!! ANUL XVII
•	h
1936 !
H
| ANALELE DOBROGEI |
Revista Societăţii Culturale Dobrogene l
director: C. BRĂTESCU
V_- ::
II Stoicescu G.:
SUMARUL :
Carp Gh. : Desemnul ca mijloc de exprimare.
Cergău T. : De la bătrânii dobrogeni.
Florescu Gr.: 1. Cariera romană de la Cernavoda (cu 10 clişee).
2. Monumente antice din Muzeul regional al Dobrogei (cu 5 clişee).
Aărculescu O. : Cavarna medievală şi modernă (cu 2 clişee).
/Aicu I.: t. Q. Horatius Flaccus, Ode: Lui Hirpinus; Lui Bacchus.
2. Recente achizijii archeologice (cu 2 clişee).
Aotaş C. : Profesorul Ion Borcea, Fondatorul primei sta|iuni zoologice maritime din România (,cu 1 clişeu).
Roman /A. : Studiu asupra popularei turceşti din Dobrogea şi sudul Basarabiei 12 clişee).
Salsovia : Amurg. — Ideal.
Sălceanu Gr. : Critic şi poet. — Galop. — Elegie de toamnă. — Visând în umbră. — In ceasul din urmă. — Satira I. — Maimuţele şi leul. — Satira II. — Rândunici. — Iarnă dobrogeană. — Feerie — Ruga. — Fabulă.
1.	Trei lupi.
2.	Ţăranul dela Dunăre (din La Fontaine).
Tudor B. : Cultul „Cavalerilor danubieni" în Torni (cu 2 clişee).
RECENZII: Brătescu C. : I.F.Gellert: Die Neogeubucht von Vama und ihre Um-randung. — Die Oberflăchengestaltung des Balkans in Ostbulgarien. — H. Wil* helmy: Die morphologischen Probleme der Neogenbucht von Vama. — W. I. Krokos şi W. G. Bondarciuc: Depozitele quatemare din NE. M. Azovului. — G. Vâlsan: Sur une plattcforme littorale en Roumanie. — G. Vâlsan : Rcmarques complementaires apropos de la „Nouvelle hypothese sur le delta du Danube*. — B. Iliescu : Colovu Virgil: Portul Constanţa: Minist. Lucr. Publ. şi Comunic.: Administraţia comercială a porturilor şi căilor de comunicaţie pe apă dela 1 Aprilie 1935 la 31 Martie 1936 'F'Babinger Franz: Pobcrt Bargrave, un voyageur anglais dans Ies Pays Roumains; Roman Şlemco : S Zernov: Sur le changement annuel du plancton de la Mer Noir dans la baie de Sebastopol; N. Andrussov: Problemele cercetărilor viitoare ale M. Negre şi regiunilor mărginaşe; N. Andrussov: Depots marins quaiemaires de Sinope: A. Osiroumoff: Recherches hidro*biolo-giques dans Ies cmbouchures des fleuves de la Russie meridionale; A. Eberzin et O. Vjalov: Une terrasse euxinienne andenne dans Ies environs de Touapse. Stoicescu B. : M. I. Rostovtzeff: Tableaux de la vie aniique ; I. Aicu : D. M. Pippidi: In jurul stelei lui Asdepiades din Tomis.
Corespondento^îflV’'^
Errata.
ooo°ooooo
OOOqOOOoO
(cu j|
ĂUŢI 1936
Institutul de Arte grafice şi Editură „Glasul Bucovinei"

20362
DESEMNUL CA MIJLOC DE EXPRIMARE
La început n’a fost cuvântul... a fost mişcarea, căci mişcarea e via(a.
1.	Din epoca gesfafiei, toate animalele prin mişcare îşi exprimă exisfenfa şi vigoarea, deci mişcarea e primul mijloc de exprimare al flintelor. Din mişcări directe sau derivate s'au format toate celelalte mijloace de exprimare care, culfivându»se de specialişti, au devenit arfe, penfrucă mişcarea e însăşi viata.
2.	Al doilea mijloc de exprimare e sunetul produs de vibra» flunile coardelor vocale, care e fot o mişcare, însă mascată.
întreaga activitate omenească se prezintă sub două aspecte: munca şi jocul. Omul şi-a întreţinut viata prin muncă, iar prin joc şi-a făcut-o mai plăcută. Munca e interesul practic, iar jocul plăcerea desinferesată. Când întreg organismul fizic şi psihic funcflo» nează în limitele energiei acumulate, activitatea aceasta potrivită pro» duce plăcere, iar plăcerile măresc energia vitală. Din munca intere» safă s’au format activităţile practice, meseriile, agricultura, comerţul, efc.; din joc s’au format artele, piodus fără scop utilitar, ci numai pentru a face viata mai plăcută, mai frumoasă. Omul jucându»se şi»a exercitat mijloacele de exprimare şi din utile le»a făcut frumoase, adică plăcute prin ele înşile. Mişcările ritmice au devenit dans. Ritmul dansului era ordonat de sunetele produse de lemnele sau pietrele lo» vite şi de strigăte de îndemn şi de comandă. Aceste strigăte aii de» venit mai armonice şi melodice şi astfel apare muzica vocală. Nu numai cântând omul şi»a desvoltat coardele vocale, ci şi imitând sbe» răful sau mugetul animalelor şi flueratul păsărilor; le momea ca să le vâneze. Prin exerciflu, sunetul vocal s’a cultivat, registrul s’a mărit, iar timbrul a devenit mai armonic. Muzica a pregătit astfel coardele vocale pentru limbajul articulat, după cum densul şi jocurile copiilor le pregătesc muşchii corpului pentru muncă şi lupte.
3.	Omul preistoric, dupăce şi»a construit instrumentele, obiectele casnice, armele şi adăpostul, a căutat apoi să le înfrumuseţeze în» crusfându»le, cum fac şi acuma artiştii populari ; şi»a ornamentat ca» verna cu imagini vopsite; a modelat în lut, lemn şi piatră diferite chipuri de lucruri şi flinte. Incrusfările sunt primele desemne, iar modelările sunt începutul sculpturii.
Sunt paseri care cântă, castorii sunf buni constructori, unele animale dansează, dar afară de om nici»o fiinjă n’are infenjia de în»
„Analele Dobrogei", XVII.	1
www.dacaromamca.ro
frumusefare, dovadă că ornamentarea, mijlocul acesta de exprimare, e mai evoluat şi deci posterior dansului şi muzicei.
In ordinea apariţiei, al treilea mijloc de exprimare e desemnul care e produs fot de mişcare: „O linie e urma pe care a lăsaf-d un punct ce s’a mişcat*'. Deci mişcarea, ca ordin mintal, e factorul care a produs linia. Mai 'multe linii combinate, deci mai multe mişcări, compun o imagine, adică un desemn ; iar desemnul, produsul acestor mişcări, e alfabetul,, adică baza arfelor plastice. Omul preis* foric era bun vânător şi constructor, dar cea mai delicată şi mai evoluată dintre acţiunile lui a fost înfrumuseţarea, adică desemnul şi mo--delarea „Oamenii preistorici aveau gust, simţul simetriei şi al pro*-„porţiilor în imaginile lor sobre, pline de viată şi mişcare, care se pot „compara cu desemnele oamenilor moderni"1).
Cea mai preţioasă dintre calităţile unei opere de arfă plastica sau dinamică e mişcarea, adică viata pe care o evocă sau o redă. Arfele plastice, derivate şi ele din mişcare, au ca scop principal să redea şi să fixeze în timp şi spaţiu mişcarea, adică viata.
Şiiinfa modernă a dovedit că omul posedă un organ special al limbajului, situat în creier, în partea circumscrisă în hemisfera cere* brală stângă, unde e şi centrul motor al mişcărilor membrelor din dreapta. Dacă această parte e distrusă, omul înţelege bine sensul cu* vinfelor, citeşte şi scrie, dar e afazic, adică nu mai poate vorbi, ceeace dovedeşte că acest organ nu se poate confunda cu organul analizei sau al memoriei.
Copiii anormal desvoltati şi cari nu puteau vorbi şi*au căpătat graiul făcând mişcări regulate cu mâna, lucrând şi desemnând. S’a dovedit, prin urmare, că orice exerciţiu al mânii influenţează creierul; că desemnul şi orice lucru*manual sunt mijloace de educaţie psihică, penfruCă mâna e drumul care duce direct la creier; că, educând mâna, educăm în acelaş timp creierul. Pentru acest motiv cu drept cuvânt s’a spus că: „Mâna lucrând gândeşte".
Ordinea în mişcări şi acţiuni nu numai că face educaţia orga* nului vorbirii, dar produce şi ordine în gândire şi judecată. Pe prin* cipiul acesta se sprijină „Şcoala activă" din America, pentru ea pe* dagogii europeni se trudesc să învingă tradiţiile medievale din şcoa* lele europene, ca apoi să o freacă peste ocean.
Revenind la filogeneză, adică la fazele de desvolfare ale civili* zaţlei omeneşti, am arătat că muzica a pregătit coardele vocale pentru arficulafiunea şi modulaţiile limbajului; iar acum am arătat cum lucrul şi desemnul, ca acfiune psiho*fizică, a trezit, a stimulat şi a desvolfaf însuşi organul vorbirii după principiul: „Funcţiunea creiază şi des* voltă organul". Ontogeneza în cazul acesta repetă perfect fazele filo* genezii. Copilul la început numai se mişcă şi {ipă; după ce şi*a luat atitudinea verticală, imită sgomofele şi mişcările din jurul lui, arficu* lează cuvinte monosilabice şi onomatopeice, mâzgăleşte şi sgârie, cântă
*) S. Reinach : Apollo.
www.dacoromamca.ro
- 3 -
şi dansează în ac.laş timp, ca la vârsta de şapte ani, când ajunge să vorbească mai bine, să înceapă şcoala cu „scris*cetitul“.
Dansul cu mimica, cu râsul şi plânsul, sunetul muzical, vocal sau instrumental, exclamările cu onomatopeele şi desemnul ornamental sau figurativ, fie ele mijloace de exprimare primitive sau arte rafinate, n’au nevoie de traducere sau comentarii. înţelegerea lor e nelimitată pe tot spajiul planetei. Fiecare fiinţă umană depe globul terestru dan* sează, râde, plânge, cântă, gesticulează şi desemnează cam la fel, pe înţelesul tuturor. Acestea sunt prin urmare mijloacele de exprimare ale umanităţii. Dintre acestea, singur desemnul, pe lângă acest im* portant privilegiu al nelimitării în spaţiu, îl mai are şi pe cel al ne* limitării in timp. Nu mai ştiu cum dansau sau cum cântau străbunii preistorici din quaternar, dar acum, după mai multe zeci de mii de ani, ştiu cum desemnau, pentrucă efortul lor mintal şi de mişcare educată, contopite în dcsemnelc lor, l*au încredinţat să li=l păstreze materia — os de ren, sau piatră silex — care nu moare nici*odată. Deci, ca nici un alt mijloc de exprimare, desemnul e nelimitat, nu numai în spaţiu, dar şi în timp.
4.	Muzica şi desemnul cu lucrul*manual au pregătit al patrulea mijloc de exprimare, care e limbajul articulat.
Nevoia permanentă şi mereu crescândă de a exprima un gând a silit pe om să producă limbajul articulat. Cauza principală şi adâncă a progresului e facultatea superioară pe care o are omul de a ana* liza şi sintetiza, iar rezultatul cel mai important şi mai minunat al acestui privilegiu intelectual a fost creatiunea limbajului.
La instinctul de mai bine s’au asociat instinctele de a cunoaşte, a imita şi înfrumusefa, care au st'mulat pe om şi au contribuit, im* preună cu acţiunile psicho*fizice, la aparifia şi desvoltarea vorbirii şi în genere la desvoltarea civilizatei omeneşti.
Limbajul, la început onomatopeic, apoi monosilabic şi ritmic, a evoluat la limbajul actual. Limbajul ritmic poetic s’a menţinut până in timpurile istorice. Vedele, Ramayana, Mahabharata, Iliada, Odissea, Psalmii, Coranul, etc., sunt concepute în forma versificată. In tot ce a făcut omul ca muncă, joc şi artă, a pus proporfie, ritm şi simetrie. Egocentrismul lui inconştient i*a impus aceasta. I*a plăcut proporţia şi simetiia, pentrucă organismul lui fizic e propor(ionat şi în mare parte simetric; ba plăcut şi ritmul, pentrucă funcţiunile lui fisiologice, ca respiraţia şi pulsaţia, activeaza înir’un ritm perfect.
Practica îndelungată a limbajului a devenit predispoziţie înnăs* cută pentru tofi oamenii. Fiecare trib sau naţiune şi*a iaurif cuvin* fele de care au avut nevoie; astfel s’au format limbile şi apoi litera* turile populare, naţionale. Ţoale aceste literaturi s’au transmis din noap* tea vremurilor trecute, din generaţie în generaţie, numai prin viu graiu. Aezii, rapsozii, truverii, trubadurii, conocarii, colindătorii, etc. erau cărjile vii ale literaturilor populare. Această literatură nefiind scrisa, mari comori folcloristice şi de gândire s’au uitat şi s’au pierdut.
Trebuinja de a păstra şi a transmite posterităţii gândirea, sim*
www.dacaromamca.ro
— 4 -
firea şi experienţa omenească, a satisfăcut-o desemnul. Prima manifestare a acestei necesităţi a fost scrierea hieroglifă. Acest fel de a seri, pe lângă greutăţile technice pentru execuţie, necesita mult timp şi spaţiu. Mii de ani s’a practicat această scriere, până când Feni* cienii — după alţii Hicsoşii — simplificând fot mai mult imaginile, au ajuns la alfabetul fonetic întrebuinţat astăzi. Cu ajutorul scrierei fo* nefice se pot exprima nu numai idei concrete, dar şi fot rodul gândirii omeneşti şi, astfel exprimaf, se poate transmite generaţiilor actuale şi viitoare.
Acţiunea de a desemna, după ce a stimulat şi cultivat în creierul omenesc organul special al vorbirii, fol ea vine în ajutorul lim* bajului, pentru a*l înregistra şi a*l răspândi în timp şi spaţiu cu aju* orul grafiei.
Scrierea, adică grafia, e un desemn convenţional. Prin exerciţiu repetat, semnele care reprezintă sunetele, adică literele, au trecut în inconşfienf şi, ca urmare, execdlarea lor se face în mod automat.
Scrierea sau grafia derivată din desemn e un fragment din el şi, ca orice fragmenf, se integrează şi se diferenţiază din înfreg, păs* trând însuşiri de ale întregului. Toţi ştiutorii de carfe cunosc frag* mentul, în timp ce întregul e foarte puţin cunoscut. Desemnul e cel mai neglijat şi mai puţin întrebuinţat dintre toate mijloacele de ex* primare de care se serveşte omul.
Pe cât îmi va permite spaţiul, voiu încerca să explic întregul (desemnul) cu ajutorul fragmentului (grafia) care e mai bine cunoscut.
Modelele desemnului sunf foafe formele concrete din natură, pe* când modelele grafice actuale (caracterele: latin, chirilic, german, grec, armean, etc.) sunt câteva figuri din geomefria plană. Modelele de* semnului au, prin urmare, două şi trei dimensiuni, pe când ale grafiei numai două; ele sunt: punctul, linia dreaptă, ovalul şi spira (primul fur al unei spirale). Aceste elemente sintetice sunf generatoarele tuturor literelor care compun foafe alfabetele care se scriu cu mâna. Dar punctul, linia şi ovalul sunf noţiuni abstracte, închipuite numai de mintea omenească. Punctul e capătul unei linii sau locul unde s’au întretăiat două linii. E ceva care n’are dimensiune, ori ceva ce nu putem aprecia cu simţurile noastre ; e abstract. Cu cele mai bune instrumente grafice, nimeni nu poate construi o figură geometrică per* fectă, care să corespundă identic cu definiţia.
Scrierea caligrafică e un desemn calculat şi deci conştient, pe când scrierea curentă e acelaş desemn convenţional, dar care se execută în mod automat. Semnele care reprezintă sunetele, adică literele, prin exerciţiu repetat, forma şi executarea lor, au trecut în inconşfienf şi se execută automat. Când scriem, nu ne gândim la forma şi executarea literelor, ci la ideea pe care dorim să o exprimăm cu ajutorul acestor litere. Tot aşa când desemnăm, nu ne gândim la executarea liniilor, ci la forma modelului pe care voim să o reproducem pe hârtie cu ajutorul acelor linii
Pentru grafie elementul component al unui cuvânt (al unei ima*
www.dacaramamca.ro
— 5 —
gini) e litera, iar pentru desemn acest element e linia. Şi linia şi litera suni semne grafice produse în acelaş mod, adică sunt urmele ce le-a lăsat un punct care s’a mişcat, creionul sau peniţa. Liniile care compun orice desemn sunt de două feluri: linia dreaptă şi linia curbă sau ondulată, pe care francezii le numesc linii mame (lignes meres) pe când grafia are 26 de forme deosebite de litere minuscule şi 26 majuscule, adică 52 de semne deosebite.
In şcoala primară copilul, după câteva luni de exerciţiu zilnic, cunoaşte semnele grafiei şi le desemnează din memorie; iar după un an i s’au fixat în inconştient, adică le execută automat. Cu mult mai uşor şi într’un timp mai scurt ar trece în inconştientul copiilor cele două feluri de linii necesare desemnului, decât cele 52 de semne ale grafiei manuale şi alte 52 ale grafiei imprimate.
Dacă ştiutorii de carte nu întrebuinţează desemnul cu aceeaş uşurinţă cu care întrebuinţează grafia, e din cauză că pentru grafie în clasa întâia primară, s’au executat în fiecare zi şi în fiecare oră» pe când cu desemnul nu s’au executat decât cel mult — conform programei analitice — două jumătăţi de oră pe săptămână.
Ca şi la grafie, la desemn deosebim două părţi: una conştientă, adică imaginea sau ideea exprimată şi alta inconştientă, adică liniile care au servit pentru conturarea acelei imagini. La un manuscris sunt aceleaşi părţi ca şi la desemn: acţiunea conştientă sau ideea ce am avut de exprimat şi partea inconştientă, grafia, sau mijlocul de expri* mare grafic. Atât la fgrafic cât şi la desemn avem scopul conştient şi mijlocul automat. La ambele exprimări, atât prin linii cât şi prin cuvinte, creierul dictează conştient şi mâna execută automat.
Modelele generatoare ale grafiei fiind abstracte, sunt mai greu de reprodus, pe când modelele desemnului sunt concrete, se pot verifica prin pi; ăire, comparaţiuni şi măsurători.
Modelele reale ale desemnului nu sunt perfecte ca expresiile geometrice. Ele au forme variate chiar la acelaş tip şi din cauza acestei mari variabilităţi şi imaginile lor reproduse în desemn pot varia, deci pot fi puţin greşite şi lotuşi să placă. Ovoidul făcut de găină nu-i perfect ca cel definit de geometrie. Nu numai desemnatorul, dar nici găina n'ar mai putea să facă un al doilea identic.
Nimeni nu scrie ca în modele; ori, neputinţa aceasta de conformare n’a descurajat pe nimeni; toţi câţi au trecut prin. şcoala primară scriu, dar foarte puţini pot să şi desemneze după cum scriu. Fiecare avem grafia noastră specială, individuală, şi variabilitatea aceasta e infinităif După cum nu s’au găsii doi oameni identici, lot aşa nu s'au găs nici două grafii identice. Variabilifăţii infinite a indivizilor corespund^ variabilitatea infinită a grafiilor. Fiecare desemnator are felul său de a desemna, stilul său propriu care nu se poate confunda. Fiind ames" iecate desemne de ale lui Leonardo cu desemne de ale lui Rembrandf, chiar un neiniţiat le*ar putea uşor deosebi.
Savanţii au studiat grafia şi au făcut importante observaţii asupra ei. Diferitele caractere tipice de scrieri le-au ordonat şi clasificat, for*'
www.dacoromamca.ro
- 6 -
mând adevărate dicţionare de tipuri de scrieri, care corespund cu temperamentele umane. Pe aceste cercetări ştiinţifice se întemeiază grafologul şi experful-grafic. Grafologul, în cercetările sale, pleacă dcla nişte premise controlate în mod ştiinţific, însă interpretarea lor depinde de iscusinţa cercetătorului. Din această cauză Alf. Binet a dovedit că grafologia nu-i ştiinţă, ci mai mult arfă.
Din mai multe probe de scriere grafologii distinşi pof face portretul psihologic al scriitorului mai bine şi mai exact decât l-ar fi făcut bazându-se pe cunoaşterea tuturor celorlalte patru mijloace de exprimare enumerate până acuma; aceasta penfrucă scrisul nu reprezintă numai traducerea grafică a limbajului, ci este în acelaş timp şi imaginea constituţiei, a temperamentului, a caracterului, cu un cuvânt a întregii noastre individualităţi psihice şi fizice.
5.	Pentru motivele arătate şi cele ce vor urma, considerăm grafia, fragmentul desemnului, că este al cincilea şi ultimul, în ordinea apariţiei, dintre mijloacele de exprimare de care se serveşte omul modern.
Grafia variază în cursul vieţii, dela copil la omul bătrân. Tot aşa variază şi desemnul. Copiii au o grafie naivă, care se aseamănă în aspectul ei general dela un copil la altul şi dela băeţi la fete, aşa cum se aseamănă şi desemnele lor. Scrierea aceasta „şcolărească" sau „bucherească" se deosebeşte de scrierea stângace a adultului incult, după cum se deosebesc şi greşelile de vorbire sau pronunţare ale copilului mic de ale adultului imbecil.
In epoca adolescenţei, când începe să se formeze caracterul şcolarului, şi în grafia lui apar trăsături caracteristice individuale, pe care nu le avea mai înainte. In această vârstă numită şi „periculoasă", ado= lescenful, ca şi puberul, frec repede dela o extremitate la alfa ; chiar în aceeaşi zi poate să comită un act de mare curaj şi altul de laşitate ; dar şi grafia sa marchează aceste oscilaţii şi sbucium clocotitor.
Nu numai în cuprinsul unui caef, dar chiar pe aceeaşi pagină poate să aibă două şi chiar mai multe feluri de scrieri, foarte deosebite în aparenţă. La această vârstă deosebirea dintre scrisul fetelor şi al băeţilor e bine marcată. Deosebirea aceasta e fof afâf de evidentă şi la liniile desemnului; numai elevii transferaţi dela alte licee, cari nu mă cunosc, îndrăznesc să^mi prezinte spre notare desemne făcute de fete.
Literele şi trăsăturile mici din grafie reproduc ritmul respiraţiei şi al pulsaţiilor. Peniţa e un minunat indicator grafic pentru cei ce ştiu să interpreteze rezultatul. Literele mari, buclafele, tremele, acoladele, ţirafele şi parafele, corespund gesturilor, sunt fotografiile lor. Pentru acest motiv şi bătrâneţea, cu slăbiciunile ei, o arată plastic grafia. După alterările grafismului se poate preciza dafa când a început vre-o fur-burare cardiacă sau a sistemului nervos, chiar fără ca pacientul să fi simţit şi să fi reclamat aceasta medicului său. Grafia mai evidenţiază fazele boalei şi crizele ci, agravarea sau ameliorarea, mai bine decât chiar mărturisirea bolnavului. Pentru unele boale medicul se poate servi de grafie pentru fixarea diagnozei; cu ajutorul ei poate urmări
www.dacoromamca.ro
- 7 -
fazele boalei, aşa cum se serveşte de termometru pentru măsură» toarea febrei.
Sunt unele cazuri de afazii, când bolnavul nu poate vorbi; atunc' scrie; deci agrafia e o stare maladivă mai gravă decât afazia şi aceasta pentru că limbajul e un mijloc de exprimare conştient, pecând grafia, derivând din desemn, care a apărut la om cu foarte mult timp înaintea limbajului, e un mijlocul de exprimare al inconştientului. Şi copiii mâzgălesc cu creioanele înainte de a vorbi bine. Limbajul e inconştient în lapsusurile studiate de psihanalistul S. Freud, în vis, în aiureala febrei şi în somnul hipnotic. Grafia însă e numai semicon» şfientă, atunci când culpabilul în cabinetul Judecătorului Instructor, face eforturi pentru a-şi masca scrisul obicinuit, spre a nu fi descoperit. Intenţia aceasta de mascare a scrisului obicinuit corespunde cu ascun» ţăfoarea struţului, căci cel care face acest efort, totdeauna e trădat de uzconştient, care nu se lasă înnăbuşif de conştient. Conştientul se ex» primă prin limbaj, iar inconştientul prin grafie.
Potrivit obiceiurilor, credinţelor religioase şi convenienţelor sociale impuse de gradul de civilizaţie la care am ajuns, suntem siliţi sâ mascăm, să refulăm în inconştientul nostru cât putem mai bine toate pornirile primitive egoiste şi antisociale. Ca urmare, ne prezentăm în lume cu masca şi poza care credem că ne=ar avantaja, imităm fără să ne dăm seama pe oamenii pentru cari am avut admiraţie.
Totul poate minţi, gestul, atitudinea, expresia, fapta, haina şi mai cu seamă vorba ; dela copilul din leagăn, care plânge fără sâ-1 doară ceva, ci numai pentru a fi luat în braţe, până la omul bătrân care geme fără dureri, numai ca să inspire mila şi compătimirea celor din jurul lui. Toate pot minţi, numai scrisul nu minte şi nu minte penfrucă nu poale.
Scrierea e mijlocul de exprimare al omului civilizat. Nu foţi câţi întrebuinţează celelalte mijloace de exprimare pot să şi scrie. Omul primitiv ne apare aşa cum e, el nu»şi controlează faptele şi dorinţele şi nu=şi dă seama că e imoral sau antisocial. Omul civilizat moşfe» neşfe dela omul primitiv aceleaşi porniri şi dorinţe, dar le maschează şi e cu alâl mai civilizat şi mai educat, cu cât ştie mai bine să le mascheze. Pornirile primitive, feroce şi egoiste, refulate în inconştient, tind să năvălească afară din adâncul ascunzătorii şi, fără să ne dăm seama, găsesc în grafie o supapă deschisă de mişcările automate, prin care se strecoară să se înşire pe hârtie, în văzul tuturor, alături de toate calităţile care compun caracterul scriitorului. In văzul tuturor, dar pentru înţelegerea numai a grafologilor distinşi. Grafia e trădătoare, vorbele însă pe unii oameni îi maschează foarte bine. Vorbele pot să spună ceva vesel, în timp ce trăsăturile feţei, adică expresia mimică care e mai sinceră decât vorba, trădează tristeţea lăuntrică. Conţinutul unei scrisori poate să exprime idei nobile şi altruiste, iar grafia să arate tocmai contrariul, adică un suflet negru şi egoist. Din acest punct ■de vedere căsătoriile prin corespondenţă, ca şi ori ce altă afacere, mai
www.dacoramamca.ro
- 8 -
bine s’ar face, dacă nu s’ar lua în consideraţie limbajul, ci s’ar interpreta expresia grafică prin grafologie.
Oricare ştiutor de carte poate fi într’o măsură oarecare grafolog. Oricine poate distinge o scriere murdară de alfa curată. Dacă e or® donată şi îngrijită, sau e desordonafă şi neglijentă. Dacă scriitorul e copil sau adult, dacă e bărbat sau femee, dacă e cult sau incult, etc. Se spune despre omul conştiincios şi meticulos că „e cu punctul pe i“ şi poporul ştie că, dacă scrisul e „talpa gâşfii", şi cuprinsul „e gândul muşfii".
Tot ce am arătat despre grafie (fragment) se poate spune şi despre desemn (întreg). Desemnul evidenţiază plastic puterea de analiză şi sinteză a desemnaforului, împreună cu toate calităţile şi defectele psihice şi fizice, mai bine decât grafia, pentrucă desemnul e în acelaş timp grafie şi limbaj, mijloc şi scop, fond şi formă, gândire şi exprimare.
După comparaţia desemnului cu grafia, din care se vede că desemnul e mijloc de exprimare automat şi inconştient ca grafia şi, pe lângă aceasta, mai e şi mijloc de exprimare conştient ca vorbirea, vom continua comparafia lui cu limbajul.
Exprimarea prin viu graiu impresionează direct şi mai puternic decât exprimarea prin vorbele scrise, pentrucă ideile ce se transmit auditorului sunt dinamizate de mimica plastică şi cea sonoră a vor® biforului. Oratorul e în acelaş timp autor şi actor.
Mijlocul de exprimare prin vorba rostită a înflorit în grădinile lui Academus şi a devenit arfă desăvârşită în forum şi agora. Cu® vântul rostit e mijlocul d: exprimare sfinţit de marii profeţi propo® veduifori ai religiilor. Viul graiu a răsunat prin văile Gangelui, Yeme® nului şi Iordanului. Are însă desavanfajul că se manifestă înfr’un spaţiu şi timp foarte limitat. Exprimarea prin vorba scrisă permite lectorului să mediteze ideile scriitorului, dar spaţiul şi materia — cartea sau manuscrisul — care e între autor şi cetitor, fac ca impresia să fie mai mică, deoarece comunicativitatea şi farmecul direct au dis® părut. In schimb exprimarea prin vorba scrisă se adresează unei în® fregi nafiuni — ştiutorilor de carte — ca spaţiu, iar în timp, poate dura şi un veac fără prea multe adnotări sau comentarii. Peste aceste limite de timp şi spaţiu ideile gânditorilor şi artiştilor pot frece, dar numai pentru specialişti, filologi şi poligloţi în original, iar pentru marele public e nevoie să fie traduse. Ori traducerea, după zicătoarea italiană, „Traduffore e fradifore", niciodată nu redă întreaga frumuseţe a originalului, pentrucă în fiecare limbă sunt forme intraductibile.
In afară de această cauză de alterare a frumusetei originalului, limbile, ca şi organismele vii, evoluează ca structură şi resonan(ă dela o generaţie la alfa, aproape fără să ne dăm seama. După cum spi® ritul unei nafiuni evoluează, în acelaş ritm se transformă şi limbajul practicat de ea. Pentru fiecare lucru sau noţiune nouă apare şi un nume sau expresie nouă; totuşi, „Ce deparfe®i strofa ce®o purtăm în minte de cea scoasă la lumină!“ Cuvintele, ca şi organismele vii, se nasc, cresc şi apoi îmbătrânind, mor. Ideea însă nu moare, îşi schimbă
www.dacaromamca.ro
- 9 -
numai haina; când învelişul în care a fost concretizată, cuvântul, nir mai e încăpător, îl sparge, cum sparge puiul coaja oului şi apoi sboară să-şi caute un cuib sau o haină mai încăpătoare sau „â la mode"-
Ideea exprimată prin desemn nu evoluează, nici nu are nevoie de traducere, penfrucă e exprimată cu ajutorul unui mijloc de exprimare universal şi e fixată pe materie — os, bronz, granit, marmoră, pânză etc. — care nu creşte, nu îmbătrâneşte, nici nu moare, nefiind organism viu cum e limbajul.
Cuvintele scrise sau vorbite pot exprima nuanţe fine şi idei abstracte care nu se pot exprima prin desemn. Când avem nevoie să descrim o imagine plastică şi ne servim de cuvinte pronunţate sau scrise, niciodată nu vom isbuti să evocăm în mintea cetitorului sau auditorului forma exactă, caracterul sau proporţia părţilor care compun imaginea plastică ce voim să o descrim, tot atât de exact cum am evoca-o, dacă această descriere am face-o prin desemn. De acum mai bine-de o sută de ani Napoleon I a spus : „Un simplu crochiu de desemn îmi spune mai mult decât un raport detaliat, scris sau vorbit".
Efortul de a evoca imagini plastice cu ajutorul cuvintelor e cumul! mai mare decât a evoca aceste imagini cu ajutorul desemnului. Maiii literaţi, cu talentul lor de exprimare şi imaginaţia lor reproduc* tivă, pot evoca tablouri din natură, dar sunt lipsite de preciziune. Cuvintele, comparaţiile, imaginile, metaforele şi toate mijloacele lor de evocare, trezesc şi înfiripă în mintea cetitorilor cu fantazii diferite, imagini şi tablouri diferite. Poetul nu compune un singur tablou ca pictorul, ci o mare mulţime de tablouri, câte unul pentru imaginaţia fiecărui cetitor. Cuvintele marilor poeţi, purificate de sensul comun, devin neprecise, nedefinite ca sunetele armonice ale marilor muziciani. Ca şi sunetele armonice, cuvintele lor ne transportă în „lumea supra* sensibilă", în Olimp, în Nirvana, sau în Paradis, adică în infinit. Suntem o scânteie de lumină apărută din infinit, trăind şi urmând legile firii; infinitul ne atrage şi ne farmecă, iar noi spre dânsul ne îndreptăm, să ne topim definitiv în el. Din noi va rămânea numai ce am exprimat ca gândire şi simţire cu ajutorul grafiilor şi prin desemn.
Neprecisul, nebulozitatea, clarobscurul, „il sfumato", sunt ele* mente estetice de mare valoare, dar din punct de vedere practic, tehnic, sau ştiinţific, lipsa de preciziune e un mare defect. Preciziunea şi claritatea desemnului, caracterul lui sintetic, rezumativ şi de o per* fectă înţelegere universală, a făcut să apară, să progreseze şi să se perfecţioneze toate produsele tehnice industriale, mecanice şi ştiinţifice. Pentru gândirea concretă, prima realizare e un desemn ; iar pentru acest fel de gândire, exprimarea prin desemn e superioară exprimării prin vorbele scrise sau rostite. Pentru acest motiv cu drept cuvânt s’a spus că : „Desemnul e promotorul întregei activităţi plastice a ome* „nirei şi în aceUş timp limbajul ei universal nelimitat în timp şi spaţiu".
Desemnul, pe cât e de precis în exprimarea imaginilor concrete, pe atât e de elocvent în concretizarea imaginilor fanfaziei creatoare şl
www.dacaromamca.ro
- 10
•constructive, artistice şi ştiinţifice. E destul să ne amintim de sim-boalele matematicilor superioare, formulele chimice, planuri, hărţi, dia* grame, efc. Paradisul şi infernul, ca şi reconstituirile istorice, ale geo* logiei şi arheologiei istorice şi preistorice, cu ajutorul desemnului au fost exprimate, cunoscute şi înţelese; prin el intuite şi transmise tu* luror generaţiilor actuale şi viitoare.
Desemnul are diferite şi variate aspecte, ajută activitatea ome* nească şi înfrumuseţează totul. Pătrunde umil în căsuţele sărace şi se resfa(ă în palate; iar omul e cu atât mai mulţumit şi mai fericit, cu cât l=a întrebuinţai mai mult pe el şi derivatele lui tehnice şi artistice. Desemnul e cultivat de artiştii populari şi de cei culţi, de modeştii meşteşugari şi de inventatori; dela primitivi la savanţi, tuturor li-e necesar. Prin puterea lui de evocare, claritate, preciziune, e bine simţit de copii, înţeles de surdo*muţi şi cetit de analfabeţii din lumea întreagă.
Desemnul a evoluat cu civilizata umană, ajutând pe om la muncă şi la joc, la meserii şi la carte. El singur poate dovedi gradul de civilizare la care a ajuns un popor. După ce a creat artele plastice, a venit şi în ajutorul artelor dinamice, dându*le posibilitatea de a supravieţui, iransmitându*le din generaţie în generaţie, răspândindu*le pe fot spatul cunoscut prin ajutorul grafiilor speciale. Muzica Egip* fenilor sau Elinilor nu se cunoaşte, penfruca n’a fost scrisă; deabea prin veacul al XI*lea, dela călugărul italian Gui d’Arezzo, notaţia mu* zicală capătă preciziune şi, prin aceasta, puterea de desvolfare, înregis* frare şi transmisiune în timp şi spafiu. O simfonie de Beethoven se poate executa astăzi, după mai bine de o sută de ani, tot atât de exact ca şi cum orchestra ar fi condusă de însuşi genialul musician.
Sunetul, care durează o clipă, a devenit etern. Miracolul acesta desemnul l*a înfăptuit cu grafia muzicală, care a înregistrat perfect toate nuanţele sunetului, le păstrează şi le transmite veacurilor viitoare şi omenirei întregi, fără nici*o alterare, căci sunetele armonice nu se învechesc, nu mor cum mor cuvintele, nici nu frebuesc traduse.
„Nihil est in inlelleclu, quod non prius fueril in sensu“.
Faţă de această importantă contribuie ce a adus desemnul cui* turei omeneşti, el n’a fost introdus în şcoală ca obiect de studiu decât pe la mijlocul veacului trecut, când Pesfalozzi, genialul pedagog, feore* tician şi practician, l*a introdus în şcoalele conduse de el. In corn* paraţie cu celelalte obiecte de studiu, care figurează în programele şcoa* lelor de mii de ani, chiar dela începutul de organizare al lor, de* semnul e un obiect nou, a cărui didactică şi metodică încă nu*i fixată. A oscilat mereu între arfă şi dexteritate, nu numai la noi, dar şi în alte fări. La noi predarea desemnului a fost încredinţată pictorilor. Şi acum se crede că cel mai bun profesor de desemn e cel care pictează mai bine, ca şi cum s’ar spune că cel mai bun profesor de
>
www.dacaromamca.ro
- 11 -
limba mafernă ar fi un poet; ori artistul, de cele mai multe ori, nud pedagog. In orice caz calitatea de artist în predarea desemnului nu irebue să primeze. Şcoalele de Belle-Arte aveau un scop bine de* terminat: de a pregăti artişti, sculptori şi pictori. In programul lor de studii nu figurau caligrafia, desemnul liniar, nici pedagogia. Aceste şcoale s’au transformat în Academii de Ârte*Frumoase, care, după mai bine de zece ani, tot nu au secţiunea pedagogică complet orga* nizată. Şcoalele de Belle*Arte de altădată, ca şi Academiile de acum, pregătesc pictori-artişfi, cari devin maeştri de desemn, obligafi să predea ce n’au învă(at şi să uite ce ştiau.
La Seminariile pedagogice universitare absolvenţii şcoalelor de Belle*Arfe puteau să capete cunoştinţe de pedagogie generală, iar despre didactica şi metodica desemnului aproape nimic. Desemnul în şcoalele pregătitoare, din această cauză, a fost şi mai este considerat sub aspect artistic, ca şi cum, vrând să învăţăm limba maternă, am începe cu analiza literară, metrica, sau retorica.
Din cauză că artişfii-picfori sau muzicanţi, cari n’aveau suficientă pregătire pedagogică, erau înfr’o sifuafie inferioară fa}ă de colegii lor, profesori de obiecte teoretice, era firesc să facă multe greşeli peda* gogice şi, din această cauză, să fie desconsideraţi şi, odată cu descon* siderarea lor, să fie scăzut şi prestigiul obiectelor predate de ei. Mai sunt încă profesori, cari mai curând scuză un viciu decât o greşală de exprimare sau de ortografic. Au fost destui profesori cari au făcut traduceri greşite, alţii au lăsat probleme nerezolvafe, altora nu le*a reuşit experienţa, dar nu s’a pomenit vre*o dată ca un artist, maestru de desemn, să nu poată corecta o greşală de desemn, sau un maestru de muzică să nu distingă o greşală de intonaţie. Aceşti arfişfi*picfori sau muzicanţi aveau o educaţie artistică cu mult superioară ceLl ne* cesare unor buni maeştri de curs secundar, dar această însuşire nu se vedea, nici nu se auzea. Ceeace li se remarca în totdeauna în cancelarii şi pe catedre erau numai greşelile lor pedagogice.
Niciodată nu sa dat desemnului de către legi şi regulamentele şcolare o importantă mai mare decât cea actuală, căci s’au anulat , dispoziţii care desconsiderau obiectul, făcândud „cea mai umilă dintre dexterităţi". Acum 250 de ani un medic genial cu cunoştinţe enci* clopedice, John Lake, a văzut şi a propoveduif importanta educativă a desemnului. La noi fot un distins medic, d*l d*r C. Angelescu, în calitate de Ministru al Culturii Naţionale, a reparat greşelile din ve* chile dispozifiuni şi regulamente. Era firesc ca un distins chirurg să pretuiască mai bine ca predecesorii săi cât valorează pentru educaţie cultivarea simţului de observaţie, a memoriei vizuale şi siguranţa miş* cărilor mânei.
In viaja practică, desemnul a avut şi are trei faze. începe prin a fi dexteritate, când e tipic şi special, cum e desemnul meseriaşului, care repetă mereu aceleaşi forme în diferite mărimi. Când însă me* seriaşul amplifică sau înfrumuseţează un lucru util cu ajutorul de* semnului, deci când face o mică creaţie, în asemenea caz desemnul
www.dacoromamca.ro
- 12 -
nu mai este dexteritate, ci e un mijloc dc exprimare şi, în fine, a treia fază e desemnul artistic, când mijlocul acesta de exprimare a devenit element estetic şi se numeşte stil.
In şcoalele elementare, la grădiniţe, când copiii mici calchiază un desemn, sau fac unul sfigomografic, adică unesc nişte puncte im» primate pe caeful lor şi obfin o imagine, atunci întrebuinţează desemnul ca dexteritate, peutrucă în acest fel de desemne nu se vede nicio fră» săfură proprie individuală ; toate desemnele copiilor sunt la fel, ca lu» crările manuale, sau ca o poezie, sau rugăciune, memorată de foţi la fel. Dacă copiii desemnează după natură, desemnele lor, deşi au avut acelaş model, diferă mult unul de altul, nu mai sunt asemănătoare ca în copiile calchiate; fiecare dintre aceste desemne după natură are ceva original şi individual, penfrucă reprezintă grafic calităţile şi de» fecfele lor psihice şi fizice. Aceste gânguriri grafice naive şi diforme, din care abea se recunoaşte modelul, sunt foarte simpatice ; au făcut pe unii pictori să imiteze naivitatea, logica specială şi stângăcia copiilor şi astfel a apărut un nou j.en de pictură decadent: Dadaismul. In asemenea caz copiii n’au întrebuinţat desemnul nici ca dexteritate, nici ca arfă, ci ca mijloc de exprimare. Dacă copiii mici înirebuin» ţează desemnul ca mijloc de exprimare, cu atât mai mult în şcoala primară şi secundară nu frebue să mai fie socotit ca dexteritate. In liceu, pentru un foarte mic procent de elevi, desemnul poate fi con» sideraf şi ca arfă. Ori, în şcoala secundară legile şi regulamentele pentru clasificaţie îl numesc arfă, dar e considerat ca dexteritate ; iar artiştii cari»l predau îl concep numai ca arfă. Echivocul acesta ar trebui să înceteze şi desemnul să fie considerat ceea ce este, un mijloc de exprimare.
Omul a selecţionat fructele, legumele, cerealele, florile şi ani» malele mai bine decât şi»a educat copiii; aceasta din cauza tradiţiilor medievale care, sub alte forme, se mai menţin şi acuma în şcoală. Şcoala teoretică are ca scop îngrămădirea de multe cunoştinţe în capul elevilor şi aceasta indiferent de modul cum sunt asimilate şi cum vor fi reţinute şi utilizate mai târziu în viaţa practică. Se învaţă teoretic prea mult şi se reţine prea puţin, adică atât cât se experimentează. * Teoriile şi formulele abstracte se învaţă greu şi se uită uşor, dacă nu sunt plantate pe un teren bine pregătit şi dacă nu sunt fixate în mintea elevilor prin lucrări, desemne şi experienţe.
Educaţia frebue să ţină seamă de fazele de desvolfare ale onto» genezei care, în privinţa desemnului, repetă perfect fazele filogenezei. Educaţia va începe cu exercitarea mişcărilor, a sunetului vocal, lu* cruUmanual, desemnul, limbajul şi la urmă scrierea. Primele mij» loace de exprimare, care frebuesc exercitate la copilul mic, sunt miş» cările şi sunetul glasului. Ne amintim că omul preistoric şi»a făurit adăposturi, obiecte casnice, arme de vânat şi apărare, în urmă a simţit trebuinţa de a le înfrumuseţa ; deci, după exerciţiile de mişcare, sunet şi lucru»manual, ar trebui să urmeze exerciţiile de înfrumuse*
www.dacaromanica.ro
- 13
tare, adică desemnul; un desemn elementar liniar şi decorativ. După desemn s’a desăvârşit graiul şi după grai scrisul.
Copiii, înainte de a vorbi bine, simt trebuinţa de a mâzgăli cu creioanele, mai ales cele colorate şi aceasta chiar când n’au văzut pe nimeni din casă scriind. Copilul nu mâzgăleşte ; el înfrumuseţează ; aceste manifestări, pentru noi adulţii sunt mâzgâlituri; pentru copii sunt ornamente, sau înfrumuseţări, după cum pentru noi calul copilului nu*i decât un be}işor. To{i pedagogii de altădată şi de acum au constatat la copii trebuinţa de a mâzgăli; totuşi şcoala n’a exploafaf-o, cultivând-o atât cât ar fi trebuit; ori această frebuinfă înăscută frebue cultivată chiar din prima copilărie, atunci când ea apare.
In afară de nevoia de desvoltare şi cultivarea mijloacelor de exprimare, copilul are trei trebuinţe instinctive, iar pentru satisfacerea lor se serveşte de mijloacele de exprimare. Acestea sunt: trebuinţa de a şfi, care se manifestă prin curiozitate; trebuinţa de imitaţie, care se manifestă mai mult prin activitate şi frebuinfă de înfrumuseţare, care corespunde mâzgălelilor, modelajului şi vopselelor. Trebuinţa de imitare e cea mai puternică dintre aceste trebuinţe; o au şi animalele, dovadă posibilitatea de a fi dresate. In al doilea rând vine curio* zitatea, pe care o au în formă rudimentară pufine animale (maimuţa, elefantul, câinele, efc.); iar ultima dintre aceste trebuinţe, adică de înfrumuseţare, o are numai omul.
Dintre aceste trei trebuinţe instinctive, pe care ar trebui să se bazeze educafia, şcoala teoretică a cultivat mai mulf instinctul cu-noştinfei şi a neglijat pe celelalte două. Dar aceste trei instincte cos respund celor trei funcţiuni ale sufletului : inteligenta, voinfa şi afec= tivitatea, care formează un tot unitar inseparabil. Dacă o uzină are trei motoare şi dintre ele funcţionează numai unul singur, iar celelalte două stau în rezervă, uzina îşi îndeplineşte perfect serviciul pentru care e destinată. Âceasta pentrucă motoarele uzinei sunf făcute ca să lucreze separat şi independent; pe când motoarele sufletului se sprijină şi depind unul de altul. Buna funcţionare a unuia din ele depinde de funcţionarea celorlalte două, oricare din ele ar fi domU nant într’o anumită împrejurare. O plantă, pe orice teren şi în orice climat ar răsări, are nevoie de lumină, căldură şi umiditate. Unul din aceste elemente dacă*i lipseşte, total sau numai în parte, moare sau degenerează. Adevărul acesta l*au ştiut horticultorii când au făcut se* lectiunea plantelor, dar pedagogii nu Uau aplicat şi în educaţie, pentrucă tot temeiul a fost şi mai este pus numai pe cunoşfin(e teoretice. Tra» ditiile sunt mai tari decât convingerile. Morfii medievali ne mai stă* pânesc încă.
„Şcoala de azi comprimă mobilitatea copilului, ucide curiozitatea lui nativă, tae aripile imaginaţiei creatoare, toceşte spiritul şi omoară voinja de dragul vorbei, de dragul cărţii, al abstracţiei şi al genera* lizârei" 1). Din aceste cauze şcoala teoretică, pe lângă pu(ine elemente
x) I. Nisipeanu şi T. GeantA. Pentru educafia estetică a copilului. Editura „Cultura Românească”, pag. 69.
www.dacaromamca.ro
\
- 14 -
de valoare, mai produce şi mulţi diplomaţi fără cunoştinţe, surmenaj» şi neurastenici, obosifi fără să muncească, îmbătrâniţi fără de vreme şi desgusfati de viată fără să o fi trăit.
In Sfafele-Unife ale Americei filosofii pragmafişfi au pus ba*-zele şcoalei active pe principiul ,,Learning by doing", adică a învăţa lucrând, cercetând şi creind. W. James a scris :
„Cel mai mare progres al educaţiei e introducerea în şcoli a lucrărilor manuale. Importanta acestei introduceri nu stă în faptul că vom avea oameni mai dibaci, mai practici şi mai experimentaţi în viafa de toate zilele, ci în formarea de cetăţeni a căror fibră in* felecfuală va fi cu fotul nouă". Munca în laborator şi atelier sau grădină desvolfă spiritul de observare, dă o intuiţie a realităţilor complexe ale naturii, are avantajul preciziunii, desvolfă lealitatea . .., dă încredere în sine, menţine interesul şi afenfia înfr’o continuă vioi* dune" 1).
împrejurările care au urmat în epoca postbelică, au dat dreptate volunfarişfilor sau pragmafişfilor. In unele ţări lucrătorii manuali au fost puşi pe aceeaşi treaptă socială cu intelectualii. In Europa de astăzi, în locul monarhilor de drept divin, sute de milioane de oameni sunt" conduşi de foşti lucrători. Atât raţionaliştii cât şi volunfarişfii au dreptate fiecare din punctul lor de vedere. Foştii lucrători n’ar putea fi atât de destoinici conducători de popoare, dacă n’ar fi ajutaţi de intelectuali, penfrucă acţiunea sau voinja nu rodeşte fără ajutorul gândirii. Educând însă numai voinja şi raţiunea, n'am făcut o educafiune completă, dacă nu educăm în aceeaşi măsură şi afectivitatea. Educaţia aceasta iiecom* plefă s’ar putea compara cu o sobă burtă, în care arde un foc mare, dar care nu dă căldură. O educaţie completă va fi aceea care va avea de scop educarea echilibrată şi armonică a întregului organism psihic, adică inteligenta, voinja şi afectivitatea, sau înfr’o formă mai pufin ştiinţifică: mintea, mâna şi inima.
Psihologii spun că în prima copilărie domină sensibilitatea şi voinja, iar raţiunea începe să se desvolfe după vârsta de 13—14 ani. Educatorii frebue să }ină seamă de această ordine de desvolfare fi* logenefică şi onfogenefică şi să nu piardă timpul oportun potrivit fiecărui fel de educaţie. Ca urmare, exerciţiile de desemn trebuesc făcute din prima copilărie împreună cu primele lucrări manuale.
Desemnul e o acjiune psiho*fizică, deci o acţiune completă. Fizică prin mâna care lucrează şi psihică prin ideea ce o exprimă. Orice desemn e un produs intelectual, afectiv şi voluntar. Desemnul poate fi fehnic*indusfrial, ştiinţific sau artistic. Orice caracter dominant ar avea un desemn, el reprezintă cele trei elemente care le*a produs. Orice destinaţie ar avea un desemn, poate fi în acelaş timp bun sau util, frumos şi adevărat. Aceasta penfrucă desemnul a fost şi este cel mai important instrument al omului, pentru căutarea binelui, fru* moşului şi al adevărului.
*) W. James. Psihologie şi Educa (ie. Traducere de G. I. Simeon.
www.dacoromanica.ro
- 15 -
Promotorii şcoalei active susjin că lucrările manuale confribuesc în aceeaş măsură ca şi studiile teoretice la educarea sufletească a< şcolarului. Ei nu tăgăduesc importanta educativă a desemnului, dar nu*i relevă in deajuns această importantă. Ori, după cum am arătat, desemnul poate fi joc, muncă, sau lucru*manual şi mijloc de expri* mare ştiinţific şi artistic, sau gândire şi simţire. Chiar desemnul ele-» menfar, ornamental sau decorativ, e o acfiune mai evoluată pe scara filogenefică decât lucrul-manual. Omul preistoric şi-a făcut mai înfâiu obiectele, armele, instrumentele de lucru, casa şi apoi le-a înfrumuseţat ornamenfându-le sau sculpfându-le.
Cu o lucrare manuală bună, care nu poate fi decât o imitaţie sau copie, mai mult sau mai puţin fidelă, se poate ob(ine un brevet de maistru, pe când cu un desemn bun se poate ob}ine o di* plomă de artist, inginer, arhitect sau inventator.
Educatorii frcbue să stimuleze interesul pentru subiectul pe care*l predau; ori, interesele înăscufe ale copilului fiind din domeniul sen* saţiei, acesta e domeniul care frebue mai întâiu stimulat şi educat. Copilul e mai atent la ceeace face educatorul decât la ceeace spune şi, pentru acest motiv, mai mult instruieşte fapta decât vorba.
Orice obiect fără interes propriu poate să*l împrumute dela un obiect interesant, grafie asociafiilor care se formează între ele. In urma împrumutului isvorul nu seacă şi întregul poate deveni mai interesant decât cum era la început obiectul cu inleres propriu. (După W. James).
Obiectul prin excelenţă intuitiv e desemnul şi, prin faptul că e o acfiune produsă de sensafii superioare, e şi cel mai interesant. Desem* nul e instrumentul însuşi al tuturor infuifiilor vizuale. El face infe* resanfe pe toate celelalte obiecte cărora le vine în ajutor şi acestea devin mai clare şi mai uşor de înţeles, cu cât ajutorul desemnului e ma important.
Afenfia voluntară şi activă se poate dobândi prin exerCifiu şi cel mai indicat exercifiu de afenfie voluntară e desemnul. Desemnul este pentru cultivarea atenfiei ceeace sunt jocurile şi sportul pentru educaţia fizică. Efortul fizic dela joc şi sport nu s’ar face dacă n’ar fi însoţit de plăcere; tot astfel, efortul de atenţie pentru desemn e compensat de plăcerea ce o simte elevul când recunoaşte în liniile lui imaginea obiectului din natură. Copilul e mulţumit că a pătruns puţin în tainele naturii; iar gustul lui pentru proporţii şi frumos nefiind des* volfaf, îl mulţumesc şi desemnele lui greşite. Copilul nu vede clar şi precis, dar aceasta e un avantaj, penfrucă nu*l descurajează deo* sebirea dintre desemnul lui şi model.
După cum prin exerciţiu, organismul fizic nu se fortifică numai pentru sport, tot astfel afenfia nu se cultivă numai pentru desemn. După toafe felurile de măsurători ale gradului de oboseală, în urma lecţiunilor dela toafe obiectele de studiu, s’a constatat de foţi pedologii din lume, că desemnul nu produce niciun fel de oboseală, focmai-
www.dacoromanica.io
- 16 —
ipţntrucă e însorit de plăcerea compensatoare. (Măsurătorile pedolo-gilor: A. Binet, Wannod, Wagner, Sakaki, efc.).
Desemnul cultivă toate funcţiunile sufleteşti. Ceeace a susţinut W. James pentru muncă, sau lucru-manual, cu drept cuvânt se poate spune şi pentru desemn, pentrucă şi desemnul „desvoltă simţul de ob» servaţie, dă intuiţia realităţilor complexe ale, naturii, are avantajul preciziunii, desvoltă lealitatea, dă încredere în sine, menţine interesul, •desvoltă simţul de ordine şi curăţenie" etc. Pe lângă toate acestea desemnul mai mult decât lucrul-manual, desvoltă şi simţul pentru frumos. Se ştie ce mare importanţă are educaţia estetică pentru ea însăşi şi pentru rolul armonizator - în educaţia generală, deoarece sentimentul moral e stimulat şi ajutat în desvoltarea sa de sentimentul estetic.
. Mai mult decât lucrul-manual, desemnul mai cultivă memoria vizuală şi imaginaţia. Desemnul din memorie probează, calitativ şi cantitativ, cât timp şi cum au fost reţinute impresiile primite, dacă imaginaţia desemnatorului e constructivă sau creatoare. După gânguririle grafice ale copiilor se poate vedea ce subiecte îi înfersează şi cum le reproduc. Desemnele lor sunt, prin urmare, cele mai complecte teste după care se poate măsura gradul de desvolfare al facultăţilor sufleteşti. Se mai poate diagnostica gradul de sănătate psiho-fizică ca şi aptitudinile sau vocaţia lor, după cum au dovedit aceasta G. Kerschensteiner, A. Binet, Ed. Claparede, etc.
La lucrările de desemn, ca şi la compoziţiile dela limba maternă, mai mult ca la oricare alte obiecte de studiu, elevii au ocazia să-şi afirme originalitatea şi individualitatea, pentrucă ambele aceste exerciţii cultivă câte un mijloc de exprimare : unul prin cuvinte scrise sau vor» bite şi altul prin linii1).
Desemnul desvoltă în copii puterea creatoare. Instinctul creator, care e şi la copii în formă embrionară, vibrează în inconştient şi apare sublimat în dorinţa de a crea, de a construi şi a produce, imitând sau inventând ; iar în desemn copiii, ca şi adulţii în arfă, găsesc posi» bilitafea de descărcare şi realizare (după S. Freud) 2).
în şcoalele noastre elevii cultivă toate mijloacele de exprimare; mişcarea (educaţia fizică), sunetul vocal (muzica), desemnul, scrierea şi limbajul. Cel mai important loc îl ocupă exprimarea prin vorba scrisă sau rostită, iar desemnul e mijlocul de exprimare cel mai puţin cultivat şi cunoscut, cu toate că nu este niciun obiect de studiu care să aibă o mai strânsă legătură cu toate celelalte şi o valoare educativă mai mare ca desemnul3).
Pragmafişfii sau voliţionişfii, doctrinarii şcoalei active, susţin că *)
*) Gh. Carp : „Analele Dobrogei" anul I Nr. 3 din 1920.
2)	Gh. Carp : Le Dessin comme moyen d'expression. Communication faita au congres internaţional de l’enseignement secondaire, reuni â Bucarest entre Je 18 et le 23 Julliet 1928.
3)	Gh. Carp : „Revista Generală a învăţământului". Anul XVI Nr. 6 din Iunie 1928.
www.dacoromamca.ro
- 17 -
in primul rând trebuie educată voinţa. Ei mai susţin că IucruUmanual are o putere educativă superioară obiectelor teoretice; ca atare, un luctător calificat, un maistru, e mai armonic pregătit pentru lupta viefii şi mai de folos societăţii decât un titrat specialist şi unilateral» Ei pun tot temeiul educaţiei pe voinţă, pecând raţionaliştii sau Kanfienii îl pun pe cultivarea inteligentei sau rafiunei. Integraliştii activişti fac transifia între volifionişti şi raţionalişti, căci vor o educajie armonică şi complectă.
Desemnul e premergătorul lucruluUmanual de orice fel; pe de altă parte obiectele teoretice nu s& pot învăţa fără ajutorul desemnului; prin urmare desemnul apropie şi serveşte deopotrivă toate concepţiile : cea rafionalistă, cea activistă şi cea iniegralistă, pentrucă e în acelaş timp aplicaţie practică şi teorie, dexteritate şi mijloc de exprimare, care poate deveni artă. In şcoală şi în viata practică desemnul, servind toate genurile de activitate, câştigă în valoare el însuşi devenind mijloc de exprimare artistic. Mulfi artişti plastici şi techniciani de mare va* loare au început prin a fi meseriaşi, dovadă istoria sau biografiile oamenilor celebri.
Activiştii susţin că, pentru educata psihică, singur IucruUmanual va* lorează cât toate obiectele teoretice. Noi susţinem că desemnul valorează mai mult decât IucruUmanual, pentrucă el nu cultivă numai voinţa ca lu* cruUmanual sau numai inteligenta ca obiectele teoretice, ci pelângă acestea el mai cultivă şi sentimentul estetic sau afectivitatea. Profesorul de filosofie dela Universitatea din Paris G. Charfier nu*i maesţru de desemn; el n’a exagerat când a scris că „Tot învăţământul este în* vătămânl de desemn, ori altfel nu*i decât vorbărie, pentrucă de* semnul e cu mult mai aproape de gândire, aşa cum nu poate fi limbajul".
„(On peut dire que, tout au moins pour Ies notions proprement scientifiques, et peuUefre pour toutes Ies notions, l’educafion de l’oeil et de la main se confond avec l’education de l’esprit. Tout enseigne* ment est enseignement du dessin ; ou bien ce n’est que bavardage, parce que le dessin eşt bien plus preş de la pensee que ne peut etre le langage" *).
Âdeseaori auzim pe unii intelectuali declarând, unii cu regret, iar alfii fără nicio jenă, că nu sunt în stare să tragă măcar o linie la desemn. Daclarafia aceasta cu'nici un chip n’ar face*o despre oricare alt obiect, dar pentru desemn unii o fac chiar cu sa* tisfactie, adăogând explicaţia falşă şi comodă că „n’am avut talent"» ca şi cum ar spune pentru muzică „n’am avut ureche muzicală". Jn adevăr, cine „n’are ureche muzicală", nu poate gusta din plăcerile şi farmecul muzicii, dar pentru desemn numai orbii şi idioţii n’au orga* nul aperceptiv, numai ei se pot compara, la desemn, cu cei cari n’au ureche muzicală.
Ne*am întrebat cum se explică taptul că intelectuali normali şi
s) Gaston QueniAux. Manuel de Dessin, pag. 3.
.Analele Dobmgei', XVII.	2
www.dacorotnamca.ro
- 18 -
chiar distinşi, cari au învăţat desemnul 12 ani în şcoala primară şi în liceu, să nu fie în stare să tragă măcar o linie la desemn, când djn fiecare obiect pe care l*au învăfat, şi*ar aminti ceva. Am ob* servat apoi că cei cari declară că „n’am talent la desemn", disting cele mai fine nuanţe de formă, lumină şi culoare, că percepţia lor vizuală se face normal şi cu finefă; că ochiul lor e perfect educat. Aceşti intelectuali văd, simt şi înţeleg bine desemnul, dar numai mâna lor nu poate să redea ce a văzut ochiul; însă mâna e cel mai edu* cabil dintre organe. După ce am constatat lacuna aceasta în educaţie, am percal să ne*o explicăm.
Se spune : „măcar o linie la desemn'1; prin aceasta se crede că tragerea unei linii e cel mai elementar lucru. Elementar e numai în aparentă, căci în realitate tragerea unei linii e totul. Cine poate să tragă o |inie, poate să tragă şi mai multe şi, în asemenea caz, obţine o imagine, deci un desemn. Trasarea unei singure linii, adică desem* narea ei, echivalează cu cunoaşterea literelor şl scrierea lor în mod automat; deci cine ştie să desemneze o linie, ştie să desemneze orice imagine. Pentru desemn trasarea unei linii cu uşurinţă şi siguranţă, adică în mod automat, înseamnă posibilitatea de exprimare prin linii, care echivalează cu celelalte exprimări de a seri, ceti, vorbi, etc. Ori, după cum vedem, tragerea unei singure linii a fost mai greu de în* vă(at decât scţisul, cetitul şi celelalte exerciţii, dovadă că to(i ştiutorii de carte citesc şi scriu, dar nu pot desemna. Marea majoritate a căr* turaţilor pregăti}! de şcoala actuală nu*şi pot exprima gândirea şi prin acest mijloc de exprimare de o importantă capitală.
In schimb }ăranca analfabetă, pentru trebuinjele ei de înfrumu* se}are, cunoaşte alfabetul desemnului şi citeşte cu ajutorul lui; încon* deiază ouă minunat, trage chenare colorate împrejurul ferestrelor şi uşilor, e}c. fără să o fi învăţat cineva desemnul. Mai uşor putem învăţa pe un analfabet să desemneze, decât pe unul care ştie să scrie şi să citească. Suşfinem că şcoala împiedecă avântul copiilor de a desemna şi face aceasta inconştient, fără niciun avantaj pentru ce* lelalte exerciţii şi cu mari pagube pentru tot învăţământul de toate gradele.
Tcebue să se fină seamă mai bine de fazele ontogenezei care, în cazul desemnului, repetă exact fazele filogenezei. Omul a desemnat mai întăiu şi pe urmă a scris, iar copilul mâzgăleşte înainte de a vorbi bine. Ca urmare, în şcoală ar trebui să se facă mai întâiu exer* citiul desemnului şi apoi al scrisului. înainte de a face să treacă în inconştientul copiilor cele 52 de litere ale grafiei manuale şi alte 52 ale grafiei imprimate, e cu mult mai uşor să se facă automatizarea celor două feluri de linii necesare desemnului, linia dreaptă şi linia ondulată, care sunt alfabetul desemnului. (Ambele linii s'ar reduce la una singură, linia dreaptă). Dacă copiii pot executa cu îndemânare şi automat aceste linii, s’a uşurat enorm toată educata, nu numai cea din şcolile primare, ci şi cea din şcolile secundare şi universităţi.
Dacă automatizarea acestor linii nu s’a făcut înainte de exer*
www.dacaromamca.ro
ciţiul „scris'cetitul“, mai târziu e foarte greu şi, |n majoritatea cazurilor, e imposibilă. Timpul cel mai potrivit e înainte de a învăţa copilul să scrie. Toţi cei cari pot să desemneze au avut posibilitatea de a se exer* cita înainte de a învăţa să scrie. Copiii în jurul vârstei de şapte ani au sensibilitatea şi receptivitatea cea mai mare şi mişcările, des re' petate, se automatizează mai temeinic şi mai repede la această vârstă. Mai târziu, pentru marea majoritate a copiilor, locul pentru automa* tizarea acestor linii e complet ocupat de mişcările automate ale grafiei şi, pierzându'se timpul oportun sau ocazia, parecă s’a pierdut şi locul. La elevul în vârsta de 11 —12 ani, când vine la liceu, modalitatea spirituală a copilului de şapte ani s’a schimbat în duritate. La această vârstă, încetând de a mai fi copil, adolescentul are vederea mai con' cretă, e mai pufin imaginativ, vede bine diferenţa dintre modelul din natură şi desemnul lui; simţul lui critic e mai cultivat decât mâna; iar lipsa de exerciţiu îl face să creadă că n’are talent şi nu se mai exercitează la desemn decât silit.
Dacă automatizarea liniilor necesare deseinnului s’a făcut înainte de a se începe exerciţiul scrierii, atunci desemnul, ca şi scrierea pentru toţi ştiutorii de carte, va fi acţiune automată şi, ca urmare, desemnul va fi întrebuinţai de toată lumea cu aceeaşi uşurinţă cu care se întrebuinţează acum numai grafia. Fiecare ştiutor de carte va de• semna aşa cum scrie, adică să se citească ce a scris şi să se in' teleagă ce a desemnat. In cazul acesta profitul pentru învăţământ va fi realizat, căci la fiecare obiect se va învăţa desemnând, adică lu' crând şi creind („Learning by doing“). Toţi profesorii de orice ma« terie îşi vor intui obiectul cu ajutorul desemnnlui, elevii îi vor imita şi se va învăţa mult mai uşor şi mai temeinic. Ceeace s’a învăţat cu ajutorul desemnului se fixează în inconştient şi nu se mai uită, cum nu se uită nici desemnul. Şcoala secundară nu va mai fi urâtă şi nu vor mai fi atât de mulţi surmenaţi şi desgustaţi de preocupările inte' lectuale, adică ignoranţi cu diplomă.
Se cuvine să repet ce a scris W. James cu privire la lucrul' manual şi aceasta. fără nicio nuanţă de exagerare pentru desemn: „Vom avea oameni mai dibaci, mai practici şi mai experimentaţi în viaţa de toate zilele şi mai cu seamă se vor forma cetăţeni a căror fibră intelectuală va fi cu totul nouă“. In viaţa practică orice ştiutor de carte va avea la îndămână un limbaj plastic universal cu care să se înţeleagă cu toate fiinţele depe glob.
E uşor de constatat răul, dar e greu să'i găsim originea, iar dacă î'am găsit*o, e şi mai greu să ne hotărâm pentru a*l combate.
Elevii din liceu, cari „nu pot“ să desemneze, când vor să tragă o linie, încep să facă nişte mişcări mici în aer, par’că s'ar pregăti să cânte cu mandolina, iar când încep să tragă linia, o întrerup, o fac din mai multe bucăţi, adeseori suprapuse. Liniile făcute în acest mod
www.dacoramamca.ro
suni urâte, greoaie, nesigure şi totdeauna greşite. Mişcările acestea mici fac ca linia să fie des întreruptă, iar faptul că aceşti începători privesc vârful creionului, în loc să vizeze direcţiunea sau punctul (finta) unde trebue să ducă linia, face ca linia trasă astfel să ajungă cu fotul în altă parte decât la punctul unde trebuie să ajungă. Ori, pentru a desemna o linie, dupăce s’a pus creionul pe hârtie, trebue să vizăm punctul unde trebue dusă linia. Ochiul în clipa următoare nu mai priveşte vârful creionului, ci finta, aşa cum (intaşul vizează căfarea şi pe urmă ţinta.
Mişcarea aceasta întreruptă e tocmai mişcarea automată a grafiei pe care începătorul, în mod inconştient, când simte creionul în mână, o întrebuinţează şi pentru desemn.
La grafie nu trebue să vizăm un punct la care trebue să ajun* gem. Direcţiunea sau alinierea rândurilor, dacă nu e neglijată, o re* gulează transparentele ; iar când scriem, privim, vârful şi îndărătul pe* niţei, nu atât pentru forma grafică, ci pentru a ceti ce am scris. La grafie trebue să privim în urma peniţei sau creionului, iar la desemn trebue să privim înaintea lor.
Dacă mişcarea aceasta specială grafiei s’a automatizat înainte de a se exercita desemnul, faptul acesta constitue, pentru marea ma* joritafe a elevilor, un obstacol peste care li*e imposibil să mai treacă vre*odafă. Oricând ar voi să desemneze vor întrebuin(a şi pentru desemn mişcarea grafiei. Greşala pe care o fac aceşti începători la desemn, de a nu viza finta, n’ar face*o în altă împrejurare. N’ar ochi bătui — punctul care se mişcă — în loc de minge, nici cio* canul în loc de cuiu, pentrucă la fiecare abatere şi*ar primi pedeapsa: s’ar tăia, înfepa cu acul, n’ar lovi mingea, sau şi*ar zdreli degetele cu ciocanul; pe când la desemn văd numai că linia n’au făcut*o bună şi nu*şi explică altfel cauza decât că „n’au talent".
E necesar să rezum această observaţie foarte importantă, pe care nimeni n’a semnalat*o: Mişcările automate ale grafiei împie* dică automatizarea mişcărilor proprii desemnului. In schimb, dacă s’ar exercita mai întâi mişcările desemnului, aceste mişcări ar folosi mult grafiei. Omul mai întâiu a desemnat şi apoi a scris. Copilul mâzgăleşte şi apoi scrie ; când vrea să desemneze, îi vine în minte o imagine reală, cunoscută şi iubită, nu o formă perfectă şi abstractă din geometria plană. Din acest punct de vedere efortul de a scrie e cu mult mai mare decât efortul de a desemna, pentrucă desemnul corespunde unei trebuinfe naturale, instinctive, moştenită de mai multe mii de ani; pe când scrierea e un desemn convenţional, un artificiu.
Cu mult mai uşor desemnătorii pot deveni caligrafi, decât caii* grafii desemnători, pentrucă desemnul e întregul, iar grafia fragmentul lui. Pictorii absolvenţi ai şcoalelor de Belle*Ârfe reuşeau la exa* menul de capacitate pentru caligrafie, pentrucă desemnau literele. Li* terele.se pot desemna, dar liniile desemnului nu se pot scrie.
Din cele expuse se vede lămurit din care cauză oamenii culfi, cari au absolvit şcoalele pregătitoare cu succes la toate obiectele, „nu
www.dacaramanica.ro
sunt în stare să tragă măcar o linie la desemn", pentrucă ei, în loc să desemneze linia, o scriu. Unii se tânguesc ca de o infirmitate, când în realitate ei n’au nicio vină ; cauza a fost şi mai este sis» temui sau programul, care cere să se clădească întâiu ca3a şi apoi temelia.
Onor. cetitoti, cari Cred că „n’au talent la desemn", sunt res» pectuos rugaţi să binevoiască a-şi face această observaţie introspec» tivă şi, chiaT după câteva încercări, se vor convinge că au talent Ia desemn, cel puţin tot atât cât au şi la celelalte mijloace de exprimare.
Celor cari ştiu să înnoate, să pedaleze, sau să danseze, li se pare curios faptul că ceilalţi, cari nu ştiu, nu-şi dau osteneala să facă cu uşurinţă» şi siguranţă mişcările pe care le fac ei atât de natural. Tot aşa, pictorilor profesori de desemn li se pare curios faptul că elevilor nu le alunecă creionul pe hârtie, aşa cum le alunecă lor. Mişcările acestea sunt greu de observat şi explicat, pentrucă sunt simple şi automate. Profesorii toţi au observat la elevii lor, când de.» semnau, mişcările automate ale grafiei, dar nu şi le»au putut explica. Ei nu şi»au dat seama de această formidabilă piedică, ce le stă în cale elevilor cari „nu pot desemna", pentrucă ei n’au avut»o. Toţi desemnătorii pe cari i»am întrebat, invariabil mi*au răspuns că ei au . desemnat înainte de a învăţa să scrie. E şi explicabil, căci în caz contrar, poate că nici ei „n’ar fi avut talent la desemn"...
Prezint aici un exemplu din care se pot vedea avantajele de» senului pentru profesor şi elevi :
La liceul din Constanţa a fost profesor de ştiinfe=naturale d»l Onoriu Mironescu. Toţi foştii d»sale elevi, şi ai mei, îşi aduc aminte cu multă plăcere de lecţiile d=lui Mironescu şi entuziasmaţi îmi spun că nu le vor uita niciodată, pentrucă au fost magistral intuite prin desemn.
D»1 Mironescu, pecând era elev de liceu, a avut profesor de desemn pe un fost profesor şi director al şcoalei de Belle»Arte şi totuşi n’a învăţat desemnul dela el, deşi profesorul d»sale era un artist desă .ârşit. L»a învăţat singur, pecând era student la universitate, desenul ştiinţific, necesar pentru intuirea obiectului său. Am văzut desemne făcute de acest distins coleg şi susţin că, din punct de ve» dere ştiinţific, niciun artist desenator sau pictor n’ar fi putut executa un desemn mai bun ca d»sa, pentrucă numai un profesor de ştiinţe şi pedagog ştie ce anume detaliuri trebue să scoată în evidenţă prin desemn, detaliuri pe care artistul le»ar fi neglijat.
La diferite clase din liceu, unde am fost diriginte, intre altele am cerut elevilor să»mi răspundă în scris, fără să semneze, la între» barea: „Care e obiectul de studiu care le place mai mult şi pen» fruce ?“. Rezultatal a fost că obiectele predate de d»nul Mironescu: zoologia, botanica, geologia, anatomia, etc., în mod invariabil, fot» deauna au întrunit cele mai mari majorităţi de voturi. Motivările va» riafe se pot rezuma în : „Pentrucă e obiect frumos, uşor, interesant şi mai cu seamă pentrucă ne desemnează pe tablă cu crete colo»
www.dacoromamca.ro
rate şi înţelegem mai bine“. In clasa intâia am avut elevi atât de slabi, încât din cele unsprezece obiecte de studiu, ei n’au avut media decât la gimnastică şi la zoologie. Cercetez să văd cum s’a făcut de nu au media la desemn şi aflu că la lucrările scrise sau desemnate, la zoologie, au nota trei, iar la oral şapte.* D*nul Mironescu n’are corijenţi. Arta Iui de a preda, sprijinită de desemn, a interesat e apatici, a liniştit şi a făcut atenfi pe neastâmpăraţi, a stimulat atenţia j^i memoria celor leneşi, a încântat pe cei buni, iar pe cei slabi nu ;*a obosit. D-nul Mironescu nu dă pedepse disciplinare, pentrucă faţă *de d-sa elevii timizi au curaj, iar obraznicii au respect şi Cu toţii îl iubesc. Semnalul pentru recreafie nu-i aşteptat de elevi, adeseori îi surprinde în mod neplăcut, de oarece îi trezeşte dintr’o vrajă dulce care le-a nutrit sufletul.
