Anul XI,
No. 41—42
13—20 Iulie 1908
v "cir:'.
Apare în fiecare "Duminecă
COMITETUL, DE REDACŢIE:

ION KALINDERU
P. Qârbovlceanu
P* Dulfu
O. Coşbuc 3-1 P. V. Năsturel
V. S. Moga N. Nlcolaescu
Oh. Adamcscu [. Otescu
Gr. Teodosslu
iSfcv
Redacţia ,1 AanU.lstrWOTde»"”"»”»»*» HO. 9-B»crc,ll.

Jleaa parfumerie ţi Sroguerie JiteoiciaiU T6MA BRĂTULESeil
g&auraştl, calea Grlvlţe' No. 145 (lângă Gara da Nord). Bucureşti
Oferi» onor. sale clientele parfumuri din cele mai renumite fabrici franceze, ruse, germane şi engleze; pudre de orez, depilatoare şl sapone alese, briliantine, superbe colorante pentru păr, diferite îoţiunl, apă de «nlnnia, d« lavande, de verveine şi portugai, eto., ape şi pomezi de quinquina parfumate» Capilarine, col-cream de la princesse şi oomestice higienice, piepţini fini, Odol, perii, paste pentru dinţi, thermometre pentru baie şi diferite feluri de bureţi, glicerină, vasilină, lanolină şi tot felul de articol» pentru tualete.
Articole pentru menaglu, ca: oeaiuri, cafea şi cacao tn sămânţă şi pulbere, făină lactată Nestld, culori vegetale, arome şi esenţe pentru liqueruri şi li-monade, romuri şi cognacuri, esenţe pentru conserve alimentare, Sifoane cu oari se prepară ape gazoase, alcool şi sistematice maşine pentru spirt denaturat, ape minerale şi diferite săruri pentru băi, oum şi prafuri «Zaokerlin», oarboral, borax, acid boric, naftalină ieftină, bioarbonat de sodiu, salol şi chinine, etc. Aniline şi culori, aparate, accesorii şi gata soluţiuni, băi, pentru fotografie. Uleiuri şi grăsimi minerale, parafină, benzină şi vasilină americană, terebentine, pensule, lacuri şi culori pentru piotură, vopsele, ceară pi sârmă pentrn parchete, etc.
Diferite ierburi alese, rădăcini, scoarţe, frunze, flori şi seminţe pentru ceaiuri in şi muştaruri, precum şi felurite uleiuri vegetale şi animale, oa : unt de cocos, de in, de ricin şi amigdale şi ourat uleiu din fioat de morun pentru cura de iearnâ, eto.
Xulte specialităţi farmacentice române, franceze şi germane, precum: bu-giie, balsamuri pentru viaţă, capsule, cataplasme, coaltare, orayoane, ceaiuri, dragele, elixire, emulsiuni uleioase, emplastre, glioerofosfate, globule, granule, Injecţiuni, ovule, paste, pastile, perle, pilule,-prafuri, săruri, supositorii, soluţiuni, siropuri şi vinuri medicamentoase care, prin rolul ce îndeplinea» nele de a fi atiseptice şi desinfectante iar altele nutriţive şi întăritoare, sunt pi aparate ou scopul de a fi întrebuinţate la vindecarea suferinzilor cărora să le redea sănătatea, forţa şi energia şi de a le fi reconstituante ale sistemului nervos îndepărtându-le ou totul anemia şi slăbiciunea generală.
Dogat asortiment de cauciueărle şi pansamente cum Instrumente şi acoe* «orii de resortul Farmaciei, Obstetricei şi Chirurgiei, Opticei şi Dentistioei, oa: vată şi filoane, guthapercha şi muşamale impermeabile, tuburi de cauciuc, oanule, injeotoare şi sistematice irigatoare pentru Moaşe şi Lebnse, pompe trage-lapte şi biberoane, ploşti şi lighiane de porţelan, specule, aţă de mătase şi ace, siringi, sonde, aparate inhalatoare, bandage şi oercuri herniare, corsete elastice pentru doamne şl ciorapi pentru varice, tuburi stomachale, pulversitoâre şi vaporisatoare, preservative, suspensoare, thermometre maximale oum şi alte utensile şi accesorii de stiolă, aluminiu, platină, faianţă şi porcelan, ochelari, foarfeci şi cleşti, etc.
La cerere, expediază în orice parte a, Ţărei, contra ramburs, prompt şi o» preţurile cele mai ieftine, ori şi ce fel de mărfuri din această branşă.
www.dacoromamca.ro
Anul XI.
No. 41—42.
13—20 Iulie 1908-
Ibitta
ft ev istă Enciclopedică populară

m
4b*nam«n«ul în ţar* pa an Uei B t Rboa»m*a«U în atrâln. pa an lei S
6 luni » 8 Jvun numţţ........ 18 bani
\?Z-
banwu anunalurl 1 Iau lini», jsalsa pubjjaţjfet*, 5 bani «uvântul. Jîflanuseriptfţli naRU^l,«a'ţa se ard.
SUMACţUla:
6. Coşbuc, Postul şi nutrirea neîndestulătoare. — Sofia Nădejde, din oaste: Scrisori dela Ghiţă. —Legea comunelor rurale. — Fior ian. Cristescu, Scrisori către un învăţător tânăr : Scrisoarea 1. — M. C., Prinderea focelor în Marea Nordului. — G Rădufescu-Cod/n, Făt-frumos (sfârşit). — C. Popescu-Stăneşti, Cum capătă copiii diferite deprinderi rele (urmare). — D- Rădulescu şi FI. Davidescu, Pivniţa. — C. Mărgineam/, Tainele lui Dumne-zeu.—V. O Sfoicescu, O vizită la Muzeul Administraţiei Domeniului Coroanei— Un însoţitor.— O călătorie în jud. Dorohoiu.—învăţământul I-.mar în Bulgaria.— Locuri vacante la şcoala Normală a Societăţii.-Informaţiuni.—Licitaţiuni.
Corespondentă cu cititorii: Irimia Pooescu, C. S. Preotului I. Climescu.
Din ziare şi reviste : Cum spălăm lâna pe oaie ? — îngrăşatul viţeilor.
Ilustraţiuni; Focă.-Scheletul unei foce.—Scheletul unui cap de focă. — Pescarii aşaza foca în corabie. — Pescarii pun foca în luntre. — Pescarul târăşte foca prinsă în plasă. — Pescarii coboară foca în basenul corăbiei.— Cramă de pe Domeniul Coroanei Segarcea.— Vedere din interiorul Pavilionului Administraţiei Domeniului Coroanei la Expoziţia din 1906.—Animale sălbatice de pe Domeniile Coroanei.
Suplement: Buletinul activităţii sociale a preoţilor şi învăţătorilor No. 12.
postul şi nutrirea neîndestulătoare.
cum, să-ţi vorbesc despre credinţa deşartă a pos-tirii celei fără de rost a Românului. Românul nu cunoaşte păcat mai mare decât a mâncâ de dulce în post şi nu cunoaşte ajutor mai bun în nevoile sale decât postul. Două lucruri deopotrivă de bune, dar deopotrivă de rele, căci unul îi strică sufletul, iar trupului îi sunt spre pagubă a-mândouă. Dar să bagi de seamă că nu vorbesc de posturile legiuite ale bisericii, cari au rostul binecuvântat şi temeiu puternic să fie ţinute, nici de o zi ori două de post pe săptămână, pe cari le ţin cei ce se hrănesc mai bine. ci de acele nenumărate posturi pe cari singur Românul cu capul său şi le rândueşte împotriva poruncilor bisericii şi peste dreapta rânduială a creştinismului.
Ai să vezi cum. Intâiu pentru păcatul infruptării. Ţăranul ţine aşâ ca şi când postul ar fi cea mai sfântă şi mai mare poruncă a bisericii lui Hristos şi că în postire — în singura ea — stă toată virtutea creştinului. Este, da, o sfântă poruncă, dar nu cea mai sfîntă, şi nu cea mai mare.
www.dacorcMnanica.ro
1166
ALBINA
Ţăranul nu înţelege altfel postul, decât să nu mănânci anumite feluri de mâncări, cele zise de dulce.
Dar biserica când zice post, nu se gândeşte numai la mâncare,, ci şi la băutură, şi la petreceri şi Ia toate câte sunt „dulci" trupului ori sufletului — căci eu gândesc că de aici vine vorba „în dulce" când nu e post. E o înfrânare a tutulor poftelor, a mâniei, a răsbunării, a iubirii de petreceri. Aşâ înţelege Biserica postul.
De toate acestea însă ţăranul habar n’are. Cel mult, dacă ţine să nu cânte cu lăutari în post, ori să nu umble după petreceri lumeşti.
Că furi, că eşti gazdă de hoţi, că faci rău deaproapelui, că te îmbeţi în fiecare zi, că-ţi baţi nevasta, că nu te duci la biserică de loc cât ţine postul, că Iaci altele cari nu sunt bune, toate sunt nimic, pe lângă păcatul că într’o zi a postului mare ai guştat de dulce fie şi din greşală. Se feresc de tine oamenii ca de ciumă, că te-ai spurcat. Acest lucru e rău pentru noi Românii, căci ne răstoarnă toată morala. A zis-o bine cine a zis-o: „Omul nu se spurcă cu ce-i intră în gură, ci cu cele ce-i ies din gnră" Clevetirea şi sudăturile şi blestemele şi bârflrea şi şoaptele şi ocările şi zizaniile şi zavistiile, toate ies prin gură, şi acestea spurcă pe om, nu o bucată de brânză ori de carne ce ai luat-o în gură într’o Vineri. Vezi cum se răstoarnă scara păcatelor? Cei ce ocărăsc şi sudue şi fac Cele câte le-am înşirat, nu se spurcă, după credinţa poporului, ori de se spurcă, e puţin lucru şi te iartă popa la spovedanie, dar pentru itiân-caroa de dulce — de ai fi încolo prag de biserică — ai s’ajungi în focul iadului, Preoţii noştri ar trebui să fie cu luare aminte la acest lucru întors cu capul în jos, căci el influenţează întregul sistem de idei morale ale poporului şi-l face pervers. Văd bine, că e greu să spui tot ce aş aveâ de spus, şi ştiu că înşişi preoţii propovăduesc această învăţătură rea şi eu nu pricep de ce, şi nu înţeleg care e folosul, fie sufletesc, fie igienic, fie de alt fel, din ridicarea „spurcării cu de dulce" la rangul de cel mai mare pacat al creştinului, mai ales la un popor sărac şi neiubitor de mâncări îmbuibate şi nu mă dumeresc ce interes religios ne cere să ţinem poporul într’această răsturnare cu capu’n jos a lucrurilor fireşti. De aceea toţi ar trebui să ne luptăm să aducem postul, aşâ cum îl înţeleg ţăranii, Ia adevărata valoare, ca să-l preţueascâ numai cât e vrednic; căci preţuindu-I mai mult, o fac în paguba altor virtuţi creştine, cari rămân pe jos faţă cu postul. Oe-i trebue lui blândeţe şi pace şi bună ’n-voire între oameni? El e botezat şi e creştin, şi posteşte mai mult decât cei de altă lege, şi deci e creştinul creştinilor. Că Românul se face din zi în zi mai nepăsător de biserică şi tot mai rău, ca suflet creştin cum să fie altfel? Căci ceea ce se întâmplă cu postul, se întâmplă şi cu altele, şi zice biblia „Lă-sat-am cele adevărate, şi întru cele mai de jos mi-am pus nădejdea!!
www.dacoromamca.ro
ALBINA
1107
Al doilea. Pentru mântuirea ce o caută în posti re. Şi întru asta tot preoţii ne pot fi de ajutor. Facem din post o medicină universală ca pilulele Pink. Ştii că ţăranii cred că le va merge -bine, dacă se leagă că vor posti bună oară douăsprezece Luni, ori peste tot anul Lunile, ori Miereurile. E o credinţă care poate până la un punct şi în anumite împrejurări să mântuiască, .deci e bună. Fiecăruia îi merge după cum crede el însuşi că-i merge, şi cine o mulţămit cu sine şi cu ale sale, ori în ce stare .s’ar află şi ori cum li s’ar păreâ altora, e fericit. Tot aşa dacă ietele cred că se vor mărită mai lesne, postind atâtea anumite zile; ori dacă nevestele cari n’au copii cred că prin ajutorul postului îi vor aveâ, astea sunt credinţe nevinovate. Dar răul e că această credinţă o duc ţăranii până la absurd, încât ea ajunge o pacoste şi o'păgubitoare superstiţie pentru bunăstarea .şi sănătatea neamului nostru. Cei ce au Celperit (sifilis), în loc să meargă la doctor, s’apucâ să-şi croiască posturi, ca să scape de boală. Cei ce au dureri de ochi, conjunctivita cea primejdioasă şi rea, încep să postească lunile, şi postesc până rămân orbi, cu post cu tot. Orice boală ar aveâ ţăranul, crede că o va scoate din el cu postul. Tot aşâ fac când sunt epidemii prin sate, mai -ales de ale copiilor. Mamele vestitoare de primejdia mohpsirii intră cu copii în braţe prin casele cu bolnavi şi se leagă că vor posti atâta şi atâta, să nu li se îmbolnăvească copiii. Iar dacă Ji se îmbolnăvesc, aleargă la dâscântece şi iarăşi la post, îndoin-•du-1 ori întreindu-1. Tot aşâ se leagă că vor posti, când li se îmbolnăvesc vitele. Cel mai nebunesc lucru însă e când sunt bolnăvicioşi din lipsa de hrană de ajuns şi că le ajută D-zeu să se facă bine, încep să postească. Pelagra, care vine din hrana proastă numai cu mămăligă, cred ei că pot s’o vindece postind tot numai cu mămăligă goală. Cu cât sunt mai slabi şi mai rău hrăniţi, cu atâta postesc mai tare mâncând şi mai prost •ca să se îngraşe! apoi dacă nici asta nu e nebunie, apoi nu ştiu •care e alta în lume! Asta e nebunie curată, ca a celui din poveste care fiind stropit pe haine cu puţin noroiu s’a aruncat îmbrăcat aşa în balta porcilor, ca să-şi spele noroiul
Posturile Bisericii precum am spus, au temeiu puternic să fie ţinute, dar numai aşâ cum le înţelege Biserica şi nu după cum le înţeleg ţăranii. Dar şi aşâ trebue, căci e bine să le ţinem. Dar aici nu-i cade pe inimă, ce e drept nu e păcat nici •odată — şi mă tulbur de asprimea postului mare. Pentru noi Românii, postul acesta e prea din cale afară greu. E prea lung şi aşezat în partea cea sărăcăcioasă a anului. In postul •Crăciunului, ţăranul are de toate, căci e la sfârşitul darnicei toamne. In postul Sf. Pietrului are tot felul de legume. Al Sfintei Mării e cel mai uşor. Dar într’al Paştilor n’are nimic. Porumbul i s’a isprăvit — după obiceiul ţârii -— i s’au isprăvit şi zarzavaturile câte biet le-o fi avut; numai are nici cu ce să cumpere, căci paralele prinse din toamnă s’au isprăvit şi ele, iar peste iarnă nu ştie câştigă altele. Nu se găsesc nici măcar
www.daooromamca.io
1168
ALBINA
urzici, or ştir şi lobodă. Singura mâncare a lui este mămăliga ori goală ori cu usturoiu strivit în oţet, vestitul mujdeiu al neamului românesc. Ţi s’ar păreâ că eu n’aş aveâ cuvânt să cârtesc asupra postului mare, fiindcă, după cum o spun eu, ţăranul tot ar li silit să postească în Martie din pricina lipsei de hrană, după vorba: posteşte robul lui Dumnezeu, că n’are ce mâncâ. Vezi, că nu e adevărat că n’ar aveâ ce mâncâ. Cei de pe lângă râurile mari ar aveâ peştele, cei dela munte şi dela deal ar aveâ mieii şi cu toţi împreună ar aveâ ouăle pe cari le adună de Paşti, dar şi peştele şi mieii şi ouăle sunt oprite, deci vând în oraşe cu îndoită pagubă a trupului lor, căci în loc să mănânce ei acestea tocmai când au mai multă nevoe de hrană, îi vând pe bani care-i cheltuesc cu o furie bolnavă pe rachiul ce-i doboară. Vând ouă să cumpere oţet pe care îl mănâncă cu mămăligă. Şi aşâ în loc să iasă din iarnă într’armat şi cu poftă de muncă, el iese ca vai de om, numai cu sufletul în oase, şi el şi vitele lui. Dă în brânci de slab, când începe aratul, şi miroasă a pârleală şi a fum, de aceea şi fuge de lucrările grele şi de ridicături, căci e istovit şi nu le poate face, şi e cu sufletul pe buze.
