz qu’elles contiennent ainsi que par le rapport quantitatif entre les grenats et la zoîzite (ou la saussurite). On peut comparer ces types varies en mesurant la frequence des mineraux. On peut obtenir une representation graphique en l) Elemente, 1923, pag. 710, Analyse 15. 2) DOLTER. Handb. d. Mineralchemie, Bd. II, Heft 1, pag. 612. Analyse 11. 3) Elemente, 1923, pag. 261. “) L. c., pag. 212, fig. 18. ETUDES GEOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 4'7 prenant en abscisses la frequence lineaire du quartz et en ordonnees la fre- quence des autres mi- neraux. (Fig, 33). De ee graphique on tire les conclusions suivantes: 1. L’amphibole di- minue regulierement quand la quantite de quartz augmente. 2. La zoîzite (et la saussurite) oscille en raison inverse de la proportion des grenats. 3. Le sphene et les mineraux opaques for- ment une quantite presque constante, in- sensible ă la variation du quartz. En laissant de cote le sphene et les mine- Fig. 31. T^traedre de concentration de Niggli avec la projection de l’amphibolite de Obcina Balajulni. raux opaques, qui ap- paraissent sur le graphique comme un tout inerte, on peut considerer la serie des amphibolites representees sur le graphique comme le resultat d’un equilibre physico-chimique entre trois substances; la substance amphibolique, • Proeciiileeaogîleiooii Amfibolitelor. Grabe/mono •/ fledia eclogitewsiAmfi bontelor Grubenmonn Fig. 32. Projection, d’apres Grubenmann, des eclogites et amphibolites et de l’amphi- bolite de Obcina Balajuluh la substance quartzique et la substance zoîzite (saussurite)—grenatique. Les deux premieres substances forment un systeme de deux com- ponents qui se disloquent l’un l’autre et fonc- tionnent relativement independamment de la substance zoîzite (saussurite)—grenatique. Dans certains cas (Amphibolite ă 12% de quartz), quand la substance zoîzite-grenatique apparaît en grande proportion, elle empiete sur le systeme amphibole-quartz. La substance zoîzite (saussurite) —grenatique forme alors un deuxiâme systeme qui peut donner soit seulement de la zoîzite (saussurite) soit de la zoîzite et des grenats en proportions variables. On peut remarquer encore, sur la fig. 33, que l’amphibolite de Obcina Balajului, la seule Institutul Geological României + i8 ION S. ATANASIU pour laquelle j’ai donne une analyse chimique, represente un type extreme parmi les amphibolites de Bistricioara. Ce fait explique pourquoi le bioxide de silice apparaît dans notre amphibolite en plus petite proportion que dans la majorite des amphibolites mentionnees par Rosenbusch et Grubenmann. L’amphibolite de Obcina Balajului apparaît comme une bande de 3—4 m. de largeur qui coupe la route Tulgheș-Bicaz ă 200 m. en amont du pont de la cote 894. La roche se trouve intercalee dans des micaschistes â biotite mais son mode de gisement n’apparaît pas clairement. A ce point de vue les apparitions d’amphibolites de la cote 873, dans le ruisseau Noghirez, sont plus concluantes. Dans la premiere apparition que l’on voit sur la rive gauche de la vallee, juste ă la cote 873, les amphibolites se trouvent en con- Fig. 33. Graphique de la frdquence lin&ire des mineraux dans les amphibolites du bassin de la Bistricioara. 6. Grenatamphibolite Obcina Balajului, 12. Zoîziteamphibolite Pâr. Alunului, 13. Id. Id., 16. Grenatamphibolite ă zoîzite Pâr. Paltinului, 22. Gre- natamphibolite â saussurite Piatra Runcului, 32. Zoîziteamphi- bolite Pâr. Noghirez. tact immediat avec des roches granodioritiques massives et sont traversees par les apophyses de ces roches. Dans une autre apparition situee ă 200 m. en amont de la cote 873, tou- jours sur la rive gauche de la vallee, les amphibolites paraissent former un corps en pârtie pris et digere par le magma granodioritique. Ces deux apparitions montrent que l’amphibolite est tres probablement un produit du metamorphisme de contact et ce fait explique aussi son appa- rition seulement dans les aureoles de contact des massifs granodioritiques. Le fait que les amphibolites apparaissent seulement en petites quanti- tes, sans affinite evidente avec les roches qui les environnent, qui sont elles aussi des produits de contact, montrerait que les amphibolites seraient d’anciens filons intrusifs dans les schistes cristallins, filons qui se sont trouves accidentellement dans les regions ayant ete soumises au metamorphisme de contact produit par les intrusions granodioritiques. Institutul Geological României fiTUDES GEOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 419 D’autre part l’interpretation de l’analyse chimique d’apres Becke, Niggli et Osann, n’exclut pas la possibilite que l’amphibolite de Obcina Balajului la seule analysee, soit une roche d’origine eruptive et non pas sedimentaire. Dans le triangle de Becke la roche, ayant les indices: Si = 41,92, U = 37,58, L = 20,50, se projette en marge du champ des roches erup- tives. Dans le tetraădre Fig. 34. Les amphibolites preș de la cote 873 (Noghirez). 1: 300. 1. Amphibolite, 2. Roches granodioritiques, 3. Gneiss â biotite. de concentration de Nig- gli (Fig. 31) sa projection tombe au milieu du champ des roches erup- tives. Enfin, d’apres les criteriums d’OsANN, le rapport S : Al : F ainsi que le rapport Al : Ca : Alk, range l’amphibolite de Obcina Balajului parmi les roches eruptives. Les indices necessaires pour cette projection sont: S = 14,4 Al = 2,7 F = 12,9 Al = 9,2 Ca = 17,5 Alk = 3,3 On peut donc con’clure que les amphibolites que j’ai rencontrees dans les environs de Tulgheș proviennent des roches filoniennes basiques qui ont ete transformees en amphibolites sous l’action du metamorphisme de contact Fig. 35. Les amphibolites â 200 m. en amont de la cote §73. 1:300. 1. Amphibolites, 2. Roches granodioritiques, 3. Gneiss â biotite. produit par les intrusions des magmas granodioritiques. M. Savul 1), qui a etudie Ies amphibolites de Șarul Dornei, arrive, lui aussi, â la conclusion qu’elles repre- sentent des roches lampro- phyriques metamorphisees, mais il pense que cette trans- formation est due au dynamo- metamorphisme. L’existence des filons, soumis au metamorphisme de contact provoque par les intrusions granodioritiques, implique aussi l’existence, dans les schistes cristallins, des filons correspondants non transformes. Nous devons donc trouver, en dehors de l’aureole de contact, des filons de la meme ') Studii asupra șisturilor cristaline. An. Inst. geol. al României, voi. XII, pag. 432, București, 1927. JA Institutul Geologic al României IGR/ 420 ION S. ATANASIU suite que les filons d’amphibolite, qui ont du garder leur caractere primitif. On pourrait songer, en premier lieu, aux diabases car ces roches ont une composition chimique sensiblement pareille â celle des amphibolites et parce qu’on rencontre frequemment des diabases transformees en amphibolites. M Savul *) remarque d’ailleurs une ressemblance dans la composition chimique des amphibolites de Șarul Dornei avec les roches filoniennes du Nord de la Moldavie, analysees par Buțureanu. II faut pourtant remarquer qu’on peut constater une affinite tout aussi grande que celle existant entre les diabases et les amphibolites, entre les dia- bases et les roches effusives qui apparaissent intercalees dans les depots du Trias superieur qui reposent sur les schistes cristallins des Carpates orientales. Ces parentes chimiques nous conduiraient â comprendre dans la meme phase de manifestations eruptives les amphibolites, les diabases et les roches effusives mesozoîques et conchire que les amphibolites (que nous consi- derons comme etant des diabases mdtamorphisees) ont ete mises en place durant le Trias superieur, en meme temps que les roches effusives cor- respondantes. Dans ce cas, les intrusions granodioritiques qui onttransforme, dans leur aureole de contact, les diabases en amphibolites, ont du se produire dans une periode plus recente que le Trias superieur. Cette conclusion n’est pas admissible, car le Trias, avec lequel commence la serie des de- pots mesozoîques reposant sur le Cristallin, s’etale en discordance par dessus les lignes de contact entre les massifs d’intrusion et ies schistes cristallins, indiquant par cette disposition que deja avant le Trias inferieur les mas- sifs d’intrusion etaient mis en place et leurs aureoles de contact etaient formees. Les amphibolites formees dans ces aureoles ne peuvent donc etre que pr^triasiques. C) LES GNEISS Ă part les gneiss â biotite, qui apparaissent dans les regions sdpar^es sur la carte comme etant des massifs d’intrusion avec leurs aureoles de contact, soit comme facies peripherique de ces massifs, soit comme apophyses ayant penetre entre les micaschistes â grenats, on rencontre aussi, aux environs de Tulgheș, des gneiss qui forment des lames entre les chloritoschi- stes. Je considere ces gneiss comme des apophyses des massifs granodio- ritiques. Parmi Ies gneiss qui apparaissent entre les chloritoschistes et qui sont separes des massifs d’intrusion, on peut distinguer deux varietes: i. Gneiss oculaires rouges. 2. Gneiss blancs. l) £tude sur les schistes cristallins. An. Inst. geol. al României, voi. XII, pag. 482. București, 1927. Institutul Geologic al României Etudes gEologiques dans les environs de tulgheș 421 1. Les gneiss oeulaires rouges. Type: Măgura Prisăcanilor. Ces gneiss apparaissent macroscopiquement comme une roche schisteuse. Elle est constituee par un mica verdâtre qui forme, avec le quartz, la masse dans laquelle apparaissent les grains oeulaires de feldspath rouge. La texture est schisteuse-Ienticulaire (oculaire). La structure est porphyroblastique â petits elements, variant entre 0,2 et 0,5 mm. et atteignant rarement 1 mm. de diametre, tendis que les porphyroblastes ont 5—10 mm. de longueur et sont en general fusiformes. Les petits elements forment des couches ou lentilles allongees, alternes. Fig. 36. Albite dans la microclinc. Gneiss oculaire rouge. Măgura Prisăcanilor; X 200 fois. Fig. 37. Albite dans la microcline. Gneiss oculaire rouge. MăguraPrisăcanilor; X 34 fois- Fig. 38 Pârtie de la fig- 37; > 337 fois. D’apres sa structure et d’apres sa composition mineralogique, la roche est un gneiss oculaire â microcline, en tout point semblable au gneiss de Rarău ’) et aux autres gneiss oeulaires de Bucovine et du Nord-Est de la Transylvanie 2). Ces derniers ont toujours ete comparcs au gneiss de Cozia 3). La difference entre la roche decrite et tous les autres gneiss enumeres con- siste, en premier lieu, dans le fait que la biotite est remplacee, dans les gneiss de Măgura, par un autre mica. Ce phenomene pourrait etre explique par un metamorphisme de deuxieme rang, auquel on peut attribuer aussi les phenomenes de cataclase observes dans le quartz, ainsi que les extinctions onduleuses du feldspath. *) TiL NlCOLAU. Gnaisul dela Rarău. Archiva, No. 4, Aprilie 1905. -) F. TRAUTH. Ein Beitrag zur Kenntnis des ostkarpatischen Grundgebirges. Mit. d. geol. Gesellschaft in Wien, Bd. III, 1910, pag. 71. 3) M. REINIIARD. Der Coziagneisszug in den rumănischen Karpathen. Bukarest, 1906. 27 Anuarul Inst. Geologic al României. Voi. XIII. Institutul Geologic al României 422 ION S. ATANASIU Trauth ]), dans l’etude comparative qu’il fait entre le gneiss de Cozia et les autres gneiss des Carpates orientales, remarque, comme differences principales, l’absence de la protoclase et la di'mension des porphyroblastes de microline, qui peuvent atteindre dans Ie gneiss de Cozia la dimension du poing tandis que’en Transylvanie et en Bucovine elles atteignent rare- ment 2 % cm- L’auteur cite croit que ces differences ont leur origine dans le processus de formation des roches. D’apres Mrazec et Reinhard, la texture lenticulaire du gneiss de Cozia serait en grande pârtie primaire et serait nee durant la consolidation â fluctuations magmatiques d’une granite-porphyre sous l’ac- tion d’un « S t r e s s » puissant, tandis que les gneiss de Transylvanie et de Bucovine auraient leur texture determinee uniquement par le metamorphisme provoque par le « S t r e s s » exerce sur une roche « biotite-granito-por- phyrique » deja consolidee. Je dois pourtant remarquer qu’on rencontre aussi, dans les feldspaths des gneiss oculaires des Carpates orientales, des fractures qui peuvent etre considerees comme des protoclases. La difference de dimensions des no- dules de feldspath peut etre expliquee plutot par l’amplitude du phenomene que par un mode different de formation des gneiss. Ainsi, â Măgura ou les gneiss oculaires ont une epaisseur qui ne depasse pas 10 m., les nodules at- teignent 1 cm. de longueur et le plus souvent seulement 5—6 mm. de dia- metre. A Rărău, oti l’epaisseur de cette roche atteint 50 m.,les nodules sonr toujours plus longs que 1 cm. Les gneiss oculaires des Carpates orientales, qui presentent des epaisseurs atteignant rarement 50 m. ayant un d^veloppe- ment local, lenticulaire, presentent des conditions de cristallogen^se moins favorables que le gneiss de Cozia qui se developpe sur une zone de quelque km. de largeur et de plus de 100 km. de longueur. J’en conclus que la difference entre les deux gneiss ne me paraît pas suffisamment accentuee pour leur attribuer un mode de formation diffe- rent. II est plus probable qu’ils sont le resultat d’un phenomene identique. Je ne peux decider si ces gneiss representent une roche consolidde sous l’action du « S t r e s s », ou s’ils representent des roches d^jâ consolidees et meta- morphisees ensuite. J’adopte en cette question les vues de Reinhard 2). 2. Les neiss blancs. Type: Ruisseau Prisăcani. Ces gneiss, qui sont d’habitude blanc-jaunâtres ou blanc-verts, montrent une schistosite evidente. Les plâns de clivage sont riches en muscovite et ont un aspect ondule et rugueux. Les ondulations sont produites par Ia proe- ’) L. c., pag. 80. =) L. c., pag. 79. - Institutul Geologic al României Etudes geologiques dans les environs de tulgheș 423 minence des lentilles de quartz et de feldspath. Dans les sections normales â la schistosite apparaît tres clairement une texture lenticulaire. Les lentilles, qui peuvent atteindre 7—8 mm. d’epaisseur et plus de 1 cm. de longueur, sont constituees surtout de feldspaths et plus rarement de quartz. Quand ces surfaces sont alterees, des bandes de quartz et de felds- paths apparaissent aussi en relief, ă cote des lentilles. Fig. 39. Cristal de quartz cass6 et enveloppe pai' la muscovite. Gneiss blanc. Prisăcani; X 38 fois. Fig. 40. Mirmekite dans la microcline. Gneiss blanc. Prisăcani; X 55 fois. Q. quartz, m. microcline. Les gneiss blancs sont tres frequents dans les environs de Tulgheș. Par- fois ils ont les nodules de feldspath bien developpes et se rapprochent par ce caractere des gneiss de Măgura. Les apparitions les plus importantes sont rnarquees sur la carte. Relations entre les gneiss et les massifs d’intrusion. Sur la carte geologique on voit clairement que les gneiss rouges ainsi que les gneiss blancs apparaissent entre les schistes cristallins du groupe supe- rieur sous forme de lames qui sont rapprochees des massifs d’intrusion ou meme en contact avec ces masifs. Plusieurs foisj’ai remarque dans les chlorito- schistes, au contact avec les gneiss, un enrichissement en mica blanc et dans le inassif de Măgura-Hangu les gneiss rouges sont associes ă une lame etroite de micaschistes pareils ă ceux que j’ai rencontre dans l’enveloppe de contact des massifs d’intrusion. Une pareille association a ete observee d’ailleurs aussi par Paul chez quelques gneiss rouges de Bucovine '). Le fait que les gneiss de Ia region de Tulgheș ont produit dans les schistes cristallins, parmi lesquels ils se trouvent, quelques phenomenes de contact, leur ’) L. c., pag. 269. 27» Institutul Geologic al României \ igr/ 424 ION S. ATANASIU repartition et leur constitution petrographique, justifient la supposition qu’ils seraient des ortogneiss. Je les ai consideres comme tels et les ai liesaux mas- sifs d’intrusion granodioritiques, comme etant des apophyses plus eloignees de ces massifs, apophyses qui se sont consolidees sous le « S t r e s s » durant des mouvements orogeniques, ainsi que l’admet Reinhard pour le gneiss de Cozia. De cette interpretation il resulte en premier lieu le fait que,entre lesgneiss â biotite rencontres dans les massifs d’intrusion et les gneiss qui apparais- sent comme lames entre les schistes cristallins de la zone superieure, il n’existe d’autres differences que celles causees par les conditions parti- culi^res de consolidation. Si l’on admet que Ies gneiss qui apparaissent entre les schistes cristallins de la zone superieure sont des apophyses eloignees des massifs granodiori- tiques, apophyses qui se sont consolidees sous des pressions orientees (S t r e s s), on doit conclure que les intrusions granodioritiques ont ete mises en place durant une phase de mouvements orogeniques. En effet, seuls ces mouvements peuvent produire Ies pressions orientees et les appels de magma (vers les axes des plis) qui ont donne naissance â ces lames de gneiss. Comme âge, ces mouvements doivent etre ulterieurs au metamorphisme regional qui a produit les schistes cristallins et anterieurs au Trias. CHAPITRE IV LES FIL O N S Les filons qui apparaissent dans les schistes cristallins des environs de Tulgheș sont de types tres varies. A premiere vue, on peut les separer en deux groupes: A. Porphyres quartziferes, B. Diabases et lamprophyres. A) PORPHYRES Q U A R T Z I FÎ1R E S Les porphyres quartziferes sont localises dans Ia pârtie NW de Ia region etudiee. Ils forment des colonnes â contour plus ou moins elliptique et leurs limites coupent parfois transversalement les schistes cristallins parmi lesquels ils apparaissent. Le type de porphyre quartzifere est celui de Pârâul Țibleș (Pl. III Fig. i) Macroscopiquement on voit que la roche est constituee par des grains bleu- opalin de quartz, de la grandeur d’un pois, et par des grains blanc- Institutul Geologic al României ETUDES GEOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 425 verdâtre de feldspath englobe dans une masse cryptomerc, d’un vert sale, dans laquelle on voit assez bien des lainelles de mica. La texturc est massive. Au microscope, la structure apparaît holocristalline-porphyrique. L’abon- dance de la sericite et la rarete des mineraux â calcium parmi les produits de decomposition des feldspaths, indiquerait que, spaths ont ete surtout șodicopotassiques, D’apres ces caracteres la roche de Țibleș doit etre denom- mee, selon Rosenbusch, porphyre quartzifere. La constitution mineralogiquc et surtout les caracteres macroscopiques rapprochent beaucoup ces porphyres de ceux de Rofna1), mais je n’ai aucu- nement l’intention de tirer, de cette ressemblance, des conclusions sur l’âge des porphyres de Țibleș. Les porphyres de Țibleș ainsi ceux de Muncel etaient connus par Reinhard 2). F. Trauth 3) de- crit lui aussi, un «quartz-amphibole-diorite- por- phyre ă mica » provenant de Valea Seacă, un peu en aval du confluent avec le ruisseau Țibleș. D’apres la nomenclature utilisee pour les roches semblables des Alpes cette derniere roche serait un tonalitporphyre. Cette roche se distingue des porphyres de Țibleș par la presence de la horn- primitivement, ces feld- Fig. 41. Fragments d’un cristal de feldspath ci- mente par la pâte micro- cristalline. Porphyre quartzifere Țibleș; X 46 fois. blende (presque completement chloritisee), par le contenii un peu plus grand en calcium des feldspaths et enfin par la grandeur des phenocristaux qui peuvent atteindre 2 cm. de longueur. Elle pourrait etre regardee, peut-etre, comme etant une apophyse du massif principal qui forme les sommets de Slana et Piatra Arsă. Des porphyres ressemblant â ceux de Țibleș existent encore beaucoup plus au Nord dans le massif de Pietrosul '). Nous connaissons ces porphyres uniquement par les coupes minces de la collection S. Athanasiu. Le quartz est plus fragmente que dans les porphyres de Țibleș. Le feldspath est, ici aussi, completement decompose et paraît etre un peu plus basique, car les produits de decomposition, la zoîzite et l’epidote, sont plus abondants que dans le porphyre de Țibleș. x) G. RUETSCHI. Zur Kcnntnis der Rofaagesteine. Eclogae geologicae Helvetiae, 1903, VIII. 2) Geologische Bcobachtungen liber die Kristallinen-Schiefer der Ostkarpathen. An. Inst. geol. al României, voi. XII, pag. .396, Bucarest, 1927. 3) Mitt. d. geol. Gesellschaft in Wien, Bd. iii, 1910, pag. 61. 4) SAVA ATHANASIU. Geologische Beobachtungen in den nord-moldauischen Ost- karpathen. Verh. der k. k. geol. Reichsanstalt, 1899, No. 5, pag. 136, Wien, 1899. 426 ION S. ATANASIU Le porphyre de Pietrosul peut etre classe lui aussi, parmi les porphyres quartziferes et I’abondance de la zoîzite et de l’epidote denotant un caractere plus basique, rapprocherait ce porphyre de celui de Valea Seacă, etudie par Trauth. Du massif de Pietrosul proviennent egalement quelques echantillons de la collection S. Athanasiu qui montrent les memes porphyres, mais complete- ment broyes. La cataclase est tres evidente surtout sur les phenocrisiaux de quartz qui sont partiellement pulverises. Les feldspaths sont, eux. aussi, fragmentes et la biotite apparaît seulement comme des restes parmi les mi- nerauxopaques, la sericite et la chlorite. Lesparties moins ecrasees de la roche forment des plages dans un reseau de mineraux pulverises ou la sericite est tres abondante. La cataclase ayant detruit le contour des phenocristaux, on ne peut plus preciser si une pareille roche est un veritable porphyre ou peut etre un tuf porphyrique. Les porphyres forment des masses importantes dans le complexe des schistes cristallins, masses qui, d’apres leurs formes et d’apres les relations dans lesquelles elles se trouvent avec les schistes cristallins, peuvent etre considerees comme des piliers de masses eruptives. Pour etablir l’âge de ces eruptions, nous ne possedons pour le moment aucun element d’appui. Les phenomenes de cataclase, tres prononces, indiqueraient des erup- tions anciennes, peut-etreantetriasiques, et le fait que ces porphyres ne sont pas metamorphises comme les roches porphyrogenes du groupe blanc, montre que leur mise en place a eu lieu apres l’accomplissement du metamorphisme regional qui a donne naissance aux schistes cristallins des Carpates orientales. Ces considerations situeraient les intrusions por- phyriques vers la fin du Paleozoîque. B) LAMPROPHYRES ET DIABASES Les lamprophyres et les diabases ne forment pas des massifs importants comme le massif porphyrique de Piatra Arsă, mais seulement des filons dont l’epaisseur ne depasse pas quelques decimetres. Ces filons sont frequents et tres varies. a) LAMPROPHYRES Les filons lamprophyriques peuvent etre classes en deux serjes: i. Camptonites et Monchiquites, 2. Spessartites. Institutul Geological României X igr/ Etudes gEologiques dans les environs de tulgheș 427 1. Camptonites et Monchiquites. a) Camptonite Cote 1454 Piatra Roșie Românească. PI. III Fig. 2. La roche est de couleur noire-grise, compacte et finement cristallisee, ayant un aspect basaltique. Au microscope on voit une structure holocri- stalline-porphyrique. Fig. 42. Olivine transformi en an- tigorite et calcite. Camptonite. Piatra Roșie; X 80 fois. Fig. 43. Augite tita- nifere groupee sur l’olivine. Camptoni- te. Piatra Roșie; X 80 fois. Fig. 44. Augite tita- nifere. Camptonite. Piatra Roșie; X 100 fois. Des phenocristaux d’olivine et de pyroxene, dont la longueur ne depasse pas 1 mm. representent le produit d’une premiere phase de cristallisation. Dans une deuxi^me phase se sont formes des cristaux prismatiques, allonges d’augite titanifere et de barkevicite. Ces deux generations de cristaux sont englobdes dans une pâte microcristalline constituee par de l’augite; de la bar- kevicite, du plagioclase et de la zoîzite. La frequence lineaire des mineraux est la suivante: Gene- ration 1 Gene- ration 11 Pâte Total 6 15 23 44 I — — 1 — 13 28 41 — 8 8 — — I 1 , — — I 1 — — 4 4 * -<• ICO Pyroxene .......................... Olivine............................ Barkevicite........................ Mineraux opaques................... Feldspath..................... . . Analcime .......................... Calcite (seulement dans la pâtc)...................... Institutul Geological României 428 ION S. ATANASIU D ’apres sa composition mineralogique, Ia roche est une camptonite â amphibole qui differe de la forme typique, decrite par Rosenbusch, par l’absence de la biotite et par lecontenu tres pauvreen feldspath. La com- position chimique de la roche, d’apres l’analyse faite par I. Atanasiu ’) est la suivante: Si O2........................................ 37,24 Ti O2..................... 3,40 A1.,O3................... 12,62 Fe2O3..................... 2,47 Fe O..................... 13,37 Mn O...................... 0,86 Mg O...................... 6,59 Ca O..................... j3>96 Ba O I.................... 0,09 SrO j.................. Na2 O.................. 2,04 K2 O................... 1,29 P2 O5..........• • ■ 0,13 S O3................... 1 >44 H2O(iio°)................. 0,40 CO24-H2O(i8o«). . . . 4,97 100,87 Du total de l’analyse on doit deduire l’oxygene du trioxide de soufre, car il est certain que le soufre provient des pyrites. b) C a m p t o n i t c Ruisseau Preluca Zvânccnilor, au confluent avec le vallon qui debouche sur sa rive droite, â la cote 1154 (fond de la vallee Telec, Valea Jidanului). La roche est massive et noire et a l’aspect basaltique. Dans la masse noire, microcristalline, on voit de rares cristaux de barkevicite pouvant atteindre plusieurs mm. de diametre et quelques plages blanc-verdâtres entourees d’une aureole rose. Au microscope, on voit que la structure est holccristalline-porphyrique. Â part les cristaux de barkevicite, visibles â l’ocil nu, 6n voit encorc dans la pâte des phenocristaux d’augite, de barkevicite et de quartz qui sont d’une dcuxiâme generation. B 4. A. ATANASIU. Contributions â l’etude chimique des roches druptives basiques. Bull. de -Chimie pure et appliqude, T. XXXVI (1924), No. 1—3, pag. 19, analyse 5 a, Bucarest, 1925. Institutul Geological României Etudes geologiques dans les environs de tulgheș 429 La frequence lineaire des mineraux est la suivante: Phenocristaux Pâte Total Pyroxene ) . . . . . 20 5 25 Barkevicite . . . • • 7 5 12 Quartz . . 