17 Septemvrie 1906. ^ REVISTA POPULARA COIIITETTL DE REDACŢIE P. G&rboviceana A P. Dulfu G. Coşbuo G-ral P. V. Năsturel V. S. Mo ga N. Nicolaesou Gr. Teodossiu 1. Otescu Redacţia şl No 9. — Bucureşti. LICITA ŢIUNI In ziua de 23 Septemvrie 1006, ora lO'/s a. m., se va ţine la Eforie, Bulevardul Elisabeta, licitaţie publică cu oferte închise, pentru inchi-x-ierea pe termen de 5 ani, cu începere dela 1 Aprilie 1907, a Vilei Ghica din Sinaia, cu dependinţele ce-i aparţin, garanţie provizorie lei 1.300. = La 25 Septemvrie 1906, pentru 100 perechi papuci pentru bărbaţi, 100 perechi papuci pentru femei, 50 perechi papuci pentru copii, 100 perechi pantofi pentru Ospiciul Pantelimon. Garanţia provizorie 5°/0, garanţia definitivă va fi de 10%. = Idem pentru săpunul ordinar şi seul topit necesar Depozitului în exerciţiul 1906 — 1907. Garanţie provizorie lei 200, garanţia definitivă va fi de lei 400. In ziua de 29 Septemvrie 1906, pentru rearendarea în comptul d-lor arendaşi pentru neplată de arenzi, cu începere dela data aprobărei a următoarelor trupuri din moşia Albeşti şi anume : 1) «Trupul Albeşti».—Lunca de jos cu dealul dela Glăvan şi moara, garanţie provizorie lei 850. 2) Câmpul dela deal, garanţie provizorie lei 375. 3) Valea Dumireştilor » * >• 575. 4) cTrupul Albeşti-Vest».—Poenile: Glodu mare. mic, la Pod, In funduri, Delureana, Juzi, Lazul lui Petec. Malul Corbului, Ogrăjoarele, Mă-răcinetu, Cunticelele, Leu, Lazu şi groapa Stupinei, garanţie provizorie lei 160. 5) Mlaca şi Dealul Boului, garanţie provizorie lei 755. 6) Clocoticiu, garanţie provizorie lei 300. 7) Terenurile din delimitarea Dobrotei şi Albeşti-Ungureni şi Pământeni, garanţie provizorie Iei 130. 8) Luciu cu livada mare, garanţie provizorie lei 800. 9) Muntele Podeanu, » . » 280. 10) Muntele Oticu, » 240. 11) Băneşti, » • » 65. 12) Ogrăzile, > » 90. 13) Lespezile, > > » 390. 14) Ciureşti. > » » 90. 15) Cătâroiu, » 75. 16) Sălcetul, » 320. 17) Valea mare, » > 90. 18) Lungăvile, » » 100. 19) Muntele Rotunda » » 120. Supra oferte şi oferte condiţionale nu se primesc. Condiţiuijile speciale şi generale, precum şi orice informaţiuni se pot luă la Serv. Domenial, Secţia Bunurilor, în orele şi zilele de lucru, între orele 10—12 a. m. Licitaţiile se vor ţine conform art. 72—83 din legea comptab. publice* -------------------------------------- Rugăm cu insistenţă pe domnii abonaţi a ne trimite abonamentul numai prin mandat poştal, care nu costă decât 5 bani, de oarece trimeterile prin mărci poştale, în scrisori, se pot pierde, şi noi nu avem nici un mijloc de control. ADMINISTRAŢIA. www.dacoromamca.ro Anul IX. No. 51. 17 Septemvrie 1906. Albina Revistă Enciclopedică populară Abonamentul în ţară pe a| el 8 3 I » » » 0 luni.» Pentru anunelurl 1 leu linia. M*oa Manuscriptele ne Abona Un nu tul in strâin. pe an lei 8 ............15 bani Itate, 5 bani cuvântul, e se ard. SUMARUL: Cuvântarea «1-liii I. Kulimleru Ia Congresul corpului didactic,—Solia Nădejde, Din ale vieţii (Rea de gură).—O nouă boală de ochi.—Moş-Neagu, Darul Romei.—DIueonul I. V.Raleulescn. Cuvânt la înălţarea Sf. Cruci.— Gli. A., Schimbul de copii. — X., Congresul băncilor populare. — Basarabia. — V. S. Moga, Lucrările agricole în luna Octomvrie. — Cronica săptămânii.— Informaţiuni.—Bibliografie.—Licitaţiuni. Sfaturi : Contra uraezelei păreţilor. UiiNtraţiuni : Darul Ronjei.—Vederea fluviului Nistru.—Vedere din Chişănău.— Cetatea Akerman. Cuvântarea d-lui I Kalinderu la Congresul corpului didactic In zilele de 8— 12 Septemvrie c., delegaţi ai întregului corp didactic din ţară s’au adunat în congres. O sumă de chestiuni importante s’au discutat în cele cinci zile. In No. viitor vom face o dare de seamă amănunţită despre lucrările acestui congres. Astăzi dăm loc discursului rostit de d-1 Kalinderu, prezidentul Academiei, In ziua de 11 Septemvrie curent. Doamnelor şi Demnilor, Vă mulţumesc călduros pentru cinstea ce aţi binevoit a-mi face, invitându-mă a luă cuvântul. Viu, ca totdeauna, cu vie plăcere între dumneavoastră, pentru( că ştiu abnegaţiunea cu care vă împliniţi folositoarea şi înălţă-toarea dumneavoastră chemare, care de mai mult timp nu e restrânsă numai la şcoală, ci se întinde la o mulţime de ramuri de activitate ale poporului, care trebue povăţuit şi luminat. In cestiunea din urmă, îmi permit a crede, că am şi eu o părticică, căci sunt aproape 23 ani de când mă trudesc să ridic la o stare mai bună populaţiunea de pe Domeniul Coroanei. In această privinţă mă adresez în deosebi d-v. doamnelor şi domnilor învăţători. Aceia din dumneavoastră, care funcţionează la şcoalele de pe aceste domenii, mi-an dat, împreună cu preoţii, primarii şi alţi fruntaşi, tot sprijinul de care am avut trebuinţă la introducerea www.dacaromanica.ro ALBINA 1330 diferitelor îmbunătăţiri. Au fost şi unele escepţiuni, neînsemnate, dar sper că cei cari s’au rătăcit un moment, vor reveni la sentimentele care trebue să ne însufleţească pe toţi pentru binele obştesc. In schimb am ţinut a le face înlesniri, pentru a-şi putea împlini şi mai bine datoria. Şi tot după dorinţa M. S. Regelui, am îngrijit de întreţinerea şcoalelor şi i-am povăţuit în privinţa mijloacelor pentru îndrumarea populaţiunei pe calea cea bună. Mijloace sunt multe, dar nici unul nu poate izbuti, dacă nu e adaptat lirei şi priceperii săteanului, şi dacă nu e susţinut cu aceeaşi căldură de toţi factorii luminaţi din localitate. Vă spun aceasta mai ales din experienţă, căci Administraţia Domeniului Coroanei a întemeiat Societăţi Culturale şi Societăţi Economice săteşti, încă acum 10 ani. A mai introdus conferinţe, şezători, coruri şcolare, teatre şi alte inovaţiuni, şi a izbutit mai bine acolo unde a fost înţelegere între învăţători, preoţi şi primari. Trăiţi între ţărani, Domnilor învăţători, şi le cunoaşteţi firea, care este foarte neîncrezătoare. Şi mai neînduplecat rămâne săteanul nostru când vede că cei chemaţi a-1 lumină şi a-i sta pildă, nu se învoesc între dânşii în interesul comun. De aceea se impune, ca primă condiţiune pentru izbânda miş-cărei de regenerare ce s’a pornit, ca aceşti factori să trăiască în armonie şi să pună cu toţii umăr la umăr pentru instruirea ţărănimii. Mai trebue ca fiecare dintr’înşii să se silească a dobândi încrederea şi iubirea locuitorilor. Atunci aceştia îi vor privi ca pe nişte prieteni binevoitori, şi ştiţi că sfaturile şi învăţăturile unui amic sunt totdeauna bine primite. Inima deschide atunci porţile minţii şi ia poveţelor ceeace pare greu şi neobişnuit. Atunci relaţiunile dela unii la alţii îi vor apropia şi unî într’o viaţă oare cum ca cea de familie, în care copilul ascultă de părinţi, iar cei mici ascultă cu drag de cei mari, fiind siguri că nu le doresc decât binele. Dar prietenie cu sătenii nu pot legă decât cei care-i înţeleg, care se interesează sincer de soarta lor, intră în casele lor, îi ajută la nevoi, şi mai cu seamă nu-i nedreptăţesc. Dacă ţăranul nostru nu s’a desbrăcat încă de sentimentul care-1 ţine departe de cei cari îi pot face binele, cauza e în afară de natura lui. Firea sa n’a fost totdeauna aşa, dovadă vremurile mai vechi, când erau pildă de ascultare a’ tot ce este frumos şi folositor. Ţăranul a ajuns bănuitor mai târziu, când a fost lăsat pradă tuturor şi când Administraţia puţină ce-i eră dată, nu se interesă de el, ci-1 năpăstuia împreună cu cei cari îl exploatau pe toate căile. Acele vremuri au trecut însă, şi să nu ne mai aducem aminte de ele, decât pentru a ne întări şi mai mult în munca pentru bunăstarea de acum şi cea viitoare. Astăzi avem o ţară liberă şi un Rege şi o Regină, care în 40 ani de Domnie au închinat toată gândirea şi toate faptele lor binelui neamului nostru. In acest răstimp învăţământul a luat un avânt puternic sub ocrotirea Suveranilor şi a fost pus la înălţimea celorlalte ţări. Frumoasele costume naţionale care începuse a fi părăsite, au primit o nouă cinste prin atenţiunea ce le-a dat M. S. Regina, care purtându-le a făcut să fie apreciate şi reproduse în mai www.dacoromanica.ro ALBINA 1331 multe ţări. învăţătoarele se vor inspiră dela acest înalt exemplu îmbrăcând costumul naţional purtat cu atâta drag de Suverana ţării şi vor conservă astfel poporului nostru o mare comoară artistică. In aceste zile de mândră serbare şi ca un modest semn de recunoştinţă pentru Cel care a prezidat atât de fericit la renaşterea României