ANUARUL INSTITUTULUI GEOLOGIC AL ROMÂNIEI VOLUMUL I t » l’ASOIOULA 2-a OU 12 TABELE BUCUREȘTI 9 INST. DE ARTE GRAFICE „CAROL GOBL“ S-SOT ION ST. RASIDESCU 16, STBADA DOAMNEI, 16. 1907 18.804 Institutul Geologic al României ANUARUL INSTITUTULUI GEOLOGIC AL ROMÂNIEI VOLUMUL I FASCICULA 2-a OU 12 TABELE BUCUREȘTI INST. DE ARTE GRAFICE „CAROL GOBL“ S-SOr ION ST. RASIDESCU 16, STRADA DOAMNEI, 16. 1907 38.804 BE1TRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENFAUNA R U M  N I E N Ș mit besonderer Berucksichtigung der Erdolgebiete der Subkarpaten VON Dr. W. TEISSEYRE. ERSTER TEIL. (1) UNIO und PROSODACNA. I. Unio. Die Fauna der Schichtenglieder der Subkarpaten zăhlt, zumal in der maeotischen und in der dacischen Stufe, cine grosse Menge von glattcn Vertretern des Genus Unio. Verzierte Unionen komrnen im Gebiete der Ollagerstatten fast ganz ausser Betracht, da die durch dieselben bezeiclmeten Schichten nur hbchst selten vorkommen. Fast iiberall wird die Schichtengruppe mit verzterten Unionen durch einc fossilienlose Schotter-Facies vertreten. Von glaften Unionen des rumanischen Neogens, welchc uns somit fast ausschliesslich beschiiftigen sollcn, sind in der bisherigen Literatur bereits verschiedene Typen mehr oderwenigcr bckannt (Unio Rumanus Tourn., Moldaviciis§KWK,Sturdzae Cob., procumbens Fuchs, Craiovi- ensis Tourn., Stefanescui Tourn., recurvus Sabba, Bielzi Fuchs, (non Yâelzi Czek.) prominulus Sabba, Davilai Por.). (1 ) Bcziiglich gewisser in dicserPublication vcrwcrteten stratigraphischen Aus- scheidungen und Bcstimmungen (Stufen, Facicse) ist mcinc demnăchst zu publicircndc Arbeit «Ober die maeotischc, pontischeund dacischc Stufe der ostlichen Muntenia» bezw. cin kurzer Auszug aus dersdben in dem Filhrer des internationalcn Petrole- umeongresses (Bukarest 1907.) zu verglcichen. Literaturnachweis nach Abschluss des zweiten Theiles der neogcncn Molluskcnfauna. Von den bcigefiigten Abbildun-' gen soli cin Teii in spăteren Licfcrungcn dieser Arbeit durch Abbildungcn ande- rcr Exemplare completirt, bezw. ersetzt werden. ’a. Institutul Geologic al României IGRZ 216 W. TEISSEYRE Es gesellen sich dazu noch sechs weitere unten zu beschreibendc glatte Arten und zwar: Unio subatavus, subrecurvus, Munteniae, Sla- nicensis, Copernici, transcarpaticue. Das Studium der gegenseitigen Beziehungen aller dieser Arten, wie aucH der sich an dieselben an- schliessenden verzierten Typen (Unio Janinae nv. fj fiihrtzur Auf- stellung von drei verschiedenen Mutationsreihen. Diese letzteren umf- assen die inaeotische, pontische, dacische und levantinische Stufc. Da- von ist namentlich die Formenreihe von Unio subatavus stark verzweigt. Der speciellen Beschreibung der einzelnen Formenreihen mag an dieser Stelle eine ganz kurze allgemcine Obersicht ihrer Charaktcre vor- ausgeschickt werden. I. Mutationsreihe des Unio subatavus nv. f. Kiel und cine Abplattungszone oder Furche vor dcmselben vorhanden. II. Mutationsreihe des Unio Copernici nv. f. Kiel bei maeo- tischen Formen fehlend, bei geologisch jiingeren vorhanden und zwar năher an den hinteren Schlossrand geriickt, als bei den beiden iibrigen Formenreihen. Schlossrand im Unterschiede zu den letzteren geradlinig oder fast geradlinig. III. Mutationsreihe des Unio novorossicus Sinz. Hinterseite der Schale schief abgestutzt, breit, nicht vcrschmalert, wie-bei der vorigen Formenreihe. Zwischen dem Kiel und dom hinteren Schlossrand ist die Schale fast eben, nicht stark concav, wie bei der Formenreihe des Unio subatavus. Der Bau des Schlosses bietet bei glatten Unionen, so weit an der Hand des gegebenen Fossilienmateriales feststellbar ist, keine Tren- nungsmerkmale fiir unsere drei Mutationsreihen. Die Abănderungen der nacheinanderzustellenden Mutationen sind innerhalb dieser drei Formenreihen durch cinen weitgehenden Parallelis- mus ausgezeichnet. Die jiingeren Formen unterscheiden sich stets in ana- loger Weisc von den alteren, gleichviel um welche von den drei Reihen es sich handelt. Stets nimmt bei geologisch jiingeren Formen die Hoho des Wirbels iiber dem Schlossrand ab, bis derselbe zuletzt ganz, oder fast ganz verschwindet. Glcichzeitig vergrossert sich mehr oder weniger die Ungleichseitigkeit dor Schale und ihre Dicke. Mitunter bckundet sich ausserdem zuletzt ein bedeutendes Flacherwerden der ganzen Schale. Alle diese morphologischen Ănderungen gehen in Rumănien bereits bei glatten Unionen vor sich, d. h. zumeist noch vor dom Erscheinen der Vcrzicrungcn, welche fiir die meisten levantinischen Unionen bezeich- nend sind. Ganz analoge Gcsetze des specifischen Parallelismus sind bereits aus Slavonien bekannt. Nebenbei ist es zu betonen, dass die an der Hand von zahlreichcn Ubcrgangsformen sich crgcbcndc Gruppirung der Formen zu natiirlichcn BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENFAUNA RUMĂNIENS 217 Mutationsreihcn unei Formenzweigcn nicht immer cine solehe ist, dass dcmgemăss all’ dic manigfaltigen in dor Literatur eingcfuhrten Unter- gattungen von Unio als zulăssig oder aber als zweckentsprechend er- schienen. Dic Aufstellung von Untergattungen hat offenbar viei zu ausschlicss- lich der zoologischcn Methode entsprochen. Ich will in dicscr Publica- tion von den Untergattungen tiberhaupt ganz abschen. Eine gcwissc Harmonie zwischcn der zoologischcn und der palaeontologischcn Me- thode in dic Ablcitung des Bcgriffes der einzelncn Untergattungen ein- zufuhren, soweit cine solehe nomenclatorischc Eintheilung tiberhaupt nothig ist, wărc cine Aufgabc, welehe den Zweck dieser Zeilen bei weitem ubcrschreiten mochtc. Der Nachweis der genetischen Beziehungen zwischcn einzelncn rumănischcn Arten untereinander ist gceignct, cin ncucs Licht auf das Vcrhăltniss dieser Fauna zu jener der vergleichbarcn Schichten Slavoniens und Siidrusslands zu werfen. Manchc rumănischc Arten weisen cine so auffallcndc Ahnlichkcit zu slavonischen Typen, dass an dor Vcr- wandschaft mit den letztcrcn auf den ersten Blick nicht zu zwcifcln ist (Unio Craioviensis Tourn. und pannonictts Neum; Unio Slanicensis Teisseyre und Neumayri Pf.necke ; Unio Janinae Teiss. und Beyrichi Neum ; Unio Sturdzae Con. und ParisUn Penecke ; Unio psilodontum Teiss. und Stoliczkai Neum.). Dass in diesen Făllcn keinc spccifisch idcntischcn Formen aus Slavoniei! einerscits und aus Rumănien andererseits vor- liegcn, ist fast nur dadurch nachwcisbar, dass von je zwci solchen Formen dic rumanischc mit anderen und dic slavonische wiederum mit anderen Arten durch Ubcrgăngc verkniipft ist. Vid scltencr, als der phylethische, ist cs der ontogenetische Ent- wickclungsgang, weleher uns gestattet, zu untcrscheiden, wo bei den glatten Unioncn nur Convergenz und wo statt dessen wirkliche Vcrwandt- schaft vorliegt. Im Allgcmcmcinen bestătigt sich dic Fremdartigkcit der maeoti- schcn, pontischen, dacischen und levantinischen Fauna von Rumănien gegenuber den stratigraphisch vergleichbarcn Fauncn Osterreich-Ungarns. Glcichzcitig treten immer deutlicher und deutlicher die sehr engen Bezic- hungen hervor, welehe bekannlich zwischcn den Neogenfaunen Rumăniens und Siidrusslands bestehen. Mit osterreichisch-ungarischen Vorkommnissen weisen dic Unionen-Arten Rumăniens keine Verwandschaft auf, mit Aus- nahme von Unio subatavus nv. f., welehe Art unter den glatten Unionen von Osterreich-Ungarn durch die vicariirende und verwandte Form Unio atavus Partsch vertreten ist. Ich iibergehe nunmehr zu der spcciellcn Beschrcibung der einzelncn Formcnrcihen und Mutationen. 218 W. TE1SSEYRE Formenreihe des Unio subatavus Teisseyre. Schale oval, eiformig, oder abgerundet dreieckig. Ein stuinpfer Riicken oder einc Kantc lîluft von Wirbel zum Hinterrand. Unmittelbar vor der Kante befindet sich eine abgeplattete Zone, oder aber eine seichte Furche, wclcher am unteren Schalenrand oft ein Ventralsinus entspricht, und welche bei den beiden tibrigen Formcnreihen niemals vorkommt. Im Unterschiede zu der Mutationsreihe des Unio Copemici ist ausserdem die allgemeine Gestalt der Schale bezeichnend, welche schief oval und also nach riickwarts nicht keilformig verschmalert ist. Leicht auffăllig ist dor entsprechende schief ovale Verlauf der An- wachsstrcifen, womit eine im Vcrgleich zu der Mutationsreihe des Unio Copemici grossere Entfernung des Kieles von dom hinteren Schloss- rand Hand im Hand geht. Auch ist dor Schlossrand bogenfbrmig und nicht fast geradlinig, wie bei der Gruppc des Unio Copemici. Ihrerseits unterscheidet sich auch die Mutationsreihe des Unio novorossicus leicht von den Verwandten des Unio subatavus dadurch, dass bei der ersteren die an der Vorderseitc des Kieles gelegene Abplat- tungszone niemals zu einer Furche umgestaltet ist. Es trifft dics aber bei der Grtippe des Unio subatavus fast immer zu. Ferner ist der vom Kiel zu dem Schlossrand abfallende Hinterthei[ der Schale bei der Formenreihe des Unio novorossicus fast ganz eben, niemals aber stark concav. Letzteres ist indessen bei’den beiden tibrigen Unionen-Reihen der Fall und ist diescs Merkmal namcntlich bei dor Formenreihe des Unio subatavus fast regelrecht zu bcobachtcn. Die Vertreter der Formenreihe des Unio subatavus konnen in systematischer Weise aneinandergereiht werden, wie folgt: I. Schale dunn oder miissig dick. Wirbel hoch, gerunzelt. Submc- diane Furche durch eine Abplattungszone vertreten. Maeotische Stufe. Unio subatavus nv. f. Grosswtichsig, mas- sig unglcichscitig. Unio nv. f. indet. Grosswtichsig, schr wcnig ungleichsci- tig. Submediane Ab- plattung nur am AVir- bcl. Unio subrecurvus nv. f. Klcinwiichsig, schr stark unglcichscitig. Unio Munteniae nv. f. Klcinwiichsig, fast gleichscitig. II. Schale dick oder sehr dick. Wirbel niedrig oder sehr niedrig. Submediamc Abplattungszone anstatt der Furche. Vorzugsweisc Schichten mit Psilodonten und mit Vivipara bifarcinata Bielz, bezw. auch Schich- ten mit verzierten Unionen (dacische und levantinische Stufe). Unio SlanicensisltVASS. Fast gleichscitig, Schale nicht abgeflacht. Unio psilodontum TEISS. Stark unglcichscitig, Schale relativ fiach. Unio StefanescuiToUR^ Schale schr stark abgcplat- tet, wenig unglcichscitig. Institutul Geologic al României BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENFAUNA RUMÂNIENS 219 III. Formen mit deutlicher submedianer Furche, welche an der W irbelspitze anfăngt und bis zum unteren Schalerand lăuft. Schale und Wirbel wie bei der zweiten voranstehenden Gruppe. Schichten mit Psilodonten und mit Vivipara bifarcinata Bielz (dacische Stufe). Unio rectirvus Sabba- Unio subacutus TEISS. Unio CraioviensisToVRX. Schale schr stark unglcich- Schalc stark unglcichseitig. Schalc măssig unglcichsei- scitig. tig. Unio subatavus nv. f. Tab. I. Fig. 1—2. 189 7. Un o pseudoatavus TEISSEYRE. Geol. Unlcrsuchungcn ini Districte Buzău. Verh. geol. R.-A. 1897. p. 161. Eine grosswiichsige, glatte Form mit stark aufgeblasenem, im vor- deren Drittel der Schalenlănge gelegenen Wirbel. Dabei springt der Wirbel weit, bis auf 1/4—’/3 der Schalenhohe vor. In der Jugend ein stumpfkantiger Kiel vorhanden, welcher vom Wirbel zum Hinterrand verlauft. Im Alter, d. h. gegen den unteren Schalenrand unserer ausge- wachsenen Exemplare hin, wird der Kiel zu einem stumpfen Riicken abgerundet. Eine liings der Vorderseitc des Kieles verlaufende sanft vertiefte Depression nicht vorhanden. Die an dieser Stclle kaum ange- deutete Abplattungszone ist sehr wenig bemerkbar. Zwischen dem Kiel des Wirbels und dem hinteren Schlossrande ist die Hinterseite dor Schale, im Unterschiede zu Unio Copernici, concav, hingegen naher gegen die Peripherie der Schale, d. h. zwischen dorn Kiele und Hinterrand selbst sieht man die hier bereits ebene Hin- terseite der Schale flach zu dom Hinterrand abfallen. Dabei ist die Hin- terseite ctwas fliigelartig ausgcbreitet, ebensowie bei Unio Bielzi Fuchs (non Unio Bielzi Czek). Die Hinterseite der Schale ist kaum merklich schief abgcstuzt, sowic bei ausgewachsener Schalc etwas schmăler, als die Vorderseite. Die Anwachsstrcifen sind auf dem Kiele durchaus nicht keilfbrmig zu einem abgerundeten Winkel nach hinten ausgezogen, wie bei Unio Copernici. Vielmehr zeigen dicselben im Ganzen eincn schief ellipti- schen Vcrlauf. Der Schlossrand iibergeht in den Vorderand ganz unmerklich bo- genformig. An dem Obergang des hinteren Schlossrandes in den Hinterrand ist ein wenig bemerkbarer, stumpfer Winkel des Schalenumrrisses angedeutet. Vor dem Wirbel gibt es keine scharf abgegrenzte Lunula. Die Sculptur besteht in concentrischen Anwachsstreifen und oft kaum crkennbaren, mitunter aber starken Wiilsten, welche flachwellig Xlw Institutul Geologic al României IGR/ 220 W. TEISSEYRE sind. Breite concentrischc Wellcn altcrniren in unregelmassiger Weisc mit viei schmăleren Linien. Schloss unbekannt. Extreme Exemplare von Unio subatavus unterscheiden sich von dem Tab. I. Fig. 1—2 abgebildeten Typus durch noch viei bedeuten- derc Dimensionen der Schale. Die letztere ist dabei noch viei we- niger in die Lănge gezogen, der Wirbel ist abcr noch stărker aufgeblasen, die concentrischen Wiilstc sind kraftiger (Recea). Von rumanischen Unionen ist mit unsercr Form wahrscheinlich die noch etwas problematischc geologisch jiingere Art Unio Bielzi Fuchs verwandt (Fuchs: Fauna d. Cong.-Sch. von Radmanest. Jhrb. gcol. R.-A. 1870, p. 360, T. XVII, Fig. 8—10), welche mit Unio Bielzi Czek (1864) nicht zu verwechseln ist. Der Unterschied beidcr ersteren Formen beruht nur auf dem hoheren Grade von Ungleichseitigkeit der Schale bei Unw Bielzi Fuchs, womit eine bedeutend niedrigere Gestalt des Wirbels Hand in Hand geht. Die bei Unio Bielzi Fuchs vorhandene mittlere De- pression erinnert, nach der Zeichnung des Autors zu urtheilen, an Unio Davilai Por. und ist bei unserer Form nicht angedcutct, doch ist bei der letzteren die Schale in dieser Gegend recht abgeplattet. Oberflachlich ăhnlich zu Unio subatavus ist vor Aliem die geo- logisch gleichaltrige rumănische Art Unio Copemici. Die im Voranstehenden und auch bei der Beschreibung von Unio Copemici nachzuschlagenden Unterscheidungsmerkmalc haben Wichtigkeit als Ausgangspunkt von zwei parallelen Formenreihen. Unio subatavus scheint eine vicariirende Abart von Unio atavus Partsch p. 286. Tab. 37. Fig. 2) darzustellcn. Der im naturhistorischen Hofmuseum in Wien durchgefuhrte Vergleich verschiedener Exemplare von Unio atavus ergab Folgendes. Unio subatavus crreicht gewohnlich zweimal grossere Dimensionen als Unio atavus, doch gibt es ausnahmsweise Individuen von Unio a- tavus, welche fast so gross sind, wie Unio subatavus. Die Schale ist bei Unio subatavus stets weniger in die Langc ge- zogen, breiter und etwas mehr oval, als bei Unio atavus. Die Hinterseite der Schale ist bei Unio subatavus gewohnlich nicht so stark verschmălert, wie bei Unio atavus. Dabei ist der Wirbel bei Unio subatavus regelrecht weniger nach vorne geriickt und starker aufgeblasen sowie hoher, als cs bei Unio a- tavus der Fall ist. In allen anderen Merkmalen und auch hinsichtlich der Sculptur der Schale, vor Aliem aber in der Ausbildung des stumpfen, abgerundeten Kieles, wclcher vom Wirbel zum Ilinterrand der Schale verlauft, stimmcn die beiden in Rede stehcnden Formen vollkommen iiberein. BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENFAUNA RUMÂNIENS ' Ausserdem muss unsere Form auch mit Unio Moravicus M. Hoern. verglichen werden, obzwar dic Ăhnlichkeit zu der letzteren Art eine merklich geringere ist. Unio Moravicus M. Hoern. ist gewohnlich vier mal kleiner, als Unio subatavus. Dic Schale ist bei Unio Moravicus noch weniger in die Lange gezogen, der Wirbel noch weniger nach vorne geriickt und dic Hinterseite noch weniger verschmâlert, als bei Unio subatavus- Folglich zeichnet sich von den drei verglichenen Formen Unio atavus durch die grosste Lange der Schale bei gleicher Breite, durch die bedeutendste Vcrschmalcrung der Hinterseite, sowic dadurch aus, dass der Wirbel am weitesten nach vorne geriickt ist. Vorkommen. Unio atavus ist bekanntlich fur die Wiener Congerien-Schichten bczeichnend, wăhrend dic rumănische Form Unio subatavus der maeotischen Stufe angehort. Von Neumayr wurde Unio atavus aus den unteren Paludinen-Schichten W e s t s 1 a v o n i e n s, von Koch aber ausdemLyrcca-Horizont S ic b c nb ii r g e n s beschrieben(1) Unio subatavus wurde in Rumănien bald im Hangendtheil der maeotischen Stufe (Schichten mit Unio subatavus oder maeotische Unionen-Schichten) und zwar fast direct im Licgenden der pontischen Etagc, bald aber ctwas tiefer in der Schichtenserie beobachtct, sogar unterhalb der Muschelbreccie mit Dosinia exoleta Sinz. Schone Exemplare in der Umgebung der Biserica Delisoru bei Călugarcni, auch in Fin țes ti im Istrița-Gebirgc. Bruchstiicke fast in allen Ortcn, wo maeotische Ausbissc bekannt wurden. Unio tavus erscheint als Leitfossil in maeotischen Ollagerstătten in Călinet, Grâușoru, Mislișoara und Recea bei Buștenari, ferner in Ochi- șori und Măgura bei Matița, auch in Tătaru u. s. w. Unio subatavus Teisseyre var. (an nv. f.). Tab. II. Fig. 1. Der Wirbel fast um Halfte weniger aus dem Schalenumriss vor- springend, als bei der typischen Form. Der Schalenumriss fast elliptisch, mit cincm seichten bogenformigen Auschnitt vor dem Wirbel, welcher der scharf begrenzten Lunula ent- spricht. Am Vordercndc dieses Auschnittes beschrcibt der Schalenrand cine scharfc winkeligc Bicgung. welchc zwischen dem Schloss und dem (1) Vergi. Neumayr und Paul: Dic Congcrien- und Paludinen-Schichten Slavonicns. Abh. gcol. R. A. Bd. VII. Heft 3 1875, p. 27. A. Koch: Dic Tertiarablagerungen des Beckens dcrSiebcnbiirgischen Lan- desteilc. II. Abt. Budapest, 1900, p. 205. Institutul Geologic al României 222 W. TEISSEYRE Vorderrand vermittelt. Abgesehen von dieser Biegung ist der Schloss- rand bogenfbrmig. Der Kiel ist auf dem Wirbel deutlich entwickelt, uni aber gegen den Schalenrand hin ganzlich zu verschwinden. Wăhrend bei typischen Formen von Unio subatavus der Kiel in seiner unteren Hâlftc, gegen den Schalenrand hin, viei mchr abgestumpft und abgcrundet ist, als am Wirbel, ist bei unserer Abart vollkommene Abrundung der Schale an dieser Stelle zu beobachten. Demgemăss ist die Hinterseite etwas breiter und nicht verschmălcrt, wie bcim Typus von Unio subatavus. Auch weist der Hinterrand keine flugelartigc Aus- breitung auf. Der Schloss ist unbekannt.. Vorkommen: Maeotischc Schichten bei Biserica Delișoru năchst Călugăreni im Istrița-Ciorta-Gebirge (Buzău). Unio subrecurvus Teisseyre nv. f. Taf. II. Fig. 2—5. Es ist dies cine stark ungleichseitige, stets nur mittelgrosse Form mit sehr deutlich ausgeprăgtem Kiel, mit gcrunzeltcm, măchtigem, relativ sehr wcit vorspringendem Wirbel, ohne Ventralsinus. Vor dom Wirbel befindct sich eine scharf begrenzte Lunula. Zwischen dem Kiel und dem Hinterrand ist die Schale concav, hingegcn vor dom Kiel abgeplattet. Die rechte Klappe hat nur einen einzigen Cardinalzahn, wie Psi- lunio Sabba. Die zwei Cardinalzăhne der linken Klappe verschwimmcn mitunter fast zu einem einzigen langcn Hauptzahn. Die linke Schale hat zwei, die rechte nur einen hinteren Leistenzahn. Verwandtschaft, respective oberflăchiche Ahnlichkcit zeigt vor Aliem Unio radiatodentatus Sinz., ferner Unio recurvus Sabba, sowic Unio Sturdzac Cob. Unio radiatodentatus Sinz. unterscheidet sich von unserer Form da- durch, dass zwischen den beiden Stachclrcihen des Wirbcls cine breite Furche sich befindct, welche nach Sinzow bis gegen die Mitte der Schale sich verlăngert. Der Kiel von Unio subrecurvus und die ihn von vorne beglcitende Abplattung befinden sich nicht in der Gegend der halbcn Lănge der Schale, sondern ganz randlich an dor Hinterseite. Ausserdem zeigen die von Sinzow abgebildeten Formen{Unio radia- todentatusTab. III,Fig. 1—5) weniger nach vorne geriickteund weniger aus dem Schalenumrisse heraustretende sowic schwăcher eingerollte Wirbel, als esbei Unio subrecurvus der Fall ist. Auch ist die Schale von Unio radiato- dentatus nicht so sehr in die Lănge gezogen und die stumpfc vom Wirbel BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENEAUNA RUMĂN1ENS 223 zur 1 linterseite verlaufende Kante ist anscheinend nicht so scharf ausge- prăgt, wie bei unserer Form. Anstatt der zweireihigen Stacheln von Unio radiatodentatus gibt es bei typischen Exemplarei! von Unio subrecurvus nur Runzeln. Die letzteren stellcn flache halbmondformige Wiilste dar, welche in einige (2—3) radiale Reihen gruppirt sind. Die den benachbarten Reihen ge- horenden Runzeln beriihren sich gegenseitig, ohne aber mit einander zu continuirlichen concentrischen Falten zu verschmelzen. Nur bei einigen aberranten Individuen von Unio subrecurvus trâgt der Wirbel zwci Reihen von ăusserst schwach angedeuteten Stacheln. Ob in dicsem Falie an wahrhaftc Cbcrgangc zu Unio radiatodentatus zu denken ist, dariiber vermag ich mir kein Urteil bilden, ohne vorher die vorbesprochene wich- tige DifTerenz in Bezug auf die ganze Anlage des Ventralsinus an der Hand von Belcgstiicken der Art Unio radiatodentatus naher verfolgt zur haben. Was die Beziehungen zu der geologisch jiingeren Art Unio recur- vus Sabba anbelangt, fiillt es auf, das der Wirbel bei Unio subrecur- vus f. typ. etwas weniger nach vorne geriickt ist und vor Aliem ctwa vier mal’weitcr aus dem Schalenumriss herausragt, als bei Unio recurvus Nur extreme Individuen beider Arten stimmen in Bezug auf den Grad der Ungleichseitigkeit der Schale fast iiberein. Ferner ist der Schalenumriss bei Unio subrecurvus f. typ. eifbr- mig, zumal die grbsste Breite direct unter dem Wirbel auf das vorderc Drittel der Schalenlange entfallt, die Hinterseite der Schale aber ver- schmălcrt und schon abgerundct ist. Bei Unio recurvus ist der Schalen- umriss oval, hinten kaum merklich schmaler, als vorne; die breite Ilin- terseite zeigt cine wohl ausgeprftgtc Absțutzung, welche bei unserer Form gar nicht angedeutet ist. Statt der zickzackfbrmigen Runzeln, welche bei Unio subrecurvus am Wirbel zu beobachten sind, zeigen unserc Exem- plare von Unio recurvus corrodirte Wirbel. Dor Bau des Schlosses stimmt bei Unio subrecurvus und recur- vus iiberein. Entsprechend der oft etwas grbsseren Dicke der Schale bei Unio recurvus sind alsdann die Cardinalzăhne bei dieser Art măch- tiger entwikelt, die Muskclcindrucke und die Lunula aber kraftiger ver- tieft, als bei Unio subrecurvus. Viei wichtiger ist die flache Furche, welche tibrigens nur bei extremen Formen von Unio subrecurvus erscheint (Tab. I, Fig. 3) und zwar den Kiel an seiner Vorderseitc begleitct. Dieselbe ist nicht am Wirbel, sondern blos gegen den Ventralrand hin schwach angedeutet. Bei Unio recurvus ist diese mittlere Dcpression etwas breiter und tiefer, vor Aliem aber so- wohl am Ventralrand, als auch auf dem Wirbel deutlich ausgeprăgt. Bei typischen Formen von Unio subrecurvus ist anstatt dieser Furche cine charaktcristisch? Abplattung der Schale vorhanden, oder es 224 W. TEISSEYRE erscheint auch diesc Abplattung nicht, wodurch der Anschluss an Unio subatavus angedeutet wird. Alsdann ist die Hinterseite fast cbenso gut gerundet und aufgeblasen, wie die Vorderseite. Es gibtin der maeotischcn Stufe Rumăniens aberrante Exemplare von Unio subrecurvus, welche bezilglich der Position und dergeringen Grosse der Wirbel mit Unio recurvus iibereinstimmen, hingegen durch ganz- lichen Mangel ciner mittleren Deprcssion und durch die Runzelung des Wirbels als zu Unio subrecurvus gehorig sich erweisen. Die Entwicke- lungsweise der mittleren Furche stellt somit das wichtigste Tren- nungsmerkmal der beiden verschiedenaltrigen Formen dar. Ilbchst warscheinlich sind die beiden glcichaltrigcn und einer sol- chen Furche zumeist ganz cntbchrcnden Formen Unio subrecurvus und Unio subatavus durch Ubergăngc mit einander verknupft, zumal ausser- dem die măchtige Entwickehmg des Wirbels, die Gestalt dos Kieles und der Hinterseite bei diesen Arten ubereinstimmt. Unterscheidbar ist dabei Unio'subrecurvus von Unio subatavus auf den ersten Blick, denn die zweite Form ist doppelt grosswiichsiger und dabei bei wcitem weniger unglcichseitig. Ferner ist dor Kiel bei Unio subrecurvus stărker ausgeprăgt, als bei Unio subatavus. Doch verschwindet dieser letzterc Untcrschicd beim Vergleich des Jugcndstu- diums von Unio subatavus gănzlich. Danach mag Unio subrecurvus eine kleimvachsige, mehr ungleich- seitige und stărker gekielte Varictăt von Unio subatavus reprăsentiren, welche genetisch an das Jugendstudium der letzteren Art sich anschliesst. Oberflachliche Ăhnlichkcit zu unserer Form zcigt Unio Sturdzae, welche Art durch geradlinigen Schlossrand und durch relativ sehr we- nig aus dem Schalenumriss hervorspringenden Wirbel leicht trennbar ist. Auch ist die Schale bei Unio Sturdzae merklich weniger unglcichseitig, als bei Unio subrecurvus und recurvus. Vorkommen. Unio subrecurvus f. typ.: Unionen- und Helix- Facies der maeotischcn Stufe und zwar inMălăcsti (Prahova): im Pârâul Scumpia bei Rușiavețu (Buzău); in Mânzălesti (Buzău); beim Dorf Măgura (Buzău), zusammen mit Unio Copernici; in Mc- liccsti (Prahova), in Telega, in Buștenari, in Bercă u. s. w. Unio Munteniae nv. f. Taf. 111. Fig. 1-2. Schale verhăltnissmăssig diinn, gleichseitig oder măssig ungleich- zeitig, mit scharf markirter stumpfer Kante, welche vom Wirbel zum Hinterrand verlăuft. Zwischen der Kante und dem Schlossrand ist die Schale stark concav, wie bei Unio radiatodentatus. Institutul Geologic al României IGRZ BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENEAUNA RUMĂNIENS 225 Der bogenformige Schlossrand tritt mit dem Hinterland winkelig zusammen, wic es z. B. bei der Abbildung von Unio novorossicus bei Sinzow (Beschreibung neog. Verst. Gouv. Cherson u. Bessarabien. Mem. Soc. Nat. Nouvelle Russie Odessa t. XXI. 1897 Tab. III, Fig. 6) zu schen ist. Auf dem Wirbel sind 6 bis 8 zu zwei Reihen geordnete halbmond- formige Runzeln, oder aber fast runde stumpfe Stachcln, wie bei Unio radiatodentatus Sinz. Davon cntfallt die hintere Reihc auf die vorer- wăhnte Xante. In der Fortsetzung dieser beiden Stachelreihen, gegen den Vcntrahand hin, sicht man keine crhabenen radialcn Linien, wic solehe bei Unio radiatodetatus Sinz. var. (1. c. 1897. Tab. III, Fig. 3—4—5) cr- schcinen. Audi ist bei unserer Form keine Spur von ciner Furchc zwi- schen den beiden Stachelreihen entwickelt. Vor dom Wirbel befindet sich eine dcutlich abgegrenzte Lunula. Die beiden Cardinalzahne der linken Klappe sind fast ganz zu cincm cinzigcn mit cinandcr verschmolzen. Die rechte Klappe hat nur cincn Cardinalzahn, ebensowie bei Unio novorossicus. Zwei Icistenformige hintere Seitenzahnc in der linken, hin- gegen nur ein solcher in der rechten Klappe. Unio Munteniac ist an- scheinend mit Unio subrecurvus durch Obcrgănge verkniipft. Unio novorossicus unterscheidet sich von unserer Form durch dic mit Unio Saratae nv. f. ubcreinstimmendc fast ebene, nicht concave Hinterscite und durch die conccntrische Runzclung des Wirbcls, welehe dic ganze Breitc des Wirbcls umspannt, ohne also zu zwei Reihen win- keliger Runzeln abgethcilt zu sein, wie es bei unserer Form der Fall ist. Trotzdcm stimmen die beiden Arten bezuglich der Grosse des Wirbcls, beziiglich der Schlosszăhnc sowic hinsichtlich des Grades der Ungleich- seitigkcit der Schalc ziemlich genau uberein. Endgiltig kbnntc es erstan der Hand von Belegstiickcn der beiden russischcn Formen cntschieden werden, an welehe von denselben Unio Mimtcniae als vicariircndc Nu- ancc sich anschliesst. Vorkommen. Von Unio Munteniae liegen mir cinige verschie- dencn Bclegstucke aus maeotischem Oolith bei Tătarii (Mizil N.) im Ciorta-Istrița-Gebirge vor. Ganze Schalen sind in Folgc ihrer relativ geringen Dicke offenbar cine grosse Seltcnhcit. Kein cinziges von un- seren Exemplaren ist vollstândig. Unio Slanicensis nv. f. Tab III, Fig 3—5. (davon Fig. 4—5 Ubcrgăngc zu Unio Craioviensis). Es ist dies eine Abart von Unio Craioviensis, welehe fast ganz gleichseitige, ovale bis fast kreisrunde Schalc hat, sonst aber mit dicsem stark ungleichseitigcn Typus ubcrcinstimmt. Der Wirbel ist gerunzelt oder corrodirt. Er ragt merklich weniger Institutul Geologic al României 226 W. TEISSEYRE aus dem Schalenumriss hervor und ist auch weniger eingerollt (Tab III. Fig. 4^ und 5c/), als bei der ebenfalls glcichseitigen, jedoch diinnscha- ligen und geologisch ălteren Form Unio Munteniae (Tab. III. Fig. 2Ă). Demgemăss ist der Hinterteil der Schale nicht so steilz wie bei Unio Munteniae und dabei sehr wenig concav. Die kaum sichtbaren radialen Linien, welche auf dem Hintertheil sowohl bei Unio Slanicen- sis, als auch bei Unio Munteniae oft zu schen sind, schcinen kcine grosse Wichtigkeit zu haben. Vom Wirbel zum Hinterrand lăuft ein stumpfkantigcr Kiel, weleher von vorne durch cine breite, schwach vertiefte Depression, oder durch cine fast gar nicht vertiefte Abplattungszone beglcitct wird, welche an Unio Munteniae crinncrt und der mittlercn Furchc von Unio Craio- viensis und radiatodentatus entspricht. Diese Depression ist bis auf den Wirbel hinauf zu verfolgen, und verleiht dem letzteren eine charakte- ristiche Gestalt. Gcgen den unteren Schalenrand hin iibcrgeht diese Abplattung mitunter in cine flache Furchc, weleher am Schalenrand cin ganz seichter Ventralsinus entspricht (Unio m. f. Slanicensis-Craiovien- sis. (Tab. III. Fig. 4—5 und Fig. 7). Der Hinterrand tritt mit dem unteren Schalenrand winkclig zu- sammen. Es liegt dicser abgcrundctc Winkcl des Schalcnrandcs am un- teren Ende der vorerwăhntcn Kantc. Hingcgcn iibcrgeht der Hinterl and nur unmerklich in den Schlossrand, 'ganz im Gegcnsatz zu Unio novo- rossicus, welche Art iiberdics der mittleren Furchc entbchrt. In der rechtcn Klappc gcwohnlich nur ein Cardinalzahn, weleher aber im Unterschicdc zu Unio novorossicus und Munteniae, bei man- chcn Exemplarcn zwcitheilig ist, wobei der kleinere, obere Hocker sichtlich cinem Cardinalzahn entspricht. Umo Slanicensis steht in cler Mitte zwischen Unio Munteniae und Unio Craioviensis. Sămmtlichc bis jetzt gut bckannte Untcrschcidungsmerkmalc zwi- schen der Gruppe von Unio Slanicensis und Craioviensis cincrscits, sowie den Formen Unio Munteniae und novorossicus andererseits, stcllcn sich auf Grund unscrer Untcrsuchungen als collcctiv-stratigraphi- sche Gruppcnmcrkmale dar. In Rumănicn sind an der Hand dic- ser Merkmale maeotische, mitunter in’s Ponticum hinaufstcigende Ar- ten von Formen leicht zu trcnnen, welche vor Aliem fiir die Bifar- cinatcn-Schichten der dacischcn Stufe bezeichncnd sind. Diese Bedeu- tung hat der hoch tiber den Schlossrand herausragendc, sehr gewolbtc und stark cingerollte Wirbel bei Unio subatavus, subrecurvus und Mun- teniae. Denselben Wert hat der abweichendc Grad der Entwickclung des Kieles, sowie die relative Dickc dor Schale, welche bereits bei dicscn unverzierten Unionen gegen die jiingeren Schichten hin zu- Institutul Geologic al României BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENFAUNA RUMÂNIENS 227 nimmt. Wie gcringlugig dorici U'nterscheidungsinerkmale auch scheinen mogen, dennoch sind es nachwcisbar Kennzeichen von geologisch ganz verschicdenaltrigen Formen, Unio Slanicensiswnd Craioviensis vertreten diesseits dor Karpaten bis zu einem gewissen Grade die Stclle von Unio Neumayri Penecke, Ze- lebori M. Hoernes, Sibinensis Penecke, und pannonicus Neum. Im naturhistorischen Hofmuseum in Wien sah ich einige der Art Unio Slanicensis ăhnliche Exemplare von Unio Neumayri Penecke aus Malino, aus den unteren Paludinen-Schichten Slavonicns. Vcrgleichbar ist auch Unio Bittneri Penecke (Exemplare aus Sibin, Zone mit Vivi- para bifarcinata Bielz). Im Allgemeincn unterscheiden sich die vicariirenden slavonischen Formen durch hohere, stărker eingerollte Wirbel, durch etwas anderc Gcstalt der Schale, welche nach Penecke dreiseitig ist, sowie dadurch, dass der Kicl năher gegen die mittlere Gegend der Schale sich befindet (Unio Zelebori). Unio Slanicensis reprăsentirt innerhalb der vicariiren- den rumănischcn Mutationsrcihc cine Abzweigung, welche in Bezug auf die sehr wcnig ungleichscitigc Schale mit der slavonischen Speciesgruppe con vergi rt. Vorkommen. Dacische Bifarcinatcn-Schichten und zwar in B e- ceni (Buzău), Fi li pești de pădure (Prahova), am Berg Mușc el u westlich von Tătâru (Prahova) u. s. w. Unio psilodontuni nv. f. Tab. IV. Fig. 1. 1896. Unio Stoliczkai SABBA STEFANESCU, Tcrr. tert. Roumanic Alem. Soc. gcol. France 1896, p. 33. Tab. I. Fig. 9—10. Non Unio Stoliczkai Neumayr und Paul, Congericn-und Paludinen-Schichtcn Slavonicns. Abhandl. gcol. R.—A. 1875, p. 29. Tab. II. Fig. 9. Non Unio Stoliczkai PENECKE, Bcitr. z. Fauna d. Slavonischen Paludinen-Sch.-Hcitr. z. Palacont Ostcrrcich-Ungarns III. 3. 1884. p. 93. Dicse Form schlicsst sich als eine stark ungleichseitige Nuance an die Abart Unio Slanicensis an, mit welcher sie die Ausbildungsweisc des Wirbels und des Kielcs sowie des kaum angedeuteten Vcntralsinus und das Fehlen ciner mittleren Furche gemeinsam hat. Anstatt der Furche ist cine breite Abplattungszonc zu constatiren, welche bereits am Wirbel beginnt und welche nur bei ausgewachsenen Excmplaren in eine sehr flache Furche am unteren Schalenrand ubergeht. Der letztcren enstpricht ein breiter Ventralsinus vor dem unteren Kielende. Die rechte Klappe hat einen einzigen măchtigcn, mitunter zwei- teiligcn Cardinal- und einen hinteren Seitenzahn ; die linkc aber zwei Cardinal- und zwei hintcrc Scitenzăhne. i Institutul Geologic al României IGR. 228 W. TEISSEYRE Stark ungleichseitige mittelgrosse Individucn von Unio psilodontum konnten sehr leicht mit Unio subrecurvus Teiss. verwechsclt werden, wcnn nicht die Schale dor letzteren Form merklich mchr aufgeblasen und der Wirbel viei hoher warc. Măssig ungleichseitige Exemplare von Unio psilodontum erinnern durch den im Ganzen dreieckigen Umriss der Schale in auffallender Weisc an Unio Craioviensis Tourn. (Tab. IV. Fig. 3). Hier muss aber betont werden, dass Unio psilodontum (Tab. IV. Fig. lb.), ebcnsowic Unio Stefanescui, merklich flachere, weniger aufgeblascnc Schale hat, als Unio Craioviensis (Tab. IV. Fig 3 b.) und Slanicensis (Tab. III. Fig. 5 c.) Die beiden abgcplatteten Formen Unio psilodontum und Stefa- nescui stellen vielleicht' einen besonderen Formenzweig innerhalb un- serer Mutationsreihe fiir sich dar und unterscheidcn sich von cinandcr vor Aliem durch den Grad der Ungleichseitigkeit dor Schale. Erst die extrem dickschaligen Individucn von Unio Stefanescui biissen die Ahnlichkeit zu Unio psilodontum ganzlich ein. Mittelgrosse Exemplare von Unio psilodontum, deren Schale zu beiden Seitcn des stumpfen Kieles abgeplattet ist, sind tăuschend ăhn- lich zu Unio Saratae Teiss. Unio psilodontum unterscheidet sich als- dann von Unio Saratae durch mehr eiformige, gegen riickwarts mchr verschmălerte Gestalt der Schale. Diescs Merkmal bewahrt sich auch bei jenen mittelgrossen Exera- plaren von Unio psilodontum, welche innerhalb dieser Art durch den geringsten Grad von Ungleichseitigkeit der Schale sich auszeichnen. Bei solchen Individuen ist die Ahnlichkeit zu Unio Saratae am grossten und ist bei denselben dor unter dem Wirbel gelegene vordere Theil des Schlossrandes sanft nach abwărts gerichtet, wahrend bei mehr ungleich- seitigen Individuen der vordere Schlossrand steil vom Wirbel nach ab- wiirts abbiegt und der hinterc Schossrand fast geradlinig ist. Mit dem Altor nimmt die Ahnlichkeit zu Unio Saratae merklich ab, zumal durch den Vcntralsinus cine ganz eigenthiimliche Gestalt der Schale bedingt wird. Der untere Schalenrand wird fast geradlinig, der hinterc Schlossrand aber bogenfbrmig. Der Wirbel zeigt bei Unio psilodontum sowohl in der Jugend, als auch im Alter, cine mehr zugespitzte, dreieckigc und dabei abgcplattete Gestalt und ist zumeist etwas weiter nach vorne geriickt (direct liber dem Cardinalzahn der rechten Klappe), als bei Unio Saratae (hinter diesem Zahn). Der Schlossrrand tritt mit dem 1 linterrand nicht winkclig zusammen, wie bei Unio Saratae. Unio prominulus Sabba hat niedrigere und trotzdem weniger nach vorne geruckte Wirbel, als Unio psilodontum. Offcnbar ist Unio promi- nulus mit Unio Sturdzae und nicht mit Unio psilodontum verwandt. BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENFAUNA RUMÂNIENS 229 Unio Sturdzae ist von Unio psilodonlum auf den ersten Blick durch geradlinigen Schlossrand unterscheidbar. Von Unio Bielzi Fuchs (non Unio Bielzi Czek. vergi, obcnp. 220) unterscheidet sich unsere Form durch mehr dreieckige Gestalt der Schale, durch die abweichende Lage des Ventralsinus und durch die grosse Breite des fiachen Riickens, welcher dem Kicl anderer Arten entspricht. Unio Stoliczkai Neum. ist ebenfalls nur oberflachlich ahnlich. Der Verglcich dieser Art mit unseren Exemplarei! von Unio psilodontum ergab, dass diese lotztercn stets mehr in dic Lange gezogen sind, wobei dor Wirbel stets bei Unio psilodontum niedriger ist. Anstatt der «zwei schwachen von der Wirbelgcgend gegen dic hintere Ecke verlaufcndcn Kiele» (Neumayr 1. c.) besitzt unsere Form stets einen einzigen breiten, stumpfen, trotzdem aber scharf ausgepragten Kicl, welehem der breite abgerundete Vorsprung des hinteren Schalenrandcs entspricht (1). Viei wichtiger ist das folgcnclc Merkmal. Bei ausgewachsenen Individucn von Unio psilodonlum befindet sich vor dem besagten Vorsprung cine seichtc Ausbuchtung des ventralei! Schalenrandcs, welchc in dem hingenen rc- gclmăssig abgerundctcn Schalenrand von Unio Stoliczkai gar kein Ana- logei! findet und welchc, wie die t'bergangsformen zu Unio Craioviensis Ichrcn, statt dessen den sehr engen Anschluss an diese Art vermittclt. In allen diesen Mcrkmalcn stimmen unsere Exemplare so volkom- men mit den Abbildungcn von Unio Stoliczkai Sabba (non Neumayr), dass an der Identitat beider Formcn nicht zu zweifeln ist. Von Penecke wird Unio Stoliczkai Neum. auf dic geologisch al- teren Formcn Unio Hoernesi Penecke und Bittneri Penecke zuriick- gcfuhrt. Dic vorcrwăhntcn Trcnnungsmerkmale zwischen Unio Stoliczkai und psilodontum crweisen sich nun zugleich als constante Gruppcnmcrk- malc zweier Formenrcihcn, jener von Unio sabatavus Teis. und jener von Unio Hoernesi Penecke. Trotzdem kann anscheinend nicht die Rcde davon sein, als ob cs sich hicr um parallclc Formengruppcn (I Unio psilodontum —■ Craio- viensis, II Unio Hoernesi—Stoliczkai) im wahren Sinne des Wortcs handeln wurde (vergi, den Stammbau der Unio-Arten bei Penecke 1. c. 1884, p. 100). Wcnigstcns ist es Thatsache, dass einerseits Unio Cra- ioviensis mit Unio psilodontum durch Cbcrgangc vcrkniipft ist, anderer- seits aber Unio Craioviensis, anstatt mit irgend cincm Verwandtcn (1) Auch auf den Abbildungen von Sabba STEFANESCU (1. c. Tab. I. Fig. 9—10) ist nur cin cinzigcr breiter Kicl zu sehen. Wenn von dem Autor trotzdem von zwei Kiclen (1. c. p. 34) Erwăhnung gethan wird, schcint es sich um dic Ra- dialsculptur zu handeln, welchc auf dem vom Kiele zum hinteren Schlossrand abfal- lendcn Schalcnthcil bei verschiedcnen Unionen-Artcn zu crscheincn pflegt und welchc regclrccht nur sehr wenig dcutlich hervortritt. Institutul Geologic al României 230 W. TE1SSEYRE von Unio Stoliczkai vergleichbar zu sein, vielmehr zu Unio pannonicus Neumayr (1. c. 1875. Tab. III. Fip. 10) tauschende oberflachliche Ahnlich- keit verrathct. Dic letztere Art wird aber von Penecke einer ganz an- deren Mutationsreihe zugcwiesen (jener des Unio Neumayri Penecke). Allcrdings hat hingegen Neumayr selbst (1. c. p. 30) Unio Stoliczkai als in der That mit Unio pannonicus nachst vcrwandt bezeichnet, was sehr auffallig ist. Vorkommen. Unio psilodontum ist in dacischcn Bifarcinaten- Schichtcn am Piscu Gemeni in Val. Strâmba bei Petrari (Dâmbovița) schr haufig, wo dicse Art von Unio Rumanus, Vivipara tumida und V. Popescui bcglcitct wird. Je cin Exemplar wurde in Bănești bei Câmpina (Psilodon-Schichten) und bei Florcsti (zusammen mit Unio Slanicensis und Vivipara bifarcinata Bielz) gcsammclt (dacischc Stufe). Sabra Steeanescu fiirt dicse Art aus seincn «oberen pontischcn» Schichten von Seci uri (Gorjiu) an. X’nio Stefanescui Tourn. 1879. Unio Stefanescui Tournouer. Journal de Conchyliologic, 1879, p. 262. 1881. Uuio Stefanescui Porumbaru, Etude gcol des cnvirons de Craiova, Paris 1881 p. 22. Tab. V. Fig. 1—7. 1896. Unio (Quadrula) Stefanescui TOURNOUER, Sabba Steeanescu: Tcrrains tertiaires dc Roumanic. Mcmoires Societe gcol.. de France, t. VI, nr. 15 1896, p. 43. Tab. IV. Fig. 1—2. Es ist dics eine mit Unio Slanicensis durch Ubcrgănge vcrkniipftc Abart, welche durch doppelt flacher gcwolbte und bei weitem mehr dickc Schale, durch bogenformigen hinteren Schlossrand, durch stark aus dem Schalenumriss sich abhebendes unteres Ende des Kieles und durch mehr nach vorne geriickten sowie mehr reducirten Wirbel sich auszeichnet. Beztiglich der allgemeinen Gestalt der Schale erinnert Unio Ste- fanescui auch an die geologisch jiingere verzierte Form Unio clivosus Bros. (Exemplar aus Bucovăț, col. Fuchs, im naturhistorischen Ilofrnu- scum in Wien). Viclleicht ist es ein Nachkomc von Unio Stefanescui unter den verzierten Unionen. Unio Stefanescui liegt mir in einem einzigen Exemplare vor, wel- ches auf dem Bcrg M u s c e 1 u bei Tătara (Prahova), zusammen mi; Unio Slanicensis und Unio Slanicensis m. f. Stefanescui, in dacischcn Bifar- cinaten-Schichten, gefunden wurde. Institutul Geologic al României BEITRÂGE ZUR NE0GENEN MOLLUSKENEAUNA RUMÂNIENS 231 Unio Craioviensis Tournouer. Tab. IV, fig'. 3. Ubergăngc zu Unio Slanicensis (Tab. III. Fig. 7 und Tab. V. Fig. 6.), zu Unio psilodontum (Tab. III. Fig. 6 und Tab. IV. Fig. 2) und zu Unio recurvus (Tab. IV. Fig. 4 und Tab. V. Fig. 4). an Unio pannonicus NEUM. und Paul, Congcricn und Paludinen-Schichten Slavo- voniens. Abh. geol. B.-A. 1875. Tab. III. Fțg. 10, 1880. Unio Craioviensis TOURNOUER, Journal de ConChyliologie 1880 p. 97. 1881. Unio Craioviensis PORUMBARII, Etude geol des environs dc Craiova. Paris 1881. p. 20. Tab. IV. Fig. 1—3. 1883. Unio Rosseli Cobalcescu, Memoriile geol. ale Școalei militare din lași, Bu- curesci 1883,p. 113. Tab. VI. Fig. 4. 1896. Psilunio Craioviensis Sabba Stefanescu, Etudes terr. tert. Roumanic. Mi m. Soc. geol. dc France Paris 1896, p. 45. Tab. IV. Fig, 3—5. Die Schale ist stark unglcichseitig. Vom Wirbel zum Hin- terrand verlăuft cine stumpfe Kante, welcher eine winkelige, abgerundete Biegung des Schalenrandes entspricht und welche von vorne und von riickwarts von je einer deutlichen, wenn auch seichten Furche begleitet ist. Der vorderen Furche entspricht ein seichter, nur selten kaum unterscheidbarer Ventralsinus. Diese Furche ist nicht blos gegen dem Ventralrand hin, sondern auch auf dem Wirbel deutlich entwickelt. Der Hinterrand der Schalc ist nach Arteincs breiten Bogens abgestutzt, iibergeht aber ganz unmerklich in den Schlossrand, ohne dass zwischen beiden jener winkelige Vorsprung des Schalenrandes bemerk- bar wăre, welche fur die Gruppe des Unio novorossicus-Saratae-trans- carpaticus bczeichnend ist. Schloss wie bei Unio Slanicensis. Der Car- dinalzahn der rechten Klappe zumeist zweiteilig. Unio Craioviensis ist mit Unio Slanicensis einerseits, hingegen mit Unio recurvus Sabba und mit Unio psilodontum andererseits durch Ubergănge verknupft und steht namentlich hinsichtlich des Grades der Ungleichseitigkeit der Schale genau in der Mittc zwischen den beiden ersteren Arten. An Unio Slanicensis erinnert uns Unio Craioviensis durch den allgemeinen Habitus der Schalc, hingegen an Unio recurvus durch die krăftige Ausbildung der bis auf die Wirbelspitze hinauflaufenden mittleren Furche und des Ventralsinus. Das letztere Merkmal, d. h. das Ubcrgreifen der Ventralfurche auf das Jugendstadium, stellt gleichzeitig den Unterschied gegenuber Unio psilodontum dar, mit welcher Art Unio Craioviensisvar. (Tab. III. Fig. 6. und Tab. IV. Fig. 2.) hingegen bezilglich des Grades der Ungleichseitigkeit der Schale fast ubereinstimmt. Es reprăsentiren diese vier Arten ein Bundei năchst vcrwandter For- pien, welche unter einander geologisch glcichaltrig sind. Institutul Geologic al României 232 w. tEisseyre Die tăuschend ăhnliche slavonische Form Unio pannonicus Neum. unterscheidet sich von Unio Craioviensis vor Aliem dadurch, dass der Ventralsinus bei der ersteren «auf die Mitte» (Neumayr 1. c.) des unteren Schalenrandes entfallt, hingegen bei Unio Craioviensis etwas mehr nach riickwărts sich befindet. Tatsâchliche Verwandtschaft ist vor Aliem darum ausgeschlossen, weil Unio Craioviensis einerseits und Unio pannonicus andererseits mit verschiedenen unter einander nicht vergleichbarcn Arten durch Ubergăngc verschniipft sind. Es sind dies zwei im Ganzen leicht trennbare, bis zu einem gewissen Grade stellvertretende, jedoch blos convcrgirendc Formenkreise. Hochstens miisste Unio pannonicus und Craioviensis an den gemeinsamen Stam- mtypus dieser beiden Formenkreise sich anschliessen, eine Frage, fur deren Entscheidung mir gar keine Anhaltspunkte vorliegen. Vorkommen. Unsere zahlreichen Exemplare stammen aus den dacischen Unionen-Schichten von Bece ni, wo auch Cobalcescu dic Originalien fiir die zweifellos synonime Form Unio Rosscti sammelte. Bekanntlich steigt diesc Art in die levantinischc Stufc hinauf (C r a i o v a) Unio m. f. Craioviensis Tourn. — recurvus Sabba. Tab. V. Fig. 4. Diese Form erinnert an Unio recurvus durch die lăngliche Gestalt der Schale, hingegen an Unio Craioviensis durch die zwei ziemlich starken Furchen zu beiden Seiten des Kicles, sowic durch die Position und dic relative Hohe des Wirbels ilber dem Schlossrand. Als ăhnlich, wenn auch leicht unterscheidbar, ist Unio biplicatus Bielz crwăhnenswert (Exemplar aus Crețesti bei Craiova im naturhis- torischcn Hofmuseum in Wien). Es ist dies eine mit concentriscen Falten und Qucrrunzeln verzierte Form, welehe zweimal stărker aufgeblasene Schale hat. Trotzdem stimmt die ăussere Gestalt der Schale mit Unio Craio- viensis-recurvus ubercin. Es tragt dazu der Umstand bei, dass die letz- tere Form durch einen recht deutlichen Ventralsinus und durch etwas fltigelartig verbreiterte Hinterscite ausgezeichnet ist. Als wichtiger Unter- schied falit es auf, dass bei Unio biplicatus die vom Wirbel zum Hin- terrand vcrlaufende Furche nicht blos von riickwărts, wie bei der Gruppe des Unio Craioviensis, sondern auch von vorne durch eine Kante einge- fasst ist. Statt der letzteren ist bei Unio Craioviensis-rccurvus nur ein breiter Riicken vorhanden. A/ orkommen. Dacischc Bifarcinaten-Schichten, in Begleitung von Unio Craioviensis und recurvus. Berg Crucea Cor oi bei Să- rata Monteoru. Beceni (Buzău). BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENFAUNA RUMÂNIENS 233 Unio recurvns Sabba. Tab. V. Fig. 1, 2, 3 und 5. Psilunio recurvns Sabba Stefanescu 1. c. 1896. p. 46. Tab. IV. Fig. 6—9. Die Schale von Unio recurvus ist noch mchr langlich eifbrmig, als jeno von Unio Craioviensis. Die grosste Breite cntfăllt hinter dem Wirbel, nicht auf denselbcn, wie es bei allen verwandten Formen der Fall ist. Der Wirbel ist weiter nach vorne geriickt und ragt weniger aus dom Schalenumriss heraus, als bei Unio Craioviensis. Die den Kiel von vorne begleitende Furche ist viei seichter und der Kiel selbst viei flacher und breiter, als bei Unio Craioviensis. Dabei falit die Hinterseite, namentlich gegen den Wirbel hin, sanfter vom Kielc ab, als bei Unio Craioviensis. Diescr graduelle Unterschied in der Ausbikhing des Kieles und der Hinterseite ist ganz derselbe, wie der Unterschied zwischcn Unio Saratac und transcarpaticus. Auf diese Weise offenbart sich die bei vcrschiedenen Formcnreihcn ubercinstimmende Tcndenz zur Abflachung der Schale. Vor dem Wirbel befindet sich cine scharf begrenzte Lunula. Die rcchtc Klappe hat blos einen cinzigen Cardinalzahn. Diese den dacischcn Bifarcinaten-Schichten eigenthumlichc Form pflegt sich in Begleitung der vorigen Art vorzufinden. Das in Fig. 5 abgebiklete Exemplar schliesst sich an Unio m. f. Craioviensis-recurvus an, indem dasselbe weniger ungleichseitig ist, als die typische Form von Unio recurvus (Fig. 1, 2, 3). Ober die Beziehungen zu Unio subrecurvus ist die Bcschreibung der letzteren Form nachzuschlagen. Die verglichenen slavonischen Exemplare von Unio Stoliczkai Neom, haben starkere concentrische Sculptur und keine scharf begrenzte Lunula. Manche Exemplare schcn aber auf den ersten Blick so aus, als ob sie fast identisch mit unserer Form wăren (z. B. Exemplare von Unio Stoliczkai Neum. aus Sibinj in West-Slavonien im naturhistorischen Hof- museum in Wien). Es ist dics offenbar nur Convergenz. Auf Verwand- schaft beruht statt dessen die Âhnlichkeit zwischen Unio recurvus und Unio psilodontum. Bei der letzteren Art ist die den Kiel von vorne be- gleitende Furche bis auf den Wirbel hinauf zu verfolgen. Ausserdem ist Unio psilodontum mchr grosswtichsig, als Unio recurvus. Der dem unte- ren Kielende entsprehende Hinterrand dor Schale springt bei Unio psilo- dontum merklich weiter aus dem Schalenumriss heraus, als bei Unio recurvus. Wie bereits Sabba Stefanescu crwăhnt, ist auch Unio excentricus Brus. mit Unio recurvus zu vergleichen. Institutul Geologic al României 234 W. TE1SSEYRE Vorkommen. Bifarcinaten-Facies der dacischen Stufe am Berg Crucea Cor oi bei Sărata-Monteoru; so auch in Bcceni (Buzău) in den dacischen Unionen-Schichten. Levantinische Stufe in der ge ti- se hen Provinz des Tertiărs. II Die Mutationsreihe des Unio novorossicus Sinzow. Schale oval bis fast schief elliptisch, nach ruckwărts niemals keil- fbrmig verschmalert. Schief abgestutzte, nicht concave und relativ sehr breite Hinterseite der Schale mit weit vorspringendem, deutlichem, wenn auch stumpfem Winkel an der Grenze zwischc dem Schloss- und dem Hinterrand- Der die Hinterseite von vorne abgrenzende Kiel bei geolo- gisch ălteren Vertretern der Gruppe relativ sehr scharf markirt. Dabei die Schale zu beiden Seiten des Kicles abgeplattct, niemals aber concav, wie bei ^nderen Formenreihen glatter Unionen. Bogenfbrmiger Schlossenrand. Der hochste Punkt dicscs BOgens liegt hinter dem Wirbel. Rechte Schale hat nur einen einzigen Cardi- nalzahn. Es ișt dies cine an der Aussenseitc der Karpaten und in Siidost-Europa uberhaupt weitverbreitete Mutationsreihe, welche die maeoțischen, pontischen, dacischen und levantinischen Schichten um- fasst. Es gehoren hieher : • Unio novorossicus Sinz. Maeoticum. Mâssig ungleichseitig. Wirbel ziemlich hoch. Kiel deutlich. Unio Saratae Teis. Dacische Bifarcinaten-Schichten, vielleicht aber auch in pontischen Congerien-Schichten. Stark ungleichseitig. Wirbel măsșig hoch. Kiel deutlich. Unio. transcarpaticus Teis. Levantinische Unionen-Schichten. Stark ungleichseitig, Wirbel sehr niedrig, Kiel fast unsichtbar. Unio procumbcns Fuchs. Untcre levantinische Schichten mit verzierten Unionen bei Pleșcoi (Buzău) und Când ești. Mittlere Schichten mit verzierten Unionen in der getischen Provinz des Tertiărș nach Fuchs und Sabba Stefanescu (vergi, unten Tab. VIII. Fig- 3). Ohne Wirbel, ohne Kiel. Schale glatt, wie bei den vorigen Formen. Unio Davilai Por. Levantinische Stufe und zwar mittlere Palu- dinen-Schichten der getischen Provinz nach Autoren. Durch Mcdian- sinus von voriger Form verschieden. Unio Janinae Teis. Vcrschiedcne Horizontc der Schichten mit verzierten Unionen. Ohne Wirbel., ohne Kiel, aber mit Verzierungen BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENFAUNA RUMĂNIENS 235 Unio Saratae nv. f. Tab. VI. Fig. 1. Die măssig dicke Schale ist mehr in die Lănge gezogen, als bei Unio novorossicus Sinzow (1). Der Wirbel ist bei unseren Exemplaren nicht gerunzelt, sondern corrodirt, und befindct sich im vorderen Viertel oder Fiinftel der Schalenlănge, anstatt fast im vorderen Drittel, wie bei Unio novorossicus. Auch ist die Hbhe des Wirbels liber dem Schlossrand etwas ge- ringer. Der Hinter- und der Oberrand der Schale verrathen das bezeich- nende Gruppenmerkmal, indem sie unter einem stumpfen Winkel zu- sammentreten, welcher, ebensowie bei Unio novorossicus, aus dem Umriss der Schale deutlich sich abhcbt. Eine scharf markirte, wenn auch stumpfe Kantc vcrlăuft vom Wirbel zum Hinterrand. Der zwischen dieser Kante und dem Schlossrand gelegene Hintertheil der Schale ist steiler gegen den Schlossrand geneigt, als bei der verwandten Form Unio transcarpa- ficus. Auch ist er, zumal gegen die Peripherie der Schale hin, gar nicht concav (Unio radiatodentatus Sinz), sondern cben, wie bei Unio novo- rossicus Sinz. Im Vcrgleich zu oberflăchlich ăhnlichen Formen aus Gruppe des Unio Sturdzae ist der Hintertheil der Schale merklich breiter. Oberaus undeutliche Radiallinien sind bei Unio Saratae einerseits in dor Kielgegend, zwei an der Zahl, und andererseits auf der Vorder- scite dor Schale (3 bis 4) zu unterscheidcn. Vergleichbar sind die an den SiNzow’schen Abbildungcn von Unio novorossicus ersichtlichen Ra- diallinien. Solche Linien sind aber auch bei Unio Craioviensis und bei scinen Verwandten mitunter zu schen und folglich von keiner systema- tischen Wichtigkeit. Obwohl die rechte Klappe nur einen einzigen Cardinalzahn hat ebensowie es bei der Gruppe von Unio Craioviensis (Psdunio Sabba) der Fall ist, ist os leicht cinzuschcn, dass eine gcnetischc Verbindung mit dieser Gruppe nicht angenommen werden darf. Unio Sturdzae, sowie die slavonischen Formen Unio Partschi Penecke und Unio subthalassinus Penecke erinnern an Unio Saratae durch den allgemcinen Habitus der Schale und durch den Grad der Riickbildung des Wirbels, konnen aber durch merklich schmălere, keil- formige und dabei abgerundetc, nicht abgestuzte Hinterseite leicht un- tcrschieden werden. Der Schlossrand ist tibrigens bei Unio Sturdzae oft (1) SINZOW: Beschreibung cinigcr ncogcncn Versteinerungen, welche in den Gouvcrncmcnts von Chcrson und Bcssarabien aufgcfundcn wurden. Metnoires d. 1. Soc. de Naturalistcs dc la Nouvelle Russie. Odessa, tom. XXI 1897, p. 63. Tab. III. Fig. 6—9. 