2 — 2 Mineraux opaques . . — 55 55 Calcite . . — 5 5 Apatite . . — I I 100 II resulte de la composition mineralogique que la roche est une camptonite qui differe des camptonites nonnales par l’absence de la biotite et des feldspaths. c) Monchiquite Vallon qui se jette â la cote 659, dans le ruisseau Măghierușul. Pl. III Fig. 3. Fig. 45. Bark6vicit sur augite. Monchi- quite. MaghiefușjX 30 fois. a. Augite acmitique, at. Augite titani fere, b. Barkevicite. La roche est de couleur gris-fonce, finement cristallisee, d’aspect basal- tique et ayant une croute d’alteration tres distincte du reste de la roche. Au microscope, on voit une structure hypocristalline- porphyrique. Des phenocristaux d’augite et d’olivine, qui ne depassent pas 3 mm. de diametre, sont englobes dans une pâte constituee par des cristaux beaucoup plus petits d’augite, de barkevicite, de mineraux opaques, de sphene et d’apatite dont les interstices sont remplis par une masse amorphe de couleur brune, riche en mi- crolites. La frequence lineaire des mineraux est la suivante: Augite,....................27 Olivine. ..................21 Barkevicite . ............. 8 Mineraux opaques........... 7 Analcime................... 5 Pâte amorphe ..............32 100 D’apres sa composition mineralogique, la roche peut etre dimonwBce-.monr chiquite â augite et elle differe des monchiquites normales par l’absence de la biotite et la predominance de l’augite et de l’olivine. ’) Y compris la chlorite et la calcite provenant de l’altAation des pyroxbries. 43° ION S. ATANASIU L’analyse chimique de la roche ’) montre et probablement aussi de C02 ce qui amâne comme proportion, de Si 02. une quantite notable d’eau une diminution apparente, Si 02 • • • 34,72 Ti 02 • • • 3,02 A12O3 . . . 9,82 Fe2 03 • • • 3,24 Fe 0 ■ • • 11,39 MnO • • • 1,56 Mg 0 • • • 8,43 CaO . . . 10,92 Ba 0 Sr 0 1 traces Na2O ■ • • • 2,47 K20 • • • 0,65 P2O5 s o3 0,84 2) Ha O(no0). . . . ... 2,06 H2O(i8o°). . . . C02 . . . . j 11,04 100,16 d) Monchiquite Cote 927 du ruisseau Fiigheș3). PI. III Fig. 4. La roche est de couleur noire, compacte, d’aspect basaltique et porte une croute mince, de couleur rouille. Fig. 46. Pyroxene altorc. Monchiquite. Fiigheș; X 60 fois. Fig. 47. Oii vine ser- pentinisee (Antigo rite). Monchiquite. Fiigheș; X 360 fois. ... A) L. c., pag. 19, analyse 7 a. '-) II fallait rdduire au S. 3) Le ruisseau Fiigheș se jette dans la Putna en amont du ruisseau Șumuleu et n’est pas compris dans notre carte. Institutul Geological României Etudes geologiques dans les environs de tulgheș 431 Au microscope, on voit la structure hypocristalline-porphyrique. Des phenocristaux rares, d’un diametre de 1 mm. seulement, de pyroxene et d’olivine completement alterees, sont englobes dans une pâte constituee sur- tout de barkevicite â cote de laquelle on voit plusrarement de l’augite titanifere et de l’olivine. Les espaces sont remplis de substance amorphe. Fig. 48. Barkevicite. Monchiquite. Fugheș; X 375 fois. Fig. 49. Plage ă analcime (A). Monchiquite. Fugheș; X 60 fois. La frequence lineaire des mineraux est la suivante: Pyroxene (altere) . . . Olivine (alteree). . . . Barkevicite............. Mineraux opaques. . . Calcite................. Pâte amorphe . . . . 9 2 42 8 Phenoelements 7 32 100 II resulte de sa composition mineralogique et de sa structure que la roche est une monchiquite â a m p h i b o 1 e. On y remarque egalement l’absence de la biotite. La composition chimique de la roche1) est la suivante: Si O2. 38,78 TiO, 5>10 ai3o8 ...... 11,64 Fe3 O3 4,22 Fc 0.... .. . . . 12,30 Mn 0 . . . , . ....... 0,85 . . ») L. c„ pag. 20, analyse 1 b, introduite par erreur parmi les roches effușivcs așso» ciees aux depots rncsozo'jqUes. ; 432 ION S. ATANASIU Mg O...................... 8,24 Ca O...................... 9,24 Ba O 1 SrO j .................... 0>19 Naa O..................... 0,93 K2 O...................... 0,10 P2O5...................... 0,11 S O3...................... 0,67 H2O(iio°) ................ 0,62 H2O(i8o°)| co2 1..................... 6,/8 99>77 e) Une monchiquite a ete recueillie par moi ă Ia cote 904 du ruis- seau Noghirez. La roche se presente seulement sous forme de blocs. Elle est grise, massive, finement grenue et laisse voir â l’oeil nu de tres petits granules de pyrite et des spherules de calcite de 4 — 5 mm. de dia- metre. Au microscope, on voit la structure hypocristalline-porphyrique. Les phenocristaux sont representes par: Barkevicite, pyroxene chloritise, olivine transformee en antigorite, rares cristaux d’un feldspath plagioclase ba- sique et de tres rares lamelles de biotite. La pâte est devitrifiee. f) Une roche filonienne qui fait part, probablement, elle aussi, de la serie des camptonites et des monchiquites a etc renccntree par moi sur la rive gauche de vallee de la Bistricioara, au niveau de la cote 762, 600 m. en aval de I’embouchura du ruisseau Valea Seacă. La roche forme un filon de 40 cm. d’epaisseur dans les chloritoschistes â quartz, âproximite d’une ligne de contact de ces derniers avec les quartzites noirs. Le filon presente quel- ques fractures transversales. La roche est constituee en majorite par des grands cristaux de barkevicite associes presque constamment avec un am- phibole bleuâtre. Les interstices sont occupes par de la calcite, par du feld spath en cristaux finement macles et par des aiguilles longues de zoîzite. On remarque encore quelques plages troubles, alterees, qui forment des agregats stcllaires comme ceux que forme parfois l’augite titanifere; parfois ccs plages sorit remplies par des aiguilles de rutile groupees en reseau (Sagenite). • . D’apres sa composition mineralcgique cette roche pourrait etre rapprochee des camptonites â amphibole. -. .g).L.e.s c-a m p t o.n. i te s et 1 es . .mo ne h i q u i t e s dans la pârtie meridionale des Carpates o fie n t-a le s...............* - Institutul Geologic al României Etudes geologiques dans les environs de tulgheș 433 Les roches du groupe des camptonitcs et des monchiquites ont ete de- crites pour la premiere fois dans les Carpates orientales par I. Szadeczky’) qui les a trouves comine filons dans le massif syenitique de Ditrău. Leur ctude a ete reprise plus tard par B. Mauritz 2). V. Buțureanu 3) retrouve les camptonites et les monchiquites dans les schistes cristallins du Nord de la Moldavie et donne leur constitution mi- neralogique et chimique dans une serie de publications parues entre 1901 et 1916. En 1903 D. Cădere4) etudie de plus preș et fait l’analyse d’une camptonite provenant du ruisseau Borcuța et M. Reinhard s) mentionne les memes roches dans la vallee de l’Olt (Baia lui Bălan). En tenant compte aussi des analyses chimiques concernant les campto- nites du massif syenitique de Ditrău et en ajoutant les trois analyses du present travail, le nombre total des analyses chimiques faites sur les campto- nites et les monchiquites de la moitie Sud des Carpates orientales est de 17. Le tableau montre que les roches des environs de Tulgheș forment des types basiques extremes. Meme si l’on faisait abstraction de l’eau et du CO2 et sil’on calculait ă nouveau les donnees des analyses, la quantite de Si O2 resterait inferieure â celle de toutes les autres analyses du tableau. Ainsi, pour la camptonite de Piatra Roșie, on obtiendrait 39,69 Si O2, pour la monchiquite de Tulgheș 42,48, et pour celle de Măghieruș 40,42. Elles different encore des autres camptonites et monchiquites du tableau par la petite quantite de Al2 O3 et par l’augmentation prononc6e de la quantite de Fe O. La composition chimique se rapproche de celle des monchiquites de Taganrog (Russie meridionale) et de Montreal (Canada) 6). J) Camptonite provenant de Ditrău. Analyse faite â « Vers. Anstalt» Cluj. Ref. N. J., 1901, 1, pag. 402 et donnăe dans le trăite de ROSENBUSCH. 2) Uber die chemischen Verhăltnisse des Syenitmassivs von Ditro. Math.-Naturrv, Ber. Ungarn, XXX (1912), Budapest. Diferentiationsdiagram. Tschermak’s Mitt., 38, 1925. 3) Etudes petrographiques des roches ăruptives du district de Suceava. An. sc. Univ. lassy, fasc. 3, lassy, 1901. Cercetări în masivul cristalin dela Broșteni. An. Inst. geol. al României, voi. I, pag. LIV, Bucarest, 1908. fitudes petrographiques sur les roches filoniennes du massif cristallin de Broșteni. An. sc. Univ. Jassy, t. V, fasc. 4, lassy, 1909. Masivul cristalin dela Broșteni. An. Ac. Rom., Mem. Secț. științe, Seria II, t. XXXVII Bucarest, 1916. ') Sur les roches ăruptives de Borca. An. sc. Univ. Jassy, t. II, pag. 277—83, Jassy, 1903. 6) Geologische Beobachtungen liber die Kristallinen-Schiefer dej- Ostkarpathen. An. Inst. geol. al României, voi. XII, pag. 394, Bucarest, 1927. 6) ROSENBUSCH. Elemente. Ed. 1923, pag. 338, analyses 22 et 23. Institutul Geologic al României 434 ION S. ATANASIU C Vi 4 w „ q & o O P 0 p PocPpO'^ OOooOppp.9 b. o O ' 1 O 1 O 1 Un Un O « O V V | I V •* 1 V V | V V V v V w o W C'O 00 O CO 004 « 0> - 00 N b) w O W 00 O* o o —v>—' r ! p p P | p p p' w p 4 p> b P W 00 b b b 00 b W P C W 4 4- 4- 0C b) O O -< O N P' S' O 2. < B Q 2’ § O rt a. o. <* c ș m p o w yi | p 4 o p 4 oo w p b b b b O b 4 O' N Un Un « O h 4. &0 Un O O O O un W W p o 1 O « Un ’ p°p P P P P P Un ’ O Un 00 4i -Q h Q\sJ C 4 O 00^1 W O-» O 4 '-I O ''J 4 P 3 S S p< w c o p - O O O W W O O O Un o 0 4 00 0 Un un b b b P) b o b « O b 004 b bo b xj o -< 4 o O 4 "J un O O 4 4 4 w Ut g >- «- w O O 0 O p O o O 00 o P 4 - Un 00 Pi bbPPb P w P bP n bP Pi OO M M « O W \O44unOh>4O00 Cs 0 0> 4 a> c' ? M 4 w 0 O O 00 M «MW 4 0 « 0 « to owoowwțow'q b 4 4 b b b b c P bw b bb P 'U 04 W C4 OOv0 0^1^JN04 -I O o « N O -0W nOOOpMWpwp b b b ’ 0 4 ’ b b un b b ce b Pi 4* 0^4“ Un M tJWC"O4NWN 00 3 s o o w 4* N P? O W « | p OO | p W O p W Un 00 un P- b b P b Un N b b OO N> O O 4- Un OO CO4 O 0 o o 1 p r b | b p ! b P'P y p tb un P b b P P P b b b 0 400 O 00 un 4 W O 4 0 o o P b b I r ?’ P" b b 4 0 b b b b Un b 00P1 QX UO 4 0 OM O « N N O *H 3 < a □ o o W " 1 P b 1 P ?' P1 P P° b b w M un W 00W b 4 4 O OM4 40 C^OunOM w □ Cl. a OT o p un O O « Un | O un | OUn Qs « "o' Pi oobow b bc b w w b w 0 0 « N> 4 « N *J b> 0 w a □ < 0 5 O p Vi ț 0 M w | p 4 | p\ O« O' « W 00 ^OC' O'U Un Un W >- O O N O OO O' N O O 4 o" W o p 0 ' . ■ P ° r ? ] p p ! p p p p p b bob b b 0 bb b Pi O b Pi Pi 4. 0 »-< \O 0 00 M c>4 M 00 4 ’pMb’ 1 p^p un 00 N 0 Un 4 w bob b Pl b b b bob O M O w OO^IOO 0C4 t-< CAMPTONITES ET MONCHIQUITES Institutul Geological României fiTUDES GEOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 435 CAMPTONITES ET MONCHIQUITES DES CARPATES ORIENTALES Indices de NlGGLI Scct. V IV IV IV IV III IV IV IV v V IV IV IV/V IV IV IV c/fm o' o' O co 0 co m xq m ia co x© o" d 0" 0' 0' 0' xCOcl-T^r^OGO x© 00 x© x© x© ir> IO d d d d d d d 0 d 8u. 01 CJ d 6~ »-■ x© »O C" N 00 *2 't 'ț 'ț 't <7 0" 0' d 6 6 6 0,59 0,61 0,41 0,43 0,49 0,41 o,47 0,32 0,45 Si‘o ZI‘o O m n c* 0 10 N CO O N w o” 0' d d 0' d ir, ic CO O 00 x© N O uo w q co - >- ~ n - d 0" d d d d’ o- d o alk i4>5 00 xO co N x© x© Si £1 fi S*6 ti S‘zi £1 S'11 9 O 29,5 21,5 20,5 22 23 22,5 30,5 25,5 22,5 29,5 31 20 24,5 27,5 26 22 22,5 fm 3> 38,5 34 37 38,5 60 48,5 56 49 43 37,5 44,5 4° 40,5 40 43,5 44,5 30 25,5 27,5 25 25,5 i5,5 15 12,5 22,5 16 18,5 23 21,5 22,5 20 17,5 18 zb | O •+ 7 1 -48 -53 -46 -20 -48 -49 -23 -34 -32 -3i -53 -38 -52 -57 -54 * 1 128 124 i 124 III 106 88 76 75 OhNmOOOhO Indices d’OSANN a m ir O 00 d d o,75 °>72 o>7° 0,88 0,66 0,56 0,86 o,79 0,83 0,83 0,69 o,75 0,68 0,69 0,69 8,8 8,5 7,i 8,5 6,8 9,3 7 8,5 4,5 8,5 7,7 7 8,2 8,4 8,8 7,9 8 17,i 10.6 18,6 20 19,6 24,6 24,6 25,7 21,3 24,3 23,1 21,1 22,3 21,3 22,5 23,7 23,4 00 r- cd 3,9 3,6 • 5,2 4,7 3,4 2,2 6,4 t,7 2,2 4 2,3 5 2,3 0,2 as 4,1 5,7 7,5 6,4 5>2 0,7 2 2,1 2,3 4 4,7 4,9 5,4 3,7 5,2 6,1 5,5 17,25 20,89 19,63 22,84 35,21 38,33 4.1.62 26,67 31,61 27,85 24,13 28,23 27,02 28,70 30,18 30,42 o 8,84 A 4,18 4,o6 6,75 5,22 3,57 7,95 2,15 2,60 4,61 2,94 6,30 2,97 0,27 1.41 < x© oc - c 7,87 7,36 1,12 3,i5 3.38 2,91 5>25 5,7° 5,58 6,86 4,73 6,88 7,83 7,09 ca 56,75 57,03 56,27 54,32 51,3 49 44,87 5D36 53,59 55,55 55,49 52,17 50,92 52 53,62 52,52 ct co 10 x© r^oc 9 10 ti 12 13 14 15 16 >7 Institutul Geological României 436 ION S. ATANASIU La meme situation extreme est gardee par les roches de Tulgheș dans le triangle d’OsANN et dans le tetraedre de Niggli (voir fig. 50 et5i). Par • Camptonite șinwnch'quite din Broșteni ® Campionii Campion falis o Camptonite delaDitrău 0 Campiomte și monctnqmte Cm rep îutphez B. Barat P 2 putna P3 Putna Fig. 50. Projections des camptonites et des monchiquites des Carpates orien- tales dans le triangle d’OSANN. c/frn Fig. 51. Pârtie de la section IV du tetraedre de concenrration de NIGGLI. 1—5 Camptonites pro- venant du massif sydnitique de Ditrău, 6—8 Cam- ptonites et monchiquites provenant des environs de Tulgheș, 9—17 Camptonites et monchiquites pro- venant des environs de Broșteni; Roche No. 1 dans la section V, roche No. 6 dans la section III. Les nombres se rapportent aux analyses donnees dans le tableau (pag. 434). comparaison avec la camptonite type de Camptonfalls, les camptonites du massif syenitique de Ditrău se placent dans une position opposee â celles de Tul- Fig. 52. Diagramme de diffârenciation des camptonites et des monchiquites (NIGGLI), avec les projections des roches provenant des Carpates orientales. Institutul Geological României Etudes gEologiques dans les environs de tulgheș 437 ghes. La transition entre ces deux types paraît etre realisee par quelques unes des roches analysees par Buțureanu. Sur le diagramme de differenciation des camptonites et des monchiquites de Niggli ’) (voir fig. 52) les camptonites et les monchiquites de la pârtie meridionale des Carpates orientales donnent des valeurs plus grandes pour alk et plus petites pour fm. La grande valeur de l’indice alK, la predomi- nance du sodium sur le potassium (avec exception de l’analyse 9) et enfin la valeur reiativement petitc de l’indice mg, rangent sans conteste les campto- nites et les monchiquites de la pârtie meridionale des Carpates orientales parmi les produits de differenciation des magmas atlantiques. Dans le triangle Fig- 53- Diagramme de differenciation pour le magma syenitique de Ditrău d’OsANN, la majorite des camptonites et des monchiquites qui apparaissent comme filons dans les schistes cristallins, se placent dans le sextant III entre les shonkinites et les teralites. Le caractere nettement atlantique des roches et le fait que des pareilles roches se trouvent egalement dans le massif syenitique de Ditrău, conduisent â mettre en relation les filons de camptonites et de monchiquites des en- virons de Tulgheș et de Broșteni avec l’intrusion syenitique de Ditrău. Sur le diagramme de differenciation obtenu par Mauritz 2) d’apres la methode de Niggli, pour la masse syenitique de Ditrău, les camptonites et les monchiquites des environs de Tulgheș et de Broșteni (fig. 53) se pla- *) Gesteins- u. Mineralprovinzen, Bd. I, pag. 352 et 358, Berlin, 1923. 2) Die magmatische Differentiation in den foyaitischen Gesteine des Ditro u. Mecsek- gebirges. Tschermak’s Mitt., Bd. 38, pag. 195, 1925- 2S Anuarul Ins’. Geologic al României Voi. XIII. Institutul Geological României 438 ION S. ATANASIU cent assez bien. Si cet argument paraît suffisant, on peut conclure que les monchiquites et les camptonites que l’on rencontre dans les schistes cri- stallins de la pârtie meridionale des Carpates orientales, font pârtie de la meme serie filonienne que les camptonites qui traversent le massif syenitique de Ditrău. Les separations ultra-basiques du magma atlantique qui a forme ce massif ont donc produit une aureole filonienne remarquable comme etendue. En effet, la distance, en ligne droite, entre Ditrău et Broșteni, depasse 50 km. Si l’on admet une relation genetique entre les filons camptonitiques et monchiquitiques qui traversent les schistes cristallins et ceux qui tra- versent la syenite de Ditrău, on peut admettre aussi leur synchronisme. Par cette voie, on arrive â quelques conclusions interessantes concernant l’âge des intrusions. M. Reinhard j), dans l’etude qu’il a faite des syenites de Ditrău, remarque que leur intrusion â du se produire apres les derniers mouvements orogeniques intenses qui ont agite la masse cristalline, car les mineraux constituant les differentes varietes de syenites ne presentent pas la moindre trace de cataclase. Comme ces mouvements intenses du Cris- tallin ont cesse apres le Cretace inferieur (apres l’Aptien qui prend egale- ment part aux plis du « Synclinal externe »), on deduit que l’intrusion des syenites de Ditrău ne peut etre plus ancienne que le Cretace inferieur. Les filons camptonitiques et monchiquitiques qui traversent la masse syenitique et les schistes cristallins doivent etre encore plus recents. L’âge post-aptien des camptonites et des monchiquites entraîne l’ab- sence de blocs de pareilles roches dans les conglomerata aptiens superieurs que l’on trouve, soit reposant sur le Cristallin (Hăghieș), soit dans la zone du Flysch (Ciahlău). Jusqu’â present aucune de ces masses conglomeratiques n’a ete etudiee â ce point de vue. Une autre conclusion â laquelle conduit l’hypothese de l’âge post-aptien des filons basiques de type atlantique est la possibilite de rencontrer egalement des pareils filons dans la Zone interne du Flysch oii ils traverseraient le Cretacee inferieur. Or, du massif de Ditrău que je suppose comme etant le centre de ces manifestations plutoniques, la distance est de 15—20 km. seulement jusqu’â la marge Ouest de la Zone interne du Flysch, tandis que jusqu’au massif de Pietrosul, oii l’on connaît encore de ces filons, la distance est de 60 km. environ. Mais, par le fait que de pareils filons n’ont pas ete trouves dans la Zone interne du Flysch de Moldavie, on doit conclure que l’aire de dissemination de ces roches ne depasse pas, dans la pârtie meri- dionale des Carpates orientales, la ligne tectonique qui separe le Cristallin du Flysch. La cause de cette limitation est un probleme qui ne peut etre discute ici. ’) Ăge de l’intrusion de la sydnite ndph^linique de Ditrău. Comptes-rendus des s^ances de l’Inst. g£ol. de Roumanie, voi. II, pag. 116, Bucarest, 1911. Etudes gEologiques dans les environs de tulgheș 439 h) A n n e x e aux camptonites e t monchiquites Autres roches des environs de Tulgheș qui se r a n - gent elles aussi, dans la serie des camptonites et des monchiquites. A part les roches relativement bien conservees, qui ont pu etre etudiees au microscope, on trouve aussi, dans les environs de Tulgheș, de nombreux filons de roches dans un etat tres avance d’alteration. L’etude microscopique de ces roches ne peut pas conduire ă une determination precise, aussi je les ai groupees dans cette serie, etant conduit plutbt par leur composition chi- mique que par la composition mineralogique. J’ai etudie de plus preș mi- croscopiquement et chimiquement deux roches filoniennes provenant, l’une de la rive gauche de la vallee de Putna, en face de son confluent avec la Saroș Putna, et l’autre, du ruisseau Baratul mic. Les roches ont la couleur verte ou gris-verte et leur structure est crypto- cristalline-porphyrique. Les phenoelements, dont le volume depasse quel- quefois i cmc., sont completcment alteres, etant transformes, soit en chlorite, soit en serpentine. D’apres leur forme on peut supposer qu’ils ont ete primitivement des cristaux de pyroxene et d’olivine. En jugeant d’apres l’abondance des gra- nules de sphene, le pyroxene a du etre une augite titanifere. Tres rareinent on voit aussi des restes de biotite non alterne. La pâte cryptocristalline contient des mineraux qui, eux aussi, sont com- pletement alteres et elle est richement impregnee par de la calcite; rare- ment on voit dans cette pâte des cristaux de feldspaths plagioclases. La composition mineralogique suggere un rapprochement entre ces ro- ches et les camptonites et monchiquites deja decrites. L’analyse chimique des roches x) conduit â la meme conclusion. B P2 P3 Si 0.2 • ■ • 39>10 • • ■ ■ 33>74 ■ • • • 26,48 Ti 6, . . . . . . 2,86 . . . . 1,61 A13O2 . . . . • • • 13.84 • • . . 14,12 . . . . 15.72 Fe2 O3 . . . . • ■ • 5,4i • • . . 4,78 . . . . 3>77 Fe 0 • ■ • 8,39 . . . . 9,84 . . . . 11,28 MnO . . . . . . 0,60 . . . . L5T MgO . . . . . . . 9,11 . . • • 13.23 • • • • 10,14 Ca 0 . . . 8,88 . . . . 6,00 . . . . 9>67 >) I. A. ATANASIU. L. c., pag. io, les analyses i a, 3 a, 4 a; par erreur, on a inscrit â l’analyse 1 a CaO 8,80 au lieu de 8.88 et ă l’analyse 3 a 9,64 au lieu de 9,67. Aux totaux il y a lieu de faire, ici aussi, les corrections concernant l’oxygtne ajoute au soufre. 28» 44° ION S. ATANASIU Ba 0 . [ traces . . . — SrO . | » — . . . — n?2o 3>93 • • . 545 . • • • 34° K2O — . ■ • 0,55 P2O5 0,76 . 0,16 • • 0,27 s 03 I ,40 . • ■ 3>64 • ■ • • 0,49 H2O(iio°) .... °>34 • . . 0,49 . . • • °>77 H2O (i8o°)+C O2. 4,64 . ■ • • 6,34 . . • • 13.73 Total . 100,78 . . 100,95 ■ • • • 99,°9 B. Baratul mic. P. 2. Ruisseau Putna. P. 3. Ruisseau Putna (presque exclusivement du pyroxene alt^r6). Indices d’OSANN S A c F a c f B 47.47 4,26 4.84 34.33 2,9 3.4 23,7 p 2 4°>95 5.67 3.79 40,13 3.4 2,3 24,3 34.98 4,22 7.42 41.74 2,4 4,2 23,5 Indices de NIGGLI Si qz al fm c alk k mg c/fm Sect. B 83 —49 17,5 54 20,5 8 0,00 0,52 o,37 III P 2 65 —73 16 62 ■2,5 9,5 0,00 0,62 0,20 II P3 5" —75 18 55,5 20 6,5 0,10 0,53 0,36 III Sur le triangle d’OsANN, ces roches se projettent tres preș des campto- nites et des monchiquites de Tulgheș (voir fig. 50). Si ces roches font pârtie de la meme serie filonienne atlantique, on peut se demander pourquoi leur etat d’alteration est si avance par comparaison aux autres roches, reiativement peu alterees, que j’ai pu determiner comme etant des camptonites et des monchiquites. En certains cas, cet etat d’al- teration peut etre explique par des causes strictement locales, par ex. le voisinage immediat de sources d’eau carbonatee, voisinage de la nappe d’eau phreatique ou voisinage des eaux courantes. En d’autres cas les causes enumerees ne sont pas evidentes et alors on peut supposer que certains accidents tectoniques ont joue quelque role dans la transformation des mineraux d’autant plus que les roches sont souvent brechifiees. Institutul Geological României Etudes geologiques dans les environs de tulgheș 441 Des roches qui, au moins macroscopiquement, ressemblent â celles des ruisseaux Putna et Baratul mic sont extremement frequentes dans les en- virons de Tulgheș et la majorite des roches filoniennes marquees sur la carte font pârtie de ce groupe. Un afleurement interessant est celui qui apparaît dans Pârâul Scăiușului, affluent du Noghirez, â 1 km. en amont du confluent. On voit deux filons transversaux de 40 cm. d’epaisseur impregnes de pyrite en poudre tres fine et d’autres filons plus minces. Sur la ligne de contact avec les Fig. 54. Filons lamprophyriques dans les chloritoschistes. Pârâul Scăiușului. Â droite la portion a, agrandie, oii l’on voit de minces filons de quartz pdn^trant Ies chloritoschistes. chloritoschistes on voit de petits filons de quartz qui penetrent parmi les schistes ou dans les fractures (fig. 54). Roches du groupe des camptonites et des monchi- quites provenant des environs de Broșteni. Â part les camptonites et les monchiquites, Buțureanu decrit et analyse toute une serie d’autres roches filoniennes lamprophyriques provenant du Cristallin des environs de Broșteni. D’apres leur composition chimique, une pârtie de ces roches sont du type atlantique et se rangent, elles aussi, dans la serie des camptonites et des monchiquites. Telles sont les roches suivantes: 1. « Ortolite » trouvee comme bloc dans le ruisseau Holdița. 2. «Pierite» provenant de Coasta Bursunilor (Ruisseau Puzdra). 3. «Vogezite » provenant de Piciorul Cerbului (Ruisseau Neagra). 4. «Diorite-atigitique» provenant de Valea Bărnărelului. 5. «Kersantite» provenant de Pârâul Malului (Broșteni). 6. « Diorite » provenant de Piciorul Bradului (Dărmocsa). 7. « Gabbro-ouralite » provenant de Piciorul Hașca (Pietrosul). Je reproduis ici la composition chimique de ces roches, les indices d’OsANN et ceux de Niggli, qui montrent en toute evidence le caractere atlantique du magma. •142 ION S. ATANASIU Roches filoniennes des environs de Broșteni I 2 3 4 5 6 7 Si O. 40,82 44,74 46,10 48,75 44,7° 50,16 51,50 Ti 0, 1,08 0,18 0,81 0,80 0,72 0,72 1,40 Al2 O:< 11,48 io,88 14,60 11,81 16,32 14,11 12,75 Fe., O, 5,96 6,82 5,74 8,42 1 >89 6,51 5,73 Fe O 7,59 9,86 6,22 5,19 7,59 4.50 5,19 Mg O 10,09 14,24 3,32 3,46 3,99 6,r6 6,20 Ca O 9.56 6,07 8,5° 10,74 7,20 8,22 9,00 Na, O 4.34 2,40 7,05 5,92 4,96 5,28 3,91 K., O 2,08 1,00 0,86 i,73 2,37 1,60 1,59 p2o6 I ,01 0,21 0,65 0,92 1,02 0,89 1,34 H. O f CO. 6,16 3,58 6,20 2,20 9,35 1,90 1,40 Total 100,17 99,98 100,05 99,94 100,1 I 100,05 100,01 Indiccs d’OsSAN S A C F a c f n k 1. ? Ortolite . . 46,84 6,06 1,34 38,36 3.9 0,9 25>2 7.6 0,61 2. ? Pierite . . . 47,05 3.” 3,59 39,52 2 2.3 25.7 7,8 0,72 3. ? Vogezite . . 54,44 8,49 1,41 25,77 7,1 1,2 21,7 14,4 0,87 4. ? Diorite. . . 55,44 7,39 0,12 29,54 6 0,1 23,9 8,4 0,75 5. ? Kersantite . 52,36 7>i4 3,72 29,63 5,8 3 21,2 7,6 0,66 6. ? Diorite. . . 55.62 6,61 2,38 26,44 5,6 2 22,4 8,3 0,78 7. ? Gabbro . . 57.57 5,12 2,88 26,43 4,5 2,5 23 7,8 0,92 Indices de NIGGLI Si qz al fm alk k mg c/fm Sec. I. 84 -62 14 53,5 21 n,5 0,24 0,58 o,39 III 2. 89 "33 12,5 68,5 13 6 0,22 0,62 0,19 II 3- 117 -57 22 36,5 23 18,5 0,07 o,34 0,63 IV 4- 119 -47 17 38,5 28 16,5 0,16 0,32 0,73 V 5- I 20 -48 25,5 37 20,5 17 0,24 0,44 0,54 IV 6. 122 -38 20 43,5 21,5 15 0,17 0,52 o,49 IV 7- 129 -19 19 45 24 12 0,2 I 0,52 o.54 IV Institutul Geological României fiTUDES GfiOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 443 Dans le triangle d’OssAN (fig. 55) toutes ces roches se projettent dans le sextant III parmi les camptonites et les monchiquites deja etudiees. 30 r • Camptonite si monchiquite din reg. Tulgheș și Broșteni ® Roce aparținând probabil aceleiași serii din reg. Broșteni ® Roce din seria odinit-vogesit S Spesartit ® Diabaze din reg.Broșteni o Melafire din » » © Roce efusive mezozoice D Piatra Runcului M Hăghieș Fig. 55. Le triangle d’OssAN avec la projection des roches des environs de Tulgheș el de Broșteni. Les nombres se referent aux tableaux d’analyses qui se trouvent dans le texte Institutul Geological României 4-14 ION S. ATANASIU 2. Roches de la seric YoglMte-Spessarlite-Odinite. a) S p e s sa r t i t e provenant de la proxim itie de la cote 1443 (Muntele Stejii, aux sources de la Valea Seacă). En cassure fraîche la roche est de couleur verdâtre â eclat soyeux et ayant des traces de schistosite. La croute d’alteration est mince et de couleur rouille. Au microscope, on voit une structure panidiomorphe-grenue formee par un reseau de cristaux de feldspath macles, allonges et sans faces termi- nales, qui s’entrecroisent avec des prismes courts, idiomorphes et de cou- leur brune d’amphibole. Les espaces du reseau sont remplis avec de la chlo- rite associee â I’epidote et â la calcite. Aucun reste non altere ne permet de distinguer le mineral primitif qui a rempli ces interstices. Si ce mineral primitif a etc un element noir, on pourrait parler d’une structure doleritique (ophitique). La frequence lineaire est: Feldspath (Andesine).............................................53% Amphibole (Hornblende ferrifere).................................28% Mineraux opaques................................................. 