Anul XV No. 5 30 Octomvrie 1911 41578 Redacţia şi Administraţia, strada Mântuleasa No. 9. — Bucureşti www.dacQFomanica.ro Anul XV No. 5 30 Octomvrie 1911 ALBINA REVISTĂ ENCICLOPEDICĂ POPULARĂ COMITETUL DE REDACŢIE: ION KALINDERU, P. Gârboviceanu, G. Coşbuc, Gen. P. V. Năsturel, Gh. Adamescu, I. Otescu, P. Dulfu. V. S. Moga, N. Nicolaescu, Gr. Teodossiu, C. C. Pop.-Taşcâ Abonamentul în ţară. pe an . . lei 5 | Abonam. în străinătate pe an 8 lei „ „ „ „ 6 luni „ 3 ! Un număr.....15 bani Pentru anunciuri 1 leu linia. Mica publicitate, 5 bani cuvântul. Manuscriptele nepublicate se ard Redacţiunea îşi rezervă dreptul ca, din articolele ce nu se vor putea publică în întregime, să dea numai extrase sau rezumate. SUMARUL: A. Gorovei, Despre legaturi. Dr. D. Paşcanu, Sifilisul. * * * Tripolitania. ion DragosliV, Legenda nalboi. Silv. Moldovanu, De prin Ardeal: Bogăţiile din năuntrul pământului. Dr. Lux, Prigonirea şerpilor neveninoşi. Mihail N. Popescu, Cum să-mi cresc copilul (după Iolianes Haase). Şt. Popescu, Scrisori către Redacţie. DIN ZIARE ŞI REVISTE: Un nou mijloc de păstrare a strugurilor. CRONICA: întâmplările săptămânii. BIBLIOGRAFIE: Fecioara din Orleans de Caselli. ILUSTRAŢIUNI: Un convoiu de prisonieri, Gardistul din Câmpina, după tablourile pictorului N. Grigorescu. — Vederi din Bucureşti: Lacul Cişmegiului, Prefectura judeţului Ilfov. PAGINA GLUMEAŢĂ: Neculcea, Nevoia te duce unde nu ţi-o voia. (Cu 6 ilustratiuni). ACTIVITATEA SOCIALĂ A PREOŢILOR ŞI ÎNVĂŢĂTORILOR: N. Nicolaescu, Educaţia voinţei. T. N. ManoleSCU, Activitatea extraşcolară a învăţătorilor. www.dacoromanica.ro se numeşte legatar, şi ziua morţii testatorului, altfel, prin testament. Când cumpăr dela cinevS^M^cru, sau când mi-1 dă-rueşte, se zice că l-am dobândit în puterea unui contract; iar dacă-mi lasă cineva, prin testament, un lucru oarecare, se zice că mi-a făcut sau mi-a lăsat un legat. După cum se spune in legi, legaturile sunt de trei feluri: 1) legaturi universale, 2) legaturi cu titlu universal, şi 3) legaturi cu titlu particular. Fiecare soiu de legat îşi are regulele lui deosebite, dar sunt şi regule care se aplică deopotrivă la toate soiurile de legaturi. Acela căruia i se lasă un legat devine proprietar al lucrului legat din numai dacă testatorul nu a dispus Aşa, s’ar puteâ dispune ca Ion să primească legatul cutare într’un termen hotărît, adică sub o condiţie suspensivă, sau să-l primească numai dacă se va îndeplini o anume condiţiune, adică sub o condiţie rezolutorie. Adeseori se ivesc greutăţi pentru judecători, din pricină că în unele testamente nu se arată destul de lămurit persoana pe care testatorul vrea să o facă legatar. Aşă, unii zic: «las averea mea nepoţilor mei», şi dacă are şi nepoţi şi nepoate, nepoţii ar puteâ zice că nepoatele nu sunt legatare. Pentru a se pune capăt unor asemenea neînţelegeri, cei cari se îndeletnicesc cu descurcarea pricinelor de judecăţi, au statornicit cam următoarele regule: Dacă într’un testament se zice: las averea mea copiilor mei, însemnează că şi copiii fiilor morţi ai testatorului, adică nepoţii lui de fii, intră în numărul copiilor legatari. Prin cuvântul copii nu se înţeleg şi copiii naturali. Cuvântul bărbătesc: fii, nepoţi, veri, cuprinde, atât persoanele de gen bărbătesc, cât şi pe acele de gen femeesc; prin urmare prin fii se înţeleg fiii şi fiicele; prin nepoţi see înţeleg şi nepoţii si nepoatele, etc. Dimpotrivă, dacă s’ar II www.dacaramamca.ro 178 ALBINA face legatare pe fiice, nepoate, vere, adică persoane de genul femeesc, atunci în rândul lor nu intră şi persoanele de genul bărbătesc, adică fiii, nepoţii, verii. Nu se cere numaidecât ca un testator să arăte pe nume persoana căreia ii lasă un legat; este destul ca din vorbele lui să nu rămâe îndoeală că a înţeles pe o anumită persoană. Aşâ, poate cineva să facă legatar, de pildă, pe vărul sîu primar care are mai mulţi copii; va ti uşor lucru de aflat rine îndeplineşte această condiţiune. Când un testator lasă uneia sau mai multor persoane toată averea sa, acest legat se numeşte universal. In lege se spune că testatorul lasă «universalitatea bunurilor sale». Prin aceasta insă nu însemnează că legatarul universal trebue să rămâe numaidecât proprietar pe toată averea testatorului, căci se poate ca testatorul Ion să-l facă pe Vasile legatar universal, şi să-l însărcineze de a împărţi toată averea la alţii, sau cu averea lui să zidească şi să intreţie un spital ori o şcoală, şi atunci măcar că Vasile nu ar aveâ absolut nimic din averea testatorului, şi ar fl mai degrabă un executor testamentar, el tot legatar universal se numeşte. Dacă testatorul nu are erezi rezervatari, legatarul universal are sezina; dacă testatorul are erezi rezervatari, lega-torul universal nu are sezina. Când nu are sezina, legatarul universal trebue să ceară dela erezii rezervatari ca sa-1 puie în posesiunea legatului; când are sezina, legatarul universal va cere punerea în posesiune dela tribunalul judeţului în ocolul căruia s’a deschis succesiunea. Pentru acestea se fac anumite forme, pe care le ştiu advocaţii. Legatarul universal are drept să pretindă fructul bunurilor cuprinse în testament, din ziua in care a cerut să lie pus în posesiune, sau de când eredele rezervatar i-a dat legatul, şi legatarul acesta are îndatorirea de a plăti datoriile şi sarcinile moştenirii în proporţie cu legatul său, şi datoriile ipotecare peste tot. Legatul cu titlu universal, sau legatul unei fracţiuni de moşteniri, cum se zice în legea noastră, este ca şi legatul universal, numai cu deosebire că acest legat nu dă legatarului niciodată sezina, şi legatarul n’are niciodată drept la întreaga succesiune. Aşâ, dacă i se lasă cuiva o anumită parte din totalul bunurilor, sau numai imobilele toate, sau numai mobilele toate, sau numai o parte din imobile, sau numai o parte din mobile, în asemenea cazuri este la mijloc un legat cu titlul universal. Cum am spus, legatarul cu titlu universal nu are niciodată sezina; prin urmare el trebue să ceară dela erezii rezervatari, sau dela legatarii universali, după cum va fi cazul, ca să fie pus în posesiunea legatului. El are dreptul www.dacocomanica.ro ALBINA 179 ]a fructele legatului său din ziua cererii in judecată, sau din .ziua când i s’a oferit de bunăvoe darea legatului, şi este dator să plătească sarcinile şi datoriile succesiunii testatorului, in proporţie cu partea sa, şi datoriile ipotecare pentru tot. Atât legatarul universal, cât şi acel cu titlu universal, nu se pot pune în posesiunea legatului, fără a se face, după -cererea lui, un inventar al bunurilor ce compun legatul. Dacă va intră in posesiunea bunurilor fără inventar, va fi -obligat a plăti toate datoriile succesiunii, chiar de ar fi mai mari decât averea lăsată de testator. Am văzut ce însemnează legat universal şi legat cu titlu universal; orice fel de legat, care nu intră in rândul -acestora, se numeşte legat particular sau singular. De pildă: Ion lasă prin testament lui Neculai toată averea lui, cu îndatorire ca să dea lui Vasile o mie de lei. Vasile este un legatar particular sau singular. Ca să poată intră în posesiunea legatului său, Vasile trebue să cheme în judecată pe Neculai, dacă acesta nu voeşte să-i dea banii de bunăvoe. Neculai însă va fi dator $ă-i plătească şi procente la aceşti bani, din ziua morţii testatorului, numai dacă testatorul a dispus aşă prin testament, sau când testatorul i-ar fi făcut lui Vasile o renta pe timpul vieţii lui, cu înţeles de alimente, adică pentru întreţinerea lui. Dacă testatorul ar aveâ mai mulţi erezi, sau ar fi însărcinat pe mai mulţi legatari să doa lui Vasile acei o mie de lei. toţi erezii sau toţi legatarii aceştia sunt personal datori a achită banii flecare în proporţie cu partea ce ia din succesiune. Lucrul legat seva predă in starea în care se găseă la moartea testatorului. Legatarul personal sau singular nu este obligat a plăti datoriile succesiunii. Prin testamentul său, cineva poate să însărcineze pe -o persoană oarecare, să aducă la îndeplinire cuprinsul sau dispoziţiile testamentului. Persoana care are această îndatorire, şi care este un mandatar, se numeşte executor