236 W. TEISSEYRE fast geradlinig und ubergcht ganz unmerklich in den Hinterrand. Erst, wo der letztere scinerseits in den Ventralrand ubergeht, ist bei manchen Individucn von Unio Sturdzae cine leichtc stumpfwinkelige Bicgung des Schalenrandcs angedeutet, welche dom ventralen Kielende entspricht. Minder wichtig ist es, dass der Wirbel bei Unio Sturdzae zumeist etwas weniger nach vorne geriickt ist, als bei Unio Saratae, zumal das Vorriicken und dic Reduction des Wirbels zu Erschcinungen des mor- phologischen Parallelismus gehort, welche bei verschiedenen Formen- reihen sich einstcllen. Im Ganzen ist Unio Saratae als eine hbchst wahrscheinlich an- die maeotische Form Unio novorossicus sich anschliesscnde, jedoch geo- logisch jiingere Form zu betrachten. Unio atavus Partsch ist mit die- scr Formengruppe gar nicht verwandt. Vorkommen. Unio Saratae kommt in der Bifarcinaten-Facies der oberen dacischen Stufe am Berg Crucea-Coroi bei Sărata- Montcoru (Buzău) hăufig vor. In Begleitung von Unio Saratae er- scheint dortselbst dic convergircnde Form Unio Sturdzae in grosser Anzahl von Individucn. Fcrner wurde Unio Saratae in der Gegend von Cănești (Ditr. Buzău), am Weg nach Valea Verde gcsammclt. Im Nordwesten von C â n d e ș t i (bei Berea) zusammen mit Melanopsis Sandbergeri Neum. var. Rumana Tourn., nahe im Liegenden der le- vantinischen Etage, welche hicr mit Unio procumbens Fuchs, Vivipara bifarcinata Bielz, pannonica Neum. (zahlreich) und aff. transitoria Sabba anhebt. Unio transcarpaticus nv. f. F. typ. Tab. VI. Fig. 3. Cbcrgangsform zu Unio procumbens Fuchs : Tab. VI. Fig. 2. 1897. Unio Partschi Sinzow. I. c. p. 70. Tab. III, fig. 10—11. (non Unio Partschi Penecke). Der Wirbel tritt aus dem Umrisse der Schale noch merklich we- niger heraus, als bei' Unio Saratae. Die Hinterseite zeigt dic charakte- ristische Abstutzung. Dic vom Wirbel zum Hinterrand verlaulende Kante ist bei dieser Art bereits in einen breiten, genau abgerundeten Riicken umgeformt, welcher noch bei typischen Vcrtretern dieser Art deutlich unter- scheidbar ist, bis er schliesslich bei den Ubcrgangsformcn zu der innerhalb dieser Formenreiche năchstfolgenden Mutation Unio procumbens Fuchs ganz verschwindet (Tab. VIII. I?ig. 3). Dabei wird der zwischen dieser Kante und dem Schlossrand gelegene hintere Schalentheil bereits bei Unio transcarpaticus und noch mehr bei Unio procumbens leicht convex, so ICRz' Institutul Geologic al României BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENFÂUNA RUMÂNIENS 237 dass er, in der Richtung zum Schlossrand, sanfter abfăllt, als bei Unio novorossicus und Saratae. Auf diese Weise ergibt es sich aus dem Vergleich unserer Exemplare von Unio transcarpaticus mit Unio procumbens, dass die zweitc Form der umnittelbarste Nachkomme von Unio transcarpaticus sei. Unsere Exemplare von Unio transcarpaticus weisen nicht so stark in die Lange gczogene Schale, wie die von Sinzow als Unio Partschi abgebildcte Form. In dieser Hinsicht steht Unio transcarpaticus in der Mitte zwischen Unio Saratae und der SiNzow’schen Form. Der Vergleich unserer Exemplare von Unio transcarpaticus mit den hingegen von Penecke gegebenen Abbildungen seincr Art Unio Partschi lasst keinen Zwcifel dariiber aufkommen, dass Unio Partschi Penecke in Rumanien vielmehr in der Art Unio Sturdzac Cob. einen vicari- irenden Vertreter besitzt. Das gemeinsame Merkmal von Unio Partschi und Sturdzac liegt in der Gestalt und Position des Kieles sowie in dem Verlauf der Anwachsstrcifen, welche am Kiele fast winkelig nach riick- wărts ausgezogen sind, entsprechend der nach riickwărts verschmălerten Gestalt der Schale. Obwohl diese Merkmale bis jetzt unbcachtet blie- ben, sind es dennoch Merkmale von zwei verschiedcnen Mutationsreihen. Bei Unio transcarpaticus und bei Unio Saratae ist der Kiel viei mehr entfernt von dem Schlossrand, als bei Unio Partschi und sub- thalassinus Penecke cinerseits, sowie bei Unio Sturdzac andererseits. Daraus ergibt sich die grosse Steilhcit der Hinterscite bei Unio Partschi und subthalassinus (Penecke 1. c. Tab. XVII. Fig. 8 und Fig. 10 1.) sowie bei Unio Sturdzac (unten Tab. VII. F'ig. 5a,Ă). Damit hăngt aber die be- zeichncndc nach riickwărts keilformig vcrschmalerte Gestalt der gan- zen Schale zusammen. Dem gcgeniibcr ist die Schale bei Unio transcar- paticus-procunibens oval und zeigen die Anwachsstrcifen einen schief clliptischen Verlauf, welcher durch den Kiel ganz unbeirrt bleibt. In Bezug auf die Hbhc des Wirbels tiber dem Schlossrand stimmt Unio Partschi Penecke nicht mit Unio transcarpaticus, sondern mit Unio Saratae iiberein. Trotz ihrer tauschenden gegenscitigen Ăhnlich- kcit sind auch diese beiden Formen an dor Hand der vorbesprochenen Gruppenmerkmale des Kieles und der Hinterscite leicht trennbar. Vorkommen. Unio transcarpaticus liegt mir aus der levan- tinischen Stufe von M o reni vor, wo diese Art in Begleitung von ver- zierten Unioncn aus der Verwandtschaft von Unio Rrandzae Sabba und Manieri Sabba crschcint. r Institutul Geologic al României 238 W. TEISSEYRE Unio Jauinae nv. f. (1) Tab. VI. Fig. 4. 1896. Unio (Iridea) Beyrichi Saba Stefanescu, 1. c. p. 35. Tab. I. Fig. 15 — 17’ Non. Unio Beyrichi NEUMAYR, 1. c. 1875 p. 28. Tab. 111. Fig. 2. Non. Unio Beyrichi PENECKE, 1. c. 1884 p. 94. Iest ist dies eine mit Unio Bcirychi Neum. und mit Unio Zitteli Penecke verglcichbarc, indessen mit Unio Saratac und procumbens ver- wandte Form, welche durch ctwas abwcichende Gestalt der Schale, bezw. aber durch das Fehlen eines Kieles von den beiden slavonischen Arten sich leicht unterschcidet. Der Umriss des Schalenrandes ist bei Unio Zitteli ciformig, wobci die Vorderseite der Schale breiter ist, als die Hinterseite. Hingegen ist der Schalcnumriss bei Unio Beirychi und bei Unio Janmae fast genau clliptisch und dabei bei der ersteren Form, eben- sowic bei Unio Zitteli viei weniger verlangert, als bei Unio Janmae. Es stimmt in dieser Hinsicht Unio Jauinae mit Unio transcarpaticus- procumbens genau iiberein. Der Wirbel ist bei unserem Exemplar von Unio Janinae etwas mehr nach vorne geriickt, als bei Unio Saratac und dabei doppelt niedriger, als bei dieser Art., d. h. nur wenig hoher, als bei Unio trans- carpaticus. Die flachen concentrischen Falten werden bei Unio Janinae von cbenso breiten, flachen Radialfalten gekreuzt, oder eigentlich in solehe abgetheilt. Die concentrischen Falten sind zwei mal breiter, als ihre Zwischenfurchen. Doch spalten sich diese Falten gegen den vorderen Schalcnrand hin, ganz unregelmăssig, sei os zuerst in jc zwei schmale Falten, sei es direckt in Bundei von zarten Anwachsstrcifen. Ein Kiel ist bei unserem Exemplar nur an der Wirbelspitze ganz schwach angedeutet, sonst aber gar nicht vorhanden. Die Kiellinie ver- liert sich, ebensowie bei Unio transcarpaticus-procumbens, indem der von dcrselben zum hinteren Schlossrand abfallende, abgeplattete Scha- lentheil nach und nach convex wird. An der Stcllc, wo bei Unio Saratac und transcarpaticus der Kiel sich befindet, sieht man das auch fur Unio Beyrichi Neum. und Zitteli Penecke bezeichnende scharfwinkelige Zusammentreten radialer Wiilste, welche von hier cincrseits zum Ventralrand, andererscits aber zum (1) Diese Artbczcichnung ist dem Vornamcn meiner Gcmahlin entlehnt. Institutul Geologic al României BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOT.EUSKENFÂUNA RUMĂNIENS 239 Schlossrand verlaufen. Es ist dies ein auffălliges Sculpturmerkmal, wel- ches aber zweifellos verschiedenen, zum Theil mit einander nicht ver- wandten Formen gemeinsam ist. Die slavonischcn Formen, welehe eine derartige Sculptor zeigen Unio Zitteli und Unio Beyrichi, entfernen sich von Unio Janinae durch abweichende Gestalt des Schalenumrisscs und durch etwas hohere Wirbel. Auch falit es auf, dass bei Unio Beyrichi ein schwach erhabener Kiel (Neumayr 1. c.) vom Wirbel bis zum hinteren Schalenrand verlăuft. Dieser Kiel ist auch auf Abbildungen dieser Art deutlich unterscheidbar (Neu- mayr. 1. c. Tab. III, Fig. 11. a). Ausserdem ist die Schalc von Unio Beyrichi merklich weniger ungleichseitig, als bei Unio Janinae. Bei Unio Beyrichi springt der Wirbel weit aus dem Schalenumrisse heraus, hin- gegen bei Unio Janinae etwa ebenso wenig, wie bei Unio transcar- paticus. Jedenfalls sind die beiden Formen Unio Janinae und Beyrichi nicht mit einander identisch. Unio Janinae ist zweifellos mit Unio Saratae-transcarpatiais- procumbens năchst verwandt, zumal somit auch die Lage des Wirbels und die ăussere Gestalt der Schalc genau mit Unio transcarpaticus- procumbens iibereinstimmt Die Gestalt des allerdings nicht ganz gut erhaltenen Cardinalzahnes, der rechten Klappe sowie der ungekcrbte hintere Leistenzahn dieser Klappe stimmen bei Unio Janinae mit Unio Saratae tlberein. Vorkommen. Von Unio Janinae liegen uns nur einige gleich- namigen Klappen vor. Ein Exemplar fand sich in den Schichten mit ver- zierten Unionen in Pleșcoi bei Berea, zusammen mit Unio cymatoi- des Bros., Condai Porb. (zahlreich), procumbens Fucus und Vivi- para Wolfi Neum. (SchotterFacies der unteren levantinischen Stufe). Ein Exemplaraus den «oberenMergeln» von Crețe.șt i, coli. Fucus im naturhistorischen Hormuseum in Wien (oberer Horizont der r u m ă- nischcn Paludinen-Schichten). Es scheint diese Art a 11 e n Horizonten der levantinishen Stufe der getischen Provinz gemeinsam zu sein (La- boratorul de Mineralogie in Bukarest, col. Ionescu-Argetoaia: Balta). III. Die Mutationsreihe des Unio Copernici Teis. Lănglich ciformigc. gegen riickwărts keilfbrmig vcrschmalerte Schale mit geradlinigem oder fast geradlinigem Schlossrand, mit fast rechtwin- kelig mit demsclben zusammentretendem Vordcrrand. Kcin Kiel auf der Hinterscite, oder aber statt desselbcn cine schwach angedeutete stumpfe Kante, welehe vom Wirbel zum Hintcrrand verlăuft. An dieser Kante, oder aber, wcnn sie fehlt, an der ihr entsprechcnden Stelle sind die An- 240 W. TEISSEYRE wachsstreifen nach Art eines schmalen abgerundeten Winkels nach riick- wărts ausgezogen. Diese Bicgungsstelle cler Anwachsstrcifen, bezw. dic Kante, sind merklich weniger vom hinteren Schlossrand entfernt, als es bei der Formenreihe des Unio novorossicus der Fall ist. Der zwischen der Kante und dem hinteren Schlossrand gelegene Theil der Schale ist demgemăss relativ schmal und steil und dabei con- cav oder convex, also nicht eben, sanft und verhăltnismăssig breit, wie bei der Formenreihe des Unio novorossicus. Ein gekerbter Hauptzahn und cin Leistenzahn in der rechten Klappe, hingegen zwei TTauptzăhne und zwei Leistenzăhne in dor linken Klappe. Zu dieser Formenreihe sind zu zăhlen: Unio Copemici nv. f, wahrscheinlich aus maeoțischen Schichten. Grosswiichsige, măssig in die Lănge gezogene, diinne Schale, ohne Kiel- Wirbel măssig hoch, gerunzelt. Schlossrand fast gerade. Unio Rumanus Cob. Dacische Stufe. Gross- oder kleinwuchsig. Sehr stark in die Lănge gezogene Schale, mit Kiel. Wirbel sehr redu- cirt, corrodirt. Schlossrand geradlinig. Unio Sturdzae Cob. Dacische Stufe. MittelgrosSe, relativ wenig n die Lănge gezogene Schale, mit Kiel. Wirbel und Schlossrand wie bei der vorigen Form. Unio prominulus Sabba. Dacische Stufe und mittlere Schich- ten mit verzierten Unionen. Kleinwuchsig, noch weniger in dic Lănge gezogen, gekielt. Wirbel noch mehr reducirt. Schlossrand bogenfbrmig. Es ist noch nicht cndgiltig entschieden, ob Unio prominulus an Unio Sturdzae oder aber an Unio Craioviensis sich anschlicsst. Unio Copernici nv. f. Tab. VI, Fig. 5—6. Diese grosswiichsige, ziemlich diinnschalige Form schliesst sich durch ihrc Gesammtgestalt an die bekannte Art Unio Sturdzae Cob. an. Eine von Wirbel zum Hinterrand verlaufende Kante ist zwar nicht an- gedeutet, doch weist der Verlauf der Anwachsstrcifen darauf hin, dass die Hinterseite cbcnsowic bei Unio Rumanus Tourn. und Sturdzae Cob. keilformig verschmalert ist. Dic Stclle, an welcher dic Anwachsstrcifen keilfbrmig ausgezogen sind, befindet sich ebenso nahe am hinteren Schlossrand, wie bei Unio Rumanus Tourn. Der hintere Theil der Schlosslinie ist gerade, der vorderc aber ganz unmcrklich von dieser Linie nach abwărts abgelenkt. Auf dem Wirbel sieht man sechs stumpfe, stachelartige Warzen, welche zu zwei radialen Rcihen angeordnet sind. Die mir in zwei Exemplaren vorlicgende rechte Klappe hat nur einen einzi- gen schmalen gekerbtcn Cardinalzahn, welcher dem Schalcnrand parallelist. BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENFAUNA RUMĂNIENS Im Hinblick auf die vorbesprochcnen Merkmale ist die Verwandt- schaftmit Unio Rumanus-Sturdzae kaum zu bezweifeln. Der Unterschied gegeniibcr diesen geologisch jiingeren Formen beruht darauf, dass Unio Copcrnici einen hoheren, stărker eingerollten, nicht corrodirten Wirbel hat und dass die Schale ctwas mehr aufgeblasen und weniger abge- flacht ist. Der Unterschied beziiglich des Grades der Ungleichscitigkeit der Schale ist dabei ein kaum bcmerkbarer. Im Ganzen ist an der I land des gcgebcncn Vcrgleichsmateriales das Verhăltniss von Unio Copcrnici zu der verwandten Formengruppe von Unio Rumanus-Sturdzae einer- seits, und zu den oberfiăchlich âhnlichen Vertrctcrn der parallelen For- mcnrcihc von Unio subatavus so genau praecisirbar, dass ich nicht anstehe, unsere fur die Systematik sehr wichtigc Form nomenclatorisch zu fixiren, wenn auch keincs von den mir vorliegenden Exemplaren vollkommen erhalten ist. Vollstăndige Exemplare sind eben bei allen maeotischen, stets relativ zartschaligen Unionen, zumal wenn sic in losen Sandschichtcn begraben sind, eine uberaus grosse Seltenheit. Ein tauschend ăhnliches Parallelglied aus der Formenreihe des Unio subatavus wird durch die gleichnamige Art reprăsentirt. Dor Hauptunterschied gegeniiber Unio subatavus liegt in jenen Merkmalen, welche Unio Copcrnici mit Unio Rumanus-Sturdzae ge- meinsam hat. Dabei ist es sehr wichtig, dass bei Unio Copcrnici gar kein vom Wirbel zum Hinterrand verlaufender Kiel vorhanden ist. Zwischcn der Linie, welche die Wirbelspitze mit dem Grenzpunktc des unteren und des hinteren Schalenrandes verbindet, und dem hinteren Schlossrand ist die Schale nicht concav, wie bei Unio subatavus, son- dorii regelmâssig convex gerundet. Ansscrdem ist der Wirbel bei Unio Copcrnici doppclt niedriger und weniger aufgeblasen, als bei Unio subatavus. Von slavonischen Formen scheint mit Unio Copcrnici vor Aliem Unio Kukjlevici Bros, verglcichbar zu sein. Vorkommen. Dorf Măgură bei Berea. Wahrscheinlich aus maeotischen Schichtcn. Unio Rumanus Tourn. Tab. VII. Fig. 1-4. 1879. Unio Rumanus TOURNOuRr 1. c. p. 263. 1883. Unio Rumanus COBALCESCU 1. c. p. 109. Tab. V. Fig. 1. 1886. Unio Rumanus var. Berbestiensis FONTANNES : Faune terr. neog. Roumanic- Achivcs Muscum Hist. nat. Lyon T. IV. p. 351. Tab. 27. Fig. 10 — 12. 1896. Limnium Rumanum Sabba Stefanescu 1. c. p. 48. Tab. IV. Fig. 10—13. Bei der von uns abgebildeten Abart ist der Wirbel nicht so weit nach vorne vorgeschoben, wie bei der typischen Form. Gleichzeitig ist Institutul Geologic al României 242 W. TEISSEYRE die Hinterseite dor Schale nicht verschmălert, wie bei Unio Rumanus f. typ., sondern so breit, wie die Vorderseite. Dor Schlossrand ist fast dem Vcntralrand parallel und tritt mit dem Hinterrand mchr oder weniger deutlich winkclig zusammen. Schloss wie bei dor typischen Form. Es ist dies eine von den zahlrcichen, z. Th. bekannten Abarten von Unio Rumanus, welche schwer unterscheidbar sind, vor Aliem aber keine stratigraphische Bedeutung haben, wesshalb ich dieser Form kcinen besonderen Namen beilege, Bei dem Tab. VIL Fig. 2 abgebildeten Exemplar sind zwei radialc vom Wirbel zum Hinterrand verlaufende Furchcn zu unterscheidcn. Davon ist die untere schârfer ausgeprăgt. Es scheint dies eine indi- viduelle Abnormitât zu sein. Vorkommen. Unsere Abart kommt, ebensowie die typische Form in der dacischen Stufe vor. Als Begleitcr unserer Varietât sind ausPoliciori zu nennen : Prosodacna Porumbari Cob. sq., Berti Cob. sp. und Euphrosinae Cob. sp. sowic Vivipara Rumana und Popescui, hingegen aus Beceni: Unio Rumamis Tourn. f. typ. Sturdzae Cob., Craioviensis Tourn., Prosodacna Porumbari Cob. sp., Berti Cob. sp., Sturi Cob. sp., Stylodacna Heberti Cob. sp. und Vivipara bifarcinata Bielz. Unio Rumanus f. typ. (lose liegend): Val. V1 ai c u 1 ui bei Cislău. In den dacischen Bifarcinaten-Schichtcn am Pi seu Gemeni in Val. Strâmba bei Petrari (Dâmbovița) wird diese Form durch Unio psilodon~ tuni, Vivipara tumida Sabba und Popescui Cob. begleitet. Unio Sturdzae Cob. Unio Sturdzae Cob. var. acutus Cob. Tab. VII. Fig. 5-6. An Unio Partschi Penecke 1. c. 1884 p. 95. Tab. XVII. Fig. 6—8. 1883. Unio Sturdzae COBALCESCU 1. c. p. 111. Tab. V. Fig. 2. 1883. Unio Kitzui COBALCESCU 1. c. p. 110. Tab. VI. Fig. 2. 1883. Unio acutus COBALCESCU 1. c. p. 109. Tab. V. Fig. 3. Unio Sturdzae ist eine mittelgrosse, sehr ungleichseitige Form mit vcrschmâlerter Hinterseite und zumeist kaum unterscheidbarem Kiel, mit sehr wcnig aus dem Schalcnumriss hervorspringendem corrodirtem Wirbel. Der ciformige Schalcnumriss ist bei Unio Sturdzae, ebensowie bei Unio Rumanus Tourn., mit fast geradlinigem, hingegen bei der ober- flâchlich âhnlichen Form Unio subrecurvus mit bogenformigem Schloss- rand gepaart. Unio subrecurvus Teis. hat iibrigens einen bei weitem mehr României BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENFÂUNA RUMÂNIENS 243 aufgeblasenen und hoheren sowie gegen vorne vorgeschobcnen, ge- runzelten Wirbel, welcher die Trennung beider Formen auf den ersten Blick gestattet. Viei leichter, als mit Unio subrecurvus, ist unsere Form mit Unio Saratae Teiss. zu verwechseln, zumal hier der Grad der Entwickelung des Wirbels und seine Lage iibereinstimmen. Dass aber gerade auch in diesem Fall blos cine oberflăchliche Ahnlichkeit vorliegt, ergibt sich aus den Charakteren, welche als Gruppenmerkmale beider Mutationsreihen gelten mussen, woruber die Bcschrcibung von Unio Saratae und von Unio subcarpaticus zu vergleichen ist. Uberaus ăhnlich mit Unio Sturdzac ist die slavonische Art Unio Partschi Penecke, wie dics bereits bei der Beschreibung von Unio transcarpaticus festgestcllt wurde. Bei Unio Sturdzac ist der vordere Schlossrand in geradliniger Verlăngerung des hinteren gelegen, wie bei Unio Partschi Penecke 1. c. Tab. XVII. Fig. 7. — Der Wirbel ist bei Unio Sturdzac nicht gcrunzelt; die Wirbelspitzc aber corrodirt. Ob in der Gestaltungswcise des Kieles und der Hintcrseitc ein Unterschied besteht, konntc erst durch Vergleich von wohlerhaltenen Exemplarei! der slavonischcn Form entschieden werden. Der Bau des Schlosses ist bei beiden in Redc stehenden Arten identisch. Die circi von Cobalcescu beschriebenen Formen Unio Sturdzac Chitzuivmă acutus (und ausserdem Unio Orescui Cob.?) stehen einan- der so nahe, dass cine Trennung derselben an der Hand zahlreicher Exemplare undurchfiihrbar ist. I lochstens konntc viellcicht Unio acutus Cob. als eine Abart von Unio Sturdzac Geltung haben. Zu Unio acutus Cob. (1. c. Tab. V. Fig. 3) wiirden Individuen mit (?) geradlinigem Ven- tralrand und mit sehr verlăngerter nach hinten stark verschmălcrter Schale gehbrcn. Oberflăchlich ăhnlich whren vor Aliem gewisse abnorme Indivi- duen von Unio recurvus Sabba, welche analoge Merkmale der ăusseren Gestalt der Schale verrathen, indessen durch die vom Ventralsinus bis auf den Wirbel verlaufende Furche leicht trennbar sind (Tab. V. Fig. 5). Die von Cobalcescu als Meikmal von Unio acutus erwăhnte tiefc Lunula kommt offcnbar nicht bei allen Individuen vor. Unio Sturdzac ist ausserdem mit Unio Rakovacianus Brus. (1. c.) vcrgleichbar, welche Form von Brusina aus S i b i n j beschrieben wurde. (1) Unio Sturdzac, Kitzui, acutus und Orescui wurden von Cobal- cescu aus Bec e ni am Slan ic (District Buzău) beschrieben, von wo auch moine zahlreichen schon erhaltenen Exemplare stammen. In der im naturhistorischen Hofmuseum in Wien deponirten von (1) Brusina : Fossilc Binncnmollusken aus Dalmaticn, Croatien, Slavonicn, Ag- ram (1874, p. 115. Tab. VIL Fig. 3—4). Vergi, auch Brusina: Jconagraphia Moli. foss. tert. Hungariae ctc. Agram 1902. Tab. XXIII. Fig. 4—6. Institutul Geologic al României Vigrz 244 W. TEISSEYRE Fuchs aus Rumănien gebrachtcn Sammlung ist diese Form, ausser aus Bucovați, auch noch aus Boteni bei Câmpulung vertreten. Vorkommen. Unio Sturdzae und acutus kommen in Beglei- tung von Unio Rumanus in den Unionen-Schichten dor dacischen Stufe in Bcceni oft vor. In Gura Oc niței wurde Unio Sturdzae neben Unio Slanicensis Teis. und Vivapara bifarcinata Bielz. auf Schacht- halden gesammelt. Unio Sturdzae kommt auch in der levantinischen Stufe vor (Lab. d. Miner. Bukarest col. loNEȘCu-Argetoaia: Balta). Unio prominulus Sabba. Unio prominulus Sabba STEFANESCU Memoriu relativ la geologia județului Doljiu. Annuarul Biuroului geol. 1882 3, nr. 4°. p. 438. Tab. I. Fig. 1—4. Unio prominulus Sabba Stefanescu 1. c 1896. p. 33. Tab. I. Fig. 5—8. An Unio subthalassinus Penecke 1. c. 1884, p. 95. Tab. XVII. Fig. 9—10. Unsere leider etwas zusammengcdrucktcn Exemplare stehen gleich- sam inderMitte zwischen Unio Sturdzae und Unio prominulus, zwar inso- ferne als ein mittlerer Ventralsinus (Sabba: Fig. 8) blos durch cine Abplattung der Schale an dieser Stellc angedeutet ist. Ferner ist dor Wirbel doppelt niedriger, als bei Unio Sturdzae und scheint die Schale nicht so stark nach riickwărts verschmâlert zu sein, wie bei der letzteren Form. In allen diesen Mcrkmale stimmen unsere Exemplare mit Unio subthalassinus Penecke, welche Art wahrscheinlich nur eine vicariirende Form ist und blos dadurch sich unterscheidct, dass die Anwachstreifen nach hinten zu cinem schmăleren abgerundeten Kiel ausgezogen sind. Diessbeziiglich stimmen unsere Exemplare besser mit Unio subtha- lassinus Penecke, und mit Unio Partschi Penecke iiberein, als selbst Unio prominulus Sabba f. typ. Ausserdem ist auch der Vergleich von Unio prominulus Sabba (1. c. Fig. 8) mit Unio Craioviensis zulăssig. Zwar hat diese Bedcutung nicht blos die Art und Weisc, wie die Furche schwach angedeutet ist, sondern es erinnert an Unio Craioviensis auch der breit bogenformige Ver- lauf der Anwachsstreifen auf die Hinterseite. Dic genannte Furche lăsst statt dessen den Vergleich der Form von Sabba Stefanescu mit Unio procumbens als ungerechtfertigt er- sheinen. Beziiglich der Breite des Schale erinnert Unio prominulus Sabba an Unio Sturdzae Cob. 1. c. Tab. V. Fig. 2, hingegen beziiglich des Ventralsinus an Unio Chitzui Cob. 1. c. Tab. VI. Fig. 2. Vorlâufig mogen also unsere zweifellos mit Unio Sturdzae ver- wandten Exemplaren, welche an Unio subthalassinus Penecke erinnern mit Unio prominulus identificirt werden, zumal mit dieser Form auch Art und Weisc ubereinstimmt, wie der niedrige Wirbel aus dem Umriss des Vorderrandes der Schale sich abhebt (Sabba 1. c. Fig. 5—8). BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENFÂUNA RUMÂNIENS 245 Bei einem unserer Exemplare ist ausser dem Kiel auch noch eine andere, zwischen demselben und dem hinteren Schossrand gelegene Ra- diallinie angedeutet und ist die letztere, ebensowie der Kiel selbst, durch Verdickungen der Anwachsstrcifen markirt, ctwa so, wie es bei Unio Partschi Penecke (1. c. Fig. 6 b und 8) und Unio subthalassinus (1. c. Fig. 10 a und 10 b) zu sehen ist. Es liegen mir zwei linke Klappen vor, deren Schloss ebensogut mit Unio Partschi-subthalassinus, wie mit Unio prominulus Sabba iibercinstimmt. Vorkommen. Unsere an diese levantinische Art sich anschlies- senden Exemplare wurden in B e c e n i, in dem Unionen-Horizont der dacischen Stufe, zusammen mit Unio Sturdzae gesammelt. Isolirte Formen. Unio Sub-Hoernesi Sinz. Tab. 1. Fig. 3—4. 1897 Vnio Sub-Hoernesi S1NZ. 1. c. 1897. p. 70, Tab. III. fig. 12—13 (non 14—15). Unsere Exemplare zeichnen sich gegentiber der gleichaltrigen und sehr ahnlichen Art Unio subrecurvus dadurch aus, dass die Schale vom Kiel zum hinteren Schlossrand senkrecht abfallt. Da auch der Vorder- rand eine ăhnliche herzformige Lunula-artige Vcrtiefung zeigt und der Wirbel bis iiber den Vorderrand der Schale nach vorne hinausspringt, ist die ganze Schale von dreieckiger Gestalt. Vor dem Kielc befindet sich eine sehr breite Abplattungszone, welche gegen den unteren Schalenrand hin iiberaus schwach einge- driickt ist. Schloss unbekannt. Von den von Sinzow abgebildeten Exemplaren stimmt namentlich Fig. 12 und 13 mit unseren Belegstiickcn iiberein. Bei Fig. 14 ist die Gestalt der Schale nicht dreieckig, wie bei unserer Form. Auf dem Wirbel ist bei unseren Exemplaren keine Furche zu sehen, wie in Fig. 15 bei Sinzow. Die Identităt unserer recht kleinwiichsigen Exemplare mit Unio Sub-Hoernesi ist sehr wahrscheinlich, jedoch nicht endgiltig bewiesen. Vorkommen. Drei Exemplare aus maeoțischen Schichten von U der ești. Psliodon COBALCESCU. Prosodacna Tourn. Stylodacna Sabba. Diinn-oder abnorm dickschalige, stark aufgeblascne Cardiaceen-For- mcn, zumeist sehr unglcichseitig. Die sehr verschiedcn gestalteten radialen Rippen fehlen auf dem Vorder- und Hintcrtheil der Schale. Cardinalzăhne fehlen oder sind zu unmcrklichcn, flachen Stachel- artigen Anschwellungen rcducirt. Ein oder zwei (rechte Klappe) parallele vordere Seitenzăhne, welche mit Ausnahme des rechten vorderen oberen Scitcnzahnes, sehr măchtig cntwickclt sind. Nach Sabba Stefanescu sollen alle Vertreter des Genus einen leisten- formigen hinteren Seitenzahn haben, was sich zu bestătigen scheint, we- nigstens wurde von mir keine Ausnahme von dieser Regel constatirt. Die auf Psilodon Cob. und Prosodacna Tourn. Bezug habende Prioritatsfragc wurde von Cobalcescu, Brusina und Sabba Stefanescu besprochen. Im Hinblick auf die Aussonderung des Subgenus Sty- lodacna Sabba, scheint es practisch zu sein, die Proso- und Stylo- dacnen unter dem Namen Psilodon vereinigen zu konnen. Nach dieser Auffassung hat Psilodon den demselben von Cobalcescu gegebenen Umfang. Es ist dies cin einheitlicher Formenkreis, welcher gegentiber den iibrigen von Cardium sich abspaltenden Gruppen und Untergattungen durch ganz aberrante Merkmale der ausseren Gestalt der Schalc und des Schlosses in auffalliger Weise absticht. Den wichtigen gemeinsamen Merkmalen der beiden Untergattungen Prosodacna und Stylodacna ist ein geringftigiger Unterschied im Baue ihres Schlosses gegenuberzustellen. Blos beziiglich des allgemeinen Habitus der Schale und der Sculptur reprăsentiren die Proso- und die Stylodacnen grelle Gegensătze. Diese Gegensătze verwischen sich ganz- lich bei den Ubcrgăngen, wie solche z. B. zwischen Prosodacna Munieri und Stylodacna Rumana vermitteln. Zweifellos stellen die Proso- und die Stylodacnen Sammelgrup- pen von stark convergirenden Vertrctern verschiedener parallelcr Muta- tionsreihen, welche aus verschicdenen Cardiaceen hervorgehen. ICR. Institutul Geologic al României BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENFÂUNA RUMĂNIENS 247 Im Hinblick auf die verschiedene Bedeutung, welehe die Merkmalc des Schlosses einerseits und der Sculptur andererseits fur die beiden Untergattungen von Psilodon tatsăchlich baben, miissen an der von Sabba Stefanescu vorschlagencn Bcgrcnzung von Prodosacna und Stylodacna einige Ânderungen vorgenommen werden. Psdodon stenopleurum Sabba sp., Sturi Cob., orientalis Sabba sp., Rumanum Font. sp. werden von Sabba Stefanescu zu Prosodacna gezahlt. Der Sculptur-Typus dieser Formen ist aber nicht mit den iibrigen Prosodacnen. sondern vielmehr nur mit Stylodacna vereinbar. Es entspricht den naturlichen Vcr- wandtschaftsverhăltnisscn, wenn diese Formen der letzteren Untergattung zugczăhlt werden. Glcichzeitig gewinnen dadurch dic morphologischen Gegensătze beider Untergattungen sehr an Klarheit. A. Prosodacna Mrazeci nv. f. Tab. VIII. Fig. 1-2. Est ist dies cin dunnschaliger und auch sonst, so zu sagen, primi- tivei' Psilodon-Hy^us von ganz aberranter ăusserer Gestalt: Schwach ungleichklappig, mit fast kreisrundem Schalcnumriss, mit stark aufgc- blasenem Wirbel, mit gerundeten Rippen und mit cbenen Zwischenfurchen. Das im Vergleich zu anderen Psilodonten tiberhaupt am meis- ten auffallendc Merkmal besteht in dem fast gleichseitigen Bau der Schale und in dem geringen Ausmass ihrer Lănge, welehe ent- weder der Hbhc gleich oder aber etwas klciner ist. Der Schalc- numriss ist bald fast kreisrund, bald aber etwas schicfkreisrund. Im zwei- ten Fall ist die Entfernung des Wirbels vom Ventralrand grosser, als die Lănge der Schale, wobei der Vorderrand etwas verlăngert, der Hintcrrand aber fast geradlinig abgestutzt ist, demzufolgc das grdsste Ausmass der Entfernung zwischen dem Wirbel und dem Schalenrand auf dic Vorderseitc entfallt, nicht auf dic Hinterscite, wic gewohnlich. Der obere und der untere Schalenrand ist gebogen, hingegen der Hinterrand fast geradlinig und dem Vorderrand parallel. Indem die Schlosslinie mit der Hinter- und Vorderseitc stumpfwinkelig zusammen- tritt, macht sich eine fast fliigelartige Ausbreitung des Vorder- und Hin- terrandes bemerkbar. Dieses Merkmal ist innerhalb unseres Genus sonst nur bei Pr. Savae wiederzufinden. Die Schale ist schwach ungleichklappig, indem die rechte Klappe s M. Institutul Geologic al României \ ieR/ 24S W. TEISSEYRE bei unseren beiden Exemplaren ctwas stărker aufgeblascncn Wirbel zeigt und ausserdem ctwas hoher ist. Der Grad der Einrollung der Wirbel ist ein măssiger, nach Ana- logic mit Pr. Manieri und mit ibren Verwandten, wohl aber im Gegen- satz zu der Formcnreihe von Pr. Haueri. Es gibt 9—11 Rippen und ausserdem 2 3 streifenartige Rippchen auf dem fast glatten Hintertcil. Die Rippen sind stark gewolbt, mit vollkommcn gerundetem Riicken, sowohl am Wirbel, als auch in der Năhe des unteren Schalenrandes. Die Furchcn zwischcn den Rippen sind zweimal schmăler, als die letzteren, eben und durch je zwei Linien begrentzt Am breitesten sind die mittleren Rippen. In der Richtung nach vorne nehmen die Rippen stufenweise an Starkc ab. Hingegcn sieht man auf der 1 linterseite einen grossen Unterschied beziiglich der Dickc der letzteren Rippc und des ersten Rippchens. Bei unseren beiden Exemplaren fălit cine iiberaus starkc, dach- ziegelformigc Anwachsstreifung auf, wie cine solche innerhalb unseres Genus sonst nur bei Prosodacna Savae crscheint. Von Interesse ist die Ahnlichkeit zu gcwissen Limnocardien (z. B. E. apertum Miinst. spj, welche aber durch klaffcnde Schale, durch viol stărker aus dem Umriss der Schale heraustretende Seitenfliigcl, sowie durch etwas abwcichende Sculptur leicht zu unterschciden sind. Prosodacna Mrazeci muss zweifcllos cinem Vorfahrcn des Genus nahe stehen. Tatsăchlich findet sich diese Form in den Schichten mit Congeria rhomboidea AI. Hoern vor, ticf unter dem Hauptniveau des Genus, welches auf die dacische Stufe entfăllt. Vorkommen. In Begleitung von Congeria rhomboidea wurde Prosodacna Mrazeci in B o r d e n i (Râpa Enăchcștilor) und am Berg M ă- ciucu in Buștenari, sUdlich von der glcichnamigcn Olgrubc, gesammelt. Der Fundort am Maci ucu-Berg wcist cine reiche Fauna auf: Cardium Nova-Rossicum Barb., Prahovae nv. f., carinatum Desh. Dreissensia simplex Barb., graecata Font., Dreisscnsiomya Fuchsi Andr., Congeria rhomboidea M Hoern. etc.), allein darunter nur der cinzige in Rcdc stehende Vcrtreter dos Genus Prosodacna. Im Fortstrcichen der nămlichen Schichtcn fand ich Prosodacna Mrazeci auch bei Slobozia năchst Câmpina, in cinem Tălchcn, wel- chcs vom Berg Ciobu nach Westen hinabsteigt (Prosodacna Mrazeci und Melanopsis alutensis Sabba). jA Institutul Geologic al României IGRZ BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENFÂUNA RUMÂNIENS 249 Prosodacna Savae nv-. f. (1) Ta. IX. Fig. 1. Eine iiberaus dickschalige, ziemlich scharfrippige Form, welche durch die ăussere Gestalt der Schale an Limnocardiitm subsquamulosum Andr. crinnert, beziiglich des Sculpturtypus aber sowohl mit der letztcren Form, als auch mit der oberflachlich ahnlichen Prosodacna Porumbari-Damie- nensis vergleichbar .ist. Die Lănge der Schale ist um etwa ’/3 grosser, als der Abstand vom Ventral zum Schlossrand. Die Dicke der Schale am Ventralrand des abgebildeten Exemplares betrăgt 5 mm. Der Schlossrand ist fast geradlinig. Die Wirbelspitze befindet sich im vorderen Drittcl dieser geraden Linie, welche unter cinem stumpfen Winkel mit dem Vorder- und Hinterrand zusammentritt, so dass die beiden letzteren Rănder eine einigermassen fliigelartige Gestalt annchmcn, wie cine solche bei manchcn Limnocardien zu beobachten ist. Das fast rechtwinkelige Zusammentreten der Schlosslinie mit dem Vorderrand erinnert an Limnocardiitm Bdckhi Halavats (2). Cberaus ăhnlich ist auch der Habitus dor Schale und der Sculptur bei gewissen Exemplaren von Prosodacna Munieri. Allein eine Ten- denz zur fltigelartigcn Ausbreitung des Vorder- und Hinterrandes ist nur bei Pr. Savae zu constatiren. Weder bei der sonst vergleichbaren Art Pr. Munieri, noch auch bei irgend einem anderen bekannten Ver- trerer des Gcnus Prosodacna, mit Ausnahme von Pr. Mrazcci, ist dicscs Merkmal zu beobachten. Prosodacna Savae steht demnach dem Lim- nocardien-Typus entschieden năhcr, als der Typus von Prosodacna Munieri. Der Grad der Einrollung des Wirbels stimmt bei unserer Form mit Prosodacna Munieri iiberein. In dieser Hinsicht steht unsere Form den Vertretern der Formenreihe von Pr. Haueri bei weitem nach. um aber die Art Pr. Mrazeci zu iibertreffen. Die Rippen sind 12 an Zahl und zwar doppelt breiter, als ihre Zwischenfurchen. Dic ersteren sind dachformig zugcschărft, die letz- teren eben und durch zwei zarte, wie eingeritzte Linien begrenzt. Ge- gen die Wirbelspitze hin scheint sich dic relativ sehr scharfe Kante dor Rippen abzurunden. Der Querschnittswinkel der Rippen ist so gross, wie bei Ltmnocar- (1) Diese Art mdge dem riihmlich bekannten Gcologen, Herrn Prof. Dr. Șa va Athanasiu vcrehrt werden. (2) Halavats : Pontische Fauna v. Langcnfcld. Jhrb. ungar, gcol. A. VI. Bd. Budapest 1883, p. 165, Tab. XIV. Fig. 1—5. Institutul Geologic al României 250 W. TEISSEYRE diurn subsquamulosiim Andr. einerseits und wie bei Prosodacna Po- rumbari Cob. sp. andererseits. Auf der Hinterseite gibt es keine eigentliche Rippen, sondern blos ganz schwachc, fadenformige Rippenstreifcn. Die concentrischcn Anwachs- streifen sind bei unserer Form iiberaus krăftig cntwickelt, ebensowie bei Prosodacna Mrazeci. Der Wirbel ragt merklich weiter aus dem Schalcnumriss heraus, als bei den gcnannten Limnocardien. Hierin wie auch beziiglich des Gesammt- habitus der Schale, beziiglich ihrer Dickc und Sculptur offenbart sich die Zugehorigkeit, bezw. der tbergang zu Prosodacna. Bei unscrcm Exemplar, welcher die rechte Klappe reprăsentirt, ist cin krăftiger vorderer untercr Seitcnzahn nachweisbar. Zwcifcllos stim- men auch andere Details im Batic des Schlosses mit Prosodacna iiberein Die Hinterseite ist nicht klaffend. Die ganz obcrflachliche Ahnlichkeit zu Limnocardium Hungari- cum M. Hoern. und Zagrabicense Brus. wird durch iibereinstimmenden Sculpturtypus bedingt. Es ist dies cin Collectiv-Merkmal, welches bei verschiedenen mit cinandcr nicht verwandten Formengruppcn wieder- kehrt. Vorkommen. Prosodacna Savae wurde von mir im Pârâul Popi bei Vintilăvodă lose liegend gesammelt, zwar ncbst Prosodacna Porumbari, Stylodacna Heberti, orientalis, semisulcata Sturi, Limnocar- dium subsquamulosiim Andr., nobile, Cardium Nova-Rossicum etc. Es miissen diese Fossilien zum Thcil aus pontischen Congerien-Schichten, zum anderen Theil aber bereits entschieden aus der unteren dacischen Stufe stammen. Ausserdem wurde Pr. Savae und Limnocardium subsqua- mulosum Andr. in Bece ni (zwischen diesem Ort und Dă mie ni, am westlichen Thalhang des Slanic) gesammelt, zwar aus anstehenden unte- ren Psilodon-Schichten mit Prosodacna Haueri und Stylodacna He- berti. Prosodacna nv. f. an aff. Savae Teiss. Tab. IX. Fig. 2-3. Kleinwiichsige, relativ wcnig ungleichseitige, măssig cingerollte und nicht stark gewolbte Schale. Hierin wie auch hinsichtlich dor mehr oder weniger geringen Dicke der Schale stimmt diese Form mit Prosodacna Manieri iiberein, ist aber im Vergleich mit der letzteren merklich hoch- und scharfrippiger. E.s scheint diese Form als cin dunnschaligcs und kleinwiichsiges Extrem an Pr. Savae sich anzuschliessen. Die Rippen sind 12 an Zahl, dachfiirmig und mit ganz ebenen Institutul Geologic al României 16 RZ BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENFÂUNA RUMÂNIENS 251 durch jc zwei Linien begrenzten Zwischenfurchen ausgestattet. Dic Kantc des Rippenriickens ist nahe am Ventralrand der Schale scharf ausgc- pragt. Am Wirbel sind die Rippen etwas hoher, als breit, ihre Zwi- schenfurchen aber kaum schmaler. Am Ventralrand sind die Rippen etwas breiter, als hoch, dic Zwischenfurchen aber merklich schmaler, als die Rippen. Auf der glatten Hinterscite gibt es drei fadenfbrmige Rippchen. Der Schoss ist von Psilodon-artigem Typus. Wenigstens wurde cin măchtigcr, scharfer vorderer Seitenzahn- bei beiden Klappen beobachtet. Ob in der rechtcn Klappe noch cin oberer vorderer Seitenzahn von ge- ringeren Dimcnsioncn existirt, konntc nicht festgestcllt werden. Prosodacna nv. f. an aff. Savae scheint durch Obergange mit Pro- sodacna Manieri vcrkniipft zu sein. Die letztere Form unterscheidet sich durch geringere Zahl der Rippen (10), welche ausserdem niedriger, breiter und weniger zugeschărft sind. Der Ventralrand ist bei unserer Form gekerbt, hingegen bei Pr. Munieri ungekert. Sehr engen Anschluss an unsere Form verrathen gewissc Individuen von Pr. Munieri, welche mit fast kreisrunder, relativ wenig gewolbter und wenig eingerollter Schale das Vorhandensein von ganz ebenen Fur- chen zwischen den dachformigen Rippen vereinigen. Vorkommen. Es mag diese neuc Art vorlaufig unbenannt bleiben, da sie mir blos in cinigen Bruchstiicken vorliegt, deren Ab- bildungen zur Unterscheidung als unzureichend sich erweiscn durften. Dicselben stammen aus den unteren Psilodbn-Schichten von Bă nes ci und von V al. Brcbu Mic zwischen Mislia und Tclcga. Als Begleiter dieser Art sind Prosodacna Cobalcescui und serena zu nennen. B. Mutationsreihe von Prosodacna Mâneri Cob. sp. Ausnahmslos sehr dickschalige und ungleichscitige Formen mit iiberaus stark cingerolltem Wirbel, mit fast unkenntlichem Cardinalzahn und cbensolchem oberen vorderen rechtcn Seitenzahn. Diese Zăhnc haben dic Form von ganz stumpfen und flachcn Anschwcllungen der Schlossplattc. Die Hauptvertrcter der Formenreihe, Prosodacna Hauert Cob. sp., Porumbari Cob. sp., Borti Cob. sp. und Euphrosinae Cob. sp., sind in dieser Reihenfolge durch Obcrgăngc mit einander verkniipft. Prosodacna Hauert gehort dem tieferen Theil der unteren, Prosodacna Euphrosinae aber den oberen Psilodon-Schicjiten an. W. TEISSEYRE An den morphologisch nacheinanderzustellenden, immer jiingeren und jiingeren Formen nimmt stufenweise die Dicke dor Schale, die Ein- rollung des Wirbes, die Hohe der Rippen und die Breite ihrer Zwischen- furchen zu, zwar gleichzcitig mit cler sich steigernden Măchtigkeit des cinzigen gut entwickelten vorderen Seitenzahnes. Dieser Zahn ist bei Pro- sodacna Euphrosinac zweimal Jangcr und hoher, als bei Pr. Haueri und Porumbari. Die Rippen sind urspriinglich gerundet flachwcllig (Pr. Haueri), spater stumpf dachformig (Pr. Porumbari), nachhcr dachfor- mig zugescharft (Pr. Berii), zuletzt aber hoch leistenfGrmig und fast schneidend (Pr. Euphrosinac). Von Intercsse ist die enge geographische Vcrbreitung dieser For- menreihe fast nur in der zweiten und dritten subkarpatischen Region. Die jiingeren Gliedcr dieser Reihe (Pr. Berti-Euphrosinae) haben viel- leicht in den Subkarpaten am Buzăuflusse (Pârscov) ihrc Hauptent- wickclung. Dieze engen Verbreitungsgrenzcn sind den dickschaligen Pro- sodacnen und den dickschaligen Viviparen (K. Rumana) gemeinsam, welche offenbar stark brandende Gewasser bcvolkerten (Faltungsproccsse im Gcbietc der machtigen Entwickelung dor sarmatischen Kalke). Die iibrigen Psilodonten sind im ganzen dacischen, bezw. im pannonischen oder im pontischen Becken verbreitet. Prosodacna Haueri Con. sp. Tab. IX. Fig. 4—5. 1883. Psilodon Haueri COB. 1. c. p. 102. Tab. V. Fig. 27—-28. 1896. Prosodacna Haueri Sabba Stefanescu 1. c. p. 63. Tab. VI. Fig. 11—12; non Fig. 13; non Fig. 14 — 15. Es ist dies cine dickschalige, grosswuchsigc Form mit stark cin- gerolltcm Wirbel. Es gibt 10—12 Rippen. Die Vorder- und Hinterseite hat keinc Rippen, sondern nur Anwachsstreifcn. Blos gegen den Wirbel zu sind auf der Hinterseite 2 3 relativ sehr schwachc, fadenformige Rippchcn angedeutet Am breitesten sind die 3—4 Rippen, welche um die Mitte der Schalenlăngc sich befinden. Die drei bis vier vordersten Rippen sind sammt ihren Zwischen- furchen anders gestaltct, als die scchs bis sieben restlichen Rippen und Furchen. Entweder stellen die Furchen zwischen den 6 bis 7 hinteren Rippen eine Rinne dar, welche im Querschnitt einem stumpfen Winkel mit scharfer, nicht abgerundeter Spitze entspricht, odor aber sind die Zwischenfurchen dieser Rippen in dor halben Hohe des Schalc rinnenartig, hingegen spe- ciell am Wirbel und nahe am Ventralrand eben und durch zwei scharfe, Institutul Geologic al României BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENEÂUNA RUMÂNIENS 253 wie eingeritzte Union cingefasst. Dic letz,teren sind kaum r/4 bis '/2 mm. von einander entfernt. Die zu bcidcn Sciten der drei bis vier vorderen Rippen verlau- fenden Zwischcnfurchen sind, je nach ihrer ganzen Lănge eben, eng ('/2 1 mm.) und durch je zwei Linien begrenzt. Der Riicken der zwei vordersten Rippen ist stumpf vierkantig; bei den zwei nachstcn dreikantig, hingegen bei den 6 bis 7 iibrigen Rippen am Wirbel mehr gerundet, hingegen am Ventralrand mehr fiach gewblbt und dabei ganz schwach stumpf dachfbrmig zugescharft. Bei cinem mit derartigen Rippen ausgcstattetcn Exemplare sieht man nahe am Ventralrand nicht zwei, sondern vier tiberaus feinc, wie eingeritzte Linien zwischen je zwei Rippen (Tab. IX. Fig. 5 b.). Auf der Innenseitc der Schale entsprechen den Zwischenfurchcn der Rippen sowohl bei Pr. Haueri, als auch bei ihren Vcrwandten, breite, flache, zungeuformige Falten, welche langs ihrer Medianlinie cine faden- formige, schmale Furche tragen und blos bis zur halbcn Ubhc der Schale hinauBaufen. Diese Falten sind bei Pr. Haueri etwas breiter, als bei Pr. Munieri, hingegen schmăler, als bei Pr. Porumbari und Berii. Die Schale ist fast so dick und der Wirbel fast so stark einge- rollt, wie bei Prosodacna Damienensis Cob. sp. Dabei ist aber dic Schale merklich dicker und der Wirbel viei tarker eingerollt, als bei der mit unserer Form durch Obergange ver- kniiften Art Prosodacna Munieri. Vorkommen : Untcre Psilodon-Schichtcn. M a t i ț a, B c r c a, P o- 1 i ciori ctc. Prosodacna Porumbari Cob. sp. und Prosodacna Damienensis Cob. sp. Tab. IX. Fig. 6., bezw. Fig. 7. 1883. Psilodon Porumbari COBALCESCU 1. c. p. 105. Tab. IV. Fig. 5. 