şi pentru toţi cei cari au sporit puterile ţării, să ne îndoim dar silinţele pentru luminarea săteanului şi pentru ridicarea lui economică. Ţăranii noştri se plâng, unii că n’au pământ de loc, alţii că n’au îndeajuns, şi că din această cauză o duc greu. De sigur că au dreptate, dar numai în parte, căci pricina pentru care' nu pot progresă, nu e atât lipsa de pământ, cât lipsa de învăţătură, pricepere, de economie şi de ordine în lucrări, ca şi în viaţă în genere. Dovadă e că sunt mulţi cari n’au pământ ae loc şi cu toate acestea trăesc destul de bine, îndeletnicindu-se cu alte munci. Sunt iar alţii cari au destul pământ, dar nelucrându-1 bine nu îşi pot agonisi îndeajuns existenţa. O dovadă mai mult avem în celelalte ţări. In multe sunt ţărani mai lipsiţi de pământ decât ai noştri, şi totuşi se bucură de o stare mai bună. Aceştia sunt însă mai luminaţi, cultivă pământul mai bine şi în timpul liber se ocupă cu mici industrii domestice. Cei cari n’au pământ de loc se fac muncitori agricoli şi lucrează la alţii. Există chiar o clasă de muncitori speciali foarte căutaţi pentru cunoştinţele şi destoinicia lor şi cari au un traiu satisfăcător. In vremea de faţă, evoluţiunea universală a omenirii tinde, pe deoparte să întărească ideea proprietăţii particulare, şi pe de alta la îmbunătăţirea condiţiunilor de trai ale clasei muncitoare, a desmoşteniţilor'societăţii, ceeace se poate face fără a atinge interesele proprietăţii. Avem câteva începuturi de asigurare pentru lucrătorii industriali, şi pe Domeniile Coroanei cei cari lucrează la maşini sunt asiguraţi pe socoteala Administraţiunii. Va trebui să se desvolte aceste începuturi şi să se aplice aceleaşi măsuri de prevedere şi agricultorilor, care sunt masa populaţiunei. Când vom avea o legislaţiune ocrotitoare a muncei, care a făcut în multe ţări progrese uriaşe, pe la sfârşitul veacului trecut şi în puţinii ani din veacul de faţă, condiţiunile traiului vor ii cu mult îmbunătăţite pentru săteni, şi ei nu vor mai crede că numai distribuţiunile de pământ sau arendarea tuturor moşiilor la obşti nepregătite, sunt leacul relelor sociale. La noi, nu numai n’avem muncitori agricoli speciali, dar nu sunt nici de ceilalţi peste tot, aşa că proprietarii sunt nevoiţi să aducă din provinciile vecine, plătindu-i destul de scump. N’avem nici meseriaşi destui şi nici lucrători industriali, deşi industria a luat o frumoasă desvoltare şi cere tot mai multe braţe. Asestea sunt profesiuni tot atât de bine văzute şi trebue deci să căutăm a înlătura dela ţăran credinţa că lipsa de pământ e cauza sărăciei şi că lor nu li se cade să facă altceva decât agricultură pe socoteala lor. Lipsa de pământ nu se poate împlini aşa repede, pe când muncă găsesc în toată ţara dela un capăt la altul numai să se ducă după ea. Pentru aceasta le-ar face desigur şi statul înlesniri de transport cum se face şi în alte părţi. îndrumarea sătenilor pe această cale se impune, cu atât mai www.dacoromanica.ro 1332 ALBINA mult cu cât lipsa de pământ, aşa cum se înţelege astăzi, se va simţi totdeauna. Statul a împroprietărit mulţi ţărani şi le va mai vinde pământ după trebuinţă. Nu poate însă să se desfacă de toate moşiile, căci are şi el’ anume nevoi de împlinit. Mai sunt bunurile particulare cari ar putea fi cumpărate de tovărăşiile ţărăneşti, in această privinţă însă nu trebue să ne facem deocamdată prea mari iluziuni, căci săteanul nu e încă destul de pregătit. Afară de dorinţa de a posedă pământ cu orice preţ, el nu se gândeşte că-i trebue cultură şi mijloace pentru a-1 lucră şi a-1 lucră bine, aşa încât să nu fie doborît de cea dintâiu recoltă rea. Tot cam în această categorie cad tovărăşiile pentru arendarea de moşii, cari au luat chiar oarecare desvoltare, şi cu multă prudenţă se poate continuă încercarea lor. Nu trebue uitat de asemenea că nu se pot face toate deodată. ar până la tovărăşiile de cumpărat moşii, sunt alte asociaţiuni mai uşoare, de pildă cele pentru vânzarea produselor în comun, pentru asigurarea vitelor, cumpărarea de unelte agricole şi maşini perfecţionate, şi altele. Tovărăşiile de acest fel, împreună cu Băncile populare, vor îmbunătăţi pe de o parte starea materială; iar pe de alta vor obişnui pe săteni cu sentimentul datoriei şi cu spiritul de solidaritate, care este absolut trebuincios în orice întreprindere colectivă. Aceste însoţiri vor pregăti totdeauna terenul pentru cumpărare de moşii care, cu totul personal după mine, este o cestiune foarte gingaşă în starea lucrurilor de azi, cerând multă chibzuinţă în tot ce se va proectâ sau se va face în această privinţă. Sunt încredinţat că astfel povăţuiţi, se vor îndreptă multe rele şi ţăranii vor fi mulţumiţi cu roadele ce vor dobândi. Sa-tisfacţiu’nea lor va fi cu atât mai mare, cu cât se va îmbunătăţi şi administraţia ţării, cu cât preotul va fi mai aproape de ei, şi cu cât învăţătorul va şti să-i înveţe mai bine. înainte de a termină, daţi-mi voe, să vă atrag atenţiunea, Doamnelor şi Domnilor învăţători, că in această mişcare de transformare aveţi d-vs. mai cu seamă o mare răspundere. Pe de o parte nu mai suntem la începutul instrucţiunii primare, încât să nu găsiţi săteni tineri cu oare cari cunoştinţe, iar pe de alta fiind în nvjlocul lor necontenit, d-vs. sunteţi sfătuitorii lor cei mai de aproape. Dela poveţele ce le veţi da a-târnă izbânda, spre binele ţării şi al neamului întreg. Sunteţi apoi mai toţi oameni tineri eşiţi din şcoli, cu cunoştinţe îndestulătoare şi înţelegeţi că nu trebue să deşteptăm în popor închipuiri primejdioase, speranţe ce nu se vor împlini, dar cari ajung să-i desguste de starea lor şi să-i îndrepte pe căi greşite. Ştiţi de asemenea că bună starea nu se dobândeşte decât prin sudoare şi chibzuinţă şi că tot aşa se păstrează. Lumină dar, mai multă lumină ţăranului spre a şti cum să trăiască şi să întrebuinţeze puterea şi darul ce i-a dat natura. Când va avea lumină, va avea în curând şi celelalte bunuri, şi atunci îi vor fi de folos căci va şti cum să se folosească de ele. Incheiu, Doamnelor şi Domnilor, urând corpului didactic spor şi vrednică desvoltare. Trăiască România!!!.. www.dacoromanica.ro ALBINA 1333 Din ale Yieţei. Rea de gură. eica Sorea a fost feraee bărbată în zilele ei, numai din cale afară iute, năsâlnică şi rea de gură, para focului. Bărbatu-so, Nicolae, om casnic, la locul lui, muncitor, strângător şi tăcut, ori. cum ar fi lucrat, Sorei în voie nu i puteâ intră. Dânsa tot găsea prilej de cârteală: «Că mai bine eră altfel. In zădar mai porţi cuşma!» La făcutul fânului eră Leica Sorea varga lui Dumnezeu. De se mai ni-mereâ vară ploioasă, şi avea necaz cu întorsul erbei, nu-i mai tăcea gura cât e ziua. de mare. Bietul Nicolae trebuia ■ să cosească singur. Nu se prindea un cositor la ei, să-i fi dat un galben. In zădar îi ziceâ Nicolae: «Mai tacă-ţi, femee, gura. Ţi-a mers buhul ca de popă tuns.» Acuma făcuse o clae de fân ; îi sfârşise vârful. Pe la a-miază se grăbea nevoie mare. Soarele ardea ca focul. Lui Nicolae îi eră teamă de ploaie. Sorea venise şi ea la mal cu mâncarea. — Chiar îmi eră dor de tine, nevastă; mi se pusese soarele drept inimă. — Ţi-o fi, numai cu lucrul vostru de azi nu plătiţi nici o pită mucigăită. Ăla e vârf? Parcă-i o babă beată ! Mai bine il făceam eu. Fă, zic, vârful ca lumea. Ne râde satul. — Cum să-l mai fac, nevastă ? Spune şi tu, Măriuţă, nu e bun ? — Cum de nu, tată ? Doar mai mult de-o clae e ? Acuşi o să-l cărăm la pod. — Haram că te numeşti gasdă! Zău, te fac de ruşine! Iţi arăt eu cum se isprăveşte vârful. Fă-1, omule, uite vine ploaia. Intâiu treaba pe urmă mâncarea. — Sabia arhanghelului nu stă în potriva ta. O să-mi iau lumea’n cap ca Baltag. — N’oiu plânge eu. Călătorie sprâncenată. — Hai! hai! Mă crezi prost Şi epurele, când îl strângi prea de aproape, zgârie. Uiţi că fumul, picătura şi nevasta rea scot pe om din casă. — Nu mă sperii — Bine. O să vezi. Tot îmi scoţi ochii cu moşia ta! Ce hasnâ am eu de fânul tău? Mă duc în America şi paGe. — Ţi or rămânea oasele pe-acolo ca la atâţia derbedei de soiul tău.... — De gura ta s’ar duce omul şi’n iad. Âzi -aşa, mâine aşa, Sorea tot mai rea. Par’că încăpuse în anul morţei, aşa nu-i mai intră nimic în voe. www.dacoromamca.ro 1334 ALBINA Dacă aduceâ Nicolae lemne, tot le găsea cusur: sau erai» prea lungi sau prea scurte sau prea groase. Odată s’a nimerit între lemne o cioată, că