Dac’ar şti vre’un meşteşug şi ar aveâ cucesăise ocupe peste iarnă, tot ar fi altfel. Ar mai câştigâ bani, ca să postească mai omeneşte. Aşâ se zice. Dar nu ştiu dac’ar fi mai bine ori mai rău, pentrucă aici îşi vâră codiţa şi necuratul în chipul superstiţiilor şi al obiceiurilor din strămoşi. In Martie, care nu . lipseşte din post, sunt îngrămădite, prin moştenire dela Romani, o mulţime de sărbători, fie ale primăverii ce se renaşte, ba pentru sănătatea vitelor, pentru fulger, pentru ploi şi grindină şi secetă şi toate câte sunt de spaimă pentru lucratorii pământului. Ura peste alta, aceste sărbători vin tot a doua zi, aşâ că o zi e de lucru şi alta de împlinit cele ale superstiţiei şi ale obiceiurilor vechi, prin nelucrare. Două săptămâni, cea dintâiu, a Sân. Toderilor, şi cea din urmă a patimilor, sunt în întregime de Luni până Sâmbătă zile rele şi n:ar lucrâ Românul pentru nu ştiu ce în zilele acestea. Zile sfinte Sunt sărbătorile creştineşti, dar nu sunt „rele de lucru“. Căci sunt rele, nu sfinte, şi e o deosebire între o zi «rea de lucru» şi una sfântă, ca între foc şi ghiaţă. Şi de obiceiu aceste zile sunt împreunate cu beţii, căci într(unele abiâ se ţine de regulamentul sărbătorii, ba regulamentul la aceste e şi cât să bei, după cum ştii de cele 40 de pahare la Măcinici. Iar într’altele, ca în toate, bei fiindcă n’ai ce face alta, mai ales că foamea şi slaba hrănire găsesc un alinător în beţie. Tot aşâ se ţineau de sărbători nesfârşite la începutul primăverii, şi Romanii, dar vezi că lor le da mâna, fiindcă n’aveau nici rachiul nici postul. Acum, Românul după firea sa, bea tot cât are — mai puţin nici odată, dar mai mult ori şi când dacă mai este credit ori mai este de
www.dacaromamca.ro
ALBINA
1169
zălogit, fie haină, fie hrană, fie munca braţelor la vară — şi e, deci, lucru de încercat, nu di spus ca un adevăr, că pentru ţăran ar fi mai bine ori mai rău dac’ar şti câştigă bani peste iarnă cu vr’un fel de meşteşug. Poate s’ar cuminţi şi s’ar lăsă de obiceiurile sărbătorilor tradiţionale şi de legile lor, dar poate că le-ar scăldă în rachiu cu atâta mai bine. Pâră îndoială tre-bue să încercăm să-l scoatem din nevoia asta, numai cu una însă, cu învăţătura meşteşugurilor, n'o să meargă; trebue tot deodată să-l desvăţăm de zilele «rele de lucru» şi de reglementarele beţii, ca să mănânce mai mult şi să bea mai puţin. Dar negreşit ar trebui să-l scăpăm şi de postul din Martie, căci e adevăr mare, că flămânzeala t9 face să bei rachiu.
Cu aşezarea de către Biserică, a postului mare în primăvară s!a adeverit vorba Românului: unde dai şi unde crapă. Findcă toate popoarele păgâne aveau sărbători nesfinte de primăvară mai ales Romanii în tot sudul Europei şi toată vremea până la începutul muncii câmpului o duceau într’un chef, Biserica a voit să le pue stavilă, că preâ erau late de tot, a micşorat nu mărul lor peste putinţă şi a orânduit post. De o parte postul punea margini abuzurilor păgâneşti, de alta pregătiâ oamenii, în înţelesul moral, pentru sfintele Paşti. Dar pentru neamurile mai de cătră Miază-Noapte, unde natura nu e darnică şi clima nu e aşa aspră ca la Miază zi, postul acesta a ajuns o pacoste, şi gândul bun al părinţilor cari au osândit postul, de a înfrânâ îmbuibările, a adus un rău. Căci toţi aceşti părinţi erau din ţările calde şi nu prea ştiau că mai este şi altă lume mai altfel decât pe la ei. Şi apoi l-au orânduit călugării, acei călugări cari şed mereu nu ară, nu seamănă, n’au grijile copiilor, n’au să iasă la câmp după post.
Dintre toate neamurile creştine de pe faţa pământului, noi Românii suntem dintre cei mai bătuţi de Dumnezeu cu Posţul-mare. Noi şi Ruşii cu Sârbii şi Bulgarii. Căci neamurile creştine câte sunt mai spre Miază-Noapte dela noi toate au după legea lor numai carnea oprită în post, nu şi laptele şi untul şi ouăle şi peştele, şi nici vinul. Iar cele păgâne sunt păgâne. Iar cele din Sud chiar de le-ar aveâ oprite pe toate ca şi la noi le-ar fi lesne şi aşâ, căci în Martie au toate buruenile şi verdeţurile crescute şi nici frigul nu-i sileşte să fie mai bine hrăniţi, şi, pe deasupra, nici munca aşa grea ca noi n au să facă prin ţările unde natura îţi dă hrana aproape de-a gata.
Să nu-ţi intre cumva în cap, că eu vorbesc împotriva Pos-tului-Mare ori a postului în deobşte. Ferească Dumnezeu! E legiuit şi sfânt şi e bun. Eu vorbesc numai pentru ale noastre, cele superstiţioase, pentru credinţele în 'spurcare şi în vinde-carea^boalelor prin post şi pentru obiceiurile Românului şi pentru acele sărbători băbeşti cu beţie, reglementare pe cari le» ar aveâ Românul la începutul primăverii ori de-ar fi post ori de
www.dacaromanica.ro
1170
ALBINA
n’ar fi. Dar fiindcă" e Post pe această vreme, răul ce ne sfârşeşte neamul, e cu atâta mai mare, căci ne opreşte şi puţina hrană mai bună ce am putea să avem. E curios, dar e adevărat, că în vremea cea mai rea a anului Românul n’are ce mânca, din simpla cauză că are ce să mănânce şi nu i se dă voe de a
«Sărut mâinile mamă, am primit răvaşul - matale şi-tare • mă bucur şi mulţumesc lui Dumnezeu că sunteţi sănătoşi şi că s’a făcut pâine din bielşug. Veţi avea poate cu ce mai plăti - datoriile- anilor ■ trecuţi:" De' un -'lucru 'însă,' te rog* mamă dragă, să nu te îngrijeşti de mine ori să crezi că în. armată e dracul aşa de negru cum îl zugrăvesc. Eu ţin minte sfatul matale să fiu bun şi blând cu toată lumea-Şi, mila Domnului, îmi merge bine; n’am de ce mă plânge-Avem aci un- domn sergent Clanţă, cărui i a mers buhul de râu. Cum se face că e bun cu mine? Dar şi eu mă port ca un zmeu la treabă şi la ascultare. Am pe seama mea curăţenia cancelariei şi a camerei gradelor,'le ţin curate, oglindă. Vezi că mi-am adus aminte de vorbele matale, când ne spuneai: «Casa curată ca un pahar de cleştar, înveseleşte inima omului şi-l face mai bun».
Când mi-au dat pe mână camerele, erau necurate, ungherele pline da pâiajeni, pe jos praf, toate lucrurile neaşe-zâte cu rostul lor. Vorba matale: «Zi casă de burlac şi pace».
Cum am" venit, am scuturat şi frecat tot, să te prevezi în ele. In cancelarie dulapurile, geamurile şi toate râdeau de curate.
Mi-am adus aminte şi de biata mătuşe Maranda: când eram mic şi m’auziâ plângând, rupea fuga o floare din grădină, Dumnezeu s’o erte! ştii ce flori mândre, ce vâzdoage bătute aveâ, şi mi-o da s’o miros. Ca prin minune, uitam plânsul şi mă ’nveseleam.
Aşâ m’am gândit eu că florile fac pe om mai vesel nu
mâncâ.
O.	Coşhuc*
DIN
SCRISORI DELA CHITA
www.dacoromamca.ro
ALBINA
1171
mai e aşa de rău. «Domnul maior, domnul căpitan, domnul locotenent şi domnul sergent vin întâiu la cancelarie, ■de aceea să-i mai înveselesc puţin înainte de a da ochii eu proştii de noi». Pe lângă cazarma noastră sunt o mulţime de curţi boiereşti cu grădini de flori, caii se scutură in zadar. Ma rog de servitori şi îmi dau berechet, că boierii sunt duşi şi ele tot se usucă. In ziua întâia, când a venit domnul locotenent! s’a înveselit la faţă de curăţenia cancelariei. A mirosit florile şi-a zis: «Mă! Dar aci par’că-i salon». Lui domn sergent îi râdeau ochii de mândrie; îşi lua lauda asupra lui, dar mie ce mi pasă? Bine că e bine.
Şi vezi mi s’a părut mie ori a fost chiar aşâ, că domnul locotent la instrucţie a fost mai domo!. Şi în fiecare zi eu capăt alte flori şi domnii mai mari se înveselesc, vă-zându-le şf, când pleacă îşi iau ce le place. Don sergent mă soarbe de bucurie că i ţin cancelaria curată. Şi el, aşâ par’câ s’a mai îmblânzit chiar cu leaturile mai proaste.
Să-ţi mai spui încă una nostimă. Ştii că feciorul lui Ivan fierarul e la noi. Vai de om şi de pielea lui! E tare de cap şi nu pricepe nimic din instrucţie; nu putea deosebi nici gradele măcar. Şi don sergent se necâjeâ, îl suduia şi toţi râdeau de el: eră adevărat teatru. Dar mie mi-a venit milă că-1 vedeam cum îi jucau ochii în lacrimi. Şi într’o zi am zis:
«Trăiţi, don sergent, daţi-mi-1 pe Ilie pe seama mea. II ştiu din şcoală câ-i tare de cap; dar eu o să-i tălmăcesc toate bine şi o să priceapă».
— Bine Ghită, dăruit să-ţi fie. Poate îi fi ştiind a cârâi pe limba lui! Ţi-1 dăruesc pe o săptămână. Dar, de nu scoţi din el om, o să fie vai de capul tău şi de-al lui».
L-am luat eu pe încetul cu binele, nu cu stropşeli şi ră-pezeală. Că, de, cei mari n’au răbdare ca noi ăştia proşti că li-i capul aţâţat de atâta carte.
Pe ’ncetu', cu vorbe înţelese, nu radicale cum le pune în carte, l-am făcut pe bietu lllie să priceapă tot. Şi la săptămână ştia ca apa ce se cere în cartea soldatului. Când m’am dus i-am zis:
«Trăiţi, don sergent, numai, vă rog, să-l luaţi cu încetul că e cam fricos».
«Că se sperie şi sboară!» a zis râzând, dar eu gândii:
www.dacoromanica.ro
1172
ALBINA
Las câ-i bine, dacă râde. După ce l-a întrebat de una de alta mi-a zis glumind:
«Mă Ghiţă o să zic domnulbi colonel să facă un batalion de Ţigani şi să te pue pe tine sergent».
«Uit-te aşâ, mamă dragă, cu vorbe bune, cu muncă şi ascultare, căutând să împlinesc nu numai ordinile dar chiar gândurile celor mari, o duc bine. Dumneata credeai că a să mănânc bătăi şi ocări, că o să dezertez ca feciorul Stanei şi câte prăpăstii nu-ţi închipuiai; dar află că o duc, mila Domnului , bine, nu-mi lipseşte nimic. Seara cântăm din fluer doine, de crezi că-s cu vitele la păscut. Ne-am adunat vre-o zece cari ştim doine frumoase. Gradele stau şi ne ascultă, cu aşa drag că uneori întârzie anume semnalul de culcare.
(Jn lucru însă mă stinghereşte; mi-i dor de voi şi de sat. S’or fi copt şi perele din cei doi peri gemeni din mijlocul grădinei. Când mă gândesc îmi lasă gura apa! Ce bune sunt! Pe ad nu sunt poame şi le duc dorul. Carne şi pâine berechet, dar eu aşi da porţia mea de carne, pe o strachină de pere de ale noastre. Să nu mai zici că nu ţi-am scris. Spune la toţi ai noştri închinăciuni şi sănătate»
Al tău tiu, Ghiţă.
Sofia
Corespondenţă cu cititorii.
C. S, Preotului Paroh I, Climescu prin gara Ştefan-Vodâ.
V’am trimes chiar astă-zi reţeta cerută scrisă şi subscrisă de mine; vă rog a urmă cu doctoria astfel după cum se arată în Albina No. 33 din a. c.
Tot deodată, hrăniţi calul bolnav, dacă se poate, pe lângă grăunţe mai numai cu iarbă la păscut sau în maldăr, până la toamnă.
Cât priveşte onorariul meu, el se reduce la marea rugăciune pe care-mi permit a v’o face şi anume a stărui pentru răspândirea cât mai mult a «Albinei» şi deci a luminei, printre populaţia sătească a parohiei C. voastre.
Irimia Popescu
Medic veterinar.
www.dacoromanicajo
ALBINA
1173
LEGEA COMUNELOR"RURALE
i
e ce s’a schimbat legea veche a comunelor ? La 1 Iulie 1908 s’a pus în lucrare şi legea cea nouă a comunelor rurale. S’au făcut i nbunătăţiri însemnate în legea dela 1 Maiu 1904. Va începe şi la sate a se cunoaşte că trăim pe o lume mai bună. In adevăr, ce i-ar folosi ţăranului cele mai bune legi, dacă nu are cine le pune în lucrare. Ce folos de munca şi cumpătarea celor de treabă, dacă răii şi haimanalele îşi vor face de cap ca şi până acuma?
Trebuie să fie la primărie oameni cari să-şi înţeleagă datoriile şi să şi le împlinească. De asemenea subprefecţii ori, cum le zic astăzi, administratorii de plasă, trebuie să fie în stare a face să domnească la sate rânduiala cea bună, priveghind dacă primarii şi secretarii comunali (notarii) îşi iac datoria, după cum cere legea.
Pe lângă legi bune, cari fac pe ţăran în stare să trâească, fie ca proprietar, fie ca arendaş, fie ca muncitor agricol; pe lângă legea care i-a dat judecători cu pregătire îndestulătoare şi cari, pentru daraveri mici, vin singuri de le judecă în comună; iar la judecătorie judecă aproape ca un tribunal; trebuia şi legea aceasta care să întocmească bine administraţia comunelor şi plăşilor.
