1 V 5920, £nul 3, J9o. 4 ■ REVISTA SOCIETĂŢII COIiTURflltE DOBROGENE Director: C/BR&TESCU Sumarul: * Şt^Hepites : Clima ţărmului românesc a! Mării Negre. //. Bentoia: Poezii, (trad din II. Moine). G. Valsau: Românii din Dobrogea (de pe c hartă din circa 1769—1774). Miiiail Pricopie: Luna; Cântecul întoarcerii (din Ed: Haraucourt). C. Briitescu-Salsovia : Irina. ' „ 1 „ Pădurea de mărgean (din Josâ-Maria . •.' de Heredia). Rozmarin i Poezii. C. Brăţescu: Mişcări epirogenetice şi caractere morfologice în basinul Dunărij de jos. I Diwiitrescu-Frasin: pântec de laz (din Nicolaus Lenau). , P'ania Niculescu: Muhammad-Din (trad. din Rudyard Kipling)— G. Cor io lan : Educatorii faţă de înrâuririle mediului sociaf. Pericie Papahâgi: Cneazul Ştefan Vcgoride. C. Pariano : Scrisori. Salsovia : Conquistadores ; Scoica (din Jose Maria de Heredia). ■ G. Toma : Pagini alese din Ernest Renan. I. Diwiîtrescu: Folklor Tătăresc din Pervelia. RECENZII I. Bentoîu : Ovid Densuşianu : Literatura română mo-' defnă. — Ion N. Roman: Col. lonescu Dobrogeanu : Năyălirea bulgarilor din 1916-18 în judeţul Tulcea. — C. Srătescu : Sâ'xtil Puşcariu: Locul limbii române Intre limbile romanice.— G. D. Petrescu : Vasile Pârvan Descoperiri nouă In Scythia Minor.—Sals Camille Flamarion : La mort et son mystere. Avânt la mort. ■' CONSTANŢA INSTITUTUL DU ARTE GRAFICE „VICTORIA14 erai T mo :Sţraîla Gleneral Lafioviirij 11 www.duuuwaMmeaLW V Manuscrisele se primit D-lui C. Brâtcscu, profesor la Şcoala normală din Constanta.' 9 » Redacţia lăsând autorilor toată libertatea, nu-şi ia aslipră-şi răspunderea convingerilor exprimate tn articole^ www.dacoromanica.ro CLIMA ŢĂRMULUI ROMANESC AL MARII NEGRE1) oe ____ ST- HEPITES Din punct de vedere morfologic, ţărmul românesc at Mării Negre se înfăţişează sub două aspecte cu totul diferite : o parte joasă, în dreptul deltei Dunărene şi a ma-rei lagune Razim, începând dela hotarul Basarabiei şi până la câţiva chilometri spre nord de Constanţa; şi o parte înaltă, cu maluri ce se ridică In unele locuri la peste 30 m. deasupra nivelului mării, continuându-se astfel până la Mangalia şi, mai departe, in Cadrilater. In această parte stânca iese la iveală In maluri, iar ţărmul oferă frumoase faleze şi câte o plaje foarte cercetată. Cea mai însemnată dintre ele se află puţin mai spre miazăzi de oraşul Constanţa, sub viile bogate ce cresc In această parte a ţărmului2). 1) Ia urma rugăminţii adresate d-lni Sf. H p%tes. fostul Director al Întinatului Meteorologio al României, de a ne onora paginile Analelor Dobro-gei cn un articol asupra climei Dobrogei—D-sa ne comunică cum că, ne mai posedâad date suficiente de când a părăsit Institutul Meteorologic, de oarece până acum s’an publicat foarte puţine, după cele XIX volume din Analele Institutului Meteorologic şi diipi cele XVI volume din Buletinul obaervaţiu-nilor meteorologice, tipărite de D-sa — ne trimite totuşi breşura d-sale, intitulată tClimalologie du liltoral roumain de la Mer Noire•, extrasă din dările de seamă ale celni de al cincilea congres internaţional de hydreiogie medicală, de climatologie şi de geologie din Liâge 1898, şi publicată sub o primă formă în 1899 şi apoi în 1901 la Li&ge. Mulţumind D-iui Şt. Hepites pentru deosebita ORoare ce ne face, împart ăş m cititorilor noştri în traducere românească conţinutul acestui preţios studiu asupra climei Dobrogei. C. B. 2) Astăzi această plaje a căzut pe planul al doilea, mai căutată fiind cea dela Mamaia şi dela Carmen Silva. — N R, www.dacaromamca.ro âlo La 100 km. înainte de vărsarea sa în mare, Dunărea se împarte In două braţe1) care, împreună cu litoralul mării, mărginesc o vastă regiune, de formă, triunghiulară, numită delta Dunării şi care ocupă o suprafaţă de peste 2200 km3 *. Bisectriţa acestui triunghiu isoscel, a cărui bază este însuşi ţărmul dela Vâleov până !a Sân-George, e formată de al treilea braţ al Dunării, singurul navigabil în toată lungimea sa : e canalul Sulinei2), din care Comisiunea europeană dunăreană a ştiut să facă o cale de comunicaţie pentru bastimente de mare tonaj şi care asigură numeroaselor irase, ce circulă pe fluviu, ieşirea în mare în orice timp, afară de zilele de îngheţ ale Dunării. Delta Dunării e .formată din două insule, în care se găsesc o mulţime de lacuri mici, ce comunică între ele: insula Letea, la nord de braţul Sulinei şi insula Sân George la miazăzi. Pe prima insulă se află pădurea Letei, de peste 3000 hectare; în insula Sân-George se află pădurea Cara-Orman, de peste 2000 hectare Altitudinea imensei suprafeţe a deltei în puţine locuri trece de 5 m., ceeace face ca revărsările fluviului să tenace uşor acest ţinut8) Un lanţ de dune de-alungul bazei triunghiului, care formează delta, desparte apele mării de apele dulci ale numeroaselor lacuri şi gârle împrăştiate peste suprafaţa sa. La sudul deltei începe regiunea marilor lacuri ale Dobrcgeî. Ea ocupă o suprafaţă de peste 450 km2. Lacurile Kazim, Goloviţa,* Zmeica şi Sinoe comunică cu marea prin două guri. Mai spre miazăzi, înfăţişarea ţărmului se schimbă cu totul; el este stâncos până la hotarul Bulgariei. ' Dacă lăsăm la o parte regiunea marilor lacuri ca şî delta Dunării, a cărei înălţime peste nivelul mării nu trece de cinci metri; — Dobrogea, deşi nu are munţi înalţi, to- 1) La nord, braţul Chiliei care, pe o lungime de 110 km, face hotarul în spre B sarabia; iar la sud braţul Sân-George, care are o lungime de 106 km. 2) Are o lungime de 83 km. 3) Heaervoriut barometrului staţiunii noastre meteorologice dela Su- Ihta se găseşte la abia 3 m, peste nivelul mării www.dacoromamca.ro $11 tuşi este relativ mult mai înaltă ca cea mai mare parte din cfimpia Munteniei. Partea meridională aDobrogei este o câmpie presărată de coline; în centru, relieful e puţin accidentat şi prezintă o depresiune pe linia Cemavoda-Constanţa; partea dela miază-noapte este regiunea cea mai accidentată a Dobrogei. înălţimile, care se înşiră, formând lanţuri neîntrerupte, ajung în colţul de nord-vest la o altitudine de peste 4t)0m. Din punct de vedere geografic trebue să distingem în Dobrogea patru regiuni diferite: 1) ţărmul, 2) câmpia, 3) regiunea dealurilor şi 4) delta Dunării împreună cu limanele. In cele ce urmează ne vom ocupa de clima celei dintâiu din cele patru regiuni. Mulţumită observărilor meteorologice, făcute cu o stăruinţă vrednică de orice laudă de d-1 Purgia, observatorul staţiunii meteorologice create de Comisiunea europeană a Dunării în 1875 la Sulina, avem astăzi, pentru acest punct al Mării Negre, o serie neîntreruptă de 22 ani de observări meteorologice1). Printre cele dintâiu staţiuni meteorologice, create în 1885 cu prilejul organizării Institutului meteorologic al României, a fost şi cea dela Constanţa, dela care posedăm o serie de 13 ani de observări meteorologice complete. După cum Sulina face parte din delta Dunării, tot aşa Constanţa, aşezată la 130 km. spre miazăzi de Sulina, reprezintă mai bine condiţiile climaterice ale ţărmului românesc al Mării Negre. In urma observărilor făcute timp de 13 ani la Sulina şi Constanţa, rezultă că temperatura aerului în aceste două localităţi dela ţărmul mării se deosebeşte foarte puţin, atât în mersul ei zilnic, cât şi în cel anual. Aceasta e cauza pentru care nu ne-am folosit de seria observa-ţiunilor făcute la Sulina, pentru a reduce la aceeaşi perioadă de 23 ani observaţiunile termometrice dela Constanţa, al cărei climat va fi luat ca tip pentru ţărmul Dobrogei. 1) Acestea s’aa publicat, până la 1890, în Iahrbiicher der meteorologie und Erdmagnetismus din Vien*iar după această dată în Anakte Institutului meteorologie din Bomânia, www.dacoramanica.ro Constanţa are o latitudine de 44°,II’, adecă se află aproape pe acelaş paralel cu observatorul din Mont Ven-toux şi abia cu câteva minute mai spre sud ca Barcelo-netta şi Bordeaux din Franţa, Bologna, Ravenna, Genua şi Modena din Italia, Jalta şi Sevastopol. din Crimeea şi Northfiel din Statele Unite ale Americei. I. Temperatura aerului. Media anuală a temperaturii aerului este de 11°. Această Valoare, care întrece cu aproape un grad media Bucureştilor, întrece cu prea puţin pe a Sulinei. Ia mersul său zilnic, temperatura la ora 8 şi la 20 se apropie de valoarea mijlocie. La ora 14 temperatura anuală este cu aproape două grade şi jumătate mai ridicată ca valoarea mijlocie. Oscilarea mijlocie a temperaturii în cursul unei zile este de 7°.3, temperatura maximă fiind de 14°.7, iar cea minimă de 7°.4. Ca pretutindeni, această oscilare mijlocie variază după Juni şi anotimpuri. In timpul iernii ea este mai mică, de 6°.2; ia timpul verii însă atinge 9°. Oscilările temperaturii în cursul unei zile întrec cu mult valorile de mai sus; totuşi rare ori oscilările ter-mometrului trec de 20°. Astfel, în cursul celor treisprezece ani observaţi, o singură dată, la 8 Iunie 1891, s’a întâmplat ca variaţia temperaturii să fie de 20°, cuprinsă fiind între maximum de 34°.7 şi minimum de 14°.2. Temperatura cea mai ridicată, ce s’a observat până azi în regiunea Constanţei, este de 36°.2, în Iulie şi cea mai joasă de —20°.7, în Ianuarie, ceeace dă o diferenţă de temperatură extremă de~5d°.£. La Sulina această di-terenţă trece puţin de 60°; la Bucureşti atinge 71°. Luată în totalitatea ei, România prezintă o oscilaţie a coloanei ter mo metrice de 7 7°. 6, temperatura maximă fiind de 4 2°. 2 la Giurgiu îa Iulie 1896, iar cea minimă de —35°.6, în Ianuarie 1891. Aceste două valori din urmă reprezintă p£nă acum temperaturile extreme ce s'au înregistrat în România. Temperaturile medii diurne diferă asemenea mult între ele. Limitele extreme ale acestor medii au fost până acum de 28°.5 la 5 August 1895 şi de —17°.4 la 3 Ianuarie 4888. Tabloul ce urmează rezumă, pentru fiecare lună şi www.dacaromamca.ro SIS anotimp în particular, principalele valori termometrice din Constanţa. TABLOUL I gmgg gg SSBSSSSBSSSSSffSS vmmmmumm gg Bw™g^gawggp^gggpgggHgg»Hgg Bggggg» Temperatura aerului in C° Lunile > Anotimpurile Si La ora .5 £ Media extr. Extr. abs. 8 14 20 Max. Min. Max. Min. Ianuarie. . . . —2.1 0.5 -0.9 -1.1 1.9 —4.4 14.0 —20.7 Februarie , . . — 1.0 2.0 0.4 0.3 3.1 —3.1 17.3 —17.3 Martie .... 3.7 6.1 4.3 4.2 7.4 1.3 23.6 —11.1 Aprilie . . . - , 8.9 11.0 8.8 8.9 12.2 5.7 25.5 —1.0 Mai- 15.1 17.1 14,8 14.8 18.6 '11.5 33.6 1.4 Iunie 19.8 21.8 19.2 19.1 23.3 15.1 34.7 8.1 Iulie 23.1 25.6 22.5 22.3 27.0 17.9 36.2 11.4 August .... 22.2 25.6 22.3 22.3 26.7 17.7 35.4 9.8 Septembrie. . . 17.9 21.6 18.6 18.4 23.0 13.9 33.7 4.0 Octombrie . . . 12.8 17.1 14.7 14.4 18.3 ■ 10.7 32.5 -4.3 Noembrie . . . 6.1 9.0 7.0 6.9 10.4 3.7 24.8 —11.5 Decembrie . . . 1.1 3.6 2.0 19 5.0 —1.3 20.3 —16.6 Anul 10.7 18.4 11.2 11.0 14.7 7.4 36.2 —20.7 Iarna .... —0.6 2.1 li 0.8 3.3 —2.9 20.3 —20.7 Primăvara . . . 9.2 11.4 9.3 9.4 12.7 6.2 33.6 —11.1 Vara 21.6 24.3 21.4 21.3 25.7 16.7 36.2 8.1 Toamna.... 12.5 15.9 13.4 13.2 17.2 11.0 33.7 -15.5 Luna cea mai rece este Ianuarie, având o temperatură medie de —l°.l; în cursul acestei !un:, termometrul s’a coborât la aproape —21°. Cea mai rece lună Ianuarie a fost în 1893, când temperatura medie a atin3 —• 6.°3; în 3.888 media a fost aproape aceeaşi: —60°. Variabilitatea temperaturii medii a acestei luni este remarcabilă. Iu adevăr, îo afară de luna Ianuarie citată mai sus, mai găsim şi altele, a căror temperatură medie se urcă cu mult peste punctul de îngheţ al apei. Ca exemplu nu voia cita decât luna Ianuarie din 1895, când temperatura medie a fost de +6°.7, adică o distanţă de 13° între temperatura medie a lunii Ianuarie cea mai rece şi cea mai puţin rece. Lunile Iulie şi August sunt cele mai calde din an / www.dacoramamca.ro 5i4 temperaturile lor mijlocii diferS abia cu 22°.6. Am văsuţ că termometrul a arătat peste 36° în Iulie. Distanţa între temperaturile medii ale lunii celei mai reci şi mai calde e de aproape 24°. Primăvara este anotimpul a cărui temperatură medie se apropie mai mult de valoarea anuală; ea nu este de cât cu 1°.5 mai ridicată decât aceasta din urmă. Temperatura acestui anotimp se apropie mult de aceea a lunii Aprilie, după cum şi luna Octombrie se apropie de temperatura medie a toamnei, care este cu 4° mai caldă de cât a primăverii. Iarna este relativ mult mai puţin rece ca în interiorul ţării. Temperatura medie a ei, de 0°.8, este cu o jumătate de grad mai ridicată decât aceea a lunii lui Februarie. Diferenţa temperaturilor între vară şi iarnă este a-proape egală cu 21°. De şi această diferenţă este mai puţin însemnată decât la celelalte regiuni climaterice ale României, totuşi litoralul român al Mării Negre posedă, fără îndoială, o climă excesivă. Sub acest raport, clima litoralului român diferă mult de aceea a litoralului belgian al Mării Nordului. Bar nu numai aceasta este deosebirea dintre climele celor două ţinuturi, aşezate în două regiuni diametral o-puse ale Europei. Numărul anual al zilelor de îngheţ, adică al zilelor când termometrul atinge 0°, sau se coboară sub această valoare, este de 77. Cifra aceasta este mult mai mică ca aceia a Bucureştilor şi e pe jumătate cât aceea a Sinaei, unde, în mijlocie, avem 151 zile de îngheţ. Printre cele 77 zile de îngheţ, 28 sunt de iarnă, a-dică zile în timpul cărora termometrul se menţine statornic la temperatura gheţii ce se topeşte, sau sub ea. Numărul anual al zilelor de îngheţ variază dela simplu la dublu. Astfel, în 1888 att fost 100 zile de îngheţ, pe când în 1895 abia 51. Variaţia în numărul anual al zilelor de iarnă este încă şi mai mare. Pe când în. 1886 au fost abia 13 zile de iarnă, în anul 1891 au fost 47. Repartiţia mijlocie lunară *i pe anotimpuri a zilelor www.dacoromamca.ro 515 de îngheţ şi a zilelor de iarnă este arătată în tabloul II, din care se vede că numai excepţional există zile de iarnă în Martie şi Noembrie. Ceva mai puţin ca jumătate din numărul total al zilelor de iarnă cade în Ianuarie, care are 12; Februarie şi Decembrie n’au decât 7 zile de iarnă fiecare. TABLOUL II Lunile Şi Anotimpurile ‘Numărul zilelor De îngheţ Min. < 0• De Iarnă Max. < 0° De Vară Max-fc25° Ianuarie . . . 21.8 11.5 Februarie. . . 21.4 7.3 — Martie .... 9.3 1.2 — Aprilie .... 0.7 — 0.1 Mai .... — — 1.9 Iunie .... — — 8.6 Iulie — 23.3 August.... - — 24.4 Septembrie . . — 9.5 Octombrie. . . 0.5 — 1.2 Noembrie . . . 6.7 1.4 — Decembrie . . 16.3 6.9 — Anul .... 76.6 28.3 69.0 Iarna .... -59.5 25.7 Primăvara. . . 10.0 1.2 2.0 Vara .... — 56.3 Toamna . . . 7.2 1.4 10.7 In medie, prima zi de îngheţ cade la 5 Nov., iar ultima la 24 Martie. Cât despre zilele de iarnă, cea dintâi cade, în mijlociu, la 2 Dec., iar cea din urmă la 28 Februarie. Numărul silelor de vară, adică al acelora în care termometrul atinge sau trece de 25°, e3te de 69 într’un an mijlociu. Repartiţia lor lunară şi ps anotimpuri se vedc-din ultima coloană a tabloului II. Uneori se întâmplă că temperatura se urcă atât de mult în Aprilie, în cât se pot înregistra zile de vară chiar Ia începutul primăverii. Lâna Septemvrie; îndeajuns de caldă totdeauna, cuprinde www.dacbramanica.ro \ U6 in mijlociu 10 zile de vară. Foarte adesea acest număr e Întrecut în acest anotimp. Numai prin excepţie numărul anual al zilelor de vară este inferior lui 50. In curs de 13 ani, abia odată, în 1893, s'a întâmplat să fie numai 48 zile de vară. Maximum anual atins a fost de 95. In mijlocie, prima zi de vară cade la 24 Mai şi ultima la 5 Octombrie. II. Umezeala aerului. După cum e de aşteptat, u-mezeala aerului pe ţărm e destul de mare; foarte adesea hygrometrul se coboară până la 30 şi chiar 25%- Mijlocia anuală a umezelii relative este de 82%; vara ea se coboară la 75%, pentru ca să se ridice iarna la 90%. Tabloul III, ce urmează, arată repartiţia lunară şi pe anotimpuri a stării hygrometrice a aerului, atât în ceea ce priveşte umezeala relativă, cât şi umezeala absolută. TABLOUL III Lunile şi Anotimpurile Um ete ala .Relativă 7, Absoluta 7. Ianuarie . 90.7 4.2 Februarie . 87.6 4.3 Martie . . 87.4 5.6 Aprilie . . 81.7 7.3 Mai . . . 80.3 10.6 Iunie . . 76.8 13.7 Iulie. . . 74.3 16.4 August . . 73.1 15.7 Septembrie 74.6 12.8 Octombrie. 82.7 10.9 Noembrie . 85.8 7.0 Decembrie. 90.5 5.0 Anul 82.1 9.5 Iarna . . 89.6 4.5 Primăvara • 83.1 7.8 Vara. . . 74.7 15.2 Toamna. , , t 81.0 10.2 IU Ploaia. Dacă toată România primeşte, în gene-www.dacoramamca.ro $17 ral, puţine precipitări atmosferice l)» fără Îndoială că In Dobrogea ele sunt şi mai sărace. Cantitatea de apă ce cade pe suprafaţa pământului Ia Constanţa sub formă de ploaie, zăpadă, grindină, sau orice alt hydro-meteor, formează într’un an o pătură, a cărei grosime mijlocie e ceva mai mică de 400mni. Dacă arare ori grosimea păturej de apă într'un an atinge 500mm numai excepţional ea trece de 600mm. La Sulina, în ultimii SO de ani, aceasta s’a întâmplat de două ori şi niciodată la Constanţa în decursul celor ÎS $oi de observări pluviometrice. Anul 1897, un an extraordinar în ceea ce priveşte marea cantitate de ploaie căzută în cea mai mare parte a României, a fost unul dintre cei mai secetoşi pe litoralul românesc. Cifrele din tabloul IV dau pentru Bucureşti, Sulina şi Constanţa cantităţile anuale de ploaie pentru toţi anii din care avem observări pluviometrice. TABLOUL IV • rH *S Cantitatea în mm. ’S Cantitatea în mm. | Cantitatea în irm. * . dTÎ o n> O <0 » M « .5 in ca » *-» o a o * O • O (£-« s re .s & ■ £• gs u; i 3^ o «> D q> X * « a 15 in . a. gs o-s 1865 463 1876 784 476 1887 490 296 391 1866 561 -— — 1877 578 499 — 1888 632 546 527 1867 508 —- — 1878 604 521 —. 1889 556 398 438 1868 549 — 1879 466 425 — 1890 649 403 383 1869 491 346 — 1880 522 438 —» 1891 584 327 390 1870 — 525 — 1881 772 540 — 1892 583 381 465 1871 726 526 — 1882 663 395 — 1893 760 331 500 1872 508 383 «.— 1883 560 407 — 1894 342 260 231 1873 403 351 — 1884 G38 527 — 1895 646 333 485 1874 476 409 — 1885 647 388 — 1896 471 208 251 1875 575 §04 — 1886 745 324 349 1897 S60 470 300 > . i Dacă la Bucureşti cea mai mică cantitate anuală de i) La Bucureşti observările pîuviomeliice în curs de 32 ani dan ca mijlocie anuală 588 mm. de apă. Vezi Ploaia la Bucureşti în ultimii 32 ani în Abalele Acad. Bom. Seria II. tom. XX, din Memoriile Sact. ştiinţifice paj. 89. ■ * * www.dacoromauica.ro 51» ploaie a fost de 342 mm., totalul anual al precipitaţiuni-ior atmosferice s’a coborât la 231 mm. şi chiar la 208 mm. la Salina. Din acest punct de vedere anii 1894 şi 1896 au făcut epocă fn analele climatologice ale Dobrogei/Q-frele care urmează şi care reprezintă cantităţile anuale de ploaie în diferitele localităţi ale Dobrogei în 1896, arată îndeajuns până unde se pot coborî uneori valorile precipitărilor atmosferice în această regiune: Mangalia 164 mm. Docuzol 218 mm. Chilia Veche 181 J5 Babadag 240 Gheringec 183 JJ Oltina 241 > Caramurat 187 » Constanţa 251 » Hârşova 189 y> Parachioi 260 » Cogelac 208 » Isaccea 290 Sulina 208 Cuzgun 296 Media generală anuală a precipitării atmosferice in Dobrogea, la 1896, a fost de 283 mm.; anul 1894 a fost aproape tot aşa de secetos. Un lapt vrednic de amintit şi care se datoreşte atât naturii terenului arabil, cât şi gradului destul de ridicat de umezeală relativă a aierului, este că recoltele în provincia noastră dobrogeană, In timpul acestor doi ani excesivi de săraci în precipitări atmosferice, au dat un rendement cu mult superior aceluia la care ne-am fi aşteptat din partea unui ţinut aşa de slab scăldat de ploi. Repartiţia anuală şi pe anotimpuri a precipitărilor atmosferice se arată în primele coloane ale tabloului V, ce urmează mai jos. Deşi cantităţile lunare de ploaie diferă între ele, totuşi diferenţa e aşa de mică, încât se poate spune că ploile pe ţărmul românesc al Mării Negre se repartizează în chip egal în tot cursul anului. Cantitatea cea mai mare de ploaie cade în perioada din Mai până în Iulie, inclusiv. In interiorul României regimul ploilor e diferit de a-cela de pe coastx, în sensul că diferenţa între cantitatea de ploaie ce cade iarna şi vara este mult mai mare. Aşa s. ex. la Bucureşti, unde în medie cad 588 mm. de ploaie www.dacoromanica.ro pe an, vara cade aproape îndoit ca iama: 202 mm. faţă de 105 mm. TABLOUL V Lunile ş» • Anotimpurile Apă sub formă Zile de ploae ' dând Cantitatea de apă )C0 "O cti Cl, xa N g <3 N Solul acoperit cu zăpadă Total mm Max. In 2& ora > 01 mm s* 10 H-» AJV/ mm xilnic Pe ziua de ploae 5 o,i Ianuarie . , . 39.0 33.0 7.8 5.1 1.28 4.87 3.2 8.7 Februarie. . . 28.0 20.6 6.3 4.8 1.00 4.44 3.3 4.5 Martie .... 31.4 25.8 7.9 5.9 1.01 3.97 2.1 0.5 Aprilie .... 28.6 22.0 6.8 5.3 0.95 4.21 0.3 — Mai .... 36.9 37.2 7.8 5.7 1.19 4.73 — — Iunie .... 41.0 42.5 8.3 6.3 1.37 8.94 — — Iulie 41.3 63.0 5.7 4.3 1.33 7.25 — — August.... 26.9 84.5 3.8 2.8 0.87 7.34 — — Septembrie . . 26.3 25.0 4.3 3.2 0.88 6.11 — — Octombrie . . 31.4 45.0 3.5 27 1.01 8.97 0.1 — Moembrie . . . 33.6 66.7 6.1 4.5 1.12 5.51 0.8 0.5 Decembrie . . 35.1 29.5 7.7 6.2 1.13 4.56 1.8 1.2 Anul 398.5 84.5 76.0 56.8 1.09 5.24 11.6 15.3 lama 103.3 33.0 21.0 16.1 1.15 4.60 8.3 14.3 Primăvara . . . 96.9 37.2 22.5 16.9 1.05 4.31 2.4 0.5 Vara 106.6 84.5 17.8 13.4 1.16 5.99 — — Toamna . . . 91.3 66.7 13.9 10.4 1.00 6,57 0.9 0.5 Fără îndoială că, din punctul de vedere al regimului ploilor, România, în întregimea ei, face parte din acea regiune a Europei, care se caracterizează prin ploi abundente vara şi prin ploi sărace iarna. Această caracteristică dispare pe măsură ce înaintăm spre Mare, unde am văzut că repartiţia ploilor în cursul anului este aproape uniformă. Cu toată abundenţa relativă a ploilor vara, agricultorii noştri se plâng foarte adesea de insuficienţa precipitărilor atmnsferice şi au dreptate, căci cei 202 mm. de apă în acest anotimp, când termometrul arată aproape în fiecare zi 8E>° şi mai mult, nu sunt îndestulători spre a înlocui pierderile ce se produc printr’o evaporare puternică. De altfel, daca e adevărat că sunt ani când, dm lipsa de ploi suficiente, recoltele sunt mai .slabe ca de www.dacoromanica.ro ,520 obieeiu, totuşi In general rendementul produselor agricole e destul de mare, aşa fn cât România e o ţară eminamente agricolă ?i unul din grânarele Europei. Veşnic dispuşi a căuta schimbări în condiţiile atmosferice, unii încearcă a explica seceta de care sufere uneori România, prin schimbările ce s’ar fi produs în regimul său ploios. Totuşi eu am arătat în altă parte*) că, după analele agronomice ale României, şi la începutul acestui secol ca şi acum, lumea se plângea de secetă, întocmai după cum uneori se plângea de abundenţa ploilor, care aduceau cele mai mari inundaţii, precum au fost şi acelea din anul din urmă. Numărul zilelor de ploaie este relativ foarte mic pe litoralul român al Mării Negre. In mijlociu, într’un an sunt 76 sau 57 zile de ploaie, după cum se consideră ca atare zilele în timpul cărora se culege o cantitate de apă oricât de mică, sau numai zilele în care se culege cel puţin un milimetru de apă. In mediu în fiece lună sunt o zile de ploaie. Ciira aceasta scade la 3 fn perioada din August până în Octombrie, inclusiv. Intr’o zi de ploaie cade In mijlociu 5 mm. de apă, după cum se vede din coloana a şaptea a tabloului V. Maximum de apă căzută în 24 ore pe litoral întrece cu mult această cifră. Aşa în August 1899 s’a înregistrat Ia Constanţa, îotr’o singură zi, 84.5 mro apă. Aceasta reprezintă cea mai mare cantitate de apă ce s’a înregistrat pe ţărmul mării în 24 ore. In restul României cantitatea maximă de apă, adunată în 24 ore, întrece cu mult această cifră în multe locuri. Bunăoară la Curtea de Argeş, în ziua de 7 Iulie 1889, au căzut 226.3 mm. de apă. Zăpadă ninge puţina; în mijlociu, 12 zile pe an; şi nu rămâne pe pământ decât 15 zile In medie, dintre care 9 în Ianuarie. Rare ori se întrebuinţează aci sania ca mijloc de transport- In restul ţării, orice ţăran care posedă un car, şi sunt mulţi, posedă şi o sanie. IV. Presiunea atmosferică. Presiunea atmosferică, redusă la 0° şi la 20“ peste nivelul mării, este în mijlo- 1) Şt. Hepites: Schimb ala-s'a china? Bucureşti 1898; 78 pagiui, www.dacoromanica.ro 521 ciu de 7â9.& mm. la Constanţa. Mersul anual al acestui element nu prezintă nimic caracteristic. Ca ’n totdeauna, coloana b&rometrică e mai înaltă iarna şi mai joasă în lunile calde. Oscilaţia coloanei de mercur, de când se fac observări barometrice la Constanţa, a atins un maximum de înălţime de 784.7 mm., în Decembrie 1889 şi un minimum de înălţime de 738.5 mm. în luna lui Februarie din aceîaş an, ceeâce dă o diferenţă de 46.2 mm. La Sulina, în delta Dunării, unde observările barometrice datează de mai multă vreme, diferenţa maximă a valorilor extreme ale coloanei de mercur a fost de 51.4 mm., între 788 mm. în Decembrie 1889 şi 736 6 în Februarie 1879. La Sulina, care e aşezată aproape exact pe paralelul 45° şi unde zero al barometrului se află la abia 2m peste nivelul mării, observările barometrice sunt interesante prin aceea că ele ne dau, aproape fără niciun calcul de reducere, valoarea reală a presiunii atmosferice la paralelul 45°, care a fost luat ca punct de reper pentru reducerea valorilor barometrice ale staţiunilor meteorologice ‘ internaţionale. Tabloul VI, care urmează, cuprinde câteva valori privitoare la presiunea atmosferică a Constanţei. V. Vânturile. In lucrarea mea recentă despre „ Vântul la Bucureşti şi cauza Crivăţului“1), am demonstrat că depresiunile ce se formează pe Marea Mediterană şi, în special, pe Marea Ionică sunt de vină pentru predomnirea în cea mai mare parte a României, a vântului de NE, căruia i se dă nnmele de Crivăţ. La Constanţa, pe litoralul Mării Negre, vântul dominant suflă din spre Nord. Cauza trebue s’o căutăm atât în direcţia coastelor, cât şi în influenţa regiunii calde a Mării Marmara. După cele patru direcţii principale, vânturile suflă, în mijlociu, în următoarele proporţii: Dela N............35% _______________ » E.................13% 1) Vezi Analele Aoad. Ren Seria Di tom. XX, Sl&aoriile Şeeţ. ştiinţifica, pag, 45-60; 1698. s www.dacofomamca.ro 522 Dela S..........24% . W............22% Linişte ..... 6% Repartiţia lunară şi pe anotimpuri a direcţiei vânturilor, după cele 8 direcţii principale, se vede din tabloul VII. TABLOUL VI Presiunea atmosferica la 0“ în mm 700 -J- Lunile Şi anotimpurile La ora Media Uax. absolut Min. absolut 8 14 20 Val. Data Val. Data Ianuarie . . 61.9 61.5 61.7 61.7 79.1 28 1896 43 0 24 90,1492 Februarie . 61.5 61.2 61.3 61.3 80.8 9 86 38.5 22 1889 Martie . . . 58.4 58.0 58.1 58.2 75.2 21 87 39.8 4 86 Aprilie . . . 58.1 58.0 58.0 58.0 74.1 3 86 42.3 14 89 Mai 57.5 57.4 57.1 57.3 68.1 24 93 44.5 18 95 Iunie.... 56.9 56.7 56.5 56.7 64.6 3 92 43.1 10 86 Iulie . . . . 56.7 56.5 56.4 56.5 648 5 92 45.4 19 88 August. . . 57.8 57.7 57.5 57.6 65.8 19 93 46.3 19 87 Septembrie 60.5 60.3 60.3 60.3 70.6 26 95 47.8 1 93 Octombrie 60.9 60.6 60.7 60.7 75.4 30 86 46.0 30 85 î*îoembrie . 62.8 62.4 62.6 62.6 78.8 5 97 41.5 25 90 Decembrie 62.5 61.9 62.1 62.1 84.7 28 89 399 18 87 Anul 59.6 59.4 59.4 59.5 847 28 XII 89 38.5 22 II 89 Iarna. . . . 61.5 61.4 61.6 61.6 84.7 28 XII 89 38.5 22 II 89 Primăvara 58.0 67.8 57.7 57.8 75.2 21 III 87 39.8 4 III 86 Vara . . . . 57.2 57.0 56.8 56.9 65.8 19 VIII 93 43.1 10 VI 86 Toamna . . 61.4 61.1 61.2 61.2 78,8 5 XI 97 41.5 25 XI 90 Numărul zilelor cu vânt puternic este relativ mic. In mijlociu sunt 87 zile cu vânt puternic într’un an, ceea ce face aproape 10% Vara proporţia zilelor cu vânt puternic scade la 4%, ca să crească la 14% iarna- După observările făcute de Comisiunea europeană a Dunării, la gura acestui fluviu, la Sulina, starea mării se poate clasifica precum urmează : 53% zile cu mare liniştită 33% » ■* » practicabilă 13.6% * » » primejdioasă www.dacoromanica.ro TABLOUL VII Lunile .§i Anotimpurile Repartiţia vânturilor în % 1.2 ^ a 2 1 O & * Acoperite 8-10 Durata Raport xd iăg © o ns « NI Posibili Efectiv. Ianuarie . . . 7.0 5.3 9.4 16.0 283.3 65.3 0.23 14.2 Februarie. . . 6.6 6.0 8.3 13,9 289.4 83.5 0.29 10.1 Martie .... 6.4 6.1 11.5 13.4 369.5 133.3 0.36 7.9 Aprilie .... 5.6 8.9 11.1 10.0 404.6 218.2 0.54 3.0 Mai .... 4.9 11.8 11.9 7.4 459.8 273.4 0.59 1.5 funie 4,2 13.8 11.3 4.8 464.9 326.8 0.70 0.2 Iulie..... 3.0 21.7 6.8 2.6 469.7 377.8 0.80 0.4 August . . • . 2.6. 21.3 8.5 1.1 432.9 355.9 0.82 0.2 Septembrie . . 3.2 17.3 9.7 3.1 373.7 252.4 0.68 0.5 Octombrie. . . 4.8 11.0 11.5 6.6 337.8 181.7 0.54 3.4 Noembrie . . . 6.3 7.5 9.1 13.4 285.0 93.0 0.33 9.9 Decembrie . 7.2 5.8 7.2 17.8 272.1 61.4 0.23 16.5 Anul 5.2 136.5 116.3 110.1 4443.7 2422 7 0.55 67.7 Iarna . 1 ’. *\ 6.9 17.1 24.9 47.7 844.8 212.6 0.25 40.8 Primăvara. , . 5.6 26.8 34.5 30.8 1233.9 624.9 0.50 12.4 Vara . . . . 3.3 56.8 26.6 8.5 1367.5 1060.4 0.78 0.7 Toamna . . . 4.8 35.8 30.3 23.1 996.5 527.1 0.53 13.8 Durata strălucirii soarelui este, de sigur, unul din e-lementele caracteristice ale climatului unei regiuni.* Lucrarea ce ne-a prezentat-o aci chiar savantul nostru coleg Lancaster, este o dovadă evidentă. La Constanţa n’avem până acum observări asupra duratei strălucirii soarelui. Cifrele ce ni Ie oferă Sulina, www.dacaromanica.ro 525 unde asemenea observări se fac cu multă rigurositate de vre-o opt ani, se pot aplica de sigur, întregului litoral român al Mării Negre, după cum şi cifrele dela Bucureşti se pot aplica întregii câmpii a României. Pe litoral soarele, în curs de un an, străluceşte pe cer timp de aproape 4443 ore. Durata efectivă a strălucirii Solare într'un an este în mijlociu de 2423 ore, ceeace face 65% din durata posibilă. Această cifră întrece cu 6% pe cele dela Bucureşti. In Europa centrală trebue să te cobori la Roma1), ca să găseşti o strălucire relativă a soarelui tot aşa de îndelungată ca pe litoralul român. In mersul său anual, indicat în ultimele coloane ale tabloului VIII, soarele, care în Decembrie se arată abia 61 ore, In Iulie străluceşte pe cer până la 378 ore, ceea ce însemnează că în Decembrie soarele luceşte zilnic, în mijlocie, două ore, pe când în Iulie străluceşte mai mult ca 12 ore pe fiece zi. Durata strălucirii relative a soarelui, care este de 23% în Decembrie şi Ianuarie, trece de 30% în Iulie şi August. In cursul unui an întreg nu sunt, în. mijlociu, de cât 68 zile fără soare pe cer. Perioada din Mai până în Septembrie inclusiv nu are, în mijlociu, nici o zi fără soare. VII. Diferite alte elemente climatologice. Aruncând o privire asupra principalelor elemente, care determină cli-matologia, vom spune că, în mijlociu, pe ţărmul românesc al Mării Negre sunt 12 zile de furtună pe an, dintre care 8 vara. Anual avem 2 zile de grindină în mijlociu şi 30 zile de ceaţă care, uneori, e foarte groasă. VIII. Lacul Techir-ghiol. După ce am arătat caracterele generale climaterice ale litoralului românesc al Mării Negre, nu pot trece sub tăcere o chestiune care interesează în cel mai înalt grad Congresul căruia am onoarea a adresa aceste puţine note. 1) JDr. G B, Rituso: La dara a del splendore del Sola 3ull‘ orizaonte di Torino. Torino 1896. « S www.dacoromamca.ro 326 E vorba de apele minerale ale acestei regiuni. Lacul Techir-ghiol, sau mai corect Tuzla-ghiol (din Tuz “’-sare ; Tuzla = sărata şi ghiol = lac, în turceşte), prm apropierea sa de mare, ca şi prin principiile minerale pe care le cuprinde, de sigur că este cel mai însemnat dintre lacurile sărate ale Dobrogei. El se află în apropierea satelor Techir-ghiol, Agigea, Laz-Mahale şi Hasidoluc, lângă şoseaua ^care leagă Constanţa de Mangalia de-alungul mării, Acest lac, aşezat la mai puţin de 8 km. de Constanţa, cel mai însemnat oraş al Dobrogei, ocupă o suprafaţă de aproape 80 hectare. Un perisip foarte îngust îl desparte de mare. Apa sa nu e limpede; gustul său, din cauza enormei cantităţi de clorură de sodiu, este foarte amar; prezenţa hidrogenului sulfurat se percepe la mare distanţă. După analizele d-Ior chimişti Saligny, Georgesca şi Popovici, apa lacului conţine de patru ori mai multă sare decât apa mării: 55 grame la o mie. Sulfatul de magneziu se află de asemenea în proporţii cu mult mai mari ca în apa mării. Astfel, pe când după analizele lui Pizani, Gobl şi Hostiagen, acest element se află în Marea Neagră in proporţia de 1.228, I.470 şi l-48i grame la o mie de părţi de apă, în Techirgbiol se află 8.150 grame. In ceeace priveşte bromura de magneziu, una din principalele săruri constitutive ale apei lacului, se află în cantitate de 22 ori mai mare ca In Marea Neagră. Compoziţia integrală a apei acestui lac este egală cel puţin cn a celor mai bune ape similare din Europa. In scopul de a crea un sanatoriu pentru copiii scro-fuloşi, Eforia spitalelor civile din Bucureşti — instituţie unică în lume prin ţinta ce o urmăreşte prin crearea şi întreţinerea a numeroase spitale şi instituţii higienice — şi-a cumpărat un teren de 80 hectare între mare şi lac. Prin interesul ce-1 poartă acestei chestiuni prea simpaticul Dr. N. G. Cherenbach, dela care împrumutăm aceste date, sanatoriul a fost zidit după toate condiţiile higienice impuse de exigenţele moderne; se aşteaptă sfârşitul lucrărilor pentru ca bolnavii scrofuloşj să se poată bucura de binefacerile acestui sanatoriu. Marea majoritate a loturilor www.dacaromamca.ro 827 de teren dela ţărmul lacului au fost vândute şi pe ele se clădesc case de locuit şi vile. In curând Iacul Techirghiol va deveni, fără Îndoială, una din cele mai însemnate staţiuni balneare din România. însemnatele efecte terapeutice ce s’au obţinut prin întrebuinţarea raţională a apei şi a nămolului din lac contra reumatismului articular, a arthritelor, scrofulelor, lympha-tismului, syphilisului inveterat şi eczemei cronice, sunt o probă evidentă de desvoltarea ce o va lua, în scurt timp, Techirghiolul ca staţiune balneară. IX. Conclusie. După stăruitoarele cercetări arheologice ale savantului meu coleg şi amic, Gr. Tocilescu, s’a stabilit în mod pozitiv că oraşul Constanţa este vechiul Tomis, locul de exil al nefericitului poet roman Ovidiu. Aci au fost scrise remarcabilele sale elegii: Tristia şi Epis-tulae ex Ponto. In timpul şederii sale în provincia noastră dintre Dunăre şi Mare, gingaşul autor al Artei de a iubi n’avea de cât un gând : să se întoarcă în Italia- Necontenitele sale plângeri sunt mărturie. Galul de bătaie al său era clima aspră a locului de exil. Nădăjduia că, descriind în culori întunecate ţinutul In care locuia fără voie, va înmuia inima împăratului. înţelegem uşor pentru ce O vidius, născut în sudul Italiei, găseşte excesivă clima Dobrogei. înţelegem de asemenea pentru ce poetul exilat oftează după Roma din care a fost gonit: Quiă melius Roma ? Scythico quid littore pejus ? adică : Ce este mai plăcut ca Roma ? Ce e mai grozav ca fţărmul scitic ? Totuşi realitatea este alta şi ea a fost şi în antiqui-tate ca şi acum, căci nu sunt probe că în timpurile istorice s’ar fi schimbat clima în mod apreciabil, nici pe ţărmurile Mării Negre şi nici ori unde aiurea. Cifrele pe care vi le-am comunicat relativ la clima ţărmului românesc al Mării Negre, v’au dovedit în dea-juns, cred, că nici pe departe nu suntem îndreptăţiţi a vedea în ele caracterele unui climat riguros ; dinpotrivă. Şi www.dacoromamca.ro 528 dovada hotărâtoare o găsim în caracterele vegetaţiei acestei provincii, cu privire la care savantul. nostru confrate, academicianul P. S. Aurelian, se exprimă astfel: „Afară de câte-va plante, care sunt caracteristice zonei meridionale a Europei, precum: măslinul, portocalul, lămâiul, etc-, nu există o altă plantă pe tot continentul, care să nu reuşiască şi în ţara noastră". In locul unde Ovidius se plângea de frigul care-i îngheţa vinul în vas, aşa în cât în loc să bea vin, el mânca bulgări de vin,—căldura era aşa de mare în anotimpul verii, în cât viţa înfloria şi rodia struguri ca şi acum, producând vinul cu care s’a împărtăşit foarte adesea şi scumpul nostru poet. De bună seamă, trebue să recunoaştem că Ovid nu*şi iubia noua sa patrie. „Marea, zice el, nu merită mai multă laudă ca uscatul: lipsite de soare, valurile se înalţă fără odihnă sub furia vânturilor". Cu toate acestea cifrele ne-au dovedit că, In ceea ce priveşte durata strălucirii solare, ţărmul românesc nu are nimic de invidiat chiar Romei. Şi tocmai această însuşire ne-a determinat să creem la M. Neagră o staţiune balneară maritimă care, fără a avea splendoarea Ostendei, regina plăjilor, îşi are totuşi farmecul său deosebit şi plăcut pentru Români, cari au ridicat în Dobrogea primul monument lui Ovidiu. Pe piedestalul acestui monument se poate citi, de sigur cu emoţie şi simpatie, epitaful poetului pe care el însuşi şi l-a scris : Hic ego qui jaceo lenerorum lusor amorum Ingenio perii Naso poeta meo At tib», qui transis, ne sit grave quisquis amasti Dicere : Nasonis molliter ossa cubent. Ceea ce în traducere ar suna astfel: Acel ce zace-aice, prin geniul său zdrobit, E Naso, cântăreţul iubirilor duioase. Drumeţule, de ’n viaţă iubirea jai cinstit, Şopteşte: fie-i ţărna uşoară peste oase, www.dacoromanica.ro POEZII DIN HEINRICH HEJNE 1. In calea mea ’ntâlnii adesea . Mulţimi de flori cu viii parfum; Semeţ trecui pe lângă ele Şi nu m’am abătut din drum. Iar azi, bolnav, când desnădejdea Spre groapa rece mă trimite, In suflet simt dojenitoare Mireasma florilor hulite. Mai mult ca toate vioreaua îmi arde mintea ’nfrîgurată ; Ce rău îmi pare, că la pieptu-mi N’am vrut s’o strâng măcar odată! Mă mângâi doar că apa Letei Nici azi nu si-a pierdut puterea Şi blânda noapte a uitării Alină inimii durerea... www.dacoromamca.ro 530 2. Cu pâiizele-i negre corabia mea Mă poartă pe apriga mare. Iubito, tu ştii cât sunt astăzi de trist Şi pieptul mi-1 sfâşii mai tare. Ca vântul e sufletul tău schimbător Şi flutură fără "ncetare — Cu pânzele-i negre corabia mea Mă poartă pe apriga mare... 3. Când stau cu tine, draga mea, Tot pieptu-mi se desleagă, Mă simt bogat încât aş vrea Să cumpăr lumea ’ntreagă. Când poarta ’n urma mea s’a 'nchis Şi singur mă strecor. Belşugul piere ca un vis Şi «unt un cerşetor. www.dacaramanica.ro 531 4.- E noapte cu vânt şi cu ploaie, Gem pomii de vântul tomnatic; In mantia-mi neagră prin codru Călare eu trec singuratic. In goană mă poartă fugarul, Dar gândul aleargă mai iute — La casa iubitei mă duce Pe aripi de vânt nevăzute. Lătrând mi se gudură câinii Şi slugile calea-mi arată, In sunetul vesel de pinteni Urc -scările ’n goană turbată. Odaia pluteşte ’n lumină, Ce cald, ce mireasmă plăcută I Iubita mă strânge la sânu-i Şi dornic apoi mă sărută. Dar vântul vueşte prin frunze Şi tainic stejarul îmi spune.-«Nebun călăreţ, oare ce vrei Cu visele tale nebune?..,» i. BENTOIU www.dacaromanica.ro ROMANII IN DOBROGEA (DE PE 0 HARTĂ DIN CIRCA 1769—1774) DE G. VÂLSAN ___ Profesor la Universitatea din Cl»ij In colecţiunea de hărţi a Academiei Române, sc află o hartă pe care o cred de o deosebită importanţă atât pentru geografia istorică a Dobrogei, cât mai ales pentru vechimea şi extensiunea elementului românesc în această provincie. Harta face parte din colecţia dăruită Academiei noastre de Arhiva Ministerului de Războiu din Viena, prin mijlocirea d-lui N. Docan, care îi face următoarea descriere: «...Plans, der Moldau, Besarabien, und Walachey, nebst angrăntcen-den Theilen von Pohlen und Bulgarian (sic)... e alcătuită din 10 planşe de mărime inegală (cele mai mari au 74 X 52 cm.) plus un schelet. Această hartă e curat desemnată cu cerneli colorate; hidrografia e îngrijită şi în Moldova mai ales sunt însemnate foarte multe sate, dar orografia lipseşte cu totul şi fruntariile au fost însemnate de mântuială i Ţara românească este mai pre jos de ori ce critică. Dobrogea şi cu inveciinta porţiune din Bulgaria (regiunea Rusciuc-Varna) presenta însă caracterul unei hărţi complete, cuprinzând şi orografia, de sigur puţin pre •i'-ă, a acelor locuri, astfel încât această schiţă poate fi privită ca una din primele hărţi detaliate ale Dobrogei. Fiind lipsita de orografie. sihiţa Je faţă era improprie pentru scopuri militare»’). D. N. Docan mai are următoarele rânduri care ne interesează, cu privire la această hariâ: «In ii opul războiului din 1769-1774, atenţiunea fiind iar îndreptată asupia ţărilor române, Statul major austriac face mai multe în- 1) N. Docan. Lucrările cartografice despre răeboml din 1787—1791. Ac. Rom. Mentor. Secţ. istor. Seria ii. Tom. XXXIV '1911—1912), pag. 1269 -1270. www.dacoromanica.ro m cercări in vederea alcătuirii unei hărţi a Moldovei şi a Ţării-româneşli... se pare că ei (ofiţerii austriaei) au împins aceste recunoaşteri mai departe, străbătând nu numai Moldova până la Nistru, dar şi Ţara-ro-mânească şi că au ajuns până în Dobrogea şi în Bulgaria. Aceste încercări dovedesc că ofiţerii austriaei nu au'aşteptat harta lui Bauer, a-părută tocmai la 1781, spre a se informa asupra Moldovei, că ei se foloseau probabil şi de documente cartografice ruseşti nepublicate, şi că după toate probabilităţile operau şi singuri, pe ascuns sau făţiş, prin ţările noastre». (H. p. 1269). Nn cunosc o altă menţionare a acestei hărţi. La rândurile d-lui Docan adaug următoarele observaţii: O. Docan datează harta între 1769—1774. Nu ştiu pe ce întemeiază această datare pe care o cred foarte probabilă. Din analiza hărţii reznltă sigur numai că e anterioară anului 1775. Nici un hotar nu există intre Moldova şi Bucovina, iar titulatnra „Principatns Moldaviae" începe cu litera P lângă Ccremuş, iâr cu litera M lângă Mănăstirea Putna. Harta pare o compilaţie. D. Docan crede că ofiţerii ana-triaci an lncrat şi !n Dobrogea şi Bulgaria, utilizând probabil şi hărţi ruseşti nepublicate. Cred că se pot adnee oare care precizări în aceasiă chestiune: Harta era înregistrată la Viena drept copie (k. n. k. Kriegs-Archiv — Copie — B Ill-a 169-1) Cum observă şi d. Docan, Moldova şi Ţara-românească au hidrografia şi satele. Dobrogea şi Bulgaria estică sunt singurele care mai au şi relieful; dela valea Kara-sn spre Sad sunt însemnate chiar pădurile. Asemenea piimele au proporţii cu totul false, pe când ultimele au o formă aproape corectă. Nu cred că ofiţerii austriaei ar fi putut face o hartă mai corectă şi mai amănunţită în Dobrogea şi Bulgaria decât îu Principatele române. Interesul Ruşilor era însă ca întrun războia cu Turcia să aibă ţinuturile turceşti apropiate cât mai amănunţit şi mai exact cartugrafiate. Scara hărţii Dobrogei este 1 : 120.000. Ea se suprapune apioapâ exact pe harta statistică rusa din 1835 l). Ea este lucrată amănunţit cam până în. aceisş regiune ca şi harta rusă din 1835. Aus riacii nu obişnuiau această scară caracteristică Ruşilor. „Ridicările Josefis e“ porneau dela 1:28.800 şi xmil- 1) Asupra ei v. unele amănunte in 6. Vâisan, O faşă in, populare,a ţârilor romăneşti. în Bul. S. R. R. de Geografi-, 1912. www.dacaromamca.ro ţiplele acestei scări (1:57.600, 1:^576.000, etc.) Greutatea de racordare ca scara lor face, poate, ca să apară atât de scâlciată imagina Principatelor române. Dobrogea poartă nnmiri care evident sunt culese de Ruşi : numeroase os. (ozero = lac), Donare Raschko, Dunere jurjef, Satnok S. Georgii oder Nevesel’, Philiponskoe, etc. — Multe din alterările numirilor de sate, ape, etc, se pot explica prin Iranscrierea greşită cu alfabet latin a acestor numiri scrise tntâiu cu alfabetul rusesc; Girschow pentru Hârşova (Ruşii redau la scriere sunetul H prin G), Gasinestj (=Hasaneşti); toate terminaţiunile în kioi sunt transcrise prin kon (Kalfa-kon «= Kalfakioi, Alibekion = Alibi ikioî, etc.) prin confundarea lui i rmeic cu n, cu care seamănă, mai ales In scrierea cursiva. De aceiaş categorie sunt transcrierile : Baschischon (Başkloi), Tanza (Taiţa), Bendaude (Beîdaud), Iskuben (Iusubei), etc. Uneori a (care în ruseşte se sene cu ssmnnl y) e confundat cu i: Durankila (Duranknlak), Radupil (pentra Răducul; aci intervine şi confundarea Iui k cu p rusesc). Io Murvinlur (Mur-fatiar, îlurvatlar), t rusesc, care în cursivă se face ca m latin, e confundat cu in, iar a cu a. Rămân la aceste exemple care îmi par suficiente. Cine cnnoaşte hărţile vechi ruseşti poate înţelege uşor aceste greşeli de transcriere1). ' Din cele de mai sus conchid că această haită eo schiţă de compilaţie (e caracteristic titlul Plans, nu Karte) făcută de Austriaci, înainte de 1775. In ce priveşte Principatele române, după izvoare xnai vechi anstriace şi poate ruseşti; In ce priveşte Dobrogea şi Bulgaria estică, aproape signr numai o copie a unei hărţi anterioare ruseşti. Avem deci In realitate împreunarea a două hă {: de valoare inegală; a Dobro-gei şi Bulgariei estice este cea mai bună şi cea mai amănunţită. Nu este cn totul exclus ca harta rusă, care a servit de isvor celei austriace, să fi fost făcută înainte de 1769, în vederea campaniei care se pregătea. In sprijinul acestei presu- ri Bine înţeles, la identificare nu m'am servit numai de această observaţie. Cnm se va vedea mai departe, af-ră de rare excepţii în care numirea, deşi nu se mai găseşte aiurea, este evident românească, am considerat ca identificate numai numirile pe cave le-am g.’isit în aceiaş loc şi pe alte hărţi reehi sau nouă. www.dacaromamca.ro 535 puneri vine imagina cartografică a Dobrogei, plină de târguri, de sate (in limitele Dobrogei actuale peste 250 sate) şi pe alocuri de poduri peste ape. Dar tot aşa de probabil este câ v s’a făcut între 1769-1744, Serviciul cartografic rusesc s’a organizat sub conducerea lui Ivan Islenieff şi Bauer dela 1769 înainte. Bauer a luat parte în campania împotriva Turcilor şi a făcut atunci nu numai ridicările Principatelor româneşti, ci şi ale Dobrogei şi Bulgariei, după cum rezultă din Prospectul atlasului geografic şi militar, anexat Ia ale sale Titlul rusesc reprodus în G. Vâlsan, O faşă în popularea Ţărilor rom&neşti, op. cit. Originalul se află la Biblioteca regală din Berlin. Copia fotografică a tuturor foilor, la Academia Română şi Ia SemuTrul de Geografie al Universităţii din Bucureşti. Izvorul fundamental cartografic peutru începutul sec. XIX. — Prescurtat: H. Stat. Rus. 3) Splendidă lucrare în gravură. Precisă şi clară. Relief exact. Numirile în mare parte copiate şi uneori greşit c.t te, de pe o hartă rusească anterioară. Mulai Dunării şi linia Cornavoda-Constonţa se deosebesc mult uneori do H. Stat. Rus. Titlu complet: J. Scheda (k. u. k. milit.-geogr. Inst tut), Ge-neral-Karte der osterr. Kaiserstaates mit einem grossen Theile der angrăn-zmden Lănder, Wien, 1856. Scara 1:576.000. Prescurtat: C. Eur. 4) Harta Mesiodacului o folosesc după reproducerea anexată studiului d-lui N. lorga, O hartă a Ţării-romăneşti şi un geograf dobrogean din tirea 1780% Aon Ac. Rom Memor. Sec}. Ist, Seria II, tom, XXXVI, 1913-14, www.dacaromanica.ro R. BORITENJ, gârla da comunicaţie a lacului OBRETENO cu braţul Sulinei, Termiuatiunea pare a fi românească. Dar mai curând pare a fi o transcriere greşită pentru Obretin« DUNĂRE RUSCHKO, numire dată braţului Sulina. Primul cuvânt evident românesc. OS. RASGHIJL, între braţul Sulina şi Sf. Ghrorghe. E Iacul înregistrat Raszul Ia Fried; Roşul pe H. Stat. Rus. alătur' ca o mulţime de numiri româneşti: Roşuleţ, Puţâta, Porcul, Por-culeţ, Lunino (pe hărţile mai noi: Lumina), Puivol şi Buivol (cuvântul există şi în româneşte şi în ruseşte). 0. Eur. îl copiază greşit, păstrând terminaţiunea românească; Romul, Ro-mulec, confundând pe ş rusesc cu m. — Formă eyident românească. OS. PUIRLE, alături de precedentul, acolo unde azi e: Puiuleţ, Puiul (Antipa). Cuvânt românesc grveşit transcris. OS. LISGHT1GEN, la S de precedentul. Nu îl mai- găsesc decât la Fried subt forma: Litnegele. Pe H. Stat Rus. şi pe hărţile mai nouă nu se mai vede nici lacul.—Nesigur. DUNERE JURJEF, braţul Sf. Gheorghe. Primul cuvânt e-vident românesc. Al doilea e o traducere rusească a unei numiri foarte vechi. Portulanele din sec. XIII îl dau sub forma: S. Jordi (V. Nordenskiold, Facsimile Atlas, Stockholm, 1889, ed. engleză, harta dela pag. 39). DUNERE WINE, numire românească pentru Dunavăţ. Al doilea cuvânt poşte fi WEKE (WIEKE) prin citirea lui K rusesc ca n, cu care se aseamănă mult în scrierea cursivă. Lau-terer la 1782 il înregistrează: Ruska \erkia, iar Mihanovici la 1783: rusca vechia (V. Memoriile lor în N. Docan, Explor. austr. pe Dunăre, op. cit. p. 638 şi 678). Şi azi Dunavăţul mai poartă atributul de „vechiu“ (V. Antipa, op. cit.). Tot în cuprinsul Deltei, dar pe malul nordic al Chiliei, semnalez : OS. PASARIKULUJ, lângă satul TIPOVENES, adică LIPOVENESC, care pare a fi Vâlcovul.La F.Weiss, în 1829 *), avem aci forma Lipoveni, iarăş numire românească. Iu Fried şi în H. Stat. Rus apare Vilkov şi Vilkovo. 1 1) F. von Weiss (k. u. k Generalquartieraeisterstabe), Carte der JE«-ropaeischen Turkey, 1829. De o valoare aproape egală cu a hărţii lai Fried, — Preseurtat: Weiss. www.dacoramanica.ro Prima numire, iu transcriere exactă e: PASARGIKULUJ sau BASARGIKULUJ, căci Fried semnalează salul: Bazarczuk alături de Vâîcov, iar H. Stat. Rur. are: Bazarciukskii Ka-rantiaa. Numirea s’a mai păstrat şi azi In sus de oraşul Chilia, pentru un lac şi o gârlă (V. Antipa). Ambele numiri sunt evident auzite dela Români. C. Eur. înregistrează de-asupra Vâlcovului s tel-j Jebrieni, Kurmi şi Galidesti. Deşi „Pians“ nu o înregistrează, de sigur exista la act astă epocă şi denumirea Portiţa, gura de comunicaţie a Ra-zelinulni cu Marea Neagră. O găsesc pe o hartă din circa 1750 (Principatus Valachiae, Moldaviae et Transylvaniae... per Gerardum et Leonardum Vatk) subt forma Prosiiriza lângă Constanţa; apoi pe altă hartă poate mai veche (Transylvaniae, Moldaviae, Walachiae, Buigariae nova et accurata delineatio... Tob. Conr. Lotter) subt forma Prottiriza, tot lâDgă Constanţa ; la Mihauovici (1783): Porticza; la Mesiodacul: Portitsa; şi ta toate hărţile mat nouă: Fried» şi Weîss: Portesca; Atlasul Stielcr, ediţia din 1834: Portesca; Ion Ioneseu (1851): Por-ticza, etc. * Alte numiri în Deltă, înreg:slrate pe harta „Plans": DERE, R. STRAMOI, TATAR BOLSGIIA, OS. MALISCHETZE, OS. SELLENEZ, KAZUFUR, sat pe Letea, aproape de gura Chiliei, înregistrat şi de Mesiodacul: Kasilfur; pe hărţile moderne gârla Sălişte araiâ pe unde trebue să fi fost aşezat; OS. CZE-RENCZIC, OS. RASEN (Ia Ion Ioneseu Reazem). Dintre acestea SELLENEZ = Sulineţ, Iac la Nord de braţul Sulina, poate fi şi o numire dată de Români; cf. Pruteţ, Roşuleţ, Puiuleţ, etc. Sulinare = canaturi, există în limba veche românească (Varlaam, 1732 *)• Un Sulineţ, braţ al Dunării, porneşte dela Pisica, îa faţa Galaţilor şi trece pe lângă Văcăreni. Altul se ramifică din braţul Chiliei în jos de Ismaii. TATAR BOLSGIIA poate fi o traducere, precum o dă H. S'at, Rus.: „TatarskiP lângă numiri ca Lunga. Rotundul. C. Eur. o are sub forma curat române, scă: Talarul, şi alături Tatar Lungă. _ _________ C>t' V. La Dobrogea Soumaine, âtudes et documenta, Buovest, 1919, p. 67, unde din greşeală s’a ora s sl sj adaoge că Jrţelesnl ruvântu’ai şi citatul din Vur'aam mi-au fost comunicate de d prof. Y. Bogr«a www.dacoroinainca.ro 540 1 Deci o mare parie a numirilor . înregistrate de harta *Plans“ In Deltă, sunt româneşti. Faptul are o deosebită importantă. E vorba de o vreme când stăpânirea turcească se întindea puternică dc-o parte şi de alta a gurilor Dunării, când războaiele nu aduseseră încă o prea mare mişcare de populaţie. Numirile sunt culese de Huşi, copiate apoi de Austriac! şi totuşi elementul românesc se arată evident pe lângă Marea pe care o cântă des poeziile populare româneşti dobrogene; apare evident, cu toate că e vorba de ţinutul cel mai pustia şi mai neprielnic pentru locuire din toată Dobro-gea. Gurile Dunării, chiar în epoca cea mai neprielnică a des-voltării Statelor româneşti, rămân în domeniul etnic românesc, aşa cum au fost în vremea Basarabilor, din veacul al 14-lea, cum au fost pe vremea lui Ştefan-cel-Mare în veacul al 15-lea şi cum le arată mai toate hărţile etnografice ale cercetătorilor streini In veacul al 19-lea. • Intr’un alt articol voiu continua analiza numirilor în Do-brogea propriu zisă. www.dacoromamca.ro LUNA ft>IN ED- HARAUCOURT) In vremi străvechi, pe când pământul înroşit Aluneca pe cer vuind necontenit, I se umflă 'ntr’o parte scoarţa ’nflăcărată Care se rupse după mari şi lungi sforţări Şi Luna, ce ’ncollea în el, îngândurata Zbură spre ’ndepărtate zări. Şi-atunci avu un şir de ani strălucitori; Necontenit, în orice chip, adesea ori, Părintele privia cu toat’ a lui putere ' Copilul-astru, ce-i părea un soare-a fi. Tot mai ardea! Apoi se stinse în tăcere Şi frigul scoarţa i-o ’mpieiri. Şi ’ntr’un târziu trecu prin vremi de ploi şi vânt *Pe Lună apăru al vieţii murmur sfânt, —’ Mări fără fund avu şi fluvii curgătoare, Cetăţi şi ginţi cu plâns şi răcnet de război, Iubire, arte, zei cu legi ocrotitoare... Şi ’ncet intră in noaple-apoi. Şi nimeni nu mai simte caldul ei sărut! Pământul o priveşte, totul însă-i mut... Spre sear' apare-un glob pe-a cerului arcadă. Şi, cum pluteşte fără sgomot, poţi să spui Că esle-un blond copil ce vine ca să vadă Cum doarme dulce mama lui. MIHA1L PR1COPIE 3 www.dacaromamca.ro CÂNTECUL ÎNTOARCERII (DIN ED. HARAUCQUÂT) Lui Rene Rlngevai Când seara vântul culcă pajiştea ’nflorită, Când snopii sunt legaţi, fâneaţa e cosită, Când, dup’ o lungă si de muncă şi sudoare, Sosit e ceasul spre căminu-i să se ducă, Ţăranul îşi ia sarcina şi o apucă Cu greutate pe cărare. Un greer stă ascuns in fânul din spinare. Trudit moşneagul, fânul greu... Din cerul mare Perdea de nori coboară ’n locuri depărtate. E noapte. Cântă greerul, moşneagu-ascultă; Păşeşte greu... dar cât e calea lui de multă Ii cântă sarcina ’n spinare. MIHAIL PRICOP1E www.dacaramanica.ro IRINft Panier O copilă mai drăgălaşe şi mai isteaţă ca Irina n’ai fi găsit fn tot cuprinsul Salsoviei, sat mare românesc la poalele unui munte înalt. Mlădioasă şi legănată ca o creangă de alun, simţită în mers ca o domniţă şi feciorelnică în sfiala ei, când îi priviai şi ochii negri de fată deşteaptă şi cuminte, — of. Doamne! de stâncă să fi fost şi tot tresăriai de dragul ei. întreba odată un boier din lumea albă, oare din ce vifa aleasă coboară această floare primăvăratică a ogoarelor Salsoviei? — O fată are mama, ca o ruje, o desmierda uneori mătuşa Sanda lui Chetroiu; drăguţa mamei, drăguţă 1 Când amurgurile grele de aramă ardeau liniştit pe geana dealului, Irina treceă pe uliţa prăfoasă a satului, îndemnând cu o nueluşe caprele la mulsoare. Atunci din partea cealaltă păşia domol spre bisericuţa de scânduri moş Ioanichie, un bătrân din alte vremuri. Moş Ioanichie era „icsarul" bisericii, vestit în nouă sate prinprejur pentru iscusinţa cu care descoperia în vinele pământului apa limpede, rece şi bună de băut, când se botărâ să dăruiască pe drumeţii însetaţi cu oâte o fântână binecuvântată, aşezată chiar la marginea drumului. O săpâ cu oameni plătiţi din banii Iui, o pietruiă, îi puneâ ghizduri înprejur şi o cumpănă lungă ca un gât de cocor, apoi o ciutură cercuită cu fier şi nu-şi mângâiâ barba albă, revărsată peste piept, decât după-ce preotul o sfinţiâ cu aghiazmă şi cu busuioc. Pentru toate aceste pomeni, copiii din sat îi cântau în ajunul Crăciunului colindul cel mare, în care moş Ioanichie apăreâ scâldându-se într’un «râu de apă limpejoară», alături de Isus, de ştiuţii cei mari şi de cei mai mărunţei. In faţa moşneagului Irina simţii o frică nelămurită; căci www.dacoramamca.ro 544 moş loanichie, la vârsta lui de şaptezeci şi nouă de ani, îşi aştepta de azi pe mâine ceasul când să închine steagul pentru drumul cel de veci şi de aceea îşi pregătise de mai înainte sicriul în care avea să odihniască somnul drepţilor. Ba încă, de teamă ca na cumva moartea să-l apuce făr’ de veste şi să n’aibă cine să-i a-prindă o lumină la căpătâi, moş loanichie ardea într'una, sub icoana marelui ierarh Nicolae, lumânări groase de ceară de albine. Intr’un amurg de Sâmbătă, pe câad bătrânul se afla la biserică, Irina, cuprinsă de o oopilărească curiositate, privi pe ferestruică în odaia vecinului ei şi văzu, în tremurul lumânării ce ardea, sicriul. S'a ’nfiorat şi a fugit. I s’a părut atunci că duhuri necurate o alungă. Vai! şi cum îi băteâ inimioara de teamă i Dar ceea-ce o înfiorâ şi mai mult erau vorbele pe care le spuneau cumetrele din sat, că de aceea nu poate să moară moş loanichie, fiindcă nu-! primeşte pământul; că trebue să ispăşiască vre-un păcat mare; că de^aceea face atâtea pomeni... Cât nu s'a gândit ea la vorbele acestea şi ce s’a mai înfricat de închipuirea ei! Când era ziuă şi umbrele nopţii încă departe, Irina îl priviâ pe moş loanichie mai cu îndrăzneală. Ba chiar. întâlnindu-se mereu în drumul lor, unul spre biserică, iar Irina cu caprele spre casă, au ajuns să şi vorbiască. Şi în amurgul acesta limpede, cu flăcări mari spre asfinţit, moş loanichie întâinind-o în cale, se opri din mers şi, rezemat în cârja Iui de patriarh, ridică puţin capul spre ea. — Bună seara, fata moşului. — Săru’ mâna, răspunse Irina, furâodu-I cu o privire sfioasă. Ochii bătrânului păreau înpăfenjeniţi sub sprincenele stufoase. Vorbiâ rar. — Te-ai făcut mândră... şi frumoasă.... ca o domniţă.,,, hai? — M'am, păi! Şi bătrânul îi puse mâna pe creştet par’că să o blagosloviască. — Spune ’mă-ti că n’are nevoie de* avere când te are pe tine, vorbi el domol, cu glasul cu care obişnuia să rostiască marile lui înţelepciuni, câştigate înt’o viaţă atât de lungă. Şi, fiindcă mâna lui întârzia pe creştetul copilei, fata cu o tresărire se dete în lături şi, grăbită, zise : — Apune soarele, moş loanichie! Şi dispăru după capre. Iar moşneagul, intorcându-se spre asfinţit, îşi făcu cruce şi, de data asta uitând de biserică, păşi domol www.dacaramamca.ro spre casă, îngânând vorbele copilei: „Apune soarele moş loa-nfchîe**. Ajunsă acasă, Irina vâră caprele în ţarc şi, pe când mamă-sa ieşiâ cu şiştarul alb de brad să le mulgă, ea luă cobiliţa şi frumoasele căldări de aramă, poleite cu cositor, de străluciau ca argintul şi alergă la fântână după apă rece. Satul era plin de murmurul înserării: carele încărcate cu snopi aurii se întorceau scârţâind spre arii; vitele mugiau; viţeluşii zbierau; caii nechezau; cânii lătrau; oamenii se chemau şi-şi vor-biau tare; -câte un băetan şuera din frunză, iar fetele mari alergau spre fântâni după apa răcoritoare. Pe valea aceasta a satului puţine erau puţurile cu apă bună de băut; însă „Fântâna dulce* a lui moş Ioaniehie era un izvor de sănătate. De aceea şi cumpăna ei, abia târziu, când se lăsă întunericul, intra în odihnă. Lumea se aduna în jurul ei-ca la balei şi cei din urmă sosiţi plecau cu apă tulbure, de rămăşiţă. Când Irina porni spre casă, încovoiată sub povara căldărilor, un băetan li ieşi înnainte. — Că, mai stai o leacă, Irino; am o vorbă. — îmi frânge mijlocul, bădiţă. — Hai şi le-oiu duce eu ! Şi flăcăul, alăturând umărul său de umărul Irinei, primi povara. Aşa au mers ei până acasă, fără să schimbe nici o vorbă; căci pentru băetan era destulă şi atâta fericire. Abia lângă salcia de la portiţă Meiinte o întrebă: — Voi nu treeraţf, Irino? — Nu, că n’avem ce. Hectarele noastre le lucrează al de Chiriac Roibu. — Da.... tu ce faci ziua ? — Mă sui cu caprele în munte. — Singurică ? — Ba! Mai sunt draci de băeţi cu capre: al de Luca a lui Avram, Toderică a Saftei, Luchian.... Toată ziulica rostogolesc bolovani şi broaşte ţestoase pe coastă. — Of! Irino..., mai rosti flăcăul, privind-o cu strângere de inimă şi tăcu. Era să mai spuie : tare îmi eşti dragă I; dar se vede că n’avu curaj mai mult. Irina însă, potrivindu-şi cobiliţa, porni frângându-se de mijloc şi, fiindcă flăcăul sta pe loc, ea îl întrebă peste umăr! www.dacoroinamca.ro 546 — Când tragi soiţii, Melinte? Avea ea darul cu o vorbă scurtă să puie pe iie-care la locul lui; însă, dacă pe mulţi îi frigeă cu răspunsurile ei ticluite, pe Melinte îi mai cruţa, fără să-l scutiască, tptuşi, de câte un fier roşu prin inimă. După o scurtă cină cu lapte fiert de capră şi cu mămăligă, ce scoteâ nouri luminoşi în întunericul nopţii, Irina şi ca mamă-sa, femeie văduvă de trei ani încoace, îşi aşterneau pe prispă şi se culcau eu faţa spre seninul cerului, unde stelele mari tremurau în răcoarea nopţii de vară. Când să adoarmă. Sanda întrebă pe fată: — Cu cine erai la portiţă, copchilă? — Ia, cu Melinte. Era gloată mare ia fântână şi m’a ajutat ia apă. Că dacă-s grele căldările şi mă frâng.,.. — Căldări de gospodar, fată, rămase de la tat’ tău, mai a-dăugă Sanda şi o fură somnul. Noaptea era caldă, înaltă, bogată. Milioane de focuri scli-piau în adâncurile senine ale cerului şi printre ele ardea cu o lumină roşie o stea, către care priviâ irina. Satui dormiâ dus. Din spre bălţile Dunării plutiâ în aier orăcăitul îndepărtat ai broaş-telor, în care se deosabia coarda groasă a buhaiului de baltă şi cântecul limpede al greerilor somnoroşi. Muntele Salsoviei se ridica spre stele ca un morman uriaş, învăluit în umbrele albastre ale nopţii. Şi în răcoarea unei adieri, care t>ezia prin frunzişul copacilor un foşnet prelung ca un oftat şi sub boltă adâncă a cerului greu de pietre scumpe, porni de-odată un cSntec duios din fluier, un cântec aşa de duios, în cât simţiai că în el arde şi se topeşte o inimă fierbinte. Dacă Irina ar fi avut mai mult ca şaisprezece ani, poate că ar fi răspuns altfel în inima ei la dragostea lui Melinte; dar aşa, ea era încă o copilă în care abia înmugureşte taina aceea adâncă, ce se chiamă iubire. In cântecul flăcăului ea se fermeca mai mult de frumuseţea cântecului,,aşa de limpede în noaptea aceea măreaţă de vară, de cât de adâncurile patimei. Totuşi, ceva neînţeles şi nespus de dulce îi învălui şi ei sufletul de astă dată şi târziu, târziu de tot, adormi legănată într’un gând nelămurit de fericire, sub ochii mari şi luminoşi ai stelelor din s'avă. * * * www.dacoromanica.ro ' A doua zi luceafărul ardea încă viu de-asupra unui deal negru, când cocoşii Salsoviei porniră să trâmbiţeze deşteptarea dfntr’un capăt în celălalt al satului. Valea se trezi din somn şi se umplu de mişcare. Cumpenele scârţâiau; glasuri de oameni se auziau ici, colo, prîa întunericul din curţi. Carele mari, cu ţepoaie lungi la scări, ieşiau pe porţile larg deschise spre ţarini. Munca îşi reluă firul în aceâstă lungă zi de vară care, după se • ninul cerului, se vestiâ plină de arşiţă şi de sudoare. Iar când soarele, roşu ca de sânge şi mare cât o arie, plu-tiâ peste apele Mării Negre, Irina şi cu căprăraşii ei erau sus, sus, lângă stâncile din piscul Salsoviei. Aţi fost vre-odată pe muntele Salsoviei? Oh, frumoasele privelişti neuitate şi farmecul şi poezia firii dobrogene sorbite de pe culmile acelea! Tocmai sus de tot, pe vârful cei înalt, stânci groase şi tari ca de granit, stau în picioare ca rămăşiţele unor ruine medievale. Şi de-aţi fi văzut-o într’o zi de primăvară pe Irina în mijlocul căprarilor ei, dreaptă şi subţirică sus pe creastă, arătând depărtările cu braţul întins! Ochii ei erad umezi de bucurie şi obrajii înbujoraţi de răcoare. Ai fi zis atunci că muntele Salsoviei a înflorit ca prin minune. Vântul îi flutură rochiţa subţire şi broboada albă de pe cap, iar pieptul el tânăr creşteă de mulţumirea vifc a celui ce stăpâneşte de pe înălţimi largul zării. Căci de acolo, înainte de răsăritul soarelui, vezi zorile cum înfloresc ca argintul peste apele veşnice ale Mării Negre; vezi delta nesfârşită, cu pânzele ei de apă ca oţeîu*, cu pădurile verzi de trestii şi cu turmele ce pasc, risipite, iarba umedă a grinduri’or; apoi Dunărea Sulinei, dreaptă ca un bulevard, pe care înaintează vapoare groase şi negre, înprăştiind fumul peste ape şi speriind singurătăţile cu glasul răguşit al sirenei; vezi, în sfârşit, undele sfântului Gheorghe udând stâncile de la poalele muntelui, unde se află şi vechea cetate romană a Salsoviei. Toate se desfăşură dinaintea ochilor cu atâta limpezime, încât ţi se pare eă priveşti o uriaşă hartă întmsă peste faţa pământului. Daci te întorci spre miazăzi, vezi coastele arse cum se iasă repede spre un drum alb, dincolo de care se aştern nişte câmpii, ce-ţi iau ochii de lumina aurie a grânelor coapte. La marginea câmpiilor aleargă „Movilele pietroase", iar dincolo de ele se desfăşură, albă ca argintul, pânza de apă a lagunei Razim, pe care www.dacoramanica.ro 548 corăbierii unor veacuri trecute o numiau şi Lacul Maicii Domnului. Şi iată, din mijlocul lagunei, spre marea bufurie a ciobănaşilor, se ridică drăgălaşa insulă Popina, cu falezele sale roşcate şi cu ruinele unor clădiri străvechi, printre care s’a descoperit şi un idol caraghios, un Bacus, cu mijlocul încins de foi de viţă şi de struguri. Irina arătă cu degetul spre văi şi numia, după numele lor barbare, satele risipite şi rotunde ca nişte ostroave de verdeaţă. Apoi ochii ei se odihniră în zare pe înălţimile păduroase de la Baba-dava, unde sunt codri mari de fagi şi carpeni şi stejari, unde sunt râuri cristaline şi izvoare reci, ce ies din măruntaiele pământului, groase cât un trup de om, şi umbră.... şi răcoare.... Spre asfinţit, trebuiâ s& ai .ochii de vultur ai prichindelului de Luchian, ca să poţi zări, băt-colâ, la marginea cerului, slabă ca o umbră şi mare cât un creion, năluca monumentului de granit de pe colina Tulcei şi dincolo de ea, peste baltă, casele albe ale Ismailului. Fata îşi puse palma streaşină la ochi şi arătă cu dreapta: — Aeolo-i la „Suflare*. Era o vale largă şi adâncă, pe care o simţiai numai după aierul de deasupra, căci dincoace de ea se ridică, lângă fluviu, vârful pietros al Pârlitei. In cele din urmă privirile lor se cobo-râră în valea de la poalele Salsoviei şi căprarii se luară la întrecere arătând casele şi curţile şi ariile, unde ca:i, mici ca nişte jucării, alergau înprejur treerând. Când clopotele caprelor răsunau prea departe pe coaste, căprarii coborau de pe stânci şi alergau în goană să-şi adune turma. Să fi auzit atunci zbucium de tălăngii Copitele scăpărau şi pietrele se rostogoliau în vale! — Dracilor, mai încet, că-s ale noastre doar! Ii certa Ir na. Astfel, toată dimineaţa, ei râtăciau pe coastele Salsoviei, de la Fântâniţa Smeului până la Fântâniţa- de-Ieac, cercetând, de urât, vietăţile ascunse printre pietre. Soarele trimite suliţe fierbinţi în coastele de miazăzi ale înălţimii şi de aceea priveliştea de aci e aspră, stâncoasă, zgrunţuroasă, săracă şi uscată, ca în atâţia munţi de lângă marea caldă a Mediteranei. Şopârle verzi, sau cu nasturi de sidef ies dintre lespezi şi se soresc la căldură; gâzuliţe colorate bâzâie în arşiţă în jurul stâncilor şi a firicelelor de iarbă; vipere cu ochii negri şi mici, ca nişte măr-* www.dacoromanica.ro 549 gele, şi cu limbi despicate şi tremurătoare, dispar lunecos prin găuri, sau înalţă capul, gata să se repeadă; broaşte ţestoase urcă greoi spre latura cealaltă a muntelui. Şi ce râs sănătos şi plin de lacrimi nu se stârnia In mica ceată do căprari, când Luca, cel mai năzdrăvan dintre ei, călare pe câte-o broască, o îndemna cu strigăte hazliii — Hii, la Rusaiim, cumătră! Hii, iutele pământuluiI Hii, leu-paraleu I Pe la amiază, când căldura se încingea şi pe munte, căprarii treceau de partea cealaltă a vârfurilor, spre miază-noapte. Ale-gându-şi un covor de muşchi, Irina se aşeza în umbra groasă a unui tufan rotat, în timp ce băeţii păziau caprele cu rândul. O, şi ce frumoasă este coasta aceia! De sus, de lângă piscuri, şi până la malurile fluviului, e numai o pădure. Muşchiul moale, mătăsos şi gros, acopere stâncile umede din umbră. Iarba bogată se revarsă in mănunchiuri printre tulpinele copacilor şi micile poeniţe sunt pline de flori ce strălucesc într’o mie şi una de culori. Primăvara acolo e un rai de frumuseţe. Viorele catifelate, dedeţei, toporaşi, brebenei, floricele roşii, albe, galbene, albastre, smălţează poeniţele şi umplu aierul de miresmele lor tari. Şi câte vieţuitoare nu foiesc in pădurile acelea 1 De câte ori n’au tresărit căprarii la pocnetul îndepărtat al Unei arme 1 Căci acolo vânătorii pot împuşca câte o pisică sălbatică, o vulpe, sau un frumos cocoş de pădure, pasere vicleană, care amăgeşte pe vânător. Prin desişurile nepătrunse sălăşluesc vultani, cari se înalţă în slavă cu ţipete ascuţite şi încunună în zboruri largi pis curile Salsoviei; apoi repede ca un fulger se aruncă după vre-un şoarece de câmp, sau vre-un poponeţ, ce stă în două picioare la marginea drumurilor. Huhurezii înspăimântă ceasurile înserării io văile adânci; cârduri de grauri tree în zbor din spre holdele « de aur de la miază-zi spre apele dulci ale deltei şi înnapoi; şi, din când în când, o muzică dulce se ridică până în tăcerea vârfului înalt: este goarna factoru’ui poştal, ce vesteşte satul de sosirea sa. După ce soarele scapălă de partea cealaltă a muntelui şi mai aks înspte sear£, stăpâneşte o aşa tăcere pe crestele Salsoviei, dar o tăcere aşa do adâncă şi de nesfârşită, încât te-ai crede pe un pământ pustiu. Auzi chiar şi bătăile inimii şi ţiu tul urechii şi, dacă întârzii acolo în nopţile de August, ţi se pare că auzi şi www.dacaramamca.ro fâşiitul stelelor căzătoare, care, ca nişte săbii de foc, taie în dreapta şî în stânga seninul cerului. In singurătatea aceasta a Înălţimii îşi petreceă verile Irina de vre-o trei ani încoace. Trupul ei gingaş se înplinia an de an şi sufletul ii înfloriâ senin şi curat, ca un crin. Trăiă fără silă, ca o floare în mijlocul firii. In umbra tufanuiui rotat unda se aşeză* Ca stă de basme cu căprarii ei, sau jucâ jocuri copilăreşti şi din rând în când tresăriâ ia foşnetul unei crengi, sau lâ zbuciumul tălăngilor de la gâtul caprelor neastâmpărate, pe care păzitorii le goniau la grămadă. Strigătul prelung al copiilor din vii, acel „uuu ! eee! o-heee!“, cu care alungau ţărciile şi vrăbiile de la struguri, san tric-tracul asurzitor al unui soiu de mitralieră de lemn, cu care speriau păsările de tot soiul, sosi au din când în când, slabe, pe câte o adiere de vânt. Une-ori zgomotele nelămurite ale depărtării şi aierul curat al muntelui o tnbătau aşa de mult, încât, fără de voie, pleoapele îi cădeau grele şi, lăsându-şi capul pe muşchiul gros, aţipiâ. Iia subţire, frumos înflorată, tresăriâ la svâc-niturile inimei ei; răsuflarea uşoară îi ridică şi-i coborâ sânii, către care năzdrăvanul de Luca arunca câte o privire înfiorată. Gura*i rumenă zâmbiâ .frumos prin somn; genee îi tremurau şi broboada albă, adusă streaşină pe frunte, îi ţineâ faţa într’o umbră dulce, încât, de astă dată Luea, apropiiadu se mai mult ca s’o priviască, se pomeni, fără să-şi dea singur seama, că îi pune un sărut pe gură. Fata sări în sus ca friptă. Privi înprejur şi se lămuri numai decât când îl văzu pe băiat, cu obrazul ascuns în palme, aşteptând par’că cu frică şi ruşine ce va să urmeze, , — Şi zi, Lueo, ţi-i dragă tare fata ? hai ? Dar până să mai spuie Irina o vorbă, băiatul o şi zbughi printre tufe, după capre. Iar copila, rămasă singură, simţ.â acum 'că îi tremură în suflet o coardă nouă; şi, fără să vrea, se duse cu gândul în vale, spre casele Salsoviei, unde bănuiâ că se află în arie Melinte; şi de-odată i se revărsă în inimă un fior de dra-’ goste şi de buourie, ca o prevestire a unei nouă fericiri. . In ziua aceia caprele se intoarseră mai de vreme in sat ş* Irina, luându-şi căldările de aramă pe cobii.ţii, alergă la fântână după apă rece. Dar ce mâhnită fu în seara aceea şi ce strângere de inimă nu simţi, când Ia aşteptarea ei înfrigurată, Melinte nu se ivi, de loe. întoarsă acasă, ea intră în grădiniţă, se ascun.se www.dacoromanica.ro 551 după nişte tufe dese de gherghină, Îşi ingropă faţa în palme şi plânse înnSbuşit. Ei, da, acum începea şi ea în adevăr să iubiască. + * * Venise postul sântei Marii. Oamenii munciau de zor munca grea şi istovitoare a treeratului în arşiţa nemiloasă a unui soare de foc. Toată ziua carele ca ţepoaie lungi cărau snopii de pe ' dealuri şi-i adunau in scârte uriaşe de aur la marginea ariilor. Se făcuse rod înbelşugat în anul acela. B5dea inima de bucurie în pieptul plugarului când vedeă cu câtă dărnicie îl răsplătise bunătatea lui Dumnezeu. Căci, ducă îţi aruncai ochii peste câmpiile secerate, fără de voie îţî veniau în minte acele versuri pe care le spun copiii In ajunul Anului-nou, când umblă cu pluguşorul: Palma streaşin’a ’nnăiţat Peste câmpuri s’a uitat : Şedeau snopii Ca şi drobii, iar clăiie Umpleau văile I Încă de cu noapte oamenii îşi batătoriau bme făţările, aruncând peste ele butoaie întregi de apă; apoi desfăceau snopii şi-i întindeau în cercuri tot mai iargi îfiprejurul parului şi pe urmă aduceau caii: câte patru, câte şase, câte opt, legaţi de căpestre bot lângă bot, unul lângă altui şi cu toţii de funia lungă a parului. Un băiat cu un harapnic lung îi gonis înprejur cu strigăte de îndemn, până ce funia se strângeâ toată la par; pe urmă întorcea caii înapoi şi tot aşa de cinci, de zece, de cinsp ezece ori. Copitele sfâîămau paiele, scuturau grăunţele din spice; iar unde erau cai mai puţini, se auina în urma lor un tăvălug crestat de piatră,-sau unul de lemn eu colţi de cremene. După ce se ridicau paiele de vre’o trei, patru ori şi se cărau în scârte nwi mai încolo, pe Ia vre-o trei după amiază rămâneau pe arie numai pleava şi grăunţele. Atunci începea adunatul şi măturatul făţăriî. Un vânt răcoros suflă de departe. Un om înfiera lopata în grămadă , şi arunca în sus; pleava zbura Lată de vânt, iar gr&urţele plouau în jos sporind movila de aur. Câte o femeie trăgea ca plasa şi neteziâ movila de necurăţenii. Spreseată grâul era înărcat în saci si dus în hambare, www.dacoromanica.ro 552 începuseră şi morile de vânt să-şi rostogolească pe deal a-ripile largi şi făina să curgă pe scocuri caldă. In răcoarea înserării satul se înneca în mirosul pânii calde, făcute din binecuvântatul grâu nou. Era belşug, belşug pretutindeni şi veselie mare în lume. In ajunul Sântei-Marii, Irina spuse mamei sale: — Mamă, eu intru mâine în horă. Şi rămase sfioasă ca după o greşală. Mătuşa Sanda întoarse capul de la lucru şi o privi cu coada ochiului, Apoi, după putină gândire: — Ghine copchilă; da,... aleargă la biserică şi te spovedeşte, că mâine e Sânta-Marîa. Irina fugi veselă în casă. Se iău, se pieptănă frumos, îşi puse o ie nouă, înflorată cu aiesături subţiri de culoarea zorilor şi a fiorilor de in, işi încinse rochia cu o bată cusută frumos; apoi, când toaca de la biserică începu să sune în amurg, răspândind sunete cucernice peste sat, ea culese un mănunchiu de busuioc din grădiniţă şi porni. Dar când ajunse sub saicia de la poartă, ea tresări de-odată şi se opri. Să se spovediască.... Şi treime să mărturisiască tot, fără să ascundă nimic... Doamnei dar cum o să spună ea că a plâns pentru Melinte? In frământările acestea ajunse până la poarta bisericii. Intră. Aci era par’că o a!tă lume. O mulţime de pruni şi de vişini neîngrijiţi îşi întindeau umbrele peste morminte, la căpătâiul cărora cruci cioplite dintr’un singur lemn steteau aplecate si verzi de vechime. Soarele strecura o lumină blândă printre ramuri; iarba străiuciâ d.yoparte şi alta a cărării. Biserica joasă, căptuşită toată cu scânduri şi cu turnul pătrat, lăsa să se vadă prin ferestruicile ei flăcările lumânărilor. La intrare moş loanichie stă pe un scău-naş, cu cârja rezemată de umăr. Când Irina se apropie, el înălţă capul. — La spovedanie? Copila răspunse sfioasă, dând din cap. — Fata moşului, în faţa părintelui acum eş'i ca’n faţa lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu.... Dar Irina păşise pragul bisericii. Ia tinda răcoroasă, acoperită cu lespezi mari, măturate şi stropite cu apă, părintele Dumitru spovedia. Era un preot bătrân, îanalt şi uscăţiv, cu o barbă lungă pe-i cădea pa piept, cu faţa oacheşe şi pătiupsă de evlavie, www.dacoromamca.ro 553 icoană vie de sfânt bzantin. Puiându-şi patrafirul cusut cu flori de aur pe capul credinciosului, ei citiâ puţin, pe urmă Întreba de păcate şi da mătănille de bătut. Când veni rândul Irinei, preotul stete puţin la îndoială; căci Irina era între două vârste: nici copil, nici fată mare de horă; şi de aceea întrebările i-au fofet amestecate: — Ai supărat pe ’mă-ta? — Nu, părinte. — Ai hulit pe cine-va? — Nu, părinte. — Ai vr'un păcat pe cuget? Irina stete Ia îndoială. Oare plânsul ei din grădiniţă e păcat ? Ii venia ameţeală şi ruşine; capul îi vâjia; ochii par'că i se inpăenjeniau. Atâta auzi la urmă: să faci cinci-zeci de mătănii şi să te rogi Ia Maica-prea -curată. Sa ridică din genuchi, sărută mâna părintelui, epoi intră în biserică şi se închină la icoane, aprinzând în dreptul Fecioarei o lumânare; şi, lăsând mănunchiul de busuioc, porni spre casă. Ce schimbare simţia în suflet! Par’că se năştea într’o lume nouă! Şi până noaptea târziu, Irina rămase dusă cu gândul, cine ştie unde. A doua zi o lumină de aur, un cer senin cu nouri albi, ce plutiau încet şi cântecul felurit al clopotelor din turn, treziau în inimi bucuria unei zile înpărăteşti. Pe toate uliţele satului veniâ lumea Ia biserică : bătrânii călcau domo!, aduşi din spete şi Teze-maţi în cârji; fetele mari erau înpodobite cu flori în toate culorile; iar copiif premeniţi în straie curate şi in cămăşi albe. Femeile aduceau colaci proaspeţi de grâu nou în ştergare lungi; bărbaţii aduceau harbuji de baltă cu coaja groasă şi mari cât dovlecii.sau harbuji de ţelină, dulci ca mierea; cei cu vii veniau cu străchini încărcate de struguri tămâioşi. Bunătăţile pământului, ftoate se adunau în faţa altarului şi preotul Dumitru une-orî era nevoit să le care în după amiaza zilei cu căruţa. Busuiocul şi lorile de toate culorile umpleau biserica de miresme. — Sat mare şi închegat, cu tradiţii frumoase din strămoşi, spunea învăţătorul, când veniâ vorba de obiceiurile Salsovlei. — De aici nu m’aş muta toată viaţa, adăuga notarul cu ochii strălucitori de mulţumirea unei vieţi înbelşugate. www.dacoramamca.ro — Ne-a dat Dumnezeu roadă din plin, slavă Domnului răspundeau gospqdarii ea încheere. După amiază porni şi hora. Doi lăutari, tocmiţi de flăcăi, cântau din viori, mergând. Două sute de flăcăi şi două sute de fete, pre legea mea, încheiau o horă de credeai că e nuntă în-părătească. Mamele stăteau grămadă, cinchite pe de lături; iar băeţii se alungau înprejur. Irina.juca şi ea t Juca în tactul legănat al horei, cu atâta cuviinţă în mişcări, cu atâta gingăşie primăvăratecă, încât mătuşa Sanda, care o urniâriă cu ochii, îşi supse cu ştergarul două broboane mari de lacrimi. In sufletul Irinei era numai iumină. Se sim{iâ mândră şi crescută, şi o mare bucurie îi stăpăniâ sufletul, când se gândiâ că joacă în horft alăturea de suratele ei mai înaintate în vârstă. De unde se afla, ea privia toată roata horei; vedea fetele gătite care mai de care mai frumos, cu flori în pâr, cu sălbi mari de aur pe piept şi cu batiste, lucrate cu mărgele, Ia cingători; vedeâ flăcăii subţirei, cu ilice negre înpodobite ou şireturî^aurii, întorcând capul spre suratele vecine şi schimbând glume cu ele; vedeâ o lume întreagă în sărbătoare. O umbră însă li pJutiâ peste suflet: lipsiâ cîne-va pe care în zadar îl căuta cu ochii. Când însă un* flăcău isteţ, ridicând fruntea în sus în aprinderea jocului, spuse strigătura; Cine 'n horă n'o juca Să-i moară ibovnica! Irina simţi că cine-va îi desface uşor mână de a suratei de lângă dânsa şi se prinde alăturea în joc: era, Melintet Fata se zăpăci şi greşi pasul. Sufletul îi era numai văpaie. Se linişti numai când Melinte începu să-i vorbiască: la început cu ^are-care sfială, mai apoi cu glume şi cu hazuri. Se simţiau aşa de bine amândoi cum se ţineau de mână.... —- O/, tinere{e, tinereţe! clătină din cap un moşneag ce sta mai de lături. Mişcarea flăcăului nu scăpă cumetrelor din grămadă. — Apăî, verişoară Sandă, să i hie cu noroc şi să-i jucăm la nuntă, că bună pereche sunt. Par'că-s făcuţi unul pentru altul f spuse Maria Iui Tigheci. Sanda cercetă cu ochii hora până-şl văzu fata iângă Melinte ; şt, mulţumită în Inima eî, răspunse Măriei: www.dacoramanica.ro 555 •— Cum o vrea Dumnezeu, surată; o fată am ca o floare t şi oftă. — Flăcău vrednic şi din ■ gospodari de seamă.... intră în vorbă lelea Smaranda. —'Of, Doamne, numai de n'ar veui răzbela şi la noi, grăi o alta, care avea şi ea o grije de acelaş fel. Şi aşa se îndemnau la vorbă una pe alta, mai povestindu-şi din alte vremi, mai înpărtişindu-şi o bucurie sau o durere, mai privind un joc săltăreţ la care se apriudeâ tineretul. Când soarele fu la asfinţit, hora se sparse în chiotele flăcăilor. Fetele se înprăştiară pe la case; flăcăii, o seamă, rămaseră să joace „ Bătaia": un joc furtunos, cu nfişcări repezi şi tropotite, de care numai cei mai iuţi se puteau ţine. Melinte, luând pe Irîna de o parte, îi dete nişte cercei frumoşi luaţi de la oraş şi un şirag de mărgele; (rina îi dete batista cusută cu flori de mâna ei. Apoi la chemarea Sandei, se despărţiră. Binecuvântat fie ceasul tinereţii când două inimi curate se întâlnesc şi se înţeleg l Ceiul şi pământul nu le mai încape fericirea lor l Dar.... fericirea nu e floare pământească şi nouri grei de întuneric vin adesea să întristeze sufletele ce se bucură ca nişte flori în lumină. .Războiul popoarelor bântuia cu furie la hotarele ţării şi înnebunise lumea. In sufletele multora intrase îngrijorarea şi zvonuri dese ajungeau în sat că România va intra şi ea în hora morţii, ci va fi războiu groaznic şi greu şi că numai femeile vor rămânea în sate cu copii şi moşnegii, Dumnezeu să ne feriască de răscoala stihiilor pământului! * * * Incet-încet se călătoria şi toamna de aur. Oamenii culeseseră viile, care acum ruginiau ; bătuseră nucii jă) prăjini lungi, iar frunza lor îogălbeniaca chihlibarul. Şi rândunelele şi berzele plecară în stoluri repezi, în cârduri mari, spre alte ţări mai calde.-Dimineaţa cădea brumă ca argintul, iar nopţile erau limpezi şi reci, sau uneori pline de întuneric şi de ploaie. fntr'o zi se adunară în faţa primăriei vre-o douăzeci de flăcăi. Acolo notarul le spuse că e ordin să plece la cazarmă. In oraş. Erau recruţii Salsoviei şi printre ei, mai la o parte, stă şl Melinte. Flăcăii chiuiră, aruncându-şi căciulile în sus; pe urmă porniră spre cârciumă, luând cu ei şi pe lăutarul satului. Eră www.dacaromamca.ro 556 atâta tinereţe năvalnică în piepturile lor, încât de Ia o vreme cârciumaru! nu mai fu bucuros nici de cântecul lăutei, nici de duduitul podelei şi nici chiar de clinchetul paharelor golite pe repezeală. Melinte păşi cu strângere de inimă spre casă, aruncând o privire spre portiţa dintre sălcii unde, de multe ori, Irina se a-rătâ ca o floare în pervazul frunzişului verde. Către seară îndrăzni şi se duse la dânsa. Mătuşa Sanda eră în sat. O găsi pe fată în grădiniţă, rezemată de un pom. Când îl văzu, ea tresări. — Şi pleci la oaste, Meîinte ? — Plec, că e ordin. Fata tăcu şi lăsă privirile în pământ. Cu stânga ţinea o creangă de sus, iar mâneca largă a cămăşii i se adunase toată la umăr, lăsându-i braţul gol; dreapta îi atârna de-alungul tru: pului. Cum sta aşa mâhnită, inima ei părea plină de lacrimi. — Melinte se apropie şi o prinse de mână. Fata dete drumul crengii şi se lăsă duioasă la pieptul flăcăului. Eră ca o păsărică înfrigurată, care a dat de căldură. Oftă uşor. Melinte o cuprinse cu braţul pe după mijloc şl o sărută pe amândoi obrajii. Apoi se aşezară pe o brazdă, pe care întârzia iarba verde şi tăinuiră acolo multe de toate, uitând de lumea întreagă, până ce se auzi zgomotul portiţei. Venia Sanda. Când îi văzu, femeia se opri în loc îngrijorată; apoi, în faţa sfielii lor, cu un zâmbet de îngădninţă: — Ai văzut? Când pisica nu-i acasă,... Melinte se ridicase în picioare. — Nu bănui, mătuşă Sandă; treceam pe aici.... am venit să-mi iau rămas bun de la dumneavoastră. — De la Irina.... îndreptă Sanda cu bunătate. Am auzit că vă porneşte Ia oaste. — Chiar de mâine; e ordin la primărie. Irina stă alături şi privia ca oare-care teamă, când la mama sa, când la Melinte. — Apăi, înplineşte-ţi anii de oştire, Melinte, şi pe urmă..., cum o vrea Dumnezeu.... om vedea noi 1 Până atunci mai creşte şi (rina. Fă-ţi ajute Dumnezeu pe unde ăi călca/ Flăcăul îi sărută mâna, cu sufletul plin de fericirea celui ce capătă un mare dar, strânse mâna caldă a (rinei şi plecă. Când dispăru pe portiţă, urmărită de ochii Sandei, care se www.dacoromanica.ro 557 bucura de un asemenea ginere, fata căzu la pieptul mamei sate şi începu să plângă ca un copil. O stăpâniâ par’că o presimţire rea că o iubire aşa de frumoasă ca a ei nu poate fi îngăduită pe pământ. . Şi zilele treceau după zile şi săptămânile după săptămâni. Irina se luase cu lucrul prin casă: deretică, gătiâ, torceâ, ţesea. Numai când goarna limpede a factorului poştal suna la marginea satului în după amiezele acelea de toamnă târzie sau de iarnă, Irina se zbatea să iasă mai iute de la războiu. Sprijinită de stâlpul portiţei, cu mâna streaşină la ochi, se uita întrebătoare spre domnul Stâncă dar, spre mâhnirea ei, acesta îi făcea semn din cap că n’are nimic. Intr’o zi însă, văzând o de departe în portiţă, domnul Stâncă deschise geanta şi începu să scotociască. Inima - Irinei bătea cu atâta putere 1 Par’că voia să-i iasă din piept 1 Şi când poştarul îi întinse o carte ilustrată, Irina mulţumi cu atâta căldură, încât domnul Stâncă zâmbi. Apoi se repezi în casă şi la lumina ferestrii începu să citească. Citi odată, de două ori, de şapte ori şi nu se sătura. Eră aşa de fericită ! — De la ^cine-i cartea, fată ? — De la Melinte, mamă. — Ce spune? — Că e sănătos.... că face instrucţie... — Atâtica? Irina se sfii să spuie mai mult. Ii veni deodată un gând. — Scrie multă sănătate duinitale. — Ghine, ghine.,.-Vezi să alegi florile la ştergar, să nu greşeşti. Şi Irina intră din nou la războiu. îşi ţesea zestrea ei de fată mare. Uneori, în lungile nopţi de iarnă, Sanda şi cu fata ei se duceau pe la clăci, unde se dărăcia lâna, sau se deşghiocau păpuşoii. Femeile de gazdă înfloriau cocoşei de porumb, sau aduceau tăvi cu plăcintă dulce de dovleci, iar tineretul se lua la întrecere şi la lucru dar şi la glume. O clacă este totodată şi o şezătoare literară ţărănească, căci acolo se spun basme şi anecdote, care mai de care mai închipuite şi mai hazlii şi se pune la încercare isteţimea fiecăruia în deslegarea ghicitorilor. Alteori, sărbătoarea, Sanda îşi ducea copila şi pe la vre-o 4 www.dacaramamca.ro 558 cumetrie. Irina avea un glas dulce şi plin do tamâ şi ştia multe cântece din vremuri vechi. Când vre-o cumătră o îndemna : — Ia zi, Iriup, un ghiers de jale I ' Fata cânta aşa de duios, încât multe femei aveau lacrimi în ochi. Dar un cântec îi plăcea ei mai mult: era Ilincuţa Sandului, Când ajungea la versurile : Dar nici apă n’a luat, Pe Dunăre s’a uitat: Lin. coboară d’un caic Tot cu covoare ’nvelit, Din năuntru poleit, Din afară zugrăvit, Pentru IJinca gătit... femeile mai bătrâne rămâneau pierdute cu gândul la vremurile stăpânirii turceşti şi oftau; iar când Irina se apropia de sfârşitul cântecului, unde se povesteşte răpirea Uincăi de către Turci, glasul ei limpede şi curat părea că izvorăşte de-a dreptul din adâncurile inimei: Turcilor, agalelor, Daţi-mi drumul mânilor Să ’mpletesc codiţele, Să-mi aşez cosiţele. Şi, după ce Turcii se milostivîau Ia rugămintea ei" şi-i des-legau mânile, Ilinca se arunca în Dunăre şi se înneca : De cât slugă Turcilor, Si doică cadânelor, Mai bine prânz peştilor, Peştilor şi racilor J — Of 1 sărmana de ea, Ilincuţa î suspina câte o cumătră cu ochii înpânziţi de lacrimi. De Crăciun, Melinte veni în sat, dar numai pentru două zile: prilej de bucurie trecătoare şi dfc mâhnire destulă. Şi-au juruit credinţă până la moarte şi s’au despărţit cu greu. De Paşti însă flăcăul nu mai căpătă învoire şi puţin după aceea Irina primi o scrisoare că recruţii şi-au isprăvit instrucţia şi pleacă spre graniţă, la tranşee. Vestea aceasta îi învălui sufletul ca în-tr’o negură. www.dacoromanica.ro â59 O stăpânia o presimţire tristă. Din când în când mai pri-mia câte o scrisoare plină de un dor fierbinte, dar dela o vreme şi ele încetară. Poate că sufletul flăcăului, înăsprit de viaţa grea de campanie, începuse să uite bucuriile lumii, care i se păreau acum cam dulcege ? Poate că în salbătăcla aceia dela hotar n’avea de unde găsi o hârtie şi un condei? — Ce ai tu, fată hăi, de ai slăbit aşa? o întreba îngrijorată, Sanda pe Irina. Fata tăcea si-şi căuta mai departe de lucru. — Nu-i a bine.... clătina din cap mătuşa Sanda. Timpul trecea, trecea. Şi numai iată că în ajunul Sântei-Marii, noaptea, clopotul din turnul bisericii începu să bată tare într’o dungă, ca de foc, răspândind fiori de groază în tot cuprinsul Salsoviei. Oamenii ieşiră din case, cercetară cerul după roşaţa flăcărilor, dar nu zăriră nimic. Apoi se îndrumară grăbiţi spre biserică. — Nu aici, la primărie I La primărie li se spuse că e „mobilizare generală"; că România a intrat în războiu şi că, în noaptea aceasta chiar, armatele noastre dela hotar au şi trecut Carpaţii în Transilvania. — Ajută-ne, Doamne, să ieşim cu bine 1 se închinară oamenii şi se pierdură în întunericul nopţii. * * In toamna aceea bătr-lnul învăţător din sat ieşise la pensie şi se mutase cu întreaga gospodăria în oraş, unde îşi cumpărase din vreme o căsuţă la margine şi îşi sădise o viişoară. Când patru căruţe mari, încărcate cu toate ale casei porniră dela poarta şcolii, iar clădirea rămase goală şi pustie, Irina, care privia din portiţă toată mişcarea aceasta, simţi că un mare gol i se face în suflet. Se pustiâ Salsovia din ce în ce mai mult: plecase Melinte cu recruţii, pe urmă plecară contingentele mai bătrâne şi acum pleca şi învăţătorul. Un aer tulbure şi trist plutia de-asupra satului. Irina sărută mâna cucoanei învăţătorului şi-i dărui un ştergar lung, ţesut de ea. Cucoana o sărută pe frunte. In fiecare zi mătuşa Sanda trecea pe la nevasta primarului, spre seară, şi asculta „comunicatele oficiale". Ai noştri mergeau bine, bine de tot. înaintau ca zmeii prin Carpaţi. Oraşele Tran- www.dacoromanica.ro 560 silvanieî cădeaţi ca merele coapte, unul după altul, şi oştite se apropiau de o apă mare, care se zice Mureşul. Acolo, spunea domnul notar, are să fie o bătălie uriaşe şi apoi armata noastră va avea drumul deschis şi va merge ca la nuntă, cu flori la capele, la puşti şi la chesoane. Insă nu e cum vrea omul, ci e cum vrea Domnul. Era pe semne scris ca România să soarbă până în fund cupa amărăciunilor, cu care să-şi plătiască bucuria întregirii ei. Căci aşa, într’o dup’amiază posomorâtă, telefonul primăriei vesti că oştite noastre au fost risipite la Turtucaia după o crâncenă bătălie şi că, rămase fără tunuri, ele se trag în grabă spre Şilistra şi peste Dunăre; ba chiar că mulţi soldaţi s’au înnecat, încercând să treacă apa înnot. O durere adâncă şi o mare îngrijorare cuprinseră atunci sufletele din Salsovia. — Ne-au ucis flăcăii I Sărăcan de noi I ne-au prăpădit flăcăii ! se văitau femeile prin case. — Indură-te, Doamne, de noi şi întoarce-ţi faţa către noi! se ruga cucernic părintele Dumitru, care avea şi el patru feciori pe front. — Maică-prea-curată, păzeşt=>l de primejdie pe Melintelse închina în tăcerea cămăruţei, ca într’o chilie, Irina. Dar iată că, după puţine zile, tehfonul aduse o nouă veste: soldaţii noştri se bat ca leii pe Jiu, la Tabla-Ruţii, la Oi: uz şi că Neamţul începe să se clatine; ca o divizie de Sârbi şi armată creştină rusească, câtă frunză şi câta iarbă, trece în Dobrogea şi că de acum lumea să fie pe pace, c-?ci Dumnezeu şi izbânda sunt cu noi. — Of, Doamne! flăcăii noştri, săracii flăcăii noştri I se văitau totuşi îndureratele mame, plângând înnăbuşit; căci simţiau, bietele femei, că atâta oştire streină, ce se scurge mereu pe la vadul Isaccei şi prin alte vaduri Dunărene, este semn de slăbiciune pentru no'. Când mai apoi văzură că Ruşii, în loc să se ba’ă vitejeşte pe front, se ţin deoparte cu gânduri ascunse; că fac beţii şi blăs-tămăţii prin sate şi oraşe; că ard gardurile şi acoperişurile caselor ca să-şi fiarbă ciaiul şi că, în loc să înainteze, se retrag mereu, — oamenii se luară pe gânduri. Veştile veniau care mai de care mai felurite, mai dureroase, mai ucigătoare şi nu prin www.dacoromamca.ro 561 comunicate oficiale, ci aşa, din svonuri tulburi. Cuţit după cuţit trecea prin inimile simţitoare ale celor cu dragoste de moşie şi cinste strămoşească. Pierderea bătăliei dela Topraisar a fost o spaimă I De aici Încolo oamenii aşteptau ameţiţi şi tără cârmă rostogolirea întâmplărilor, care le cădeau în cap ca nişte bolovani din ,cer. Unii erau ea aceia cari privesc încremeniţi cum se aptopie cuţitul călăului şi nu se pot mişca. Auziai astăzi: a căzut Constanţa I Mâine: a căzut podul dela Cernavoda! Poimâne : a căzut şi Hârşova. Se dau lupte în pădurile Ba-badavei 1 Şi pădurile acelea se vedeau albastre colo, departe, când le priveai de pe crestele Salsoviei. Mai apoi un ordin nou : să se evacueze Tulcea! Lume de pe lume, cu ce apucase să ia de prin case, se înghesuia pe şlepuri, se strivia pe vapoare, cu înfrigurarea în suflet, cu lacrimile şi durerea în inimi, căutând să scape din faţa barbarului pe marele drum de apă, spre Galaţi! — Noi ce ne facem mămucă ? îşi frângea mâinile Irina. Mătuşa Sanda, cu fruntea încreţită, rămânea împietrită în ioc, Nu găsia nici un răspuns. Şi copila, cu sufletul zbuciumat, plângea, plângea şi nu lucra nimic. Ce să lucreze? Se mai gândia cineva la iucru, când primejdia atârna asupra capului ? Ştergarele şi iile ei în care îşi ţesuse simţirea 1... Şi visurile de fecioară curată ca o floare i... Doamne, of, Dumnezeule I,.. doar veniau Bulgarii, seminţie crudă şi făr’ de lege... Şi fără voie îi veni în minte cântecul: Decât roabă Turcilor Şi doică cadânelor, Mai bine prânz peştilor, Peştilor şi racilor ! — Curaj, oameni buni! vorbi intr'o zi notarul către gospodarii adunaţi la primărie pent'U sfat. Bulgarii şi Nemţii dau înapoi. Se întorc şi oamenii evacuaţi din Tulcea. Insă două căruţe în dosul primăriei şi patru luntri colo, pe malul Dun »rii, stăteau g'jta să încarce averea şi pe domnul notar şi să-i treacă dincolo în deltă; şi oamenii clătinau din cap, în semn de iu încredere. Şi chiar a doua zi, o veste grozavă sosi în sat: Bulgării, într’adevăr, au dat înapoi puţ’n, dar au pus foc. la toate satele româneşti din zona părăsită de ei; şi numai Ia www.dacoromamca.ro 562 satele româneşti! iar Hârşova... e numai ruine! Nu mai eră de gândit. Aveau în faţă un duşman care venea cu legea nimicirii! Să fie gata de fugă deci. Dar... unde să fugă ? Căci în spate eră duşmanul, Iar în faţă, pe douăzeci, treizeci, cin’zeci de ohilometri, numai ape şi bălţi, pe unde nu poţi merge cu căruţa. Şi vreme de iarnă... — Doamne Dumnezeule, îndură-to de noi păcătoşii! Şi ce folos că hambarele erau pline de bucate, că butoaiele erau încărcate cu vinuri cinstite, că podurile erau pline de nuci şi de clădării de struguri, că nutreţ şi vite erau din belşug? Ale cui vor fi toate acestea mâine ? — Zestrea mea, mămucă 1 plângea câte o fată, privind cu durere la lăzile ticsite de ţesături şi la rafturile de covoare. Singur părintele Dumitru sta pe prispa casei cu capul prins In palme şi nu vorbia nimic. Se ducea Ia biserică şi se ruga, dar biserica era aproape pustie de credincioşi. — Pieirea României f îşi şoptia el cu sufletul greu de povară. Şi, în adevăr, avea dreptate părintele Dumitru să gândiască aşa; căci se răscoliseră toate stihiile lumii; pământul întreg ardea în flăcări şi patru neamuri vrăjmaşe, ca patru fiare apocaliptice, se revărsau din toate părţile, hămesite de foame, în frumoasa noastră ţărişoară. Voiau să o şteargă de pe faţa pământului. Era războiul popoarelor şi lumea trebuia să se aşeze pe alte temelii. însuşi prietenii noştri ne dădeau lovitura cea de moarte... Gemea Bugeacul Basarabiei şi Ţara-de-jos a Moldovei de mulţimea băjenarilor dobrogeni. Gospodari cuprinşi cerşiau prin sate străine un codru de pâine şi un adăpost; zăceau bolnavii pe lângă garduri şi piereau cu zile, ei care dăduseră ospeţie largă la atâta lume 1 — Pieirea Piomâniei 1 Indură-te, Doamne, de noi! se ruga părintele Dumitru. Pe urmă, câte zile vor mai fi trecut, cine a stat să numere ? Un om călare sosi în goana calului şi vesti că Tulcea a căzut sub Bulgari şi că o roată de călăreţi se îndreaptă şi încoace. 'Până în seară duşmanul eră Ia marginea satului. Ce ţipete de spaimă, ce strigăte de ajutor, ce rugăminţi duioase şi ce planşete nu s’au auzit în noaptea aceea neagră şi www.dacoromamca.ro 563 blestemată! Apoi par’că un întuneric se lăsă peste minţi şi peste lume şi... robia Începu. Aleluia, ţie, Salsovie, sat mare românesc şi cu obiceiuri bătrâne ! Dumnezeii să se îndure de tine şi să-ţi ierte păcatele! * * * Doi ani au trecut de atunci. Soarta întoarse roata norocului şi zile senine de bucurie începură să străluciască pe cerul desrobit al României. Toţi cei cari au visat visul strămoşesc al Unirii, puteau să cânte acum şi să se bucure dela Nistru şi până la Tisa. întâmplarea mă duse să fac un drum prin părţile Saisoviei în vara ce urmă după războiu. Cum coborâi din vapor pe cheiul Tulcei, mă întâlnii cu bătrânul învăţător, care rămăsese pe loc în timpul stăpânirii duşmane. Oraşul, în partea din spre port, e numai o jale şi o ruină: clădiri dărâmate, monumentele toate una cu pământul, străzile sparte de tranşee adânci şi fără rost. — Când i-am văzut cum coborau pe şosea din spre bariera Babadavei—spunea învăţătorul—îmi venia să răcnesc ca un leu şj să mă arunc asupra lor. Ce caută ei în pământul acesta al nostru ? Când, după aceia s’au apropiat mai mult şi i-am putut vedea mai bine, aşa zdrenţeroşi, hâzi, fălcoş», cu pometele ieşite şi cu bărbiile ascuţite, cu ţepi tari şi negre în barbă şi cu caii lor slăbănogi şi râioşi, lacrimi de jale au început să-mi curgă din ochi. Şi-mi ziceam : uite cine a bătut armata României... mândra şi viteaza armată românească I... şi m’am închis în casă şi acolo cu bătrâna am plâns amândoi. — Ne-au bătut fabricile germaRe, nu oamenii, adăogai eu cu amar. — Aşa-i; se poate să ai dreptate. On'cum, destu:ă ruşine că ne-au pângărit pământul. A doua zi de.dimineaţă pomii cu poşta Ia drum. Eră o zi limpede şi curată, cu uşoare adieri răcoroase, care aduceau pe aripile lor miresmele tari ale florilor de câmp. Ajuns pe creasta dealului de de-asupra Suflării, inima începu să mi bată mai cu putere: revedeam locuri în care trăisem şi eu o parte din copilăria mea. Creslele ţuguiate ale Saisoviei se ridicau în zare, învăluite într’un aier alba-tru cenuşiu; iar dealurile din apropiere erau mai mult pârloage decât semănături. Nu sa mai simţia belşugul şi hărnicia din vremile de odinioară. Un aier de tristeţe blândă şi împăcată îţi învăluia sufletul în melancolie. www.dacaramamca.ro 564 Când factorul sună din goarnă notele lui limpezi, vestind sosirea poştei, ochii mei se îndreptară, fără să vreau, spre portiţa dintre sălcii, dar nu văzui pe nimeni răsărind acolo ca o floare încadrată de frunzişul verde. Un moşneag sta sprijinit în băţ la poaita primăriei. Intrai în vorbă cu el. Mă uitase; abia îşi aducea aminte de mine. — Ehei, câtă apă n’o curs pe Dunăre de atunci! Şi lumea par’că e alta... clătină din cap moşneagul. —Ce mai face părintele Dumitru? întrebai eu după un răstimp. — A îmbătrânit părintele. A dus-o rău cu Bulgarii, L’au schingiuit ca să pomeniască pe Ţarul lor în biserică. Şi biserica erau s’o facă grajd. A pierdut şi un fecior în rezbel, Dumnezeu să-l ierte! Ce băiat vrednic eră... Pe părintele din Balta-albastră nu l-au tocat păgânii ca pe o vită? Şi i-au aruncat trupul în gunoaie şi abia după trei zile au dat voie rudelor să-l îngroape... Moşneagul privi spre dealuri şi oftă. — Nu mai avem vite; uneltele de plugărie ni le-au furat, ori ni le-au stricat; oamenii... mulţi au murit; ogoarele rămân pârloage, iaca 1... şi rotindu şi domol braţul, el ocoli zările împrejur. — Mai trăeşte moş Ioanichie ? îl mai întrebai. — Dumnezeu să-l hodinească în împărăţia sa... a avut sfârşit grozav... — Dar cum a fost ? Povesteşte-mi I — Păi, Domnişorule, să vezi: când ne-a vestit călăreţul că vin Bulgarii şi că omoară şi batjocoresc lumea pe unde trec, o parte din sat şi-a încărcat în căruţe ce-a putut şi a fugit pe la vii în baltă şi spre Dunăre. Eu şi mătuşa Sanda, cu fata ei Irina şi încă vr’o trei oameni, ne-am tras în pădurea dela Salsovia, sub coastă. Dar... ce să stai acolo pe vreme ca aceia! Ningea şi era frig şi n’aveam nici ce mânca. încă Irina se îmbolnăvise şi era galbenă-vânătă de răceală. Numai... zic eu : hai înapoi în sat! Şi, cum spusei, ne-am şi pornit. Am intrat noaptea şi ne-am dus pe la casele noastre. Nu eră nimeni în ele, da... lucrurile răvăşite şi furate. Şi cum stăm aşa, numai iaca Mătuşa Sanda intră cu spaimă şi zice: moş Nichifore, mă rog dumitale, un om mort e ’n pragul casei noastre; nu mă lăsa; hai şi mă ajută.Zic: hai! Iau un căpeţel de lumânare şi, când ajungem acolo, îl aprind. Când, ce să vezi ? In prag, de-acurmezişul, era moş Ioanichie mort. Avea ochii scoşi, obrazul stâicit şi câteva împunsături de baio- www.dacoromanica.io 565 netă în chiept. Pe semne venise să apere avutul femeii de tâlhari şi l’au ucis. — Sărmanul moş loanichiel mă gândiam. Cum îşi pregătise el sicriul încă din viaţă şi cum ardea el lumânări de ceară de albine sub icoana marelui ierarh Nicolae şl câte pomeni n'a făcut el cu fântânile, ca să aibă o înmormântare vrednică de o viaţă ca a sa... şi iatăI ce sfârşit i-a fost scris să aibă! — Dar Irina, moş Nichifore? Melinte s’a întors? — S’o întors, da-i făr’ de-o mână. Irina s’a aruncat în fântână. Au intrat într’o noapte nişte soldaţi bulgari îu casa lor şi le-au batjocorit. Mă-sa tot mai trăeşte, da-i hăbăucă; toată ziua plânge şi-şi chiamă copila pe nume. Auz:-o cum boceşte. Un plâns duios şi stins venia dintre pomii grădiniţei de peste drum. Şi în plânsul acela, care-ţi sfâşia inima, auziai din când in când numele Irinei, însoţit de dulci desmierdări. Dragile mamii sprincene, Cum o să fiţi buruiene... Dragii mamei ochişori, Cum o să vă faceţi flori... — Aşa boceşte ea fără hodină, adăugă moşneagul. Dumnezeu sâ-i liniştiască sufletul ei necăjit! E-hei! domnişorule, mai umblă dumneata prin sate şi mai întreabt; o să te cutremuri de câtă blăstăm&ţie a răbdat Dumnezeu pe pământ. Şi moşneagul privi cu ochii tulburi zarea. — Ce sat cuprins era aista şi ce sărac a rămas acum ! Până şi nucii ni i-au tăiat, ca să-şi facă paturi de armă. Nu l’am mai întrebat nimic. Jertfele României Mari îmi um-pluseră sufletul de lacrimi. Sărmana Irina I Dragostea ei sfioasă şi curată n'avu parte să înfloriască pe rotogolul acesta de tină. Pânzele ei albe ca argintul, în care îşi ţesuse norocul şi visurile sale de fericire, s’au risipit în cele patru colţuri ale lumii. — S’a stins cu trupul pângărit, dar sufletul ei feciorelnic a sporit şiragul îngerilor din cer, spunea părintele Dumitru, după ce bulgării acoperirâ sicriul. Şi astfel a zburat din lumea aceasta, ca o floare strivită sălbatic de o cismă, copila primăvăratecă a ogoaielor Salsoviei. B. SALSOVIA www.dacoromanica.ro PĂDUREA DE /AARGEAM (DIN JOSg-mRIA DE HEREDIA) In fundul apei limpezi pădurea de mărgean Se scaldă ’ntro lumină de tainic’ auroră Şi ’n caldele basinuri profunde din ocean Se mişcă ’ncet pe ramuri o 'nsufleţită floră. Şi tot ceea cc sarea sau iodul coloreazăj 3Iuşchi, anemone, alge pletoase şi tirsini, Pe fundul madrepwei discret se ’npurpurează Mişcându-se ’n penumbra pătată cu lumini. Un peşte cu solzi splendizi de smalţuri colorate Dă leneşe târcoale prin crângul înflorit Şi 'nmlădiindu-şi trupul, în umbră se abate. Şi scurt, c’o lovitură de-aripă ’npurpurată Trezeşte în cristalul albastru, liniştit, Un tremur de smaralde, de aur şi agată- SALSOVIA www.daooromanica.ro POEZII I. îmi lunecă, ochii pe carte Şi ’ntorc mereu filă cu filă, Dar gândul meu zboară departe : La tine, copilă. In carte sunt multe şi-aldse Rugi sfinte 'ndreptate spre Domnul Ce-alungă bunicei adese Cu nopţile somnul. Ci mie-mi par filele-i pline De o dulce idilă păgână: De dragostea mea pentru tine, Iubită stăpână. www.dacoramamca.ro 568 2. — „ Tatae*, ‘ntreabă mititica, „Mamaia unde-i de nu vine?* — „Mamaia i moarta*, e/ răspunde, C« genele de lacrămi pline. — „2? moartă /“ ’ngână ea confuză Şi gândurile şi le poartă, Cătând să dee de ’nţelesul Ce are vorba asta: „moartă*. Atunci, mai mic ca ea, băiatul Pe spate capu ’ncet şi-l lasă Şi ’n ochi privindu-i zice: „Moartă!... „Dar când se ’ntoarce iar acasă ?“ 3. Pe trunchiul vechiului mesteacăn, Tăiat acum ca lemn de foc, O inimă şi două slove Mi-au pironit gândirea ‘n loc. Când-va o tânără păreche In coaja-i albă le-a săpat, Şi trunchiul ani întregi de-a rândul Ca pe-un memento le-a păstrat. Era duioasa mărturie A unei veşnice iubiri, Pe care poate şi-o spusese Fără cuvinte, din priviri. Azi ca o rană vindecată Vestigiile-i se zăresc Pe trunchiul vechiului mesteacăn... Dar El şi Ea se mai iubesc ? ROZMARIN www.dacaromamca.ro M15CARI EHROQENETICE Şl CARACTERE MORFOLOGICE IN BA5INUL DUNĂREI PE JOS In desvoltarea progresivă a cunoştinţelor noastre asupra unor probleme ştiinţifice, vine un moment când este necesară o privire retrospectivă şi o sinteză a întregului material adunat, spre a ne da seama în ce stadiu a ajuns cunoştinţa noastră asupra acelor probleme; care sunt lacunele ei şi care punctele definitiv câştigate, aşa în cât viitoarele cercetări să apuce firul de acolo de unde a fost întrerupt şi să umple golurile lăsate. O asemenea problemă este şi aceea pe care, spre a fi privită în întregimea ei, am intitulat-o: «Mişcări epirogenetice şi caractere morfologice în basinul Dunărei de jos*. Aruncând o privire pe o hartă a României din spre Mare, trei mari unităţi morfologtce ne atrag atenţia. de la prima vedere: câmpia Munteniei, Bugeacul Basarabiei şi Dobrogea. Două dintre ele sunt câmpii întinse şi sărate; a treia un podiş care domină din trei părţi, ca o peninsulă, Marea Neagră şi larga luncă apoasă a Dunărei, cunoscută sub denumirea de Balta şi Delta. Caracterul de stepă, sau semistepă le este comun; însă evoluţia lor geologică şi morfologică este diferita. Podişul Dobrogii este un horst. De-alungul Dunărei şi al Mării Negre scoarţa pământului s’a dislocat, dând naştere la aşa numitele falii; iar suprafeţele vecine dela apus, miază-noapte şi răsărit s’au denivelat în sensul că aripile din spre Muntenia, Basarabia şi Marea Neagră s’au lăsat în jos şi au devenit funduri www.dacoromamca.ro o?0 de mare, iar Dobrogea a rămas între ape ea un podiş mai înalt. Pe urmă, In cursul quaternărului, toate aceste unităţi morfologice au fost supuse unor mişcări epiro-genetice pozitive şi negative, care au lăsat urme în aspectul morfologic al regiunii. Şi anume: .1) Lacuri, depresiuni şi terenuri sărate Muntene, Dobrogene şi Basarabene; 2) Terase Dunărene şi, In genere, terase fluviatile ; 3) Limane maritime şi fluviatile; 4) Insule stâncoase şi popine izolate în bălţile Dunărei, în luncile râurilor şi în limanele Mării Negre; 5) Basinuri răsturnate de văi, cum este acela al văii Cara-su; şi, în sfârşit: 6) Denivelări generale şi locale ale ţinuturilor, ete. Fiecare dintre aceste puncte merită o atenţie deosebită şi poate forma subiectul unei cercetări speciale. Singură chestiunea lacurilor, depresiunilor şi terenurilor sărate din basinul Dunărei de jos este de aşa natură, în cât să procure material pentru un studiu voluminos. Rămânând In cadrul unei conferinţe şi totuşi, încercând a da o expunere cât mai complectă, noi vom căuta să extragem din bogăţia materialului adunat până acum, precum şi din cercetările personale, numai partea de cugetare geografică pe care ne-o poate dărui ace3t material şi vom încheia, în cele din urmă, cu o privire asupra genezei tuturor caracterelor morfologice mai sus pomenite, clasificate tu ordinea cronologică a producerii lor. Totul va fi privit din punct de vedere al mişcărilor epirogenetice, adică de lentă înălţare şi scufundare a regiunilor din apusul Mării Negre şi în special a Do-brogii, care este sloiul, sau pivotul ce a influenţat şi evoluţia ţinuturilor dinprejur. 1. Valea Carasu. Partea centrală şi meridională a Dobrogii s’a ridicat din fundul mării după sarmatic. In pliocen însă o margine, din spre Muntenia, era încă sub apele golfului ce acoperia câmpia Munteană. Şi, de oarece pe laturea Mării pliocenul nu apare, rezultă că Dobrogea meridională avea suprafaţa aplecată din spre www.dacoromamca.ro 5/1 Mare spre basmul Munteniei, de unde şi direcţia văilor, care se deschid spre apus şi spre nord. Schiţarea reţelei fluviatile în stepa Dobrogii şi mai spre apus începe, deci, în plioeen; iar cea mai caracteristică dintre văi, din punctul de vedere al problemei noastre, este, de sigur, Valea Oara-su. Intr’o comunicare asupra lacului Mangaliei şi, în general, asupra originei Umanelor maritime şi fluviatile, am arătat că în quaternar horstul Dobrogii se ridicase peste nivdlul Mării cu mult mai mult decât se află astăzi şi, ca dovadă, aduceam faptul că fundul de piatră al văilor de eroziune fluviatilă se află acum, spre gurile lor, la mari adâncimi sub nivelul apelor vecine, ceeaoe arată că mai apoi regiunea s’a scufundat. Arătam apoi că, paralel cu această înălţare, a stăpânit pe atunci o perioadă climaterică pluvială, corespunzând cu perioadele glaciare din nordul Europei şi din munţii în-nalţi; şi că în această vreme şi nu altcândva, trebue să punem eroziunea eroică, sculptarea adâncă a văilor înguste şi întortochiate ale podişului dobrogean- Valea Cara-su, împreună cu toate văile afluente, formează basinul unui râu, ce a curs în numita perioadă pluvială; iar panta de scurgere a apelor era dinspre Mare spre Dunăre; căci şi văile afluente, cele de nord -se îndreaptă spre sud -vest, iar cele de sud spre nord-nest. Axa frasinului, adecă valea Cara-su, se deschidea în Dunăre la Cernavoda, fiind săpată în piatră, care astăzi se găseşte îngropată sub sedimente la o a* dâucime de 25 in., după cum ne arată vechea albie a Dunărei, găsită la piciorul din spre Dobrogea al podului Regele Carol I. Pe urmă a urmat o scufundare a podişului. Văile Dobrogene intrară cu capetele lor sub nivelul apelor vecine şi se transformară în golfuri; iar mai târziu, a-ceste golfuri, prin sedimentarea gurilor de către curentul litoral marin, în spre Mare, şi prin revărsările Dunărei, în spre fluviu, fură izolate de apele ce le-au format, prin perisipuri şi grinduri, transformându-se îu limanuri, Aceasta este originea lacurilor Cahul, Ialpug, www.dacoromanica.Fo 572 Catlabuga, Chitai, Conduc, Alibei, Şahâna şi a 'limanului Nistrului din Basarabia, precum şi a lacurilor Taş-aul, Mamaia, Agigea, Techir-Ghiol, Tatlâgeac, Comarova, Mangalia, Duran-culac şi Sabla din Dobrogea. Aceeaşi este şi istoria formării Umanelor fluviatile Muntene şi Dobrogene precum: Mostiştea, Gălăţui, Oltina Mârlea-nul, Vederoasa, etc. Acelea dintre Umanele maritime, care au continuat să primiască până astăzi ape dulci, fie prin afluenţi, fie prin puternice izvoare subterane, s’au îndulcit aproape cu totul. Tipic din acest punct de vedere este, lacul Mamaia de lângă Constanţa, al cărui nivel stă cu 2 m. peste faţa Mării şi care se scurge în-tr’aceasta printr’un şuvoi puternic ce reprezintă, după calculele făcute, o forţă motrice de aproximativ 500 cai putere1). Alte limane, fără izvoare bogate, au fost în întregime izolate de Mare prin perisipuri înalte şi au fost supuse evaporării. Tipic pentru acest caz este lacul Tecbir-ghiol, al cărui nivel stă cu 1 m. 50 sub faţa Mării şi a cărui sărătură este foarte concentrată2). 1/ După o comuni«are orală a d-lui inginer I. Stoeaescu-Dunăre. Debitai de apă In 24 de ore este de 50.000—120.000 m. c. 2) I^tă proporţia de săruri Ia litru din unele Umane Dobrogene, după analizele făcute în laboratorul de chimie al instit. geologic în anii 1906—1907. Vezi: Anuar, institut, geol. al României. Voi. I, fasc. 3, pag. 391—394 Limane O T5 K3 S u © 0 * O» •ds U v 3 a tu alfat do Sodiu •8.2 N f— cx 2 £3 ulfat de Calciu V *0 a cs oj c c 2 tfl •Ss w a cS c 0 ■«0 5- £ ;U CJ l~ 0 os to «•3 rV) « -c 0 OT3 UI Taş-aul . gr. 25 6300 2 2820 1.0660 1.9774 2183 L.Tăbăc&riei (C-tanţa) 6.3071 0.9236 1.1718 0.3658 108 L.Mamaia (Siut-Ghiol) 0 3985 0.S214 0.0167 0.1458 2120 L. Techir-Ghiol . . 75 5*73 9.7017 1.1625 0.9326 1232 Comarova 0.1870 ‘ 0.0810 0.1330 0.176C 52 Mangalia (.Lacul) . . 3 1722 O 3210 0.2663 0.1802 115 Balta Mangaliei . . 0.6130 0.0618 . 0.11*7 0.137* 140 L. Tatlâgeac .... 8.6120 O 2454 0.6293 O.'oil 162 r la portit» 12.9968 3.1454 2 2750 L Razim la Sarichioi la 15 Mala 1 11.6167 2.6394 . 1.7732 1907 la Papina 8.7350 2.2578 1.6294 www.dacoromanica.ro lntr’un stadiu mai înaintat, unele lacuri au fost cu totul sedimentate şi în locul lor au rămas câmpii înguste pe vale. Acesta este, pe scurt, istoricul văii Cara-su. Dar la această vale a mai intervenit ceva: In timpul înălţării, partea diD spre Dunăre a Do-brogii s’a ridicat mai mult? decât cea din spre Mare şi această ridicare mai pronunţată a podişului în spre apus se cunoaşte după două caractere morfologice ale regiunii: 1) Primul şi cel mai bătător la ochi este că suprafaţa podişului, dela staţia Palas în apropierea Constanţei, unde atinge înălţimea de 58 ui., se urcă mereu spre Dunăre, unde atinge cota de peste 100 m.: deci, o pantă de podiş ce merge în sens invers cu panta văii Cara-su şi care, dacă ar fi fost dela . origine aceeaşi, n’ar fi dat posibilitate râurilor să se scurgă spre Dunărea Munteniei, ci către Marea Neagră. 2) Al doilea caracter este profilul Transversal asimetric al văilor afluente, profil asimetric' şi împotriva cunoscutei legi a lui Baer, care stabileşte că toate râurile ce curg în emisferul nordic, cu necesitate trebue să aibă malul drept râpos, din cauza rotaţiei pământului ; dar şi împotriva pantei naturale a podişului primitiv, care erâ aplecat în spre âpus. Şi anume : la văile afluente, în loc ca pantele de apus să fie mai râpoase, fiindcă într’acolo trebuia să se lase finii ap4 i am cauza aplecării podişului, iar la afluenţii de nord şi dm cauza rotaţiei pământului,— tocmai dimpotiivâ, erastele de răsărit sunt mai repezi, iar cele de apus prelungi şi do-moale. Aceasta însemnează că răsturnarea, pantei podişului se îndeplini» pe nesimţite cliiar şi în timpul când văile curgeau, adică în perioada pluvială. Pentru aceea considerăm podişul în care a fost sculptat basinul Cara-su ca un podiş cu profil răsturnat ; iar însăşi valea Cara-su ca o vale epigenetică. II. Terasele Dunărene. Un alt caracter morfologic, care vorbeşte pentru o ridicare în quaternar a regiunii de contact între Muntenia şi Dobrogea, sunt şi terasele dunărene. 5 www.dacoromamca.ro 574 6 terasă se formează tn două cazuri pe marginea unei ape curgătoare: 1) când nivelul de bază, în care se varsă râul, se^coboară ; 2) când regiunea peste care curge râul se ridică faţă de nivelul de bază. Acesta din urmă este cazul pentru terasele Dunărene. In ambele împrejurări râul este nevoit să-şi adânciască valea, să-şi croiască în lunca mai veche si mai largă o a doua luncă mal îngustă şi mai adâncă; iar resturile luncii vechi rămân ca nişte prispe de o parte şi de alta a văii. Şi la Dunăre găsim asemenea terase, cu atât mai largi şi mai greu de limitat, cu cât ne coborâm jn josul apei; dar cu atât mai înguste şi mai precise, cu cât înaintăm spre apus. Câte terase găsim, atâtea înălţări au fost, urmate de câte o pauză, în care fluviul şi-a putut forma lunca cea nouă- In stadiul cel mai înaintat al ridicării, Dunărea îşi avea şi lunca cea mai îngustă, care astăzi se găseşte la 23 m. sub nivelul mării, în dreptul Cernavodei. Aceasta însemnează că şi aci, după atingerea maximului de înălţare, a urmat o scufundare. In această nouă perioadă Dunărea, îa Ioc să mai roadă şi să adânciască, a început a sedimenta, ca să-şi păstreze echilibrul de profil faţă de nivelul Mării; iar terasele inferioare au trebuit să fie îngropate sub noile sedimente, care formează actuala luncă, adică Balta. Ca Sfi stabilim un paralelism în timp între fenomenele morfologice din Dobrogea şi cele de pe malul Dunării din Muntenia, observăm că sculptarea adâncă a văilor Dobrogene a mers paralel cu formarea teraselor Dunărene; iar îngroparea teraselor inferioare sub sedimentele luncii, a mers paralel cu formarea de golfuri, şi limane marine şi fluviatile din Dobrogea. Terasele Dunării se pot urmări pe ambele maluri ale sale, la aceiaşi înălţime. Aşa s. ex. pe porţiunea dintre Ruseiuc-Giurgiu şi Olteniţa-Turtucaia, terasa superioară se găseşte la circa 75 m.; o a doua terasă la circa 55-t>0 m.; a treia terasă la 35-40 m.; în fine terasa inferioară la 18-23 m. Insă suprafaţa podişului la www.dacoromamca.ro 675 ftusciuc este de poete 140 jh., pe când suprafaţa câmpiei Muntene, la nord de Giurgiu, de 85-90 m., iar straiele superioare de piatră din podişul Bulgariei se află în Muntenia la oarecare adâncime sub nivelul Dunării. Aceasta însemnează că, cu mult înainte de a curge Dunărea prin aceste părţi, s’a produs o denivelare între cele două aripi ale faliei, în sensul că podişul bulgar a rămas sus, iar placa dm spre Muntenia s’a scufundat la o adâncime apreciabilă; iar mai târziu, după ce Dunărea şi-a deschis drum pe la Porţile de fier şi procesul de sedimentare al câmpiei române, de către râurile ce coborau din munţi, s’a terminat, — s’a produs de-a-lungul faliei Dunărene o mişcare de înălţare egală a ambelor aripi, căci altfel n’am găsi terase de aceeaşi înălţime pe amândouă malurile. Din cauza cotiturilor Dunării însă, terasele au dispărut pe unele porţiuni, prin eroziune laterală şi, de aceea, în acele părţi, atât podişul Bulgariei şi Dobro-gei, cât şi câmpia înaltă a Munteniei se ţermină cu faleze, sau cu coaste repezi; însă mai ales terasele din dreapta fluviului au fost suprimate, fiindcă Dunărea bate mai cu seamă în acest mal, atât din cauza rotaţiei pământului (legea lui Baer), cât şi din cauza vânturilor dominante de NE şi a râurilor Muntene. Intre lacurile Mostiştea la W şi Gâlăţui la E, câmpia română se află la o altitudine de aproximativ 45 m.; terasa primă, ce urmează, e la circa 85 m.; a doua la circa 22 m.; Balta la circa 15 m.; podişul Cadrilaterului din faţă, la satul Vetrina, oferă o coastă repede de 100 m. şi se prelungeşte spre sud cu o suprafaţă de peste 130 m. La răsărit de Călăraşi, sub câmpia îrţaltă de peste 40 m., se întinde până la malul Borcei o terasă largă, a cărei înălţime se ţme între 21-23 m.; şi numai lângă Baltă avem un rest de terasă mai înaltă, un vecbiu grind de 26 m. Podişul Dobrogii din faţă se termină la Dunăre cu o coastă repede de peste 100 m.; iai^ faţa acestui podiş se urcă treptat spre miazăzi. Balta însăşi are circa 14 m. Exemplele se pot înmulţi şi pentru valea Dunării din jos de Călăraşi şi din sus de Giurgiu. www.dacaramanica.ro 576 in ce priveşte vârsta teraselor, concluzia la care se poate ajunge este următoarea: a) cea dintâi terasă, tăiată de Dunăre, de sigur este terasa superioară. Ea a fost roasă în depozitele quaternare formate din pietrişul şi mai ales nisipul adus de râurile din Carp aţi şi Balcani. Dar aceasta însemnează că terasele sunt un fenomen posterior aşternerii acestor sedimente. Adică, în ordine cronologică: întâi apele curgătoare, ce se coboară din Carpaţi şi Balcani, şi-au terminat opera lor principală de sedimentare a câmpiei; pe urmă Dunărea se fixează în prima sa luncă de-alungul podişului din dreapta şi, după aceea, în urma unei mişcări epi-rogenetice pozitive, fluviul şi-a adâncit şi şi-a îngustat lunca, lăsând pe margine o terasă. Terasele, prin urmare, nu sunt un fenomen care s’a produs chiar dela începutul quaternarului, căci o bună parte din această perioada â fost necesară mai întâi pentru sedimentarea câmpiei. Dar prezenţa pietrişului Balcanic în terasa superioară a câmpiei Muntene mai însemnează ceva. Dacă a-cest fapt petrografie este bine stabilit, atunci cel puţin pe porţiunea unde se constată pietrişul Balcanic, trebue să admitem inexistenţa Dunării în perioada când se aşterneau aceste sedimente, căci râurile din Balcani nu şi-ar fi putut trece peste fluviu sedimentele lor în câmpia română. Şi, în acest caz, studiul teraselor Dunărene va fi de mare ajutor şi pentru evoluţia morfologică a şesului Muntean şi pentru evoluţia fluviului şi, poate, şi pentru problema timpului trecerii lui pe la Porţile de fier. b) De altă parte, toate terasele Dunării, tăiate în podişul Bulgariei, deci şi cea inferioară, sunt acoperite de o pătură groasă de loess, ceeace însemnează că loe-ssul este mai recent decât această terasă inferioară. Prin urmare, fixarea în timp a sculptării teraselor Dunărene, provocată de înălţarea epirogenetică a regiunii, cade între terminarea sedimentării fluviatile a câmpiei Muntene, ca punct iniţial, şi începutul sedimentării eolice a loessului, ca punct final, adecă nici www.dacoramanica.ro 577 la începutul quaternarului, nici spre sfârşitul lui, ci cam pe la mijlocul ăiluviului. Şi, fiindcă sculptarea teraselor Dunărene a mers paralel cu sculptarea mai eroică a văilor din podişul Dobrogean, iar ambele aceste fenomene morfologice au fost provocate, pe de o parte, de înălţarea epirogenetică a basmului inferior Dunărean, iar de alta de abundenţa precipitărilor atmosferice, ce a caracterizat perioadele pluviale din sudul Europei, rezultă că terasele, văile a-dânci Dobrogene, înălţarea regiunii şi clima ploioasă sunt fenomene contemporane, ce stau în strânsă relaţie cauzală şi au coexistat mai spre sfârşitul ăiluviului, iar nu mai spre începutul lui. IU. Insule stăncoase şi popine, izolate în bălţile Dunării şi în Umane. După această serie de fenomene a urmat în basinul Dunării de jos o altă serie de fenomene, caracterizată prin schimbarea climei ploioase într’o climă de stepă; printr’o mişcare epirogenetică negativă, adică de scufundare şi prin-tr’un cortegiu întreg de consecinţe morfologice, precum : 1) formarea de golfuri şi mai apoi de limane marine şi fiuviatile ; 2) îngroparea teraselor inferioare ale Dunării sub sedimentele Bălţii; 3) insule stăncoase şi popine, izolate în bălţile Dunării şi în limane ; şi 4) coborârea nivelului Dobrogii şi a câmpiilor vecine faţă de nivelul Mării. De oarece la Mârculeşfci, în Bărăgan, baza loessu-lui se află sub acest nivel la 3 m., iar în delta Dunării, lângă braţul Sulina, la 7 m., rezultă că scufundarea s’a produs după depunerea loessului. Aceasta se dovedeşte încă şi din faptul că în Dobrogea „malurile râurilor sunt constituite numai diu loess, care se scoboară la mai mulţi metri sub suprafaţa apei şi a Dunării" 1). Puterea acestei scufundări a variat după loc : în dreptul 1) După Ct. Mur (foci: La plaine loumaine et Ja Balta du Dan ibe, diu Congres internat du piHrcde. Iii session, pag. 284. www.dacoramamca.ro 578 Cernavodei ea este de 23 m.; spre delta şi Mare e mai mica; spre centrul câmpiei Muntene e foarte mare. In asemenea cazuri, când o regiune se scufunda, apele curgătoare se lenevesc, îşi încetează opera lor de eroziune şi încep sedimentarea: aceasta, din nevoia de a-şi păstra echilibrul de profil faţă de nivelul de bază. Atunci toate formele de teren ce cad sub acest profil, sunt îngropate pe încetul sub sedimente, ceeace s’a întâmplat atât în Balta Dunării, cât şi pe văile afluente. Singure insulele stâncoase mai înalte şi mai ales popi-nele, mai dau mărturie de vechea morfologie înmormântată. Aluviunile au o grosime considerabilă. In Balta Ia-lomiţei, în afară de piciorul prim al podului „Regele Carol I“, unde s’a găsit albia de calcar a Dunării, toate celelalte picioare au fost zidite în adâncime în aluviunile fluviului. De asemenea, foarte groase sunt sedimentele la podul dela Lăţimea, în faţa Galaţilor. Fenomenul e şi mai evident la gurile râurilor din regiunea colinelor Muntene. O secţiune la râul Năianca arată 3-4 perioade de eroziune profundă, apoi de umplere complectă a văiix). Această scufundare, urmată de sedimentare, a făcut ea terasa inferioară a Dunării să dispară cu totul mai în josul fluviului, în dreptul Bălţii Brăilei; iar terasa mijlocie să se apropie de nivelul apei şi să se confunde cu Balta. Numai ici, colo, se mai văd urmele vechilor terase erodate, în aşa numitele „Popine", sau »Grădişti®, care se ridică de-asupra luncii ca nişte martori ai trecutului. Să dăm câteva exemple: In Balta Ialomiţei găsim urmdtoareîe resturi de terase: Siliştea Trânişanii, cu o cotă maximă de 27ra.6, în timp ce balta din apropiere are numai 19m.5, ceeace dă o diferenţă de 8m. Insula— fiindcă e înconjurară de braţele Boreei, — este un iest din terasa vecină a Bărăganului, înaltă de 25m, la satul model Cadâna. 1 1) După G. Murgoci: La plame roumaine et la Balta da Damibe. diu Congres internat, du petrole. Iii session. pag. 234, www.dacoromanica.ro 579 Siliştea Grădiştea, vine în dreptul satului Roseţi-Volnaşi pe Boreea. Are o lungime de 2800“ şi o lăţime de circa 600“, Cota bălţii dinprejur e de 17“; iar sus, pe Grădişte, 22“.5; deci o diferenţă de 5*. Ca şi terasele vecine ale Bărăgauului, are şi ea nişte „găvane* adânci de câte un metru : albii vechi de lacuri. Terasa de peste Boreea, pe care e aşezat satul Roseţi-Voluaşi, are 26“.3 ; însă mai spre Bărăgan are circa 21“. Siliştea Grădiştea e un rest din această terasă. Grădiştea Coslogenilor: are o lungime de 2500“ şi o lăţime de 400“. înălţimea maximă e de 18“, iar a bălţii, în apropiere, d'e 12”. Terasa veeină de peste Boreea are la Coslogeni 19”. — Grindul Dichisenilor, în faţa satului cu acelaş nume, are o lungime de 1200“ şi o lăţime de 400“. In Baltă cotele vecine se ţin până la 9“, iar pe vârful grindului 17“ E un rest din terasa de peste Boreea, care se află la 19“ înălţime. Pochina, în faţa satului Borduşanii, e o movilă m&i mult rotunda. Vâriul ei se află la 27m.3, iar Balta dimprejur are abia 10-12“. De oarece la satul Borduşanii terasa cea inai de jos are numai 22-23’“, urmează t*â Pochina e un rest dintr’o tera3ă mai înaltă şi mai veche. Intre râul Ialomiţa, Boreea şi terasele eâmpiei apar iarăşi mai multe popine precum: Pochina Vlădenilor de 25m.4; Pochina cu oii de 24“ şi Blagodeasea de 22“, în timp ce Balta din apropiere are numai 10-13“. Tot în acest loc se înalţă şi alte popine, mai mici ca întindere, însă eu mult mai înalte, având cote ce variază între 15“ şi 30™. Toate sunt resturi din terasele veeine ale câmpiei1). Caracteristic, din punct de vedere morfologic, pentru aceste popine este că au o lăture rapoasâ : cea întoarsă spre Dunărea Dobrogii şi una prelungă: cea din spre Bărăgan; iar din punci de vedere anti opogeogra- 1) Şi la apus de Călăraşi găsim popine: Grădiştea mare de 23 m. 3; Grădiştea Ceacului de 19 m.; Grădiştea Cuneştilor de 16 m. 7: insuMe din lacul Mostiştei, etc. www.dacoromamca.ro 580 fie, însuşi numele lor de „Silişte" şi „Grădişte* ne a-ratâ că au servit de locuinţă elementului uman de pe valea Dunării. Dacă trecem mai spre nord, în Balta Brăilei, aci "nu mai găsim popine, sau grinduri de origine Munteană, de oarece chiar terasa mijlocie a câmpiei se află la nivelul Bălţii. In schimb încep să apară insule stâncoase, izolate yde înălţimile Dobrogii, pria sedimentarea văilor şi depresiunilor dintre ele. Aşa sunt s. ex. insula Bla-sova (49m) din faţa carierelor de granit de la Iacob-deal; apoi insulele stâncoase Popina mare şi Popina mică dela cotul Pisicei de lângă Galaţi; în sfârşit, trecând pe hturea de răsărit a Dobrogii, spre Marea Nea gră, găsim insulele Popina (49m), Grădiştea (19raJ şi Bisericuţa (Km) din lacul Rărim şi alte câteva insule mai mici şi pietroase din limanele Taş-aul şi Mangalia. Toate aceste popine, grădişti, grinduri şi insule stâncoase, izolate în bălţile Dunării şi în limane, de jur împrejurul Dobrogii, dau mărturie de o scufundare a întregii regiuni dela Dunărea de jos; iar această scufundare am văzut că începe după depunere'a, cel puţin în parte, a loessului. IV. Denivelări ale Dobrogii şi câmpiilor vecine; lacuri, depresiuni şi terenuri sărate. In afară de caracterele pomenite mai sus, mişcările verticale ^pirogenetice au lăsat şi alte urme în morfologia Dobrogii. Aşa sunt s. ex. lacurile sărate djn depresiunile fără scurgeri ale acestei provincii. Le găsim mai ales în peşin uda Dunavâţului dintre delta Dunării şi laguna Raziro, pe valea, relativ înaltă, dela Sarinasuf-MorughioL Această vale, un vechiu braţ al Mării, este o depresiune lungă de 7 km. Ea se întinde în direcţia NE-SW şi izolează eolinele din capătul peninsulei, de ultimele ramificaţii ale Cairacelor şi a impunătoarelor înălţimi dela Beşîepe (242ra). Pe hartă crrba de 10m o limitează bine de ambele părţi, îăsându-i o lărgime: spre Morughiol de 200m, spre Sarinasuf do 800m,iar la mijloc de 2 km. www.dacoromanica.ro fc8l In această depresiune se află trei mici basinuri, închise insular de curba de 5m ; şi în flecare basin se află lacuri sărate1). Intre lacuri se află praguri despărţitoare a căror altitudine variază între 6m şi 8m.5. Toate lacurile sunt resturi din apa Mării, care trecea într’o vreme pe această vale, izolând peninsula Dunavâţului ca o insulă şi unind Marea ce acoperia delta Dunării, cu Marea ce forma un golf în basinul lacului Razim» Ridicarea văii peste nivelul Mării trebue să fie contemporană cu înălţarea Dobrogii în timpul perioadelor pluviale; sau, mai precis, cu terasa superioară Dunăreană. Braţul de mare, prin urmare, este anterior quaternarului sau, cel mult, dela începutul quaternarului când Dobrogea, în această parte, trebue să fi fost cu cel puţin 9m mai joasă ca în momentul de faţă, pentru ca să fi fost posibila circulaţia apelor marine prin această depresiune. Aşa dar, evoluţia morfologică a acestui colţ Dobrogean a trecut prin următoarele faze: 1) La sfârşitul terţiarului delta Dunării şi lacul Razi w erau acoperite de Mare. Ele comunicau între dân-sele printr’un braţ pe valea Sarinasuf-Beibugeac-Moru-ghiol, izolând spre răsărit o insulă de coline, la Duna-văţ. Nivelul Dobrogii era în această parte cu cel puţin 9m mai jos ca în prezent. 2) In diluviu regiunea se ridică pe încetul; depresiunea iese din apele mării şi în cuvetele, sau basinu-rile sale, rămân actualele lacuri sărate. In această fază Delta nu exista însă, ci Dunărea se scurgea în Mare printr’un singur braţ de-alungul faliei, confundându-se cu actualul braţ St. George. Mai spre nord, întinsul Deltei se afla peste nivelul Marii, cel puţin în parte; iar do vada o avem în faptul că spre sfârşitul diluviului depozitele colice se puteau aşterne peste un câmp uscat, după cum o probează loessul, găsit astăzi la 7m adâncime lângă braţul Sulinei, precum şi fauna de mamuţi, rinoceri, ete., care popula această câmpie. Ţărmul maritim al Dobrogei, în sfârşit, se întindea mult mai în U O baltă, numită .,Sâiăiuru‘’ »e află şi la E de Mahmudia, intre Dunăre şi podişul Dobrogei , www.dacoromanica.ro 58 2 largul Mării, după cum se vede din cordoanele litorale de scoici, găsite la o distanţă apreciabilă dela ţărmul actual, pe fundul marii. 3) In a treia perioadă, adecă după depunerea loe-ssului, Dobrogea se lasă dm nou în jos, însă nu în aşa măsură încât să se poată stabili din nou comunicaţia a-pelor de mare prin depresiunea Sarinasuf-Morughiol. Puterea acestei scufundări este, în dreptul braţului Su-lina, de "cel puţin 7W. Dacă faza anterioară este contemporană cu formarea teraselor Dunărene, ceastălaltă e contemporană cu îngroparea lor sub sedimente şi ou formarea de golfuri şi limane. începuturile Deltei Dunării, ca atare, nu sunt mai vechi decât sfârşitul acestei ultime scufundări. Delta Dunării este unitatea morfologică cea mai tânără, cea mai recentă din tot pământul românesc. V. Lacuri şi terenuri sărate din câmpia Munteniei. Problema lacurilor sărate Muntene şi geneza lor a preocupat, în ţara noastră, oameni de ştiinţă de mâna întâi. Dintre geologi: L. Mrasec. Gr. Ştefănescu şi G. Murgoci; dintre fiziciani: C. Uepites şi Petru Pani; dintre chimişîi: C. Istrati; dintre ingineri; A. O. Sa-ligny şi G. Galeriu •; dintre mediei: d-rii Davila, 1. C. -Apostoleanu, Romniceanu, ete., ea să nu amintesc de cât numele mai bine cunoscute. Geografia, ca ştiinţă mai nouă în ţara noastră, a trebuit să întârzie a-şi afirma punctul său de vedere explicativ, mulţumindu-se până acum cu partea descriptivă. In câmpia răsăriteană a Munteniei, privită din punct de vedere morfologic şi antropogeografie, distingem patru subdiviziuni care, dela Sud la Nord, prezintă o gradaţie dela mai uscat la mai umed, dela mai bătrân la mai tânăr, dela mai sărac la mai bogat în aşezări omeneşti. Şi anume; 1) Câmpul dintre Dunăre, Boreea şi râul Ialomiţa, sau Bărăganul propriu zis ; 2) Câmpul dintre Calmâţui şi Ialomiţa ; www.dacoromanica.ro 583 3) Câmpul dintre Buzău şi Câlmăţui; 4) Câmpul dintre Râmnic şi Buzău. I. Primul câmp, Bărăganul propriu sis} cuprinde — lăsând la o parte terasele Dunărene, care la Călăraşi ating o lăţime de 11 km. (intre satele Măgurenii-Radu Negru)—un şes înalt la răsărit, atingând cote de peste 80”; iar mai spre apus, din dreptul văii Jegălia, un şes mai jos, cu altitudini dela 35“ în sus, pe unde s’a stabilit existenţa unei vechi albii a Dunării. Bărăganul este partea cea mai veche şi cea mai uscată din câmpia răsăriteană. Ca aşezări omeneşti găsim într’ânsul doar cătune- rare şi mai ales târle; pe când satele cele vechi se înşiră dese, ca mărgelele pe aţă, de-alungul raîomiţei, Dunărei şi Borcii, precum şi pe terasele mai umede, unde apa este 'mai la faţă. Ca ape, nu găsim decât limane fluviatile precum sunt: ezerul Mostiştei şi lacul Gaiăţui, care înaintează adânc pe văile sculptate de vechile scursori în marginea Bărăganului şi în terase. Aceste văi' au fost roase în perioada pluvială şi de înălţare a şesului şi, prin urmare, ele sunt contemporane cu văile adânci Dobregene şi cu terasele Dunărene; dar maximum de adâncime l’au căpătat în timpul sculptării terasei inferioare. Prezenţa lacurilor pe aceste văi însă e mai târzie şi e contemporană eu formarea limaneîor marine şi cu îngroparea teraselor inferioare Dunărene sub sedimente. In tot cuprinsul interior al Bărăganului nu se află niciun lac; iar explicarea o găsim în marea adâncime-la care se află Btratele de argilă terţiară şi în marea grosime a sedimenfelor fluviatile şi colice: nisipul şi pietrişul de râuri, nisipul zburător şi lojssuh Intr'ade-văr, argilele terţiare apar la Măreuleşu abia la 72“ sub suprafaţa câmpiei, adecă îa 40m sub nivelul actual al Mării! Numai straiul de loe^ — ioeă foarte permeabilă — are, în u^ele locuri, 30—40 1 grosime ! II. Câmpul dintre Călmctţui şi Ialomiţa cuprinde, pe lângă larga terasă Dunăreană* a cărei lăţime maximă atinge 16 km.,—nu şes ee oe uieă treptat dela răsărit spre apus, începând cu cote ee variază între 40m www.dacoromamca.ro 584 şi 50 m. La răsăritul terasei, în dreptul satelor Luciul-Gura Ialomiţei, se află un rest din câmpia de apus, a-vând o înălţime de peste 40m, pe când terasa se sco-boară până la 20m. Mult mai umed decât Bărăganul, întrucât stratul de argilă terţiară se află la mai mică adâncime sub sedimente, câmpul acesta e plin de lacuri, atât în interiorul său, cât şi spre cele două râuri care-1 mărginesc : Câlmăţaiul şi Ialomiţa. Unele din aceste lacuri sunt sărate, altele sălcii şi altele dulci. Şi satele sunt mai numeroase, fiind aşezate unele de-alungul vâlcelelor din câmpie, născute din scursori, altele din vecinătatea lacurilor, sau în uşoaie depresiuni. III. Câmpul dintre Buzău şi Călmăţui oferă oarecare greutate în delimitarea şesului înalt de terasa largă dela răsărit, de bună seamă dm cauza prelucrării eolice/ Totuşi limita între cele două unităţi morfologice, caracterizată printr’o uşoară pantă a câmpiei, ar fi o linie ca începe la saiul Raeoviţa pe Buzău şi se termină la Călmăţui în dreptul satului însurăţeii. Caracteristio pentru acest câmp este mulţimea satelor aşezate la mică distanţă unele de altele, ceeace trădează prezenţa apei de băut la o mică adâncime şi pretutindeni; dar mai caracteristică e mulţimea lacurilor sărate, atât pe şesul mai înalt dela apus, cât şi pe terasa dela răsărit, ceeace indică existenţ i unor ba-sinuri sărate cu fundul de argilă, aproape de suprafaţa câmpiei. IV. Câmpul dintre Râmnic şi Buzău se împarte precis în două unităţi: şesul înalt dela apus, lăsându-se între cele două ape, dela altitudini de peste 100m până la o faleză ce-1 mărgineşte (în direcţia N-S, întrebatele Ctorăşti pe Râmnic,şi Raeoviţa pe Buzău; la faleză se termină cu altitudini' de 50m-60m; pe când lunca largă dela răsărit începe de sub faleză cu altitudini de circa B()m şi se lasă uşor spre Şirei, unde gâsini cote de 40n’-15m. Dacă şesul înalt e plin de sate, înşirate de-alungul văilor şi scursorilor de apă, iar de-alungul Buzăului ne www.dacaromamca.ro oferă cercetării câteva lacuri sărate,—în schimb lunca largă, ce se apleacă spre Şiret, este mai mult un con de dejecţie ai Buzeului, ale cărui albii vechi, resfirate dela satul Racoviţa spre N şi NE în formă de evantai, se păstrează până astăzi. Această luncă este mai săracă în aşezări omeneşti. In scurt, câmpia răsăriteană a Munteniei, împărţită In mai multe secţiuni de către apele curgătoare, cuprinde două zone: una a câmpului înalt ce se apleacă spre răsărit şi a doua a teraselor, a căror caracteristică principală este că au un profil invers faţă de acela al Dunărei, adecă: panta acestor terase, în loc să fie aplecată dela S spre N, în direcţia în care curge fluviul, este, dinpotrivă, înclinată de la N la S. Iar acest caracter se explică prin acţiunea vânturilor dominante de NE, care au acumulat pe marginea de N a teraselor nisipurile uscate din văile râurilor ce se varsă în Dunăre. Pentru aceea terasele Dunărene din dreptul Dobrogii, au fiecare, în partea de N o altitudine aproape de două ori mai mare ca în marginea lor meridională. O altă caracteristică a câmpiei răsăritene Muntene este şi mulţimea lacurilor sărate. Distribuţia geografică a lacurilor sărate Muntene. începând dela N la S, pe partea stângă a Buzăului, găsim trei lacuri sărate: Balta Albă, Balta Amară şi Lacul CâineniL Câteşi trele au aspectul unor iimaue fluviatile ale Buzăului; iar primele două primesc şi câte o mică scursoare din spre NW, din direcţia oraşului Râmnicu-Sărat. Toate se găsesc în albii săpate în câmpia înaltă dela apus de faleza Ciorăşti-Racoviţa. Intre Buzău şi Călmăţui se află următoarele lacuri sărate: L. Sărat de lângă Brăila, Iazul şi Lutul Alb ambele lângă satul Movila Miresii, Ianca şi Plopul lângă gara Ianca şi L. sărat Batogul lângă satul cu acelaş nume pe Călmăţui. Dintre acestea numai Lacul Sărat de lângă Brăila şi L. Batogul au caractere de limane fluviatile: unul al Dunărei şi altul al Călmăţuiului; celelalte se găsesc în nişte depresiuni sau cuvete, a căror www.dacoromanica.ro 086 origine trebuie căutată sub sedimentele quatemare ale câmpiei. In sfârşit, între Călmăţui şi Ialomiţa găsim patru lacuri sărate: Plaşcu, într’o cuvetă lângă satul Ciocile; Chichineţul1 2), Jângă satul cu acelaş nume şi lacurile Fundata*) şi Amara, pe laturea de N a râului Ialomiţa având caracterul de limane fluviatile. Tot în această secţiune a câmpiei se află şi două văi sărate: una ce se deschide în Ialomiţa la Urziceni, numită Valea Să-râţei, continuată cu Pârâul sărat; şi a doua: Valea Sărata, ce se deschide în Iadul Strachina3), un liman al Ialomiţei. Intre acest din urmă râu şi Balta Dunărei, nu s’a găsit decât un singur izvor sărat, ce curge în Borcea. 1) L. Chichineţul are apa cam sărată. In p.rtea de Sud are trei izvoare care — după comunicarea d-lui O. I. Angelescu, învăţător în Chichineţul, au fost astupate de “nişte boeri» pentrucâ inuncţau moşia. Câteodată izvorul cel mare mai dă apă şi azi. Pe fundul lacului se află un nămol negru, de culoarea păcurei, iar la pipăit e unsuros ca o alifie. Dacă se lasă îu aer, se usucă, acoperindu-se cu un strat de sare. intre lao şi malurile lui, care sunt la oarecare depărtare de marg nea apei, terenul se acopere vara cu o pulbere albă şi sărată. Pe acest t ren creşte «iarbă grasă», «iarbă roşcată» şi «pir», iar în lac «ţipirig». Peşti nu sunt. Puţurile din sat au apă sălcie şi sărată. Apa şi nămolul au o acţiune binefăcătoare asupra reumatismului a boal lor de piele şi a rănilor deschise. După spusa bătrânilor, acum vre-o 80 ani lacul exala o duhoare ce asfixia. Lumea bolnavă venea la el «ca la mormântul Domnului». Şi azi, când bate vântul din spre lac, aduce gaze foarte neplăcute. 2) Despre valea, ce prelungeşte lacul Fundata, circulă o legendă în gura bătrânilor: se zi:e că un om săpând o fântână la poalele muchei de lângă marginea lacului Reviga, a curs atâta apă din ac.l izvor, încât s’a umplut valea de apă. In josul văii apa s’a înfundat şi a dat naştere lacului Fundata. Pârâul ce s'a născut' din acel isvor era destul de puternic, aşa că pe el s’a făcut o moară de apă. Atunci proprietarul moşiei pe care se afla izvorul, ceru morarului dijuiă, fiind'ă moara se afla pe apa ce izvora din moşia sa. Morarul refuzând, proprietarul ar fi astupat izvorul cu bolovani de sare învăluiţi îu lână şi aşa vor să explice bătrânii sărătura lacului Fundata. De fapt, pământul din stratole subterane vecine conţine săruri. Apa de ploaie topeşte aceste săruri şi le duce în lac: iar apa evaporându-se, sărătura se concentrează. 3) Şi lacul Strachina în verile secetoase capătă un uşor gust sărat-In timp ploios, sau după o iarnă cu zăpezi mari apa se îndulceşte. Pe fundul lacului e un nămol negru, de a'e cărui efecte medicale ţăranii se arată satisfăcuţi. In el se deschide Valea Sărata şi ore şi slabe izvoare sărate. Ialomiţa, când creşte mare, se revarsă în lac, mărindu-i volumul şi Indulcin-du-i apa. De aceea îa acest lac pot creşte mai a es două specii de peşti: crap şi caracudă. In apele lui se desvoltă n-bun^şte o plantă, care face imposibilă pescuirea cu năvodul. Iu timpuri de secetă planta dispare. Puţurile dlu satele vecine au apă bună de băut. Probabil că slaba sărătura îi vine din sus, de pe Valea Sărată. www.dacoromamca.ro 587 lu apusul Munteniei, dr. C. Istrati citează încă trei lacuri sărate: unul mic, lângă Turnu Măgurele şi lacurile Varcan şi Chischileaua lângă comuna Jighera din Dolj. Dar, alături de toatâ aceste lacuri sărate, în câmpia Munteniei mai sunt şi o sumă de lacuri dulci; şi tot astfel, alături de fântâni cu apă bună de băut, fântâni eu apă sălcie, sărată, sau chiar foarte sărată. Câteva exemple: La vre-o 400 m. depărtare de coada Lacului Sărat (Brăila,) se află Satu-nou. Aci într’un pătrat cu laturea de 20 m. se află nişte puţuri ca apă dulce; însă nu mai departe decât la 15 m. de ele se află alte 5 puţuri cu apă tot aşa de sărată ca a lacului. Chiar si fântânile săpate Ia un kilometru dela coada lacului, au apă de asemenea sărată. Pe malul de sud sunt puţuri cu apă dulce, dacă sunt la vre-o 500 m. depărtare de ţărm (la pepinieră); la 30 m. însă, au apă sălcie3). Un alt exemplu frumos, pe care cu un deosebit simţ de observaţie mi-1 comunică d-1 N. Tenie2) învăţător In Marsilieni (Ialomiţa), este următorul: paralel cu marginea înaltă a Bărăganului, între Urziceni şi M&r-culeşti, de ambele părţi ale râului Ialomiţa se află, în luncă, o sumă de lacuri cu apă dulce, unele având caracterul de limane fluviatile, altele fiind simple ochiuri de apă, născute din izvoare subterane, sau din revărsările râului. Insă, pe când toate lacurile şi mlaştinile de pe această porţiune, împreună cu izvoarele şi puţurile de lângă ele, au apă dulce,—atât în Marsilieni, cât şi în Dâlga mică şi în Albeşti se găsesc şi puţuri cu apă sălcie şi sărată. La Marsilieni lângă biserică, cum şi în păduricea Ţiţei dela SE de Orboeşti pe malul Ialomiţei, se află câte un puţ cu apă aşa de sărată, încât abia sa poate ţinea în gură. tntr’un memoriu, prezintaf direcţiunii şcolii naţionale de poduri şi şosele, d-1 A. O. Saligny face un referat asupra puţurilor săpate, în vederea alimentării lo- ‘) După Dr. Romniceatm Lacul Sărat. Buc. 1887 pag. Id. s) Fost ele? la Şcoala Normală din Constanţa, www.dacoroinamca.ro 588 i comotivelor cu apă, pe liniile Slobozia-Ciulniţa, Ciulnîţa-Călăraşi şi Făurei-Feteşti. D-sa scrie : „Apele din Făurei şi Slobozia sunt încărcate în deosebi de săruri, consistând din clorure şi sulfaţi de sodiu, magneziu şi de calciu; aceste ape sunt adevărate ape minerale. Astfel, din 16 probe trimise din Făurei,—una provenia din râul Buzău, iar celelalte 15 s’au luat din 14 puţuri săpate Intre staţia Făurei şi punctul cel mai apropiat al râului Buzău,—s’a găsit că 12 erau ape rele de alimentare, 2 tolerabile după o purificare anterioară şi, în fine, două proprii pentru acest serviciu. Aceste două din urmă erau: apa din R. Buzeu şi apa din puţul semnat cu C, dela primul nivel. La adâncirea puţului, pentru a augmenta debitul, s’a dat iarăşi peste o apă ce nu ar fi putut servi la alimentare decât după o purificare prealabilă* *). Ce rezultă din toate aceste exemple ? Rezultă că în câmpia Munteniei, atât la lumina zilei • Bub formă de lacuri şi izvoare, cât şi în adâncul strate-lor quaternare există ape sărate, a căror sărâtură variază după loc. Dar mai rezultă ceva şi anume că aceste ape sărate nu formează o pânză continuă şi omogenă —şi însăşi prezenţa numeroaselor sate, risipite pe aproape toată întinderea şesului, dă mărturie despre aceasta—ci sunt limitate la basinuri, a căror întindere s’ar putea limita pe o hartă. Cazul Lacului Sărat din Brăila este tipic. P A. 0. Saligny: Memoriu prezentat direct. Sc. naţ. do pod şi şosele în Bn'et. Soc. politeentce. Buc. 1888 Martie-Aprilje pag. 161-163. La analiză sa găsit: In apa din puţtal No. 1 8 gr. 640 săruri la litru *5 ) J t' s* No. 2 18 155 j» •/ J} 1) ii fi JJ No. 3 14 700 ii ii >> 33 13 11 ?J No. 4 17 370 ii ii >’ 5* J1 JJ n No. 5 10 770 » >? JJ 11 J> JJ ii No. 6 1 075 v :i J) j > fj jj No. 7 12 265 *1 13 ) J . >1 » >) jj Ne. 8 5 280 11 1" ÎJ „ D-l' A. 0- Saligny închee : rfSe vede că există o relaţie strânsă între păturile aquifere din aceste localităţi şi bălţile de ape minerale, care se întâlnesc atât de des în toată regiunea cupr nsă între oraşele Buzău, R. Sărat, Brăila şi Călăraşi, bălţi ale căror ape sunt bogate în sărurile sus menţionate», pag. 163. www.dacoramanica.ro 589 De jur împrejurul său, la diferite distanţe, sunt numai ape dulei: Dunărea, Lacul dulce de N. şi de S. şi puţuri cu apă bună de băut. Cu cât ne apropiem de lac, cu atât apa subterană devine mai sălcie, mai sărată. Lacul însuşi se prezintă astfel: Malurile sale nu sunt înalte; numai în spre nord ele au pante repezi şi se ridică până la lm,50 peste nivelul apei. In stare normală, albia lacului e plină cu apă minerală până lângă maluri. In anii ploioşi, adâncimea lui atinge lm.20; pe când în anii secetoşi scade până la 0m.50. Pe fundul Iacului se aflâ un strat de nămol negru de 20-40cm sub care se aşterne un strat de nisip foarte fin; iar sub acesta vine stratul de argilă. Apa lacului izvorăşte şi de sub malurile de loess dela MB, unde se ţjot observa numeroase scurgeri sărata şi amare,—dar şi din fundul lacului, de jos în sus; însă gurile acestor din urmă izvoare sunt astupate de nămol ca la salze sau pâcle. In verile secetoase, cum a fost aceea din anul 1887, Lacul Sărat scade simţitor şi rămâne cu apă doar în apropierea băilor * 1); iar sub influenţa vântului apa se acopere cu un strat de cristale care în unele locuri formează sloiuri de peste un decimetru grosime. Aspectul lacului este atunci ca şi când ar fi îngheţat. Aceste cristale de „mirabilitâ* sunt foarte eflorescente şi acopeţe teienul şi ţărmurile uscate de secetă2 *). Prin urmare, Lacul Sărat din Brăila, ca şi alte lacuri ale câmpiei Muntene, sunt fenomene locale, fără comunicaţie între ele. Ele se găsesc cuibărite în depresiuni, al căror fund este de argilă, acoperit de nisip şt loess; iar faptul că din coastele lacurilor ies izvoare minerale, ne arată că aceste depresiuni sau euvefe sărate nu se limitează numai la ţărmurile lacului* ci se continuă pe sub stratele de nisip şi loess şi mai departe până la o anumită distanţă. Apele de ploaie şi de zăpadă, pătrun- ’) Vezi harta după Grr. Ştefănescu: Notă. asupra secării Lacului Sărat în Anuar. biur. geol. An. V No. 1 Buc. 1888. l) Mirabilită este sulfat de natriu hidratat: SO4 Nas -f-10 H* O. Cristalele sunt prisme monoclinice, striate, transparente, incolore. Lăsate în aier, se prefac într’o pulbere opacă. 6 www.dacoromamca.ro 590 zând prin stratele superioare până la argilă., dizolvă sărurile pe care le găsesc peste această argila, şi apoi, urmând panta subterană a euvetei, se scurg îu lac. A-ceasta este şi explicarea cea mai naturală pentruce izvoarele săpate ies uneori cliiar şi de la înălţimea loes-sului. Odată ajunse în lac, apele se evaporează, iar să-rătura se concentrează. Mai departe, condiţiunile locale precum: mărimea cuvetelor subterane şi mai cu seamă faptul dacă au vre-o scurgere spre o apă curgătoare, ne explică diferenţa de sărătură pe care ne-o dă analiza cantitativă; căci în decursul timpului apele meteorice, pătrunzând în adânc, au spălat necontenit sărălura şi au îndulcit terenurile acestor cuvete deschise spre râuri. Pentru aceea şi lacurile din interiorul câmpiei, din cuvetele fără scurgere, sunt mai sărate decât acelea care au caracterul morfologic de limane fluviatile şi în care, uneori, râurile revărsate pătrund cu apele lor dulci. Ne mai rămâne acum să explicăm originea sărurilor din aceste depresiuni. In această privinţă s’au emis diverse teorii. 1) După d-i Murgoci1), lucurile sărate „ca toate lacurile stepelor, sunt basinuri de concentrare a sărurile solubile —carbonaţi, clorure şi sulfaţi aleaalini—care se nasc din reacţiunile co au loc îu solul arabil şi în , mantaua de loe<8 şi nisip, pe care Ie străbate apa din precipitările atmosferice®. Această explicare se dovedeşte însă nesafcisfâeătoare, întrucât nu ne poate lămuri pentru ce apele diu fântâni săpate la mică depărtare, unele sunt dulci, iar alteie sărate. 2) După Gr. Ştefănescu2) care s’a ocupat în spec al cu Lacul Sărat (Braila) în anul 1887 şi după dr. G. Is-trati% apele sărate ar veni prin infiltrare din spre masivul salifer al Carpaţilor, urmând panta naturală a câm- ') G. Murgoci: La plains roumaice et la Balte du Danube în Congres internat, du p£trole Ut session pag. 226. a Gr, Ştefănescu: Notă, asupra secîrii Lacului-Sărat în Anuar. biur. geol. An. V. No, 1 Bu) L. Mrasec: 0 oomun'care în Archivs des Sciences phy»iques et nar turelles Geneve 1901 pag. 4-6, www.dacoramamca.ro 592 semănarea însă nu se mai menţine dacii facem comparaţia din punct de vedere cantitativ* *.1) „Deosebirea între compoziţia lacurilor noastre şi aceea a apelor marine consta mai cu seaimVîn proporţiile relative de sulfaţi şi clorure cuprinse într’ânsele. Singurul lac ce se apropie mai mult din acest punct de vedere de apele mării, este lacul Ianca". „Faptul principal care rezultă din toate aceste comparaţii, este că apele lacurilor noastre — cu excepţie pentru lacul Ianca —, sunt cu mult mai avute în sulfaţi de cât acelea ale apelor marine. Acest fapt ne explică formarea cristalelor de mi-rabiltă". Şi mai departe adaugă: din cunoştinţele ce a-vem asupra izvoarelor sărate din regiunea munţilor, „rezultă că e foarte puţn probabilă ipoteza că ele alimentează lacurile noastre sărate. In adevăr, mai pretutindeni se constată acest fapt că, proporţia în care e-xistă sulfaţii în apele minerale, este cu atât mai mică, - cu cât ne apropiem mai tare de masivul salin*2) ’) Şi nici nu e necesară această asemănare, de oaiece diferenfarea s’a puiuţ produce mai târ-ziu, potrivit cu Împrejurările locale. *) P. Pom : Fapte pentru a servi la descrierea mineralogică a României. An. Acad Rom. Ser. 11 Tom. XXII 1899-19G0 p. 103-104. La pag. 102 se dă analiza apelor din următoarele lacuri fără a se face o grupare a elementelor in combinaţ uni sal ne : o o îSo •e 03 < 3 J) Nattiu Calin Magneziu Calciu ci •a - *2 u X a> OtC O e> tU s 5 .2 5 ■X3 < L. Sărat (dup& Carnet) 16.327 |21.478 18.882 — 1 254 0.298 0TO2O O.010 deter- L. Fundata (după Pont) 7.313 12.210 7.782 0.160 1.956 0.026 0.007 — minfli calltat. minat călii fit. Zi. Amara (diipî Poni) 21.087 34.605 20597 nede- term. 6 514 0.£ll 0.008 — » L. Ianca (după Edeleanu) 32 4991 9.5510 18.0290 — 3.7340 0.3430 0 0256 0 0C88 •— După o altă analiză, publicata de dr. C. Istrati în ope.a citata mai sus, la pig. 21, la un chilogram de apă s‘a găsit'clorură de nutriu în lacul : Fundata 19 gr. 051 (Poni 1887). L. Sărat - 26 „ 600 (Carnet 1888). L. Amara 34 ,, 749 (Foni 1887). B, Albă 27 „ 060 (Hepites 1847;. M. Neagră la Suiina conţine numai 10 grame Ia litru; pe constele Crimei! are 16 gr. M. Nordului 32 grt 80 Cattegat, Sună 15 „ ’ 12 Baltica „ 4 „ 81 Mediterana 37 „ 50 Qc. Atlantic 34 „ 30 etc, www.dacoromanica.ro S93 Concluzia: sărurile din lacurile câmpiei Muntene nu-şi au originea în masivul salin al Carpaţilor, ci mai degrabă în apele M. Negre, care odinioară aeo-periau această câmpie Mergând mai departe cu cercetarea noastră în scopul de a obţine o imagine cât mai clară a morfologiei regiunii în desvoltarea sa în timp, vom adopta un procedeu care ne poate duce la rezultate satisfăcătoare şi anume : vom considera strateîe quternare ale câmpiei Muntene ca foile suprapuse ale unei cărţi şi vom ridica rând pe rând aceste foi, sau aceste strate de peste faţa câmpiei, spre a vedea pe stă scris în trecutul lor, până vom ajunge Ja argila terţiară. Nu ne trebuie pentru a-ceasta prea multe exemple. Mai întâi şesul este acoperit cu o pătură de loess de grosime variabilă, al cărui material, rezultat din marea extenziune glaciară din Rusia, a fost aşternut de vânturi peste ţara noastră. Să presupunem acest strat cu totul dispărut. Vedem atunci câmpia acoperita în cea mai mare parte de aluviuni fluviatile: pietrişuri şi nisipuri, cărate de râurile din Carpaţi şi Balcani spre marele geosinclinal MunteaD, a cărui axă de maximă adâncime se află cam pe linia Bueureşti-Mărculeşti. Pe lângă nisipurile fluviatile întâmpinăm şi nisipuri nestratificate, sburătoare, de provenienţă eolică. Ici, colo, însă, se întâlnesc şi porţiuni din şes, unde stratul de argilă terţiară rămâne descoperit de pietrişuri şi nisipuri şi unde quaternarul este reprezentat numai prin loess. Aceasta însemnează că, dacă am ridica de peste toată întinderea câmpiei şi depozitele de pietriş şi nisip, a căror grosime e mai mare tocmai acolo unde au -existat şi albiile vechilor râuri preloessiene,—vom da de o suprafaţă de argilă caracterizată printr’un relief accidentat, care a determinat şi albiile numitelor râuri, dar care, în unele părţi mai înalte, a împiedicat sedimentarea fluviatilâ. Aşa s. ex. în gara Ianca, la 16m adâncime dăm de marne şi ape sărate, fană a întâlni sub loess nisipul şi pietrişul quaternar, care totuşi, sub gara Bu- www.dacaromanica.ro 594 zeu apar şi unde nlarnele salifere se găsesc dela 40m în jos1). Şi atunci, bazaţi pe toate aceste date, nu ne-am putea reprezenta evoluţia morfologică a câmpiei române decât în modul următor: Până la sfâiy tul terţiarului şesul Munteniei se afla sub apele Mării, care forma aci un golf; şi, în urmă, mai spre centrul ei, sub apele unui lac cu apă salmastră. Insă chiar dela sfârşitul ţerţiarului începe a se accentua ) aci o mişcare epirogenetîcă de Înălţare a 'scoarţei pământului, în urma căreia părţi din câmpia Munteniei ies la lumină sub chipul unor şesuri de argilă. Aceste şesuri, diformate prin mişcările scoarţei, posedau un slab relief, basinuri largi, puţin adânci şi, unele, fără scurgere, în care au ramas ape sărate sau salmastre, care acum fură supuse evaporării. Paralel cu aceasta, râurile coborâte diu munţi, îşi prelungiau cursurile lor în câmpie, sedimentând mai ales dealungul unor zone, pe unde relieful argflti Ic fixa un drum. înainte de a ajunge la perioada depunerii loesului, sedimentarea fluviatila a câmpiei era terminată, rărnâ-1 nând totuşi neacoperite de sedimente acele suprafeţe unde şi azi, peste argilă, nu găsim decât loess. Prin urmare, înainte de depunerea loessului, înfăţişarea câmpiei române avea mare asemănare — după cum afirmă şi D-l' L. Mrazee — cu aceea a stepelor Aralo-Caspice. „Trebuia să existe aci, scrie D-sa, un număr considerabil de lacuri mici şi mari. sărate şi a-mare. După secarea lor (adăugăm; parţială)2), sărurile, caTe în parte au impregnat marnele albiilor lor, au fost acoperite eu o pajură groasă de loess- „Astăzi eroziunea a ajuns până la marne, sau creat depresiuni alimentate de ape subterane care, în drumul lor, s’au încărcat cu sărurile vechilor lacuri". Prin urmare, în* cheie D-l L. Mrazee, „lacurile sărate ale câmpiei nu *) G. Galeria: Studii geologice asupra puţurilor arteziene diir România. Buc. 1893, pag. 30-33, V Fi ndcă în stop usca ă Aralo Caspică, lacurile nu seacă cu desăvârşire, iar morfologia basinur lor lacurilor aşezate în cuveto fără scursere, nu ne-am pulea-o explica, printr'o eromine po^terioară, nici chiar eoliră. www.dacoramamca.ro 595 sunt decât lacuri de ordin secundar, alimentate de slabe izvoare sărate". N6-am dat eu totul de partea acestei explicări mai ales In ceeace priveşte lacurile sărate aşezate la gura vâlcelelor cu caractere de limane fluviatile. Insă lacurile aşezate în mijlocul câmpiei, în cuvete fără scurgere, pe acestea nu ni le putem explica morfologiceşte decât ca o continuare a vechilor lacuri sărate dela începutul quaternaruljii, lacuri reduse ca suprafaţă prin evaporare ţi prin sedimentarea eolică a nisipului şi mai apoi a loessului. Acestea din urmă, prin urmare, n’ar putea fţ considerate ca lacuri de ordin secundar. * * * Iată o sene de caractere morfologice în basinul Dunărei de jos, pe care am căutat să le explic prin mişcările verticale epirogenetice ale scoarţei pământului. Incheiu, stabilind o clasificare cronologică a tuturor acestor caractere, începând dela cele mai vechi până la cele mii recente: /I. In terţiar, înainte de sarmatie, se produce un geosineîinal între ondulaţiile Carpaţilor şi podişul Bulgariei. Axa pe care se constată cea mai mare adâncime a acestui geosinclinaJ, cade pe o linie Bucureşti-Măr-culeşti. După sarmatie Dobrogea propriu zisă iese din apele mării la lumină. Murea falie Dunăreană, provocând o denivelare negativă a regiunilor dela nordul ei, transformă şesul Munteniei şi Basarabiei într’un golf al Marii Negre, în timp ce Dobrogea rămâne ca o peninsulă, înconjurată din trei părţi de apele Mării. II. La sfârşitul terţiarului şi începutul quaternarului, regiunile din apusul M. Negre sa însufleţesc de o mişcare epirogenctieă pozitivă, care le ridică pe încetul din mare. In largi basinuri fără scurgere ale argilei ieşite -de-asupra, rămân In Muntenia ape sărate care, primar sau secundar, sunt la originea actualelor lacuri sărate şi amare. Ia acela? timp, râurile ieşite din munţi, îşi continua sedimentarea lor aşteinâud deasupra eâm- www.dacoromanica.ro 596 piei strate mai groase sau mai subţiri de pietriş şi nisip, după condiţiile locale de relief ale argilei. Această sedimentare nu acopere întreaga câmpie, fiindcă de pe atunci încă râurile curgeau pe zone mai mult sau mai puţin limitate. Divagările râurilor au fost posibile numai după nivelarea câmpiei prin sedimente şi tot în urma mişcărilor epirogenetice lente. III. După terminarea aproape completă a sedimentării fiuv|atile, începe o nouă serie de înălţări, întrerupte prin pauze destul de mari, în care apele curgătoare au avut timpul necesar să-şi sculpteze văile şi luncile lor. Am putea numi această epocă, perioada de erosiune eroică. In timpul ei au fost croite terasele Du1 nărene şi văile adânci Dobrogene şi au fost desfăcute din terase aşa numitele „popine" sau „grădişti" din bălţi. Ea se află în strânsă legătură cauzală nu numai cu mişcarea de înălţare a scoarţei pământului, dar şi cu perioadele climaterice pluviale, care corespund cu perioadele glaciare mai din spre nordul Europei. Dela începutul acestei înălţări, adică de când începe a se forma terasa superioară a Dunărei, datează probabil, şi lacurile sărate din peninsula Dunavftţului; şi tot acum se poate vorbi, cu siguranţă, de un curs precis al Dunărei pe la marginea podişului Dobrogean şi Bulgar, adică • în timpul ce cade între terminarea sedimentării fluvia-tile a marginei câmpiei şi prima înălţare epirogenetică ce i-a urmat. Contemporană cu terasele Dunărene, ar fi şi răsturnarea de profil a podişului Dobrogean pe axa văii Cara-su, caro corespunde eu axa marelui geosinclinal Muntean. In delta Dunării, care în această perioadă stă aproape în întregim© de-asupra Mării, fluviul se scurgea pe un singur braţ, pe lângă .Dobrogea. IV. Urmează apoi o nouă fază, caracterizată printr’o mişcare epirogenetică negativă. Regiunile din apusul , Marii Negre încep a se scufunda. Această fază s’ar putea numi perioada de sedimentare. Ea începe după depunerea parţiala a locssului, care continuă a fi sedimentat şr în timpul scufundăr i. Rezultatele au fost bogate asupra morfologiei ţarii noastre şi anume: lacurile să- www.dacoromanica.io 597 rate se micşorează în suprafaţa, unele seacă cu desăvârşire, iar basinurile lor sunt acoperite în cea mai mare parte de loess; văile din spre Dunăre şi Mare intră cu capetele lor sub nivelul acestor două ape şi se transformă în golfuri, iar mai târziu In limane; terasele inferioare ale Dunărei şi ale afluenţilor ei se îngroapă sub sedimente, iar din ele mai rămân urme în bălţi sub numele de „popinc“ sau „grădişti". De asemenea colinele stâncoase, legate de Dobrogea în faza anterioară, rămân izolate în gceste bălţi şi în Umanele din spre mare; în sfârşit, regiunea în care se afla delta Dunării devine un golf puţin adânc, pe care fluviul apoi l'a sedimentat, desfăşurându şi braţele sale în largul lui. Faţa pământului, prin urmare, poaitâ numeroase urme aie activităţii agenţilor naturii; iar aceste urme sunt caracterele morfologice ale sale. Şi, cum flecare agent lucrează altfel asupra scoarţei 'pământeşti, dând naştere la forme ce diferă între ele, toată greutatea u-nor cercetări de acest soiu constă în a aduna, cu spirit just de observaţie, o bogăţie cât mai mare de caractere, a le clasifica după agenţii ce le-au dat naştere; apoi a le compara între ele spre a stabili cronologia producerii lor şi astfel, în cele din urmă, a da o icoană a evoluţiei geografice a unui ţinut în decursul timpurilor. o brâtescu * Profesor de g ogr.-fi: la Şc. Normală din Constanţa www.dacQromanica.ro CÂNTEC DE IAZ (DIN NICOLAUS LENAU) Pe iazul, ce stă neclintit, se reuars# Bogata lumină de lună Ce tremură, razele sale ’mpletindu-şi Cu-a trestiei verde cunună. Şi cerbii se plimbă colb pe colină Cu ochii spre sările clare, Iar câteodată; se mişcă şi păsări Prin trestii adânc visătoare. Plângând îmi cobor eu privirea in jos: M’apasă iubirea trecută, 0 dulce aducere-aminte de tine Ca ruga de noapte tăcută. I. DUAUTRESCU-FKASIN www.dacaromamca.ro /V\UHA/V\/V\AD'DIN Caie om e fericit? Cel care vede In casa lui copilaşii plini de praf sărind, căzând şi plângând. Mmnekandra Era o minge veche, crăpată şi zgrunţuroasă. Sta pe cămin printre cocile de pipă pe care Imam-Din, Kitmat-gcv-ul, se apucase să mi le eurăţe. — Fiul cerului are nevoie de mingea aceasta ? întrebă cu respect Imam-Din. Fiul cerului nu ţinea aşa mult s’o păstreze; dar la ce putea sluji oare o m'nge unui Kitmafgar. — La porunca luminăţiei voastre, am un băeţaş. A zărit mingea colo sus şi s'ar juca cu dânsa N’o cer pentru mine. • Nimănui nu i-a trecut prin minte măcar o clipă să învinuiască pe acest vrednic şi bătrân Imam-Din că s’a gândit să se joace cu mingea. El duse vechitura In sală şi în curând auzii o izbucnire veselă de ţipete ascuţite, un tropăit de paşi mărunţi şi rostogolirea surdă a mingii pe pământ. Baeţaşul aşteptase la uşe ca să-şi primiască comoara. Dar cum de-a zărit el oare mingea pe cămin? A doua zi întorcându-mă de la birou cu o jumătate de ovă mai de vreme ca de obiceiu, văzui un omuleţ în sufragerie, un dolofan grăsun îmbrăcat într’o cărnaşe ■ hazliu de scurtă, care îi acoperia aproape jumătate din pântecele lui rotund. Păşia cu greu, abia ţinându-s^ pe picioare, cu un deget în gură, gângurind încet şi privind spre tablouri. Fără îndoială, acesta era băeţaşul. www.dacoromanica.ro 600 Nu trebuia să intre în camera mea, bine înţeles; dar era aşa de adânc cufundat în descoperirile sale, în cât nici nu băgă de seamă când apărui în pragul uşii. Făcui un pas înainte şi spaima sa fu aşa de mare, încât avu aproape un atac de nervi. Se lăsă la pământ gâfâind. Ochii i se deschiseră mari, de asemenea şi gura. înţelesei ce avea să urmeze şi mă retrăsei, urmărit de un urlet lung şi aspru care făcu pe toţi servitorii să sară în sus mai iute de cât la poruncile mele. Puţin după aceia năvăli şi Imam-Din în sufragerie. Auziam oftări desperate şi când mă întorsei, l-am găsit pe Imam-Din făcând morală micului vinovat, care-şi preschimbase aproape toată cămaşa în batistă. — Băiatul ăsta, vorbi rar Imam-Din, este un budmaş, un mare budmaş (soiu rău). Mă tem că pentru purtarea lui cea rea o să ajungă la Khana (puşcărie). Aceste vorbe fură urmate cu ţipete îndoite dm partea vinovatului şi multe scuze stângace din partea lai Imam-Din faţă de stăpânul său. — Spune copilului, i-am zis, -că sahib-u\ nu e supărat şi ia-I de aici. % Imam-Din împărtăşi bunătatea stăpânului către buclucaşul, care izbutise să-şi înfâşurc toată cămaşa la gât şi ţipetele ascuţite se potoliră şi se schimbară in suspine. Pe urmă amândoi eşiră pe uşe. — Numele lui, zise Imam-Din, ca şi când numele făcea parte din crimă, este Muhammad-Din, şi eunbudmaş. Scăpat de teama oricărei primejdii, -Muhammad-Din se înghemui în braţele tatălui său şi-mi zise grav: «Pe mine mă chiamă Muhamma-Din, tahib, da nu sunt budmaş. Eu sunt om*. Din ziua aceia începură relaţiile mele cu Muhammad-Din. Ei n’a mai intrat nici odată în sufragerie, dar pe tere-■ nul neutru al grădinii noi ne salutam cu multă solemnitate, deşi convorbirea noastră se mărginia numai la schimbul acestor cuvinte: «Vu/aam, luhib* d>n partea lui; şi sSalaam, Muhammad-Din “ din partea mea. In fie-eare zi, la întoarcerea de la birou, cămăşuţa albă şi trupuşorul său grăsun răsăriau în umbra unui grilaj acoperit de plante www.dacoromamca.ro -601 acăţătoare, unde stătuse ascuns până atunci; şi in fiecare zi îmi opriam calul în locul acela pentru ca salutul să nu-mi fie nici prescurtat, niei necuvincios. ' Muhammad-Din nu avea tovarăş de joc. El alerga cu paşi mărunţi dintr’un capăt în celălant al curţii §i al grădinii, pătrunzând prin tufişurile de ricină şi ieşind din ele, foarte ocupat cu treburi misterioase pe care nule puteai cunoaşte, lntr’o zi, tocmai în fundul grădinii, ipă împedicai de una din operele sale. El îngropase pe jumătate mingea în ţărână şi, de jur împrejur, în chip de cerc, înfipsese în pământ şase flori vestejite. Cercul, la rândul său, era înconjurat de un pătrat grosolan desemnat cu ajutorul unor sfărămături de cărămidă roşie şi de porţelan; totul era mărginit de un val de ţărână. De lângă fântână un om care căra apă îmi făcu o rugăminte pentru micul arhitect, spunând că e un copilaş care se joacă şi că jucăriile Iui nu-mi strică mult grădina. Martor îmi este Dumnezeu că nici atunci, nici mai târziu, nu ţu’am gândit să mă ating de opera copilului. Dar în seara aceleiaşi zile, plimbân-du-mă prin grădină, fără să bag de seamă, călcâi peste construcţiile lui; înainte de a-mi da seama de ceia-ce făceam, eu şi dărâmasem florile, valul de pământ şi cioburile de porţelan, aşa încât ori-ce refacere era peste putinţă. A doua zi de dimineaţă mă găsii de odată faţă în faţă cu Mnhammad-Din, care plângea încet pe ruinele făcute de mine. A fost o cruz'me când i s’a spus că salvb-\i\ este foarte supărat pe dânsul pentru câ scormonia grădina şi că .sahib-n\ a izbit cu piciorul în gunoaiele adunate acolo ocărând. Muhammad-Din se necăji multă vreme ca să cureţe locul de praf şi de cioburi, iar obrajii lui de copil erau scăldaţi în lacrămi şi în ochi i se citia o scuză mută când mi-a zis : *talaam talvb* în seara aceia la întoarcerea mea de la birou. O cercetare repede m’a dus la- următorul rezultat: Imam-Din î’a. înştiinţat pe Muhammad-Din că numai pe baza unei favori cu totul speciale numitul Muhammad-Din are încuviinţarea să se des-făteze după pofta inimii. După care copilul prinse suflet şi se puse pe lucru să tragă pe pământ planul unei clă- www.dacoramamca.ro \ C>02 diri care trebuia să întreacă cu fotul combinaţiile lui cu mingea şi florile. Timp de câte-va luni micul excentric cu obrajii bu-călaţi se învârti în umila sa orbită, printre tufele de ricin şi în praf. Veşnic ocupat să înalţe palate măreţe din florile vestejite, aruncate de servitor, din pietricelele rotunjite şi lustruite de apă, din ciorburile de sticlă şi din penele smulse, cred, de la pasările din coteţ, — el era veşnic singur şi veşnic gânguria încet. Nişte scoici cu pete strălucitoare fură lăsate într'o zi lângă cea mai nouă dintre clădirile'' sale; şi mă aşteptam că, după atâtea pregătiri, Muhammad-Din va face să răsară din pământ un monument mai strălucitor de cât toate cele de până atunci. Nu m’am înşelat. Timp de o oră a chibzuit el şi pe urmă gânguritul lui izbucni într’un cântec de biruinţă. Apoi începu să facă planuri în ţărână. Trebuia să fie o adevărată minune palatul acela, de oare ce din plan se vedea că are doi metri de lungime şi un metru în lărgime. Dar palatul nu fu tirminat nici odată. In ziua următoare nu-1 mai văzui pe Muhammad-Din la locul său din dreptul staţiei trăsurilor şi nu mai auzii urându-ini «talaam iahib» Ia întoarcerea mea de la birou. Mă obişnuisem cu acest salut şi ra’am întristat mult când nu l-am mai auzit în seara aceia. In ziua următoare Imam-Din mă înştiinţă că băiatul e scuturat de friguri şi că are nevoie de eh nină. Ii dădui leacul şi-i trimise’ un medic englez. — N’au rezistenţă maimuţele astea, zise doctorul, când ieşi din camera lui Imam-Din. 0 săptămână mai târziu, de şi aş fi dat ori ce ca să înlătur acest sfârşit, întâlnii pe drumul care duce la cimitirul musulman pe Imam-DiD, însoţit de un singur prieten, care ducea în braţe, înfăşurat într’o pânză albă, tot ceia ce mai rămânea din micuţul Muhammad-Din. 25]10 920 Constanţa. Traducere din Rudyard Klpling de PANfA N1CULESCU www.dacoromanica.ro EDUCATORII- FAŢA DE ÎNRÂURIRILE /AEDIULUI SOCIAL1) Aniversările şcolare sunt prilejuri bine-venite pentru a cerceta cu atenţiune rezultatele muncii noastre în direcţia educaţiei şi instrucţiei elevilor. Va fi poate de folos să examinăm care sunt piedicele cele mai mari ce ne stau în drum şi care sunt mijloacele ca să le putem înlătura. întotdeauna educatorii s’au plâns că mediul în câre trăiesc şcolarii, precum şi acela în care îşi vor desfăşură activitatea după terminarea studiilor, stânjeneşte sau chiar împiedică cu totul avântul ideilor nobile, frânge fără cruţare rădăcinile fragede ale pornirilor generoase, ce sunt Insuflate dela înălţimea catedrei. Mediul dărâmă ceeace clădeşte şcoala. Cât timp copilul e In şcoală,.mediul care-1 înrâureşte e familia, în care s'a născut şi societatea camarazilor. După ce a părăsit băncile şcoalei, mediul îl formează breasla, clasa socială, partidul politic, cercul literar, artistic, din care face parte etc. Mai întâiu, voiu arăta conflictul ce a existat totdeauna între ţelurile unei educaţii serioase şi înrâuririle, adesea nefaste, ale mediului. In cele din urmă, vom vedea cum putem luptă cu oarecare speranţă de izbândă împotriva acestui neajuns. Nu e om, oricât de puţin idealist, al' cărui suflet să nu fi fost frământat de lupta dintre ceeace comandă conştiinţa sa morală şi exemplele ademenitoare ale societăţii 1) Conferinţă ţinută h a 24-a aniversare a liceului «Mircea c*l Bătrân» din Constanta. www.dacaromamca.ro 604 în care trăim. Conflictul dintre iubirea de familie şi simţul de echitate, între colegialitate şi datoria legalităţii, contrastul dintre interesul personal şi datoria patriotică au format şi pot forma miezul celor mai sguauitoare tragedii. Originea acestor conflicte de conştiinţă stă In puterea creatoare a spiritului omenesc. Nemulţumit cu realitatea, omul îşi construeşte o lume imaginară cât mai perfectă. Este însă o nepotrivire între uşurinţa, cu care mintea combină cele mai îndrăsneţe plăsmuiri şi greutatea, cu care omul traduce în realitate, în fapte concrete, ceeace spiritul a făurit. Au trecut mii de ani, de când vechii Eleni au conceput posibilitatea sborului, precum vedem în legenda lui Icar, iar acum 400 de ani, Leonardo da Vinci a fost preocupat toată viaţa de această problemă. In domeniul prefacerilor morale, sociale, politice, este şi mai mare contrastul Intre vis şi realitate. Câţi oameni mari-dela PJaton până la Tolstoi n’au zămislit în mintea lor imaginea unei societăţi perfecte; câţi filosofi şi moralişti n’au zugrăvit idealul unei moralităţi impecabile! Ce distanţă însemnată este însă între ceeace a auzit mintea şi ce s’a putut preface în fapte adevărate! Dacă, cu toate aceste neajunsuri, progresele ştiinţifice şi technice sunt totuşi considerabile, progresele morale ale omenirii sunt abia perceptibile. In adevăr, în ciuda celor mai frumoase idealuri concepute de moraliştii cei mari, societatea impune omului anumite norme de viaţă, care alcâtuesc ceeace so numeşte moralitatea publică, sau nivelul moral social. B un contrast isbitor între morala teoretică, întocmită de filosofi, pe care şcoala o predică de pe catedră, şi moralitatea .societăţii. Pe când morala filosofică a atins înălţimi aproape inaccesibile, societatea se târăşte în decursul veacurilor în progres^ morale abia sensibile. Massa socială nu numai că nu primeşte ca reguli de . viaţă decât ceea ce e mai banal, mai scăzut în concepţiile morale, dar ea luptă fără milă contra celor ce nâzuesc a atinge culmile moralităţii perfecte. Câteva exemple vor fi îndestulătoare ca să învedereze nepotrivirea între preceptele moralei, aşa cum le pro~ www.dacaromanica.ro / 605 povădueşte şcoala şi exemplele atotputernice, pe care ni le înfăţişează societatea. Morala teoretică ne învaţă: Nu minţi! Morala mediului social ne dă la fiecare pas lecţia atrăgătoare că „cu o minciună boerească treci în ţara ungurească". Morala filosofică ne îndeamnă: Fii drept,fii nepărtinitor, fii obiectiv! Societatea în care trăim dovedeşte fără replică posibilă, că „cine ’mparte, parte-şi face". Oriunde vezi răul, atacă-l cu hotărîre ; nu te întovărăşi cu cei nevrednici, ne spun moraliştii. Aşa-i, dar „corb la Corb nu-şi scoate ochii". Fii idealist, fii dezinteresat, spune şcoala. Poporul, mai cuminte,zice: „Frate, frate, dar brânza-i pe bani“. Astfel am putea oricât de mult să continuăm a pune în contrast morala teoretică şi morala practică. Viaţa morală a fiecărui om nu e decât o rezultantă a două puteri contrare: pe de o parte, chemarea conştiinţei, care ne luminează drumul către ideal, pe de alta factorii sociali, cari împiedică înălţarea noastră morală ^i prin mii de tentacule invizibile ne târăsc în jos. Cine se împotriveşte mediului, cine nesocoteşte morala comună e expus la tot felul de nemulţumiri. Pe cei ce ajung la moralitate perfectă, societatea nu-i poate îngădui: le dă să bea cucută ca lui Socrate, îi arde de vii ca pe Huss, îi răstigneşte ca pe Hristos. In proverbele de mai sus şi în alte multe pe care nu e nevoe. să le citez, sunt condensate observaţii psihologice îndelungate ale poporului. Ele exprimă cu justeţă trăsături caracteristice ale sufletului mulţimilor, ne dau note bine prinse ale moralei vulgului. Pe altă cale voiu mai căuta să ilustrez înrâurirea adesea păgubitoare a mediului, în care se desfăşoară educaţia copiilor noştri. Vestitul umorist american Mark Twain ne dă dovada unei mari puteri de observaţie în ce priveşte sufletul masselor. Intr’o schiţă, intitulată „Istoria băeţaşului bun“, ne arată puterea extraordinară a societăţii, care pedepseşte pe orice om, care se împotriveşte normelor admise de toţi. „Băe-ţaşul bun“,pe care-î numeşte Iacob Blievens, e tipul aşa de rar al şcolarului, care crede cu toată ardoarea sufletului său curat în realitatea binelui, în puterea cuceritoare a frumosului; el e convins că ceeace învaţă la şcoală se î www.dacoramanica.ro 606 practică In societate şi şi face o datorie din propagarea moralităţii; el crede că chemarea lui în viaţă este să lupte împotriva răului. La fiecare pas însă, mediul îi dă lecţii amare că ceeace e scris în carte e bun numai de învăţat pe dinafară; societatea îşi are regulele ei: cine le calcă e în mod fatal pedepsit şi la urmă de tot, dacă continuă cu atitudine vrăjmăşească, va fi strivit. lacob Blievens, micul eroul al lui Twain, „credea în băetaşii buni" aşa cum se întâlnesc în cărţile de cetire- Toată ambiţia, tot idealul vieţii lui eră să se vadă şi el într’o carte de cetire. Din nenorocire, precum eră de aşteptat într’o societate plină de păcate, „bunul nostru băieţaş nu izbândi la nimic şi din toate câte încercă, nu ieşi niciuna, aşa cum se petrece în cărţile cu băieţi buni". In cărţile de cetire totdeauna lucrurile se petreceau spre binele băeţilor cuminţi şi;„băeţii răi erau cei cari se alegeau cu capul spart". ^Darlael, se vede că se stricase vre-un şurub în rându-iala lucrurilor, căci toate se întorceau deandoaselea". Mark Twain dă câteva exemple de toate nenorocirile îndurate de bietul copil din pricina curăţeniei sufletului său, din cauza dorinţei lui de a face binele cu orice preţ, de a împiedeca răul, de a moraliza societatea. E foarte multă observaţie justă în aceste exemple, cu toată exagerarea necesară pentru producerea efectului umoristic : astfel, într’o zi, micul nostru erou, „văzând pe un băiat furând mere, se apropie de pomul în care se urcase răufăcătorul, ca să-i spună istorioara băiatului rău, care a căzut din mărul vecinului şi şi-a rupt mâna". Ce se întâmplă însă ? In adevăr, hoţul de mere căzu din pom—întocmai cum scrie în cărţile de cetire—dar căzu peste lacob Blievens şi se rupse mâna lui lacob Blievens, nu a hoţulu', care scăpă fără să i se întâmple cel mai mic rău. „ Acest lucru nu-1 putu pricepe lacob, căci una ca asta nu văzuse în cărţile lui“. Altădată sări în ajutorul unui cerşetor orb pentru a-I scăpa de hărţuefile unor copii răi. Aceştia fură alungaţi, însă răsplata a fost că lacob a fost lovit cu bastonul în cap de acel orb. — Oridecâteori voia să predice morala cea mai curată, oridecâteori voia să moralizeze cu orice preţ pe semenii săi, eşia totdeauna ocărât, bătut. www.dacoromanica.ro 607 Eroul lui M. Twain n’a reuşit niciodată în viaţă, fiindcă trăind numai în lumea ideilor din cărţile de şcoală, el nu-şi dădea seama de legile inflexibile ce alcătuiesc condiţiile de viaţă ale mediului social. Lovitura cea mai crudă pe care a suferit-o, a fost atunci ‘ când, voind să obţie un serviciu pe un vapor, căpitanul îl întrebă «ce recomandaţii are». Atunci Iacob «scoase cu mândrie o carte din buzunar şi arătă dedicaţia scrisă pe dânsa '• «Lui Iacob Bîeviens, pin partea devotatului profesor». Căpitanul îi răspunse cu cruzime: «Asta nu face doi bani; asta nu-mi dovedeşte că ştii să speli podelile şi că eşti bun de vre-o treabă. N’am nevoie de tine“. O dedicaţie din partea profesorului să n’aibă niciun efect! Aceasta fu cea mai crudă desamăgire din câte i s’a întâmplat lui Iacob în viaţa lui. Teza lui M. Twain, care se poate deduce din aceste exemple, este că acelaş lucru se va întâmpla şi celor vârstnici, cari cu tot dinadinsul vor voi să reformeze moralmente societatea. Loviturile morale ce vor încerca, vor fi tot aşa de dureroase ca şi bătăile, pe care le suferia Iacob Biievens, oridecâteori voia să facă o taptă bună. Morala teoretică este rezultatul activităţii pur intelectuale a filosofilor, este produsul combinării noţiunilor, după legile gândirii abstracte. Dimpotrivă, morala societăţii la un moment dat este expresia raporturilor de putere ce există intre diferitele ei elemente, bogaţi şi săraci, slugi şi stăpâni, învăţaţi şi ignoranţi etc. Cât timp omul perfect moral e inofensiv, atunci în ochii maselor e de cele mai multe ori ridicul. Omul cu desăvârşire onest, care nu încalcă cu nimic dreptul altuia, este în ochii vulgului un prost. Când însă cineva, fiind de o moralitate fără pată, devine agresiv, societatea caută să-l înlăture. Este cunoscută legea, după care se face nivelarea morală a societăţii : massa atrage pe oamenii escepţionali în rândul celor comuni ; niciodată massa nu se poate ridica până la culmile idealelor făurite de moraliştii cei mari. Sub aceste variate înrâuriri ale mediului se desvoltă şi elevii noştri. Factorii sociali, cari abat pe elevii noştri dela practica moralei pure sunt: familia, camarazii de bancă. www.dacoromanica.ro r 608 prietenii şi chiar noi educatorii. In educator trebue să vedem nu numai pe predicatorul moralei dela înălţimea catedrei, ci şi pe omul, care este un produs al mediului social, în care trăeşte. Dupăce a părăsit şcoala, sunt alţi factori cari fasonează pe fostul elev: breasla din care face parte, partidul politic In care s’a înscris, coteria literară sau artistică, etc. Din acest punct de vedere, se poate vorbi de o morală de familie, o morală de breaslă sau de grup profesional, o morală de clasă socială, etc. Există o morală de familie? Familia să înrâuriasâă în rău asupra copiilor ? Se poate acest lucru. Dovadă : Un profesor din Bucureşti, d-1 Bogdan Duică, a făcut mai de mult o statistică In clasa IU-a a unui liceu şi a aflat că un mare număr de elevi cunoştea foarte multe jocuri în cărţi, cu numele cele mai ciudate, pe care le-au învăţat, evident, a-casă, în familiile lor. Rolul rău, pe care 1 exercită adesea familia? Dovadă, este uşurinţa cu care mai totdeauna părinţii fac concesiile cele mai largi copiilor lor. Tot aşa putem vorbi de înrâurirea rea a camarazilor. E cunoscută morala şcolărească, care stigmatizează pe cei ce se silesc la învăţătură cu epitetele cele mai urâte. După ce elevul a eşit din şcoală, unde i s’a predicat simţul datoriei, intră într’o breaslă. Există fel de tel de prejudicii, ba chiar procedee morale caracteristice fiecărui grup profesional: bacşişul, hatârul, nepotismul, linguşirea, sunt atâtea păcate morale ce caracterizează unele bresle. Dar şi clasa socială, din care facem parte, are morala ei : pentru cei mai mulţi din clasa celor bogaţi e un drept de origine aproape divină să tragă beneficii din munca celor săraci ; la rândul lor mai toţi săracii socotesc că nu e niciun păcat să răpeşti din averea celor bogaţi; dimpotrivă, a răpi din averea bogaţilor e socotit ca un act de justiţie socială. Expuşi acestor diverse înrâuriri ne întrebăm ce au făcut atâtea generaţii de elevi cari, în decursul timpurilor, s’au perindat prin liceele noastre ? Desigur, unii, cei mai puţini, au păstrat totdeanna în viaţă o fărâmă de ideal care, în ciocnirea cu brutalităţile vieţii comune, le-a luminat calea, fe-rindu-i de rătăciri. Alţii au dus o viaţă de oportunism www.dacoromamca.ro 609 comod. Mulţi — dacă nu cei mai mulţi — au aruncat peste bord tot balastul moral, cu care şcoala le-a împovărat mintea. Ajungem in chipul acesta, în mod firesc, la întrebarea : cum vom putea împiedica degradarea elevilor noştri? cum vom lupta contra înrâuririlor rele ale mediului social sub diferitele Iui aspecte? Un mijloc practicat în toate timpurile, fiind cel mai lesnicios, a fost predica de pe catedră sau de pe amvon, cu un cuvânt, instrucţia morală. Pentru atingerea pe această cale a scopului propus, s’au produs capo-d’opere de elocvenţă morală sau religioasă. Insă rezultatele obţinute nu sunt în măsura muncii depuse, nici a talentului şi ştiinţei întrebuinţate. Elevii se vor alege numai cu o instrucţie aleasă, cu uşurinţa de a mânui noţiunile abstracte morale, când trebuinţa va cere. In cazurile când, pe lângă instrucţia morală, constatăm şi o moralitate perfectă, atunci acest lucru se dato-reşte mai totdeauna caracterului bun înăscut, exemplelor morale din familie, etc. Morala teoretică, dacă nu e însoţită de o temelie morală ereditară, dacă nu e susţinută de bune exemple în familie, clădeşte castele în aer, făureşte miraj uri ce se risipesc la cea dintâi ciocnire cu realitatea. Un alt mijloc, propus de diferiţi filosofi ca Rouseau, Fichte etc, afost izolarea de societate. Dacă mediul social e aşa de rău, să fugim de el. Să creiem şcoli în munţi, în păduri; să depărtăm pe copii de Sodoma şi Gomora, care sunt oraşele moderne. Să clădim şcoli model cu cele mai mari sacrificii băneşti, cu profesorii cei mai buni, formaţi în cea mai bună şcoală pedagogică. O clădire cu tot confortuK modern, cu grădini vaste, livezi încântătoare, lacuri etc. Această cale poate fi bună, însă greu de aplicat, când e vorba de educat massele de copii ale păturilor largi ale poporului. Aceste şcoli model pot fi un excelent mijloc de educaţie pentru bogătaşi, însă nu pot lua, mai ales In ţara noastră, aşa extensiune, între altele, din motive financiare — încât să rezolve problema educaţiei morale a masselor. Care va fi atunci calea mântuitoare, pe care sâ că- www.dacoromanica.ro 610 lăuzim fără şovăire paşii noştri, rămânând orbi şi surzi faţă de toate ademenirile pierzătoare ale societăţii? Singurul principiu rodnic în viaţă este înfăptuirea, singurul ţel ce trebuie să urmărim este fapta. Chiar şi în domeniul activităţii pur intelectuale, ca în studiul matemateci-lor de ex., o cunoştinţă nu merită cu adevărat acest nume decât dacă aplicaţia se poate face uşor şi repede. Cu atât mai mult în chestiuni de morală înfăptuirea este scopul de căpetenie; fapta morală e criteriul după care preţuim valoarea oricui. Activitatea organizată, continuă, controlată la fiecare pas, binecuvântată prin rezultate bune, vădite, este supremul şi unicul bine în viaţă. Numai a-cea maximă morală devine proprietate intimă a sufletului care, din simplă cunoştinţă teoretică, prin repetare continuă' se transformă în obiceiu- Când a ajuns obiceiu, acţiunea morală se produce cu siguranţa unui act reflex şi cu statornicia unui instinct. Cum vom putea să facem pe elevi să ajungă la acest grad de trăinicie morală? Făcându-i să practice toate învăţăturile morale. In ce chip ? Putem porunci cuiva să fie milos* să fie drept, dezinteresat, să fie patriot? Aceste virtuţi nu se pot produce după comandă; se pot lămuri teoreticeşte, dar nu se pot împlânta în sufletul copiilor prin simpla exprimare a dorinţei educatorului. Atunci cum vom proceda ? Va trebui să creiem în societatea şcolarilor aşa condiţii de viaţă, încât să fie necesară practicarea tuturor virtuţilor. Liceul să nu mai fie o massă amorfă de copii străini unii de alţii, ci din mijlocul să creiem aşezăminte necesare bunei funcţionări a societăţii şcolăreşti. Să incadrăm massa şcolarilor prin organe indispensabile bunei convieţuiri, reprezentate de cei mai harnici şi Cinstiţi elevi, ferindu-ne evident, pe cât po sibil, să nu cădem în artificial sau inutil. — Nu vom mai predica după nume niciun sentiment; nu ne vom mărgini să vorbim elevilor de milă, ci ii vom învăţa să practice mila in mod activ şi inteligent. Umăr la umăr cu cei mai destoinici dintre dânşii, vom coopera la ajutorarea elevilor săraci. Elevii, din mijlocul lor, vor trebui să alcătuiască mica instituţie, care să asigure putinţa de desvoltare morală şi intelectuală a celor săraci. www.dacoromamca.ro 611 Nu le vom predica numai ex cathedra iubirea de patrie. Mai ales în acest domeniu s’a făcut şi se face abuz de multă vorbă. Iubirea de patrie sau patriotism înseamnă , respect faţă de patrimoniul naţiunii noastre. Acesta cuprinde tot ce a rămas dela părinţi. Există un patrimoniu moral, format din ideile şi sentimentele celor dispăruţi şi celor ce acum sunt în viaţă, şi există un patrimoniu material: toate bogăţiile materiale ale poporului nostru. Numai dacă respectăm şi cruţăm patrimoniul material al naţiei noastre, putem ajunge la adevăratul patriotism. A ne mulţumi numai cu manifestarea verbară a unor sentimente frumoase şi a risipi bogăţia materială a neamului nostru, înseamnă o falşe aparenţă de patriotism. Nu pot iubi patria decât silindu-mă să cresc bogăţia ei. Aceasta e temelia adevăratului patriotism, pe când mărturisirea sentimentelor patriotice, în forme oricât de literare şi cu oricât elan oratoric, costă aşa de puţin! Pornind dela această concepţie, elevii vor trebui să respecte nu numai toate regulele de bună purtare, care formează tradiţia acestui ligeu, ci mai ales vor trebui să păstreze cu sfinţenie în cea mai bună stare posibilă, patrimoniul material al şcoalei: mobilierul şi tot materialul şcolar. In acest chip vor avea adânc sădit în sufletul lor respectul bunului public. Acest sentiment, înfiripat zi cu zi şi întărit prin continua lui punere în joc, va fi dus de e-levi în viaţa publică, după ce vor părăsi şcoala. Elevii cei mai ordonaţi vor fi custozii întregului avut al şcoalei şi controlorii tuturor celorlalţi. In mod practic elevii vor trebui să înţeleagă că avutul unei şcoli este lăsat de înaintaşi pentru folosul lor cu condiţia ca sa-I păstreze şi să-l mă-riască în folosul generaţiilor de elevi- ce vor veni după ei. Elevul, care nu cruţă averea materială a şcoalei, poate vorbi oricât de fiumos, poate lua la morală o notă oricât de mare, valoarea lui morală, în societate, după ce va termina şcoala, va fi problematică. Tot aşa nu ne vom mărg;ni să vorbim elevilor despre dreptate, ci vom face pe elevi să selecţioneze el înşişi din mijlocul loj’ pe cei mai nepărtinitori, pe cei mai curaţi sufleteşte, ca să fie ei mentorii morali ai celorlalţi. www.dacoramamca.ro 612 Pentru înrădăcinarea sentimentelor frumoase vom face apel la toate forţele vii ale massei şcolăreşti. Elevii distinşi prin învăţătură sau caracter, vor trebui să contribue efectiv la progresul camarazilor lor. Monitorul de clasă va trebui să ajungă un factor real, preţuit şi respectat, în societatea şcolară. Monitorul va fi elevul cel mai serios, cel mai imparţial, cel cu mai multe calităţi morale. Educatorii, coborându-se în massa şcolară, trăind din viaţa lor, devenind mai democraţi în pedagogie, vor cunoaşte temeinic aptitudinile fiecăruia, vor putea îndruma această selecţionare, mulţămită căreia cei mai de seamă vor fi diriguitorii, în cari restul elevilor vor găsi modelele vrednice de imitat. Astfel noi, profesorii, vom lua de colaboratori în opera noastră educativă pe cei mai distinşi dintre elevii noştri. Vom căuta să facem ca massa şcolară să trăiască cât mai intens o viaţă morală. Toate preceptele moralei vor trebui să-şi găsiască aplicaţiunea constantă în viaţa societăţii şcolare. Acţiunea, punerea în lucrare, va fi principiul conducător în educaţia morală. Oricât de întristaţi suntem când vedem scăderile societăţii de azi, când ne coboram în mijlocul şcolarilor, inima ni se înviorează, gândirea noastră devine mai optimistă. Spiritul nostru devine mai entuziast, când vedem atâtea inteligenţe, atâtea porniri frumoase, care n’aşteaptâ decât munca noastră călduroasă spre a şi lua un puternic avânt. Călăuziţi fn viaţă de luminile ce se revarsă din concepţiile sublime ale marilor gânditori, şcolarii vor rezista tuturor ispitelor, vor căuta prin practicarea virtuţilor, prin exemplele vieţii lor de toate zilele, să devie factori de înălţare, de înobilare a vieţii noastre colective. Numai pe această cale vom ajunge a face ca viaţa noastră să fie mai folositoare, mai frumoasă, mai vrednică de trăit. Numai în acest chip generaţia care vine, va contribui la creşterea tot mai mare a numelui poporului nostru în mijlocul celorlalte naţiune G. CORIOLAN Directorul Lic. «Mircea cel Bătrân» www.dacoramamca.ro CNEAZUL ŞTEFAN VOGORIDE Despre cneazul Ştefan Vogoride la noi, în ţară, în genere se crede că-i de origine grecească, anume din Fanar. Cred că lămuririle de mai jos, extrase dintr’un articol publicat de P. Ca-rapetrof în revista bulgară „Bălgarsca sbircau 1902 p. 37 sg, vor fi de interes pentru istoriografia română. Autorul ne spune că Ştefan Vogoride se născu în târgule-ţul Cotei, care a dat mai mulţi oameni însemnaţi pentru Bulgari, din tatăl Ţonco şi din mama Anna şi că se înrudia cu Vlădica din Vraţa. Clasele elementare le făou în Cote!, în limba greacă bine înţeles, după care fu trimis, dimpreună cu un frate al său, să-şi continue cursurile Ia şcoala grecească dela Bucureşti, în floare pe acea vreme. Intre alţii, avu de profesor pe Lambros Fotiades. Aci învăţă bine limba greacă şi franceză. Apoi, la Constantinopol se desăvârşi şi în limba turcească. Ca cunoscător al limbii franceze, fu numit în slujbă la ministerul afacerilor streine şi în curând fu trimis în Egipt. Apoi fu numit caimacam în Moldova. Distingându-se ca diplomat la încheerea tratatului dela Adria-nopole, 1829, Sept. 2, dintre Turci şi Ruşi, deveni omul de încredere al Sultanului Mahmud II, care îl însărcină cu diferite misiuni importante la Petrograd. Fu numit membru în Tanzimat (1840), când începe să se s'mtă activitatea sa pe lângă Sublima Poartă. Apoi este numit beia al insulei Samos, funcţie pe care o conduce dela Constantinopol. In loou-i administra insula ginerele său, C. Musura. După Vogoride este numit beiu al Samo-sului'Ioan Ghica. www.dacoromanica.ro 6l4 In calitate de caimacam al Moldovei, rar de tot fu la Iaşi. In Turcia ajunse la cele mai înalte titluri până la cel de riut-bei-bala (înalt Domn), titlu ce pe vremea aceea nu se da de cât chedivului Egiptului, beiului din Tunis şi Domnilor Principatelor româneşti şi Serbiei, fără însă ca aceştia să aibă şi titlul de înalt. St. Vogoride se căsători cu moldoveanca Doamna Raliu, care se stinse cu mult înaintea Iui. Avu trei fii şi patru fiice : Beizadeua lancu, care'-i ţinea locul la Samos, înebunit mai târziu ; beizadeaua Nicolachi, care ocupă ia 1839 postul de secretar al ministrului turc dela Paris, devenit ministru de finanţe al caimacamului Moldovei, Teodor Balş'pentruca, după moartea acestuia să devină el însuşi caimacam al Mo’dovei. Acesta se căsători cu Ecaterina, unica fiică a boerului moldovean Conachi, din care cauză se numi Conachi-Vogoride. La 1856, în virtutea tratatului dela Paris, Basarabia unindu-se cu Moldova, Nicolachi-Co-nachi-Vogoride emise la Iaşi chrisovul (10 Iunie 1858) prin care hotărâ deschiderea şcoalei bulgăreşti din Belgrad. După dânsul a rămas un copil, ofiţer (la 1902) în armata română şi care, după abdicarea lui Alexandru Battenberg, veni la Târnova cu aspiraţii de domnitor. Al treilea fiu fu Aleco, mulţi ani secretar la ambasada turcească din Londra, apoi ministru în Turcia şi guvernator al Ru-meliei orientale EI trăia în 1902. Ne mai vorbeşte despre fiicele Iui Vogoride, măritate toate bine; una dintre ele, Smaragda, după prinţul Mihail Sturdza. Despre mama Iui Vogoride ne spune că a murit la Con-stantinopole pe la 1851 In vârsta înaintată de peste o sută de ani şi că n’ar fi ştiut decât limba bulgară, de şi era numită «cocona» şi «domnax. In casa lui Vogoride «se vorbia mai mult româneşte şi foarte rar greceşte» (pag. 41) «Vogoride nu vorbia niciodată bulgăreşte, căci uitase limba, dar pricepea tot ce se vorbea în această limbă. Cil bulgarii de obiceiu vorbia greceşte sau turceşte». Crescu patru bulgari din Cotei, susţinându-i pe la şcoli (greceşti, bine înţeles), între cari şi pe Sava Racowski, revoluţionarul de mai târziu, cu sediul la Brăila. Lăsă, între altele, prin testament, să se ridice o biserică la Cotei (grecească), pentru care însărcina ca epitropi pe patriarhul www.dacoramanica.ro 615 Ierusalimului, pe ginerele său Mihail Sturdza, pe Alecu Fotiade şi pe notabilul din Cotei, Hagi-Petre Hagi Mateof. Biserica însă nu se făcu, probabil din pricina certei ivite între biserica greacă şi bulgară, imediat după moartea lui Vogoride. Acestea sunt ştirile ce n? dă autoru|_.despre Vogoride, care pe bulgăreşte ar fi sunat BogoriviciJ Alte ştiri despre dânsul, mai mărunte, găsim în Period-Spi-sanie cartea LXII; în Bălg. Sb., anul 1902, pag. 110, unde ni se spune că Vogoride dărueşte o casă a sa la Constantinopol, pentru întemeierea primului paraclis bulgăresc (1848) şi despre care Sava RacOwski ne spune că i s’ar fi plătit casa şi partea ce ar fi luat în diferite ocaziuni aspiraţiunilor bulgăreşti. PERICLE PAPAHAGI Directorul liceului din Silisfra www.dacoromanica.ro SCRISORI "V TOT PE PUTERE SE BAT §1 AZI Zicătoarea veche spunea că: „Omulsfinţeşte loculu. Arivismul nou pretinde, ca: „Locul să sfinţiascâ pe om". Dintr’acest contrast de vederi, între cei cari ştiu să zidiască, şi cei cari nu pot trăi fără să dărâme, s’a născut o luptă, din care meritde şi eara:terele au eşit învinse şi date la o parte. De atunci, pe locurile ce s’ar fi căzut să le ocupe acestea, se ceartă toate nulităţile, pentru ca să se ridice şi să facă averi. Pentru aceşti ciocli, trecerea liniştită dela o oiganizaţiune la alta, ori dela un principiu de acţiune abusiv, la altul corect, nu se poate face, decât răsturnând tot ce a construit experienţa veacurilor. Nimic nu-i poate încredinţa că orice muscă nu poate face miere şi că toate steagurile nu sunt roşii. îmbătaţi de şcoala demagogiei şi trăind din contribuţiile neofiţilor, puţin Ie pasă de ruina ce lasă după dânşii şi nici se gândesc că precedentele ce creează, pot folosi altora. Eclipse,, fireşte, se arată uneori în viata naţiunilor; dar lumina degrabă le stinge; căci, desgrădirea iniţiativelor individuale, intensitatea muncii ajutată de ştiinţele aplicate şi garantarea dreptului de proprietate, sânt arme oţelite şi invincibile, care apără Democraţia de orice atacuri anarhice ale Demagogiei. Experienţa apoi a învăţat pe fiecare că un Stat, ca sl poată prospera, are nevoe de capacităţi rerle, care să-l conducă şi că, dacă sub un pretext sau altul, acestea nu se iau din orice clasa se găsesc, ci sânt înlocuite cu spumele, pe cari bătaia valurilor trecătoare le-au scos la iveală, ce ordine şi siguranţă mai poate fi înăuntru şi ce relaţii în afară, căci toate ţările ce s’au www.dacoromamca.ro 617 izolat, au pierit asfixiate de însăşi egoismul lor; şi egoismul nu este decât o pecetie a deşertăciunii. De veacuri, cugetătorii, ca să scape lumea de spiritele absolutismului, şi-au căsnit mintea să alcătuiască o Constituţie de stat, trasă numai din dreptul bazat pe natura şi necesităţile omului, regim care s’a numit democratic, pentrucă printr’însul suveranitatea dela Monarc a trecut la Popor. Bătrânii noştri, apreciind foloasele acestui regim, s’au grăbit a-1 adopta încă dela 1866, înscriindu-i principiile în Legea cea mare a Ţării. Din totalitatea dispoziţiunilor lui, au amânat numai acordarea votului obştesc, până ce Poporul să fie pregătit pentru delicata misiune, de a da directive în conducerea statului, pregătire, pentru care toţi fruntaşii partidelor de atunci şi-au luat îndatorirea a o face cât mai degrabă şi cu orice sacrificii. Spiritele rele însă, care le-au succedat la cârma Ţării, în doriuţa de a-şi prelungi cât mai mult stăpânirea şi a o putea supune intereselor lor personale, şi-au făcut o armă dintr’această amânare, aşa că, dela acea dată, mistficarea Naţiunii şi frustrarea statului, subt toate formele şi cu tot luesul de formalităţi în descărcare, au luat din ce In ce nişte proporţii, la care nimeni altul n’a putut ajunge. Cu cât ei erau mai nesăţioşi, cu atât amânau instrucţia poporului, subt diferite pretexte. Cu cât dânşii îşi puteau plăti cu favoruri şi slujbe mai mulţi partizani din colegiile restrânse, cu atât ei erau mai anevoie de doborât dela cârmă şi deveniau mai tirani, astfel că: prin exemplele din ce în mai arbitrare, moralitatea proverbială a celor de jos aste astăzi înecată îa desfrânarea celor de sus! Însăşi principiile fundamentale ale democraţiei, această aşezare senină şi creştinească, au fost prefăcute de către aceşti tirani făţarnici în arme de speculă. Ce foloase dar, mâi putea să dea regimul democratic de şi înscris în Constituţiune, dacă în loc să-l păziască, unii l-au tuns, alţii l-au muls; unii i-au luat pielea, alţii carnea; dând poporului numai oasele, ca să-i tociască dinţii, ca să nu poată muşca ? A venit pacea şi cu dânsa aplicarea votului obştesc, care a adus la Guvern şi în' Parlamente aşa zisa lume nouă. Nu discut aici, nici calitatea ei, nici numele ce i s’a dat; expun numai faptele. Care era prima datorie a acestor noi reprezentanţi, cari www.dacaromamca.ro 618 îa numele întregei populaţi uni, venîau să vindece ranele trecutului şi să uşureze lipsurile prezentului? Să ne dea, mai înainte de toate, un guvern naţional, compus din tot ce are Ţara mai luminat şi mai încercat, şi aceasta cu voia sau fără voia unuia sau altuia, căci Ţara întreagă îl cerea, guvern ce totdeauna ni s'a refuzat şi pe timpul prepa- rativelor şi pe acela al războiului. N’au făcut-o 1. Pentru a opri apoi mersul desfrâului, pornit şi întreţinut de către însuşi autorităţile superioare, trebuia imediat să dea în judecată, spre a fi pedepsite, atât fără-de-legile comise până astăzi, cit şi să impună la taxele cele mai grele averile câştigate în mod ilicit subt orice formă, sume care, pe măsură ce s’ar fi încasat, să fi fost împărţite ca despăgubiri de răsboiu,' mai întâi celor cu desăvâtşire ruinaţi, şi apoi la cei mai puţin devastaţi; pentru ca toţi aceşti nenorociţi, rămaşi pe drumuri şi gata să se agaţe de orice făgădueli mincinoase, să-şi fi putut face, printr’în-sele, rost de muncă. Prin singurele aceste două măsuri, cu nepărtinire aplicate, guvernul care le-ar fi luat dela început, şi ar fi atras,—nu numai bine-cuvântările şi sufragiile naţiunii întregi, dar încă ar fi stârpit dint’odată abusurile, ar fi ridicat moralul public, ar fi mărit producţiunea Ţării în raport cu numărul braţelor, pe cate plata din despăgubiri le-âr fi pus în stare să producă şi pe deasupra ar fi tăiat scurt orice îmfluenţă a propagandelor anarhice. N’au făcut nici aceasta; din contra, au amnestiat pe toţi tâlharii şi pe toţi desertorii, cari s’au îmbogăţit din averile celor ce şi-au făcut datoria ; ba încă, le mai râd şi în nas ! . Odată satisfăcute aceste două nevoi capitale, concomitent cu parcelarea grabnică a pământului la săteni şi cu organizaţiu-nea nepărtinitoare şi bine studiată a muncii faţă de capital, era indicată instalarea temeinică a aplicării riguroase a unui principiu de acţiune legal şi corect în toate actele de guvernământ şi administraţiune, în locul aceluia de bun plac, pe care de atâta amar de vreme îl practică autorităţile faţă de Naţiune şi Stat. Căci nu legile ce avem sânt vinovate de haosul şi lipsurile în care bălăcim; ci acei cari Ie interpretează şi le aplică în folosul lor. In loc însă oa noii reprezentanţi ai votului universal să se fi îngrijit mai întâi de nevoile urgente ale poporului, dânşii, www.dacoramamca.ro 619 odată văzuţi în Parlament, s’au constituit in nenumărate mici grupări şi fiecare din ele s'a repezit cu urlete şi scandale să ia puterea cu asalt! Şi pe ce însuşiri personale ori programe se întemeia7ă ? Pe o a doua expropriere quasi-totală a moşiilor particulare, fără nic? o plată sau pe mai nimic I Pe trecerea de fapt a caselor proprietariceşti în stăpânirea chiriaşilor; pe politică şi pe tot felul de jafuri, din care dânşii trebuiau să iasă mari şi bogaţi!. Văzând ce se petrece, cine nu s’a întrebat: Cum se poate ca în Ţara aceasta, unde oricine, cu puţină muncă şi în orice direcţie poate trăi mai uşor decât oriunde, să se găsiască oameni cu aşa judecată cari, în goana lor după nişte aspiraţii, nepotrivite nici cu talentele, nici cu pregătirea lor, să-şi abandoneze carierele, în care se puteau face folositori Ţării, spre a-şi consu* liia activitatea şi energiile căsnindu-se să facă pe lume să creadă că, din patima şi întunericul lor, se va lumina Naţiunea şi că, din jaful celor cari au strâns muncind şi economisind, să poată face prosperitatea trântorilor cari risipesc! Unde văd dânşii la noi pletora aceea de lucrători din ţările industriale, peste măsură de populate, cari, dacă sunt goniţi din fabrică,mor de foame ? Şi apoi în lipsa în care suntem de capitaluri băneşti şi de ştiinţă ori practică profesională, fără iniţiativă şi perseverenţă, ce folos poate să aducă lucrătorului scum-petea lucrului, când în aceeaşi proporţie se scumpeşte şi traiul? Prosperitatea unei Naţiuni a început totdeauna şi pretutindeni cu educaţiunea şi instrucţia profesională a cetăţenilor. Numai prin acestea, ajutate de înlesnirile tuturor mijloacelor economice modeme date de stat, s’a putut uşura munca manuală şi iefteni producţiunea şi, prin urmare, traiul. De aceea, reglementarea raporturilor dintre diversele activităţi naţionale a fost, este şi va fi cel mai mare prilej de studii îndelungate şi aprofundate a celor mai de seamă specialişti cari, cumpănind bine raporturile, să poată netezi asperităţile; iar nu, cum se face la noi ca, după ce au citit seara o scriere pe care nici nu au înţeles-o, să confecţioneze a doua zi legi după dânsa, croite după alte stări şi alte interese, căci: O lege, ca să-şi poată avea autoritatea ei, trebuie să fie fructul experienţeit iar nu impusă ca sistem de dominaţiane. C, D. PARIANO www.dacoromamca.ro CONQUISTADORES (DIN JOSfi A ARIA DE HEREDIA) In stoluri mari, ca şoimii ce se avântă ’n sbor, Sătui să mai îndure trufaşele mizerii Şi beţi de-un vis eroic, brutal, cuceritor, Porniră căpitanii din Paloş al Mogherii. Mergeau să cuceriască vestitele metale Cen munţii din Cipangu prin hrube se coceau ; Iar caldele-aliseie sub tropic le’nclinau Catargele-aplecate spre ţâri occidentale Visând în orice seară o nouă epopeie, li legăna'n miragiul unui bogat ţinut Fosforescenţa mării suflate de-alizeie. Sau, aplecaţi pe margini de albe caravele, Priviau cum nasc din ape, pe-un cer necunoscut, In lumile-australe nebănuite stele. SALSOVIA www.dacoromanica.ro SCOICA (DIN JOSfi /*VÂRlA DE HERDIA) '\ frumoasă, scoică, oare prin câte reci oceane Ţi-au legănat sideful fragil şi argintos In verzile abisuri de ape diafane Mareele, curenţii şi valul spumegos!... Azi, în nisip, departe de fluxul cel sărat, Te odihneşti la soare pe aurita plaje; Ci în zadar ţi-e somnul, căci lung şi desperat JHueşte glasul mării şi geme ’n a ta coaje. Aid sufletul asemeni cu scoica cea sonoră... Şi cum ecoul mării tot Serbe ’n golu-i încă De par'că mii de glasuri odihna şi-o imploră; Tot astfel şi în pieptu-mi, prea plin de Ea odată, Etern răsună zvonuri de patimă adâncă Ca o chemare surdă şi-atât de ’ndepârtatâ. SAL.SOVIA % www.dacoromanica.ro PAGINI ALESE DIN ERNEST RENAN I. CE ESTE O NAŢIUNE? ("Fragment dintr’o conferinţă) 0 naţiune este un suflet, un principiu spiritual. Două lucruri care, dejapt, nu fac de cât unul alcătuesc acest suflet, acest principiu spiritual. Unul se află în trecut, celălalt în prezent. Unul este stăpânirea în comun a unei bogate moşteniri de amintiri; celăîalt^este consimţirea actuală, dorinţa de a 'trăi împreună, voinţa de a continua punerea în valoare a moştenirii pe care am primit-o în in-diviziune., Omul, domnilor, nu se improvizează. Naţiunea, ca şi individul, este capătul unui trecut de sforţări, de jertfe şi de devotament. Cultul strămoşilor este dintre toate cel mai legitim; strămoşii ne-au făcut ceea ce suntem. Un trecut eroic, oameni mari, glorie (înţeleg pe cea adevărată), iată capitalul social pe care aşezăm o idee naţională. Să ai glorii comune în trecut, o voinţă cbmună în prezent, să fi făcut lucruri de seamă împreună, să voeşti să mai faci încă, iată condiţiile esenţiale pentru a fi un popor. Iubim în proporţie cu jertfele pe care le-am consimţit, cu nenorocirile pe care le-am suferit. Iubim casa pe care am clădit-o şi pe care o lăsăm moştenire. Cântecul spartan : Suntem ce-aţi fost, vom fi ce sunteţi, www.dacaromanica.ro 623 este, m simplitatea lui, imnul prescurtat al oricărei patrii. In trecut, o moştenire de glorie şi de păreri de rău de împărtăşit; în viitor un acelaş program de realizat ; să fi suferit, să te fi bucurat, să fi nădăjduit împreună, iată ceeace face mai mult de cât vămile comune şi graniţele conforme cu ideile strategice ; iată ceeace înţelegem cu toate deosebirile de rasă şi de limbă. Ziceam adineauri: »să fi suferit împreună"; da, suferinţa la olaltă uneşte mai mult decât bucuria. Când e vorba de amintiri naţionale, doliul face mai mult decât triumful; căci el impune datorii şi ne cere sforţări comune. O naţiune este, decir o mare solidaritate, alcătuită din simţământul jertfelor pe care le-am făcut şi al acelora pe care suntem gata să le mai facem. Ea presupune un trecut; ea se rezumă, totuşi, în prezent, printr un fapt tangibil: consimţirea, dorinţa limpede exprimată de a continua vieţuirea laolaltă. Existenţa uneifnaţiuni este (lertaţi-mi această metaforă) un plebiscit de toate zilele, precum existenţa individului este o afirmaţie veşnică de viaţă. Oh! ştiu, aceasta e mai puţin metafizic decât dreptul divin, mai puţin brutal decât dreptul pretins istoric. In această ordine de idei o naţiune, tot pe atâta cât şi un rege, nu are dreptul de a spune unei provincii: „îmi apar-ţii, te iau". O provincie, pentru noi, sunt locuitorii ei; dacă e cineva care are dreptul să fie consultat, este locuitorul. O naţiune n’are niciodată un adevărat interes să-şi anexeze sau să-şi păstreze un ţinut fără voia lui. Dorinţa vie a naţiunilor este, în definitiv, singurul criteriu legitim, acela la care trebue totdeauna să revenim. Am alungat din politică abstracţiunile metafizice şi teologice. Ce mai rămâne apoi? Rămâne omul, dorinţele sale, nevoile sale. Secesiunea (despărţirea politică), îmi. veţi spune şi, la urma urmelor, fărâmiţarea naţiunilor, sunt urmarea unui sistem, care pune aceste vechi organisme la bunul plac al unor voinţe adesea puţin luminate. E limpede că, într’o astfel de materie, niciun principiu nu trebue să fie împins la exces. Adevărurile de acest ordin nu sunt aplicabile decât în întregul lor şi într’un chip foarte general. Voinţele omeneşti se schimbă; dar ce nu se schim- www.dacoromamca.ro 624 bă aici pe pământ ? Naţiunile nu sunt ceva veşnic. Ele au avut un început, vor avea şi un sfârşit. Confederaţia europeană, probabil, Ie va înlocui. Dar nu aceasta-i legea veacului în care trăim. In clipa de faţă, existenţa naţiunilor este bună, trebuincioasă chiar. Existenţa lor este chezăşia libertăţii, care s’ar pierde dacă lumea n’ar avea decât o lege şi un stăpân. Prin facultăţile lor felurite, adesea potrivnice, naţiunile se slujesc la opera comună a civilizaţiei; toate aduc o notă in acest mare concert al omenirii care, într un cuvânt, este cea mai înaltă realitate ideală pe care am pu-tea-o atinge. Isolate, ele îşi au părţile lor slabe. îmi zic adesea că un individ, care ar avea nişte defecte, socotite Ia o naţiune drept calităţi, care s’ar hrăni cu o glorie deşartă, care ar fi într'atât de gelos, de egoist, de cârcotaş, care n’ar putea să ’ndure ceva fără să-şi scoată sabia Iui din teacă, ar fi cel mai nesuferit om. Dar toate aceste disonanţe de amănunt dispar In întreg. Biată omenire ! cât ai suferit! câte încercări te mai aşteaptă încă! O, de-ar putea spiritul înţelepciunii să te călăuziască spre a te păzi de nenumăratele primejdii cu cari ţi-e semănată calea! Mâ rezum, domnilor. Omul nu-i robul nici al rasei sale, nici al limbii sale, nici al rejigiunii sale, nici al cursului fluviilor, nici al direcţiunii lanţurilor de munţi. O mare îngrămădire de oameni, cu mintea sănătoasă şi cu inima caldă, creează o conştiinţă morală, care se numeşte o naţiune. Atâta vreme cât această conştiinţă morală îşi dovedeşte puterea prin jertfele pe care le cere abdicarea individului în profitul unei comunităţi, ea este legitimă, are dreptul să existe. Dacă se ridică îndoieli asupra graniţelor sale, consultaţi populaţiile pentru care se ceartă. Ele au tot dreptul să aibă o părere în această chestiune. Asta o să treziască surâsul Ia filosofii transcendentali ai politicei, aceşti infailibili cari îşi petrec viaţa înşelându-se pe sine şi cari, dela înălţimea principiilor lor superioare, se uită cu milă la „terre-â-terre°-ul nostru. „Să consulţi populaţiile, fui! ce prostie! Iată nişte biete idei franţuzeşti, care pretind să înlocuim diplomaţia şi războiul cu mijloace de o simplici- www.dacaramanica.ro 625 tate copilărească*. Să aşteptăm, d-Ior; să lăsăm să treacă domnia transcendentalilor, să ştim să suferim dispreţul puternicilor. Poate că, după multe dibuiri nerodnice, ne vom întoarce la modestele soluţiuni empirice. Mijlocul de a avea dreptate în viitor este, uneori, să te poţi resemna să fii de modă veche. ir. EDUCAŢIA POPORULUI (din „Viitorul Ştiinţei") înnobilarea şi emanciparea tuturor oamenilor prin acţiunea civilizatoare a societăţei, aceasta este datoria cea mai grabnică a guvernului în situaţiunea de faţă. Tot ceea ce se face în afară de aceasta este nefolositor sau prematur. Se vorbeşte mereu de lţbertate, de dreptul de întruniri, de dreptul de asociaţie. Nimic mai bun, dacă inteligenţele ar fi în stare normală; dar, până atunci, nimic mai frivol. Degeaba se vor întruni proştii sau neştiutorii, n’o să iasă nimic bun din întrunirea lor. Sectarii şi oamenii de partid îşi închipuecă numai apăsarea împiedică ideile lor să isbutiască §i se manie impotriva acestei a-păsări. Se înşeală. Nu reaua voinţă a guvernului înăbuşe ideile lor; ci ideile lor nu sunt coapte ; aşişderea, nu forţa guvernelor absolute, ci deprimarea supuşilor menţine popoarele în înjosire. Socotiţi oare că, dacă ar fi coapte pentru libertate, nu şi-ar face-o de îndată? Libertatea de a spune orice presupune că acei cărora li se adresează, au inteligenţa şi discernământul trebuitor ca să facă critica a ceia ce li se spune, să pri-miască' dacă este bine, să respingă dacă e rău. Dacă ar fi o clasă, ce s’ar putea defini legal, de oameni cari să nu poată face acest discernământ, ar trebui să supraveghem ceea ce i se spune; căci libertatea nu se poate tolera decât cu marele corectiv al bunului simţ public, care judecă greşelile. De acea libertatea învăţământului www.dacoromanica.ro 626 este o absurditate, din punctul de vedere al copilului. Căci copilul, primind ceea ce i se spune fără să poată face critica, socotind pe dascălul său nu ca pe un om, care îşi dă părerea faţă de semenii săi, pentru ca aceştia s’o cerceteze, ci ca pe o autoritate, este evident că o supraveghere trebuie să fie exercitată asupra a tot ceia ce i se predă şi că o altă libertate trebuie să înlocuiască pe a sa, spre a săvârşi discernământul. De oarece • nu se pot alcătui categorii printre adulţi, libertatea devine, în ceea ce îi priveşte, singura soluţie cu putinţă. Dar este netăgăduit că, înainte de educarea poporului, toate libertăţile sunt primejdioase şi au nevoie de restrângeri. Intr’adevăr, în chestiunile relative la libertatea de a-şi exprima cugetarea, nu trebuie să privim numai dreptul ce-1 are cel ce vorbeşte, drept care este firesc şi nu-i îngrădit decât de dreptul celuilalt, ci şi posiţia aceluia care ascultă şi care, neavând totdeauna discernământul trebuitor, este oarecum pua sub tutela Statului. Deci, din punctul de vedere al aceluia care ascultă şi nu din punctul de vedere al aceluia ce vorbeşte, restrângerile sunt îngăduite şi legiuite. Libertatea de a spune orice nu va putea avea loc decât atunci când toţi vor avea discernământul trebuitor şi când cea mai bună pedeapsă a nebunilor va fi dispreţul publicului. III TINERIMEA ŞI VIAŢA (Fragment dintr’un discurs ţinut la împărţirea piemilor la liceul Ludovic cel Mare) Problema ocârmuirii societăţilor devine din ce in ce mai mult o problemă ştiinţifică, a căiei deslegare presupune exerciţiul celor mai rare facultăţi ale spiritului. Rasboiul, industria, administraţia economică sunt acum ştiinţe complicate. Aceste funcţiuni sociale, pentru care odinioară tra de ajuns să ai curaj, eleganţă şi cinste, www.dacaromamca.ro 627 presupun astăzi capete puternice, în stare să îmbrăţişeze dintr'o dată multe idei şi să le ţină pe toate fixate sub privire. Ne plângem adesea că forţa devine singura regină a lumii. Ar trebui să mai adăogăm că marea forţă din zilele noastre e3te cultura spiritului în toate gradele sale. Barbaria este răpusă pentru totdeauna, de oare ce totul aspiră să devină ştiinţific. Barbaria nu va avea nici odată artilerie şi, chiar de-ar avea-o, n’ar şti s’o mânuiască. Barbaria nu va avea nici odată industrie savantă, puternică organizaţie politică; căci toate acestea presupun o mare aplicaţie intelectuală. Ori, barbaria nu este în stare să aibă aplicaţie intelectuală. Obiceiul* aplicaţiei se dobândeşte prin descipline puternice, a căror taină o posedă educaţia ştiinţifică şi literară. Nu de azi, de sigur, a început acest privelegiu al culturii intelectuale. Fără a vorbi de antichitate, veacurile al XVI, XVII şi XVIII văzură alcătuindu-se o Europă, stăpână a lumii, în numele unei civilisaţii superioare De o sută de ani, mişcarea s’a accelerat, cu toate câ orga-nisaţia interioară a naţiunilor civilisate a fost adânc modificată. Societăţile actuale nu mai pot pune temei, ca cele de altă dată, numai pe calităţile ereditare a câtorva familii alese, pe aşezăminte tutelare, pe organisme politice, în care valoarea cadrului era adesea foarte superioară aceleia a indivizilor. Cultura individului a devenit, la noi, o trebuinţă de mâna întâi. Ceea ce făceau odinioară ereditatea sângelui, obişnuinţele seculare, tradiţiile de familie şi de corporaţiuni, trebuie s’o facem astăzi prin educaţie. Importanţa instrucţiunii publice se găseşte astfel oarecum înzecită. Lupta pentru viata s’a transportat pe terenul şcoalei. Rasa cea mai puţin cultivată va fi, fără greş, suprimată, sau, ceia ce la urma urmelor e acelaş lucru, aruncată pe planul al doilea de către rasa cea mai cultivată. Grija instrucţiunii publice Intr’un Stat va deveni astfel o preocupare cel puţin egală cu aceea a înarmării şi a producerii de bogăţii. O naţiune, într’adevăr, se luptă şi produce prin indivizii cari o compun. Dar pe individ îl www.dacoromamca.ro 62* creează instrucţia, cel puţin pe jumătate. Fără îndoială, mai este şi darul inăscut, pe care nimic nu-1 înlocueşte; dar darul Inăscut, fără de Instrucţie, rămâne sterp, ne-producător, ca şi un bloc aurifer neexploatat. Socotiţi deci, tineri elevi, ca hotărâtori anii In care vă aflaţi şi pe care prea adesea Ii privim ca ani jertfiţi. Datorii austere vă aşteaptă, şi n’am fi sinceri de nu v’am face să vedeţi în recentele modificaţiuni ale societăţii omeneşti de cât o micşorare a piedicilor de biruit şi, oare cum, o uşurare a sarcinilor vieţii. Libertatea este în aparenţă o uşurare; In realitate este o sarcină. Iată tocmai nobleţea ei. Libertatea angajază şi obligă / ea măreşte suma silinţelor impuse fiecăruia. Să priviţi viaţa, care vă este rezervată, ca un lucru grav şi plin de responsabilitate. Este însă acesta un motiv ca să vă socotiţi mai puţin favorizaţi de soartă decât cei ce au fost înaintea Voastră?.Nicidecum, tineri elevi, dimpotrivă. Să nu ziceţi niciodată, ca nemulţumitul de care vorbeşte profetul lui Israel: «Părinţii mănâncă aguridă, iar fiilor li se strepezesc dinţii». Partea voastră este bună şi văd o mulţime de motive ca să vă pismuesc, nu numai pentru că sunteţi tineri şi pentru că tinereţea este descoperirea unui lucra prea bun, care este viaţa, dar pentru că veţi vedea ceeace noi nu vom putea vedea, veţi şti ceeace noi căutăm cu îngrijorare, veţi avea deslegarea multora din problemele politice asupra cărora noişovăim, pentru că faptele n’au vorbit încă îndeajuns de limpede. Pregâ-tiţi-vă să purtaţi în aceste mari lupte partea virilă a raţiunii voastre cultivate de ştiinţă şi a curajului vostru, copt printr’o filosofie sănătoasă. Vârsta voastră nu vă îngădue şovăirea. Nimeni n’a tremurat intrând în viaţă. Un fel de orbire, cu dibăcie pregătită de fire, vă înfăţişează existenţa ca pe o pradă dorită, pe care tindeţi s’o apucaţi! Alţii' mai înţelepţi de cât mine vă vor feri de cu vreme împotriva părţii de ilu-siune pe care o presupune tânăra voastră înflăcărare. Ei vă vor vesti nenorociri; vă vor spune că viaţa nu se ţine de ceeace fâgădueşte şi că, dacă am cunoaşte-o când intrăm Imtr’ânsa, n’am avea graba naivă a vârstei voastre. www.dacoromanica.ro 629 Cât despre mine, vă mărturisesc, nu acesta este simţimân-tul meu* Viaţa, care este colea dinaintea voastră, ca un ţinut necunoscut şi fără de margini, am străbătut-o* Nu mai #aştept dela ea cine ştie ce mare lucra neaşteptat; acel capăt, pe care-1 credeţi la nesfârşit, îl văd foarte a-proape de mine. Ei bine, cu mâna pe conştiinţă, viaţa a-ceasta pe care e o modă s’o vorbeşti de rău, am găsit-o bună şi vrednică de pofte pe care tinerii o au pentru dânsa. Singura ilusiune pe care v’aţi iace-o, ar fi s’o socotiţi lungă. Nu ; e foarte scurtă ; numai că, vă asigur, este bine s’o fi trăit şi cea dintâi datorie a omului faţă de nesfârşitul din. care iese, este recunoştinţa. Generoasa imprudenţă care vă face să intraţi fără umbră de gând ascuns în cariera, la al cărei capăt atâţia desamăgiţi mărturisesc că n’au găsit decct desgust, este deci foarte filosofică în felul său. De partea voastră e dreptatea. Mergeţi înainte cu curaj; nu suprimaţi nimic din focul vostru ; acest foc, care arde în voi, este însuşi spiritul care, răspândit providenţial în sânul omenirii, este ca şi principiul forţei sale motrice. Haideţi, haideţi, nu pierdeţi niciodată gustul vieţii. Nu blestemaţi niciodată bunătatea infinită din care purcede fiinţa voastră şi, în ordinea mai specială a favorurilor individuale, binecuvântaţi soarta fericită, care v’a dat o patrie binefăcătoare, dascăli devotaţi, părinţi prea buni, condiţii de desvoltare în care nu aveţi să mai luptaţi împotriva străvechei barbarii. Voioasa beţie a vinului nou al vieţei, care vă face surzi la planşetele fricoase ale descurajaţilor, este deci legiuită, tineri elevi. Să nu vă mustraţi că vă lăsaţi în voia ei. Veţi găsi că existenţa este gustoasă, dacă nu aşteptaţi dela eâ ceeace n ar putea să vă dea. Când cineva se plânge de viaţă, aproape totdeauna i-a cerut ceeace nu-i cu putinţă. Aici să credeţi cu totul în experienţa înţelepţilor. Nu-i decât o singură temelie pentru viaţa fericită; căutarea binelui şi adevărului. Veţi fi mulţumiţi de viaţă dacă veţi Intrebuinţa-o bine, dacă veţi fi mulţumiţi de voi înşi-vă. O zicâtoare prea bună este aceasta „Cău- www.dacoromamca.ro -630 taţi mai întâiu împărăţia cerului; tot ceeace „rămâne, v se va da pe de-asupra. Intr’o împrejurare asemănătoare cu cea de astăzi, acum patruzeci şi trei de ani, ilustrul M. Jouffroy adresă elevilor liceului Carol cel Mare aceste severe ciîvinte „Menirea noastră, a acestora, cărora experienţa ne-a des tăinuit adevăratul adevăr asupra lucrurilor lumii, e să vi-spunem. Culmea vieţii vă ascunde povârnişul ei; din cele două povârnişuri ale sale nu-1 cunoaşteţi decât pe unul, acela pe care-1 urcaţi; e surâzător, frumos, e parfumat • ca primăvara. Nu vă este dat, precum ni este dat nouă, să priviţi pe celălalt, cu aspectele sale melancolice, cu palidul soare care-1 luminează şi cu ţărmul îngheţat care II .termină. Nu, tineri elevi! E prea trist. Soarele nu-i niciodată palid ; câteodată numai este învăluit. Pentrucă ai îmbătrânit, ai dreptul să spui că florile sunt mai puţin frumoase şi primăverile mai puţin radioase? Nu cumva ai vrea să te plângi că nu eşti nemuritor aici pe pământ? Ce neghiobie, Doamne! Printre toate florile, şi câte Doamne nu-s frumoase (ce lume minunată este aceea a floarei) nu-i decât una care să fie aproape fără frumuseţe; i-o floare galbenă, uscată, ţapănă, gălbejită, cu un lustru neplăcut, ce se numeşte pe nedrept nemuritoare. Ipai place mai mult trandafirul, cu toate că are un cusur, se veştejeşte cam iute. Şi apoi, hai s’o spunem mai degrabă, viaţa asta de patru zile (scurtăj produce fructe care durează: virtutea, bunătatea, devotamentul, dragostea de ţară, stricta pază a datoriei. Iată, dacă veţi şti să daţi o regulă^ superioară vieţei noastre, ceeace nu vă va lipsi niciodată. Să credeţi într’o lege supremă de raţiune şi de dragoste, care îmbrăţişează această lume şi o explică. Să fiţi siguri că cea mai bună parte este aceea a omului de treabă şi el e, la dreptul vorbind, adevăratul înţelept. Feriţi-vă de boala cea mare a vremei noastre, acel pesimism, care te opreşte să crezi în desinteresare, în virtute. Să credeţi In bine; binele este tot atât de real ca şi răul, şi nu mai el întemeiază ceva; răul e sterp. Acei www.dacoromamca.ro 631 dintre voi cari au o mamă, pe care o vor face astăzi fericită aducându-i cununile lor, vor şti să mă înţeleagă. Totdeauna mama voastră să fie în centrul vieţii voastre. Să nu faceţi nici odată ceva fără aprobarea ei. Arătati-i motivele voastre; dacă sunt bune, uşor o veţi face-o să fie de părerea voastră. Eşti totdauna destul de elocinte pe lângă o mamă pe care o iubeşti. Veţi vedea veacul al XX-lea, tineri elevi. Ah! iată, vă mărturisesc, un privilegiu, pentru care vă invidiez; veţi vedea neprevăzutul. Veţi auzi ceea ce se va spune despre noi, veţi şti ceea ce va fi fost fragil sau solid în visele noastre Oredeţi-mă, fiţi atunci indulgenţi. Acest biet secol al XlX-lea despre care se va spune atâta rău, va fi avut şi el părţile lui bune, spirite sincere, inimi calde, eroi ai datoriei. Generaţiunile care se perindă sunt în general nedrepte unele faţă de altele. Sunteţi pepiniera talentului viitorului, îmi închipui că văd stând colo jos, printre voi, pe criticul care,.către 1910 sau 1920, va face procesul veacului al* XlX-lea. Văd de aci articolul său (îngăduiţi-mi puţină fantasie). ,,Ce semn al vremei, într’adevăr! Ce desăvârşită răsturnare a tuturor noţiunilor sănătoase despre lucruri! Ce! cum de le-a trecut prin cap, în 1883, să aleagă pentru a prezida împărţirea premiilor noastre, la liceul Ludovic cel Mare, pe un om, inofensiv de sigur, dar cel din urmă pe care ar fi trebuit să-l aleagă într’un moment când era vorba, înainte de toate, de a reînălţa autoritatea, de a se arăta tare şi de a face cu căldură convicium secuii ? Ne dădu sfaturi bune; dar ce moliciune! ce lipsă de mânie împotriva vremei sale !“ Iată ce va zice criticul conservator al veacului al XX-lea. Doamne ! poate că întru cât va ar avea dreptate. Aş vrea numai să nu uite să adauge ce plăcere avui găsindu-mă printre voi, cum semnele voastre de simpatie mi-au mers .la inimă, cum contactul tinereţii voastre mă învioră şi mă înveseli. Ceea ce numim indulgenţă, nu-i, de cele mai multe ori, decât dreptate. Muştrăm opiniunea că-i nestatornică Vai!, tineri elevi, lucrurile omeneşti sunt nestatornice. Spi- www.dacoromanica.ro 632 ritul larg nu excludă reguli puternice de purtare. Să ţineţi mereu din toate puterile la legalitate. Să apăraţi cu gelozie libertatea voastră şi să respectaţi pe a altora. Să păziţi neatârnarea judecăţii voastre ; dar să nu plecaţi nici odată din patria voastră, nici de fapt, nici cu inima. Mângâiaţi-vă ţinând tare la ceva veşnic. Totul se va preface în jurul vostru. Veţi fi poate martorii schimbărilor celor mai considerabile pe care le-a înfăţişat până acum istoria omenirii. Dar un lucru este sigur, anume că, în orice stări sociale pe care le veţi putea străbate, va fi un bine desfăcut, un adevăr de căutat, o patrie de slujit şi iubit. Trad, de G TO/*\A Profesor în Constanta www.dacoramanica.ro FOLKLOR TĂTĂRESC DIN PERVELIA cules de J. DU/AITRESCU . înruţfttor CÂNTECUL CAZANULUI Tătdreşte Ocalî şepchen on salgan On colână cuş alagan. —,,Turem, caidă barasan?“ —Men Cazangă bar amant Gaţannî Cazac algandii Tactasân otcă geaceăndii Taşlarânî su iiubâne atcăndii lJ. Men Cazangă bargaşâc Car geaumasân, can geausân. CÂNTECUL CAZANULUI Româneşte EI şi-a luat o manta grea pe umărul drept. In mâna dreaptă a luat o pasăre. —„Unde te duci, dragul meu?“ —„Eu merg la Cazani Cazacii au luat Cazanul, Au dat foc la scânduri, Şi au aruncat pietrele în apă 1). Când voiu ajunge la Cazan, N’o să mai ningă, ci o să plouă sânge. 1 Do unde s'w pute* vode* eă în timpul aee’a, cetei»» C«JUH»tai era, făeutft din scânduri şi din pietre. www.dacaromanica.ro Refren 634 MOARTEA LUI ALI Cântec turcesc. I Sabă oldî horaz ueter lengheler capuda becler Hoşă ghite bu emecler. * + * ( Uiur isen uian Aii, [ Calc sabă oldu naslî iaren. V —,,Evlerim var salcâm saceac, Solsinendert ordi buceac Ici alem ioc iar sarageac, III Echi elim alean oldî, Ghiozlerăm iaş ilen doldî, Iandî iaren epchiul oldî. IV Iacmur iagar organ-organ, lustum izde canî iorgan, Alim ioctâr ghelip soran. V Sene uran, beni ursun. Annem beni eoli bolsun, Mezarâmâţ birlic olsun“. 1) In timpul cântecului, acest refren se repetă după fiecare strofă, www.dacoromanica.ro 636 MOARTEA LUI ALI Cântec turcesc I Mirea®a —,,S’a lăcut dimineaţă, cocoşul cântă, vor «ş stolnicele*) aşteaptă la uşă. Degeaba atâta speranţă. SjDacă dormi, trezeşte-te, Aii, Scoală, s’a făcut dimineaţă, iubitul meu“. II Mirele ror- —„streaşină casei par’că este un pom lăsat be9te: [înlături, In partea stângă am fost înjunghiat cu cuţitul Şi n'am deloc putere să-mi îmbrăţişez iubita. ill Amândouă mâinile mi-s pline de sânge, Ochii mi s’au umplut de lacrămi, S’a ars iubirea, cenuşă s’a făcut. IV Plouă repede, răpăind,.... De-asupra noastră plapoma e numai sânge Şi nu este nimeni care să vie să ’ntrebe de "starea mea*'. V Mireasa —„Cine te-a lovit pe tine să mă loviască si vorbe?te: , [pe mine, Mama mea să mă găsiască moartă, Mormântul să ne fie la un loc'*. 1/ Femeile care, Ia dimineaţa de după nuntă, aşteaptă la uşe să ia cămaşa miresei, www.dacoramamca.ro păcatul bunicului (POVESTE TURCEASCĂ) Odată un paşă şi-a schimbat hainele şi a pornit să se plimbe necunoscut prin cetate, ca să poată prinde singnr pe hoţi şi pe făcătorii de rele. La o răspântie văzu doi inşi care se certau pentru o oaie şi nu se înţelegeau. Paşa s’a apropiat să vadă ce este. Unul din ei, vânzătorul, cereâ cam mult, dar celălalt, care eră măcelar, dădeâ mai puţin, spanându-i: — „De ce ceri tu atât, fiindcă oaia nu are mai mult decât douăzeci de kilograme de carne şi patru de seu?a Când auzi aşâ, paşa se amestecă în vorbă şi-I întrebă pe măcelar de unde ştie el că oaea are tocmai douăzeci dej kilograme de carne şi patru de sen. Măcelarul îi răspunse: — „De unde ştiu eu, nu-ţi pasă; dar pot să fac prinsoare pe orişicât, că aşa este!“ Făcură prinsoare şi se duseră să cântăriască oaea; dar acolo găsiră tocmai cum spusese măcelarul. Minunat, paşa îl întrebă dacă cunoaşte legea şi coranul şi, fiindcă măcelarul răspunse că nu, puse să-l închidă, sub cuvânt că este un ghiaur1) şi un fermecător. Pe urmă paşa se duse la palat şi strânse divanul judecăţii. II aduseră acolo pe măcelar şi, fiindcă Ia întrebările judecătorilor el răspunse iarăşi că nu cunoaşte legea şi coranul, fu osândit la spânzurătoare. l) ’>Ghicvur>,— însemnează „necredincios" şi nu „creştin", după cum ne-am deprins noi să credem- „Ghiaur1 este chiar şi Torcul care şi-a călcat religia sau a nesocotit prescripţiile Coranului. www.dacaromamca.ro 6 'âl A doua zi, cu alaîu şi soldaţi după el, măcelarul eră dus spre locul spânzurătorii. Pe drum se întâlniră cu o ceată de copii, cari veniau dela şcoală. Intre ei eră şi băiatul măcelarului. Când văzîi copilul pe tatăl său între soldaţi, se repezi plângând la el şi întrebă pe- cei din jurul lui unde-1 duc; iar aceia îi răspunseră că la spânzurătoare. Copilul începu să plângă mai cu hohot şi se rugă de soldaţi şi de cei din jurul tatălui său să mai stea puţin, iar pe el să-l ducă înaintea paşei să- i vorbiască. Ace;a îl ascultară. Când ajunse copilul la palat, îl întrebă paşa: — „Ce vrei?'* Iar el răspunse plângând : — „Vreau să ştiu de ce-1 spânzuraţi pe tatăl meu!" — „Pentrucă este un ghiaur şi nu cunoaşte legea 1“ Copilul zise atunci: — „ Mărite paşă, puternic eşti, dar nu-i cu dreptate.. Nu tatăl meu este ghfaur, ci bunicul meu, care nu l-a dat la şcoală să înveţe să cunoască legea. Tatăl meu nu este ghiaur, fiindcă pe mine m’a dat Ia şcoală şi eu am învăţat să cunosc legea. Ca să va încredinţaţi, puteţi să mă întrebaţi orice şi vă voi răspunde la toatei" — „Bravo,—zise paşa,—aşa este şi ertat să fie tatăl tău 1“ Şi astfel a scăpat măcelarul de spânzurătoare. www.dacoromamca.ro 9 CÂ.NTECE Q£ NUN T  (TATÂKEŞTI) ,ŞÂN“. 1 Bâz Pirveli câzâmâs, câz parcea sî, II! eaimb l) otegee ena şast. 2 Bâz Pirveli câzămâs alt etermâs, Giurtângâ saban saldârâp san chetermâs. $ Ai tavereo, cun gealpac, şemşer caşâc, 2) Aman mechen sau mechen bâan! aşâe? 4 Aursam aoter câm sem ioc olaem gilar, luzâmnl siipap cozâmnî câm gindârar ? 5 Aotaşan cârmeu copârnâm astî şair.; Buiuo cueiuc giunleghfe acşam chaîr. 6 Catiipe pâstan tâzden ton oînmalî târaec, Bâzdfe calctai bolarâmâs duâ etersâc. 7 Cun iauranun, mal bainân, caltegecsuu ? Zamet şegâp ascherlâc etegecsân. 1) ,,caim6[' = 20 Ici. „Caim6“ = ,.pol-‘ ('rowăoeşta popularX 2/ „şemşer caşâc "'=nişte linguri foarte frumoase, care sunt un produs spociftc al Aaatoliei, www.dacoromaiiica.ro CÂNTECE DE NUNT (TĂTĂREŞTI) 1. Noi suntem fete din Pervelia şi fiecare este o fata [şi jumătate Cinci zeci de poli 1) (1000 lei) o sa facâ cea mai [de pe urma. 2. Noi suntem fete din Pervelia şi va suntem superioare, Va punem plugul în bătătură şi pe urma plecam1) 3. Luna-i rotundă, soarele-i lat, lingura-i din Anatolia, Este bine, este sănătos, iubitul meu? 4. Dacă mă voiu îmbolnăvi, sâ-i fie mila de mine şi [să plângă. Cine să mă m&ngâe pe faţă şi să-mi închidă ochii? 5. Podul este boltit şi făcut din piatră albă, iar de- desubt este verdeaţa; La mari şi mici, la toată lumea, bună seară. 6. Capot de catifeâ, cu blană până la genunchi şi cu mâneci ajurate. Şi noi o să fim ca lumea, de-orn înălţa rugi (lui [Dumnezeu). 7. Timpul este al ghiaurului3), averea e a bogatului, [ce să-i faci? Suferinţă suferind, ai să faci armată. 1). înţelesul acestui vers este o batjocuri, adică se va alege praful de n&c&i. » 2/ ,,taur‘' („ghiaur“ turceşte) însemnează „necredincios", „călcător 4e . lege" şi nu „creştin" după cam se crede. www.dacoromanica.ro 640 8. Bu ascherlâo beccâin gildan gilgâ, Aide ohetsen chetiiph Stambulga. 9. ,Ao derîanân işânde ala balâe; Anaşilmai geuabân calabalâc. 10. Ai mubarec eşillâc cimenâc şair, Buiue cuciuc giumleghfe acşam chair, 11. Men postandan caitaman opclien calcâp, Neturasâ carşâmdâ. aidai balcâp. 12. Macâlângâ men chedai iaramai mî; Acâz eenân gireşân daim daşai mî? 18. Menâm babam bec baidâr gigât sailar, . Ius gumâşmen *) bâr atî şaşacâ, bailar. 2) 14. Altân saat ac coatec bel buardan; Chelâp, chetâp, sen giursen cun tuardan 3). 15. Acşam geatsam, atmai tam câzcâ, gildai; Erten târsan sâsnî iac Stambaldai. 16. Cară câlşâc baş biuidai4) arpagâ cor; Abadandan tiusiup alsaca baş coşmac zor. 17. Iium maldî pâşmâ taş pâşcâm da ioc pâşmagâ Iarem ordâ, ben burda, canatâm ioc uşmagâ. 18. CairlI bosun tutcan cuş uzânmen tenmî ? Carampâl coz caitan caş calibân şenmî? ’) „gnmâj“ = rablele de argint ruseşti, cari valorează 2,60 lei. ’) După căsătorie, ginerele face o vizită socrului, care trebue cu — ocazia aceasta, — să-i deâ un dar: bani vite sau altfel de valori. s) Pata li învaţă pe flăcău să vie prin partea de răsărit a casei' la ea, fiindcă pe acolo nu-1 vede nimeni. Tătarii pun mult mai mare preţ pe grâul de primăvară, de c&t pe cel de toamnă. www.dacoromanica.ro 641 8. Armata aceasta este prea grea şi ţine doi ani.' Haide, să mergem, dacă vrei, la Constantinopol. 9. In apă albă sunt peşti tărcaţi; Eu nu-ţi Înţeleg cuvântul, fiindcă este gălăgie. 10. Luna-i luminoasă şi-i iarbă verde pe luncă; La mari şi la mici, la toată lumea, bună seara. 11. Eu mă întorc de la bostană într’un suflet, Tu stai în faţa mea ca şi luna. 12. Ţie eu nu-ţi plac? Sunt tânăr. Pată, felul tău aşâ este? 13. Tatăl meu e bogat şi flăcău alege, O sută de arginţi1) (îţi dă) şi un cal îl leagă de streaşină.9) 14. Ai ceas de aur şi lanţ de argint până la brâu; Să vii, să pleci şi să mergi pe la răsărit 3) 15. Mă culc seara (şi până) se revarsă zorile, mi se [pare un an; Dacă mă scol, mahalaua voastră îmi pare (frumoasă) [oa Constantinpolea. 16. Grâul cel mai de frunte 4) (de primăvară), de multe [ori se pleacă în faţa orzului; Să te cobori de la cel mare şi să te uneşti cu altul [mai mic, îţi vine greu. 17. In faţa, casei, piatra cioplită în formă tăiătă, n’are (fierăstrău ca s’o tae; Iubita mea e acolo, eu aici şi n'am aripi ca să sbor. 18 18. Să-ţi fie de bine; pasărea ce-alprins-o se potriveşte • (ou tine? Ochi negri, sprâncene arcuite..-, inima ţi-i veselă? www.dacaramanica.ro 642 19. Deriagâ bafcsâ dalgalar vuai oldâmder ; Diun iadă tenân tapmagan cui oldâmder. 20. Casabadâ mor şeşec coilâcte gul Mende calâp dogru sen ozân bâl. 21. Men bâr cumâş cainşt buelendân belden; Tedarecnî tezdengor al chetâm elden. 22. Ababâlnl auzii oinar Ziibanl caşt *) ; Sen euvelden calgâ san giin başî. 23. Euvelgî iar esci dos mâs cocâi san; Magâ deghen duvanî2) câmghfc ogâi san?3) 24. Belâmnl butip bel sendâm mândâm atcâ; Gerll geanâm saubosâ givermem geatcâ. 25. Ao coi cnrban ehesfcrmen deghenâm bosa; Talabândâ cusur caldârman tactir bolsâ. 26. Audarâlsan ah ttimen cheşede docsan; Giumsam cozi 'aldândâ aşam ioc san. 27. Cunduzgu cun men eglenâp cheşegî aiman; Solendârâp sozânghe eş toimaiman. 28. Aştam, stmdan baz gheşdâm sel oldâm şten; Gunduz esten chetmttsen, ches6 tişten. 29. Al cuşac bugan chedaim bos torgaim; Canatâm saga geaiaim; gen şec uaim. , l l) „Ababâlu şi ;)Zuba“ nume proj rii femenine. a) „Duvan. Când e.nev.i se îmbolnăveşte, hogea scrie o rugăciune pe hârtie in trei cplţuri, care se cheamă ,,ăuva‘~ şi bolnavul o poartă ca tal>s-man la gât. pentru însănătoşire. J) înţelesul acestui vers este: .Cui spui minciuni ?“ sau (,pe cine vrei să păcăleşti A www.dacoromamca.ro 648 19. Când cade cineva în apa, da din mâini şi din picioare (ca. sâ scape şi striga: mor t In Inmea aceasta cine nn şi-o găsi pereche, se preface. (în cenuşa. 20. La oraş flori albastre-închise, la sat trandafiri; Inima mea e credincioasa, cântă şi-o cnnoaşte pe a ta. 21. Eu sunt o foarfecă de argint şi (dragostea) m’a eo- [coşat de mijloc; Fâ-ţi pregătirile (de nuntă) mai repede căci o sa-ţi [scap din mâini. 22. Ababâl îşi mişca gura şi Ziiba sprâncenele l); Tu ai ramas din vechi, o fata bătrână. 23. Iubitul meu din nainte, prieten vechi, miroşi a cos- [metieuri; Cui citeşti descântecele *) acestea ?2) 24. M’ara încins la mijloc, m’am pregătit şi rn’am suit pe cal; Cât timp sufletul pământesc mi-o fi sănătos, nu te |dau altuia. 25. Âduc jertfă o oae albă, de va fi cum zic eu ; La dorinţa mea nu las cusur, de va fi scris. 26. Mă întorc în pat şi zic of de nouăzeci de ori pe noapte ; închid ochii şi eşti în faţă-mi, iar daeă-i deschid nu eşti. 27. M’am distrat ziua eu soarele şi noaptea cu luna; De când te-am făcut să-mi vorbeşti, de vorbele tale [nu mă mai satur niciodată. 28. M’am lăsat de mâncare şi de apă şi m’am desgus- l'tat de muncă. Ziua nu-mi dispari din minte şi noaptea din vis. 29 29. încins cu brâu roşu, dragul meu, o vrabie frumoasă. Aripile îşi întinde peste tino ; tu să-mi porţi de grijă. www.dacaromanica.ro ' 644 80. Taldai Mân mai işâp giuresân Biuidâm'; Carap calâp artândan cuneşâz cuidâm. / însemnări asappa cântecelor de nuntă (»şânft) Când se face o nuntă sau o circumciziune, şe strâng la olaltă flăcăi şi fete de prin toate satele. Cu prilejul acesta ei lac cunoştinţă unii cu alţii şi încheie legături de dragoste, în urma cărora^-mai întotdeauna — urmează căsătoria. Atunci, lângă casa mirelui, a miresii sau a celui circumcis.se strâng cu toţii,—flăcăii într’o parte, fetele într’alta,—stând în rând unii în faţa altora, pe jos sau în picioare. Flăcăii sfredelesc din ochi grupul letelor şi fetele pe al flăcăilor, să vadă care este mai cu «vino încoace», — vorba românului. îndrăgostiţii se cinstesc cu ţigări, svârlind tabacherile din mână în mână şi, cât este ziua de mare,— ba şi seara, târziu — cântecele nu mai contenesc. Cântă pe rând, când flăcăii când fetele, în grupuri de câte doi, trei, mai mulţi, sau toţi de-odată şi numai câte două versuri fiecare grup. Se poate să cânte şi o singură lată sau un singur flăcău. întotdeauna, după ce fetele au cântat două versuri, flăcăii trebue să dea răspunsul cu alte două şi viceversa. De cele mai multe ori, aceste producţiuni sunt spontanee şi au o variaţie nesfârşită. In ele, flăcăul sau lata îşi zugrăveşte dragostea,’ bucuria sau nădejdea ; câteodată se biciuesc şi cu glume şi luări în râs. Tătarii, flăcăii şi fetele, sunt ’loarte dibaci-în scornirea acestor cântece de câte două versuri şi cei mai meşteri sunt lăudaţi de ceilalţi* Voiu povesti un caz. Aci, în Pervelia, este o Româncă, care se îndeletniceşte cu croitoria. Odată ea a iăcut un rând de www.dacoromanica.ro 645 30. Ca o cracă se ’nmlădie mijlocu-ţi; eu mersul ţi-am iubit; Am rămas iiitându-mă după tine şi, fără foc, m’am [făcut scrum, haine unui flăcău şi, fiindcă aceluia îi şedea bine la nuntă cu ele, iubita lui a început să-i cânte: —,,Bâr câşî var diuniadâ belâmnî biugher ; Saubolsun Miţa erchezghe rubâ tegher!“ adică: —,,Este cineva (un om) în adunarea aceasta, ce-mi frânge mijlocul; Să fie sănătoasă Miţa, căci coase haine frumoase la toţi. In felul acesta cântecele se nasc spontan, iar frumuseţea lor depinde de focul îndrăgostitului, sau de dibăcia cântăreţului. Dar nu numai cu ocazia nunţii şi a circumci-ziunii se cântă astfel de versuri. Când se întorc flăcăii de la munca câmpului şi văd în altă parte nişte fete, încep să cânte; iar ele, dacă au auzit, tre-bue să răspundă. Chiar în mijlocul câmpiei, la săpatul bostanelor mai ales, într’un loc răsună cântecul flăcăilor şi din altă parte, când încetează aceştia, încep fetele. Este o neîncetată şi pătimaşă chemare a celor ce se doresc. www.dacoromanica.ro PROVERBE TURCEŞTI (FOLOSITE de TaTARI) 1. Aci adam ghendini ateşe atar. De foame omul se aruncă şi’n foc. 2. Aci aiu oinamaz. Ursul flămând nu joacă. 3. Âoinân oarnî toiar ghendi toimaz. Stomacul se satură, dar el (omu1) nu se satură. 4. Et târnacdan airâlmaz. Carnea nu se desface de unghie. 5. Baba oglânâ bir bac bacâşlamiş, oglî babasănâ bir salcâm iuzumi virmemiş, Tatăl a dat fiului în dar o vie, iar fiul n’a vrut să dea tatălui nici un butuc de vie. 6. Bazarsis ghiren bacşiş cicar. Dacă intri fără tocmeală, eşi fără dreptate. 7. Barutle ateş bir ierd£ turmaz. Iarba de puşcă şi focul nu stau la un Ioc. 8. Bir baba docuz ogâl besler, docuz ogâl bir baba beslemez. Un tată îngrijeşte nouă copii, dar nouă copii nu îngrijesc un tată. 9. Popaz ergheun pilaf iernez. Popa nu mănâncă pilaf în toate zilele. 10. Bageac cadar, bum var, turliu-turliu huiii var. Chiar omul mic, (înalt cât piciorul) — are fel de fel de viţii. www.dacoraipaiiica.ro 647 11. Ergheon Baeram deghildâr. Nu est© Baeram (Paşti) în toate zilele. 12. Tazia tut, tauşana caş. Dacă ţii ogarul, fuge epurele. 13. Sapsâz baltă suia batar. Toporul fără coadă, cade ’n apă. 14. Şaman altândăn su iurutur. Dedesuptul paelor curge apă. 15. Samanî iuen, torbasfinî barabar taşâr. Cine mănâncă pae, poartă traista cu el. 16. Su ui ar, duşman uiumaz. Apa doarme, dar duşmanul nu doarme. ' 17. Balâc başdan cocar. Peştele de ia cap se ’mpute 18. Tutuîan herghele, armar diuver. Cu calul pe care-1 prinzi din herghelie, cu acela baţi . aria. 19. Arcadaş beleasânâ ograian cocdâr. Dacă întâlneşti un tovarăş, ţi-ai găsit beleâ. 20. Bal tutan, parmagânî ialar. Cine umblă cu mierea, se linge pe degete. 21. Bir piră hiciun iorgan ialar. Un purece nn arde plapoma. 22. Bir şeinân onină bâcma, sonina bac. La un lucru nu te uita pe faţă, ci pe dos. 23 23. Eemec cinnemeinge iadul maz. . Până nu mesteci pâinea, nu o înghiţi. www.dacoramanica.ro .648 24. Iuzum ciopsâz olmaz. Strugure fără coadă nu se poate. 25. Oghiuze boinuzî iuch giielmez Boului nu-i sunt grele coarnele. 26. Meicanegiden şaid istemişler bozagi gheostermiş. Dacă vrei să-1 pui martor pe-uârciumar, el te trimete la bragagiu. 27. Iapmac zordur, icmac colai, E greu să faci, dar e uşor să strici. 28. Ianlâş işle, Bagdadtan deoner. Pentru un lucru uitat, te întorci înapoi şi de la Bagdad, 29. Iolgii iolândan calmaz. Călătoful nu rămâne în drum. 30 ■ Iien bilmez, dograian bilier. Cine mănâncă nu ştie, cine găteşte ştie. 31. Iavaş atân, tepmesii sert oltir. Calul blând svârle tare (cu picioarele). 32. lalanginân evii ianmâş, chimse inanmamâş. Casa mincinosului a ars şi nimeni nu crede. 33. Hagi Olan corcac olur. Lui Hagi Olan îi este frică. 34. Temelsiz bina tez icâilâr. Casa fără temelie se dărâmă repede. 35. Turccia bilmez, Alahdan corcmaz. Nu ştie turceşte, nu-i e frică de Dumnezeu. 36. Peinir ecmec, azâr emec. Pâine şi cu brânză, gata mâncarea. wwwidacOTomani ca.ro RECENZII Ovid Densusianu. — «Literatura română modernă», voi. I 188 pag., editura Alcalay & Gomp., Bucureşti 4920, preţul 12 lei. Cercul larg al cetitorilor din ţara noastră cunoaşte pe d-1 Ovid Densusianu mai mult ca îndrumător şi scriitor literar. In schimb re-numele său ştiinţific, care a trecut de mult peste hotare şi care desigur îi va supravieţui, este cunoscut unui cerc mult mai restrâns. In monumentala «Histoire dela langue roumaine» înarmat cu tot aparatul ştiinţei moderne şi cu o solidă metodă, d-sa dă cea dintâi expunere temeinică a originilor şi desvoltării limbei noastre în cadrul filologiei romanice. Tot d*l Densusianu este acela care, încă de acum dobăzeci de ani, ae pe catedra sa universitară, a tras liniile largi şi sigure ale «Istoriei literaturii române» dela primele ei înfiripări şî până in zilele noastre. Cursul tinut de d-sa asupra acestui din urmă obiect, Ia facultatea de litere dm Bucureşti, în 1899—1901 şi litografiat de studenţii săi de atunci, vede abia azi lumina tiparului. Conştiintiozitatea ce caracterizează întreaga sa activitate ştiinţifică l-a făcut să amâne atâta vreme apariţia aceştei lucrări, în speranţa de a o înfăţişa cât mai completă. Ni se dă deocamdată un prim volum, care cuprinde desvoltarea noastră literară dela sfârşitul sec. XVIII până pe la 1820 şi ni se promit încă două volume, în care se va continua expunerea literaturii române până la Eminescu. Volumul apărut, de care ne ocupăm aci, începe cu şcoala latinistă ardeleană. Rolul şi urmările acestui curent cultural, dată fiind activitatea mai mult istorică şî filologică a scriitorilor lui, nu puteau fi mai bine fixate decât de un cercetător literar dublat de un filolog, aşa cum este cazul cu d-1 Ovid Densusianu. Dacă astăzi este definitiv stabilită partea de adevăr trainic, faţă de exagerările explicabile pentru vremea aceea, din apa binecuvântată a protagoniştilor ardeleni de acum un veac, aceasta se datoreşte în primul rând d-sale. Se vede în această parte a expunerii d-lui Densuşianu un bogat material informativ, a www.dacoromamca.ro 650 cărui montare însă nu mai impresionează azi, deoarece în timp de douăzeci de ani aceste cunoştinţe răspândite, prin foştii săi elevi, au devenit un bun comun in istoria noastră literară. Din întregul capitol transpiră o adâncă iubire de trecutul nostru, o înţelegătoare indulgenţă pentru rătăcirile inevitabile ale scriitorilor studiaţi, multă admiraţie pentru munca impunătoare Şi soliditatea intelectuală de care au dat dovadă, cum şi respect pentru sinceritatea convingerilor şi pentru desinteresarea străduinţelor lor. începuturile literaturii poetice, atât dincoace cât şi dincolo de Carpaţi, formează un alt capitol însemnat din cartea d-lui Densuşianu. Văcăreştii şi Budai Deleanu ne sunt înfăţişaţi în cadrul vremii lor şi analizaţi pe larg — cei dintâi puşi în legătură cu viaţa din principate şi cu înrâurirea literaturii neo-greceşti, cel de al doilea intrat în orizontul culturii apusene şi adăpat de isvoarele clasicismului, cunoscut în Ardeal prin şcoală latinistă. Volumul se închee cu iniţiatorii renaşterii culturale din Principate ; Gh. Lazăr şi Gh. Asachi. Aşteptăm nerăbdători celelalte două volume. !. Bentoiu. „Năvălirea bulgarilor din 1916—18 în judeţul Tulcea (jafuri, omoruri, siluiri, schingiuiri şi distrugeri), comunicare făcută la S. R. R. G. în seara de 26. IV 1920, cu un rezumat în limba franceză şi 8 ilustraţiuni», este titlul unei broşuri de 44 de pagini, apărută în tipografia «F. Gobl fii» din Bucureşti şi datorită d-lui Colonel M. lonescu-Dobrogeanu, membru al societăţii geografice române, cunoscut prin numeroanele d-sale articole asupra Dobrogei şi în special prin voluminoasa scriere «Dobrogea in pragul veacului al XX-Iea», premiată de Academia Română. Titlul broşurei arată în de ajuns cuprinsul' ei. Autorul constată dela început că armata bulgară, năvălind în judeţul Tulcea, a dat peste numeroşi conaţionali şi peste evrei, cari i-au făcut o bună primire ; iar cei dintâi i-au servit chiar de mentori şi călăuze la organizarea jafurilor şi distrugerilor. D-sa citează nume de persoane care au îndemnat şi îndrumat pe năvălitori la tot felul de neomenii şi care astăzi trăesc nesupărate de nimeni în mijlocul societăţii româneşti tulcene, ba chiar bucurându-se de prestigiul ce-1 dă în ochii unora, averea oricum agonisită. Astfel, Ivan Marcof, fost 1b-cotenent român, demobilizai, comandă pe timpul ocupaţiunei o bandă de vre-a 80 de comitagii tulceni, cari au atacat satul Somova, omorând femei şi copii români şi au încercat să atace şî Niculiţelul, unde au întâmpinat rezistenţă: iar membrii familiei sale, cari au îndemnat şi ei pe soldaţi la jafuri şi siluiri, trăesc liniştiţi în Tulcea,luând www.dacaromamca.ro 661 paris la balurils şi petrecerile organizate de societatea românească de acolo §i zâmbind, probabil, de toleranţa in care ei văd numai nesimţirea noastră. In toate localităţile funcţionau, pe timpul ocupaţlunei, comitete speciale de distrugere. La Tulcea comitetul eră prezidat de colonelul Cobagief, şi sub îndemnul bulgarilor tulceni, Nicola şi Dumitru Stoef, Nicola Prodanof, Ivau Ivanof, Vladimir Radef, Stoian Goef, Dranovski şi alţii, a distrus şi devastat 669 de proprietăţi româneşti în afară de monumentele şi clădirile publice: Monumentul lui Mircea, al Reanexărei, bustul lui Ion Neniţescu, cazărmile de vânători, etc. Satele româneşti au fosl pe dearândul rase din temelii. înfloritoare» Câsâmce, adevărat orăşel, e astăzi o grămadă de ruine, ca şi toate satele din jur şi din plăşile Isaccea, Măcin, Casimcea şi Topolog. Pagubele în averile particulare din aceste localităţi se cifrează la peste 161 de milioane, pe când în plasa Babadag, unde Bulgarii sunt mai numeroşi, de abia trec de un milion, bine înţeles tot în satele şi la locuinţele româneşti. Mişcarea populaţiunei, in raport cu aceste acte de vandalism, e şi ea interesantă şi semnificativă. Din 86.500 de români lipsesc aproape jumătate (morţi, dispăruţi, refugiaţi), pe când din 29.547 de Bulgari lipsesc numai 1811. Pe une-locuri numărul Bulgarilor a crescut. Astfel la Beidaud, din 850, câţi erau în 1915, s’au găsit acum, —• la numărătoarea din 1919, — 1925 ; la Măcin: din 194—445; la Traian: din 480,—935; la Luncaviţa: din 25,-1015 ş. a. m. d. Autorul citeaza sute de cazuri de atrocităţi revoltătoare: siluiri de copile de 7 ani şi de bătrâne de 90 : 205 inşi torturaţi pentru a fi jefuiţi; 112 omorâţi in bătăi; 1484 deportaţi in Bulgaria, dintre cari vre-o 500 nu s’au mai întors ; părinţi împuşcaţi pentru că se opuneau la siluirea copiilor; bolnavi şi paralitici închişi în casele lor şi arşi de vii cu case cu tot; femei înebunite de groază şi de torturi preoţi batjocoriţi, schingiuiţi şi ucişi; un nenorocit (Stan Stănescu, preşedintele băncii populare diu Râmnic) bătut până la moarte pentru a fi prădat şi apoi tăindu-i-se o falcă, pe când era în agonie, pentru a i se scoate câţi-va dinţi de aur!... Un tablou îngrozitor, de care ţi se încrâncenă carnea şi care te face să te întrebi: cum pot fi capabili nişte oameni de asemenea acte bestiale asupra semenilor lor ? Pe lângă astfel de sălbăticii, transformarea bisericilor în grajduri şi batjocorirea icoanelor apar ca nişte distracţii inocente. Comisiunea de anchetă, (din care făcea parte şi un ofiţer francez, d. locotenent Boissier), califică rechiziţiile de «hoţii oficiale». Valoarea lor este de 182 de milioane, şi împreună cu distrugerile, cifra se ridică la 342 de milioane. £ de observat şi devastarea sistematică a pădurilor www.dacoromamca.ro 652 şi viilor româneşti, a localurilor publice, cantoanelor, etc. şi confiscarea a 7V* milioane de hectolitri de cereale! Broşura d-lui colonel M. Ionescu-Dobrogeanu merită să fie citita cu cel mai viu interes; iar 'datele şi tablourile sinoptice pot fi consultate cu folos de cei cari voesc a-şi face o idee despre ceea ce au avut să sufere Românii din Tulcea în timpul celor doi ani de ocupaţie bulgărească, ori să compare această ocupaţie cu expediţia armatei române din 1913 In Bulgaria. Autorul promite a face să apară o altă broşură, tratând despre năvălirea germano-turco-bulgară în judeţul Constanţa. Cu aceasta datele în privinţa ocupaţiunei inamice din 1916—1918 în Dobrogea se vor complecta... Şi când ne gândim că a-devărul este că cu toată bogăţia de informaţii, cazurile cifate redau numai o parte a infernului dobrogean de atunci! Ion N. Roman Sextil Puşcăria: Locul limbii române între limbile romanice. An. Acad. Rom. XLIX, 1920, Bucureşti. Lei 6. In acest studiu, rostit de d-1 S. Puşcariu ca discurs de recepţie în şedinţa solemnă dela 11 Iunie 1920 a Academiei Române, noul membru al înaltei instituţii, chemat cu câteva săptămâni înainte de izbucnirea războiului lumii la scaunul dispărutului academician, Nico-iae Quintescu, — îşi propune a fixa, pe cât este cu putinţă în stadiul ac- ■ tual al ştiinţei, locul ce se cuvine limbii noastre între limbile surori şi, prin urmare, importanţa ei pentru studiul filologiei romanice. I. O primă întrebare ar fi: care sunt criteriile cu ajutorul cărora se poate face o împărţire a limbilor romanice ? După Friedrich Diez, — o formaţiune de stat independentă, o literatură proprie şi elementul geografic, sunt mijloace suficiente pentru a da o deslegare acestei chestiuni. Ascoli foloseşte criteriul lingvistic; Bartdli adaoge la acesta pe cel geografic şi etnic; în fine G. Grober încearcă.să introducă criteriul istoric. Cu tot aparatul vast de erudiţie şi argumentaţie, nici una din părerile expuse mai sus nu s’a putut ridica la rangul de criteriu sigur, fiindcă problema e prea complexă pentru a putea fi deslegată în mod unilateral, adică privită clintr’un singur punct de vedere. Totuşi, din toate aceste încercări şi mai ales din studiile filologilor indo-europeni, ştiinţa s’a ales cu un mare câştig: acela de a-şi fi limpezit metodele de cercetare, de a fi ajuns la oarecare criterii mai sigure pentru orientare. A. Criterii filologice. Pentru a stabili înrudirea mai de aproape a limbilor, filologii indo-europeni au considerat în primul rând şi aproape în mod exclusiv evoluţiunile fonetice şi asemănările lexicale. Astăzi însă www.dacoromamca.ro 653 Se Jine în seamă şi fenomenele de natură flexionară, derivativă şi sintactică, de oarece au aceeaşi valoare documentară. «Când în mai multe limbi aflăm o seamă de fenomene lingvistice din toate ramurile gramaticeî, care se preziută în condiţii asemănătoare, suntem îndreptăţiţi să deducem asupra înrudirii lor». Asemănările însă pot fi de mai multe feluri: a) Unele nu sunt decât păstrarea unor elemente vechi din limba primitivă, deci ceea ce s’ar putea nUmi moştenire străveche. ^ ă) Altele pot fi simple împrumuturi, «Dacă două limbi înrudite, dar despărţite azi geograficeşte una de alta, au o sumă de evoluliuni comune, aceasta e o dovadă că odinioară, pe vremea când aceste evo-luţiuni se produceau, între ele a trebuit să existe un contact neîntrerupt In ambele cazuri fenomenele au o origine monogenetică. c) «Adesea însă întâlnim în limbi, care nu sunt înrudite şi nici n’au avut vre-odată o legătură organică una cu alta, fenomene ana-loage sau chiar identice, rezultate ale aceloraşi cauze psihologice şi fiziologice care diriguesc desvoltarea limbii omeneşti pretutindeni». In asemenea caz fenomenele au o origine poligenetică. Ga să ne putem decide asupra monogenismului sau poligenismu-Iui caracterelor lingvistice a două limbi ce prezintă asemănări, e necesară atunci folosirea a două criterii: 1) Criteriul calităţii: adică, din suma asemănărilor vom alege pentru argumentare numai pe acelea care au o valoare docufnentară: şi 2) Criteriul cantităţii: adică, cu cât numărul asemănărilor va fi mai mare, cu atât înrudirea va fi mai bine stabilită. D-l S, Puşcariu pune greutate mai mare pe criteriul calităţii şi cere ca fie-cară caz în parte să fie cercetat cu erudiţie şi fineţe, pentru a se da soluţii cât mai temeinice. In ce constă acest criteriu al calităţii ? а) Dintre două asemănări de limbă, dintre care una este o inovaţie rară şi grea de explicat altfel decât printr’o origine comună, iar cealaltă dinpotrivă,— desigur că prima va trage mai mult în cumpănă, pentru a stabili- o legătură organică de înrudire între două limbi sau diaîiecte. „ б) Dacă putem constata că o evoluţie lingvistică s’a desvoltat în două limbi, sau două dialecte, astfel ca nu numai rezultatul să fie ace-laş, ci şi cauzele să fie identice, atunci cu greu vom putea nega legătura organică între ele, adică înrudirea. 