Anul X No. 49 2 Septemvrie 1907, POPULARA Apare în fiecare "Duminecă COMITETUL DE REDACŢIE: ION KALINDERU P. Gârboviceanu A P. Dulfu G. Coabuo G-1P.V. Năsturel Gh. Adr.ir.escu I. Otescu V. S. Moga N. Nicolaoscu Gr. Teodossiu V C. C. Pop.-Taşcă. Redacţia si Adminis sa No. 9—Bucureşti Jfoua parfumerie şi Droguerie Medicinală T6MA EWULESeu tfucureşti, calea Griviţei No. 145 (lângă Gara de Nord). Bucureşti. Oferă onor. sale clientele parfumuri din cele mai renumite fabrioi franceze, ruse, germane şi engleze; pudre de orez, depilatoare şi sapone alese, briliantine, superbe colorante pentru păr, diferite loţiuni, apă de colonia, de lavande, de verveine şi portugal, etc., ape şi pomezi de quinquina parfumate, Capilarine, col-cream de Ia princesse şi comestice higienice, piepţini fini, Odol, perii, paste pentru dinţi, thermometre pentru baie şi diferite feluri de bureţi, glicerinâ, vasilină, lanolină şi tot felul de articole pentru tualete. Articole pentru menagiu, ca: ceaiuri, cafea şi cacao în sămânţă şi pulbere, făină lactată Nestld, culori vegetale, arome şi esenţe pentru liqueruri şi li-monade, romuri şi cognacuri, esenţe pentru conserve alimentare, Sifoane cu cari se prepară ape gazoase, alcool şi sistematice maşine pentru spirt denaturat, ape minerale şi diferite săruri pentru băi, cum şi prafuri «Zackerlin», oarboral, borax, acid boric, naftalină ieftină, bicarbonat de sodiu, salol şi chinine, etc. Aniline şi culori, aparate, accesorii şi gata soluţiuni, băi, pentru fotografie. Uleiuri şi grăsimi minerale, parafină, benzină şi vasilină americană, terebentine, pensule, lacuri şi culori pentru piotură, vopsele, ceară şi sârmă pentrn parchete, etc. Diferite ierburi alese, rădăcini, scoarţe, frunze, flori şi seminţe pentru ceaiuri in şi muştaruri, precum şi felurite uleiuri vegetale şi animale, ca : unt de cocos, de in, de ricin şi amigdale şi curat uleiu din ficat de morun pentru cura de iearnă, etc. Multe specialităţi farmaceutice române, franceze şi germane, precum: bu-giie, balsamuri pentru viaţă, capsule, cataplasme, coaltare, crayoane, ceaiuri, drageie, elixire, emulsiuni uleioase, emplastre, glicerofosfate, globule, granule, injecţiuni, ovule, paste, pastile, perle, pilule, prafuri, săruri, supositorii, soluţiuni, siropuri şi vinuri medicamentoase care, prin rolul ce îndeplinesc unele de a fi atiseptice şi desinfectante iar altele nutritive şi întăritoare, sunt preparate cu scopul de a fi întrebuinţate la vindecarea suferinzilor cărora să le redea sănătatea, forţa şi energia şi de a le fi reconstituante ale sistemului nervos îndepărtându-le cu totul anemia şi slăbiciunea generală. Bogat asortiment de canciucărlo şi pansamente cum instrumente şi accesorii de resortul Farmaciei, Obstetricei şi Chirurgiei, Opticei şi Dentisticei, ca : vată şi tifoane, guthapercha şi muşamale impermeabile, tuburi de cauciuc, canulo, injectoare şi sistematice irigatoare pentru Moaşe şi Lehuse, pompe trage-lapte şi biberoane, ploşti şi lighiane de porţelan, specule, aţă de mătase şi ace, siringi, sonde, aparate inhalatoare, bandage şi cercuri herniare, corsete elastice pentru doamne şi ciorapi pentru varice, tuburi stomachale, pulversitoare şi vaporisatoare, preservative, suspensoare, thermometre maximale cum şi alte utensile şi accesorii de sticlă, aluminiu, platină, faianţă şi porcelan, ochelari, foarfeci şi cleşti, etc. La cerere, expediază în orioe parte a Ţărei, contra ramburs, prompt şi ou preţurile cele mai ieftine, ori şi ce fel de mărfuri din această branşă. 52-41 www.dacoromamca.ro Anol X. No. 49. 2 Septemvrie 1907. Albina Revistă Enciclopedică Populară Abonamentul în ţară pe an Ltel S J Abonamentul în str&ln. pe an lei 8 » » » 6 luni jj _3 J Un numâr..................ÎS bani Pentru anunolurl 1 leu linia. Misa publicitate, 5 bani cuvântul. Manuscriptele nepublieate se ard. . - . ... yj)* ■■ -- — ■ - . — - - SUMARUL: Sp. C. Haret, Raport către M. S. Regele în privinţa purtării preoţilor şi învăţătorilor în timpul răscoalelor.— Gh. A., Moartea lui B. P. Ilasdeu. — Sofia Nădejde, Hanii de baram (Nuvelă). — Irim/a Popescu, Relele urinări ale neadăpatului calului. — £ Onose, Din obieeiurile Românilor din Moldova : Hramuri. — Ni' I. Popescu-Ricman, Ilincuţa (Baladă populară).— V. S. Moga, Cronica agricolă, economică şi comercială : Starea generală a câmpului; Târgurile noastre; Târgurile streine.—Bolnavi viteji. — Din Monitorul Oficial».— Cronica săptămânii. —Informaţiuni. —Mulţumiri. Păreri şi propuneri: Dr. Negrescu, Zaliarul şi alcoolul. Felurimi: Un pod lung.—Accidentele de călătorie. Pagina glumeaţă: Una de a lui Păcală. - Băiat model. — La birt. — De-ale copiilor.— Băiatul cămătarului. -Ceasornic eftin. Ilustratiuni: B. P. Hasdeu ; — Casa lui Hasdeu la Câmpina. Raportul d-lui Sp C. Haret, ministru al instrucţiunii şi cultelor către M. S. Regele în privinţa purtării preoţilor şi învăţătorilor în timpul răscoalelor. Sire, In urma încercării celei grele, prin care a trecut ţara noastră la primăvara trecută, este de datoria conducătorilor ei a se reculege şi a trage din cele întâmplate învăţăturile cuvenite, în vederea împlinirii datoriilor lor. Dureroasele evenimente din Martie au fost o surprindere pentru mulţi ; nu însă pentru aceia cari nu sunt deprinşi a judecă stările de lucruri numai după aparenţele exterioare şi fără a intră în adâncul lor. Superficialitatea unora, şi poate vederile nu destul de obiective ale altora, au făcut a se acredita multe idei greşite în privinţa cauzelor cari au produs răscoalele ţărăneşti. Cu timpul vor dispărea toate în faţa evidenţei faptelor. Dar este una care trebue stârpită fără întârziere pentrucă alminteri ea poate fi o piedică serioasă în realizarea reformelor destinate a face imposibilă pe viitor întoarcerea unor evenimente ca cele de acum patru luni. Aceasta este învinovăţirea ce s’a adus preoţilor şi învăţătorilor săteşti, de a fi fost ei instigatorii şi propagatorii răscoalelor. Acuzaţia aceasta eră gravă şi, dacă sar fi dovedit întemeiată, www.dacaromamca.ro 1260 ALBINA ea ar fi însemnat ruina iremediabilă a speranţelor pe cari oamenii prevăzători le puneau pe aceşti factori sociali, pentru a aduce cu încetul prefacerea în bine a stării de lucruri dela ţară. Datoria de a limpezi lucrul acesta reveniă, în prima linie, ministerului instrucţiunii publice şi al cultelor. De aceea, timp de patru luni am cercetat în toate amănuntele rolul pe care învăţătorii şi preoţii l-au avut faţă de răscoalele ţărăneşti, şi am udunat cu răbdare toate informaţiunilo ce am putut culege. In timpul acesta, patimile sau mai potolit, vederile oamenilor s’au mai clarificat, dovezile s’au acumulat, mulţi din cei acuzaţi au avut chiar timpul de a trece în faţa justiţiei. Cred dar că sunt elemente destule pentrua se formă o convingere bine întemeiată, şi această convingere, întru cât mă priveşte, este în mod hotărîtor în favoarea preoţilor şi învăţătorilor. Mă voiu sili să documentez cele ce afirm, pentru ca să pot aduce în sufletul Majestăţii Voastre încrederea deplină pe care o am eu, că în opera de regenerare şi întărire a neamului românesc, la care Majestatea Voastră prezideză cu atâta înţelepciune şi cu atâta norocire de patruzeci şi unu de ani, ea se poate sprijini cu încredere pe spiritul de ordine, pe respectul legii şi pe devotamentul pentru