Turburările din Martie 1907 au arătat că e mult putre-gaiu la talpa ţării şi legile ce s’au făcut caută să aşeze vieaţa ţărănească pe alte temelii mai sănătoase. Cei ce vor fi harnici şi strângători vor putea agonisi tot ce le trebuie. Cei ce vor fi nărăviţi în rele — fie ţărani, fie arendaşi, fie proprietari mari — vor vedea râpede că nu-şi vor mai putea bate joc de legi şi de dreptate.
Nu se va mai îngădui ca, din pricina răutăţii şi nepriceperii câtorva, să sufere sate întregi şi să se primejduiască însăşi ţara.
Şi, când vorbim astfel, avem în vedere şi pe ţărani şi pe stăpânii sau arendaşii de moşii.
www.dacoromanica.ro
1174
ALBINA
Legile sunt drepte şi apară interesele tuturor, dar cer să fie puse în lucrare cu inirriă curată şi fără gând de a le călcâ în picioare făţiş sau vicleneşte, cu făţărie.
Aşâ, de mult ştim că una din pacostele satelor noastre-ca şi â mahalalelor, sunt un număr de haimanale, cari se cred în codrul Vlăsiei. Ăştia nu se cred datori de. loc a munci şi a şi câştigă în sudoarea feţei hrana zilnică, după cum rândueşte chiar Sfânta Scriptură. Nu, aceste haimanale îşi închipuie că trebuie să hoinărească, să fure, să prade,, să se îmbete regulat în fiecare zi şi apoi să se lege de oameni cu scaun la cap, să i înjure pe ei şi pe casnicii lor, să-i bată, ba chiar, dacă nu se poate altfel, să-i şi omoare.
De răul acestor haimanale nu poate omul aveâ grădină, ori pomăt ori păseri sau porc la casă ; haimanalele iau ca. dintr’al lor, ca şi cum ar fi niscaiva zăcuţi turci puşi să-şi facă de cap în sat.
Ştim un învăţător din coastele Bucureştilor, care, urmând povaţa d-lui Sp. C. Haret, a făcut grădină la şcoală cu tot felul de zarzavat. Mai ales aveâ cartofi foarte frumoşi; căci ministrul le ceruse să-i depridză pe săteni, prin pildă, cu folosul cartofilor.
Grădina eră mai mare dragul s’o vezi. învăţătorul şi învăţătoarea ţineau la ea ca la ochii din cap. Măcar că dela primărie şi-au auzit numai ponoase şi bătaie de joc, când. ceruseră ajutor spre a împrejmui grădina, soţii învăţători cheltuiseră dela ei şi aveau şanţ şi gard la grădină.
In Septemvrie vine învăţătorul şi învăţătoarea la o întrunire a tuturor învăţătorilor la Bucureşti. Aşâ le erâ orân-duiala. Peste câteva zile, întorcându-se, să nu le vie Să-şi. crează ochilor: şanţul una cu pământul, gardul smuls, cartofii scoşi din ţărână cu hlugi cu tot!.
Primăria peste drum şi primarul nu ştie nimica!. Şi pe-urmă, se află că haimanaua cafe stricase şi prădase, ca un sălbatec, munca învăţătorului, erâ chiar nepotul primarului!
Asta erâ administraţie? Se poate merge înainte cu astfel, de sate?
De bună seamă că nu. Trebuie pusă mâna în pieptul haimanalelor şi isprăvit cu bătaia aceasta de joc
Cu bucurie aflăm de un sat din Ialomiţa, unde un se-
www.dacaromanica.ro
AT/RTNA
1175
cretar comunal harnic şi cinstit, a uşurat băgarea la puşcărie- a vre-o zece hoţomani şi că deratunci s’a schimbat satul, de nu-1 mai cunoşti. Ai zice că eşti în altă ţară.
1.
SCRISORI CĂTRE UN ÎNVĂŢĂTOR TÂNĂR.
SCRISOAREA I-a.
Iubite prietene,
Scrisoarea ta cea din urmă se deosebeşte mult de toate celelalte. In ea nu se mai vede şcolarul neîndemânatic, preocupat de nota bimestrială ori muncit de grija examenului, ci se vede tânărul, care întocmai ca Făt-frumos din poveste, deşteptat din somn, îşi scutură pletele şi se pregăteşte pentru o viaţă nouă, fără greutăţi şi fără necazuri; se vede călătorul, care speriat că nu mai ajunge la capăt, îşi leapădă sarcina ce duceâ în spinare, schimbă drumul şi răsuflă mulţumit, sperând c’a luat-o pe calea cea adevărată.
Dar orcât m’aşi trudi, n’dşi puteâ să văd din scrisoarea ta pe omul cu adevărat liber, stăpân pe tot ce face; n'aşi puteâ să văd pe bărbatul care îşi dă bine seama unde merge, ce va păţi pe cale şi unde va ajung6.
Citind scrisoarea ta, mi-am adus aminte de toate planurile pe cari mi-le făceam, când terminasem — ca şi tine, şcoala normală—planuri frumoase, măreţe, dar pe care nici până azi, nu le-am putut îndeplini; mi-am adus aminte că şi eu am exclamat: „Am scăpat de şcoală, sunt libor“... şi, ca un vis urât, ini-au trecut pe dinainte, toate greutăţile cu care m-ain luptat, în primele zile ale dăscăliei.
Dacă n’aşi fi trăit clipele pe care le trăeşti tu astăzi; dacă n-aşi fi avut odată aceleaşi simţiri pe care le ai tu acum, îţi mărturisesc, că n-aşi fi putut înţelege scrisoarea ta, aşâ cum trebue înţeleasă; dacă n-aşi fi suferit multe, după urma ideilor ce m-au sbuciumat — şi care te sbuciumă şi pe tine astăzi — nu m-aşi fi hotărît să-ţi răspunz la tot ce-mi vei scrie.
Aşâ..... crezând că-ţi vOi fi de folos, mă însărcinez să-ţi
scriu şi să-ţi dau lămuriri, de câte ori îmi vei cere.
- — Zici: „Am scăpat de şcoală", ca şi când ai fi scăpat de o închisoare sau de cine ştie ce pacoste — şi nu te gândeşti că mâine —poimâine, vei dori şi vei regretă viaţa de care te lauzi c-ai scăpat acuma.
O!.. ştiu că e greu să înţelegi farmecul vieţii de şcoală, tu care abia eri ai eşit dintr’ânsa. Departe de părinţi şi de fraţi,
www.dacaromamca.ro
1176
ALBINA
departe de satul tău şi de neuitaţii tăi tovarăşi de jocuri—silit să asculţi de profesori, să înveţi lecţii zilnice şi să te supui atâtor reguli disciplinare — tu ai văzut şcoala ca Un adevărat supliciu.
In dorinţa de a te reîntoarce cât mai grabnic între ai tăi, tu te-ai obişnuit să vezi din toată viaţa şcolară numai părţile ei cele rele.
Par’că văd cum îţi încruntezi sprâncenele şi cum îţi treci pe dinainte: orele de arest, opririle din oraş, notele rele şi toată ceata micilor mizerii, fără de care nu se poate concepe viaţa de internat.
Ai dreptate. înainte de a veni la şcoala normală, tu fuseseşi copil. Nu ştiai decât jocul şi petrecerile. Ajuns în internat, tu te-ai văzut silit să trăeşti o viaţă mai grea şi mai puţin plăcută; o viaţă în care jocurile şi petrecerile erau mult mai restrânse. Dar viaţa de şcoală, n’a fost decât un fel de punte de trecere către viaţa de bărbat — către viaţa Cea adevărată, îfi care jocurile, sunt înlocuite cu necazuri şi greutăţi; iar petrecerile sunt aşâ de rari, încât abia le poţi luă în seamă.
Acum păşeşti către viaţa cea grea — treci în şcoala lumii — şi după puţină vreme, vei începe să regreţi viaţa de şcoală întocmai cum regretai viaţa de copil liber, când erai nevoit să trăeşti în internat.
Silit să-ţi duci viaţa în zbucium şi în necazuri, silit să înduri greutăţi de zece ori mai mari, ca cele pe cari le îndurai ca normalist, te vei obişnui să vezi din viaţa de şcoală, numai părţile cele bune, numai părţile ei cele plăcute.
O! şi câte părţi bune, câte părţi plăcute n are viaţa şcolară. Nu ţi-le spun. Le vei vedea cu cât te vei depărtâ mai mult de scumpa noastră şcoală.
Şi-ţi vor păreâ cu atât mai frumoase, cu cât te vei convinge că nu le vei mai întâlni niciodată.
Îmi mai scrii, cu oare care nemulţumire, că la examenul de capacitate, n-ai obţinut decât media 8,75, medie bună, dar care comparată cu cele obţinute de colegii tăi — nu e aşâ cum ai fi dorit-o.
O! dragul meu! Nu te mai îngriji de nota pe care delegaţii ministerului, au fost siliţi să ţi o deie, notă despre cari ei singuri ştiu că nu poate fi totdeauna adevărata oglindă -a capacităţii candidatului.
Zici că ai fi preferat să te examineze profesorii tăi, cu care ai trăit 6 ani de zile şi cari oricum, te cunoşteau şi te-ar fi apreciat mai după merit.
Ai dreptate. Şi eu cred că ar fi mai bine ca singuri profesorii şcoalei, să-şi exameneze absolvenţii.
Comisiunea străină, nici nu cunoaşte şi nici n-ara câni şi cum să cunoască pe candidaţi.
Să nu te îngrijeşti de nota pe care ţi-a dat o şcoala, căc
www.dacoromamca.ro
ALBINA
1177
această notă nu-ţi va folosi decât pentru a-ţi iuâ catedra cu un ceas mai în urma sau mai înaintea altora.
Par’că văd că protestezi! „O nu, o notă mai mare, mi-ar fl adus o şcoală mai bună! “ Aceasta este câte odată adevărat; dar nu în totdeauna.
Câţi colegi dintre cei cu note mari, n-au lnat comuni ma proaste, decât cei cu note mici!
Gândeşti-te mai bine, la nota pe care trebue să ţi-o deâ satul. Satul nu vrea să ştie nici de nota pe care ţi-a dat-o comisia, nici de nota cu care ai terminat şcoala normală; satul te va supune unei noui examinări, foarte amănunţită şi foarte lungă, o examinare aşâ de amănunţită, încât vorba ceia „nici îmbucătura din gură, nu va rămâne nebăgată în seamă" şi atât de lungă, încât va ţine ani întregi dearândul.
Să bagi de seamă că dascălul acesta—satul—îţi va da să deslegi multe şi felurite probleme. Tu să le judeci cu sânge rece şi să nu te grăbeşti cu aflarea soluţiilor, căci satul este un pedagog, căruia îi plac foarte mult extremităţile. Dă îăsplată mare pentru fiecare problemă bine făcută şi, după cum spune d-1 I. Paul „bate de stâlceşte pentru cea mai mică greşeală, numai cât nu dă la palmă, ci la mir“. Să iei dar seama bine!
Al tău,
Florian Cristescu. -------------------------
Prinderea focelor în JVEarea ^lordului
fesi! ocele sunt animale foarte interesante, căci trăesc în
3i apă, dar au toate caracterele mamiferelor, adică alo acelor animale cari în deobşte trăesc pe pământ. De t aceea ai fl gata să le aşezi între peşti. Chiar aşâ au judecat multă vreme oamenii până când cercetările ştiinţifice au ai’âtat greşeala lor. Cam aşâ zic şi azi oamenii cari nu ştiu destula carte: O balenă, un narval, etc., sunt socotite între peşti.
Ia uitaţi-vă la gravura alăturată vedeţi că are patru picioare. Vedeţi o focă. E adevărat că sunt foarte scurte,dar se poate băgă de seamă şi deosebirea degetelor. îndoială nu va mai fi când vom privi scheletul unei foce.
Urechile şi nasul au o membrană ca o clapă, care se astupă când animalul se cufundă în apă. Vedeţi cum a avut grijă Dumnezeu să le dea putinţa de a trăi ş: în apă şi afară din apă. Tot în vederea acestui scop este făcută şi pielea^ acoperită cu păr scurt, moale şi foarte des şi uns cu grăsime
www.dacoromanica.ro
1178
ALBINA
rare ese mereu de subt piele şi care împedică apa de a întră prin porii pielei.
Foceie trăeşc mai ales prin mările reci, dar se găsesc şi prin Marea Nordului. In partea locului li se mai zice şi Câini de mare. Le place să stea aproape de ţărm. Ziua dorm pe stânci şi se încălzesc la soare, iar noaptea îşi caută hrana. Se hrănesc cu peşti, cu raci şi cu ajte soiuri de mici animale cari trăesc prin apă. Foceie trăesc mai multe la un loc: bărbatul şi numeroase femei. Foca femeie poartă puiul nouă luni şi-l naşte în vre-o scobură pe malul mării.
Focă.
Foceie acestea sunt căutate de oameni pentru carnea lor, pentru untură, pentru dinţi şi pentru piele.
Dăm aci, după revista germană Die Woche, povestirea chipului cum se prind în marea Nordului aceste foce. Vorbeşte unul care a fost părtaş la o astfel de vânătoare:
In portul Kuxhaven şedeau liniştite şi trândave cele două corăbii ce servesc la prinderea focelor: una mai mare, şi alta mai mică.
Cea mai mare se numeşte «Helena» şi e a lui IonLoop; cea mai mică —- o coaje de nucă — aparţine vărului lui Ion, domnul Hein Loop, şi ca nume are scrise numai literele următoare: H. B. K. 27. Mare îmi fu mirarea auzind că tocmai vasul acesta atât de mic eră destinat să ne conducă spre locul unde Elba se varsă în mare.
Eu m’aşi fl îmbarcat mai bine pe «Helena», dar se vede că cealaltă corabie eră mai potrivită pentru plutitul în apele presărate cu bănci de nisip.
Pornirăm odată cu fluxul. Atât vremea cât şi «H. B. K. 27» se ţinură de cuvânt. Curând ne ajunse o furtună care iVu încetă decât după un drum de mai multe ceasuri când de-puserăm ancora dincolo de insula Neuverf.
www.dacoromanica.ro
ALBINA
1179
In'sfârşit — odată cu refluxul — mişcarea corăbiei mai încetă, şi o ceaşcă cu cafea ferbinte mă puse în stare să mă pot interesă de lucrurile şi întâmplările din jurul meu. t* Gând apuse soarele, făcând să sclipească nemărginita întindere de apă, ajutai şi eu să scoatem la iveală luntrea care până acum plutise neîntrebuinţată lângă corabie, să defa-cem plasele şi să desnodăm frânghiile lor.
Scheletul unei foce.
(după P. Berfc)
Când începurăm să ne apropiem de băncile de nisip şi când apa încetă de a mai clocoti în basenul cel găurit al corăbiei, eram atât de bine dispus, ca şi cum trei sferturi din viaţă nu aşi fi făcut altceva decât să prinz foce.
Ori cum, vânătoarea focelor e destul de grea, şi la gura Elbei numai doi pescari se îndeletnicesc cu ea, tocmai cei doi veri sus numiţi Ion şi Hein Loop, două admirabile tipuri de marinari, plini de linişte, prevedere şi sânge race
Scheletul unul cap de focă. • (după P. Bert, Zoologiei
Aceştia şi-au rânduit un mijloc anume după propria lor experienţă, şi ajung întrebuinţându-1, la rezultate ui mtoare Vanitatea lor nu e mu lţumită cu vânarea unuisingu • 'xem
www.dacaromanica.ro
Pescarii aşează foca în corabie.
Pescarii pun foca în luntre.
www.dacoramamca.ro
Pescarul târăşte foca prinsă în plasă.
