29 Noemvrie 1909.
Apare în fiecare "Duminecă
COMITETUL DE REDACŢIE
ION KALINDERU
P. Gârbovlceanu
Q.	Coşbuc
C-l P.V. Năsturel
N Nlcolaescu
Gr. Teodossiu
Gh. Adamescu
I. Otescu
www.dacoromanica.ro
Redacţia şi Administraţia'
Bucureşti,
29 Noemvrie 1909.
ALBINA
Revistă Enciclopedică Populară
Abonam. în străinătate pe an lei 8 Uu număr..................15 bani. * V.
Abonamentul in ţara pe an iei 5 ,,	„	„ pe 6 luni „ 3
Pentru anunoiurl 1 leu linia. Misa publicitate, 6 bani cuvântul. Manuscriptele nepublioate ae ard.
SUNflflROL.:
/. Kalinderu, Cuvântare la serbarea de 50 de ani a şcoalei din Bicaz.
Th. D. Sperantia, Noroc ori stăruinţă ?
Pr. /. C. Beldie, Predică la Sf. Nicolae.
A. Qorovei, Coproprietate sau devălmăşie.
V. S. floga, Lucrările agricole în Decemvrie: Lucrările de câmp; Hrana vitelor; Pritocitul vinului; Dospirea tutunului; In pădure; Comptabilitate.
/. Dragos/av, Nunta feciorului de împărat cu luna. (Sfârşit).
DIN POPOR:
lordache Golescu, Mintea şi barba, snoavă.
CRONICA:
Corpurile legiuitoare.— Congresul agronomilor.— Conferinţele maeştrilor de muzică.—Serbare pentru d-1 Titu Maiorescu. (Cu portret).— Serbarea unei bănci populare. (Cu 2 ilustraţiuni).— Moartea lui Augustin Bunea. (Cu •portret).— Palatul «Tribunei». (Cu ilustraţie).— Noua lege militară în Belgia. (Cu ilustraţie: Camera deputaţilor din Bruxelles).— Călătoria Regelui Manoel. (Cu ilus traţie: Regele Angliei şi al Portugaliei).—Situaţia politică în Anglia Cronica teatrală.
PAGINA GLUMEAŢÂ: A. Pann, De ale lui Nastratin Hogea.
SUPLEMENT:
Buletinul activităţii sociale a preoţilor şi învăţătorilor No. 9 dela 29 Noemvrie 1909.
UT1

'.ip
www.dacQromanica.ro
Doamnelor,
Domnilor,
Azi dimineaţă am luat parte la sfinţirea bisericei din Cârnu ; acum simt o vie plăcere să mă pot află la şcoală.
Bucuria mea e cu atât mai mare, cu cât anul trecut s’a împlinit o jumătate de veac de când a răsunat aci întâiul glas de învăţător.
Prin aceasta nu vreau să zic că n’au fost şi mai înainte în comună copii cari să înveţe, mai ales din cărţile sfinte, căci strămoşii noştri lăsau tineretul să înveţe la preoţi şi dascăli, fie de dragul învăţăturilor creştineşti, fie pentru a face dintr’înşii slujitori ai altarului. In Septemvrie 1858 s’a înfiinţat însă de către Stat întâia şcoală regulată în această localitate.
Nu vă voiu povesti prin ce schimbări a trecut de atunci şcoala, căci aceasta o va face d-1 Teofănescu-Gribincea, care vă va spune totodată partea de osteneli şi de jertfe ce a luat Administraţia Domeniului Coroanei la desvoltarea în care se găseşte azi.
Dar, fiindcă ne găsim adunaţi la o serbare atât de frumoasă, cred că e bine să vă vorbesc puţin despre învăţă tură, al cărei scop e de a răspândi ştiinţa în primul rând
Doamnelor,
Domnilor,
Iubiţi săteni,
înţelegeţi cu toţii, orcât de mici ar fi copiii, prudenţa cere ca ei să fie pregătiţi, din timp, pentru încercările prin cari vor trece ca oameni mari. Nu trebue să aşteptăm furtuna pentru a-i face să-şi caute un adăpost, căci prevederea este mama siguranţei, şi nu trebue să-i lăsăm să înveţe numai din experienţă, pentrucă dacă omul nu poate zice că ştie destul, orcât ar învăţă şi din cărţi, cu atât mai puţin se poate socoti îndeajuns ştiutor numai din păţaniile sale.
www.dacoromaiiica.ro
242
ALBINA
Gândiţi-vă la furnică, care adună toată vara grăunţe, pentru a putea înfruntă asprimile iernii. Dacă unele din vieţuitoare au simţul prevederii, cu atât mai mult trebue insuflat omului, şi mai cu seamă în anii copilăriei, când mintea sa este foarte primitoare.
Viaţa nefiind de cât o luptă continuă pentru traiu, datoria şcoalei e de a da copiilor armele trebuincioase pentru a o putea duce şi învinge. Şcoala e un fel de arsenal, în care ne pregătim de luptă contra duşmanului de căpetenie al nostru, contra neştiinţei, care e ca o filoxeră. Neştiinţa e întuneric.
întocmai ca orbul care, fără călăuză, nu-şi găseşte drumul, şi e în pericol să se izbească de piedicile din cale sau să cază în prăpastie, tot aşa şi omul fără ştiinţă, e ameninţat să cază în greşeli şi păcate, deopotrivă de păgubitoa- . re lui, ca şi semenilor săi. Şi apoi neştiinţa nu e singură. Ea e rudă bună cu viţiul, cu apăcăturile rele. După mine. omul nedrept şi rău, e mai mult orb decât sacrileg, căci dacă ar avea ştiinţă, fie şi numai atâta cât se predă în clasele primare, şi dacă ar avea conştiinţă, n’ar făptui lucruri urâte.
Se zice că la intrarea unei biblioteci din capitala vechiului Egipt, eră scris : Leac contra boalelor sufleteşti. Cât adevăr ! Căci şi orbirea şi neştiinţa, sunt boale ale sufletului. Dar această inscripţiune s’ar potrivi tot atât de bine pe frontispiciul şcoalei, de oarece, nu flecare om are timp să viziteze sălile de lectură dar toţi trebue să treacă prin şcoală, unde învăţătorul predă cunoştinţele prevăzute de lege.
Să iubim dar şcoala din toată inima; iar voi, dragi copii, fiţi mândri că puteţi urmă la ea!
Nu pregetaţi a învăţă carte şi fiţi ,totdeauna cu luare a-minte la cele ce vă spun d-nii învăţători, căci dânşii cu cât vor vedea că sunteţi mai silitori, cu atât vor căută să vă lumineze mai mult.
In materiile ce vi se predau, sunt lucruri care trebue să nu le uitaţi niciodată. Astfel este citirea, scrierea, socoteala. Mai sunt religia, ştiinţele naturale şi altele, cu care vă veţi întâlni de asemenea de multe ori în viaţă, şi pe care trebue să le completaţi după eşirea din şcoală, prin citire. N’am pomenit nimic de istoria lumii, pentrucă doresc să mă opresc puţin mai lung asupra ei.
Istoria lumii, este povestirea după tradiţia verbală sau scrisă, a faptelor şi luptelor omenirii, dela ivirea ei pe pământ, până în zilele noastre. Istoria aceasta e mare, pentrucă vorbeşte de toate popoarele de pe rotogolul pământului, dar d-nii învăţători vă vor învăţă, după program, numai o parte din ea, aceea care priveşte ţara şi neamul nostru. Deşi mică, faţă de altele, istoria patriei noastre, este
www.dacQFomanica.ro
ALBINA
243
nsă tot atât de bogată în fapte mari şi învăţăminte., căci ea ne arată pe Români totdeauna gata să-şi apere vatra, legea şi limba.
In cele ce veţi învăţă şi veţi auzi dela d-nii învăţători, veţi întâlni amintirea multor Domni, cari au luptat pentru biserică şi pentru şcoală. Vi se va vorbi de strămoşii noştri, mari iubitori de ţară, de răsboiul de acum 30 şi ceva de ani, când Românii au redobândit vechia neatârnare, pe câmpul de glorie, sub conducerea Augustului Căpitan M. S. Regele Carol I.
Insufleţiţi-vă, copii, de pildele frumoase din trecutul nostru, pentru a ridică şi voi ţara, la rândul vostru, prin muncă cinstită sau şi prin arme, dacă va mai fi nevoe.
