Arini Di.
POPUL^R^
Apare în fiecare Duminecă
«r-	V
---..<r£a..-
V0M1TETUL DE REDACŢIE:
ION KALINDERU P. Gârfcoviceauu AP. Dulfu
. G. Coşbno G-ralP. V. Năsturel G. AdameECU I. Otescu
V. S. B7oga N. Nicc.'aescu Gr. Teodossiu V C. C. Pop.-Taşcâ.
Redacţia şi Administraţia Strada Martuleasa Nc, 9. — Bucureşti.
www.dacoromaiiica.ro


AJU
„STEflU fl“
Societatea *Steaua» are de scop a lucră pentru întinderea învăţăturii în popor, prin tipărirea şi răspândirea de scrieri şi publicaţii morale, patriotice şi de folos practic, şi pentru împiedecarea, prin toate mijloacele legiuite, a răspândirii de scrieri şi publicaţii imorale, sau cu tendinţe contrarii statului şi ideii naţionale române.
Cotizaţia este de cel puţin doi lei pe an, iar pentru învăţători, preoţi rurali şl săteni, de cel puţin un leu pe an. Fie-care membru este îndatorat ca, în cel d’întâiu an după primirea sa, să facă a se prim! în Societate cel puţin alţi doi membri noi.
Cererile de înscriere, însoţite de cotizaţia pe un an, se pot a-dresâ d-lui Spini C. Haret, strada Verde, Bucureşti.
Comitetul: Preşedinte, Ioan Kaliuderu, Preşedintele Academiei ho-mâne.— Vice-preşedinte, Sava Şomăiiescn, mare proprietar, fost senator.— Administrator şi casier. Spira C. Harct, fost Ministru, profesor universitar. — Secretar, Const. ISatm, profesor secundar, fost inspector şcolar.— Membrii-. Petre (lârboTiceann, fost Administrator al Casei Sf. Biserici Autocefale Ortodoxe Române, profesor la Seminarul Central şi director al Şc. Normale a Societăţii pentru învăţătura poporului român; I. Dlmitrescu Procopie, fostsenator, fost Primar al Capitalei; M • Vlădescu, Ministru, profesor universitar; Cristu S. Ncguescu, administrator al Casei Şcoalelor, profesor secundar; I)iin. Cecropid, institutor.— Cenzori, Const. Aliiuăneştcnun, inginer de mine; Preotul econom Const, louesca, profesor secundar; Const. Alexundrescu, institutor.
Membri însorişi şi cotizaţiuni plătite (urmare).
C. Armăşescu (Bicaz-Suceava), 2 lei; I. Dobrescu (Bicaz-Suceava), 2 le; Eftimie Istrate (Bicaz-Suceava), 1 leu ; M. Nicolescu (Bicaz-Suceava.) 2 lei; I. Iosefescu (Bicaz-Suceava), 1 leu; ioan Dumitru al lui Ion (B'~ caz-Suceava), 1 leu ; I. Th. Dandu (Bicaz-Suceava), 1 leu; D-tru Budacă (Bicaz-Suceava), 1 leu; Gavril Zait (Bicaz-Suceava), 1 leu ; Gavril Târ-> niaeru (Bicaz-Suceava), 1 leu ; Vasile Babătă (Bicaz-Suceava), 1 leu ; Gi-covanu Gh. (Bicaz-Suceava), 1 leu; I. C. Popovici (Bicaz-Suceava), 2 lei; Martin Simion (Ungaria), 3 lei; George C. Popovici (Bicaz-Suceava), 2 lei; Panel I. Chihaia (Bicaz-Suceava), 2 lei; Osias Goldscliiag (Besdâs-Ungaria), 2 lei; Pr. I. Corigescu (Bicaz-Suceava), 1 leu; N. Popescu (Bicaz-Suceava), 2 lei; Ioan a Mariuţei (ISicaz-Sueeava), 1 leu ; Gavril Gli. Bobu (Bicaz-Suceava), 1 leu ; Gh. S. Bejan (Bicaz-Suceava), 1 leu ; Iosif Niculai a Petri (Bicaz-Suceava), 1 leu ; Gavril Nemţeanu Sima (Bicaz-Suceava), 1 leu; D-tru Bejan (Bicaz-Suceava), 1 leu; Mihaiu P. Scurtu (Bicaz-Suceava), 1 leu ; Gavril Drăgoi (Bicaz-Suceava), 1 leu ; Gh. S. Nichita (Bicaz-Suceava), 1 leu ; N. Drăgoi (Bicaz-Suceava), 1 leu ; P. Gh. ■ Tărniceru (Bicaz-Suceava), 1 leu; Gh. Enache (Bicaz-Suceava), 1 leu; Niţă Creţu (Bicaz Suceava), 1 leu ; Ioan Gh. Irimia (Bicaz-Suceava), 1 leu; Vasile Gh. Ţuţuianu (Bicaz-Suceava), 1 leu; Gavril L. Chirllă (Bicaz-Suceava), 1 leu ; Ilie Sasu (Bieaz-Suceava), 1 leu ; Gavril M. Ţapu (Bicaz-Suceava), 1 leu ; Carol Zani (Bicaz-Suceava), 1 leu.
Numărul membrilor înscrişi cu începerea anului 1906 şi până în prezent este de 500; iar veniturile societăţii, tot în acest timp, sunt de 2.110 lei. şi 10 bani,
(Va urmk în numfirul viitor).
www.dacaromamca.ro
Anul IX.
No. 30.
23 Aprilie 1906.
jfllbitia
Revistă Enciclopedică populară
..
Diaconul 1. V. KiiIciiIchcii, Predică la ziua Sfântului Gbeorghe. — N. Nicolaescu $1 G. Stol* nescu, Ramele pentru faguri.—Solia Nădejde, O datorie. — Get., Pasărea trompetă. — Const. t'. Pop.-Taşcă, însemnătatea studiului istoriei în şcoala primară.—Din viaţa rândunelelor.— V. S. Moca, Un duşmanul ovăzului şi al altor plante agricole. Erupţiunea Vezuviului.— Pr. Ion Turn, Relele urmări ale beţiei. — C- Rudulescu-l'odin, Miază-noapte (poveste). — Dela sate. — Cel mai puternic cuirasat.— Informaţiuni. Anecdotă.—Zicători. — Bibliografii.
Sfaturi: Contra petelor de pe frunzele perilor şi gutuilor.
Ilustrutiuni: M. S. Regina Elisabeta. S-tul Gheorglie.— Rame pentru faguri. — Pasărea trompetă.— Cum luptă Românii. — Bătălia dela Călugăreni. — Soldaţii Români în faţa morţii.______________________________________________________________________________________
Luni 24 curent, este ziua numelui fi. S. Reginei Elisabeta. Toţi Românii vor serba cu bucurie această zi, căci ştiută este nemărginita dragoste ce Buna noastră Regină, poartă neamului nostru. (Jnindglasul nostru cu a! întregei suflări româneşti, depunem respectuos la picioarele fi. Sale urările cele mai calde de sănătate şi ani îndelungaţi, alături de M. 5. Regele şi întreaga familie Regală.
ll în etrftln. pa an lei • ................15 bani
COMITETUL.
www.dacaromanica.ro
M. S. Regina Elisabeta.
www.dacoromanica.ro
ALBINA
791
CuYânt la ziua Sfântului marele Mucenic Gheorghe.
Dacă pe mine m’au persecutat, şi pe voi vă vor persecută.
Fraţi creştini,
învăţătura dumnezeească, adusă în lume de fiul lui Dumnezeu, Iisus Oristos, pentrucă cuprindea numai adevărul şi dreptatea, numai cinstea şi sfinţenia, nu putea să placă acelor oameni, cari erau îmbrăcaţi cu haina minciunei, a făţărniciei, a tuturor relelor şi a tuturor păcatelor. De aceea fariseii cu făţarnicii şi păgânii cei plini de tot felul de răutăţi, văzând că învăţătura creştină le scade din puterea, pe care o aveau asupra poporului şi că oamenii, primind poruncile şi sfaturile evangelice, se deşteaptă din întunecimea sufletească, în care-i ţineau credinţele mincinoase, porniră persecuţiuni grozave asupra creştinilor şi a acelora cari răspândeau învăţăturile sfinte ale Mântuitorului. Iisus Cristos ca Dumnezeu, prevăzând aceste persecuţiuni, mângâe pe Apostoli şi urmaşii lor cu cuvintele:
Dacă pe mine m'au persecutat, şi pe voi vă vor persecută.
Multe au avut să sufere creştinii din partea Evreilor, dar neînchipuit de dureroase au fost muncile la cari i-au pus păgânii şi împăraţii lor. Numele de creştin eră urît şi persecutat de toţi; iar cei cari aveau îndrăsneala să mărturisească învăţătura creştină, să creadă că Iisus Cristos este Dumnezeu, şi să lucreze pentru întinderea învăţăturii mântuitoare în lume, erau munciţi şi omorîţi mai rău ca fiarele sălbtice. Pentru credinţa lor, creştinii erau unşi cu zmoală şi, legaţi de stâlpi, li se da foc să lumineze grădinile publice ale păgânilor ; li se atârnau greutăţi mari de corp şi se aruncau în mare; erau îmbrăcaţi în piei de animale sălbatice şi a-runcaţi câinilor spre a fi sfâşiaţi; li se întindea corpul pe roţi dinţate; erau încălţaţi cu încălţăminte pline cu piroane ascuţite, etc.
Aceste suferinţe însă, au întărit şi mai mult credinţa lor ■creştină, făcându-i să îndure moartea cea mai amară, decât să tăgăduească pe Mântuitorul. Şi cu toate că sângele a curs aproape 300 de ani, cu toate că jalea cuprinsese sufletele tuturor creştinilor, totuşi credinţa creştină a biruit lumea şi a triumfat asupra răutăţilor omeneşti. — Cei cari au murit pentru Iisus Cristos şi învăţătura Sa sunt cinstiţi şi lăudaţi de biserică cu numele de martiri sau mucenici.
Sângele lor a fost ploaia binefăcătoare, care a făcut să încolţească şi să crească sămânţa credinţei creştine. Şi după ■cum o sămânţă aruncată în pământ nu încolţeşte, nu creşte şi nu produce rodul dorit, până când nu este udată, tot ase-
www.dacaromamca.ro
792
ALBINA
menea şi sămânţa creştinizmului n’ar fi prins rădăcini în lume, dacă n’ar fi fost udată cu sângele martirilor. Sângele vărsat pentru o cauză dreaptă totdeauna a trebuit să aibă urmări binefăcătoare. Aşa se întâmplă cu toate lucrurile din lume, aşa s’a întâmplat şi cu învăţătura creştină.