binele public al corpului didactic rural şi al preoţimii dela sate. Pentru a se judecă cu toată dreptatea influenţa pe caro aceşti modeşti lucrători o exercită asupra mersului ţărănimii este necesar să se considere mai întâiu locul pe care l-au avut ei până acum, în preocupările acelora cari aveau conducerea trebilor ţării, şi din cari unii îi critică astăzi cu atâta asprime. Nu treime uitat că până acum cinsprezece ani se hirotoneau preoţi tineri, cari nu aveau patru clase de seminar şi se numiau învăţători cei cari nu aveau decât patru clase primare. De atunci a început a se cere unora seminarul complet, celorlalţi şcoala normală. Dar educaţia ce li se da în aceste institute eră mai mult aceea a unor fii dg rentier, decât a unor tineri chemaţi a se luptă zilnic cu nevoile celui mai greu apostolat. Odată trimişi la ţară, nimeni nu s’a mai ocupat de ei. Uitaţi şi oropsiţi, lipsiţi de localuri, de concursul tuturor, în luptă cu reaua voinţă şi cu lipsa de cultură a sătenilor, izolaţi de orice mişcare intelectuală, ei erau condamnaţi să vegeteze, urmăriţi toată viaţa lor de amintirea anilor cănd în şcoală li se deschisese ochii şi inima, spre o viaţă inteligentă, şi de părerea de rău pentru realitatea prezentă. Intr’o aşâ stare sufletească, nu ar fi fost de loc de mirare, dacă i-am fi văzut cedând îndemnurilor rele şi devenind elemente de nelinişte şi dezordine. Să nu uităm că fenomenul acesta se petrece chiar azi în alte ţâri, unde o bună parte din cauzele dela noi lipsesc. Şi cu toate astea, în un şir destul de lung de ani, abiâ se pot numără câteva cazuri sporadice, bine constatate, de învăţători şi de preoţi pe care să-i fi ademenit teoriile nesănătoase cari bântuiau pe aiurea. Aceia cari, pe baza acestor cazuri, s’au www.dacoromanica.ro ALBINA 1261 grăbit să arunce discreditul asupra corpului întreg, poate s’ar fi scutit de această nedreptate, dacă ar fi considerat isbânda cu mult mai mare pe care în acelaş timp acea propagandă o avea la oraş, unde cu toate acestea şi condiţiile psihologice, şi cele economice, erau cu mult mai bune decât la sate, şi unde prin urmare asemenea propabandă ar fi trebuit să nu prindă rădăcină. Sunt numai puţini ani, de când devenise evidentă preşeala cea mare ce se făceâ de a se nosoooti rolul social al învăţătorilor şi al preoţilor şi de a nu se avea nici o grijă de starea lor sufletească. Şi a fost de ajuns un singur apel la patriotismul şi abnegaţia lor pentruca numai în doi trei ani să se înjgebeze aceâ minunată activitate care a dat băncile populare, tovărăşiile cooperative şi care a deşteptat în sate un început de sănătoasă viaţă intelectuală, cum nu se mai văzuse până atunci. Aceasta a fost cel mai potrivit răspuns ce-1 puteau da şi unii şi alţii la învinuirile pe cari le aduceau acei cari, drept orice contribuţie la buna stare a sătenilor, se mulţumiau cu generalizări uşoare. Nu este nici o îndoială că, dacă activitatea aceasta ar fi continuat a se dezvoltă în linişte şi, bine îndrumată un timp mai îndelungat, ea ar fi contribuit în mod puternic pentru a modifică în bine starea lucrurilor şi poate pentru a înlătură chiar -cu totul unele din cele mai însemnate din cauzele cari au adus turburările de astă primăvară. Din nenorocire, nu a fost aşâ ! Turburările au isbucnit cu o furie al cărei caracter de sălbăticie şi neinteligenţă ar fi putut numai decât să arate cât de străine erau ele de mişcarea cu un caracter filantropic aşâ de accentuat, în capul căreia se aflau învăţătorii şi preoţii. Cu toate acestea, cănd veni vorba a se găsi instigatorii, cei cari fură mai mult designaţi ca atari, fură tocmai învăţătorii şi preoţii, şi nu lipsiră nici acei cari să denunţe întreaga lor corporaţie ca un pericol public, contra căruia trebuia să se ia măsuri extreme. Este ceva propriu timpurilor turburate, ca oamenii să-şi piardă sângele rece şi să vadă peste tot pericole închipuite. Dar cei cari au răspunderi, trebue să ştie a-şi ţine cumpătul în vorbe, ca şi în fapte. Chiar dacă cazurile de vinovăţie ale învăţătorilor şi preoţilor ar fi fost numeroase şi neîndoioase, încă eră lucru grav ca dela vina câtorva să se generalizeze acuzaţia pentru un întreg corp lest, devotat şi priceput muncitor pentru luminarea şi îndreptarea spre bine a ţărănimii noastre. Ca confirmare a celor arătate în raportul de faţă, precum şi pentru lămurirea meritelor fiecăruia alătur pe lângă acest ra- www.dacaraaumica.ro ALBINA 1265 port numeroase extracte din acte oficiale şi documente particulare, cari dejât sunt foarte instructive, Mă voiu sili ca ancheta dusă până astăzi să o continuu mai departe şi să o completez pe cât se va putea. MOARTEA LUI B. P. HASDEU C—II—3 «©Lâmbătă, 25 August, s’a stins în locuinţa sa dela Câm-•ta®) pina, Bogdan P. Hasdeu, unul din fruntaşii ştiinţei şi m cugetării româneşti; iar în ziua de 27 August trupul 'V lui a fost transportat în Bucureşti şi înmormântat la cimitirul Bellu în cavoul familiei. D. D. Onciu, profesor la Universitate şi director al Arhivelor Statului şi d. I. Bărbulescu, fost elev al răposatului, profesor la Universitatea din Iaşi, au rostit cuvântări, arătând viaţa şi activitatea răposatului. * Hasdeu nu eră prea bătrân. Se născuse în 1836, şi avea 71 de ani, dar eră de mai mulţi ani îmbătrânit. De câtă va vreme eră cu totul slăbit; trăia retras şi nu mai puteâ să lucreze. Se vede că Moartea îl pândiâ de mult, dar nu cuteza să deâ lovitura dintr’o dată hotărîtoare, ci se credea mai sigură izbindu-1 încetul cu încetul. Hasdeu eră de fel din Basarabia şi se coborâ dintr’o familie românească foarte veche. Istoria pomeneşte pe un strămoş al lui încă din vremea lui Ştefan cel Mare. De atunci până acum s’au ţinut şir oamenii vrednici din acest neam. In veacul din urmă Tadeu Hasdeu, născut la 1769, mort la 1835, a îmbogăţit literatura poloneză prin scrieri originale şi traduceri; Alexandru (1811 —1872), fiul acestuia, a publicat în ruseşte multe lucrări literare şi ştiincifice, dar învăţătura în limbi streine nu a întunecat sufletul românesc al acestui Basarabean şi, în 1837, pe când frumosul ţinut—leagăn al familiei sale—, făceâ parte din împărăţia rusească, a rostit un vestit discurs despre vechea glorie a Moldovei. Când s’a constituit Societatea Academică Română în 1866 Alexandru Hasdeu a fost chemat ca membru, dar guvernul rusesc l-a oprit să treacă graniţa. www.dacoromamca.ro 1266 ALBINA Răposatul pe care îl plânge acum toată suflarea românească, eră fiul acestui Alexadru Hasdeu. Cetăţean rus, natural, studiile le- a făcut în Rusia şi chiar a servit în armata rusească; dar îndată ce—în 1856—cele trei ţinuturi din sudul Basarabiei s’au alipit la Moldova, a alergat aci pentru ca să devină cetăţean român. Guvernul rusesc l-a despuiat de dreptul de moştenire ce aveâ asupra unor moşii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei, dar mai târziu tribunalele i-au redat drepturile. B. P. Hasdeu După ce ocupă în vreme de 7 luni funcţiunea de membru al Tribunalului din Cahul, veni şi se aşeză în Iaşi ca profesor la gimnaziu. Puterea sa de muncă şi vioiciunea spiritului îl îndemnară însă să se amestece şi în activitatea politică şi literară de acolo. Diferite reviste şi ziare fură în-temeeiate de el, dar nu vieţuirâ mult. Articolele sale însă atrasera atenţiunea oamenilor de seamă din amândouă principatele