doar nu erau să fie netede ca trestia. Unde a aruncat-o după el ; cât pe ce nu i-a rupt piciorul! Nici apa din izvor, nici soarele pe cer, nu-i erau Sorei pe plac. Nicolae într’o dimineaţă a plecat în lume şi-a fost bun plecat. Tot răbdase el de dragul copiilor, al Măriuţei şi-al lui Ilie; dar acuma erau mari. v «Dacâ-ţi vedeâ răul, dragii tatei, îţi face şi voi ca mine. Eu nu mai pot răbda. Să mă bat cu dânsa, să intru în păcat, nu face. Mai bine o las în plata Domnului!» A plecat şi bun plecat a fost. Sorea, în loc de «noroc bun», i-a zis: «Du-te opt şi cu-a brânzei nouă, că de dorul tău nu mor eu !» Nu-şi făcea inimă rea. «O să mă ajut cu băiatul şi cu fata, abia scap de o-gură». Sorea, ce-i drept, muncea mai mult decât toţi. Când mijea de ziuă, eră sculată. Curăţeâ la vaci, le mulgeâ şi le da în poiană să pască pe răcoare până nu dă musca. Cât ai bate în palme, eră sus în munte după urzici pentru păsări şi porc. Nu bine venea şi eră plecată îndărăpt după uscături. Mânca din fugă o bucată de pită. Cât e ziua de mare, ea tot îşi găsea de lucru. Seara, abia apucă să facă fiertura. Toată vremea nu-i stăteau picioarele nici nu-i tăcea gura. Cum da ori de băiat ori de fată, începea să-i descânte. — Sunteţi nişte leneşi, nu plătiţi nici mâncarea. Adevărat betegi, cari vă lăsaţi pe spinarea mea. Să vă ţie tat’to nu eu. — Lasă, mamă, nu ne mai scoate ochii, ţi-om lăsă şi noi loc larg. — Auleo ! Nu mă speriaţi! Drum bătut ca spinarea popeL — Bine, bine, o să vezi. — Poate m’oiu teme şi de voi? Nu-s de ceară să mă topesc de dorul vostru. Dumineca se lua la ceartă dela haine: să le cruţe că nu e-au făcut ei. Azi aşa, mâine aşa; Ilie într’o zi a plecat în ţară. Scria din an în an, că e bine şi că le doreşte sănătate. Acuma tot greul şi toate ocările cădeau pe biata Mariuţă. De muncă şi inimă rea se uscase fata ca o coarnă. Cât eră ziua de mare, nu-şi odihnea oasele. Ba i de spoit, ba de spălat, de tors, de ţesut, de albit şi câte nu sunt la casă. Alergă, la toate. N’ar fi cârtit din pricina trebilor, numai gura mâ-ni-sa o tăia la ficaţi. Toată ziua o ciocăneâ. Şi seara, când săi ticnească mâncarea, Sorea le lua dela cap: — De-ai fi fată harnică şi de ispravă, ai face altfel. Când eram ca tine, torceam pe lună. In grădină n’ai fost; a umplut buruianul tot. Mai mare ruşinea ! Ca mâine eşti de măritat şi’n ladă nimic lucrat de tine. Eu n’oiu toarce nici www.dacoromanica.ro ALBINA 1335 n’oiu ţese să aibă soacră-ta parte de munca mea. Fă, dacă îţi trebue. — Doar toată ziua nu-mi cade lucrul din mână. — Nu-ţi cade, dar n’ai spor. Eşti leită tată-to. Tând încoace, tând în colo şi nici o ispravă. Poate crezi că ţi-oiu da din pământul meu? Cât trăesc, nu pupă nime o palmă de loc. Munceşte, fâ-ţi haine, că atâta-i al tău». Toate astea le găseâ de spus seara la masă. Ziua n’aveâ •când. înghiţea, biata Măriuţă, mâncarea cu noduri. De supărare fata slăbea văzând cu ochii. — Ce ai Măriuţo? întrebă nănaşă-sa, de câte ori o vedea — De! — O duci rău cu maică-ta? Năsălnică muere. De răul ei a plecat tat’to. A plecat şi Ilie. Se vede că-i mai stai tu mare’n 'ochi. — Zău nănaşă ! îmi vine să mă duc în lume ori să-mi fac o seamă. — Ducă-se pe pustii, nu vorbi aşa. — Mi-a hotărît că nu-mi dă din pământ, cât trăeşte. — Ştii una ? A scris soru-mea Irina dela Câmpulung. A găsit loc bun şi mai e lipsă de-o fată la un copil. Mâncare domnească, leafă bună, trăeşti ca’n sânul lui Dumnezeu. De vrei, pleacă şi lasă mume-tii larg. — Chiar aşa am să fac. Mă duc unde m’or duce ochii, să scap de gura ei____ A plecat şi Măriuţa, şi-a fost bună plecată. Sorei i-a stat cam jale, dar şi-a luat inima în dinţi, cum. zicea dânsa, şi i s’a potolit jalea. A trecut un an şi doi şi trei şi nime din casnicii Sorei nu mai dădea pe acasă. Munca aprigă îi ţinea de urât. Cât eră ziulica de mare nu-şi strângea picioarele. Ba cu vacile, ba în pădure. Când mergea undeva, nu i cădeâ furca din brâu. Se minuna satul pentru cine mai toarce şi mai ţese ea atâta. Din când în când o apucă de inimă jalea că n’are pe nime lângă ea. Cânta, îşi mai ştorgeâ lacrămile cu dosul mâinei, ofta adânc, luâ furca şi-o tuleâ în pădure ori la vre-o cunoscută’n vale. Vara nu prea avea când jeli, se lua cu munca. Din an în an, tot mai slabă ; ales iarna o ţinea tuşea. Nopţi întregi nu'nchideâ ochii şi se gândea că bine ar fi să aibă cu dânsa fata ori feciorul. Hotărâ să le scrie, dar ziua se răsgândeâ: «Adică să mă rog eu de ei, să-i chem la munca mea, dacă ei nu se gândesc la mine ? Eu îi po-văţuiam de bine!» Sorea nu-şi zicea că mustrarea şi ocara, fie cu orice gând bun, tot ocară rămâne şi, dacă e prea multă, strică în loc să fie de folos. C’o vorbă bună faci ades mai multă ispravă www.dacoromamca.ro 1336 ALBINA decât cu toate dojenile din lume. Nu’n zădar se zice: «vorba dulce mult aduce». Nicolae de câte ori nu-i zicea: «Câinele, că e câine, şi mereu huiduit îşi ia lumea’n cap». Altă dată îi spunea : «Tu, Spreo, eşti harnică, bărbată; dar, ce folos, dacă faci ca şi vaca lăptoasă, care răstoarnă siştariul după ce-1 umple ? Ne vrei binele, dar ne scoţi ochii. De răul tău o să fugim cu toţii!» Aşa s’a şi fost întâmplat. Eră în toiul ernei. Ninge şi ninge, de pare că pe lume e numai zăpadă şi iar zăpadă. Nici colţ de cer să-ţi arunci ochii, nici petec de pământ, nici colţ de stâncă nu se zăreau prin norii de zăpadă. Căsuţele împrăştiate prin văi şi munţi nu se mai văd. Singură Valea rece dudue mereu. Gerul n’a îngheţat-o încă: probozeşte şi se ceartă cu ninsoarea ce tot cade pe tăcute. Intr’o înfundătură dosită stă singuratecă căsuţa leicăi Sorei. Zăpada a întroenit-o de jur împrejur. Pare pustie, nu s’aude nici lătrat de câine, nici fum nu ese pe coş. Pe aşa vreme venise o vecină din vale să-şi ia nişte fuse ce-i împrumutase. Era pe după amiază; uşa încuiată! Se uită pe fereastră, pune mâna straşină să vază mai bine. Sorea, culcată în pat. Bate’n geam. Nu-i răspunde. «Doamne sfinte, o fi murit Sorea!» zice nevasta plecând repede. Merge de vale la nişte vecini. Vin oamenii, deschid uşa: Sorea moartă ca toţi morţii. A doua zi ninsoarea se mai potolise. Au petrecut o pe biata Sorea la groapă străinii? Numai Valea rece, bocitoare de veacuri, jelea mai tare ca altădată, tot îngânând din colţ în colţ vaer jalnic, ison durerilor şi suferinţelor. Sofia Nădejde. -------------------- O nouă boală de ochi. Profesorul de medicină Schuster din Berlin a descoperit o nouă boală de ochi, căreia îi dă numele de «orbia de cuvinte», care este înrudită cu aşâ numita «orbie de colori». Un negustor rus de blănuri este bolnavul care suferă de această nouă boală. Acesta într’o bună dimineaţă s’a pomenit că nu mai ştie să citească, nu mai ştie să facă deosebire între litere. înţelege tot, răspunde curat la toate întrebările, nu e prost, dar de cetit nu ştie nicidecum. Numerele le cunoaşte bine, dar literele nu. Este interesant că ştie scrie corect şi plăcut, dar apoi' nu poate ceti nici scrisoarea sa proprie. Care e cauza âces-tei boale, nu se ştie. Ochii ii sunt limpezi, sănătoşi, gândirea e corectă, e om în toată firea, dar a uitat cetirea fără însă să uife scrierea. www.dacaromamca.ro ALBINA 1337 Din poveştile lui Moş-^eaju Darul Romei. Mă întrebaţi, dragii Moşului, despre rostul acestor serbări şi despre darul pe care un trimis din Roma l-a adus oraşului Bucureşti. Precum vă arată gravura aci alăturată, darul Romei este o lucrare în bronz, care înfăţişează o lupoaică alăptând doi copii. Ştiţi că o veche legendă a strămoşilor noştri Romani, spune că oraşul Roma a fost clădit de Romulus. Pe vremile acelea, cari sunt foarte depărtate de noi, într’o ţară din partea locului cam prin partea centrală a Italiei aproape de râul Tibru şi de locul oraşului Roma de azi — doi fraţi cari aveau drept să domnească, se sfădesc şi unul din ei, Amulius, ia pentru sine toată stăpânirea şi sileşte pe fratele său Numitor să trăiască retras într’o mică cetate. Ca să asigui’e şi pe viitor domnia pentru familia sa, ia pe fiica fratelui răsturnat şi o face vestală—un fel de preot-femee a unei zeităţi Vesta - şi vestalele acestea erau oprite de a se căsători şi nici nu puteau părăsi starea lor vreodată. Iată însă că un zeu—Marte, zeul răsboiului — devine tatăl a doi gemeni pe cari îi naşte Rliea Svlvia nepoata lui Amulius. Crima trebuiâ pedepsită după legile de atunci: mama vinovată fu ucisă în