1883. Psilodon rlrioni COBALCESCU 1. c. p. 103. Tab. IV. Fig. 2. 1883. Psilodon Damienensis Cobalcescu 1. c. p. 107, Tab. XVI. Fig. 1. 1896. Prosodacna Haueri Sabba STEFANESCU 1. c p. 63 p. parte Tab. VI. Fig. 13. (non Fig. 11 — 12, non Fig. 14 15). Schale sehr dick, Wirbel stark aufgeblasen. Dic zehn Rippen be- deutend mehr zugescharft, als bei der vorigen Form, dachfbrmig ge- kantet;blos am Wirbel ohne Xante und abgerundct. Alic Zwischenfurchcn ganz eben und durch zwei scharfe, wie eingeritzte Linien begrenzt, wel- chc ohne Unterbrechug bis zum Schalenrand fortlaufen und weiter aus- cinanderstehcn, als bei Haueri und Munieri. Dic als Prosodacna Porumbari von Cobalcescu aufgestelltc Form Institutul Geologic al României 254 W. TEISSEYRE ist als Abart mit etwas wcniger verlăngerter Schale unterscheidbar. Sonst stimmt diesclbc vollkommen mit Prosodacna Damienensis iiberein. Psilodon Arioni Cob. ist von unserer Form nicht zu trennen. Eben- falls sind anscheinend einige andere analoge Arten dieses Autors (Psi- lodon Urechi, Dabijae und Viizui) aufzulassen, da sei es die Bcschrei- bungen und Abbildungen, sei es die Merkmale dieser Formen nicht ausreichen, um dieselben auszusondern. Vorkommen: Untere Psilodon-Schichtcn am Berg Ghâlmea bei Berea. Von Gura Dămieni im Slanic-Thale (Buzău) stammt ein Exemplar, welches mit der gerade aus dieser Ortschaft von Cobalcescu beschriebenen Abart Psilodon Damienensis iibereinstimmt. Prosodacna Neumayri Fucus sp. und Prosodacna Berti Cob. sp. Tab. X. Fig. 1., bezw. Fig. 2. 1873. Cardium Neumayri FUCUS, Bcitr. z. Kcnntniss fossiler. Binncnfannen VI. Jahrb. geol. R. A 1873. 1. c. p. 22. Tab. III. Fig. 8—10. 1883. Psilodon Berii COBALCESCU 1. c. p. 101. Tab. II. Fig. 3, (an Fig. 4) sowic Tab. IV. Fig. 7. 1896. Prosodacna Stefanescui Tournouer : Sabba Stefanescu 1. c. p. 64 p. parte (non Psilodon Euphrosinac Cob.) Tab. VL Fig. 18 — 19. Die Art ist noch dickschaliger und ungleichseitiger, der Wirbel noch einwenig stărker eingerollt, als bei Prosodacna Porumbari-Da- mienensis. Anstatt der 10-12 Rippen, wic bei Prosodacna Haueri res- pective wie bei Prosodacna Damienensis, gibt os hier blos 6-7 weit aus- einanderstehende Rippen. Dcmcntsprechcnd sind dic Abstănde der Rippen, sowic der zweitheiligen Falten der Innenseite, merklich breiter, als bei der vorigen Art. Zwischcn den Rippen verlaufen nicht zwei, sondern vier fadenfbr- mige, wie eingeritztc Linien. Davon entfallen die zwei ăusseren auf dic beiderseitigen Flankcn der Rippen, wăhrend die zwei mittlercn den bei- den Linien cntsprechen, welehe bei der vorigen Art die Zwischenfurchen Rippen begrenzen. Ebensowie bei Pr. Porumbari-Damienensis gibt es auch innerhalb dieser Mutation eine Abart mit stărker verlăngerter Schale (Pr. Berti Cob. fab. X. Fig. 2) und eine solehe mit wcniger verlăngerter Schalc der (Prosodacna Neumayri Tab. X. Fig. 1). Die Identification mit Prosodacna Stefanescui Tournouer ist un- controlirbar, da diesc Form nicht abgebildet wurde und es sich, da die Auffassung cinzelner Arten jc nach dem Autor șchwankt, um cine ăhn- lichc Form handeln kann, BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENEÂUNA RUMĂN1ENS Es muss den einschlagigen Ausfuhrungen Cobalcescu’s (p. 159 f.) beigepflichtet werden. Vorkommen. Ilâhere Theile der unteren Psilodon-Șchichten und obere Psilodon-Șchichten. Berea, P o 1 i c i o r i. Prosodacna Euphrosiuae Cob. sp. Tab. X, Fig. 3. 1883 Psilodon Euphrosiuae COBALCESCU. 1. c. p. 95, Tab. I. Fig. 1 — 9. 1896 Prosodacna Stejanescui Tournouer: Sabba Stefanescu 1. c. p. 64.. p. parte (non Psilodon Berii Cob.), non Tab. VI, Fig. 16 — 19. Diese sehr dickschalige und stark eingerolltc Art hat blos 5 — 6 hohc leistcnarfige Rippen. Dicsclbcn sind, bereits von dor friihen Jugend an, merklich hoher, diinncr und weiter auscinanderstehend, als bei der vorigen Form. Der Querschnitt der Rippen entspricht cinem spitzen Winkel bei Pr. Euphrosiuae, hingegcn cinem stumpfen Winkel bei Pr. Neuniayri-Berti Cob. Demzufolgc ist Pr. Euphrosinae auf den ersten Blick leicht trcnnbar, abgesehen von Cbcrgăngen zu Prosodacna Berti, mit weleher Art all* die tibrigen Merkmale ubercinstimmen. Der machtige vordere Seitenzahn beider Klappen ragt bis auf 8""" aus der Schale heraus und ist fast zwei mal grosser, bei Pr. Neumayri- Berti. Vorkommen: Die oberen Psilodon-Șchichten, am Berg. G hai- ni ea bei Berea und auch anderswo, sind als sublacustre Zone mit Prosodacna Euphrosinae, Pivipara Woodwardi und aff. Dezmaniana entwickelt, wăhrend die Arten Pr. Haueri, Porumbari, Berti sammt Vivipara Rumana tiefer in der Schichtenrcihc liegen (untere Psilo- don-Schichten, subcaspische Facies). III Formengruppe von Prosodacna Munieri Sabba. Dtinnschalige oder sehr măssig dickschalige Formen mit relativ wenig cingerolltem Wirbel, weleher ausserdem nicht so weit nach vorne vorgeschoben zu sein pflegt, wie bei Vertretern der Mutati onsreihe von Pr. Haueri. Zwei vordere ungleiche Seitenzahne in dor rechten Klappe. Davon ist der obere merklich kleiner, als der untere, indessen cin wenig grosser, als der einzige Cardinalzahn. Prosodacna Munieri, Parscoviensis, Cobalcescui, serena und mi- rabi/is stellen cin Bundei von durch Ubcrgangc verkniipftcn Formen dar. Institutul Geologic al României 256 W. TEISSEYRE welche aber sămmtlich den unteren Psilodon-Schichten angehoren. Morphologisch ist Prosodacna Parscoviensis und Cobalcescui auf Pr. 'Munieri, hingegen Pr. serena auf Pr. Cobalccscui, zuletzt Pr. mrra- bilis auf Pr. serena zuruckzufiihren. Auch giebt os viele Individuen, welche zwischen Pr. Haueri und Munieri zu vermitteln scheinen, und wiederum andere, welche von Pr. Munieri zur dunnschaligcn Abart von Pr. Savae (Pr. nv. f. an aff. Savae) hinuberzufuhren scheinen. Aus- serdem diirfte die tiberhaupt sehr variable Form Pr. Munieri entwc- der mit Stylodacna orientalis oder mit ciner vcrwandten Form durch Cbergange verkniipft sein. Danach muss allerdings wenigstens filr einen Teii der Vertretcr der beiden Untcrgattungen von Psilodon gemein- same Abstammung und divergirendc Entwickelung angenommen werden. Prosodacna Munieri Sabba. Tab. X, Fig. 6 . Abarten: Tab. X. Fig. 4. und Fig. 7—8. Tab. XI. Fig. 1—2. 1896 Prosodacna Munieri Sabba STEFANESCU 1. c. p. 62. Tab. VI. Fig. 5—8. Prosodacna Munieri vcrhalt sich wie cine diinnschalige, weniger ungleichseitige und weniger cingerollte Abart zu Pr. Haueri. Beide scheinen, wie gesagt, durch Cbergange enge verkniipft zu sein. Proso- dacna Munieri hat zumeist 12 Rippen und ausserdem 2-—3 schwache Rippchen am Hinterteil der Schale. Dessgleichen zăhlt Pr. Haueri 10— 12 Rippen und 3 Rippchen am Hinterteiles. Ebensowie bei Prosodacna Haueri und Porumbari, sind auch bei Pr. Munieri dic Rippen am Wirbel gerundet und stark gewolbt. gegen den unteren Schalcnrand aber stumpf dachfbrmig zugeschărft, Ganz nahe am unteren Schalcnrand werden dic Rippen, bei ausge- wachsenen Exemplaren, nach und nach flacher. Letzteres findet bei Pr, Munieri in viei auffalligerem Grade statt, als bei Pr. Haueri. Ja es gibt Individuen, bei welchen die Rippen, gegen den Ventralrand hin, fast so flach sind, wie bei Stylodacna orientalis. Auf diese Weise hat sich an' scheinend Stylodacna orientalis durch Cbergange aus Pr. Munieri he" rauscntwickclt. Bei vermeintlichen Cbergangsformen zwischen Pr. Munieri und Pr. Haueri werden die am Wirbel hohen und gerundeten Rippen gegen den Ventralrand hin breiter und dabei dachfbrmig gekantet. Die Kante ist mitunter ziemlich scharf, wobei die Flanken der Rippe einen stump- fen Winkel darstellen. (Tab. XI, fig. Ir? und Ic). Die Furchen sind nur zwischen den vordersten 2 bis 4 Rippen eben und durch zwei ganz enge Institutul Geologic al României BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENEÂLXA RUMĂNIENS 257 nebcneinander verlaufendc Linien begrenzt. Sonst sind die Furchen Rin- nen-artig, im Querschnitt stumpfwinkelig. Bei den annehmbaren, oft fast zwcifelloscn L'bergăngen zu St.orien- talis sind os nur ganz zarte gleichsam eingeritzte Linien. Ausnahmsweise gibt es hier je zwei solchc Linien, anstatt ciner Furche, auch zwischen den nahe am Ventralrand fast ganz ausgeebneten Rippen (Tab. X. Fig. 4rz). Anders verhalten sich die typischen Formen Pr. Munieri und die Mittelformen zwischen Pr. Munieri und Pr. Parscoviensis. Bei densel- ben sind alle Zwischenfurchen der Rippen eben und durch je zwei Linien begrenzt (Tab. X. Fig. 6). Der vordere untere Seitcnzahn der rechten Klappe hat bei Pr. Munieri die Gestalt eincs dreieckigen zweischneidigcn Stachels und ist 4—8 Mal grosser, als der gleichgestaltete vordere obere Seitcnzahn dieser Klappe. Vorkommen: Prosodacna Munieri ist in unteren Psilodon- Schichten Rumăniens weit verbreitet. Prosodacna Munieri wurde unter Anderem zusammen mit Sty- lodacna Heberti, St. Zamphiri und Vivipara Popescui im Pârâul Luchili zwischen Mislia und Telega, sowie in Val. VI ai cui ui bei Cișlău gesammelt ; untere dacische Stufe. Prosodacna Munieri Sabba var. Parscoviensis nv. f. Tab. XI. Fig. 3—4. Es ist dies cine Abart mit stark in die Lănge gezogencr Schale. Sămmtliche Furchen zwischen den Rippen sind durch je zwei Linien begrenzt, welche 1 .. bis 2 mm. von einander entfcrnt sind. Die 4—5 vorderen Rippen sind stumpf dreikantig, die vier hinteren Rippen zcigen aber mehr gerundeten Rucken. Auf der Hinterseite sind nur drei sehr feinc Rippchen in der Wirbelgegcnd angedeutet. In der Rich- tung zum Ventralrand werden die Rippen nur ein wcnig flacher, zwar so, wie es bei Pr. Haueri und Berti zu beobachten ist, nicht aber in dem Masse, wie es bei Pr. Munieri und pseudorumana stattfindet. Der grosse vordere Seitcnzahn dor linken Klappe iiberragt den Schalenrand, wie bei P'osodacnen tiberliaupt, uni cinige Milimctcr und ist scharfschneidig. Schloss der rechten Klappe bleibt unbekannt. Es gibt Cbergănge zwischen Pr. Parscoviensis und Munieri. Statt dessen liegen mir keine Formen vor, welche zwischen Pr. Parscoviensis und Damienensis vermitteln wurden. Der nichtsdestoweniger gcringlugige Untcrschicd zwischen den W. TEISSEYRE beiden letztcrcn Formen beruht erstens darauf, dass Prosodacna Parsco- viensis doppclt kleinwiichsigcr sowie einwenig mehr diinnschalig ist, zweitens ragt aber bei Pr. Parscoviensis der Wirbel etwas wcnigcr aus dom Schalenumriss heraus und ist oft weniger eingerollt sowie we- niger nach vorne vorgcschoben, als bei Pr. Damienensis. Obrigens wărc es nicht unnatiirlich, wenn dicse beiden Formen, cbensowie Pr. Haueri und Munieri durch Obergănge vcrkniipft wâren. Alsdann hătte man cs nicht mit Convergenz, sondern mit cinem Varie- tatenkrcis zu tun, dessen Extreme (Prosodacna Munieri und Pr. Dami- enensis) zu zwei untcrschiedlichen Mutationsreihen hiniiberfuhren wiirdcn. Dic vorcrwăhnten Ubergăngc zwischen Prosodacna Munieri und Parscoviensis (Tab. X. Fig. 6) sind im Allgemcincn Formen, welche mit dem geringen fiir den Typus von Pr. Munieri bczcichnendcn Grad von Ungleichseitigkeit der Schale dic Sculptur von Pr. Parscoviensis vereinigen. Von Intercsse ist es, dass dicselben zicmlich grosse Ăhnlichkeit zu Limnocardium Bdckhi Halavats (1. c. 1883 Tab. XIV. Fig. 1—5) verrathen, ohne dass hicr an das Vorhandensein von Ubergăngen zu denken sei. Vorkommen : Aus der Varietăten-Rcihe Prosodacna Haueri Po- rumbari-Damienensis kommt in Mati ța zusammen mit Pr. Munieri- Parscoviensis blos Pr. Haueri vor, ohne dass zugleich, sowcit bis jetzt feststcllbar, auch die Endgliedcr dieser Rcihe, d. h. Pr. Porumbari- Damienensis, vergcsellschaftet waren. Prosodacna Parscoviensis ist ansscheincnd fiir dic Congerien- Schichtcn der pontischen und der unteren dacischcn Stufe, resp. auch fiir die unteren Psilodon-Schichten bczcichncnd. Matița. Val. VI a icu- lui bei Cislău, Gcgcnd zwischen Mislia und Tclcga. Prosodacna Munieri Sabba var. pseudorumana nv. f. Tab. X. Fig. 5. Diese Form zeigt dcnselben Grad von Ungleichseitigkeit der Schale, von Einrollung des Wirbcls und von Diinnschaligkeit, wie dic Art. Pr. Munieri. Auch sind die Rippen bei beiden Typcn am Wirbel schon gerundet, hingegen am Ventralrand der Schale so flach, dass dic Zwi- schenfurchen fast gar nicht vertieft erscheinen und fadenformig sind. Der Untcrschicd beider Formen beruht darauf, dass bei Pr. Munieri dic breitesten Rippen dic mittlcren sind, hingegen bei Pr. pseudorumana am breitesten die zweitletzte hintere Rippc ist., In der Richtung gegen vorne nehmen die Rippen an Breite regclmassig ab. Vorkommen: prosodacna pseudorumana ist ausschcinend mit IGR, , Institutul Geologic al României BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLEUSKENFÂUNA RUMÂNIENS 259 Stylodacna Rumana Font, durch Cbcrgănge verknupft, obwohl der Typus von Pr.Manieri an die letztere Art relativ noch wenig errinnert. Prosodacna pseudorumana kommt in Bcgleitung von Stylodacna Heberti und Dreissenssia rostriformis im Pârâul Luchili zwi- schen Mislia und Tdega vor (untcre dacische Stufe?). Prosodacna Cobalcescui Font. Tab. XI. Fig. 5. (1) 1886. Limnocar diurn Cobalcescui FoNTANNES: Faune tcrr. ncog. Roumanie. Archi- ves Museum Hist. nat. I.yon T. IV. p. 353. Tab. XXVII. Fig. 14. 1896. Prosodacna Cobalcescui Sabba Stefanescu 1. c. p. 61. Tab. VI. big. 9. An Linwocardimn Odessae Barb. vergi. SlNZOV 1 c. 1897, p. 43. Tab. I. Fig. 19. Es ist diese eine diinnschalige, mit Prosodacna Munieri durch Cbergănge verkniipfte Form, welche aber doppelt kleinwiichsiger ist, weniger in die Lănge gczogene Schalc hat und merklich'breitere Rip- pen zeigt. Die letzteren sind 7 bis 9 an Zahl, woferne dic drei Rippchen der Vorderseitc, welche zwei bis drcimal schmaler sind, als die iibrigen Rippen, mitgezahlt werden. Dic Mittelformen zwischen Pr. Municri und Cobalcescui haben 10 Rippen. Die Breite dor Rippen nimmt stufenweise nach riickwărts zu, doch ist nicht dic letztc, sondern dic vorletztc Rippc ani breitesten. Dic Zwischcnfurchcn der Rippen sind ganz cben am Wirbel, vcrschmălern sich aber nach unten so rasch, dass schliesslich dic Flanken benachbartcr Rippen einander beriihren und dic Furchen zulctzt gegen den Ventralrand hin fadenformige und kaum vertiefte zarte Linien darstellen. Am Wirbel sind die Rippen gerundet, wobci die Hohe ihres Riickens der Breite der Basis gleichkommt. Am Ventralrand sind die Rippen iiberaus flach gewolbt, mitunter aber fast so vollkommen ausge- cbnet, wie am Ventralrand von vcnneintUchen Ubcrgangen zwischen Prosodacna Municri und Stylodacna orientalis und wie iibrigens bei Stylodacnen tiberhaupt. Ausser mit Prosodacna Municri ist diese sehr variable Form auch mit Pr. serena Sabba durch Cbergănge verkniipft. Es wurde von mir blos der rechte vordere Seitenzahn beobachtet, welcher nicht so angeschwollen ist, wie bei dickschaligen Prosodacnen; immerhin aber dic Cbereinstimmung des Schlosses mit dem allgcmeinen Typus des Genus bcweist. Zu vergleichen sind die Angaben, welche liber den Schloss von (1 ) Auf Tab. XI. in Fig. 5. gelangt cine Mittelform zwischen Prosodacna Co- balcescui und Manieri, zur Abbildung. Institutul Geologic al României 260 W. TEISSEYRE Pr. Cobalcescui von Sabba Stefanescu I. c. gcmacht werden. Diesclben sind an der Hand der mir vorliegenden Ubergangsformen zwischen Pr. Cobalcescui und serena zu bestătigen. Vorkommen. Prosodacna Cobalcescui kommt in den Subkar- paten der ostlichcn Muntenia in unteren Psilodon-Schichten vor. Fund- orte : B â n e s c i bei Câmpina ; Boboci, bei der Miindung des Boboci- Thales in’s Val. Scheilor. Nach Andrussow ist diese Art dem «Horizont von Cucesti» und den Eiscnerzcn von Kcrtsch (dacische Stufe) gemeinsam. (1) Prosodacna serena Sabba. Tab. NI. Fig. 6- 7. 1896. Prosodacna serena Sabba Stefanescu I. c. 1896, p. 62. Tab. VI Fig. io. Es ist dies cine diinnschalige Form mit sieben Rippen, welche am Wirbel dachfbrmig zugescharft, hingegen am Ventralrand gerundet dach- fbrmig und doppclt breiter sind, als hoch. Auf dor Wirbelspitze ist dem Rippcnriickcn cin fadcnfbrmigcr beiderscits durch jc cine fcine Linie von den Flanken der Rippe abgegrenztcr Kicl aufgesetzt. Nach der Abbildung von Sabba Stefanescu zu urthcilen, ist auch bei seinem Original cin derartiger Kicl schwach angedeutet. Dic Zwischenfurchcn dor Rippen sind breit, eben und durch je zwei Linien begrenzt. Dic mittlere Rippe, auf welchc gegen hinten noch zwei anderc folgen, ist am breitesten. Prosodacna serena liegt mir unter Anderem in cincm Jugend- cxcmplar vor, welehes weniger in die Lange gczogcne Schale hat, als cs beim Typus von Stefanescu der Fall ist. Gewissc andere, bereits etwas dickschalige Formcn biklcn den t'bergang zu Pr. mirabilis nv. f. Prosodacna serena hat im Unterschied zu anderen Vertretern un- seres Genus einen etwas dcutlicher cntwickelten Cardinalzahn. Derselbe ist so gross, wie der vordere obere Seitenzahn der rechten Klappe. Ein langer, leistcnfbrmiger hinterer Seitenzahn ist in bciden Klappen vor- handen. Vorkommen : Dic Art gehbrt den unteren Psilodon-Schichten, wahrscheinlich aber auch den dacischen Congericn-Schichtcn an. S c r- b e s c i (Buzău): V a 1. B r e a ba M i c ă bei Telega. (1) ANDRUSSOW : Zur Frage liber dic Classification der sOdrussischcn Neo- gcn-Ablagcrungen Dorpat 1898. Institutul Geologic al României BEITRÂGE ZUR NEOGENEN MOLLUSKENFÂUNA RUMĂNIENS 261 Prosodacna mirabills nv. f. Tab. XI. Fig. 8-9—10. Dicsc Abart unterscheidet sich von Prosodacna screna durch merk- lich dickcre, wcniger in dic Jjinge gezogenc Schalc, bei weleher der Wirbel viei weiter nach vome zu liegen kommt, sowic bedeutend mehr aus dom Scha/enumriss hcrausragt. Ausserdem fălit es auf, dass der Rippcnrticken am Vcntralrand gerundet, am Wirbel aber dachfonnig ist und demselben ein fadenformiger, gerundeter, bis zum Vcntralrand verlaufender Kiel aufgesetzt ist. Dieser Kiel ist beiderseits durch jc cine deutlichc Furchc von den Flanken der Rippe gctrcnnt. Dic Zwischenfurchen der Rippen sind zweimal schmăler, als dic Jetztcrcn. Sic laufen vom Wirbel bis zum Schalenrand ununterbrochen fort, sind ganz cben und wic durch zwei Linien begrenzt. Schloss ist genau so cntwickclt, wie bei Pr. serena. Es gibt dickschaligc Individuen, bei welchen der Kiel blos an zwei hintersten Rippen und anderc, bei welchen der Kiel an allen Rippen erschcint und krăftig sich abhebt. Doch haben diesc beiden Extreme, so weit bis jetzt bekannt, kaum cine besondere stratigraphischc Be- deutung. Vorkommen. Untere Psilodon-Schichten in Val. B r ea b a Mi c a bei Tclega, in Bcgleitung von Stylodacna Plebcrti. \ Institutul Geologic al României icr/ I N H A L T Scite . Unio.................................................................. 215 Formenreihe des Unio subatavus. TEISS.......................... . . . . 218 Unio subatavus. nv. f....................................................219 Unio subatavus. TEISS. var. (an. nv. f.).................................221 Unio Subrecurvus. TEISS. nv. f...........................................222 Unio Munteniae. nv. f....................................................224 Unio Slanicensis nv. f............................................... • • 225 Unio psilodontum. nv. f..................................................227 Unio Stefanescui. Tourn............................................... 230 Unio Craeovensis. Tournouer............................................ 231 Unio nv. f. Craiovensis. Tourn. recurvus. Sabba..........................232 Unio recurvus. Sabba........................................ • •.........233 Die Mutationsreihe des Unio novorossicus. SlNZOW.........................234 Unio Saratae. nv. f......................................................235 Unio transcarpaticus. nv. f. ............................................235 Unio Janinae. nv. f....................... . .....................238 Die Mutationsreihe des Unio Copcrnici. TEISS.............................239 Unio Copernici. nv. f....................................................240 Unio Rumanus. Tourn. ....................................................241 Unio Sturdzae. Cor...................................................... 242 Unio prominulus. Sabba................................................ 244 Isolirte Formen Unio-Sub-Hoernesi. SlNZ..................................245 II. Psilodon. COBALCESCU. Prosodacna Tourn. Stylondacna. Sabba.....................................246 Prosodacna Mrazeci. nv. f................................................247 Prosodacna Savae. nv. f..................................................249 Prosodacna nv. f. an. aff. Savae. TEISS. . . .....................250 Mutationsreihe von Prosodacna Haueri. Cob. sp............................251 Prosodacna Haueri. Cob. sp...............................................252 Prosodacna Porumbari. Cob. sp. und Prosodacna Damiensi. Cob. sp. 253 Prosodacna Neumayrii. FUCHS. sp. und Prosodacna Berti. Cob. sp . . 254 Prosodacna Euphrosinae. Cob sp...................................... . 255 Formengruppe von Prosodacna Manieri. Sabba Prosodacna Munieri. SBBA. .....................................256 Prosodacna Munieri. Sabba. var. Parscoviensis. nv. f..............257 Prosodacna Munieri. Sabba. var pseudorumana. nv. f. .... . 258 Prosodacna Cobalcescui. Font.............................................259 Prosodacna serata. Sabba.................................................260 Prosodacna mirabilis. nv. f..............................................261 CONTRIBUȚIUNI LA FAUNA MOLUSCĂ NEOGENĂ A ROMÂNIEI cu privire specială asupra regiunilor petrolifere din regiunea subcarpatică DE Dr. W. TEISSEYRE PARTEA l-ia (1) UNIO și PROSODACNA I. Unio. Fauna grupelor de straturi subcarpatice și mai ales aceea a eta- jurilor meotic și dacic, numără foarte mulți reprezentanți netezi ai genului Unio. Unionii sculptați au în regiunea zăcămintelor de petroleu un rol cu totul neînsemnat, de oarece straturile caracterizate prin aceste forme se întâlnesc foarte rar. Mai pretutindeni în această regiune, grupa stra- turilor cu Unioni sculptați este reprezentată prin un facies de prund fără fosile. Dintre Unionii netezi din neogenul României, de cari ne vom ocupa exclusiv în această lucrare, se cunosc deja până acum mai mult ---- -------—- ' •., ♦ ț ■ . I (1) In privința unora din separațiunilc și determinările stratigrafice (etaje, faciesuri etc.) întrebuințate în această publicațiunc, a se compară lucrarea mea «asupra ctajurilor meotic, pontic și dacic din partea răsăriteană a Munteniei», pu- blicată în rezumat în ghidul congresului internațional de petrol (București ' 1907). Literatura se va da la sfârșitul părței a 2-a a faunei de moluște. O parte din figu--. rile aici alăturate vor fi complectate sau înlocuite, în fasciculele ulterioare ale acestei lucrări, prin figurarea altor exemplare. 4 Institutul Geologic al României 264 W. TEISSEYRE sau mai puțin diferite tipuri (Unio rumanus Tourn, MoldavicusSkWh, Sturdzae Cob, procumbens Fuchs, Craioviensis TouRn, Stefanescui Tourn, recurvus Sabba, Bielzi Fuchs, (non Bielzi Czek), prominulus Sabba. Davilai Por). La aceste se mai adaogă încă alte șase specii de Unioni netezi pe cari le vom descri aici și anume: Unio subatavus, subrecurvus, Mun- teni ac, Slanicensis, Copernici, transcarpaticus. Din studiul comparativ al tuturor acestor specii precum și al tipu- rilor de Unioni sculptați ce se leagă cu ele (Unio Janinae nv. f.) s’au stabilit trei serii de forme sau mutațiuni diferite, care cuprind etaju- rile : tneotic, pontic, dacic și levantin. Dintre acestea seria formelor lui Unio subatavus este foarte ramificată. înainte de a intra în descrierea specială a acestor serii de forme, cred necesar a da de la început o scurtă caracterisare generală a fie- căreia din ele. I. Seria mutațiunilor Iui Unio subatavus nv. f. Presintă o carenă înaintea căreia se află o zonă deprimată sau o brăsdătură. II. Seria mutațiunilor lui Unio Copernici nv. f. Carena lipsește la formele meotice, există însă la formele din straturile mai noui, la care carena se află mai apropiată de partea posterioară a regiunei cardinale de cât la celelalte două serii de forme. Bordul cardinal, spre deosebire dela cele alte două serii de forme, este în linie dreaptă sau aproape în linie dreaptă. III. Seria mutațiunilor lui Unio novorossicus Sinz. Partea poste- rioară a scoicei tăiată oblic, largă nu îngustată ca la seriile de forme precedente. Intre carenă și partea posterioară a bordului cardinal, su- prafața scoicei este aproape plană, nu pronunțat concavă ca la seria formelor lui Unio subatavus. Structura țâțânei dela Unionii netezi, pe cât se poate stabili din materialul fosil ce-1 avem la îndămână, nu ne oferă caractere diferen- țiale pentru aceste trei serii de mutațiuni. Variațiunile mutațiunilor succesive, ce se pot observă înlăuntrul acestor trei serii de forme, se desting prin un paralelism pronunțat. Formele mat noui se deosebesc totdeauna în mod analog de cele mai vechi, indiferent de scria la care ele aparțin. La formele mai noui, înăl- țimea croșetului deasupra bordului cardinal scade necontenit până când în cele din urmă el dispare cu totul sau aproape cu totul. In acelaș tinip unilateralitatea scoicei și grosimea ei devin mai mult sau mai puțin pronunțată. Afară de aceasta, se mai arată în fine câteodată o turtire pronunțată a scoicei. Toate aceste variațiuni morfologice au loc deja la Unionii netezi din România, adică de cele mai de multe ori încă înainte de aparițiunca ornamentațiunilor caracteristice pentru cea mai marc 0^., Institutul Geologic al României 16 Rz CONTRIBUȚIUNI LA FAUNA MOLUSCĂ NEOGENĂ A ROMÂNIEI 265 parte din Unionii levantini. Aceleași norme de paralelism specific, în totul analoge, sunt deja cunoscute din Slavonia. Totodată este de relevat că gruparea formelor în serii de mutațiuni și în ramificațiuni de forme naturale, după cum rezultă din numeroasele forme de tranzițiune ce le avem la îndemână, nu justifică totdeauna separațiunea numeroaselor subgenuri de Unio, introduse in literatură. La crearea subgenurilor s’au procedat evident prea exclusiv după metodele uzitate în zoologie. In această publicațiune voiu face cu totul abstracțiune de subgenuri. Stabilirea unei oarecare armonii între metoda zoologică și cea paleontologică, în cciace privește derivarea noțiunii diferitelor subgenuri, întrucât această diviziune de nomenclatură este ne- cesară, ar fi o problemă care depășește scopul acestei lucrări. Arătarea legăturilor genetice dintre deosebitele specii românești aruncă și o nouă lumină asupra raporturilor dintre această faună și aceia a straturilor similare din Slavonia și sudul Rusiei. Multe specii românești au o asemănare așa de mare cu tipurile din Slavonia, încât dela prima vedere nu mai rămâne nici o îndoială asupra înrudirei celor dintâiu cu aceste din urmă (Unio Craioviensis Tourn și pannonicus Neum; Unio Slanicensis Teisseyre și Neumayri Penecke; Unio Janinae. Teiss și Beyrichi Neum; Unio Sturdzae Cob. și Partschi Penecke; Unio psilo- dontum Teiss. și Stoliczkai Neum); în aceste cazuri însă nu avem de loc înainte forme specific identice, pe deoparte din Slavonia, iar pe de alta din România, cciace se dovedește numai prin faptul că, fiecare dintre cele două forme, considerate în parte, cea românească se leagă prin tranzițiuni cu alte specii, iar cea slavonească cu altele. Procesul de desvoltare ontogenetică ne permite mult mai rar decât cel phyletic să deosebim la Unionii netezi, unde avem deaface numai cu cazuri de convergență și unde ne aflăm în fața unei adevărate înrudiri. In general se confirmă deosebirea dintre fauna românească meotică, pontică dacică și levantină și fauna straturilor conrespunzătoare din Austro-Ungaria ; totodată raporturile foarte strânse cari există între faunele neogene din România și din sudul Rusiei apar din ce în ce mai clare. Speciile de Unioni din România nu arată nici o înrudire cu cele austro- ungare, cu excepțiune de Unio subatavus n. f., care este reprezentată printre Unionii netezi din Austro-Ungaria prin forma înrudită a lui Unio atavus Partsch. Să trecem acum la descrierea specială a fiecărei serie de forme și mutațiuni. Institutul Geologic al României 266 W. TEISSEYRE Seria formelor lui Unio subatavus. Teisseyre. Scoica ovală, sau triunghiulară rotunjită. O coamă obtusă sau o creastă se întinde dela croșet până la bordul posterior. Imediat înaintea crestei se află o zonă deprimată ori o brăzdătură puțin adâncă, căreia îi corespunde adeseaori un sinus ventral la marginea inferioară a scoicei și care nu se prezintă nici odată la celelalte două serii de forme. Pe lângă aceasta, forma generală a scoicei, care este ovală oblică și nu se îngustează îndărăpt, o deosebește de seria mutațiunilor lui Unio Copernici. Deajuns de caracteristică este și direcțiunea oblic ovală a dungilor de creștere, de unde rezultă o îndepărtare mai mare a carenei de bordul cardinal posterior, în comparație cu seria mutațiunei lui Unio Copernici. Pe lângă aceasta bordul cardinal este arcuat și nu aproape în linie dreaptă ca la grupa lui Unio Copernici. Pe de altă parte seria mutațiunei lui Unio novorossicus sc deose- bește ușor de seria înrudită a lui Unio subatavus prin aceia că zona deprimată dela partea anterioară a carenei, nu devine niciodată o brăz- dătură la prima serie de forme, pe când la grupa lui Unio subatavus această brăzdătură se întâlnește mai în totdeauna. Partea posterioară a scoicei care se întinde dela carenă la bordul cardinal este la seria formelor lui Unio novorossicus, aproape plană, niciodată însă pronunțat concavă. Acest din urmă caracter se întâlnește însă la celelalte două grupe de Unioni și se observă de regulă la seria formelor lui Unio subatavus. Reprezentanții din seria formelor lui Unio subatavus, pot fi aranjați din punct de vedere sistematic, în modul următor: I. Scoica subțire sau potrivit groasă. Croșetul ridicat, cu sbârcituri. Brăsdătura submediană reprezentată prin o zonă deprimată. Etajul meotic. Unio subatavus nv. f. Forme mari, potrivit incchilaterale. Unio n. f. indet. Forme mari, foarte puțin incquilatcrale. Depresiunea subme- diană numai pe cro- șet. Unio subrecurvus nv. f. Forme mici, foarte pronunțat incquila- tcrale. Unio Munteniae nv. f. Forme mici, aproape echilaterale. II. Scoica groasă, ori foarte groasă. Croșetul jos sau foarte puțin pronunțat. O zonă de depresiune submediană în loc de brăzdătură. Cu deosebire în straturile cu Psilodonți și cu Vivipara bifarcinata Biclz, câte odată și în straturile cu Unioni sculptați (etajul dacic și levantin). Unio Slanicensis Teiss. Aproape echilaterală Scoi- ca nedeprimată. Unio psilodontum TEISS. Pronunțat inechilatcralâ. Scoica relativ deprimată. Unio Stefanescui Tourn. Scoica foarte tare depri- mată, puțin inechilatcralâ. r Institutul Geologic al României CONTRIBUTIUNI LA FAONA MOLUSCĂ NEOGEN A ROMÂNIEI III. Forme cu brăzdătura submediană evidentă, care începe la vârful croșetului și merge până la marginea inferioară a scoicei. Scoica și cro- șetul ca la grupa a doua precedentă. Straturile cu Psilodonți și cu Vi- vipara bifarcinata. Bielz (etajul dacic). Unio recurvus Sabba. Scoica foarte pronunțat in- cchilateralâ. Unio subacutns TEISS. Scoica pronunțat inechila- tcralâ. Unio Craioviensis Tourn Scoica potrivit inechilate- rală. Unio subatavus n. f. Tabla I. fig. 1—2. 1897. Unio pseudoatavus Teisseyre. Gcol. Cntersuchungcn im Districte Buzău. Vcrh. geol. R. A. 1897. p. 161. Formă mare, netedă, cu croșetul tare proeminent, așezat în treimea anterioară a lungimei scoicei. înălțimea croșetului până la sau 13 din înălțimea scoicei. In vârsta tânără prezintă o carenă cu coama tocită care merge dela croșet la bordul posterior. In vârstă mai înaintată, adică către marginea inferioară a scoicei, se observă la exemplarele mari că carena devine o coamă obtusă, rotunjită. Dealungul părței anterioare a carenei nu prezintă depresiunea puțin adâncă Zona de depresiune, abia marcată în acest loc, se observă foarte puțin. Partea posterioară a scoicei dintre carena croșetului și bordul car- dinal posterior, este concavă, spre deosebire de Unio Copernici, iar aproape de periferia scoicei, adică între carenă și margina posterioară, se vede partea posterioară a scoicei, care aici este deja plană, lăsându-se treptat către bordul posterior. Pe lângă aceasta, partea posterioară este lărgită în forma unei aripi, ca și la Unio Bielzi Fuchs (non Unio Bielzi Czek). Partea posterioară a scoicei este foarte puțin pronunțat oblic tăiată, și ceva mai îngustă decât partea dinainte la exemplarele cu scoica des- voltată. Dungile de creștere de pe carenă nu sunt de loc prelungite îndărăt în forma unui unghiu rotunzit sau în iormă de pană ca la Unio Co- pernici. Mai mult încă aceste dungi de creștere arată în general un mers oblic eliptic. Bordul cardinal devine către margina dinainte foarte puțin pro- nunțat arcat. Din trecerea bordului cardinal posterior în marginea posterioară rezultă un unghiu obtus a conturului scoicei, abia pronunțat. înaintea croșetului nu există o Lunulă bine mărginită. Sculptura constă în dungi de creștere concentrice și adesea în vârci Institutul Geologic al României 26S W. TEISSEYRE abia de recunoscut, câte odată însă mai pronunțate, cari au forma de undulațiuni slabe. Undulațiuni mai largi alternează neregulat cu linii mult mai înguste. Țâțâna necunoscută. Exemplarele extreme de Unio subatavus se deosebesc de tipul reprezentat pe Tab. 1, fig, 12, prin dimensiunile încă și mai mari ale scoicei. Aceasta este mult mai puțin trasă în lungime, croșetul încă și mai pronunțat, iar vârcile concentrice sunt mai puternice (Recea). Dintre Unionii românești, forma probabil înrudită cu Unio subatavus este specia mai nouă, încă cam problematică, Unio Bielzi Fuchs (Fuchs: Fauna d. Cong.-Sch von Radmanești. Jahrb. geol. R. A. 1870, p. 360, T. XVII, Fig. 8—10), care nu trebue confundată cu Unio Bielzi Czek (1864). Diferența între aceste două forme stă numai in inechilateralitatea mai pronunțată a scoicei la Unio Bielzi Fuchs, de unde urmează că croșetul se arată mai puțin ridicat. Depresiunea mijlocie dela Unio Bielzi Fuchs, judecând după desemnul autorului, amintește pe Unio Davilai Por și nu se remarcă la forma noastră; totuși la această din urmă formă scoica este în această regiune pronunțat turtită. Specia românească Unio Copcrnici, de aceiași vârstă geologică, este, mai mult decât toate, superficial asemenea cu Unio subatavus. Caracterele de deosebire, expuse precedent, precum și acele ce vor fi date mai departe la descrierea lui Unio Copcrnici, au importanță întru cât servesc ca punct de pornire a două serii de forme paralele. Unio subatavus se pare că reprezintă o varietate înlocuitoare a lui Unio atavus Partsch. (M. Hoerneș, p. 286, Tab. 37, Fig. 2). Din com- parația diferitelor exemplare de Unio atavus, aflate în muzeul imperial din Viena rezultă următoarele: Unio subatavus atinge de obicciu dimensiuni de două ori mai mari decât Unio atavus, cu toate aceste se întâlnesc excepțional indivizi de Unio atavus, cari sunt aproape tot așa de mari ca și Unio subatavus. Scoica la Unio subatavus este totdeauna mai puțin trasă în lun- gime, mai largă și ceva mai ovală, decât la Unio atavus Partea posterioară a scoicei este de obicei la Unio subatavus nu așa de tare îngustată ca la Unio atavus. Pe lângă aceasta croșetul la Unio subatavus este de regulă mai puțin dat înainte, mai proeminent și mai umflat decât cum e la Unio atavus. In toate celelalte caractere, precum și în privința sculpturei scoicei, mai ales însă în conformația tocită și rotunzită a carenei. care merge dela croșet la bordul posterior al scoicei, cele două forme despre care este vorba, se aseamănă complect. Pe lângă aceasta, forma noastră poate fi comparată și cu Unio CONTRIBUȚIUNI LA FAUNA MOLUSCĂ NEOGENĂ A ROMÂNIEI 269 Moravicus AI. Hoernes, deși asemănarea cu această specie este cu mult mai mică. Unio Moravicus AI. HOern. este de obicei de patru ori mai mic decât Unio subatavus. Scoica la Unio Moravicus este încă și mai puțin trasă în lungime, croșetul este mai puțin dat înainte și partea pos- terioară încă mai puțin îngustată decât la Unio subatavus. Din cele spuse urmează că Unio atavus se distinge de cele trei forme cu care l-am comparat prin lungimea cea mai mare a scoicei pentru o lărgime egală, prin o îngustare mai însemnată a părții pqste- rioare, precum și prin aceia că croșetul este mai mult dat înainte. Prezența geologică. Unio atavus este cum se știe caracteristic pentru straturile cu congerii din basenul Vienei. Forma românească Unio subatavus aparține etajului meotic. Unio atavus a fost descris dc Neumayr din straturile inferioare cu paludinc din Slavonia vestică, iar dc Koch din orizontul cu Lyrcea din Transilvania (1). Unio subatavus s’a observat în România atât în partea superioară a etajului meotic, (straturile cu Unio subatavus sau straturile meoticc cu Unioni) și anume direct la basa etajului pontic, cât și mai jos în seria straturilor de desubtul brecciei conchilifere cu Dosinia exoleta Sinz. Exemplare frumoase se găsesc în înprejurimile localităței Biserica Delusoru la Călugăreni, precum și la Fintești în culmea Istriței. Fragmente se observă mai în toate locurile unde sunt cunoscute aflo- rimente de meotic. Unio subatavus este un fosil caracteristic, pentru zăcămintele de petrol meotice de la Căi ine t, Gr â ușor u, Mi s 1 i șo ar a și Recea lângă Buștenari, apoi pentru cele de la Ochișori și Mă- gura la Alatița, deaseminea și la T a t a r u etc. Unio subatavus Teisseyre var. (ad nv. f.). Tab. II. Fig. 1. Croșetul proeminează asupra conturului scoicei aproape pe jumă- tate mai puțin decât la forma tipică. Conturul scoicei aproape eliptic cu o tăetură puțin adâncă arcuată înaintea croșetului, care corespunde la o Lunuia bine mărginită. Ea extremitatea dinainte a acestei tăeturi, marginea scoicei descrie o îndo- itură pronunțată în formă dc unghiu, care trece între bordul cardinal și marginea anterioară. Făcând abstracțiune de această îndoitură bordul cardinal este arcat. (1) Comp. Neumayr și Paul. Dic Congcricn und Paludinen-Schichten Slavo- niens. Abh. gcol. R. A. Bd. VII Hcft. 3, 1875 p. 27. A. Koch. Die Tertiărablagemngcn des Bcckens des Sicbenbiirgischcn Lan- deslheile II Abt. Budapest 1900 p. 205. bir Institutul Geologic al României ICR/ W. TEISSEYRE Carena este clar desvoltată pe croșet, dispare însă cu totul spre marginea scoicei. Pe când la formele tipice de Unio subatavus, carena este în ju- mătatea sa inferioară, către marginea scoicei, mult mai tocită și mai rotunzită, decât pe croșet, la varietatea de care ne ocupăm se observă în acest loc o rotunzire mai complectă a scoicei. Potrivit cu aceasta, partea posterioară este ceva mai largă și nu îngustată ca la tipul de Unio subatavus. De asemenea bordul posterior nu arată nici o lărgire în formă de aripă. Țâțâna este necunoscută. Prezența geologică. Straturile meotice dela Biserica D e- lușoru lângă Călugăreni, în culmea Istrița-Ciorte (Buzău). Unio subrecurvus Teisseyre nv. f. Tab. II. Fig. 2—5. Este o formă pronunțat inechilaterală, constant numai de mărime mijlocie, cu carena foarte clar pronunțată, cu croșetul prevăzut de sbâr- cituri, puternic, relativ foarte proeminent înainte, fără sinus ventral. înaintea croșetului se află o Lunulă bine mărginită. Intre carena și marginea posterioară, scoica este concavă, înaintea carenei însă este deprimată. Valva dreaptă are numai un singur dinte cardinal, ca la Psilunio Sabba. Cei doi dinți cardinali dela valva stângă se contopesc câte- odată aproape într’un singur dinte principal lung. Valva stângă are doi dinți laterali, cea dreaptă numai un dinte lateral posterior, x. Această formă arată o înrudire sau o asemănare superficială mai întâiu de toate cu Unio radiatodentatus Sinz, apoi cu Unio recurvus Sabba, precum și cu Unio Sturdzae Cob. Unio radiatodentatus Sinz, se deosebește de forma noastră prin aceia că între cele două șiruri de spini de pe croșet se află o brăzdătură largă care după Sinzon se prelungește până către mijlocul scoicei. Carena la Unio subrecurvus și depresiunea ce o întovărășește la partea anterioară nu se află la mijlocul lungimei scoicei, ci cu totul marginal, la partea posterioară. Pe lângă aceasta formele figurate de Sinzon [Unio radiatoden- tatus Tab. III. Fig. 1—5j, arată un croșet mai puțin dat înainte, proe- minând mai puțin asupra conturului scoicei și sucit mai slab, decât cum e cazul la Unio subrecurvus. De asemenea scoica lui Unio radia- todentatus, nu este așa de tare trasă în lungime și creasta tocită care merge de la croșet la partea posterioară nu este așa de pronunțată ca la forma noastră. Institutul Geologic al României CONTRIBUȚIUNI LA FAUNA MOLUSCĂ NEOGENĂ A ROMÂNIEI 271 In locul celor două șiruri de spini dela Unio radiatodentatus, se află la exemplarele tipice de Unio subrecurvus numai niște sbârcituri, reprezintate prin vârci slabe semilunare cari sunt grupate în câteva (2—3) șiruri radiale. Sbârciturile din șirurile învecinate se ating reciproc, fără însă a se contopi unele cu altele în cute concentrice continue. Numai la unii indivizi aberanți de Unio subrecurvus croșetul poartă două șiruri de spini foarte slab marcați. Nu ne putem pronunța dacă, în acest cas avem de a face cu adevărate transițiuni la Unio radiato- dentatus, până ce nu vom cunoaște din propria noastră observațiune diferența importantă amintită mai sus în privința dispozițiunci generale a sinului ventral. Cât se atinge de raporturile cu specia mai nouă Unio recurvus Sabba, este de remarcat că croșetul la Unio subre urvus, forma tipică, este ceva mai puțin dat înainte și mai ales că el proeminează aproape de patru ori mai mult asupra conturului scoicei, decât la Unio recurvus Numai indivizii extremi dela ambele specii, se aseamănă aproape complect în privința gradului de inechilateralitate a scoicei. Pe lângă aceasta conturul scoicei la Unio subrecurvus, forma tipică, este oval și are lărgimea cea mai mare direct sub croșet, în treimea an- terioară a lungimei scoicei, iar partea posterioară a scoicei este îngustată și clar rotunzită. La Unio recurvus conturul scoicei este oval, ceva mai îngustă îndărăt, decât înainte ; partea posterioară largă, arată o ciuntire bine pronunțată, care la forma noastră nu este de loc marcată. In Ioc de sbârciturile în forma de zigzag ce se observă la Unio subrecurvus pe croșet, se arată Ia exemplarele noastre de Unio recurvus un croșet corodat. Structura țâțânei este identică la Unio subrecurvus și recurvus. Potrivit cu grosimea scoicei care adeseaori este ceva mai mare Ia Unio recurvus, sunt și dinții cardinali dela această specie, mai puternic des- voltați, iar impresiunile musculare și Lunula mai adâncite decât la unio subrecurvus. Mult mai importantă este brăzdătura slabă care însoțește carena la partea sa anterioară și care de altfel se observă numai la formele extreme de Unio subrecurvus. (Tab. I, fig. 3). Aceasta nu este pe croșet, ci numai slab marcată spre margina ventrală. La Unio recurvus această depresiune mediană este ceva mai largă și mai adâncă, mai ales insă clar pronunțată atât pe marginea ven- trală cât și pe croșet. La formele tipice de Unio subrecurvus, în locul acestei brăsdă- turi, se prezintă o turtire caracteristică a scoicei, ori și această turtire nu se arată și atunci avem marcată o apropiere de Unio subatavus- Institutul Geologic al României W. TEISSEYRE Apoi partea posterioară este aproape tot așa de clar rotunzită și umflată ca și partea anterioară. In etajul meotic din România se întâlnesc exemplare aberante de Unio subrccurvus, cari sunt identice în privința pozițiunei și a mărimei croșetului cu Unio recurvus, însă prin lipsa complectă a unei depre- siuni mediane și prin sbârcirea croșetului se văd că aparțin la Unio subrccurvus. Modul de desvoltare a brăzdăturei mediane ne prezintă așa dar caracterele de deosebire cele mai importante dintre aceste două forme de vârstă geologică diferită. Foarte probabil că cele două forme de aceiași vârstă, Unio sub- rccurvus și Unio subatavus, cari sunt adeseori cu totul lipsite de această brăzdătură, sunt legate intre ele prin tranzițiuni, mai ales că pe lângă aceasta, desvoltarea mare a croșetului, înfățoșarea carenei și a părței posterioare sunt identice la aceste specii. Totuși Unio subrccurvus șe poate deosebi la prima vedere de Unio subatavus prin aceia că această din urmă formă este de două ori mai desvoltată și cu mult mai puțin inechilaterală. Apoi carena la Unio subrccurvus este mai tare pronunțată decât Ia Unio subatavus. Această din urmă deosebire dis- pare însă cu totul în stadiul tânăr a lui Unio subatavus. Din acestea urinează că Unio subrccurvus poate să reprezinte o varietate mai puțin desvoltată, mai inechilaterală și mai pronunțat carenată de Unio subatavus, care genetic se apropie de stadiul tânăr a acestei din urmă specii. O asemănare superficială cu forma noastră arată Unio Sturdzae, care se deosebește însă ușor prin bordul cardinal în linie dreaptă, și prin croșetul relativ foarte puțin proeminent din conturul scoicei. Apoi scoica la Unio Sturdzae este marcat mai puțin inechilaterală decât la Unio subrccurvus și recurvus. Prezența geologică. Unio subrccurvus f. typ se întâlnește în faciesul cu Unioni și Helix al etajului meotic: la Mala ești (Prahova), pârâul Scumpi a la Rusiavețu (Buzău), la Mânzălești (Buzău), la satul M ă g u r a (Buzău), împreună cu Unio Copernici, la M i 1 i c e ș t i (Prahova), la Tclega, Buștenari, Berea ctc. Unio Munteniae nv, f. Tab. III. Fig. 1-2. I Scoica proporțional subțire, echilaterală ori puțin inechilaterală, cu o creastă tocită bine marcată, care merge dela croșet la marginea pos- terioară. Intre creastă și bordul cardinal scoica este pronunțat concavă ca la Unio radiatodentatus. I6R, y Institutul Geologic al României CONTRIBUȚIUNI LA EAUNA MOLUSCĂ NEOGENĂ A ROMÂNIEI 273 Bordul cardinal arcuat se întâlnește cu marginea posterioară for- mând un unghiu, cum se vede d. e. la figura lui Unio novorossicus în Sinzow. (Beschreibung neog. Verst. Gouv. Cherson u. Bessarabien. Mem. Soc. Nat. Nouvelle Russie Odessa t. NXI 1897, Tab. III. Fig. 6). Pe croșet sunt 6—8 sbârcituri semilunare, ori spini tociți, aproape rotun- ziți, dispuși pe două șiruri, ca la Unio radiatodentatus Sinz. Dintre aceste șiruri, cel posterior cade pe creasta menționată precedent. In prelungirea acestor două șiruri de spini, spre marginea ventrală, nu se văd linii radiale ridicate, cum se arată la Unio radiatodentatus Sinz. var. |1. c. 1897. Tab. III. Fig. 3—4—5]. De asemenea la forma noastră nu se vede nici urmă de brăsdătură între cele două șiruri de spini. Înaintea croșetului se află o Lunulă clar marcată. Cei doi dinți cardinali de la valva stângă sunt aproape în întregime contopiți în unul singur. Valva dreaptă are numai un dinte cardinal ca și Unio novorossicus. I.a valva stângă doi dinți laterali posteriori liniari, la cea dreaptă însă numai un singur dinte de acest soiu. Unio Munteniae se leagă cum se parc cu Unio subrecurvus prin tranzițiuni. Unio novorossicus se deosebește de forma noastră prin partea pos- terioară aproape plană, nu concavă, caracter ce se află identic și la Unio saratac nv. f.; apoi prin sbârciturile concentrice de pe croșet, care cuprind toată lărgimea croșetului, fără a fi repartizate în două serii de sbârcituri unghiulare, cum este cazul Ia forma noastră. Cu toate aceste cele două specii sunt aproape identice în privința mărimei cro- șetului, a dinților cardinali, precum și în privința gradului de incchila- teralitate a scoicci. Numai din comparația cu eșantiloane de cele două forme rusești s’ar putea hotărî definitiv la care dintre acestea s’ar putea alipi Unio Munteniae ca nuanță înlocuitoare. Prezența geologică. Din Unio Munteniae avem la dispoziție numai câteva eșantiloane provenite din Golitul meotic de la Tătaru (spre Nord de Mizil) în culmea Istrița-Ciorte. Scoicile întregi sunt foarte rari, din cauza grosimei relativ mică. Nici unul din exemplarele noastre nu este întreg. Unio Slanicensis nv. 1. Tab. III. Fig. 3—5. (Fig. 4—5 reprezintă tranzițiuni la Unio Craioviensis). Este o varietate de Unio Craioviensis, care are scoica aproape cu totul echilaterală, ovală ori aproape circulară ; în privința celorlalte caractere însă se aseamănă cu tipul pronunțat inechilateral a lui Unio Craioviensis. Institutul Geologic al României 274 W. TEISSEYRE Croșetul poartă zbârcituri ori este corodat, apoi proeminează mai puțin din conturul scoicei și este mai puțin sucit (Tab. III, fig. 4£ și 5 d) decât la Unio Munteniae, care deasemenea are scoica echilaterală, este însă de o vârstă geologică mai veche și are scoica subțire. (Tab. III fig. 2 b}. Partea posterioară a scoicei este foarte puțin concavă și nu se lasă așa repede ca la Unio Mimteniae. Liniile radiale abia vizibile care se văd adeseaori pe partea posterioară, atât la Unio Slanicensis cât și la Unio Munteniae, se pare a nu avea vre-o mare importanță. Dela croșet la marginea posterioară merge o carenă tocită care la partea anterioară este însoțită de o depresiune largă, puțin adâncă, ori de o zonă de turtire aproape de loc adâncită, care aduce aminte de Unio Mimteniae și corespunde la brăzdătura mediană dela Unio Cra- ioviensis și radiatodentatus. Această depresiune se urmărește în sus până pe croșet și dă acestuia o înfățișare caracteristică. Spre marginea pos- terioară a scoicei, această depresiune trece câte odată în o brăzdătură slabă, căreia îi corespunde la marginea scoicei un sinus ventral foarte puțin adâncit. (Unio m. f. Slanicensis-Craioviensis. Tab. III, fig. 4—5 și fig. 7). Marginea posterioară se întâlnește cu marginea inferioară a scoicei formând un unghiu. Acest unghiu rotunzit a marginei scoicei este așezat la extremitatea posterioară a crestei menționate inai sus. Din contră marginea posterioară trece în chip nesimțit către bordul cardinal, cu totul contrar ca la Unio novorossicus, care specie pe lângă aceasta este lipsită de brăzdătura mediană. La valva dreaptă prezintă de obiceiu numai un dinte cardinal, care însă spre deosebire de Unio novorossicus și Mimteniae, este la multe exemplare bifurcat și atunci proeminența mai mică superioară corespunde evident unui dinte cardinal. Unio Slanicensis se pare a ocupa o poziție intermediară între Unio Munteniae și Unio Craioviensis. Toate caracterele diferențiale bine cunoscute până acum între Unio Slanicensis și Craioviensis deoparte, și Unio Munteniae și novorossicus de altă parte, se prezintă după cercetările noastre ca caractere de grupe colective stratigrafice. Pe baza acestor caractere se pot deosebi ușor în România specii meotice și câte odată din pontic, de forme cari sunt caracteristice mai ales pentru straturile cu bifarcinata din etajul dacic. Această importanță o are croșetul ridicat tare deasupra bordului car- dinal, foarte umflat și tare sucit dela Unio subatavus, subrecurvus și Munteniae. Aceiași valoare o are gradul diferit de dezvoltare a carcnei, pre- cum și grosimea relativă a scoicei, care crește începând deja dela acești Unioni nesculptați în spre straturile mai tinere. Oricât de însemnate s’ar părea aceste caractere diferențiale, ele Institutul Geologic al României CONTRIBUȚIUNI la fauna moluscă NEOGENĂ a româniei 275 sunt totuși evident semne distinctive ale unor forme de vârstă geolo- gică cu totul deosebită. Unio Slanicensis și Craioviensis reprezintă până la un oare-care grad dincoace de Carpați locul lui Unio Neumayri Penecke, Zelebori M. IIoernes, Sibinensis Penecke și pannonicus Neum. In museul imperial din Viena am avut ocaziunea să văd unele exemplare de Unio Neumayri Peneke, provenind din straturile inferi- oare cu paludine ale Slavoniei, și asemănătoare cu specia Unio Sla- nicensis. Comparabil cu această specie este și Unio Bitneri Penecke (exem- plare de la Sibin, din zona cu Vivipara bifarcinata Bielz). In general formele reprezentative din Slavonia se deosebesc prin croșetul mai ridicat și mai tare sucit, prin o înfățișare ceva deosebită a scoicei, care după Penecke este triunghiulară, precum și prin aceia că carena se află mai aproape de regiunea mediană a scoicei (Unio Zelebori). Unio Slanicensis reprezintă în seria de mutațiuni reprezen- tative românești, o ramificație care convergiază cu grupa dc specii sla- vonice în ceia ce privește scoica foarte puțin inechilaterală, sau se apropie de forma originală comună celor două grupe de forme. Prezența geologică. Straturile dacice cu bifarcinate dela Be- ce n i (Buzău), F i 1 i p c ș t i i d c pădure (Prahova), muntele Muscel u la vest de Tataru (Prahova) etc. Unio psilodontum nv. f. Tab. IV. Fig. 1. 