5% Espaces entre les cristaux (6% chlorite, 5% epidote, 3% calcite) 14% 100% Dans le pourcentage du feldspath et de l’amphibole sont compris la chlorite et Ia calcite qui proviennent de leur alteration. La structure etla com- position mineralogique range cette roche parmi les Spessa rt i te s1). La composition chimique de la roche, d’apres l’analyse faite par I. Ata- nasiu, est la suivante: Indices d’OsSAN Si Oa................................. 45’g1 S = 54,33 Ti O2.................................. 2,78 A = 4,39 A12O3................................. 19,02 C = 6,72 Fe2O3.................................. 1,44 T = 1,58 Fe O................................... 8,72 F = 21,87 Mn O................................... 0,93 a = 4 Mg 0................................... 6,76 c = 6,1 Ca 0................................... 5>32 f = I9>9 Sr O...................................... — Indices de Niggli Na2 O.................................. 2,90 Si — 114 K2 O................................. 1,68 qz = —24 SO3....................................... — al = 28 J) Rosenbusch. Elemente, 1923, pag. 393. Institutul Geologic al României Etudes geologiques dans les environs de tulgheș 445 H2O(ioo") 0,25 fm = 48 CO2 1,80 c = Ho Pertes 3.04 alk = 9-5 Total . . 100,65 k = 0,38 mg = o,53 c/fm = 0,31 Sect. III La projection de la roche dans le triangle d’OsANN et dans le tetraedre de Niggli est donnee par les fig. 55 et 56, avec le signe des roches de la serie de l’odinite-vogesite et avec l’initiale S. b) A n n e xe aux roches de la serie Vogesite- Spessartite-Odinite Des roches rapprochees, en ce qui concerne leur composition minera- logique, de la spessartite de Muntele Stejii se trouvent aussi dans d’autres points du bassin de la Bistricioara. Le plus souvent ces rcches sont dans un stade tres avance d’alteration de sorte que leur determination exacte n’est pas possible. Buțureanu 3) a decrit et analyse une serie de roches provenant des en- virons de Broșteni. D’apres leur composition chimique et mineralogique ces roches devraient etre classees dans la meme serie des vogesites et des odinites. Je reproduis ci-dessous la composition chimique de ces rcches ainsi que les indices d’OsANN et de Niggli. Dans le triangle d’OsANN ces rcches se projettent dans le sextant II, dans le champ des diorites et des gabbros, avec les diabases dont je m’occuperai plus bas. 1 2 3 s:o2 . 46,42 .... 49,28 .... 50,40 Ti O2. 0,49 .... 0,60 .... 0,69 Al2 O3 I4.41 • • • ■ 19.40 .... 17,00 Fe2 O3 5>2S • • • • 1,82 .... 9,29 FeO . 7»55 • • • • 7,90 • • • • 4,U Mg O. 6,16 .... 4 >7$ • • • • 3,82 Ca 0 . 7,6i .... 9>7° .... 8,01 Na2O L58 .... 2,21 ■ ■ • • 3>27 ) Masivul cristalin dela Broșteni. An. Ac. Rom. Meni. secț. științifice, Seria t. XXXVIII, Bucarest, 1916. Institutul Geological României k2o 2,16 . . . . 0,96 . . ■ • 0,92 P2 05 1 >04 . . . . 0,81 . . • • 0,24 H2OjCO2 . . . . 7,26 . . 2,50 . . • • 2,15 Total . . ■ 99 >93 ■ ■ . . 99,96 . . • • 99-93 i. « Kcrsantite ». Piatra Holdiței. 2. « Gabbro â Olivine». Deluganu. 3. « Diorite ». Piciorul Călimănel. Indices d’OSANN s A c F a c f îl 1 1 54,88 3,36 6,38 25,64 2,8 4-4 22,8 5,3 0,94 2 55,96 3,08 9.56 18,76 3 9,1 17,9 7,8 o,99 3 57,o2 4,17 6,98 20,68 3.9 6.6 19,5 8,5 o,<,6 Indices de NIGGLI Si qz al fm c alk k mg c fin Section I. "9 -II 21.5 5° 2 I 7-5 0,47 o,47 0,42 III 2. 124 -4 29 38 26 7 0,22 o,47 0,69 V 3- i3' -7 26 42 22,5 9,5 0,16 o,35 0,53 IV 0) DIABASES ET MELAPHYRES En exposant le probleme des roches filoniennes de la region de Tulgheș j’ai exprime l’opinion que les roches decrites sous le nom de diabases, en cas ou elles apparaissent sous forme de filons dans les schistes cristallins, sont des roches de la suite filonienne des magmas alcalicalciques (pacifiques) et que leur place doit etre cherchee dans les series lamprophyriques qui accom- pagnent les magmes granito-dioritiques ou gabbroperidotitiques. On peut garder pour les diabases le sens restreint: des coulees de laves gabbroîdes intercalees parmi les depots precarboniferes et transformees dans une certaine mesure par Ies mouvements tectoniques. Dans ce cas, la denomination de diabase est impropre pour les « diabases » des filons de la pârtie meridionale des Carpates orientales, tant au point de vue de leur gisement qu’au point de vue de leur âge. En effet, ce sont des filons et non pas des coulees de lave et leur âge n’est pas precarbonifere mais tres probablement triasique. Dans le Cristallin des environs de Tulgheș je n’ai pas rencontre de ro- ches qui d’apres leur composition chimique puissent etre rapprochees des diabases. De pareiiies roches sont pourtant connues depuis longtemps dans ETUDES GEOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 447 Ic N. W. de la Moldavie. Sava Athanasiu1) les mentionne des 1899 dans les ruisseaux Colbului et Holdița. Buțureanu 2) decrit des diabases provenant des ruisseaux Holdița et Holda, de Piciorul Călimănelul, du mont Deluganu, de Fundul Bărnarului, de Piciorul Hașca (Pietrosul), de la Vallee du Bărnărel, du mont Pietrosul, des vallees Mădeiu et Puzdra et des sources de Ia vallee Steghioara (Valea Borcei). II donne neuf analyses chimiques de ces roches. Ces analyses et les indices d’OsANN et de Niggli se trouvent dans les tableaux suivants: I 2 3 4 5 6 7 8 9 Si o.. 44,96 44,95 47,40 47.40 47.97 48,00 49,53 50,92 50.50 Ti O. 0,75 0.35 0,72 0,92 0,64 0,99 0,70 0,40 0,80 AI. (5, 16,84 17,25 17,23 18,50 15,44 16,44 14,94 18,73 16,24 Fe., O, 6.55 8,29 10,03 6.15 10,40 8.25 9,34 5,38 4,52 Fe 0 7.6o 6,79 3,89 2,76 4,53 6,05 5,91 3,45 7,67 Mg O 8,79 4,78 5,63 5,20 5.94 5,62 6,96 6,75 3.96 Ca O 7,26 9,56 8,30 10,48 7,77 8,00 6,96 8,76 10.54 Na.. O 3J4 2,04 3,55 4.40 2,90 2,91 1,77 3,24 3,63 K, O 1,^2 0,97 1,37 0,78 0,84 0,70 0.92 0,67 0,76 P„ O-, 0,80 . 0,45 0,96 0,14 0,81 0,21 0,22 0,38 0,31 COa + H.,O 2,40 4,5° 0,90 3.44 2,82 2,74 1,28 1,32 1,00 Total 100,81 99,93 99,98 100,17 100,06 99,91 98,53 100,00 99,93 1. Diabase. Mont Deluganu. 2. Diabase â olivine. Ruisseau Puzdra. 3. Ouralitdiabaze. Ruisseau Bărnărel. 4. Diabase ă olivine. Izvorul rău. 5. Diabase. Piciorul Călimănel. 6. Diabase. Piciorul Călimănel. 7. Diabase. Piciorul Călimănel. 8. Diabase. Piciorul Hașca. 9. Diabase. Poiana Balta Fagului. Indices d’OSANN S | A C F a c f n k I 49,99 4,48 6,22 28,61 3,4 4,8 21,8 7,4 0,74 2 5L96 2,96 8,61 24,90 2,4 7,1 20,5 7.6 0,87 3 53,4° 4,7i 6,35 24,48 4 5,3 20,7 8 0,96 4 53>63 5,4° 6,70 22,17 4,7 5,9 19,4 9 0,79 5 54,33 3,7i 6,32 19 3,8 6.5 19,7 8,4 1,01 6 54,26 3,63 7,09 24,30 3,1 6 20,9 8,6 0,90 7 55,05 2,54 7," 25,65 2,2 6 21,8 7,4 I 8 55,69 3,84 8,02 20,59 3,6 7.4 19 12,7 0,93 9 55,76 4,34 6,03 23,40 3,9 5,3 20,8 13.8 0,91 •) Geologische Beobachtungen in den nordmoldauischen Ostkarpathen. Verh. der k. k. geol. Reichsanstalt, 1899, No. 5, pag. 141—2, Wien, 1899. 2) Etudes petrographiques et chimiques sur les roches eruptives du district de Su- ceava, II-ăme pârtie. Bul. Soc. Științe Buc., An. VIII, pag. 91—105, Bucarest, 1899. Etudes petrographiques et chimiques sur les roches ăruptives du district de Su- ceava. Ann. scient. Univ. Jassy, t. I, fasc. 3, pag. 233—38, Jassy, 1901. Etudes petrographiques et chimiques sur les roches eruptives filoniennes du massif cristallin de Broșteni. Ann. scient. Univ. Jassy, t. VI, pag. 129 —141, Jassy, 1910. 'A Institutul Geological României igr/ 4 48 ION S. ATANASIU Indices de NIGGLI Si qz al fm c alk k mg c/fm Section 1 97 "39 21,5 52,5 '7 9 0,27 o,54 0,32 III 2 i°7 -17 24 45.5 24.5 6 0,24 0,38 o,54 IV 3 111 -29 24 45 2 I IO 0,20 o,44 0,46 IV 4 114 -3° 26 35.5 27 ii,5 0,10 o,53 0,76 V 5 116 -16 22 49>5 20,5 8 0,16 o,43 0,41 III 6 117 -'5 23.5 47,5 21 8 0,14 o,43 0,43 III/IV 7 121 - I 21.5 54,5 18,5 5,5 0,26 0,46 0.33 III 8 124 -10 27 4i>5 23 8,5 0,12 o,59 o,55 IV 9 >25 ~T5 23.5 38,5 28 IO 0,12 0,38 0,72 V Dans le triangle d’Os.ANN toutes les diabases analysees par Buțureanu se projettent sans exception dans le sextant IV, dans le champ des diorites et des gabbros (Fig. 55). o Diabaze o Melafire Fig. 56. Les sections III, IV et V du tetraedre de concentration de NIGGLI avec les projections des roches filoniennes des Carpates orientales. S. Spessartite. Dans le tetraedre de concentration de Niggli (Fig. 56) les «diabases» sont tres bien separees des camptonites et des monchiquites. Le caractere alcalicalcique (pacifique) des roches resulte evidemment de ces projections ainsi que des coefficients donnees dans les tableaux. Nous verrons que ces roches presentent des affinites remarquables avec les diabases que l’on trouve associees aux depots mesozoîques reposant sur le Cristallin. Cette remarque fournit, je crois, un argument justifiant l’hypothese que les phenomenes ignes, qui ont mis cn place ces deux groupes de ro- ches, ont ete synchrones. Etudes geologiques dans les environs de tulgheș 449 Les diabases de la serie mesozoîque etant intercalez s dans le Trias superieur j’en ai deduit que le meme âge doit etre attribue aux filons diaba- siques que l’on rencontre dans les schistes cristallins. Les m e 1 a p h y r e s decrits et analyses par Buțureanu sont des ro ches â structure porphyrique ayant comme phenoelements le feldspath pla- gioclase, l’augite et l’olivine, englobes dans une pâte microcristalline cor.- stituee par du feldspath plagioclase et par de l’augite. L’auteur cite ne donne aucune reference sur le mode de gisement de ces roches et on peut remarquer que les melaphyres des vallees Holdița et Crucei, dans les cas ou on les avait trouvees seulement sous forme de blocs, peu- vent provenir egalement de la serie mesozoîque reposant sur le Cristallin serie qui constitue les hauteurs du Rarău ’). Les analyses chimiques faites par Buțureanu ont donne les resultats suivants: I 2 3 Si O2 43 >96 .... 46,70 .... 49 >00 Ti O2 1,00 .... 0,76 .... 0,30 A12O3 z3.32 .... 14,84 .... 16,06 Fe2 O3 2,84 .... 8,43 .... 6,53 Fe 0 7.25 .... 3,46 . . . 4,48 MgO 8,24 .... 4,63 .... 6,68 Ca 0 10,20 .... 10,10 .... 8,64 Na2 0 3>59 .... 4,74 .... 4J3 I<2 0 1,21 .... 1,31 .... 1,52 Ph2 O O-51 .... 0,64 .... 0.43 co2+h2o 7,80 .... 4,46 .... 2,14 Total . . . 99 >92 .... 100,07 - • • • 99.91 i. MElaphyre. Pic. cu Mesteacâni. B-tca Popei (Barnaru). 2. M61aphyre. Pârâul Crucii. 3. M^laphyre. Vârful Preutesii. Indices d’OSANN S A C F a c f n k M 1 50,96 4.79 4,02 31.42 3-6 - 3 23,4 8,2 o,75 M 2 53.74 6,09 3.72 26,64 5 3,1 21,9 8,5 0,76 M 3 55,09 5.47 5.07 23.83 4.8 4,4 20,8 8 0,82 *) S. ATHANASIU. Geologische Beobachtungen in den nordmoldauischen Ostkarpathen. Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1899, No. 5, pag. 142 —143, Wien, 1899. \ IGR/ Institutul Geological României 45° ION S. ATANASIU Indices Ie NlGGLi 1 si qz al fm c alk k mg c/fm ISection M 1 IOI -39 18 47 25 IO 0,18 0,60 0.53 IV M 2 114 -38 21 39.5 26,5 13 °,'5 o,43 0,67 IV/V M 3 ' >6 -30 22,5 44 22 "-5 O,2| o,54 0,49 IV Dans le triangle d'Osann ces roches occupent une position intermediaire entre les « diabases » et les « camptonites » et leur projection se trouve preș de la limite entre les sextants III et IV (fig. 55). Elles gardent la meme po- sition intermediaire dans le tetraedre de NlGGLi (fig. 56). Ce fait ne permet pas d’etablir, pour le moment, avec certitude les affinites magmatiques de ces roches d’autant plus que leur description mineralogique n’est pas faite en detail. CONCLUSIONS CONCERNANT LES DIABASES ET LES LAMPROPHYRES II resulte clairement, de l’etude mineralogique et chimique, que les ro- ches qui apparaissent sous forme de filons dans le Cristallin de la pârtie me- ridionale des Carpates orientales, se repartissent en deux groupes distincts. Le premier groupe comprend les camptonites et les monchiquites, qui sont des produits de differenciation des magmes atlantiques et le deuxieme groupe comprend les spessartites et les diabases qui sont des roches de type pacifique. Les camptonites, les monchiquites et les autres roches filoniennes que leur composition chimique range dans cette serie, etant des produits de dif- ferenciation des magmas alcalins, ont ete considerees par moi comme re- presentant l’aureole filonienne de l’intrusion syenitique de Ditrău, qui est la seule masse intrusive de type atlantique connue dans la pârtie meridio- nale des Carpates orientales. Comme la mise en place des syenites de Ditrău a eu lieu apres le Cre- tace inferieur, c’est-ă-dire aprâs les derniers plissements importants qui ont agite la masse cristalline, nous pouvons admettre que les intrusions de monchiquites et des camptonites qui apparaissent sous forme de filons dans les schistes cristallins ct dans les syenites, sont du meme âgc ou meme plus recentes. Les spessartites, les diabases et les roches qui s’en rapprochent etant des produits des magmas alcalicalciques granito-dioritiques et gabbro- peridotitiques, il serait logique de les mettre en relation avec les massifs d’intrusion granodioritiques, que j’ai rencontres dans les environs de Tul- gheș. Pour le moment, nous n’avons aucunc indication sur la composition Institutul Geological României fiTUDES GfiOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 451 chimique desroches constituant ces massifs, de soite qu’il est difficile d’etablir les affinites eventuelles. L’association des filons de type pacifique aux massifs granodioritiques presente d’autres difficultes encore. En consideram l’affinite chimique re- marquable qui existe entre ces filons et les roches effusives (diabases et me- laphyres) associees au Mesozoi’que reposant sur le Cristallin, j’ai deduit que ces deux groupes de roches appartiennent â la meme phase de manifestations ignees. Comme les diabases et les melaphyres sont intercales dans le Trias superieur, les filons de spessartites et de diabases seraient du meme âge. Si l’on voulait etablir une relation genetique entre ces roches et les mas- sifs granodioritiques il resulterait que la mise en place de ces massifs au- rait eu lieu, elle aussi, durant le Trias superieur. Or cette derniere conchi- sion ne peut pas etre acceptee, car les massifs d’intrusion granodioritiques, qui ont produit dans les schistes cristallins une importante aureole de con- tact, supportent le Trias inferieur (Werfenien) qui ne presente, lui, absolu- ment aucune trace de phenomenes de contact. La mise en place de ces massifs ne peut donc etre que pretriasique et, en aucun cas, triasique su- perieure. Dans le cas ou l’analyse chimique montrerait une affinite magmatique indiscutable entre les massifs granodioritiques et les filons alcalicalciques des schistes cristallins, on sera force de considerer au moins une pârtie de ces filons comme des manifestations posthumes, triasiques superieures, de quelques intrusions granodioritiques qui ont eu lieu vers Ia fin du Paleo- zoîque. CAPITRE V. LA TECTONIQUE DE LA MASSE DES SCHISTES CRISTALLINS DES CARPATES ORIENTALES A) OBSERVATIONS G^NERALES De l’etude de la constitution petrographique et de l’observation des con- ditions de gisement des elements qui constituent le complexe des schistes cristallins, il resulte que, â la constitution de ce complexe prennent part trois groupes de roches, genetiquement differentes: 1. Schistes cristallins formes sous l’action du metamorphisme regional, 2. Massifs d’intrusion â apophyses et â aureoles de contact. 3. Filons. Les schistes cristallins et les massifs d’intrusion sont recouverts, en trans- gression, par le Trias inferieur non metamorphise. Au-dessous de cette surface de transgression, qui est aujourd’hui pliee et faillee par des plissements ul- Institutul Geological României 452 ION S. ATANASIU terieurs, les roches qui constituent le complexe cristallin ont eu une tec- tonique propre plus ancienne que la transgression du Trias . C’est de cette tectonique que nous nous occuperons dans le present chapitre. Afin de pouvoir parler d’une tectonique pretriasique caracteristique pour les schistes cristallins et deja revolue avant les plissements mesozoîques et tertiaires, on doit admettre que la surface de contact entre le conglomerat de base du Trias et le Cristallin, sur lequel il gît, est une surface de contact normal. Dans le cas ou l’on voudrait considdrer cette surface comme une surface de decollementJ), le probleme de la tectonique des schistes cristallins peut prendre un tout autre aspect. Des etudes faites dans la region de Tulgheș, il resulte que le Trias appc- rait presque constamment au-dessus du Cristallin avec le meme horizon de base: Conglomerats quartzitiques rouges et blancs avec les elements con- stitu^s presque exchisivement de quartz peu arrondi. C’est le conglomerat denomme Verrucano. L’epaisseur de ce conglomerat et la succession des couches qui le surmontent jusqu’au calcaire dolomitique se maintiennent presque constantes. Si le plan de contact avec les schistes cristallins etait un plan de decol- lement, il devrait y avoir des laminages qui reduiraient l’epaisseur en supprimant meme parfois des paquets entiers de couches. Par ce laminage, les schistes cristallins pourraient arriver en contact di- rect avec les greș ou meme avec les calcaires dolomitiques triasiques. Ce fait est relativement rare dans la region et, larsqu’il apparaît, il peut etre mis en relation avec des dislocations locales evidentes. Le contact lui-meme,toutesles fois qu’il est bien visible, ne laisse soup- qonner rien d’anormal: les mylonites, miroirs de friction et tous autres phe- nomenes qui pourraient indiquer des tensions ou des frictions dans Ies ro- ches, sont completement absents et ce fait est dejâconnu depuis longtemps2). En face de ces faits j’admets que le Trias de la region de Tulgheș reposenor- malement, en transgression sur les schistes cristallins. On peut donc parler d’un plissement hercynien ou meme eventuellement plus ancien de ces schistes. B) LE PLISSEMENT DES SCHISTES CRISTALLINS Les caracteres tectoniques proeminents des schistes cristallins de la re- gion de Tulgheș sont les suivants: ’) Question soulevee dernierement par F. RABOWSKI dans la sdance du 19 Septembre de l’Association Carpatique de Bucarest et mise en discussion depuis 1906 par M. Ll- MANOWSKI: Sur la genese des klippes des Carpates. Bul. Soc. g6ol. de France, 1906, pag. 152. 2) V. UHLIG. Uber die Tektonik der Karpathen. Sitzungsber. d. k. Akad. d. Wissen- schaften in Wien, Bd. XLVI, pag. 961, Wien, 1907. Institutul Geological României Etudes geologiques dans les environs de tulgheș 453 i. Un plissotement de petite amplitude qui est souvent en desaccord avee les grands plis, 2. Un plissement intense avec deversement general vers l’Ouest, con- traire â celui du Flysch. 3. Relations de position frequemment inverses sur les lignes de contact entre Ies schistes cristallins de l’epizone et les massifs d’intrusion. A cause de cette position anormale, les masses separees comme massifs d’in- trusion, paraissent flotter au dessus des schistes cristallins de la zone superieure. 1. Le plissement intime. Les schistes cristallins proprement dits, c’est-â-dire les roches devenues cristallines sous l’action du metamorphisme regional, sont en general intimement plissees. Les chloritoschistes, les schistes â sericite, les phyllites et les quartzites noirs montrent presque toujours des plis dont les amplitudes sont de quel- ques cm. seulement ct, au microscope, on peut voir souvent des plissemejits (froisse- ments) dont l’amplitude est au-dessous du millimetre (voir PI. I Fig. 1 et 2). II est probable que ces phenomenes ne sont pas toujours en liaison seulement avec les pro- cessus orogeniques, mais peuvent provenir aussi des tensions provoquees dans les roches par d’autres causes comme serait par exemple Paugmentation de volume resultant de la hydratation. Mais, en laissant de cote sement de nature extratectonique, il est evident que la masse des schistes cristallins a ete puissamment et peut-etre plusieurs fois plissee. Un replissement des schistes cristallins avant la transgression triasique peut etre deduit du fait que souvent les plis menus ne concordent pas avec la position des bancs de grandes dimensions. Dans la fig. 57, j’ai represcntc schematiquement ce cas. Certains elements des schistes cristallins laissent l’impression d’avoir ete plisses moins intensement que le reste du complexe. Dans ce cas rentrent en premier lieu les roches massives du Groupe blanc (Hălleflinte). La resistance differente au plissement des differentes roches peut expli- quer cet fait. La hălleflinte, qui est une roche rigide et compacte a probable - ment moins cede au plissement que les chloritoschistes et les efforts me- caniques auxquels Ia roche a ete soumise ont eu pour effet un plissement plus ample ou la production de fractures. Ce phenomene a du entraîner une discordance (d’origine tectonique) entre la hălleflinte et les autres roches avec lesquelles elle vient en contact et ce fait a ete effectivement con- state quelquefois. Mais il est difficile de preciser si la discordance visible est 29 Anuarul Inst. Geologic al Român-ci. Voi. XIII. Fig. 57. Non conformi te entre les directions des froissements et des plis dans les schistes cristallins. ces causes eventuelles de nlis- Institutul Geological României 454 ION S. ATANASIU seulement d’origine tectonique parce que les roches porphyrogenes, dont le representant typique est la hălleflinte, representent, comme nous l’avons deja dit, des coulees de lave etendues sur un relief deja existant, Cette origine suppose une discordance primordiale entre les schistes cristallins et les roches porphyrogenes et par dessus cette discordance s’est superposee, durant les plissements, une discordance d’origine tectonique. 2. L ’ i n c 1 i n a i so n vers l’Est des schistes cristallins. Dans la pârtie Est de la masse cristalline, le long de la ligne de contact avec le Flysch, il existe une zone dont la largeur ne depasse pas 2 km., dans laquelle le Cristallin est încline vers l’Ouest, conformement â l’incli- naison generale que l’on rencontre dans tous les Carpates du Flysch jusqu’â la Plateforme moldave. J’etudierai cette zone de plus preș lorsque je m’oc- cuperai des relations tectoniques existant entre le Cristallin et le Flysch. Tout le reste des schistes cristallins dans la region de Tulgheș a l’in- clinaison vers l’Est,contraire ă celle du Flysch, comme si l’avant pays avait ete le Bassin de Transylvanie et non pas la Plateforme moldave. Une dispo- sition analogue d’ailleurs est presentee par le Cristallin du massif de Tatra !), par le Cristallin du Făgăraș 2) et en grande pârtie par le Cristallin de 1’01- tenie. Ce fait, remarque par les premiers geologues qui ont etudie les Car- pates, a ete un des principaux arguments conduisant dans les Carpates du Nord, â la conception des nappes de surplissement. Par analogie, on pourrait tenter une interpretation analogue aussi pour le Cristallin des Carpates orientales, d’autant plus que les relations de po- sition entre le groupe II et le groupe I (ce que j’ai separe comme etant des massifs d’intrusion) plaident dans ce sens. Pour le moment, je vais montrer, au contraire, les objections que l’on peut soulever contre une pareille interpretation, en considerent seulement la tectonique propre des schistes cristallins. Dans Ie cas oii l’on ne veut pas regarder l’inclinaison generale vers l’Est des schistes cristallins comme un phenomene resultant d’un plissement asymetrique, deverse vers l’Ouest, et qu’on veut l’attribuer aux plissements carpatiques, deverses vers l’Est, c’est-ă-dire vers l’avant pays podolique, on doit considerer toute la masse cristalline de la region de Tulgheș comme une nappe plongeant vers l’Est, peut-etre legerement replissee, dont les racines sont cachees sous les depots volcaniques de la chaîne Călimani- Hârghita ou sous le Tertiaire du Bassin de Transylvanie. Une coupe ge- nerale partant de la marge Est du Cristallin et arrivant â la chaîne volcanique a dans ce cas l’aspect represente dans la fig. 58. ’) V. UHLIG. Bau und Bilei der Karpathen. 2) M. REINHARD. Die Kristallinen-Schiefer des Făgărașer Gebirges. An. Inst. geol. al României, voi. III, Bucarest, 1910. fcrUDES GEOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 455 En considerent les schistes du deuxieme groupe comme une seule nappc, nous trouvons pour les schistes constituant ce groupe une epaisseur de 8 km. environ (pour une inclinaison moyenne de 300). Comme cette epaisseur est trop grande, on doit regarder ce complexe comme une superposition de plusieurs nappes et nous devons chercher sur les plâns de superposition les termes Ies plus recents des schistes cristallins et eventuellement une pârtie (Trias et Jura) des depots mesozoîques reposant sur le Cristallin. Palfy ’) a essaye de considerer les calcaires cristallins de Borsec-Bilbor et ceux qui apparaissent â la marge Ouest de la masse cristalline dans les Fig. 58. Schema tectonique des Carpates orientales en admettant l’existence des nappes plongeant vers l’Est. vallees du Mureș et de l’Olt, comme etant les correspondants metamor- phises des calcaires mesozoîques du « Synclinal externe ». Si cette interpre- tation etait juste, les zones calcaires mentionnees plus haut marqueraient deux plâns de contact, avec le Mesozoîque ecrase et metamorphise tectoni- quement. Ces plâns decomposeraient alors la pârtie occidentale des schistes cristallins en trois nappes au moins. Mais nous avons montre 2) qu’on ne peut etablir aucune correspondance entre les calcaires cristallins et les cal- caires mesozoîques, car les calcaires cristallins sont surement un terme des schistes cristallins, c’est â-dire qu’ils sont plus anciens que le Trias. Nous ne possedons jusque â present aucun indice de l’existence du Me- sozoîque pris et metamorphise sur ces plâns de charriage hypothetiques. Le plissement qui les a produits, s’il existent, doit donc etre anterieur au Trias c’est-â-dire hercynien ou encore plus ancien. Mais ce plissement, qui a fait sans doute pârtie d’un systeme plus important en pârtie românie par les plissements tertiaires, a pu avoir une autre «allure» (style) que les plissements alpino-carpatiques. Dans ce cas, il n’y a plus de neces- site d’encadrer completement Ie plissement des schistes cristallins dans le Systeme alpin et l’inclinaison generale vers l’Est de ces schistes peut etre i) M. PALFY. Ober die geologischen und hydrologischen Verhăltnisse von Broszek- fiirdo und Gyergyobelbor. Foldtani k. , 1905, Januar. 