0
Analele Dobrogei
REVISTA SOCIETĂŢII CQUTURAIiE DOBROGENE
Director: Cr'BRĂ^ESCU ...... *
&

19ZZ, Anul III, Ho. 2
<5&^-
Appilie-Iunie
Sumarul:
J3U5L

[0
Pro/-, fir. Lj. Miletici: Vechimea elementului bulgăresc în N.-E. Bulgariei şi în Dobrogea; Distribuţia actuală aHârcoilor în N-E Bulgariei. (Traducere de C. Brâtescu).
Stoicescu D.: Negustorul de femei, (mimiamb de Herondas) Cuatrene de Omar Kaiam.
Pericle Papahagi: Sulumbria.
Stoicescu D. : însemnări: I Noutatea ; II Spre Soroca ; III Reptilele Sf. Vineri; IV Silistra.
Pericle Papahagi: Dunărea.
P. P. Stănescu: Pe un câmp de maci (Gustav Falke).
Al. P. Arbore : O încercare de reconstruire a trecutului Românilor din Dobrogea.
Stoicescu D.: Azima.
Dr. George Ulieru: Prin grădina lui Esculap.
M. Pricopie: Oraşul natal (Th Storm).
H.	v. Vincke: Valea Cara-su (Trad. de C. Br.)
I.	Dumitrescu: Folklor tătăresc din Pervelia-Constanţa. DIVERSE: V. Părvan: In chestiunea etimologiei Dunării; St
Hepites: Cea mai mare cantitate de ploaie într’o zi.
Erata.
£
TIPOGRAFIA „VICTORIA" CONSTANŢA II, Strada General Lahovari, 11 1922
n
www.dacoromamca.ro
r
Manuscrisele se trimit d-lui C. Brătescut pro~ fesor la Şcoala normală din Constanţa.
Redacţia nu ia sub a sa răspundere nici una din opiniunile emise de autorii articolelor publicate.
9{evistefe şi ţPuGficaţiife cu care „Sjfnafefe Q)o6rogei‘ fac scfimS:
1.	Convorbiri Literare, Bucureşti.
2.	Rev. ştiinţifică Adamachi. iaşi,
3.	Rev. Transilvania, Sibiiu.
4.	Viaţa 'Românească, Iaşi.
5.	Viaţa Nouă, Bucureşti’.
6.	Neamul Romanesc pentru popor, Bucureşti.
7.	Arhivele Olteniei, Craiova.
8.	Lamura, Bucureşti.
9.	Arhiva, Iaşi.
10.	Revista vremii, Bucureşti.
11.	Rev. Şcoala, Cernăuţi.’
12.	Brazde adânci, Bucureşti.
13.	Buletinul de informaţii al grădinii botanice, Cluj.
14.	Buletinul Soc. Numismatice Române, Bucureşti
15.	Ioan Neculce, Iaşi.
16.	Şezătoarea, Folticeni.
www.dacoromanica.ro
VECHIMEA ELEMENTULUI DUL<îARE5C IN N-E, PULQARIEI 51 IN DOPROGEA')
OH PROP. OR. LJ* WLETlfi
I.
Col. 9-10.	1. Se ştfe că elementul turcesc din nordul Bulgariei se află
massat mai ales în părţile răsăritene ale ţării. In ceea ce priveşte numărul Turcilor în raport cu al Bulgarilor, înainte de războiul ruso-turc dela 1877, nu avem decât cunoştinţe foarte puţine şi nesigure, pe care trebuie să le scoatem din publicaţiunile sta* Coi. ii. tistlce turceşti, din aşa numitele „Salname“ ale vilaietului Dunărean, dar, cărora nu le putem acorda destulă încredere. Pentru aceea se aştepta cu mare curiozitate publicarea rezultatului primei nuniăiători statistice a populaţiei principatului bulgar.
Din această statistică s’a văzut că, la 1 Ianuarie 1*88, în părţile răsăritene ale Bulgariei nordice,—dacă socotim râul lantra ca limită apuseană — inclusiv cercurile administrative de atunci Târnova şi Sevlievo, — alături de 482.349 Turci se aflau numai 477,132 Bulgari. Elementul turcesc reprezenta aci 49% din întreaga populaţie, pe când în Bulgaria apuseană numărul Turcilor de atunci nu alcătuia mai mult de 7.3 % din toată populaţia. (Vezi da iele la M. Sarafov în Periodic. Spis. V. 1—18 şi VIII.)
*) Acest studiu a apărut în limba germană în publicaţiuaea: Kaixerliche Akaăemie der Wissmschaften. Schriftin der Balkaneonmini*». Litiguisiische Abtheilung. II. Das Ostbulgarisehe. Wien 1903. Traducerea de mai sus formează capitolul II din volum şi poartă titlul: «Die altansăssige Bevolkerung iin Gabie te des 0—Dialecte*— (Nordostdialectes), cuprinzând coloanele 9—32 ; iar Capitolul III • întitulat «Die jetzige Verbreitung des •-Dialektes», şi cupri«d* nele 21—34—C. Br.www.dacQromamca.ro
190
Numărul Turcilor se pune într’o lumină nouă, dacă privim rezultatele statisticei după districte. In acest caz se vede că elementul turcesc, cu toată emigrarea în massă, în timpul războiului ruso-turc (1877) şi în timpul ocupaţiunii ruseşti a ţării, reprezintă în cercul Osmanpazar 85.i°/0, pe când elementul bulgăresc abia 12.5%; î° cercul Haschioi (districtul Silistrei) numărul Turcilor se urca la 83.9%» <ar al Bulgarilor Ia 8 6%'» *n cercul Bazaurt erau 75.2% Turci şi numai 14% Bulgari; în cercul Şumen (Şumla) Turcii reprezentau 69.6%, iar Bulgari 24.3%; în cercul Eschi-Giumaia: Turci 73%, Bulgari 23.i%; în Bal-banar: Turci 78.7 “U Bulgari 17.8 °|0 etc.
Procentul cel mai mare al Turcilor, după cum s’a spus, se afla în cercul Osman-pazar: 85.i %, dacă 1 considerăm după cercuri; iar dacă-1 considerăm după districte,-el se afla în Eschi-Giumaia 82.7%.
Se mai constată că, în unele din aceste cercuri, mai mult de jumătate din populaţia bulgărească locueşte în oraşele câpi-tale, cum este d. ex. Şumen, Eschi-Giumaia şi Osman-pazar, — adecă tocmai contrariul de ceea ce se observă în Bulgaria apuseană, unde Turcii, puţini la număr, locuesc mai ales în oraşe.
2.	Aceste rezultate ale statisticei dovedesc, fără îndoială, că în nord-estul Bulgariei, în secolii trecuţi, şi anume nu multă vreme Col. 12. după invazia turcească, trebue să fi avut loc evenimente istorice însemnate, pe urma cărora au rezultat mari schimbări etnografice, aşa în câf, în locul populaţiunii băştinaşe, bulgărească fără îndoială (?), a câştigat preponderanţă în numitele ţinuturi, care în totdeauna au fost de o mare însemnătate strategică şi politico-economică, un element strein şi anume cel turcesc 1). Când şi cum s’a petrecut aceasta, este încă o întrebare deschisă în istoria Bulgariei. Profesorul M. Drinov a încercat să răspundă la chestiune, însă, din nefericire, nu şi- a dus până Ia capăt prea interesantul său studiu, publicat în „Periodic. Spis. Vil- V1JI“. După indicaţiile sale, se poate admite că dominaţiunea turcească, în Bulgaria Dunăreană, în sec. XV „semăna cu o ocupaţie militară încă nu pe deplin asigurată" ; totuşi, după părerea mea, nu
’) Presumpfia că toată populaţia era «fără îndoială bulgărească» se poato dovedi cât de netemeinică este din isvoarele contemporane cu-lupta dela Vama (1444) şi din altele, pentru care trimitem pe cititor la Arhiva Dobrogei Voi. II. No. 1 pag. 18-J31 şi No. 2 pag. 96-115.—G. Br,
www.dacoromamca.ro
e mai puţin sigur că elementul turcesc sporise mult în sec. XVI, chiar dacă nu se poate afirma sigur că, în pomenitele ţinuturi ale Bulgariei răsăritene, astăzi puternic turcisate, Creştinii erau în minoritate încă de atunci. Din datele adunate de Prof. Drinoo se vede că numărul turcilor a crescut foarte repede după sec. XV. Probabil că invazia ungară a regelui Vladisl&v, în 1444, — care a dovedit şi Turcilor ce situaţie precară aveau în Bulgaria Dunăreană — le-a dat îndemnul, în urma victoriei câştigate la Varna cu atâta greutate de către Turci, să porniască o puternică colonizare cu elemente musulmane care, probabil, au fost întărite şî prin turcizarea forţată a populaţiei băştinaşe şi care a fost terminată cu energie în scurt timp.
3.	In orice caz, nu rămâne nici o îndoială că vechea populaţie bulgărească din nord-estul Bulgariei s’a împuţinat simţitor chiar de acum câteva secole. Se ştie că dela mijlocul sec. XVIII Col. 13. au început emigrări în massă din Bulgaria Dunăreană şi cea sudică în Ţara Românească, Basarabia şi sudul Rusiei. Mişcarea aceasta a durat peste un secol, aşa că, prin aceasta, numărul vechilor Bulgari din Bulgaria Dunăreană se împuţină şi mai mult. Din isvoare oficiale ruseşti se poate constata că prima colonizare s’a făcut cu 620 familii bulgare, în guvernământul Cherson între anii 1752 şi 1754 (vezi A. Skaîkovskij, Bolgarskija kolonii v. Bessarabii i Novorossijskom krae, Odessa 18b8}. Apoi urmară neîntrerupte colonisări până în anul 1791. După o mică pauză, avu loc marea colonizare bulgărească a Basarabiei şi a suduluî Rusiei, între 1801 şi 1812. Războiul ruso-turc din 1828 provoacă o emigrare şi mai puternică. După cum se ştie, o însemnată parte dintre emigranţii de atunci, şi anume dintre cei din sudul Bulgariei, ajunseră numai pănă la Dunăre şi se aşezară în regiunile din nord estul Bulgariei, despopulate prin continua emigrare şi stârpire a elementului bulgar. La aceşti colonişti bulgari din sud se adăogiră şi mulţi emigranţi întorşi din Rusia, cari erau de asemenea, în majoritate, din sudul Bulgariei. După războiul din 1853 (al Crimeii) şi după cel din 1877, nord-estul Bulgariei se coloniză cu un nou val de emigranţi din sud şi din Balcani.
Aşa se face că astăzi popalaţia bnlgarâ din nord-estul
Bulgariei, şi in special eea din Dobrogea şi din cercurile Târne,
Silistra si Sumla, provine, in marca ei majoritate, din sedat ww.dacoromamca.ro
192
Bulgariei şi din regiunile muntoase ale Balcanilor (Stara Pianina).
4.	După cum am spus o mai sus, vechea populaţie bulgărească din nord-estul Bulgariei a fost din vechime împuţinată printr’o sistematică turcizare în massă. Ceea ce s'a petrecut în această privinţă în timpurile mai vechi, se poate mai mult presupune decât dovedi. De asemenea, în ceeace priveşte încercările mai importante ale guvernului turcesc de a răspândi cu sila isla-Col. 14. mismul printre creştinii subjugaţi, nu avem, pentru vremurile mai nouă, decât puţine dovezi. Câteva dintre acestea din urmă se vor menţiona aici.
Printre Turcii stabiliţi în cele vre-o 30 sate turceşti din aşa numitul (.Gerlovo* —un ţinut în cercul Osman-Pazar,— trăeşte încă tradiţia că strămoşii lor au fost Bulgari turciţi; şi astăzi încă se mai află în graiul actual al numiţilor Turci din Qerlovo unele urme slabe, care vorbesc destul de clar pentru vechea lor origine bulgărească. Forma bulgărească mai veche a numelui ţinutului «Ger/ouo» sună „Gerilovo", iar a numelui locuitorilor »Gerilecu (vezi Jirecek: Cesty po Bulharsku 650). Turcisarea trebue să fi avut loc acum vre un secol şi jumătate şi anume în timpul când şi ţinutul numit „Tuzluk", al cărui centru este Os-mas-Pazar, a fost colonizat cu Turci din Asia-rnică. Probabil că o parte dintre aceşti Turci asiatici au fost aşezaţi printre Bulgarii din Gerilovo cu intenţia de a-i turcizaJ). Scopul fu repede atins, deoarece astazi toţi mahomedanii din Gerlovo se simt în toate privinţele adevăraţi Turci, de şi Gerlovo, după mărturia Raguza-nului Gjorgici, era populat, încă în sec. XVI, de „Creştini viteji”. (Vezi Makuşev: Monumenta etc. II, 244). Pentru a asigura mai bine păsurile Balcanilor spre nord, s’au colonizat o parte, probabil, din aceiaşi Turci şi spre est şi sud, în Balcani, unde de asemenea vechea populaţie bulgărească a fost turcisată în scurt timp în cea mai mare parte. Aşa s. ex. satul curat turcesc de astăzi Sarâ-Cuvanlâc (în cercul Provadia), la nord de munţii Cel. 15. Carnobat, în Balcani, trebue să fi fost bulgăresc, ceeace se certifică şi prin ruinele unei biserici păstrate în apropierea satului.
1) Se poate ca mulţi Bulgari din „Gerlovo*1, cari nu voiau să-şi piardă neamul şi religia, să fi emigrat iu alte părţi şi că o parte dintre ei Bă se fi refugiat spre Târnova şi anume în satul din apropiere •Arbănaşi*. După o tradiţie, locuitorii actuali din Arbănaşi ar proveni fin s*erl9V#“.	58S^
193
După o tradiţie a locuitorilor, satul trebue să fl devenit turcesc acum vre-o 150 ani. Pe atunci trebue să se fi aşezat aci, ca şi în satul vecin, azi curat turcesc, numit Becci, Turci „din Qer-lcvo“. De asemenea şi în satele turceşti din împrejurimi, Aivagic şi Lopuşna, Turcii cred că au venit din Gerlovo de mai bine de o sută de ani, după o tradiţie comunicată mie de d-1 K.Şkorpil. Satul turcesc Taşovica, Ia apus de pasul Riş (Cialykavak) din Balcani, după spusa localnicilor, trebue să fi fost înainte un sat bulgăresc şl s’a turcisat acum 150 ani. Populaţia bulgărească din împrejurimi numeşte şi azi acest sat cu numele său cel vechiu „Tojouec". Dacă ţinem seama că şi celelalte numeroase sate turceşti din munţii Balcani, până la M. Neagră, datează mai ales din secolul trecut, şi că multe din ele poartă nume bulgăreşti, cum e s. ex. Gancevo în cercul Provadia, atunci se pare foarte probabilă ipoteza că colonizarea turcească dela Tuzluc şi Qer-lovo, unită cu turcizarea în massă a vechiului element bulgăresc, s’a întins sistematic peste toată partea răsăriteană a Balcanilor. Din nefericire resturile linguistice, amintite în Gerlovo, nu ne pot duce la nici o concluzie mai precisă. Toate numele de persoane sunt astăzi turceşti, însă, până nu de mult, în satul Târnovca s. ex. au trăit Turci cu nume semi-bulgăreşti precum Costoola, Hasanaga şi Stoianoolu. In satul Jamia o familie turcă se numeşte Massulmanollar (Musulmani) Acest nume este explicat de către Turcii din sat în sensul că familia sus pomenită descinde din adevăraţi musulmani, sosiţi din Asia-Mică (Anadol), în timp ce restul populaţiunii din sat se socoate descendentă din locuitorii străvechi (uerli“), cari au primit dela Musulmani „adevărata credinţă". Aceasta dovedeşte că, multă vreme după convertirea Creştinilor Ia islamism, se obişnuia a se distinge în Gerlovo a-Coi. ie. devăraţii Musulmani de Bulgarii convertiţi.
Vechea toponimie bulgărească a regiunii s’a păstrat în parte.
In afară de nume de sate ca Tărnovca şi Cercovna, unde şi azi
se mai văd ruinele unei biserici vechi, se mai pomenesc de către
Turcii din Gerlovo şi multe altele precum : Zajci-bair (movila
iepurilor), Livada ciajirla, Brut (dela biod), o localitate în a-
propiere de Cercovna, lângă un râu, Papaz-ejdinde (probabil în
Ioc de „Popovdol" Valea Popei), Kakonun-ceşmesi (în loc de
Kakina-ceşma), şi apoi numirile de nSelişte“ şi „Grădişte11, cu
care sunt numite diverse Jocuri/ Şi .mai însemnate sunt încă nu-www.dacoromanica.ro
194
raîrile bulgăreşti ale unor obiecte, întrebuinţate în graiul turcesc din Oerlovo, precum „Krivica11, adică „Kriva bradva“, după cum se zice azi la Bulgarii din satul vecin Vardun. Numirea de «Krivica® e mai veche şi s’a păstrat la Turci. In satul Jamla o parte a căruţei se numeşte la Turci „prdcepu, în timp ce Bulgarii din împrejurimi se folosesc azi de vorba turcească „arăj“. Unii Turci mai bătrâni întrebuinţează cuvântul pur bulgăresc „săbiei", ce se rapoartă tot la o parte a căruţei şi pentru care Bulgarii din Vardun folosesc numai cuvântul turcesc „kanat", etc.
La cele spuse mai sus, se mai pot adăogi şi următoarele date luate din opera profes. Jirecek: „Ethnographische Yerăn-derungen in Bulgarien seit der Errichîung des Furstenihums“t tipărită în Oesterr.-Ungar. Revue, 1890, XI—XII :
Satul Sadovo, ce se află în apropiere de Gerlovo, astăzi e locuit în întregime de Turci; însă în apropierea sa se mai văd ruinele unei biserici. In satul vecin, de asemenea turcesc, Ka-dărfakli, oamenii ştiu precis că ei sunt de origine bulgară şi că înaintaşii lor se numlau Sloian, sau Vasile, deci că au fost creştini.
Elementul turcesc s’a lăţit dela Kotel spre apus. Satul Şe-gol. 17. hovo, situat la est de Gradec (cercul Kotel), astăzi e curat turcesc; totuşi în Gradec se găsesc câţiva Bulgari, cari s’au născut în Şehovo. De asemenea satul Mokreni trebue să fi fost părăsit acum 60 ani de ultimii din vechii săi locuitori Bulgari.
După profesorul Jirecek, în împrejurimile dela Cenge şi Lo-puşna, în actualele sate turceşti, Turcoaicele purtau nu de mult un fel de haină, care aminteşte portul Bulgarcelor din împrejurimile Sofiei. Cele mai mari schimbări etnografice s’au petrecut pe laturea de nord a Balcanilor, şi anume în Gerlovo, unde o puternică colonizare de Turci osmanlâi a înlăturat cu totul vechea populaţie bulgărească. Satele Razboina, Stratigea şi Dervent (din cercul Eschi-Giumaia) erau nu de mult bulgăreşti, etc.
5,	Deşi turcizarea nu s’a efectuat în câmpie cu atâta silnicie ca în numitele regiuni muntoase, în ultimele două veacuri, totuşi vechea populaţie bulgară din provinciile răsăritene ale Bulgariei Dunărene— unde elementul turcesc a câştigat de mult supremaţia —, numai cu greu putea să-şi păstreze naţionalitatea în împrejurările grele de atunci, aşa că şi aci relativ puţin numeroasa populaţie bulgărească, care n’a emigrat, a căzut pradă în cea mai
www.dacoromanica.ro
195
mare parte aceleiaşi sorţi, adică a trebuit să se convertiaseă la islamism. Totuş*, ar fi de cercetat dacă nu cumva o mică parte dintre aceştia nu şi-au salvat măcar pe jumătate fisionomia lor Raţională prin conservarea religiunii creştine. De fapt, se poate ajunge uşor la o asemenea ipoteză din pricina existenţii, în pomenitele provincii răsăritene, a multor Creştini ce vorbesc turceşte şi cari sunt numiţi de către conlocuitorii lor Găgăuzi.
înainte de toate trebue să accentuăm asupra faptului că toţi Găgăutlj, fără excepţie, se socot ca băştinaşi („erli*) şi tot aşa sunt consideraţi şi de tradiţia populară. Sub numele de Găgăuz poporul înţelege un creştin, a cărui limbă maternă este turceasca. Totuşi trebuie să distingem două feluri de Găgăuţi cari, de fapt, Col. 18, sunt denumiţi de popor, ici-colo, cu două numiri diferite. Există „adevăraţi" Găgăuzi („hasâl-Gagauziu), cari sunt priviţi ca o naţiune cu totul streină. Ei înşişi nu se simt şi nu se socot Bulgari. Ei sunt numiţi şi „primorski Găgăuzi“, pentru că locuesc mai ales în apropierea Mării şi anume: în oraşul Varna şi în satele Chestrici Gara Huseim, Gevizli, Geferli, Alaclise (azi Bo-tevsco), Ghiaur-Suiuciuc şi Caracurt. De aceştia se deosebesc acei Găgăuzi cari, cu toate că vorbesc turceşte, totuşi se socot ca Bulgari, simpatizează cu populaţia bulgară şi nu se deosebesc în viaţa lor, în relaţiile lor de rudenie, în moravurile lor şi chiar în cântecele lor populare bulgăreşti, pe care le cântă, de ceilalţi Bulgari. Chiar şi numele lor de rudenie sufit bulgăreşti. Ei zic s* ex. maica (mamă), caca (soră mai mare), lelia (mătuşe) etc. De asemenea curât bulgăreşti sunt şi numele lor de persoane. Asemenea Găgăuzi, cari se numesc şi „Găgăuţi bulgăreşti“, am văzut în satul Voivoda din cercul Novi-Pazar. Acum se află aci numai vre-o zece familii dintre ei, în timp ce, cu patruzeci de ani în urmă, erau peste douăzeci. Cu cel mai bătrân dintre ei, anume cu Diado Calcio Toncioolu (adecă moşul Calcio, fiul Iul Tonclo), care trebue să numere acum 93 ani, am vorbit eu în Novi-Pazar, unde locueşte. El vorbeşte numai turceşte; totuşi pricepe destul de bine când i se vorbeşte bulgăreşte, dar răspunde numai turceşte. Intre altele mi-a povestit că top' Găgăuţii din Voivoda-chioi se socot ca Bulgari din vechime şi că ei înşişi nu se numesc Găgăuţi, ceea ce se întâmplă tocmai dimpotrivă la Găgăuzii de lângă Mare. Strămoşii lor au argăţit la Turci şi aşa şi-au uitat propria lor limbă. Şi tatăl bătrânului Diado Calcio vorbia tot numai tur-www.dacarcmanica.ro
196
«•şte. Poarte adesea ie însoară aceşti Găgăuţi cu Bulgăroaice din satele vecine, care în curând îşi uită limba lor maternă şi învaţă ţftl, 19. turceşte. Aşa s. ex. nevasta iui Diado Calcio era o Buigăroaică din Şumla. Găgăuţi, Ia fel cu cei din Voivoda chioi, se găsesc şi în satul apropiat Teche-Cozlugea, unde azi au rămas numai trei fraţt, pe când ceilalţi s’au strămutat la Novi-Pazar. Şi în satul Kajkâ QSgăuţii s’au împuţinat până la 7 8 familii. In număr mai mare — până la 40 familii — trăesc în satul Hambarlâ Caraagaci. Printre aceştia e foarte cunoscut un oarecare „Slav ciorbagi". El se ţine drept Bulgar şi tot aşa şi ceilalţi GăgăuţP din sat. Rămăşiţe din aceşti Găgăuţi se află şi în satele Caramanlâ, Câzâlgilar apoi mai spre sud de Cadâchioi (la est de Provadia), în Şadâchioi şi Sultanlar. In acest din urmă sat mai trăesc încă: Diado Sta-niu Bâiolu, Diado Gherghi Băiolu (familia lor se chiamă Bai-ol-lar), Diado Petăr Vasil-olu şi alţii. Se mal păstrează amintirea şi a altora mal bătrâni, cari au murit, precum: Diado Coste şi Diado Manol şi un oarecare Terzi Demir (adecă Demir Croitorul), cari cu toţii vorbiau numai turceşte; însă, altcum, se simţiau numai ea Bulgari şi anume ca Bulgari băştinaşi.
Dintre „Găgăuţii bulgăreşti" se găsesc emigranţi şi în Do-brogea şi în Basarabia şi anume, în satul Beidaud (plasa Baba-dag), trăesc Găgăuţi, cari sunt originari din mai sus numitul sat Caraagaci.
6.	Este nesigur dacă aceşti Găgăuţi sunt într’adevăr resturi . turcizate din vechea populaţie bulgărească de odinioară a acestor ţinuturi, după cum cred eu cu multă probabilitate, sau dacă apar-- ţin acelor enigmatici „Găgăuţi adevăraţi", cari nu sunt de loc de origină slavă., după cum crede profesorul Jirecek (Cesty 607).
Este însă un fapt neîndoios că, în afară de aceşti Găgăuţi, şi în aţarâ de coloniile greceşti, puţine la număr, întreaga populaţie creştină din cercurile Varna, Balcic, Dobrici, şi în mare parte şi din Novi-Pazar, Provadia, Curtbanar şi Silistra, precum şl în toată Dobrogea se dovedeşte a fi recent colonizată, adică nu e mai veche de 100 ani şi, numai în cazuri foarte rare, de un secol şi jumătate.
S'ar putea limita precis numitul ţinut de curând colonizat, Gttl. 29. dacă am socoti ca graniţă sudică valea Provadia, deia Mare până la orăşelul Provadia; ca graniţă vestică o linie verticală
www.dacoramanica.ro
497
dusă dela Dunăre până la Provadia; iar ea graniţă nerdieă şi răsăriteană însăşi Dunărea şi Marea Neagră.
Chiar şi la apus de sus numita linie verticală şi anume la nord de linia ferată dintre Provadia şi Razgrad până la Dunăre, aşezările bulgăreşti, cu puţine excepţii, pe care le voia aminti mai jos, sunt cu total nouă, întrucât ele se găsesG ri-sipite tn massa compactă turcească din Deliorman.
Abia la sud de valea Prooadiei sau, mai bine zis, de linia ferată dintre Vama şi Razgrad s’au mai putut păstra, ici-colo resturi din populaţia bulgărească băştinaşe. O excepţie la aceasta o fac satele Derechioi, Niaguşa şi Ianevo din cercurile Provadia şi Novi-Pazar, precum şi Iiârsovo şi Topcichioi din cercul Chemar.lar (la nord de Razgrad).
Trebuie să facem o deosebire aci între vechii locuitori ai podişului de lâi.gă Dunăre—a căror graniţă sudică s’ar put?a socoti râul Camcicul mare, socotind la acest ţinut şi satele Smiadovo şi Dvagoievo —, şi între locuitorii Balcanilor. Cu toate că curentul de colonizare al Balcanicilor („balkanci" sau „balkangiP) către nord a atras după site amestecul celor două elemente, totuşi cele două giupe se pot distinge uşor după două caractere: după dialect şi după îmbrăcăminte.
7.	Cel mai caracte; istic senin, după ca»e putem deosebi pe vechii locuitori din spre Dunăre de veneticii (prişelci) din Balcani (Stara Pianina) sau din Tracia, este acea formă articulată a substantivelor masculine, care la g-metiv singular se termină în—6 accentuat şi în 6 (între o şi u), s?u chiar în u neâccentuat; s. ex.: Col. 21. noso, moslo — stolu, cileăcu, popu. La Balcanici şi la cei din Tracia, dimpotrivă, aceiaşi formă se termină în ât, sau numai în ă: nosă(t), stolă(t), cileacă(tj. Vechii locuitori din spre Dunăre sunt, apoi, denumiţi nu numai cu obişnuitul nume de „Erlijct", sau „Erliiu, adecă pământeni localnici, aşezaţi din vechime, (de la vorba turcească jer= loc), ci încă şi cu un nume particular şi foarte ciudat „Hărcoi“, sau mai precis „Ărcoi“. Hărcoii, precum am spus, se deosebesc şi la îmbrăcăminte de nBalcangii“, sau „Balcanciu, adecă locuitori dela munte, precum şi de cei imigraţi din Tracia, de aşa numiţii „OtejuzliP, sau „Otejofciania, adecă „de dincolo" (dela vorba turcească „otejuz“). Mai ales caracteristic este portul femeilor, de oarece acestea ţin cu multă grije la tradiţie.
www.dacoromanica.io
198
Femeia din" Balcani („Balcangiica11) poartă o haină îngustă de lână .neagră, în unele locuri şi albastră închisă, care se numeşte „sacman" (sau „ciucman"), pe când Hărcoaica („Hărco'ca") îşi atârnă în faţă şi în spate câte o fotă. Fotele au forme şi culori diferite, din care cauză sunt cunoscute sub numele de („pej-temal“ (cuvânt turcesc), „zavişca“ şi „cărlenca“. Tot la fel se poartă şi într’o parte din jumătatea de apus a Bulgariei nord-estice precum şi în nord-vestul Bulgariei, sub numele de Jâcmenicu şi „vâlnenic"; însă aci asemenea port-nu se mai poate socoti ca un semn caracteristic In raport cu dialectul, de oare ce locui-Col. 28. torii din munte, aşezaţi în câmpie, şi mai ales în părţile apusene ale nord-estului Bulgariei, şi-au însuşit portul Hărcoilor.
Portul vechiu al Hărcoilor se caracterizează mai ales prin pantaloni albi şi strimţi, numiţi „bărdenci*, „birneci*, „benevreci“ etc., în timp ce locuitorii diH Balcani poartă pantaloni foarte largi de lână neagră, sau cafenie închisă şi de aceea sunt porecliţi de către Hărcoi „Bulgari negri", sau simplu „Negri". („Cerni Băl-gari“, „Cernite".) Totodată trebue să menţionăm că astăzi vorba „Hărcoi" se întrebuinţează mai rar, de oarece coloniştii din Balcani şi Tracia, superiori în număr şi în inteligenţă, îl iau ca nume de batjocură, în care sens este întrebuinţat mai ales prin oraşe. Insă, ca dovadă că la origine numele nu avea nimic supărător pentru ţărani, e faptul că şi astăzi încă ţăranii se numesc adesea cu mândrie „Hărcoi", cu toate că la oraş, sub acest nume se înţelege de obicei un om de rând, un prostănac. Acelaş nume de Hărcoi este cunoscut şi lângă Dunăre, spre apus, pe la Vidin, şi anume tot ca nume de batjocură. Etimologia cuvântului e întunecoasă l).
l) Mai amănunţit tratez acest subiect în lucrarea mai sus pomenită : «Vechea populaţie din nord-estul Bulgariei».—Nota autorului,
www.dacaromanica.ro
199
DI3TRIPUTIA ACTUALA A NARCOILOR IN N-E.
PULQARIEI
ii.
Col. al. Prin faptul că am stăruit asupra sus-pomenitelor canctare şi m’am ostenit a descoperi vechile aşezări ale Hărcoilor, am ajuns în fine la încheerea că dialectul în —o se întindea odinioară peste toată câmpia ce se lasă spre Dunăre, dela M. Neagră spre apus până la râul Isker, care se poate socoti ca o graniţă
Col. aa. mai veche a limbii bulgare de apus. Astăzi dialectul în —o se întinde dela Vama până la râul Iantra şi de aci mai departe, spre sud-vest, către Sevlievo. Acelaş dialect se vorbeşte şi în cercul Sviştovului, în câteva sate de pe malul stâng al Iantrei şi, ca dovadă că el stăpânia şi în Sviştov acum 150 ani, este şi limba Sviştoveanului Damaskin, din care am dat numeroase exemple în „Sbornik" XVIII.
Col. 23. Dialectul tn -o se întâlneşte şi în multe aşezări nouă din Dobrogea şi în cercul Silistrei; aci a fost adus mai ales de t-migranţii din împrejurimile Şumlei, Provadiei şi Razgradului pe la începutul sec. XIX şi mai ales după războiul ruso-turc din 1828. Din aceeaşi vreme datează şi coloniştii ce vorbesc acest dialect în Basarabia şi sudul Rusiei. Prin neîntrerupte şi neobservate mişcări spre sud, şi anume prin păsurile Balcanilor dela Cenge şi Riş (Cialicavac), dialectul în -o s’a lăţit, din împrejurimile Şumlei şi Provadiei, în câmpia Traciei, spre Adria-nopole şi spre sud-est în munţii Strângea, până la Mare, în cercul Burgasului. După cum am mai arătat aiurea (vezi Anzeiger, 1897, XVII)), locuitorii numiţi „Zagorciu, cari ocupă colţul de nord, dela satul Sf. Nicola (Ia sud de Burgas) până ia Rusocastro şi cari se întind şi mai spre sud lângă Căr-Harman, peste graniţa turcă, la Ghioc-tepe, sunt fără îndoială emigranţi din numitele ţinuturi ale nordului Bulgariei. Aceasta se confirmă mai bine prin faptul că Zagorci, ce vorbesc dialectul In -o, se întâlnesc şi pe coastele de sud ale Balcanilor, pe la Aitos şi Carnobat, adecă tocmai pe drumul ce duce Ia amintitele păsuri ale Balcanilor. Ca www.dacoromanica.ro
âoo
dovadă stă nu numai numele de „Zagorci* dar şi faptul că aceşti locuitori nu se întind mai mult spre sud: între râul Tumgea şi ora* şui Lozen (Cârcclise) din ţinutul Adrianopolei, Zagorcii Iocuesc numai în câteva sate; dimpotrivă, la sud de Adrianopole se întind fără întrerupere dialectele „rapcllor\ dela est spre vest.
Dialectul în -o s’a păstrat cel mai curat şi mai arhaic în ţinutul Şumlei, adică pe lângă Şumla, Preslav, Novi-Pazar şi Pro-G»t. a. vadia. Pentru aceea am şi studiat acest dialect mai ales în sa* tele acestor ţinuturi, după cum am arătat amănunţit cu alt prilej, (vezi: Anzeiger, etc. 1897, No. XXilf, 1899, No. II). Şi Ia apus de Şumla, tn cercurile Razgrad, Târnova, Biaia, Rusciuc, Turtu* caia şi Silistra, dialectul în -o s’a păstrat destul de curat. In general, vorbind despre acest dialect, se poate socoti graiul dela Şumla ca cel mai bun reprezentant al său. Bazându-mă în special pe acest dialect, pe care l-am studiat foarte bine în aşa numitele sate „sârtu (Sărtove, Sărtschi sela, turceşte: Sârtchioiler) dintre Şumla, Novi-Pazar şi Provadia,—voiu trata fonetica şi morfologia dialectului de nord, sau a dialectului în -o. Insă mai înainte voiu căuta să înşir toate aşezările vechi ale Hărcoilor, precum şi coloniilor lor către nord şi către sud. Prin aceasta se va evidenţia mai bine tăria numerică şi răspândirea geografică a a-cestui dialect. Spre mai mare claritate, voiu număra aceste aşezări după împărţirea administrativă actuală, adică după plăşi şi judeţe.
1.	Cercul Şumla. Dialectul în - o se vorbeşte în oraşul Şumla de către vechii locuitori ai oraşului, ca şi de către cei ce se stabilesc în el, sosind incontinuu din împrejurimi, unde s'a păstrat acelaş dialect şi anume din satele: Dividiadovo sau Cenghel, Topalchioi, Bialo Copitovo, Durmuş, Cadâ-Hasă şi, în parte, din Casaplar, unde majoritatea locuitorilor e originară din Tracia, de pe la Iambol. Locuitorii din Gorni- şi Dolni-Ingic vorbesc o limbă amestecată.
2.	Cercul Novi-Pazar. In oraşul Novi-Pazar elementul bul-Cei. 2». găresc, şi astăzi încă în minoritate faţă de ce) turcesc, se compune din oamenii sosiţi de prin sate’e vecine. Aci dialectul în -o se aude în satele: Enevo (mai înainte se zicea Ianevo, turceşte Ionus-chioi), Caspician (mai înainte: Cazâpciane), Moghila (turceşte: Mahld), Calugher(i)ţat Culeveţ sau Calehţe (turc. Chiu-lefcea), Ofciarovo (turc. Ciobanchioi), Cosoveţ (turc. Cusofcea), Marcoveţ (turc. Marcofcea), Costina-riaca (turc. Chemiccidere),
www.dacoromanica.ro
201
şi în parte în Imrihor (4 familii), unde majoritatea emigranţilor sunt de pe la Iambol şi mai ales din satul Dermendere.
3.	Cercul Provadia. Aci dialectul In -o s’a păstrat foarte curat şi arhaic ca şi în satele din cercul Novi-Pazar. Satele sunt aşezate, cele mai multe, pe largul podiş al Provadiei şi de aceea se numesc sârtchioiler, adică sate de podiş, (turc. sârt=câmp înalt, podiş). Dialectul e vorbit de neînsemnata populaţie bulgărească din oraşul Provadia; apoi din satele: Nenovo, Ravna, Crivna, Cercovna, Aiazma (mai înainte sat turcesc, iar acum locuit de veniţii din Cercovna şi Crivna şi de câteva familii din Cenghe, care vorbesc dialectul mijlociu), Chetedi (turc. CarA-Idgd) Carachiose, Chiopecli, Asâlbeili, Petrovariaca (turc. Derechioî), Niaguşa (turc. Nevşa), In satele Maracovo (turc. MuradsofuJ, Fetichioi, Comarevo, Novoselo, locuitorii sunt amestecaţi din coloniştii de prin satele vecine ale podişului (sârt) şi din Cenghe. Satul, odinioară turcesc, Beili, se colonizează din ce In ce mai mult cu locuitorii din „sârt“.
4.	Cercul Preslav. Dialectul în -o se vorbeşte în oraşul Preslav şi în satele : Dragoievo, Beşevlie, Zlatar, Salmanovo, Cociovo sau Căleş, Osmar, Ciatalar, Maraş şi Călnovo.
5.	Cercul Osman Pazar şl Eschl Giumafa. Elementul bulgăresc din aceste două cercuri era cu totul neînsemnat înainte de războiul ruso-turc dela 1877; numai pe ici pe cclo s’a mai putut menţinea între Turci. Dintre puţinele sate, ce existau îna-
Coi. 26. înte de acest războiu, aparţin dialectului în -o numai următoarele: Hasanfacâ (numit mal înainte Algclise), în care azi se află şi câteva familii din împrejurimile Târnovei; apoi Conac, Vardun, Dălgăci, Alvanovo, lavaşevo, Geren şi Cichindel (cu locuitori din Vardun).
6.	Cercul Popovo. Şi în acest cerc vechiul element bulgăresc este neînsemnat. In Popovo, centrul ţinutului, populaţia bulgară constă mai ales din colonişti recenţi dela Razgrad şi Gornla Oriahoviţa, apoi din . locuitori dela munte, originari de pe Ik Dria-novo şi împrejurimi. Locuitorii din Razgrad şi Gornia Oriaho-vi(a vorbesc dialectul în -o. Acelaş dialect se vorbeşte şi In satele: Palamarca, Opac, Sadina, apoi parţial în Crapiţa (turc. Crepcea), Caraaci, Balgi-Omur, Haidar, Araplar şi Câzâllar.
7.	Cercul Razgrad şl Chemanlar. In aceste cercuri elementul bulgăresc vechiu este de asemenea rar. In oraşul Razgrtd
www.dacoromamca.ro
202
se află o mahala veche numită „Dobroşca mahalaunde locuitorii vorbesc ca şi ceilalţi Hărcoi din împrejurimi şi au acela? port. Dialectului în -o aparţin locuitorii satelor: Caba-colac, Ha-sanlar, Oseneţ (turc. Hiusence), Drianoveţ, Ezereţ (turc. Ezercej, Topciie şi lopciieie (turc. Topcichioi), Ghiuzelge-alan, Demir-giler, Dichililaş, Sianovo, Crivnia, Torlac şi Zavet. Pe lângă aceasta s’a păstrat în satul Harsovo o mahala veche („erliiscata mahala1) cu locuitori vechi, cari vorbesc dialectul în -o.
8.	Cercul Vama şi Balcic. După cum am arătat şi mai îrainte, întreaga populaţie bulgărească din aceste ţinuturi constă din colonişti, cari, încetul cu încetul, începând dela sfârşitul sec. XVIlf, au sosit aci din TVacia şi din Balcani. Slabe rămăşiţe din vechiul element cu dialectul în -o am găsit numai în două sate, la sud de Varna, anume în Derechioi, — unde vechii locuitori („erlii") se deosebesc de coloniştii din satul vecin Avren, sosiţi acolo dela munte, din satele Guliţa şi Ercheci, şi după dialect
Co1' ' şi după port — şi în satul Bielevo (turc. Ghebege), unde de a-semenea trăesc câţiva „erliiu. Mai există câteva sate în cercul Varna şi Dobrici, ai căror locuitori s’au colonizat de curând a-colo, anume Zagorcii cu dialectul în -o, sosiţi de pe la Adria-nopol. Aceştia s’au aşezat după războiul din 1877 în câteva sate părăsite de Cerchezi. Aşa în satul Dişbudac (cercul Balcic) lo-cuesc Zagorci veniţi din satele Tatarlar, Cogea-Tarla şi Chiu-chiuler din cercul Adrianopolei; în satul Teche, Zagorcii au venit din satul Vaisal, cercul Adrianopo'ei. Zagorci de aceeaşi provenienţă se află şi în satul Ecrene. în cercul Varnei, satul Ruslar e locuit de aceiaşi Zagorci, cari au venit mai ales din satul adria-nopolitan Salioglu, ca şi din Vaisal, Tatarlar, etc.
9.	Cercul Dobrici. In acest ţinut n’am putut descoperi nici o urmă a dialectului în -o şi aceasta se explică prin faptul mai sus pomenit, că populaţia se alcătueşte aci din colonişti noi din Balcani şi Traca. Vechii locuitori ai acestui ţinut, în parte s’au turcit, în parte au fost nimiciţi şi în parte au emigrat în Muntenia şi Basarabia. (Vezi „Vorlăufige Berichte" în Anzeiger, 1897, No. XXIII).
10.	Cercul Silistra, Curibunar, Accadânlar şi Turtucala. Alături de majoritatea covârşitoare a elementului turcesc, se află aci şi un număr frumuşel de aşezări mari şi înfloritoare de Bulgari de dată recentă—format din emigranţi, cari voiau să se sta-
www.dacoromamca.ro
203
biliască In Rusia, sau cari s’au reîntors de acolo. Pentru aceea în ceea'ce priveşte dialecte'e, găsim aci o mare varietate, fiindcă locuitorii sunt veniţi din diferite locuri din Bulgaria de nord şi de sud. Majoritatea sunt emigranţi din împrejurimile oraşelor lambol şi Adrianopole; apoi din satele din Balcani: Ercheci, Guliţa şi altele; pe urmă din regiunea Razgradului şi din aşa numitele sate „sări* (de podiş) de lângă Şumla şi Provadia. A-Col. 28. ceştia din urmă, cari locuesc amestecaţi cu muntenii din Balcani şi cu Traci, sunt denumiţi cu termenul special de „Şicovti Dialectul în -o, aşa dar, este vorbit aci de emigranţii sosiţi de pe la Razgrad, din sate vechi, şi prin numiţii MŞicovti“’ Afară de 8ceasta însă, spre mirarea mea, am descoperit şi rămăşiţe din vechea populaţie, care a îndurat grozavele evenimente din timpul luptelor ruso-turce. Aceşti locuitori vechi, cari vorbesc de asemenea dialectul în -o, şl cari, în această privinţă, diferă puţin de emigranţii de pe la Razgrad şi de Şlcovţi, sunt cunoscuţi sub numele particular de ^Grebenci". Numele acesta vine dela o podoabă în formă de pieptene, pe care o purtau femeile pe cap până nu de mult. Grebenci se numesc ei înşişi şi „Hărcoi“ ca şi ţăranii cari vorbesc dialectul în -O. Trebue să observăm că Gre-bencii, în timpurile anterioare, se refugiau adesea în România, peste Dunăre, şi că mai târziu s’au întors în parte, în vechile lor sate. Şi acum există în România, în împrejurimile Giurgiului şi Olteniţei, lângă Dunăre, sate unde locuesc Grebenci. De oarece aceştia trăiesc în câmpie, lângă Dunăre, sunt denumiţi „Eliici* (dela vorba turcească e/r'=câmpie)=Câmpeni. Aşa s. ex. în satul Ciaca din faţa Silistrei (jud. Ialomiţa) locuesc numai Grebenci. Asemenea şi satul Ciocăneşti e locuit tot de Grebenci (Eiiici).
Să înşirăm satele în care trăesc Grebenci:
Un sat de Grebenci adevăraţi este Popina, lângă Dunăre, la apus de Silistra. In satul vecin, Vetren, locuesc Grebenci a-mestecaţi cu colonişti noi din Balcani. Jumătate din populaţia satului apropiat, Srebărna, e formată din Grebenci. In satul Ai-demir se află numai 4-5 familii de Grebenci. Aproape jumătate din locuitorii din Calipetrovo se compun din Grebenci, iar cealaltă jumătate din Şicovţi. Satul Chinciuc-Cainargi (la SE de Col. 29. Silistra,) este locuit aproape exclusiv de Grebenci. Şi dincolo, în jud. Constanţa, la est de Silistra, trăesc în satul Almalăn,
Grebenci, amestecaţi pe din două cu Şicovţi. Nu de mult satul
www.dacoromamca.ro
204
odinioară curat turcesc, Topci, a fost colonizat cu Grebenci. Grebenci amestecaţi cu Şicovţi trăesc azi în satul Hadârcelebi, care mai înainte era turcesc, iar acum, după ce Turcii au emigrat, a fost ocupat de numiţii Bulgari sosiţi din Almalău.
In cercul Accadânlar se află Grebenci în satele Garvan şi Hogeachioi. In Haschioi s’au aşezat câteva familii de Grebenci veniţi din satul românesc Ciocăneşti, după 1877. De asemenea în Doimuşlar se află Grebenci din Ciocăneşti.
In cercul Turtucaia vechea populaţie s’a păstrat în satele Cadâchioi, Star-Smil, Sarsânlar, Beliţa şi Denizler. In Spancevo locuitorii vechi sunt amestecaţi cu alţii veniţi din munţi. In Brtş-len sunt puţini locuitori vechi; majoritatea sunt colonişti din Drianovo. Acelaş trebue să fie cazul cu Spancevo.
Şicovţii înrudiţi cu Grebenci locuesc la olaltă cu aceştia în satul Calipetrovo. Aceştia au venit din satele „sârt“ : Cercovna, Cosoveţ, Marcoveţ, Derechioi şi Aiazma (cercul Provadia). In Pân-dăcli au sosit Şicovţi nu de mult din satul Almalâu (jud. Constanţa), după ce Turcii din Pândâcli au emfgrat. In Hadăr-celebi, Topci şi Baiuc-Cainargi (toate în cercul Curtbunar) Şicovţii trăesc amestecaţi cu Grebenci. Şi satul Beibunar, odinioară turcesc, este ocupat azi pe jumătate de Bulgari din satele vecine, mai ales din Almalău, aşa dar de Şicovţi şi Grebenci. Satele Oluclu şi Ghiulerchioi, care odinioară erau curat turceşti, azi au locuitori Bulgari, veniţi mai ales din satul Calipetrovo, unde trăesc Şicovţi şi Grebenci.
Emigranţi din vechile sate de Hărcoi din ţinutul Razgrad se află în Caraorman (jud. Silistra) şi anume sosiţi mai ales din satele Cabacolac şi Hârsovo. De asemenea în Brâcima, unde C*L 30. locuesc amestecaţi cu Macedoneni „Arnauti" din satul Cara-ar-naut de lângă Razgrad. (Vezi L. Miletici: Abhandlung iiber die Arnauten bei Silistra în Periodic! Spis. 1900 No. 10). Emigranţi din Cabacolac, Hârsovo şi Arnautchioi se găsesc şi în Babuc, Caraomur, Sianovo şi Vischioi (jud. Durostor).
11.	Dobrogca. Am mai pomenit că întreaga populaţie bulgărească a Dobrogei se compune din diferiţi colonişti noi. Aceiaşi împestriţare, care se vede la coloniştii bulgari în împrejurimile Silistrei, din cauza feluritelor ţinuturi de unde au sosit, se observă şi în Dobrogea. Este cunoscut că cei mai mulţi locuitori bulgari «Hnxyttmi	mai înainte un răstimp
205
şi în Dobrogca. Pentru aceea şi aci găsim dialectul in -o în aşezări venite din spre Vama, Şumla, Provadia, Preslav şi Razgrad.
In afară de satul amintit, Almalâu, locuit de Grebenci şi Şicovţi, se mai află Şicov{i şi în satul apropiat Esechioi (amestecaţi cu Turci) şi în Galiţa (amestecaţi cu emigranţi de pe la Sliven).
In ţinutul Tu'cei şi Babadagului se află Şicovţi in Congaz (unii veniţi dela Ghebege lângă Varna, alţii din satul „sârt" Cer-covr-a, lângă Provadia); apoi în Cer na (unii sunt din Dragoievo lângă Preslav, alţii din Smîadovo şi Riş; ultimii nu vorbesc dialectul în -o); apoi în Ceamurlia de sas (din satele „sârt* Crivna, Ravna, efc.); în Ceamurlia de jos (din Dragoievo pe la Preslav, amestecaţi cu Traci de pe la Iambol). In Paşa-Câşla şi Casap-chioi se află de asemenea emigranţi din Dragoievo, amestecaţi cu alţii din Sm'adovo, Riş şi din Tra'ia. In fine se află Şicovţi
») Autorul cercetează .apoi în cap. 12—17 distribuţia populaţiei bulgăreşti vechi cu dialectul în -o în cercurile Rusciuc, Biala, Târno-va, Gornia-Orialiovita, Chesarevo, Sviştov şi în sudul Balcanilor răsă-riteni.
în SarA-ghiol1).
Trad. de C. BRATESCU
www.dacoromanica.ro
2
DIN LITERATURA GREACĂ

NEGUSTORUL DE FEAEI
— n I/A AVB DE H ERONDS —
Sctna: Un tribunal din insula Cos ’)•
Persoane : Battaros, negustor de femei.
Thales, clientul scandalagiu. Grefierul tribunalului. Aprodul.
Myrta, o fată a lui Battaros. Judecători, popor.
BattarOS (pledând)
Boen, n’aveţi a judeca
Nici neamul şi nici cinstea mea.
O fi el Thales, mai bogat,
Dar nici eu nu s de lepădat;
De are-o navă mai de preţ —
Şi eu sunt un calic isteţ.
Cum poate s’aibâ el dreptate Când eu sunt păgubita parte? De scapă el curat la faţă,
Voiu alerga să strig în piaţă ;
O zei, am fost nedreptăţit!
Nu se mai poate om lihnit,
Nici liber, nici cu cine i place, Când Thales nu ne lasă ’n pace! *)
*) Scena se petrece în insula Cos din Marea Egee, iu secolul III d. Gr. când a trăit şi Ileroudas. In parte a fost reconstituită de Crusitts< filolog clasic german. Traducătorul a găsit iu acest Mimiamb un document juridic al acelui timp; iu româneşte a mai fost tradus, fragmentar, de Odob$scu.
www.dacaromanica.ro
207
Mi-aleg pe Mennes ca patron,
Ce l-a picnit pe-Aristofon,
Care şi el, deşi picnit.
Pe Filisteu l'a tăvălit Şi se tot laudă c’azi-noapte A săvârşit şi mai mari fapte 12)
Că Thales e bine ’mbrăcat,
Dar şi eu pot să stau la sfat;
Eu.., am şi eu apărător.
Că el din Acea8) — negustor —
Adus-a grâu spre-a ajuta în foamete? Dar marfa mea,
Drăguţe fete de la Tyr,*) *)
Pentru popor nu-i chilipir?
Că eu cer bani, e-adevărat,
Dar el degeaba cui p dat?
Ce? dacă el colindă mări Având manta din depărtări,
Trei «mine atice» costând,—
Iar eu la adunări, umblând Ca vai de mine îmbrăcat,
Vai de picioare încălţat,—
S’ajungă el în aşa hal,
Să-mi guste marfa cu scandal Şi încă noaptea? Vă gândiţi Cu asta unde poticniţi?
Cum văd, atâtea bunuri—toate.
Şi linişte şi libertate,
Şi ordine.!, le hârbui Acest pirat, ce ar trebui Să şi amintiască de gunoiul Din’ care i se trage soiul.
Să ne respecte i-ar sta bine Luându-şi pilda de la mine,—
Să ştie că cei înălţaţi Aci ’ ’n cetate sunt ’bârbaţi,
Ce, neam din neam, au rang obştesc, .Pentru că legile cinstesc;
’) Mennes, Aristofon, Filisteu, sunt bătăuşi din localitate, la cari apelau nedreptăţiţii.
*) Acea, port la Mediterana, în Fenicia.
*) Idem.
www.dacaromamca.ro
208
Şi mie, care sunt strein.
Nu mi-a lăcut vr’unul venin,
Nici poarta nu mi-a sguduit,
Nici casa nu mi-a pârjolit Şi nici vr’o fată mi-a furat;
Dar el, boeri, l-am prins în fapt—. Licheaua, ce-şi zicea Artim Şi Thales azi,—să nu glumim,
De stăpânire sau de lege,
E frigian şi nu ’nţelege!
(Către grefier)
Ia vezi, de schingiuiri în cod Se pedepsesc şi în ce mod?
(Către aprod)
Iar tu, prietene, fă bine,
La gaura clepsidrei ţine,
Să nu se scuture nisipul/)
Cum vorba vine şi e chipul Ca să am timp pentru proces Şi pentru vorbă mai ales ®). Grefierul (citeşte)
E scris : Iar dacă vr’un bărbat De-o sclavă ’n râs s’a fost legat Şi ea i s’a. lăsat silită,
Atunci amenda e ’ndoită.
Ba Har OS (întrerupând)
ChaîrondasT) scrise-aşa, boeri.
Iar nu vr’un Battaros mai eri.
Pe-un Thales el mi-ţi înfierează; Si-apoi cu-o «mină» s’amendează Acela care-o poartă strică;
Iar cel ce dă, pentru-o nimică,
Cu pumnii, legea îi prescrie încă pe-atât; ba chiar şi-o mie, De-a spart ceva sau foc a dat,
Şi dublu pentru ce-a stricat.
Asâ, ca cetăţean vorbeşti :
i	t	» *)
*) Clepsidra—orologiul din acel timp, im vas cu nisip.
*) Pledoariile pe-atunci erau mărginite în timp cu clepsidra ; daci, când partea nu vorbia, aprodul avea îndatorirea de a opri cu degetul curgerea nisipului.
7)	Chaîrondas, legiuitor din Calana-Sicilia; legile lui se aplicau îa cetăţile greceşti din răsărit,
www.dacoromamca.ro
209
Tu însă. venetic ce-mi eşti,
Tu nu ştii nici din basme ce-i Cetatea,’ cârmuirea ei,—
Căci astăzi e ’n Brikinderâ,8)
Ce în Abdera ,J) eri eră, ,
Şi mâine ’n Fasalis10) vei fi, Câştigul de ţi-o porunci.
Iar’ vorba, câ să n’o lungesc,
Boeri judecători, vorbesc Pe scurt, că azi i s’a ’ntâmplat Ca şoarecelui, care-a dat într’o capcană,—lovind poarta în casă mi-1 aruncă soarta,
Unde cu sârg, statornicie,
Plătesc de mă spetesc chirie Şi mi-a şi ars întreg portalul.
(Către Myrta).
Tu, Myrto, vin, să-ţi vadă halul Boerii, nu ţi fie ruşine, — Judecătorii ne vor bine Ca şi părinţii ori ca Iraţii.
Priviţi şi-atenţiune daţi-i Bietei fetiţe. Prea cinstitul I-a stricat’pielea cu ciupitul Şi a ’ntins-o... dincolo de punct.
6,	dacă n’ar fi iost cărunt,
Eu i-aş fi tras o calcavură Că-i da chiar sângele pe gurăî Tu râzi ? S’audă cine o vrea!
Sunt pezevenchiu şi casa mea,
De la bunic, când ’a murit, Tătuca-al meu o-a moştenit;
E-un cuib de viţii din bătrâni, Da-mi face cinste ca stăpân,
Şi cine îmi atinge şeaua Cu mine şi capătă beleaua.
(Schimbând tonul)	■
Te cred 1 E-un chip cu ochi adânci Şi inima ţi o fi dat brânci!
Şi mie-mi’ lasă gura apă.
8), 9), 10) Brikinderâ, Abdera, Fasalis—localităţi .omerciale în acel
timp.
www.dacoromanica.ro
210
Când văd frumoasa pâine albă;
Dar schimb făceam, plăteai ceva,
Dacă ’ntr’atât te*ademcnea ;
Şi-atunci cu fata, ca amic,
Nu te opream de la nimic.
Acuma ? Nu mă las nici mort!
La judecată mi te port,
Ca să-ţi văd cinstea-, aici frate,
Fără pedeapsă nu i dreptate!
Da, dacă el, care-a 'ndrăznit,
Voeşte să fiu schingiuit Ca sclavii,—iată, niciun cleşte.
Nici roata chiar nu mă 'ngrozcştc.
Gătiţi tortura11, iar el pună Pe masă legea ’n care sună Pedeapsa mea, căci eu sunt gata.
De-ar face Minos judecata N’rr fi mai dreaptă. Ca 'ncheere îngăduiţi a mea părere.-Prin voi, nu Battaros—se ştie,
Un negustor de carne vie —
Se judecă; Nu ! Ci oricine Ce ’n Cos afiat-a al său bine.
Hercul în insula-asta fu,
De gloria-i o străbătu,
De Merop voiu a v’aminti.
De Thessal, Foibe, cari-aci Pentru Letone pătimiră Şi de Asclep!12 De nu vă miră Şi pledoaria mi-e luată De voi în seamă-atunci, îndată,
Dreptăţii arătaţi valoarea,
Să se ’mpliniască zicătoarca :
Că scoţi din frigian licheaua De-i scuturi pielea cu nuiaua 1
Ttadusă de STOICESCU D.
n) Precum se vede, toi tura era umil din nnjloa’ele dc ceiLClare penală în uz pe-atunci şi se executa cu cleştele, voala, ele.
Eroi şi zei ce-şi aveau cultul în insula Cos.
\
www.dacoromanica.ro

DIN LITERATURA PERSANĂ
^	«3>®V	*&&**&'*&
OXJJĂT^EIISrE
DE
___	OMAR KAfAAV
Frumoaso, joacă iarăşi in ritmuri vii ori calme Cum le-o clădi picioru ii şi eu voiu bate ’n palme; Sub ochii tăi e-o sete că trebui, să nu mori.
Nu douăzeci pahare, ci-alâlea de Irei ori!
+
De ce cocoşul cântă în orice dimineaţă ?
El soarelui nimica nu spune, ci te ’mată Că din a ta viată ai mai pierdut o noapte Şi-ai câştigai din calea ce duce către moarte.
+
cPrielene, las’ grija de ziua ce i pe drum!
O fericire naltă e clipa de acum.
Când ne-om muta din lume, pe mâine, reci şi vani, Vom fi tovarăşi celor de şeapte mii de ani!
+
Ascultă sfatu-acesta de bine, ţine-l minte :
Cu haina linguşirii să nu ieşi înainte
Nici unui om, căci iată, minciună-i linguşirea,
Iar viata o scântee şi-i turburi strălucirea.
♦
Turnaţi in cupa care viaţa ni-o desleagă De temeri şi regrete — zădărnicia ’ntreagă! Mâini... unde vom Jî mâine ! Adânc, adânc pierduţi, Sub secole ’mplinite, sărmani necunoscuţi!
+
Dac'ai stropi un munte şi el s'ar clătina I T)ar nu-i om cum se cade cel ce nu ştie bea,—
Şi pentru cei ce nu ştiu o lege ne opreşte Când vinul este suflet, căci ne însufleţeşte.
♦
www.dacoromanica.ro
212
O,	vin suav, garafă candidă, cristalină, întunecai sorbit-am şi am văşut lumină;
Aş vrea să vă sorb toate... Cei treşi şi cei cheflii, Când m’or vedea să ’ntrebe: Ei, vin, de unde vii ?
+
Odată, înlr’o seară—sfârşit de Tţamaşan, în aşteptarea lunei pe-al cerului cadran,
Eu stăm pe pragul casei unui olar. stăm mut, Sorbind înţelepciunea unui popor de lut.
¥
Era un sfat de oale făcute din pământ.
Vorbiau unele, alte steteau fără cuvânt.
De-odală una spuse c’un hohot hârbuit:
Ce-i oala, ce-i olarul? Nimic deosebit!
+
O oală, intre alte, se plânse: E ’n zadar Că din pământ netrebnic mă smulse un olar,
Căci cel ce-mi dete forma după dorinţa sa Curând cu-aceeaş mână pământului m'o da!
+
O oală-a spus; copilul cel mai supărăcios Nu sparge-un vas din care el a băut voios,—
Deci care-ar fi acela, ce-un vas a ’nfiripal Din propria-i plăcere, să-l spargă—mâniat?
+
Printre tăcute oale, după o clipă, una,
O oală strâmbă zise, săltănd ca totdeauna :
Voi râdeţi că mă clatin şi că m’aplec prea, prea,— Dar celui olar mâna—n'a tremurat şi ea ?
+
O oală iar: Aud că stăpânul ni-i ursu?t Că faţa-i este neagră, sălbatecă, de urs Şi că prin grele chinuri el ne va încerca,—
De, poale-i om de treabă, că-i zugrăvit aşa!
LDin multe-o oală strigă, rupând un lung oftat: Oh, mi-a secat şi lutul, atâta m'au uitat,
Dar scalde-mă în vinul bătrân şi eu îndată M’oiu face iar vioae, de sete vindecată.
Traduse de STOICESCU D,
6^3
www.dacaromamca.ro
DIN VIATA ABOMÂNA
SULUnBRIA
Dt
__	PER. PAPAHAGI
In familia noastră era o taină, de care se pomenia deseori, dar afară de doi, de Maia-Ceamă, bunica, şi de Lala-Ghiţi, unchiul, nimeni nu ştia despre ce este vorba.
Auziam însă deseori pomenindu-se: „Sufariul dela Sulumbrie", sau simplu „Sulumbria", când era vorba să atragă băgarea de seamă a cuiva ca să fie tăcut, să-şi ţină gura, să nu mărturisiască vreo taină. întrebuinţam şi noi, copii, „Sulumbrie" în înţelesul arătat, dar fără să ne dăm seamă, ce legătură poate fi între „pune-ţi lacăt gurii" şi între Sulumbrie sau Sufariul dela Sulumbrie.
De multe ori încercarăm să aflăm ce se ascunde sub aceasta, dar de geaba; numai Maia-Ceamă şi Lala-Ghiţi schimbau priviri de înţeles, surâdeau, dar vorbă nu scăpau despre taina Sulumbriei.
Adevărul este că ne ispitia mult, ne frământa şi, nu odată, am chinuit-o pe Maia, sărindu-i de gât şi sărutând-o şi alintând-o, stăruind să ne spună, „ce-i cu Su-lumbria ?*
Maia ne trimitea la Lala-Ghiţi, iar lala la Teta-Stamulă şi tetei *), îi era gura mută ca piatra.
*
* *
1) Tetă=tuşe, mfituşe.
www.dacaromanica.ro
214
Trecură ani mulţi. Noi am crescut şi am apucat pe căile care ne au depărtat aşa de mult de viaţa compatrioţilor noştri, pe cari nu-i vedeam decât verile, In vacanţă, şi nu totdeauna, nu în toate verile, căci unele erau petrecute la Mâlăcaşi, la Viaho-Clisura, Călive-Badralexi, etc. Dar când ne întorceam vara dela liceul din Bitule in încântătoarea hoarâ2) Avela (Avdela, Abela), rudele noastre ne arătau atâta dragoste caldă, cum numai sufletul celor ce trăesc la olaltă împreună este In stare să o producă. Se uitau la noi ca la soare. Noi, liceenii, eram mândria satului, frumuseţea lui. Ne iubiau.
Ce de viaţă, ce de petreceri.
Invitaţi azi la teta Gulă, petrecând mâine la teta Sta-mula, poimăne la unchiul Guciuui, Gh ţi, ctc., bucuriile noastre se ţineau lanţ, nesfârşite, până toamna la plecare.
Şi ce de mese ! înconjuraţi de dragostea plină de apropiere a verilor şi verişoarelor noastre, a unchilor, tetelor, —o lume întreagă,— cu cântece, cu lăutari, le lungeam uneori zile întregi de răsuna şi se înveselia toată Avela cu noi.
—„Petrecerile acestea, nunţile şi sărbătorile au să vă facă să suspinaţi doar după Avela noastră", ne spunea teta Stamulă, într’o zi, când ne strânsesem mai mulţi pe pătic (salonaş) la ea, „şi să vă aducă îndărăt acasă, ca să nu se strice hoara şi să nu dispară numele familiilor voastre, .al celor înstreinaţi!“
La Aromâni nu-i nimic mai trist, mai dureros, mai fără nădejde pe lume, ca omul fără moştenitori $i ca cel care, deşi cu moştenitori, aceştia se îndepărtează dela căminul părintesc, că-i r.iinâne casa pustie, mândrele tot aşa ! In cât teta-Stamula nc atingea, prin cuvintele ei, tocmai la suflet. ,
—„Că vom suspina după oamenii din Avela, după iubirea lor caldă şi sinceră, după Avela cea frumoasă cu faţa la soare, după munţii şi apele răcoritoare, după aerul cel dătător de viaţă, după pt trecerile, nunţile şi sărbătorile Avelei, fără îndoială, dragă tetă! Dar că ne vom întoarce
2) Comună, sat măricel.
www.dacoromanica.ro
215
şi că, »ntorcându-ne, vă vom revedea pe voi, iubiţii noştri, cine ştie ?
„Şi cine ştie dacă, întorcându-ne vre-odată din amarnica streinătale, în loc de lacrimi de bucurie, nu vom vărsa lacrimi de durere Id deşertăciunea ce ne va împre-v sura, cănd atâtea şi atâtea suflete iubitoare, atâtea şi a-tâtea ftţe drăgăstoase întipărite în sufletul nostru, nu le vom mai vedea! Şi cât de dureros va fi pentru noi golul d n jurul iostru !“
Şi aşa. Eram într’o zi de vară, pe pâlicul dela leta-Stamuli, acea fiinţă blândă, curată la suflet, cumpătată ca toate Aromâuele, chibzuită şi cumpănită în toate în casă de era dată de pildă în comfună, creştină In înţelesul frumos al legii noastre, neînstare să tacă cea mai mică nedreptate şi cel mai mic rău cuiva.
Eram pe pâticul acela, unde în ajunul plecării lui Georgea Beza, supranumitul Doti, la ospăţul dat de teta noastră, In cântecele de înstremare, Vantia, nevasta lui Be^a şi vara noastră, înduioşată, vărsă atâtea lacrimi! Parcă presimţia, nenorocita, că nu se va mai întoarce In Avtla sa iubită niciodată, stinsă departe pe la Câlivele-Badralcxi.
Pe când teta-Stamula torcea firul de caier şi-l prefăcea în ustura la cecrichea sa,careia abia-abia i se auzia gura, Kilă-1 şi pe RI tie, fiul ei mai mare, picat din că*
răvane.
Era slab şi galben, ca omul care trece printr’o grozavă primejdie. Biata tetă şe sperie, văzându-1 aşa şi începu să-1 înghesuie cu întrebările. Iar Mitre, surâzând In silă, ca să pună capăt întrebărilor scrutătoare ale mamei sale, care, vădit, îl îndurerau, zise semnificativ: „Sulum-biia, mamă, Sulumbria!"
Fu de ajuns,'ca teta să priceapă că Mitre nu poate spune deocamdată mai mult. Pe noi însă ne intrigă din nou Sulumbria şi tâbărârăm asupra ei, să ne spună ce-i cu Sulumbria?
După multe stăruinţi, teta n’avu încotro şi începu:
— Fiindcă ţineţi atâta să aflaţi ce ascunde Sulumbria vă fap pe pipe. Taina, până în acest minut, n’o cunoaşte
www.dacaromanica.ro
216
afară de. mine şi nora-mea, decât Maia-Ceamă, mama şi Ghiţi fratele. Toţi sunt legaţi să tacă şi eu îmi propusesem să nu vorbesc niciodată, pentrucă numai plăcere nu-mi face amintirea întâmplării dela Sulumbrie, unde trecui prin frigurile morţii şi prin chinurile că voiu fi prada celei mai cumplite ruşini ce poate năpăstui pe cineva. Dar, fiindcă se scurseră ani de-alunci şi fiindcă dorinţa vi-i aşa de mare şi de arzătoare, ca să ştiţi taina Sulumbriei, mă supun".
Apoi teta, făcând un semn noră-sii, pe care istorisirea o privea de aproape, ca să ne lase singuri, povesti:
„Era iarna dela Zarcu! (Aromânii oieri socotesc anii după iernile de iernat). Cine cunoaşte Zarcul, ştie că-i locuit de Gărăguni, români grecizaţi. Aci iernă pentru a - treia sau a patra iarnă fălcarea tatei Tejă Papahagi. Şedeam în sat; nu făceam cătune. Chiria caselor nu ne costa aproape nimic, iar locuitorii sunt oameni buni Aduc cu noi, doar numai că vorbesc greceşte. Aceleaşi obiceiuri, aceleaşi moravuri, datini şi, In bună parte, acelaşi port. Numai că n’au sufletul Aromânilor. Ei sunt oameni plecaţi, supuşi, dară-s deprinşi cu suferinţele şi rabdă. Aproape toţi clăcaşi ai beilor. Aceştia, mai toţi Albanezi musulmani
Din partea noastră, cum ştiţi, aveau numai foloase: lapte, brânzeturi, carne, lână, ceva ţoale, aproape de dar căpătate. Apoi îi înlesneam la lemne cu caii noştri, la târg, la moară, şi la câte altele. Pentru toate acestea ne aco-periau de binecuvântări oamenii. Noi dela ei, primăvara, la plecare, ne alegeam cu ceva găini ouătoare. Asta era tot darul ce 1 căpătăm.
„Dar şi ei ce aveau?*
„Aci teta-Stamulă începu să numească găinile căpătate în primăvara aceea dela Gărăguni, poreclite după numele membrilor de sexul femenin al familiilor dăruito-rilor.
„La o depărtare bunişoară de Zarcu se află Sulum-bria. Viile Zărchineşti sunt cu spatele spre Sulumbria şi o măgură se ridică între ele.
„Pe aici este o apă măricică „ Valea Omluia ce se
www.dacoromamca.ro
217
varsă în Sulumbrie. La această apă ne duceam noi, Aromânele, de spălăm rufe.
„Era ÎLtr’o Luni, zi de primăvară. Toată lumea ieşise la vii, unde începuse munca, iară eu cu noră-mea, încărcarâm pe Vaşa (nume de catâr) ca să ne ducem în vale, la spălat. De obiceiu niciodată nu ne duceam m-vale singure. In totdeauna câte zece şi cincisprezece „căldări* (familii ce spală). Dar atunci, parcă fu ceva făcut, să ne pomenim singure-singurele, eu şi nora !
„Frică? ce să vă spun? Nu ne era de loc. Atâta lume la vii, cine s’ar fi gândit măcar că i se poate întâmpla vre-o neplăcere, cu toate că eram după măgură, loc cam retras, neumblat.
„Era c zi aşa de senină, cu un soare aşa de râzător, c-ă-ţi era drag să tot trâeşti. Numai în Tesalia şi numai primăvara, cât nu încep căldurile, poţi gusta aşa fericire.
„Noi, aproape să sfârşim cu spălatul.
„Tocmai când întindeam rufele, ca din pământ ne pomenim cu un sufariu (jandarm călare) înalt, mustăcios, cu nişte sprincene cerchezeşti şi cu nişte buze groase a-răpeşti, de te cutremurai, călare pe un cal griv, straşnic. Puşcă, iatagan, vre-o trei pistoale în sileaf şi cu fesul cu canaf până la piept. Erau înfiorători sufarii pe atunci.
„Când ne trezirăm, râmaserăm încremenite^ Şi eu şi nora, care tremura ca varga, îngălbenirăm ca Iurta de ceară.
„Noi arme... un toporaş tot-tot, cu care tăiam vreascuri pentru focul de sub căldarea de fiert apa trebuitoare la spălat.
Namila de Turc descăleca, îşi legă calul de o tufă de ligărei (soiu de răchită), şi apoi, ca omul care crede că dete norocul peste el, se îndreptă spre noi.
„Nora îmi era tânără. Să tot fi avut 16-17 ani. Frumoasă, de, ce să spun? cum vedeţi. Pică de frumuseţe.
„Ne gândirăm un minut s’o rupem la fugă peste măgură, dar ni se încleştară picioarele. Şi apoi nici chip să scăpăm prin fugă. Ne-ar fi omorât pe amândouă ca pe n<şte ciori. Ce însemna pe vremea aceea moartea unor creştini pentru un Turc !
www.dacoromamca.ro
218
„Sufariul se apropie, apucă nora de mână şi o târî pe sub «Naltul» — un arbore Înalt, singurul arbore prin partea locului, — ca pe un fulg.
„Vă mărturisesc, când îmi văzui porumbiţa apucată de mână, de turc, mi se urcă sângele în cap şi fierbea In mine ca în o fiară; iar inima bătea să mi se rupă. începui să-mi reviu din spaimă şi în faţă nu vedeam de cât ruşinea.
„Parcă mă vedeam arătată cu degetul, huiduită de ai mei, batjocorită şi împinsă dela fântâni, ocolită la biserică, alungată din sânul fălcării 1), parcă vedeam în iaţă chipul crunt şi mustrător al lui Guşu (bărbatul), gata să mă străpungă, să mă ucidă.
„Decât ruşinea", mi-am zis „mai bine ’n pământ !“
—	„Mamă, mamă, ţipă nora, zbâtându-se din răsputeri şi împolrivindu-se cu desnădăjduire, mamă, ţipa mititica ca ’n gură de şarpe, scapă-rnă, scapă-mă!
„Atunci, mută o clipă, dar hotărâtă ca o lupoaică ce-şi vede puii răpiţi, cu ocini ţintă la nemernicul, păşii spre el, chipurile, rugătoare, şi, ajungând la locul unde se afla toporaşul, mă prefăcui că mă împiedic şi cad, iar în ridicare pusei mâna pe toporaş şi 1 înfipsei în brâu, în dos, să nu vadă.
—	„Nu le teme, spun norei pe româneşte. Nu le teme şi împotriveşte-te cât vei putea!
„Dar spre Turc, pe greceşte, ca ră mă înţeleagă, mereu rugătoare, să-mi lase fata în pa e.
„Ţi-ai găsit! întoarse buzatul nişte ochi spre mine, scrâşnind fioros din dinţi de parcă v.ea să bag' spaima în mine. Vă măiturisesc însă, că frică nu mai simţeam de fel. Din minutul ce-mi propusei să-mi scap nora, chiar cu primejdia de a mă vedea străpunsă, r,u mai ştiui ce-i frica. Numai mă prefăceam că tremur, ca să nu dau de bănuit Turcului.
„Şi ce să vă spun ? Turcul trânti puiea jos şi se năpusti asupra ei, dar mă reppzii dintr’odată la el, îl pocnii după ceafă cu toporul, cu atâta putere, că se rostogoli
Ş Seminţi*.
www.dacoromanica.ro
219
grămadă şi, după ce se zvârcoli dihania de câteva ori, parcă n’a mai fost!
„Parcă mă apucă şi acuma fiorii", urmă buna tetă,
• ştergându-şi sudoarea de pe frunte.
„Astea nu ţinură mai mult decât un minut, două. Dar după aceasta, ne apucă pe amândouă o tremurătui ă, un sughiţ, şi o spaimă, de credeam că ne prăpădim
„Dar nici asta nu dură mult. Repede mă desmeticii şi începui să gândesc la urmări, de s’o descoperi crima. Să fi fost la munte, puţin ne-ar fi păsat! In Tesalia însă eram aproape la buna plăcere a păgânilor pe atunci. Pentru un omor, ar fi prăpădit întreaga fălcare.
După ce ne uitarăm câteva clipe una ia alta, la Tureul scăldat în sânge şi fără suflare, la calul ce sforăia şi da din picior, de ziceai că simte năpastea ce dete pe stă-pânu-său, la rufele semi-întinse, la limpezimea, râuleţului, la seninătatea cerului...-“
„Iute", spun către nevastă; „iute, să-l facem dispărut !“
Pietre prin partea locului, nu s, ca să-i putem lega de gât şi să-i dăm drumul în Sulumbria cea liniştită, dar cu apa adâncă şi de-a pururea turbure.
„Cei de făcut?
„Desşelăm calul şi umplem şeaua cu pământ, cu pietricele din râuleţ şi cu armele ucisului ; apoi i-o legăm de gât şi cu scârbă peste măsură de mare, reuşim să-i facem vânt in apă.
„Când îl văzurnn dus sub apă, dispărut sub luciul întuuecat al Sulumbrbi, ni se ridică o piatră de peste piept.
„Acnm calul..
„Eu de frâu, nora cu vergeaua după el, reuşim, cu multă greutate, să-l împingem în Sulumbrie. Zor-nevoie, grivul de vre-o două trei ori, să se reîntoarcă spre cest mal. Speriat insă într’una de noi, trebui să treacă înnot peste malul celălalt.
„Se făcuse târziu.
Soarele aproape să sfinţească. Calul necheza peste
www.dacoromanica.ro
— 220 —
cellalt mal şi fugea ca turbat In neştire. Nu mai era vreme de pierdut. Spălarăm locul însângerat, cum puturăm; ar-serăm sau asvârlirăm în râu rămăşiţele scoase din şea, încârcarăm rufele şi hi! Vaşe! p’aci ţi-e drumul!"
a Tocmai se întorcea lumea dela vii cu uneltele încărcate pe măgari. Ce de lume în «calea mare", ce de cunoştinţe, ce de întrebări jşe tot drumul. Dar noi parcă nu vedeam şi n’auzeam nimic.
Ajunserăm aca3ă. Norii îi spusei să nu scoată un cuvânt din gură la nimeni, nici chiar lui Mitre (bărbatul ei), care şr el acuma află; iar eu dedei fuga la Mama-Ceama şi la fratele Ghiţi, singurii cărora le mărturisii a-mănunţit toată întâmplarea, căci Ghiţi, ca om amestecat în trebile fălcării şi ale comunei, să ştie cum s’o cârpească şi ce trebuie să răspundă la vre-o cercetare.
«In vale, la Naltul, zilele ce le-am mai petrecut la Zarcu, nici eu nici nora nu mai călcarăm. Aveam groază.
„Ce de cercetări nu se făcură după sufariul dispărut! Ne tremura inima, când vedeam că vine câte un fes roşu la Zarcu pe la autorităţi. Toţi Turcii cari treceau pe aci, credeam că pentru noi vin! Nu ne liniştirăm decât vă-zându-ne porniţi spre munţii noştri, păstrând în suflete tăinuit întâmplarea, noi şi Sulumbria cea cu apa dormitoare, tăcută şi veşnic întunecată.
„Asta-i taina Sulumbriei!“ sfârşi teta-Stamulă, roşie la faţă, aprinsă şi cu picuri reci de năduşealâ pe frunte.
— „Ah! tetă, tetă! să ai colea pe suflet o faptă aţâţ de frumoasă, atât de înălţătoare, taptă sublimă, plină de bărbăţie, cu care s’ar fi putut mândri şi un gione1) de ai lui Caciandoni2) sau Tosca3), tu noră de Suliată şi să ne-o ascunzi atât amar de vreme, să nu ne-o împărtăşeşti, ca să ne bucurăm şi să te îmbrăţişem?"
Şi pe când noi îmbrăţişam pe teta noastră, soacra ei, bătrâna Ţal-Cealera, suliata, îşi ştergea lacrimile, lacrimi de bucurie, cu oarecare supărare, că noră-sa nu se
*) Voinic.
’) Ranumit erou aromân d« pe timpul lui Ali-paşa, tiranul.
3) Erou din Avela.
www.dacoramamca.ro
— 221 —
învrednici să o împărtăşească şi pe dânsa cu taina Su-lumbriei din primul minut.
— Numai vitezele Suliate erau în stare de aşa străşnicie, închee bătrâna ŢahCealera, din vestita familie Ţapu.
„Numai ele preferau moartea, ruşinei şi câte zile voiu mai număra, nu voiu uita „hora morţii Suliatelor“, povestită atâtea ori de mama, când neîntrecutele Suliate, surprinse de gâzii Arbăneşi ai nelegiuitului Ali-Paşa, ca să nu fie prada ruşinei, încinseră hora morţii pe lângă o apă adâncă şi când cea din fruntea horei ajungea pe malul apei, se desprindea din horă şi se asvârlea In adânc, ca să fie înghiţită de valuri, pentru a nu mai vedea lumina soarelui! Urma alta, până ce se stinseră toate!“
www.dacoromamca.ro
ÎNSEMNĂRI
i- Noutatea
Plictisit că nu mai avea niciun subiect nou, un meşter al condeiului mă Întrebă deunăzi: „Despre ce să mai scriu ?“
L-am luat de mână şi l-am dus la fereastră.
Pe stradă trecea o bătrână cu privirea aspră, cu haina ponosită şi respingătoare. In mâna ei, strânsă ca într’o crispare, ţinea o batistă ruptă ici-colo, cu margini negre, spălăcite. Prin ochiurile batistei, rupte, se zăriau înfăşurate două mere roşii.
Meşterul condeiului privi cu oroare la vechitura asta, care-şi trăgea pasul atât de disgraţios pe drumul prăfuit.
—	Oh! făcu el, retrăgându-se dela fereastră.
—	Da... dar urmăreşte pe această bătrână. Unde merge ea ? In dreptul unei case modeste se va opri, asprimea privirii i se va îndulci ca liniile orizontului-primă-vara, cu ochii va cerceta batista şi va zâmbi asigurător, cu mâna-i slabă va clănţăni la portiţa curţii şi pasul ei şovăitor va trece încetinel pragul.
Iată un căţeluş, o minge, aleargă alarmând căminul, vesel că vesteşte asemenea mosafir.
Iată-un copil zburdalnic. El sare de gâtul bătrânei metamorfozate şi strigă cu cea mai cristalină bucurie : bunica, bunicuţa!
A, dar nici gestul unei domniţe dăruind bijuteriile ei pentru binefaceri nu e primit cu strigătul fericit al copi-www.dacoromamca.ro
223
lului, ce-şi umple mânuşiţele cu cele două mere roşii din batista săracă şi îndoliată!
Chiar mama copilului a ieşit din casă surâzătoare şi iată şi săriturile căţeluşului sunt în ritmul fericirii căminului !
— Ai dreptate, zise meşterul condeiului înviorat. Nimic nu e vechiu şi anost. Bătrânica ce trecu mi-a devenit simpatică şi merele ce ducea In batistă i-au adaus un element de simbol: B.. Noutatea, da, Noutatea!
ii.	Spre Soroca
— 1918 —
Poposisem pe noapte la Floreşti, în drumul spre
Soroca.
Eram câţiva călători şi, pentru că n’aveam încotro, dormiam pe scaunele unui han.
Unirea Basarabiei cu ţara-mamă era proaspătă şi e-venimentul acesta îşi desfăşura perspectivele înaintea fiecăruia după sufletul lui, iar sufletul îşi punea nota lui în discuţiile zilnice.
Mai aproape de mine era un locotenent şi un soldat din partea Râmnicului şi un învăţător dela Piatra, tovarăşi de călătorie şi de vorbă, căci după miezul nopţii, aşteptând ziua, în odaia hanului, luminată de lună şi friguroasă, simţiam că trebuie să ne apropiem în vre-un fel, ca să ne încălzim. Şi vorba veni despre «Unire».
—	Eu, zise locotenentul, m’am unit cu Basarabia. Nu pot uita cât sânge mi-a curs pe malul Nistrului, lângă Soroca, din cea de pe urmă rană. Pe pietrele albe am însemnat pentru sufletul meu, hotarul! Cum aş putea să uit sângele ce-a înroşit piatra albă ?
—	Eu, spuse învăţătorul, de mult am citit acasă la
noi nişte hârtii vechi, acte de cumpărătoarea unor vii de străbuni. Când aud pe Basarabeni vorbind, mi se pare că-mi ascult străbunii cum chibzuesc, parcă n’au murit, au trecut încoa,	stăpâniască şi su-
224
fletul mi se leagă de ei cu fiecare vorbă pe care o aud, iar împrejurul Sorocei parcă e la noi; dealurile, iarba, pomii, apa, cerul, toate,—par’că stau de vorbă cu cei de acum o sută de ani dela noi, lângă prispa noastră.
—	Da, e ’ntocmai ca la noi, s’amestecă şi soldatul Înduioşat. Eu am sosit într’o seară la Bocşa dinspre Bălţi şi, prăfuit, m’am oprit la o fântână. O fată scotea apă. Mi-a dat să beau. Mi-a plăcut fata. Am întrebat-o glumind : A cui eşti tu, fă? A lui Maxim, mi-a răspuns ea. Tocmai ca la noi şi semăna aşa de bine cu fata lui Maxim din Ghergheasa! A doua zj, umblând prin sat, am dat de o casă ce semăna cu a lui Maxim al nostru. Mi am scos arma cura era, cu baioneta cu tot, şi am rezemat-o de poată şi-am rămas aşa cu ochii la fereastră. Mi se părea că sunt în gat la noi, că la fereastra aceea creşte o floare care nu ştiu ce amestec avea cu inima mea. Din casă a ieşit fata dela fântână. Am întrebat-o : Da, mă-ta, unde-i, fă? Mamă, a strigat ea. Când a venit mă-sa, m’am dus prietenos şi-am sărutat mâna bătrânei şi m’a sărutat şi ea. De-atunci par’că sunt din Basarabia, — m’am logodit cu fata!
—	Dar ei ce gândesc despre noi ? Am întrebat eu.
Nimeni dintre noi nu răspunse.
—	Ei! A trebuit să rezemâm baioneta de porrta lor, ea să se uniască 1 s’amestecă un glas din fund.
M’am uitat să văd cine a spus vorbele acestea, dar razele lunei au pălit şi n’am zărit în fundul odăii decât un om, ce se mişca în întuneric şi mi-am închipuit că este vr'on... om politic!
iii.	Reptilele Sfintei Ymeri
De ună-zi o profesoară mi-a zis: «Nu cunosc la noi un poem mai frumos ca basmul «Pala uncheaşului cea cuminte!»
O privii nedumerit. Mă întrebam: Cum a aj’ ns ea să preţuiască această istorisire, aşa de simplă în aparenţă, www.dacoramamca.ro
225
dar cu înţelesul atât de voalat în simboluri, că pentru a-i nrinde întreaga frumuseţe şi înţelepciune, trebue retorta unei minţi isteţe, care să descompună elementele, să identifice simbolurile?...
—	Da, urmă ea, fără să ţină seamă de nedumerirea mea.—îmi pare că acest basm vechiu, de când cultul Venera era prigonit, e opera unui poet înţelept şi delicat, cu instinctul binelui şi frumosului. Iată eroinele cum acţionează paralel; povestirea pare îmbinarea a două portrete .
Una—fata cea cuminte, un suflet înfrăţit cu căminul şi grădina, cuptorul şi fântâna, munca şi stăruinţa, nevinovăţia şi bunul simţ,—ajunge, fără să ştie, In împărăţia iubii ii, împărăţie decăzută într'o sihăstrie, a Sfintei Vineri 1 Apolo ea, cu sufletul curat între monştrii pe cari Slânta îi îngrijeşte şi-i ocroteşte spre a-i întrebuinţa contra celor ici,-îndulceşte clipele stăpânei sihastre. La sfârşit Sfânta îi dărue^te nestimatele, care-i aduc destinul senin....
CeJallă,- fata babei, răsfăţată şi leneşă, suflet egoist, duce în împărăţia iubirii gândul la câştigul fără muncă şi se alege cu osteneala râpunătoare şi cu reptilele, care o sfâşie...
Uite, până acum am crezut că, în adevăr, reptilele au sfâşiat pe fata cea răsfăţată.
Ei bine, nu ! Acum parcă mi s’au deschis ochii: văd că reptile au fost tot ce poate naşte din legătura egoismului feroce cu iubirea: trufia, invidia, gelozia, remuşcarea, furiile sufletului înşelat de propria-i goliciune! Copil — am citit acest basm, sorbind cu sete miraculosul; dar înţe-leDciunea lui, în ce clipe am prins-o!
Aceste din urmă cuvinte, biata profesoară, le spuse cu multă amărăciune şi cu un gest de destăinuire tragică.
—	Adevărat, zic şi eu consternat, copiii nu pot scoate din basme comoara ce-o întrevede omul matur. Dar ele curg ca isvoarele din lumina lumii, oglindind viaţa,— ele no contrazic şi no diformează. Cu cât ai trăit şi simţit mai mult, cu atât mai multă frumuseţe şi adevăr se oglindesc în aceste isvoare şi cu atât miraculosul dispare, lă-sându-te să vezi, desbrăcată de metafore, realitatea-
www.dacoromanica.ro
226
Insă... am înţeles din ceea ce mi-ai spus şi altceva! Ce dramă te-a dus să desbraci de haina lor solzoasă reptilele Sfintei Vineri?
— Sunt In divorţ cu soţul meu, mărturisi ea,—şi o podidiră lacrimile.
iv.	Silistra
In timpul campaniei mă împrietenisem cu un ofiţer rus, un bibliotecar dela Harkov, mobilizat la telegraf.
Eram în Megidia, cam pe la jumătatea lui Septembre 1916. Frontul ruso-român din Dobrogea, comandat de generalul rus Zaiancicovski, care căpătase experienţa războiului încă dela Port-Artur, cedase cam mult... iar de 2-3 zile fusese restabilit printr’o mare bătălie câştigată cu trupele române masate măestrit de un general al nostru.
Rusul meu părea foarte încântat, — cauza comună câştigase.
—	Acum doar nu ne’ţi face ca la Plevna, îi zic eu.
El mă privi întrebător.
—	Ei, da, apăsai pe cuvinte, aţi câştigat campania din 1877 cu ajutorul armatei noastre şi nu pomeniţi nimic în Istoriile voastre de Români şi armata noastră.
—	Adevărat, dar asta e pentru că nu ne-am despărţit ca prieteni, lămuri el. Noi însă cunoaştem de mult valoarea Românilor şi a ţării lor: Petru cel mare, Ecate-rina Il-a... Uite, nici nu e nevoe să mergem tocmai la Plevna, mergem numai 100 de kilometri de aici... şi ne oprim la Silistra.
Nu înţelegeam ce voia să spună ; credeam că vrea să se retragă strategic din chestie.
—	Iată, la Silistra, în 1773, am câştigat bătălia cu ajutorul Românilor!
Un gest de surpriză, pe care nu-1 putui stăpâni, făcu pe savantul telegrafist să urmeze serios:
—	D ta poţi să nu ştii, nu eşti istoric,—e un episod al marelui războiu ruso-turc din 1768-1774, dar foarte însemnat chiar şi pentru Români. Bătălia a fost decisivă,
www.dacoramanica.ro
227
am luat Silistra, am trecut mai departe, s’a încheiat tratatul dela Kuciuk-Kainargi şi fiecare am câştigat ceva.
—	Nu înţeleg de unde era armată română la 1773 !
—	Si totuşi a fost, urmă Rusul cu convingere, trebuia să fie reînviată pentru o idee! Ecaterina 11-a a fost o împărăteasă ideală. Ba visa un stat la Dunăre independent, sub domnia unui Ilohenzollern, anume principele Enric de Prusia, fratele lui Frederic cel mare. Se înţelege că, în acest scop, trebuia o înjghebare armată, ce urma să fie miezul noii puteri. Prin feldmareşalul Rumianzov formă întâi un regiment de husari români- usarskoi voios koi polk—sub comanda clucerului Răducan Cantacu-zen, care luă parte efectivă la luptele contra Turcilor. Ştiu astea chiar din memoriile lui Rumianzov!
Pe când vorbiam astfel, trecu pe stradă un ofiţer român îmbrăcat în dolman verde.
—	Vezi, îmi zise Rusul, arătându-mi-1, iată, regimentul român din 1773 purta chiar dolman verde ; avea doar pantalonii roşii cum au cazacii noştri. A, Rumianzov îi iubia foarte mult pe Români, şi de două ori şi-a publicat bucuria pentru vitejia lor cu ordin de zi pe întreaga armată, cum am zice noi azi.
Dar să revenim la Silistra: generalul ru3 Kakavinski avea ordin să ia Silistra dcla Turci. In mişcarea de înconjurare, Turcii atacară chiar aripa comandată de Kakavinski şi-l bătură, luându-i toată artileria şi punându-1 pe fugă.
Ai văzut şi D-ta cum fug Ruşii noştri!
Partida era pierdută, când se întâmplă un lucru la care nu se aştepta nimeni: Polcul român, sub comanda clucerului Cantacuzen, se svârli în luptă contra artileriei turceşti. Este o nebunie să ataci tunurile cu sabia. Totuşi atacul a fost fulgerător. Românii puseră mâna pe 12 tunuri turceşti şi dădură năvală in toată armata turcească care gonia pe Kakavinski. Turcii acum se răspândiră in debandadă, căutând drumul spre cetate.
Turcul e pierdut fără meterez!
Acum Românii, stăpâni pe câmpul de bătaie, luară
www.dacaromamca.ro
228
dela Turci şi artileria lui Kakavinski şi, mulţumită lor, onoarea armatei ruseşti fu salvată şi Silistra căzu.
Iată dar că şi la Silistra, în mic şi cu 100 de ani înainte de ultimul nostru războiu cu Turcii la Dunăre, găsim fapte din care să scoatem meritul Românilor
—	Da, dar numai când suntem prieteni le relevaţi, sic eu.
—	Natural! exclamă Rusul zâmbind amabil.
Eu Insă nu-mi putui stăpâni râsul, părându-mi se acel Kakavinski un tip de general rus prea caracteristic: Za-iancikovski, Kakavinski... par’că erau tot una!
Iar în urmă, în timpul campaniei, de câte ori ai noştri dregeau ceva din ce stricau Ruşii, mă gândeam la viteazul vitejilor dela 1773, clucerul Răducan Cantacuzen şi parcă îl vedeam în tot ce dregeau ai noştri!
STOICESCU D.
www.dacoramanica.ro
DUNAREA
D-l V. Pârvar> (în Revista Istorică, anul al Vll-lea, N-rele 1Q"12, pag. 248) se ocupă de etimologia cuvântului Dunărea. înainte de a desbate această etimologie, socotesc că oarecari con-sideraţiuni istorico filologice, pentru lămurirea mai de aproape a etimologiei propuse de subsemnatul, sunt necesare.
Se ştie că ceea ce încurcă pe istoricii şi filologii, cari se o-cupă cu trecutul poporului nostru, căutând să lămuriască locul unde s’a format l'mba şi naţionalitatea română, este, între altele, şi u litafea limbii noastre.
Pentru un om de ştiinţă limba românească, vorbită de Românii din Dacia şi de cei din Peninsula Balcanică, este una şi aceeaşi.
Această părere, as'ăzi, a devenit un adevăr îmbrăţişat de toţi filologii şi istoricii serioşi români sau streini, încât nu se mai poate susţinea de nimeni, cum făcea istoricul A. Xenopol şi alţii*) că D3co-româna şi Aromâna ar fi limbi romanice deosebite.
Unitatea limbii româneşti însă provoacă nedumeriri cu privire la locul unde s’a format limba şi naţionalitatea noastră.
Pentru ca limba să fie una şi aceeaşi, a trebuit să se formeze sau într’un anumit Ioc, sau, dacă s’a format pe un teritoriu întins, a trebuit ca anumite împrejurări să-i fi păstrat unitatea.
Aci intervin apoi părerile deosebite ale istoricilor şi filologilor şi anume:
*) Printre alţii şi d-l N. Iorga, în Qesch. d. rum. Volkt, est» tot de a-ceeaşi părere.
www.dacoromamca.ro
230
Acei cari susţin continuitatea Românilor In Dacia-Traiană, explică unitatea limbii româneşti ca rezultat al unui amestec al limbii latine cu a Dacilor la nord şi cu a Traco-Ilirilor la sud.
Iar întrucât se presupune că Dacii se înfrăţiau cu Traco-Ilirii şi vorbiau deci acelaş idiom, in mod firesc a trebuit ca rezultatul amestecului sâ fie aceeaşi limbă la nord şi sud pentru Români.
Limba română, prin modul acesta, s’a putut forma independent ia Dâco-Români şi Aromâni, producând rezultate identice : unitatea limbii româneşti1).
Alţii nu admit aceasta şi susţin că limba şi naţionalitatea română s’au format tntr’un teritoriu mai restrâns, ia sud, unde a trăit întregul popor român după retragerea Romanilor din Dacia până s’a sfârşit procesul formării şi apoi, mai târziu, o bună parte dintre Români s’a despărţit şi a emigrat în Dacia-Traiană.
Nu lipsesc nici cei cari admit, pentru formarea limbii şi naţionalităţii noastre, un teritoriu Întins, cam cel locuit astăzi de Români şi cari explică unitatea limbii prin legăturile continue dintre Românii dela Nord cu cei dela Sud.
Pare că părerea acestor din urmă să fie adevărată, dacă se ţine seamă de îndeletnicirea de veacuri a Românilor, care a fost păsloritul şi corelativul acestuia, cărâuşitul sau cdrdvănărital, cum i se zice la Aromâni, în strânsă legătură întotdeauna cu păstoritul.
Acestor două ocupaţiuni, mijlocitoare unor legături şi atingeri de aproape între Români şi Români, se datoreşte surprinzătoarea unitate a limbii noastre.
Aceste ocupaţiuni făceau ca mutările Românilor dela nord ,la sud şi dela sud la nord, de două ori pe an, toamna şi primăvara, să fie şi fireşti şi lesnicioase, tot aşa cum le vedem făcân-du-se azi ziua toată la Românii din munţii Pindului. Aceştia se coboară toamna şi iernează în şesuriie Tesaliei până la Teba, în câmpia Salonicului şi pe ţărmurile Mării Adriatice, pentru ca la primăvară să se suie din nou prin munţii lor, prin locurile văratice. Tot aşa Aromânii, cari vărează prin Balcani, iernează pe ţărmurii Archipelagului sau ai Mării Marmara. Nu altfel fac Vlahii de prin Serbia sau din Bosnia şi Herzegovina.
Socotesc de prisos să amintesc aci de o întreagă literatură *)
*) Veai D. Onciul, Cheitivnea Română, Bucureşti.
www, dacoromanica.ro
231
cu privire la aceste ocupaţiuni, precum mutări şi transmutiri româneşti, despre care menţionează Miklosic (Die Wanderungen), Haşdeu (Păstoritul la Români, Columna lui Traian), JireSek (Ist. Bulg.), Novacovic, De Martonne, Densuşianu şi alţii.
Nu încape îndoială că şi Românii din Carpaţi, păstori de veacuri în cea mai mare parte a lor, vor fi parcurs, toamna, drumul dela Carpaţi până jos prin bălţile Dunării, cum fac şi azi Mocanii şi vor fi străbătut, mulţi din ei, Dunărea, ca să ierneze cu turmele lor prin şesurile Dobrogei1), prin regiunile adăpostite ale Plevnei şi Cervenbrecului şi alte asemenea locuri, dacă nu vor fi mers chiar şi mai departe.
Poate unor asemenea împrejurări se va fi datorit, în mare parte, şi aşezarea Românilor din Serbia.
Se va obiecta de unii, că e greu de admis o asemenea părere, întrucât Dunărea va fi fost o piedică mare a acestor drumuri bi-anuale ale Românilor din Dacia. Pentru cei neştiutori numai.
Nu şi pentru cei cari ştiu cum Aromânii, de două ori pe an, trec cu cea mai mare uşurinţă fluvii aproape tot aşa de mari ca Dunărea, pentru trecerea cărora, în orice caz, chiar de ar fi mai mici, se cer aceleaşi mijloace ca şi pentru trecerea Dunării, Aşa se întâmplă cu trecerea Vardarului, a Bistriţei (Arâulu-Mare), a Plăciarului din regiunea Grebenei, a Mestei, a Drinului, etc.
Aceste mutări ale Românilrr pe dreapta şi stânga Dunării, în cursul veacurilor trecute, fără îndoială, au fost foarte intense şi ne explică, pe lângă unitatea limbii noastre, prin stabilirea unor raporturi de aproape dintre Români şi Români şi etimologia cuvântului Dunărea.
Aşa, după părerea noastră, etimologiile propuse până acuma pentru Dunăre nu se pot susţinea, începând cu cea propusă de
B.	P. Hasdeu. Acesta, luându-se după autorii greci, cari atribuiau cuvântului Danubius sensul de „purtător de nori“, explică Dunărea ca o rămăşiţă a idiomului autocton dac9) văzând în -re dela sfârşitul Dunărei, pe albanezul „-re‘\ „nori".
Faptul că nu găsim cuvinte albaneze— cele presupuse ca elemente vechi albanezeşti se explică altfel — în limba noastră, cu atât mai puţin cuvântul „re", ar fi o consideraţie destul de puternică pentru înlăturarea acestei etimologii.
') In tratatul încheiat la Chiuciuc-Cain&rgi, Intra altale, sa prevede şi o clauză pentru Românii, cari sunt nevoiţi să păstoriască prin Dobrogea.
*) In Istoria critică a Românilor.
www.dacoromanica.ro
232
Tot acelaş lucru îl putem spune şi pentru etimologia propusă, dacă nu mă înşel, de Densuşianu Ov., într’una din şedinţele societăţii filologice, .mai de mult, după care Dunărea ar fi o rămăşiţă deia Iranicul. „ărra“ (verriickt, nebun), Dun-ărra (Du-năra, Dupărea) „râu nebun“.
Şi tot atât de puţin satisfăcătoare ni se pare şi etimologia propusă, de curând de d-1 V. .Pârvan, la locul citat mai su@, anume că Dunărea s’ar deriva dela o formă Dunaris, reconstituită după analogia râurilor cu denumiri sc.tice ca: Hipakyris-, Naparis,' Sagaris, diq Danci plus sufixul ris, etimologie combătută de d-1 Victor Motogna (Rev. Ist., anul al Vll!-!ea, N-le 1-3, pag. 62), întru cât „admiterea unui sufix ris la formarea numelor de râuri pe teritoriul locuit odinioară de Sciţi şi mai târziu de Daci „nu i seţ pare. întemeiată din exemplele citate de d-1 V. Pârvan,
, In. afară de consideraţiunile invocate de d 1 V. Motogna, pentru .combaterea etimologiei propuse de d-I V. Pârvan, faptul că nu se pomeneşte nicăieri, în afară de Daco-Români, forma Dunăre, ne arată că alta tiebuie să fie origina acestei denumiri. Nici un document vechiu nu pomeneşte de vre o formă, care să se apropie de Dunărea şi Ia niciun popor din cele care locuesc ari pe lângă Dunăre, 4n afară de Român1, nu găsim această formă, Dunărea fiind numită Danubius, Dunavis, Donau, Donaj, Dunaj, etc.,- dar niciodată Dunăre sau Dunaris.v
După părerea noastră, Dunărea este o numire curat românească şi anume daco-română şi derivă dela Duna, aşa cum se aude în graiul aromânesc, cu adaosul epitetului de rea, adaos ca să desemneze un râu rău pentru Piomânii din stânga Dunării, nevoiţi, după cum am spus, să-l treacă de două ori pe an cu turmele lor şi care nu -puţine rele le va fi căşunat, căci trecerea unui asemenea fluviu cu turme şi cu întregul avut purtat pe spinarea cailor, este legată deseori de nenorociri. Asemenea nenorociri, ce vor fi îndreptăţit poreclirea de „rea" a Dunăi, le constatăm şi azi, când Mocanii îşi trec oile peste Dunărea. Nu o sin-. gură dată, de când suntem la. Silistra, ni s’a dat prilejul să asistăm la trecerea oilor peste Dunărea de către Mocani şi Ia nenorocirile ce li se întâmplă- In adevăr, cu toate mijloacele ce oierii le au azi la îndemână, Ii se întâmplă nenorociri, scăpându-le vite în Dunăre, fie când le aşează pe „podul" anumit făcut, fie când
www.dacoromanica.io
233
ţe debarcă de pe „podu şi, adeseori, în cursivi mersului cu „podiil* pe Dunăre* 1).	'
Chiar în primăvara anului acesta, în zilele de- Paşti, venind apele Dunării mari, Mocanii, cari iernează în baltă ^Călăraşi) cu turmele, au fost nevoiţi,. cu oarecari1 pierderi în-of, să-şi treacă oile pe npodari“2), anume făcute, de pe malul stâng pe cel drept al Dunării, care nu-i expus la surptinderî neplăcute din pricina revărsărilor.	1
. Şi stând de vorbă cu ciobanii mocanului Poenaru, deşibucu-roşi că şi-au -scăpat avutul de valurile furioase ale Dunării, li auzi spunându-ţi, în graiul lor aşezat şl resemnat: „Ce să-1 faci ? Aşa e Dunărea uneori, rea; rea şi hoaţă, că te apucă pe neaşteptate*.
Şi dacă acuma Dunărea e rea şi hoaţă, când mijloacele de saivare sunt repezi şi îndestulătoare, ne putem închipui’ce va fi fost atunci,, când mijloacele de salvare nu puteau fi la îndemână aşa de uşor şi când „podurile" fiecărui fruntaş nu vor fi fost sigure la locurile lăsate, pentru a fi regăsite.
Unor asemenea împrejurări, putem spune cu certitudine, se datoreşte poreclirea Danăi de „rea*; întocmai cum găsim, tot Ia Români, asemenea denumiri, ca Valea-Ra (Pind, comuna Avela), -Valea-Rea (Prahova) şi alte asemenea ape, desemnate cu eallfi-
„1) Înec, înecare, este un cuvânt prin ex;elenţă pastoral la Români, care aminteşte în destul de nenorocirile lor la trecerea râurilor.
1) Ciobanii cari Îşi iernează vitele mici în.baltă îşi au <podul> lor. In oraşul Silistra mocanul Dordea Coman îşi are <poduh său propriu, agăţat la târla din baltă şi gata oricând, când îl apucă apele, ca să-şi treacă oile pe cest mal încoace. Podul este încăpător de 120 de oi. Sunt alte poduri, cari, pot transporta şi până la 200 de oi. In oraşul Silistra şi Ostrov sunt. pestâ tot, cinci asemenea poduri aparţinând oierilor. Podurile sunt conduse de ciobani. Fără ele ar fi expuşi să-şi piardă oi1 e la o revărsare a Dunării. Cu ajutorul lor însă pot oricând să-şi treacă vitele pe malul drept al Dunării, iar cei cari le iernează în Dobrogea şi la primăvară apucă drumul Carpaţilor le pot trece cu aceiaşi uşurinţă în Muntenia. Sunt uşor conduse cu lopeţile de însăşi ciobanii, cari păzesc vitele. Cei cari nu au poduri proprii, cum a fost cazul cu mocanul ardelean Poenaru, despre care amintesc aci, se împrumntă dela cei cari posedă asemenea poduri. Mocanii cu oi multe însă şi cari anual trec Dunărea, an toţi poduri la locurile pe unde fac trecerea. Podurile sunt aşezate pe grinzi mari de câte 10 metri lungime şi trei sau trei metri şi jumătate lăţime. Când cineva are oi multe, azi, se mai serveşte şi de şlepuri
Dunsrii. j^d^roiuuiicajo	'>
234
cativul de rău, ca să arate asprimea văilor când se revarsă şi îneacă totul dinaintea lor.
Etimologia propusă aci pare a fi singura adevărată din punct de vedere al sensului şi îndreptăţită din punct de vedere istoric, amintind de trecutul zbuciumat ai poporului român, atunci când se afla într’o continuă mişcare, mutându-şi aşezările, după Împrejurări şi anotimpuri, dela nord la sud şi viceversa, considerând Banubiul un simplu râu, uşor de trecut, cu toate nenorocirile eventuale, după cum uşor se trec şi azi râurile amintite mai sus, Vardarul, Bistriţa, etc.	+
Această poreclire a Dunării ne arată de asemenea că acest fluviu â fost din timpuri străvechi un râu curat românesc, stăpânit pe ambele maluri de Români, şi servind drept legătură între Românii dela nord cu cei dela sud.
Când va fi încetat trecerea regulată, în mase mari, a Românilor dela Carpaţi peste Dunăre, pentru iernarea vitelor lor, nu numai în Dobrogea de astăzi, ci în toată Misia inferioară, fireşte nu se poate stabili deocamdată. Ce se poate spune este că, dacă niciodată n’au încetat aceste treceri pentru Români până în ziua de astăzi, când Mocanii regulat iernează în Dobrogea veche sau nouă, ele vor fi devenit Insă mai rare şi mai anevoioase pentru anumite puncte ale Dunării, datorită unor împrejurări, pe care filologii şi istoricii sunt chemaţi să Ie desluşiască şi atunci se vor lămuri, poate, mai limpede, de ce Dobrogea era privită ca, ţară românească până la copleşirea ei de puterea însemnată a Musulmanilor şi n’a Încetat niciodată de a fi privită ca atare în conştiinţa Românilor; şi, în acelaş timp, se va putea determina mai cu preciziune epoca aproximativă de când graiul Românilor dela nord şi sud începe să se desvolte independent şi să se diferenţieze din ce în ce, ca să dea naştere Ia dialecte. Ceeace putem afirma cu oarecare siguranţă este că, datorită luptelor ce aveau de suportat Aromânii cu Bizantinii la Început şi apoi cu Turcii, după invazia acestora în Peninsula Balcanică, trecerile Daco-ro-mânitor peste Dunărea se răresc; în schimb Aromânii îşi mută aşezările lor într’una spre Nord.
Aceasta ar rezulta şi din constatarea particularităţilor dialectale aromâneşti în graiul Daco-Românesc, căci aromânisme sunt paiataiizarea Iabialeior b > g’(ghe, ghi), f > h’(he, hi), m > n’
235
teşte la ţarS), lb\net=ghine. iier=hîeru, mic=tjie, piele=cMe/e, piept=chîept, vin=z/in, etc. pe când nici o particularitate pur daco* românească nu se constată în dialectul aromânesc.
Cred că nu se poate susţinea că aceste prefaceri fonetice ar fi nişte desvoltări fireşti în Daco-româna. Constatarea lor par* ţială, nu numai în cuvintele de origine latină d chiar şi streine pe de-o parte, apoi câte-odată ambele forme (aromâneşti şi daco* româneşti) şi alte constatări, pe care nu-i aci locul a le aprofunda arată că acestea sunt particularităţi aromâneşti şi că Aromânii au simţit mereu nevoia să-şi caute adăposturi liniştite în regiunile carpatine sigure, bogate în păşune şi din belşug, din pricina vieţii mereu turburate din Peninsula Balcanică.
Forme ca „auă“ (strugure) din latinescul „uva* cu proteticul a-, amiroanâ, sulinar, prâmător, şi altele, ne-ar indica In acelaş timp, cu oarecare precizie, că epoca emigrării Aromânilor ar fi din timpul năvălirii Turcilor în Peninsula Balcanică; şi poate chiar o epocă şi mai recentă, căci „a“ protetic nu este general Ia Aromâni şi nici aşa vechiu la toţi. De pildă în graiul Aromânilor din Albania constatăm, pe la sfârşitul secolului al XVIII, neexistenţa Iui în cuvinte ca ytdmu, yi-ke, pe când în graiul nomazilor dela Pind, a Desareţilor, se zice ayizum, ayiie (cu v şi n muiat.
Ca încheere, putem spune că Dunărea este un termen din domeniul păstoritului, strâns legat de trecutul poporului românesc.
PER. PAPAHAOI
Directorul Liceului din Siliatra
www.dacoromanica.ro
PE UN CÂMP CU AvACl
(GUSTAV FALKE)
A fost odată, nu ştiu când Şi nu ştiu unde,—poate ’n vis:
Ieşeam din des brădet cântând Spre-un câmp tăcut, în loc deschis.
Mac lângă mac sta nemişcat ‘Pe câmpul ce părea aprins:
Un roş covor învăpăiat Spre golul zărilor întins,
Şi, toropită pe covor,
De mii de flori ce-o au privit,
Frumoasă şi trudită-uşor O zi de vară-a adormit.
Un iepure înspăimântat ‘De grabă ’n iarbă se piti:
Doar o ureche şi-a uit fit —
Şi-l dă de gol prin bălării.
Tăcere peste tot. In sbor O pasăre plutind s’a dus:
De-abia zăresc ca printr’un nor Aripa-i neagră în apus.
Eu nu ştiu unde-a fost. Vre-un vis I ' De-atâta timp le înflori !
Dar văd şi azi în loc deschis O mare roşie de flori.
Trad. d« P. P. STĂNESCU
o încercare de reconstruire a
TRECUTULUI ROMÂNILOR DIN DOBROQEA
Cercetările istorice şi arheologice din ultimile timpuri, făcute asupra Dobrogei, au impus nediscutabil concluziu-nea că nicăeri, din toate provinciile locuite astăzi de neamul românesc, n’a fost o aşa de puternică, activă şi înfloritoare viaţă romană ca în această provincie. înaintarea vieţii romane, ca urmare a cuceririlor armate ce se făceau în peninsula balcanică, a atras după sine o serioasă colonizare cu elementul roman care, încetul cu încetul, a schimbat cu desăvârşire întăţişarea acestui ţinut. Astfel treptat, elementul dobrogean a fost înglobat în această massă de popuJaţiune nouă în mijlocul căreia s’a dizolvat, perzân-du-i-se peste câteva veacuri orice urmă. Cercetările d-lui V. Pârvan cu privire la descoperirile arheologice dela Ul-metum, Histria şi Tropaeum Traiani ne permit, până la un punct, să putem chiar urmări procesul de romanizare al elementului autohton. Fără a arăta în mod amănunţit a- . cest lucru, ce-1 rezervăm pentru un studiu ulterior, putem afirma că din amestecul Geţilor, populaţiunea băştinaşă, cu populaţiunea romană a rezultat şi în Dobrogea ca şi aiurea în Dacia şi peninsula balcanică o populaţiune nouă.
In marile oraşe sau în apropierea lor aristocraţia pământeană, sedusă de civilizaţiunea latină, a trebuit să adopte moravurile acesteia pentru a se pierde în cele din urmă în massa ei. Populaţiunea de ţară însă s’a asimilat aici, ca şi în alte părţi ale Imperiului, datorită necesităţii de a învăţa limbăJ^Ja^^fi^^erviciului militar, pe
:<t
238
care-1 făceau în alte părţi ale ţării, precum şi faptului că unii dintr’înşii, luând în căsătorie femei romane, copii rezultaţi din aceste căsătorii învăţau evident limba latină, a mamei lor. «In acest fel mici colonii, pe jumătate romane şi pe cale de a se romaniza complect după două sau trei generaţiuni, se aşezau în mijlocul populaţiunilor autohtone, care se vedeau astfel din ce în ce ameninţate în existenţa lor1)».
Sclavi eliberaţi, întorcându-se acasă, aduceau cunoştinţa limbei latine, după cum ridicarea de cetăţi ca cea dela Tropaeum sau Ulmetum, necesitând braţe de muncă şi populaţiunea băştinaşă fiind în mod forţat silită să ia parte la zidirea lor, a făcut ca limba latină să pătrunză mai departe ; deasemenea lăţirea din ce în ce a creşti-' nismulur mijlocia înaintarea acestei limbi, mai ales că a-ceastă religiune, adresându-se celor umili, se răspândia consequent şi printre populaţiunea rurală indigenă, după cum indică mărturia lui Tei tullian 2).
Nenumărate alte împrejurări, creiate de necesitatea lucrurilor şi a situaţiunii, au făcut ca în decursul a două trei generaţiuni romanizarea să fie săvârşită în parte a-colo unde putea să lucreze asupra elementului aborigen influenţa romană, Sau acelaş element a fost atras în sfera de influenţă grecească a oraşelor de lângă mare care, din cauza administraţiunii romane, bucurându-se de o complectă siguranţă, luaseră un puternic avânt comeicial. Unele inscripţii cu numiri trace, scrise în greceşte, dovedesc t-ceasta. Astfd Tracii ce locuiau la Anadolchioi erau nevoiţi, ca vecini, sâ lucreze chiar la fortificaţiunile cetăţii Torni3). Colonizarea romană a avut ca urmare înflorirea unor nu-
li O. Densusianu: Histoire de la langue roumaine l pg. 11.
2) Aduersus Judaeos VII... inaccessa Romanis loca, Ghristo vero subdita, et Sarmatarum et Dacorum, et Germanorum et Scytharum ... in quibus omnibus locis Christi nomen, qui iam venit, regnat (Migno, Patrologia latină II, 650).
3; V. l’ârvan, Zidul Cetăţii Tonii în An. Ac. rom. t. XXXVII pg. 434, 443 nola 1; despre învecinarea Geţilor cu cetatea vezi C. Bră-tescu, Dobroyea la Ouidiu. în Anuarul de Geografie şi untropogeografie pg. 18. Alte inscriptiuni greceşti, ca celo dela IJasiduluk sau Ulmetum, pomenesc nume trace. V. Pârvan, Ulmetum in An. Ac. române tom. XXXIV pg. 501, 3G2, Olio. .
www.dacoromamca.ro
239
meroase sate «vici>, şi oraşe. *In toate aceste sate romane, răsărite in scurtul timp a trei generaţiuni, a 100 — 2 oo, întocmai ca iarba din pământ, după o ploaie abundentă, populaţia e formată deopotrivă de indigeni daci şi de colonişti «români». Inscripţiile ne îngăduie să urmărim în toată provincia dintre Dunăre şi Mare alcătuirea populaţiei ei» 4).
Deci, în ceiace priveşte etnografia Dobrogei, era şi ea inundată, ca întreaga peninsulă balcan;că, de elementul roman, care se întindea dela coastele Adriaticei şi până la gurile Dunării şi Marea Neagră, mai cu seamă dealungul fluviului, rămânând numai pe litoralul mării o porţiune de pământ ce cădea în cercul de înrâurire grecească.
O limbă romană se vorbi aici dela August şi până la Phokas.5) Cât de puternică era romanizarea In provincia noastră se vede şi din influenţa pe care această romanizare o exercită chiar departe şi dincolo de gurile Dunării. Procopius spune că un slav din neamul Anţilor, cari locuiau peste guri, ştia latineşte.6)
Elementul indigen rămas fu cu vremea câştigat sub influenţa celor două culturi, — mai mult de cea romană însă, către care se şi asimilează o bună parte. In unele locuri vedem trăind alături Romani, Greci şi Traci, până când unul din elemente, devenind preponderant, înăbuşe pe celalt. Astfel' trebue să ne închipuim populaţiunea Dobrogei până la începutul mişcării popoarelor, care şi aici ca şi pretutindeni aiurea în Europa au provocat mari şi a-dânci schimbări In alcătuirea etnografică.
4)	V. Pârvan, Cetatea Tropaeum, Bucureşti, 1912 pg. 24.
5)	C. JireCek, die Romanen in den Stădten Dalmaţiens wdhtend dea Mittelalters, in Denkschriften d. K. K, AK. d. Wiss. in Wien (phil. hist. classe) Bd. XLIX pg. 12 13: „In uussersten Oştea achloss sie sich den Territorien der hellenischen Gemeinden an, die sich Ifings der Pontuskuste bis zur Mundiing der Donau erstrecken*. Acelag în Arck. epigr. Mitt X pg. 44.
6)	Prokopius: De Bello Gothico I 3 cap 14, edipa Bonn 2, 337 ; ed. Comparetti 2 pg. 296. Interpretarea din Jire6ek, die Romanen ... pg. 18: „Also aucli ein Fremder aus dem transdanubischen Gebieta konnnte lateinisch sprechen Iernen, naturlich in der Form, wie es damals în lebenden Gebrauche war, und sich fur einen Grenzfeldherrn des Reiches ausgeben."
www.dacoramamca.ro
240
Când Goţii se pun în mişcare, celelalte populaţiuni, care se aflau înaintea lor, în mod fatal au fost nevoite să se mişte, iar acelea ce se găsiau în imediata vecinătate a fluviului l-au trecut, intrând astfel în Scythia minor. La 238 d. Chr. Carpii se aşează în Dobrogea. In această năvălire cetatea Histria a fost devastată7). Făcându-se din ei a-părători ai graniţelor, s’au aşezat stabil. Ammianus Mar-cellinus pomeneşte printre alte localităţi din Dobrogea şi un „Vicus Carporum", care nu putea să-şi aibă numele decât dela populaţiunea cu acelaş nume pe care o co-prindea.8) Sub Constantin cel Mare sunt aşezaţi în Dobrogea şi Sarmaţi din numărul de 30.000 cu care se făcea colonizarea şi pentru Tracia, Macedonia şi Italia 9).
Goţii îşi fac şi ei loc în Scythia, pe care o locuesc şi o pradă în anii 378; unele inscripţii, ca aceia dela Car-caliu de lângă Igliţa-Troesmis, sau aceia dela Azarlâc a-rată măsurile care au fost luate pentru a pune capăt a-cestor neorândueli, precum şi mărturia unui scriitor adevereşte că tot timpul cât Goţii au locuit în diocezele Trudei, Scythiei şi Moesiei au prădat necontenit.10) In vremea împăratului Theodorian Goţii au fost aşezaţi prin părţile Constanţei11). Ca o urmare a tuturor mişcărilor de popoare o puternică schimbare se petrecu In alcătuirea etnografică a Dobrogei. Weiss crede că aşezările de noi populaţiuni aşa de eterogene au fost trebuincioase pentru a umplea golul cauzat de rărirea populaţiunei în urma atâtor năvăliri. N’am greşi, cred, dacă am pune o micşorare a popu-laţiunii în seama persecuţiunilor, pe care oficialitatea romană le exercita pretutindeni împotriva creştinilor, mai ales că
7)	Citatul din Vitta Maximi et Balbinl 16—3 la Weiss Dobrotidchn in AltertUum pg. 36: „Sub bis pugnatum est a Carpis contra Moesos. Fuit et Scythiei belii principium, fuit et Histrium excidium eo tem-pore, ut antea Dexippus dicit, Histricae civitatis.*1 cf. Tropaeum pg. 83.
8)	I. Weiss l. c. pg. 37.
îl) Weiss {. c. pg. 37 după Excerpta Valesiana 32: „Quos Sarma-tos pulsos Constantinus libenter accepit et amplius trecenta millia hominum mixtae aetatis et sexus per Thraciam, Scythiam, in .Macedo-niain Ttaliamque divisit."
10)	V. Pârvan, Vlmetmn pg. 592 nota 2 ; l. Weiss, J. c pg. 38.
11)	uimetnm pgvfctw.datxrfbmani ca.ro
241
ştim intensitatea pe care a avut-o creştinismul în părţile noastre l2).
Viaţa romană continuă aici şi mai departe, deşi nu aşa de strălucitoare ca In veacurile II şi III, dar totuşi destul de puternică, ca să-şi supuie sufleteşte pe barbarii federaţi, asimilându-i „iar nu lăsându-se barbarizată de aceştia". Faptul că Goţii sunt admişi ca federaţi şi păzesc graniţa „alăturea cu provincialii băştinaşi, locuind oraşele şi satele în comun locuite de Romani şi de Goţi" 13) şi că ei trec la creştinism prin predicarea lui Ulfila, ce răspândeşte noua religie şi în Scythia minor, cât şi prin influenţa episcopilor de Torni, cari îşi întindeau jurisdicţiunea lor asupra întregului ţinut dobrogean,—arată că viaţa romană, de sigur cu o nuanţă schimbată prin noile adausuri primite,. continuă mai departe. Ridicarea unor castele nouă ca acela al lui Valens la Hasarlâk, lângă Hârşova, cum şi cele ale Iui Valentinian şi Gratian—Valentiniana şi Gratiana,— reparate numai de Iustinian, înseamnă că se simţia nevoia ca să se pună la adăpost populaţiunea provinciei.
.Năvălirea Hunilor atinge şi provincia dobrogeană în aceiaşi vreme când toată peninsula balcanică cade prada jafurilor îngrozitoare ale lor. Nu numai că au devastat întreaga Scythie, după cum afirmă lordanes [Romana 331], dar chiar unii dintr'ânşii s’au şi aşezat în Dobrogea împreună cu Alanii şi Skirii, după ce puterea mare a regatului lui Atila s’a sfărâmat şi s’au ivit certuri pentru moştenire. Aşezarea lor* în număr de 5o.ooo, Weiss o socoteşte cu drept cuvânt o exageraţie, presupunând că trebue înţeles în acest număr mai degrabă Bulgari.14)
Elementul care determină insă coloritul de mai târziu al întregei peninsule balcanice, aducând pentru Scythia minor complecte transformări în etnografia ei, a fost cel slav. Dacă năvălirile întâmplate până acum n’au avut puterea
12)	V. Pârvan, Gontribuţiuni epigrafice la istoria creştinismului daco-român Bucureşti 1911.
13)	V Pârvan, Cetatea Tropaeum pg. 130.
1-4) Julius Jung ROmer und Romanen in den Donaulaendern Iniw-bruck 1887 pg. 197, 212 djpă Prokopius, Get, pag. 50: „So Ernac, ein junger Sohn Athilas, in extrema Scythiae sedes delegit."
www.dacaromamca.ro
242
să desrădăcineze viaţa romană dela gurile Dunării, prin caracterul lor de puţină stabilitate tn aceste locuri, nu tot aşa s’a întâmplat Insă cu întinderea înceată, săvârşită pe nesimţite a elementului slav, care aducea cu el o viaţă primitivă dar aşezată şi dotată cu elementele culturale necesare unei convieţuiri liniştite. O astfel de invadare paşnică s’a Bâvârşit încetul cu încetul, strecurându-se acest element pe lângă satele şi oraşele ocupate de elementul roman. încă din primele veacuri după Cristos, al II, III şi IV, Slavii apar nu departe de gurile Dunării în Basarabia, puşi In mişcare de năvălirile Goţilor şi Hunilor. Nu e exclusă posibilitatea ca unii dintr’lnşii să fi trecut împreună cu Goţii în Moesia inferioară.15)
După ce Ostrogoţii se îndreptară către Italia (488) atunci ceto puternice de Slavi începură a trece dincolo de Dunăre, aşezându-se durabil In provincia noastră, ca şi tn toate ţinuturile dela Istria şi până la gurile Dunării. Cetatea Ulmetum, din interiorul Dobrogei, cade însăşi pradă valurilor înaintânde slave, iar locuitorii vechi sunt nevoiţi s’o părăsiască. Când Iustinian voeşte să stabiliască cetăţile de apărare ale Imperiului, cercând prin aceasta să aducă şi reînvierea Ulmetului, el găseşte această cetate pustiită şi servind ca sălaş Slavilor.16) Deşi citatul Iui Pro-kopius spune că restaurarea cetăţii de către Iustinian are ca urmare şi îndepărtarea Slavilor din ea, totuşi nu putem afirma dacă ei părăsesc provincia; din contra, e mai lesne de înţeles că ei locuesc In preajma .cetăţii, de oarece slă-
15) L. Niederle, Ein Beitrag aur Qeschichte der sudslavischen Wan-derungen în Archiv fur slaviscbe Pbilologie XV (1903) pg, 315; pentru veacul al II e Marin St Drinov, Colonizarea prin Slavi a peninsulei balcanice (ruseşte) Moscova 1873.
10) Prokopios, de Aedificiis od Bonn. Lib. IV pg. 293: „Sic in Mysia Istri ripa cum vicinia munita est: nune ad Scytlias procedam. Hic primum sese offert castollum, nomine S. Cvrilli insigne: in quo quidquid tempori succubuerat, id Instinianus Aug. accurate renovavit. Post, arx vetus erat, Ulmiton dicta: quae quoniam Sclavensis barbaris Brassatoribus diu sedern praebuerat, vacabat penitus, nec iam nisi nomen servabat. Tota a fundamentis aedificata, aram illam ab incur-sihus et insidiis Sclavenorum liberam reddidit."
V. Pârvan Cetatea Ulmetum An. Ac. rom. t. XXXIV p. 594, 596; Weiss l. c pg. 39; C. Jireeek, Qeschichte der Serben pg. 70 nota 2.
www.dacaromanica.ro
243
biciunea imperiului roman de răsărit recursese în ultimul timp, în Jocul războaielor de izgonire a vrăjmaşilor peste hotare, la cedarea de teritorii în împărăţie şi la aducerea năvălitorilor la o viaţă paşnică şi la linişte. Aşa îi întâlnim pe Slavi locuind în împrejurimile Noviodumilui, în nordul Dobrogei, precum şi în sudul ei, lângă Durostorum, în castelul Palmatis şi Adina, de unde ascunşi se repe-ziau asupra călătorilor, împiedecându-i de a-şi continua drumul.17) Un trib slav Severei sau Severane [Severeis] locuia în Dobrogea la năvălirea Bulgarilor şi a fost aşezat de către aceştia In apropierea mării, lângă pasul Be-regava 18). Cu toate acestea nu trebuie să ne închipuim provincia dobrogeană pustiită cu desăvârşire în urma aşezărilor slave. Intre veacurile IV-VI viaţa romană continuă încă totuşi mulţumitor, deşi nu aşa de prosperă ca mai înainte.
Desvoltarea unei vieţi orăşeneşti laTropaeum, în aşa lei, încât trece dincolo de zidurile cetăţii, precum şi răspândirea creştinismului în Dobrogea vorbesc îndeajuns pentru aceasta. Dezvoltarea creştinismului, către care desigur că fuseseră atragi şi Slavii, o dovedesc, între altele, şi cele patru biserici creştine ce se găsesc la Tropaeum 19) precum şi unele nume topice creştine, care se găsesc în Scy-thia minor ca : cetatea St. Cyrillus şi numele Sf. Gheor-glie, dat probabil după vre-o biserică cu vre o mică aşezare braţului sudic al Sf Gheorghe. Numirile acestea probabil că se datoresc primelor timpuri ale creştinismului20).
17)	Procopios liber IV pg- 292-293: In arco sitiun castelum Pal-matis auxit plurimum laxavitque: quaniquam hoc ab ora fluminis dis-tat lluic etiam proximum de novo statuit castellum Adină- propterea quod Sclaveni barbari ibi delitescere et ex insidiis in viatores gras-sari soliţi, ne iter illae fieret impediebant." Pentru identificarea localităţii Palmatis, lângă Durostorum G. Jire&ek, Geschichte der Scrben pg. 70 nota 2.
18)	Jirecek, Qeschichte der Bulyaren pg. 118,131; N. Iorga : Notes d’un historien relatifs aux ivenements des Balkans, Bucarest 1913 pg. 4.
19)	V. Pârvan, Cetatea Tropaeum pg. 143-146.
20)	Jirecek, Dos cristliche Element in der topographischen Nomen-clatur der Balkanlănder pg. 8, 9, 45. Ga o complectare a elementului creştin întrebuinţat în toponimia provinciei dobrogene ar fi de adăugat şi numele de «rbisericuţă^ dat mai multor localităţi din Dobrogea. Aşa avem o Bisericuţă lângă Mahmudia, alta pe dealul Boclogea lângă
www.dacoramanica.ro
244
O viaţă romană în felul celei atestate în Noricum de Vita Sandi Severini a existat şi pentru ţinutul nostru. Sub zidurile cetăţilor românismul încă trăia, agricultorii cultivându-şi ogoarele Ia adăpostul lor, gata însă de a le apăra ei înşişi, atunci când vremuri grele sosiau, pătrunşi din predicele episcopilor că o viaţă nenorocită îi aşteaptă după orice înfrângere. Conducătorii în viaţa sufletească ca şi în războaie erau tot aceşti episcopi cari câşt'gau pentru creştinism pe aceşti barbari. Auxentius de Du~ rostor, episcop şi elev al predicatorului romano-golic al acestei erezii, apostolul Ulfilas, şi moartea pentru credinţă a martirului Aemilian în timpul împăratului Iulian arată încă persistenţa românismului în aceste părţi21). Unele nume topice romanice, nu romane, sunt de asemenea caracteristice : Monte regione, Mauro văile, Pauli-man-dra, alături de Valentiniana şi Eratiana 22). Observaţia lui Mommsen asupra felului cum Iordannes ne relatează totdeauna despre Moesia şi Scytliia minor, vorbind de ele cu foarte mult respect şi dându-ne informaţiuni geografice cât se poate de bogate, pe când, cu cât se depărtează de ele, ştirile lui sunt din ce în ce mai slabe, ne-ar face să credem deasemenea că latineasca, pe care o scrie el, trebuie să fi fost învăţată în unul din castelele romane dela Dunăre, din aceste provincii, ceiace însemnează că ea se vorbia întins încă pe vremea lui.
După aşezarea Slavilor în Dobrogea, aspectul etnografic al acestei provincii se va fi prezentat foarte pestriţ. Printre Slavi existau resturi ale vechii popula ţiuni romaue, greceşti şi tracice chiar. Elementul roman nu va fi fugit dinaintea aşezării Slavilor, ci s’a menţinut, fiind asimilat
Meidanchioi, alta pe dealul Bugeac, piecuin şi aceia din lacul l\azim la capul Dolojman. Adamclissi înseamnă în turceşte de asemenea «liise-rica omului», ceia ce ne-ar face să credem că numele turcesc a fost dat unui nume pe care populaţiunea anterioara elementului turcesc îl dădea acestei localităţi. G Moisil, «Biserici'fsle» în Buletiuul Corni-siunii monumentelor istorice An. III No. 1 pg. 28.
21)	Jirecek, Die Romanen in den Stiidten Dahnatiens wulirend des Mittelalters I. pg. 1(5—17; N. (orga, Geschichte des rumiinischen Volkes I pg. 102—103.
22)	Jirecek: Die Romanen... pg. 15.
www.dacaramanica.ro
245
şi sfărâmat în cele din urmă de numărul covârşitor al a-ccstora. Aşezarea lor în Dobrogea s’a făcut însă numai în sate, deoarece erau prea înapoiaţi în cultură pentru a putea locui în oraşele părăsite de Romani şi, de aceia, a-mintirea numelui lor n’a ajuns până la noi23).
Avarii înăspresc însă vremurile de nenorociri pentru Dobrogea, căci ei îşi făcuseră un obiceiu de a nu mai a-taca oştirile împăratului Mauriciu peste Naissus şi Serdica, ci dealungul Dunării, prin Dobrogea, cum s’a întâmplat la anul 578. Chaganul Avarilor iernă chiar în Dobrogea lângă Torni, pentru ca în primăvară să se arunce asupra Tra-ciei24) După unul din războaiele purtate de Mauriciu împotriva Avarilor în mlaştinele Tisei, au fost aşezaţi lângă Torni, în Dobrogea, 8000 Avari, 8000 Slavi şi 6000 alţi barbari25),
Bulgarii, sub conducerea lui Asparuch, după ce stau câtva timp în unghiul Bugeacului, trec Dunărea în peninsula balcanică trecând prin Dobrogea. Acum deci numai se poate vorbi de o adevărată apariţie a Bulgarilor la Dunăre ; iar cei, despre cari izvoarele din preajma anului 487 ne Vorbesc, erau numai mici frânturi aduse de năvălirile altor popoare26). Aşezarea lor se va fi petrecut în regiunea sudică a Durostorului şi a ţinutului dimprejur, în spre Marea Neagră, spre Vama şi râul Kameija, ce curge între Varna şi Anchialos, în care părţi şi-au avut până în veacul al X punctul lor central, capitala fiindu-le Preslavul şi încotro se îndreptau toate expediţiunile bizantine din veacurile VIlLşi IX. Ei reprezintă însă numai o clasă războinicăr care se pierde în massa poporului slav; iar câtă vreme trăesc în cete războinice, nu aveau ce căuta în ţinutul stepic şi uscat al Dobrogei, căci privirile lor erau îndreptate într’una către strălucirile Bizanţului.
In veacurile IX—X câmpia dobrogeană o locuesc Pecenegii cari, înlocuind pe Maghiari în Bugeac, îşi întind
23)	V. Pâr van Cetatea Tropaeuin pg. 147.
24)	Weiss, l. c pg. 40; Jireeek, Geschiclite der Serben 85, 89, 90; N. Iorga Geschiclite des rumănischen Volkes I 69.
25)	N. Iorga, Geschichte des rnmiinischen Volhes 1 107.
26)	I. Schafarik, Slavischc Alterthumer II pg. 163.
www.dacoromamca.ro
246
cetele lor nomade cu „case mişcătoare*, conduşi numai de strigătele turmelor până la Silistra In 1048 Kegen cu
20.000	de Pecengi se botează şi se stabileşte îu apropierea Durostorului, probabil în Dobrogea. După urma a-cestei populaţiuni a rămas numirea satului, insulei şi pă-răului din Judeţul Tulcea, Peceneaga. La început ei s’ar fi aşezat pe o insulă în apropierea Durostorului, de unde au trecut pe Dunărea îngheţată în ţinutul nostru. Această insulă pare a fi Borcea, care se întinde dela Călăraşi la Hârşova27). Epidemii grozave împuţinează numărul lor. Cu veacul XI un nou popor apare pe teritoriul Dobrogei şi anume Cumanii. Cei mai mulţi colonişti cumani au fost aşezaţi în regiunea gurilor Dunării şi dealungul coastelor. Numele Deliorman din Dobrogea ca şi Bărăganul din Ţara românească sunt urmele lor lăsate în toponimia ţărilor pe unde au trecut. Jirecek derivă din cumanul ianawar, janouar, animal, înrudit cu osmanul dsanavar ce se întâlneşte în traducerea, pentru Kara-manlăi, a Apocalipsului, -şi local'tatea dela nord de Constanţa, pe care diferite hărţi din evul mediu o înseamnă sub urmă toarele denumiri: Zuanarda, Zananarda, Zenau-arda, Zunauarda, Cinauarda, Zanauarda şi Zarual28).
Care va-fi fost situaţiunea populaţiunii băştinaşe, anterioare epocei năvălirilor, după urma acestor frământări şi vicisitudini pe care a avut să le sufere provincia noastră, nu s’ar putea spune încă astăzi pe baza tuturor studiilor şi informaţiunilor pe care le avem în această privinţă. Gândindu-ne la evenimentele care s’au petrecut şi în alte părţi ale Daciei sau ale peninsulei balcanice, unde elementul românesc a persistat dealungul veacurilor, s’ar putea admite, ca o ipoteiă numai, continuitatea unor resturi oarecari de popnlaţiune romanică devenită româ-
27)	N. lorga, Geschichte des Bumânischen Volkes 1 pg. 79 nota 2.
28)	E. Tai bont de Marigny: Hyărographie dela Mer-Noire et dela Mer d’Azow Triest 1856 pg. 36.
G. Jirecek, Einige Bemerkungen iiber ăie uberresten ăer Petschenegen wnă Kumanen ... in Sitzungsberichte der Konigl. Bdhm. Gesellschaft der wiss Prag 1889, p. 5,8,11,14, 16.
Idem Fiirstentum Bulgarien pg. 145. N. Iorga Geschichte des Bum. Volkes I, 79, 80, 82.
www.dacoromanica.ro
247
nească şi în Dobrogea, fiindcă după veacul al XI, infor-maţiunile istorice, care ni s’au păstrat, încep să ne pome-niască despre acest element în această provincie.
După anul 1000 izvoarele b'zantine pomenesc despre nişte Vlahi pontici ce locuiau la S. de Dobrogea, pe lângă Anchialos în 1095 şi 1164, lângă Bizye şi lângă golful Burgas. Aceiaşi cronicari adaugă că ei erau urmaşii coloniştilor italieni
Asttel cronicarul Ioannes Cinnamus (sec. XII), descriind războaele întreprinse de către Manuil Comnenul în potriva Ungurilor, spune că una din armate, care trebuia să atace pe duşman „din spre părţile vecine cu RI. Neagră*, era formată dintr’o mulţime „de Vlahi, despre cari se zice că au fost colonişti din Italia*. Expediţia s’a petrecut la anul 1166 şi Dunărea a fost trecută prin Dobrogea de către această armată românească 29 30).
In anul 1253 călugărul minorit Wilhelm de Rubru-quis, după călătoria pe care o întreprinde la Tatarii din stepele Ucrainei, arătând care sunt teritoriile supuse acestora „pomeneşte şi de Valachia lui Asan, ce se întindea dela gurile Dunării spre miazăzi, în direcţia Constau-. tinopolei, până în munţii Balcani, precum şi de Bulgaria-mică, în deosebire de Bulgaria-mare dela Volga, Hngă Urali, dar şi de Valahia Asanizilor* 80). Din ştirile strecurate pentru aceste părţi în cronica lui Geoffroy de Viile-Hardouin se poate vedea clar „că Balcanii răsăriteni e-rau locuiţi de Vlahi; că ei apărau clisurile munţilor de
29)	Ioannis Ginnami, De rebus gestis Imperatori Constantinopol. Ioannis et Manuelis Comnenorum Historiarum liber IV, erl. Cornelius Tollius (15G2) pg. 282—283: «Istrum versus misit, speciem praebitu-rum Iluunis, velut ex consuetis rursum locis in eos facturus esset impetum: Leone.m autem Batatzen nomine, aliunde cum exerciţii alio magno et Blachorwn ingenti numero qui quondam fuisse coloni Italorum memorantur, ex locis Ponto Euxino vicinis irnimpere Ilunnicam jnbet, unde nullo qjisquam seculo eos invaserat n. cf. N Iorga, Geschichte des rumănischen Volkes I pg. 120 ; G. Jireoek, Geschichte der Bulgaren pg. 218; Robert Roesler Rnmdnische Sttidien pg. 85, 105—106; G. Jireoek, Fiirstenthum Bulgarien pg. 123; F. Kanitz, la Bulgarie dannbienne et le Balkan pg. 55; N. Iorga, Notes d’un historieti relatifs aux dvenements des Balkans pg. 34.
30)	G. Brătescu, Nume vechi ale Dobrogii: Vlahia lui Ass m, Via-hia albă în Arhiva Dobrogei 1919, pag, 18 şi următ.
www.dacoromanica.ro
248
atacurile ce veniau din spre miază-zi; că lanţul munţilor Balcani, de pe la oraşul Elena spre mare se numiau „munţii Vlahiei"—„la montaigne de Blaquie* şi că, prin urmare, ţara dela aceşti munţi se numea Vlahia, după cum rezultă şi din pasagiile anterioare, privitoare la transportul captivilor* 31). De asemenea Ansbertus, cronicarul expediţiei cruciate a Iui Frideric Barbă-roşie scrie într’uu pasaj următoarele : „Pe lângă aceasta, în cea mai mare parte a Bulgariei, precum şi către Dunăre, unde se varsă în mare (adecă în Dobrogea) stăpânia un oarecare Român Calo-Petru şi fratele său Crasian, împreună cu supuşii lor Românii* 32 33).
In acelaş sens ar suna şi informaţiunea lui Nicetas Choniates care, pomenind cum Isaac Angelul, jefuind părţile din spre Anchialos ca să-şi adune bogăţiile în vederea căsătoriei sale cu fîca regelui ungur Bela, şi-a ridicat ca „neîmpăcaţi duşmani pe acei barbari ce locuesc peste tot cuprinsul muntelui Hemus şi cari mai înainte se numiau Mysi, iar acum Vlahi se chiamăa 33).
însemnătatea acestei regiuni pentru apărarea imperiului bizantin a dus cu necesitate la alcătuirea unui ţinut de graniţă care „începea din sus mult de Silistra şi mergea către gurile Dunării, pentru a fi statornic amintit ca unitate administrativă a oraşelor şi Ţinuturilor dela Dunăre*, şi a avea de reşedinţă a cârmuitorului bizantin cetatea Silistra (Dristra, Dorostolon), care ţinut este pomenit de scriitorii bizantini din veacurile XI şi XII sub numele de Parislrion34). In această formaţiune admini-
31)	Ibidem pg. 20.
32)	Ibidem pg. 23: relaţiunea se alia publicată în I'ontcs rerum Aastriacarum tom V partea I sub titlul: «Istoria de espediţione Fri-derici imperatoris edita a quodam austriensi clerico, qui eidem inter-fuit, nomine Ansbertus.»
Pasajul reprodus, in textul latin este următorul: «Praeterea Bul-gariae in maxima parte ac versus Danubium quousque mare influit, quidam Kalopetrus Flachus et frater ejus Crassianus cum subditis Fla-chis tvrannizabat».
33)	Ibidem pg. 23.
34)	N. Bănescu, «Paristrion un ducat de graniţă bizantin în Dobrogea de astăsi în Analele Dobrogei (1921) pg. 314; C. Brătescu, Dobrogea în sec. XII: Bergean, Paristrion in An. Dobrogei (1920) pg. 13: «In afară de aceşti Uzi şi de Schijii sau Pecenegii cari, trecând prin
www.dacoromamca.ro
249
strativă, Ana Comnena aminteşte în opera sa «Alexiada» despre nişte fundaţiuni trecătoare înjghebate între anii 1086 şi 1091 sub conducerea unor căpetenii cu numele de Sacea, Seslav, Chalis şi Tatul, cari nu puteau fi ale Sciţilor, Bulgarilor sau Grecilor, ci ale Românilor. Aceste formaţiuni s’au putut înjgheba, de oarece Pecenegii, stăpâni aici, aveau nevoie de oarecare organizaţie a supuşilor «cari altfel nu i-ar fi putut hrăni cu siguranţă", după cum făceau mai târziu şi Tătarii cu populaţiunile asupra cărora se exercita stăpânirea lor. Formaţiunile acestea având o oarecare independenţă erau mai bine văzute de către Bizantini decât cetele nomade ale altor popoare ce erau într’o continuă mişcare; cristalizările aceste de viaţă politică ale Românilor, care încep în aceste părţi dobrogene ale Silistrei, nu erau decât o „imitaţie a ducatelor bizantine de graniţă, cum, mai pe urmă, Banatul unguresc a adus întemeerea unui Bănat de imitaţie al Românilor înşişi*. Prin urmare perzistenţa elementului românesc în aceste părţi dobrogene devine sigură prin a-ceste surprinzătoare formaţiuni amintite mai sus, iar însemnătatea elementului nostru este foarte mare când «îi? mijlocul situaţiei internaţionale de la sfârşitul veacului al Xl-lea, corespunzătoare sub toate raporturile aceleia de la jumătatea celui de-al XlII-lea, ni apar înjghebările politice dc la Sud, la Dunărea de jos. cu faţa spre Bizanţ—cum Domnia de la Argeş nu era cu faţa spre Dunăre, ca mai târziu, ci spre munte,— voevodatele lui Tatu, lui «.Chalis», lui Sacea şi lui Seslav* 85).
„Ana Comnena arată, în adevăr, că în aceste regiuni era o populaţiune deosebită de Pecenegi, una cu care a-
vadurile Dunării, ajung până în Tracia, unde îşi află mormântul, Ana Comnena, mai cunoaşte spre gurile Dunării şi poporul mult mai vechi şi mai statornic al Vlahilor, cari trăiau sub conducerea unor căpetenii ale lor: eccritoi. Pe când împăratul Alexe se afla cu tabăra pe malurile „limanului sacru" pe lângă Anchial, iată *soseşte în timpul nopţii Pudilus—probabil un Bădilă— o căpetenie a Vlahilor, care-l vesteşte că Cumanii au trecut Dunărea.»
35)	N. Iorga, Cele dintâi cristalizări de stat ah Românilor în Revista istorică V (3-7) «^PdlJdâroUMl^lO
250
ceştia în pornirile lor trebuiau să facă o înţelegere, una care era de lege creştină, fiindcă rebelii bizantini puteau lua în căsătorie pe ficele stăpânitorilor dunăreni şi, în sffrşit, o populaţiune deosebită de Pecenegi, prin urmare şi creştină--faţă de păgânătatea îndărătnică a acestora— care cultivă meiul, ale cărei ogoare sunt de două ori pomenite, meiul îndătinat al celei dintâi mămăligi a noastre o simplă turtă, şi grâul. Dar această populaţiune nu poate să fie decât românească şi nu românească din sud, în legătură cu Aromânii, ci românească din nord, vorbind graiul nostru ca noi înşine0 36).
„La curbătura ce o face Dunărea la Galaţi se găsesc aşezaţi, pe la anul 1300, nişte Allani, creştini prin mijlocirea episcopului de Vicina S7). Pachimeres (Chronicon II pag. 106-8) îi numeşte Tatari creştini-, după părerea d-lui Iorga, aceşti AJani par să fi fost Români, ştiind că de multe ori scriitorii bizantini numiau popoarele nouă din Haemus cu numirile vechi. Episcopii de Vicina erau şefi în mijlocul nAlanilor români“ şi unul din ei a şi mijlocit trecerea şi aşezarea lor în imperiul bizantin 38).
36)	N. Iorga. 1. c. Vezi şi G. Brătescu, Dobrogea la 1444, în Arhiva Dobrogei (1919) pg. 107—108.
37)	N. Dobrescu, Intemeerea Mitropoliilor şi celor dintâi mănăstiri din ţară, Bucilreşti 1906 pg. 46 ; Thomaschek sub numele de Alani în Real-Encyclopădie (Pauly VYissova) col 1283—1284; Al. T. Dumi-trescu, Alanii, Buc. 1907 pg. 8.
38)	N. Iorga, Notes d'un historien . . • pg. 39 : On a vu la situa-tion des chefs que gardorent pendant quelques dizaines d'annAes au milieu des «Alaines roumains» Ies eveques de Vicina ă l’endroit ou se scparent Ies bouches du Danube». N. Iorga, Geschichte des Rumă-nischen Volkes I pg. 144 şi 252: «Neben dem Zaren lohannitius lindet sich ein Bischof von Widdin; und es ist schon angedeutet worden dass den rumtinischen Alanen, durch die Vermittelung des Bischofs von Vicina, iu der Dobroudscha, an der unteren Donau, die Erlaubnis zuteil ward, den Fluss zu uberscbreiten und sich im grieehischen Iteiclie festzusetzen».
In legătură cu prezenta Românilor în Dobrogea ne vin în ajutor si alte argumente. In cursul luptei legitimiştilor din Constantino-pol împotiiva uzurpatorului loan Gantacuzino, Ana, care era regeută, face apel la ajutorul unui Balica din Karbona, Balcicul de azi. Italica trimise pe Theodor şi pe Dobrotici cu o mie de soldaţi, cari fac ca oraşele Marii sa se revolte. (N. Iorga, Notes pg. 40). Numele Balica <■ român pe de-a-mtregul. Balş. apropiat de cel dintâiu este o deriva-ţiune slava, înlâlniudu-se numai în Serbia, Muntenia şi Moldova. Pen-
www.dacoromaiiica.ro
251
După dezastrul întâmplat în lupta dela Varna, 1444, armatele creştine s’au împrăştiat şi o bună parte au stră-
tru întâiaşi dată se întâlneşte la Românii din Serbia. Jireoek renunţând la etimologia cumană, pe care o dăduse pentru acest nume (Ei-nige Bemerkungen iiber die Petschenegen und Cnmanen pg. 14) admite origina neîndoioasă românească.
Jireoek, Geschichte der Serben pg. 424: «Der name Balşa kommt nur in Serbien und in der Moldau vor; er hat zwar eiue slawische Ablei-tungssilbe, ist aber nicht Slavischen Ursprungs, und wird schon friiher bei den Rumănen Serbiens erwăhnt. tn nota 5 pe aceiaşi pagină se spune: «Zuerst ein Barbat BalsiC in detn Wlachendorf der Gjurasevici oder Srcmljane um 1330: Urk. von DeCani 53,125. Neben Balşa, um 15 Jahrh. Baoşa (so wie in Jakşa, Nikşa aus Jacobus, Nicolaus) in Serbien die verwandten Personennamen Bal, Bala, Balica, Balija, Baleta, Baloje, Balosin, Baloslav, (ein Dmitr Baloslaliă: Urk. Decani 50), in der Moldau Balomir. Vgl. den illyrischen Ivonig. Ballaios.» Numele lui Dobrotici, despotul Dobrogei, ne apropie de aceiaşi concluzie. Numirea ca rădăcină e slavă, ca formaţiune nominală nu înseamnă alta ceva decât «fiul lui Dobrotă» şi se întrebuinţează în toata peninsula balcanică şi de Români, in nume ca Dobrotesti, Dobroteasa, cu o întreaga serie de nume asemănătoare ; Laiotă, Balotă, Calota, Coşota, Baiota, Cocotă, Gerotă, (N. Iorga, Notes pg. 40, Idem: Chestiunea Dunării 143), V. Bogrea, Note de prosopografie dobrogeană în An. Dobrogei {1921) pg. 43. Numele de Dobrotici se întâlneşte la Vlahi, în apusul peninsulei balcanice.
«Maroe, Tomich, Vlahoe Bogdanich, Vlahoe Dobrochnic de Zup-pana. in minore consilio, sono campano more solito congregato, daţi fuerunt tutores filie Helie Dobrochnich de Zuppana.» Monumenta spec-tantia historiam Slavorum meridionalium voi. III tom. II pg. 101 (anul 1350).
Vlachota Dobrotich in minore consilio se obligavit de faciendo conduci Regusim suo nomine de Narento usque ad carnisprimum proxime futurum staria frumenli c, sub pena de grossis III pro quolibet stario quod non aduxerit et debet habere a comuni pro quolibet sta-rio, quod aducet infra dictum terminum grossum unum. Qui Vlachota secundum relacioncm camarlengariorum (?) conduci fecit Ragusînum de Narento .staria frumenti C die XVIII Febrnarii.» {Ibidem voi. XXVIII pg. 78 Anul 1366).
Cuvântul vlah avea în peninsula balcanică două însemnări: pe-curarius şi romanus, înţelegându-se prin acesta din urmă un cetăţean, italian de pe coasta Dalmaţiei, şi numind de asemenea şi pe Români. Pentru numirea a doua, în ceiace priveşte Italienii şi Raguzanii, termenul dispare cu desăvârşire către 1250 şi numai in Raguza mai însemna încă pe la 1600 «vlaşki» (wlachiscli) «italienisch». (Fr. Miklosich ■Ueber die Wanderungen der Rmnunen in den ăalmatinischen Alpen und den Karpathen pg. 2 C. Jireoek, Die Wlachen und Maurowlachen in den Denkmiilern von liagusa (1879) pg. 110—111 : C. JireiVk, Geschiclde der Serben I pg. 155 ; C. Jireîiek, Staat und Geselschaft in mit tel alt ar lichen Serbien I pg. 25). Fiindcă în pasajul reprodus mai sus e vorba de cărăuşie, desigur ca numele de Dobrotici e al unui Vlah, în «ensul de român, căci «Als	ţftachten die Ollachen
252
bătut în fugă Dobrogea. Descrierea fugei acestor resturi de oştire este foarte interesantă prin unele amănunte, care ne silesc să tragem anumite concluziuni în ceea ce priveşte existenţa Românilor în Dobrogea.
După amănunţitul studiu, făcut asupra acestei lupte de d-1 C. Brătescu, reproducem concluziunile care se desprind din această cercetare : „Unii din fugari, din necunoaşterea regiunii, se îndreptară chiar spre locurile Turcilor, unde parte fură ucişi, parte luaţi în robie ; alţii se îndreptară spre apus, rătăcind prin toată Peninsula Balcanică până în Albania. Cardinalul Iuhan, pierzându-se de Ion Corvin, nu se ştie cum, reuşi să ajungă în tovărăşia unor soţi de arme până la Dunăre, unde un „Vlah1* trecea pe fugari peste fluviu, unul câte unul, într’o luntre foarte mică. Pescarul, observând după scufundarea luntrii sale că nobilul cardinal, îmbrăcat în vestminte de preţ, poartă cu sine o mare cantitate‘de aur, îl ucise pe la mijlocul Dunării şi, luându-i hainele şi aurul, îl aruncă în apă. Ion Corvin însoţit de călărime şi mai ales de Români „cari sunt singurii ce cunosc aceste locuriu, apucă spre mia-
nach Ragusa bosnisches Blei nnd nahmen. aus Ragusa und anderen bestimmten Kiîstenstădten unter anderen Waren vorneinlich Salz mit, das in der Geschichte dieser Lânder eine grosse Rolle spielt». (Mi-klosicli, Ueber die Wanderuncjen pg. 4)-
«Die Treiber (sl. ponosnici) waren fast insgesamint Wlacheu aus den Ilirtendorfern der Gebirge des Binnenlandes, Untertlianen verschie-dener Edelleute oder Kloster" (C. Jireeek, Die Ilandehtrassen und Bery-werke von Serbien und Bosnien wăhrend des Mittelalters (cap. VIII, Der ragusanische Ilandel pg. 58;.
Te baza acestor argumente de ordin linguisti'1, s’ar putea deci admite concluziunile d-lui lorga din Chestiunea Dunării pg. '43 : «Supus poruncilor unui Balica din Karbona (şi Balica e nume românesc), tovarăş al unui Teodor, de naţionalitate neclară, acest Dobrotiei, care putea foarte bine să fie Vlah, macedonean, se amesteca mult în luptele acestea. El strânge în jurul lui un număr de trupe şi rezultatul este ca i se cedează anume cetăţi, Midia, apoi Kozeakon, Emona, lângă Mesembria, cu acel titlu de Despot, pe care Bizanţul îl dădea cum s’ar da astăzi un mare cordon al unui ordin şi, în acelaş timp, i se face onoarea linei înrudiri împărăteşti.» Stăpânirea lui se întindea, odată, până la gurile Dunării şi dincolo de ele, coprinzând şi Chilia (C. Moisil, Despo-tatul lui Dobrotiei în Convorbiri Literare XL pg. 681-082.) Pentru un nume asemănător întrebuinţat Ia Români a se vedea încă: N. Iorga, Documente XIV, coprinzând acte privitoare la familiile Cazănescu şi Stoenescu. (Actul XVII pg. 254: De la Dobrotje, Yd 6, oc(a) 1. E vorba de o socoteala de Vinărieiu),,
www.dacaramamca.ro
253
ză-noapte de Vama şi străbătând stepa pustie a Dobro-gei, trecu Dunărea în Muntenia pe din jos de Hârşova, la localitatea numită „La Floci“. Resturile acestor armate au străbătut Dobrogea ca „printr’un pustiu în care nu se găseşte nimic pentru trebuinţele omului; şi mulţi, călărind câte trei zile, n’au descoperit nici o apă şi nu puţini lâncezeau de sete şi de foame. Căci în afară de Vlahi ni' meni nu ştia încotro s'o apuce şi fiecare se îndruma într’acolo unde îl împingea frica şi norocul. Şi îşi alegeau drumul fără nici o judecată cei cari fugeau fără de Români. Iar aceştia din urmă, orientându-se ziua după soare şi noaptea după stele, chiar şi dacă ocoleau totuşi ajungeau cu bine la Dunăre. Aceia însă cari n avură călăuze Români, ajunseră sau în locurile Turcilor pe care le socotiau că sunt creştine, sau pieriră, fie rătăcindu-se, fie de foame, fie de frig" 39). Aceste afirmaţiuni aşa de categorice, care ne arată pe Români ca singurii cunoscători a ţinuturilor dobrogene, credem că impun neîndoelnic concluziunea că «în evul mediu, prin sec. XI, XII şi XIII, Dobrogea şi regiunile mai meridionale din actuala Bul-gario răsăriteană, aveau o numeroasă populaţie de agricultori şi păstori români, cari reuşesc să închege, la început, mici voevodate în jurul cetăţilor, iar mai târziu sub Asanizi, să joace un rol de frunte în istoria medie vală a Peninsulei Balcanice" 40).
Năvălirile şi pustiirile Tătarilor şi ale Cumanilor de bună seamă că au avut efecte dezastroase pentru popu-laţiunea Dobrogii. Deşi se va fî împuţinat, totuşi va fi rămas încă oarecare populaţiune creştină care „îa majoritate nu putea fi decât românească".
Organizarea episcopatului de Vicina din nordul Do-brogei va fi corespuns unei reale necesităţi religioase faţă de această populaţie creştină. Faptul că acelaş episcop de Vicina ajunge mai târziu mitropolit al Ţării Româneşti ar putea să ne dea oarecari bănueli de identitate şi în
39)	C. Rrătescu, Dobrogea la 1444 în Arhiva Dohrogoi (1919) pg.
103-104 după loannis Dingo*?., Historiae Poloniae, Frankfuri (1711) liber XII col. 809.	p,
40)	Ibulem pg. 1 °^ww (Jacoromanicaro
f
254
privinţa elementului peste care păstorise mai înainte şi peste care era chemat să păstorească acum acelaş mitropolit.
Căutând să precizăm, pe baza tuturor celor spuse până acum, care ar fi fost aspectul etnografic al Dobro-gei până la lupta dela Varna din 1444, credem că ar fi fost cam următorul: „părţile de nord ale Dobrogei şi zona dunăreană era locuită mai ales de Români; părţile de sud şi în special stepa din spre Cavarna-Balcic, mai ales de Cumani. Oraşele erau amestecate ca ’n toate timpurile. In cele maritime predominau negustorii Greci; iar iu răsăritul Bulgariei se accentua preponderanţa elementului bulgăresc, destul de amestecat cu Români, Cumani şi alte neamuri.* 41)
După această luptă şi din motive strategice a început colonizarea turcească în această regiune, care a adus încetul cu încetul o complectă schimbare în înfăţişarea etnografică a provinciei noastre, ceia ce a avut ca consecinţă încetarea primei faze româneşti a etnografiei Dobrogei.42)
*
* *
Cum va fi fost situaţiunea elementului românesc rămas în Dobrogea, după colonizarea turcească, dacă va fi mai rămas, nu putem şti, până către sfârşitul veacului al XVI şi începutul celui următor, când acest element începe din nou să fie pomenit in izvoare.
Desele năvăliri ale Tătarilor „dobrugenses" în Ţara-Românească şi Moldova aduceau cu ele şi luarea unui însemnat număr de robi din aceste ţinuturi, cari mai apoi erau întrebuinţaţi la munca câmpului sau la alte munci după urma cărora trăiau aceste horde de jăfuitori.43)
Năvălirile Turcilor şi expediţiunile întreprinse de dânşii aduceau mari perturbări în populaţiunea ţării. O asemenea mişcare printre populaţiunea Ţârii-Româneşti s'a
41)	Ibidem, pg. 114.
42)	Asupra acestei colonizări a se vedea Al. l\ Arbore, Coutri-buţiunitfa studiul aşezărilor Tătarilor şi Turcilor în Dobrotjea in Arhiva Dobrogei (1919) pg. 213 şi următoarele.
43)	ibidem, pg. dacaromamca.ro
255
întâmplat în 1595, In urma intrării în ţară a lui Sinan-Paşa 44)
Regimul vremurilor de stoarcere a clasei ţărăneşti, care a urmat după decăderea politică a Principatelor, când birurile grele şi alte gloabe ce apăsau această clasă a silit ţărănimea să-şi vândă ocina strămoşească, a făcut ca această clasă sărăcită şi despoiată de tot avutul ei să prefere o viaţă scutită de toate angaralele, birurile şi dările ce trebuiau răspunse faţă de boer şi de stat chiar în Ţara-turcească, unde plătiau dare numai către Stat, decât în Principate. Aşa erau de înverşunaţi chiar împotriva regimului din Ţară, încât nu puteau să vadă chiar pe acei cari veniau de pe cellalt mal românesc. Bolintineanu, când tu transportat ca prizonier în 1848, a fost primit de nişte Români de pe malul drept al Dunării cu blesteme, soco-tindu-1 ca pe un boier împilator.45) Astfel malul drept al Dunării, pe tot întinsul ei, a început să primiască pe a-ceşti refugiaţi sau robi.46) De pe urma unor astfel de stări şi Dobrogea deci, a început să-şi măriască contingentul elementului românesc. Tot aşa de înverşunaţi împotriva stăpânirii româneşti erau şi aceştia ca şi acei despre cari aminteşte Bolintineanu. Numai aşa ne putem explica pen-truce în luptele pe care Radu Şerban, succesorul lui Mi-hai-Viteazul, le poartă îp Dobrogea se ciocneşte şi cu Românii de aici, cari locuiau în satul Daiani,47) Dăenii de
44)	C. Giurescu, Legătura lui MihairViteazul şi Vechimea Rumă-niei in Ţara-Românească în An. Ac. rom. t. XXXVII (m. sect. ist.) pg. 508.
45)	G. Vâlsan, Românii din Bulgaria şi Serbia în România şi popoarele balcanice (Bucureşti) pg. 15.
46)	N. lorga, Constatări istorice cu privire la viafa agrară a Românilor. Buc. 1908, pg. 40, 77.
47)	N. Iorga, Studii şi Documente, IV, pg. XXIV şi 116: «Li noştri, per la dificulta del poco numerro delle barche, non potevano pas-sar ultra in gran quantitâ, ma pasarano a pochi et, non essendo al-tri habitatori sula ripa dei Danubio, solo che il vilagio che si chiama Daiani, che si po aquahare a una bona cittâ dove si sono riccolti molti migliaia di Valachi, con le loro famiglie, fugendo la tiranide delii principi pasaţi di Moldavia et Walachia non pensando li noştri che in qnelli vilani fosse tanti ardire di voler combatere et starsegli contra, sbarcorno nella detta villâ.
I villani, alia usanza loro, si restrinsero tutti in uuo gropo, che pareva uno densisisima^flfc^^ftljfoţ^fifrfr fftquardando della somită
256
astăzi, în număr de câteva mii şi cari fugiseră din Moldova şi Valachia din cauza persecuţiunilor şi tiraniei principilor trecuţi.
Vecinătatea de hotare ademenia pe alţii, fără să putem bănui motivele, de a trece hotarul ducându-se în Do- ' brogea şi turcindu-se chiar, cum se întâmplă cu un învăţăcel al unui oarecare Stanislav care, trecând la Hârşova, nu mai poate fi readus înapoi, — pentru care Cârstian, vornicul lui Radu al IV, scrie Braşovenilor.48)
In 1612 Thomas Alberti califică satul „Slraggia“ din Dobrogea %villa grandissima, abitata la piu parte de Valachi“49). Se pare că Turcii, după ce au cucerit ţinuturile creştine până la Dunăre, au adus şi Munteni ca colonişti. In acest sens este aserţiunea lui Can-temir, pe care Hâşdeu o citează, spunând că Turcii „după ce prin cucerirea Bulgariei deveniseră stăpâni teritoriali ai Ddbrogei îşi aduceau acolo plugari Sârbi şi Munteni, cărora le acordau prin tocmele de bună voie clauze dintre cele mai ademenitoare.50) Obiceiul de a se coloniza ţărani creştini pe vakufurile turceşti se întâlneşte de altmintrelea şi în părţile Bulgariei; din veacurile XVI şi XVlI avem pentru aceasta chiar mărturii scrise.51)
Cu toate acestea, principalele motive ale aşezării Ro-
di colii al li noştri che erano giu, et vedendo esser pochi, le venero asaltare con tanto impeto clie apena li noştri ebero tempo di imbar-carsi. Et perche le navicelli la maggior parte erano <atle di un solo legno, i finalmente si tra (Iju) cavano, dove si angorno circha cento. et altri tanti ucişi.»
N. Iorga, Geschichte des rumnnischen Volkes. II, pg. 88; N. Iorga. Chestia Dunării, pg. 194-195.
48)	I. Bogdan, Documente şi regeşte privitoare la relaţiile Ţării-Ro-măneşti cu Braşovul şi Tara-Ungurească în sec, XV şi XVI, Bucureşti, 1905, pg. 303.
49) Btilletin de VInstitut potir l’etude de VEurope sud-orientale, II, (10-12) pg. 235.
50)	B. P. Haşdeu, Istoria critică a Românilor cap. 3G, Coloniile române din Dobrogea, după opera lui Canternir. Kniga Systima iii sos-toianie muchammedanslda religii, Petersburg, 1722, in toi. p. 241.
51)	C. Jirerek, Das Furstenthum Bulgarien, pg. 4S: «.Lnngsam breitete sich wieder das bulgariscbe Element aus, durei) das Anstre-ben der Osmanen, auf denon alles Ungemach des Ivriegsdiensles las-tete, und durch Colonisation cliristlirher Bauer auf turkisclien Lebens-gutten und Vakufs wofiir es auch dem 16 un 17 Iahrhundert auch schriftliche Zeugnisse gibt.»
www.dacoromamca.ro
257
rnânilur în Dobrogea trebuie să le căutăm tot In reaua stare economică a ţăranilor cari, sub acest raport, decă-deau din ce în ce mai muit. In veacul al XVII condiţiu-nile sociale deveniră aşa de grele, încât mulţi din ţărani preferau să trăiască sub Turc, căruia nu-i datorau decât dijma, pe când boierului din ţară trebuiau să-i răspundă pe lângă aceasta încă cu claca şi cu alte o mulţime de „pocloane*. Faţă de avantagiile pe care situaţiunea lor ca noi locuitori le creia dincolo de Dunăre, îolosindu-se de o mulţime de privilegii speciale, mulţi s’au văzut nevoiţi să treacă *la Turc» în această vreme. Veacul al XVIII nu aduce, cu toate măsurile luate pentru protejarea ţăranilor, vre-o modificare sau vre-o stânjenire a acestui curent de emigrare în dreapta Dunării.
Neregularitatea dărilor, provenită din faptul că în orice moment Domnul era pus • în situaţia de a cere o nouă contribuţiune neaşteptată, cu care să poată face faţă încercărilor unui alt compeţitor la tronul său, precum şi modul neomenesc şi barbar în care se strângeau dările au determinat formarea unui alt curent de trecere dincolo peste Dunăre, în veacul al XVIII. «Astfel spori al doilea curent de emigrare spre moşiile de peste Dunăre ale Spahiilor, curent care îmbogăţi cu locuitori satele întemeiate mai mult în raiele sau pe lângă Mecin, Hârşova, Silistra, Turlmaia, Rusciuc chiar, Nicopole şi mai ales pe lângă Vidin, sau aduse chiar crearea de sate nouă în aceleaşi ţinuturi, în care până astăzi rasa noastră se păstrează cu caraclerul ei deosebit".5'2)
Chiar în timpul regulamentului organic se petrec emigrări peste hotare. Atunci Moldovenii trec în Bucovina, Ba- 52
52)	N. Iorga, Constatări istorice cu privire la viaţa agrară a Românilor, pg. 40-41 ; N. Iorga, Ca reprezentăm în Dobrogea, Vălenii de Munte, 1910, pg. ÎS: «De acum malul Dobrogean capătă o fizionomie românească,.pe care socotim că a menţinut-o neîncetat. Totdeauna e-lementele cele mai dârze, mai harnice şi mai capabile, care nu puteau suferi o robie acasă la ei, luau drumul pribegiei, aşazându-se astfel în ţara Turcului, care îi primia şi-i trată mai omeneşte decât acasă, pe ogoarele pe care odinioară le stăpâniau ei, Cu ei, aceştia aduceau o cultură adâncă, străveche, rurală»,
www.dacaromamca.ro
258
sarabia şi Dobrogea, Românii de peste Milcov în Transilvania, Serbia şi Bulgaria.53 54)
• Se socotiau cam 40.000 de familii care au părăsit Ţările române, deşi se luase serioase măsuri de pază la hotare. In timpul iernii, când Dunărea era îngheţată, se întâmplau mai uşor asemenea emigrări.94)
La slârşilul veacului al XVII şi începutul celui următor, în desele călătorii pe care D. Cantemir le făcea Ia Constantinopol, a trecut de multe ori prin Dobrogea. In-tr’un popas pe care l-a făcut în satul Alibegu a văzut în ziua de Sf. Foca o sută de creştini ce erau tocmiţi la Jucru la un turc bogat din acel sat, cari şedeau fără a . face nimic. întrebând Cantemir de ce stau oamenii în re-paos, proprietarul turc a răspuns că serbează pe Sf. Fo. a deşi este o sărbătoare creştinească, căci aşa şi odinioară Turcii au trimis pe lucrătorii creştini în această zi sfântă la lucru şi, pe când ei se întorceau cu carele, le-a ieşit înainte un bătrân venerabil care cu o făclie aprinsă a pus carelor foc 55)
Această legendă e răspândită şi astăzi în Dobrogea şi mi-au povestit-o de câteva ori şi mie unii bătrâni români din satele dobrogene. Cantemir nu spune nimic mai precis asupra naţonalităţd acestor „lucrători creştini*. Poate să fi fost şi Români, de oarece ma> departe ela-
53)	D. Elias Regnanlt, Istorie politică şi socială a Principatelor dunărene, trad. de I. Fatu, Iaşi, 1850, pg. 356.
54)	N. Gh. Dinculescu, Contribuţiuui la mişcările de populaţie, în Anuarul de geografie şi antropogeografie 1914 Să se vadă încă Rohert Hoesler, Romănische studien, pir. 100 ; G. Allard, Mission medicale dans la Tartarie-Dobroudsclia pg. 64: «Us omigrent sans cesse sur le tetri-loire ottoman, pour se soustraire soit au service militaire, soit â l’op-pression des Boyards.»
S.	Weigand ; Rumănen und Aromunen in Bulgarien in labresbe-richt d. inst. f. rumănische Sprache X (1908) pg. 31. «Die Zeit der Einwanderung ist, vvie ieh bei (inzelnen Orten angegeben habo, selir verschieden, sie begann, von vereinzelten Făllen in friilieren Iahrhuu-derten abgesehen, in 18 Ih., wurde besondeis stark nach Einfiihrung des Statut organic, also in den dreissiger Iahren de 19 Ib. nud dau-ert seitdem ununterbrochen fort, so dass es keinen Bezirk gilit, in dem nicht Rumănen anssăsig waren.» < J. Weigand, Die rumâni scit eu Dialekte der Tsleinen Walachei. Serbiens und Bulgaricn in lahresberieht.... VII (1900) pg. 19.
55)	D. Cantemir, Istoria imperiului otoman, pg. 309, nota 123.
www.dacoramamca.ro
259
daogă vorbind despre Silistra: «Locuitorii Turci sunt foarte puţini în Silistra; mai mult sunt creştini, în special Slavi, Bulgari şi Românii)
La 1659, printre rapoartele episcopului catolic din Ni-copole, Stanislav, se arată ca locuitori ai oraşului Baba-dag şi Valachii, alături de Bulgari şi Greci, cari toţi împreună sunt vre-o 200 de case cu o populaţiune de 2000 de suflete, având o biserică şi fiind vizitaţi din vreme în vreme de arhiepiscopul de Durostor.56 57 58)
La Motraye, pe lângă multe lucruri foarte interesante, :pe care ni le spune cu privire la Dobrogea, ne dă şi alte amănunte. Vorbind despre Tonii, spune că Turcii numesc acest oraş Pangala, iar Moldavii, Tomisvoara. Se pare că prin Moldavi înţelege în general pe Români. Deşi e inconsequent în felul cum ne prezintă ordinea oraşelor pe care le străbate, căci dela Tomis se duce la Vama, pentru a se întoarce înapoi la Callatis sau Mangalia, — totuşi se vede foarte clar că despre acest din urmă oraş e voi ba şi nu de altul, căci spune precis că dela Varna s’a reîntors înapoi în oraşul pe care, la ducere, l-a lăsat în partea dreaptă. Oraşul, foarte mizerabil ca înfăţişare, era locuit, par des Grecs, la plupart Moldaves, ou Bul-gariens“.5s)
Boscovici întâlneşte o famiiie de Vlahi, care locuia în leguibasar, netnai putând să supoarte dările principilor din Moldova şi Vuldhia, iar în nordul Dobrogei, mergând spre un sat, lenikioi, ajunge într’o localitate pe care n’o numeşte, ai cărei locuitori însă vorbiau limba valacă, foarte diferită de cea bulgară, fiind compusă dintr’o amestecătură de mai multe idiome, dar în mod principal din italiană şi latină 59)
56)	Ibidem pg. 445 nota 27.
57)	Monumenta speefantia historiani Slauorum meridionalium, voi. XVIII pg. 264.
58)	La Motraye, Voyage en Europe, Assie et en Afrique, voi. II, pg. 207, 209. (ediţia â la Haye 1727).
59)	I. II. P. Bosco vicii, Voyage de Constantinople en Pologne, pg. 107: «noos eiimes pour Konak phisienrs maisons de ehretiens aussi misi'rable^ qii’â l'onlinaire ; Ies habitants parlaient la langue valaque fort diffcrente dela Bulgare, etant compose d’un melange de plusieurs idi-omep, mais prineipalement de l'italien et de latin».
www.dacoromamca.ro
260
Pe lângă aceste cauze care au provocat aşezarea Românilor în aceste părţi, încă şi anumite raporturi de natură comercială poate să fi mijlocit stabilirea unor elemente româneşti—cel puţin în oraşe-după cum s’a întâmplat cu Armenii, Grecii şi Evreii în ţările noastre. Prin Dobrogea, mai cu seamă, pe la gurile Dunării, se transporta lemnul din Valachia.60) Icrele din Dobrogea se desfăceau în Moldova, după cum prin Sulina se scurgea din Moldova vinul şi pieile de vulpi, care schimburi necesitau mişcarea şi a elementelor româneşti prin aceste părţi.61)
Vecinătatea malului românesc dunărean trimitea popu-laţiunea şi pe celalt mal, căci Dunărea, în această privinţă, n’a fost niciodată un hotar despărţitor. Aşa s’a putut forma o compactă populaţiune românească atestată, dacă nu prin altfel de mărturii, apoi cel puţin prin cele toponimice, care sunt numeroase şi foarte convingătoare în această privinţă. Astfel harta Plans, o încercare a Aus-triacilor făcută înainte de 1775, însemnează o serie întreagă de localităţi, care evident, au în ele ceva din pecetia graiului nostru.62) Numiri româneşti se întâlnesc chiar în delta Dunării, ca „rusca vechia*, după cum atestă o hartă austriacă din 1783.63 64)
Pe o har«.ă din 1777 vedem că unele localităţi prezintă nume care, mai mult sau mai puţin, amintesc forme româneşti, ca bunăoară Roseşty, Barţeni, Vister, Rakel.Gi) Alte două hărţi posterioare înseamnă pe ele următoarele localităţi: Petschenjaga, Rakel, Tchokaneşti (puţin mai la sud de Silistra) — (ca curiozitate putem adăoga că harta a doua are un sat Bessavaba, în Bulgaria, în faţa Giurgiului)— Lukoiv (Luncaviţa?) Nau (sigur că e vorba de un sat Nou, transcris greşit), Parcheş, Somova, Iglitza,
60)	Lechevalier, Voyage de la Propontide et (la Pont-Euxin, Pari' 1800, pg. 364
61)	Elie PrimaEtude sur le comincrce de la Mer-Nuirc (au moyen-âge). 1848, p. 216, 317.
62)	G. Valsau. Românii în Bobrogea (de pe o harld din ciiea 1769-1774) în An. Bubrogei (1920) py. 530-.j10.
63)	N. Docan, Explorafiuni austriaco pe Dunăre până la sfătuitul veacului al XVIII (An. Ac. Rom. XXXVI).
64)	Carte ds la pârtie septentrionale (le l’empire ottoman. contenant la Crimee, la Moldavie, la Valakie etc . . par Rizzi Zannoui, Venire 1777
www.dacoromanica.ro
261
un alt Nau la sud de Rotschesty, Doen (Dăeni), Gisda-rescht (Ghizdăreşti), Chosenescht puţin mai la nord de Cernavodă, etc.65) In privinţa toponimiei, alături de forma Picineaga, o altă numire topică, chiar după criterii pur linguistice ne-ar duce la concluziunea că elementul românesc datează destul de timpuri, în Dobrogea. Printre formele topice cu sufixul -ocie, oaia care, astăzi In limba vorbită a fost înlocuit în cea mai mare parte cu ■oaică, se află şi Turcoaia, numele unui sat locuit de Români, pe malul Dunării, în jud. Tulcea, formă care se mai întâlneşte şi în jud. Olt.66) Harta cea mare rusească ne dă numirea de Portiţa, pentru strâmtoarea care face legătura dintre marile lacuri şi Marea-Neagră şi tot în apropiere de ea, la punctul de astăzi Bisericuţa, se înseamnă pe aceiaşi hartă o Guserika, care nu e decât transcrierea greşită pentru Biserica. Numirea de Portiţa se întâlneşte şi pentru mai târziu, ba chiar insula Dranov de astăzi fe însemnată tot cu acest nume.67) In deltă întâlnim unele lacuri oe poartă numele de „Rochoulu, „Pouii*, „Ro-chuletse“, „Pouiletseu.68)
Toate acestea arată precis că la sfârşitul veacului al XVlII-lea, tot malul românesc al Dunării, începând dela Silistra şi până aoroape de gurile ei, era locuit de element românesc, care dăduse această înfăţişare chiar toponimiei.
Studierea amănunţită a toponimiei Dobrogoi impune uimătoarele concluziuni :
«Găsim în cele 738 h'"rţi ale vechei Dobrogi, 3.77G topice 367 sunt nume tic sate alte 3 409 sunt nume de văi, coline, ridicâturi, răpi, îaciui, nuri, bălţi, urmi şi fântâni izolate, ruine, cariere, etc.
După origina lor, se găsesc: 2.338 nume tureo-tatare, 1.260 româneşti, 145 ruseşti, 28 bulgăreşti şi 6 diverse,
65)	Kricrjsrneaier oder Graenzkarte (17S8), şi Nuueste hurte voii Cer Moldav, et<“... von Bauer et Schmult.
66)	O. Densu-ianu. Urine vechi Ce limbă iu toponimia românească, iu Anuarul seminarului de limba română, Bucureşti, 1894, pg. 4.
67)	Adalbert Muller, Die untere donau Regeusburg 1841, pg. 272-
274.
6S) Taibout de Marignv. Hţjdiooraphie Ce la Mer-Noire, Triesle, 1856, pg. 40; Bull. de l’Institut p. I'Europe sud-or. (1914) pg. 130.
www.dacoromamca.ro
262
dintre care 4 de origină grecească şi una de origină ungurească, printr’un canal slavo român (Varoş, lângă Hâr-şova). Ca procent: 61.89% turco tătare, 33.34% româneşti, 3.84% ruseşti (mai cu seamă In deltă), 0 71% bulgăreşti şi 0.22 diverse.*69)
Uneori, anumite neînţelegeri de hotare dintre Ruşi şi Turci au contribuit la anumite mişcări de populaţune românească de pe malul Dunării, cum s’a întâmplat c.u a-ceia din „Cotul Bugeacului“, regiune coprinsâ între marile lacuri şi gurile Dunării, despre care chestiune ne-am ocupat într’un studiu anterior.70)
Sfârşitul veacului al XVIII şi începutul celui următor cu întreaga serie de războaie, care s’au purtat pe pământul acestei provincii între Duşi şi Turci, au transformat-o într’un adevărat pustiu, care de sigur că a avut dezas-troase influenţe şi pentru populaţiunea românească de aici. O mare hartă rusească, întocmită la începutul veacului al XIX pentru necesităţi operative, ne arată amănunţit, sat cu sat, situaţiunea Dobrogei din punctul de vedere al densităţii populaţiunii. După această hartă populaţiunea Dobrogei nu se ridică atunci nici la patruzeci de mii de locuitori. Pe lângă satele existente, harta aceasta ne arată de asemenea şi pe cele devastate, ceia ce-i măreşte interesul, putându-ne face astfel o ideie mai clară despre vremurile tulburi ce-au trecut asupra provinciei noastre. Astfel pe atunci abia mai erau 5 locuitori pe kmp. ceia ce o şi făcea să samene a pustiu. Asupra acestei situa-ţiuni ne vorbesc şi călătorii cari au străbătut Dobrogea atunci cu prilejul diferitelor războaie.71)
69)	G. Brălescu, Contributions ă la question de la Dobrogea în La Dobrogea routnaine, Bucarest, 1919, pg. 87.
70)	Al. P. Arbore, Cotul Bugeacidui în Analele Pobrogei, 1921. pg. 351-354.
71)	Aperru criticjue des passages du Dannbe pendant Ies guerres turco-ruses depuis 1828 et des operations respectives qni s’en suivi-rent, par un officier superieur turc. Constantinople, 1896, pg. 13: «Pour-tant, cette l’a<;on d’agir n’etait pas exempt d’inconvenienls non plus, car le pajs qu’on avait a traverser „La Dobroudja" n’dtant cju’un desert comme on n’en rencontre nulle part en Europe. La population etait tivs peu nombreuse ă 5 hal)ilaats par Km. carrd“.
F.	Ritter, Briefe uber Zustilnde unei Begebenheiten in cler Turbei
www.dacaramamca.ro
363
O mai precisă descriere a malului dunărean, locuit aproape numai de Români, o avem dela ieromonahul rus Parthenie care, în călătoriile lui, făcute în jumătatea primă a veacului al XIX prin aceste părţi, ne vorbeşte şi despre Românii dobrogeni. Trecând dela Galaţi la Macin Partenie a văzut biserica Românilor „ afară din oraş, singură în pustie, ruinată şi săracă. Biserica stă afară din oraş ca un ambar, făcută din scânduri, mânjită cu glod, acoperită cu olane şi cu o lăture deschisă, nu are nici -cruce pe ea, nici clopote....8 I s’a spus că creştinul care a vroit s’o acopere a fost spânzurat, iar biserica din Ba-badag arsă, neîmpotrivindu-se nimeni la aceasta, de oarece episcopul e grec şi „nu se amestecă în lucrurile noastre şi nu ne apără8. Ţăranii creştini despre cari e vorba „numiţi Români, au portul bulgăresc*) şi vorba valahău.
aus den Iahren 1835 bis 1839, Berlin, 1841, pg. 162: «Dieses ganie, wohl 200 quadrat meilen crosse Land zwischen dem Meere und einem schiffbaren Strome ist eine so trostlose Einode wie man sicii nur vor-stellen kann und ich glaube nicht, dass es 20.000 Einwohner zahlt. .So weit das Auge tr;igt, siehst du uirgeuds einen Baum oder strauch ; die stark gewolbten Iliigelrucken sind mit einem liohen von der Sonne gelb verbrannten Grase bedekt, welches sich unter dem Winde wellein-formig s„haukelt, und ganze stunden lang reitest du uber diese ein-fdrmigen Wiiste, bevor du ein elendes Dorf ohne Baume oder Gărten in irgend einem wasserlosen Thal entdeckst. Es ist als ob dies bele-beude Element in dem lockern Boden versankte, denn in den Thăler sielit man keine Spur von den trocknen Bett eine« Bacli’s; nur aus Brunnen wird an langen Bastseilen das AVasser aus dem Grunde der Erde gezogen». Populaţiunea se compunea dintr’nn mozaic de «Tătari, AA'lachi, Moldoveni, Bulgari şi puţine rămăşiţe de Turci (pg. 103). Pentru Uârşova ni .-e da numărul caselor, care era de 30.
Moltke, Cainpagnes des Russes dans la Tuiqiii* d'Europe en 1828 et 1829 CDemmler ed. Paris 1854) pg; 30: «C’est un veritable desert qu’on s’etonne de rencontier au milieu de l’Europe. En comptant la population des villes, il n’y a guerre plus de 300 habitants par miile carre». Dintre oraşe Maci nul avea 1000-1500 locuitori (pg. 75), Hârşova 4000 ţpg. 7G), iar Constanţa numai 40 de case locuite, cu toate că o-dinioară avea aproape 2000 suflete (pg. 79).
G. Allard, La Bulgarie orientale, pg. 103: «L’absndon de ces fer-tiles terres, que nous avons visitces s’explique ainsi: depuis l'invasion de 1829 une grande pârtie de la Bulgarie orientale, la re^ion des pla-teaux surtoul ctait ă peu preş deşerte. Un assez grand nombre de fa-milles chretieunes et musulmanes dtaient revennes depuis peu dans la Dobroudscha. quand en 1854 la derniere invasiou russe, et apres elle Ies baclii-bouzoucks desolerent de nouveau le pavs».
*) De fapt e un port influenţat de cel turcesc.
www.dacoromanica.ro
I
264
întrebând de drumurile care duc la Sf. Munte, ţăranii i-au spus că din cele două drumuri, care duc într’acolo, cel dintâi duce prin munţi şi	sate turceşti	— „iar	al	doilea
drum pe malul Dunării în	sus până	la	Rusciuk,	cu	locui-
tori de ai noştri, Români. Iar dela Rusciuk, umblaţi prin Bulgari, iarăşi cu graiul vostru, aproape până la Sf. Munte". Ţăranii erau foarte primitori. Tot drumul dela Măcin la Rusciuk a fost găzduit la	dânşii ca	la	rude. Pe	tot acel
drum, n’a văzut decât trei biserici,	aşa de sărace	«cum
nici nu se pot descrie, neavând înăuntru icoane zugrăvite, ci numai de hârtie, iar de iconostas «nici vorbă nu poate fi». Preoţii sunt câte unul, doi în fiecare sat.
Intrebându-i despre această stare nenorocită i s’a spus: «Din vechime ţara noastră stă în hotar şi deseori războaiele se fac pe aici, din zece, mult doisprezece ani. Abia ne mai îndreptăm, creştem vite şi cultivăm grădinile şi iarăşi se face războiu. Şi atunci, cine poate, fuge in Va-lachia, iar pe cari îi prind Turcii, îi duc cu dânşii în ţara lor, turmele ni le mănâncă, caselor le dau foc şi grădinile ni Ie pustiesc. După ce trece războiul, cari mai rămânem vii, iarăşi ne iotoarcem pe la vetrele noastre şi ne facem pe ruine bordee şi iar ne apucăm de gospodărie. Gândeşte acum, când ne mai putem îndrepta ? Se mai întâmplă încă şi altă nevoie. După fiecare războiu începe ciuma, care începe a ne secera; atunci iar lăsăm toate şi fugim care încotro poate şi ne ascundem prin munţi şi păduri şi ne temem de alţii, frate de frate şi fugim unii de alţii. Cu această mânie ne mai încearcă D-zeu adesea, încă şi Turcii pe aici sunt tare răi şi sălbatici, mereu ne asupresc şi ne ruinează: bisericile ni le ard, la care găsesc argint îl fură, icoanele le nimicesc şi la nimeni nu ne putem jălui. . . “ Şi cel care se tângueşte astfel, termină aceasta cu speranţa că va veni ajutorul „Rusiei* (?!)7J)
Acest element românesc despre care am amintit până acum, cu un caracter rural-agricol, a crescut şi prin a-daosul unui necontenit contingent de păstori, cari au străbătut cu turmele regiunea dobrogeană.
72)	Din călătoriile ieromonahului rus Partenie prin Moldova înjum. întâia a veac XIX (trad. din ruseşte) de Arhim, V. Puiu (Vălenii de Munte, 1910, pg, 39, 40, 42).
www.dacoramamca.ro
265
Situaţiunea geografică a Dobrogei precum şi consti-tuţiunea variată a solului ei o fac ca ea să aibă o floră specială care, în caracterele preponderatoare, e identică cu aceia a regiunii sarmatice numită şi a stepelor. Alături de flora asemănătoare celei sarmatice, se găsesc o mulţime de plante—peste 150 de specii—care o apropie şi de cea mediteranee. In aceste condiţiuni ea se prezintă ca regiunea unde se ating marginile finale ale ambelor flore şi punctul cel mai îndepărtat nord-ostie până la care se ridică flora mediteranee.73)
Variaţiunea aşa de izbitoare a solului dobrogean — fiind în vecinătatea mării, având munţi stâncoşi, dune de nisip, dealuri aride şi stepe întinse, păduri şi tufişuri, lacuri, mlaştini, lagune, gârle, etc., — determină flora ei aşa de bogată, fiind as-fel unul din cele mai interesante teritorii botanice de tranziţiune.74) Aceste condiţiuni speciale geografice şi botanice au făcut ca o viaţă păstorească intensă să se poată desvolta) determinată mai cu seamă de condiţiunile climaterice şi vegetale pe care le prezintă Dobrogea. In această privinţă ea se aseamănă într’un mod izbitor cu pusta Ungariei, cu vastele stepe ale Rusiei şi cu şesurile Dunării inferioare, mai ales cu Bărăganul.
Câmpia goală şi întinsă a Dobrogei, pe lângă asemănările topografice de şesuri întinse, cu uşoare ondulaţiuni ici colea, cu ţinuturi pustii sau prielnice pentru cultură, cu mlaştini şi bălţi, oferă, ca şi câmpiile mai sus pomenite, aceiaşi vegetaţiune caracteristică prin aspectul său ierbos, rigid şi uscat. Suprafaţa plană, foarte întinsă, con-diţiunile climatului continental, care determină starea secetoasă, vânturile continue fac ca perioada de vegetaţiune, necesară pentru săvârşirea actelor interne de nutriţiune, să devie mai scurtă şi insuficientă pentru cerinţele arborilor fructiferi. Starea secetoasă face ca aceste ierburi, ce cresc iute şi abundent primăvara, să se usuce la înce-
73)	Dr. O. Brandza, Flora Dobrogei (ed. Ac. rom.) Bucureşti, 1b98, p". XI.
74)	Dr. O. Brand za, Vegetafinnea Dobrogei (An. Ac. române seria II tom. IV (1882) pg. 40, 409, 419. 427. 429, 431-432. I. Simîonescu, Dobrogea în An. Dobrogei (1020) pg. 351.
www.dacoromanica.ro
266
putui verei când pământul devine uscat, iar atmosfera se umple de vârtejuri de praf, care dau un aspect aşa de trist şi de curios ţinuturilor continentale dobrogene. Ciclul de desvoltare anuală a plantelur unor asemenea regiuni trebuie să aibă o scurtă durată, adaptată acestui climat. Aşa se explică şi primăvara timpurie şi desvoltarea grabnică a ierburilor ce durează puţină vreme şi apoi se u-sucă.75) Pe lângă aceasta, influenţa mării face ca iarna să fie mai dulce. Asemenea condiţiuni, pe lângă care sc mai adaugă şi raritatea localităţilor locuite, după cum am văzut din expunerea etnografică anterioară a acestei provincii, au favorizat o intensivă desvoltare a vieţii păstoreşti. Am văzut în altă parte că chiar unele din aşezările Bulgarilor se datoresc unor contingente păstoreşti din Cotei.76) Dintre toţi însă cei mai numeroşi păstori au fost Românii. Veşti prea vechi asupra lor în aceste părţi, nu avem. Lâna de Dobrogea însă era renumită, căci Braşovenii o întrebuinţau probabil la facerea postavurilor cu care făceau un întins comerţ.77)
Pentru ocrotirea ogoarelor săseşti de stricăciunile oilor şi de focurile provocate de pe urma sălaşurilor păstoreşti, s’au luat severe măsuri împotriva păstorilor, de către diferiţi stăpânitori ai Ardealului. Ne mai având unde să-şi păşuneze oile, ciobanii bârsani au fost nevoiţi să şi caute în altă parte iarba necesară, creindu se astfel mişcările turmelor cu păstori dincoace în „Ţară“. După 1670 ei capătă privilegii dela Domnii munteni, prin care li se îngăduia şederea dela Sîmpctru la Sf. Gheorghe, scutiţi de orice vamă şi plătind câte ceva numai la bâlciuri, iar „dacă iese din munţii pentru care au prinsoare, spre a se scoborî la baltă, ei răspund adetiul celui cu moşia şi plătesc şi oieritul de zece bani vechi de oaie; ca despăgubire pentru stricarea pădurilor de sălcii, se dă la plecare
75)	D. Grecescu, Conspectul florei României, Buc. 1898, pg. 754— 756.
Asupra climei Dobrogei să se vadă: St. llepites, Clima Ţărmu lui românesc al Mărei-Negre în An. Bobrogei (1920) pg. 510-528.
76)	Al. P. Arbore, Aşezările Bulgarilor în Dobrogea în Arhiva Dobrogei (1916) pg. 37-38.
77)	N. Iorga,	§i Documente), X, pg 49.
267
un miel de turmă şi doi bani de cal“. Astfel au trecut şi în Moldova, „înaintând până Ia Prut şi Nistru, şi chiar dincolo de acest din urmă râu“, iar alături de Bârsani găsim şi pe Făgărăşeni. înaintarea treptată în şesul muntean i a adus la Dunăre, pe care au trecut-o apoi ajungând astfel până în Dobrogea.78) Alături de păstorii Ardeleni au venit în aceste părţi, mai târziu, şi păstori din mur.ţii noştri, unde proprietatea mare întin?ându-se mereu, li s’au strâmtorat locurile de păşune, iar ei s’au găsit nevoiţi să-şi caute păşunatul în «Ţara turcească».
Amintirea pribegiei lor prin aceste părţi se păstrează încă la ţăranii cari odinioară se ocupau cu păstoritul.
Iată ce povesteşte un ţăran din Sălişte, comitatul Sibiiu :
«Aicea a fos întâi tot cu marhă, cu yite ş! iei în vremurile de demult nu trecea nici în Rumîniîa, nici în Dobrogea, ci să ţinea mai mult în ţara ungurească cu oile; dup’aceia o’nceput a trece în Rumîniîa, ş’apăi a trecut şi Dunărea în Dobrogea, ş’apăi acolo a trăit mulţi ani; venia vara la munte şi toamna să ducea iar prin Dobrogea prin ţara rumânească, era locu mai văratic. O’nceput apăi oamenii de rămânea şi pî-acolo, apoi mulţ o rămas pî-acolo cu yitele, că s’o strîmtat locu de n’o mai putut umbla cu iele pe drumuri şi ăştia—mai tinerime—s’o a-pucat de negoţ şi de meşteşug ş’aşa o apucat mai bine Săliştea".79)
De asemenea un ţăran din Gorj povestia: „Plecam cu oile toamna diln munte, ne dueam până la Marea-Nîa-gră, doboram pe plaiu Novacilor, o luam pe Dealu Muierii şi î?şam toamna la Craiova; acolo luam drumu ’n jos, treCam Oltu la vale ’n jos şi merglam pe malu Dunării ; treCam Dunărea pe la Olteniţa în ţara luicască; cît îi Dobrogea şi cât îi Bulgaria pe-acolo umblam. Dacâ trecam Dunărea, nu ne ’ntreba niminea de unde vii şi un te duci;
78)	N. Iorga, Istoria Homânilor din Ardeal şi Ungaria, voi. I, Bucureşti, 1915, pg. 288-2S9.
79)	I. A. Candrea, 0\. Densusiaun, Th. D. Sperantia, Graiul nostru, Buc. voi. II, pg. 105.	_____ .
www.dacoromamca.ro
268
la Turci plătiam o sfănţuică pîntru o oaie- Iera di-ai noşti dîe ştiia turceşte şi aşa ne ’nţălegeam. Mergam cîtie şasă săptămâni, ş’acolo şădiam până pe la Sftntu-Ghîorghie." 80)
„Am fos până ’n ţara turească în Dobroga, cu oile, eslă pestă patru-zăci de ani. Am fos p?n la Marea. Iera lume mai puţină pe-acolo şi d’aia ne dueam; nu da zăpada ca pe iea, puţînică, az o da, mîne o lua. Acu s’a ’nmulţit lumea şi Turcii nu ne mai lasă. Plecam toamna di la munte, de-aici d’acasă; mai îera Ungureni de dincolo şi mergam cu oile acolo, cu toţii; mergam cîte trei-paliu clopoară (turme de câte o mie de oi), de oi la un loc; mergam cam pănă ’n dreptu Bucureştilor şî pe urmă tre-eam Dunărea pi la schile; puneam oile ’n pod şi treeam dincolo şi umblam pe câmp pe-acolo în ţara turească. Pâ-şunam de toamna până primăvara."81) (Cernădiia — Ion Dungan de 75 ani.)
După cât se vede din cele povestite de aceşti ţărani — foşti păstori odinioară- Dobrogea le era un ţinut bine cunoscut. Iernile dulci îi dispenşau de a aduna fâneţe, purlându-şi oile pe lângă bălţile Dunării, dar mai cu seamă pe la gurile ei, în deltă şi în insula Dranow, coprinsă între braţul Sf. Gheorghe şi lacul Razim. Până târziu, când delta Dunării a început să fie în unele părţi străbătută de canale pentru a premeni apa marilor lacuri — ajutându-se astfel desvoltarea pescăriilor—, până atunci încă toate oile Dobrogei, mijlocii şi sudice, precum şi o bună parte din c'obanii Bărăganului se scurgeau dela Sf. Dumitru în spre bălţile pe care le străbate mai cu seamă braţul Sf- Gheorghe.
Grindul Crasnicolului şi altele erau odinioară refugiul acestor ciobani, atunci când iarba lipsia în alte părţi, sau când apele veniau mari.
Transhumanţa aceasta se tăcea regulat în fiecare an. Ca pretutindeni şi aici drumul de mişcare al oierilor se coprindea între munţii ce pot fi locuiţi o parte a anului —adică când nu sunt acoperiţi cu zăpezi mari, ci au pe dânşii * 20
80) Ihidetn, voi. I. per.
81) Ibidem, voi. I, pg toritul la popoarele TUMUIii'
1.3.
20. A se ^edea încă Ov, Densusianu, -7’ws-VIII (Derembrie 1912).
369
păşune de vară, - şi câmpii cu caracter semi stepic, care se usucă tn timpul verei de căldura soarelui. Mişcările acestea, determinate de caracterul climei, de constituţiunea şi relieful solului şi al vegetaţiunii, se fac numai Intre câmpii cu o producţiune mai neroditoare şi mai săracă In apă decât regiunile vecine şi regiuni cu platouri înalte ee ating înălţimi care nu permit să mai crească copaci82;.
Acesta a fost şi cazul Dobrogei, care nu este decât o continuare a câmpiei muntene cu Bărăganul cu a cărui înfăţişare se şi aseamănă şi In care se adăpostiau numeroase turme, căci nu era cultivat şi locuit până In veacul al XIX, de oarece negoţul de cereale era ca şi neexistent până după pacea dela Adrianopol (1829). Asemenea regiuni acoperite cu iarbă nu puteau fi bune decât pentru o viaţă păstorească. Descrierea Dobrogei făcută de Boscovici ne-o Înfăţişează ca o- câmpie necultivatâ unde de-abia ici colo se vedea câte un petec de pământ semănat.83) O bună şi frumoasă descriere a pustiului dobrogean, cu stepele imense, cu erburile ce se usucă In bătaia vânturilor şi cu focurile care luau naştere din vreme In vreme pentru a preface întreaga câmpie într’un deşert plin de cenuşă şi ruine, ne-o dă doctorul C. Allard.84)
82)	Em. Martonae: La vis pastorale et la transhumancs dane Ies Karpathsa msridionales în Zu Friedrich Ratzels Gedăehtnias. Leipzig, 1904, pg. 238.
83)	Boscovieh, I. e. pg. 149: «Pendant tout le ehemin de eette journde noua ne trouvâmea pas un seul arbre, ni la moindre source; eepandant la campagne âtait riante, et l’herbe haute, forte et mel£e 4e fleurs; elle âtait si inculte qu’â peine trouvâmes nous un petit es-
5ace de terre labeurâe, nous ne vimes point non plus de tertres arti-eielles».
84)	Dr. C. Allard, La Bulgar*8 Orientale, Paris, 1864, pg. 29-31: «Din Martie In Noembrie turmele indigenilor triesu pe aceste platouri; cantitatea relativ minimă de nutret, necesară animalelor in timpul celor patru luni de iarnă, se strânge la sfârşitul Iui Iunie; locuitorii nu cosesc decât ceia ce au nevoie pentru hrănitul animalelor; restul fânulm se usueă pe loe şi către începutul lui August încep să izbucniască focuri grozave, care nu se sting decât eând nu mai au ce arde.
O lună după sosirea noastră în Dobrogea, într’o seară pe când poposeam le Kara-Keui, un mic sat tătăresc la interior, tot orizontul spre răsărit se lumină şi un fum gros şi negru se ridică de lângă malurile aprinse ale lacului Kara-Sou. Nimic nu poate să reprezinte aceste focuri, pa care trăsnetul, o scânteie de ciubuc, un foc de bivuac le
www.dacoramamca.io	*
270
O proprietate individuală, în ceiace priveşte pământul de cultură, aproape nu exista şi o supraveghere serioasă nu se făcea nici chiar asupra proprietăţii statului, fiecare putând să cultive orice pământ voia şi să- i ia roadele14). Aşa fiind, neapărat că păstoritul trebuia să fie •
• aprind într’o zi şi care dăinuesc luni, întinzându-se pe mai mult de patruzeci de leghe pătrate. Am văzut de asemeni focul aprins la începutul lunei August pe malurile Dunării, ajungând, o luna după aceia, pe coastele Constantei, arzând tot în drumul Iui. Intendenta franceza pierdu de asemenea într'o zi, trei sute de clăi de fân, preparat în stepe. Aspectul ţării se schimbă cu desăvârşire după incendiu ; locul descopere atunci pietrele tumulare, ruinele dela suprafaţa pământului, scheletele animalelor cu care e acoperit pământul în unele locuri şi deschide mii de drumuri fantastice, după cum vântul a împins flăcările în cutare direcţiune, Vegetaţiunea însă nu începe să se redeştepte şi covorul, care acopere pământul, trece prin toate nuanţele, dela negrul cel mai închis până la verdele cel mai gingaş. Se vede adesea în mijlocul stepelor urmele paşilor şi drumuri încrucişându-se în toate sen-zurile. Fiecare, după voia lui, îşi croieşte drumul său; în aceasta constă greutatea, în toate clipele, pentru călătorul care, prea încrezător în aducerea aminte a primei călătorii, crede că poate să se dispenseze de orientator într’o direcţiune pe care a mai făcut-o.
Mulţi dintre noi s’au rătăcit astfel între ItassQva şi Constanta. Relaţiile între micile centre de populatiune sunt aproape nule; astfel, drumuri adevărate, care să străbată tara nu sunt de loc. E greu de a descrie majestatea acestor câmpii pustii, a căror tumuli şi foarte rare sate nu vin să întrerupă monotonia grandioasă decât diu distante în distanţe. Singuri scaii, de o mărime gigantica şi tulpinele înalte ale marii angelica se ridică primăvara ca copăceii deasupra ierburilor.
Călătorul călare este adesea deşteptat din visarea pe care o trezeşte spectacolul deşertului, prin întâlnirea acestor plante, a căror vârfuri spinoase sau ombele îi biciuesc pe neaşteptate fa(a. Pretutindeni unde omul a trecut lăsând ruine în urma lui pe pământul Dohrogei, iarba acopere îndată ultimele rămăşiţe de locuinţe, care de-ahia trei de nivelul pământului şi care ar ramânea de cele mai multe ori neobservate, dacă marile tufe ale înaltei angelica n’ar apărea, ca santinele ale morţii, sa le descopere existeuţa. Mirosul greu şi pătrunzător al acestor plante parcă adaogă câte ceva mai tri.-t încă la amintirile pe care ele le deşteaptă. Fără petele negre, pe care le formează, din luna lui Iulie, pe pământ tulpinele lor uscate, s’ar putea crede, tra-versâud această imensă păşune, ca omul n’a lasat aici mai mnlt urme decât turmele care o străbat. Dar apropiindu-te de aceste puncte însemnate, nu întârzii să descoperi temeliile zidurilor, silozurile (gropile) în care se păstrează cerealele şi fântânile părăsite, de tare trebuie să --e teamă calatorii».
Pentru aceasta se poale vedea încă: Dr. Moritz lîusch. 1)ie Turkei Reisehandbnch fiir Rumelien, die vntere Donau. AnataHen. Si/rien, Dalii s-tina, Itliodus und Cypren. Tricst, 1870, pg. 274.
84) C. Allard, Mission midi cale dans ia Tartarie-Dobrontscha, Paris. ‘^857, pg. 7 : «La terre^^i^j^j^yyflţj^pe, pas meme au beylik
271
în floare odinioară, mai ales că după războaele dela începutul veacului al XIX Dobrogea devenise aproape un pustiu, nerămânând din foarte multe sate decât urmele lor, după cum am văzut din cele spuse mai înainte şi după cele ce arată marea hartă rusească.
Desvoltarea vieţii păstoreşti nu s’a cercetat nici pentru Bărăgan încă, ca să ne putem da seama de intensa viaţă păstorească ce s'a desvoltat în el şi cu care Dobrogea a stat intr’o strânsă legătură. O bună parte din satele Bărăganului, caracterizate printr’o regularitate a-mericană, spre deosebire de cele vechi cu o formă neregulată provin din aşezările stabile ale ciobanilor trecuţi la viaţa agrară* 85). Legăturile acestea dintre Dobrogea şi Bărăgan se văd dealmintrdi şi din câteva nume topice ca Vadul oilor la vărsarea Ialomiţei — pe unde se făcea trecerea lor în Dobrogea — sau Vadul cailor, lângă Călăraşi. Locuitori satelor Săcele, Săliştea, Vale, Tilişca, Galeş, Răşinari, Poiana, Rod şi altele din jud. Sibiu, veniau către sfârşitul toamnei în Dobro-
(domaines de fătat); tout le monde peut, â son gră, s’y ătablir et en tirer des produits.»
«.... câmpurile întregei Turcii, prin urmare şi ale Dobrogei, ne-flind pând acum proprietăţi ale particularilor, ca îutr'alte ţâri, ci toate numai ale Statului, fiindcă toată întinderea imperiului otoman e o moşie mare, al cărei proprietar este Sultanul, acolo, dacă nu stăpân de vite la Sf. Gheorghe, de fată cu zapciul ghiumurucciului (vameşului) îşi numără vitele şi, plătind acestuia pentru ele taxa cuvenită, îşi luă răvaşul că a plătit, apoi el putea cu vitele lui să umble pe toate câmpiile, dealurile şi văile, prin toate tufele şi pădurile, prin toată Dobrogea, o-prindu-se numai acolo unde vrea, şezând unde vrea, cât îi plăcea; nimeni nu avea să-l supere cu nimic, că el cn vitele lui e stăpân, având voia să umble pe unde vrea un an de zile, până iar la Sf. Gheorghe, pentru că şi a plătit birul Sultanului».
N. Bălăşescu, Românii din Turcia în Cărţile săteanului român, 1878, 30 (după Ov. Densusianu, Viaţa păstorească in poşeta noastră populară, Bucureşti, 1922, pg. 122).
85)	S. Mehedinţi, Bie rumunische steppe în Zu Ratzels Gedăchtniss pg. 254. Informatiuni incidentale ne dau numărul Ungurenilor şi Bârsanilor din câmpia Bărăganului. Astfel în jud. Ialomiţa erau 3GG Ungureni (Diouisiu Fotino, Istoria generală a Daciei, Bucureşti, 1859, voi. iV, pg. 1(33 La «Odaia Vizirului» din jud. Brăila, se adunau Bârsanii ce coborau cu oile din Ardea', împotriva cărora se luase hotărîrea de a nu li se permite ca numărul oilor să treacă de 70.000. (Fraţii Tunusli, Isteria Ţării Româneşti, Bucureşti 18G3, pg. 103.
www.dacoromamca.ro
/
272
gea pentru a erna acolo, iar odată cu venirea primăverii se întorceau din nou către locuinţele lor, rămânând unii dintrânşii pentru a strânge fânul necesar iernei viitoare. Autorul acestor informaţiuni adaugă că Secelenii, Siliştenii şi Poenarii trăiau de demult în Dobrogea86). Majoritatea s’au aşezat în plasa Hfirşova, Megidia şi Constanţa, şi mai puţin în spre Mangalia unde, după o mărturie autentică, «li-se îmbolnăvesc oile de carcian îa timpul verii. Cu toate acestea, aici fânul fiind abundent, revin iarna din celelalte arondismente cu oile lor»87) In judeţul Tulcea numărul lor este mult mai neînsemnat, iar cei cari s’au aşezat aci locuesc mai mult prin preajma Babadagului. Tot mocanilor se datoreşte înfiinţarea mănăstirii Cocoş din jud. Tulcea, al cărei ctitor e un oarecare Visarion.
La 1850 se socoteau mai mult de un milion de oi, care cutreerau Dobrogea întreagă, ţinutul Siilistrei şi al Varnei88). Aceşti oeri trebuiau să plătească următoarele
86)	I. Ipnescu, Voynge agricole dans la plaine de Dobi oudja pg. 116.
87)	Mocanii din Dobrogea în Gazeta Transilvaniei (1881) No. din 11 şi 12 Iulie.
88)	Skyzee von Bulgarien. Nach (leu Berichten de K. K. Consular-Agenten zur Rustschuk und Sofia, in Mitteilungeu aus deni Gebiete der Statistik, herausgegeben von der Direktion der administrativen Sta-tislik in K. K. Ilandels-Ministerium, Wien, III, Iahrgang, 4 Ilelt, 1854 Pg. 60.
... Ţutuienii sau Mărginenii se numesc locuitorii dela Sălişte, Răşinari, Poiana, etc. tot foşti mari economi de oi, cari cutreerau munţii şi câmpiile prin România, Basarabia, până spre Caucas.... In luna April 1911 îmi spuneau nişte Ţutuieni dela Rodu că oamenii lor ar avea în Crimeia la 200.000 oi,—alţii au ajuns în munţii Caucas.
(Mocanii şi Ţuţuienii, în Gazeta lransilvaniei, 1911, 22 Iulie).
... foarte mulţi Brăneni aveau pe timpurile cele vechi târle mari de oi, câte 5000—10000, aveau herghelii de câte 50—300 de cai şi sute de vaci. Oile le iernau in România, pe Bărăgan, în bălţile Dunărei şi în Dobrogea. Primăvara le aduceau in munţii Bucegilor.
(De-ale lui Moş Barbă-Albă, în Gazeta Transilvaniei, 1909, Ianuar 14 după Ov. Densusianu, Vtafa păstorească, pg. 119).
Cine nu cunoaşte pe aşa numiţii Mocani dela Săcele ? Cei dintâi economi de vite cari cutreerau odată cu târlele lor nemărginite România şi Bulgaria până în Balcani, Moldova şi Basarabia, ba chiar până Ia Don.
Ar. Densusianu, Calul fermecat, naraţiune din viata Secelenilor m Gazeta Transilvaniei,	l• c. pg. 120.
Turmele de oi ale Mocanilor din Săcele, Râşnov şi Bran iernează
273
dări: 1) un piastru de oaie, patentă consulului austriac, 2) taxa pentru a putea străbate ţara, dată mudirului, a-proape un piastru de oaie, 3) Chiria pământului de care aveau nevoe pentru hrana turmelor, care se plâtia mudirului, subaşei sau satului, — uneori la toţi trei, — sau antreprenorului care închiriase pământurile neocupate,
4)	beilicul sau zeciuiala oilor sale.
La 1830 plăteau numai 4 parale de cap de oaie şi una din cincisprezece89).
la baltă şi în Dobrogea, iar de primăvară—vin la munte, unde rămân pâua la Sf. Maria mare, când se reîntorc iarăşi la câmp pentru iernat.
(I. G. Babeş, Din plaiul Peleşului, Bucureşti, 1893, 59-60 (Ov. Den-susianu, l. c. p. 120). Ocupa{iunea de căpetenie a Românilor din Brejcu oste economia de vite. Ca şi Secelenii cutreeră Bretcanii cu turmele lor Moldova, Muntenia, Dobrogea şi până mai ieri alaltăieri şi Basarabia.
Nemo, La JBreţcu şi la Slănic, în Gazeta Transilvaniei, 1882, Iulie 25 (apud. Ov. Densusianu, l. c. 121).
Iohann Ilintz Das wandernde Siebenbiirgen (Eine statistische studie) herausgegeben von dm* Handels und Gewerbekammer in Kronstadt (1870) pg. (3: «Zunâchst auf der aussersten Linie der von den Karpa-then gebikleten Landesgrenze, soweit sie in Osten und Siiden unsei* llochland Siebenburgen von Rumănien trennt, lagert eine viehziicli-tende Bevolkerung, die man zu 2UO.OOO Seelen annelimen kann. Sie lăul’t iu ziemlich geschlossener Kette, angefangen von der Angrenzung au die Ibikovina im Nord o,-ten Siebenbnrgens herab und die sudiistliche spitze Siebenbiirgens herum, dann in gerader Linie fort bis beinahe an die Donau am Eiserntbor im Sudwe^ten des Laudes. Diese romă-nische Bevolkerung besitzt an den neun bis zehn Grenzpăssen ihre knoteupunkte, und belebt mit ibren Ileerden unsere Alpweiden, aus-gehend von ihnen grossen Siedlungen im Gebirge, die meistens aus verstreuten Gehiil'ten bestehen. Fur die Winterung fiihren sie die Heer-den auf den Zahlreichen Wegen untl Stegen in die Ebenen an der unteren Donau hernieder.»
89)	E. llitter, Briefe iiber Zustdnde... pg. 163: aViele Tausende von Schafen und ziegen kommen jahrlieh von Siebcnbiirgen und der militărgrenze heruber um hier zu weiden: fiir diese Erlaubniss wird 4 Bara oder 21/, Plennig prokopf gezahlt und das fiinfzigste Stuck Vieh »
Pentru păstoritul Românilor îa Dobrogea se pot vedea încă:Em. De Martonne op. cit., pg. 237;
F. Kanitz, La Bulgarie âanubienne, pg. 482: «Depuis des annees, la Dobroudja est un pays que Ies bergers nomades visitent periodique-ment, II y a encore vingt ans, d<=s mocani de la Transvlvanie venaient des Carpathes par la Yalachie potir hiverner dans la Dobroudja leurs brebis et leurs betes â cornes. Ils payaient au pacha de Toultcba. comnie droit de paturage 4 paras par tete de betail, et lui donnaient la cinquantiome pârtie de !em troupeaa.» C. Jirefek, Furstentum Bul-garien, pg. 186; O. Jii'eoek. Ocschichte der Bulgaren, pg. 12; N. Iorga, Geschichte des rumăntschen Volkes, 11, 394; N. Iorga, Ce reprezentăm noi
www.dacoromamca.ro
274
Unii dintre aceşti ciobani se vârau ca servitori pe la Turci, iar deseori se însurau cu fete de ale Românilor dobrogeni stabilindu-se astfel acolo şi devenind “raia*.
Câteodată unii din ei, intraţi slugi pe la bogătaşii turci, ajungeau să-şi piardă şi limba90) Unii dintr’ânşii nu vorbiau decât turceşte, făcându se a nu înţelege limba română, fiindcă Turcii nu-i priveau nici pe ei nici pe Bulgari cu ochi buni91).
De pe urma vieţii păstoreşti au rămas şi termeni în toponimie ca : căşla, mandra, Coiutnpunar (fântâna berbecului), Groapa ciobanului, etc92).
Prin 1867 îşi aveau aceşti ciobani târlele lor pe
I» Dobrogea, pg. 19-20; Ami Bone, Recueil ă’titineraires dans la Turquie d’Europe, Vienne, 1854, voi. I, pg. 136: «II y a assez des bergers». Cuvântul mocan, care se dă unora dintre ciobanii ardeleni este de origină maghiară: «Das Wort mocan ist magy. Ursprungs und bedeutet «baueriscb» «tolpelhaft». «—G. Weigand in Vierter Iahresbcricht (1897)
pg. 286.
90)	G. Popa-Lisseanu, încercare de Monografie asupra cetăţii Drăs-torul-Silistra, Bucureşti (1913), pg. 55, nota 2.
91)	C. Allard, Mission medicale, pg. 64.
92)	Pentru căşla vezi: Fr. Miklosich, Die tiirkische Elemente in den Sudost und ostcuropăische Sprachen, I, pg. 97 (Keşla, Keşlak— Winter-quartier ; Kaserue ; llerman-Vâmbery, Das Turkenvolk in seinen ethno-logischen und ethnographischen Besiehungen, pg. 193: « Winterwohnung» ; H. Tiktin, Rumănisches-deutsches Worterbuch, I, 305; N. Iorga, Gesch d. rum. Volkes, II, 180.
Pentru mandra: Fr. Miklosich, Die tiirkische Elemente, II, pg. 20: «mandra=Ilurde, bulg. mandra—Schafstall, şerb. mandra=Sennerei; C. Jire^ek, Das Furst. Bulgarien, pg. 188: «Gross ist die Mannigtaltigkeit der Ausdrucke fur die llirtenhutte: Koliba, Koşarc. dann die von .Şar bis in die Dobrudja bekannte mandra ■ ■ Den oberhirtcn oder Kâser-rnacher heisst man mandradjija (anch. rom. niandrajiu). Das Wintqr-quartier der Ileerde wird in der Ilegel mit einem tnrkisch Ausdruck kpşla genannt.’D Termenul există şi la Aromâni. N. Iorga, Qesch d. mm Volkes, I, 117: «Die thessalischen Wlachen schickten ebenso ilire Her-den wâhreud des Sommers in die bulgarisohen I3erge und bis heute ha-ben die am Ilirtenlebeu festhaltenden Makedowlachen einen Winter und einen Somnncr-aufeuthalt, im Flachlande dic gemietete Mandra, und die in den Tălern des hoben Gebirgs kammes, dio bis ihnen dic «rumănischen Berge» munţilc armmeşti heissen : hieher komrnen sie mit dem Monate Mai, wenn die Felder sonnverbrannt «herf» zu wer-den beginnen»
O localitate Kara-Mandra se allă şi în Bu'garia. (G. Weigand. Alte Ortsnamen rumănischen Ursprungs im Innern Bulyuriens, in lahres-bcricht, XIII, pg. 53).
V
www.dacaromanica.ro
275
terasele de pe malul Dunării dela Turkoaia şi pe platourile dela nord de Allah:bair.83)
Dezvoltarea agriculturii, care a adus restrângerea întinderii pământului, noile aşezări ale Cerchezilor şi Tătarilor ce şi-au întins stăpânirea asupra câmpiilor pline de ierburi şi care ameninţau, prin felul de a fi a acestor două populaţiuni, siguranţa turmelor, creşterea dărilor pentru psşunat şi noile impozite, necunoscute până acum pficinuiră o grabnică decădere a vieţii păstoreşti. Numai în doi 'ani numărul oilor din districtele Tulcea, lsaccea, Bah.idag şi Macin scăzu dela 50.000 la 10.000. Cu a-ceasta decăzură şi o mulţime de negustori greci şi bulgari, cari se ocupau cu comerţul caşului şi al brânzei, a-ducând astfel o scădere şimţ’toare şi în venitul Statului. Decăderea păstorilului a avut ca consecinţă aşezarea a-■■estor „Ungureni* prin sale alături de „Cojani", ţărani agricultori din judeţele Ialomiţa, Buzău, Brăila, etc. mai ' u seamă deaiungul Dunării dela Macin şi până la Megi-dia şi Cernavodă, paralel cu vechile aşezări româneşti de pe m viul drept al Dunării, • apoi deaiungul drumului do fier Cernavodă Constanţa, amestecaţi cu alte naţiuni până aproape de vechiul hotar al Bulgariei şi, în fine, iu preajma Mangaliei, unde au în stăpânirea lor cel mai productiv pământ al Dobrogei, numărându-se printre dânşii mari propiietari ce posedă, unii, până la câteva mii de hectare.
După Io- bl lor de origină s’ar afla grupaţi cam in felul următor: Casimcea (Săceleni), Corugea (d,n ţara Oltului), Răhman (săceleni, mocani veniţi de demult şi trăind alături de cojani (Calfa şi Canat Calfa fdin ţara Oltului), Ramazanchioi (din ţara O tului), Hagi Omar (lin ţara Oltului), Doerani (din ţara Oltului), Făgăraşul nou (din partea Făgăraşului), Aigâr Ahmet (mocani de amestecătură), Aiorman (mocani de amestecătură şi puţini bănăţeni), Cârjelari (mocani de amestecătură), Urum-bei (mocani de amestecătură), Coium- Punar (cei mai mulţi săceleni). Amestecaţi cu Cojani si Bulgari, ardelenii
i)3) K. F. Pelers, Grundlinien sur Geographie unii Geologie der Do-broudscha, pg. 52.
www.dacoromamca.ro
276
se găsesc tn jud. Constanţa tn Bâmnicu, Mahomeicea, Cuciucchioi, Caceamac, Siriu Tortoman, Băltăgeşti, Sa-rai, Cartai, Carol /, Caramurat (cu Nemţi) Taşpu-nar, etc.
Urluia din apropiere de Adam-Klissi este un sat curat mocănesc- Bănăţeni se întâlnesc In Mulclova, Ara-bagi, şi Velichioi. Spre Mare numărul lor se micşorează din ce In ce. In mic număr, dispăruţi aproape tn massa populaţiunii conlocuitoare, se regăsesc presăraţi încă tn-tr’o mulţime de sate din Dobrogea ca In Ortachioi, Ba-labancea, Ac-Punar, (M. Vodă), Enisală, Calica, Sari-nasuf până la ambele Dunaveţe, unde am întâlnit ardeleni din Tilişca şi alte sate din mărginimea Ardealului. In unele sate, aşezându-se tn mijlocul unei compacte popu-laţiuni străine şi fiind tntr’un număr mic, au ajuns să fie desnaţionalizaţi, numai amintindu-şi decât doară că părinţii lor erau „austreni* şi deosebindu-se încă prin câte un nume de familie ca Moroianu, Trandafir, Oprea, Cioacă, ca în satul Frecâţei din jud. Tulcea. Pe lângă locuitorii satelor de origină ardeleană, populaţiunea orăşenească a negustorilor şi industriaşilor are de asemenea un bun numflr de ardeleni94).
Românii băştinaşi dobrogeni, veniţi mare parte din ci cu mult mai Innainte, se aflau dealungul întregului mal dunărean, dela guri şi până la Silistra, urmând ca număr imediat după Turci, cari locuiau pe marginea Mării, iar Intre Turci şi Români se gâsiau Tătarii In mijlocul Dobrogei95). Numărul lor se ridica la cifra de 33000 de suflete, repartizaţi astfel, după satele şi districUle Dobrogei:
04) Ap. D. Culea, Românii ardeleni în Dobrogea in Tribuna din 20 şi 21 Ianuarie 1912.
95) I. Ionescii, Voyage agricole, pg. 82.
www.dacoromanica.ro
277
Tablou sinoptic al statisticei locuitorilor Valahi, cari locuesc în Dobrogea.
2 X
Numele
Cazatei
91 Tulcea iii Isaccea 18| Măein Ilârşova 71 Baba
Chiustenge
Mangalia
Balcic
Bazargic
Numele
Cazatei
Tulcea
Isaccea
Măcin
Ilârşova
Baba
Silistra
Chiust.
O AMEITI
71310 6,! 360 676 561
x
JS
134914601580 580 1014 962
377, 556 667 838 581 845
664 694 1 4092096 815, 838 136811602 217 226 303| 120
«2 S
421
139
196
256
222
178
225
301
364 355 303 368 120| 95
1460347286789 8367| l tiOU 1744
Satele pe care Ic locuiau de-alungul Dunării, se află însemnate pe harta etnografică, alipită la lucrarea citată mai sus.
Locuite numai de Români erau următoarele .* fiasova, Cochirleni, Cuciuc-Seimeni, Buiuc-Seimeni, Topalo, Va-roş, Qroapa-Ciobanului, Gârliciu, Dăeni, Ostrov, leni-sala, Visterul, Cinele, Picineaga Ţurcoaia, Bcdje, Za-bil, Sabangia, Sarighiol, Agighiol, Nalbant, Meklanchioi, Niculiţel, Somova, Parcheş, Rakel, Pisica, Luncaviţa, Văcăreai, Garvăn, Jijila, *)
Amestecaţi cu alte naţionalităţi se aflau in următoarele : Periclia (jum. Români, jum. Turci), Turc-B,ânmic (jum. Români, jum. Turci), Urumbei (două părţi Turci, una Români), Paşa-Câşla (jum. Români, jum. Bulgari), Baba (o parte Bulgari, una Români şi una Turci), Kaf-sanlar (jum. Români, jum. Turci), Ortachioi (jum Români, jum. Turci), Balabancea (o parte Români şi trei părţi Turci), Teresinik (jum. Români jum. Turci), Calica (jum. Români, jum. Ruşi), Celic (jum. Români, jum. Turu), Greci /jum. Români, jum. Turci), Măcin (două treimi Turci, una Români), Taiţa (trei pârti Ruşi, una Români), Teliţa (două părţi Ru i, una Români), Frecăţei (jum Români,
, •) Ortografia numelor s(a păstrat aci ca ’n original.
www.dacaromanica.ro
278
jum. Turci), Tulcea (două părţi Bulgari, una Români şi una Turci), Câşla (jum Români, jum. Turci), Isaccea (o treime Bulgari, una Români şi una Turci), Zatoka (jum. Bulgari, jum. Români). Iu Niculiţel se ţinea, în fiecare an la 2 Maiu, un bâlciu unde veniau oameni de prin împrejurimi, când se scotea şi apă dintr’un puţ, căruia i so a-tribuia şi calităţi terapeutice.
La 1850, o bună parte din satele, pe care harta rusească ni le arată ca pustii, nu se '•populaseră încă, de oarece I. Ionescu le înseamnă ca neexistente.
Unele din ele ca Satu-Nou, Crucea, Roşeşti, Fântâna Nedelii, Stâncile, Eăsăneşti, arată că fuseseră locuite de , o populaţiune Românească.
Lista coprinde 65 de sate „care nu mai existau“ şi care erau urmă toacele: Prislava, Beştepea turcă, Beş-tepea valahă (Mahmudia), Dunavăţ, Tort-Karaboni (c. m pe unde se află astăzi Săraturile mari lângă Sarinasuf), Sarinasuf, Karaibil, Amofalki (între Caraibii şi Calica), Micomanti (la coada lacului lângă care se află satul Calica de astăzi), Ciardac (lângă mănăstirea Cocoş), Satu-Nou (intre Balabancea şi satul Tai ţa), Igliţa, Souiakli (la sud de Turcoaia), Cernichioi (lângă Souiaki), Crucea , (pe malul Dunării lângă Cernichioi), Fântâna- Nedelii (la nord de Tatar-Pecineaga), Mangina (la apus de AcpunarJ, Roşeşti (pe malul Dunării, la nord de Tatar-Pecineaga), Kaludujca (la nord de Gârliţa), Rumbeca (la nord-est de Az klar), Melodiţa (între Rahman şi Gârliţa), Gaidar (la sud de Gârliţa), Caracla (între Karapellal şi Saraine), Kanoski (Ia râsânt de Hârşova), Cechirche (la nord <it satul Topalu), Topolog (între Aziclar şi Pecineaga), Curtai (la apus de Terzichioi), Dulgher (între Karapel&l şi A>ec-rncleea), Caciamac (între Ttkeli şi Gui-dar), Cadicâşla (la răsărit de Hârşova), Fental (între Satischioi şi Capugi), Stragea, (între Topalu şi Terziehioi), Zaval (la răsărit de Gârliţa), Cucilbaş (la răsărit de Gârliţa), Frlessik (între Tekeh şi Capugi), Ciauş-chioi (la apusul patului Alifakî), Cirini (la nord de Capugi), Stâncele (la nord de Aleme-cea), Batakli (la sud de Cas'smcea), Usubei (la nord do Ceatal-Orman), Visteri (între Ghelengic şi Chereşie)', Ha-
www.dacaromamca.ro
279
săneşti (Ia sud de Topalo),, Calichioi (la nord de Boaz-gic), Taşpunar (la răsărit de Cuciuc-Seimeni), Tortoman (la est de Buiuc-Seimeni), Mongol (la sud de Cuciuk-Sei-meni), Berdari (la sud de Mongol), Cilibichioi (la est de Berdari), Kusteli (la sud-est de Docuzol). Karatai (la nord-est de Docuzol), Karasu, Ali-Bey, Caradurat, Aloant, Ghianr Amsal, Turc-Amsal, lvirnes, Peştera, Acargeă, Dautlar (se aflau toate la sud de valea Carasu), Cacea-macul mare, Caceamacul mic (la nord de Cobadinj, Ca-Jcal (la sud de valea Carasu), Drandalar (ia apus de A-nadolchioi), Ueun Amet (la sud de lacurile văii Carasu).
Am văzut că elementul românesc locuia compact a-proape numai pe malul Dunării. In altă parte I. Ionescu ne spune, că existau 71 de sate locuite numai de Români, „dela Mare li Dunăre şi pe malul ei până la Silistra, nu-mărându-se 3656 familii cu -4603 bărbaţi, 4728 fVrnei, 6789 băeţi, 8637 fete, 1800 juni ficiori, 1744 fele mari, cu o avere în vite, miere şi oloi ce se poate estima la 15 milioane 410 mii şi cinci sute lei*. Această populaţiune, adaugă autorul, este adunată din Basarabia, Moldova, Bucovina, Banat şi mai ales din Ţara-Românească. Ca stare materială se prezentau bine, ntplătind atâtea dări cât răspundeau cej din Ţara-Românească şi nefiind datori cu boilicul decât atunci când se făcea recolta. Din punct de vedere cultural sunt înapoiaţi, totuşi doritori de lumina, căci însuşi autorul, „în câteva sale a găsit dascăli pe cari ei îi ţin pe cheltuiala lor“. Este cutare sat care a umblat şi nu s’a lăsat, până n’a furat din Ţara-Românească un biet dascăl, pe care-1 ţin Românii în sânul lor. mai bine de cum n’ar fi în sânul lui Avram“.
Lucru demn de remarcat este că autorul s’a putut înţelege româneşte cu Turcii şi Tătarii In biserică, chiar acolo unde sunt Bulgari, popii cânta şi citesc româneşte. In Silistra se cântă româneşte în biserica grecească, iar în şcoală „dascălul, care este bulgar, învaţă pe tineri în
l.mba românească, ca una ce este înţeleasă de toţi“. Românii aveau şi două mănăstiri: cea dela Amcerca şi cea dela Cocoş, care dă cârmuirii 7000 Ici pe an, ce reprezintă o exploatare agricolă de mai bine de 100.000 de lei.
www.dacoromanica.ro
280
Ca proporţie „Românii număraţi într’o seamă cu Turcii, figurează mai mult de jumătate. Alăturea cu 15 mii şi mai bine de familii, de toate celelalte neamuri la olaltă, llo-mânii dimpreună cu Turcii, se socotesc peste 15 mii şi. mai bine de familii".96)
Aşa fiind, se vede foarte bine de ce în manuscriptul găsit de d-1 Iorga la biserica din satul Azaclău, din faţa Galaţilor şi intitulat „Condică de milostenii, cu ajutorul Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, amin; 1859, 16 August“—, printre numele tuturor acelora cari au contribuit la ridicarea bisericei dela Alibechioi, se găsesc şi numele a foarte mulţi Români ce locuiau în sate dobrogene destul de îndepărtate de malul Dunării, ceeace face ca să se poată «avta oarecum o idee despre caracterul naţional al locuitorilor acestor sate care, prin singurul fapt că ele contribuie la zidirea unei biserici româneşti arată, sau ca ţăranii, păstori şi pescari, aparţin naţiei, sau că trâesc într’un grup de majoritate românească, ale cărei dispoziţii trebue să le împărtăşească".97)
Lejean dă, după I. lones 'U, cifra de 33.000 de Români98).
In 1864 se găsesc grupaţi de-alungul' Dunării, locuind în sate care se aseamănă toate între ele, întocmite ca şi cele tătăreşti sau bulgare, având cumun cu acestea aspectul destul de mizerabil. Locuinţele erau zidde d>n pământ acoperite cu paie, cu trestie sau cu pământ şi aveau un mic cerdac înnainte. Interiorul era format din trei despărţâminte: sala sau „tinda", servind şi ca bucătărie şi având un horn mare, deschis mult în afară şi din care porneşte soba odăii de locuit, pe care horn Allard il socoteşte ca a doua despărţitură a casei şi, în fine, odaia de locuit. Mobilierul dinnâtru e ca şi în casele turceşti. Ferestrele sunt astupate cu hârtie, sticla fiind aproape necunoscută. In casele bulgare şi ruseşti
96)	I. Ionescu, Românii din Dobrogea în România Literară (No. 2 din 8 Ianuarie 1855),
97)	N. Iorga, Cele trei Dobrogi pe care le-am găsit în Analele Do-brogei (III, pg. 32); Bulletin de l’institut pour V6tu.de de VEurope sud-orientale, II (10-12 pg. 238) 1915.
98)	Lejeari, Ethnographie der europăischen Turkei, pg. 19.
I
H
www.dacoromanica.ro
281
se găsesc atârnate pe păreţi „tablouri ruseşti1*. Toată zestrea tinerelor fete este expusă în această odaie. Ţesăturile se disting prin varietatea culorilor. Numai în satele româneşti de pe malul Dunării se găsesc bordee ce au înaintea lor un fel de vestibul înclinat în jos şi prin care se intră în interiorul locuinţei, care e luminată de o singură fereastră ce se află in fund. Casele sunt aşezate fără de nici o ordine").
Ocupaţiunea locuitorilor de pe malul Dunării era mai ales pescăria.
După Allard, malul Dunării era populat de Români numai dela satul Seimeni în jos, iar spre nord până la Tulcea era pustiu99 100). Localităţ le cu populaţiune românească erau: Cernavodă, Raşova, Merland, (în care se aflau şi Bulgari), Ostrov, Silistra, *ou nous y vîmes beaucoup de femmes valaques et bulgares, vetuea' de leur graeieux costumes nationaux»; Tulcea cu un bun număr de familii româneşti101), Jenichioi, pe malul Dunării sub Raşova, Cuciuk-Seimeni la nord de Rasova cam 21 km., Buiuk-Seimeni 26 km. la nord de Rasova102).
Pentru partea nordică a Dobrogei, sigure şi clare inform aţiuni asupra Românilor ne dă Peters, câţiva ani mai târziu. Intre cele două cifre asupra numărului lor — de 33.000 la Lejean şi de 120000 la Viscovich — Peters se hotărăşte pentru cca dintâi ca fiind cea adevărată. După ce ne spune câ prezenţa lor în Dobrogea e datorită curentului de emigraţiune din Principate — fără a fixa vreo dată în această privinţă — ni-i arată locuind 4- 5000 în jurul Tulcei prin satele limitrofe, apoi în Macin vre-o 1000 suflete, Mahmudia şi Isuccea. In satul Greci se găseau între 300 - 400 după cum şi în marile sate — die grosseu Dorfer — Nuk uliţei, Topalo, mai mult mocani stabili, şi Rasova care avea numai Români. Alte sate locuite exclusiv, sau având ca majoritate o populaţiune ro mânească — începând dela răsărit la apus — erau ur-
99)	G. Allard, La Bulgarie orientale, pg. 10S-1I0
100)	Ibidem l. c., pg. 114.
101)	G. Allard, Missionmwejjcwlfr _ p_g._ _1jLi_4_.
102)	Ibidem, pg. 8.
www.c
ica.ro
i
282
măfoarele: Saranus (Sarinasuf, jud. Tulcea) cu 20 familii Români şi 70 Tătari, Caraibii, Sarighiol, Agi-ghiol193), Calica (locuind şi Ruşi) Sobangia (numai Români), Catalui, Nalbant, Câşla, Somova, Parcheş (cu Ruşi ortodoxi) Rachel, Luncaviţa, Zufirka şi Taita (cu Ruşi) în faţa Galaţilor, Văcăreni* 104), Garbma (Garvân) şi Jijila. La sud de Măcin: Tarcoaia, Satu-nou, care înainte de războiul din 1854 era aşezat cu o milă germană mai la nord, şi Pecineaga.
