Anul IX V^\ TA POPULARA COMITETUL DE ION P. Gârboviceanu A G. Coşbuo G-ral P. V. Nâstuxel G. Adamescu I. Otescu V. S. N. Nicolaescu Gr. Teodossiu V C. C. Pop.-Taşcă Redacţia si Administraţia Strada Măntuleasa No. 9. — Bucureşti, www.dacoramamca.ro > A A A „S Societatea *Steaua* are de scop a lucră pentru întinderea învăţăturii în popor, prin tipărirea şi răspândirea de scrieri şi publicaţii morale, patriotice şi de folos practic, şi pentru împiedecarea, prin toate mijloacele legiuite, a răspândirii de scrieri şi publicaţii imorale, sau cu tendinţe contrarii statului şi ideii naţionale române. Cotizaţia este de cel puţin doi lei pe an, iar pentru învăţători, preoţi rurali şl săteni, de cel puţin un leu pe an. Fie-care membru este îndatorat ca, în cel d’întâiu an după primirea sa, să faoă a se primi în Societate cel puţin alţi doi membri noi. Cererile de înscriere, însoţite de cotizaţia pe un an, se pot a-dresâ d-lui Spirit C. Iiaret, strada Verde, Bucureşti. Comitetul: Preşedinte, loan Kaliuderu, Preşedintele Academiei lto-tndne.— Vicepreşedinte, Sav» Şoinăiiescu, mare proprietar, fost senator.— Administrator şi casier, Spirn C. Haret, fost Ministru, profesor universitar. — Secretar, Con st. Bana, profesor secundar, fost inspector şcolar.— Membrii'. Petre Gârboviceaim, fost Administrator al Casei Sf. Biserici Autocefale Ortodoxe Române, profesor la Seminarul Central şi director al Şc. Normale a Societăţii pentru învăţătura poporului român-, I. Dimii rescu Procopie, fost senator, fost Primar al Capitalei; M. Vlădescu, Ministru, profesor universitar; Oistu S. Negoescu, administrator al Casei Şcoaielor, profesor secundar; Dim. Cecropid, institutor.— Cenzori, Const. Alimftneşteanu, inginer de mine; Preotul econom Congţ, lonescn, profesor secundar; Const. Alexandrescu, institutor. T E R U A“ Membri înscrişi şi cotizaţiuni plătite (urmare). B. N. Găbunea (Bucureşti), 2 lei; Gh. Bacinsky (Bucureşti), 2 lei; A Econom'u (Bucureşti), 2 lei; Linţeseu S. Bucureşti), 2 lei; Nae I. Cruce (Bucureşti), 2 lei; Niţă Alexandrescu (Bucureşti), 2 lei; Vasile Vasiliade (Bucureşti), 2 lei; Tudori Const. (Bucureşti), 2 lei ; N. Petrescu (Bucureşti), 2 lei; P. Gârboviceanu (Bucureşti), ,5 lei ; Maria Gârboviceanu (Bucureşti), 3 Iei; Petrică Gârboviceanu (Bucureşti), 2 lei ; D. Ionescu (Bucureşti), 2 lei; Fr. Reit (Bucureşti), 2 lei ; Dima Cristescu (Bucureşti), 2 lei; Gh. Moianu (Bucureşti), 2 lei; C. Georgescu (Bucureşti), 2 lei ; C. I. Şonţu (Bucureşti), 2 lei; I. Sălceanu (Bucureşti), 2 lei; FI. Cristescu (Bucureşti), 1 leu; I. C. Costescu (Bucureşti), 2 lei; V. Mănescu (Bucureşti), 2 lei; Al. Văleanu (Bucureşti), 2 lei; Pr. Econom Gh. Ionescu (Bucureşti), 2 lei; Gr. Dâmbeanu (Bucureşti), 2 lei; C. Alexe (Bucureşti), 2 lei. Numărul membrilor înscrişi cu începerea anului 1906 şi până în prezent este de 450; iar veniturile societăţii, tot în acest timp, sunt de 2.050 lei. şi 10 bani, (Va urma în num&ral viitor). r? t ▼ v r? w w ^ * www.dacaromanica.ro Anul IX. No. 28—29. 9-16 Aprilie 1906. Albina Revistă Sncictopedjcă populară //■<$ Panbru anunolurl l 1* Manuiarl y. Nji kbtnamtntul în ţarâ pe ţjn~iiei B | flbpnamtntul în atr&ln. p« «n lei Un număr.......... 16 bani IVHaa publloitat«, s bani ouvântul iptele nepubtloate se ard. SUjViARUIa: H. CoşbiU', Academia Română.