2) I. ATANASIU și E. LABONȚIU. Comunicare preliminară asupra geologiei regiunii Borsec și Bilbor. Dări de seamă, voi. IX, pag. 47, București, 1926. 29* Institutul Geological României 45 6 ION S. ATANASIU regardee comme un caractere tectonique relicte, d’un plissement deverse vers l’Ouest. Pour pouvoir discuter ce deversement eventuel vers l’Ouest des plisse- ments anciens, il est necessaire d’abord de preciser, d’aussi preș que possible, la position du noyau cristallin des Carpates orientales par rapport aux restes des plissements paleozoîques aujourd’hui visibles encore en leur voisinage. Dans cette direction il est interessant de rappeler le tectonique du Nord dela Dobrogea, de la Chaîne cimmerienne du Sandomir et des Sudetes. Dans le Nord de la Dobrogea on distingue deux unites tectoniques im- portantes: la region des plis hercyniens et la region des Schistes verts. La region des plis hercyniens qui occupe la pârtie N.W. de cette province est constituee par des schistes, par des greș decalcifies (grauwacke a faune de- vonienne inferieure), par des calcaires et des quartzites d’âge devonien et par des schistes et des conglomerats carboniferes parmi lesquels se sont in- troduites, avant la fin du Paleozoîque d’importantes masses granitiques. Le Trias inferieur et moyen, reiativement riche en fossiles, recouvre en transgressions ces formations vers l’Est et est associe ă des nappcs impor- tantes de diabases. Cette transgression du Trias au-dessus des plis du Pa- leozoîque est la premiere ressemblance entre les plis hercyniens dela Dobrogea et le Cristallin des Carpates orientales que je releve. Dans les plis des de- pots paleozoîques la direction des couches est N. 20—300 W, l’inclinaison est verticale ou 60—70° W, tous les plis etant en general isoclinaux. Les plis apparaissent donc dejetes vers l’Ouest. Dans la zone des «Schistes verts» dont l’âge n’est pas encore precise, la direction des couches varie entre W-E et NW-SE. D’apres R. Pascou ’) G. Murgoci 2) et Motaș 3), ces schistes ferment une serie de larges plis presque normaux. Seulement vers le Nord, le long de la ligne Pecineaga- Camena, les plis paraissent seres et dejetes vers le N. E. De cette tecto- nique qui n’est pas encore bien precisee, on ne peut deduire aucun fait utile pour eclairer la tectonique des schistes cristallins des Carpates orientales. Plus interessante est l’identite, remarquee depuis longtemps et aujourd’hui definitivement etablie, entre le materiei qui constitue les « Schistes verts» et celui qui apparaît remanie dans les conglomerats du Flysch dans les Carpates orientales â partir de l’Est de la Mountenie jusque dans la Galicie. En Moldavie, les schistes verts apparaissent comme elements dans Ies conglomerats du Senonien jusqu’au Miocene, c’est-â-dire dans l’etendue des ‘) Răspândirea șisturilor verzi. An. Inst. geol. al României, voi. II, pag. 395, Bucu- rești, 1911. 2) Cercetări geologice în Dobrogea nordică. Id., voi. V, Buc., 1914. 3) Die Tuffitzone des mittleren Dobrogea und die Kieslagerstătte von Altân-Tepe. Berlin, 1913. Institutul Geologic al României fiTUDES GEOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 457 Zones marginale et externe et ils sont inconnus jusqu’â present dans la Zone interne. Si ces roches proviennent, eonformement â l’opinion de Zuber et de Mrazec, de la destruction d’une chaîne ancienne (Chaîne cimmerienne) qui s’etendait de la zone des Schistes verts de Dobrogea vers le Nord, ayant la direction generale des Carpates orientales, on doit remarquer le fait que cette chaîne s’interpose entre les plis pretriasiques du N de la Dobrogea et le noyau cristallin des Carpates orientales. Dans la Galicie orientale entre Przemisl et Rzeczow, la Chaîne cimmerienne est dirigee vers la depression cre- tacee qui separe les collines de Lysa Gora des Sudetes, depression qui esteom- parable en quelque sorte au synclinal de Babadag. En regardant les restes de la Chaîne cimmerienne comme fii directeur pour la tectonique plus ancienne des Carpates orientales, nous sommes conduits â com- parer d’une part les collines de Lysa Gora avec le Paleozoîque plisse du Nord de la Dobrogea et le noyau cristallin des Carpates orientales avec les Sudetes. Vers le Sud, en Dobrogea, ce Cristallin n’a plus aucun correspondant visible. Discutons de plus preș ce parallelisme. Les collines de Lysa Gora sont formees par des depots du Paleozoîque ancien (Cambrien, Silurien et Devonien) qui est fortement plisse en ecailles qui chevauchent vers 1 ’ O u e s t et qui sont recouvertes en transgression par le Permo-Trias. Le deversement vers l’Ouest des plis paleozoîques et la transgression du Trias sont deux caracteres que l’on trouve aussi dans le Nord de la Dobrogea. Une parallelisme plus complet des depots paleozoîques anciens est pour le moment premature car en Dobrogea on ne connaît pas d’autres fos- siles que ceux appartenant au Devonien inferieur. En ce qui concerne le Trias, on doit remarquer des le debut une difference faciale remarquable: Au Trias inferieur greseux correspondent les schistes noirs de Tulcea et le Trias superieur, represente en Pologne par un facies d’eau douce, paraît etre absent en Dobrogea. Â part ces differences, on doit mentionner aussi l’absence, en Pologne, des intrusions premesozoîques. Malgre ces differences et en gardant toujours comme indication la zone oii l’on trouve les schistes verts, il me paraît logique de reunir les plis paleozoîques de la Dobrogea avec ceux de Lysa Gora, parceque ces deux regions plissees sont comprises entre le Bloc podolique et la Chaîne cimme- rienne. Ils font probablement pârtie de la meme zone de plissement') qui a pu avoir une ramification peu importante dirige vers le E-SE, qui a produit les plis de Pelc 2). Jan Nowak 3) croit que la Dobrogea ne peut pas etre con- x) S. BUBNOFF. Geologie von Europa, pag. 307, Berlin, 1926. 2) W-, pag. 303. ») JEAN Nowak. Nouvelles donnees . . . Memoire de la l-ere Reunion de l’Associa- tion Carpatique, pag. 87, Varsovie, 1926— 1927. Institutul Geological României 458 ION S. ATANASIU sideree comme un prolongement des plis de Lysa Gora, mais comme un prolongement des « Eocarpates ». Cette interpretation presente 1'inconvenient que les fîocarpates doivent couper transversalement la chaîne des Schistes verts. Pour ce motif, je reste â l’opinion que la zone des plis hercyniens qui bordent le Bloc podolique s’est etendue des collines de Lysa Gora jusqu’au Nord de la Dobrogea. Dans cette zone, les plis hercyniens ont ete deverses vers l’Ouest ayant comme avant-pays la chaîne des schistes verts. Les restes de ces plissements sont masques, en majorite, par la Plateforme moldave dans la pârtie Sud et par la Depression volhynique dans la pârtie Nord. Des indices prouvant leur existence se trouvent dans une serie de roches cristal- lines qui apparraissent dans les conglomerats tertiaires du Flysch en Pologne !) ainsi qu’en Roumanie. L’existence dans cette chaîne des plis deverses vers l’Ouest est un fait remarquable que je releve. Particuliercment interessante pour la tectonique pretriasique des schis- tes cristallins des Carpates orientales, est la question de savoir si des plis- sements de meme allure n’ont pas eu lieu dans la Chaîne cimmerienne et â l’Est de cette chaîne. En ce qui concerne les Schistes verts, les indications existant jusqu’â present en Dobrogea, ne sont pas concluantes et plus au Nord, cette zone n’apparaît que sous forme de blocs. Ce qui suit en Dobrogea, au SW desSchistes verts, comme correspondant des schistes cristallins des Carpates orientales ne nous est pas connu. Pour trouver un equivalent de position comparable au Cristallin des Carpates orientales on doit considerer les Sudetes. F. Suess 2) separe les Sudetes comme etant une unite tectonique indi- vidualisee par rapport au reste du massif Bohemien, avec un style tectonique particulier qu’il appele le «Style 1 u g i q u e » (Lugische Bau). Caracte- ristiques pour le style lugique sont les mouvements produits par des pous- sees venant du NE, poussees qui se sont manifestees plus intensement avant le Permien inferieur mais ont persiste jusqu’â la fin du Cretace. Ces pous- sees «sans etre accompagnees d’un plissement proprement dit, ont produit toutefois, dans les Sudetes, des deplacements horizontaux avec des che- vauchements assez importants » :i). L’existence de poussees venant du NE est donc evidente dans les Su- detes ainsi qu’au N de la Dobrogea et dans les mouvements tectoniques qu’elles ont produits, nous reconnaissons les Altaîdes europeens ’) ST. KREUTZ et A. GAWEL. Essai d’une caracteristique des roches. Memoire de la l-ere Rdunion de l’Association Carpatique. Varsovie 1926 27. -’) F. E. SUESS. Intrusiontektonik und Wandcrtektonik im variszischen Grundgebirge. pag. 141 et suivantes et pag. 249 250, Berlin, 1926. 3) L. c., pag. 250. Etudes geologiques dans les environs de tulgheș 459 de E. Suess l)- Ea Chaîne cimmerienne fait pârtie, elle aussi, de ces Altaides. Mrazec 2) a introduit le nom de C h a î n e c i m m e r i e n n e pour designer l’ancienne chaîne de montagnes qui reunissait la Dobrogea avec les mon- tagnes de Sandomir et dont l’existence avait ete deja supposee par Zuber3) pour expliquer la provenance du materiei exotique des conglomerats qui apparaissent dans les Zones marginale et externe du Flysch. Cette chaîne represente ie prolongement vers le NW des Schistes verts et de la zone du Paleozbîque plisse du N de la Dobrogea. Si l’on considere les plis du Nord de la Dobrogea comme faisant pârtie des Altaides europeens, on doit deduire que, dans cette region au moins, la poussee du NE n’a pas produit seulement des deplacements horizontaux, comme ceux observes par F. Suess dans les Sudetes,mais aussi un plissement proprement dit qui est evident dans le Paleozoi'que dobrogeen. F. Suess se demandait si on ne pouvait pas joindre â la meme zone aussi le Mesozoîque des Carpates orientales. De la discussion que j’ai exposee plus haut et en considerent aussi le fait que dans le Cristallin et dans le Me- sozoîquc de cette region on retrouve les caracteres essentiels de la Zone al- taîque (plissements reiativement intenses vers la fin du Paleozoi’que, la trans- gression du Trias, la reprise des plissements durant tout Ic Mesozoîque au moins jusqu apres le Cretace inferieur) on peut repondre â la question sou- levee par E. Suess de la fațon suivante: Le n o y a u cristallin des Carpates orienta 1es prend place d’une fașon satis- faisante dans lecadre des lignes a 11 a î q u e s. Les Altaides europeens comprendraient dans ce cas trois unites tectoniques qui, enume- rees â partir de l’Est vers l’Ouest seraient: Les plis paleozoiques du Nord de la Dobrogea avec leurs intrusions, les «Schistes verts » et le Cristallin des Carpates orientales. L’arriere-pays de ces unites serait la masse podolique. Dans cette hypothese l’inclinaison vers 1 ’ E s t de tout le Cristallin des Carpates orientales peut etre regardee comme un plissement relicte de s t y 1 e c i m m e r i e n (Al- taîque). Cette solution paraît ă present la plus acceptable. Les tensions produites dans l’ecorce par les pressions dirigees du NE vers le SW et qui se sont resolues dans les Sudetes seulement en des chevauchements sans plis- sements proprement dits, ont eu comme resultat, plus au Sud dans Ia re- gion des Carpates orientales, de veritables plissements. II reste encore â etablir si la portion axiale, intensement plissee et meta- morphisee de ces plis s’est trouvee juste dans la region des schistes cristal- *) E. Suess. La Face de la Terre. Voi. III, pag. 531 et suivantes. 2) Comptes-rendus des s6ances de l’Inst. geol. de Roumanie, voi. II, pag. 39, Buca- rest, 1910. 3) R. ZUBER. Neue Karpathcn-Studien. Jahrb. <1. k. k. geol. Reichsanstalt, Bd. LI] pag. 251—255, Wien, 1902. Institutul Geological României .460 K).X S. ATANASJC lins des Carpates orientales. Si on se rappelle l’observation faite plus haut que les schistes cristallins ont ete tres probablement plisses en deux phases, on ne peut plus affirmer que le metamorphisme est en relation avec les plis- sements de la fin du Paleozoîque. II est possible que le metamorphisme ait eu lieu dans une phase de plissement plus ancienne et, ensuite, les roches deja metamorphisees ont pu prendre part aux plissements paleozoîques. II sc peut donc que l’axc des plis altaîques ne coincide pas avec les schi- stes cristallins des Carpates orientales. En conclusion, nous pouvons dire que dans la tectonique du Massif cris- tallin oriental paraissent entrer egalement, et peut etre avec preponderance, des plissements anciens de style altaîque et qu’il n’est pas judicieux de chercher â encadrer la position actuelle des couches seulement dans le systeme des plis alpino-carpatiques, avec deversement vers l’exterieur de l’arc. On a des arguments suffisants pour soutenir que dans les plissements al- pino-carpatiques, le Bloc cristallin oriental a j o u e piu tot le role de masse passive, qui avait deja une tectonique propre, tectonique que l’on trouve aujourd’hui relicte dans l’interieur de l’arc tertiaire. L ’ i n c1i n a i s o n generale vers l’Est des f o r m a t i o n s qui constituent ce massif peut etre a 11 r i b u e e p 1 u t 6 t â cette tectonique ancienne d e s t y1e altaîque q u’â des s u r p 1 i s s e m e n t s plongeants de style alpin. 3. R e 1 a t i o n s a n o r m a 1 e s entre le groupe I-et le groupe 11. Sur la carte et sur les coupes on peut remarquer une anomalie dans les rclations de position entre les massifs d’intrusion et les schistes de la zone superieure. Cette position est evidemment inversee et on peut l’expliquer en admettant un charriage du groupe I sur le groupe II. Puisque le Trias couvre parfois en transgression la ligne de contact entre les groupes cristallins et puisque, sur cette ligne, on ne trouve jamais prises des depots mesozoîques il serait judicieux de considerer ce charriage comme etant preme- sozoîque, donc avec beaucoup de probabilite de style altaîque et ayant ses racines quelque part dans la Zone du Flysch. Cette interpretation â toutes les apparences d’etre juste mais il existe une serie de faits qui la contredisent. En premier lieu, on doit observer que presque sur tous les points oii j’ai pu voir clairement le contact entre les groupes, jc n’ai pu constater aucune anomalie tectonique. Les breches sont assez frequentes dans les schistes cristallins ainsi que dans le Mesozoîque. Dans les schistes cristallins je les ai rencontrees non sur les lignes de contact entre les groupes mais surtout dans le groupe II. Pour un contact normal entre le groupe I et le groupe II plaide aussi le passage presque insen sihle que l’on observe parfois entre ces groupes. ETUDES G1-OLOGIQIIES DANS LES ENVIRONS DE TI I.GI1EȘ 461 Enfin la presence de la biotite dans les chloritoschistes indiquc, cile aussi, un contact normal entre les deux groupes. En decrivant les chloritoschistes â biotite, j’ai explique la presence dans la zone superieure de ce mineral ty- pique pour les zones profondes (moyenne et inferieure) en le considerent comme un produit de contact. Les massifs granodioritiques, en penetrant parmi les schistes cristallins deja metamorphises dans la zone superieure (ou la biotite non seulement ne pouvait se former mais se serait detruite si elle avait preexiste dans les roches soumises au metamorphisme), produi- sent une aureole de contact qui est representee â proximitie de la masse intrusive par des micaschistes â grenats et ă quelque distance de cette masse par la biotite de formation nouvelle qui apparait dans quelques roches (sur- tout dans les chloritoschistes). En considerent ces faits, on ne peut degager le groupe I (massifs d’intru- sion et aureoles de contact) de i’ensemble des schistes cristallins du groupe II (superieur) pour en faire une masse etrangere, charriee, dont l’autochtone immediat serait le groupe II. Si toutefois on veut admettre des surplisse- ments pour expliquer les inversions de position constatees entre les groupes, il faut laisser les massifs d’intrusion dans les schistes cristallins avec les- quels ils forment un tout organique et chercher les plâns de contact anormal non pas ă la limite entre les groupes mais dans le domaine des schistes cris- tallins du groupe II et peut etre en relation avec certaines breches mention- nees ci-dessus. Ce qui revient ă dire que l’on doit regarder le groupe I comme etant la pârtie axiale de quelques plis gigantesques, couches probable- ment vers l’Ouest et ayant le flanc inverse constitue par les schistes cristal- lins du groupe II. L’anomalie de position que nous discutons peut avoir aussi une autre explication. Si l’on considere le groupe I comme representant des massifs d’intrusion en place, l’inversion de position peut etre attribuee aussi au de- versement lateral des massifs, deversement qui a conduit â la formation des plis en eventail. De pareils plis sont connus dans les regions d’intrusion et pour ne pas nous referer ă des regions trop lointaines, je peux mentionner les intrusions granitiques du N de la Dobrogea oii le phenomene est sou- vent bien prononce. C. G. S. Sandberg a cherche une explication au phenomene en l’attribuant aux pressions laterales qui se produisent dans les parties inferieures de la masse d’intrusion îi cause du poids de la colonne de magma, si l’on admet que cette masse de magma se trouve en equilibre hydrostatique. II est probable que le phenomene peut etre explique parti- ellement de cette maniere Je dois pourtant remarquer que dans la region de Tulgheș les relations de contact entre les deux groupes ne peuvent plus apparaître tels qu’ils ') Magma kratismus als Ursache der tektonischen Grossformcn der Kettengebirge. Zeitschrift fur Vulkanologie, Bd. XI, II. 2, Dez. 1927, Berlin. Institutul Geological României 462 ION S. ATANASIU etaient au moment de la mise en place des massifs qui constituent Ic groupe I, car les replissements ulterieurs dont l’existence est prouvee par le plissement des depots mesozoîques ont deforme ces relations. Les intrusions granodioritiques ont du se produire apres l’accomplisse- ment du metamorphisme de zone superieure du groupe II et avani la trans- gression du Trias. Les gneiss qui forment la majorite de ces massifs et qui les accompagnent comme apophyscs dans les chloritoschistes, montrent que l’intrusion a eu lieu sous des pressions orientees, donc tres probablement au cours d’une periode de plissement. Ces plissements, commences en meme temps que les intrusions, ont pu continuer ensuite en modifiant la position et l’aspect des plâns de contact, modifications qui ont ete encore accentuees par les plissements mesozoîques et en moindre mesure aussi par les plis- sements tertiaires. En considerant le phenomene du replissement au point de vue pure- ment tectonique, on peut deduire facilement, que le replissement peut donner naissance, notamment â des plis en eventail. En effet, si un complexe de cou- ches, deja plissees jusqu’â la verticale, subit un nouveau plissement (moins intense meme que le premier) (fig. 59) le resultat peut etre un plis anticlinal â flancs debordants ayant la forme des massifs d’intrusion de la region de Tulgheș (fig. 60). Fig. 59. Complexe vertical replisse dans l’anticlinal a-a-a. Fig. 60. Le meme complexe apres replissement donne un plis debordant. Avec ces considerations j’ai epuise les questions concernant la tectonique propre des schistes cristallins. Les conclusions auxquelles je suis arrive peuvent etre resumees de la fayon suivante: 1. Les schistes cristallins ont ete puissamment et intensement plisses tres probablement durant deux periodes de plissement, toutes deux pretria- siques. 2. L’inclinaison generale vers l’Est des schistes cristallins est due au fait que le noyau cristallin des Carpates orientales—comme fragment de la Chaîne cimmerienne — est plisse en style altaîque de la meme allure que la Dobrogea et les Sudetes. Ce style s’est conserve comme relicte dans la Zone des plissements alpins. 3. Le groupe I represente des massifs d’intrusion enracines mis en place apres l’accomplissement du metamorphisme de zone superieure du Institutul Geological României ETUDES GEOLOGIQUES dans les environs DE TULGHEȘ 463 groupe II, et dans une phase de plissement anterieure au Trias. Les rela- tions inverses de contact, que l’on peut constater parfois entre Ic groupe I et le groupe II sont dues, tres probablement, en majorite, aux replis- sements. DEUXlfiME pârtie LES DEPOTS MESOZOÎQUES REPOSANT SUR LE CRISTALLIN CHAPITRE VI OBSERVATIONS GIsNERALES ET CLASSIFICATION Le noyau cristallin des Carpates orientales est couvert ă l’Ouest par les masses eruptives neogenes et par les depots transgressifs du bassin inte- rieur, tandis que vers l’Est il chevauche les depots eocretaces du Flysch. Le long de cette ligne de chevauchement le Cristallin supporte, sur une largeur qui peut depasser 10 km., un lambeau de depots mesozoîques, de- veloppes plutot dans le facies calcaire, que Uhlig a denomme «Le Synclinal externe » (Aussenmulde). Une lame etroite de schistes cristallins, denommee par le meme savant «Flanc externe » (Aussenfliigel), s’interpose entre le Flysch et les depots mesozoîques calcaires de sorte que ces depots paraissent former, dans l’ensernble, une large auge synclinale. Uhlig lui-meme a reconnu que le Synclinal externe est loin d’avoir une structure aussi simple; en realite, il apparaît plutot comme une masse de plis et surtout d’ecailles deversees vers l’Ouest tout comme le Cristallin qui forme le soubassement. En suivant le developpement axial du Synclinal externe on constate que, âpartir de son extremite meridionale, il plonge graduellement jusque dans la vallee du Bicaz, ou il atteint le maximum de profondeur et de largeur. Vers le Nord, il s’eleve continuellement de sorte que dans les environs de Tulgheș sa base arrive â 1000 m. d’altitude et puis elle reste en l’air, au-dessus du relief actuel des montagnes. Un nouveau plongement axial fait reparaître le Synclinal externe dans les Monts Rarău, ă Câmpulung, en Bucovine. Dans les environs de Tulgheș, le Synclinal externe est represente en pârtie par l’extremite septentrionale du masif de Hăghimaș et en pârtie par des masses isolees qui couronncnt quelques sommets et que l’erosion a isolees du massif principal. Cette situation est tout â fait desavantageuse pour l’etude stratigraphique du Mesozoîque, car les masses isolees, qui representent presque toujours des fragments de plis plus grands, n’offrent que des series incompletes. De sorte que j’ai ete maintes fois oblige de chercher la solu- tion de quelques uns des problemes stratigraphiques dans des regions oii les conditions d’etude etaient plus favorables. A Institutul Geologic al României ,!<5r/ 464 ION S. ATANASIU La succession des couches m’a permis de reconstituer pour les depots mesozoi'ques du Synclinal externe des environs de Tulgheș la serie strati- graphique suivante: Inferieur ~ , io- 1 Conglomerats Couches de Seis _ . Greș Trias (Werfenien) » » Câmpiile: Calcaires dolomitiques Moyen ? Superieur ? Lias ? Dogger Bajocien Bathonien Greș calcaires Jurassique Callovien Radiolarites Oxford ien Malm Kimmeridgien : Calcaires et marnes â Am.acanthicus Portlandien ? Calcaires Berriasien ? Inferieur Valanginien ? Hauterivien ? Barremien 5 Marnes ă Orbitolines Aptien Calcaires Cretace Moyen ? Coniacien Santonien Greș et conglomerats Marnes â Actaeonella abbreviata Superieur Campaniei! Maestrichtien ? Danien ? CHAPITRE Vil STRATIGRAPH I E A) T R I A S 1. Les congloniârats brâchiformes. Les conglomerats, ordinairement rouges, parfois blancs ou jaunes, sont constitues presque exclusivement par des fragments de quartz peu ar- rondis. Rarement on y rencontre aussi des fragments de chloritoschistes. Le ciment est siliceux. fiTUDES GfiOLOGIQL'ES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 465 Les conglomerats brechiformes sont disposes en bancs dont l’epaisseur varie de 0,5 ă 1 m., separes par des minces couches de greș. Leur epaisseur totale est d’environ 20 m. A. V. alth les a observes pour la premiere fois et c’est toujours lui qui a introduit le nom de « Verrucano » dans les Carpates orientales. Uhlig les classait dans le Permien et se demandait s’ils ne representeraient pas le Permien infe- rieur â facies germanique. En trouvant des fossiles qui assignent l’âge wer- fenien superieur aux greș et aux calcaires qui reposent sur les conglomerats, j’ai deduit que les conglomerats eux-memes peuvent etre classes dans le Werfenien inferieur. 2. Les greș rouges. Les greș triasiques sont ordinairement rouges; rarement la couleur peut etre blanche ou jaune. Les grains, assez grands, sont constitues en majeure pârtie par du quartz auquel s’ajoutent des lamelles de moscovite. Le ciment est siliceux ou argileux. Les greș formcnt des bancs de quelques decimetres d’epaisseur, separes par des couches de greș schisteux ou de marnes sableuses. A la base ils al- ternent avec les conglomerats, tandis qu’â la pârtie superieure on y trouve des intercalations de couches minces de calcaire. Epaisseur totale 10—15 m. Dans le massif de Hâghimaș, dans les ruisseaux du Lohavas et du Hăghimaș, j’ai trouve assez souvent dans les greș des impressions de Myophoria et Myacites. II est fort probable que les formes fossiles mentionnees par Hauer et Stache1) ainsi que celles decrites par Gero V. Merhard 2) proviennent des memes greș. Les formes fossiles qu’elles contiennent et le fait qu’elles supportent les calcaires dolomitiques, nous indique l’âge triasique inferieur. 3. Les calcaires dolomitiques. Les calcaires dolomitiques forment des masses ruiniformes sur les hau- teurs de la region. Quelquefois ils ne sont pas couverts par des depots plus recents, mais le plus souvent ils sont en grande pârtie ensevelis sous les debris des formations calcaires appartenant au Jurassique superieur et au Cretace inferieur. Les calcaires dolomitiques ont ordinairement une couleur grise ou jaune. Les fissures sont toujours remplies par des oxydes rouges de fer et d’alumi- nium et quand la roche est brechifiee l’accumulation d’oxydes est tellement grande que la couleur rouge predomine. Ces oxydes arrivent jusqu’ă la base de calcaires et impregnent les greș sousjacents. ') Geologie Siebenbiirgens. Wien, 1863, Edition 1885, pag. 309. 