D*nul Mironescu a văzut lumina zilei şi albastrul nemărginit în munţii Tazlăului, între copaci, gâze şi burueni, între animale şi paseri blânde şi sălbatice. S’a căţărat prin copaci şi a sărit din stâncă în stâncă. Fără să ştie că urmează indicaţiile lui Rousseau, a trăit în contact cu natura şi a cunoscuta» mai întâiu prin simfuri. L-a înviorat frumuseţea priveliştilor, l-a încântat ciripitul paserilor,1 l*a îngrozit mu» . getul fiarelor şi Ua îmbătat mirosul florilor. A cunoscut natura odată cu chipul mamei, deaceea o şi iubeşte atât de mult. Când l-a înţepat urzica sau furnica, a ştiut Cum ustură fiecare, dar n’a ştiut cauza. Târziu, când în laboratorul de chimie a studiat acidul formic, şi-a re* găsit o veche cunoştinţă, îi era viu în amintire mirosul lui pipărat şi gustul acru.
D*1 Mironescu cu o mare îndemânare nu mânueşte numai creionul, ci toate instrumentele, dela microscop şi microţom, până la ac şi ma* şina de cusut; îndemânarea dela desemn îi serveşte pentru toate acţiu* nile lui: în laboratorul de ştiinţe dela liceul din Constanţa, în menaj şi în atelierul de tâmplărie dela Tazlău. Fericirea pe care alţii nu o cunosc, el a găsit-o acolo unde trebue să o căutăm, în activitatea rodnică manuală şi intelectuală.
D*1 Mironescu, ca să se pună în curent cu noile cercetări ştiin* ţifice, are nevoie să citească, dar ca să*şi prepare în fiecare seară lecţiile pentru a doua zi, el n’are această nevoie, pentrucă cunoştinţele pe care le*a acumulat in Universitate şi în anii de practică, le*a asi* milat lucrând,- experimentând şi desemnând ; iar desemnul, ca şi scrierea, fiind acţiune automată, nu se uită şi pentru acest motiv n’a avut nici* odată nevoie să*l prepare, nu numai pe el, dar nici cunoştinţele că* pătate cit ajutorul lui.
D*1 Mironescu, în ultimul an de funcţionare — acum e pen* sionar — rănit din râzboiu şi bolnav fiziceşte — e scânteietor de veselie tinerească, pe care o comunică tuturor cunoscuţilor şi elevilor; e mai vesel şi mai plin de energie psihică decât mulţi din colegii tineri, cari sunt la începutul carierei. El nu=i surmenai şi nici pe alţii n’a surmenat. Miracolul acesta l*a făcut principiul pe care l*a urmat, principiul şcoalei active integrale, a cunoscut viaţa şi natura mai în*
www.dacoromamca.ro
~ 23 ~
tâiu prin simţuri şi apoi prin raţiune, a învăţat lucrând, observând şi tot aşa, mai mult de 30 de ani, a învăţat şi pe alţii.
Cu acest exemplu am vrut să arăt cum: „Cunoştinţele do» bândite cu ajutorul desemnului împrumută dela desemn proprietatea specială lui de a trece şi a se fixa în inconştient. Ori după Gustav le Bon şi to(i pedagogii: „Educaţia este arta de a face să treacă con* ştientul în inconştient" (L’educaiion est l’art de faire passer le con» scient dans l’inconscient) x).
Pentru atingerea acestui scop educatorul n’are alte mijloace mai bune decât lucrările, experienţele şi mai cu seamă desemnul, care în şcoala de până acuma a fost considerat ca „cea mai umilă dinirâ dexterităţi".
Puterea educativă a lucrului manual, demonstrată de activişti, e incontestabilă. Funcţiunile sufleteşti cultivate de el folosesc tuturor obiectelor, dar aceasta în mod indirect, deoarece lucruUmanual, nu se poate asocia cu ele; pecând desemnul e în acelaş timp lucru*manual, dar care mai are proprietatea de a se asocia şi a servi direct fiecate obiect în parte şi mai cu seamă de a fi cel mai bun mijloc de a fixa cunoştinţele în inconştient.
Ca urmare, desemnul în şcoală nu trebue să mai fie considerat nici ca dexteritate, nici ca artă, ci ca mijloc de exprimare. Considerat, astfel, contribujiunea lui pentru educaţie va fi tot atât de valoroasă ca şi a limbei materne şi a lucrului manual. To{i elevii pot să desemnezi şi vor desemna după cum scriu şi întrebuinţează celelalte mijloace de exprimare. îndemânarea la desemn se capătă cu mai multă uşurinţă de toţi elevii şi mai temeinic, urmând ordinea filogenetică, dacă mai întâiu se automatizează mişcările desemnului şi pe urmă mişcările grafiei. Şcoala actuală nu poate deveni „activă" sau „integrală" decât prin întrebuinţarea în mod obicinuit a desemnului. Cei cari fac ob» servatii la microscop, ştiu că „creionul conduce ochiul"; deci pentru omul modern, îndemânarea lui va fi adevărata diplomă. Exerciţiul de îndemânare, pe careul face copilul la desemn sau lucrul de mână, se transformă în dexteritate de specialist: mecanic, chirurg, sau artist. In via(a practică, desemnul poate fi întrebuinţai de tofi cu aceeaşi uşurinţă şi îndemânare, cu care se întrebuinţează acum numai grafia, pentrucă fiecare ştiutor de carte are neapărat nevoie de un minimum necesar de exprimare grafică: să se citească ce a scris şi să se înţeleagă ce a desemnat.
Desemnul fiind controlat de cel mai puternic şi mai complet dintre simţuri, orice om şi la orice vârstă îl poate învă{a şi singur şi, odată învăţat, nu se mai uită, cum nu se uită nici grafia.
O descriere făcută cu cuvinte scrise, o poate ceti numai ştiutorii de carte conaţionali, pe când un desemn îl pot ceti copiii, surdo-mufii şi analfabeţii, nu numai din aceeaşi ţară, ci din lumea întreagă. Astfel toată lumea s’ar putea servi de desemn ca de un limbaj plastic universal.
J) Dr. Gustave le Bon. Psychologţe de l’£ducation.
www.dacaromamca.ro
Desemnul e o mină foarte bogată pentru instruqie şi educaţie, pe care şcoala tradiţionalistă n’a exploatat-o. Nefiind practicat cum frebue, n’a dat nici educaţiei, nici civilizatei fot cât poate da. Mijloacele tecii* nice şi de locomotiune progresând vertiginos, relaţiile omului modern ca şi interesele lui îl vor sili să-l întrebuinţeze din ce în ce mai mult şi, pracficânduri, va găsi în desemn noui surse de exprimare, pe care acuma nici nu le bănuim.
Mişcările, sunetele glasului şi cuvintele 1e produce omul direct, fără nici*un instrument; pentru acest motiv le întrebuinţează mai mult decât desemnul şi e mai mulţumii de felul cum s’a exprimat cu ele. In schimb desemnul pretinde întrebuinţarea unor materiale, pe care nu le avem tot deauna la îndămână. Pe de altă parte, desemnul fiind controlat de cel mai puternic şi mai perfect dintre simţuri, greşelile sunt remarcate imediat şi precis, „sar în ochi".
Toată lumea gesticulează, dansează, cântă şi vorbeşte, dar nimeni n’are pretenţia să gesticuleze ca un actor, să danseze ca o balerină, să cânte ca un solist de operă, sau să vorbească ca un orator. Fiecare e mai modest, gesticulează, dansează, fredonează şi vorbeţfe aşa cum poate. Numai când desemnează cineva, e mai nemulţumit, vrea să desemneze artistic, aşa cum desemna artistul care l*a învăţat.
Când scriem, nimeni n’are pretenţia să scrie; caligrafic. Nimeni nu se jenează de o scriere urâtă şi nedescifrabilă; scrie aşa cum poate. Unii afectează neglijenta, crezând că aceasta e un semn de distincţie, când în realitate nu e decât un semn de inpolifeţă.
Cei cari dansează, nu dansează pentru a se produce pe scenă ca dansatori coreografi, ci pentru plăcerea lor. Fredonează sau flueră melodii din opere muzicale. Tot aşa, chiar fără să le arate cineva, dacă vor, pot să şi desemneze. Vor desemna la început greşit, nemulfu* mifor; gustul lor pentru forma corectă va fi contrariat; dar şi când au învajat să meargă, au căzut; când au învă(at să vorbească, au gângurif, iar când au învătaf să dansese, au călcat pe picioare pe cel careri inifia, dar n’au spus ca pentru desemn: „N’am talent şi nu pot sări învăţ".
Cine n’are puţin simt a1 rifipului, nu poate dansa, dar poate desemna şi fără acest simţ. Cine n’are ureche muzicală, poate de* semna. Cine nare timbru plăcut, voce sonoră şi dicţiune clară, nu poate fi bun vorbitor, dar poate fi desemnafor. Conversaţia şi dansul pre* supune două persoane; muzica poate supăra pe vecini; pecând de* semnul îl putem exercita singuri şi nu supărăm pe nimeni. Toată lumea îl poate învăţa, dacă vrea. Un desemnator are nevoie de cel puţin un ochiu cu care să vadă, de una din mâni, oricare din ele, dar care să aibă trei degete cu care să ţină creionul, de o minte normală şi de voinţa de a se exercita. Cu aceste condifiuni minime, poate deveni cineva artist.
Cei cari ştiu să scrie fac dovada că ar putea să şi desemneze. Nuri pot învă(a numai orbii, idioţii şi cei cari nu vor. Desemnul îl ştiu to}i oamenii normali, îl au în minte; numai mâna nuri deprinsă
www.dacoromamca.ro
să execute şi să servească facultăţile spirituale. Dar mâna e mai edu* cabilă pentru desemn, decât urechea pentru muzică. Mâna nu gângăe, nu fonfăe, nici nu stropeşte. Ea e instrumentul cel mai supus al creierului, căci atunci când ea lucrează, creierul gândeşte prin ea. (Denkende Hand).
Elen Keller, celebra infirmă, nu dansează pentru că e oarbă, nu cântă penfrucă e surdă, nu vorbeşte penfrucă e mufă, nu desem* nează penfrucă desemnul n’are relief; în schimb sculptează, modelând ca o artistă şi scrie ca să se citească şi să i se poată tipări operele. Mâna ei îi înlocueşfe simţurile pierdute, căci cu ajutorul ei vede, aude, vorbeşte şi înţelege. Mâna ei a făcuf*o să-i fie dragă viaţa şi să se simtă fericită. Niciun alf organ nu i*ar fi făcut atâtea servicii câte i-a făcut mâna ei minunată.
Infirmii îndemânatici, plini de mulfă bună-voinţă sunt o dure* roasă şi aspră mustrare pentru foţi cei normali, cari nu ştiu să lucreze nimic şi neglijează să-şi cultive mâna, „dascălul creierului şi prin creier al înfregei făpturi omeneşti" (S. Mehedinţi).
In rezumat: Desemnul în viaţa practică a fost muncă şi joc, lucru*manual şi mijloc de exprimare, după cum a fost şi esfe artă.
In şcoală el e scop şi mijloc, e instrumentul însuşi al intuiţiei, se infueşfe singur, după cum infueşfe şi pe celelalte obiecte. El e teorie şi practică, e vorbă şi faptă, sau exprimare, acţiune şi idee. E scriere (grafie) şi conţinut, fond şi formă. E detaliu şi rezumat, sau analiză şi sinteză. E concretizare şi abstracţiune. E meşteşug, arfă şi ştiinţă. £ expresia întregului aspect psihic, e voinţă, gândire şi simţire. El e cel mai important şi aproape unicul mijloc de a face să freacă cunoştinţele din conştient în inconştient. El, ca şi grafia, fragmentul lui, e expres:a inconştientului şi afirmarea individualităţii, aşa cum nu poate fi nici limbajul. El e suprema probă a cunoştinţei şi a inteligenţii, cum nu poate fi limbajul. El nu=i numai limbaj plastic na* ţional, e şi universal. Prin desemn se răspândesc şi supravieţuesc : cultura, tehnica, arfele, ştiinţa şi toată gândirea omenească. El le*a dat darul nemărginirii în spaţiu şi al nemuririi în timp, direct şi prin grafiile speciale.
Gh. Carp
Profesor de desemn la liceul din Constanţa
##pO««DODD0(
*°OoooOOOO°°
www.dacoromamca.ro
CRITIC ŞI POET
Criticul
Şi codrul şi marea şi norul Şi dragostea'n versuri s’au spus. La ce să mai cân(i ? Poezia Rămâne un soare apus.
Din tainele firii eterne Un coif na rămas nedescris.
In vrafuri de tomuri celebre A lumii splendoare s’a’nchis. '
Citeşte, admiră mai bine Pe cei ce-au vibrat înainte,
Căci tot ce voeşti a ne spune,
S’a spus în eterne cuvinte.
Poetul
Şi dacă de veacuri şopteşte Prin codri, vrăjind călătorul, De-acuma, prin crânguri în floare, Ca piatra să tacă isvorul?
Şi’n undele lui când răsfrânge Al nopţilor cer înstelat,
Să nu ne mai spună în taină Ce altele ieri au cântat ?
Criticul
Poeme cu valuri şi stele Âtâta-s de vechi pentru noi 1
Poetul
Şi luna şi marea par nouă In fata privirilor noi.
www.dacoramamca.ro
— 27 —
Criticul
Puf ini vei găsi împrejuraţi S’asculte captările tale,
In care toŞeşte amurgul Şi floarea se’mbracă'n petale.
Pobtul
Acei ce au inimi în piepturi, Sub flori cunoscute şi stele,
In valuri şi raze de lună, Găsi-vor simţirile mele.
Si fără ca nimeni s'asculte,
Nu cântă pădurea de brazi?
Eu scriu pentru ochii de mâine Şi nu pentru orbii de azi.
Criticiil
Pe lumea aceasta, eterne Nici piatra, nici bronzul nu sânt. Topissesvor toate, când focul Va arde şi cer şi pământ.
Atunci, manuscrisele tale, Pământul şi marea şi luna,
Luate n vârtejul pieirii,
S’or face cu pulberea una.
Doar clipa’ncălzeşte mulţimea ; -Vorbeşte clipitei de azi;
Ne cântă simţirea de-acuma,
Nu luna pe vârfuri de brazi.
Ne toarnă în versuri aprinse Blesteme scrâşnind printre dinţi; Descrie-ne trupul bacantei, Stârneşte bolnave dorinţi 1
Te lasă de versuri eterne In marmură 1 Scrie pe lut.
Şi gloria ta va fi mare.
E totul să placi un minut.
www.dacoramamca.ro
- 28 —
Poetul
De nu mai rămâne nici urmă,
Ce*mi pasă de gloria clipei ?
Dar, Cel ce dă pulberii viaţă Şi* avântul de flăcări aripei,
Acela ce-mi dete poruncă Să fiu, să vibrez de uimire,
In faţa naturii măreţe,
Isvor nesecat de simţire, «
Tot El poruncitu=mi-a tainic Frumosul în versuri să-l cânt !
Iar dacă vreodată sdrobi-va Şi ceruri şi mări şi pământ,
El singur în minte purta-va In orele-acele supreme,
Aduceri*aminte din veacuri:
Statui, simfonii şi poeme.
Şi nimeni nu poate să ştie Ce nou, fermecat univers,
' Ce lumi fericite deapururi,
Ce rai va creia dintr un vers 1
Grigore Sălceanu
°®©ooooo°®#
www.dacoromanica.ro
GALOP
Costume roşii de măiasă,
Mănuşi de nea, biciuşti de«alun, Cilindre negre, cai de rasă ... Galopul ropotă nebun.
Pe-aleea parcului, prăfoasă,
Pare că trece un simun;
Ies glonţ copii din umbra deasă Şi mâna streaşină şi*o pun.
Privesc văzduhul cum îl taie, Sărind în goană peste«un gard, Un vultur uriaş, sălbatec...
Parc’a sburat o vâlvătaie...
Şi’n fundul zării, tot mai ard Ca roşii fluturi de jăratec.
Grigore Sălceanu
•*©•00000»’
www.dacoromanica.ro
ELEGIE DE TOAMNA
Toamnă târzie, Pe geamul din fund,
Frunze de aur în casă pătrund;
Roşu covorul de jar se ’nfioară,
Cade adâncă tăcere de seară.
Forme rotunde de trup pe divan.,.
Sună departe talazu ’nspumat,,.
Cine, prin noşpte, foşnind a sburat?
Cine a smuls melodii din pian?
Formele albe zâmbind au căzut.
Buzelor cine le-a smuls un sărut?
Formele albe, în toamna târzie,
Braţul le strânge în dulce beţie.	.
Mâine, pe-alee, încet când va trece Rochia ’n foşnet prin flori de rugină,
Cine-o să ştie că ’n trista grădină Frunzele strâns-au o lacrimă rece?
Grigore Sălceanu •
•o00000©®°«
•«©oooooo**
www.dacoromanica.ro
VISÂND IN UMBRA
Visând ţn umbra încăperii, La focul vânăl de stejar, Năluci în farmecul tă Nainlea ochilor răsar.
ceru
n noapte uşa se deschide Spre singuratecele slanei;
Văd marea vâjiind cum vine, Cu valuri mari din zări adânci.
V
Pătrunzi în casă ca o urni Se nchide uşa după tine Si-ascutt, ta sânul tău, talazul Cum urlă, spumegă şi vine.
Grigore Sălceanu
|Booooooq0(
•“©oooooo-*
www.dacoromanica.ro
i
IN CEASUL DIN URMA
Gonifi de foc, pieriră de’nghief ! învingătorii Din Âusterlitz priviră cum soarele apune.
Şi Moscova, în urmă, văpaie şi tăciune Arzând apoteoza de visuri şi de glorii.
Şi frământând nămeţii îngămădiţi în dune,
Imbrăfişară caii, tovarăşi de victorii,
Ci’nghietul îi străpunse, iar seara luptătorii Priveau cu groază clipa când moartea-i va răpune.
Lumina lunii rece se revărsa cascada,
Gemea împrăştiatul, înfrânt batalion .. .
Şi’n ceasul cel din urmă, chircindu-se grămadă,
Zări ca'n vis, cum, fulger, urmat de un dragon,
Trăgând o umbră neagră pe câmpul de zăpadă,
Pe=un cal mai alb ca neaua, sbura Napoleon!
Grigore Sălceanu
*°®oooeo°0#
www.dacaromanica.ro
CARIERA ROMANĂ DELA CERNAVODA
Pe malul dobrogean al Dunărei, la Cernavoda, lângă podul „Regele Carol I“, spre Sud, s’a deschis o carieră de către fabrica de ciment din localitate (Fig. 1). In cursul exploatării masivului cal* caros, la circa 400 m. dela pod, a ieşit la iveală o serie de excava* Jiu ni cu pere(ii drepţi şi de o formă mai mult sau mai pu|in regulată. Din ele, la început, lucrătorii neştiind ce sunt, s'a distrus o parte, adică vreo 10 metri in adâncime, spre uscat. Când însă, la circa 50 metri mai spre Sud, a ieşit la iveală o excava(iune mai mare (Fig. 2), cu pereţi drepţi şi formând unghiuri drepte ca şi o cameră, iar pe peretele din fund a apărut şi o sculptură, direcţiunea fabricei de ci* meni a oprii lucrările şi a anunţai autorităţile.
In urma intervenţiei Muzeului National de Antichităţi din Bu* cureşti, Comisiunea Monumentelor Istorice m’a delegat *cu cercetarea acestor descoperiri.
La primele investigaţii am constatat că în acest loc se află o mare carieră romană, de piatră calcaroasă, care se întinde dela circa 400 metri dela pod, dealungul malului Dunărei, până la Hinog (Âxio* polis), adică pe o distantă de aproape 2 km. Dincolo de ceeace s'a descoperit în actuala carieră a fabricei de ciment, se observă pe de* arândul, la suprafaţa terenului, partea superioară a pereţilor excava* tiunilor, astupate chiar în antichitate, însă numai în parte.
Descoperirea e foarte importantă pentrucă e prima carieră romană pe teritoriul nostru, pe care o putem cunoaşte destul de precis.
Cu fondurile puse la dispoziţie am putut libera numai excava* fiunile ieşite la iveală în cariera actualax), asupra restului, până lâ Hinog, rămânând a se decide de către Comisiunea Monumentelor Istorice.
Prin săpătură, am constatat că umplutura acestor excava(iuni era
*) Şi această operaţie a putut fi dusă la sfârşit numai datorită sprijinului dat de d'l Col. Peirescu, comand. Reg. 2 Grăniceri, din Cernavoda, .care mi*a pus Ia dispoziţie o grupă de 1Q soldaţi, pentru care ii aduc şi aici cele mai vii mulţumiri.
>Analele Dobrogei", XVII.	3
www.dacaromamca.ro
compusă din clemente variate şi avea o stratificafie complicată, însă explic cabilă. Astfel, partea de sus era compusă din pământ şi pietriş, adus de pe deal — terenul este înclinat dinspre uscat spre fluviu — de torenjii formali în timpul ploilor, şi forma un strat gros de circa 1—2 m., înclinat ca şi forenfii cari l-au depus, adică dinspre uscat spre fluviu. Sub acest strat, umplutura, e compusă aproape numai din piatră fă» râmată — bolovani, aşchii şi chiar praf — care în cursul timpului şi din cauza umezelii s’a petrifîcaf aproape din nou, opunând o mare
Fig. 1.
rezistentă târnăcopului în cursul săpăturii. Stratificata acestei umplu* turi se prezenta sau dela dreapta la stânga, sau dela stânga la dreapta, sau dinspre uscat spre fluviu şi, în fine, chiar sub formă de muşu* roiu. Această varietate în stratificate e o dovadă limpede că toată această umplutură a fost aruncată de mâna omului. Şi anume lucrul s’a întâmplat astfel: după scoaterea pietrei dinfr’u'n loc, lucrătorii s’au mutat alături, la dreapta, la stânga sau înâinfe. Tot pământul de dea* supra stâncei, ca şi fărâmăturile de piatră rezultate din săparea şan» {urilor printre blocurile Ce trebuiau extrase (vezi mai departe) au fost aruncate în groapa părăsită de alături, formând în cădere straturi în» clinate în diferite direcţii, după locul de unde erau aruncate. ‘
www.dacoromamca.ro
— 35 -
Exploatarea antică a început în marginea masivului stâncos, dinspre fluviu, şi a înaintai înspre uscat.
Din ceeace a scăpat nedistrus de exploatarea actuală, se constată că, pe distarlfa de circa 100 metri, până unde s’a întins cariera actuală, erau patru excavafiuni, la rând. Din prima excavafiune, începând dinspre pod, se păstrează foarte pujin din peretele din fund; din a doua se păstrează o buna parte din pefefele din fund şi ce! din stânga ; din a treia iarăşi foarte puţin, iar a patra, cea cu sculptura pe peretele din fund, se păstrează în întregime şi e adâncă de 15,30 m.; largă, pe peretele din fund, de 18 m. şi lungă, pe laturi,
Fig. 2.
de 14 m. (Fig. 2). Excavaţiunea a doua are peretele din fund, săpat foarte regulat, adus, sus, în interior, în formă de boltă (Fig. 3), Fără îndoială că această „hrubă" a fost intenţionat săpată în acest chip, spre a fi folosită drept cameră, fie pentru adapostirea lucrătorilor, fie pentru păstrarea uneltelor etc.
In spatele acestei din urmă „camere", adică înspre uscat, se află o altă exca/aţiune de o formă foarte neregulată. Neregularitatea ei provine, fără îndoială, din faptul că exploatarea aci abia a fost începută şi a trebuit să fie părăsită dintr’odată, lăsându-se lucrul în stadiul în care se afla în acel moment (Fig. 4). Dar tocmai această particularitate a carierei noastre este de cea mai mare însemnătate, pentrucă ea ne dă posibilitatea unor precizări cu privire la tehnica exploatării şi, într’o oarecare măsură, şi la fixarea datei.
www.dacaromamca.ro
- 36 -
Cu privire la tehnică, în primul rând, e de constatat că exploa* tarea se făcea sub cerul liber *). Dupăce se 'curăţa pământul de dea* supra masivului, se începea exfracfiunea blocurilor de sus în jos pe o suprafajă care depindea de numărul lucrătorilor, fiecare lucrător ocupând, după cum reiese din ceeace se păstrează în cariera noastră, o por(iune de circa 8—10 m. p. în suprafaţă z). In excavajiunea noa* stră aceste suprafete^porfiuni, pentru câte un lucrător, se prezintă sub formă de terase etajate, în urcare, dela marginea carierei spre interior
Fig. 3.
(Fig. 4). Prima terasă nu răspunde în marginea masivului, ci e li* milată de un perete gros de circa 1 m., lăsat, probabil, intenţionat, ca măsură de precauţie, ca să nu se întâmple vreun accident lucră* torilor. După cum se observă însă, şi din acest perete se mai exfră* geau blocuri, păsfrându*se o diferenţă de nivel între el şi terasă de
b Cf. Daremberg Saolio, Dicl. des ani. s. v. Metalla, 1860. Studiul lui Ch.
. Dubois nu mi»e accesibil.
2) Pentru distribuirea câte unui singur lucrător într’un loc, vezi: Morgan, Les carrieres ant. de Ptolemais, în Mem. publ. par les membres de la Mission fr. au Caire VIII/3, 1894, p. 358 sq. ; Pauly»Wissowa, R. E. III (seria II) s. v. Steijj* bruch, col. 2288.
www.dacaromamca.ro
circa 1,50 m/, fapt care e în perfect acord cu rolul său ca de „balustradă".
Pe toate terasele se păstrează aproape toate blocurile, liberate de jur împrejur însă nedesprinse, pe faţa de jos, din masiv (Fig. 4, 5 şi 6). De aici constatăm că blocurile erau izolate pe laturi prin şanţuri continui săpate cu târnăcopul1). Şanţurile sunt largi de circa
Fig. 4.
0,15—0,20 in. şi adânci de circa 0,45 m. Acest sistem de izolare a blocurilor prin şanţuri continui de jur împrejur e determinat, fără în* doială, de natura pietrei. Este o piatră calcaroasă, moale, care pe de o parte se sapă foarte uşor cu târnăcopul, deci prezintă spor la lucru,
1) Sistemul acesta al şanţurilor continui în jurul blocurilor apare acum pentru prima dată. După cele cunoscute până acum, se făceau Ia rând mai multe şănfuleje» gropi pentru pene — cf. Pauiy-Wissowa, R. E. I s. v. Baalbf.k, 34 ; idem, III (seria II) s. v. Steinbruch, 2289; idem, suppl. IV, s. v. Berobau, 124.
www.dacoromanica.ro
- 38 -
iar pe de alfa, dacă s’ar fi întrebuinţai sistemul penelor, blocul s’ar fi rupt în bucăţi. Numai pe fafa de jos a blocului, ca să fie desprins din masiv, s’au întrebuinţat şi pene. Dar şi aci au fost combinate ambele sisteme, adică şi al şanjului continuu şi al penelor. Astfel, după cum se observă la un bloc, care a început să fie desprins din peretele despărţitor dintre excavafiunea cu relieful şi cea din dreapta, după ce acest bloc a fost izolat la capete, ca să fie desprins de jos, s’a săpat în lungul lui un şan} lat de circa 5 cm. şi adânc de 6 cm., iar în acest şan( s’au săpat două găuri adânci de aproximativ 10 cm. şi la disfan(e egale dela capetele blocului şi între ele. In aceste găuri,
Fig. 5.
de sigur, erau introduse pene, subţiri la capătul introdus şi din ce în ce mai groase spre capătul din afară. Totuşi nu e de admis că se întrebuinţa apa ca să umfle penele şi în felul acesta să forjeze desprinderea blocului, pentrucă, găurile fiind orizontale, apa se scurgea imediat. Ci, mai degrabă, forjau desprinderea blocului prin baterea penelor mai groase decât găurile în care aveau să intre. In lipsa apei însă, care, pe lângă ac{irinea ei de umflare a penelor, mai avea una şi asupra blocului de desprins, determinând o omogeneifate de rezistent ă a acestuia şi, deci, evitând farâmarea lui în bucăji, în cazul no* stru, ca să se înlăture acest inconvenient, cred că se punea deasupra penelor, în şanjul săpat, de sigur şi cu acest scop, un drug sau placă mai groasă de fier, cu aceeaşi lungime ca şi a blocului. In felul acesta
www.dacoramamca.ro
- 39 -
apăsarea penelor se exercita asupra drugului sau plăcii de fier care» la rândul său, o transmitea blocului pe toată lungimea lui, evitând astfel fărâmarea lui, cum s’ar fi întâmplat prin forţarea numai intr’un punct, dată fiind natura moale a pietrei.
Privitor la uneltele întrebuinţate *), fără îndoială, în primul rând era târnăcopul, cu care se putea lucra foarte uşor în stânca aceasta moale. După urmele păstrate pe pcrefii excavafiunilor, târnăcopul avea un vârf ascujit într’o parte şi o lamă lată la capăt în cealaltă. Lăţimea lamei, măsurată în mai multe urme găsite pe pereţi, este de
Fîg. 6.
circa 4 cm. In afară de târnăcop, de sigur că se întrebuinţa şi dalta la facerea găurilor pentru pene, şi ciocanul, mai ales la baterea penelor.
Blocurile găsite în carieră au dimensiuni variate. Cele rămase pe loc în excavajiunea părăsită sunt lungi de circa 1,10—1,20 m., late de circa 0,45 m. şi groase, măsurate în adâncimea şanţurilor, de circa 0,43—0,45 m. Sunt prin urmare de o mărime potrivită ca să poată fi manipulate cu uşurinjă chiar numai de doi oameni 2). Unele din ele au forma curbă (Fig. 5), tăiată anume, desigur, având să fie întrebuinfate la construcţii cu zid rotund, cum ar fi, de ex., turnurile unei cetăfi. Blocurile din excavajiunea cu relieful au dimensiuni mai
*) Cf. Dict. des ant. s. v. Mallevs şi I, p. 381, fig. 465 ; R. E. III (seria II) s. v. Steinbruch, 2288.
3) Ţinând seama că ele trebuiau încă cioplite, ca să Ii se dea o formă regu* lată şi o fafă curată, dimensiunile lor deveneau şi mai mici
www.dacoromamca.ro
variate şi mai mari decât cele din excavajiunea părăsită. Cele mai mici dintre acestea au lungimea de c. 1,50 m., lăfimea de c. 0,65 m., şi grosimea de c. 0,60 m.
Nu e lipsit de importantă acest fapi, căci dimensiunile blocu» rilor pot fi utilizate ca element de datare.
Fig. ?.
In adevăr, chiar în construcţii se observă acest lucru, că anume, în zidurile din epocă mai veche, de obiceiu sunt întrebuinţate blo» curi cu lungimea de c. 1,20—1,50 m. şi lăţimea de 2 picioare, adică c. 60 cm., iar în cele din epocă mai nouă, lăţimea blocurilor nu trece de 1,5 picioare adică c. 45 cm., ba chiar e şi mai mică, iar Iun» gimea lor rar trece peste 1 m. Micşorarea aceasta a dimensiunilor materialului de construcţie în epocă târzie, e determinată, fireşte, de silua}ia critică în care se găsea imperiul în acea vreme. Năvălirile
www.dacaromamca.ro
- 41 -
barbare fiind în continuu ameninfătoare, construcţiile — în general re» faceri de cetăfi etc. dărâmate în năvăliri anterioare —- trebuiau exe* cutate cu cea mai mare repeziciune. De aceea, în această vreme, când se întrebuinţează material nou de construcţie, se caută să se taie îa dimensiuni mici ca să poată fi uşor şi repede manipulat. Ba chiar
Fig. 8.
blocurile de talie nu se mai întrebuinţează decât la paramentul tur» nurilor, în acela al curtinelor fiind întrebuinţate blochete mici, de 20— 40 cm. o latură, şi făjuiie sumar din câteva lovituri de ciocan. Aşa esţe la Capidava1), la castelul dela Seimenii Mari, la cetatea dela Topalu etc., pe malul Dunărei şi fot aşa e şi la Adamklissi.
Prin urmare deosebirea de dimensiuni la blocurile din cele două
*) Vezi Gr. Florescu, Fouilles... în Dacia III.
www.dacoromamca.ro
— 42 -
«xcavafiuni poate fi un indiciu de exploatarea lor în epoci deosebite. Şi anume, excavafiunea părăsită, cu blocurile mai mici, poate fi da* tată îpfr’o epocă mai târzie, când năvălirile barbare se înteţiseră. în* suşi faptul că această excavajiune a fost părăsită dintr’odată, în toiul lucrului, lăsându*se pe loc blocurile izolate de toate părţile, rămânând
Fig. 9.
numai să fie desprinse pe partea de jos, e o dovadă că frebue să se fi întâmplat, pe neaşteptate, un fapt alarmant, de sigur, un atac al barbarilor năvălitori. Suntem deci în vremea năvălirilor barbare, cel mai de vreme în a doua jumătate a secolului III p. Chr., când aceste năvăliri devin violente *). Câteva cioburi de vase, găsite în acest loc,
b Cf. S. Lambrino : La destruction d’Histria et sa reconstruction au. III e siecle, în Revue des Eludes lat. tome XI, 1933, p. 457.
www.dacaromamca.ro
- 43 -
confirmă dafarea noastră. Ele sunt prea mici ca să ne dăm seama de forma vasului, însă au o culoare roşie-gâlbue, o pastă puţin fră* mântată şi nepătrunsă cu arsul, la m’jloc păstrând culoarea cenuşie, iar în exterior sunt decorate cu striuri, trase cu pieptenele, orizontale şi în valuri. Acestea sunt caractere ale ceramicei pe care o găsim în mod frequenf în straturile târzii romane, ba chiar se continuă şi în straturile barbare.
Fig. 10.
Dimpotrivă, excavaţiunea cu relieful datează dinir’o epocă mai veche, foarte probabil din secolul II p. Chr. In afară de dimensiunile mai mari ale blocurilor, această dală e confirmată şi de cioburile de vase găsite aci. Deşi nici acestea nu ne spun nimic cu privire la forma vasului şi, încă, nici în exterior nu prezintă niciun ornament, au însă o culoare roşie şi o pastă fină şi bine arsă, ceeace e obişnuit înfr’o epocă bună. In afară de aceasta exploatarea a mers până jos, la o adâncime de c. 16 m., formând o excavaţiune în formă de cameră cu pereţi drepţi şi cari, la intersecţie, formează unghiuri drepte.
www.dacaromamca.ro
— 44 —
Această regularitate presupune o epocă liniştită în care s’a putut lucra sistematic, nu cu graba din vremuri turburi.
Relieful. Pe peretele din fund al acestei „camere", la o înălţime de 6,30 im de jos, într’o nişă arcuită sus, înaltă de 0,90 m, lată de 0,76 m şi adâncă de 0,15 m, e săpat în relief înalt, aproape ronde* bosse, chipul unei divinităţi, Hercule (Fig. 7). Este aşezai pe o bază înaltă de 0,12 m., care a fost curmată la mijloc — probabil că la în* ceput sculptorul a schifat picioarele până jos pe baza nişei; când însă a început să modeleze, socotind că picioarele sunt prea lungi, le*a scurtat, dândiiJe o bază jos, rămasă însă cu şan(ul vertical la mijloc.
Chipul zeului, înalt de 0,62 m., e reprezentat gol. Pe piept se vede un cap între două benzi care, coborând de pe umeri, se înoadă sub acest cap (Fig. 8). Este desigur blana şi capul de leu redate cu stângăcia unui meşter fără experienţa şi care nici măcar nu are un model la îndemână, ci lucrează după ceeace*şi aduce aminte despre chipul zeului. Dovadă e că mai reprezintă odată pielea de leu şi cu tot atâta stângăcie, făcând-o să atârne în aer sub brajul stâng în loc s’o aşeze pe umăr. Capul şi picioarele dinainte ale leului, în această a doua reprezentare, sunt redate iarăşi atât de stângaciu, încât la prima vedere ai impresia că este uit cap de şarpe cu gura deschisă. (Fig. 9),
In mâna stângă zeul tine măciuca sprijinită jos, iar în dreapta, întinsă lateral, {ine un vas care se apropie de forma unui cantharos. Jos, sub acest vas, e reprezentat un altar de formă simplă, fără profil, şi cu o scobitură pe fafa de sus, în care se văd urme de foc — piatra este înroşită — ceeace înseamnă, că această icoană a fost făcută pentru a răspunde unei necesităţi religioase a lucrătorilor din carieră, iar urmele de foc de pe altar sunt un indiciu de practicarea cultului acestei divinităţi în cariera noastră.
După cum am spus mai sus,' zeul reprezentat este Hercule. Adorarea lui în această carieră nu e datorită numai faptului că aci au lucrat soldafi, ca aproape în toate regiunile militarizate ale imperiului roman1), şi cum a trebuit să se întâmple mai ales în regiunea noastră şi în vremea aceasta a năvălirilor ;| ci Hercule, în calitatea lui de bi* ruitor în toate grelele cazne pe care le*a întâmpinat, era firesc să fie adoptat ca divinitate protectoare — după cum dovedesc numeroasele
*) Cf. Darembero Saolio : Dici. des ani. 8. v. Metalla, p. 1866; Pauly* Wissowa R. E., III (seria II), s. v. Steinbruch, col. 2254,
www.dacaromamca.ro
— 45 —
inscripţii vofive descoperite — a carierelor şi lucrătorilor mineri, sub numele de Hercules Saxanus1).
In atitudinea din relieful nostru — făcând libaţii — îl mai aflăm pe Hercule pe un altar găsit la Amberloup, în Franja2) şi pe o icoană de calcar, aflătoare în Muzeul Regional al Dobrogei, din Con* stanta, sub No. înv. 24, şi publicată de d*l T. Sauciuc*Săveanu în legătură cu temeinicul său studiu despre „O stelă funerară cu ins scripfie şi cu palmele deschise în relief" 5). E drept că figura re* prezentată în această icoană e şi stângaciu de tot lucrată şi atât de mult roasă încât cu greii poate fi tălmăcită (Eig. 10). Observată însă mai cu atenţie — după cunoaşterea reliefului nostru din carieră — se vede că mânile nu sunt ridicate în sus, în semn de rugă, ci stânga, întinsă lateral, (ine măciuca, sprijinită în pământ, iar cu dreapta tine vasul pentru libaţii, ca şi în relieful nostru din carieră. Sub vas, pe icoana din Constanta, pare a fi tot o figură omenească. Nu văd care ar fi rostul acestei figuri aci, ci mai degrabă ar putea fi o diformare, prin coroziunea pietrei, a altarului care trebuia să fie reprezentat în acest loc, dată fiind atitudinea arătată a lui Hercule din icoana noastră.
Despre un stil nu putem vorbi nici în relieful nostru, nici în icoana din Muzeul din Constanta. Amândouă sunt opera unor meşteri improvizaţi şi cari nu au nici măcar un model după care să copieze. Sunt deci lucrări spontane isvorâte dintr'un sentiment, cel religios, şi executate cu multă naivitate. Dar tocmai aceasta le dă calitatea de lucrări de artă.
In relieful din carieră, deşi se constată o totală lipsă de pro* porjie între elementele corpului, artistul a isbutit să redea ideia pe care o întrupa zeul protector. Mărimea disproporţionată a trupului fa}ă de picioare, lărgimea exagerată a pieptului, grosimea şi mai exagerată a grumazului şi severitatea fejei colţuroase, dau impresia, la prima ve* dere, a forjei biruitoare a tuturor greutăţilor, deci, a lui Hercules Saxanus.
Dar tocmai faptul că avem de a face cu un meşter lipsit de experienţă şi care nu are nici măcar un model după care să lucreze, e o dovadă că ne aflăm într’o epocă de turburări, de sigur în epoca
Cf. W. H. Roscher : Lex. griech. u. rom. Myth. p. 3014 sqq.; Pauly* Wissowa, R.' E., VIII, 610 şi III (seria II) s. v. Steinbruch, col. 2254 sq.
®) Vezi S. Reinach : Rep. de reliefs gr. et. rom. HL p. 474.
s) T. Sauciuc'Săveanu : O stelă funerară cu inscripţie {a cu palmele des» chise în relief, în Analele Dobrogei, XV, 1934, p. 13, fig. 2.
www.dacoromamca.ro
— 46 —
începutului năvălirilor barbare, când meşterii pietrari devin din ce în ce mai rari, modelele, care circulau prin provincii, dispar, iar tradiţia artistică se curmă, revenindu-se, pe baza amintirilor, la dibuiri rudi* mentare ale formelor cerute de necesităţi spirituale.
Aşa dar putem data relieful nosffu în aceeaşi vreme cu exca* vaţiunea părăsită, adică a doua jumătate a secolului III p. Chr.
Această dată se confirmă şi prin aşezarea reliefului: pe pere* tele din fund al excavaţiunii datată în sec. II p. Chr., la 3,50 m. înălţime dela fundul ei. Dacă ar fi fost contemporan cu această ex* cavaţiune, nu putea fi aşezat la înălţimea de 3,50 m., pentrucă nu s’ar fi putut practica cultul pentru care fusese făcut. Este deci clar că icoana aceasta n’a putut fi făcută decât după ce excavaţiunea fu* sese umplută, cu fărămiturile de piatră din excavaţiunile vecine, până sub nişă. Şi, de fapt, stratificaţia dovedeşte că aşa s’a întâmplat. Căci, începând de sub nişă, dela c. 1 m. în sus până la c. 2 m. deasupra nişei, umplutura era compusă numai din pământ roşu şi pietriş adus de pe deal de ape. Sub acest pământ s’a găsit o umplutură bine bătăturită, formată din fărămituri de piatră şi depusă în straturi de diferite direcţii după locul de unde fusese aruncată.
Prin urmare, când relieful a fost săpat pe peretele excavaţiunii noastre, aceasta nu mai avea adâncimea de 3,50 m. dela relief în jos, ci cel mult 1 m., fiind umplută cu mult înainte, pentru ca această umplutură să se fi aşezat bine şi să fi permis mersul comod pe de* asupra ei în vederea cultului. Cum pe de altă parte nu se constată în acest loc o altă funcţionare a Carierei decât aceea din a doua ju* mătate a secolului III p. Chr., trebue să admitem această dată şi pentru relief.
Gr. Florescu
**6)00000°°*
\
www.dacarotnanica.ro
SATIRA
In perdele mişcătoare marea^şi vântură argintul,
Vin din depărtări catarge, pânze ce*au văzut Corintul, In albastru pescăruşii cad uşori ca nişte fulgi.
Dar privirea din adâncuri nu gândi să ţi*o mai smulgi, Dacă vrei ca vraja dulce din culori înfiripată,
Tot ce cântă în auzu-ţi să nu piară dintr’odată.
Căci, în soare, pe terasă, în adâncă toropeală,
Fără umbră de ruşine stăpâneşte proza goală, încă ude de talazuri, cu ochi lacomi de succese,
Iată stoluri de fecioare trecând goale printre mese. Peste şold, o’nchipuire, o făşie de mătasă,
Care’n loc s’ascundă trupul, par’că şi mai gol îl lasă. O dorinţă numai mintea fiecăreia^ străbate :
Cum' să fie mai râvnită şi mai goală decât toate.
Orice tânăr, ce de fai'mec are plină fantazia,
Din femei uimit priveşte cum dispare poezia.
Trupul ce*l credea, în haină, inocenţă de zăpadă, Las’acuma orişicine goliciunea să i*o vadă,
Ca femeile pierdute! Şi trecându^ţi mâna’n plete, Contemplând aşa minune, mai inspiră'te poete!
Altădată, câte lacrimi, câte nopţi în vis pierdute,
Pân’ce tânărul s’ajungă chipuri palid să=l sărute !
Câte rugi fierbinţi, cât sbucium, câte lacrimi, până când Din mătăsuri să*i răsară, ca zăpada, fulgerând!
Roş ca macul de ruşine, chipul ei zâmbea cuminte; Copleşea atunci femeia un torent de jurăminte.
*
* *
www.dacaromanica.ro
Ca privirea ta să vadă frumusefileri intime,
Nu mai trebue de»acuma inima să'ţi bată’n rime. Nu!... această desfătare e un lucru foarte lesne,
Căci se plimbă desbrăcată dela- creştet pan’ la glesne; Cu ţigara’n colţul gurii, ea zâmjbeşte orişicui,
Orice ochiu o cântăreşte, socotind-o că-i a lui.
Chipul fetei nu mai ştie să roşească de sfială:
Azi, sfieala e«o ruşine şi tupeul e o fală.
Nu mai trebuie de doruri să te mistui, tânăr bard:
Pe terasele marine, dimineţele când ard,
Ele singure te chiamă şi cu braţele deschise,
Vrând s’o dăruească, sfarmă fericirea ta din vise.
Azi, plimbarea pe alee, când apune’n zări lumina,
Nu mai are nici un farmec: ele sboară cu maşina. Luncile rămân în urmă, florile se sting uitate,
Ochii lor vopsiţi dispreţul şi*l aruncă peste toate; Vălul de pe cap în vânturi fluturând tremurător,
Pare că închipueşte fumul vanităţii lor.
Praful ridicat în urmă, fastul aprigei viteze,
Iată sufletul, iubirea rătăcitelor burgheze!
Cine mai visează vraja unui ceas de aşteptare?
Un poet nebun !... şi poate, cine ştie ? visătoare,
La un geam, pe«un vârf de munte, o sfioasă copiliţă, Cu ochi mari, cu gene dese, cu păr lung şi cu altiţă.
25 August, 1936
Grigore Sălceanu
,®®9«000°°
www.dacoromamca.ro
MAIMUŢELE ŞI LEUL
Intre tigri şi pantere, o maimuţă a zărit
Leul stând trufaş la mijloc, admirat şi măgulit.
laţ sub fruntea ei turtită, de necaz, urzi un gând:
Ce*ar fi leul să ia masa cu maimuţele la rând ?
Şi s’a dus, ca să se’nal(e printre alte animale,
Cu smerenie să ceară vizita Măriei Sale.
Leul a tăcut o clipă, neştiind ce să priceapă.
Apoi, mila cuprinzându»l, s’a gândit că’n drum spre apă, Ar putea pe la moşia maimuţoilor să treaca;
Doar nu'i scris numai cu tigri laolaltă să petreacă.
Iar a doua zi, maimuţe aşezară trufandale Şi podoabe împrejurul unei mese tropicale.
Şi, mă rog, unde*o să stee ? a’ntrebat cu ifos una.
Eu rămân în fruntea mesei, unde~am stat întotdeauna. Bine, spuse maimuţoiul care leului vorbise;
O să stee lângă tine. Dar, o alta se zbârlise.
Frământând din ochi angelic şi mişcând păroasa*i frunte, Legănându«se pe labe, a’ncepul ca sa-i înfrunte:
Mi'afi uitat, se vede, rangul; nu mă mir: un leu! fireşte t Dar, să văd, cine din locu*mi să mă mişte indrăsneşte? Nu'i nimic: va sta alături de Măria Ta, atunci...
Cum ? a isbucnil a treia; îndrăzneşti ca să»mi arunci O asemenea insultă ? Mi se pare prea de tot!
O să spună toată lumea că ni«i frică dc*un netot.
Dacă vrea, cu dinadinsul, leul neamul să»mi cinstească, Nu în fruntea tuturora, ci la coadă să poftească!
Astfel, pe la gard, vecinii când or trece, s’or mira Că la coada mesei noastre leul s’a’nvoit să stea.
Jaguarul, elefantul ne vor şti astfel de frică;
Chiar pantera ’n fa fa noastră se va face mititică.
Tofi, atunci, în jurul mesei începură să se’nşire, Miorlăindu'Se în prada nebuniei de mărire.
Cu paşi leneşi, printre arbori, leu ’nainta semef,
Şi de groază, pe maimuţe le cuprinse un înghief.
Dar, când leu ’n coada mesei Uau văzut cum se aşează, Frica s’a topit ca umbra în lumina de amiază.
Când îşi dete leul seama de obrăznicia lor,
Pe la gard, pantere, tigri îl priveau surâzător.
Unii simt o cinste rară lâng’o frunte ’mpărătească. Proştii, ca să se înalfe, trebuie să înjosească.
23. IV. 1936.
Grigore Sălceanu
.Analele Dobrogei’, XVU.
www.dacaromamca.ro
4
✓
SATIRA
Gâştek'S încredinţate că se trag din Capitol;
Orice bou cu pete multe şi cu capul plin de gol,
Crede că*i din boul Apis; şi ’ndărătnicul măgar ŞUaminteşte cu plăcere că’n pustiul solitar Un strămoş, odinioară, pe Isus Ua dus departe Ca să'l scape dela moarte.
Dar, să vezi un om, pe care de^animal îl osebeşte Şi o inimă ce simte şi o minte ce gândeşte,
Că îl scade pe un semen, nefiind fiu de bancher,
El, nerodul cu avere, socotindu'se boer,
Vrând s’arate că nobleţea nu»i in suflet, ci in pungă,
Să nu'i spui ce se cuvine: minte scurtă, mână lungă ?
Iară el, meşteşugarul, chinuindu'se avan,
Când copilul şi«l ridică printr’o muncă de titan Şi'l dă tării, un tezaur de ştiinţă şi de minte,
Cea din urmă secătură să»i arunce înainte Tot ce poate să străbată creerul unui apaş,
Ca’n noroiu să terfelească breasla de meseriaş ?
Dar, s’au întrebat vreodată: ei din cine se coboară ?
Arborul genealogic îl presimţi pe din afară:
Dacă'i judeci după fapte, dup’a lor înfăţişare,
După josnicele inimi, toji se trag din nişte fiare!
Parcă'i văd cerşind la poartă indurarea lui Isus,
Dânşii, pleava omenirii, care azi se cred de sus!
Căci sărmana gospodină, mândra fată din popor,
Care fese, zi şi noapte, la vestmântul tuturor,
Lucrătoarele din fabrici, după dânşii, sunt de jos!
A fi castă, e»o ruşine 1 a munci, e odios 1 A minfi cu dibăcie e o marcă de nobleţe,
A umbla pe stradă goale, aruncând priviri semeţe,
A uita Dumnezeirea în spoelile ştiintii ŞUa rămâne stană rece înaintea suferintii 1
Grigore Sălceanu
,oOOOOOOQ0t
*°©oooooo°*
www.dacoromamca.ro
CULTUL „CAVALERILOR DANUBIENE' ÎN TOMI
1.	— Relief fragmentar cioplit în marmoră abă. Se găseşte acum în colecţia M. C. Soufzo, donată Academiei Române din Bucureşti (înv. 7, A.). Dimensiunile: lungimea plăcii e de 0,115 m., înălfimea de 0,078 şi grosimea cea mai mare de 0,018 m.
Partea de sus a monumentului e complect distrusă şi se pare că era arcuită. Reprezentaţia e închisă într’un cadru simplu, mai lat la bază şi săpat neregulat în înălţime.
In centrul reliefului se ridică bustul unei femei fără bra(e, căreia i s’a pus în faţă un trepied pe care nu se vede nimic. Zeiţa e îmbrăcată cu o haină lungă, strânsă peste mijloc; iar pe corp are un văl ce*i cade pe umeri şi spate. In dreapta şi în stânga ei sunt dis* puşi în schemă heraldică doi Cavaleri, ce sunt îmbrăcaţi cu câte o iunica manicafa, peste care aveau prinse câte o chlamidă fluturând în vânt, păstrată fragmentar nurhai la cel din stânga. Capetele lor cu o parte din bust sunt distruse. Ei aleargă peste doi oameni căzu{i cu fa(a la pământ pe cari, prin atitudinea încordată a călăreţilor, par a* lovi cu ceva.
Urechile exagerat de mari ale animalelor, le face să fie identi* ficate cu asini.
Execufia sculpturii e foarte neîngrijită şi sumară. Fără îndoială că era complectată prin pictură ce nu a resistat agenţilor atmosferici.
2.	— Fragment dintr’un relief de marmoră, rupt în col(ul stâng de jos. Se află în Museul National de Antichităţi din Bucureşti, în deposit. Măsoară: 0,105 m. lungime, 0,070 m. înăl(ime şi 0,020 m. grosime.
Era deasemenea încadrat cu un chenar mai lat în partea infe* rioară şi abia vizibil pe laturea stângă. Din figuraţii mai rămân : partea inferioară a unui cal şi talpa piciorului Cavalerului, sub care e căzut pe partea stângă un om pe jumătate ridicat. Copitele calului sunt săpate în mărime exagerată şi nu ating pe cel căzut. Personagiul do-
www.dacaramamca.ro
— 52 —
borâl sub cal se reazimă de pământ pe cotul stâng şi priveşte de fală. In faţa calului şi pe marginea spărturii din dreapta se distinge o dungă simplă, care poate fi un picior al trepiedului sau haina di* vinităţii femenine ce se aşează în acest loc.
Relieful e mult tocit de apă. Picioarele calului, bine modelate, ca şi corpul celui căzut, ne indică mâna unui meşter pietrar mai priceput decât al monumentului precedent.
E pentru prima dată când aflăm existenţa religiei „Cavalerilor danubieni" la Torni. Culiul lor, deşi extrem de popular în Dacia, Pannonia şi. cele două Moesii, e aproape inexistent pe coasta vestică
Fig. 1.
a Pontului Euxin1). Aci pătrunde târziu, cam prin secolul III d. Cr., de când datează cele două fragmente prezintaie mai sus. Tehnica ne* îngrijită a lor (nr. 1), ca şi dublarea Cavalerului sunt o bună dovadă în acest sens. Primul fragment are unele părţi din reprezentaţie lipsă, care totuşi trebuiau să existe, cum ar fi braţele Zeiţei duse spre botul cailor pe cariei hrăneşte, peştele lipsă de pe trepiedul din faţa ei, ar* * 2
1)	La mine, I. Cavalieri danubiani, în Ephemeris Dacoromâna, VII, mon. 50 (Odessus) şi 53 (Troesrais ?), v. şi harta anexă (sub tipar) Cf. deasemenea, Scorpii, Descrierea antichităţilor din ţinutul Mării Negre, II, nr. 14, fig. 10, Sofia 1927 (în bulgăreşte) (= Kazarow, în Oslerr. Jahreshef., XXIV (1929), Beibl., col. 130, fir.
2, fig. 48) şi Cumonf, în BulI. arch. com. irav. hist. et scientiGques, 1896, p. 11 ff, pl. IU.- (= acelaş. Texles et mon. figures reiat, aux myst. de Mitbra, II, p. 526 sq., nr. 328, bis şi fig. 493, Bruxelles, 1896).
www.dacoromanica.io
mele din manile Cavalerilor, etc., elemente ce se întregeau prin pic* * tură. In această epocă policromia joacă mare rol în iconoplastica acestor ex-voturi1), în ale Cavalerului Trac 2) şi la cele mithriace 8).
Relieful pe care sunt păstraţi cei doi Cavaleri este redus, ca reprezentaţie, numai la elementele principale: Zeiţa, tovarăşii ei şi oa* menii căzuţi sub cai. In partea superioară, ce lipseşte acum, putem bănui a fi fost cel mult busturile divinităţilor solare : Sol şi Luna, care se aşează frecvent în această zonă. Sărăcia repertoriului ca şi schiţarea sumară a figurilor sunt indiciile epocei de decadentă ale acestui cult4). Atitudinea cailor şi urechile lor mari sunt o ca rade* ristică întâlnită numai la unele monumente de acest gen găsite în Dacia 5). Probabil că fragmentul din fosta colecţie Soutzo să fi fost lucrat în Dacia şi adus la Torni de un credincios, probabil soldat, căci acest cult se refugie în primul rând între militari.
Depărtat, din punct de vedere artistic, de grupul tăbliţelor danu* biene închinate celor doi Cavaleri, ne apare fragmentul dela Muzeul National din Bucureşti. Picioarele calului, atât cât se păstrează, au o siluetă şi o tratare amănunţită a detaliilor, neîntâlnită în regiunea ex* pansiunii acestei religii. Animalele apar într’o atitudine liniştită şi nu calcă duşmanul dintre picioarele lor. Personagiul doborât are o mo* delare şi o atitudine deasemenea neobişnuite în cercul artistic al acestor monumente. El e pe jumătate culcat, sprijinindu*se pe cotul stâng şi într’o pozi(ie asemănătoare personificării unui fluviu în arta greco* romană. Stând astfel, îl găsim numai pe o placă de marmoră din Ratiaria ®). Pieptul şi fata lui sunt pline, căutând a injita modelele plas* tice ale artei bune. Pe câtă vreme fragmentul din colecţia Soutzo e un import la Torni, cel dela Muzeul National din Bucureşti este opera unui artist local, care se îndepărtează de normele plastice şi
!) La mine, o. c., mon.61 şi text la policromie.
a) Kazarow, s. v. Heros (ihrak- Reiter) în Pauly»Wissowa, RealencycL, DI Suppl., col. 1133.
*) Cumont, Textes ei. mon. Mithra, I, p. 21? şi Rostovtseff, în Miit. deui. arch. Inşi., 1934, p. 186.
*) La mine, mon. 15, 39, 61, 67, 68 şi 116. Cf. deasemenea la mine, în An. Ist. Studii Clasice*Qlui, voi. II (1933—1935), p. 181 sqq., nr. 1 şi fîg. 1.
B) Ibid. mon. 4, b; 9, b; 2, b; etc.
®) Ibid. mon. 41, b. Cf. şi Kazarow în Arcbiv f. Religionswiss., XV (1912), p. 156, nr. 4 şi pl. I, 4; Rostovtseff, Une tablette votive tbracomithriaque du Louvre, p. 31 şi pL V, 2, Paris 1923. (în Mem. present. par div. savants Acad. Inscr., tom. XIII, II»e part.).
www.dacoromamca.ro
- 54 -
religioase, tradiţionale în acest cult, numai în centrul de înflorire al lui, care fu în Dacia şi Pannonia.
O altă contribufie de seamă a pieselor prezentate mai sus, e că ele apar înfr’o localitate în care cultul Cavalerului tbrac * 2) şi al Ca* biro*Dioscurilor1) erau populare. Deci, toate aceste religii ne apar independente una faţă de alta în aceeaşi localitate, fără a putea con* sidera „Cavalerii danubieni“ ca fiiind unul şi acelaşi cult cu al Eroului thrac sau al Cabiro*Dioscurilor, aşa cum greşit l*au confundat unii savanţi3). Au fost numai legături artistice în primul rând şi apoi reli*
Fig. 2
gioase între aceşti zei, fără să se ajungă la un sincretism perfect.
Cultul cavalerilor danubieni e sărac în Sciţia minoră, fiindcă în vremea în care el înflorea în garnizoanele romane din Valea Dunărei, această regiune era lipsită de centre militare mari şi cu element ori* ental, adoratorii cei mai asidui ai acestor zei călăreţi.
D. Tudor
') Bibliografia ia mine, în Cronica numism. şi arch., an. XI, Nr. 102, p. 3, nota 5. Un nou monument al Cavalerului thrac descoperit la Torni.
2)	Vezi pf. bibliografie, ari. respective din Roscher, Aus. /. Lex- griech.rom. Mythol. Pauly*Wissowa, Realencycl., şi Daremberg*Saglio, Dict. Cf. deasemenea Nelzhammer, în Bul. Soc. numism. rom. an. X, nr. 20, p. 29 sqq. şi Teodorescu, Monumente inedite din Torni, p. 97, nr. 40 şi 142 sqq., Bucureşti 1918.
3)	Discujia, ca şi alie date, la mine, în Eph. Dacoromâna, VII.
www.dacoromanica.ro
Q. HORATIUS FLACCUS: ODE
LUI HIRPINUS
Hirpinus, ni se duce tinereţea Cu farmecul fiinţei împreună ...
Pe vise şi pe dragostea nebună Are să'şi cearnă albul bătrâneţea.
Nu'S totdeauna florile podoabă,
Nici luna nu'i tot roşie la fată:
De ce atunci sărmana ta viată Eternei planuiri să»i fie roabă ?
La umbra unui paltin, ori sub pinul De colo tolăniţi, cu trandafir Pe părul uns cu nardul din Asir,
De ce să nu sorbim din cupe vinul ?
El singur de necazuri ne mai scapă.
— Hei, undezi sclavul care, la izvor Ducând in cupe vinul arzător,
Sa»l răcorească repede cu apă ?	(II, 11)
LUI BACCHUS
Prin stâncile ascunse, am zărit Cum Bacchus învăţa pe zâne versul.
II ascultau şi Satirii cu mersul	‘
De capră şi auzul ascuţit.
Evoe ! tremur şi acum de frică,
De şi e plin de Bacchus pieptul meu.
Evoe Bacchus, cru(ă-mă mereu De tirsul tău grozav când se ridică.
Eu voiu cânta Bacantele nebune,
Isvoarele de vin şi râuri care Au lapte şi nu apă, voiu mai spune De mierea de prin trunchiuri curgătoare.
Tu fluvii potoleşti şi mări intinse,
Tu, îmbătat, pe căi de munţi colinzi.
Cu împletiri de vipere, tu prinzi Bacantelor şuviţele desprinse.
(II, 19)
Traducere de Ioan Micu
•“©ooooo-o-
www.dacoromanica.ro
AMURG
Când zeii, obosiţi şi în declin,
Se’ntunecă, stingându-se ’n amurg, In plebea de pigmei, de sine plin, Zoii se’nnalfă ’n fine .. . demiurg 1
Prin ciurul minfii sale, strecurate, Valorile de=avalma iar se cern: Din temelie toate-s răsturnate *	Şi=i trecător ce ieri a fost etern.
Un felinar te-orbeşte prea de-aproape Şi-i palidă lumina lunei pline Care planează peste munţi şi ape!
Dar... pune spaţiul .între el şi tine !
Si-atunci când argintosul nopţii soare Inundă de lumină întreg cerul Şi te’nfioară vraja şi misterul Eternităţii fără de hotare, —	'
Cu ce măsură mai măsori valoarea Feştilei clipocinde’n felinar?
01 Perspectiva spaţiului şi-a vremii E*al judecăţii clare îndreptar!
•
Âltcum, măreţul soare când apune Şi lumea obosită cade’n somn,
In negura ce nvăluie planeta
Stă felinaru’n colţul străzii... Domn !
Salsovia
•OOooOoOOOV OOOOOqOoooC
www.dacoromanica.ro
IDEAL
In van, în van i Nu în genuni,
Ci'n slăvi de limpede azur Slrăfulger adevărul pur:
Chemarea tainelor*minuni.
Dar cât de aspră*i până sus Cărarea printre sfeiuri reci!
Toiag desofel pe*un drum de veci; Calvar şi crucea lui Isusl
Cu plumb în aripi, ca un rob,
De urci mereu, — tot alte zări,
Cu alte piscuri şi cărări,
Sub inghe(atul Lunei glob,
V
Ca treptele se’nnalfă ’n cer!
Şi tot mai sus e creasta lor!
Acum se’nvăluie ’nfr’un nor Şi se ascunde în mister!
Iar dacă te avânţi, can vis,
Cu brafele întinse ’n zbor, — Destinul meu şi*al tuturor: Genunea negrului abis 1
Aievea săsl ştii întrupat Frumosul vis nu-(i este dat. Străfulger adevărul pur In slăvi de limpede azur!
Salsovia
••©oooo*.**
www.dacoromanica.ro
TREI LUPI
Eram la vânătoare lângă crânguşorul dela Ghiaur Amzalia, loc bogat în păsăret, la care {in din vremuri vechi — potârnichile.
Stând întinşi sub un tufan şi gustând ceva de amiază, făceam haz mare de doctorul Macarie, un vânător aşa de pătimaş, în cât se spunea despre el că nu s’a însurat, tocmai ca să vâneze neturburat şi care înainte cu un ceas dăduse alarma, că i*a ieşit în cale un lup, fără să fi tras măcar un foc.
«— Da, se scuza el simplu, n’am tras, fiindcă n’aveam în armă decât o singură încărcătură cu ploae, pentru păsări. Voi nu ştiţi, lupii sunt agresivi, ei nu {in seamă că eşti doctor. De»aveam carabina...
—	Făceai tot aşa ! Programul: potârnichi... Nu ibşai din program.
—	Totuşi... Eu ştiu să calc şi peste program. Odată, cu toate că nu plecasem la vânătoare şi eram singur-singurel, — am împuşcat trei lupii
— Trei lupi? E interesant!.... atrase atenfia un vânător distins.
— Da, eram lângă moarte ... Cu lupul nu e de glumit. E fiara care n’a avut nevoe de armonia cu care omul a binecuvântat pământul...
Şi doctorul, uitând să istorisească, se cufundă, cum îi era obi* ceiul, în consideraşi filosofice.
—	De câte ori aud urletul lui, mă înfior ... Mă gândesc : mai avem ceva de cucerit! Urletul lui e simbolic, e {ipătul naturii care moare, dar nu se lasă îmblânzită. Şi e logic; viafa e întăi şi ’ntăi— putere 1 El este înzestrat cu toate însuşirile animalului, care poate trăi ca duşman omului: singuratec, mizantrop... Puternic şi calculat, dă lovitura ca un strateg. Dacă e şi crud, e din instinctul puterii, — urăşte, nu cru{ă, distruge cu sete pe cel slab...
—	Şi cum a fost cu lupii, nene? întrebarăm cu toţii.
—	Eram medic de plasă, reşedin(a în Murfailar, locuinţa la Alacap, unde-mi găsisem casă bună. Cei câţiva chilometri erau pentru mine, tânăr, o plimbare.
www.dacaromanica.ro
- 59 -
Obicinuiam să plec de cu noapte, cu puşca ’n mână, bătând dealul şi valea până la reşedinţă. Iarna luam carabina şi un ciomag făfuit, o măciucă ’naltă ca un toc de biliard, cu bold la capăt pen» tru sprijin.
Intr’o dimineaţă de iarnă plecasem mai de vreme, eram grăbit, fineam şoseaua, să trec pe la un bolnav .. .
îmbrăcat cu mantaua blănită, armat cu carabina cu opt cartuşe, cu un briceag cât un iatagan şi cu măciuca, nu mă gândeam la nimic rău. Era lună; pârtia de zăpadă strălucea, aerul tare îmi făcea bine, mă simfeam uşor ca şi cum aş fi fost îmbrăcat în câfiva fulgi de vată, iar sub paşi zăpada scârţâia, zornăia ca nişte pinteni de argint.
Mă depărtasem bine de Alacap ; şoseaua se întindea albă, li» niştită, îmbietoare. Grămezile conice de piatrăj depuse pe margine, îmi însoţeau paşii ca nişte buni tovarăşi. Pluteam, visam... Mă gândeam: când va trece trenul de zece, voiu fi în gară; în tren voiu vedea, în cele câteva minute de oprire, pe aceea pe care o iubiam; doriam să fie soare în ziua aceea la ora zece, s’o pot vedea bine ... Şi fantezia mea se întindea s’o îmbrăfişeze, să=i mângâe obrajii, ochii, gura... Nu»i nevoe, cred, să vă spun, că eram înamorat.
•	Decodată aud fâşiituri, sărituri de animal, — nu eram singur...
Privii împrejur...
—	Cei trei lupi 1 Exclamarăm noi.
—	Da, cei trei lupi mergeau cu mine la Murfatlar... parcă vorbei; unul era înainte la vr’o sută de paşi, iar ceilalţi: unul în dreapta şi altul în stânga mea, cam la aceeaşi depărtare. Aveam suită „Mă, voi n’ave(i gânduri bune 1“ le zisei eu.
—	Cu gura pe jumătate 1
—	Ba chiar pe sfert l Frica e frică. ♦. Mă stăpânii, îmi mic» şorai pasul, desprinsei carabina de la cingătoarea de sub manta, so» coiindu*mă; cum să scap ?
Prin minte îmi trecură crâmpee din viafa mea... Mi»era necaz, un fel de turbare, că mă voiu sfârşi stupid ca o oaie. Alte crâmpee din viată ... Şi deodată mi se opri în gând o scenă : eram mai mulţi studenfi, era şi unul de la drept. Noi, medicinişlii, vorbiam de boale, tratamente. Cel dela drept se ridică şi ne zise râzând: „Mă, docto» rilor, când tratafi boalele, nu uitafi că microbul .trebue surpţins, ca şi adversarul nostru la bară, — nu dafi doctoria de cât ca o lovitură de teatru" I In fine, el ne făcea o teorie a surprinderei microbilor, o teorie de strategie medicală, iar noi râdeam, râdeam...
www.dacoromanica.ro
- 60 -
n Din scena asta parcă a scăpărat în creerul meu o lumină : mijloc de scăpare.
Privii la lupi. Prefăcuţii... Mergeau liniştiţi, mă studiau ! îmi prinsei carabina iar la cingătoare, sub manta. Din mers desbrăcai mantaua. Infipsei ciomagul într’o movilă de piatră. Agăjai mantaua în vârful ciomagului ca să rămâe în locul meu, iar eu mă furişai pe vine, printre grămezile de piatră, înapoi, repede, uşor ...
Oprii la vr’o douăzeci de paşi de mania, pitii după o grămadă de piatră, spionam ce*are să fie, de astă dată cu carabina în mână şi cu briceagul pus la loc potrivii. Mă aşteptam chiar la o luptă corp la corp.
Ce credeţi ? Lupii au văzut, ceva, dar nu şi*au explicat substi* tuirea, m’au crezut în ea. S’au oprii în loc, apoi furiş s’au lungit pe zăpadă. Ca la comandă, în fine, au începui să se târască, aproape, mai aproape, veneau spre manta.
Mantaua sta înfiptă, ca o victimă înlemnită de spaimă, ce*aşteaptă să fie sfâşiată ...
—	Bravo, doctore! Strigarăm noi ridicând paharele.
—	Aştepla|i, măi oameni buni, să*i împuşc ...
Şi doctorul, sorbind din pahar, reluă:
—	Cum stăm aşa pitit, cu'o mulţumire perversă că schimbasem destinul, la adăpost, rezemai carabina pe piatră şi ochii pe cel din* ainte, care era mai mare şi s’apropia îndrăzneţ. Lovit în cap, a rămas svârcolindu*se.
Bubuitura armei nu turbură pe ceilalfi, — au rămas doar câteva
clipe pe loc şi iar s’au pornit, — atâta sânge rece_____Spun drept,
îi compătimeam.
Ochii şi pe cel din stânga mea; venise tocmai în lumină... Nu ştiam unde l*am nimerit, căci a sărit urlând îngrozitor, umplând seninul nop(ii de fiori şi*a căzut sbătându*se. Am văzut în urmă că*i străpunsesem deşertul. Dar urletul acestuia a fost pentru cel din urmă un semnal par’că. Acesta s’a repezit sălbatec asupra mantalei.
Şi mai liniştit am tras şi în el. Am tras de două ori. Era cu din(ii în umerii mantalei, când am tras a doua oară. Glontele i*a pa* ralizai picioarele dinapoi, căci, căzut, cercă vr’o câ}iva paşi să se depărteze, târându*se, — a rămas însă râcâind zăpada spasmotic cu picioarele dinainte ...
—	Acum să ne spui, doctore, ai avut curaj să mergi la manta ? îl încolţi unul.
www.dacaromamca.ro
________________________________________•
- 61 -
—	Cum nu, cu briceagul în mână... râse aliul.
—	Cu briceagul şi carabina ! Ce credeţi voi, e glumă să ai de-a face cu aşa duşmani? Cel împuşcat în urmă tot îşi clănţănea dinţii, muşca în gol. l*am băgat ţeava carabinei pe gât şi i-am înfipt briceagul în beregată 1
—	Doctore, le-ai purtat ca un lup 1
—	In momentele acelea, între dihăniile însângerate, m’apucase o furie, o poftă de*a ucide. .. Aş fi înjunghiat pe oricine mi-ar fi eşit în cale: om, animal, — aş fi vărsat cel mai scump sânge, aş fi băut sânge...
Mi-am adunat febril duşmanii, isbindu'i cu piciorul, i-am legat de*o curea, am îmbrăcat mantaua şi am plecat spre Murfatlar sprinten, cu accese de bucurie copilărească, târând după mine lupii, ca pe-un trofeu, pe pârtia şoselei, prin întunericul din spre ziuă. Nu mă bu» curam că am scăpat cu viaţă, ci că i-am ucis„..
Când am intrat în sat şi le-a mirosit câinilor a lup, huia satul de lătrători... Nemernicii, nu fac doi bani faţă de-un lup, — ar muri de foame de n’ar fi mâna omului să le arunce bucata de pâineI
— Auzi, Dudaş, cum te tratează doctorul I se adresă unul câinelui său.
—	Stima pentru duşman, suflet civilizat I admiră altul.
—	Doctore, să bem pentru cel cu teoria surprinderei microbilor! se ridică al treilea.
—	Să bem, da, da !... coborî glasul doctorul Macarie; să bem pentru el! Iubita mea n’a trecut în ziua aceea cu trenul... când o aşteptam renăscut, — n’a mai trecut niciodată, se logodise cu altul!...
—	Făcea să rupă, ba chiar să divorţeze 1... trei lupi!... îl mângâiarăm noi şi cu toţii golirăm paharele.
D. Stoicescu
°°©ooooooo*
www.dacoramanica.ro
ŢĂRANUL DELA DUNĂRE
de La Fontaine
Nu judecaţi pe oameni, după ceea ce par l Sfat bun, dar nu e nou.
Greşala cu ecou
A unui şoarec azi apare în zadar In ceea ce urmează* Deci, lat’aduc în plan Pe al fii: pe Socrate, Esop şi pe-un făran Dela Dunăre, cărui chiar Marcu Aurel Ne-a dat portret fidel.
Urâfi păreau aceia, cât despre=acest erou Vi-1 zugrăvesc din nou:
Bărbia lui creştea o barbă*arababura,
Ce*i îmbrăca statura,
Des ai fi crezut că urs e, dar urs nelins, sburlit.
Sub grape de sprincenepândea un ochiu mocnit,
Privirea într'o parte, nas greu pe-o buză groasă,
Iar sarica mifoasă Încinsă cu băiran ...
Şi omu* acest era trimisu=unor cefăfi De Dunăre udate,—căci nu mai erau părfi Scăpate de Romani Şi lăcomia lor, care sugea avan.
Sosi dar deputatul şi*acest discurs (inu:
„Senat şi voi, Romani, ce stafi a m’asculta,
Mă rog întăi de zei, să sară*a m ajuta.
Ei fină frâul limbei, ce*i dau drumul acu,
Ca să nu uit ceva, ce*ar trebui răs*spus !
Să vă sădească ’n cuget, alte=ajutoare nu*s,
Că rău şi nedreptate
Doar zeii pot să ’n frângă cu legea lor divină,
Ca probă ?—Noi 1 Ne stinge romana strâmbătate, —
www.dacaromanica.ro
— 63 —
Şi Roma ne ’ngenuchie prin ceia ce ne desbină,
Nu prin mărefe fapte !
Temeţi* vă, Romani, că cerul întro zi,
Pe voi să nu răstoarne mizerie, ocări,
Şi dând în mâna noastră spre a ne mântui Chiar arma ce ajută amarei răsbunări,
S’ ajungem la ’nfruntări,
S’aveţi nouă=a robi...
De ce v am fi noi—vouă? Ia spunef Urni curat,
Cu ce întreceţi pe*alte o sută de popoare ?
Şi-a fi voi domni pe lume—cu care drepturi, oare? De ce* a ţi căzut cu silă pe*un neam nevinovat ?
Noi ne munceam în pace pe*ogoare şi pe arii,
Iar mâna ni*era ’n arte şi meşteră şi vie. ..
Cu ce*a(i cioplit barbarii ?
Curaj au, dibăcie,—
Iar de v ar fi ’ntrecut In lăcomie, silă,—	f
In locul vostru dânşii puterea*ar fi avut Şi ar fi mânuit*o, ca şi voi, fără milă !
Precum pretorii voştri atât ne*au asuprit,
E de ne ’nchipuit, —
Chiar ale voastre*altare Ocara au simţit 1 Dumnezeirea are
Asupra noastră ochii. Daţi dat din plin exemple, Să ştiţi, că zeii voştri văd numai grozăvie, Dispreţ de ei şi temple Şi lăcomia, care se scaldă ’n nebunie.
Pe cei ce dela Roma Ia noi i*aruncă vântul,
Nici munca, nici pământul,
Nu*i satură şi doară cu toţii ne silim.