Pescarii coboară foca în basenul coraoiei.
www.dacoromanica.ro
1182
ALBINA
rlar. Vor să le vâneze în masă şi în timpul nopţii, la^ lumina stelelor. Pescarii aşteaptă întunericul pentru o vânătoare mai mare.
îndată ce ultima rază de soare a dispărut la orizont, luntrea e desfăcută de corabie, şi fără sgomot pluteşte spre băncile de nisip.
Băncile pe cari stau cele mai mari cete au fost semnalate cu mai multe ore înainte cu telescopul.
Acuma e vorba să te potriveşti cu vântul.
Câinii de mare, ca şi cei de pe uscat au mirosul foarte fin.
In primul rând, plasele cele lungi de sute de metri, sunt întinse la o distanţă destul de mare, şi astfel în cât să fie duse şi de curent spre băncile de nisip, unde se află focele în cete.
După ce se întocmeşte aceasta, unul din pescari se furişează — cu frânghia plasei solid înfăşurată împrejurul braţului — târându-se în patru labe, cât mai aproape de ceata focelor-, sare apoi în sus strigând, şi astfel goneşte întreaga societate în plasă, care e trasă cât de repede.
Fiece focă, care şi-a încurcat înotătoarele în ochiurile plasei, e pradă sigură, afară numai de n’ar scăpă cu prilejul îmbarcării. îmbarcarea e partea cea mai grea a vânătoarei.
Fiecare focă prinsă e învelită în plasă şi apoi în o alta cu ochiurile mai dese. Odată înfăşurată în acestea, scăparea nu mai e posibilă.
Punerea pradei în basenul corăbiei nu e mai uşoară. Focele neliniştite şi furioase din pricina înfăşurării, trebuesc scoase una câte una din cele două plase.
Nu pot fi puse în basen cu plasă cu tot, fiindcă le-ar fi imposibil să se ridice la suprafaţa lui, spre a respiră şi dacă n’ar respiră măcar la fiecare zece minute s’ar înnecâ.
Desfacerea trebuie făcută cu foarte mare băgare de seamă, căci focele înspăimântate şi înfuriate ştiu să-şi arate colţii.
Destule cicatrice de ale pescarilor dovedesc aceasta cu prisosinţă.
Pe când, pe vremuri, vânătorii de foce nu aduceau acasă, în cazul cel mai buh, decât trei exemplare, acuma abia se mulţumesc cu o duzină.
Vânătoarea la care am putut lua parte a avht chiar un rezultat satisfăcător, că 15 bucăţi au fost prinse.
Una din foce peri chiar în timpul prinderii; restul însă fu de ajuns ca să răsplătească pe pescari, cu bani sunători de truda şi de primejdiile ce au înfruntat.
M. C.
www.dacaramanica.ro
ALBINA
1183
Făt-frumos.
— IPoveste —
(sfârşit).
Şi ţine drumu ’nainte până-ajunge la porţile cu casele de aur. Fata asta a Sfintei Sâmbete, frumoasă cât nu se mai poate, cum îl vede, se zăpăceşte de drag, şi el, nu mai puţin.. . Apoi îi zice lui fetişcana:
—	Dragul meu, la pasărea de aur nu vei ajunge aşa lesne; că ostrovul florilor este tocmai la celălalt capăt al lumii ăştia pe care noi ne facem vacul. Da, ca să sfârşeşti cu bine, ascultă sfatul meu: du-te la mătuşa Buşa din smârcurile mărilor şi dă-te pe lat şi pe uscat de ia calul cel cu douăsprezece aripi dela ea. Să vezi minune, Fătfrumos, că mândreţea asta de cal fuge ca vântul şi ca gândul şi multe te-o învăţă el. Acu du-te cu Dumnezeu încotro ai plecat. . . «Ba, uitasem să-ţi spun, flăcăule : mai ţine batista asta dela mine, s’o pui la nas când ăi trece prin câmpul cu florile. . . c’altminteri. . . te doboară miroasele. Şi când t’ei duce călare pe calul cel năsdrăvan, în ostrovul florilor, să aştepţi până la nimez, că până atunci pasărea de aur cântă, iar de aci încolo doarme şi-o poţi lua în bunăvoie. .. Ţine şi tor-tiţa asta dela mine, să nu mă uiţi!»
Pleacă şi d’acî Fătfrumos. .. lasă, că nu se îndura să se mai despărţească d’aşa odor. . . Mulţumeşte şi el mândreţei de fată cu un sărut dulce pe ochişori şi se duce în treaba lui spre smârcurile mărilor...
Pe drum, uit’te o mreană, se sbăteâ săraca pe uscat:
—	Fătfrumos, Fătfrumos, aruncă-mă în apă, că mare bine ţi-oiu face.
Flăcău], inimă bună, o ia binişor de solzi şi-o aruncă .în apă. Mai merge ce mai merge şi un lup, cu piciorul făcut ţăndări, îl roagă să i-1 lege.
1-1 leagă.
Ajunge în smârcurile mărilor la mătuşa Buşa. Avea în curte înfipţi in pământ, o sumedenie de pari ascuţiţi şi, în fiecare, câte-un cap de creştin. Un par mai era doar fără cap şi se tot bătăcăniâ încoa şi încolo şi strigă de auiâ pământul: «Cap! Cap! Cap !» Măre, li se răpusese capul voinicilor, că nu putuseră sărmanii să-i păzească cotoroanţei o iapă îndrăcită ce-o aveâ de zestre cu nouă căpestre.. .
—	«Am venit să mă bag slugă, mătuşică» — îi spune Fătfrumos după ce-i dă «bună ziua.»
—	«Bine, bine, flăcăule» —îi răspunde un glas ca din fundul pământului. «La mine n’ai altă treabă decât să-mi păzeşti iapa asta trei nopţi în şir şi, de mi-i aduce-o sătulă şi mulţumită, bine-o fi de tine şi ţi-oiu da să-ţi alegi un cal din grajd. . . de nu, vezi paru-ăia?»
—	II văz.
Şi pleacă cu iapa pe deal. O paşte ce-o paşte, când colea, în crucea nopţii, îl apucă un somn, măi taică, să tai lemne pe el.
www.dacoromanicajo
ţ184
ALBINA
Sc dă o leacâ într’o rână şi, când so scoală, frâu ’n mână, dar iapa, ia-o dacă ai de unde!
Plânge voinicul, se vaită, da, dc surda.
Dacă vede că nu-i dă de urmă, pleacă aşa, în uibul locului, să-şi facă de petrecanie.
Când colo, norocul lui, moşicule! In marginea mării, uit’te o mreană îi scoteâ afară iapa care se făcuse peşte, mânea-o-ar lupii s’o mănânce.. . că şi ea eră gata gata să mănânce capul flăcăului. . .
—	«Mi-ai făcut un bine; ţi-l-am făcut şi eu» — zice mreana — şi. . . sbughi. . . în apă.
A doua noapte iapa fuge ’n pădure şî se face «mioară albă»; i-o aduce lupul, drept mulţumire de binele ce-i făcuse flăcăul.. .
A treia noapte. . . ce să facă ? îşi pune şi el mărăcini la ochi, îşi taie deştul şi-l presară cu sare şi nu mai adoarme !
In zori duce iapa la babă care, când o vede, icneşte de mânie şi o apucă florile morţii. . .
— Hei, acu, flăcăule--zice urâciunea pământului—hai în grajd nemăturat să-ţi ei un murg rotilat.
Da, eu mă luai cu vorba şi uitai să vă spun că baba asta avea obiceiul dracului de scoteâ inimile din toţi caii pe cari-i^lăsâ graşi şi frumoşi şi le punea într’unul răpciugos. Aşâ^făcu cotoroanţa şi de rândul ăsta. Puse inimile tuturor cailor într’unul răpciugos) măi taică, răpciugos şi pojărit, să-i plângi de milă.
Flăcăul se duce la calul prăpădit.
Baba, nu şi nu: să ia unul de-i-lalţi. Făt frumos ţine morţiş că p’ala îl ia, şi baba, după ce se târnue singură de cânepa dracului şi plânge de aue pământul în jaletele ei, i-1 dă, c’aşâ îi eră tocmeala.
Iar calul, dus de căpăstru în urma flăcăului, cum iese mai încolo, se scutură bine şi odată se face un cal frumos cu douăsprezece aripi, se uită ţintă în ochii lui Fătfrumos şi-i zice cu glas mângâios :
—	«Sui pe mine, stăpâne, şi ţine-te bine, că ştiu eu unde e ostrovul florilor. Măre, de câte ori m’au purtat păcatele prin acele locuri!»
Şi-l duce, nene, ca vântul şi ca gândul spre locul cu norocul. . . Când, uit’te, în câmpul cu florile, mai mai să-l doboare miroasele
Ee Fătfrumos. Dar şi-aduce aminte de sfatul fetei sfintei Sâm-ete şi pune batista minunată de-şi acoperă faţa.
Intr’un târziu. . . după multă bătae de cap ajunge la caseje cu pasărea de aur — ce cântă aşa de minunat şi aduce noroc în casă şi în împărăţie, Dumnezeu să ne ţie ! . .
Soseşte acolo pe la prânz. Ea cântă, măre, cântă aşa de frumos, de mândru şi drăgăstos, că steteau apele şi freamătul frunzelor de pe deal şi de pe vale în cântecul ei.
Pela nimiez adoarme.
Cum s’o fure voinicul, că eră încuiată şi uşile zăvorite, nevoie mare ?
Mai stau ei ce mai stau la gânduri şi. .. când are omul noroc, are: odată calul lui Fătfrumos se dă de trei ori peste cap şi se face o muscă. Intră pe gaura cheiei, ia pasărea, iese afară, i-o dă lui Fătfrumos, se face tot cal cum eră şi.. . p’aci i-e drumul! Sburâ, nu alta.
www.dacoromamca.ro
ALBINA
1185.
Ajunge la casele de aur. Aci fata sfintei Sâmbete făcuse fântână de lacrimi de dorul flăcăului. Cum îl vede, îi sare de gât şi-i strigă :
—	Fătfrumos, Fătfrumos, ia-mă şi pe mine, că tare mi s’a urît pe lumea asta întunecată.
Fătfrumos o sue pe cal, acolea alături, vorba cântecului:
. . . «Murgu-mi duce doi şi trei,
«Dar pe noi, doi porumbei ?»
Pe urmă îl învaţă calul să plesnească odată din biciu. Cum plesneşte, se şi fac casele de aur cu porţi cu totul o nucă. O ia flăcăul’, o pune în buzunar şi-şi vede de drum.
Când ajunge la fata sfintei Vineri, o ia cu sine, după ce-i preface casele într’un măr; iar la casele şi curţile de aramă, ia şi pe fata sfintei Miercuri, după ce-i preface curţile şi casele în-tr’o pară,
La gaura greerului, hop! îi iese înainte un smeu: «Cine vine pe tărâmu-ăsta — zice el — nu scapă de-aici cu una cu două. Ce vrei? In săbii să ne tăiem, or 'a luptă să ne luăm?
—	«Nu, mai bine în luptă dreaptă, că-i de Dumnezeu lăsată», răspunse Fătfrumos. . .
Se luptă ce se luptă şi, când eră soarele ’n chindie, odată învârteşte Fătfrumos pe Smeu şi-l bagă ’n pământ de trei stânjeni. Apoi, îi sboară, neicuşorule, capul, îl zobeşte fărâme fărâme, şi vine nevătămat la cele trei mândreţe cari o sfecliseră de frică c’or încăpea pe mâna smeului!
Scăpat de nemetenie, Fătfrumos arătă fetelor locul pe unde-or să se urce pe lumea asta şi mişcă vârzobul să ştie fraţii că a sosit el.
Mişcă şi ei de sus să arate că-s acolo. Pe urmă Fătfrumos leagă de varzob pe fata dela curţile de aramă.
—	«Uite, nene» — strigă el din fundul pământului — «ţi-am s-dus-o de nevastă. îţi place?»
—	«Cum nu!» — zice cel mare, când o vede. «Mai e vorbă ?»
Tot aşa dă el pentru cel mijlociu, pe fata dela casele sfintei
Vineri, ba încă leagă şi pe logodnica lui cea dela casele de aur, de-o scot şi pe ea fraţii cei mari, pe tărâmu ăst'al nostru.
Pe urmă. . . ce socoţi că s’a mai întâmplat ?
Când îşi încalecă şi Fătfrumos calul şi se leagă şi el cu vârzobul să-l scoată afară cu pasăre cu tot, trag fraţii ce trag şi învârtesc vârzobul în jurul steajărului până la jumătatea văgău-nei. . . pe urmă — trâsni-i-ar cel de sus! — odată dau drumul steajărului, să se prăpădească creştinul acolo.
Vezi dumneata, tot cu pică, ticăloşii !
S’a învârtit steajărul trei zile şi trei nopţi, iar Fătfrumos a picat tot pe tărâmul celălalt, îndărăt, cu spatele într’un cuiu.
Ce să facă el? Vede un vultur pe sus.
—	«Vultur, vulturaşul meu, pleacă-te ’n jos să mă iau de piciorul tău şi să mă înalţ în sus, că ţi-oiu da hoit de doi cai şi-un om.»
S’a plecat vulturul şi l a scos la lumea albă.
Vine acu’ Făt-frumos aproape de casele lui taică-său, împăratul.
www.dacaramanica.ro
1186
ALBINA
Logodnica lui eră găinăreasă, iar cei doi fraţi se gătiau de nuntă. Cum e mâine, mă flăcăule, eră nunta celui mare.
Făt-frumos găzdueşte ca un străin, nevăzut, neauzit, aproape de casele împărăteşti, la un argintar.
—	«Băete» — îi zice argintarul — «să mă scoli mâine de dimineaţă, că am să fac tortiţa de aur a miresei.
—	Bine, te scol.
Dar Făt-frumos nu-1 scoală, ci, colea când se crăpă de ziuă, suflă el puţin tortiţa ce o luase dela fata sfintei Miercuri şi, când se scoală argintarul. . .
—	Păi bine, de ce nu mă sculaşi de mult ?
—	N’am putut. Dauit’te: făcui eu tortiţa asta. Vezi, e bună?
O duce argintarul la împărat şi fata, când vede tortiţa, îi trece
un fior prin inimă.:
-— Hi!... asta.par’că e tortiţa mea dela Făt-frumos! Unde-o fi el, Doamne, că nici de nume nu i-am mai auzit V !
Se face nunta. Când vine argintarul acasă :
—	Cum fu la nuntă, Domnişorule ? -	_
—	Râu, neică! Tocmai când eră mai frumos, nu’ş cine făcu calul de su’ ginere praf şi.. . pe urmă, veni o gadină mare de se puse pe el şi-l mânca.
Vezi dumneata, vulturul mâncase calul ginerelui.
Tot aşa şi la nunta celui d’al doilea frate.
A treia zi mai întrebă Făt-frumos pe argintar :
—	Mâine mai e vr’o nuntă, domnişorule?
—	E, cum să nu fie ? E a găinăresei, cu o slugă din curte. îmi cere să-i fac şi ăleia o tortiţă. Vezi, acum să mă scoli mai de mult.
11 scoală şi-i face.
La nuntă să te închini, moşicule, se repede calul lui Făt-frumos şi face pe ginere praf şi fărâme, iar vulturul s’aşează pe el şi-l mănâncă.
Rămâne lumea îngrozită.
—	«Ia, păcătoaso, bucatele şi le împarte^ Ia a lume, că nici d’atâta n’avuseşi noroc!», zice găinăresei, împărăteasa.
Le împarte.
—	«Du şi ălui creştin, din vârful lemnelor!»
Acolo eră Făt-frumos. Se uită şi el ca omul.
I-a dus. El a sorbit numai zeama din cenac şi, pe urmă, a pus în bucatele rămase, tortiţa ce-o avea dela fata sfintei Sâmbete.
