Anul X. No. 22. 25 FEYRUARIE 1907. /ISTA POPULARA Apare în fiecare "Duminecă ------ COMITETUL DE REDACŢIE ION KALT.NDERU P Gârbovlceanu A P. Dulfu G. Coşbuc G-1P.V Năsturel Gta. Adamescu I. Otescu V. S. Bîoga N. Nicolaescu Gr. Teodossiu V C. C. Pop. Taşcâ. ' Redaoţia şi Administraţia Strada Mântuleasa No. 9 —Bucureşti. www.dacoromanica.ro jtoua parfumerie şi Droguerie jVîeOicinală TOMA 3WULESCU Bucureşti, calea Griviţei No. 145 (lângă Gara de Nord). Bucureşti. Oferă onor. sale clientele parfumuri din cele mai renumite fabrioi fran-ceze, ruse, germane şi engleze; pudre de orez, depilatoare şi sapone alese, briliantine, superbe colorante pentru păr, diferite loţiuni, apă de colonia, de lavande, de verveine şi portugal, etc., ape şi pomezi do quinquina parfumate» Capilarine, col-cream de la princesse şi comestice higienice, piepţini fini, Odol, perii, paste pentru dinţi, thermometre pentru baie şi diferite feluri de bureţi, glicerină, vasilină, lanolină şi tot felul de articole pentru tualete. Articole pentru mcnagiu, ca: ceaiuri, cafea şi cacao in sămânţă şi pulbere făină lactată Nestld, culori vegetale, arome şi esenţe pentru liqueruri şi li-monade, romuri şi cognacuri, esenţe pentru conserve alimentare, Sifoane cu cari se prepară ape gazoase, alcool şi sistematice rnaşine pentru spirt denaturat, ape minerale şi diferite săruri pentru băi, cum şi prafuri tZackerlin», carboral, borax, acid boric, naftalină ieftină, bicarbonat de sodiu, salol şi chinine, etc. Aniline şi culori, aparate, accesorii şi gata soluţiuni, băi, pentru fotografie. Uleiuri şi grăsimi minerale, parafină, benzină şi vasilină americană, terebentine, pensule, lacuri şi culori pentru pictură, vopsele, ceară şi sârmă pentrn parchete, etc. Diferite ierburi .alese, rădăcini, scoarţe, frunze, flori şi seminţe pentru ceaiuri in şi muştaruri, precum şi felurite uleiuri vegetale şi animale, ca : unt de cocos, de in, de ricin şi amigdale şi curat uleiudin ficat de morun pentru cura de iearnă, etc. Multe specialităţi farmaceutice române, franceze şi germane, precum: bu-giie, balsamuri pentru viaţă, capsule, cataplasme, coaltare, crayoane, ceaiuri, drageie, elixire, emulsiuni uleioase, emplastre, glicerofosfate, globule, granule, injeeţiuni, ovule, paste, pastile, perle, pilule, prafuri, săruri, supositorii, soluţiuni, siropuri şi vinuri medicamentoase care, prin rolul ce indeplineso unele de a fi atiseptice şi desinfectante iar altele nutritive şi întăritoare, sunt preparate cu scopul de a fi întrebuinţate la vindecarea suferinzilor cărora să le redea sănătatea, forţa şi energia şi de a le fi reconstituante ale sistemului nervos indepărtându-le cu totul anemia şi slăbiciunea generală. Bogat asortiment (le caucincărie şi pansamente cum instrumente şi accesorii de resortul Farmaciei, Obstetricei şi Chirurgiei, Opticei şi Dentisticei, ca : vată şi tifoane, guthapercha şi muşamale impermeabile, tuburi de cauciuc, canule, injectoare şi sistematice irigatoare pentru Moaşe şi Lehuse, pompe trage-lapte şi biberoane, ploşti şi lighiane de porţelan, specule, aţă de mătase şi ace, siringi, sonde, aparate inhalatoare, bandage şi cercuri herniare, corsete elastice pentru doamne şi ciorapi pentru varice, tuburi stomachale, pulversitoare şi vaporisatoare, preservative, suspensoare, thermometre maximale cum şi alte utensile şi accesorii de sticlă, aluminiu, platină, faianţă şi porcelan, ochelari, foarfeci şi cleşti, etc. La cerere, expediază în orioe parte a Ţărei, contra rauiburs, prompt şi cu preţurile cele mai ieftine, ori şi ce fel de mărfuri din această branşă. www.dacoromanica.ro Anul X. No. 22. 