şi-l împrieteniră curând cu Odobescu, cu Kogălni-ceanu, ş. a. Din bibliotecar al Universităţii din Iaşi, Hasdeu trecu în www.dacaromaiiica.ro ALBINA 1267 Bucureşti ca membru în comisiunea pentru examinarea documentelor mănăstireşti închinate, mai târziu—în 1878 — director general al Arhivelor Statului. La această însărcinare Ilasdeu eră chemat prin cunoştinţele şi activitatea sa neobosită. «■Arhiva istorică a României» (începută în 1865), acea colecţiune de documente istorice făcută după toate cerinţele ştiinţei, îl aşează între fruntaşii istoriografiei române, căci ea veneâ să ducă mai departe, cu puteri nouă şi într’o mai mare măsură, opera începută de Cronica lui Şincai, de Magazinul istoric al lui Laurian şi Bălcescu, de Letopiseţele lui Kogălniceanu. Dar nu numai culegător de documente fu Hasdeu, ci şi istoric. Istoria critieă cercetează marea problemă a formării naţionalităţii române şi spiritul său genial aduse lumini nouă şi deschise drumuri neumblate. A fost o adevărată sărbătoare pentru toată lumea românească când a apărut primul volum din această lucrare. Parlamentul a votat un premiu pentru continuarea istoriei naţionale şi s’a decernut autorului o medalie specială de aur pentru această operă. Studiile istorice îl siliră să facă cercetări asupra limbii şi astfel îşi îndreptă activitatea sa în domeniul filologiei. Sub numele modest de «Cuvinte din bătrâni*, el dete la lumină vechi documente şi vechi texte româneşti însoţite de note şi de studii, cari uimiau prin mulţimea cunoştiinţelor şi en-tusiasmau prin adevărate scânteeri de geniu. A fost natural deci ca Hasdeu să devină curând membru al Academiei şi pentru el să se creeze catedra de filologie comparată la Universitatea din Bucureşti. A fost de asemenea natural ca la dânsul să se adresese Aeademia când — după patrioticul îndemn al M. S. Regelui — a hotărît să publice un mare dicţionar al limbii româneşti. Acel «Etymologicum Magnum Romaniae», aşa în fragment cum este, va rămânea pentru totdeauna o lucrare monumentală, ca dovada cea mai strălucită a geniului lui Hasdeu Dar Hasdeu eră un spirit prea viu, prea neastâmpărat, privirea lui se îndreptă în toate părţile şi inteligenţa lui complexă, cultura lui variată îl sileau să călătorească în toate domeniile cugetării. Ca şi lui 1. Heliade Râdulescu, lui Hasdeu nici un gen literar nu i-a fost strein. Nuvele şi piese de teatru, poezii www.dacoromamca.ro Casa Iui Jiasdeu la Câmţ>ina. www.dacoromanica.ro ALBINA 1269 ocazionale, fabule, satire politice şi sociale, traduceri din poeţi streini, critică literară, filozofia, pe lângă activitatea de ziarist şi de polemist politic, de toate ne-au rămas dela Hasdeu, iar mai presus scrierile de istorie şi de filologie de cari am pomenit. In fine Hasdeu a fost acela care a strâns în jurul lui, în curs de câţiva ani, pe cei mai de frunte scriitori ai noştrii bătrâni şi tineri ca director la Revista nouă intre anii 1887-95. una din cele mai însemnate manifestaţiuni de acest fel în istoria literaturii noastre. Anii din urmă a vieţei lui Hasdeu au fost turburaţi de o mare, de o nemărginită durere. Spuserăm mai nainte câteva vorbe despre istoria familiei sale. Strălucită în trecut, Bogdan P. Hasdeu ar fi vrut s’o lase strălucită în viitor. Soarta însă nu i-a îngăduit. A avut un singur copil: o fată, numită Iulia, care dela licăririle copilăreşti ale inteligenţei a arătat e superioritate uimitoare. La vârsta de 20 de ani eră să termine facultatea de litere dela Paris şi multe scrieri eşise din pana-i de copil genial. In ea bătrânul îşi pusese toată nădejdea ; ea trebuiâ să ducă mai departe facla de lumină a familiei. Moartea însă a cules-o în fragedă vârstă. Această durere l-a urmărit până la cele din urmă clipe ale vieţii sale intelectuale. Scrierile ei le-a publicat cu o mişcătoare pietate. In amintirea ei clădi casa sa din Câm-pina unde şi-a dat sfârşitul. Şi acum, doarme alături de copila lui iubită, căreia îi adresa odată versurile acestea: De pe nălţimi nemărginite pogoară-te la tatăl tău Să te mai văz!.. Ş'apoi, voioasă, t’ei dace iar la Dumnezeu ! De mai iubit a mia parte din cât cu veşnic te iubesc, Pe o clipă numai lasă raiul şi vino’n sânul părintesc, Sau cu o stea cu mii de raze, întinde-o rază prin eter, Până la mine să străbată: un capăt jos $i altun cer. Gh. A. www.dacoromanica.ro 1270 albina BANII DE HARAM umina gălbue a candelei dela icoane pâlpâie molcom. E noapte târziu. Cucoşii au cântat de întâia oară. Bătrâna stă pe un scaun la căpătâiul soţului bolnav. In odaia de alături, cu uşa deschisă, dorm feciorul şi nora. Bolnavul tuşeşte greu şi geme des. Mama Anica de trei nopţi n’a închis ochii. Multe năduvuri are pe suflet şi, când gândurile prea-i dau năvală, oftează din adâncul inimei : «De n’ar fi lacrimi şi oftat, bietul om chinuit, ar muri pe loc, şi poate ar fi mai bine» îşi zicea dânsa de atâtea ori. — Ce tot oh! şi oh 1, boreaso? De-o vrea Dumnezeu şi de-or mai fi zile, oiu scăpă; de nu, un an înnaintea ta sau un an după, tot una e : tot acolo o să mergem cu toţii, zise bătrânul. — De murit nu mă tem, dar e greu de trăit: o zi,'de n’ai cu ce-o trece, pare an. Feciorul şi nora sunt scumpi; la sorbitura lor nu voiu să rămân, poate am muncit şi eu ceva la averea asta şi mi s’ar cuveni un sfârşii fără de grijă, să pot da un colac de pomanţ făr’ de nici un baiu. Ai stat mereu de capul mieu: „Scrie şi acrie, boreaso, moşia ta pe numele lui Niţă, e singurul nostru fecior, că bani îţi pui la bancă pe numele tău“. Şi tot mi-ai pus. Acuma rămâi tu, Ano, şi făr de moşie şi făr de bani, cum e mai reu, ca un câine a nimănui. — Las’, boreaso, nu-ţi fă inimă rea, m’am gândit şi la tine. Vin mai aproape. Să cauţi la al treilea par dela. poartă spre stânga, cum mergi. Sunt, o sută de galbeni, şopti bătrânul. O să ai cu ce să ţi trăeşti zilele fără s’alergi la mila copiilor. Dânşii sunt buni bucuroşi când le dai, nu când le ceri. — Copiii ! Câte duci pentru ei ! Zece să aibă un părinte, pe toţi îi milue, dar copilul un singur părinte de are de ţinut, tot îi pare greu. Niţă, din odaia de alături, nu dormiâ, auzise întâiu vorbele bătrânului, pe urmă, trei pari, poartă. A înţeles pe dată că-i vorba de bani. Ştia obiceiul bătrânului de-a ascunde banii. Câţiva an-în urmă vânduse nişte oi şi nu ştia nime ce-a făcut el cu galbenii. Să i întrebe nu cuteză. Nici nu le-ar fi spus : „Ce treabă aveţi voi cu munca mea ?