Şi... Doamne! Cum a zărit inelul, l-a cunoscut fata, l-a luat de gât, a început să plângă şi să-l sărute cu foc.
—	«Ce, fetică? Eşti nebună?» — zice împăratul.
—	Ba nu sunt de’loc! Nu vezi? Ăsta-i Făt-frumos, taică, fe-cioraşul Măriei-tale.
Ii ia seama împăratul şi, când îl cunoaşte, se pune pe plâns. . . şi-l sărută cu foc. Eră odorul lui pe care nu-1 mai văzuse de atât amar de vreme. Ce socoteşti dumneata ?
Flăcăul îi dă pasărea de aur şi când o vede Măria-sa, şi mai mult îl cuprinde bucuria.
Plesneşte apoi din biciu mândreţea de fecior şi, pe loc, se face din nucă, din măr şi din pară, trei curţi cu trei mândre de case: de aramă, de argint şi de aur.
www.dacoromanica.ro
ALBTNA
1187
Face şi Făt-frumos nuntă în casele de aur şi petrece lumea a lună încheeată !...
După ce se mai potolesc lucrurile, îşi cheamă Făt-frumos pe frăţiori, afară la câmp, face un cerc şi intră cu toţii acolo. Apoi:
—	«Măi frăţiorilor, vreau să se vadă azi: care a avut şi care n’a avut icleşug pe sufletul lui? Că multe am răbdat şi pătimit eu atâta amar de vreme... şi nu m’am îndurat să vă spui la taica. . . Ţineţi săgeţile ce mi le-a dat când am plecat pe tărâmu-ălălat ?»
Le dedese câte-o săgeată...
—	«Le ţinem, cum nu!» —răspund ei.
—	Să le azvârlim în sus şi, p’al cui cap or cădea, ăla e vinovatul. Vă învoiţi ?
Nu prea le venea, dar n’aveau încotro.
Le svârlă; şi săgeţile, să te închini, moşicule, cad pe cei doi fraţi, chiar în creştetul capului, şi-i omoară pe loc.
Pe urmă, dă Doamne bine!
Făt-frumos a rămas singur împărat în locul taică-său... A trăit cu pace şi cu sănătate şi, poate trăeşte şi azi, de n’o ft murit. . .
C. Rădulescu-Codin.
(Din Priboeni-Muscel).
CUM CURATA COPIII DIFERITE DEPRINDERI RELE
(Din: „Le livre des meres“ de A. B).
(Urmare).
VI.
Cum se întâmplă ca un copil bine făcut să ajungă un bolnăvicios?
— Această stare de slăbiciune şi de lipsă de ener gie — care în sine nu este o boală în adevăratul înţeles — dar care însă ajută foarte mult la îmbolnăvirea corpului, poate să ia naştere din mai multe pricini:
Dintr ’ o trândăvie, fie ea naturală, înăscută ; fie căpătată în urma unei supravegheri greşite.
Printr’un nutrimânt puţin priincios copilului, dat fie într’o prea mare cantitate, fie cu o deosebită economie.
www.dacoromanica.ro
1188____________________albina____________________
In sfârşit, o dragoste prea mare, nechibzuită, iubirea necumpănită a mamei poate să contribu iască de asemenea la o stare bolnăvicioasă a copilului.
VIL
Cum ajung copiii să fie fricoşi?
a)	Lăsându-i prea mult timp în părăsire şi în •singurătate, departe din lumea din afară, de restul societăţii.
b)	Printr’o purtare prea aspră, o supraveghere de aproape, necurmată şi neîndreptăţită.
c)	Certându-i fără rost şi fără deosebire, ori de ■câte ori fac şi ei câte ceva sau chiar numai când zic o glumă.
d)	Dându-le învăţături de morală până a i demoraliza; aceasta se întâmplă când în darea sfaturilor nu se păstrează o măsură de către cel care le dă: părintele sau învăţătorul.
e)	Dacă, pentru cea mai mică greşeală, sunt luaţi în râs şi bajocoriţi.
f)	Făcându-i să poarte drept îmbrăcăminte, veşminte de o croială caraghioasă şi de o culoare neobişnuită, cari ar aduce după dânsela luarea în râs de către tinerii tovarăşi ai copilului şi prin urmare iarăşi umilirea lui.
VIII.
€um se deprind copiii sa fie pretenţioşi şi să se amestece în toate?
a)	Când părinţii sau cei ce sunt puşi a le îngriji •creşterea, se întreţin cu dânşii asupra unor chestiuni ce sunt nepotrivite cu vârsta lor, chestiuni ce nici nu pot fi înţelese de ei şi nici nu le întâlnesc în cercul lor de muncă.
www.dacaramaiiica.ro
ALBINA
1189
b)	Supunându-i la o supraveghere necurmată care înseamnă mai mult o chinuire; sau permiţându-le atât de mult, dându-li-se o libertate până într’atâta în cât să fie admiraţi chiar şi pentru unele din gre-şelele lor.
c)	Coilducându-i în lume prea de timpuriu, fă-cându-i să călătorească prea de tineri; neglijind de a li recomandă, de a-i sfătui şi, la nevoie, de a le impune ascultarea, tăcerea şi modestia; dându-le câte un rol nepotrivit în vre-o reprezentaţiune dramatică, rol care dealtfel s’ar părea că nu e alt decât o înveselire de natură literară, dar care s’a observat că are o mare înrâurire asupra celui care-1 joacă şi cu atât mai mult dacă acesta e un copil.
IV.
€um ajung copiii să se teamă şi de cele mai mici
lucruri ?
a)	Prin povestirea fără socoteală şi întotdeauna fără vreun folos, a nenorocirilor sau întâmplărilor nefericite căzute pe capul copiilor de aceeaşi vârstă cu ei.
b)	Printr’o împiedicare necurmată, la tot ce ei voesc să facă; aceasta le distruge orice încredere In propriile lor puteri de muncă.
c)	Când chiar educatorii, din nechibzuinţă, se arată că se tem de câte-o faptă, de câte-0 întâmplare, în fond fără pericol său vin înaintea copiilor cu dovezi de frică, cari, chiar întemeeate fiind trebuesc înlăturate dinaintea copilului, deoarece produc cea mai rea înrâurire asupra unei vârste aşa slabe, şi ca moral şi ca fizic, unei vârste care nu o' în stare să stăpânească pe copil de a nu înclină spre exageraţiune şi de a nu crede cu o prea mare uşurinţă orice se spune; unei vârste care nu per} mite gândirii să poată deosebi: adevărul de prefăcut
www.dacoromanica.ro
1190
ALBINA
X.
Cum ajung copiii să fi prea îndrăzneţi ori semeţi
din (‘ale afară?
Trebue să începem prin a hotărî mica deosebire ce se află între îndrăzneala care merge până la a nu mai ţine seamă de nimica, până la nesocotinţă — şi acesta e viţiul — şi între tăria fizică şi morală ce exerciţiile gimnastice îndemânatec gradate o aduc unui copil sănătos, chipeş, care aleargă, sare saltă, se agaţă de un arbore, sue un munte, înnoată, face sport, învaţă călăritul, într’un cuvânt se dedă feluritelor jocuri atât depriincioase pentru dezvoltarea corpului şi chiar pentru dezvoltarea facultăţilor intelectuale.
Pe cât interesează de a recomandă şi de a obi-cinui cu măsură aceste jocuri şi aceste exerciţii cari pregătesc după dânsele nişte urmări aşa de folositoare spre bunăstarea existenţei întregi, pe atât trebuie să intereseze şi ţinta de a nu deprinde pe copil cu o cutezanţă şi o semeţie prea mare, deprinderi rele cari se arată foarte adeseaori în ceadintâiu vârstă a vieţii, când copilul neavând conştiinţa pericolului care-1 aşteaptă, se lasă orbit, ademenit şi târât în curse.
Această cutezanţă, această îndrăzneală atârnă de cele mai multe ori de nesocotinţa şi de lipsa unei mijlociri la timp spre a îndreptă pe pătimaş către o dreaptă raţiune şi cugetare. Ele mai pot de asemenea să izvorască dintr’un amor propriu, dintr’o prea mare încredere de sine căpătată prin aplauzele, laudele şi ridicările ’n slăvi nelatimpul lor, din partea rudelor şi a părinţilor, cari uită că rolul lor este numai de a exercită o supraveghere asupra jocurilor şi exerciţiilor pe cari trebue să le conducă după reguli, ca toate ramurile programei de creştere a copilului, cu porunci la timpul şi la locul lor fără să se amestece în ele şi fără să caute să nimicească libertatea şi puterea de iniţiativă a Copiilor.
www.dacoromanica.ro
ALBINA
1191
XI.
Cum se fac copiii de nesuferit?
a)	Printr’o încăpăţânare ce nu a fost combătută la timp de o creştere bună şi cu bun simţ făcută.
b)	Când părinţii se pronunţă cu uşurinţă sau cu părtinire în micile gâlceviri ivite fie între fraţi şi surori, fie chiar între copiii lor şi tinerii tovarăşi primiţi în casă. Această uşurinţă sau mai bine zis, părtinire, produce atunci deoparte: orgoliul, mândria; dealtăparte parte resiroţirea, ura. Şi această din urmă parte formează izvorul din care nasc aceşti haini timpurii şi înrădăcinaţi, deşi copii şi pe care, ce e mai rău, anii în cursul lor îi otrăvesc şi mai mult în această pornire urîtă, îi întăresc în loc de a-i slăbi. Şi această apucătură greşită e eu atât mai de osândit, cu cât izbucneşte la o vârstă care în mod firesc ar trebui nici să nu cunoască acest rău.
c)	Acelaş neajuns este de temut dacă într’o familie se dă unui copil un fel de superioritate asupra fraţilor, surorilor sau chiar tovarăşilor săi.
d)	In sfârşit, reaua pildă a părinţilor cari tră-esc într’o stare de discordie lăuntrică, de ceartă necurmată, poate de asemenea să exercite cea mai tristă înrâurire asupra copiilor, întotdeauna dedaţi să imiteze răul mai cu uşurinţă decât binele.
C. Popescu-Stăneşti.
(Sfârşitul în No. viitor).
Cum spălăm lâna pe oae?
De multe ori e nevoe să lăm sau spălăm lâna, nu după ce tun dem oile, ci mai 'nainte. Aşa facem spre a le mântui de păduch sau de căpuşe. Spălătura o facem cu apă în care punem acid-fenic (fenol sau carbol) dela drogherie, un gram la mia de grame Dacă e carbol zis crud punem şi mai mult cevaL dar să nu fie^ prea tare. întrebuinţăm şi săpun. Lâna astfel spălată şi curăţată se usucă, creşte mai bine şi oaei îi prieşte căci nu înnăduşe şi poate răsufâ şi prin piele. Şi ii e şi mai răcoare pe vremurile călduroase.
www.dacoromamca.ro
1192
ALBINA
FIYNIŢA
DE
DOBRE RADULESCU
şef de cultură la Domeniul Coroanei Sadova.
CU
Câteva consideraţiuni despre cramele moderne
DE
FLORIAN DAVIDESCU
şeful Regiei Domeniului Coroanei Segarcea.
ivniţa, beciul sau hruba, este localul special în care se învechesc vinurile şi se păstrează, timp îndelungat.
Vinul nou cuprinde cantităţi însemnate de-fermenţi, materii albuminoide, şi chiar acizi (acreli), din care cauză un asemenea vin este-turbure şi aspru la gust; însă cu vremea — timp de 2—3 ani — fermenţii, materiile albuminoide şi parte din acreală se depun sub formă de drojdie şi tereghie, cari se înlătură prin pritociri; iar vinul se limpezeşte, capătă o coloare cristalină stabilă şi un gust aromatic plăcut: vinul s’a învechit.
Mersul regulat al acestor schimbări atârnă de calitatea vinului nou, de îngrijirile noastre şi, în mare parte, de felul pivniţei în care se află depozitat vinul. O pivniţă bună face vinul bun : aceasta o ştie aproape toată lumea, precum şi că o pivniţă rea face vinul rău. Pentru ca pivniţa să fie bună trebue să întrunească următoarele condiţiuni:
Să fie ferită de zguduituri.
Să păstreze în mod constant, vara şi iarna, o temperatură între 10—16°.
Să nu fie nici prea umedă nici prea uscată; ci potrivit Influenţa acestor condiţiuni de pivniţă asupra învechirii şi păstrării vinurilor se poate înţelege din următoarele: Materiile albuminoide şi fermenţii se depun la fundul vasului numai când vinul stă în linişte completă şi se pot scoate prin pritociri; iar dacă încearcă zguduituri cât de mici, toate aceste materii, fie că erau depuse, fie pe cale d’a se aşeza, se ridică arăşi în sus şi turbură vinul, astfel că pritocim fără efectul cuvenit.
O înrâurire şi mai mare, în mersul regulat al învechirii-vinului şi chiar păstrării lui timp îndelungat, o are căldura.
Sub -ţ- 12 grade căldură fermenţii sau în amorţire; însă dacă căldura se ridică peste acest grad, fermenţii producă-
www.dacoromanica.ro
ALBINA
119&
tori de alcool, fermenţii vinului, intră în viaţă, se hrăneso cu mica cantitate de zahăr ce se mai găseşte în linuri, ca consecinţă a unei fermentaţii incomplete, şi produc turbureala vinului. Dar se poate produce şi oţeţeală şi alte boale, prin intrarea în activitate şi a altor fermenţi, cum sunt cei acetici (ai oţetului) etc,. care se cam află în vinuri, deşi în mică. cantitate, şi nu aşteaptă spre a-şi arătă prezenţa lor decât o sporire a gradului de căldură şi accesul aerului.
Cât pentru inflenţa umezelei, aceasta, când este prea multă,, ajută la dezvoltarea mucegaiului, care strică vaselor şi vinului ; iar când este în prea mică cantitate, pivniţa prea uscată, dă prea mult de lucru cu ţinerea vaselor cu vin pline întotdauna până în vrană.
Pentru ca să avem o pivniţă care să întrunească bunele con-diţiuni de mai sus, trebuie:
să facem pivniţa departe de drumurile publice, ateliere^ etc.; s’o facem adâncă, în pământ sănătos şi zidăria, dacă o zidim, să se facă cu materiale de bună calitate; în fine,, să fie bine acoperite şi complet închisă.
Pământurile bune de săpat pivniţă în ele sunt cele tari uscate, cum sunt cele nisipo-argiloase, argiioase şi pietroase^ Bune sunt şi cele uşoare, nisipoase uscate, însă, în asemenea terenuri, zidăria este de rigoare. Dealurile şi coastele sunt de preferat la săparea unei pivniţi.
Materialele cele mai obişnuite şi de recomandat pentru, zidărie într’o pivniţă sunt: cărămida arsă bine şi în special piatra de construcţie şi ca mortar, cimentul sau varul negru. Sunt cazuri când nu putem săpa pentru pivniţă aşâ mult în jos, fiindcă, rezervoriul apei subpământene nu este destul de adânc şi faţa sau pardoseala pivniţei nu trebue să fie mai aproape de 2 m. de pătura apoasă din pământ^ In asemenea cazuri ne mulţumim cu o adâncime de 2—3 m„ de săpătură, însă ridicăm pământul în sus pe lângă zid, astfel că pivniţa se află cam toată în pământ.