1896 Unio Stoliczkai Sabba ȘtefăNESCU Terr. tert. Roumanie. Mem. Soc. geol. France 1896, p. 33. Tab. I. Fig. 9 —10. Non Unio Stoliczkai Neumayr und Paul, Congericn-und Paludinen-Schichten Slavoniens. Abhandl. geol R.—A. 1875, p. 29. Tab. II. Fig. 9. Non Unio Stoliczkai Penecke, Beitr. z. Fauna d. Slavonischen Paludinen-Sch.-Bcitr. z. Palaeont. Osterrcich-Ungarns III. 3. 1884. p. 93. Această formă se alăturează, ca o nuanță pronunțat inechilaterală, de varietatea Unio Slanicensis, cu care ea are de comun conformația croșetului și a carenei, precnin și sinusul ventral abia marcat și lipsa unei brăzdaturi mediane. In locul acestei din urmă se constată o zonă de turtire largă, care începe deja pe croșet și numai la exemplarele mari trece într’o brăzdătură puțin pronunțată pe marginea inferioară a scoicei. Acestei brăzdături îi corespunde un sinus ventral, larg, înaintea extremi- tății inferioare a carenei. Valva dreaptă are un singur dinte cardinal puternic, câteodată bi- Institutul Geologic al României 21 (> W. TEISSEYRE furcat, și un dinte lateral posterior; valva stângă însă are doi dinți cardinali și doi dinți laterali posteriori. Indivizii pronunțat inechilaterali și de mărime mijlocie de Unio psilodontum ar putea foarte ușor să fie confundați cu Unio subrecurvus Teiss. La această din urmă formă însă, scoica este mai umflată și cro- șetul mult mai ridicat. Exemplarele mai puțin inechilateralc de Unio psilodontum, prin conturul în general triunghiular al scoicei, aduc aminte în chip surprin- zător de Unio Craioviensis Tourn (Tab. IV, fig. 3). Trebue însă de remarcat aici că Unio psilodontum (Tab. IV, fig. 1 b) precum și Unio Stefanescui au o scoică mult mai turtită și mai puțin umflată decât Unio Craioviensis (Tab. IV, fig. 3 b) și Slanicensis (Tab. III fig. 5 c). Cele două forme turtite Unio psilodontum și Stefanescui reprezintă evident o ramură deosebită de forme, înlăuntrul seriei noastre de mutațiuni și se deosibesc mai ales prin gradul deosebit de inechilateralitate a scoicei. Indivizii extremi de Unio Stefanescui cu scoica cea mai groasă, pierd orice asemănare cu Unio psilodontum. Exemplarele de mărime mijlocie de Unio psilodontum, a căror scoică este turtită de ambele părți ale carcnei tocite, se aseamănă foarte mult cu Unio Sar atac Teiss. Unio psilodontum se deosibește însă de Unio Saratae prin înfățișarea scoicei mai ovală și mai îngustată îndărăt. Acest caracter se păstrează și la acele exemplare de mărime mij- locie de Unio psilodontum, care se disting în limitele acestei specii prin gradul de inechilateralitate a scoicei. La astfel de indivizi, asemănarea cu Unio Saratae este cea mai mare și partea anterioară a bordului car- dinal, așezată sub croșet este la dânșii puțin îndreptată în jos, pe când la indivizii mai inechilaterali, bordul cardinal anterior so scoboară repede dela croșet în jos, iar bordul cardinal posterior este aproape în linie dreaptă. Asemănarea cu Unio Saratae crește marcat cu vârsta, apoi prezența sinusului ventral provoacă o înfățișare cu totul particulară a scoicei. Marginea posterioară a scoicei devine aproape rectilinie, iar bordul car- dinal posterior devine arcuat. Croșetul la Unio psilodontum are atât în tinerețe cât și în vârsta mai înaintată, o înfățișare mai ascuțită, triunghiulară și pe lângă aceasta turtită și mai adesea este ceva dat mai înainte (direct deasupra dintelui cardinal al valvei drepte), decât la Unio Saratae (îndărătul acestui dinte). Bordul cardinal se întâlnește cu marginea posterioară nu după un unghiu ca Ia Unio Saratae. Umo prommulus Sabba are un croșet mai puțin ridicat și totuși mai puțin dat înainte decât Ia Unio psilodontum. Evident că Unio pro- mimtlus este înrudit cu Unio Sturdzae și nu cu Unio psilodontum. Institutul Geologic al României CONTRIBUȚIUNI LA FAUNA MOLUSCĂ NEOGENĂ A ROMÂNIEI 277 Umo Sturdzae se deosebește dealtfel la prima vedere de Unio psilodontum prin bordul cardinal rectiliniu. Forma noastră se deosebește de Unio Bielzi Fuchs 1. c. 1870 (non Unio Bielzi Czek 1864) prin o înfățișare mai triunghiulară a scoicei, prin așezarea deosebită a sinusului ventral și prin marea lărgime a coamei slabe care corespunde carenei dela alte specii. Unio Stoliczkai Neum, se aseamănă deasemenea superficial. Din com- pararea acestei specii cu exemplarele noastre dc Unio psilodontum rezultă că acest din urmă arc totdeauna scoica trasă mai mult în lungime, iar croșetul Ia Unio psilodontum este totdeauna mai puțin proeminent. In loc de «cele două carene slabe care merg din regiunea croșetului către unghiul posterior» (Neumayr 1. c.) exemplarele noastre posed totdeauna o singură carenă, largă, tocită, însă totuși bine pronunțată, care cores- punde la proeminența largă și rotunjită dela marginea posterioară a scoicei (1). Cu mult mai important este caracterul următor: La indivizii mari de Unio psilodontum se află înaintea acestei proeminențe un sinus slab pe marginea ventrală a scoicei, care nu are nici un analog pe marginea scoicei regulat rotunzită dela Unio Stoliczkai și care, cum rezultă din eșantilioaneie noastre, mijlocește o apropiere foarte strânsă de Unio Craioviensis. In toate aceste caractere, exemplarele noastre se aseamănă așa de complect cu figurile dc Unio Stoliczkai Sabba (non Neumayr), încât nu mai poate rămânea îndoială asupra identităței acestor două forme. După Penecke Unio Stoliczkai Neum. este atribuit la forme geo- logice mai vechi ca Unio Hoernesi Penecke și Bittneri Penecke. Ca- racterele diferențiale menționate mai sus dintre Unio Stoliczkai și psi- lodontum, se arată deci a fi în acclaș timp și caractere constante ale grupelor din cele două serii de forme, adică aceia a lui Unio subatavus nv. f. și aceia a lui Unio Hoernesi Penecke. Cu toate acestea se pare că nu poate fi vorba aici că am avea deaface cu grupe de forme paralele (I Unio psilodontum-Craioviensis, II Unio Hoernesi-Stoliczkai) în sensul adevărat al cuvântului (a se com- para arborele genealogic al speciilor de Unio la Penecke l.c. 1884 pag. 100). Cel puțin este de remarcat faptul că Unio Craioviensis pe deo- parte se leagă prin transițiuni cu Unio psilodontum, pe dealtă parte însă Unio Craioviensis în loc de a fi comparabil cu vre-o formă oarc- (1) Și la exemplarele figurate de Sabba Ștefănescu (I. c. Tab. I, fig. 9—10, se vede numai o singură carenă largă. Dacă însă autorul face totuși mențiune (1. c. pag. 34) de două carene, sc parc că aici este vorba dc sculptura radială, care apare de obiceiu la diferite specii de Unioni pe partea scoicei ce cade între carenă și bordul cardinal posterior, și care dc regulă apare foarte puțin clar. 278 w. TEISSEYRE care înrudită cu Unio Stoliczkai, trădează din contră o asemănare în- șelătoare cu Unio pannonicus Neumayr (1. c. 1875, Tab. III, fig. 10). Această din urmă specie însă, este atribuită de Penecke unei serii de mutațiuni cu totul alta (la aceia a lui Unio Neumayri Penecke). De altfel chiar Neumayr (1. c. pag. 30) a considerat de fapt pe Unio Sto- liczkai ca cel mai aproape înrudit cu Unio pannonicus. Prezența geologică : Unio psilodontum se întâlnește foarte des în straturile dacice cu bifarcinatc dela Piscu Gemeni în valea Strâmbă la Petrari (Dâmbovița), unde este însoțit de Unio rumanus, Vivipara tumida și V. Popescui. Câte un exemplar a fost găsit, în Bănești la Câmpina (straturile cu Psilodon) și la FI or ești (împreună cu Unio Slanicensis și Vivipara bifarcinata Bielz în etajul dacic). Sabba Ștefănescu menționează această specie din straturile dela Se ciur i (Gorj), pe care le consideră ca pontice superioare. Unio Stefanescui Tourn. 1879. Unio Stefanescui TOURNOUER. Journal dc Conchyliologie, 1879, p. 262, toine XXVII. 1881. Unio Stefanescui PORUMBARI’, Etudc geol des environs de Craiova, Paris 1881 p. 22. Tab. V. Fig. 1 — 7. 1896. Unio (Quadrula) Stefanescui TOURNOUER, Sabba STEFANESCU: Terrains tertiaires de. Roumanic. Memoires Societc geol. de France, t. VI, nr. 15 1896, p. 43. Tab. IV. Fig. 1—2. Este o varietate ce se leagă prin tranzițiuni cu Unio Slanicensis și care se caracterizează prin scoica mult mai groasă și de două ori mai puțin umflată, prin bordul cardinal posterior arcuat, prin extremitatea inferioară a carenei care proeminează tare din conturul scoicei și prin croșetul dat mai mult înainte și mai redus. In privința înfățoșărei generale a scoicii, Unio Stefanescui aduce aminte de forma sculptată, geologic mai tânără, Unio clivosus Brus. (Exemplar dela Bucovăț, colecțiunea Fuchs, din muzeul imperial din Viena). Poate această formă (Unio clivosus) este un urmaș al lui Unio Stefanescui printre Unionii sculptați. Unio Stefanescui este reprezentat în colecțiunea noastră numai prin un singur exemplar care provine dela muntele Muscel, la Tătaru (Prahova), unde a fost găsit în straturile dacice cu bifarcinata, împreună cu Unio Slanicensis și cu Unio Slanicensis m. f. Stefanescui. Institutul Geologic al României CONTRIBUȚIUNI la fauna moluscă neogenă a româniei 279 Unio Craioviensis Tournouer. Tab. III, fig. 7. Tab. IV, fig. 2-4. La Unio pannonicus b'EUM. und Paul, Congcricn und Paludinen-Schichten Slavo- nicns. Abh. gcol. R.-A. 1875. Tab. III. Fig. 10. 1880- Unio Craioviensis Tournouer, Journal dc Conchyliologic 1880, p. 97. 1881, Unio Craioviensis PORUMBARE, Etudc gcol. des environs dc Craiova. Paris 1881. p. 20. Tab. IV. Fig. 1-3. 1883. Unio Rosseti COBALCESCU, Memoriile gcol ale Școalci militare din Iași, Bu- curești 1883, p. 113. Tab. VI. Fig. 4. 1896. Psilunio Craioviensis Sabba STEFĂNESCU, Etudcs tenv tert. Roumanic. Mim Soc. gcol. dc France Paris 1896, p. 45. Tab. IV. Fig. 3—5. Scoica este pronunțat inechilaterală. Dela croșet la marginea pos- terioară merge o coamă tocită căreia-i corespunde la marginea scoicei o îndoitură rotunzită, în formă de unghiu, a acestei margini, și care atât înainte cât și îndărăt este însoțită dc câte o brăzdătură slabă însă mar- cată. La brăzdătura anterioară corespunde un sinus ventral slab, care rar abia se deosebește. Brăzdătura anterioară este clar dezvoltată, nu numai către marginea i entrală, ci și pe croșet. Marginea posterioară a scoicei este ciuntită în forma unui arc larg, trece însă pe nesimțite în bordul cardinal, fără ca între ambele să se observe acea proeminență unghiulară a marginei scoicei, care este ca- racteristică pentru grupa lui Unio novorossicus-Saratae-transcarpaticus Țâțâna ca la Unio Slanicensis. Dintele cardinal dela valva dreaptă, adeseaori bifurcat. Unio Craioviensis se leagă prin tranzițiuni pedeoparte cu Unio Slanicensis, iar pedealta cu Unio recurvus Sabba și cu Unio psilodontum, și în ceiace privește gradul de inechilateralitate a scoicei, stă exact la mijloc între aceste două specii. De forma întâia (Unio Slanicensis) se leagă Unio Craioviensis prin înfățișarea totală a scoicei, de cea de a doua (Unio recurvus) însă, mai ales prin dezvoltarea puternică a brăz- dăturei mediane, care se continuă în sus până la vârful croșetului, precum și prin dezvoltarea sinusului ventral. Acest din urmă caracter, adică întinderea sinusului ventral pe stadiul mai tânăr, reprezintă în acelaș timp și o deosebire față de Unio psilo- dontwn, cu care specie Unio Craioviensis var. (Tab. III. Fig. 6 și Tab. IV. Fig. 2) este identic în privința gradului de inechilateralitate a scoicei. Aceste patru specii reprezintă un mănunchiu, de forme, deaproape înrudite, care sunt de aceiași vârstă geologică. Forma foarte asemănătoare din Slavonia Unio pannonicus Neum. se deosibește de Unio Craioviensis mai ales prin aceia că Ia prima formă sinusul ventral vine «la mijlocul» marginei inferioare a scoicei 2S() w. teisseyre (Neumayr I. c.), pe când la Unio Craioviensis se află ceva mai îndepărtat. O înrudire adevărată se pare a fi exclusă și prin faptul că Unio Cra- ioviensis deoparte, și Unio pannonicus pe dealtă parte, sunt legate prin tranzițiuni cu șpecii deosebite, cari nu sunt comparabile între ele. Avem deci deaface cu două cercuri de forme, în general deosebite și până la un oarecare grad, înlocuindu-sc reciproc. Unio pannonicus și Craiovi- ensis ar putea sâ se lege cel mult cu tipul original comun acestor două cercuri de forme. Aceasta este însă o cestiune pentru a cărei deslegare ne lipsesc până acum date suficiente. Prezența geologică : Numeroasele exemplare le avem din stra- turile dacice cu Unioni dela Bece ni, de unde provin și originalele lui Cobalcescu pentru forma neîndoelnic sinonimă Unio Rosseli. Cum se știe Unio Craioviensis se ridică până în straturile levantine (Craiova). Unio m. f. Craioviensis Tourn. — recurvus Sabba. Tab. V, fig. 4. Această formă aduce .aminte de Unio recurvus prin înfățoșarea lungăreață a scoicei, pe când cu Unio Craioviensis se aseamănă prin cele două brăsdaturi deajuns de pronunțate ce se află de ambele părți ale carenei, precum și prin pozițiunea croșetului și înălțimea lui relativă deasupra bordului cardinal. Ca o formă asemănătoare, deși ușor de distins, este de amintit Unio biplicatus Bieltz (exemplar dela Creț ești lângă Craiova, aflat în museul imperial din Viena). Această formă cu pliuri concentrice și ornată cu sbârcituri trans- versale, are o scoică de două ori mai tare umflată. Cu toate acestea în- fățișarea esterioară a scoicei este identică cu Unio m. f. Craioviensis- recurvus, mai cu seamă că această din urmă formă se distinge prin un sinus ventral bine evident și prin partea posterioară lărgită puțin în formă de aripă. La Unio biplicatus însă, brăsdătura ce merge dela croșet la marginea posterioară este mărginită de o creastă nu numai îndărăpt ca Ia grupa lui Unio Craioviensis, ci și înainte. In locul acestei din urmă se afla la Unio Craioviensis-recurvus numai o coamă largă. Prezența geologică. Straturile dacice cu bifarcinata, în asociație cu Unio Craioviensis și recurvus. La Muntele Crucea lui Coroi la Să- rata Monteoru, B'eceni (Buzău). Institutul Geologic al României CONTRIBUȚIUNt LA FAUNA MOLUSCĂ NEOGENĂ A ROMÂNIEI 281 Unio recurvus Sabba. 'I ab. V, fig. 1, 2, 3 și 5. 1898 Psilunio recurvus Sabba ȘtefĂNESCU 1. c. pag. 46. Tab. IV, fig. 6—9. Scoica la Unio recurvus este încă mai lunguiață ovalară decât la Umo Craioviensis. Lărgimea cea mai mare cade îndărăptul croșetului, nu pe acesta, cum este cazul la toate formele înrudite. Croșetul dat mai înainie decât la Unio Craioviensis și proeminează mai puțin din con- turul scoicei. Brăsdătura care însoțește carena la partea anterioară mult mai puțin profundă și carena însăși mult mai joasă și mai largă decât la Unio Craioviensis, apoi partea posterioară, și anume din spre croșet, cade mai încet dela carena decât la Unio Craioviensis. Această deo- sebire gradată în conformația carenci și a părții posterioare, este exact aceiași ca și între Unio Saratae și transcarpaticus. In chipul acesta se manifestează la diferite scrii de forme tendința către turtire a scoicei întregi. Înaintea croșetului se află o Lunulă bine limitată. Valva dreaptă are numai un singur dinte cardinal. Această formă proprie straturilor cu bifarcinata se găsește de obi- ceiu asociată cu specia precedentă. Exemplarul figurat (fig. 5) se alăturează de Unio m. f. Craioviensis- recurvus prin aceia că acest exemplar este mai puțin inechilateral de cât forma tipică de Unio recurvus. (fig. 1, 2, 3.). Asupra raporturilor cu Unio subrecurvus să se compare descrierea acestei din urmă forme. Exemplarele slavonice comparate de Unio Stoliczkai Neum. au o sculptură concentrică mai pronunțată și nu posed o area bine limitată. Multe exemplare însă par la prima vedere ca și când ar fi aproape identice cu forma noastră (d. e. exemplarele de Unio Stoliczkai Neum dela Sibinj, din Slavonia vestică, aflate în museul imperial din Viena). Avem de aface evident numai cu un caz de convergență. Mare asemănare cu Unio recurvus arată adeseori Unio psilodon- tum. Cu toate aceste la această din urmă specie, brăsdătura care înto- vărășește carena la partea anterioară, se urmărește în sus până pe croșet. Exemplarele în vârstă de Unio psilodontum sunt mai mari decât Unio recurvus. Marginea posterioară a scoicei care corespunde la extremitatea in- ferioară a carenei proeminează la Unio psilodontum mai pronunțat din conturul scoicei decât la Unio recurvus- Cum amintește deja și Sabba Stefanescu, Unio recurvus se poate compară și cu Unio exccntricus Brus. 282 W. TEISSEYRE Prezența geologică. In faciesul cu bifarcinate al etajului dacic din muntele Crucea Corci dela Sarata-Monteoru; deasemine și la Beceni (Buzău), în straturile dacice cu Unioni. In etajul levantin din provincia getică a terțiarului. II. Seria mutațiunilor Iui Unio novorossicus Sinzow. Scoica ovală ori aproape, eliptică oblică și nu se îngustează nici- odată în formă de pană îndărăt. Partea posterioară a scoicei tăiată oblic, neconcavă și relativ foarte largă. La limita între bordul cardinal și mar- ginea posterioară, cu un unghiu tare proeminent, clar reprezentat, deși obtus. Carcna care mărginește partea posterioară înainte este relativ foarte bine marcată Ia reprezentanții grupei din straturile geologice mai vechi, în care caz scoica este de ambele părți ale carenci deprimată, niciodată însă concavă, cum este cazul la celelalte două serii de forme dintre Unionii noștri netezi. Bordul cardinal arcuat. Punctul cel mai înalt al acestui arc stă în- dărătul croșetului. Valva dreaptă arc numai un singur dinte cardinal. Această seric de mutațiuni este foarte răspândită în sud-estul Eu- ropei, la marginea externă a Carpaților și cuprinde straturile meotice, pontice, dacice, și levantine. Aici aparțin : Unio novorossicus Sinz. Macotic. Scoica puțin inechilaterălă. Cro- șetul ceva ridicat. Carena evidentă. Unio Saratae Teiss. Straturile dacice cu bifarcinata, probabil însă că se întâlnește și în straturile pontice cu congerii. Scoica foarte inechi- laterală’ Croșetul puțin ridicat. Carena evidentă. Unio dranscarpaticus Teiss. Straturile levantine cu Unioni sculptați. Scoica' foarte inechilaterală. Croșetul foarte jos. Carena aproape invizibilă. Unio procumbens Fuchs. Straturile levantine. Straturiîe inferioare cu Unioni sculptați la P1 e ș c o i u (Buzău) și Cândești. Straturile mijloci cu Unioni sculptați, din provincia getică a terțiarului. Fără croșet și fără carcnă. Scoica netedă ca la formele precedente. Unio Davilai Por. Se deosibește de forma precedentă prin sinusul median. Etajul levantin și anume în straturile mijlocii cu Paludine din provincia getică. Unio Jamnac Teiss. Fără croșet și fără carenă, însă cu ornamen- tațiuni. In diferite orizonte a straturilor cu Unioni sculptați. CONTRIBUTIUNI LA FAUNA MOLUSCĂ NEOGENĂ A ROMÂNIEI 283 Unio Saratae nv. f. Tab. VI. Fig. 1. Scoica potrivit groasă, este trasă mai mult în lungime decât la Unio novorossicus Sinzow (1). Croșetul la exemplarele noastre, nu are zbârcituri, ci este corodat, și se află în sfertul ori cincimea anterioară din lungimea scoicei, în loc să fie așezat aproape în treimea anterioară ca la Unio novorossicus. Deasemenea înălțimea croșetului deasupra bordului cardinal este ceva mai mică. Marginea posterioară și superioară a scoicei trădează ca- racterul de grupă menționat precedent, de oarece aceste margini se întâlnesc într’un unghia obtus, care ca și la Unio novorossicus se remarcă clar din conturui scoicei. O coamă bine marcată, deși tocită, merge dela croșet la marginea posterioară. Partea posterioară a scoicei, așezată între această coamă și bordul cardinal, este înclinată mai repede către bordul cardinal, decât la forma înrudită Unio transcarpaticus, și apoi nu este de loc concavă către periferia scoicei {Unio radiatodentatus Sinz), ci plană ca la Unio novorossicus Sinz, iar în comparație cu formele su- perficial asemenea din grupa lui Unio Sturdzae, este pronunțat mai largă. La Unio Saratae se deosibesc în regiunea carenei două linii radiale foarte confuze, iar pe partea anterioară a scoicei se deosibesc 3 până la 4 astfel de linii. Ele sunt comparabile cu liniile radiale vizibile pe figurile lui Unio novorossicus din lucrarea lui Sinzow. Aceste linii se văd însă câteodată și la Unio Craioviensis și la formele înrudite cu el, de unde urmează că nu au nici o importanță sistematică. Deși valva dreaptă are numai un singur dinte cardinal, ca și la grupa lui Unio Craioviensis {Psi/unio Sabba), cu toate aceste nu se poate admite o legătură genetică cu această grupă. Unio Sturdzae, precum și formele slavonice Unio Partschi Penecke și Unio subthalasșinus Penecke, aduc aminte de Unio Saratae prin habitus-ul general al scoicei și prin gradul de regresiune al croșetului, se pot însă ușor deosebi prin partea posterioară marcat mai îngustată, în formă de pană și rotunzită, nu ciuntită. In fine bordul cardinal la Unio Sturdzae este adescaori aproape rectilinia și trece cu totul gradat în marginea posterioară. Abia unde aceasta din urmă trece la rândul său în marginea ventrală, se remarcă la mulți indivizi de Unio Sturdzae o (1) SINZOW: Bcschreibung cinigcr ncogcncn Verstcincrungcn, welche in den Gouvcniemcnts von Chcrson und Bcssarabicn aufgefundcn wurden. Mcmoires d. 1. Soc. dc Naturalistcs dc la Nouvellc Russic. Odcssa. tom XXI 1897. pug. 63. Tab. 111, fig. 6—9. 'A Institutul Geologic al României IGR/ 284 W. TEISSEYRE îndoire slabă, obtusă, a tnarginei scoicei, care corespunde la extremitatea ventrală a carenei. Faptul că croșetul la Unio Sturdzae este, de cele mai multe ori, dat ceva mai puțin înainte, decât la Unio Saratac, are mai puțină va- loare, fiindcă deplasarea.înainte și reducțiunea croșetului fac parte din fenomenele paralelismului morfologic dela diferite serii de forme. In general Unio Saratac trebue să fie considerat ca o formă foarte probabil alăturată de forma meotică Unio novorossicus, este însă geo- logic mai tânără. Unio atavus Partsch se pare a nu fi înrudită cu această grupă de forme. Prezența geologică: Unio Saratac so întâlnește des în faciesul cu Bifarcinata din partea superioară a etajului dacic la muntele Crucea- Coroi la S arata-Monteoru (Buzău). In asociație cu această specie se întâlnește acolo și forma convergentă Unio Sturdzae într’un mare număr de indivizi. Deasemenea s’a găsit Unio Saratac și în regiunea dela Cănești (Buzău), pe drumul spre Valea verde. La nord-vest de Cândești (la Berea) s’a găsit împreună cu Melanopsis Sandbergcri Neum var. Rumana Tourn, aproape de partea inferioară a etajului le- vantin, care aici cuprinde Unio procumbens Fuchs, Vivipara bifarcinata Bielz, pannonica Neum și aff. transitoria Sabba. Unio transearpaticus nv. f. F. typ. Tab. VI. Ffg. 3. Forme dc trecere la Unio procumbens Fuchs : Tab. VI. Fig. 2. 1897. Unio Partschi SINZOW 1. c. p. 70. Tab. III. Fig. 10—11 (non Unio Partsch Penecke'). Croșetul proeminează din conturul scoicei, încă și mai puțin decât la Unio Saratac. Partea posterioară arată ciuntirea caracteristică. Creasta care merge dela croșet la marginea posterioară este la această specie transformată deja într’o coamă largă, exact rotunzită, care la reprezen- tanții tipici .ai acestui tip se poate încă distinge lămurit, până ce dispare cu totul chiar înlăuntrul acestei serii de forme și anume la formele de tranziție, către mutațiunea imediat următoare a lui Unio procumbens Fuchs (Tab. VIII. Fig. 3). Pe lângă aceasta, partea posterioară a scoicei așezată între această coamă și bordul cardinal, devine puțin convexă deja la Unio transearpaticus, astfel că această parte cade în direcțiunea spre bordul cardinal mai trăgănat decât la Unio novorossicus și Saratac- Din comparația exemplarelor noastre de Unio transearpaticus cu Unio procumbens rezultă că această din urmă formă este descendentul imediat al lui Unio transearpaticus. V Institutul Geologic al României 16 RZ CONTRIBUȚIUNI LA FAUNA MOLUSCĂ NEOGENĂ A ROMÂNIEI 285 Exemplarele noastre de Unio transcarpaticus nu arată scoica așa de tare trasă în lungime ca la forma figurată de Sinzow ca Unio Partschi. In această privință formele de Unio transcarpaticus ocupă o situație intermediară între Unio Saratae și forma descrisă de Sinzow. Compararea exemplarelor noastre de Unio transcarpaticus cu figurile speciei Unio Partschi descrisă de Penecke, nu lasă nici o îndoială că aceste două specii nu sunt de loc înrudite. Unio Partschi are în Ro- mânia un reprezentant înlocuitor în specia Unio Sturdzae Cob. Carac- terul comun al lui Unio Partschi și Unio Sturdzae stă în înfățișarea și pozițiunea carenei precum și în mersul dungilor de creștere, cari pe carenă- sunt aproape unghiulare, indrcptate îndărăt, ceiace corespunde cu înfă- țoșarea scoicei mai îngustată îndărăt. Deși aceste caractere nu au fost până acum băgate în scamă, ele sunt totuși caractere de două serii de mutațiuni deosebite. La Unio transcarpaticus și la Unio Saratae, carena este mult mai îndepărtată de bordul cardinal decât la Unio Partschi și subtha- lassmus Penecke, deoparte, și la Unio Sturdzae de altă parte. Din această rezultă pe deoparte, scoborîrea repede a părței posterioare la Unio Partschi, și subthalassinus (Penecke 1. c. Tab. XVII fig. 8 și fig 10 l) și la Unio Sturdzae (vezi mai jos Tab. VII fig, 5 a b}, iar pe de altă parte însă înfățișarea caracteristică a scoicei întregi dela această specie, care se îngustează ca o pană îndărăt. Pe când din contra la Unio transcarpa- ticus-procumbens, scoica este ovală și dungile de creștere arată un mers eliptic oblic, care rămâne cu totul neinfluințat de prezența carenei. In ceiace privește înălțimea croșetului deasupra bordului cardinal, Unio Partschi Penecke este identic nu cu Unio transcarpaticus, ci cu Unio Saratae. Cu toată asemănarea lor înșelătoare, ambele aceste forme din urmă se pot însă deosebi ușor după caracterele de grupă trase din conformația carenei și a părții posterioare, despre care sau vorbit mai înainte. Prezența geologică. Exemplarele noastre dc Unio transcar- paticus provin din etajul levantin dela Moreni, unde acesta specie apare în asociație cu unioni sculptați înrudiți cu Unio Brandzae Sabba și Munieri Sabba. Unio Janinae nv. f. Tab. VI. Fig 4. 1896. Unio (Iridea) Beyrichi Sabba Stefanescu, 1. c. pag. 35, Tab. I, fig. 15 -17. Non. Unio Beyrichi NEUMAYR, 1. c. 1875, pag., 28, Tab. III, lig. 2. Non. Unio Beyrichi Penecke, 1. c. 1883, pag. 94. Această formă este comparabilă cu Unio Beyrichi Neum și cu Unio Zitteli Penecke, este însă înrudită cu Unio Saratae și procunibens 286 W. TEISSEYRE Ea se deosebește însă ușor de cele două forme slavonice prin înfăți- șarea ceva deosebită a scoicei, mai ales însă prin lipsa unei carene. Conturul marginei scoicei este la Unio Zitteli transversal-oval și partea anterioară a scoicei mai largă decât partea posterioară. Din contră, conturul scoicei la Unio Beyrichi și la Unio Janinae este aproape exact eliptic, apoi la prima formă, ca și la Unio Zitteli scoica este mult mai puțin prelungită decât la forma noastră. In această privință Unio Janinac este identică cu Unio transcarpaticus-procumbens. La exemplarele noastre de Unio Janinae, croșetul este ceva dat mai înainte decât la Unio Saratae, și pe lângă aceasta de două ori mai puțin ridicat decât la această specie, adică puțin mai înalt decât la Unio transcarpaticus. ■ Cutele concentrice, slabe, sunt încrucișate la Unio Janinac, de cute radiale tot așâ de largi și de slabe, ori mai drept vorbind cele dintâi se rezolvesc în cele din urmă. Cutele concentrice sunt de două ori mai largi decât brasdăturile intermediare. Aceste cute se disfac totuși către marginea anterioară, în chip neregulat, sau în câte două cute în- guste, sau direct în fascicule de două soiuri de dungi de creștere. La exemplarele noastre se vede numai la vârful croșetului o ca- renă foarte slab marcată, în rest însă nu se arată de loc. Linia carenei se pierde ca și la Unio transcarpaticus-procumbens^ de oarece partea scoicei turtită, care cade dela această linie către bordul cardinal poste- rior, devine încetul cu încetul convexă. In locul unde se află carena la Unio Saratae și transcarpaticus se vede întâlnirea în unghiu ascuțit a vârcilor radiale, caracteristică dea- semine și pentru Unio Beyrichi Neum și Zitteli Penecke, și care vîrci se despart de aici, mergând pedeoparte către marignea ventrală, iar pe dealta către bordul cardinal. Acesta este un caracter de sculptură ușor de recunoscut, care însă este comun la forme probabil diferite, care în parte nu sunt înrudite între ele, Formele slavonice care arată o astfel de sculptură, Unio Zitteli și Unio Beyrichi, se deosebesc de Unio Janinae nu numai prin forma diferita a conturului scoicei și prin croșetul ceva mai ridicat, ci și prin faptul că la Unio Beyrichi se vede clar o carenă puțin ridicată (Neumayr 1. c.) care merge dela croșet până la margina posterioară a scoicei. Această carenă se distinge clar și la figurile acestei specii (Neumayr, 1. c. Tab. 111, fig. 11-a). Afară de acestea scoica la Unio Beyrichi este marcat mai puțin inechilaterală decât la Unio Janinae. La Unio Beyrichi croșetul proe- minează mai tare din conturul scoicei, pe când la Unio Janinae aproape tot așâ de puțin ca la Unio transcarpaticus. In orice caz cele dintâi 'JlA Institutul Geologic al României IGR/ CONTRIBUȚILNI LA FAUNA MOLUgcA NEOGENĂ A ROMÂNIEI 287 două forme (U. Janinae și Beyrichi) nu sunt identice și poate nici înrudite una cu alta. Umo Janinae este fără îndoială înrudit deaproapc cu Unio Sa- rataedranscarpaticusprocumbens, mai ales că și pozițiunea croșetului și înfățișarea scoicei se acordă exact cu Unio transca-Jaticusprocuinbens. înfățișarea dintelui cardinal dela valva dreaptă alui Unio Janinae, dinte care de altfel nu este bine păstrat, precum și dintele lateral po- sterior, necrestat, dela aceiași valvă, se potrivesc cu Unio Saratae. Prezența geologică: Din Unio Janinae avem numai câteva valve din aceiași parte. Un exemplar din acestea provine din straturile cu Unioni sculptați dela P leș coi lângă Berea împreună cu: Unio cymatoides Ferus., Condai Por, procumbens Fuchs și Vivi par a bUolfi Xeum. (Faciesul cu prund al etajului levantin inferior). Un alt exemplar provine din «marnele superioară», dela Crețești (colecțiunca Fucus) și se află în muzeul imperial din Viena. Orizontul superior al straturilor cu paludine din România. Se pare că această spe- cie este comunala toate orizontele etajului levantin (Laboratorul de mi- neralogic din București. Colcc. lonescu-Argetoaia: Bâlta). III. Seria mutațiunilor lui Unio Coperniei Teiss. Scoica ovalară lungăreață, îngustată în formă de pană îndărăpt, cu bordul cardinal dreptliniar ori aproape dreptliniar, marginea anterioară întâlnindu-se cu bordul cardinal aproape în unghiu drept. Pe partea posterioară nu se află nici o carena, în locul aceștia însă se află o coamă obtusă slab marcată care merge dela croșet la marginea posterioară. In dreptul acestei coame, ori, când ea lipsește, în dreptul locului ce-i con- respunde, se văd dungile de creștere trase îndărăpt în forma unei ca- rene înguste si rotunzite. Acest loc de îndoire a dungilcr de creștere, ori această coamă, este mult mai puțin îndepărtată de bordul cardinal posterior, de cum este cazul la scria de forme a lui Unio novorossicus. Partea posterioară a scoicei așezată între coamă și bordul cardi- nal posterior, este prin urmare relativ îngustă și se lasă repede, și pe lângă aceasta este concavă ori convexă, nu însă plană, trăgănată și pro- porțional largă ca la scria de forme a lui Unio novorossicus. La valva dreaptă un dinte principal crestat și un dinte lamclar, pe când la valva stângă doi dinți principali și doi dinți lamelari. In această serie intră formele următoare : Unio Coperniei nv. f. probabil din straturile mcotice. Scoica mare, «L Institutul Geologic al României 288 W. TEISSEYRE subțire, trasă potrivit în lungime, fără carenă. Croșetul potrivit ridicat, cu sbârcituri. Bordul cardinal aproape drept. Unio rumanus Cob. Etajul dacic. Scoica mare ori mică, trasă foarte mult în lungime, cu carenă. Croșetul foarte redus, corodat, Bordul car- dinal drept-liniar. Unio Sturdzae Cob. Etajul dacic. Scoica de mărime mijlocie, re- lativ puțin trasă în lungime cu carenă. Croșetul și bordul cardinal cala formele precedente. Unio prominulus Sabba. Etajul dacic și straturile mijlocii cu Unioni sculptați. Scoica mică, încă și mai puțin trasă în lungime, cari nată. Croșetul încă și mai redus. Bordul cardinal arcuat. Nu este încă definitiv hotărît, dacă Unio prominulus se alăturează de Unio Sturdzae sau de Unio Craioviensis. Unio Copcrnici nv. f. Tab. VI, fig. 5 —6. Este o formă cu scoica mare, relativ subțire, care în ceiace pri- vește înfățișarea ei generală aduce aminte de Unio Sturdzae Cob. O coamă care să meargă dela croșet la marginea posterioară nu este mar- cată. Mersul dungilor de creștere arată însă că partea posterioară este îngustată în formă de pană ca și la Unio rumanus Tourn. și Stur- dzae Cob. Locul unde dungile de creștere sunt îndoite în formă de unghiu, se află tot așâ de aproape de bordul cardinal posterior ca la Unio rumanus Tourn. Partea posterioară a liniei cardinale este dreaptă, cea anterioară însă deviază în jos de aceasta foarte puțin. Pe croșet se văd șase tubercule mici, în formă de spini tociți, cari sunt dispuși pe două scrii radiate. Valva dreaptă pe care o avem numai în două exemplare, posedă numai un singur dinte cardinal, îngust, crestat, care e paralel cu marginea scoicei. Având în vedere caracterele menționate, este aproape sigură înrudirea cu Unio rumanus-Sturdzac. Diferința față cu aceste forme de vârstă geologică mai tânără, stă în aceia că Unio Copcrnici are un croșet mai ridicat, mai tare sucit, și necorodat și că scoica este ceva mai umflată și mai puțin deprimată. Pe lângă acestea, diferința în privința gradului de inechilateralitate a scoicei, este abia marcată. Raporturile lui Unio Copcrnici cu formele înrudite din grupa Unio rumanus-Sturdzac pe de o parte și cu reprezentanții superficial aseminea din scria paralelă de forme a lui Unio subatavus^ se pot în general, pe baza materialului de comparație ce-1 avem la îndămână, așâ CONTRIBUȚIUNI LA FAUNA MOLUSCĂ NEOGENĂ A ROMÂNIEI 289 de exact preciza, în cât nu stăm la îndoială de a fixă nomenclatoric această formă foarte importantă din punct de vedere sistematic, deși nici unul din exemplarele ce ne stau la dispoziție, nu este complect păstrat. Exemplare complecte se întâlnesc foarte rar și la ceilalți Unioni meotici, cu scoica de obiceiu relativ fragilă, mai ales când se află în straturi nisipoase moi. Un membru paralel, înșelător asemine, din seria formelor lui Unio subatavus, este reprezentat prin specia cu acelaș nume. Deosebirea principală stă în acele caractere cari sunt comune lui Unio Copemici ș\ Unio rumanus-Sturdzac. Foarte important este faptul că la Unio Copemici nu se prezintă nici o carenă care merge dela croșet la marginea posterioară. Intre linia, care leagă vârful croșetului cu punctul de limită dintre marginea inferioară și posterioară a scoicei, și între bordul cardinal posterior, scoica nu este concavă ca la Unio subatavus, ci regulat convex rotunzită. Pe lângă aceasta croșetul la Unio Copemici este de două ori mai scurt și mai puțin umflat, decât la Unio subatavus. Dintre formele slavonice se pare că Unio Kukjlcvici Brus., s’ar putea compară cu Unio Copemici. Prezența geologică. Satul Măgura lângă Berea. Probabil din straturile meoticc. Unio Rumanus Tourn. Tab. VII. Fig. 1-4. 1879. Unio Rumanus Tournouer, 1. c. p. 263. 1883. Unio Rumanus COBALCESCU, 1. c. p. 109. Tab. V. Fig. 1. 1886. Unio Rumanni var. BarbeUiensis Fontannes: Faune terr. neog. Roumanic. Archivcs Muscum Hist. nat. I.yon T. IV. p. 351. Tab. 27. Fig. 10—12. 1896. Limnium Riunanum Sabba Steeanescu, ). c. p. 48. Tab. IV. Fig. 10 —13 La varietatea figurată de noi, croșetul nu este așa dc tare deplasat înainte ca la forma tipică. In același timp partea posterioară a scoice nu este îngustată, ca la Unio rumanus f. typ, ci tot așa de largă ca ș partea anterioară. Bordul cardinal este aproape paralel cu marginea ventrală și se în- tâlnește cu marginea posterioară după un unghiu mai mult sau mai puțin marcat. Țâțâna ca la formele tipice. Această formă este una din numeroasele varietăți, în parte cuno- scute, de Unio rumanus, cari se pot greu deosebi unele de altele, nu au însă nici o importanță stratigrafică și de aceia nu am crezut necesar a da acestei forme o denumire specială. ȚȚ Institutul Geologic al României 16 R/ 290 W. TEISSEYRE La exemplarul figurat Tab VII, fig. 2, se deosebesc două brăsdă- turi radiale cari merg dela croșet la marginea posterioară. Dintre acestea cea inferioară este mai bine pronunțată. Se pare că această particula- ritate este o anormitate individuală. Prezența geologică. Unio rumanus var. se întâlnește, ca și forma tipică, în etajul dacic. Asociate cu această varietate se întâlnesc la Poli ciori următoarele forme : Prosodacna Porumbari Cob sp. Berti Cob sp. și Euphrosmae, Cob sp. precum și Vivipara rumana și Popescui; iar la Bece ni avem: Unio Rumanus Tourn. f. typ., Sturdzae Cob, Craioviensis Tourn, Prosodacna Porumbari Cob sp. Berti Cob sp. Sturi Cob. sp. Stylodacua Heberti Cob. sp. și Vivipara bifarcinata Bielz. Unio Rumanus f. typ. provine din: Valea VI ai cui ui lângă Cislău; din straturile cu bifarcinata dela Pi seu Gemeni în valea Strâmbă lângă Pctrari (Dâmbovița), unde se găsește împreună cu Unio psilodontum, Vivipara tumida Sabba și Popescui Cob. Unio Sturdzae Cob. Unio Sturdzae Cob. var. acutus Cob. Tab. VII. big. 5-6. I .a Unio Partschi Penecke, 1. c. 1884, p. 95. Tab. XVII. Fig. 6—8. 1883. Unio Sturdzae COBALCESCU, 1. c. p. 111. Tab. V. Fig. 2. 1883. Unio Kitzui COBALCESCU, 1. c. p. 110. Tab. VI. Fig. 2. 1883. Unio acutus COBALCESCU, 1. c. p. 109. Tab. V. Fig. 3. Unio Sturdzae este o formă de mărime mijlocie, foarte inechila- terală, cu partea posterioară îngustată și cu carena dc cele mai multe ori abia marcată, cu un croșet corodat și care proeminează foarte puțin din conturul scoicei. Conturul ovalar al scoicei este la Unio Sturdzae, ca și la Unio Rumanus, asociat cu un bord cardinal aproape dreptliniar, pe când la forma, superficial asemenea, a lui Unio recurvus acest bord cardinal este arcuat. Unio subrecurvus Teiss. are fără îndoială un croșet cu sbârcituri cu mult mai umflat, mai înalt și deplasat mai înainte, fapt care permite separarea celor două forme la prima vedere. Forma noastră se poate confundă mai ușor cu Unio Saratae decât cu Unio subrecurvus, mai ales că gradul dezvoltării croșetului și pozițiunca sa sunt identice. In acest caz însă avem dcaface numai cu o asemănare superficială, ceiace rezultă din caracterele de grupă acelor două serii de mutațiuni, asupra Institutul Geologic al României C0NTR1BUȚIUNI LA FAUNA MOLUSCĂ NEOGENĂ A ROMÂNIEI 291 cărora trebue a se compara descrierea lui Unio Saratae și Unio sub- carpaticus. Foarte asemenea cu Unio Sturdzae este specia slavonică Unio Partschi Penecke, cum am amintit deja la descrierea lui Unio trans- carpaticus. La Unio Sturdzae bordul cardinal anterior este situat în prelungirea dreptliniară a marginci posterioare, prin urmare nu este îndoit în jos ca la Unio Partschi Penecke 1. c. Tab. XVII fig. 7. Croșetul la Unio Sturdzae nu este cu sbârcituri; vârful croșetului, însă este corodat. Dacă și în înfățișarea carenei și a părții posterioare este vre-o deosebire, aceasta nu s’ar putea preciza decât prin comparația unor exemplare sla- vonice bine conservate. Structura țâțânei este identică la aceste două specii, probabil înrudite foarte de aproape una cu alta. Cele trei forme descrise de Cobălcescu, Unio Sturdzae, Kitzui, și acutus (pe lângă acestea și Unio Orescui Cob.) sunt așa de aproape una de alta, încât, cum se vede din exemplarele noastre numeroase, nu so poate face o separație între dânsclc. Cel mult dacă Unio acutus Cob. poate să fie considerat ca o varietate a lui Unio Sturdzae. La Unio acutus Cob. (1. c. Tab. V, fig. 3) ar aparține indivizi cu (?) marginea ven- trală dreptliniară și cu scoica foarte prelungită și foarte îngustată îndărăt. Superficial asemenea ar fi mai ales o varietate de Unio recurvus Sabba care trădează caractere analoage în înfățișarea exterioară a scoicei, se poate cu toate acestea deosebi ușor prin brăzdătura care merge dela sinusul ventral până pe croșet (Tab. V, fig. 5). Caracterul lui Unio acutus adică prezența unei Lunula adâncită, menționat de Cobălcescu, nu există probabil la toți indivizii. Unio Sturdzae se poate pe lângă aceasta compară cu Unio Ra- kovicianus Bros., formă pe care Brusina o descrie dela S i b i n j (1). Unio Sturdzae, Kitzui, acutus și Orcscui au fost descrise de Cobalcescu dela Bece ni pe Slănic (Districtul Buzău), de unde provin și exemplarele noastre numeroase și bine conservate. In colecțiunea din muzeul imperial din Viena, adunată de Fucns din România, se află această formă provenind dela Buc ovă ț, precum și dela Bote ni lângă Câmpulung. Prezența geologică: Unio Sturdzae și acutus se prezintă des în asociație cu Unio Rumanus, în straturile cu Unioni din etajul dacic dela Beceni. In puțurile de petroleu dela Gura Ocniței s’au găsit Unio Sturdzae împreună cu Unio Slanicensis Teiss. și Vivipara bi- farcinata Bielz. Unio Sturdzae se întâlnește și în etajul levantin (Bâlta). (1) Brusina : Fossilc Binncnmolluskcn aus Dalmaticn, Croaticn, Slavonien, Ag- ram (1874, p. 115. Tab. VII. Fig. 3—4). Compară de asemenea Brusina: Jconographia ele. Agram 1902. Tab. X XIII. Fig. 4—6. 292 W. TEISSEYRE Unio prominulus Sabba. Unio prominulus Sabba STEFANESCU. Memoriu relativ la geologia județului Doljiu. Annuarul Biurouhii geol. 1882'3, nr. 4°. p. 438. Tab. I. Fig. 1—4. Unio prominulus Sabba Stefanescu, 1. c. 1896. p. 33. Tab. I. Fig. 5—8. Unio subthalassinus PENECKE 1. c. 1884, p. 95. Tab. XVII. Fig. 9—10. Exemplarele noastre întrucâtva compresate ocupă o pozițiune inter- mediară între Unio Sturdzae și Unio prominulus, întru cât sinusul ventral submedian (Sabba, Fig. 8) este reprezentat numai prin o turtire a scoicei în acest loc. Apoi croșetul este de două ori mai scurt, decât la Unio Sturdzae, iar scoica se pare că nu este așâ de tare îngustată îndărăt ca la această din urmă formă. Exemplarele noastre se potrivesc în toate aceste caractere cu Unio subthalassinus Penecke, care probabil este numai o formă înlocuitoare, deosebindu-se numai prin aceia că dungile de creștere sunt îndoite în- dărăt într’o carenă mai îngustă și rotunzită. Din acest punct de vedere exemplarele noastre se potrivesc mai bine cu Unio Partschi Penecke și cu Unio subthalassinus Penecke, decât Unio prominulus Sabba. Această din urmă formă se poate compară cu Unio Craioviensis, și anume nu numai în privința faptului că brăzdătura este mai slab mar- cată, ci aduce aminte de Unio Craioviensis și prin faptul că dungile de creștere au un mers arcuat mai larg pe partea posterioară. Brăzdătura susnumită nu justifică însă comparația formei descrisă de Sabba Stefanescu, cu Unio procumbens. In privința lărgimei scoicei Unio prominulus Sabba aduce aminte de Unio Sturdzae Cob. 1. c. Tab. V fig. 2; pe când în privința sinusului ventral se apropie de Unio Kitzui Cob. 1. c. Tab. VI. Fig. 2. Așa dar exemplarele noastre, înrudite fără îndoială cu Unio Sturdzae și cari aduc aminte de Unio subthalassinus Penecke pot să fie provizor identificate cu Unio prominulus., mai ales că această formă se potri- vește și în privința chipului în care croșetul scurt proeminează din con- turul scoicei (Sabba, 1. c. Fig. 5—8). La unul din exemplarele noastre se vede marcată pe lângă carenă și o altă linie radială, așezată între aceasta și bordul cardinal posterior și această linie, ca și carena însăși, este marcată prin îngroșarea dungilor de creștere, cam astfel cum se vede la Unio Partschi Penecke (1. c. Fig. 8 și 6^) și la Unio subthalassinus (1. c. Fig. 10 b și 10 a). Avem în colecțiunca noastră două valve stângi, a căror țâțână se potrivește tot așâ de bine cu Unio Partschi-subthalassinus, ca și cu Unio prominulus Sabba. Prezența geologică: la Beccni în orizontul cu Unioni al eta- jului dacic, împreună cu Unio Sturdzae. U Institutul Geologic al României IGR/ CONTRIBUȚIUNI LA FAUNA MOLUSCĂ NEOGENĂ A ROMÂNIEI 293 Forme isolate. Unio Sub-Hocrnesi Sinz. Tab. I. Fig. 3—4. 