testamentar. In loc de o singură persoană, pot să fie numite două sau mai multe, şi fiecare va aveă aceleaşi drepturi şi îndatoriri, şi unul singur poate lucră în lipsa celorlalţi. (Urmează,). Artur Gorovei. Se dăduse la teatru o dramă originală, cum sunt multe. La ieşire, un tânăr zice altuia: Eu nu ştiu cum n a fluerat-o lumea. — Nu poţi şi să casei şi să flueri în acelaş timp, răspunse -elălalt. www.dacQFomanica.ro SIFILISUL Am ajuns şi la ţară să luptăm contra acestui flagel Dintre boalele lumeşti, cea mai îngrozitoare este — fără îndoeală — sifilisul sau sfrenţele, căci el se leagă şi de cei nevinovaţi şi se şi moşteneşte. Ce vină are sărmanul copilaş, pe care mama lui —fără de inimă şi fără de judecată, dar cu multă cochetărie, — l-a aruncat la sânul unei doici sifilitice, dela care bietul a supt odată cu laptele toate defectele ei şi ale strămoşilor ei şi a luat şi sifilisul ?.. Şi ce vină ai d-ta, drumeţ obosit, care te opreşti să-ţi astâmperi setea, ori musafir de saloane sau de crâşme care sorbi pahar după pahar, fără trebuinţă, dar şi fără de ştiinţă, că tot din acel pahar a gustat mai înainte servitoarea sifilitică, băiatul de prăvălie ori vre-un alt musafir sau drumeţ, cari şi ei ţi-au dat boala fără să ştie şi paharul nu s’a mai spălat după ei... Şi tot aşâ şi cu lingura şi cu furculiţa. Astfel că dela fata nevinovată, care se mărită cu un bărbat — nevindecat de sifilis—şi până la copilaşul din faşă, părăsit de mama lui şi dat pe mânile unei doici oarecare, sifilitică, toţi cad victima acestei neoorocite boli, şi deaceea e tot aşâ de folositor să ceri ginerelui certificat de sănătate, cum e necesar să nu-ţi laşi copiii să fie sărutaţi de oricine. Sifilisul se arată la om în foarte multe chipuri, care-1 duc la tot felul de suferinţi,de schilodiri şi chiar la nebunie şi moarte, dar cel mai îngrozitor din toate este faptul că sifilisul se moşteneşte; aşâ încât el constitue, împreună cu alcoolismul şi cu tuberculoza cele trei flagele sociale cari seceră populaţia unei ţări şi o degenerează. «O fată sănătoasă şi viguroasă, zice Fournier, se mărită la 19 ani şi are 3 copii sănătoşi, dar după a treia facere, ea capătă sifilis dela bărbatul său, care şi el il luase dela o altă femeie şi de atunci a mai născut 7 copii toţi morţi.« www.dacoromanica.ro ALBINA 181 Iată pe scurt ce se întâmplă cu unul care a căpătat sifilisul: 1. După vre-o douăzeci şi una de zile de când a venit el în atingere cu cineva care avea boala asta sau cu vre-un obiect molipsit, capătă chiar la locul de atingere cea dintâi bubă — Sifilisul primar — sau şancru dar. pentrucă în adevăr buba e tare la rădăcina ei, par’că ar avea o bucată de carton dedesubt; de altfel această bubă nu pare rea, se poate chiar vindecă degrabă şi omul se înşeală uşor, crezând că a scăpat, căci nu mai rămân decât nişte ghinduri tari, mici şi ncdu-reroase. dar multe, şi aşezate pe la stinghii, pe la gât, după cum buba e la părţile ruşinoase sau în gură. 2. După 45—00 de zile însă începe al doilea rând de bube — sifilisul serundar — care este şi cel mai molipsitor. Atunci omul observă că-i iese o spuzeală de culoare smeurie, caret e mai ales pe delături, pe aproape de ţiţe şi nu trece mul după asta şi simte că-1 doare in gât, la şezut, căci ies nişte bube turtite, cari zămuesc, numite placi mucoase, mai începe şi o durere de cap grozavă şi de oase, mai ales noaptea, durere care durează multă vreme şi tot corpul, dar mai ales faţa, se umple de fel de fel de bube unele mai mici altele mai mari, unele roşii, altele cu cruste —coji — pe ele, unele aşezate în inel, altele grămădite la un loc ca bobiţele la un strugure... Şi dacă omul nu se cuminţeşte nici acuma şi nu merge la doctor să-l caute, apoi după vre o 2—3 ani de suferinţă intră in perioada a treia, Sifilisul terţiar, care-i şi mai grozav, căci în afară de bubele depe dinafară, din polo, numite gome, cari se fac cât nucile, fac materie, se sparg şi lasă răni, sifilisul roade acum la organele dinăuntru: mănâncă oasele, cerul gurii, nasul, ficatul, rărunchii, inima, schilodeşte pe om şi ajungând la'creer il înnebuneşte. La femeile însărcinate, sifilisul este mai grav şi poate adeseaori pricinui moartea atât a ci cât şi a copilului din ea; iar dacă copilul se naşte, el moşteneşte sifilisul, fie că acesta se arată pe trup chiar îndată după naştere, — sifilis ereditar precoce, fie că se arată tocmai mai târziu — sifilis ereditar tardiv, uneori chiar după 20 ani. Această boală este deci o. adevărată primejdie socială, prin mortalitatea mare pe care o pricinueşte, prin monstruozităţile la care contribue, prin faptul că se moşteneşte, şi prin degenerarea ce o imprimă rasei; prin urmare trebue ) — (după IOHANES HAASE) Munca corporală şi spirituală. Lucrul acasă. Pe lângă joc trebue să se alăture din vreme şi o ocupaţiune serioasă şi anume lucrul. Obişnueşte copilul de mic să-ţi vină în ajutor, făcân-du-ţi oarecare servicii în casă şi în grajd, în grădină şi la câmp. Dacă la început e neîndemânatec şi din ajutorul lui ai mai multă pagubă decât folos, (ii îngăduitoare şi te mulţumeşte deocamdată şi cu atât. Aibi multă răbdare şi mai mult laudă şi recunoştinţă decât mustrare şi niciodată bătaie. Fetiţei să-i dai o igliţă, iar pe copil să-l trimeţi să-ţi aducă apă, lemne, cărbuni, etc. îndeamnă pe copii să se ocupe cât mai mult, dar totdeauna să ai în vedere puterile lor slabe şi să nu-i împovărezi peste măsură. Lasă-le timp îndestul pentru odihnă, pentru joc şi pentru somn, căci a face din ocupaţia copilului o salahorie, e ceva periculos şi are urmări cât se poate de dezastroase pentru sănătatea lui. Temele. Cel dintâiu şi cel mai important lucru al copilului trebue să fie temele date dela şcoală. Dela acest lucru să nu-1 împiedeci, ci să-l îndemni pe cât se poate. Supraveghează lucrarea temelor. Nu-1 lipsi de silinţa sa proprie prin ajutoare fără socoteală, ci lasă-1 să lucreze singur. Dacă-i este greu, învaţă şi tu împreună cu dânsul şi fii cât se poate de răbdătoare. Ascultă acea ce a învăţat şi explică-i ce nu a înţeles. îngrijeşte apoi ca să scrie totul în regulă şi să-şi ţie cărţile şi caetele curate şi frumos aranjate. Dacă ai să te plângi de profesorul său, apoi nu face aceasta în faţa copilului. Gândeşte-te că pentru el este cel mai mare din lume, după rege; pâzeşte-te de a-i micşoră respectul acesta, care îţi este necesar în educaţia lui. Deşteptarea spiritului. Nu te apucă să înveţi copilul de mic, lucruri pe cari are să le înveţe mai târziu în şcoală. Un spirit prea de timpuriu deşteptat, se sleeşte în curând www.dacoromamca.ro 198 ALBINA şi se tâmpeşte foarte uşor mai târziu. Din cauza aceasta copiii cei întâiu născuţi, de cari părinţii se îngrijesc mai mult, sunt adeseori cei mai puţin dotaţi. Lasă destul timp de odihnă spiritului crud. De altfel un copil învaţă dela mama sa în copilărie, mai mult decât învaţă mai târziu toată vieaţa. El are să-ţi înfăţişeze mii de întrebări. Când mintea i s’a deşteptat, trebue să te aştepţi la o întrebare din partea copilului tău; întrebare carp te va pune în încurcătură, anume: «Mamă, de unde vin copiii?» Un copil, care a început să judece, nu se va mulţumi, la această întrebare, cu răspunsul simplu: «Dela bunul Dumnezeu». Nu, el vrea să ştie cum s’a făcut de au venit copii pe pământ. Că femeile îi aduc mamelor, de-asemenea nu-1 mulţumeşte, el vrea să afle mai departe de unde-i iau femeile. Crezi că e datoria ta să dai atunci copilului o explicare despre sexualitate, ca să nu afle aceasta mai târziu din buze necurate? întregul proces al zămislirii este imposibil să i-1 înfăţişezi clar, fără a-i răpi nevinovăţia copilărească şi fără a-i otrăvi imaginaţia. Cu cât mai mult îi explici, cu atât mai mult observă că tu îi ascunzi încă mult şi doreşte şi mai mult să pătrundă secretul acesta. Dar nici nu trebue să-l porţi cu minciuni, basmele chiar nu sunt nevătămătoare pentru vieaţa sufletească a copiilor. Răspunde-i cu seriozitate, că mama poartă copilaşul în pântecele său, înainte de a veni micuţii în lume şi că va află el mai târziu, când se va face mare cum se petrece lucrul acesta. I n copil nevinovat se mulţumeşte cu atât şi nu întreabă mai departe. Mihail N. Popescu. PRIMĂ SOCIETATE DE CREDIT FUNCIAR ROMÂN DIN BUCUREŞTI Pubiicaţiune Se aclace la cunoştinţa d-lor detentori de scrisuri funciare rurale 4% şi 5°/o> cil plata cuponului de 1 Ianuarie 1912, precum şi scrisurile eşite la sorţi la tragerea din Octomvrie 1911, se va face cu începere de Marţi 1/14 Noemvrie 1911, în toate zilele de lucru dela orele 11—3, afara de Joia şi Sâmbătă, zile rezervate numai pentru preschimbarea titlurilor cărora li s’au terminat cupoanele. www.dacocomanica.ro NEVOEA TE DUCE PE UNDE NU Ţl-I VOEA — -A.XjTIZ — D-lui lonescu şi d-lui Popescu le place mult să se primble afară clin oraş la aer slobod şi curat, cât mai departe de zgomot. La câmpie, prin păduri şi lunci, duminecile şi serbătorile cutreeră împrejurimile în zilele frumoase de primăvară. — Ce poate li mai încântător decât albastrul cerului, nene Popescule... — ...