Sângele lui Mihai Viteazul, al lui Tudor Vladimirescu şi al tuturor patrioţilor noştri; sângele soldaţilor pe câmpiile Plevnei, au avut ca rezultat o Românie liberă şi independentă, o Românie respectată şi cu nume mare în rândul celorlalte state. Asemenea şi sângele martirilor, vărsat pentru cauza dreaptă a creştinizmului, a avut ca rezultat întinderea bisericii creştine în toate părţile, răspândirea civi-lizaţiunei şi luminarea popoarelor.
Din mulţimea martirilor creştini sfânta noastră biserică sărbătoreşte astăzi pe marele mucenic Gheorghe. Vieaţa acestui sfânt este o icoană vie unde vedem pe omul plin de credinţă şi devotat unei cauze sfinte. El este soldatul model şi p'in de curaj pentru apărarea patriei şi a religiei. Creştinătatea întreagă ’l-a apreciat în deajuns, ridicând o mulţime de biserici în numele său ; iar domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, l-a făcut patron al armatelor moldovene, pu-nându-î chipul pe drapelul său, care în timp de pace şi răs-boiu fâlfâiâ'deasupra oştilor, insuflând curaj şi vitejie soldaţilor, în lupta cu cei de alt neam, pentru apărarea moşiei şi religiunei strămoşeşti.
Marele mucenic Gheorghe s’a născut în Capadocia din părinţi renumiţi pentru faptele lor creştineşti. De mic per-•zând pe tatăl său, a fost crescut în frica de Dumnezeu sub îngrijirile mamei sale, — o femee pioasă şi cu tot sufletul devotată învăţăturii creştine. Când deveni mare intră în armată, unde se distinse foarte mult prin vitejia sa, în nişte răsboaie ce avu împăratul Diocliţian cu vrăjmaşii patriei; în cât foarte repede fu ridicat la gradul de general al tuturor armatelor împărăteşti. Ca general luă parte la un sfat pentru persecutarea creştinilor; acolo susţinu credinţa lor şi combătând planurile împăratului său, declară pe faţă că crede în Iisus Cristos. Această purtare a sfântului turbură grozav pe împărat, care nu putea să pedepsească şi să se despartă cu atâta uşurinţă de un general deştept ca Gheorghe. Însuşi Diocliţian se încercă prin cuvinte blânde să-l întoarcă dela învăţătura creştină, dar el rămase statornic în hotărîrea sa. Atunci fu aruncat în temniţă şi supus la chinurile cele mai grele; acolo i se puse o piatră mare pe piept,-încât era aproape să fie strivit. A doua zi se duse înaintea împăratului şi, abia vorbind, îi dovedi că rămâne nestrămutat în sfânta sa credinţă. Din porunca împăratului fu legat de o roată şi sfâşiat de fiarele ascuţite prin care i se trecu corpul. Prin minune dumnezeească însă, a fost deslegat şi vindecat de ranele căpătate; iar ostaşii mirân-
www.dacoromanica.io
ALBINA
793
du se de ceeace văzuse şi chiar împărăteasa Alexandra văzând pe sfântul vindecat prin minune, crezură în Iisus Cris-tos, care are grijă de aleşii săi. — împăratul porunci după aceea ca Gheorghe să fie îngropat într’o groapă cu var nestins, dar eşi nevătămat. I se puse apoi în picioare încălţăminte cu piroane de fier şi fu silit să fugă; şi do astădată însă se vindecă repede. După multe alte chinuri fu dus în templu păgân ca "să se închine idolilor (Dumnezeii păgâni făcuţi din piatră, lemn, marmură, etc.), dar spre marea mirare a tuturor, când intră înăuntru, toţi idolii căzură la pământ, sfărâmându-se în mii de bucăţi. La vederea acestui fapt, împărăteasa Alexandra nemai putând ascunde credinţa sa în Iisus Cristos, strigă din mijlocul mulţimei:	Dumne-
zeul lui Gheorr/he ajută-mi, căci tu eşti singurul adevărat şi atotputernic /»
Sf. murele mucenic Gheorghe.
In urma acestor munci împăratul văzând că toate încercările sale sunt zădarnice, că nu poate să întoarcă pe Gheorghe şi pe Alexandra dela credinţa adevărată, dete poruncă ca să li se taie capetele la amândoi. — Astfel în ziua de 23 Aprilie îşi găsi sfârşit acest mare mucenic al lui Cristos, care nu cruţă nici cinstea de general, nici promisiunile îm-
www.dacarotnamca.ro
794
ALBINA
pârăteşti, nici vieaţa, pentru sfânta credinţă în Mântuitorul omenirei.
Mari şi nepătrunse sunt lucrurile lui Dumnezeu, fraţi creştini ! Căci El trimete aleşilor săi noi puteri pentru a-i întări contra răului şi minciunei. Numai aşa ne putem explică răbdarea marelui mucenic Gheorghe în mijlocul atâtor suferinţe şi munci. Amintindu-ne numai aceste chinuri, sufletul nostru se sperie de grozăvia lor; iar mintea sănătoasă ne îndeamnă să credem că ochiul lui Dumnezeu stă neadormit asupra credincioşilor săi, şi că în relele ce li se întâmplă în vieaţă îi înarmează cu curaj şi cu toate puterile trebuincioase, pentru a le birui şi a eşî din ele curaţi ca şi urgisitul din foc.
Câtă deosebire între noi creştinii de astăzi şi între mucenicii de altădată ! Aceia mărturiseau credinţa lor cu un curaj nemaipomenit înaintea împăraţilor şi a tiranilor prigonitori ; noi cei de astăzi nu numai că nu apărăm învăţătura creştină în faţa celor ce o defaimă, dar cu multă uşurinţă, fără a ne sili cineva, trecem în partea bârfitorilor, susţinând ca şi ei că religiunea este numai de talia oamenilor simpli şi ipocriţi, şi că trebue păstrată nu ca ceva trebuincios, ci numai pentru că aşa am apucat din moşi strămoşi ! Mucenicii mergeau cu tot sufletul şi cu tot devotamentul să moară pentru învăţătura creştină; nici muncile cari sperie mintea, nu-i depărta de dragostea către Mântuitorul Cristos; lioi cei de astăzi în loc să mergem la biserică să le ascultăm faptele şi să le imităm credinţa, ne ducem la cârciumă să ne otrăvim corpul şi să ne osândim sufletul! Mucenicii pronunţau cu respect numele Celui ce a adus mântuirea şi luminarea popoarelor; noi. creştinii de astăzi, dela copilul care abia vorbeşte şi până la bătrânul gârbovit, ne întrecem în a înjură numele cel sfânt al lui Dumnezeu, al sfinţilor şi al tuturor lucrurilor bisericeşti! Mucenicii şi toţi sfinţii se întemeiază în a probă dragostea lor către Dumnezeu şi aproapele; iar noi cei ce purtăm pe frunte numele frumos de creştin, nu dăm nici un semn că iubim pe Dumnezeu, nu ne mişcă mizeria şi lipsa celui sărac, furăm şi răpim averea altuia, vorbim de rău pe toată lumea, suntem nepăsători la strigătele de ajutor ale văduvelor şi scăpătaţilor, suntem conduşi numai de gusturile şi plăcerile noastre, agonisind totul pentru noi şi nimic pentru alţii! Iată ce deosebire între noi şi aleşii lui Dumnezeu !
Şi pentruca să dovedim că suntem adevăraţi creştini şi dorim mântuirea sufletului şi liniştea în această vieaţă trecătoare, să le imităm faptele şi să nutrim în inima noastră credinţa mucenicilor, căci numai aşâ vom birui relele şi necazurile ce ne amărăsc traiul în fiecare zi. — Atunci ochiul lui Dumnezeu va fi veşnic asupra noastră şi mâna Sa ne va călăuzi contra tuturor vrăjmaşilor sufleteşti şi trupeşti-Acum când nu avem putinţa să murim pentru Iisus Cris-
www.dacoroimaiiica.iD
ALBINA
795
tos şi învăţătura Sa, să ţinem cel puţin credinţa strămoşească, care a condus sufletele străbunilor noştri prin toate greutăţile trecutului şi să imităm faptele lor creştineşti : iubind biserica, susţinând religia contra bârfitorilor, mărturisind adevărul fără frică, cinstind creştineşte numele sfinţilor, îndeplinind poruncile lui Dumnezeu, şi lucrând numai pentru binele ţărei şi al credinţei.
Atunci Tatăl nostru ceresc ne va asculta rugăciunile, spre mulţumirea noastră sufletească şi spre câştigarea fericirii pământeşti şi cereşti. Faptele şi credinţa marelui mucenic ‘Gheorghe să ne călăuzească în toate împrejurările vieţii moastre !
Diaconul I. V. Raicnlescu.
SevtriH.
~=—------------------
■Ramele pentru fajuri.
Construcţia ramelor. Ramele se fac din şipculiţe de brad, late 26 — 26 milimetri şi groase de 8 milimetri. Şipculiţele * se aleg din acelea care n’au noduri. Speteaza de sus treime să fie destul de tare, ca să poarte greutatea fagurului plin -cu miere; de aceea i se dă o grosime îndoită, făcându-se •ori din 2 speteze de câte 8 milimetri fiecare, ori dintr’una singură de 15 milimetri. Capetele ei ies puţin mai afară decât spetezele lăturaşe, ca să se sprijine de păreţii uleiului, ca
grinzile tavanului pe ziduri. La ramele înalte, speteaza de jos se pune în muchie, ca să le deâ mai multă tărie şi să lase mai mult aer să pătrundă printre faguri. Capetele de jos ale spetezelor lăturaşe se tae de amândouă părţile pieziş ca să formeze un vârf în jos. Pe faţa din năuntru a spe-tezei de sus, fabricanţii de uleie sapă în lung două şenţuleţe. Acestae sunt despărţite numai printr’o limbuliţă subţire de lemn, care se poate înclina într’o parte, ori într’alta cu uşu-
www.dacoramamca.ro
796
ALBINA
rinţă. Un şanţ e săpat tocmai prin mijlocul spetezei, iar celălalt, alăturea. In şanţul clin mijloc se bagă o margine de fagure tipărit, iar în cea de alături, o pană de lemn, care apasă limbuliţa pe ceară şi o strânge în ramă.