Chemaţi*! Nu voim
Ca numai pentru dânşii s’asude cele frunţi,—
Vom părăd cetăţi şi vom fugi în munţi,— Tovarăşele noastre iubite—părăsim !
Nu vom mai sta de vorbă decât cu urşi sburliţi, Ferindu*ne*a da viaţă la alţi nenorociţi,
Popor a creşte Romei în ţări ce ea oprimă.
www.dacaromanica.ro
- 64 -
Copii, ce*avem acum,
Dorim ca să-şi sfârşască curând al viejei drum,
Căci pretorii, ce=avem ne mână pân’la crimă. Chemafi-vă-i, căci dânşii nu ne vor învăţa De cât lene şi viţii, —
Ca ei barbarii noştri curând s’or răsfăfa In rapt şi avari(ii.
Iătă, vă spun cum Roma văzui dintro cătare.
Nu viu s'aduc vr’un dar,
Nici laude ’n porfiră. Vă spun că în zadar In legi cătăm azilul; serviciul lor e iar Drum lung de asuprire. Discursul e cam tare,
Poate vă pare*amar,
E gata l îmi dau capul, dar nu vă cer iertare,
Cam plâns cinstit şi clari“
Zicând, el îngenuchie... Şi tofi—popor, senat—
Admiră elocinta, bun*simful, avântarea,
Pe care le*arătase barbarul prosternat.
Patriciu îl făcură ... Aci fu răsbunarea Ce se crezu mai bună la-aşa discurs. S’alese Alfi pretori. Prin adrese Ceru senatul scrisă întreaga cuvântare,
Model celora cari ar fi să cuvinteze ...
Dar Roma nu fu ’n stare,
Prea mult după aceea modelul să urmeze!
Traducere de D. Sfoicescu
O000o°00000
Ct>ooo0ooooa
www.dacoramamca.ro
mmmm
CAVARNA MEDIEVALA ŞI MODERNA
(MONOGRAFIE ISTORICĂ)
A)	IMPRESII ASUPRA ORAŞULUI ACTUAL, CAVARNA
La 50 km. de Bazargîc şi la 15 km. depărtare de Balcic, se află orăşelul Cavarna, situat pe un podiş la 100 m. dela nivelul mării şi la 3 km. de Portul cu acelaş nume. Spre seară sau ziua dealurile calcaroase sub razele soarelui scânteie ca argintul, de aici şi numirea Coasta de Argint, pentru regiunea dela capul Caliacra până la Ecrene.
Poziţii pitoreşti, locuri pline de grai, dar mute pentru cei de azi, mozaic de naţionalităţi, — e Cavarna.
O lumină vie, veselă scaldă oraşul, lumină bună pentru penelul unui maestru, ce ar scoate efecte admirabile pe o pânză. Lipseşte numai pictorul talentat, cu sufletul sensibil la tot ce*i frumos sau etern omenesc, să prindă în culori viata cavarneană sub multiplele ei înfăţişări.
Strada principală, strada Carol, străbate oraşul dela un cap la altul, până la „Cişmele", de unde urcă pe stradă un măgăruş cu două butoiaşe pe spinare, pline cu apă, urmat de un copilaş. Două turcoaice cu feregea pe fată şi îmbrăcate în albastru trec în sus. La cafeneaua lui Alexe, afară pe scaun stă un Găgăuz, vorbeşte cu un Bulgar; amândoi gonesc mărgelele de pe un şirag. Macedonence în rochii negre şi lungi, cu basmale negre pe cap, aduse pu{in de umeri, calcă voiniceşte. Un Turc cu fes roşu şi murdar, dar în haine verzi, mănâncă „elengelic“ (seminţe); iar copiii sglobii se joacă sau fug spre „Cişmele". Acolo Orientul parfumat subtil îţi surâde.
Dela „Cişmele" începe valea şi râul Cavarnei; ambele duc până în Port, unde s’a amenajat o plaje artificială, spaţioasă şi drăgufă. Tot în Port era pe vremuri colonia Bizone, distrusă printr’un cutremur în sec. I după Christos; Acropola ei se afla pe platoul Ciragman.
In apropiere de „Cişmele" era baia turcească, credem noi, astăzi transformată în baie comunală.
Vecină cu baia se găseşte un bazin cimentat, alimentat de Buiuc» Ceşmesi, unde femeile şi fetele cu fustele prinse în brâu şi desculţe, spală scoabele sau rufele; unele cântă, altele râd de cine ştie ce gând rău, ascuns; în timp ce măgăruşii, urmafi domol de stăpânii lor, se duc şi le umplu butoiaşele cu apă proaspătă, iar mai departe, caii se adapă la SovabCeşmesi.
E atâta mişcare şi atâta viată şi pitoresc, că nu te pofi sătura privind 1
mAnalele Dobrogei", XVII.
www.dacoromamca.ro
5
Insa frumuseţea oraşului e noaptea. O podoabă a naturii sunt vara, nopţile cavarnene, — nopţi albe, când e aşa lumină de parcă-i ziua. Se vede piatra pe care calci... Veri călduroase, adesea cu zile • tropicale, încât ţărâna „frige" sub picioare, cu după amiezi alintate de briza mării, răcorind plăcut atmosfera; cu vânturi puternice iarna, dar neregulate şi zăpezi de 2—3 zile, topite de razele soarelui, cu toamne dulci ce „se prelungesc în iarnă, iar iernile în primăvară"1) aceasia--i clima cavarneană, — climă de tranziţie între cea continentală şi cea mediteraniană, unde smochinii cresc la Balcic, Cavarna şi pe litoral la capul Caliacra, ca în ţările calde.
Sunt zile, în toiul iernii în Decembrie sau Ianuarie, când la Bu* cureşfi a nins şi-i ger, la Cavarna e soare şi pofi ieşi în haină.
Dar ciudăfenii de privelişti pitoreşti nu oferă numai Cavarna ; dimpotrivă, toată Coasta de Argint cu Balcicul, Venejia Orientului, valea Batovei şi faimosul cap Caliacra cu focile sale, cu mormântul Sft. Nicolae îndoelnic, cu poarta celor 40 de fete, „Cârc câs capusâ“, toate te mută înlr’o lume a basmelor orientale....
Cavarna face să fie văzută într’un sezon pentru specificul său, pentru împrejurimi şi pitoresc.
B)	LEGENDA FUNDĂREI ORĂŞELULUI CAVARNA
Nimic nu este mai dificil decât a reconstitui trecutul din material istoric insuficient; totuşi, — întru cât în anii precedenţi am pu* blicat în „Analele Dobrogei“, „Bizone — Portul Cavarna“2) şi „Descoperiri arheologice dobrogene” 8), o continuare şi o confirmare a ipotezei, că în nici un caz Bizone, aşezarea antică, nu trebuie identificată cu oraşul actual Cavarna, ci cu oraşul Cavarna situat la 3 km., depărtare de mare, — acum prezentăm o monografie a oraşului sus numit.
Din cercetările noastre rezultă că şi oraşul Cavarna are legenda sa. De aceia o menţionăm: Se spune că oraşul Cavarna a fost în*’ lemeiat imediat după distrugerea prin cutremur a cetătei BdCwvtj (BiCwve), de către doi tineri bogaţi, un frate şi o soră.
Fratele se numia Gheorghe, iar sora Cava//, şi aceştia au pus temelia oraşului Cavarna, numit aşa după numele Cavaliei, ca amintire, şi fratele ei ar fi zidit p biserică, Sf. Gheorghe, dându*i numele4).
:) C. BrăTescu : Clima Dobrogei în „Dobrogea", 50 de ani de via|ă roma* nească, Bucureşti, Cultura Naţională, 1928, p. 793, v. p. 70.
s) Octavian MArculescu: Bizone»Portul Cavarna, în „Analele Dobrogei", Anul XV, 1934, Cernăuţi, Ed. „Glasul Bucovinei" v. p. 145— 162.
3)	Octavian Mărculescu: Descoperiri arheologice dobrogene (cu 20 clişee) în „Analele Dobrogei", Anul XVI, 1935, Cernăuţi, Ed. „Glasul Bucovinei", v. p. 119-132.
4)	Legendă culeasă dela d. Ion Ciomu, Secretarul Gimnaziului Mixt de Stat Cavarna, căruia, pe această cale, îi mulţumim.
www.dacaromamca.ro
- 67 -
Alte persoane dau ca fondator al oraşului pe un Italian Ca veri no *).
Adevărul este următorul:
Cavarna n’a putut fi întemeiată imediat după distrugerea prin cutremur a cetăfii Bizone, pentrucă din anul 47 d. Ch., când dispare „o mare parte din cetate" * 2 3) şi până în sec. XUI, izvoarele nu po* menesc nimic despre Cavarna. Ori, izvoarele tăcând, înseamnă că la altă dată trebuie pusă fundarea Cavarnei. De asemenea nu corespunde realităţii nici afirmaţia că Gheorghe ar fi pus temelia Bisericii Sf. Gheorghe din oraş ; această biserică abia să aibă vechime de peste un secol. Totuşi legenda Cavarnei aminteşte o altă legendă mileziană 8), ce vorbeşte fot despre un frate şi o soră, care au ridicat un templu, în cazul de fa{ă un oraş şi un templu, o biserică.
In schimb asemănările dintre ambele legende confirmă părerea emisă de noi asupra originei locuitorilor cetăfii Bizone4). Cealaltă părere, că Italianui Caverino ar fi fondat Cavarna şi i*ar fi dat numele, ni se pare gratuită.
Adevărul trebuie căutat în altă parte.	I
Deci nu se poate stabili cine a întemeiat oraşul Cavarna.
Q CÂND S’A FUNDAT CAVARNA
Cea mai veche mărturie despre existenta Cavarnei o dă Por* tulanele italiene dintre anii 1318—1^80, în care oraşul e numit: Gauarna, Cauarna, Gavarna5).
Altă menfiune veche o găsim prin anul 1320, cu ocazia unei liste a posesiunilor Patriarhiei din Constantinopol: „Tâ xepl Bapvav IIaTpiâp)(i\) xaareXXa, ■}] Kâpvaf3a, vj Kpavsa, $jtot to Aoxoai:o[uov, tâ Tspavia, Apuţrpa, raXXtâ-fpa6).
Din aceste citate se poate deduce, că oraşul Cavarna exista în mod indubitabil în sec. XIV; dar, existând sigur* în acel veac, pre* supunem c’a existat şi în cele anterioare : XIII şi XII.
Deoarece d-1 Athanase Manoff în studiul său consideră Cavarna drept capitala principatului Oguzilor prin anul 1263 sub Sari Saltuk7),
*) Afirmaţie culeasă dela d»na Drăgan Goceff, Ion Ciomu etc.
2)	Octavian Mărculescu: Bizone*Portul Cavarna, op. cit. p. 157.
3)	Prof. Dr. Friederich Bilabel: Die Ionische Kolonisation p. 97 şi urm.
4)	Octavian Mărculescu: Bizone*Portul Cavarna, op. cit. (p. 148): „Deci locuitorii Bizonei erau barbari traci amestecaţi cu Greci dorieni din Mesembria şi
Greci ionieni din Milet".
6)	KonRAD MOlleR: Itineraria Pomana, 1916, (p. 511—512): „...Jeizi Ka» vama an deren Sfelle, Gavarna (ital. Portiilana 1318—1580)...“.
°) Miklosich şi MOlleR: Acta Patriarchatus Constantinopolitani, 1, 95. „Cas* felele patriarhale din jurul Varnei suni: Kavarna (Karnava), Cranea (Ecrene), Chilia (Licostomion), Gerania (Dispudac) Silisira şi Caliacra“.
7)	Athanasie Manoff : Qui sonf Ies Gagaouzes, în „Le Messager d’Athenes,
Nr. 3700 (3700), 20 Fevrier 1934.
www.dacaromamca.ro
68 -
urmează că oraşul Cavarna dăinuia în sec. XI şi probabil în prima jumătate a secolului XI a fost întemeiată.
Nu putem admite părerea d-lui O. Tafrali care, bazat pe două inscripţii găsite la şcoala greacă, desfiinţată de Bulgari după anul 1878, — o inscripţie greacă şi una latină1 *) — conchide; „il est prouve . que la viile actuelle (Cavarna) a un passe bien ancien" z).
Inscripţiile provin mai mult ca sigur din Cetatea Bizone; şi din Portul actual al Cavarnei, unde sunt urme de aşezare veche şi, pro* babil, au fost aduse din port în oraş. Oare cine nu ştie câte vanda* lisme se fac la noi, în Dobrogea, cu monumentele antice?
Trecut îndepărtat a avut Bizone, — nu oraşul Cavarna, (cum crede d*l O. Tafrali), care abia în sec. XI exista.
Aceasta cu atât mai mult, cu cât după venirea Cumanilor în Dobrogea (sec. XI), Cavarna a fost unul din centrele cele mai în* semnate a neamurilor turce.: Pecenegi, Cumani, Turco=Uzi, cărora aparfin şi Găgăuzii3 4).
Prin urmare, credem că s'a fundai Cavarna în prima jumătate a veacului XI, jucând un rol important în secolele următoare.
D) DIFERITE NUMIRI ALE CAVARNEI
Am văzut că în lista ce indică castelele Patriarhiei din Constan* nopol din anul 1320, Cavarna e numită: „Karnava sau C'arnavaui), iar în hărţile maritime ale Italienilor, în Portulane, Cavarpa e numită: Gauarna, Gavarna5), adică Cc. ;arna. Intr’o hartă limitrofă din. anul 1589, reprezentând litoralul Măr i Negre dela Nipru până la Bosfor, se dau localităţile: „Moncastro,... Constanta, Pangalia,. Cavasco6), adică oraşul Cavarna.
Ragusanul Paul Giorgio, scriind la finele sec. XVI, în consta* ţările sale etnografice numeşte oraşul: Cavasno7).
In textele bizantine din sec. XIV Cavarna se numeşte: Carvouna, Karbona.
Astfel Ioan Cantacuzen numeşte pe Balica, arhontele de /Car*
*) Jirlcek: Arch.Epigr. Mitteilungen 10—12, 1886—1888, p. 186: v. şi E. Kalinka, Antike Denkmăler in Bulgarien, Wien, 1906.
8)	O. Tafrali: La cile pontique de Dionysopolis, Kali*Akra, Cavarna, Teke et Ekrene, Paris, 1927, p. 72, v. p. 50.
8> Athanase Manoff: ibid.
4) Miklosich şi MUller: ibid. p. 95.
B) Konrad MOlleR: ibid. p. 511—512: v. şi G. Popa*Lisseanu, Cetăti şi ora^e greco*romane în noul teritoriu al Dobrogei, 1921, p. 40—41.
6)	Ioan C. Băcilâ: Stampe şi hărţi privitoare la trecutul Dobrogei, în „Ana* lele Dobrogei**, Voi. II, 1928, p. 260.
*) Makuscev: Monumenta historica Slavorum meridionalium II, Glasnik, voi. XV, p. 243.
www.dacaromamca.ro
- 69
vona sau Karbonax), care — după noi — nu»i decât Cavarna, deşi d-1 O. Tafrali se îndoeşte dacă Carvona şi Cavarna e unul şi acelaş oraş şi vede mai mult o asemănare intre nume1 2 3), fiindcă „Skorpil a descoperit" o inscripţie interesantă în satul Adjemler aproape de Vama şi foarte departe de Cavarna.
Inscripţia menţionează numele lui Teodoros, Theofilos şi alţii, apoi al lui Balica şi numele Carvouna, inscripţia fiind săpată pe o piatră pusă pe mormântul lui Teodor, fratele lui Balica. Aceasta determină pe d-1 Tafrali sa i se mărească „le doute que Carvona corres» pondat vraiment â Cavarna" 8).
Nu vedem cum o inscripţie, care prin cuprins nu infirmă afirmaţia că oraşul Carvona şi Cavarna e unul şi acelaş, mai poate provoca o îndoială. De pildă: o inscripţie dela Histria, în care se vorbeşte despre Kallatis, înseamnă că una din aceste cetă(i n’a existat sau dovedeşte contrariul, adică existenta cetăţii Kallatis şi relaţiile ei cu Histria ?
In cazul sus-citat se poate deduce că Balica, seniorul de Car* bona (Cavarna), sfăpânia până la Sud de Varna, unde s’a găsit in» scriptia (în satul Adjemler), iar nu să ne îndoim asupra denumirei Carvona ce trebuie identificată cu Cavarna.
De asemenea nu se poate admite altă opinie: „11 se pourrait peut-etre que l’ancien nom de Carvona ful Bizone" 4 5), deoarece noi am stabilit într’un articol, că Bizone a fost o colonie greacă ce trebuie identificată cu Portul actual al CavarneiB) şi sprijineam cele susţinute printr’un alt articol, unde arătam descoperirile arheologice făcute până la anul 19356), pe locul fostului Bizone.
Denumirea de Cavarna se găseşte la scriitorul Philip Callimachi7), cu ocazia luptei dela Varna din 1444, când oraşul a fost cucerit de oştile lui Vladislav, regele Ungariei şi Poloniei.
In hărţile occidentale din sec. XVII şi XVIII, oraşul poartă numele actual 8), spre deosebire de geograful Meletios din sec. XVIII, care numeşte regiunea Karia, iar portul Cavarna, Karon 9).
1)	Ioannis Cantacuzeni: Ex imperaforis hisioriarum, Ed. Bonn, în Corpus scripiorum hisforiae byzantinae, voi. II, (p. 584): „II?oţ MrcaXtxav «vie to3 KapjliuVă apxovra“.
2)	O. Tafrali : La cite pontique de Dionysopolis, op. cit. p. 53.
3)	ibid. p. 51—52.
*) ibid. p. 53.
5)	Octavian Mărculescu: Bizone-Poriul Cavarna, în „Analele Dobrogei“, 1934, p. 145-148.
6)	Octavian Mărculescu : Descoperiri arheologice dobrogene, In „Analele Dobrogei". 1935, p. 119—129.
7)	Philipi Callimachi: De rebus a Vladislav Polonorum atque Hungarorum regegesîis, Ed. Schwandiner, 1T46, Tom. I, (p. 512): „Decimisque castris Cavarnam assecuius..."
®) O. Tafrali : Ibid., p. 52.
9)	Meletios: reoypafpta jtaXata xaî via, Venejia, Glykys, 1728.
www.dacoromamca.ro
- 70 -
Dar afirmaţia noastră, că oraşul Carbona sau Carvona e fot una cu Cavarna se confiirmă şi prin alfi cercetători străini. Astfel d-1 Konrad Kretschmer spune: „Gauarna... Carbona, Kawarna, kleines Dorf ostlich von Baltschik in einem Tal versteckt Jiegend" 1), adică Gauarna... Carbona, Cavarna, mic sat la răsărit de Balcic.
Deci nu identifică Carbona cu Balcicul, ci cu Cavarna. Aceeaşi
identificare stabileşte şi d-1 N. Iorga: .. la Carvona, care nu e
decât Cavarna în teritoriul anexat la 1913..." 2). O afirmaţie similară dă în alt studiu3).
Această părere o are şi d-1 Tafrali4) şi d-1 C. Brătescu5).
Din cele spuse mai sus rezultă, că oraşul Cavarna a purtat diferite numiri în cursul vremii şi anume: Karnava, Gauarna, Ga-varna, Cavasco, Carbona, Carvona şi Cavarna; că oraşul Cavarna este tot una cu Carbona, unde avea capitală arhontele Balica şi, în consecinfă, cade a firma fia istoricilor bulgari: Irecek5 7) şi Slatarski ), cari identifică Carbona cu Balcicul şi nu cu oraşul Cavarna.
E) LOCUITORII CAVARNEI
Istoria şi etnografia română şi apuseană recunoaşte existenta Românilor în Evul-Mediu 8), pe malul drept al Dunării, în Dobrogea. Pe când noi, prin cercetări, am ajuns — într’un articol şi în teza noastră de doctorat — la concluzia, c’a existat o populaţie românească şi pe fărmul Mării Negre.
Pe ce ne întemeiam afirmaţia ?
Pe un argument toponimic, (aflat prin cercetările noastre) şi
*) Konrad Kretschmer : Die italienischen Porfolane des Mitfelalfers, Berlin. 1909, p. 688, v. p. 641.
2)	N. Iorga : Vene(ia şi Românii, în „Cinci conferinţe despre Veneţia®, p. 125,
3)	N. Iorga : La politique venitienne dans lcs eaux de la Mer Noire, Pre» miere pârtie, Dobrotitsch, v. p. 289—290.
4)	O. Tafrali: La cile de Dionysopolis, op. cil., (p. 21): „La residcnce etait
Carbono ou Carvouna, qui correspondait â Cavarna, viile voisine de Dionysopolis®.
6)	C. Brătescu: Populaţia Dobrogei, în „Dobrogea*. Voi. fesliv, p. 221.
«)• Hp. KOHCT. HPEHEKB, HCTOPHfl HA B'RTH'APHT'B, npeBoa pe-aaKTHpa npocj). B. H. 3JIATAPCKH, cocjnui, 1929, (p. 462) v. (p. 247). „...ynpa-
BJIHBaJlb nOMTH CaMOCTOHHO apXOHTbTb BaJIHKb Cb CeaeJIHIUe Bb Kap6oHb (fiaAMHKh)
conduce aproape independent arhontele Balica cu scaunul la Carbona (Balcic).
7)	Dr. W. N. Slatarski: Geschichte der Bulgaren, I. Teii, Leipzig, 1918, p. 182, v. p. 1T2 : Ausserdem wurde ungefăhr um dieselbe Zeii ein anderer Teii des Landes, das Gebiet von Karwona (Baltschik) unter der Fiihrung von Balic unabhăngig vom Zartum Tirnovo®.
®) Este imposibil de daf o listă fie şi a lucrărilor capitale asupra acestei chestiuni, fiindcă sunt atât de numeroase, încât am umple pagini cu bibliografie. De aceia renunţăm a le menţiona.
www.dacoramamca.ro
- 71 —
anume : „In oraşul Balcic exista şi există o mahala, numită de bă= Irâni şi acum VIah*MahIe sau Vlah*MahIesi, adică Mahalaua Via* h'lor (Românilor)1). Această denumire dată de Turci unei mahalale din Balcic şi sub care bătrânii o cunosc şi acum, - e un indiciu şi, în acelaşi timp, un argument ce trebuie luat în considerare.
Dacă ne gândim că Vlah-mahlesi exista sub Turci, putem afirma, că Românii erau aşa de numeroşi, încât au impus Otoma* nilor să dea denumirea mahalalei de Vlah-mahlesi, după originea populafiei locale. Deasemenea acest argument toponimic „ne permite, fără a exagera, să tragem următoarele concluzii: 1. Vlahii (Românii) au vieţuit in Dobrogea nu numai dealungul Dunărei, ci şi pe IR toralul Mării Negre; 2. Românii au existat înainte de stăpânirea otomană, cât şi în timpul ei; 3. Dar, existând înainte şi în timpul Turcilor, Românii au existat şi după 1878, deci au fost autohtoni în Dobrogea 2). Iar existenta lui Vlah-mahlesi din Balcic şi a satului Vlahlar (Vlahii sau Românii), puţin mai la Sud de Ekrene sunt o dovadă, că Românii în Evul-Mediu au existat în massp compacte şi pe (ărmul Mării Negre, nu numai pe malul drept al Dunărei.
Chiar inscripţia runică (finele sec. XI) dela Sjonhem, în Got-land, care pomeneşte despre Rodfos, Varegul suedez ucis de Bla* kumen (Vlahi) în drumul său dela Baltica la Marea Neagră, — trebuie înţeleasă ca o afirmaţie despre existenţa Valahilor către Marea Neagră8), precizăm, în special spre Nord-Vestul Pontului Stâng, iar nu „la Românii din stânga Dunărei se referă denumirea „Bla* kumen“ 4 * * *), cum crede d=l C. C. Giurescu.
Insă, existând Românii în EvuUMediu pe litoralul Mării, în mod cert trebuie să fi existat şi la Cavarna, fiind o pânză deasă de autohtoni Români la Cavarna, Balcic- Vlahmahlesi şi până dincolo de Ecrene, la satul Vlahlar*Românii.
Totuşi, nu-i exclus ca, în cursul timpului, Românii din Cavarna să se fi împufinat „până aproape de dispariţie" °) şi sub Turci să nu mai fie deloc, pe când alţi Români sub Turci trăiau la Balcic în Mahalaua Vlahilor, Vlah*mahlesi şi’n satul Vlahlar.
Deasemenea Cavarna trebuie să fi avut între locuitorii săi şi numeroşi Greci, urmaşi ai vechilor colonişti, cât şi Pecenegi. Aceştia
*) Octavian S. MARculescu î Din drepturile Românilor asupra Dobrogei. Un
argument toponimic, Vlahmahlesi'Mahalaua Vlahilor din Balcic, în „Revista Invă*
fătorimea Vasluiana", Anul I, Nr. 8, p. 358.
2) ibid. p. 359
8)	G. I. Brătianu : Recherches sur Vicina et Cetatea Albă, Bucarest, 1935, p. 195, v. Vicina fp. 26, Nota 2): „Pour la presence des Vlaques au XI»e siecle sur la route de la Baltique â la mer Noire il faut rappeler l’inscription runique de a pierre de Sjonhem, qui mentionne le meurtre de Rodfos par Ies Blakumen".
4)	C. C. Giurescu '• Istoria Românilor, Voi. I, p. 309.
5)	C. Brătescu : Populafia Dobrogei, în „Dobrogea". Voi festiv, p. 211.
www.dacaromamca.ro
în 1048, sub Kegen1), în număr de 20.000 se stabilesc în Dobrogea sudică, implicit Cavarna, cu asentimentul împăratului bizantin Con* stantin Monomahul (1042—1054). Peste Pecenegi năvălesc mai târziu Cumanii, Uzii sau Oguzii, cât şi Găgăuzii, cari aparfin neamului Turco=Uguzilor2). Deci Găgăuzii nu-s nici Bulgari, nici Greci, ci un neam turc „parlant le turc et professant l’orfhodoxie chrefienne, sous le nom d’Ouzes, Ouguzes et generalement Gagaouzes" 3)
Găgăuzii s’au stabilit „sur la cote de la Mer Noire (en Si* listrie, Mangalia, Cavarna, Baldjic,Varna 4 5)“, constituind în Cavarna, în cursul Evului-Mediu, elementul etnic majoritar.
In urma cercetărilor recente, se ştie că în anul 1263, doi ani după recucerirea Constantinopolului, împăratul Mihail VIII Paleologul admise stabilirea sultanului detronat, Isseddin Kaikavuz din Konieh (Iconium) cu oamenii săi, în Dobrogea. Isseddin, cu încuviinţarea îm* pârâtului bizantin, creie „une principaute îndependanfe" la Nord de Balcic, organiză feudul şi se reîntoarse la Constantinopol, lăsând ca guvernator pe unchiul său, Sari Saltuk, cu vreo 10.000 de familii turceşti. Creştinismul fu declarat religie oficială a noului Stat. Cavarna deveni capitala lui6).
S’a mai stabilit, bazaţi pe dialectologie, „la permanence de la population turque immigree au XlII-e siecle en Dobrogea“ (Turcii lui Sari Saltuk) şi „la parente des Gagaouzes de Bessarabie et des Turcs du Deli-Orman, au Nord-Est de la Bulgarie et aux confins de la Dobrogea meridionale“ 6). Asupra existenţei Bulgarilor băştinaşi în Cavarna şi în Dobrogea întreagă, în EvuUMediu, nici nu-i de vorbit, fiindcă nici toponimia nu Ie confirmă existenţa multiseculară, aşa cum o doresc unii istorici bulgari.
Dar, ca să fim precişi, să cercetăm toponimia Cavarnei şi fugitiv a Dobrogei sudice. Părăsind strada Carol I, undezi centrul oraşului Cavarna şi coborând pe şoseaua ce duce spre port, dăm de „Hamam“, adică Baia turcească (era în ruine pănă în anul 1935; azi s’a transformat într’o baie comunală; zicem baie turcească, fiindcă însăşi inscripţia găsită cu ocazia nouilor lucrări e turcească, iar baia, prin construcţia ei, indică originea otomană). Baia se află pe o ridi* cătură, numită Dermen-Bair, sau Ceşmesi*Bair, adică Dealul Ciş* melelor. In adevăr, în apropiere de baie se află 5 cişmele, care curg încontinuu şi toate poartă denumiri turceşti şi anume : Buiuc*Ceşmesi
*) Qioroios Kedrenos : Pecenegii, în „Analele Dobrogei", 1924—1925, p. 146-150.
2)	Athanase Manoff, Qui sont Ies Gagaouzes ? op. cit. — ,... il faui prouver qu’il s’agit d'un race turque particuliere, nommee TuroOguzes, â laquelle, tres pro» bablemeni, appartiennent Ies Gagaouzes“.
8) Ibid.
<) Ibid.
5)	Athanase Manoff, ibid. v. Le Messager d’Athenes Nr. 3701, 25 Fevrier 1934.
°) G. I. BrAtianu, ibid. p. 80.
www.dacoromamca.ro
- 73 -
= cişmeaua*mare, situată în fata băiei, are Ioc şi pentru spălat chilia murile, rufele, într’un bazin cimentat. 2. SovaUCeşmesi = Cişmeaua adăpatului. Pu|in mai încolo e: 3. Ochiuz*Ceşmesi = Cişmeaua vi* telor; 4. Ghiumiiş*Ceşmesi = Cişmeaua argintie, care Se află la poalele dealului Şeitan*BaireDea\u\ dracului, care pe drept îşi merită numele, urcandu'se anevoie. 5. Ciragman= Ceşmesi Cişmeaua Ciragman*ului, este la poalele platoului Ciragman, apa*i bună, se folosea pe vremur* la fabricarea renumitei mastici de Cavarna. însuşi podişul Ciragmam pe care se găsia Acropolea Bizonei, este cuvânt de origină furca şi înseamnă Ioc înalt, loc întărit.
Tot pe ţărmul Mării, spre Vest de Ciragman, curge lin un iz* voraş cu apă de pucioasă, pe care Cavarnenii o socotesc apă de leac. Izvorul e numit Chior-Bunar; Chior-—orb şi Bunar= fântână, adică Fântâna orbului. Izvorul, deşi curge mereu, are o legendă, ce spune, că nu curge decât în preajma războaielor. Dacă străbatem valea Cavarnei dinspre port, paralel cu calea Balcicului, dăm de*o-altă cişmea, tot cu denumirea turcă: Coci-Bunar, Coci*berbec şi Bunar — fântână, adică Fântâna berbecului, şi poate fi considerată mai mult un izvor; însă, prin felul cum cade apa, îti dă aspectul unei mici cascade.
Lângă Şeitan*bair = Dealul Dracului, este o movilă mare cu pă* mânt roş, denumită plastic : KâzîUiuk = Movila roşie, Kâzîl — roşie şi iuk — movilă, unde se zice că s'a găsit frâul de aur al calului lui Lysimachos. Fată’n fată cu Ciragmanul se găseşte alt podiş, Ceair-Burun, Ceair — fâneajă, Burun — cap1).
Prin urmare, întreaga toponimie, — din raza oraşului Cavarna şi până în port, — e turcească şi trebuie de reţinut că Turcii au numit cei dintâi astfel cişmelele, dealurile şi movilele regiunei şi că aceste denumiri Bulgarii le-au păstrat după 1878; mai mult, se in* trebuinfează şi azi, în anul 1937.
Dacă Bulgarii ar fi fost majoritari sub dominafia otomană, dece nau putut impune schimbarea toponimiei în bulgăreşte, cel pufirt în parte ?
Dar să vedem satele din împrejurimile Cavarnei ce numiri poartă şi ce origină vădesc.
Oraşul Cavarna se mărgineşte la Est cu satul GhiaursSuiuciuc, situat la 7 km. de Cavarna, pe ţărmul Mării; la Vest cu satul Mi-halbei, la Nord cu satele Cara-iaşchioi, Iuzghiubenlic, Seid-Ahmed, Hagi Bairam.
Satul Ghiaur*Suiuciuc corespunde denumirei turceşti Răchită creştină, adică Ghiaur— creştin şi Suiuciuc = răchită. Turcii i-au dat o numire adecvată, populafia satului Ghiaur*Suiuciuc fiind corn* pusă, în majoritate, sub Otomani, cât şi actualmente numai din
*) Toată toponimia Cavarnei este rezultatul cercetărilor noastre în acel ora; unde am vie|uit şapte ani.
www.dacaramanica.ro
- 74 -
Găgăuzi, (neam turc, însă de religie creştină); de aici şi numirea satului.
La fel satul Malcoci trădează numele fundatorului turc ; Mi-halbeiu este satul beiului (guvernatorului) Mihal ; satul Caraiaşchioi înseamnă : chioi = sat şi C.ara = negru, adică satul Negru ; satul Iuzr ghiubenlic = o sută de movile ; satul Seid-Ahmed este satul fundat de paşa Seid Ahmed, care era proprietar acolo, iar Bulgarii abia după 1905 l-au numit Racovski; satul Hagi Bairam e numele Turcului hagiu.
Ne-am limitat la denumirea satelor, renunţând la numeroasele movile şi dealuri din cuprinsul satelor sus-menfionate, care toate, dar absolut toate poartă denumiri turceşti. De asemenea renunţăm la. enumerarea tuturor comunelor din judeţul Caliacra, care toate au nomeclatură turcă şi, spre exemplificare, dăm numai câteva comune mai însemnate din judeţul Caliacra :
Tatar-Suiuciuc-Sa\c\a tatară, comună locuită în majoritate de Tatari, chiar şi acum.
Teke = ţapul, dar şi mănăstire de dervişi, scris aşa: Tekke.
Ceauşchioi= satul sergentului = chioi=sat şi ceauş^sergent.
Suleimanlâc, după întemeietorul Suleiman, botezat de Bulgari Spasovo, după 1878.
Gargalâc = ciorărie.
Şabla, dela Aişe-Abla, fiica beiului, proprietarul comunei.
Duranculac, dela cu/acmreche, vale şi Duran-stătut; deci Valea închisă.
Diuvaniuvasi = Cuibul vulturului; dela Dogan^vulfur şi iuvasi = cuib.
Ceairlighiol = Lacul din fâneată, adică Ceair= fâneafă şi ghiolAac.
Ghelengic, lalea sălbateca, dedejel.
Oraşul Balcic = dela Balcik-noro/u
Oraşul Bazargic, dela Hagi Oglu Bazargic.
Din toate aceste denumiri de provinienfă turcă rezultă că ab-solut toată toponimia, nu numai a oraşului Cavarna, ci a judeţului Caliacra şi a întregei Dobroge sudice este turcă şi abia dacă se găsesc 30 de denumiri bulgare şi acele introduse în circulafie după 1878.
Această constatare ne duce la concluzia că, toponimia fiind în majoritate otomană, cei mai vechi stăpânitori ai Dobrogei sudice, după Români, au fost neamurile turce: Pecenegii, Cumanii, Uzii, Găgăuzii şi Turcii.
Deasemenea, neexistând o toponimie veche bulgară, e cert că na existat nici o dominaţie veche şi multiseculară bulgară şi’n mod neîndoios rămâne stabilit, că Bulgarii au venit în Dobrogea în cursul sec. XIX.
Astfel, dintre cercetătorii români, nu menţionăm decât pe unul Ce nu poate fi învinuit de nici»o părtinire, întrucât a străbătut Dobrogea în 1850, când nu se putea vorbi de drepturi bulgare asupra
www.dacaromamca.ro
- 75 -
ci. Acest Român obiectiv este /ort Ionescu dela Brad. El spune : „Bulgarii au venit (în Dobrogea) de 20 de ani, părăsind nişte pământuri sterpe, pentru a se aşeza pe cele mult mai fertile, pe care le»au găsit aci"1).	,
Prin urmare, Bulgarii au început să se aşeze m Dobrogea după 1830.
Referitor la această chestiune, etnograful bulgar Milefici aduce o contribuţie importantă. Cităm: „cnoMeHax no-rop-fe, ne h bt>
Vedere din Covama
Partea de răsărit a oraşului, X — Cişmelele
pOM’BHCKa flobpyaara btarapcKOTO Haceaeroie cTjctoh ott> cpaB-HHTermo hobh noceneHUH ort Kpaa Ha no -MunaJiOTO CTo/ihme Hacaivrb Ha aopn ao nocabaHara pycico-TypcKa BOHHa" 2).
Iar în altă lucrare ne spune de unde au venit în Dobrogea Bulgarii: „So geschah es, dass jetzt die bulgarische Bevolkerung in Nordostbulgarien, specieiI in Dobrudza und in den Kreisen von Varna, Silistra und Sumen iiberwiegend aus Siidbulgarien und den Balkangebirgsgegenden (Stara Pianina) herstammf 3 * * * * 8); adică : Bulgarii provin în Dobrogea întreagă din Sudul Bulgariei şi ţinuturile mun-
*) Ion Ionescu dela Brad : Excursiune agricolă în Dobrogea, în anul 1850,
tradusă de FI. Mihăilescu în „Analele Dobrogei“, 1922, Anul III, Nr. 1, Ianuarie— Martie, v. p. 153.
3) Hp. Jl. MHJIETKII, CTAPOTO B'KJH'APCKO HACEJIEHHE bt> c-bee-
poH3TONHa BT>arapHa,co^5HH, fliipacaBHa neiraTHHira, 1902, BtarapCKa 6k6jiHOTexa,
Bp. 1. (v. p. 161—118): „Am menţionat mai sus, că în Dobrogea românească popit»
afia bulgară este compusă comparativ din colonizările recente dela sfârşitul secolului
precedent (sec. XVIII) şi până în ultimul războia ruso-turc“.
8) Prof. Dr. Lj. MiletiC : Schrifien der Balkancommission, I.inguisiische Abteilung II, Das Ostbulgarische..., Wien, Alfred Hoider, 1903, col. 13.
www.dacoromamca.ro
- 76 -
ţilor Balcani (Stara Pianina). Mai mult, Miletici contestă răspicat vechimea Bulgarilor in Dobrogea : „Ha ch mhcjihmt^, qe bb no-6pygxa, KaTO	rpaaoBerfe, UMa h CTapoBp-feMCKO
6-bnrapcKO HaceaeHne, 6h 6hjio rojiLina caMOH3MaMa“ J)
Prin urmare Bulgarii nu-s autohtoni în Dobrogea întreagă, ci au venit la finele sec. 18 şi in cursul secolului 19, din Sudul şi centrul Bulgariei.
Acestea ne dau dreptul să spitnem: în Dobrogea a fost o populaţie veche românească, turcă, tatară etc., dar bulgară nu; topo* nimia contestând în mod peremtoriu o stăpânire veche bulgărească, confirmă totuşi existenţa unei populaţii vechi româneşti* 2 3) şi turco=tatare2).
D*1 C. Brătescu, într’un studiu documentat, se pronunţă asupra populaţiei Dobrogei vechi astfel: „... în Dobrogea, în sec. XIX, In cursul războaielor ruso*turce, alături de majoritatea românească — întrecută numai de populaţia musulmană, considerând pe Turci şi pe Tătari in bloc —, începe a se forma şi o minoritate bulgară, a cărei lipsă de rădăcini mai adânci in trecutul acestei provincii se vede şi din cercetarea toponimiei4 5). Intr’adevăr, în cele 738 hărţi ale vechei Dobroge, ridicate de S. M. R., aflăm in total 3776 nume topice, dintre care 367 sunt nume de sate, iar 3409 nume de văi, coline, lacuri, bălţi, ruine, cariere, cruci şi fântâni izolate etc. După origina lor, se găsesc: 2338 nume turco*tătare, sau 61.89°/o ,*• 1260 româneşti, adică 33.34°/o; 145 ruseşti (mai cu seamă în deltă), sau 3.84°/o ; 28 bulgăreşti, sau 0.71 şi 6 de origini diverse, sau 0.22°/o“ B).
Asupra toponimiei de origină turcă din raza Cavarnei, a ju-deţului Caliacra şi a Dobrogei sudice, ne*am ocupat mai sus (v.p.).
Dar şi etnografia Dobrogei arată că Turcii erau elementul etnic majoritar, în al doilea rând stăteau Românii iar Tătarii în al treilea rând.
Acestea le afirmă Ion Ionescu dela Brad 6), Camille Allard 7), Francis Lebrun 8) şi Emmanuel de Martonne 9), abţinându-ne de a mai cita şi părerile lor şi ale etnografilor români, altul fiind subiectul nostru.
1)	fly. JL MHJIETIOT, CTAPOTO BtJirAPCKO... ibid. p. 168-169: „Să credem ca există în Dobrogea, exceptând oraşele, o populaţie veche bulgara, ar fi pentru noi înşine o mare Înşelăciune“.
2)	N. Iorga : Droits notionaux et polihques des Roumains dans la Dobrogea; Jassy, 1917, p. 90, v. p. 51—52.
3)	Al. P. Arbore: Contribuţiuni la studiul aşezărilor Tătarilor şi Turcilor în Dobrogea, în arhiva Dobrogei, Voi. II. 1919, p. 213 şi urm.
4)	C. Brătescu : Contributions â la question de la Dobrogea în „La Dobro» gea roumaine", Bucarest, 1919, p. 87.
5)	C. Brătescu : Populaţia Dobrogei, în „Dobrogea". Voi. festiv, p. 235.
6)	Ion Ionescu dela Brad: ibid. p. 153.
7)	Camille Allard : Mission medicale dans la Tatarie Dobroutcha, Paris, Tipographie Felix Malteste & Co. p. 66, 1857, v. p. 57, 64, 58, 59.
®) Francis Lebrun : La Dobroudja, Paris, Alean, 1918, p. 44, v.p.7şip. 16—17.
9) Emmanuel de Martonne: La Dobroudja, Paris, Imprimerie Naţionale, 1918, p. 20, v. p. 8: în preajma Congresului dela Berlin, 1878; în Dobrogea raportul etnic era: „Apreş Ies Turcs et Ies Tatares, i’element dominant n'etait pas Ies Bulgares, mais Ies Roumains“.
www.dacaromanica.ro
77 -
Referitor la etnografia Cavarnei, vom menţiona ce spune Kanitz : «... A l’epoque de ma visife (1860—1880), Ie chiffre des habitans musulmans et celui des chretiens etait â peu preş en epuilibre: 125 maisons turques et 60 tatares contre 150 grecques et 25 bulgares. Parmi ces 1800 â 2000 habitants, Ies Grecs commerţants forment la majoriie et l’elemenf le plus actif" 1).
Prin urmare, judecând după datele lui Kanitz, rezultă că în Cavarna, între 1860—1880, Turcii erau cei mai numeroşi, apoi Grecii, între cari trebue să înţelegem şi pe Găgăuzii ce vorbesc limba greacă şi turcă, încât Ua confundat cu Grecii, deşi-s de neam turc, iar în al treilea rând erau Tatarii şi ultimii, Bulgarii, judecând după cele 25 de case, locuite de ei.
Din cercetările noastre am aflat şi mijlocul prin care populaţia bulgară s’a mărit simţitor în Cavarna după anul 1878. Bulgarii, după recunoaşterea Statului lor, au începui să se aşeze în Cavarna printre Turci, Găgăuzi, Greci şi Tătari. Fiindcă Turcii erau mari proprietari de pământ, au recurs la persecuţii şi bătăi. Acestea nefă-cânduri să*şi părăsească pământurile, Bulgarii au născocii un pro= cedeu simplu, dar sigur. Turcii sunt opriji de Coţan să mănânce carne de porc şi, cum fântânile erau rare şi foarte necesare plugarilor, Bulgarii spurcau fântânile cu carne de porc sau osânză. Nepufând să mai folosească fântâna spurcată de Ghiauri, Turcii vindeau pe preturi derizorii moşiile sau le amanetau, dându-le actele de proprie* late şi plecau. Dacă se întâmpla, câjiva ani mai târziu, ca Turcul să se întoarcă şi să vrea să*şi vândă pământul, era bătut şi gonit de Bulgarul, devenit proprietar cu actele Turcului sau, dacă nu avea acte, îşi făcuse cu martori ad-hoc, cari confirmau în fa (a primarului din sat, că*l ştiu a fi proprietar acolo.
Aşa au fost deposedaţi Turcii din Cavarna şi întreaga Dobroge de pământurile lor şi au devenit mari proprietari Bulgarii2).
Âşa numărul lor s’a mărit, încât în timp de 50 de ani raportul etnic a fost inversat, Bulgarii constituind elementul majoritar în Cavarna.
Spre exemplificare dăm două statistici referitoare la Cavarna, una făcută de Bulgari, din care s’au omis Găgăuzii, amestecaţi in ten* tio nat probabil cu Grecii şi chiar Bulgarii3).
Pe timpul stăpânirei bulgare Cavarna făcea parte din plasa Balcic, judeful Vama.
*) F. Kanitz : La Bulgarie Danubienne et le Balcan, Hachetie, 1882, p. 572, (Etudes de voyage (L860—1880), v. p. 479.
2) Aceste chestiuni le*am tratat pe larg în leza noastră de doctorat, ce va apărea în cursul anului 1937, intitulată „Dobrogea sudica între 1913—1919“.
8) In statisticile lor şcolare Bulgarii din Dobrogea sudică trec pe fiii Găgău' zilor ca fiind de naţionalitate bulgară. Acestea le ştim noi precis, stând atâfia an prin acele meleaguri.
www.dacoramamca.ro
I. Statistica din 31 Dec. 1910 -1)
Numele comunelor şi localităţilor populate				N		A	T	I	O N			A	L	I T A				T	E				TOTAL
	Bulgari		Ruşii		Turcii		Tătarii		Grecii		Românii		Evreii		Armenii		Ţiganii		3		T 0	t a 1	
	B	F	B	F	B	F	B	F	B	F	B	F	B	F	|b	f!	B	F,	B	F	B	F	
Com. Cavarna	1182	996	3	,	ITT	108	1T4	154	196	1T9	T				9	13	13	sl	118	115		1	2392	2136	4528
Oraşul (Javarna	924	T95	3	—	155	90	15	6	196	1T9	5	—	9	13	13	5	IOT	110	—	—	1938	1761	3699
s. Malkoci	60	39	—	—	1	—	—	~	—	—	—	—	—	—	—		—	—	—	,—	61	40	101
s. MihaUBei	nr	93		—	1	—	6	1	—			2		—	—	—		11	5	—	1	13T	100	237
s. .Tiurk»Suiutciuc	81	69		'	20	18	153	14T		*“ *											256	235	491
J) Maiorul G. A. Dabija, Cadrilaterul bulgar, Ed. II, Bucureşti, „Socec“, 1913, p. 200, V. p. 32.
www.dacoramamca.ro
— 79 -
Din această statistică bulgară rezultă că Bulgarii în comuna şi oraşul Cavarna constituiau elementul majoritar; Grecii, implicit Găgăuzii, defin rândul al doilea, Turcii şi Tătarii în rândul al treilea. Âceasta datorită recentelor colonizări făcute de Bulgari între anii 1878—1913, cât şi prigoanei dusă contra elementului turco*tatar care, între anii 1860—1880, ne arată Kanitz, forma majoritatea, iar Bulgarii erau elementul etnic minoritar.
II. Satistica pe naţionalităţi a locuitorilor din Cavarna în anul 1930 *)
NAŢIONALIT						A T E A		
Români	Bulgari	Găgăuzi	— Turci	Greci	Ţigani	-22 <	Omise	TOTAL
656	1.979	1.476	301	229	376	66	2	5.085
■51
Din statistica noastră rezultă că Găgăuzii împreună cu Românii şi Grecii constituesc majoritatea absolută a Cavarnei, că în realitate Bulgarii suni etniceşie majoritari, în rândul al doilea stau Găgăuzii şi în al treilea Românii.
Insă aceasta nu înseamnă că Bulgarii au drepturi asupra Cavarnei sau Dobrogei, unde n au fost autohtoni, toponimia, etnografia şi arheologia contestându-le orice vechime în această pro-vinde.
F.	RELAŢIILE CĂLĂTORILOR STRĂINI ASUPRA ORAŞULUI CAVARNA ŞI DOBROGEI
Mărturiile călătorilor străini asupra Cavarnei şi Dobrogei nu numai că sunt rare, dar abia se găsesc către finele sec. 16, pe când provincia transdanubiană era în stăpânirea Turcilor.
Paul Giorgio în 1590, constată că oraşul Cavarna este locuit de creştini şi de Turci, iar Balcicul numai de creştini 2).
Marco Vernier, în anul 1596, afirmă că alături de Turci s’au aşezat în Dobrogea 40.000 de Tafari sub conducerea unui frate al hanului tătăresc B). * 3
9 Date luate dela Primăria Cavarna de autor.
9 Makuscev: Monumenta historica Slavorum meridionalium, II, p. 243.
3)	Hurmuzaki : XI, CCLIII (pag. 151) : „ma colui affirmo che quelle genie non erano del Re di Tartaria, ma dell fratello del Re, quali pasaţi a Dobrizza al numero per quanto vien detto di 40 miile, vivevano di preda allo campagna*.
www.dacoromanica.ro
— 80 —
Balthasar Walther, în descrierea sa, spune: „In câmpiile cele întinse ale Dobrogei, peste Dunăre, ce se întind dela Marea Neagră spre Ungaria şi dela Dunăre până la Provadia Bulgariei... suni aşezate cu locuinfa, în dese dar mizerabile sate, peste şase mii de Tătari amesteca fi cu Turci1).
Negustorul din Bolonia, Thomas Alberti, numeşte în 1612 Bazargicul „cittâ dei Turchi“ 2).
Evlia Celebi descrie Cavarna în 1651 ca un oraş ce depindea ■de Balcic, având 300 case acoperite cu olane, vii, grădini, câteva prăvălii, un han şi o bae. Satele de prin împrejurimi fiind bogate, a ■devenit un loc bun pentru exportat8).
Iar Paul de Âlep, un diacon arab, însoţitorul Patriarhului Ma* ■carie, arată că : „Sultanul Mahomed a colonizat Dobrogea cu Tătari aduşi din Caramania şi din părţile Alepului, ca să întărească malurile Dunărei în contra inamicilor săi creştini, căci e o provincie mărginaşe şi ca să întărească hotarul Rumeliei, care e opusă Dunărei, Moldovei şi Valahiei* 4 * 6 *).
Cornelio Magni nu cunoaşte in Dobrogea decât cetăfi turceşti şi sate româneştiB).
Călătorul francez Xavier Hommaire de Hell, care a străbătut Dobrogea în 1846—1848, dă relaţii importante asupra Cavarnei:
„ Cavarna ... forma altădată un înfloritor şi magnific burg de mai mult de 1.000 case. A fost complet distrusă de Ruşi in 1828,.. . Astăzi o populaţie turcă şi bulgară (?!) îşi împarte aproape egal cele 200 de case mizerabile ale Cavarnei. împrejurul lor totul este ruină ...“ s).
Românul Ion Ionescu dela Brad vorbeşte despre „oraşul Ca*
x) Balthasaris Waltheri : Brevis et vera descripfio rerum... în Tesauru de Monumente istorice de A. Papiu Ilarian, 3uc. 1862, Voi. I, p. 38.
s) Tommasso Alberti : Viaggio a Consianiinopoli (Bulei. Insiii. p. l'etude de ’ Europe sud'orieni.), II, (1915) p. 225.
•*) V. Stroescu : Dobrogea Nouă. Pe căile străbunilor, Voi. II, Bazargic, . 1925, p. 47.
4)	Travels of Macarius Pairiarch of Antioch writen by his attendant arch» •deacon Paul of Aleppo in Arabie iranslaied by F. C. Belfour A. M. Oxon, London,
1829, Voi. II, (p. 41—42): „On ouf lefi were Romelia, Silistria and Barza on wich ■wehad non anded whercof all ihe inhabiians ore Moslem Tartars. For the Sultan Mahomei when ihe conquerend this province removed the christians from it and peoped ii with ihese Tartares. Moşi of ihem are from Caramania and from our Contury. This he did to fortify the banks of the Danube againfs their enemies the Christians ; as it is froniier province, and the Coundary of Romelia which is opposite Ihe Danube, and of Moldavia und Walachia. All their habitations are upon the banks of the Danube, and are buili of word and reeds“.
6) Cornelio Maoni : Quanio di piu curioso... Parme, 16r8, p. 238 şi 450
în Bullei Instii. sud*orieni, II, p. 226.
a) Marin Rareş : Xavier Hommaire de Hell, Un călător francez în Dobrogea in 1846, în „Analele Dobrogei*, Anul XV (1934), p. 59—60. *
www.dacaromamca.ro
- 81 -
vama, aşezat într’una din cele mai frumoase poziţiuni ce se pot în* tâlni... şi care n’are azi decât 86 case clădite, în mijlocul unei mari îngrămădiri de pietre, resturi ale caselor dărâmate. .. Cât despre port ... el a fost cu totul părăsit de comerţ, desigur foarte activ altădată aici“ *).
Cavarna făcând parte din cazaua Balcic, Ion Ionescu dă cazaua Balcic că avea în 1850: „620 de familii turceşti, 482 familii bulgăr reşti (?!) şi 2 familii arabe. Ne mirăm că menţionează pentru oralele 2 *) Balcic şi Cavarna 482 familii bulgăreşti;-însă nu arată existând nici o familie de Găgăuzi; probabil i*a confundat cu familiile bulgăreşti.
Insă relaţiile lui Ion Ionescu dela Brad, neclare asupra Cavarnei, se elucidează prin constatările lui Kanitz. Cităm: „Celle petite viile (Kavarna) est sifuee dans l’interieur' des ferres, â deux kilometres de son port. A lepoque de ma visite (1860— 1880), le chiffre des habitants musulmans et celui des chretiens etait â peu preş en equi* libre : 125maisons turques et 60 tatares contre 150 grecques et 25 bul* gares. Parmi ces 1800 â 2000 habitants, Ies Grecs commerţants forment la majorite et lelement le plus actif“ s).
Deci relaţiile călătorilor vorbesc de populaţie turcă, tatară, greacă m Cavarna şi împrejurimi şi de o minoritate bulgară, in anii 1860— 1880, cum arată Kanitz. şi nicidecum nu confirmă existenta mulţi* seculară bulgară în Dobrogea.
G) DIN TRECUTUL CAVARNEI
Prin anul 1040 Cavarna făcea parte din.ducatul de Parisirion, -aflat sub stăpânirea Bizantinilor până la răscoala Asăneştilor4); implicit Cavarna se afla sub dominaţia bizantină.
Pe când era duce în Paristrion Mihail, fiul lui Anastasios, are loc invazia Pecenegilor. Un oarecare Kegen cu vreo 20.000 Pecenegi s’a răsculat contra hanului Tyrach, însă „covârşit de mulţime, fu în* vins şi se adăposti peste Dunăre, la Silistra, cerând ajutor şi protecţie ducelui Mihail. împăratul Constantin Monomahul (1042—1054) dădu -ordin să primească pe fugari. Hanul Tyrach înfuriat, trece Dunărea îngheţată cu 80.000 de Pecenegi, ruinând totul în drumul său. Luptele între Pecenegi şi Bizantini sunt dârze, încetând abia în anul 1053. Tyrach recunoscu suveranitatea bizantină şi depuse armele, îngăduin* ■du*i'se a se aşeza în Dobrogea.
*) Ion Ionescu dela Brad: ibid. p. 123.
3) Ion Ionescu dela Brad: ibid, p. 152.
8) F. Kanitz : La Bulgarie Danubienne et le Balcan, ibid. p. 479.
4)	N. Bănescu : Dobrogea Bizantină, Ducatul de Paristrion, .Dobrogea", voi. ■festiv, p. 298—302; v. de acelaş autor, Changemenis politiques dans Ies Balkans, p. 63—72 în Bul. de la Sect. Hist. Tome X, Ac. Roumaine; v. şi La Domination Byzantine sur Ies regions du. Bas*Danube, p. 17—22 în Bul. de la Sect. Hist. Tome XIII.
„ Analele Dobrogei", XVII.
www.dacaromamca.ro
6
- 82 ~
Asffel locuiau în Dobrogea 100.000 de Pecenegi. Kegen fu ridicat la rangul de patrician, căpătând mare întindere de pământ şi fu scris printre prietenii şi aliaţii Bizantinilor. Kegen ocupase teritoriul numit de Kedrenos „sxatov (3oovou; tov tojcov ovo(xăCooat“ (o sută de movile numesc acel loc) — câmpie întinsă între mun(i, Dunăre şi Mare şi... cu păşune, crânguri şi păduri de tot soiul şi cu apă“ 1).
Noi credem că teritoriul cu movile multe şi păşuni corespunde judeţului Caliacra actual şi mai ales Cavarneişi împrejurimilor sale, satul Ghiaur-Suiutciuc, drum semănat cu multe movile mici şi mari, iar nici înfr’un caz nu ni se pare plauzibilă situarea acelor „sxatov poovo[“ „dans la Dobrogea septentrionale" 2).
Prin urmare, după 1053 Cavarna era locuită de Pecenegi, în afară de alte naţionalităţi. Prin 1065 năvăliră Cumanii şi neamurile înrudite cu ei Uzii sau Uguzii şi în special Găgăuzii, neam turc din ramura Turco-Oguzilor, dar creştini3). Pecenegii dispar definitiv din istorie după înfrângerea lor, în anul 1123, de către împăratul Ioan II Comnenul (1118—1143). Până vor pieri, sunt neliniştiţi de Cumani, neam înrudit cu Pecenegii.
Pe scurt, în sec. XI Cavarna este călcata de Pecenegi, iar în sec. XII, de Cumani, a căror putere va înceta odată cu năvălirea Tătarilor.
Nu-i exclus ca în sec. XI, când se ştie că un număr considerabil de Pecenegi se aşezaseră în Dobrogea, să se fi fundat mici stă* * tuîeje la Silistra, Vicina, probabil şi la Cavarna, — stătulefe sub dominaţie bizantină conduse de Tatos, numit şi Halis, de Sestlav şi Sa (a sau Sacea 4) Deoarece „populaţia (era) amestecată, pe jumătate barbară (fu£oŞâpPapot)6) nu se poate afirma, cum face d-1 N. Iorga, că ne găsim în faja primelor cristalizări de Stat ale Românilor. E cert că, în aceste stătulefe, în afară de Pecenegi, Găgăuzi, Greci şi ceva Bulgari, a fost o populaţie românească, insă nu se pot exclude celelalte nafionalităti şi nici nu se poate conchide, că şefii fiind Ro= mâni şi populafia stătuleţelor lor era compusă numai din Români.
Asupra interpretării unui citat din „Alexiada”, opera scriitoarei
*) Georoios Kedrenos, Pecenegii în „Analele Dobrogei", 1924—1925, p. 146 — 150; v. şi N. Bănescu, Dobrogea Bizantină.., p. 300 şi G. I. Brăiianu, Vi' cina, op. cit. p. 21—22.
*) G. I. BrAtianu : Vicina, p. 22.
8) Athanase Manof, 'Qui sont Ies Gagaouzes ? en Le Messager d’Alhenes, No. 3700, 24 Fevrier 1934. Găgăuz nu*i „un nom naţional, mais il signifie tout simplement cAre/ien".
*) N. Ioroa, Cele dintâiu cristalizări de Stat ale Românilor, în „Revista Isto» rică“ Anul V, Nr. 6—7, p. 103—113; v. şi N. Iorga, Droits nationaux, p 32—33. Aceiaşi părere are N. Bănescu, Cele mai vechi ştiri bizantine asupra Românilor la Dunărea de jos, în Anuarul Ist. Cluj, I (1921 — 1922) p. 138—160.
6)	M. Attaliate, Historia ed. Bonn, 1853 (p. 204): „irapâ tiv ’lotpov xa-toixuiv ptJopâpŞapoi itapixeivrat Ţip tij tontoo itoXXal xaî pEfiXtu itoXttţ, tot. nâorjţ	aoVYjYpivov gxoooav irXvj&os xaî...“.
www.dacaromanica.ro
- 83 -
bizantine Ana Comnena şi concluziilor d-lui N. Iorga s’a pronunţat cu multă obiectivitate d-1 C. C. Giurescu *) şi nu mai e cazul să insistăm. Aceeaşi opinie împărtăşeşte şi d-1 G. I. Brătianu, care ad* mite existenta mai multor naţionalităţi in Dobrogea 2), implicit Ca* varna, recunoscând în mod absolut logic: „II est bien difficile d’a* firmer f existence d'une nationalile precise â l’exclusion de toutes Ies autres“ 3).
In 1185, Valahii din Balcani, sub conducerea celnicilor vlahi, fraţii Petru şi Asan 4), se răscoală împotriva împăratului bizantin, Isac II Anghelos (1185 — 1195), creind un imperiu româno*bulgar cu capi* fala la Târnova. Sfatul Asăneşfilor, „având la început un caracter mixt româno*bulgar, s’a transformat în scurtă vreme în sfat exclusiv bul* gar“ 5), aceasta după stingerea Asăneştilor. In acest răstimp (1186— 1241) Dobrogea şi Cavarna erau sub dominaţia nominală a (arilor dela Târnova 6) şi probabil sub conducerea vreunui şef local, (a cărui naţionalitate n’o putem preciza până la 1241, iar după această dată sub dominafia efectivă a Tătarilor, plătind tribut7) hanului Hoardei de Aur din Kipfciak 8) şi după anul 1261, când Mihail Paleologul recucereşte Bizanţul.
In anul 1224, Cumanii aliaţi cu Ruşii sunt învinşi în lupta dela
x) C. C. Giurescu Istoria Românilor, I, p. 311—313 „Aşa încât n’avem până astazi nicio dovadă, ca intr adevăr micile organizaţii politice dela Dunărea de jos au aparfinut strămoşilor noştri... nu putem prezenta drept certitudine o simplă ipoteza... şi aceea bazată pe o impresie", (p. 313).
2)	G. I. Brătianu, Vicina,' p. 24—26: „La Dobrogea, qui est encore au» jourd’hui une etonnante mosaîque de nations differentes, a conserve ce caractere cos* mopolite■ â travers tout le Moyen Age. Fonctionnaires el marchands grecs, aventu* riers russes et petchenzgues, paysans vlaques devaient se cotoyer journellemeni dans Ies ruelles primitives de Dristra ou de Vitzina ; d’autres elements s’y ajouieroni plus tard“. Iată populaţiile ce convieţuiau in Dobrogea şl implicit Cavarna.
3)	Ibid. p. 26.
*) C. C. Giurescu : Despre Vlahia Asăneştilor, în „Lucrările Instit. de Geo» grafie" al Univ. din Cluj, Voi. IV, 1928—1929 şi urm., v. şi Istoria Rom. p. 288.
B) C. C. Giurescu ; Istoria Românilor p. 288; v. şi p. 296—307.
°) C. C. Giurescu: Din istoria nouă a Dobrogei în „Dobrogea", 4 Confe* rinfe ale Universităţii Libere, Cartea Rom. Buc. 1928. p. 57.
7)	Relations des voyages de Quillaume de Rubruk, Bernard le Sage et Sax Wulf publiees en entier pour la premiere fois d’apres Ies manuscrits de Cambridge, de Leyde et de Londres par Francisque Michel et Thomas Wrigt, Publications de la societe de geographie, Paris, MDCCCXXXIX, Iiinerarium Wilhelmi de Rubruk (p. 20): „Ab orificio Tanais versus occidentem usque ad Danubium, totum est eo» rum, etiam ultra Danubium, versus Constantinopolin, Blakia, que est terra Assani, et minor Bulgaria usque in Sclavoniam, omnes solvunt eis tributum: et etiam ultra tributum condictum sumpserunt annis nuper transactis de qualibet domo securim unam et totum ferrum quod invenerunt in massa”.
8)	G. I. Brătianu: Vicina, p. 35.	*
www.dacaromamca.ro
- 84 -
Kalka de Tătari. După înfrângere, „une grande pârtie des Cou= tnans avanţa vers l’empire byzaniin. D’autres parmi ces derniers s’unirent avec Ouzo-Turqs chretiens, cest a dire Ies Gagaouzes, d’aufres avec Ies Pefchenegues musulmans et d’autres enfin pousse-rent jusqu’en Thrace et en Macedoine... ,x)
Des Ouzes=Turcs qui setaient etablis sur la frontiere russe, la plupart se mirenf â emigrer en petits groupes ou en familîes izolees et, traversant le Danube, ils commencerent â s’instaler dans la Do= brogea, disperses parmi Ies races furques des Petchenegues, des Cou-mans et des protobulgares (? 11) * 2). Les chretiens (Ies Ouzes=Turcs ou les Gagaouzes) parmi eux penetrerent plus avant et s'etablirent sur la cote de la Mer Noire (en Silistrie, Mangalia, Ca var na, Bal-djik, Vama) ainsi qu en Asie*Mineure et meme en Hongrie, ou ils subsistent encore, parlant le turc et professant 1’ortodoxie chretienne, sous le nom d’Ouzes, Ougouzes et generalement Gagaouzes"3). .
Deci Uzii creştinaţi sau Găgăuzii s’au stabilit în cursul sec. XI—XIII, în grupe mici sau familii, pe tot litoralul Mării Negre şi la Cavarna. Altă imigrafiune de Găgăuzi s’a făcut după anul 1261, în împrejurările următoare: Sultanul detronat din Konieh (Iconium) Izeddin Kaikavuz a cerut azil „aupres de son ami, l’empereur de Nicee, Michel VIII (1259), auquel il demanda des ferres pour s'y etablir avec les siens. Ayant reţu une reponse favorable, il s’em* barqua avec sa mere, chretienne deja et ses partisans"4 *)
După ce Mihail VIII Paleologul (1261 —1282) recuceri Con* sfanfinopolul dela Latini cu ajutorul Genovezilor 6), îngădui lui Izeddin să creeze un principat independent în Dobrogea sudică, — având de capitală oraşul Cavarna. Noul Sfat trebuia să fie un zăgaz contra năvălirilor barbare. Izeddin veni cu 10.000 familii de Oguzi (Gă* găuzi) şi se stabiliră în Dobrogea sudică. El organiză feudul, apoi lăsând guvernator pe unchiul său, Sari*SaItuk, în 1263 se reîntoarse la ' Constanfinopol6). „Le christianisme fut declare la religion officielle du nouvel Efaf. A Cavarna, sa capitale, le Patriarcat oecumenique nomma un exarque. Les Gagaouzes etaient chretiens, furenf consi* deres comme l’element principal et servirenf de noyau au* autres Turcs Seldjouques qui suivirent Izeddine. De sorte que Cavarna disposait
*) Athanase Manoff : Qui sont les Gagaouzes, en Le Messager d’Afhenes, Nr. 3701, Le 25 Fevrier 1934.	,
2)	Paranteza şi semnele dintre paranteze ne aparţin; ne place cum to/i isto*
ricii bulgari cred in existenta unei populaţii vechi bulgare in Dobrogea, nemartu* risită nici prin numismatică, nici prin toponimie, prin nimic.
8 Athanase Manoff, ibid.	.
*) Ibid.
6) W. Heyd : Hisioire du commerce du Levant au moyen»âge, Leipzig, II, 1885, p.* 156—157.
°) Athanase Manoff: ibid.; v. şi G. I. Brătianu, Vicina, p. 35.
www.dacaromamca.ro
sur mer el sur ferre de forces qui souvent rendirent des Services signales au Basileus de Byzance" *).
Prin urmare Cavarna, in a Iha jum. a sec. XIII devine ca* pitala principatului Găgăuzilor, dispunând sub SarbSgltuk de forfe apreciabile pe mare şi uscat, dacă putea da ajutor însemnat Impă* râtului din Bizanf.
Nu*i exclus ca, după tratatul dela Nymphaeum (13 Martie 1261), când Genovezii şi Pizanii capătă supremaţia în Marea Neagră, să fi trecut prin Cavarna negustori genovezi sau pizani, făcând schimb de mărfuri şi lăsând monedele lor, pe care apele sau plugul le scot şi azi la lumină. Iar după victoria Genovezilor la Meloria, în 1284, contra Pizanilor, singuri Genovezii îşi desfac mărfurile pe litoral* 2). Istoricii bulgari: Dr. Ischirkoff3), W. N. Zlatarski4) şi Dr. Risoff5) — spre a*şi susţine drepturile lor, au căutat să dovedească prin studii â these, la care nu lipsesc hărţi speciale, favorabile argumentării lor, că Bulgarii au exercitat o stăpânire multiseculară asupra Dobrogei şi Sudului Basarabiei, — afirmafiuni neserioase şi gratuite.
In ultimul timp, d*l G. I. Brătianu a stabilit, — bazat pe se* rioase cercetări de izvoare medievale şi hărţi, că în adevăr a existat o dominaţie bulgară vreme de 22 ani, nu de mai multe veacuri, — dominafie „dincolo de Dunăre" (,,sxro<, yIatpou“), prin care trebuie înţeles nu asupra Olteniei şi Munteniei, ci asupra Dobrogei şi Ba* sarabiei meridionale, pe când era far Teodor Svefoslav (1300—1322), vasalul Tătarilor6).
*) ibid.
2)	W. Heyd : op. cit., p. 156.
3)	Prof. Dr. A. Ichirkoff : La Bulgarie et Ia Dobrodja, p. 32, v. (p. 5); „La Dobroudja na jamais cesse de faire pârtie du royaume bulgare tant qu’il y a eu un Etat bulgare independent dans Ia Bulgarie Danubienne"; v. şi Dr. A. Ichirkoff, Les Bulgares en Dobroudja, Berne, 1919, p. 189.
4)	Dr. W. N. Zlatarski : Le sort historique et poiitique de la Dobroudja în La Dobroudja — Geographie, Hisioire, Ethnographie, Importance economique et poiitique. Sofia, Imprimerie de la com. p. 348, v. (p. 48): Din sec. IX „Ies bouches du Danube et que Ia Bessarabie, pârtie orientale de fEtat bulgare, fut occupee par les Magyars, Ia Dobroudja devient, de pays inierieur qu’elle etait, une region limi» trophe..., ce qui ne fempecha pas de rester Ia sentineiie Udele de Ia Bulgarie, pen• dani tout le moyen*âge“. Spre confirmarea celor spuse trimitem cetitorul a cerceta hărţile d. Dr. W. N. Siatarski în „Geschichfe der Bulgaren“ I, Teii. Leipzig 1918, p. 182; vezi la sfârşitul volumului: Harta I—IV inclusiv, unde arată că Bulgarii au stăpânit Dobrogea toată şi sudul Basarabiei, intre anii 679—888 i iar dela Harta V—X (inclusiv) stăpâneau numai Dobrogea întreagă dela 893—1355.
5)	Dr. Rizoff : Les Bulgares dans leurs frontieres historiques, ethnographi» ques et poliiiques, Atlas contenant 40 cartes, Berlin, Wilhelm Greve, 1917, p. 74 ; v. p. XI „la Dobroudja est le berceau du peuple bulgare et fit pârtie de la Bulgarie pendant 12 siecle consecutifs"; v. şi p. XIII şi hărţile Atlasului.
6)	G. I. Brătianu : Les Bulgares â Cetatea Albă au debut du XIV»e siecle, în „Recherches sur Vicina et Cetatea Albă“, p. 104 şi urm.
www.dacoromanica.ro
- 86 -
Dăm pe scurt împrejurările. Murind Nogai, hanul Tătarilor, în 1299, care fusese „pendant foufe la deuxieme moifie du XIII siede le vrai maître de la Russie meridionale ef de la Bulgarie" 1), t- Han al Hoardei de aur deveni Toktai. Tchaka, fiul lui Nogai, se duse împreună cu cumnatul său, Svetoslav, fiul lui George Terteride I, Jar al Bulgariei — să ocupe tronul bulgar, vacant prin moartea lui Smilef, fără urmaşi. Tchaka sau Djeku deveni tar al Bulgariei la în* cepuful anului 1300. Svetoslav, spre a intra în grafiile lui Toktai, „prefera lui sacrifier son beau*frere, il le fit tuer par des bourreaux juifs, quelques mois apres son avenement ef fut proclame empereur â sa place. Ce fut le dernier regne prospere du Moyen Âge bul* gare : Ies monnaies d’argenf de ce souverain nous en ont conserve le souvenir" 2).
Ţarul Svetoslav cuceri dela împăratul bizantin, Andronic 11, (1282—1328) porturile dela Marea Neagră: Agatopolis, Mesembria şi Anchialos. Prin pacea încheiată la 1307 între beligeranfi, ră* mase stăpân pe ele, în schimb „eut Phabilite d’envoyer de grandes quanfifes de ble â Consfanfinople pour sauver la capitale de la famine" 3).
Probabil Ca vama, aflată sub dominafia Ţarului bulgar Svetoslav, să fi furnizat o parte din grânele, care au salvat de foamete Bizanjul. Se ştie că cerealele consfifuesc una din bogâfiHe Dobrogei. In continuare d-1 G. I. Brătianu spune: „II semble qu’â fous Ies poinfs de vue la puissance bulgare aii connu, pendant le iegne de vingf ans de ce souverain aussi energique que denue de scrupules, une derniere periode de gloire"4).
Mai mult, pentru gestul său „apres la breve incursion des fils de Nogai (Teki ef Djeku ou Tchaka), et la dispersion de leur froupes, Svetoslav s’esf enfendu avec Toktai, le khan legitime de la Horde d’Or ef a obfenu de lui, comme une sortt de fief, le lifforal de la mer Noire des deux cofes du delta du Danube. La Dobrogea et la Bessarabie meridionale ont donc appartenu, de 1300 â 1322 environ, au tzar d'origine coumane, qui regnait en Bulgarie"B).
Astfel Bulgaria şi*a întins stăpânirea la Nordul Dunărei sau dincolo de Dunăre", (extoc 'Iarpou), — dominaţie care a fost de scurtă durată şi nu multiseculară, precum corectează fot d*l G. I. Brătianu : „Apres sa mort (Svetoslav) Ies terrifoires situes au Nord du fleuve ef la region du delta ont fait refour â l’empire du Kiptchiak... et a parfir de ceffe date (1322), la mort de Svetoslav), la Bulgarie se irouve ramenee „en deţrâ du Danube" — ext6<; ’lovpoo6). Autorul
9 ibid. p. 109.
2) ibid. p. 110-111.
8) G. I. Brătianu: ibid. p. 111.
4)	ibid..
5)	G. I. Brătianu : Recherches... Vicina, p. 73.
6)	ibid.
www.dacoromanica.ro
■sus-citat îşi sprijină afirmaţiile pe un citat al călătorului arab Ibn Batutah care, străbătând Dobrogea, vede în drumul său „des for* teresses tatares et des postes byzanfins" *) şi pe un pasaj din »Historia" scriitorului bizantin Nicephor Gregoras, despre care spune, că „est d’ordinaire exacte et precise"* 2 *).
Tot referitor la ocupaţia bulgară dirk Nordul Dunărei, adică dintre Dunăre, Prut, Nistru şi Mare, d*l Brătianu se pronunţă: „ceffe do* mination bulgare entre le Danube et le Dniestr (1300—1322) ne pourait efre qu’un episode passager"8), deoarece, după înfrângerea Bulgarilor de Sârbi la Velbujd, în anul 1330, „la Bulgarie a une role de plus en plus efface. La Serbie s’affirmait desormais comme la puissance principale des Balkans. Aussi n’esf*il plus menfion de possession bulgare au Nord du Danube. Si la Bulgarie s’efend encore jusqu’au Dniestr sur la carte de Dulceri en 1339 et sur celle de Mecia de Viladesfes en 1413, on ne sauraif y voir autre chose qu’un souvenir confus d’un efat de choses anterieur"4).
In cursul secolului XIV, cu toate luptele ce se vor da între Genova şi Veneţia, apoi între Genovezi şi Bulgari, totuşi numai Venejienii şi Genovezii au făcut comerţ cu grâu în porturile Mării Negre, — probabil şi în portul Cavarna.