groaznice chinuri, iar copiii puşi într’un coşuleţ şi aruncaţi în albia râului Tibru. Apa acestui râu eră tocmai trecută peste maluri şi când s’a tras în albie, a lăsat pe uscat coşuleţul cu cei doi băeţi. Negreşit că ar fi pierit, sărmanii, de foame, dacă nu treceâ pe acolo o lupoaică. I s’a făcut milă fiarei când i-a auzit gemând, s’a îndurat şi le-a dat să sugă. Copii au supt, au crescut, mai târziu i-a luat în casă un cioban şi când s’au făcut mari au pornit în fruntea unor tovarăşi ca'să lupte cu ciobanii din vecinătăţi. După o asemenea luptă au ajuns tocmai lângă cetăţuia unde sta retras Numitor. Din vorbă în vorbă, s’a descoperit că erau nepoţii acestui oropsit. Atunci cei doi fraţi s’au hotărît să pună iar pe tron pe unchiul lor. Cu ajutorul ciobanilor au răsturnat pe regele Amulius, iar Numitor s’a urcat în scaunul domniei. Drept mulţămită, a dat nepoţilor săi şi ciobanilor un loc întins ca să facă ce or vrea. Au hotărît să facă o cetate. S’a născut însă întrebarea: a cui să fie şi al cui nume să-l poarte ? Ca să găsească răspuns, s’au uitat pe cer şi fiindcă Romulus a văzut doisprezece vulturi trecând, a rămas să fie cetatea a acestuia. Se vede însă că lui Remus îi părea cam rău şi într’o zi când se plimba de-alungul şenţuleţului www.dacoromamca.ro >*=*\ i Darul Romei ALBINA 1339 făcut ca semn de înconjur al viitoarei cetăţi, i-a venit gust să sară peste acest semn al stăpânirii. Fratele său s’a supărat într’atât încât l-a ucis. După aceea, zidirea cetăţii s’a început şi s’a săvârşit; oraşul Roma a fost întemeiat astfel. Dintr’un mic oraş a ajuns în cursul vremii stăpân al Italiei şi apoi al lumi. întregi. 1 Aceasta este povestea întemeierii Romei. Bronzul adus dela Roma arată, aşa dar, pe acei doi gemeni hrăniţi de lupoaică. Originalul, după care s’a făcut copia adusă nouă, se află la Roma. Este o veche lucrare de sculptură găsită în nişte dărâmături pe locul unde a fost odată Capitoliul Romei. Darul Romei arată dragostea pe care ne o poartă Italienii, cari sunt fraţii noştri, adică îşi trag obârşia tot din neamul Romanilor ca şi noi; prin urmare şi noi şi ei tre-bue să ne gândim pururi la aceia cari au fost odată stăpâni ai lumii. De aceea a fost mare bucuria noastră. Contele de San-Martino, trimis de primarul Romei, a fost primit cu mare sărbătoare. La Arenele romane dela Expoziţie s’a adunat multă lume şi frumoase cuvântări s’au ţinut. Dintre acestea se cade să reproducem aci vorbele contelui : Optsprezece veacuri au trecut din ziua în care viteaza Dacie se unea sub domnia lui Traian cu imperiul roman, devenea parte din acel organism formidabil, care impuse lumei puterea şi civilizaţia lui. Amestecul grabnic al raselor şi uniformitatea instituţiunilor făcură repede să se creeze legături strânse de frăţie cu celelalte popoare latine, acele legătuii pornite din sânge şi din afinitate, din asemănări fizice şi morale, din simpatii misterioase şi incoruptibile, acele legături cari fac să bată la un fel inimile depărtate, să vibreze împreună inteligenţele deosebite, acele legături pe cari mii de ani şi mii de mile nu le pot distruge, acele legături în numele cărora vin astăzi aci să vă aduc salutul matern al Romei, a măreţei antice Urbe care îşi aminteşte şi iubeşte pe toţi fiii săi, eare, mândră, se bucură de gloria lor şi de a lor fericire. Sunt vorbe frumoase şi încurajatoare. Sunt însă şi vorbe cari arată că naţiunea noastră, prin însăşi a ei origine, e ţinută să muncească din răsputeri ca să se înalţe şi să fie vrednică în tot momentul de strămoşii ei. Aceasta să nu se uite niciodată ! • sc- Moş-Neagu. Contra umezelii păreţilor. — Dacă zidurile casei sunt pline cu umezeală, punem pe scânduri lângă păreţi bucăţi de hârtie presărate cu bucăţi de var nestins. Varul trage umezeala şi zidurile se usucă. 1340 ALBINA Cuvânt la înălţarea sf. Cruci. Gel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine, să işi in crucea şi să mă urmeze. Fraţi creştini, Mintea noastră sănătoasă, oamenii învăţaţi, cum şi reli-giunea creştină ne spun lămurit, că omul este făptura cea mai aleasă a lui Dumnezeu; el este coroana tuturor făpturilor Sale dumnezeeşti. Pe el, Dumnezeu l-a pus stăpân peste întreaga natură şi i-a încredinţat puterea de a-şi da seama despre tot ce-1 înconjoară şi a pătrunde cu mintea sa toate tainele naturii şi ale acestei vieţi trecătoare. Nu numai atât, omului, Dumnezeu i-a făcut cinstea de a sta de vorbă cu el, de a-i descoperi voinţa sa dumnezeească, ca niciodată să cadă pradă rătăcirilor minţii şi să necinstească chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, puse în sufletul său dela creatiune. j Dar pe cât este de nobilă şi desăvârşită această făptură, pe atât este de slabă şi neputincioasă. Este întocmai ca o trestie, care se clatină într’o parte şi alta la cea mai mică adiere de vânt. Omul, din firea sa răutăcios şi pornit mai mult spre rău decât spre bine, alege de cele mai multe ori cele rele faţă de faptele creştineşti, apropiin-du-se la fiecare pas de prăpastia groaznicei desnădăjduiri. Dumnezeu a avut grijă de această creatură aleasă şi i-a descoperit sfânta Sa lege, pe care a pecetluit-o pe cruce cu scump sângele prea iubitului Său Fiu, Iisus Cristos. Şi pentru ca să biruim piedicile şi pe vrăjmaşii ce ne stau în calea mântuirii şi a propăşirii pe pământ, învăţătura creştină ne îndeamnă la răbdare şi înfrânare. Şi de unde putem noi lua o pildă mai frumoasă şi mai folositoare dacă nu dela crucea Domnului, care înseamnă răbdarea cea mai desăvârşită şi înfrânarea cea mai curată pentru câştigarea unui bun sufletesc. Iată de ce Mântuitorul Cristos ne arată, în evanghelia de astăzi, crucea ca semn al lepădării de sine şi semn de a urmă lui. -— Căci numai acela, care priveşte pe cele sufleteşti mai pre sus decât cele trupeşti, şi care rabdă greutăţi şi suferinţe ca de cruce, pentru aducerea mo- www.dacaromuiica.ro 1341 ralităţii în mijlocul societăţii, numai acela este vrednic de a se numi cu adevărat următor al lui Iisus Cristos. Şi numai cel ce ştie să se înarmeze cu răbdare în diferitele împrejurări ale vieţii, poate să treacă cu fruntea senină prin multele încercări la care este supus omul şi să ajungă cu bine la scopul urmărit, bucurându-se de cuvintele sf. Scripturi : Cel ce va răbda până, în sfârşit acela se va mântui. Acela cu adevărat se leapădă de sine şi purtându-şi crucea, adică râbdând şi suferind, urmează' cu folos, celui ce ne-a dat pildă de răbdare şi înfrânare prin moartea Sa pe cruce. Dar ce este sfânta Cruce? Sfânta Cruce este lemnul dătător de viaţă sufletească. Prin ea s’a biruit întunerecul şi a răsărit lumina, dreptatea, adevărul, pacea şi înfrăţirea naţiunilor, îndemnându le spre o civilizaţiune neperitoare. Până în timpul împăratului Constantin cel Mare, aproape 350 de ani după Cristos, crucea, pentru păgâni şi ebrei, eră un obiect de groază, pentru că pe ea se restigneâ făcătorii de rele şi tâlharii. Cu ivirea acestui luceafăr, însă, pe orizontul bisericii creştine, crucea deveni în toată lumea cel mai preţios şi mai cinstit obiect; iar în respectul către cel ce se restignise pe ea, acest împărat dete ordin ca făcătorii de rele să nu se mai omoare pe cruce. Biserica creştină în cinstea sfintei cruci a hotărât trei zile pe cari tot creştinul le sărbătoreşte cu post şi înfrânare, în amintirea suferinţelor şi patimilor mântuitoare. Aceste zile sunt: la 14 Septemvrie, Dumineca a treia din postul mare şi 1 August. Deosebit de aceasta în toate rugăciunile se cere puterea sf. Cruci, şi nu este serviciu bisericesc dela care ea să lipsească şi obiect sfânt pe care ea să nu fie zugrăvită sau însemnată. Sfânta Cruce este cel mai credincios tovarăş, care ne însoţeşte în drumul vieţei, dela naştere şi până la moarte, şi toate binecuvântările bisericeşti ni se împărtăşesc prin acest dumnezeesc semn. Ea este drapelul sub care ne grupăm contra tuturor vrăjmaşilor sufleteşti şi trupeşti, este scutul, care ne apără de orice întâmplare rea, dâiidu-ne mângâere, îmbărbătare, odihnă şi pace. Cu ea se împlineşte darul tămăduirilor, strălucind ca adevărată podoabă în biserică şi în orice loc sfânt. Sfânta Cruce luceşte pe coroanele împăraţilor şi ale regilor, ca semn de cinste şi de www.dacoromanica.ro 1342 ALBINA izbândă. Ea împodobeşte piepturile şi vestmintele servitorilor bisericeşti, ca simbol de învingere contra păgânismului; ea