Albinele încleiază tare capetele ramelor de pereţii uleiului şi fagurii ajung să se scoată cu greutate. Ca să se înlăture încleiarea ramelor, se pune pe margine lambei săpată pe muchia de sus a pereţilor uleiului, o făşie de lv'2—2 centimetri, lăţime de tablă de fier, de zinc, sau de şină îngustă şi subţire de cerc de fier, flig. 2. a.
Pe muchia acestei făşii, scoasă cu 1 -r 2 milimetri mai sus de marginea lambei se sprijină ramele, pe care albinele nu le mai lipesc. Dacă se scurtează capetele ramelor cât lărgimea uleiului, se bate în ele cue, care se lasă cu capul de 1 centimetru afară, ca să se sprijine pe muchia şinei. Atunci încleiarea e înlăturată cu desăvârşire. Chipul acesta de atâr-nare a ramelor e cel mai de sfătuit, fiindcă înlesneşte mult umbletul la albine, fără sguduire şi fără a întărâtă roiul.
Depărtarea dintre rame. Ramele se aşează în uleiu unde lângă altele, lăsând depărtări anumite între ele, între spe-1 tezele lăturaşe şi părăţii uleiului, deasupra şi dedesubtul lor. E de trebuinţă ca aceste depărtări să fie păstrate cât se poate de exact, pentrucă albinele nu îngădue între faguri decât locul ce le trebue pentru trecerea lor. Dacă se lasă mai mult loc, ele fac adaosuri de clădiri, unind fagurii unul cu altul, sau cu păreţii uleiului. S’a cerut de unii S tu pari ca în depărtarea ramelor să urinăm firea albinelor lăsate să-şi clădească fagurii rn voia lor. Dar, după cercetările făcute, s’a dovedit că firea albinelor nu ne poate sluji de călăuză sigură în acest lucru. La albinele lăsate să clădească după placul lor, se găsesc faguri depărtaţi din mijloc în mijloc dela 66—41 milimetri, şi chiar până la 50 milimetri. Stuparul trebue să primească depărtarea care îi dă cele mai bune rezultate. Mulţi stupari aşează ramele la 37 sau 38 milimetri depărtare, socotită din mijloc în mijloc. Dar cei, cari au făcut încercări cu băgare de seamă, la mai multe depărtări, au recunoscut că 36 milimetri e cea mai bună. S’a socotit că grosimea unui fagur necăpăcit din cuib e de 22 milimetri şi căpăcit, de 25 de milimetri. Dacă lăsăm între rame depărtare de 36 de milimetri, atunci rămâne loc liber de 13—14 milimetri între fagurii necăpăciţi şi de 10—11 milimetri între cei căpăciţi. Când şe pun fagurii la depărtare mai mare, de pildă de 38 milimetri, rămâne 17—18 milimetri depărtare între fagurii cu puet, în loc de 13—14, cât trebue se fie. Vor trebui atunci mai multe albine ca să umple acel loc şi să facă căldura trebuitoare clocirii, decât în locul de 13—14 milimetri. In locul acesta, ajung două rânduri de albine clocitoare, aşezate un rând pe un fagure şi altul pe celălalt fagure, ca să închidă tot locul şi să păs-
www.dacaramanica.ro
ALBINA
797
treze căldura de care puetul are trebuinţă. O depărtare prea mare a fagurilor pare că prieşte creşterii unui puet mai numeros de trântori, lăsând loc destul pentru lungirea căsuţelor în care cresc aceştia. De aceea câţiva stupari sunt <le părere că cea mai bună piedică pentru înmulţirea trântorilor e apropierea fagurilor până la 32 milimetri, unul de altul. Se înţelege că faptul acesta nu e pe deplin statorit; ■dar noi îl spunem pentru aceea cari doresc să facă încercări în această privinţă. Intre rame şi păreţii uleiului se lasă loc pentru trecerea albinelor, de 6 milimetri. Lărgimea uleiului trebue să fie cu 3 centimetri mai mare decât lărgimea dinăuntru a ramelor.
Sub rame rămâne un loc liber până la fundul uleiuluj de 15 milimetri, vara şi de 30 milimetri, iarna. Deasupra ramelor se lasă iarăşi 15 milimetri.
Depărtarea dintre faguri se poate păstră în două chipuri:
1)	Pe muchia şinei, pe care se sprijinesc ramele, se pilesc mici crestături la depărtare de 36 milimetri, una de alta. In acele crestături vor intră cuele din căpătâele spetezei de sus a ramelor. Ca să dăm aceeaşi depărtare şi în partea de jos, se bat în păretele dinainte şi în cel dindărăt al uleiului, câte un rând de cue întoarse ca o potcoavă, la depărtarea de 25 de milimetri. Cuele rămân afară de un centimetru. Ele se potrivesc să vină tocmai pe linia care ar câdeâ din mijlocul a două crestături de sus. Cue întoarse în chip de potcoavă se găsesc la fierării, fiindcă servesc la prinderea trestiilor de tavan.
Dar câte odată suntem nevoiţi să depărtăm unele rame, ca să facem loc altora. Crestăturile de pe muchia şinei şi cuele de jos ne împiedică însă dela aceasta. De aceea ne pare mai lesnicios să batem pe o parte a ramelor, aproape de colţuri, câte un cuiu, pe care îl lăsăm cu capătul afară de 11 milimetri. Aceste cue se pun mai bine pe spetezele lăturaşe ale ramelor. Tot pentru păstrarea depărtării între faguri, unii stupari lasă capetele spetezei de sus cu 5 milimetri mai lat de amândouă părţile decât mijlocul, ca un fel de umeri, care nu lasă ramele să se apropie mai mult de 10—11 milimetri, una de alta.
Americanii fac însă rame închise, aşa că fagurii îşi capătă depărtarea dela sine. Spetezelor lăturaşe li se dă lăţimea de 36 milimetri, păstrând pentru celelalte tot 25 milimetri. La aşezarea ramelor în uleie, spetezele lăturaşe se ating. Unele sunt închise pe toată înălţimea ; altele numai de 5 centimetri, în partea de sus. Americanii găsesc că acest fel de rame pot îngădui strămutarea stupilor ori şi unde, în căruţe şi pe drumurile cele mai rele, fără ca fagurii să se strice ; la mânuirea lor, se pot scoate câte 2 — 3 rame odată din stup, ceeace ne economiseşte timp; apoi toate spetezele lăturaşe lipite una de alta fac un al doilea rând de pereţi ai
www.dacoromanica.ro
798
ALBINA
uleiului. Mulţi însă le găsesc un cusur destul de mare aces-tor rame, fiindcă albinele le încleiază şi îngreunează umblatul în stup; apoi când se pun la loc, strivesc albinele po care le prind între ele.
întrebuinţarea ramelor închise, chiar Americanii nu o sfă-tuesc decât pentru ţinuturile, unde albinele nu găsesc cleiu din belşug, pe care să-l grămădească pe speteze.
N. Nicolaescu şi 6. Stoinescu-
O DATORIE
^ricine a avut prilej de-a merge la saîe ori de a vorbi cu ţăranii, a văzut cu câtă uşurinţă aceştia întrebuinţează, cuvinte străine de al căror înţeles habar n’au, şi cum le schimonosesc rostirea. Acest lucru nu e de mirare,, de vreme ce s’a întâmplat şi altor popoare, cari erau nevoite să se amestece cu străinii. La popoarele cu vi-eaţă puternică asemenea lucru nu ţine mult; limba naţională învinge şi, cel mult, înfiază un număr de cuvinte şi Ie toarnă, pe calapodul ei.
Oamenilor, ca să se înţeleagă între ei, ca să-şi poată arăta nevoile şi simţirile unii altora, le trebue o limbă care să fie înţeleasă şi de unii şi de alţii. Fiecare popor îşi are limba lui, moştenită din moşi strămoşi. Pe aceasta o învaţă de mic copil, din gura mamei. Toate simţirile, toate pornirile, precum şi toată priceperea minţei lui se întrupează în graiul ce a auzit din leagăn.
Putem spune mai mult; limba părintească se’nvaţâ mai lesne, iar cuvintele au înţeles mai adânc şi ne răscolesc simţirea mai cu tărie, de oarece moştenim dela părinţi plăcerea de-a le pricepe şi învăţa mai lesne. Moşi de strămoşi au numit întinderile mari de pământ acoperite cu copaci bătrâni, codri, şi nouă. când rostim acest cuvânt, ni se face în minte o lumină vie, care ne arată icoana pădurilor nestrăbătute. De sunetul acestui cuvânt sunt legate, clin neam în neam, atâtea simţiri de groază, de bucurie, de frumuseţe ori de dor. Niciodată acest cuvânt înlocuit prin unul din altă limbă, de pildă, foret, din iranţuzeşte, ori Waldy nemţeşte, n'are şi nu poate avea acelaşi răsunet în sufletul nostru de Român, nici nu ne dă lumina şi mişcarea atot puternică ce ne-o dă cuvântul codru ori pădure.
Acelaş lucru se va întâmplă cu orice alt cuvânt. Bună oară: rândunică, privighetoare, cuc. Icoana e dintr’o dată puternică în noi, de oarece de atâtea mii de ani sunetele acestea au izbit mintea şi mişcat inima străbunilor noştri. Aşâ e cu fiinţele ori lucrurile văzute. Dar când e vorba de simţiri, de felul de-a fi, de o mulţime de nume de lucruri nevăzute, atunci limba strămoşească o şi mai puternică, de pildă : rău, noroc, zavistie, trufaş, mândru, viteaz, durere. Toate aceste cuvinte au în
www.dacaromamca.ro
ALBINA
799
mintea şi sufletul fiecărui Român, istoria lor nescrisă şi necunoscută răspicat. Sunetele cuvintelor durere, jale, alean, de sute şi sute de ani ne-a stârnit în suflete o simţire grea, au pornit lacrămi, şi au sfâşiat inimi la auzul lor. Şi noi vom avea mai lesne aceeaşi simţire decât auzind un cuvânt străin. Sunetul cuvântului viteaz, a făcut să tresalte inimile strămoşilor şi în noi va trezi aceleaşi porniri. Tot aşa e cu fiecare cuvânt. Toate au avut în vieaţa străbunilor, aproape acelaş răsunet. Când au zis rău s’a deşteptat în sufletul lor o simţire de osândă, această simţire înoită mereu, e din ce în ce mai puternică şi găseşte un răsunet mai mare.
Dacă toate astea sunt adevărate pentru neam, cu atât mai mult sunt aşâ pentru ins. Limba auzită din copilărie e cea a tot puternică şi plină de farmec pentru toată vieaţa. Acelaş lucru e cu puterea fiecărui cuvânt. Graiul e ca şi cântecul, de cel auzi mai îndelungă vreme, de ce îl iubeşti şi-l înţelegi mai bine.
Astfel stând lucrurile, să 'nu ne închipuim că înlocuind cuvintele româneşti cu străine, facem ceva de seamă. Zicând : Mi-hai-Bravul în loc de Mihai-Viteazul, facem nu numai o nedreptate limbei, dar micşorăm puterea cuvântului, căci Românii adevăraţi nu vor mai simţi acelaş lucru.
De aceea, cum am mai spus, toate cuvintele străine nu numai că strică limba, dar micşorează puterea şi virtutea simţirilor. Vorbele străine nu merg la inimă, nu lovesc luminos mintea ; vorbele străine se pricep greu şi nu au totdeauna pentru toţi înţelesul potrivit; cu’n cuvânt sunt moarte pentru sulletul nostru, în care n’au puterea de-a străbate adânc. Cu astfel de limbă pestriţă se pierde vlaga graiului nostru, se tocesc simţirile; oamenii ajung de nu se mai înţeleg, deşi sunt de acelaşi neam. Nu în zadar se zice că: «Dumnezeu, voind pierzania unui neam trufaş, i a amestecat limba să nu se mai înţeleagă».
întrebaţi pe ţărani ce înţeleg din cele mai multe cuvântări ce li se ţin? întrebaţi i ce pricep din ziare şi din legi, şi ve ţi vedeâ ce prăpastie e între limba schilodită şi peticită a cărturarilor şi limba norodului.
Dar la noi, din pricina limbei de prin cărţi şi ziare nu numai că s’au băgat o mulţime de cuvinte străine de prisos, dar s’a stricat până şi tiparul limbei, sintaxa. Intâiu de ce să zici just în loc de drept, egal în loc de o potrivă, teribil în loc de groaznic, liber în loc de slobod? Puţină gândire, şi simţim cât de vii sunt vorbele româneşti, şi ce sălcii şi sarbede pentru sufletul nostru, sunt cele străine. Ale noastre merg drept la inimă. Aceasta se dovedeşte prin dragostea ce o are fiecare, popor pentru limba lui, până la a fi gata a muri apărând-o.
Cum că se strică tiparul limbei, vom da câteva pilde din alte multe.
Ve-ţi vedeâ că şi cu vorbe româneşti se stâlceşte limba: mie
copil în loc de copilaş. Se zice: *ştiu asta de mic copil », dar nu se zice: iubesc acest mic copil, ci acest copilaş. Nu
www.dacoromaiiica.ro
800
ALBINA
face decât greşeli şi alte întrebuinţări ale lui nu-i decât,, în loc de face numai greşeli sau greşeli peste greşeli. Tot aşă e cu mic dorobanţ, mic curcan.
Tot aşa e întrebuinţarea pasivului : Turcii au fost biruiţi de Ştefan cel Mare, în loc de Ştefan cel Mare a biruit pe Turci In basmele noastre se zice: Făt frumos a biruit pe zmeu şi niciodată: Zmeul a fost biruit de Făt frumos. Poporul nu zice : Oile au fost mâncate de lupi, ci Lupii au mâncat oile; nu imaşul a fost păscut de vite, ci vitele au păscut ima-şul. Tot străină de limbă e întrebuinţarea lui re: reîntors re-înoit. Ajunge întors şi înoit; îar în loc de rezis, revăzut: sis din nou, văzut iarăşi.
Limba e lucru greu, la alcătuirea ei a lucrat pe nesimţite neamul românesc şi nu trebue s'o stricăm şi împestriţăm noi, fără nici o judecată. Schimbări se fac în limbă şi se vor face, dar cu rost, cu băgare de seamă, pe nesimţite. După cum mersul vremei ne-a făcut să avem un soiu de trup şi înfăţişare, un fel de simţiri şi gusturi aproape hotărîte, tot aşă graiul s'a făcut pe’ncetul şi schimbări prea mari îl pot stâlci ori sluţi.
Dovadă că limba e o putere mare în vieaţa noroadelor e că dânsa se păstrează cu mare îndărătnicie. Sunt neamuri supuse, împrăştiate, oprite de a se ruga în limba lor, şi cu toate astea lângă vatra lor şi’n jurul mesei copiii şi părinţii vorbesc limba strămoşească.
Mai mult, sunt noroade cari sau stins ca naţii. Istoria nu ştie nimic de ele ; totuşi se găsesc, din întâmplare, pâlcuri rătăcite din ele ce nu-şi cunosc nici ţara nici numele, dar vorbesc o limbă şi după ea se află cine sunt şi ce-au fost. Limba e cel mai de preţ hrisov ce putem lăsă urmaşilor.
E păcat şi mişelie, să te lepezi de rude; tot atât de nelegiuit e a te lepădă de graiul strămoşilor, de acel graiu în care şi-au arătat dragostea şi suferinţele. In limbă trăeşte sufletul neamului.
După cele spuse, cred că nime nu se va mai îndoi de foloasele de a avea o limbă curată românească. Destul că din pricina ştiinţelor suntem siliţi a aduce în limbă cuvinte străine, pentru idei cari nu le aveam; dar acestea vor să primească portul românesc şi nu vor schimbă graiul, însă să nu ne trecem cu gluma nici aici.
Deci să ne silim, pe cât se poate, a ne dezbărâ de cuvintele străine cari pot îi înlocuite cu vorbe româneşti. Să ne gândim câtă nedreptate s’a făcut şi se face limbei noastre.
In lume totul e mai mult sau mai puţin schimbător ; puţine amintiri ne e dat să avem şi să lăsăm urmaşilor, statuele de bronz şi de marmoră încă sunt menite peirei. Numai limba e monument mai trainic, în ea se păstrează sufletul naţiei, de aceea trebue să o păstrăm cu atât mai mult, cu cât ea poate tace unirea şi mărirea Românilor.
Sofia Nădejde.
www.dacoromamca.ro
ALBINA
801
Pasărea trompetă.
^£n vremile vechi, animalele cari trăesc azi pe lângă casa -yQXi noastră erau toate sălbatece. Ca dovadă este că avem şi azi multe animale cari, deşi sunt asemănătoare cu cele domestice, totuşi rătăcesc slobode prin păduri şi pe câm-t pii. Intre acestea sunt : calul sălbatic, porcul mistreţ, capra sălbatică, elefaiitul, căprioara şi altele. Pricina îmblânzirii animalelor se înţelege uşor, când ne gândim la foloasele ce ele le dau omului. De pildă : boul a fost îmblânzit ca să dea munca, apoi carnea, pielea şi gunoiul; oaia ca să dea lâna, laptele, pielea, carnea, etc.; găina, ca să dea carnea, ouăle, fulgii ; câinele a fost domesticit ca să păzească turmele şi să prindă vânatul. Omul a ştiut astfel să iea dela fiecare animal aceea ce-i putea da.
Intr’unele ţări ale Americei de Sud, ca Guiana şi Brazilia, locuitorii au isbutit de mult timp încă să îmblânzească o pasăre pe care ei o numesc pasărea trompetă, din pricină că scoate cu gura închisă nişte sunete asemănătoare cu ale unei trâmbiţe. Americanii folosesc această pasăre ca păzitoare a orăteniilor din curte şi chiar a turmelor de oi.
In cărţile învăţaţilor, pasărea trompetă poartă numele de agami şi face parte dintr’o despărţire, căreia i se zice ordinul picio-roangelor. Este de mărimea unui cocoş, însă are picioarele mult mai înalte. Capul său este mic, ciocul scurt şi boltit, dar puternic. Ochii sunt vioi şi înconjuraţi de un cearcăn roşu. Gâtul ei este lung, trupul rotunzit în spre coadă, aripele de asemenea rotunzite. Pe cap şi pe gât este acoperită cu puf, iar pe corp are pene de coloare neagră cu străluciri albastre, verzi şi aurii mai ales pe piept. Pe spate are o dungă de coloare galbenă. Coada este formată din pene moi de coloare cenuşie amestecată cu roşu ca şi aripele. Picioarele sunt înarmate cu ghiare ascuţite.
Pasărea agami are unele părţi ca ciocul şi aripele asemănătoare cu ale găinei ; iar picioarele şi penele din coadă, asemănătoare cu ale unui cocor.
In stare sălbatecă, ele trăesc prin păduri în cârduri foarte numeroase. Sboară cu mare greutate, însă pot alergă foarte tare. De obiceiu merg încet şi măsurat şi câte odată le apucă o veselie fără seamăn. Atunci se pun pe fugă, jucând într’un chip ciudat. Când le urmăreşte vânătorul, fug, sboară puţin, dar în curând se aşează la o mică depărtare, aşa că el poate ucide câteva dintr’odatâ. Ele îşi lac cuibul pe lângă trunchiurile arborilor. De obiceiu clocesc câte 12 ouă, cari au coloarea verde deschisă, ca cele de raţă. îndată după ce au scos pui, aceştia se şi iau după părinţi.
Pasărea trompetă se hrăneşte cu grăunţe, cu poame şi cu felurite gângănii. Ea se îmblânzeşte cu înlesnire şi este foarte
www.dacaramanica.ro
802
ALBINA
deşteaptă. îşi iubeşte stăpânul şi umblă după el ca un câine. Când stăpânul pleacă de acasă, ea se arată tristă ; iar când se întoarce, îi sare cu veselie înainte.
In timpul zilei, pasărea agami, păzeşte coteţele de găini sau duce la câmp vr’un cârd de gâşte. Când vre-o orătenie se prea depărtează de curte or de cârd, ea aleargă cu aripele destinse şi o aduce înapoi. Face această slujbă de bună voie, fără vre-o îmboldire din partea stăpânului.
Pasărea trompetă.
Călătorii din America de Sud povestesc că două sau trei păsări agami sunt îndestulătoare ca să păzească o turmă de oi. Lucrul nu e de mirare, când ştim cât de deştepte sunt ele şi cât ele blânde şi supuse sunt oile. Berbecii cei proşti ştiu de Irica acestei păsări isteţe.
In timpul nopţii, agamii stau de pază prin curte şi bagă de seamă la ceeace se petrece în jurul lor. In caz de primejdie, dau alarma, scoţând sunete ascuţite, ca lătratul unui câine.
Multe făpturi ciudate mai sunt pe pământ şi omul, stâpâni-nitorul lor, a ştiut să le îmblânzească şi să le folosească prin mintea şi priceperea lui.
Păcat că pasărea trompetă nu s’a adus şi în Europa, mai ales în părţile de miazăzi, căci ar fi fost nu numai de mult folos, dar ar şi fi pricinuit omului multă plăcere, prin purtarea ei atât de apropiată de el, ca şi prin isteţimea ei !
O-et.
Contra petelor de pe frunzele perilor şi gutuilor este de lolos stropirea cu amestecătură de piatră vânătă, sodă şi apă sau numai cu piatră vânătă. Aceste pete sunt mai întâiu roşie-tice, iar după aceea cafenii.
^	^	^ ^ ^	^ ^	^ ^ ^	^ ^ ^ ^ ^ ^ u
www.dacoromanica.ro
ALBINA
803
Insssnnăiatsa studiului istoriei in stoaia primari.
'
8storia?este cartea sfântă în care este închisă vitejia străbună.
_ Chemarea istoriei este să explice trecutul, să arate celor de azi, cine le-au fost străbunii, ce au făcut ei ' pentru apărarea şi păstrarea limbii, legii şi moşiii. Vieţile eroilor povestite de istorie slujesc drept pilde cari dau îndemn spre fapte măreţe, deşteaptă sentimentul datoriei către ţară, simţirea şi mândria de neam.
Istoria este testamentul strămoşilor către strănepoţii lor, ( să slujească drept tălmăcire vremei de faţă şi de povăi-ţuirc vremei viitoare, zice istoricul Rus, Karamzine.
Prin arătarea trecutului să înalţă prezentul şi să dă îndemn viitorului.
Studiul istoriei este unul din cele mai plăcute şi atrăgătoare. Istoria ascute mintea, desvoltă inteligenţa şi formează caracterul. Noi, dascălii, am văzut în cariera noastră, cu câtă dragoste ascultă copiii o povestire, când ştim să o desfăşurăm astfel încât să fie plăcută. Numai prin istorie putem readuce înaintea noastră pe strămoşi şi faptele lor, prin ea putem arătă ce am fost, ce suntem şi ce voim să fim. Prin ea putem sădi în inima copiilor sentimentul de naţionalitate şi de patrie. Ea ne deschide calea prin care putem lucra asupra inimei copiilor, sădind sentimente măreţe şi pregă-tindu-i pentru viitor.
Patriotismul poporului nostru lasă de dorit. N’avem decât să ne amintim că casele sătenilor sunt împodobite cu icoane de împăraţi străini; că deşi mulţi au luptat sub Marele Căpitan şi iubitul nostru Rege, pe câmpiile Bulgariei, totuşi au găsit cu cale, într’o vreme, să se jeluiască, arătându-şi păsurile, unui împărat străin.
Ce vom zice oare de oraşe?
Conştiinţa naţională în genere lasă mult de dorit. N’avem mame, n’avem fiice, n’avem flăcăi, pătrunşi de dragostea ţărei, de focul sfânt al iubirii de patrie. Este o stare de lucruri ce trebue să ne pue pe gânduri. Ceeace n’au putut face puhoaiele de barbari cari au trecut peste scumpa noastră patrie, ceeace n’au putut face cei 111 ani de domnie fanariotă, ceeace n’au putut face Turcii, am ajuns să facem noi înşine. Săteanul, asuprit; obijduit, umilit şi zdrobit de suferinţe, n’are decât grija zilei de mâine.
Orăşenii, cei mai mulţi viţe din neamurile ce s’au scurs pe la noi, cotropiţi de înrâurirea străinilor cari îi strâng din zi în zi ca într’un cleşte şi le ia locul în toate părţile, sunt şi mai puţin patrioţi.
Este dar nevoie de o lucrare prielnică pentru a pregăti cetăţeni pătrunşi de dragostea ţării.
www.dacoromanica.ro
804
ALBINA
Simţul de naţiune, născut în curgerea vremilor, din bucuriile şi suferinţele comune este o adâncă şi nestrămutată temelie a bazei popoarelor.
In istoria ţării găsim pilde neşterse de devotament şi iubire de patrie; aici găsim Români cari şi-au adus averea, familia şi chiar vieaţa pe altarul patriei. Găsim femei cari şi-au lăsat furca şi-au încins spada, pentru apărarea patriei. (Fata dela Cozia, Maria Putoianca, etc.)
Găsim bărbaţi cari şi-au părăsit casa, moşia şi familia, şi adăpostiţi sub umbra codrilor îşi apărau drepturile încălcate de asupritori. Găsim în timpurile mai apropiate Români, cari şi-au dat întreaga avere pentru atingerea unui ideal: unirea . (C. Negri, Goleştii, etc.).
Cum luptă Românii.
Răsboiul neatârnării ne-a arătat că atunci când a fost vorba să-şi apere mormintele străbunilor şi moşia cu atâtea valuri de sânge păstrată, flăcăii noştri au astupat şanţurile cu trupurile lor sângerânde şi făcând scări din corpuri ce cu un minut înainte strigau ura!., au înfipt steagul ţării pe zidurile Griviţei.
Şi mai departe în negura timpurilor, Ştefan cel Mare, în timp de 47 ani, cu braţul său vânjos, împarte moartea în mijlocul Ungurilor, Leşilor, Tătarilor şi mai ales al Turcilor, acelui popor care frânsese cerbicia cavalerilor, încăpăţina-rea feudalilor.
Rahova, Răsboenii, Călugărenii, sunt pagini de istorie pe care nici un popor nu le are, căci nicăeri o mână de oameni n’au stat cu mai mare îndărjire în faţa valurilor pă-
www.dacaroinamca.ro
ALBINA
805
gâne care nu se mai sfârşiau. Au luptat unul cu o sută, şi au biruit, căci ei nu voaiau gloria ci ’şi apărau limba, legea şi pământul. Dar Marele Mircea ce apără el la Rovine? Eminescu ne-o spune în nemuritoare viersuri :
Dragostea de ai tăi, iubirea de satul tău, plaiurile şi câmpiile în cari ţi-ai petrecut anii copilăriei, unde sunt mormintele strămoşilor tăi naşte iubirea de patrie.
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine în ţara mea! — zice cântecul
www.dacoromanica.ro
806
ALBINA
Cu străini am stat la masă Şi cu ei in'am ospătat.
Dar gândind la mine acasă,
Mii de lacrimi am vărsat!
Ce poate fi mai măreţ, mai frumos, mai desăvârşit, pentru noi învăţători ai neamului, cum am fost numiţi, decât să putem strecură în inimele fragede ale copiilor, aceste mari şi nobile sentimente ?
Ce studiu poate fi mai de seamă decât acela prin care putem să facem mame, soţii şi eroi ?
Soldaţii Români In faţa morţii.
Prin studiul istoriei se formează conştiinţa naţională şi un popor în care există această conştiinţă nu poate fi nimicit. Istoria ne dă pilde strălucite: Cehii din Austria, Finlandezii din Rusia, Irlandezii diiUAnglia, Românii din Ungaria etc.
Numai desvoltând sentimentul naţional, Japonezii au putut să arate lumei uimite, puterea ce poate avea un popor
www.dacoromamca.ro
ALBINA
807
pătruns de iubirea de ţară. Nici mulţimea ostaşilor, nici puterea banului, nu poate răpune dragostea de ţară.
Şi, pentru că vorbii de Japonezi, voiu aduce câteva mustre de felul cum ştiu ei să sădească în inimele copiilor sentimentul patriotic, cum ii cresc şi cum le cultivă inima.
La Japonezi ţara şi împăratul formează una şi aceeaşi noţiune. Micadul fiind considerat ca fiu al cerului, şi toţi Japonezii având credinţa că se trag din familia imperială, el este considerat ca punctul cel mai înalt al scărei unei aceleeaşi familii.
Următori acestei credinţi, iată câteva principii de patriotism care se dau copiilor în familie şi mai cu seamă în şcoală:
«Din toate ţările, ţara noastră are un împărat care e fără pereche în lume».
In ce priveşte istoria ţării lor ei zic: «.Cartea cea mai sfântă pentru noi este istoria ţării noastre, sfântă şi desăvârşită:, model de morală în toate timpurile, fără cea mai uşoară pată. Dintre toate statele semănate pe suprafaţa globului, numai Japonia n’a suferit murdăria unei stăpâniri străine. — Ltimea e mare, numărul naţiunilor e nemărginit, zice istoria lor clasică, dar pe ce tărâmuri se poate vedea o ţară având o astfel de măreaţă familie imperială un popor atât de desăvârşit ?
învăţătorii japonezi fac din studiul istoriei, laboratorul în care făuresc patrioţi desăvârşiţi, cetăţeni devotaţi patriei şi tronului. Aşa, pentru ca să întreţie visul Japonezilor de a fi odată stăpânitorii Chinei, ei văpsesc locul ce ocupă pe hărţi China cu negru, pentru a arăta că e o ţară a lor pe care tot Japonezul trebue s’o plângă şi să caute a o luă.
Iar pentru a deprinde pe copii cu puterea iernei ce domneşte în Siberia, şi pe care ei doresc s’o cucerească, îi pun să umble cu picioarele goale prin zăpadă, ca să fie gata când vor fi chemaţi a lupta în acele locuri.
Iată cum înţeleg Japonezii a preda studiul istoriei în şcoală, şi numai mulţumită acesteijeducaţiuni patriotice au ajuns la desvoltarea de astăzi.
Intru cât a prins această educaţiune ne-a arătat ultimul răsboiu Ruso-Japonez, în care s’a văzut cum sentimentul de patrie a făcut ca Japonezii să facă minuni de abnegaţi-une, putere de rezistenţă şi eroism.
O pildă ne-au dat-o generalii Tarautchi şi Pokonchima, cari dând un banchet la Tokio pentru glorificarea strălucitei lupte dela Liao-Yang, ţinură cuvântări înflăcărate, deşi li se vestise moartea fiilor lor în acea luptă. Bucuria iz-bânzei era mai mare decât durerea pierderii fiilor lor, morţi pentru patrio.
Dar în istoria patriei noastre nu avem pilda strălucită a fiicei hatmanului Arbore, care vine la banchetul dat pentru învingerea Tătarilor şi deşi tatăl ei pierise în luptă, aruncă
www.dacaromamca.ro
80S
ALBINA
pe masă capul unui Tătar, zicând : Când ţara se veseleşte fiica hatmanului nu plânge.
Istoria patriei noastre e plină de pilde de patriotism, pe cari trebue să le culegem de pe unde sunt şi să ne slujim de ele pentru a formă inima copiilor, pentru a le sădi dragostea de pământul strămoşesc, de ţară, de naţiune. — Fata dela Cozia, fiica lui Arbore, Doamna Despina, Constantin Brâncoveanu, Aprodul Purice, Horia, Cloşca şi Crişan, mama lui Ştefan, sunt atâtea pilde de patriotism, devotament pentru ţară, conştienţă naţională. — Chiar unii din haiduci, date fiind suferinţele poporului din timpul lor, pot cu folos fi întrebuinţaţi.
Numai acele popoare pot nădăjdui în viitor, a căror conştiinţă naţională va fi adânc sădită în inima tuturor membrilor lor.
Acele ce nu-1 au, sau îl pierd, pier şi ele. — Polonii ne pot sluji de pildă vie.
Numai studiul istoriei este volnic a desvăli aceste sentimente, însă ea trebue să fie predată, fără îngreuerea de date multe şi fără pomelnice de nume proprii, ci în povestiri calde, animate şi cu cuvinte bine alese. Numai astfel ea va înrâuri şi va rămâne întipărită pentru toată vieaţa, în ini-mele copiilor de azi, cetăţenilor de mâini.
Pe lângă desvoltarea patrioticmului şi virtuţilor civice, studiul istoriei mai e însemnat, căci ne dă material îndestulător pentru a formă judecata, memoria şi bunele înclinări. Unită cu studiul religiei, ea învaţă răbdarea pe cei cărora le lipseşte şi speranţa pe cei cari se desnădăjduesc.
Const. C. Pop.-Taşcâ.
Din viata rândunelelcr.
f
Un mare iubitor de păsări povesteşte următoarea întâmplare :
«Intr’o primăvară, lăsasem fereastra unei odăi deschisă zile întregi. Ce să văd? Un cuib de rândunele într’un colţ. Când intrase şi cum îşi făcuse acolo cuibul? Nu ştiu. Ca să nu le stric hatârul, am avut grijă să las fereastra deschisă ziua şi să n’o închid decât seara. Astfel, au rămas acolo, au făcut pui. De un lucru mă minunam foarte mult: că nu se vedea nici o murdărie pe scânduri.
Aveam drept să mă mir şi mai mult, când vedeam că alte rândunele cari aveau cuibul sub o ştreaşină afară, lăsau toată murdăria să se scurgă pe marginea cuibului. Observând, am văzut că ele luau în cioc şi aruncau afară aproape de fereastră toată murdăria.
Se poate mai frumoasă pildă pentru inteligenţa rându-nelelor ?.->
—	---- R-
www.dacoromanica.ro
ALBINA
809
Un duşman al ovăzului şl al altoi plante agricole.
Mai toate cerealele şi cu deosebire ovăzul, când se întâmplă ca primăvara să fie mai ploioasă suferă de muştarul sălbatec, pe care unii agricultori îl mai numesc şi muştarul de câmp. In primăvara anului trecut (1905), prin luna Maiu, am văzut semănături întinse acoperite de această plantă, şi, fiindcă era tocmai în floare, nu se vedeâ pretutindeni decât floarea muştarului, care este de o coloare galbenă ; pe când planta semănată şi acoperită de muştar, nu se poate vedeâ decât numai când te apropii de marginea câmpului semănat. Muştarul sălbatec, nu creşte numai prin cereale dar şi prin alte plante, ca inul, etc. Astfel am văzut peste o sută de pogoane de semănătură de in copleşită cu totul de muştar, aşa că din cauza acestui duşman, inul era foarte slab crescut, prin urmare şi recolta în boabe caşi în fuior aproape pierdută.
Muştarul de câmp numit şi sălbatec (Sinapis arvensis) se înmulţeşte într’un mod înspăimântător, astfel plantele (muştarul) ce ar putea creşte pe o suprafaţă de 30 cm. pătraţi, pot să producă până la 6.000 de boabe, care pot să-şi păstreze mult timp puterea lor de încolţire (germinaţie). Prin diferitele lucrări ce se fac locurilor de cultivare, grăunţele sau boabele muştarului sunt îngropate şi ele în pământ, mai mult sau mai puţin, după cum şi aratul ori săpatul pământului se face mai adânc ori mai la suprafaţă, şi când seminţele, după modul de cultură al pământului, sunt readuse mai la suprafaţa pământului, încât pot găsi condiţiuni bune de încolţire, ele încolţesc şi dau naştere plantei care le-a produs. Fiindcă creşterea muştarului este foarte repede în cât acoperă toată semănătura de ovăz sau de altă plantă, aşa încât recolta este aproape pierdută, trebuiesc luate oarecari măsuri de stârpire a acestui duşman, care în câmpurile noastre se înmulţeşte din ce în ce mai mult.
In Franţa mai cu seamă s’a întrebuinţat mai multe mijloace de stârpire pentru muştarul de câmp, dintre care trei sunt mai economice pentru stârpireu muştarului, şi pe care ar trebui să le întrebuinţeze şi agricultorii noştri. Prima doctorie este de a disolvâ (topi) în o sută litri apă 15 kgr. de calaican (sulfat de fier) şi cu această apă să se stropească tot muştarul cu un pulverizator, aşâ cum se face la stropitul viilor ca să nu fie atacate de mană.
Stropitul câmpului trebue să se facă la noi în ţară, cam pe la începutul lunei Maiu, adică înainte de a înflori muştarul sălbatec. Muştarul sălbatec începe a înflori cam pela 10—15 Maiu. îndată ce muştarul este stropit cu doctoria de mai sus, începe a se înegri şi se prăpădeşte. Altă doctorie
www.dacoromamca.ro
810
ALBINA
şi mai economică ce se poate întrebuinţa este tot calaicanul (sulfatul de fler) dar în stare de praf sau ca pulvere.
Calaicanul în stare de praf se seamănă tot pe la începutul lunei Maiu, până ce muştarul sălbatec n’a înflorit, şi semănatul se face dimineaţa până ce rouă nu s’a ridicat de pe frunze, ca astfel praful de calaican să se poată lipi cât mai bine pe frunză. La un hectar se seamănă 200—250 kg. şi semănatul se face cu mâna prin împrăştiere. Deci această lucrare o poate face orice agricultor în condiţiuni destul de bune şi cât se poate de iute spre aşi scăpă semănătura de acest duşman.
A treia doctorie, tot atât de economică şi folositoare plantelor agricole atăcate, nu numai de muştarul sălbatec, dar şi de pălămidă, de care plantă vătămătoare nu puţin ne putem plânge, de oarece şi pălămidă caşi muştarul sălbatec în pri-măverele ploioase, creşte şi se înmulţeşte foarte mult; este Kainita, care este foarte bogată în potasă, şi care este un e-lement indispensabil la hrana plantelor, dar în acelaş timp duşman neîmpăcat la stârpirea muştarului sălbatec caşi a pălămidei. Deci prin întrebuinţarea Kainitei, bunul agricultor, are două câştiguri, pe de o parte dă pământului potasă de care toate plantele agricole au trebuinţă la creşterea lor, şi pe de altă parte se stârpeşte din locurile agricole muştarul şi pălămidă.
Kainita, se întrebuinţează astfel: într’o sută litri apă, se disolvă (topeşte) 30 kg. de Kainită, cu această apă se stropeşte câmpul cu un pulverizator.
Chiar dacă în semănătura de ovăz sau de orz, primăvara s’ar fi semănat trifoiu sau lucernă, agricultorii pot întrebuinţa doctoriile de mai sus la stârpirea muştarului, fiindcă trifoiul caşi lucerna, n’au să sufere de loc, din contră au să crească cu mai multă putere.
Y. S. Moga.
-----------------------
Erupţiunea Vezuviului.
Precum spuneam în articolul nostru din numărul trecut, Yezuviul s’a potolit. Ploaia de cenuşă a urmat şi în celelalte zile să cază asupra satelor şi oraşelor chiar depărtate, dar focul nu mai eşiâ din gura muntelui.
Corespondentul unui jurnal francez spune că în ziua de 31 Martie (13 Aprilie) aplecat <!u automobilul dela Neapole la orăşelul Torre-del-Greco. La Neapole eră senin; cu cât se depărta însă de ţăr-
www.dacaramamca.ro
ALBINA
811
mul mării cu atât se făcea mai întunerec, căci ploaia de cenuşă întunecă soarele. Când a intrat în orăşel, eră noapte. La luminile slabe ale felinarelor, se vedeau soldaţii lucrând ca să cureţe stradele şi casele. In adevăr, cenuşa grămădindu se pe acoperişuri, faceâ mormane aşa de mari şi aşâ de grele încât ameninţă să le prăbuşască.
Până acum nu se ştie cu siguranţă cât de întins este dezastrul. Desigur că mai multe comune sunt cu totul distruse, că mulţi locuitori au pierit sub dărâmături şi mai mulţi nu au unde să se adăpostească.
Vom ţinea în curent pe cititorii noştri cu cele ce se vor mai petrece.
Relele urmări ale beţiei.
uite şi felurite sunt durerile ce ne sdrobesc inimile şi ne rătăcesc minţile, dar mai groaznică şi mai îndrăcită boală ca năravul beţiei nu e nici unul. Şi cu drept cuvânt. Omul este clădit dela sfântul Dumnezeu cu chip frumos, drăguţ, în cap i-a aşezat minte şi simţiri cum la nici un altul din ereaturile sale; i-a făcut trupul, chip de înger pământesc şi l-a împodobit cu toate darurile ; iar dacă omul se dă netrebniciei şi îşi necinsteşte chipul şi sufletul cu fapta urâtă a beţiei, apoi desigur acel om, perzându-şi min-ţele prin beţie, neşti’ind şi neţinând seamă de corpul său şi de cei ce-1 înconjoară, acel om stăpânit acum de patima beţiei nu mai poate fi numit fratele nostru, consătean al nostru, cu el nu mai putem vorbi nimic, întreprinde nimic, căci el a voit mai bine să se asemene cu dobitoacele cele fără de minte şi necuvântătoare, dacât a petrece ca lumea în armonie şi în înţelegere ca
oameni.
Beţia, nenoroceşte multe case, umple spitalele de schilozi, puşcăriile de condamnaţi, tribunalele de procese, în fine beţia este mizeria şi sărăcia a multora din sătenii noştrii. Cercetaţi de pildă o puşcărie şi ne vom smulge părul capului de groază, când nenorociţi puşcăriaşi cu lanţurile de mâini şi de picioare ne vor povesti cu feţele săpate de suferinţă şi de mustrarea cugetului că au intrat în fundul ocnei numai după urma afurisitei de beţii. Am omorît cap de om, zice cel condamnat, am omorît, blestema-m’ar Dumnezeu, am omoi ît! !... Am omorît, nenorocitul de mine, căci atunci nu mă mai stăpânea mintea ci rachiul!. Atunci nu mai ştiam de prieteni, nu mai ştiam de tată şi de mamă, nu mai ştiam de copii şi de nevastă cari se puneau înainte-mi cu pieptul, oprindu-mâ de a face rău, nu mai ştiam
www.dacoromamca.ro
812
ALBINA
nimic, eram turbat; am scos cu furie cuţitul, am crezut atunci că sunt cel mai vrednic, am ridicat cu putere, şi un horcăit greu, cu o cădere de trup se auzi!!. Eră al soţiei mele care se aşezase in faţa mea oprindu-mă de a lovi pe vecinul meu. Am râs apoi, puţin însă, ochii mi s’au întunecat de tot, am căzut jos şi tocmai a două zi în spre seară m’am deşteptat, când ai casei pregătiau cele de îngropare nevestei mele şi procurorul cu jandarmii îmi pregătiau mie cele necesare mormântului meu, cele necesare ocnei de veci, căci m’a condamnat la muncă silnică pe viaţă, plată meritată pentru faptele mele!!. Mi-am nenorocit casa şi masa, mi-am nenorocit cei doui copilaşi ce aveam, mi-am necinstit cu fapta mea urâtă şi părinţi şi rude şi mai pre sus de tot, mi-am necinstit satul meu!
Iată ce foloase aduce beţia, iată ce cinste încunună fruntea aceluia ce voeşte a îmbrăţişa funcţiunea şi meseria de a fi beţiv.
Omul, prin patima beţiei şi-a pătat onoarea, lucrul cel mai sfânt al vieţei noastre, şi-a batjocorit numele său de om, şi-a stricat coroana acea dată de D-zeu, adică de a fi regele tuturor vietăţilor după pământ.
Beţivul nu voeşte a şlî de D-zeu şi de legi; el calcă în picioare fără ruşine şi fără părere de rău tot ce poate avea mai scump pentru sine, pentru familie, sat şi ţară şi nu de puţine ori, ameţit de furia băuturii, ridică barda şi cuţitul spre a străpunge pe acel ce l-a înzilit, spre a lovi pe D-zeu, creatorul său.
Omul, când e gata să se dea cu totul in plăcerile beţiei, devine vesel, îţi arată iubire, e vorbitor peste măsură şi în vorbire face gesturi neorânduite şi tot ce are pe suflet îţi spune; dacă mai bea încă, devine trist, caută să doarmă, se uită în jos, începe a vorbi singur, îşi aruncă căciula pe ceafă, devine neastâmpărat şi dacă tot mai bea, apoi el devine rău, pierde mintea.şi simţirea, cade jos în neştire, se răneşte fără a simţi durerea, se scoală, vrea să iasă afară şi i se împletecesc picioarele; hainele îi cad din spinare, face spume la gură ca îndrăciţii, este otrăvit.
Gura îi scoate un puturos miros de ţuică. Nici un animal după pământul ăsta nu face prostiile ce ’ le face un om când este în stare de beţie. Cu câinele te înţelegi prin semne, cu boul te înţelegi prin blândeţe, cu calul de asemenea, dar cu omul beat, fiinţă cu minte şi cu judecată, cu dar de a vorbi, cu chipul şi asemănarea lui D-zeu, nu te mai poţi înţelege. Porcul merge în noroiu, se scaldă de căldură şi el ştie că merge acolo, cu toate că nu este volnic a judecă ca omul.’
Beţivul se noroeşte mai rău ca porcul. Porcul se scaldă prin tufişuri şi locuri ferite de vedeala noastră, căci porcului îi este ruşine, dar omul, fiinţă cu minte, se înoroeşte prin şanţurile şoselelor. Porcul, când ese din noroiu, se scutură, se freacă’de pomi spre a pică noroiul după el, dar omul beat, ba. Acasă de merge beţivul, vai de copii şi de nevastă.
Ce să mai aştepte nenorociţii de ei dela un câine turbat care pentru băutură le vinde şi ultima firimitură de pâine după buzele înflămânzite, numai şi numai spre a-şi îmbuibă stomacul cu ţuică! Beţivul nu intră în casă cu vorbe dulci şi cu mângăere către copii şi nevasta sa, ci el intră cu parul, gata de a lovi strigând şi răcnind din pragul casei ca să plece afară toţi. Vai! ce sbierete se aud atunci!. Copiii, cu toţii se adună după uşe
www.dacoromanica.ro
ALBINA
813
spre a scăpă ; femeea stă într’un colţ, pierdută, închinându-se şi blestemând ceasul în care s’a născut. Un moment mai este şi nebunul soseşte. Copii chirăe, nevasta se vaetă cu durere şi apoi cade lovită de parul nenorocitului de beţiv. Urmează apoi pum-nueli, înjurături, lovituri cu picioarele, în timp ce copiii sbiară pe bătătură cerând ajutorul vecinilor.
După ce beţivul îşi împlineşte nebuniile, cade obosit de beţie şi adoarme prin mijlocul casei, căci patul nu-1 mai găseşte şi nici ai lui nu mai au îndrăzneala a-1 mai atinge, cu toate că beţivul nu mai merită ajutorul nimănui. Dimineaţa se scoală galben, ofilit, fără putere, cu părul vâlvoiu în cap şi cu un junghiu în şeale, fructul dormirei pe pământul umed, căci casele beţivilor sunt şi nepardosite. După puţină odihnă, după ce cască şi se întinde de vre-o câteva ori, tuşeşte autoritar, îşi aruncă căciula pe cap, pune haina pe umăr şi iar apucă calea ce duce către cârciuma dorită, pentru ca să mai arunce acolo încă ceva din avutul lui, din averea copiilor lui, din fericirea căzniciei lui, cântând pe drum a lene, marşul beţivilor;
Foae verde merişor Când mai beau la vinişor Par’că mi-e mai binişor,
Că-mi alină chin şi dor.
Fâ-mă doamne şi mă pune Unde-o fi rachiu de prune Şi nevestele mai bune.
Fă-te gură pâlnie Şi tu burtă butie Ca să torn să dudue.
Fă-te gâtulo turec Păzea suflet că te’nec.
Iată chipurile prin cari trece viaţa beţivului, ’i-aţi văzut în oglindă faţa ; priviţi dar, cercetaţi şi alegeţi calea pe care urmând-o să puteţi merită cu toţii de a purtă pe frunţile d-voa-stră acea coroană regească ce ne-a dato bunul D-zeu do a li stăpâni atât pe noi înşine cât şi pe tot ce ne înconjoară. Nu uitaţi poveţile mai marilor voştri, şi mai pre sus de toate nu uitaţi poveţilo bune ce vi se recomandă de însuşi simţurile d-voastră ca oameni cu judecată ce sunteţi.
Veţi ţinea iarăşi minte şi povaţa beţivului ce s’a pocăit care cântă astfel:
De când beau rachiu de prună Nu mai port căciulă bună Nici nevastă cu cunună.
Darul Domnului nostru Iisus Cristos să vă întărească gândurile cele bune şi puterea de a săvârşi fapte bune şi folositoare tuturor.
Preotul Ion Tucu.
•	Calopuru-Doljiu.

www.dacoromamca.ro
814
ALBINA
MI AZ A-NOAPTE
— Poveste —
A fost odată o fată sărmană...Intr’o zi se duce ea la lântână
să ia apă. Acolo găseşte altă fată, urâtă, urâtă şi cu un ochiu
la ceală...Pasă-mi-te eră Miază-noapte, că numai zise:
Surată, vino deseară la mine să-mi torci niţel.
Pe unde să dau? Oiu nimeri?
—	Pe poteca asta.
Apoi s’au despărţit. Seara, fata se duce la Miază-noapte. Când ajunge lângă fereastră, se uită înăuntru şi o vede mâncând dintr o mână de om. Începe să strige:
—	U ! surată !
—	Stai, surată, stai că mă lăiam.
Miază-noapte svârli mâna de om şi tuciul sub pat, pe urmă-i deşchide şi-i dă de tors. Toarce ce toarce şi Miază-noapte, de colo:
—	Surată, mie mi-e foame ; mă duc până în pod să tai carne, tu stai aci şi cerne niţel.
S’a suit Miază-noapte în pod, da nu ca să tae carne; ea luase pila să-şi ascută dinţii să mănânce pe fată. întrebă de sus:
—	Cerni, surată?
—	Cern, surată, cern ?
Vine un şoricel :
—	Fetico, fetico, dă-mi o firimitură de mămăligă să-ţi spun ce face surată-ta în pod.
Ii dă lirimitura.
—	Hei, surată-ta nu taie carne. îşi ascute dinţii să te mănânce.
Asta e Miază-noapte. Ia o pilă, o gresie şi o oglindă şi.....
fugi!.. Mie dă-mi o nucă.
Fata face cum o învaţă şoricelul şi p’aci ţi-e drumul, iar şoricelul ca să nu bage do seamă huidumi din pod,... fâstâc,... iâstâc... nuca prin ciur.
—	Cerni, surată?
—	Cern, surată, cern... răspundeâ şoricelul...
întreabă a doua oară, îi răspunde tot aşâ, iar a treia oară:
—	Sâc, sâc, sâc... surată ta s’a dus... şi,... şoricerul sbughi în gaură!
Cum aude Miază-noapte turbează de mânie şi — vifor — se ia după Iată. Când eră gata, gata s’o ajungă, fata svârle în urmă i gresia şi se face între ele un zid mare. Primejdia turbează de mânie şi roade, roade la zid până ce face o spărtură, apoi, fuga după fată. Când s’o prinză, aceasta svârle oglinda şi se face în urmâ-i o negură... Se sbate cum poate Miază-noapte şi când fu iar aproapa să puie mâna pe ea, fata svârle pila şi se face o pădure deasă.
Fuge fata, fuge şi fuge până ajunge lângă casa ei, da şi Miazănoapte scăpase...
www.dacaromamca.ro
ALBINA
815
Gata, gata s’o prindă şi aci, când să intre pe uşă, începe cocoşul «cucurigu!...»
— Hi! Mă mâncaşi tu pe mine, da eră să te mănânc eu pe tine ! Şi piere ’n noapte!... Iar lata săriă de bucurie că s’a văzut lângă părinţi...
C. Bădulescu-Codin.
'	“O-0 ■
In seara de 26 Martie expirat, s’a dat un bal în sala şcoalei din comuna Tigveni, judeţul Argeş, sub preşidenţia d-nei şi d-lui I. Dimitrescu, inspector comunal. Acest bal s’a dat pentru strângerea unui fond necesar a se cumpăra mobilier şcolar de care şcoala are mare nevoie. Beneficiul balului a fost de 450 lei, din care scăzându-se cheltuelile a rămas 282 lei numerariu.
Balul a avut deplină reuşită luând parte persoane însemnate din Piteşti, Curtea de Argeş, Băileşti şi din alte localităţi.
P. Petrescn.
învăţ. Dir. Şcoala Mixta «Teodor Brătianu-
*
*
In seara celei de a doua zi de Paşte, pentru înjghebarea unei sume de bani care să servească la îmbrăcarea micilor dorobanţi, şaşe inimoşi normalişti din Câmpulung : Apostol, Băzăvan, Enescu, Gâldău, Mihăileanu şi Tănăsescu, au dat o frumoasă serbare în sala şcoalei din comuna Vânju-mare, Mehedinţi.
«Imnul Regal», urmat de cuvântările frumos rostite şi pe înţelesul sătenilor ale preotului Gomoiu şi I. Simionescu, silvicultor, au deschis serbarea.
Apoi s’au jucat piesele : «Nobila cerşetoare», «Adevărata amiciţie» şi «Nunta Ţărănească», frumoasa comedie cu cântece a lui V. Alexandri.
Intre piese au fost bucăţi corale, dirigiate de d-1 Băzăvan.
Sătenii aduc mulţumiri iubiţilor normalişti, precum şi neobosiţilor lor învăţători d-1 R. Mihăileanu, d-na Bijutescu şi d-ra Lelia Brădiceanu, cari au ajutat mult la reuşita serbării.
--------------------
Cel mai puternic cuirasat din lume. Anglia are acum vasul de războiu (cuirasat) cel mai puternic din lume. Numele lui însemnează pe româneşte «Fără frică» (Dread-nought) A fost inaugurat în Fevruarie trecut, după ce fusese lucrat în timp de şase luni.
El are o greutate de 18.000 tone şi e înarmat cu 10 Uimiri de 305 nijm şi 18 tunuri cu tragere repede, ca să respingă atacurile torpiloarelor. Mai are cinci guri pentru svârlit torpile.
-----■
www.dacoromanica.io
810
ALBINA
Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti are disponibil un număr însemnat de nuci de pe proprietăţile sale din jud. Argeş pe care-i scoate în vânzare. Nucii aflaţi pe fiecare proprietate sunt trecuţi în tabloul de mai jos:
1)	Moşia	Albeşti 22	nuci deferezanţi-
2)	»	Berislăveşti 92	
3)	»	Rădăcineşti 12	» »
4)	»	Dăngeşti 20	» 3»
5)	»	Fedeleşoiu-Runcu 50	» >
C)	»	Buneştii-Urlueşti 2(5	» »
7)	»	Ciofrângeni-Poenari 48 Total . . .277	» 0 » •
Vânzarea	acestor	nuci se face prin bună	învoială, iar amatorii
adresă oferte Eforiei arătând numărul de ordine ce poartă nucul ce voeşte a cumpără şi preţul ce oferă. Condiţiunile vânzare! se pot vedeâ la Eforie la Serv. Silvic, în toate zilele de lucru dela ora 8—1 p. m. unde se poate lua şi orice lămuriri la această vânzare.

ANECDOTA.
D-l Zăpăeescu era să se însoare. Logodnica lui şedea la Ploeşli, iar el în Bucureşti. Când a venit ziua căsătoriei civile, înloc să plece din ajun la Ploeşti şi să doarmă acolo, s'a gândit că e mai bine să doarmă tot acasă şi să se ducă adoa zi cu trenul. Cum a făcut cum a dres, a scăpat trenul dela S şi avea numai rinul la 10. Căsătoria era anunţată pentru 101Când a ajuns la gară şi a văzut ce se întâmplase, a început să tinere de necaz.
Deodată îi vine o idee şi aleargă la telegraf, unde expediază următoarea depeşă:
Per ciut trenul. Rog nu faceţi căsătoria fără mine >.
Pâine de peşte. In vremea din urmă bântuind seceta prin Rusia, în unele ţinuturi bogate în peşte, s’au gândit oamenii să fabrice pâine dintr’un fel de făină de peşte sărat, uscat şi măcinat.
La câte nu sileşte nevoia pe om!
—	Apa la matca şi omul la teapă.
—	După cum buretele nu dă apă până ce nu-1 storci, aşâ şi scumpul nu dă nimic până nu ii iei cu sila.
—	Banii nu sunt ai zgârcitului, ci el este al banilor.
www.dacoromamca.ro
BIBLIOQKdFM
r
J
Din interesanta bibliotecă a societăţii culturale «Steaua a apărut a 12-a cărticică, intitulată: La Răscruci, de cunoscutul scriitor I. Slavici. Această broşură cuprinde 96 pagine şi costă numai 15 bani.
Cărticelele ce au apărut până acum în aceasă Bibliotecă şi care se vând tot cu 15 bani exemplarul sunt: Din Ţara Busarabilor de G Coş-buc ; Foloasele învăţăturii de P. Dulfu ; Minunea vieţii şi cheia lumii de Th. D Sperantia; Grădina de legume de Ioan Hăşeganu ; Medicul poporului de Dr. I. Felix; Avem cu ce să ne mândrim de T. Duţescu-Duţu ; Biserica Ortodoxă Română de I. Mihălcescu şi Victor Puiu; Ştefan cel Mare de Alex. Lepădatu ; Ce se poale învăţă (lela un drum lung de Dr. I. Simionescu ; Comoara Dorobanţului de Mihail Sadoveanu.
Pentru cereri a se adresă la Institutul de Arte Grafice «Carol Gobl» S-sor I. St. Rasidescu, Str. Doamnei No. 16.
Qâniâref doreşte ocup a fie
a se adresâ:
Căntâref 1-iu, (teodor Suca.
TÂRGU-OCNA
(Bacău).
fl=u=== ■■■■■■—ip=	' --1=	—-Ji......^=si'~—' " — i—ir=li
Avis important.
In editura cunoscutei librării H. STEINBERG, str. Gabroveni No.
10,	Bucureşti, au apărut în TREI VOLUME lecţiuni practice, întocmite după programa şcoalelor primare urbane şi rurale de Gh. N. Costescu, directorul şcoalei de băeţi «Enăchiţă-Văcărcscu», din Bucureşti. Această mportantă lucrare cuprinde 3 volume şi anume : Volumul I-iu Metodica linibei Române, coprinde aproape toate lecţiile de Limba Română dela cl. I—IV-a aşa cum trebuesc făcute cu copiii. Costă 5 lei. Volumul II-lea: Metodica Matematicei, cuprinde lecţiile de aritmetică şi geometrie după program, dela cl. I—IV-a. Costă 5 lei. Volumul III-lea: Metodica Istoriei şi Geografiei cuprinde toate lecţiile de istorie şi geografie după program dela cl. II—IV-a. Costă 7 lei.
Fiecare volum cuprinde două părţi: teoria şi practica.
Comanclele se pot face la toate librăriile din (ară.
www.dacoromamca.ro
1 C O L A E LUPANI
24, Calea Viefcoriei, Bueureşti.
0 PALARil, PĂLĂRII, PĂLĂRII a fi] b GHETE, GHETE, GHETE ■
H <*	
| moi şi tari, culori şi negre	pentru Dame, Bărbaţi şi Copii
primesc zilnio	Fabricaţiune proprie
Noutăţi diferite.	Atelier special pentru comenzi
Primesc blănării în păstrare.	
	=	

52-7.
THE BANK OF ROUMANIA, LIMITED
Capital Lire sterline 300.000 deplin vărsat. Sediul Londra. Sucursala Bu-
cureşti. Comitetul central: la	Londra
Ladilan Mnchiutush Rate,	n
G. 1. Gusclieu		n
Vicontele Ditneannon . . .	
E. W. 11. ItaiTV		
Roliert Hanii!ton lang . .	
Demelre de Frauk ....	Viena
P. Xaville		Paris
Ad. Vernes		
Directori:
f C. A. Stolz I E. E. Goodwin.
Censori: loan Kalinderu, Deiuetru Ioau Gliika şi Arthur Green.
Sediul social:
Londra 7 Creat Winchester Street. Sucursala: Bucureşti, Piaţa sf. Gheor-ghe.
„NAŢIONALA
SOCIETATE GEHEIUlA 0£ ASIGURARE, BUCUREŞTI Capital iu acţiuni întreg vărsat în
aur..............Lei 2.000 000
Fonduri de reservă compuse din prime şi daune .... »	3.955 688.70
Idem format din capital şi alte rezerve »	1.075.842 60
Total în aur Le; 7 052.531.36 Daune plătite .... Lei 33.000.000 Vice-preşedinte A. Băieoianu,
Dir. general E. Griimvald. „NAŢionai..a“ asigură contra in-cediului, a «grindinei», contra riscului pierderii valorilor. Asigurările pentru viaţă sunt primite în toate combinaţiunile obişnuite ca : «cas de moarte, supravieţuire, zestre şi rentă». Sediul social in palatul Societăţii din str. Doamnei No 12, Bucureşti. Re-presentanţă generală în Bucureşti, str. Smârdan No. 4. Agenţii în toate oraşele din ţară.
4- 4> -«> -4-0- -44- -4-4- -44- -
Ins;, de Arte Grafice Carol GoblS-sor Rasidescu, Str. Doamnei 16.—15.838.
www.dacoromanica.ro