-~Dr. I. Siinioiiesni, Cât poate munca omului. — M. Sado-vcanu, Scrisori trimise de un prieten pribeag. — Irîmla Popeseu, Potcovitul calului. — S. Ni-colaescu şi o. Stoincscu, Ramele pentru faguri.— X. Rădulescu-Niger, E dimineaţă (poesie).— I». Ioneseu-Morel, Singur. — Erupţiunea Vezuviului.— S. Tcodorcscu-Kirileann, Mitropolitul Veninmin Costache (din popor). — C. lorducliescu, Foae verde trei măsline (cântec popular pus pe note muzicale).—>. Biudeu, Din viaţa colonelului Alcnz. —V. S. >!oea, Cronica agricolă, economică şi comercială. — 0. I. 0., Din activitatea corpului fnvăţătoresc..— Dionisie M. Poposea, Ariciul, Cerbul, Vulpea şi Ursul.—Afunzimea mării. — Cronica săptămânii. Cornăţel. Din literatura populară.—De pe Dom. Coroanei.— O vorbă a Regelui Cristian.— Inforraaţiuni.—Scrisori către redacţie.—Bibliografii.- Poşta redacţiei.—Mulţumiri. —Licitaţii. SQţturi: Cum să păzim laptele de mirosuri.—Contra mucigaiului fructelor. — Cât timp clocesc pasările de curte.-12 învăţături pentru îngrijirea cailor. Ilustraţiuni: Forţa apei mişcând maşini producătoare de electricitate. — Un colţ din hartă sudică a Franţei.—Rama înaltă.-Ramă măruntă.—Ramă patrată.-Vederea oraşului Ncnpole şi a vulcanului Vezuviu. Harta regiunii Vezuviului. — Trenul funicular peVe-z u v i u. — Mitro politii 1 Veni a min Costache. _______________________________ ACADEMIA ROMÂNA i. ăptămânile trecute s’a deschis sesiunea generală a Academiei Române şi, cu ocaziunea aceasta ziarele noastre se ocupă iarăşi de ea şi de lucrările ei. Este însă foarte multă lume care nu ştie lămurit nici ce este Academia Română, nici scopurile cari le urmăreşte şi nici mijloacele ce le pune în practică pentru a-jungerea acestor scopuri. Publicul cel mare, rău informat, are cunoştinţe falşe despre Academie, iar ştirile de prin ziare — greşite şi ele, de cele mai multe ori — îl întunecă de tot şi-l zăpăcesc şi mai rău Unii cred că Academia ar fi o societate organisată cam tot aşâ ca «societatea dramatică» a Teatrului Naţional, şi că membrii ei sunt societari de mai multe clase. Alţii ştiu că Academia e în întregime o instituţiune a statului, trăind din bugetul statului şi www.dacoromamca.ro 746 ALBINA fiind administrata de acesta. Despre activitatea ei cei mai mulţi nu ştiu nimic şi nici nu le intră în cap gândul că şi Academia face cevâ treabă în ţara aceasta. Mulţi ştiu numai atâta că Academia are avere de mai multe milioane şi că singurul ei scop este să împartă premii scriitorilor. Aceste cunoştinţe şi asemenea păreri avem despre cea mai înaltă instituţiune culturală a neamului românesc. De aici porneşte apoi de-oparte dispreţul în care avem tot ce se face din partea Academiei, iar de alta absoluta nepăsare de ea şi de lucrările ei. Mă voiu încercă, deci, s’arăt cititorilor «Albinei», pe cât voiu putea de lămurit şi pe cât se poateface aceasta într’un graiu care să fie pe înţelesul obştesc, ce este Academia, ce scopuri şi ce mijloace întrebuinţează, şi să le desluşesc cele ce li se par întunecate. Academia nu este deloc o instituţiune a statului, ci întru totul de sine stătătoare ; singură îşi alege membrii ei, singură îşi face statute şi regulamente, singură îşi administrează averea şi nu e răspunzătoare decât sie însuşi pentru faptele ei. E însă un «Institut naţional», declarat de atare printr’un decret domnesc la 1867. Statul nu se poate amestecă in afacerile Academiei, şi tot ce i dă statul este o subvenţie de 30.000 