1897 Unio Snb-Hoernesi S1NZ. 1. c. 1897. p. 70, Tab. III. fig. 12—13 (non 14—15). Exemplarele noastre se desting dc specia de aceiași vârstă geolo- gică și foarte aseminca a lui Unio subrecurvus prin acea că scoica cade perpendicular dela carenă la bordul cardinal posterior. Dc oarece și marginea anterioară arată o adâncătură aseminca cordiformă, ca un soiu o de lunulă, și fiindcă croșetul proeminează până peste marginea anterioară a scoicei, urmează că scoica întreagă are o înfățișare triunghiulara. înaintea carenei se află o zonă turtită foarte largă care, către mar- ginea inferioară a scoicei este foarte slab comprimată. Tâțina necunoscută. Dintre exemplarele figurate de Sinzow, se potrivește cu forma noa- stră mai ales fig. 12 și 13. La fig. 14 înfățișarea scoicei nu este triunghiulară ca la forma noastră. Pe croșet nu sc vede la exemplarele noastre nici o brăsdătură ca în fig. 15 la Sinzow. Identitatea exemplarelor noastre cu totul mici cu Unio sub Hocr- nesi, este foarte probabilă, cu toate acestea însă nu definitiv dovedită. Prezența geologică. Trei exemplare din straturile mcotice dela U dres c-i. II. Psilodon Cobalcescu. Prosodacna Tourn. Stylodacna Sabba. Sub denumirea de Psilodon se cuprind formele de Cardiide tare umflate cu scoica subțire sau anormal îngroșată, de cele mai demultc ori foarte inechilaterală. Coastele radiale, cu înfățișarea foarte deosebită lipsesc la partea anterioară și posterioară a scoicei. Dinții cardinali lipsesc ori sunt reduși la niște ridicături slabe, în formă de spini, puțin marcați. Unul sau doi (la valva dreaptă) dinți la- terali anteriori paraleli, cari, cu cscepțic de dintele lateral drept anterior superior, sunt puternic desvoltați. După Sabba Stefanescu, toți representanții genului trebue să aibă un dinte lateral posterior în formă de creastă, ceia ce parc a se con- firma, cel puțin nu am constatat nici o excepțiune Ia această regulă. Gestiunea de prioritate relativă la denumirile de Psilodon Cob. și de Prosodacna Tourn., a fost discutată de Cobalcescu, Brusina și Sabba Step a- nescu. Având în vedere separarea subgcnului Stylodacna Sabba, se parc că este practic a întruni Prosodacnelc și Stylodacnele sub denu- mirea de Psdodon. In această accepțiune, Psilodon arc întindere dată lui de Cobalcescu. In adevăr Psilodon Cob, cuprinde un cerc unitar de forme care se detașază în chip marcant, față de celelalte grupe și subgenuri rami- ficate din Cardium, prin caractere cu totul aberante în privința înfați- șărei esterioare a scoicei și a conformației țâțânci. Afară de aceste caractere importante, comune celor două subge- nuri Prosodacna și Stylodacna, ele se deosebesc foarte puțin în pri- vința structurci țâțânei. In ceia ce privește însă habitusul general al scoicei și al sculpturci Prosodacnelc și Stilodacncle prezintă caractere cu totul opuse. Institutul Geologic al României CONTRIBUȚIUNI LA FAUNA MOLUSCĂ NEOGENĂ a ROMÂNIEI 295 Aceste caractere diferențiale se pierd însă cu totul la formele de tran- ziție ca d. e. între Prosodacna Munieri și Stylodacna rumana. Fără îndoială că Prosodacnelc și Stylodacnele reprezintă grupe co- lective de reprezentanți foarte convergenți a diferitelor serii paralele de Mutațiuni, cari provin din diferite forme de Cardiacee. In privința însemnătăței deosebite pe care o au de fapt caracterele țâțânei pe deoparte și a sculpturii pe de altă parte, pentru contrastul celor două subgenuri de Psilodon, trebuesc introduse unele schimbări în delimitarea formelor de Prosodacna și Stylodacna, propusă de Saaba Stefanescu. Psilodon stenopleurnm Sabba sp., Sturi Cob. sp., orientalis Sabba sp., rumanum Font, sp., sunt puse de Sabba Stefa- nescu în Prosodacna. După tipul de sculptură însă aceste forme se pot uni numai cu Stylodacna, și de aceia noi nu csităm de a consideră aceste forme ca aparținând la acest din urmă subgen, de oarece accașta corespunde cu raporturile naturale de înrudire. In acest chip deosebirile morfologice dintre cele două subgenuri devin mai clare. Prosodacna Mrazecî nv. f. Tab. VIII, lig. 1-2. Această formă reprezintă un tip oare cum primitiv de Psilodon, cu scoica subțire, puțin inechivalvă, cu înfățișarea exterioară cu totul aberantă, cu conturul scoicei aproape circular rotunzit, cu croșetul tare umflat, cu coastele rotunzite și cu spațiile intercostale plane. Caracterul cel mai însemnat în comparație cu alți Psilodonți, constă în structura aproape echilaterală a scoicei și în dimensiunea mică a lungimei care este sau egală cu înălțimea, sau ceva mai mică. Conturul scoicei este câte odată aproape circular rotund câteodată însă ceva oblic rotunzit și în acest caz depărtarea croșetului de mar- ginea ventrală este mai marc decât lungimea scoicei, iar marginea ante- rioară este ceva prelungită, pe când marginea posterioară este aproape dreptliniar ciuntită, de unde urmează că îndepărtarea cea mai marc dintre croșet și marginea scoicei cade în partea anterioară nu în partea pos- terioară cum se întâmplă de obiceiu. Marginea superioară și inferioară a scoicei este curbă, pe când marginea posterioară este aproape drepliniară, iar marginea anterioară paralelă. De oarece linia cardinală se întâlnește după un unghiu obtus cu partea posterioară și anterioară, se marchează prin aceasta o lărgire aproape în formă de aripă a marginci anterioare și posterioare. Acest caracter se regăsește de altfel în lăuntrul genului nostru numai la Pr. Savac. e Institutul Geologic al României XJGR/ 296 W. TEISSEYRE Scoica este puțin inechivalvă, de oarece la cele două exemplare ale noastre valva dreaptă arată un croșet ceva mai tare umflat și pe lângă aceasta este și ceva mai înaltă. Gradul dc sucire a croșetului este potrivit, în analogic cu Pr. Mu- nieri si cu formele înrudite si în contrast cu scria formelor dela Pr. Haueri. Prezintă 9 11 coaste, și pe lângă aceste 2—3 coaste mici în formă dc dungi pe partea posterioară aproape netedă. Coastele sunt puternic boltite cu coama complect rotunzită, atât pe croșet cât și în apropierea marginci inferioare a scoicei. Brăsdăturile dintre coaste sunt de două ori mai înguste de cât lărgimea coastelor, plane și mărginite prin câte două linii. Coastele din mijloc sunt cele mai largi. Către partea anterioară coastele descresc treptat în putere. Din contră pe partea posterioară se vede o mare deosebire între grosimea celor din urmă coaste și între aceia a celei înțâiu coaste mici. La cele două exemplare ale noastre se vede o striațiune de cre- ștere în formă dc impresiuni ipeceți) foarte pronunțate. O astfel dc stria- țiune apare înlăuntrul genului nostru numai la Prosodacna Savae. Interesantă este asemănarea cu oarecare forme dc Limnocardiitm (d. e. Limnocardium apertum Miinst. sp) care însă sc deosebesc ușor prin scoica căscată, prin aripele laterale cari proeminează mult mai tare din conturul scoicei, precum și prin sculptura ceva deosebită. Prosodacna Mrazeci trebuc fără îndoială să stea aproape dc un precursor al genului. De fapt această formă se întâlnește deja în stra- turile pontice cu Congeria rhomboidea M. Hoernes, care cum să știe sc găsesc la baza straturilor cu Psilodonți din etajul dacic. Prezența geologică: In asociație cu Congeria rhomboidea s’a găsit Prosodacna Mrazeci la Bor de ni (Râpa Enăcheștilor) și în mun- tele Mă ci ucu la Buștenari, spre sud dc puțul de păcură cu acest nume. Din această din urmă localitate s’au adunat o faună bogată repre- zentată prin Limnocardium Nova-Rossicum Barb, Prahovae n. f. ca- rinatum Deșii., Dreissensia simplex Barb., graecata Font., Dreisscn- siomya Fuchsi Andr., Congeria rhomboidea M. Hoern. ctc., printre care însă numai un reprezentant al genului Prosodacna despre care este vorba. In continuarea acelorași straturi am mai găsit Prosodacna Mrazeci și la Slobozia, în apropiere de Câmpina, într’o vâlcea care sc coboară din muntele Ciobu către vest (Prosodacna Mrazeci și Melanopsis alu- tensis Sabba). C0NTR1BUȚIUNI LA FAUNA MOLUSCĂ NEOGENĂ A ROMÂNIEI 297 Prosodacna Savae nv. f. Tab. IX. Fig. 1. Este o formă cu scoica foarte groasă și cu coastele cam tăioase, care prin înfățișarea externă a scoicei aduce aminte dc Limnocardium subsquamulosum Andr., în privința tipului de sculptură însă este com- parabilă atât cu această din urmă formă cât și cu forma superficial ase- menea dc Prosodacna Porumbari-Damienensis. Lungimea scoicei este cam cu ’/3 mai marc decât depărtarea dintre margina ventrală și bordul cardinal. Grosimea scoicei la marginea ven- trală a exemplarului figurat este de 5 mm. Bordul cardinal este aproape dreptliniar. Vârful croșetului se află în treimea anterioară a acestei linii drepte, care se întâlnește cu mar- ginea anterioară și posterioară sub un unghiu obtus, astfel că aceste margini capătă întru câtva o înfățișare de aripi, cum se observă aceasta și la multe forme de Limnocardium. întâlnirea aproape rectangulară a liniei cardinale cu marginea an- terioară aduce aminte dc Limnocardium Botkhi Halavats (1). Foarte asemănător este și habitus-ul scoicei și a sculpturei dela unele exemplare dc Prosodacna Munieri. O tendință însă spre lărgire în formă de aripi a marginei anterioare și posterioare nu se constată decât numai la Prosodacna Savae. Nici la Pr. Munieri care dealtfel s’ar putea compara cu Prosodacna Savae, nici la vre-un alt reprezentant cunoscut al genului Prosodacna cu excepțiune de Prosodacna Mrazeci nu se observă acest caracter. Prosodacna Savae stă așa dar hotărît mai aproape de tipul Limnocardiilor decât de tipul de Prosodacna Munieri. Gradul sucirei croșetului este ca la Prosodacna Munieri. In această privință forma noastră stă cu mult în urma reprezentanților din seria formelor de Prosodacna Haueri, întrece însă pe Pr. Mrazeci. Coastele sunt în număr de 12 și anume dc două ori mai largi decât brăzdaturile intermediare. Cele dintâi sunt ascuțite în formă de creastă de acoperiș, iar brăzdaturile intermediare sunt plane și mărginite de două linii delicate, ca niște scrijilături. Creasta relativ foarte ascuțită a coas- telor se parc a se rotunzi către vârful croșetului. Unghiul care reprezintă secțiunea transversală a coastelor este tot așa de mare ca la Limnocardium subsquamulosum Andr. dc o parte, și ca la Prosodacna Porumbari Cob. de altă parte. Pe partea posterioară nu se află coaste propriu zise, ci numai niște (1) HALAVATS: Pontischc Fauna v. Langehfekl. Jahrb. ungar, geol. A. VI Bd. Budapcst 1883, pag. 165. Tab, XIV. Fig. 1 — o. 298 W. TEISSEYRE dungi cu totul slabe, filiformc. Dungile concentrice dc creștere sunt la forma noastră foarte puternic dezvălite, ca și la Pr. Mrazcci. Croșetul proeminează mult mai tare din conturul scoicei, decât la Limnocardii numiți. Prin acest caracter, precum și prin habitus-ul general al scoicei, prin grosimea și sculptura ci, se manifestează aparținerea ori tranziția la Prosodacna. La exemplarul nostru care reprezintă valva dreaptă, se vede un dinte lateral anterior-inferior puternic. Fără îndoială că și celelalte de- talii în structura țâțânei se potrivesc cu acele dela Prosodacna. Partea posterioară nu este căscată. Asemănarea cu totul superficială cu Limnocardium Hungaricum M. 1 Ioernes, și cu L. Zagrabiccnse Brus. este condiționată prin tipul dc sculptură identic. Acesta este însă un caracter colectiv care se re- găsește la diferite grupe de forme cari nu sunt înrudite unele cu altele. Prezența geologică: Prosodacna Savae a fost găsită izolat pe pârâul Popci la Vintilă-vodă împreună cu Prosodacna Porumbari, Stylodacna Heberti, Oricntalis, Sturi, Limnocardium subsquanndosum Andr., nobile, semisulcatum, Cardium Nova-Rossicum etc. Aceste fosile trebue să provie în parte din straturile pontice cu Congerii, altele însă provin sigur din partea inferioară a etajului dacic. Afară dc aceasta Pro- sodacna Savae și Limnocardium subsquamulosum Andr. a mai fost găsită la B e c c n i, între această localitate și D ă m icni, pe partea dreaptă a văei Stanicului, aici însă in situ în straturile inferioare cu Psilodonți și împreună cu Prosodacna Haueri și Stylodacna Herbcrti. Prosodacna nv. f. aff. Savae Teiss. Tab. IX. Fig 2-3. Scoica mică, relativ puțin inechilaterală, potrivit învârtită și nu tare încovăiată. In această privință, precum și în aceia a grosimei mai mult sau mai puțin mică a scoicei, această formă sc potrivește cu Pr. Municri, de caro sc deosebește însă prin aceia că coastele sunt pronunțat mai înalte și mai ascuțite. Această formă se pare a sc alătura de Pr. Savae ca o formă ex- tremă mică și cu scoica subțire. Coastele sunt în număr de 12, în formă de acoperiș, iar brazdă” turile intermediare sunt cu totul plane și mărginite prin câte două linii- Creasta de pe coama coastei este bine pronunțată aproape dc marginea ventrală a scoicei. Pe croșet coastele sunt ceva mai înalte decât largi ; brăzdaturile lor intermediare însă sunt foarte puțin mai înguste.' 'Pc marginea ven- 1GR. ir Institutul Geologic al României CONTRIBUȚIUNI LA FAUNA MOLUSCĂ NEOGENĂ A ROMÂNIEI 299 trală coastele sunt ceva mai largi decât înalte, brăsdăturilc intermediare însă sunt pronunțat mai înguste decât coastele. Pe partea posterioară netedă se află trei coaste mici filiforme. Țâțâna este după tipul psilodont. Cel puțin s’a observat la ambele valve un dinte lateral anterior puternic și ascuțit. Nu s’a putut stabili dacă la valva dreaptă mai există încă un dinte lateral superior anterior dc dimensiuni mai mici. Prosodacna nv. f. aff. Savae se pare a se legă prin tranzițiuni cu Prosodacna Munieri. Această din urmă formă se deosebește ptin numărul mai mic al coastelor (10), care sunt mai joase, mai largi și mai puțin ascuțite. Marginea ventrală este la Prosodacna Savae dințată, pe când la Pr. Munieri este nedințată. Foarte aproape de forma noastră stau unii indivizi de Pr. Munieri cari pe lângă înfățișarea scoicei aproape rotundă-circulară, relativ puțin încovăiată și puțin învârtită, întrunesc și prezența unor brăzdaturi cu totul plane între coaste în formă de acoperiș. Prezența geologică: Această nouă specie rămâne provizor fără denumire. Ea este reprezentată în colecția noastră numai prin câteva fragmente, a căror figurare ar fi insuficientă pentru o caracterizare spe- cifică definitivă. Ele provin din straturile inferioare cu Psilodonți dela Bănești și de pe valea Brebu mic între Mișlia și Tclcga. In aso- ciație cu această specie se găsește Prosodacna Cobalcescui și serena. Seria mutațiunilor dela Prosodacna Haueri Cob. sp. Cuprinde forme fără exccpțiune cu scoica foarte groasă și incchi- laterală, cu croșetul foarte tare învârtit, cu dintele cardinal aproape dc necunoscut și cu dintele lateral drept, anterior și superior de asemenea puțin marcat. Acești dinți au forma unor umflături cu totul slabe și tocite a bordului cardinal. Reprezentanții principali ai acestei serii de forme: Prosodacna Haueri, Porumbari, Berti și Euphrosinae, se leagă între dânșii în această or- dine prin forme de trecere. Prosodacna Haueri aparține straturilor in- ferioare cu Psilodonți, iar Pr. Euphrosinae aparține straturilor superioare cu Psilodonți. Considerând caracterele morfologice la formele succesive din ce în ce mai tinere, constatăm o creștere treptată a grosimei scoicei, a învârtire! croșetului, a înălțimci coastelor și a lărgimei brăzdăturilor intermediare. In același timp crește și puterea singurului dinte lateral anterior, bine dezvoltat. Acest dinte este la Prosodacna Euphrosinae dc două ori mai lung și mai înalt decât la Prosodacna Haueri și Porumbari. Coastele Institutul Geologic al României 300 W. TEISSEYRE sunt Ia început rotunzite, slab undulate (Pr. Haueri), apoi devin în formă de acoperiș obtus (Pr. Porumbari), după aceia în formă de aco- periș ascuțit (Pr. Berti), și în fine în formă de creste înalte, aproape tăioase (Pr. Euphrosinae). Este interesantă răspândirea geografică a acestei serii de forme re- strânsă numai în regiunea subcarpatică din Muntenia răsăriteană. Repre- zentanții mai tineri (Pr. Berti-Euphrosinae) au dezvoltarea lor prin- cipală în basenul Buzeului, în Pârscov. Această arie de răspândire restrânsă o au Prosodacnele cu scoica groasă, ca și Viviparele cu scoica groasă (V. Rumana), care populau evident apele agitate de valuri pu- ternice. Ceilalți Psilodonți sunt răspândiți în tot basenul dacic, panonic și pontic. Prosodacna Haueri Cob. sp. Tab. IX. Fig. 4—5. 1883. Psilodon Haueri COB. 1. c. p. 102. Tab. V. Fig. 27—28. 1896. Prosodacna Haueri Sabba Stefanescu 1. c. p. 63. Tab. VI. Fig. 11—12; non Fig. 13; non Fig. 14—15. Este o formă mare cu scoica groasă, cu croșetul tare învârtit. Pre- zintă 10—12 coaste. Partea anterioară și posterioară nu are coaste, ci numai dungi de creștere. Numai spre croșet se văd pe partea posteri- oară 2—3 coaste mici, filiforme, foarte slab marcate. Cele 3—4 coaste care se găsesc către mijlocul lungimei scoicei, sunt cele mai largi. Trei până la patru coaste, cele mai dinainte, împreună cu brăzdăturilc inter- mediare, sunt altfel conformate decât cele dela șase până la șapte coaste și brăzdaturi mai din urmă. Brăzdăturilc dintre cele 6 până la 7 coaste posterioare, reprezintă sau un șențuleț a cărui secțiune transversală corespunde unui unghiu obtus, cu vârful ascuțit, nu rotunzit, sau brăzdaturile intermediare ale acestor coaste sunt, pe la mijlocul înălțimei scoicei, în formă de șănțuleț, pe când în special pe croșet și aproape de marginea ventrală sunt plane și încadrate de două linii pronunțate, ca și când ar fi scrijilate. Aceste linii sunt îndepărtate una de alta abia de 'u până Ia '/» de milimetru Brăzdăturile intermediare care se află de ambele părți a celor trei până la patru coaste anterioare, sunt fiecare plane în toată lungimea lor, înguste (T'j— 1 mm) și mărginite de două linii. Coama celor două coaste mai anterioare este în patru muchi obtuse; la cele două coaste următoare această coamă este în trei muchi, iar la celelalte 6 până la 7 coaste ea este pe croșet mai rotunzită, pe când pe marginea ventrală este mai slab boltită și pe lângă aceasta în formă de Institutul Geologic al României CON TRIBUȚIUNI LA FAUNA MOLUSCĂ NEOGENĂ A ROMÂNIEI 301 acoperiș obtus, foarte puțin ascuțit. La un exemplar cu coastele astfel conformate, se vede aproape de marginea ventrală între fiecare două coaste nu două ci trei linii foarte fine ca niște scrijilațiuni (Tab. V fig. 28). Pe partea internă a scoicei corespunzător brăzdăturilor intermediare a coastelor, atât la Pr. Haueri cât și la formele înrudite cu dânsa, se văd niște cute largi, slabe, în formă de limbă, care prezintă dealungul liniei mediane o brăzdătură îngustă fiii formă ce se ridică numai până la jumătate din înălțimea scoicei. Aceste cute sunt la Pr. Haueri ceva mai largi decât la Pr. Munieri și din contră mai înguste decât la Pr. Porumbari și Berti. Scoica este aproape tot așâ de groasă și croșetul aproape tot așâ de tare învârtit, ca și la Prosodacna Damienensis. Pe de altă parte însă scoica este marcat mai groasă și croșetul mult mai tare învârtit decât la specia Prosodacna Munieri, care se leagă prin transițiuni cu forma noastră. Prezența geologică: Straturile inferioare cu Psilodonți dela Matița, Berea, Po 1 iciori etc. Prosodacna Porumbari Con. sp. și Prosodacna Damienensis Cob. sp. Tab. IX. Fig. 6., respectiv Fig. 7. 1883. Psilodon Porumbari COBALCESCU 1. c. p. 105. Tab. IV. Fig. 5. 1883. Psilodon Arioni COBALCESCU I. c. p. 103. Tab. IV. Fig. 2. 1883. Psilodon Damienensis COBALCESCU 1. c. p. 107, Tab. XVI. Fig. 1. 1896. Prosodacna Haueri Sabba Stefanescu 1. c p. 63 p. parte Tab. VI. Fig. 13. (non Fig. 11 — 12, non Fig. 14—15). Scoica foarte groasă, croșetul tare umflat. Cele zece coaste cu mult mai ascuțite de cât la formă precedentă, cu creasta în forma de acoperiș ; pe croșet însă rotunzite fără creastă. Toate spațiile intermediare cu totul plane, și mărginite de două linii pronunțate ca și când ar fi adânc scriijlate. Aceste linii merg fără întrerupere până la marginea scoicei și stau mai departe una de alta de cât la Prosodacna Haueri și Munieri.. Forma stabilită de Cobalcescu sub denumii ea de Prosodacna Po- rumbari, se poate deosebi ca o varietate cu scoica ceva mai puțin pre- lungită. In cele alte privinți această formă este perfect identică cu Pro- sodacna Damienensis. Psilodon Arioni Cob. nu se poate separă de forma noastră. Dea- seminea trebue lăsate la oparte și alte câteva specii analoage ale acestui autor {Psilodon Urechi, Dabijae și Vitzui), de oarece sau descripțiunile și figurile, sau caracterele acestor fornie, nu sunt dcajuns pentru deose- birea acestor forme. 302 W. TCISSEYRE Prezența geologică. Straturile inferioare cu Psilodonți din mun- tele Ghîlmea lângă Berea. Un exemplar provine dela Gura Dă- mienilor în valea Slănicului (Buzeu), și care este identic cu varie- tatea Psilodon Damienensis descrisă de Cobalcescu din aceiași loca- litate. Prosodacna Neumayri Fucus sp. și Prosodacna Berti Cob. sp. Tab X. Fig. 1., respectiv Fig. 2. 1873. Cardimn Neumayri Fucus, Bcitr. z. Kenntniss fossilcn. Binncnfauncn VI. Jahrb. gcol. R. A. 1873. 1. c. p. 22. Tab. 111. Fig. 8—10. 1883. Psilodon Berti COBALCESCU 1. C. p. 101. Tab. 11. Fig. 3, (la Fig. 4) precum șj Tab. IV. Fig. 7. 1896. Prosodacna Stefanescui'low&w.'i.v.-. Sabba Stefanescu 1. c. p. 64 p. parte (non Psilodon Euphrosinac Cob.) Tab. VI. Fig. 18—19. Această specie are scoica încă mai groasă și mai inechilaterală, croșetul încă ceva mai tare învârtit, de cât la Prosodacna Porumbari- Damienensis. In loc de 12 10 coaste ca la Prosodacna Haueri sau ca la Prosodacna Damienensis, se află aici numai 6—7 coaste depăr- tate tare una dc alta. .Corespunzător cu aceasta, distanțele dintre coaste precum și cutele bifurcate dela partea internă, sunt marcat mai largi de cât la specia precedentă. Intre coaste se află nu două, ci patru linii filiforme ca niște scri- jilături. Dintre aceastea, cele două exterioare merg pe laturi de ambele părți ale coastelor, pe când cele mijlocii conrespund celor două linii care Ia specia precedentă mărginesc brăsdăturile dintre coaste. Ca și la Prosodacna Porumbari-Damienensis, se află și înlăun- trul acestei Mutații forme cu scoica mai tare prelungită. (Pr. Berti Cob.) și altele cu scoica mai puțin prelungită (Prosodacna Neumayri). In aceste cazuri îndoelnice trebue a se întrebuința denumirea de Prosodacna Neumayri Fucus, care are prioritate. Identitatea cu Prosodacna Stefanescui Tournouer nu se poate controla, de oarece această formă nu a fost figurată, și pe câtă vreme concepțiunca fiecărei specii variează după autor, este posibil ca să avem dc afacc cu o formă aseminea. In această privință trebue să fim dc acord cu dcsvoltărilc lui Co- balcescu (pag. 159 f.) Prezența geologică. In partea superioară a straturilor cu Psilo- donți dela Policiori și Berea. Institutul Geologic al României contribuțiuni la fauna moluscă neogenă a româniei 303 Prosodacna Euphrosiuae Cob. sp. Tab. X. Fig. 3. 1883 Psilodon Euphrosinae COBALCESCU. 1. c. p. 95, Tab. I. Fig. 1—9. 1896 Prosodacna Stejari eseul TournouEr: Sabba Steeanescu 1. c. p. 64.. p. parte (non Psilodon Berii COB.), non Tab. VI, Fig. 16—19. Această specie cu scoica foarte groasă și tare învârtită, are numai 5—6 coaste înalte în formă de creste. Aceste coaste, începând deja din vârstă tânără, sunt marcat mai înalte, mai subțiri și mai îndepărtate unele de altele decât la forma precedentă. Secțiunea transversală a coastelor corespunde unui unghiu ascuțit la Pr. Euphrosinae, pe când la Prosodacna Neumayri-Berti, ea co- respunde la un unghiu obtus. Prin acest caracter Prosodacna Euphro- sinae se poate deosebi la prima vedere, făcând abstracțiune de transi- țiunile la Prosodacna Berii, cu care specie toate cclealte caractere sunt identice. Dintele lateral anterior este puternic la ambele valve și proemi- nează până la 8 mm. din conturul scoicei, și este de două ori mai mare la Prosodacna Neumayeri-Berti. Prezența geologică. Straturile cele mai superioare cu Psilo- donti din muntele Ghîlmea și din alte locuri de pe lângă Berea, sunt dezvoltate ca o zonă sub lacustră cu Prosodacna Euphrosinae, Vivi- para Woodwardi și aff. Dezmaniana, pe când speciile Pr. Haueri, Porumbari, Berii, împreună cu Vivipara rumana, stau într’un nivel inferior (straturile inferioare cu Psilodonți, faciesul subcaspic). Grupa formelor dela Prosodacna Munieri Sabba. Această grupă cuprinde forme cu scoica subțire ori foarte puțin groasă, cu croșetul relativ puțin învârtit, care deobiceiu la exterior nu este așa de tare deplasat înainte ca la reprezentanții seriei de muta- țiuni dela Pr. Haueri. Doi dinți laterali anteriori necgali la valva dreaptă, dintre cari cel superior este marcat mai mic de cât cel inferior, și puțin mai mare dc cât singurul dinte Cardinal. Prosodacna Munieri, Parscoviensis, Cobalcescui, serena .și mira- bilis reprezintă un mănunchiu de forme legate prin tranzițiuni, care toate aparțin straturilor inferioare cu Psilodonți. Din punctul de vedere morfologic, Prosodacna Parscoviensis și Cobalcescui trebuc a se ra- porta la Pr. Munieri, pe când Pr. serena la Pr. Cobalcescui și în fine Pr. mirabilis la Pr. serena. Se găsesc și indivizi care se par că fac trecere între Pr. Haueri Institutul Geologic al României W. TEISSEYRE 304 și Munieri, precum și alții cari duc dela Pr. Munieri la varietatea cu scoica subțire de Pr. Savae (Pr. nv. f. aff. Savae). Pe lângă aceasta, forma foarte variabilă dc Pr. Munieri este le- gată prin tranzițiuni sau cu Stylodacna orientalis sau cu o formă în- rudită. Din aceste considerațiuni urmează că cel puțin pentru o parte din reprezentanții subgenurilor de l’silodon trebue să admitem o derivare comună și o desvoltare divergentă. Prosodacna Munieri Sabba. Tab. X, Fig. 6 . Varietăți: Tab. X. Fig. 4. și Fig. 7—8. Tab. XI. Fig. 1—2. 1696 Prosodacna Munieri Sabba Stefanescu 1. c. p. 62. Tab. VI. Fig. 5 — 8. Prosodacna Munieri sc compoartă deopotrivă ca o varietate de Pr. Haueri cu scoica subțire, mai puțin inechilaterală și mai puțin în- vârtită. Ambele sc par strâns legate prin tranzițiuni. Prosodacna Munieri are de cele mai dc multe ori 12 coaste și pc lângă acestea 2—3 coaste mici slabe pe partea posterioară a scoicei. Din contră Pr. Haueri nu- mără 10—12 coaste, și 3 coaste mici pe partea posterioară. Ca și la Prosodacna Haueri și Porumbari, coastele dela Pr. Munieri sunt rotunzite pe croșet și tare boltite, spre marginea inferioară a scoicei însă sunt ascuțite în formă dc acoperiș obtus. Chiar aproape dc margina inferioară a scoicei, coastele devin la exemplarele mai mari din ce în ce mai slabe. Aceasta arc loc la Prosodacna Munieri într’un grad mult mai pronunțat decât la Pr. Haueri. Ba chiar sunt indivizi la cari coastele devin spre marginea ventrală așâ dc joase ca la Stylo- dacna orientalis. Această din urmă formă s’a dezvoltat evident în acelaș chip prin tranzițiuni din Pr. Munieri. La formele presupuse de trecere între Prosodacna Munieri și Pr. Haueri, coastele care pc croșet sunt înalte și rotunjite, devin spre mar- ginea ventrală mai largi și pe lângă aceasta cu coama în formă de aco- periș. Coama este câteodată puțin ascuțită și laturile coastelor corespund la un unghiu obtus (Tab. X, fig. 1 a și 1 f). Brăzdăturile sunt plane numai între cele 2 până la 4 coaste mai anterioare și mărginite de două linii foarte apropiate una de alta. Celelalte brăzdături sunt în formă de șanț, cu secțiunea transversală în formă de unghiu obtus. La formele de trecere către Stylodacna orientalis se află numai niște linii foarte delicate, asemenea unor sgâricturi, în care se pare că se transformă aproape de marginea ventrală șanțurile devenite aproape complect plane. Excepțional se găsesc aici câte două astfel de linii în Institutul Geologic al României CONTRIBUȚIUNI LA FAUNA MOLUSCĂ NEOGENĂ A ROMÂNIEI 305 loc dc o brăzdătură, între coastele mai cu totul plane din apropierea marginei ventrale. (Tab. X, fig. 4 a). Altfel se comportă formele intermediare dintre Pr. Munieri și Pr. Parscoviensis. La acestea toate brăzdaturile dintre coaste sunt plane și mărginite dc câte două linii. (Tab. X, fig. 6). Dintele lateral anterior și inferior dela valva dreaptă are la Pr. Munieri înfățișarea unui spin trunghiular cu două tăișuri și este de 4—8 ori mai marc decât dintele lateral anterior și superior cu aceiași înfăți- șare, dela această valvă. Prezența geologică: Prosodacna Munieri este foarte răspân- dită în straturile inferioare cu Psilodonți ale României. Prosodacna Mu- nieri a fost găsită, împreună cu Stylodacna Heberti, St. Zamphiri și Vivipara Popescul în pârâul Luchili între Mișlea și Telega și în Valea V lai cui ui la Cislău. Etajul dacic inferior. Prosodacna Munieri Sabba var. Parscoviensis nv. f. Tab. XI. Fig. 3—4. Este o varietate cu scoica trase tare în lungime. Toate brăsdă- turilc dintre coaste sunt mărginite prin câte două linii cari sunt de ' s până la 2 mm, îndepărtate unele de altele. Cele 4 5 coaste mai anterioare sunt cu trei muchi obtuse, coa- stele cele patru posterioare au însă coame mai rotunzite. Pe partea posterioară sunt marcate numai trei coaste mici foarte fine în regiunea croșetului. In direcțiunea către marginea ventrală coastele sunt puțin mai joase și anume astfel cum se observă la Pr. Haueri și Berti nu însă în măsura în care se află la Pr. Munieri și pseudorumana. Marele dinte lateral anterior a valvei stângi, întrece margina scoicei, cum se întâmplă în general la Prosodacnc, cu câțiva milimetri, și este cu marginile ascuțite, tăioase. Țâțâna valvei drepte rămâne necunoscută. Intre Pr. Parscoviensis și Munieri se află tranzițiuni. Nu avem însă până acum forme cari ar mijloci trecerea între Pr. Parscoviensis și Damienensis. Deosebirea neînsemnată între aceste două forme, constă mai întâiu în aceia că Pr. Parscoviensis este de două ori mai mică, și cu scoica ceva mai subțire. Apoi croșetul la această din urmă formă proeminează ceva mai puțin din conturul scoicei și este adeseaori mai puțin învârtit și mai puțin deplasat înainte decât Ia Pr. Damienensis. In cele din urmă nu ar fi nenatural ca aceste două forme să fie legate între ele prin tranzițiuni ca și Pr. Haueri și Munieri. 306 W. TEISSEYRE In acest caz s’ar avea de a face nu cu un caz de convergență, ci cu un cerc de varietăți, a căror forme extreme [Prosodacna Municri și Pr. Damienensis] ar conduce la două serii de mutațiuni separabile. Trecerile menționate între Prosodacna Manieri și Parscoviensis (Tab. X, fig. 6) sunt în general forme cari împreună cu gradul mic de inechilateralitate al scoicei, caracteristic pentru tipul dela Pr. Municri, întrunesc și sculptura dela Pr. Parscoviensis. Interesant este și faptul că aceste forme de trecere trădează și o asemănare destul de mare cu Limnocardium Bockhi. Halavats (1. c. 1883. Tab. XIV, fig. 1—5), fără ca să poată fi vorba aici de prezența vreunei forme de trecere. Prezența geologică. Din seria de varietăți Prosodacna Haueri- Porumbari-Damiencnsis se găsesc împreună cu Pr. Munieri-Parsco- viensis la M a t i ț a numai Pr. Haueri, niciodată însă terminii extremi ai acestei serii, Pr. Porumbari-Damienensis. Prosodacna Parcoviensis este pc cât se pare caracteristică pentru straturile cu Congerii din etajul pontic și din partea inferioară a eta- jului dacic precum și pentru straturil; cele mai inferioare cu Psilodonți. Mat ița, Valea VI a icul ui la Cișban, regiunea dintre Mișlia și Telega. Prosodacna Munieri Sabba var. pseudorumana nv. f. Tab. X. Fig. 5. Această formă arată același grad de inechilateralitate, dc învârtire a croșetului și de subțietate a scoicei ca și specia Pr. Municri. Coa- stele sunt deasemine la ambele tipuri, rotunzite regulat pe croșet, pe când pe margina ventrală a scoicei sunt așa de joase că brăsdăturile intermediare nu sunt mai dc loc adâncite și apar filiforme. Deosebirea între aceste două forme stă în aceia, că la Pr. Municri coastele cele mai largi sunt cele din mijloc, pc când la Pr. pseudorumana coasta a doua din urmă este cea mai largă. Către partea anterioară coastele descresc în lărgime regulat. Prezența geologică. Prosodacna pseudorumana este pe cât se pare legată prin tranzițiuni cu Prosodacna rumana Font. dc care aduce aminte puțin tipul dela Pr. Manieri. Prosodacna pseudorumana sc întâlnește în asociație cu Stylo- dacna Heberti și Dreissensia rostriformis, în pârâul Euch iii între Mișlca și Telega. (Etajul dacic inferiorii. CONTRIBUȚIUNI LA FAUNA MOLUSCĂ NEOGENĂ A ROMÂNIEI 307 Prosodacna Cobalcescui Font. Tab. XI. Fig. 5. (1) 1886. I.iniuocardium Cobalcescui Fontannes: Faune tcrr. neog. Roumanic. Archi- vcs Muscum I list. nat. Lyon T. IV. p. 353. Tab. XXVII. Fig. 14. 1896. Prosodacna Cobalcescui Sabba Stefanescu 1. c. p. 61. Tab. VI. Fig. 9. La Limnocarditun Odessae^MCR. comp. SlNTZOW Ic. 1897, p. 43. Tab. I. Fig. 19. Aceasta este o formă cu scoica subțire, legată prin tranzițiuni cu Prosodacna Munieri, a cărei scoică însă este de două ori mai mică și trasă mai puțin în lungime, iar coastele sunt marcat mai largi. Coastele sunt în număr de 7 până la 9, socotindu-sc și cele trei coaste mici dela partea anterioară, cari sunt dc două până la trei ori mai înguste decât celelalte coaste. Formele intermediare între Pr. Mu- nieri și Cobalcescui au 10 coaste. Lungimea coastelor crește treptat către partea posterioară, cu toate acestea coasta cea mai largă nu este ultima, ci penultima. Brăzdăturilc intermediare sunt cu totul plane pe croșet, se îngustează însă la partea inferioară așâ dc repede, că în cele din urmă laturile coastelor învecinate ajung de se ating una cu alta, iar brăzdă- turilc devin către marginea ventrală filiforme, reprezentând niște linii delicate abia adâncite. Pe croșet coastele sunt rotunzite și înălțimea coamei lor este egală cu lărgimea bazei. Pe marginea ventrală coastele sunt foarte puțin boltite, câteodată mai tot așâ dc complect aplanate, cum se află pe marginea ventrală la formele de trecere între Prosodacna Munieri și Stylodacna orientalis, și în general la Stylodacnc. Această formă foarte variabilă este legată prin tranzițiuni nu numai cu Pr. Munier i, ci încă și cu Pr. Serena Sabba. A fost observat dc noi numai dintele lateral drept anterior, care nu este așâ de umflat ca la Prosodacnelc cu scoica groasă, totuși do- vedește însă identificarea țâțânei cu tipul general al genului. In această privință trebue a se compară și descrierea țâțânei dela Prosodacna Cobalcescui, dată dc Sabba Stefanescu. La formele de tre- cere între Pr. Cobalcescui și serena pe care le avem la dispoziție, această structură a țâțânei se confirmă. Prezența geologică: Prosodacna Cobalcescui sc prezintă în straturile inferioare cu Psilodonți din regiunea subcarpatică a Munteniei răsăritene. Localități. Bănești lângă Câmpina, Boboci la gura văei Boboci In Tab. XI în fig. 5 s’a reprezentat o formă intermediară între Prosodacna Cobalcescui și Munieri. Institutul Geologic al României 308 W. TEISSEYRE în valea Scheilor. După Andrussow această specie se întâlnește în «ori- zontul dela Cuccști» și în straturile cu Eiscnerz clin Kertsch (etajul dacic)(l). Prosodacna serena Sabba. Tab. XI. Fig. 6 - 7. 1896. Prosodacna serena Sabba Stefanescu 1. c. 1896, p. 62. Tab. VI Fig. 10. Este o formă cu scoica subțire, cu șapte coaste cari pe croșet sunt ascuțite în formă de acoperiș, pe când pe marginea ventrală sunt în formă de acoperiș cu coama rotunzită și de două ori mai largi decât înalte. Pe vârful croșetului se află pe coama coastei o carenă filiformă, separată de laturile coastei de ambele părți prin câte o linie fină. Jude- când după figura din Sabba Stefanescu, o astfel de carenă ar fi slab marcată și la originalul său. Brăzdaturile intermediare dintre coaste sunt largi, plane și mărginite prin câte două linii. Coasta din mijloc, după care urmează către partea posterioară încă alte două, este cea mai largă. Prosodacna serena se mai află reprezentată în colecția noastră prin un exemplar tânăr care provine dela Șerbești, districtul Buzău, și a cărei scoică este mai puțin trasă în lungime, decât cum c cazul la tipul descris de Stefanescu. Câteva alte forme, deja cu scoica ceva mai groasă, formează trecerea la Pr. mirabilis nv. f. Spre deosebire de ceilalți reprezentanți ai genului nostru, Proso- dacna serena are un dinte cardinal ceva mai bine dezvoltat. Acesta este tot așâ de marc ca și dintele lateral anterior și superior dela valva dreaptă. Un dinte lateral posterior, lung, în formă de creastă, se prezintă la ambele valve. Prezența geologică : Această specie aparține straturilor inferi- oare cu Psilodonți, probabil însă că ea se prezintă și în straturile cu Congerii din etajul dacic. Șerbești (Buzău); Valea Breb a mică lângă Tclega. Prosodacna mirabilis nv. f. Tab. XI. Fig. 8-9—10. Această varietate se deosibește de Prosodacna serena prin scoica marcat mai groasă și mai puțin trasă în lungime. Croșetul este dat mult mai înainte și proemincază mult mai pronunțat din conturul scoicei. (1) Andrussow: Zur Frage liber dic Classification der stidrussischen Xeogen- Ablagcrungcn. Dorpat 1898. Institutul Geologic al României CONTRIBUȚIUNI LA FAUNA MOLUSCĂ NEOGENĂ A ROMÂNIEI 309 Pc lângă aceasta sc mai dcosibește prin aceia că pc coama coastei care e rotunzită pc marginea ventrală și în formă de acoperiș pc croșet, se află o carenă filiformă, rotunzită, care merge până la marginea ventrală și care sc parc separată de ambele părți dc laturile coastei, prin câte o brăzdătură marcată. Brăzdăturile intermediare ale coastelor sunt dc două ori mai în- guste decât aceste din urmă. Ele merg neîntrerupt dela croșet până la marginea scoicei, sunt cu totul plane și mărginite prin două linii. Țâțâna este exact ca și la Pr. serena. Sunt indivizi cu scoica groasă la cari carena apare numai la cele două coaste mai posterioare și alții la care carena se relevează puternic la toate coastele. Cu toată înfățișarea lor exterioară cu totul aberantă aceste din urmă forme nu au o însemnătate stratigrafică deosebită, mai ales că aceste forme au fost întâlnite în asociație cu exemplare aproape tipice. Prezența geologică: Straturile inferioare cu Psilodonți din V alea Breb a mică lângă Telcga, în asociație cu Stylodacna Heberti. CUPRINSUL Pagina I. Unio............................................................... 263 Seria formelor lui Unio subatavus. Teiss.......................... . . . . 266 Unio subatavus. nv. f................................................. 267 Unio subatavus. TEISS. var. (ad. nv. f.)............................269 Unio subrecurvus. Teiss. nv. f..........................................270 Unio Munteniae. nv. f................................................. 272 Unio Slanicensis nv. f..................................................273 Unio psilodontum. nv. f.................................................275 Unio Stefanescui. Tourn.................................................27S Unio Craioviensis. Tourn.............................................. 279 Unio nv. f. Craiovensis. Tourn. recurvus. Sabba.........................280 Unio recurvus. Sabba.........................................•..........281 Seria mutațiunilor lui Unio novorossicus. SlNZOW .......................282 Unio Saratae. nv. f.....................................................283 Unio transcarpaticus. nv. f. ...........................................284 Unio Janinae. nv. f. ................................. :................285 Seria mutațiunilor lui Unio Coperniei. Teiss............................287 Unio Coperniei. nv. f................................................. . 288 Unio Rumanus. Tourn.....................................................289 Unio Sturdzae. Cob......................................................290 Unio prominulus. Sabba..................................................292 Forme izolate Unio-Sub-Hoernesi. Sinz...................................293 II. Psilodon. Cobalcescu................................................294 Prosodacna Tourn. Stylodacna. Sabba .............. 294 Prosodacna Mrazeci. nv. f...............................................295 Prosodacna Savae. nv. f.................................................297 Prosodacna nv. f. afr. Savae. Teiss.....................................298 Seria mutațiunilor dela Prosodacna Haueri. Cob. sp......................299 Prosodacna Haueri. Cob. sp..............................................300 Prosodacna Porumbari. Cob. sp. și Prosodacna Damienensis. Cob. sp. 301 Prosodacna Neumayrii. FUCHS. sp. și Prosodacna Berti. Cob. sp. . . 302 Prosodacna Euphrosinae. Cob sp..........................................303 Grupa formelor dela Prosodacna Manieri. Sabba...........................303 Prosodacna Manieri. Sabba. . . 304 Prosodacna Manieri. Sabba. var. Parscoviensis. nv. f............305 Prosodacna Manieri. Sabba. var pscudorumana. nv. f. ............306 Prosodacna Cobalcescui. FONT....................................307 Prosodacna serena. Sabba........................................308 Prosodacna mirabilis. nv. f....................................308 Institutul Geologic al României IGR/ Beitrăge TAFEL I. zur neogenen Molluskenfauna Rumăniens. î Institutul Geologic al României TAFEL I*). TABLA I*). Fig. 1. Unio subatavus nv. f. Macotische Stufe, Boboci N., (ncben Biserica Delișoru), Distrikt Buzău. Col. Teiss., Hofmuseum. 1 c. Vorderseite. Fig. 2. Unio subatavus nv. f. Fundort und Aufbcwahrungsstcllc wie bei Fig. 1. Fig. 3—4. Unio sub-Hornesi Sinz. Maco- tische Stufe. Col. Teiss., I-Iofmu- scum. Fig. 3 b und 4 b : Vorderseite. Fig. 1. Unio subatavus nv. f. Etajul mco- tic, Boboci N., lângă biserica-De- lișoru, Districtul Buzău. Col. Teiss., Hofmuseum. 1 c. Partea anterioară. Fig. 2. Unio subatavus nv. f. Din același loc ca și exemplarul din Fig. 1. Fig. 3—4. Unio sub-Hornesi Sinz. Etajul mcotic. Col. Teiss, Hofmuseum. Fig. 3 b și 4 b. Partea anterioară. *) Abktlrzungcn, welche in den Tafelerklărun- gen vorkomtnen, sind folgende: Hofmuscum=K. k naturhistorisches Hofmuseum in Wien; Laborat. M.=Laboratorium fiir die Mineralogie und Petro- graphic an der Univcrsitiit in Bukarest. *) Prescurtările întrebuințate in esplicările table- lor sunt: Hofmuscum=K. k naturhistorische Hof- museum din Viena; Laborat. M.=Laboratorul de Mineralogie și Geologie dela Universitatea din Bu- curești. W. TEISSEYRE : FAUNA NEOGENĂ A ROMÂNIEI TAB. I Anuarul Institutului geologic al României, II, 1907. Phototvpes el Photocollogrammes SOHIER et Cie I n sti t u t u I G e b I o KW’*1 Beitrăge TAFEL II. zur neogenen Molluskenfauna Rumăniens. Institutul Geologic al României TAFEL II. TABLA II. Fig. 1. Unio subatavus nv. f. var. Bo- boci ncbcn Biscrica-Dclișoru (Dis- trikt Buzău). Col. TEISS., Hofmuscum. Fig. 2. Unio subrecurvus nv. f. Pârâul la scumpi a bei Rușiavețu (Bu- zău). Col Teiss., Laborat. M. FiG. 2 <1. Vordcrscitc. Fig. 3. Unio subrccurvus nv. f. Rușia- vețu, Col. Teiss., Laborat. M. Fig. -1. Unio subrecurvus nv. f. Buște- nari, Societatea Buștenari, Schacht No. 43, Teufe 118 m. Col.MRAZEC. Fig. 5. Unio subrecurvus nv. f. Izvorul Dâlmi, siidlich von der Oelgrubc Berea, aus grdsscrem Exemplare herausgcschăltcs Wirbelstiick, Col. Teiss. Hofmuscum. •) Die auf dieser Tatei abgcbildeten Exemplare stammen ausnahmlos aus dem Maeoticum. Fig. 1. Unio subatavus nv. f. var. Bo- boci lângă biserica-Dclișoru (Dis- trictul Buzău). Col. Teiss., Hofmu- scum. Fig. 2. Unio subrecurvus nv. f. Pârâul scumpi a lângă Rușiavețu (Buzău), Col. Teiss., Laborat. M. Fig. 2 d. Acclaș, partea anterioară. Fig. 3. Unio subrecurvus nv. f. Rușia- vețu, Col. Teiss., Laborat. M. FlG. 4 Unio subrecurvus nv. f. Buște- nari, Societatea Buștenari, din puțul No. 43, la adâncime dc 118 m. Col. MRAZEC. Fig. 5< Unio subrecurvus nv. f. Izvorul Dâlmi, la sud ac puțul dc păcură Berea. Fragment de scoică cu croșet dela un exemplar mai marc. Col. Teiss. Hofmuscum. Toate exemplarele figurate pe aceastii tablît pro- vin din etajul meotic. Institutul Geologic al României W. TEISSEYRE : FAUNA NEOGENĂ A ROMÂNIEI TAB. II Anuarul Institutului geologic al României, II, 1907. Pholotypes el Photocollogrammes SOHIER el O înstitutui Geologi 4 TAFEL III. Beitrăge zur neogenen Molluskenfauna Rumăniens. TAFEL III. TABLA III. FiG. 1. Unio Munteniae nv. f. Macotischc Stufe. Tătaru. Col. Teis., Hofmu- seum. Fig. 2. Unio Munteniae nv. f. Macoticum, Tătaru. Col. Teiss. Hofmuseum. Fig. 3. Unio Slanicensis nv. f. Dacische Stufe, Muscclu-Berg bei Tătaru, Col. TEISS., Hofmuseum. Fig. 4. Unio Slanicensis Teiss. var. (Ue- bergang zu U. Craiovensis). Daci- sche Bifarcinaten-Schichten, F i 1 i - pești de pădure. Col. TEISS., Laborat. M. Fig. 5. Unio Slanicensis Teiss. var. (Uc- bergang zu U. Craiovensis). Da- cische Bifarcinaten Schichtcn, B e - ceni. Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 6. Unio Craiovensis. Tourn. var. (Uebergang zu Unio psilodontum) Wirbel mit zweiStachelreihen. Va- le a S b igle s c a(Dâmbovița).Schacht Nr. 1. Tcufc 21 m. Macoticum ? Col. OsiCEANU, Laborat. M. Fig. 7. Unio Craiovensis Tourn. var. (Uebergang zu U. Slanicensis). Da- cische Bifarcinaten-Schichten. Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 7 c. Vorderseite. Fig. 1. Unio Munteniae nv. f. Etajul mco- tic. Tătaru. Col. TEISS., Hofmu- seum. FlG. 2. Unio Munteniae nv. f. Etajul mco- tic, Tătaru. Col. TEISS., Hofmu- scum. Fig. 3. Unio Slanicensis Teiss. nv. f. Eta jul dacic, Muntele Muscclu la Tătaru. Col. TEISS., Hofmuseum. Fig. 4. Unio Slanicensis Teiss. var. (tran- sițiune la Unio Craiovensis). Stra- turile dacice cu Bifarcinate dela Fi - 1 ipeșt ii de pădure. Col. Teiss., Laborat. M. Fig. 5. Unio Slanicensis Teiss. var. (tran- sițiunc la Unio Craiovensis). Stra- turile dacice cii Bifarcinate dela Bcccni. Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 6. UnioCraiovensis.Tourn. var. (tran- sițiunc la Unio psilodontum) cro- șetul cu două șiruri de spini. Va - lea Sbiglcsca (Dâmbovița), din puțul No. 1, dela adâncime de 21 m. Etajul mcotic? Fig. 7. Unio CraiovensisToVRîi. var. (tran- sițiunc la U. Slanicensis). Straturile dacice cu Bifarcinate. Col. TEISS., Hofmuseum. Fig. 7 c. Partea anterioară. Institutul Geologic al României W. TEISSEYRE : FAUNA NEOGENĂ A ROMÂNIEI TAB. III Anuarul Institutului geologic al României, II, 1907. Phototypes et Photocollogrammes SOHIER el C,e Champigny-sur-Marne (FRANCE) Institutul Geologic al României TAFEL IV. Beitrăge zur neogenen Molluskenfauna Rumăniens. TAFEL IV. TABLA IV. Fig. 1. Unio psilodontum nv. f. Daci- schc Bifarcinatcn-Schichten. Vale a. Strâmba bei Petrari. Col. Teiss., Laborat. M. Fig. 2. Unio Craiovensis TOURN. var. (Ucbergang zu U. psilodontum nv. f.) Dacische Bifarcinatcn-Schichten, B c c c n i. Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 3. Unio Craiovensis ToVRX. f. typ., vcrglcichbar mit Sabba St ef an escu 1. c. Tab. IV. Fig. 5. (non Fig. 3—4). Dacische Bifarcinaten-Schichten, B e- ccni. Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 4. Unio Craiovensis Tourn. var. (Ucbergang zu U. recurvus) Dacische Bifarcinatcn-Schichten, B ccen i. Col. TEISS., Hofmuseum. Fig. 1. Unio psilodontum nv. f. Stratu- rile dacice cu Bifarcinatc. Valea Strâmba lângă Petrari. Col. TEISS. Laborat. M. Fig. 2. Unio Craiovensis TOURN. var. (transițiunc la U. psilodontum nv. f.) Straturile dacice cu Bifarcinatc dela Beccni. Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 3. Unio Craiovensis TOURN. f. typ., comparabil la Sabba StEFĂNESCU cu fig. 5. Tab. IV (nu Fig. 3—4), Ș râturile dacice cu Bifarcinatc dela Beccni. Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 4. Unio Craiovensis TOURN. var. ( transițiunc la U. recurvus). Stratu- rile dacice cu Bifarcinatc dela Bc- ccni. Col. Teiss., Hofmuseum. Institutul Geologic al României W. TEISSEYRE : FAUNA NEOGENĂ A ROMÂNIEI TAB. IV Anuarul Institutului geologic al României, II, 1907. Pholotypes el Photocollogrammes SOHIER el Champigny-sitT-Marne (FRANCfi) Institutul Geologic al României !CR/ TAFEL V. Beitrâge zur neogenen Molluskenfauila Rumăniens. TAFEL V. TABLA V. Fig. 1. Unio recurvus Sabba var., Uebcr- gang zu U. Craiovensis Tourn. Da- cischc Bifarcinaten-Schichten, Berg Crucea C o r o i u bei Sărata Mon- tcoru. Col. Teiss., Hofmuscum. Fig. 2. Unio recurvus Sabba sp. Da- cische Schichten, Berg Crucea Coroiu bei Sărata Monteoru. Col. Teiss., Hofmuscum. Fig. 3. Unio recurvus Sabba sp. Da- cischc Bifarcinaten-Schichten, Cru- cea C oro iu bei Sărata Monteoru, Col. TEISS., Hofmuscum. Fig. 4. Unio . Craiovensis Tour.n. var. Uebcrgang zu U. recurvus Sabba. (Unio m. f. Craiovensis-recurvus} Dacische Bifarcinaten-Schichten, B e- c c n i. Col. Teiss., Hofmuscum. Fig. 5. Unio recurvus Sabba var. Da- cische Bifarcinaten-Schichten, Cru- cea Coroiu bei SărataMonteoru. Col. Teiss., Hofmuscum. Fig. 6. Unio CraiovensisTow.