25 Fevruarie 1907. £tbina Revistă enciclopedică populară Abonamentul In ţar* pe an bel 6 I Abonamentul în etr&ln. pe an lei • » » » 6 luni i 3 | Un număr...................16 bani Pentru anuneluri 1 leu linia. Mlea publicitate, S bani euvântul. Manuscriptele nepublioate se ard. SUMARUL: Q. Coşbuc, Devotamentul şi curagiul unui soldat. — Dr. /. Simionescu, Grija zilei do mâne la animale.—St. ti., Monumentul dela Adamclisi. — fi, Hico/aescu şi G. Stoinescu, Lucrările de primăvară pentru cârmuirea stupilor (sfârşit). — Get., Dare de seamă: Chestiunea ţărănească de Dr. N. Manolescu. — Gh. fianolescu-Vâlcea, Piatra tul cartofilor peste iarnă.—Serbări şcolare.—Seminţe şi animale de vânzare la ferme.—O societate filantropică în eparhia Dunării de jos.—Dela sate.—Cercuri culturale. — Informaţiuni.— Serbări pentru 21 Ianuarie.—Reviste primite Ia redacţie.-Mulţumiri. Păreri şi propuneri: Pentru reuşita şcoalelor de adulţi. Varietăţi: Cocori de iarnă.—Unde sunt cele mai multe biurouri poştale? Sfaturi practice: Vindecarea râei la oaie.—Otrăvirea cu chibrituri. Uust raţiuni: Ruina monumentului dela Adamclisi; — Ruinele cetăţii Tropaeum Traiani aproape de Adamclisi; —Din ruinele cetăţii de lângă Adamclisi; — Resturi din descoperirile dela Adamclisi.— Catedrala din Galaţi. Devotamentul şi curagiu/ unui soldat râ după luptă. Soldaţii, tăcuţi şi obosiţi, abia se ţineau pe picioare, răzimaţi do paturile puştilor. O tăcere greoaie îi cuprinse pe toţi, iar căpitanul descurajat priveă această înfrângere grozavă. Câţi de-ai lui pieriseră! Până şi cre-dinciosu-i cal rămăsese pe câmpul de luptă: mort alături şi el cu atâţia viteji. Atunci, un soldat, ordonanţă a unui locotenent, veni spre căpitan, trăgând cu greu piciorul rănit. Nu eră nici voinic, nici frumos, dar supus şi devotat pănă la moarte. Umbla totdeauna tăcut şi cu capul plecat, iar acum nespus de îndurerat, căută spre toţi ofiţerii, sperând să găsească printi-e ei şi pe locotenentul său. A întrebat pe unul, a întrebat pe altul Dar nimeni nu i-a răspuns. Unii nu ştiau nimic, iar alţii ştiau bine că locotenentul e mort, dar n’aveau inimă să i spue o veste aşa de tristă, căci toţi din regiment îl cunoşteau cu ce iubire devotată ţineâ sărmanul flăcău la locotenent. — Nu se poate, strigă el, nu se poate să nu ştie nimeni unde a rămas locotenentul meu! Şi iarăşi întrebă, şi nimeni n’aveâ curajul să-i spue, Dar în urmă nişte soldaţi i-au spus, că l-au văzut căzând la www.dacoromamca.ro 506 ALBINA Io cele dintâi gloanţe, .fiind în posturile înaintate. Poate că n’a murit, poate-că e la ambulanţă, poate căeşi mort, Dumnezeu ştie. Obosit, el s’aşeză pe-o piatră, stând cu capul între mâni. Griveiu, câinele regimentului, veni lângă el, lătrând şi lingân-du-i mânile. Dar llăcăul rămase nesimţitor la toate mângâierile lui, iar câinele lătra şi mai tare şi sărea pe lângă el. In tabăra noastră erau aprinse focurile. Erâ o noapte întunecoasă, şi o ceaţă deasă acoperise văile. A trecut vr’un ceas de când se înoptase, când în cortul meu se ivi de-odată ordonanţa. — Am căutat, zise el în toate ambulanţele şi n’am găsit pe locotenentul meu. Te rog, dă-tni un revolver. Eu sării din pat la el. — Ce vrei, nefericitule, ce să faci cu revolverul ? întrebai eu, fiindcă îmi dete prin gând că vrea să se sinucidă. — Vreau să plec pe câmpul de luptă, să-mi caut locotenentul. — Să-l cauţi? Eşti nebun? Pe câmpul unde ne-am luptat e acum tabăra Turcilor, şi locotenentul tău e acum în mânile lor. — Ştiu eu asta. Dar te rog dă-mi revolverul. — Ti-1 pot da, omule. Dar îţi spun că e cu neputinţă să pătrunzi în tabăra duşmană. — Acum, ce-o fi o fi. Eu trebue să plec. Bun e Dumnezeu. Am să pătrund. li detei revolverul, şi el îl sărută. — Pănă în iad am să pătrund cu el! Pânăn iad ! El a plecat. La început ne veneâ să râdem de îndărătnicia acestui om. Am rămas apoi miraţi de devotamentul lui şi, fiindcă eram obosiţi de tot, am adormit curând fără să ne mai gândim la el. Ordonanţa, în vremea aceasta, ajunse la posturile înaintate ale noastre şi cerii voe să treacă spre a-şi căută stăpânul. E-roica lui faptă a fost considerată de superiorii săi ca o nebunie, iar un soldat îl fâcii atent că prin întunerec îi va fi cu greu să recunoască pe locotenent, într’atâţia morţi. El însă nu s’a speriat. — Am cu mine zece cutii de chibrituri şi gândesc că-mi vor ajunge. Soldaţii i-au spus locul unde a căzut locotenentul. De trei ceasuri acum ordonanţa umbla printre morţi, prin sânge şi noroi. şi cerceta la lumina chibritului feţele lor. Din când în când ascultă, că doar îi va auzi glasul. Dar vântul băteâ dintr’altă parte, şi nu s’auzeâ nimic. Câteodată auziâ vr’un sgomot nedesluşit, dar nu i se păreâ glas de om. Eră poate vr’un lup care îşi căută de mâncare. Adeseori, într’acel umblet obositor, el cădeâ cu faţa în noroiu şi abia se mai ridică de obosit. In sfârşit când se pomeni sub un deluşor, văzii nişte lumini. Erau focurile posturilor duşmane. El atunci băgându-şi chibriteie în sân, se întinse pe pământ şi-şi urmă târâş drumul său. Dar prin noroaie şi www.dacoramamca.ro ALBINA 567 sânge mişcările lui făceau zgomot, şi un soldat turc trase cu puşca în direcţia sgomotului. Glonţul căzii lângă ordonanţă. El însă nu-şi pierdu curajul şi se târî înainte, mai cu băgare de seamă şi ţinându-şi resullarea. Aici fusese adevărata luptă, sute do morţi acopereau câmpul, şi el bietul îi cercetă po toţi. pipăin-du-i şi tot sperând că-şi va găsi stăpânul încă în viaţă. .In sfârşit îl găsi între doi Turci morţi. Nu eră mort ci numai leşinat de durerile rănilor. Ca pe un fiu iubit îl luă ordonanţa în braţe şi plecă îndărăt, incet-încet, chibzuind fiecare pas, îl duse departe. Spre ziuă unul din posturile noastre înaintate văzu ceva nelămurit caro înainta spre tabăra noastră. Voi să tragă cu puşca, dar auzi vocea stinsă a ordonanţei. — Sunt eu, nu trageţi, prietenul vostru, şi aduc pe locotenentul meu. Abia ajunse între soldaţi şi căzii leşinat. Nu mai puleâ de obosit. iar emoţiunea îi stinsese toate simţurile. După ce-şi veni în fire, povesti cum a reuşit să scape pe locotenent, legându-şi-1 pe spinare cu o curea şi cu un prosop ce aveâ, şi astfel l-a mântuit, cu toate că de vre-o câteva ori sentinelele turceşti au tras după el cu puşca. In cea dintâiu zi de repaus, generalul, cu toţi ofiţerii, adună întreg regimentul şi chemând pe ordonanţă, zise: — Să trăeşti, viteazule llăcău! şi-i strânse mâna. Ne-ai dat dovadă de curaj şi de devotament înaintea patriei şi a lui D-zeu. Nu numai că nu ţi-a fost frică de gloanţele duşmane, dar ai pătruns chiar în tabăra inimicului! Iată, în faţa regimentului întreg te laud, îţi strâng ca unui erou mâna şi te decorez cu crucea Sfântului George. Să cânte muzica şi strigaţi, întreg regimentul, să trâească! Şi pe când drapelul desfăşurat îşi legănă măreaţa pânză şi muzica intona cântecul său, generalul puse pe pieptul bravului soldat crucea Sf. George. Şi pănă departe-departe răsună strigătul ilăcăilor întregului regiment: să trăoască ! (Repovestită