de lei pe an, din bugetul Ministerului instrucţiunii publice, o sumă care i-a dat-o chiar dela început, dela întemeerea Academiei. Dar din suma aceasta Academia e datoare să dea în fiecare an câte două premii scriitorilor, de câte 5.000 lei fiecare, numite premiile statului sau altfel «Eliade» şi «Lazăr». Statul mai plăteşte pe an câte 25 000 de lei Academiei, o sumă pe care mai înainte statul o cheltuia cu «Biblioteca statului», pentru local personal, cumpărare de cărţi şi altele. La 1902, statul ca să scape de o cheltuială mai mare, s’a învoit cu Academia să-i treacă sub îngrijirea ei biblioteca statului şi să-i plătească pe an suma pomenită. Academia acum singură îngrijeşte de biblioteca statului, i-a făcut loc in sălile Academiei, plăteşte personalul ei, cumpără cărţi pentru ea, şi statul nu face alta decât înapoiază Academiei banii pe care aceasta ii cheltueşte cu întreţinerea bibliotecii statului. Afară de-acestea, Academia nu mai primeşte dela stat nici un fel de subvenţie şi nici un fel de ajutor material. Bine înţeles, statul îi dă tot ajutorul moral. Tot ce mai primeşte, ca subvenţiune Academia, este o www.dacoromamca.ro ALBINA 747 sumă de 14 mii de lei pe an din partea M. S. Regelui. Patru mii din partea Administraţiunii Domeniului Coroanei, şi 10 mii din însăşi caseta particulară a M. S. Regelui, cu scop anumit: pentru facerea marelui dicţionar al limbii româneşti. Să ştie, că M. S. Regele, înainte cu vre-o 15 ani, intr’o cuvântare ţinută la Academie, ca Preşedinte de o-noare al ei, şi-a rostit dorinţa ca Academia să înceapă publicarea unui dicţionar care să cuprindă toate cuvintele româneşti, de pretutindeni şi din toate vremile de mai înainte pe cât se cunoaşte. Şi fiindcă acest dicţionar cereâ ani lungi de muncă şi cheltueli mari, M. S. Regele a binevoit a promite, ca ajutor, câte 10 mii de lei pe an pentru facerea dicţionarului, până la isprăvirea lui. Şi fiindcă la acel dicţonar s’a lucrat mereu de-atunci şi se lucrează, • M. S Regele a dat neîntrerupt acest ajutor Academiei, pen-trucă e una dintre dorinţele cele mai stăruitor urmărite a Domnitorului nostru să i se dea neamului românesc marea evanghelie a limbei noastre, marele Etimologic. (Va urma) (i. Coşbuc. Cât poate munca omului. Cărbunele alb. Se zice negru ca tăciunele când vrem să spunem că ceva nu e alb. Atunci ce noimă are «cărbunele alb»? O asemenea vorbă nu se puteâ auzi acum cincizeci de ani. Ea e o născocire a vremurilor când se trimet telegrame fără sârmă, când se capătă lumină lără să ardă ceva, când încearcă omul să sboare ca şi păsările cerului, ori să meargă cu corabia pe sub apă. «Cărbunele alb» nu e nici mangal, nici tăciune, nici cărbune scos din pământ. El e «sau apă sau ghiaţă», deci nu arde, ci din contră e duşmanul focului. Poate însă da aceleaşi foloase ca şi el. Oricine ştie ce urmări aduce lemnul sau cărbunele aprins. Nu e vorba de căldura ce dau, arzând în sobă. Pe lângă căldură, sau mai bine prin ajutorul căldurei, cărbunele poate schimbă apa în aburi; aceştia, încălziţi, printr’un meşteşug care ar fi prea lung a-’l www.dacoromamca.ro 748 ALBINA arăta aici, poate mişcă roatele unei locomotive de drum de fier, sau ale unei batoze. Trenul nu se mişcă decât prin puterea aburilor încălziţi de cărbunele aprins, ca şi corabia pe apa mărei. Tot prin ajutorul aburilor se pot purtă pietrele unei mori, se poate naşte