Anul XII-
No- 12—13.
21—28 Decemvrie 1908.
C=»==—=-r,	■ , -.."-a	-■ =»	■
albina
REVISTĂ POPULARĂ
Apare în fiecare Duminecă.
Redacţia şi Administraţia Strada Mântuleasa No. 9. — Bucureşti.
www.dacoromanicajo
y v v v	^ v
Jfoua parfumerie şi Sroguerie Medicinală T6MA B’RĂTULESeU
Buoureştl, calea Grlviţei No. 145 (lângă Gara de Nord). Bucureşti.
Oferă onor. sale clientele parfumuri din cele mai renumite fabrioi franceze, ruse, germane şi engleze; pudre de orez, depilatoare şi sapone alese, briliantine, superbe colorante pentru păr, diferite loţiuni, apă de colonia, de lavande, de verveine şi portugal, etc., ape şi pomezi de quinquina parfumate. Oapilarine, col-oream de la princesse şi comestice higienice, piepţini fini, Odol, perii, paste pentru dinţi, thermometre pentru baie şi diferite feluri de bureţi, glicerină, vasilină, lanolină şi tot felul de articole pentru tualete.
Articole pentru menagiu, ca; ceaiuri, cafea şi cacao în sămânţă şi pulbere, făină lactată Nestld, culori vegetale, arome şi esenţe pentru liqueruri şi li-monade, romuri şi cognacuri, esenţe pentru conserve alimentare, Sifoane ou cari se prepară ape gazoase, alcool şi sistematice maşiue pentru spirt denaturat, ape minerale şi diferite săruri pentru băi, cum şi prafuri «Zaekerlin», oarboral, borax, acid boric, naftalină ieftină, bicarbonat de sodiu, salol şi chinine, etc. Aniline şi culori, aparate, accesorii şi gata soluţiuni, băi, pentru fotografie. Uleiuri şi grăsimi minerale, parafină, benzină şi vasilină amert-oană, terebentine, pensule, lacuri şi culori pentru pictură, vopsele, ceari şi sârmă pentrn parchete, etc.,
Diferite ierburi alese, rădăcini, scoarţe, frunze, flori şi seminţe pentru ceaiuri in şi inuştaruri, precum şi felurite uleiuri vegetale şi animale, ca : unt de cocos, de in, de ricin şi amigdale şi curat uleiu din ficat de morun pentru cura de iearnă, etc.
Multe speeiiillUiţ.1 farmaceutice române, franceze şi germane, precu m: bu-giie, balsamuri pentru viaţă, capsule, cataplasme, coaltare, crayoane, ceaiuri, drageie, elixire, emulsiuni uleioase, emplastre, glicerofosfate, globule, granule, injeiţţruni, ovule, paste, pastile, perle, pilule, prafuri, săruri, supositoni, soluţiuni, siropuri şi vinuri medicamentoase care, prin rolul ce îndepline«o unele de a fi atiseptiee şi jjesinfectante iar altele nutritive şi Întăritoare, sunt preparate cu scopul de a fi întrebuinţate la vindecarea suferinzilor cărora si o redea sănătatea, forţa şi energia şi de a le fi reconstituante ale sistemului nervos îiidepărtâfidu-le cti totul anemia şi slăbiciunea generală.
Bogat asortiment do câuciucâric şi pansamente cum instrumente şi aoos-sorii de resortul Farmaciei, Obstetricei şi Chirurgiei, Opticei şi Dentisticei, ca ; vată şi filoane, guthapercha şi muşamale impermeabile, tuburi de cauciuc, eanule, injectoare şi sistematice irigatoare pentru Moaşe şi Lehuse, pornps trage-lapte şi biberoane, ploşti şi lighiane de porţelan, specule, ată de mătase şi ace, siringi, sonde, aparate inhaiatoare, bandage şi cercuri herniare, corsete elastice pentru doamne şi ciorapi pentru varice, tuburi sloinactale, pulversiloare şi vaporrsatoare. prezervative, suspensoare, thermometre mixi-nmle cum şi alte utensile şi accesorii de sticlă, aluminiu, platină, faiauţi. şl porcelan, ochelari, foarfeci şi cleşti, etc.
l.a cerere, expediază în once parte a Ţărei, contra raruburs, prompt şl ou pi «ţurile cele mai ieftine, ori şi ce fel de mărfuri din această branşă.
62-48
|M»iy y f f f ş l)i y»	W » ^
www.dacoromanica.ro
Anul XII.
No-12—13-	21—28 Decemvrie 1908-
ALBINA
străinătate pe an lei 8 .............15 bani.
Abonamentul în ţara pe ,,	»	» pe 6
Pentru anunelurl 1 leu linia. JvUaa pubH'elfcate, 5 bani euvântul. Manuscriptele nepublleate se ard. * I.
Revistă Ene
ă Populară
SUMARUL.:
Sărbătorile poporului: Econ. D. <3eorgescu, Naşterea Mântuitorului.
Din trecutul neamului: M. Sadoveanu, Unirea (II).— Gr. Teodo-siu, Războiul Crimeii şi tratatul dela Paris (sfârşit).— Qh., Andr.eiu Şaguna (r.u portret).
Poezii: P. Dulfu, îngerul copiilor.
Povestiri: Al. Tinţariu, Crăciunul (După Dostojewsky). — -Sdfia Nădejde, Sfântă de bună.
Credinţele şi obiceiurile altor neamuri: L., Hagialâcul la Meca (cu 4 ilustraţiuni: Imamii rugându-se. Vederea de obşte a curţii Caa-i bei.. Hagii în faţa Caabeii. Caaba).
Teatru popular I G/?. D. Mugur, Mos Ion Roată si Unirea (după
I.	Creangă).
Pagina copiilor: FI. Cristescu, Sorcovaşii lui Meaşter Cerceluş,
Anecdote : Pe Dunăre, în barcă.
Cronica: V. S. Moga, Cronica agricolă, economică şi comercială: Legiuirile anului 1908; Starea agricola a anului 1908; Pământuri pentru şcolile rurale; Târgurile din ţară şi cele străine.
Corpurile legiuitoare: Şedinţele Camerei şi Senatului dela 8 la 15 Decemvrie.— Răspunsul Camerei la Mesagiu.— Cuvântarea M. S Regelui către delegaţii Camerei. (2 ilustraţiuni: Faţada noului palat al Camerei;— O vedere a sălii de şedinţe). - Aniversarea M. S. Reginei. — Primul ministru al ţării în congediu.— Proiect de lege pentru cumpărarea de păduri. Primar român în Blaj. V. Hangartu, Scrisoare către Redacţie.— Cărţi primite la Redacţie.— Revistă nouă.— Poşta Administraţiei.— Inştiinţ re.
Pagina glumeaţă: „Fă bine, să-ţi găseşti râu" (cu 6 ilustraţiuni).
Ilustraţiuni deosebite: „Cu pluguşorul" şi „Cu steaua", desemne inedite de D. Stoica.
Muzică : Pluguşorul, cântec popular.— AL Podo/eanu, .Moş ajun, cor pe 2 voci.
Suplement: Buletinul activităţii sociale a preoţilor şi îrivăţâtori-lor No. 30.
www.dacaromamca.ro
Haşterea Mântuitorului.
jrăciunul, bucuria coopiilor, a sosit. Şi nu numai pentru copii aduce el bucurie, căci si noi, oameni mari, simţim bucurie la vestea apropierii Crăciunului. Crăciunul în totdeauna ne aduce aminte de bucuriile din copilărie, dar mai mult ne aduce aminte de bucuria adusă întregii lumi de Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos în sărăcăcioasa peşteră din Vitleem.
Multe şi mari foloase a adus lumii Naşterea Domnului. Eu voiu arătă aci numai unul din acele foloase şi anume iubirea poruncită nouă de Domnul nostru Iisus Hristos către toţi aceia cu care trăim Ia un loc, fie ei bogaţi sau săraci, sănătoşi sau bolnavi.
înainte de Domnul nostru Iisus Hristos, oamenii nu se socoteau între ei deopotrivă prin naştere şi prin drepturile ce le aveau, nu se socoteau ca se trag din aceiaşi strămoşi, cum ne socotim noi creştinii că ne tragem din Adam şi Eva, care au fost făcuţi de Dumnezeu, ca din ei să se înmulţească neamul omenesc.
Până la Domnul Hristos, oamenii cei mai de cinste erau socotiţi ca fiind născuţi din /şi; oamenii de rând erau socotiţi ca născuţi tot din om; iar robii erau socotiţi că se trag din animale.
Pentru aceasta oamenii cei mai de cinste n’aveau nici-©
www.dacaromamca.ro
ALBINA
283
milă de oameni de rând şi de robi, iar oamenii de rând despreţuiau pe robi.
Dacă din întâmplare un copil se năştea beteag, fie din oamenii de rând sau din cei mai de cinste, acela eră Iâsat sâ moară. Dacă un rob devenea neputincios, erâ dus în loc pustiu, să moară acolo. Sunt şi acum neamuri de oameni pe pământ, care nu cunosc învăţătura Domnului Iisus Hristos şi care omoară chiar pe părinţii lor bătrâni şi neputincioşi, sub motiv ca să nu se mai ca-aionească.
Domnul nostru Iisus Hristos a adus în lume o veste bună, anume că toţi oamenii se trag din acelaş om, Adam si prin urmare ei sunt fraţi între ei. Dacă ei sunt fraţi, sunt datori a se iubi ca fraţi, a se ajută şi a îngriji cei sănătoşi de cei neputincioşi, după cum fraţii îngrijesc de un frate al lor când se întâmplă să fie bolnav sau neputincios.
Despre aceasta spune lămurit Domnul nostru Iisus Hristos prin cuvintele acestea din Evangelie: Nu poate fi dragoste mai marc decât acea de a-şi da cineva vie-aţa pentru prietenul său fratele său.
Multe sunt împrejurările, când noi putem da ajutor unui om. Unul cade în apă, altul este cuprins de foc, pe altul l-au înconjurat răufăcătorii sau fiarele sălbatice. Nu vei putea scăpă pe un om căzut în una din primej-diele de mai sus, fără să nu fii ameninţat ca să pieri şi tu împreună cu el.
Domnul nostru Iisus Hristos a poruncit să avem îndurare către cei neputincioşi şi lipsiţi, şi ameninţă cu pedeapsa muncii de veci, pe cei ce nu vor face aceasta. El spune lămurit că la judecata cea din urmă va zice celor ce n’au făcut aceasta: „duceţi-vă delamine, blestemaţilor, în munca veşnică, căci am însetat şi nu mi-aţt dat să beau, am înflămânzit şi nu mi-aţi dat să mănânc, gol am fost şi nit viaţi îmbrăcat, străin şi nu tdaţi primit, bolnav şi în temniţă si n aţi venit la mine.
Şi când aceia vor răspunde că niciodată nu l-au văzut în acea stare, căci i-ar fi servit, el le va răspunde: dacă daţi făcut celor ce au fost în acea stare, mie daţi J'âcuf.
Pe baza celor spuse de Domnul nostru Iisus Hristos,
www.dacaromanica.ro

284	auun*
creştinul adevărat totdeauna a rupt din puţinul ce a avut, ca să ajute pe cei săraci, bolnavi sau neputincioşi. Dela Domnul nostru Iisus Hristos copiii betegi nu se mai aruncă, oamenii bătrâni şi bolnavi nu se lasă să moară de foame, oamenii nu se mai socotesc între ei unii a fi numai stăpâni, iar alţii robi.
Mulţi oameni ajung bolnavi şi neputincioşi, expunân-du-şi vieaţa pentru ţară, pentru familie, în fine pentru binele tuturor. Un soldat care a fost rănit în răsboiu trebuie ajutat, căci s’a luptat pentru binele ţării. Un lucrător dintr’o fabrică, care-a fost schilodit de o maşină, trebuie ajutat, căci aceea ce produceâ fabrica foloseâ tuturor. Un părinte care a muncit o vieaţă întreagă pentru copiii lui, trebuie îngrijit de aceştia.
Domnul nostru lisus Hristos ne-a obligat să avem milă de cei care sufer. De aceea naşterea lui aduce bucurie şi celor sănătoşi şi cu dare de mănă, şi celor săraci sau bolnavi. Celor bogaţi le aduce bucurie, dân-du-le prilej de a ajută pe cei săraci, cum s’a luat obiceiul ca de sărbătorile Crăciunului, fiecare, după puterea lui, să ajute pe cei lipsiţi. Aduce bucurie şi săracului, căci are şi el o mâncare mai bună, o vatră mai caldă, vede venind şi la el pe un milos, ca să-l întrebe cum se află şi cum trâeşte.
Dacă numai atâtea ne-ar fi adus naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, adică ca noi să ne iubim unul pe altul, să trăim între noi ca fraţi şi să avem îndurare de cei lipsiţi, tot ar fi de ajuns pentru ca inima noastră să fie plină de bucurie, când sărbătorim aceasta zi. Eu însă am arătat aci numai o parte din motivele cari ne aduc bucurie la vestea naşterii Domnului Hristos.
Sunt, ce este drept, mulţi dintre creştini, unii chiar cu dare de mână, care nu se gândesc la cele ce spusei mai sus. Aceştia aşteaptă sărbătorile Crăciunului ca să se bucure numai ei. Nu se gândesc a dâ nici o bucăţică de pâine sau un lemnişor celui sărac; nici nu voesc să auzâ de suspinurile. lui.
Aceştia nu se pot numi creştini şi. pentru ei Domnul nostru lisus Hristos a spus pilda bogatului nemilostiv, care nu voiâ să deâ săracului Lazăr nici fărâmăturile ce
www.dacoromanicajx)
ALBINA
285
cădeau din masa lui. De aceea el şi-a pregătit munca de veci; iar Lazăr prin suferinţe şi-a pregătit fericirea de veci.
Econ. D. Qeorgescu.
PLUGUŞORUL
Cântec popular pentru copii şi adulţi.
Grăbit				
	—a—#	3- --h— . 		0 & _	0	1 9	- tir-: ~r 1—
* "U J~/ 9 - V	: U^ j • : m		-nA	—H	 	i
1. Măi-[ne anul se’n-no - e - şte. Dă-idom-nu-lui, Doam-ne!
z&jjl
±fc
zt^ztzzt
	
	—0—
- t -0 -	
p

flu-gu-şo-rul se por - ne-şte, Dă-idom-nu-lui, Doam-ne!
2.	Şi’ncepem a colindă
Dă-i domnului, Doamne, Pe la case şi-a ură
Dă-i domnului, Doamne!
5. Câte cuie sunt pe casă
Dă-i domnului, Doamne, Atâţia galbeni pe masă
Dă-i domnului, Doamne!
3.	Casa care e urată
Dă-i domnului, Doamne, Dumnezeu s’o norocească,
Dă-i domnului. Doamne!
C. Anu! fie cu belşug
Dă-i domnului, Doamne, Pentru brasda dela plug
Dă-i domnului, Doamne!
4.	Câţi cărbuni sunt în cuptor Dă-i domnului Doamne, Atâtea vitc’n obor
Dă-i domnului, Doamne!
7. La mulţi ani cu sănătate Dă-i domnului, Doamne, Să vi dea Domnul de toate Dă-i domnului, Doamne!
www.dacoromamca.ro

„ Cu plugjşorul"
Desemn inedit de D. Stoica.
îngerul copiilor,
(Prelucrare).
Trimis clin cer, ele Domnul sfânt, Un înger vine pe pământ;
Şi fa(ci-i albă, strălucită,
De nici un om nu e zărită.
Ai săi ochi însă văd prea bine, Aicea jos, pe ori şi cine.
Din cer în sbor clomol se lasă,
( olindă-apoi din casă rn casă.
Stă rar la câle-un muritor,
Numai acolo stă din sbor: hnde-a găsii copii cuminţi,
Copii ce-ascultă de părinţi.
Pe-aceşli copii el îi iubeşte;
Ori unde merg, îi însoţeşte. Lc-aj^lă ca să 'nvelc multe,
■Şi de părinţi mereu s’asculle.
Pas nu le dă să se abată Din calea bună, niciodată.
Când merg copiii la culcai,
El stă la- căpălăiu de pat,
Şi mi-i păzeşte de cu seară,
Pân' soarele răsare iară.
Mi-i scoat'apoi, cu’mbrăţişări,
Din nou la muncă şi plăceri.
O, înger nevăzut! fă bine Şi poartă grije şi de mine!
Să fiu cuminte vroiu şi eu,
Să mă păzesc de tot ce-i rău.
Dar mie suni şi neştiutor:
Dă-mi mâna ta de ajutor!
P. Dulfu
www.dacoromanica.ro
C=>=—3
II
ncurcăturile diplomatice, lupta între puterile Europei pentru interesele lor, au adus în joc şi interesele noastre. Şi după multe schimbări, după multe amărăciuni şi dureri pen- , tru Români, după căderea şi ridicarea nădejdilor, cu mare greu Un popor a ajuns o zi când a putut să răsufle şi să ridice ochii la cer cu mulţămire!
Iţele politicei europene au fost aşâ de încurcate şi soarta vieţii noastre ca popor a fost aşâ de ameninţată, încât citind istoria acelor vremuri ni se strânge inima. Eram aşâ de mici ca popor, aşâ de nebăgaţi în seamă: azi în spate cu oştirile turceşti, mâne cu cele mus-căleşti şi austriaco, încât nici cel mai entuziast Român de pe vremurile acelea n’ar fi îndrăznit să nădăjduiască în viitor zile la care ne-a fost dat să ajungem în foarte scurt timp. Sânt aşâ clipe mari în vieaţa unui popor: toate puterile lui se răscoală şi-şi îndreaptă ochii în viitor. După cum a spus un mare cugetător cu privire la revoluţii, haina care ne îmbrăca atunci erâ strimtă şi poporul nostru încor-dându-se trebuia s’o facă să plesnească... Erâ pe atunci o pornire aşâ de mare pentru unire, pe care toţi o socoteau scăparea noastră, încât chiar popoarele mari şi nepâsătoare, care urmau numai interesele lor în politica balcanică, au trebuit să se oprească mişcate de ţipătul de durere al Românilor!
Dezbaterile soartei noastre au căzut în sfatul marilor puteri cu împrejurarea chestiei balcanice, a «chestiei O centului».