Şi mai plăcut decât verdele câmpiilor? sfârşeşte d. lonescu. Tovarăşii de pe la ministere i-au şi poreclit Orest şi Piiade, prieteni vestiţi şi nedespărţiţi ai vechimii. Pădurea, câmpia şi apa fură mintea omului. „Mai mergem niţel, Ionescule". „încă puţin, Popescule". Şi cu vorbe, cu povestiri, de când erau băieţi şi umblau după „fragi şi după mure", vremea trece fără să prinză de veste. Intr’o duminecă, mers-au ei aşa cu „hai, hai", www.dacoromamca.ro 200 ALBINA pan ce-au trecut de pădurea Mogoşoaei. Deodată aud nişte fluerături. — Am păţi-to, Popescule, uite pungaşii. Ră-pede, întoarnă haina şi să faci ca mine! Nu bine sfârşise pregătirile şi din tufe ieşiră două haimanale bărboase şi nespălate cu bâte cât lumea. D-l Ionescu ridică umbrela. Popescu face şi el urît şi strigă într’un glas: «Punga ori vieaţa!». Hoţii se uită cam curios. Azghidi-ghidi, pungaşi subţiri; dar tot tovarăşi de meserie sechiamă! — Nu saltă comerţul, frăţică! Prost, prost de tot! Mai mulţi negustori decât muştirii! făcu Popescu. Pungaşii, buni bucuroşi c’au scăpat, trecură mai departe. — La nevoe jucăm şi rolul de pungaşi. Ne putem face actori! '?■?: — Nevoea te duce pe unde nu ţi-i voea. Ne goleau hoţomanii, de nu-i zăpăceam. — Fie, că fioros mai erai, nene Popescule. Dar îţi c’am tremură glasul! www.dacoronianica.io ALBINA 201 — Cum a fost, cum nu, bine c’am scăpat Ori cum, d. Popescu şi d. Ionescu, au mai rărit-o cu primblările pe departe de oraş. Neculcea. VEDERI DIN BUCUREŞTI Lacul Cişimjgiului Prefectura judeţului Ilfo v www.dacoromanica.ro CRONICA SĂPTĂMÂNII (20—25 Octomvrie) DIN ŢARĂ Inaugurarea bibliotecii şcoalelor secundare. —La 20 Octomvrie s’a deschis în localul Cassei Şcoalelor biblioteca elevilor de curs secundar din Capitala. Au asistat d-nii: C. Arion, ministrul instrucţiunii, C. Meissner, secretar general, funcţionarii superiori ai ministerului, şi mai mulţi profesori şi elevi ai şcoalelor secundare. D-l Mihai Popescu, administratorul Cassei Şcoalelor, a arătat nevoia bibliotecilor şcolare pentru întărirea educaţiei, răspândirea culturei şi formarea caracterelor. A arătat că biblioteca înfiinţată de Cassa Şcoalelor cuprinde 3.407 volume, din cari aproape 1.900 în limba română, iar restul în limbile franceză şi germană. Apoi a rugat pe d-nii profesori să comunice Cassei Şcoalelor cărţile de folos elevilor şi care nu sunt în bibliotecă. In fine a mulţumit d-lui ministru pentru sprijinul ce a dat pentru formarea ei. D-l Ministru Arion, mulţumind d-lui M. Popescu pentru activitatea ce a desfăşurat la Cassa Şcoalelor, a arătat rostul bibliotecilor pentru întregirea culturei. D-sa sfătuieşte pe şcolari să cetească mult, peutru binele lor şi pentru cinstea ţării. D-l Marin D-irescu. directorul liceului Lazăr, a mulţumit d-lui ministru în numele profesorilor şi al elevilor pentru înfiinţarea bibliotecii. Moartea profesorului Bonifaciu Hetrat. - Bonifaciu Hetrat, fost profesor de limba franceză şi publicist, a încetat din vieaţă la 23 Octomvrie. La înmormântarea lui au luat parte: o delegaţie a soc. scriitorilor români şi a elevilor şcoalei militare de infanterie din Dealul Spirei, precum şi o mulţime de ofiţeri, foşti elevi ai răposatului profesor. Vizita d-lui I. Kalinderu pe Domeniile Coroanei. — Zilele trecute, d. I. Kalinderu a vizitat Domeniul Coroanei Ruşeţu din jud. Brăila. Interesându-se ca de obiceiu şi de biserică, de şcoală şi de banca populară, d-sa a dispus ca la biserică să se facă pe cheltueala Domeniului Coroanei întărirea zidurilor, să se termine pictura şi să se schimbe învelişul. La şcoală a dăruit mai multe obiecte şi cărţi, iar la localul băncii populare a dispus să se facă unele reparaţii. D-l Kalinderu a asistat în şcoală la cursuri, cu care prilej a îndemnat pe copii la învăţăturăfsârguitoare, iar sătenilor prezenţi le-a arătat binefacerile învăţăturii. Numiri şi permutări de judecători. — Pe ziua de 24 Octomvrie s’au făcut mai multe numiri şi permutări de judecători la tribunale şi judecătorii. www.dacQFomaiiica.io ALBINA 203 Deschiderea Sf. Sinod. — Luni 24 Octomvrie s a deschis întâia şedinţă a sesiunii de toamnă a Sf. Sinod. înainte de şedinţă s’a oficiat un Tedeum. După ce d. C. Arion, ministru, a citit decretul regal pentru deschiderea sesiunii de toamnă, s’au ales patru comisiuni compuse din prea sfiiuţiţii episeopi şi arhierei, pentru studiarea diferitelor chestiuni. Apoi Sf. Sinod a aprobat retipărirea vechilor cântece bisericeşti de Anton Pann, Macarie, Şt. Popescu şi alţii. A doua şedinţă s’a hotărît pentru 28 Octomvrie. întrecere între ofiţerii călări. — Ziarul Minerva a ţinut un concurs de întrecere între ofiţerii călări, doritori ca să facă drumul Bucureşti-Târgovişte-Ploeşti-Bucureşti. In zilele de 22 şi 23 Octomvrie a avut loc călătoria unui număr de 26 domni ofiţeri, dintre cari 18 au putut să ajungă cu bine înapoi în Capitală. D-nii ofiţeri au făcut aproape 200 km. în timp de 14 ore. In fruntea celor sosiţi la timp şi cu caii în bună stare au fost d-nii locotenenţi A. Bârzan şi D. Tătărescu, cărora juriul le-a dat premii de câte 1.500 lei; d-1 locotenent Popovici, care a ma. făcut un drum de 2 km. în 3 minute, a fost răsplătit cu 1000 lei; <1. locotenent P. Georgescu, cu 300 lei şi d. căpitan Filotti cu 250 lei. Scăparea unui tren românesc spre Braşov. — I n tren cu 13 vagoane a scăpat din staţia Predeal în timpul mersului pe linie şi a pornti la vale spre Braşov. Toate încercările mecanicului de a-1 opri sau a-i încetini mersul au fost zadarnice. Noroc că staţiile dintre Predeal şi Braşov, au fost înştiinţate la timp să lase linia liberă. Un tren de persoane, plecat din Braşov tocmai atunci, a fost întors înapoi din staţia Dârste. Trenul scăpat a ajuns astfel cu bine la Braşov şi a fost alăturat acceleratului, care l-a întors înapoi la Predeal. Mersul holerii — Pe ziua de 23 Octomvrie, au fost în ţară 40 de bolnavi de holeră şi 168 purtători ai boalei. Judeţele în care este holeră sunt: Brăila, Constanţa, Covur-lui, Ialomiţa, Tulcea şi Dolj. DIN STRĂINĂTATE. Un cămin pentru studenţii români la Paris. — Din iniţiativa doamnelor Pilat şi Lahovari, şi sub ocrotirea legaţiunei române, s’a format la Paris o asoeiaţiune pentru crearea unui cămin al studenţilor români. Casa studenţilor va avea locuinţă, sală de mâncare, sală de lectură, de conferinţă, bibliotecă de aproape de 5000 volume şi va da şi ajutor bănesc. Legaţiunea a hotărît ca acest cămin să fie pus sub administraţia a patru studenţi aleşi dintre ei. Noul ministru al României la Sofia. — Guvernul bulgara primit numirea d-1 ui D. Ghica, fost consilier de ambasadă la Yieua, ca ministru al ţării la Sofia, în locul d-1 ui Diamandi mutat la Roma. îngrămădiri de trupe în Basarabia. — Sosesc veşti că ruşii în- www.dacoromanica.ro 204 ALBINA grămădesc oştiri în Basarabia, în ce scop nu se ştie până acum. Noul guvern austriac. — M. S. împăratul Austriei a numit noi miniştri, în locul celor de mai nainte. Flota italiană în apele turceşti. — O bună parte din vapoarele italiene de răsboiu au luat drumul spre Turcia europeană. O parte din vapoare au ajuns în faţa insulei Cliios dinspre Asia Alică, altă parte a fost zărită în largul Mării Mediterane în faţa portului Beiruth din Siria, iar alte fvase italiene s’au arătat în