Acoperişul cel mai bun este bolta de zid, după cum se vede la cele mai multe pivniţi. Bolta de rigoare se reazemă pe zid; însă se poate face şi d’asupra pivniţelor nezidite când lărgimea pivniţei este mică, pământul tare-pietros şi. nu se află aşezată supt o clădire oarecare. Pentru pivniţele din urmă este nimerit un acoperiş gros, făcut din materiale economice şi rele conducătoare de căldură cum este trestia, paele, viţa etc. d’asupra cărora să se pună pământ aşâ cum se acoperă bordeile. Un acoperiş de ţiglă cu sgură la mijloc pe un tavan de scânduri groase şi bine încheiate este de recomandat pentru pivniţele mari şi fără case sau remize d’asupra.
O	pivniţă se socoteşte complect închisă când n’are ferestre nici ventilatoare, ci numai deschiderea de comunicaţie, care trebue să se închidă cu două rânduri de uşi de fier-aşezate la oarecare distanţă una de alta. Una din uşi se de—
www.dacoromanica.io
Cramă de pe Domeniul ^Coroanei Segarcea,
www.dacoromanica.ro
ALRTNA
1195
schido în afară, iar alta în năuntru. Pe la marginele acestor uşi, pentru o mai bună închidere, se aşează fâşii de flanelă postav, etc. Intr’o asemenea pivniţă este întuneric, reveneală şi răcoare. Lucrătorii fac diferitele mişcări ale vinului la lumina lumânărilor, a lămpilor cu uleiu sau la lumina electrică.
Pe pereţii acestor pivniţe se formează cu vremea o sfo-•egeală groasă, afânată şi uscată, semn sigur despre calitatea pivniţei. Pe la colţuri şi pe sus se află multe case de păeajăn, care se lasă într’adins, de oarece în ele se prind şi se nimicesc mulţime de musculiţe de vin, care sunt vătămătoare, fiindcă poartă pe picioarele lor fermenţi acetici
Pivniţi de acestea se găsesc multe, ele sunt pivniţi vechi şi sunt foarte bune pentru păstrarea vinurilor; însă pentru învechire se pare că lasă puţin de dorit, fiindcă această fază de maturizare a vinului, se face într’un timp care e relativ lung din cauza aerului închis şi a lipsei de lumină ce domneşte în aceste pivniţi.
Ştiinţa culturii vinului a găsit, că acest produs se învecheşte mult mai repede într’o pivniţă sub influenţa luminei, şi a aerului. Potrivit acestor principii, acum, pivniţele mari în care trebue să încapă zeci şi sute de mii de decalitri vin, producţiunea viilor întinse sau a societăţilor cooperative’ se fac de regulă cu două etage, afară de etagiul sau etagi-ile cramei, când aceasta se află deasupra pivniţei. Cel dintâiu etagiu, plecând de sus în jos, se află situat dela faţa pământului în jos sau numai în parte şi se face spaţios, dela 10 m. până la 20 m. lărgime, cu ferestre cari permit luminarea interiorului şi cu ventilatoare prin care se poate primeni ae-tului în pivniţă după trebuinţă. In acest etagiu se ţin vasele •cu vin nou şi în cazul când crama se află d’asupra pivniţei se pot ţine tot aci tocitorile pentru fermentaţia vinului negru şi chiar teascurile, bine înţeles că celelalte mişcări, cum este zdrobirea strugurilor, să se facă în etagiul superior- al cramei; iar recolta de vin din anul trecut să se treacă în etagiul al doilea.
Al doilea etagiu este tipul pivniţelor descrise mai sus, al pivniţelor vechi şi constă din ramuri laterale, care pleacă din etagiul dintâiu şi ceva mai adânci ca acesta. Ele sunt complet închise, răcoroase şi revene, adevărate boite în în cari se ţin butoaele cu vin vechiu în special. In ţară, piv-vniţa cu două etage, or mai bine zis, cu boite laterale, se află la Pietroasa, pepiniera statului. Crama vine alături şi în comunicaţie cu pivniţa.
Pivniţa dela Pietroasa este foarte simplă şi după tipul pivniţilor noastre locale, cu deosebire că are şi boite laterale sau pivniţi propriu zise. După tipul acestei pivniţi şi sătenii pot să-şi facă pivniţele lor, căci n’au decât să sape bordeiul la adâncime de 2,50—3 m. şi apoi să scobească boite laterale, în lărgime, lungime şi număr după trebuinţă
www.dacaramanica.ro
1196
ALBINA
şi pe care să le înehiză cu uşi. Asemenea pivniţi moderne ţărăneşti, se pot face numai în pământurile sănătoase tari; căci nu le dă mâna să facă zidărie după cum se cere la facerea unei asemenea pivniţi în pământurile slabe-nisipoase.
Solul, în etagiul întâiu al pivniţelor mari, se face din ciment, cu sau fără o pătură subţire de nisip mărunt şi curat d’asupra ; iar în boite numai cu nisip. In pivniţile după tipul vechiu, solul se face ca în boite In bordeie, pivniţi ţărăneşti, solul se face din lut bătut cu nisip d’asupra.
Ordinea sau rânduiala în aşezarea vaselor trebue riguros menţinută în toate încăperile pivniţei; deasemeni curăţenia’ mai cu seamă în încăperea ' intâiu a pivniţei, care trebue să domnească aci ca şi în cramă.
Construcţiile moderne pentru vinificarea şi conservarea vinului se compun din două părţi:
a)	Crama care se face la suprafaţa solului şi unde se face vinul. Construcţia cramei trebue să fie astfel în cât temperatura să se menţie la 18—20 grade, în timpul fermentaţi-unii mustului, iar după fermentare să se poată răci până la 4° spre a înlesni limpezirea vinului. Aceasta este construcţia principală în orice vie, în care se pot face vinurile şi ţine până în primgvară şi în caz de se pot vinde până la această dată, pivniţa nu mai este necesară.
b)	Pivniţa care se zideşte de obiceiu în pământ spre a-şi menţine o temperatură cât mai constantă între 10—16°. Aici se conservă vinurile deja preparate în cramă. Pivniţa poate fi construită independent de cramă sau alături, dar pentru înlesnirea exploatării în viile cu o suprafaţă mare la pivniţele moderne crama se face d’asupra.
Pe Domeniul Coroanei Segarcea se construeşte o puvniţă modernă din ciment armat cu trei etage, din care două în pământ spre a servi ca pivniţi cu temperatura scăzută dar diferite, pentru conservarea sau învechirea a diferite feluri de vinuri.
D’asupra acestor pivniţe este crama, care şi ea este compusă din 2 etage. La etagiul de sus prin mijlocul unei rampe cu înclinare de 7% se ridică strugurii cu căruţele şi se deşartă în zdrobitoare, de unde cad în prese sau în zăcătoare. Ca anexe la această pivniţă vor fi instalate şi aparate pentru fabricarea coniacului din vin cum şi a rachiurilor din tescovină şi drojdii.
www.dacaromamca.ro
ALBINA
1197
Tainele lui Dumnezeu.
Din popor.
emult, demult, trăiâ într'o pădure un călugăr. Bun la suflet, mult învăţat, el eră de mult folos tuturor, cari veniau să-i ceară sfat şi ajutor. Chiliuţa lui, săpată în pământ, eră plină cu fel de fel de burueni vindecătoare, cari împreună cu un sfat şi-o vorbă bună, vindecau la sigur, pe oricare bolnav. Mâna Iui erâ deschisă şi din averile cele multe pe care le vânduse, pentru a puteâ sluji lui Dumnezeu, aveâ cu ce ajută pe oricari nevoiaş. Un singur gând munciâ pe bunul călugăr: Să-i arate Dumnezeu semn, că faptele lui cele bune sunt primite sus în cer. Şi ca semn doriâ să-i descopere şi lui tainele dumnezeeşti, pe care oricât se străduise să le afle, citind în cărţile cele sfinte, fusese degeaba. Şi s!a milostivit Prea Sfântul de el. Când nici nu gândiâ, s’a pomenit cu un înger care i-a spus: „Dumnezeu a ascultat ruga ta, haide să-ţi arăt tainile Lui".
Porniră ei pe un drum frumos şi merseră, merseră, până ce ajunseră la o fântână cu apă bună şi cu umbră frumoasă. Acolo hotărîră să se odihnească puţin şi să îmbuce ceva; şi se traseră mai razna în zăvoi. — Pe când mâncau ei, vine la fântână un tânăr îmbrăcat bine, călare pe un cal de nu te-ai fi mai săturat" privindu-1.
El descălecâ, îşi lepădă haina şi geanta ce purtă la gât şi se dete să se odihnească. După câtva timp încălecă şi porni uitând geanta, unde şezuse. Abiâ plecat, se repezi unul din zăvoi, care par’că l-ar fi pândit, luă geanta şi plecă. îngerul zâmbi şi nu zise nimic.
Nu mult în urmă veni un biet sărac, trenţuros ca vai de el şi cu sapa în spinare. Scoase şi el din traistă două coji de turtă, le muie în apă şi se dete la umbră să se odihnească ronţăind din ele. De loc să întoarce şi bogatul în goana mare a calului şi cere săracului geanta, pe care acesta n’avu de unde i-o dâ. Fără multă vorbă, bogatul omorî pe sărac, îl scotoci să-şi ia punga, dar în zadar şl plecă degrabă să scape cel puţin de pedeapsa omenească a păcatului ce făptuise. — îngerul iar zâmbi şi nu zise nimic.
Dela fântână porniră mai departe şi ajunseră la un târg. Acolo văzură cum unul răscoliâ opincile la un opincar, să-şi aleagă unele mai purtăreţe. îngerul iar zâmbi şi porni cu călugărul mai departe. Ei se opriră la un olar unde se strânsese lume multă.
Acolo unul se strecură şi fură o oală, fără să-l vadă altcineva decât îngerul, care zâmbi şi-l arătă călugărului.
După asta mai umblară încoace şi’n colo prin târg şi îngerul
www.dacoromanica.ro
1198
AT.BTM »
spuse călugărului că se duce la treburile lui. — Bine, ii zise că lugărul, dar m’ai chemat să-mi arăţi tainele lui Dumnezeu ş > nu mi-ai arătat nimic. Doar ai zâmbit când hoţul a furat geant-a şi tot aşâ când bogatul a omorît pe sărac, când ai văzut pe unul alegându-şi opinci bune şi când ai văzut pe altul furând oala“.
—	„Tocmai astea sunt tainele lui Dumnezeu, îi răspunse îngerul „Ai văzut pe omul care a furat geanta? In ea aveâ 800 de galbeni. Strămoşii lui fuseseră furaţi acum 800 de ani, de 100 de galbeni, de strămoşii bogatului şi acum banii au venit înapoi cu dobânda lor, să se mai facă buni şi cei ce au fost tot săraci de atâta timp".
—	Dar pe sărac de ce l-a omorît?
—	„Fiindcă şi el omorîse pe altul. L-ăi văzut cât eră de jerpelit? Mâinile lui nu erau uscate de sângele acelui pe care-l omorîse, ca să-l jefuiască. Ăl cu opincile le alegeâ să le poarte-
şi acum uite-1___şi îngerul îi arătă nu departe un om întins
jos: îi luase Dumnezeu zilele.
—	„Dar la ăl de fură oala de ce ai rîs* mai întrebă călugărul?
—	Ala fură pământ pe pământ" răspunse îngerul şi se făcu nevăzut; iar călugărul, rămas singur, porni încât, încet, gândine-la nemărginita putere a lui Dumnezeu şi ne mai voind să află alte taine, sigur fiind că orice faptă e după dreptate răsplătite! Când, când.
«Nu este deajuns a căută să dobândeşti cel mai mare câştig-din rodul pământului, dacă acel câştig nu va fi folositor şi ob-ştei care-l locueşte»...
Iată impresiile c6 mi s’au întipărit adânc în suflet, după ce-vizitasem—zilele trecute—marele saloane ale muzeului agricol, silvic şi industrial, instalat în palatul administraţiei Domeniului Coroanei.
In adevăr, acest muzău arată, ca într’un viu inventar, atât produsele culturii şi exploatării ştiinţifice a solului cât şi rezultatele relative la formarea, la educarea şi morală şi fisicâ şi e-conomică a ţăranului nostru.
Sub harnica şi patriotica conducere şi direcţiune a d-lui Ioan Kalinderu, administratorul Domeniului Coroanei, acest domeniu a ajuns să se deosebească foarte mult de restul, moşiilor şi pământurilor din ţara noastră, cari, deşi uneori ocupau întinderi considerabile, deşi cu situaţiuni bune şi nu rare ori superioare, totuşi nu produc decât în modul cel mai rudimentar.
Sunt fără îndoială şi excepţii pe âlocurea, însă nicăeri nu se va găsi fericita organizare economică ce domneşte pe Domeniul
C. Mărgineânu. Tetoiu.
0 vizită la muzeul administraţiei Domeniului Coroanei.
www.dacoramamca.ro
Yedere din interiorul Pavilionului Administraţiei Domeniului Coroanei la Expoziţia din 1906.
		* Jrj ' -v, jarTWn
	bil 1 l—B tf j.	
www.dacoromamca.ro
1200
ALRTNA
Coroanei şi iarăşi din nenorocire, puţine, prea puţine sunt acele proprietăţi particulare cari să exercite o influenţă atât du bine făcătoare asupra populaţiunii rurale ca ace-t Domeniu.
Muzeul ce am vizitat ar putea fi împărţit în două secţiuni, cari totuşi sunt strâns legato între dânsele şi anume: produsele pământului şi produsele instrucţiei şi culturei profesionale a locuitorilor după acel domeniu.
Astfel vedem întocmite şi iucrate cu multă îngrijire planurile tutulor moşiilor, ale pădurilor şi ale diferitelor culturi, cu toate împărţirile şi sub-diviziunile cerute de o exploatare raţională. Pretutindenea s’au făcut sondaje şi analize ale terenurilor, pre-tutindenea s’au făcut cercetări şi experienţe ştiinţifice ale calităţilor chimice, ale forţei de producţie, ale îngrăşămintelor ce trebuesc adăogate pentru realizarea maximală a rentabilităţei.
Toate aceste rezultate sunt strânse şi luminos expuse în tabele, profiluri, secţiuni şi probe de terenuri naturale sau adăogate cu principii chimice necesare, astfel că dintr’o repede ochire se poate vedea atât reprezentarea exactă a feţei pământului, cu tot ce se află pe dânsul, cât şi natura şi felul terenurilor până în adânca lor intimitate.
In urmă vin produsele variate ale acestor soluri, cereale, recolte potagere, produse forestiere, expuse în mari vitrine, într’o si-stenratică şi preă artistică aşezare; apoi într’o firească urmare, găsim reproduse în mic principalele instalaţii agricole şi silvice după diferitele domenii, gospodării complete, case ţărăneşti model, şcoli şi biserici din comunele după domenii, etc. Nimic nu lipseşte pentru asigurareaa realizării scopului principal, care pare a fi numai îmbunătăţirea soartei ţăranului. Căci, din acel punct de vedere putem zice că muzeul dela administraţia domeniilor Coroanei este unicul în această ţară.
In solicitudinea şi dragostea pe care d. I. Kalinderu are pentru desvoltarea atât morală cât şi economică a populaţiei noastre rurale, d-sa a înfiinţat peste tot pe domeniile Coroanei, şcoli-ateliere, şcoli-ferme şi şcoli profesionale, cari să înveţe în mod real şi folositor pe copiii ţăranilor câte un meşteşug potrivit împrejurărilor economice ale fiecărui loc, iar din produsele a-cestor şcoli, din planurile, modelele de alcătuire şi descrierile lor cari se află expuse în muzeu, se poate vedeă că aceste binefăcătoare creaţium sunt în cel mai înălţător progres.