lumina electrică ş. a. Aceasta e puterea «cărbunelui negru»; prin el omenirea a ajuns la civilizaţia în care se găseşte. Nu e azi fabrică cât de mică, care să nu întrebuinţeze cărbunele pentru căpătarea aburilor trebuitori miş-cărei tuturor maşinăriilor. Cărbunele de pământ, cel mai întrebuinţat în căpătarea aburilor, nu se găseşte pretutindeni. Bunăoară la noi, el se aduce de prin alte ţări, plătind străinătăţei milioane de ■ lei pe fiece an. In locul lui, e dreptul, ar puteâ fi arse lemne, dar ar trebui să se taie de zece ori atâtea păduri câte se taie astăzi, spre a mişcă toate maşinăriile câte sunt în lume. Căci cât înghite o maşină, se poate socoti din-tr’un drum mai lung făcut cu trenul. La fiecare staţie sunt mormane de cărbuni de pământ ori stânjeni de lemne clădiţi, pentru a hrăni locomotiva ce ne duce dintr’un loc în altul. S’au gândit oamenii că pot întrebuinţâ şi altă putere decât aceia a aburilor născuţi prin arderea cărbunilor. Luarea lor aminte a fost atrasă în primul rând de către apa curgătoare. Şi iată cum: Nu e greu oricui să bage de seamă cât poate o picătură de apă, ce cade din streaşină casei mai multă vreme în acelaş loc. Ea sapă pământul pe care-1 loveşte într’una, sfredelind chiar şi-o piatră. Tot aşâ un pârâu care vine repede din spre munte, rostogoleşte în patul său bolovani pe cari nici doi boi nu ar fi îndeajunşi spre a-i urni din loc. O roată pusă în calea lui e învârtită, putând mişca ' la rândul ei pietrele unei mori sau un ferăstrău. Această ispravă â apei curgătoare, nu e lucru nou. Aproape nu e râu mai repede din munţii noştri care să nu fie folosit la tăiatul butucilor de brad. Ceeace e nou, e că roata învârtită de apă, poate şi ea să puie în mişcare nişte maşinării, cari sunt prea încurcat alcătuite spre a fi arătate aici pe înţelesul tuturor şi cari pot să producă «electricitate». Atâta a fost de ajuns! Electricitatea e o putere de mare preţ pentru om, căci ea se poate schimbă în lumină, prin ea www.dacoromamca.ro ALBINA 749 se poate pune în mişcate trenuri, tramvae şi diterite maşinării din fabrice. Ea mai are marele bun că poate să fie trimeasă prin sârme de aramă, la mari depărtări dela locul de unde a fost căpătată prin ajutorul apei. Astfel in America de Nord au ajuns oamenii să poată duce electricitate până la 250 km., adică cam depărtarea dintre Iaşi deadreptul până la Buzău. Suedezii au mers şi mai departe. Ei pot să scoată din căderile de apă ce au în munţii lor atât de multă putere electrică în cât le prisoseşte; de aceea vor să o vândă şi vecinilor lor din Danemarca, trimeţând’o prin sârme aşezate pe fundul mârei, ce desparte cele două ţări. In Suedia, ca şi în Alpii francezi şi şviţeriani nu e întrebuinţată numai apa curgătoare a râurilor repezi pentru că-pătarea electricităţei. Prin acele ţinuturi, vârfurile înalte de munţi sunt veşnic acoperite de omăt (zăpadă), care încetul Forţa apei mişcând maşini producătoare de electricitate. •cu încetul să schimbă în ghiaţă. Limbile de ghiaţă — zise gheţari — alunecă spre vale până când căldura le topeşte. Apele eşite din topire erau, până acum, pierdute pentru www.dacoromamca.ro 750 ALBINA oameni; ele se resfirau în şuviţe mici, cari hrăneau diferite râuri. De o bucată de vreme, oamenii au prins însă aceste ape sălbatice în nişte canale, dela înnâlţimile de unde eşau din gheţari, le-au scoborât în vale şi le-au