apropierea portului Salonic. Răsboiul italienilor cu turcii. — Ca răspuns la veştile pe cari turcii le-au dat că au învins pe italieni la Tripolisşi în alte locuri, guvernul italian a publicat nota următoare: Roma 31 (18) Oct. 1911. Am ieşit învingători în toate luptele date până acum atât pe mare cât şi pe uscat. Am ocupat Tripolis, Benghazi, Derna, Homs şi Tobruk, învingând pretutindeni împotrivirea inamicului, cauzându-i pierderi mari şi luându-i numeroase steaguri şi tunuri. După ultima noastră victorie câştigată la 26 (13) c. la Tripolis şi Homs, nu a mai avut loc nici o luptă. Cu toate aceste desininţiri, ziarele turceşti spun că portul Tripolis a fost atacat din mai multe puncte, că atacurile au fost înnoite şi că s’au terminat cu victoria turcilor. Aceştia au luat mai multe forturi din jurul Tripolisului, dacă nu pe toate, şi sunt gata să pătrundă în oraş. Alte ştiri spun că la Benghazi şi la Derna, italienii ar fi fost siliţi să dea înapoi până la linia de apărare din jurul acestor oraşe. Sultanul turcilor a şi mulţumit luptătorilor din Tripolis pentru vitejia lor. Ultimele ştiri spun că italienii au luat înapoi dela turci fortul Hamedie din jurul oraşului Tripolis, şi că trupele lor au pornit înăuntrul provinciei Cirenaica. Noi trupe italieneşti în Tripolitania. — Italienii din Tripolitania au primit în zilele din urmă numeroase întăriri de trupe. Ei sunt supăraţi că Anglia nu le dă voie să debarce trupe în insula Malta şi să înfiinţeze acolo depozite de cărbuni pentru vapoarele lor. Alipirea Trlpolitaniei şi a Cirenaicei la Italia. — Regele Italiei a dat un decret prin care vesteşte că Tripolitania şi Cirenaica, cele două provincii turceşti, pentru cari se luptă italienii cu turcii, sunt alipite la regatul Italiei. Pricinile cari au grăbit alipirea lor la Italia sunt: Ocuparea cu trupe italiene a oraşelor de căpetenie: isbânzile acestor trupe; înlăturarea vărsării de sânge nefolositor şi a nesiguranţei ce domneşte printre localnici. Faţă de decretul regelui Italiei, cele două provincii turceşti au încetat să facă parte din imperiul turc. Revoluţia în China. — Revoluţia s’a întins în mai multe provincii ale acestei împărăţii. Răsvrătiţii cer isgonirea dinastiei manciuriene depe tron şi proclamarea republicei. Ei au ocupat oraşe însemnate ca Hankeul, Nankingul, etc; şi s’au îndreptat spre Peking, capitala Chinei. Toate liniile ferate din jurul acestui oraş sunt în mâinele lor. www.dacaromamca.ro EDUCAŢIA VOINŢEI >) In psihologia mai veche, voinţa era socotită ca o putere de sine stătătoare a sufletului, care porunceşte toate mişcările corpului şi ştie să-şi impună ordinele şi să reguleze toate actele vieţii noastre morale. Fără de ea nu se poate săvârşi nici o faptă. Impresiile din afară ca şi gândirile din noi, neavând prin ele însele putere săvârşitoare, se credea că trebuie să se ') Conferinţă rostită în ziua de 17 Aprilie 1911, la conferinţele generale ale învăţătorilor şi institutorilor din Bucureşti şi jud. Ilfov, în sala Ateneului român. Lucrările de care m’am servit la întocmirea acestei conferinţe sunt următoarele: O. R.-Motru.' Puterea sufletească, mecanismul actului voluntar. G. G. Antonescu. Bolul activităţii practice in educaţia caracterului. Studii filozofice, voi. V. G. Bogdan-Duieli. Personalitatea. Convorbiri literare 1911 No. 1. Em. Martig. Psihologie pedagogică Edit. Cassei Şcoalelor. II. Eibinglmns. Precis de psyehologie. W. James. Precis de psyehologie. „ „ C’auseries j âdagogiqnes. L. Dugas. Le probleme de l’Education. Dr. Ed. Claparede. Psyehologie de l’Enfant. E- BuisSnn. Edueation de la Volonle, Bevue pâdagogiques 1899 No. 10. Jules Payot. Educaţia voinţei, tradusă de d-1 N. Pandelea. Omer Buyse. Mcthodes americaines d’Education generale etteelinique. 41579 www.dacaromamca.ro 206 albina pună în legătură cu voinţa şi să primească dela ea îmboldi re pentru ea să provoace un act. Această părere a. fost lăsată în părăsire odată cu descoperirea mişcărilor reflexe şi instinctive cu care corpul nostru răspunde la escitaţiunile din afară; iar cercetările psihologiei experimentale din timpii din urmă aruncă o lumină cu totul nouă asupra mecanismului actului de voinţă. Ce este voinţa, după părerile mai nouă, şi cum putem s’o educăm, voiu încercă să expun în cele ce urmează. Ca să fim pe deplin lămuriţi, voiu face o mică escursie psihologică, începând expunerea ceva mai de departe, chiar cu primejdia de a fi puţin mai lung. Actele de voinţă se produc prin mişcările corpului nostru. Mişcările sunt efectele directe ale voinţei şi semnele cu cari voinţa se manifestă în afară. Să cercetăm mai de aproape care e mecanismul, după care se produc aceste mişcări voluntare. Impresiunile, pe cari le primim din noi sau din lumea din afară, nu rămân fără răspuns din partea sufletului nostru. Ele produc în noi o răscoală sau o reacţie, care se arată prin mişcările cele mai felurite ale corpului şi ale organelor lui. Aceste mişcări pot fi socotite ca răspunsuri ale sistemului nervos la esdtaţiile de afară. Astfel noi mişcăm mâinile, capul, organele simţurilor, organele vorbirii; alteori, printr’o strângere (reacţie) a vaselor, se produc turburări năuntrioe, ca în bătăile inimii, în respiraţie. Aceste turburări aduc schimbări în circulaţia sângelui, în expresiunea feţei; ne roşim, ne îngălbenim, ne posomorim, ne încruntăm, tremurăm, strângem pumnii, ni se sbârleşte părul în cap, ne podidesc lacrămile, ne trec năduşelile. Aceste mişcări sunt curat reflexe şi se produc fără voia şi fără ştirea noastră. La săvârşirea lor, sufletul nu ia parte şi nu-şi dă seama de ele, ca şi cum s’ar petrece în afară de el. Numai după ce s’au săvârşit, vin în lumina conştiinţei şi sufletul capătă cunoştinţă de ele. La aceleaşi excitaţiuni răspund totdeauna aceleaşi mişcări reflexe. In urma experienţelor repetate, ajungem dela o vreme să prevedem mişcările, ce ni le vor provocă anumite escitaţiuni. Deaceea între impresiuni şi mişcările reflexe ee www.dacoromamca.ro ALBINA 207 stabileşte cu timpul o legătură statornică, la fel cu aceea dintre cauză şi efect. Cea ddntâiu izbucnire a unei mişcări e un fapt nou pentru sufletul nostru; deaceea el nu poate s’o prevadă, până ce n’a suferit mai întâiu senzaţiile cari dau naştere acelei mişcări. Insă după câteva repetări, sufletul ajunge s’o prevadă. Atunci mişcarea devine un act al voinţei, adică se săvârşeşte cu ştirea sufletului. Voiu cită după James o pildă, care va lămuri mai bine tot ce am spus până aci. Sunt cu un copilaş pe peronul unei gări. Un tren accelerat trece fără să se oprească, cu iuţeala cea mai mare. Copilaşul nu cunoştea sgomotul îngrozitor ce-1 produce trecerea unui tren şi nu se aşteptă la el. Fără de voie scoate un ţipăt, se îngălbeneşte, îşi acoperă faţa cu mâinile şi într’o fugă nebună aleargă şi se ghemuieşte în mine. Mişcările copilaşului: ţipătul, îngălbenirea, acoperirea feţei, alergarea şi gh pironirea în mine s’au săvârşit în mod instinctiv şi inconştient, adică fără ca sufletul să-şi dea seama de ele şi fără să le fi prevăzut, numai sub puterea impresilinilor ce i-a produs trecerea neaşteptată a trenului. Numai după ce primejdia a trecut, copilaşul îşi dă seama de ele. Sufletul îşi întipăreşte impresiunile ce i-a produs trecerea trenului şi mişcările ce le-a săvârşit cu acest prilej. Dacă asemenea reac-ţiuni se repetă de câteva ori, copilaşul ajunge în urmă să ştie la ce trebuie să se aştepte şi să prevadă ce va face atunci, când va mai trece trenul pe dinaintea lui. Mişcările ce le va face atunci, ca să se depărteze de tren, vor fi voluntare şi conştiente. întocmai cum a ajuns copilaşul nostru să prevadă, adică să aibă din nainte reprezentările despre mişcările ce va săvârşi, se întâmplă cu noi toţi. Noi ne câştigăm experienţa reacţirarilor începând din cea mai fragedă copilărie. In cele dintâi zile, vieaţa se manifestă prin mişcări reflexe. Copilul îşi mişcă capul, îşi plimbă ochii împrejur, îşi mişcă buzele ca să sugă, plânge, strigă. Aceste mişcări apar la început ca o impulsie dela sine a organismului. Dar din zi în zi, ele se prefac în instinctive, care treptat se lămuresc, se precizează şi se diferenţiază, până