după. I. T.). G. CoşbllC. D. G. Ionescu, institutor în comuna Butmanii, no scrie că la 9 Decemvrie trecut., pe această iarnă cumplită şi în toată puterea ei, a observat un şir de cocori, peste 50, conduşi de un bătrân pilot, trecând dela Sud către Nordul ţării. Ţi-erâ mai mare milă, văzându-i cum se luptau cu nevoea timpului, obosiţi de timpul greu şi istoviţi do foame ; iar bătrânul lor pilot, pentru a le mai da curaj, scotea din când în când câte un ton de comandă, slab şi plin de suferinţă. Am ţinut ochii — zice corespondentul nostru —în direcţiunea Nordului, până nu i-am mai văzut. Cocori de iarnă. www.dacoromanica.ro 568 ALBINA Grija zilei de mâne la animale. n s puţini oamenii aceia care, dacă-i sfătueşti să puie de o parte ceva din belşugul do azi pentru nevoia de mâne, îţi dau dau un răspuns ce li se pare lor că e nimerit şi cu care caută să-ţi taie vorba din-tr’o dată: «D’apoi păsările cerului, zic ei, ară, seamănă ori se îngrijesc de ziua de mâne? Slavă Domnului,, trăesc şi ele printre celelalte făpturi lăsate de Dumnezeu pe pământ!» Vorbele aceste par, când sunt rostite, prea adevărate. Nici vrabia, nici cioara, nu ară, nici nu strânge în coşare. Şi... trăesc, căci oricând vedem vrăbii şi ciori prin satele noastre. Dacă judecăm aşâ, vorba de mai sus nici că poate să fie mai înţeleaptă. Numai dacă ar fi cu putinţă unui om să însemne de cu toamnă toate vrăbiile ori ciorile din preajma locului, ar vedea atunci câte ajung până la primăvară! Dacă iarna e domoală şi câmpurile Jnu-s peste tot acoperite de omăt, păsările găsesc ba nişte scai, ba nişte porumbele uscate şi-şi duc viaţa de azi pe mâne, ca vai de capul lor. Dar dacă omătul acoperă văile şi dealurile, pădurile şi câmpiile, bietele păsări negăsind nici un grăunte să-şi astâmpere foamea, se strâng în cârduri şi se lasă asupra satelor, pe lângă ogrăzile oamenilor şi merg cu îndrăsneala până acolo — foamea nu încunjură — în cât vin până în tinda casei, ameste-cându-se printre găini, ori se bat de la o fărâmătură de bostan (dovleac), rămasă uitată de vre-un godăcel sătul. Numai Cel de sus ştie câte păsări au pierit de foame şi îngheţ pe vremea iernii grele ce s’a lăsat prin ţinuturile noastre în anul acesta! Ş’apoi, dacă vorba spusă la începutul rândurilor acestora, e adpvărată pentru unele păsări, nu e adevărată pentru toate. Cum dă bruma de toamnă şi crivăţul începe să sufle mai tăricel, sute şi mii de păsărghii de tot soiul, granguri, ciocârlii, rândunele şi altele, se adună în sfat şi se tot cam mai duc spre locurile calde, unde nici balta nu înghiaţă, nici câmpurile nu se usucă. Ele ştiu că dacă ar rămâneâ unde ş’au petrecut vara şi unde au avut o bucată din an hrană din belşug, ar muri de foame peste iarnă. Dar dacă pe la noi nu sunt păsări care să se îngrijească de vremuri grele, pe aiurea nu lipsesc. Aşâ, prin ţinuturile din mijlocul Americei, trăeşte un soiu de gaiţă ce se hrăneşte vara cu gândaci, cu fluturi, ce-i găseşte cu prisosinţă. Prin acele părţi, iarna nu e ca pe la noi; în loc să ningă, acolo etă, ierburile se usucă de pare că ar fi arse de foc. Gaiţele acele, în loc să-şi iea sborul către ţinuturi mai bune, stau locului... îngrijindu-se din vreme de proviziuni pentru jumătate de an. Fiindcă gândacii ori fluturii, ţinuţi www.dacoromamca.ro ALBINA 569 atâtea luni, s’ar usca de s’ar face praf, păsările de oare e vorba strâng de cu vară un fel de ghindă cu miezul moale şi dulceag, punându o în scorbura unui soiu de trestie, mai groasă ceva decât trestia de pe lângă bălţile noastre. Şi aşa, punând de o parte în vremuri bune, nici nu se ostenesc să sboare poştii întregi, nici nu se tem de chinurile foametei, căci.. . au grânarele pline. Dacă păsările nu se prea îngrijesc de ziua de mâne sunt alte animale la cari se pot vedea îndeajuns pilde de prevedere şi economie, ca să poată li de învăţătură chiar multor oameni. Iată bunăoară sprinţara veveriţă, care s’ar păreâ că nu are altă grijă toată vara, decât să se acaţere de pe un copac pe altul, jucându-se ca un copil sburdalnic. Ce-i pasă oi! îşi zice omul care din întâmplare stă şi priveşte cum de pe vârful unui brad se asvârle pe crengile mlădioase ale unui mesteacăn. Scoruşele se rumenesc şi se îndulcesc pentru ea; pentru ea alunele prind miez şi gorunul dă ghindă. Se bucură de viaţă şi la griji nu are vreme să se gândească. Ei ? ! Dar dacă cumva te rătăceşti prin desişurile pădurii, când toamna zugăveşte frunzele în fel de fel de culori, pe care vântul le poartă sul în toate părţile, te prinde mirarea când vezi că veselia veveriţelor s’a dus odată cu verdeaţa erbii. Le vezi cum cată cu băgare de seamă în toate părţile, cum scormonesc pe jos, cum încărcate cu ghindă sau cu jir se duc la vre-o scorbură cunoscută numai de dânsele, cum se întoarnă iar şi iar fac drumul acela, până ce s’au umplut cămările lor de bucate. Vine iarna, cu omătul ce acoperă sub frunze ghinda şi pădureţele; veveriţei nici nu-i pasă. Adăpostită de vânt în scorbura ei, are cu ce trăi până la primăvara următoare. Dar hârciogul, dihania aceea uricioasă ce aduce cu un guzgan şi care trăeşte în găuri săpate pe lângă lunurile cu grâu? Când spicele sunt coapte de se îndoaie paiul sub greutatea lor, vezi cum hârciogul ese tiptil din gaura lui, se furişează ca tâlharul să nu l vadă nimenea şi cum ajungândîn lanul cu grâu, se pune pe lucru Se ridică în picioarele din =3 I. Adcun clisi pe turceşte, Biserica lui Aclam, e un sat în Dobrogea, aproape de graniţa bulgărească, la vre-o poştă spro resârit de Raşova. Tntr’o vălcea se’nnalţă un tapşan pe care au zidit Romanii, pe vremea lui Traian împărat, oraşul întărit Tropaeum. Pe acel loc sunt astăzi ruinele oraşului. Nu departe de Tropaeum se află ruinele unui monument uriaş, de asemenea rădicat de Traian, în amintirea războaelor sale cu Dacii. învăţaţii străini au zis că monumentul de care vorbim e cel mai însemnat din câte au zidit Romanii afară din Roma. In fig. I dăm ruina monumentului aşâ cum se poate vedea. Dar, când ne gândim că, de-o mie de ani aproape, tot felul de oameni din împrejurimi au luat pietre de şi-au aco perit mormintele sau şi-au făcut alte nevoi cu ele, vom înţelege că, pe când stătea neatins şi întreg, trebuie să fi fost nespus mai măreţ. Iată cum ne spune d-1 profesor Teohar Antonescu dela Universitatea din Iaşi (1) că eră monumentul în toată strălucirea Iui. Eră un turn cu şase feţe regulate, înnalt de 25 — 30 de staturi om şi gros de 15 paşi. Sus pe turn eră un trunchiu de copac, cu totul şi cu totul de piatră, îmbrăcat cu platoşă, cu două scuturi, cu coif şi cu pulpare. La rădăcina trunchiului erau trei Daci prinşi: cel din mijloc cu mâinile legate la spate şi ceialalţi doi, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Pe acea faţă a turnului ce venea sub picioarele Dacului din mijloc, eră săpat cu slove latineşti însemnarea cine şi cui a înnălţat monumentul. Turnul eră gol şi în şase muchi numai la partea de sus. De jos, şi pân la jumătatea înnălţimei, era învălit c’o clădire de piatră legată cu tencueală foarte tare. Această zidărie făcea să fie turnul dela jumătate în jos mai larg şi rotund. In jurul acestui turn rotund erau zidite şase rânduri de pietre tăiete regulat; iar la partea de sus se vedea un brâu îngust de frunze spinoase, făcând un fel de învârtite sfârşite cu capete de lup la mijloc. Dela brâu în sus se înnălţau stâlpi cari împreună cu nişte pietre orizontale făceau cercevelele unor lespezi, late, pătrate, pe cari erau săpate figuri de oameni, aşâ că din jur împrejurul turnului rotund se aflau ca nişte icoane săpate. 1 (1) In «Convorbiri literare , numărul jubilar. www.dacoromamca.ro Ruina monninentului dela Adamclisi. \ ALBINA 573 De asupra cadrelor de piatră se află un brâu alcătuit din săpături în formă de co făcuţi din funii şi uniţi între ei prin frunze de finic săpate din piatră. Venea apoi straşina şi mai sus ca un zid, cu crestături adânci, despărţite prin părţi pe cari se vedea săpat câte un • i i ie, dar nu putem citi bine numele comunei. Scrieţi-ne desluşit, ca să putem interveni. C. Nicolaescu. — Vom cercetă la Minister şi vă vom răspunde. ■ ■ ............... www.dacaramamca.ro „STEflU A“ Societatea «Steaua» are de scop a lucra pentru întinderea învăţăturii în popor, prin tipărirea şi răspândirea de scrieri şi publicaţii morale, pa-trioice şi de folos practic, şi pentru împiedecarea, prin toate mijloacele legiuite, a răspândirii de scrieri şi publicaţii imorale, sau cu tendinţe contrarii statului şi ideii naţionale române. Cotizaţia este de cel puţin (fot lei pe an, iar pentru învăţători, preoţi rurali şl săteni, de cel puţin un leu pe an. Fie-care membru este îndatorat ca, în cel d’întâiu an după primirea sa, să facă a se primi în Societate cel puţin alţi doi membri noi. Cererile de înscriere, însoţite de cotizaţia pe un an, se pot it-dresă d-lui Spiru C. Haret, strada Verde, Bucureşti. Comitetul: Preşedinte, loan Kalindern, Preşedintele Academiei Române.— Vice-preşedinte, Sara Şomânescn, mare proprietar, fost senator.— Administrator şi casier Spiru C. Haret, fost Ministru., profesor universitar. — Secretar, Con st. iîiiuu, profesor secundar, fost inspector şcolar.— Membrii-. Petre Gftrboviceanu, fost Administrator al Casei Sf. IHserici Autocefale Ortodoxe Române, profesor la Seminarul Central şi director al Şc. Normale a Societăţii pentru învăţătura poporului român-, I. Dimitrescu Procopie, fost senator, fost Primar al Capitalei; 31. TI Adese», Ministru, profesor universitar; Oristu S. Netroescu, administrator al CaseiŞcoalelor. profesor secundar; Diiu. Ocropid, institutor.— Cenzori. Const. Aliiiii'iiieşteiuni. inginer de mine; Preotul econom Const Ionescu, profesor secundar; toast. Alexandi eseu, institutor. Membri înscrişi şl cotizaţluni plătite (urmare). V. Vincescu, str. Călugăru 7, (Bucureşti) 2 lei ; P. Suciu, str. Ş:n-caiu 11, (Bucureşti), 2 lei; M. D-unetrescu, str. Labirirl 39, (Bucu-e-şti), 2 lei; I. Nicolaevici, str. Filaret 39, (Bucureşti), 2 lei; A ex. I co-veseu, str. Ştirbei Vodă 156, (Bucureşti) 2 lei; Gh. M, Ionescu. st.r. Mân)-tuleasa 12, (Bucureşti), 2 lei; Gh. Tocanie, 13 Septemvrie 14, Bucureşti'-2 lei; P. A. Grtceanu, str. Ştef. Mihuieanu 18, (Bucureşti), 2 lei; St. Gl Brâiiişteanu, str. Izvor 125, (Bucureşti), 2 lei; N. D. Slă>e9cn, str. Bu zeşti 12, (Bucur.şti), 3 lei; P. Tomescu, str. Vespasian 55. (Bucureşti)’ 2 lei; Toma C. Petrescu, str. Căluşei 44, (Bucureştii, 2 lei; I. Nic-laescu’ str. Istraielitâ, (Bucureştii, 2 lei. Alex. Contelli, str. Birjarii-Noi 46 (Bucureşti), 2 lei; I. Vangheli, str. Ştirbei-Vodâ, 37 (Bucureşti), 2 lei; V» Şerbânescu la cantina universitară, (Bucureşti), 2 lei; P. Constn iii e-