Domnilor învăţători,
Adresând aceste sfaturi elevilor, nu pot să nu vă rog şi pe d-voastră a avea şcoala ca pe cel mai scump odor din lume.
Nu uitaţi o clipă că poporul, care are cele mai multe şi mai bune şcoli, e cel dintâiu dintre popoare, sau dacă nu e azi, va fi mâine. Aceasta a fost şi gândul dintru început al Maiestăţilor Lor Regelui şi Reginei, cari au făcut şi fac cele mai mari jertfe pentru luminarea poporului de pe Domeniile Coroanei. Ca oameni culţi, ştiţi apoi, acelaş scop l-am urmărit, când am introdus cursurile de adulţi şi şeză-torile, când am căutat să unesc materiile aride ale învăţământului din clasă, cu formarea de coruri, cu teatrul, şi chiar cu lucrul manual şi grădinăritul, care, pe lângă oarecare plăcere, dau elevilor şi cunoştinţe cari să înlesnească mai târziu traiul lor.
Fiţi totdeauna apostolii luminii pentru a binemerită şi dela patrie şi dela Auguştii noştri Suverani, către cari se îndreaptă desigur, în aceste momente, gândul nostru al tuturora.
* Cronica Teatrală.
Joi seara s’a jucat la Treatul Naţional «Viforul», piesă datorită măes-trei pene a cunoscutului nostru scriitor Barbu Delavrancea.
Decorurile sunt făcute sub privegherea colaboratorului şi amicului nostru profesor Oostin Petrescu.
Şt of an iţă, fiu al lui Bogdan Chioru şi nepot al lui Ştefan cel mare, se urcă pe tron la etatea dc 14 ani, având ca regont pe hatmanul Luca Arbore.
Ştefăniţă este un degenerat: epileptic, beţiv, stricat până în măduva oaselor, are tovarăş de orgii pe un ticălos Mogărdici.
Deşi însurat cu Doamna Tana din Muntenia, femee energică şi care ar fi voit binele ţârei, totuşi degeneratul Ştefăniţă merge cu neruşinarea până a-si aduce în palat pe o femee cu care trăia, şi ca să nu fie cunoscută o purtă în haine bărbăteşti sud numele de contele Irinsclii.
Rămas de mic orfan, Ştefăniţă fusese crescut de Oana, fiică naturală a lui Ştefan cel Mare, măritată cu Cătălin, fiu al lui Arbore, care din cauza lui Ştefăniţă se omoară.
Crud şi stricat, Ştefăniţă vede în toţi boerii cei dornici de binele ţărei numai trădători şi îşi alege ca sfetnici credincioşi pe cei mai ticăloşi dintre boeri cu ajutorul cărora comite cele mai neauzite cruzimi.
Bănuind că hatmanul Arbore ar voi să-l răstoarne din domnie, înscena un complot şi în baza unei scrisori false ce Arbore ar fi scris Polonilor, îl condamnă la moarte. Boerii se revoltară, dar Ştefăniţă îi învinse şi ucise pe cei mai fruntaşi. Pe când poporul se rugă de ertare, Doamna Tana îi pune otravă în vin şi Ştefăniţă moare.
www.dacQroimamca.ro
244
ALBINA
Ac?sta este subiectul piesei. Rolurile principale au fost ţinute de artiştii noştri cei mai de seamă : D-l Liciu face pe Ştefăniţă, maestrul Notara pe Luca Arbore, d-l Brezeanu pe Mogurdici, d-l Bârsan pe Cătălin, d-l Ion Petrescu pe patriotul boer Carabăţ, d-na Tina Barbu pe Tano, d-na Bârsan pe Oana, otc.
Ca şi «Apus de Soare», piesa „Viforul", este menită a ţine lungă vreme afişul Teatrului Naţional.
------------- P. T.
Noroc ori stăruinţă ?
fomânul n’are noroc. Străinii din toate părţile pământului vin la noi săraci ca vai de capul lor goi puşcă, şi, numai te pomeneşti cu ei înfipţi în treburi, în afaceri mari şi în curând bogaţi cu sute de mii şi cu milioane. Numai străinii se procopsesc, iar Românii pierd şi ce mai au. Românul n’are noroc: aşâ zic ai noştri.
Un proverb vechiu însă zice: O piatră dacă stă într’un oc dela o vreme tot prinde şi ea muşchiu şi un om dacă vrea să strângă cevâ trebue să stea şi el locului.
Un alt proverb zice: Cu încetul se face oţetul.
Cei ce spun că Românul n’are noroc, iau lucrurile prea uşor. Ei socotesc numai unele cazuri şi anume cazurile nenorocite. Trebuesc însă cercetate de aproape cazurile nenorocite ca şi cele fericite.
Ai noştri îţi dau numai decât înainte: Uite, cutare român a băgat atâta capital şi l-a perdut; cutare străin fără nimic s’a îmbogăţit.
îmi aduc aminte de un lucru, de acum vreo câţiva ani. Eram în străinătate.
Se întâmplase că un hotelier fusese declarat falit.
Lucrul acesta mi s’a părut curios: nu mai auzisem până atunci de hotelier falit şi mi se păreâ cevâ imposibil.
— A! Îmi răspunde patronul hotelului unde şedeam, lucru nu e curios de loc, de şi are şi ceva curios, dar nu în înţelesul în care îl iei D-ta.
— Mă rog, de ce ?
— Iată de ce. Lucrul nu e curios, pentru că noi demult aşteptam să se întâmple aşâ ceva. Mai întâi ce vrei? Omul acesta nu erâ de meseria asta. Era un om cinstit, om care aveâ capital, dar nu se pricepeâ la exploatarea unui hotel. Mai fusese în comerţ, dar în altă ramură de comerţ, şi aceasta nu e de ajuns. — Bine, dar ce, trebue numai decât să te naşti hotelier ?
— Da. Poţi să zici chiar că trebue să te naşti. Şi dacă nu
www.dacaromanica.ro
ALBINA
245
tocmai să te naşti, dar trebue să te faci. Mă rog, eu înainte de a fi hotelier am fost chelner şi am fost ajutor de chelner, băiat în cafenea. Şi aşă au fost toţi hotelierii, aşă X, aşă Y, aşă Z şi care n’a fost aşă nu se bagă la hotel.
—	Bine, dar nu poţi să găseşti oameni speciali cari să fie oameni de încredere?
—	Ce oameni speciali? Dacă nu ştii tu, degeaba umbli cu oameni speciali. Oamenii speciali sunt speciali pentru dânşii, iar pe tine te fură şi te mănâncă, până şi cel din urmă chelner. Ce mai departe? uite chiar eri îmi spuneâ un prieten hotelier, care a fost vreo două zile bolnav şi n’a putut ţinea din scurt toate mişcările personalului: Sâmbătă seara i-au fost toată noaptea ocupate toate cabinetele particulare şi a doua zi dimineaţă a găsit că i s’a vândut numai trei pui fripţi. Negreşit că d-ta nu pricepi?
—	De loc.
—	Mă rog noaptea la cabinete particulare se comandă mâncări, dar de obiceiu nu se mănâncă, ci se bea, aşâ că mâncarea se scoate întreagă. Asta însemnează că chelnerii au servit toată noaptea pui fripţi şi au încasat bani şi stăpânului i-au trecut ca vânduţi numai trei pui, şi câte, şi câte altele.
Ceeace însă a fost curios, e cum de s’a făcut ca un om să se bage într’o afacere la care nu se pricepe!
Aşâ a încheiat patronul hotelului unde şedeam şi aşâ trebue să fie. Nu capitalul face totul, ci priceperea.
In adevăr s’au văzut la noi multe cazuri nenorocite, s’au văzut mulţi cari au băgat capitaluri mari şi le-au pierdut, pe când alţii cu nimica s’au ridicat.
Dacă s’ar luă să se cerceteze, însă, de aproape cum s’au închegat industriile cele mari, s’ar vedeâ că toate au început dela mic. Dela mic, de la ou, asta e calea firescă. Câţi, de pildă, n’au-câştigat cu fabrică de var şi câţi n’au pierdut! .. A pierdut însă cine s’a băgat orbeşte fără să cunoască meşteşugul, a băgat capital şi l-a pierdut. Dar cine a luat lucrul de la mic şi l-a sporit cu încetul şi în măsura cu care îl cunoştea şi îi cunoşteâ nevoile, acela a ajuns departe. S’a văzut un biet om care cu un capital foarte mic s’a apucat de vândut lemne Ia mahala cu 50 şi cu suta de kilo. Anul întâiu şi-a împătrit capitalul, anul al Il-lea şi-a mărit depozitul, anul al Ill-lea l-a mărit mai mult şi peste vre-o zece ani a ajuns să cumpere păduri întregi. Nimic
www.dacaromanica.ro
24G
ALBINA
nu poate face omul deodată mare, ori deodată bun şi desăvârşit. Nici să mănânce nu poate deodată, din primul moment. Şi a mâncâ trebue să te deprinzi, trebue să înveţi. De ce dar pretinzi să te pricopseşti deodată?
Pricepere şi răbdare trebue, căci fără răbdare nu vine priceperea, căci priceperea cere timp şi timpul răbdare. Răbdare ori stăruinţă. Englezul zice că timpul e bani, dar mai bine s’ar zice că stăruinţa e bani, pentru că timpul fără muncă nu aduce nimic, din potrivă cheltueşte şi ceea ce ai.
Câţi oameni aleargă după noroc şi nu ştiu că norocul e chiar stăruinţa lor la muncă.
Câţi din mici şi umiliţi ajung sus, ajung la locuri mari? Pentru ce? Pentru că au fost stăruitori în muncă. Unde s’au apucat de o muncă s’a ţinut de ea.
Câţi băeţi ori calfe de prăvălie n’au ajuns tovarăşi cu stăpânul! Dar pe care băiat îl ia stăpânul tovarăş? Pe acela care a venit în prăvălie de-abia de câtevâ luni şi care a umblat mereu din stăpân în stăpân ori l-a luat pe acela care şi cu bine şi cu rău şi cu mult şi cu puţin a stat la el credincios ani şi ani de zile nedeslipit?
Nu noroc, căci noroc însemnează întâmplare, ca şi cum ai găsi ceva pe drum. Nu norocul, ci stăruinţa la muncă, ridică pe om.
Th, D. Sperantia.
DIN POPOR
MINTEA Şl BARBA
— Snoavă —
Un bărbier văzând că un boier îi plăteşte pentru rasul capului cinci parale, iar pentru găteala bărbei cinci galbeni: Boe-rule, îi zise, se vede că mintea din cap toată s’a scoborît în barbă, de aceea mai mult barba decât capul o cinsteşti.
lordache Qolescu.
Mai bine bârna din ochiul tău să o scoţi decât gunoiul din ochiul fratelui tău
lordache Qolescu.
---»*=%=;.-
www.dacQFomanica.io
ALBINA
247
Predică la 6 Decemvrie-Sfântul nicolae.
Fraţilor,
«Pomenirea dreptului cu laude şi binecuvâ-tarea Domnului peste capul lui».
Pilde X. 8.
Precum o mamă bună poartă grijă de fiii săi, tot aşâ şi sfânta noastră Biserică, mama noastră, a creştinilor, ne pune înainte învăţăturile ei din care cunoaştem că se îngrijeşte de noi. Ea ne aduce necontenit aminte de acei cari s’au jertfit pentru ea şi au dus o viaţă creştină, prin purtare cinstită faţă de oameni şi prin credinţă tare în învăţăturile ei.
Sfântul Nicolae, a căruia pomenire o săvârşim astăzi, este unul din aceia pe care sf. noastră Biserică ni-i pune înainte ca pildă de urmat. In viaţa sa a luptat să curăţească ogorul în care păgânii şi duşmanii Bisericei semănase neghină. Asemenea plugarului iscusit, cu credinţă tare în izbânda lui cu nădejdea în Dumnezeu, a muncit o viaţă pentru a auzi dela Mântuitorul: «Vino, binecuvântatul Părintelui meu, de moşteneşte împărăţia Cerurilor!»
Fraţilor,
Lumina minţei sfântului Ierarh Nicolae şi puterea credinţei lui au strălucit în Biserică acum 1500 de ani. De atunci şi până astăzi această lumină înseninează chipurile noastre ori de câte ori ea se revarsă şi în sufletul nostru. De atunci şi până astăzi puterea credinţei lui ne poate întări şi pe noi când ne-am rugă lui să mijlocească la D-zeu care dă tărie celor slabi.
La început, Sf. Nicolae a trăit viaţă călugărească în post şi rugăciune, rugându-se zi şi noapte bunului D-zeu ca să-l întărească în faţa ispitelor de tot felul ce întâlnea la fiecare pas. Intrecând în cuvioşie şi credinţă pe alţi călugări din mănăstirea sa, a fost făcut Arhiereu. Ca arhiereu să silea şi mai mult să predice cuvântul lui D-zeu ca nu cumva să încolţească şi crească în sufletele oamenilor sămânţa răutăţii diavoleşti. Indrăsneala lui întru a predică Evanghelia i-a atras ura mai marilor din Licia.
www.dacQFQmanica.ro
248
ALBINA
Din acest moment să începe, pentru el, drumul la împărăţia lui D-zeu!
Muncile şi chinurile nu l-au putut face să se lepede de Hristos! Rănile ce le vedea sângerând pe corpul său îl întăreau mai mult întru a răbdâ—ca întru răbdare să-şi câştige sufletul său!
Răbdând, sfântul şi-a petrecut creştineşte viaţa în temniţe unde-1 aruncase, împreună cu alţi creştini, persecuţia care se pornise în contra creştinilor, pe vremea când domnia la la Roma, Diocleţian şi Maximian..
Tot răul este spre bine! Pentru cei ce răbdase statornic chinurile şi temniţa, când se sue pe tron sfântul împărat Constantin, veni o rază de lumină. Un ordin al acestuia eră ca să se scoată toţi din temniţe. Deci şi sfântul Nicolae.
«Pomenirea dreptului cu laude se face şi binecuvântarea Domnului se aşează peste capul lui»! Şi peste capul sf. Nicolae din belşug s’a aşezat binecuvântarea Domnului! îndată ce a fost scos din temniţă, s’a dus între cunoscuţii săi pe acasă, iar de acolo a mers să apere credinţa creştină la o adunare făcută la Nicea contra acelora cari cugetau rele asupra Bisericei lui Hristos şi căutau să bage otrava rătăcirii în sufletele creştinilor. La această adunare, zisă sinod, ţinută în lunile de vară ale anului 325, au luat parte 318 părinţi. Printre cei adunaţi erau mulţi asupra cărora darurile minunilor să coborâse. Intre aceştia se numără şi sf. Nicolae, episcopul dela Mira Liciei.
Dela sf. Nicolae mulţi au căpătat îndeplinirea dorinţei lor. Aşa în istoria vieţii lui se spune că a scos din temniţă pe 3 inşi năpăstuiţi pe sfânta dreptate, care s’au rugat lui. Sfântul ca un grabnic şi fierbinte ajutător s’a arătat în vis împăratului Constantin şi i-a spus că Avlavie a năpăstuit din ură pe cei 3 închişi şi că sunt nevinovaţi de păcatul pentru care sunt osândiţi! Şi multe alte minuni a făcut sfântul pentru credinţa lui cea tare în D-zeu, până ce s’a mu tat la Domnul unde-1 aşteptă cununa cea neveştejită a veşnicei fericiri! Insuş mântuitorul fericeşte pe cei prigoniţi pentru credinţa creştină; cum auzirăm în sf. Evanghelie de
www.dacoromanica.ro
ALBINA
249
astăzi: ^«Fericiţi veţi fi când vă vor urâ pe voi oamenii şi când vă vor despărţi pe voi şi vă vor batjocori şi vor lepădă numele vostru ca un rău, pentru fiul omenesc. Bucu-raţi-vă întru aceea zi şi săltaţi, că iată plata voastră multă este în ceruri!» (Luca VI. 22 — 23).
Şi mare este răsplata sf. Nicolae în ceruri! El s’a mutat din această viaţă de mult, dar şi acum în numele său se fac minuni. Turma sa duhovnicească nu a lipsit-o nici după moarte de minunile pe care le săvârşiâ ori şi decâte ori eră chiemat în ajutor. Aşâ: a izbăvit de înecăciune pe un oarecare credincios care l-a chemat în ajutor.
Iată, fraţilor, că numai numele sfântului chemat cu credinţă şi cu inimă înfrântă şi umilită poate să facă minunea !
Sfânta Biserică serbează ziua morţei sf. Nicolae spre a ne arătă că şi sfântul s’a născut ca om în păcate, dar prin viaţa lui trăită îngereşte şi prin lupta dusă împotriva celor ce voiau să strice dreapta credinţă, el a primit dela D-zeu cununa cea cerească şi dela Biserică laudă.
«Pomenirea dreptului se face cu laude\» După 1500 de ani sfânta Biserică îi cântă şi înalţă rugăciuni lăudându-1 şi ce-rându-i să se roage lui D-zeu pentru noi. După 1500 de ani cântări de laudă îl slăvesc zicându-i: îndreptător credinţei şi chip blândeţelor; învăţător înfrănării te ai arătat pe tine turmei tale. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenie cele înalte şi cu sărăcia cele bogata (Troparul). Pentru credinţa lui cea tare şi dreaptă, D-zeu i-a hărăzit puterea de a face minuni atât cât eră în viaţă cât şi după moarte. Şi astăzi când îngenuchem cu toată credinţa în faţa icoa. nei lui şi ne rugăm ca să mijlocească la D-zeu pentru noi, simţim minunea ! De aceea sfânta Biserică face pomenirea celor drepţi cu laude!
Să urmăm deci calea drepţilor! Să ne gândim că D-zeu ne va cere socoteală şi ne va pedepsi dacă vom merge pe calea cea rea şi ne va binecuvânta dacă vom merge pe calea cea dreaptă. Căci:«fericit este bărbatul care n’a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor n'a
www.dacoramanica.ro
250
ALBINA
stătut şi pe scaunul pierzătorilor n'a şezut, ci în legea Domnului s’a îndreptai voea lui şi la legea lui D-zeu a cugetat ziua şi noaptea/* (Psalm. I. 1.). Amin!
Preot. /. C. Beldie-Jorăşti.
Parohia Fârţăneşti-Covurlulu.
LEGILE ŢĂT*I I.
Despre coproprietate sau devălmăşie.
Cineva poate să fie singur proprietar al unui lucru, de pildă o bucată de pământ, dar se poate ca, împreună cu el, să aibă drepturi de proprietate, asupra aceluiaş lucru, şi alte persoane.
Aşa, dacă moare un părinte şi lasă mai mulţi copii, fără să fi regulat el cum are să se împărţească moştenirea între ei, atunci toţi au drepturi deopotrivă asupra întregii moşteniri. Dacă în moştenire, pe lângă pământ, mai sunt şi lucruri mişcătoare, să zicem vite, stupi, unelte de arătură, îmbrăcăminte, fiecare dintre moştenitori are drept asupra fiecărui lucru. Dacă este un cal, nu poate unul din moştenitori să spue că-i numai al lui calul, şi ceilalţi să-şi facă parte în alte lucruri, pentru că fiecare dintre ei are tot. atâtea drepturi asupra fiecărei părticele din acel cal.
Când mai mulţi proprietari au astfel de drepturi asupra unui lucru pe care încă nu l-au împărţit, se zice că sunt coproprietari sau în devălmăşie asupra unui lucru comun.
Partea fiecăruia dintre coproprietari nu trebue să fie numai de cât egală; unul poate să aibă un sfert, altul a cincea parte, altul a zecea parte, dar ori cum ar fi, numai dreptul de proprietate este împărţit între ei, pe când lucrul rămâne neîmpărţit, sau, cum se zice în lege: indiviz; iar starea în care se găsesc astfel de proprietari, se numeşte stare de indiviziune.
[ndiviziunea iea sfârşit când se face împărţeala între coproprietarii în indiviziune ; atunci fiecare îşi iea partea după cum s’a înţeles cu ceilalţi, sau după cum va hotărî judecata, când părţile nu se pot înţelege.
Sunt însă lucruri cari nu se pot împărţi, şi copropietarii acestor lucruri trebue să rămână totdeauna în indiviziune. De pildă, dacă între locul meu şi al vecinului este un drum, pe care trebue să umblăm amândoi, acel drum nu se poate împărţi.
Cele mai multe neînţelegeri se iscă între oameni din pricina împrejmuirilor comune, adică a zidurilor, a şanţurilor
www.dacoromanica.ro
ALBINA
251
ori a gardurilor dintre două proprietăţi. De aceea se cuvine să vorbim mai pe larg despre aceste lucruri.
De multe ori proprietarii se înţeleg între dânşii care dintre ei să facă gardul care desparte locurile lor; alte dăţi, însă, când unul repară un gard, cere celuilalt proprietar să-i plătească partea lui de cheltueală, pentru că gardul ar fi comun.
Când proprietarii nu se înţeleg asupra acestei pricini legea a statornicit regula după care să se hotărească dacă’ împrejmuirea este comună sau nu.
Dacă împrejmuirea este un zid, se socoteşte comun, când nu s’ar putea dovedi cu acte scrise că zidul este proprietatea unuia singur dintre proprietari, sau când nu ar fi semne cari să arate aceasta, adică dacă nu ar fi semn de necomunitate.
Este semn de necomunitate, când culmea zidului este aplecată într’o parte în care are picuş, şi zidul atunci este al aceluia pe pământul căruia cade picuşul.
Reparaţia şi reclădirea zidului comun sunt în sarcina tuturor devălmaşilor, şi în proporţie cu dreptul fiecăruia.
Fiecare coproprietar poate cu învoirea vecinului, să zidească ceva lângă zidul comun şi să bage grinzi în zid. Dar şi vecinul are dreptul să-i scurteze grinzile până la jumătatea zidului, când ar vrea şi el să puie grinzi tot în acele locuri.
Orce coproprietar poate să înalţe zidul comun, dar e dator a face singur cheltuielile înălţării şi reparaţiunile de întreţinere pentru partea înălţată. Dacă zidul comun nu e în stare a purtă greutatea înălţării, cel ce vrea sâ-1 înalţe e dator a-1 face întreg din temelie cu cheltueala sa, şi orice adaus în grosime să-l facă pe locul său.
Vecinul care n’a contribuit la înălţare, poate câştigă dreptul de comunitate plătind cheltueala pe jumătate, precum şi jumătate din preţul locului ce s’ar fi întrebuinţat pentru îngroşarea zidului. De asemenea vecinul unui zid care nu-i comun, poate să-l facă comun, plătind stăpânului acelui zid, jumătate din valoarea locului pe care-i clădit şi jumătate din valoarea zidului.
Sunt proprietăţi cari se despart prin şanţuri. Toate şanţurile între două proprietăţi se socotesc comune, de nu va fi titlu (act scris) sau semne cari să arăte dinpotrivă.
Se cunoaşte dacă un şanţ e comun sau nu, după cum este aruncată ţărna din el. Dacă ţărna-i aruncată de amândouă părţile şanţului, şi-i asemuită cu pământul, acesta este semn că şanţu-i comun, adică la săparea lui s’a luat câte jumătate din pământul fiecărui vecin; dacă însă ţărna-i aruncată numai de o singură parte a şanţului, atunci şanţul este proprietate numai a aceluia pe partea căruia este aruncată ţărna.
www.dacoromaiiica.ro
252
ALBINA
Şanţul comun trebue întreţinut cu cheltueala vecinilor.
Orice gard care desparte două proprietăţi se socoteşte comun, dacă nu este dovadă scrisă protivnică, sau dacă proprietarul lui nu dovedeşte că de vreme îndelungată numai el a făcut şi a întreţinut acel gard. Dacă sunt doi vecini, şi locul unuia este îngrădit peste tot, iar al celuilalt nu, atunci se socoteşte că şi gardul care desparte amândouă locurile este tot al aceluia care are gardul împrejur.
De multe ori, şi asta se întâmplă mai cu seamă la ţară, gardul dintre doi vecini este făcut printre copaci, cu deosebire printre răchiţi, cari slujesc de pari. Dacă gardul este comun, atunci şi arborii din acel gard sunt comuni, şi flecare dintre proprietari are dreptul să ceară să fie tăiaţi, dacă aduce vătămare holdelor.
In primele şedinţe ce s’au ţinut în cursul acestei săptămâni, Corpurile Legiuitoare şi-au ales biurourile, şi-au constituit secţiunile şi au ales diferite comisiuni prevăzute de regulamentele respective.
La Cameră preşedinte este d-1 Ferechide-, vicepreşedinţi: d-nii Em. Porumbarii, B. Missir, C. Codaş şi I. Mitescu.
La Senat, preşedinte: d-1 Genei'al C. Budişteanu; vicepreşedinţi d-nii C. Climescu, N. Lupaşcu, Dr. Gr. Romniceanu şi C. Costescu-Comăneanu.
S’a ales şi comisiunea pentru răspuns la mesagiul Regal.
Iu zilele de 20 — 22 Noemvrie s’a ţinut în Bucureşti în Sala Ateneului congresul societăţii absolvenţilor şcoalelor de agricultură din ţară.
In prima şedinţă d-1 I. Kalinderu, preşedintele de onoare al Societăţii a rostit un important discurs, pe care-1 vom publică în întregime în No. viitor al Revistei noastre.
In aceeaş şedinţă d 1 Al. Xenopol, profesor la universitatea din Iaşi, a vorbit despre starea generală a agriculturii şi agricultorilor în ţara noastră.
Apoi d-1 S. P. Radianu, preşedintele activ al societăţii, a tras câteva concluzii din discursurile rostite şi a citit diferite telegrame.
In celelalte şedinţe s’au discutat diferite chestiuni în legătură
Artur G oro vei.
CRONICA
CORPURILE LEGIUITOARE.
Congresul agronomilor.
www.dacQFomanica.ro
ALBINA
2 53
cu agricultura ; astfel a fost: despre asociaţiile ţărăneşti, — despre ogor — despre .pomologie — despre învăţământul agricol ş. a.
Congresul a votat mai multe rezoluţiuni dintre cari vom reproduce aci pe cele relative la asociaţiile agricole:
i
1.	Să se trimită asociaţiunilor ţărăneşti agronomi, car’, sub controlul direcţiunei băncilor populare sau al Casei iurale, să înveţe pe ţărani a munci individual şi mai bine pământul şi deci să producă mult şi bun. Să convingă pe săteni de simţimântul adânc că, lucrând pământul sistematic, îşi pot asigură un traiu mai bun.
2.	Autorităţile superioare să întocmească proecte de cultură, cari să prevadă cum să se facă raţional lucrarea curentă a pământului. Dispo-ziţiunile proectelor să fie executate de agronomi.
3.	Ca să poată utiliza munca şi timpul lor la creşterea producţiunei, ă fie îndemnaţi ţăranii la facerea unei culturi sistematice. Agronomii
gă fie salariaţi de autorităţile cari îi trimit la asociaţiunile ţărăneşti.
şi pe cele relative la revizorii agricoli:
1.	Că este nevoie de organizarea specială a revizorilor agricoli în sen-_ sul de a se spori numărul lor, cel puţin la unul pe judeţ şi ca expe" rienţâ in câteva judeţe, mai mulţi pe regiuni şi specialitate.
2.	Să li se îmbunătăţească mijloacele de subzistenţă, asigurându-le o avansare pe loc.
3.	Să aibă la dispoziţie un mic câmp de experienţă, laborator şi instrumentele utile şi de demonstraţie.
Conferinţele maeştrilor de muzică.
Maeştrii de muzică din ţară s’au întrunit în zilele de 18 — 21 Noemvrie în Bucureşti pentru a ţinea conferinţe sub prezidenţia d-lui St. Sihleanu, inspector general al învăţământului secundar.
Şedinţele s'au ţinut la liceul Lazăr. S’au rostit mai multe cuvântări de către d-nii St. Sihleanu, preşedintele, M. Tănăsescu, inspectorul învăţământului muzical.
D. Buricescu a vorbit despre * locul muzicei între celelalte materii din învăţământ.» D. I. Popescu-Pasărea despre «muzica vocală din punct de vedere naţional.» D-l D. Kiriac, profesor la conservator, despre «predarea muzicei şi despre cântecele populare.» D-l G. Bogdan-Duică a dat o serie de «poveţe de pedagogie generală.» D. D. A. Teodoru, secretarul general al Ministerului Instrucţiei, a dat o altă serie de «poveţe de pedagogie specială.»
S’au făcut lecţii practice urmate de discuţii. S’a dat şi o pro-ducţiune muzicală.
Serbare pentru d-l Titu Maiorescu.
Universitatea din Bucureşti a sărbătorit Duminecă 22 Noemvrie retragerea din profesorat a d lui Titu Maiorescu.
Profesori universitari, studenţi, numeros public se adunase in sala de şedinţe a Senatului.
Adunarea a fost prezidată de d-l C. Dimiirescu-Iaşi, rectorul Universităţii.
După cuvântarea d-sale, au vorbit d-l I. Bogdan, decanul facultăţii de litere, d-l C. Dissescu, decanul facultăţii de drept, d-l
www.dacaromanica.ro
2o4
ALBINA
G. C. Dragu, profesor de filozofie la la liceul Lazăr, şi studentul Gh. Lazăr.
Titu Maiorescu.
Toţi au arătat meritele bătrânului profesor care a servit şcolii române timp de 47 de ani, cum şi activitatea criticului care a ocupat loc de frunte în istoria literaturii noastre.
D. Maiorescu a răspuns, emoţionat, mulţumind pentrujmani-festarea ce i s’a făcut.
Cu această ocazie guvernul a decorat pe d-1 Maiorescu cu ordinul «Carol I» în gradul de mare ofiţer.
Serbarea unei bănci populare.
Săptămâna trecută a fost în comuna Homoriciu din jud. Prahova o rară şi înălţătoare serba.e. S’a inaugurat localul propriu al acestei bănci. Dăm aci două vederi ale acestui local; iar în suplementul revistei noa-tre publicăm o dare de seamă amănunţită ce ni s’a trimes din localitate.
www.dacoromanica.ro
Localul Băncii populare din comuna Homoriciu.
Altă vedere a localului Băncei populare din comuna Homoriciu.
ALBINA
257
DEL A FRAŢI:
Moartea lui Augustin Burtea.
Fraţii noştri de peste munţi au încercat în săptămâna trecută o pierdere nespus de mare şi cu totul neaşteptată: au pierdut pe Augustin Bunea.
Născut în 1857 într’un sat din comitatul Făgăraşului, după ce a învăţat în şcoală, şi-a desăvârşit studiile teologice la Roma, unde s’a şi preoţit. Intorcându-se în ţară, el a fost profesor la Blaj şi a ocupat diferite funcţiuni înalte în administraţia bisericească a Românilor uniţi. Acum avea titlul de canonic.
Canonicul Augustin Bunea.
Dar el n’a fost numai servitor al Bisericii; a fost şi un scriitor de frunte şi unul dintre fruntaşii luptători naţionali ai Românilor. Bunea a publicat multe scrieri despre trecutul Românilor din Transilvania şi mai ales despre istoria Bisericii române. Asemenea cuvântările sale sunt adevărate modele de elo-cuenţă.
Pentru aceste merite, Academia română îl alesese anul trecut ca membru activ.
Românii de dincolo îl preţuiau aşa de mult in cât ziarul «Unirea» scrie între altele:
«Căzut-a cununa capului nostru.
«S’a stins al patrulea luceafăr care alăturea de Şincai, Clain «şi Maior a fost o glorie a Blajului şi a întreg neamului românesc.»
Camera română s’a asociat la această jale, trimeţând familiei
www.dacaramamca.ro
258
ALBINA
0	telegramă de mângâiere; iar Academia a trimis anume doi membri cari s’o reprezinte la înmormântare.
Palatul „Tribunei".
■ Am vorbit în No. trecut despre serbările dela Arad cu ocazia
1	naugurării palatului ziarului «Tribuna». Dăm aci vederea acestui local.
Palatul ziarului *Tribuna» din Prad.
www.dacoromanica.ro
ALBINA
259
Din AFARĂ:
noua lege militară în Belgia.
In Belgia au fost mari şi lungi desbateri în privinţa nouei legi militare prezentate de guvern.
Se pare ciudat lucru ca o ţară aşa de înaintată ca Belgia să nu fi avut până acum serviciul militar obligator. Se vede că până acum nu-i trebuia, iar acum s’a simţit nevoie de el şi de aceea guvernul a reuşit să reunească voturile mai tuturor reprezentanţilor naţiunii pentru această reformă.
De acum fiecare familie va trebui să dea măcar un fiu pentru a servi sub drapel şi această îndatorire va fi personală, căci până acum oricine cădea la sorţi putea să-şi plătească un «om în loc».
Călătoria Regelui Manoel.
Tânărul rege al Portugaliei Manoel al 2-lea, după cum este obiceiul, a făcut vizite pe la câteva din curţile suveranilor din ţările cu cari ţara sa este mai de-aproape legată.
A fost mai întâiu în Spania, la vecinul său tânărul Alfons XIII; apoi s’a dus in Anglia ; iar la întoarcere s’a oprit în Paris.
Ilustraţia ce dăm acî reprezintă pe Regele Portugaliei şi pe al Angliei călări, mergând la vânătoare.
Situaţia politică în Anglia.
Situaţia politică în Anglia este foarte critică; căci s’a deschis acum lupta între cele două corpuri legiuitoare: Camera Comunelor şi Camera Lorzilor.
Se ştie că regimul parlamentar se poate pune în practică în două chipuri: ori cu un singur corp legiuitor ori cu două, ca la noi.
In Anglia sunt tot două corpuri, dar numai unul este rezultat din alegeri, celălalt se compune din membri cari moştenesc locurile lor ca drept al familiei şi din episcopi.
Legile se votează de amândouă Camerele. Budgetul se votează numai de Camera Comunelor, iar Camera Lorzilor are drept să-l aprobe sau să-l respingă. Tradiţia eră însă stabilită aşa ca să nu-1 respingă niciodată.
De rândul acesta însă, budgetul prezentat de ministerul liberal al lui Asquit a fost criticat de foarte mulţi membri din Camera Lorzilor, pentru că prevedea oarecari impozite cari aveau să apese pe marii proprietari şi marii bogătaşi. Eră deci toată lumea curioasă sâ vază ce se va întâmplă. S’a întâmplat un lucru cu totul neobişnuit: în şedinţa când trebuia, ca de obiceiu Să se dea un vot de aprobrre pentru budget fără discuţie, s’au sculat mulţi Lorzi şi-au combătut budgetul.
Au fost şi de cei cari l-au susţinut. Discuţiile au fost foarte vii; dar majoritatea a votat contra, adică a cerut ca înainte de a se pune în a-plicare budgetul votat de Camera Comunelor, să se facă apel la popor. Acest apel la popor nu se poate face decât prin alegeri, însă nu se poate disolvâ decât Camera Comunelor care e aleasă. S’a disolvat deci şi peste câteva luni vor fi alegeri noi pe această temă: este poporul englez pentru sau contra budgetului propus de guvern ?
Partidul liberal a început lupta contra Camerei Lorzilor, declarând că votul lor este o violare a Constituţiei. De aceea ziceam că situaţia este foarte critică.
www.dacoromaiiica.ro
Camera deputaţilor din Bruxelles,
Vizita Regelui Manoel al Portugaliei în Anglia-
Suveranii mergând la vânătoare.
www.dacQFomanica.ro
262
ALBINA
Lucrârile agricole in luna Decemvrie.
Lucrările de câmp.
La noi în ţară în această Jună de multe ori timpul este călduros, aşâ că pământul nefiind îngheţat, se pot face cu multă uşurinţă arături pentru semănăturile de primăvară dacă aceste arături nu s’au isprăvit în luna lui Noemvrie. Orice bun agricultor însă trebue să se mulţumească cu ce-eace a putut semăna până la sfârşitul lunei Octomvrie şi nici odată nu trebue să se gândească la semănatul grâului în luna lui Decemvrie. Dacă timpul este frumos poate să continue arăturile pentru semănăturile de primăvară, se care gunoiul pe locurile mai sărace.
Hrana vitelor:
Vitele de muncă ca şi acelea- de lapte trebue bine hrănite şi îngrijite ca şi în luna Noemvrie.
Pritocitul vinului.
In această lună se pritoceşte vinul nou, 'pentru prima dată. Această lucrare se face pe timp frumos şi dacă nu bate vântul.
Dospirea tutunului.
Când se face dospirea tutunului nu trebue să treacă căldura peste 30 grade centigrade; iar când căldura a ajuns la acest grad de căldură, se desfac pachetele şi se lasă în bătaea vântului şi după ce se răcoresc păpuşele iar se fac pachet.
In pădure.
Se tae lemnele de foc precum şi lemnele de construcţie. Lemnele de foc se aşează în stânjeni sau în metri cubi şi se scot din pădure până ce n’a început să lăstărească tul-pinele adică până în luna lui Martie.
Comptabilitatea.
Fiecare agricultor care ştie puţină carte este dator să ţie comptabilitatea, adică socoteala de tot ceeace se petrece pe moşioara lui fie mare, fie mică.
Tot în această lună fiecare agricultor şă-şi facă inventa-riul de tot ceeace are pe lângă casă, instrumente agricole, vite de muncă sau de lapte, oi, porci, păsări de curte, nutreţuri pentru vite, grâu, porumb, orz şi altele etc, etc..,
Toate acestea se vor scrie într’o condică numită Inventar, cu adevăratul lor preţ pe cât va fi posibil..
www.dacoromanica.ro
ALBINA
26$
Pe lângă condica numită Inventar, fiecare agricultor tre-bue să aibă încă 2 condice cel puţin: una numită Jurnal în care se trec toate[|lucrările, pe care le-a făcut în decursul anului cu cheltuelile lor, şi o altă condică Casso în care se trec nu numai banii, care se dau, ci şi ce se încasează în decursul anului.
Cassa trebue să corespunză cheltuelilor ce sunt trecute în condica numită Jurnal.
Y. S. IAoga.
Nunta feciorului de împărat cu tuna
— Poveste —
(sfârşit)
—	Pe mine voinice, şi ţin’te bine! strigă el, şi-l ridică pe feciorul împăratului în înaltul cerului!
Şi porniră peste muntele ce-i despărţea de cealaltă lume.
Dar baba ce se socoti, şi flămândă şi fără cal cum eră, le luă urma:
—	Stăpâne, îi vorbi calul, ia vezi ce arde în urmă.
—	Văd că s’au aprins pădurile de pe munte.
—	Aceea-i baba, Şugubina, zise calul întinzându-şi sborul şi urmă:
—	Stăpâne, bagă mâna în urechia dreaptă şi scoate o basma roşie şi asvârl o în urmă.
Şi unde nu se făcu, măre, o apă numai foc; flă-cărele se suiau până la cer, şi năpraznice ce erau de par’că ardea păcură. Când vru hârca să treacă, îşi pârli aripele şi căzu fără putere cu un geamăt de se clătina pământul.
Şi a mers voinicul nostru când pe pământ când prin nori, şi a ajuns la lună la castel.
Soarele tocmai se culcase de sară; iar luna sta în poartă; par’că anume aşteptă pe cine-vâ.
Când şi-a văzut odorul, par’că a prins pe D-zeu de un picior.
Ce de mai vorbă, ce de mai bucurie şi până ce s’a mai scăldat feciorul împăratului în fântâna ti-nereţei, fata s’a gătit de plecare luându-şi şi zestrea ei, cele două mere de aur* şi încălecând amândoi pe armăsar sburau în văzduh.
www.dacoramamca.ro
264
ALBINA
Calul soarelui a presimţit, şi aşa a nechezat de tare că a căzut soarele din pat.
—	Ce este? strigă el, îngrozit.
—	Stăpâne, stăpâne, surioara ta s’a dus să nu mai vie.
—	Am timp, zise soarele să mănânc, să mă scald şi să mai dorm încă ?
—	Ba cu cât ai vorbit, cu atât te-a zăbovit, îi răspunse calul, că ai aface cu fratele meu cel mai mic cu patru perechi de aripi.
Dacă e aşa, zise soarele, apoi cine a luat-o e om vrednic, lasă-i să doarmă cum or aşterne, şi se culcă iar.
* *
*
Şi au mers tinerii noştri multă vreme şi mult loc până au ajuns în mijlocul unei poeni mari şi verzi şi cu o iarbă moale ca lâna.