Ţările mari ale Europei totdeauna au avut privirile aţintite în Răsărit, într’acolo erâ drumul cel nun e al comerţului lor. Dardanelele erau «cheia Europei». Prin Dardanele corăbiile Apusului, aduceau marfă în Balcani. Pe lângă aceasta, Germania, şi mai ales Austria aveau interese pe Dunăre şi la gurile Dunării:, drum tot spre Balcani. Dar
www.dacoromanica.ro
ALBTNA
289
la miază-noapte era o putere mare, Rusia, care în mai multe rânduri, năzuise cu armele ei în spre Ţarigrâd. Fireşte că sfărâmarea Turciei de către Ruşi ar fi adus după sine şi căderea comerţului celorlalte popoare ale Europei; şi întinderea imperiului moscovit în Balcani ar fi primejduit de moarte şi împărăţia austriacă.
Aceste interese ale Apusului şi ale Rusiei se ciocnesc pri nanii 1850. Năzuinţa Ruşilor spre miază-zi are acum, deodată, un duşman mare în Napoleon al IlI-lea, împăratul Francezilor, care câştigă cu sine şi pe stăpânitorii celorlalte popoare.
Când, în Iulie 1853, Ruşii intră în Principatele dunărene fără ca să aibă nici un drept, toată Europa se mişcă şi caută să-i pue stavilă. Şi de aici porneşte vestitul Războiu al Crimeii, în care Franţa şi Anglia trimit oşti în ajutorul Turcilor. Sardinia, Prusia şi Austria se aşează şi ele de partea Apusului, după cum cereau şi interesele lor. Sute de mii de oşteni au perit în acest războiu şi s’au cheltuit miliarde de franci. Şi pe când oştile se tăiau, diplomaţii se adunau ba la Constantinopole, ba la Yiena, ba la Paris, sfă-tuindu-se, căutând să statornicească un fel de echilibru european. Cererile unora şi ale altora nu se puteau sprijini -decât pe soarta armelor. Dacă ar fi biruit Ruşii, atunci noi am fi fost înghiţiţi. Dar războiul îl câştigă aliaţii, şi atunci prin tratatul dela Paris, între alte multe dezbateri, diplomaţii Europei caută să orânduiască şi soarta noastră.
Cu greu se ajunse la o înţelegere. Intr’un protocol de mai nainte ticluit la Constantinopol, se vorbise despre ţările române ca făcând parte din imperiul otoman, despre doi Domni, două adunări, despre obligaţia de a da drepturi civile şi politice străinilor, despre legi de cârmuire alcătuite la Constantinopol (11 Fevruarie 1856). După cum se vede, scăpăm de primejdia muscălească şi dădeam iar peste Turci, cari uitau de vechile tratate, de vechile lor îndatoriri şi în veacul al XIX voiau să prefacă ţările române într’un fel de paşalâc.
Dar aveau şi inimi prietine în diplomaţia europeană. Mai ales Francezii, cari erau stăpâni pe situaţie şi cari după înfrângerea Ruşilor dictau, plănuiau să facă cu totul altceva din principatele dunărene, nu un paşalâc turcesc. Napoleon voia să clădească la gurile Dunării o înjghebare puternică, pentru a putea pune odată o stavilă puhoiului rusesc şi pentru a garantă pe viitor pacea europeană atâta vreme tulburată din pricina «chestiei Orientului».
Acuma, în această împrejurare, eşi la lumină şi rodul străduinţelor luptătorilor unirii, noi şi vechi. Chemările lor prin publicaţii, glasul lor cerând drept de vieaţă pentru un popor nenorocit, interesul pe care-1 deşteptaseră ei în mulţi bărbaţi mari ai vremii, înrâuriră şi asupra diplomaţiei franceze, şi astfel în tratatul dela Paris (30 Martie 1856)
www.dacoromamca.ro
290
ALBINA
ge ia în considerare şi soarta Românilor şi unirea lor.
Acest tratat cuprinde următoarele puncte care privesc pe Rumâni:
împăratul rusesc dă îndărăt o parte din Basarabia, care va fi alipită către Moldova.
Principatele Moldovei şi Valahiei se vor bucură înnainte, sub suveranitatea Porţii şi sub garanţia puterilor contractante, de privilegiile în a căror stăpânire se află.
Turcia se leagă a păstră Principatelor o administraţie neatârnată şi"naţională, precum şi libertatea deplină de cult, legiuire, comerţ şi navigaţie.
Legile şi statutele în vigoare vor fi revizuite. Spre deplina înţelegere asupra acestei revizuiri, o comisie specială, asupra căreia puterile garante se vor înţelege, se va întruni fără întârziere la Bucureşti cu un comisar al Porţii. Această comisiune va aveâ menirea de a cercetă starea de faţă a Principatelor şi a propune bazele organizării lor viitoare. Sultanul se leagă să convoace îndată în amândouă ţările câte un divan adhoc, alcătuit aşă încât să înfăţişeze interesele tuturor claselor sociale. Aceste divanuri vor fi chemate-a exprimă dorinţa populaţiunilor asupra organizării Principatelor. Comisia specială, luând în băgare de seamă părerile acestor divanuri, va trimite rezultatul lucrărilor sale la scaunul conferinţelor. Şi înţelegerea finală cu puterea • suzerană va fi consfinţită printr o convenţie încheiată la Paris între înnaltele puteri contractante, şi un hatişerif, potrivit cu înclieerile Convenţiei, va aşeză în chip definitiv organizarea Principatelor, puse de acum înainte sub garanţia tuturor puterilor elementare.
Se regulează în sfârşit şi dreptul Principatelor do a aveâ armată. Se opreşte şi orice întervenire armată, care nu s’ar face în urma unei înţelegeri între puteri.
încă înnainte de a fi iscălit acest tratat, ideia unirii Principatelor fusese adusă în conferinţele diplomatice de către reprezentantul Franţei. Acesta lămurea că unirea ţărilor româneşti ar folosi din toate punctele de vedere Turciei, şi ar răspunde pe deplin şi dorinţelor poporului moldo-valah, căci în amândouă principatele ideia se agită şi încălzeşte inimile. Reprezentantul Franţei mai adăogâ şi nevoia de a aşeză principe străin în ţările unite, pentru ea ocârmuirea lui să fie tare.
Acestea se spuneau încă înnainte de a se isprăvi războiul Crimeei. Turcii căutau să înlăture din discuţie propunerile Franţei; delegaţii n’au ajuns la nici-o înţelegere.
Insă după înfrângerea Ruşilor, în conferinţa dela Paris, împuternicitul Franţei iar cere să se hotărască soarta ţârilor române: dacă rămân despărţite, ori dacă sânt ajutate să se unească. Anglia se uneşte cu Franţa, primeşte idoia unirii; pe lângă dânsele se alăturează Rusia şi Sardinia,
www.dacoromamca.ro
ALBINA
291
şi mai târziu Prusia. Vrăjmaşe unirii Rcmânildr rămân Turcia şi Austria.
Dintre ţările favorabile unirii, Franţa are rolul cei mai frumos. Ea se înfăţişează în această împrejurare cu o politică dreaptă şi leală, şi reprezentanţii săi ţin mult să înfăţişeze tuturora mişcătoarea luptă a patrioţilor români, pornirea lor eroică pentru ridicarea naţiunii.
Dar piedicile erau mari: Turcii cu politica lor încăpăţânată pe deoparte, cu obişnuinţa pe care şi-o făcuseră de a ne socoti drept un bun al lor, pe de altă parte Austria caro căută să tragă cât mai mult folos din certurile altora. Austria strigă împotriva Rusiei şi se uneâ cu puterile celelalte ale Europei ca s’o oprească din pornirea ei spre sud, Austria eră pentru scoaterea oştilor ruseşti din principate, şi tot Austria acuma se grăbise să-şi aducă oastea la noi. tot Austria lucră în cel mai josnic şi nemilos chip pentru a ne zdrobi pe cale economică, ca să ne poată mai târziu cu uşurinţă cuceri şi politiceşte.
Austria vârîse zâzanie şi aţîţase pe Turci împotriva unirii. Intrigile ei prinseseră uşor. Turcii ajunseseră să privească cu spaimă acuma spre Principate. Socoteau unirea Românilor ca o stafie care le va pregăti sfârşitul domniei asupra celorlalţi supuşi creştini. Cu o hotărîre neagră, ei «e împotriviră ; şi poate aveau dreptate din punctul lor de vedere. Austria pe de altă parte îşi uită oştile la noi şi prin consulii ei, prin feluriţi emisari, spionă tot ce se petrece la noi. Ea îşi avea planurile ei: să intre cu capitaluri de speculaţie, să se înrădăcineze, să devie stăpână de fapt... Prin felurite intrigi izbutise să scoată de sub jurisdicţiunea ţârilor noastre nu numai pe supuşii, pe negustorii ei, dar şi pe pământenii catolici... Fireşte că având aceste gânduri, Nemţii nici nu voiau să audă de unire. Ce le păsa lor de zbaterile unui popor, ele strigătele lui chinuite, ce le păsa de omenie, de civilizaţie! Ei urmăreau cu cruzime planul lor de cucerire şi câştig.
Pe când reprezentanţii puterilor celorlalte priveau ca ceva firesc faptul unirii şi înţelegeau dorinţa amânduror principatelor, Austriacii şi Turcii se ridicară deodată cu putere strigând că aceasta nu e adevărat. Nu ! Muntenii şi Moldovenii nu doresc unirea. Ei sânt mulţămiţi aşa cum sânt, cu starea lor. Numai câţiva descreeraţi cari fac larmă, şi ţipă în pustiu vorbesc despre asemenea lucruri nebune. Dar nu se poate să pui în cumpănă pe câţiva răzleţi cu un popor întreg! Mai ales Moldovenii nici n’ar voi să audă de aşa ceva. Pentru dânşii unirea ar fi o sinucidere. laşul lor ar cădea, ar deveni un al doilea Hârlău, comerţul ţării ar slăbi, Muntenii i-ar acapara pe toate căile!
Fireşte că reprezentantul Franţei şi ceilalţi ştiau care-i adevărul. Consulul francez din Moldova făcea rapoarte asu-
www.dacoromamcajx)
'292
ALBINA
pra stării de lucruri, şi arăta că ce vedea el în jut-ul lui ar fi trebuit să mişte şi inimile cele maiîmpietrite. Consulul francez mai arăta că Austria ştie care-i starea de lucruri adevărată...
Dar nu, vitregii Turci şi Austriaci ne pregăteau altă soartă. Erau hotărîţi să treacă peste toate, să calce inima românească în picioare, s’o zdrobească în noroi; de aceea se hotărîră să lupte pe toate căile. împotriva unirii. Şi fiindcă lupta aveâ să fie aprigă în Moldova, în Moldova care fă-ceâ iertfa şi care dădeâ dovadă de eroism, şi ei hotărîră să deâ aici lupta... Măsurile cele mai sălbatice, mai haine şi mai ruşinoase fură puse la cale.
Mihail Sadoveanu.
IAOŞ AJUN.
cor pe 2 voci egale.
Allegretto
Muzica de Al. Podoleanu.
4--.—*—#—

s--£m
>1
Tjtr;
F--i—fi--I * g
Bu-nă di-mi-nea-ţa Ia Moş-A-jun! Ne daţi ori nu ne
#---#JZL_g—fl—m—m—l-0
I mf 5 P V b H î 1/

■
t>

7S7Z
-P-
zţzd
1
daţi? Ne' daţi ori nu ne daţi, ne daţi, ne daţi?
ÎNŞTIINŢARE.
Viitorul nostru număr 14 va eşi, precum am anunţat de mai înainte cititorilor noştri, împreună cu No. 15 Ia 11 Ianuarie 1909.
Administraţia.
www.dacoromanica.ro
„Cu	Stea
Lezertn inedit de D. Stoica.
www.dacaramanica.io
Crăciunul.
— După F.M- Dostojev/sky.—
e multe ori aţi văzut în seara de Ajun, când e ger şi zăpadă, băieţi cerşind. îmbrăcămintea lor e de vară, numai grumazul li-e învăluit cu o năframă sfârticată, zdrenţeroasă. Sfiicioşi se opresc înaintea noastră şi îngână nişte vorbe învăţate de-a rostul. Vouă însă vă este frig, sunteţi grăbiţi şi vă supăraţi, când aceşti nenorociţi întind mana lor amorţită de frig, şi cer milă. Voi grăbiţi în a voastre odăi, bine încălzite, şi ei vă stau în cale...
*
De un astfel de băiat voesc să vă povestesc. El însă nu a fost aşâ de mare, ca să poată cerşi, căci abiâ împlinise şase ani.
Zorile zilei au început să se reverse. Băiatul, de care vorbesc s’a deşteptat într’o pivniţă rece şi mucezită. Hainele îi erau subţiri, şi tremură de frig... Apoi şi foamea îl răzbeâ; eră flămând, foarte flămând... Cu paşi şovăitori s’a apropiat de mamă sa, care bolnavă zăcea la pat. Nu de mult a venit aici, la oraş, unde în scuită vreme s'a îmbolnăvit.
Astăzi e zi de sărbătoare. Toţi locuitorii pivniţei aceleia au mers în oraş. Numai într’un unghiu a rămas o bătrână, cai-o numără opt zeci de ani. Când eră tineră a fost doică; acuma e de toţi uitată, şi aici, în această pivniţă rece şi mucezită, îşi aşteaptă sfârşitul zilelor. Din când în când murmură vorbe neînţelese, urmate de înjurături, şi ocărăşte pe micul băiat, care cuprins de frică, fuge di’naiqtea bătrânei femei, cu înfăţişarea unei fantome.
Bietul băiat, vreme îndelungată zădarnic a căutat o fârimâ-tură de păne. Numai apă a aflat. De nou s’a apropiat de patul mamei sale, dorind s’o deştepte din somn... încetul cu încetul a înserat, In pivniţă nu e nici o lumină. Băiatul a mângâiat faţa mamei sale, şi în nevinovăţia lui, s’a mirat că buna lui mamă nu se deşteaptă, şi că faţa ei e rece, ca ghiaţa de rece. Ce cumplit ger e aici, a gândit micul băiat şi a atins umerii — moartei' sale mame... Şi a frecat mâinile ca să le încălzească, apoi cu paşi uşori, nesimţitori, a părăsit pivniţa. Mai de mult a voit să facă el aceasta, dar s’a temut de cânele vecinului.
www.dacoramamca.ro
ALBINA
295
Acuma, sălbaticul animal nu e in poartă, şi băiatul, cu o săritură a fost în stradă.
—	Doamne, cât de frumos e oraşul! a murmurat băiatul, căci el nu mai văzuse aşâ ceva. Cât de întunecoase erau nopţile în satul de unde a venit. Acolo, îndată ce înserâ, pe stradă nu se mai vedeâ nici o fiinţă omenească, ci numai cânii lă-trau. Acolo însă odaia, eră caldă, acolo aveâ ce să mănânce. Aici însă n’are nimic. Dumnezeule! dacă ar aveâ el acuma o singură fărimătură de pâne, ce fericit ar fii... Pretutindenea e vuet, e zgomot. Stradele sunt îndesate cu oameni, trăsuri, cai şi—ger, ger cumplit!
—	Doamnei de ce n’am o singură bucată de pâne!... zice în sine băiatul, şi deodată o durere nebună simte la degetele mânilor.
A ajuns în altă stradă, o stradă mare şi largă. Aici e aproape să se prăpădească. Cum strigă, cum fug, cum se izbesc oamenii unul de altul, şi ce lumină orbitoare e aici... Apoi ce mari sunt ferestrele caselor, căci prin ele se poate vedeâ în o-dăi. La o casă mare şi frumoasă, in odae e un pom de Crăciun, un pom mare, înalt, cu coroane până la tavan. Şi ce sumedenie de zaharicale şi jucării sunt înşirate pe el... In jurul, pomului sunt băieţi şi fetiţe, cu îmbrăcăminte nouă şi curată.. Cu toţii râdn cântă, joacă şi mănâncă... Şi muzică e în odae, şi acordurile ei tremurătoare se pierd afară prin ferestre.
Sărmanul băiat, văzând toate acestea, remâne uimit şi râde... Acuma însă simte dureri şi la picioare; mâinile îi sunt roşii, degetele amorţite, nu le poate mişcă. Izbucneşte în plâns dureros şi fuge mai departe.
La o altă casă iar vede un pom de Crăciun. Masa e încărcată de prăjituri, iar în odae sunt şi cucoane elegante. Cu toţii mănâncă, pe când uşa mereu se deschide, lăsând să [intre alţi, oaspeţi.
...Micul băiat se furişază în odae. Toţi se supără, toţi strigă îl ocărăsc şi îl alungă afară. Una dintre cucoane îi pune în mână un copec, (monetă rusească), apoi îi deşchide uşa dela stradă. Banul cade din mâna îngheţată a băiatului, care fuge, fuge în neştire înainte..
Dar ce e aici? înaintea unei prăvălii e o mulţime de oameni. In fereastră sunt trei păpuşi mari. îmbrăcămintea lor e roşie, Verde şi galbenă. Pare c’ar fi vii. Lângă păpuşi e un om mic, care face nişte semne cu mâinile. Păpuşele pare că cântă din vioâfe, ‘ gura*li Se mişcă, ca şi când ar vorbi,'glasul lor însă nu poate străbate prin fereastră. Când băiatul a priceput lucrul, a izbucnit într’un râs zgomotos şi vesel. El până acuma nu mai văzuse păpuşi de acestea. Şi iar râde, râde...
Apioi din nou fuge, fuge în neştire...
S’a oprit într’o curte, unde s’a culcat lângă o grămadă de
2
www.dacoromamcajo
296
ALBINA
lemne. Aici e întunerec, nimeni nu-1 vede. S’a ghemuit şi de frică nu îndrăzneă nici să răsufle. Apoi deodată a început să se simtă bine. Nici picioarele, nici mâinile nu-1 mai dor. O căl-dnră bine făcătoare i-a învăluit corpul, ca şi când ar stă în odae, lângă căminul cald. A simţit apoi un cutremur —şi a a-d or mit.
—	Ce bine e să dorm aici! Odihnesc puţin, apoi iar mă duc să privesc păpuşile din acea fereastră.
Şi băiatul, in somn, vede păpuşele, şi râde, râde...