2) Neue Funde aus der Trias der Bukowina. Mitt. d. geol. Gesellsch. in Wien, III. Bd., 1910. Institutul Geological României 40<> ION S. ATANASIU Les analyses chimiques, que je dois â Mademoiselle A. Popesc©, ont donne les resultats suivants: COaCa COsMg Residu (SiO. Al,O, Fe 0) Total 1. Piatra Mocilor 57>54 41 >00 0,51 99>°5 2. Sommet de Măgura 57 >00 4L5° 1,00 99,50 3. Beneș 58,52 37.12 4,09 99,73 4. Piatra Arsurilor 61,11 36,78 I ,20 99,09 La pârtie inferieure des calcaires dolomitiques est stratifice sur une epaisseur de 4—5 m., le reste etant massif. Dans cette pârtie inferieure j’ai trouve, â l’Est de la cote 1335 (Azodul mare) les formes fossiles suivantes: Myophoria costata Zenker » laevigata ZlETEN Homomya fassaensis Wissm. Pecten discites Schloth. » » var microtis Bittn. Gervileia modiola Frech » exftorrecta Lesp. Pseudomonotis sp. Naticella cf. costata Mstr. D’apres cette faunule on peut classer la pârtie inferieure des calcaires dolomitiques dans le Werfenien superieur (Couches de Câmpiile). Cotta ]) qui a connu le premier les dolomites dans les Carpates orien- tales, les considerait comme des intercalations dans les schistes cristallins. Hauer2) Ies attribuait â l’Imcene. Paul 3) et Herbich4) les classaient dans le Trias inferieur. Uhlig 5), dans ses premieres etudes, partage lui aussi cette opinion. Plus tard ®) il veut voir dans les calcaires dolomitiques un equiva- lent du Zechstein. ') Die Erzlagerstătten der siidlichen Bukovina. Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, Bd. VI, pag. 115, Wien, 1855. 2) Geologie Siebenbiirgens, Wien, 1863 (1885), pag. 311. 3) Grundziige der Geologie der Bukovina. Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, Bd. XXVI, pag. 292, Wien, 1876. ') Das Szeklcrland. Mitt. d. Jahrb. d. k. ung. geol. Anstalt, Bd. V, pag. 80, Budapest, 1878. ’) Vorlăufiger Bericht iiber eine geologische Reise in das Gebiet der goldenen Bistritz. Sitzungsber. d. k. Akad. d. Wissensch. in Wien, Math.-Naturw. Classe, Bd. XCVIII, Abt. I, pag. 133. “) Bau und Bild der Karpathen, pag. 31, Wien, 1903. fiTUDES GltOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TL LGHEȘ 467 Les calcaires dolomitiques supportent des depots tout â fait varies. Le plus souvent, ce sont des radiolarites, des greș calcaires du Dogger ou des diabases. Rarement on y rencontre des calcaires blancs (Arsuri), des schistes rouges et verts (Piatra Runcului) ou des calcaires noirs (Pic. Corhanului). 4. Roches effusives associGes au Trias. («Diabases et melaphyres»). J’ai souvent rencontre des blocs ou des masses importantes de roches effusives intercalees entre les calcaires dolomitiques du Trias et le Dogger. Dans la vallee de la Tissa, les memes roches forment des couches qui alter- nent avec des calcaires dolomitiques ou des schistes rouges taches de vert, qui rappellent le Keuper. Cette situation assigne â ces roches effusives l’âge du Trias superieur. a) D i a b a s e Piatra Runcului (Vereskb), Tulgheș. PI. III Fig. 5. La roche est de couleur verte, massive et ayant une croute d’alteration de couleur rouille. Au microscope, on voit la structure cryptocristalline-porphyrique inter- Fig. 6t. Augite en pârtie ouralitise; Z 120 fois. Fig. 62. M^sostasis chloritise avec plagc proteiforme de quartz; X 70 fois. sertale. Les constituants principaux sont l’augite et le feldspath. Les cris- taux de feldspath forment un reseau dans les mailles duquel il y a le plus souvent un «mesostasis», parfois completement transforme en pennine. On y voit aussi des plages proteiformes de quartz (Fig. 62) et d’epidote. La frequence lineaire des mineraux est la suivante: Augite 45, feldspath 21, mineraux opaques 2, mesostasis 32 (30 chlorite, 2 quartz et epidote). Institutul Geological României 468 TON S. ATANASIU L’analyse chimique range ia roche effusive de Piatra Runcului parmi les « Basaltes â plagioclase, melaphyres et diabases » de la serie păci- fique. Si o2 Ti 02 • 48,45 0,90 Indices d’OsANN: A12O3 • 15,45 s = 54,62 n — 8,4 Fe2O3 • 4,32 A= 3,82 a ' ' 3>25 Fe 0 6,24 C = 6,29 c = 5>35 Mn 0 0,89 F = 25,16 f = 21,40 MgO • 7,79 Ca 0 . 6,88 Indices de Niggli: Ba O 0,14 Na, 0 3>01 si = 119 c = 18 k,o . 0,81 qz=—15 alk- 8,5 P2 05 ti = 1,65 k — 0,15 S03 • 0,17 al — 22,5 mg = 0,56 H,0 (iio°) . . 1,41 fm= 51 c/fm — 0,36 sect. III coa H'8»”):: 4,09 100,55 La diabase de Piatra Runcului est decouverte sur une surface d’environ ioo m. de largeur sur 200—250 m. de longueur, le long d’une ligne de con- tact anormal. Cette ligne est bien visible entre les cotes 1090 et 1215 (Veresko) et a ete egalement marquee sur la carte geologique. La diabase est brechi- forme et recimentee avec des hydroxydes de fer surtout le long du bord Onest de l’affleurement ou apparaissent aussi des radiolarites, des gr^s werfeniens etc.II paraît que la roche forme une masse lenticulaire, peut-etre meme une coulee epanchee sur les dolomites du Trias. La diabase de Piatra Runcului rentre, elle aussi, dans la serie des roches effusives qui sont associees aux depots mesozoi'ques du « Synclinal externe ». Ces roches, dont Herbich2) faisait deja mention, rappellent les ophiolites des Pyrenees et des Alpes. Une roche semblable, mais beaucoup plus finement cristallisee et con- tenant des grains de pyrite visibles â l’oeil nu, a ete trouvee â la cote 1160 (Colțul Chicerei). ') 1. A. ATANASIU. L. c., pag. 19, analyse 2-e, mise par erreur parmi les roches filoniennes. 2) L. c., pag. 86 et suiv. Institutul Geologic al României fiTUDES GEOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 469 b) Diabasporphyrite (N a v i t e ) Mont Hăghieșul, sous la cote 1150. Pl. III, Fig. 6. La roche est relativement poreuse, de couleur gris-noire et contient des vacuoles spheriques remplies de calcite. Fig. 63. La diabase de Piatra Runcului. Au microscope, on voit une structure holocristalline-porphyrique. Dans une pâte micro-cristalline formee surtout par des baguettes de feldspath dont la longueur ne depasse 0,2 mm., apparaissent, comme phenoelements, des pla- gioclases, des pyroxenes et de l’olivine, dans un etat d’altcration assez avance. Fig. 64. Cristal d’olivinc altere. On voit des agregats concretionnes formes par la chlorite, des hydroxydes de fer (noii) et de la calcite; 40 fois. Fig. 65. Squelet- tes de cristaux; 200 fois D’apres la constitution mineralogique, la roche est une diabase-porphy- rite tres rapprochee des Navites ]). ') ROSENBUSCH-OSANN. Elemente, 1923, pag. 427. 30 Anuarul Jnsc. Geologic al României. Voi. XIII. Institutul Geological României 47° ION S. ATANASIU L’analyse chimique T) fait ressortir les affinites de cette roche avec la diabase de Piatra Roșie, SiO2 .... • • • 39,55 Indices J’OSANN Indices de Niggli TiO2 . . . • • • 2,67 S = 51,01 Si — 96 ai2o3 • • • • ■ ■ 15.32 A — 3,55 qz -34 FA . . . • • • <3,75 C = 7,52 al 22,5 Fe 0 . . . • • ■ 2,39 F = 26,81 fm = 35 MnO . . . • • • 0,90 a = 2,8 c = 35 Mg 0 . . . • • • 3,12 c — 6 alk — 7,5 CaO. . . . • • • 13,04 f = 21,2 k 0,02 Na2O . . . ■ ■ - 2,93 n = 9,8 mg = o,34 K20 . . . . . . 0,09 c/fm = 1 p2o5 • • . . . . 0,08 Sect. V- -VI S03 . • ■ . . . 0,80 H2 0 (1 io0). ■ • • 1,05 H,01 coj 42 al 20,5 Fe 0 . 10,08 F 31,64 fm = 44 Mn'O • o.79 a 3 >9 c 25 >5 Mg 0 ■ 3.8i c = 3,8 ak 10 Ca 0 • 9.7i b = 22,3 k 0,15 Na,0 ■ 3-7° n = 8,9 mg 0,32 K2 0 p2o5 S O3 H2O (iio") . . h2o| CO.2)j(S ) ■ • 1,02 . 0,04 • °>93 ■ D45 . 12,40 c/fm - 0,58 (IV) 98,92 d) Dia ba se â o u r a 1 i t e Piatra Runcului. PI. IV Fig. 2. La roche est de couleur vert-noire et se casse en petits poly&dres â aretes tranchantes. Les miroirs de friction, les surfaces courbees et lespetites failles sont tres frequentes. Les feldspaths (Andesine-Bytownite) apparaissent comme des petites plages blanches parmi la masse verte constituee par une hornblende actinolitique. Au microscope on voit que Ia roche est, par places, completement broyee. Vue d’ensenihle sur le Trias et les roches effusives triasiques des environs de Tulgheș. Dans les environs de Tulgheș on ne voit pas clairement le mode de gise- ment des roches effusives triasiques. En etudiant cependant en 1928 avec G. Macovei et D. Andrusov (Prague) les vallees Ruskova-Rika et Tisa en Tcheco- slovaquie, nous avons trouve des affleurements ou l’on voit tres clairement les diabases intercalees parmi les dolomites et les schistes rouges tachetes de vert (Quartenschiefer). Nous en avons condu â l’âge triasique superieur de ces diabases, qu’on peut comparer avec les porphyrites â augite et les me- laphyres du Tyrole meridional. Dans le triangle d’OsANN (Fig. 55, points D et M) les roches effusives triasiques se rangent parmi les diabases des environs de Broșteni, c’est-â- 30* Institutul Geologic al României 472 ION S. ATANASIU dire parmi des roches de type pacifique qu’on rencontre comme filons dans les schistes cristallins. Fonde sur cette affinite chimique, j’ai attribue ă ces filons l’âge triasique superieur. Ils peuvent representer des canaux d’ascension du magma ou des filons proprement dits. Le Trias est represente dans Ies environs de Tulgheș par des conglo- merats, des greș et des calcaires dolomitiques. La pârtie inferieure de ces calcaires est d’âge werfenien superieur tandis que leur pârtie superieure peut appartenir au Trias moyen. Aux depots triasiques sont associees des diabases et des melaphyres. Le Trias est connu sous le meme facies dans toutes les Carpates orienta- les, dans les Monts Apuseni et dans les environs du lac Balaton. Ă l’exception de Tulgheș, les dolomites supportent presque partout des depots appartenant au Trias superieur. D’apres le developpement faciel du Trias superieur, on peut distinguer, dans les Carpates, deux types de Trias: i. Le type septentrional, avec Ie Trias superieur constitue par des schistes rouges tachetes de vert, est developpe surtout dans les nappes tatriques et subtatriques et s’etend vers le Sud ă peu preș jusqu’â la latitude des monts de Rodna. 2. Le type central, ou transylvanien, dont le Trias superieur est consti- tue par des calcaires, est developpe dans la «Ceinture interne » (Innere Gurtel) des Carpates septentrionales, dans les environs du lac Balaton, dans les Monts Apuseni et dans les Carpates orientales â partir de Câmpulung, en Bucovine, vers le Sud. A ces deux types, dont la pârtie inferieure est formee par des conglome- rats et des greș, on peut opposer le Trias dobrogeen dont la pârtie inferieure est constituee par des schistes noirs (Werfenien de Tulcea) tandis que la pârtie superieure est toujours constituee par des calcaires, comme dans le type central. B) JURASSIQUE Le Jurassique paraît etre incompRtement developpe meme dans le massif du Hăghimaș, c’est-ă-dire lă oii il est le mieux connu. D’apresles etudes exis- tantes ') on peut etablir, pour le Jurassique de la region du Hăghimaș, le tableau stratigraphique suivant: Dr. E. VADĂSZ. Geologische Beobachtungen im Persany u. Nagyhagymăs Ge- birge. Jahresbericht d. k. ung. geol. Reichsanstalt fur 1914, pag. 278 et suiv., Buda- pest, 1915. Dr. E. JEKELIUS. Der mittlere u. obere Jura im Gebiet des Hăgimașul mare in Sie- benbiirgen. Bull. sect. scient. de l’Acadămie roumaine, VII-&me ann^e, 1920/921, No. 7 —10, pag. 128, Bucarest, 1922. Institutul Geological României fiTUDES GEOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 473 Lias Dogger Malm inferieur: calcaires rouges, fossiliferes. moyen inconnu superieur inconnu Bajocien: Greș calcaires â Posidonomya opalina. Bathonien: Calcaires oolithiques fossiliferes. Callovien: Radiolarites Oxfordien ? Sequanien ? Kimmeridgien: Calcaires rouges â nodules, fossiliferes Portlandien: Calcaires massifs, fossiliferes. Dans les environs de Tulgheș j’ai rencontre seulement: i. Le Bajocien, 2. Le Callovien, 3. Le Kimmeridgien, 4. Le Portlandien. 1. Les gr$s calcaires (Bajocien). Le Bajocien est represente par des greș calcaires compacts, de couleur grise. Sur les cassures fraîches on voit toujours un noyau de couleur bleu-grise, entoure d’une croute d’alteration decoloree et infiltree par des hydroxydes de fer. Les greș calcaires forment des bancs assez reguliers dont 1'epaisseur ne depasse pas 30 c.m. et renferment parfois des B^lemnites. Herbich '), qui fait pour la premiere fois mention de ces greș, lesavait consideres au debut comme des «Greș carpatiques »; plus tard il les attri- buait au Trias superieur. Neumayr2), Uhlig3) et Vădasz4) les classaient dans, le Dogger. J’ai pu observer, assez souvent, des petits blocs de calcaires dolomitiques en- globes dans les greș calcaires et dans le ruisseau Gylcos (Fig. 67) onpeut voir des conglomerats â la base de ces greș. Ces faits prouvent l’existence d’une transgression du Dogger inferieur, ce que d’ailleurs Uhlig suppossait deja en 1889 5). *) L. c., pag. 81. 2) Die Fauna der Schichten mit Asp. acanthicum, pag. 153 —154. ’) Bau u. Bild d. Karpathen, pag. 35 et profile pag. 157, Wien, 1903. 4) L. c., pag. 283. s) Vorlaufiger Berricht. . Sitzungsber. d. k. Akad. d. Wissenschaften in Wien, Bd. XCVHI, pag. 736, Wien, >889. Institutul Geologic al României 474 ION S. ATANASH 2. Radiolarites (Callovien). Les radiolarites sont ordinairement de couleur rouge ou verte; la cassure est conchoîdale ou prismatique, â aretes tranchantes. Dans toutes les coupes microscopiques, les fragments de Radiolaires sont assez frequents. Les roches forment des bancs de ’ quelques c. m. d’epaisseur, separes par des schistes rouges ou gris. (Fig. 68). Hauer ') connaissait deja les radiolarites, pour les avoir vu dans les monts du Hăghimaș, au pied du mur gigantesque forme par les calcaires tithoniques. Fig. 68. Radiolarites. Sources du ruisseau Rupturi. Fig. 67. Les depots qui forment la base du systeme Jurassique. Ruisseau Gylcos. T. Dolomites (Trias), L. Lias, Cgl. Conglomerats de base du Dog- ger, D. Greș calcaires (Dogger). Herbich 2) les classait dans le Trias parce qu’ en Bucovine 3) elles parais- saient supporter des calcaires rouges du type de Hallstatt. Cette opinion fut partagee aussi par Uhlig1)- Ce sont VadÂsz et Jekelius qui rangent pour la premiere fois les radiolarites dans le Malm en se guidant d’apres une coupe etudiee par Jekelius5) au mont Gaura. ') Geologie Siebenbiirgens, pag. 308, Wien 1863. 2) Das Sz6klerland. Mitt. d. Jahrb. d. k. ung. geol. Anstalt, Bd. V, pag. 8t et 83, Budapest, 1878. ’) Grundziige der Geologie der Bukovina. Jahb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, Bd. 26, Wien, 1876. 4) Vorlaufiger Bericht uber eine geologische Reise in das Gebiet der goldenen Bis- triz. Sitzungsber. d. k. Akad. d. Wissenschaften in Wien, Bd. XCVIII, pag. 733, Wien, 1889. Bau und Bild. d. Karpathen, pag. 34, Wien, 1903. 5) Daten liber den geologischen Bau des Bucsecs und Csukas. Jahresber. d. k. ung. geol. Reichsanstalt fur 1915, pag. 293, Budapest, 1916. Etudes geologiques dans les environs de tulgheș 475 Tant du profil donne par Jekelius que d’apres les observations faites par moi dans la region du Hăghimaș, il resulte assez clairement que les radio- larites succedent, sans discontinuite, aux greș calcaires et supportent, tou- jours sans discontinuite, les couches ă Asp. acanthicum et les calcaires port- landiens. Le Dogger et le Malm seraient donc completement representes dans les Carpates orientales. 3. Les couches â Aspidoeeras acanthicum. Des depots qu’on puisse attribuer au Kimmeridgien apparaissent, dans les environs de Tulgheș, seulement dans le mont Chicera. Ces depots sont constitues par des greș fins, marneux et relativement riches en calcaire. Leur couleur est generalement vert-grise mais parfois on rencontre aussi des intercalations de couleur rouge. Comme restes fossiles j’ai rencontre seulement un Aptychus et quelques Ammonites indeterminables. Le Kimmeridgien, avec une faune extremement riche, a ete decouvert par Herbich ’) dans les monts du Hăghimaș. Plus tard Neumayr 2) et puis Jekelius3) ont complete les etudes de Herbich. 4. Les calcaires tithoniques. Au-dessus du Kimmeridgien suivent, tant dans la vallee du Bicaz que dans le massif du Hăghimaș, des calcaires compacts, gris, dont l’epaisseur de- passe 200 m. Hauer 4) mentionnait deja des formes fossiles tithoniques dans ces calcaires. Herbich5) et Jekelius5) arrivent â determiner un assez grand nombres de formes et confirment pleinement les vues de Hauer. Des masses calcaires de telle importance n'existent pas dans les environs de Tulgheș. Au-dessus des radiolarites apparaît generalement l’Aptien et ă la base de cet etage on rencontre assez souvent des blocs calcaires d’assez *) Das Sz^klerland. Jahrb. d. k. ung. geol. Landesanstalt, Bd. V, pag. 130—189, Budapest, 1878. a) Fauna der Schichten mit Asp. acanthicum. Abh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, Bd. V, Wien, 1871. 3) Der mittlere und obere Jura in Gebiet des Hăgimașul Mare in Siebenbiirgen, Bull. sect. sc. de l’Acad. roumaine, Vll-eme annee, No. 7 10, pag. 131—133, Bucarest, 1922. 4) Geologie Siebenburgens, pag. 309, Wien, 1863. (Ed. 1885). ’) L. c. pag. 189—192. ’) E. r„ pag. 133—134- Institutul Geological României 476 ION S. ATANASIU grandes dimensions. Sur la carte tous ces blocs sont representes avec la cou- leur du Cretace inferieur. II est pourtant bien probable que quelques uns sont d’âge portlandien. II est peut-etre interessant de remarquer le fait que dans le massif du llăghimaș les calcaires tithoniques ont une epaisseur de quelques centaines de metres, tandis qu’â Tulgheș, situe seulement de 20 km. plus au Nord, ces calcaires apparaissent seulement comme blocs. II est bien possible que cette diffcrence soit explicable par ce que meme durant la sedimentation le developpement des formations calcaires ait ete different dans les deux regions. Dans ces conditions les calcaires seraient remplaces dans les environs de Tulgheș par un depot vaseux, beaucoup plus mince. 5. Belite glauconitiquc. Cette roche a ete rencontree seulement ă la cote 1297, â l’Est du mont 1 lăghieșul (1505). Elle est de couleur verte et presente l’aspect d’un greș tres fin. Au microscope, on voit que la roche est constituee presque exclusi- vement par des grains de quartz, de la glauconie et des restes de Radiolaires. Toute indication concernant l’âge de ce depot manque jusqu’â present. J’ai releve pourtant sa presence car, dans les conglomerats barremiens de Chisirig, elle est tres frequente sous forme de blocs roules. Observations g6n6rales sur le Jurassique. En resumant les observations que j’ai faites relativement aux depots jurassi- ques, on peut conclure qu’une lacune stratigraphique importante separe le systeme en deux parties: 1. Une pârtie inferieure representee par les calcaires rouges du Lias in- ferieur, 2. Une pârtie superieure representee par les greș calcaires (Bajocien- Bathonien), les radiolarites, les couches â Aspidoceras acanthicum et les cal- caires portlandiens. La lacune stratigraphique qui separe ces deux parties correspond au Lias moyen et superieur. La pârtie inferieure pourrait eventuellement appartenir â un cyele de sedimentation commence dans le Trias car en Bucovine on connaît des cal- caires rhetiens et dans le Hăghimaș des calcaires rouges appartenant au Carnien et au Norien. La pârtie superieure debute par des conglomerats et des greș, depots qui marquent une transgression du Dogger. Suit apres un approfondis- sement continuei de la zone de sedimentation des Carpates orientales, appro- \I6R ir Institutul Geologic al„României Etudes gEologiques dans les environs de tulgheș 477 fondissement qui atteint son maximum au temps du Malm inferieur, quand se sont formees les radiolarites. La profondeur de la mer se reduit ensuitegra- duellement de sorte que,ăla fin du Jurassique, on voit s’installer un regime neritique typique. Le Jurassique des environs de Tulgheș et des monts du Hăghimaș est donc caracterise par le Lias inferieur developpe dans le facies des calcaires d’Adneth, par la transgression du Dogger et par la presence des radiolarites au commencement du Malm. Avec les memes caracteres on retrouve le Jurassique vers le Sud jusque dans les monts Perșani et vers le Nord jusqu’en Bucovine. Dans la vallee de la Tissa, au-dessus du Trias apparaissent deja des calcaires, des greș et des schistes noirs qui ne rappellent plus aucun des termes qui prennent part â la constitution du Jurassique des monts du Hă- ghimaș. Dans les Carpates occidentales on rencontre seulement dans la Nappe subtatrique inferieure une serie jurassique en quelque sorte comparable â celle de Hăghimaș ’). Mais au lieu d’une lacune stratigraphique, on trouve dans le Lias moyen un facies plus greseux. Revenant vers le Sud et suivant les depots jurassiques dans les Monts getiques, nous trouvons le Lias inferieur developpe sous la facies des Cou- ches de Gresten ainsi que le Lias moyen et superieur. La meme situation se retrouve dans les Monts Apuseni. Dans le bassin de Dâmbovicioara et dans les Bucegi Ic Lias est inconnu et le Dogger repose directement sur le Cristallin. Enfin en Dobrogea on connaît seulement le Malm. C) LE CRETACfî i. L’Apticn. L’Apticn est constitue de marnes, greș et conglomerats. a) Les marnes Les marnes, de couleur gris-jaune, sont ordinairement assez sableuses et riches en paillettes de muscovite. EUes contiennent des intercalations minces de greș, parfois courbicorticaux et des conglomerats qui peuvent former des bancs jusqu’â 80 c. m. d’epaisseur. Au point de vue petrographique, ces marnes ressemblent assez bien aux marnesaptiennes de la Zone du Flysch. Comme restes fossiles on rencontre assez souvent des Orbitolines. ') F. RABOWSKI et W. GOETEL. ba structure de la zone subtatrique. Bull. du Ser- vice geol. de Pologne, Voi. [II, pag. 208, Varsovie, 1925. jA Institutul Geologic al României IGR/ 478 ION' S. ATANASIU__________________________ b) Les calcaires Les calcaires sont ordinairement compacts, un peu marneux et ont une couleur jaune-grise ou rose. Comme restes fossiles j’ai rencontre: Orbitolina sp. Rhynchonella sp. Caprotina sp. Herbich ') cite, dans le ruisseau Sadova (Valea Stânei): Caprotina Lonsdali Radiolites neocomiensis Uhlig 2) observe que, au Sud de la vallee de la Bistricioara, les calcaires neocomiens predominent dans la pârtie orientale du « Synclinal externe ». Dans les environs de Tulgheș les calcaires forment des masses impor- tantes seulement dans les massifs du Șesul Comarnicului, de Piatra Runcului et de Munticelul. Partout ailleurs ils apparaissent seulement comme blocs, parfois assez grands, soit â la base des marnes, soit entre les marnes et les conglomerats, soit enfin, dans les conglomerats eux memes. Dans la vallee du Bicaz (Fig. 69) les calcaires du massif Munticelul, sont separes des conglomerats par une intercalation de marnes d’environ 50 m. d’epaisseur; vers le Nord ces marnes disparaissent et les calcaires perdent graduellement leur consistance en se dissocianten blocs plus ou moins arrondis. Ces blocs forment un conglomerat constitue exclusivement par des blocs calcaires qui passe ensuite aux conglomerats polygenes. On peut deduire de ces faits que les calcaires sont, au moins en pârtie, synchroniques aux conglomerats. Dans le facies detritique de l’Aptien s’interposent donc des formations organogenes qui peuvent substituer partiellement les conglo- merats et peut-etre aussi les marnes. c) Les conglomerats Les conglomerats sont constitues par des blocs dont le diametre ne de- passe pas ordinairement 3—4 c. m.; plus rarement on rencontre aussi, loca- lement, des conglomerats dont les blocs sont beaucoup plus grands. ’) Das Szekleland Mitt. aus d. Jahrb. d. k. ung. geol. Anstalt, Bd. V, pag. 195 96, Budapest, 1878. -) Bau und Bild der Karpathen, pag. 156—157, Wien, 1903. Institutul Geological României ETUDES GEOLOGIQUES DANS LES ENVIRONS DE TULGHEȘ 479 Dans les conglomerats on rencontre, comme blocs roules, des schistes cristallins des deux groupes, des conglomerats triasiques, des calcaires dolo- mitiques, des radiolarites, des greș verts â glauconie, des calcaires tithoni- ques, des serpentines et des calcaires aptiens. Fig. 69. Les calcaires aptiens dans la valide du Bicaz. Les conglomerats forment des bancs, dont l’epaisseur peut atteindre quel- ques dizaines de metres, separes par des intercalations de greș ou de marnes. Dans une pareille intercalation j’ai recueilli: Orbitolina sp. Eugyra pusila Koby Placocoenia pluricostata W. O. DlETRlCH Cryptocoenia Picteti Koby Cyathophora pygmaea Volz » regularis From. Favia sp. Hydnophora crassa From. Latusastraea exiguis From. Polyphyllastraea sp. Șerpuia filiformis Sow. Institutul Geological României 480 ION S. ATANASIU Dans les conglomerats j’ai encore trouve, comme bloc isole,une colo- nie de Favia hemisphaerica From. Les conglomerats forment, dans les environs de Tulgheș, une masse continuelle qui commence au Nord dans le massif du Hăghieș et atteint son maximum de largeur dans la vallee du Bicaz. Vers le Sud ele peut etre suivie jusqu* aux sources du Trotuș. Hauer l), qui connaissait ces conglomerats, les rangeait â l’Eocene. Herbich 2) comparait les conglomerats de Hăghieș avec ceux de Ciahlău l'ig. 70. Serpentines p Observations gcnerales sur le Jurassique.............................................. 476 C) Cretace.......................................................................... 477 1. L’Aptien..................................................................... 477 a) Les marnes............................................................. 477 h) Les calcaires.......................................................... 47$ c) Les conglomerats....................................................... 478 d) Serpentines et ophicalcites............................................ 480 2. Le Cretace superieur...................................................... 482 CHAPITRE VIII Conclusions sur la stratigraphie des depots mesozoîques qui reposent sur Ie Cristallin et observations sur la tectonique de ces depots........ 485 TROISIfiME pârtie LE FLYSCH CHAPITRE IX A) Considerations generales.......................................... 487 13) Stratigraphie...................................................... 488 1. Valanginien-Hauterivien......................................... 488 2. Barremien....................................................... 490 3. Aptien.......................................................... 491 quatriBme pârtie VUE D’ENSEMBLE SUR LA TECTONIQUE DE LA REGION CHAPITRE X A) llistoriquc....................................................................... 