Astfel avem ateliere de fringhierie la Cocioc şi Dobrovăţ unde copiii de ţărani învaţă şi fabrică apoi ei însă-şi sfoară, frânghii, otgoane, plăşi. oăpestre, etc. utilizându-se recoltele de cânepă ce convin acelor localităţi. Modele expuse sunt de o valoare indus-irială comercială,
La Periş, unde terenul a fost potrivit şi locurile de desfacere prielnice, s'a instalat ateliere-şcoale de olărie, de sobe de teracotă foarte căutate pentru calitatea lor superioară; iar formele şi lucrul unor vase ee ornament sunt cât se poate de noi, de artistice şi de frumoase. Această industrie este menită să aducă cele mai întinse foloase sătenilor noştri.
Şcolile de stupărie înfiinţate pe toate domeniile învăţând pe copii şi pe adulţi arta albinăritului cântată de poetul latin, va desvoltâ una din vechile isvoare de bogăţie ale ţării noastre. Produsele de miere, de ceară, de băuturi şi vin din miere, etc. sunt
www.dacoromamca.ro

Animale sălbatice de pe Domeniile Coroanei www.dacoramamca.ro
1202


demne de laudă. Tot astfel sunt şi şcolile de lăptărie, cari între aliele fabrică cunoscutele creme Brie^Camemb^rt etc., valorificând astfel'■'tot'mai mult lapteie, principala avuţie a gospodăriei noastre dela ţară.
Trec repede pe lângă produsele şcolilor de ctlltură Viei şi vinului dela Gherghiţa şi Sadova, pe lângă minunatele ţesături de mătase, diafane cu vălul zinelor, pe lângă şcolile de cultura pre-lioşilor viermi de mătase, cari au fost înfiinţate mai pe lângă ioa’te şcoalele primare după domeniu.
De asemenea admir frumoasele ţesături naţionale şi toate a-«ele produse ale industriei casnice ce înfloresc atât de bine sub părinteasca ocrotire a acestei administraţii. Atelierele de împletituri de răchită dela Gherghiţa, atelierele de coşărie, de împletituri dela Cocioc învăţă pe ţărani să tragă un bun folos din Tăchitărio şi celelalte materiale de împletit, atât de abondente .şi de neîntrebuinţate pe văile şi luncile apelor noastre.
Deşi multe din capitolele frumos ilustrate ale acestui prea important muzău mi-au scăpat din vedere, totuşi voesc cel puţin să enumăr cele relative la cultura plantelor textile şi industriale, la creşterea şi ameliorarea rasei vitelor aparţinând ţăranilor punându-le la dispoziţiunile reproducători de rasă, supraveghind de aproape nutrirea şi îngrijirea ce urmează a li se dâ, organizându-se expoziţii cu premii etc.
De asemenea sunt importante produsele şcolilor-ateliere de fe-rărie dela Segarcea, dela Bicaz şi Mălini, unde se lucrează cu fiii ţăranilor dela potcoave până la piesele cele mai fine şi complicate, turnate, pentru maşini, osii, roţi, etc. La Segarcea şi la Sadova sunt cuptoare şi fabrice de cărămidă şi de ţigle, atât de necesare unei bune gospodării.
Dar produsele atelierelor de industrializarea lemnului? Acestea merită, la rândul lor cea mai desăvârşită atenţie. Noi avem •o ţară care are o pătrime din suprafaţa ei afectata culturei pădurilor, deci o pătrime din populaţia noastră trebue să trăiască după urma acestor păduri. Insă nenorocirea este că, inapţi sau nepregătiţi, am vândut şi vindem încă peste frontieră, pe preţuri ridicole 50—60 lei mia de kilograme, lemn excelent de lucru, pe care-1 plătim străinilor, lucrat cu 500 lei tona. Criza pădurilor ce ne va bântui din ce în ce mai sdrobitor nu-şi are altă obârşie.
Iată ce a căutat să remedieze d. I. Kalinderu aplicând metodele cele mai ştiinţifice exploatării forestiere şi mai ales introducând pe domeniu, atelierele de industrializare, eră să zic de «naţionalizare», a produselor pădurilor.
Toate aceste şcoli, toate aceste ateliere dau rezultate foarte bune încurajătoare. Produsele lor sunt perfecte.
Diversele ateliere şcolare, diversele ateliere de strungărie, de lemnărie şi de mobilă, dela Mălini, Buşteni, Bicaz, Segarcea, merită admiraţia tutulor. Dar fabrica de păpuşi şi jucării în lemn dela Mălini, organizată după aceea a oraşului Niiremberg? Aci se găsesc ocupaţi peste 80 de băeţi şi fete cari au terminat şcoala, iar produsele lor sunt tot mai mult căutate în comerţ.
Pe lângă aceste prea folositoare şcoli şi ateliere, cultura populaţiei este desăvârşită prin şcolile primare, biâerici, instituţii culturale de folos obştesc, biblioteci, teatre, bănci populare, etc.,
www.dacoromamca.ro
ALBINA
1203:
pentru cari Domeniul a cheltuit peste 200.000 lei; biblioteca populară a Domeniului Coroanei a publicat până acum 44 de volume C8ri se dau gratuit pentru răspândirea cunoştinţelor utile populaţiei rurale, etc., etc. In fine, vizitând acest muzău, m’ani putut convingb încă odată de menirea acestui Domeniu, mai mare-prin înaltele vederi ce se aplică pe dânsul decât prin întinderea bunurilor ce îl compun şi de meritul acestei creaţiuni naţionale-ce revine d-lui Ioan Kalinderu, administratorul Domeniului Co-roanei, care a ştiut să interpreteze şi să sealizeze sprebinele ţării, în cea mai strălucită pildă, recomandaţiile şi părinteştile» dorinţe ale M. S. Regelui şi Reginei.
.	Yirgiliu C. Stoiecscu.
(Universul).	Inginer silvic.
0 călătorie în jucl. Dorchoiu.
Un bun român, boer de neam, care a iubit şcoala şi biserica, Anastasie Başotă, pe la 1869, atunci când aceste instituţii aveau nevoie demni multe* ajutoare1'pentru- a 'contribui la deşteptarea şi luminarea poporului, a lăsat imensa sa avere, ca să se înfiinţeze pe moşia sa Po-mârla din acest judeţ, un institut academic, şi pentru ca să se între-ţie bisericile de pe moşiile sale.
Administrarea fondului şi coducerea institutului au fost lăsate une-epitropii compusă din 7 persoane, având ca conducător suprem pe capul Statului. Din cauza desmembrării acestei epitropii, prin retragerea M. S. Regelui, şi_ prin moartea şi renunţarea majorităţii epilropilor,. Cassa Şcoalelor, în urma procesului început, a luat administrarea întregului fond.
D-l Haret Ia Dorohoi.
Eram încunoştiinţaţi că încă de multă vreme, d-l ministru Haret: luase hotărîrea de a inspecta proprietăţile fondului Başotă, dar împiedecat de diferite nevoi, nu a putut veni până acum. In ziua de 19 Iunie, însoţit de d-nii 51. Popescu, adm. Cassei Şcoalelor şi P. Gârbovi-ceariu, adm. Cassei Bisericii a sosit în Dorohoiu. La gară erau aşteptaţi de d-l prefect Manoliu, împreună cu d-nii Marcu, primarul oraşului,. Timu'ş, ajutorul de primar, directorul gimnaziului, revizorul şcolar, pro-toereul, d-rul Apostoleanu şi alţii. D-l Ministru, după ce le-a adresat, mulţumiri, a mers de a luat masa în comun la cooperativa românească ce s’a înfiinţat în acest oraş.
In tot timpul, după amiazi, a vizitat gimnaziul, şcoala profesională de fete, şcoalele primare, şcoalele de meserii, biserica sf. Niculae, zidită, de Ştefan cel Mare şi restaurată acum, biserica catedrală şi interesanta biserică de lemn dela finele veacului XVIII.
Apoi a vizitat palatul administrativ şi frumosul local al Primăriei, unde a ascultat o producţie muzicală a corului religios de sub conducerea d-lui Posluşnicu. Toate bucăţile au fost bine executate. La intfare d-l Ministru a fost primit cu un imn de ocazie cântat de fanfara Primăriei. După ce s’a terminat producţiunea muzicală, d-l Ministru a făcut cerc şi în timp de aproape o oră a discutat diferite chestiuni cu doamnele şi domnii profesori şi institutori, cari cu toţii se aflau de faţă.
La plecare, d-sa a adus călduroase mulţumiri inimosului primar, stăruinţei căruia se datoreşte atât înfiinţarea fanfarei cât şi a corului religios.
Spre Pomârla.
A doua zi, de dimineaţă, a plecat spre Pomârla prin Popeni, Liveni, Varnav, Canada şi Lişna. Moşia Lişna e lăsată de răposatul JBaşotă tot.
www.dacoromanica.ro
1204
ALBINA
pentru liceul din Pomârla, şi d-1 Ministru a căutat să o vadă, şi să se convingă de felul cum e administrată.	.....
Această moşie fără pădure, are o întindere de 1500 ha. pamant arabil şi e arendată d-Iui dr. Bucşănescu, cu arendă de 45.000 lei anual. D-1 ministru a vizitat atât şcoala cât şi biserica întreţinută tot dintr’un fond lăsat de răposatul Başotă, şi a rămas pe deplin taulţumit de modul cum le-a găsit.	.	_
De aici, prin comuna Plevna, a trecut prin Sunarau, Damieleni şi Cliristineşti. Aici a văzut biserica şi şcoala.	.	.
In acest sat funcţionează o cooperativă cu patru filiale: doua in Christineşti şi două în Ihăneşti. Tot comerţul a fost luat din mâna streinilor, cari îl aveau până acum. In capul cooperativei, se află preotul, împreună cu mai mulţi săteni In Iliăneşti pe unde am continuat călă-tnria, a găsit-localul de şcoală în cea mai mare mizerie. Copii în .vârsta de şcoală erau peste două sute, din care urmau numai un număr foarte mic. Localul nu avea o înălţime mai mare de dpi metri, cu lut pe jos, şi cu ferestrele ţintuite, ca nimeni să nu năzuiască a le deschide vre-o dată.
Liceul şi biserica.
La orele 12 am sosit la Pomârla, unde eram aşteptaţi de întregul corp profesoral, împreună cu absolvenţii cl. IV şi VIII, cum şi de consiliul comunal, în cap cu primarul. După dejun a inspectat clădirea liceului cu dormitoarele, biserica zidită de familia Başotă, dotată cu 200 fălci şi cu un venit de 12.000 lei; şcoala primară, cum şi toate celelalte dependinţe. Localul liceului e cu totul impropriu şi aproape ruinat, iar dependinţele, zidite în urmă, şi în cari locuesc profesorii, sunt împărţite fără nici un rost şi aproape tot aşa de ruinate. Şcoala primară este într’un local vechiu şi neîncăpător. S’au luat măsuri să se construiască un local nou şi suficient. Biserica în schimb, în care se află mormântul donatorului Başotă, e bine întreţinută şi dotată cu tot ce e trebuincios.
Tot din fondul Başotă face parte şi moşia Pomârla, in întindere de 2700 ha. E arendată obştei pentru suma de 75.000 lei.
La plecarea din Pomârla, d. ministru Haret a vizitat al doilea locaj de şcoală din această comună. Eră tot aşa de impropriu ca şi primul Sala, cu lut pe jos> cu ferestre mici şi întunecoase.
Pădurile institutului.
De aci s’a îndreptat spre pădurile institutului de cari se interesă în mod special.	.	.	,
Seara ne-ain întors în Dorohoiu, trecând prin Hilişeu şi hLilişeul Var-nav. Localurile de şcoală erau în rea stare, biserica însă din Hilişeul Vărnav e nouă, bine întreţinută şi a costat peste 40.000 lei. A fost construită din economiile realizate de epitropia bisericii Başotă — nu a liceului— din Pomârla.
Alte şcoli.
A treia zi, plecând tot de dimineaţă, am văzut şcoala din Horlăceni, local nou zidit din fondul «Stroescu», dar rău întreţinut De aci ne-ara îndreptat spre schitul Gorovei, unde d. ministru a dispus sa se facă mai multe reparaţii. După dejunul ce l-am luat la această mănăstire, am plecat prin Vârful Câmpului, Svorâştea, Şerbăneşti şi Hăneeşti pre Bucecea. Peste tot au fo3t inspectate şcoalele, cari toate aveau Io-aluri proprii, afară de cel din Svorâştea.	. _	.
In Bucecea a fost inspectată şcoala ue gespodarie casnica, înfiinţata de curând. S’a observat că aceste şcoli prind foarte bine la ţara şi sunt de cel mai mare folos pentru populaţia românească din acele targuleţe oropsite şi pline de străini.
De aici ne-am îndreptat spre gara Bucecea, unde d. ministru şi-a luat rămas bun dela cei ce-1 însoţeau.
www.dacaromanica.ro
ALBINA
1205
Am avut fericita ocazie să văd cât de mult bine prinde vizita unui ministru pe la sate şi cât de mare îndemn spre muncă este pentru cei buni.
Un Însoţitor-
învăţământul primar în Bulgaria.
Direcţiunea statisticei generale din principatul Bulgar a pu-licat, ziiel e acestea, statistica şcolilor primare în Principatul Bulgariei, în cursul anului şcolar 1903—1904.
Reproducem după Viitorul, câteva date de căpetenie privitoare la aceste şcoli.
In cursul anului 1903 — 904 existau în Bulgaria 4550 şcoli primare, din cari 3066 comunale şi 1484 private, adică 67.28% comunale şi 32.62% rivate. Comparând numărul acestor şcoli cu cele din anul 902—903, se vede că ele au crescut cu 3.37% în ce priveşte şcolile comunale, şi cu 0.68% pentru cele private.
Tot în cursul anului şcolar ce se examinează în această publicaţie, au fost 430 şcoli urbane şi 4120 şcoli rurale, adică 9.45 la sută urbane şi 90.55 la sută rurale. Comparate cu cele ale anului precedent se constată o sporire de 3.61 la sută pentru
şcolile urbane şi 3.36 la sută pentru cele rurale.
*
Corpul şcolar din şcoalele comunale şi private, în cursul anului şcolar 1903—1904 a fost de 8130 profesori, din cari 5737 institutori şi 2.393 institutoare, adică 70.57 la sută institutori şi 29.43 la sută institutoare. Se constată dar pentru anul examinat o creştere de 1.97 la sută pentru institutori şi de 12.40 la sută pentru institutoare.
*
La aceste şcoli au urmat în anul şcolar 1905—904, 358.797 şcolari, din cari 232.358 băeţi şi 126.439 fete, adică 64.76 la sută bă-eţi, şi 35.24 la sută fete.
In 1903 — 904, au fost în şcoalele primare comunale 280.575 elevi, din cari 188.732 băeţi şi 91.844 fete, şi în şcolile primare private 78.221, din cari 43.626 băeţi şi 34.595 fete.’
Cheltuelile făcute pentru întreţinerea şcolilor comunale în anul 1903—904 au fost. de 8.470,520 lei, din cari 4.621,894 lei, daţi de către Stat şi 3.848,627 lei de comune, adică 54.56 la sută contribuţia Statului şi 45.44 la sută acea a comunelor.
Din această sumă s’a cheltuit cu întreţinerea şcolilor comunale 7.784.672 lei, iar cele private 685—848 lei.
Direcţiunea şcoalei normale a „Societăţii pentru învăţătura poporului
Român".