făcut să mişte maşini producătoare de electricitate. Numele de « cărbune alb» se trage tocmai dela ghiaţa de pe vârful muntelui, care are aceeaşi putere de a naşte electricitate ca şi cărbunele adevărat scos din măruntaele pământului. Şi astfel prin întrebuinţarea apei curgătoare ca putere născătoare de electricitate, pe de o parte să scapă ţările cari nu au cărbuni de pământ de un mare bir, pe care-1 plăteau înainte străinătăţei pentru fabricele lor, iar pe de altă parte acestea pot luă un avânt înfloritor, cu o influenţă însemnată asupra economiei statului. In jurul marei căderi de apă Niagara din America de Nord, atât din spre partea Canadei cât mai ales din spre aceea a Statelor Unite, numeroase fabrici îşi iau puterea maşinilor lor dela apa ce cade dela o înălţime dei 50 m. O parte din electricitatea născută locului, se trimete până la oraşul Buffalo, unde serveşte la iluminatul oraşului ca şi la mişcatul tramvaelor. Hărţulia alăturată, reprezintă un colţ din harta sudică a Franciei. Electricitatea născută la locul însemnat pe figură cu A, dintr'o cădere mică de apă, e trimeasâ la staţiunea Un colţ din harta sudică a Franţei. www.dacoromanica.ro ALBINA 761 Fabrezan, de unde apoi e împărţită în toate părţile pe distanţe de 160 km., servind mai mult la iluminarea târguri-, lor şi a satelor din drum... Gândeascâ-se acum oricine câtă putere nu avem noi în ţara noastră. Nu e râu ceva mai mare care să nu isvorascâ din înălţimea munţilor şi să nu vie cu mare iuţeală spre vale. Când puterea acestor ape va fi prinsă, noi nu vom mai aveâ nevoe nici de cărbune de pământ nici de petroleu, nu numai pentru tabricele câte sunt, dar şi pentru acele câte s’ar mai putea înfiinţâ. întrebuinţarea apei ca putere de mişcare mai are şi un deosebit interes pentru sănătatea oamenilor. Nu va mai fi fumul înăduşitor al actualelor fabrici, care umple plămânul lucrătorilor, scurtându-le din zile; nici nu va mai fi nevoe nici de veghierea de zi şi noapte, a fochiştilor şi maşiniş-trilor care trăesc la dogoreala cuptorului ce cere necontenit hrană. Nu va fi numai decât trebuinţă ca tabricele să fie în oraşe, în apropiere de gări, pentru ca să poată aveâ cărbunele mai la îndemână, ci la locul unde electricitatea ia naştere, deci în aer curat, plin de viaţă. Toate aceste schimbări, omul singur le aduce prin ştiinţa, voinţa şi munca nesăbuită ce o pune. El caută necontenit să se folosească de puterile naturei, pentru binele lui şi a semenilor săi. Şi îndată ce a făcut un pas înaintaş, nu se opreşte; merge mai departe lăsând îndărăt ceia ce-i slujeâ până eri, născocind alte mijloace noi, care să-l ducă mai repede către ţinta pe care o urmăreşte ori şi ce om, anume: mulţumirea şi fericirea tuturor fraţilor lui. i„Si Dr. I. Simionescn. Să ne păzim laptele de mirosuri. Laptele foarte uşor primeşte mirosul locului unde se smulge. Aceasta o va arătă mai bine următoarea întâmplare: Pe o moşie mai mare au fost văruit grajdul vacilor cu var, în care a fost amestecat şi ceva carbol contra muştelor. Mirosul de carbol a intrat aşâ de tare în lapte, în cât două zile laptele tot a carbol a mirosit. Ba chiar şi untul a mirosit aşâ tare, în cât nimeni n’a fost în stare sâ-l mănânce. Femeile noastre deci să îngrijească şi să nu ţină prin grajduri materii greu mirositoare, dacă vreau ca laptele să nu prindă miros greu şi neplăcut. www.dacaromamca.ro 752 