^. var. (Uc- bergang zu Unio Slanicensis nv. f.). Dacische Bifarcinaten-Schichten, B c c e n i. Col. Teiss , Hofmuseuro. Fig. 1. Unio recurvus SABBA var., formă de transițiune la U. Craiovensis Tourn. Straturile dacice cu Bifarci- natc din muntele Crucea Coroiu lângă Sărata Monteoru. Col. Teiss., Hofmuscum. Fig. 2 Unio recurvus Sabba sp. Straturile dacice din muntele Crucea C o - r o i u dc lângă Sărata Monteoru. Col. Teiss. Hofmuscum. Fig. 3. Unio recurvus Sabba sp. Stratu- rile dacice cu Bifareinatc dela Cru- cea Coroiu lângă Sarata Mon- teoru. Col. Teiss., Hofmuscum. Fig. 4. Unio Craiovensis Tourn var., formă dc transițiune la U. recurvus Sabba (Unio m. f. Craiovensis recurvus.) Straturile dacice cu Bifareinatc dela Bece ni. Col. TEISS., Hofmuscum. Fig. 5. Unio recurvus Sabba var. Stratu- rile dacice cu Bifareinatc dela Cru- cea Coroiu lângă Sărata Mon- teoru. Col. TEISS, Hofmuscum. Fig. 6. Unio Craiovensis Tourn var., for- ma dc transițiune la Unio Slani- censis nv. f. Straturile dacice cu Bi- farcinate dela B c c c n i. Col. Teiss., Hofmuscum. Institutul Geologic al României W. TEISSEYRE : FAUNA NEOGENĂ A ROMÂNIEI TAB. V Anuarul Institutului geologic al României, II, 1907. Phototypes et Photocollogrammes SOHIER et C΀ Institutul Geolo TAFEL VI. Beitrăge zur neogenen Molluskenfauna Rumăniens. r Institutul Geologic al României TAFEL VI. Fig. 1. Unio Saratae nv. f., Dacischc Stufe, Berg Crucea C o roiu bei Sărata Monteoru. Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 1 <1. Vorderseite. Fig. 2. Unio transcarpaticusnv.i.J.evw- tinischc Stufe, Moroni. Col. Mra- ZEC, Laborat. M. Fig. 3. Unio transcarpaticus nv. f. Levan- tinische Stufe, Mor en i. Col. Teiss., Laborat. M. Fig. 4. Unio Janinae nv. f. Levantinische Unionen-Schichtcn. Pleșcoi (Bu- zău). Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 5 UND 6. Unio Copernici nv. f., wahr- schcinlich aus maeotischen Schich- ten. Dorf Măgura bei Berea. Col. Teiss., Hofmuseum. TABLA VI. Fig. 1. Unio Saratae nv. f. Din etajul dacic Muntele C r u c c a C o r o i u lângă Să- rata Monteoru. Col. Teiss., Hof- museum. Fig. 1 d. Partea anterioară. Fig. 2. Unio transcarpaticus nv.” f. Din etajul levantin dela Mo reni. Col. MraZEC, Laborat. M. Fig. 3. Unio transcarpaticus nv. f. Din etajul levantin dela Moroni. Col. Teiss., Laborat. M. Fig. 4. Unio Janinae nv. f. Din straturile levantine cu Unioni. Pleșcoi (Bu- zău). Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 5 și 6. Unio Copernici nv. f. Probabil din etajul meotic. Satul M ă g u r a lângă Berea. Col.TEISS., Hofmuseum. W. TEISSEYRE: FAUNA NEOGENĂ A ROMÂNIEI TAB. VI Anuarul Institutului geologic al României, II, 1907. Phototypes et Photocollogrammes SOH1ER & O Champigny-sur-Marne (FRANCE) Institutul Geologic al României TAFEL VII. Beitrăge zur neogenen Molluskenfauna Rumăniens. TAFEL VII. TABLA VII. Fig. 1. Unio Rumanus Tourn. var. Obere Psilodon-Schichten, P o 1 i c i o r i (Bu- zău). Col. TEISS., Hofmuseum. Fig. 2. Unio Rumanus Tourn. var. Obere Psilodon-Schichten, P o 1 i c i o r i (Bu- zău). Col. Teiss., Hofmuseum. Exem- plar mit abnormer Furche, welche vom Wirbel zum Hinterrand verlăuft. Fig. 3. Unio Rumanus Tourn. var. Da- cische Unionen-Schichten, B c c c n i. Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 4. Unio Rumanus Tourn. Mit gc- rader Schlossrandlinie. Dacische Unionen-Schichten, Bece ni. Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 5. Unio Sturdzae Cob. Dacische Unionen-Schichten, Bcceni. Col. Teiss., Hofmuseum Fig. 5 c. Vorderseite. Fig. 6. Unio Sturdzae COB. Dacische Unio- nen-Schichten, Bcceni. Col. TEISS., Hofmuseum. Fig. 1. Unio Rumanus Tourn var. Din straturile superioare cuPsilodon dela P o 1 i c i o r i (Buzău.) Col. Teiss. Hof- muscum. Fig. 2. Unio Rumanus. Tourn. var. Din straturile superioare cuPsilodon dela Policiori (Buzău.) Col. Teiss., Hofmuseum. Exemplar cu o brăsdă- tură anormală care merge dela Cro- șet la bordul posterior. Fig. 3. Unio Rumanus Tourn. var. Din straturile dacice cu Unioni dela B c- ccni. Col. Teiss., Hofmuseum. FIG. 4. Unio Rumanus TOURN. Exemplar cu bordul cardinal în linie dreaptă. Din straturile dacice cu Unioni dela Bcceni. Col. Teiss., Hofmuseum. ElG. 5. Unio Sturdzae Cob. Din stratu- rile dacice cu Unioni dela Bcceni Col. TEISS., Hofmuseum. Fig. 5. c, Partea anterioară. Fig. 6. Unio Sturdzae Cob. Din straturile dacice cu Unioni dela Bcceni. Col. Teiss., Hofmuseum. Institutul Geologic al României IGR/ W. TEISSEYRE : FAUNA NEOGENĂ A ROMÂNIEI TAB. VII Anuarul Institutului geologic al României, II, 1907. Phototypes et Photocollogrammes SOHIER el Cie Champigny-sur-Marm (FBA NCE} Institutul Geologic al României (CR/ TAFEL VIII. Beitrăge zur neogenen Molluskenfauna Rumăniens. Institutul Geologic al României TAFEL VIII. TABLA VIII. Fig. 1. Prosodacna Mrazeci nv. f. Pon- tische Schichten mtiCongeria rhom- boidea, Berg M ă c i u c u bei Buște- nari. Col. Teiss., Hofmuscum. Fig. 2. Prosodacna Mrazeci nv. I'. Pon- tische Schichten mitCongeria rhom- boidea, Bordcni. Col. MRAZEC, Laborat. M. Fig. 3. Unio procumbens FUCHS. Levan- tischc Unionen-Schichten der Sub- karpaten, Fundort unbckannt. Labo- rat. M. Fig 1. Prosodacna Mrazeci nv. f. Din stra- turile pontice cu Congeria rhom- boidea. Muntele M â c i u c u lângă Bu- ștenari. Col. Teiss., Hofmuscum. Fie. 2. Prosodacna Mrazeci nv. f. Din stra- turile pontice cu Congeria rhom- boidea dela Bordcni. Col. Mra- zec, Laborat. M. Fig. 3. Unioprocumbens FUCHS. Din stra- turile levantine cu Unioni. Localita- tea necunoscută. Laborat. M, W. TEISSEYRE : FAUNA NEOGENA A ROMÂNIEI TAB. VIII Anuarul Institutului geologic al României, II, 1907. Phototypes el Pholocollogrammes SOHIER el C" Champigny-sur-Marne (FRANCE) Institutul Geologic al României TAFEL IX. Beitrăge zur neogenen Molluskenfauna Rumăniens, TAFEL IX. TABLA IX. Fig. 1. Prosodacna Savae nv. f. Ponti- sche oder unterdacische Schichten. Vintilăvoda am Slănic (Buzău): Părîul Popi. Col. TEISS., Hofmu- seum. Fig. Ic. Ansicht der Schlosscitc *). Fig. 2. Prosodacna Savae nv. f.Untere Psi- lodon-Schichten, Bănești năchst Câmpina. Col. Teiss. Hofmuseum. Fig. 3. Prosodacna nv. f. an aff. Savae. Untere Psilodon-Schichtcn. Valea Breba mică zwischen Mislia und 1 elega. Col. Teiss., Laborat. M. Fig. 4. Prosodacna Haueri Cob. sp. Un- terc dacische Stufe, Matița. Col. MRAZEC, Laborat. M. Fig. 5. Prosodacna Haueri Cob. sp. Untere dacische Stufe, Matița. Col. Teiss., Laborat. M. Fig. 5 b. Vorderseitc; vier Linicn zwi- schen den Rippen, welche aber in der Abbildung nicht hervortreten (Abnormităt). Fig. 6. Prosodacna Porumbarui COB.sp., Mt. Gâlmea bei Berea, untere dacische Schichten. Col. Teiss.. Hofmuseum. Fig. 6 b., Vorderseitc. Fig. 6 c., Steinkern. Fig. 7. Prosodacna Damienensis Cob. sp. Untere dacische Schichten, G u r a D ă m i e n i am Slănic (Buzău). Col. Teiss.. Hofmuseum. Fig. 7 b. Ansicht der Schlossseite.*) Fig. 1. Prosodacna Savae nv. f. Din stra- turile pontice sau dacice inferioare. Vintilăvodă, Părîul Popi (ba- scnul Slănicului, Buzău) Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 1 c. Același văzut pc regiunea cardinală. Fig. 2. Prosodacna Savae nv. f. Straturile inferioare cu Psilodon delaBă nești lângă Câmpina. Col. TEISS., Hofmu- scum. Fig. 3. Prosodacna nv. f. aff. Savae. Stra- turile inferioare cu Psilodon. Vale a Breba mică între MisleașiTelega. Col. Teiss., Laborat. M. Fig. 4. Prosodacna Haueri Cob. sp. Din partea inferioară a etajului dacic, Matița. Col. Mrazec, Laborat. M. Fig. 5. Prosodacna Haueri Cob. sp. Din partea inferioară a etajului dacic, Matița. Col. Teiss., Laborat M. Fig. 5 b. Același, partea anterioară. Pre- zintă patru linii între coaste, cari insă nu sunt vizibile în figură. FiG. 6. Prosodacna Porumbarui Cob. sp. Din straturile inferioare dacice dela M-tclc Gâlmea lângă Berea. Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 6 b., Partea anterioară. Fig. 6 c , Tipar intern. Fig. 7. Prosodacna Damienensis Cob. sp. Straturile inferioare dacice dela g u r a Dâmienilor pc Slănic (Buzău). Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 7 b. Același văzut pc regiunea cardinală. Fig. x c. und 7 b. sollten die Ansicht der Schloss- seite darbieten. Doch sind die Exemplare beim Photographiren nicht in der verlangten Weise orien. irt worden. W. TEISSEYRE : FAUNA NEOGENĂ A ROMÂNIEI TAB. IX Anuarul Institutului geologic al României, II, 1907- Phototypes el Photocollogrammes SOHIER el G*' Championy-sur- Marne (Fii A N( IE) Institutul Geologic al României (GR/ TAFEL X Beitrăge zur neogenen Molluskenfauna Rumăniens. TAFEL X. TABLA X. Fig. 1. Prosodacna Neumayri Fuchs sp. Psilodon-Schichten, Părîul O cei bei Beceni (Buzău). Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 2. Prosodacna Berti Cob. sp. Psi- lodon-Schichten, Poli ci ori. Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 3. Prosodacna Euphrosinae Cob. sp. Obere Psilodon-Schichten. Mt. G â 1 m e a bei Berea. Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 3 b. Vorderansicht zur Veranschau- lichung des măchtigen Zahnes. Fig. 4. Prosodacna Munieri Sabba var. Dacische Stufe zwischen T e 1 e g a und Misii a. Col. TEISS., Hofmu- seum. In Fig. 4 a. sieht man je zwei pa- rallele Linien in den Zwischenfur- chen der Rippen, welche zumeist gegen den Ventralrand hin sichver- wischcn. In Figur 4 b. z bedeutet den oberen vorderen Seitenzahn der rechten Klappe ; x bedeutet den rudimentăren Cardinalzahn, welcher hier in Form einer ganz flachcn Anschwellung erscheint. Fig. 5. Prosodacna Munieri Sabba var. pseudorumana Teiss. Unt ere Psi- lodon-Schichten Părîul Luchili zwischen Mislia und Telcga. Col. TEISS., Laborat. M. Fig. 6. Prosodacna Munieri Sabba f. typ. Valea Vlaicului bei Cislău (Buzău). Col. Mrazec, Laborat M. Fig. 7—8. Prosodacna Munieri Sabba var. Extrem mit geringstem Grade der Ungleichseitigkeit der Schale. Uebergang zu Pr. nv. f. an aff. Sa- vae. Valea Vlaicului bei Cis- lău (Buzău). Col Mrazec, Labo- rat. M. Fig. 1 Prosodacna Neumayri Fuchs sp. Din straturile cu Psilodon. Părîul O cei lângă Beceni (Buzău). Col. TEISS., Hofmuscum. Fig. 2. Prosodacna Berti Cob. sp. Stratu- rile cu Psilodon dela Pol ici ori. Col. Teiss., Hofmuscum. Fig. 3. Prosodacna Euphrosinae Cob. sp. Straturile superioare cu Psilodon dela Mt. Gâlmcn lângă Berea. Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 3 b. Același văzut pe partea anteri- oară cu dintele puternic. Fig. 4. Prosodacna Munieri Sabba var. Etajul dacic între Telcga și Mi- slca. Col. Teiss., Hofmuscum. In Fig. 4 a. sc vede câte două linii paralele în brăsdăturilc intermediare dintre coaste, care de multe ori se șterg către margina ventrală. In Fig. 4 b. z = dintele lateral an- terior și superior dela valva dreaptă; x = dintele cardinal rudimentar, care sc arată aici ca o proeminență slabă. Fig. 5. Prosodacna Munieri Sabba var. pseudorumana Teiss. Straturile in- ferioare cu Psilodon. Părîul Lu- chili între Mislea și Telcga. Col. Teiss., Laborat. M. FiG. 6. Prosodacna Munieri Sabba f. tip. Valea Vlaicului lângă Cislău (Buzău). Col. Mrazec, Laborat. M. FlG. 7—8. Prosodacna Munieri Sabba var. Formă cu) inechilateralitatea scoicei foarte puțin desvoltată, făcând tran- siție la Pr. nv. f. aff. Savae. Valea Vlaicului lângă Cislău (Buzău). Col. Mrazec, Laborat M. W. TEISSEYRE : FAUNA NEOGENĂ A ROMÂNIEI TAB. X Anuarul Institutului geologic al României, II, tgoj. Pholotypes et Photocollogrammes SOHIER et C'* Institutul Geolog TAFEL XI. Beitrage zur neogenen Molluskenfauna Rumăniens. TAFEL XI. TABLA XI. Fig. 1. Prosodacna Munieri Sabba var. Uebergang zu Pr. Haueri. Untere Psilodon-Șchichten. Bănești bei C â m p i n a. Col.Teiss., Hofmuseum. Fig. 2. Prosodacna Munieri Sabba var. Untere Psilodon-Șchichten. Valea S c h e. i 1 o r bei Boboci (Buzău). Col. Teiss., Hofmuseum. In Fig. 2 b und 2 c ist der kleinc stachelartige Cardinalzahn mit x, hingegcn der grosse vordere Seiten- zahn mit y bezeichnet. In Fig 2 a sind auf der Aussenseite der Schale breite concentrische Farbcnbănder zu sehen. Diesclben sind abwech- selnd lichtbraun und weiss. Fig. 3—4. Prosodacna Munieri Sabba var Parscoviensis Teiss. M a t i ț a . Col. Teiss., Laborat. M. Concentrische Farbcnbănder auf der Aussenseite der Schale. Fig. 5. Prosodacna Cobalcescui Font. var. Uebergang zu Pr. Munieri Sabba. Untere Psilodon-Schicten. Valea S c heilo r beiB o boci. Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 6. Prosodacna serena Sabba. Ser- b e ș c i am S 1 ă n i c (Buzău) Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 6 b. Vorderseite. Fig. 7. Prosodacna serena Sabba var., Uebergang zu Pr. mirabilis Teiss., Untere Psilodon-Șchichten. Valea Breaba mică bei Telcga. Col. Teiss., Laborat. M. x und y wie oben auf dicser Tafcl in Fig. 2 b und 2 c, z hinterer Seitenzahn. FlG. 8 — 9—10.Prosodacna mirabilis Teiss. Untere Psilodon-Schic hten. Valea Breaba mică bei T e 1 c g a . Col. Teiss., Laborat M. Fig. 8 d. zweimal vergrossert. FlG. 8 a. Ein Cardinalzahn und zwei vor- dere Seitenzăhne zu sehen. FlG. 9 d. Vorderseite. Fig. 10 a. Exemplar mit scharf ausgc- prăgtemKiel auf allen Rippen, zwei- mal vergrossert. FlG. 10 b. Vcrgrdssertcr Querschnitt der Rippen dieser Form. Fig. 2. Prosodacna Munieri Sabba var. transițic la Pr. Haueri. Straturile in- ferioare cu Psilodon dela Bănești lângă Câmpia a. Col. TEISS., Hof- museum. Fig. 2. Prosodacna Munieri Sabba var. Straturile inferioare cu Psilodon.V a- 1 e a S c h e i 1 o r lângă Boboci (Bu- zău.) Col. TEISS., Hofmuseum. In fig. 1 b și 2 c dintele cardinal mic și în formă de spin este notat cu x, iar dintele lateral marc, ante- rior cu y. In fig. 2-a se văd pe su- prafața esternă a scoicei dungi co- lorate, largi, concentrice, care sunt alternativ brune deschis și albe. Fig. 3—4. Prosodacna Munieri Sabba var. Parscoviensis Teiss Mat ița. Col. Teiss., Laborat M. Dungi colorate, concentrice, pe su- prafața exterioară a scoicei. Fig. o. Prosodacna Cabalcescui Post. var. Transițic la Pr. munieri Sabba. Din straturile inferioare cu Psilodon dela V a 1 e a S ch e i 1 o r lângă Boboci. Col. TEISS., Hofmuseum. Fig. 6. Prosodacna serena Sabba. Șer- bești pe Slănic (Buzău) Col. Teiss., Hofmuseum. Fig. 6 b. Partea anterioară. Fig. 7. Prosodacna serenaSabba var., tre- cere la Pr. mirabilis TEISS. Stratu- rile inferioare cu Psilodon. Valea Breaba mică lângă Telega. Col. Teiss. Laborat. M. x și y ca în fig. 2 b. și 2 c., iar s este dintele lateral posterior. Fig. 8—9—10. Prosodacnamirabilis Teiss. Straturile inferioare cu Psilodon. Valea Breaba mică lângă Tc- lega. Col. Teiss., Laborat. M. Fig. 8 d. mărit de două ori. Fig. 8 a. Se vede un dinte cardinal și doi dinți laterali anteriori. FlG. 9 d. Partea exterioară. FlG. 10 a. Exemplar cu o carenă foarte, pronunțată pe coaste, de două ori mărită. FlG. 10 b. Secțiune transversală mărită în coastele de la această formă. W. TEISSEYRE : FAUNA NEOGENĂ A ROMÂNIEI TAB. XI Anuarul Institutului geologic al României, II, 1907. Photolypes et Photocollogrammes SOHIER el Cio Institutul Geologic al României RAPORTURILE TECTONICE ÎNTRE CÂMPIA ROMÂNĂ ȘI REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA COMUNICARE ASUPRA STUDIILOR ÎNCEPUTE IN VARA 1906 DE R. SEVASTOS In vara anului trecut avui onoarea de a mi se încredința din partea Institutului geologic al României studiarea părții de sud a Moldovei între Prut și Șiret și cercetarea raporturilor tectonice între câmpia română și colinele Moldovei. Problema este foarte însem- nată, căci dela deslegarca ei atârnă lămurirea multor chestiuni privitoare la Pleistocenul și finele Pliocenului nu numai din România și din ținuturile Prutului și ale Nistrului, dar poate chiar și din bazinul Austro-Ungar al Dunării. Profit de această ocaziune de a aduce mulțumirile mele Domnului Director al Institutului pentru atențiunea și bunăvoință, ce mi-a arătat. Marea câmpie română spre nord nu se mărginește la hotarul Moldovei, adică la Milcov, ci ea înaintează spre miază-noapte în Moldova prin județul Putna și Tecuci. Până acum nu s’a fixat încă linia despăr- țitoare între aceste două regiuni topografic și tectonic atât de deosebite. Pentru a ajunge ținta noastră, e neapărat trebuitor, să studiem stra- tigrafia colinelor din sudul Moldovei, arătând în acelaș timp și alcătuirea câmpiei, spre a avea un criteriu dc deosebire între ele. Ne rămâne în urmă să stabilim hotarul, ce le desparte și raporturile tectonice între aceste două unități. Deci studiul nostru va cuprinde : Institutul Geologic al României 312 R. SEVASTOS I. Topografia regiunii. II. Clima Moldovei inferioare. III. Studiul geologic regional. IV. Hotarul între câmpia română și colinele din Moldova. V. Raporturile tectonice între câmpia română și colinele din Moldova. 1. TOPOGRAFIA. Câmpia română cuprinde regiunile cunoscute sub denumirile de zona șesurilor și terasa danubiană, date de Coblâcescu, întinzându-se dela poalele colinelor subcarpatice până in Dunăre.Aceste două zone sunt în așa de strânsă și nemijlocită legătură, încât Cobălcescu nu a arătat linia ce le desparte. Ele formează o unitate tectonică supusă la aceleași fenomene orogenetice, însă din care se poate deosebi câmpia Bărăganului între fluviul Dunărea și râul Ialomița, despărțită la vest prin valea Mostiștei. Câmpia română se prelungește spre nord în partea- de miazăzi a Moldovei peste Milcov în județele Putna și Tecuciu. Această regiune cu o înfățișare cu desăvârșire uniformă și monotonă arc o suprafață aproape netedă, ce deschide ochiului un orizont nemărginit spre sud și est, pc când spre nord și curbătura Carpaților apar siluetele vaporoase ale aspe- rităților salbei munților. In general ea se înclină către Dunăre. Formele topografice sunt datorite în totul roaderilor apelor curgă- toare și sălbatice pe de o parte și lucrărei atmosferei pe de altă parte. Atrag luarea aminte asupra unui element al reliefului, despre care nu s’a pomenit până acum, după cât știu, deși țăranul l-a deosebit de mult timp și i-a dat chiar numirea particulară de grind (1). Grindul c mai mic decât un deal, mai mic decât un colnic, e un podiș puțin ridicat deasupra văii, cu care se leagă prin cline aduse pe nesimțite. Dc obi- ceiu ele se arată grupate câte două, trei sau mai multe așezate lăturalnic, făcând parte din acclaș podiș, iar vâlcelele dintre grinduri sunt pricinuite de scurgerea apelor sălbatice. îmbinarea între câmpia română și colinele din sudul Moldovei nu se face în acelaș chip pe toată linia curmezișă dela poalele colinelor sub- carpatice până în Dunăre la Galați, ci vom deosebi trei feluri de legă- turi, cari variază după elementele topografice ce vin în atingere cu câmpia. Astfel avem mai întâiu un mod de îmbinare cu masivul de coline din județul Covurlui pe linia Galați-Vameșul; o altă formă de legătură este între câmpia română și cea a Tecuciului. In fine alt chip de unire se arată la marginea colinelor subcarpatice în jud. Putna. (1) D-l G. Murgoci amintește grindurile din bălțile Dunărei, în: România, ediția I, 1902, pag. 102. Institutul Geologic al României CÂMPIA ROMÂNĂ Șl REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 313 Masivul de coline din județul Covurlui. Sub acest nume cuprind dealurile din Covurlui, ce se întind la ră- sărit până în Prut, la miazăzi până în Șiret, iar spre apus sunt mărginite de o linie, ce pleacă dela Puțeni se scoboară pe valea părâului Geru până la Vameșu. Masivul are un trunchiu așezat pe hotarul dintre jude- țele Tutova și Covurlui, înalt cam de 30Q m. și împădurit cu codru des. El culminează la Berești (362 m.), de unde se coboară încet spre vest către Mănăstirea Adam, Căuești(290 m.). Acest trunchiu spre N se leagă cu dealurile dintre Prut și Bârlad, iar spre S dă naștere la numeroase măguri înguste despărțite prin văi strâmte tăiate rectilin, după direcțiunea de cea mai mare înclinare. Acest fapt ne îndreptățește, să presupunem, că după ridicarea din apă a întregului masiv, înclinarea a fost tot în aceiași direcțiune, de oarece cursurile, ce au drenat masivul, s’au îndrumat fără șovăire spre miazăzi. înălțimile dea- lurilor descresc în mod regulat în această direcțiune și se termină în valea Șiretului prin două terase pleistocene, T5 și T4. Deși terasele au fost mult schimbate prin depuneri posterioare de loess eolian, totuși marginea podișului de sus T5 e aliniată astăzi prin înălțimi comparabile (76, 75, 72 m.) dela Vameșu la Șerbești, iar de aci se ridică mai mult la S mâr dan și satul Costi, unde ajunge 80 m.; dar nu trebue să scăpăm din vedere, că și loesul c foarte gros în aceste două puncte. Din terasa pleiștocenă de jos T4 sc mai vede astăzi urmele ei la Vameșu, unde are sus cota 33 m., scăzând înălțimea Șiretului 17, vom avea 33—17 = 16 metri. Aci a mai rămas numai o îngustă fășie, căci a fost roasă dc către pârâul Geru, ce s’a mutat necontenit spre răsărit. Drept probă avem cele trei albii seci: Seaca, Mirone, etc. Terasa aceasta mai binedesvoltatăse vede dela Independența, pe la V. Alexandri, până la Lozova având o lungime de 5 km. și o lățime de 1 km. Acî e mărginită în jos prin curba de 30 metri. La Independența, de pe piscul de lângă podul căii ferate, terasa apare spre vest în mod limpede; nu- mai scobitura dela gura părâului Suhului o întrerupe sub forma unui golf înconjurat de curba căii ferate, pe a cărei arc merge șoseaua spre satul Piscu. La Bărboși dealul, ce se ridică în fața gărei, e de 44 in., având o înve- litoare de loess de 16 m.; deci 44—(16-j-10 înălțimea Siretului)=18 metri. Terasa clin Pleistocenul vechiu Ts. PT Vameșu 75,8 — 17 =59 m. PT Braina 75 — 13 = 62 m. Movila Leurda 78 m. PT Braniștea 72 ni. Șapte movili, Rusca mare, Șerbești 72 m. Terasa din Pleistocenul nou T4 Vameșu 33 — 17 = 16 m. Independența 30 — 13 = 17 m. V. Alexandri, Idem. Bărboși 44 — 26 = 18 m. Geologic al României 314 R. SEVASTOS Afară de acestea mai constatăm pe ici și colo crâmpeie dintr’un depozit mai nou, loess de culoare închisă cu gasteropode actuale: Helix Dobrudschae Parreys, Helix (Fruticola) hispida MCller, care deși nu formează o adevărată terasă, totuși le reunim sub această denumire însemnându-le cu T3 (1). Câmpia Tecuciului. Acest ținut se întinde spre răsărit până la masivul de coline din Covurlui, de care e despărțit prin o linie N-S ce pleacă dela Puțeni și sp isprăvește la Vameșu; la nord marginea începe dela Puțeni, trecând prin Corod, Ungureni până la lonășești în valea Șiretului; iar spre apus și miazăzi se hotărește cu Șiretul dela lonășești până la Vameșu. Supra- fața sa are o înclinare generală către sud, unde se leagă pe nesimțite cu câmpia română, din care chiar face parte. Câmpia Tecuciului e des- picată în două prin valea Bârladului, care desparte podișul Tecuciului propriu zis la răsărit de cel al Cozmeștilor la apus. Deși acest ținut ni înfațoșază o mare uniformitate, totuși vom deo- sebi în colțul N E o tablă mai înaltă, mărginită la S E prin o linie, care pleacă delaUng urc ni pe la Movila lui Ciocârlan (PT 112 m.), Dealul Chicera (PT 106), Matca, PT 94 m. Lupa, Drăgănești, iar de aci la Cu- dalbi. Acest podiș mult mai înalt decât restul, e limitat putem zice prin cota de 100 in. El prezintă tot caracterul câmpiei române, întins și neted cât vezi cu ochiul; doar grindurile dc mai știrbesc pe ici și colo mono- tonia ținutului. Citez grindul Țarinei, al Ulmului și al Căprioarei așezate între Ungureni și Matca. Permeabilitatea solului și subsolului nisipos de mare grosime face, ca stratul de apă să fie foarte jos și de aceea nu e fără interes, să po- menesc un puț cu roată de vânt de pe moșia Mândrești (2). Podișul Matca-Corod, de care ne ocupăm,e adânc brăzdat de pârâul Corozelu, al cărui mal stâng e tare povârnit, pe când la dreapta valea se leagă pe nesimțite cu podișul. La întâia vedere malul stâng, ce dominășesul Corozelul ui cu 30—40 m., apare ca o terasă; însă cercetând (1) Această notațiunc am pus-o conform indicațiunilor Onor. Institut Geo- logic și indicele 3 arată terasa cea mai inferioară, T, c terasa nemijlocit deasupra lui Ts, tot astfel T. c terasa deasupra lui Tr (2) Găsesc, că aceste puțuri de vânt foarte ingenioase ar putea fi întrebuințate cu folos și în alte părți, unde nivelul dc apă c foarte adânc, pe câmpii și șesuri larg deschise, bântuite necontenit dc vânturi. In timp de vară, când apa s’ar încălzi la soare prin îndelunga ședere în bazinuri, s’ar putea păstră în cisterne, de unde poate fi luată cu ușurință. Astfel multe din localitățile, cărora le-a mers faima de lipsite cu totul dc apă, și-ar asigură în chip lesnicios și eftin acest clement neapărat trebuitor. Institutul Geologic al României \jGRZ CÂMPIA ROMÂNĂ ȘI REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 315 mai de aproape hărțile sau suindu-ne pe marginea dealului, de unde privirea stăpânește întreaga câmpie, vom vedea, că avem afacc cu unul și acelaș podiș, care a fost ros de către pârâu încetul cu încetul, mutân- du-și albia spre răsărit și adâncindu-o totodată. Vrednic de însemnat este un pisc de deal așezat la sudvestul sa- tului Corod, lângă șosea. El e cu desăvârșire conic având diametrul bazei de 200 m. iar înălțimea de 30 m. Podișul înalt nu e altceva decât o terasă veche pleistocenă T5. Această regiune scufundată la finele Pliocenului, a fost acoperită de ape la începutul Pleistocenului când nivelul apelor a fost cel mai ridicat din această perioadă. Restul câmpiei Tecuciului alcătuește podișul dc jos. El începe la N. dela Ungureni, unde terasa T4, sau de Pleistocen nou, e bine des- voltată și se poate lesne vedea. Puțin mai spre miazănoapte de această localitate, lângă satul Negrii ești, s’a găsit un tibia dc Elephas primi- genius Blumenbach în prundul dc pe coastă, cu 18 m. mai sus decât valea. Prin urmare acest prund face parte din terasa cu fauna rece sau a Mammutului. Hotarul între aceste două podișuri nu se poate vedea astăzi lămurit, dintr’o pricină care atârnă dc originea teraselor. In Pleistocenul vechiu câmpia Tecuciului a fost inundată și prefă- cută într’un lac, ce s’a mâlit cu nisip în colțul nordestic. Apoi nivelul apelor scăzând a avut loc o roadere, care n’a influențat decât puțin pla- toul nalt (Ungureni-Corod-Matca), deoarece el era adăpostit de furia cu- rentului, ce se scurgea pc valea Bârladului. Alai târziu pe vremea Mammu- tului se umplu restul scobiturii cu nisip și mâl în cât ajunge aproape dc clina actuală. Linia despărțitoare între podișul de jos și cel înalt nu c hotărâtă și precisă, fiindcă nu c vorba de o margine de roadere fluvială, cum e la terasele râurilor, ci a fost mai intâiu un lac cu apele înalte, iar în urmă alt lac cu nivelul mult mai jos. Lacul întâiu pleistocen vechiu nu a umplut cu depozite toată scobitura sa întreagă, ci depunerea s’a făcut mai mult pe margini, după cum se întâmplă de ordinar, încât la supra- fața depozitului a fost o clină ușoară către S. Mâlirea din timpul Mammu- tului nu a întâlnit pereții drepți povârniți, pe marginea de SV a podișului înalt, ci o clină adusă, cu care sa unit și depozitele acestei epoce. Din cele precedente rezultă, că astăzi zadarnic vom cătâ o linie precisă des- părțitoare între aceste două feluri de depuneri dc Pleistocen vechiu și nou. $ ❖ ❖ Deși legătura între câmpia română și colinele subcarpatice nu intră dea dreptul în pervazul acestei lucrări, totuși mă voiu ocupă puțin și de 316 R. SEVASTOS această chestiune, mâi mult spre a limpezi unele date privitoare la tera- sele râurilor noastre. : In județul Putna, din valea Șiretului și până în munți, neținând în seamă văile râurilor, ce se scoboară spre est ca Zăbrăuțul, Șușița, Putna și Milcovul avem o coastă, ce se poate reprezintă prin o formulă unică, căci o putem reduce la un singur plan înclinat către răsărit, cu o clină ce devine cu atât mai pronunțată, cu cât nescoborîm mai spre S. Uniformitatea alcătuirii geologice după linia N-S în acest ținut se arată la prima ve- dere. Considerând dealurile dela Panciu și cele dela Odobești, vom găsi asemănare atât în privința modului de orientare față de punctele cardinale, în privința solului, cât și în ce privește alcătuirea geologică a subsolului. II. CLIMA MOLDOVEI INFERIOARE. Găsesc absolut de trebuință de a da pe lângă datele topografice și câteva considerațiuni asupra climei Moldovei inferioare. Vara avem maximum de temperatură la umbră de 35° (24 și 25 Iulie 1903), iar iarna se scoboară sub zero până la — 19°5 (24 lanuar 1903). Chiar variațiunile zilnice sunt foarte însemnate atingând 20° în aceiași zi, ce se observa mai cu seamă primăvara și toamna (1). Deose- birea între media temperaturei lunare dc iarnă și cea de vară e foarte mare — 5°7, I 1901 și23°4, VIII 1899 Galați. Media iarna — 2°, vara-|"21. Iarna e grea, aspră; primăvara scurtă. Ploile de vară sunt puține și neînsemnate, pe când vânturile calde despre miazăzi suflă foarte des, încât usucă strașnic pământul; de aceia orice vegetațiune erboasă înce- tează, în afară de locurile cultivate. Pe valea Gerului și a Suhului sunt puncte, unde praful se adună în așă de mare cătime, încât cea mai mică adiere de vânt ridică nori îngrozitori de nisip fin. Amintesc cu acest prilej îngrămădirile de nisip, ce au loc pe malul stâng al Șiretului între Ivești și Hanul Conachi numite dune de către d. Gr. Ștefănescu (2)> de care sc ocupă și d. Simionescu (3). Ele sunt nisipuri libere purtate de vânturi. Astfel începând din Iunie și până la finele lui August, ținutul are înfățișarea arsă și uscată, ba chiar de pustiu pc locurile, unde secerișul pânei albe (cerealelor) s’a isprăvit. La Cudalbi în 1903 a căzut numai 267 mm. apă meteorică și s’a însemnat 9 perioade de secetă, din care una de 163 de zile. In acelaș an la Tecuci a fost o perioadă de uscăciune de 186 zile, dela 29 Iunie (1) Datele climatologice sunt luate din Analele Institutului Meteorologic al României. (2) Gr. Ștefănescu, Elemente de geologie, 1902 p. 46. (3) I. Simionescu, Geologia Moldovei între Șiret și Prut, p. 8. â .3- Institutul Geologic al României \_I6RZ CÂMPIA ROMÂNĂ ȘI REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 317 până la finele anului. De asemenea și la Nicorești a fost aceiași pe- rioadă de uscăciune. La Bor cea (jud. Tecuci) în 1903 deabiă s’a adunat 203 mm. de apă. Totuși pământul fiind foarte îmbelșugat în humus, deși nisipos și supus secetei grozave din timpul verei, e prielnic culturii grâului, căci acesta arc nevoie de ploile de toamnă și de cele de primăvară, iar atunci când începe uscăciunea, această cereală c coaptă. In timpul ploilor avem pășuni grase, pe cari mișună numeroase turme de oi. Din cele ce preced se vede că Moldova inferioară are marc ana- logie cu stepele Rusiei meridionale. Bălți sărate se mai găsesc pe șesul Bârladului și al Șiretului și acestea contribuesc ca să complecteze aspectul de stepe. La poalele colinelor din județul Covurlui, pc lângă mlaștinele sărate dealungul Dunării în vecinătatea Galaților, se află plante marine: Suaeda maritima, Saiicornia herbacea și Arenaria salina. Insă dacă aceste caractere de stepă se potrivesc întru câtva cu câmpia Tecuciului, trebue să atrag luarea aminte asupra masivului de coline din jud. Covurlui, care se deosebește de precedenta și nu poate fi considerat cu nici un chip ca o stepă. In multe cărți, nu numai străine dar chiar și române, stă scris, că stepele încep în Valachia și se întind prin sudul Basarabiei, peste Gu- bernia Kerson, Taurida, etc. până dincolo dc Marea Caspică și Lacul de Arai. In adevăratele stepe, câmpii nețermurite și netede, de o monotonie obositoare, zadarnic cată ochiul, să zărească vre-un copac sau vre-o lo- cuință, căci ele sunt caracterizate tocmai printr’un climat particular și un sol, ce nu îngăduește creșterea arborilor. In stepele Kirghize între Lacul de Arai și fluviul Ural se află câțiva arbori, cari sunt respectați cu sfin- țenie de către locuitorii băștinași. Masivul din Covurlui, însă e alcătuit din dealuri despărțite prin văi, cei drept strâmte, dar care totuși sunt locuite și verzi vara, pe când măgurile chiar dela Pechia spre miazănoapte se acoper de păduri și la hotarul despre jud. Tuto va avem o creastă, de mai bine de 300 m. înăl- țime, învestmântată cu codri nepătrunși, cum c Ia Măn ăs t i r e a Adam, unde găsim următoarele specii de arbori: Iiha argentea, Fraxmus oxyphylla, Quercus pedunculata, Acer platanoides, A. campestrc, A. tataricum, Carpinus betulus. Se va putea oare consideră această regiune ca stepă ? Găsesc interesant a menționa cu această ocaziune părerea d-lui Tanfiljew (1) asupra chestiunii, dacă stepele Rusiei meridionale au fost primordial împădurite. D-sa răspunde negativ bazându-se pe cercetări (1) G. Tanfiljew, Ueber dic Waldlosigkeit der Steppen, 6ct«ctk®sh. h IWrp. Moskau 1901, No. 5, pp. 62—71. 318 R. SEVASTOS pedologice și anume, arată că ușoara solubilitate a sărurilor solului cau- zează o influență vătămătoare asupra vegetațiunii arborescente și deci nu a fost cu putință, să se stabilească pc asemene sol păduri. Insă în câmpia Tecuciului avem o mică stepă cu caracter puțin accentuat. Aci găsim Euphorbia agraria, M. Bieb. plantă de stepă, ce ajunge o mare înălțime în timpul umidității. Adonis aestivalis, L. Artemisia vulgar is, L. foarte înaltă. A. pontica, L. A. salina, WlLLD. Medicago falcata, L. Arenaria fasciculata, L. Anilrosace elongala, L. Ajuga chamaepithys, Schreb. Centaurea crupina, L. Xeranthemum anntwm, L. Triticum cristatum, Schreb. Phlomis pungens, WlLLD. Astragalus ponticus, Pall. A. excapus, L. Scabiosa Ukranica, I,. multe Chenopodiacee și Salsolacee. De altă parte, constatăm o lipsă totală de Fcrige, care arată o marc uscăciune, deoarece aceste plante au nevoie de umiditate în timpul verii. III. GEOLOGIA REGIUNII. Geologia părții sudestice a Moldovei este foarte puțin cunoscută, și diferiții autori, ce s’au îndeletnicit cu studiul ei, au întâlnit mari greu- tăți, atât din pricina lipsei resturilor organice, cât și din aceia că tărâ- murile terțiare sunt acoperite de loess, ce nu îngădue observarea sub- solului decât în puține puncte. Privind hărțile geologice ale d-lui M. Drăghiceanu, cea a Biuroului geologic și cea a d-Iui Sabba Ștefănescu, vom vedea o mare deosebire între ele. Deosebirea provine din . chipul convențional de a reprezenta tărâmurile. Așâ d. Drăghiceanu figurează cu o singură culoare atât etajul Pontic cât și Levantinul. Harta Biuroului geologic arată această regiune acoperită de Cuaternar, autorii având ca principiu însemnarea depozitului celui mai superior. Iar d. Sabba Ștefănescu având culori deosebite pentru fiecare din etajele menționate, figurează Levantinul pe o mică suprafață în împrejurimile Bărboșilor, unde acest etaj fusese recunoscut de către Cobălcescu, pe când toată cealaltă parte a Moldovei sudestice până la Bârlad o raportează la Pontic. Deși asupra acestei regiuni sunt puține date geologice, totuși e bine, să aruncăm o privire istorică, pentru a se vedea, ce se cunoștea până în momentul acestui studiu și ceea ce am putut îndeplini noi în vara trecută, trebuind în acelaș timp să cutreerăm o mare întindere. In 1861 M. Hoernes (1) descrie Unio Moldaviensis găsit de Szabo (1) M. HOERNES, DicFossilicn-Molluskcn des tertiaren Beckens von Wien, Bând li. Institutul Geologic al României CÂMPIA ROMÂNĂ ȘI REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 319 aproape de Pechia într’un puț. Această fosilă mai cu seamă fiind o specie nouă, nu poate servi întru nimic pentru stabilirea vârstei păturilor, de unde a fost găsită. Dc altfel nici unul dintre geologii, ce au vizitat regiunea, nu pomenesc, că ar fi găsit acest Unio (1). In 1883 Cobălcescu (2) descoperi straturile fosiliferc ale tărâmului cuPaludine dela Bărboși, alcătuit din «bancuri orizontale de lut galben, palid, ce nu face de loc turtă cu apa», alternând cu rari straturi de argilă albăstrie, plastică, «ce constituc către partea inferioară un banc de mai bine de jumătate de metru. Către partea superioară aceste pături alter- nează cu bancuri dc prund, care seamănă mult cu prundul diluvial, ce zace deasupra tărâmului și care este acoperit dc loess».Cobălcescu citează: Vivipara Sadleri. „ leiostraca, Brus. Neritina Damibialis. Valvata sulekiana, pc care mai târziu Brusina o numi V. Cobalcescui. Melanopsis acicularis, Fer. „ covurluensis, Cob. „ Esperi, Fer. Lithoglyphus fuscus, ZlEGLER. Pisidium covurluense, COB. Congeria polymorpha, Pallas. Hydrobia grandis, COB. „ covurluensis, Cob. Anodonta problematica, Cob. și fragmente de Unio. D l Gr. Ștefănescu în Anuarul Muzeului de Geologie și de Paleon- tologie din 1905, raportează argilele și păturile dc nisip din județul Co- vurlui la Plioccn. In 1897 d-1 Sabba Ștefănescu (3) ocupându-se tot de culcușul fo- silelor dela Bărboși descrie, că dcpositele sunt alcătuite la bază din marne nisipoase cu intercalațiuni dc bande de nisip, în partea de sus a dealului e un loess nisipos. In aceste marne d-sa a găsit: Dreissensia polymorpha, Pallas. Corbicula fluminalis, MULLER. Pisidium amnicum, MOLLER. Pisidium lassiense, COB. Valvala Cobalcescui, Brusina, Hydrobia grandis, COB. Nu se menționează nici o Paludina; cu toate acestea și d-1 Simio- nescu și eu am cules Vivipara leiostraca Brusina, dar fiind foarte fra- gedă sc sfărâmă lesne, neputându-se păstră decât cu mare greutate. In 1903 d. Simionescu (4) citează în argilele dela Bărboși: (1) N. A. GRIGOROVITSCH-BERESOWSKY citează Unio cf. Moldaviensis dela C â ș 1 i ț a, pc Prut, la S. dc Slobozia marc (Basarabia), împreună cu U. Stoliczkai, U. Beyrichi, U. Zelebori (?), Neritina quadrifasciata și Mastodon sp., de unde conchide, că aci ar fi orizontul mijlociu cu Paludine din Slavonia, anume cu Vivi- para notha Brus. — Die Pliocăn-und Postpliocăn-Ablagcrungen in SUd-Bcssarabien. Public. Soc. Naturaliștilor din Odessa 1905. (2) Gr. Cobalcescu, Asupra unor tărâmuri terțiare. (3) SABBA Ștefănescu Etude sur Ies terrains tertiaires de Roumanie. (4) . I. SIMIONESCU, Geologia Moldovei dintre Șiret și Prut. :20 R. SEVASTOS Anodonta, ^.Cardium (Pontalmyra) sp. Dreissensia pollymorpha, PallaS. Corbicula, fluminalis, MCller. Pisidium [assiense, Cob. Paludina leiostraca, BRUSINA. Lilhoglyphus Neumayri, Brusina. Hydrobia grandis, Cob. Melanopsis covurluensis, Cob. Valvata piscinalis, MCller. D-sa mai găsi încă un culcuș de fosile levantine la Galați în malul Dunării sub casa apelor dela Țiglina, unde argilele sfarimicioasc sunt mai fosilifere si mai nălbii. conținând următoarele forme: Unio rumanus, TOURN. Anodonta sp.. Car diurn (Pontalmyra) sp., Dreissensiapolymorpha,PALLAS. Melanopsis covurluensis, Cob. Valvata piscinalis, MCller. Bythinia tentaculata, Linne. Paludina leiostraca, Bros. într’un studiu interesant al malului basarabean al Prutului d-1 N. A. Grigorovitsch-Beresowsky (loc. cit.) demonstrează, bazat pe o bo- gată faună, că: la Brânza, Slobozia mare și Câșlița este orizontul mijlociu al stratelor cu Paludinc din Slavonia (cu Vivipara notha Brus); laGiur- giulești, în fața Galaților, este orizontul superior al acestor strate (cu Vw. Sturi și V. Hocrnesi Neum.). Peste acestea vin depozite postpliocene cu Corbicula fluminalis, corespunzătoare celor dela Bărboși (după d-1 Simio- nescu) aparținând după d-1 Andrusov Saxonianului (II”’ glaciațiune). IH. D.Tirightna Vj E Fig. 1. Profilul dealului din fața garci Bărboși. i argilă plastică, 2 argilă nisipoasă fosiliferă, 3 argilă ruginită cu fire de prund (Levantin), 4 nisip fin în parte pleistocen, 5 locss. Levantinul dela Bărboși-Galați. Pentru a ne îndrumă în cercetările noastre am vizitat dela început localitatea Bărboși. Aci în fața gării, la poalele dealului Ti ri ghin a ce se ridică între valea Mălina și cea a Cătușei se află descoperite argi- lele cu Paludine pe o înălțime de trei metri și cu o stratificare orizon- tală. Putem observă următoarea succesiune de jos în sus (fig. 1). 1. La basă găsim o argilă vânătă plastică, a cărei grosime nu se poate vedea, căci ea se scoboară în adâncime, iar dea- supra nivelului terasamentului e până la un metru. In părțile unde se alterează de agenții at- mosferici devine cafenie roșcată 2. Deasupra urmează stra- turi de argilă galbenă deschisă nisipoasă, foarte fosiliferă, alter- nând cu subțiri pături ale argi- lei de dedesubt. Fosilele sunt numeroase dar fragede mai cu seamă Paludinele și Unio. Această pătură a procurat fosilele mai sus citate și nu găsesc necesar a mai reveni. 3. Un subțire nivel de argilă ruginită, galbenă cu rari fire de prund. Institutul Geologic al României CÂMPIA ROMÂNĂ ȘI REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA î <21 Păturile de prund descrise de Cobălcescu nu se văd, probabil sut^rfed*^ perite de dărâmături. 4. Un nisip fin detot, de culoare deschisă, ce trebue în parte atrîL buit la Levantin, căci la Cătușa, după cum se va vedea mai jos, am găsit în el Unio rumamis Tourn; iar în lungul liniei ferate Galați-Be- rești se află în acclaș nisip fosile levantine. Insă partea dc sus a acestui nisip cu siguranță a fost remaniată în Pleistocenul nou, deoarece am găsit acolo Planorbis subcarinatus. 5. Sus avem 16 metri dc loess nisipos, totuși poros, dc culoare deschisă. Pământul vegetal c foarte puțin ajungând deabiâ 0.2 in. în grosime. Mai spre răsărit se află un loess nisipos, poros, foarte grosolan, de culoare închisă cu gastropode terestre: Helix dobrudschae Yw.v.v.ns, Helix (Fruticola) hisf>idaMCLL.ce\cam găsit și în loessul dela Lespezi jud. Su- ceava (1). El alcătuește ceea ce am numit în Cap. I terasa ccamai dc jos T3. Urmând în jos de Cătușa malul abrupt al dealului printre vii pe proprietatea d-lui Sa va Eftaziu am găsit iarăși descoperite depozitele levantine cu numeroase Paludin'c și Unio. Aci argila plastică de bază nu e descoperită, ci se vede numai pătura însemnată cu 2. E aceiași ar- gilă nisipoasă cenușie deschisă ca și la Bărboși, din care am cules urmă- toarele specii: Paludina leiostraca, Brusina. Melanopsis acicidaris, Fer „ Espcri, Fer. „ covtirluensis, Cob. Hydrobia grandis, COB. Vali’ata Cobalcescui, Brusina. LUhoglyphus Neumayri, Brusina. Pisidium Covurlitense, Cob. „ lassiense, Cob. Unio rumanus, TOURN. Dreissensia polymorpha, PaLLAS. Mai sus urmează un subțire strat de prund 3 și apoi acclaș nisip fin 4 în care este Unio rumanus Tourn. Xicăeri n’am găsit în aceste straturi Corbi- cula Jluminalis; probabil că în colccțiele precedente provine din straturi superioare. Deasupra avem un strat gros dc loess galben deschis; foarte nisipos. Lângă Galați, în malul Dunării sub Casa apelor, d-1 Simionescu a găsit argile nisipoase foarte fosiliferc, cari reprezintă stratul notat cu numărul 2. D-l G. Murgoci îmi atrage atenția, că argilele arată aci un relief evident, cu văi și dealuri prclocssiane. Aceste trei puncte Bărboși, Cătușa și Casa apelor Galați, mi-au servit, să ridic secțiunea următoare: (fig. 2). Valea Prutului și a Chinejei. j. Covurlui. Urmărind depozitele levantine dela Galați pe valea Prutului spre miazănoapte constatăm, că ele sunt acoperite dc o marc grosime de loess, (1) R. SEVASTOS Bullctin dc la Socictc gcologiquc dc France. 4 stric, tome III, pag. 180,1903. x IGR. r Institutul Geologic al României R. SEVASTOS ce se prcsintă cu maluri verticale și cu dungi orizontale înroșite. EI c între- buințat la fabricarea cărămizilor. Sub acest loess apare un nisip roșcat, din care puțin mai spre nord dc Galați, s’a scos măsele de Elephas me- ridionalis Nesti citat de d-l Sa va Athanasiu (I) în Levantinul superior. Până Ia Tuluccști calea ferată urmează țărmul Brateșului pe un te- rasament foarte jos dar întărit spre est printr’un pavaj de piatră și apărat printr’un zid în formă de balustradă de valurile lacului, când e în creștere. La Tuluccști se arată nisipul levantin, ce l-am văzut la Bărboși și Cătușa. El e puțin mai aspru păstrându-și celelalte caractere. In acest nisip d. Gr. Steeanescu a găsit măsele dc Mastodon an^ustidens Cuv., pe care d. S. Athanasiu (2) le consideră ca de Mastodon arvernensis Croizet et Jobert. Deci avem aface tot cu Levantinul. In apropiere de gară c o carieră, din care se scoate nisipul pentru întreaga linie ferată Galați-Bcrești. O.Țiqlina Fig. 2. Secțiune dela gara Bărboși Ia Galați. înălțimea de 25 ori mai mare ea lungimea, i argilă vânătă levantină, 2 argilă nisipoasă cu fosile. 3 nivel cu fire de prund, 4 ni< p, 5 loess de deal, 6 loess de culoare inclusă. Către halta Și vi ța c un întins teren mlăștinos, nesănătos prin mias- mele ce răspândește, fiind totodată și un focar dc malaria. Băltoagele s’ar putea secă cu mică cheltuială, înlăturându-se răul și câștigându-se un loc de fânaț sau pășune. Satul Frumușița așezat în valea Prutului la poalele dealului nu are alți arbori decât salcâmi (Robinia pseudacacia), probă despre na- tura nisipoasă a solului. Fântânclc sunt toate cu cumpănă și îngrămădite una lângă alta spre S V dc gară. Nemijlocit spre miazănoapte de stația C. F. R. se află o mare tăetură.în care Levantinul esc la iveală. La bază avem o argilă dc culoare închisă negricioasă, fără fosile. Ea se ridică dela suprafața solului până la vre-o doi metri și reprezintă argilele dela baza straturilor levantine din fața gărci Bărboși. Deasupra ei găsim nisipul cenușiu deschis, cc-1 văzurăm și la Tulu- cești, însă aci el e fosilifer. Am cules următoarele forme: (1) Sava Athanasiu Clasificarea terenurilor neogene, 1906, lași. (2) Sava Athanasiu Contribuțiuni la studiul faunei terțiare de mamifere. Anuarul Institutului Geologie al României, I, 1907, p. 133. Institutul Geologic al României CÂMPIA ROMANĂ ȘI REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 323 Paludina leiostraca, Brusina Unio rumanus, Tourn. Dreissensia polymorpha ? Pallas. Deci acest nivel c tot levantin fiind echivalent cu argilele sure- deschisc, nisipoase, fosilifere dela Bărboși și Cătușa. Levantinul fosilifer l-am mai întâlnit la St oi ca ni, la km. 29,6 a căii ferate Galați-Bcrc.ști cu următoarea succesiune: 1. Jos este aceiași argilă neagră ca și la Frumușița. 2. Argilă cenușie cu Paludina leiostraca? Brusina. 3. Nisip alb fin în grosime dc 8 metri, echivalent cu nisipul dela Tulucești și cel dela Frumușița, însă la Stoicani nu are fosile. 4. Nisip roșcat cu prundiș mărunt, având speciile următoare : Lithoglyphus Neumayri Brusina, Paludina sp. Cyclas subnobilis COB. Acest prundiș reprezintă prundișul dc lângă Galați unde s a găsit măsele dc Elephas meridionalis. La Foit ești acest prundiș 4 sc află desvoltat în dealul Baba draga. El c alcătuit în cea mai marc parte din clemente mcnilitice și se exploatează pentru șosele și calea ferată (după indicațiunile picherului din acest punct). Argila levantină se poate vedea și aci, însă c de cu- loare cafenie. Prundișul menilitic l-am mai întâlnit încă în sus de Foltesti la km. 37 C. F. R. Dela stația Lascar Catargi spre N. în tot lungul văii Chineja subsolul colinelor c alcătuit dintr’un nisip, ce arc o desvoltare mult mai marc decât în colinele ce mărginesc valea Prutului. In el găsim concrc- țiuni de gresie, ce nu le-am întâlnit până aci. La km. 55 în râpa Căzănești,se vede contactul nisipului cu con- crețiuni, cu argila vânătă plastică. Dc asemenea la Bănoasa în sat, km. 61.500, argila apare la nivelul șinelor C. F. R., suportând nisipul cu con- crețiuni, fără fosile. Aci valea părâului Chineja c săpată în humă, iar aluviunile sunt nisipoase. I ,a satul F u 1 g e r e ș t i pârâul e pe humă, de aceia el are apă, iar valea c verde înlesnind existența a două cazuri la Popișcani. La Ghibărțeni nivelul văci c pe nisip, deci argila a rămas mai jos pentru a eși din nou la iveală la Berești. Nu departe dc această din urmă localitate, pe dealurile dintre jud. Tutovași Covurlui, sc află Mănăstirea Adam, dc unde ar proveni măseaua dc Mastodon Borsoni Hays, ce o are d-1 profesor Simionescu (1). Datele precedente îmi permit a face profilul argilei dela sud spre nord, pe valea Prutului și a Chincjei (fig. 3). Observând acest profil vom vedea, că nivelul argilei este în continuitate și că avem aface cu aceiași argilă, care în dealurile dela nordul județului Covurlui suportă nisipul cu (1) 1. Simionescu. Ubcr einige tcrtiărc Săugcticrrestc aus der Moldau V. K. G. R. 1904, p. 72. Localitatea nu se știe sigur, deci nici stratul dc unde provine. Institutul Geologic al României 324 R. SEVASTOS concrețiuni de gresie (Ia Bercști, Băneasa, râpa CăzăneștO, iar începând dela Foltești spre Galați nisipul devine fosilifer. Resturile dc moluște și mamifere pomenite mai sus, ne învoesc a stabili vârsta depozitelor în mod sigur. Ele reprezintă Levantinul. Argila de bază având Paludina leiostraca Brusina trebue raportată la partea inferioara a Levantinului—Plesancian. Fig. 3. Secțiune schematică pc valea Prutului și a p. Chincja Galați-Bcrcști. înălțimea dc 40 ori mai marc ca lungimea. Dep. levantine, astianc. i argilă, 2 argilă nisipoasă, 3 nisip; Sicilian. 