493 13) Les plissements mesozoîques.................................................... 502 C) Les plissements tertiaires...................................................... 505 Institutul Geologic al României E R A T A La lucrarea: Contribuțiuni la studiul petrogenetic al bazaltului cu incluziuni exogene de Cuarț dela Racoșul-de-jos (jud. Târnavă-Mare). Pag. 6, rând, i, în loc de J_ a (too) 11 M (oio), a se citi J_ a 11 (ioo>: M (010). 2,..........I P (ooi) 11 M (oto),,, .. ,, 11 P (coi): M ■ (oio). .................... 14........._ joo ....... 100. .. o ,, 15, ,. ., I otoj| too ,, „ ,, | 010: 100. „ ,, „ 16, ,, ,. ,. Ng/c=Np/a—verde gri; Nm/b =galben gri atenuat a se citi : Ng/c—Np a -galben gri atenuat; Nm/b verde gri. Pag. 6, rând. 2r, în loc de co P ce și co P oc a se citi 00 P^, și 00 Poc. .. 10, ,, 12, „ ,, „ —21" (001 | 010), ,, ,, ,, — 21“ (coi: 010). ,, 11, ,, 37. ,, ,, ,, I M (010) || P (cor), „ ,, ,, || M (010): P (001). ,, 18, „ 2, ,, „ ,, Ng/c = Np/a — braun-griinlich; Nm/b schwach- gelblich, a se citi: Ng/c— Np/a- schwach-gelblich; Nm/b braun-griinlich. La lucrarea: Contribuțiuni la studiul microgenetic al Minereurilor de fier dela Ghelar, (jud. Hunedoara). Pag. 4, rând. 10, în loc de p r o p i 1 i t i za t ă, a se citi p r o p i 1 i t i z a t e, iar în loc de c a o 1 i n i z a t ă, a se citi c a o 1 i n i z a t e. Pag. 9, rând. 6, în loc de i m o n i t i z a r e, a se citi 1 i m o n i t i z a r e, iar în loc de b r u n e - g ă I b n i, a se citi brune-gălbui. Pag. 9, rând. 8, în loc de desideroză și p e - r i f e r i e, a se citi sideroză și p e r i f e r i e. IGR PUBLICATIUNILE INSTITUTULUI GEOLOGIC AL ROMÂNIEI 1907—1929 A) Anuarul Institutului geologic. Voi. 1 (1907) -Voi. XIII (1928). B) Dările de seamă ale ședințelor Inst. geol., Vo. I (1910)—Voi. XI (1923). C) Comptes-rendus des seances dc 1'Institut geol.. Voi. 1 (1910) Voi. VI (1915). D) Rapoarte asupra activității Institutului geologic pe anii 1909 1915. E) Memoriile Institutului geologic, Vo. I (1924): P. ENCULESCU, Zonele de vegetație lem- noasă din România (Les zones de vegetation ligneuse de Roumanie). ]•') Studii tehnice și economice: Voi. I. G. N. LEON: Politica minieră în diferitele State și raporturile ei cu politica minieră din România, 1915. Voi. II. TĂNĂSESCU: Sistemul de organizare a proprietății miniere și politica minieră în diferitele State, 1916. Voi. III. Zăcămintele de cărbuni în România. [•'ase. I. E. JEKELIUS: Cărbunii liasici din împrejurimile Brașovului. 1923. Pasc. 2. E. JEKELIUS: Zăcămintele dc lignit din bazinul pliocenic din Valea su- perioară a Oltului (Transilvania), 1924. Fasc. 3. I. ATANASIU: Zăcămintele de lignit din bazinul pliocenic dela Borsec (Transilvania), 1924. Fasc. 4. II. GROZESCU: Zăcămintele de lignit din pliocenul Olteniei, 1925. Fasc. 5. O. PROTESCU: Zăcămintele de lignit de lângă Curtea de Argeș și din împrejurimile Câmpulungului (Muscel), 1926. Fasc. 6. O. PROTESCU: Zăcămintele de cărbuni plioceni din regiunea de curbură a Subearpaților răsăriteni. Partea I. 1929. Voi. IV. Forțele hidraulice din România. Inventariarea lor. Fasc. I. X. I. GEORGESCU și I. S. GHEORGHIU: Organizarea studiilor și datele obținute relativ la forța idraulică a râurilor din basinul Jiului, 1924. Fasc. 2. X. LEON: <• Die Rumănische Petroleumwirtschaft » unter besonderer Beriicksichtigung des Bergbaugesetzes (Nationalisierungsgesetzes). Voi. V. Fasc. 2 și 3. Statistica economiei energetice în România la finele anului 1923. Voi. VI. Fasc. 1. RADU PASCU: Carierele din Dobrogea, 1927. Fasc. 2. Carierele și apele minerale din județul Arad, 1927. Fasc. 3. Carierele și apele minerale din județul Făgăraș, 1927. Fasc. 5. Carierele și apele minerale din județul Târnava-Mare, 1927. Fasc. 6. Carierele și apele minerale din județul Trei-Scaune, 1927. Fasc. 7. Carierele și apele minerale din județul Odorhei, 1929. Institutul Geological României 5>4 INSTITUTUL GEOLOGIC AL ROMÂNIEI Fasc. 8. Carierele și apele minerale din județul Cine, 192;. Sub presă: Jud. Alba, Mureș, Sibiiu. Voi. VII, IX. Fasc. 1. X. XI. Fasc. 13. Legiuirile miniere vechi și noui ale României, adunate și rânduite de G. STOIAN și V. GHEORGHIADE. Voi. XI11. Lucrări executate în Laboratorul de chimie: Fasc. 1. Emu. I. CASIMIR, Dr. C. CREANGĂ. Ing. M. D1MITRIU: Studiu! țițeiului din regiunea Moreni. 1929. Fasc. 2. EM. I. CASIMIR, M-ELLE A. POPESCU: Contrib. a la determination de l’eau dans les charbons. Fasc. 3. EMIL E. CASIMIR: Studiul țițeiului din regiunea Gura-Ocniței. 1929. Fasc. 4. EMIL E. CASIMIR: Observațiuni asupra determinării asfaltului în rocele bituminoase. 1929. Fasc. 5. Analize de țițeiuri și de produse de petro), executate în decursul anilor 1926 — 1928 1929. Fasc. 6. Analize de cărbuni, executate în decursul anilor 1926—1928. Fasc. 7. Fasc. 8. Analize de ape, executate în decursul anilor 1926—1928 —1929. Fasc. 9. Analize de minereuri și roce, executate în decursul anilor 1926 — 1928 -1929- Voi. XIV. Lucrări dc geofizică aplicată ale Serviciului de prospecțiuni". Fasc. 1. SABBA S. ȘTEFĂNESCU: fitudes theoriques sur la prospection electrique du sous-sol. 1929. G) Rapoarte tehnice și economice: N-rul 1/1916. ST. N. C.ANTUNIARI: Raport asupra industriei ceramice în ve- chiul Regat, până în 1916. N-rul 1. L. MRAZEC: Dare de seamă asupra activității comisiunii pentru studiul electrificării țării și coordonării exploatării factorilor ei naturali, producători de energie, 1926. N-rul 2. M. SOPHIAN: Quelques considerations sur l’economic energetique en Roumanie, 1926. H) Bibliografia geologică a României de D. ROMAN și AL. CODARCEA, 1926. Bibliografia geologică a României dc E. JEKELIL'S. I-ul Supliment, 1929. I) Harta geologică a României 1:50.000. Foaia Vălenii de Munte (Seria XVIII, Col. P). 1<) .dtlasul fisiografic și statistic. Au apărut foile: 1. Harta geologică a României 1: 1.500.000. 2. Harta solurilor t: 1.500.000. 3. Harta orografică 1: 1.500.000. M. SOFIAN: Harta debitelor și forțelor hidraulice minimale ale României. 1: 1.000.000. 1926. M. SOFIAN: Schița zăcămintelor de cărbuni din România cu rezervele lor în mii. KWO. 1: 1.000.000, 1925. A Institutul Geologic al României IGR PUBLICATI IXILE 5'5 SUB AUSPICIILE INSTITUTULUI GEOLOGIC S’AU PUBLICAT: 1. Compte-rendu du Congres internațional du petrole. 3-e ses. București, 8 13 Sept., 1907. 2 volume. 2. Guide du Congres internațional du petrole. 3-e ses. 1907. 3. Etat de I’etude et de la Cartographie du Sol dans divers pays de l’Europe, Amdrique Afrique et Asie. (Congres internațional de pedologie), Roma, 1924. 4. Guide des excursions de 1'Association pour l’avancenient de la geologie des Carpathes. Deu- xieme reunion en Roumanie. Bucarest, 1927. S U MĂRUL GENERAL A L ANUARULUI INSTITUTULUI GEOLOGIC AL ROMÂNIEI SUMARUL VOLUMELOR 1 XIII (1907 1928) VOL. I. 1907 G. MURGOCI. Terțiarul din Oltenia cu privire la sare, petrol și ape minerale. Das Terțiar Olteniens mit Riicksicht auf das Vorkommen von Salz, Petroleum und Mineralwasser. S.AVA ATHANASW. Contribuțiuni la studiul faunei terțiare de mamifere din România. Beitrăge zur Kenntniss der tertiâren Săugetierfauna Rumăniens. W. TEISSEYRE. Beitrăge zur neogenen Molluskenfauna Rumăniens, mit besonderer Be- riicksichtigung der Erdolgebiete der Sudkarpathen. Contribuțiuni la fauna moluscă neogenă a României cu privire specială asupra regiunilor petrolifere din regiunea subcarpatică. R. SEVASTOS. Raporturile tectonice între câmpia română și regiunea colinelor din Moldova. Les rclations tectoniques de la plaine roumaine avec la region des collines de la Moldavie. I. SIMIOXESCU și D. CĂDERE. Notă preliminară asupra stratelor fosilifere devonice din Dobrogea. Note preliminaire sur les couches devoniennes de Dobrogea. L. EDEI.EANU Și G. GaNE. Hidrocarburi extrase din gudroanele acide de petrol. Hydrocarbures extraits des goudrons acides du petrole. VOL. II. 1908 L. EDELEANU. Das rumănische Erdol. 1. SlMIONESCU. Asupra calcarelor sarmatice din Nordul Moldovei. Sur les calcaires sarmatiques (Myodobory ou Toltry) de Moldavie. R. SEVASTOS. Descrierea geologică a regiunii Codăești și Răducăneni din Moldova de Nord. Description gcologique de la region Codăești et Răducăneni. G. BOTEZ. Comunicare preliminară asupra Bartonianului din județul Prahova. Communication preliminaire sur Ie Bartonien du district Prahova. 1. POPESCU-VOITEȘTI. Contribuțiuni la studiul geologic și paleontologic al regiunii Musce- lelor dintre râurile Dâmbovița și Olt. Contributions ă I’etude geologi que de la region des collines comprises entre la Vallee de la Dambovitza et la VallCe de l’Olt. Institutul Geological României SUMARUL 517 W. TEISSEYRE. Uber die maeotische, pontische und dacischc Stufe in den Sudkarpathen der ostlichen Muntenia. Asupra etajelor meotic, pontic și dacic din regiunea subcarpatică a Munte- niei de Răsărit. MAX REINHARD. Cercetări in Munții Făgărașului. Vorlăufiger Bericht aus dem Fogaraser-Gebirge. SAVA ATHANASIU. Contribuțiuni la studiul faunei terțiare de mamifere din România. III. Mastodon Arvernensis. Beitrăge zur Kenntnisș der teriaren Săugetierfauna Rumăniens. III. Mastodon Arvernensis. I, . EDELEANU și G. GANE. Comparația din punct de vedere chimic între petrolul românesc și petrolurile străine. Comparaison entre les petroles roumains et les petroles dtrangeres. VOL. III. 1909 I. SIMIONESCUI. Stratele jurasice dintre Hârșova și Boasgic (Dobrogea). Sur le systeme jurasique de Hârșova-Boasgic (Dobrogea). TH. NlCOLAU. Asupra minereurilor de mangan dela Șarul Dornei. Uber die Manganerze von Șarul Dornei im Distrikte Suceava (Nord- Moldau). R. SEVASTOS. Contribuțiuni la studiul Gasteropodelor pleistocene din România. G. MACOVEI. Basenul terțiar dela Bahna. Le Bassin tertiaire de Bahna. MAX REINHARD. Șisturile cristaline din Munții Făgărașului. Die kristallinen Schiefer des Fogaraser-Gebirges in den rumănischen Kar- pathen. I. SIMIONESCUI. Asupra cretacicului superior din împrejurimile satului Bașchioi. Note sur Je Neocrctacee des environs des Bașchioi (Dobrogea). I. POPESCU-VOITEȘTI. Contributions â l’etude stratigraphique du Nummulitique de la depression getique. (Roumanie occidentale). Contribuțiuni la studiul stratigrafie al Numuliticului depresiunii getice (România apusană). RADU PaSCU. Asupra prezenței Pliocenului în Dobrogea. Uber das Vorkommen des Pliocăn (dacische Stufe) in der Dobrogea. L. EDELEANU, D. G. MANY, Gr. PFEIFER și G. GANE. Studiu asupra lampantelor obți- nute din principalele țițeiuri românești. Etude sur les lampants obtenus des principaux petroles bruts roumains. și G. GANE. Studiu comparativ între țițeiuri de origine diferite. Etude comparative sur les petroles bruts d’origines differentes. și SILVIA DULUGEA. Determinarea viscozității uleiurilor de uns cu viscosi- metrul Engler. Determination de la Viscosite des huiles de graissage avec le viscosimetre Engler. L. EDELEANU și SILVIA DULUGEA. O metodă de separațiune a hidrocarburilor aromatice și a produselor reșinoase din petrolurile brute. Separation des hydrocarbures aromatiques et des produits resineux du petrolc brut par l’acide sulfutique. C. TH. PETRONI. Coeficienții de dilatație a petrolurilor brute din România și a deriva- telor lor. 33 Inst. Geologic al României. Voi. XIII. 5j8 SUMARUL G. T. PETRONI. Les coefficients de dilatation des pdtroles bruts dc Roumanie et de leur derives. Studiu comparativ între punctele de inflamabilitate a petrolurilor lampante determinate cu aparatele Abel-Pensky și Granier. Etude comparative entre les points d’inflamabilite des pdtroles lampants ddtermines â l’aide des appareils Abel-Pensky et Granier. V. DUMITRU. Compozițiunea gazului obținut prin destilațiunea uscată a Lignitului din România. Note prtHiminaire sur la composition du Gaz qui resulte dc la distillation seche du lignite roumain. VOL. IV. 1910 G. MURGOCI. Zonele naturale de soluri în România. Die Bodenzonen Rumăniens. D. ROTMAN. Comunicare preliminară asupra masivului eruptiv dela Greci. Vorlâufige Mitteilung iiber das Eruptivmassiv von Greci. ST. CANTUNIARI. Notă preliminară asupra Granitului cu Riebeckit și Egirin dela Mun- tele Carol și Piatra Roșie. Vorlâufige Mitteilung iiber den Riebeckit und Aegyringranit von Muntele Carol. RADU PASCU. Cercetări preliminare asupra lacului Techirghiol. Vorlăufiger Bericht iiber den Techirghiolsee. R. SEVASTOS. Geologia regiunii Mogoșești din Nordul Moldovei. Description geologique de la răgion Mogoșești (N. de la Moldavie). MAX REINHARD. Cercetări în partea orientală a Munților Făgărașului. Geologische Beobac’ntungen aus dem ostlichen Theil des Fogarasergebirges. Cercetări în regiunile șisturilor cristaline ale Carpaților meridionali și orientali. Bericht uber die geologischen Aufnahmen im Gebiete der krystalinen- Schiefer der Sud- und Ostkarpathen. I. POPESCU-VOITEȘTI. Contribuțiuni la studiul faunei calcarului numulitic dela Albești (Muscel). Contributions â l’etude de la faune du Calcaire nummulitique d’Albești (Muscel). I. SlMIONESCU. Jurasicul dela Cârjelar (Dobrogea). Note sur le jurassique de Cârjelar (Dobrogea). D. M. CĂDERE. Notă asupra granitului dela Măcin. Note sur le Granit de Măcin (Dobrogea). AUREL Pană. Cursul inferior al Călmățuiului. Etude morphologique de la vallee inferieure de Calmațui. GR. ANTIPA. Das Uberschwemmungsgebiet der unteren Donau. G. PAMFIL et G. BAUME. Contributions ă l’etude des gaz des roches. VOL. V. 1911 Fr. BARON NOPCSA. Zur Geologie und Petrographie des Vilajets Skutari in Nord-Albanien. I. . EDELEANU. La dissociation des produits de distillation du pătrole. Disociația produselor de distilație a petrolului. Institutul Geological României SUMARUL 519 SILVIA DULUGEA. L’action pyrogdnique sur les acides naphteniques. Acțiunea pirogenică asupra acizilor naftenici. MAX REINHARD. Die granitisch-kdrnigen Gesteine der transylvanischen Decke (Siid- und Ostkarpathen). Rocele granitice-granulare ale pânzei transilvanice din Carpații de Sud și Est. I. TĂNĂSESCU. Studii preliminare asupra regimului termic în regiunile petrolifere din România. Etudes preliminaires sur le regime thermique dans les regions pdtrolifferes de la Roumanie. Statistique de la production miniere en Roumanie. R. SEVASTOS. Descrierea geologică a împrejurimilor orașului Iași. Description geologique des environs de la viile d’Iassy. G. MURGOCI. Cercetări geologice în Dobrogea Nordică. L. MRAZEC et I. POPESCU-VOITEȘTI. Contribution ă la connaissance des nappes du flysch carpatique en Roumanie. Contribuțiuni la cunoașterea pânzelor flișului carpatic în România. VOL. VI. 1912 ST. N. CANTUNIAR1. Masivul eruptiv Muntele Carol-Piatra Roșie (județul Tulcea). Das Eruptiv-massiv Muntele Carol-Piatra Roșie (Distrikt Tulcea, Dobrogea). N. DĂNĂILĂ. Studiul ligniților românești. Zur Kenntniss der rumănischen Braunkohlen. C. PETRONI. Recherches sur les produits obtenus par la pyrogenation du petrole brut de Buștenari (Roumanie) et de ses derivâs. I. TĂNĂSESCU. Considerațiuni asupra variațiunii dc temperatură a petrolului brut în con- ducta Băicoi—Constanța. Considerations sur la variation de temperature du pdtrole brut dans la con- duite de Bai'coi — Constantza. A. OSTROGOVICH. Etude chimique d’un petrole brut de Hârja, district de Bacău (Mol- davie). I. POPESCU-VOITEȘTI. Date noui asupra prezenței Tortonianului fosilifer în zona flișului Subcarpaților meridionali cu considerațiuni asupra vechimii saliferului în general. Nouvelles donnees sur la presence du Tortonien fossilifere dans la zone du flysch des Subcarpathes meridionales avec quelques considerations sur l’âge de la formation salifere en general. SAVA ATHANASIU. Resturile de mamifere cuaternare dela Mălușteni, în districtul Covurlui. Mammiferes quaternaires de Mălușteni, district de Covurlui, Moldavie. Resturile de mamifere pliocene superioare dela Tulucești în districtul Co- vurlui. Mammiferes pliocenes de Tulucești, district de Covurlui, preș de Galatz. Fauna de mamifere cuaternare dela satul Drăghici, distr. Muscel. Mammiferes quaternaires de Drăghici, district de Muscel. Capreolus cfr. Cusanus CROZET din lignitele daciane dela Aninoasa, Dâm- bovița. Capreolus cfr. Cusanus C'ROIZET du Dacian d’Aninoasa, district de Dam- bovitza. 33* Institutul Geological României IGR 5 20 SUMARUL SAV.A ATHANASIU. Cert us (Elaphus) cfr. Perrieri CROIZET din terasa veche a Dunării dela Frățești lângă Giurgiu. Cervus cfr. Perrier CROIZET de la terrasse ancienne du Danube preș de Giurgiu. G. MURGOCIU. E tu des geologiques dans la Dobrogea de Nord. La tectonique de l’aire cimmerienne. V. DUMITRIU, SILVIA DULUGEA, G. GANE, C. PETRONL Analize executate în laboratorul de chimie. VOL. VII. 1913 DR. Gr. ANTIPA. Wissenschaftliche und wirtschaftliche Probleme des Donaudeltas. DR. DAVID ROTMAN. Masivul eruptiv dela Greci (jud. Tulcea, Dobrogea). Das Eruprivmassiv von Greci (Distrikt Tulcea, Dobrogea). Dr. DAVID, M. PREDA. Geologia regiunii subcarpatice din partea de Sud a districtului Bacău. Geologie de la region subcarpatique de la pârtie meridionale du district de Bacău. V. DiMITRIU, G. GANEA, C. PETRONl, SILVIA DULUGEA. Analize executate în laboratorul de chimie. VOL. VIII. 1914 POPESCU-VOITEȘTI. Pânza conglomeratului de Bucegi în Valea Oltului cu date noui asupra structurii acestei văi în regiunea Carpaților Meridionali. La nappe du conglomerat des Bucegi dans la Valide de l’Oltu avec de nou- velles donnees sur la structure de cette valide dans la rdgion des Carpathes Mdridionales. HORIA G. GROZESCU. Geologia regiunii subcarpatice din partea de Nord a districtului Bacău. Geologie de la region subcarpatique de la pârtie septentrionale du district de Bacău. I. P. IONESCU-ARGETOAIA. Pliocenul din Oltenia. Le Pliocene de l’Oltenie. Contribuțiuni la studiul faunei molusce pliocene din Oltenia. Beitrăge zur Kenntniss der pliocănen Molluskenfauna Olteniens. OTFO PROTESCU. Câteva date asupra Paleogenului din regiunea Șotrile-Brebu-Breaza (jud. Prahova). — Quelques donnees sur le Paleogene de la rdgion Șotrile-Brebu-Breaza (district de Prahova). Radu PASCU. Zăcământul de minereuri dela Altân Tepe-Ciamurli de sus, districtul Tulcea. V. DiMITRIU, C. PETRONl, G. GaNE. Analize executate în laboratorul de chimie. VOL. IX. 1915—1920 1. TĂNĂSESCU. Condițiunile fizice de acumulare ale hydrocarburelor și normele pentru evaluarea zăcămintelor de petrol. Les conditions physiques d’accumulation des hydrocarbures et les normes d’evaluation des gisements de petrole. M. DAVID. Cercetări geologice în podișul moldovenesc. ■— Recherches geologiques dans le plăteau Moldave. Institutul Geological României SI MĂRUL 521 OTTO PROTESCU. Contribuțiuni la studiul faunei de foraminifere terțiare din România. Contributions â l’etude de la faune des foraminiferes tertiaires de Roumanie. R. SEVASTOS. Limita Sarmatianului. Meotianului și Pontianului între Șiret și Prut. •— Depozitele cuaternare din șesul Prutului și al Jijiei. X. L. COSMOVICI. Proidotea Haugi, izopod din Oligocenul mediu din România. Proidotea Haugi, isopode de l’Oligocene de Roumanie. I. S1MIONESCU. Fauna vertebrată dela Mâlușteni. Les vertebre» fossiles de Malusteni, Moldavie. VOL. X. 1921—1924 D. M. PREDA. Geologia și tectonica părții de Răsărit a județului Prahova. Geologie et tectonique de la pârtie orientale du district de Prahova. NlCOLAS METTA. Application de l’analyse microchimique des gaz ă l’annalyse des gaz des roches. D. M. CĂDERE. Rocile eruptive de la Camena, Dobrogea, jud. Tulcea. Studiu geologic, petrografic și chimic. Les roches eruptives de Camena. F. LAUFER. Contribuțiuni la studiul geologic al împrejurimilor orașului Hațeg. Beitrag zur Kenntniss der Geologie der Umgebung von Hatzeg. D. M. PREDA și I. ATANASIU. Structura geologică a părții superioare a văii Trotușului' La structure geologique de la pârtie superieure de la vallee du Trotush. VOL. XI. 1925 1926 PROF. N. FLOROV. Degradarea cernoziomului în antestepă. Ober die Degradierung des Tschernosioms in den Waldsteppen. Dr. THEODOR SAIDEI.. Contributions ă la connaissance des Solutions aqueuses du sol. INGINER Radu PASCU. Zăcămintele de minereuri feromanganifere din regiunea Broșteni, jud. Neamț. Mangan-Erzlagerstătten in der Region Broșteni, Bezirk Neamț. SAVA ATANASIU. Elephas planifrons dans le pliocene superieur de Roumanie. DR. ENCULESCU, dr. SAIDEI. și EM. PROTOPOPESCU-PaKE. Privire generală asupra solului din Ardeal, Bucovina și Basarabia. DAVID Roman. Studii petrografice în Yemen (regiunea Hodeida-Saava). Petrographical studies in Yemen (Arabia. (Resumiî). Dr. ȘTEFAN I. MATEESCU. Observațiuni geologice și morfologice asupra depresiunii Hue- dinului din Nordvestul Transilvaniei. Observations geologiques et morfologiques dans la depression de Huedin (NW de la Transylvanie). VOL. XII. 1927 Dr. GEORGE S. ATANASIU. Radioactivite dc quelques sources minerales, thermales et d’eau douce de Transylvanie, de Crișana et de Banat. DR. ȘTEFAN I. MATEESCU. Cercetări geologice în partea externă a curburei sudestice a Carpaților români, districtul Râmnicu-Sărat. Recherches geologiques sur le versant exterieur de la region de courburc Sud-est de Carpates roumains, district de Râmnicu-Sărat et zone limitrophe du district de Putna. Institutul Geological României 522 SUMARUL MAX REINHARD (Basci) und I. ATANASIU. Geologische Beobachtungen liber die Kristal- linne-Schiefer der Ostkarpathen. DR. MlRCEA SAVUL. Șisturile cristaline și zăcămintele de manganez din regiunea Șarul Dornei, districtul Câmpulung. Les schistes cristallins et les gisements de manganese de la region Șarul Dornei, district de Câmpulung. HORIA GROZESCU. Geologia basinului superior al Tazlăului Mare. Geologie du bassin superieur du Tazlăul Mare, district de Neamtz. loAN BÂNYAI. Zăcămintele aurifere din muntele Boteș, Abrud. Voi. XIII. 1928. Dr. VlTOR N. LAȚIU. Contribuțiuni la studiul petrogenetic al bazaltului cu incluziuni exogene de cuarț dela Racoșul de Jos (județul Târnava Mare). Beitrăge zum petrogenetischen Studium des Basalts mit exogenischen Quarz- Einschliissen von Racoșul de Jos. Contribuțiuni la studiul microgenetic al minereurilor de fier dela Ghelar (jud. Hunedoara) Beitrăge zum mikrogenetischen Studium der Eiseneren von Ghelar (Dis- trict Hunedoara, Siebenburgen). G. S. ATHANASIU. Radioactivite des sources d’eau de Roumanie. II. SAVA ATHANASIU și D. M. PREDA. I. Stratigrafia basinului inferior al Trotușului. II. Elephas meridionalis din plioeenul superior dela Pralea-Căiuți (distr. Bacău). Sur la presence d’Elephas meridionalis NESTI dans le pliocfene superieur de Pralea-Căiuți (distr. Bacău). TH. VĂSCĂUȚÂNU. Fauna argilelor sarmatice dela Ungheni. NlCOLAS METTA. L’analyse des gaz des roches en rapport avec les phenomenes volcaniques. G. MURGEANU. Note sur la presence de Nummulites elegans Sow. dans le senonien de Dosul Sănei (village de Pucheni, district de Muscel). ION S. ATANASIU. Cercetări geologice în împrejurimile Tulgheșului (jud. Neamț). — Etudes geologiques dans les environs de Tulgheș (distr. Neamțu). Institutul Geological României SUMARUL GENERAL A I, DĂRILOR DE SEAMĂ ALE ȘEDINȚELOR I N S TI T U T U L U I G E O L O G I C VOLUMUL I (1910) Pagina ST. CaNTUNIARI. Referat: F. BECKE. Die Entstehung des kristallinen Gebirges. 1909. 13 — Referat: Fr. E. SUESS. Beispiele plastischer und kiristalloblastischer Gesteinsumformung. 1909............................................... 24 I. P. IONESCU-ARGETOAIA. Referat: N. ANDRUSOW. Kritische Bemerkungen liber das russische Neogen. 1909............................................................. 11 V. MERUȚIU. Referat: A. NETCHAJEW. Die Schwefelsalzquellen beim Hiittenwerk Bogojawlensk. 1907................................................................. 11 L. MRAZEC. Cuvânt de deschidere a ședințelor........................................ 3 Observațiuni asupra cutremurelor din România.......................... 13 I. Despre marne cu Globigerine tortoniane la Gura Văii (Mehedinți) 14 — II. Despre «Tuteninergel» și despre structura curbicorticală.............. 19 G. M. MURGOCI. Câteva cuvinteasupra activității agronomului ION lONESCU (dela Brad) 11 Referat asupra cutremurului din 17 Octomvrie 1908.................................. 12 Solurile dealungul C. F. anatoliene................................... 24 Sinteza geologică a Carpaților de Sud................................. 48 — Notițe geologice din Taurosu! Estic (regiunea Nigde-AIadag) .... 118 O. PROTESCU. Referat: Dr. H. VETTERS. Beitrăge zur Geologie des Zjargebirges und des angrenzenden Theiles der Mala Măgura in Oberungarn. 1910. 20 Em. PROTOFOPESCU-PAKE. Referat: H. Strf.MME. Die sogenannten «Humussăuren». 1909............................................................................... 58 — Cercetări agrogeologice în Câmpia Română dintre Valea Moștiștei și Olt................................................................ 58 VOLUMUL II (1910—1911) S. ATHANASIU. Asupra prezenței unui bloc de Favosites cf. polymorpha, GOLDF. în conglomeratele eocene dela marginea Flișului din nordul Moldovei. 20 Discuțiune asupra existenței Permianului în Carpați................................ 48 Asupra prezenței cenușelor andesitice in straturile Sarmatice din partea de sud a Moldovei.................................................... 106 P. ENCULESCU. Notă preliminară asupra cenușei vulcanice găsită pe partea stângă a Șiretului (Bacău)................................................................. 112 — Câteva gloduri (ochiuri) din podișul Moldovei................................... 133 G. MACOVEI. Asupra vârstei și variației faciesurilor terenurilor sedimentare din Do- brogea meridională................................................................. 56 Câteva observațiuni asupra cutei vest balcanice...................... 122 Institutul Geological României 524 institutul geologic al româniei Pagina V. MERUȚ. Comunicare asupra masivului de sare dela Slănic-Prahova.................. 74 I. . MRAZEC. Zăcăminte de minereuri aurifere din mina Mittle-Matie lângă Idaho- springs (Colorado, U. S. A.)........................................................ 7 Zăcăminte de asbest din Casper Mountains (Wyoming. U. S. A.). . 13 Despre rocele verzi din conglomeratele terțiare ale Carpaților și sub- carpaților României................................................... 26 Discuțiune asupra existenței Permianului în Carpați.................. 53 Discuțiune relativă la conferința Prof. L. SZAJNOCHA: < Das Erdol- vorkommen in Galizien im Lichte neuer Erfahrungen »................... 97 G. MURGOCL Discuțiune asupra originei conglomeratelor cu roce verzi din Terțiarul carpatic........................................................................... 