Se aduce la cunoştinţa generală că numărul locurilor vacante la şcoala normală a «Societăţii pentru învăţătura poporului Român» din Bucureşti pentru anul şcolar 1908—1909 este de 31, dintre care 29 pentru clasa I-a şi 2 pentru clasa iV-a.
www.dacoromanica.ro
1206
ATjBTNA
Cererile pentru înscriere la concurs ale aspiranţilor se vor adresă direcţiunii şcoalei cel mai târziu până la 31 August curent, şi vor fi însoţite de următoarele acte:
Pentru solvenţii de clasa I-a:
1)	Extractul de naştere prin care să se constate că aspirantul are vârsta între 14—17 ani;
2)	Actul de veccină sau dovada să sunt zăcuţi de vărsat;
3)	Certificatul de absolvire al unei şcoale urbane sau a unei şcoale rurale complete;
4)	Un certificat al primăriei locale prin care să-i arate calitatea de fiu de român;
b) Certificatul că a avut o purtare bună, liberat pe o hârtie netimbrată de direcţiunea şcoalei unde şi-a făcut cursurile ;
Bursierii şi semişolvenţii din clasa I a, pe lângă actele de mai sus, vor mai prezentă şi următoarele acte:
a)	Un certificat al percepţiei locale, prin care să se ară te amănunţit dările ce le plăteşte reprezentantul legal al aspirantului către Stat, judeţ sau comună; acest certificat treime vizat de administraţia financiară respectivă;
b)	Un certificat al primăriei locale, prin care să se arăle amănunţit numărul copiilor şi vârsta fiecăruia, precum şi averea pe care o posedă reprezentantul legal al aspirantului.
Concurenţii pentru clasa IV-a normală vor anexă la cerere următoarele acte:
1)	Extractul de naştere, prin care să se constate că n’a trecut vârsta de 19 ani;
2)	Actul de vaccină;
3)	Actul prin care să se dovedească calitatea de român;
4)	Diplomă de capacitate a cursurilor gimnaziale sau a 4 clase de liceu;
5)	Certificatul de bună purtare liberat pe hârtie timbrată •de direcţiunea şcoalei unde şi-au făcut cursurile.
Tot deodată se mai aduce la cunoştinţa generală că direcţiunea şcoalei poate acordă dispense numai pânăla 6 luni în plus.
Direcţiunea.
INFORMAŢIUNI
—	La 15 Octomvrie 1908, se va ţine concursul pentru postul de farmacist al spitalului Colentina, ce se află ocupat provizoriu.
Registrul de înscrierea candidaţilor se află deschis în orice zi şi'oră de lucru şi se va închide în ziua de 4 Octomvrie 1903 ora 1 p. in.
Programa şi condiţiuuile de admisibilitate sunt publicate în «Monitorul Oficial» No. 277 dela 15 Martie 1897.
—	Iată numele, în ordinea de clasificare, al absolvenţilor dela şcoala
www.dacoromamca.ro
ALBIN4
1207
normală a« Societăţii», reuşiţi la examenul pentru diploma de învăţător: Popescu I. Const., Nicolescu Gh. Dim, Popescu I. N., Franţescu M. Gh., Vuiescu Gr. Pândele, Crucieru Ion, Vişan M. Nic., Dumitrescu Va-sile, Popescu Gh. Nicolae, Saşoacă ioni Simionescu M. C., Florescu 1. D. Locusteni, Voicheci Ilie, Lascateu Gh., Ionescu M. P. Reşca, Bădăuţâ Gh., Popescu Alex., Popescu Ilie, Sachelarescu Iordan, Sorescu Mihai!, Gogu D. G., Popescu I. Marin, Crăciunescu Em., Georgescu Alex., Ili-«scu Ruset, Teodorescu A. Ion.
---OQOSO0&----
ILi cita.ţiTj_ni.
— In ziua de 14 Iulie 1908, orele 10 dimineaţa, se va ţine licitaţiune publică, cu oferte închise, la ministerul agriculturii şi domeniilor, peutru vânzarea grâului cât va rezultă din recolta anului curent de pe moşiile Statului Măgura-Lăceanca şi Mereni-Ştefeni, din jud. Vlaşca, şi care va fi depozitat parte în magaziile moşiei şi parte în magaziile din Alexandria, Giurgiu sau în docurile din Brăila şi Galaţi.
Condiţiunile vânzării;
Preţul se va oferi pe suta de kilograme ;
Predarea se va face Ia magaziile sau docurile indicate ;
Grâul se vinde fără condiţiuni speciale de calitate sau condiţionări, •ci numai pe declaraţia: văzut şi plăcut la magaziile sau docurile indicate;
Saci şi încărcatul lor privesc pe cumpărător;
Ridicarea se va face cel mult în termen de maximum 2 luni dela confirmarea licitaţiunii, de care singur cumpărătorul este îndatorat a luă cunoştinţă dela minister ;
Imediat după confirmarea licitaţiunii, in termen de 10 zile, se va face măsurătoarea, predarea şi plata grâului, după care termen grâul rămâne in magaziile indicate mai sus pe riscul şi pericolul cumpărătorului său;
Garanţia ce se cere la licitaţie este de 10% din valoarea totală a grâului, socotită după preţul oferit;
In caz de neexecutare, în parte sau în total a cemdiţiunilor de mai sus din partea cumpărătorului, ministerul rămâne liber să anuleze vânzarea, iar cumpărătorul va pierde garanţia în folosul Statului fără nici o judecată sau punere în întârziere ;
In mod excepţional, în caz de forţă majoră, se acordă dreptul cumpărătorului de a ridică grâul din magaziile sus indicate peste termenul de 2 luni fixat de art. . . de mai sus, încă alte 30 zile, cu condiţiune însă ca predarea şi plata să fi fost deja făcute în termen de 10 zile, prevăzut la art. . . .
In caz de neridicarea grâului şi în cursul celui de al doilea termen prevăzut de art. . . atunci cumpărătorul e obligat să plătească Statului pentru fiecare magazie ocupată cu grâul d-sale, câte 20 lei chirie pentru fiecare zi de întârziere;
Plata se va face de cumpărător pe baza recipisei de vărsare la una din administraţiunile financiare, care se vor da ministerului drept valoare. Cu valoarea garanţiei se va plăti ultima cantitate de grâu predată.
Legea contabilităţii publice este obligatorie la această licitaţiune ;
Preţul oferit se va face ca cum grâul va fi predat la moşie; cheltuielile de transport, chiria magaziile • sau docurilor, comisioane şi altele privesc pe cumpărător.
— Se publică spre cunoştinţa generală că în ziua de 30 Iulie 1903 orele 10 a. m. se va ţine licitaţiune ca oferte închise în localul pepinierei Isaccea din jud. Tulcea pentru vânzarea sculelor şi obiectelor scoase din uz şi anume:
www.dacoromamca.ro

1208
ALBINA
11 sape, 1 lopată, 4 topoare, 2 sfori de pichetagiu, 1 stropitoare, una sârmă pentru pichetagiu, 5 bricege de altoit, un vas de tablă, un lighean, 15 saci de pânză, 2 coase, o căldare de zinc şi o săpăligă.
Aceste scule şi obiecte se pot vedea în toate zilele de lucru (orele 9—12 şi 3—(5) la pepinieră.
Concurenţii pentru a putea fi admişi la licitaţie, trebue să depună o garanţie- de 10% din preţul oferit, în numerar sau în efecte publice, garantate de Stat şi să se conformeze art. 72 — 83 din legea comptabi-lităţii generale a Statului publicată în «Monitorul Oficial» No. 282 din 21 Martie 1903, al căror cuprins textual îl vor găsi afişat în sala de licitaţie.	.
In termen de 10 zile dela comunicarea aprobărei rezultatului licita-ţiunii, adjudecatarul va depune întreaga sumă oferită la licilaţiune în mâinile d-lui şef al pepinierei, după care i se vor predă sculele şi obiectele sub dare de chitanţă din parte-i de primirea lor, şi prin dresare de proces-verbal.
In caz de neconformare va pierde garanţia provizorie în folosul statului, iar sculele şi obiectele se vor scoate din nou în vânzare pe cortl-tul său.
ÎNŞTIINŢARE.
In cursul lunilor de vacanţă —ca şi în anii trecuţi— vom scoate şi în anul curent numere duble şi anume:
Mo. 43 (27 Iulie) şi 44(3 August), vor eşi împreună la 3 August
îio. 45 (10 August) şi 46 (17 August), vor eşi împreună la 17 August.
Ho. 47 (24 August) şi 48 (31 August), vor eşi împreună la 31 August.
De aci încolo, cu Mo. 49 (7 Septemvrie), numerele vor urmă să apară iarăşi săptămânal.
ADMINISTRAŢIA îngrăşatul viţeilor.
Dacă vrem să avem viţei graşi ca să-i vindem pentru tăere să-i ţinem în grajduri întunecoase şi închişi ca să nu se mişte şi să le dăm cât de mult lapte.
-----Css|-gJi=Eg>-
www.dacoromanica.ro
„S T E H U fll
Societatea «Steaua» are de scop a lucră pentru întinderea învăţăturii in popor, prin tipărirea şi răspândirea de scrieri şi publicaţii morale, patriotice şi de folos practic, şi pentru împiedecarea, prin toate mijloacele legiuite, a răspândirii de scrieri şi publicaţii imorale, sau cu tendinţa contrarii statului şi ideii naţionale române.
Cotizaţia este de cel puţin doi lei pe an, iar pentru învăţători, preoţi rurali şi săteni, de cel puţin un leu pe an. Fie-care membru este îndatorat ca, în cel d’întâiu an după primirea sa, să facă a se primi în Societate cel puţin alţi doi membri noi.
Cererile de înscriere, însoţite de cotizaţia pe un an, se pot *• -dresă d-lui Spiru C. Haret, strada Verde, Bucureşti.
Comitetul: Preşedinte, Ioan Kalinderti, Membru al Academiei Române.— Vice-preşedinte, Sara Şomăue&cu, mare proprietar, fost senator — Administrator şi casier, Spirn C. Haret, Ministru, profesor universitar.— Secretar, ConBt. Bnnn, profesor secundar, fost inspector şcolar. - Membrii : Petre GArbovicennn, Administrator al Casei Sf-Hiserici Autocefale Ortodoxe Române, profesor la Seminarul Central fi director al Şc. Normale a Societăţii pentru învăţătura poporului român-, l. Dimitrescn Procopie, senator, fost Primar al Capitalei; M. VlAdescu, fost Ministru, profesor universitar; Trista S. Negoescu, fost administrator al Casei Şcoalelor, profesor secundar; Pompiliu Eliade, pro fesor universitar.— Cenzori. Coust. Alini Aueşteanrf, inginer de mine; Preotul ■econom Const. lonescn, profesor secundar; Coust. Alexandrescu, institutor.
Membri Însorişi «pi ootisaţiuni plătite (urmare).
Maria Ioneseu (Piatra-Neamţ), 1 leu; Virginia Eustadiade (Piatra-Neamţ), Peueiope Ştefănescu (Piatra-Neamţ), l leu, Elena Tomida (Piatra-Neamţ), 1 leu; Şt. Zamvel (Piatra-Neamţ), 1 len; Gh. Andronic (Bistricioara), 1 leu; C. Andreescu (Vânătorii), 1 leu; Şt. Borş (Bârgăoani), 2 lei; N. Bi-■cleanu (Boiştea-Petricani), 1 leu; G. Braşoveanu (Preuţeşti-Timiseşti), 1 leu; V. Butiaru (Vânători), 1 leu; Al. Baciu (Mastacăni), 1 leu; D. Bogdan (Bărcăneşti-Socea), 1 leu; N. Constantinescu (M-rea Bistriţa-Doamna). 1 leu; Gh. Cojocaru (Dobreni), 1 leu; Şt. Cristescu (Văratec-Filioara), 1 leu; Eleonora Constantinescu (Uscaţi-Războeni), 1 leu; Alex. Crivăţ (Bor-leşti). 1 leu; I. T. Creţulescu (Orbic-Costişa), 1 leu; Olga Crivăţ (Slobo-zia-Roznov), l leu; Cojocaru V. I. (Frumoasa-Tazlău), l leu; D. Diaconiţă (Răpciuni-Hangu), 1 leu; G. Dobrea (Uscaţi-Războeni), 1 leu; V. Grosu (Căciuleşti), 1 leu; Grigore Gr. Grigore (Isvorul Alb Hangu), 1 leu; N. ■Gavrilescu (Filioara-Agapia), 2 leu; V. Gherasim (Slobozia-Rozna), 2 lei; V. Hanganu (Dochia), 1 leu; Ana Ioachim (Bobeştii de Sus), 1 leu; V, Irnnescu (Bleba-Petricani), 1 leu; AI. Ioneseu (Costişa), 1 leu; Gh. Le-onescu (Gura Hangu-Hangei), 1 leu; N. Lefter (Negoeşti-Dragomireşti), 1 leu; Pr. G. Mironescu (Vânători), 1 leu; V. Nestor (Secu-Buhalriţa), 1 leu; H. Nuţu (Rădin), 1 leu; Natalia Popovici (Uscaţi-Războeni), 1 leu, leu; Gh. Popovici (Români-Silişlea), 1 leu N. Rusu (Budeştii-Ghica), 1 leu;
I.	Popa (Sârbeştii), 1 leu; I. Radin (Roznov), 1 leu; C. Scutărescu (Bu-huşi), 1 leu; N. Trofin (Grinţeşti-Bistricioara), 1 leu; Gh. Tublan (Cră-căoani), 1 leu; C. Teofânescu (Bicaz), 1 leu.
Numărul membrilor înscrişi în cursul anului 1908 este de 912, iar veniturile societăţii, tot în acest timp, sunt de 3413.
(Va urma In numărul viitor). --------------------------
www.dacoromanica.ro
SOCIETATE IN COMANDITA
. WEIL, JOSEPH & Co. Succ.
BUCUREŞTI, Str. Smârdan No. 5, Casa Ţăranu.
JVîare depozit de unelte şi
jVîaşini agricole şi industriale
• • specialtaţi brevetate
Recomandă Domnilor Agricultori:
Pluguri de oţel originale Biiclier de tot felul.
Grape de oţel originale Biiclier mişcătoare, nemişcătoare, lanţate şi canadiene cu arcuri ultima noutate.
Garnituri de treernt din renumita fabrică Hofherr <£ Schrantz Viena, cele mai solide şi cele mai bune in funcţiune.
Batoze de porumb cu abur, brevetate cCasaii , din aceeaşi fabrică, cele mai căutate.
^ Semănătoarele în rftnduri, celebra marcă Unicum Drill, brevetate, originale. Melichar, cu aparat de semănat prin linguriţe de oţel nichelate extra-solide, a căror resistenţâ o garantăm zece ani de zile. (Fe-riţivă de Bemănătoare cu rotiţe ca-nelate, cari uşor expun seminţele vătămării.
Vâiituriltori No. 5 pe 4 roate de transport, originale Hofherr & Schrantz, Viena.
Trioare originale lleid, Stockernn brevetate, cu ventilaţie şi table fre-zuite, toate mărimile.
Semănătoare prin împrăştiere, originale Hofherr & Schrantz 8,80 m. lăţime, ultimul model perfecţionat.
Prese bydrnnlice de vin, Tciiscuri şi zdrobitoare de struguri din fabrica specială Merr.em & Knotgen,. Wit-tlich, Germania.
Motoare Austriaco de preciziune pentru combustibil benzină din fabrica Osers rfc Bauer, Viena.
Mori pe postament de stejar din fabrica Hofherr <£ Schrantz.
Pietre de moară din fabrica Societa Generale Meuliere. La Ferte sous Jouarre, Franţa prima calitate, compuse din patru bucăţi întregi fără pept, etc., etc., etc.
&
. .t.
PRETURI SI CONDITIUNI D'E PLATA FAVORABILE
Se garantează soliditate şl buna funcţiune
Cataloage la cerere gratis şl franco
Inst. de Arte Grafice Carol GoblS-sor Rasidescu, Str. Doamnei 16.-22 055,
www.âacoromamca.io