înfrumuseţează pepturile ostaşilor ca semn de curaj şi vitejie în lupte : ea străluceşte pe turlele cele mai înalte ale bisericei şi pe drapelul ţârii. Sfânta Cruce ne dă curaj în locurile singuratice, unde stând înfiptă lângă drum ne insuflă bărbăţie contra tuturor relelor ce ni s’ar puteâ întâmplă în călătorie. Cu ea ne înarmăm seara când ne culcăm, dimineaţa când ne sculăm şi ori de câte ori facem vre-o întreprindere, cerându-i puterea ei apărătoare în toate afacerile noastre. Ea ne duce la locuinţa de veci, iar la cimitire stă strajă neadormită asupra mormintelor noastre, putrezind sau sfărâmându-se acolo, decât să ne părăsească. Iată cât de însemnată este sf. Cruce pentru viaţa noastră pământească şi pentru fericirea de veci. Fiind obiectul cel mai scump pentru conducerea noastră în locaşurile cereşti, şi tovarăşul cel mai bun în calea vieţei, datori suntem să ne apropiem de ea cu respect şi devotament. La vederea ei să ne descoperim capetele şi cu mintea pironită la cel ce s’a restignit pe ea, s’o luăm ca armă puternică contra duhurilor necurate şi a tuturor duşmanilor noştri. Să lepădăm dela noi urâtul obiceiu de a adresa sf. Cruci şi tuturor obiectelor sfinte înjurături şi cuvinte necuviincioase. Toate popoarele ori cât de înapoiate şi sălbatice ar fi, ţin cu sfinţenie la obiectele lor religioase. Numai noi creştinii şi mai ales noi Românii, ne-am deprins de mici cu vorbe spurcate îndreptate către lucrurile şi • persoanele sfinte. Am ajuns atât de rău încât la ori ce etate am fi, ne simţim deştepţi dacă ştim să hulim şi să înjurăm in chipul cel mai josnic. Câtă lipsă de bun simţ şi de creştere cu adevărat creştinească ! Şi aşa noi fiind, sărutăm sf. Cruce, şi în primejdii ne înarmăm cu ea, fără să ne dăm seama că hulim şi defăimăm aceea ce ne tace bine şi necinstim aceea ce sărutăm. Cine nu ştie câtă necuviinţă arată câte unii faţă de lucrurile sfinte şi cine nu rămâne înmărmurit de cuvintele injurioase ce ies din gura copiilor, cari de abia pot să vorbească! Mai mult ca orice altă naţiune, noi Românii, par’că suntem făcuţi numai pentru înjurat. Aproape www.dacoromanica.ro ALBINA 1343 nu ne scapă un prilej de bucurie sau întristare, unde să nu dovedim că batjocorim lucrurile sfinte. Să ne lăsăm dar de asemenea păcate, cari aduc sminteală aproapelui nostru şi varsă veninul desfrâului în sufletele nevinovate ale copiilor. Să nu credem că vom spori in cele bune prin luarea în râs a lucrurilor sfinte şi prin defăimarea lui Dumnezeu. Pedeapsa dumnezeească ne va ajunge când nici nu vom gândi, căci nu în zădar poartă mânie asupra celor ce iau în deşert numele Său cel sfânt. Ca pildă de respect către lucrurile sfinte să ne servească celelalte naţiuni, ca : Germanii, Englejii, etc., cari cu multă sfinţenie vorbesc în ces-tiunile religioase şi cinstesc cu cuviinţă ori ce obiect sfânt. Ziua de astăzi, când am auzit atâtea laude la adresa st Cruci, să fie un hotar între viaţa noastră de până acum şi cea din viitor, căci dacă respectăm sf. Cruce, respectăm pe cel ce s’a restignit pe ea, şi numai atunci ne serveşte ca armă de învingere contra tuturor relelor. Să fim răbdători şi înfrânaţi în toate lucrările noastre ca să putem îndeplini cuvintele Mântuitorului : Cel ce voeşte să vină după mine, să se Lepede de sine să-şi ia crucea si să-mi urmeze. Diaconul I. Y. Raiculescu Schimbul de copii. Revista «Biserica şi Şcoala» din Arad, aduce în discuţie o chestie pe care a înfăţişat-o d-1 V. Oniţiu, directorul gimnaziului român din Braşov în anul XLII: chestiunea schimbului de copii. Lucrul acesta e foarte important şi voim să spunem azi câteva cuvinte asupră-i. Fiecare zi ce trece face să crească necesitatea ce simte chiar copilul, nu numai omul matur, de a cunoaşte bine ţinuturi cât mai depărtate; iar legăturile comerciale şi cele culturale între oameni, impun asemenea necesitate. E inutil să demonstrăm că nu ne mulţumim cu ceea-ce citim în cărţi şi reviste, etc., ci cerem a şi vedeâ oraşele, ţinuturile sau ţările despre cari avem cunoştinţe din cărţi. Excursiile şcolarilor sunt un chip de a pune 1n aplicare 'această dorinţă. Excursia însă ţine o zi sau două. Oare-care cunoştinţe nouă se capătă şi prin acestea, neapărat; dar cunoştinţele ar fi şi mai solide şi mai numeroase, dacă şederea tinerilor în locuri streine s’ar puteâ prelungi. Călătoriile şi şederile prelungite departe de casă costă însă www.dacaromanica.ro 1.444 ALBINA mult şi cheltuelile nu se pot suporta de cât de oamenii prea bogaţi. Pentru a se înlesni lucrul, s’au gândit pedagogii la următoarea combinaţie: părinţii de aceeaşi condiţie socială din oraşe diferite ori din ţări diferite, să schimbe între ei copiii lor pentru un timp oarecare. Astfel, părinţii nu vor cheltui de cât pentru drum, iar nu şi pentru întreţinerea copiilor în oraşul strein. Foloasele unui asemenea schimb ar fi felurite: şi de ordine intelectuală şi de ordine fizică. Copiii ar schimbă aerul, mai ales cei cari s’ar duce la munte; ar vedeâ de aproape alte oraşe ori sate, alţi oameni. Buna tractare a copiilor ar fi asigurată tocmai prin acest schimb. Nu ştiu dacă în Transilvania s’a încercat a se pune în practică ideia d-lui Oniţiu, ştiu însă că oare-cari şcoli din Franţa şi Anglia o aplică de mai mulţi ani. Anume şcolile din Franţa trimit în Anglia pentru 6 luni, un număr de elevi cari trebue să înveţe englezeşte şi primesc în locul lor un număr egal de mici Englezi cari trebue să înveţe franţuzeşte. Am aflat că rezultatele sunt excelente. Nu mă îndoesc că aplicarea acestei idei în ţara noastră ar. da tot rezultate excelente din alt punct de vedere, bine înţeles. Cred că chestiunea merită a se discută mai pe larg. Gh. A. Congresul băncilor populare. ' n eveniment înseninat este acest congres, nu numai prin faptul că a adunat la o consfătuire frăţească peste 4000 de săteni şi reprezentanţi ai băncilor, dar şi prin încurajarea ce a dat-o luptătorilor. Acî ei au văzut cum pre-ţueşte ţara întreagă silinţele lor, au văzut ce rol important li se dă în mişcarea de regenerare a satelor şi au înţeles totdeodată şi răspunderea grea ce au asupra lor în conducerea acestor tinere, dar cu mare viitor tovărăşii ţărăneşti. Revista «Albina- e plină de bucurie când vede întinderea şi însemnătatea ce au luat aceste insti-tuţiuni, căci la începutul mişcării, ea a fost aceea care a încurajat iniţiativele timide ce se făceau pe ici pe colo. In coloanele noastre şi-au găsit loc statutele de model ale primelor bănci şi dările de seamă ale primelor operaţiuni făcute de acestea. Astăzi www.dacaromamca.ro ALBINA 1345 negreşit revista întreagă n’ar ajunge ca să facă asemenea publicaţii, astăzi băncile au revista lor, au anuarul lor, sunt o instituţie recunoscută şi pro-tegiată de Stat. Congresul ţinut în zilele de 5—7 Septemvrie 1900 în Bucureşti este al treilea congres al băncilor populare. Primul s’a ţinut în Focşani. * * ♦ Deschiderea s’a făcut în ziua de 5 Septemvrie dimineaţa în sala Teatrului Naţional. Primul act al congresului a fost trimiterea unei telegrame M. S. Pmgelui în cuprinsul următor: Patru mii delegaţi ai băncilor populare şi cooperativelor săteşti întruniţi în Capitală din tot cuprinsul ţării pentru a luă parte la cel de al treilea al lor congres, precum şi membrii casei lor centrale, îndreptăm azi ca în totdeauna întâiul nostru gând către M. Voastră drept semn al dragostei, credinţei şi recunoştinţei noastre. In acest al 40-lea an al vrednicei domnii a M. V., domnie care va fi în veci slăvită de neamul românesc, privim cârmuirea M. V. cu mândrie, iar viitorul ţării şi al neamului cu cea mai desăvârşită încredere. Să irăiţi Sire! Să trăiască M. S. Regina ! Să trăiască A. S. R. Principele Ferdinand ! Să trăiască A. S. R. Principesa Maria ! Să trăiască Dinastia! D. Ion Lcikovari, ministrul domeniilor, care eră de faţă, salută adunarea, zicând, între altele, aceste cuvinte vrednice de ţinut minte: Instituţia băncilor populare e de mare folos pentru o ţară. începutul operei d-voastră va da pe viitor roade mari şi va contribui la mărirea şi îmbogăţirea neamului nostru. In casa noastră să fie pururi pace şi concordie ca să putem merge şi mai departe. După aceia d-1 I. G. Duca, directorul băncilor, face o dare de seamă, despre situaţia acestor societăţi, declarând dela început că situaţia este cât se poate de îmbucurătoare. In 1904 erau 1000 de bănci cu un capital de 