23 Contribuțiuni la tectonica Balcanilor vestici......................... 40 Discuțiune asupra existenței Permianului în Carpați................... 52 Observațiuni asupra geologiei regiunei dela Herkulesfurdo............. 83 I. POPESCU-VOITEȘTI și G. MURGOCL Discuțiune asupra tectonicei Văei lui' Stan. 13 și M. REINHARIL Discuțiune asupra originei conglomeratelor cu roce verzi din Terțiarul carpatic..................................................... 24 Asupra prezenței pânzei conglomeratului de Bucegi în Valea Oltului. 89 Asupra reiațiunei între pânza gresiei de Fuzaru și pânza marginală. 125 Em. I. PrOTOI’OFESCU-PAKE. Asupra 1 nor dreikantere dela Caracoium (Constanța). 85 Asupra unui craniu de Elephasprhnigenius dela Dobrești-Căciulești (Dolj 86 M. RESNHARD. Vârsta intrusiune! sienitului nefelinic dela Ditro (Transilvania). . 102 Câteva considerațiuni asupra poziției stratigrafice a rocelor ce alcâtuesc pânza bucovineană în Bucovina și Suceava............................. 103 Asupra existenței pânzei rocelor ofiolitice în Macedonia............. 105 W. TeiSSEYRE. Comunicare preliminară asupra unor specii noui și puțin cunoscute de Unio din Pliocenul României.................................................... 116 V OL UMUL III (1911 — 1912) S. ATHANASIU. Discuțiune asupra existenței sărurilor de potasiu în România. . . 108 Asupra unor resturi de mamifere fosile pliocene și cuaternare din Ro- mânia .............................................................. 165 G. BOTEZ. Asupra unui Inoceramus salisbiirgensis din Flișul județului Bacău .... 48 St. CaNTUNIARI. Comunicare asupra filoanelor caolinizate dela Movila Măcinului. 126 II. GROZESCU. Regiunea saliferă subcarpatică din Nordul județului Bacău .... 133 I. IONESCU-ARGETOAIA. Comunicare preliminară asupra depozitelor pliocene din Oltenia............................................................... 11 Asupra importanței anatomiei și biologiei în studiul paleontologiei și asupra originei cochiliei la Moluște................................. 144 G. MACOVEI. Câteva observațiuni asupra hidrologiei subterane a Dohorogei de Sud. 53 Asupra extensiunei Numuliticului în Dobrogea..................... 111 Asupta prezenței primului etaj mediteran în Dobrogea................. 122 Observațiuni asupra liniei de încălecare Pecineaga-Camena (Dobrogea) 155 1.. MRAZEC. Asupra existenței apelor arteziene în Câmpia română................... too Discuțiune asupra existenței sărurilor de potasiu în România .... to6 Discuțiuni asupra geologici Dobrogei de N............................ 136 Despre geneza serpentinelor......................................... 138 Asupra liniei de încălecare Pecineaga-Camena (Dobrogea)............... 63 și I. POFESCU-VOITESTI. Date noui pentru clasificarea Flișului carpatic. 33 V Institutul Geological României CUPRINSUL DĂRILOR DE SEAMĂ 525 Pac ina b. MRAZEC, I. POPESCU-VOITEȘTI și G. Macovei. Asupra vârstei straturilor de Co- marnic.................................................................... . . 70 G. MURGOCI. Terminologia românească în tectonică.................................. 52 Raport asupra apelor arteziene în Câmpia română și cu privire spe- cială la domeniul Gherghița .......................................... 82 G. MURGOCI. Studii geologice și hidrologice din jurul orașului Fălticeni.......... 91 Geologia părții nord-vestice a Dobrogei.............................. 134 Origina Serpentinelor în Carpații românești.......................... 151 C. N'ICULESCU. Asupra Senonului și Numuliticului din platforma prebalcanică (Bul- garia orientală).................................................................. 141 I. POPESCU-VOITEȘTI și b. MRAZEC. Câteva date noui asupra klipelor carpatice. . 4 și b. MRAZEC. Date noui pentru clasificarea Flișului carpatic. . . 33 b. MRAZEC și G. MACOVEI. Asupra vrâstei știutelor de Comarnic . . . 79 O. PROTESCU. Asupra originii unor gresii cu hieroglife............................. 63 — Asupra structurei geologice a regiunei Poiana-Vrăjitoarea din județul Prahvoa.............................................................. 117 T. SEIDEL. Determinarea cantitativă a « reacțiunei ♦ soluțiunilor de pământ. ... 68 I. SIMIONESCU. Asupra unor fosile oligocenice dela Piatra-Ni..................... 170 I. TĂNĂSESCU. Influența gazelor asupra nivelului hidrostatic al apelor din formațiu- nile petrolifere................................................................... 70 Asupra regimului termic în regiunile petrolifere din România .... 147 FOHAWL7, /F (1912 1913) S. ATHANASIU. Asupra prezenței unor specii siluriane de Favosites în conglomeratele cenomane din Bucegi și în conglomeratele miocenice din V. Oituzului. 32 G. BOTEZ. Comunicare preliminară asupra studiilor făcute în jud. Putna............ 38 — Asupra structurii geologice a zăcământului de petrol dela Copăceni (jud. Prahova)....................................................... 70 H. GROZESCU. Comunicare preliminară asupra geologiei Munților Vrancei și Neo- genului din jud. Putna............................................................. 43 I. IONESCU-ARGETOAIA. Despre Tortonianul fosilifer în jud. Vâlcea și clasificarea Mio- cenului............................................................................ 19 Orizontarea etajului pontic și limita lui superioară și inferioară în Oltenia 59 L. MRAZEC. Asupra vârstei Saliferului.............................................. 22 — Asupra formațiunii de Schela . ....................................... 28 — Asupra nașterii structurii conice în roce.............................. 74 G. M. MURGOCI. Asupra formațiunii de Schela........................................ 26 I. POPESCU-VOITEȘTI. Comunicare asupra prezenței Mediteranului II fosilifer la Ogretin-Mierla (jud. Prahova) și datele noui ce se pot scoate din ra- porturile sale stratigrafice și tectonice.......................................... 14 D. PREDA. Comunicare preliminară asupra regiunii colinelor subcarpatice din partea de de Sud a districtului Bacău.............................................. 58 O. PROTESCU. Comunicare preliminară asupra prezenței etajului tortonian în regiunea Melicești (jud. Prahova)............................................................ 8 VOLUMUL V (1913 >914) ATHANASIU SA VA. Discuțiune asupra vârstei formațiunii salifere din România. . . 22 Referate asupra mai multor lucrări relative la mamiferele fosile terțiare neogene din Sudestul Europei.......................................... 70 Institutul Geological României INS TITUTUL GEOLOGIC AL ROMÂNIEI Pagina BOTEZ GH. Asupra faunei de moluște levantine dela Moreni............................... HG DUMITRII! V. Asupra gazelor obținute prin distilație uscată a lignitelor.............. 140 ENCULESCU P. Contribuțiuni la studiul turbei și turbăriilor din România................ Ho GROZESCU H. Asupra constituțiunii geologice a basinului râului Putna................... 92 lONESCU-ARGETOAIA I. Etajul meotic în general și în special în Oltenia................ 103 MACOVEI GH. Asupra vârstei formațiunii salifere subcarpatice........................... 32 MRAZEC L. Comemorarea lui ED. SUESS................................................... 160 MURGOCI M. GH. Nomenclatura în Mineralogie și Petrografie.............................. 90 Rezultatele sondajului dela Gherghița..................................... 96 NlCULESCU C. Contribuțiuni la geologia Epirului (districtul lanina)..................... 7 PASCU R. Mina Altân-Tepe (Dobrogea).................................................... 66 PETRONT C. Cercetări asupra produselor obținute prin pirogenarea petrolului brut de Buștenari și a derivatelor sale................................................. 55 POPESCU-VOITEȘTI. I. Asupra speciei Melanopsis Caputinensis SABBA...................... 52 II. Asupra prezenței unor fosile cretacice de tipul dobrogean, în petri- șurile cuaternare din carierele TONOLA de lângă București................. 53 Asupra prezenței Tortonianului fosilifer în zona Flișului subcarpaților meridionali, cu considerațiuni asupra vârstei Saliferului în general. . 118 PREDA D. Asupra vârstei formațiunii salifere din zona marginală a Flișului dela Tg.-Ocna (jud. Bacău)............................................................. 120 ROTMAN D. Comunicare preliminară asupra întinderii, clasificării, repartiției și ori- ginii rocelor care constituesc stratele din formațiunea de Carapelit în Dobrogea de NW..................................................................... 59 SAIDEL TH. I. Despre determinarea reacțiunii soluțiilor de sol în prezența bioxidului de carbon............................................................. 144 II. Considerațiuni și propuneri relative la problema solului............ >47 Dare de seamă asupra desbaterilor Comisiunii internaționale pentru analiza chimică a solului, întrunită la MUnchen la 23 și 24 Aprilie 1914. 150 TĂNĂSESCU I. Asupra variațiunii temperaturii țițeiului în scurgere prin conducta Băicoi-Constanța.................................................................... 3 Apa arteziană termală dela Filipeștii de Pădure (jud. Prahova) ... 17 — Asupra condițiunilor de acumulare a hidrocarburelor în zăcăminte de petrol exploatabile...................................................123 VOLUMUL VI (1914—1915) GH. BOTEZ. Date noui asupra zăcământului de petrol dela Băicoi......................... 83 — și GH. MACOVEI. Asupra fenomenelor de alunecări și prăbușiri de teren din jud. R.-Sărat.................................................... 178 CĂDERE D. Notă preliminară asupra porfirului și a zonei de injecțiuni în rocele verzi dela Camena-Ciamurli ............................................ 31 ST. CANTUNIARI. Observațiuni asupra clasificării amfibolilor........................... 95 Al. GH. DUMITRESCU-ALDEM. Adevărata problemă a Câmpiei române...................... 116 FI. GROZESCU. Condițiunile de sedimentare a formațiunii salifere subcarpatice . . 97 I. P. lONESCU-ARGETOAIA. Basinu! pliocenic din depresiunea getică și legăturile acestuia cu basinele învecinate.................................................... 41 Gu. MURGOCI și EM. PROTOPOPESCU-PAKE. Quaternarul din Oltenia (rezumat)................................................................. 30 GH. MACOVEI. .Relațiune sumară asupra hidrologiei Dobrogei de Sud...................... 50 Observațiuni geologice în Stepele Kirghize (Rusia)................. 133 CUPRINSUL DĂRILOR DE SEAMĂ 527 Pagina G11. MACOVF-I și Gh. BOTEZ. Asupra fenomenelor de alunecări și prăbușiri de teren din jud. R.-Sărat................................................................. 178 ST. MANOLESCU. Comunicare preliminară asupra Pliocenului din dreapta Dunării din Dobrogea de SW.................................................... 70 L. MRAZEC. Discuțiuni la comunicarea d-lui D. CĂDERE................................ 39 Despre cute diapire .................................................. 215 Despre compoziția apelor fosile de zăcământ din formațiunile de petrol și origina iodului lor................................................ 104 Discuțiuni la comunicarea d-lui O. PROTESCU .......................... 118 I. Urme de târîre în nomolul lagunelor M. Roșii. II. Un caz de for- mare de lentile de marne argiloase în depozite nisipoase de coastă . . 128 Câteva observațiuni cu privire la origina manifestațiunilor saline regionale ............................................................ 130 Discuțiuni la comunicarea d-lui MACOVEI asupra Stepelor Kirghize . . 171 L. MRAZEC. Forme de cimentare în nisipurile de pe coastele Mării Roșii............. 173 Observațiuni cu privire la origina zăcămintelor de nitrați de sodiu în natură............................................................. 186 Discuțiune asupra comunicării d-lor MURGOCI și NOPCSA relativă la tectonica Carpaților Banatului........................................ 203 GH. M. MURGOCI. Studii hidrologice în jurul orașului R.-Sărat........................ 4 și EM. PROTOPOPESCU-PAKE și I. P. IONESCU-ARGETOAIA. Quaternarul din Oltenia (rezumat).................................................. 30 Asupra clasificării amfibolilor........................................ 87 C. NlCULESCU. Asupra Miocenului din depreiunea Grebenei (Macedonia sudică) . . 56 P'R. NOPCSA. Asupra geologici Albaniei, cu o privire specială asupra tectonicei (rezumat).......................................................................... 27 I. POPESCtJ-VOITEȘTI. Discuțiune asupra comunicării d-lor MURGOCI și NOPCSA relativă la tectonica Carpaților Banatului........................... 207 — și Gh. PROTOPOPESCU. Câteva observațiuni asupra basinului pliocenic dela Comănești (jud. Bacău).......................................... 191 O. PROTESCU. Câteva date relative la vârsta unor unități stratigrafice din regiunea Șotrile-Brebu-Breaza (jud. Prahova)................................. 11 r EM. PROTOPOPESCU-PAKE, GH. MURGOCI și I. P. IONESCU-ARGETOAIA. Quaternarul din Oltenia (rezumat)................................................................ 30 —■ și Dr. Th. SAIDEL. Asupra încercărilor de vegetație făcute pe diferite tipuri de soluri din țară.............................................. 67 GH. PROTOPOPESCU și I. POPESCU-VOITEȘTI. Câteva observațiuni asupra basinului pliocenic de la Comănești (J. Bacău)............................................ TH. SAIDEL și EM. PROTOPOPESCU-PAKE. Asupra încercărilor de vegetație făcute pe diferite tipuri de soluri din țară.............................................. 67 I. TĂNĂSESCU. Asupra rezervei de gaze naturale în zăcămintele de petrol din România și asupra pierderilor de gaze și esențe benzinoase ........ 61 VOLUMUL Vil (1915—1916) ATHANASIU SAVA. Asupra prezenții lui Mastodon arvenensis în pietrișurile terasei superioare a Trotușului dela Copăcești în districtul Putna. Considera- țiuni asupra vârstei teraselor superioare din basinul inferior al Tro- tușului ............................................................................... 5 Institutul Geologic al României iNs-rrrcru-i. geologic ai. româniei Pagina ATHANASIU Sava. Observațiuni relative la regiunea din Râmnicu-Sărat. studiată de ST. MATEESCU........................................................................ 270 Formațiunea saliferă miocenă din basinul Cuejdiului și al Almașului din districtul Neamțu și raporturile sale cu Flișul................... 397 Clasificarea genetică a rocelor sedimentare după AM. VV. GRABAU • . 404 Referat asupra lucrării» Notes on the salt deposits of the Cis-Indus Salt range» de W. A. CHRISTIE . . . .................................. 462 Câteva observațiuni asupra posibilității găsirii sărurilor de potasiu în România............................................................ 470 BOTEZ G. Comunicarea preliminară asupra Miocenului din regiunea Păcureți-Matița- Apostolache...................................................................... 38 — Geologia și răsboiul ............................................................... 44 Observațiuni asupra prezenței unor clipe de Paleogen în partea de răsărit a colinelor din județul Prahova............................... 125 Comunicare preliminară asupra structurii geologice a regiunii figurate pe foaia Haimanale (1:50.000)......................................... 163 Notă asupra Tortonianului din Valea Văii (Pătârlage), județul Buzău . 232 Câteva observațiuni geologice în Bulgaria............................. 286 CANTUNIARI ST. Cercetări petrografice și technologice asupra unor probe de tuf dacitic dela Govora și Ocnița (jud. Vâlcea)......................................... 154 Notă asupra unor roce verzi dela Circaci (jud. Constanța)............. 179 Notă asupra unui calcar marnos dela Buleta și a unor calcare bitu- minoase dela Bunești (jud. Vâlcea).................................... 210 CANTUNIARI ST. Cercetări geologice, petrografice și tehnologice făcute asupra unei argile pentru cărămizi din valea Jiului (lângă Craiova) . .......................... 219 — Clasificările rocelor eruptive......................................... 318 — Gneisul dela Carcaliu (jud. Tulcea).................................... 471 Răspuns la întâmpinarea d-lui ROTMAN asupra gneisului dela Carcaliu. 489 CĂDERE D. Comunicare asupra porfirului cuarțifer și a zonei de injecțiuni în rocile verzi dela Camena (jud. Tulcea)...................................................... 60 DlMITRIU V. Asupra obținerii de cocs și apă amoniacală din lignit..................... 3 DRĂGHICEANU MATEI. Privire comparativă asupra mai multor profile ridicate în basinul Bahnei......................................................... 134 GHEOCALESCU C. Comunicare preliminară asupra regiunii sudice a șisturilor cristaline dintre râurile Bratia și Dâmbovița (jud. Muscel).................................... 292 GROZESCU IIORIA. Câteva date referitoare la orizontarea Paleogenului dintre râurile Târgului și râul Topolog............................................................ 306 — și GHEOCALESCU C. Notă preliminară asupra fazei de seismicitate a mun- ților Făgărașului din perioada Ianuarie-—Aprilie 1916.................. 374 I. POPESCU-VOITEȘTI și D. M. PREDA. Asupra unor clipe de Paleogen în partea de răsărit a regiunii colinelor din jud. Prahova............. 13 MACOVEI GH. Poziția stratigrafică și tectonică a zăcămintelor de sare din România. 99 Structura geologică a Văii Buzăului între Păltineni și Cislău .... 184 MATEESCU ST. Comunicare preliminară asupra geologiei regiunii colinelor subcarpatice din districtul Râmnicu-Sărat........................................................ 261 MANOLESCU ST. Comunicare preliminară asupra Pliocenului din dreapta Dunării cuprins între V. Canlia și Caramancea............................................... 278 MANOLESCU ST. și MURGOCI G. Câteva date asupra geologiei Văii Dâmbovița și regiunea dealurilor................................................................. 339 Institutul Geologic al României CUPRINSUL DĂRILOR DE SEAMĂ 529 Pagina MRAZEC L. Observațiuni relative la comunicarea d-lui G. MACOVEI: «Poziția strati- grafică și tectonică a zăcămintelor de sare din România........................... 128 Observațiuni la comunicarea d-lui G. BOTEZ: ♦ Asupra structurii geologice a regiunii figurate pe foaia Haimanale »................... 176 Observațiuni la comunicarea d-lui ST. MATFESCU: «Asupra regiunii colinelor subcarpatice din Râmnicul-Sărat............................ 272 MURGOCI GH. Cretacicul dela Dâlbocița............................................. 146 —• Serpentina cu mică dela Firizu....................................... 303 Tectonica subcarpaților la apus de Ialomița.......................... 357 NlCULESCU C. Contribuțiuni ia geologia sistemului muntos al Pindului epirot. . . 23 Asupra urmelor de glaciațiune din masivul Smolica (Pindul epirot). 215 Asupra geologiei sistemului catenelor ionice din Epirul de sud . . . 432 POPESCU-VOITEȘTI I., GROZESCU și. D. M. PREDA. Formațiunea cu masive de sare. 84 Pânzele Flișului carpatic și noua concepțiune asupra vechimii sării . 94 Observațiuni la comunicarea d-lui H. GROZESCU: «Câteva date referi- toare la orizontarca Paleogenului dintre râul Târgului și râul Topo- logul................................................................ 3'4 PREDA D., I. POPESCU-VOITEȘTI și H. GROZESCU. Clasificarea Mediteranului în România. Considerațiuni generale asupra vârstei formațiunii salifere în România . . . .................................................................. 69 PROTFSCU O. Cercetări geologice în regiunea subcarpatică a districtului Buzău . . 235 PROTOPOPESCU-PAKE EM. Observațiuni la comunicarea d-lui G. VALSAN: «Influențe climatologice în Morfologia câmpiei române........................................ 429 ROTMAN D. Observațiuni la comunicarea d-lui ST. CANTUNIARI: « Asupra gneisului dela Carcaliu .................................................................... 484 VÂLSAN GH. Influente climatice în Morfologia câmpiei române....................... 419 VOLUMUL VIII (1919- 1920) I. ATHANASIU și G. Macovei. Structura geologică a Văii Bistriței între Pângărați și Bistricioara (Neamțu)............................................................ 61 Referat: L. CAYEUX. Introduction ă l’etude petrographique des roches sedimentaires, (Paris, 1916)....................................... 2x9 S. ATHANASIU. Discuțiune relativă la vârsta sării................................ 12 Propuneri relative la întocmirea hărții geologice a României .... 18 Legendă provizorie pentru harta geologică 1: 500.000 a României. . 29 Zăcămintele de cărbuni din districtul Suceava....................... 42 ST. CANTUNIARI. Cercetări geologice și tehnologice în regiunea comunei Dersca (Dorohoiu)....................................................................... 32 Studii geologice în câteva regiuni din Sarmațianul Moldovei: 1) Boto- șani, 2) Bălușeni (Botoșani), 3) Hânțești (Dorohoiu), 4) Oțeleni (Roman) 155 O propunere de clasificare chimică a marnelor...................... 158 Terminologia românească în Mineralogie și Petrografie.............. 226 P. ENCULESCU. Studiu agrogeologic al vechei insule de stepă de la Est de Piatra- Neamțu (notă preliminară)....................................................... 242 H. GROZESCU. I. Morfologia Văii Lotrului........................................ 159 II. Câteva date asupra Klippei paleogene dela Săcele............... 162 și M. POPESCU. Comunicare preliminară referitoare la structura geo- logică a basinului superior al R. Taslău............................ 99 Institutul Geological României 53° INSTITUTUL GEOLOGIC AL ROMÂNIEI Pagina E. JEKELIUS. I. Asupra unor marne neocomiane din M. Apuseni........................ 130 II. Asupra Foraminiferelor din niște marne neocomiane din Carpații de Sud................................................................ 130 — Geologia Pasului Bran.......................................................... 166 E. IXIBONȚIU și V. SELAGEAN. Asupra problemei sării în Transilvania................. 13 EM. LORONȚIU. Scurtă privire generală asupra geologiei Transilvaniei............... 109 GlI. MACOVEI, L. Mrazec, GH. MURGOCI. Propuneri asupra întocmirii hârtii geo- logice a României...................................................... 27 și I. ATHANASIU. Structura geologică a Văii Bistriței între Pângărați și Bistricioara (Neamțu)............................................... 61 L. MRAZEC. Discuțiune relativă la vârsta sării din România........................ 7 — Considerațiuni cu privire Ia geneza și vârsta sării.................... 15 — Asupra întocmirii hărții geologice a României.......................... 22 Origina domurilor cu sare (Salt Domes) din Gulf Coastal Plain, Șesul Golfului de Mexico din Statele Texas și Luisiana....................... 47 — GH. MURGOCI, GlI. MACOVEI. Propuneri asupra întocmirii hărții geo- logice a României...................................................... 27 GH. M. MURGOCI. Discuțiune relativă Ia vârsta sării............................. 11 — Asupra Ariei Chimerice .....'................................................... 185 — L. MRAZEC, GH. Macovei. Propuneri asupra întocmirii hărții geo- logice a României...................................................... 27 M. POPESCU și H. GROZESCU. Comunicare preliminară referitoare la structura geo- logică a basinului superior al R. Taslău........................................... 99 I. POPESCU-VOITEȘTI. Discuțiune relativă la vârsta sării............................ 13 — Observațiuni la comunicarea d-lor G. MACOVEI și I. ATANASIU asupra structurii geologice a Văii Bistriței între Pângărați și Bistricioara (Neamțu).................................................................... tot — Tablou de numiri tectonice (francez-german-român)..................... 232 D. PREDA. Discuțiune relativă Ia vârsta sării........................................ 4 — Asupra vârstei cărbunilor din Moldova.................................. 45 — Studii geologice în împrejurimile Slănicului din Prahova.............. 203 — Structura geologică a regiunii Salcia-Sângeru-Tătaru.................. 219 O. PROTESCU. Structura geologică a regiunii Subcarpaților din partea de Sud a jude- țului Buzău....................................................................... 134 EM. PROTOPOPESCU-PAKE. Asupra nitraților din peșteri............................... 238 TU. S.AIDEL și EM. PROTOPOPESCU-PAKE. Rezultatele cercetărilor de vegetație asupra solurilor făcute în 1914—1916..................................................... 203 V. SELAGEAN și E. LOBONȚIU. Asupra problemei sării în Transilvania.............. Erupțiunile terțiare din Basinu! Transilvaniei........................ 123 E. de ZlEMIECKA. Cercetări asupra desvoltării azotobactcrului în pământurile sărate ale României...................................................................... 164 VOLUMUL IX (1920—1921) I. ATANASIU și GH. Macovei. Asupra raporturilor tectonice dintre Zona Cristalină și Zona Flișului în regiunea dintre V. Bicazului și V. Bistricioarei (Carpații Orientali)....................................................... 22 și E. LOBONȚIU. Comunicare preliminară asupra geologiei regiunii Borsec și Bilbor........................................................... 44 Institutul Geological României CUPRINSUL DĂRILOR DE SEAMĂ 531 Pagina S. ATHANASIU. I. Rezultatele cercetărilor geologice în Bucovina, în regiunea Nistrului. — II. Câteva considerații asupra Podișului Podolic............................ Asupra Zonei Flișului pe Valea Ceremușului........................ Zona Flișului străbătută de Valea Bistriței între Pângărăciori și Piatra- Neamț.............................................................. ȘT. CANTUNIARI. Studii geologice în regiunea dela Sud de Reșinari.................. 16 •— Notă asupra rezultatelor unor studii făcute în regiunea Șercăița (jud. Făgăraș).............................................................. 20 — Studii geologice în regiunea Porumbacu-Arpaș (M. Făgărașului) . . 60 Studii geologice în .V Sebeșului..................................... 66 Studii geologice și miniere în regiunea Muntelui Breaza (Zlatna) (jud. Alba de Jos).................................................... 89 MATHEI M. DRĂGHICEANU. Observații asupra cutremurului din Ianuarie 1916 cu privire la determinarea focarului sismic care l-a provocat......................... 