Amestecaţi cu mocani înstăriţi, băştinaşi ansăssige şi cu Bulgari, Moldovenii, cum îi numeşte Pe'ers pe Români, locuiau în marele sat Dăeni — mai mult mocani stabili, — Coiumpunar, (Fântâna Berbecului) Igrumat, Cemşiler, Araklar şi altele.
In regiunea Hârşovei trăiau într’un număr mai mic; mai numeroşi se găsicu în satele dinprejurul Raşovei dintre care Cochirleni şi OhlaMoi (satul Vlahilor erau pe deantregul româneşti. Amestecaţi cu Tătarii şi Bulgarii se mai găsiau în Mahmudkioi (sud-vest dc Megidia), unde tormau majoritatea, precum şi în Adamlclissi şi liispimlar. Mănăstirea Cocoş, având 30 de călugări şi tot pe atâţia lucrători ca şi cea dela Cilsc lângă Teliţa, se afla tot într’o stăpânire românească.105)
Amestecaţi cu Bulgari, se găsiau în cele două sate din districtul Babadagului: Kamber şi Satu-Nott.
103; Lângă acest sat se afla un deal, al cărui vârf principal se numia Djaln cu curtina, care arată deci o continuitate mai îndepărtată a acestui element. Deşi cuvântul se găseşte şi în limba bulgară ca un împrumut romanic (Şt. Romansky, Lehnmorter lateinischen Ursprnngs im Btilgarischen in Iahresbericht fur rum. Spra^he, XV, pg. 114 (vezi şi rectificările şi adaosurile lui Jiredek în Arcliiv fiir slavische Pliilolo-Qie, XXXI (1909) pg. 449-452), numele este dat de Români, căci Pe-teis adaogă: nUnter diesenGruppen besitzt das Gebirge von Adschi-gjol die besten wickelten Umrise. Sein IJanptgipfel der mir (rmnănisch) l)jalu cu curună (Kronenberg) genannt wurde ist i'dier 100 klafter hocb, fălit gegen Norden ab».
104)	Un sat cu asemenea nume, având o terminaliune în el şi nu în e« se află şi în Dulgaria. Etimologia e sigur românească. G.Wei-gand, Alte ortsnamen rnmanisclien Ursprnngs im Innern Bvlgnricn in la-hresbericlit (XIII pg. 40).
105)	Dunărea de jos, (1009; No. 8 pg. 22; asat vechiu şi curat românesc,); No. 9 pg. 23 «Buliga, Cocargea» sate româneşti
www.dacoramamca.io
,283
Mocani trecuţi de la nomadism la viaţa de plugari întâlneşte Peters în Varoş, unde unul dintre fruntaşi, ZirJca (Ţârcâ) tadeplinia funcţiunea unui agent consular austriac; deasemenea mocani se mai găsiau în Gârliţa şi Groapa Ciobanului,106)	'
Informaţiuni posterioare lui Peters ne dau cifre asupra populaţiunii româneşti, care variază între 35-40.000.107)
Afurmalfunea lui A llard deşpre populaţiunea românească dela Silistra este întărită şi clarificată, din fericire, foarte amănunţit p ntru acest oraş şi pentru satele învecinate, Olţina, Câşla, Beilic, Ostrov şi Bugeac, de către sta tisticele foarte amănunţite, întocmite pentru trebuinţe „de ordine practica* şf rămase dela Costache Petrescu, unul din cei mai inimoşi şi mai harnici învăţători dela şcoala
106)	K. F. Pelers, I c., pg. 52.
107)	C. Sax, Geographisch-ethnograpisdie Skizse von Bulgărim (Das Donau-Wilajet) ia Mittheilungen der K. K. geographischen Gesellscliaft, Wien, Bd. XII (1869) pg. 449-482 (nene Folge 2 Bd; (35-40000 Români «orlodox-cnstlich».
F ranz Brada^ka, Die Slmven in der Tu-rkei (Petermann's Mittei-lungen 1860) pg. 448: Die Rumanen haben fast das ganze rechte Ufer, dur unteren Donau von Dunavec nahe der Miindung der sudlichen Donau-Armes bis nahe an Silistra besetztman zăhlt iu iler Dobrucea an 33.000 Rumanen; nach K. F. Pelers wâren ihrer indess nur 25.000 Welche zahi er auch fur die Bulgaren der Dobruca anfiihrt (oester-reichische Revue 1806 Hel't 12 S. 232). Ausserdem haben die sich im innern Iiulgariens bei Vraca und die Iskra augesiedelţ und mdgen daselbst ungefiihr 40.000 Seelen stark sein so dass man die Zahlaller Rumanen anf bulgarischen Territorium mit etvva 70.0J0 annehmen lcann».
pg. 454 . , . vorbind despre Dobrogea zice . . . «dona die Mehr-zalil der Bevolkerung bildon hier, die TurkiSchen-Nogaier, deren Io-nesco etwa 33.000 zăhlt, und die Rumanen,
G. Jirenek, Geschichte der Bulgaren pg. 576, dă cifra de 15.-512 ceiace credem că e puţin faţă de informaţiunile despre care am amintit — Colonia dela Vidin numără 14.690 în 14 sate. Pentru întreg vi-, laetnl Dunării era numărul de 30,702.
In timpul războiului ruso-româno-tiirc numărul lor, după unele statistice,, ar fi fost, împreună cu acel al Ţiganilor, de 35.000. E. G. Ravenstein, The populations of Rusia and Tnrkey, in Journal of the statisticul Society of Londou voi. 40 (1S77).
E. Doltain, La Tnrqnie d'Enrope d’apres le trăite de Berlin in Revue de Geograpliie 1878 August pg. 122.
www.dacoromanica.ro
284
românească din Silistra. Statistica coprinde populaţiunea românească dintre anii 1870-1874. Ea însemnează numărul de familii, numărul de suflete, arătând amănunţit bărbaţii, femeile, tinerii, fetele, băeţii, fetiţele, bătrâuii şi bătrânele. Pe lângă acestea, reproducerea numelor proprii arată că In aceste localităţi era un element neaoş românesc, care desigur că avea înainte un îndepărtat trecut, formând populaţiunea de „ Oicieni*, cum îşi spun Românii stabiliţi din vechime pe malul Dunării, spre a se deosebi de Cojeni şi de Mocani, adică de Românii veniţi in urmă, din judeţele de peste Dunăre şi de peste munţi*. Următorul tablou rezumativ din cele şase localităţi, ne a-rată populaţiunea românească din preajma anului 1870 : 1*8)'
u o o o	LOCALITATEA	_ 1 1	4 ca	’S B y ta	Tineri j	0} "o ta	C ne ca	fl» ta	’c *«e Im ■n CQ	4> a 'te u m	m H O H
1	Silistra (1870)	249	201	178	95	! u	152	131	8, 28		837
2	Oltina (1873)	170	167	157	40	34	185	169	13	14	779
3	Câşla (1873)	29	28	27	6	8	29	25	2 2		127
4	Beilic (1873)	127	125	124	31	36	41	80	H	11| 459	
5	Ostrov (1874;	294	263	280	119	93	270	268	14	231330	
6	Bugeac (1874)	53	53	54	21	23	46	29	4'		230
		922	"83?	820	312j 238| 723			702	o2	783762	
Asupra vechimei lor nu ni se spune nimic. Picot crede că în J)obrogea ei par a avea o vechime mai mare decât cei din Bulgaria şi Serbia şi că puternice contingente de pe malul românesc s'au adăogat în timpurile din urmă.* 109) Roesler Ii consideră ca un element asemănător „Daco Românilor* şi ne dă cifra de 83.000 după Lejean.110)
Toate aceste cifre se învârtesc In jurul numărului de 35 40.000 de suflete, căci toate pleacă dela lucrările Iui I. Ionescu şi Lejean.
■108) Ion N. Roman, Pagini din istoria culturii româneşti în Do-brogea înainte de 1877 !n Analele Dobrogii (1920) pg. 387—392.
109)	E. Picot, Le Bonmaine dela Macidoine, Paris (Ernest-Lerous) 1875 pg. 7.
110)	r.	40°-
285
Statistica lui Bieloserkovici, guvernator al Dobrogei în timpul ocupaţiunei ruseşti, arată cifra de 5.542 familii de Români pentru districtele Tulcea, Măcin, Hârşova, Ba-badag, Kiustengea, Megidia, Sulina, care împreună cu Mangalia, Cernavoda, şi alte liste—ce nu sunt coprinse în a-ceastă statistică—alcătuiau Sangiacatul Tulcei. După aceiaşi statistică, în oraşul Tulcea erau 417 famili, în districtul Tulcei 1522 familii, distr. Măcin 1399, distr. Babadag 424, Sulina 211.111)
Relaţiunile date de baron d’Hogguer în 1879, din care se vede că numărul Românilor se ridica la 18159 formând 28.9% din populaţiunea judeţului Tulcea nu par să fie adevărate.112)
In 1878 Măcinul avea 324 familii româneşti sau 1436 suflete.
După darea de seamă a judeţului Tulcea pe anul 1878, Românii erau în număr de 490 lamilii în pl. Babadag, 1389 în pl. Tulcea, 1867 în pl. Măcin, 163 în pl. Sulina, în oraşul Mahmudia 39 şi în Isaccea 134. Din cele 3000 familii ale oraşului Tulcea, 600 erau româneşti.113)
Statistica din 1879 dă cifra de 4182 familii româneşti pentru jud. Tulcea. Un bun număr de familii româneşti, s’au aşezat după 1877 în Dobrogea. Pentru jud. Tulcea, se ajunge, în mod aproximativ, să se stabilească câţi din locuitori sunt dobrogeni vechi şi câţi au venit aici după anexare. Tabloul e următorul: pl. Babadag 887 dobrogeni vechi, 1152 noi; pl. Măcin 3056 vechi, 1152 noi; pl. Sulina 381 vechi, 238 noi; pl. Tulcea 2412 vechi, 332 noi; oraşul Tulcea 429 vechi şi 672 noi. Totalul ar fi deci 7165 băştinaşi şi 3946 noi.114)
Despre preponderanţa elementului românesc, cel puţin pentru partea nordică a judeţului Tulcea, vorbesc şi numele primarilor pe cari stăpânirea românească i-a găsit
111)	Luca Ionescu, Darea de seamă a judeţului Tulcea pe 1904 pg. 26—29.
112)	Ibidem pg. 32; După altă informatiune numărul Românilor din Dobrogea atingea cifra de 31.177 Tribuna poporului (Arad) 1897, Maiu 25.
113)	Luca Ionescu, l.c. pg. 34.
114)	Ibidem pg. 36.
www.dacoramamca.ro	7
In unele din comunele acestei regiuni: Prislava, Ioan Ca-sian; Beştepe, Ignat Vasile; Calica, Izidor Andronic; Sa-righiol, Ion Dumitru ; Agighiol, Gheorghe Raţă; Sabangia, Vasile Lupu; Cataloi, Iacob Casian; Nicoliţel, Mihalciu Zipa; Parcheş, Ion Dumitru ; Somova, Gheorghe Grecu; Cfişla, Zaharia Grigoraş.115)
O dare de seamă, alcătuită din acest punct de vedere'pentru jud. Constanţa n’avem, aşa că nu putem da informaţiuni aşa de precise ca şi pentru judeţul Tulcea.
In 1882 se aflau Românii în număr de 34840 în jud. Tulcea şi 14884 în jud. Constanţa.116)
Felul cum sunt reprezentaţi ei pe intervalul 1880-1902, In jud. Constanţa, se poale vedea din tabloul următor.117)
		1880	1890	1900	1902	
	Plasa Constanta	317	'3.231	9.004	10.866	
	» Hârşova	5.953	16.743	22.409	23.726	
	» Mangalia	35	1.521	8.370	9.888	
	» Medgidia	2.708	8.905	17.771	18.660	
	» Silistra-nouă	6.238	9.429	47.238	16.997	
	Total . .	15.251	39.829	74.792	80.137	
Aceiaşi dare de seamă ne înfăţişează şi numărul lor amănunţit pe sate şi oraşe pentru anul în curs.
După cum se vede din tabloul reprodus mai sus, numărul lor creşte deci foarte repede, aşa că citra de 40499 pe care o găsim ca totalul tuturor Românilor, se ridică In 1900 la aceia de 125.035.118)
In 1905, jud. Constanţa coprindea 93.806, iar jud. Tulcea 51.422 de Români. De aci vedem că inundarea cu element românesc a jud. Constanţa s’a făcut mai repede şi mai îmbelşugat decât în jud. Tulcea. In mare număr s’au aşezat mai cu seamă în jud. Constanţa, Români
115. Ibidem pg. 43.
116)	I. A. Nazarettean, Notiţe istorice şi geografice asupra provinciei Dobrogea Tulcea (1882) pg. 27.
117)	Scarlat C. Vârnav, Situafiunea judeţului Constanţa la începutul anului 1903, Const n(a (1004) pg. 24—25.
118)	M. lonescu Dobrogea în pragul veacului XIX pg. 905.
www.dacoromanica.ro
*87
transilvăneni, după cum am văzut şi mai sus şi in deosebi la 1882, după ce s’a pus In aplicare legea rurală de vânzare a pământului dobrogean.
Numărul transilvănenilor era de 25.000 pentru toată Dobrogea, faţă de cei băştinaşi şi cei veniţi din ţară, cari după d-1 Pariano, se ridica în intervalul dela 1879-1880 la 51.951.119)
Cei veniţi din „Ţarâ“ se numesc Cojani, în jud. Constanţa mai cu seamă, şi provin din diferite părţi. Aşa în Hairanchioi ei sunt din judeţele Teleorman, Viaşca, Ilfov, Olt, Argeş şi Muscel, trăind alături cu Transilvănenii120), iar in Pasarlia, locuitorii provin din satele Grădiştea şi Niculeşti jud. Râmnicu-Sărat, şi unii din jud. Brăila, ca şi In Ghelengic, unde alături de colonişti din cele două judeţe de mai sus, se găsesc şi mocani ardeleni, precum şi în Şeremet, Cavargic şi Ester.121)
Malul Dunării din nordul judeţului Tulcea e populat mai mult cu Moldoveni, nume sub care sunt cunoscuţi Românii din acest judeţ, de către toate naţiunile conlocuitoare, proveniţi din Basarabia, ca în comuna Nalbant, unde locuitorii provin din satele basarabene Albota şi Mu-saitu, aşezaţi aici în primăvara anului 1830.122)
După statistica din 1913, erau în Dobrogea 216.425 de Români, reprezentând un procent de 56.9% din totalul general, repartizaţi astfel: în jud. Constanţa 30.920 populaţiune urbană şi 98.157 pop. rurală, total 129.086; iar în jud. Tulcea 19.171 pop. urbană şi 68.168 pop. rurală, cu un total de 87.339.123)
119)	C. D. Pariano Dobrogea şi Dobrogenii, Constanta 1905 pg. 25, 29, 32—33.
120)	Monografia comunei Hairanchioi in Dobrogea Jună din 30 Ianuarie 1911.
121)	Pr. Gheorghe I. Grigoraş, Parohia Patarlia, Constanţa 1909 pg. 8, 9—13.
122)	Pr. V. Ursăcescu, Monografia Parohiei Nalbant, Tulcea 1908 pg. 6.
Pr. S. Monzov, Monografia comunei Zebil din jud. Tulcea, Bucureşti 1917 pg 10.
123)	t. N. Roman, La population de la Dobrogea in La Dobrogta roumaim pg. 92.
www.dacoromanica.ro
288
După statistica dm 1914 în jud. Durostor se aflau 7.853 Români, în sate şi ['oraşe.124)
*
* *
Trecutul elementului nostru românesc în Dobrogea, este mărturisit nu numai de informaţiunile precise pe care ne-am încercat să le stabilim mai sus. Opera de cultură datorită neamului nostru, aici, îşi întinde rădăcinile şi mai departe. Aceasta o arată şi faptul că în biserică chiar, cartea bulgărească se găseşte numai de pe la 1860, car-. tea rusească de pe la 1830, iâr înainte de aceste date numai cattea românească purtând pe ea în graiu românesc însemnarea vechilor preoţi şi dascăli, vechilor ctitori, 'ţărani 'din neamul nostru.
Amestecul domnilor noştri în chestiunile bisericeşti din Dobrogea, se poate urmări încă de pe la 1672, când Gri-gore Ghica I a zidit la Silistra o biserică, după cum se pomeneşte în hrisovul lui Alexandru Ipsilanti, Domnul Ţării Româneşt», din 21 Martie 1777, prin care dărueşte şi bisericilor d:n Babadag şi Boazchioi (Cernavoda), amândouă din dpaihia Dârstorului, câte 25 taleri dă fiecare, plătibili la Sf. Ghtorghe şi la St. Dimitiie, — „ca să-şi cumpere tămâie, untdelemn şi făclii de ceară". Se pare că după desfiinţarea episcopiei de Proilav, a stat Ia Silistra un mitropolit, a cărui jurisdicţiune se întindea asupra întregei Dobrogi.125)
Satele romaneşti şi-au avut totdeauna preoţii lor, cari slujeau în româneşte şi cari întrebuinţau în serviciul bisericii cartea românească.
Locuitorii Mecinului, alcătuiţi din Mocani ardeleni, Co-jani "brăileni, Dobrogeni de baştină, cumpărau încă de prin anii 1830, Mmeile cu vieţ le de sfinţi pentru biserica satului lor, îa care se găseşte şi până astăzi, din vremuri ' mai vechi, un triod râmnicean din 1731. Cartea bisericească slavă, pe care biserica Mecinului o are, provine
124)	I. N. Cămărăşescu, Expunerea situaţiunii judeţului Durostor la 1 Dec. 1914.
125)	N. Iorgsf, Droits naiionaux et politiques des Bmimains dans la Dobrogea, lassy 1917, pg. 77.
www.dacoromanica.ro
289
după aceia, adusă de Bulgari basarabaui, colonizaţi după 1812 şi cari fugind de serviciul militar de acolo, so stabilesc la Mecin şi în satul Cerna, din apropiere Avem şi din 1867 o însemnare românească cu litere latine, sub o icoană din pridvor, de preotul dela St. Apostoli.12G)
Alte ori ciobairi aduceau cu dânşii până şi abecedare şi bucoavne dela „Sighii“, după care se făcea. învăţătura cărţii în şcolile de pe lângă biserici, ce erau conduse adeseori de cântăreţii bisericilor şi numai foarte rare ori de preoţi.127) De asemenea cărţile b'sericeşti erau aduse din ţară, după cum arată unele însemnări ce se găsesc pe ele, ca Chiriacodromionul din 1801 dela mănăstirea Cocoş, ce poartă pe el câteva note asuDra unor evenimente petrecute în Iaşi pe la 1848.12S) Printre cărţile b:-sericei din Sarinasuf, am găsit un Euhologhion tioârit la Buzău în 1742, un Apostol tipărit la Iaşi in 1756, alături de cărţile bulgăreşti ce sunt o Evanghelie din 1858 şi un , Iriod din 1872 —, acestea din urmi, după cura se vede, de provenienţă nouă.
Şcoala dobrogeană, de asemenea, la începuturile ei a numărat o întreagă serie de în *ăţâtori şi apostoli de dincolo de Dunăre şi mai cu seamă dh Basarabia, caii nepregetat şi în mijlocul unor mari greutăţi au fost printre cei dintâi luptători pentru cauza noastră în aceste părţi.129)
Ce s’a făcut în această privinţă o dovedeşte trecutul şcoalei româneşti din Silistra unde constatăm îuClI din 1847 învăţător român, şi unde în 1869 se 'nlhnţea’.ă chiar
0	«Societate română pentru cultură şi limbă*.130)
Destul de semnificativă în această privinţă este apari-
•126) N. Iorga, De la Brăila la Macin pe Dunărea îngheţată iu Floarea Darurilor (1907) pg. 378; N. Iorga. Studii şi Documente, XV, pg. 53-55.
127) D. Nitescu, Dobrogea in ajunul reanexării în Dimărea ele jos
1	(No. 12), pg. 13.
12S) N. Bănescu, Câteva însemnări pe o carta veche in Ramuri, (VII, 1912), No. 4 din "Februarie 15.
129)	V, Helgiu, Şcoala primară in Dobrogea în curs de 40 de ani (1879-1919, în Analele Dobrogei (1920) p.r. 233-235.
130)	I. N. Roman, Pagini din istoria culturii româneşti în Dobrogea înainte de 1877, în An. Dobrogei (1920), pg. 3G3, 3G8.
www.dacoromamca.ro
290
ţiunea in 1874, la Husciuc, a unui abecedar turco-român al cărui autor este C. Petrescu „institutor ele şcoalei române din Silistra**.131 132)
«Proba prezenţei Românilor trebue să fie căutată de asemenea In bogatul material al cântecelor populare, ra-portându-se la această Dobroge, pe când nimic nu-i corespunde In balada bulgărească vEste vorba aici de «latinii» bogaţi, adică de Raguzani, locuind în oraşe, de «Sârbi delicaţi din Tulcea», de Turci din Baba (Babadag) despre Caimacami cari se opresc pe maluri, de hoţii cari vin din Brăila, de păstori „saegii“, de locuitori români din Chilia, de „ Domnul Constantin din Măcin* (asemănător vechilor stăpâni de castele aproape de Vicina veacului al XI) şi chiar de Voevozi, ca Iancu (o oarecare amintire a bătrânului Ivanco ?) cărora li se cere ca să treacă la mahomedanism şi cari reuşesc să înşele pe Sultan, pe «Împăratul» însuşi să-l «romanizeze" vârându-i purcei blestemaţi de Islam, în sacul care avuse preţul convertirii lor. , Aia-nii de Chiustengea" se învecinează cu «boierii din Dobro-gea».l3a)
Din punctul de vedere al graiului, eei din nordul Do-brogei vorbesc mai mult moldoveneşte, pe când cei de la Babadag In jos dialectul muntean.133)
Asupra particularităţii culturii populare româneşti şi a elementelor ei distinctive şi caracteristice faţă de elementele străine conlocuitoare, n’am putea spune mare lucru, de oarece cercetări metodice şi ştiinţifice In această privinţă nu s’au făcut încă. Instituţiunile îndreptăţite şi chemate pentru un asemenea scop ar trebui să Întreprindă sau să sprijinească asemenea cercetări, care ar fi de dorit ca să nu mai întârzie.
*
* *
Ca încheiere a acestor modeste încercări, ce au avut
131)	N. Cnrtojan, Un document privitor la istoria culturii româneşti tn Dobrogea înainte de anexare în Arhiva Dobrogei (1919) pg. 72-76.
132)	N. lorga, Droits nationaux, pg. 73-74.
133)	G. Weigand în Iahresbericht des rum. Sprache, IX, pg. 145.
Asupra acestei chestiuni am strâns un numeros material linguistic, care supus unui studiu	interior.
201
de scop să lămuriască, cât s’a putut, trecutul neamului nostru în Dobrogea, n’am putea aduce o ilustrare mai frumoasă a tot ceeace reprezintă şi a lăcut acest popor pentru viaţa acestei provincii, decât paginile d-lui Iorga, scrise în vremuri de grea cumpănă şi dc amară restrişte pentru Statul şi naţiunea noastră: „Mult mai numeroşi astăzi, Românii au pentru ei într’o destul de mare mă-mră, caracterul autohton, care a fost arătat în aceste pagini şi amintirile neîntrerupte ale trecutului care, dacă a cunoscut năvălirile altora, n’a fost atins în perzistenţa In-dărălnică, ce este una din caracterele distinctive ale rasei. Dacă a fost o dominaţiune aici, ea nu eta decât continuarea Imperiului ale cărui creaţiuni etnice sunt Românii însuşi; Genovezii, stăpânii Chiliei şi ai gurilor Dunării, ve-niau aici ca auxiliari şi clienţi ai Paleologilor, şi urmaşul lor a fost un prinţ român, căruia Bizanţul Ii trecuse odată cu titlul de despot şi stăpânirea litoralului. £1 o părăsi Turcilor, pentru ca după cinci sute de ani, urmaşul lui s’o reia dela aceiaşi Turci. Aceasta este, In câteva cuvinte, toată istoria acestei provincii, ţară romană a Imperiului, sub raportul politic şi etnografic, ţinut dunărean mirând în raza expansiunei româneşti.
Şi în sfârş t, dacă natura a creiat pământul său, inteligenta şi munca Românilor sunt acelea care adăugară aici tot ceea ce se găsia eri încă, înainte de opera de distrugere a Bulgarilor „liberatori".134)
ALEXANDRU P. ARBORE
- i’rufosor la Liceul <Gh. Lazăr» din Sibiiu
1022, Muiu 12, Sibiiu.
134) N. Iorga, Droits nationaux, pg. 88-89.
www.dacoromanica.ro
AZI/n A
Ai văzut ia marginea de răsărit a satului, cum vii dinspre pădurea Coltei, nişte dărâmături, o casă pustie? A fost acolo, pe când eram eu tânăr, un han la drumu mare, vestitul han al Verbinei. Ar fi şi azi, că nu-i nimeni să nu s’aşeze unde-i vad ; acolo nu pică, curge; dar toţi se feresc de-aşa Ioc blestemat. Ai văzut lângă drum patru cruci fără nume? Sunt ale Verbinei şi celor trei feciori ai ei.
Verbina a fost femeie aprigă. Era cunoscută de nurlie şi drăcoasă, din Cheile Buzăului şi până ’n Schela Brăilei.
întâmplarea—pleacă din dragostea Verbinei cu un cărăuş tânăr, pe care-1 prinsese din drum, cu căldură iarna, cu umbră vara, cu vorbă dulce legănată ’n vârful limbei, cu băuturi cu mirodenii, cu braţele-i rotunde pe care oricine, numai cât le privia rămânea cu ochii în gol, părându-i se că tot le vede, onduind momitoare, şerpuind încolăcitoare împrejurul gâtului.
— Aş vrea să mănânc o azimă frământată de braţele astea I îi zisese Verbinei cărăuşul, privind-o viteaz în ochi.
Cărăuşul avea inimă pătimaşă; atunci se oprise întâi la han şi inima îl ţâra spre apele dragostei, Iar Verbina, cât te-ai învârti, arse vatra şi ţestul, cernu, frământă şi coapse, toate ca pe scripţi — şi-i aduse azima gata, caldă, înfiorită şi aromindu-l cu mireasmă de schinduf...
De-atunci, doi-trei ani tot aşa, cărăuşul nostru poposia lung la hanul Verbinei şi pleca cu azima în traista Iui cu merinde...
He! Era mai vestită Verbina ca hanul ei şi-avusese şi de ce şi timp- să fie cunoscută I Fusese frumoasă şi era tot frumoasă, deşi ani mulţi şi călă ori şi mai mulţi o desmierd’seră. Acum era cam trecută—avea băeţi mari—flăcăi în lege şi harnici,- porniţi la treburi.
Era toamnă. Cât zăreai, se uscase câmpul subt brumă şi vânt rece.
www.dacoramamca.ro
293
Flăcăii Verbinei, plecaseră la deal, în podgoriile Mereilor, după vin. Cât n’aşteptaseră ei drumul acesta, plin de petreceri şi întâmplări minunate! Prieteni, fete mândre, — fiecare popas cu comoara lui!
Verbina—acasă, era tot cu ochii pe drum. Ştia că o să-i pice drăguţul. Bobii învârtiţi pe sita descântată îl vesHau pe drum de zi, fără zăbavă, dar... grabnic la plecare! Şi totuşi bobii min-ţiau pe jumătate, învârtiţi de mâna ei înfierbântată şi meniţi de sufletul doritor să-l soarbă. Cărăuşul n’a venit o zi, n’ă venit două. Verbina era foc. Toată lumea de afară îl căzuse p; suflet. Călătorii par’câ erau juraţi. Cari poposiau la han, spuieau că 1 au lăsat în vadul lencei, la plopi, far acolo era o hangiţă tânără, albă şi înaltă şi tremura de mlăd’oasă, juca par’că. Plopii din faţa hanului par'că-i erau părinţi, aşa tremu'a ca frunza de plop sub văpaia privirilor. Şi hangiţa asta o u-â pe Verbina. Ce făcea el acolo, cu ce vorbe viclene şi clipiri din ochii vineţi, cu ce farmece ÎI ţinea duşmanca?
Verbina înebunise aşteptâidu-'. Ea, după care se pierdeau încă atâţia, să-i ducă dorul lui ? Mai bina moartă 1 Şi gândul ei vijelios o ducea să se vadă pe ea moartă şi pe el în braţele hangiţei de'a plopi, care tremura ş:-I strângea, iar el se lăsa fericit îmbrăţişărilor.
—	A, nu, mai bine să moară el 1
Eli Şi în gând îi sunară cele dintâi votbe ale Iui „aş vrea
0	azimă frământată de braţele astea 1“ îşi privi braţele şi un fior
1	le desmorţi şi ele se întinseră sălbatece, îngrozitoare ca doi balauri, fiecare cu câte cinci limbi, gata să încolăcească, să su-g urne, să sugă sânge ...
—	Azimă din braţele astea l scrâşni ea.
In ziua aceea cărăuşul nu sosi.
II aştepta de trei zile.
A patra zi, pe la prânz, în lumina unui soare uşuratei?, care mângâia cu raze de ceară nori albi,—cărăuşul îşi opri încet, prelung, căruţa înaintea hanului. Din fereastră Verbina îl cîntări d.intr’o privii e, iar când intră peste prag, îl privi clătinând din cap a batjocură.
—	Nu pot să rămân mai mult, am întârziat, treburile.. . . spuse amorezul şoptit.
—	Nici cât fac o azimă?
www.dacoromanica.ro
294
—	A, atâta pot, râse el înviorat.
O azimă caldă, rumenă, rnirezmală, se strecură în traista cu merinde a cărăuşului. El îşi luă ziua bună şi plecă grăbit, biciuind caii neobicinuiţi cu un popas aşa de scurt.
In urmă, în pragul hanului, Verbina rămase ghiaţă.
—	Netrebnicul 1 Eu—de râsul lui ? Când va gusta din azimă, va sim(i veninul din sufletul meu! Azima cea de pe urmă....
Adevărat, era atâtâ venin în sufletul ei I In sufletul oricărei femei, când se desparte de ce-a fost... e cel puţin atâta venin ca să otrăvească lumea întreagă I
Verbina plânse desnădăjduită un ceas..,, două.... Plânse ca după un mort, privind în urma cărăuşului, care s’afundase în zarea toamnei spre apus, între pădurea galbenă şi câmpul cu mărăciniş ruginit. Ea mâna într’acolo, pe vântul din suspine, <ot ce mai era dorinţă în sufletul ei, agonia celui din urmă strigăt al suf'etului după farmecele iubirii...
Pulberea se topise de mult în apus. Nu mai zăria nimic, totul pierise. Hangiţa se smulse din durerea ei. Din spre pădurea galbenă apăruse un călător. Când sos:, află din vorba lui că băieţii erau cu buţile de vin, cale de un ceas.
—	Băeţii mei! şopti ea şi ochii i se umeziră lucitori sub altfel de lac-imi. Sufletul ei obosit trecuse par’iă într’altă lume. Se frământase în noapte şi i se iviau zorile. O lume de bucurie îi ieşia în căit. In ce adânc de peşteră ii fusese sufletul înlănţuit?
—	Vin, vin băeţii mei 1 Par’că nu i văzuse de ani. Par’că i mânase înti’o bătălie fără nădejde.
—	Adevărat, nu i-am văzut de mult! Ce mai vedeam eu ?
Acum uşoară ca o suveică alunecă prin firele gospodăriei,
gătind mâncarea, aşezând masa, direlicând ca şi cum îi pica musafiri cu mare bucurie în casă, feţe alese.
Insera. Soarele aluneca pe-o punte de nori roşii spre munţii sângeraţi de raze.
Trei care, păcănind greoiu pe roate, se opriră la poartă. Nici un glas nu s'auzi pe lângă ele, doar mugetul prelung al boilor şi clinchetul de acioaie a trei clopote.
—	Băeţii mei 1 Şi Verbina strânse în braţele-i rotunde, aşe-zându-le lângă masa plină de bunătăţi, ce'e trei scaune, pe care vedea, par’că ospătându-se, pe cei trei feciori.
S’auzise sgomot la poartă, dar nu se vedea nimic: poarta
www.dacaramamca.ro
295
nu se deschidea, vr’unul din ei nu păşea pe lângă carele încremenite.
Ii crezu obosiţi şi se topi de mila lor.
—	Bieţii băeţi l Alergă-şi deschise poarta.
Primul car se urni greoiu şi boii înaintară domol, păzind urmele însemnate din vechiu. In car, căzut pe spate ca ţiutuit de un somn greu, băiatul cel mai mare.
—	O, somnorosule f îngână Verbina cu duioşie.
Al doilea car păşi iarăşi. Mijlociului i-atârnau picioarele pe proţap, ca unui om beat, iar capul i se bălăbănia pe fuftdul buţei ca pe o tavă.
—	Ce poate fi asta? se întrebă ea cu inima sărită.
Al treilea car, înaintând, purta pe mezin răsturnat cu capul în jos pe crucea carului, gata să fie smuls de învârtitura roţii.
Un muget de fiară rănită eşi din pieptul Verbinei. Un argat alergă mut. Strânse îngrozit din carele sosite, trei corpuri tinere şi moarte, pe care le aşeză pe prispa lată a hanului.
Verbina căzu peste ele stinsă.
Argatul văzu că nu mai poate scoate nici un cuvânt, îşi făcu cruce şl alergă în sat să dea de veste.
Lumea veni ca la o minune şi văzu pe cei trei morţi şi pe Verbina de-asupra lor, tânguindu-se în întuneric. Din niugirile, din ţipetele, din blestemele, din bocetele, din desmierdările ei,—lumea înţelese două-trei vorbe : un cărăuş împărţise o azimâ dată de ea, cu băeţii flămânziţi pe cale.
—	Să se vestiască subprefectul, a strigat cineva.
Târziu Verbina se ridică în mijlocul celor ce-o înconjurase! ă, neîndrăznind să-i rupă cursul durerii, chemă prin semne câteva bătrâne şi le duse arătându-le lăzile ei. Iar de pe coarda casei coborî o sticluţă din care sorbi cu sete,
Nimeni n’o opri.
A treia zi, patru mormnite aşteptau săpate pentru Verbina şi cei trei feciori ai ei, iar cărăuşul cel tânăr, adus de călăraşi, mărturisi subprefectului şi lumei din faţa mormintelor deschise, cum prietenos şi cu voie bună şi-a dat azima făcută de mamă—băieţilor flămânzi de drum, fără s’o guste: era sătul încă de’a hanul cu plopi, din Vadul Iencei I
STOICESCU D.
i ca.ro
PRIN GRADINA LUI E5CULAP
^Florile sunt făcute ca să mângâe omenirea'1' spune Ruskin Iar Goelhe spune: „Florile sunt măreţele iero-glife de care se foloseşte natura ca să ne arate dragostea eitl
Frumuseţea culorilor, frăgezimea ţesutului lor, parfumul pe care îl risipesc în jur, imerea potirului, ne farmecă şi ne îmbată simţurile, ne îmblânzesc inima şi ne fac viaţa surâzătoare. In adâncul sufletului lor, fiinţele inferioare omului tresar şi ele de plăcere îa faţa florilor.
In viaţa păsărilor şi insectelor rolul florilor este covârşitor.
Natura a dat florilor o nobilă menire, pe care ele o îndeplinesc cu prisosinţă atât în timpul vieţii lor, cât şi după moarte.
—	Toată mă dau ţie! spune floarea umilă omului. Cât trăesc, potoleşte ţi cu parfumul şi gingăşia rma durerea sufletului tău, iar după moartea mea, potoleşte-ţi cu sucurile trupylui meu durerea trupului tău urgisit.
—	Fii binecuvântat, rod fericit al pământului! răspunde omul recunoscător.
Din timpurile cele mai vechi oamenii au recurs la flori pentru lecuirea boalelor.
Zeul Apollon, care era şi marele vindecător de boli, turna în zilele însorite, în cupele smălţate ale câmpiilor esenţele potolitoare de necazuri şi dureri ş: dătătoare de viaţă. In anumite zile din an, ţioându-se seamă şi de poziţia soarelui pe cer, vracii, cari se îndeletniceau cu mâ-www.dacaromanica.ro
29T
nuirea leacurilor, culegeau de pe câmp florile cunoscute ca bune, le uscau şi le păstrau, ca pe nişte comori scumpe, în cămările lor. Ei întăriau puterea de lecuire a farmecelor prin puterea de lecuire a florilor, şi una şi alta tot atât de misterioase pentru ei.
O zeamă din flori fierte, însoţită de un descântec, era primită cu încredere de bolnav.
încrederea în puterea de lecuire a florilor a străbătut toate timpurile până in vremurile noastre când, graţie chimiei, s’a aflat că această putere se datoreşte unor substanţe ascunse în corpul floarei şi care înghiţite sau aplicate, vindecă prin proprietăţile lor organele bolnave.
In plantă se găseşte tanihul, destinat să împiedice acţiunea de putrezire a umiditâţei asupra plantei, se găsesc corpi graşi şi uleiuri, care o feresc de răceală, substanţe antiseptice, care prin puterea lor o apără de microbi şi de insecte.
Aceste substanţe, care au de scop conservarea plantei, trebue să fie puse în libertate, să scape de încătuşarea celulară, ca să poată folosi omului.
Ele se pot pune în libertate, fie ţinând planta în apă sau alt liquid, ca să se macereze fie fierbând-o în apă clocotindă (decoct), fie turnând apă fiartă peste ea (infuzia).
Florile trebue să se culeagă Ia timp, adică atunci când criptele lor sunt pline de sucuri; trebue să se usuce şi să se păstreze în aşa fel, ca aceste sucuri să rămână multă vreme neschimbate în celulele floarei.
Pe lângă substanţele arătate mai sus, unele flori mai conţin principii otrăvitoare, flori cum ar fi mătrăguna, laurul, măselariţa, etc. Florile acestea se strâng numai de către specialişti, cari ştiu să extragă otrăvurile lor. Otrăvurile acestea se întrebuinţează şi ele ca leacuri, dar numai în anumite doze, foarte mici.
Alte flori conţin sucuri tari şi sunt vătămătoare când se dau în doze mari şi unde nu trebue. Ele sunt ca săbiile cu două tăişuri şi nu se pot mânui decât după sfatul medicului, aşa sânt: mărgăritârelul, arnica, spânţul,digitala. Sunt însă foarte multe, care fără nici o ceremonie şi fără nici o grije pot sta la îndemâna orişicui. E!e se
www.dacaramamca.ro
298
găsesc pe toate potecile şi ocupă un loc de frunte printre leacuri.
Despre unele dintre acestea vom spune câteva cuvinte :
Floarea de tei Se recoltează în luna lui Iunie şi Iulie. Se culeg numai florile, fără frunzele acelea mici, care apără floarea (bractee) şi care dau un gust amar ceaiului. Se usucă. Se păstrează în săculeţe la loc uscat. Floarea de lei conţine tanin, un ulei esenţial cu miros plăcut, săruri de potasiu şi de calciu şi un mucilagiu unsuros. Ceaiul de floare de tei linişteşte nervii, produce sudoare, potoleşte durerile. Când voim să preparăm ceaiul, luăm un pumn de floare de tei, pe care îl împărţim în două jumătăţi. Prima jumătate o punem la V2 litru de aPă Şt 0 fierbem Va oră. Acest decoct îl vărsăm .peste a doua jumătate pusă în fundul ceainicului. Ca să mărim puterea liniştitoare a băuturii, mai putem pune două linguriţe de apă de flori de portocale şi puţină zeamă de lămâie. Mamele pot pune flori de tei în băile copiilor mici, când aceştia au spasmuri.
Muşeţelul. Creşte prin locuri virane, necultivate, pe lângă drumuri, ogrăzi, grădini. Florile au miros plăcut, a-romatic. Ele se culeg în Iunie. Floarea de muşeţel conţine un ulei volatil şi chiar puţină strichnină. Se prepară ca şi ceaiul de floare de tei. Ceaiul de muşeţel e foarte bun pentru cei cari şi-au obosit şi şi au dilatat stomacul prin mâncări abundente.
El potoleşte durerile stomacului şi intestinelor. „ Floarea de muşeţel ca şi floarea de tei exercită asupra mucoasei gastrice o acţiune favorabilă, care scurtează şederea alimentelor în stomac*1. (Germain Seej.
La cei cari duc viaţa sedentară şi mănâncă mult, tunica musculară a stomacului se întinde din cauza alimentelor ; iar stomacul se întâmplă ca să formeze, într’o anumită parte a sa, ca un fel de pungă, unde alimentele în-grămădindu-se şi îmbibându-se de acizii glandelor gastrice, irită pilorul, adică orificiul care face legătura stomacului cu intestinul şi îl strânge. Venind ceaiul cald de tei sau de muşeţel, principiile alcaline ale acestora neutralizează
www.dacoromanica.ro
â99
aciditatea alimentelor, excită în acelaş timp şi tunica mus-chiulară a stomacului, făcând ca pilorul să se deschidă, iar alimentele să treacă mai departe.
Ceaiul de muşeţel produce sudori, tae fierbinţeala. Ceaiul acesta, bine strecurat şi cald, se poate turna In can* titate mică în urechi, potolindu-le durerile.
Rozmarinul. Creşte prin locuri bătute de soare, pe stânci, pe ziduri, prin păduri. Vârfurile înflorite şi frunzele se recoltează în Mai, florile în Iunie. Are miros pătrunzător ca de camphor, gustul amar, aromatic. Ceaiul de rozmarin e o doctorie bună pentru stomac, pe care îl curăţă de toate mucozităţile, deşteaptă pofta de mâncare şi înlesneşte digestia. Spirtul de rozmarin se întrebuinţează contra mătreţei. Egiptenii se serviau între altele şi de sucurile rozmarinului Ia îmbălsămarea mumiilor.
Levănţica. Creşte prin fâneţe. Are miros aromatic, plăcut. Vârfurile florifere se recoltează în Iulie şi August, se taie şi se usucă. Levănţica intră în prepararea apei de Colonia. Se pune între haine pentru a le apăra de molii Oleiul de levănţicâ înlesneşte mistuirea. Se dă contra greţei, contra gazelor din stomac.
Nalba mare. Creşte prin locuri umede pe malul râurilor. Se cultivă prin grăd'ni, prin seminţe. Se întrebuinţează rădăcina, frunzele şi florile. Se recoltează în Iulie şi August. Se usucă. Conţine un mucilagiu, care are proprietate emolientâ (de a înmuia). Ceaiul se întrebuinţează contra tusei, răguşelei. Nalba, pusă în băi, calmează spatele iritat al copiilor mici; iar în clistire, ca decoct, înlesneşte eşirea afară.
Morile de Soc. Socul creşte prin zăvoiuri, mărăci-nişuri, pe lângă garduri. Floarea se recoltează în luna lui Mai, se usucă, se pune în săculeţe la loc ferit de umezeală.
Socul conţine tanin, malatul de potasiu şi de calciu, un ulei volatil şi sulf. Ceaiul cu flori de soc se între-
www.dacaramamca.ro
300
buinţează în cazuri de răceală şi lucrează producând sudoare. Ceaiul de fructe de soc este bun contra diareei.
- Coaja şi rădăcina sunt diuretice (pornesc urina).
Trandafirul. Florile conţin un ulei volatil. Ele se recoltează în luna lui Iunie. Din flori se prepară: oţetul de trandafiri care se întrebuinţează ca fricţiuni în bolile febrile, răcorind corpul; siropul de trandafir, care împreunat cu sinamichie, dă un bun purgativ; apa de trandafir, care vindecă inflamaţiile uşoare ale conjunctivelor ; esenţa de trandafir, unită cu untură, dă pomadă rozată.
Topor aşii (viorelele). Cresc pe la marginea dâmburilor, prin stuflşuri, livezi, pe lângă vii, fânete. Se recoltează în Martie şi Aprilie. Conţin zahăr, săruri de potasiu, violină, substanţă puţin excitantă a sistemului nervos simpatic. Se întrebuinţează rădăcina, frunzele, florile. Ceaiul de frunze vindecă tuşea la copii. O lingură la 2 ceasuri. Se întrebuinţează în gargară. Rădăcina, ca praf, îu cantitate de 2— 4 grame, produce vărsături.
Hameiul. Creşte prin lunci, prin crânguri, pe Ia marginea pădurilor, pe lângă garduri. Se întrebuinţează rodul (conul), care se recoltează în luna August. Rodul este amar. Conţine lupulină. Se întrebuinţează la facerea berei. Ceaiul de hamei, luat rece la masă, este o băutură întăritoare, stimulentă. Se recomandă la copii limfatici. Se pune 5 grame la un litru de apă, din care se ia la oră o lingură.
Florile pectorale, sau florile care potolesc tuşea, sunt cinci principale: macul roşu, nalba, podbalul, toporaşii, lumânărica. Ele se pot amesteca cu: lemnul dulce, rădăcina de micşunea, anasonul stelat, formând la un loc speciile 'pectorale. Ceaiul din aceste specii nu lucrează asupra plămânilor ca si potolească tuşea ; el lucrează liniştind bulbul (măduva prelungită), unde se află centrul
www.dacoromanica.ro
30i
tusigen, centru care poate fi iritat de diferite cauze cu sediul In bronşii, esofag, faringe, plevră, etc.
Isma- Se cultivă prin grădini şi se adună in Iulie şi August. Vârfurile înflorite cu frunze se usucă la umbră şi se păstrează in loc uscat. Conţine mentol. Ceaiul de izmă stimulează stomacul, ajută mistuirea, grăbeşte circulaţia sângelui. Se recomandă contra colicilor de intestine, contra greţei şi vărsăturilor.
In treacăt prin grădina lui Esculap, am cules un buchet din câteva flori bune de leac, pe care le cunoaşte aproape toată lumea. Ele fac parte din florile modeste, cu parfum discret şi vestminte simple.. Le vezi in jurul casei, agăţate pe ziduri, pe lângă poteci şi pe lângă ape, parcă ar urmări pretutindeni paşii omului.
Dar Înapoia modestiei şi lipsei lor de pretenţii câte virtuţi ascunse, câte calităţi, care atrag stima şi recunoştinţa omului!
dr. george ulieru
www.dacQrQmanica.ro
8
ORAŞUL NATAL
— TH. STORN —
Pe ţărmul sur, chiar lângă mare, Se'niinde-oraşu 'nsinşurat;
Pe streşini ceaţ’apăsătoare...
De-vn vuet monoton de mare Oraşul este ’nconjurat.
Nu-s flori, nu-s pomi şi’n lunga vară Nu'neant’al păsărilor cânt;
‘Doar gâşte aspru tip afară,
Pierzându-se ’ntr'a toamnei sară...
De ţărm s’apleacă iarba ’n vânt.
Dar mă gândesc mereu la tine,
Oraş încremenit pe ţă?'ml A tinereţii vrăji senine La sânul tău dorm clipe line,
Oraş încremenit pe ţărm.
Trad. /AIHAIL FRICOFIE
Juristul Tli. Storm s'a năsrut la 14 Septembrie 1817 in oraşul Huzum şi a muiit la 4 Iulie 1888 în Ilailemarschen, lângă llanerau, www.dacoromamca.ro
VALEA CARA-SU")
de
HERR v. VINCKE
In repeţite rânduri, ţinutul dintre Dunăre şi M. Neagră s’a impus atenţiei cercetătorului numai din simpla privire a unei hărţi şi s’au emis tot telul de hipoteze şi proiecte, bazate pe hărţi defectuoase, aşa că o notiţă explicativă asupra acestei regiuni cred că nu va fi fără de interes. Din ea vom vedea că hipoteza unor geografi, cari socot valea Cara-su ca o veche albie de Dunăre, este tot atât de nefundată, cât şi afirmarea posibilităţii unei uşoare legături a Mării cu Dunărea printr'un canal navigabil.
in cursul său, dela Vidin până Ia Rasova, Dunărea se apropie de M. Neagră, în acest din urmă punct, la o distanţă de 55 km.a) De acolo ea se îndreaptă spre N. şi, după ce face o cotitură la Galaţi, se varsă în M. Neagră prin gura Sulinei, după un curs de circa 323 km.3) Ţinutul cuprins între larga şi joasa luncă Du-
1)	Preocupările pentru săparea unui canal navigabil între Cernavoda şi Constanta, devenite de actualitate în toamna anului 1921, sunt mult mai vechi decât ne închipuim. Pentru cei ce se interesează de această chestiune, dăm în traducere prezentul articol, extras din iMo-natsberichte Ober die Verhandlungender Gesellschaft fiir Erdkunde au Berlin» 1840 No. 10 pag. 179—186.
2)	In text: 7 mile geografice sau 11 ceasuri turceşti. O milă geografică=7422 m.; un ceas turcesc ar fi de 4723 m. 7 mile geografice ar da 51 km. 954 metri. Dela Rasova la Mare însă, pe linia cea mai scurtă, adică chiar pe paralelul Rasovei (44°.15’), sunt 55 km. De oarece masurile în acest articol sunt date în diferite sisteme: mile geografice, ceasuri turceşti, picioare, paşi, arşini, ţoii, etc., şi prin urmare ne îngreuiază înţelegerea, am transformat toate aceste măsuri în sistemul metric, dând în plus, în text, cifrele. exacte, acolo unde autorul le greşeşte, însă menţionând în note cifrele sale. C. B.
3)	In text 30 mile, sau 50 ceasuri turceşti, adică 222 km. în cazul întâi şi 236 în al doilea. De fapt Dunărea, dela Rasova la Su-lina, pe braţul navigabil, are 323 km.
www.dacoromamca.ro
nâreanâ şi M. Neagră, pe tot acest parcurs, e un podiş calcaros4) înalt de 39—65 m.5), uşor vâlurit şi aproape peste tot acoperit cu pământ vegetal roditor, însă extrem de sărac în apă. Podişul e brăzdat de văi înguste şi adânci, în care, cele mai adese ori, nu găseşti nici o urmă de apă curgătoare şi din ale căror coaste adesea ies Ia iveală grămezi de stânci.
La vre-o 7*8 km. din jos de Rasova6 7 8), la satul Boghaschioi, care pe hărţi se numeşte Cernavoda, se deschide pe dreapta Dunării, o vale mică şi minunată care, urcându-se domol spre Constanţa, se apropie de Mare până Ia o depărtare de vre-o 6 km. de oraş.T) Acolo, Ia originea văii, Ia o înălţime de 56 m. se află cota cea mai joasă pe cumpăna apelor dintre Dunăre şi M. Neagră şi anume pe o şea foarte largă şi netedă, care se lasă domol atât spre răsărit, cât şi spre apus.
Dela această şea până la Dunăre, valea e sculptată în podişul vâlurit, având o pantă foarte dulce. Abia din apropiere de Saia (=	), unde sunt ruinele Hasancei, la vre-o 6 km. 500
dela originea văiis), încep să apară coaste mai înalte şi o talpă mai precisă şi mai largă a văii. De acolo până la Allahcapu, 11 km. mai departe9), valea coboară simţitor, iar marginile ei se fac şi mai înalte şi mai drepte; dar nicăeri nu vezi o urmă de apă, iar puţurile ce se găsesc printre ruinele unor sate, sunt foarte adânci. Un asemenea puţ, la Hasancea, măsoară aproape 24 m.10 11)
Din jos de Allahcapu nu mai simţi panta văii. Ea apare ca o câmpie orizontală. La Burlac u) se află urmele unui lac vechiu; de asemenea Ia Cealapgea12 13), la 25 km. dela originea văii»).
4)	După cunoştiinţele geologice de la 1840.
5)	Cifre foarte relative.
6)	In text: o milă: 7422 m.
7)	In text: 3000 paşi, sau o jumătate de mila. Un pas ar ti de 0 m. 81.
8)	In text: O milă şi jumătate, adică 11 km. 133m.
9)	In text: o milă = 7422m.
10)	In text: 72 picioare = 23 m. 38. Un picior = 0,32484.
11)	Burlac vonia pe partea dreaptă a văii între Allahcapu si Chiostel, aproape de Valul Iui Traian.
12)	Cealapgea venia pe stănga văii, la 4 km. 400 rn. spre E. de Megidia.
13)	In text 4 ‘|, mile — 33 km. 399.
www.dacoromanica.ro
305
De aci până la puntea dela Cara-su, talpa văii se lărgeşte tot mai mult şi e acoperită cu bălţi, vara mai ales secate şi acoperite cu stuf şi papură; iar apă Dunării, în timpul marilor inundaţii, ajunge până la Cealapgea, adică, după cum se spune, când nivelul iluviului se urcă cu 5—6 m. peste nivelul său obişnuit.11)
Dela puntea Carasu—vre-o 13 km. dela Allahcapu şi vre-o 31 dela originea văii14 15 *)—începe o serie de lacuri mari, care se întind în direcţia E-W, pe o lungime de aproape 26 km. şi anume până Ia vre-o 5 km. depărtare de Dunăre11), formând o pânză continuă de apă. Numai între primul şi al doilea lac, legătura dintre ele e acoperită cu trestii şi uneori se usucă. Lacurile însă acopere aproape în întregime talpa văii şi.pe partea din spre sud ele sunt mărginite de coaste aşa de drepte, în cât nu se poate face un drum neîntrerupt de-alungul acestui ţărm.
Din capătul de jos al lacurilor iese un râu cu multe cotituri. Lărgimea sa17) este de 6—16 m. şi curge într’o vale cotită, largăl8 19) de 250—550 m. şi mărginită de coaste înalte şi râpoase, până la Dunăre, străbătând vre-o 5 km.
Lacurile se numesc Cara-su, iar râul de asemenea Cara-su, adecă Apa-Neagră.
Dela şeaua mai sus pomenită, Ia originea văii, se coboară spre răsărit, către coasta Mării, o poală de vale fără urmă de râu având o lungime lfl) de vre-o 5 km. şi se termină la Mare cu un perete 20) înalt de 16 m. Aici este unicul loc unde, pe o bună întindere a coastei, râpa înaltă a Mării nu e făcută din stâncă, ci din pământ.
O ridicare topografică făcută peste punctele cele mai însemnate ale acestui profil, a dat următoarele rezultate:
La gura râului Cara-su, panta Dunării, pe o lungime21) de
14)	In text: 7—8 arsiiii, sau 17 — 19 picioare. Un arşin turcesc = 0 m. 75774.
15)	In text: 2 mile dela Allah capu şi 5 mile dela originea văii, adică : I) 14 km. 844; II) 37 km. 110. Puntea dela Cara-su aslăzi Megidia.
1(>) In text: pe o lungime de 2 mile = 14 km. 844 şi la ‘ţ, milă depărtare de Dunăre = 3711 m.
17)	In text: 8—20 paşi.
18)	In text: 300—700 paşi.
19)	In text: jumătate de milă.
20)	In text: 21 arşini, sau 50 picioare parisiene.
21)	In text: 2400 paşi.
www.dacoromanica.ro
306
1944 m. este de Om. 12,22) de unde rezultă că, pe o lungime de 297 km.,23) ar fi o diferenţă de nivel peste faţa mării de 14 m. 68.24) De oarece însă, panta Dunării spre gură este din ce în ce mai slabă, nu e o greşeală mare dacă am socoti faţa Dunării, la gura văii Cara-su, la llm.36 25 26 27) peste nivelul mării.
Un nivelment al văii Cara-su, dela Dunăre în sus, spre lacuri—care nivelment însă n’a fost dus până Ia aceste lacuri,— ne îndreptăţeşte să admitem că faţa lacurilor se află Ia aproximativ 3 m. 03 peste faţa Dunării2B), aşa dar la 14 m. 39 peste faţa Mării.3’) Mai departe, se poate admite pentru ţărmul deîa podul Cara-sa o altitudine de28 29/ 15m.—16m., iar pentru fundul văii la Cealapgea 17 m. 42 peste faţa mării2#), mai ales că în timpul ma-’ rilor inundaţii, când apa creşte cu 5m.-6m. peste nivelul obişnuit,30) apa Dunării pătrunde până acolo.
înălţimea şeiei, la originea văii, în fine, este de 31) 57 m. După o apreciere din ochi, altitudinea, Ia ruine'e Ilasancea,32 * 34) ar fi de 23 m., iar la Allahcapass) de 20 m.
In fine, după cum s’a mai spus, râpa Mării, în dreptul vâl-celii de care am pomenit, are 16 m.sl)
După toate aceste cifre s’a făcut un profil. De oarece ni-velmentul acesta s’a făcut cu mijloace ir suficiente şi în timp prea
22)	In text: 0,1584 arşiâi, sau 31|* toii francezi.
23)	In text: 40 mile ă 1(\000 arşini.
24)	In text: 19.3722 arşini, sau 46.07 picioare pariziene. Cifrele de la nota 21—24 sunt greşite.
25)	In text: 15 arşini, sau 35 picioare pariziene. După harta Stat. Maj. Rom. 1|100.000 cota bălţii, la gura văii Cara-su, este de 7—9 m.; După profilul ridicat cu prilejul construirii podului dela Cerna-voda, Dunărea la etiaj are 4 m. 50; nivelul apelor maxime revărsate este de peste 10 m., ceeace explică foarte bine de:e, în timpul acestor revărsări, Dunărea intra pe valea Cara-su până aproape de Allah-capu, unde cota văii este de 10 m.— C. Br.
26)	In text: 4 arşini. Le fapt sunt cam la nivelul Dunării.
27)	In text: 19 arşini, sau 45 picioare, cifră foarte exagerată. De fapt e la circa 5 metri de la nivelul Mării.
28)	In text: 20—21 arşini. De fapt ceva peste 5 metri. Idem la Cealapgea.
29)	(n text: 23 arşini.
30) In text: 7—8 jum. arşini, sau 17—20 picioare.
31)	In text: 69 arşiui, sau 161 picioare pariziene, deci 52 m. 2S4 (greşit).
32)	In	text:	30	arşini.	Le fapt	cota este	27 m.
-33) In	text:	26	arşini.	De fapt	cota este	10 m.
34)	In	text:	21	arşini,	sau 50	picioare	pariziene,
www.dacaramamca.ro
307
scurt, e posibil ca să se fi strecurat o greşeală de câţiva metri. Insă, pentru chestiunea existenţii unei văi a fluviului prin această parte, sau a posibilităţii săpării unui canal pe această linie, cifrele sunt destul de eloquente.
In ceea ce priveşte săparea unui astfel de canal, e de observat mai întâiu, că el nu poate fi alimentat decât din Dunăre şi din lacurile Cara-su, de oarece pe podiş nu se găsesc deloc izvoare sau ape de altă provenienţă, care să poată fi folosite pentru acest scop. De aceea săparea unui asemenea canal nu poate fi realizabilă decât în două moduri:
1)	Dacă se utilizează lacurile Cara-su ca basin superior, din care să plece un canal spre Dunăre, având două, sau măcar o ecluză şi un alt canal, care să taie podişul din spre Mare şi care de asemenea să aibă mai multe ecluze, căci altfel apa din Cara-su s’ar scurge imediat şi în întregime de pe vale. Dar, abstracţie făcând de marile cheltueli cauzate de tăierea podişului înaltS5) până la 57 m. şi pe o distanţă de 11 km. într’o partese) şi de 33 km. în cealaltăS7), unde ar da de stânca de calcar mai peste tot, — ne întrebăm dacă cumva apa lacurilor Cara-su ar ajunge pentru nevoile canalului şi dacă însăşi lacurile sunt navigabile pentru corăbii mai mari. De asemenea e de cercetat dacă un canal cu ecluze ar aduce muît folos navigaţiei vaselor Dunărene.
2)	Dacă se taie întregul podiş la aşa adâncime, în cât Dunărea să se verse prin canal direct în Mare. Numai un asemenea canal, executat în stil ma>-e, aşa încât şi vasele marine de tonaj mai mic să 1 poată trece, ar aduce în adevăr rezultate însemnate, In acest caz, fundul canalului ar trebui săpat la cel puţin 2 m. 60 sub nivelul cel mai scăzut al DunăriiS8) şi la 3 m. 25 sub nivelul Mării.35 36 37 38 39 40 41) Adâncimea tăeturii ar fi, aşa dar, în punctul cel mai înalt al podişu ui, de aproximativ *°) 60 m., iar în punctul cel mai jos, pe malul Dunării, de*1) 6 m.
Aceste date, împreună cu consideraţ'a că terenul este pro-
35)	In text: 69 arşini, sau 161 paşi parizieni.
36)	In text: 1 milă jum.
37)	fn text: 4 mile jum.
38)	In text: 8 picioare. Un picior are 0 m. 32484.
39)	In text: 10 picioare.
40)	In text: 72 arşini, sau 170 picioare, deci 54 m. 557, după un nivelment neexact.
41)	In text: 8 arşini, sau 19 picioare.
www.dacaromanica.ro
308
babil, cu totul stâncos, sunt suficiente pentru specialişti, spre a putea calcula cheltuelile unui canal cu asemenea dimensiuni, şi spre a-şi da părerea asupra avantagiilor unei astfel de întreprinderi. Afară de aceasta mai e o problemă ce trebue luată în consideraţie, anume: ce influenţă va avea canalul asupra navigaţiei Dunărene din sus de valea Cara-su, când se va scurta -cursul fluviului până la Mare cu de patru ori mai mult de cât e azi?
In ceea ce priveşte portul de Mare, ce se va crea la gura canalului, e de observat că Marea, în locul amintit, nu oferă nici o condiţie favorabilă, fiindcă fundul ei e puţin adânc şi ţărmul e nisipos; că orice lucrare tehnică e foarte grea şi ameninţată cu înnisiparea şi că Constanţa, cu golful ei foarte îngust şi puţin adânc, aşa că abia pot intra în el trei corăbii de câte patru tone încărcătură,42 43 *) se află spre nord, la abia vre-o câţiva chilometri.
Prin urmare, oricât de avantajos ar fi pentru comerţul ţărilor Dunărene un canal în stil mare, sau un braţ de Dunăre dus prin valea Cara-su, totuşi, întreprinderea se arată aşa de grea şi de costisitoare, încât realizarea ei cu drept cuvânt ne lasă sceptici.4S)
Trad. de C. BRĂTESCU
42)	Aceasta la 1840. Azi, in 1922, se pot adăposti în portul Constanţei circa 25—30 vapoare, cele mai mari având o capacitate chiar de 20.000 tone (King Alexander s. ex.)
43)	După aceasta autorul dâ interesante date asupra valurilor
Ini Trajan şi ăsupra monumentului dela Adam-Clissi.
Not& In numărul viitor al Analelor vom publica un interesant şi luminos articol asupra posibilităţii săpării unui canal între Cernavoda şi Constanţa, articol datorit d-lui inginer I. Stoenescu-Dunăre.
www.dacoramamca.ro
a	■$><■ <fS>	i<S> >^ €i^<g>» <g?» <fe’« <g><»^>
FOLKLOR TĂTĂRESC DIN PERVELIA
\â>
a<i <g> <><â*
*	CULES DE
tg I. DU MITRE SCU ^ g	învăţător	«
to€^s	2ra
CUVÂNT INTRODUCTIV
La Tătari, întâlneşti foarte multe cântece, proverbe, ghicitori şi jocuri turceşti. Acestea au pătruns în următoarele împrejurări :
Trebue ştiut întâi că Tătarii ţin la limba turcească şi caută să ştie s’o vorbească bine, fiindcă ei o consideră mai „delicată" ca a lor. Astfel, terenul fiind favorabil, importarea se face uşor.
Mulţi Tătari,—din deosebite cauze,—se duc pe la Constan-tinopol şi prin Turcia. Când se întorc, aduc cu ei o mulţime de cântece, proverbe, ghicitori şi jocuri turceşti,— auzite pe acolo,— şi toţi ceilalţi se strâng în jurul lui, ca să mai înveţe noutăţi. De acum înainte, — din gură în gură, — răspândirea se face cu înlesnire.
Poveştile ce urmează, le-am cules dela locuitorul Ramazan Demir,—care are în totdeauna cu el câte un sac de noutăţi; cântecele şi ghicitorile Ie-am prins de pe la mai mulţi flăcăi din sat, iar jocurile dela copiii din şcoală.
Tătarii au comori întregi de frumuseţi, — neculese încă -şi poate că. alţii, dacă vor căuta, vor da peste lucruri mult mai de seamă decât am găsit eu.
www.dacaramamca.ro
310
FATA DIN LFMN
Un hoge, un croitor şi un lemnar au plecat odată ia târg. Pe drum i-a apucat noaptea şi ei au rămas într’o pădure ca să stea până a doua zi. Stând la sfat, s’au hotărît să se odihnească pe rând şi câte doi să doarmă, iar unul să facă de pază, ca să nu-i prindă pe neaşteptate ho{ii sau fiarele sălbatice. Z's şi făcut. S’au culcat hogea şi croitorul, iar lemnarul a rămas de strajă.
Ne-având ce face şi ca să-şi mai alunge urâtul, lemnarul tăie un trunchiu mare de copac, îl ciopli şi făcu din el un chip de fată ca de optsprezece ani.
După ce îşi făcu rândul de pază, se culcă, şi în locul lui rămase străjer croitorul. Ne-având şi acesta ce face, s’apucă şi jupui coaja câtorva tei şi din această coaje croitorul făcu chipului de fată nişte haine frumoase.
După ce şi făcu şi el rândul, croitorul se culcă, şi ’n locul lui rămase străjer hogea. Acesta, când văzu chipul de fată făcut din lemn şi îmbrăcat în haine de coajă de tei, începu să sp roage cu credinjă lui Dumnezeu ca să dea suflet chipului de lemn şi să-l prefacă cu adevărat într’o fată. Dumnezeu ascultă ruga hogii, şi însufleţi chipul de lemn, dându-i viaţă şi prefăcându-1 într’o fată foarte frumoasă.
Dimineaţa, când se sculară cu toţii şi văzură minunea aceea de mândreţe, începură să se ia la ceartă, fiecare din ei voind s’o aibă pe fată de soţie; n’au putut în ă să se înţeleagă şi au mers la judecată.
Judecătorul a hotărît ca fata să fie a lemnarului şi a zis celorlalţi doi:
— „Ţie, hoge, nu ţi dau fata, fiindcă n’ai dreptul, căci sufletul i l-a dat Dumnezeu şi nu tu; iar ţie, croitorule, iarăşi nu ţi-o dau, căci n’ai făcut mare lucru cu hainele din scoarţă de tei. Numai lemnarului i se cuvine darul acesta, fiindcă el este acela care s’a gândit şi a început întâi lucrul, cioplind chipul fetii de lemn 1“
www.dacoromanica.ro
311
înţelepciunea ţăranului
*	J
Un Sultan, — însoţit de doi mari Paşi vestiţi,— umbla prin ţară. Trecând pe un diurn, Sultanul văzu un ţăran, care îşi ară ogorul şi vorbi cu dânsul în felul acesta:
împăratul -.— „Bună ziua, răsturnătorule de pământ 1“ Ţăranul: — „Bine ai venit, cel ce ţii lumea 1“ împăratul: — „De ce te-ai învrednicit tu singur?“ Ţăranul: — „Jumătate în pământ, jumătate în alte mâini!“ împăratul: — „Cu cei de departe cum eşti?44 Ţăranul: — „Acum de aproape 1“ împăratul: — „Cu cei doisprezece cum stai ?“
Ţăranul: — „Am rămas numai cu doi!“ împăratul: — „Dacă-ţi voiu trimite două gâşte, ce ai să faci cu ele ?“
Ţăranul: — „Le jumol şi Ie iau penele, iar capetele ţi le trimet înapoi, dacă n’or fi bune de nimic!“
După aceasta Sultanul şi însoţitorii săi plecară mai departe ; dar, peste câtva timp, cei doi Paşi nu se putură stăpâni şi unul din ei întrebă pe împărat;
—	„Mărite padişah, nu poţi să ne spui şi nouă ce ai vorbit cu ţăranul, căci noi n’am înţeles nimic !“
—„Dacă voiţi să ştiţi totul, duceţi-vă îndărăt la ţăran şi el vă va spune!44
Cei doi Paşi se întoa>-s°ră la omul cu pricina şi-l rugară să le spună înţelesul voibirii ce au avut-o cu Sultrnul. Ţăranul le ceru însă ca fiecare să i dea întâi câte o sută de lire de aur şi apoi îi va lămuri.
Paşii îi dădură banii ceruţi şi ţăranul, după ce orimi cele două sute de lire de aur, începu:
—	„Sultanul mi-a zis: „Bună ziua, răsturnătorule de pământ 1“ fiirdcă eu ar şi răstorn pământul cu p'ugul. Atunci eu i-am lăspuns: „Bine ai verit cel ce ţii lumea!" fiindcă el este împărat şi stăpân pe vieţile oamenilor.
Apoi m’a întrebat Sultanul: „De ce te-ai învrednicit tu singuri44 fiindcă lu;ram numai eu. Atunci i-am răspuns că „jumătate în pământ, jumătate în alte mâini", de oarece am avut băeţi,
www.dacoromamca.ro
312
dar mi-au murit şi i-am îngropat în pământ; am avut fete, dar le-am măritat şi le-am dat pe mâini streine, rămânând astfel singur.
M’a mai întrebat împăratul: „Cu cei de departe cum eşti ?“ —adică ochii, cari văd departe. Eu i-am răspuns că „acum de aproape”, fiindcă am îmbătrânit şi văd numai de aproape.
Când m’a întrebat împăratul „cum stau cu cei doisprezece”, eu i-am răspuns că „am rămas numai cu doi", — fiindcă odată, în tinereţe, aveam doisprezece dinţi, dar acum am rămas numai cu doi.
La urmă Sultanul m’a întrebat că „ce am să fac, dacă-mi va trimite două gâşte" şi eu i-am răspuns că „le voiu jumuli, le voiu lua penele, iar capetele i le voiu trimite îndărăt, dacă nu vor fi bune de nimic". Intr’adevăr, Sultanul s’a ţinut de cuvânt, şi v’a trimis pe voi amândoi aici. Eu v’am jumulit, v’am luat două sute de lire de aur şi acum puteţi merge îndărăt la împărat 1"
JOCURI DE CORII
I. «AINZ»
Toate fetele se aşează în cerc, ţinându se de mâini şi stând în picioare.’ Apoi încep cu toatele să joace, cântând:
,,Ainza, priinză,
Ai remezan Ai severe meroşan,
Chelcheu sere puritan,
An tantica
Se vereus cătină
>
La sfârşitul cântecului, de-odată, toate fetele se aşează repede jos şi cea care întârzie, este pedepsită şi’ trebue să sară de vre-o câteva ori într’un picior.
Cuvintele din cântecul acestui joc nu le-am putut traduce. Bănuiesc că unele din ele ar fi din limba arabă a Coranului, sau nişte întorsături de limbă copilăreşti, cum avem şi la’Români:
„Ala-bala portocala1'.’..
,,Aş papanaş, lata cui i-o laşi?1'...
www.dacaromamca.ro
313
II. CÂM CUIU AŞ ? (Cine deschide fântâna?)
Cântecul şi jocul este tătăresc şi numai pentru fete. Ele se aşează pe două rânduri’, faţă ’n faţă, ţi-nându-se de mâini. Intre cele două şiruri de fete este o distanţă de vre o 8-4 metfi. Apoi o fată dintr’un şir .si alta dintr’altul zic cuvintele următoare:
1.	Căm cuiii aş ?
2.	Cuiii aş.
7.	Aradd su.
2. Atlap cheş.
1.	Sâsdd băsden căm ghe-
rec ?
2.	Urie atli câz gherec.
7.	Cine-deschide fântâna?
2. Fântâna-i deschisă-
1.	Intre noi este o apă.
2.	Trece o sărind.
1.	La voi, cine vă trebue de
la noi ?
2,	Ne trebue o fată cu nu-
mele Urie.
La. sfârşitul acestor vorbe, fata care a zis ultimele cuvinte se repede la şirul din faţă, ca să desprindă mâinile şi să rupă şirul. Dacă reuşeşte ia cu sine o fată prizonieră, iar dacă nu, rămâne ea prizonieră acolo.	'
Când una din cele două cete a pierdut pe toate fetele, jocul se. sfârşeşte, dar poate reîncepe.
III.	ŞOBAN. (Ciobanul)
Jocul este tătăresc şi numai pentru fete. Ele se prind de mâini şi se aşează în forma unui semicerc, stând în picioare. Cele două fete din capătul semicercului spun cuvintele:
/. Şobant 2. Ne dâr o ?
7. Coiun caidâ? 2. Bar bac cărdă
1.	Ne otlai ?
2.	Lebleme.
1.	Ne aşai ?
2.	Cară curmă.
1.	Ne suie ?
2.	Ac siut.
1. Bosagan ne den ?	. 1. ‘Frag
www.dacoramamc
7. Ciobănel 2. Ce-% asta ?
7. Unde-s oile ?
2. DU'te şi le caută în câmp ? 7. Ce pasc ?
2. Năut.
1.	Ce mănâncă 9
2.	Curmale negre.
1.	Ce beau?
2.	Lapte alb.
7. Fragul de ce-l ţii 9
ca.ro
314
2. Bolactan.	2. De ţâţâni.
i. Sâbârtcî ne den 9	i. Mătura de ce-o iii 9
2. Telden.	2. ©e sârmă.
i. Caşi ten 9	i. Câte fire.
2. Bin ten.	2. 0 mie de fire.
i. Băni magâ	i. 0 mie pentru mine.
Bânî saga,	0 mie pentru line,
Chemanemen	Cu vioara,
Daremen,	Cu tamburina,
Chel de cheş,	Vin de treci,
Chel de cheş !	Vin de treci.
Odată cu spunerea celor din urmă cuvinte, o fată dintr’un capăt şade pe loc, iar cealaltă din celălalt capăt trece mereu cu tovarăşele ei pe sub manile celorlalte, până când toate devin cu mâinile încrucişate pe piept. Pe urmă, cele două fete din capete trag de şir în direcţii opuse, până când se rupe de pe la mijloc. Apoi jocul poate reîncepe.
IV.	ALAILEN. MALAILEN.
Jocul este turcesc şi numai pentru fete. Ele ţi-nându-se de mâini, se aşează pe două rânduri faţă în faţă, la depărtare de vre-o doi metri, stând în picioare. După aceasta încep să cânte,—dansând unele în faţa altora—cuvintele acestea :
1.	Alailen Malailen
Bir top sarailen Ne istersân9
2.	cBizim alailen Ordă bir ghiuzel var Om islerâm.
Aadâdâr
Daadâdâr
Chianie deghendâr. Arşânlan Purşânlar A inalî cârşaulan
1.	Mătuşă Cu mâlaiu
Şi cu un pumn de palate, Ce vrei 9
2.	Cu mătuşa mea,
Acolo este o frumoasă Şi pe aceea o vreau. Numele ei
Gustul
Numele ei Chianie.
Cu cotul,
Cu peria,
Cu oglinda cu pervaş.
www.dacoromamca.ro
315
Biş vară}' alarâs.
Bin daul Bin zurnai
Cu o mie de tobe Şi o mie de flaute,
Noi mergem s’o luăm.
Apoi două fete dintr’un şir se duc, dansând şi cântând ultimele cuvinte ale cântecului, către ceata din faţă şi,—făcând mâinile brancardă,—iau cu ele o lată. Jocul continuă astfel până sfârşesc toate fetele dintr’un şir.
www.dacaromamca.ro
316
DIVERSE
V. Pârvan: «I» chestiunea etimologiei Dunării»: «In legătură cu «Dunărea», înşirând în cartea IV. cap. 47 şi urm., râurile care curg prin ţara scitică şi, în amănunte, pe acelea care îngroaşe Dunărea, He-rodot ne citează un Jpdkyris, un Araros, un Naparis şi, pornind din tara vecină a Agathyrsilor, pe Mcbris. Se poate ca şi Araros să lîe, de fapt, tot Araris,—căci manuscriptele lui Herodot au destule mici erori de acelaş gen. Dar chiar Araros nu tace nici o supărare pentru ce ne trebue aici.
Dacă e acum .să reconstituim numele epihoric al Dunării, e limpede că la binecunoscutul şi de toţi acceptatul Douna suntem oarecum datori să legăm sufixul indigen -ris, obţinând pe firescul Dounaris, a-lăturea de Nâparis şi celelalte.
Dacă adăogăm la numirile lui Herodot pe Sagaris al lui 9vidiu (ex Ponto, IV, 10, 47) şi însuşi numele Niprului, Danapris, cunoscut încă din antichitate şi luăm in consideraţie şi alte numiri scitice de râuri ca: Agaros, Oaros şi Thessyris (art. lui K. Kretschmer, Sarmatia, la Pauly-Kroll-Witte, II A, 4 şi urm.), numele reconstituit al Dunării, Dounaris, devine oarecum indispensabil. (Revista istorică, An. VII, p. 248).
St. Hepites: Cea mai mare cantitate de ploaie intr’o ei.
La Cherrapungi, in munţii Himalaia, la 1250 m. de altitudine, care era până mai deunăzi localitatea unde ploua mai mult în cursul unui an, s’a strâns în ziua de 14 Iunie 1876, în curs de 24 ore, o cantitate totală de apă de 1036 mm. Ei bine, în anul 1911 s’a constatat că în ziua de 14 Iulie dela prânz până la 15 Iulie la prânz, adică în 24 ore s’a adunat o cantitate de apă de 1168 mm. pe ud platou al muntelui Baguio ffcam la 1450 m. altitudine) din insula Luzon, făcând parte din arhipelagul insulelor Filipine. Cantitatea de 1168 mm. de apă este dar cea mai mare constatată până acum pe faţa pământului, în curs de 24 ore.
Se ştie pe de altă parte că cea mai mare cantitate de apă, care a căzut într’un minut pe fa{a globului, este până acum de 10,25 mm. ceea ee s’a întâmplat la 7 Iulie 1889 la staţiunea meteorologică dela Curtea de Argeş, unde în interval de 20 minnte s’a adunat 205 mm. de apă. Se mai ştie de asemeni că la Caraomer în Dobrogea au căzut 320 mm. de ploaie în 4 ore, în ziua de 17 August 1900. (Vezi Hepites Rupere de nori la Caraomer în Dobrogea, Analele Acad. Rom. Tom. 23, pag. 48).
(Din Bulet, Soc. Regale Rom. de geografie, Tom. XL, 1921, pag. 388).
EBÂTA
ln No. 1 Au. III pag. 33 rândul 4 şi 3 de jos in sus :
In loc de: Nu încetase încă noua emigraţie bulgărească.
Să se citească : nu începuse încă noua imigraţie bulgărească.
www.dacoromanica.ro
Aducem viile noastre mulţumiri următoarelor ^persoane, care au binevoit a sprijini băneşte tipărirea revistei «Analele Dobrogei»:
Comitetul şcolar judeţean, Constanţa 25oo Lei Primăria din Bazargic .	. ’	58o »
Vasile Helgiu	....	200	»
Dr. Pilescu..........................60	»
D-l Turbatu......................... 10	»
Comitetul.
(pufiticafiuni primite
George Georgescu: Lămuriri asupra chestiunii proprietăţii rurale din Dobrogea nouă, Bucureşti, 1922, Tiparul românesc.
1. G, Marinescu: Cele mai irmoase pagini din Pedagogie si Psihologie. Bucureşti 1922. Editura Librăriei H. Steinberg £t Fiu.
www.dacaromanica.ro
Abonamentul la „Analele Dobrogei“ este pe an:
La ediţia obişnuită . . . . . 40 lei La ediţia pe veliDă . . . . .80 „
Abonamentele se trimit d-lui C. Brătescu, la Şcoala^ normală din Constanţa, prin mandat poştal.
Colecţia întreagă a anului I şi II
La ediţia obişnuită: câte 60 lei La ediţia pe velină: câte 100 lei.
COMUNICAŢI SCHIMBĂRILE DE ADRESE!
Preţul unui volum 10 lei—
www.dacoromamca.ro