“ le-ar fi zis. Mai eră mult păn la ziuă, când Niţă plecă la moară. Innainte de pornire dezgroapă banii şi-i luă cu dânsul. Bătrâna, după ce l-a văzut pe Niţă dus, a lăsat pe noră-sa dormind şi merse c’o secure să dezgroape comoara. Numără frumuşel parii odată şi de două ori, să nu se înşele, când colo la al treilea par pământul scurmat, şi numai locul unei cutii de tinichea rotundă. O cutie ce-o adusese bătrânul cu ceai din ţară, şi pentru dare se certase cu nora, când n’a mai găsit o Bojbâi cu mâna. Eră taman locul cutiei ăleia. Bocind cu glas, s’a întors şi-a spus bătrânului. — I a furat hoţul de Niţă, dar n’o să aibă parte de ei, că www.dacofomamca.io ALBINA 1271 banul luat cu japca, haram vine, haram se duce. Pe bătrân îl apucă tuşea şi mai tare ; cu vai nevoie se linişti. Mai târziu lăcu semn babei să vie mai aproape. Lângă sobă stă fetiţa mai mare nepoata, ca de vre-o şase ani, nebăgată în seamă, nora eră la apă. — Să cauţi la nucul din livadă, drept lângă tulpină e o puşculiţă cu bani. Abia isprăvi de vorbit şi tuşea duşmană îl apucă şi mai tare. 11 supărase rău fapta lui Niţă. I-a dat ceaiu cu miere, l-a ridicat pe perine, în zădar. Tuşea şi pe urmă când nu mai avu putere, îl dete într’un horcăit, gata gata să se în-năbuşe. A venit preotul de l-a cuminecat. Păn într’un ceas i au ţinut lumânarea. S’a dus bătrânul par’că n’a mai fost. Biata Ana l-a bocit, a stat păn 1 au aşezat pe masă' gândind mereu cum a trecut tinereţea şi viaţa ca o părere. Mai eri par’că a fost Ion al ei de-a logodit. Cum eră să se strice logodna, că nu vrea taică-so să-i dea şi un cal zestre. Ce bine-i stâ lui Ion mire! Se vedea pe dânsa nevastă tânără. Pe urmă, muncă, griji, copii de crescut, suferinţă după lata mare pe care i-a măncat-o pământul. Şi, uit’te, s’au gatat toate, acuma el, gazda, stâlpul casei, odihneşte de veci ! Bine ar fi să 1 pot cât mai curând ajunge şi eu, dar cine ştie ! Zodierul mi-a spus că am viaţă lungă. Aci îşi aduse aminte de banii dela nuc. Durerea mai amorţise. S’a dus să scormonească la tulpină, tot se temeâ că n’o fi nimic, mai ales că după ce pomenise răposatul de bani, Ana dăduse cu ochii de fată. „Numai s nu fi spus mâni-sa şerpoaica, că e diavol gol de isteaţă" se gândi bătrâna mergând la pom. S’a dus, a scormonit de jur în prejur, când la partea din spre răsărit găseşte ţărâna purtată, înfoiată şi dată la loc. Mai departe vede hârburile puşculiţei de lut. I s’a făcut negru înnaintea ochilor şi-a căzut boţ grămadă. A găsit-o feciorul mai mult moartă, cu mâna şi piciorul amorţite. A dus-o în casă. Când şi-a mai venit în fire, bolboroseâ cuvinte neînţelese, arătând la gard şi la grădină, tot ameninţând pe Niţă şi arătând cu mâna spre cer. Nu l-a putut petrece nici pe bătrân, numai îi curgeau lăcrâ-mile şiroae. Dela unul la altul, satul aflase tot. II ştiau pe bătrân plin de bani. Nora a spus mâni-sa, asta unei fete a ei şi de-acolo s’a lăţit ca picingenea, tot de a fir a păr. Luni au înmormântat pe bătrân şi pănă joi Ana l-a şi ajuns. N’a putut răbda supărarea c’au prădat-o copiii. S’au dus bătrânii par’că nici n'au mai fost. S’au stins şi năzuinţa averei, şi polta de bani şi moşie şi mândria caselor de piatră! A rămas feciorul în toate bune. Niţă, de cum şi-a îngropat părinţii şi-a schimbat firea. Mereu o vedea pe mumă-sa aidoma cum îl dojenea zicând : «Cum de m’ai lăsat pe drumuri ?» Ziua se mai luâ cu lucru, cu vorba. Când se apropia noaptea, îl prindea fiori la gândul că iară n’o să poată închide ochii cât e noptiliţa de lungă. Pe ’ncetul, ca www.dacaromanica.ro 1272 ALBINA să i treacă vremea, a început a deprinde obiceiu să meargă la otel la Lucas. Acolo, lume, veselie, băutură fel de fel : rachiu, rom şi vin de al lui Czel din bielşug şi gândul îi şopteâ : «Doar de ce am fi Ieri ? Să mă uit la ei? Banii sunt tăcuţi ca să-i cheltuim». In crâşmă adunătură strânsură de tot cei mai rău ; doar harnicii şi strângătorii nu-şi [trec nopţile acolo. Jucau biliard vre-o câţiva bechieri, slujbaşi din sat. lntr’o odaie, mai la o parte, alţii băteau vârtos cărţile. Niţă îi priviâ cum erau de înfierbântaţi. Tot uitându-se simţi un fel de îndemn nestăpânit. «Bun lucru ! Câştigi bani şi-ţi trece noaptea nici nu ştii când». Se tot uită. Mai jucase el cărţile, când fusese cătană. Căută în pungă, aveâ bani destui, vre-o cinci galbeni de cei din cutie. A stat păn pe după miezul nopţei, păn i-a dat pe toţi. Cei câştigaţi au făcut cinste şi-a mai trecut o bucată de noapte. Pe aproape de ziuă a fost şi Niţă acasă. Din zi în zi, Niţă al nostru prindea tot mai mult gust la cărţi şi la băutură: de ce perdeâ, de ce înfierbânta mai reu. Nu erâ noapte lăsată dela Dumnezeu să steâ acasă. Ajunsese cărţar de frunte, jucâ şi ziua şi noaptea cu oricine-i eşeâ înainte, n’alegeâ Român, Ungur, Sas ori chiar Ţigan. Ba acuma a adus-o de câteva ori şi pe nevastă-sa cu sila. După ce-a isprăvit banii dela gard, a apucat pe femee la bătaie ,sa-i dea pe cei dela nuc. Păn într’un an i-a tocat toţi, ba a mai pus la bancă şi casa cea mare. Simţiâ un fel de aprindere, par’că banii bătrânilor îl ardeau. Nu putea alungă din minte gândul că a pripit moartea tată-său şi că bătrâna cu bunăseamă a murit de supărare. Cu toată dojana lemeei, nu-i părea de loc reu că pierdeâ banii. — Tu, muere, m'ai îndemnat. Vezi că n’avem parte de ei. De-i luâ mama, tot nouă ne rămâneau şi nu ne pângăream sufletele cu moartea ei. Haram au venit, haram se duc. Poate, când oiu fi sărac lipit pământului, mi-oiu căpătă odihna pierdută. — Mai bine îi dădeai de pomană. — Cu bani de haram pomană? Sofia fiădejde. Un pod lung. Un pod lung este fără îndoială aşa numitul pod al leilor aproape de Sangang în China. Este clădit peste un golf al mării Galbene pe o întindere de 8 chilometri: are 300 stâlpi de fier. Nişte lei mari de marmoră stau de asupra fiecărui stâlp. www.dacoromamca.ro ALBINA 1273 jPăreri şi propuneri. D-l dr. Negreacu, medic primar al judeţului Râmnicul-Să-rat, ne trimete un studiu asupra importantei zahărului şi alcoolului pentru organism şi încheie cu o serie de propuneri practice, pe cari le aducem la cunoştinţa cititorilor noştri şi le supunem celor în drept. Popoarele vechi nu cunoşteau nici zahărul nici alcoolul, produse ale industriei moderne. Nu consumau cafea, ceaiu, dulceaţă, bomboane sau prăjituri de zahăr. Nu beau ţuică, rachiu, basamac, coniac, aperitive, etc., căci nu se distilau pe atunci băuturile acestea alcoolice, otrăvitoare, care degenerează omenirea astăzi. Nu existau cârciumi. «Panem et circences» (mâncare şi jocuri gimnastice) cerea poporul la serbările triumlale ce se dedeau în vechea Romă. «Faci cinste la cârciumă» se solicită astăzi, la orice ocasiune, de noi, urmaşii poporului roman. Şcoală şi biserică ar puteâ lipsi din sate, cârciumile însă nu, căci unde s’ar bea spirtoasele, unde s’ar provocă scandalurile, bătăile, unde s’ar pune la cale răsbunările, omorurile, răscoalele, decât în fumul şi în mijlocul paharelor cu basamac sau a litrelor cu ţuică? Beţia e gălăgioasă, hârţăgoasă, şi pricinoasă. Ne mirăm că s’a schimbat lumea, că îmbătrânim şi murim înainte de vreme, că boalele s'au înmulţit, că pelagra e apanajul ţăranilor, astăzi când băuturile şi esenţele spirtoase de tot felul au înlocuit mierea şi substanţele dulci din hrana noastră. Se dă până şi copiilor de ţâţă să sugă din cârpa muiată în ţuică. Primele fabrici de zahăr s’au înfiinţat în secolul trecut; zahărul se vindea însă ca doctorie la spiţării şi astăzi chiar ţăranii nu dau zahăr decât la bolnavi. — «N’am avut ce-i mai tace bolnavului, l’am pus de l’au descântat. .. i-am dat şi zahăr. ..» Nu sunt de cât vre-o 10 sau 12 ani de când s’a aflat că zahărul nu este o substanţă de lux, ci un aliment, care produce vigoare şi forţă muşculară. La boală, oboseală, la muncă, zahărul hrăneşte şi întăreşte; copiii, femeile, muncitorii au nevoie zilnic a mâncâ până la 20 gr. de zahăr. La mari oboseli, la suirea munţilor, soldaţilor în marşuri şi la răsboaie, trebuie câte 40 grame zahăr zilnic, spre a întreţine e-nergia muşculară şi a rezista oboselei. In urma acestei descoperiri, în toată lumea civilizată preţul zahărului a scăzut, reducându-se impositele asupra acestei excelente subtanţe alimentare. In mai toată Europa, chilogramul