4 prund roșcat. Argilele nisipoase fosiliferc dela Bărboși, Cătușa, Galați și nisipul 3 dela Tuluccști, Frumușița, Stoicani, având Mastodon arvernenais (Tulu- cești) și Mastodon Borsoni (M-rea Adam ?) sunt tot levantine, dar prin pozițiunea lor stratigrafică reprezintă un nivel mai superior, Pliocemd mediu—Ast\an. In fine nisipul roșcat cu prundiș mărunt, în care s’a găsit Elephas meridionalis\ânftiGa\tf\, este echivalent cuPliocemd superior=Si.c\]âan. Aceste rezultate concordă perfect cu studiile d-lui N. A. Grigoro. vitsch-beresowsky din jur dc Reni și dealungul malului Prutului (loc cit). Levantinul dela Vameșu. Lângă satul Vameșii jud. Covurlui în râpele dc lângă biserică, am descoperit depozitele levantine foarte fosilifere stratificate aproape ori- Fig. 4. Secțiune în râpele dc lângă biserică, Vameșu. i nisip fin, puțin cuarțos, 2 prundiș cu Melanof^is, 3 nisip, 4 argilă, 5 prundiș roșcat, 6 loess, 7 pământ vegetal. zontal, desvelite pe o înălțime dc 14 m. și am stabilit următoarea suc- cesiune. (fig. 4). Institutul Geologic al României CÂMPIA ROMÂNĂ și REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 325 1. La bază c un nisip fin, puțin cuarțos, galben deschis cu foițe de mica, din care am cules: Paludina leiostraca BRL'SINA, Melanopsis acicularis Fer, M. covur- luensis Cob., Cyclas subnobilis Cob. Acest nisip se scoboară în adâncime și se află descoperit numai pc o grosime de 1 m. 2. Un strat de prundiș mărunt ruginit cu clemente până la 1 cm. de menilit, cuarțitc și gresii, având: Melanopsis acicularis Fer., Melanopsis covurluensis Cob., Unio aff'. rumanus Tourn. 3. Nisip fin cenușiu în grosime de 3 metri fără fosile. 4. O pătură de argilă (0.70 m.) fără fossile, de culoare cafenie roșcată cu bande vinete. 5. O alternanță de argilă cu pături de prund roșcat, cu bobul mic între care sunt și clemente cristaline, în grosime dc 1 m. La acelaș nivel cu acest prund în malul ponorului celui mai apusan, apare o argilă gălbuc stratificată ca și el și se subție spre vest. In pătura 5 am găsit foarte numeroase fosile: Paludina Michaeli, COB. achatina, Brug. leiostraca, BRL'SINA. „ diluviana, KuNT. Tylopoma Pilari, BRL'SINA. Bylhinia tentaculata, LlNNE. Salvata serpens, Sabba. Cobalcescui, Brusi n a . Melanopsis covurluensis, Cob. „ acicularis, Fer. Lilhoglyphus Neumayri, Brusina. Neritina, sp. Pisidium covurluensis, Cob. Cyclas subnobilis, COB, Dreissensia polymorpha, Pallas. Un canon posterior dc Equus și bucăți de oase cu prundiș cimentat pc ele. Canonul poate să fie de E. StMOIUS fiindcă această specie din Pliocenul Europei arc diferite forme, dintre care unele trec la specia E- caballus L. pc nesimțite (1). Deasupra urmează loess in grosime de mai mulți metri, cu nodulc albe calcaroasc tari. Acest prundiș roșcat cu Paludine, Melanopsis și Unio se mai arată încă spre răsărit de Vamcșu, într’o mâncătură dc apă lângă șosea. Și aci prundișul c acoperit dc către acelaș loess cu nodule calcare. Nisipul și pietrișurile dela Vamcșu trebuesc raportate în parte la Levantinul superior, adică Astian ; iar pietrișul roșcat 5 atât din pricina pozițiunii sale fiind deasupra nisipului cu Paludine cât și prin prezența canonului de Equideu, ce parc a fi E. Stenonis trebue para- lelizat cu pietrișul roșcat din dealurile, ce mărginesc valea Prutului și în care s’a găsit Elephas meridionalis, mai cu seamă că aceste două ma- mifere se găsesc în Europa în acelaș culcuș. Valea Suhului. In interiorul masivului Covurluiu pc valea Stihului, la Slobozia Conac hi, nisipul levantin c transformat într’o gresie foarte dură, ce se (1 ) Marcellin Boule. Observations sur quelquvs Equides fossiles, B. S. G. Fr. 3 SAric. Tomc XXVII, 1899, p. 542. Institutul Geologic al României 326 R. SEVASTOS exploatează de mai bine de 20 ani. Carierele sunt așezate pe coasta dc apus lângă sat. (Fig. 5) Succesiunea păturilor de sus în jos c următoarea : 1. pământ vegetal pe fond nisipos 0,60 m. 2. nisip aspru, negricios, cu prund menilitic și cuarțite 0,90 m. 3. calcar marnos 1,00 ni. 4. Marne infiltrate de calcar sub formă de nodulc neregulate, unite trei pături, 1,00 m. 5. argilă galbcnă-roșcată 0,70 m. 6. nisip galben, fin sau roșcat, aspru, cu concrcțiuni calcare, 1,50 m. Aceste pături formează cerul greșului exploatat, care cer se sapă și sc tran- sportă pe măsură, ce trebuința cere. 7. Bancuri de gresie foarte dură, vânătă, în părțile dc sus c cafenie sau chiar negricioase 3,00 m. Lespezile sunt groase dc 0,50, cu suprafața neregulată purtând chiar creste perpendiculare pe direcțiunea dc stratificare după vinele, pc unde infiltrarea cimentului s'a făcut mai cu îmbelșugate. jos »i. Fig. 5. Cariera dc greș dela Slobozia Conachi. î pământ vegetal, 2 nisip cu prund, 3 calcar, 4 marne, 5 argile pleisto- ccne, 6 nisip roșcat Plioccn super. 7 greș levantin. b ig. 6. Secțiune in ponoarclc dela E. dc Pcchia. î argilă, 2 marne cu concrcțiuni tari, 3 ar- gilă galbenă, 4 loess, 5 nivel înroșit. Existența păturii de calcar peste nisip explică în deajuns consoli- darea acestuia și transformarea lui în gresie ; precum și absența acestui nivel de calcar în alte localități ne lămurește dc asemenea sărăcia în piatră a întregului ținut; așâ în tot lungul liniei ferate Berești-Galați nu întâlnim decât nisip, care numai arareori formează mici rărunchi dc o slabă molasă, cc nu poate fi întrebuințată nici pentru șoseluit, necum ca piatră dc construcție. Păturile însemnate cu 3, 4 și 5 sunt dc apă dulce și dovedesc ființa unui lac, ce s'a stabilit peste nisipul roșcat, care probabil reprezintă faza cu El. nieridionalis, deci după finele Pliocenului sau în Pleistoccn. Lacul se întindea și de cealaltă parte a vaci, căci am găsit și pc coasta răsăriteană bucăți dc calcar din distanță în distanță și în mai marc can- titate în fața satului Slobozia. Spre miazănoapte Iacul nu sc întindea mult, căci la Pechia nu găsim nici una din cele trei pături amintite. La Pechia coasta răsăriteană mâncată dc adânci ponoare învoeste studiu! subsolului. In râpa de lângă șosea (fig. 6) găsim : CÂMPIA ROMÂNĂ .ȘI REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 327 1. La bază o argilă vânătă nisipoasă, ce începe chiar dela nivelul târgului (cota 50 metri) și urmează până la cota 80 m. In ca am aliat Deissensia polyinorpha Pallas. Tot dc aci ar proveni un fragment de mască a unui Elephanl fosil, cc mi-a oferit-o d-l Spiridon DĂRMĂNESCU, avocat din Pcchia. 2. Deasupra vin marne scruhoasc cu concrețiuni tari. 3. Argilă galbenă închisă compactă. Aceste două nivele ajung grosimea dc 6 metri. 4. Un lut poros, loess, în grosime aproximativă dc 10 metri, peste care avem un nivel înroșit de 1,50 m., iar mai sus avem din nou loess galben dc vre-o 2 metri. Ruptura are malurile înalte de 25 metri și coastele ei se acoper de surpături. Lunecările repetate fac, ca nivelul dc lut roșu, să se găsească la diferite înălțimi formând numeroase bande, ce lovesc privirea chiar din depărtare. Dealul dintre Pechia și Manjina e acoperit dc un loess eolian, galben, poros, cc se poate vedea într’o marc tăetură a șoselei la sud de acest sat. Marginea de apus a podișului Covurlui. începând dela Vameșii spre miazănoapte masivul Covurlui e măr- ginit dc o linie dreaptă până la Cudalbi și Puțcni, care il desparte de big. 7. Secțiune Manjina. । Nisip levantin, 2 nisip roșcat, 3 loess vechili, 4 Ichni, 5 loess nou de deal, 6 lehm cafeniu. 7 loess închis. Fig. 8, l 41 Cudalbi. 1 nisip levantin, 2 nisip roșcat, 3 loess vechiu, 4 nivel de tehm, 5 loess nou. câmpia Tecuciului mai joasă cu cel puțin 50 m. decât el. Am urmărit această margine pe drumul ('ierului. Solul câmpiei e nisipos, întins și neted, iar la răsărit măgurele tare povârnite se țin lanț. Numai valea Manjina cu mâncaturile sale știrbește marginea apusană a podișului. De aceia pe toată această linie, loessul acoperind totul, nu se vede alcătuirea subsolului decât la Manjina, (fig. 7). Aci loessul e descoperit în o tăetură a șoselei, pe o grosime dc 15—20 m. având în el un strat de. lehm 4. Sub loess e un subțire nivel 2 de nisip roșcat 0.15 m. sau dc prundiș (corespunzător nisipului roșcat cu Elephas meridionalis dela Galați); iar la bază nisip fin 1 dc mai mulți metri—Levantin, Astian. Institutul Geologic al României 328 R. SEVASTOS Prundișul și nisipul roșu sc pleacă către vale. Puțin mai jos pe șes c un hleiu (lehm, 6) cafeniu cu nodulc marnocalcarc, peste care zace un loess nisipos, negru, inferior, nou dc tot. In partea dc sud a satului Manjina e o fântână cu apă la adâncime de 3 metri, prin urmare lehmul e impermeabil. La Cudalbi într’o râpă dela sudul satului (fig. 8) ce merge paralel cu șanțul țarinei, se vede următoarea secțiune: Sus c un locss eolian poros, nisipos în grosime de 5—6 m. între- in. Fig. 9. Secțiune la E dc Corod. i Levantin, nisip, 2 marne cu nodule, 3 lehm vinăt; 4 nisip cu bucăți de greș, 5 loess nisi- pos, 6 loess cafeniu, 7 loess, 8 pământ vegetal. în Corod c stabilit într’o marc tăcti straturi (fig. 9) începând dc sus în j rupt și aci prinți un mvci ac lemn 4 ce sc poate urmări în tot lungul secțiunii. El corespunde bine în- țeles cu lehmul din interiorul loessu- lui dela Manjina. Și la Cudalbi loessul zace peste un nisip alb, fin 1, dc care c despărțit prin o pătură dc nisip aspru, roșcat 2. înclinarea mică a păturilor și con- tinuitatea lor pc mari întinderi servește să paralelizăm în totul a- ceste pături cu cclc dela Manjina. Drumul dela Puțcni intrând ă, ce lasă să sc vadă următoarele 8. Pământ vegetal negru nisipos 0.60 m. (1). 7. Locss eolian, poros 2 m. 6. Loess poros, cafeniu închis, șocolat 0.95 m. 5. Loess eolian, poros, foarte nisipos 8.00 m. 4. O pătură dc nisip, la baza căruia sc alia un nivel de prund cu clemente din gresii analoage cu cele dela Slobozia Conachi (jud. Covurlui). El se întinde la poalele malului abrupt, iar loessul parc că zace pc acest nisip, însă în realitate el lipsește de sub loess, ceea ce am constatat într’un punct mai spre nord dc tâctura șoselei. 3. Lehm vânăt, alterat la partea dc sus și crăpat atât in direcțiunea verticală (1 ) Pc Corozcl pământul vegetal ajunge 0.60 m.; subsolul c tot nisipos ca- feniu, infiltrat dc humus până la 1 m.;mai jos este lehm cu concrețiuni 0.70 m , iar dedesubt nisip. Fântânclc din acest ținut sunt toate cu cumpănă. Ele sc conslruesc cu ghiz- duri de stejar in cadre pătrate, ce sc așază dc sus în jos, pc măsură ce înaintează săpătura. Ele sc mâlcsc foarte repede, terenul fiind alcătuit din nisip mărunt ; în acclaș timp subsolul c permiabil și apele contaminate dc infccțiuni ajung în puțuri, din care cauză se ivesc adeseori epidemii dc febră tifoidă. Pc drumul dela Matca spre Tecuci, pc grindul Țarinei, am întâlnit o fântână in lucrare, din care s’a scos marne scruhoase i marne grumclcusc) cu concrețiuni dc gresie dela o adâncime dc 12 m. CÂMPIA ROMÂNĂ ȘI REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 329 cât și orizontală, iar suprafața hlciului c săpată în mod neregulat, arătând două on- dulațiuni. 2. Marne albe cu nodulc calcare. Straturile 3 și 2 la un loc au grosimea dc 6 m. 1. La bază începe nisipul fin dc culoare deschisă, care c levantin, astian. Păturile 2 și 3 spre nord sc află mult mai ridicate, așa pc distanță mai mică dc 1 km. am constatat o diferență de nivel dc 18 m. Juxtapunând acum secțiunile ridicate în lungul marginei occidentale a podișului căpătăm această figură sintetică (Fig. 10). 1. La bază nisipul levantin, Astian. 2. Nisipul roșcat echivalent cu cel de lângă Galați cu Elephas me- ridionalis, Sicilian. 3. Loessul eolian, care c despărțit în două, sau printr’un nivel dc lehm, cum c la Cudalbi și Manjina, sau printr’un strat înroșit cum e la Pcchia și Corod, deci vom avea un loess eolian vechiu și altul eolian nou. Din această secțiune mai putem trage o altă concluziune directă și sigură. Prundul și nisipul roșcat dc peste Levantin conține mamifere (1) {Elephas meridionalis, Equus Stcnonis, RCth.) contimporane în Europa Ceilalți Fig. 10. i Nisip levantin, * prund și nisip roșcat, Sicilian, 3 loess vechiu, । argilă cuaternară vechie, 5 loess nou. cu faza glaciară dela finele perioadei plioccne, adică Mindeleiszeit cum <> numește Penck. Urmează deci că loessul eolian vechia e posterior acestei faze glaciare sau Sicilianului. Nivclt.l înroșit dc loess cum e la Pcchia și Corod, după unii geologi ar corespunde unui regim climatologic special cu ploi abundente, ce 1-ati încărcat cu humus, iar în urmă prin oxidarca ferului a căpătat o culoare ruginită sau chiar roșie; iar după alții (A. de Lapparent Trăite de Geologic IV Ed., p. 1616) ar fi produs dc o fază determinată a epocii pleistocenc, aceia când un frig sec. aspru și dc lungă durată ar fi înghețat solul până la o marc adâncime, ținându-1 astfel foarte mult timp. Acest nivel roșu a întrerupt în orice caz depunerea loessului, fie printr’un frig sau fie prin o mare umiditate. Fenomenul este general pentru Moldova inferioară, căci unde lipsește în loess pătura roșie, ca c înlocuită printr’un strat de argilă, de pildă la Cudalbi și Manjina. întreruperea de- punerii corespunde unei faze din Cuaternarul vechiu, când apele au ajuns nivelul cel mai ridicat din Plcistocen, pentru ca să poată depune argila fi) Lângă Galați, vezi SaVA ATHANAsiu, Clasificarea terenurilor neogene. J-l Institutul Geologic al României IGR/ 330 K. SEVASTOS din localitățile mai sus citate. Acest nivel ridicat se mai dovedește și prin prundul, ce există peste depozitele lacustre dela Slobozia Conachi. Eu cred totuși că ne e îngăduit dc a separă două vârste deose- bite în loess: Loessul inferior va fi posterior fazei cu Elephas meridionalii durând până la epoca cuaternară cu nivelul cel mai ridicat; pe când loessul coli an superior va fi fără îndoială între ni- velul cel dc sus al Pleistocenului vechiu și nivelul mai puțin sus al Pleistocenului nou sau posterior nivelul ului ridicat vechiu. D-l G. Murgoci vorbind de stratul de pământ roșu sau castaniu in- tercalat în locul câmpiei române (1) arată că pe unele locuri sânt mai multe straturi, pe când pe alte locuri lipsește cu totul, de unde deduce că el nu corespunde la un timp precis și caracteristic din cuaternar. Comparând secțiunea precedentă cu cea dela Corod, constatăm, că prundul roșcat'lipscște dc sub loessul dela Corod, deci pe când s’a format acest prund, localitatea Corod trebue să fi fost în alte condițiuni ipsome- trice, deoarece pc acest ținut s’a depus deasupra Levantinului nisipos marne scruhoase și lehm. Marginea de miazănoapte a câmpiei Tecuciului. La Ungureni (jud. Tecuci) am găsit două terase ale Bârladului alcătuite din nisip și cu nivele 100 m. h = 41 -!» g » z In J-ig. 11. Terasele plcistocvne dela Ungureni. prund, după cum se poate vedea în figura 11. La bază c un hleiu vânăt, apoi un lehm ce suportă atât terasa in- ferioară de 16 in. cât și terasa dc 56 m. Nisipul din terasa superioară nu c levantin, căci în el am găsit llelix (Tachea) misir iaca și alte gastero- pode, ce trăescși astăzi; iar înălțimea sa ne spune, că avem afacc cu o de- punere plcistoccnă '"luarea aminte, că bande î n roșite p r u n d roșcat. vechie T5. Atrag aci n u g ă s i m d e 1 o e ss, nici Alcătuirea terasei inferioare T, se vede în rana Piticei și acelei superioare Tr, imediat in sus dc sat. Cu câțiva km. mai spre miazănoapte, la Negri Iești, pe coasta din jos dc sat, într’un prund cu 18 m. mai sus decât valea Bârladului s’a găsit un tibia de Elephas primigenius Blumenbach, ce l-am determinat după planșele lui ue Bi.ainville. Această fosilă arată vârsta terasei de J) G. Murgoci. I.a plainc roumainc et la Baltc du Danublc. Guidc des Exeursions,’ IB-e Congres International du Petrolc. CÂMPIA ROMÂNĂ șl REGIUNEA COLINELOR PIN MOLDOVA 331 la Negrilești Ungureni, anume avem o terasă de Pleistocen nou cu fauna rece a Mammutului. Dealul de lângă satul Negrilești e alcătuit din nisip fin galben cu un nivel dc prund. Nisipul sus se acoperă dc un loess nisipos cafeniu închis, peste care urmează 12 m. nisip. Nisipul de jos din acest deal este levantin și eră afară din apă în epoca cuaternară, pe când s’a format nivelul în- roșit din loess. Nisipul de deasupra păturii cafenii, după stratificarea sa neregulată, parc a fi adus de vânt din partea de miazănoapte. Faptul că la Ungureni nu există nivelul înroșit pe când la Negrilești se află pătura cafenie, ne probează, că în epoca cu nivelul cel mai ridicat al apelor din Pleistocen, dealul dela Ungureni eră sub apă, iar cel dela Negrilești eră sus și uscat. Prin urmare între aceste două sate va trebui să punem limita între uscat și partea inundată în epoca amintită. Să dăm acum o secțiune dela Corod până la Tecuci, ca să limpezim peripețiile regiunii și raporturile dintre diferitele pături și fenomenele, ce au avut loc(l). începând dela cele mai noi- depozite avem: I. Aluviunile, ce umplu șesul sau albia majoră a Bârladului, depuse într'o scobitură prealabilă. Trcbue să deosebim timpul, în care s’a săpat valea, dc cel în care s’a depus aluviunile. 2. Terasa T, dela Ungureni-Negrilești cu Elcphas primigcmiis Blum, e de vârsta Pleistocenului nou. Săpătura s’a efectuat într’o mâlitură mai vechie, după care s’a depus nisipul și prundul ce alcătuesc această prispă. ut. i Aluviuni. rurasa inferioară cu pt :»ti gcnhis. 3 Terasa plcistorcuă superioară, 4 loess lian nou, 5 stratul înroșit, 0 ioess col. vecinii, 7 lehm. 8 marne calcare. 9 nisip levantin. 3. Terasa superioară pleistocenă T.-„ ce am văzut-o Ia Ungureni cu scoici de gasteropode actuale, va fi raportată la timpul vechci mâliri cuaternarc, atunci când nivelul apelor a fost cel mai ridicat. Acest timp coincide cu cel pe când s’a format stratul înroșit 5 dela Corod și Ne- grilești, căci în nisipul din terasă lipsește nivelul înroșit. Deci pe când s’a tăiat valea în terasa T- quaternară vechie 3, a trebuit să se dcpuc loessul colian nou (4). Loessul vechili 6 s’a depus înainte de mâlirea cea marc cuaternară, după cum rezultă din secțiunea Cudalbi, Manjina, Vameșii, căci în loess (li Spre a se înțelege mai bine fazele cuaternarc trcbue să consultăm «Prun- dul vechiu și Plcistocenul din Moldova» dc R. Sevastos. Arhiva 1906 sau rezu- matul din Gcol. Centralblatt, BN. No. 341, 190". 12 R. SEVASTOS avem un strat de argilă echivalent cu pătura roșie dela Corod. Prin urmare acest loess aparține timpului strecurat între prundul cu Elephas meridionalis și mâlirea cuatcrnară vechie. Pătura dc marnă calcaroasă 8, precum și Ichmul 7, reprezintă mâlirea contimporană cu Elephas meri- dionalis, căci aci lipsește prundul roșu în care s'a găsit măsele dc ale acestui mamifer. Malul stâng al Șiretului. Malul stâng prăpăstios al Șiretului l-am cercetat cu deamănuntul începând dela Cozmcști până la Poiana (jud. Tecuci). La Cozmeștii din deal sunt mai multe pripoare, prin care ne putem scoborâ din sat pc șesul râului. In priponii lui Gligorică am ridicat figura 13. Sub pământul vegetal dc 0.70 m. este un loess galben cu concrc- țiuni în grosime totală do vre-o 20 m. El c străbătut de două bande ori- zontale înroșite 4 și 6. Sub loess sc află nisip argilos 0.50 m. cu vine ruginite și cu nodulc albe 2. Jos avem o pătură de prund dc 4 m. (1). Eig. 14 Secțiune in priponii lui Gligorică, Cozmcști. i prunci, 2 nisip argilos, 3 loess. 4 și6iuve‘.e înroșite, 7 loess închis nou. Nemijlocit către șes rezemându-se pe prundul 1 și nisipul 2 găsim un lut negricios, poros, nou dc tot 8, ce reprezintă ultima mâlire a Șire- tului (afară de aluviunii. Acest depozit reprezintă terasa cea mai dc jos însemnată cu T3. Aceiași alcătuire sc vede și in alte două pripoare, cât și în lungul tăcturii căci ferate, precum și in malurile pe unde suc șoseaua dela Băl- tăreți. In condițiuni identice se prezintă malul până la lonășcștii dc jos. Aci la gura părâului L u p a putem vedea așezarea păturilor pe o înălțime dc mai bine de 30 metri (Fig. 14l. 1. I.a bază e o pătură dc prund marc vânăt. 2. Peste el urmează prundiș mărunt menililic și mai sus nisip aspru, alb-vânăt in total 2.50 m. 3. Loess eolian vechio. 4. Nivelul înroșit. Institutul Geologic al României CÂMPIA ROMÂNĂ ȘI REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 333 5. Loess eolian nou. Unde nisipul 2 și prundul 1 înaintează spre apus dc sub loessul 3, aceste pături sunt acoperite de un alt loess negricios nou 6. Aci la gura Lupei mai constatăm și alt fapt mult mai însemnat. Aproape de marginea vestică a terasei inferioare acoperită dc loessul negricios nou, găsim Ia bază o argilă vânătă 7, ce se înclină către apus și deasupra ei în stratificație concordantă 3 metri dc nisip fin 8. La ră- sărit atât argila cât și nisipul sunt tăiate brusc, iar în dreptul lor ese în sus prundul marc 9, care nu e la locul său, căci mai spre răsărit vom vedea acelaș contact anormal între acesta 9 și nisipul 2. La contactul între nisipul 8 și prundul 9 am găsit prund intrat în nisip. Firește, că avem aface cu o intrusiune mecanică. Argila 7 și nisipul 8 se află în ambele maluri ale Lupei la gura sa. Accidentul nostru ne arată o falie fără cea mai mică îndoială. Pătu- rile 7 și 8 nu se află în depozitele dc mai sus, ca să se poată zice că Eig. 14. Malul drept la gura Lupei. i prund mare, 2 prundiș mărunt si nisip, 3 loess eolian vechili, 4 nivel Înroșit, 5 loess nou, 6 loess negricios cel mai nou T^, 7 argilă vânătă levantină 8 nisip levantin. 9 prund mare ridicat din locul său, io dărâmături. avem aface cu o lunecare pe coastă, ci le vom întâlni la un nivel stra- tigrafie mai inferior în pripoarcle dela lonășcștii din deal și dela Poiana. Deci argila 7 în mod normal se află sub prund, prin urmare ca să ajungă la nivelul nisipului 2 a trebuit să fie o falie. In această dislocare mar- ginea vestică s’a ridicat luând cu ca în sus și parte din prundul 1. Argila 7 și prundișul cu nisip 2 trebue să represinte ultimul termen din depozitele levantine, după cum vom vedea mai târziu. Urcând din câmpia română în susul Șiretului, întâlnim pentru întâia oară depozite deosebite mai vechi decât Plcistocenul. Alai spre sud dc acest punct nu întâlnim în ponoarele cele mai adânci decât tot Plcistocenul dar spre nord în malul Șiretului es la iveală pături din ce în ce mai vechi. In topografia regiunii vedem o schimbare. De unde până aci clina suprafeței platoului eră dulce pc direcțiunea N. S. și curbele dc nivel Institutul Geologic al României R. SEVASTOS foarte rari, dela lonășcști spre miazănoapte dealul crește repede, curbele de nivel sc îndesesc. Condus de aceste două idei am fixat acî la lonă- șcști hotarul nordic al câmpiei române. In sus dc lonășeștii din deal ne putem scoborâ printr’un mare pripor dela 160 m. sus până la 65 m. în șes. Aci loessul ia o foarte mare desvoltarc în grosime ajungând cifra de 78 m., maxima ce am întâlnit-o în Moldova. El e despărțit în două nou având 46 m. prezintă malurile :;07 m prmtr un nivel roșu. Loessul superior verticale înalte, cel inferior vechiu c foarte nisipos și mai galben. Sub a" cesta urmează un nisip cu concrețiuni, cc se poate compară cu cel dc sub loessul dela Cozmcști. Apoi întâiul nivel de prund, nisip fin, argilă, nisip fin și al doilea prund. La poalele malului întâlnim și acî terasa infe- rioară dc 18 m., T4. Esențialul c că aci găsim pătura dc argilă semnalată la Gura Lupei, însă cu mult mai sus, deci nu avem a face cu o frac- tură radială pe direcțiunea Carpaților, ci depozitele se htclină regulat spre sud. La Poiana (307 m.) malul c foarte prăpăstios și se poate studia alcătuirea sa în priponii Hera și Er- naia. In fig. 15 dau succesiunea pă- turilor ridicată în priponii Ernaia. 1. Loess colian, foarte poros, nou. 2. Un nivel înroșit ca 1 metru. 3. Loess nisipos, poros galben deschis, cu subțiri vine albe, cc sunt concre- țiuni de calcar infiltrat în porii rocii, având și nodulc calcare chiar compacte în mărimea alunei sau a nucii. 4. Loess roșu cărămiziu ce ia o mare dezvoltare ajungând până la 25 m. gro- sime. El c loess colian vechili. Grosimea totala a loessului ajunge 60 metri. 5. Un subțire strat dc clisă vânătă-verzuie, ce formează un slab nivel dc apă și îngăduește ființa satului Poiana pe muchia dealului dc nisip și prund. 6. Prund marc 12 metri. 7. Nisip. 8. Argilă vânătă cu al doilea niv< I dc apă, cc da naștere unui mic izvor. 9. Nisip. 10. Prund. 11. Nisip. 12. Prund. La cota 180 m. întâlnim o platformă umplută și nivelată cu nisip Lățimea ei ajunge 70—80 m. cu o lungime de mai multe sute dc metri. CÂMPIA ROMÂNĂ ȘI REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 335 Micul podiș o adânc tăiat de o râpă, ce mi-a învoit a studia subsolul ei. Suprafața podișului este orizontală și acoperită cu o subțire pătură dc pământ vegetal, sub care urmează câțiva metri dc nisip stratificat de- aseinenc orizontal.yMai jos găsim un sistem întreg de mai multe pături boltite cu convexitatea către est lăsând între ele și malul abrupt ce se scoboară aproape vertical, un spațiu unghiular umplut cu sfărâmături. Pă- turile 8, 9, 10 și 11 sunt din nivelele însemnate cu aceleași numere în mal mai sus de platformă. Nu mai încape îndoială că în fața noastră avem o veche albie de râu stabilită în urma unei linii de fractură. Dislocarea n’a putut să aibă loc decât în urma depunerii tuturor păturilor sedimentare, ce alcătuesc malul, adică chiar după argila 5. Depozitele acestea sunt raportate dc către CoBÂLCF.sci. 'la Levantin, (voiu avea ocaziunca a discuta vârsta lor mai târziu). Deci ruptura a avut loc după acest etaj. Pc dc altă parte matca veche a Șiretului c cu 95 m. mai sus decât nivelul actual al râului- Această înălțime ne permite a afirmă, că albia e dc vârsta Pliocenului superior, deci echivalent cu prundul cu Elephas meridionalis, prin urinare dislocarea a avut loc înainte dc această dată, la finele Astianului. Păstrarea acestui important document geologic se datorește faptului, că coasta până nu de mult crâ împădurită, încât mâncaturile dc apă erau neînsemnate. Insă de câțiva ani tăindu-se toată pădurea, roaderilc apelor sălbatice și lunecările înaintează foarte repede și peste câțiva ani cred, că nu sc va mai recunoaște nimic. In partea dela vale această albie e sfâșiată dc ponoare foarte ramificate, cari înaintând vor nimici platforma. Pe aceiași coastă mai la vale scoborându-ne pc priponii II or a am găsit blocuri de conglomerate din prundul însemnat cu 10. Un bloc de vre-o doi metri lungime prezintă muchia netezită, lucrare ce nu sc poate atribui decât apelor unui râu. Prezența blocului netezit concordă cu plat- forma dela Ernaia și ne întărește în credința, că avem aci urmele unui vechiu Șiret plioccnic superior (sicilian). Nu pot trece cu vederea un fenomen actual, ce a avut loc de cu- rând în 1897. Coasta dela Poiana c foarte prăpăstioasă și se mănâncă ne- contenit, surpându-sc în acelaș timp. In primăvara acelui an, în vre-o trei zile dcarândul au avut loc lunecări în mai multe locuri la poalele pri- porului dela 1 Icra și un crac al Șiretului ce curgea pe lângă malul de răsărit, a dispărut dc o dată rămânându-i albia uscată, tară a fi fost astu- pată cu materialul dărâmăturilor. Am examinat această albie, care se cunoaște foarte bine, nefiind modificată întru nimic, numai cât în partea dc apus a matcei a apărut un val de nisip astăzi înțclcnit, înalt dc 4—6 metri. Materialul lunecat dc pe coastă apăsând asupra aluviunilor și împingându-lc spre vest s’a provocat o linie de ruptură paralelă cu coasta, care a permis să se ridice 336 R. SEVASTOS în sus valul amintit împreună cu matca vechiului crac. Albia a fost ridi- cată de 3 metri, încât apa râului s’a retras din ca. Valul de nisip la în- ceput era mult mai înalt dar a scăzut din pricina roaderilor apelor dc ploi. Cred că nu c în afară dc cadrul nostru a da câteva date economice asupra acestei localități. Partea de jos a coastei c acoperită toată dc surpături: prund amestecat cu nisip, loess galben și cărămiziu, încât nu se poate studia constituția geologică. Din punct dc vedere practic suprafața întreagă în starea actuală nu c utilizată nici pentru pășune, căci diferitele roci sunt descoperite, iar iarba nu crește, din pricină câ în iiccarc an pământul sc surpă; mai mult chiar, la poalele coastei șesul e necontenit înămolit încât singura plantă, care resbește noul material întins la suprafață, c Xan- tium spinosum (holera) și diferite Scabiose, ce numai folositoare nu sunt. Având în vedere că o suprafață destul dc întinsă (sute dc hectare) rămâne neproductivă și pe dc altă parte surpăturilc continuând, chiar satul va fi amenințat liindcă se află așezat aproape dc marginea malului râpos; cred că ar fi folositor a se împăduri locul și atunci vom obține un dublu folos; pc dc o parte se va opri de- gradarea coastei, iar pe dc alta suprafața împădurită va schimbă fără îndoială clima locală fără să cadă o mai marc cantitate dc ploaie. Deja 4 ani dc secetă bântuc dela Poiana spre Nicorcști. In 1905 la Nicorcști a fost o perioadă dc uscăciune dc 186 zile, dela 29 Iunie până la finele anului. Nu mai pomenesc dc 1904, care a fost un flagel pe întreaga țară. Dar chiar vara treută <19061 când am avut o recoltă foarte frumoasă în toată țara, ogoarele locuitorilor dc aci au fost neroditoare din cauza secetei și sătenii au fost nevoiți să cumpere și dc astă dată porumb, necum sâ poată plăti din rodul lor pc cel ce l-au luat în anii trccuți. Dacă ne gândim, că dela 10 Mai până la 7 August n’a căzut nici o pi- cătură dc ploaie în acest loc, unde in acclaș timp solul c foarte slab, lesne vom înțelege proasta recoltă din 1906. Aceste împrejurări climaterice, unite cu sărăcia solului, trebue să atragă luarea aminte a Statului spre a sc luă măsuri cât mai în grabă și a se înlătură răul. Pă- mântul ce sc surpă fiind al locuitorilor, statul ar putea să-l cumpere foarte cftin și să-l planteze cu fag, carpin și ștejar. Acum vom putea desemnă o secțiune în lungul malului stâng al Șiretului dela Poiana până la Cozmești. (Figura 16). Poiana 207 ni. Fig. 16. Secțiune în malul stâng al Șiretului Poiana-Cozmesti, Scara 1=1:10.000, L=l: 100.000. i prund, 2 argilă, 3 prund levantin, 4 loess. De aci se vede cum depozitele levantine se pleacă către sud, pen- tru a sc afundă la lonășcștii dc jos. Deasemenea sc vede, că limita câm- piei trebue pusă aci la lonășești. Am figurat numai două nivele de prund câmpia Română și regiunea colinelor din moldova 337 și stratul dc argilă dintre ele. Șiretul pliocenic tac nivelul 1 de prund lângă Poiana, unde am găsit blocul de conglomerat netezit pe muche. Ținutul dela Poiana spre răsărit c tăiat de T ccucel, care descoperă depozitele levantine. Această parte nu prezintă nimic mai însemnat de a menționa, afară numai faptul, că în multe puncte (de pildă ca pe drumul dela podul Tecucelului spre Vizurești) loessul nisipos prezintă în el bolovani dc prund, negreșit remaniați dintr’un nivel mai superior. Depozitele levantine în valea Berheci. La Brăhășești (jud. Tecuci) în râpa cea mare alcătuirea depozitelor levantine arc o însemnătate neîndoelnică, fiindcă formează trăsătura de unire între Levantinul din malul Șiretului cu facies de Cândești, și cel din județele Tecuci și Covurlui. Succesiunea straturilor c următoarea: 1. Loess. 2. Lehm vânat cu concrcțiuni. 3. Nisip aspru. 4. Prund. 5. Argilă nisipoasă impermiabilă cu un nivel dc apă, formând un izvor puternic. 6. Nisip fin alb ce se consolidează. 7. Argilă cafenie cu nodule, stratifi- cată orizontal. 8. Argilă nisipoasă cu pături ide nisip vânăt. 9. Argila neagră. Mai jos totul c acoperit, în însă bănucsc, că e tot argilă. Comparând această sec- țiune cu cea dela Poiana con- statăm că prundul s’a redus.Din nivelul superior, ce ajunge acolo 12 m., a mai rămas aci numai un subțire strat dc prund mă- runt 4. Insă nisipul e mult mai dezvoltat ; stratul dc argilă 5 persistă și aci, iar în părțile in- ferioare argila stăpânește fără întrerupere. Această schimbare în con- cât nu putem vedea alcătuirea geologică, stitutia petrografică sc înțelege Ț'g- 17- Secțiune în dcp. levantine dela ’ ’ Brăhascsti (jud Tecuciul Râpa cea marc. lesne prin îndepărtarea de țărm. In malul Șiretului prundul e dezvoltat, fiindcă depozitele s’au format mai aproape dc marginea lacului levantin; în județul Putna aceleași depozite pc valea Șușitci, prin urmare la aceiași latitudine, sunt alcătuite mai în totalitate din prund; pe când în județul Covurlui avem numai două stra- turi: unul la bază argilos, și altul superior de nisip. Institutul Geologic al României 33S R. SEVASTOS O altă constatare vrednică de amintit este înălțimea până la care se urcă nivelul argilei la Brăhășești, căci ea ajunge până la cota 130 m. In valea Chi nej ei jud. Covurlui, la aceiași latitudine mai sus de Ghibăr- țeni, argila e cam tot la aceiași înălțime, 125 130 m. Prea curioasă în- tâmplare ar fi potrivirea aceasta de nivel hipsometric a acestor două argile în puncte atât de îndepărtate, dacă ele nu ar fi de aceiași vârstă. Vârsta depozitelor terțiare din Moldova inferioară afară de zona munților. Acum, când am legat atât dc strâns depozitele terțiare din Moldova inferioară, e momentul să discutăm vârsta lor. In ce privește vârsta Terțiarului din jud. Covurlui, am spus-o deja, că c fixată în mod sigur atât prin fosilele de Gasteropode cât și prin mamiferele proboscidicne (Mastodon arvernensis, M. Borsoni). Depozitele din malul stâng al Șiretului au fost raportate dc către Cobalcescu (1) la păturile cu Paludine: «Această sistemă se prelungește către nord (e vorba de păturile dela Bărboși). Ea se arată mai pretu- tindeni descoperită în râpa ce mărginește Șiretul la stânga până aproape de Dealul-Mare de lângă Bacău». D-l Sabba Ștefănescu le echivalează cu Pontianul; iar d-1 S. Atha- nasiu paralelizează depozitele de prund din județul Putna, cu păturile de Cândești. Atât pe valea Milcovului în sus dc Odobcști, pe valea Putnei, cât și pc cea a Șușiței am văzut aceste depozite alcătuite din patru nivele de prund foarte puternice despărțite jos prin argilă, apoi prin argilă nisi- poasă, iar sus numai prin nisip. Păturile aceste de prund corespund celor ce le-am văzut la Poiana în țărmul stâng al Șiretului, numai că aci stra- turile dc prund sunt mai subțiri. In cercetările mele mi-a fost cu putință să urmăresc straturile pas cu pas, dață fiind stratificarea regulată a păturilor, căci ele se înclină numai ușor spre sud și nu sunt frământate de cute sau de falii transversale, cari să le deniveleze, și prin urinare pot afirmă că depozitele terțiare din malul Șiretului sunt în continuitate cu cele din jud. Covurlui și deci sunt de vârstă levantină până la Astian (PI. ni.) inclusiv. Raporturile dintre câmpie și colinele subcarpatice din Moldova inferioară. Deși această chestiune nu intră direct în pervazul cercetărilor mele, totuși pentru a limpezi tectonica ținutului cu peripețiile lui, cari au avut (1) COBALCESCU, Studii asupra unor tărâmuri terțiare, p. 10. • V Institutul Geologic al României X icr/ CÂMPIA ROMÂNĂ ȘI REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 339 însemnată înrâurire asupra depozitelor dela finele Terțiarului și a celor pleistocene, între care joacă un mare rol terasele râurilor am crezut nea- părat trebuitor a cercetă și regiunea dealurilor subcarpatice dela Milcov până pe valea Zăbrăuțului. Din punct de vedere topografic, am spus chiar dela începutul acestei lucrări, dacă facem abstracțiune de scobiturile văilor, ce scoboară din munți, regiunea se poate reprezintă prin o formulă unică, reducânduse la un singur plan, ce se înclină spre răsărit confundându-se cu câmpia română până Ia latitudinea Mărășeștilor, iar mai spre nord cu terasa Șire- tului de Pleistocen vechiu Tr,. Spre apus solul se ridică, formând un mic platou, dela Panciu 260 m. până la Spericți-Movilița 220 m., tăiat de valea Zăbrăuțului, iar mai departe în această direcțiune sc urcă mult mai sus, dar aci intrăm în zona munților. D-l de Martonne crede că terasele râurilor, ce se coboară din Car- pați, nu sunt la înălțimi constante și că prezintă zone paralele cu mar- ginea munților, care le explică prin mișcări de lăsare ale solului, adică prin scufundări cu atât mai mari cu cât ne îndepărtăm de munți. Dacă faptele materiale ar corespunde părerii de mai sus, ar trebui să găsim în această regiune trepte, cari să arate liniile de dislocații longitudinale, pe când din contră clina e neîntreruptă și foarte lină de pe platou spre răsărit, atât dela Movilița și dela Panciu, cât și dela Odobcști. De aceste linii de falii ar fi trebuit, să profite cel puțin apele sălbatice sau mai necontestat izvoarele, ce cs dintre păturile de prund despărțite prin argilele din părțile inferioare ale Levantinului, încât pe ici și colo măcar, să avem afluenți secundari ai râurilor dc munte, cari să ne arăte liniile de ruptură. Nimic, absolut nimic din toate asestea. Urmărind valea Zăbrăuțului delaDcocheți în sus am întâlnit în malul stâng un strat de prund 1. El apare la drumul Căratului (166 m.) pe o grosime de 3 metri și sc continuă neîntrerupt până la drumul Ro- diului, după cum sc vede în figura 18. Mai la deal prundul încetează. Moara Fig. 18. Secțiune dcahmgul văii Zăbrăuțului. Am urmărit valea până la șoseaua ce duce spre Movilița, dar prundul nu mai reapare. In el pe lângă elemente de greș mai găsim și numeroase cuarțitc albe și șisturi cloritoasc, care, nu trebue să scăpăm din vedere, Institutul Geologic al României 340 R. SEVASTOS nu se află în munții dc unde izvorăște Zăbrăuțul. Peste prund se află un loess galben poros; iar deasupra lui un alt loess cafeniu roșcat, marc la fir, poros, cu cavități vermiculare. Acesta c un Bergloess. Pc drumul vechiu, cc duce din valea Zăbrăuțului spre Sperieți, peste Bergloessul scrijilat dc numeroase scobituri, urmează vre-o 4 metri loess poros, galben deschis cu nodule albe, calcare, vârtoase și linii dc stra- tificare. La Panciu (260 m.) spre sud de oraș se vede într’o tăctură mai întâiu loess galben poros cu nodule, apoi loessul cafeniu poros; mai jos urmează alt loess galben cu nodule albe. La cota 240 m.' găsim nivelul de prund. -Acest nivel nu se continuă orizontal spre răsărit, ci sc pleacă încetul cu încetul și se afundă; însă acest fapt nu se vede, căci coasta nordică a Șușiței sc acoperă dc dărâmături. Puțin mai spre răsărit însă în Satul nou, într’un pripor, ce dă în șoseaua, care urcă prin Crucea de jos, se află un nivel de prund la 170 m. El suportă loessul în grosime de 16 metri cu două nivele înroșite. Și acest prund arc cuarțite, șisturi cloritoase și alte elemente cristaline. Urmând spre vest pe valea Șușiței găsim în sus de satul Răpidca malurile abrupte alcătuite din 4 nivele de prund, ce se reazemă pc o argilă vânătă și ruginită, stratificată orizontal. Nivelul inferior de prund are 5—6 m., apoi un strat dc argilă vâ- nătă, nisipoasă; al doilea nivel dc prund, nisip; III-lea nivel de prund, nisip; IV-lea nivel dc prund acoperit de loess roșcat. Straturile de prund sc înclină ușor spre răsărit. Aceste straturi reprezintă Levantinul și nu terasele formate de către Șușița, deoarece bolovanii, ce alcătuesc păturile sunt din șisturile cristaline. Acelaș fapt constatăm și la Odobești. In partea de apus a târgu- șorului la poalele dealului, ce formează malul nordic al Milcovului, găsim prund pe o grosime de 17 m.50, deci până la cota 165 m.; acoperit de 14 m. de loess. Spre vest loessul se îngroașe din cc în ce mai mult, înaintând puțin la deal în ponorul dela Cetățuia vedem descoperite straturile levantine și aci tot cu 4 nivele dc prund dc grosimi deosebite, dintre care cel inferior mai dezvoltat, ca și la Răpedca. Și aci prundul superior e acoperit de un nivel înroșit la 240 m. Această coincidență de înălțime între Levantinul dela Odobești și cel dela Panciu pe o distanță atât de marc, nc îndreptățește, să spunem că depozitele aci se află neschimbate din pozițiunea în care au fost de- puse. Cu atât mai mult că prundul superior în secțiunea dela Poiana se afla și el la cota 249 m. Nivelul de prund ce cse la iveală la Deocheți pe valea Zăbrăuțului la 166-|-3 m. = 169, la Satul Nou (lângă Panciu), pe valea Șușiței la 170 m. și lângă Odobești la 165 m. trebue considerat Institutul Geologic al României igr/ CÂMPIA ROMÂNĂ ȘI REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 341 ca un alt cordon de țărm al lacului levantin, către sfârșitul acestui etaj (1). El trebue să fie în legătură cu terasele superioare ale Șiretului. Dar aceste terase sunt considerate și de către alți geologi (Andrussow, Lozinski, S. Athanasiu) ca aparținând la Pliocenul superior. Atunci acest cordon nu reprezintă altceva decât faza cu Elephas meridionalis. In 1903 la Pășcani în valea Șiretului am descris terase pliocene. S. Athanasiu (2) ne spune, că în împrejurimile acestei localități s’a găsit o măsea de Mastodon arvernensis, care nu poate proveni nici din Sar- matic, nici din Levantin de origină lacustră, căci asemenea pături nu se află în localitate. Deci rămâne numai posibilitatea, că măseaua s’a găsit în prundul acestei terase, sau în aluviuni remaniate din ea. Din faptele precedente rezultă, că mișcările orogenetice dela finele Levantinului (Astian) au provocat o ruptură în această regiune, îndrep- tată după valea Șiretului. A urmat o fază de retragere a apelor (emer- siune) când, s’a cărat o parte din prundul dc pe marginea vestică a acestei falii, dând naștere acelei cline dulci dela Panciu spre răsărit (despre care nc-am ocupat). Mai târziu la finele Pliocenului apele lacului se ridică din nou în România ca și în Ungaria, datorită unei oscilațiuni a nivelului Mărci Negre (nivelul semnalat dc Tu. Englîsch 405 picioare). Atunci apele lacului sicilian înaintează până la Deocheți (169 m.), Satul nou (170 m.), Odobești (165 m.). Acest lac avea un braț, ce înainta pe la vestul platoului Cozmești și puțin mai spre sud de Poiana primii Șiretul contimporan. Platoul Cozmești eră ridicat afară din ape, căci sub loessul său nu se află depozitele acestei faze. Insă înălțimea sa cea mică actuală, care ar fi fost acoperită de nivelul apelor din epoca siciliană, ne spune, că acest platou trebue, să se fi scufundat în cuaternar și anume după faza vechie cu nivel ridicat, odată cu Bărăganul. Cu această ocaziunc sunt dator, să lămuresc o părere greșită, cc s’a înaitat în privința teraselor râurilor, cc cs din Carpați. Anume s’a zis, că aceste terase scad în grosimea lor după zone dc scufundare. Observând malurile Șușiței dela Talapan către gură vom constată, că prezintă înălțimi deosebite plecându-se din ce în ce mai mult către răsărit. Malurile fiind alcătuite din prund, cc alternă cu nisip, materiale cc se găsesc și în aluviuni, au fost considerate ca terase. Insă aceste dc" pozite având cuarțite, șisturi cloritoase, gneisuri, etc. în mare cantitate ce nu se găsesc în munții de unde curge Șușița, ne pun în vedere, că (1) Și în bazinul Ungariei se constată către finele Levantinului o ridicare a nivelului apelor acestor lacuri. Treitz Peter. (2) Sava Athanasiu. Contribuțiuni la studiul faunei terțiare de Mamifere A Inst. G. Rv P- 134. Institutul Geologic al României 342 R. SEVASTOS avem atace cu un transport despre nord dc pe valea Șiretului și prin urmare, că aceste pături sunt levantine. Fiindcă păturile levantine se ri- dică spre munți s’a crezut că și terasele sunt mai groase în această di- recțiune. Dealul dela Panciu fiind tăiat de vâlcele secundare cu direcțiune aproape paralelă cu Șușița, ne arată nivele dc prund chiar în interiorul său. Deci nu avem aface cu terase de ale Șușiței, ci cu depozite levan- tine, după cum au fost considerate și de către alți geologi (Cobâlcescu, Drăghiceanu, S. Athanasiu). Marca cantitate a elementelor cristaline ne împiedică a explică prezența lor în aceste pături ca provenind din con- glomeratele polygene salifere, ce au și ele puține elemente dc aceste, căci în acest caz numărul firelor cristaline ar trebui să fie foarte redus, pc când în realitate ele sunt foarte numeroase. Valea Șiretului. Cursul Șiretului la latitudinea Cozmeștilor c încă în stare divagantă, adică se resfiră în mai multe brațe, cari se anastomozează formând o rețea nestatornică, ce se schimbă încetul cu încetul. Chiar de când s’a făcut ridicările hărții statului major român, brațele râului s’au schimbat puțin. Acest fapt cred, că se poate explica prin două tendințe antago- niste, determinate dc un acclaș agent fizic direcțiunea ploaei. Ploaia căzând din spre vest degradează în mod foarte puternic coasta și malul dc ră- sărit expus în fața ei. De aci urmează, că matca să schimbă, înaintând către est. Și dacă roaderea coastei ar merge paralel cu aceea a țărmului, firește, că toate brațele râului s’ar concentra într’unul singur. Insă pe coaste au loc surpături și lunecări, ce ajung până pc șes, iar materialul acesta e întins de către apele sălbatece și cele ale revărsărilor, de unde rezultă că albia dela poalele malului răsăritean trebue să sc mute din nou către apus. Pc lângă aceasta Șiretul e împins necontenit către est dc numeroșii săi afluenți, ce se scoboară din munți aducând o marc can- titate de material. Intre confluența Șușiței și a Putnei albia majoră a Șiretului se în- gustează foarte mult din această pricină. Tot de aceia r. Putna și-a schimbat cursul său spre sud părăsind albia ce astăzi sc numește Putna seacă. Dela lonăsești Șiretul curge mult mai spre răsărit din cauzele amin- tite apropiindu-se de malul stâng. Dela Balta Raței până la Restoaca avem un șes foarte larg, pe care șerpuește Putna. Paralel cu această porțiune a râului am găsit o matcă vechie uscată, care e albia anterioară a Șiretului, nouă dc tot, căci ea se află pc aluviuni. Probă despre aceasta avem faptul, că matca uscată Institutul Geologic al României CÂMPIA ROMÂNĂ ȘI REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 343 pleacă chiar aproape din cea actuală mai jos dc Ciușlea. Spre miazăzi mai vedem meandrele sale răslețe pc lângă Vulturul de jos, Malurile, Nănești și chiar la Nămoloasa. Albia majoră se mărește foarte mult la Ciușlea și în dreptul Iveștilor se confundă cu cea a Bârladului și a Milcovului ajungând o lățime de peste 25 km. Apoi se strimtează puțin mai sus de Nămoloasa, pentru a se lărgi din nou în dreptul satului Vameșu. La Independența ajunge 16 km., de unde își menține lărgimea până la gură. Aluviunile, ce umplu albia majoră sunt foarte nisipoase și la Independența trec grosimea de. 12 metri. (Aci fântânele sunt cu lanț și două găleți, din cauză că adân- cimea la care se află apa c de 10.50 m. Apa din ele c mai în totdeauna tulbure vara, (fiindcă stratul aquifer se află în nisipul fin al aluviunilor). Am găsit următoarele specii de moluște în aluviuni lângă Inde- pendența : Dreissensia polymorpha Pallas, Unio pictorum L., Cyclas no- bilis, Par. Pc șesul Șiretului se observă în vecinătatea acestui sat, suprafețe relativ destul dc întinse acoperite cu tufișuri mici dc plante, numite în partea locului cătina cu frunză măruntă, verde albăstrue. Această plantă e Tamarix galtica, L. Printre tufe se văd găuri sau gropi în lungime de 1 m. până la 1.50 m. în fundul cărora se deschide dc ordinar gura unui canal, ce se scoboară în adâncime. Aceste gropi nu se întâlnesc decât între tufișurile dc Tamarix, care nu crește decât prin locurile ni- sipoase lipsind cu totul în părțile argiloase ale șesului. Gropile amintite nu sunt altceva decât pâlnii sau bettoire având aceiași origine ca și dolinele Caretului, bine înțeles cu oarecare deosebire. Deși aceste feno- mene nu au fost semnalate, după cât știu, în terenuri nisipoase, totuși cred, că ele pot fi explicate prin digerarea sau disolvarea calcarului din păturile subsolului. Din cercetările făcute în această regiune m’am încredințat, că loessul din dealuri conține mari câtimi de nodule albe calcare. Aceste nodule calcare au procurat și ele firește pat te din materialul aluvionar al șesului, în cât astăzi în aluviunile nisipoase