1 c) Gând o inovaţie de limbă apare în două limbi sau dialecte înrudite, nu numai in aceleaşi condiţii, ci şi cu aceleaşi cazuri refractare, cu aceleaşi excepţii, atunci legătura între limbile acestea este şi mai evidentă. 10 www.dacaromamca.ro 6&4 <0 Gând in două limbi ale aceleeaşi familii, apar inovaţiuni care au avut urmări analoage, legătura dintre ele este deasemenea evidentă. e) In fine, inovaţiunile de limbă, .care se" datoresc unei influenţe externe, ne clarifică asupra timpului când s’au produs şi asupra locului unde s'au petrecut. Pe lângă aceste cinci principii, care, de altfel, nu pot fi numite criterii sigure, dar care ne ajută mult să deţosebira asemănările organice de cele întâmplătoare dintre două limbi, se mai pot afla şi altele, menite a perfecţiona mijloacele noastre de investigaţie. Axeste criterii linguistice trebuesc aplicate înţelepţeşte, metodic şi cu critică, deosebind inovaţiunile de rămăşiţele vechi de limbă şi ţinând seamă şi de deosebirile dintre diferitele limbi; căci metoda comparativă este unilaterală dacă nu se ţine seamă, pe lângă asemănări, şi de deosebiri. Cu asemenea metode şi criterii, privite însă din laturea etnologică, ne-am ocupat şi noi într'un articol publicat în Buletinul Soc, Geografice, sub titlul 'Metoda geografică in cercetările etnografice», analizând toate teoriile emise în această materie, arătând părţile lor slabe şi rezumând într'un tablou succint rezultatul întregii investigaţii în această problemă, pe care am intitulat-o mai clar, mai precis şi mai just cu titlul de «Mongenismul şi poligenismul analogiilor etnologice». B. Criteriul geografic. Dacă am compara s. ex. limba română din Dacia cu limba Sardă din insula Sardinia, deci din două teritorii depărtate şi fără contact între ele, am găsi nn număr destul de mare de asemănări; dar marea lor ipajoritate nu sunt decât o moştenire străveche de la izvorul comun: latina vulgară; iar restul sunt inovaţi-uni mai târzii iu ambele limbi, având o origine poligenetică, adică au apărut izolat în ambele părţi, fără a fi un împrumut de Ia o limbă la alta, căci intre Sardinia şi Dacia n’au existat legături geografice strânse, Comunicaţia, deci, trebue considerată în primul rând. G. Criteriul etnologic. Unii lingvişti privesc acest criteriu cu oare care scepticism. Fu zic că din amestecul popoarelor autohtone cu Romanii s’a născut o populaţie care, din punct de vedere etnic era ceva nou, însă din punct de vedere al limbii nu se deosebia mult de locuitorii romanizaţi din alte ţinuturi ale Imperiului roman; căci un popor când se desnaţionalizează cu desăvârşire, învaţă limba cea nouă perfect. — Totuşi, înrudirea de sânge a creat o comunitate de interese şi de tradiţii în cuprinsul fie-cărui neam desuaţionalizat; şi de aceea graniţele bisericeşti s. ex. în evul mediu, coincid adesea cu hotarele triburilor din vremile anteromane ; iar grupele de limbi şi dialecte romanice de azi se acopere cu grupele din timpuri străvechi. D. Criteriul graniţelor politice. E adevărat că şi acest criteriu, luaf singur, iţn e suficient, deoarece părţi din acelaş popor, cu aceeaşi limbă, www.dacoromamca.ro 655 au trăit şi trăesc de sute de ani in cuprinsul altor state. Totuşi, unitatea politică a contribuit In mare măsură Ia Închegarea şi la unitatea unei limbi, sau unui dialect. Pe când în Italia s. ex., divizată din vechime in o mulţime de stătuleţe, duşmane intre ele, s'a născut şi o mulţime de dialecte, in vechiul Regat Român, alcătuit din cele două Principate, nu avem decât două dialecte: cel moldovenesc şi cel muntenesc ; iar Românii din Ardeal vorbesc, cei din sud dialectul muntean, iar cei din nord pe cel moldovean, pe deoparte din cauza migrărilor reciproce dintr’o parte în alta a Carpaţilor, iar de alta din cauza conştiinţei etnice, care a întreţinut legăturile de la fraţi la fraţi. II. După aceste consideraţii asupra criteriilor de cercetare, autorul trece la împărţirea limbilor romanice, ţinând seamă de asemănările şi deosebirile dintre ele, precum şi de cunoştinţele asupra istoriei, răspândirii geografice, alcătuirii etnice, formaţiunii politice şi comunicaţiei dintre ele. Până în secolul IV d. Cr. nu se poate vorbi decât de o singură limbă, ce sar putea numi preromanică, findcă nu se divizase încă în limbile romanice de azi, sau limba latină vulgară. Cele mai multe ino-vaţiuni de limbă, care constitue deosebirea dintre latina clasică şi cea vulgară se găsesc, de fapt, în toate limbile romanice de azi. Aşa se explică, adică, prin originea comună Străveche, şi marile asemănări dintre limba italiană şi română. La sfârşitul sec. IV, Teodosiu împarte Imperiul Roman în două, între Ci săi Arcadiu şi Honoriu; Imperiul Roman de răsărit, cu capitala Constantinopole şi Imperiul Roman de apus, cu capitala în Roma. Unitatea politică fiind sfărâmată, au fost fupte şi condiţiile care menţineau unitatea limbii latine; aşa că din sec. V înainte nu mai poate C vorba de o singură limbă preromanică. Migrarea popoarelor barbare, mai ales aşezarea Longobarzilor în Italia de Nord şi a Slavilor în peu. Balcanică şi Panonia, apoi întărirea elementului grec în conducerea trebilor din imperiul de răsărit, avură ca urmare, periclitarea căilor principale de comunicaţie pe uscat şi ruperea contactului între Romanii de est şi cei de vest. Se născură astfel două grupe de limbi romanice; 1) grupa cea «tare, de uesf, cuprinzând : italiana, reto-romana, sarda, provensala, franceza, spaniola şi portugheza şi 2) grupa cea mică, de est, din care azi singură limba română mai dăinueşte ca limbă vie, căci limba dalmată, de pe coasta Adriaticei, a dispărut. Din acest al V secol, prin urmare, îjncepe a se desvolta limba română ca limbă aparte. III, Care este locul limbii române intre limbile surori ? , , ■ . L. română prezintă şi asewdwSn şi deosebiri faţă de celelalte ]imbi romanice, www.dacaramamca.ro Asemănările se explică prin substratul romanic comun, prin moştenirea străveche comună. Deosebirile se împart în trei mari categorii: 1) Limba noastră apare mai conservativă ca celelalte limbi romanice, păstrând elemente care aiurea s'au pierdut şi au fost înlocuite cu altele. D-l S. Puşcariu ilustrează această afirmare cu o sumă de exemple lu-ale^din fonologie, flexiune, derivaţiune, sintaxă şi lexic. 2) lnova\mnile de limbă care, la despărţirea celor două mari grupe existau în germene, dar nu ajunseseră să se desvolte, sa găsesc şi la noi şi la neamurile romanice apusene; dar evoluţia lor e diferită. Şi aci urmează o sumă de exemple. 3) In fine, găsim o sumă de schimbări nouă ale vechii moşteniri romanice, însă ele sunt cu toiul diferite în limba noastră de cele din a-pus. Aceste schimbări contribue să dea limbii noastre un caracter deosebit, aparte. Aşa, s. eX., cele mai mari deosebiri le găsim în ţesătorul lexical, a) O mulţime de cuvinte latine, dintre cele mai uzuale în limbile romanice de vest, lipsesc la noi, uneori fără ca poporul nostru să ie fi înlocuit prin alt echivalent; alte ori înlocuindu-le cu formaţiuni mai recente; de cele mai multe ori substituindu-le prin cuvinte streine, mai ales slave. b) De altă parte, avem foarte multe cuvinte laline sau formaţiuni latine vulgare care, dintre toate limbile romanice numai la noi s'au păstrat. Numărul lor, după Dicţionarul limbilor romanice de Me-yer-LUbke, este de vre-o 120, adică 5-6 J” din toate cuvintele noastre de origine latină, cunoscute până acum. c) Chiar dintre cuvintele păstate şi la noi şi în celelalte limbi romanice, multe au la noi un înţeles special, pentru care în vest se întrebuinţează alte cuvinte; ceea ce arată că, în menţinerea şi desvoltarea sensurilor cuvintelor latine, limba română apucă alte căi de cât limbile surori. Ramura de filologie, care se ocupă cu schimbarea înţelesului cuvintelor, se numeşte Semantică. Frumoase cazuri aduce d-1 S. Puşcariu, cazuri care prezintă un interes viu şi prin aceea că luminează viata din trecut a străbunilor noştri. Cităm aci câte-va: 8ă luăm s. ex. cuvintele care se referă la căile de comunicaţie. Cei mai mulţi termeni latini s’au pierdut şi la noi şi în apus. La noi s’au păstrat callis>cale şi * carraria> cărare, In latină însă callis înseamnă potecă în munţi sau păduri; la noi înseamnă drum în genere, drum mare. Această schimbare de înţeles e o dovadă că la strămoşii noştri traiul în munţi a fost cauza că drumul strâmt de munte a putut deveni termenul general pentru ori-ce drum. Tot astfel trebue să ne www.dacoromamca.ro 657 explicăm de ce pons> punte, care in latină însemna pod mare, la no înseamnă numai puntea eare se face peste o apă îngustă: în munţi nu există râuri late, ci vâlcele. Când Românii, coborâţi în şes, au avut să treacă ape mari, ei au împrumutat de la Slavi cuvântul pod.— Mergere în latineşte înseamnă: a se scufunda. La noi a căpătat înţelesul de: a merge, fiindcă imaginea celui ce se depărta, părea că dispare.se scufundă in adâncimea văii, când era văzută de sus, din munţi etc. d) Dar deosebirea cea mare intre limba română şi surorile sale o formează numărul mare de cuvinte streine introduse în limbă, in special cele slave, pe când în apus sunt cele germane şi arabe. După Cifcac, din 5765 cuvinte, câte a.adunat in dicţionarul său, 1165 sunt latine 2361 slave 965 turceşti 635 neogreceşti 588 ungureşti 50 albaneze. O asemenea statistică ne arată cât de strâns a fost contactul Românilor cu popoarele învecinate, mai ales cu Slavii. După această statistică însă nu putem trage concluzii asupra firii limbii noastre. Aci intervine teoria circulaţiunii. Nu toate cuvintele dintr’o limbă au a-ceeaşi valoare: unele revin de zeci şi sute de ori în vorbirea zilnică, altele poate la un an odată. Dar tocmai cuvintele de origine latină sunt acelea care se repetă mai des în graiul zilnic. Aşa, d-1 S. Puş-cariu găseşte că Ia pag. 101 din Baladele şi Idilele lui Coşbuc', din 117 cuvinte, 102 sunt de provenienţă romană, deci 88 7o şi numai 1,2 *|o străine. In Legendele sau Basmele Românilor de Ispireseu, la pag. 101 din 363 cuvinte, abia 30, adică 9%.sunt de origine streină; iar in Poveştile lui Creangă la pag. 79, din 233 cuvinte, abia 18, adică 8 #/o sunt de origine streină. Aceasta arată că vorbele, care exprimă idei elementare, cu care operăm la tot pasul, sunt mai toate moştenite de la Romani. In literatura noastră avem strofe întregi din cele mai frumoase, care conţin numai cuvinte de origine romană. Aşa e s. ex. strofa I din «Somnoroase păsărele» şi din «Mai am un singur dor» de M, Eminescu. Rezultă din toate acestea că, şi in privinţa tezaurului lexical, limba română nu e mai puţin romanică decât limba italiană, franceză, sau ori-care alta, ci pur şi simplu romanică, fără comparaţie, căci noţiunea «romanic» e absolută şi nu sufere gradaţie. Românii de azi continuă a vorbi limba romană din estul imperiului. In cursul veacurilor s’a alterat printr’o desvoltare firească şi prin adaosul ce i-a adus convieţuirea cu alte popoare. Dar tocmai aceste elemente nouă www.dacoromamca.ro 658 eonstitue nota esenţială, care deosebeşte noţiunea exprimată prin . cuvântul «romanic», de cea cuprinsă în cuvântul «roman». Iată, în esenţă, fondul cuvântării d-lui S. Puşcariu. Fost profesor la Universitatea din Cernăuţi, astăzi profesor la Universitatea din Cluj, d-1 S. Puşcariu este unul din fruntaşii culturii neamului nostru. încă din 1905 d-sa a publicat la Heidelbe'rg un „Dicţionar etimologic al elementelor latine din limba romănă“, premiat în 1907 de Academia Română cu premiul HeUade Rădulescu. In 1906 d-sa primi însărcinarea de a lucra şi Dicţionarul limbii române, din care s’au publicat până acum literele A. B. F. G. H. aproape întreg şi începutul lui C. Critica ne-a arătat că acest dicţionar este o lucrare monumentală, destinată a face mândria ştiinţei române. Opera a încetat în 1914 din cauza războiului şi acum este reluată din nou. Singure aceste date sunt îndestulătoare spre a arăta cum trebuesc privite şi judecate lucrările d-lui S. Puşcariu. Analele Dobrogei îşi vor face o datorie în a urmări activitatea acestui învăţat român şi a înpărtăşi cititorilor, pe larg, cuceririle ştiinţifice înfăptuite de d-sa. C. Brătesca Yasile Pârvan: Descoperiri nonă in Scythia Minor (Analele Academiei Române). Seria II, tomul XXXV, 1912-1913. Intre Boascic şi Topalul sau, mai bine zis, cam la jumătatea drumului între Cernavoda şi Hârşova, se află aşezat satul de veterani numit General Cernat (Calachioi). Această localitate s’a ridicat pe ruinele unui sat turcesc, după cum ne arată numele său, iar acesta la rândul său, s’a suprapus pe ruinele unui “territorium Capidavense», la distanţa de 300-400 m. de cetatea Capidava. Este lucru ştiut că ori-ce territorium rural, din punctul de vedere juridic şi politic, ţine sau de un municipium, sau de un castra; aşa s. ex. diferiţi „viei1' de pe acel territorium atârnă civil de oraşul, respectiv de legiunea, ori corpul de trupă care are, de drept sau de fapt, proprietatea ori posesiunea acelui ţinut rural; iar reşedinţa legală a diferiţilor coloni, cetăţeni romanf. consistentes regione municipii, sau consistentes ad canabas (legionis), e socotită a nu fi m vicii?, ori în canabae. ci in municipiul-capitală a teritoriului ruial, sau, in cazul canabensilor, chiar în castru.— In cazul când cetăţeanul îşi are o origo adică o reşedinţă legală mai îndepărtată de locul actual de reşedinţă, acea origo îndepărtată este reşedinţa lui cetăţenească, iar locul unde se află momentan ca incola sau vicanus (locuitor de ţarăl, iar nu ca «ie»» (municipalis), este numai un domicilium. Cu timpul însă teritoriile municipale, care atârnau de un lagăr. easttum sau casiellum, şi care cuprindeau o sumă de ,.tnci“ cu orga- www.dacoromamca.ro 659 nizaţie quasi-municipală, deveniau, în totalitatea lor, o organizaţie unitară quasi-municipală, cu capitala intr’unul dintre „viei", de obiciiu în acel vicus canabarmn, care se alcătuise pe lângă castru, iar apoi in ori-care dintre acei „viei", care alegeau pe „cwrt'afes*', pentru respectivul or do al teritoriului, sau alegeau pe quinquenales terr Horii. Lagărele romane se aşezau deobicei lângă câte un sat indigen mai important. Atât satele indigene de lângă taberele romane, cât şi acele sate care cădeau pe teritoriul roman dat garnizoanei spre folosinţă, erau administrate de inşişi comandanţii romani şi ele atârnau de castra ori casteîlum, întocmai cum satele de pe teritoriile municipale atârnau, ca administraţie, de oraşul capitală. Prin urmare, territoriuni Capidavense ar fi fost, din acest punct de vedere, ţinutul dat spre folosinţă şi administrare, înpreună cu toate satele de Daci şi Besi, aşezate pe dânsul, garnizoanei romane din lagărul auxiliar de lângă Capidava. Gu toate acestea insă, teritoriul Capidavense face excepţie. El nu s’a desvoltat în legătură cu canabele de la Capidava şi ipoteza că ar fi o anexă a castelului, trebue respinsă. Acest territorium nu putea atârna de un lagăr aşa de puţin important, in care păzia numai un eiwteus equitmn. Ne întrebăm: un teritoriu întins, cam tot aşa de mare cât şi teritoriile importantelor oraşe de la mare, Torni şi Histria, putea să depindă de un casteîlum ? De asemenea, din cele şase inscripţii cunoscute până acum de la Capidava, nu ne tntâmpină nici un veteran şi nici un negustor: cele două stări sociale caracteristice canabe-lor; ci avem de-a face cu agricultori, sau pagani, adică locuitori ai vechiului pagus de aici, care era, desigur, însăşi comuna rurală dacică a Capidavei. Explicaţia nu poate fi decât cea Următoare. Coloniştii romani, aşezaţi ca agricultori prin şi pe lângă satele indigene daco-besice ale Dobrogei mijlocii, aveau în stăpânirea lor un anume territorium, al cărui centru administrativ şi judecătoresc era in acel lagăr Dunărean mai apropiat care, la rândul său avea şi el un territoriuni casfelli, necesar subsistenţei sale. Pagul dacic era fără îndoială atribuit însuşi castelului roman de lângă pagus. Capidava însă era centrul de intretăere între drumul cel mare roman care mergea pe malul drept al Dunării, spre TroesrnR Igliţa azi, şi un drum care ducea dela Capidava spre Răsărit. Aceasta avu ca urmare stabilirea în Capidava a unei statio de beneficiarii consularis. Prin urmare ţinutul rural, servit de drumul ce ducea spre interior, trebuia fireşte să a-parţie, civil şi economic, centrului de intretăere al drumurilor de pe aici, adică însuşi Capidavei. Aşa dară coloniştii romani adunaţi din toate părţile imperiului, îşi alcătuiră aici ca tneolae ac peregrini un domicilium civil quasj-cetăţenesc în respectivii viei din tot teritoriul www.dacoromanica.ro 660 dacic al vecliei Capidave şi se organizară pe bază civilă, nu militară, într’o comună rurală eu magistralii lor autonomi, adică cu quinquenales în loc de duoviri şi curiales în loc de decuriones, aleşi la un loc de toţi viei din acest teritoriu. Astfel castelul de danga Capidava şi comandantul său se mărginiau numai la rolul de apărători ai limesului contra Barbarilor din afară iar poliţia internă rămânea în sarcina autorităţilor civile din viei şi din territorium, care-i cu totul altul de cât territorium castelli. V Ca punct de orientare şi lixare cronologică, cu privire la colonizarea romană a Capida'vei, d-nul Pârvan s’a folosit de o inscripţie ce provine din Calachioi, şi care este de mare importanţa. Este un fragment dinlr’un altar tara) de calcar, înalt de 0m,69. având o grosime de 0in,48, iar lăţimea, Ia partea prolilală de sus, de 0,58; înălţimea abacului este de 0.15. Literele sunt destul de regulate, dar neglijent săpate. Monumentul este dedicat Iui Jupiter în onoarea lui Pius şi a Caesarului M. Aurelius: I(ovi) o(ptimo) m(aximo) pro salutem Imp(eratoris) T(iti) Ael(iî) An(ton)ini Pii et Aure(lii) Caesaris. După cum vedem, numele şi atribuţiile dedicatorilor lipsesc ; dar după o inscripţie găsită la Ulmetum,—care ţinea tot de teritoriul Ca-pidavei (C. I. L. IU, 1421426; din anul 140 şi pusă pe un monument, ridicat probabil în acelaş timp ca cel din Capidava, şi de către dedicatori identici, se presupune a fi veterani et civcs Romani consistentes ad canabas alae. In ceeace priveşte cetatea de la Capidava, adică numai castelul militar, el este, atât ca aşezare, cât şi ca dimensiuni, total deosebit de localitatea civilă, de «oraşul» Capidava. • Castelul, aşezai pe o înălţime rîpoasă de pe malul Dunării, are forma unui patrulater, care aduce cu un trapez neregulat, având colţurile îndreptate spre cele patru puncte cardinale. Laturea de sud-vest merge în lungul fluviului; Spre nord-vest, nord-est şi sud-est, castelul este mărginit şi apărat de o prăpastie adâncă, care pare să li comunicat pe vremuri, din ambele părţi, cu Dunărea. Colţul de vest, în urma unei exploatări barbare, precum şi o mare parte din zidurile interioare sunt distruse. Partea de nord-est a cetăţii are o lungime de 435 m.; cea de sud 110 m.; iar celelalte două părţi, conservate necomplect, par să II avut aceleaşi dimensiuni. Deci, suprafaţa totală ar fi avut 14 sau 15000 m. pătraţi. In partea de sud a castelului de la Capidava se allă un castru (castellum eivitatis) a cărui formă şi aşezare sunt aproape identice cu cele ale castrului din Evreux în Galia. Acest castrum^e la Capidava www.dacoromamca.ro 661 este cu atât mai interesant, cu cât constitue el însuşi o fortăreaţă pentru sine, fiind înconjurată nu numai cu zid, dar şi cu şanţ, ceeace nu e cazul pentru castelul din care lăcea parte şi care, ■ fiind aşezat pe o înălţime abruptă, nu mai avea nevoe de fortificaţii accesorii ca: şanţuri şi valuri în afara zidurilor. Dincolo de prăpastia, care izolează lagărul spre Nord, sub satul de astăzi Calachioi, se întinde vechiul vicus civil al Capidavei. Printr'o coincidentă surprinzătoare istoriei, pe urmele vechei Capidava, centrul unui teritoriu locuit de veterani romani, se află astăzi satul Calachioi, sortit deasemenea veteranilor Români, continuatorii statornici ai celui mai viguros şi strălucit popor din câte a cunoscut istoria. G. D. Petrescu profesor Ia Şcoala Normală Camille Flammarion. — La mort et son mystere. Avânt la mort. In această carte, prima dintr’un ciclu de trei, cunoscutul astronom francez cercetează o serie de fenomene psihice necunoscute, sau puţin studiate, cu scopul de a proba existenţa sufletului ca entitate independentă de organismul material. Universul up e atât de sărac în fenomene precum II cunoaştem noi; şi această afirmare se întemeiază pe faptul că cele cinci simţuri principale cu care ne-a înzestrat natura, sunt prea insuficiente pentru a prinde totalitatea fenomenelor din univers. Aşa s. ex., ochiul nostru nu percepe de cât acele fenomene, numite luminoase, cărora le corespund vibraţiunî ale eterului cuprinse între 380 de trilioane (roşu extrem) şi 760 trilioane pe secundă (violet extrem). lusă vibraţiunile infraroşului de sub 380, precum şi vibra-ţiuuile repezi de peste 760 ale ultravioletului, deşi există în natură totuşi scapă simţurilor noastre. De asomenea urechea noastră nu percepe decât fenomenele, pe care le numim suuote, cuprinse între 32 vibraţiuni pe secundă, pentru sunetele cele mai joase şi 36.000, şue-răturile cele mal ascuţite. Şi tot aşa .şi cu celelalte simţuri ale noastre. Există o scară întreagă de vibraţiuni; insă în această scară există şi intervale cu vibraţiuni carora. do sigur, le corespund bogate şi variate fenomene în univers, dar pe care noi, din lipsa unui simţ corespunzător, care să le prindă, nu le putem cunoaşte. Suntem aşa dar condamnaţi, în faza actuală a evoluţiei organismului nostru, să trecem ca nişte orbi, fără chiar să putem bănui multe din splendorile naturii, Psihologia clasică, considerând sufletul ca o emanaţie a sistemului nervos, sau ca o funcţiune a lui, a păşit după d. C, Fla- www.dacaramamca.ro 662 tnarion, pe un drţţm greşit. După d. Ribot, s. ex., memoria este, prin esenţă, un fapt biologic şi numai accidental un fapt psiho-logic. Numărul celulelor cerebrale variind între 600 şi 1200 de milioane, iar acela al fibrelor nervoase ale creerului fiind evaluat între 4 şi 5 miliarde, — encefalul poate fi considerat ca un laborator plin de mişcare, în care mii de lucrări se îndeplinesc în acelaş timp. Memoria, sau mai bine zis memoriile, au unde să se imprime. Totuşi, există fenomene psihice bine constatate şi înregistrate in număr suficient, precum sunt: vederea fără ochi, prin spirit, şi a-ueul fără urechi şi in afară de transmiterile telepatice; apoi vederea t-venimentelelor viitoare, sau mai bine zis, cunoaşterea viitorului şi alte fenomene sufleteşti supranormale, pe care psihologia clasică este departe de a le putea Înţelege. Din numeroasele cazuri pe care le citează autorul în această carte, să reproducem numai două Deschidem cartea la întâmplare Pentru vederea fără ochi: (pag. 241 — 242). D Stainton Moses, profesor la University College diu Londra căpătase obişnuinţa scrierii automatice, ca mediu, lu singurătatea fiecărei dimineţi. Un mate număr de scrieri, obţinute astfel, au fost publicate şi sunt familiare celor ce se ocupă cu asemenea probleme. Incidentul ce urmează e de un caracter surprinzător şi ne oferă un exemplu ciudat de impresionant asupra puterii de a citi de la distanţă. Reproducem textul obţinut de d. Stainton Moses, pe când se afia în şedinţă în biblioteca d-rnlui Speer şi pe care mâna sa l-a . scris automatic, în urma unei conversaţii presupuse cu interlocutori invizibili. Iată episodul: — Puteţi citi ? — Nu, amice, nu pot, dar Zaharia Lrgray ca şi Rector pot.- — Se află aci de faţă vrd-unul din aceste spirite ? — Voiu căuta pe unul din ei. (după o mică pauză:) Rector e aci. — Puteţi citi ? — Da, amice, dar cu greutate. — Puteţi să-mi transcrieri ultimul vers din prima earte a Eneidei ? — Aşteptaţi puţin... Omnibus errantem tenis et flucribus aestas. Stainton Moses constată că citaţia este exactă, dar cugetând eă el însuşi a cunoscut-o şi a păstrat-o inconştient în memorie, pane o altă întrebare; www.dacoromanica.ro 663 — Puteţi merge în bibliotecă să cercetaţi penultimul volum din raftul al doilea şi să-mi cititi ultimul paragraf dela pagina 94? Eu nu ştiu ce carte se află acolo, şi nici titlul nu i-1 cunosc. După un scurt timp, D-l Stainton Moses, scriind automatic, înseamnă următoarele şiruri: „voiu proba printr’o scurtă povestire istorică că Papalitatea e o inovaţie care s’a înălţat treptat, a sporit, din primele timpuri ale creştinismului curat, nu numai din epoca apostolilor, dar chiar şi din timpul lamentabilei uniuni a Bisericei şi Statului sub Constantin*. Volumul în chestiune era o operă bizară, purtând acest titlu fantastic : „Antitopopopriestian, on attemp to liberate and ’purify Chrietianity from popery politikirkalaty and priestule“ de Roger. După această povestire, D-l Flamarion adaugă : „Dacă aci nu este o citire prin spirt, atunci ce este ?* Să cităm şi un alt caz, unul din cele mai curioase, despre cunoaşterea viitorului (pag. 335*337) El este povestit de savantul Dr. Gallet dela institutul metapsihic din Paris, iată-1 : „Ia 27 Iunie 1894, pe la nouă ore dimineaţa, D-l Gallet, pe atunci student în medicină la Lyon, lucra îu camera sa în tovărăşia unui coleg de studii, actualul Dr. Varay, medic în Anecy, Galici era pe atunci foarte ocupat şi preocupat cu pregătirea unui examen ce se apropia: primul examen de doctoral şi nu se gândia la altceva decât la acest examen. Pe politică el nu se interesa de loc şi nu arunca peste jurnale decât o privire distrată şi nici nu vorbise în zilele precedente decât incidental şi superficial despre alegerea preşedintelui Republice!, ce trebuia să aibă loc în ziua aceea. Congres ulei ectoral trebuia să se reuniascâ la amiază la Versailles. Deodată, pe când Gallet era cufundat lu munca sa, ol fu distras imperios de o gândire obsedantă O frază neaşteptată i se impunea spiritului s“.u cu atâta putere, încât el nu se putu stăpâni să n’o scrie în caietul de note. Această frază sună textual : D-l Casimir Perier este ales preşedinte al republicei cu 451 voturi Aceasta s’a petrecut., o repet, înainte de adunarea congresului} Se va observa, totuşi, lucru foarte curios, că fraza indică prezentul şi nu viitoiul. Mirat, Gallet interpelă pe colegul său Varay şi-i întinse hârtia pe care notase vorbele de mai sus. Varay citi, dete din umeri şi, cum amicul său insista, declarând că el ciede în prevestiri, îl rugă cam aspru să binevoiascâ a nn-1 tulbura din ocupaţiile sale. După dejun Gallet ieşi ca să audieze un curs la facultate. El întâlni In drum doi studenţi, pe D-l Boucbet, azi medic la Gruse- www.dacoromanica.ro 664 illes (Haute-Savoie) şi pe D-l Deborne, azi farmacist la Thonon. El ţe comunică faptul că Casimir Perier va fi ales cu 451 voturi. Cu tot hazul şi ironiile colegilor săi, el continuă să afirme în mai multe rânduri convingerea sa. La ieşirea de!a facultate, cei patru amici se ţegăsiră şi porniră spre terasa unei cafenele vecine să se răcoriască. In momentele acelea sosiră şi vânzătorii de ziare cu ediţii speciale, anunţând rezultatul alegerii preşidenţiăle, care suna: D-l Casimir Perier este ales cu 451 de voturi !! Un alt exemplu (pag. 369): Baronul Joseph Kronlielm din Podolia comunică următoarea naraţiune asupra morţii unui înalt funcţionar din ministerul Marinei ruseşti, întâmplată în Iunie 1895r în urma unei ciocniri între două vapoare pe Marea Neagră: , „La începutul anului 1895,D-naLukawSki fu trezită intr’o noapte de gemetele soţului ei care, în somn, striga: „ajutor ! scăpaţi-mă!“ şi se zbătea ca cine-va care este gata să se înnece. El visase o grozavă catastrofă pe mare şi, când fu trezit, povesti că se kfla pe bordul unui mare vapor care, în urma unei ciocniri cu un alt vapor, se cufunda şi că el fusese aruncat în valuri şi înghiţit de ele. După ce-şi termină povestirea, el adăugă: „acum sunt convins că sfârşitul meu va fi pe măre". Convingerea sa era aşa de puternică, încât începu a-şi puno afacerile în regulă, ca omul care e conştient 'că zilele îi sunt numărate. Trecură două luni şi impresii visului slăbise mult, câud îi sosi un ordin dela minister să-şi facă preparativele necesare spre a pleca cu toţi subalternii săi într’un port dela M. Neagră Când să-şi ia rămas bun dela soţia sa în gara d:'n Petrograd, Lukawski îi spuso: „Iţi aminteşti de visul meu?" — „Doamne, de ce mă întrebi?* — „Pentrucă sunt sigur că nu mă mai întorc, că nu ne vom mai vedea”. D-na Lukawski încercă să-l liniştiască, dar el, cu un accent de adâncă tristeţe. îi zise: „Tu poţi spune ce , vrei, convingerile mele nu se schimbă; simt că mi se apropie sfârşitul şi că nimic nu-1 poate împiedica. Da, da, văd portul, vaporul, momentul ciocnirii, panica pe bord, sfârşitul meu... Totul trăieşte în ochii mei...” Şi după o scurtă pauză el adăugă: „Când telegrama îţi va anunţa moartea mea şi vei pune doliul, te rog să nu-ţi pui pe obraz vălul cel lung pe care-1 detest.” Incapabilă de a mai vorbi, D-na Lukawski isbucni in suspine. Trenul şueră de plecare şi D-l Lukawski îşi îmbrăţişe cu drag soţia” Apoi trenul dispăru. După două săptămâni de nelinişte extremă, D-na Lukawski află din jurnale că o catastrofă mtre două vapoare — Wladimir şi Sineus www.dacaromanica.ro 666 —. a avut loc pe M. Neagră, (n prada disperărei, ea telegrafie ca să capete informaţii dela amiralul Zelenoi, la Odesa şi primi acest răspuns : «Nici o ştire până în prezent dela soţul D-voastră, dar e sigur că el se afla pe bordul vasului Wladimir». Vestea morţii îi sosi peste o săptămână. Trebuie să adăogăm că, în vis, D-l Lulcawski s’a văzut luptă ţi-du-se pentru salvarea vieţii, cu un pasager, incident care s’a realizat cu o scrupuloasă exactitate. In timpul catastrofei, un pasager depe Wladimir — D-l Henicke — se aruncase în mare cu un colac de salvare D-l Lukawski, deja în apă, se îndrepta spre colac, de’îndată ce-1 zări; însă celalt îi strigă : «Nu te agăţa de el; nu poate susţine două persoane; ne vom îneca amândoi!». Dar Lukawski se agăţă cu toate acestea, spunând că nu ştie să înnoate. «Atunci rămâi eti el, eu ştiu să înnot» răspunse celălalt. In momentul ace^a un val îi despărţi. D-l Henicke putu să scape însă Lukawski îşi urmă destinul. Asemenea cazuri de prevestire a viitorului sunt numeroase ; ele se cunosc din antiquitate chiar, însă lumea ştiinţifică sau nu le-a cunoscut în deajuns, sau nu le-a dat o atenţie serioasă. Ele dovedesc, după D-l Flammarion, că în fiinţa omenească există un element psihic deosebit de organismul fizic, putând să vadă prin timp şi spaţiu, pătrunzând într'o lume invizibilă şi pentru care viitorul ca şi trecutul pot fi prezente. {pag. 308) Sufletul nu e un produs al creerulwi; el e deosebit de sistemul nervos cerebrospinal; el e o substanţă ce eseistă prin ea însăşi şi-dacă există prin el însuşi, independent de corp, atunci nu e nici o raţiune ca el să se desagrege odată cu corpul. Sufletul trăieşte după moarte! Insă chestiunea cunoaşterii viitorului aduce pe teren una din problemele morale cele mai arzătoare şi anume: dacă noi în anumite momente putem cunoaşte viitorul, atunci aceasta însemneeză că acest viitor e predestinat, e hotărât de mai înainte şi atunci cum rămâne cu chestiunea liberului arbitru ? Admiţând aceste fapte împreună cu concluziile ce se degajază din ele, nu cădem noi oare în acel fatalism oriental, care s’a dovedit aşa de dăunător pentru progresul omenirii ?. * Nu, răspunde d-l Flamarion; nici liber arbitru, nici determinism, abaohit nu există în tot timpul viefei noastre, ci o libertate condiţionată, (pag. 324,) Schiţa existenţei noastre este trasată de mai înainte, ca şi mersul organelor unei maşini, şi noi avem un rol de îndeplinit, cu un oare care joc personal (pag. 319) Actele noastre cele-mai importante sunt determinate în acelaş timp şi de împrejurări, dar şi de voinţa noastră Dacă n’ar fi astfel, atunci n’ar mai exista responsabilitate pentru un criminal şi nici recompensă pentru o faptă de valoare ; ar însemna să egalezi pe cel rău cu cel bun, ceea ce refuză să recunoască certitudinea noastră cea mai intimă. Omul nu e un automat, un www.dacaromamca.ro 6ti6 Sclav al fatalismului şi în desfăşurarea evenimentelor, în aleăttiii ea soarţei sale, are şi el o parte de voinţă, însă limitată. Dacă sunt cazuri în care oamenii prevăd viitorul, care urmează să se îndepliniască cu străşnicia celor mai nemişcate legi ale naturii, aceasta însemnează că in om există un suflet-entitate, independent de corp, care poate prinde într’un moment dat întreagă cauzalitatea care împinge pe om spre anumite drumuri, spre anumit sfârşit Această cauzalitate, grozav de complicată, scapă raţionamentului nostru normal însă ea poate fi prinsă de spirit, ale cărui facultăţi constitutive noi suntem încă departe de a le cunoaşte în întregime Fapte, fapte, fapte! exclamă d-l Flammarion. De-ocamdată aceste studii psihice sunt in faza adunării materialului. Explicarea va veni cu timpul. In orice caz, datoria adevăratului om de ştiinţă este nici de a nega, nici de a primi fără spirit critic acest ^material, care tinde, pe cât se pare, la crearea unei nouă descipline ştiinţifice, a unei psihologii puse pe alte baze de cât psihologia clasică Sals. www.dacoromamca.ro www.dacoromanica.ro