de zahăr se vinde 40 până la 50,. mult 60 bani. Aşa se vinde în Franţa, Austria, Anglia, Germania, etc. şi chiar în Bulgaria, ţară unde nu ştim că bântuie pelagra. www.dacaromanica.ro Î274 ALBINA 1 La noi, în multe sate zahărul se vinde până la 1 l'r. 50 ban chilogramul, mai scump ca ţuica şi mai toate spirtoasele ordinare, cari sunt cu atât mai otrăvitoare, cu cât sunt mai eftine şi deoi. mai falsificate. Concluziune. E la ordinea zilei chestiunea eftenirei zahărului, substanţa alimentară a cărui vulgarizare în masele poporului, e menită să combată alcoolismul. O mare schimbare în bine s’ar face în sănătatea şi moralitatea poporului nostru, când preţul zahărului s’ar efterii, prin reducerea impozitelor şi alte măsuri, şi câncl s’ar suprataxa rachiurile şi alcoolurile otrăvitoare. Boalele s’ar împuţina, spitalele, ospiciile de nebuni, şi temniţele n’ar mai fi atât de populate. Dr. liegrescu. Relele urmări ale neadăpatului calului. es^A^eterinarul Jacoulel, povesteşte că un căpitan francez, J$î// era foarte îngrijat că caii trupei ce comandă, su-feriau foarte des de mătrice. Consultându-1 pe el, asupra acestui fapt, îl sfătui să facă o cercetare pe ascuns asupra felului cum se face adăpatul acelor cai de către soldaţi. Mare-i fu surprinderea când dovedi că unii dintre cai rămâneau neadăpaţi câte 48 de ceasuri. El luă măsuri pentru a li se da apă în mod îndestulător şi la timp, şi colicile dispărură din escadron, ca prin minune. Un alt caz, ca pildă de relele urmări ale neadăpatului, e următorul: Un cal suferind de o boală de gât, de angină, este introdus în infirmerie pentru a fi tratat. Aci adus, sub cuvânt ca boala lui să nu se întinză şi la alţi cai, se dă ordin de a se adăpâ dintr’o găleată aparte, care să nu se mai întrebuinţeze la alţi cai. Pentru esecutarea cu stricteţă a acestei măsuri, se dă încă poruncă ca adăparea acelui cal să se facă în totdeauna în faţa unui sergent, însărcinat de curând cu infirmeria. Adăpatul sărmanului cal, se făcu aşa de regulat, în cât după opt zile, când fu scos lecuit de boala ce avusese, fiind condus la sghiabul de unde se adăpau caii celalţi, el bău cu atâta poftă şi atât de mult, în cât muri de o indigestiune apoasă, prin încărcarea peste măsură a stomacului şi maţelor cu apă! Setea, scrie Colin, este o tortură mai dureroasă decât foamea. Să ne închipuim fiecare din noi durererea ce am aveâ, daca mâncând, nu am puteâ aveâ apă pentru a bea, dacă muncind din greu şi mai ales pe timpurile călduroase, nu ni s’ar da apă pentru a ne răcori. Şi omul se mai mângâe cu speran www.dacaromaQica.ro ALBINA 1275 că i se va da de cutare, că va găsî în cutare loc, etc. Dobitocul stă legat la esle, să sbate, dar nu poate spune pojarul ce-1 ardo. Când este la serviciu, când este gonit şi nu i se dă apa trebuincioasă, este şi mai grozav. Omul înfierbântat la muncă, la drum, daca îi lipseşte băutura, ori mănâncă o poamă, ori îşi mai leapădă o haină ca să se răcorească; lucrurile acestea nu le poate face un cal or un bou. De multe ori, cine umblă din când în când pe-afară, vede boii sau caii dela căruţe cotind din propriul lor instinct, din mijlocul drumului, către o mică baltă, către un lac, către un puţ, etc. şi vizitiul trebuie să se silească din răsputeri, să bată animalele pentru ca să urmeze drumul pe sosea. Dacă aceste animale ar ti mai des adăpate în calea lor, ele nu ar cârmi către lacul unde ştiu că e apă; iar la popas nu ar bea prea mult în cât să se îmbolnăvească. Irimia Popescn Medic Veterinar. ----*8? f Din obiceiurile Românilor din Moldova, Hramuri. Multe obiceiuri frumoase şi creştineşti s’au păstrat în poporul nostru, în unele părţi aşa cum au fost apucate deia străbuni, iar în altele, cu mici modificări. Astfel de obiceiuri se practică la diferite ocaziuni ca: nunţi, logodne, cumetrii, hramuri şi altele şi sunt deosebite în deosebitele ţinutui’i ale ţării. Vreau să vorbesc aci despre obiceiurile iocuitorilor din jud. Tutova, cu ocaziunea hramurilor. Cuvântul «Hram», însemnează serviciul religios ce se celebrează la biserica satului în onoarea Sfântului al cărui nume îl poartă biserica. încă cu o săptămână sau două mai nainte de ziua hramului, locuitorii încep a închipui cele necesare serbării. Cel întâiu lucru este de a avea casa şi tot ce atârnă de ea curate, iar curtea bine curăţită de gunoaie şi murdărie. Pentru a face acest lucru, nevasta săteanului nostru îşi scoate lucrurile din odăi, răzălueşte pereţii pe unde găseşte de cuviinţă, lipeşte şi apoi vărueşte, lăsând în partea de jos a păreţilor şi pe la uşorii uşilor nişte brâuşoare, pe care le dă cu roş sau alte culori. Pe cărările lutăriilor, pe câmp, pe drumuri şi prin şoproa-nele vitelor, vezi femei sau copii cu traistele în spate, aducând lut sau baligă de cal, necesare la facerea lutului, iar sărbătoarea, cârduri, cârduri trec la olaltă femei, bărbaţi şi copii, pentru a-şi târgul cele ce vor trebui pentru serbare. Cu trei sau patru zile înainte jde ziua serbării, totul e gata în ceeace priveşte curăţenia casei şi a curţii. www.dacoromanica.ro 1276 ALBINA După ce curăţenia a fost făcută, încep celelalte pregătiri pentru serbare. Fiecare sătean, oricare i-ar fi starea lui, pentru această zi face ce face şi el şi are la fel cu ceilalţi. Coace pâinea de grâu sau de secară, sau mălaiul făcut din făină de porumb. Cumpără zarzavaturi ori peşte, dacă hramul cade în zi de post. In ziua cea de pe urmă ce a mai rămas, totul e consacrat pregătirilor pentru masă. Pretutindeni n’auzi decât cârâitul găinilor şi găgăitul gâştelor şi al raţelor, care îşi dau sfârşitul pentru numele sfântului. In această zi, din toate părţile, pe toate drumurile, încep sâ vină în sat femei sau fete, neamuri de ale sătenilor cu hramul, spre a-i ajută la treburi şi la gătitul bucatelor, căci drept să vă spun, a doua zi în acel sat este o zi de ospăţ pentru toată lumea, fie bogat, fie sărac. Flăcăii satului nu se lasă şi ei mai pe jos, caută să aibă o muzică cu instrumente de fanfară. Spre seară femeile lucrează de zor la aşezarea bucatelor. Pe la toate casele auzi hohotele de râs ale fetelor şi femeilor care, aşezând bucatele, povestesc . întâmplări de prin satele vecine şi fac haz. Când soarele e la toacă, la biserică începe a tocă şi sunetul clopotului vesteşte serbarea până departe pe câmp şi trimite pe muncitor spre casă, la odihnă. In zorile zilei mult aşteptate, din nou începe o şi mai mare fierbere în sat. Femeile aşează bucatele la foc ca să fie gata la eşirea dela biserică, altele mai deretică prin casă, iar dacă mai au şi fete de măritat, aşează şi zestrea care e compusă din ţoale, lăvicere sau perine mari şi mici aşa că casa săteanului în această zi e şi un fel de expoziţie. De cum s’a făcut ziuă, încep a veni din împrejurimi săteni. Unii din aceşti veniţi în sat merg şi la biserică, unde se face slujbă, cu doi sau trei preoţi cu dascălii lor, iar Ia urma serviciului vr’un învăţător sau preotul ţine o predică frumoasă. După eşirea dela biserică se pun cu toţii la masă şi mănâncă împreună, iar apoi toată ziua masa e întinsă oricărui om, fie el cât de străin, ba încă înainte de masă nu lipseşte un pahar de apă cti dulceaţă sau cu o bucăţică de zahăr la cei mai săraci, precum şi câte un păhăruţ de rachiu. După masă, la locul destinat horei, muzica cântă, lumea se adună, flăcăii şi