I se părea că atunci când păpuşele cântau din vioare, mamă sa intonâ un frumos cântec de leagăn...
—	Scumpa mea mamă, eu dorm. E aşâ de dulce somnul....
—	Vină la mine, micuţule, îi zice o voce blajină. Vină, căci eu am un pom de Crăciun.
Băiatul a gândit că mamă-sa îl strigă, Dar nu, nu e vocea ei...
Cineva se apropie de băiat, dar el, în întunerec nu vede nimic... Apoi deodată se face o lumină mare, o lumină frumoasă şi sclipitoare. Ce frumos e aici pomul de Crăciun. Dar nu, a-cesta nu e pom de Crăciun. El n’a mai văzut aşâ cevâ. Totul străluceşte ca aurul, şi împrejurul lui sunt nenumărate păpuşi.
Dar nu, nu sunt păpuşi. Sunt băieţi şi fetiţe, numai în haine albe. Cu toţii se coboară la el, cu dragoste îl sărută, şi el merge împreună cu 9i. Mamă-sa îl zăreşte, şi nebună de fericire, întinde braţele cătră el.
—	Mamă, o scumpa mea marnă, cât e de bine şi frumos
aici...
Băieţii şi fetiţele iar îl sărută, apoi el le spune, ce păpuşi a văzut în fereastra unei case. Apoi râzând vesel, răpit de fericire, cu dragoste întreabă1
—	Spuneţi-mi, cine sunteţi voi ?
—	Astăzi e naşterea Mântuitorului lumii, a Domnului Nostru Iisus Hristos' In această sfântă zi, Iisus Hristos în totdeauna găteşte un pom de Crăciun pentru aceia, cari n’au aceasta pe pământ.
Apoi îi spun băiatului, că şi ei au fost copii săraci ca şi el. Unul a murit de foame, altul de ger, de bătae sau de vre-o boală, pentrucă nimeni nu l-a îngrijat. Acuma însă ei sunt împreună ca şi când ar fi îngeri, ei sunt oaspeţii lui Iisus Hristos, care e apărătorul lor, şi care a făcut pe sărmanele lor mame părtaşe de binecuvântarea sa Cerească.
Aceste mame sunt aici în apropiere; ele îşi recunosc copiii, se apropie de ei şi le şterg lacrimile, căci aici nimenui nu e iertat se plângă, pentrucă aici e adevărata fericire.
...In dimineaţa zilei următoare, lângă grămada de lemne, au găsit pe băiat îngheţat de ger.
Ţinfariu.
——— -----------------------
www.dacoromamca.ro
ALBTNA
297
Răsboiul Crimeii şi tratatul dela paris.
(Sfârşit).
ondiţiile din tratatul dela Paris privitoare la principate erau pentru noi Românii întocmai ca şi mâna care desleagă nodurile unei frânghii, cu care este legat un om nevinovat. Mai mult decât atât! Erau ca vasul de scăpare al unui naufragiat, aruncat de o furtună pe valurile mării şi gata. să se înnece.
El a redat vieaţă unui popor de 5 milioane, care aveâ dreptul să trăeascâ, să se bucure de soarele cel binefăcător al libertăţii, al unirii şi să scape de îmbrăţişarea înnâbuşitoare a două state puter- ' nice, cari doriau, când unul când altul, să le supună.
La congresul dela Paris, şi mai târziu încă, n’am avut un sprijin mai mare decât pe Napoleon III, împăratul bunei noastre sore mai mari, Franţa.
El doriâ din suflet ca România să formeze aci la Dunăre un stat puternic, nu numai pentrucă eram de acelaş sânge, cu Francezii, dar cu deosebire din altă pricină.
Napoleon al III eră un bărbat cu vederi minunate asupra libertăţilor de care trebue să se bucure popoarele pe luine, ca să-şi poată îndeplini chemarea. El aveâ idei înaintate pentru îmbunătăţirea claselor muncitoare şi pentru reînvierea popoarelor apăsate. Ocrotitor al ideilor de naţionalitate, Napoleon nu putea să lase să se piardă un popor ca cel românesc, cu atât mai mult că acest popor aveâ aceeaş orjgină ca şi cel francez: origina latină.
El urmăriâ pas cu pas mişcările Rusiei şi ale Austriei Videâ că şi una ca şi cealaltă, şi încă de multă vreme căutau să pună .zălog asupra ţărilor române, ca încetul cu încetul să şi le însuşească. Ocupaţiunile neîncetate ale acestor ţări cu trupe, amestecul necontenit în treburile din năun-tru ale lor, schimbarea domnilor ca a unor simpli slujbaşi împărăteşti: toate acestea erau de natură a dovedi că Rusia doreşte a sa întinde cu orice preţ, a face o întinsă împărăţie dela Marea Albă până la Arhipelag.
O asemenea uriaşă împărăţie ar fl primejduit neîncetat liniştea întregii Europe.
Şi atunci a voit puternicul împărat al Francezilor, ca împreună cu Anglia, Italia, Prusia, şi chiar Austria, să se întemeeze aici la Dunăre un stat care să fie ca o piedecă împotriva înaintării Ruşilor de Nord către cei de Sud. Alt gând al lui mai eră să facă prin unire din cele două ţări
www.dacoromamc&io
298
A.LBIMA
române una mai tare, care să poată lupta cu izbândă în potriva năzuinţelor de cotropire ale Austriei.
Şi Napoleon III, împăratul care ştiuse prin politica sa să atragă în parte-i puterile, isbuteşte să aţintească privirile lor asupra nevoii de a se întemeiâ acel stat la Dunăre. Şi iată cum Principatele române ajung, spre a fi mântuite, să fie puse sub chezăşia celor 7 puteri şi să fie întrebat poporul românesc ce dorinţe are, pentru ca să poată ajunge cât mai tare, cât mai puternic.
Nu pot sfârşi aceste rânduri, fără a nu aduce .omagiu memoriei acelui mare bărbat al omenirii, care prin puterea sa morală a ştiut să scape ţările române din ghiarele Rusiei, a isbutit să elibereze Italia de sub stăpânirea austriacă.
Glorie lui, recunoştiinţă eternă a poporului românesc!
* *
*
înainte de a sfârşi, doresc să pun sub ochii cetitorului un document de o însemnătate foarte mare. El cuprinde o parte din desbaterile Congresului dela Paris, în care este vorba despre soarta ţărilor române, despre unirea lor şi despre chipul cum trebuiau organizate. Cetitorul va înţelege lesne din cuvintele fiecărui delegat al puterilor cine ne voia binale, şi cine voia ca binele să nu ne vină:
Protocolul (procesul verbal) şedinţei dela 8 Martie 1856.
Congresul trece la cercetarea propunerilor privitoare la întocmirea Principatelor. D-l conte Walewschi, împuternicitul Franţei, arată că înainta de a atinge acest punct însemnat al nego-ciării (partea din Basarabia, care a fost să se alăture la Moldova), este neapărat nevoie să se desbată o chestiune care este mai presus de celelalte şi de hotărîrea căreia atârnă toate celelalte lucrări ale congresului. Chestiunea este de a se şti dacă Moldova şi Muntenia vor fi pe viitor unite într'un singur Principat, sau dacă ele vOr urmă să aibă o administraţie deosebită. D-sa crede că unirea celor două principate răspunzând unor nevoi descoperite printr’o cercetare amănunţită a adevăratelor lor interese, congresul va trebui s’o admită şi s’o proclame.
Lordul Clarendon, împuternicitul Angliei, împărtăşeşte şi spri-jineşte aceeaşi părere, întemeindu-se cu deosebire pe trebuinţa şi pe cuviinţa de a şe luă în serioasă băgare de seamă dorinţele populaţiilor, de cari este bine să se ţină totdeauna socoteală.
Primul plenipotenţiar al Turciei îl combate. Aali-Paşa susţine că n’ar putea să atribue despărţirii celor două provincd situaţia, căreia e vorba să i se pună capăt; că despărţirea durează din timpii cei mai depărtaţi şi că turburările cari au domnit în Principate s’au întâmplat de curând; că despărţirea lor este urmarea firească a datinelor şi a obiceiurilor, cari se deosibesc în-tr’una ca şi în cealaltă provincie; că câţiva indivizi, sub înrâurirea unor consideraţiuni personale, au putut să înjghebeze o părere contrarie stării actuale, dar adevărul este că aceasta nu este de sigur părerea populaţiilor.
D l Conte Buol, împuternicitul Austriei, zice că deşi nu e împuter-
www.dacQtamaiiica.ro
ALBINA
299
nicit să desbată c chestiune ce nu eră prevăzută în instrucţiile date, gândeşte că nimic n’ar îndreptăţi unirea celor două provincii. Populaţiile, adaogă d-sa, n’au fost întrebate, şi dacă se ţine seamă de preţul pe care fiecare provincia îl pune pentru păstrarea cârmuirii de sine, se poate dovedi de mai nainte că Moldovenii, ca şi Muntenii, doresc ca să-şi păstreze aşezămintele locale separate.
D-l Conte Walewschi, după ce a amănunţit toate motivele cari sunt pentru unire, răspunde că congresul nu poate întrebă dea-dreptul populaţiile şi că trebue să se precedeze în această privinţă pe cale de presupunere. Toate ştirile, zice d-sa, înfăţişează de-opotrivă pe Moldo-Valachi, ca însufleţiţi cu toţii de dorinţa de a nu mai formă, în viitor, decât un singur principat; această dorinţă se explică prin legătura de origină şi de religie, precum şi prin motivele arătate mai nainte, cari au scos la iveală neajunsurile politice şi administrative care rezultă din despărţire. Unirea, fiind fără îndoeală un mijloc netăgăduit de putere şi de propăşire pentru cele două provincii, cere toată luarea aminte a congresului.
Primul plenipotenţiar al Austriei nu crede că se poate da o încredinţare deplină informaţiilor pe cari se întemeează împuternicitul Franţei. Gândeşte că părerea lui Aali-Paşa, care ştie mai bine decât’ oricare din membrii congresului să preţuească adevăratele nevoi şi dorinţe ale populaţiilor, merită să fie ţinută în seamă în chip deosebit; pe de altă parte, puterile sunt ţinute înainte de orice, să menţină privilegiile principalelor şi li s'ar aduce o atingere foarte grea, a le constrânge să se unească una cu alta, pentrucă între privilegii face parte în primul loc acela de a se administra deosebit. Adaogă că mai târziu, când se va constitui în principate un aşezământ care ar putea să fie socotit ca organ legiuit al dorinţelor ţărilor, se va putea, dacă va fi nevoie, sa se păşească la unirea celor două provincii, în cunoştinţă desăvârşită a lucrurilor.
D-l Baron de Bourqueney, împuternicitul al doilea al Franţei, răspunde că nu împărtăşeşte părerea plenipotenţiarului Austriei. Temeiurile negociării, zice d-sa, cer ca principatele să-şi păstreze privilegiile şi drepturile lor, şi că Sultanul, în înţelegere cu aliaţii săi să le dea o întocmire lăuntrică, potrivită cu nevoile şi cu dorinţele populaţiilor. Noi ne-am înţeles dar la Viena să lăsăm sultanului şi aliaţilor săi dreptul şi grija de a se înţelege asupra nevoilor şi măsurilor potrivite, ca să asigure fericirea acestor popoare, ţinând seama de dorinţele lor. Or, Franţa a depus la conferinţele anului din urmă, un act care a adus chestia în des-batere, şi nu s’a ridicat din nici o parte, de atunci, vre-o manifestare contrarie ştirilor care ne-ar face să credem că Moldo-Vala-chii nu doresc unirea provinciilor lor într’un singur principat. D-l Conte Cavour, împuternicitul Sardiniei (Italia) spre a dovedi că dorinţa Moldovenilor şi a Muntenilor este veche, reaminteşte că dorinţele populaţiilor în această privinţă sunt arătate mai înainte de aceste împrejurări, printr’un articol din regulamentul organic, înecare se prevede principiul unirii Principatelor. Aali-Paşa susţine că articolul citat de d-l Conte Cavournu dă o asemenea lămurire.
D-l Conte Orloff, împuternicitul Rusiei, declară că plenipoten-
www.dacaromanica.ro
300
ALBINA
ţiarii ruşi cari şi-au putut da seama de nevoile şi dorinţele celor două Principate, sprijinesc proectul unirii, ca trebuind să ajute la propăşirea provinciilor. (Ruşii au făcut această declaraţie, căci vedeau că majoritatea puterilor este pentru unire. Ei nu pierdeau nimic, ci din potrivă: se împotriveau Austriei, îşi făceau mână bună pe lângă Români şi ascundeau şi vechiul lor gând de cotropire a Principatelor).
La declaraţia făcută de Aali-Paşa, că miniştrii Austriei şi ai Turciei n’au instrucţiuni, ca să se poată pronunţă în această chestie, rămâne ca să se desbată într’o altă şedinţa, ca până atunci să poată primi porunci dela împăraţii lor.
După două zile, Aali-Paşa fiind autorizat să vorbească în chestia unirii principatelor, se numeşte o comisie care să înfăţişeze textul articolelor tratatului de pace, menite să hotărască bazele învoelii cu privire la principate.
Protocolul dela 10 Martie 1856.
D-l Conte Walewschi reaminteşte că desfăşurarea întâiului punct* în ceea ce priveşte întocmirea viitoare a principatelor, cere a se încredinţa amănuntele unei comisii ale cărei lucrări, dacă va trebui să i se subordoneze încheerea păcii, ar întârzia fără motive îndestulătoare grija de căpetenie a congresului adică încheierea păcii. D-sa crede că comisia s’ar putea mărgini să consemneze în tratat bazele întocmirii politice şi administrative care va domni pe viitor în provinciile dunărene, * admiţându-se că părţile contractante vor încheia în timpul cel mai scurt o convenţie asupra acestui lucru; în acest caz, tratatul de pace ar putea fi semnat în curând şi aşteptarea Europei nu va fi mai mult timp suspendată.
După o discuţie la care iau parte plenipotenţiarii Austriei şi Angliei, se întocmeşte o comisie formată din contele Buol, baronul de Bourqueney şi Aali-Paşa, care să prezinte la cea dintâiu şedinţă textul articolelor tratatului de pace, destinate să hotărască bazele învoielii care se va încheia cu privire la principate.
îndată comisia arată congresului punctele care trebue să călăuzească întocmirea viitoare a principatelor, puncte care fac să atârne numai de dorinţa populaţiilor soluţiunea hotărâtoare a chestiei unirii. (Să se noteze că în această comisie, Austria şi Turcia aveau majoritate.)
Protocolul dela 12 Martie 1856.
Baronul de Bourqueney dă socoteală de munca comisiunii, care a fost însărcinată să pregătească articolele tratatului cu privire la întocmirea viitoare a principatelor.
El stabileşte că scopul comisiei a fost de a reuni părerile emise în ultima şedinţă. Lucrările comisiei se reazemă pe 3 puncte:»
1)	A încheia pace fără a subordona scopul congresului unui act diplomatic rămas în suspensie.
Prin aceasta se înţelegea că comisia făcea cu putinţă încheerea păcii, deşi Puterile nu se înţeleseseră asupra unirii principatelor. Ea a pus temeiuri, după cum se vede, cu privire la întocmirea ţărilor române, aşa ca să se poată face şi în urma tratatului o învoială deosebită. Dar în acelaş timp, comisia s'a ferit să hotărască ceva pentru întocmirea principatelor, spre a nu se întâmplă ca astfel^ de lucruri hotărîtoare nefiind primite de toţi împuterniciţii, să se amâne încheerea păcii.
2)	A luă măsurile cele mai potrivite, ca să se încredinţeze care sunt dorinţele populaţiei asupra chestiilor încă nerezoîvite.
www.dacoromanica.ro
ALBINA
301
3)	A respectă drepturile puterii suzerane (Turcia) şi a nu lăsa la o parte nici pe acelea ale puterilor garante, stabilind îndoita nevoie a unui act diplomatic, pentru a consfinţi principiile primite ca bază a organizării principatelor, şi a unui hatişerif, care să întărească aplicarea lor.
Plecând dela aceste 3 idei, congresul propune trimiterea îndată la Bucureşti a delegaţilor care se vor reuni cu un comisar turc.
Divanurile adhoc va fi chemate fără întârziere în capitalele celor 2 provincii. Vor fi compuse astfel, ca să dea garanţiile unei serioase şi adevărate reprezentări.
Comisia europeană, luând în seamă dorinţele exprimate de di-vanuri, va revizui statutele şi regulamentele în vigoare. Lucrarea sa va fi trimisă scaunului actual al congresului. O convenţie a puterilor, bazată pe această lucrare, va fi încheiată, şi un lia-tişerif, constituind organizarea definitivă, va fi promulgat de Sultan.
Congresul primeşte acest demers şi în cele din urmă adoptă şi textul articolelor.
In şedinţa dela 25 Martie 1856, contele Clarendon desluşeşte că rămâne înţeles că firmanul care va prescrie chemarea diva-nurilor adhoc va fi de acord cu reprezentanţii puterilor dela? Constantinopole şi că va fi astfel făcut ca să prevadă întreaga executare a articolului care hotărăşte modul de compunere a divanurilor.
Procurându-mi dela cea mai mare fabrică din lume, dela «A. I. Root» et. Comp. din America, o maşină cilindrică, cu toate accesoriile ei pentru preparat şi destilat, şi prin multul exerciţiu reuşind a face faguri artificiali, de orice dimensiune şi similari cu cei mai excelenţi faguri lucraţi în străinătate, fiind tot aşa de resistenţi, flexibili, subţiri şi transparenţi, ceeace cu,presa de mână nu se poatenici odată obţine;
Domnii stupari sunt rugaţi a-şi procură fagurii necesari numai dela mine; de oarece, pe lângă încurajarea ce-mi vor da, vor profită şi înşişi d-lor, prin faptul că vor primi comanda mai curând, vor fi scutiţi de pierderi de timp şi pagube prin stricarea sau pierderea colete-Ior, şi în plus vor câştigă câte 2 lei la kgr. dela porto, ambalaj, taxele' vamale şi a fondului comunal.
Odată cu comandele făcute prin o carte poştală şi înaintarea costului întreg prin mandat postai, mi se va arătă: cantitatea dorită de faguri, în kgr., dimensiunea lor şi pentru ce anume (catul de clocire sau de miere).