în momentul când devin mişcări de cari sufletul îşi dă seama. Atunci mişcările involuntare şi inconştiente se prefac în voluntare şi conştiente. O mişcare care s’a produs în mod reflex, ori instinctiv, adică involuntar, nu se pierde pentru suflet. Ea se întipăreşte www.dacocomamca.ro 208 ALBINA în minte şi de aci înainte avem imaginea sau reprezentarea acelei mişcări. Din întipărirea mişcărilor trecute, sufletul capătă dispoziţinnea de a săvârşi în viitor mişcări noui, adică putinţa anticipării actelor viitoare. Voinţa se va exercită atunci numai prin mijlocirea acestor dispoziţiuni. Tn chipul acesta, copilul îşi adună o provizie de mişcările posibile cele mai felurite, care stau gata să funcţioneze la cea dintâiu chemare. Această mulţime de mişcări reflexe şi instinctive, căpătate din copilărie fără de ştirea noastră, formează temelia actelor voluntare; fără de ele, actele de voinţă n’ar fi cu putinţă. La câtva, timp dela naştere, copilul începe să simtă şi să-şi vadă mişcările pe care le săvârşeşte. El urmăreşte cu ochii mişcarea mânii şi ea se întipăreşte în sufletul său ea senzaţie a mişcării văzute. Dar sufletul mai simte în acelaş timp încordarea muşchilor, a. încheeturilor şi tendoanelor cari săvârşesc mişcările. Copilul simte că săvârşeşte mişcările cu corpul său propriu. Mişcările muşchilor, ale încheeturilor şi tendoanelor se restrâng şi ele în suflet şi se întipăresc sub formă de senzaţii de mişcare sau kinestetice. Când copilul poate să şi le reprezinte în minte, capătă imagini sau reprezentări kinestetice. Deci despre o mişcare sufletul are cel puţin două feluri de imagini: imaginile mişcărilor văzute sau auzite şi imaginile mişcărilor simţite sau kinestetice. Tn actul voluntar, nu imaginile mişcărilor văzute sau auzite ne ajută, ci imaginile mişcărilor săvârşite de fapt de corpul nostru, în mod conştient sau inconştient. Senzaţiile kinestetice se asociază cu senzaţiile vizuale, cu cele auditive (când copilul îşi aude glasul) şi cu altele produse în acelaş timp în suflet. Ele se întipăresc împreună în spirit şi apar de aci înainte ca tovarăşe nedespărţite. Intre ele se stabileşte o legătură strânsă, încât imaginile mişcărilor văzute sau auzite recheamă pe cele de mişcare. Astfel când auzi un vals, cadenţa, cântecului îţi recheamă în spirit mişcările jocului şi fără să-ţi dai seama, te trezeşti la un moment dat în-tr’o uşoară legănare a capului sau a trupului, ca în joc. In clasă punem uneori pe şcolari să-şi pregătească lecţiile. Da început, ei cetesc numai cu ochii, într’o linişte desăvârşită. Senzaţiile de vedere ale literelor deşteaptă imaginile de mişcare ale rostirii sunetelor, cu care sunt asociate; deaceea după puţină vreme, elevii încep a ceti în şoaptă. In clasă se aude un www.dacoromaiiica.ro ALBINA 209 murmur nedesluşit, până ce pe nesimţite ne trezim că şcolarii cetesc ou glas tare. De aci rezultă că imaginile sau reprezentările intrate în suflet în tovărăşia imaginilor de mişcate au tendinţa de a provocă reproducerea mişcărilor înseşi, cu cari au intrat asociate în suflet sau din cari s’au format. Acest fapt e de cea mai mare însemnătate, fiindcă pe el se întemeiază înţelegerea mecanismului actului de voinţă. Cu cât aceste mişcări se repetă de mai multe ori, cu atât lasă după ele reprezentări (imagini) inai limpezi. Astfel când senzaţia de foame începe să necăjească pe copilaş, el vede pe mama pregătindu-i cu grabă biberonul, care îi va astâmpără foamea; o vede pe mama cum i-1 aduce şi se simte şi se vede pe sine întinzând mânuţele, apucând biberonul şi începând să sugă. Succesiunea mişcărilor pe care le-a făcut mama pentru pregătirea mâncării, ca şi succesiunea mişcărilor făcute de copil, ea să-şi potolească foamea, se întipăresc in sufletul acestuia într’o legătură tot mai strânsă, pe măsură ce ele se repetă de mai multe ori, şi în ordinea. în care s’au săvârşit acele mişcări. De câteori va simţi foame, îşi va reprezenta toate mişcările mamei şi ale sale înlănţuite ca să formeze o acţiune neîntreruptă. Reprezentarea primei mişcări recheamă în spirit imaginea celei de a doua; aceasta aduce pe a treia, şi tot astfel până la cea din urmă din mişcările, care constituesc o acţiune. Pe acest fapt se întemeiază deprinderea sau obişnuinţa, ce o căpătăm după multă repetare, de a săvârşi actele noastre tot cu mai multă uşurinţă, mai repede şi cu o eheltueală de energie mai mică. Din cele expuse, se vede că voinţa are o obârşie foarte umilă. Cea dintâiu formă, sub care apare, este actul reflex, spontaneu, cu care organismul răspunde la escitaţiunile din afară, şi apoi mişcările instinctive. Acestea se întipăresc sub formă de imagini kinestetice; mai târziu din involuntare şi inconştiente se prefac în mişcări conştiente şi voite, se manifestă ca dorinţe, ca tendinţe îndreptate în anumite direcţii, până ce capătă o direcţie hotărâtă, şi din o putere slabă şi şovăitoare devin o voinţă energică şi raţională. Să cercetăm de ce condiţiuni atârnă îndeplinirea unui act voluntar, sau mecanismul după care se produce un act de voinţă. Din punct de vedere fizic sau material, pentru ca să putem www.dacocomamca.ro 210 AI.BINA săvârşi o mişcare voluntară trebuie ca organele cari conduc impresiunile la creer, adică organele simţurilor şi nervii de simţire, ca şi acelea ce trebuie să execute mişcările înseşi, adică muşchii şi nervii de mişcare, să fie în bună stare şi să funcţioneze normal. Din punct de vedere sufletesc, puterea de a săvârşi acte de voinţă atârnă de împlinirea a trei cerinţe : 1. Să putem să ne înfăţişăm în spirit actul ce avem imten-ţiunea să-l .săvârşim. Reprezentarea actului trebuie să premeargă săvârşirea lui. 2. Să avem imaginea kinestetică a altui act la fel sau cel puţin asemănător cu acela ce dorim să săvârşim. 3. Să putem face asocierea între actele ce dorim să executăm, între actele de mai nainte şi muşchii cari trebuie să producă mişcarea. 1. Pentru ca un act să plece din suflet, adică să fie săvârşit cu ştirea şi voinţa lui, trebuie să ne înfăţişăm mai întâru în minte mişcările kinestetice ce-i corespund. De ex. dacă dorim să scriem litera i, mai nainte de a mişca mâna şi a începe să scriem această literă, ne înfăţişăm în minte mişcările, pe cari le vom execută: în sus, în jos, rotund, în sus. Avem dară o imagine anticipată a mişcărilor. Aceasta se întâmplă în totdeauna, când ştim mai dinainte a scrie litera i. 2 Când scriem însă pentru prima dată pe i, mişcările, din care trebuie să rezulte această literă, se execută numai prin mijlocirea imaginilor kinestetice ale altor mişcări săvârşite mai înainte de corp. Dacă imaginea, actului săvârşit mai înainte, sau imaginile elementare, din cari se poate compune imaginea necesară, lipsesc din conştiinţă, actul voluntar nu se poate îndeplini. Deaceea la învăţarea literei i, copilul nu va putea să poarte condeiul în sus, în jos, rotund, în sus, dacă el nu va fi executat mai înainte mişcări la fel sau asemănătoare cu acestea. Insă el posedă imaginile kinestetice ale acestor mişcări, pe cari le-a săvârşit în mod instinctiv în primii ani ai copilăriei şi în jocurile Ini; cu toate acestea şcoala ţine să asigure executarea precisă a mişcărilor necesare scrierii literelor şi deaceea deprinde pe şcolar în primele patru săptămâni de şcoală eu exerciţiile pregătitoare pentru scriere, dându-i prilejul să execute mişcările simple cari constituesc elementele literelor. Acelaş scop îl urmăresc şi exerciţiile pentru rostirea sunetelor şi auz. www.dacoromamca.ro ALBINA 211 3. Asociind imaginea mişcării voluntare, ee dorim să săvârşim, cu imaginile mişcărilor involuntare, obţinem actul conştient voit. Când această asociere nu se poate stabili, impresiu-nea sau gândul nou nu se poate preface în mişcare. Actul nu se poate săvârşi, fiindcă trecerea dela senzaţie sau gând dea-dreptul la executarea actului nu e cu putinţă. Deci putem să voim numai aceea ce am executat mai nainte cel puţin odată, dacă nu în întregul său, cel puţin în elementele sale în mod reflex; putem să voim numai aceea ce am învăţat să executăm şi am asociat apoi cu alte impresiuni. Dimpotrivă mişcările, pe cari nu le-am mai făcut niciodată, nu