10 milioane lei; în 1905 erau 1849 bănci cu 13 milioane capital deplin vărsat, pe când în 1902 capitalul total d’abia reprezintă suma de 2 milioane lei. www.dacoromamca.Fo 1346 ALBINA D-sa studiază şi câteva neajunsuri ale situaţiei actuale. Sunt bănci cu capital prea mic, cari vegetează şi neputând să-şi îndeplinească rolul, fac pe săteni să recurgă iar la cămătari. Până când aceste bănci vor fi în stare să lucreze în mod serios, s’ar putea preface în sucursale ale unor bănci mai mari. Propune apoi ca instituţia creditului agricol să fie fuzionată cu aceea a băncilor. O altă greutate care stă în drumul acestor bănci este faptul că nu peste tot sătenii s’au convins de rostul acestei forme de credit. Cu stăruinţă, această piedică se va învinge. Se va învinge, prin rezistenţă, şi propaganda duşmănoasă făcută de cămătari. După ce examinează greutăţile de natură general ă şi cele de natură particulară, cum este recrutarea personalului administrativ al băncilor, etc., directorul arată cât de variate sunt felurile de activitate ale băncilor: ele pot da naştere la magazine cooperative de consumaţie, pot înfiinţa brutării şi lăptării, pot face ca cultura zarzavaturilor să nu mai fie în mâna străinilor, precum şi exploatarea pădurilor, pot în fine să organizeze vânzarea în comun a produselor agricole ale sătenilor. Aceste forme de activitate s’au încercat în unele părţi şi au dat rezultate satisfăcătoare. Acestea toate dau dreptul directorului să încliee astfel: Vedeţi deci cât de uriaş e scopul ce-1 urmărim şi deci cât de uriaşă trebue să fie şi lupta noastră. Vom merge înainte şi vom cuceri neatârnarea economică a României, căci fără de aceasta neatârnarea politică a ţării rămâne neisprăvită şi nesigură. Şedinţa s’a terminat prin cuvântarea d-lui Viu~ tilă Brătianu, membru în consiliul de administraţie al băncilor. Chestiunea cu care s’a ocupat d-sa a fost arendarea moşiilor de către obştiile ţărăneşti. Acest fapt este nou în ţara noastră: sunt d’abia câţiva ani de când unele instituţii publice şi puţini proprietari particulari au arendat moşiile www.dacaromamca.ro ALBINA 1347 lor la grupe de săteni. Pentru a se înlesni regu-larea afacerilor înaintea tribunalelor s’a făcut o mică modificare în legea civilă şi încercările, puţine la număr e adevărat, au dat în cea mai mare parte rezultate mulţumitoare. In anul 1906 s’au înfiinţat 29 de obştii nouă pe lângă cele existente şi sunt azi în arenda acestora un număr de 54 moşii, din cari 32 ale statului. Mai toate obştiile arendatoare şi-au plătit câş-tiurile la vreme, unele chiar înainte de vreme. Numai 2 sunt în urmă cu această plată. De aci se vede că lucrul poate merge bine, dacă se vor înlătură unele greutăţi, dacă se vor face mici modificări în condiţiile în cari se arendează moşiile statului, dacă se vor încuraja şi povăţui bine aceia cari se vor pune în fruntea sătenilor spre a formă obşti. Casa centrală a băncilor populare va fi gata a da tot sprijinul ei, căci: Datoria noastră a tutulor e ca să îndreptăm soarta ţărănimii. Şi după cum in aceste zile de mari serbări naţionale, arătăm lumii oraşe frumoase, porturi, palate grandioase, să fim în stare, să arătăm în viitor un ţăran cult, sănătos, conştient de drepturile şi de datoriile sale. * * * După amiază diferiţi delegaţi ai băncilor şi-au spus cuvântul lor, arătând greutăţile ce întâmpină, arătând rezultatele ce au căpătat cu diferite iniţiative. Mai toţi se plâng de persecuţiile cămătarilor şi unii chiar de dificultăţile agenţilor administraţiei. D. Neniţescu îi încurajază, le făgădueşte că casa centrală va luă notă de toate acestea şi îşi va da toate silinţele ca să înlăture piedicile. * * * Ziua a doua, 6 Septemvrie, a fost destinată des-baterilor în secţiuni. Tot congresul a fost împărţit în 9 secţiuni, cuprinzând fiecare un număr de delegaţi din 3—4 judeţe. Aceste adunări parţiale au fost prezidate de d-nii: F. Enescu, subdirectorul băncilor, V. Vârnav, membru în consiliul de adminis- www.dacaromamca.ro 1348 ALBINA traţie, V. Carţius, inspector al băncilor, G. Dimii-trescu Bumbeşti, inspector, I. G. Daca, directorul, Gr. G. Cantacnzino, membru în consiliu, D. Ncniţescu, membru în consiliu, Vintilă Brătianu, asemenea membri, C. Stere, iarăşi membru. Aci s’au discutat diferite chestiuni de amănunt şi s’au prezentat plângeri de natură locală. Preşedinţii au dat toate explicările necesare şi au luat notă de toate plângerile. * * * După amiază, s’a dat în Arenele Romane la Expoziţie o reprezentaţie în onoarea membrilor congresului. »** Şedinţa din urmă s’a ţinut în ziua de 7 Septemvrie iarăşi în sala Teatrului Naţional. Acum s’a citit răspunsul M. S. Regelui trimis de un adjutant: M. S. Regele a primit cu o vie mulţumire, espresiunea sentimentelor de credinţă şi de dragoste ce-I transmiteţi în numele celor 4000 de delegaţi ai Băncilor populare şi cooperativelor săteşti, şi mă însărcinează de a vă aduce la cunoştinţă înaltele Sale mulţumiri pentru urările calde şi bine simţite ce-I faceţi, precum şi dorinţa ce are de a vedea lucrările dv. încununate cu lauri pentru binele şi fericirea în viitor a populaţiunii rurale. Vorbeşte aci un sătean din Bucovina, Pavel Ferea; apoi iau cuvântul mai mulţi delegaţi şi în fine d-1 D: Neniţescu încheie printr’o cuvântare care rezu-mează cele ce s’au arătat în diferitele şedinţe ale congresului şi termină astfel: Opera de azi nu e o muncă spre a se câştigă o bucată mai bună de mămăligă, ci e dorinţa de a avea un popor tare şi deştept, un popor care să nu poată fi răpus de duşmanii săi. Aceasta e râvna noastră şî de aceea stăruim să vă zicem : Mergeţi, mergeţi voi de acî spre a mişcă pe cei dela Prut; uniţi-vă cu glasul vostru să treacă la fraţii de peste Carpaţi; haideţi voi din câmpii, voi din piscuri Îşi cei din vale, haideţi cu toţii în calea propăşirei desăvârşite. Ou acestea, congresul se închide. x. — Cine râde in urmă, râde mai bine. www.dacaromamca.ro ALBINA 1349 BASARABIA .....Şi din Basarabia au venit zilele trecute un număr de vre-o 20 de Români să viziteze expoziţia şi capitala noastră. Acolo împrejurările.sunt grele şi situaţia politică a imperiului care stăpâneşte acea ţară românească este foarte turbure. Basarabia este provincia românească cea mai de curând despărţită de trupul statelor româneşti. Până în anul 1812 ea făcea parte din principatul Moldovei şi hotarul ţării pe acele vremi eră râul Nistru, pe care poezia poporului l-a cântat: Nistrule, râu blestemat, Ce vii aşa turburat !... Ea se află dar cuprinsă între Nistru, Dunăre, Marea Neagră, Prut. Pământul ei e roditor, afară de _——— Vederea fluviului Nistru. câteva părţi prea bătute de vânturi uscăcioase. Din punct de vedere administrativ, ea formează o provincie condusă de un guvernator, a cărui reşedinţă e la Chişinău şi e subîmpărţită în opt judeţe. Oraşele principale sunt: Ohişinău, Hotin, Bender, Aker-man, Ismail. www.dacaromamca.ro 1350 ALBINA Poporaţia Basarabiei se socoteşte, după statistica din 1891, la 1.691.550 suflete, din cari aproape 900 000 sunt Români; restul Ruşi şi Ruteni, Ovrei, Greci, Bulgari, ş. a. Trebue să însemnăm însă că o bună parte din poporaţia românească, aproape 200.000 au fost luaţi de autorităţile ruseşti şi transportaţi ca colonişti în alte ţinuturi ale împărăţiei, mai ales în Podolia, în Cherson. D. Th. Burada, unul din aceia care a avut prilej să vază mulţi Români în ţări streine, spune că în ţinuturile Caucazului a dat peste sate româneşti. Basarabia produce cereale, tutun, vin bun; pe câmpiile ei se cresc vite mari şi mici; din bălţile ei se scot peşti mulţi şi de preţ. Mişcarea culturală românească în Basarabia e aproape nulă, căci de când a fost anexată de Ruşi, s’au pus toate piedicile pentru a nu se lăţi cultura limbii româneşti şi pânâ mai anii trecuţi nici nu pătrundeau aci cărţi româneşti decât cu o specială permisiune a censurei. Astăzi apare un ziar românesc întitulat: «Basarabia», care se tipăreşte cu litere cirilice. Cum ziceam, la 1812 după răsboiul dintre Ruşi Vedere din Chişănău. www.dacaromanica.ro ALBINA 1351 şi Turci, aceştia fiind învinşi, tractatul- de Pace dela Bucureşti cedează Rusiei toată această provincie. In 1855 începe un nou râsboiu între cele două state, dar de astă dată Turcia avea în partea ei pe Francezi, Englezi, Italieni, şi victoria dela Sevastopol face ca răsboiul Crimeei să se termine cu învingerea Cetatea Akerman. Rusiei. Tractatul, din Paris din 185G ia trei judeţe din Basarabia şi le înapoiază Moldovei. Din nefericire, Rusia nu aşteptă decât momentul favorabil ca să reia aceste judeţe. In adevăr, după răsboiul din 1877—78, congresul din Berlin (1878) dă satisfacţie Rusiei şi Basarabia întreagă devine provincie rusească. AVIZ Cu No. 52 se închee anul al IX-lea. Rugăm dar călduros pe d-nii abonaţi rămaşi în urmă cu plata, a ne achită; iar acei cari, din diferite împrejurări, n’ar mai dori să fie abonaţi dela 1 Octomvrie viitor, rugăm a ne face cunoscut, pentru a nu ne expune la cheltueli zadarnice. www.dacoromamca.ro 1352 ALBINA Lucrările agricole în luna Octomîrie. 