Coâtul lucrului, pentru d-nii cari vor trimite ceara d-lor, este de:
3	lei kilogr. de ceară (cântărită brut) până la 5 kilograme.
2.75 »	»	«	»	10 s
2 » 50	»	»	»	»	20	3 şj
2 » 00	»	« pentru cantităţi mai mari de 20 kilograme
Pentru persoanele cari nu vor aveâ ceară proprie, vor trimite în plus 6 lei la fiecare kgr., de oarece anul 1908 fiind cel mai desastros pentru stupi, nu se poate găsi ceară cu preţ mai mic.
Adresa: «Economul V. Habganu, Iaşi.—Şoseaua Racoviţă No. 5.
Grlg. Teodosin.

A.-vis pentru. d.-nii Stupari.
www.dacoromamca.ro
Sfântă de bună.
ar’c'o văz pe coana preoteasa lui părintele Ilie. Măruntă, slăbuţă, o mână de femee, dar răpede şi iute la treabă, para locului! Acum e ’n grădină, acum la bucătărie:, ea face mâncare bună pentru copii, la cari ţine ca la ochii din cap. Când îl vede pe unul mai slab ori bolnav, inima din piept şi-ar scoate-o, de-ar fi să le-o poată pune lor şi da putere. De-a surda îi ziceâ uneori popa:
iP	— „Tu, preoteasă, îi înveţi cu nărav. Lase-
minariu, n’o să le dea pui cu smântână nici plăcinte, şi, Doamne, greu o să le cadă curechiUl cu carne de vita".
—	„Cel puţin, vacanţia, mai gustă şi ei o bucăţică buna. Destul duc dor de toate, între străini“.
Şi preoteasa îşi ţineâ obiceiul înnainte „tăind în pui ca’n curechiu", vorba Irinei.
—	„Eu, pentru copii, i-am scos şi-am chinuit. Oiu tăiâ, când îs acasă! Când nu-s ei, mie ce-mi trebue? Dragii mamei, mult îi slăbesc învăţăturile!".
Pentru copii, preoteasa s’ar fi aruncat în foc şi’n apă: munceâ cât zece roabe, zi şi noapte. Se mirau vecinele şi cunoscutele, de strădania ei, zicând:
—	„De muncă şi grijă, nu se prinde nici somnul nici mâncarea de dânsa".
Cinci copii, toţi curaţi ţinuţi, bine şi cu rostul lor, nu eră puţin lucru, Popa, ca popa, vorba preotesei: „Cum se face ziuă, ia cartea învălită în patrahir şi pe aice i i drumul."
www.dacoromanica.ro
ALBINA
803
Femeile se ’ntrebau în de ele: —„De unde atâta putere la o făptură aşâ slabă, s’o sufle vântul si să cază."
Preoteasa nu-i urîtă la chip, dar nici frumoasă, numai ochii îi sticlesc ca două lumi nestemate, vii şi buni: te farmecă. La dânsa aleargă femeile ca la biserecâ, dacă au vre-o nevoe ori suferinţă. O vorbă, un sfat, o mângâere, plătesc ades mai mult decât banii.
Se întâmplase iarnă grea, după o vară secetoasă. Oamenh din satul Golişani nu sunt tocmai darnici, când e bielşug, dar, mi-te, la vreme de nevoe! Zic: „E mai aproape cămeşa de cât sumanul", şi se fac surzi la nevoile altora.
Irinei lui Pănuş îi arsese casa, de cu vară, şi, cum nenorocirea nu vine nici odată singură, toamna i-a murit şi bărbatul, de lângoare. A remas văduvă şi ’nsărcinată. Cât a fost de lucru, a muncit la desfăcut păpuşoi şi la săpat cartofi omeneşti, dormind prin uşi străine, ca omul fără căpătâiu. Când a dat iarna, cu troene şi omete, se isprăvi şi lucrul. Femeile, de-ar fi avut cânepă şi in să lucreze ele. Din pricina secetei, pierise şi semânţa. Biată Irina n’aveâ nici de unele şi te miri cu ce-şi ţineâ sufletul. Se aciuase într’un bordeiu la baba Safta, dar strâmt nevoe mare. Bătrâna dormeâ pe cuptor, moşul pe-un puiu de laiţă, iar Irina, do când dase gerul, se ghemueâ pe vatră. Jos la pământ, ar fi îngheţat.
Eră în toiul ernei. Se pornise o ninsoare, de nu se vedeâ nici în cer, nici în pământ.
— ..Dragul mătuşei", li zise baba într’o zi, nu te-alung, dar greu o să ţi fie a naşte aci. Nici, tu pat; nici, tu căldură- nici de unele, cari trebuesc unei lehuze. Du-te la preuteasă că-i sfântă de bună şi-i pricepută, poate ţi-a da un sfat".
Irina şi-a luat ilicul vătuit, —caţaveica i-o arsese focul,— şi-alegat tulpanul bine în jurul gâtului, să n’o răzbească zăpada şi, pe după amiază, a plecat. Când a ajuns, preoteasa isprăvise masa şi mai deretecâ de colo până colo. Irina după ce i-a sărutat mâna, a remas lângă uşe în picioare, pe gânduri, cum e obiceiul femeilor la ţeară, aşteptând să-şi spue păsul, dac’o cerceta-o.
Preoteasa, când îi veneâ câte o femee nevoiaşe, o mi-lueâ întâiu cu cevâ mâncare. I-a dat şi Irinei un blid de
www.dacoromanica.ro
304
ALBINA
pilaf si-o bucata de pâine, de care ştieâ câ-s dorite femeile.
—	Şezi, Irino, şi mănâncă.
—	Mulţâmim, cucoană preoteasă, ce vă supăraţi?
—	Să ne ferească Dumnezeu de alte supărări. Să o-spătezi un suflet de om, e mângâere şi datorie.
Preoteasa a căutat nişte fuse şi-a prins a toarce.
Irina a mâncat frumuşel, încet, nici nu i se auzeâ gura clefăind ca la alte femei. Nevoiaşe eră, dar nu voeâ să se arate lacomă şi hlupavă, ca să desguste pe cei din casâ. Pe urma, şi a făcut cruce, a mulţumit şi sta dusă pe gânduri. Ii eră oarecum să înceapă a-şi spune ne-.voia, tot aşteptă s’o întrebe preoteasa.
—	„Ce faci tu, Irino? Unde stai, sărmano?—zise preoteasa, pricepând gândul Irinei."
—	„Să ferească Dumnezeu şi pe puiul ceai de şerpe de chinul mieu. Şi să nu dee Dumnezeu omului câte poate răbdâ. Acu un an, aveam casa mea, trăeă omul şi eram în rând cu lumea. In câtevâ luni, par’c’o venit o apă şi-o luat tot; nu mi-o lăsat nici cât rămâne în piatra sacâ. De asta am venit la ma-ta, poate mi-i da un sfat încotr’o s’apuc."
Femeea tăcu, oftând adânc, sprijinindu-şi faţa cu podul mâinei, par’că-i eră capul greu de gânduri amare
Preoteasa o privi pe Irina cu ochi înduioşaţi de milă. Când vedeâ un om chinuit, i se păreâ că dânsa e în locul acelui suflet şi sufere de-avalma cu el. Căută să-i aducă alinare cum şi-ar fi căutat pentru sine. Fără a gândi mult, zise:
—	„Ce să faci, Irino! Stăi la mine: cuhnea e călduroasă şi curată ca un pahar. Andrii doarme cu vitele în grajdiu şi, de, tot are să-ţi fie mai bine decât la baba Safta."
Irina se uită lung, par’că nu-i veneâ a crede. Preoteasa o priveâ cu ochi blânzi, în cât Irina îngână.
—	„Dumnezeu să-ţi deâ sănătate şi noroc la copii. Bine a zis biata babă să viu la ma-ta, că eşti suflet a lui Dum-nezău.“
—	„De, Irino, eu cred că orice om cu inimă trebue s’ajute, când vede pe altul la nevoe."
—	„Nici eun’am să uit binele ista cât oi fi şi-oi trăl.“
—	„Cum ţi-a fi inima. Eu, dragă, nu dau binele cu’n-
www.dacoromamcajo
ALBINA
305
prumut. Te, ajut, fiindcă aşe-i datoria: să nu Ieşi pe aproapele tău la vreme de nevoe. Cât îi mai putea lucră, am să-ţi plătesc.
Septămânile cât a stat Irina, până să-i vie vadeaua, a fost de ajutor în casă. Deretecâ, găteâ mâncare, spălă oalele de pus la prins fruptul dela două vaci; pe urmă, când isprăveâ treaba, se apuca de tors. Preoteasa ţeseâ de-avalma, doar o isprăvi pânza de bumbac, să puie alta de in. Aşa, prizărită cum eră, toată casa o îmbrăcă, lucrând ţesături de tot felul.
Preotul, când a văzut-o pe Irina, a făcut către preoteasa, cam în şagă, cam într’adins;
—	„Ai adăogat încă un mâncău? Crezi că nu s’or mai isprăvi popuşoii din coşar?"
—	„Las, părinte-, nu mai fii aşa scump, zi că-s eu mai mâncăcioasă şi pace".
—	„Da leafa? O plăteşte popa? Că nu-1 hăţuesc ficiorii dela Ieşi destul. Bani şi bani!“
—	„Pentru plata ei, găsesc eu câţi-va lei şi din nişte sărăcii de oul'.
—	„Aşa te-am pomenit, strângi toţi nevoieşii la casă, par’că eşti în doaga copiilor, cari adună mâţii şi căţeii de pe drumuri".
—	„Las, părinte, nu te face mai rău decât eşti, ca să mă socoţi pe mine bună".
Au trecut septămânile ca o părere şi’ntr’o noapte pe Ia cântătorii dintâiu, Irina a început a se văitâ şi a se izbi. Gemeâ, biata, pe înnăbuşite, doar n’o auzi preoteasa. De unde? Dânsa dormeâ epureşte. Sărind din pat s’a dus la uşe s’asculte mai bine priceput ce-i. Aprinde o lumânare de ceară şi, se răpede în cuhne.
—	„Ţi-i rău Irin’o ? Nu-i nimic, fâ-ţi curaj, e boală cu leac şi te roagă Maicăi Domnului. Eu plec la moaşa Dochiţa de-a fi acasă. De nu viu de grabă, nu te spăriâ. Mă râpâd într’un suflet la Cireşoaia în cotună, pe dânsa o găsesc.
—	„Vai de mine, cum te superi ma-ta pentr’o păcătoasă ca mine, în puterea nopţii.
—	„Taci, fată, aşâ se cuvine să ne ajutăm unii pe alţii. Vezi că n’am pe cine trimete. Andrii e dus cu părintele.
www.dacaromamca.ro
306
ALBINA
Tu, când te mai slăbesc durerile, pune pe foc să fie cald în casă.
Irina, îndoită din sale, umblă de colo colo. îşi muşcă buzele de durere, să nu ţipe, s’o mai supere pe coana preoteasă. O ştiă miloasă.
Preoteasa şi-a luat caţaveica, un şal în cap şi un ciomag să se apere, la nevoie, de câini, şi-a plecat. Peste vre-un ceas, a venit cu Cireşoaea pe Dochiţa. n’a găsit-o.
Irina se zbâteâ în dureri ca’n gură de şarpe.
Preoateasa aduse icoana Maicei Domnului, aprinse două lumânări de ceară şi începu a se rugă, nu ca pen-tr’o străină, ci ca şi cum ar fi fost copila ei. Cu ochii înlăcrâmaţi de gemetele Irinei, se închină şi băteâ mătănii înaintea icoanei.
— „Tu milostiva şi prea curatâ Maică, îndură-te de-o nenorocita. A greşit, dar comoară neisprăvită e mila şi bunătatea ta. Ajutâ-i, izbaveşte-o de suferinţa, tu, cea mai bună şi mai fără de prihană dintre femei“.
Preoteasa a căutat-o pe Irina câta stat lăuză la pat ca pe fata sa. Intr’o zi, face răpede, ca să i ia popei apa dela moară:
—	„Ştii ce, părinte, dâ-mi căruţa să mărg la târg. Tre-bue să botez băiatul Irinei.
„Păi da, ai intrat în danţ, acuma joacă, preoteasă. De cununat, când îl cununi?"
—	„Lasă saga, părinte: e slăbuţ şi mă tem c’are sâ trebueascâ să-l şi îngropăm."
Sofia fiădejde.
Scrisori către redacţie.
Prin cetirea şi punerea în aplicare a multor sfaturi din valoroasa şi mult apreciata revistă «Albină*, care dela primul număr pe care l-am cetit, mi a fost cea mai dragă dintre toate revistele ce apar în România, pentrucă pr'n conţinutul ei interesează, dă sfaturi şi îndrutnează toate păturile societâţei pe o cale bună şi sănătoasă. Am dobândit mult folos, şi moral şi material, despre care vă vOiu scrie cu altă ocazie, pentru folosul şi îndreptarea şi a altora. Dar mă simt dator a aduce cele mai călduroase mulţumiri Onor. Comitet redactor şi administrator al zisei reviste, care-şi dă toate silinţele şi face însemnate jertfe pentru susţinerea ei, spre binele şi fericirea întregului popor român. Dumnezeu să vă ţie^ sănătoşi şi sâ vă dea putere a o coi.duce şi susţine cu acelaşi zel şi înţelepciune mulţi ani înainte.	V. Hanganu, Econom, laşi.
... —
www.dacoromamcajo
Hacjilâeul la JVIeea.
evişta cea atât de bogată, „L'Illustration", ne dă un şir de fotografii ale locurilor sfinte pentru credincioşii lui Mahomed şi-a mulţimilor de hagii, cari ţin să fie la Meca, măcar o dată în viaţa lor. E cea din urmă călătorie ce-o mai fac pe drumul cel vechiu, căci chiar de curând s'a isprăvit calea ferată şi a început a lucră.
Cel di'ntâiu hagilâc mahomedan l-a făcut însuşi Mohamedîn anul 632 dupăHristos, simţindu-se bătrân şi aproape de moarte. L-au însoţit în acea-stăcălătorie evlavioasă 120,000 de credincioşi. In frunte mergeau o sută de cămile împodobite, pe cari le-au jertfit pe muntele Arafat.
Dar călătoria aceasta la Meca n’a început a o face chiar Mahomed, ci se obişnuia de mii de ani. Arabii credeau odinioară, ca şi acuma, că Avraam tatăl lui Ismael, a făcut templul Caaba, în care se află în părete, zidită, o piatră neagră, căzută din cer sau, cum zic ei, adusă de arhanghelul Gavril.
La Meca vin mahomedani din toată lumea: Algerieni, Tuni-sieni, Marocani, Cabili şi Negri din Sahara, Sudan şi alte părţi ale Africei; Indieni, Perşi, Afgani, Beluci, Turcomani, Tătari din Rusia, Chirghizi, Mahomedani din China şi de aiurea, fără să uităm Turcia asiatică şi europeană, Bulgaria, Bosnia şi Her-ţegovina, Grecia, Bulgaria şi România.
Cea mai mare parte vin pe apă păn la portul Mecăi, Djeddah (Gedâ) la Marea roşe. Aci se injgheabă caravane foarte mari, de 15 păn la 20.000 de inşi, cu mii de cămile, cai, catâri. Caravana, cu daruri scumpe, înaintează păzită de soldaţi, căci Beduinii din pustie nu se sfiesc a o pândi şi, dacă pot, a o prădâ.
Meca, numai frumoasă nu e. Aşezată în fundul unei văi înguste, are de-o parte şi de altă dealuri goale, 'nalte păn la 100 şi 150 de metri. Are numai o uliţă de-a lungul, lată de 6—8 m., în care dau ulicioare întortochiate de-o parte şi de alta. Clădirile au 3—4 caturi, dar nu sunt frumoase. Nici n’au a fac cu cele atât de drăgălaşe din Cairo sau din Spania. E tot o dată necurăţenie de neînchipuit: toate murdăriile le aruncă în uliţi, pe cari le curăţă, cum le curăţă, numai demineaţa.
Hagiii stau pe maidanuri anume lăsate pentru ei, sub corturi. Negustorii de lucruri sfinte au câştig mare.
www.dacoromanica.Fo

-"•ti*'?	*&!■"»"»
Vederea de obşte a curţii Caabei
Hagiii în faţa Kaabei.
jfeS a _—
310
ALBINA
,In curtea moscheei, unde e Caaba, se întră prin poarta Mân-tuirei, care e o minune, de bronz şi de fier, săpată şi împodobită cu şiruri din Coran. înainte de intrare hagiii se spafăşi se curăţă după regulele legei lor.
C aaba e locul cel mai sfânt al Mahomedanilor şi merg acolo pentru a o vedea şi a sărută piatra cea neagră —înegrită, zic ei, de păcatele celor ce-au sărutat-o, căci, când a adus’o îngerul eră albă. Curtea din jurul Caabei e pătrată şi are din jur înprejur o galerie cu arcade, cum se vede în figură. Două sute patruzeci de stâlpi de marmură şi de bronz o ţin. Are nouă zeci şi două de bolţi, şi-o
întindere de 440 la 450 de metri pătraţi. In fiecare colţ al cur-ţei e câte un turn, cu cerdac sus, după numărul celor patru feluri de credincioşi ai lui Mohamed. Curtea Caabei e mai jos de cât Împrejurimile, aşâ că trebuie să te cobori un număr de trepte înainte de a putea întră prin una din cele 29 de porţi în galeria (cerdacul) încunjurătoare, de care am vorbit.
Caaba e înaltă de 5 metri, pe o întindere de 30 de metri
www.dacoromanica.ro
ALBINA
311
pătraţi şi, cum se vede în figură, e acoperită cu mătase neagră, pe care e scris cu slove de aur:
„Nu-i alt Dumnezeu, afară de Dumnezeu si Mohamed e proorocul său."
Caaba e de piatră neregulată: Poarta are pe ea ţesături împodobite cu litere de aur. In faţa portei e piatra cea neagră, zidită în părete şi legată în argint.
In ziua întâia se roagă în curte, cu faţa spre Caaba, dar nu pătrund în lăuntrul ei.