pot să plece din suflet, adică nu pot să fie executate în mod voluntar, în vederea unui scop anumit. Unii psihologi cred că ideile copiind în sine puterea de a se traduce în fapte. In cazul acesta ar urmă ca faptele noastre să atârne deadreptul de cunoştinţele ce reuşim să dobândim; adică cu cât am ajunge să ştim mai mult, cu atât am putea să facem mai mult. Dacă realitatea ar fi aşa, ar fi deajuns să ne încărcăm cât mai mult memoria cu idei, cu reguli şi învăţăminte şi să lăsăm apoi ca activitatea să vină dela sine. Dar ştim cu toţii că nu e cu putinţă să schimbăm firea cuiva mimai prin idei şi sfaturi, prin predici şi discursuri, dacă n’are un fond latent de imagini do mişcare, cari să-i dea putinţa de a traduce în fapte ideile sale. Numai imaginile klnestetice ne dau putinţa de a stabili legătura între idei şi fapte, motive şi acţiuni, principii morale şi activitate. Fără imaginile kines-tetice, principiile bune sunt ca sămânţa aruncată de vânt pe un pământ rău, care nu-i îngăduie să încolţească şi să deă roade. Astfel se explică de ce e nepotrivire atât de mare între faptele şi vorbele unora. Ideile, regulele de purtare, învăţămintele ne împing la realizarea unui fapt numai atunci, când ne-am deprins să săvârşim actele corespunzătoare. Deaceea zadarnic vom încărca mintea elevilor cu toate învăţămintele despre milă din bucata de cetire „Lenuţa cea miloasă14, fiindcă nici una din ele nu va avea puterea să-i facă să-şi ducă fără voie mâna la buzunar, ca să ajute un nevoiaş, dacă n’ar fi deprinşi la milă din practica milei. Deaceea asociaţiile de ajutor între elevi, cari funcţionează la multe şcoale din Bucureşti, sunt o bună şcoală pentru educarea voinţei în direcţia aceasta. www.dacQromanica.ro 212 ALBINA La începui, mişcările voluntare sunt încă neîndemânatice; dar cu cât le săvârşim mai des, cu cât experienţele faptelor trecute se înmulţesc, cu atât mecanismul lor se perfecţionează. Astfel sufletul capătă deprinderea de a le executa mai uşor, mai repede şi cu o cheltueală de energie mai mică. Prevederea actelor merge tot mai departe, la urmările ce le pot avea după zile şi chiar săptămâni. Unele mişcări de prisos, produse prin reflexe nestăpânite şi risipitoare de puteri, cum sunt de pildă scoaterea limbii şi mişcările capului, pe cari le observăm la unii elevi în timpul scrisului, sunt suprimate. Prin repetare deasă, unele acte ajung în curând să se execute automatic. Reprezentarea anticipatrice a lor străbate ca fulgerul prin suflet şi executarea urmează dela sine. Aceasta se întâmplă cu unele acte pe cari le săvârşim în toate zilele, cum este mersul, îmbrăcatul, desbrăoatul, etc., cari se fac mecanic. Voinţa se mărgineşte să dea impulsie numai la cea dintâiu mişcare, pe când celelalte urmează dela sine automatic, rechemate de mişcarea dinaintea ei, fără nici o altă impulsie ieşită din suflet. Tot prin deprindere ajungem să adncem schimbări voite în activitatea viitoare. 0 mişcare depe urma căreia am avut să suferim, ne ferim, chiar când suntem ademeniţi, s’o facem. Atunci de unde vin deosebirile la oameni, în săvârşirea actelor de voinţă? Din modul deosebit cum funcţionează mecanismul voinţei. Imaginile de mişcare nu se formează la toţi în acelaş fel. Unii sunt înzestraţi cu acea memorie specială, pe care Herbart o numeşte memoria voinţei. Aceştia ajung mai repede şi mai uşor să-şi formeze imaginile kinestetice, prinzând imediat mişcarea şi întipărind-o pentru totdeauna în suflet. La alţii, semaaţiumle nu lasă nici o urmă, sau se şterg repede. Astfel o uşoară arsură la lumânare e îndestulătoare, ca să-l facă pe un copil să nu mai întindă niciodată mâna la foc; pe când alt copil se împiedică şi cade de zeci de ori fără să se înveţe să meargă bine, pentrucă toate mişcările lui alunecă prin suflet şi trec fără ,să lase urme. Unii pot face mai uşor asocieri, iar alţii se pot observă şi îndrepta neîntrerupt, Uneori înşişi părinţii împiedecă pe copii a trage foloase din unele experienţe. Un copil cade din nebăgare de seamă şi se răneşte. La ţipetele lui, toţi din casă aleargă şi prin mângâieri, cântece şi jucării se silesc să-l împace şi să-l facă să nu simtă durerile. Cum va putea acel copil, astfel ameţit prin desmierdările pă- www.dacQFomanica.ro ALBINA 213 rinţdlor, să înveţe din căderea sa? Fără îndoeală că trebuie să căutăm să-l potolim şi să-l cruţăm de spaimă, dar să-l lăsăm să simtă puţin neplăcerile durerii, pentru ca acţiunea căderii să se asocieze cu durerea şi cu încercările lui de şi-o potoli şi să şi le întipărească în suflet împreună. II Din cele expuse până aci rezultă că într’un act de voinţă deosebim două elemente fundamentale: reprezentarea actului şi executarea lui, sau motivul şi fapta, idea şi mişcarea. Amândouă elementele sunt deopotrivă de însemnate pentru producerea actului voluntar. Când idea e prea slabă şi întunecată de alte idei protivnice, eu nu va putea să provoace actul, adică nu poate servi de motiv; iar când actul e prea complicat şi nu e pregătit din destul prin mijlocirea altor mişcări mai simple, el mu se va putea produce. Un al treilea element, care vine în sprijinul celorlalte două, e sentimentul. El activează acţiunea şi dă ideii puterea de a deveni motiv. La educaţia voinţei, trebuie să ţinem seamă de câte trele elementele. Toţi pedagogii sunt de acord să pună cel mai mare preţ pe educaţia voimţei, sau după vorba obişnuită, pe formarea caracterului. Dar nu se pot înţelege asupra chipului cum trebuie să procedeze. Unii — cei mai mulţi până azi la număr — cer să stăruim mai mult asupra ideilor în unire cu sentimentele şi au în vedere în primul rând, să insufle tinerimii idei şi sentimente morale, fără să se preocupe de puttnţa de a preface în fapte ideile morale, adică de trecerea dela idee la faptă. Ceilalţi—până acum mai puţini la număr — pun prea puţin preţ pe principii şi sentimente şi dau toată atenţia activităţii practice, adică săvârşirii faptelor. Cei dintâi pornesc dela convingerea că omul trebuie să fie judecat după principiile şi intenţiile de cari e însufleţit şi cer să formăm o voinţă bună, îndreptată numai spre bine. Ceilalţi însă cer să-l judecăm după faptele sale şi tind să formeze o voinţă energică, fiindcă omul fără energie rămâne toată vieaţa un minor, pe care îl conduc alţii. Tnsă o voinţă poate fi bună fără să producă fapte, sau să rămână neputincioasă din pricina lipsei de energie sau a împrejurărilor protivnice, după cum o voinţă energică poate fi www.dacaromanica.ro 214 ALBINA îndreptată spre rău. Educatorii, cari cer o voinţă bună, formează pe omul care vrea numai să poată, dar n’are mijlocul de a puteă ce voeşte; pe când educaţi*1 trebuie să formeze pe omul care poate ce vrea, căci acesta e omul de caracter. împreunând voinţa bună cu celălalt element, energia, dăm omului putinţa de a se manifesta în afară, adică de a trece dela intenţie la faptă. Prin urmare toată preocuparea educatorului e de a formă o voinţă morală, stăruitoare, statornică şi energică. A-ceasta este forma din urmă şi definitivă a caracterului moral► Sistemul bazat numai pe principii şi sentimente a stăpă-nit educaţia în trecut şi predomină şi astăzi asupra celuilalt. Pedagogia lui Herbart a influenţat foarte mult în acest sens. Henbart, fără să înlăture eu totul educaţia directă a voinţei, dă o atenţie deosebită educaţiei indirecte, în care se coprinde învăţă mân tul educativ, adică acela care influenţează voinţa. Insă învăţământul are efect durabil şi influenţează voinţa numai atunci când deşteaptă în elev interes. I nteresul este isvorul activităţii. El hotărăşte voinţa la faptă, stimulează atenţia şi o încordează la lucru şi stabileşte legătura între idei şi fapte. Educaţia directă o formează disciplina sau guvernarea. Disciplina împreunată eu învăţământul tind să formeze o voinţă stăruitoare şi statornică îndreptată la bine. Să vedem cum stă copilul din punct de vedere al voinţei. Prima fază a voinţei, lăsând la o parte mişcările reflexe şi instinctive, e caracterizată prin sburdălnicie. Copilul are dorinţe nepotolite şi trece dela una la alta, fiindcă nu ştie mai dinainte nici ce-i place, nici ce-i va plăcea. El se arată neastâmpărat, uşuratic, nestatornic, slab sau încăpăţânat. Trecerea dela această anarhie sufletească la voinţa ordonată, dela nestatornicie şi uşurinţă, la caracter se face în mod treptat printr’o evoluţie firească, pe care educaţia şi disciplina o ajută şi-i uşurează mersul. Dar tocmai asupra sistemei de educaţie, părerile pedagogilor sunt împărţite. Unii cer ca să renunţăm la orice autoritate — în sensul lui Rousseau — asupra copilului, lăsându-i toată libertatea de a-şi exercită şi formă prin sine voinţa, adică rolul educatorului să fie curat negativ, reducân-du-se la o simplă supraveghere. In cazul acesta ar urmă să lăsăm pe copil să sufere urmările fireşti ale faptelor lui, adică să-l punem dintr’o dată în şcoala aspră a vieţii. Un părinte ar primi să-şi lase copilul să facă ce va voi numai cu condiţiu- www.dacoromanica.ro ALBINA 215 nea de a fi asigurat că s’a înlăturat tot ce ar putea să fie primejdios pentru copil. In cazul acesta, copilul ar fi pus într’o situaţie privilegiată, asemănătoare eu a tiranului care poate orice, dar împotriva căruia nu poţi nimic. Purtarea lui n’ar fi înfrânată prin nimic. Deslănţuindu-şi toate patimile, copilul ar ajunge stăpânul celor din jurul său şi robul patimilor lui. Astfel slăbiciunea educatorului are primejdii de neînlăturat. Alţii cer ca numai voinţa educatorului să fie cămvuitoa-rea copilului. Dar şi acest sistem îşi are neajunsurile sale. Prin sistemul dintâiu, slăbiciunea educatorului face din eopil un tiran; iar prin al doilea, o victimă a tiraniei educatorului. Acest sistem de educaţie se poate înfăţişă în două forme: una aspră, care nu ţine nici o seamă de voinţa copilului, pe care caută s’o înfrângă şi s’o înăbuşe în orice ocazie, şi o altă formă blândă şi ademenitoare, care în aparenţă respectă voinţa şi personalitatea copilului, căutând s’o înmlădie şi s’o înduplece să săvârşească de bună voie, ceeace voim noi. S’ar crede că acesta e idealul ee-1 ţintim în educaţie, fiindcă prin el căpătăm învoirea copilului de a face toate cu uşurinţă şi voie bună. Insă bună voia cu care ne urmează copilul îndemnurile noastre nu e aceea pe oare trebuie s’o dorim. Un copil, însufleţit de dorinţa de a fi pe placul nostru, poate să se poarte bine şi să se silească la învăţătură atâta vreme cât dorinţa de a ne face pe plac îl însufleţeşte; dar, dacă acest motiv dispare, nu mai există niciun altul, care să-l îndemne la lucru. Am făcut prin acest mijloc un copil bine disciplinat. Voinţa lui s’a mlădiat şi s’a deprins numai la supunere fără să-şi fi câştigat puterea şi neatârnarea de oare are nevoie. Adevărata educaţie trebuie să formeze caractere neatârnate, capabile să-şi pună singure înainte ţiuita pe care s’o atingă şi să aleagă prin ele însele şi pe răspunderea, lor mijloacele cele mai nimerite, să ştie să prevadă greutăţile de învins şi să aibă bărbăţia de a le înfrunta. Pentru aceasta trebuie să urmăm două sisteme opuse, în acelaş timp: unul de constrângere, ca să obişnuim pe copil să-şi înfrâneze instinctele şi altul de libertate, ca să formăm în el o voinţă neatârnată. Aceste sisteme opuse se împacă unul cu altul, se întregesc şi-şi îndreptoază reciproc neajunsurile. Voinţa ni se înfăţişează sub două feţe: uneori ca o putere de impulsie şi alteori ca o putere de împotrivire, două feţe www.dacaromanica.ro 210 AI.BINA ale aceleeaşi funcţiuni, ama (le îmboldi re şi alta de în frânare, cari, deşi sunt potrivnice, merg totdeauna împreună. Puterea de impulsie ne dă avânt la acţiune, prin impulsia instinctului sau puterea deprinderii, iar cea de în frânare ne îngăduie să înnăbuşim pornirile rele şi ne fereşte de acţiunile pripite. Voinţa impulsivă sau producătoare de acte îşi ia naştere din reflexe şi instincte, deaceea i se zice voinţă pozitivă. Dimpotrivă voinţa de înfrânare a mişcărilor însemnează înnăbuşi-rea instinctelor, stăpânirea exercitată asupra reflexelor, biruinţa omului asupra firii, cu un cuvânt voinţa liberă şi adevărată, şi se numeşte voinţă negativă. Amândouă formele sunt nedespărţite. Prin cea dintâiu voim să zicem: vreau să fac cutare lucru; iar prin cealaltă, vreau să nu fac. Şi îutr’un caz şi în celălalt e aoeeaş funcţiune. Printr’una înţelegem că vrem să primim motivul cutare, iaT prin cealaltă că vrem să înlăturăm motivul cutare şi să primim pe celălalt, adică să facem o alegere între două motive. După cum se vede, orice act voluntar presupune o luptă premergătoare, o ciocnire de idei potrivnice: unele cari ne împing la acţiune şi altele cari ne opresc sau neutralizează efectele celorlalte. Voinţa negativă, ca putere ele înfrânare, are o însemnătate mare în educaţie. Ea se începe din leagăn şi se sfârşeşte odată cu vieaţa. Cel dintâiu act de voinţă, pe care îl face copilul de a-şi înfrâna reflexele, e acela de a-şi stăpâni trebuinţele fizice, ca să le satisfacă la timpul potrivit. Cea dintâiu educaţie ce i-o dă mama e aceea de a-1 deprinde la curăţenie. Cu o răbdare uimitoare, ea reuşeşte să facă un început de ordine şi regularitate la satisfacerea trebuinţelor fizice. Infrâ-narea acestor trebuinţe şi satisfacerea lor la timpul potrivit e cea dintâiu aplicare a stăpânirii de sine şi cea dintâiu biruinţă, pe care omul o câştigă asupra firii sale. Toate actele automate ale vieţii nutritive, cari la copil sunt inconştiente, dezordonate şi nestăvilite, ar rămâne astfel pentru toată vieaţa, dacă n’ar interveni educaţia primei vârste a copilăriei. Stăpânirea reflexelor dă disciplina vieţii. După ea deosebim pe adult de copil şi pe omul civilizat de sălbatic. Să comparăm omul, care ştie să-şi stăpânească gesturile, să-şi înăbu-şească pornirile rele, să-şi ţină gura şi râsul, adică omul care nu se arată ceeaee instinctul l-ar face să fie, cu un altul depe o treaptă de civilizaţie mai înapoiată, cum ar fi ia noi ţiganul, www.dacaromamca.ro ALlilNA 217 care joacă, sare, cântă, râde, gesticulează, se îmbrânceşte pe stradă. Din punct de vedere moral dovedim aceeaş deosebire. TJnul e liniştit, cumpănit la vorbă, cumpătat în dorinţe, adică e stăpân pe sine, iar altul e lacom, obraznic, pofticios, robul patimilor şi al instinctelor. Dar să comparăm pe şcolarii noştri neastâmpăraţi, sgomotoşi, vorbăreţi, când îi primim în clasa T, cu şcolarii blânzi, ascultători şi aşezaţi de mai târziu. Disciplina şcolară le înfrânează instinctele, le înâbuşeşte pornirile rele. Se înţelege că fondul lor sufletesc va rămâne pentru multă vreme, dacă nu pentru totdeauna, nescnimihat; dar ei ajung a se acomoda vieţii convenţionale din clasă; se arată rânduiţi, aşezaţi, conştiincioşi, cu aparenţa unor copii bine crescuţi şi numai din când în când îşi desvăluie sufletul, lăsând pornirile rele să izbucnească. Această vieaţă artificială e datorită acestei forme de voinţă negativă, sau de împotrivire la instincte. Copilul n’ajunge să se stăpânească învăţând, ei căpătând obişnuinţa prin deprindere. Calea prin care stârnim şl întărim voinţa de înfrânare e practica supunerii sau a ascultării. Astfel îl liberăm, îl chemăm .şi-l iniţiăm pe copil la vieaţa voluntară şi adevărat liberă tocmai prin mijlocul, care pare că-i restrânge libertatea, şi-l sileşte' la supunere. Supunerea e o necesitate de fapt. Copilul necălăuzit e jucăria împulsiunilor şi a închipuirii lui vii. Dea ceea trebuie să intervină un conducător cu o voinţă puternică şi conştientă, care cunoaşte calea pe care trebuie să îndrumeze pe copil, fiindcă spre a formă o voinţă, nu e destul să-i zici să se formeze, ci trebuie să-i dai mijloacele de a se forma, punând-o în condiţiile normale de desvoltare şi exercitând-o. Aceasta se face numai prin supunere. Supunerea duce la stăpânirea de sine, care însemnează încordare şi biruinţă asupra pornirilor rele, reflexelor şi instinctelor. Când cerem unui copil supunere, ne închipuim că el are voinţa de a asculta fără să cârtească sau mai bine zis înţelege că pentru binele lui primeşte o poruncă dela voinţa mai puternică la care se înclină, şi e destul de statornică şi stăruitoare ca s’o urmeze. Numai când întâlnim la un copil asemenea dispoziţiuni, disciplina le desvoltă, adică dă voinţei prilejul de a se exercita şi forma. Pedagogia recunoaşte azi copii cu spirite pasive, pe cari nimic nu-i mişcă sau îndărătnici, pe cari zadarnic încercăm a-i supune. Chiar dacă reuşim a-i constrânge la o supunere de formă, pornirile rele năbuşite pentru câtăva vreme isbucnesc cu mai multă putere, producând revoltă, descurajare san amărăciune. www.dacoromanica.ro 218 ALBINA Supunerea mai este o necesitate de drept. Instinctiv, copilul îşi dă seama că e slab şi are nevoie să fie ocrotit şi sprijinit de alţii mai mari decât el. Ti place să se rezerne pe o voinţă mai puternică, fiindcă sub ocrotirea ei, el se simte în siguranţă. Supunerea la acea voinţă nici nu-i displace, nici nud jicneşte. Supunerea e forma prin care el îşi arată în mod firesc dragostea şi încrederea în mai mari. Ileuceea copiii îşi îndrep-tează voinţa după a părinţilor şi învăţătorilor, ascultând fără . împotrivire poruncile lor. Copilul vrea să facă un lucru, fiindcă i-a poruncit tata; nu vreji să meargă cu alţii pe ghiaţâ, fiindcă l-a oprit „domnul". Chiar fără de o poruncă hotărîtă, voinţa şi purtarea copilului ia o direcţie or alta, numai prin singura prezenţă şi supraveghere a părinţilor şi a „domnului". Astfel supunerea nu-i este impusă numai prin firea lucrim-lor, dar ea răspunde şi instinctelor sale. (Urmează). N. Nicolaescu. Activitatea extraşcolarâ a învăţătorilor Suntem în ajunul când — după cum se spune — se va regulamentâ activitatea extraşcolarâ a învăţătorilor. Găsesc nemerit să scriu şi eu câte ceva despre această chestiune. Când învăţătorul—este învăţător — şcoala sa nu va pierde, dacă el, în orele libere, va mai săvârşi şi alte acte, care deşi nu sunt şcolare totuşi sunt folositoare sătenilor în mijlocul cărora el trăeşte. Pentru a dovedi aceasta, voiu constaţii prin cifre, cum a pierdut o bancă tocmai pentrucă învăţătorul n’a lucrat la ea şi dimpotrivă ce câştig mare a fost pentru ea, când învăţătorul a dat sprijinul său. Banca populară «Puţurile» şi-a început operaţiunile la 1 Ianuarie 1905; iar în 1909 a ajuns a fi pusă în lichidare, având la 31 Decemvrie 1909, următorul bilanţ: La activ: împrumuturi 5.127,90 Ici, depuneri la Creditul Agricol 47,39 şi dobânzi datorate 327,64 lei; total 5.502,93. La pasiv: Capital cu dividende 3.751,20, depuneri spre fructificare cu dobânzi 1.222,15, fond de rezervă 527,28 şi dobânzi reportate 2,80; total 5.502,93. In acest timp, banca a lucrat fără învăţător, şi după cum se vede a ajuns după 5 ani la un activ 5.502,93 plus lichidarea; cămătarii îşi socoteau afacerile cu zecile de mii La 7 Martie 1910, conform art. No. 11819/909 al Cassei Centrale al băncilor, se reîncep operaţiile încercându-se de astădată munca unui învăţător, care e numit casier-comptabil. www.dacaomamca.ro ALBINA 219 Sătenii îşi pierduseră încrederea în bancă; ba ce e şi mai mult, debitorii uitaseră că au să dea, iar puţinii societari că au oarecare depuneri. Faţă cu această stare, ce vechii conducători creiase, băncii, aceasta ajunge la 31 Decemvrie 1910, să încheie următorul bilanţ: La activ. împrumuturi 10.712. La pasiv: Capital şidivi-dente 5.997,68, depuneri cu dobânzi 3.173,84, fond ne rezervă 882,88 .şi dobânzi reportate 657,60, totat 10.112. Afară de acestea s’a mai restituit în vara anului 1910, depuneri şi cotizaţii în suma de 1.462,81 lei; iar la 31 Maiu 1911, împrumuturile sunt 12.842 lei, ca activ, şi capital social vărsat s’a urcat la 6.731,68, iar depunerile spre fructificare la 4.653,59 lei, ca părţi principale din pasiv. In acest timp, în care banca a progresat, şcoala n’a pierdut. Cooperaţia in România fiind încă la început şi ca atare având nevoie de suflete alese,—de care la sate e secetă—termin zicând: Să se controleze şcoala cât mai des, să se ceară învăţătorului să fie al şcoalei, dar să fie lăsat când timpul îi permite şi inima îl îndeamnă spre bine, să-l facă, căci îl face alor săi; iar prin întărirea cooperaţiei şi prin desăvârşirea educaţiei cooperative, putându-se formă personalul necesar, învăţătorul va rămânea atunci deoparte, privind cu drag la roadele muncei sale. T. N. Manolescu. Puţnrile-Doljiu. MUZEE Şl EXPOZIŢII IN BUCUREŞTI Muzeul Sirnu—Deschis publicului Duminicile şi Joile dela 11 ore a. m. până la 3 p. m. Ateneul român (vizitarea localurilor şi colecţiilor sale). — Deschis în fiecare ai, 9—12 dim. 2—4 d. a. Taxa de intrare 50 bani. Muzeul etnografic şi de artă naţională (Monetăria Statului, şoseaua Kiselefi).— Deschis Joia şi în zilele de sărbătoare dela orele 10 dim. până la 5 d. a. Muzeul de antichităţi (Universitate). — Deschis Marţi, Joi, Sâmbătă şi Duminică dela 10—1. Muzeul zoologic (şoseaua Kiselefi). — Deschis Duminica şi sărbătorile dela 10 dim.—4 d. a., şi Joia dela 1 a. m.—3 d. a. Muzeul de icoane (Casa Bisericei). — Deschis Joia, dela 3—5. „Arta“ (Strada Lasear Catargiu, 17). — Expoziţie permanentă de pictură, sculptură şi atelier artistic de fotografiat. Biblioteca Academiei Române. — Pentru cărţi tipărite, este deschisă dela 8 dimineaţa până la 6 seara; pentru manuscripte şi documente, dela 8—12 şi dela 1—6 Muzeul Aman (Strada Rosetti). — Deschis Joia dela 2—4 p. ra. Biblioteca pedagogigă (Cassa Şcoalelor), este deschisă în tot cursul anului ţ afară de sărbătorile şi vacanţele şcolare, în zilele de: Marţi, Mercuri şi Vineri dela orele 8—12 a. m.;"Joi şi Sâmbătă dela orele 3—7 p. m. Muzeul pedagogic este deschis în fiecare zi dela 11—1. Secţia diapozitivelor pentru proiecţiuni sunt la dispoziţia corpului didactic pentru conferinţe 6.000 vederi întocmite pe serii. www.dacoromanica.ro Un obraz curat ;i frumos se obţine prin întrebuinţarea cremei şi pudrei „FLORA" preparate de Al. Iteann, farmacist, furnizor al Curţii Regale. Pudra «Flora* firi bismut, măreşte efectele uimitoare ale cremei „Flora* Crema lei 1,50—Pudra «Flora* lei 2,—Săpun „Flora* lei 1,25.—Pomadă de păr «Flora* neîntrecută pentru îngrijirea raţională şi higienică a părului, lei 2,50, borcan mai mic lei 1,75 Capilogen „Flora* (apă de păr) sticla mare lei 3,25, mică 2,50.—P*stl de dinţi „Bncol" lei 1.—Apa de guri „Bncol" lei 1,50.—Lapte de crin „Flora" pentru înfrumuseţarea tenului lei 2.—8lpnn de lapte de ori» „Flora" lei 1,25. La nemulţumire se restitue imediat costul. DE VÂNZARE LA DROOUER1I ŞI FARMACII Se caută depozitari în comunele rurale; a se adresă la depozitarul general L. Lindenberg, Bucureşti, Str. Lipscani No. 51. înainte şi dapl ÎNTREBUINŢAREA CREMEI şi PUDREI „FLORA* Fnimumţn este Podoaba Oatonlrai DORIŢI s* aveţi «n TEN ALB ;1 FRUMOS? întrebuinţaţi numai: CREMA, SĂPUNUL şi PUDRA ORIENTALA de ORŞOVA £.ţV£Er" Recunoscute ca cele mai higienice preparate fără substanţe vătămătoare cari fac să dispară Pata, Plotruo, Copul.]. pi Crăpături do Vânt coniortănd obrazul pini li otitn toa ml Mnlltl Este e ad virată COMOARA pentru SEXUL FRUMOS, se vinde cu: Lai 1,20 Borc. de Cremă Orient.; Lei 1,50 Săpunul Oriental şi Lil 2 Cutia Pudră Orient Se află de vânzare In Buouriftl la toate Drogheriile, Farmaciile şi Princip, magazine Pita tl: Nae Popescu. Ploieşti: L Năsţăsecu, lib- I Brăila: D-ra Albertina Pol-lak, Clubul Comercial. | Bârlad: Leon M. Finchel-lmann I Baofiu: S. Kellmann. I Corabia: Gr. Petrino, Marin R. llicscu, D-tru C. Pe-trovici, Nicalae Mari-nescu. j|Conitanţa:L.et I. Lascaridia. jCilafat: Ioaef Rendek. 1 Carata): Stănescu et Arghi-rescu, G. Popescu. ICălirăţi: Fraţii Iarchy, V. R. Bacarescu, G.G. Mun-teanu. | Cama vodă; Mag. .La Ţăranca* Cralova: S. Lazăr Benve-nisti, C. R. Iliescu, dro-guerie, A. M. Berger, Eraanuel David, S. Ben-venisti, Ioan N. Boeru, Ed. Kouteschweller, Fraţii Paraschivescu. Dorohol: M. L. Schulimaehn Fooţ ani: S. Cohn, Fraţii Rosner. •ăldan: Gh. Nastasescu. flalatl: Toma Aburci, C. Teodorovici. Qlurgiu: S. A- Finţi. Huil M. Brochraann. laşi: Fraţii Braun, Str. Ştefan cel mare 53. rar. Farmacia V. LI- | vovschi. P.-Neamţ: S. Stamblcr. Roşiori: G. T. Mavrodi- neanu. R.-Vfiloea: Gr. Petrino. Slatina: Badea Florescu. 8lobozfa: Nicolae I. De- leaau. Târgov. Barbu Călineacu. | T.-Măgurala: Fraţii G. Luca-tos, A. Gologan. Tg.-JIu: Ilie Şerbu, Benjamin Penchaa. Tg.-Ooaai Elita Miohelaon. Li T.-8«v§rii» nimal la nagulnele faaf Frlsoh ] 23—28 Atelierele SOCEC & C°-> Bucureşti www.dacQramanica.ro