3n această lună se continuă cu semănătura de grâu, orz şi secară, care nu s’a putut termină în luna Septemvrie. Asemenea cu culesul viilor şi al porumbului. Un bun agricultor, îndată ce a isprăvit cu aceste lucrări, începe cu arăturile porumbiştelor pentru semănătura de primăvară; la noi cei mai mulţi agricultori nici nu culeg bine porumbul, ară locul şi îl seamănă cu grâu, deşi acest loc nu poate fi destul de bine pregătit pentru semănatul grâului. Astfel de lucrare se poate compară cu semănatul grâului în mirişti. Când porumbul se culege pe la începutul lui Septemvrie, pământul pentru semănatul grâului s’ar puteâ pregăti mai bine, şi în cazul acesta semănătura de grâu ar puteâ da rezultate satisfăcătoare. Când porumbiştele se ară pentru semănăturile de primăvară, arătura trebue făcută cât se poate de adânc, fiindcă numai astfel se va puteâ înmagazinâ mai multă apă provenită din ploi sau din topirea zăpezei, şi ori ce arătură făcută de cu toamnă, mai înlesneşte şi îmbunătăţirea pământului până primăvara; de oarece prin îngheţare şi desgheţare, pământul se mârunţeşte, iar primăvara, a doua arătură se poate face mai uşor. Dacă rapiţa s’a semănat prin îmjprăştiere, fie cu mâna sau cu maşina, în această lună se poate face o grăpare uşoară; * iar dacă este semănată în rânduri se sapă şi se răreşte, lăsând între plante o depărtare de 20 cm. înainte de a face recolta rădăcinelor de cicoare, se taie mai întâiu tulpinele şi foile până la suprafaţa pământului şi după aceia se scot rădăcinile cu casmaua, cu furca de de fier sau cu un anumit plug, care adânceşte brazda până la 40—50 cm. Peste noapte rădăcinile se fac grămezi şi se acoperă cu paie. La un hectar se poate recoltă dela 18 — 20 mii de kilograme. Din rădăcinile de cicoare uscate şi măcinate se face o făină care se întrebuinţează la cafeaua cu lapte. In Dobrogea, unde se cultivă bumbacul, recolta se face pe un timp uscat şi după ce s’a ridicat rouă de pe rod (capsule). Daca timpul este ploios şi rodul stă deschis, se culege şi se usucă într’o ulee la o căldură de 15 grade centigrade. Când roadele (capsulele) bumbacului se culeg, se pun în saci sau în coşuri, şi nici odată pe pământ gol. Din materia scămoasă ce acoperă seminţele bumbacului, se torc firele de bumbac, din seminţe se face uleiu, ce se întrebuinţează la fabricarea săpunului, etc.; iar turtele ce Cicoarea. Recolta bumbacului. www.dacoromanica.ro ALBINA 1353 rămân se întrebuinţează la îngrăşarea pământului în'care se cultivă bumbacul. Un hectar semănat cu bumbac poate să producă 300 —400 kilograme bumbac curat. In grădina de pomi. Se începe cu sădirea pomilor roditori. Mai nainte de sădire cu o săptămână, se aşează tutori în linie dreaptă şi după aceia se umplu gropile cu pământ până aproape la suprafaţă, având grijă ca pământul cel bun să se puie în fundul gropii, iar cel mai rău, care se amestecă cu băligar, la suprafaţa gropii. După ce a trecut acest timp, se scotpo-mişorii din şcoală, sau daca nu avem şcoală de pomi, îi cumpărăm. Pomii se scot cu multă grijă ca să nu li se taie rădăcinile cele subţiri pe care se găsesc nişte firişoare numite peri sugători, ce sug din pământ toată hrana de care pomişorul are trebuinţă ca să crească. După ce se scot po-mişorii din şcoala de pomi, li se taie rădăcinile cele groase, ca din rădăcina care rămâne să poată da alte rădăcini mai subţiri şi mai multe; se mai taie şi rădăcinile cele mici, daca sunt zdrelite de sapă sau de casma. Se taie puţin şi din crăcile ce formează coroana pomi-şorului. Când pomişorii sunt de mai multe neamuri, li se leagă câte o tăbliţă, ca să se ştie ce fel de pom este. Daca locul în care să sădesc pomii este departe, pomişorii scoşi din şcoală se leagă câte 10 la un loc, iar rădăcinile li se învelesc cu paie, care se udă ca să nu se usuce de razele soarelui şi de vânt. Când pomii nu se pot sădi într’o zi, atunci cei cari rămân se pun într’o groapă şi li se acoper rădăcinile cu pământ. Când se sădeşte pomul, se aşează lângă arac sau tutore, li se întind bine rădăcinile şi se acoper cu pământ cât se poate de mult, fiindcă în acest caz prinderea se face mai uşor. Dacă avem apă în apropiere e bine ca după sădit să se ude pomii, ca pământul să se aşeze mai bine pe ; ădăcini După 4—5 zile dela sădire, pomii se leagă cu teiu sau răchită; dacă pomişorul are o tulpină mare, se factni legături, una mai jos, a 'doua la mijloc şi a treia aproape de coroană. Legătura se face în formă de opt (qo) culcat; între pom şi tutor, când se face legătura, se pune un şo-moiog de paie sau de iarbă. Din grădina de pomi roditori se recoltează acele poame cari nu se pot recoltă în luna Septemvrie. Grădina de legume. Se recoltează varza ca şi alte legume ce nu s’a putut recoltă în Septemvrie. Când voim ca varza s’o păstrăm crudă peste iarnă, se smulge din pământ, la caz contrariu se taie capăţânele de pe lângă tulpină. Vai’za în stare verde se păstrează în şanţuri adânci şi largi de 50 cm., iar lărgimea depinde de cătăţimea de varză. înainte de a pune varza în şanţ, pe fundul ca şi pe marginea şanţului se pune un strat de www.dacoromanica.io 1354 ALBINA paie, şi după aceia se pune varza cu căpăţâna în şanţ şi cu rădăcina afară şi la urmă se acoperă cu pământ. Varza în stare murată (acră), se aşează într’o putină*care trebue să fie bine spălată şi aşezată într’un colţ al pivniţei. După ce s’au curăţit căpăţânile de foile murdare, se scobeşte bine coci anul; această lucrare isprăvită, se pune pe fundul putinei mărar, cimbru şi o rădăcină de hrean, tăiate în mai multe bucăţi; după aceia se ia căpăţână cu căpăţână, scobitura se umple cu sare, care să nu fie măcinată ci bucăţi mai mari, şi se aşează bine în putină una lângă alta. Pela mijlocul putinei se mai poate pune iarăşi mărar, cimbru şi vr’o câteva bucăţi de hrean. Când putina s’a umplut până mai sus de suprafaţă cu varză, se pun nişte stinghii de brad sau de alt lemn, în lungime şi deacurme-zişul, şi deasupra acestor stinghii o piatră mare, ca varza să stea apăsată. Varza astfel aşezată se lasă să stea trei zile, şi după aceia se umple cu apă de fântână, şi după 7 zile începe pritocul, care se face de 2 ori pe săptămână, până ce zeama de varză este bună de băut. Atunci nu se mai pritoceşte decât numai când zeama începe a se întinde ca untdelemnul. Hrana vitelor. Vitele de muncă trebuesc bine hrănite cu fân; iar grajdurile şi coşarele în cari au să erneze toate vitele, trebuesc curăţite, lipite şi văruite, ca în timpul ernei să aibă o căldură de 15—18 grade centigrade, ca hrana cu care se hrănesc vitele în timpul iernei să le ticnească mai bine. Mârlitul oilor, Berbecii se lasă între oi pela 14 Octomvrie, ca oile să fete primăvara când căldurile se măreşte şi când iarba începe să crească. Oile se dau la mârlit când le-a venit căldurile, cari ţin una sau două zile, după acest timp căldurile trec, şi revin după 15—20 zile. In apropierea oraşelor mari ca Bucureşti, unde se face o mare speculaţiune cu carnea şi peile mieilor, oile se dau la mârlit pe la 15 August, ca să fete pe la Ianuarie. Oile se dau la mârlit la etatea de 1 an şi jumătate şi până la 10 ani; iar berbecii se întrebuinţează la prăsilă dela 2—G ani. Oile cele mai bune de îngrăşat sunt acelea care au corpul plin, oasele mici şi pulpele dela picioarele dinapoi bine făcute. Coada la rădăcină să fie lată, cu pielea moale, elastică şi să se îndoiască uşor şi să nu fie lipită de os. Apicultura. De obiceiu pe la sfârşitul acestei luni stupii se pun la er-nat, după ce li s’a făcut cercetare spre a se putea şti întru cât stupii au hrană îndestulă peste iarnă. Pentru er-nat, podul casei este cel mai bun, numai să nu aibă şoareci. www.dacoromamca.ro ALBINA 