72 P. ENCULESCU, TH. SAIDERL și EM. PROTOPOPESCU-PAKE. O privire generală asupra solurilor din Ardeal, Bucovina și Basarabia........................................ 25 EM. LOBONȚIU. Referat: M. PALFY. Geologici iegyzetek a Hiharhegyseg es a Kirăiyerdo csatlakozdsâr6l................................................................... 96 Gh. MACOVEI. Tectonica Flișului în relație cu Zona Cristalină...................... 22 L. MRAZEC. Asupra Aragonitului dela Corond...................................... Gh. MURGOCI. Asupra basinului miocenic dela Mehadia................................. 4 — O. PROTESCU și Ing. RlSSDORFER. Rezultatele explorărilor dela Florești 6 Discuțiune asupra comunicării d-lor ENCULESCU, PROTOPOPESCU-PAKE și SAIDEL: Asupra solurilor din Ardeal, Bucovina și Basarabia ... 25 •— Despre origina anorganică a petrolului............................... 105 I. POPESCU-VOITEȘTI. Considerațiuni cu privire la comunicarea d-lui PREDA: Geo- logia regiunii din stânga Teleajenului............................................. 27 D. PREDA. Geologia regiunii din stânga Teleajenului, la Nord de Drajna............ 26 TH. SAIDEL. Contribuțiuni la cunoașterea soluțiunilor apoase de soluri.......... V. SELAGIAN. Raport asupra cercetărilor geologice din regiunea Șoimarilor......... 55 I. TĂNĂSESCU. Notă asupra coeficienților de productivitate în regiunile petrolifere din România ........................................................... 7 VOLUMUL X (1921 -1922) ATANASIU I., MACOVEI G. și PREDA D. Structura geologică a Văii Trotușului. . . 4 ATHANASIU S. Referat: N. COSMOVICI. Asupra lui Proidothea Haugi în România . 4 — Referat: I. SIMIONESCU. Asupra faunei de vertebrate dela Mălușteni. 4 Flora fosilă a României după « Pflanzengeographie » de F. PAX ... 10 — Referat: ERNST BLUMER. Geschichte des Erdols.......................... 59 B.ĂNYAI I. Studiu geologic asupra flancului de Vest mijlociu al Muntelui Hârgita. 94 CANTUNIARI ȘT. Referat: J. SZADECZKY. Relațiile geologice ale unor roce utilizabile în industria ceramică, aflate în munții din marginea apuseană a Ar- dealului și vârsta șisturilor cristaline din Valea Drăganului...................... 38 — Studii geologice miniere în regiunea Pinoasa-Roșia-Timișani (jud. Gorj)................................................................. 44 CODARCEA Al. Referat: ERNST FlSCHER. Der Mensch als geologischer Faktor. . . DRĂGHICEANU M. Tectonica Câmpiei Munteniei și a podișurilor Olteniei și Mol- dovei, cu privire la cursul apelor superficiale și mișcarea apelor sub- terane ............................................................................ 60 Institutul Geological României 532 INSTITUTUL GEOLOGIC AL ROMÂNIEI Pagina ENCULESCU P. Cercetări agrogeologice și geobotanice în Sudul și Sud-Estul Basa- rabiei, făcute în vara anului 1921.................................... 60 GANE G. Referat: HUGH. S. SPENCE. Le Graphite......................................... 30 JEKELIUS E. Discuțiune asupra lucrării d-lui V. SELAGIAN: Raport asupra regiunii Valea Cremenei-Crasna, M. Siriului, Nchoiu și Mlăjet..................... 9 Structura geologică a regiunii liasice cu cărbuni Vulcan-Codlea (jud. Brașov)................................................................. 55 MACOVEI gh. Preda D. și ATANASIU I. Structura geologică a Văii Trotușului. . . 4 Discuțiune asupra lucrării d-lui P. PREDA: Geologia și tectonica regiunii de răsărit a districtului Prahova........................................ 5 — Observațiuni în legătură cu comunicarea d-lui G. MURGOCI: Asupra geologiei Porților de Fier.................................................... 25 MRAZEC L. Discuțiune asupra lucrării d-lui D. PREDA: Geologia și tectonica regiunii de răsărit a districtului Prahova...................................................... 5 — Discuțiune asupra comunicării d-lui 1. BÂNYAI: Studiu geologic asupra flancului de Vest mijlociu al Muntelui Hărghita............................ Discuțiune asupra referatului făcut de d-1 AL. CODARCEA asupra lucrării lui ERNST FlSCHER: Der Mensch als geologischer Faktor................ MURGOCI GH. Asupra solurilor din Anatolia............................................. 23 Asupra geologiei Porților de Fier....................................... 25 Raport asupra Conferinței III-a Agrogeologica (Paris, 19—26 Aprilie 1922) .............................................................. PREDA D., Macovei Gh. și ATANASIU 1. Structura geologică a Văii Trotușului . . 4 PREDA D. Discuțiune asupra lucrării d-lui V. SELAGIAN: Raport asupra regiunii Valea Cremenei-Crasna, M. Siriului, Nehoiu și Mlăjet..................... 6 — Geologia și tectonica părții de răsărit a jud. Prahova.............................. 17 PROTESCU O. Date noui asupra Flișului din jud. Prahova............................ SELAGIAN V. Raport asupra regiunei Valea Cremenei-Crasna, M. Siriului, Nehoi și Mlăjet................................................................ 6 — Raport preliminar asupra regiunei Săcele........................................ ȘTEFĂNESCU D. Cercetări geologice în basinul superior al râului Suceava (Bucovina). 31 VOLUMUL XI (1922—1923) I. ATHANASIU și G. Macovei. Câteva date asupra constituției geologice a zonei Flișului din regiunea Văilor Slănicului și Oituzului (Moldova)................................... 29 I. ATANASIU. Cretacicul din Muntele Beneș (Tulgheș, jud. Ciuc)....................... Referat: Fr. FRECH (Breslau): Geologie Kleinasiens im Bereich der Bagdadbahn........................................................................... 61 Al.. CODARCEA. Contribuțiuni la studiul petrografic al rocelor eruptive și șisturilor cristaline dela Racovăț (jud. Mehedinți)................................................ 149 Referat: A. SlEBERG. Aufbau und physikaiische Verhăltnisse des Erd- korpers unter besonderer Beriicksichtigung der Erdrinde.............. 166 M. DrăGHICEANU. Tectonica Transilvaniei. Partea I: Liniile tectonice directrice ale Basinului Transilvaniei cu privire Ia: emanațiunea gazului metan și acidului carbonic, la ivirea apelor termale și minerale reci, la cursul apelor superficiale și la mișcările sismice ........................................... 174 P. ENCULESCU. Câteva observațiuni cu privire la comunicarea d-lui FLOROV: « Cercetări pedologice făcute în toamna anului 1922 în Basarabia ».................................. 56 — II. Contribuțiune la studiul agrogeologic al Basarabiei de Sud. . . 14 Institutul Geologic al României CUPRINSUL DĂRILOR DE SEAMĂ Pag'na N. FLORQV. Dare de seamă asupra cercetărilor pedologice făcute în toamna anului 1922 pe terenul Basarabiei.............................................................. 21 E. JEKELIUS. I. Puțul artezian dela fabrica de zahăr din Bod (Brașov)................... ut II. Geyserii dacieni din Hargita........................................ 114 I. Cărbunii liasici din împrejurimile Brașovului........................ 1x9 II. Basinul cu ligniți plioceni al Oltului.............................. 120 G. MACOVEI și I. Atanasiu. Câteva data asupra constituției geologice a zonei Flișului din regiunea Văii Slănicului și a Oituzlui (Moldova).............................. 29 A. METTA. Analiza microchimică elementară și aplicațiunile ei...... 107 N. METTA. Aplicațiunea analizei microchimice a gazelor la analiza gazelor din roci. 6 K. MOCKEL. Comunicare preliminară asupra studiilor petrografice din Poiana Ruscăi. 75 Gh. MURGOCI. Patru mici comunicări..................................................... 171 O. PROTESCU. Structura geologică a regiunii Buzăului cuprinsă pe foile « Beciu », « Scheia » și « Ivănețu »............................................................... 81 TH. SAIDEL. Referat: L. MEITNER. Die Bedeutung der Radioaktivitat fiir Kosmiscbe Prozesse.............................................................................. 66 — Analiza solurilor. Extracțiunea fără întrebuințare de bioxid de carbon. 100 1. SZADECZKI. Asupra originii și vârstei șisturilor cristaline din ținutul Arieșului (rezumat).............................................................................. 194 34 Institutul Geologic al României. Voi. XIII. Institutul Geologic al României T A B L E D E MATI E R E S DES COMPTES RENDUS DES SEANCES DE L’INSTITUT GEOLOGIQUE DE ROUMANIE VOL. I. — VI (1910—1915). VOLUME I. 1910 ST. CaNTUNTARI. Referat: F. BECKE. Die Entstehung des kristallinen Gebirges. 1909. 14 — Referat: Fr. E. SUESS. Beispiele plastischer und kristalloblastischer Gesteinsumformung. 1909.............................................. 25 I. P. IONESCU-ARGETOAIA. Referat: N. ANDRUSSOW. Kritische Bemerkungen liber das russische Neogen. 1909......................................................... ti V. MERUȚIU. Referat: A. NETCHAJEW. Die Schxvefelsalzquellen beim Hiittenwerk Bogojawlensk. 1907............................................................... It L. MRAZEC. Mot d’ouverture des seances............................................. 3 —- Observations sur les tremblements de terre de Roumanie............... 13 I. Les marnes â globigcrines tortoniennes de Gura Văii (Mehedinți). 15 II. Sur les marnes â structure en cones et sur la structure curbicorticale 20 G. M. MURGOCI. Quelques mots sur l’activite de Pagronome Ion lonescu (dela Brad). 12 — Referat sur le tremblement de terre du 17 Octobre 1908.......................... 13 Les sols le long des chemins de fer d’Anatolie....................... 26 Notes geologiques sur le Taurus (region Nigde-Aladagb)............... 50 O. PROTESCU. Referat: Dr. II. VETTERS. Beitrăge zur Geologie des Zjargebirges und des angrenzenden Teiles de Mala Măgura în Obernungarn. 1910. 22 E.M. PROTESCUOPOR-PaKE. Referat: II. STREMME. Die sogennante « Humussăuren », 1 Recherches agrogeologiques dans la Plaine Roumaine entre la Vallee dc la Moștiștea et l’Olt............................................. 49 VOLUME II. 1910-1911 S. ATHANASIU. Sur la presence d’un bloc de Favosites cf. polymorpha, GOLDF. dans les conglomerats eocenes du bord du Flysch de la Moldavie septen- trionale ................................................................ 22 —■ Discution sur l’existence du Permicn dans les Carpathes.................. 55 Sur Ia presence des cendres and^sitiques dans les couches sarma- tiennes de la pârtie nferidionales de la Moldavie....................... 121 P. ENCULESCU. Note pfeliminaire sur une cendre volcanique trouvee sur la rive gauche du Sireth dans le departcment de Bacău........................... 127 — Quelques «gloduri» du plateau de Moldavie........................................... 151 G. MACOVEI. Sur l’âge et la variation des facies des terrains sddimentaires de la Dobrogea meridionale..................................................... 63 Institutul Geologic al României TABLE DE MATlERES l'ages G. MACOVEI. Quelques observations sur Ie pli balkanique occidental................ 138 V. MERUȚ. Sur le massif de sel Slanic-Prahova...................................... 84 L. MRAZEC. Gisements de minerais auriferes de la mine Little Matie preș de Idaho- springs (Colorado, U. S. A.)......................................................... 7 Gisements d’abset des Casper Mountains (Wyoming, U. S. A.) ... 14 Sur les roches vertes des conglomerats tertiaires des Carpathes et des Subcarpathes de la Roumanie........................................... 29 Discution sur l’existence du Permien dans les Carpathes.............. 60 Discution sur la conference du Prof. L. SZAJNOCHA: « Das Erdol- vorkommen in Galizien im Lichte neuer Erfahrangen ».................. 110 G. MURGOCI. Discution sur l’origine des conglomerats â roches vertes du Tertiaire carpathique......................................................................... 26 Contribution â la tectonique des Balkans occidentaux.................. 46 Discution sur l’existence du Permien dans les Carpathes............... 58 Observations geologiques sur la region des environs de I-Ierculesbad . 94 I. POPESCU-VOITEȘTI et G. MURGOCI. Discution sur la tectonique de la Valea lui Stan. 15 et M. REINHARD. Discution sur l’origine des conglomerats â roches vertes du Tertiaire carpathique..................................................... 27 Sur la presence de la nappe du conglomerat de Bucegi dans la vallee de l’Olt............................................................. 110 I. POPESCU-VOITEȘTI. Sur les relations entre la nappe du greș de Fusaru et la nappe marginale.......................................................................... 142 EM. PROTOPOPESCU-PAKE. Sur quelques dreikanters de Caracoium (Constanța) . . 97 — Sur un crane d’Elephas primigenius de Dobrești-Căciulești (Dolj). . 98 M. REINHARD. Sur l’âge de l’intrusion du Sy^nite n^phelinique de Ditro (Transylvanie) 116 - Quelques considerations sur la position stratigraphique des roches qui forment la nappe bucovinienne en Bucovine et en Suceava. . . 117 ■— Sur l’existence de la nappe des roches ophiolitiques en Macedoinc. 119 W. TEISSEYRE. Vorlăufige Mitteilung uber einige neue und wenig bekannte Unionen- Arten aus dem Pliocăn Rumăniens.................................................... 132 VOLUME III. igti 1 pi 2 S. ATHANASIU. Discussion sur l’esistence des sels de potassiu en Roumanie .... 108 Au sujet des restes mammiferes fossiles plioc^nes et quaternaires de Roumanie.............................................................. 165 G. BOTEZ. Au sujet d’un Inoceramus salisburgensis du Flysch du district de Bacău . 48 ȘT. CANTUNIARI. Communication sur les filons kaolinises de Movila Măcinului. . 126 H. GROZESCU. La rdgion salifere Subcarpathique du Nord du district de Bacău. . 133 I. lONESCU-ARGETOAIA. Communication preliminaire sur les depots pliocenes de l’Oltenie....................................................................... 11 De l’importance de l’anatomie et de la biologic dans l’etude de la paleontologie et de l’origine de la coquille dans les Mollusques . . . 144 G. MACOVEI. Quelques remarques sur l’hydrologie souterraine de la Dobrogea me- ridionale ...................................................................... 53 Au sujet de l’extension du Nummulitique dans la Dobrogea .... 111 A propos de la presence du premier etage mediterran^en dans la Do- brogea .............................................................. 122 Observations sur la ligne de chcvauchement de Pecineaga-Camena (Dobrogea) .............' . . .............................. 155 34* Institutul Geological României 536 INSTITUT OgOLOGIQUE DE ROUMANIE L. MRAZEC. Sur l’existence des eaux artesiennes dans la Plaine Roumaine .... 100 Discussions sur l’existence des sels de potassium en Roumanie. . . 106 Discussions sur la geologie de la Dobrogea septentrionale........... 136 De la genese des serpentines........................................ 138 A propos de Ia ligne de chevauchement de Pecineaga-Camena (Do- brogea) ............................................................ 163 et POPESCU-VOITEȘTI. Quelques nouvelles donnees sur les klippes carpathiques.......................................................... 4 et I. POPESCU-VOITEȘTI. Nouvelles donnees pour le classetnent du Flysch carpathique.................................................. 33 I. POTESCU-VOITEȘTI et G. MACOVEI. De l’âge des couches de Comarnic 79 G. MURGOCI. La terminologie roumaine en tectonique............................ 52 Rapport sur les eaux artesiennes dans Ia Plaine Roumaine et en parti- culier dans le domaine Gherghița..................................... 82 Etudes g^ologiques et hydrologiques sur les environs de la viile de Fălticeni............................................................ 91 Geologie de Ia region Nord-Ouest de la Dobrogea..................... 134 — De l’origine des serpentines dans les Carpathes roumaines.......................151 C. NlCULESCU. Au sujet du Sdnonien et du Nummulitique de la Plateforme Pre- balkanique (Bulgarie orientale).................................................. 161 L. POPESCU-VOITEȘTI et L. MRAZEC. Quelques nouvelles donnees sur les klippes carpathiques....................................................................... 4 et L. MRAZEC. Nouvelles donnees pour le classement du Flysch carpa- thique .............................................................. 33 — L. MRAZEC et G. MACOVEI. Sur l’âge des couches de Comarnic ... 79 O. PROTESCU. De l’origine de certains greș ă hi^roglyphes........................ 63 De Ia structure seologique de la region de Poiana-Vrăjitoarea, district de Prahova.......................................................... 117 T. SEIDEE. Determination quantitativc dc la «reaction» des Solutions de terrain. . ■ 68 I. SIMIONESCU. A propos de fossilcs oligoceniques de Piatra-N. . ................ 170 I. TĂNĂSESCU. De l’influencc des gaz sur le niveau hydrostatique des eaux des for- mations petrol if&res ............................................................ 7° Du regime thermique dans Ies regions petroliferes dc Roumanie . . 147 VOLUME IV. 1912—1913 S. ATHANASIU. Sur la presence de certaines especes siluriennes de Favosites dans les conglomerats miocenes dans la valide de l’Oituz................................. 36 G. BOTEZ. Communication preliminaire des etudes geologiques faites dans le district de Putna........................................................................ 42 Sur la structure geologique du gisement de petrole de Copăceni. . 77 G. GROZESCU. Communication preliminaire sur les monts Vrancea et le Neogene du district de Putna............................................................ 47 I. lONESCU-ARGETOAIA. Sur le Tortonien fossilifere dans le district de Vâlcea et la clas- sification du Miocene........................................................... 21 Sur l’horizontation de l’dtage Pontien et sa limite superieure et infe- rieure en Oltenie ................................................. 65 L. MRAZEC. Sur l’âge du Salifire................................................ 25 Sur la formation de Schela......................................... 31 — Sur Ja structure com'que des roches .......................................... 81 TABLE DE MATlfiRES Pages G. M. MURGOCI. Sur la formation de Schela...................................... 29 I. POPESCU-VOITEȘTI. Communication sur la presence du 11-e Mediterancen fossili- fere â Ogretin-Mierla (district de Prahova) et les nouvelles donnees que l’on peut ddduire de ses rapports stratigraphiques et tectoniques. 15 D. PREDA. Communication preliminaire sur la rdgion des collines subcarpathiqucs de la pârtie meridionale du district de Bacău.................................. 59 O. PROTESCU. Communication preliminaire sur la presence de l’etage Tortonicn dans la region Melicești (district de Prahova).................................. 8 VOLUME V. rgrj 1914 SAVA ATHANASIU. Discussion sur l’âge de la formation salifere de Roumanie ... 24 — Referes sur plusieurs travaux relatifs aux mammiferes fossiles ter- tiaires ndogenes du Sud-Est de l’Europe...........'.................... 79 Gh. BOTEZ. Sur la faune de mollusques levantins de Moreni........................... 97 DUMITRIU V. Sur les gaz obtenus par la distillation â sec du lignite............... 159 P. ENCULESCU. Contributions â l’dtude de la tourbe et des tourbieres de Roumanie. 90 H. GROZESCU. Sur la constitution găologique du bassin de la riviere Putna. . . . 103 — Qui Iques donnees sur les rapports d’-ntre la zone salifere subcarpa- thique et le Sarmatien des districts de Bacău et de Putna............. 131 I. IONESCU-ARGETOAIA. L’etage m^otien en general et en particulier en Oltdnie. . 117 GH. MaCOVEI. Sur l’âge de la formation salifere subcarpathique...................... 35 L. Mrazec. Commemoration d’ED. SUESS............................................... 181 GH. M. MURGOCI. La nomenclature en Mineralogie et Pătographie...................... iot — Răsultats du sondage de Gherghița................................................ 107 C. NlCULESCU. Contributions ă la geologie de l’£pire (district d’Ianina)............. 8 R. PASCU. La mine d’AItân-Tepe (Dobrogea)........................................... 75 C. PETRONl. Recherches sur les produits obtenus en pyrogănant le petrole brut de Buștenari et ses ddrives............................................... 61 I. POFESCU-VOITEȘTI. I. Sur l’espăce Melanopsis Caputinensis SABBA................. 58 II. Sur la presence de quelques fossiles cretaciques du type Dobrogăen dans les graviers quaternaires des carrieres de M. TONOLLA aux environs dc Bucarest..............................s............................. 59 — Sur la presence du Tortonien fossilifere dans la zone du Flysch des Subcarpathes mdridionales, accompagne de quelques considărations sur l’âge du Salifere en gdneral.......................................... 135 D. PREDA. Sur l’âge de la formation salifere de la zone marginale du Flysch de Tg.-Ocna (district de Bacău).......................................... 136 D. ROTMAN. Communication preliminaire sur l’dtendue, la classification, la repar- tition et l’origine des roches qui constituent les couches de la « formation de Carapelit » dans la Dobrogea du NO............................................... 66 TH. SAIDEL I. Sur la determination dc la reaction des Solutions de sol en presence du byoxide de carbone......................................................... . 163 II. Considerations et propositions relatives au probleme du sol. . . 166 Compte-rendu des debats de la Commission internaționale pour l’a- nalyse chimique du sol, reunie â Miinich le 23 et 24 avril 1914. . . 169 I. TĂNĂSESCU. I. Sur les variations de la temperature du petrole qui s’ecoule par la conduite Băicoi-Constanța............................................................ 3 L’eau artesiennc thcrmale de Filipești de Pădure (district de Prahova). 18 Institutul Geological României 538 INSTITUT GEOLOGIQUE DE ROUMANIE Pages I. TĂNĂSESCU. Sur les conditions d’accumulation des hydrocarbures dans les gîtes de petrole exploitable............................................ 140 VOLUME VI. 1)14 1)15 G. BOTEZ. Nouvelles donnees sur le gisement de petrele de Băicoi................. Si — et Gh. MACOVEI. Communication sur les phenomfenes de glissement et d’affaissement de terrain du district de Râmnicu-Sărat............. 181 D. CĂDERE Note preliminaire sur le porphyre et la zone d’iniection dans les roches vertes de Camena-Ciamurli........................................................ 34 AL. Gh. DUMITRESCU-ALDEM. Le veritable probleme de la Plaine Roumaine. . . 119 H. GROZESCU. Les conditions de sedimentation-de la formation salifere subcarpathique 96 L P. IONESCU-ARGETOAIA, Gh. MURGOCI et EM. PROTOPOPESCU-PAKE. Le Quater- naire de '"Oltenie .............................................. 32 — Le Bassin pliocene de la Depression gătique et ses rapports avec les bassins voisins...................................................... 44 GH. MACOVEI. Observațions geologiques dans les Steppes kirghizes (Russie) ... 134 — Relation sommaire sur l’hydrologie de la Dobrogea meridionale ... 219 — et GH. BOTEZ. Communication sur les phenomenes de glissement et d’affaissement de terrain du district de Râmnicu-Sărat.......... 181 ST. MaNOLESCU. Communication preliminaire sur le Pliocfene de la rive droite du Danube dans la Dobrogea du SO....................................... 68 L. MRAZEC. Sur la composition des eaux fossiles de gisement des formations petroli- feres et l’origine de leur iode............................................... 1 04 — I. Les traces de reptation dans les vases des lagunes de la Mer Rouge; II. Sur un cas de formation de lentilles de marnes argileuses dans des depots cotiers sableux............................................. 124 — Quelques observațions relatives â l’origine des manifestations salines regionales......................................................... 13° — .. Formes de cimentrtion dans les sables des cotes de la Mer Rouge . 176 - - Observațions relatives a l’origine des gisements de nitrate de sodium dans la nature . ...................................................... 189 — Discussion sur la communication de MM. G. MURGOCI et FR. NOPCSA: Nouvelles donnees sur la tectonique des Carpathes du Banat .... 207 — Les Pis diapirs et le diapirisme en general........................ 226 GH. MURGOCI. Fitudes hydrologiques aux alentours de la viile Râmnicu-Sărat. . 4 Sur la classification des amphiboles et specialement des amphiboles bleues ............................................................ 85 — EM. PROTOPOPESCU-PAKE et. I. P. IONESCU-ARGETOAIA. Le Quater- naire de l’Oltenie........................................................ 32 C. NlCULESCU. Sur le Miocene de la depression de Grebena (Macedoine meridionale) 54 NOPCSA Fr. Baron de. Sur la geologie de l’Albanie et spedalcmcnt sur sa tectonique 30 I. P. VOITEȘTI et G. PROTOPOPESCU. Quelques observațions sur le Bassin pliocene de Comănești (district de Bacău)............................... 195 — Discussion sur la communication de MM. G. MURGOCI et FR. NOPCSA. • Nouvelles donnees sur Ia tectonique des Carpathes du Banat . . . 411 O. PROTESCU. Quelques donnees relatives â l’âge de certaines unites stratigraphiques ■ de la region de SotrilefBrebu-Breaza (district de Prahova). .... 112 Institutul Geologic al României TABLE DE MATlERES 539 Pages G. PROTOPOPESCU et I. POPESCU-VOITEȘTI. Quelques observations sur le Bassin pliocene de Comănești (district de Bacău)....................... 195 EM. PROTOPOPESCU-PAKE, GH. MURGOCI et I. P. IONESCU-ARGETOAIA. Le Quater- naire de l’Oltânie........................................................... 32 — et SAIDEL T. Recherches sur les essais de vegetation effectuds sur divers types de sols du pays.................................... 65 T. SAIDEL et EM. PROTOPOPESCU-PAKE. Recherches sur les essais de vegetation effectues sur divers types de sols du pays................................... 65 I. TĂNĂSESCU. La răserve de gaz naturel dans les gisements de petrole de la Rou- manie et les pertes en gaz et essences benzineuses........................... 59 BIBLIOTECA INSTITUTULUI GEOLOGIC AL ROMÂNIEI SITUAȚIA LA FINELE ANULUI 1928 In cursul anului 1928 s’au primit cărți: a) In schimb sau în dar........... 54 opere în 54 volume b) Cumpărate......................211 » » 226 » La 31 Decemvrie 1927 se găsiau în bibliotecă . 6744 » » 8864 ■ » Total la finele anului 1928 . . . 7009 opere în 9144 volume Institutul Geological României Institutul Geologic al României