Se pune întrebarea : Cine a stăpânit Cavarna în secolul XIV ? Istoricii bulgari, vrând să*şi confirme drepturile lor „vechi" asupra Dobrogei şi pentru sec. XIV, au atribuit lui Balica şi Dobrofici na* tionalifafea bulgară. Astfel dd Zlatarski consideră pe Balik d’origine koumane" 5 6); d*l Ischirkoff zice : „l’archonte Balik qui paraît efre ■d’origine koumane... Le nom de Balik est turc“ °); iar despre fratele .său, Dobrotici: „II se peuf qu’il fut kouman bulgărise“7), pe când Irecek: „şi a trecut pe la despotul bulgar, Dobrotici“ 8); şi d*l Mu* tafciev: „ Le nom du despofe de la Dobroudza efaif propremenf, sans le suffixe diminutif, Dobrofa. II apparfienf â un fype largement repandu non seulemenf parmi Ies Slaves du Sud, mais aussi parmi ceux de l’Est et de Ouesf. On en frouve des exemples, nofammenf chez Ies Bulgares" 9), adică Dobrotici e Bulgarul Dobrotă. Iar în
J) G. I. Brătianu : Recherches sur Vicina... v. II, Lcs Bulgares â Cetatea Albă, p. 114.
2) ibid. p. 114.
») ibid. p. 113.
4) G. I. Brătianu: ibid. p. 113.
6) Zlatarski : Le sort historique et... în „La Dobroudja" p. 57.
6)	Dr. A. Ischirkoff : Les Bulgares en Dobroudja, ibid. p. 46.
7)	ibid. p. 52.
») Hp-b. KOHCT. HPEqEK'b, HCYOPHH HA E'bJirAPHTB, npesoab peaaKTHp-b npotjj. B. H. 3JIATAPCKI, CocJihs, 1929, p. 462, v. (p. 255): „H ce OTnpaBHAT, npa 6i>aarapcKHfl aecnon, flo6poTHU-b“.
9)	P. Mutafciev : Dobrotic-Dobrotica et la Dobroudza, în „Revue des Etudes Slaves", 7, 1927, Tome septieme, p. 33.
www.dacoromamca.ro
- 88 -
altă lucrare : „Dobrotâ ou Dobrofica, despofe de la Dobrogea (XlV-e siecle) porte un nom purement slave, derive de Dobrota et son frere Balika a un nom turanier“ 1 * 3).
Despre logica istoricilor bulgari sui-generis şi analiza acestor afirmaţii ne-am ocupat în alt studiu, în timp ce istoricul Iorga a do» vedif că Balic şi Dobrofici fcu nume româneşti ce se găsesc la Români şi, deci, sunt Români z).
D»1 C. C. Giurescu se pronunţă cu rezervă asupra na|iona» litâţii lor; cităm: „Ştim că Bale a fost unul din vechii voevozi ai Moldovei. Aşa dar Balica, pe care izvoarele ni*l arată drept Cuman, poate să fi fost la urma urmelor şi din neamul nostru. Dar, în cazul acesta, dacă Balica era Român, este greu de admis ca frate său Dobrofici să fi fost bulgar. De aceea spun : nu ştim exact de ce naţionalitate va fi fost acest Dobrofici. Să admitem însă că a fost bulgar“ 8).
Deci istoricii bulgari fac pe Balic şi Dobrofici, Cumani sau Cumani bulgarizati, iar istoricii români — Români; însă contrariu acestor păreri, un istoric bulgar susfine şi documentează că Balik şi Dobrofici sunt Turci creştinafi şi, în concecinfă, drepturile Bulgarilor asupra Dobrogei în sec. XIV sunt, ca şi pentru celelalte secole, gratuite, Bulgarii venind în Dobrogea abia la finele sec. XVIII şi în cursul sec. XIX, aşa cum am văzut că spune Miletici.
Cum altul e subiectul nostru, rămâne ca în alt studiu să cer* cefăm, dacă e întemeiată opinia d-lui Athanase Manoff; deocamdată o admitem cu rezerve.
D-l Manoff arată, că principatul Găgăuzilor a continuat să existe dela 1263—1383, când şi-a pierdut independenta. Deasemenea arată că principatul nu numai a existat, ci a avut şi o continuitate in ce priveşte succesiunea la tron. Să expunem evenimentele : „ Apres la mort de Sari Saltuk, nous voyons â la fete du pays des Carbunes (Do brogea) un certain Balik d’origine turque“ 4).
x) P. P. Panaitescu : Les relations bulgaro»roumaines au moyen âge, â pro*-
pos d’un livre recent de Mr. P. Mulafciev: Bâlgari i Rumâni văl isioriala na Du» navskite zemî“, în „Revista Aromânească ; Voi. I, Nr. 1, 1929, p. 14 — 15.
3)	N. Iorga : Notele unui istoric cu privire la evenimentele din Balcani p. 117—153, în Mem. Sec). Ist. An. Ac. Rom. Seria II, T. XXXV (1912 —13) v. p. 148. Apoi v. de acelaş autor: Cinci conferin/e despre Vene fia, Ed. H»a, Vălenii de Munte, „Datina Românească”, 1926, p. 221. v. p. 125; Droits nationaux et... p. 36 ; v. Etudes roumaines, I, Paris, „Gamber*, 1923, p. 91, v. p. 51 ; Veneţia in Marea Neagră, I, An. Ac. Rom. Tom. XXXV, Mem. Sec|. Ist. p. 1043 şi Dobrotitch (Dobrotic, Dobrofici), quelques observafions, en Revue Historique de Sud»Est»europeen, V*e annee N»os 4 — 6, A vrii— Juin, 1928, p. 133 şi urm.
3)	C. C. Giurescu : Din istoria nouă a Dobrogei, în „Dobrogea*, 4 Contate Univ. Lib. p. 58.
4)	Athanase Manoff: ibid. v. şi G. I. Brătianu... Vicina, p. 79 şi 81.
www.dacoramamca.ro
~ 89 -
Se ştie precis că, pe timpul lui Balika, tot Cavarna era reşe*~ dinfa principatului său. Totodată se poate deduce, că tara sa se afla într’o stare prosperă şi avea o organizaţie militară însemnată pentru acele vremuri, dacă Bazilisa Ana i*a cerut ajutor şi Balik i*a trimis pe fra}ii săi, Teodor şi Dobrotici.
Astfel Ioan Cantacuzen în „Hisforia" sa scrie, că în anul 134(> Bazilisa Ana, mama lui Ion V Paleologul, contra căreia se ridicase
Str. Carol — Cavarna
vechiul său tutore, Ioan VI Cantacuzino (de partea cui trecuse toate cetăţile) şi nerămânându-i în putere decât Constanfinopol, „trimise o delegaţie la un oarecare Balik, prinţ al Carbonei (Cavarnei), dela care Ana ceruse ajutor. Balik primi bine pe cei trimişi şi expedie pe trafii săi, Teodor şi Dobrotici cu o mie de solda fi aleşi, ca alia fi ai împăratului'1 1).
Teodor şi Dobrotici cucerind mai multe cetăfi, împărăteasa Ana „dădu lui Dobrotici în căsătorie pe fiica ministrului său atotputernic, Apokaukos şi ba făcut generalisim al armatei bizantine şi în acelaş timp al acelora cari bau întovărăşit“ * 2).
Teodor se va întoarce la Cavarna cu ostaşii, iar Dobrotici va rămâne câtva timp la Bizanţ 3)-
„A Balik mort succeda au frone des Ouguzes Tombrotiska (1354) 4). Deci între 1346—1354 frăeşfe Balica. In acest timp Ca* vama se bucură de o situaţie înfloritoare, de linişte, comerţul trebuie
• l) IcţANNis Cantacuzeni : Ex imperaioris historiarum, Ed. Bonn, în „Corpus-scripiorum historiae byzaniine” v. II, p. 584.
2) Ibid. p. 585.
Ibid. p. 585.
4) Athanase Manoff : ibid.
www.dacoromanica.ro
- 90 -
.să fi fost activ, deşi au fost lupte în imperiul tatar şi între cetăţile -temporal aliate Genova şi Veneţia1). Referitor la buna stare a prin* cipatului sub Dobrotici, d-1 Manoff spune: „...Tombrofiska, qui grâce Jl ces biens de parente avec Ies Bizanfins, prit le titre de despot. Sous son gouvernement le despoiat des Ogouzes devient puissant. Tombrofiska, qui herita de la flote des Seldjouques, l’augmenta et 1’organiza bien. Sous lui, le pays de Carbone (ancienne peiite Scythie) s'appelle Dobroudja du nom de son prince" 2).
Despotul Dobrotici domneşte între 1354—1386, are ca reşedinţă Kaliacra şi=i stăpân pe „întreaga coastă maritimă a Dobrogei dela gurile Dunărei până la Mesembria, la Sud de Vama" 3), adică în* freaga Dobroge până la Sudul Varnei (deşi întinderea „exactă" a tării sale nu se poate preciza deocamdată)4 *).
Prin urmare sub Dobrotici Cavarna devine un oraş pujin în* semnat. Poate că numai corăbii venefiene şi genoveze încârcau grâu din Cavarna şi celelalte porturi ale lui Dobrotici B).
Nu*i locul să tratăm aci conflictul dintre Genova şi Veneţia şi nici să arătăm rolul important jucat de Despotul Dobrotici în politica vremii.
„II (Dobrofifch) euf pour successeur (1386) son fils Ivangos ou Ioanchos (Ivanco), qui fui le dernier despote des Ogouzes. Car -atlaque par Bayazit I, (1383), il devient le vassal de son vainqueur" 6).
Deci după 1386, fiul lui Dobrotici, Ivanco, „dominus" stăpâneşte Cavarna, Kaliacra şi Vama, iar „Dobrogea Nordică cu Silistra o stăpâneşte Mircea cel Băfrân, încă din primul an al domniei sale. Aşa se explică titlul lui Mircea din hrisovul dat în anul 1387 către mănăstirea Cozia, cât şi ordinul dat căpeteniilor Silistrei, prin care le porunceşte să respecte şi să păzească dreptul de pescuit în bălţile de prinprejur, drept ce fusese dăruit numai mânăstirei Cozia, — toate acestea confirmă stăpânirea efectivă a lui Mircea asupra Dobrogei şi Silistrei7).
In stadiul de fa}ă nu putem preciza dacă Mircea cel Mare, după moartea lui Ivanco Dobrotici, a stăpânit şi litoralul Mării până Ja Vama, adică pai tea stăpânită de Ivanco.
!) Heyd: ibid. II, p. 187 şi urm. ; v. şi G I. Brălianu, Vicina, p. 75 şi urm.
2) Athanase Manoff: ibid.
*) C. C. Giurescu : Din istoria noua a Dobrogei, ibid. p. 58; v. de acelaş -autor, Istoria Românilor p. 452 ; C. Moisil, Dobrotici şi Mircea cel Bătrân, în „Do» brogea*, Voi. festiv, p. 307; D. Onciul, Mircea cel Mare şi Alexandru cel Bun, -Curs univ., 1926, p. 40.
4) G. I. BrAtianu : Vicina, p. 82.
6)	N. IoRQA: La poliiique venitienne dans Ies eaux de la Mer Ndfce, I, Dobrotitch, p. 304—306.
a) Athanase Manoff: ibid.
7)	D. Onciul : Mircea cel Mare, ibid., p. 28—29, şi C. C. Giurescu, Istoria .Românilor, p. 452.
www.dacaromanica.ro
- 91 -
In orişice caz e cert, că Mircea a stăpânit Dobrogea Veche şi că dela Români, Turcii o cuceresc in anul 1417, nu dela Bulgari, şi lot Românii o iau înapoi dela Turci, în 18781).
In secolul XIV Cavarna este o citadelă a Găgăuzilor şi a creşti* nismului; Oguzii (Găgăuzii) fiind creştini, aveau „şcoli greceşti şi biserici greceşti, dar vorbeau limba turcă, pe care o scriau cu ca* radere greceşti“ 2).
Găgăuzii — credem noi — şi-au păstrat majoritatea în Cavarna şi sub stăpânirea otomană. Abia după anul 1878, Bulgarii au schimbat raporturile etnice ale oraşului.
Se ştie că' oraşul Cavarna în sec. XIV depindea de episcopatul Varnei. Intr’un act al patriarhului dela Constantinopol din anul 1325, se numeşte protopop Melodios în scaunul mitropolitan al Varnei şi Carvonei (Cavarnei)3). Mai târziu, prin anul 1370, Carvona (Ca* vama), Kaliacra, Kranea, Gerania şi Durosforum sunt citate ca făcând parte din mitropolia Varnei4).
Să vedem ce soartă a avut Cavarna sub Turci?
Primul moment însemnat e lupta dela Varna, din anul 1444, când Vladislav, regele Ungariei şi Poloniei cu oştile sale, conduse de Iancu de Inidoara şi ajutaţi de oştile inuntene ale lui Vlad Dracul s’au luptat cu armata sultanului Murad U.
Creştinii înaintau încet ca să asedieze cetăţile. După ocuparea Rahovei „sau poate a Razgradului, de aici, la 24 Octombrie, regele (Vladislav) a trimis proclamaţie către comandanţi furci din Şumla, Mafrovăt, Pefreţ, Varna, Cavarna şi Galata ca să se predea. Ar* mata expedifionară prefufindenea ardea şi pustia" 5). Creştinii nu s’au mulţimii numai cu proclamaţia, dar au şi cucerit multe cetăţi prin lupte, Turcii fiind goniţi. In afară de Varna, Şumla, Pefreţ şi Caliacra, a căzut şi Cavarna, însă fără luptă ; garnizoanele turceşti fugiseră pe mare, iar Cavarnenii s’au predat şi s’a ocupat oraşul de oştile tari ale creştinilor °).
In anul 1612, Cazacii pradă litoralul Mării Negre până la Me* sembria, deci şi Cavarna.
Năvala căzăcească aduse expediţia furco*fafară din anul 1620 a Paşei Skender; atunci s’au aşezat în Bugeac o parte din Tătarii dobrogeni.
Canfemir Mirza cu Tafarii din Bugeac apără în anul 1630 Do*
*) C. C. Giurescu: Din istoria nouă... p. 58—59.
2)	Athanase Manoff : ibid.
3)	N. Ioroa: Venefia în Marea Neagră, I, Dobroiici, p. 1043.
4)	Miklosich el MOller: Acta Palriarchalus, I, MCLXXII, p. 528, v. şr N. Iorga, Vene(ia în... I, p. 1043.
5)	I. Minea: Vlad Dracul şi Vremea sa, p. 182.
8) Philippi Callimachi : De rebus a Vtadislas Polonorum atque Hungarorum rege geslis. Ed. Schwandlner, 1746, Tom. I, p. 512: „Decimisque castris Cavarnam assecutus, in detiiionem accepit.
www.dacaromamca.ro
- 92 -
brogea Nouă de Cazaci, cari devastaseră litoralul Mării dela Vama şi până la gurile Dunărei. In timpul războiului ruso-turc, din 1768— 1774, Cavama a fost centru de aprovizionare turc ; iar generalii ruşi, Dolgoruki şi Ungem s’au retras pe ţărmul Mării, pe la Balcic, Cavama etc.
Cu ocazia războiului ruso-turc din 1828, Cavama a fost distrusă complect de Ruşi; dar imediat ce s’au domolit lucrurile, locuitorii şi-au refăcut gospodăriile, casele, etc.1).
In cursul războiului Crimeii, cele 30 de brutării ale Cavame ' fabricau galeţi (pesmeti) pentru aprovizionarea armatei.
Războiul din 1877 face să se petreacă un eveniment istoric pentru Cavarneni. La 17 Iulie 1877 apar cete de Cazaci, care vor să pătrundă în Cavama. Cavamenii fac gardă şi se împotrivesc 3 zile, până soseşte din Balcic Curt Mchmed Aii.
Acesta chemă 4 bătrâni ca delegaţi şi, în fata a 4 Cerchezi, ceru 60.000 groşi, spre a fi cruţat oraşul.
In timpul tratativelor Cerchezii omorâră doi din delegaţii Cavamei; ceilalji doi scăpară prin fugă. Aceasta fu începutul măcelului. Ca* zacii jefuiesc şi omoară pe. cei ce se opun; îşi mântue viaţa femeile, bătrânii şi copiii, fugind pe jos sau în căruţe, dela Cavama tocmai la Capul Caliacra (la 15 km depărtare).
O fregată şi armată din Bazargic sosind, pun capăt măcelului. 400 de Cerchezi au pierit, iar dintre băştinaşi numai 25. S’au distins în aceste ciocniri "fraţii Petre şi Amira Girachis, Bogdanoglu Dumitru, Mihalbei Andon şi alţii.
Totuşi, culmea ironiei, comandantul Hasan Paşa găseşte vinovaţi fot pe Cavarneni; de aceia pe 20 îi închide2).
Din cauza politicei externe greşite şi a dorinţei de a realiza Bul* garia Mare prin războiul balcanic, se provoacă intervenţia României. Aceasta mobilizează armata şi ocupă Dobrogea sudică, implicit Ca* vama. Armata română în marş rapid ajunge în apropierea Sofiei; ţarul Ferdinand I, spre a-şi cruţa Capitala de ocupaţia oştirei române, adresează o telegramă Regelui Carol I, care înţelegând*i situaţia, dă ordin să se oprească înaintarea trupelor. Pacea dela Bucureşti din 28 Iulie 1913 ne aduce Dobrogea Nouă.
Cu ocazia războiului de întregire, în Cavama nu s’a dat nici o luptă, Atât însă că după evacuarea oraşului de către autorităţi şi func* ţionari spre Medgidia, Bulgarii au distrus şcolile şi casele Românilor, iar ce*au găsit în ele, mobilier, îmbrăcăminte, etc. au vândut la licitaţie 3).
*) Marin Rareş : Xavier Hommaire de Hell, Un calator francez în Dobrogea în 1846, în „An. Dobr.“ Anul XV (1934), p. 59-60.
2) Informaţiile*s culese de subsemnatul dela d*l Ioan Ciomu, secretarul Gim* naziului Mixt de Stat din Cavama şi cunoscător al multor cuvinte, ştiute de bătrânii oraşului. Faptele au fost verificate de noi, în timpul cercetărilor noastre îndelungate.
s) Toate acestea se vor expune pe larg în teza mea de doctorat, intitulată „Dobrogea Sudică intre anii 1913—1919“, care va apărea în cursul anului 1937.
www.dacoromanica.ro
- 93 -
CONCLUZII
Din fof ce s’a spus, rezultă că oraşul Cavarna, fundat probabil în prima jumătate^ sec. XI, a purtat în Evul Mediu diferite numiri şi anume: Karnava, Gauarna, Gavarna, Cavasco, Carbona, Cavarno şi Cavarna ; că oraşul Cavarna este tot una cu Carbona şi nu cu Bal* cicul, cum îl identifică istoricii bulgari. Locuitorii săi au fost: Ro* mâni, cari cu timpul s’au împuţinat, Pecenegi, numeroşi Greci, Cu* mani, Găgăuzi, cari constituiau elementul etnic majoritar în Evul Mediu, apoi Turci şi Tătari, dar mai ales Turci numeroşi, indicaţi de toponimia Cavarnei şi a Dobrogei Sudice; iar Bulgarii au venit, aşa cum şi Milefici o spune, abia la finele sec. XVIII şi în cursul sec. XIX. Deci nu există Bulgari vechi, Bulgari autohtoni.
însăşi relaţiile călătorilor străini vorbesc despre o populaţie turco* tafară şi greacă la Cavarna şi în împrejurimi şi de o minoritate bulgară, care apare abia între anii 1860^ 1880, cum arată Kanitz. Iar trecutul Cavarnei este sbuciumat, făcând parte în 1040 din ducatul de Paris* frion, e invadată de Pecenegi, dintre cari 100.000 se stabilesc în Dobrogea Sudică, la cari se adaugă ulterior Cumanii şi Găgăuzii. Intre 1186—1241 Cavarna se află sub dominaţia nominală a (arilor dcla Târnova şi probabil sub conducerea unui şef local şi, după 1241, sub dominaţia efectivă a Tătarilor, plătind tribut hanului Hordei de Aur din Kipfciak. După 1261 Cavarna devine capitala principatului independent al Găgăuzilor sub Izeddin, apoi din 1263 e condusă de unchiul său, Sari Saltuk, care, dispunând de forje terestre şi navale apreciabile, va da ajutor împăratului din Bizanţ. Intre 1300—1322 Cavarna se afla în stăpânirea efemeră a (arului bulgar Svetoslav, după care arhontele Balik, apoi Dobrofici o stăpânesc.
Să mai repetăm afirmaţiile lui Athanasie Manoff, că principatul Găgăuzilor a continuat să existe neîntrerupt dela 1263—1383, că şefii săi sunt Balik şi Dobrotici, Turci şi deci drepturi asupra Dobrogei au mai curând Turcii, decât Bulgarii, nu mai e cazul să insistăm aici.
De asemenea nu insistăm nici asupra relaţiilor comerciale, bise* riceşti şi politice ale Cavarnei, care se pot urmări în lucrare.
Octavian S. Mărculescu Doctorand în Litere
,.<><>000°®0,
#0©oonoo°0*
www.dacaromanica.ro
RÂND UNICI
Sorb adânc în ochi albastrul spumegoaselor abise Două inimi plutitoare peste*ocean ca două vise
fi prăpastia se cască fioroasa dedesubt, vârcolindusse sălbatec într’un clocot ne 'ntrerupt.
Nouri negri ca tăciunii în adâncuri se arată,
Zarea scapără de fulger şi un tunel lung, deodată, Sfâşie nemărginirea, rupe* al norilor zăgaz,
Ploaia vine ca o pânză şi apoi ca un talaz,
Se revarsă tumultoasă, bate repede cu ciudă,
Peste trupul mic şi firav peste*aripa toi mai udă,
Şi din când în când, în goană, ochii lor pe*ascuns se sorb, Cu avânturi înmiite străbătând vârtejul orb.
Turnuri roşii de castele rândunicile visează,
Cuiburi agăţate ’n vârfuri, umbra frunzei, blonda rază Şi fântâna, stropi de rouă picuraţi din rămurele,
Şi culcuşul, puf de sălcii, strejuit de*un roiu de stele.
Şi sfruntând şi vânt şi valuri şi stăfulgere de foc,
Duc cântări de primăvară către ţărmuri cu noroc.
Grigore Sălceanu
.••80000®o,
*fl®oooooo8*
www.dacoromanica.ro
IARNA DOBROGEANĂ
p,
D
Pe gLia^
La mop'i de vânt
e mape su opm
Flă viFopos Pusnacui, iLe şl Dunăpea suL sli
O LUPI;
;ă cape gpele cupg în polupi,
vin oamenii cu sacul
Pp'in stepele svânlale d
e nopoaie.
Focul apd
s
n case e coace pumenln i pânzele cupg a
e poş ca macul; du-se dovleacul
3oaie.
Ta
Pp
cepi mocnii
ILe din păsL c le n Valea- Făpă- Iapnă.
pin şupe toii pumegă cocenii;
In vânl
apipa mopuse
păsloapnă.
h poves
Inii
in vpemupi,
, Doi
pogenu
Cu ocLii visălopi pe lâna Fi
rupcu,
Ca n nopi de Fum văd luplele cu T
UPCLL.
Grigore Sălceanm
|0»«®°oc^
*°®goooo°°"
www.dacoromanica.ro
STUDIU ASUPRA POPULAŢIEI TURCEŞTI DIN DOBROGEA ŞI SUDUL BASARABIEI')
I.
ASPECTUL ETNOGRAFIC AL DOBROGEI ŞI SUDULUI BASARABIEI
După cum s’a arăfaf şi în studiul asupra „Iredenfei bulgare", populaţia din Dobrogea şi Sudul Basarabiei a avut o viaţă foarte sbuciumafă în decursul vremurilor, suferind diferite influenţe străine şi fiind împiedecată în desvolfarea ei normală de nesfârşitele răsboaie -şi de necontenitele infii'fraţiuni sau năvăliri ale altor neamuri, atât de la Est, cât şi de la Sud.
Rezultatul acestui amestec de diferite neamuri şi seminţii este mozaicul de naţionalităţi pe care îl găsim azi în Dobrogea şi Sudul Basarabiei.
Din datele obţinute dela „Insiifuful demografic", reiese că în Dobrogea trăesc în prezent 20 (douăzeci) de naţionalităţi diferite, iar în Sudul Basarabiei 15 (cincisprezece) naţionalităţi.
Situaţia etnografică a Dobrogei ^este reprezentată prin Graficul Nr. 1, în care se vede că naţionalităţile, care predomină ca număr ■sunt: Românii, Bulgarii şi Turcii.
Numărul total al Turcilor din Dobrogea este de 150.826, la cari, dacă se adaogă şi Tatarii, în număr de 22.091, se obţine un total general de 172.917, deci, în orice caz, inferior numărului total al Bulgarilor.
In graficele Nr. 2, 3, 4 şi 5 din anexa Nr. 2 se poate vedea situaţia etnografică în cele patru judeţe ale Dobrogei. Se observă că în vechea Dobroge şi în special în judeţul Constanţa predomină Românii, în timp ce îri Dobrogea nouă se găsesc în minoritate, acolo predominând Bulgarii in jud. Caliacra şi Turcii în jud. Durostor.
In harfa etnografică a Dobrogei, anexa Nr. 3, se poate vedea .situaţia pe teritoriu. Se observă în această harfă că Turcii sunt răs-leţiţi în vechea Dobroge, iar densitatea lor merge crescând spre Sud, 4Ţăsindu-se în massă compactă în regiunea din apropierea cu Bulgaria şi, în special, în colţul de Sud-West al Dobrogei noui.
*) Redacţia „Analelor" atrage atenjia asupra celor tipărite pe pag. a doua a copertei.
www.dacoromanica.ro
Anexa Nr. 3.
www.dacoromanica.ro
- 97 -
Tot în această hartă se observă că elementul bulgăresc se găseşte în partea de Nord a Dobrogei vechi înfipt ca o pană în zona Sud Tulcea—West Babadag—capul Midia, iar in Dobrogea nouă predomină în tot jud. Caliacra şi se întinde spre Silistra. Această aşezare a Bulgarilor în Dobrogea-nouă este, probabil, rezultatul politicii de colonizare a Statului bulgar, cu scopul vădit de a izola de Români massa Turcilor din jud. Duroslor şi cu intenfiunea de a măcina şi a disloca ulterior acest bloc turcesc, ceeace se şi întâmplă, după cum vom vedea în cuprinsul acestui studiu.
Pentru Sudul Basarabiei, nedispunând de date statistice precise dela Institutul demografic, deoarece încă nu s’a terminat lucrarea de centralizare a rezultatului recensământului din 1930, se arată situata etnografică a celor patru jq,de(e în anexa Nr. 4, după datele unui recensământ administrativ din anul 1932 şi în harta etnografică anexa Nr. 5, după harta profesorului Alexis Nour.
Din graficele Nr. 4, se poate vedea că elementul românesc este reprezentat într’o foarte slabă proporţie în judeţele Ismail şi mai ales Cetatea Albă, iar elementul bulgăresc tocmai în aceste judeje se gă* seşte într’o proporţie mai mare.
Tot în aceste grafice se observă că în Sudul Basarabiei nu se găsesc Turci, în schimb se găsesc Găgăuji — cari nu sunt alfceve decât un soiu de Turci creştinafi, după cum vom vedea în Partea IH-a a acestui studiu — în număr total de 74.616.
Din harta anexă Nr. 5 se poate vedea că aspectul etnografic al Sudului Basarabiei este următorul:
Românii se găsesc în număr mai mare pe văile Prutului şi Nistrului şi în zona Nord—Basarabeasca.
Bulgarii se găsesc în partea de Sud a Basarabiei, aproximativ în zona dintre C. F. Reni—Basarabeasca—Cetatea Albă.
Găgăufii se găsesc la Vest de Basarabeasca şi mai la Sud spre Toraclia—Bolgrad—Reni—Ismail—Chilia.
Germanii şi Francezii se găsesc în colonii răzleţe în zona Petro vka—Leipzig—Tarufino— Talar Bunar—Tuzla— Cetatea Albă— Ivanovka Rusească—Manzir.
Restul naţionalităţilor sunt împrăştiate peste tot.
II.
EMIGRAREA TURCILOR DIN DOBROGEA 1. Numărul emigranţilor
încă din anul 1922, s’a observat în Dobrogea o mişcare de emigrare a Turcilor, în special a celor din judeţele Caliacra şi Duroslor.
Această mişcare a mers crescând, descriind o curbă sinuoasă şi foarte neregulată, după cum se vede in diagrama Nr. 1, anexa Nr. 6, şi atingând maximum la finele anului 1926.
„Analele Dobrogei*, XVII.	7
www.dacoromamca.ro
- 98 -
După datele obişnuite dela Poliţia portului Constanta, numărul Turcilor emigraţi între 1919—31. DL 1934, ar fi de 12.928.
Din diagrama Nr. 2, anexa Nr. 7, se vede că avem numai-1.835 de emigraţi din jud. Constanta, restul de 11.093 fiind emigraţi din Dobrogea nouă.
Dacă raportăm numărul de 6.675 emigraţi turci din Caliacra şi Durostor până la finele anului 1930 la totalul Turcilor din aceste două jude(e, după recensământul din acelaş an, găsim un procent de aproxi* mativ 5,2%. Acest procent creşte însă până la 31. III. 1934, de oarece, aceste emigrări ating maximum în jud. Caliacra în anul 1932 şi o cifră destul de însemnată în jud. Durostor în anul 1933.
In ipoteza că populaţia turcă din aceste jude(e n’a înregistrat-nici o creştere datorită natalităţii, pentru a compensa pierderile sufe* rite prin emigrări între 1930—1934, procentul scăderii populaţiei se ridică la aproximativ 8,9%.
In această apreciere trebuie să ţinem însă seamă şi de faptul că foarte mulţi Turci, pentru a ocoli piedicile ce se puneau de auto' rităti în calea emigraţiei, au cerut şi obţinut paşapoarte pe termen scurt, camuflând astfel intenţia emigrării, sau au părăsit (ara trecând prin Bulgaria.
In orice caz, o statistică exactă a Turcilor, cari au părăsit {ara între 1919—1934, ar da un procent cu mult mai mare; însă, în foarte multe cazuri, autorităţile administrative locale au încurajat în mod inconştient sau interesat aceste emigrări, deci este foarte greu de a se stabili, cu ajutorul lor, o asemenea statistică.
2.	Cauzele emigrării
Emigrarea Turcilor din Dobrogea se datoreşte mai multor cauze. Vom cita pe cele principale :
a)	Acţiunea bulgărească pentru dislocarea blocului turcesc din Cadrilater.
încă înainte de anexarea Cadrilaterului la România, guvernul bulgar a căutat să determine, prin orice mijloace, o emigrare sau o retragere în interior a populaţiei musulmane din această regiune, pentru a o popula cu elemente naţionale.
Colonizarea Cadrilaterului cu Bulgari aduşi din regiunea Fili-popoli s’a urmărit ani dearândul, după un plan metodic întocmit şi energic executat.
Coloniştii bulgari, având concursul tacit sau pe fa(ă al autori* tătilor, s’au dedat la tot felul de violente faţă de populafia turcească, încălcându*i proprietăţile, devastându*i gospodăriile, batjocurindu*i ere* dinja, pentru a o determina să plece şi să*i acapareze pământurile părăsite.
In jud. Caliacra s'a înregistrat o adevărată teroare asupra ace* stei populaţii, deierminând*o să emigreze în massă. Rezultatul a fost
www.dacaromamca.ro
- 99 -
că, după 6 ani, Bulgarii au reuşit să aibă o sifuafie numerică pre* ponderenfă, pe care o menfin până azi.
Acest succes a fost uşurat şi de faptul ca pământurile din acest judef aparfineau marei proprietăţi, deci marea majoritate a popu-Iafiei nu era legată de pământul pe care se hrănea.
In judeful Durostor, unde terenurile aparţin micii proprietăţi, fiind şi mai fertile ca în judeful vecin, procesul de dislocare a mers mai încet şi se poate chiar afirma că politica de colonizare a Bul* gărilor a eşuat în fa{a tenacităţii Turcilor, nereuşind decât să încer* cuiască pe la Nord blocul turcesc din acest judeţ, după care urma să se producă, mai târziu, procesul de măcinare prinfr’o penefrafie lentă, dar bine organizată şi susjînută.
După alipirea Cadrilaterului la România, Bulgarii nu au renunţat la planurile lor şi au continuat lupta prin toate mijloacele, recurgând la tactica infiltraţiei elementului bulgar în massa compactă a Turcilor*
întreagă această acţiune politică a fosţ încredinţată de către gu* vernul bulgar societăţii iredentiste V. D. R. O., care — având şi concursul populaţiei locale — a reuşit în scurt timp să capete întinse le* găfuri pe teritoriul nostru.
Programul V. D. R. Oului este:
1)	Dislocarea elementului turcesc prin toate mijloacele la îndemână, între care şi întreţinerea unei permanente stări de suresci* tare, prin răspândirea svonurilor că bande de comifagii vor ataca sa* tele turceşti de pe frontiera româno*bulgară pentru a le jefui şi dis* trage. Scopul urmărit prin această ac(iune cu teroare este determi* narea populaţiei turceşti la emigrare, pentru ca terenurile şi întregul inventar agricol al acestei populaţii să treacă în proprietatea Bul* gărilor.
2)	Zădărnicirea colonizărilor întreprinse de Statul român în Cadrilater.
3)	Captarea intelectualilor români pentru sprijinirea acţiunii bul* găreşti în această provincie.
Toate aceste puncte de program au fost în parte atinse. Popu* lafia turcească continuă să emigreze, vânzându*şi averile pe pre(uri derizorii, după cum se vede din tabelul*anexă Nr. 8. Băncile bul* găreşti din Cadrilater, sprijinite cu fonduri de guvernul bulgar, pun la dispoziţie sumele necesare pentru cumpărarea terenurilor vândute de Turcii emigranfi.
Legea „Dobrogei noui“, prin care se lua întregii populafii o cotă de pământ din loturile ce avea, pentru a da posibilitatea îna* poierii în Dobrogea a Bulgarilor refugiaţi în Bulgaria, a întărit şi mai mult elementul bulgăresc, a sporit nemulţumirile şi a alimentat curentul de emigrare a Turcilor.
După informafiunile obfinute de la Consulul României la Varna, se observă şi în Bulgaria un puternic curent de emigrare a Turcilor,
www.dacoromamca.ro
- 100 -
ale căror pământuri au fost achiziţionate în cea mai mare parte de către refugiaţii bulgari, în special dobrogeni.
Pentru zădărnicirea colonizărilor întreprinse de Statul român în Cadrilater, societatea iredentistă bulgară V. D. R. O. a făcut tot ce i-a stat în putinjă spre a întreţine în Cadrilater o stare de permanentă agitare şi panică prin atacul bandelor de comiiagii şi a înăspri rapor» turile dintre colonişti şi populaţia turcească.
Coloniştii venifi din vechiul regat trăesc în cele mai bune reia* tiuni cu Turcii şi toate încercările Bulgarilor de a»i pune în conflict au eşuat.
Coloniştii macedoneni insă au fost instala|i, încă de la venirea lor, în locuinţele Turcilor. Instalarea s'a făcut fără nici un criteriu, având aspectul unei expulzări.
Deşi statul a destinat coloniştilor locuri pentru construcţia ca» selor şi le»a pus la dispoziţie şi material de construcţie, aceştia nu mai voesc să iasă din locuinţele Turcilor, pretinzând să*şi facă Turcii case dacă le trebuie.
Instigafi de Bulgari, coloniştii macedoneni se dedau la tot felul de abuzuri în dauna paşnicei populajiuni turceşti, cu scopul vădit de a o forţa să emigreze, fără să-şi dea seama că, prin aceasta, se în» tăreşte elementul bulgar.
Astfel, deşi aceşti colonişti au terenuri de cultură date în folo* sinţă, nu sunt rare cazurile când încalcă proprietăţile Turcilor, ridi» cându*le chiar parte din recoltă, fără nici o teamă de sancţiuni, de» oarece administraţia locală este în mâna Bulgarilor şi toate reclama» (iunile rămân fără nici un efect.
In comuna Sungurlar, colonştii macedoneni au devastat prin defrişare pădurile Turcilor. Rezultatul reclamatiei făcute de proprie» tarii acestor păduri a fost amendarea lor de către Regiunea silvică, pentru motivul că au defrişat pădurea înaintea termenului fixat prin lege.
La aceste încălcări şi samavolnicii din partea coloniştilor ma* cedoneni se adaogă jignirea sentimentului religios, care nemulţumeşte profund populaţia turcească. Din îndemnul Bulgarilor, coloniştii ma* cedoneni au aruncat în fântânile Turcilor slănină de porc şi umblă în cuprinsul gospodăriilor comune în (inută indecentă, din care cauză soţiile Turcilor nu pot ieşi din camere pentru a*şi vedea de treburi.
In vederea captării intelectualilor români, cari ocupă funcţiuni în Cadrilater, Bulgarii înlesnesc căsătoria acestora cu femei de ori* gine bulgară, îi cointeresează la diferite afaceri locale, sau îi corn» promit, pentru a»i putea specula în interesul cauzei bulgare.
In urma intervenţiei factorilor politici bulgari şi pe baza influ» enfei în administraţia locală, s’a reuşit a se determina Prefecturile de judeţ să dea un ordin circular, prin care se cere. a se întocmi tabele de locuitorii, cari doresc a emigra în ţări străine.
Organele în subordine au interpretat acest ordin în sensul că el priveşte numgi populaţia musulmană şi au fost chemafi la Pri*
www.dacoromamca.ro
- 101 -
mărie loji Turcii, cărora li s’a pus direct întrebarea: „La ce dată plecafi ?“.
Acest ordin a produs oarecare panică în sânul populaţiei fur* ceşti şi, cum nu s’au dat dispozi(iunile necesare pentru interpretarea lui, agitaţia persistă, mai ales că ordinul sosea după un altul, prin care se Comunica hotărârea de a nu se mai elibera paşapoarte de emigrare.
i
b)	Propaganda emisarilor turci pentru a determina populafia musulmana să emigreze.
După informaţiunile obţinute dela Direcţiunea Generală a Po' liţiei prin Ministerul Muncii şi cele culese dela Serviciul Secret de Informaţii ale Marelui Sfat. Major la faţa locului, rezultă că emigrarea Turcilor din Cadrilafer se datoreşte înfr’o măsură neînsemnată şi emi* sărilor de origină turcă, agenţi de legătură ai Consulatului otoman din Constanţa.
Ministerul de Externe diu’Angora, sezizat de numeroasele plân* geri ale populaţiei musulmane din Cadrilafer, ameninţate de Bulgari cu exterminarea totală, pe cale confidenţială a dat instrucţiuni orga* nelor consulare turceşti din România şi Bulgaria că, întrucât în Ana* folia suni disponibile. terenuri întinse, în urma plecării Armenilor şi Grecilor, guvernul a dispus ca toţi emigranţii furci din cele două ţări să fie împroprietăriţi acolo, acordându*se fiecărui cap de familie câte 30 Ha. pământ arabil, mijloace pentru construit case şi uneltele nece* sare exploatării pământului.
Au fost identificaţi patru asemenea emisari, cari au activat în • special în judeţele Caliacra şi Durosfor şi anume :
Hasan Hifzi, fost învăţător în comuna Aiorman, judeţul Ca* iacra, cu domiciliul în Bazargic, Sfr. Maramureş Nr. 2. Este refu* giat din Turcia, fiind condamnat la moarte de Justiţia din Angora, pentru motivul că făcuse propagandă revoluţionară contra regimului kemalist şi a apărut în Dobrogea în anul 1922.
In ultimul timp a cerut amnestirea dela Angora şi, pentru a se reabilita, desfăşoară în Cadrilafer propaganda de emigrare, ca agent principal al Consulatului otoman din Constanţa.
Ismail Zandala, stabilit în Bazargic, fost proprietar*director al ziarului turc „România“ ce apărea în Bazargic.
Riza Karamuratia, hangiu în Bazargic, unde sunt concentraţi solicitatorii pentru emigrare.
Ilias Ziskarsin, din Bazargic.
Aceşti emisari vizitează satele turceşti, fac liste de capii de fa* milie de origină turcă, amatori de emigrare şi le depun la Consulatul otoman din Constanţa pentru aprobare.
Consulatul otoman acordă viza gratuită, avizând în acelaş timp autorităţile din Istambul, pentru a primi pe emigranţi, a le înlesni de* barcarea şi a*i conduce la destinaţie.
www.dacaromanica.ro
- 102 -
c)	Propaganda prin ziarele locale scrise în limba turcă şi română'
In Dobrogea apar câteva ziare scrise în limba furcă şi română, care fac o propagandă bine camuflată în vederea emigrării Turcilor. Nu con|in îndemnuri directe la emigrare, ci speculează în acest scop diferitele stări de lucruri şi de spirit din România şi din Turcia.
Aceste ziare sunt:
Hac Şor, scris în limba turcă, apare la Silisfra.
llderim, scris în limba furcă, apare la Bazargic.
Legionarii, scris în româneşte, apare la Bazargic.
Putem afirma, aproape cu certitudine, că aceste ziare sunt opera iredenfei bulgare, care le imprimă directiva şi le finanţează pe sub ascuns.
d)	Abuzurile administratei locale.
Bulgarii din Cadrilafer, conform instrucţiunilor primite dela Sofia şi sprijiniţi de societatea iredentistă „V. B. R. O.", au început imediat după râzboiu lupta pentru acapararea administratei locale.
Urmând o politică oportunistă, dusă cu mult tact şi sprijiniţi pe situaţia economică superioară celorlalte naţionalităţi conlocuitoare, precum şi pe faptul că stăpâneau oraşele din Cadrilafer, în care se găsesc în mare număr, au reuşit treptat, treptat să pună mâna pe în* tregul aparai administrativ local, prin care să*şi pună în practică pro* gramul, a cărui realizare o urmăresc cu perseverentă.
Dacă în jude}ul Caliacra, unde se găsesc în majoritate, acest lucru pare firesc şi greu de împiedecat, în judejul Durosfor, unde formează o minoritate fa{ă de Turcii, cari predomină acolo ca număr, explicajia nu se poate găsi decât în faptul că stăpânesc oraşele Tur* fucaia şi Silistra şi, prin acapararea administraţiei centrale a judeţului, au ajuns să pună mâna şi pe administraţia comunală.
Acest lucru a nemulţumit profund pe Turci, cari se văd fipsiji de drepturile lor de a se administra singuri, având impresia că nimic nu s’a schimbat şi tot Bulgarii sunt stăpâni
Cucerirea puterii administrative a dat posibilitatea Bulgarilor să-şi pună în aplicare planul de dislocare şi măcinare a blocului turcesc din judejul Durosfor, şi să mulţumească populaţia turcească prin tot felul de abuzuri şi samavolnicii, pentru a determina să emigreze.
Chiar acolo unde în capul administraţiei locale se găsesc ele* mente româneşti, Bulgarii au ştiut să le câştige de partea lor şi să le . îndemne la abuzuri fată de populaţia turcească paşnică şi îndelung răbdătoare.
O anchetă făcută în Dobrogea de către organele informative ale Serviciului Secret a constatat o serie întreagă de abuzuri comise de autorităţile locale cu o perseverentă adesea inconştientă.
Astfel, în Dobrogea şi în special în Cadrilafer se practică încă sistemul angaralelor, o urmă a unui vechiu obiceiu de mult ieşit din uz în celelalte }âri şi chiar în celelalte provincii ale tării noastre.
www.dacaromamca.ro
- 103 -
Dacă acest sistem ar fi aplicat cel puţin cu imparţialitate, ar putea fi suportat, fără a provoca nemulţumiri din partea nimănui.
Se întâmplă însă că sistemul angaralelor apasă asupra popula* ţiei turceşti, elementul bulgar fiind menajat.
Toate reclamările Turcilor au rămas fără efect, deoarece co* misiunile de anchetă au luat contact cu conducătorii politici bulgari, -aceştia au reuşit să obţină clasarea sub diferite pretexte, reclamanţii fiind expuşi persecutiunilor administraţiei locale.
Pentru exemplificare, semnalăm numai câteva din abuzurile ad* ministrafive :
In anul 1931, s’a transportat pe şoseaua Beibunar*Silistra şi Rahman*Aşiclar*Accadânlar*Silisfra, 26.000 căruje de piatră de către Turci, fără a li se plăti nici un ban pentru transport. Antreprenorii lucrării erau Bulgarul Tomoff şi Evreul Vlandes.
In anul 1932, Legiunea de Jandarmi Durostor a transportat la anumite localităţi o cantitate apreciabilă de materiale de construcţie utilizând pentru cărăuşie în majoritate pe Turci. Pentru transporturi nu s’a plătit nici un ban, deşi se efectuau în plină campanie agricolă.
In anul 1931, Comandantul Legiunei de Jandarmi Durostor a scos la angara sute de căruţe de ale Turcilor pentru a transporta de la 60—70 Km. piatră şi nisip, cu care avea să paveze strada din fa(a locuinfei sale, proprietatea Bulgarului Dimitrie Dimoff. Bine în* ţeles că pentru aceste transporturi nu s’a plătit nici un ban.
Abuzurile autorităţilor administrative locale sunt cdnsemnafe şi Infr’un ordin al Preturei Plăşii Acadânlar, cu numărul 604 din 15.III 1932, în care se recomandă „să nu se facă abuzuri ca până acum, când unii locuitori mai înţelegători erau scoşi de nenumărate ori la lucru, iar alţii se susirăgeau şi nu erau scoşi deloc".
Populaţia turcească a fost nedrepfă(ifă de autorităţile locale, in* fluentate de Bulgari, şi cu ocazia lucrărilor de comasare, când i s’a atribuit ca teren de cultură în proporţie de 50% terenuri împădurite, pe care nu are voe să le defrişeze, conform codului silvic.
3.	Consecinţele emigrării
a)	Slăbirea unui element de ordine şi de rezistentă la granifa ■de Sud a României in fafa tendinţelor iredentiste bulgare şi schim* barea aspectului etnografic al Dobrogei noui in favoarea Bulgarilor.
Emigrarea Turcilor din Dobrogea în număr atât de mare fre* bueşfe privită ca o pierdere greu de reparat.
Populaţia turcească a dat dovadă, în tot cursul istoriei de când Dobrogea se găseşte sub stăpânire românească şi în momente deci* sive, de lealitate şi ataşament sincer faţă de Sfatul român. Se rea* minfeşfe atitudinea delegaţilor furci în congresul musulman dela Con* stanţa în 1918, menţionată în studiul asupra „Iredentei Bulgare".
www.dacoromamca.ro
— 104
Această populaţie, care nu cere decât să fie omenos tratată , este capabilă de un devotament fără margini faţă de noua sa patrie.
Copii Turcilor spun cu mândrie că sunt Români, iar tinerii amânaţi sau dispensaţi de serviciul militar se roagă, plângând, să nu li se facă ruşinea de a fi socotiţi nevolnici şi scutiţi de obligaţiunile serviciului militar.
Conservarea şi întărirea elementului turcesc din Dobrogea şi, în special, din cele două judeţe dela graniţa româno-bulgară constitue o problemă de ordin naţional superior şi tratarea ei cu uşurinţă ar fi o enormă greşală, ale cărei efecte dezastruoase se vor resimţi mai târziu.
b)	întărirea elementului bulgăresc, atât din punct de vedere numeric, cât şi economic.
Iredenta bulgară, sprijinită din punct de vedere financiar de Statul bulgar, după a cărui directivă lucrează, urmăreşte cu perseve» renţă realizarea preponderenţei elementului bulgar în Dobrogea nouă, câştigând terenul pas cu pas.
In această provincie se dă o luptă surdă între elementul bulgar şi turc, la care autorităţile româneşti asistă impasibile, sprijinind chiar în mod inconştient sau vinovat isbânda celui dintâi, atât din punct de vedere naţional, cât mai ales economic, după cum s’a arătat în studiul asupra „Iredentei Bulgare".
4.	Măsurr pentru stăvilirea emigrării Turcilor din Dobrogea
Primejdia slăbirii prin emigrare a elementului turcesc din Do» brogea a fost sesizată încă din 1927 de către autorităţile centrale, care au căutat să ia anumite măsuri, fie pentru a stăvili emigrarea, fie pentru a-i atenua consecinţele. Aceste măsuri au rămas însă fără efect, deoarece emigrările au. continuat crescând, iar consecinţele n’au putut fi atenuate din cauza crizei financiare în care se sbate Statul român.
Prima autoritate centrală care a luat asemenea măsuri a fost Ministerul Muncii, respectiv Comisiunea Migraţiunilor.
La început, această Comisiune n’a pus nici o piedică emigrării, ci a cerut numai celor cari solicitau paşapoarte în acest scop, să facă dovada că şi-au vândut averea Românilor.
Observând că emigranţii încep a se înapoia, din cauză că nu au găsit condiţiuni favorabile de stabilire în Asia Mică, unde erau colonizaţi în regiuni insalubre şi expuşi molimelor, Comisiunea a oprif emigrarea către Turcia.
Curentul de emigrare n’a putut fi oprit însă prin această măsură şi cei cari doreau să emigreze au început a se adresa prefecturilor de judeţ, cerând paşapoarte generale pentru trei luni, sub pretextul dife» ritelor interese personale sau familiare.
Cu toate că, în conformitate cu legea migraţiunilor, prefectu» rile de judeţe nu puteau elibera asemenea paşapoarte pentru ţările
www.dacoromamca.ro
exfraeuropene, fofuşi au comis acesi abuz, consfafaf oficial de către Ministerul Muncii, care arată că între 192F —1932 prefectura jude* (ului Durostor a eliberat paşapoarte generale pentru 1.044 Turci, iar prefectura judeţului Caliacra pentru 1.336 Turci.
Sesizat de acest fapt, Ministerul Muncii a intervenit la Minis* terul de Interne, cerând să interzică prefecturilor să mai elibereze pa* şapoarte călcând prevederile categorice şi precise ale legii migrafiunilor.
Pentru a se lua o măsură definitivă în această chestiune, Mi* nisterul Muncii a cerut Marelui Stat Major, Oficiului National de Colonizări şi Ministerului de Externe să-i comunice punctele lor de vedere.
Marele Stat Major a comunicat cu adresa No. 24.220/1932 că este bine ca locuitorii de origine turcă să nu emigreze din Do* brogea, fiind de preferat înaintea altor minorităţi, grafie calităţilor lor.
Oficiul Nafional al Colonizării a comunicat că este de părere a nu se aproba emigrarea locuitorilor turci, decât pentru cazuri spe* ciale şi bine definite şi, în tot cazul, cu avizul prefecţilor, emigraţia populaţiei de origine turcă netrebuind a fi încurajată.
Ministerul de Externe a comunicat că „consideră foarte regre* tabil faptul că minoritatea turcă, cea mai laborioasă şi liniştită din toate cele ce se găsesc în Dobrogea, este pe cale de a emigra din {ară şi socoteşte că ar trebui să se facă tot posibilul pentru a o re(ine“.
După primirea acestor avize, chestiunea a fost supusă Corni* siunii Migrafiunii, care a opinat că este necesară o hotărâre a guver* nului în ceiace priveşte oportunitatea emigrării supuşilor turci din Do* brogea şi că, în cazul când s’ar hotărî ca Turcii, cari vor să emi* greze, să fie lăsafi. liberi la emigrare, să se ia măsuri ca pământurile lor să treacă în posesia Românilor, sau să se cumpere de Stat, in scopul unei colonizări organizate.
In cursul anului 1933, Ministerul Muncii a intervenit la Mi* nisterul de Interne să i se comunice hotărârea luată cu privire la emi* grarea Turcilor din Dobrogea, întrucât Legaţia turcă a comunicat ci s’ar fi convenit între Ministerul Agriculturii şi Domeniilor şi Mini* sterul de Interne, ca acesta din urmă să elibereze paşapoartele pentru Turcia, cetăţenilor români de origine turcă, recomandaţi de acea le* gafiune.
La această intervenţie, Ministerul de Interne a răspuns că, atunci când populafia musulmană îşi manifestă expres dorinţa de a emigra în Turcia, nu poate fi reţinută cu for{a.
Cu aceasta, chestiunea a fost considerată închisă şi emigrările au continuat.
După cum se vede din schimbul de vederi între diferitele de* parlamente şi autorităţi superioare, expuse msi sus, chestiunea n’a fost prezentată niciodată sub aspectul unei probleme de interes na* fional superior şi s’au exprimat numai deziderate platonice, nepu*-tându*se ajunge la solufiuni practice.
www.dacoromamca.ro
In încheierea acestui studiu, ne vom permite a propune mă* «urile pe care le socotim imperios necesare rezolvării acestei probleme vitale pentru interesele româneşti în Dobrogea.
in.
TURCII DE RIT CREŞTIN (GĂGĂUŢII): SCURT ISTORIC. SITUAŢIA GĂGĂUŢILOR DIN SUDUL BASARABIEI. RAPORTURILE CU BULGARII. ÎNCERCĂRI DE BULGARIZARE.
1. Istoric.
Pe coasta occidentală a Mării Negre, din Balcani până la gu* tile Dunărei, în Basarabia, în nord*esful Bulgariei, dealungul ţărmu* filor Dunărei şi în jurul Ădrianopolului, se întâlnesc resturile unei naţiuni, care a locuit odinioară — şi în mare număr — aceste fi* nuturi sub numele de Găgăuzi, vorbind limba furcă, dar aparţinând Bisericii ortodoxe. Cu toate sforţările Grecilor, Bulgarilor şi Ruşilor •de a*i asimila, Găgău(ii au rămas credincioşi rasei lor, păsirându*şi limba şi obiceiurile strămoşilor.
Istoria oficială nu cunoaşte o naţiune care, sub numele acesta, să se fi stabilit vreodată în Balcani. In urma însă a cercetărilor în* treprinse asupra moravurilor, a limbii, a cântecelor, etc., precum şi în urma unor jnscripjiuni descoperite şi interpretate de vestitul tur* colog Thomson, s’a dovedit că Găgăuzii reprezintă o rasă turcă deosebită, purtând Ia început numele de Turc*Oguzi.
Oguz Han este considerat ca întemeetorul dinastiei turceşti sta* bilite în Turkesfanul chinez. După moartea sa, cei 24 de urmaşi ai fiiilor săi au rămas în fruntea celor 24 de triburi principale care, după o lungă convieţuire, s’au divizat în mai multe grupe independente, printre care Pecenegii, Uzo*Turcii şi Cumanii, cari vorbiau aproape .aceeaşi limbă furcă. După furcologul rus Gulobovski, aceste popoare turceşti au înaintat spre Europa, o parte prin Asia Centrală şi alta prin Persia şi Asia Mică; sub numele general de Uzuzi. Aceştia au adoptat în urmă numele de Turci Seleucizi, apoi pe acela de Os* manlii, după numele şefului dinastiei; pe când cei dintâi, sub numele generic de Turci, au năvălit în regiunile de Sud ale stepelor ruseşti, divizaji politiceşte în Pecenegi, Uzo*Turci şi Cumani; în secolul IX aceste seminţii sunt aşezate între fluviile Volga şi Yaik.
După multe peregrinajiuni şi vicisitudini, în 1055 Uzo*Turcii, împinşi de Cumani, s’au îndreptat spre principatul rus Pereiaslav, dar au fost siliţi de principii ruşi să freacă Dunărea.
Astfel au apărut la Nord de Dunăre Uzii sau Oguzii, în anul 1065, au trecut fluviul şi, luptând cu armatele imperiale, au ocupat Bulgaria de astăzi, ajungând chiar până la Salonic. Dar decimaţi de ciumă şi hărfuiti de Bulgari şi Pecenegi, unii dintre ei au rămas
www.dacaromamca.ro
supuşi ai imperiului, pe când alfii s’au înapoiat să se stabilească la frontiera rusă. Aceştia din urmă au fost msă împrăştia^ în anul 1080 de către Vladimir Monomachul şi, din acel moment Uzii şi*au pierdut independenta politică. Unii s’au răspândit printre neamurile înrudite cu ei — Pecenegii şi alte seminţii turce — în jurul Deliormanului, iar cei rămaşi în Rusia s’au creştinat.
Din Uzii stabiliţi pe frontiera rusă, cea mai mare parte au emigrat mai târziu în grupe mici sau în familii izolate, au trecut Du* nărea, aşezându*se în Dobrogea şi Bulgaria printre celelalte neamuri turceşti de Pecenegi şi Cumani şi printre Bulgari. Cei creştinaţi au mers mai departe şi s’au aşezat pe coasta Mării Negre (Silistra, Man* galia, Cavarna, Balcic şi Vama), precum şi în Asia Mică şi Un* garia, unde se găsesc şi astăzi, vorbind limba turcă şi profesând ortodoxia creştină sub numele de Uguzi sau Găgăuzi (Uzii mari).
Ţinutul din Dobrogea în care se adunaseră aceste neamuri turce se numea pe la 1230 Ţara Cărbunilor, cu capitala Carbunas (Cavarna).
Byzanjul înrola în deosebi pe Uzii creştini în armată, acordându*le grade înalte. Existau regimente uzice, care insă, în fa fa Turcilor, de* zertau la inamic, fiind astfel mai de grabă periculoşi decât utili. Im* pârâtul Mihail VIII Paleologul a remediat acest neajuns. creinJ un principat independent la Nord de Ţara Cărbunilor sub Izzeddin Kaikavuz, sultanul decăzut al Koniei şi amicul său. Acesta îşi or* ganizează noua feudă şi lasă ca guvernator pe unchiul său Sari Saltuk, care declară creştinismul religie oficială a noului stat, în a cărui ca* pitală, Cavarna, patriarhatul ecumenic numeşte un exarch. Găgăuzii, fiind creştini, au fost consideraţi <*a elementul principal servind de nucleu celorlalţi turci cari treceau la creştinism.
Urmează apoi în fruntea Ţării Cărbunilor — Balik sau Balica, a cărui origină şi*o dispută Bulgarii. Turcii şi Românii — care vine în ajutorul împărătesei Anna împotriva împăratului Cantacuzen, tri* mitându*i pe fraţii săi Teodor şi Tombrofiska (Dobrofici) cu oaste. Cel din urmă este numit „generalisim al Romanilor".
Dobrotici urmează lui Balica (1354) şi ia titlul de despot. Sub el, Ţara Cărbunilor (vechea Scythia Minor) ia denumirea de Do* brogea. Dar sub urmaşul său Ivangos (Ivanco), principatul îşi pierde independenta, căzând în vasalitatea lui Bajazid (1383). Astfel statul independent al Găgăuzilor, întemeiat în 1263 pe coasta occidentală a Mării Negre, a dispărut după 130 ani, spre a nu se mai ridica niciodată. In urma acestei catastrofe, o bună parte din Găgăuzi au trecut la islamism, restul continuând să practice în taină creştinismul.
In concluzie : Găgăuzii sunt Turci creştinaţi, veni}i în Europa mai de mult chiar de cât Turcii otomani şi sunt ultimii supravieţuitori ai triburilor de origine turcă — Pecenegi, Cumani şi Oguzi, cari au năvălit în \ara noastră în decursul vremurilor. Limba vorbită de ei este mai pură decât cea vorbită de Turcii otomani, care a suferit in* fluente persane şi arabe.
www.dacaromanica.ro
- 108 -
Este, deci, o imposibilitate istorică aceea ca Găgăuzii să fie Greci sau Bulgari turci|i, după cum au pretins anumiţi cercetători interesaţi. Istoria stă mărturie că Turcii n’au desnafionalizat pe nimeni, n’au turcizat în sens etnic pe nimeni, multumindu*se să convertească la religiunea mohamedană multe elemente creştine, mai ales Bulgari şi Greci, şi aproape deloc Români.
Găgăuzii sunt un popor cu fire veselă; sunt viteji, generoşi până la risipă, ospitalieri şi răzbunători.
Se îndeletnicesc cu sericicultura, agricultura, creşterea vitelor şi mai ales cu cultura Viilor.
2.	Găgăuzii din Sudul Basarabiei.
'Găgăuzii au venit în Basarabia de peste Dunăre înaintea Bul* gărilor şi au ocupat la început partea sudică a judeţului Tighina şi partea nordică a judeţului Ismail, mai ales basinul râului Ialpug, formând sate mari de la 2.000—5.000 locuitori şi întinzându-se apoi şi în judeţul Cetatea Albă.
Există în Basarabia următoarele colonii-comune găgăuze :
In judeţul Tighina : Avdarma, Baurci, Beşalma, Beş*Ghioz, Gaidar, Djoltai, Desghinge, Cazaiadia, Chiriei * Lunga, Başchioi, Comrat, Congaz, Tomai, Ceadâr-Lunga, Cioc*Meidan.
In judeţul Ismail: Bolibochi, Volcăneştii, Curci, Tabac, Ciş* mechioi, Efulia, Enichioi, Caracurt (V2), Taşbunar (V2), Sfarofroian (Traianul vechiu), Tabacu.
In judeţul Cetatea Albă : Safâlâc*Hadji, Cubei, Dimifrovca, Bolgaria (V2), Tatar-Copceac.
Centrul comercial şi intelectual al coloniilor Găgăuzilor din Ba* sarabia este Comratul, cu vre*o 20.000 locuitori.
3.	Raporturile cu Bulgarii şi încercările de bulgarizare.
încă de pe când Găgăuzii au emigrat de peste Dunăre în Ba* sarabia, ei au fost trecuţi în rândul Bulgarilor şi consideraţi ca Bulgari cari vorbesc limba turcească. Această confuziune oficială a dăinuit în bună parte până în zilele noastre şi acţiunea Bulgarilor a încercat şi încearcă să profite de ea. Este de sperat însă că un nou recen* sământ va elucida această chestiune, redând poporului găgăuz adevă* raiul său nume.
Unul din motivele de apropiere dintre populaţia găgăuză şi bul* gară este ş acela că Bulgarii din Sudul Basarabiei, cari convietuesc cu Găgăuzii, vorbesc şi ei limba turcă. Momentul acesta, împreună cu comunitatea de credinţă dintre cele două populaţii, sunt puternice atuuri în mâna oficialităţii bulgare pentru acţiunea de bulgarizare ur* mărită cu perseverentă specifică de la Sofia. De curând Ministerul Instrucţiunii Publice bulgare din Sofia a donat bibliotecii comunale a roaşului Bolgrad 956 volume în limba bulgară.
www.dacaromanica.ro
- 109 -
Oficicialitafea noastră românească afirmă că în Sudul Basarabiei nu există şcoli primare bulgare sau găgăuze şi că toate şcolile sunt românizate, personalul şi limba de predare sunt româneşti, chiar în şcolile în care Bulgarii sau Găgăuzii reprezintă aproape unanimitatea elevilor.
Realitatea este însă că şcolile româneşti nu sunt aproape de loc frecventate de către Găgăuzi si aceştia rămân astfel sub influenfa de toate zilele a contactului cu Bulgarii.
Calea de urmat pentru smulgerea Găgăuzilor de sub această influentă a fost în mod luminos arătată de părintele Mihai Ceachir, care a tradus în limba găgăuză Evanghelia, Psaltirea, Acatistul, Istoria vechiului şi noului Testament, Istoria Bisericii, etc., recoltând pentru această faptă culturală recunoştinţa poporului găgăuz.
IV.
CONCLUZIUNI ŞI PROPUNERI.
Provocarea emigrării Turcilor din Cadrilafer şi încercările de bulgarizare a Găgăuzilor din Sudul Basarabiei sunt două aspecte di» ferite ale activităţii irredenfei bulgare de pregătirea terenului în vedera expansiunei spre gurile Dunărei şi Nistrului.
Irredenta bulgară exploatase cu multă abilitate şi persistentă orice slăbire a puterii de rezistentă etnică a naţiunilor conlocuitoare pentru a realiza preponderenta elementului bulgar în Dobrogea şi Sudul Basarabiei, pentru ca — profitând ulterior de circumstanţe fa» vorabile — să treacă la atacul decisiv pentru cucerirea obiectivelor vizate.
Aceste tendinţe bulgăreşti ny irebuesc pierdute nici un moment din vedere şi este o elementară obligaţie de conservare naţională să se ia măsuri de supraveghere şi contracarare.
O înţeleaptă politică d^ prevedere impune întărirea graniţelor celor mai ameninţate cu o cuirasă solidă, constituită din elemente româneşti, sau cel puţin din elemente leale şi devotate intereselor româneşti.
Turcii au dat în decursul istoriei suficiente dovezi de lealitate şi credinjă fafă de Statul român, care are lot interesul să»i sprijine în lupta cu celelalte naţionalităţi conlocuitoare, să-i conserve, stăvilind prin măsuri de persuasiune şi bun tratament emigrarea, iar atunci când acest lucru nu este posibil, să se asigure de înlocuirea lor cu elemente româneşti.
Fată de Găgăuzi, Statul român are datoria de a lua măsuri pentru a le menţine trează conştiinţa naţională şi a înpiedeca bulga» rizarea lor.
Măsurile luate până în prezent pentru stăvilirea emigrării Tur» cilor din Cadrilater sau împiedecarea bulgarizării Găgăuzilor din Sudul Basarabiei, le socotim cu totul insuficiente. Cauza credem că se da»
www.dacoromamca.ro
- 110 -
toreşfe faptului că această chestiune na fost privită sub adevăratul ei aspect, adică acela al pericolului expansiunii bulgare.
Problema trebueşte încadrată în ansamblul problemelor de in» teres naţional superior şi Marele Sfat Major are datoria să dea alarma, fiind în strânsă legătură cu apărarea naţională.
Pentru atingerea aecstui rezultat, propunem următoarele măsuri :
1.	Să se intervină la Ministerul de Interne pentru sancţionarea abuzurilor autorităţilor administrative locale, cercetarea nemulţumirilor populajiei turceşti şi satisfacerea celor întemeiate, împiedecarea pro» pagandei pentru emigrare şi începerea unei acţiuni de contra»propagandă, sesizarea Consiliului de Miniştri asupra pericolului emigrării Tur* cilor pentru a se putea lua măsuri in vederea exercitării dreptului de preem(iune al Statului asupra averilor Turcilor emigrafi şi în* ceperea unei ac (iu ni de colonizare in Cadrilater cu Românii din vechiul regat sau Transilvania în locul Turcilor emigrafi sau cari vor emigra.
2.	Să se intervină la Ministerul Instrucţiunii Publice pentru a se lua măsuri de împiedecarea bulgarizării Găgăuzilor din Sudul Basarabiei prin: trezirea conştiinjei naţionale pe calea unei propa» gande culturale active şi încurajarea tuturor manifestărilor specifice naţionale ale acestei populafiuni neglijate şi hulite, încurajarea înfiinţării de şcoli confesionale găgăuzeşti, tipărire de cărţi de şcoală, literatură şi bisericeşti, construcţii de biserici, etc.
3.	Să se dea un ordin circular pe întreaga Armată» gria care să se atragă aten(iunea asupra soldaţilor turci şr găgăuzi,, cari vor trebui câştiga(i sufleteşteT pentru a face din ei cei mai buni propa* gandişti ai ideii de rezistentă în fa (a tendinfelor şi acfiunei bul* găreşti. Armata va trebui să completeze în această direcţiune opera şcoalei şi a bisericei.
Dacă măsurile propuse mai sus vor fi aplicate cu stăruin(ă şi pricepere, se va putea spera în atingerea unui rezultat favorabil în consolidarea etnică a graniţelor româneşti în Dobrogea şi Sudul Ba» sarabiei.
Roman M.
*°€)qoqoo®0"
www.dacoramanica.ro
- 111 -
Anexa Nr. 1.
O
5'
Total
General
Graficul N?1
reprezentând populaţia Dobrogei pa naţionalităţi.

22, I*
<8,51
22 091
13.‘♦30
1$
3*m
**s£
^oniani ^ol6ar' Turci Tdlarî Lipoveni Ruşi Germani Gâgâuţt Hoţind,
www.dacoromanica.ro
- 112 -
Anexa Nr. 2.
www.dacoromanica.ro
Anexa Nr. 2.
113
„ Analele Dobrogei", XVII.
8
www.dacoromanica.ro
Anexa Ni. 4.
114 -
Tolal
Gcnţral
Graficul N?4
reprezentând populaţia Jud. G. Albă pe naţionalităţi.
20*/
Români
32,4%
Bu
r1
0,0 t
(yăQcxJj
Rubl
Ucraineni
<er*
Germani

www.dacoromanica.ro
Anexa Nr. 4.
Anexa Nr. 6.
Anexa Nr. 7.
FEERIE
Fost-a demult mândru castel cu fecioare, Fiice de domn, blonde, cu ochi de cicoare. Singure stau ziua torcând în odaie,
Până vedeau palida lunii văpaie.
Clipele trec pline de taina tăcerii,
Flori ascultând cum şi le scutură merii. După perdea toate^şi învăluie plânsul,
Par’că zăresc cum se apropie dânsul, Mirele drag ... paşii răsună pe scară, Toate şoptesc: — Cine s’aude pe-afară ?
Roşii pe ram fructe zâmbesc în fereşte; Anii se duc, tânără, dulce poveste,
Verile sbor pline de lună, de soare, . Iernile trec albe de ger şi ninsoare,
Zilele pier, nopţile cad înstelate,
Numai în turn nimenea nu se abate.
Ce-or fi’nsemnând florile, iernile, focul, Dacă nicicând nu=fi mai surâde norocul ? Oare de ce mai scânteează-aurora ? Limpede’n turn ornicul tremură ora.
Scris le era de ursitoare a*şi trece Fără de sofi viafa pustie şi rece.
Le*au dăruit patima jocului doara.
Le cuprindea, când de pe mări, solitară, Luna sclipind se furişa prin perdele, împrăştiind flori de argint printre ele.
Iute, atunci, ele*şi îmbracă condurii,
Sboară în dans, umbre învăluie murii, Cântă şi’n joc toată durerea şi-o lasă, Până se rup albii conduri de mătasă,
Până se sting razele lunii pe liră.
Zorii albesc; crunt împăratul se miră:
www.dacaromanica.ro
- 118 -
—	Ce vrăjitori fetele’n noapte le cheamă ? Porţi de oţel ferecă turnul de*aramă.
Până târziu stă gânditor împăratul.
Solii străbat lumea de*a lungul, de*a latul.
—	„Cine*o afla, stând lângă poartă de strajă, Cum de se rup noaptea condurii ca’n vrajă, înduplecând farmecul tainic să piară,
Singur s㻺i ia cea mai frumoasă fecioară".
\
Trec peste mări fii de’mpărat şi de rege,
Sbor spre castel, farmecul vrând să*l deslege. Prinţ după prinţ strajă rămâne la poartă, Ţintă privind sala castelului moartă.
Rumenii zori când se resfiră pe coastă, Fulgere mari când se răsfrâng în fereastă,
Şi fremătând frunza de plop se’nfioară,
Smuls in adânc, piere pândarul de seară.
Astfel pe rând, tainic se şterg fără urmă. Prinţii rămaşi dorul din inimi şPl curmă. Trişti se întorc pe la căminuri feciorii.
Fetele torc caere albe ca norii.
*
* *
Cântă zefiri, scântee soarele’n geamuri,
Iar în livezi mugurii crapă pe ramuri;
Râde mijind iarba de-alungul potecii Şi ca din vis albi se trezesc liliecii.
Ape ţâşnesc fire de-argint de pe stâncă Şi spumegând cad în prăpastie*adâncă ; Lacu’n fiori tremură undele’n arii,
Joacă pe fund umbre de aur arţarii.
Cerul răsfrânt cade’n adâncul genunii,
Albă de*argint floarea şi-o scutură prunii, Cad sub copaci stropi de lumină cât banul, Lângă un plop stă să adoarmă ciobanul.
Oile lui fug în lumin’albăstrie,
Nouri de nea leneş plutesc pe câmpie,
Vine pe vânt dulce mireasmă de floare,
Ochii se’nchid, raiul în vis îi răsare :
www.dacaramanica.ro
- 119 -
Albă din bolţi vine pe nouri o zână,
Vine plutind, toarce un caer de lână,
Fulg înstelat sboară prin aer ca vântul, Piere sub el ca o fantasmă pământul.
Singuri plutesc într’un ocean de lumină. Zările cresc, trupul cu raza se’mbină.
Zâna şoptea : — „Turma lăsând pe colnice, La împărat sboară ca vântul, voinice !
Du^te’n castel unde norocul te*aşteaptă“. Piere’n adânc. El tresărind se deşteaptă, Cată’mprejur, seara coboară pe vale,
Visul pierit inimari umple de jale.
Sboară o zi. Freamătă plopul din frunză. Suflet în trunchiu pare copacul s’ascunză. Şade culcat iarăşi în umbrari lungită, Cântec de somn frunzele’ncep să-i trimită.
Ochii se’nchid, somnul îl fură şi iată,
Zâna torcând lâna de nea înstelată,
Albă’n azur vine pe-un fulg argintie,
Glasul ei blând tremur'acum de mânie.
Ameninţând, piere’n pădure cu’ncetul.
Sare din vis. Şuer străbate făgetul.
Caută trist visului tâlcuri să-i dee.
Moare’n amurg cea de pe urmă scântee.
Intră’n păduri; negura nopţii se lasă; Stăruie’n ochi umbra din vis ne’nţeleasă; Până târziu el o zăreşte, oriunde Pasul lui rar dus ca de vrajă pătrunde.
Prin rămuriş clarul de lună se cerne,
Neagră pe lac umbra de plop se aşterne Şr ca din vis, frânte pe ape s’arată Turn de argint, poartă de*oţel fărâmată.
Somnul l-a prins stând rezemat de-o tulpină. Soare din lac iese, de ramuri s’anină,
Apa foşni, ochii deschise cu teamă,
Ard în văpăi porţi uriaşe de-aramă.
www.dacaromamca.ro
- 120 -
Cutreerând albe cărări şerpuite,
Ninse de flori, poduri din aur zidite,
Paji Pau zărit şi în cuvinte încete Pau povestit taina din turnul cu fete.
Duse’n castel roşii mănunchiuri de floare, Fetele’n zori i le«au primit zâmbitoare. Celei mai mici florile când i le’ntinse,
Ca de un foc el în obraz se aprinse.
Mânile ei albe ca flori de ninsoare Blând i-au atins mânile tremurătoare.
Ea Ua privit, tainic simţind dintr’odată Inima’n piept iute cum prinde sări bată.
Cum au pierit somnul şi dulcileri vise! Nopţi după nopţi trec cu pleoape deschise. Ochii lui ard şi însetează să vadă,
Rumenii zori, fata cu mâni de zăpadă.
Bate încet, uşa se crapă şi iute Scântee’n jur scoarţe în aur bătute.
Albe năluci lunec uşoare ca gândul,
Braţe de nea vin către flori atingându-1.
Cald în amiazi; doarme demult în dumbravă. Fulg înstelat zâna coboară din slavă.
— „Uitărie’n crâng: arde de aur o sapă; Două tulpini dafini răsfrâng într’o apă.
Deri îngrijeşti până vor prinde putere,
Ţi-or împlini tot ce dorind le vei cere".
Când s’au deschis ochii din somn şi priviră, Dintr’un tufiş dafinii mici se iviră.
Bulgări sfărmând sapa de aur răsună,
Până ce*au prins, tainic, pe*o noapte cu lună, încetişor într’un foşnit de mătasă,
Pe câte'un ram fragede frunze să iasă.
Nopţile trec, zilele sboară puzderii,
Dafinii cresc nalţi şi puternici ca merii.
www.dacoromanica.ro
— 121 —
Luna prin crengi pânze de aur anină.
Doarme pe lac limpede cer de lumină.
Trece visând umbra păstorului frântă Peste părâu ; linişti adânci înspăimântă.
Umbra de tei doarme pe ape rotundă,
Dafinii dorm strâmb oglindiţi într’o undă.
— „Dafin vrăjit, el în dumbravă se roagă, Fiica de domn, mândra fecioară mi»e dragă ! Ca un zefir fă*mă prin lumi a răsbate Şi nezărit să mă strecor printre toate".
Creanga uşor de înflorire tresaltă Şi scânteind iese o floare învoaltă.
Doar atingând mâna de frageda mladă, Floarea s’a rupt, jar de rubin şi zăpadă.
Repede’n sân el o ascunse cu teamă Şi a simţit cum în văzduh se destramă,
Tot mai uşor se înălţa ca zefirii,
Duh nevăzut lin mângâind trandafirii,
Trece plutind lunci poleite de lună,
Limpede’n turn clopotul tremură, sună, împrăştiind în albăstrimea de seară Cercuri de-argifit care pe ape coboară.
Intră’n castel ca o fantasmă pe sală ;
Se furişa luna prin bolta de smoală, Desvăluind colţuri de veacuri uitate,
Negru tavan, lespezi de piatră crăpate,
Porţi de stejar, marmureene coloane,
Arcuri de geam, negre firizi şi balcoane.
Unde, in fund, besna coboară deplină,
Vede, ca’n vis, într’un mănunchiu de lumină, Care ţâşnea de sub o uşă deschisă,
Pată de foc, ca de jăratec trimisă,
Fete pierind... Iute cărarea Ie*o taie Şi nezărit intră cu ele’n odaie.
S’a răspândit din nevăzuta-i fantasmă Adormitor dulcea grădinii mireasmă.
Luna pe geam peste mătăsuri răstoarnă Verde umbrar dela o boltă de coarnă.
www.dacoromamca.ro
— 122 —
Nouri s’abat, luna o’ntunecă toată,
Albe’n oglinzi fetele pier dintr’odată,
Apoi răsar ca nişte flori prin perdele,
Umbrele lor leneş se’ntind pe podele.
Cu măestrii manele 'noadă ’ntr’o floare Blonde şuviţi peste grumazi de ninsoare. Rochii de-argint una din cufăr le scoate Şi îmbrăcând albe vestminte’nstelate,
Farmecul vrând fiece soră să-şi vadă,
Ochiu’n oglinzi vede un nor de zăpadă.
Mânile^ating coarde de harfă alene,
Sunete dulci picur’ ca lacrimi din gene,
Vrăjite vin, tremură’n aer perdeaua,
Peste adânc lin s’a deschis duşumeaua.
Mâna’ntinzând, una de alta s’anină;
Nori coborând trepte de albă lumină,
Tainic s’au dus până’n adâncuri, uşoare.
Ape foşneau şi o mireasmă de floare Au răspândit, în fluturări de năframă,
Albi lilieci după un zid de aramă.
Singur plutea ca o fantasmă pe«aproape, Blondul păstor peste foşnirea de ape. Alunecând mâna pe coarde de liră,
Porţi de oţel singure’n zid scârţiiră.
Larg s’au deschis... Umbre mişcând pe cărare, Ele străbat codru de-argint visătoare, Cutreerând punţi de oglinzi arcuite,
Peste abis fără de fund asvârlite.
El cobora tot mai aproape de dânsa;
Duh nevăzut, braţu-i de umbră încins-a, Tremurător, frageduri mijloc de fată.
Ea se simţi dulce pe ochi sărutată,
Strânsă cu foc, mintea plutindu-i aiurea,
Până s’au şters pomii de*argint cu pădurea.
Drumul pietros urcă pe munţi de’ntuneric, Scântee’n nouri culme de aur feeric,
Urcă încet marmura neagră de trepte, Creşte’mprejur golul prăpastiei drepte.
www.dacaromamca.ro
123 -
Şueră vânt. Merg pe o piatră să stee,
Iar împrejur codrul de aur scântee.
Lanţul de munţi până departe se’ntinde. Pline de somn linişti domnesc pretutinde.
Punţi de smarald sboară săgeată sub lună, Munţii legând peste albastra genună. Cutreerând codrul de aur ca’n vise,
Drumul l»au rupt întunecate abise.
Ele«şi aleg puntea ce sboară săgeată Până în fund, unde un munte înoată. Lunecă’ncet peste prăpastia mută.
Creşte văzând culmea în neguri pierdută.
Codrii sclipesc de diamant ca un soare. Păsări de foc cântă pe crengi de ninsoare. Un povârniş iute coboară din munte.
Des se opresc colţuri de piatră să’nfrunte.
Marea sclipi... albe oglinzi fumegoase, Rostogolind mii de talazuri spumoase,
Vâjie surd, fierb în tăcerile zării.
Mândru castel creşte din freamătul mării.
Bărci cu luntraşi, pe-o tremurândă alee,
Vin către ţărm, straiele’n aur scântee.
Urcă încet fiece soră’ntr’o barcă;
El însoţi fata cea mică şi par’că Luntrea mai greu simte vâslaşul c’o duce, Pânza în vânt albă de lună străluce.
Valuri veneau, barca suind'o spre stele,
Ea le privea, mintea pierzându«şi prin ele. Şi fremăfând el o cuprinse la sânu'i.
— „Tainic fecior... spuse încet în suspinul
Mintea mi«o pierd când îmi răsai dimineaţa Flori aducând ; par’că mai dragă mi«e viaţa Par’că mă iau valuri spre ţărmuri senine; Iară acum par’că te simt lângă mine.
Nu ştiu ce vânt îmi netezeşte obrazul;
Tot aş pluti, leagăn să-mi fie talazul;
Tot m’aş lăsa dorului, viselor pradă,
Stele din cer vrajă pe suflet să*mi cada!“
www.dacaromanica.ro
- 124 -
Alunecau luntrile iute pe valuri... Şuerător vântul le scoase la maluri. Negrul castel raze pe geamuri revarsă ; Peste talaz tremură faţa'i întoarsă.
Bat, se deschid porţi arcuite în stâncă ;
Paşi nevăzuţi sună în linişte«adâncă. întunecimi se înspăimântă de»o rază,
Ning trandafiri, bolţi de oglinzi scânteează.
Zale de»argint scapără’n umbră ca focul, Le înfăşor fiii de rege mijlocul,
Lire şoptesc, sboară cu foşnet mătasa... Fără de prinţ fata cea mică rămas*a.
Ci de mijloc braţ nevăzut o cuprinde, Lunecă’n joc, tot mai vioaie s’aprinde,
Sboară prin săli ninse de roze petale, Mantii de«azur flutură’n dans triumfale; învolburat roiul s’avântă furtună Prin încăperi ninse de fluturi şi lună.
Când îşi desfac albele braţe molatec, Soarele roş arde’n oglinzi de jăratec.
Roiu nevăzut ies prin păreţi ursitoare, Crunte porniri prind în surori să strecoare.
Fetele*şi simt inima rece de stană,
Cehii fierbinţi scapăr’ de ură duşmană ; Prinţii le par chipuri atât de străine !
Vin spumegând toarnă din amfore pline, Şi surîzând prinţii iau cupa în mână, Sorb cu nesaţ, galeş privind spre stăpână.
Văluri încep peste priviri să se’ntindă,
Văd cum se şterg mantii albastre’n oglindă, Ochii se’nchid, somnul de vrajă îi fură, Tainic adorm, flutură zâmbet pe gură.
Astfel de când noaptea rămas*au de strajă, Vrând a curma lunga ursitelor vrajă,
Făr’a trezi focul iubirii în ele,
Veşnic rămân înmărmuriţi în castele.
www.dacaromanica.ro
- 125 -
Din încăperi ele încet se strecoară, înfiorând liniştea codrilor iară.
Drum în castel prin adâncime îşi taie; Palide-ajung în fermecata odaie.
Peste câmpii ca o suflare adie,
Când din zefir tainic păstorul învie.
— „Dafin vrăjit, el în dumbravă se roagă, Fiica de domn, mândra fecioară mi»e dragă I Zale să-mi dai, care pe toţi să-i vrăjească, Minte de domn şi’nfăţişare domnească !“
Creanga uşor de înflorire tresaltă Şi scânteind iese o floare învoaltă.
Repede’n sân el o ascunse şi’n minte Ii răsări roşu potop de cuvinte ;
Zale de-argint au scăpărat în lumină,
Mantă de«azur grea pe un umăr s’anină.
La împărat merge, se’nchină ca prinţii.
Gârbov, în jilţ, barba îi tremură dinţii.
—	„Ce te-a adus, tânăr cu chip de fecioară ?“
—	„Vreau să pândesc fetele tale deseară".
Nu-i cunoscu nici o domniţă privirea;
Dar i-a’nţeles sora cea mică zâmbirea.
Pe înoptat, toţi în adâncuri coboară, înfiorând liniştea codrilor iară.
Bat, se deschid porţi arcuite în stâncă, Paşi nevăzuţi sună în linişte adâncă.
Zale de-argint scapără’n umbră feeric, Mantii de«azur ies din adânc întuneric, Ochi de smarald fulgeră n gene ca focul; Le înfăşor fiii de rege mijlocul,
Sboară în dans, umbre învăluie murii.
Intr'un târziu, când se sfâşie condurii, Cupe umplând, sora cea mare le’ntinde; Prinţii le sorb, chipul de flăcări s’aprinde. Ochii se’nchid, somnul de vrajă îi fură, Tainic adorm, flutură zâmbet pe gură.
www.dacaromanica.ro
— 126 —
Când a întins mâna păstorul la rându-i, Cupa din mâni fata cea mică luându-i,
O aruncă peste arcade... Cu larmă, Fulgerător vraja ursitei se sfarmă.
Cutremurat, crapă de-a lungul, de-a latul Şi’n adâncimi se nărueşte palatul.
El o răpi în vijelia pierzării Şi aiurind peste prăpastia mării,
înlănţuiţi, se avântau împreună,
Se ridicau munţii de valuri în lună,
Se strecurau pe lângă ei ursitoare,
Zâna din vis le murmura zâmbitoare.
Tronul sclipi... craiul cu greu se ridică; Tremură’n jur curtea întreagă de frică.
— „înduplecând vraja ursitei să piară,
Ţie îţi dau tronul şi mândra-mi fecioară !“
Prinţii sosesc şi din adânc întuneric Vine cântând roiu de domniţe feeric.
Fiice şi prinţi craiul îi binecuvântă.
Vestea purtând, pajii în lume s’avântă.
Lângă’mpăraf, zâna încet răsărita.
—	„Mândrul fecior care înfrânse ursita,
E un cioban dintr’o colibă uitată ;
Inima lui, însă, e cea mai curată/'
—	„Şi pentru ce fetele*mi fură vrăjite ?“
—	„Fiindc’ai ţinut gloatele’n lanţ umilite !“
*
Spiţele roţii Se învârtesc , ..
Sboară alaiul împărătesc
Albe domniţe Râd la feciori,
Strânse’n altiţe,
Ninse de flori.

Soarele cade’n Pulberi pe stânci, Urlă cascade’n Codrii adânci.
Muşcă pământul Aprigii cai ., . Sboară ca vântul Mândrul alai.
Grigore Sălceanu
IOO**'
www.dacarcmanica.ro
MONUMENTE ANTICE DIN MUZEUL REGIONAL AL DOBROGEI
In Muzeul Regional al Dobrogei s’a adunat până în prezent un număr însemnat de monumente, a căror valoare documentardstorică cât şi muzeistică este în deajuns dc apreciată de vizitatori, intre cari mul|i străini!). In mai multe articole, publicate, treptat treptat, în revista de fată, aceste monumente au fost prezentate şi interpretate pentru a sta la dispoziţia oamenilor de ştiinţă şi pentru înţelegerea lor de către marele public. Cu articolele respective din prezentul volum al „Analelor" se termină publicarea materialului arheologic din Muzeul Dobrogei — numai monumentele provenite dela Capidava vor. fi pa* blicafe in revista „Dacia", tot în cursul acestui an.
In acest articol eu voiu prezenta două monumente inedite şi voiu propune o nouă interpretare pentru alte .două deja publicate de d-1 T. Sauciuc-Săveanu *).
Cele inedite sunt două reliefuri votive — unul reprezentând eroul cavaler (înv. Nr. 114), iar celălalt pe Hercule (înv. Nr. 24).
Relieful cu eroul cavaler s’a găsit în comuna Independenta, jud.
!) Intemeerea acestui muzeu se daioreşte stăruinţei directorului său, d-l C. Brâtescu, profesor la universitatea din Cernăuţi, care, ca un fiu iubitor al Dobrogei, în fiecare an se apropie cu dragoste de pământuri străbun, adună cu pasiune tot ce reprezintă via|a trecută pe el, îl cercetează cu amănunţime îngrijită, ca să"! cunoască pana în adâncurile tipului şi sad facă cunoscut şi altora.
Desvoltarea acestui muzeu a fost sprijinita în ultimul timp, cu o reală întele» legere, de către actualul primar al Constantei, d'l Horia Grigorescu, care, pasio* nându-se de pietrele vorbitoare despre timpuri trecute, a pus la dispoziţie fonduri mai însemnate pentru schimbarea aspectului acestui Muzeu. Faptul ne bucură mult şi ne da speranţe că, în scurt timp, d'sa va face sa se ridice un local propriu pentru Muzeu — aşa cum se cuvine într’un oraş de felul Constantei, pe care, mai ales, aiâ|ia străini îl vizitează.
In acest muzeu vor fi reprezentate diferitele epoci, din trecutul nostru înde' pariat până în prezent, dovedind astfel, împotriva defăimătorilor, cari ne clasifică între „popoarele fără istorie", ca pe pământul pe care'l locuim avem o viafa neîntrerupta, din neolitic până in prezent.
3) T. SauciuC'SAveanu, O inscripţie latina şi alte obiecte antice şi ştiri din satul roman Petra, Camena de azi, din jud. Tulcea, în Analele Dobrogei, XV (1934), p. 93-112.
www.dacaromanica.ro
- 128 -
Constanţa, în curtea locuitorului Gh. Mazilescu, cu ocazia unor să* pături pentru fundaţii. E o placă de calcar înaltă de 0,38 m., lată de 0,30 m. şi groasă de 0,10 m., Relieful, într’un câmp adâncit care ocupă două treimi din înălţimea plăcii; e încadrat de o ramă simplă lată de 2 cm. Partea de jos a feţei plăcii era rezervată, probabil, pentru inscrip* ţie, care poate chiar să fi existat, însă zugrăvită şi deci, azi, ştearsă.
Relieful (Fig. 1) reprezintă un călăreţ mergând spre dreapta, unde e figurat un vas aşezat pe o masă. De o parte şi de alta, sprh gură, vasul are câte două proeminente, una sub alfa. Ar face impresia
Fig. 1
că sunt orificiile unei râşniţe în care se îmbucau pârghiile care o în* vârfeau; însă astfel de râşniţe au forma de cilindru strâns la mijloc şi orificiile pârghiilor se găsesc chiar la mijloc. Este clar, deci, că obiectul reprezentat pe masă e un vas, un crater, iar proeminenţele sunt resturi din forţile lui fărâmate. De altfel, prezenţa unui vas în acest loc e în concordanţă şi cu atitudinea cavalerului. Acesta ţine cu dreapta un corn de băut, rhytonul, iar stânga o întinde spre vas cu intenţia, pare*se, de a*l lua ca să*şi foame de băut.
Rhytonul şi craterul se găsesc reprezentate pe reliefurile votive, ca atribute ale Eroului căruia îi sunt închinate aceste reliefuri1). Insă
l) Vezi articolul lui Deneken, Heros, în W. H. Roscher, Lex. der griech. u. rom. Mythologie, col. 2573 sqq., 2576 şi 2586 şi fig. 11, cum şi la Tocilescu, Mon., epigr. şi scuipi., p. 428 sq. fig. 5 şi 6.
www.dacaromamca.ro
- 129 —
în foate aceste reliefuri eroul nu e reprezentat călare, ci culcat pe o kline sau chiar în scena ospăţului funebru. Eroul cavaler cu rhytonul în mâna dreaptă — după cât am putut cerceta — se găseşte pe un singur monument din Muzeul National de antichităţi din Bucureşti — fără, însă, a fi reprezentat şi craterul (Fig. 2). Este un fragment din* * tr’un altar, probabil, a cărui formă a fost stricată din nevoia de a
Fig. 2
putea fi utilizată într’o construcţie ulterioară. In relief se vede eroul cavaler mergând spre stânga, unde se mai păstrează o parte din pom cu şarpele încolăcit. Călăreţul fine cu stânga dârlogii, iar în dreapta, ridicată în sus, fine un corn de băut.
Pe un alt relief, însă, provenit din comuna Topalu, jud. Con* sfan}a, şi publicat de d*l D. Teodorescu *) figurează: eroul cavaler mergând spre dreapta'; lângă el un acolit din cortegiul dionisiac; apoi
b D. M. Teodorescu, Monumente inedite din Torni, Buc. 1918, p. 85 sqq. fig. 44.
* Analele Dobrogci", XVII.	9
www.dacaromaiuca.ro
- 130
o masă deasupra căreia e aşezat un vas ; un alt acolit care întinde un vas de băut; iar la marginea din dreapta două figuri femenine — probabil nimfe. Prin aceşti acoliţi şi nimfe şi prin vasele de turnat şi de băut d*l Teodorescu scoate în evidentă caracterul dionisiac al în*‘ tregii figuraţii. Cu ajutorul unui alt relief *), stabileşte apropierea dintre eroul cavaler şi Dionysos. Cum însă în mitologia greacă nu se gă* seşte un Dionysos călare, d-1 Teodorescu conchide că e vorba în aceste reliefuri de un sincretism religios. O divinitate tracă, asemănă* foare prin caracterul ei cu Dionysos grec, a fost contopită cu acesta şi reprezentată adesea cu atribuie pe care le găsim în suita zeului grec. O identificare a acestei divinităţi, d*l Teodorescu o încearcă pe baza unui relief găsit în Roma 2).
Acest relief reprezintă două figuri bărbăteşti: un călăreţ tânăr şi o divinitate cu fulgerul în mână, şi e dedicat, după cum spune inscripţia: ©erp ZfisXd-oupSoj xai ’îapoatouX'q. Cum Zbelthurdos e zeul cu fulgerul, Jambadule nu poate fi decât călăreţul, pe care Seure s) îl apropie de Dionysos.
Revenind la relieful nostru, constatăm că eroul cavaler repre* zenfat aci, fără nici o armă, nu are de loc caracter războinic sau de vânător. Ci, dimpotrivă, după atributele sale — rhyfon şi crater — ustensile obişnuite în cortegiul lui Dionysos, el are un vădit caracter dionisiac. Deci şi în acest relief este vorba de un sincretism religios traco—greco—roman şi, foarte probabil, călăreţul nostru poate fi iden* tificat cu acea divinitate tracă, Jambadule.
Lucrarea e cu totul neîndemânatecă, naivă, executată de un meşter rustic, totuşi, cred că n’ar putea fi datată înainte de secolul II d. Chr.
Al doilea relief votiv este iot pe o placă de calcar oolitic, gă* sită în Constanfa, înaltă de 0,41 m., lată de 0,34 m. şi groasă de 0,12 m. Marginea din dreapta pare a fi retezată sau tocită, mai mult sus, rămânând aci lăţimea plăcii numai de circa 30 cm. De asemeni şi sus piatra este ruptă. Relieful se află într’un câmp adâncit şi în* cadrat înfr’o ramă simplă, lată: sus, de 7 cm., la stânga, de 5 cm., iar la dreapta de nici un centimetru. In general atât relieful cât şi câmpul lui au fost roase de apă atât de mult, încât, prin figuraţie şi câmp sau produs tot felul de şanţuri şi dungi care îngreunează ur* mărirea formelor.
D--1 T. Sauciuc*Săveanu, indus în eroare de această ca a doua sculptură a pietrei prin acţiunea apei, utilizând numai monumentul în
') ibidem, p. 88, fig. 45.
"j Vezi Q. Seure, în Rev. des Eludes Grecques, 1913, p. 236 sqq., fig. 7, care, cu privire Ia provenienţa reliefului spune : „Trouve jadis sur l’Esquilin, il pro* vient des ruines d'une caserne ou des soldats eirangers, parmi lesquels beaucoup des Thraces, possedaieni une chapelle consacree â leurs dieux nalionaux".
3)	I. c. p. 237—240 şi 255—258; cf. D. M. Teodorescu, I. c. p. 90 sqq.
www.dacaromamca.ro
- 131 -
lucrarea sa „O sielă funerară..." 1), l-a inlerprefat ca reprezentând două figuri umane cu mâinile ridicate în sus în semn de rugăciune. Şi, de fapt, din fotografie aşa pare a fi (Fig. 3). Examinând însă cu deainănunful monumentul, se observă la mijloc o figură umană cu mâinile întinse lateral. Mâna stângă nu se ridică dela cot în sus —-linia care se vede, e o dungă scoasă în relief de acţiunea apei — ci, dincolo de şanţul săpat tot de apă şi care o curmă, se continuă spre dreapta ca să apuce capătul de sus al măciucii, care se profilează
Fig. 3
destul de clar în partea ei de jos. După acest atribut e lesne de în= teles că figura noastră reprezintă pe Hercule. In mâna dreaptă fine un vas, din a cărui formă se mai păstrează resturi destul de sigure pe piatră 1).
Figura cea mică, din stânga, în niciun caz nu poate fi o figură umană. Tăetura din daltă de sub bra|ul drept, presupus, e o făetură lineară formând unghiuri drepte, ceea ce nu se potriveşte pentru un corp omenesc. In articolul meu de mai sus, „Cariera romană dela Cernavoda", am identificat această figură cu un altar, ceeace e în *)
*) T. SauciuoSăveanu, O stelă funerară cu inscripţie şi cu palmele deschise in relief, în Analele Dobrogei, XV (1934) p. 13.
Vezi mai sus la mine; „Cariera romană dela Cernavoda“.
www.dacoromamca.ro
perfecf acord cu atitudinea lui Hercule. Examinând însă din nou placa, am constatat că e o masă cu trei picioare, cu un obiect deasupra ei — poate un vas. Este, probabil, masa de sacrificiu.
Prin urmare relieful nostru este un ex-vofo depus, probabil, de adoranfi, într’un locaş de cult al lui Hercule, divinitate destul de răs-pândită în regiunea dobrogeană.
Executarea lucrării, cu toată deteriorarea, se vede clar că e cu totul rudimentară, ceeace n’ar fi admisibil într’un centru de .o străveche civilizaţie cum era Torni. De aceea, dacă relieful n’a fost adus cumva dinfr’o aşezare rustică din apropiere de Torni, nu l-am putea data.mai de vreme de secolul III d. Chr.
Monumentele pentru care vreau să propun o altă interpretare sunt cele două fragmente unul epigrafic celălalt sculptural — provenite din vicus Peira, Camena de azi, din jud. Tulcea, şi publicate de d-1 Sauciuc-Săveanu (1. c. p. 93 sqq.)
Privitor la inscripţie, dela început am rămas nedumerit asupra lecturei date de d-1 Sauciuc-Săveanu siglei SS din ultimul rând. Ipoteza sa că ar însemna s(uo) s(umpfu) nu putea fi acceptabilă, de oarece, în mod obişnuit, această siglă, în epigrafie, se întrebuinţează pentru cuvintele supra scriptus, fireşte, în forma gramaticală ceruta de text. Pornind dela aceasta, când, astăvară, am aranjat sec(ia arheologică a Muzeului, având ocazia să văd inscripţia, în timpul mutării ei, într’o lumină mai favorabilă, am constatat că în penultimul rând, pe fragmentul cel mic din dreapta (Fig. 4), în loc de Tiiio, cum a cetit d-1 Sauciuc-Săveanu, e Ulpio. In adevăr, ultima literă e O, penultima I, însă antepenultima nu e T ci P, căci in dreapta se vede destul de clar urma buclei, care nu atinge hasta cu capătul de jos, adică aşa cum e şi la P din corporis, petrenses efc. Din litera anterioară lui P se păstrează fragmentul de sus al unei haste care nu poate fi decât din L. Prin urmare, după resturile păstrate pe piatră, cuvântul întreg nu poate fi cetit decât Ulpio. Adică aşa după cum cere şi sigla SS = supra scriptis, căci atât Maximus cât şi Ulpius sunt scrişi mai sus, cel dintâiu fiind magisfer viei, al doilea quaesfor.
Deci, baia satului Peira s’a construit sub supravegherea lui Ulpius şi Maximus, numi}i mai sus (în inscripţie) şi a lui Aelius Iulius (care nu e numit), adică: curam a [gentibus U]Ipio, Maximo s(upra) s(criptis) el Aelio lulio.
In rândul 2, după cuvântul Balinev, d-1 Sauciuc-Săveanu citeşte un P, apoi partea de jos dintr’o hastă oblică, şi propune pentru reconstituire cuvântul pa[rcum]. Examinând piatra, am constatat că prima literă nu e P, ci o legătură între E. şi L. Anume, pe piatră se vede o hastă din al cărei capăt de jos porneşte o bară orizontală spre stânga, iar cam dela mijloc o altă bară orizontală spre dreapta, vizibilă în mod sigur în fundul micei spărturi. E drept că lipsesc barele orizontale de sus şi de jos ale lui E, însă acest lucru e obiş-
www.dacaromamca.ro
OJ
00
1
Fig. 4
www.dacoromanica.ro
- 134 -
nuil şi la al(i E din inscripfie. Astfel este ultimul E din Petrenses, care are numai bara de mijloc, apoi E din balineu, care are bara dela mijloc şi ceva din cea de jos, E de după F din effectu. iarăşi numai cu bara dela mijloc, etc. Fragmentul de literă care urmează după această legătură este, aşa cum a arătat d-1 Sauciuc»Săveanu, din litera A.
Pornind dela aceste elemente păstrate, pentru întregirea cuvân* tului, nu ne putem gândi, de sigur, decât la elapsum. Prin acest cuvânt se exprimă starea monumentului de mai înainte, ceeacc e foarte obişnuit în inscripţiile de pe edificii*).
Conchidem de aici că baia exista de mai înainte însă, cu sU guranjă, în timpul năvălirilor barbare, fusese distrusă cu totul, fapt
Fig. 5
exprimat mai precis, poate, prin elapsum decât prin dilapsum sau conlapsum, care, de altfel, sunt mai obişnuite în inscripţiile dc acest fel. Aşa dar, cu rectificările propuse, inscripţia dela Camena, a cărei valoare documentară a fost scoasă în evidentă de d--l Sauciuc-Săveanu, în transcriere spune :
Q (uod) B(onum) F(austum) F(elix)
Vicarii petrenses qui fjecejrunt causa saluiis corporis sui balineu (sic) ela[psu. Qu/od opus effectu'1(sic) magisferio anni Nympbidi Maxim[i cum) ques/ori* bus viei Ulpio Romano ef Cassio Primi tiv o curam a[gentibus U/lpio Maximo s(upra) s(criptis) et Aelio lulio.
Aş mai avea de atras atenţia asupra cuvintelor balineu şi effectu,
l) R. Cagnat, Cours it'epigraphic latine, p. 265 $i 2X5.
www.dacaromanica.ro
- 135 -
fără desinenja m a acuzativului, ceeace nu poate fi o abreviajie, ci e un fenomen linguistic care indică epoca târzie a inscripţiei confirmată, de altfel, şi prin dispariţia diftongului ae din questoribus, cum şi prin faptul că baea fusese complect distrusă, elapsum. Acest din urmă fapt ne face să ne gândim la năvălirile barbare, deci, cel mai de vreme, a doua jumătate a secolului III d. Chr.
Al doilea monument, asupra căruia aş propune o nouă interpretare, este fragmentul cu Nr. de inventar 77 publicat de d*l Sauciuc* Săveanu (I. c. p. 110 sq) (Fig. 5). D*sa îl determină ca fragment de capac de sarcofag, iar în nota suplimentară dela p. 114 propune să se adauge după cuvântul „sarcofag" cuvintele „sau poate de relief".
Examinând piatra mai de aproape, tot cu ocazia aranjării Mu* zeului, am constatat că fragmentul nostru face parte dintr'o stelă, mai precis, din câmpul reliefului stelei.
Figura reprezentată cred că e o femeie, într’o atitudine mult asemă* nătoare cu a femeei care desmeardă un căfeluş, de pe stela grecească din Muzeul Na|ional de Antichităţi din Bucureşti. E drept că, lip* sindu*i capul, şi sânul îi e bine disimulat sub haina groasă şi bă* ţoasă de par’că ar fi un zăbun, obişnuit azi prin Dobrpgea, cusut ca o plapumă. Totuşi chiar prin acest vestmânt se ghicesc mai degrabă nişte forme rotunde şi moi decât unele colţuroase şi vânjoase de bărbat. In mâna dreaptă ţine un porumbel, atribut obişnuit pe mo* numentele funerare, la femei, ca un element, mai ales în vremea res* pectivă, pur decorativ. In stânga ţine ciucurii cari atârnă din colţul pernei pe care figura noastră îşi reazemă cotul.
Gr. Florescu
*#®o O O O O °
www.dacoramamca.ro
RUGA
Uitată în umbra chiliei,
Dorinţele h piept le*a strivit,
Ca’n clipa din urmă să aibă Spre ceruri un drum însorit.
Astfel a’nfeles ispăşirea Întâiului nostru păcat.
Dar dorul o cheamă adesea Cu zvon din adânc depărtat.
Trec anii... Şi viaţa, în jururi, Încheagă adesea clipite,
In care seninele inimi Tresaltă, surâd fericite.
La geamuri, un fluture bate,
O roşie floare de jar,
S’aşează pe-o creangă ’n flori fă, Din aripi bătând fot. mai rar.
Din fundul vieţii trecute In freamăt simţirile vin ;
Şi’n neagra chilie coboară Tristeţea suspin cu suspin.
O / Doamne! de intri în ceruri, Dorinţele'n piept nimicind,
De ce nu negarăţi veşnicia,
Să tindem spre ea suferind?
De ce, în tăcere şi umbră, Rămâi nevăzut tuturor,
Şi ochii nH turburi cu vraja Acestui pământ trecător ?
www.dacoromanica.ro
- 137 -
Cum, oare, să treci printr o luncă, Cu inima’nchisă’n April,
Când ori şi ce creangă fi-aruncă O floare, un flutur, un tril?
Şi cum să te’nchini mănăstirii, Când glasuri te cheamă în crâng, Iar raiul din scorfa psaltirii Rămâne in ochii ce plâng ?
De este o lume eterna,
In care noi toţi ne vom duce, Arată-ne*o, Doamne, o clipă !
Şi toţi, aplecaţi sub o cruce,
Sui -vom calvarul durerii,
Primind răstignirea lui Christ,
C’un zâmbet sfruntând vijelia Destinului celui mai trist.
0
Ca sufletul dus la răspântii S’aleagă’ntre două cărări,
Cea aspră, ducând către Tine,
Cea lină, spre dulci desfătări,
De ce ne arăţi numai vraja Acestor plăceri pământeşti,
Şi numai prin glas de Apostoli Lumina de-apoi ne-o vesteşti ?
Adânc te cutremură gândul Că totul sfârşeşte aici!
Pe drumul durerilor, fruntea,
Trezit ca din vis, //-o ridici,
Priveşti împrejurul tău viaţa Şi’n piept răscolindu-(i tot focul, Mai repede inima-ţi bate,' Cerându-şi in viaţă norocul.
www.dacoramamca.ro
- 138 —
Te prinde un râs diabolic,
Te-arunci in vârtej ca furtuna, Te'mbată mireasma dorin fii Şi inima-fi vâjâie’ntf una.
In fuga năvalnică, oarbă,
Nimic nu mai vezi împrejur.
Arar, îfi apar din vârtejuri Fâşii înstelate de-azur.
Târziu, când talazul te=aruncă Pe fărmul tăcerii de lut,
O voce te mustră amarnic:	■
„ Ce crimă cu mine-ai făcut ?“
Să fie chiar glasul Tău, Doamne ? Să fie a Tale mustrări,
Că omul, in loc să se urce, Coboară pe strâmbe cărări?
De este’ncercare viafa Cu roze şi soare de Mai,
Ridică o clipă perdeaua Şi-arată=Te’n veşnicul rai 1
Oricine îfi simte puterea,
Când şesul de iarnă îl scuturi, întinzi auritele lanuri Şi zarea o umpli de fluturi,
Când, singur, in jururi, pământul Cu munţii, cu marea sbătută, Se’nvârte în goluri albastre,
Pe osia lui nevăzută.
Dar, dacă adesea credinţa Ne-aruncă pe lespezi năuci, Gândirea deapururi se’ntreabă: Spre care tărâmuri ne duci?
www.dacoramamca.ro
- 139 —
Când trâmbifi de* aramă suna-vor,
Vestind judecata de-apoi,
Şi smulse din somnul de veacuri,
Veni* vor popoarele roi,
Lăsa-vei să cadă, Stăpâne,
Strângându-i pe tofi Ia un Ioc,
Pe unii surâsul nădejdii,
Pe alţii un vifor de foc.
Ce rost vor avea, dup'aceea,
Eterna gheenei tortură
Şi*Arhanghelii, strajă deapururi
La veşnica raiului gură ?
Şi, dacă’ntrebările noastre Sunt strigăte făr’de răspuns,
De ce n% dai apriga sete Să spargem un zid nepătruns ?
Grigore Sălceanu
>0oOOOOO(Jj0o
•«©«oocooo-
www.dacoromanica.ro
RECENTE ACHIZIŢII ARHEOLOGICE
Luna Noembric s’a arătat dela început fructuoasă : au fost des* coperite1 în Constanta şi au intrat în Muzeul Regional al Dobrogei două fragmente valoroase: unul epigrafic, altul arhitectonic.
Fig. 1
TEAAMarNA A NECTIICANIPAC TAMOC KAIAAIA FOCKAIABPArOC IIATPI IAIioÂTTA PANwTETE OT1 TEI
I. Fragment din partea superioară a unei stele de calcar slab, înalt pe stânga de 0,56 m., pe dreapta de 0,<T m., lat de 0,55 m. şi gros de 0,19 m., găsit cu ocazia unor săpături de canalizare pe Sfr, Daciei coif cu Str. Mihai Viteazul şi trecui în inventar sub No. 226. (Fig. 1).
www.dacaromamca.ro
- 141 -
Pe pariea de sus a stelei funerare e sculptat un fionton, înalt de 0,22 m.,— a cărui margine de jos formează corp comun cu ca-dratura inscripţiei — cu două acroterii, de o parte şi de alta, fără ornament inferior, având în fafă câte o excrescenţă pe cele două laturi care se întâlnesc în vârful frontonului. In mijlocul frontonului e o rozefă cu şase foi închisă într’un cerc.
Inscripfia greacă, încadrată de un chenar cu profil simplu, se află pe fafa adâncită a stelei funerare. Cuprinde opt rânduri, dintre care primele patru foarte bine păstrate, iar celelalte trei numai o parte, aceea din dreapta. Literele, citeje, însă rustice ca formă şi gravare,
Fig.2
nu păstrează aceeaşi înălţime, variind dela rând la rând şi chiar în acelaş rând, ca — de ex. — în r. 4: primele litere au 0,03 m., ultimele 0,024 m. Literele nu prezintă ligafuri, dar n’au formă constantă : o) e făcut în trei feluri.
Penfrucă fac numai o presentare a materialului intrat recent în Muzeu, rezum constatările în nota că monumentul acesta funerar a fost ridicat de IPACTAM0C, AAIAFOC şi ABPArOC tatălui lor,
mxTpi ÎSiip.
II. Fragment de episfil, de marmoră albă cu dungi vinete, lung de 0,60 m., înalt de 0,36 m. şi lat de 0,18 in., găsit în urma unor săpături pentru construcţia actualei Vile Popescu, de lângă Restaurantul Dor Mărunt, din Anadolchioi, desigur în aşezare secundară *). In timpul din urmă a servit ca prag la o casă nou construită,
*) Fragmentul a fost găsit acum 25 de ani de Ioan Popescu, proprietarul vilei azi decedat. D-l Dumitru I. Popescu, fiul proprietarului, spune că fragmentul e pro* venit din alt loc; precis nu ştie de unde, însă fot din raza oraşului Constanta.
www.dacarotnamca.ro
- 142 -
Se deosebesc, la fragmentul acesta, patru registre, al cincilea fiind prea îngust şi prea ros ca să poată fi menţionai prin ceva.
Registrul medial — cu totul neted şi uşor curbat, acum diformat de izbituri şt tăieturi — e limitat deasupra de o linie de profil şi de o friză cu foi de acanthus bogat stilizate, iar dedesubt de alte două registre, unul cu motivul şiragului de ove, altul cu denticule.
Fragmentul acesta arhitectonic ornamental, important prin maeştri a cu care a fost lucrat şi pe care o evidenţiază ca document ar* tistic, făcea probabil parte din epistilul unei clădiri publice sau dintr’un frumos templu tomitan. E comparabil cu alte două fragmente de epis* tilii găsite de V. Pârvan, fot în Constanţa, şi publicate în Desco= periri nouă în Scythia Minor (pp. 23—25, fig. 8; pl. IV—fig. 2; pl. V—fig. 1) precum şi cu fragmentul arhitectural, descoperit în Carsium, despre care scria :
„In adevăr arta superioară pe care o documentează acest res* pectabil bloc de marmoră sculptată... e un semn că vechea aşezare romană de aici a fost, nu numai din punct de vedere militar şi eco* nomic, ci şi cultural, un centru important la Dunăre,— că anume, pe drumurile numeroase ce se adunau în mănunchiu aici, dela Axio* polis, Torni, Histria şi Troesmis nu veniau numai oameni şi bogăţii, dar şi înrâuriri şi forme artistice. ,Odafâ cu vinurile dela Rhodos, aduse pentru desfătarea bogătaşilor, veniau şi blocuri de marmură din insulele greceşti, ori din Asia, sau din Grecia, pentru a împo* dobi clădirile publice de aici, întocmai ca în centrele înfloritoare dela Mare, în Callafis, Torni şi Histria".
Stilul fragmentului — cum arată Pârvan pentru cele trei frag* mente de mai sus — indică sec. II d. Cr., epoca Antoninilor, când oraşele din Scythia Minor „se întreceau în clădirea de temple şi mo* numenfe publice de piatră şi de marmoră, în cinstea zeilor, împăra* filor şi binefăcătorilor provinciei".
III.	Un mormânt din lespezi. Către sfârşitul lunei Agusf, anul acesta, s’a făcut o descoperire arheologică în curtea Regimentului 34 Infan* ferie din Constanta. Soldaţii, săpând în fundul curţii regimentului o groapă pentru gunoi, au dat peste un mormânt făcut din lespezi mari de piatră, aşezate direct pe pământ şi dispuse în forma unei cutii paralelipipedice. Deasupra celor patru lespezi laterale, care formau pereţii cutiei, se aflau alte trei lespezi, aranjate una lângă alta. Pă* mântui dela baza mormântului era uscat şi bine netezit.
Săpătura aceasta, făcută cu scopuri practice şi imediate, a ză* •
www.dacaramamca.ro
— 143 -
dărnicii cercetările care se puteau face. După informaţiile culese dela solda(ii săpători, am putut afla câteva indicii vagi despre un schelet — din care n’am văzut decât puţine oase şi acelea sparte şi împrăştiate — şi despre o seamă de cioburi din vase de lut ars şi de sticlă, din care însă am găsit numai* două trei. Nimic despre poziţia în care a fost găsit scheletul.
Este a doua descoperire de care nu se ştie nimic precis, în afară de locul mormântului şi înfăţişarea lui exterioară, după aceea de acum câţiva ani dela Regimentul 13 Artilerie.
Ioan Micu
Conservatorul Muzeului Dobrogei Constanta
• D. M. Pippidi, In jurul stelei lui Asclepiades din Tomis. Re*-vista Clasică, Tom. VI—VII. Bucureşti, 1934—1935, pp. 168—180.
Interesul arătat stelei funerare cu No. 61, din Muzeul Regional al Dobrogei, s’a fixat nu atât asupra bustului feminin din partea de sus a monumentului sau a inscripţiei înseşi, cuprinzând numele copiilor Flavia Aquilina şi Iulius Augurinus ai lui Asclepiades, morţi prea timpuriu,— cât a parfii de mijloc, unde, într’o încadrare dreptunghiulară, sunt sculptate două mâni cu degetele desfăcute şi cu podul palmelor către privitor, între ele cu dedicaţia ''Hpwot
D-l prof. Sauciuc-Săveanu, interpretul dintâi al stelei, a vorbit în două rânduri despre simbolul acestor mâni ridicate: prima dată, la Congresul National de Arheologie şi Numismatică din 1934, în comunicarea „Semnificaţia mânilor ridicate in reliefurile greco*-romane“; a doua oară, în studiul publicat de Analele Dobrogei pe 1934 „O stelă funerară cu inscripţie şi cu palmele deschise in re* lief din Tomis*Consfanfa“. In amândouă, simbolul celor două palme era legat de două sensuri apropiate: implorare şi imprecajiune.
Recenta lucrare a d-lui D. M. Pippidi, asistent la Universitatea din Iaşi, face o investigafie nouă, pornind dela însuşi rezultatuL atins de d*l prof. Săveanu, pentru a dobândi „o preciziune supli* mentară". Concluzia că cineva a putut să pricinuiască moartea co* piilor, îl îndeamnă pe d*l Pippidi să-l afle şi să-l precizeze pe acel cineva : „E vorba să ghicim către cine se va fi îndreptat gândul lui Asclepiades atunci când, în faja morjii nefireşti a copiilor săi, du* rerea lui de părinte a simtit nevoia să şi*o explice" (p. 171).
Pentru d*l Pippidi chestiunea aceasta prezintă două posibilităţi, de soluţionare aproximativă a simbolismului mânilor ridicate.
www.dacaromamca.ro
- 144 -
1.	Revolta defunctului sau a părintelui contra zeilor răi şi ne* <3rep}i — iniquis — cari au pricinuit dispariţia prea din timp a unor fiinţe nevinovate, ca o înrâurire a dualismului iranian asupra păgâ* nismului grec şi roman din sec. II—III.
2.	Credinţa despre demonul ucigaş al copiilor, acel Bdcaxavo? ■Saî|iiov, vrăjitor şi duh cu ochi răi în stare să răpună numai cu privirea.
„Consider neîndoios, scrie în final d*l Pippidi, că protestul lui Asclepiades purcede din convingerea despre, intervenţia fatală -a unei divinităţi răufăcătoare".
Ioan Micu
..«•■o»"®.,
*°ţ)o 00800**
www.dacoromamca.ro
FABULA
In glod se lăfăia porcimea ŞPades cu râtul atingea Piciorul unui cal cu pielea Lucioasă ca o catifea.
Ci nu odată ridicându^şi Potcoava scânteind în soare,
Frumosul cal simţea ispita Să dea în porci şi să^i doboare.'
D^r căutând spre ei cu milă,
Iertându-i, îi cruţa într’una Şi-ades, spre a uita băltoaga, •
Privea tăcut, în noapte, luna.
Se minuna cum de se poate,
■ Sub bolta cerului înaltă,
Atâţia porci să rabde Domnul Şi-atâtea stele laolaltă^
Se tot trăgea în colţul şurii,
Dispreţuind tărâţa lor ;
Mânca doar fân curat din iesle,
Bând apă clară de izvor.
Trecură zile fără. număr.
In colţul lui uitase tot.
Când, într’o zi, doi ochi de scroafă Cu capul rezemat de*un ciot,
Asupra lui se pironiră;
De^un foc sclipea pupila-i ştearsă;
De ură ’ntâia oară scroafa Până’ n adânc simţi că=i arsă.
„Analele Dobiogei", XVII.	10
• www.dacoromanica.ro
- 146 -
Cu un picior aiinse buria Celui mai mare dinire porci: „Prietene, de vrei, o clipă Spre fundul şurii să te ’ntorci.
Ce văd, din cale«afară*mi pare:
Un cal, mai negru decât smoala, Stând numa’n colţ, de noi departe, Cutează să«şi arate fala“.
Cu greu urnindu*se din locu«i Şi sprijinit de porci vre»o zece,
Spre mândrul cal, în fundul şurii, îşi lunecă privirea-i rece.
Apoi, cu glas domol: „O gloabă 1 Dac’a fugii de printre noi,
L*o fi durând nobleţea noastră".
Şi iarăşi adormi ’n noroi.
Atunci, din baltă se ridică
Un porc gemând: •—-.Ştiji voi cumva,
A cui e gloaba asta neagră ?
A calului ce ne plimba
împărăteasca noastră ladă Din târg în târg, din sat în sat,
Până când zilele trecute La poarta curţii ne«a lăsat.
Aşa că, mult să nu vă mire De ce rămâne ’n colţ fricos,
Când ştiţi pe taiă«său ce este:
Un cal de muncă păcătos.
De stă mereu aşa departe,
Se simte isgonit de noi“ 1 Şi mulţumiţi şi porci şi scroafe Adorm cu râtul în noroi.
www.dacoramamca.ro
Ades, când ocoleşti cu silă Un grup de oameni anumit,
Nu spun că te fereşti de dânşii,
Se laudă că te*au gonit.
Şi de ţi'au fost plugari strămoşii,
Sau nişte bieţi meseriaşi,
In îngâmfarea lor de trântori,
Lovesc în ei ca nişte laşi.
Grigore Sălceanu
^«oocoodo0*
www.dacoromanica.ro

aaa mmmUm mmm.
DELA BĂTRÂNII DOBROGENI
Culegeri de Tifus Cergău
I. Românii din Caucaz.
Âpăi, nu ştiu prin ce an să fi fost rezbelul acela dintre Ruşi şr Turci. Pe vremea când Dobrogea noastră era sub Turci, — ne po* vesfia bunica —, a trecut o mare oaste	prin	jud. Brăila	spre	valea
Şiretului. Când au poposit Turcii şi ’n	satul	nostru, la vadul	Şeicii
lângă Bereşli, nu departe de Dunăre, se înpriefenise un ofiţer arab cu bunicunneu. Au băut cafele împreună şi au fumat o noapte întreagă ; şi la fiecare vorbă ofiţerul arab ofta din băerile inimii zicând: „Să=mi ajute Dumnezeu, Radule, să mă mai întorc înapoi sănătos; dar tare nu cred, că tare sunt mulţi şi sălbateci	Ruşii	aceia" !
Şi nu s’au mai întors, nici Turcii şi	nici ofiţerul arab.	Că,	’cUcă
Ruşii s’au dus în susul Şiretului şi au ridicat de acolo şapte safe de Români, pe cari nu se ştie unde pustia i*au mai dus. Totodată au schimbat şi cursul Şiretului, aşa fel că Turcii au trecut vadurile pe uscat. Apoi, după ce i-au mai lăsat să se apropie de armata lor, au dat Ruşii piept cu Turcii înfr’o luptă plina de moarte. Ruşii atacau cu urlete sălbatece până ce i*au pus pe fugă pe Turci; iar când mulţimea acestora a dat să fugă spre vaduri, atunci Ruşii au rupt sfăvilarele şi s’a înecat atâta furcime, încât se făcuse punte de trupuri de oameni şi dobitoace în albia Şiretului. Nici arabul nostru nu s’a mai întors din lupta asta năprasnică.
Hei, şi poate să fot fi trecut de atunci vre*o sută de ani, dela acel prăpăd, când la 191T am fost silit să fac transporturi pe Marea Neagră, dela Sevasfopol la Bafum. La Bafum, după ce terminai cu serviciul, m’am coborât cu un camarad pe cheiul portului şi mă plimbam pe acolo, prin faţa debarcaderului. Şi numai iată că se apropie de noi un soldat sovietic şi ne întreabă pe româneşte că de unde suntem ? Vezi că ne auzise vorbind în limba noastră. I-am răspuns că suntem Români din România, iar el ne-a spus că este Moldovan. L=am în* trebat atunci că din ce loc este venit ? — „Apoi, trebuie să fim de prin Moldova, de ne zicem noi Moldoveni", răspunse el. Şi ne*a mai spus că nu ţin minte ei din ce timp vor fi venit părinţii lor pe aici, dar că a înţeles dela bătrâni, ca din vremea unui mare şi crâncen rezbel, care s’a dat lângă o apă de lângă „Halaţi", de unde au fost ridicaţi ei ca la vre*o şapte safe şi aşezaţi de Rus prin părţile Ba' turnului. Şi ne-a mai întrebat oşteanul dacă „Halaţii" este pădure sau
www.dacoromamca.ro
I
— 149 —
„horod" (= oraş). S’a mirai când i-am spus că Galaţii este un oraş marc şi frumos. Şi ne*a mai spus că din cele şapte sate venite, hăt de departe, din spre „soare-apune“, s’au ajuns acum vre*o 14 safe numai de Moldoveni, cari îşi vorbesc limba lor şi au voie s’o poarte şi prin şcoli. Ba, ce m’a miraf fare mult, a fost că fac şi horă mol* dovenească în satele lor. Şi mai spunea Moldovanul: „Ba să vezi mala, că noi avem şi un cântec cu vorba Halaţilor aşa :
Pe drumul Halafilor Vine mândra frafilor.
Am râs cu bucurie de cântecul .Moldoveanului bolşevic dela Bafum şi-mi pare rău că nu ţi'1 minte de cât aceste două versuri. Am mai sfat puţin de vorbă şi apoi ne-am despărţit, reaminfindu-mi povestirea bunicii mele, Tudora Radu Capră, de 80 ani, care îmi vorbise de cele şapte safe moldoveneşti ridicate de Ruşi din calea Turcilor.
Auzită dela D. Dumbravă din sat. Brătianu, jud. Constanta
II. Comoara din „Insula fără nume“.
1.	Insula aceasta, aflătoare în limanul Taşaul şi denurriifă de d*l prof. C. Brăfescu, într’o lucrare a sa geografică „Insula fără nume" — deoare.ce n’avea nici un nume —, se ştie că a fost botezată de noi „Insula C. Brăfescu" în urma unei slujbe religioase şi unei serbări organizate la fata locului.
In timpuri îndepărtate, spun bătrânii, această insulă era locuită de nişte călugări, cari trăiau aci retraşi de lume, ca nişte schimnici înfr’un ostrov incunjurat de ape. Vorba vine „ca nişte schimnici" I Călugării aceştia aveau in insulă şi o casă de piatră, anume spre marginea din spre Luminiţa (= Şahman), adecă spre răsărif*miazâ* noapte, unde se mai cunosc până astăzi pietrele scormonite şi înv* . prăştiafe din temelie.
Călugării aceştia se ocupau cu nobila meserie a furtului la drumul mare şi adunau banii în insulă, unde îi ascundeau înfr’un loc ştiut numai de ei. Aşa au adunat ei o comoară numai din bani de aur şi s’au legat ei cu blestem mare şi jurământ, ca nici unul să n’o scoată singur din pământ, ci, de cât aşa, mai bine s’o scoată un strein. Mai târziu călugării aceştia s’au împrăştiat, fiind urmăriţi de stăpânirea din vremea aceea. Pe atunci nu erau safe în jurul limanului şi de aceea nimeni, până hăt târziu, n’a răscolit pământul în ostrov, ca să dea de comoară. Dar nici mai apoi, când s’au ridicat satele în jurul ghiolului, nimeni n’a putut da de ea, de şi au fost destui cari să cerce* teze locul.	\
Auzită dela Vasile Foca din Năvodari, bătrân {le 64 ani.
2.	Altă legendă. Se zice că la podul Taşaulului de peste părâu -Casimcea trei tâlhari au jefuit pe vremuri poşta turcească ce venia
www.dacoromanica.io
(
din spre Babadag şi se îndrepta spre Constanta, Balcic, Vama, Stambul. Hoţii, după ce şi*au umplut poalele mantalelor cu lirele de aur prădate, s’au urcat într’o barcă şi au vâslit în largul ghiolului Taşaul până la o insulă din mijlocul apei. Aici au îngropat comoara astfel: au pus galbenii în nişte dăSagi, apoi au învelit dăsagii într’o muşama; după aceea au săpat în insulă trei morminte turceşti şi au pus comoara într’unul din ele; apoi au dat ţărâna la loc, au ridicat nişte pietroaie mari deasupra şi altele mai mici împrejur, ca să se creadă că în adevăr suni morminte turceşti şi în urmă s’au legat cu jurământ ca mai bine s’o scoată un om străin de cât unul singur dintre ei, fără ştirea celorlalţi. Şi s’au despărţit.
După. pu{ină vieme, poterile turceşti i*au prins pe hoţi şi i-au trimis la Sultanul ca să-i pedepsiască. Pe drum au murit doi dintre eî, aşa câ numai unul a fost întemniţai pe viafă în temniţa Stambu* lului. Acolo ho}ul a făcut cunoştinţă cu un alt Turc, care-şi făcea osânda pe o durată mai scurtă de timp şi care, din întâmplare, era fot din Dobrogea. Şi l-a întrebat dacă nu cumva are cunoştinfă des* pre un ghiol din Dobrogea, căruia îi zice Taşaul şi despre o insulă din el. Acela i*a răspuns că da. Atunci ho}ul cu comoara I*a în* demnat ca, de’ndată ce va scăpa din închisoare, să se ducă în acel ostrov şi să sape în cel mai mare mormânt, căci acolo e o comoară de lire turceşti şi s’o ia dânsul, căci el nu mai are nădejde s o mai vadă, ci*i vor putrezi ciolanele în temniţa aceasta.
Aşa s’a şi întâmplat. Turcul cel tânăr, după ce*şi ispăşi pe* deapsa, hăt mai spre bătrâneţe şi*a adus aminte la sărăcie de vorbele tâlharului din temniţă şi a venit în Dobrogea, tocmai în satul Palazul Mic; însă oricui istorisia această poveste, îi râdea în nas, făcându*l „bătrân nebun". Şi a plecat bătrânul fără ispravă iar la Stambul; iar comoara se zice că încă se află în insulă... îşi termină poves* • firea cu un zâmbet d l A. Călinescu, pensionar, fost revizor la Pes* cariile Statului, care ar fi stat de vorbă cu acest Turc în satul Palaz, dar de! i*a uitat numele de atunci.
Trânta lui Gavrilă.
Se zice că un Paşe făcea odată o nuntă mare la Tulcea. Era obiceiul la nunţile din „Turceasca“ (= Dobrogea) să se facă „peh* livănie" (= întreceri voiniceşti, lupte). La această pehlivănie un harap cât o namilă trântise o mulţime de alţi pehlivani renumiţi şi acum sta trufaş că n’are cu cine se mai măsura. Atunci un cioban, Ga* vrilă Coman, care haiducea prin Dobrogea şi era de pe la Răşinari, ceru voie Paşei să se trântească şi el cu harapul. Paşa îl învoi, căci îl cunoştea. Gavrilă se repezi spre pehlivan; dar acesta îi spuse să se ungă mai întâi şi el cu undelemn, c’aşa era obiceiul lor. S’a uns, aşa dar, şi Gavrilă şi când mi }i*l înşfăcă odată pe harap, măi tată, şi mi |i*l ridică în sus şi mi fi^l trânti în pământ, Doamne!, de a rămas pehlivanul încremenit pe loc. „Minteni" Gavrilă începu a*i
www.dacoromanica.ro
rage palme ca să*l irezească. S’a trezit harapul, dar de supărare mare umbla cu nişte prieteni ai lui să*l taie pe Gavrilă cu iataganele. Noroc de Paşa, care i»a zis:
— De ce te superi, bre, pehlivane ? Nu te gândeşti tu pe câţi i-ai trântit şi nici unul n’a umblat să te taie cu iataganul.
Vezi că harapului îi părea rău mai mult de palmele pe care le primise şi de galbenii Paşei, cari trecuseră în chimirul Jui Gavrilă.
Aşa erau obiceiurile pe atunci la nunţile turceşti în „Turceasca".
Mai târziu, când să moară bietul Gavrilă, tare mult s’a chinuit, căci îl umpluse viermii pentru blestemăţiile şi cruzimile lui, pe care le făcuse ca haiduc.
In tinereţea lui, acest Gavrilă era fecior voinic şi tare ambiţios. Pe când îşi făcea armata la Sibii, a svârlit pe fereastră pe un sergent de ai lui, care numai doar că glumise cu el, când l-a atins cu cureaua peste spate. Gavrilă, nici una nici două, l-a prins de turul pantalonilor şi Ua aruncat pe geam. Văzând apoi că a făcut moarte de om, şi-a luat arma cu el şi a trecut munţii în Ţara Românească, iar de acolo a trecut în „Turceasca", c’aşa=i ziceam noi Dobrogei. Aici, în Dobrogea, Gavrilă ajunsese spaima Mocanilor şi mai ales a Tătarilor, cu jafurile şi cruzimile sale. Se zice că nici glonţul nu se prindea de el. Doar prindea gloanţele în palmă şi le arunca înapoi spre ăia cari«l puşcau.
L^am cunoscut şi eu pe acest Gavrilă. Pe atunci aveam 12 ani şi mă aflam în Răşinari, când a venit la noi Gavrilă şM îndemna pe tata să meargă cu el în Turceasca, căci, spunea el, vrea să scoată o comoară de galbeni îngropată sub cişmeaua din Babadag. Tatăl meu nu s’a dus şi rău i=a mai părut, căci s’a auzit că un văcar ar fi dezgropata el mai apoi.
Culeasă dela moş Petre Licoi, de 76 ani, din Sibioara, jud. Constanta.

www.dacaromamca.ro
PROFESORUL ION BORCEA
FONDATORUL PRIMEI STAŢIUNI ZOOLOGICE MARITIME DIN ROMÂNIA (1879—1936)
In sara zilei de 30 Iulie a închis ochii pentru totdeauna, pe pământul Dobrogei, doborât fulgerător de o septicemie căpătata Ia masa lui de lucru, profesorul Ion Borcea dela Universitatea din Iaşi, fondatorul Staţiunii de Zoologie maritimă dela Agigea (jud. Constanţa).
Savantul ieşan, cunoscut în cercurile ştiinţifice din Apus prin numeroasele sale lucrări de Zoologie publicate în limba franceză, moare în vârstă de aproape 57 ani, în plină maturitate ştiinţifică şi în împrejurări atât de tragicecare ne fac să deplângem mai mult dispariţia sa.
Profesorul I. Borcea a văzut lumina zilei în satul Buhoci din judeţul Bacău, la 13 Ianuarie 1879.
Studiile secundare le-a făcut la Iaşi la Liceul Internat, ter* minându-le în anul 1897. După bacalaureat s’a înscris la facultatea de Ştiinţe din Iaşi, unde a avut ca profesori pe regretaţii P. Poni, Stravolca, Dr. L. Cosmovici şi pe dd. Paul Bujor, V. Bufureanu, Ălex. Popovfci, A. Obregia. In anul 1900 îşi ia licenţa în Ştiinţele Naturale cu d*I Prof. Paul Bujor dela care a primit iniţiarea în do* meniul Zoologiei.
înzestrat cu frumoase calităţi sufleteşti, perseverenţă, tenacitate şi o putere de muncă cum rar se întâlneşte, tânărul licenţiat, după un scurt stagiu în laboratorul profesorului P. Bujor, este trimis, ca bursier al fondului „Âdamachi", să*şi continue studiile la Paris. Aici el urmează cursurile ţinute la Sorbona de maeştri ca G. Bonnier,
E.	Haug, Yves Delages şi alţii.
După o muncă încordată pe patru ani în laboratorul marelui biologist Yves Delages, I. Borcea îşi trece, cu deosebit succes, în Decembrie 1905, doctoratul în Ştiinţe Naturale cu lucrarea : Re* cherches sur lc Systcme uro-genital des Elasmobranches, în care el aduce o contribuţie remarcabilă la studiul morfologiei aparatului renal dela vertebrate.
Despre aceasta lucrare — rămasă clasică — profesorul său şi preşedintele comisiunei de teză zice în raportul său: „Mr. Borcea
www.dacoromamca.ro
153
Profesorul Ion Borcea 18T9—1936
www.dacoromanica.ro
- 154 -
est arrive â resoudre dune faţon qui semble vraiment definitive la plupart des probletnes relaiifs â la quesiion abordee par lui.... C’est un travail qui resiera et dalera".
După obfinerea gradului de doctor şi in urma strălucitelot studii făcute la Paris, la Staţiunea biologică dela Roscoff şi Ia cea dela Banyuls-sur-Mer, I. Borcea se reîntoarce la Iaşi, unde Ia IZ Martie 1906 este numit conferenţiar de Zoologie. In anul 1909, el îşi susfine examenul de abilitare ca docent în specialitatea Zoologie, iar în ziua de 1 Aprilie 1912 este recomandat profesor titular de Zoologie la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi. Ca prolesor, nu numai că a ilustrat catedra sa timp de peste 35 ani, dar a contribuit Ia progresul ştiinţei româneşti, publicând numeroase studii asupra di* merselor grupe de animale care alcătuesc fauna terestră, de apă dulce sau marină a tării. Activitatea ştiinţifică din ultimii 3 ani se referăr mai cu samă, la studiile întreprinse de el asupra faunei Umanelor din Sudul Basarabiei, asupra faunei sistemului lagunar Razim şi’n special asupra faunei litorale a Mării Negre.
Încă înainte de fondarea Staţiunii de Zoologie marină dela Ăgigea, al cărei director a fost timp de peste 10 ani, profesorul Borcea era urmărit de problema faunei relicte din limanuri şi de problema provenienfii faunei M. Negre.
In special dela crearea acestei stafiuni, adică dela 1925 în* coace, el a întreprins o serie de exploraţii in M. Neagră şi, cu mij* loace mai mult decât modeste, a reuşit să colecteze un imens ma* terial faunistic, pe care n’a mai avut norocul să*I vadă studiat şi publicat.
Rezultatele acestor cercetări au fost consemnate în revista Annales Scienlifiques de l’Universife de Jassy, revistă care a ieşit până acum sub ‘îngrijirea sa şi pe care el o făcuse să pătrundă în cele mai îndepărtate centre ştiinţifice din lumea întreagă.
De asemeni o altă revistă ieşană, Revista Ştiinţifică „V. A damachi" a fost publicată la început sub direcţia profesorului Borce şi s’a bucurat până astăzi de colaborarea sa.
Ca om, profesorul Borcea era un caracter rectiliniu, un adversar implacabil al transactiilor şi, cu toate asperităţile aparente ale tem* peramenfului său, era un suflet bun, gata totdeauna a ajuta elemen* tele muncitoare. El însuşi un mare muncitor — care nu şi*a permis niciodată o clipă de răgaz — a înconjurat totdeauna manifestările de muncă ale numeroşilor săi elevi. Cu pereseverenfă şi cu tenacitate
4.	reuşit totdeauna să ducă la bun sfârşit tot ceiace inferprindea.
Lucrările sale au fost publicate în diverse periodice străine sau române printre care: Bulletin de la Societe zoologique de France, Archives de zoologie generale ei experimentale, Comptes rendus de l’Academie des Sciences (Paris), Comptes rendus de l’Academie des. Sciences de Roumanie, Bulletin de la Societe scieniifique et medk cale de l’Ouesi (Rennes), Academia Română, Publicaţiile fondului
www.dacoromamca.ro
155 -
„ V. Adamachi", Annales scientifiques dc l’Universite dc Jassy, Revista ştiinţifică „V. Adamachi", Archivio Zoologico italiano, etc.
Datorită meritelor sale, numeroase societăţi savante române şi străine l-au numărat printre membrii ei. Profesorul I. Borcea a fost membru fondator al Academiei de Ştiinfe din România, membru corespondent al Academiei Române, membru titular şi preşedinte de onoare al Societăţii Zoologice a Franţei, membru corespondent al Muzeului de Istorie Naturală din Paris, etc.
Erarbia socială a urcat-o până la treapta de ministru al in* strucfiei publice, în care calitate precum şi ca director al Muzeului de Istorie Naturală din Iaşi, a reuşii să înzestreze cu numeroase colecţiuni şi să reorganizeze acest muzeu.
Ca fondator şi director timp de peste 10 ani al Staţiunii de Zoologie marină dela Agigea, a reuşit să pue la îndemână cerce-tătorilor din ţară sau din străinătate, un institut chemat să joace un mare rol în viitor, precum şi o valoroasă colecţie de animale apar* ţinâncl faunei bentonice a Mării Negre.
Crearea acestei staţiuni constitue poate cel mai mare titlu de merit al profesorului Borcea. Staţiunea de Zoologie dela Agigea este, pentru ţara noastră şi pentru Universitatea din Iaşi, ceiace este, de pildă, Staţiunea biologică dela Roscoff pentru Franţa şi pentru Sorbona.
Lupta eroică pe care a dus*o el pentru menţinerea acestui aşezământ întemeiat de el dar ameninţat din toate părţile de va-1 urile vremilor în care trăim, trebue să fie un îndemn şi o pildă pentru urmaşii săi „singuri în stare — cum spune un naturalist, fost prieten al său— de a pune în valoare cu devotament şi pietate imensul material adunat acolo". Iar „păstrarea institutului în con* difiile în care a fost întemeiat — mai bine zis cu scopurile pentru care a fost creiat — şi continuarea activităţii lui prin elevii şi ur* maşii naturali ai fondatorului lui trebue să fie considerată ca testa* meniul ştiinţific al marelui dispărut".
Cariera ştiinţifică a profesorului Borcea se apropiase de punctul său culminant, când a fost atât de brusc curmată. Invitat de uni* versităţile franceze, anul trecut în luna Mai, profesorul Borcea a ţi* nut o serie de conferinţe asupra faunei Mărei Negre, asupra faunei de penetraţie din limanuri, asupra insectelor vătămătoare din Ro* mânia, la Sorbona, la Societatea Zoologică a Franţei, apoi la Uni* versităţile din Lyon, Grenoble, Marseille, Montpellier.
In şedinţa dela 26 Mai 1935, consiliul profesoral al Univer* sităţii din Montpellier ii decerne titlul de Doctor honoris causa, cin? stind prin aceasta munca încordată a unei vieţi de om şi totodată ţara întreagă.
Prin dispariţia atât de timpurie a profesorului Borcea, ştiinţa românească a pierdut pe unul dintre cei mai aleşi reprezentanţi ai-
www.dacoromamca.ro
- 156 —
ei; universitatea Mihăileana a pierdut un eminent profesor; (ara, pe unul din cei mai vrednici fii ai ei.
Profesorul Borcea a fost înmormântat la Racova, in judeţul Bacău, în ziua de 2 August, deplâns de tofi prietenii şi colegii săi, de săteqii din acea parte, de familia sa zdrobită de durere.
Şi astăzi octogenara sa mamă îl plânge pe al său fiu iubit.
LISTA CRONOLOGICĂ A LUCRĂRILOR PROFESORULUI I. BORCEA
1.	Sur la glande nidamentaire de l’oviducte des Elasmobranches, în
C. R. Acad. des Sciences, Paris, tome 138, pg. 99—101.
2.	Des differences de sfructure hysfologique el de secretion enfre Ie
rein anferieur et le rein posferieur chez Ies Elasmobranches mâles, în: C. R. Acad. des Sciences, Paris, t. 138, pg. 1342—1344. 2>. Sur le developpement du rein et de la glande de Leydig chez Ies Elasmobranches, în: C. R. Acad. des Sciences, Paris, t. 139, pg. 747-749.
4.	Sur un cas de conformation anormale de l’oviducfe droif chez une
petite Roussette: Scyllium canicula, în: Bull. Soc. Zoo/, de France, 1904, f. 29, pg. 138—140.
5.	Quelques observations sur une Epinoche: Gasferosteus aculeatus
L.	var. leiurus C. ef V. provenanf d’une riviere se deversant au fond de la baie Aber, preş du laborafoire de Roscoff, în: Bull. Soc. Zoo/, de France, 1904, f. 29, pg. 140—142.
6.	Quelques considerations sur l’apparcil urinaire des Elasmobranches,
în: Bull. Soc. Zoo/, de France, 1904, f. 29, pg. 143—148, 2 figuri.
7.	Sur Ies enfonnoirs segmenfaires du Cenfrina Salviani Risso, în:
Bull. Soc. scient. et medicale de l'Ouest. Rennes, f. 13, pg. 108-110.
8.	Note complementaire sur la morphologie du rein des Elasmobran-
ches, în: Bull. Soc. Zoo/, de France, 1904, f. 29, pg. 209—210.
9.	Sur quelques faits relatifs au developpement du rein des Elas-
mobranches, în: C. R. Acad. des Sciences, Paris, t. 140, pg. 672—674, 4 fig.
10.	Recherches sur le systeme uro-genital des Elasmobranches, în :
Ârchives de Zoo/, experim. et generale, 4-cme serie, f. 4, pg. 199-484, pl. XV—XVI, 103 fig.
11.	Sur Ies masses mesodermiques infermediaires et leurs derives
chez Ies Teleosteens, în: C. R. Acad. des Sciences, Paris, t. 149, pg. 637—640.
12.	Sur l’origine du coeur, des cellules vasculaires migratrices ef des
cellules pigmentaires chez Ies Teleosteens, în: C. R. Acad. des Sciences, Paris, t. 149, pg. 688—689.
13.	Locul Elasmobranchilor în clasa Peştilor, în : Volumul jubiliar
„P. Poni", 1906, pg. 27—38.
www.dacaromanica.ro
— 157 —
14.	Trichocephalus frichiurus L. în România, în: Bull. et Mem. Soc~
Med. Nat. Jassy, f, 25, pg. 9.
15.	Observations sur quelques Raies de la baie de Naples, in: An*
nales Scient. de I'Univ. de Jassy, f. 4, 1906, pg. 180—187.
16.	Observajiuni asupra câtorva specii de Raide din golful Napoli,
în: Publ. fond. „V. Adamachi", Acad. Rom., Nr. 20, 1906.
17.	Observafions sur la musculafure branchiosfegale des Teleosfeens,
în: Ann. Scient. Univ. Jassy, 1906, f. 4, pg. 203—225, 17 fig.
18.	Observatiuni asupra diferenţierii şi desvoltării branchiosfegale la
Teleosteeni, în: Publ. fond. „V. Adamachi" Acad. Rom., 1906, Nr. 19.
19.	Une observafion sur la măturile ef la parfurition chez le Prisfiu»
rus melanosfomus Bp., în: Ann. Scient. Univ. Jassy, 1908, t. 5, pg. 84—85.
20.	Maferiaux pour la faune des Aphides de Roumnnie, în : Ann.
Scient. Univ. Jassy, 1908, f. 5, pg. 166—210.
21.	Confribufiuni la catalogul Aphidelor din România, în: Publ.
fond. „V. Adamachi", Acad. Rom., 1908, Nr. 22.
22.	Confributiuni la catalogul Afidelor din România, în : Publ. fond.
„V. Adamachi", Acad. Rom., f. 4, Nr. 23.
23.	Quelques observations sur la circulafion embryonnaire chez-Jes
Teleosfeens, în: Bull. Soc. Zooî. de France, 1909, t. 34, pg. 189—191.
24.	Observafion sur la circulafion embryonnaire chez Ies Teleosfeens,
în: Ann. Scient. Univ. Jassy, 1909, f. 6, pg. 84—100, 9 fig.
25.	Sur Ies enfonnoirs segmenfaires de Nofidanus cinereus Gml., în:
Ann. Scient. Univ. Jassy, 1909, f. 6, pg. 101 — 103, 1 fig.
26.	Nofe sur Ies Crusfaces phyllopodes des environs de Jassy, în:
Ann. Scient. Univ. Jassy, 1909, f. 6, pg. 30—44, 7 fig.
27.	Rolul insecfelor predafoare şi parazite în agricultură, în : Rev. şt.
„V. Adamachi", 1910, f. 1, pg. 29—46.
28.	Despre naturalistul filosof Lamarck, în: Rev. st. „V. Adamachi",
1910, t. 1, pg. 65—87.
29.	Privire asupra progresului Zoologiei, în : Rev. şt. „ V. Adamachi",
1910, t. 1, pg. 213-227.
30.	Crusfaces Phyllopodes de Roumanie, in: Ann. Scient. Univ.
Jassy, 1911, f. 7, pg. 187—208, 11 fig.
31.	Zoocecidies de Roumanie, în: Ann. Sciens Univ. Jassy, 1911,
t. 7, pg. 209-210.
32.	Zooc£cidii din România, în: Publ. fond. „V. Adamachi", 1911,
t. 5, pg. 129—133, 75 fig., 19 pl.
33.	Deformations provoquees par Exobasidium rhododendri Cram.
sur Rhododendron myrfifolium Schof et Kofschky, în : And. Scient. Univ. Jassy, 1911, f. 7, pg. 209—210, 2 fig.
34.	Ideile cu privire la fixitatea şi variabilitafea. speciilor ; teoria mu*
fa|iilor, în: Rev. şt. „V. Adamachi", 1911, t. 2, pg. 136—151.
www.dacaromanica.ro
— 158 -
.35. Prima sociefale ştiinţifică din România: Societatea MedicoJstorico-Naturală din Iaşi şi Muzeul de Istorie Naturală, în : Rev. şt. „V. Adamachi“, 1911, t. 2, pg. 235—255.
36.	Supravieţuirea şi transplantarea organelor şi ţesuturilor animale,
în: Rev. şt. „V. Adamachi", 1913, t. 4, pg. 63 — 72.
37.	Nouvelle contribution â l’etude des Zoocecidies de Roumanie, în:
Ann. Scient. Univ. Jassy, 1914, t. 8, pg. 394—404.
38 Crustaces Phyllopodes de Roumanie, în: Ann. Scient. Univ. Jassy, 1914, t. 8, pg. 301—307, 6 fig.
39.	Glande cu secreţie internă, în: Rev. şt. »V. Adamachi“, 1914,
t. 5, pg. 23—41.
40.	Indication de quelques Copepodes parasites des poissons du delta
de Danube, în: Ann. Scient. Univ. Jassy, 1915, t. 9, pg. 243-244.
-41. Omida de câmp sau rusească: Loxostege (Phlyctenodes) sticli-calis, în: Foaia agricultorilor, 1919, an. 1, Nr. 5.
42.	Degats causes par Ies Bostrychides en Roumanie, în : Ann. Scient.
Univ. Jassy 1924, t. 12, pg. 221—260.
43.	Quelques remarques sur le Microlepidoptere Homoesoma nebu=
lella, în : Ann. Scient Univ. Jassy, 1925, f. 13, pg. 199—206.
44.	Faune survivante de type caspien dans Ies limans d’eau douce
de Roumanie (note preliminaire), în : Ann. Scient. Univ. Jassy, 1925, t. 13, pg. 207—223, 8 fig.
45.	Observations sur la faune des lacs Razelm, în: Ann. Scient.
Univ. Jassy, 1925, t. 13, pg. 424—448, 2 fig.
46.	Quelques remarques sur Ies Adacnides et principalement sur Ies
Adacnides des lacs Razelm, în: Ann. Scient. Univ. Jassy,
1925,	t. 13, pg. 449-473, 7 pl.
47.	P. Poni, In: Ann. Scient. Univ. Jassy, 1926, t. 14, pg. 1—7,
2	portrete.
48.	Note sur Ies huîtres du lilloral roumain de la mer Noire, în*:
Ann. Scient. Univ. Jassy, 1926, 1. 14, pg. 111 — 128, 2 pl.
49.	Note sur Ies moules et sur Ies facies ou biocenoses â moules
de la region littorale roumaine de la mer Noire, în: Ann. Scient. Univ. Jassy, 1926, t. 14, pg. 129—139, 1 pl.,* 1 hartă,
50.	Note sur quelques crabes de rivage du littoral roumain et spe*
(cialement sur l’Eriphia spinifrons, în : Ann. Scient. Univ. Jassy,
1926,	t. 14, pg. 140-147, 1 pl.
51.	Donnees sommaires sur la faune de la mer Noire (littoral rou*
main), în: Ann. Scient. Univ. Jassy, 1926—7, t. 14, pg. 536-581.
52.	Organizarea serviciilor de Entomologie agricolă în Slalele-Unite,
în: Buletinul Agriculturii, 1927, an. 8, ser. 2, pg. 165—170.
53.	Nouvelies observations sur la faune coliere de la mer Noire, in:
Ann. Scient. Univ. Jassy, 1928—9, t. 15, pg. 286—298.
www.dacaramamca.ro
- 159 -
54.	Une observation sur la nature du cordon littoral de Lelea (Delta
du Danube), în: Ann. Scient. Univ. Jassy, 1928—9, 1. 15, pg. 299—301, 1 hartă.
55.	Maeotias inexpectata dans le liman de Razelm (Roumanie), în :
Ann. Scient. Univ. Jassy, 1928—9, t. 15, pg. 643—655, 8 fig.
56.	Observations sur Ies poissons migrateurs dans Ies eaux roumaines
de la mer Noire, în: Ann. Scient. Univ. Jassy, 1928—9, t. 15, pg. 656 — 750, 1 hartă.
57.	Fauna Mării Negre pe litoralul Dobrogei, în: Volumul festiv
închinat Dobrogei, 1928, pg. 107—113.
58.	Quelques elements de la faune de peneiration dans Ies eaux
douces sur le littoral roumain de la iner Noire, în: Ârchivio zoologico italiano, 1930, t. 16, pg. 661—662.
59.	Quelques considerations sur la faune de la mer Noire en face
du littoral roumain, în: Ârchivio zoologico italiano, 1930, t. 16, pg. 654—660.
60.	Faune des limans roumains en relation avec le probleme de
l’adaptation des etres marins â l’eau douce et donnees som* maires sur la faune de la mer Noire (littoral de Roumanie), în: X congr. Intern, de Zoo/., pg. 1447—1451.
•61. Rapports sur Ies insectes nuisibles â l’agriculture en Roumanie et Ies moyens employes pour Ies combattre, în : Ann. Scient. Univ. Jassy, 1930—1, t. 16. pg. 263—276.
62.	Ravages causes en Roumanie par la chenille russe (Loxostege
ou Phlyctenodes sticticalis L.). Ennemis naturels. Moyens â employer pour combattre ce fleau, (en collabor. avec M. P. Suster), în: Ann. Scient. Univ. Jassy, 1930—31, t. 16, pg. 277-278, 1 fig., 4 pl.
63.	Nouvelles contributions â l’etude de la faune benthonique dans
la mer Noire, preş du littoral roumain, în : Ann. Scient. Univ. Jassy, 1930—31, t. 16, pg. 655—750, 3 hărţi.
■64. Action du froid et du gel sur la faune tittorale de la mer Noire.
în: Ann. Scient. Univ. Jassy, 1930—31, t. 16, pg. 751—759, 65 Livoneca pontica nov. sp., Cymothoide părăsite des Âloses et des Sardines de la mer Noire, în: Ann. Scient. Univ. Jassy, 1931, t. 17, pg. 481-502, 3 pl.
66.	Nouvelles observations sur Ies migrations et sur la periode de
ponte des Poissons migrateurs de la mer Noire, în: Ann. Scient. Univ. Jassy, 1931, t. 17, pg. 503—564.
67.	Note preliminaire sur Ies Clupeides de la region littorale roumaine
de la mer Noire et des eaux interieures, în : Ann. Scient. Univ. Jassy, 1933, t. 19, pg. 382-390, 1 fig.
68.	Quelques considerations pour la mise en valeur pecheries ma-
rines du tittoral roumain, în: Ann. Scient. Univ. Jassy, 1933, t. 19, pg. 391-397.
www.dacaromamca.ro
- 160 -
69.	Addendas aux Communications anterieures, în: Ann. ScienL
Univ. Jassy, 1933, t. 19, pg. 398—401, 1 fig.
70.	Liste des animaux marins recoltes jusqu’â present dans la region
de la Station d’Agigea (mer Noire), în: Ann. Scient. Univ. Jassy, 1933, t. 19, pg. 401—407.
71.	Livoneca pontica nov. sp. Cymothoide părăsite des Aloses et
Sardines de la mer Noire, în: Bull. du Museum 1933, t. 5, 2-eme seric, Nr. 2, pg. 128—129.
72.	Donnees pour servir â la systematique et â la biologie des Mu*
gilides, formes de la mer Noire, littoral roumain, în : Ann. Scient. Univ. Jassy, 1933, t. 19. pg. 247—288, 18 fig.
73.	La Station Zoologique „R. Ferdinand 1“ d’Agigea, în : Ann.
Scient. Univ. Jassy, 1934, t. 19, pg. I—XV. 6 fotogr.
74.	R^vision systematique ct distribution geographique des Gobiidae
de la mer Noire et particulierement des eaux roumaines, în : Ann. Scient. Univ. Jassy, 1934, f. 19, pg. 1—231, 91 fig., 8 pl.
75.	Sur la presence du poisson soleil americain (Common Sunfish):
Eupomolis gibbosus linnaeus dans le bas*Danube, în: Ann. Scient. Univ. Jassy, 1934, t. 19, pg. 232—235, 1 fig.
76.	Condiţiile de viată şi faciesurile faunisfice în Marea Neagră, în:
Rev. st. „V. AdamachA, 1935, t. 21, pg. 84—92
77.	Fauna de penetraţie din Marea Neagră către ape de concentrare
deosebită, în: Rev. şt. „V. Adamachi", 1935, t. 21, pg. 181 — 188.
78.	Efude sur la Gibele: Carassius gibelio Bloch, în: Ann. ScienL
Univ. Jassy, 1935, t. 21, pg. 525—536, 3 fig.
79.	Les Clupeides de la region littorale roumaine de la mer Noire
et des eaux inferieures, în : Ann. Scient. Univ. Jassv, 1936, t. 22. pg. 306-344.
80.	Faune de penetration de la mer Noire dans les eaux de con*
centrafion differente, in : Revue scientifique, 1936, 74, Nr. 7, pg. 193 — 200, 2 hăr}i.
81.	Les resulfats de l’expedition de recherches dans la mer Noire
de 28 Aout—1 Sept. 1935, sous le haut patronage de S. M. le Roi Carol II, în: Ann. Scient. Univ. Jassy, 1936, f. 23,
pg. 1—26.
82. Une expedition de recherches dans la mer Noire sous le haut
patronage de S. M. le Roi Carol II, în : C. R. de 1'Acad. Sc. de Roumanie, 1936, t. 1, Nr. 1, pg. 23—26.
83.	Les Caspialoses de la mer Noire, în : C. R. de 1’Acad. Sc. de
Roumanie, 1936, t. 1, Nr. 1, pg. 26—28.
C. Motaş
Profesor la Universitatea din Iaşi

www.dacaromamca.ro
RECENZII
GEOMORFOLOGIA BULGARIEI RĂSĂRITENE
Literatura geologica şi morfologica a Bulgariei răsăritene s’a înbogă(if tn ul» fiinii ani cu câteva lucrări valoroase, care pot fi considerate ca Îndrumătoare şi pentru studiul mai aprofundat al regiunilor vecine, deci şi al Dobrogei meridionale. Cităm:
Johannes F. Gellcrf: Die Neogenbuchl von Vama unj ihre Umrandung, Leip/>g, 1929.
Johannes F. Gellert: Die Obertlăcbenges/altung des Balkans in Ostbulgarien, Leipzig 1933.
H.	Wilhelmy: Die morpbologischen Probleme der Neogenbuchl von Vama.
1932.
Vom rezuma după prima lucrare geologia regiunii; după a doua morfologia ei; iar după a treia, discuţia ridicată cu privire la vârsta nivelului de eroziune „Akri» kes“. La urma vom adaoga şi oare care observări ale noastre cu privire la platforma Dobrogei meridionale.
Ţinutul cercetat se cuprinde între granifa Bulgariei spre Dobrogea Ia N.; golful Burgas şi Mun|ii Strângea, la S.; Marea Neagră la E. şi un meridian ceva mai la W. de Novi»Pazar.
In aceasta regiune, Gellert distinge următoarele unită/i orografice:
I.	Balcanul tabular (Tafelbalkan), caracterizat prin straie crefacice şi ferfiare, aşternute aproape orizontal şi uşor diformate, formând podişuri, coaste, coline şi pante. El se divide în următoarele subunifa|i:
1.	Vamenska Pianina'), la NE, către Dobrogea.
2.	Regiunea carstica a colinelor din jurul lui Iaşi iepe, la WSW. platformei
Vama.
3. Provadijska Pianina 1 între Valea Provadiei şi Camcicul Mare, până la
4. Novoselska Pianina, )	depresiunea Sulfanlar la E.
5.	Avrenska Pianina, între lacurile Devnia, M. Neagră, Camcic şi depre» siunea Sulfanlar la W.
II.	Balcanii (Sfara Pianina), cuprinşi între V. Camcic ului la N. şi valea Hagidere şi Boazdere la S., cu înălţimi de 300—500 m. şi străpunşi la W. de valea transversala a râului Luda Kamcija. In această regiune se cuprinde : *)
*) Autorul menţionează în nota că denumirile de Vamenska PI. şi Novo» selska PI. sunt denumiri noua, date de el, în lipsa unor termeni băştinaşi. Pentru Vamenska PI. însă am avea denumirea mult mai potrivită de Dobrogea meridionala, care astfel n’ar mai fi numită după un oraş care stă în afară de această unitate oro» grafică.
.Analele Dobrogei', XVII.	H
www.dacaromamca.ro
- 162 —
1.	Ajtoska Pianina, la W.
2.	Kamcijska Pianina, la NE.
3.	Emine Balkan, la SE.
III.	Subbalcanii, formaţi din ;
7. Ceata/ Balkan la W: între Luda Kamcija şi Boazdere la N., şi Asmak' dere şi cursul superior al. r. Ajtoska la S.
2.	Burgaska Pianina, între r. Hagidere şi golful Burgas.
■ IV. Depresiunea subbalcanicâ, formată din:
1.	Basinul Âzmakdere, în reg. Karnobat.
2.	Basinul Ajlos, pe valea r. Ajtos.
3.	Reg. colinelor şi spinărilor joase de dealuri din spre golf. Burgas şi valea r. Mandra.
4.	Golful Burgas, cu cele 3 limane ale sale.
V. Strângea Pianina, la S., ca un mare masiv muntos.
Din punct de vedere stratigrafie, autorul distinge următoarele formaţiuni:
1.	Cretacicul. Acestei formaţiuni îi aparţin cele mai vechi strate cunoscute în Tegiune. Cretacicul inferior e format din calcare Valendisiene, marne Hauteriviene cu Belemnifi şi gresii, marne Barremiene şi calcare Urgoniene; iar cretacicul superior e format din gresii Cenomane, calcare şi marne cretoase, cu conglomerate bazate. Intre ambele diviziuni avem o lacună stratigrafica ce corespunde Gault'ului, aşa că creta' cicul superior stă discordant peste cel inferior.
II.	Eocenul. După cretacicul superior urmează iar o lacuna stratigrafica, care cuprinde Danianul, Paleocenul şi Eocenul inferior, aşa că Eocenul mediu, în trans' gresiunca sa, stă discordant peste cretacicul superior. Eocenul e format, în regiune, din calcare numulitice, marne felurite cu numuliti (probabil formaţiuni lagunare), gresii, breccii litorale şi calcar detritic, care arată apropierea tarmului Marii.
III.	In oligocen avem o importantă lacună stratigrafica în NE. Bulgariei. Este o epocă de denudare şi de creare de platforme ; de aceea miocenul sta discordant peste eocen.
IV.	Miocenul, cuprinde o stiva de strate în grosime de câteva sule de metri. Gellert distinge aci:
/. Miocenul inferior, format din marne deschise, sau brun închise, sau cenuşii ori dungate, fie nestratiRcatc, Re în plăci sau bancuri, pe care Zlatarski le pune în legătură cu argilele şistoase dela Cherci.
2.	Straiele de Ciocrac, depuse într’o mare pu|in adâncă, sunt formate din strate inferioare de Ciocrac (calcare oolitice şi nisipoase>cretoase ori tufoase, asemă» natoare cu cele sarmatice), şi strate superioare de Ciocrac (argile marnoase, nisipuri şi gresii, în parte cu stratificare încrucişată).
3.	Straiele cu Spaniodon, stând discordant, în regiunea Varnei, peste cele de Ciocrac, sunt formate din nisipuri, gresii şi marne brune cu multe fosile de Spaniodon.
4.	Peste straiele mai sus pomenite urmează discordant, în profilul dela Vama, o serie puternică de circa 100 m. de nisipuri grosolane şi prundişuri brune, sauroş' gălbui, mai ales quarfoase şi cu stratificare foarte încrucişată. Ici'colo apar petece
www.dacoromanica.ro
— 163 —
de marne şi in multe locuri cruste feruginoase. Totul arată nişte formaţiuni conţi* nentale fluviale•
5.	Sarmaticul, in fine, stă discordant peste depozitele fluviale anterioare, dela baza sa. Spre S. el s’a intins mai pu|in ca celelalte formaţiuni; in schimb a înaintat mai tare spre W, unde acopere, — sub(iindu«se şi devenind din ce in ce mai nisipos şi mai plin de prundişuri, — cretacicul superior şi calcarele Valendisiene. Sarmaticul constă din calcare nisipoase şi ooliiice şi mai pu|in din marne calcaroase argito»nisi» poase, care determină excelente orizonturi de izvoare. Fosile caracteristice; Mactra po» dolica şi Tapes. Gellert consideră sarmaticul ca fiind desvoltat sub un facies special euxinic, afirmare care, după Wilhelmy, nu se confirmă prin nici o dovadă, căci atât fosilele aflate în regiunea Varnei, cât şi cele din reg. Crimeii şi Caucasului, nu arată deosebiri importante de cele din basinul panonic, sau din regiunea Podoliei, Gali|iei • bri României, ceea ce dovedeşte că aceste basinuri aveau între ele o comunicare largă, ce permitea schimburi de faună. Menţionăm profilul sarmatic dela Klimentinovo (Ka» pakli) la grani)a română ; la baza, calcar în bancuri : 3—4 m.; deasupra urmeaza, circa 6 m., nisip calcaros alb; apoi 10—15 m. calcar în bancuri; deasupra 45—50 m . marnă calcaroasă ; apoi 5—10 m. bancuri de calcar cu mactra; în fine, deasupra, marnă calcaroasă. Calcarele formează cornişe şi pereţi; iar marnele, pante mai prelungi.
V.	Pliocenul e mai nesigur şi supus discuţiei. Gellert combate vârsta pliocenă data de Toula (pe harta geolog, a Balcan. de G.) unor prundişuri feruginoase, ce amintesc prundişurile de Belvedere, şi care se găsesc între Staro Orehovo şi Fin» dicli. Neagă, de asemenea, şi vârsta pliocenă a marnelor şi prundişurilor pe care G. Bonceff şi J. Radev le pomenesc la N. de Findikli'dere. Gellert le socoate drept formaţiuni fluviale miocene medii, dar şi el fără documentare. Mai găseşte pe o colină izolată, Bair Turnus, la N. de Bela, un conglomerat calcaros grosolan, stând discor» dani peste marnele miocene şi pe care»l presupune ptiocen. Tot ca pliocene consideră şi prundişurile (până la mărimea unui pepene) din Camdjska Pianina, unde se gă» sesc la aceeaşi înălţime ca şi’n Bair Turnus. Wilhelmy observă că toate depozitele menţionate mai sus ca pliocene, se găsesc la S. de valea larga a Camcicului. într’o regiune unde cele mai tinere sedimente sunt din miocenul mediu. In această regiune deundarea a început, prin urmare, după această epocă şi, deci, toate straiele de prun» dişuri au o vârsta dela miocenul mediu încoace. In N. Varnei, prundişurile fluviale stau sub Sarmatic şi peste stratele cu Spaniodon; dar în Camdjska Pianina, lipsind Sarmaticul, nu găsim un criteriu aşa de sigur pentru determinarea vârstei lor. Totuşi, trebuie să existe şi prundişuri pliocene.
VI.	Quaternarul joacă un rol neînsemnat în regiune. In văile mari, el e re» prezentat prin depozite de prundişuri şi mai ales de luturi (lehm) sau argile; apoi prin dunele dela )ărm. Loessul apare în câteva puncte numai. La Varna, pe malul de S. al lacului Devnia şi Ia Galata, Petrobok a găsit în numeroase profite diluviale luturi şi formaţiuni de cernoziom, în care se aflau fosile marine. Peste terasa litorală marină dela Varna, tăiată în depozite neogene, odihneşte un strat de drea 5 m. de argile şi luturi cenuşii, sau roşcate, cu intercalări de nisipuri fine şi mai ales concre» (iuni şi bancuri calcaroase, care amintesc quaternarul din falezele dela Burgas.
Din punct de vederere tectonic, Gellert stabileşte următoarele pentru întreaga regiune:
www.dacaromamca.ro
- 164 -
1.	Cretacicul inferior este slab cutat în epoca, cretacicului mijlociu. Urmează transgresiunea cretacicului superior.
2.	Placa cretacicului superior sufere o slabă încovoiere, după care urmează transgresiunea eocenului mediu.
3.	încovoiere slabă a Balcanului tabular şi cutarea principala a Balcanulur încreţii şi a Batcanului de fliş, in eocen şi oligocen.
4.	Mişcări tectonice, care determină formarea golfului Vama şi Bazargic, apoi văluriri uşoare ale miocenului şi dislocări la marginea de S. a golfului Vama. Trans» gresiunea orizonturilor miocene.
5.	Mişcări tinere, ce determină formarea reliefului actual, unite cu formarea de fracturi şi sloiuri, precum şi cu disL'cari şi lunecări la coasiă, în mio-pliocen.
Din toate unităţile orografice descrise, vom insista aci, în rezumatul nostru, mai ales asupra regiunii colinelor din (mutul Iasitepe şi asupra podişului dc la N. de Vama.
A) In regiunea Iasitepe (calcare Valendisiene), straiele sunt slab valurile. La W, E. şi S. ele intră sub depozite mai nouă si cad mai repede în aceste direcţii. Panta straielor între Coslugea şi Devnia coincide cu prelungirea spre N. a zonei de dislocare dintre Avrenska PI. ş\ Provadijska PI. şi poate că şi marginea de W. a regiunii (între Turc-Arnautlar şi Engechioi) să stea în legătură cu o dislocare dea' lungul văii Provadiei. In general, calcarele valendisiene dela Iasitepe—,cu pantele lor mai repezi spre W, E. şi S. şi cu căderea stinsă spre N. sub podişul Delior*-manului —, formează creştetul unei bolfi anticlinale, care avu o mare influentă asupra felului de sedimentare a straielor geologice mai târzii. Spre W şi SW. ele*s acoperite de orizonturile cretacicului inferior (Hauterive, Barreme, Urgon), pe când spre E. şi SE tansgredează peste ele cretacicul superior, eocenul şi alte formaţiuni mai nouă. La S de această unitate orografică se întinde ca o albie sinclinala Provadijska PI. WNW-ESE, făcând tranziţia spre Balcani.
B. Podişul Dobrogei Meridionale (= Varnenska PI.) e o regiune tabulara, uşor aplecată spre Mare.
Cretacicul superior (grosimea la Taptic de circa 200 m.) e o placa ce cade slab spre NE, iar capetele straielor sale formează pantele. abrupte din spre W ale podişului, în fata cărora eroziunea a izolat câ)iva martori ce apar în chip de coline.
In discordanta se aştern deasupra straiele eocenc, (mai ales gresiile dc Diki» litaş), care la Gebege (lângă	lacul Devnia de sus) au o	grosime de circa 250	m. şi
cad în pantă spre E şi SE,	pe când la E de Coslugea	cad spre NE.
In mare discordantă se aştern deasupra stratele miocenului inferior, groase de circa 150 m. între Siunbei şi Mahle Gevrecler şi cu cădere generala spre E.
Mai spre E, .se’ntind	deasupra straiele de Ciocrac, cu o grosime de	circa 100
m. la Agemler şi Ingechioi.	La Vama ele au fost găsite	până la. —206 m.,	de	unde
rezultă o importantă cădere a straielor spre Mare.
Discordant peste straiele de Ciocrac vin cele cu Spaniodon, în grosime de circa 100 m, şi cu o aplecare generală spre NE. Intre Ruslar şi Eleci însă gresiile cu Spaniodon cad spre podiş cu 300 I
Discordant deasupra urmează nisipurile şi prundişurile fluviale praesarmafice, cu o grosime de circa 100 m. la Golema Franga şi cu o aplecare generală spre NE.
www.dacaramamca.ro
- 165 —
In fine, discordant peste aceste depozite fluviale, urmează deasupra placa sar* inalica, cu o înclinare generală spre NE. Baza Sarmaticului la Siunbei e la 320— 330 m., iar la Ciimentinovo (Capadi), lângă graniţa română, se află la 120 m. In aceeaşi direcţie şi grosimea etajului creşte dela 80 la 200 m.
Dislocări în această placă nu se văd decât spre Mare, unde placa se sparge în sloiuri peste depozitele de nisip şi prundiş praesarmatic, aşa că straiele capătă aci ■o aplecare spre N., N W. Unele dislocări au cauze exogene, dar altele pot fi tectonice adânci. Dislocări frumoase se pot vedea în văile din spre graniţa româna şi la coasta, între graniţă şi Chestrici; iar între Chestrici şi Euxinograd, în făgaşuri, se pot urmări 4—5 asemenea dislocări. La Trakata, în apropiere de Euxinograd, peste marnele cu Spaniodon ce formează faleza de circa 100 m., se văd, la 110 m., nisipuri miocene superioare, iar la 180 m., calcar oolitic sarmatic foarte dislocat, în timp ce baza plăcii sarma/ice nedislocate e la 250 m. Sloiurile sarmatice aplecate au aci o pantă de 30° spre NW ! Alte sloiuri, căzute de sus la 150 m., au pante spre NE şi SSE. Dis* (ocările acestea creează vre»o 4 trepte. Zona dislocată dintre marginea podişului şi Mare are o lărgime de circa 4 km. la Chestrici; de 2 km. mai la N., unde se vede ■o răvăşală sălbatică de sloiuri; de 1 km. aproape de graniţa română, unde sloiurile sarmatice chiar se încalecă ; iar de aci zona se îngustează tot mai mult până la Balcic* Mai la E. ea dispare şi podişul cade în faleză. Cauza este că straiele mobile de sub sarmatic întră sub nivelul Mării.
Autorul mai cercetează şi o serie de linii de dislocare la S. de valea Pro» vadiei, până la golful Burgas. Asupra lor însă trimitem pe cititor la textul şi la har* file ce însoţesc studiile lui Gellert.
In ceea ce priveşte vârsta dislocărilor tectonic?, autorul o pune în mio*pliocen, eu termenul final în pliocenul nou.
Din punct de vedere morfologic, autorul distinge în regiunea studiată două soiuri de suprafeţe : structurale şi de eroziune.
I.	Prin suprafeţe structurale Gellert în|elege numai acele suprafeţe, care sunt determinate în toată întinderea lor de unul şi acelaş strat rezistent; iar muchii struc* turale (Strukturkanten) sunt capetele rocelor rezistente scoase în evidentă prin ero* ziune. Ambele forme sunt foarte răspândite în platforma prebalcanică (în Balcani sunt reduse) şi apar la marginea de W. a podişului dela N. de Vama şi a podişului Avrenska PI.; apoi înconjoară Provadijska PI. aproape de jur împrejur, determinând în interior un soiu de albie, în care se află basinul râului Ana*dere. Mai apar şi la marginea Deliormanului şi ’n regiunea Şumlei.
II. Platformele de eroziune ar corespunde cu suprafeţele piemontane ale lui W. Penck şi nu sunt de cât adaptări ale formelor la o bază de eroziune în timpul epocilor de pauză în evoluţia morfotectonică a regiunii. Agenţii cari le*au creai sunt: denudarea, eroziunea laterală, abraziunea marină. La terasele fluviale sau marine se 'ntâmplă uneori că, prin denudare, ele ajung de se confundă, formând un singur nivel ;n pantă slabă ; de aceea autorul cuprinde terasele marine dela Varna într’un singur plan : nivelul Vama, sau nivelul teraselor.
Gellert dis'inge următoarele 7 niveluri de eroziune, etajate de sus în jos:
1. Nivelul Superior, R. VI, la circa 600 m. altitudine absolută. El formează o platformă continuă spre Kotel şi Balcanii centrali, iar în regiunea cercetată oferă numai martori locali în roce tari (cometuri, monadnocks), după cari sar putea reconstitui.
www.dacoromamca.ro
- 166 -
2.	Nivelul Âkrikes, R. V, la circa 300— 400 m., formând nivelul principal în Balcanii răsăriteni. El cuprinde suprafeţe mari între Dobrogea şi Strângea.
3.	Nivelul Gerdeme, R. IV, la circa 180, 220, 240 m., cu caracter schim*-băior: în regiunea platf. Âkrikes apare numai ca niveluri de terase sau prispe dea' lungul văilor şi pantelor muntoase, pe când în Avrenska PI., Burgaska PI. şi în Camcljska PI. formează platforme.
4.	Nivelul Keremitlik, R III, la circa 100—150 m. Lipseşte aproape cu totul în Balcanii propriu zişi, unde apare doar ca prispe în văile mari sau sub povârnişuri; dar în platforma prebalcanică (Avrenska PI. şi Kamcijska PI. de E.) formează spi' nări netede între văi. La S. de Balcani îi aparţin basinurile şi suprafeţele joase şi întinse, ce despart înălţimile.
5.	Nivelul Aptarazak, R. II, la circa 60 —80 m., apare şi mai jos, în reg. lac. Devnia şi a râului Provadia; apoi în văile Ana'Dere şi Camcic spre Mare; în fine, la ţărmul Mării (redus) şi la N. şi W. de golful Burgas.
6.	Nivelul Varna, sau al teraselor, R. I, la circa 20—40 m„ compus din terase etajate, care pe alocuri se disting clar unele de altele prin margini povârniie,. mai ales la ţărmul Mării, dar în alte păr)i trec pe nesimţite una în alia, formând o singură suprafaţă în pantă. Acest nivel apare mai bine desvoltat pe partea dc N. a văii Provadia, dela Sulianlar la Vama, dar mai ales în jurul golf. Burgas şi al li' manelor sale şi prea puţin, ca o făşie îngustă şi întreruptă, la malul Marii, între Varna şi Cap. Emineh.
7.	Nivelul recent, RO, sculptat şi el până la anume adâncime sub suprafaţa sa. In această epocă s’au născut albiile actualelor limane, scrie Gellert. Aceste albii-se continuă şi sub Mare, în golful Vama şi Burgas, până pe la isobatha de 30 m. Ele au fost roase înir’o scurtă perioadă, când nivelul de bază era mai coborât ca azi.
Vârsta platformelor.
In jurul vârstei platformelor, şi în special a nivelului Âkrikes, s’a ivit o mică discujie. După Gellert, sub straiele sarmaiicului inferior din podişul Dobrogei meri' dionale (Varnenska PI.) există o suprafaţă de peneplene fosilă, care se întinde şi spre W. şi SW., către munte, în nivelul Âkrikes. In timpul transgresiunii sarmaiice,. partea acoperită de Mare a fost înmormântată sub sedimente, pecând cealaltă a con* tinuat să evolueze ca peneplene, exiinzându'se spre munte în chipul unei suprafeţe piemoniane. Odată cu regresiunea sarmaiică peneplenea aceasta se’ntinde şi peste straiele Sarmaiicului inferior dela N. de Varna, pe care le tare sub un unghiu foarte ascufit. Aşa că, pe când în podişul Dobrogei meridionale (Varnenska PI.) avem 2 suprafeţe de nivelare: una la baza Sarmaiicului (deci de vârstă praesarmaiică) şi alta peste Sarmaiic (deci postsarmatică inferioară), — în regiunea din W. şi SW., către munte; avem o singură suprafaţă corespunzătoare celor două de mai sus, a cărei vârstă ar fi din praesarmatic până după Sarmaticul inferior. Această disonantă a fost observată de Gellert la 1929 şi a fost explicată cum s’a arătat mai sus.
împotriva acestei interpretări se ridică Wilhelmy la 1932. După el, peneplenea dela baza Sarmaiicului inferior din Varnenska PI. şi'ar avea. corespondentul într’un nivel superior spre munte ; pe când peneplenea de peste sarmaticul inferior dela N. de Vama şi«ar avea corespondentul în nivelul următor, Âkrikes, de sub munte şi care, prin urmare, ar avea o vârstă postsarmatică inferioară, poate chiar pontică.
Avem, aşa dar, aci cazul a două suprafeţe inversate: cea inferioară din spre
www.dacoromamca.ro
— 167 —
Mare (dela baza Sarmaticului) se continuă cu cea superioară spre munte (nivelul su» perior)iar cea superioară din spre Mare (dela suprafaţa podişului din N. Varnei) se continuă cu cea inferioară (Akrikes) din spre munte (Sc'nachlelrelief).
In acest caz, scrie Gellert, marea extindere a nivelului Akrikes, in Bulgaria răsăriteană s’ar datora nu timpului îndelungat in care s’a formal, ci micii distanţări a nivelului postsarmatic inferior de nivelul praesarmatic.
Am avea, prin urmare, următoarea etajare cronologică a nivelurilor, după Gellert;
1- Nivelul superior; anterior sarmaticului inferior.
2.	Nivelul Akrikes: posterior sarmaticului inferior. (După Wilhelmy, poate pontic).
3,	Nivelul Gerdeme: poale pontic, după Gellert. împreună cu Gerdeme, pliocene, deoarece taie depo» zilele miocene, inclusiv Sarmalicul şi»s mai nouă ca nivelul Akrikes.
6.	Nivelul Vama, sau al teraselor, din quaternarul mediu (miiteldiluvial), de» terminat ca atare, pe cale paleontologică, de Peirobok, in 19251).
4.	Nivelul Keremitlik
5.	Nivelul Aptarazak
Tectonica platformelor.
Toate nivelurile pomenite de Gellert, afară de cel recent, nu se mai găsesc azi in aşezarea lor iniţială. Ele au căpătat o pantă mai mare intr’o direcţie sau alta, ba chiar au fost şi uşor vălurile. In scurt, se poate vorbi de o diformare a plat» formelor. Faptul că toate nivelurile se apleacă către Mare, şi anume din spre Bal» câni către N. E. (cele dela N.) şi către S- E. (cele dela S-),— ne arată că zona cen* * trală a Balcanilor de E. (cuprinsă între valea Camcicului la N. şi o paralelă ceva mai la S. de Burgas, la S.) este o zona de Înălţare. Hărţile date de Gellert la urma (Tafel VIU din studiul pe 1933 şi Tafel IV din cel pe 1929) evidenţiază în deajuns această morfotectonică. Pe aceste hărţi apar o serie de macroantidinale şi macrosin» clinale, fracturi şi falii, precum şi limitele între zona balcanică propriu zisă şi re» giunea cu o tectonică de sloiuri dela N. şi S.aşa că pe urma acestei tectonici, Emine Balkan ne apare ca o zonă boltită asimetric şi aplecată spre N. şi E.; Âitoska Pianina, de asemenea ca o zona boltită şi aplecată spre W., în timp ce spre E, către Emine Balkan, nivelul Gerdeme urcă până la 400 iar Akrikes până la 500m, oferindu-ne o zonă de culminare; Kamcijska PI. de E. arată iar o boltire, dar mai stinsă, a nivelului Gerdeme, cu martori din Akrikes şi cu o aplecare reped spre E., unde converge cu nivelul Keremitlik etc.
In Balcanul tabular dela N, nivelurile cad în general spre NE, cu pantă mai slabă. Cea mai slabă pantă o au aci nivelurile Keremitlik şi Vama, ceea ce conduce pe autor la afirmarea că, după formarea lor, înălţarea nu s’a mai făcut pe platforme, ci în bloc3), cu excepţia regiunii dela Camcicul inferior şi din basinul Sultanlar, unde convergenta spre SE şi E' a acestor niveluri arată mişcări mai re» cente. Nivelul Gerdeme’ se apleacă spre NE. şi E., aşa că la Predea are 300
*) J. Petrobok : 1) Problemes des depots quaternaires marins des environs de Vama Vesfniku stâiniho geol. ustavu C. S- R. 1925.— 2) De la stratigraphie et paleontologie du pleistocene preş Vama, Bull. intern. Sc. Boheme 1925.
*) Ceeace nu se verifică în reg. Dobrogei meridionale, unde avem o diformare a platformei, care vădeşte o răsturnare de profil în quaternar. Vezi studiul nostru .Pământul Dobrogei* din 1928.
www.dacoromanica.ro
- 168 -
în regiunea Iasi'tepe 240""; iar la N. de Vama, lângă Mare 200m. Nivelul Akri» kes arată o pantă şi mai evidentă: la W., Prowadijska PI. are 400 m ; la Kapakli, lângă granifa Dobrogei, circa 290m; la Balcic 200m.
La S. Balcanilor apare o zonă de scufundare şi deprimare de nivel pe la Keremitlik şi Diskotna; iar în reg. Boaz'dere şi Hagi'dere, nivelurile căpătă o in* făfişare asimetrică din cauza fracturii longitudinale dela S. de zona boltită în Aitoska PI. şi Emine Balkan. O boltire apare şi mai la S., în Ceatal Balkan şi Burgaska PI., care se apleacă şi se lă|eşte dela W. la E. şi e mărginită la S. şi E. de dis» locari. Intre basinul Aitos şi Azmak apare iaraşi o boltire, aceasta însă transver* sală. O ultimă boltire, dar slabă, se constată intre reg. Urumchioi şi Kamobat. In reg. Umanelor dela Burgas avem o deprimare a scoarţei (grosse Mulde). In fine, mai la S., munţii Strângea, ca şi Dobrogea de N., reprezintă o regiune de inăl|are, care încă nu e studiată.
V ăile.
După studiul platformelor, autorul trece la studiul râurilor şi văilor, care arti» cutează aceste platforme. Cu văile ce spinteca podişul Dobrogei meridionale şi se deschid în Dunăre şi Mare, Gellert nu se ocupă. Insă, cercetând văile Provadici, Ana-Dere, Devnia, Camcicul, Hagi'Dere, Aitoska, Azmak'Dere şi altele mai mici autorul conchide că reţeaua fluvială actuală a Bulgariei de E. se compune din frag' mente foarte eterogene după natura şi vârsta lor. In Balcanul tabular, văile moştenite s’au pastrat ca văi epigenetice şi se continuă ca vai subsequente şi văi tectonice dea' lungul unor linii de fractură, putându'Se urmări ca vechime până in mio'pliocen. — In Balcanul central de E. predomină văile tectonice, determinate de boltirile realizate aci, — în timp ce văile transversale, epigenetice şi antecedente, trădează sisteme fluviale mai vechi, ce se pot urmări de asemenea până în mio'pliocen. — Mai la S. de Balcani, în urma proceselor plioceno'quaternare, s’au produs schimbări, care nu permit o deplină siguranţă în reconstruirea vechilor văi. — Dela N. la S., autorul observă o progresivă tinerele a sistemelor fluviale.
Ţărmul.
Foarte interesante constatările lui Gellert asupra formelor dela ţărmul M. Negre. Ţărmul acesta a suferit în parte o evolufie independenta, iar în parte arata relaţii cu cauzele care au determinat sistemele de văi. El merge discordant fata de cutele mun' toase, — Intre Dobrogea şi Strângea (exclusiv) se disting 2 secţiuni în forma şi geneza ţărmului bulgăresc : 1) Ţărmul balcanic, de la Dobrogea până la Emine'Balkan şi 2) Golful Burgas.
I.	Ţărmul balcanic. Dela Ecrene la capul Emineh, ţărmul are o orientare N—S; iar de aici una E—W, paralel cu fractura sudică a lanţului Emine'Balkan. Ambele arată, după Wilser, relafiuni cu sistemul de dislocări ale sloiului Dobrogean, orientate identic. Gellert admite şi pentru orientarea N—S a ţărmului balcanic o dislocare, dealungul căreia aripa dinspre Mare s’a scufundat, deoarece linia ţărmului taie discordant toate zonele muntoase. La W de capul Emineh avem un ţărm con' cordant, determinat de o fractură cc ar continua fractura dela S. de Aitoska PI. şi Emine'Balkan. Vârsta faliei N'S ar fi mio'pliocenă ; pe când fractura E—W cvo» luează până în pliocenul superior, după terminarea nivelului Keremitlik, dacă nu şi Aptarazak.
www.dacarotnamca.ro
- 169 -
Ţărmul actual, la N. de Vama, stă incă aproape de vechea falie, după cum se vede din mersul concordant al ţărmului fa(ă de liniile de fractură dela marginea podişului dobrogean.
Golful Vama e considerat ca o continuare a văii de eroziune a Provadiei şi ţărmul său de N. stă discordant fa(ă de liniile de fractură mai sus pomenite. De aci spre S., (armul actual s’a deplasat spre W. prin abraziune fa(ă de falia care trebuie căutată în Mare.
In dreptul podişului Avrenska PI., văile se pot reconstitui spre E. până fa anume depărtare de (armul actual.
La S. de gura Camcicului vedem văi secţionate, carora le lipseşte cursul in* ferior (între V. Findikli şi Bela). Panair'dere se deschide azi în Mare în aceeaşi luncă, la 1 km spre N. de Cifte'dere. Valea Banja'dere e scurtată cu vreo 6—7 km., cu cât a dat (armul înapoi din pliocen până azi. După hărţile marine actuale nu putem distinge locul vechii falii din Mare din 2 motive: lipsa de sondagii dese şi nivelarea fundului Mării prin sedimentare.
La S. de Emine'Balkan, pe 2 3 din lungimea (armului, falia stă mai departe, în Mare; numai pela Monastirchioi şi Sv. Vlas, (armul ia contact cu falia care frece pe uscat.
Toată coasta descrisă până aci se termină cu faleze de abraziune, desenând băi pu(in adânci între capuri orientate spre SE., iar articularea ei are un caracter asimetric. La gurile văilor ea a fost regularizată prin perisipuri cu dune, prin care ies râurile difusiv la Mare. Numai Camcicul are o deschidere liberă la Mare.
II. Golful Burgas. Are un contur foarte articulat şi e mărginit de faleze şi (armuri joase, care numai indirect se pot pune în legătură cu fracturi tinere. Forma' (iunile ter|iare şi quatemare îi prelungesc geneza până în aceste epoci. Straiele reg. Burgas aparfin eocenului, miocenului, pliocenului şi quaternarului (atât cât sunt vizibile) şi odihnesc perste un fundament de andezite şi tufuri andezitice cu o suprafâjă foarte neregulata. Seria miocenă însă nu arată o succesiune complectă ca la Vama. Sar' maticul apare numai la N. golf. Burgas şi e format din calcare albe tari, nisipuri calcaroase (în parte cu stratificare încrucişată), marne gălbui în parte gipsoase, cu concre)iuni creioase, argile verzui etc. La Lidza apar şi prundişuri pestriţe şi albe feruginoase, pe care Toula Ie compară cu prundişurile de Belvedere. Ele se apleaca spre E. peste nisipuri, ca şi la Burgas. La Kajali se văd nisipuri galbene'aurii, încru' cişate şi prundişuri la circa 40 "» peste 0m, cu intercalări de marne şi cu fosile de Rhinoceros şi Monodus Rumelicus. A. Penck le socoate pontice, iar Gellert le con' sidera ca pliodene şi quatemare, în strânsă legătură cu distrugerea nivelului Apta» razak şi Vama. In aceste depozite sunt tăiate limanele, ca şi la Vama. Straiele fa« lezei dela Burgas seamănă cu cele din terasa Varnei (la cimitir), a căror vârstă Pe* trobok a siabilii'O în quatemarul mediu. — In ceea ce priveşte tectonica, straiele ter» (iare vechi cad spre SE cu 10°—15° (la Hogeamar) şi par a avea o aşezare în far» furie, corespunzătoare golf. Burgas. Transgresiv peste ele vine Sarmaticul, aplecat şi el spre mijlocul golfului şi foarte dislocat de mişcările ce au durat până la finele plio' cenului. Dislocările sunt şi în sensul unui paralel şi în sensul unui meridian, iar pe uscat sunt şi oblice: NW—SE. In axa golfului Burgas se observa o linie de stânci, ce despart golful pu(in adânc dela N. de cel adânc dela S., în timp ce pe uscat aripa scufundată este cea de N., ocupată de depozite pliocene şi quatemare. Intre aceasta linie de dislocare şi o a doua dela N. până lângă care se constată extensiunea golfului
www.dacaromanica.ro
— iro
miocen inferior şi mediu, precum şi golful sarmaiic, am avea pe uscat un şanţ tec* tonic., (Graben), mărginit de falii şi flexuri şi ocupai de sedimente mai tinere, în care s’a realizat nivelul „Vama”, care aci are cea mai mare extensiune. Autorul constată şi in reg. golf. Burgas un relief cu suprafeţe încrucişate (Schachtelrelief). — In ceea ce priveşte modelarea actuală a (armului golf. Burgas, Gellerf constată următoarele: Pe* ninsulele în chip de pinteni de la Mesemvria şi Achialo oglindesc bine condiţiile tec* tonice ale regiunii. Totuşi, în opoziţie cu coasta balcanică, coasta golf. Burgas arată şi o evolufie f. înaintată, independentă de tectonică şi datorită abraziunii Mării. Intre Sv. Vlas şi Cara»tepe avem un ţărm de scufundare regularizat prin abraziune: dovadă falezele, începutul scufundării şi formarea golfului datează din miocen şi se continuă şi azi. Cele 3 mari limane din jurul golfului (Atanas*chioi, Vaia*chioi şi Mandra), care nu sunt decât văi înecate geologiceşte recent, arata proporţiile şi durata scufundării, în timp ce la Varna, după formarea limanelor şi a luncilor recente, a urmat o nouă inălfare şi adâncire a văii. Perisipuri cu dune, prinse la capete de coaste stâncoase, închid limanele spre Mare, care, totuşi, uneori tot mai rupe perisipurile şi inundă hinterlandul. Sloiurile sarmaiice izolate dela Anhialo şi Mesemvria se leagă cu uscatul prin perisipuri, sau printr’o îngustă limbă de nisip, peste care trece drumul ce leagă oraşul cu continentul (la Mesemvria). La Sudul golf. Burgas, insule de andezit şr peninsule stâncoase cuprind între ele golfuri adânci, care dau dovadă de asemenea de o scufundare a coastei. Marea cu greu zideşte perisipuri, aşa că limanul Mandra încă nu este izolat complet de Mare. In această parte, spre SE. golfului, avem un (ărm cu rias. — Golful Burgas prezintă oarecare asemănări cu golful Varna: am* bele au fost funduri .de golfuri marine în miocenul inferior, mediu şi mai apoi în Sar* matic; ambele vădesc dislocări tinere. Totuşi, dela o vreme, evoluţia lor apucă dru» muri diferite. Perioada de dislocări încetează mai de vreme la Varna şi golful devine continent, anexându*se la Balcanul tabular, a cărui soartă o împărtăşeşte (aplecări, înălţări, erodări şi ingresiunea Mării în quaternarul nou); în timp ce golful Burgas îşi continuă evoluţia, suferind fracturi în tot cursul pliocenului şi scufundarea unei fâşii înguste din nivelul Aptarazak; sedimentarea aci se face în proporţii mult mai mari, iar ingresiunea Mării se continuă şi azi, cu mici întreruperi, evidenţiate prin terase de limane (Cvijid).
Concluzii.
După toate acestea, autorul se opreşte la o serie de concluzii asupra tectonice» Bulgariei răsăritene, dintre care desprindem următoarele constatări:
Intre morfotectonica şi tectonica straielor Bulgariei de 'E. există o strânsă re* lafie genetică. Concordanta aceasta caracterizează, după W. Penck, macrotectcnica lanţurilor tinere de mun|i. Balcanii răsăriteni reprezintă o regiune de cute largi în di* rec|ia sistemului de lanţuri muntoase mediteranee. Boliirile şi zonele sale morfotec* tonice deprimate nu sunt de cât largi şi mari antidinale şi sindinale (GroBsâttel şi GroBmulden). In N. şi S. de Balcani însă, Dobrogea şi M. Strângea au o structură stratigrafică şi morfotectonica de sloiuri, asemenea cu mun|ii mijlocii germani. Ele n’au fost cuprinse în largile cutări ale lanţului balcanic, d în structura şi formele suprafe|ii lor au evoluat după un stil propriu. Lan(ul balcanic, ca ramură nordică a lanţurilor mediteranee de munţi, se termină orb spre Mare, fără continuare, ceea ce nu e o raritate la ramurile asiatice ale lanţurilor mediteranee. Poate că numai zona eruptivă subbalcanica să aibă o continuare în Nordul Anatoliei. Pentru această ter*
www.dacoromamca.ro
171 —
minare oarbă a Balcanilor spre £., de vină ar fi sloiul Strângea. Toula şi Cvijii aur trasat bine limita între Balcanul cutat şi cel tabular. La N. limita porneşte dela gur» Camcicului peste Eschi*Giumaia spre Gorna Orehovifa; la S., ea trece pela picioarele de N. ale munţilor Strângea. Strânse între două masse vechi şi consolitate, macro*-cutarea balcanică nu s’a putut deşvolia liber, ci s’a limitat la îngustul canal dintre aceste masse, realizând in E. forme mediocre şi ierminându*se orb către Mare.
* Observări.
Valorosul studiu al lui Gellert1), cu toate criiicile ce i s’au adus şi cu toate desăvârşirile ce urmează a i se mai aduce ca ori şi cărei opere stiinfifîce, arată o bună şcoală geomorfologică şi umple o lacună simfită de cei ce se ocupă cu studiul împre*-jurimilor M. Negre, ca şi de cei cari s’au ocupai cu morfologia Dobrogei. Totodată el ne îndeamnă a ridica şi oarecare observajiuni:
1.	Autorul afirmă că nivelul Âkrikes (suprafaţa podişului dela N. de Varna, spre Dobrogea) taie straiele sarmaticului inferior sub un unghiu foarte ascufit şi, prin urmare, are <? vârsta posterioară sarmaticului inferior, („die Hochflăche der Varnenska PI., die in unmeCbar spiizem Winkel das untersarmat. schneidei, und daher postunter* sarmatisches Âlter besitzt“ p. 16?, 1933). Ar urma de aci că numai sarmaiicul in' ferior să fie reprezentat până la suprafaţa podişului dobrogean. In apropiere de Eu* xinograd, autorul dă baza plăcii sarmatice nedislocate la 25Cn> peste nivelul Mării. La Siun»bei baza Sarmaticului o dă la 320—330"1; la Climeniinovo (Capacli), lângă grani|a română, la 120m; iar grosimea etajului sarmaiic creşte, dela W. la E., dela 80 la 200m (p. 46—48, 1929). — Popescu Voiteşfi însă (în „Evoluţia geo* logico*paleogeografică a Pământului românesc, Cluj 1936, p. 124—125) vorbind des* pre profilul sarmaticului la Balcic, dă 4 orizonturi vizibile: Buglovianul (probabil) la bază peste iortonian ; deasupra VoIhynianul; apoi Basarabeanul şi, în fine, Cherso* nianul, deci toate etajele până la Sarmaiicul superior inclusiv. Rămâne ca geologii să se pună de acord. Orientându'ne însă după profilul lui Voiieşii, concluzia lui Gellert asupra vârstei nivelului Akrikes din podişul dela N. Varnei trebuie schimbată puţin : dela „post unier’sarmatisches Alter“ la *post ober’sarmatisches Âlter'; deci intrăm in meoiic şi pontic.
2.	Determinarea ca „posi*sarmaficăinferioară” (Gellert), sau „poate pontică* (Wil* helmy) a vârstei platformei în discuţie nu precizează mult, deşi celorlalte niveluri ce ur» mează spre valea Provadiei şi Devnei li se socoate o vârstă plioccnă. In acelaş timp, a considera întreaga suprafaţă a Dobrogei meridionale ca o singură suprafaţă, de o singură vârstă (nivelul Akrikes, post sarmatic inferior), — mi se pare o greşală.
Intr’un studiu publicai în 1928 („Pământul Dobrogei*, voi. festiv „Dobrogea*) scriam la pag. 49 următoarele :	,
„Faptul că depositele (lacustre) levantine acopere o margine aşa de largă a podişului dobrogean până la o înălţime de peste 100m, ne conduce spre două con*
*) I. F. Gellert a mai publicat: 1. Zur Morphologie des Balkangebiets. Bal*-kanforschung d- geolog. Insf. d. Universit. Leipzig II. Geolog. Rundschau 18. 192?, 164 ff. 2. Das Schachtelrelief von Belgrad. Balk. Forsch. efc. VI Zeifschr. f. Geo*-morph. 3, 1928, 295 ff. 3. Die bulgarischen Erdbeben im Friihjahr 1928. Nafur u. Muzeum efc. Frankfurt a. Main 1928, 55? ff. 4. Die eigenartigen Vervritterunas* Landschaftsformen des DikilitassSandsteines in Nordostbulgarien. Geol. Rund 23. 1932, p. 1?3—1?8.
www.dacoromamca.ro
- 172 -
-cluzii de o deosebită valoare pentru morfologia acestei provincii: a) că nivelul lacului levantin, care ocupa depresiunea Câmpiei Române si se întindea si peste o margine a podişului actual Dobrogean, este ultimul către care s’a făcut şi s’a terminat ero* ziunea peneplenei dobrogene, prea pu|in ridicată peste acest nivel şi în continuitate de profil cu el. Cu drept cuvânt, prin urmare, o putem numi peneplenea levantina, sau platforma inferioară, levantină; b) că actualele văi dobrogene, aşa de adânci în spre Dunăre, raportate la acest nivel de bază levantin, erau abia schifate în suprafaţa pe* neplenei, totuşi încătuşate în albiile lor şi că adâncirea lor eroică de peste 100m, care le«a dat pe alocurea caracterul unor ca/îoane, s’a petrecut în timpul înălţării epiroge* netice diluviale, mergând paralel cu adâncirea văii dunărene şi cu sculptarea teraselor acestui fluviu. Dacă aceste văi, îndreptate radiat către o linie din Barăgan, prin ur* mare către N., N W si W., n’ar fi fost fixate în albiile lor, atunci, în urma bombării largi a anticlinalului din Deliorman, — care a creat o noua panta până la axa văii Cara*su râurile şi*ar fi schimbat cursul lor în diluviu, consequent cu noua panta, către NE şi E şi s’ar fi varsat în Mare", etc.
Deci: o pleneplene terminata în levantin, cu văi pu|in adânci şi senile, ioiuş1 încătuşate, şi diformată in quaternar.
Când am redactat acest studiu, cercetările noastre nu depăşiseră graniţa româno* bulgară, spre S. şi W., după cum nici cercetările lui Gellert n’au depăşit aceasta granifă, ca să se întindă până în Dunăre. De aci lacune în ambele lucrări, care acum -se complectează.
Din analiza harţilor S. M. R. 1:100.000, noi am desprins oarecare suprafeţe slab etajate şi în continuă urcare spre cumpăna apelor, care se află în Bulgaria: şi de aceea am redactat vârstă platformei dobrogene meridionale sub forma, de sigur justă, că .nivelul lacului levantin... este ultimul către care s’a făcut şi s’a terminat denudarea peneplenei dobrogene". Şi de oarece platforma aceasta a devenit continent imediat după regresiunea sarmatică, este clar că nivelul levantin nu putea să fie unicul.
Intr’adevăr, dealungul Dunărei, între Rasova şi Rusciuc, avem o admirabilă erasă lacustra levantina, acoperită de loess şi dominând lunca fluviului la o altitu* -dine de peste 100 m. (vezi amănunte la Şt. Manolescu). Lărgimea ei maximă atinge 11 Km. Podişul dobrogean coboară, dela cumpăna apelor spre această terasă, în pantă uşoară ; Iar la marginea	sa, panta e mai	accentuată,	indicând un (ărm. Spre Sud plat*
-forma urcă continuu,	cu	slabe ruperi de	profil, pe care le trădează desimea şi rărimea
curbelor de nivel. Numai spre cumpăna apelor, în Bulgaria, se pot distinge suprafeţe mai înalte, despărţite de cele inferioare prin pante mai repezi. In Dobrogea de Sud însă, aceste suprafeţe înclinate spre Nord (către terasa levantină), slab distan(ate între ele şi mai ales legate prin pante prelupgi de racord, nu erau totuşi destul de eloquente pentru a îndemna la o delimitare precisă şi curagioasa a mai multor niveluri pliocene, aşa cum se poate face spre marele povârniş din spre Valea Devnei şi Provadiei şi -cum a şi făcut*o Gellert acolo.
Doi ani mai târziu, la 1930, geograful francez A. Nordon, ajunge la afirmarea categorică a vârstei levantine a platformei Dobrogei meridionale, fără însă a Lisa sa se în(eleaga din text	că	ar mai putea exista şi alte	suprafeţe mai vechi şi fără a
observa contrazicerea	în	care cădea, fa(ă	de criteriul	sau eustatic (scoarţa neclintită 1
numai nivelul marii a oscilat I), după care altitudini de 300 şi 400m trebuiau cu necesitate să fie mai vechi ca suprafaţa sa levantină ; sau contrazicerea în care cadea
www.dacaromamca.ro
- 173 -
când nega-categoric diformacea platformelor, care spre cumpăna apelor urcă până la 480™. Nordon scrie:
.Si l’on veut rende compte des observations faites plus hauf, faiblesse extreme du relief â la fin du Levantin et absence â peu preş totale d'erosion continentale normale, il faut supposer qu'au moment de l'exiindion du lac levantin Ies * sables quartzeux et leur correspondani lateral, Ies calcaires lacustres, s’elevaient jusqu’â la bordure du plateau ct passaient avec une transiiion graduelle aux depots îxclusivemenf cOntinentaux de la plateforme de 180—200m. En d’autres termes, cette surface represente, â son achevement, une plateforme d’erosion developpee en bordure du lac levantin* (Morphologie drobrogeenne. Melanges. Paris 1930, p. 30—31).
Cauza diferenţei de aspect morfologic între povârnişul prelung de N şi cel abrupt dela S- al acestei platforme, noi o găsim în primul rând în morfotectonica acestei platforme: atât spre N., în lungul Dunărei, spre Câmpia Română, cât şi spre S., către valea lacurilor Devna şi a Provadiei, sloiul Dobrogei meridionale e măr» ginit de linii de fractura, care au avut un rol important în evoluţia morfologică â regiunii. Către Dunăre sloiul sufere o scufundare continuă, deşi slabă, în pliocen, dovadă uşoara transgresiune a depozitelor levantine peste cele dacice şi a celor dacice peste cele pontice superioare din terasa levantină dunăreană (meoticul şi ponticul in» ferior lipsesc ca şi în SE. Câmpiei Române, datorită exondării de după Sarmatic); către valea Provadiei şi Vama însă, sloiul se in alfa mereu, cu pauze, începând dela finele sarmaticului până în quatemar, atingând azi, 1a cumpăna apelor, altitudini de peste 450111 şi însemnându»şi etapele de odihnă tectonică prin nivelurile de eroziune pe car» ni îe descrie Gellert. Era firesc ca pe povârnişul nordic — aşa de slab şi de prelung — aceste niveluri să nu fie scoase în evidentă cu atâta claritate (dată fiind şi roca permeabilă) ca în spre adânca vale a Devnei şi spre Varna.
In concluzie : vârsta platformei Dobrogei meridionale (Vamenska PI. la Gellert) nu e nici numai imediat posterioară sarmaticului inferior (Gellert), sau poate pontică (Wilhemy) şi nici numai levantină (Nordon), ci s’a modelat în lungul interval de timp dintre termenul ultim al regresiunii sarmatice şi finele levantinului, când începe şi spre Dunăre înălţarea quatemară şi adâncirea văilor în ca/ion. Prin urmare, plat* forma n ar cuprinde numai un singur nivel, „Akrikes“, ci Ie*ar cuprinde pe toate până la levantin, insa slab scoase in relief.
3.	Din cercetarea laturei dunărene am câştigat însă şi lin punct de reper pentru determinarea vârstei nivelurilor lui Gellet. Terasa levantina lacustră din lungul Dunărei actuale îşi are suprafaţa de sub loess la un nivel ceva superior altitudinei de I00m. Ea nu este o terasă de abraziune, ci una de acumulare lacustra, care ne apare clară ca o treaptă către malul dunărean, reprezentând un fund de lac, a cărui apă (nivelul de bază levantin) se afla la un nivel cu un oarecare număr de metri peste acest fund. Către Varna însă trebuie sari corespunda un nivel ceva mai înalt (nivel de eroziune normală şi nu de terasă de abraziune), dat fiindcă platforma Dobrogei meridionale în toi cursul pliocenului s*a înălţat în laturea ei de Sud, dar s’a scufundat spre Câm» pia Română, între ponticul superior şi finele levantinului. Am putea determina, deci, astfel vârsta nivelurilor:
www.dacaromamca.ro
- 174 -
J, Nivelul superior: praesarmatic. In Bulgaria, spre Balcani, vizibil la bu* prafa|ă, ca resturi de platformă. In Dobrogea Meridională e reprezentat prin pehe*-plenea fosilă îngropată sub stiva stratelor sarmaiice,
a 2. Nivelul Akrikes: imediat posterior regresiunii sarmaiice. Ia Dobrogea Me* ridională, ar cuprinde nivelurile inalle, rămase ca martori la cumpăna apelor, de la Circa 300 mv in sus, până la 480 m. Vârsta: dela regresiunea sarmatică, până la ponticul inferior, in care răstimp, terasa pliocenă dunăreană şi Câmpia Română vet cină, unde lipseşte meoticul şi ponticul inferior, erau exondate.
3.	Nivelul Gerdeme: probabil pontic superior şi dacic în Bulgaria.
4.	Nivelul Keremitlic.- la 100—150 m în Bulgaria, ar fi levantin. 7n Do* brogea Meridională, ambele aceste niveluri par a se contopi intr’o singura 'suprafaţă, de vârstă pontică superioară — dacică — levantină, in care răstimp racul pfiocen din Câmpia Română se găseşte in continuă, de şi slabă transgresiune peste plat» forma praebalcanică dunăreană.
5.	Nivelul Âptarazak, la circa 80 şi 60 m., ar fi mai curând quariernar Ve* chiu de cât levantin. Vârsta: Giinz şi Mindel.
6.	Nivelul Vama, la circa 40 şi 20 m., socotit la Varna ca „mittel diluviaJL“, după criteriul faunistic al lui Peirobok, ar fi, mai precis, quaternar nou : Riss şi ^7iirm L
7.	Albiile vechi ale râurilor, acoperite de aluviuni în văile fluviale şi Înecate in Mare, p? şelf, ai data din Wiirm II.
Motivul care ne face să afirmăm aceasta este următorul: Astăzi e£te o axiomă că, în perioadele glaciare, nivelul universal al Mărilor şi Oceanelor era scăzut cu un număr important de metri (cifrele rezultat? din calcule aproximative, variaza), din cauza evaporării apelor şi a imobilizării lor în imensele calote şi în gheţarii de pe glob. Pen* tru toate râurile de pe fa(a planetei, prin urmare, fazele glaciare reprez nta faze de eroziune către un nivel de bază mai adânc (afară de cazul când au intervenit mişcări, epirogenetice. negative); pe când fazele inlerglaciare reprezintă faze de înecarea văilor erodate şi de acumularea de sedimente (cu anumite excepţii (), din cauza Înălţării ni* velului universal al mărilor şi oceanelor în urma topirii gheţarilor şi a întoarcerii a» pelor la vatra lor. In epoca glaciară Wiirm II trebuie, prin urmare, să admitem că şi în regiunea considerată râurile şi*au ros văile până la fundul de rocă mamă, ca să*şi realizeze un profil de echilibru fa(ă de niveiul de bază scăzut al Marii; iar aceste văi, în epoca următoare, alluvială, au fost înecate spre guri şi apoi aluvionate. Văile de eroziune Wiirm II, aşa dar, trebuie să se afle sub nivelul Marii Negre, tocmai din motivul eustatic de natură climaterică pe care l*am pomenit mai sus, plus Ca au mai intervenit şi oarecare mişcări negative ale scoarfei, care au aplecat platformele-spre şi chiar sub mare.
4. In ceea ce priveşte diformarea nivelurilor după crearea lor, la identice con* duzii am ajuns şi noi în Dobrogea la 1928, ca şi Gellert în Bulgaria, ceea ce a fost categoric combătut de Nordon, potrivit criteriului să eustatic. Aşa s. ex., am afirmat o bombare a platformei Slavei spre obârşia râurilor care pornesc He acolo râdial spre W, S şi E (p. 63); Înclinări spre SE şi chiar ESE în celelalte platforme nor-*
www.dacoromamca.ro
— 175 -
dice (p. 50—61); în fine, o aplecare a platformei meridionale a Dobrogei către NE, care i*a dat înălţime către Dunăre şi a scufundata sub Mate, la răsărit, în quatemar.
'"Deosebirea între vederile noastre şi ale Iui Gellert constă în aceea că d*sa, începând dela nivelul Keremitlik încoace, nu mai admite decât o înălţare în bloc, pe când noi am găsit diformări, pe sloiuri, până la sfârşitul quaternarului şi probabil că şi astăzi aceste diformări epirogenetice neegale şi de sens diferit se continuă. Faptul că depo* zitele terasei levantine dela Dunăre sunt vălurile (Macovei) şi că se află la un nivel de peste 100m absolut, în timp ce (armul levantin al Mării Negre se află undeva, departe, spre răsărit de actualul ţărm, la o oarecare adâncime importantă sub nivelul Mării, este o dovadă irecuzabilă de mişcări proprii platformei dobrogene meridionale în quaternar. O sumă de alte dovezi, aduse de noi în altă parte şi asupra cărora nu mai revenim, ne arată mişcări pe verticală de sensuri opuse, într’o parte sau în alta a aceleiaşi unităţi morfologice, şi anume în quaternar. Nici nu se putea altfel, când toate regiunile din jurul Mării Negre sufăr schimbări importante în această epocă : se crează depresiuni subcarpatice ; câmpia română răsăriteană se scufundă ; podişul Covurluiului se diformează ; terasele Bârladului (lacustre) se apleacă; Dobrogea de N. are mişcări complicate; ţărmul Crimeii şi al Azovului se înaltă in ritm şi măsura ne* egala ; regiunea Cubanului inferior se scufundă; coasta Anatoliei se înaltă; podişul Dobrogei se răstoarnă, ceea ce se vede din disonanta între direcţia văilor şi panta inversă a platformei sarmaiico'levantine; platforma Traco'biiinică arata şi ea mişcări ceri sunt proprii etc. etc. Şi însuşi Gellert afirmă mişcări verticale recente, de semn contrar, in golful Varna şi Burgas.
Valorosul studiu al Iui Gellert, abstracţie făcând de lacunele sale, care se pot completa, rămâne totuşi un model de monografie, care ne arată că, dacă se acumu* leaza un ştoc suficient de mare de observări pe teren, se poate ajunge la urmărirea evoluţiei geomorfologice a unei regiuni, aproape fără de lacune.
C. Brătescu
*
* *
W. J. Krokos şi W. G. Bondarciuc: Depozitele quaternare din NE Mării Azovului. (In „Zbimik pameati akademika P. A. Tutkovskago, Tom. 1, 1931, pg. 167 — 18?) Ruseşte, cu rezumat german.
Autorii dau rezultatele cercetărilor lor pe teren, făcute în vara anului 1929, în circumscripţia Taganrog—Mariupol şi în împtejurimile oraşului Jeisk, la (armul de Sud al coifului de NE al Mării Azovului.
I.	Dealungul (armului de NE al Mării Azovului există o terasa marină, care în regiunea Taganrogului are o lărgime de 0,5— 1 Km.; la West de gura limanului Mius, aproape de satul Wesselo— Wosnessenskoje se lărgeşte până la 10 Km., iar ia SW se îngustează din nou. Terasa aceasta se continuă şi pe ambele maluri ale limanului Mius, pe o lungime de 0,5—1 Km. dela gură în sus.
II.	Structura terasei.
a)	La baza terasei apare calcarul sarmatic (mediu ori superior,. neprecis).
b)	Deasupra vine terasa, formată din depozite argiIo*nisipoase (jos nisipuri, sus argile), cu Paludina diluviana, Corbicula fluminalis, Didacna trigonoides, Didacna pseudocrassa, Dreissensia rostriformis, Dr. polymorpha etc. Bogatul material paleon* tologic găsit în această terasă a fost studiat de Bondarciuc. După N. Sokolov, terasa dela Taganrog se caracterizează prin moluşte caspice: Cardium, Adacna, Dreiss.
www.dacoromanica.ro
- 176 -
rostrif.; pe când în nisipurile din malurile văii limanului Mius s'ar găsi numai o faună de apă dulce, cu Paludina, Unio, Planorbis. Totuşi, autorii noştri au găsit şi aci, pe lângă formele de apă dulce, încă şi Cardium caspic; de unde rezultă că valea limanului Mius este de o vârstă mai veche de cât o credea Sokolov, lti ceeace priveşte cumpăna apelor ce desparte limanul Mius de Mare, autorii o găsesc că face parte integranta din podiş şi nu constă din depozite cu Paludina diluviana, cum a' firmă Sokolov.
c)	Peste depozitele acestei terase urmează o serie de 3 loessuri despărţite prin 2 soluri fosile şi anume: 1. Primul orizont de loess are o grosime de 1.60—6.89 ni., sau în medie 4.60 m. 2. Urmează un orizont de sol fosil, cernoziom, în grosime de 0.90 m. 3. Sub el vine al do lea etaj de loess, cu o grosime de 1.60—7.30 m., sau în medie de 4.40 m. 4. Sub el urmează al doilea sol fosil, iot cernoziom, în grosime de 1.20—1.40 m., pe alocuri chiar de, 1.60—1.70 m. 5. Dcdcsupi se aşterne al treilea etaj de loess, cu o grosime de 1.20—5 m., sau în medie de 3.40 m.In etajul al doilea şi mai ales în al treilea s’au format eflorescente de săruri de mangan, prin acţiunea apelor de circulaţie subterană, din cauza cărora loessul a căpatat o nuan(ă rcşcaiă'brună, ceeace a indus în eroare pe Sokolov să creadă că partea inferioara a loessului ar fi un orizont special dc „argilă roşie»brună".
Vârsta loessurilor şi a terasei dela Taganrog.
Pentru autorii noştri, vaista glaciara (şi nu interglaciară, sau posfglaciara) a loessurilor este un adevar axiomatic. Ei se orientează după Soergcl (Loesse, Eis» zeiten u. Palaeolifhische Kulturen, Jena 1919), care, cercetând alternanta între loes» suri şi morenele diferitelor stadii ale ofensivei glaciare, precum şi structura pefrogra» fică a loessului şi fauna din e), a conchis că loessurile s’au depus în perioadele glaciare.
La 1925 Krokos stabileşte existenta a 4 etage in loessul Ucrainei, in conexiune cu cele 4 glacialii din E. Europei
Pentru epoca Wiirm, el constată existenta a 2 loessuri, despărţite printr'un orizont de sol fosil: deci Wiirm I, sol fosil, Wiirm II, solul actual. La aceasta con» statare l-a dus cercetarea raporturilor de stratificare ale culturii Aurignaciene târzii din terasa de pe malul stâng al râului Udaj, în satul Juravca, circ. Priluki, unde se vede ca resturile culturii aurignaciene de aci sunt acoperite de etajul Superior de loess, adecă Wiirm II; căci şi din cercetările lui Soergel rezultă că cultura Aurignaciană cade în epoca intermediară dintre Wiirm I şi Wiirm II.
La 1929 Krokos ajunge la constatarea că morena glaciafiei Niprului e aco» perită de 3 loessuri despărţite prin 2 soluri fosile. Deci în succesiune cronologica, am avea: Morena Niprului, Loessul Riss, Sol fosil, Loessul Wiirm I, Sol fosil şi cui» tură aurignaciană, Loessul Wiirm II şi, în fine, solul actual.
In consecinţă, făcând aplicarea acestor constatări şi la profilul terasei marine dela Taganrog, autorul stabileşte următoarea precizare de vârstă:
Solul actual Loessul Wiirm II Solul fosil (cernoziom)
Loessul Wiirm I Solul fosil (cernoziom)
Loessul Riss
Argilele şi nisipurile terasei marine cu fosile caspice.
Fază de eroziune Sarmaticul.
www.dacoramamca.ro
- 177 -
Concluzia : Terasa marina dela Taganrog, cu Paludina diluviana, Corbicula fluminalis etc., este de vârstă Mindcl-Riss. In această epocă apele din bazinul închis al M. Negre şi Azovului se aflau în legătură cu Marea Caspică. La finele epocei MindeLRiss, sau poate chiar la începutul epocei Riss, /armul Marei Âzovului s’a inaljaI iar terasa cu depozitele sale marine, ieşind din mare, primi în Riss şi Wiirm acoperişul orizonturilor de loess eolic. Astăzi suprafaţa acestei terase (la baza loes-sului Riss) se află la o altitudine de circa 9—10 m. peste nivelul actual al Mării (după eustatişti, terasa ar trebui să fie glaciară şi să se afle la 30—35 m.).
Reproducem aci şi profilul 5 dela pag. 170, pentru mai amanun|ită documen» tare. Acest profil a fost ridicat spre W. de Taganrog, vis*â* vis de plaja oraşului.
Metri
0.80 Cernoziom...................................................actual
6.00	Loess cu păpuşi	şi tuburi calcaroase (glaciar).........Wiirm II
0.80	Cernoziom fosil	(interglaciar)..........................W I—W II
4.00	Loess închis................................)
0.90	Loess cenuşiu cu ceva humus....J (glaciar) . Wiirm I
0.80	Loess închis cu	tuburi calcaroase	. ...	)
1.20	Cernoziom fosil	(interglaciar)..........................R—WI
1.40 Loess cenuşiu cu tuburi calcaroase..........................Riss
1.65 Nisip argilos ccnuşiu'verzm.................................
2.00	Nisip ccnuşiu'gălbui, cu intercalări feruginoasc şi cu Pa* ludine şi Dreissensii rau conservate. Straiele sunt oblice, aplecate 20° spre NW.
4.00 Loess alterat şi depozite caspice alterate.
1.00 Nisip litoral cu Cardium fltioni, odihnind peste calcarul sarmatic şi ridicându*se 1 m. peste nivelul Mării.
Aci suprafaja terasei marine de acumulare e la 8.65 m. peste nivelul Marii. In profilul 15 (p. 173) luat lângă stafia Novo-Mikolaivska (Budenivki), suprafaţa terasei e la 9.90 m.; iar în profilul 7 (p. 171), ridicat în apropiere de Poleakivki, loessul inferior odihneşte peste o suprafaţă de eroziune a terasei, care se afla Ia abia 2.75 m. peste nivelul Mării.
p. A. Pravoslavlev a aratat ca în două locuri pe suprafaţa slab erodata a cernoziomului actual din stepa vecină cu M. Azovului se afla un strat de lehm ni» sipos cu moluşte actuale din M. Azovului, de unde deduce că nu de mult a avut loc aci o transgresiune a Mării, urmată apoi de o regresiune.
Krokos şi Bondarciuc au cercetat ambele puncte pomenite de Pravoslavlev şi au constatat ca peste Cernoziomul actual se afla într’adcvăr un lehm, în parte cenu» şiu, dar cu humus şi cu resturi de cărbuni, cenuşe, (igle, cioburi de sticla şi alte fragmente de vase, precum şi, icUcolo, Cardium şi Dreissensia; asemenea resturi însă s’au găsit numai în satele de lângă Jarm şi lipsesc din părţile nelocuite; sunt, prin urmare, rămăşiţe culturale actuale. Dacă ar fi avut loc o transgresiune, cum spune Pravoslavlev, atunci urmele ei s’ar fi manifestat sub înfăţişarea unei fâşii de Jarm, iar cernoziomul ar arata urme de sahnificare, ceeace nu se observa. Dimpotrivă, coastele râpoase de lângă Mare şi surpările masselor de loess în lungul depozitelor argilo» nisipoase cu Paludina diluviana pledează pentru o scufundare recenta a regiunii fi*
.Analele Dobrogei", XVII.	^
Depozite
caspice
Mindel'Riss
www.dacoromamca.ro
- 1T8 -
lor a le S’ar mai putea menfiona că, în unele puncte, orizonturile inferioare de loess au ajuns sub nivelul M. Azovului şi al limanului Mius.
Am putea obiecta autorilor aci că prezenta loessului sub nivelul Marii nu e numai decât un argument categoric de scufundare tectonica a unui farm, căci ine* carea bazei loessului se poate explica toarte bine şi prin oscilările eustatice de na* tura climaterica ale nivelului Marii. In adevăr, în epoca glaciară Wiirm, nivelul uni* versal al Mărilor scăzuse, după unii cu circa 100 m., după alţii mai mult sau mai pufin, prin faptul evaporării apelor şi a imobilizării precipitărilor în calotele şi gheţarii imenşi ai epocii. In acest timp loessul care se depunea, putea să acopere desigur şi Suprafeţele de şelf de peste care se retrăsese Marea scăzută. In epoca următoare însă (Postwiirm), calotele şi gheţarii se topesc şi apele lor se reîntorc în Mări şi oceane, ridicându'le nivelul, aşa că loessul Wiirm a putut fi înecat în părţile sale joase, iar în falezele actuale (ca şi ’n Dobrogea) loessurile pot sta până la anumită înălţime sub nivelul Mării. Aceasta nu Înseamnă insa ca inecarea loessurilor n’ar putea avea şi o cauză tectonica. La terasa Taganrogului credem că dovada mişcărilor scoarţei tre* buie căutată mai degrabă în poziţia înclinată cu 20o spre NW (deci spre uscat, nu Spre Mare) a straielor nisipoase ale terasei marine, dacă nu cumva fenomenul acesta n’ar fi local şi explicabil într'altfel.
Nu e fără interes a pomeni aci şi al|i autori, cari s’au ocupat cu terasa ma* rină dela M. Azovului.
Cel dintâi Le Play menţionează la 1842 depozite de apă dulce în regiunea Taganrog („Explorations des terrains carboniferes du Donez. Paris 1842. Formation •d’eau douce de Taganrog").
La 1877 Th. Belt, a colecţionat o fauna importantă din aceste depozite şi a descris'O în „The Steppes of Southern Russia. Quart. Journ. of geology. Soc. 1877“.
La 1897 Sinzow, studiind fauna de apă dulce dela Taganrog, men|ioneaza în ea forma Paludina diluviana (în „O paleontologiceskom otnojenii novorossiiskih neogenovâh osadkov k plastam Avstro—Vengrii i Rumânii". Zapiski novoross. Obşt. Estestvoispâtatelei, XXI, Vâp. II, p. 1—20, Odesa 1897).
Intre anii 1903—1904 N. A. Sokolow a găsit în valea limanului Mius de* pozite cu Paludina diluviana şi ne vorbeşte de răspândirea mare a ei dealungul (ar* mului de N. al M. Azovului. A mai aflat aci şi Corbicula fluminalis, Dreissensia roslriformis. Dr. tenuissima, Dr. crassa, toate de tip caspic şi Cardium (Adacna plicata, Ad. laeviuscula, Didacna trigonoides). După Sokolow, aceste depozite ocupă o făşie lungă şi îngustă dealungul ţărmului de N. al M. Azovului; dar ocupa şi o parte din îngusta cumpănă a apelor dintre limanul Mius şi M. Azovului, fapt care nu se confirmă prin cercetările lui Krokos şi Bondarciuc. In valea limanului Mius, aceste depozite au caracterul de facies de apă dulce, cu Paludina, Unio, Dreissensia etc., scrie Sokolow. In Nordul limanului aceste depozite înaintează numai până la o treaptă formată din calcar pontic. Prin urmare ele reprezint^sedimentele unui basin cu apa salmastră, al cărui nivel n’ar fi fost mai sus ca 15 m. peste cct actual Peste aceste depozite urmează, scrie Sokolow, argila roşie*brună, care trece în sus pe ne* sim|ite în loess. Pe alocuri nisipurile terasei cu Paludina diluviana arata o suprafaţă de eroziune sub loess. In cecace priveşte vârsta acestor depozite, Sokolow o consi* dera ca aparţinând praeglacialului, primei glacialii nordice germane şi primului m* terglaciar. Argila roşie*brună o pune în paralela cu morena Niprului mijlociu; iar valea adânca a limanului Mius s’ar fi format după depunerea argilei roş*brune. Ne
www.dacoromamca.ro
- 179 -
Întrebăm care ar fi faptele doveditoare ? (N. A. Sokolow: K istorii pricernâmorskih stepei s konfa treficinogo perioda. Pocivovedenie VI, 2 p. 105—124 şi 3, p. 197— 220, S. Petersb. 1904).
La 1923, K. Lissizin scrie într’o noti|ă ca depozitele quaternâre din reg. Ta» ganrog—Mariupol arată 3 etaje de lehm gălbui'brun cu 2 orizonturi de sol fosil. Mai jos urmează un sol fosil, care acopere4 argila roşie»brună de peste depozitele argilo» nisipoase cu Paludina diluviana. Lissizin paralelizează insa greşii etajele de lehm cu perioadele interglaciare, iar solurile fosile cu perioadele glaciare, adică tocmai invers de cum trebuie. Terasa marină cu Paludina diluviana e socotită de acest autor ca aparţinând primei perioade interglaciare! (K. J. Lissiziti: Razrezâ posletreticinâh ot-lojcnii na prostransfve Taganrog—Mariupol. Isvest. Donskago politehn. Instit. v. Novocerkasske, VIII, p. 57—58, 1923).
La 1925 A. P. Pavlov paralelizează nisipurile cu Paludina diluviana delâ M. Azovului cu interglacialul Mindel*Riss. (A. P. Pavlov: Neogenovie i posletre» iicinie otlojenia Jujnoi i Vostocinoi Evropi. Memoir. geolog, otdelen. obşt. liubit. esfesfv. Antropol. i Etnogr. 5, p. 1 — 217, Moscova 1925).
La 1927 P. A. Pravoslavlev arata ca în partea de NE a M. Azovului, peste suprafafa slab erodată a cernoziomului contemporan se află un strat nu prea gros de lehm nisipos cu resturi de moluşte actuale, ceeace, după d»sa, ar fi o do» vada ca nu de mult a avut loc aci o transgresiune marina. Observaţia s‘a dovedit a fi greşită. (P. A. Pravoslavlev: Uslovia zalcgania posletreticinâh rakusnikow Azovs» kogo i Ciornogo morei. Trudi geolog. Muzeia Akad. Nauk. S. S. S. R. IV, p. 119 —195, Leningrad 1927—28).
La 1932 A. I. Moskwitin („Die Quartărablagerungen bei Taganrog“, în Ex» kursionfiihrer der zweiten intcrnationalen Konfcrenz, Leningrad 1932, p. 178—191) stabileşte următorul profil la coasta M. Azovului, începând de sus în jos: Solul ac» luai, loesslehmul Wiirm, solul fosil Riss»Wiirm, loesslehmul Riss, solul fosil Mindel» Riss ; in fine, nisipurile cu Paludine şi vechile nisipuri aluviale dela baza loessu» rilor, care ar data din Mindel, sau mai precis dela finele glaciafiei Mindel.
Unii autori au căutat să stabilească un paralelism între depozitele terasei dela Taganrog şi cele dela Tiraspol —Tighina de lângă Nistru.
Aşa s. ex. W. J. Krokos, studiind profilul dela Mălăeşti de lângă Tiraspol, a găsit aci 2 orizonturi de sol fosil şi 3 orizonturi de loess (deci: sol actual, loess Wiirm, sol fosil RW, loess Riss, sol fosil MR, loess Mindel) sub care urmează apoi nisipurile şi prundişurile terasei fluviale, care, în consecinţă, ar data din inter» glaciarul Giinz»Mindel, sau poate şi din glaciarul Giinz *). Cu toate acestea el nu
*) Paralele între dep. salmasfre dela Taganrog,‘pe baza faunistica, şi prundi» şurile terasei dela Tiraspol au mai făcut şi următorii 3 cercetători, stabilind vârsta celor două terase la inceputul quaternarului:
N. A. Sokolow în „Dar Mius»Liman und die Entstehung der Limane Sud» rufilands“. Zapiski Min, ob. 1900;
N. A. Grigorovici*Beresowsky în „Die Pliozăn» und Postpliozăn Ablage» rungen Siid»Bessarabiens“. Zapiski M. O. E. B. 28 p. 124, 1905; şi
IC. D. Laskarew în „Uebersichf der Quartărablagerungen von Noworossia". Zap. obşt. Selsk. Chos. Jujn. Ross. 88—89, H. I, p, 1—4b, Odesa 1919.
I. P. Chomenko însă, în „Ueber das Alter der sandig»Ablagerungen der Um* gegend von Tiraspol". Zapiski Noworos. obşt. I, 32, p. 18, 1908, — paralelizează nisipurile terasei dela Taganrog cu etajul dc Kujalnic, la care părere s’a asociat şi
www.dacaromamca.ro
- 180 -
renunţă a paraleliza terasa Tiraspol cu cea dela Taganrog. Mai târţiu insă Krokosi revine şi considerând primele 2 loessuri ca Wiirm II şi Wiirm I, precizează ca vârstă, atât pentru terasa fluviala dela Tiraspol, cât şi pentru cea marina dela Tar ganrog—Mariupol, epoca Mindel-Riss. (W. J. Krokos: Kurze Beschreibung der Quartăr*Ablagerungen der Ukraine. Bul. Soc. Naturalist Moscou, IV, p. 63—64, 1926).
Analogia perfecta dintre profilcle quaternare dela Tiraspol şi Taganrog se ve* rifică şi prin asemănările faunistice ale celor două terase, studiate de M. W. Pawlowa (Etudes sur l'histoire paleoniologique des ongules. Zapiski Akad. Nauk. VII, ser. XX, 1, p. 6, 1906) şi de .4. P. JPawlow (Die neogenen und posttertiăren Ablagerungen von Sud* und Ost*Europa. Mem. geol. obşt. liub. estcstv. V, 1925), care conchide că prundişurile dela Tiraspol ar data dela Începutul per. interglaciare Mindel-Riss, iar nisipurile cu Paludina diluviana dela Taganrog ar data dela finele aceluiaş Mindel-Riss.
C. Brătescu
*
* *
G. Vâlsan: Sur une plateforme littorale ai Roumanie. (în Bulet. Soc. geogr. LIV, 1935 pag. 19—31) articol comunicat la congresul internaţional de geografie din Paris, dar nepublicat acolo până in prezent. Problema pusă de autor, de altfel, e simpla şi noi am rezolvai*o mai demult, la 1928 (vezi „Dobrogea" voi. festiv 1928)) autorul insa n’o vede clar şi cade în greşeli regretabile.
Ce scrie autorul ? El arata ca „tot litoralul român al M. Negre prezintă ca* ractere de submersiune brusca şi recentă" ; de asemenea mai arata ca sunt „indicii de submersiune“ şi spre latura Dunărei, lucruri cunoscute de multa vreme şi la clari* ficarea cărora a contribuit in largă măsură şi G. M. Murgoci, înaintea autorilor pe care*i pomeneşte acest articol (pe unii fără nici un rost).
Sunt totuşi doua „porţiuni de litoraT (sic) în Dobrogea, scrie V., care au avut „mişcări pozitive proprii“ (sic): a) o porţiune e pe laturea Dunărei, la S. de valea Cara*Su, între Cema Vodă şi Silistra, unde „podişul arată o bombare chiar pe marginea Dunărei", iar panta lui cade spre M. Neagra, în timp ce văile merg în sens opus cu această pantă. Vârsta acestei răsturnări de profil ar fi „după formarea văilor",
b)	a doua porţiune cu mişcări pozitive (de sigur „proprii") este la Coasta de Argint care, din punct de vedere structural, e formata din „cra/e 6/aoc/ie marneuse en couches presque horizontales“ (sic). Suprafaţa podişului urca aci dela 60 m. peste nivelul Marii la capul Caliacra, până la 260 m. la frontiera dinspre Bulgaria ; deci 200 m. pe o lungime de 30 km. Jumatatea de E a coastei e o faleza verticală fără plaje ; dar dela Cavama spre W. — între ţărmul Marii şi buza superioara a podişului, se intercalează o suprafaţă largă până la 1 km., care se continuă până la Vama. O mare parte din aceasta suprafaţa e „diformată" (sic) prin lunecări de maluri de sus. „On a 1’impression" (deci numai impresia, nu şi siguranţa faptului evident) că blocuri imense se desfac din podiş şi „glissent" peste aceasta suprafaţa spre Mare. In multe locuri acest nivel „faliat“ şi dislocat, arătând cute, Încălecări şi şariajuri in miniatură (N. B !). Fără a conta (sic) cu posibilitatea unei linii de ruptură E—W., prelungită
W. W. Eogacew; iar A. N. Ândrusow în „Ucber das Alter der posttertiăren ma* rinen Terrassen der Kertsch*Halbinsel“. Iejegodnik po geol. i miner. Rossii, 1905,. p. 158., le paralelizează cu glaciala Riss.
www.dacaromamca.ro
- 181 -
spre W. prin valea Batova, — cum scrie autorul, — el considera «acest nivel ca o platformă litorala diformată de lunecări". Dovezile :
a)	Launay, CvijiC şi Qellert au găsit în împrejurimile Varnei depozite marine peste nivelul Mării.
b)	Nivelul pomenit se prezintă ca o bandă «aproape paralelă (sic) cu (armul şi are forma tipică de platformă, mai ales acolo unde nu se văd surpări (între Balcic şi Ecrene). ?vcelaş nivel există şi pe toate văile ce se deschid în Mare şi anume sub formă de terasă. Valea Batovei prezintă aceeaş terasă, largă de 1 Km., pe am' bele păr(i ale ei. Afara de Batova, toate celelalte văi sunt atârnate la nivelul acestei platforme, unde, când ajung, se adâncesc în ea (sic) şi fac repezişuri şi chiar cas' cade. „La rupture de pante ne se trouve par sur le bord superieur de la plateforme littorale, mais sur son bord inferieur*.
c)	Surpările tulbura profilul transversal al platformei, dar nu şi pe cel Ion» gitudinal.
d)	Panta platformei coboară normal dela 80 m în Valea Batovei, la 40 m la Acbunar; la 35 m la Balcic; la 15 m Ia Mihalbei; Ia circa 5 m la Cavama şi de aci dispare ; însă această platformă „oblică“ „pare" (sic) a cobora la E. de Ca* vama sub nivelul Mani. Şi autorul o racordcaza cu fundul de eroziune al văii Bo' lata de lângă capul Caliacra şi, mai departe, cu fundul de eroziune al limanului Şabla. «Toate acestea, m’au făcut sa conchid — declară satisfăcut de logica sa autorul — că acest nivel e o platformă litorala oblica*.
Să analizam pu(in.
I. Mai întâi, trecând cu vederea întrebuinţarea în mod impropriu a unor fer» meni ca „diformat", „litoral" ctc; folosirea unor expresii ca „ona fimpression", „se pare", care arată mai mult un tic în stil şi o desorientare decât o prudenta motivată ; unele contraziceri ca „o bandă aproape paralelă cu (armul* şi „o platformă oblica* ; precum şi ciudăţenia argumentării logice, — observăm că : a cita izolat porţiunea de mal Dunărean dintre Cernavoda şi Silistra şi porţiunea de litoral marin dintre Ca' liacra şi Vama, ca singurele „porţiuni de litoral* (sic) care arată mişcări pozitive şi încă „proprii", fara a pune în legătură fenomenul cu diformarca întregului podiş cuprins între Dunăre şi Marc, Carasu şi Provadia'Lom,— înseamnă a nu vedea fe' nomenu! în toată întregimea sa şi, tocmai din această cauză, a ajunge la o repre' zentarc falşe a lui. (Vezi studiul nostru din 1928). Nu există „o bombardare chiar pe marginea Dunărei", izolată la porţiunea menţionată şi proprie ci. Răsturnarea de profil a podişului nu s’a făcut în direcţia WE, cum arată autorul, ci este rezultatul aplecării spre NE. a podişului Dobrogean meridional, începând dela boltirea maxima a sloiului de dincolo de graniţa dobrogeană până la axa văii Carasu. pre' lungită în Mare cu valea submarină a Dunărei diluviale nouă (Wiirm II) din dreptul Constantei. Mai însamna a scăpa din vedere sensul pozitiv al mişcărilor scoar(ei, care a provocat nivelul etajat al platformelor dobrogene; crearea terasei levantine lacustre dunărene, astăzi aflatoarc la peste 100 m altitudine ; crearea de terase qua* ternare, mai ales pe laturca "vecină a Câmpiei Române ; în fine, adâncirea de vai quaternare, care toate sunt semnele unei mişcări pozitive ale scoarţei, dar nu numai pc cele două mici porţiuni men(ionate de autor, ci pe unităţi întregi morfologice. — Mai înseamnă a încurca lucrurile, a nu fi clar; căci de jur împrejurul Dobrogei avem dovezi şi de înălţări epirogenetice, dar şi de submersiuni, fie de origine eustatică cli' materică (după Wiirm II), fie de origine tectonică (flexura Voiteşti); şi chiar la
www.dacoramamca.ro
182 -
Coasta dc Argint, cea pomenită de autor ca „porţiune de litoral", unde se observă „mişcări pozitive proprii", avem, totuşi, dela Cavarna spţe E. o submersiune I Au'-' torul nici nu |inc scamă dc cronologia fenomenelor şi de proporţia lor, după loc, fără dc care nu se poate oferi o explicare întreagă şi convingătoare.
II) Ce e cq platforma litorală ? Dar mai Întâi ce e o platformă litorală ?—Este şeltul sa 14 fundul Mării, (]cla (arm până la izobaia d<5 aproximativ 200 m. Atunci,— prispa (fela Coasta de Argint („platfqrma oblică" a albiorului) să fie o margine de şeii ajunsă la inalfime in urma mişcărilor şcoarfei, cum afirmă autorul, sau este alt* ceva şi sar datora, nu abraziunii Mării, ci in primul rând structurii podişului do* brogeai1 in aceasta parte ? Şi la ce concluzii ajungem din cercetarea vârstei acestei forme <}e teren ?
După autor, Coasta de Argint ar fi formată din ,creta alba marnoasa in pături aproape orizontale“ (sic). Nici una nici alta I Straiele sunt înclinate dela W la E., iar structura este mult mai complicată. După Popcscu Voitcşti (Evoluţia geoL şi palţogeogr. a Pământ, rom. Cluj, 1935, p. 124—125), avem următoarea succe*-siune dq straie, dc jos in sus:
1)	La bază, 2—5m, marne argiloase*nisipoase, ccnuşii*vine(ii, care au o mare importanta hidrologică in rcgiuiţc, ele constituind stratul impermeabil la care se opresc apele subterane ale Dobrogei meridionale. Pe deasupra lor apar puternicele şi im* portantele izvoare dela Balcic.
2)	Deasupra vine un orizont nisipos*gresos, ce trece in sus la gresii calcar roase şi calcare marnoase oolitice cenuşii'alburii. Ar fi etajul sarmatic inferior, sau Volhynianul (după Voiteşti).
3)	Maj cjeasuPra vine un pachet de calcare organogene şi oolitice albe, bo» gate în Mactra, Tapcs etc., formând peretele abrupt al Coastei de Argint dela Capul Caliacra până la Ecrene- Ar fi etajul Sarmatic mijlociu, sau Basarabeanul (după Voitcşti),
4)	In fine, deasupra de tot, vin calcarele organogene, oolitice şi recifale, ce* nuşii-gălbui şi chiar roşcate la suprafaţă, care ar forma etajul sarmaticului superior, sau Chcrsonianul (după Voiteşti), în care apar 3 intercalări de calcare mai mar' ngase, ce dau naştere Ia 3 pânze de ape subterane■' la 7 m, |la 20^-25 m. şi la 50 m. Sarmaticul ar avea o grosime totală de circa 350m (după Gcllert c mult mai sutyirc) şi el apare vizibil în întregime peste nivelul Mării numai între Balcic Şi Ecrcne; căci de aci spre Caliacra straiele se apleacă spre Mare până la linia de flexura (să*i zicem: linia Voiteşti) Caliacra — Isaccea, — dela care spre E. toate formaţiunile cad spre Mare cu i°—5°; aşa că dela Suriuchioi spre N. şi loessul intra sub nivelul Mării !
Cu alte cuvinte, observăm că :
1)	Dela Ecrene pâpă la Caliacra, stiva de calcare organogene şi oolitice albe, care de pe Marea albastră se văd strălucind ca argintul, şi pe care Voiteşti le atri» buc Basarabeanului ( sarmat. mediu), formează o placa oblica dela WE, care la Balcic domina spatele oraşului in chipul unei faleze superioare, la Cavarna atinge cu baza nivelul Maiii, iar de aci spre Caliacra intră şi za, in parte, sub Mare, formând pe această porţiune o faleza verticala şi unică, fără plaje şi în contact di' rect cu apa.
2)	Sub această placa vine un pachet de straie diferite: celcare marnoase ooli» tice, gresii calcaroase şi mai ales nisipuri gresoase, în care se observa tot felul de
www.dacaromamca.ro
- 183 -
dislocări precum: mici falii locale, cutări şi fenomene de şariaj in miniatură, dato* rite lunecării de straie îmbibate de umezeală ; şi peste acest pachet de straie aşa ra* văşiie avem şi surpări şi chiar rostogoliri de blocuri sparte din placa superioara, care n'ar putea rămânea ca o streaşină deasupra unui suport slăbit de apele subie* rane şi lunecai la vale. In domeniul acestui orizont de straie nisipoase şi gresoase s'a dcsvoltai prispa dc la Coasta de Argint, pe care autorul o numeşte greşit .plai' forma litorală“. Şi, de oarece acest orizont, de pela Cavarna către Caliacra intră sub nivelul Mării, din cauza aşezării oblice a straielor, iată şi cauza pentru care prispa apare numai până la Cavarna. Despre aceste fenomene am mai vorbit noi şi la 1928, arătând şi prin fotografii, cum placa superioară a podişului Sarmaiic se crapă în felii spre capul Caliacra şi încetul cu încetul se surpă în Mare, din cauza unui suport slăbit şi a cutremurelor ce bântue destul de des regiunea ; şi am stabilit un parale' lism şi cu terasele falşe, structurale, dela Constanţa, formate la suprafaţa de contact între argilele bazale şi loessul suprapus, unde apele subterane, ieşind in malul Mjirii pe la baza leossului, determină, prin acţiunea lor de slăbire, surpări ale malurilor su> perioare, care cad în jos dealungul unor aşa zise falii, sau se răstoarnă in pachete ori blocuri, aşa cum foarte frumos se vede sub viile dela S. de oraş. Pe baza cer» ceiării structurii malurilor am clasificat o parte din coasta Dobrogei în categori jăr• murilor cu faleze duble, accentuând chiar că ar fi greşită o altă explicare. A atribui deci, prispei dela Coasta de Argint originea unei terase de abraziune marină sau a unul şlef, cum face autorul, înseamnă a nu (ine cont de structură şi a falsifica in' (elegcrea evoluţiei morfologice nu numai a coastei, dar şi a regiunii întregi.
Şi cu atât mai de mirare este greşala autorului, cu cât, — dacă nu cunoştea structura Coastei de Argint după Voiteşti, fiindcă geologul nostru şi»a tipărit cartea în 1935, — cunoştea (era obligat să cunoască) structura după Gellert1 2), pe care îl pomeneşte, dar îl foloseşte greşit şi cu cât el însuşi, în alt articol ,Dobrogea“ (pu« blicat in acelaş Buletin al Soc. geogr. din 1935, la pag. 72) spune că ţărmul „face o prispă destul de largă ca să cuprindă pe ea doua oraşele cu un trecut de câteva mii de ani: Balcic şi Cavarna3) şi că „izvoare puternice fâşnesc din stânci la ni• velul acestei prispe"... Nu ne putem mira în deajuns, cum de na putut observa autorul relaţia intre prispa pomenită şi nivelul acestor izvoare ca şi intre prispa şi structura coastei!
III. Dacă ne«am întreba, in sfârşit, (ceea ce autorul a neglijat s’o facaj ce vârsta ar putea avea această prispă [pe care noi, dealtfel, o socotim in forma|ie chiar şi azi], atunci iată la ce concluzie absurda am ajunge, daca am admite drept bună concluzia autorului, adica aceea că prispa ar fi o platformă litorala:
Această prispă urcă continuu dela £. la W., aşa că pe la Cavarna e cam la nivelul Marii; la Balcic- e la -|- 35 m. (ne întrebăm : in ce punct al suprafeţei aşa de răvăşite a prispei a putut fixi autorul cota de -j-35 m. ?); la Baiova e la + 80 m. şi — fiindcă se continuă cu aceeaşi panta spre Varna, cum spune autorul, — in valea Devnei, lângă Varna, ar fi la peste 100 m! Dar la aceaslă altitudine Gellert pune un nivel pliocen de platforma şi de prispă, Keremitlic (intre 100—150 m.; şi nu de terasă marina, ori fluvială), pe care nivel noi, paralelizându'l cu cel dela Dunăre, al terasei levantine lacustre, îl socotim levantin. Ar urma, deci, ca „platforma litorala
*) Vezi structura coastei după Gellert în recenzia noastră din acest număr asupra operei acestui autor.
2) Curios 1 Căci Cavarna nu e pe aceeaşi prispă cu Balcicul, ci e sus pe podişi
www.dacoromanica.ro
- 184
oblică“ a autorului, in toata Întinderea sa, să fie levantina, in orice caz pliocena.— De altă parte însă autorul racordează nivelul acestei platforme cu fundurile de ero» ziune ale Umanelor Bolata şi Şabla, care azi se află sub nivelul Mării Aceste vai de limane însă şi»au realizat ultima lor adâncire în ultima perioadă pluvială Wiirm, (sau, mai precis, Wiirm II), după care, în Alluvium, au suferit o submersiune pro» vocală şi de oscilarea eustatică climaterica (topirea calotelor şi gheţarilor şi ridicarea nivelului universal al oceanelor) şi de cea tectonică (flexura Voifeşti). Ei bine, „plat» forma litorala“ a autorului iese in capătul ei de W. pliocena, iar in cel de E. quaternară noua, sau mai precis din Wiirm !
Concluzie: prispa dela Coasta de Argint, (inându-se la nivelul de contact între două orizonturi de strate de însuşiri morfologice diferite, la care ies şi apele subterane, şi având aceeaşi oblicitate ca şi cele două orizonturi, nu poate fi decât o terasă falşe structurală, a cărei formare durează şi astazi şi in nici un caz nu poate fi un rest de şelf sau de terasa de abraziune marină mai veche; căci, ur» mărind a*i stabili vârsta, ajungem ta concluzii absurde.
Pentru sprijinirea ipotezei sale, autorul chiamă ca martori pe Launay, CvijiC şi Gellert, ca pe unii cari pomenesc depozite marine la Vama, peste nivelul Mării. Acest fel de a cita şi documenta nu se poate recomanda nimănui. In ce opera? La ce pagină ? Care e pasagiul ? Este just că Gellert (la p. 39 din „Die Neogenbucht von Vama efc. 1929) vorbeşte de nişte depozite de terasă Ia malul de S. al lac. Devnia, la Galata şi la (armul Mării din vecinătatea Vamei; dar aceste depozite sunt pe o terasa inferioară, care în nici un caz nu se poate racorda cu nivelul de peste 100 m. al „platformei litorale" în discu|ie şi, prin urmare, mărturia nu ser» veşie la nimic, (vezi şi recenzia asupra lui Gellert în acest volum).
Este, prin urmare, necesar a distinge, în asemenea cazuri, dacă formele sc daioresc abraziunii marine, sau eroziunii către un nivel de bază, sau dacă sunt, pur şi simplu, forme structurale.
Ca încheiere, reproduc câteva rânduri din cuvântarea d»lui V. Mihailescu la comemorarea acestui autor: „In regiunea Coastei de Argint, Vâlsan a urmărit pe teren şi a schiţat la Camera clară o platforma litorală aplecata dela S- la N. (sicii Această platformă litorală înclinată dovedeşte existenja unei mişcări epirogenetice re» cente şi anume o ridicare a podişului la Miazazi, urmata de o coborâre la M. Noapte, in regiunea horstului dobrogean şi gurilor Dunărei“ (Bulet. soc. geogr., 1935, p. 11.).
De două ori falşi
Mai întâi fiindcă V. nu spune ceea ce i se pune în gura de panegirisiu! care totuşi îl elogiază. Vâlsan nu spune că platforma sa se apleaca dela S. la N., ci dela W. la E, dela Vama — Balcic spre Cavarna — Caliacra I Apoi, de asemenea, nu spune că regiunea s’a ridicai la S şi s’a scufundat la N, în reg. horstului; iar daca ar rezulta aceasta de undeva, ar fi o afirmare gratuita şi vaga; căci fără documentare şi fara precizarea vremei, afirmarea rămâne... aşa ceva, ca pe datorie. Se pare ca d-l V. Mihailescu, e de acord cu autorul „platformei“ dela Coasta de Argint in privinfa genezei acestei prispe. D'sa nu are nici o rezerva de făcut ? Ori... de mortuis nil nisi benei, pe când despre cei vii... Totuşi, avem datoria de a inlatura o greşala, ori de unde ar veni, fie autorul viu, fie mort, pentru ca aceasta greşala, sa nu prindă rădăcini la tânără generaţie şi să fie pusa in circulaţie ca un adevar. Iar aratarea obiectiva a gieşelii nu trebuie sa stârnească supărare nimănui.
. * -	C. Brătescu
www.dacoromamca.ro
- 185 -
G. Vâlsan: Remarques complementaires apropos de Ia „Nouvelle hypothese sur Ie delta du Danube“ în Bulei. Soc. geogr. LIV, 1935, p. 32—3T).
E un articol publicai de d»l N. Popp, după manuscrisul lui G. V., care ma* nuscris nu şi*a primit redactarea definitivă, dar care, totuşi, e publicai aci, spre a sprijini hypoteza formării deltei Dunărei, aşa cum a fost comunicata la Congresul in» ternafional de geografie dela Varşovia.
Ce spune autorul în acest articol?
începe cu următorul pasaj: „La delta actuel du Danube laisse fimprcssion d’eire une formation ires recente, bâtie dans un grand golf marin qui s’efaif avana: apres le commencement du depot du loess, sur un relief continental... etc.“.
Aidoma aceeaşi frază'dişeu o găsim la autor şi în articolul anterior, la pag. 26 a Buletinului, sub punctul 3 1
Autorul afirma 3 puncte principale în acest articol:
a)	Orientându--se după Aniipa, el admite concepţia acestuia, — combătută de noi cu argumente clare şi convingătoare —, că Delta Dunărei s’a format înfr’un golf de mare, care mai întâi a fost închis de un singur cordon litoral, în chipul unui liman şi numai mai târziu, după ce acest liman a fost sedimentat, fluviul şi»a rupt eroic 'gurile sale prin cordon, ca sa se verse direct în Mare! El scrie:
„Ântipa suppose que Ie premier cordon littoral, forme evidement par des coqudlages marins, a barre un grand golfe, ou s'est forme ulterieurement Ie delta du Danube". pag. 32). — Mai departe :
„Les iles de Lelea et de Caraorman s'apuient sur un ancien cordon littoral {actuellement ayant sa base au dessous du niveau de la mer), qui, d'apres Antipa, partait de Jibrieni et barrait presque completement le golfe dans lequel a commence -a se batir Ie delta“ (pag. 32—33). In fine:
Dunarea „s’est deverse dans un autre grand lac (sic!) barre vers la mer par Ie cordon littoral Jibrieni—Caraorman: il n’est pas de doute possible sur l’uniie de ce cordon marin. Le bras de Chilia a bute contre lui et s’est dirige premiere* ment vers Ie sud. Seule une nouvelle coupure transversale a pu former le defile (sic I) de Vâlcov et donner naissance au deriner delta — exterieure — de Chilia. Cette derniere invasion du fleuve a detruit une grande pârtie de l’ile de Letca, cn la separant en deux ftonţons inegaux", pag. 34—34).
b)	Autorul pare a pune la îndoială (cel puţin prin modul sau de redactare) afirmarea noastră că insulele Lelea, Caraorman şi Săraturile sunt nişte asociaţii de cordoane litorale, a căror formă şi direcţiune a rezultat din jocul special al curenţilor litorali, cari, răpind aluviunile fluviului, le»au întins în direcţia mişcării lor (explicarea clasică a cordoanelor litorale în general). El scrie:
„Brătescu considere ces iles comme des associations de cordons littoraux, identiques au Grindul Săraturile, mareeageux et sans /ore/, qui se /rome preş de l’embouchure St. Georges. Mais (deci un „mais" 1) il est possible, comme Va sup» posc Murgoci, que Ies iles de Letea et de Caraorman cachent un soubassement /or» mani un relief anterieur au delta actuel. En effet, dans file de Letea „le sabie des dunes est supporte par une aigile alluvionaire, sableuse, riche en sels" (Enculescu p. 226)... Dans ces conditions Ies iles de Letea et de Caraorman, peuvent etre in> terpretees comme des surfaces proeminents de ce relief, qui ont ete couvertes de
www.dacoromamca.ro
186 -
dunes et qui ont servi coinine poinls de raccord au plus ancien cordon lilloraf, suppose par Antipa... etc." (pag. 33).
Şi totuşi, autorul, imediat după aceasta, utilizează asociajia noastra de cor' doane litorale spre a construi un tombolo despre care va fi vorba mai la vale.
c)	Autorul ajunge, în fine, la miezul articolului sau, la acel faimos tombolo, pentru dovedirea căruia încearcă adevarate acrobaţii de desen, după cum se vede in harta deltei dintre pag. 40—41. El scrie:
„Si on prolonge Ies lignes direclrices (sic!) de l’ile de Lelea, ou Ies cordons li/toraux (in Unei) qui traversent le bras St. Georges, on voii que lous ces systliemes de cordons (deci asociaţii de cordoane!) convergent quelque part en pleine mer vers l’ile des Serpents. Y a t*il eu quelque rapport entre ces cordons el celle pelile ile, eloigne de 45 km. du rivage actuel? A-1* el le servi comme poinl d'appui d'un tombolo simple ou double ? 11 est hasardueux de le supposer". Şi totuşi autorul ha» zardează nu numai să o presupună, dar chiar să o stabilească categoric în harta anexă ca şi în text, căci imediat scrie:
„L’ile de Lelea et ses cordons annexes, aussi bien que Ies cordons de i’embouchure St. Georges s’etendaient beaucoup plus loin que le rivage aduci. La mer Ies a recoupe tout recemment". „Le delta actuel est en regression entre Ies bouches de Chilia et St. Georges“ (pag. 34).
d)	In privin(a cronologiei fenomenului, autorul scrie:
„ Tous ces changements ont du se passer dans un temps tres court au point de vue geologique. Et aussi tres recent, L’epoque du depot du loess avec l’Elephas primigenius, qui se trouve â 6 m. ’dţ profondeur sous le delta, correspond â la terrasse superieure (45 m.) du Danube inferieur. Donc I’invasion de Ia mer est posterieure. On peut affirmer qu'elle est encore plus jeune que Ia terrasse inferieure, meme du Danube*, căci delta este prelungirea „des „luncas“ des rivieres, qui sont do* minnees par celle terrasse inferieure de 20—15 m.“ (pag. 34).
e)	In fine, autorul mai atacă şi alte chestiuni, în care arată multa dcsorientare şi pentru punerea documentată la punct a cărora ne*ar trebui mai multe pagini de cât este îngăduit pentru această recenzie. Le vom atinge totuşi, pe scurt, la finele acestui articol.
Să cercetăm pe rând toate aceste afirmări şi sa vedem care este valoarea lor ştiinfifică.
a)	Mai întâiu concepţia hipotetică şi contrazisă de fapte a unui cordon ■ unic care ar fi închis vechiul golf de Mare ca pe un liman (ceva în genul Hatfunlor Balticei), în care apoi s’ar fi desvoltat delta, — concepţia aceasta am mai discutat'» noi în Analele Dobrogei, An. II, 2, 3, iar de argumentele noastre au rămas convinşi to(i aceia cari au urmărit cum se formează un cordon litoral in delta (d. ex. Cor» donul Sakalin la gura Sf. George) şi cari au prins articularea in spafiu şi crono* logică a acestor cordoane. Ipoteza Antipa* Vâlsan rămâne ca ceva bazat pe o intuiţie greşită a fenomenului. Atrag atenţia cititorului asupra acelui articol din Anale şi'l îndemn a urmări argumentarea noastră cu harta cordoanelor în fa|ă. Din această ar' gumentare rezultă că :
1.	Cordoanele litorale din deltă, cu cât sunt mai spre V.. cu atâta sunt maj vechi şi cu cât sunt mai apropiate de actualul farm al Marii, cu atâta sunt mai recente ca vârstă şi, prin urmare, doua cordoane care nu sunt in continuare unul
www.dacoromamca.ro
- IST -
cu altul, ci se găsesc unul in spatele celuilalt, nu pot fi sincronizate, deci nu pot fi contemporane ca vârstă, ceeace e un fapt elementar I Şi totuşi, acest fapt ei?*-mentar este pălmuit brutal în ipoteza Anlipa*Vâlşan.
2.	Primul Cordon litoral din ins. Letea şi cel mai vechiu (ce! mai apusan), este totuşi cu mult mai recent, nu numai de cât Întreaga asociaţie de cordoane ce~ formează ins, Caraorman, dar chiar şi de cât alte cordoane mai răsăritene, până la grindul lui Ichim. Aşa că primul cordon litoral din deltă este numai cel format din Gr. Răducul — Ceamurlia — şi partea apusană a ins. Caraorman; pe când primul grind şi cel mai vechiu din ins. Letea începe a se forma abia după ce ţărmul Mării s’a retras spre E, în dreptul braţului Sulina, până la punctul de contact între acest braj şi Gr. lui Chirila; sau, mai bine, până la Gr. Părului — Gr. lui Ichim.
3.	însăşi marginea apuseană a ins. Letea nu e in întregimea ei de aceeaşi vârsta. Căci, dacă cordoanele s’au zdit dela N. la S, fiindcă dela N. la S. a târât curentul litoral sedimentele vărsate de Dunăre în Mare, — în schimb aceasta margine a crescut dela S. la N., prin adăogarea succesivă de cordoane, în măsura în care, pe rând, muriau gurile meridionale ale primei delte secundare a Chiliei şi rămâneau active altele mai nordice.
4.	Grindul cel mai vechiu, deci ce! mai apusean (Crasnicol), dela S. de braful Sf. Georgc, se racordează la N. de acest braţ, — nu cu marginea apuseana a ins. Caraorman1 cum ar fi necesar in ipoteza Antipa*Vâlsan, — ci cu Gr. Ivancea şi cu actualul cordon litoral dela S. de Sulina şi, prin urmare, este nea* scmanat mai recent decât primul cordon din Letea. Mai precis, el datează dintr’o vreme, după ce braful Sulina a ajuns cu gura sa pană unde e azi oraşul Sulina; căci, imediat mai Ia V. de Sulina, gr. Busurca se racordează spre braful Sf. George cu gr. lui Roşu, care e mai vechiu decât gr. Crasnicol dela S. de fluviu, fiind mai la V. ca el!
Concluzia : Nu avem nici un indiciu pe suprafaţa deltei, care sa ne arate că vechiul golf de Mare a fost inchis, — dela ţărmul Basarabiei până la ţărmul Do-brogei, — de un singur cordon, in chipul perisipurilor ce inchid gurile Umanelor marine. Din potrivă, ceeace în ipoteza Anlipa*Vâlsan se crede a fi un singur cordon, e o articulare de mai multe cordoane de vârsta diferita şi a căror vechime, in or* dine cronologică, este următoarea :
I.	Grindul Răducul'Ceamurlia — partea de V. a ins. Caraorman, e primu1 şi cel mai vechiu cordon.
II.	Marginea de V. a ins. Letea (între braful Chilia şi punctul de articulare cu grindul Răducul) este mai nouă în timp şi anume sincronică cu înaintarea bra* fului Sulina, dela grindul lui Chirilă până la oraşul Sulina.
III.	Grindul Crasnicol e şi mai recent şi anume a început a se zidi abia după ce gura Sf. George a ajuns la punctul Ivancea şi, deci, după ce gura Sulinei ajunsese în punctul Sulina, iar cordoanele ins. Letea erau în partea de S. V. terminate.
In harta ce însofeşie studiul nostru „Delta Dunărei" (Bulei. Soc. geogr. 1922) am indicai toate etapele acestea de înaintare a deltei în Mare şi de zidire de cor*-doane, — cu cea mai marc claritate — atât prin linii punctate, cât şi prin dfre romane,, aşa că cititorul îşi poate forma uşor convingerea despre modul de creştere al deltei şi despre erezia cordonului unic, pe caie*l susfine autorul nostru după Aniipa.
„ Aptfpa presupune ca primul cordon litoral, format evident din scoici marine, a barat un mare golf, unde sa format ulterior delta Dunărei* (p. 32). Bazai numai
www.dacaromanica.ro
- 188 -
-pe această „presupunere", fără a aduce o dovadă pozitivă şi fără a infirma cu ar» gumente, argumentele noastre, autorul mai declară : „il n'est pas de doute possible sur I'unite de ce cordon marin“ (JibrienUCaraorman). Cât de imposibilă este însă îndoiala asupra acestui cordon unic, s’a văzut mai sus. Nu numai îndoială, ci ne' gare categorică şi documentată I
Insă: despre ce cordon litoral unic şi prim este vorba ? Despre cordonul Ji' brieni'Caraorman, pe care'l pomeneşte în text ? (care însă nu e unic; nu e format din scoici, ci în primul rând din aluviuni nisipoase şi este peste nivelul apelor deltei) ; sau despre un cordon ce ar sta dedesupt ? Căci în alt pasaj spune că acum acest cordon „îşi are baza sub nivelul Mării" şi că e format „evident" din scoici marine !
Dacă admitem ipoteza a doua, (căci la întâia am răspuns mai sus), adăogăm : un cordon de scoici marine s’ar putea forma numai la un farm deja existent (con» chilii moarte, aruncate de valuri); dar în largul Mării, la adânc, ca să închidă gura unui golf imens,,.. erezia aceasta noi nu o putem crede. Cordoanele de scoici ce apar azi pe fundul M. Negre, în larg, şi constatate de expediţiile oceanografice ruseşti, dovedesc nimic mai mult decât că într’o vreme oarecare (armul M. Negre a fost acolo, la acele cordoane, care chiar ar putea fi folosite spre a evidenţia această afir' mare ; iar nu că ele s’au format în largul Mării 1 (cum ? de cine ?), la adânc, departe de ţărm. Iar dacă în delta Dunărei am admite că cordonul de scoici marine tnedo» vedit de altfel ca atare şi afirmat numai pe baza unui singur foraj) s’ar fi formal Ia un vechiu (arm, — atunci desfiinţăm golful şi nu mai putem afirma ca acest cordon a închis la gura un mare golf, în care ulterior s'a desvoltat delta dunăreană.
Ceea ce însă surprinde la acest articolaş, — prezintat în 1. franceza streină' -iă)ii ca un rezumat al ştiinfei geografice române asupra deltei, — este mai ales ne' glijarea cauzalităţii stricte între formele de teren şi agen(ii creatori. Autorul pare că nici nu şi»a pus întrebarea cum s’a format un cordon litoral în delta dunăreană. El admite aşa, pur şi simplu, existenta unui cordon unic în deltă şi încă format numai din scoici marine, dela (armul Basarabiei până la al Dobrogei, închizând un mare golf, în vârful căruia se deschidea Dunărea, care numai mai târziu a ajuns la acest cordon şi l-a rupt ca să iasă la Mare (exact ca Antipa !) Dar nu s’a întrebat :
De ce s’a format în largul golfului şi la adânc acest cordon de scoici ?
Cine l»a format şi cum ?
De ce numai din scoici şi nu mai ales din nisip, rezultat (să zicem) din abra» ziunea coastei basarabene ?
De ce nu se formează şi azi cordoane în largul Mării şi numai din scoici ?
De ce n’ar fi bună explicarea că cordoanele de azi se formează în delta noastră în primul rând din nisipul vărsat de gurile Dunărei şi întins de curentul li» toral în direefia curgerii sale (ex. Sacalin) şi că tot aşa a fost şi în trecut ? (cauzele actuale).
De ce a fost nevoită Dunarea să deschidă drumul prin cordon la Mare, printr’o „invazie" („invasion du fleuve" ?).
Ce se făcea cu apele Dunărei acumulate în golf, daca cordoanele nu aveau Portiţe ?
De ce n’a ieşit Dunarea la Mare prin aceste Porti|e, urmând curentul de .scurgere al apelor din golf?
Cum s’a făcut minunea că fluviul, ca să iasă la Mare, „a distrus o mare parte din ins. Letea, despăr|ind»o în doua păr|i neegale ?
www.dacarotnamca.ro
- 189 -
Djc.i ins.	Leiea exista	înainte de sosirea Dunărei la	ea ca	s’o	distrugă r-îrt
mare parte" prin	„invazia1* ei,	— din ce material oare s’au	formai	cordoanele Letel
şi când ? Nu oare din aluviunile aduse de fluviu, din care se zidesc şi azi aceste cordoane ? Şi atunci, poate fi Leiea anterioara sosirii Dunărei cu gurile sale la locul unde se află ea ? Iar daca cordoanele s’au tormai din aluviunile varsate de fluviu în Mare şi întinse de curent spre Sud, mai era nevoie de „invazia" fluviului ca sâ'şi rupă deschiderea la Marc ? etc , efc., etc. Am impresia că autorul a ramas cu iotul strein de in/ekgerea formarii deltei dunărene. El svârle o ipoteză absurdă şi apoi cauta a clădi pe	ea un eşafodaj ridicol. Unde e sanătoasa	metodă a	acumulării de
fapte bine observate şi reale şi	a inducţiei strict logice pe baza lor ?	Şi	totuşi, autorul
se laudă ca discipol al logicianului Maiorescu şi ca un geograf ... reprezentativ în congrese al Ţarii sale.
b)	Autorul pune în opozijie (acel „mais"!) afirmarea noasfra, evidentă pentru^ ori şi cine priveşte harta deltei, că insulele Letea, Caraorman şi Săraturile suni nişte asociaţii de cordoane litorale, cu o alfa afirmare, a lui Murgoci, cu care dealtfel n’are dece fi pusă în opozijie şi care e o simpla supoziţie: „mais il est possible, comme l*a suppose Murgoci", ca insulele Letca şi Caraorman ascund sub ele un fundament care ar fi fost un relief anterior deltei actuale. Ei, şi? Din moment cn acest relief a fost acoperit de apele golfului.... Dece însă n'ar admite şi la grindul Săraturilor un fundament identic? Determinant insa pentru formarea primelor cordoane litorale din delta na fost acest fundament, „soubassement“, ci prelungirea in linie dreapta a coastei basarabene, pe lângă care coboară curentul littoral spre Sud; şi când Dunărea a ajuns cu gurile sale in linia acestui curent, atunci şi aluviunile ei au in• ceput a fi întinse linear, ca sa formeze cordoane. Şi care e argumentul autorului ? Că nisipul dunelor din Letea e suportat de o argilă aluvionara nisipoasă, bogata în săruri. Şi care e concluzia sa ? — „Insulele Letea şi Caraorman pot fi interpretate-ca suprafeţe proeminente ale acestui relief, care a fost acoperit de dune şi care au servit ca puncte de racord celui mai vechiu cordon litoral, presupus de Antipa...u.
Va sa zică; autorul afirma ca:
1.	E posibil ca o ipoteza a lui Murgoci sa fie adevarată.
2.	Insulele Letea şi Caraorman (de ce nu şi Săraturile ?) pot fi interpretate că dedesubt au un relief proeminent: argile aluvionare nisipoase, bogate în săruri, iar deasupra au dune. (Şi cordoanele ? S’au evaporat 1).
3.	Aceste reliefuri de argile de sub dune au servit ca puncte de racord pentru cel mai vechiu cordon litoral presupus de Antipa (cel de scoici).
Plutim numai în domeniul posibilului, ipotezelor şi presupunerilor, ca sa clădim ştiinja... pozitivă. Şi întoarcem spatele unor tapte concrete şi unor concluzii strict lo» gice, ca sa distrugem un adversar şi sa afişem o originalitate. E nevoie oare şi în ştiinja de aceaşi decadentă care se observa în ultimul timp în literatura ?
Daca insulele Letea şi Caraorman sunt formate numai din acel fundament de argila şi din dunele de deasupra, ce»o fi însemnând oare seria de cordoane litorale arcuite dela N la S şi resfirate ca bejele unui evantai ? De ce se face autorul ca nu le vede ? Nu«s ele, pentru istoria deltei, mult mai importante decât acele „soubasse» ments" ipotetice şi decât însăşi dunele eolice de peste cordoane, desvoltate mult mai târziu, după ce cordoanele au ieşit peste nivelul Mării ?
Ne întrebam apoi: acele „soubassetnents* ipotetice erau ele submarine ori peste apele golfului ?
www.dacoromanica.ro
- 190 -
Dacă erau peste nivelul Mării, şi au servit ca punct de racord pentru primul -Cordon litoral de scoici, azi submarin, — atunci acest cordon nu s’ar fi putut forma, -căci el vine in dosul acestor fundamente de argilă şi nu (a malul de atunci al Mării.
Iar dacă aceste proeminente argiloase erau sub nivelul Mării, atunci pe dea' supra lor se întindeau apele acesteia şi ne întrebăm cum s’ar fi putut forma între ele, în largul Mării, un cordon de scoici de legătură ?
Se pare că autorul consideră ca un argument prezenta acestui „soubassement* de argilă pentru a explica pădurile din Letea şi Caraorman şi lipsa lor în insula Să' râturile. Acest argument l»am mai auzit şi la un alt cercetător într’ale geografiei. Este explicabil că încă nu creşte pădure în grindul Sărăturilor, fiind un grind mai recent, îmbibat de săruri. Dar şi in Letea şi Caraorman fundamentul de argilă e imbibat de săruri; deci nu acest fundament ar explica prezenta pădurii şi in special a celei de stejar; iar pădurea crescând în nisipul dunelor înalte şi îndulcite de ploi de peste 'grinduri, însamnă că poate creşte în asemenea sol, indiferent dacă s'a semanat de' natură, -sau de un Paşe din trecut, precum spune o tradiţie dobrogeană. Plantele rne' diteranee de aci însă arată intervenţia omului.
Ei bine, deşi autorul opune un „mais“ la afirmarea noastra ca insulele Letea şi Caraorman sunt formate dintr’o asociaţie de cordoane litorale, totuşi, în cele din urmă recurge tot la ele, pentru a'şi construi minunatul său tombolo. Dar cum îl con' .sfrueşte ? Să privim harta sa dintre pag. 40—41 !
c)	Autorul scrie că „dacă am prelungi „liniile directrice* (sic) ale insulei Letea, sau „cordoanele litorale* ce „traversează* braţul Sf. George, am vedea că „toate aceste sisteme de cordoane" — (deci s’a întors tot la asociaţiile noastre de cordoane deşi pentru ins. Letea tot mai şovăeşte între „linii directrice* (ce-or fi acelea?) şi „sisteme de cordoane*) — converg undeva în largul Mării spre ins. Şerpilor, care se află la 45 km. dela (armul actual şi care — daca în text se afirma cu îndoiala, în hartă se desenează categoric — a servit ca punct de sprijin pentru un tombolo simplu sau dublu* (sic). Şi conchide că ins. Letea şi „cordoanele anexe", ca şi cordoanele dela gura Sf. George se întindeau mult mai departe de cât ţărmul actual, dar Marea Ic'a retezat nu de mult, aşa că delta actuală, între gurile Chiliei şi St. George este în regresiune! Adică s’a terminat faza de creştere, de tinereţe să'i zicem, şi a intrat în faza de distrugere, de decrepitudine.
De fapt, aci voia să ajungă autorul şi în această concluzie este miezul între' gului său studiu. Dar să vedem ce rezultă din harta sa anexa ?
1.	Că grindul cel mai rasaritean, deci cel mai recent din ins. Letea, pe care autorul il prelungeşte până la ins. Şerpilor, de fapt nu este un grind litoral marin, ci e un grind fluvial pe stânga brafului meridional al deltei secundare a Chiliei. Acest grind în plus s’a format sub ochii noştri, in timpul generaţiei noastre I Din aceste două motive, el nu poate fi utilizat pentru reconstituirea unui tombolo vechiu şi distrus azi prin abraziune marină, căci nimeni dintre părinţii sau bunicii locuitorilor din deltă, necum vre'un geograf, calator ori corăbier din trecut, n'a văzut un ase» menea grind prelungindu'se până la ins. Şerpilor. Se pare că autorul a vrut să arate în aceasta hartă până unde se poate merge cu imaginaţia în căutarea unei Originali» ta|i, trecând nepăsător peste fapte concrete şi sigure, ce nu se pot neglija.
2.	Dar, ceea ce e şi mai surprinzător în harta aceasta, este faptul că, în cons» -fruirea acestui tombolo, autorul racordează sincronizând grindul cel mai vechiu din .spatele insulei Letea cu grindul cel mai nou, din fa(a insulei Săraturile, adica cu
www.dacoromamca.ro
- 191 -
un cordon de lângă Mare; iar grindul cel mai recent din ins. Lelea (care nici macar nu e marin, ci fluvial!) îl duce până la ins. Şerpilor şi de acolo îl întoarce spre braţul Sf. George racordându*! şi sincronizându»/ cu grindul Cerbului, care ajunge la Dunăre lângă Ivancea, deci cu un grind vechiu din spatele ins. Săraturile. Aşa ca ajunge la absurditatea ca, dacă succesiunea în fi mp a grindurilor dela Lelea este cea normala, adeca dela W. la E., — în schimb la ins. Săraturile se inversează, grindul de lângă Mare devenind cel mai vechiu, iar cel din interiorul deltei cel mai nou, ca şi când cordoanele de lângă braţul Sf. George s'ar fi desvoltat, în succe* siunea lor, din spre Mare spre apus I
Atâta şi ar f! de ajuns ca să compromită reputaţia şi a unui începător într’ale geografiiei! De aceea cred ca „discipolii" cari au publicat aceste articole postume şi nerevăzufe, au comis o impietate fa(a de „maestrul" lor.
d)	In privinfa vârstei acestui fenomen, autorul o găseşte mai recentă decât epoca loessului cu Elephas primigeniuS, care se află la 6 m sub deltă şi care ar co» respunde cu terasa superioară de 45 m dela Dunărea de jos; mai recentă chiar de cât terasa de 20 — 15m, căci doar delta este prelungirea Băltii Dunărei şi a Iun» cilor fluviale.
Nu vom discuta aci vârsta distrugerii acelui iombolo, care pentru noi nici n’a existai vre»odată decât în imaginaţia autorului. Vom discuta însă raţionamentul cu privire Ia timp. Autorul, ca şi'n „Câmpia Română", vorbeşte de o epoca a loessului cu Eleph. primigeniuS, ca şi când acest elefant, care străbate mai multe diviziuni ale qua» ternarului, poate preciza vârsta mai bine decât alte criterii. Apoi autorul a rămas ne» lămurit asupra vârstei loessului, pe care în „Câmpia Română" îl socoate hotărât postglaciar, când progresele şiiinfei moderne au dovedit până la saturaţie ca loessurile sunt de vârstă glaciara şi că suni toi atâtea locssuri câte perioade glaciare au fost A sincroniza apoi loessul dela 6 m de sub deltă (care aparţine ultimei glacialii) cu terasa dunareana superioara (sic) de 45 m a Dunărei de jos, este o mare rătăcire. Apoi nu se vede ce terasa superioară de 45 m este aceea ? E socotita altitudinea ei la supra» fa(a loessului ori la suprafaţa aluviunilor de sub loess ? Cei 45 m suni măsuraţi dela nivelul Marii sau dela ialvegul fluvial ? Este o terasă de acumulare ori una de ero' ziune ? E nevoie să ştim precis care este terasa aceasta de 45 m, pentru determinarea vârstei ei. In orice caz, fiind calificată drept terasa „superioară", ea «u se poate sin» , croniza cu loessul de sub delta, care aparţine ultimei perioade glaciare. Şi cât ocol, fără rezultai precis, spre a stabili un fapt, care se poate rezuma aşa:
In ultima perioada glaciara, nivelul Mării fiind foarte scăzut, ca şi, în genere, nivelul universal al oceanelor, — Dunărea, curgând pe o singura albie, îşi atingea punctul de varsare departe de (armul actual, în dreptul ConStanfei, după cum ne arată valea sa submarina de pe şelful înecai. In perioada următoare, prin topirea gheţarilor şi calotelor, nivelul Marii se ridica şi valea Dunărei este înecata până departe de gu» rile sale actuale, iar în locul actualei Delte avem un golf. Luând ofensiva, Dunărea aluvionează încetul cu încetul această vale înecata (în Balta Ialomifei aluviuniile post' wiirmiene au o grosime de peste 20 m.) şi în cele din urmă încep a se zidi cordoanele litorale marine, de îndată ce gurile Dunărei ajung în zona curentului litoral care, răpindu-le sedimentele, le întinde spre sud în chip de cordoane. Prin urmare, vârsta Deltei dunărene este foarte recenta ; iar pentru crearea unui Iombolo nu găsim nici
www.dacaromamca.ro
- 192 -
condiţiile necesare şi nici momentul cronologic in succesiunea fenomenelor, când s’ar fi pulul realiza.
Intr’adevăr, ca să fie distrus acest tombolo imaginar de „invazia" Mării, el trebuia sa existe înainte de această invazie. Dar înainte de creşterea nivelului Marii Negre avem epoca Wiirm, când şelful Mării, până dincolo de insula Şerpilor era continent şi în acest continent îşi adânceau albiile Dunarea, Cogâlnicul etc. Afară de aceasta, un tombola nu se creeaza pe uscat I Apoi un tombolo chiar in fafa gurilor Dunărei şi cuprinzând in interiorul său braţul Sulina ? A ajuns brajul Sulina până la insula Şerpilor ? Şi ce curenţi erau aceia cari au arcuit aşa de ciudat cordoanele litorale până la această insula, care se află la 45 km. departe de ţărmul actual ? Sau poate ca cordoanele întinse până la ins. Şerpilor n’au fost zidite din aluviunile du» nărene ? Atunci de unde au venit aluviunile acestor cordoane şi mai ales ale celor ce legau insula Şerpilor cu Săraturile ? O sumă de întrebări care se cer rezolvite şi care, toate, duc la constatarea absurdităţii acestei concepţii... originale.
e)	Autorul se întreabă dacă a existat un imens „liman“ ramificat pe valea Dunărei şi afluenţii săi, Prutul şi Şiretul, cum afirmă autorii ruşi şi crede că chestiunea „reste encore â prouver". Cine s’a ocupat cu evoluţia Câmpiei Române nu trebuie să mai aiba îndoeli în aceasta privinţa. Liman nu, dar golf ramificat da 1 El se poate dovedi pe cale geologică, morfologică şi paleontologica. Ce sunt s. ex. limanele ba» sarabene, cu fundurile lor sub nivelul M. Negre şi cu fauna lor relictă, de tip caspic,
• dacă nu resturi dintr’un asemenea golf ?
Autorul mai crede că oscilările eustatice de nivel ale M. Negre se reduc numai la două faze : a) una a nivelului cel mai scăzut, în quaternarul inferior şi alta, cu un nivel ridicat, în quaternarul superior. Axiomatic putem spune că au fost tot atâtea oscilări de nivel de natură eustatică climaterică, câte perioade glaciare şi interglaciare au fost, la care se mai adaugă şi oscilări eustatice cauzate de diformările fundului marin, plus oscilări ale liniilor dc (ărm de natura epirogenică. Chestiunea aceasta este una din cele mai complicate la M. Neagra ; însă autorul o rezolvă din două mişcări, afirmând numai, fără a produce dovezi. Mai afirma... dar a disciiia toate aceste che» stiuni laterale aci, însamnă a ne abate dela miezul lucrării, care, din cele spuse, ne apare ca o lucrare slaba, plina de greşeli şi absurdităţi şi care, pentru memoria auto» rului, era mai bine sa nu fi fost publicată.
D»1 V. M'hăilescu, relatând la pag. 11 a Bulei. Soc. geogr. şi despre această lucrare, scrie: „Vâslan a susfinut într’o comunicare la Varşovia (vara anului 1934) că Delta Dunărei nu*i un produs actual de aluvionare intr’un golf al M. Negre (sic), ci este rezultatul invaziei recente a acesteia către apus“. (sic). Adică: Delta Dunărei nu e rezultatul unui proces de aluvionare... dar atunci ce e? Şi unde a spus Vâlsan aceasta nerozie ? Apoi: Delta Dunărei este rezultatul invaziei recente a M. Negre spre apus ? 1 Cum vine asta ? O invazie a Mării care creează o deltă ? Şi imediat în continuare: „înainte de transgresiunea Marii, uscatul se întindea mult mai spre răsărit in chipul unei delte uriaşe, iar insula Şerpilor, mai mare de cât cea de azi, era prinsa de continent prin cordoane de nisip arcuite in felul perisipurilor cla* sice (tombolo) dela Monte Argentario..." ?! Adică cum vine şi asta? înainte de transgresiunea M. Negre, Dunarea îşi forma o delta... pe uscat; iar ins. Şerpilor era legata prin cordoane de continent în chip de Tombolo... adică cordoane ce se creau pe uscat!; tombolo ce se crea pe uscat I — Oare sau uitaf elementele morfologiei
www.dacoromanica.ro
- 193 -
cu desăvârşire? Sau, nu se poate exprima o cugetare corect? Şi recenzentul nu are nici o rezervă de făcut asupra acestei concepţii absurde ?
Inlr'o notă de la pag. 56 a Bulet. Soc. geografice, pusă în josul unui articol de popularizare al lui G. Vâlsan, intitulat .Dobrogea", se spune *.
.Intre preocupările geografice de căpetenie ale profesorului G. V., pământul Dobrogei şi in special (armul Mării l»au interesat în deosebi. Nu mai pufin de 9 lucrări, dintre care trei le publicăm noi în acest buletin, iar una e în curs de apariţie la Varşovia, se referă la diverse aspecte sau regiuni dobrogene. Vâlsan a fost con» .stant preocupat de România noastră din dreapta Dunărei. Ne»am sim|it datori sa facem acest adaos, pentru că au fost oarecare Critici, care sub formă de .dojana* au adus obiec|ii regretatului profesor, că nu sc ocupă suficient dc (armul Marii: .Ro» mânia maritimă abia de se ghiceşte".
E bine că s'a pus la punct nedreptatea acestei acuzări şi .dojenc*. Dar noi nu credem că aceasta dojană putea H resortul preocupărilor acestui geograf privi» toare la Dobrogea. In ori ce caz, discipolii şi amicii geografului dispărut ar trebui sa pună mai multă grije în redarea ideilor sale şi în publicarea lucrărilor postume nereva» zute. Căci... nevoia de a restabili adevărul este obligatorie şi este neplăcut a întu» neca lumina de apoteoza în care discipolii vor să prezinte pc magistrul lor.
C. Brătescu
*
♦ *
Cotovu Vîrgil: Portul Constanta (conferinţă (mută la Soc. Politecnică în ziua de 4 Fcbr. 1936; extras din Bul. Soc. Politecnice, an. I, no. 4, Aprilie 1936; 60 pag. în 8° şi 14 fig. în text).
Este o monografie dc un deosebit interes pentru cunoaşterea evoluţiei şi ac» tivita)ii celui mai mare port maritim al ţarii noastie; o lucrare migăloasa prin mulţimea cifrelor şi greutatea întocmirii tablourilor rezumative ca şi, mai ales, a dia» gramelor ce cuprinde.
Ca introducere, autorul face un scurt istoric al portului, începând dela fun» darea ccta|ii milesiene Torni, scc. VII a. Hr. N'a putut fi vorba nici atunci de un adăpost natural, care sa ingaduiasca desvoltarea în acest loc a unui port mare. N’a fost decât un mic golf cu o coarda de cca 1600 m. şi o săgeata de cca 600 m., ada» postit numai în parte şi anume fa|a de vânturile dela N. la E-, dar rămânând deschis pentru cele dela E. la S- Ceeace a determinat pc Milesieni sa»şi aşeze cetatea şi portul aici, a fost, desigur, uşurinţa de a se apăra dinspre uscat, printr'un zid construit deasupta promontoriului ce închide golful. In toate timpurile cc au urmat întemeierii sale, via(a portului a fost strâns legată de aceea a cetafii: au cunoscut împreună perioade de înflorire şi de decadentă ori pustiire, până în sec. XIX, când avem ince» puţurile Constantei moderne.
Sub Turci, deşi sub o stăpânire puternică o lungă perioadă de timp, Constanta a lâncezit ca şi celelalte porturi dela Marea Neagră, pentruca aceştia au interzis in această regiune comerjul altora, având in vedere numai aprovizionarea imperiului lor. Odată cu libertatea comerţului la gurile Dunărei, cu expansiunea comercială a co» merjului englez in apele turceşti şi a construcţiei liniei ferate Cernavoda—Constanta, via|a economică a Constantei a început să ia alt aspect. începuturile amenajării ppr» iului modern se datoresc Englezilor. Ei au executat un cheu din beton de 300 m. lungime şi un mal dc 200 m. perpendicular pe cheu. In total, 6 ha. de apă protejata
13
www.dacaromanica.ro
194
cu adâncimea basinelor de 17—18 picioare. La vânturile puternice, apărarea era in» suficientă. Se construesc apoi magazii, ateliere, linia ferată, farul de lângă Cazinou şi alte lucrări mai mărunte. In 1875 se exportă 677.000 hl cereale, iar în 1876, mar mult în Anglia, 21/î mii. hl grâu, orz şi porumb. Portul, în acest timp, este frequentaf mai mult de vasele companiilor .Messageries Maritimes1* şi „Lloyd Florio*.
De începuturile stăpânirii româneşti se leagă însă adevărata desvoltare a por» iului ca şi a oraşului Constanta. Linia ferată Bucureşti—Feteşti, începută în 1886 şi podul peste Dunăre, terminat în 1895, au hotărât destinul portului Constanfa. La 1881, Sir Charles Hariley, e însărcinat de guvernul român să întocmească proectul de construcţie al portului Constanta, proecf revizuit apoi de Franzius, directorul por»-tului Bremen şi de Voisin Bey, directorul Companiei canalului Suez şi a cărui rea» lizare ar fi costat 21 Vs mii. lei. In cele din urmă, planurile definitive au fost întoc» mite în 1888, de un sprviciu special organizat şi condus de ing. I. B. Caniacuzino, fiind consultat şi ing. Guerard, directorul portului Marseille. Au mai făcut apoi mo» ditlcări inginerii Gh. Duca şi Anghel Saligny.
Lucrările au fost începute Ja 1896 de antrepriza Halier, care n’a executat în 44 luni decât 454 m. diguri, pentru 45,293.000 lei. S’au continuat lucrările în regie, realizându»se 643 m. diguri şi 102 m. cheuri numai în 41/i luni. Totuşi, din cauza împrejurărilor grele (criza financiara din 19..0 şi răsboaiele din 1913 şi 1914—1918), nici până azi n’au putut fi completate lucrările prevăzute în planul ini|ial.
In acest răstimp s’a realizat o sumă de lucrări a căror valoare se ridică la 3 miliarde lei: diguri în lungime de 2993 m. ; cheuri, în lung. de 5262 m.; farul cel niare, doua faruri mici, sirena şi farul dela Tuzla ; platformele, câştigate aproape în 'întregime in mare, mai rămânând încă de umplut 100.0003; consolidarea malurilor de N. W. ale portului, pe o lungime de 600 m.; linii ferate în lung. de 39.654 m.; 2,150 m. de şosea şi 9.700 m5 de platforme pavate cu piatră cubică; instalaţiile pentru exportul petrolului, numărând 59 rezervoare cu o capacitate de 245.000 m3 şi putând înmagazina deodaia 8 trenuri; 13 pompe şi 11 conducte pentru petrol, cu un debit de pompare de 2.200 m3 pe oră ; conducta Băicoi—Constanta cu un debit dc 3.000 tone în 24 ore ; 3 silozuri pentru cereale cu o capacitate de 70.000 tone (capacitatea zilnica de înmagazinate 4.000 — 7475 tone, iar cea de predare 4.00Oione); instalaţii pentru mărfuri generale, în suprafaţă de 20.380 m2 ; uzina de 3.600 H. P.; gara maritima; o cale pentru vase până la 1.000 tone; o instalafie moderna pentru Serv. sanitar al portului; uscăioria de cereale cu o capacitate de 60 tone pe oră.
Traficul portului Constanfa. Prin trafic maritim se înfelege tot ce se încarcă sau descarcă într’un sau dintr’un vas de mare. La noi, acest trafic se execută în toate porturile depe litoralul mării; iar pe Dunăre, dela guri până la Brăila.
Dela răsboiu, traficul a fost în creştere, trecând dela 610.904 tone (1923) la 6,003.774 tone (1934), cu o uşoară scădere în 1935 (5,955.096 tone). înainte de rasboiu, maximum atins a fosl 1,400.725 (1911).
In comparare cu alte porturi mari streine, Constanfa ocupă un loc frumos:
1.	Triest 2,400.0001. (1934; ; 2. Istanbul 2,500.0001. (1932); 3. Pireu 2,787.0001. (1934); Venefia 2,900.0001. (1934); 5. Calais 3,472.0001. (1934); 6. Bordeaux
4.100.0001.	(1932): 7. Danzig 5,153.000 t. (1933); 8. Bremen 5,190.0001. (1933) ; 9. Marseille 5,941,0001. (1934); 10. Constanta 6,004.000 1. (1^34): 11. Hâvre
6.871.0001.	(1934); 12. Genova 6.895.0001. (1933); 13. Gdynia 7,536.0361. (1935); 14. Rouen 8,134.0001. (1934): 15. Hamburg 19,580.000 1. (1933); 16. Canalul

www.dacoromanica.ro
- 195 -
Panama 19,620.000 t. (1933); 17. Anvers 20,888.0001. (1934); 18. Rotterdam 22,500.000 1. (1933); 19. Canalul Suez 26,915.000 1. (1933).
Acest trafic ridicat ar portului Constanta se datoreşte în cea mai mare parte petrolului, care în massă se manipulează mai simplu decât atte mărfuri.
In anii 1933 şi 1934, traficul maritim la noi a fost repartizai astfel:
1.	Constanta:	78,6° o	în	1934	şi	69,5%	în	1933.
2.	Braila :	12%	„	„	„	18,6%	.	.
3.	Gala|i:	7,4%	„	„	„	7,3%	.	„
Fa(ă de comerţul exterior al (arii, traficul portului Constanta este dat de ur* matoarele cifre :
,	1933
Pentru Iar a întreaga		Pentru Constanta	o/o
	tone	tone	
Import	. . . 467.000	85.000	18,2
Export	. . . 8,778.000	5,693.000	64,9
Total	. . . 9,245.000	5,778.000	62,5
		1934	
Import	. . . 636.000	120.000	19,0
Export	. . . 8,852.000	5,883.000	66,4
Total	. . . 9,488.000	6,003.000	63,3
Analizarea traficului portului Constanta. In 1935, au fost 5,839,3461. la ieşiri şi numai 115.750 t. la intrări, în raport de 98° 0 şi 2° o, din cauza exportului de mărfuri în massă (petrol, cereale, cherestea) şi a importului de mărfuri generale cu valoare mare raportata la volum mic.
Ca valoare, raportul între export şi import (98% şi 2%) se schimba: din valoarea aprox. de 10,6 miliarde în 1935 a traficului, 8,6 miliarde ce este exportat şi 2 miliarde a celor importate, adica 81% pentru export şi 19u o pentru import. Ideal ar fi ca volumul exportului să fie egal cu al importului, sau sa se apropie cât mai mult de acesta, pentru ca vasele să nu vină goale pentru încărcaturi, cum e la noi, sau sa plece goale după ce au descărcat, cum e în porturile unde importul întrece exportul (Rouen, Pireu, Triest, Havre). La noi, chiar daca scoatem din calcul pe' trolul predat în tancuri, care trebuie să facă un drum in gol, disproporţia rămâne totuşi mare: 77° o export, 23% import.
In 1935, din 5,839.346 t. export, care reprezintă aproape întregul trafic, abia 13.844 t. au fost tranzit încărcat în vase la Constanta.
Exportul petrolului a fost în continua creştere până în 1935 (5,492.648 t.) când aproape este staţionar fa(ă de 1934 (5,445.435 i.). înainte de rasboiu, maximum atins a fost 800.000 t. Astăzi reprezintă 15.000 t. în 24 ore, deci cu un debit de 200 litri pe secunda.
In 1935, petrolul reprezintă 92° o din export, din care: păcura 29,5%, ben* zină 29,4%, motorină 19,5° 0, petrol lampant 17,9% (14% sosit la Constanta pe conductă), ţiţei 2,5% şi uleiu mineral 0,9%.
Cel mai mare export de petrol s'a făcut prin Constanta : 83,2° o, pe când prin Giurgiu numai 12° 0, iar prin alte puncte de frontieră 4,8° o.
www.dacaromanica.ro
- 196 -
Exportul cerealelor prezintă o curbă foarte variabilă. Maximum atins a fost în 1932 şi 1933 (692.007 t.), iar Înainte de răsboiu, în 1911 (556.900 1.); în 1935, numai 212.549 t., din cauza producţiei scăzute şi îndrumarea cerealelor pe Dunăre spre porturile din Ungaria, Austria şi Cehoslovacia. In portul Constanta, în medie 81n/o din cereale trec prin silozuri. Repartizat pe porturile principale, exportul de cereale se prezintă astfel:
1933
1934
Brăila............ 1,388.511	tone	781.203	tone
Constanta ....	692.592	„	315.452	„
Galafi.............. 224.075	„	84.567	„
Din tot acest export, prin Constanta a trecut 40°/o.
Exportul de cherestea cel mai ridicat, făcut prin portul Constanta, a fost în 1935, (81.536 t.). In 1934, s’a exportat prin Galafi, 350.243 t.; Constanta, 61.962 t.; Braila. 35.524 t. In 1934 sa exportat pe toate caile 856.750 t., din care prin Con' stanfa numai 7° o.
Exportul de vite pe cale maritimă se face numai prin Constanta. In mare parte e tranzit din Polonia. S’au exportat: 6041. în 1933; 13.079 t. în 1934 şi 31.076 t. în 1935. In 1935 au trecut prin Constanta 60.560 vite mari şi 73.642 vite mici.
Importul prin portul Constanta este foarte redus, făcându'se mai mult de na» vigafia fluviala şi căile terestre. Cea mai mare cifră atinsa înainte de rasboiu a fost 223.000 t. (1913), iar după rasboiu 234.129 t. (1926). In ultimii ani:în 1932=80.9011.; 1933=85.0121.; 1934=120.335 t,; 1935=115.750 1. Din aceste cifre, o parte re' prezintă tranzit şi cabotaj.
Pentru 1935, descărcările din vase de mare au fost: Constanta 41° o, Braila 28° o şi alte porturi 3° o.
Valoarea mărfurilor trecute prin Constanta în 1935 a fost 10,6 miliarde, iar în 1934 a fost 10 2 miliarde fată de 26.8 miliarde importuUexportul total al (arii.
Vase intrate in port: în 1934 au fost 1.850 vase cu o capacitate de 5,038.588 trn., iar în 1935 au intrat 1.895 vase cu o capacitate de 4,904.360 trn. In frunte sta pa' vilionul italian cu 26,9°/o (1935); apoi cel englez 17,7°/o, norvegian 13,6° o, român 10,4° o, olandez 7,6%, grec 5,8%, german, 4,3% etc. Tonajul mediu al vaselor in» trate în port a fost de 2.588 trn.
Liniile poştale de navigaţie pentru călători şi mărfuri aduc avantaje mari por» tului şi Jarii; taxele de port le sunt reduse la 1/3. In 1935 au fost în funcţiune 6 linii:
1.	„S. M. R“„ cu 6 linii: 5 spre Egeea şi E. Mediteranei cu unele prelungite la Dunăre şi o linie spre Mediterana occidentala; a avut 180 intrări în port.
2.	„LIoyd Triestino Flote Riunite“ cu 5 linii între porturile italiene şi Marea Neagră ; a avut 141 intrări.
3.	„Compania Genoveze di Navigatione a Vapore" între Mediterana şi M. Neagră, cu 33 intrări.
4.	„Palestina Line“, între Constanta—Palestina—Egipt, cu 29 intrări.
5.	„Palestina Maritime LIoyd “ între Constanta—Palestina—Egipt, cu 40 intrări.
6.	„Johnston Line", între Anvers—Dunăre, cu 28 intrări.
Traficul de pasageri prin portul Constanta:
www.dacoromamca.ro
- 197 -
Pasageri intraţi	Cu vase româneşti
1933	9.780	8.036	82%
1934	12.686	7.486	59%
Î935	18.530	12.054	60%
	Pasageri ieşiţi		
1933	17.435	11.279	60«/»
1934	40.443	12.878	32%
1935	65.078	13.631	21%
Majoritatea celor ieşifi merg din Polonia în Palestina. Mai mult beneficiază pavilionul strein.
Raza de aclivilate a portului Constanta in 1935.
Produse petrolifere au merş In: Italia 30,5%, Anglia 20,5° o, Germania 13%, Egipt 8,9%, Franfa 6,5° o, Olanda 4,4° o, Grecia 3,1%.
Cereale au fost aduse din judeţele : Constanta 35,2° o, Ialomiţa 24,6%, Braila r,8° o, Caliacra 5,6° o, Ilfov 3,6%, Tulcea 3,5° o. Au fost exportate în Italia 19,4° o, Grecia 19,1° o, Germania 18,8%, Anglia 14,1%, Belgia 10,8° o, Franfa 5,9%, Elvejia 4,1° o, America 2,9° o.
Cherestea: Palestina 39,2° ®, Grecia 23,6%, Egipt 8,7° o, Germania 7,4%, Italia 7,4%, Siria 5,4%.
Vitele mari, 64° o în Grecia şi 32 în Palestina; vitele mici aproape toate în Grecia; păsările toate în Palestina. Vitele provin din Bucovina şi Transilvania, iar 13% din Polonia; păsările din S. Basarabiei, Bucovina şi Moldova.
Import. Din Anglia 16,2%, Egipt 14° o, Belgia 14° o, Italia 10,7%, Turcia 8,2%, Palestina 4,5% etc.	^
Total (import'export) : Italia 29,6%, Anglia 19,6%, Germania 12,9° o, Egipt 8,6%, Fran(a 6,3%, Olanda 5%, Grecia 4,4° o, etc.
Cabotajul şi navigaţia dc coastă.
Lipseşte aproape complet în fara noastră din cauza adăposturilor naturale şi artificiale, ca şi, poate, a lipsei unei tradiţii de viată la mare. Dela limanul Nistrului la capul Caliacra, numai la gurile Dunărei şi Constanta se găsesc ape liniştite in timp de furtună. Singurul cabotaj pe careul face Constanta este cu Bugazul.
Lucrări mai importante executate in ultimii ani.
S’a clădit o mare magazie cu subsol pentru fructe, parter pentru tranzit şi etajul pentru intrepozit. Dar mai importanta este uscăioria de cereale, instalata înir’un turn înalt de 50 m, cu 14 planşe, care a costai 52 milioane lei. Debitul de uscare de 60 tone pe oră pentru reducerea apei cu 5° o din greutatea cerealelor. In prezent se lucrează la noui basinuri petrolifere.
S'au instalai două radiofaruri (Caliacra 1929 şi Constanta 1931), utilizate mult în timp de ceată şi legate între ele prin radiotelefonie. Sunt utilizate de 65% din vase.
S’a modernizat farul dela Şabla, cu o vizibilitate de 17 mile.
Gara maritimă a fost pusă în funcţiune in 1934, costând 24,500.000 lei.
www.dacaromamca.ro
- 198 -
Veniturile şi cheltuclelile de exploatare ale portului Constanta.
In 1934/35 au fost venituri de 262.557.075 lei şi cheltueli de 71.014.531 lei, ceeace revine la : venituri 43 lei pe tonă şi cheltueli 11,70 lei pe tonă. Scăzându»se absolut toate cheliuelile generale, amortizări, asig rări etc., mai rămâne inca un venit de 6°/o la capitalul învestit.
Tarife şi taxe. Nu sunt mai mari decât în alte porturi. Cele care cer contrava» loarea imediată a serviciilor prestate (silozuri, magazii, macarale, apă etc.) abia acopăr cheltuelile directe. Taxele de port servesc pentru întreţinerea adâncimilor, cheiuri, diguri, balizare etc.; ele se calculează după capacitatea vasului, mărfuri, advaforem şi călători. Taxa adyalorem e veche la noi (Gh. Brătianu o află men|ionată într'un document din 1448, la Cetatea Albă).	0
Lucrările necesare pentru buna funcţionare a portului:
a)	Terminarea basinului nou pentru petrol şi a malului nou.
b)	Adâncirea basinului de N.
c)	Completarea şi refacerea instalaţiilor de desprăfuire a cerealelor, ca şi ame» najarea a noui dane pentru încărcarea lor.
d)	Construirea a două magazii pentru cereale.
e)	Terminarea grajdurilor necesare exportului vitelor.
f)	Linii, peroane acoperite, pavaje, pasaj subteran pentru gara maritimă.
g) Magazii, hangar, macarale electrice, pavaj, şosele, pentru mărfuri generale.
h) Construirea unui basin de radub de care se simte mare nevoie şi pentru marina militară, deoarece toate reparaţiile sub apă ale vaselor noastre se fac în porturi străine.
i)	Mărirea portului care nu mai poate primi şi adăposti un număr mai mare de vase comerciale, el servind şi pentru marina militară.
Organizarea portului.
Până la începerea lucrărilor, portul aparţinea Serv. hidraulic.
In Mai 1897 se înfiinţează Dir. Constr. Portului Constanta, cu sediul la Bucureşti.
La 1 Aprilie 1908 ia fiinţă Dir. Gen. P. C. A. căreia aparfinc şi portul Constanta şi care în 1919 îşi schimbă titulatura în Serv. Porturilor Maritime.
Prin legea din 29 Iulie 1929 trece la Regia Auton. a Port. şi căilor de comun, pe apa.
In 1934 se desfiinţează această regie, crcindu-se Ad»|ia Comerciala în de» pendenfă strânsă de Min. Lucr. Publice şi Comun.
In timpul Regiei Autonome, s’au făcut mari investiri în portul Constanta : 347.000.000 lei în 5 ani, pe când în interval de 11 ani Înainte numai 203.000.000.
Concurenta intre Constanta şi porturile dunărene.
Superioritatea portului Constanta fa|ă de cele dunărene constă în :
a)	Funcţionarea permanentă : nu îngheaţă.
b)	Posibilitatea de a construi uşor cheuri şi basinuri cu adâncimi de apa oricât de mari şi a le menţine cu cheltueli nu prea mari.
La gurile Dunărei obţinerea unei adâncimi mai mari necesită cheltueli prea mari care grevează transporturile. Pe de altă parte, fiecare din cele trei mari porturi îşi are hinterlandul său şi traficul său special.
www.dacaromamca.ro
- 199 -
Constanta atrage tot traficul maritim de petrol şi este singurul port de escala pentru pasageri.
Brăila define aproape totalitatea transbordurilor de cereale pe Dunăre.
Galaţi dejine aproape întregul transport de cherestea.
Cerealele ce vin la Constanta din hinterlandul său reprezintă peste 60% din traficul său, restul venind din hinterlandul altor porturi în vreme de îngheţ, ceeace nu e mult.
Deci concurenta între marile porturi ale noastre este foarte slabă.
* *
*
Ministerul lucrărilor publice şi al comunicaţiilor, Administrata comerciala a porturilor şi căilor de comunicaţie pe apa — Direcţiunea porturilor maritime: „Dare de seamă asupra activităţii serviciului porturilor maritime dela 1 Aprilie 1935 la 31 Martie 1936" (în manuscris). Această dare de seamă, în manuscris, a fost pusă la dispoziţia „Analelor Dobrogei" de către d*l Ing, Insp. G-ral Virgil Cotovu, conducătorul tehnic al portului Constanta. Din toate datele statistice se vede că cel mai mare trafic îl realizează, între porturile noastre maritime, portul Constanta, caruia îi urmează Bugazul cu un trafic foarte scăzut, apoi Mangalia, Balcic şi Cavarna, cu un trafic aproape inexistent.	•
Exploatare şi întreţinere. Veniturile, în 1935—36, au fost de 236,617.313 lei, fafă de 262,557.075 din 1934—35, din cauza recoltei slabe din 1935. Numai la magaziile cu silozuri a fost un minus de 10,000.000 lei. Raportat la trafic, venitul revine: 1935 — 36 = 41,22 lei de tona 1934—35 = 43,00	„	„	„
1933-34 = 48,41	„	„	„
1932-33 = 49,52	„	„	„	•
Această descreştere e datorită creşterii la export a petrolului din care cea mai mare parte a veniturilor revin Portului petrolifer C. F. R.
In anul 1935—36 s'au produs şi unele modificări tarifare privitoare la : vitele şi păsările destinate exportului — înfiinţare de taxe; reducerea taxelor de suprave* ghere şi magazinaj pentru mărfurile în tranzit aduse de vasele „Comp. Deutsche Le' vante Linie", ca şi a celor de asigurare; modificarea taxelor pentru sămânţa de sfecla (d. V); reducerea cu 15% a taxelor de magazinaj pentru cerealele depuse in silo' zuri de „Centrala cooperativă de producţie şi aprovizionare" şi de „Centrala Comp. Imp. Exp." ; aplicarea tarifului S. M. R. pentru orezurile aduse de vapoarele S. M. R. (magazinaj); taxarea penelor de păsări (ci. III şi IV din tarif); reducerea dela 180 la 150 lei pe oră a taxelor de macara, cele electrice putând fi plătite şi cu Vs oră ; retipărirea regulamentului pentru exploatarea magaziilor şi platformelor portului, cu mai multe modificări.
Cheltuelile de întreţinere şi exploatare în 1935—36 au fost de 71,084,487 lei.
| 1935—36= 12,55 lei pentru tonă Raportate la trafic, ele revin la:	j S3I34 = {3$ [	”	”
I 1932-33= 13,28 „
înainte de războiu, aceste cheltueli au fost mult mai mari: 1.25 Li, pentru perioada 1910—1913.
Veniturile nete realizate : 1935—36 =............lei
1934-35= 115.773.095 „
1933-34= 139.129.523 „
www.dacaromanica.ro
200 -
Lucrări de investiţii ţi refaceri: a) investiţii = 16.792.023
b)	refaceri =	1.040.424
c)	cxpl. şi întreţ. 71.0134.487
. Total = 88.916.934 Ici
Următoarea di. gramă arata raportul dintre venituri şi chcitudi, în Ici aur, peni perioada 1909—1936:
www.dacoramamca.ro
- 201 -
Lucrări mai importante executate dela I Aprilie 1935 la> 31 Martie 1936 :
1.	La molul nou: a) Umpluturi în spatele zidului de cheu al molului ; b) Şo' şeaua de acces; c) Prelungirea cheului dela dana 30.
2.	Magazia de materiale D. P. M., din beton armat, de 10/42 m., care adă» posteşte şi birourile marinei. Această magazie, prin modul ei special de construcţie, este unica în toată (ara.
3.	Executarea unui puf pe amplasamentul formei de radub, lung de 7 m., lat de 3 m. şi adânc dc 18 m., pentru a se determina natura terenului de fundaţie şi posibilităţile de executare a săpăturilor în aer liber. Cu mari dificultăţi, se pot executa lucrări în aer liber, însă lentilele de argilă de sub stratul de stâncă compactă fac să se prăbuşească straiele superioare. Stratul de stâncă se află la alfit. de —12 m.
4.	Lucrări în portul Balcic: s’a continuat prelungirea digului de larg, din piatră, în vederea crecrei unui adăpost, pe o lungime de 100 m. S'a ob}inuf o Iun' gime totală de 200 m., până la adâncimea dc 4 m.
5.	S’au executat apoi o sumă de lucrări mai mărunte.
Activitatea atelierelor şi uzinei D. P. M. in 1935— 36 a fost ceva mai re' dusa ca în anul precedent, deoarece lucrările de investifii şi reînoiri ale serviciului au fost mult mai restrânse. Numărul total al lucrărilor a fost de 1073, pentru care s’au cheltuit în total 27". 194.198 Ici.
Numărul lucratorilor a atins media anuală de 35, cu maximum de 400 în cursul lunei Mai 1935.
S’au lucrat 644.667 ore şi s’au plătit salarii de 7.182.774 lei.
Numărul accidentelor a fost 40, insa nici un lucrător n’a rămas invalid.
Utilajul atelierelor a fost completai procurându'Se maşini şi unelte în valoare de 1.221 501 lei.
In 1935—36, uzina a produs 2.421.857 Kw.'ore, din care cca 88,o°/o pentru instalaţiile portului şi 11,4° o pentru uzul personalului şi pentru diferite auiorită|i din port. Pentru producerea şi distribuirea energiei s’au cheltuit cu combustibil, personal şi întreţinere 4.887.380 lei, adică lei 2,01 pentru Kw.'oră.
Cariera nOvidiu“ D. P. M. a avut în 1925 o activitate redusă. S’au extras 26 378 tone de roce diferite şi s’au predai 30.406 tone. S’a procurai pentru această carieră o basculă de 30 tone, un cxplozor electric, s’a înlocuit macaraua cu aburi printr’un cazan tip Lachapclle cic.
Laboratoare: 1. Laboratorul de analize: s’au făcut analize pentru uscăiorie, pentru porumb, 250 analize de produse petrolifere, uleiuri vegetale, vopseluri, subsian|e minerale, săpunuri ş. a.; s’au făcui şi analize de încercări cu caracter de studiu: pro' blema apelor subterane în port, a alimentării cu apa potabilă a cartierului dela vii şi a statici de petrol, prezenta reziduurilor petrolifere în vaze pe fundul diferitelor basine ale portului, utilizarea diferitelor unsori româneşti, uscarea porumbului pe cale naturală şi artificială eic. Unele chestiuni au fost definitiv rezolvate.
2.	Laboratorul de încercări de materiale s’a organizai în 1935 pe baze şiiin' tifice şi are menirea să studieze şi să tragă concluzii în privinţa ac|iunii apei de mare asupra diferitelor betoane si materiale de consimcfie. Până în prezent s’au făcui câteva asemenea încercări.
Activitatea serviciului hidrografic. Pentru întocmirea şi tinerea la curent a harjii hidrografice a litoralului românesc, s’a înfiinţai o echipă de studii şi ridicări hidrografice, compusă din 3 operatori, 1 desenator, 1 supraveghetor şi 30 marinari şi
www.dacaromamca.ro
- 202 -
lucrători şi dispunând de următorul material: 2 bărci cu tambure cu cablu de sondaj lung de 600 m., 1 barcă pentru sondaje cu cablu şi 2 bărci mari pentru sondajele ce se fac in larg cu sextantul. Ridicările litoralului se fac in legătură cu reperele to* pograftce din triangulatia tării. Simultan cu sondajele, se determină şi natura fundului. Echidistanta curbelor este de 0,5 m. Până in prezent, echipa a executat ridicarea şi alcătuirea hărfii pe zona dintre Constanta şi Carmen Sylva (cca 18 Km.). Se con' linuă lucrările şi spre Nord de Constanta şi se vor incepc determinări de curenfi ma> rini cu ajutorul curentometrului, care indică direcţia şi iuţeala curentului.
Date asupra variaţiilor fundurilor şi dragajelor. Portul şi in special canalul de acces suferă o împotmolire continuă, datorită fie depunerilor de vază in bazine acolo unde apa e liniştită, fie aluviunilor de nisip de fund acolo unde se resimte mişcarea valurilor. In port se ridică anual planul sondajelor. Totuşi, nu s’au făcut studii pentru determinarea depunerilor anuale de nomol, din cauza greutăţilor prea mari. O ideie apropiată o poate da cubajul mijlociu al dragajelor care este de 25.000 m3 de depuneri anuale in ultimii 4 anii. In canalul de acces insă media anuala de inisipare este 125.000 m3, la o cotă a fundului dragat de 10 m. In canal se fac sondaje a' nuale, refăcându'se uneori în urma furtunilor spre a se urmări efectul lor la fund.
In port, dragajele menţin adâncimea la 8,50—9 m., iar în canal 10 m. In 1935—36 s’au scos din port 20.400 m3 iar din canal 100.000 m3 depozite de împot' molire, cu ajutorul celor două drage.
Variaţia nivelului marii. Cu ajutorul maregrafului „Ott“, instalat în port, se scot diagrame săptămânale care se studiază pentru determinarea nivelului mediu zilnic şi pentru variafiunea nivelului în raport cu agenţii atmosferici. Când vântul e constant sau e calm, se poate vedea oarecare regularitate în oscilaţiile apei, care au o perioadă medie de 12° 25’, deci sunt. variajiuni de mare şi amplitudinea lor variaza dela 3 la 10 cm. Vânturile de S. V., V., N. V. coboară nivelul apei toamna şi iarna, iar vânturile dinspre larg ridică nivelul primăvara şi vara.
Limitele maxime ale variaţiei nivelului au fost de :
Maximum —j— 0,51 în ziua de 11 Februarie 1936 sub acţiunea unei furtuni puternice de direcţie N. N. E. şi forjă a vântului 20 (22 m./sec).
Minimum 0,23 m. în ziua de 29 Octombrie 1935 sub acţiunea unui vânt de direcfie N. V. şi forjă 8 (14 m. sec.).
Deoarece O al maregrafului e luat în raport cu un reper de nivelment al cărui nivel e fixat arbitrar, se determină în fiecare an corecfiunea nivelului mediu anual al mării, pentru ca după câjiva ani să se poată determina cu destulă exactitate nivelul O al Mării Negre Ia Constanta, Corecjiunea pentru nivelul considerat a rezultat a fi + 0,0635 m. In anii precedenţi fusese + 0,043 (1934) şi + 0,054 (1935),
Semnalizarea coastelor se face cu ajutorul farurilor, radiofarurilor şi geaman» durelor, aşezate dealungul (armului, între Bugaz şi Caliacra. Ele sunt în număr de 13 şi funcţionează în rondifiuni bune, cu excepţia celui dela Bugaz.
Evenimente. In anul 1935—36, portul a fost vizitat de M. S. Regele, de distrugătorul „Verdun“ al flotei franceze şi de vasul francez „De Grasse”, în croa' zieră cu 600 vizitatori. Tot în acest an au fost 3 accidente şi 5 incendi sau înce» puţuri de incendiu.
Dela 1898 până în prezent au naufragiat pe coasta Mării Negre, în apele ro» mâneşti, 46 vase repartizate astfel: 14 greceşti, 9 româneşti, 6 engleze, 5 italiene, 3
www.dacaromanica.ro
- 203 -
-norvegiene, 2 franceze, 2 ruseşti, 1 belgian, 1 egiptean, 1 jugoslav, 1 olandez, 1 nor' -vegian şi 1 turcesc.
Dela 1905 până în prezent au fost în portul Constanta 11 incendii la vase, 12 la magazii şi depozite şi 5 la clădiri şi instalaţii
Asistenta socială a fost acordată personalului în chip suficient: asistentă me» dicala, ajutoare băneşti şi mai ales pensiuni. In 1935 sau dat 26.856 consultafiuni medicale la dispensarul din Constanta. Numărul membrilor Casei de ajutor, dcla cele 3 servicii (S. P. M., S. M. R. şi Căpitănia) este de 3.270.
*
* *
Babinger Franz: Roberi Bargrave, un voyageur anglais dans lesPaysRou-mains du temps de Basiie Lupu, 1652. (In An. Ac. Rom., Meni. S. Ist., seria III, lom. XVII, mem. 7 ; 49 pag. in 8°, Buc. 1936). Lucrarea cuprinde 3 părţi: Bio* grafia călătorului R. Bargrave, în franţuzeşte (p. 1 —14); 2. Jurnalul sau dc călătorie, în englezeşte (p. 14—36); 3. Traducerea jurnalului în româneşte, de d»na Ioana R. Rosetti (p. 37—49).
Acest jurnal de călătorie al lui Robert Bargrave se găseşte în manuscris la Biblioteca Bodleiană din Oxford, sub numele de Codex Rawlinson 799 şi a atras de mult atenţiunea savanţilor. Pe la 1836—37, Edward Spencer Curling a publicat câteva extrase din acest manuscris; iar acum 30 de ani (1904— 5), Aibert Rode din Hamburg s’a ocupat în chip sistematic de acest manuscris şi tot lui se datoresc prismele cercetări asupra vieţii şi activităţii lui R. Bargrave, cercetări neîntrecute până acum.
Cu privire la via|a lui Robert Bargrave, nu se cunosc până acum prea multe lucruri. El descinde dintr’o veche familie de nobili (gentry) din Kent şi din care mulţi membri au fost persoane proeminente în viafa spirituală a Angliei. Unul din ei, Dr. Isaac Bargrave (1586—1642—3), fost Decan în Cantorbery, şi'a făcut renume ca poet, superior la Eton College, secretar temporar al Contelui Robert d'Essex şi om de stat. Căsătorit în 1618 cu Elizabeth Dering, a avut patru fete şi doi băieţi dintre cari cel mai mic, Robert, născut în 1628, este autorul acestui jurnal de călătorie. La 14 ani, Robert intră Ia Universitatea din Oxford pe care, neavând destul gust pentru studii, o părăseşte după trei ani. Se îmbarcă apoi pe un vapor cu scopul să ajunga )a Constantinopol şi să se angajeze ucenic la comerciantul James Modyford, membru al Soc. Levant sau Turkey Company. A călătorit pe acelaş vapor cu Sir Thomas Bendysh, noul ambasador la Constantinopol, care era întovărăşit de solia sa, un fiu şi cinci fiice, dintre care una, Abigail, era logodită cu James Modyford, dar cu care în cele din uimă nu s’a mai căsătorit. Modyford era un om trivial, supărător şi mes» chin, care a făcut numai zile amare ucenicului său. La Stambul, Robert a stat 5 ani, în care timp a descris evenimentele de aici.
La 9 Septembrie 1652, Modyford părăseşte capitala Turciei, întovărăşit de R. Bargrave şi de un oarecare Richard Nevett, pentru a se întoarce pe uscat în Anglia. Au pornit îmbrăcaţi în haine orientale, pe care ie'au schimbat la Iaşi, călări pe cai buni, cu bagajele în două trăsuri cu câte patru cai şi întovărăşiţi de un servitor şi un ienicer. Pufin înainte de Adrianopol, dela Havsa, părăsesc drumul mare, îndrep' fândwse spre N. E. prin Dervent, Jenikeui, Karnabad, Aîdos şi Provadia, pentru ca, străbătând Dobrogea, să ajungă la Qala|i. Regiunea dela Gala|i pana la Varşovia era bântuită de ciuma, precedată de nori imenşi de lăcuste. Din cauza epidemiei, au fost nevoi(i să ocolească multe localităţi şi finuturi primejdioase. La Iaşi au ajuns cu trei
www.dacaromamca.ro
- 204 -
luni Înaintea patriarhului Macarie şi a lui Paul de Alep. Aici, călătorii englezi* au fost primiţi cu multă bunăvoinţă şi in mod foarte popular de Vasile Lupu.
Dela Iaşi şi*au continuat călătoria prin Lemberg către Occident, iar la 13 Martie 1653 au ajuns în Anglia. Dupăce s’a căsătorit cu Elizabeth Turner, Robcrt Bargrave a făcut o nouă călătorie, în Spania pe care o străbate dela un capăt la altul, iar dela Veneţia se întoarce în patrie prin Germania şi Olanda. In timpul unei alte călătorii în Orient, moare la Smirna (înainte de 5 Sept, lâfO). Despre urmaşii lui nu se mai ştie nimic. Doar la începutul sec. XIX mai este pomenit un oarecare V. Bargrave de Kent, care a făcut un raport foarte interesant asupra evenimentelor din România.
Din jurnalul de călătorie al lui Robert Bargrave, d*l F. Babinger a studiat şi a prezentat Academiei noastre partea privitoare la Ţările Româneşti: Dobrogea şi Moldova. Pentru identificarea localităţilor şi unele informafiuni ce interesau acest studiu, d-sa a venit înadins şi a lucrai aici.
Jurnalul cuprinde lucruri foarte interesante cu privire la trecutul acestor pro* vincii. Pentru Moldova, el completează pe al lui Paul de Alep care descrie în deo*-sebi solemnităţile dela curtea Voevodului şi ceremonialul religios, toate având un caracter oficial. Bargrave ne înfăţişează şi alte aspecte ale vieţii şi societăţii de atunci. Intre altele, este de reţinut faptul că în Moldova, mai ales în Nord şi până departe în Polonia, a întâlnit mul|i negustori englezi, în special scoţieni, cari aveau în mâ* nile lor comerţul cu sare şi fabricarea sodei. Laudă şi băuturile moldoveneşti: berea şi hidromelul (probabil musiul de vin, pe care nu»l cunoştea). Pentru Dobrogea şi Moldova, Bargrave rămâne un pictpr preţios al mijlocului secolului XVII şi nu va fi depăşit decât, poate, de predicatorul Conrad Jacob Hilterbrand din Pomerania, care a străbătut Moldova la 1656 şi din ale cărui însemnări nu se cunoaşte până acum decât un singur extras insuficient.
Din notele lui Bargrave extragem, în rezumat, numai partea privitoare la Dobrogea:
„La 29 Septemvrie (1562) am părăsit Bulgaria şi am intrat într’o (ară numită Dobrugia (Dobrogea) care şi»a pierdut numele său creştinesc (afară numai dacă acesta ar fi fost Silistria, precum se chiamă încă oraşul său de căpetenie) şi a căpătat acest nume turcesc, care înseamnă prosperitate, după marea sa productivitate. Am călătorit vreo 12 ceasuri până la un oraş numit Bazargee (Bazargic) pe o câmpie plăcuta, cu sol fertil, din care abia a zecea parte este cultivată, din cauza numărului mic de lo*-cuitori, deoarece asuprirea stăpânilor lor (deşi sunt* şi ei Turci) le răpeşte rodul muncii lor. Pe drumul acesta se întâmplă multe tâlhării, astfel ca în multe locuri se văd stâlpi comemorativi sau grămezi de piatră, acoperind trupurile oamenilor cari au fost asasina|i şi înmormântaţi acolo".
La 30 Septemvrie au ajuns la Cavakler (Cavaclar). Pretutindeni câmpie des* chisă, iarbă deasă, vite sălbătăcite şi oameni putini. Locuitorii sunt foarte leneşi. Apa este proasta şi pujină, iar vin nu se poate căpăta, căci „numai Turci locuesc în a* ceastă tară". Focul arde cu tizic. Dealungul drumului au întâlnit o pasăre mare, ase*-mănatoare curcanului, numită poi (dropie).
In ziua de 1 Octomvrie au ajuns la Deftgia (Defcea), trecând „pe lângă di»-ferite lacuri minunat de bogate în păsări de baltă". Si câmpiile sunt pline de un mare număr de pasări şi de foarte felurite soiuri. Aici, locuinţele şi conacurile au grajdu*
www.dacaromanica.io
- 205 -
rile deoparte, pe când hanurile turceşti obişnuite sunt în chip de şură, cu o vatră la mijloc, în care şură intră la un loc şi oamenii şi caii.
„In ziua de 2 Octomvrie am luat masa la Balfagee (Băltăgeşli) şi ne»am adă» postit la Dulghierler (Dulgherul), două sate însemnate, după cum se socoteşte în această fără*.
In ziua de 3 Octomvrie au călătorit prin ploaie, peste terenuri mai accidentate, până la Hassanee (Hasanlar), unde au mâncat de amiazi pâine din grâne amestecate şi au băut apă limpede, nectar.
In ziua de 4 Octomvrie au trecut'prin „Inglisa (Igli/a), un sat grecesc, foarte plăcut, în loc roditor, pe malul Dunărei" şi de acolo au mers la Mechecna (Macin), scală la graniţa turcească ; deşi metropola acestor parii, este totuşi un loc sărăcăcios. $i aici au ob|inuf o locuinţă foarte pufin inferioara aceleia a Cadiului (guvernatorul oraşului), unde trei inşi aveau abia loc de culcare.
5 Octomvrie. „Călătorind vreo 5 ore dealungul Dunărei spre bac, spre Gâlatsa (Galafi), am trecut pe lângă o stâncă mare, în mijlocul unei câmpii întinse; se zice că	această stânca ar fi	fost asvârlifă aci de o fecioară uriaşa, de	pe un deal stâncos
ce	se află la depărtare	de o mila	(1509,3 m.), o minune pe care	nici crezul spaniol
nu ar putea s'o admită. In fa|a acestei stânci, pe ccalalta parte a Dunării, curge un râu care desparte Moldova de Valahia*. „In apropierea acestei cefă|j, este o cetate cură(ica, numită Ibrail (Braila), cu un castel frumos, pe care Domnul Valahiei l»a dăruit Sultanului Osman, când a trecut prin aceste parfi ca să poarte războiu Poloniei; în	acelaş timp Osman	a cerut, în	chip josnic, trei alte cetafi dela	Moldoveni, |inute
de	Turci până în ziua	de azi; Se	numesc Ismail, Killee (Chilia) şi	Timarova (Reni)“.
In sfârşit, trece Dunărea la Galaţi, aruncând Turcilor un „anasenisiclum" (anasânâ sictimini). Totuşi, (ine sa aduca Turciei şi lauda ce i se cuvine: „că aerul este atât de bun şi clima atât de temperata, mâncarea aşa de ieftină şi calatorii primiţi prin tradi(ie în chip aşa de milos, încât aproape nici o (ara nu i se poate asemui; ba chiar, oricine ar fi blând din fire şi sănătos, n’ar fi împiedecat, oricât de sărac ar fi, să calatoreasca unde ar voi".
In ce priveşte identificarea locurilor, este de făcut o observare:
La pag. 18, nota 4, d-1 Babinger a identificat stânca „asvârlita de o fecioară" de care e vorba mai sus, cu insula granitica Blasova, din fa|a Iglifei. D-1 Prof. C. Brătescu atrage atenfiunea că nu poate fi vorba de Blasova, ci de o altă insula, nu» mita „Cetatea", la Est de Bugeac şi care se găseşte pe dreapta drumului practicabil Macin—Azaclau—Galaţi, la 14 Km. de Macin, pentrucă:
1.	Bargrave spune ca în ziua de 4 Oct. a ajuns şi a dormit la Măcin ; iar la 5 Oct., călătorind vreo 5 ore dealungul Dunărei spre bac, spre Galatsa (Galafi), a trecut pe lângă o stânca mare etc. Deci această insulă trebuie sa fie între Măcin — de unde a plecat — şi Gala|i, iar nu cea din fa(a Iglifei, căci în cazul din urmă ar însemna ca Bargrave s’a întors înapoi 12 Km. până la Iglifa — şi el nu spune a* ceasta —, ca de aci s㻺i ia din nou drumul, prin Macin, spre Galafi, fiindcă alt drum decât prin Macin, dela Iglifa la Galafi, nu putea exista, cum nu există nici astăzi.
2.	Tot Bargrave spune: „ In apropierea acestei cetafi este aşezată o cetate curăfică, numita Ibrail (Braila)". Mai aproape de Braila este insula „Cetatea* (15 Km.), iar nu Blasova (20 Km.).
3.	însuşi numele insulei — „Cetatea" — este cel mai sigur indiciu, că de» spre ea este vorba.
www.dacaromanica.ro
- 206
4.	Legenda pomenită de Bargrave că o fecioară uriaşă ar fi asvârlit această stânca nu este cunoscută astazi în partea locului şi deci calea folkloristică pentru identificarea insulei este complet închisă.
5.	Şi insula „Cetatea" domină câmpia băltoasă din dreapta Dunărei până la Gala{i şi Reni.
6.	Dacă „în fa(a acestei stânci, pe cealaltă parte a Dunărei, curge un râu care desparte Moldova de Valachia" (Şiretul), apoi nu poate fi vorba decât tot de insula „Cetatea", care este aşezată exact în fa|a şi în prelungirea gurii Şiretului (9 Km. de' păriare) şi nu Blasova, care se află Ia 30 Km., de unde este imposibil de văzut Si' reful din cauza depărtării şi a bălţilor bogat împădurite.
Iliescu Dan
S. Zernov, Sur le changement annuel du plancton de la mer Noire dans la baie de Sebastopol. (Avec 1 planche). Bulleiin de f Academie Imperiale des Scien' ces de St.'Petcrsbourg. 1904, Avril, T. XX, Nr. 4, pp. 119—134. Articol scris în limba rusa).
Cercetările sau făcut între 1902—1904 şi au arătat că răspândirea planctO' nului stă înir’o strânsă dependentă de temperatura apei. In cursul iernii planctonul de la suprafaţa mării se coboară în paturile mai adânci ale apei.
Temperatura lunara medie la suprafaţa apei, în golful Sebastopol, după datele Inst. Hidrologic, a fost în anul 1902: Ian. 7’7° C., Febr. 7'3, Mart. 7 3, Aprilie 10'6, Mai 13,9, Iunie 20,8, Iulie 20,7, Aug. 23,1, Sept. 21,0°, Oct. 15,8, Noemb. 9,7, Dec. 7,2°; iar în 1903, Ian. 5,1, Febr. 5,1, Martie 7,2, Aprilie 15,3, Mai 21,2, Iulie 23,5, Aug. 22,9, Sept 20,6, Oct. 19,5, Noem. 12,9, Dec, 10,3° C.
Pescuirea* planctonului s’a făcut în cursul zilei şi nu numai la suprafaţă, ci şi câţiva sajeni mai adânc.
Planctonul apei reci se distinge prin prezenta spec. de :
Chaetoceros, Synchaeta, Dinoflagellata şi Tintinnoidea. Cele două din urmă se ivesc în perioadele de transifie.
Planctonul apei calde se caracterizează prin: Gasfropoda, Lamellibranchiaia, diferite forme de Podon (Podon Schoedleri Czern., Pod. polyphemoides Leuck., Pod, intermedius Lillj.), Evadne (Evadne spinifera P. E. Miiller), Auricularia.
In apa cu temp. de peste 20° C. Chaetoceros şi Synchaeta lipsesc.
Şlemco R.
* *
N. Andrussov: Problemele cercetărilor viitoare ale M. Negre şi regiunilor mărginaşe. I. Marea Marmara. (Zapis. Imper. Akad. Nauk. LXXII, 1893, p. J —11) (ruseşte).
Din punct de vedere morfologic M. Marmara se aseamănă cu M. Neagra şi M. Mediierană. E închisă aproape din toate părţile de continent; numai prin două sirâmiori puţin adânci comunică cu mările vecine.
Dar şi în privinţa condifiunilor fizice ale fundului (temperatura, salinitatea, eic.), M. Marmara se aseamănă cu cele două mări vecine.
In ce priveşte evolu|ia geologică, M. Marmara se aseamănă în multe cu M. Neagra. Basind M. Marmara (Proponfida) s’a format ca şi M. Egee şi M. Neagră, prin scufundare, odata cu scufundarea ultimei rămăşiţe a continentului egeic, sau mai înainte.
www.dacoromamca.ro
•	- 207 -
Basinul M. Mafmara a fost în tot cursul epocei plioccnc, împreună cu cel al M. Negre, despărţit de Mediterana şi deci de Ocean.
Când Mediterana a ajuns până la Dardanele, ea a găsit depresiunea Propon* tidei sau pe cale de formare, sau formată gata şi care putea fi ocupată de un lac sălciu sau dulce, în orice caz fără fauna marina.
Care a fost înfafişarea M. Marmara înainte de stabilirea legăturii Pontului cu M. Mediterana ?
Propondida era un lac, care se scurgea prinţiun râu scurt (valea actuală a str. Bosforului) spre M■ Neagra. O scurgere spre Mediterana din cauza continentului egeic, după părerea autorului era pu[in probabila. Din spre Sud, de pe continentul egeic, se vărsa în Propontida un râu, al cărui capăt s’a păstrat sub forma str. Dar* danelelor.
Bosforul şi Dardanelele sunt, deci, vai fluviale, erodate în timpul unui nivel al Pontului, mai scjzut decât cel actual.
Şlcmco Roman
*
♦ *
N. I. Andrusov, Depots marins quaternaires de Sinope (Asie Mineure). CBul* letin de l'Âcademie des Sciences. VI. Serie. Tome XI. 1917, pp. 455 —456. Ar* ticol scris în limba rusă).
încă Hamilton (Observations on the Geology of Asia minor. Q. J. voi. V. 1849, p. 362) a- aratat aci prezenja depozitelor ter(iare mai noua, care au fost rapor* tate de Moorchison (Geology of Russia, I, pag. 647) la depozitele sale aralo*caspice. Peninsula Sinope a fost descrisă amanun|it de Brauns: Sinope. Zeitschrift fur allge* meine Erdkunde. 2*ter Bd. Berlin. 1857, p. 27—34. Masivul principal al peninsu* lei e format dintr’o roca eruptivă, descrisa de Brauns ca andezit. Inalfimile, în formă de platouri, sunt formate de straturile, uşor înclinate spre WSW, de calcar tare. To* tuşi autorul le grupează la creta.
Infr’un loc al (armului dinspre Nord, aproape de oraşul Sinope, s’au desco* perit depozite de ardezie calcaroasa, care, după părerea autorului, din cauza ase* manării cu ardeziile devonice dela GhengheUBahci din Bosfor, aparjin devonului.
Un istm jos şi îngust ce uneşte peninsula cu uscatul e alcătuit din straturi orizontale de breccie scoicoasa. Adeseori se întâlnesc aci şi pături de nisip, prin care uneori se găsesc intercalate straturi de breccie.
După descrierea lui Hamilton — acestea sunt nisipuri calcaroase ce alternează cu calcarul scoicos; acesta din urmă, având grosimea de 6--) m., acopere nisipurile. Scoicile prezintă diferite grade de conservare. Hamilton raportează aceste depozite la cele aralo*caspice, ca şi Moorchison. Aceasta determinare e întemeiată pe cercetarea fosilelor de prof. E. Forbs, pe baza carora Moorchison a plasat aceste roce printre cele aralo*caspice.
Moorchison, în cartea sa „Geologia Rusiei", spune ca, după cercetarea colec|iei lui Hamilton, fără nici o şovăire le plasează printre depozitele Marii Mediterane interne (Aralo'Caspice). Cu părere de rau, nici un autor nu arată precis ce fel de fosile sunt acestea. Hamilton indică Cyrena şi Cardium, iar Brauns citează numai Astraea (1). Găsirea vreunui depozit terţiar pe Istmul Sinope şi mai ales determinarea precisă a naturei şi a vârstei lor ar fi avut un mare interes. De aceea autorul a rugat pe fiul său, Leonid Andrusov, care pleca în calitate de ajutor al prof. S. A. Zernov, pentru cercetări zoologice, dealungul (armului anatolic al Asiei Mici, să cerceteze depozitele
www.dacaramamca.ro
- 208 -
<kpe Istmul Sinope. In colecfia adunată de el s'au găsit următoarele exemplare in* teresante:
1.	Cardium Juberculalum L. mari, umplute Înăuntru cu resturi de scoici şi grăunte de cvar(, puternic cimentate la un loc.
2.	Exemplare mari de Venus gallina L.
3.	O bucată de rocă, identică celei din interiorul scoicei, cu fragmente de Venus gallina, Don ax, Maclra subtruncata.
4.	O bucată dc gresie poroasă cu cimentul calcaros şi urme întipărite deDonax.'
5.	Fragmente de nişte scoici mici, neidentificate.
6.	Gresie galbenă spongioasă fără fosile.
7.	Helix, foarte mari, ymplute înăuntru cu nisip cimentat.
Fotografiile aduse de d*l L. Ândrusov arată că straturile din care s’au luat aceste probe, zac orizontal, la înălfime neînsemnată deasupra nivelului mărit. Aşa dar e evident că avem de a face aci cu o terasă marina post’terţiar a, iar nu cu depozitele terfiarc De aceea trebue să credem, că în articolul lui Brauns s'a comis o greşeală de tipar, şi în loc de Ostrea, s’a scris Astraea, mai ales că această „Astraea* s’a găsit pe (armul de sud într’un strai sub(ire de argilă.
Şlemco Roman
*
* •
A. Osiroumoff, Recherches hidro*bioIogiques dans Ies embouchures des fleu* ves de la Russie meridionale. (Communication preliminaire). (Bulletin de (‘Academie Imperiale de Sciences de St.*Petersburg. V*e Serie. voi. VI. 1897, pp. 343 —362. Articol scris în limba rusă).
După stabilirea legăturii între Mediterana şi M. Neagră, apa acesteia din urmă a atins aproape din nou salinitatea ce a avut în epoca miocena (Marca Sar* matică).
Ca urmare, în M. Neagră au pătruns o muljime de forme mediteranee, iar fauna relictă a M. Negre s’a refugiat în parte spre gurile fluviilor, iar în parte s’a păstrat în basinurile relicte: M. Caspică şi L. Arai.
In acest fel, în M. Neagră s’a petrecut o combinare originală de forme pro* venite din Mediterana, iar la gurile fluviilor s’au păstrat unele forme originale, dintr’o mare puternic îndulcită, din epoca geologica precedentă.
Cercetările autorului au aratat că fauna de la gurile fluviilor Calmius, Don, Kuban şi limanele din regiunea Nistrului precum şi limanul Nistrului, se compune din trei categorii: 1. faună de apă dulce, 2. forme relicte şi 3. forme marine.
Dintre moluştele marine, Cardium edule pătrunde în limane mai departe decât altele.
Granija de răspândire a formelor vii de Venus gallina, Syndcsmia ovata şi Mytilus galloprovincialis e apropiată simfitor de Mare. Alte forme marine ca Nereis, Bowerbankia şi Balanus înaintează mai departe în susul Umanelor. Aşa, Nereis diversicolor a fost găsit de autor în limanul Niprului mai sus dc Prognoisk; Bala* nus improvisus în limanul Nipruiui mai sus de Cetatea Alba, satul Ciaghir. Lângă farul Sviatotroi|chi, în limanul Bugului, a fost prins Carcinus moenas şiAstacus (forme mici). Lângă Cetatea Albă s’au găsit, împreună cu cardide relicte, forme vii dc Anodonta (forme mici).
Cele mai prielnice condiţiuni pentru fauna relictă le oferă limanul Bugului,
www.dacaramaiiica.ro
- 209 —
până la satul Kowaliwka, unde apar primele depuneri fluviale şi care poate fi so» cotit ca un col) al basinului pliocen. In apele lui traesc :
Bythotrephes Pengoi, Carniger maeoticus, Mysidae, Cumcea. Pe fundul său : Amphipoda, Adacna, Dreissensia (polymorpha şi rostriformis), Clessinia, Microme» lania, Ampharetidae, Archaeobdella, Reniera (Protoschmidtia) etc.
In r. Kalmius, care se varsa în partea de apus, mai sărată, a golfului Tagan» rog, au fost găsite : Balanus, Bowerbankia, Plumatella, Unio, Vivipara ; iar între ele, formele relicte de Adacna şi Pseudocuma; deci reprezentanţii tuturor celor trei grupe.
In brafele Kubanului nu găsim forme relicte.
In partea de E. a golfului Taganrog, lângă Krywa Kosa, putem găsi Balanus improvisus şi Nereis diversicolor; în schimb la Taganrog nuri găsim deloc. Stâlpii sunt acoperifi aci de amfaretide şi cordilofore, iar nereidele sunt înlocuite de amfa* rctide (Amphicteis antiqua). Acelaş lucru se observă în partea de E. a Niprului, unde punctul extrem de răspândire a formei marine Nereis se află pu|in mai sus de Prognoisk.
Prin urmare, în fata deltei Donului şi a Niprului se pot distinge aproximativ doua zone ; una mai apropiată, ocupata numai de forme relicte şi în parte de apă dulce, şi a doua, locuită de forme relicte şi marine. La gura r. Kalmius şi în bra» fele r. Kuban aceste două zone sunt aşa de apropiate, încât e foarte greu de stabilit o granifă între ele.
La limanul Bugului şi Nistrului se observa un amestec al tuturor celor trei grupe. Totuşi şi aci, spre vârfurile limanelor, se observă o zonă liberă de forme marine.
La gurile limanului Nistrului predomină formele marine, care, cu cât înaintăm: spre interiorul limanului, cedeaza locul formelor relicte şi apoi celor de apă dulce.
Şlemco Roman
*
* *
A. Eberzin et O. Vjalov: Une lerrasse euxinienne ancienne dans Ies envJ rons de Touapse. (în Comptes rendus dz l’Academie des Sciences de l’Urss, 1936, voi. II, Nr 5, Moscou, p. 187—188. In fran(uzeşte).
Sărăcia exiremă a cunoştinţelor despre terasele marine dela ţărmul Cauca*-sian al M. Negre, a îndemnat pe autori a publica următoarele date asupra uneia din terasele din apropiere de localitatea Tuapse. Cercetările geologice îrj regiune au fost conduse de O. Vjalov, în anii 1930 şi 1935, iar determinările faunistice şi determi» narea vârstei terasei pe baza fosilelor a fost făcută de A. Eberzin.
Terasa dela Tuapse se evidenţiază şi morfologiceşte dar şi geologiceşte prin nisipuri şi galete : într’un şan) al şoselei din apropiere de stafia Golubeva»Da£a la S. de Tuapse; aproape de farul Kadoş la N. de- Tuapse ; apoi într’un loc nu de' parte de gura lui Nebug, la 19 Km. spre N. de Tuapse.
Înălţimea acestei terase este de 50—60 m. peste nivelul Marii. Galete de terasă apar şi între Km. 15 şi 16 de pe şoseaua Novorosiisk, acolo unde se apropie de malul Mării. Deasupra lor se vede un strat poros, de conchilii, în grosime de 0,40 m., cimentate cu un calcar destul da compact. Moluştele determinate aci aparţin familiei Oardiidelor. Ele sunt următoarele :
Didacna gr. crassa Eichw. în mare cantitate.
Dreissena polymorpha Pali., destul de frequentă.
Neriiina sp. (Murata Eichw. ?)
14
www.dacoroinamca.ro
- 210 -
Aceste fosile clasifică terasa menţionata in categoria teraselor de tip Caspic ale Mx Negre. Pidacna gr. crassa de aci are foarte mare asemănare cu Didacna crassa din depozitele euxinice vechi ale peninsulei Cherci şi Taman. De aceea vârsta cea mai probabila a terasei dela Tuapse este cea euxinica veche■ Cei dintâi cari s'au pronunţat pentru această vârsta au fost însă A. D. Archanghelskii şi K. M. Strahov, în „Geologiceskaia istoria Cernogo Morea. 3iull. Mosk. obşt. ispif prirod. T. X (1), 1932, pag. 28.
O faună corespunzătoare acestor forma|iuni pe (armul Caucasului spre Marea Neagră se cunoştea până acum numai pentru regiunea dintre Ghelcngic şi Djubga şi ceva mai la S. de Djubga. Vezi: S. A. Jakovlev: Pot vi i grund po linii Ârmavir — Tuapsinskoi jel. doroghi, 1914.
Şlemco Roman
♦ *
M. I. Rosfovtzeff. „Tableaux de la vie antique", — (Payot, Paris, 1936).
Numele Iui Rostovtzev e cunoscut cititorului român de istorie veche şi ar' heologie ; Ua găsit adesea citat de Vasile Pârvan şi urmaşi. Acum profesor la Uni' versitatea din Yale în America, Rostovtzev e originar din Kiev şi face parte din pleiada de profesori plecaţi din Rusia din cauza revoluţiei.
Opera sa de cercetător e foarte întinsă şi reprezintă un număr important de rapoarte şi comunicări la diverse societăţi de specialitate, din care face parte. Chiar pe când se afla în Rusia, era vicepreşedinte al Societăţii Arheologice Imperiale, iar -acum în urmă a fost ales membru al Academiei de Inscripţii din Franţa şi a di' rijat săpăturile arheologice de la Doura—Europos din Asia mică, despre care a dat 7—8 volume de rapoarte.
Ca scriitor de istorie a întreprins şi publicat o „Istorie Sociala şi Economica a Imperiului Roman", care a aparul în mai multe limbi, în flecare, în o noua edi(ie ; apoi o „Istorie Generala a Lumei vechi*; o carte despre „Ceiaiile Caravaniere“ din Arabia şi Transiordania şi o mulţime de articole şi memorii publicate în di' verse reviste.
Cartea de care ne ocupam, „ Tablouri din viata antica", e compusa din schite istorice, care sunt totuşi pagini de istorie. Autorul le numeşte „notele unui om, care şi'a închinat via(a studiului antichităţii şi, în primul rând, documentelor lasate de Grecia şi Roma' şi’n care note vrea să spue ce şi cum a văzut în trecut, în acel trecut „în afară de trecutul din Grecia şi Roma", cum sau şi intitulat aceste note în edifia engleză : „Out of the past of Greece and Rome".
Primul capitol e consacrat civilizaţiei şi culturii cetăţilor „dc pe coastele Mării Negre în Rusia Meridională, unde Grecii fură în strâns contact cu stapânitorii acestei regiuni, Sci(ii. neamuri de'aproape cu Perşii". Al doilea lrateaza despre jocurile olimpice — o instituţie care fu un element fundamental în evoluţia civilizaţiei grece, căci ea favoriza totdeodată desvoltarea fizică şi morala a tinerimei prin concursuri sportive şi sentimentul religios profund al na|iunei grece, care era esenfialmente li' beriatea şi bucuria de via(ă“. Al treilea capitol tratează despre viata într'o cetate din Italia îngropată în primul secol al erei creştine şj desgropată în zilele noastre — Pompei. Al patrulea despre Messina, una din coloniile greceşti de pe coastele Siciliei. Al cin* cilea despre două cetă(i caravaniere : Petra şi Palmyra. Şi al şaselea despre Egipt sau Istoria lui Zenon şi Apolonius, doi oameni foarte întreprinzători din timpul re' gelui Ptolomeu Filadelful.
www.dacaromamca.ro
— 211 —
Toate capitolele sunt interesante şi aduc informaţii nouă.
Vom stărui rezumând numai primul capitol, care se refera la viata cetăţilor' greceşti de pe coastele de nord ale Mării Negre, viată interesând, credem, pe cititorul român şi din care va putea deduce pentru celelalte cetăfi foste colonii greceşti : Tiras, Aegyssus, Histria, Tomis, Callatis, Bizone şi Dionisopolis de pe ţărmul românesc ; asemeni, pentru că autorul caută a delimita în special o noţiune istorica, cam difuză până acum : Scitul şi arta scitica.
De«atungul ţărmurilor Mării Negre, în Crimeia şi dinspre Caucaz, cu multe secole înainte de Hristos, stăpâneau nomazi veniţi din Asia, Sciţii şi Sarmajii. Tot pe*atunci apărură pe mare, în vase cu rame şi pânze — Grecii, navigatori îndrăz» nefi şi negustori dibaci. Marea Uatrăgea prin bogă|ia de peşte şi stepa prin bogăţia de vite. Ei se stabiliră pe coastele mării şi la gurile marilor fluvii.
Din aşezările unora şi altora au rămas pu|ine urme.
De la Greci au rămas ruinele cetăţilor: Olbia, la gura Bugului şi Niprului ; Pan/icapeum (Kerci actualmente), la str. Kerci, numită în antichitate Bosforul Ci* merian; Phanagoria, la gurile Cubanului ; Tanaîs, la gura Donului ; Chersones, aproape de cetatea moderna a Sevastopolului şi Dioscurias, pe coasta caucaziana.
De la populaţiile aşezate împrejurul cela|ilor au rămas şi mai pufine urme, iar dela nomazii Scifi din Rusia meridională n’au rămas decât morminte.
Cum trăiau colonii greci, cine erau vecinii lor, care era via|a lor, ce credeau şi ce faceau ?
Scriitorii contimporani spun pufin. Dar spun mai mult resturile din cetăţile greceşti: urme de ziduri, de străzi, ruine de edificii publice şi private, temple, case, prăvălii, gymnazii, teatre, resturi de porturi, viaducte, apeducte, locurile de îngropare dimprejur: necropole, unde ei ridicau frumoase monumente etc. Urmele dela vecinii Grecilor, Sciţii şi Sarmatii din stepe, dau puţin material, — locuinţele şi aşezările lor nu se cunosc, numai mormintele lor au rămas.
In apropierea ruinelor cetăţilor vechi se găsesc cimitire (tumulii stepelor), în care se află de veacuri, îngropate cu morţii, o mulţime de obiecte de uz zilnic, — căci nu se îngropau numai mor|ii în hainele lor cele mai nouă, ci li se punea în groapa ceeace era preţios sau scump pentru raposat, sau ceea ce*i putea ii de folos în cealalta lume, unde, după credinţa primitiva, trebuia sa continue o altă viată.
Astfel se îngropau: arme, unelte de bucătărie, podoabe, bijuterii, alimente băuturi, fructe, flori, ramuri de arbori. Copiilor li se puneau jucăriile. Cu cât răposatul fusese mai bogat, cu atât mobilierul mormântului sau era mai luxos: arme încrustate cu aur, talere de aur şi argint, inele, brăţări de aur, colane de pietre preţioase, vase pictate cu figuri frumoase, vestminte tesuie în fir de aur şi argint, covoare etc. Cu rasboinicii faimoşi se îngropau caii, carele, hamurile, şeile, jugurile, toate împodobite cu aur şi argint.
Resiovizev citează ca morminte bogate, adevărate tezaure, pe cele găsite Ia Solokha şi Kuloba.
Aceste obiecte nu ne vorbesc numai de viata lumei vechi în general, — ades artiştii sau meşteşugarii au figurat pe ele propria viata a persoanelor ce urmau a se servi de ele. Privindu-le, putem străbate în viata acestor oameni, sa cunoaştem fa* miliile lor şi casele lor.
In câmpiile ce mărgineau cursul inferior al Cubanului, Niprului şi Bugului, traiau triburi numeroase şi diverse. Grecii, şi apoi savanţii moderni, numesc Sciţi
www.dacoromamca.ro
— 212 —
pe»o mare parte din cei ce trăiau la Vest de Don şi Sarma|i pe ceilalţi de la Est. Aceste grupuri nu se deosebeau mult prin felul de viafă. Când au apărut erau no-» mazi şi stăpâni de turme, cirezi şi herghelii. Sute şi mii de pastori sc purtau cu vitele din loc in loc şi proprietarii lor le urmau călări şi |ineau in ascultare pe sclavii lor şi păzeau avutul de atacurile triburilor vecine ostile. Ei făceau şi vânători de fiare şi aveau lupte cu duşmanii. Câteodată, uni(i in bande, atacau câmpurile cetăţilor gre» ceşti şi sileau pe acestea să le plătească tribut în bani şi obiecte.
Turmele erau urmate de care Încurcate, trase de boi, încurcate cu familiile şi averile stăpânilor de turme. Carele aveau coviltire de piele, aba sau pânză în forma rotunda, conică, cilindrica sau piramidală. In care locuiau femeile şi copiii, iar după care urmau femeile şi copiii păstorilor şi sclavilor. In apropierea apelor, sau în locuri cu păşuni bune, poposeau pe loc săptămâni întregi. Spre iarna coborau spre sud, sau spre păduri, unde Saşezau în bordeie sau corturi.
Ades pe cursuri de ape, pe malul cărora nomazii se opreau câtva timp, apa* reau negustori greci venifi dela gurile cursurilor de apă, dela Marea Neagră, adu* când cu ei vinuri, untdelemn, arme, olărie, oglinzi, mărgele, inele, cercei şi brafari. Îşi ofereau marfa în schimbul pieilor, blănurilor, sclavilor. Dar ei dadeau mărfurile lor în special pentru păstrămuri, peşte sarat şi grâu.
Şi, natural, nomazii cei mai bogafi şi mai puternici, prinţii şi seniorii, cari so* coteau vitele şi sclavii cu.miile, făceau un trafic mare cu aceşti greci şi primeau în schimb lucruri frumoase şi scumpe.
Mesele mai*marilor sciţi erau luxoase, armele lor erau placate cu aur, îmbra* cămintea deosebit de bogată, încălţămintea din piele fina până sub genunchi, pan* ialoni de piele brodaţi cu aur, caftane brodate, împresurate cu blănuri şi prinse’n centuri de piele încrustată cu aur. Simbolul puterii şi demnităţii lor era un sceptru ş o cupă — corn de băut în argint şi aur. Rochiile soţiilor şi fiicelor lor erau asemeni bogate. Purtau coifuri înalte, şiruri de coliere, cercei de urechi şi tâmple, bră(ari or» nate cu figuri şi rochiile erau prinse cu agrafe aurite.
La petreceri vorbeau de lupte, de duşmani ucişi, — cel mai onorai era acela care adusese mai multe capete de duşmani ucişi şi cel ce avea mai mu]|.i frafi de sânge.
Munca era făcută de sclavi.
Negustorii greci se aşezau la gurile fluviilor în case ridicate în dosul unor for» iifica|ii făcute din valuri de pământ. Pescuiau, cultivau câmpurile vecine, conservau peştele în vase mari de pământ şi făceau nego| mai cu seama cu Scifii, mai pu(in cu Sarmafii. ■
Aceste aşezări, crescând «i desvoltându*Se, începură a se uni în puternice grupe. Cfeşierea populaţiei în metropolele grece din sud aducea noui coloni greci.
Cetăţenii din Olbia, Panticapeum şi Chersones puteau ieşi fără teamă din murii lor şi sa locuiască afară, în case lucrate din piatră, să*şi cultive câmpurile şi sa aibă semănături de grâu cu care să nutrească pe cei din cetate.
Scifii şi Sarmafii, văzând folosul culturei pământului, se aplicara la munca pa* niâniului: arau, semănau, recoltau. Triburi întregi păşiră la muncă şi la viafă aşezata. Seniorii făcură din vechii lor păstori, muncitori de pământ şi ei devenira mari pro* prieiari de domenii agricole, vânzători şi negustori de grâu.
Grâul era cerut şi de colonii şi de metropole, ale căror populafii se ocupau mai mult cu negoţul, pescuitul, meseriile, cultura viilor, legumelor şi măslinilor
Această îndeletnicire a localnicilor schimba aspectul stepei: îu lungul Niprului,
www.dacoromamca.ro
- 213 -
pe Don şi pe Cuban, satele şi oraşele începură a se înmulţi. Scifii nomazi părăsiră carele şi corturile şi-şi făcură case, nobilii şi bogaţii chiar palat'; funciara cetafi în care truau meşteşugari, negustori indigeni şi străini şi cultivatori de pământ.
I n bogaţi), ei cereau meşterilor şi artiştilor lucruri potrivite preferinţei şi gusturilor lor: reprezentiri ale realitatei viefei lor. De exemplu: Daca seniorul scit dorea dVi pieptene de aur, el comanda unui bijutier grec de talent sad reprezinte în mânerul pieptenului, pe el însuşi pe calul sau, în toata splendoarea armelor şi echipamentului său, lup* tând contra inamicilor sai ctc. Grecii executau adrairab il aceste comenzi. Ei redau tipul fetei, costumele şi armele, mişcările şi postura cailor observate cu exactitate şi dispuneau figurile în frumoase compoziţii, care toate respirau viata într’un stil de*o simplicitate şi de un farnec delicat.
Dar aceste lucruri satisfăceau numai o moda ; n’aveau si însemnătatea religioasă a vechei arte scite. Strămoşii sciţilor, traiji în pădurile Asiei Centrale, venerau anima' lele de care se foloseau sau cu care erau in lupta, socotindu'le zei sau incarnările for' (clor divine ale naturei. Vecin meşteri ai Asiei, din apropierea minelor Munţilor Altai, faureau lucruri pe care le impodob -au cu figuri de animale ; dar ornamentul nu era numai un mijloc de înfrumuseţarea obiectului, el trebuia sa alba prin aceasta podoaba si o putere de a proteja pe purtător contra puterilor râului. în acest dublu scop, de frumuseţe şi asigurare, strămoşii Sciţilor împodobeau lucrurile cu forme de animale sălbatice sau domestice şi păsări. în acest sens se constitui stilul lor particular în arta decorativa. Ei nu cunoşteau deci ornamentare cu linii geometrice şi nici cu plante sau flori, — singurele motive artistice şi decorative pe care ei le cunoşteau şi preţuiau erau animalele.
Deci animale sau capete de animale erau insignele războinice, pe garda săbiilor pe mânerele diverselor unelte sau vase. Frize cu aceste motive şi placi în forma de animale ornau orice obiect: cupe, teci, tolbe, securi, scuturi, haine, încălţăminte, cuver' turi, tapiţerii, şeilc, -frânele, hamurile, carele de lupta.
Ornamentele nu reproduceau numai animale reale, dar şi imaginare: lei aripaţi, cornora|i sau cu capete de vultur, dragoni, etc.
Când, după ani de migrafie, Sciţii ajunseră la (armul Marei Negre, ei aduseră cu sine armele şi echipamentele lor, vestmintele şi harnaşamentele lor şi nu'şi uitara obiceiurile şi deprinderile ancestrale Deci când sub influenta modei cumparară lucruri greceşti, ei nu neglijară a pretinde stilul lor decorativ particular. Caii lor, de exemplu, nu purtau harnaşament grecesc, şi nici războinicii Schi|i nu'şi schimbară armele şi echipamentul cu cel de tip grec.
Aşa ca arta redarei animalelor dobândi un nou impuls pe ţărmul Marei Negre.
De sigur, Sciţii aveau făurarii lor, dar Grecii îşi însuşiră repede meşteşugul şi se aratara mai abili. Cu toate acestea arta pierdu forţa salbatica şi feroce. Rit» mul ei deveni mal grajios, mai civilizat, de aceea ajunse ornamentaţie fără semni» fica(ie religioasa.
La început moravurile acestor nomazi erau mai sălbatece. Când unul din se' niori murea, tribul sau consacra timp îndelungat înmormântatei, se faceau ceremonii crude. Corpul era purtat dealungul stepei, cei ce treceau pe lângă el se răneau şi se însângerau. In ziua înmormântarei, unele din femeile sale şi unii sclavi erau ucişi la mormânt şi sute de cai erau masacraţi. Corpurile cailor, susţinute de grinzi, erau râu» duite şi în şei erau aşezaţi tineri ucişi în cinstea răposatului.
Mai târziu moravurile se ’ndulcira şi numai o femeie şi un servitor erau ucişi
www.dacaramamca.ro
\
- 214 -
•
şi îngropaţi cu defunctul, căruia i se puneau în mormânt haine, arme, mobilier, mân* cari, băuturi eic. După ceremonie şi după ce animalele sacrificate erau mâncate, mormântul se acoperea, printr’o muncă de mai multe luni de zile, cu o mare canti* late de pământ, care acoperea pentru secole camera mortuara, formând movile înalte. Ateste morminte au rămas, unele neatinse, cele mai multe au fost jefuite. Ceiă|ile grece crescură, deveniră puternice, cu ziduri de piatră, pline de temple şi clădiri destinate uzului	public, politic	şi social,	—	pie|e largi, case frumoase, al|i
coloni veniră din Grecia,	chiar Sci|i se	aşezau şi	se	grecizau adoptând limba, vest*
mintele, obiceiurile şi religia Grecilor. In porturile lor soseau sute de corăbii cu mar* furi locale.
Comerciul era în special activ la Olbia, unde erau aduse toate productele câm* piilor de pe malurile Niprului şi Bugului; la Panticapeum era portul unde se adunau producte din stepele vecine Crimeiei şi mărfuri pescăreşti din Marea Azovului; Ia Tanais, la gura Donului şi la Chersones carau locuitorii colinelor şi stepelor Crimeii Ceta|enii din Olbia şi Chersones trăiau după	felul grecesc, aveau magistrat
aleşi, adunări ce discutau	şi votau legi,	încheiau	pace şi declarau razboiu, ceta|enii
ţineau şi conservau culturile şi riturile grece ale ceiafii lor nalale. Dar onorau şi divi* niiă|ile locale ca proiectoare ale |ării de adoptafie. La Chersones adorau pe „Fecioara divină", care a salvat poporul în momente critice ; la Olbia era onorat strălucitul erou Ahile, ca păzitor al mărilor, care-şi avea mormântul în Insula Albă (Leuca, Insula Şerpilor). Ceta)enii practicau sporturi, organizau concursuri şi distribuiau premii, în* va|au pe de rost poemele homerice şi jucau în teatre tragediile lui Sofode şi cântau în coruri cântece naţionale. Şi ’ngropau mor|ii după felul grec, adica cenuşa era pusa înir’un cavou cu monument şi epitaf chiar în versuri. Aveau arhive ale trecutului, scriau istoria cetafii lor şi isprăvile războinicilor, tratatele de pace şi tot ce era demn de amintire despre cetăţenii lor sau binefăcătorii lor. Se scria pe placi de marmură, care se aşezau în pieţele publice.	>
Dar viafa Grecilor din Panticapeum era deosebita din cauza împrejurărilor mai grele şi din cauza luptelor cu localnicii mai turbulenţi şi mai pu|in civilizaţi. Panti* capeum a recurs la un sistem de guvernare mai apropiat de cel al barbarilor. Ce* tatea avea un şef, numii de Greci tiran, căruia to|i jurau credinţă şi care la moartea sa transmitea puterea fiilor sau rudelor.	*
Având şefi dibaci, Panticapeum ajunse a realiza un stai puternic, supunându*şi cetăţile şi oraşele dimprejur, sub numele de regatul Bosforului şi care cuprindea re* giunea dela gurile Donului, regiunea dela gura Cubanului şi aproape jumătate din Crimeia. Supuşii erau Greci şi localnici şi din aceştia îşi recrutau armata de paza contra vecinilor. Populaţia greaca nu avea liberlăfi cetăţeneşti, dar nu*şi uita limba şi şi nici modul de via|ă din tara natala şi traia ca şi cea din Olbia şi Chersones, nu* mai ca adopta oarecari obiceiuri dela vecinii Sci|i şi anume înmormântările pompoase şi mormintele sumpiuoase.
Această via|ă depe (armul Marei Negre excita gelozia şi lacomia vecinilor. Clanurile şi triburile dela Dunăre şi din pădurile şi colinele Germaniei începură a gravita spre aceste aşezări şi a face incursii prădalnice: Traci, cavaleri îndesaţi; Cel|i giganţi, puternici şi cu mustafi lungi; Germani cu ochi albaştri şi îmbrăcaţi în piei de animale, înarmaţi cu lănci şi măciuci grele. Chiar vecinii dela Ebt, Sarma|ii, înaintau spre ei, presaţi de alte triburi ieşite din Asia centrala.
Regiunile situate la Vest de Don fură cele dintâi atacate de Sarma(i.
www.dacaromamca.ro
215 -
Printre războinicii mor|i ai Sarmafilor se găsiră şi femei. Astfel se născu le» genda după care lângă Marca Neagră ar fi fost un regat al Amazoanelor, trăind fără bărbafi şi umblând după isprăvi războinice. E adevărat însă că Ia Sarmafi femeile luau parte şi la lupte şi şefii lor erau când regi, când regine. Se aminteşte regina Amagâ,' care foarte îndrazneajă, înfr’o incursie prinse pe un rege scit în propria»i fără fără ca acesta sa prindă de veste că i se calcă (ara.
In acclaş timp atacurile dinspre Dunăre începură. Câmpurile cultivate de Scifi fură prădate şi părăsite. Olbia cea dintăi decazu, viata sărăci şi se îngreuie. Cefă(ile din Crimeia fura mai puţin atinse, fiind aparate de un val construit de la un (arm de mare la altul. Panficapeum şi Chersones aveau încă mărfuri. Influenta şi puterea Pomană le mai proteja câteva sute de ani. Totuşi viaja se schimbase. Grecia nu mai abunda în bogăţie de mărfuri, al|i imigranţi nu mai veniau. Apoi atacurile dese în» trerupeau munca şi chemau la apărare. Se ridicaseră înfarifuri chiar pentru a proteja -câmpurile semănate.
Al|i duşmani aparură, de astadată pe apa: Taurienii pe pe coasta de nord a Caucazului, rasboinici, pe barei, năvăleau asupra vaselor de comerciu, le jefuiau şi -capturau echipajele, pe care le masacrau. Aceasta contribui ca, chiar cei din regatul Bosforului să cadă în salbatecia locuitorilor stepei uitându»şi limba greacă şi obiceiurile.
Venise timpul ca Poma nu mal putea să înfrâneze pe barbari şi atunci, fără nici o protec(ie, cetafile greceşti căzură în ruina. Astăzi n’au mai rămas ridicaţi în lu» mină decât tumulii funerari.
In stepe, după Sarmaji, urmă năvala triburilor turcomane venite din Păsării, .apoi Atila cu hoardele de Huni, apoi Cazarii, apoi Pecenegii, Turcii şi Polovtienii şi dela Nord şi dela Vest noi clanuri de Germani, din cari cei mai rai Goţii.
O nouă perioada de înflorire se ivi numai sub influenta Byzantului, care ere» ştina popoarele slave şi care poate fi considerata ca aurora viefei contimporane.
D. Stoicescu
*
* *
Teofîl Sauciuc»Să\eanu : Muzeul de Antichităţi dm Mangalia. Un început de inventariere. Cernăuţi, 1936. (Tipografia Universităţii, Cernăuţi, Piafa Grigore Ghica Vodă No. 3).
Piesele arheologice culese dinir'un ţinui şi depozitate în muzeu trebue .să fie, înainte de studiu, obiectul unei inventarieri. Pentru cunoaşterea pieselor adunate, in» ventarul are importanta bibliografiei: da vizitatorului o calauza, iar cercetătorului ma» ferialul ştiinţific. Ca şi bibliografia, el cuprinde o notare atentă şt minuţioasă a fie» cărui fragment sau monument, sub un număr, cu data descoperirei, natura — mate» rialul brut şi felul de monumente în care se încadrează, — locul precis unde a fost găsit. Evoluatele studii moderne, în speţa siratigrafia, cer chiar stratul în care au fost găsite obiectele antice.
Inventarierea, prezentata de d-1 prof. Sauciuc Săveanu, vrea sa fie considerata numai o lucrare de început, în baza careia — mai pş urma şi mai cu deamănuntul — sa se facă o expunere completă, o călăuză ştiinţifica.
înfiinţai în anul 1924, cu prilejul săpăturilor fructuoase a doi arheologi, pro» fesorii Sauciuc Saveatiu şi Oreste Tafrali, Muzeul din Mangalia a crescut an cu an şi s’a strâns atâta material, că s’a sim(if nevoia alcătuirii şi editării unui inventar.
www.dacoromamca.ro
- 216 -
Inventarul are Înregistrate 417 piese. Zestrea muzeului e insa cu mult mai mare. „Nu am înregistrat aci, scrie d»l S. S., obiectele şi fragmentele de vase de argila arsa, dc statuete şi capete de statuete, de terracotta, foarte numeroase, nici cele de sticl^, de bronz şi de fier", „nici puf inele monede".
Piesele sunt dispuse, în aceasta lucrare pregătitoare a unei călăuze ştiinţifice/ nu pejemeiul unei prealabile împărţiri pe secţiuni, ci în ordinea intrării lor în Muzeu pana în Noemvrie 1935.
Afară de capitelurile din diverse epoci şi stiluri, coloanele şi bazele de coloane, pilaştrii, frizele cu deosebite decora)iuni, epistilurile, cornişele şi arhitravele inventariate, sunt vrednice de refinut următoarele piese arheologice:
—	Stelele funerare Tou OiXozTÎaTOu (n. 13), 77)eon (n. 179) şi stela cu in*-
scriptia	Taut’e^âpn^e /apev.
—	Blocurile cu inscripţii: n»rele 89, 152, 161 —despre gymnas, 182 = din vremea imp. Antoninus Pius, 225, 236, 237.
—	Sarcofagul lui Gaios, fiul lui Philodespofes (n. 217 a. b. c.).
—	Marmora cu numele lui Moschion (n. 36).
—	Baza sepulcrala a FI. Sabina (n. 37).
—	Placa cu inscripţia Flavios—doros.
—	Fragmentul de decret de proxenie (n. 88).
Deşi autorul afirma ca nu-i vorba de „o calauza a Muzeului şi, mai pu)in, una a vechiului oraş Callatis, care se ascunde sub pământul şi sub clădirile Man» galiei de azi", acest început de inventariere e un vade /necum util printre piesele arheologice ale „Muzeului de Anfichitafi din Mangalia".
loan Micu
loooogoOBCO
•0OOoOODtf
www.dacoromamca.ro
CENTRALA BIBLIOGRAFICĂ A NATURALIŞTILOR
Infiinfând Centrala Bibliografică a Naturaliştilor, cu scopul de a publica un periodic bibliografic atât de necesar naturaliştilor cari lucrează pe teren sau în laborator, Societatea Naturaliştilor din România roagă pe tofi cercetătorii şi publiciştii noştri in domeniul Ştiinfelor Naturale, membri sau nu ai ei, să binevoiasca a-i trimite tipăriturile Domniilor lor, — şi s’o fină la curent cu tot ce publica, Re şi sub formă de notiţă bibliografică.
Lucrările se vor trimite la adresa Preşedintelui Societăţii Naturaliştilor din România, d«l Prof. A. Popovici Bâznoşanu, str.
A.	Simu 3, Bucureşti III.
Publicafiile primite se vor recenza de specialişti în revistele din fără şi străinătate (cele de zoologie in „Zoologischer Bericht" dela Berlin).
Lista lucrărilor primite se va publica şi în „Buletinul Societ. Naturaliştilor din România“.
Societatea Naturaliştilor din România Centrala Bibliografică
Doi cioloved cinstiţi.
Imediat după apariţia „Analelor Dobrogei", voi. XVI, în care •se află articolul d*lui M. Roman, despre „Iredenta bulgară", doi cioloveci culturali mi-au trimis următoarele cărţi poştale : (Transcriem exact):
I.	Domnule Profesor,
Rog binevoiţi a-mi trimite ultimul număr al revistei „Analele Dobrogei" din luna Decembrie 1935.
Cu stimă M. D. Tocuşev Profesor, Piaţa Cogălniceanu Nr. 9, Bucureşti
P. S. Costul contra ramburs, sau comunicaţi la ce adresă se pot trimite banii anticipat.
II.	Stimate D-le Director,
Rog binevoiţi dispune a mi se frimefe un exemplar din ultimul număr al revistei „Analele Dobrogei" din 1935 contra valoare ramburs.
Cu stimă P. Tocev
Profesor, Şcoala bulgară, Bucureşti, Calea Călăraşilor Nr. 16
www.dacaromamca.ro
- 218 -
Ambilor „colegi“ li s’a trimis revista imediat. Ne sosind banii, li s’a scris câte o carte poştală, dându*li*se adresa la care să expe-* dieze mandatul poştal. Ambii cioloveci însă s’au dat la fund şi tac chitic până în ziua de azi. Dar nici revista n’au înapoiat-o.
Administraţia „Analelor Dobrogei“
CORESPONDENŢA NOASTRĂ CU PREFECTURA DE DUROSTOR
România
Prefectura jud. Durostor	Silistra, 14 Martie 1936
Serviciul financiar şi contabilitatea Nr. 2793.
D-lui Profesor universitar C. Brătescu
Directorul Revistei „Analele Dobrogei Instit. de geografie al Universităţii Cernăuţi
La cererea D-vs înregistrată la Nr. 2793/36, avem onoare a vă face cunoscut că, suma de lei 2100, reprezentând abonamentul la revista „Analele Dobrogei" pe anii 1928/1935 inclusiv, se va achita din bugetul judeţului pe exerciţiul 1936/37, în care se va înscri ca
rămăşifă de plată.
Prefect (indescifrabil) Şeful Serv. (indescifrabil)
România
Prefectura jud. Durostor	Silisfra, 12 Mai 1936
Serviciul financiar şi contabilitatea Nr. 2793
D-lui Profesor universitar C. Brătescu
Directorul Revistei „Analele Dobrogei", Instit. de geografie al Universităţii Cernăuţi
La cererea D-vs înreg. la Nr. 2793/36, avem onoare a vă face cunoscut că s’a hotărât cumpărarea câte unui volum din 1928 —1935 inclusiv, pentru Prefectura noastră.
Costul lor se va ordonanţa după primirea volumelor.
Prefect (indescifrabil) Subprefect (indescifrabil)
Păstrăm ambele adrese ca document, spre a le înfăţişa la cerere.
Administraţia revistei „Analele Dobrogei a trimis regulat Pre-fecturei de Durostor câte două volume din fiece număr al Analelor timp de opt ani (1928—1935) fără a primi nici un ban. Pentru vo* lumele trimise înainte de 1928, abonamentele neachitate au fost iertate pentru toată lumea. Prefectura, la 14 Martie, ne promite achitarea sumei de lei 2100, pe care o recunoaşte ca datorie; la 12 Mai însă, se face că nu înţelege despre ce este vorba şi ne înştiinţează — ca
www.dacoromamca.ro
- 219 -
răspuns la aceeaşi cerere — ca a hotărât cumpărarea unei colecţii a Analelor pe anii 1928—1335, iar banii îi va trimite ulterior, după expedifia revistei! Adică, la calendele ... balcanice 1
Rugând pe colegul Pericle Papahagi, Directorul Liceului din Silistra, să se intereseze de soarta petiţiei, d-sa mi-a răspuns, în urma primei corespondente dela 14 Martie, textual „Abonamentul dela Prefectura (i s’a trimis de mult!“
Noi însă n’am primit nimici Iar la 12 Mai ne^a sosit adresa a doua !
Iată conduita corectă a unei administraţii judeţene fată de un Profesor universitar, Directorul unei reviste de falia Analelor Dobrogei, cu care s’a sărbătorit jubileul de 50 de ani al reanexării Dobrogei la Pafria-mamă 1 Ce conduită va fi având această administrare fafă de plebea administrată ?
D*1 Ministru de Interne poate rămâne indiferent fa{ă de asemenea procedeie?
Aducem respectuos la cunoştinţa autorităţilor administrative mai jos notate, că ne datorează abonamentul la revista „Analele Dobrogei,r pe anii 1928—1935 inclusiv şi le rugăm a ni-1 expedia prin mandat poştal la adresa Administraţiei Anâlelor Dobrogei:
Prefectura de Caliacra ....	. .2100 Lei	
Prefectura de Durostor . . .	. . 2100	
Prefectura jud. Tulcea . . .	. . 2100	
Primăria oraşului Tulcea . .	. 2100	
Primăria oraşului Măcin . .	. . 2100	
Primăria oraşului Balcic . .	. . 2100	»
Primăria oraşului Cernavoda .	. . 2100	
Primăria oraşului Megidia	. . 2100	»
Primăria oraşului Mangalia .	. . 2100	»
Primăria oraşului Cavarna	. . 2100	
Primăria oraşului Bazargic	. . 2100	»
eoOO°OOOOOo.		
www.dacoromanica.ro
ERRATA
La pag.	rând		in loc de:	se va citi :
3	12 de	SUS	ştiu		ştim
3	14	n		»
5	16 şi 17	Jf	executat		exercitat
10	17	m	carte		arte
17	17	»	istoria sau		istoria artelor sau
19	10	»	modalitatea		maleabilitatea
19	24	>1	va fi realizat ....	va fi enorm, idealul şcoalei active va fi realizat
25	2	n	desemn, de cât urechea	desemn,|de cât picioarele pentru dans, mai educabilă pentru desemn, de
cat urechea ...
www.dacaramanica.ro
MULŢUMIRI
Aducem viile noastre mulţumiri următoarelor Insfiiuţiuni, care au binevoit a sprijini băneşte tipărirea acestui număr din „Analele Dobrogei",
1.	Primăria municipiului Constanta (H. Grigorescu) 20.000 Lei.
2.	Fundafia culturală Regele Ferdinand I . . . 10.000 „
www.dacoromanica.ro
Colecţia „Analele Dobrogei“, de la anul V încoace, numerele izolate şi abonamentele se pot cere d-lui C. Brătescu, prof. univer» sitar, Cernăuji.
www.dacoromanica.ro preţul 100 LEI