1355 Bordeele făcute în pământ, daca nu sunt zidite, sunt cu totul vătămătoare din cauza aerului prea umed, care contri-bue la înbolnăvirea albinelor de o boală molipsitoare numită diaree sau urdinare cu sânge. Urdinişul coşniţei, când stupii se pun la ernat, se astupă cu o tinichia găurită pe unde se poate face primenirea aerului în stup. Stupii odată puşi la ernat se lasă liniştiţi până primăvara. Când stupii ernează afară în stupină deschisă, ca să fie apăraţi în contra frigului prea mare din timpul ernei, se acoperă cu rogojini şi cu paie anume împletite, deşi în astfel de acoperiş se pot adăposti foarte bine şoarecii de câmp. De aceia apicultorul în timpul ernii, din când în când trebue să viziteze toţi stupii spre a cerceta dacă în paiele sau rogojinile ce acoper stupii, nu s’a încuibat nici un şoarece, care ar putea să prăpădească cu totul stupii. V. S. Moga. Cronica Săptămânii- = Sosirea Maiestăţilor lor în Capitală. Majestăţile Lor Regele şi Regina au sosit în ziua de 10 Sep-* temvrie în Capitala Ţării, venind delaj Sinaia, seara au asistat la reprezentarea «Povestei Neamului» în Arenele Romane dela expoziţie. Suveranii au fost salutaţi de Imnul regal şi de urările călduroase ale publicului de faţă. La această reprezentaţie au asistat şi A. Lor Principile Fer-dinand şi Principile Carol. Povestea neamului cuprinde un număr de 16 tablouri vii începând cu Romanii şi Dacii şi slârşind cu România de azi. La desfăşurarea celui din urmă tablou, care înfăţişă România de azi sub domnia M. S. Regelui s’a făcut cea mai însufleţită manifestaţie de iubire şi adâncă recunoştiinţâ, muzica intonă Imnul Regal, iar tunurile din vecinătate îl însoţeau cu salve de tunuri. = Premii pentru uscătoare de porumb. Direcţia serviciului sanitar va da un premiu de 1.000 Iei pen-cel mai bun model de uscâtor portativ de porumb, care să poată folosi şi pentru coacerea pâinii. Termenul pentru depunerea lucrărilor este până la 1 Octomvrie viitor. - - —--îS ŞL - - Informaţluni. Cu prilejul congresului Corpului didactic de toate gradele, d-1 Ion Kalinderu a dat suina de 500 lei, pentru ca membrii congresului să poată luă parte în Arenele Romane dela Expoziţie, la «Povestea neamului.* • . * * Ministerul Domeniilor urmând a cumpăra din străinătate prin per-soane tecnice, animale de rase perfecţionate, în scopul îmbunătâţirei vitelor din ţară se aduce la cunoştinţa celor cari ar dori să-şi procure www.dacoromanica.ro ALBINA 1356 asemenea animale, că pot adresă cereri ministerului în cari să indice gara la care să li se trimeată, însoţite de cost şi anume: Pentru berbeci Bukhara ...... 100 lei capul. * oi » 70 » » > . berbeci merinos precoce. . 200 • » » oi » » . 240 » » » berbeci Friza............180 » » * oi Friza.................150 » » » tăuruşi Schwyz 600 » » » inânzate » .... 600 700 » » » vaci » .... 700—900 » » > vieri şi purcele Iork. 150—200 » » » vieri şi purcele Berk. 150—200 » » » armăsari anglo-Arabi 2000—5000 » Cheltuelile de transport vor privi pe cumpărători. * * * La 8 Septemvrie, fiind hramul Bisericei Domneşti din Buşteni de pe Domeniul Coroanei, serviciul religios s’a oficiat cu deosebită solemnitate. D-l Kalinderu venise de dimineaţă pentru a completă măsurile ce se luase pentru serbarea cât mai strălucită^a acestui hram, la care asistă de obiceiu locuitorii din toate satele învecinate. M. S. Regina a binevoit, prea graţios, a asistă împreună cu doamna de onoare, fiind primită de d-l Kalinderu şi de numeroase persoane de distincţie venite din Sinaia, din Predeal şi Azuga. După sfârşirea serviciului divin M. S. Regina a trecut la Presbiter, unde s’a întreţinut cu persoanele de faţă şi a vizitat apoi târgul ce se ţine în fiecare an, interesându-se mai ales de cusăturile naţionale. f T'T' ▼ V T T T TT T » » T 'f T T Bi bliograf ie. Au apărut cărţile de gramatică pentru cursul primar, lucrate de d-nii: P. Gârboviceanu, Gli. Chelaru şi 1. Gliiaţu. Se găsesc de vânzare în editura Librăriei Şcoalelor a d-lui G Sfetea, str. Lipscani 96, Bucureşti şi la toate librăriile mai însemnate din ţară, cu următoarele preţuri: Partea pentru cl. II primară urbană . • . . 25 de bani. « « cl. III « «............50 « « « « cl IV « * . ... 60 * € « « div. II rurală (an I-II) . ... 35 * « « * « III « (« /-//) . ... 70 * & Aceste gramatici au fost aprobate de d-l Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii publice cu ord. No. 15.186 din Aprilie 1905. 4c * * Din biblioteca societăţii «Steaua»,a apărut cărticica a 13-a cu titlul: Domnul Tudor, de N. Iorga, preţul numai 15 bani. De vânzare la Institutul de Arte Grafice Carol Gobl S-sor 1. St. Rasideseu, Strada Doamnei No. 16. * . * # Creşterea păsărilor de curte, de loan Teodorescu, agronom, pro--fesor la şcoala de agricultură şi meserii din Nucet. Preţul 1 leu şi 25 bani. De vânzare la autor, Gara Nucet. * * * Confşrinţi de igienă şi medicină populară, de Dr. N. Lapteş. Preţul 50 bani, la tipolitografiia «Moldova» din Galaţi. www.dacaramanica.ro „STERU fl“ Societatea «Steaua» are desoop a lucri postare întinderea învăţăturii în popor, prin tipărirea şi răspândirea de scrieri şi publicaţii morale, patriotice şi de folos practic, şi pentru împiedecarea, prin toate mijloacele legiuite, a răspândirii de scrieri şi publicaţii imorale, sau cu tendinţe contrarii statului şi ideii naţionale române. Cotizaţia este de cel puţin doi lei pe an, iar pentru învăţători, preoţi rurali şl săteni, de cel puţin un leu pe an. Fie-care membru este îndatorat ca, în cel d’întâiu an după primirea sa, să fad a se primi în Societate cel puţin alţi doi membri noi Cererile de înscriere, însoţite de cotizaţia pe un an, se pot a-iresâ d-lui Spiru C. Haret, strada Verde, Bucureşti. Comitetul: Preşedinte, Ioan Kalindern, Preşedintele Academiei ko-rndne.-Vice-preşedinte, Sara Şomftucscu, mare proprietar, fost senator.—-Administrator şi casier. Spira C. Haret, fost Ministru, profesor universitar. — Secretar, (’onst. Hauu, profesor secundar, fost inspector şcolar.— Membrii-. Petre Gftrboviceann, fost Administrator al Casei Sf. Biserici Autocefale Ortodoxe Române, profesor la Seminarul Central şi director al Şc. Normale a Societăţii pentru învăţătura poporului român-, I. Diniltrescu Procopie, fostsenator, fost Primar al Capitalei; M. îlădescn, Ministru, profesor universitar; Oristu S. Negoescn, administrator al Casei Şcoalelor, profesor secundar; Diui. Cecropid, institutor.— Cenzori, Const. Aliwuneşteann, inginer de mine; Preotul econom Congt. loaescp, profesor secundar; Const. Alexaudrescu, institutor. Membri înscrişi şi cotizaţiuni plătite (urmare). Ion FI. Ghiţă (Pisc-Dolj), 1 leu; T. Bucur (Pisc-Dolj), 1 leu; Marin Fi-lişan (Pisc-Dolj), 1 leu; Ion Caramaliu (Pisc-Dolj), l leu; Filimon Clement (Pisc-Dolj), 1 leu; Gheorghe Spătaru (Pisc-Dolj), 1 leu; Gh. Ştefan, (Pisc-Dolj), 1 leu; Ion Florea Mitricoasa (Pisc-Dolj), 1 leu; Alexandru Dobre (Pisc-Dolj), 1 leu; Ioan Diaconescu (Pisc-Dolj), 1 leu; Nae Afro-nic (Pisc-Dolj), 1 leu; Laclie I. Stanciu (Pisc-Doljl, 1 leu; Dobre Râdu-lescu (Pisc-Dolj), 2 lei; Vasile Vancu (Pisc-Dolj), 1 leu; Petre Truică (Pisc-Doljl) 1 leu; Vasile Pencu (Pisc-Dolj), 1 leu; Nae Grecu (Pisc-Dolj), 1 leu; Nae Bicuţ (Pisc-Dolj), 1 leu; Vasile Niţă, (Pisc-Dolj), 1 leu; Ioan Văduvă (Pisc-Dolj), 1 leu; Gheorghe Bărac (Pisc-Dolj, 1 leu; D-tru C. Glavâ (Pisc-Dolj), 1 leu; Slancu Ion (Pisc-Dolj), 1 leu; Ion Căpitănescu (Pisc-Dolj), 2 lei; Toma Busuioc (Pisc-Dolj), 2 lei; Stan Enculescu(Pisc-Dolj), 1 leu; Constantin Petrescu (Pisc-Dolj), 1 leu; C-tin Iovan Păun (Pisc-Dolj), 1 leu; Gheorghe Pascu (Pisc-Dolj), 1 leu; Ion Coman (Pisc-Dolj), 1 leu; Ionescu Sfetcu (Pisc-Dolj), 1 leu; Ilie Ion Ţene (Pisc-Dolj), 1 leu; Ştefan P. Radovici (Pisc-Dolj), 1 leu; D-tru Ilie Staicu (Pisc-Dolj), 1 leu; Nicolae C. Iova (Pisc-Dolj), 1 leu; Stan P. Aehim (Pisc-Dolj), 1 leu; Nicolae Ap. Manea (Pisc-Dolj), 1 leu; I ie Matei (Pisc-Dolj), 1 leu; Alecu P. Bucătaru (Pisc-Dolj), 1 leu; Gh. Stancu (Pisc-Dolj), 1 leu; Nicolae S. Văduva (Pisc-Dolj), 1 leu; Marin Ţene Stănoiu (Pisc Dolj) 1 Ion Pr. Pârvan (Pisc-Dolj), 1 leu; C-tin R. M. Radu (Pisc-Dolj), 1 leu: Ilie Marin (Pisc-Dolj), 1 1 -u; Ilie Marin (Pisc-Dolj), 1 leu; Ilie I. Docea .R“ asigură contra in-cediului, a «grindinei», contra riscului pierderii valorilor. Asigurările pentru viaţă sunt primite în toate combinaţiunile obişnuite ca: