>1921, Anul II No. 4 Octombrie—Decembrie ANALELE nOBROGEI Revista Societăţii Culturale Dobrogene Director: C- BRĂTESCU Sumarul: SI. C. Hepites: Numirile geografice cum trebuesc scrise Eug. Ciuchi: Cântecul nostru (Răspuns la „Cântecul urii buigare") Jon Bentoiu: Cărţii mele (H. Heine) Alex. P. Arbore: Coloniile germane din Basarabia şi Dobrogea M. Olmozu: Scrisoare Măriei ; Cântec resemnat A, Mândru: Cei dintâi fulgi; Lanurile; Munţii; Scr'soare Al. Bilciurescu: Fii fericirea mea; Ultima petală jGh. Toma: Un filosof poet din antichitate : Titus Lucretius Carus ■/ C■ Brâtescu '■ Itinerariul fratelui Wilhelm de Rubruquis Ia anul 1253 Mihail I. Pricopie: Schilozii P. P. Slănescu: Din ,,Sites“; Epilog (H. de Regnier); Gând perdut De*aşi fi eu Dumnezeu (din Suliy Prudhomme,!; Amor şi A-tomul (din M. Guyau) V Cottan: Mă cred o stâncă; Acorduri O. Mironescu; O poveste de demult... un adevăr astăzi; Ce se poate faie din lapte Mihail Slraje: Toamna Sulcinâ: Vieata; Visam C. Georgescu- Munteanul: De soarta zilelor ce trec /. Dumitrescu-Frasin: La malul mării; Vestejiră trandafirii Găurii Coalu. Valea Cernei (Tulcea) Salsouia: Cântece din ajun Nikita Macedonski'- Noaptea poeziei Ţh- D Speranlia Dobrogea in folklorul nostru Lucian Cosim: Cântecul timpu'ui; Ispita V- Lăiniceanu: Sonet; Celei plecate Şâ nu uităm! Din N. larga: Ce trebue să fie Dobrogea după răz* / boi; Dobrogea şi Miron Costin Thoma Mateescu ■ Proect de abecedar pentru şcoala românească din Cadrilater Cărţi şi Reuiste primite la redacţie „ALBANIA" Tipografie—Papetărie—Librărie—Legâtorie Constaii*WwŞâ&c6K*âsaii8calftr20 oooooooo«ooco©ooooocooooooocooooooooooocooocooocooocoooooooooooooooor>oooo»»oooooooota®o#8j Ioooccooccoooooooooocoooco0ocu00o0uocc)66o0000coocooocooo(;ooocooocooocoooooooc oooc< Manuscrisele se trimit d-lui C. Brătescu, profesor la Şcoala formală din Constanţa Redacţia nu ia sub a sa răspundere nici una din opiniunile emise de autorii articolelor publicate. www.dacoromamca.ro NUMIRILE GEOGRAFICE CUM TREBUESC SCRISE /V In mai multe Congrese de geografie, naţionale sau internaţionale,’) s’a îidicat şi s’a discutat chestiunea numelor geografice. Astăzi când, mai ales în Europa, Africa şi Asia, -s’au produs şi sunt încă pe cale de a se produce atâtea schimbări în fruntariile şi slăpânitorii vechilor State, şi când se crează atâtea alte State, chestiunea numelor geografice este de cea mai palpitantă actualitate, lntr’adevăr, fiind ne-voe de a se tipări cărţi, hărţi şi atlase geografice nouă, trebue sa se ştie sub ce numiri să se ’nscrie diferitele localităţi şi accidente geografice [mări, fluvii, lacuri, munţi, etc.Jdepe faţa globului pământesc. Al 31-lea Congres al Societăţilor franceze de geografie, care s’a ţinut în Iulie 1913 la Paris, a luat, între altele, următoarea hotărâre în această chestiune 2): * 21 11 Cele din urmă sunt: Al 31-lea Congres al Societăţilor geografice din Franţa ţinut la Paris in 1913 şi al X-lea Congres internaţional de geografie ţinut la Ro.na in 1913, fără de a cita pe al Vlll-lea Congres italian de geografie care s’a ţinut anul acesta la Firenze şi care nu şi-a publicat încă lucrările sale. 21 Buletinul Societă/ii Regale Române de geografie, Tomul 36 PR. 739. www.dacoromamca.ro 458 „Să se cerceteze cu mare îngrijire valoarea semnificativă şi etimologia numelor diverselor locuri. Să se păstreze cu scrapulozitate pe cât va fi posibil forma lor ortografică naţională*. Această hotărâre coprinde un principiu sănătos care ar trebui să fie adoptat de toată lumea: numirile geografice să fie întrebuinţate cu ortografia lor naţională. Se ’nţelege pentru acele idiome, care întrebuinţează alfabetul latin. Congresul internaţional de geografie, ţinut la Roma în acelaş an, a arătat cum s’ar putea ajunge şi la unificarea numirilor din ţările care ’ntrebuinţează alte caractere decât cele latine. Aci nu ne vom ocupa de această din urmă chestiune. Lucrul raţional ar fi ca, aşa după cum un om pe lume are un nume pe care nu-1 poate schimba, în ţările civilizate, decât în virtutea unei legi sau dis-poziţiuni legale, tot asemenea o localitate sau accident geografic de pe faţa globului ar trebui să nu poarte decât un singur nume şi care sl nu se schimbe sau să se modifice decât de asemenea printr’o dispo-ziţiune legală. Este natural ca un Stat, în coprinsul fruntariilor sale, să fie suveran a hotărâ numele unei localităţi sau accident geografic, tot după cum dânsul va fi suveran să-l schimbe sau să-l modifice. Pentru scopul ce urmăresc, nu mă preocupă a-cum chestiunea celui mai potrivit nume ce ar trebui să poarte o localitate; nu mă preocupă adică chestiunea dacă, spre exemplu, importantului nostru port dela Marea Neagră ar trebui să i se zică Tomis, Constantia, Constantinea, Consta itiana, Tritonice, Kiustendje, Constanţa, sau alt-fel. Guvernul român hotărând a i se zice Constanţa, acesta trebue să fie, pentru toată lumea, singurul său nume cu ortografia sa şi fără nici o modificare. Cu atât inai rău pentru a-cest guvern dacă nu a botezat oraşul cu numele cel mai potrivit, ceiace aci nu e cazul, ’ mă grăbesc să adaug. Tot asemenea înţeleg a nu mă preocupa cum ar fi mai bine să se zică, spre exemplu, capitalei www.dacaromanica.ro 459 Austriei: Vindebonna, Wien, Vien.ie, Becs, Vienna, Viden, Vieden, Viena, etc., căci guvernul austriac hotărând numele Wien pentru capitala sa, acesta trebue să fie adoptat de toată lumea, până ce acelaş guvern, sau un altul care l-ar înlocui, ar hotărâ schimbarea lui. Singurul lucru care mă preocupă este cum ar trebui pronunţat şi scris numele unei localităţi în diferitele idiome, spre a ne scăpa de haosul de nume în care se sbat geografii şi de complicaţiunile nomen-claturei geografice. Cred că ar fi în interesul tutulor dacă s’ar adopta, pentru hotărârea şi scrierea numelor geografice, următoarele principii foarte simple : 1. In interiorul unui Stat, dânsul e suveran să hotărască numele fiecărei localităţi; pentru colonii, Metropola are acest drept; 2. Aceste numiri cu ortografia lor vor fi adoptate, fără nici-o modificare, oricare ar fi idioma în care se întrebuinţează. Adoptându-se aceste principii, textele de geografie, hărţile şi atlasele geografice, scrise în orice limbă, vor coprinde fiecare localitate cu acelaş nume, cu ortografia naţională, adică a Statului suveian. Vom scăpa astfel de greutatea de a cunoaşte, pentru una şi aceiaşi localitate, d feritele sale numiri după idioma în care este exprimată. Vom mai scăpa şi de complicaţiunea care se aduce — după cum mai este obiceiul, care pare a se lăţi încă şi mai mult acum după răsboiu -- indicându-se pe hărţi sau atlase, pe lângă numele naţional şi numirile sale în alte idiome. Chestiunea se reduce, în definitiv, la a întrebuinţa întotdeauna numele localităţilor în limba Ţârii din care ele fac parte, iar nu în idioma în care se vorbeşte sau se scrie. Cu alte cuvinte, aşa după cum numele unei persoane nu se traduce dintr'o limbă într’alta — căci prin nici-o minte sănătoasă n’a putut trece ideia www.dacaromanica.ro 460 de a spune d-lui Rivifere, spre ex., d. Râu, sau d-lui Paternoster d. Tatanostru — nici numele geografice să nu se traducă. Vorbindu-se deci de Balta-AIbă sau de Crişul Negru, nu se poate zice în franţuzeşte „Le Lac Blanc" sau le «Criş Noir», sau ceva analog în oricare altă idiomă. Pentru toată lumea Balta Albă şi Crişul Negru vor fi : „Balta Albă“, „Crişul Negru". Mai mult decât atât, numele unei localităţi nici nu poate fi modificat pentru ca, pronunţat într’o altă limbă decât cea naţională, să se asemene cu aceasta. Acest lucru este evident, căci tot aşa după cum nu e permis de a scrie numele învingătorului Foch de cât astfel, iar nu, pentru a se pronunţa la fel: Fosh în englezeşte, Fosch în nemţeşte, Foş în româneşte şi cine mai ştie cum în alte ’ idiome, tot asemenea nu se poate concepe ca Bucureşti să se scrie Boucou- rechti şi Crişul Crichoul, pentru a se pronunţa la fel în franţuzeşte. ♦ ♦ Orice modificare cât de mică, introdusă la un nume propriu, îi schimbă fizionomia şi aceasta nu se poate admite. Este, credem noi, o greşeală ca, sub cuvânt de a înlesni pe şcolarii francezi, spre exemplu, să se Introducă în manualele de geografie — aşa după cum am văzut că- se face — numirile geografice străine modificate în special pentru uzul francez ; căci, dacă în fiecare Stat s’ar proceda la fel, una şi aceiaşi localitate va sfârşi să fie scrisă în atâtea feluri câte idiome diferite sunt. Aplicându-se acelaş sistem într’o geografie românească, ar trebui să scriem, spre ex., Seven când s’ar vorbi de munţii Cevennes sau Pari în loc de Paris şi ne’ntrebâm dacă ar fi vre-un francez care să ghiciască că cuvintele Seven sau Pari ar fi cuvintele franţuzeşti Cevennes şi Paris scrise pe româneşte. www.dacoromanica.ro 461 Tot ceiace s’ar putea face în aceste manuale, ar fi ca, pe lângă numele scris aşa cum trebue (adică cu ortografia naţională) să se pună în paranteză cum s’ar scrie în idio’ma manualului geografic spre a fi citit cam la fel. Astfel s’ar putea scrie Jiu (Jiou); şcolarul francez va cunoaşte pe deoparte forma exactă a cuvântului şi va mai şti cum să-l pronunţe1). Ori şi care ar fi deci idioma întrebuinţată, se va zice şi se va scrie ’ntotdeauna : London (iar ru Londres, Londra, etc.), Marseille (iar nu Marseilles, Marsiglia, Marsella, Marsilia, etc.], Kjobehavn (iar nu Copen-hague, Copenhagen, Kopenhagen, Copenhaga, etc.], Munchen [iar nu Munich, etc), Praha (iar nu Prag, Prague, Fraga, etc.], Bucureşti, [iar nu Bucarest, Bu-charest, Bukarest, Bukharest, Boucarest, Boucorechti, Boucourechti, etc.], etc. Acelaş lucru pentru numele ţărilor. Vom zice şi vom sene deci: France [iar nu Frankreich, Francia, Franţa, etc.], Bayern [iar nu Baviere, Bavaria, etc], Preussen [iar nu Prusse, Prusia, etc], Italia [iar nu Italie, Italy, Italien, etc.) Polska [iar nu Pologne, Poland, Polen, Polonia, etc ], România [iar nu Rouma-nie, Roumania, Rumenia, Rumanien, etc ], Dobrogea [iar nu Dobruja, Dobroudscha, Dobrudja, etc.], Basarabia [iar nu Bessarabie, Bessarabien, etc.), etc. Rămâne o greutate cu Statele bi-sau trilinguae ca Belgique sau Belgie, Helvetia, etc. Dar şi aci, pentru simplificarea hărţilor sau atlaselor nu se poate pretinde a se scrie acelaş cuvânt în două sau trei idiome ; se va mărgini a se da, pentru fiecare regiune, numirile cu limba dominantă, până ce un compromis naţional va statua numirile unice. q Sunt manuale franceze de geografie în care această metodă este adoptată, însă în mod invers, adică se scrie mai întâi numele aşa cam se pronunţă şi în paranteză numele corect, Jiou [Jiu). Acest sistem ru trebue admis, căci principalul nume fiind Jiu, el trebue pus în evidenţă. dec; în prima linie şi aceasta până ce şcolarul va afla cum ss pronunţă litera u. in româneşte şi atunci se va suprima parantczul- www.dacoromanica.ro 462 In ceiace priveşte accidentele geografice [mări, fluvii, lacuri, munţi,’etc.] care aparţin unui singur Stat, ele se vor numi şi scrie întotdeauna cu numele ce l poartă în acest Stat. Astfel râul Dâmboviţa, lacul Brateş se vor scrie întotdeauna şi în orice limbă «Dâmboviţa", «Brateş». Pentru acele accidente geografice care se’ntind dincolo de fruntăriile unei Ţări în Ţările învecinate, sau care formează hotarul cu acestea şi care au câte un nume diferit în fiecare din aceste State (Nistru, Dniester], aceste numiri vor fi păstrate deocamdată în întinderea fiecărui Stat până ce, printr’o înţelegere internaţională, s’ar stabili unificarea lor. Astfel pentru mareie nostru fluviu căruia, în Ţările pri:i care trece i se zice respectiv Donau, Dunaj, Duna, Dunav, Dunăre, se vor păstra, în mod provizoriu, aceste numiri în Germania, Austria, Cehoslovacia, Hungaria, Yugoslavia, Bulgaria şi România. Ar dispare astfel din uz cuvintele Danube, Danubio, Dunai, Dunavis, căci prin nici-o ţară pe unde trece Dunărea, ea n’are aceste numiri care pot fi considerate ca traducerea în diferite idiome a numelui marelui fluviu. * * * In aşteptarea unei hotărâri internaţionale, care să stabilească în mod definitiv numirile geografice, unele din Instituţiunile care se ocupă cu nomenclatura geografică au început să-şi formeze, pentru trebuinţa lor, catalogul numirilor geografice. Astfel Societatea Regală de geografie din London, al cărei Patron este însuşi M. S. Regele britanic, a numit din sânul ei un Comitet permanent cu însărcinarea de a întocmi şi publica un Catalog de numirile geografice aşa cum să fie adoptate de acea Societate şi de oficialitatea britanică. Comitetul poartă numele de „Comitetul permanent al numelor geografice pentru uzul oficialităţii britanice», sub preşidenţia generalului — major Lord Edward Gleichen. Acest Comitet a şi pu- www.dacoromanica.ro 463 blicat, până în prezent, două liste alfabetice : una cu nume din Europa, alta cu nume din Asia. In fiecare dintr’aceste două liste se dă mai în-tăiu numele adoptat de Comitet (scris cu litere groase) şi apoi celelalte numiri ale. sale. Reproduc aci cel dintâi nume românesc din cele vre-o 30 care sunt date din România: Alba Iulia: pron. Alba Yulya: Transylvania, Ru-menia; Germ. Karlsburg; Mag. Gyulafehervâr, pr Dzula. Celelalte nume din România adoptate de Comitet sunt cele următoare: Bistriţa sau Bistritsa Brăila (nu Bralla, Ibrail) Braşov sau Brashov Bucharest (Rom. Bucureşti] Cernavoda Cluj Constanţa sau Constantsa [nu Constantza, Cons-tanza, Kust^ndji] Czernowitz (nu Czernovitz. Rom. Cernăuţi] Danube [Rom. Dunărea) Dniester [Rom. Nistru] Dobruja [Rom. Dobrogea] Focşani sau Focshani [nu Fokchiny] Galatz [Rom. Galaţi] Jassy [nu Jassi, Rom. Iaşi) Kishinew (pr. Kishinyof, Rom. Chişinău) Odorhei Oltu O radi a Mare Orşova Pietroşani sau Pietroshani Rădăuţi sau Radautsi S ătmar Sibiu Sighetul Marmariei ') l) Aci este probabil o greşeală de tipar: Marmariei in loe de : Marmaţiei- www.dacoramamca.io 464 Silistra [nu Sil istria] Târgul Secuilor T emişoara Tisa Turtucaia [nu Turtukay, Toutrakan]. Cele mai multe dintr’aceste nume sunt corect scrise (acele cu italice] şi trebue sâ ne mulţumească cu atât mai mult, cu cât s’a adoptat în Imperiul britanic literile noastre speciale, care nu figurează în alfabetul englez : ă, â, ş, ţ. Sunt unele localităţi cărora li se arată numele românesc, dar care nume nu sunt adoptate de englezi, deşi localităţile sunt în România. Astfel se arată numele Bucureşti, dar se adoptă Bucharest; Cernăuţi dar se adoptă numele nemţesc Czernowitz; Dobrogea dar se adoptă Dobruja; Gaiatz pentru Galaţi, lassy pentru Iaşi, Kishinew pentru Chişinău. Dintre acestea sunt însă unele numiri adoptate în Comitet, dar pe care nu Ie putem admite sub nici un cuvânt: Czernowitz, Dobruja şi Kishinew. îndată după apariţiunea primei liste a Comitetului permanent am scris preşedintelui său, genei aiul major Gleichen, arătându-i câteva incorectitudini, care s'au şi corectat în a doua listă publicată. Am insistat mai cu seamă asupra cuvintelor Czernowitz şi Kishinew care au fost adoptate de Comitet pentru uzul oficialităţii britanice. Am arătat pentru cel dintâi din aceste cuvinte că Cernăuţii mai înainte de 1772, când o parte din Moldova de sus a fost răpită de Austriaci, era un orăşel moldovenesc, căruia Nemţii i-au schimonosit numele în Czernowitz şi că e drept şi logic prin urmare ca, astăzi, când el Va întors la patria mamă, să-şi reia numele sub care fusese în tot timpul cunoscut în România şi deci am cerut ca să se adopte numele românesc Cernăuţi. Deasemenea am cerut ca, în loc de Kishinew, sâ se adopteze în nomenclatura engleză numele românesc Chişinău, pe care-1 avea acest oraş al Moldovei orientale înainte www.dacoromanica.ro 465 de anul 1812, când partea Moldovei de dincolo de Prut ne fu răpită de către Ruşi, cari şi dânşii schimonosiră numele oraşului în Kishinew. Astăzi, când oraşul a redevenit românesc, e drept şi logic să-şi reia numele românesc pe care-1 avea înainte. Am mai cerut în sfârşit ca, pentru Capitala Regatului, să se adopteze numele său românesc Bucureşti, sau cel puţin să se scrie Bucarest — aşa cum de obiceiu se scrie acum în Franţa — fără de a se mai adăuga lângă c, litera h, care este aci absolut de prisos. Preşedintele Comitetului permanent al numelor geografice din Londra a supus desbaterilor Comitetului său cererile mele şi a avut amabilitatea de a-mi comuuica că, deşi dânsul este de părerea mea, totuşi Comitetul nu a admis aceste trei cereri. Mi-a părut foarte rău de această hotărâre a Comitetului căci mă muncesc de geaba şi nu-mi pot da seama de puternicele motive ce va fi având Comitetul ca să o-blige pe englezi de a da unor localităţi româneşti nume nemţeşti, ruseşti sau chiar englezeşti [căci Bu-charest rămâne acum un nume englezesc, Francezii scriind Bucarest]. îmi place totuşi să sper că inspi-rându-se de hotărârea luată de Congresul dela Paris din 1913, geografii englezi vor parveni să păstreze pe cât va fi posibil, forma ortografică naţională care, pentru Cernăuţi, Chişinău, Bucureşti, nu poate fi de cât cea arătată aci, de oarece toate aceste localităţi sunt în România. * * * In recenta mea călătorie la Paris, am avut prilejul să discut chestiunea numelor geografice cu mai mulţi geografi şi distinşi profesori de geografie. Toţi sunt de acord că trebue adusă, şi cât mai repede, o îndreptare în haosul ce domneşte acum în aceste nume ; însă toţi recunosc greutăţile practice pentru a realiza o uniformitate în această nomenclatură. Şi eu îmi dau perfect seama de dificultăţile ce sunt de în- www.dacoromanica.ro 466 vins pentru a ajunge la această uniformitate; cred însă că chestiunea e destul de importantă că să încercăm a le învinge. Pentru a ajunge la aceasta,, tre-bue negreşit să se înceapă în mod serios şi acei care ar trebui să ia iniţiativa sunt tocmai profesorii de ge ografie dela unii dintre cari am auzit invocându-se nişte greutăţi, care mi se par cu totul nefundate. Astfel unul dintr’înşii îrri spunea : „pentru ca dorinţa D-v, de a scrie numirile geografiei româneşti cu ortografia naţională, să se poată realiza, ne va trebui mai întâi de toate să avem caracterele speciale de imprimerie, pe ă, â, ş, ţ, etc. Tipografii noştri [în France] nu le au şi chiar dacă le-am întrebuinţa, publicul n’ar şti să interpreteze aceste semne". Asupra primei obiecţiuni se poate răspunde că în alfabetul francez sunt cel puţin 11 litere, care nu se ’ntrebuinţează în scrierea română: £, e, £ e, i, 6, ş, k, q, w, ’y, şi cu toate acestea mai toţi tipografii noştri au toate aceste caractere. Tipografii francezi n’ar avea să adauge la materialul lor decât trei litere din alfabetul român, pe ă, ş, ţ, care nu există în cel francez [pe â îl are, âme ; pe î deasemenoa, abtme\ şi cred că această mică sporire de material nu ar sărăci întreprinderile tipografiei din France sau de aiurea. Aceiaşi obiecţiune mi s’a făcut şi de un geograf englez; răspunsul este acelaş. In ceiace priveşte a doua obiecţiune, că publicul n’ar şti să interpreteze aceste semne, mi se pare că nu merită discuţiune, de oarece cărţile se scriu, dacă nu pentru oamenii instruiţi, cel puţin pentru cei cari doresc să se instruiască ; nu trebue să ne pierdem timpul ocupându-ne de ceilalţi cari n'au această dorinţă. Cert este că tot francezul, care ştie să citească cum trebue numele lui Shakespeare, va fi în stare să înveţe cum să interpreteze caracterele noastre â, â-î, ş, ţ. * * * www.dacoroinamca.ro 467 Ca concluziune la cele mai sus expuse, îmi per-nvt a face propunerea ca, pentru a începe, noi Românii, în ori şi ce limbi am vorbi sau am seri, să întrebuinţăm, când e vorba de localităţi din România-astăzi mare-numai numirea românească, repet în orice limbă ne-am exprima sau seri. Nu vom schimonosi prin urmare numirile româneşti spre a le transforma după pronunţia în cutare sau cutare limbă, >] ci totdeauna le vom întrebuinţa, în vorbă sau în scris, cu adevărata lor numire românească. Fie că vorbim sau scriem greceşte, nemţeşte, ruseşte, franţuzeşte, englezeşte, italieneşte sau în orice altă idiomă, vom zice şi vom seri: România, Bucureşti, Constanţa, Tulcea [iar nu Toultcha sau altfel,] Galaţi, Brăila' Mărăşeşti [iar nu Marachechti sau altfel] Chişinău Cernăuţi, Huşi [iar nu Houchi, Huschi sau altfel] Fălticeni, Făgăraş, etc. ST. C. HEPITES Vicepreşedinte al Soc. reg. rom. de Geografie 0 Aşa cum fac muiţi Popeşti şi Ioneşti cari, îndată ce trec graniţa — şi fără să fi cerut Ministerului Justiţiei cuv’nita rectificare a numelui — se botează din propr'a lor putere Popesco, lonesco. Pentru francezul care nu ştie că, afară de limba Iui, in toate ceklalte idiotne litera u se pronunţă aşa cum o pronunţăm noi, iar nu c'Jm o pronunţă el, nu-mi poate fi ruşine de a-mi păstra’ş' în ţara lui numele românesc de Po-pescu, ionescu, etc. Intr’altfel francezii ar trebui să scoaţâ din limbajul lor, când vorbesc cu un român, multe cuvinte care nu s’ar cuveni să i le spună- www.dacaromanica.ro CÂNTECUL NOSTRU (Răspuns la „Cântecul urii bulgare") Noi n’am venit din depărtate stepe Cu carne sângerândă la coburi, De-aceea nici nu ştim de unde’ncepe — Nici cum sfârşeşte setea oarbei uri. Din neamuri care au uimit pământul — Ş’aveau în fapta lor un Dumnezeu — Ne tragem noi! — ş'asemeni, legământul Străbunilor ni-l amintim mereu. Avem un nume! Peste veacuri moarte Pluteşte tot mai viu, biruitor, Şi astfel braţul nostru n’o să poarte Stindardul de ruşine şi omor. Luptat-am ani şi ani cu cerbicie La gurile Danubiului sfânt, Când voi plecaţi genunchii spre robie, Tinzând sub iatagan grumazul frânt! Şi dacă astăzi vă mai ştim de nume Ş’aveţi sub soare loc de aciuat, Nu voi, nu voi, otrăvitoare spume, Ci piepturile noastre vi l-au dat! La viaţă alţii v’au înpins — sân urmă, Vultăni hrăpăreţi, v’aţi pornit şuvoi, Pândind mereu, sălbătăcită turmă, Pe unde creşte pradă pentru voi! www.dacoramamca.ro 469 II. Muşcând, urăşte viermele’n ţărână, Căci pretutindeni zace sub picior, Iar soarta, schimbătoare, e păgână : El vierme stă în vecii vecilor! Din fundul lumii hordii ridicate — Plecară pe pustiu nemărginit, Dar vântul vremii le găsi’ngropate Adânc în huma unde-au poposit. . . Tăriea pururi stelele-şi anină In nopţile senine — neîntrerupt, Şi lumea lor e necurmat străină De fiarele în muget -- dedesupt! Lucesc luceferi, raza lor coboară, Străvechi palate'n aur poleind, Dar când ajung pe— o turlă se'nfioară — Ş’ascultă glasul clipelor murind. Nu cântă'n cl a urii tristă lege, Nici Cain, ucigaşul cel dintâiu; De n’ai chemarea, nu-l vei înţelege: Tu, rob ţărânii, rob va să rămâi! Vlăstar al stepei! — noi ne ştim menirea! Ni-i scris în sânge de strămoşi — un ţel! N’au să domnească Hunii — omenirea: Tot gândul este cel mai dur oţel! 21 21 Decembrie 1917 EUG. CIUCHI. www.dacaromanica.ro HEINRICH HEINE. CĂRŢII MELE. Aş vrea această carte s’o ’mpodobesc frumos, Aşa cum numai gândul să’mpodoblască poate, Cu trandafiri, cu aur şl flori de chiparos, Ca p’un sicriu, în care pun cântecele ml toate. O, carte, de-aş închide şi dorul meu în tine! Pe groapa părăsită a dragostei ce moare Se’nalţă floarea blândă a linişte! depline; Dar mie ru-mi zâmbeşte nepreţuita floare. . . Aici stau strânse toate cântările-mi amare,-Ce au isbucnit sălbatic — ca un torent de lavă Al cărui râu de flăcări se’ntinde până’n zare — Din adâncimi de suflet, din inima mi bolnavă. Acuma stau tăcute ca morţii ce plecară, Stau reci şi nemişcate în cadrul cărţii mele, Dar flacăra cea veche din nou s’o face pară, Când spiritul iubirii va trece peste ele. Un gând va fi stăpânul pe inima mi întreagă Şt spiritul iubirii îl va cuprinde — odată, Va merge pân’la tine şi cartea mea pribeagă, O, dulcea mea iubire din ţară depărtată ! Atunci se vor desface şi vrăjite cântării, Iar literile cărţii, cu trista lor privire, In ochii tăi cei limpezi ca valurile mării Se vor uita şoptindu ţi cu dor şi cu iubire. . . ION BENTOIU www.dacoromamca.ro Coloniile germane din Basarabia şi din Dobrogea: câteva precizări p * rivind harta etnografică a Dobrogei, se poate lesne observa că, alături de celelalte naţionalităţi, care locuese în a-ceastă provincie, se află şi câteva colonii germane, presărate mai ales în coprinsul vechiului ţinut dobrogean, de la nord la sud şi coprinzând totdeauna, alături de elementul german, şi alte elemente străine. O asemenea hartă, ca aceia a lui L Colescu, făcută după recensământul general al populaţiunii din 1 Ianuarie 1913, ne dă în această privinţă următoarea situaţiune, după comunele din judeţele Tulcea şi Constanţa, cu numărul locuinţelor de naţionalitate germană ; Tulcea (?), Malcoci (254), Catalci (315), Ciucurova (869), Ortachioi-Atmagea (41), Cogelac (1515), Râmnicul de jos-Co-lilia (260) Caramurat (854), Seimenii-mari (268), Canara (562) Anadolchioi (242), Hasi-Duluc (129), Techir-ghiol [61], Alacap [120] Cobadin [435], Osmancea [62], Tatlageac [33], Mangafa (57), Sarighiol (291) Docuz-Aci [194]. Afară de aceştia, se mai află încă element german în Cernavoda, Tuzla, iar în noua Dobroge românească, în Bazar-gic, cam 370 suflete, în Ciobancuius 50, în Gepankioi cam 60 x) 1) Dr. Emil Finher, Die Deutschen în Bessarabien und in cler Do-broudscha în Ostlaud III No 18 luni 1921 pg. 519. www.dacaramamca.ro 472 Aceste insule disparate de element german din Dobrogea se întind, spre nord, în sudul Basarabiei, formând mai cu seamă în judeţul Ackerman puternice mase compacte, ce se văd pe orice hartă etnografică a acestui ţinut. Pentru o mai bună orientare în chestiune, dăm mai jos numele tuturor satelor cu populaţiune germană din Basarabia, cu numărul locuitorilor şi cu anul de fundaţiune a fiecăruia din ele: Nc c. Numele satului An"l funda- ţiunii No. sufle-tel r Volosta J Akkerman ? ? ? 