După ce s’au închinat aci, merg de beau din apa izvorului Zem-Zem, care, zic ei, că a început, când o minune a scăpat •dela moartea prin sete pe Ismael strămoşul Coreişiţilor, din cari făceâ parte însuşi Mohamed. Mulţi se înnecau în apele lui sfinte. Acum inse nişte ostreţe îl apără.
Mulţi negustori vând apă de-aceasta, din care hagiii aduc şi rudelor lor remase acasă. Bogaţii plătesc de şi moaie în a-■ceastă apă giulgiul, care să-i apere de putrezire păn la ziua învierei.
Cei cari au gustat din apa zem-zemului pot, în sfârşit, să se învrednicească a sărută piatra cea neagră din Caaba. In zori de ziuă, curtea e plină şi se răped ca nebunii, dau om peste om, •călcându-se in picioare, sfăşiindu se, şi prea adesea ori omo-rându-se care de care să ajungă să o sărute sau măcar atingă ’
După sărutarea pietrei, încunjoră de 7 ori Caaba, mergând şi alergând ca Agafi, când căută adăpost şi apă pentru Ismael. Această alergare e tuaful.
Miresme, chihlimbar şi aloes ard necontenit înaintea Caabei. Păreţii sunt mereu uzi de apă de trandafir. Seara luminează Curtea.
Şapte zile ţin rugăciunile.
Intr'a opta, se duc în valea Min, la un chilometru de oraş. Atunci începe curban-bairamul. Dorm acolo. A doua zi merg la muntele Arafat, unde Dumnezeu s'a aretat lui Mohamd Aci s’au întâlnit Eva şi Adam, după ce îngerii i-au dat afară din raiu
In vârf e un obelisc şi alături moscheea lui Ibrahim (Avram).
La poalele muntelui îşi întind corturile şi petrec noaptea în rugăciuni. In zon, două focuri de tun şi strigătele muezinilor ■chiamă la rugăciune. La 3 după amiază imamii (preoţi învăţaţi) se închină cu glas tare, iar mulţimea respunde: Labeica, Âla hun! Labeica! (Ai tăi suntem, Dumne?.eule, ai tăi suntem!).
Numai cei cari au ajuns păn aci pot purtă numele de hagii.
Se’ntorc prin valea Min, trecând toţi pri’ntr’o strâmtoare de 6 m., între doi stâlpi, unde iar se calcă în picioare şi se schilodesc, căci năvălesc nebuneşte oameni şi vite, clae peste grămadă.
In valea Min, hagiii aruncă fiecare câte 7 pietre aduse dela Arafat asupra unor idoli în formă de draci.
Lângă Min, la Gebel Tzebar jertfesc câte-o oae, pe locul unde
www.dacoramamca.ro
t'aaba, acoperită ch o stofa de mătase neagră,
ALBINA
313
Avraam eră să jertfească pe Isaac. E curban-bairamul, adică serbarea jertfelor.
După aceasta unii mai fac un tuaf în jurul Caabei şi ori se ’ntoarnă de-adreptul la Gedâ, la Marea roşe, ori merg şi pe la Medina.	*	* Ia.
-------------------
f\os Ion Roată si Unirea
•	9
D.upă I. Crealngă
DE
Gh. D. Mugur.
Persoanele:
j)inu Soroceanu, Alecu Forăscu, Andrieş Holda boieri de inimă.
Cosmită, feciorul lui Dinu Soroceanu.
I-iul bonjurist. Al 2-lea bonjurist. Al 3-lea bonjurist.
Moş Ion Roată. Moş Albu. Badea Vasile. Ion Ursu. Şută. Fulga. Bobe a Pintea. Ilie, (ţărani moldoveni).
Popor, lăutari.
Acţiunea se petrece în casa boerului Dinu Soroceanu la Iaşi, în 1859.
PŞ Scena reprezintă o casă boerească din Moldova la 1859. In fund un livan, cu masă dinainte. La dreapta şi la stânga alte două divanuri. In fund şi delături câte o uşe. Pe păreţi, portrete vechi şi arme. Pe jos velinţe. Câteva jilţuri vechi.
înăuntru un grup de ţărani ferchezuiţi. Cel mai bătrân cată pe sub ochelari la portretele de pe păreţi.
SCENA I.
Ţăranii, afară de moş Ioan Roată.
Bobea (către Şută, chefliu).— De nu-i cu bănat măi Şută, par’că eşti ficiorul ghenarului din basme ! i Sută (glumeţ).— Că bine zici tu, Bobea. Nu vezf cum ne-au ferchezuit ciocoii ?... cheburi albe şi cuşme, ca de crai domneşti. Să te miri, nu altceva ...
Fulga.— De când alde boerul Hurmuzache şi Mihalache Ko-golniceanu au găsit cu cale să cheme şi opincile la „Adunarea Naţională'1 a dat berechetul peste noi... Zău, măi Pinteo, par’că -am fi nişte boeri dăi vechi, cari nu se purtau ca „bonjuriştii" de astăzi, ci aşâ ca noi... mândri bre şi fără seamăn ; nu-i aşâ bade Vasile?
Badea Vasile.— Aşâ îmi vine şi mie a zice, dar să lăsăm vorba asta şi să trecem la alta. Măi fraţilor, suntem în focul isprăvei cele mari, dar eu am să vă spun una şi bună, până când or veni boerii să ne vorbească. Iacă ce e, măi creştini. Bine ■e să se unească cele două ţări româneşti, nu zic ba, dar eu zic numai atât, că să facem „Unirea" cu tocmeală, ci nu cum vor tinerii ceia de ciocoi înfumuraţi, ia bonjuriştii ceia, cum Dumnezeu le zice, adică unire fără socoteală. Hm !... Ce ziceţi voi?
www.dacaromamca.ro
314
ALBINA
*
Ion Ursu.— Păi ce să zicem, bade Vasile.. . zicem atât că vorba ţărănească să trăiască, că e sfântă. Unirea cu tocmeală şi pace bună. Noi nu ne uităm în gura celor tineri lepădaţi de lege. Nu vezi dumneata că înfumuraţii ăştia de bonjurişti nu mai vorbesc cum e vorba noastră şi cum au vorbit părinţii lor? Au stricat graiul strămoşesc de nu-i mai înţelege nimeni.
Moş Albu.— Alde răposaţii părinţii lor erau oameni nu şagă-ţineau la obiceiurile strămoşeşti, la legea şi la limba lor. Hei! par’că văd c nstitele feţe ale răposaţilor boeri, cum ascultau slujba bisericească cântând şi cetind de-avalma cu dascălii şi preoţii bisericii, iar la zile mari ca să le ticnească veselia, îm-părţeau bucăţica de pâine cu orfanii, cu văduvele şi cu alţi nevoiaşi, cum apucase din părinţi. Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească, unde-or ti acolo, că bune inimi aveau. Dar ficiorii lor crescuţi în străini au uitat trecutul, vorba, portul şi toate apucăturile bătrâneşti... păcatele mele Doamne!
Pintea.— Smintiţi la minte, moş Albule... Da... ce ni-i nouă de ei? Noi om ţine-a una, unire cu tocmeală şi sănătate bună ... că nu vedeţi d-voastră? tace omul o tovărăşie cât de mică şi tot urmează învoiala între părţi.
Ilie — Scurtă socoteală; vorba multă sărăcia omului. N-o să stăm noi să ni puie copiii ţara la cale şi dacă li-i treaba de aşâ facă ei ce or şti. Noi ne-om duce acasă şi ne om vedeâ de ale noastre.
(Sgomot de guri afară. Ţăranii se strâng deoparte).
Badea Vasile.— Is boerii.
Ion Ursu.— E şi moş Roată printre ei, auzi-i gura...
Moş Albu.— Ascultaţi vorba, măi fraţilor, să nu-i lăsăm să ne cânte în legea lor. Ne-au chemat aici să ţie de bune şi ale neas-tre, că ... de, să nu le fie cu bănat: ce vreâ ţăranul, vreâ ţara.
Ion Ursu.— Aşâ e, moşule.
Toţi.—- Aşâ.
SCENA II.
Cei dinainte, bonjuriştii şi Ion Roată.
Bonjuriştii.— Bună ziua, cinstite feţe. (dau mâDa cu ţăranii).
Ţăranii.— Bună ziua, boeri dumneavoastră.
Ion Ursu ( parte).— Is bonjurişti.
Pintea (aparte).— Pantalonari.
Ilie (aparte).— Ciocoi înfumuraţi.
Şută (aparte). - Ăştia ne scot la covrigi.
Pul bonjurist (către ţărani, admirându-i. .. declamator).— Fru-mos.... frumos_______
Al 2-lea bonjurist (tot declamator). — Gătiţi de sărbătoare.
Al 3-lea bonjurist (la fel)—Da, de sărbătoare, căci doar de sărbătoare se pregăteşte şi ţara, azi.
Pul bonjurist (vorbind cu poză, fără a fi înţeles).— Pe cerul lumii civilizate, licăre astăzi, steaua senină a României (uitând cui vorbeşte) da, domnilor.
www.dacoromamca.ro
ALBIM A
315
Şută (aparte râzând).— A uitat că suntem ţărani şi ne zice „Domnilor".
I-uL	bonturist(continuâne ..).— Organizaţia noastră politico-
socială, trebue schimbată şi o vom schimbă d-lor. Europa se interesează de noi, ne consultă asupra păsurilor ce avem. Razele simpatiei universale cad asupra noastră. Ce se cuvine atunci d-lor, să facem ca să înscriem o zaginâ memorabilă în analele lumii? Vă întreb?
Bobea (aparte).—Tu înţelegi, măi Pinteo, ce liorbăe pantalo-narul i.-ia?
Piulea (dând din umeri).— Dec!.. .
Şută.— Cine-o fi aia Eropa, care ci că ne trage cu coada ochiului ?
I-ul bonjurist (continuând...).— Da, să cerem Unirea, Unirea, căci numai ea poate cimentâ temelia satului nostru. Numai „Unirea" e siguranţa viitorului nostru. Jertfa sângelui pentru asta! Unirea să fie pe buzele voastre, să răsune pretutindeni, ca să pară ca o suflare a sufletului nostru, ca o strigare a României întregi......
Al 2 lea bonjurist (bătându-1 pe umeri).— Eşti superb, ai geniul lui Demostene, te felicit.... (se îmbrăţişează).
Al 3-lea bonjurist (către ţărani).— Cred că conştiinţa voastră s'a luminat_____
Şută (aparte).— Ce să se lumineze?
Al 3-lea bonjurist.—........Trebue să ne însuşim îndrăsneala
şi energia eroică pentru idealul Unirei.
Moş Ion Roată (arătând că nu prea înţelege cele spuse). — Cucoane, de nu vă este cu supărare, aveţi bunătate de vorbiţi mai moldoveneşte, să ne dumirim şi noi; căci eu unul, drept vă spun, nu pricep nimica, păcatele mele.
Al 2-lea bonjurist.— Ce?
I-ul bonjurist (mâniat).— Dar ce nevoe mare e să înţelegi tu mojicule! Tacă-ţi liorba, dacă ai venit aici; c’apoi.. ne întoarcem noi acasă şi helbet! nu ţi-a luă nimeni din spate, ce
ştju eu.....Auzi obrăznicie? Tu, cu optzeci de mii de fălci de
moşie, şi el un ghiorlan, c’un petec de pământ şi uite ce gură face alăturea cu mine (murmur printre ţărani).
Moş Ioan Roată (cu demnitate, energic).— Dar, bine cucoane, dacă nu v’afost cu plăcere să pricep m şi noi câte cevâ din cele ce spuneţi dumneavoastră, de ce ne aţi mai adus aici, să vă bateţi joc de noi ? Ei, cucoane, cucoane, puternic eşti, megieş eşti ca răzeş ce mă găsesc, şi ştiu bine că n’are să mi fie moale, când m’oi întoarce acasă, unde mă aşteaptă nevoile. Dar, să nu vă fie cu supărare, ia palmele aceste ţărăneşti ale noastre, străpunse de pălămidă şi de bătături, cum le vedeţi, vă ţin pe dumneavoastră de atât amar de vreme şi vă fac de huzuriţi de bine; şi mai mult decât atâta: orice venetic. în ţara asta este oploşit de dumneavoastră şi-l priviţi cu nepăsare cum ne suge sângele, şi tăceţi şi-l îmbrăţoşaţi! Numai noi vite de muncă,
www.dacoramamcajo
316
ALBINA
vă suntem dragi ca sarea în ochi!.,. Din mojici, din ghiorlari. şi dir dobitoci nu ne mai scoateţi! Dumnezeu să ne ierte şi să ne iertaţi şi dumneavoastră cucoane, dar cu adevărat aşâ este; v’aţi deprins a luă focul totdeauna cu mâinile noastre cele mojiceşti. Şi tot noi cei vinovaţi.
1-ul bonjurist.— Taci... Taci...
Al 2-lea bonjurist.— Nepriceputule.
Al 3-lea bonjurist.— Cal ic... strigoi (ameninţând u-1 câteşitrei).
Moş Albu (arătându-şi pletele ca argintul).— Boeri dumneavoastră, poate că părul meu albit de bătrâneţe şi de nevoi, o pune pace între inimi...
I-ul bonjurist (neluând în seamă vorbă... cu mânie).— Hel-bet!.. auzi dumneata, un mojic să ne judece pe noi.
MoşAlbu.-Dar mojicul ăsta ce vorbeşte şi judecă e ţara, cucoane.
Ion Ursu (cu energie).— Aşi, moşule, ţăranul e ţara.
Ţăranii (aprinşi; cu supărare în potriva bonjuriştilor).— Aşâ. aşâ... Voia lui, e voia patriei...
Bonjuriştii.— Patria suntem noi; voi sunteţi rugina... (pleacă prin fund).
SCENA III.
Ţăranii şi boerii cei de inimă, cari ascultaseră tot.
Aleeu Forăseu (venind din lături).— Vă ascultam de alături oameni buni. (către moş Ioan Roată) Sfânt să-ţi fie rostul moş Ioane, că ai vorbit din durere.
Andrieş Holda (lui moş Ioan Roată).— Sunt fericit s.ă-ţi strâng mâna.
Dinu Soroceanu.— Decât un bonjurist c’o mână de învăţătură, mai bine un ţăran cu un car de minte...
Fiţi tari oameni şi de vorbe rele nu vă frământaţi aşâ de mult. Dar, să lăsăm astea la o parte, că uite dumneavoastră v’aţi lăsat vatra şi nevoile şi treburile pentru un rost, nu-i aşâ? Ei bine, oameni buni, ştiţi de ce sunteţi chemaţi aici?
Badea Vasile (scărpinându-se în cap).—Vom şti cucoane, dacă ne-ţi spune. (Toţi ţăranii arată sfială şi respect boerilor şi vorbei lor).
Dinu Soroceanu.— Apoi iacă ce, oameni buni. De sute de ani două ţări surori, creştine şi megieşe, Moldova noastră şi Valahia sau ţara Muntenească de care poate ăţi fi auzit vor-bindu-se, se sfâşie şi se mănâncă între dânsele, spre cumplita urgie şi peire a neamului românesc! Ţări surori şi creştine am zis, oameni buni, căci precum ne închinăm noi, Moldovenii, aşâ se închină şi fraţii noştri din Valahia. Statura, vorba, hrana, îmbrăcămintea şi toate obiceiurile câte le avem noi le au întocmai şi fraţii noştri Munteni. Ţări megieşe, am zis oameni buni, căci numai pârâiaşul Milcov, ce trece pe la Focşani, le desparte. „Să-l secăm dar dintr’o sorbire", şi să facem sfânta Unire, adică înfrăţirea dorită de străbunii noştri. Iată, oameni buni, ce treabă creştinească şi frumoasă avem de făcut. Numai
www.dacoromamca.ro
ALBINA
317
Dumnezeu să ne ajute! Inţeles-aţi, vă rog, oameni buni, pentru ce v’am chemat? Şi dacă aveţi cevâ de zis, nu vă sfiiţi, spuneţi verde Moldoveneşte ca la nişte fraţi, ce vă suntem; că de aceea ne-am adunat aici, ca să ne luminăm unii pe alţii şi Dumnezeu pe toţii cum o şti el mai bine.
Câţiva ţărani- Înţelegem, cucoane.
Fulga.— Că de, dacă n’ăţi şti d-voastră ce-i pe lume, noi, ţărănimea dela coarnele plugului, avem să ştim ce e bine şi ce e rău?...
Moş Ion Roată.— Ba eu, drept să vă spun, cucoane, n’am înţeles. Şi-apoi chiar de ne am pricepe şi noi la câte cevâ, cine se mai uită la gura noastră? Să ierte cinstita faţă a D-v. Eu socot că treaba asta se puteâ face şi fără noi, că de, noi ştim a învârti sapa, coasa şi secera; D-v învârtiţi condeiul şi, când vreţi, ştiţi a face din alb negru şi din negru alb... Dumnezeu va dăruit cu minte, ca să ne povăţuiţi pe noi prostimea..
Dinu Soroceanu.— Ba nu, oameni buni, s:a trecut vremea aceea pe când numai boerii făceau totul în ţara aceasta şi-o storceau după plac. Astăzi, toţi dela Vlădică până la opincă, trebue să luăm parte Ia nevoile şi la fericirea ţării. Muncă şi câştig, datorii şi drepturi pentru toţi deopotrivă. Ca neam, să fim mândri, ne traşem din două popoare straşnice dar, de.... soarta ne-a făcut să suferim multe, să ne desbinăm, ba să ne şi împrăştiem unii din noi prin alte ţări, daţi pradă străinilor haini. Ce-ar fi fost să fim mereu una, să fim strânşi, să fim uniţi...lumea toată nu ne-ar fi clintit din loc... dar aşâ, unul ici, altul colo... unul hăis şi altul cea, rup carul. Luaţi de pildă o nuiâ. O ai in mână şi vrei s’o rupi,— ţi-i uşor. Cine nu rupe’n douâ o nuia?.. Şi copilul. Dar dacă mai pui una, tot o rupi dar mai greu; dacă mai pui una şi mai greu; şi dacă faci un smoc, apoi te lupţi în zadar, că nu le -mai poţi rupe şe loc. Aşâ şi cu noi, uniţi laolaltă, ca un smoc de nuele cine-o să ne mai frângă! Dar desbinaţi suntem ca nuiaua pe care o rupe şi copilul, ne ţinem de vrajbă şi ne împungem ca taurii cari se bat până se omor. Ei oameni buni, cred că acum aţi priceput bine folosul Unirii.
Câţiva ţărani.— Priceput, cucoane...
Fulga.— Priceput cât se poate de bine. Dumnezeu să ne a-jute la cele bune.
Moş Ion Roată.— Ba eu tot nu, cucoane.
Andrieş Holda.—Dumnezeu să ne ierte, moş Ioane, la dumneata, cum văd, eşti cam greu de cap.
A lecu	Forăscu. — Păi, zău aşâ.
Dinu Soroceanu.— Ia staţi o leacă, oameni vrednici, să vă fac eu a înţelege mai bine (venind la divanul din fund). Coane alecule, ia şezi dumneata pe ist divan la un cap şi dumneata cucoane Andrieş la istalalt cap.
Cei doi boeri.—Să şedem.
www.dacoromamcajx)
318
ALBIEI A
Dinu Soroceanu.— Şezi şi d-ta, moş Albiile, între amândoi.
Moş Albu.— Să şez, cucoane, să şez.
J^inu Soroceanu.— Aşâ.... dar staţi bine, staţi greu şi înălţaţi şi picioarele să nu atingeţi cu ele duşumeaua.
Alecu Forăscu. — Ei acu..?
Dinu Soroceanu.—Aţi vedeâ. (către moş Ion) moş Ioane, vezi dumneata divanul cu cei doi coconi şi cu moş Albu între dânşii ca un patriarh frumos?
Moş Ion Roată—\ 1 vedem cucoane. (Dinu venind în faţa scenei şi luând loc într’un jilţ la dreapta lângă divan).
Dinu Soroceanu.—Ia, fă bine şi adă-1 lângă mine.
Moş Ion Roată (uitându-se lung).—S’avem iertare, cucoane, n’am puteâ; că doar acolo-i greutate, nu şagă.
Dinu Soroceanu.—Ia, cearcă şi vezi!
Moş Ion Roată (încercând).— Da de unde....
Dinu Soroceanu.—la du-te şi dumniata bade Vasile şi dum-
niata Ilie şi dumniata Pinteo şi dumniata. duceţi-vă toti şi-l
aduceţi.
Ţăranii (luând divanul cu cei doi boeri şi cu moş Albu şi aducându-1 în faţa lui Dinu Soroceanu). - Poftim cocoane.
Dinu Soroceanu.—Duceţi-1 acum iarăşi la loc.
Ţăranii.—Să i ducem. Sus cu toţii (duc divanul Ia loc).
Dinu Soroceanu.—Ei, oameni buni, vedeţi?.... S’a dus moş
Ion şi n’a putut face treabă singur; dar, când v’aţi mai dus şi d-voastră în ajutor, treaba s’a făcut cu mare uşurinţă; greutatea n’a mai fost aceiaşi,—povestea cântecului:
Unde i unul, nu-i putere La nevoi şi la durere;
Unde-s mulţi, puterea creşte Şi duşmanul nu sporeşte.
....Unirea face puterea, oameni buni. Ei, acum cred că aţi înţeles şi aţi răsînţeles.
Moş Ion Roată.—Ba eu unul, să iertaţi dumniavoastră, cocoane, încă tot n’am înţeles, răspunde moş Roată.
Dinu Soroceanu.—Bine, moş Ioane, cum se face asta pentru Dumnezeu!
Alecu Forăscu.—Ia spune d-ta în legea d-tale, cum ai înţeles, cum n’ai înţeles, să auzim şi noi!
Moş Ion Roată (cu demnitate).—De, cucoane, să nu vă fie cu supărare; dar dela vorbă şi până la faptă este mare deosebire.... Dumniavoastră, numai ne-aţi poruncit să aducem şi să punem iarăşi la loc divanul împovărat, dar n’aţi pus umărul cu noi împreună, cum ne spuneaţi adineaori, că de acum toţi au să iee parte la sarcini, dela Vlădică pănă la opincă. Bine ar fi dacă ar fi aşâ, cucoane; căci la răsboi înapoi şi la pomană năvală par’că, nu vine la socoteală.	’
Dinu Soroceanu.— Aşa e, moş Ioane, aşa e, vorbeşti cu minte..
Andrieş Holda.—Vorbeşti cu rost....
Moş Albu—De  ca tot ţăranul.
www.dacaromanica.ro
ALBINA
319
Ţăranii.—Vezi bine.
Dinu Soroceanu.—Eu, moş Roată, îs boer cu haina şi, ţăran
cu inima: căci inima ţăranului e inima patriei. şi rostul ţârei
aşâ îl vedem de-acii: să punem umărul la toate cu toţii. Vrem unirea ţărilor megieşe, ca uniţi să fim în cuget, uniţi să fim în toate-ale neamului, uniţi să fim în inimă dar cum a cântat Mureşeanu nostru:
«Acum, ori niciodată.. .»
Moş Ion Roată.—De-i aşâ cucoane, vrem „Unirea".
Toţi.—Vrem unirea, vrem unirea.
Afară larmă: ura, ura., trăiască V nirea.... trăiască unirea... s’aud lăutari cântând Aiora unirei». Pocnete de puşti din când în când mare mişcare în scenă.
Alecu Forăseu.—Cucoane Soroceane, să ştii că s’a întâmplat minunea.
SCENA IV.
Cei d’inainte, Cosmiţă feciorul lui Dinu Soroceanu, mai apoi lăutari şi lume.
Cosmită (cu pălăria în sus beat de bucurie, fără să mai ştie ce face, intră strigând).—Ura Trăiască Unirea! Trăiască Unirea! oameni buni. (Ii iade gât şi-i sărută) Ura. (mişcare în scenă.
Dinu Soroceanu.—Cosmiţă băete, spune cum îi întâmplarea?
Cosmiţă (în aceeaşi pornire fără să ia seamă).—Trăiască U-nirea. Ura....
Pragă tată, munţii şi câmpiile, dealurile şi văile răsună peste tot de strigăte de bucurie .. Cântă apele, cântă codrul şi vlăstarul cât îi de uscat acii, cântă şi el. Soarele e vesel tată, căci Unirea Unirea pentru care voi vă frământaţi s’a făcut. ..
Toţi.— Trăiască Unirea!
Cosmiţă.—....Convenţia dela Paris deşi hotărâ ca, fiecare ţară să şi aibă domnul ei, nu da să înţeleagă că opreşte ca slujba celor doi domni să se facă de aceiaşi persoană şi Muntenii fo-losindu-se de asta, ştiţi ce-au făcut?....
Toţi.—Ce?
Cosmiţă.—Au ales şi ei pe Cuza, pe alesul uostru, pe cel mai mare român. Noi i-am pus coroana lui Ştefan, ei i-au pus coroana lui Mihai. Trăiască Cuza! Trăiască Unirea!
Toţi.—Trăiască .Cuza! Trăiască Unirea!
(Afarăpocnete de puşti; în scenă: mişcare, vorbă}
Moş Ion Roată (mai apoi) Oameni buni după atâta sfadă, după atâta judecată şi bucurie, să-mi îngădue bunătatea dum-niavoastră încă o vorbă. Eu ştiu că strămoşii cinsteau bucuria cu cântece şi cu joc. Nu-i aşa, fraţilor?
Alecu Forăseu.—Aşa e, moş Roată.
www.dacaromamca.ro
320
ALBINA
Moş Albu.—Zi-i mai bine, limbă dulce, că..... dulce le mai
spune cucoan!
Cosmită.—La Români toate se sfârşesc cu cântece şi cu joc.
Moş Ion Roată.—De-i aşâ să’ncingem hora.
(Intră lăutarii în giubele. Toţi dinăuntru fac roată şi joacă cântând, «Hora Unirei». In tot timpul acesta larma de bucurie de afară, continuă Puştile trosnesc).
—Cortina se lasă încet în timpul jocului.—
Andreiu Şaguna.
’a 20 Decemvrie se împlinesc o sută de ani dela naşterea lui Andreiu Şaguna, fostul Mitropolit al Românilor neuniţi din Ardeal. Bărbat vrednic întru toate, nu numai slujitor al altarului, dar luptător pentru drepturile naţiunii, el a lăsat un nume mare în istoria bisericească şi în cea politică a fraţilor noştri de peste munţi.
La dânşii amintirea lui stă vie şi neştirbită. In multe centre ziua Sfântului Andreiu este prăznuită prin serbări în cinstea lui.
Acum, desigur se vor întocmi măreţe serbări, mai ales că greutăţile prin cari trec Românii din regatul Ungariei întreţin cultul vechilor bărbaţi mari ai naţiunii.
Iată de ce se cuvine să ne asociem şi noi la aceste manifestări de pietate ale fraţilor noştri. Yom da deci în numărul de faţă portretul marelui prelat şi o scurtă biografie.
*
* *
Şaguna eră fiul unui neguţător macedonean Naum Şaguna. Născut la 20 Decemvrie 1808, în oraşul Mişcolţ purtă din botez numele de Anastasie. La vârsta de 14 ani, pierdu pe tatăl său şi atunci mamă-sa se duse la Pesta, unde aveâ o rudă, Anastasie Grabovschi, bun Român şi om bogat. In casa
www.dacaramamca.ro
ALBINA
321
acestuia învaţă româneşte, făcu cunoştinţă cu mulţi oameni însemnaţi; prin ajutorul lui urmă cursurile secundare şi pe cele superioare: cursuri de drept. Terminând studiile acestea la vârsta de 21 de ani, se decise să înveţe teologia la şcoala din Yârşeţ, după terminarea căreia fu primit secretar al mitropolitului sârb Stratimirovici din Carlovitz, de care ţinea atunci biserica ortodoxă din Transilvania şi Ungaria. La vârsta de 25 .de ani se călugări, luând nume1 o de Andreiu.
Călugăr fiind, dobândi ranguri călugăreşti şi ocupă diferite funcţiuni în administraţia bisericească; iar în anul 1846 fu numit vicar al episcopiei Ardealului, rămasă vacantă prin moartea episcopului Moga. In anul 1848 fu ales şi confirmat episcop.
întâmplările din anii 1848 şi 1849 găsiră în Şa-guna un vrednic păstor şi un mare Român. El prezidă adunările Românilor; el fu în fruntea de-
www.dacoromanica.ro
322
ALBINA
legâţiunii care se duse la Viena ca să susţină drepturile Românilor.
Marele succes al lui, fu înfiinţarea .mitropoliei române, care se realiză în 1864, când Şaguna de- . veni titularul nouei Mitropolii.
Muri la 16 Iunie 1873.
*
Meritele lui Şaguna, sunt mari şi munca lui s’a exercitat în multe direcţiuni.
îndată ce a luat cârma episcopiei, n’a avut alt gând mai stăruitor decât să scape Biserica românească de ascultarea Sârbilor. Şi n’a încetat de a lucra până' nu şi-a ajuns scopul. Prin stăruinţele lui, prin memoriile adresate guvernului austriac, prin relaţiile sale personale cu Curtea împărătească, reuşi să i se aprobe convocarea unui sinod, primul «sobor al bisericii greco-răsăritene din Ar- ■ deal».
Iată cum arată el scopul luptei sale în cuvântarea dela deschiderea soborului: «Deci acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, am scăpat de nevoile cele mai mari şi să ne trudim mai departe ca fiind noi acuma fiii unei biserici creştine asemenea îndreptăţită cu celelalte biserici Creştine din ţară aflătoare, să ne nev o im a nu fi cu biserica şi cu cele bisericeşti mai jos decât celelalte
Mai bine de zece ani duce el luptă fără preget până ajunge la isbândă.
Din 1864 există deci o mitropolie română ortodoxă peste munţi cu sediul la Sibiu şi două episcopii : la Arad şi la Caransebeş.
Întocmirea aceasta capătă legiuirea definitivă tot prin munca lui Şaguna, căruia se datoreşte statutul organic din 1868.
Pentru cultura românească a lucrat asemenea Şaguna: înfiinţă o tipografie, întemeie. ziarul «Telegraful român», care apare şi azi; prefăcu şcoa-lele româneşti în şcoli confesionale pentru ca Biserica să le aibă sub a sa pa?ă şi grijă; întemeiă o secţie pedagogică lâ seminarul din Sibiu pentru a pregăti învăţători; puse de tipări cărţi didactice
l
www.dacoromamca.ro
ALBINA
323
necesare şcoalelor; în fine el dete sprijin la înfiinţarea Asociaţiei Transilvănene pentru Cultură şi literatură.
In fine Şaguna desfăşură şi activitate literară: dela el avem o traducere a Bibliei şi un curs de drept canonic, pe lângă alte scrieri bisericeşti şi îndrumări adresate învăţătorilor.
Terminând, reproducem câteva pasagii dintr’un interesant articol al d-lui N. Dobrescu, prof. la facultatea de teologie, publicat în «Convorbiri literare» şi pe care d-sa a binevoit a ni-1 pune la dispoziţie înnainte de apariţiunea acelei reviste.
Eră în deosebi înzestrat cu o agerime a minţii şi cu o pătrundere uimitoare: în multe chestiuni nu apucă cinevâ să-i spună decât câtevâ cuvinte, şi tot restul eră numai decât prins de el. Excelâ mai ales printr’o judecată clară, sigură, printr’un puternic simţ al realităţii. Bun cunoscător de oameni şi dându-şi seama perfect de împrejurări, la orice pas şi în orice întreprindere, Şaguna procedă cu un deosebit tact'şi fineţe. In împrejurările cele mai dificile, şi cu un vădit sânge rece, Şaguna nu-şi pierdeâ cumpătul şi ştii cum să ducă la bun sfârşit lucrul început.
Eră un mare iubitor de ordine, de regulă.
Legată cu această iubire de ordine şi de rânduială, erâ o altă însuşire a lui, anume aceea de a căută să introducă regularitate, precizie în stările haotice, de a organiză, de a construi după anumite norme, dovedite bune, cu un cuvânt, aveâ şi un mare talent de organizator.
Mai presus de toate însă, Şaguna erâ un om hotărît, energic, cu o voinţă de fier, stăpânindu-se deplin pe sine, — cu toată firea lui aprinsă — ştiind să domine şi pe cei cu cari veniâ în contact, cu toate că nu aveau în totdeauna aceleaşi idei şi sentimente ca el, reuşind în fine să fie stăpân şi să deâ mers şi împr. jurărilor, cari de cele mai multe ori i-au fost neprielnice.
Ridicarea poporului român a fost gândul, ideia conducătoare şi călăuzitoare din tot timpul păstoriei sale. N’a lăsat nefolosită, pentru realizarea acestui ideal, nici cea mai mică oca-ziune favorabilă ce s’a ivit, nici cel mai mic lucru, nici cel mai neînsemnat mijloc: „Eu cuget — ziceâ el — că aş păcătui, când aş lăsă nefolosit şi pel mai neînsemnat mijloc pentru mântuirea neamului meu“. Cauza românească de dincolo n’a găsit în acea vreme un susţinător mai înfocat şi mai statornic ca Şaguna, care, timp de 25 de ani, în memorii ori petiţii adresate împăratului sau miniştrilor săi, în discursuri ţinute în Senatul imperial, în dietele ardelene sau în camera
www.dacQromamcaxo
324
ALBINA
magnaţilor, în fruntea multor deputaţiuni trimise la Curte, ori în conferinţe locale în consfătuiri de toată mâna, a fost cel mai devotat apostol al ei. Nimic nu l-a înfricoşat: nici faptul că la 1848 a fost proscris de Unguri, nici că mai târziu s’a cerut tot de Unguri să se deschidă acţiune publică în contra lui, să-l declare „trădător de patrie" cum se ţice şi se practică aşa de mult azi peste munţi.
Qh.
Sormaşii lui Meaşter Cerceluş.
îr_,ar~a
’a lăsat ger. Pârâul se zbate mânios între malurile reci şi sticloase, iar pe deasupra lui plutesc a lene aburii groşi, care ies din frământarea miilor de valuri.
Coleâ — pe mal —lângă puntea dintre sălcii, e bordeiul lui Cerceluş ţiganul, dar el nu se zăreşte decât după ce treci puntea; aşâ sunt de groşi aburii ce plutesc pe deasupra pârâ-ului.
Satul, care se risipeşte frumos pe amândouă malurile ^-şiTa dreapta şi la stânga pârâului — răsună acum de lătratul câinilor şi de sgomotul copiilor, care merg cu sorcova.
E mai mult de două ceasuri de când au început colindătorii şi până acuma nici o ceată nu s’a abătut şi pe la bordeiul lui Cerceluş
Ţiganul a ieşit nerăbdător afară, în uşa bordeiului, să vază nu şi-o aduce aminte şi de el cinevâ; iar ţiganca şi mai îngri-jată îşi face cruce şi priveşte rugător cu ochii la icoană:
—	„Doamne, Maica Domnului, nu ne-a face da ruşine toma’n zi de Sân Vasîle!... Trimete să ne sorcovăe şi pă noi cinevâ, că e păcat, zău, pupaţ-aş tălpile !“
—	„Taci fa, că huite i, vin acuşi! “ zise Cerceluş, alergând vesel pe uşă.
Dar băieţii, pe care îi văzuse ţiganul, trecură puntea dintre sălcii, deteră pe bătătura bordeiului şi-o luară la deal.
Cerceluş strigă după ei:
—	„Mă, sorcovaş, mă! Dâ’ păici nu daţi cu cblfnda.. ha?“
Băieţii se opriră.
—	„Da’ ce ne dai?" întrebă unul din colindători.
—	„Hasta-i treaba mea, vă dau eu! “
—	„Ai măi Radule, mergem?
—	„Ai, de— ! “
Şi colindătorii se întoarseră şi intrară în bordeiul lui Cerceluş.
Radu rămase mai la uşă să şorcovăiască pe ţigan iar celălalt
www.dacoromanica.ro
ALBINA
325
tovarăş intră în fundul bordeiului să sorcovăiască pe ţigancă
începură amândoi odată:
„Sorcova vesela !
Să trăiţi
Să’nbătrâniţi “; —
Ţiganii nu ştiau ce să mai facă de bucurie.
—	„Bravo, sorcovaşilor, bravo, haşâ să trăiţi... acii staţi coleâ să vă cinstim şi noi cu cevâ." Şi Cerceluş împinse copiilor un scăunaş lung şi mărunt; care stă dealungul păretelui.
Ţiganca scoase de sub pat un clondir cu rachiu şi dete fie cărui colindător câte o înghiţitură, două.
—	„Beţi — haşâ, pupav-ar gâga — cu clondiru, că uite, n’avem pah ară".
Băeţii băură şi se sculară să plece, Ţiganul scoase să le plătească.
—	„Ţineţi ici, huite: câte un franc de rumân, haşâ plătesc eu la sorcovaşii meţ. Să ştiţi şi voi c’aţi sorcovoit hodata pe meaşter Cerceluş! “
fi. <7.	Răduiescu-Niger, Magistraţii noştri. Roman. Editura
„Biuroului Universal". Ath. I. Niţeanu. Bucureşti. 1908. 548 pag. 14 X 2i. Preţul 4 lei.
A apărut — în oraşul Roman — o revistă lunară sub redacţia unui comitet compus din preşedinţii cercurilor culturale.
Abonamentul costă 6 lei pe an.
Numărul prim cuprinde un articol program, de I. N. Ciocan; o conferinţă către săteni, de dr. A. Vasiliu; conferinţe ţiT,ute de învăţătorii G. I. Adam, I. C. Dimitriu şi D. Mancaş; planuri de lecţiuni de învăţătoarele Valeria Banu, Natalia Dăscălescu şi de învăţătorii G. Uscatu. şi P. Cocea.
— Nu-ţi fie	frică, cl-nă, nu este nici un pericol. — Ia
ne, barcagiule, a căzut cineva p’aici ? — Da, Chiar săptămâna trecută a căzut unul, dar a fost găsit a doua zi.
FI. Cristescu.
Cărţi primite la Redacţie.
■ISSsS-S-
IFte’vist© nouă.,
Pe Dunăre, în barcă.
www.dflcrtrnmflnip.flrr>
Legiuirile anului 1908,
Cu sfârşitul acestui an, se duce încă un an din vieaţa noastră economică şi socială; din acest punct de vedere se cade a ne întrebă: întru cât acest an care ne părăseşte-şi se duce spre a-şi luă locul în nemărginitul spaţiu al universului, a fost bun sau rău din punct de vedere economic pentru ţara noastră, şi ce fel de moştenire lasă anului care vine, care ar putea să umple de bucurie inima agricultorilor noştri.
Intre legile economice, prima lege este a învoelilor agricole. Pentru aplicarea acestei legi. se prevede înfiinţarea de inspectori agricoli, şi prin instituirea de.comisiuni' regionale. Conferinţele inspectorilor agricoli, prin diferite com,une, caşi sfaturile lor, cu privire la o agricultură biai bună ce ar trebui să facă sătenii noştri ar aveâ bune, rezultate. Starea micului agricultor depinde dela o bună cultură a pământului. Asemenea marea agricultură, pune toată speranţa în produc-ţiunea agricolă.
A' doua lege economică, în socoteala acestui an, ave'm Cassa Rurală. Despre această lege atât de folositoare pentru sătenii noştri, am mai vorbit în mai multe rânduri în «.Albina». Cassq Rurali, aşâ după cum este făcută şi regulamentară, va aduce roadele sale bune; căci, cu timpul în loc ca cele mai multe moşii să fie cumpărate de societatea de asigurare, etc. etc., vor trece aceste moşii ca proprietate în stăpânirea sătenilor noştri. Deja Cassa Rurală a cum* » .pârât, două moşii spre. a le,împărţi sătenilor, este dejâ în urmărirea altor moşii spre a le cumpără,
O altă lege tot astfel de însemnată din punct de vedere economic este legea trusturilor arendăşeşti. Trusturile aren-dăşeşti erau o .nenorocire pentru mici cultivatori, fiindcă munca lor eră arendată pentru 5 ani sau mai mulţi deodată cu arendarea moşiei de către proprietar. Pentru Moldova

www.dacoromamca.ro
ALBINA
327
trusturile devenise aproape o nenorocire, naţională, dacă legea n’ar fi venit cu o zi mai înainte să oprească odată pentru totdeauna aceste trusturi arendăşeşti, scutind pe mulţi săteni de a fi muncitori	numai	pentru avutul altuia.
Alte legi care pe noi	nu ne	privesc	direct, a fost	votate
do corpurile legiuitoare : legea judecătoriilor de pace, legea ■comunelor rurale şi a jandarmeriei Toate aceste legiuiri eco nomice şi folositoare pentru a ridică starea materială şi morală a sătenilor noştri le lasă ca moştenire anul care se sfârşeşte, anului care vine	(1909).	Despre	acesta nu putem să
zicem altceva, decât: să	fie mai rodnic,	din punct de	vedere
a producţiunii agricole decât anul acesta care ne părăseşte.
Starea agricolă a anului 1908.
Să vedem întrucât anul care ne părăseşte (1908) lasă de •dorit, din punct de vedere a producţiei agricole.. Deşi semănăturile de grâu, secară şi orz caşi de rapiţă, făcute în toamna anului 1907, nu tocmai în condiţiuni bune, din cauza timpului secetos şi călduros din lunile August, Septemvrie şi Octomvrie, au eşit bine din iarnă, de oarece timpul din luna Ianuarie şi Fevruarie ale acestui an (1908) a fost mai mult ploios, decât cu zăpadă şi mai mult călduros decât friguros .şi a favorizat creşterea semănăturilor de toamnă caşi acelora de primăvară făcute în aceste două luni; dar în lunile Martie, Aprilie şi Maiu, timpul a fost mai mult secetos, decât ploios, şi de obiceiu, vântul crivăţ, a bătut foarte mult în aceste luni, şi el a adus mare rău, atât semănăturilor de toamnă, cât şi celor de primăvară. Până la ploile din ultimele zile ale lunei lui Maiu, seceta îndelungată cebântuise în mai multe părţi ale ţării pusese pe gânduri nu numai pe agricultori direct interesaţi, şi chiar pe guvernul ţării, care în mod direct este dator a se interesa şi a dâ tot sprijinul său moral ori ■cărui agricultor întru cât ar avea trebuinţă de acest sprijin.
Dacă timpul din lunile de primăvară ar fi fost mai ploios, ne puteam aşteptă la o recoltă de grâu etc., cu mult mai mare, de cum a fost în realitate, de peste 19 milioane de hectolitri.
In cât priveşte semănăturile făcute în toamna acestui an, răul devine şi mai mare. La începutul lunei Septemvrie, ne bucuram de un timp foarte bun pentru semănăturile de toamnă, dar aceste bucurii au fost de o scurtă durată, căci la începutul lunei lui Octomvrie încep să cadă ploi, şi în ■urma ploilor chiar şi zăpadă în unele judeţe, ale ţării. Aşa pela 7 Octomvrie, în unele părţi ale Moldovei caşi în Muntenia cade zăpada, din care cauză timpul se răceşte şi mai mult, aşa că semănăturile nu se mai pot face. Recolta viilor, a porumbului, a sfeclelor de zahăr, şi a cartofilor, de abia s’a putut face cu'muîtă greutate în luna Noemvrie chiar
www.dacaromamcajo
328
ALBTNA
în Decemvrie. Chiar pela 15 Decemvrie al acestui an (1908) se mai găseau semănături de sfecle de zahăr pe câmp nerecoltate.
Deşi în urma frigului (care pe la sfârşitul lunei Octomvrie ajunsese până la 20 grade sub zero în unele localităţi ale ţării) timpul s’a mai îndreptat spre bine aşa în cât pământul s’a mai desgheţat, semănatul de toamnă n’a putut să se mai facă, din cauză că pământul aveâ multă apă şi tocmai din această cauză nici sfeclele n’a putut a se recoltă în unele localităţi, şi nu s’au putut face nici arăturile pentru semănăturile de primăvară.
In unele podgorii, prin luna Noemvrie şi Decemvrie s’au putut face sădiri de viţe altoite, caşi sădiri de pomi roditori deşi atât viţelor altoite ca şi poirilor roditori, la sădiri le merge mai bine în pământ mai svântat de prisosul de umezeală. La caz când pământul are prea multă umezeală, dela sădire până la primăvară când dă căldura, rădăcinile pomilor ca şi ale viţei pot să capete un început de putrezire, şi deci prinderea nu se mai poale face.
Deci anul 1908, care ne părăseşte lasă o rea moştenire, anului mre vine (1909), întru cât priveşte semănăturile de toamnă, care servesc de bază la producţiunea agricolă şi care înmulţesc mai mult avutul agricultorilor noştrii. Pe aceste semănături se pune cea mai mare bază în comerţul cu cereale ce întreţinem cu ţările străine, şi între ele, cel dintâiu pe drept se socoteşte grâul de toamnă. Timpul rău din luna Octomvrie etc., a dat o bună lecţiune agricultorilor noştri, ca niciodată, la semănătura grâului de toamnă să nu se bazeze pe porumbişti, ci pe ogoare sterpe sau semănate cu plante leguminoase, ca: fasolea şi mazărea etc.; iar porumbiştele să fie ceva întâmplător, lăsându-se mai mult pentru semănăturile de primăvară.
Ştiinţa agricolă bazată pe observaţiuni ne spune lămurit că grâul de toamnă să-l semănăm totdeauna după acele plante care dela recolta lor şi până la semănat lisă timp de ajuns ca locul să se prepare cât se va putea de bine pentru grâu, şi ca grâul să poată să fle semănat la adevărata lui epocă, iar adevărata epocă la noi în ţară se poato socoti dela 15 August până la 1 Octomvrie.
Pământuri pentru şcolile rurale.
Corpurile legiuitoare au dotat şcolile rurale, cu câte 3 hectare de pământ, pe cari învăţătorii vor trebui să-l cultive în mod mai sistematic în folosul lor propriu, întrebuinţând la cultura acestui pământ elevii satelor din cl. IV şi V. Aceşti elevi fiind mai vârsnici, au să-şi deâ mai bine socoteala de munca lor, fiind în acelaş timp supraveghiaţi de învăţă tor, direct interesat în cauză.
www.dacoromamca.ro
ALBINA
329
Târgurile noastre.
In decursul acestui an afacerile cu cereale în târgurile noastre şi preţurile au fost destul de bune, în raport cu producţiunea noastră agricolă, ca cantitate şi calitate.
Iată în rezumat preţul mijlociu cu care s'au vândut cerealele noastre caşi alte produse agricole în decursul anului 1908, în târgul din Brăila caşi în alte târguri din ţară.
Grâul, suta de	kgr. s’a vândut	cu 16—22	lei	Şi	— ct.
Porumbul,	idem	11—15	»	»	50 »
Cincantinul,	idem	11—15	»	»	» ■»
Orzul, Orzoaica,	idem	12—15	»	»	25 »
	idem	12^15	»	»	35 »
Ovăzul ligovo,	idem	15	»		
Ovăzul comun,	idem	11—14			
Secara,	idem	15-18	»		
Meiu,	idem	10—12	»		
Mazărea,	idem	13—18	»		
Fasolea,	idem	14-20	»		
Ilapiţa sălb.,	idem	12	»		
Ooiza,	idem	30	»	Şi	4 ct.
Sămânţa de in	idem	27—28	»		
» » cânepă »		17—18	»		
La târgul din Obor (Bucureşti).					
Grâul s’a vândut cu 87—110 lei chila ; orzul cu 48—95 lei chila; ovăzul cu 42—52 lei chila; secara cu 72—84 lei chila şi porumbul cu 53—68 j.ei chila.
Nutreţurile.
Fânul s'a vândut cu 60—85 lei mia de kgr. ; fânul de meiu cu 58—80 lei mia de kgr.; iar paiele de grâu etc. cu 28—40 mia de kgr.
Preţul vitelor.
Boii mari şi graşi, s’a vândut cu 650—750 lei perechia; boii de jug cu 500—650 lei perechia; boii de rând cu 400— 600 lei perechia; vacile cu lapte cu 90—100 lei una; caii buni de trăsură s’a vândut cu 350—600 lei unul; iar caii de rând cu 80—350 lei unul.
Târgurile străine.
Afacerile cu cereale caşi preţurile în' aceste târguri, au puţină însemnătate, de aceea preţurile sunt aceleaşi care li-am publicat în această revistă în luna Noemvrie.
V. S. Moga.
www.dacaromamca.ro
SENATUL. S Decemvrie.— Interpelarea d*lui lama Gămă-răşescu, cu privire Ia schimbarea datei alegerii colegiului al 2-lea de Senat de Prahova. Răspunde d. I. Brătianu, ministru de interne, dând explicaţiile necesare. Mai vorbesc în această, chestie: d-1 C. Dissescu şi d-1 Al. Djuvara, ministru al comerţului.
9 Decemvrie.— Senatul lucrează în secţiuni.
10—15 Decemvrie.— Recunoaşteri şi indigenate.
CAMERA. Cu începere dela 8 Decemvrie şedinţele se ţin în palatul cel nou.
Se urmează cu discuţia proectului de răspuns Ia mesagiu începută în săptămâna trecută.
Discuţia ţine dela 8 până la 15 Decemvrie.
Vorbesc d-nii Ştsf. G. loan, G. C. Dragu, Vintilă Brătianu, N. Pop, C. Banu, G. Alimăneşteanu, membri ai partidului naţional liberal, susţinând proectul de adresă.
DiU partea partidului conservator democrat vorbeşte d. Tache Ionescu; iar din partea partidului conservator d-ni Bf. Fili-pescu, Ion Lahovari, Al. Marghiloman, cari fac observări şi aduc critici activităţii guvernului.
D. G. Stere, raportorul, susţine proiectul său şi desvoltă principalele idei formulate într’ânsul.
In fine iau cuvântul doi miniştri: d*nii Emil Costinescu şt Ion Brătianu, cari examinează criticele aduse de membrii opoziţiei, explică atitudinea.guvernului în diferite chestii, dau relaţii asupra aplicării legilor votate în sesiunea trecută şi expun unele din planurile guvernului pentru viitor.
Inchizându-se discuţia generală, se votează diferitele paragrafe-ale lăspunsului; apoi se votează adresa în total, fiind 80 voturi pentru şi 3 voturi contra.
Iată textul adresei aşâ cum s:a votat:
Răspunsul Camerei la JKesagiul fonului.
Sire,
Adunarea deputaţilor se simte fericită că a putut din nou salută în mijlocul său pa iubitul nostru Rege.
In faţa neliniştei ce cuprinde popoarele din jurul nostru si a gravelor probleme ale vieţei noastre de Stat, ne simţim în jurul Tronului mai întăriţi şi mai înălţaţi sufleteşte, căci în cli-
www.dacoromanica.ro
www.dacoromanica.ro
Intrarea noului palat al Camerei,
O vedere a sălii de şedinţe din noul palat al Camerei.
ALBINA
3B3
pele de cumpănă ţara are mai multă nevoe că oricând de conducerea neşovăitoare şi luminată a viteazului şi înţeleptului ei Căpitan şi Domn. Urând dar Maiestăţei Voastre încă lungi ani de domnie glorioasă, pentru întărirea şi propăşirea României, Vă rugăm, Sire, să primiţi omagiile noastre de credinţă şi de desăvârşit devotament,
Pătrunsă de misiunea Stalului Român ca factor de ordine şi progres în acest post de veghe la gurile Dunării, Adunarea Deputaţilor e hotârîtă de a sprijini cu toată energia acţiunea guvernului Maiestăţei Voastre, pentru ca prestigiul Regatului, drepturile şi intere$efe naţiunii române să nu fiş atinse, şi pentru asigurarea păcii generale.
Am luat cunoştinţă cu satisfacţiune de asigurarea că relaţiu-nile internaţionale ale României sunt normale şi că Europă întreagă apreciază politica ei leală şi paşnică, demnă şi înţeleaptă, dar hotărîtâ.
5/re,
O naţiune conştientă de sine, un popor tare prin virtuţile-i civice şi severa-i disciplină morală, muncitor şi tenace, sub o conducere prevăzătoare, energică şi luminată de aspiraţiunile naţionale,—poate privi cu încredere în faţa greutăţilor interne şi a primejdiilor din afară.
Unirea tuturor fiilor ţârii, prin aceleaşi drepturi şi îndatoriri într'o viaţă cetăţenească comună; funcţionarea sinceră a insti-tuţiunilor democratice şi o activă preocupare obştească de interesele superioare ale Statului; o egală solicitudine pentru toate clasele societăţii care asigură pacea socială şi dreptatea pentru toţi; administraţia orânduită şi cinstită; magistratura nepărtinitoare, inspirată numai de adevăr şi dreptate, respectată de toţi; organizarea raţională a muncii naţionale în toate ramurile de activitate productivă şi încurajarea spiritului de iniţiativă şi a-sociaţie; şcoala pătrunsă de înalta ei misiune de a prjgătî tinerele generaţiuni pentru vieaţa lor de oameni şi cetăţeni; finanţele îngrijite şi bine chibzuite; o’ armată puternică, disciplinată şi însufleţită de simţul de onoare şi de patriotism: aceste sunt condiţiu-nile necesare de sănătate, de prosperitate şi propăşire ale unei ţări libere, cari .în acelaşi timp îl asigură şi prestigiul îa afară şi-i slujesc de ,scut împotrivă tuturor adversităţilor.
Sire,
Adunarea Deputaţilor constată cu toată mulţumirea'că guvernul Maiestăţei Voastre îşi îndreaptă stăruinţa şi îngrijirea patriotică în toate aceste direcţiuni ale operei de guvernământ impusă de cerinţele vremii.
După 30 de ani de muncă încordată, spre a reînvia legătura organică între vechiul pământ românesc al Dobrogei cu trupul naţiunii, a sosit momentul ca această provincie, redobândită cu jertfa de sânge, să fie desăvârşit contopită în teritoriul naţional prin vieaţa cetăţenească sub pavăza Oonstituţiunii noastre
Adunarea Deputaţilor îşi exprimă dar convingerea că acordarea drepturilor politice egale tuturor fiilor naţiunei, fără deosebire, va constitui chezăşia cea mai puternică pentru unirea lor în sentimentele de dragoste şi credinţă către patria mumă.
www.dacoromanicajx)
AI,BIS A
334
Stricta şi ferma aplicare a legilor agrare, ocrotitoare atât ale intereselor proprietăţii, cât şi ale drepturilor muncii naţionale fiind o condiţiune indispensabilă a păcei sociale şi a propăşirii naţionale normale, Adunarea Deputaţilor, cu o nestrămutată hotărâre, va acordă concursul său guvernului Maiestăţei voastre în elaborarea tuturor măsurilor necesare pentru dăsăvâşirea şi ■deplina realizare a acestei mari reforme economice şi sociale.
Adunarea Deputaţilor consideră binevenită reorganizarea Consiliilor judeţene. întrunirea alegătorilor într’un colegiu unic, lărgirea, în limitele raţionale, a sferei de acţiune a acestor consilii, precum şi o mai riguroasă îngrădire împotriva disolvărilor abusive,-—vor desvoltâ interesul obştesc pentru administraţia locală şi, deci, vor asigură funcţionarea ei normală, iar pe de altă parte, vor crea la periferia organismului naţional mici focare de viaţă publică mai intensă, cari vor servi pentru educaţiunea cetăţenească şi vor pregăti terenul pentru o participare mai con-.ştiontă şi mai activă a naţiunii în toate interesele superioare ale vieţei de Stat.
Magistratura exercitând unul din atributele puterii suverane prestigiul ei neştirbit şi independenţa desăvârşită în distribuirea justiţiei, sunt garanţii esenţiale ale ordinei publice şi ale libertăţilor cetăţeneşti. Adunarea aşteaptă deci cu nerăbdare proiectul de reformă prin care s’ar întinde inamovibilitatea la toţi magistraţii şi s'ar precizâ mai bine condiţiunile de înaintare,’spre a-i pune la adăpostul oricăror înrâuriri lăturalnice.
Privim cu toţii situaţiunea prosperă şi solidă a finanţelor Statului, ca dovada unei administraţiuni chibzuite a banului public.
Vom studia cu luare aminte toate măsurile ce se vor supune deliberărilor Adunării pentru îmbunătăţirea aparatului nostru administrativ sau pentru asigurarea intereselor de ordine economică.
In deosebi vom luă în cercetare cu solicitudinea ce o avem cu toţii pentru interesele muncitorimii din satele noastre, proiectul de lege prevăzut în manifestul din 12 Martie 1907 pentru arendarea la asociaţiunile ţărăneşti a moşiilor Statului ale aşezămintelor de binefacere şi cultură.
De asemenea cu un viu interes se vor discută la Adunarea deputaţilor proiectele delegi pentru încurajarea industriei naţionale şi pentru consolidarea dreptului de exploatare a petrolului pe proprietăţile particulare, aceste măsuri privind ramurile de activitate productivă ce au atâta însemnătate pentru economia noastră naţională şi sunt menite să aibă un rol şi mai mare în des-voltarea viitoare a ţării.
Sire,
Ţara întreagă Urmăreşte cu nădejde şi îngrijire încordată progresele oştirei noastre,—această forţă vie a naţiunei, chezăşie a neatârnăreî noastre, simbol al voinţei dârze şi nestrămutate de a trăi şi a ne afirmă fiinţa şi aspiraţiunile ce ne-au fost sădite în inimă de istoria bimilenară de suferinţi a acestui neam.
Putem asigură Maiestatea Voastă că, împreună cu naţiunea întreagă, suntem gata la toate jertfele, şi vom sprijini toâte măsurile necesare pentru a spori şi a întări puterea noastră militară.
www.dacaromamca.ro
albina
3&>
Sire,
Strâns uniţi în jurul guvernului Maiestăţei Voastre pentru a l ajută în realizarea acestui program de lucrări, menite să dea o aşezare temeinică Statului şi îndrumarea lui sănătoasă în viitory nu ne vom cruţa silinţele spre a ne ridică la înălţimea chemării noastre şi a aşteptării’patriei şi a neamului romanesc.
In credinţa neclintită—după truda şi munca celor 42 ani de viaţă aşezată şi orânduită la adăpostul Tronului Primului Rege al României libere şi independente—că Statul român, prin unirea tuturor forţelor’ vii ale naţiunei şi a tuturor păturilor sociale, va birui toate greutăţile şi primejdiile vremelnice, şi va netezi urmaşilor calea spre mărirea şi înflorirea neamului, înălţăm, din toată inima rugile noastre pentru Ţară, pentru Tron şi Dinastie.
Să trăiască Miestatea Voastră!
Să trăiască Maiestatea Sa Regina!
Să trăiască Dinastia!
Se trage la sorţi comisiunea care va merge la Palat să prezinte M. S. Regelui acest răspuns.
Comisiunea a fost primită Mercuri 16 Decemvrie. După ce d M. Ferechide, preşedintele Camerei, a citit textul adresei, M. S~ Regele a răspuns prin următoarele cuvinte :
Domnule Preşedinte,
Domnilor Deputaţi
Cu o vie bucurie şi o adâncă recunoştinţă primesc călduroasele urări ce mi le aduce Camera Deputaţilor. Aceste sentimente îmi dovedesc că strânsele legături dintre naţiune şi dinastie se întăresc din an în an mm mult, printr’o încredere reciprocă, şi prm tr’cr dorinţă de a asigură viitorul scumpei noastre Românii.
Mare îmi este satisfacţiunea că Adunarea Deputaţilor îşi dă seama de adevăratele interese ale statului în chestiile externe şi că este pătrunsă de prudenţa cerută în împrejurările actuale spre a nu compromite buna situaţiune ce am câştigat
Rodul vădit a 30 de ani de muncă paşyiică, ne îndeamnă a mc. ştirbi cele dobândite şi a păstră această politică demna, înţeleaptă şi fără pripire, pe care am urmărit-o cu statornicie până acum. O dovadă de aceste frumoase roade ale prudenţei înfăţişează finanţele noastre care ne-au permis chiar după doi ani eu recolte puţin mulţumitoare a urmă şirul însemnatelor lucrări începute şi a se realiză totuşi cele mai mari excedente ce le-am avut vre-o dată.
împărtăşesc de asemenea dorinţele ce le arătaţi asupra organi-zarei noastre interne, mai eu seamă cu privire la administraţie, magistratură, şcoală şi armată, care sunt neapăratele temelii ale or dinei şi adevăratei propăşiri morale.
Sunt deplin încredinţat de lealul sprijin ce-l veţi da guvernu lui meu întru dezlegarea acestor grele probleme şi că numai do-
www.dacoromaiiicajx)
330
A I. RIN 4
rul binelui obştesc vă va însufleţi în căutarea soluţiunilor drepte ce tara le aşteaptă dela reprezentanţii ei.
Vă mulţumesc din suflet, d-lor deputaţi, pentru credinţa şi dragostea ce arătaţi Reginei, Mie şi Familiei Mele,. în chip aşa de călduros.
L a 16 Decemvrie, M. Sa Regina a împlinit vârsta de 65 ani. Cu prilejul •acestei zile de sărbătoare, Suverana a primit un mare număr de telegrame cari îi aduc urări de fericire.
D-nul Spiru Haret, preşedintele ad-interim al consiliului de miniştri, a fost la Palatul Regal unde a prezentat felicitările guvernului.
De asemenea d-nii P. S. Aurelian, preşedintele Senatului, şi M. Phere-kyde, preşedintele Camerei, au prezentat Suveranilor felicitările Corpurilor Legiuitoare.
Suverana a primit felicitări şi din partea tuturor d-nelor preşedinte ale societăţilor şi instituţiilor de binefacere din Capitală.
In „Monitorul Oficial" s'a publicat decretul prin care se aprobă un concediu de şase săptămâni, cu începere dela 15 Decemvrie c., d-lui prim-mi-nistru D. Â. Sturdza şi se însărcinează cu interimatul preşedinţiei consiliului d. Sp. Haret, ministru al instrucţiei, iar cu cel al ministerului de externe d. I. Brătianu, ministru de interne.
D-nul Dim. Sturdza a plecat cu Doamna Ia Paris, unde va petrece sărbătorile Crăciunului.
Proiect de lege pentru cumpărare de păduri dela Casa Rurală.
S’a distribuit la Cameră proiectul de lege al d-Iui ministru Anton Carp, prin care se autoriză ministerul domeniilor a e-mite rentă 4 la sută pentru cumpărare de păduri dela Casa Rurală.
Art. x.—Pentru punerea în aplicare a dispoziţiunilor art. 23 din legea Casei Rurale, privitoare la cumpărarea de către Stat a pădurilor aflate pe moşule ce se vor vinde de şi prin Casa Rurală la ţărani, ministerul agriculturii şi al domeniilor este autorizat să emită rentă întitulată pentru cumpărare de păduri purtând dobânda de 4 la sută pe an, amortibilă în cel mult 40 ani, până la suma de cinci milioane efectiv pe fiecare an.
Art. 2.—Emisiunea acestei rente se va face, treptat cu trebuinţele, în con-diţiunHe pe cari ministrul agriculturii şi al domeniilor le va găsi mai a-vantagioase pentru Stat.
Produsul ei va fi destinat exclusiv la cumpărarea de păduri dela Casa Rurală.
Art. 3.—Sumele necesare pentru plata anuităţilor acestei rente, se vor trece în fiecare an în budgetul datoriei publice.
Primar român ia Blaj th Ardeal,
Cetăţenii din oraşul Blaj au reputat o victorie alegând primar pe românul Dragoş.	r	r
Aniversarea M. Sale Reginei.
Primul ministru ai ţării în congediu.
www.dacaromanica.ro
au*i\a
337
înfiinţarea leagănului „Sf. liico/aeu la Tulceâ.
La 12 Decemvrie, din iniţiativa d nei Ecat. I. Atanasiu, soţia prefectului jud. Tulcea, s’a înfiinţat în' capitala acelui judeţ o societate de binefacere cu numele: „Leagănul Sf. Nicolae".
Societatea va înfiinţâ un orfelinat pentru copiii găsiţi şi orfani, o şcoală de menaj şi un azil de bătrâni.
Societatea va mai organiză şi şezători la care se va citi, vorbi, cântă şi tot deodată coase fie pentru casă fie pentru copiii nevoiaşi. O parte din capitalul societăţii se va împărţi la săraci.
Comitetul societăţii e format din mai multe d-ne din oraş în frunte cu iniţiatoarea.
Moartea tui C duWachman.
Eduard Wachman, fost profesor şi director al Conservatorului de muzică şi director al corului bisericii Domniţa-Bălaşa din Capitală, a încetat din viată.
Diferitele societăţi muzicale din Capitală au ţinut să ia parte la ceremonia de înmormântare a defunctului. Meritele sale.ca muzicant au fost arătate în cuvântările ţinute de d-nii Popescu*Pasăre, maestru de muzică şi Nottara artist dramatic!
Români din Ungaria osândiţi pentru purtârea tricolorului.
Se anunţă din Szâszvaros (Transilvania! că prefectul poliţiei a condamnat la 2 zile închisoare sau 30 de coroane amendă pe 30 de Români cari împodobiţi cu cocarde tricolore româneşti, au asistat la întrunirea în care deputatul'Aurel Vlad şi-a dat seamă de mandatul său.
Prigonirea Români'or,
Redactorul răspunzător al ziarului „Tribuna", d. Constantin Savu. a fost interogat de judecătorul de instrucţie în al 13-lea proces.
Pentru fondul cultural din Ardeal.
Fruntaşul român Alexandru de Mocioni a dăruit suma de 5000 coroane pentru fondul cultural din Transilvania, a cărui bază a pus-o I. P. S. S. Mitropolitul Meţianu din Sibiu.
0 şezătoare literară la şcoala română din Sofia.
Sâmbătă 13 cor., corpul didacticul şcoalei române din Sofia, a dat în localul şcoalei o şezătoare literară dansanţă, pentru a se mări fondul societăţii mutuale de economie şi ajutor a elevilor acestei scoale.
La şezătoare s’a cântat, coruri şcolare, bucăţi muzicale cu instrumentele ,cu coarde, sJau recitat poezii frumoase, etc.,. aşâ câ publicul a petrecut de minune seara.
Asemenea şezători fac cinste mare corpului didactic respectiv.
Deschiderea Parlamentului Turc.
O bucurie ce nu se poate spune a domnit Ia Coristantinopole, la deschi derea parlameutulni turc. JJep taţii au fost salutaţi cu urale.
www.dacoromamcajo
Pagrna glumeaţă.
„Fă bine, să-ţi găseşti rău“
— Ce sgomot o t i ăsta? M’a deşteptat -din somn şi ce bine dormeam ?
— A ! nişte hoţi ! .. Binc-aţi venit, domnilor! Ce vreţi ?
— Iată cheile dela dulap. Acolo teunt lucruri bune. . .
— Aţi mai uitat ceva. Luaţi şi ceasornicul ăsta de părete, E de valoare.
—	Dar bine uşă om a’am mai găsit noi de când furăm. Cum să-ţi mulţumim ?
—	Pentru puţin.
— Sacrificiul nu e marc... Nu sunt la mine acasă; sunt în odaia unui prieten care mi-a dat patul lui să dorm.
		
www.dacoramamca.ro
ALPINA	•	339
P entru ziua. de S4 Ianuarie
K oviatai popiilarA
„A LBIN A“
fondată, la 1 Octomvrie [ÎSQT'
Va scoate un
NUMĂR FESTIV
Spre a sărbători împlinirea a 50 de ani dela unirea ţărilor surori-
Acest număr va cuprinde :
—	articole istorice expunând evenimentele cari au precedat şi au desăvârşit actul măreţ al unirii;
—	listele membrilor divanurilor adhoc şi ale adunărilor elective;
—	dări de seamă amănunţite ale şedinţelor memprabile dela 5 şi 24 Ianuarie 1859;
—	proclamaţiile Domnitorului Cuza după alegerea în Moldova şi în Muntenia ;
—	actul adresat puterilor după îndoita alegere;
—	poezii, articole de ziare, discursuri din acel timp, etc.
Numărul festiv al «ALBINEI» va fi împodobit, cu un tablou
alegoric în colori, anume făcut, de cunoscutul pictor şi colaborator al revistei, d-1 Costin Petrescu şi 4 reproducţii de tablouri ale vremii tot alegorice şi în culori, cu numeroase jlustra-ţiuni, reprezentând scene din acel timp, cum şi portretele celor mai de seamă persoane cari au avut rol în cursul acelor evenimente.
El va fi nu numai o publicaţie documentară, care va trebui să se afle în casa oricărui bun Român, dar şi o lucrare de artă, care va constitui un adevărat premiu pentru abonaţii «ALBINEI».
Dorind ca şi ace? ce nu sunt abonaţi la revistă să-l poată căpătă, îl vom pune în vânzare în Capitală la librării şi chioşcuri, cu preţul de un leu exemplarul, în provincie îl vom expedia numai acelor ce-1 vor cere.
Rugăm dar pe abonaţii noştri să comunice prietin lor şi cunoscuţilor lor, că dacă doresc a avea acel număr să expedieze prin mandat postai,»uma de lei 1,20 la Administraţia «ALBINEI», Strada Mâniuleasa No. 9 Bucureşti, cel mult până la 15 Ianuarie 1909, cunoscând că vom scoate numai atâtea exemplare câte cereri vom avea.
Abonaţii cari nu vor ii in curent cn plata abonamentului revistei, nu vor primi, acest*nmm1r, care'este premiu şi na face parte din numcriic obişnuite ale anului.
fF
POŞTA ADMINISTRAŢIEI
J
—	D-lui 1. Trelea, Tecuci. — Pe anul curent al XII sunteţi achita? cu chitanţa No. 27.228.
—	D-lui Gr. Vinescu, Cernavârfu, Mehedinţi. — Instrumentul de care ne întrebaţi pare că n’a dat bune rezultate, aşa cel puţin ne spun oeice l’au ctfmpărat. Nu vă îndemnăm a-I cumpără.
www.dacarotnamca.ro
La Administraţia Revistei se găsesc de vânzare următoarele programe şi regulamente cu preţurile notate în dreptul lor:
Programa analitică pentru şcolile urbane, lei 1,20.
Programa analitică pentru şcolile rurale lei 1,20.
Programa analitică pentru şcolile normale de învăţători şi învăţătoare:..................Lei 1,20.
Regulamentul pentru administraţia interioară a şc. normale do învăţători şi învăţătoare: Lei 1,20.
Regulamentul pentru aplicarea legei asupra învăţământului primar şi normal primar: Lei 0,60.
Idem idem şcoalelor primare urbane . . . 0,60.
Idem idem şcoalelor primare rurale . .	0,60.
îndrumări pentru institutori şi învăţători privitoare la modificările aduse programei . . . 0,50.
UE BANK OF ROUMANIA, LIMITED
Capital Lire sterline 300.000 deplin vărsat. Sediul Londra. Sucursala Bu-
iureş ti. Comitetul central: la	Londra
Laciilan Machiat osii Rate,	n
1. I. Goschen......	n
Vicontele Doncanaon . . .	n
E. W. H. Barry		n
Robert Bamilton Lang . . iJemetre de Frank ....	'friena
\ Naville		Paria
îd. Vernes 		Yi
Directori • f A-Stolz Directori.	^ E E eoodwiu.
Ceusori: loan Kaliuderu, Demetru lo an Gbika şi Arthnr Green.
Sediul social:
Londra 7 Creat Winchesterstreet. luoureala: Bucureşti, Piaţa sf. Gheor-
orfce.
„NdŢIONdLd'
SOCIETATE GENERALA DE ASIGURARE, BUCUREŞTI Capital în acţiuni întreg vărsat în nţ
aur.................Lei 9 r'n( * 1
Fonduri de reservă compuse diu prime
şi daune .............
Idem format din capital şi alte rezerve »
Total în aur Lei 7.052.031 tt Daune plătite . . .
Vice-preşedinte A. BăiCoianu,
Dir. general E. Griinwald. ^,,rtflŢior<AUR“ asigură contra inWAV| cediului, a «grindinei», contra-risca tH j lui pierderii valorilor. Asigurările| pentru viaţă sunt primite în toate M combinaţiunile obişnuite ca: «cas de 1 moarte, supravieţuire, zestre şi rentă»J Sediul social în palatul Soc. din str! Doamnei No 12, Bucureşti. Repres-generală în Buc. Btr. Smârdan No 4| Agenţii în toateoraşele din ţară
Inst. ae Arte Urafice tiarol GObl Bl-sor Kasideseu, Str. Doamnei 16.-23.136.
www.dacoromamca.ro