—	Aici, zise luna, îmi fac palatul şi izbind un măr de pământ, unde nu răsări un palat ca acela numai de aur şi izbind şi al doilea, tot palatul se umplu de slugi şi ograda de vite de tot felul şi paturi şi butci, ca acelea, împărăteşti. D’apoi în palat ce scumpeturi şi mândreţe, ce paturi de aur şi jilţuri, ce tacâmuri de preţ şi mese care se puneau singure cu tot felul de mâncări, şi se luau goale înapoi! mă rog, să tot trăeşti nu altceva.
Şi-au dus-o bine în locaşul ăsta de raiu pământesc, multă vreme; dar într’o zi,ce-i vine feciorului de împărat că i spune lunei că tare i-e dor de părinţi.
Ea îl povăţul să mai lase dorul la o parte, că destul s’a sbuciumat.
Insă vremea cu cât trecea, cu atâta săpa dorul în inima lui şi în altă zi îi spuse ei că se duce numai şi vine îndărăt.
Luna l-a rugat să nu se ducă că n’are să fie bine.
Dar, ce ? — ori întoarce pe omul bătut de dorul hain ori apa din drumul ei, şi nu voi să rămâie şi nu voi, odată cu capul.
www.dacaromanica.ro
ALBINA
265-
La urmă văzându-I ea îndărătnic, îi spuse să se ducă singur.
Şi a încălecat flăcăul pe calu-i năsdrăvan şi s’a tot dus când ca vântul când ca gândul, şi a ajuns la hotarul împărăţiei lui tată său. Dar abia păşi în ţară şi mai mare jalea şi strângerea de inimă îl păli. Pe tot drumul pe unde călca, numai sate pustii şi oase de oameni; iar oraşul unde eră scaunul stăpânirii, piatră pe piatră nu sta de ruinat şi pustiu, nici mâţă nici câne nu se zăriâ.
Ajuns acasă, palatul pustiu, şi ferestrele sparte, şi uşile fără uşori.
Cu inima ghem de o frică neînţeleasă îşi legă calul într’un dos, şi dă să intre, când iată că-i iese înainte un vrej de femee cu hainele făşii, cu capul cât o căpiţă, cu faţa ca de mort, cu dinţii ca grebla şi cu ochii adânciţi în fundul capului ca nişte stele într’un întuneric, şi cum îl văzu repede îl prinse de gât.
—	Vai, frăţiorul meu, săracul frăţiorul meu, de mult nu l-am văzut. — Frăţioare, hai în casă, hai şi te-i hodini şi ţi-oi dă ceva să ospătezi.
—	Băeatul pricepu cine e ciuma asta, şi voi să şi iea tălpăşiţa; dar ea: să stea şi să stea, că ea bine că l a văzut, că nu-1 mai lasă să plece.
—	Stai, frăţioare, să mă duc în pod, să tai o bucată de slănină şi să ţi fac o friptură. Şezi şi până oi veni eu, cântă cu clavirul ista. Şi nici una nici două ţuşti pe scară sus.
Flăcăului, nu-i mirosea a bine, când iată că iese un şoricel dintr’o gaură.
—	Voinice, fugi, că sora-ta s’a dus în pod să-şi ascuţă dinţii cu o raşpă şi vine să te mănânce cum ţi-a mâncat părinţii, frăţiorii şi a pustiit împărăţia.
—	Da, la clavir cine cântă, să nu simtă că am fugit.
—	Lasă că sar eu de pe clapă pe clapă ca şi cum ar sdrăngănî cine-vâ.
Când se dete, strigoaica, care nu era alta decât ciuma cailor, şi negăsind pe frate său, pricepu că numai şoarecele i-a făcut-o, şi după el. Şoricuţul pe ici, ciuma după el, şoarecele pe după sobă, ea
www.dacQFomanica.ro
266
ALBINA
cotrobăeşte să-l prindă, Şi, doamne, cum l-ar fi mâncat dacă-i cădea în mână; căci nu mâncase carne de luni de zile, şi acum rodea zidurile; dar şoarecele ţuşti! în borticica lui, şi a lăsat-o cu buzele umflate.
—	Ce-i de făcut ? — După frate-său! mâncase ea pe părinţi, d’apoi încă pe dânsul, de ce să-l piardă ?
Şi după ce mai dădu odată cu raşpa pe dinţi, după el şi fugi. He-hei, unde eră ? Când numai ce’l vede prin nori ca o ciocârlie.
—	Stăpâne, îi vorbi calul; aud ceva pe aripele vântului, aşâ ca fâlfâitul unei paseri.
Când se uită, soră-sa cu pletele în vânt şi cu trenţele fâlfâind, veniâ ca săgeata, când pe pământ când pe nori. Şi mai mai să-l prindă; noroc că a-junse acasă; dar când să deâ pe poartă, hop şi ciuma îl prinse de mânecă:
—	Frăţioare, da unde te duci? că aşâ, că pe dincolo: au sărit argaţii; ea trăgea; ei trăgeau şi ea tot dă.
—	Nu, că-i frăţiorul meu; să mi-1 daţi.
—	Ţi-1 dăm ,răspunse luna, însă, mai întâi să mergem în judecata soarelui şi de o zice să ţi-1 dăm, ţi-1 dăm.
Numai aşâ s’a liniştit scorpia.
—	Nu ţi-am spus eu mă bărbate să nu te duci că nu-i bine ? Vezi, ascultă din zece una a femeii.
Şi au şi pornit la palatul soarelui. Şi după multe zile de trudă, ajunserăşi-ispuselunaluifrate-săutoată întâmplarea; iar el de bucurie că a mai văzut-o o-dată, n’a mai ştiut ce să mai facă de bucurie; i-a ospătat. Iar pentru ciuma cailor, făcu o groapă mare în care trânti buturugi uscate de brad; iar deasupra puse: crengi subţiri şi pământ şi puse scaunul judecăţii pe aproape de groapă, iar scaunul pe care stâ ciuma îl aşeză pe podişul de crengi; şi dedesupt a dat foc, dar para de dedesupt şi greutatea de asupra, făcu pe ciumă să se ducă fără
veste, în pară. Şi astfel s’a mântuit lumea de ea.
* *
*
Lumea s’a mântuit de dânsa, dar eu, încă nu, povestea.
www.dacofomamcajx>
ALBINA
267
Şi a pornit după asta, soarele o nuntă cu flăcăul de împărat de s’a dus vestea în toată lumea.
Toate râurile, isvoarele, s’au |adunat şi toate florile; şi păsările din lumea întreagă au cântat cântece ce până atunci nu cântaseră nici una: şi toate de joc le ziceâ de jucau cu nepusă în masă toate li-ghionile pământului, de până şi puricii băteau din pinteni, iar luna era gătită ca nici odată, avea o roche de cer de primăvară bătut cu stelele cele mai alese, iar prin părul ei erau numai raze de soare.
D’apoi masă ce a fost şi mâncări! că nu ştiu câte luni au petrecut şi poate petrec şi azi, de n’or fi murit.
/. Drago slav.
Pagina glumeaţă.
De ale lui Nastratin Hogea.
Nastratin Hogea la multe a se gândi nu-i plăcea Şi cam pătimea adesea după cele ce făcea.
Odată Cârmuitorul al aceluiaşi judeţ Aci ’n sat pentru o seară poposind ca un drumeţ Şi văzând el că sătenii cu mari cu mici alerg Care de care mai bune plocoane să-i ducă merg, Socoti Nastratin Hogea mai jos a nu se lăsă Si ca ce lucru sâ-i ducă Întrebă nevasta sa.
El ziceâ gutui să-i ducă; ea, ba smochine-i ziceâ Si părerea între dânşii unul altui nu-i plâceâ. Disputându-se ei astfel ca la un minut de ceas,
Ca să ducă tot smochine nevasta lui l-a rămas.
Deci din pom cele mai coapte' smochine el culegând
www.dacaromaiiica.io
268
ALBINA
Si îngrab la Cârmuitorul cu dânsele alergând,
Şe uita Cârmuitorul, şi ştiindu-1 cam bufon:
Dar tocmai smochine, zise, găsişi să-mi aduci plocon ? Şi cum sta "n genunchi cu coşul ca fieştece supus, târmuitorul îndată pe slujbaşii săi a pus Să ia acele smochine şi fie care pe rând Să-l lovească ’n cap cu ele toţi câte una dând.
Când lui Nastratin acestea slujitorii o făcea El la toată lovitura, bodaproste le ziceâ.