avem pe ici și colo îngrămădiri de nodule calcare. Dacă aceste nodule vor fi disolvitc de către apele de infiltrațiune încărcate cu CO2, vor determină negreșit goluri, ce vor în- gădui scurgerea lesnicioasă a apei subterane și în același timp vor căra încetul cu încetul și o parte de nisip, dând astfel naștere pâlniilor. Poate că în digerarea părților calcare ale subsolului și rădăcinile de Tamarix să aibă vre-un rol. La sudul masivului Covurlui avem mai multe văi cu direcțiunea N. S.: v. Stihului, v. Mălina și v. Cătușa, cari se lărgesc în mod subit în apro- Institutu! Geologic al României 344 R. SEVASTOS pierea șesului Șiretului. Aceste lărgiri trcbuesc explicate prin existența anterioară a unor limanuri. In adevăr nisipul fin, ce se întâlnește peste argila nisipoasă cu Paludinc dela Bărboși, a învoit lărgirea văilor foarte lesne. Cursurile de apă ale acestor văi a cărat nisipul și l-a depus la gura lor sub formă de nămol, care cu timpul a format ezeturi dând naștere limanurilor din dreptul lor. Acest fenomen a avut loc după epoca Wiirm, căci lehmul negricios nou intră pe aceste văi. In valea Șiretului depozitul imediat anterior aluviunilor este format de un nămol negricios, ce cuprinde numeroase gasteropode în el. La Lespezi (j. Suceava) din jos dc podul peste râu el are o înălțime nu- mai de câțiva metri. De aci am cules formele ce le-am publicat în 1903 (B.S.G.Fr. p.178). Acest depozit l-am întâlnit la lonășcști și Cozmcști (j. Tecuci) acoperind crâmpeiul dc terasă cuaternară nouă, ce s’a mai păstrat încă pe țărmul stâng al râului. L-am mai văzut la Bărboși și Cătușa figurându-1 chiar în secțiunea fig. 2 sub numărul 6. Pe partea stângă a Șiretului el c puțin dezvoltat, din pricină că albia s’a tot mutat în această direcțiune. Insă pe partea dreaptă a Șiretului loessul aluvial nou ia o întin- dere mai mare, după cum se poate vedea pe schița de hartă alăturată la acest studiu. Acest depozit îl consider ca terasa cea mai de jos Ts. Terasele pleistocene dela sudul masivului Covurlui le-am menționat în partea topografică Ts, T4 și T5. Pe partea dreaptă a Șiretului avem o depunere pleistocenă, ce co- respunde prin înălțimea sa cu terasa cuaternară nouă T4. Ea se poate urmări dela Piscu Brăila spre apus ne la Satul Xou, Istrăteni, Muchia, de unde marginea ci se îndoae spre Sud pc la Vrăbiescu, Oprică, între- rupându-se pe 4 km. la Xord dc satul Roman; apoi se arată pc la Gemeni, Constantincști, Custura (pc Buzău aproape dc Balta Albă); dc aci se ridică spre nord formând un unghiu drept cu latura precedentă și trecând pe la răsărit de Irculești și Vâlcele; în fine cu largi ondula- țiuni o găsim spre răsărit dc Salcia, Slobozia (pc Râmnicul Sărat), Roz- noveni și Dumbrăvița (pe Șiret). Această linie arată până unde a înaintat roaderea posterioară terasei T4 și în acelaș timp până unde a ajuns depozitele terasei de jos Ts, căci până aci sc afla loessul aluvial nou. Fiindcă pe partea stângă a Șiretului la poalele masivului Covurlui sc găsește terasa vechie cuaternară T-, iar pe dreapta lipsește, trebue, să admitem, că partea din spre Sud de o linie radiată, ce trece pe la gura Șiretului, s’a scufundat în Cuaternar după faza cu nivelul de apă cel mai ridicat. Acest fapt concordă și cu rezultatul sondajului din Bărăgan, căci s’a întâlnit loess până la adâncimea de 38 metri (cota inițială dela care s’a început săparea e 34.50), deci mai jos decât nivelul Mărei Negre. Bazat pe aceste date d-1 Alimăneștianu a conchis, că Bărăganul s’a scufundat în Pleistocen. - Institutul Geologic al României \ ICR CÂMPIA ROMÂNĂ ȘI REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 345 IV. HOTARUL ÎNTRE CÂMPIA ROMÂNĂ ȘI DEALURILE DIN MOLDOVA. După ce am făcut cunoștință cu alcătuirea geologică a Moldovei inferioare, ne este cu putință, să arătăm hotarul între câmpia română și dealurile acestei provincii. Totuși această delimitare e ancvoc dc făcut, fiindcă dacă ne vom sluji numai dc considcrațiuni topografice și hypso- metrice, dc multe ori vom cădea într’un impas, de unde nu suntem în stare să eșim; deoarece colinele Moldovei dc jos se pleacă pc nesimțite spre miazăzi spre a se confundă cu câmpia, după cum se întâmplă cu platoul Cozmeștilor și podișul din Covurlui, unde dela neînsemnata înăl- țime de 50—60 m. ajungem încetul cu încetul până la măguri mai bine dc 300 m. cu văi adânci și codri întemeiați, cc nu le putem face să intre în câmpie cu nici un preț. Iar dacă am admite o curbă de nivel ca hotar între aceste două regiuni, ar fi cea mai mare greșeală, ce nu’mj dau osteneala să o mai probez. Dc aceia este neapărat de nevoie, ca pc lângă împrejurările topografice să luăm în privire și datele geologice. Condus dc acest principiu am observat, că în câmpia română mai Jos de Miicov subsolul c alcătuit întotdeauna din depozite plcistoccnc, pc când Terțiarul nu esc la iveală nici în cele mai adânci ponoare sau mâncături de apă. Căutând a aplică acest criterium am constatat, că el se poate admite foarte bine fără a ne produce cea mai mică perturbare în limita celor două unități și numai astfel am putut fixă hotarul dorit hi mod sigur, nearbitrar și în acelaș timp corespunzător cu orografia. Astfel începând dela gura Șiretului, podișul Covurlui înfațișind desvălitc păturile levantine la Galați, Cătușa, Bărboși și Vamcșu, după aceste puncte vom găsi o linie naturală, cc desparte câmpia dc coline în mod înve- derat; mai cu scamă că aci avem o linie de ruptură veche, care a mai jucat în timpurile noi de tot în Pleistocen. De la Vameșii spre apus câmpia Tecuciului cu mica ei stepă joasă întinsă și netedă, trebue alipită fără preget la câmpie. Criteriul nostru se aplică în totul fără exccpțiune. Pc linia Vamcșu, Manjina, Cudalbi se arată sub loess nisipul roșcat al județului Covurlui, în care s’a găsit Elephas meridionalis mai sus de Galați. La Corod' apare la baza dealului chiar nisipul levantin. Dela Corod la Ungureni granița noastră iarăși e naturală, căci am arătat că dealul dela Ungureni în Plcistocenul vechiu eră sub apă, pe când cel dela Negrilcști eră uscat. Orografia nu mai puțin ne arată o repede adăugire de câteva curbe de nivel. Dela Ungureni spre apus topografia ne dezorientează complect, dacă studiul geologic nu ni-ar destăinui ivirea Terțiarului la lonăseștii dc jos, Institutul Geologic al României 346 R. SEVASTOS Gura Lupei, de unde mai spre nord pe platou trei curbe de nivel apro- piate schimbă înfățișarea ținutului. De aceia dela Ungureni hotarul trebue tras spre apus până la lonășeștii de jos. De aci n’avem, decât să ducem linia la Satul nou de lângă Panciu, unde apare prundul la cota 166 m. pentru a o continuă spre sud până la Odobești. Astfel hotarul câmpiei se arată bine pus, corespunzând atât cu orografia cât și cu alcătuirea geologică. Dacă vom cerceta în toate părțile această linie, ne vom încredința că depășind-o, orografia însăși sc schimbă. Așa la apus de linia Satul Nou-Odobești tărâmul se ridică repede intrând în regiunea colinelor sub- carpatice. De asemene spre nord de lonășești măgurile devin mai pro- nunțate. Poate ținutul de miazăzi al județului Covurlui s’ar părea ca o excepție la regula stabilită pentru despărțirea câmpiei de dealuri, dacă n’am avea aci un alt factor de ordin mult mai puternic, care să ne îndreptățească a pune granița pe linia Șiretului, c vorba de falia radială pe direcția Carpaților, ce trece pe la Galați. V. RAPORTURILE TECTONICE ÎNTRE CÂMPIA ROMÂNĂ ȘI COLINELE DIN MOLDOVA. Acum când am ajuns la finele studiului nostru e lesne de a arătă raporturile tectonice între câmpia română și colinele din Moldova, descriind în acelaș timp și deosebitele peripeții, la care au fost supuse ținuturile despre alcătuirea geologică a cărora ne-am ocupat. Problema a fost greă de tot, mai cu seamă că lipseau jaloanele necesare unei asemenea dc- monstrațiuni, iar scurtul timp, de care am dispus, și împrejurările nu tocmai prielnice, în care am lucrat, vor motivă lacunele, ce sc vor găsi poate în acest studiu. Dar problema e foarte însemnată, căci dela dezlegarea ei atârnă lămurirea multor chestiuni privitoare la Plcistoccnul și finele Plio- cenului nu numai din România .și din Bucovina cu Galiția, de unde isvo- răște Prutul și Nistrul, ci încă din bazinul Austro-Ungar al Dunării. Pentru descifrarea diferitelor epoce, firește, eră absolut trebuitoare cunoștința amănunțită a depozitelor pleistocene și de aceia ini-a folosit foarte mult faptul, că în ultimii ani m’am ocupat mult cu aceste depozite din Moldova. Din expunerea resumativă, ce urmează, sc va constată, că concluziunile sunt neforțate și decurg limpede din faptele arătate. Istoria regiunei noastre nu e tocmai veche geologicește vorbind, căci cele mai inferioare pături, ce le întâlnim, sunt dela finele Terțiarului, adecă depozitele levantine. Pe lângă localitățile cu fosile dela Bărboși și Galați, noi am găsit fosile la Cătușa, Frumușița, Stoicani și Vameșii. Am deosebit nivelul de Institutul Geologic al României CÂMPIA ROMÂNĂ Șl REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 347 argilă inferior de un nivel argilo-nisipos, apoi altul dc nisip fin. In acest nisip s’a aflat Mastodon arvernensis la Tulucești, iar Mastodon Borsoni dela M-rea Adarn ar proveni tot din acest nisip. Pe baza accster resturi de Mammifere am echivalat depozitele cu Astianul. Deasupra nisipului cu Mastodon urmează un nisip roșcat cu prund mcnilitic, cc l-am urmărit împrejurul masivului Covurlui: dela Foltești la Stoicani, Frumușița, Galați, Bărboși, Vameșu, Manjina până la Cudalbi. In acest nisip s’a găsit Elephas meridionalis lângă Galați și un canon dc Equus stenoms ? la Vameșu, deci reprezintă un nivel cu desăvârșire superior din Plioccn, Sicilianul. Acest prund lipsește la Corod și c înlocuit cu pături dc argilă și marne; lipsește deasemenea în platoul Cozmești. Trebue să adaug însă, că unde lipsește acest nivel dc prund acolo, sau avem două nivele roșii în loess (de exemplu la Cozmești) sau un nivel argilos la baza loessului (Corod). In studiul regional am arătat, că prundul de 240 m. dela Panciu- Odobcști e Levantin (Astian) și corespunde în nivel hypsometric și în numărul păturilor cu depozitele din țărmul stâng al Șiretului dela Poiana. La Poiana și lonășeștii de jos avem probe dc falia Șiretului și un crâm- peiu din albia vechie a Șiretului cu 100 m. mai sus decât cea dc astăzi la Poiana. La Deocheți, Satul Nou (Panciu) și Odobești este un nivel de prund (170 165 m.) fără legătură cu Levantinul, care trebue să fie în relațiune cu terasele plioccnc ale Șiretului. Aceste fapte materiale precum și altele, cc nu le mai reamintesc, îmi îngădue a trage concluziunile tectonice următoare: In pliocen La finele Levantinului (Astian) au avut loc mișcări în scoarța pă- mântului, s’a produs o dizlocare după o linie radială la Carpați, ce trece pc la gura Șiretului, fiind în legătură cu o vechie falie nordică a horstului dobrogean. Atunci Levantinul din Moldova de jos s’a plecat spre sud, însă nu de o potrivă dela marginea colinelor subcarpatice până la Galați, ci masivul Covurlui a rămas mai sus, câmpia Tecuciului s’a scoborât mai jos; platoul Cozmeștilor necontestat deslipit de Levantinul din județul Putna, deși scoborât, s’a oprit puțin mai sus decât podișul Covurlui. Aceasta eră orografia la începutul Sicilianului. In masivul Covurlui, care eră uscat, s’a depus prundul fluviatil cu Elephas meridionalis. In scufundătura Tecuciului avem argile cu nodule și lehmul de sub loessul dela Corod, prin urmare eră sub apă. Pe valea Șiretului între platoul Cozmești și linia Odobești-Panciu intră un golf al lacului sicilian, ce a depus prundul de 165 m. și în el se varsă Șiretul. Nivelul Mării Negre eră și el mai sus cu 405 picioare A Institutul Geologic al României IGR/ 348 R. SEVASTOS (Th. English). După această fază nivelul mării Negre scăzând apa lacului se retrage și râurile își adâncesc albiile lor. Astfel intrăm în Plei- stocen cu o epocă interglaciară caldă, cu o faună de herbivore mari africane, când începe a se depune loessul eolian vechiu. Acest nivel e foarte subțire de ordinar. In pleistocenul vechiu. Loessul din tot masivul Covurlui are un nivel, ce-1 întrerupe. Sau avem o pătură dc Loess roșcat, ce corespunde unei faze climaterice par- ticulare, a cărei intensitate crește către munți. Astfel pe malul abrupt sus la Poiana și la Panciu stratul înroșit ia o mare dezvoltare. In alte puncte în locul stratului înroșit găsim o pătură de argilă corespunzătoare, cum e la Cudalbi și Manjina. Argila s’a depus sub apă, pe când pătura roșie fără îndoială s’a format pe uscat. Dc aci urmează, că în Cuaternarul vechiu apele au fost ridicate pe acolo, pe unde este argila și a lipsit pe unde aflăm pătura roșie. Aceste considerente m’au îndreptățit să afirm, că câmpia Tecuciului până Ia Ungureni a fost sub apă în Cuaternarul vechiu, când s’a înămolit colțul său nord-estic (platforma Ungureni- Corod-Matca) în parte și de către nisipul adus de vânturi dela nord; chiar astăzi valea Bârladului e foarte nisipoasă. Insă dealul Negrilcștii și cel dela Corod era uscat. In partea de răsărit a câmpiei Tecuciului la Cudalbi și Manjina în loess e o pătură de argilă, deci pe marginele masivului Covurlui eră apă, interiorul însă era uscat, probă lutul roș dela Pechia și mai sus de Galați. Platoul Cozincștilor în Cuaternarul vechiu eră sus și uscat, căci în loessul său nu găsim nivel argilos ci două nivele roșii (cel inferior e echivalent terasei cu oseminte dc Elephas antiquusY Pentru a explică mica înălțime actuală a acestui platou trebue să admitem o scufundare posterioară acestei fase în Cuaternar, căci altfel nivelul ridicat al apelor din Pleisto- cenul vechiu, l-ar fi acoperit și ar fi lăsat argilă în loess. Partea sud- cstică a fost inundată în Cuaternarul nou, căci am găsit în terasa din fața gării Tecuci un strat de nisip în loess. Partea sudică a masivului Covurlui a fost acoperită de apă în această fază, probă terasa înaltă T-,, dc care m’am ocupat în capitolut I. După această fază pleistocenă cu apă ridicată, urmează alte mișcări în scoarța terestră, care scufundă ținutul mai jos de falia radială Galați, scoborând de ase- mene până în pozițiunea actuală platoul Cozmești. Loessul continuă a se depune în părțile ce erau afară din apă. In Pleistocenul nou câmpia Tecuciului eră aproape ă fleur d’eau și înisipită necontenit de către vânturile dela nord. CÂMPIA ROMÂNĂ ȘI REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 349 La sudul județului Covurlui se formează terasa inferioară, ce co- respunde cu înămolirea câmpiei române din județul Brăila și Râmnicul Sărat și poate din Putna. Tot atunci s’a depus și terasa inferioară T4 dela Ungureni, Negrilești cu Elcphas primigenius Blum, precum și terasa in- ferioară T4 a Șiretului. O ultimă erosiune are loc prin scoborârea nivelului Mării Negre, după care se depune loessul nou aluvial T3. In fine urmează crosiunea în acest nămol și umplerea cu aluviuni. LES RELATIONS TECTONIQUES DE LA PLAINE ROUMAINE AVEC LA REGION DES COLLINES DE LA MOLDAVIE PAR R. SEVASTOS (resume) L’etude est divisde en cinq chapitres: I. la topographie; II. le climat; III. l’etude regionale, IV. la limite entre la plaine roumaine et Ies collines moldaves et V. la tectonique. Pag. 312. I. La Topographie. La plaine, d'un aspect tout-â-fait uni- forme et monotone, presente une surface presque plane, qui offre un ho- rizon infini quand on regarde vers le Sud ou vers l’Est, tandisque vers le Nord et l’arc carpathique se dressent Ies asperites de la chaîne, qui sc profilent en silhuettes vaporeuses estompecs par la distance. La pente descend douccment vers le Danube. Les formes topographiques sont uni- quement dues aux crosions des cours d’caux et des eaux sauvages. L’elc- ment du relief est le grind, qui est une colline peu eleve au-dessus de la valide avec laquelle il est en relation par des pentes. insensibles. Vers le nord de Milcov la plaine se confonde avec la depression de Tecuci, tandisque au dela du bas Șiret ellc est en relation avec les collines du dept. Covurlui, qui presentent un noyau (300 m.) ou le chene et l’drable (Acer platanoides) devicnnent vigoureux. La plaine de Tecuci scparce des collines duCovurlui par la vallee rectiligne de Geru et sillonee par celle du Bârlad, presente une hautc platcforme dans le coin NE, qui est une ancicnne terrasse plcistoccne. Le reste de cette depression est remblayd par des sediments du Pleisto- 350 R. SEVASTOS cene recent {Elephas primigaiius Blumenbach â Negrilești). Le carac- tere dc la plaine roumaine est plus accentue. Les horizons sont largement decouverts, mais l’aspect dc ces plaines en depit dc leur fertilite produit unc imprcssion de monotonie et de tristesșe, meme desolante, quand on approchc Ivești, ou le sabie mouvant, chasse par le vent, forme des accu- mulations que M. Gr. Ștefănescu Ies designe sous le nom de dunes. Pag. 316. II. Le climat de la Moldavie inferieure est extreme; l’hivcr rude, le printemps court, les pluies d’ete insignifiantes, tandisquc Ies vents chauds sans relâche dessechent la terre, par consequant tonte vegetation herbeuse s’arrete. En maints endroits la pousiere est accumulee de tcllc maniere que la moindre brisc souleve dc nuages considerablcs de sabie fin. Des preș sales existent sur la plaine du Bârlad ct celle du Șiret, de meme que le long du Danube dans le voisinage dc Galați, oii l’on trouve des plantes marincs Suaeda maritima, Salicoi nia her barca, Arc- naria salina ctc. La plaine dc Tecuci est tine petite steppe â caractere pcu accentue. Les collines du dept. Covurlui nc peu- vent entrer dans ccttc categorie. Pag. 318. III. La geologie regionale. Les gcologucs qui se sont oc- cupc dc la Moldavie inferieure: Cobălcescu (1883), S. Ștefănescu (1897), Simionescu (1903), Gr. Ștefănescu (1905), ne font mention que du gisc- ment fossiliferc de Bărboși decouvert par Cobălcescu en 1883, qu’ il rapportc au Levantin; en 1903 M. Simionescu trouva un autre gisement preș de Galați. Le teste de la rbgion (ă l’exception des montagnes), etait considere d'âge pontienne (Saba Ștefănescu ct I. Simionescu). Le levantin de Bărboși. Au pied de la colline Tirighi n a, qui se dresse entre les vallces de la Mălina et de la Cătușa, les argiles â Paludincs se trouvent ă decouvert sur une hauteur dc 3 metres, avec une stratification horizontalc ct on pcut observer Ia succession suivante; (voir Fig. 1, page 320). 1. A la base on trouve une argile grise plastiquc, dont l’epaisscur ne pont etre constatec, car cile dcsccnd cn profondeur. Au-dcssus du niveau dc terrasse- ment cile est visiblc jusqu’â un metre. Les partics altdrecs par les agents atmos- pheriqucs deviennent brun rougeâtrcs. 2. Au-dcssus fait suite des couches marneuscs jauncs elaires, sablcuscs, tres fossiliferes, alternant avec minces couches d’argile sousjaccnte. Les fossilcs sont nombreux mais tendres, surtout les Paludines ct les Unio. Cctte assisc a fourni les cspeccs citecs par Cobălcescu, S. Ștefănescu ct Simionescu (1). 3. Un mincc niveau d’argile rubefide parseme dc petit gravicr. Le gravicr decrit par Cobălcescu nc sc voit plus ; probablcment qu’il est rccouvert par d'eboulis. 4. Du sabie extremement fin, qui doit etre cn pârtie rapportc au levantin, (I) Voir les listes des fossilcs dans le texte roumain pagc."319. CÂMPIA ROMÂNĂ și REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 351 car â Cătușa, commc nous allons Ic voir plus bas j'ai trouve â un nive.au corres- pondant,. Unio rumanus Tour. ct aussi Ic long dc la voie fcrrec Galați-Bcrcști, dans Ic mâme sabie, plusicurs fossilcs levantins. 5. Entin 16 metres dc loess sablonncux tres lin, pourtant porcux, dc cou- leur claire, n'ayant quc 0,2 m. dc torre vegetale. A l’Est, sur le flanc des coteaux, se trouve plaquc le loess grossier, tres poreux, de couleur foneme, avec Helix dobrudschac Parreys, H. (Fruticicola) hispida MOller et autres especes dc Gasteropodcs terres- tres, quc j’ai rencontre dans le meme loess sur la rive gauche du Șiret â Lespezi (dept. Suceava). C’cst un depot tres recent et il constitue ce quc nous avons appelc la terrasse T3. En suivant la falaise en aval de Cătușa â travers Ies vignobles, j’ai decouvcrt un nouveau gisement avec nombreuses Paludines e.t Unio. (Fig. 2 pag. 322). L’argile plastique infericurc est couvcrte d’cboulis. On ne voit qu’â partir de la couche 2 l’argile claire sableuse, qui renferme Ies especcs suivantes: Paludina leioslraca, BRUSINA Melanopsis acicularis, Ferussac. » Esperi, Ferussac. » Covurluensis, COB. Hydrobia grandis, Cob. Valvata Cobâlcescui, Brusina. J.ithoglyphus Xeuniayri, Brusina Pisidium Covurluense, Cob. » lassiense, Cob. Unio rumanus, Tourn. Dreissensia polymorpha, PALLAS. Ensuite vient la mince couche dc gravier 3, le meme sabie fin 4 commc â Bărboși, dans lequel existe Unio rumanus Tourn. Au-deșsus, le loess jaune claire, tres sableux couronne la falaise. (Fig. 2). La valiee du Prut et de la Chiajna. — A partir de Galați vers le Nord, dans la valiee du Prut, le Levantin est couvert d’un fort manteau de loess decoupe en falaise et avec des lignes horizontales rouges. II sert ă la fabrication des briques. Au-dessous il y a un sabie grossier, rougeâtre qui a fourni Ies dents A’Elephas meridionalis, citc par M. Sava Atiianasiu (Clasificarea Terenurilor Neogene) dans le Levantin superieur. A T u 1 u c e ș t i apparait le sabie levantin deja rencontrd â Bărboși et Cătușa. II est un peu plus grossier en ayant toutefois Ies autres carac- teres. C’est d’ici qu’on a extrait la dent determinec par M. Gr. Ștefă- escu (1) commc Mastodon angustidens ct quc M. S. Atiianasiu considere comme appartenant ă M. arvernensis (2). Au N et preș de la gare de Fr u muși ța, le Levantin affleure dans une grande tranchee. A la basc on constate l’argile de couleur (1) SAVA Atiianasiu. Clasificarea terenurilor neogene, 1906, Iași. (2) Sava Atiianasiu. Contribuțiuni la studiul faunei terțiare de mamifere. Anuarul Institutului Geologic al României, I, 1907, p. 133. Institutul Geologic al României 35? R. SEVASTOS foncee sur l’Opaiseur de 2 metres et sans fossilcs. Elle est cquivalente ă l’argile grise de Bărboși 1. Au dessus fait suite le sabie claire, que nous venons de voir â Tulucești mais heureusemcnt ici il est fossilifere. J’ai rccueilli Ies formes suivantes: Paludina leiostraca?,Tres fragile ne pcrmctant uno determinat ion sure, Unio rumamis Tourn. Dreissensia polymorpha Pallas, Donc ce niveau appartient au Levantin etant synchroniquc des ar- giles fossilifere de Bărboși et Cătușa. A Stoi câni au km. 29,6 de la voie ferree Galați-Bcrcști, j’ai rencontrc de nouveau le Levantin fossilifere avec la succession suivante : 1. A la basc la infime argile comme â Frumușița. 2. Argile ccndrec avec Paludina leiostraca BrusiNA, tres fragile. 3. Sabie blanc, fin S metres 4. Du sabie rubefie et du petit gravier avec : Paludina sp., Lilhoglyplms Neumayri Brusina, Cydas sulmobilis Cob. Le gravier 4 prend un grand dcveloppement preș dc F o 11 c ș t i ă Baba-Draga. La plupart des elements du gravier sont menilitiques. Je l’ai rencontrc encore plus au Xord, au km. 37 des chemins dc fer. Enamont de la gare Lascar Catargiu, le long du vallon Chincja, le sous-sol des coli nes est constitue par un sabie avec rognons dc greș qui prend un dbvcloppcment plus grand en epaisseur, que celui des col- lines bordant immediatement la vallec du Prut. Au km. 55 dans leravin de Căzăncști j’ai observe le contact du sabie â rognons sur l’argilc plastique. Dans le vilage dc Bă ne as a au km. 61.500 l’argilc sc montre au niveau du terrassement supportant le meme sabie ă rognons. A F ti 1- gurești, le lit du ruisseau git sur l’argile, ce qui permet l’existcncc des deux ctangs â Popișcani. A Ghibărțcni le fond de la vallec est sur le sabie, donc l’argile doit etre en profondeur. Les donnâes, qui precedent nous pcrmettent de dresser le profil de l’argile Ic long dc la voie ferree Galați-Berești. (voir Fig. 3, pag. 324). En examinant ce profil nous verons, que le niveau de l’argile est en continuite ct qu’il s’agit de la meme couchc, qui dans le X du dept. de Covurlui supportc Ic sabie â rognons (Băneasa et Căzănești) et â partir de Foltești vers le 5 le sabie devient fossilifere. Les fossiles Mol- lușques et Mammiferes mentionnes plus haut nous servent de fixer d’unc maniere certaine âge de ces depots. IIs sont cquivalents au Levantin. L’argilc de base avec Paludina leiostraca Brusina represente le Levantin /«/A-/ez/r = Plaisancien. L’argile sableuse fossilifere de Băr- boși, Cătușa et le. sabie dc Tulucești, Fr um uși ța, S toi c an i ă Institutul Geologic al României jgrZ CÂMPIA ROMÂNĂ ȘI REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 353 causc clc Mastodon arvernensis {'Xv\\xcești) doit etre rapporte ă un niveau supericur au Pliocenc moyen=Astien (1). Enfm le sabie rubefie ct le petit gravier avec Elephas meridionalis preș de Galați, doit etre place â la fin du Pliocenc supericur, Sicilien. M. Grigorowitsch-Beresowsky dans Ic travail «Die Pliociin und Post- pliocân Ablagerungen in Siid Bessarabien» se fondant sur unc riche faune des Mollusques ainsi quc sur la presencc du Mastodon arvernensis Crois. ct Job. demontre, qu’ă partir de Reni (Giurgiulcști) cn ainont du Prut, jusqua Slobozia Marc ct Brânza se trouvent des sables levantins corespondant aux couchcs superipurs â Paludines de Slavonie, couches â Vivipara Sturi Neumayrl Cos depots sont recouvcrts par un horizon plus recent que l’autcur rapporte au Postpliocenc ct cn derniere analyse d’apres M. Androussow il Ic synchronisc avec le glaciaire Saxonien (21 Geikie, donc Mindel Pexck. A Caragaci ce depot ren ferme Vivipara diluviana Kunth et Elephas meridionalis Nesti, especes qui ont etc trouvees aussi en Mol- davic. Cet horizon sc trouve le long du Prut depuis Giurgiulești jusqu’â Slobozia Marc ct vers l’E â Caragaci (rive orientale du lac Cahul) ct â Babele (rive E. du lac lalpug). II en suit une parfaite concordance entre Ies couches situces sur Ies deux rives du Prut. Le Levantin de Vameșu. A Vameșii (dept. Covurlui), dans Ies ravins preș de l’eglise, j’ai trouve Ies depots levantins tres fossiliferes, stratifics presquc horizontalement â dccouvert sur une hauteur de 14 metres, avec la succcssion suivante (voir Eig. 4, page 324). 1. A la basc du sabie lin, clair, avcc paiilctcs ticmica oii j’ai rccucilli: Palu- dina, leiostrara Brisina, Melanopsis acicnlaris Fer, M. covurhtcnsis Cob., Cyclas sitbnobilis Cob. 2. Du petit gravier menilithiquc a quarzites ct greș avec: Melanopsis acicu- /aris Fer., M. covtirhiensis Cob., Unio aff. rmnanus Tourn. 3. Trois metres sabie sans fossilcs. 4. Unc couchc d’argilc 0.70 m. cn minces couchcs rubefices alternant avcc d’autrcs gres. 5. Altcrnancc d’argilc ct dc petit gravier â elements cristalins 100 m. avcc: Paludina leiostraca. IJRUSIXA, P. Michaeli, Cob. P. achatina. Brug. P. diluviana. Kunt. (1) Voir la discussion dc M. S. ATHAXASIU sur l’âgc des depots â Mastodon arvernensis ct M. Borsoni dc Bcssarabic, d’apres VEN.JUK0W ct SlNZOW. Contri- buțiuni la studiul faunei dc mamifere. Anuarul Inst. Gcol. al României. Fasc. 1. (2) Ce nom sistcmatiquc a etc antericurcmcnt appliquc par Munier-Chai.- MAS ct M. DE LAPPAREXT a l’etagc du gris rouge permien; il est donc preferablc d’cmploycr la denomination Mindel dc M. Pexk, potir eviter toutc confusion; il cn est de meme pour l’Helvetien. n 354 R. SEVASTOS Tylopoma Pitari, BRUSINA. Bithinia tentaculata, LîNNE. Palvata serpens, Sabba. V. Cobalcescui, Brusina. Melanopsis covtirhiensis, COB; M. acicularis, Fer. Lithoglyphus Neumayri, Brusina. Neritina sp. Pisidium covurtuense, Cob. Cyclas subnobtlis, COB. Dreissensia polymorpha, Pai.las el un canon postirieur cfEquus probablc- mcnt Stenonis, RCth. Ce loess qui couvre ces depots prescnte des nodules calcaircs. Les couches jusqu’au niveau 4 inclusif, doivent etre rapportces au Levantin superieur —Astian. Le gravier 5 par la presânce dc l’Equus meridionalis (?) peut etre parallelisd au sabie roux de Calați avec Elephas meridionalis, surtout que ces deux mamifcres se trouvent en Europe dans le meme gisemcnt. A Slobozia Conac hi le sabie levantin est transforme en greș dur exploite, rccouvert par des calcaires et des marnes lacustres. (Fig. 5 pag. 326). A Pe c h c a les excarpements mcttcnt au jour (Fig. 6, pag. 326): 1. L'argile sablcusc 30 metres avec Dreissensia polymorpha,Va\..,2. marnes glumcleuses â concrctions calcaircs, 3. unc argile foncee, 4. dix metres dc loess, avec un niveau roux; 5. deux metres du loess jaunc. La lisiere occidentale du plateau de Covurlui peut etre etudiee â M anj i n a-C ud a 1 b i. (Fig. 7 et 8, page 327). Sur le sabie astien on trouve un mincc niveau dc sabie rubefic, grossicr ou dc petit gravier (= sabie de Calați Elephas meridionalis} rccouvert par 15—20 m. loess avec une couche d’argile vers la basc. A Corod (Fig. 9 page 328) sur le sabie astien 1 reposent des marnes blanches â nodules calcaircs 2 et du lehm 3 altere â la surfaec ct ravine, demontrant rimmersion des couches avant la formation du loess ; de plus, le loess presente un niveau chocolat 6. Le niveau roux dans le loess (Pechea et Corod) dapres quelques gdologucs serait le resultat d’un regime climaterique special tres humide qui a chargc le loess superficiel d’une grande quantite d’humus, et plus tard, par l’oxidation du fer, il a obtenu la couleur rouille ou memerousse (1); pour d'autres (2) il serait forme pendant une phasc determinee de l’cpoquc pleistocene quand un froid sec, rigourcux et de longue duree, devait entraîner la congelation permanente du sol â une certaine profondeur. Cctte zone rubcfiee sans nul doute a suspendu, quoi qu’il en soit, la formation du loess, ou par un froid sec et rude, ou par unc grande hu- midite. Le phenomene est general pour la Moldavie inferieure, car oii manque la zone rubcfiee, cile est remplacâc par unc couchc d’argile, ce qui arrive â Cudalbi et Manjina. Cette argile (lehm) ne peut âtre cxpli- qu6e autrement, que par rimmersion dc la contr6e, qui correspond au (1) G. MURGOCI, Congres internat, du petrolc III scs. Guide des excursions. p. 236. (2) A DE LAPPARENT, Trăite Ed. IV, p. 1616. Institutul Geologic al României CÂMPIA ROMÂNĂ ȘI REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 355 niveau le plus releve des eaux pendant Ie Pleistocene ancien, lors dc Ia formation de la terrasse de 55 â 60 m. Ce niveau est etaye aussi sur l’existence du gravier que l’on trouve â Slobozia Conachi sur Ies depots lacustres. Par conscquant ii nous sera permis de separer le loess en deux epoques: le loess inferieur ancien posterieur au Mindel-Eiszeit et ante- rieur au niveau releve du Pleistocene ancien; et le loess superieur nou- veau posterieur â la terrase de 60 m. A Corod le gravier rubefie (Mindel) est rcmplace par des marnes et du lehm; donc cette localite devait etre en d’autres conditions hypso- metriques que le plateau de Covurlui. Le gravier nous indique des con- ditions fluviatiles, tandisque Ies secondes, des circonstances lacustres. La limite septentrionale de la plaine de Tecuci. La fig. 11 (page 330) montre deux terrasses de la valide du Bârlad: la superieurc de 56 m. = Tr,, l’inferieure de 16 m. = avec Elephas primigenius Blum. La coupe synthetique de Corod â Tecuci (Fig. 12) explique Ies rapports des depots: 1, Ies alluvions de la plaine; 2, la terrasse inferieure â Ele- phas primigenius; 3, la haute terrasse pleistocene, avec des Gasteropodes actuels â Ungureni, doit etre rapportee au temps de l’ancienne im- mersion, lors du niveau le plus releve des eaux. Elle est contemporainc â la zone rubefiee de Corod et de Negrilești, car cette zone manque sous la terrasse. Donc pendant l’erosion de la vallee dans Ies alluvions de la haute terrasse le loess 4 devait se deposer. Le loess 6 ancien, comme nous venons de le voir, est anterieur â la plus grande immersion, 6 est plus ancien que 3. Les marnes 8 et le lehm 7 representent un depot contemporani â Elephas meridionalis, carie gravier rubăfie manque ici sur le Levantin. La rive gauche de Cozmești â Poiana. A Cozmești la rive gauche escarpee du Șiret ne montre que le Pleistocene (Fig. 13, p. 332). En remontant le Șiret â partir de la plaine roumaine, pour la premiere Ibis â lonășești de jos on rencontre sous le Pleistocene, des affleurements plus anciens. C’est l’argile 7 (fig. 14, p. 333) et le sabie 8, qui doivent repre- senter Ic Levantin. En amont dc cette localite nous allons voir d’cpaises couchcs dc gravier repressirtant des depots plus profonds de la scrie levantine. On constate egalement un changement dans la topographic de la region. Jusqu’â cette latitude la pente N-S des collines est doucc et les courbes de niveau se deroUlent largement; au contraire â partir de lonășești vers le N les isohypses se resserent. En me fondant sur ce considerent j’ai fixe ici la limite septentrionale de la plaine. A lonășești din deal le loess prend un tres grancl dbveloppement en epaisseur (78 m.). Au pied de la rive on observe un lambeau de la terrase de 18 m. A Poiana (fig. 15,p. 334) leloess rouge brique atteint 25 m. A la cote 180 m. j’ai trouve une plateformc nivelee et rcmblayfie dc sabie, longue JT Institutul Geologic al României IGR/ 356 R. SEVASTOS de plusieurs centaines de metres et large de 70— 80 m. C’est un ancien lit du Șiret â 95 m. au dessus dc l’actucl, corrcspondant donc â la terrasse de 100 in. du Pliocenc superieur, le gravier â El. meridionalis. En meme tcmps le support de ce lit est constitui par des couches levantines voutecs, que nous retrouvons plus haut dans l’cscarpement. II s’en suit que l’an- cien cours s’est instale apres la dislocation du Levantin. La fig. 16 (p. 33K) montre le plongement du Levantin vers le S. et sa disparition â Tonășcști. Trăit d’union entre le facies de Cândești et celui de Băr- boși. Dans la vallee du Berheci (aff. du Bârlad) le Levantin forme le trăit d’union entre les depots de la rive gauche du Șiret â facies de Gân- dești avec beaucoup dc gravier, et ccux du dept. Covurlui (Fig. 17, pag. 337). Si l’on compare cettc coupe â celle de Poiana (fig. 15), on est frappc dc la disparition du gravier. Ainsi la couche de gravier 6, â Poiana a 12 m., tandis qu’ici elle n’est reprâsentee que par une mince traînee dc petit gravier. Par contre, largile monte dans la scrie et dans la pârtie inferieure, elle domine sans partage. Ainsi les niveaux de gravier sont d’autant plus forts, qu’ils ont cte deposes plus preș du rivage et diminuent en s’eloignant au large. Dans le dept. Covurlui le Levantin presente seulement deux niveaux: des argiles â la base, et du sabie. Relations des contreforts carpatiques avec l’avant-pays. Les contreforts des Carpathes constituent la zone des prairies et des vignobles rapidement inclinees versl’est et se deroule en bas avec mollesse. Le sous-sol est forme par le Levantin â facies de Cândești (gravier avec des elements cristallins); en outrc.il y a un cordon de gravier qu’on pcut suivre de Deocheți (v. Zăbrăuți) cote 166 m. par Satul nou (Panciu) 170 m. jusqu’â Odobești, â la cote 165 m. C’est un cordon de rivage d’une phasc lacustre posterieure â l’Astien. II correspond en altitude â l’ancien lit du Șiret, que nous venons de voir â Poiana. Mais l’anciennc riviere ne descendait pas jusqu’â Deocheți; le cordon de rivage montre l’existcncc d’un golf entre la collinc de Panciu et le plateau de Cozmești pendant le Pliocene superieur-.Sicilien. La Vallee du Șiret. — Le cours du Șiret â la latitudc de Coz- mești est â l’etat divaguant, avec plusieurs bras anastomoses engendrant un reseau, qui se modific avcc facilite, meme depuis les rclcvces de l’etat major, il a subi un changement notable. Je crois, qu’on peut expliquer ce fait par deux tendances antago- nistes determinees par un seul agent physique, la direefion de la pluie. La pluie venant de l’ouest, le coteau et la rive gauchc rețoivent dc face beaucoup de pluie et sont le theâtrc d’eboulements enormes. 11 en suit le dcplacement du lit vers l’Est; et, si l’erosion dc la cote suivait de preș et scrait parallele â celle de la rive, tous les bras de la riviere scrait concentres dans un scul. Mais sur le coteau ont licu des effondrements Institutul Geologic al României CÂMPIA ROMÂNĂ ȘI REGIUNEA COLINELOR DIN MOLDOVA 357 et des glisements qui descendent les eboulis sur le lit majeur. Cette masse est etalee par les grandes crues au pied de la berge, repoussant le lit vers l’ouest. En meme temps le Șiret est pousse dune maniere continue vers l’Est par ses afluents de droite, qui, descendant des mon- tagnes, charrient sur une pente forte une grandc quantite d’alluvion. Entre les conffluents de la S u ș i t a et de la Putna le lit majeur de Șiret est tres ctroit grâce â cette circonstance, et c’est â la meme cause qu’il faut attribucr le deplaccmcnt de la riviere Putna vers le Sud en quittant son ancicn lit Putna Seacă. A partir de Balta Raței jusqua Răstoaca le lit majeur est tres developpe; lâ nous trouvons un ancicn lit du Șiret, qui part de Ciușlea, preș de Vulturul de jos, Malurile, Nănești et Nămoloasa. Tout â coup â Ivești, la plaine du Șiret rejoint celle du Bârlad et le lit ma- jeur atteint 25 km. dc largeur. A Independența il n’a que 16 km. Les alluvions sont tres sableux et dans cette derniere localite depassent 12 metres d'cpaisseur, renfermant Dreissensia polymorpha Peli.es, Unio pictorum L., Cyclas nobilis Parreys. Pag. 345. IV. La limite septentrionale de la p aine. -Apres avoir etudie la constitution geologique de la Moldavie inferieure, nous pouvons montrer la limite entre la plaine roumaine ct les collines de cette province. Neanmoins la delimitation n’est pas chose facile, car si nous allons nous guider exclusivement par des considerations topographiques et hyp- sometriques, plus dune fois nous rencontrerions des obstacles infranchis- sables, etant donnee la pente insensible par laquellc les collines moldaves se confondent avec la plaine, ce qui arrive avec le plateau de Cozmești ct surtout avec celui de Covurlui, ou depuis l’altitude de 50—60 m. on atteint sans aucun ressaut la croupe de 300 m. profondement coupe des vallces et avec de sombres forets, qu’on ne peut bien entendu faire entrer dans les plaine. En admcttant une courbe de niveau potir limite ța serait la plus grande faute, que je n’ai pas le loisir dc demontrer. Donc il est absoluinent indispensable dc considerer en autre les condi- tion topographiques et les donnees geologiques. Guidc par ce principe j’ai observe, que le sous-sol de la plaine roumaine au X. de Milcov est toujours constitue par le Plcistoccne, tan- disque les depots tertiaires n affleurent pas dans les plus profonds ra- vins; au contraire, partout dans la region des collines, â leur pied ou dans les escarpements, nous trouvons du Levantin. xAdors la prcsence des affleurements tertiaires est un caractere des collines. J’ai essaye d’appliquer ce criterium et j’ai constate, qu’il peut etre admis sans aucune restriction et sans produire la moindre perturbation dans la limite de ces deux unites; de plus, en me fondant seulement sur lui, je suis arrive â mon but, c’cst-â-dire j’ai pu fixer cette ligne d’unc 358 R. SEVASTOS maniere certaine et non arbitraire, ă la fois cn concordance avec l’orographie. Ainsi â partir de l’embouchure du Șiret le plăteau de Covurlui presentant les affleurements levantins deGalați, Cătușa, Bărboși et Vameșu, nous avons une ligne naturelle qui separe la plaine d’une maniere tranchante, surtout que nous sommes en prdsence d’une ancienne faille, qui a rejoud dans le Pleistocene. Vers l’ouest de Vameșu la plaine de Tecuci avec sa petite steppe basse et plate, doit etre jointe sans hcsi- tation â la plaine. Xotre critcrium s’appliquc parfaitement aussi pour ccttc rdgion sans aucune reserve. Le long de la ligne Vameșu, Mânji na, Cudalbi sous le loess affleure le sabie rubefie du dept. Covurlui (avec El. mcridionalis\ A Corod au pied de la falaise se montre meme le sabie levantin. Quoique moins visiblede Corod â Ungureni notre limite est pourtant naturelle, car nous avons montre l’immersion de la colline U n ■ gureni dans le Pleistocene ancien, tandisque celle de Ne gri le ști etait au dessus des flots. De son cote l’orographie nous indique l’ajou- tage de plusicurs courbes de niveau. En nous guidant de la topographie nous sommes completement desoriente vers l’ouest dc Ungureni; mais l’ctude geologique nous releve l'affleurement du Tertiaire â Io nășești de jos, ou sur le plateau, trois isohypses rapprochees changent l’aspect de la contree vers le N. Par consdquant la limite doit etre tracee par lonășești â Satul nou (preș de Panciu) oii affleure le gravier du cordon litoral sicilien, pour la con- tinuei- vers le sud jusqu â Odobești. La limite ainsi tracee est bien placce et se trouve en conformite avec la topographie et la constitution geo- logique. En examinant partout cettc ligne, nous avons la conviction qu’en la franchissant, l’orographie change aussitot. Ainsi â l’Ouest de Satul Nou-Odobești le sol se releve et nous nous trouvons dans le domainc des collines subcarpathiques. De meme au X. de lonășești les collines deviennent plus prononcees. La pârtie meridionale du plateau Covurlui parraîtrait une exception, si nous n’avions pas ici un facteur d’ordre su- perieur, qui nous justific de mettrc la limite sur la ligne du bas Șiret; il s’agit de la faille radiale aux Carpates passant par Galați. Pag. 34(5. V. Relations de la plaine avec les collines moldaves. Les mouvements de l'ecorce qui curent lieu â la fin de l’etage Levantin, ont produit une dislocation d’apres une ligne radiale aux Carpates, passant par l’embouchure du Șiret, du reste en relation avec l’ancienne faille septentrionale du horst dobrogeen. C’est alors que le Levantin de la basse Moldavic plonge vers le Sud, mais pas dela meme maniere â partir de la lisiere des collines subcarpathiques, jusqua Galați. Le plateau dc Covurlui demeurc plus haut; la plaine de Tecuci s’affaisse d’avantage; le Institutul Geologic al României CÂMPIA ROMÂNĂ și regiunea colinelor din moldova 359 plăteau de Cozmești, incontestablement detache des depots levantins du dept. Putna, descend egalement; neanmoins il s’arrete plus haut quc celui du d6pt. Covurlui. Voici l’orographie au commenccment du Sicilien. Sur le plateau de Covurlui qui ctait emerge on trouve le petit gravier â Elephas Meridionalis, sans doutc d’origine fluviatile. Dans la depression de Tecuci nous avons des argiles ct du limon, qui gît sous le loess â Corod; donc la contree etait immergee. L’emplacemcnt de la valiee du bas Șiret entre Ic plateau dc Coz- mești et la ligne Odobcști-Panciu ctait occupe par un golf, qui a deposc le long dc son rivage occidental le gravier de 165—170 m. (que nous avons interprete commc un cordon littoral); Ic Șiret contemporani y debou- chait; le niveau dc la Mer Noire etait dans une phase positive releve d’unc centaine de metres 405 fect (1). C’est l’cpoque Saxonienne Geikie= Mindel Penck. Apres ccttc phase le niveau de la Mer Noire descendant, le lac est cn regression, ct Ies rivicres dcblayent Icur vallecs. C’est l’aurore du Pleistocene pendant une epoque intcrglaciairc avec Icur oscillation negative du niveau de la mer, ct la faune chaudc des grands herbivores africains. C’est alors qu’a pris naissance Ic loess colicii ancien. Le loess dc notre region presente partout et dc prefcrcncc vers la basc l’intcrcalation d’une couchc speciale. En general il y a une zone rubefiee, qui correspond â un climat particulier, dont l’intcnsite s’accroît vers Ies montagnes. Ainsi nous avons vu dans la falaise escarpee dc Poiana Ic loess rouge briquc avec une epaisseur de 25 m.; â Panciu, ccttc zone rousse prend egalement un grand dcvcloppemcnt. Mais parfois au licu dc la zone rubefiee, il y a une couche d’argile correspondante, ce qui arrive â Cudalbi ct Mânji na. L’argile est dâposee sous l’eau, tandisquc la zone rousse sans nul doutc a pris naissance sur la terre emergee. II s en suit que dans le Pleistocene ancien Ies caux du niveau releve ont couvert Ies endroits oii se trouve actuellement l’argile, et ont fait defaut partout oii il y a la couche rousse. Ce considerent justific l’affirmation que la plaine de Tecuci jusqu’â Ungureni a etc sous l’eau dans le Pleistocene ancien, quand sa pârtie N E, la plateforme Ungureni, Corod, Matca, a ete remblayee par des alluvions ct aussi par des apports eoliens. Les collincs dc Negrilești et dc Corod dtaient â sec. Sur la lisierc orientale de la plaine de Tecuci â Cudalbi et Manjina dans le loess, il y a la couchc d’argile, donc au pied du plateau de Covurlui il y avait de l’eau. Pechia dans Ic meme temps etait emergee; la preuve nous est fournie par la zone rubefiee qui existe aussi ă Galați. (1) Th. EnGLISH. Eocene and Later Formantions sun'ounding the Dardanellcs Quart. Journ. 1904, p. 243—275. Institutul Geologic al României R. Sevastos Le Plateau de Cozmești dans le Pleistocene ancien etait re- leve et ă sec, car dans son loess nous ne trouvons pas le niveau d’argile. Potir cxpliquer sa petite hauteur il faut admcttrc un plongcmcnt posterieur dans le Pleistocene recent, car autrement le niveau releve des eaux du Pleistocene ancien aurait du le couvrir et laisser ses ddpâts. Apres cette phase d’autres mouvcments tectoniques curent lieu, dont ]c resultat a ete raffaissement de la contrec situee au Sud de la faille radiale de Galați et en pârtie le plateau dc Cozmești. Lc loess con- tinue sa formation dans les endroits non couverts par les eaux. Dans le Pleistocene recent la plaine de Tecuci etait d flcur d'cau et remblayec par les apports eoliens du N. A la lisiere meridionale du dept. Covurlui prend naissance la terrasse inferieure Ti, qui corrcspond â l’alluvionement de la plaine roumaine du dept. Braila, du Râmnic- Sărat et en pârtie dc la Putna. Unc dernierc erosion a lieu grâce â tine oscilation negative du niveau dc la Mer Noirc, apres laquelle prend naissance lc limon alluvial recent T3. Iași, F^vrier 1907. C O N Ț I N U T Pag. Introducere............................................................ 311 I. Topografia............................................................. 312 Masivul dc coline din județul Covurlui ... ...................... 313 Câmpia Tecuciului...................................................... 314 II. Clima Moldovei inferioare............................................. 316 III. Geologia Regiunii....................................................... 318 Levantinul dela Bărboși-Galați......................................... 320 Valea Prutului și a Chinejei, județul Covurlui......................... 321 Levantinul de la Vameșu................................................ 324 Valea Suhului.......................................................... 325 Marginea dc apus a podișului Covurlui...................................327 Marginea de miazănoapte a câmpiei Tecuciului.......................... 330 Malul stâng al Șiretului............................................. 332 Depozitele levantine în valea Berbeci.................................. 337 Vârsta depozitelor terțiare din Moldova inferioară afară de zona munților. 338 Raporturile dintre câmpie și colinele subcarpatice din Moldova inferioară. » Valea Șiretului ....................................................... 342 IV. Hotarul între câmpia Română și dealurile din Moldova............... 345 V. Raporturile tectonice între câmpia Română și Colinele din Moldova . 346 In Pliocen............................................................. 347 In Pleistoccnul vechiu................................................. 34S Resumt franțais........................................................ 349 Institutul Geologic al României Institutul Geologic al României 3r r t; «!,> r< “ f ■ • . I •' ' > . - • . * ■<■-■ s. Shv I J \ - v. r rK.' « W f >-• Institutul Geological României >A A • h . » - • • 7/ • - A 5^ ll •' 1/ ^*,17 ■ iv. -« - L.'* - I ’ • •’ .:■ * '> i r v 7V' " . "i> • ***TK’. * Mi / ’L iS* ' . 1 Cu 1 •” k\i,v ■» • r •, S'vvk < ^V. " L-; I M b‘ > V; £; - • y.M’ . r-t:.f r l M.-1 % TOI ’:‘ ■ :^ry. -} u J'- •■ . 'A i,V?3p ■'jhkM' Wr 'I a".\ U V' I .‘ . ’? f n?1! % ’ 4 ‘ThV fr, y'1' Z’ A W ■; W’ "xp 3>. V JT* *",i? e\ ♦ < •/ Al I v r :'«®fi -f^vi . 1 ✓ ___■ < \ -..j zț Wi i Z / Z ' • > 7 F? _v J/. t -w <1 •'ji ...y :