2 Albotâ de jos P ? ? 3 Albota de sus 1880 135 Albota 4 Alexanderfeld 1907 76 Gavanosi 5 Alexandrofca 1908 58 ? 6 Alissofca 1895 40 ? 7 Oneştii vechi ? ? Bujor 8 Andreefca 1892 78 Eigenhein 9 Anofca ? 260 Volontirofca 10 Arzis 1816 287 Arzis 11 Baiboi ? ? ? 12 Bairamcea 1891 87 Tuşii 13 Benkendorf ? ? ? 14 Beresina 1816 470 Klostiz 15 Basarabia ? ? ? 16 Bikus ? ? ? 17 Blumental ? ? ? 18 Bolmoş Berm ? ? 9 loc. rom .-cat. 19 Borodino 1814 2687 Klostitz 20 Brătuleni 1896 59 Boldâreşti 21 Brienne 1816 1510 Arzis 22 Dennewitz 1834 1510 Teplifz 23 Eichendorf 9 ? ? 24 Eigenheim ? ? ? 25 Emmental 1881 526 Kainari loc. rom.-cat. 26 F.-Champ. (Alt Elflj 1816 1239 Tepliţ 27 F.-Camp. [Neu-Elft] 1825 865 Tepliţ 28 Friedensfeld 1879 571 Sarata 29 Friedenstal 1834 1591 Arzis 30 Friedrichsdorf ? 1 ? 9 www.dacoromaiiica.ap 473 No c. Numele satului Anul funda-ţî unii No. sufle- telor Volosta 31 Friedrichsfeld ? ? ? 32 Flirstenfeld ? ? ? 33 Gănceşti 1898 i20 Gănceşti 34 Gnadenfeld 1880 638 Nădejda 35 Gnadental 1830 ? ? 36 Helenowka ? ? ? 37 Hoffnungsfeld 1864 365 Tatarbunari 38 Hirtenheim ? ? ? 39 Hoffnungstal 1842 1628 KlOstitz 40 Iakebstal 1873 ? ? 41 Iargara ? ? ? 42 Iekaterinofka 1908 590 Cimişlia 43 losefsdorf 1851 496 losefsdorf 44 Kainari ? ? ? 45 Kantemir ? ? ? 46 Katzbach 1821 1128 II F-Champ 47 Kisil 1909 136 Volontirofca 48 KlOstitz 1815 ? ? 49 Korntal 1885 173 Nădejdea 50 Krasna ? ? ? loc-rom: cat. 51 Kulm 1815 1556 Kulm 52 KurudschiAra 1879 545 losefsdorf 53 Leipzig 1815 2402 Leipzig 54 Lichlental 1834 1632 Sărata 55 Mannsbujg 1861 790 Posttal 56 Manukbejefka 1893 500 Covurlui 57 Marienfeld 1910 375 Gura-Galb. 58 Marijofka 1893 426 Căuşani 59 Matildendorf 1853 519 losefsdorf 60 Mischeni ? ? ? 61 Misofka ? ? ? 62 Manşa 1909 ? ? 63 Minciuna 1885 362 losefsdorf 64 Nastacka 1820 40 Ataki 65 Noul-Arciz 1824 770 Arzis 66 Noua-AIexandrofca ? ? ? 67 Noua-Annofca ? ? ? 68 Noul Deneviţ 1912 63 Borceag 69 Neusall ? ? ? 70 Neu-Friedenstal Cas. ? 150 Arzis 71 Noua-Nicolaevsca 1887 498 Tepliţ 72 Noii-Oneşti 1887 300 Bujor www.dacaromamca.ro 474 No c. Numele satului Anul funda- tiunii No sufle- telor Volasto 73 Noua-Sărata ? ? ? 74 Noul-Soltoi ? ? ? 75 Noii Strâmbeni 1865 308 Slobozia 76 Noul-Tarutino 1907 275 losefsdorf 77 Noua-Serphiefca ? ? ? 78 Oneşti 1885 ? ? 79 Paris 1816 1684 Paris 80 Pawlofka 1888 208 Postai 81 Pelenei ? ? ? 82 Plotzk 1839 465 Tepliţ 83 Posttal 1822 ? ? 84 Romanofka 1895 i60 Bairamcea 85 Romanof/ra 1840 289 Sabaclia 86 Rişganofca 1860 256 Cabaşanca 87 Sabanejefka 1908 ? ? 88 Sangerofka 1898 368 Tusla 89 Sarata ? ? ? 90 Sarjari 11 (Catlebuk) ? ? ? 91 Şabo 1822 781 Sabo loc. ev.-ref. 92 Şoltoi 1862 263 Corneşti 93 Seimental ? ? ? 94 Sofienial 1857 ? ? 95 Sofiefka 1896 603 Albota 96 Stanhopka ? ? 97 Strassburg 11 ? ? ? 98 Strâmbeni 1881 505 Bujor 99 Tarutino 1814 6250 100, Anciocrac ? ? Tarutino 101 Teplij ? ? 102 Celegider ? ? 103 Cemceli ? ? 104 Wişnojofca ? ? 105 Wittemberg 1815 1435 Posttal 106 Zarazika ? M.-Iarosl.2 Toate satele coprinse aici coprind locuitori a căror reli-gic:ne este luteranismul. 1) După D?utscher Volkscalender fur Bessarobien (i921) Taraiini pg. 3J-39. www.dacoromaiiica.ro 475 Aceste colonii germane din sudul Basarabiei ca şl acele din Dobrogea sunt aşezări de-abia de la sfârşitul veacului al XVIlI-lea, adică din aceiaşi vreme ca şi întreaga colonizare care s’a făcut.în sudul Rusiei, în aceiaşi vreme şi cu acelaş element. Politica rusească, după ocuparea şi anexarea Basarabiei în 1812, a fost ca să ocupe tot Bugeacul cu colonişti pentru ca astfel să se populeze aceste ţinuturi cu element străin, care trebuia infiltrat chiar printre populatiunea moldovenească cercând în felul acesta să se slăbească cât mai mult elementul autohton. In felul acesta s’a favorizat aşezarea în sudul Basarabiei a unor puternice colonii de Bulgari, de Germani şi chiar de Ruşi, unde se prezintau mari întinderi de pământ necultivate peste cari rătăciau încoace şi încolo Tătarii nomazi. Acestor noi veniţi Ii se recunoşteau următoarele favoruri: a) O complectă libertate religioasă. b) Scutirea de anumite dări pe un anume termen ; trebuiau să plătească numai câte 15-20 de copeici pentru fiecare deseatină de pământ în cei dintâi zece ani, iar după aceia urmau să dea aceiaşi dare ca toţi ceilalţi. c) Dările publice erau egale cu ale celorlalţi ; au fost scuti{i însă Ia început pe timp de 10 ani. d) Erau scutiţi de serviciul militar şl de alte servicii publice, afară de cazul când prin consimtimânt propriu ar fi voit altfel. e) Fiecărui colonist încetăţenit 1 se dădea, fără plată, câte 60 deseatine de pământ. f) Fiecare cetăţean trebuia să depună jurământ de la început câtre împărat. g) Fiecare era liber să-şi aducă cu el averea pe care o avea. h) Dacă aceşti colonişti vroiau si se întoarcă îndărăt, erau liberi s-o facă cu condijiunea să-şi plătească birul pe trei ani. j) Acestor colonişti li se permitea să-şi construiască fabrici, şi să se ocupe, în toată libertatea, cu comerţul. www.dacaromamca.ro l) Aveau voie să-şi cumpere pământ, în proprietate deplină, pe care însă nu-I puteau vinde şi înstrăinâ. m) Toţi cei cari nu se supuneau orârduirilor Statului, puteau fi trimişi imediat din ţară, etc.1) Faţă de asemenea condiţiuni au început să se aşeze, în aceste părţi, colonişti din toate părţile; cei mai numeroşi insă au fost Bulgarii şi Germanii. Cei dintâi, nemţii putând îndura situaţiunea care li se creia-se în Balcani, după urma necontenitelor războaie ruso-tUrce.fiindcă luase pe faţă partea Ruşilor, au fost nevoiţi să se îndrepte spre alte regiuni care erau mai l'niştite; aceste ţinuturi au fost Dobrogea şi Basarabia. In Basarabia ca şi în Dobrogea ei s’au aşezrat prin satele părăsite de Tătari şi prin câşlele de lângă oraşele Ismail, Chilia, Reni, Akerman şi chiar Chişinău. Bucurăndu se de această situaţiune deosebită ce s’a creiat acestor colonişti, dUpă anexarea Basarabiei la Rusia, contingentul lor s’a mărit neîncetat, ajungând să formeze acele puternice colonii din Basarabia sudică, care au fost multă vreme, în epoca de redeşteptare a Bulgariei, centre de propagandă puternică pentru cauza bulgăreascăT] După publicarea manifestelor împărăteşti ale lui Alexandru I din 1813 şi 1814 şi răspândirea lor in toate ţinuturile unde locuia element german, s’a început un curent de emigrare în aceste ţinuturi ale Basarabiei sudice. Cea mai mare parte din-trenoii colonişti germani.au venit din provinciile polono-prusiace unde se aşezase încă din 1803 o mare mulţime de colonişti pioveniţi din diferite părţi ale Rusiei şi ale Suabiei, cei dintâi siliţi de împrejurările războinice şi de sărăcie, iar cei din Su-abia cerând să scape de urmările intoleranţei religioase şi căutând să aibă o cât mai mare şi mai liberală îngăduială în a-ceastă privinţă. Negăsindu-şi nici aici liniştea şi mijloacele L) G. Zanetov, Coloniile bulgăreşti din Rusia (bulgăreşte) in Pe-riodicesko Spisanie an IX (1895) voi, XLVIII pg. ?6°.-869; W. Mutschall Die bessarabischen deutschen Kolonien în ihrem Werden und Wachsen in Festschrijt. pag. 16. J) Alex. P. Arbore: Aşezările Bulgarilor în Dobrogea în Arhiua, Dobrogei (1916) pag. 28—30. www.dacoromanica.ro 477 necesare pentru o viată ticnită şi productivă, din cauza grelelor cotidiţiuni de muncă ce li se impunea din partea marilor proprietari poloni, au primit cu cea mai mare bucurie ca să se aşeze în Basarabia. Astfel în anii 1813 şi 1814 se puseră în mişcare şi înfiinţară în 1814 trei colonii în Basarabia: Taratino şi Borodino cu colonişti de confesiune evangeiică şi Krasnaf cu popula-tiune catolică. Ei se numeau la început „Colonişti de Varşo-via“, fiindcă cei mai mulţi veneau din ducatul Varşoviei, creiat de Napoleon la 1807, ,,Printr’o continuă şi directă alimentare din Suabia se alcătui cu timpul încă o întreagă serie de a-şezări, aşa că numărul lor ajunse la 24 după 28 de ani, ter-minându-se în anul 1842 aceste colonizări. Aceste 24, aşa zise ,,colonii vechi" sunt următoarele, după timpul înfiinţării lor: 1/ Tarutino, 2) Borodino, 3/ Krasna, 4/ Ku!m, 5) Leipzig, 6) Klostiz, 7) Malojaroslawetz I, 8) Beresina, 9/ Arzis, 10] Paris, 11) Ferechampenoise 1,12) Brienne, 13) Ferechampenoise 11 14] TOplilz, 15) Katzbach, 16) Neu-Arzis, 17) Sarata, 18] Liclitenfaf, 19) Gnadental. 20) Malojaroslawetz 11, 21) Denne-witz, 22) Fr'edenstal, 23) Plotzk, 24/ Hoffniingstal». Se poate aminti ca ceva curios, că şase din aceste aşezări au rămas fără nunie şi apoi, când li s’au dat numiri după unele din cele vechi, li s'a adăugat la urmă şi un număr de ordin'' ; fiindcă pronunţarea unor asemenea numiri era prea grea, le-a rămas, la unele din ele, numai numărul de ordine, aşa că astăzi în loc de Fere-.hampenoise No. 11, se zice numai 11, înţelegân-du-se prin această cifră, numele satului mai sus amintit. Diipă trecere de vre’o 50 de ani, această populaţiune s’a înmulţit într'o aşa măsură, că s'a s!mţit nevoia unor nouă a-şezări. Aceste fundaţiuni nouă s'au ridicat pe pământuri cumpărate, sau. care au fost luate în arendă pe un interval de timp, rămânând după aceia locuitorilor ca proprietate deplină; Astfel după 1860 s’au ridicat satele Eigenheim, Posttal, Manns-burg din apropierea oraşului Cetatea-,41bă, Unele din aceste colonii au întrecut, în câtăva vreme, pe cele vechi, atât ca bogăţie, cât şi ca activitate economică, da* torită hărniciei şi priceperei locuitorilor, www.dacaromanica.ro 478 Colonia germano-franceză din Elveţia, numită Chabay [Shabo) ]) a fost înfiinţată la anul 1822, de locuitori de confesiune reformată. Locuitorii sunt excelenţi viticultori, fiinl renumite vinurile de Şabo şi Ackerman. Satele germane din Basarabia sunt aşezite aproape fără nici o excepţiune pe văi largi sau adânci, care oferă locuitorilor un adăpost împotriva vânturilor de primăvară şi toamnă, care sunt foarte puternice şi aproape zilnice şi împotriva viscolului de iarnă ce aduce foarte multă zăpadă ; pe cursul acestor vAi curg de obiceiu mici părăiaşe care, deşi seacă în timpul verei din pricina excesivei călduri, an puţină apă în timpul primăverii şi toamnei. Aşezarea tuturor satelor germane din Basarabia se poate reduce la 3 tipuri: l)sate cu o singură stradă, aşezate pe văi largi cum sunt Teplitz, Paris, Borodino etc şi având înşirate toate gospodăriile pe cele două părţi ale singuraticei uliţi; 2) sate cu o singură stradă, aşezate pe văi înguste, ciim sunt Wittemberg, Posttal, Hoffnungstal, Katzbach etc : în asemenea cazuri casele sunt înşirate dealungul părâului care curge pe o asemenea vale ; 3) sate cu mai multe străzi, cum sunt Gni-dental, Lichtental, Sărata, Beresina, Tarutino. 2) După cât am putut constata în călătoriile pe care le-ain făcut în aceste regiuni, toate aceste sate sunt model de gospodărie şi bună stare, deosebi idu-se radical din toate punctele de vedere de cele ale altor neamuri care locuesc în aceste părţi. In fruntea tuturor se află satul Tarutino care, pe lângă un gimnaziu de băeţi cu 8 clase, un gimnaziu de fete, câteva şeol* * primare, câteva făbrici, are şi o tipografie unde se scoate de două ori pe săptămână ziarul„Deutsche Zeitung Bessarabiens". * * * Coloniile germane din Dobrogea sunt în strânsă legătură '] W- Mutschall, Die bissirabischen dsjlsc'iert Kolo nien in ihrem Werden und Wachsen in Festschrift zu dem II dîutschen Ferienhoch-schulkurs (Hermannsiadt) 1921 pag 17—18 *) Chrlstian Kalmbach, Diutsche Siadlungsuoiiss în Bessarabien în ' Festschrift—pg. 9-16. www.dacoromamca.ro 479 cu noile aşezări din Basarabia ca şi cu acele din sudul Ucrainei şi împrejurimile Odesei. Dintre aceşti colonişti, din sudul Rusiei, au pornit acum 40 de ani primii colonişti sub conducerea lui Ada-n Kiihn, cari aşezaji pentru scurt timp în Basarabia, se întâlnesc mai apoi, în iarna anuluî 1842—1843 in Ploeşti, iar în anul următor la Silistra. Pornind şi de aci, au înfiinţat lângă Brăila satul lakcb-sonthal. In curând trecură Dunărea înDobrogei, şi se aşezara în anul 1845 la satul turcesc Akpunur; prin mijlocirea Caimacamului din Babadag, au ob{inut locuri la Atmagea, unde s’au aşezat în mod statornic, în annl 1848. l) Pe harta lui Ionescu, vedem însemnate la 1850, locuite de Germani, două sate: Malcoci, aproape deTulcea şitTekeli nu departe de Hârşova. Nrmărul locuitorilor de această naţionalitate, era în a-mândouâ satele. în 1850, de 59 suflete. „Les colonisateurs qui sont vennus en dernier heu dans la Dobroudja, sont les 59 allemands, qui ont fond'6 les villages Malkotchou preş de To-ultcha et Tekeli, non loin de Hărşova". 2) In tabloul etnogiafic al lui Ionescu ni se dă 50 de familii în caziua Tulcea, una în cazaua Macin şi opt în cazaua Hârşovei, Lejean adaogă la aceste două, în 1861. şi satul Akmetchi [Atmagea], socotindu-i Ia cifra de 1200 şi spunând că sunt veniţi din nordul Germaniei; ei depindeau de un vice consul stabilit în Rusciuk. 3] In 1864 Allard, pe lângă „un centain de familles alle-mandes [qui] habifent dans les environs de Toultcha" [ii mai întâlneşte în Hamandje „colonie allemande" 4) Mai lămurit ne vorbeşte Peters despre ei, arătându-ni-i ca locuind în Malkodsch, 30 de familii de provenienţă din ramura sud-germană şi cari au venit din regiunea Odesei cu puţini ani înainte de războiul din 1856, toţi fiind de religiune catolică,-- r) D-r Emil Fischer, Die deutschen In Bessarabien un in der Do-brogea Oslland III 11921] pap; 519. 2) I. Ionescu, Voyage agricole dans la plaine dela Dobroudscha pg 82 s) G. Lejean, Ethnographie der europaîschen Tiirkei pg. 12. 4) C. Allard, La Bulgarie Orientale pg. 105; C, Allard, Mission medicale dans la Tartarie Dobroudscha pg. 65. www.dacoromanica.ro 480 în Cataloi, 20 familii, locuind alături de Ruşi, Români şi o colonie de Tătari şi în Atmadscha [păduricea şoimului], în număr de 50 familii, având aici şi. o biserică nou servită de un preot prusian chemat de dânş'i. Numai satul Mal:oci, rămase neatins în războiul din 1856; celelalte au fost părăsite de po-pulaţiune, care s’a refugiat câtva timp în Moldova, de unde reîntorcându-se şi-a găsit satele ocupate de Tătari; după a-ceasta prevalându-^i drepturile de proprietate din ve:hime asupra acestor sate înaintea autorităţilor turceşti şi le-au putut câşlfga înapoi, aşezându-se din nod întrânsele. Toţi ceilalţi din alte trei sate--afară de cei din Maleoci— sunt' în mare parte din grupa nordică germană, fiind protestant;, §• păstrându-şi obiceiurile şi limba lor în nrjloeul a-ceslei masse de populatiune străină. Germanii din Cataloi se ocupau cu cărăuşi>-şf co ner{ul de spirt, iar cei din Ciucurova şi Atmageâ eraâ Iemnaii, producând mari stricăciuni păduiilor din apropiere. x] După Peters2] îi semnalează şf C. Iirecek. pe lângă Tulcea, ca locuind în patru sate şi atingând cifra de 600 capete. 3) In 1879 se aflau în tot Sangiacatul Tulcei 416 capi de familii. In districtul Tulcei 123, districtul Măcin 12, districtul Babadag 327; total 462. In judejul Tulcea, în primul an de stăpânire românească, erau 182 capi de familie. 4) In 1882 îi vedem ajungând cifra de 2310 suflete în judejul Tulcea şi 116 în judeţul Constanta.5) Bernard Sjhwarz îi găseşte aşezaţi în 10 sate, vorbind limba ţinutului de origină a Şvabilor şi numai în Cogealac gră-iau un dialect germatTjnu tocmai uşor. de înţeles. Pe lângă cei cari proveneau din ducatul Wiirtemburgului, trecuţi prin Rusia, autorul de mai sus găsia şi enclave germane ca în Admadsha, Cogealac şi Anadolchioi. Cei din Malcocf erau catoli;i, iar cei- ‘1 K F Peters, Grundlinien zur Geogrciphie und Giologie der Do-broudscha pg, 54. V Oest. Revue 18-56 XII pg. 234. 3) Iirecek, Geschichte der Bulgaren pg. 577. 4) L, Ionescu, judejul Tulcea pag, 32—35 6) I> A, Nazarittean : Noti/e istorici şi geografice asupra provinţiei Dobrogea Tulcea 1882 pg, 27 www.dacaromanica.ro 481 Ialţi protestanţi; în Ca'aloi însă începuse să se ivească secta baptiştilor. De observat e că toate aceste sate sunt departe de drumul principal Tulcea—Constanta, propabil din cauza fricei de războaele care pustiiseră Dobrogea şi după urma căroia Co-gealacul chiar tusese distrus. Localităţile locuite de dânşii erau următoarele: Tulcea, Malcoci, Kataloi, Ortakioi — acesta din urmă se formase cu puţi ne săptămâni înainte de venirea autorului în primăvara anului 1886, din 15 familii venite din Cogelac, — Atmagea, Ciucurova, Tariverdi, Cogelac, Cogeali [pe şoseaua Babadag-Constan{a, la sud de satul Cykrykioj şi la nord de Canada/ şi Anadalkioi. In satele din nordul Dobrogei erau mai mult agriţultori : în Atmagea şi Ciucurova se îndeletniceai* în deosebi cu creşterea vitelor, iar cei din Cogelac erau renumiţi prin cultura vi[ei de vie.1 * * * V) In 1887 lung îi evaluiază Ia 6-7000 suflete. 2) Din punct de vedere al anilor de înfiinţare a acestor colonii, putem să Ie înşirăm pe unele din cele mai însemnate în ordinea următoare : Cataloi [1850], Cogelac [1875), Cogeali [1883J, Mamuslia [1894) etc.3) In Tulcea se aşează la 1844, un număr de 45 familii de Germani catolici veniţi din Rusia, iar în 1851 numărul catolicilor se ridică la 187 familii, număr format din 120 Germani, 20 Italieni din lliria, 12 Unguri, 15 Armeni şi 20 Poloni sosiţi ci* un an înnainte din Şiimla 4). In anul 1904 se aflau în judeţul Tulcea în următoarele sate : Atmagea 59 familii, Ciucurova 60, Cogelac 121, Cataloi l) Bernhard Schwarz, Karle cler Dobrodscha, in Petermann’s Mit-teilungen [1886) pg. 331—332, vezi şi harta: Dobrudscha ziir Uberslcht der deiitschen Koionien 1 / 1,200000- ’) Iulius lung; Roemer tind Romanen in den Donaulaendern Inns- bruck 1887 pg, 343—349 V Ostland (Sibiiu) 111 (1921) No 18 pg 519 4) Anton Durcovici, Istoricul parohiei catolice din Tulcea (după hârtiile din arhivele episcopiei), în Revista catolică 111 pg 120—125 www.dacoramamca.n> 482 50. Mahmudia 4, Malcoci 69, Sarinasuf 44 (în acest sat, astăzi nu se mai află nici o familie) ; Sf. Gheorghe l şi Sulina 14. In total erau deci 422 de familii. x) In 1905 locuiau şi in Caramurat vre’o 40 de familii, iar numărul lor pentru toată Dobrogea e’a de 8220, câte 4110 de fiecare judeţ. 2) * * * Gerimnîi din Dobrogea sânt unii din cei mai iscusiţi a-gricultori, întrebuinţând hrir’o bună măsură maşinele pentru exploatarea agricolă. Satele lor se deosebesc de ale celorlalte naţionalităţi conlocuitoare în acest ţinut prin regularitatea şi ordinea în con-strucţiunea şi orânduirea lor. Străzile sunt largi iar casele sunt construite în faţă, către stradă, fiind toate aşezate la rând. Aceste case sunt construite din chirpi.i, sau din piatră, şi sunt acoperite cu pae, tablă, ţiglă, sau cu stuf. Câ.,d sunt acoperite cu trestie, aşezarea a-cesteia este făcută într’un anumit fel, numindu-se de aceia chiar «invelitoare nemţească».—Cuiţile sunt destul de spaţioase coprinzând toate instalaţiunile trebuincioase unei bune gospodării. 3) In ceia ce priveşte orânduirea interioară a casei, nu prezintă ceva deosebit, fiindcă nu se lucrează aproape nimic în casă de gospodină, ci totul se cumpără din târg. Satele din jurul Tulcei, Cataloi şi Malcoci, sunt renumite prin fabricarea brânzeturilor şi a deriva'elor lăptoase ; ele a-limentează cu asemenea produse, în permanenţă, oraşul Tulcea. O deosebită îngrijire dau animalelor, din care cauză astăzi sunt cei mai renumiţi crescători de cai în Dobrogea, de *) Luca I-neseu, Judelui Tulcea. Dare de seamă prezentată consiliului judefean, tabloul statistic. ’) C. D. Pariano, Dobrogea şi Dobrogenii Constanta 1905 pg. 4. 31 Asupra felului lor de construcţiune in Basarabia vezi Qh Kalm-bach ; Deutsche Baumeise in Bessarabien în Oîtland 111 INo 18) 19*1 pg 513—516: Oh. Kalmbach: Deutsche Siedlungsweise in Bessarabien in Festschrift zu dem 11 deutschen Ferienhochschulkurs. Hermanstadt 1921 pg. 9—16 www.dacoromamca.ro 483 oarece elementul' turcesc, fiind înfr’o complectă decădere, nu se mai ocupă într’o aşa măsură cu creşterea lor, ca odinioaiă. Satele lor au frumoase biserici în jurul cărora, şi aci ca şi pretutindeni unde se găsesc colonii de ale lor, se grupează întreaga viaţă culturală şi chiar politică, căci pastorul este cel mai de seamă şi cel mai ascultat conducător spiritual şi intelectual al acestui popor. De la un timp şi mai cu seamă după războiul care s’a sfârşit, se observă un puternh curent de emigrare spre Ger-man'a şi în deosebi spre America. ALEXANDRU P. ARBORE profesor la liceul „Oh. Lazăr^din Sibiu 1921 Noembrie 15 Sibiu www.dacoromamca.ro SCRISOARE MĂRIEI De când duierea pentru tine Mi-a prefăcut a minţii viaţă Pe căile gândirii mele Cresc codri ’ncremeniţi în ghiaţă. In cât acuma nu se poate Vedea pe unde colindam Cu gândul drumuri fără ţintă Atunci când nu te adoram. Un drum rămâne astăzi singur Bătut de-ale gândirii urme Şi până nu-ţi găseşte umbra El nu cutează să se curme. Pe-aceastâ cale, care leagă Ale durerii mele porţi, Eu ştiu că n’o să crească piedici Pân’ n’om fi noi de mulţi ani morţi. Să moară'întâi tot al meu geniu, Cu-aceeaşi jale fără termen Va dogori nisipul stâncii, Secând în sânu-i orce germen... Căci mâine drumul minţii mele Va fi stropit cu flori de spini, Dar nu va creşte duşmănia Ce ni s’o cerne din vecini. www.dacoramamca.ro 485 îndurerat dar rece gându-mi, Impinj de-o intimă poruncă, înfruntă şi dărâmă valul De mărăcini ce i s’aruncă, Mergând departe către-o floare Mai albă decât orice flori, Ca să-şi răscumpere durerea Cu văzul castei ei colori. E floarea vergină şi sacră Ce-mi dă norocul întifstării Şi jalea fericirii mele Din toate orele ’nserârii ; E floarea ta, pe care astăzi Mi-e milă ’n mâna mea s’o strâng, Glorificând-o cu privirea Când cânt de dragoste şi plâng. Dar mai târziu visez norocul Sâ-i sorb parfumul din petale, Ingreunându-Ie cu lacrămi De bucurie şi de jale. Şi câi.d visez mă mir de taina Mărturisirii ce mi-o vând Că toate dorurile mele Au împletit un singur gând... Un singur gând pe-o cale lungă Iţi cată floarea s’o sădească Ca să se umple viaţa toată De flori ca tine şi să crească www.dacaromamca.ro 486 In toate veacurile lumii Flori candide de mângâieri, Nu de invidie ca ghimpii Mântuitoarelor dureri. Eu am să mor cu gându’n pace Şi dorul veşnicit în stele, Şi de n’or creşte flori ca tine Pe drumul visurilor mele, Având credinţa că pe stânca Dintre-ale gândului meu porţi Nici pomi, nici iarbă n’o să crească Pân’ n’om fi noi de mulţi ani morţi. MIHNEA OLMAZU www.dacoromanica.ro UOOO OOOOoOOC OOOo OOOO OOQO OOOO OOOOOOOO OOOOOOOCJ OOOO OOOC OOOO O OOOOOQouOOOQOOCi GOQO 00 o du* rere întreagă să fii nevoit să vezi şi să urmăreşti zi cu îi, ceas cu ceas, clipă cu clipă, cum m Jartea pane stăpânire pe tot ceiace ai iubit nai mult şi ţi-a răsfăţat până mai ieri singurătatea. Dintr’o ramură â nucului se desprinse o frunză, atinse geamtil şi se făcu nevăzută. Coana Polixenia suspină, se rezimă de speteaza fotoliului şi rămase aşa, cu privirea în gol. * E într’amurg. Focul din sobă s’a jăruit şi-i linişte. Copilita trezită din somn. a încremenit poponeţ, cu ursi-şorul în braţe şi ochii la mămica ei. Picu dă din coadă şi-aş-leaptă o vorbă de’ncurajare. Micuţa îi înţehge, dar nU’ndrăz-neşte. Nu’ndrăzneşte nici să se mişte. Şi Umbrele se furişează mereu, umplând încăperea de taină. Deodată uşa se deschide cu sgomot şi servitoarea intră cu'n braţ de lemne, rotindu-şi privirea întrebătoare. Micuţi duce un deget la gură. Ea, însă, ridică din umere, lăsă lemnele lângă sojI şi s’apropie încrucişând braţele : — Coniţă, nu vă mai duceţi la coana mare? Azi e Joi., şi-i târziu... Coana Polixenia tresări : Joi ? Apoi gândi: da, Joi !... Neapărat că Joi ! Iar Joile şi Duminicile sunt ale bătrânei... Asta o ştie bine. Căci face lucrul acesta de ani de zile. Insă, astăzi, nu are voinţă. Nu poate. Şi fără să pregete, adaogă într’o doară : — Dacă viei, ia pe Măricel şi du-te !.. Mancei se prelinse din pat, îşi luă paltonaşul şi în loc de obişnuitul „hai* dând lui Picu peste nas cu ursişorul, eşi de mână cu servitoarea, călcând în vârful degetelor. Coana Polixenia oftă uşurată. De data asta, cel puţin va singură;.. Singură cu desăvârşire. Dar când îşi văzu copilita dispărând pe poartă cu ursişorul în braţe şi câinele după dânsa, o cuprinse numai decât părerea de rău. Ce va zice bătrâna ? www.dacoromamca.ro 490 Ce va răspunde Măricel? Ah, par’că le vede pe amândouă nas în nas, tăinuind nedumerite, pline de îngrijorare. Şi fără voie, gându-i lunecă 'n trecut ca pe unda unei ape curgătoare : Se vede mică. Mică de tot. Ca şi Măricel ; ochii căprii. păr buclat, veşnic cu jucăriile ei. La Paşti şi ia Crăciun, câte-o rochiţă nouă de caşmir, ghetuje cu bizej, şi anii trec... şcoala vine, copilăria se călătoreşte, iat’o mare. , cu coada pe spale, citind romane ch ori şi ce fată scăpată de grija pensionului. Mamă-sa îi urmăreşte umbletul mlădios, ş:-i fericită. De două ori fericită, că-şi vede odorul înflorindu-i văduvia cu zâmbetul ei drăgălaş Dar anii aceştia, cei mai frumoşi din viata ei, se scurg pe negândite, şi îutr’o bună zi, tocmai când să se aştepte mai puţin, Lică începe să le treacă pragul. Pe urmă, câte-va baluri, măritişul, şL, totul a fost un vis!... Anii de durere încep. Încep ca, de aci înainte, până la sfârşitul sfârşitului, să se fină lanţ—cu mici neînţelegeri, cu sărăcie, cu moarte... moartea lui Petru{, care nu mai avea decât doi anişori pân’Ia şcoală. Apoi răsbolul, naşterea lui Măricel, refugiul, mizeria, reîntoarcerea, un roman întreg. Pururi cu suspinul pe buze, şi nici o mângâiere decât Marnei: un fel de floare, răsărită din întâmplare la căpătâiul unui mormânt. Ş>‘, deodată, firul se curmă, gândul rătăceşte ca ’n faţa unui pustiu ; privirea-i îndurerată cată cu drag şi jale nespusă spre cele câteva fire de ochiul boului, împovărate de căderea tot mai pripită şi gâtuitoare a frunzelor. Pe buzele-i arse flutură un surâs amar, pleoapele i se strâng într’o tremurare uşoară, se deschid din nou, rămân neclintite : „Unde-s visurile de altădată ? Unde farmecul şi iubirea- ? Unda tinereţea ? Unde ?“ ŞUbraţele-i diafane se ridicară şi se lăsară a desnădejde, ca două aripe rănite. Apoi, tăcere... uitare., părăsire.... * Cerul, de-un alb fumuriu, s’a închis deodată Şi cei dintâi fulgi de zăpadă încep să roiaseă ’n văzduh, să se ’nde-sească, să cearnă, să albească pomii şi grădina. www.dacQromanica.ro 4dl Coana Poiixenia surprinsă, făcu ochii mari. Şi, ridicându-se dreaptă şi subţiratecă, avu o înfiorare de negrăită plăcere, ca şi cum steluţele acelea pufoase i-ar fi atins şi desmerdat fata, ochii, părul, gândurile, toată făptura. Îşi lipi fruntea de geam, şi rămase aşa, îmbătându-se de căderea aceia molcomă şi fluturătoare, care par’că-i limpezea văzu! şi cugetarea. Dar, numai de cât, înfiorarea asta bolnăvicios de ascuţită dispăru şi pe faţa-i delicată se furişă o umbră de ’ntu-necare : îmbătrânea pământul! îmbătrânea !.. Se dădu la o parte, şi petrecându-şi degetele subţiri şi tremurătoare prin păr, îşi aminti — şi pentru întâia oară cu groază — de firele albe ce’ncepuseră să-i brumeze tâmple'e Va să zică, bătrână i Bătrână ca şi pământul !.. O descurajare nemărginită îi năpădi sufletul şi, înclinân-du-şi fruntea doborâtă de durere — cea mai adâncă din viaţa ei — căzu pe fotoliu cu două rânduri de lacrimi pe obraz. * Pe la aprinsul lumânărilor, Lică; de mână cu Măricel, inc tră în casă dupăind din picioare, gălăgios, duhnind a băutură: Dar. bine. frate, ce-i asta ? Prin întuneric ? Coana Poiixenia, ca trezită de pe altă lume, întoarse o-chii înecaţi de plâns, îi privi lung şi, arătând cu mâna spre geam, ingăimă aiurită: — Fulgii, Lică ! Fulgii ! Cei dintâi fulgi !.. A. Mândru. www.dacoramamca.ro IOOOCH N >OOOOC lOOOOO I i/1 CÂNTEC RESEMNAT N’a mai fost pe lume nici o bucurie Ca iubirea dată nepăsării reci...» Eu îmi bucur gândul, candidă Mărie, C’o să am această fericire ’n veci Şi mă rog de zeii vie,1 ii şi ai morţii Ca să-mi sece altă norocire-a sorţii- Ca -iubirea dată nepăsării reci Este numai slava mării pe furtună Către stânca *naltă, când cu doruri seci Vrea s’o culce peste matca ei străbună,,. Şi de n’are marea steag de biruinţi, Gloria i-o cântă valul de dorinţi. Este numai slava mării pe-furtună Când cu gânduri nalte ne uităm la stânci Nemişcate *n . noaptea cu lumini de lună Şi sperăm s’ajungem până 'n cer pe brânci, Sau când rostul vieţii, ce-o găsim măreaţă, Ni l-am pus în jertfa-i pentru altă viaţă. Când cu gânduri nalte ne uităm la stânci Care ’nfruntă valuri, vânt şi vijelie — Nu mai sunt în viaţă glorii mai adânci, Dacă-ţi cuget gândul, candidă Mărie, De cât fericirea că te cuget eu Şi mă si t în taină un vremelnic zeu. MIHNEA OLMAZU. www.dacoromanica.ro FII 'FERICIREA 'MEA Fii fericirea mea Streină trecătoare, Şi lasă doar o clipă Dorinţa călătoare Să ţeasă visul clar Din fire de-amăgire. Fii fericirea mea Şi-aruncă-mi o privire, Streină trecătoare. Aruncă-mi o privire, Un zâmbet, care moare încet, în colţ de gură, Aruncă-mi o privire, — O rază de lumină — Căci sufletu-mi e-o floare Ce n’ar voi să-şi vadă Petalele ’n grădină Cum sânt la vânturi pradă... Fii fericerea mea. Streină călătoare ! Opreşte-te din drum, Şi nu călca ’n picioare O pasăre rănită Care-a uitat să sboare!... ^ALEXANDRU BILCIURESCU www.dacoromanica.ro ® © © © © ©© © © © © © ULTIMA PETALA Trandafirii trişti Stau visând în sală. Trandafirii trişti — In vestmânt de gală — Cu prelungi oftări Pierd câte-o petală... Trandafirii trişti Zăvoriţi în glastră, Plâng de dor visând, Taina din grădină, Tainele de seară Cu a lor lumină Şi cu nesfârşitul Murmur de albină. Trandafirii trişti Stau visând—şi plâng Ciripiri duioase Ce veneau din crâng. Trandafirii mor, Mor în trista sală... Şi-au pierdut acum Sup t privire a-mi stinsă — Ultima petală. ALEXANDRU BILCIURESCU. www.dacoromanica.ro y l"v'"v "w" *vl,,vl>lVl> © ■^'7l"vlllvl"vvl,lv111 V V Un filosof-poet din antichitate Titus Lucretîus Carus t^upă Cum poetul Quintus Horatius Flaccus a isbutit să contopească într’o măiastră sinteză mireasma poeziei cu spiritul înţelepciunii 1)> aşişderea filosoful Titus Lucretius Carus în poemul său filosofic, „De Rerum Natura", inspirându-se din opera gânditorului elin Epicurus, s’a trudit să împletească firul dogmelor abstracte cu firul artei ideale, alcătuind o splendidă ţesătură. Amănuntele cu privire Ia vhţa acestui mare scriitor lipsesc aproape cu desăvârşire. Singurul izvor de informafiune îl aflăm în scrierile Sfântului Hierouim Acest Părinte al Bisericii reproduce întocmai, după cronica lui Eusebiu, următoarele : «Anul 1923 de la Avraam (94 înainte de Cristos) : Naşterea poetului Titus Lucretius ; înebunind de pe urma unui filtru amoros (băutură magică pentrii dragoste), compune în intervalele delirului său câteva cărţi, corectate mai târziu de Cicero; şi se sinucise în etate de 44 ani». Nu trebue să ne bizuim prea mult pe aceste date biografice, care ar putea să nu corespundă adevărului, de oarece Biserica a avut o atitudine ostilă fată de ateismul propovăduit de Lucretius. Cea mai exactă idee despre personalitatea acestei autor nu o vom dobândi decât analizându-i opera ; cu chipul acesta *) Vezi Analele Dobrogei, numâiul precedent www.dacaromamca.ro <«<' 496 vom admira figura Iui originală de adânc cugetător şi de en-tusiast poet. Poemul filosofic *De Rerum Natura (Despre firea lucrurilor) cuprinde şase cărţi închinate Iui C. Memmius Gemellus, un om fără caracter şi necinstit, faţă de care nu ştim cUm să tălmăcim simpatia ce i-o arată poetul. Lu:rarea începe cu un imn înălţat Zeiţei Venus ,,stră-moaşei poporului Roman" Aeneadum genetrix, pe care o roagă să intervină pe lângă Zeul Marte, iubitul său, să dăruiască neamului său Pacea, sub oblăduirea căreia propăşesc toate artele. Cartea I. înainte de a desvolta principiile filosofiei sale, Lucretius ne mărturiseşte scopul urmărit în opera sa : cu ajutorul ştiinţei şi talentului său, el voeşte să propovăduiască lumei întregi că nu există zei sau, chiar dacă există, ei nu se amestecă de fel în cercul strâmt al existenţei omeneşte că, prin urmare, trebue să se dea Ia o parte teama ispăşirii păcate’or într’o lume viitoare ; şi cu acest prilej aduce slavă memoriei lui Epicu'r, caTe, ridicând dinaintea ochilor oamenilor vălul negru al neştiinţei, i-a isbăvit de jugul superstlţiunilor religioase. Principiile fundamentale ale sistemului filosofic, al cărui înfocat adept este Lucretius, sunt în număr de trei şi anume : 1. Primul principiu . In natură nimic nu naşte din nimic : Principium cujus hinc nobis exordia sumet Nullam rem e nihiio gigni divinitus unquam Principiul de Ia care vom porni este că niciodată şi nimic nu se naşte din nimic prin dumnezeire. 2. Al doilea prin.ipiu: Natura nu nimiceşte nimic; materia este veşnică : Hac accedit uti quicque in sua corpora rursum Dissoluat natura, neque ad nilum interimat res. La aceasta mai adaogăm că natura desface ori-ce lucru în elementele sale şi nu reduce la nimic nici un lucru. Elementele, de care vorbeşte aci Lucretius, sunt atom.j www.dacaramanica.ro 497 Despre aceste seminţe ale lucrurilor el ne mai spune că, fiind foarte mici: Nequeunt ocalis rerum_prJmacdia cerni. Atomii nu se pot vedea cu ochii. Invizibilitatea nu-i opreşte să*şi manifesteze existenţa. Atomii nu se văd dar totuşi există, ca $i vântul, miresmele, căldura, frigul, umezeala etc., pe care, deşi nu le vedem, totuşi le simţim urmările. 3. Al treilea principia. Pe lângă atomi, în natură mai există şi vidul. Est în rebus inane Este în lucruri gol. Ca dovezi ale existenţei vidului dă : mişcarea, penetra-ţiunea reciprocă a corpurilor, greutatea lor. Deci totul sî co.npune din atomi şi vid : Omnis, ut est, igitnr perise natura cluabus Constitit in rebus; mm corp or a sunt et inane Deci toată natura, aşa precum este, s’a alcătuit prin sine din două lucruri, căci sunt atomi şi vid. In natură găsim două soiuri de corpCiri : corpuri compuse [din atomi] şi corpuri simple /atomii]. Atributele atomilor sunt: soliditatea, eternitatea, indivi-sibilitatea, nestrămutarea şi micimea. După aceasta, combate părerile diferiţilor filosofi asupra naturii ş’a materiei, ca de pildă teoriile lui Heraclitus, Empe-docles, Anaxagoras. Mai adaogă că suma elementelor, adică a atomilor, este infinită şi că universul n'are margini. Omne quod est igitur nulla regiotie viarum finitum est. Tot ce există, deci; n’are margini. Prin ciocnirea atomilor, iau naştere corpurile compuse. Lucretius nu admite teoria centrului universului şi schiţează, ca încheere a acestei cărţi, o eventuală prăbuşire a Itimii, www.dacoraniamca.ro 498 Merită să fie menţionat frumosnl episod al pluralităţii lumilor. Cartea li-a tratează despre natura atomilor, — emiţând teoria cjinamen-ului]: varietatea corpurilor compuse din natură nu se poate altfel explica de cât admiţând că atomii, în căderea lor verticală, au suferit o deviatinne. care a produs ciocnirea şi aglomerarea lor. Quod nisi declinare solerent, omnia deorsum Imbris uti guttas, caderent per inane prorundam; Nec foret offensus natus, mc plaga creata Principiis; ita nil unquam natura creasset, De n’ar obişnui să se abată atomii, ar cădea toţi ca picăturile de ploae în jos prin golul adânc şi nu li s'ar naşte ciocnirea şi nici nu li s'ar crea lovitura ; aşa niciodată natura nu ar fi creat nimic. In aparentă, materia universului este nemişcată; în fond ea este într’o continuă mişcare, care este simbolul energiei vitale. Atomii nu-s numai pe pământ : stăpânirea lor se întinde prin spaţiu şi asupra corpurilor cereşti. Aştrii sunt format’ tot din atomii materiei ; numărul lor este infinit, de vreme ce şi elementele lor componente nu-s limitate LucretiUs crede că sunt planete populate cy fiinţe şi plante şi că nu numai pământul âr avea singur acest privilegiu. Esse alios aliis terrarum in partibus orbes Et varias hominum gentes et saecla ferarum Există în alte părţi ale lumii alte pământuri cu neamuri felurite de oameni şi soiuri de fiare Aceste corpuri cereşti care, unele fată de altele se află acum în faze deosebite de evoluţie, vor pieri la un moment dat, se vor desface, pentru ca iarăşi să reintre în viaţă în noui combinaţii ale materiei eterne, —■ Cosmosul tot se va nărui şi se va prăbuşi atins de bătrâneţe. www.dacaromamca.ro 499 Sic igituri magni qtioque circum tnoenia muncii Expugnata dabunt tabem putresque ruinas. Astfel deci şi îatăriturile lumii mari din juiul nostru sdrobite se vor nărui şi se vor prăbuşi. Şi atunci ce înseâmnă zbuciumul nebun al oamenilor robiţi patimilor ? Totul piere, nimic nu supravieţuieşte din bucuriile şi durerile noastre. Viaţa n'are nici un sens : e un simplu fenomen al mate-teriei. înţeleptul care s'a pătruns de acest mister, va căuta singurătatea şi liniştea senină a templului înţelepciunii. Sed nil dulcius est bene quam munita tenere Edita doctrina sapienlium terapia sirena. Dar nimic nu este mai plăcut de cât să stai în templele senine, bine întărite şi clădite de învăţătura înţelepţilor. De aci filosoful va privi cu milă la bieţii oameni, cari rătăcesc pe căile vieţii, nimicindu-se pentru avere şi putere. Aceste reflexiuni constituesc un frumos episod, aşezat chiar în fruntea acestei cărţi. Din examinarea acestor două cărţi, Lucretius intră în categoria filosofilor positivişti deieiminişti. Universul este un conglomerat de atomi, cari se mişcă şi se combină după legi fixe; voinţa divină este exclusă şi, prin urmare,minunea nu este decât necunoscutul nedescoperit: multe lucruri ni se par minuni, fiindcă ştim puţin din Mister. De aceia să nu se teamă oamenii de pedepsele vieţii de apoi. Greşala Iui Lucretius este că toată această varietate de aspecte şi combinaţiuni ale naturei, toată această putere de viaţă a atomilor o atribue hasardului; îndărătul acestor manifestări ale energiei însă, veghează Dumnezeu. Cartea III se ocupă cu esenţa sufletului şi cu misterul morţei. Lucretius susţine că spiritul, adică principiul inteligenţei este o parte a fiecărui individ, ca mâinele, picioarele, ochii. www.dacoramamca.ro 500 El crede că sufletul, adică principiul sensibilităţi, părăseşte corpul omenesc în clipa morţi. Atât spiritul cât şi sufletul nu-s decât nişte părţi ale organismului omenesc. Spiritul şi sufletul sunt nedespărţite şi sunt din aceiaşi substanţă. Substanţa spiritului şi a sufletului este materia. Haec eadetn r tio nat aram animi atqae anima e Corpoream esse docet. Acelaş motiv ne învaţă că natura sufletului şi a spiritului este corporală. Substanţa spiritului şi a sufletului este Joarte subtilă şi formată din părticele foarte mici. Ne închipuim acum care trebue să fie părerea lui Lu-cretius despre -moarte. Nu trebue să ne temem de moarte Printr’ânsa se desfac legăturile atomilor, atât ale corpuliii cât şi ale sulletultii; ea este sfârşitul: conştiinţa personalităţii noastre dispare odată cu ultima suflare.—Din această carte merită să fie remarcat un elogiu entusiast, pe care autorul îl a-dresează lui Epicurus ; iar Ia sfâşit o personificare a Naturii, care povăţueşte pe om să se plece cu resemnare în faţa legei comune, Morţii. Lungă siu srurtă fiindu-ne viaţa, toţi suntem egali în veşnicia Morţii. Proinde lied qxot vis vivendo condere saecla Mors aeterna tamen nihilo minus illa manebit De-ai trăi veacuri întregi, Moartea veşnică nu maj puţin te va aştepta la capăt. In această parte a operii sale Lucreiius ne apare ca un psicho-fizîologist, recunoscând existenţa raportului dintre trup şi suflet. Cartea IV tratează despre^mţuri. Lucretius socoate că simţurile nu ne înşeală niciodată şi că datele lor sunt cele mai exacte pentru a cunoaşte obiectele externe Precum se vede el este partizanul şcoalei sensualiste, de vreme ce este convins că adevărul este produsul simţurilor. www.dacoramamca.ro Soi Invenies primis ab sensibus esse creatam Notltiam veri neque sensus posse repelli Vei afla că adevărul a purces mal întâi de la simturj şi că simţurile nu pot fi înşelate. Tot aci, el emite teoria copilărească a ideilor imagini.. El pretinde că obiectele radiază molecule extrem de fine din-tr’ânsele, aşa că imaginea este o prelungire a obiectului. Imaginea este deci o reproducere subtilă a obiectului având o individualitate determinată. Pe baza acestei teorii, el studiază mai departe condiţiile în care se produc somnul, visele şi dragostea. Cartea V. După Un nou elogiu închinat tot lui Epicur, Lucretius discută geneza lumii şi a societăţii. Mizeriile fizice şi morale ale lumii 'acesteia, în care durerea şi nenorocirea predomină, nu-I îndeamnă să recunoască mâna unei Providente în alcătuirea Universului; căci o fiinţă desăvârşită, precum ar fi Dumnezeu, nu poate fi autorul unei opere defectuoase. Apoi ne arată cum s’a închegat lumea, formulând teorii astronomice cu 'privire la mişcarea aştrilor, Ia mărimea soarelui (care, după părerea sa, este tot aşa de mare precum se vede) ; explică fazele lunei, lumina şi călduia soarelui, feno* menul succesiunii zilei, a nopţii, şi a anotimpurilor, eclipsele solare şi lunare; multe din părerile sale nu mai sunt admise de astronomia modernă. De relevat este modul cum îşi închipue că a apărut viata pe pământ. La început s’au ivit plantele, apoi păsările, animalele, pe urmă omul. Această fiinţă superioară a apărut mai întâi slabă şi sălbatică. Prin inteligenta sa, a trecut de Ia primitivitate la civilizaţie, mai cu seamă după formaţiunea limbei şi după descoperirea focului. Autorul- ştie să ne reliefeze minunat etapele pe care omenirea le-a-făcut pe calea progresului. Civilizaţia omenească trecând peste mizeriile stârnite de războiu şi religie, se întăreşte zi cu zi prin întemeerea familiei şi a Statului, prin agri- www.dacaramanica.ro $02 cultură, industrie şi comerţ, prin idealismul artelor. Calea progresului n'are capăt. Cartea VI continuă explicarea fenomenelor naturale: de pildă, aflăm teoria trăsnetului, a cutremurelor de pământ, a curcubeului, a revărsărilor Nilului, a epidemiilor. Toate aceste fenomene naturale nu sunt produse de mânia cerească, ci sunt consecinţa unor legi ale materiei. Lucretius a avut intuiţia microbilor când spune că epidemiile sunt opera unor germeni vătămători din aer sau din pământ. Primum mult aram seniina rerum Esse supra docai qaae sint vitalia nobis Et contra qaae sint morbo mortiquî necesse est Multa votare. Mai întâi am atătat mai sus că există unele elemente , care folosesc vieţii noastre şi de altă parte trebue să rboare prin văzduh unele elemente aducătoare de boli şi moarte. Opera se sfârşeşte cu descrierea unei teribile ciume, care a făcut odinioară mari ravagii în Atena. După ce am analizat in totalitatea ei opera lui Lucretius să stabilim după aceste date caracterul ârtistic al personalităţii autorului. Acest suflet de elită contrastează fundamental cu mentalitatea epocei, în care a trăit. Sunt vremile cele mai turburi ale istoriei poporului roman, când furia războaelor civile şi a proscrip{iunllor este deslăntuită. In toiul nebuniei politice se înaltă Lucretius ca să cânte un imn de preamărire Păcii. Ca un mare iubitor de pace, el se adresează Venerei ca aceasta să înduplece pe Marte şi să readucă liniştea şi belşugul, care pre-dispun la vis şf poesie. Această sspiratiune către pace este semnul distinctiv al unui temperament de artist. Pe lângă aceasta, dispreţul pe care-1 arată fata de sbu-ciumul patimilor omeneşti pentru bogăţii şi măriri deşerte denotă din paitea scriitorului o delicateţă de spirit şi un www.dacoramaiiica.ro idealism, ce 1 vor defer n'na la retragere şi resemnare, exage-rându-le până la pesimism. I Apoi altruismul de la care porneşte concepţiunea operei sale presupune o doză mare de filantropie. Dragostea d.e Umanitate, pusă în slujba căutării adevărului, îi dă curajul să predice învăţăturile mântuitoare ale lui Epicur. Inima sa se strânge de durere când vede pe bieţii muritori svârcolidu-se nghiirele tiranilor de sus, adică a superstiţiilor religioase şi a tiranilor de jos, adică a patimilor. Vulgirisarea ştiinţei, cu scopul de a risipi întunericul ignorantei şi de a contribui la realizarea fericirii pe pământ este jelui vietei şi operei sale. Dcr chiar felul său de a argumenta vădeşte o fire impresionabilă de artist. Argumentata sa nu este seacă şi rece deşi tratează chestiuni aride de filosof ie, în susţinerea tezei sale el pune entusiasm şi râvnăgde apostol, accentându-Ie în aşa fel, în .cât adversarii săi Ie au luat drept simptome ale nebuniei Nu numai atât dar sufletul acestui filosof îndrăgeşte varietatea infinită de forme şi forje ale naturii; el prinde culorile, sunetele, prefacerile ei. Cu alte cuvinte 'el are un puternic sentiment al naturij şi sub influenta lui zugrăveşte cu imagini vii şi bogate frumuseţea, eternizându-o prin artă. Natura trecută prin prisma sufletului său şi împodobită cu darurile originalităţii sale se cristalizează în opera sa artistică. De aceea citirea poemului filosofic a Iui Lucretids nu ne oboseşte; din potrivă; şi prin farmecul entusiasmului său şi prin frumuseţea episoadelor sale variate şi adecuate, ne face să nu băgăm de seamă stilul prea geometri: şi penuria de termeni filosofici ai limbei latine, menjinându-ne interesul şi atenjiunea vii. Şi, în fine, Lucretius este vrednic de gloria pe care în-su şi o nădăjdueşte la finele cărtei întăîa; căci, după cumun me dic, ca să dea o băutură amară dar lecuitoare unui copil bol- www.dacaromanica.ro 504 nav, unge buzele cupei cu miere, tot aşa şi el a îndulcit doctoria prea severă a filosofiei lui Epicur cu mierea poesiei (Musaeo melle). Sub două ipostase, de cugetător şi poet, Lucretius a contribuit la triumful Adevărului şi a slujit cu credinţă " şi râvnă templului măreţ al Idealului. 15 Noembrle 1921 CH. TOMA Constanta profesor www.dacoromanica.ro LANURILE Cât poate prinde ochiul, din zare până’n zare, AI lanurilor aur subt auriii din cer Tălăzuindu-şi sânul, se’ntinde ca o mare. Şi ard greoaie spicuri ca nişte lănci ce pier Şi iar apar în luptă, nebănuind că mâine De legi nestrămutate vor fi schimbate'n pâine. Si cum privesc pe gânduri undirea lor fugară De-mi pare că pământul mi-aleargă supt picior, Eu văd în goana asta şi tristă şi amară întreaga omenire cum fuge’n urma lor, Si cum mereu n’ajunge şi valurile cresc Şi ţipă desnădejdea în pieptul omenesc. O, lanuri, lanuri, lanuri. . . Voi, pentru cari cu toţii Împrumutăm durerii aripi neobosite, Spre-a făuri o lume în care strănepoţii S’arunce peste viaţă privirile — oţelite, Făpturi mai ideale cândva de ne-am trezi Fatalul vostru nume pe buze-ar amuţi. Şi-ar înflori surâsul etern şi fără °vinâ, De patîmi şi de sânge ne-ar păgubi lunaltul, Şi ne-am creia o limbă atuncea mai divină, Căci alta ne-ar fi soarta şi ţelul nostru altul, Iar aripile păcii, deşfăşurate’n gol, Âr da triumfătoare pământului ocol. www.dacaromamca.ro Şl, totuşi, ce putere m’aruncă’n viitor, De-mi pare că acolo mă simt la mine-acasă, Că ochiul mintii mele s’aprinde mai uşor, Că nu mai simt nimica din sbuciumul ce-apasă, — Vai, ce glas tot vorbeşte prin întruparea mea — Că viziunea asta s’ar întâmpla când/a ? . . . Cutremuratu-mi suflet, de-atâta bucurie Tresaltă şi s’avântă spre ceruri cu’n salut, Şi valuri de lumină şi va'uri de-armonie Revarsă’n încăperea mult strâmtului meu lut, De pare că uitarea de sine m’a orbit. Şi-acum a doua oară răsar din infinit. Şi-aş vrea cum sunt acuma, să fiu întotdeauna: Purificarea ’n mine să-şi cânte versul dur, Ca’n veşnica mişcare făcând cu dânsul una Să pot în toată voia făptura să-mi îndur, Să pot zâmbi şi pururi lipsit de cuget greu, Ca’n biblie pe-aproape să-I simt pe Dumnezeu. Dar noaptea mă surprinde pierdut cu văzu’n zare, Şi lanurile vâlva de mult şi-au încetat, Şi ’n mine fără voe a grijilor pierzare Cuvântul îşi rosteşte deodată ne ’ndurat, Şi gându-mi iar se’ndreaptă spre ziua cea de mâine, Spre uriaşa luptă, şi ..goana după pâine. A. MÂNDRU www.dacaramamca.ro UQOOOOQOaQOaOCKX>OQOQQOOaOOOOQQQQoOOOOOOOOOOOOOOuUOOOOOOuOOOOOOOOOOOOOOOOCOOOOOO^OOOOOOOOOOOQOOOO ITINERAR IUL Fratelui WîlhelmdeRubruquis din ordinul fraţilor minorit! în anul mântuirii 1253, In părţi e răsăritene. p. 17 1. Prea înălţatului şi prea creştinului Domn Ludovic,'Bin mila lui Dumnezeu rege ilustru al Francilor, prea umilul frate Wilhelm de Rubruquis din ordinul fraţilor minoriţi, sănătate şi biruinţă veşnică întru Cristos. Scris este !a Eclesiast despre înţelept: »va trece prin pământul multor semint'i şi va încerca bune şi rele la toate". Săvârşit-am această lucrare, Doamne stăpâne al meu, ci stau la îndoiala : oare ca înţeleptul sau ca nebunul ; căci mulţi fac ceea ce face înţeleptul, dar nu cu înţelepciune, ci mai mult cu nebunie ; din care număr a fi şi eu mi-e teamă. Totuşi, fiindcă mi-ai dat poruncă, când am plecat de Ia tine, a însemna toate cele ce voiu vedea la Tătari şi p. 18 m’ai sfătuit să nu preget a scrie scrisoare lungă, făcut-am cele ce mi-ai poruncit, însă cu teamă şi cuviinţă, căci nu mă ajută puterea a scrie unei Maiestăţi ca a Ta ceea ce trebuie. 2. Afle, aşa dar, sacra voastră Maiestate că în anul Domnului 1253, la 9 Mai, am intrat în Marea Pontului, pe care mul{imea o numeşte şi Marea cea mare. Şi a- *) *) Dâtn In traducere această extrem 4e interesantă povestire a călugărului Rubruquis, nu numai din p- d-v. etnografic, dar şi istoric, întru cât ne dă relaţii asupra Dobrogei noastre şi asupra neamurilor vecine cu noi în stepele de la N. NI. Negre, www.dacoramamca.ro 508 ceasta se întinde pe o lungime de 1400 mile, precum am aflat de la negustori şi se împarte în două părţi : căcj la mijlocul ei suit două ţinuturi: unul spre Crivăţ, iar celălalt spre amiază. Şi cel care slă spre amiază se zice Sinopolis [ -Sinope] şi este cetate şi port sub ascultarea sultanului Turciei; iar cel dinspre Crivăţ este tara ce se numeşte de către Latini : Gaz aria, însă de către Grecii cari o Io:uesc pe lângă ţărmul mării: Cassaria, adecă Cesarea. Şi are şi promontorii ce intră în mare spre miazăzi către Sinopole ; şi între Sinopole şi Cassaria sunt 309 mile. aşa că de la aceste două ţinutul până la ’Con-stantinopole sunt 700 m'le în lung şi în lat şi iarăşi alte 700 mile spre răsărit până în Hy'ieria, care este o provincie a Georgiei. 3. Ne-am îndreptat în spre provincia Gazariei, sau Cassariei, care este ca un triunghiu, având spre asfinţit un oraş ce se numeşte Kerson, unde a fost martirizat sfântul Clemens. Şi plutind către ea, văzurăm un ostrov p, 19 în care se ridică un templu, ce se zice că e făcut de mâni îngereşti. La mijloc, în capătul ei de miazăzi, are un oraş ce se numeş'e Şoldaia, care priveşte îu faţă Sinopolea şi acolo poposesc toti negustorii ce vin din Turcia şi vor să meargă în tarile din spre Criviţ, precum ş cei ce vin din Rossla şi din ţările dela miază-noapte ş; vor să treacă în Turchia. Aceştia duc cu ei „varium* şi «prysiam» şi blănuri scumpe; iar ceilalţi duc stofe de bumbac şi de mătase şi aromate. Spre răsăritul acelei ţări se află oraşul ce se zice Matrica, unde cade fluviul Tanais [ Donul] în Marea Pontului, având la gură o lărgime de 12 mile ; căci fluviul acesta, înainte de a intra în Marea Pontului, face o mare, având spre miază noapie o lărgime şi o lungime de 700 mile, dar neavând nicăeri o adâncime mai mare de 6 paşi, din care pricină vasele cele mari nu intră în ea, ci negustorii din Constan-tinopole, sosind la numitul oraş Matrica, îşi trimit luntrile până la flflviul* Tanais, ca să cumpere peştele uscat şi anume t sturion’i şi «thosas borbatas» şi alte multe feluri de peşti. www.dacoromanica.ro 509 4. Aşa dar numita ţ?ră Cissaria e încinsă de mare din trei păr^i: dfn spre apus, unde e Chersonul, oraşul Iui Clemens şi din spre miazăzi unde e Soldaia în care am debarcat şi care este vârful ţării şi din spre resărit, unde p 20 e oraşul Matrra şi gura mării Tanais. 5 Din.'olo de gura aceasta se află Zikia, care nu ascultă de Tătari; agoi Suevii şi Hiberii, mai spre răsărit, cari de asemenea nu ascultă de Tătari. Apoi spre nrazăzi de eie se află Trapezuntul, cate are stăpânitorul ei propriu, cu numele Guido, din neamul împăraţilor Constan-tinopolitani şi care ascultă de Tătari. Apoi vine Syno-polis, aparţinând sultanului Turciei şi care de asemenea ascultă de ei. Apoi tara lui Vastacius, al cărui fiu se chiamă Astar, după unchiul de pe mamă şi care nu ascultă de ei. De la gura lui Tanais spre apus până la Dunăre, lotul le e supus şi chiar şi peste Dunăre, spre Constantinopoie, Valachia, care e ţara lui Asan şi Bulgaria mică până în Slavonia totul le plăteşte tribut ; şi chiar, în afară de tributul pomenit, ei au ridicat în anii de curând trecuţi de fie ce casă câte o secure şi tot grâul2) pe care l-au găsit, în masă. 6. Am ajuns la Soldaia la 12 ale lunii lui Iunie şi au venit Ia mine nişte negustori din Constantinopoie, cari mi-au spus că vor sosi acolo nişte soli din Ţara-Sfântă, voind să meargă Ia Sarcaht3). Eu totuşi predicasem în p. 21 faţa mulţim'i la S-ta Sofia că nu sunt solul nici al Tău şi nici al nimănui, ci că mă duc la necredincioşi, după cum ne poruncesc regnlele noastre. Atunci numiţii negustori mă sfătuiră să vorbesc cu băgare de seamă, fiindcă ei au spus că eu sunt sol şi că, de voiu spune că nu sunt sol, nu voiu căpăta trecerea mai departe. De aceea vorbii astfel către căpitanul cetăţii, ba chiar către vicariul căpitanilor, căci aceştia plecaseră Ia Baatu din iarna trecută ca să ducă tributul şi încă nu se întorseseră : «Am auzit vorbindu-se în Ţara-Sfântă că Domnul vos x) In unele mscr.: Soloniam, Solonomiatn, SPolonomam. *) In mscr Hkl.; frumentum grâul, în altele ferrum fierul. ........... ‘o artach. www.dacoromamca.ro 510 tru Sarcaht e creştin şi mult s’au bucurat creştinii şi mai ales prea creştinul Domn şi Rege al Francilor, care se află în pelerinaj acolo şi se luptă cu Sarasinii, ca să mântuie locurile sfinte din mânile lor. Drept aceea voesc a merge la Sarcaht şi să i dau scrisoarea Domnului şi Regelui meu, prin care îl îndeamnă pentru folosul întregii creştinătăţi». Iară ei mă primiră cu bucurie şi-mi deteră ospeţie la biserica episcopală. Şi episcopul bisericii aceleia fusese la Sarcaht şi mi-a povestit multe lucruri bune despre Sarcaht, pe care eu după aceia nu le-am aflat la fel. Apoi m’au îndemnat să aleg cu ce aş voi să plec: cu boi şi care pe două roate, ca să-mi duc lucrurile, sau p. 22 cu cai de povară ? Iar negustorii Constantinopolitani mă sfătuiră să iau care, ba încă să cumpăr şi eu câte-va de acestea acoperite, de care întrebuinţează Rutenii la transportul pieilor şi în ele să pun. toate lucrurile la care nu umblu zilnic ,* căci, dacă aş liia cai, ar trebui ca la fie-ce popas să cobor şi să încarc lucrurile pe alţi cai; afară de aceasta, eu însumi să călăresc pe lângă boi. Am ascultat sfatul lor, spre răul meu, fiindcă am mers la drum până la Sarcaht două luni, când puteam să străbat aceeaşi distanţă numai într'o lună, dacă aş fi mers cu caii. Adusesem cu mine din Constantinopole poame şi vin muscat şi pişcoturi fine după sfatul negustorilor, ca să ofer căpitanilor de frunte, pentru ca mai uşor să-mi deschidă calea ; căci la ei nimeni nu e privit cu ochi buni, dacă vine cu mânile goale; Toate acestea le pusei într’un car, fiindcă lipseau de acolo căpitanii cetăţii şi fiindcă mi s’a spus că vor bucura mult pe Sarcaht, dacă aş putea să i Ie duc până la dânsul. 7. Pornii astfel la drum pe la calendele Iui Iunie, împreună cu patru care cu covergi şi încă cu alte două, pe care le-am cumpărat de la ei, în care duceam paturile de dormit noaptea* Mi s’au dat şi cinci cai de călărie. www.dacoromanica.ro 511 căci eram cinci persoane : ea şi tovarăşul meu, tratele Bartholomcu de Cremona şi Gossel, puitătorul darurilor p 23 şi omul lui Dumnezeu Turgemannus şi copilul Nicolae, pe care îl cumpărasem din Constantinopole din mila voastră. Ne-au dat şi doi oameni, cari duceau carele şl păzeau boii şi caii. 8- De la Cherson până la gura lui Tanais domină marea nişte promontorii înalte; iar între Cherson şi Soldaia sunt 40 de castele, aproape fiecare având un grai deosebit. Pe aci se află şi mulţi Goţi, al căror grai este teutonic. Dincolo de munţii aceştia, către miazănoapte, se întinde o pădure foarte frumoasă spre câmpie, plină fiind de izvoare şi pâraie, iar dincolo de pădure se aşterne o câmpie întinsă, care tine cinci zile, până la marginea de miazănoapte a provinciei, unde se îngustează, având marea şi la răsărit şi la apus, iar de la o mare la alta se întinde un şanţ uriaş. In câmpia aceasta, înainte de a veni Tătarii, trăiau Cumanii şi siliau numitele oraşe şi cetăţi să le plătiască tribut. Iar când au venit Tătarii o aşa de mare mulţime de Cumani a intrat in această provincie, fugind până la malul mării, în cât cei vii mâncau pe cei morţi, după cum mi-a povestit un negustor, care a văzut aceasta, zicând că cei vii sfâşiau şi rupeau cu dinţii cărnwile crude ale morţilor, precum cânii sfâşie cadavrele. La marginile provinciei se află lacuri multe şi mari, din ţărmurile cărora ies izvoare sărate, a căror apă, de’ndată ce intră în lac, se preface în sloi tare ca ghiaţa; iar de Ia salinele acestea Baatu şi Sarcaht au mari venituri, fiindcă aci vin din toată Rus'a după sare şi de fiece car încărcat, oamenii plătesc două pânze de bumbac, preţuind jumătate de yperper. Vin chiar şi pe mare, multe corăbii după sare şi toate plătesc tribut, după cantitatea ce o încarcă P 24 9. Aşa dar, după ce am plecat din Soldaia, descoperii în ziua a treia pe Tătari, printre cari, de îndată cş am www.dacoromamca.ro 512 intrat, mi s’a părut că am căzut într’altă lume, a cărej viată şi obiceiuri vi le voiu descrie pe cât pot. 10. Ei nu aii oraş zidit şi nu-I cunosc pe cel viitor. Şi-au împărţit între dânşii Schi{ia, care se întinde dela Dunăre până Ia răsăritul soarelui ; şi fie care căpitan, după cum are sub ascultare mai mulţi sau mai putini oameni, ştie hotarele păşunilor sale şi unde trebuie să pască Iarna, unde vara, unde primăvara, sau toamna. Căci iarna ei se coboară spre locurile mai calde dinspre miazăzi, iar vara se urcă spre Crivăţ, către locurile mai reci. Ei păşunează pe lo curile fără ape iama, când e zăpadă, fiindcă au zăpada drept apă. 11. Caia în care dorm o aşează pe roate şi e făcută din ramuri împletite, iar grinzile sunt tot de ramuri şi toate se adună sus la o roată mică, de unde se înalţă un gât ca un coş de sobă, pe care-I acopăr cu postav alb, uns adesea cu var, sau cu humă albicioasă şi cu praf de oase, ca să străluciască şi mai tare. Uneori este şi negru. Postavul din jurul coşului de sus ei îl împodobesc cu tot felul de picturi. La intrare ei spânzură o perdea de postav cu multe figuri; căci ei coase bucă' p- 25 tile de stofă colorată aşa în cât să închipue copaci şi vije şi păsări şi dobitoace. Casele Ie fac aşa de mari, în cât unele au 30 paşi în lăţime. Eu însumi am măsurat odată lăţimea dintre urmele roţilor unui car şi am aflat 20 picioare ; şi când casa stă aşezată pe car, ea trece de roti, de ambele laturi, cu cel puţin 5 paşi. Am numărat Ia un singur car 22 boi trăgând o singură casă : unsprezece Ia şu în sensul lăţimu carului şi alţi unsprezece înaintea lor. Oiştea carului eia mare cât un catarg de corabie şi un om sta în gura casei, deasupra carului, mânând boii. Deasupra ei fac din ramuri împletite o arcă patrunghiulară, căreia îi pun un acoperiş tot din ramuri înpletite şi-i Iasă în fată o mică deschidere ; pe urmă o acopere cu un postav negru muiat în zer, sau lapte de oaie, ca să nu răzbească ploaia şi pe câre-I înpodobesc cu figuri felurite şi cu pene. In astfel www.dacoromamca.ro 513 de Cămăruţe ei încarcă toată gospodăria lor, precum şi comorile şi, iegându Ie puternic pe carele lor cu două roate, trase de cămile, ei pot să treacă şi râuiile prin vad. Casele de locuit niciodată nu le coboară depe care. lat când le coboară, totdeauna Ie aşază cu Uşa spre miazăzi, iar car* Ie cu arcele Ie aşază fără excepţie în apropierea caselor Ia o jumătate de aruncătură de piatră, aşa în cât casele să stea între două şiruri de care, ca intre două ziduri. p. 26 12. Matroanele îşi fac cele mai frumoase care. N’aş putea să vi le descriu mai bine de cât pictându le ; ba încă eu aş fi pictat totul, dacă aş fi cunoscut această artă. Un bogtăaş Moal sau Tătar are dcla o sută până Ia două sute de asemenea care cu case pe ele. Baatu are 26 soţii şi fie care din ele are câte o casă mare, în afară de aitele mai tnici, pe care le aş3ză înapoia celei mari şi servesc de odăi pentru copile. Şi de fie care din aceste case tin 200 de care. Iar când îşi aşează casele la pământ, prima soţie si-o aşază în marginea despre asfinţit şi după ea vin celelalte la rând, astfel că ultima soţie se află la marginea despre răsărit. Iar distanta dintre curia unei doamne şi a celeilalte este de o aruncătură de piatră. Gospodăria unui Moal bogat se înfăţişează ca un maie sat; totuşi, foarte putini.bărbaţi vei găsi acolo. O singură muieruşcă conduce 20 sau 30 de care, căci ţinutul e eâmpos. Carele trase de boi sau cămile sunt leâate unul după altul, iar muieruşca stă în cel din capăt, mânând dobitoacele şi toate celelalte care înaintează dupâ ea, tiu pasul. Dacă se întâmplă să ajungă într’uri Ioc mai rău, carele sunt desle^ate şi trec pe rând ; şi astfel înaintează agale prin stepă, cât poale umbla mielul, sau boul. 13. După ce au coborât casi la pământ, cu uşa spre miazăzi, ti aşează patul stăpânului spre miazănoapte. Locul femeilor este totdeauna spre laturea de răsărit, adică spre stânga casei stăpânului, aşa cum stă în patul său cu fa{a întoarsă spre miazăzi; iar locul bărbaţilor e www.dacoromamca.ro 514 P 27 spre laturea de apus, adică spre dreapta. Bărbaţii ce intră în casă niciodată nu-şi atârnă tolba cu săgeţi spre partea femeilor. Deasupra capului stăpânului se află o imagine ca o păpuşe, sau statuetă de postav, pe care o numesc «fratele stăpânului», ambele fixate în perete ; iar deasupra lor între ele se află un mic idol, care este păzitorul casei întregi. Stăpâna casei ma' aşează pe partea dreaptă, la picioarele patului, pe un suport înalt, o blă-nită de ied umplută cu lână sau cu altă materie şi lângă ea o statuetă, care priveşte }pre roabe şi celelalte femei. Lângă intrare, de partea femeilor, se află un alt idol cu uger de vacă, pentru muierile care mulg vacile, căci ocupaţia femeilor este să mulgă vacile. De partea cealaltă a intrării, spre bărbaţi, se află un al doilea idol cu uger de iapă, pentru bărbaţii cari mulg iepele. Când se adună cu totii la băut, mai întâi stropesc ca băutură idolul ce se află la capul stăpânei, apoi ceilalţi idoli la rând. După aceea un slujitor iese din casă cu un vas şi băutură şi varsă de trei ori spre miazăzi şi de fiecare dată îşi îndoaie genuchlul ; iar aceasta o face în cinstea focului; pe urmă varsă spre răsărit în cinstea aerului; apoi spre apus în cinstea apei şi în urmă spre Crivăţ pentru morţi. Când stăpânul ridică cupa în mână ca să bea, mai înainte de a bea el varsă partea sa la pământ, P. 28 Dacă bea de-a călare, el varsă mai întăi din băutură pe gâtul, sau coama calului. Aşa dar, după ce slujitorul a făcut libatiuni spre cele patru părţi ale lumii, se întoarce în casă, iar acolo doi robi cu două cupe şi tot-atâtea vase stau gata să toarne pentru stăpân şi soţia sa, care stă alături de dânsul, sus pe pat. Şi de oare ce stăpânul are mai multe neveste, cea care doarme cu el peste noapte stă alături de el în timpul zilei, iar celorlalte li se îngăduie în ziua aceia să vie în aceaşi casă la băut şi acolo se ţine „curia»; iar produsele din ziua aceia se depun în gospodăria acelei femei. înăuntru se află o laviţă cu un burduf cu lapte, sau cu altă băutură şi cu cupe. www.dacaramamca.ro 515 14. Iarna ei prepară o băutură toarte bună din'orez, meiu, grâu şi din miere limpede ca vinul; iar vara nu se îngrijesc decât de cumis. Cumisal se află totdeauna sub casa, înainiea uşii şi lângă el stă un cântăreţ cu o ţiteră. p. 29 Insă ţifere şi viori ca ale noastre nu se văd acolo, ci alte instrumente, ce nu se găsesc pe Ia noi. Şi când stăpânul începe a bea, atunci unul dintre slujitori strigă cu glas tare: „ha!8 iar cântăreţul porneşte a zice din ţiteră ; iâr când tac petrecere mare, atu ici cu toţii bat din palme şi chiar joacă după ritmul ţiterei: bărbaţii în taţi stăpânului şi femeile in faţa stăpânei. Şi după ce stăpânul a băut, slujitorul exclamă încă odată ca mai înainte, iar cântăreţul tace. Pe urmă beau cu toţii în cerc, şi bărbaţii§şi muierile şi uneoii beau la întrecere în chip ruşinos şi cu lăcomie. Şi când vor să provoace pe cineva la băutură, îl înhaţă de urechi şi 1 trag cu putere ca să-i deschidă gâtlejul şi bat din palme şi ţopăe în faţa lui. De asemenea, când vor să facă cuiva o sărbătoare şi o bucurie, unul din ei prinde o cupă plină, iar alţii doi îi stau Ia dreapta şi Ia stânga şi aşa câte şi trei păşesc cântând şi jucând până la acela căruia voesc să-i întindă cupa şi cântă şi ţopăe în faţa lui ; iar când omul întinde mâna ca să ia cupa, ei se retrag numai decât şi apoi se întorc din nou şi astfel duc jocul de Irei şi de patru ori, refuzându-i cupa, până să-i deschidă bine pofta şi atunci numai îi dau cupa şi cântă şi bat din palme şi frământă din picioare, până ce âcela bea. 15. In ceea ce priveşte hrana lor, veţi cunoaşte că ei p. 39 mănâncă cu indiferenţă toate mortăciunile lor; iar într’o mulţime aşa de mare de turme şi vite, nu puţine dobitoace mor. Totuşi vara. cât timp au cumis, adecă lapte de iapă, nu se îngrijesc de altă mâncare. De âceea, dacă se întâmplă să le moară vre~un bou sau~un cal, ei le taie carnea în felii ^subţiri şi o usucă la soare şi la vânt,-fără sare şi fără să capete miros urât. Din mărun-taele cailor ei gătesc bucate mai bune decât dintr’ale por- 0 In text „cosmos", „comos". www.dacaromanica.ro 516 cilor şi Ie mănâncă proaspete ; celelalte <'ărnuri le conservă pentru iarnă. Din pieile boilor ei fac burdufuri mari, pe care le usuc^ la fum. Din partea dinnapoi a pieilor de cal fac încălţăminte foarte frumoasă Din carnea unui singur berbe: gătesc mâncare pentru 59 până la 100 de oameni, căci o dumică măruntă în nişte vase şi o fierb cu sare şi apă. Alte bucate cu sare nu gătesc. Apoi. cu vârful cuţitului sau cu o furcul ţă anume pregătită, întounai ca aceea cu care noi obişnuim să mâncăm perele şi poamele fierte în v n, ei întind fiecăruia di ître ei, cari stau împrejur, câte o bucăţică sau două, după mulţimea comesenilor. înainte de a se împărţi carnea, stăpânul alege pentru dânsul ceea ce-i place şi chiar dacă dă cuiva o bucată mai aleasă, se cere ca cel ce o primeşte s’o mănânce el şi să n’o dea altuia Dacă n’o poate mânca toată, el trebue s’o ia cu dânsul, sau să o dea băiatului său, dacă e de faţă, ca să i-o păstreze. Dacă nu e de faţă, el o pune în p. 3i „captargac", adică într’o traistă pătrată, pe care o poartă cu dânsul, ca să puie într’ânsa toate lucrurile de acest soi, ba chiar şi oasele când n’are timp sâ le roadă în deajuns, ca să le roadă după aceea şi astfel să nu arunce nimic din mâncare. 16. Cumisul, adecă laptele de iapă, se prepară în modul următor. Ei întind deasupra pământului un otgon lung, legat de doi pari şi de otgon leagă pe la orele trei mânjii iepelor pe care vor să le mulgă. Atunci iepele s’apropie de mânji şi se Iasă mulse în pace; iar da:ă vre-una din ele e mai nărăvaşe, atunci un om îi prinde mânzul şi i I duce la uger ca să sugă ; pe urmă îl înlătură, iar mulgătorul trrge laptele După ce astfel adună o mare cantitate de lapte care când este proaspăt este tot aşa de dulce ca şi cel de vacă, îl toarnă înlr’un burduf mare şi încep să-l bată cu un lemn, care la capăt este gros cât capul unui om şi scobit dedesupt, şi cu cât bat mai iute, cu atâta laptele fierbe mai tare, ca vinul nou, şi se înnăcreşte, sau fermentează www.dacoramamca.ro 5l7 Şi astfel ei bat laptele până cc-i scot untul. Apoi îl gustă şi, dacă înţeapă la-ilmbă ca mustul, îl beau; şi această băutură este astfel că, după ce o bei, Iasă în gură Cm gust ca de lapte nmigdalin şi trezeşte şi multă veselie în sufletul omului şi chiar ameţeşte capetele slabe şi provoacă multă urină. p, 32. Ei prepară şi «caracumis», adecă cumis negru, pentru plăcerea celor mari. In acest mod laptele de iapă nu se închiagă. Aşa dâr ei bat laptele, până când tot ce este vârtos se lasă la fund, întocmai ca drojdia vinului, iar partea limpede rămâne deasupra şi seamănă cu zerul, sau cu mustul alb. Drojdia este foarie albă şi se dă slugilor şi provoacă s^mn mult. Partea limpede o beau stăpânii şi este foarte răcoritoare şi sănătoasă. 17. Baatu are 30 de oameni la gospodăria sa, dintre cari fiecare îi prepară laptele a o sută de iepe, ceea ce face in fiecare zi laptele a 3000 d* iepe, în afară de celălalt lapte pe care i-1 aduce alţii. Căci, după cun în Siria ţăranii dau a treia parle din roade, tot asemenea şi aci Tătarii aduc la curia stăpânilor lor tot laptele de iapă pe care îl mulg tot in a treia zi. Din laptele de vacă ei scot mai întâi untul, pe care îl fierb bine şi în urmă îl toarnă p. 33 în burdufuri de berbeci, anume pregătite pentru aceasta ; şi nu pun sare în unt, iar acesta nu se strică, pentru că e fiert multă vreme şi aşa îl păstrează pentru iarnă. Ce rămâne din lapte, după ce i se scoate untul, ei îl lasă să se înăcrească tare şi- apoi îl fierb până ce se închiagă iar chiagul acela îl usucă Ia soare până ce se fa:e tare ca zgura de fier şi apoi îl aşează în sa:i pentru'iarnă. In timpul iernii, când Ie lipseşte laptele, ei pun cheag de acesta acru, pe care îl numesc „gricea ^.într’un bu.duf $i toarnă deasupra apă caldă.: apoi îl bat p ternic cu maiul până ce se dizolvă în apă, care se înăcreşte de-a binelea şi pe urmă beiu lichidul acesta în loc de lapte. Ei se păzesc foarte mult să bea apă curată. 0 In unele texte „griut“, sau „gruit“. www.dacoramanica.ro 518 18. Tătarii cei bogaţi păstrează pentru iarnă meiul şi făina în nişte case întoarse spre miazăzi. Cei săraci îşi procură aceste alimente dând în schimb berbeci şi pîei. Robii îşi umplu pântecele cu apă goală şi se mulţumesc cu atâta. Ei prind şi guzganii (mureş) cari aci sunt de multe neamuri. Guzganii cu coada lungă nu-i mănâncă, ci-i dau păsărilor. Ei mănâncă şobolani, (glires) şi tot soiul de şoareci (murium) cu coada scurtă. Se găsesc acolo şi multe marmote, pe care ei le numesc „so-gur*, şi acestea iarna se adună câte 20, 30 li uu loc şi donn la olaltă şase luni; iar Tătarii le prind cu grămada. Se găsesc şi nişte iepuri [cuniculi] cu coada lungă ca pi- p. 34 sicile, iar în vârful cozii au păr negru şi alb. In sfârşit se mai află şi multe alte animale bune de mâncat şi pe care ei Ie deosebesc foarte bine. Cerbi n’am văzut la dânşii; iepuri puţini; „gasele* /gaselos] multe. Asini de pădure văzui în mare mulţime şi seamăna cu măgarii. Văzui şi un alt soiu de de animal ce se chiama «areal»; corpul său este întocmai ca al berbecului, iar coarnele le are răsucite şi aşa de mari, în cât abia putui ridica două coarne într’o mână. Din asemenea coarne ei fac cupe mari de băut. Au şi felurite soiuri de şoimi în mare mulţime şi ii poartă pe mâna dreaptă ; şi totdeauna le leagă în jurul gâtului câte o cureluşe, care le a'ârnă până la piept şi când trimit şoimul după pradă, îi apleacă capul şi pieptul cu mâna stângă, ca să nu fie luat de vânt, sau să se ducă în sus. Căci mare parte din hrana lor ei şi-o câştigă din vânat. 19. Despre înbrăcămintea lor veţi şti că din Cataia [= China) şi din alte ţinuturi ale răsăritului şi chiar din p. 35 Persia şi alte ţinuturi ale apusului le vin stofe de mătase şi aurite şi de bumbac, cu care se îmbracă vara. Din Rusia, de la Mosc şi dîn Bulgaria-mare, apoi din Pascat, care e Ungaria mare şl dela Kerkis,l] care toate ’) In text: Ruscia, MoxeI, maior Bulgaria, Pascatus (-- maior Huligana) şi Kerkis (. Chirghiz) www.dacoramamca.ro 51§ sunt ţări de miazănoapte şi pline de păduri şi din multe alte regiuni de către Crivăţ, care Ie sunt supuse, li se a-duc blănuii scumpe de tot felu’, de care niciodată n'am văzut în părţile noastre şi cu ele se îmbracă iarna. Iar hainele de iarnă şi le fac din două blăni : una cu părul spre corp iar cealaltă cu părul în afară spre vânt şi zăpadă ; şi aceasta din urmă e mai ales de lup, sau de vulpe, sau de «papion» ; însă când stau în casă, au altă blară mai delicată. Săracii îşi fac blana din afară din câne sau capră. Când vor să vâneze fiarele, ei se adună in mare mulţime şi înconjoară ţinutul în care cred că se află vânatul şi apoi se apropie pe încetul de centru până ce-1 închid ca într’un cerc şi apoi îl săgetează. Chiar şi pantalonii şi-i fac d'n blănuri. Bogaţii îşi căptuşesc hainele cu un soiu de câlţi, care sunt peste măsură de moi, de uşori şi de calzi. Săracii îşi căptuşesc hainele cu pânz^» cu bumbac, sau cu lână mai moale, pe rare o aleg de cea grosolană. Din cea aspră ei fac pături pentru acoperit casele, cuferele, sau chiar şi păturile. Din lână amestecată cam o treime cu păr de cal, ei fac P- 36 frânghii. D'n postav mai fac şi coşuri, subşei şi glugi de ploaie, din care pricină ei cheltuesc mtiltă lână. Aţi văzut poitul bărbaţilor. 20. Bărbaţii rad vârful capului în forma unui pătrat şi de la unghiurile din faţă continuă rasul până la tâmple. Ei îşi rad chiar şi tâmplele şi gâtul până la umflătura cea mai mare a craniului, iar in faţă fruntea până la «fron-tenela" unde Iasă un manunchiu de păr> care le cade până pe sprincene. La unghiurile din spre oeJpital dease-menea lasă părul lung şi din el împletesc codiţe pe care le înoadă lângă urechi: Coafura fetelor nu se deosebeşte do a bărbaţilor/ atâta numai că e mai mare. Insă chiar de a doua zi după nuntă ele îşi rad creştetul capului, din mijloc şi până la frunte; şi au o tunică largă ca o haină monahală şi despi:ată în faţă şi înodată www.dacoromamca.ro 520 pe partea dreaptă: căci prin aceasta se deosebesc Tătarii de Turci, fiindcă Turcii îşi înoadă tunicile, la stânga pe când Tataril totdeauna Ia dreapta. Afară de aceasta mai au o podoabă a capului, pe care o numesc «boca» x), făcută din coaja copacilor, sau din altă materie uşaară şi este aşa de mare şi rotundă, cât poţi s’o cuprinzi cu ambele mâini, fiind înaltă de un cot şi mai bina, iar în partea de deasupra e pătrată ca şi capitelul unei coloane, p, 37 „Bocea" aceasta o acopere cu stofă de inatase scumpă şi înăuntru o gială;şi peste capitel, în mijloc, adică peste acel pătrat, ele pun o ramură făcută din pene sau de trestie tânără, lungă de asemenea de un cot, iar ramura aceasta o împodobesc în vârf cu pene de păun şi de jur împrejur, în tot lungul ei, cu alte podoabe şi chiar cu pietre preţioase Femeile bogate îşi aşează asemenea podoabă pe creştetul capului, legând-o strâns cu o bandă care deasupra are o gaură şi prin această gaură ele petrec părul, pe care-1 adună în sus din spre ceafă spre vârful capului şi îl leagă nod ; apoi leagă „bocea» puternic pe sub bărbie; Iar când mai multe femei de acestea călăresc la o laltă şi le vezi din depă.tare, ele par nişte militari cu coifuri înalte pe cap şi cu lăncile ridicate ; căci «bocea" lor seamănă cu coiful, iar ramura de deasupra cu lancea. Şi toate femeile stau pe cai bărbăteşte, desfăcându-şi coapsele şi îşi leagă tunicile cu mătase de culoarea cerului pela şolduri, iar alte benzi sunt legate pe sub sâni; şi pe sub ochi Iasă să Ie atârne până peste piept o batistă albă. Iar femeile sunt de o corpolenţă surprinzătoare ; şi cea ca'e are nasul mai mic, aceea trece drept cea mai frumoasă. Ba chiar se sluţesc oribil zugrăvindu-şi obrajii. Nici odată ele nu se culcă în pat ca să nască, p 38 21. Ocupaţia femeilor este să mâie carele, să aşeze ca- sele în care şi să le dea jos, să mulgă vacile, să facă unt şi «griut» 2), să pregătească pieile şi să Ie coase cu aţă l) ln unele ms. „botta*, ’) In unele ms. grut, grice. www.dacoromamca.ro făcută din vine. Căci ele tae vinele în fire subţiri şi pe urmă le răsucesc într’un fir lung. Ele mai coase ciorapi încălţăminte şi haine. Hainele nici odată nu le spală, fiindcă zic că l*ar mânia pe Dumnezeu şi că, dacă le*ar alârna la uscat, ar provoca tunetele. Ba încă ei biciuesc pe cei ce le spală şi le iau hainele. Se tem peste măsură de tunet: atunci ei scot pe toti streinii din casele lor şi se înfăşură în stofe negre, în care stau ca şi ascunşi, până ce trece primejdia. Nu-şi spală nici*odată nici vasele, ci, după ce au fiert carnea, ei spală albia, în care trebuie să-o puie, cu zeamă clocotită din căldare şi zoaiele le toarnă din noii în căldare. Ei lucrează şi pâsle cu care-şi acopere casele. Bărbaţii fac arcuri şi săgeţi, frâe şi şei; construesc care şi case, păzesc caii şi mulg epele, bat cumisul, adecă laptele de iapă şi fac burdufuri în care-1 păstrează ; păzesc chiar şi cămilele şi le încarcă. Oile şi caprele le păzesc la o-laltă şi le mulg când bărbaţii, când femeile. Cu lapte de oaie înăcrit şi îngroşat şi cu sare, tăbăcesc pieile. Când p. '39 voesc să-şi spele mâinile, sau capul, îşi umplu gura cu apă şi pe urmă puţin câte puţin varsă d carelor noastre, fiindcă era arşiţă mare în vremea aceea, areste călăuze sa vârau supărător în noi, culcân-du-se alături, fiindcă voiau să vadă toate ale noastre. Dacă îl apu:a pe vreunul din ei nevoia să-şi golească stomacul, nu se îndepărta de noi mai mult de cit o a-runcătură de piatră ; ba chiar stând de vorbă cu noi, îşi făceau pe loc murdăr'ile şi făceau şi multe altele peste măsură de scârboase. Mai presus de toate însă mă întrista şi aceea că nu puteam să le predic, căci tălmaciul nostru ne răspundea : «Nu mă puneţi la predică, findcă nu ştiu să spun asemenea vorbe» Şi grăia drept. Căci p- 53 abia mal târziu, când am început a le înţelege graiul lor, am băgat de seamă că tălmaciul meu traducea cu totul altfel ceeace predicam eu. Şi atunci simţind primejdia ce ar urma de aci, mă mulţumiam mai bine să tac. Am umblat aşa dar cu mare triidâ din hordă în hordă [mansi-one], până ce la câte-va zile înainte de ziua prea ferici* • tei Maria Magdalena am ajuns la marele fluviu Tanais www.dacoromamca.ro 531 [=DonuI], care desparte Asia de Europa, după cum fluviul Egiptului [=Nilul] desparte Asia de Africa. In acel loc unde am poposit, Baatu şi Sarcath poruncise Rutenilor să facă o colibă pe malul de răsăiit şi să treacă solii şi negustorii cu Iuntrişoarele dinfr’o parte într’alta. Aceştia ne trecură mai' întâi pe noi şi după aceea carele, punând o roată într’o barcă şi ceolal'ă în altă barcă ; apoi legând bărcile una de alfa şi vâslind, trecură de ceea parte. Acolo călăuza noastră s’a purtat prosteşte ; că el credea că podarii ne vor da alţi cai şi de aceia lăsară caii cu cari veniserăm pe celălalt mal, ca să se întoarcă Ia stăpânii lor; şi când noi cerurăm podarilor dobitoace, ei ne-au răspuns că au de la Baatu privilegiul să nu facă altceva de cât să treacă pe călători dintr’o pai te într'alta a apei. De la negustori ei primesc o taxă. mare. Astfel au rămas pe Ioc acolo trei zile. In ziua dintâi ei ne-au dat o «borbotă» mare, proaspăt prinsă ; a doua zi ne-au dat pâine de grâu şi puţină carne pe care p 54 căpetenia locului o luase cu sila de Ia diferite case ; în ziua a trei a peşte sărat, de care au din beşlug. Iar fluviul are acolo lărgimea Senei Ii Paris. Şi înainte de a ajunge în acel Ioc, am trecut multe ape frumoase şi pline de peşti, dar Tătarii nu ştiu să-i prindă şi nici nu-şi bat capul cu peştele decât când e aşa de mare, încât îl pot mânca ca pe berbece. Fluviul acela e hotarul de răsărit al Rusiei şi iese din bălţile Meotidei, care se întind până Ia Oceanul dela miază noapte. Iar fluviul curge spre miazăzi făcând o mare întinsă de 700 mile, înainte de a a-junge în M. Pontului (=M. Neagră) şi toate apele pe care le-am trecut, curg într’acea parte. Pe ţărmul apusan numitul fluviu are o pădure mare, Dincolo de ea Tătarii nu se mai dUc spre miază noapte, deoarece pe la începutul Iui August ei încep a coborâ spre miază zi şi unde se găseşte un al doilea vad pentru trecerea solilor în timpul iernii. Ne găsiam aşa dar la mare strâmtorare, fiindcă nu gă-siam nici boi, nici cai, chiar cu bani. In sfârşit, după ce www.dacoromamca.ro 532 Ie ară tai căjmă ostenesc pentru folosul obştesc al întregi creştinătăţi, n:-au adus şi bo’ şi oameni ; noi însă trebuia să mergem pe jos. P 55 in vremea aceea ei recoltau grâul; insă grâul nu Ie reuşeşte bine. Meiu au din bdşug. Muierile Rutenilor îşj împodobesc capul ca ale noastre, dar hainele de deasupra şl le înpodobes: în tot chipul, «vel grisio», de la picioare până la genuchi. Bărbaţii poartă şepci_(cappas/ ca Teutonii, dar pe cap poartă pălării [pilleos] de postav ascuţite la vârf şi înalte. Am umblat de aci trei zile fără să întâlnesc oameni şi pe când eram istoviţi de oboseală şi boii de asemenea şi nu ştiam în cotro am putea găsi pe Tătari, fără de veste văzurăm ‘alergând spre noi doi cai, pe cari îi luarăm cu mare bucurie ; iar călăuza noastră şi tălmaciul se aruncară pe ei şi porniră să descopere undeva oameni. In sfârşit în ziua a patra "descoperind oameni, ne-am bucurat mult ca cei ce scapă de naufragiu într'un port, Apoi, primind cai şi boi, merserăm din popas în popas până ce am ajuns la horda lui Sarcath după calendele lui, August. Regiunea aceasta de dincolo de Tanais esteŢoarte frumoasă şi are păduri şi râuri. Spre miază noapte sunt codri mari, în care Iocuesc două seminţii de oameni : Moxel, cari sunt fără lege, păgâni curaţi ; aceştia nu au oraşe ci numai colibe prin păduri. Domnul lor şi cea maj mare parte dintre dânşii au fost ucişi in „Alemania*. Câci Tătarii i-au înpins până la hotarele Germaniei, unde p. 56 ei nădăjduiau că vor fi liberaţi din sclavia Tătarilor. Dacă vine vre-un negustor la ei, el trebuie să aprovizioneze pe cel la casa căruia trage, atâta vreme cât sfă printre dânşii. Dacă cineva doarme cu nevasta altuia, a-cesta nu se răzbună, până ce nu vede cu ochii săi ; de ac6ea nu sunt geloşi. Au din belşug porci, miere, ceară, blănuri scumpe şi şoimi. Lângă ei locueşte neamul cel se numeşte Merda, pe care Latinii îl numesc Merdini ( =Mord-wini] şi sunt sarasini [ ^musulmani). Dincolo de ei se află Eiilia ( - Volga/, cel mai mare fluviu din câte am www.dacoromamca.ro văzut vreodată. Şi vine de Ia m'azănoapte, din spreBul-garia-mare şi curge spre miazăzi şi se varsă într’un Iac având un circuit de patru luni. (= M. Caspică]. Aşa dat aceste două fluvii: Tanaîş şi Etilia, în partea de miazănoapte, pe unde am trecut eu, stau la o depărtare unul de altul de zece zile. însă Ia miază zi se desface în o mulţime de ramuri. Tanais se coboară spre Marea Pontului. iar Etilia formează numitul Iac, înpreună cu multe alte fluvii, care se varsă în el din spre partea Persiei. Spre miazăzi se întind munţi foarte mari în cari lo-cuesc, pe coastele de către stepă, «Chirkis* (— Chir-ghiji,) şi Âlani, sau Aas, cari sunt creşMni şi se luptă şi acum cu Tatarii. După ei, aproape de marea, sau lacul Etilei, trăeşte un neam de sarasini, cari se numesc Lesghi şi can* de asemenea nu ascultă de Tătari. Dincolo de ei se află Porta Ferrta, pe care a făcut-o Alexandru, ca să alunge din Persia neamurile barbare şi despre aşezarea căreia vom vorbi mai încolo, fiindcă am trecut prin ea Ia întoarcere ; şi între aceste două fluvii, P- 57 în locurile acelea prin care am tre:ut, locuiau Cumanîi „Capchac" (sic), înainte de a le ocupa Tatarii. L’am găsit aşa dar pe Sacath aproape de Ethilia, la depărtare de trei zile ; iar curia (horda) Iui mi se părea foarte mare, fiindcă are şase neveste, iar fiul său cel dintâi născut are două, sau trei ş* fiecareare câte o casă mare şi câte 200 de care." P> 59 Aci, la Sarcath, între alte ciudăţenii, călugărul^ .menţionează şi pe aceia că i s’a cerut ca, atât Ia intrarea, cât şi Ia ieşirea din casa tătarului, să nu atingă pragul uşii. P> 62 De la Sarcath porneşte spre Baatu, diept spre răsărit şi în ziua^a treia ajunse la Ethilia (=VoIga] „a cărei apă când o văzui, mă minunai de unde pot să sosiascăjitâtea ape de la miazănoapte." p. 67 „Despre Sarcath însă, dacă crede în Christos au ba, eu nu ştiu. Ştiu numai aceasta că el nu voeşte să se nu-miască creştin, ba mi se pare mai degrabă că şi râde de creştini. Căci el însuşi se găseşte în calea creştinilor^ www.dacoramamca.ro 534 adecă a rutenilor, Blacilor, Bulgarilor din Bulgaria mică a creştinilor din Soldaia, a Kerk'silor şi Alanilor, cari toţi trec pe la el când se duc Ia horda tatălui său, ca să i ducă daruri." . • p. 68 |j „In drumul dela el şi tatăl său am avut mare frică: căc* Rutenii şi Ungurii şi Alanii, sclavii lor, căci trăesc în număr mare printre dânşii, se unesc câte 20 sau 30 şi fug în timpul nopţi', având arcuri şi săgeţi şi, dacă întâlnesc pe cineva în drumul lor, îl ucid. Ziua stau ascunşi şi noaptea când caii sunt osteniţi; ei se apropie de hergheliile ce se află la păşune şi încearcă caii şi iau unul sau doi cU dânşii ca să-i mănânce când au nevoie." „Am ajuns la Ethilia, fluviul cel mai mare El e de patru ori cât Sena cea mai adâncă, şi vine din spre Bulgaria mare, dela M -Noapte şi curge spre miazăzi, vărsându-se p. 69^ înti’un lac sau mare, ce se numeşte marea Sirsan, după un oraş ce se află pe malul ei în Persia. Dar Isidor o numeşte Caspica. Ea aie la miază zi munţii Caspici şi ăi Persiei, la răsărit munţii Muliech, ') adecă ai Axasinilor , cari se ating cu Munţii Caspici; iar spre miazănoapte are acea singurătate în care lo:ues: numai Tătarii. Mai nainte locuiau acolo Câmanii ce se numiau Cangle. Şi în partea aceea primeşte pe Ethili'», care creşte vara ca şi Nilul în Egipt. La apus are munţii Alanilor şi pe Leghî şi Paarta de fit r şi munţii Georgianilor. Aşa dar marea aceasta e în conjurată din tiei părţi de munţi, iar spre nord de o câmpie. Fratele Andrei i-a ocolit două laturi, cea de miază zi şi răsărit, iar eu cu celelalte două; cea de nord,.mergând dela Baatu la Mangiî han şi întorcându-mă; iar laturea apuseană, când m’am întors dela Baatu în Siria. In patru luni se poate ocoli şi nu e adevărat ce spune Isidor că ■ ta este un golf al Oceanului; căci nu se uneşte cu Oceanul, ci e ocolită de jur înprejur de uscat, p. 70 Toată regiunea dela marginea occidentală a acestei mări unde sunt Porţile de fier ale Iul Alexandru şi mulţii Alanilor, până la Oceanul de nord şi Palus Maiotis *) In alte ms. Musihet, Mnlihec. www.dacoromamca.ro 535 (M. Azovului) unde se varsă Tanays (Donul) se obişnuia a se numi Albania". In acel Ioc unde am ajuns, deasupra Efhiliei, se află tin cătun (casale) nou pe care I-au făcut Tătarii din Rutenii şi Sarasinii amestecaţi, cari transportă pe solii ce se duc şf se întorc la curia lui Baatu, ftindcă Baatu se află pe malul celălalt spre răsărit şi nici nu trece de locul unde am ajuns, când se urcă vara,ci acum începe să se coboare Căci din lanuaiie până în August el se urcă şi cu ei toţi ceilalţi spre locurile mai răcoroase, iar în August încep a se cobo’â. Ne-arn coborât deci în barcă dela cătunul acela până Ia horda lui; şi d!n acel ioc până la oraşele Bulgariei mari sunt, spre crivăţ, cinci zile. Şi mă mir ce diavol a dus acolo legea Iui Mahomet. Căci, dela Poarta de fier, pe unde ieşi din Persia, sunt peste 30 z:Ie dealun^ul unor singurătăţi, urcându-te pe lângă Ethilia, până în acea Bulgarie, unde nu se află nici un o'aş decât câte-va cătune (easalia) aproape de vărsarea Efhiliei în mare ; şi Bulgarii aceia sunt cei mai răi Snrasini, ţinând mai tare la legea iui Mahomet ca alţii. Când văzui curia Iul Baatu, m’am înspăimântat, căci casele Iui se vedeau de aproape ca un mare oraş, întins în lungime şi populat cu neamuri de pretutindeni pânâ Ia trei sau patru leghe. Şi după cuin neamul lui Israel ştia fie care spre ce parte a tabernaculului să-şi aşeze corturile, tot asemenea şi ei ştiu spre ce parte a curiei să se aşeze, când îşi depun casele. Da aci curia în limba lor se numeşte Orda, ceea ce înseamnă mijloc [mediumj, fiindcă to’deauna se află în mij'ocul alor săi, cu excepţia că spre miazăzi nimeni nu se aşează, fiind â spre partea aceia se deschid porţile curiei. Dar spre dreapta şi spre stânga se întind cât vor, după nevoile locului. Trad da C. Brătescu. www.dacocomamca.ro MUNŢII i Spre lumi cu brazi mi-e drumul azi croit, Spre lumi cu brăzi şi piscurile’n soare, Ce-asemeni unor glorii de granit De veacuri naltă frunţi cutezătoare. Iar sufletu-mi din sbuciumări trezit Cum tinde âripi largi de nerăbdare, îmi pare-o navă gata de pornit Cu pânza’n vânt să spintece o mare. Şi-atâta forţă-mi dărue menirea, Că’nfig în zări cuceritor privirea Şi-mi simt făptura toată numai fier! Ce limbă’nveninată şi amară Mai poate spune’n clipa asta rară Că lutul n’are partea lui de cer ? II Din stânci în stânci cu pasul dur şi rar Tot mai adânc purificându-mi firea, Urcam cântând, urcam fără habar, Spre alte stânci ţintind mereu privirea. Şi aierul era atât de clar, C’ajuns pe culmi, am semuit boltirea • C’o cupă răsturnată de cleştar Din care beat sorbiam nemărginirea. www.dacoromamca.ro 537 Şi ochii mari în plină desfătare Purtându-mi-i pe sânurile zării, Lasaiu privirea-mi caldă, pătimaşă, Să’şi toarcă’n tihnă visul ei profund, — Şi, întinzând o mână uriaşă Âm mângâiat abisul fără fund. III Coboară taina’n sânul Iargei firi, Coboarâ’ntr’una. . . Soarele’n apus, Pe-un nor coroana de monarh şi-a pus Şi-acum se stinge’n pat de trandafiri. Se stinge lin. . . Dar, iată, că de sus, Ca’n preajma unor negre prisimţiri — Coboară-o lume’ntreagă de mâhniri. . . Cobor şi eu, cobor pe gânduri dus. Cobor. . . Şi cum de dincolo de stele Haotic gestul morţii se abate Pe munţi, pe căi, pe-avânturile mele, — Sălaşul nostru pământesc îmi pare O inimă ce geme şi se sbate Ca într’un cleşte fără de iertare. Buc. 1921 A. MÂNDRU 6 www.dacoromamca.ro > © <3v V V VV V V V V V V V SCHILOZII Era prin toamna anului de restrişte una mie nouă sute şasesprezece. Noembrie, cu vânturile lui puternice şi nestatornice, cu ploile îndelungi şi reci, arâta că va fi mai domol: vânturi încete abea scuturau frunzele ruginite, ploile cădeau rar şi ţineau puţin. In schimb o lumină galbenă mângâia întinderea neagră a câmpiilor. In ziua aceia, pe la ’nceputul lui, o ceaţă deasă coborâse asupra oraşului Galaţi Valuri uriaşe de fum năvăleau din adâncimi înstreinate şi ca lospe enorme de plumb cădeau la suprafaţa pământului. Şi prin văzduhul opac, vederea de abea mai putea bănui lucrurile cele mai apropiate. In dinrneaţa timpurie casele mari şi luxoase dor-miau cu obloanele lăsate, iar pe străzi’, când şi când câte un trecător somnoros şi plictisit. Cu toate că frontul s’aşezase pe aproapede oraş înăuntru nu erau de cât ruşi, iar dintre români numai cei de la. Comandamente. Şi unora însă, şi altora, le era peste putinţă să se scoale mai înainte ca soarele să-şi fi revărsat şi picul de arşiţă ce-1 mai avea. Mai erau şi răniţi mulţi pe lângă aceştia, căci lupte aprige se dăduseră în toate părţile frontului. Numai doi ostaşi treceau pe strada Domnească. Mergeau cu greutate, pentru că se temeau să nu alunece pe paveaua alcătuită din pietre mici, galbene şi lucii ca oglinda. Unul avea mâna stânga retezată de deasupra cotului, celălalt piciorul drept de sub www.dacoramamca.ro 539 genunchiu. Mersul lor sporia puţin: cel dintâi, cu toată mâna lui nevindecată, îşi ajuta tovarăşul; cel din urmă încă nu se deprinsese cu mersul în cârji. Amândoi purtau haine şi măntăi verzi, pline peste tot cu pete de sânge, pete pe care etuva n’a putut de cât să le spălăcească, întinzându-le şi mai mult, mototolind în schimb postavul în toate felurile cu putinţă. Nu puteau merge prea mult fără să se oprească: unul pentru a-şi ridica mâna bolnavă în sus, altfel sângele năvălea la tăetură şi simţia dureri de nespus, altul pentru a-şi şterge năduşeala de pe frunte. Intrară ’n parcul din mijlocul oraşului şi s’aşezară pe trepte, în faţa statuei lui Eminescu. Ceaţa cobora mereu împrejurul lor, îngroşând până ’ntr’atât văzduhul, încât cei doi ostaşi păreau că nu se mai pot mişca. Şi multe clipe tăcură. Apoi Lazea începu să geamă încetişor, ridicându-şi mâna bolnavă ’n sus. --„Te-o fi durând râu. . .» —«Avan! . . . Avan ! . . . Da’ cânele de doctor nu vrea să mă creadâ! Zice că vreau să huzuresc de bine şi să mă ghiftuesc. . . Auzi 1 ... Să huzuresc şi să mă ghiftuesc cu. . . cartofi. . . fasole. . . şi sudălmi! . . .“ —„Aşa-s doctorii! . . . Ce ? . . . Parcă se pricep ei să-ţi spuie un cuvânt bun, care să-ţi meargă la inimă? N’au parcă altă doctorie de cât chinina şi altă mângâ:ere de cât băţul şi’njurătura." —„JVlăi frate!" vorbi din nou Lazea. „Dacă aş fi umblat cu şoalda! Dar am luptat cu coraj. Şi ca mine toţi ai noştri. Da’ dacă n’am avut maşinăriile şi norocul neamţului! La Bazargic îi rupem pe Bulgari, dar. . . ne retragem ! . . . La Ghelengic, la gară, ne’nconjoară nemţii. Acolo mă ’nemereşte un glonţ în palmă. La postul de prim ajutor doctorul mă unge cu benzină, mă leagă şi mă ia la’njurat: TicăJosuIe!... Te-ai împuşcat singur ca să scapi de răsboi ! Şi mă isgoni aşa, iar răul s’a’ntins mereu. . . şi iatâ-mă-s fără de mână ! ! ! ! Încaltea de-aş scăpa cil dreapta. . . www.dacaromanica.ro 540 Să pot câştiga o pâine la copii. . . dac’or fi mai trăind, sărmanii! , . Şi cu ochii plini de lacrimi, tăcu multă vreme. Matei rupse un pătrăţel de jurnal, puse câteva fire de tutun Ia mijloc şi răsuci o ţigară. • -,,Eu“ vorbi el, „nici acuma nu ştiu ce s’a’ntâm-plat cu mine. La Turtucaia a căzut un obuz aproape şi -o schijă mi-a retezat osul, în timp ce altele numeroase, mai mici, se opriră’n pulpa piciorului stâng. Am căzut ca mort! Apoi, îmi aduc aminte ca din vis, m’au aruncat într’un car cu pae şi m’au purtat aşa ne’ngrijit zile ’ntregi, pe-o vreme ploioasă... fără, pic de mâncare. Credeam că s’a isprăvit cu mine. . . Dar m’am trezit sub hârcâiturile unui ferăstrău. . . Si iarăşi tăcură clipe ’ndelungi. Priveau amândoi în jos, stăpâniţi de aceiaş durere. O ţărancă trecu pe lângă ei, o ţărancă voinică ce-şi mai păstra hainele ţesute în casă. Matei privi după ea, apoi grăi: —«Aveam şi eu o nevastă. . . Mâ’nsurasem cu opt luni înainte de mobilizare ! Şi mă iubea. . .» dar lacrimile îi înăbuşiră glasul. Ceaţa se’ngrămădi şi mai mult în jurul lor, voind parcă să’mpedice suferinţa de-a merge mai departe. Dar ceaţa se’nşela. Aburii mărunţi de apă, cari pluteau în văsduh, s’au aşezat pe marmora lucie şi rece a statuei şi picuri mari se’nşiruiau în lungul obrajilor. Acela care-a cunoscut în viaţa lui durerea, i-a auzit; inima lui de marmură s’a’nmuiat; şi-a plecat încetişor capul; privirea lui a’mbrăţişat pe cei doi ostaşi. . . şi-a’nceput să plângă. MIHAIL I. PRICOPIE. www.dacoromanica.ro DIN „SITES" (Henri de Regnier) VI Roteşte în albastru stol alb de porumbei De-asupra apei line din lacul adormit Parfum de fân se’nnalţă — şi’n el, parfumul ei, — Şi visu-mi cu coroane de fiori s’a’mpodobit. Roteşte în albastru stol alb de porumbei, Se’mprSştie, se abate pe case, risipit, Şi, răsfiraţi în aer, în jocul lor par ei Petale din coroane ce’n vânt s'au irosit. Şi iată-mă acuma, ca’ntors din lung exil, Salut iar în lum'na curată-a Ini April, Sclipire de speranţe ce azi au re'nflorit. Şi niciun glas nu chiamă trecutul timp nicicând : Mereu aceleaşi visuri, mereu acelaş gând, Mereu pe cerul roşu un stol de porumbei Trad de P P STANESC9 www.dacoromanica.ro EPILOG (Henri de Regnier) Tu vei veni odată’ntr’o zi de chin şi jale, Când desnădejdea urcă In sufletul învins, Când în tăcerea serii presimţi pe cerul stins Un răsărit de stele — pierdute pete pale, Şi s’or pleca la pasu-ţi în iarba verde flori, Sub haina-ţi mlădioasă curbându-se’n tăcere, Si amândoi plecâ-vom spre zări de mângâiere, Spe ceruri mai miloase ce-adăpostesc alţi sori. Tot ce-am cătat în lume în tine voiu găsi, Tot ce’n deşert cătat-am pe-o lume de durere : Un suflet bun de frate, un glas de mângâiere, — Şi’nviorat atuncea cu tine voiu porni. lngădue-mi a crede că’n pajiştea frumoasă Tu mergi, venind spre mine, curbând în cale-ţi flori, Mi-e drag să cresc în mine un vis ce-mi dă fiori: Că nu-mi mai eşti departe, iubita mea duioasă. Tu vei veni odată, te simt, aşa vrea soarta, Indurătoare’n urmă cu cel înfrânt ce-a plâns. Tu vei veni azi, mâine, — o, ceasul nu s’a stins 1— Necunoscută dulce, şi tu, tu vei fi moartea. Trad de P P STANESCU www.dacoromamca.ro GÂND PIERDUT (Sully Prudhomme) Simţi ce comoară-i cugetarea Din vraja unui gând pierdut. O, cum te doare deşteptarea Din visul drag abia’nceput. S’a dus — şi sufletul îl cere, Nicicând el nu-I va regăsi. In el e totuşi şi când piere Şi ai muri pentru-a-1 sfârşi. La ce gândeam odinioară, Ce vis frumos s’a irosit Şi-l plâng cu Iacrime amare ? Rămas-am singur, aiurit. . . De fericirea Iui pribeagă In van mă sbat să fiu cupri.is. . . Simţit-am bucurie’ntreagă In visu-mi doar — şi visu-i stins ! Trad de P. P. STANESCU www.dacoromanica.ro lOOOOOOOO CXXXXXXXJOOOO OOOOCXXX» oooo UOOC OOOUOOOO OOO O COOO000CO0000CX)0CXX30 oooo DE-AS FI EU DUMNEZEU Sully Prudhomme De-aş fi eu Dumnezeu, şi moariea-ar fi pustie Şi omul bun; de adio n'am şti nici tu, nici eu Şi n'ar mai plânge nimeni de cât de bucurie, De-aş fi eu Dumnezeu. De-aş fi eu Dumnezeu, doar fructe moi şi pline S’ar coace — şi în muncă nimic n’ar mai fi greu; In ea puterea numai să ni-o simţim am ţine, De-aş fi eu Dumnezeu. De-aş fi eu Dumnezeu, pe cer n’ar fi vreo pată, Albastru, pentru tine, senin ar fi mereu, Dar şi pe tine, înger, te-aş ţine neschimbată, De-aş fi eu Dumnezeu / Trad. de P- P. STANESCU www.dacoroniaiiica.ro MĂ CRED O STÂNCĂ Mă cred o stâncă, în'furtuna vieţii... In preajma mea se sfarmă multe valuri, Puterea mea se pierde în prăvaluri, Iar viaţa-mi pare fumuriul ceţii. Trec ne’nţeles prin lumea de dorinţe, Nepriceput prin flora de senzaţii, ’ Şi'n mine plâng azi tainice vibraţii Din tristul joc al goalei biruinţe. Mă cred o stâncă rece, ne’ndurată In ochii tuturor; şi, totuşi, pare Că’ntreaga stâncă azi e sfărâmată, Căci simt şi eu furtuna suferinţei Spre sufletu-mi gonită de ’ntâmplare, Şi plâng şi eu durerea necredinţei. V. COTTAN www.dacoromamca.ro ACORDURI .. . Şi ’ncet, acorduri, line de uioarâ Pătrund plutind in suflet şi ’n gândire. Pătrund mereu, şi'n dulce rătăcire Pe-un vai de visuri în azururi sboară. Şi par că un refren de-odinioară Mă poarlă’n lumea Iui de buimăcire.,, Acorduri triste plâng o amăgire Ce-a fost cândva, de mult, întâia oară., Povestea e aceiaşi ca ori care: Plângea un trubadur în înserare — Plângea cântând mormântul fericirei. .... Şi ’ncet acordurile mă ’mpresoară.., A fost odată!,. Tainele iubitei Au dispărut şi totuşi mă doboară V. COTTAN www.dacoromanica.ro ©<£>® ® ® @ ® ® O poveste de demult.... un adevăr astăzi Ştiţi povesfeâ lui Gyges ? Să v’o spun eu, „Inlr’o ţară îndepărtată, dinspre răsărit, în Lydia, trăia odată .un ciobănaş tânăr şi frumos, pe care îl chema Gyges. Oi, avea, nevoe n’avea.. dar nici lui nu prea îi ardea de ele. căci âvea—nu ştiu de unde—un inel de aur, strălucitor de-ţi lua ochii şi fermecat.. Când îl punea în deget, ciobănaşul nostru se făcea nevăzut. Şi stăpân pe aşa avere, Gyges se duse la curtea regelui Candaul şi—deştept cum era şi cu puterea talismanuiui în deget,—nu mult, şi ajunge primul sfetnic în {aia lui, iar într’o noapte, nevăzut de nimeni prin puterea inelului, omoară pe rege şi îi ia tronul*. Ce inel minunat !.. Câţi nu s’or fi gândit de atâtea veacuri până azi: Cum den’am un inel ca al lui Gyges 1., Ce n’aş face cu el M’aş face nevăzut şi aş prinde hoţul care sparge casă şi fură • aş sta tăcut lângă iubită şi i aş fura gândul fără să mă vadă. Ori, o Doamne !. ce grozăvii s’ar putea întâmpla dacă ar avea cineva un asemenea inel!. Te-ai mai putea feri de hoţi ?.. Ce spaimă ai avea să vezi uşile deschizându-se, să a-uzi paşi apropiindu-se şi să nu vezi pe nimeni !.. O ! Nu !.. Nu !.. povestea e tot poveste şi nu poate fi a-devârată, mai ales că Gyges, ros de remuşcări pentru fapta lui şi ca să înpace zeii mânioşi, a aruncat inelul fermecat în mare şi s’a aruncat şi el înecându-se. * * * Da !.. Aşa spune povestea. Numai că oamenii, născocitori www.dacoromamca.ro 548 cum sunt, n’au lăsat povestea să se piardă în negura celor 28 de veacuri de când dăinueşte şi au scos-o la iveală mai anii trecu{i şi., zor-nevoe, că e adevărată şi, mai-mai să făurească din nou inelul Iui Gyges !. Căci, cine poate pune zăgaz mintii omeneşti ? mu suntem martori atâtor minunăţii care, întorcând povestea, s'ar fi părut nu tovarăşilor Iui Gyges de acum 28 de veactiri, ci celor de acum câte-va zeci de ani. poveşti ca şi cea cu inelul lui Gyges ? Părinţii noştri, acum 50 de ani nu ziceau că e smintit la minte cel ce li spunea că azi vom vorbi Ia telefon fără sârmă la mii de kilometri; că vor sbura oamenii ca păsările cerului şi câte şi mai câte !. Dar cine si-ar fi închipuit aşa ceva !.. Şi cum vă spun, oameni au răscolit în sus şi în jos şi au ajuns să vadă cu uimire că minunea cu inelul nu este tocmai minune, fă n’a fost numai Gyges care a avut ineli 1 fermecat ci că încotro întoarcem ochii, întâlnim asemenea minuni. Ascultaţi 1 Cei ce se ocupă cu viaţa animalelor, care umplu pământul şi apele, cunosc o însuşire minunată a multora dintre ele „MimetismulIată ce însemnează aceasta: Fie caie animal de pe lume, ca să trăiască cât mai mult şi cât mai bine, duce toată viata o luptă neîncetată cu semenii şi mai ales cu duşmanii lui. Aşa luptă şi neînchipuit de micul Protozoar [cel dintâi vieţuitor], nevăzut cu ochii liberi, din picătura de apă pe care o bem şi tot aşa luptă şi omul care stă în vârful scărei, pe care natura a aşezat animalele. Dar, ca să lupte mai cu folos, întrebuinţează fel de fel de arme, care de care mai minunate, mai asmţite, mai otrăvitoare, mai dibace. A lî înşira aici, ne-ar fi peste putinţă, căci numai acele pe care Ie întrebuinţează omul în luptele Iuî cu semenii—şi dintre care multe le-am simţit mai anii trecuţi — sunt nenumărate. In această luptă pentru existenţă, pentru viaţă, unele a-nimale întrebuinţează şi păcăleala; drept armă de apărare. Aşa de pildă: au meşteşugul să-şi schimbe culoarea corpului, după cum e a locului sau a lucrului pe care stau: aceasta mai ales acolo unde, de jur înprejurul animalului locul are ace'aşi culoare. In chipul acesta animalul scapă de ochiul duşmanului. www.dacaromamca.ro 54$ Pare că ar fi cel din poveste care-şi punea tichia fermecată pe cap şi se făcea nevăzut. Să vă dau câle-va exemple : La noi, la Constanţa, în apa mărei, pe lângă port, se văd plutind nişte bucăţi de gelatină (aşa ca piftia) de forma unor ciuperci transparente (se vede prin ele ca prin geamul de sticlă), Acestea sunt Meduzele, animalele vi», care umblă din loc în loc, căutâudu-şi hrana.* Trebue să te uiţi cu mul<ă luare aminte ea să le vezi pentru că au împiumutat culoarea sau, mai bine zis, n’au nici o culoare ca şi apa în care trăesc. Iar peştele numit guvidâ nu-1 cunoşti aproape de loc între pîetrile din fundul apei cu care se aseamănă perfect la culoare pe spate şi-I zăreşti numai când se mişcă. Un urs alb, ce trăeşte prin ţările veşnic acoperite cu zăpadă şi cii gheaţă, se deosebeşte cu greu, pe câmpul alb, chiar de aproape, iar pasărea cu penele de culoarea ruginie n’o vezi câ id sboară deasupra pustiului de nisip de cât după umbra pe care o vezi fugând. Oare iepurele din crângurile noastre nu-şi schimbă părul cu căderea zăpezii şi-l făce mai albicios, ca să nu-1 zărească vânătorul? Brotăcelul gingaş are culoarea pielei verde când stă pe ftunze şi, dacă-1 pui pe scoarţa roşcată a unui arbore, îşi schimbă culoarea făcându-se ca şi scoarţa., Pas de-1 mai vezi!. Şi veţi fi auzit, poate, de minunatul Cameleon, acea târâtoare ce trăeşte prin Spania, neam cu şopârla noastră cea verde ca iarba prin care trăeşte, Intr’adevâr, minunată făptură!f Dacă-1 zăreşti, îşi s himbă culoarea pielei ca fulgerul şi trece prin toate culorile curcubeului* Prin această variaţie de culorj se ascunde perfect de urmăritori, pare că ar avea inelul lui Gyges. Şi câte alte exemple v’aş mai putea aduce !.. Oare cum fac aceste animalei de-şi schimbă culoaiea? Văd ele pe aceia a lucrurilor de prin prejur ? O simt oare cu sistemul lor nervos? Ori ş’o schimba cu puterea şi cu voia lor? Nu şlim. Destul că rămâi uimit de câtă dibăcie arată, de câtă şiretenie întrebuinţează ca să scape de duşmani. Şi totuşi, oamenii de ştiinţă nu s’au lăsat bătuţi. Au căutat, au răscolit şi au ajtins să-şi explice minune.a. www.dacoromanica.ro 550 Vom încerca şi noi să deslegăm chestiunea, dar pentru ' aceasta să ne fie permis să intrăm puţin în ale ştiinţei. * * * Noi vedem lucrurile din jurul nostru pentru că sunt luminate, de soare ori de alt izvor de lumină. Dacă e întuneric, nu mai vedem nimic. Lumina ne vine de la orice izvor de lumină: soare, lampă, foc, etc sub formă de raze, în linie dreaptă. Dacă pui mâna în dreptul lămpei ori a soirelui, nu-ţi mai vine lumina în ochL—Razele de lumină, dacă cad pe un obiect, se întorc înapoi ca şi mingea, pe care o asvârli în peretele din faţă (Reflexiune); dacă vin prin aer şi cad pe un geam de sticlă, ori pe faţa unei ape, trec prin geam ori prin apă, dar se abat pnţin din drumul ce-I aveau prin aer, mai la stânga (Refracţiune) aşa că diurnul razei prin aer şi sticlă ori prin aer şi apă, nu mai este în linie dreaptă, ca atunci când merge numai prin aer ori numai prin sticlă ori numai prin apă.^Se mai ştie că unele corpuri au însuşirea de a absorbi, de a prinde şi a ţinea în ele anumite raze de lumină. Zic „anumite" pentru că ştiinţa ne arată că lumina albă, aşi cum ne vine de Ia soare ori de Ia lampă, este alcătuită din amestecarea a 7 feluri de raze: roşii, portocalii, gilbane, verzi albastre, indigo (liliachii) şi violete. Dacă .acum am [presupune că am avea un corp—bună oară un geam de sticlă—care să fie aşa de curată şi aşa de bine făcută din fabrică, în cât să nu reflecteze /să nu întoarcă înăpoi/ nici o rază de lumină ce ar cădea pe el; să nu refracte (să nu schimbe drumul) şi nici. să nu absoarbă nici o rază de lumină, atunci lumina ar trece prin gcgjn toată şi sticla ar fi invizibilă, căci ca s’o vedem, ar trebui ca să vină de la sticlă la ochii noştri raze de lumină -sâ-i lovească, să-i Impresioneze şi noi am presupus că ţoală lumina ce a căzut pe sticlă a trecut prin ea fără să se întoarcă, fără să se oprească şi fără să-şi schimhe drjimul nici o rază Am presupus. In realitate jucrul nu se -poate petrece chiar aşa, căci ori cât ar fi de curat de transparent un geam de sticlă, când îl ai în faţa ochilor, îl vezi. www.dacoromamca.ro 551 Dar să mergem mai departe cu judecata. Mă uit prin geam afară. Lumina caie vine dela soare ajunge Ia ochii mei trecând: l1 prin aer 21 prin geam şi 31 prin aerul dintre geam şi o:h!i mei. Dacă n'ar fi geamul, lumina; ar merge numai prin aer de Ia sosre până la ochii mei, în linie dreaptă şi deşi aerul este un corp, eu nu-1 văd Fiind însă că între soare şi ochii mei afară de aer mai este şi geamul fiindcă materia din care e făcut geamul nu e Ia fel cu aceia din care e făcut aerul deşi şi sticla Iasă să treacă prin ea razele de lumină (transparentă) razele de lumină nu merg la fel prin aer şi prin sticlă, se strâmbă cum se strâmbă un cui de fer pe care l-ai bate printr’o scândură şi apoi ar intra în perete şi de ace'a vedem geamul. In ştiin{ă se zice că aerul şi sticla au indice de refracţie diferiţi (adecă printr’unul raza de lumină merge într’un fel şi prin celălalt în alt fel)" Dar dacă geamul şi aerul ar fi tot atât d6 transparente ? Dacă ar avea acelaş indice de refracte ? atunci hotărât geanul nu s’ar vedea, ar fi invizibil ? De exemplu : să presupunem că însemnăm indicele de refracţie al aerului cu 1 ; dacă împrăştiem în aer un alt corp gazos care are un indice de refracţie diferit de al aerului, 2, 3 etc acest gaz se vede în aer dar dacă împrăşliem în âer un corp gazos numit hidrogen, al cărui ind;ce de refracţie este tot 1, acest corp gazos nu se vede în aer. Sau, luat i o bucală de geam de sticlă curată, al cărui .ndice de refracţie este, după cum ne spune ştiinţa, 1,50 şi băgati-o într’un vas cu glicerină, al cărui indice de refracţie este 1,47, veţi vedea că sticla dispare cu totul,.este invizibilă, pare că ar fi fost atinsă cu inelul fermecat. Sau, mai bine încă : sfărâmaţi mărunt o bucăţică de sticlă. ve{i căpăta o pulbere ca făina, albă, care se vede bine n aer; daţi-i drumul într’un pahar cu glicerină.... Nu se mai vede ! . . Ori cât ai căuta-o cu ochii în pahar, a dispărut ta prin farmec, deşi pulberea de sticlă nu s’a disolvit în glîce-rină, ci există la fundul paharului. Dar a devenit invizibilă pentru ochii noştri, pentru că indicile de refracţie al sticlei şi al glicerînei sunt aproape aceleaşi. Reţineţi bine această experienţă’ şi pe cea următoare : www.dacoromamca.ro 552 Luaţi o bucată de hârtie, ea este aproape opacă, adecă nu lasă să treacă de cât foarte puţine raze de lumină prin ea ; ei bine, muiaţi hârtia în undelemn şi lăsaţi-o acolo mai multă vreme ca să se pătrundă b'ne de untdelemn şi veţi vedea că hârtia devine transparentă aproape ca sticla. Vra să zică ştiinţa ne arată că se pot aranja lucrurile aşa fel, ca'să facem unele corpuri invizibile şi, de aici a pornit ideia reînvierei inelului lui Qyges. Căci ce ş’au zis oamenii de ştiinţă ? Carnea noastră are şi ea un indice de refracţie; dacă am putea găsi nişte lichide, care să a'bă acelaşindice de refracţie ca şi al cărnei şi dacă am pâne carnea într’acest licid, carnea nu s’ar mai vedea, C’m nu se vede nici sticla’Jn glicerina 1. Şi s’au pus pe lucru, au răscolit tot ce cunoşteau şi au ajuns să scoatâ din fundul mărei inelul lui Qyges, să găsească licid ui în care, punând carnea omenească, să n’o mai vedem 1 * * * Aceste cercetări au început de multă vreme şi mulţi oameni de ştiinţă s’au ocupat cu această chestiune. D-rul Vasi-lieff din Petrograd, a ajuns foarte departe cu aceste cercetări. El a isbutit să prepare numeroase piese anatomice, în care carnea este invizibilă şi numai oasele şi unele părţi din trup ca : stomachul, inima şi nervii se mai văd puţin. Mijlocul e simplu: a găsit un licid care să aibă acelaş indice de refracţie ca şi al cărnii şi atunci carnea pătrunzândd-se de acest licid devine tot atât de transparentă ca şi licidul şi nu se mai vede ca şi sticla în glicerină. In borcanul în care sunt puse aceste preparaţii, vezi oasele, coastele cum stau atârnate ca prin farmece, vezi inima şi stomachul şi, ori cum ai întoarce borcanul, nu vezi carnea, dar nici oasele nu le vezi atingând pereţii borcanului !. Nu e curată minunea cu inelul fermecat ?. Ştii că între oase şi borcane este ceva, ceva material, ceva care există, este carnea şi n’o vezi 1 Aci stăteau lucrurile în 1913. D-nul Vasilieff aranjase înainte de răsboiu, într’un vagon de cale ferată, un laborator în care avea expuse asemenea piese anatomice în borcane şi a cutreerat întreaga Rusie cu vagonul lai, arătând ţăranilor ce www.dacoramamca.ro 553 ajung organele—stomachul, ficatul etc—acelora ce beau prea mult rachiu 1 In sfârşit, de oarece toate aceste experienţe se făcuseră numai pe cadavre, D-nul Vassilief a încercat experienţele lui şi pe animale vii. Dar. cum este uşor de închipuit că ar fi imposibil sa ţii omul sau un animal oare care într’un borcan cu licidul miraculos, ca să-i pătrundă carnea şi să o facă invizibilă, D-nul Vassilieff a încercat calea injecţiilor. Injectând aseminea Ucide la şoareci, broaşte, a ajuns să le facă carnea, mai ales a membrelor, invizibilă. Din nenorocire războiul a întrerupt cercetările D-nului Vassilieff. încercările n’au contenit însă. Un savant francez, Jezeq ’el, lucrează şi azi în această direcţiune, şi acum în urmă un doctor american — Stean — a-nuntă că continuă cercetările începute şi că a ajuns să facă invizibile carnea şi muşchii, pentru ca să studieze cu uşurinţă organele interne Inchipuiţi-vâ că în curând ne va anunţa că a ajun > să facă să dispară şi oasele şi organele interne şi o să-ji arate americanul un borcan plin cu un licid, în care doar simţul pipăitului o să-ţi spună că ai de a face cu un om, dar ochi n’o să-l vadă ! * * * Cele înşirate până aci sunt nUmai încercări, e drept. Lucrul ar fi sfârşit, inelul lui Oyges ar ar fi scos din fundul mărei atunci când vom aju îge să fim invizibili în condiţiile normale, adecă fiind vii şi trăind în aer. N’avem dreptul să zicem: este imposibil. Descoperirile vremurilor din urmă ne stau dovadă că mintea omenească n’are margini. Dar, presupunând că vom isbuti, va fi oare un câştig pentru omenire ? Va fi un bine să avem putlnta de a ne schimba în stafii când vom voi? De sigur că ar fi plăcut ca, după munca obositoare a zilei, să te po{i desbrăca—odată cu haina—şi de coaja de carne, să faci o primblare pe stradă, să poji roşi de plăcere, ori să te în-gălbineşti de ruşine, fără să fii văzut !. . Dar, cum ar fi lumea aceia în care ar trebui să mergi cu braţele înainte, ca să te fereşti de cei din jurul tău, invizibili şi ei, să i atingi şi să nu-i vezi, să nu ştii dacă ai întâlnit uu prieten ori Un duşman; să 7 www.dacaromamca.ro te trezeşti cu vre-o palmă sdravănă peste obraz, ori cu uri pumn sănătos în spate şi să nu ştii de unde îji vine 1 Şi numai astea n'or fi nimic, dar câte nu-ţi vin în minte ceîitorule— ce n’ai face dacă ai fi stăpân numai o oră pe farmecul inelului lui Gyges ?!.. O. MIRONESCU Profesor Constanta După M Gouineau r v jooocnooci J iOOOCOOOOI www.dacoromanica.ro ,«t«£ gjl »S?9(^8S9gpi®0S9®â(SSâi@^6} toamna Pustiu în suflet. . . Şoptesc castanii — Şi trece ca anii Al zilei umblet. In ziua neagră, In ziua pală, Durerea’ nşală Cu glas de bucium. S’aştern cărării Foşnet de frunze, Covoare, pânze Pe patul sării. Farmec şi cânt Asvârle duzii. Mii de iluzii Pe sbor de vânt. E jale’n suflet. Cu drum de sară Pribeag coboară, Al nopţii umblet. Târziu, un ram Mână uscată» Moartea arată Lovind tn geam. MIHAIL STRAJE. www.dacoramanica.ro Q0000000000000^30000OOOCOOOOj 5 jooo ooooa ooo 6w6 anoooooooooo ( lOOOOOOOO00000^9000000000000g )âK^6uoooo KXXW oooooooo & 6uooo000000006 VIEATA Spun unii filosofi că i tristă, Se plâng de ea ca de an chin, Iar alţii cred că nu există Ceva mai dulce, mai sublim. O, când te-apropii tu de mine, Să te înlănţui de mijloc, Să pun pe buzele-ţi divine A mele sărutări de foc, Atunci c ând pieptul nostru bate, Cuprins de-acelaş simţimânt, Când gândurile noastre toate Spre ceruri largi îşi iau avânt, O, zilele îm par frumoase, Senine şi fermecătoare, Şi nici o grije nu m’apasă Şi nici o rană nu mă doare. Dar când te ştiu că eşti departe, Când nu te am la sânul mea Când-ceaţa vremii mă desparte De mbra ta, de chipul tău, Vieaţa-mi pare-o zi pustie, O zi urâtă, fără cer, O fioroasă vijelie In care visurile pier. www.dacoramamca.ro .557 Şi — atunci văzând că doar deţine Atârnă să-şi ascundă faţa Cu — aspecte triste ori senine, M’am întrebat: „cum este viaţa?" Căci zile vesele sau triste, Cu vijelii şi zări albastre. Desigur, nu pot să existe Decât în sufletele noastre. Vieaţa-i fără de culoare Tu o îmbraci, sau o despoi ; Deci, tristă sau încântătoare. Putem s’o facem numai noi• SVLCINA www.dacoromanica.ro VISAM Tălăngi de aur răsunau In noaptea cea senină , Pe ape stelele vărsau O pioaie de lumină. * Odihnă blândă se lăsa Din ceruri pe pământ Şi-o doină trist se tânguia Pe adieri de vânt * Visam că stau la sânul ei, Visam... şi-mi era dor... Visam în umbra unui tei De şoapte de amor. SlILCINA www.dacoromanica.ro V VK7 7> © <" W DE SOARTA ZILELOR CE TREC De soarta zilelor ce trec Suntem legaţi ca de-un mister — De soarta zilelor ce trec Şi pier. Erl bine-a fost; am tremurat O clipă mâna când i-am strâns — Erl bine-a fost , am tremurat Şi-am plâns. Azi n’o să pot să mal trăesc O clipă care-a fost cândva — Azi n’o să pot să mal trăesc Aşa. Şl mâine volu zâmbi din nou Şi poate — aceleiaşi fiinţi. . . Şi mâine voiu avea din nou Dorlnţi- Pecetea zilelor ce trec O poartă toţi sub fruntea lor — Pecetea zilelor ce trec Şi mor. . . C. GEORGESCU - MUNTEANUL- www.dacoromanica.ro «««-+«««• «♦♦♦♦♦♦♦ ♦ ♦♦♦<■♦*♦ ♦+♦♦ ♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦• ••••••»•♦♦+••••**••••••• »**••**• > LA MALUL MARK Par’că te văd : la malul mării Şedeam ades pe stânca noastră Privind până ’n adâncul zării Nemărginita apă—albastră. * * * In dulcea-ne singurătate Tu tresăreai ca pătimaşe Când se loveau de stânci, spumate, Atâtea valuri uriaşe. * * 4c Cu un fior,—privind la de,— Râdeai aşa de fericită Şl,—Ca sub scutul pazei mele,— EU te ţineam înlănţuită. * * * Dacă vedeai dintr’o privire Că-i plină de talazuri zarea : Visând, spuneai cu-o tresărire : „—Cât de frumoasă-i astăzi marea 1“ I. DUMITRESCU-FRASIN www.dacoramamca.ro VESTEJIRĂ TRANDAFIRII Pe cărarea din grădină Vestejiră trandafirii Ce-mi spuneau cu-a lor petale Vraja tainică-a iubirii. Azi petale ’ngălbenite Sboară ’n vântul cel pribeag Care-mi spulberă cu ele Visul meu atât de drag. I. DUMITRESCU-FRASIN www.dacoromanica.ro Valea Cernei In tara noastră sunt multe localităţi cu numele de Cerni. Acest cUvâit, rămas dela Slavi şi care înseamnă în limba noas-ră „Neagra", este atât de înrădăcinat şi adiptat firii limbii, in cât ne este imposibil a-1 izgoni. Localitatea Cerna din jud. Tulcea (pl. Măcin) este aşezată pe o vale largă, deschisă spre Dunăre, prin care curge pârâul Cerna. După mărturii culese din bătrâni, ea este întemeiată de Turci în unire cu Românii. De la Turci a rămas un vechiu cimitir ce nu mai funcţionează azi, în mahalaua dinspre miazăzi a satului, numită mahalaua turcească. In cimitir n'am aflat nici up fel de inscripţie pe nici o piatră. Românii s'au aşezat pe lângă Turci ca gospodari deosebiţi, sau ca ciobani la ei. Aşezarea lor insă n’a fost o aşezare vremelnică, ci o aşezare de oameni cu rost, cari au plantat vii şi au sădit livezi l): Tot după mărturiile bătrânilor, viile vechi din partea de miazăzi a satului—azj în mare parte distruse, sunt sădite de Români. In ele se află foarte mulţi pomi bătrâni, intre cari şi mulţi nUci foarte groşi, ajungând vechimea de 150—200 ani. Tot în această parte, în capătul viilor, pe dreapta drumului ce duce la satul *Traian*,0 se mai găsesc încă urme de locuinţe omeneşti. Cu câţi-va ani în urmă se cunoaşteau bine ; erau ‘) Şi dela Turci au rămas vii sădite de ei şi pomi. 0 Numirea oficială a localităţii Satu-Nou, zis şi Fântâna Nedelii* Nedelea a fost Româncă din Basarabia. Ea a făcut fântâni care ii poartă numele, când s’a reînfiinţat satul pe ruinele unei vechi aşezări, la 1859. Este locuit de Români şi Bulgari veniţi din Basarabia. www.dacoromamca.ro 563 multe rămăşiţe de temelii de case pe care le-am văzut. In cursul timpului piatra s’a tot împuţinat, fiind cărată de locuitori, iar locurile arate delaolaltă. Pe cât am putui afla/ acolo a fost satul vechiu, locuit numai de Români, cari, din cauza războaelor, s’au risipit, nu se ştie când. Vine la vre-o 2ll2 km. depaite de satul actual. Românii din acel sat s’au refugiat pe la Pecineaga, Turcoaia şi în alte părţi, unde erau centra mai mari româneşti. Din cele spuse de bătrânii de diferite neamuri rezultă că satul vechiu era distrus la întemeerea celui actual, neavând viată contemporană între ele. La înfiinţarea noului sat, Cerna, s’a avut în] vedere, de sigur, în prima linie apa şi apropierea de pădure. Turcii şi Românii au înfiinfat la început mai mult nişte târle, ocupân" du-se mult cu creşterea oilor şi a vitelor de tot felul. Pământul însă fiind foarte productiv, a atras cu timpul mulţi locuitori, caii făceau şi agricultură întinsă. Trăesc încă mulţi bătrâni, cari au apucat timpurile cele bune, după cum spun ei. Rodnicia pământului era foarte mare şi calitatea cerealelor recunoscută. Cerna era poreel'tă şi grânarul Tulcei. Până la recentul războiu ea tot mai păstra ceva din faima veche şi a-desea veniau aci negustori de prin Bucureşti. Craiova, Buzău etc., mai ales pentru sămânţă de păring (dughie,) şi grâu. Dacă azi pământul a pierdut din puterea lui ie. rodire cauza stă în felul cum a fost lucrat. Locuitorii nu semănau decât aceleaşi şi aceleaşi cereale, mai ales grâu, orz şi păring, aplicând, pentru îmbunătăţire, s sternul odihnei unei părţi din mereaA pe care păşteau vitele mari şi mici. Cu toate acestea elementele necesare hrănirii plantelor s’au secătuit şi, dela un timp. pământul lucrat mereu ajunge să nu mai producă dacât foarte puţin. Numai pământul care vine spre pădure, şi care a fost arat mai în urmă, mai producea ceva. Locuitorii nu obişnuiau în hrana zilnică mămăligă ş>, din această cauză, nu sămSnau nici popuşoi şi nici alte plante prăşitoare, de oare ce aveau destule produse animale. In 1899, fiind o secetă foarte mare, mulţi locuitori au fost siliţi să mănânce mămăligă făcută din porumbul adus de l) Câmpia din jurul satului. www.dacoramanica.ro 564 Stat din Argentina. Mulţi nu ştieau însă cum s’o facă, aşa că mâncând o mămăligă rea [crudă] se îmbolnăveau şi mureau Nu puţini sunt aceia cari mi-au cerut instrucţiuni pentru far cerea mămăligii; iar alţii se duceau anume prin satele [româneşti vecine, ca să înveţe deia Români, Ia cari, spuneau ei, nu $e mai săturau de mămăligă. După 1899 au urmat câţiva ini puţin productivi, iar în 1904 a fost deisemenea o secetă, care se pomeneşte de toţi. Atunci s’a mai repetat fenomenul, aşacă oameni s’au deprins cu porumbul- Aceste împrejurări au silit pe cei mai mulţi să samene seminţele ce li s’au dat deia Stat, adecă porumb şi orz. Şi aşa nevoia i-a- făcut ca să umple câmpul, în cea mai mare parte, cu această plantă prăşitoare, începând s’o. cultive serios atât pentru hrană cât şi pentru speculă. Tot odată şi pământul a început să se înbogăţiască, aşa că şi locuitorii au înţeles , că trebue o rotaţie între plantele ce se seceră şi cele ce se prăşesc. Deci cultura porumbului se începe în această localitate de pe la 1900, mai întins de pe Ia 1905. Vremelnic au fost aşezaţi şi Cerchezi în partea de nord a satului, pe unde se zice azi mahalaha Cerchezească şi au stat până la războiul deia Plevna. La 1877 Cerchezii au fugit fără a se mai reîntoarce. Turcii de asemenea au fugit odată cu năvălirea Ruşilor dinspre Măcin ; însă, dupăce s’au liniştit lucrurile, parte din ei s’au înnapoiat. Există în sat chiar ş: o geamie, mai mult o casă de rugăciuni, făcută după cum se făceau casele vechi, din gard lipit cu lut şi acoperită cu stuf. In ea servia un hoge plătit de Stat şl. care, în timpul din urmă stătea la „Iaila",1) (Corn. Mircea-Vodă), unde erau Turci ma1 mulţ'. In Cerna, Turcii bătrâni muriseră, iar tinerii plecaseră, aşacă nu se mai afla decât un singur locuitor stabil, care a a căzut în războiu, ca luptător credincios steagului nostru. Sunt însă musulmani străini, veniţi de prin Asia mică, de pe la 1907—908 ca cultivatori de tutun. Unii din ei au plecat în timpul actualului războiu, dar tot mai sunt. Aceştia stau în bordeie, la câmp, unde au şi sămănătura. l) laila sat depărtat de Cerna la 9 km. S’ar traduce numele său cu vorba Poiana, www.dacoromanica.ro 565 Trebue să mai pomenim şi existenta unui alt cimitir în mahalaua Cerchezască, care s’a distrus cu învoirea autorităţilor pela 1901—02, împărtindu-se meidanul Ia însiirăţei, spre a-şi face case de locuit. Acel cimitir era foarte vechiu. Nimeni nu ne-a putut da vre o lămurire despre el; nu circulă în gura poporului nici-o legendă. Pietrele mormântale erau foarte mari, blocuri întregi, dar absolut fără nici-o inscripţie. Să venim acum la populaţi 1 bulgărească. După cele aflate deh bătrâni, Bulgarii din Ccrna sunt mai toti de origină Găgăuţi,T) veniţi din Basarabia pela începutul secolului al XIX cam pe după 1812. Părinţii bătrânilor de astăzi vorbiau turceşte. Limba în care se înţelegeau între dânşii era limba turcă. Cu timpul a venit influenţa ’ bulgărească, mai ales prin biserică. Găgăuţii fiind creştini, au fost atraşi de preoţii bulgari, cari li făceau diferite servicii religioase. Dealtfel se ştie că Găgăuţii, n’au avut niciodată tendinţă de a introduce [limba vorbită (turcă] în şcoală şi biserică. Ei, ori unde se găsesc, primesc bucuros influenţa străină în ceea ce priveşte cultul şi învăţătura de carte. Cunosc localităţi de Găgăuţi, cari s’au grecizat2], alţii s’au românizat8/, iar alţii, s’au bulgarizat *J. E lesne de înţeles, deci, că şi cei din Cerna să fi primit o influenţă şi, nefiind alta, care să se impue în trecut, au primit-o pe cea bulgărească. Aceasta desigur dupăce s'au aşezat şi câteva familii de bulgari printre ei. Beserica veche din Cerna s’a sfinţit la anul 1846r No-embrie in 8, cu hramul sf. Mihail şi Gavril. Era o biserică mică, joasă, fără turn ridicat, făcufă din gard de nuele şi vălătuci de pământ şi acoperită cu olane. Pe jos era pardosită l *] După unii se trag din Uzi recunoscuţi istoriceşte ca popor de origină turcă, fiind de- >n neam cu Pecinegii şi Cumanii. Când şi cum s’au creştinat nu se ştie* Uzii se zice c’ erai un neam de oameni foarte muncitori, plâcându-ie a se rşeza mai mult re lângă păduri şi câmpii ia-tinse, şi că preficsul de Oaga ii s’a dat de alte neamuri din pricina Îndeletnicirii lor de căpetenie de a se ocupa cu creşterea vitelor, gaga însemnând văcar, păzitor sau crescător de vite. In graiul local Ii se zice Găgăuzi. l) Cavarna Jud. Caliacra; s) Zebi' Jud. Tulcea. Localitatea Tutilaţi din jud, Falciu de asemenea este locuită de Găgăuţi romanizaţi. Au biserică şi şco lă românească şi vorbesc t-t atât de bine româneşte ca şi turceşte. *) Cerna jud, Tu tea www.dacaromanica.ro cu bucăţi pătrate, de un fel de piatră gălbuie zisă de Marsilia, care se taie cu ferestrăul şi se lustrueşte cu rândeaua. Pela 1890 s’a început clădirea unei noi biserici monumentale, făcută toată din piatră, şi s'a sfinţit la 1897 Noembrie 8, adică după 51 de ani dela sfinţirea vechii biserici. Atunci s’a stri cat cea veche şi. pe locul unde a fost altarul, s’a ridicat un monument. Materialul, cât a mai fost bun, s’a întrebuinţat la clădirea localului de şcoală frObeliană. Icoanele mai interesante, dintre caie unele erau străpunse cu cuţitul, sau găurite cu gloanţe de Cerchezi, s’ati depus la episcopia din Galaţi. Biserica nouă a fost zugrăvită pe dlnnăuntru peste tot prin stăruinţa preotului Gh. Chiorpec, terminându-se această lucrare pela 1914. In timpul războiului n’a suferit nici-o stricăciune. «S’au şters însă depe pereţi chipul Regelui şi al Episcopului, spre a se înlocui cu chipurile celor din Bulgaria. împrejurările însă n’au mai îngăduit şi a-ceastă barbarie. Din cele spuse putem deduce că, pela 1840—46, influenta bulgărească se stabilise şi că locuitorii creştini din sat aveau preoţi bulgari. Cel din urmă preot a fost Gheorghe Popa, al cărui fecior, Petrea Popa, a servit până în timpul războiului ca dascăl, căci învăţase cântările româneşti. Familia preotului Gheorghe era din Bulgaria. Tot din Bulgaria şi din unele sate dobrogene, unde se aciuaseră ca pribegi, mai veniră şi alte familii de Bulgari, care au statornicit şi au întins şi mai mult, influenta bulgărească printre Găgăuţii din sat, dintre cari mulţi, şi astăzi, vorbesc mai ales turceşte între ei. Din Bulgaria (Şumla) eia şi Panait Stanciof, fostul învăţător bulgar, dela care a luat şcoala In primire primul învăţător Român, Iftimie Vâlcu, la 1 Aprilie 1879. Panait Stanciof a mai funcţionat încă vre-un an şi jumătate până la - moartea lui. — Bătrânul Tudor Jenu era după părinţi de prin Bârlad. Fusese cioban în Basarabia înainte de a trece în Do-brogea. — Ştie foarte bine româneşte şi este un nesecat Izvor de poveşti, snoave şi jitii româneşti. Mulţimea cea mare a locuitorilor se trag din Găgăuti, Ruşi şi chiar Români, cari s'au bulgarizat; dar cei mai mulţi www.dacoromamca.ro 56*7 Recunosc câ părinţii lor erau găgăuţi, vorbind turceşte şi câ nici nu ştieau bulgăreşte. Câteva nume de familii ne vor arăta cu prisosinţă origina Io:UftoriIor: Garga = cioară /turc.] ; Fucigiu /turc/ = dogar, butnar; Acpunarliu [dela A:punar, turc/ a^ =» alb, pu-nar - fântână, Găgăuţu este familia cea mai răspândită, ocupând o mare parte din sat; Caracostea = Costea cel negru ; Chiuciuc (turcul = micu , Topală (turc] — şchiopul; Caliolu Fiul lui Caliu, Deliu - /turc/ nebunu ; Calân = (turc) grosu Somungiu = (turc) chitarul; Caradima = (turc)^ Dima cel negru; Nalbantlâu de Ia Nalbant = potcovaru, Pecenic = Pecenegul ; Camburu = (turc) ghebosul. Dupăcum se vede, numele de familie sunt în cea mai mare parte nume care înseamnă ceva pe turceşte. Dintre numele româneşti însemnăm următoarele: Onda, Tudorachi, Pâr-paiă, Anghel, Andrei, Macsim, Matei, DUrbacă, Ghizdelea, Să-cuiu etc. Sunt şi Găgăuţi romanizaţi: Gh. Panait, Tud. Plângu etc cari vorbesc în casă româneşte- Tud. Plângu adoptase şi portul naţional românesc. Manea Iscru deasemenea umbla în portul naţional românesc. Să cercetăm puţin şi înprejurimile satului, spre a vedea ce nume poartă diferitele dealuri, văi, etc. încotro vom. apuca, nu dăm decât peste numiri de origină turcească şi românească. ]n tot cuprinsul comunei nu există o singură numire de origină slavo-bulgară, sau cel puţin asemănătoare. Vom cita un număr de nume care circulă în vorbirea zilnică a tuturor locuitorilor satului. Astfel avem dealuri sau munţi: Priopcea, Piatra Roşie, Bujor V, lacob-deal răsbotezat Carol I, Puturoasă. Stâna lui Ciu ă. Stâna lui Oancea /se povesteşte că a-cel Oancea, dela care a rămas numele, a fost un strămoş al fraţilor Oancea, proprietari în ]ud. Constanţa/, Movila Goală, Peri, Dervent, Carapelit /stejarul negru], Uzumbair /dealul în-nalt/ Telchebair [dealul vulpii), Parabair /d. banului/, - Elan-bair [d. şarpelui], Tauşan-bair, (dealul epurelui), Muchea Hasan- M Zis şl Bujor-cula. www.dacoromanica.ro 568 larului, Chirvana, Curtbair (d. lupului), Ceaîdaebair, etc.; locuri şi văl: Ceair, Mangina, Valea cooilului (copchilului), Mar-tina, Echişce /Gemenii], Acchezil, Balagea [stupăria], Meeme-seese, Cailâiolu (iol = drum), Ormangic (pădiiros), (nu se mai cunoaşte nici urmă dc copac pe aceste locuri,), Sarhoşi [t. beţivul), Curiea (uscătura), Sivricăia, Ghivizli-cula fgheviz = nuc, dealul nucilor], Chiututluc [buturuga;, Caracicula, etc. După cum vedem toate numirile sunt de origină turcă, română, sau turco-română. Deci drepturile de băştinăşie sunt ale acelor cari au lăsat urme neşterse prin aceste locuri, botezând fiecare localitate cu câte un nume. Dacă majoritatea sunt turceşti, aceasta este uşor de explicat — Numirile, astăzi In uz, sunt dovada cea mai puternică de stăruinţa Turcilor şi Românilor prin a-. ceste locuri şi că Bulgarii au venit peste ei, găsind totul de-a gata. Cum rămâne atunci cu numirea de Cerna a satului ? Cine a dat-o acestei localităţi şi in ce împrejurări. După mărturiile bătrânilor, atât Turcii cât şi celelalte neamuri ziceau Cirna. Sub forma de Cerna a intrat în limbă mai târziu, după ce elementul bulgăresc a început să se afirme J). De âsamenea şl părăul, care tiece prin sat şi care poartă atelaşi nume, mai mult oficial şi nici de cum uzual, în graiul comun este numit, de toţi localnicii derea = pârău (turc]; iar din mijlocul pădurii, de unde izvorăşte şi până Ia marginea pădurii, unde se ascunde sub pământ, poaîtă numele de izvorul Mart iha i La aşezarea lor în Dobrogea (1878), autorităţile româ* neşti n’au schimbat nici-o numire, şi deci nici numele de Cerna, .mai ales că acest cuvânt este destul de cunoscut nouă şi adaptat chiar firii limbii. Mi se pare, ori cum, foarte ciudat ca un sat să aibă un nume de origină slavă, pe când toate locurile din prejur: dealuri, văi, izvoare etc,, să aibă numai numiri româneşti şi tur- *] După sfinţirea bisericii vechi la 1846, adică de vre-o 75 aoi. www.dacoramamca.ro 569 ceşti. Las istoricilor şi filologilor să descurce această ciudăţenie, care pentru majoritatea cititorilor este o enigmă. Scoborându-ne acum pe scara timpului până la epoca ro -. mană, vedem că cuprinsul acestei comune a fost un centru puternic de viată pentru ei. A fost o adevărată risipă de bani şi de tot felul de lucruri, pe care ni Ie-au lăsat nouă ca amintiri şi mărturie prin aceste locuri. La orice pas se găsesc încă monezii, hârburi de oaie, cărămizi, etc. In cursul vremii de sigur că multe din ele s’au distrus şi ascuns de locuitori şi puţine numai ne-au putut încăpea în mână, spre a le păstra şi folosi în interesul istoriei. Urme de locuinţe omeneşti sunt foarte multe ia Martinai Mangina şi Echişcea. Aceste trei localităţi vin în marginea pădurii şi anume : Martina în partea de N. a satului, Mangina la NV, iar Echişce Ia NE. Când le-am cercetat întâi, erau acolo temelii puternice de piatră, precum şi zidărie de cărămidă închegată cu tencuială. După planul temeliilor putem deduce că au fost acolo locuinţe solide, simetrice şi cu mai multe despărţituri încăpătoare. Nimeni dintre locuitori nu le-au apucat decât tot aşa dărâmate, însă cu ceva mai multă zidărie, care s’a risipit mereu, fiind luată de oameni. La Martina şi Echişcea. pe unde erau astfel de urme, acum se ară şi se] samănă. La Mangina tot mai există un loc unde pământul fiind prea pietros, nu se ară. In tustrele aceste locuri sunt şi Izvoare de apă foarte bună. Pela 1900 s’a găsit la Echişcea o oală romană uriaşe, având în ea resturi de cereale putrezite. In timpul expoziţiei dela 1906 a fost dusă la Bucureşti, şi a fost depusă la muzeu. Este una dintre cele mai mari oale de acest soiu ce s’au găsit în Dobrogea. Era mai înaltă de cât un om şi pe deasupra nu o puteau coprinde doi inşi cu braţele. - Prin 1913 locuitorul Ion Călin a găsit un fier de plug la locul numit Puturoasa, pe unde nu se mai arase până atunci. Crescuse pădure, pe care omul a tăiat-o şi a scos-o din rădăcină pentru a lucra pământul. Fierul e mai mic şi deosebit M Am trimes multe la muzeu, pecând era director Gr- Tocilescu. 8 www.dacoroinaiiica.ro 570 de ferul de plug de azi. S'a găsit la o adâncime d; mai bine de jumătate de metru în pământ. L-am posedat, dar în zarva evacuării l-am perdut. De mare importantă este monumentul găsit la poalele dea- . lului Priopcea în 1914 şi care a fost adus într’un car de vre-o 8 locuitori din Cerna, chiar în ziua de Sf. Ion (7 Ian). El nu este de cât o piatră cioplită, având lungimea de 1 50 m. şi grosimea de 40 c. m., fiind de forma unei prizme dreptunghiulare, Postamentul, care venea îngropat în pământ, este de 50 c. m., iar corpul pe care se află şi inscripţia, de 1 m. Faţada are chenar de jur împrejur şi oare.ari cornize, cu puţine înflorituri la capătul de sus Textul latin al inscripţiei de pe faţadă, scris cu majuscule, foarte corect săpate şi bine conservate, este : *Numinl Liber. Patr. M. Antistius Caezina equal. I. Dar-dan. Antoninianae ex viso posuit«. Escadronul I de Dardani se numea antoninian după numele împăratului Roman Antoninus, care a domnit dela .211—217 d. Cristos. Acest escadron a fost cu reşedinţa mai jntâi la Arrubium (Măcin) şi apoi Ia Troesmis /Iglita/. După cum mărturiseşte însuşi Cecina, altarul a fost închinat lui Liber Pater, care era o divinitate binefăcătoare mai ales pentru să-mănături, in urma visului ce a visat. Acest monument acum se află în Tulcea. Invazia nu l-a atins ; desigur că a scăpat neobservat, căci se află într’un loc cam nebăgat in samă. In locul unde s’a găsit monumentul Iui Cecinaldesigur că era vre un locaş de închinăciune ; vine cam Ia jumătate cale între Cerna şi Iglifa (Troesmis). La Troesmis în cetate s’a găsit în timpul din urmă o piatră cu inscripţii romane, din care s’a constatat că pe aici a practicat medicina doctoiul Roman *Titus Rascanius*.') Negreşit că pe mulţi bolnavi de prinprejur i-a vindecat acel medic şi deci şi pe valea Cernii îşi va fi întins activitatea sa, depărtarea nefiind de cât de vre-o 14 km. l) Prin stăruinţa medicului primar din Tulcea, depe atunci (1908). pe cât mi amintesc AP Suceveanu, s’a dat număle de „Titus Rascanius", sp.talului din Mâctn. www.dacaromamca.ro 5?1 Astăzi regiunea aceasta este românească, căci încotro te întorci dai numai de localităţi româneşti ca populaţie şi unele şi ca nume : Satu-Nou (Traian) Peceneaga, Ostrov, Tarcoala, Greci, Ţiganca, Mircea-Vodă (Acpunar), Cârjelari, Urumbei, Aiorman ^Dorobanţ) Canatcalfa, Islamgeaferca, Balabancea, toaie localităţi populate numai de Români. Singură Cernâ are o majoritate de Bulgari. Astăzi însă s’afl împroprietărit aici şi un număr însemnat de veterani din războiul dela 1877*,), cu câte 5—8 ha pământ. Unii din ei şi-au durat gospodării cum se cade, între-când chiar pe locuitorii vechi ai satului. Apucându-se cu te meiu de lucru, au despădurit terenuri care se socotea improprii pentru cultură, prefăcându-Ie în câmpuri arabile, aducătoare de bun câştig. Şcoala, în aproape 40 ani, a lucrat mult, mult de tot Dar a venit războiul, groaznicul războiu mondial, care a spulberat totul. Localul de şcoală, cate era o clădire mare, zidită numai din pialră, azi e o ruină. In timpul celor doi ani de ocupajie inamică, au funcţionat în Cerna mai multe şcoli bulgăreşti, care au căutat să răstoarne tot ceea ce se făcuse mai înaiute şi care au dat ca rezultat acel împătrit asasinat din Noembre 1918, săvârşit asupra celor ce-au îndrăznit să arboreze drapele româneşti la vestea reîntoarcerii Românilor. Ucigaşii au fugit. Valea Cernei este astăzi aceiaşi vale paşnică şi muncitoare ! Viata românească şi-a reluat din nou firul ei şi cu tact şi cu socoteală se va reclădi la loc ce s’a dârămat, pornind ucrurile pe adevăratul lor făgaş. 6. COATU Institutor.—Tulcea *) Şi colonişti zişi bejenari. mai ales dt prin Moldova, impropr etărirea s’a făcut în 1905. www.dacoranumica.ro CÂNTECE DE AJUN Noapte de-ajun, Albastră noapte! Ce blânde şoapte Mă chiamă’n dram ? Uliţe ninse, Zvon de colindă. . . Stelele scânteie’n Cerul-oglindă. « Scânteie brazii Clătind din ramuri; Aur la geamuri Lumina azi-i Glasuri de îngeri Cântă departe: „herule, Doamne, Cu sănătate /“ E-atât a murmur De sărbătoare! Şi-atât e noaptea De visătoare. . . încât pământul Şi cerul cântă! www.dacoromanica.ro 573 Reia-ţi avântul, Inimă, cântă! îl. La casa ta Făclii pe masă : Din moşi — strămoşi D aţin' aleasă. Asculţi, priveşti.. . Pâlpâie focul. Dulce e pacea! La ce gândeşti ? HI. Sub pomul nalt C’un mândru cor Lângă fereşti Să mă strecor Şi îngeri mulţi Cu albe — aripi, Nevinovaţi, Să mi-i asculţi * Cnm cântă'ncet Cum cântă lin — Lerule, Doamne, Noroc din plin! Dulce mireasă Singură- mi ieşti. La ce gândesc ? La ce gândeşti? www.dacoromanica.ro 574 1920 IV. Aier senin. Sclipeşte pulberea De diamante Cernută lin. Colina doarme In stratul gros De-omăt, sub cer întunecos Şi zvonu’n sat Ă încetat, îngerii toţi Mi s’au culcat Doar vulpi mai ies Şi-mi sar în cale. Acum pe vale Cu pasul des! Grăbeşte, murg, . Lumea străbate ! Până la Ea Mai sunt trei sate. SALSOVIA www.dacoromanica.ro 3gSS§§§5gSS?SSSS&SS §§§§ SSSSS3iS3Să?883?SSg»3?»SSSS - ■ qoqo 8008 ooqo ooovooou oooo 88oo oooockxjoooocoooo^oocoooooooqooovoooo SCRISOARE In lumea mea n’ai să găseşti comori, Şi nici podoabe-arzând ca nişte sori Pe preţul lor să cucereşti pământul ; Nici ca’n poveşti, la ţărm de mări, castele Senină’n veci să te răsfeţi în ele, Iar la un semn să tremure cuvântul Pe buzele a zeci de robi Ia scară; Şi nici în jur un roiu de pierde-vară Să te slăvească’n mers ca pe-o crăiasă, Nici paj' să-ţf poarte trena’n strălucire De-abea privind de sus de pe terasă Norodul strâns la poartă să te-admire. Şi nici apoi gondole fermecate Numa’n argint şi’n fildeş încrustate Şi-o lume’ntreagâ’n jurul unor trepte In plină sărbătoare să te-aştepte Cu ochii uzi de tainice oftări ; Vai, niciodată’n scumpe desfătări Şi'n feeria nopţilor de vară N’ai să-mi surâzi în cânturi de chitară Cu sufletul de bogăţie cald, Şi cald Ia sânu-mi să te simt lipită, Molatică şoptindu-mi fericită In legănări pe unda de smarald. In lumea mea. n'ai să găseşti comori, Nici ca’n poveşti castele fermecate .. Ci, numai sborul calzilor fiori Aşa cum simte inima şi bate, www.dacoromamca.ro 576 Deci, uită, uită farmecul de-o clipă Ce-a’nfiorat a zâmbetelor flaore : N’am fost ursit pe-a gândului aripă In preajma ta să cânt în adorare. Nici să-ţi dezmerd al buclelor tezaur, Nici mâna ta s’o simt arzând ca focul In mâna mea, şi’n punctele de aur Din ochii tăi, să’ntrezăresc norocul. O, nu ! Doar numai la chemarea-mi stinsă Pe care’n veci de veci tu nu vei şti-o, Uşor porneşti din sufletu-mi desprinsă, Şi’n vis plutind, eu te sărut... Adiio ! A. MÂNDRU www.dacoramamca.ro NOAPTEA POEZIEI. E noaptea rece în grădina de toamnă par’că’nfioratâ. . . \nfâşură-te’n şal, iubito, şi-astfel pe braţu-mi aplecată, Să mergem în palatul nopţii iluminat de stele-albastre, Şi fermecat pentru noj singuri cu basm le iubirel noastre. Nici rozele nu pot să doarmă — îşi spun amorul prin parfum, Si l-au lăsat asupra noastră întâmpinându-ne in drum Căci au simţit că armonia de fericire răspândită Porneşte numai dela tine, că’ntreaga noapte e vrăjită, Subt vraja ta se duse noaptea şi trece totuşi fără ştire Intr’un extaz adânc pierdută se duce fără şovăire; Şi luna ca şi altă dată răsare. . . ria întârziat! . . Ne-a spus-o cu un freamăt plopii când fruntea le-a iluminat. Văpaia ei printre frunzişe coboară, iat-o pe aleie — S’ar zice o nălucă albă şi’ngândurată de femeie, Nu-ţi fie teamă, nu e nimeni. . . s’a dus şi vântul să se culce Şi lumea e aşa departe acum, prietena mea dulcel Chiar aburii ce par fantome sânt absorbiţi în depărtări. Doar strălucitul clar de lună înaintează pe cărări; Dar de-ai vedea vreo fantomă în albă mantie’nbrâcată Să nu te sperii, căci cu lauri şi trandafiri e'ncununată Şi poate e Musset, sau Goethe, sau poate Byron, căci acum, Ne văd poeţii şi ne-ascultă: ei sânt beţia de parfum! Sânt în zefirii ce adie, în razele ce te sărută. Şi te arată"nfăşuratâ de-o frumuseţe ne’ntre:utâ. Nu-ţi fie teamă de poeţii ce îi aud când ie ascult, Căci dacă n’ar fi fost poeţii nu ne-am iubi atât de mult. NIKITA MACEDONSKI www.dacaromamca.ro Dobrogea în folklorul nostru ’) ln credinţele poporului nostru se găsesc şi astăz urme de fapte istorice privitoare la Dobrogea. Şi, ce e curios şi mteresant în acelaş timp, e că aceste amintiri le aflăm în afară de Dcbrogea şi chiar departe de ea, în Basarabia, Moldova, Bucovina, Transilvania de nord-est şi Maramureş; şi nu le aflăm în Muntenia, Banat, Ungaria, nici în Transilvania sud-vestică In aceste ţări româneşti, poporui ţine o sărbătoare numită Paştele Blajinilor sau Paştele Rohmanilor. Blaj'nii sau Rohmanii se zice că sunt nişte creştini, Români de-ai noştri, cari trăesc într’o ţară îndepărtată, tocmai pe la marginea mării, pe unde se varsă apele care curg din Bucovina. Acolo ei se află sub putere păgână şi n’au de unde afla nici măcar când sunt Paştele. Numai când văd pe apă multe găoci de ouă roşii, atunci ştiu că sunt Paştele la noi, şi se apucă de fac şi ei Paştele, fac şi ei pască şi cozonaci şi *■) Reproducem acest interesant articol, datorit D-lui Th. O. Spe-ranţia care I-a publicat intâi in volumul ,Micrila şi Căluşarii* Buc. 1915, cu menţiunea că, dacă explica ea d-sale rezistă, atunci popoiul răvâlitor, care a înpins pe Românii Dobrogeni spra nordul Moldovei, nu poate fi acel al Bulgarilor, ci al Turcilor, căci aceştia au venit din spre sud, pe când ceilalţi din spre n rdest Tradiţia şi obiceiul, de care e vorba aci, există ş> in judelui laşi (la Sâneşti, confirm de M. Costăch.s n) dar nu ex stă in Muncelu-Tecuci (.confirm de I. LupuJ. Obiceiul cu ,Paştele Blajinilor“ există însă Ş' în Dobrogea (la Câşla. judeţul Tulcea. confirm de C. Brătescu). Preoţii şi învăţătorii din sate ne-ar face un servi, iu nepreţuit, dându-ne in scris elaţii asupra existenţi acestui oblceiu în comunele d-lor. www.dacaromanica.ro 579 ouă roşii, ca şi noi. De aceia prin mai toate ţările pe unde se ţin Paştele Blajinilor, şi mai ales în cele mai din spre nord: Transilvania, Bucovina, Maramureş; femeile au grije la Paşte să i dune toate cojile de ouă şi să le dea pe gârlă,, ca din gârlă în gârlă apa^ă le ducă până în ţara unde sunt Blajinii. Obiceiul de a se arunca pe apă găoacele de ouă roşii se găseşte până şi în unele comune la Românii din Galiţia. Paştele Blajinilor se serbează în unele locuri Mer-curea după Paşti, în altele după Duminica Tomei şi în săptămâna a treia şi a patra după Paşti. Lăsând la oparte amănuntele asupra acestei serbări populare, în cea mai mare parte datorită fantaziei şi care, împreună cu datele bibliografice, se găsesc în scrierea «Sărbătorile la Români'» de Sim. FI. Marian, trecem la câteva chestiuni importante. Cine sunt Blajinii sau Rohmanii ? Din tot ce se spune despre ei culegem că : a] Trâesc pe lângă Mare. b] Trăesc pe unde se varsă apde din Bucovina. c] Trăesc în ţară păgânească. După doamna Voronca ’j blajinii sau Rohmanii ar fi un popor din cele emigrătoare, ce au trecut peste poporul nostru şi care, prin bunătatea şi blândeţea lui ni s’a făcut simpatic. Insă, de oarece popoiul spune’ că locuinţa lor e peste mare, e mai posibil ca Blajinii să fie un popor pe care ai noştri l-au trecut în emigrarea lor încoace, ori că l-au avut ca. vecin sau frate şi l-au lăsat acolo peste mare, de unde ai noştri au venit. După un comunicat de Vas. Lucan, poporul din Mihalcea spune că: «Rohmanii sunt Români ca şi noi ba încă mai buni chiar decât cei din Moldova.» Noi credem că Rohmanii sau Blajinii suut Români şi ad'câ fraţi de ai noştri pe care i-am lăsat, nu peste l) Sim. FI- Marian, Op. cit, p, 188 www.dacoromanica.ro 580 Mare ci la Marea, în partea unde se varsă apele Bucovinei, adică in Dobrogea. Unul din popoarele năvălitoare, Vizigoţii, ori poate mai târziu Bulgarii, ocupând Dobrogea, parte din Românii de acolo au părăsit această regiune, retrăgân du-se la munţi, spre nord, parte au rămas pe loc. Cei rămaşi pe loc au putut foarte bine să fie numiţi blajini de către cei cari au plecat, pentrucă blajin tocmai însemnează blând, suferitor, răbdător. Cei plecaţi din Dobrogea, cu vremea, din cauza diferitelor năvăliri, s’au tot ridicat spre nord şi au ajuns până în Maramureş, unde au dus cu dânşii şi a-mintirea despre fraţii lpr cei blajini, cari au rămas la Mare. Cuvântul blajin fiind slav, trebue să admitem că părăsirea Dobiogei, sau despărţirea de Blajini s’a făcut în urma contactului cu Slavii, prin urmâre cu mult mai târziu decât năvălirea Vizigoţilor. Năvălitorii deci au putut mai probabil oă fie Bulgari. Zicem Bulgarii, pentrucă spre a face pe o parte a populaţiunii din Dobrogea s’o părăsească, şi să fugă spre nord, trebuia să fie nişte năvălitori care să vie în Dobrogea şi să ocupe Sudul mergând spre Nord. Noi zicem apoi că ţara Blajinilor este la Mare şi nu peste Mare, căci vărsarea apelor bucovinene este dincoace de Mare. fn decurgerea atâtor veacuri imaginaţiunea poporului, neavând n ci un purtct de reazăm, a putut prea bine să schimbe adevărul istoric. Şi l-a schimbat chiar în de ajuns. De pildă, „Românii din Boian şi Comăneşti zic că Blajinii trăesc într’o pustietate foarte mare de pe ţărmul Mării; cei din Suceava, Rădăuţi şi fundul Moldovii zic că trăesc în Ostroavele Mărilor; cei din llişeşti spun că trăesc într’o ţară pâgânească; cei din Marginea zic câ ar fi undeva, într’o ţară foarte depărtată dela răsărit, nişte închisori în care se închid creştinii pe viaţă; cei din Mihalcea spun că Rohmanii sunt Români ’ şi trăesc departe, peste Mare, tocmai acolo de unde-s r orte www.dacoromanica.ro 581 Jidani, la Ierusalim, dar mai încoace de ei. Alţi Români, tot din Mihalcea, spun că Blajinii trăesc sub pământ pe cealaltă lume, unde sunt oraşe şi sate ca şi la noi; iar cei d:n Băeşeşti cred şi spun că trăesc în hotar cu Raiul şi că la ei e totdeuna cald. Noi credem că descălecarea Moldovei cu Românii din Maramureş sub conducerea lui Dragoş, nu e decât o reîntoarcere de Români din Maramureş în Moldova, adică o revenire în patrie. Acest fel de reîntoarceri în patrie sunt destul de cunoscute în istorie. Expediţia Argonauţilor n’a fost decât reîntoarcerea în Colhida *)■ Ceeace spune tradiţia, că Blajinii trăesc într’o ţară de păgâni, corespunde de asemenea faptelor istorice. Aceasta însemnează că, la despărţirea lor, Românii ca şi Blajinii erau creştini, iar cei’ ce au venit peste ei erau păgâni, cum au fost de pildă Bulgarii când au năvălit. Noi ştim ca la 1877 am luat Dobrogea dela Turci şi că mai înainte de Turci ea a fost când a Românilor, când independentă, când sub stăpânirea imperiului Româno-Bulgar, când sub a celui Bizantin; iar la 680 ştim că a fost cucerită de Bulgari. Cucerită deci de Bulgari înainte de a fi creştini. Poporul însă nu le ştie toate acestea, el ţine minte numai faptul iniţial că cei ce au venit peste Români şi sub stăpânirea cărora au rămas Blajinii, erau păgâni. Noi susţinem apoi că Blajinii sunt Români pen-trucă altfel Românii n’ar fi avut nici un interes ca să-i ţină minte, ar fi uitat de dânşii, cum au uitat de mulţi alţii. Insă, fiind Români de acelaş neam, negreşit că cei rămaşi erau în înrudire de aproape cu cei ce au plecat Cei rămaşi vor fi fraţi, feciori, părinţi, rude ai celor ce au plecat, vor fi fost persoase iubite şi scumpe, pe care într’o vreme de restrişte, la o cum- 0 Vezi loc. cit. L’Histoire de la Grâce, par G D’Azambuja p. 472. www.dacoromanica.ro 5â2 pană, la o nevoe mare i-au părăsit, dar pe care în urmă urma nu i-au lăsat să-i poată uita. Această dragoste explică şi păstrarea amintirii şi pedepsele ce s’au pus ca sancţiune pentru păstrarea obiceiurilor legate de aceste amintiri, astfel, se zice că e foarte mare păcat a nu serba Paştele B a-jinilor. Cine nu serbează, ori vorbeşte ceva rău de această sărbătoare, îl trăsneşte dumnezeu. Dacă aceste credinţe se găsesc şi la populaţia slavă, care conlocuieşte cu Românii, e posibil că slavii s’o fi împrumutat dela Români şi e posibil chiar ca împreună cu Românii să fi emigrat în sus şi parte din Slavii de pe lângă Dunăre. Ori cum ar fi însă, Blajinii trebue să fie Români, căci masivul etnic cel mai mare la care se găseşte această trădiţiune este alcătuit din populiţia română din Basarabia, Moldova, Bucovina şi Maramureş. Din faptul că poporul ştie că Blajinii sunt pe lângă Mare, rezultă de asemenea că într’o vreme au trăit împreună şi amintirea că Blajinii sunt pe lângă Mare, e tocmai amintirea că i-a lăsat pe lângă Mare şi deci ca Blajini sunt Români ca şi ei. Părerea noastră e sprijiuită şi de faptul că a-ceastă credinţă nu se găseşte la Românii din partea de jos a Basarabiei şi a Moldovei, şi nici la cei din Muntenia, din Banat, din Ungaria şi din partea sud-vestică a Transilvaniei. Aceasta tocmai dovedeşte că Românii plecaţi din Dobrogea, tovarăşii şi rudele Blajinilor, s’au retras numai Ia Nord, iar părţile de sud erau cutreerate şi ocupate de năvălitori. Din întrebuinţarea acestor două numiri: Blajini şi Rohmani rezultă încă ceva: Numirea Blajinilor este întrebuinţată de obiceiu de către Români, cum e şi firesc: ştiindu-i că surit rude de ai lor, nri-i mai numesc şi Români, ci le zic numai Blajini, ca şi cum ar zice : ai noştri, cei blajini; iar , străinii îi numesc Rohmani, Rocmani, etc., adică întrebuinţează cuvântul: Rocmani pronunţat aşa cum au putut să-l pronunţe www.dacaramamca.ro 583 nişte străini. Deci chiar cuvintele Blajini şi Rohmani arată că Blajinii sunt Români. Acestea toate ne arată pe de o parte legăturile noastre din vechime cu Dobrogea, iar pe de altă parte de ce importanţă este folklorul—studiul legendelor, obiceiurilor, credinţelor şi al tuturor producţiilor intelectuale, estetice ale poporului, care poate să dea istorei un material, pe care cercetările arheologice n’au putut să-l procure. TH. D. SPERANTIA www.dacaromamca.ro <2> v CÂNTECUL TIMPULUI Eu sunt fiorul nepătruns, Iar neagra vecinicie-i casa mea, Eu sunt bătrânul Timp ce cânt Din pragul scund cântarea mea. Eu sunt Eternu ’n voi, ce sorb Din vinele bătrânului Pământ Puterea ’n ultimul atom Şi iar privesc şi cântecul mi-1 cânt... ■ Iar voi, convoi de muribunzi, Voi toţi ai mei sunteţi, şi ţări şi regi, Căci eu sunt Timpul ce creez Şi sfărm şi cânt şi râd de-a voastre legi! LUCIAN COSTIN www.dacoromanica.ro Ce se poate face din lapte? .1 f t Ştiinţa progresează 1 Mâinei poimâne, laptele dulce de vânzare în piaţă, o să fie ceva rar, ceva de modă veche Gospodarii cu lăptării or să dispară, Industria laptelui o să schimbe vechile. obiceiuri. Tot ceia ce făcea până acum omul, va face de aci înainte maşina. Ce să te mai chinui, tu târgoveţ, să ţii vacă pentru apte, când găseşti preţ utindeni lapte condensat, concentrat, pulverizat, tot atât de bun, de hrănitor ca cel muls dela vacă şi pe deasupra mai uşor de păstrat şi chiar de obţinut. Voiu împărtăşi cititorului câteva lucruri nouă cu privire a' industria laptelui. Războiţii, abia sfârşit—şi poate încă nu —, pe lângă multe rele, a avut şi părţile lui bune: a desch's ochii oamenilor asupra unor lucruri pe care le treceau cu vederea înainte, când nevoia nu-i strângea în spete. Aşa şi cu laptele. Este drept că, de vre-o 50 de ani încoace, se începuse o mişcare spre o industrializare a laptelui şi a produselor ce se scoteau dinjel : unt, brânză, etc... Prepararea lor se făcea mai cu îngrijire, în uzine, cu procedee sistematice', dar atâta tot: Războiul a scormonit multe şi armata luptătorilor din dosul frontului, cea din fabrici ateliere, laboratoare, a făcut o cucerire însemnată în industria laptelui şi mai ales a produselor - ce se pot ■ scoate din el ajungând chiar la lucruri uimitoare. Dar, să procedăm cu regulă. Se ştie că laptele dulce, produs de mamelele (ţâţele) animalelor mamifere, este un Iicld alb,d uiceâg, cu miros deosebit, puţin mai greii de cât apa, etcr www.dacaromamca.ro 9 586 Ca compoziţie chimică, un litru de lapte, cântărind cam 1.030 Kgr conţine : 900 gr: apă, 45 gr. de o substanţa grasă — untul, 45 gr. de un fel de zahăr numit la:toză, 40 gr. de case ină şi albumină (din care se prepară brânza) şi vreo 7—8 gr. de aiie substanţe chimice, săruri minerale. Separarea acestor materii, care compun laptele, prelucrarea lor, ca să se scoată din ele anumite produse nouă» formează obiectul des:rierii noastre. Aceste operaţii diferite constitue industria laptelui, industrie mai importantă de cât ne-am închipui noi, care a luat o mare desvoltare in vremea războiului în Franţa şi Germania şi ale cărei afaceri se cifrează astăzi la miilte milioane. Laptele este o substanţă foarte gingaşă, greu de conservat din piicina multor neamuri de microbi stricători cc-şi găsesc traiul în lapte. Pentru a putea fi păstrat vreme îndelungată, trebuia să se găsească mijlocul de a distruge aceşti microbi dăunătO’i. S’au întrebuinţat mai multe mijloace in acest scop. 1’. Pasteurizarea. Se fierbe laptele atâta timp, până ce aproape toţi microbii vătămători au fost distruşi; în urmă se tăceşte tare, pentru ca să nu se mai poată desvolta alţi microbi. 2’. Sterilizarea. Se fierbe laptele la o temperatură de peste 1001 aşa ca toţi microbii să fie distruşi; în urmă se răceşte şi se închide în vase în care nu pătrunde aerul. Cele două procedee desciise inai sus păstrează laptele câtva timp îl fac bun de întrebuinţat în alimentarea copiilor şi a bolnavilor, dar nu 1 păstrează vreme îndelungată. Acum vine rândul industriei laptelui Ea are de scop de a prepara laptele aşa fel ca să poată fi păstrat vreme îndelungată. Acest lapte se cunoaşte sub numele de lapte con-densat sau ^concentrat. Principiul este simplu: se fierbe laptele până se reduce la jumătate, ori la o treime din cât a fost şi se închide astfel în cutii, spre a fi păstrat. Chimistul francez Appert a isbutit să păstreze, întâia oară, laptele astfel preparat. Prima fabrică de lapte condensat a fost înfiinţată în Statele Unite de către Gail Borden în 1856,—Tot un american, Page, instală prima fabrică de acest fel in Europa, în Elveţia, la www.dacaramaiiica.ro 587 1866. De atunci toate naţiunile au adoptat acest sistem de prepare a laptelui, care a luat astăzi o mare desvoltare. Laptele concentrat poate fi îndulcit cd zahăr sau nu. Cel îndulcit se păstrează mai multă vreme, este ca şi un siropdelapte. Procedeul fabricaţiunii lui eşte. simplu. Se ia laptele găsit bun de fabricat, adică de ia vaci sănătoase, hrănite cum trebue, curat, i se adaugă 12—13 /,; zahăr,’ se fierbe în aparate speciale cu încetul, până ce scade la jumătate sau o treime din volumul de Ia început şi devine un sirop de culoare albă verzue ; se scurge apoi şi se răceşte pe încetul, punându-I în cutii de tablă care sunt închise aŞa în cât să nu pătrundă aerul iţi ele. Laptele neîndulcit se prepară cam la fel; însă, neavând zahăr şi fiind supus mai uşor la stricăciune, se fierbe mai bine, Ia 120'; apoi se tăceşte şi se închide în cutii fără aer. Procedeul de coitcentrare sau condensare al laptelui hu e altceva de cât scoaterea unei părţi de apă din lapte şi de aici îngroşarea lui. Chimiştii s’au gândit că, dacă vor merge cu scoaterea apei şi mai departe, dacă vor scoate-o toată,, vor ajunge să usuce laptele, să scoată astfel praf de lapte. Procedeele întrebuinţate au fost numeroase ; toate duc la acejaş rezultat: obţinerea pulberii de lapte. — Se fierbe laptele până se încheagă bine şi pasta căpătată se usucă în maşiiţi speciale, se macină şi căpătăm praful de lapte. Pentru a leface laptele se ia 123 gr. praf şi se.loarnâ peste el 875 gr. apă caldă de 75’. - , Laptele. în praf este uşor de conservat şi laptele preparat cu acest piaf este foarte aproape de cel muls dela vacă, atâta doar că praful de lapte, pentru ca să se păstreze vreme îndelungată, trebue ca laptele să fi fost smântânit înainte de a fl fost prefăcut în praf , şi laptele smântânit . nu este lapte complect. Cele ce am arătat până aici nu sunt de cât mijloace pentru a pregăti laptele, ca să poată fi păstrat vreme îndelungată. Noi ne-am propus să arătăm cum ş’a ajuns ca să se capete din lapte produse Ia care nu ne-am fi gândit nici odată. După ce s’a scos din lapte grăsimea sub-formă, de unt şi apa priti fierbere îndelungată, mai rămăne în lapte caseina, www.dacoromanica.ro 586 albumina şi lactoza. Caseina este partea principală, care intră în constituţia brânzeturilor. Ea se poale s:oate din lapte, închegând-o cu cheag saii cu ceva acru. Această caseină, scoasă din lapte, eite partea care serveşte, cum vom arăta, în industria nouă a produselor scoase din lapte. Ideia a pornit de la faptul următor : în localităţile unde laptele este întrebuinţat mai cu seamă pentru scoaterea untului,, restul laptelui nu se' mai întrebuinţează pentru fabricarea brânzei, căci brânza făcută din laptele din care s’a scos untul esle tare, siguroasă şi fără gust. Ar fi urmat ca aceste produse sau să fie întrebuinţate Ia îngrăşatul animalelor, sau să fie aruncatei Chimiştii s’au gândit însă să scoată din âcesf zer caseina şi să i dea oarecari întrebuinţări; " Mijloacele întrebuinţate pentru a scoate caseina din laptele fără unt sunt diferite. Ori care ar fi, principiul este ace-laş: se încheagă caseina cu cheag natural, ori prin ajutorul unui mijloc artificial. Se obţine astfel un fel de caş, care se separă de zer prin stoarcere, se presează şi se face astfel Un fel de calupuri, care se trimit în uzine speciale. Aici caseina este uscată, sfărâmată sub formă de giăuhţe sau pulbere şi în urmă amestecată cu substanţe colorante, după- cerinţă. Din acest amestec, Ia care Se adaugă formol, se face o cocă care, cu ajutorul presei hidraulice, poate fi transfomată în bastoane sau plăci, după întrebuinţările ce va avea. Corpul astfel obţinut, numit în Franţa Omniliţh, iar în Germania Galalith, este materia primă care a ajuns să înlocuiască cu succes Ebonită (cauciuc amestecat cu pucioasă în mare cantitate), materia de care se simţea atâta nevoie în timpul răsboiului • iri industria automobilelor, a aviaţiei şi a aparatelor de telegrafie ' Mii afară