fetele se prind la joc. De jur împrejurul horei sunt aşezate: caro cu pepeni şi harbuji, alviţari cu limonată dulce şi lotării pentru încercarea norocului sau mai bine zis, pentru risipa banilor, care mai de care făcând huet şi lăudân-du-şi marfa. Mai la o parte este scrânciobul. Când soarele a trecut puţin de amează, dascălul bisericii începe din nou a sună clopotul şi de astă dată vezi pe fiecare locuitor al satului cu câte un colac mare că trece la biserică, iar femeia cu câte un blid de mâncare. Ajunşi la biserică, împreună cu preoţii, scot afară din biserică icoana cu hramul bisericii şi în cântece religioase, preoţii jertfesc colacii, scoţând www.dacaromamca.ro ALBINA 1277 cu cuţitul câte o părticică întru pomenirea celor vii, cărora apoi le şi împarte» părticelele. După ce această jertfire a fost terminată, se înşiră nişte ţoale pe care femeile îşi aşează bucatele aduse. Preoţii şi sătenii străini mănâncă iar după aceasta în corpore pleacă la horă. Aci e lume şi mai multă. Mulţi săteni, de şi au rude prin satele vecine, totuşi le uită, şi numai la hramuri îşi mai reamintesc de ele, de unde şi zicătoarea în popor. ;De n’ar mai fi hramuri, nu ne-am mai găsi neamuri.» 1 Pretutindeni, pe feţele tuturora nu vezi decât veselie şi nu auzi decât vorbe pline de haz.. De cum însă soarele începe a se rostogoli spre apus, mulţimea dela horă începe a se împuţinâ, căci sătenii veniţi din împrejurimi încep a plecă spre casă, luând cu ei flăcăii şi fetele lor. Mulţi dintre dânşii însă rămân şi pe a doua zi, de oarece şi ziua a doua nu e mai puţin însemnată ca cea dintâiu; numai că nu este horă şi muzica nu mai cântă. Cei ce au mai rămas şi cu cei din sat însă se veselesc şi joacă până pe la miezul nopţii. Şi în a doua zi, ca şi în cea d’întâiu. dimineaţa sătenii merg Ia biserică, dar de astă dată fiecare poporan al bisericii, precum şi din sătenii vecini ce au morţi îngropaţi la această biserică, îi vezi trecând spre biserică cu câte o lumânare mare de care e legată o basma sau un cot de pânză la cei mai săraci, fiindcă astăzi la finitul serviciului religios se face pana-hidă şi un dascăl sau credincios al preotului local, împarte acele lumânări cu basmalele aduse, preoţilor şi dascălilor, care în mijlocul bisericii pomenesc morţii sau ctitorii acelei biserici depe pomelnicul ce fiecare poporan [îl întinde preotului ca să i-1 citească. După prânz iarăşi se duc colaci la biserică şi se procedează ca şi în prima zi; de astă dată însă jertfirea [colacilor ca şi serviciul religios de dimineaţă se face întru pomenirea morţilor. Terminând cu jertfirea colacilor şi după ce fiecare poporan şi-a luat părticica scoasă, se întinde masa şi se aşează la ea preoţii, dascălii şi sătenii străini, unde sunt serviţi cu mâncare şi băutură de sătenii poporani. Terminându-se şi masa, se scoală cu toţii, aducând rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu că i-a învrednicit a ajunge şi a trece acest hram cu pace şi cu sănătate. După aceasta sătenii se împrăştie pe la casele lor; apoi spre seară toţi străinii săteni se duc în satele lor. ^lată deci obiceiul ce-1 au locuitorii judeţului Tutova cu ocazia hramurilor. Cei din alte părţi, la care se serbează altfel, să scrie «Albinei», şi ea la rândul ei le va împărtăşi tuturor. Şerban Onose invăf. com. Bâcu-Vaslul. www.dacoromamca.ro 1278 ALBINA I L 1 N C U Ţ A w — Baladă popnlafă — [ntr’o Joi de dimineaţă Cu roua nescuturată Ilincuţa s’a sculat, Pe ochi negri s’a spălat, Doniţa în mână a luat Şi la Dunăre-a plecat Să ia apă din oeşmeâ Trimisă de maică-sâ. Când pe Dunăre privea, Ilincuţa ce-mi zăreâ? Un caic de Turci vedeâ, Un caic frumos văpsit, Cu postav verde ’nvălit. Frunzuliţă catilea, Ilincuţa ce făceâ? Acasă se ’napoiâ Şi maică-sa îi spuneâ: — Fa măicuţă, maica mea, Ascunde-mă undevâ, Că vin Turcii să mă ia ; Ascunde-mă la fereastră, Ca s’aud chinul din casă; Ascunde mă sub pământ, Ca s’aud Turcii venind. Maică-sa în grab mergea, Intr’o groapă-o ascundea, Punea blană pe ea sus Ş’o coperea cu pământ. Doar avea de termină, Turcii la poartă sosiâ. De Ilincuţa ’ntrebâ. * Mă sa masa le puneâ Şi să prânzească-i poftea Şi ea aducea Ia masă: Lapte, unt, mâncăruri grase. Pe Ilinca ca s'o lasă! Turcii nimic n’auziau, 1 N’auziau şi nu vedeau, Către mă-sa cuvântau: — «N’am venit ca să prânzim Ş’am venit să logodim!» — «Dar pe cin’ să logodiţi, Peţitori nelegiuiţi»? — «Pe Ilinca cea trumoasâ ; Ea vrem să fie mireasă!» — «In zadar aţi mai venit, Că Ilinca a murit. Dacă nu-mi credeţi cuvântul, Haideţi, să v’arăt mormântul.» Nici pe mormânt nu credea; Turcii sapa c’o luâ, Pe Ilinca-o desgropâ. Ilincuţa îngenunchiâ Şi din gură aşa grăia: — «De cât soaţa Turcilor Şi sluga păgânilor, In Dunăre voiu aruncată. Să fiu peştilor de pradă Şi să bată-un vântuleţ, Să mă scoatâ’n prunduleţ, Să răsară-un plopiileţ, Să-mi facă taica un băţ! Şi să bată un vânt de vară, Să mă scoată’n mărgioară. Să răsară-o sălcioară, Să-mi cânte cucu să moară!» Turcii aşa dacă-auziâ, Iataganele scotea, Pe Ilinca o tăiâ Şi-n Dunăre-o aruncă. Bice cailor dădea, Pe Dunăre ’n sus pierea. Mă-sa plângând rămâneâ Şi legea le-o blestemă. Marin I ’Popescu-'î^icman. Băbiciu-Romanafi. (1) E o variantă foarte scurtă, .deformată şi cu multe modernisme; dar interesantă poate tocmai din acest punct de vedere. In colecţie nea de Poesii populare a lui Teodorescu Gh Dem. (1885) se găseşte (pag. G85) o variantă mult mai desvoltatâ şi cu detalii interesante şi unele pline de poezie, intitulată: Ilincuţa Sandului. www.dacoromanica.ro ALBINA 1279 V =3i il= Cronica Agricolă, Economică sl Comercială =11-......==q|^^:||. '.— -=ll=== Starea generală a câmpului. In luna August a bântuit mai mult secetă, care a adus mare rău, nu numai semănăturilor de porumb, dar şi pomilor roditori, viilor, etc., căci a grăbit coacerea roadelor, fără să fi putut ajunge la adevărata lor creştere, ca să aibă adevăratul lor gust plăcut. In anul acesta, la poame în general. s’a putut vedea că mai multe sunt viermănoase decât sănătoase; unele din aceste poame viermănoase ca perele şi merele s’a putut vedea intrând în putrefacţie chiar în pom. Numărul cel mare de poame viermănoase se datoreşte secetei celei mari din luna Aprilie şi de pe la începutul lui Maiu, în care timp pomii atât la şes, cât şi în locurile deluroase, erau în floare şi fructificare. Acest timp secetos şi călduros, a înlesnit prăsirea acelor fluturi, cari de obiceiu, spre a şi asigură neamul lor fluturesc îşi depun ouăle în florile pomilor, sau dacă floarea a legat (fructificat), îşi depun ouăle între micele foiţe, ce le vedem la capetele merelor şi perelor, etc., în cât omizile cari iese din ouă, pot intră în rod cu multă înlesnire. Ca la anul viitor să scutim poamele noastre de astfel de dujman nepoftit, trebuie să adunăm toate poamele ce cad din pomi viermănoase, şi să le îngropăm în pământ, sau să le dăm la porci ca să le mănânce. Chiar în pomi dacă vedem vre-o poamă viermănoasă trebuie s’o rupem şi s’o îngropăm în pământ. Daca nu vom face această lucrare, la anul viitor, numărul poamelor viermănoase va fi şi mai mare, pentru că vom aveă mai mulţi fluturi, care vor depune mai multe ouă, din cari vor eşî omizile. Acest lucru îl vedem noi în fiecare an. Şi tocmai din a-ceastă cauză, producţiunea poamelor se micşorează, şi se usucă pomii prin livezi. Pe lângă răul arătat, seceta din luna August, a împiedecat facerea arăturilor pentru semănătura de toamnă. Păşunile s’au uscat şi vitele trebuiesc hrănite cu nutreţuri uscate. S’a uscat porumburile cari au fost semănate mai târziu. Ploile cari au căzut în această lună au fost rari de tot, şi numai în unele localităţi, unde au fost însoţite şi de grindină. Din acest punct de vedere putem zice că luna August a fost o lună caldă şi secetoasă, care a adus mare râu agriculturei în mod general, pomiculturei şi grădinăriei. In timpul de faţă este foarte mult de dorit ploaia, pentru facerea semănăturilor de toamnă în locurile deja pregătite şi chiar pentru creşterea unor zarzavaturi şi ierburi trebuincioase la hrana vitelor. www.dacoromanica.ro 1280 ALBINA Târgurile noastre. In anul acesta, după datele staţiunei nostre agronomice, producţiunea grâului se socoteşte de 15—16 milioane de hectolitri, pe când în anul trecut (1906), se ştie că a fost de 40 milioane de hectolitri. Deci o scădere foarte mare de pro-ducţiune, dar această scădere e răsplătită prin calitate, căci cea mai mare parte din producţiunea grâului ca greutate este între 78—82 de klgr. hectolitru. La această calitate în raport cu producţiunea din acest an, agricultorii noştri se aşteptau deja la un preţ de 20 lei hectolitru. Ei se aşteptau la acest preţ, având în vedere şi producţiunea slabă de grâu din alte ţări. Iată în rezumat preţul mijlociu cu care s’a vândut cerealele noastre în târgul din Brăila în luna August st. v., caşi alte produse agricole. Grâul nou şi vechiu, după calitate, s’a vândut suta de ki- lograme cu 14—19 lei şi 50 cent. Porumbul s’a vândut suta de kgr. cu 10—12 » » 50 > Cincantinul idem cu 11—12 » » 50 Orzul idem cu 12—14 » » 25 » Ovăzul idem cu 12—14 » )) )) Orzoaica idem cu 13-15 » » 60 » Secara idem cu 16—18 » » 25 )) Meiul idem cu 10—16 » 40 Mazărea idem cu 14-16 » » » Fasolea idem cu 22 > » Rapiţa sălbatică idem cu 17 » La târgul din Bucureşti (Obor) grâul după calitate (greutate) s’a vândut cu 65—81 lei kila; orzul cu 45—54 lei kila ; ovăzul cu 36—50 lei kiia şi porumbul cu 55—62 kila. Preţul mdreţului. Fânul după calitate s’a vândut cu 50—66 lei mia de kgr.; fânul de meiu s’a vândut cu 60—70 lei mia de kgr.; iar paiele de grâu, etc. cu 25—32 lei mia de kgr. Preţul vitelor. Boii mari şi graşi s’a vândut cu 650—750 lei perechia; boii de jug buni, s’a vândut cu 500—650 lei perechia; boii de rând cu 450—500 lei perechia şi vacile de lapte cu 100—200 lei una; un cal bun de trăsură s’a vândut cu 350—500 lei; un cal mai de rând, s’a vândut cu 100—350 lei. Târgurile streine. In cele mai multe târguri din străinătate, preţurile s’au micşorat cu 3—4 la suta de kgr., nu numai la cereale, dar şi la făina de grâu şi de secară. Acest lucru se vede mai cu seamă la târgurile din Franţa, Africa şi America. Această scădere de preţuri s’a produs de pe la jumătatea lunei August. Această scădere la această dată, se poate vedeâ mai în fiecare an, din cauza marei abondenţe de grâu nou, ce se aduce în târguri. www.dacoromanica.ro ALBINA 1281 La târgul din Paris, grânele indigene în decursul lunei August s’au vândut cu 23 — 28 lei; iar grânele streine cu 20—27 lei; secara s’a vândut cu 16—17 lei; orzurile cu 16—19 lei; ovăzurile cu 18—21 lei şi porumbul cu 17 lei şi 75 cent. Făina de grâu s’a vândut cu 34—38 lei şi făina de secară cu 25 -28 lei. In celelalte târguri franceze, grâul s’a vândut cu 23 — 25 lei, secara şi orzul cu 16—17 lei şi ovăzul cu 18—19 lei. In târgurile din Germania, grâul s’a vândut cu 25—27 lei şi 50 cent ; secara cu 24- 25 lei; orzul cu 19—21 lei şi ovăzul cu 21—25 lei. In târgurile din Belgia, grâul s’a vândut cu 18 —19 lei; secara cu 17—18 lei şi 50 cent. şi ovăzul cu 19 — 20. La târgul din Viena grâul s’a vândut cu 24 lei; secara cu 19 lei; orzul cu 16—17 lei şi ovăzul cu 18—19 lei; la Buda- pesta, grâul s’a vândut cu 23 lei şi 50 cent.; secara cu 18 lei şi 60 cent.; orzul şi ovăzul cu 16 17 lei. La Milan (Italia), grâul s’a vândut cu 23—24 lei; secara, orzul şi ovăzul cu 18—20 lei. In Olanda grâul s’a vândut cu 23—24 lei şi în Elveţia cu 20 lei şi 50 cent. La târgul din New-York (America), grâul s’a vândut cu 18—19 lei; secara şi ovăzul cu 12—13 lei; la Chicago grâul s’a vândutcu 16—18 lei. La târgurile din Algeria şi Tunis (Africa), grânele s’a vândut cu 22—27 lei; orzul cu 12—18 lei şi ovăzul cu 16—17 lei. In târgurile streine preţurile sunt socotite pe suta de kgr. V. S. Moga. BOLNAVI VITEJI Finsen, I. R. Green şi Grant. Profesorul Finsen, care a descoperit şi pus în lucrare puterea tămăduitoare a razelor Soarelui, a bolit douăzeci de ani, înainte de a muri. Era bolnav de inimă şi de ficat, suferea şi de dropică (hidropizie). Ii trebui răbdare nespusă şi dieta cea mai aspră ca să nu moară. Şi totuşi, în ciuda durerilor, când moartea îl pândea mereu, Finsen lucra pentru desăvârşirea şi răspândirea descoperirei sale, pe lângă că studia mereu bolile de cari suferea şi scria articole la reviste medicale. In cei din urmă doi ani steteâ mereu pe spate şi nu putea nici să meargă, măcar cu trăsura, la institutul său. Dar asta nu l-a înpiedecat a scrie zilnic despre boala în potriva căreia s’a luptat o viaţă. Vitejia acestui profesor danez aminteşte de lupta ce-a purtat istoricul I. R. Green în potriva durerilor şi boalei. In 1869 www.dacoramamca.ro 1282 ALBINA l’a pus Ia pat o boală de care suferea de vre-o doi ani pe picioare. Doctorii i-au spus că nu mai are chip de trăit, iar Green s’a hotărît să scrie în acest timp Istoria poporului englez •, care a ajuns vestită. Zi cu zi stătea la masă şi scria, acăţindu se cu desnădejde de viaţă şi stăpânindu-şi durerile. S’a luptat cu vitejie şi a trăit patru ani, nu unul. Singur zicea: «Mă mir cum de-am scris un rând în aceşti ani de chinuri trupeşti. Generalul Grant, fost preşedinte al Statelor-Unite, a scris viaţa sa şi în mai grele suferinţi decât Green. De pe ea a câştigat văduva sa — căreia nu i-a lăsat altă avere — două milioane de lei. In 1884, un an înnainte de moarte, banca unde îşi avea banii, a dat faliment şi Grant a rămas fără nici o avere. Era ameninţat a muri cerşetor şi a-şi lăsă soţia în cea mai crudă lipsă. începu deci a scrie istoria vieţei sale, măcar că suferea de-o boală crudă. Da i sefăcu şi rac la vârful limbei. Scria însă regulat, în ciuda durerilor ce-1 chinuiau. A isprăvit lucrarea abia cu patru zile înainte de moarte. (Das Buch fxir -A-lle). Din „Monitorul Oficial,, (22—29 August) — No. 113 dela 22 August: Deriziunea Ministerului Instrucţiei privitoare la transferările făcute în învăţământul secundar dela 1 Ianuarie 1905 încoace. — No. 114 dela 23 August: Circularea Administraţiuni Casei Bisericii către epitropiile bisericeşti din ţară în privinţa chipului cum trebue făcute contractele pentru clădiri de biserici.— Con-diţiunile privitoare Ia admiterea în şcoala profesională de fete gradul al II-lea. — No. 115 dela 24 August: Circularea Ministerului de Culte către eparhii şi autorităţile civile în privinţa conservării monumentelor istorice. — No. 116 dela 25 August: Decretul regal şi raportul Ministrului Instrucţiuni pentru acordarea de medalii preoţilor şi învăţătorilor cari şi-au făcut datoria de a linişti pe săteni în timpul răscoalelor din Martie trecut. — 118 din 28 August: Circularea Ministrului de Instrucţie către toţi membri corpului didactic din ţară cu privire la activitatea extraşcolară. — Lista cărţilor didactice aprobate de ministerul Instrucţiei pentru şcoalele secundare din tară pentru anul 1907—1908. — No. 119 Dela 29 August: Relaţiune despre călătoria în streinătate a Suveranilor noştri. www.dacoromamca.ro ALBINA 1283 Cronica Săptămânii. (2J3 — 2© August). Din ţară. = Congresul internaţional al Petroleului a început. Înainte de deschiderea oficială, fiind adunaţi în Bucureşti un număr însemnat de con-gresişti, d-1 profesor Mrazec. i-a chemat la o conferinţă în ziua de 23 August. La 24 s’a făcut o excursie pe valea Prahovei. La 26 August a avut loc deschiderea oficială. Şedinţa s’a început la ora 10 dim. în sala cea mare a Ateneului, sub prezidenţa d-lui A. Sa-ligny, prezidentul Academiei Române. S’au rostit mai multe cuvântări. A doua zi s’au ţinut adunări pe secţiuni în localul Senatului. Seara a fost un mare banchet în sala Teatrului Naţional. Marţi s’a făcut o ex-cursiune în valea Prahovei. = In ziua de 26 August (ultima Duminică a lunii August) s’a făcut serbarea anuală la Călugăreni în amintirea groaznicii bătălii ce a susţinut Mihaiu Viteazul împotriva Turcilor la 14 August 1595. Un comitet de organizare, compus din prefectul judeţului, colonelul regimentului de infanterie din localitate, directorul gimnaziului din Giurgiu şi revizorul şcolar, au organizat serbătoarea, a cărei reuşită a fost desăvârşită. Au luat parte şcolarii din Giurgiu şi din comunele învecinate, învăţători, mulţi săteni din împrejurimi şi o companie de soldaţi din regimentul 10 de infanterie. = Bătrânul pictor G. I. Pompilian, fost profesor la Liceul Lazăr, a încetat din viaţă la 25 August. = Vaporul «Regele Carol» a sosit în ziua de 26 August cu mare întârziere la Constanţa. El a fost în mare primejdie de a se înnecâ, din pricina unei groaznice furtuni. = A încetat din viaţă la 26 August bătrânul George Ioanid, proprietarul unei mari grădini din Bucureşti, cunoscut într’o vreme ca librar editor, care a dat la lumina pe la 1858 o sumă de scrieri preţioase. == Academia Română pierde, afară de Ilasdeu, încă un membru al său: pe Iosif Vulcan din Oradea Mare. Vom da în No. viitor amănunte despre viaţa acestui scriitor. Dela Românii de peste munţi. = Consistorul metropolitan din Sibiu desbătând soarta la care se pot aşteptă şcoalele române de peste munţi în urma legei lui Appony, a hotărît a susţine şcoalele în toate locurile unde susţinerea lor îi este cu putinţă bisericei şi credincioşilor. Comunele, cari sunt in stare să o facă, vor desemnă de pe acum sa-larele invăţătoreşti conform legei noui. Comunele româneşti amestecate vor susţinea o singură şcoală. Caracterul confesional al şcoalei se va hotărî după confesiunea majorităţii locuitorilor. Se va face o înţelegere în cauza aceasta cu consistorul mitropolitan unit din Blaj. Din ţâri streine. = In Maroc situaţiunea e nesigură. S’au dat câteva lupte între trupele franceze şi Marocani. Francezii au pierdut câţiva soldaţi şi un căpitan. Un armistiţiu s’a încheiat între luptători. Noul Sultan se pregăteşte a domni serios. El şi-a numit un ministru de externe. = In noaptea de 24 August a murit în casa sa din apropiere de Paris Sully Prudhomme, unul din cei mari poeţi pe cari i a avut Franţa în timpul din urmă. = In Tirol şi în Boem ia a fost zilele trecute foarte frig. Prin munţi a nins. www.dacaromamca.ro 1284 ALBINA Ministrul Statelor Unite Americane la Bucureşti a observat un anunciu în gazete prin care unul Lucianoff, din San-Francisco, face cunoscut publicului din România că cei ce vor să plece la San-Francisco în America pot li transportaţi cu o sumă foarte mică, garantându-le că acolo vor avea de lucru cu leafă mare, dar, banii trebuesc trimişi înainte pentru ca să li se trimeată biletele de drum. Cercetând, a aflat că sute da oameni au răspuns la această •cerere şi chiar mulţi au trimes banii, dar au dovedit că Lucianoff a organizat o adevărată pungăşie cu aceasta şi de aceea a şi fost arestat acolo şi dat în judecată pentru escrocherie. Ministrul American aduce aceasta la cunoştiinţa locuitorilor din România ca să se ferească de asemenea pungăşii. = Se aduce la cunoştiinţa generală a doritorilor de a ocupă locuri depreoţi-parohi în cuprinsul eparhiei Sf. mitropolii a Ungro-Vlahiei de vacanţele ce sunt în judeţele acelei eparhii, după cum se arată mai jos. Solicitatorii se vor adresă direct cu cererile lor acelei Sfinte Mitropolii. Locurile vacante sunt: Parohiile Fierbinţi, Talpa-Bâscoveni, Puenii-Prundu, Fotăcheşti, Prunaru, Sadinu, Şelaru (Vlaşca) ; Cotorca, Uleşti, Ciulniţa, Vlădeni, Ciunţi (Ialomiţa); Mireşu, Predealul, Coada Isvorului, Ceptura, mănăstirea Suzana loc vacant de diacon (Prahova); Ghineşti, Ghergani; Cătunu, Sf. Uie din Găeşti (Dâmboviţa) ; Voroveni, Prişlopu, Nămăeşti, mănăstirea Nămăeşti loc de diacon (Muscel); Năsturelu, Purani, Pârlita, Drăg-şenei, Ghimpeţeni, Slăveşti, Nenciuleşti (Teleorman). = Şcoala de meserii din Ploeşti a fost reorganizată, numindu-se mai mulţi maeştri şi un institutor. Sunt vacante 15 locuri la ferărie şi 10 la lemnărie. = Cu’începere dela 28 August, se închide fruntaria Prutului pentru călătorii din oraşele şi provinciile ruseşti bântuite de holeră, intrarea în ţară făcându-se numai prin punctul Ungheni din judeţul Iaşi şi porturile Constanţa, Sulina şi Galaţi. Călătorii sosiţi din aceste localităţi, vor fi supuşi la o strictă vizită medicală şi la o supraveghere timp de 5 zile, la domiciliile lor; iar rufele lor murdare la desinfectare cu autoclav. Călătorii din celelalte localităţi din Rusia, nedeclarate contaminate de holeră, pot intra şi prin punctele: Ştefăneşti, judeţul Botoşani; Fălciu, judeţul Fălciu; Oancea şi Gura-Prutului, judeţul Covurluiu. Vasele venind din Batum pentru porturile Kilia, Sf Glieorghe, Isaccea, Tulcea, Galaţi, Brăila, etc., vor fi prealabil supuse sul-furizării şi schimbării apei din cală în porturile Constanţa sau Sulina, braţul Kilia şi portul Mangalia find închise pentru aceste vase. Importul peştelui provenit din regiunile mării Caspice, Volgei şi Donului, nu va fi permis decât în urma analizei bacteriologice. www.dacaromamca.ro ALBINA 1285 PAî A <7 L un EA ŢĂ Una de-a lui Păcală Păcală era logodit. — Sforăi când dormi? îl întrebă logodnica. — Nu, dragă. — Eşti sigur ? — Absolut, am stat deştept o noapte întreagă şi nu m’am auzit sforăind. Băiat model Un părinte se plângea de băiatul lui că e un stricat. La un moment dat, întrebă pe interlocutorul său: — D-ta ai băiat ? — Da. — E de treabă ? — Foarte de treabă. — Nu bea ? nu joacă cărţi? nu merge la cafenea? — Nici de cum! — Eşti fericit. Ai un băiat model. Şi de câţi ani e ? — De trei luni. La birt — Ce dracu! iar un gândac în ciorbă ! zice muşteriul către chelner. — Vorbeşte mai încet, domnule, că dacă to-o auzi stăpânul ţi-1 pune la socoteală. Deale copiilor — Tată, cumpără-mi o tobă. — Nu vreau, căci o să-mi impui capul. — Aş! N’o să auzi. — Cum ! — Am să bat toba numai când vei dorim. Băiatul cămătarului Profesorul. Dacă 100 de lei aduc 5 lei într’un an, cum poţi să scrii că 300 aduc 180 într’un an ? Elevul. Aşa socoteşte tata dobânda. Ceasornic eften Intre doi pungaşi. — Ce frumos ceas ai! Cât te costă? — Nu ştiu ... Când l-am luat, nu eră nimeni în prăvălie. ■---=>6>S>t§)