După ce striviră toate smochinele ’n capu-i gol, îi zise Cârmuitorul: ardică-te de jos, scoal'
Şi îmi spune adevărul de ce (voiu să ştiu şi eu)
La fiece lovitura tu ai mulţumit mereu ?
Răspunse Nastratin Hogea: Să-ţi spui. Ca un sărac Ne având nici o putere vre-un plocon bun să-ţi fac, Am sfătuit cu nevasta să-ţi aduc nişte gutui.
Ea ziceâ s’aduc smochine, eu în contra îi stătui;
Dar în cele de pe urmă de gura ei m’am supus Şi aceste puţinele smochine ţi le-am adus.
De acea când în capu-mi smochinele moi simţeam De sfătuirea nevestii mulţumirile făceam :
Că de aduceam ploconul gutui precum ziceam eu, Atuncia eră să fie vai de acest cap al meu !
De aceea este bine ca s’asculţi şi să înveţi Şi-o povaţâ de-a. femeii din patruzeci de poveţi:
Că iată eu, cu 'ntâmplare, prin povaţa ce mi-a dat.
Cu aceste moi smochine scăpai cu capul nespart.
A. Pann.
Bibliografie.
Din biblioteca populară «Socec» a apărut No. 77: pe coastele Jtaliei\ de Quy de flaupassant, traducere de A. Mândru.
Preţul 30 bani.
—	Tot din biblioteca «Soeec» (Scriitori români) au apărut No. 10—11 Descrierea Moldovei, de Dimitrie Cantemir.
Număr dublu lei 1,90.
—	No. 12—.3 Poezii populare din toate ţinuturile Româneşti.
Număr dublu lei 1,90.	*
—	No. 14—15 Basme din toate ţinuturile româneşti.
Număr dublu lei 1,90.
De vânzare la librăria «Socec», Calea Victoriei Bucureşti, ca şi la toate librăriile din ţară.
www.dacQFomanica.ro
S T E fl U fl“
Societatea «Steaua» are de scop a lucra pentru întinderea învăţăturii în popor, prin tipărirea şi răspândirea de scrieri şi publicaţii morale, patriotice şi de folos practic, şi pentru împiedecarea, prin toate mijloacele legiuite, a răspândirii de scrieri şi publicaţii imorale, sau cu tendinţe contrarii statului şi ideii naţionale române. Cotizaţia este de cel puţin doi lei pe an, iar pentru învăţători, preoţi rurali şi săteni, de cel puţin un leu pe an. Fie-care membru este îndatorat ca, în cel d’întâiu an după primirea sa, să facă a se primi în Societate cel puţin alţi doi membri noi.
Cererile de înscriere, însoţite de cotizaţia pe un an, se pot a-di-esâ d-lui Spiru C. Haret, strada Verde, Bucureşti.
Comitetul: Preşedinte, Ioan Kalindern, Membru al Academiei Române.— Vice-preşedinte, Sava Şomănescu, mare proprietar, fost senator.— Administrator şi casier. Spira C. Haret, Ministru, profesor univer-titar.—Secretar, Const. Bana, profesor secundar, fose inspector şcolar. — Membrii: Petre Gârboviceanu, Administrator al Casei Sf-Biserici Autocefale Ortodoxe Române, profesor la Seminarul Central şi director al Şc. Normale a Societăţii pentru învăţătura poporului român; l. Dimitrescu Procopie, senator, fost Primar al Capitalei; M. Ylâdescu, fost Ministru, profesor universitar; Oristu S. Negroeseu, fost administrator al Casei Şcoalelor, profesor secundar; Porapiliu Etiade, profesor universitar.—Cenzori, Const. Allmâneşteanu, inginer de mine; Preotul econom Const. lonescu, profesor secundar; Const. Alexandrescu, institutor.
Membri înscrişi şi cotizaţiuni plătite (urmare).
• Gh. Niculescu, învăţ. (Brâdiceni-Gorj), 1 leu; Gr. Tabacu, învăţ. (Pe-ştişani), 1 leu; 1. Petrescu (Arcani), 1 leu; Dr. R. Coieulescu (Arcani),
1	leu; Preotu Grigore Aposteanu (Runcu), 1 ltu; V. Gh. Lepădatu (Runcu), 1 leu; I. Dobriceanu (Dobriţa), 1 leu; I. Cernaianu (Parau V.), 1 leu; Const. Arjoca (Racoţi p. II), 1 leu; N. Cernăianu (Calceşti), 1 leu; I. D. Garcu (Godineşti), 1 leu; G. Z. Rovinaru (Roşia-Jiu, Gorj), 1 leu; Dr. Const. Galin (Galaţi), 2 lei; I. C. Bohociu (Galaţi), 2 lei; C. D. Teo-dorescu (Galaţi), 2 lei; Niculae Abramescu (Galaţi), 2 lei; Dimitrie V. Dacian (Galaţi), 2 lei; Iosif Vasilescu (Galaţi), 2 lei; Ion Mazăre (Galaţi),
2	lei; Iacob i. Florea (Galaţi), 2 lei; V. Surdu (Galaţi), 2 lei; Gr. Guţu (Galaţi), 2 lei; Gr. Forţu (Galaţi), 2 lei; G. Arâmescu (Galaţi), 2 lei; T. A. Bădărău (Galaţi), 2 lei; A. Frăţilă (Galaţi), 2 lei; Gh. Misirliu (Galaţi), 2 lei; N. Pivniceru (Galaţi), 2 lei; U. Chousserie (Galaţi), 2 lei; D. Dan D. Velichi S. (Galaţi), 2 lei; Vladicalo Chiriac (Galaţi), 2 lei; I. Călciu-rescu (Galaţi), 2 lei; I. Coltofeanu (Galaţi), 2 lei; S. Rainu (Galaţi), 1 leu; P. D. Petrovici (Galaţi), 2 lei; George D. Neştianu (Bârlad), 3 lei; Eug. Bulbuc (Bârlad), 2 lei; Gr. Negură (Bârlad), 2 lei; I. Chiriceanu (Bârlad), 2 lei; V. Glieţu (Bârlad), 2 lei; I. Ştefânescu (Bârlad), 2 lei; D. Vasiliu-Bacău (Bârlad), 2 lei; V. Simionov (Bârlad), 2 lei; Râd. I. Antonovici (Bârlad), 2 lei; D. Holban (Bârlad), 2 lei; Gh. Alexandrescu (Bârlad), 2 lei; N. D. Neştianu (Bârlad), 2 lei; S. G. Drăgănescu (Bârlad), 2 lei; Z. Popovici (Bârlad), 2 lei; Şt. Popescu (Ceacu-ialomiţa), 2 lei; Elena Şt. Popescu, invăţ. (Ialomiţa), 1 leu; Chiriac G’hiriacescu, învăţ: (Ialomiţa), 1 leu; Bâlaşa Clonaru, învăţ. (Borduşani), 1 leu.
Numărul membrilor înscrişi în cursul anului 1909 este de 801, iar veniturile societăţii, tot în acest timp, sunt de 4.893 lei.
(Va urma în No. viitor).
www.dacoromaDicd.ro

MMMAiMMi
n
VICTORIA
tt
Societate anonimă de asigurări generale şi reasigurări
IN BUCUREŞTI
— Direcţiunea Generală: 10, Strada Doamnei 10 —
CAPITAL STATUTAR LEI 5.000.000 INTAIA EMISIUNE LEI 1.000.000
SOCIETATEA ASIGURĂ:
a)	contra pagubelor cauzate de Incendiu şi Explozie, precum şi în contra Tompestei şi Ciclonului j
b)	asigurări asupra Vieţei şi Rentei viagere ;
c)	contra pagubelor de Transport maritim, fluvial şi terestru ;
d)	contra pagubelor cauzate de Grindină la cereale şi vii;
e)	contra accidentelor corporale şi a consecinţelor răspunderei civile ;
f)	contra pagubelor provenite din Mortalitatea vitelor;
g)	contra spargerii oglinzilor, geamurilor şi firmelor de cristal, etc.
L
Bocietatea «VICTORIA» asigură în mod gratuit clădirile in construc(iuno până la punerea acoperitului, iar In-
formaţiuni mai detaliate a se cere Direcţiunii societăţii.
Reprezentanţa generală—Bucureşti, atr. Karagheorghevicl, 3-
MU
*