ALBINA SCRISORI — TRIMISE DE UN PRIETEN PRIBEAG — Rădăşenii şi sărbătorirea sfântului Mercurie. I. Eşi din Fălticeni pe jos, pe drumul plin de praf care trece prin coasta satului Oprişeni din dreapta, pe lângă pâlcuri de verdeaţă, pe lângă un buchet de mesteceni subţiri şi gingaşi, urci puţin spre miază noapte o colină pe vârful căreia se usucă câţiva vişini pitici, săraci şi noduroşi, — şi deodată, în vale, într’o înfundătură împreunată de dealuri, se arată Rădăşenii: un sat, ori mai curând o pădure de pomi roditori, printre care se zăresc ici-colo căsuţe albe licărind, zâmbind par’că .vesele în lumina verii. Acolo e aşezătură de răzeşi vechi, oameni rânduiţi şi cu scaun la cap, despre care tu. prietene, ai mai auzit, îmi închipui: căci şi moş-Creangă a fost pe aici, şi vorbeşte în Amintirile lui despre o oarecare fată de popă, rumănă şi sprinţară, cătră care dese ori îl duceau dorurile, — şi spre ea şi spre mere de soiuri felurite, pe când bietul Mogorogea, tovarăşul lui întru dăscălie,, îşi spărgea capul şi-şi trângeâ limba cu arleci gramaticii şi cu toate pronumele năstruşnice, îngrămădite într’o tablă îngrozitoare mai neînţeleasă decât hieroglifele piramidelor. Moş-Creangă vorbind despre Humuleştii lui, a spus ceva care se potriveşte şi Rădâşenilor : şi neamurile lui, şi neamurile fetei de popă tot răzăşi sunt, cu aceleaşi daruri şi cu aceleaşi metehne, pesemne. Căci şi aceşti creştini îşi păzesc fructele cu inima bătând şi cu prăjina în mână, şi dacă le-au luat cioara o prună, o alungă până în nouă hotare, şi-acolo, cu sufletul la gură, strigă cu amar : Să fie de sufletul tatei şi'a tuturor morţilor ! Dar mi se pare că îndărătul acestui zâmbet a satelor vecine, la Rădăşeni găseşti o economie strânsă care nu le va fi spre ruşine; şi dacă oamenii îi cârîe câte-o leacă, ei tac, îşi caută de treburile lor şi strâng bani albi pentru zile negre. Harnici şi des-gheţaţi cum sunt, plini de vioiciune, pătrunzători, au multe lucruri cu cari se pot mândri. Intăiu, de pildă, părintele Grigore Lovinescu, care ştie multe lucruri şi care-şi iubeşte mult satul şi enoriaşii, îţi va spune, mângâindu-şi barba, că satul acela a avut o şcoală veche, la care a învăţat chiar neam domnesc, căci odată Ştefan Tomşa cel tânăr acolo a prins a sloveni întâiu az, huchţ, alături cu feciori de gospodari. Iţi va mai arătă, cu o deosebită mândrie, cinstitul părinte, şi vechiul cazan al satului în care odinioară se făceâ berea, bere bună şi tare, din care a băut mulţi oşteni vrednici din cei ce-au plecat să se lupte pentru vodă şi pentru www.dacaromamca.ro ALBINA 753 moşie. Apoi, cu deosebită mândrie şi cu mâhnire totdeodată, de-acolo de sus, de pe culme, dintre vişinii închirciţi, îţi va mai arăta spre miază noapte, în văl de ceaţă, hotarul Bucovinei şi satele româneşti, dincolo de codru, care odinioară erau ale noastre şi care acum tot mai mult se înstrăinează de inima noastră şi de această veche şi frumoasă Moldovă! De acolo, de departe, din cuibul de piatră al cetăţii Sucevii, dela mormântul de marmoră al nedomolitului voevod, au pornit oştile răzbunătoare, şi au trecut spre tabăra Ungurilor dela Baia, prin văgăuni negre, prin desişuri adânci, printr’un drum care şi azi se mai cunoaşte, prin mijlocul satului de răzăşi credincioşi. Pe pământul a-cela pe care azi râde primăverii rumăna floare a mărului a trecut calul lui Vodâ-Ştelan ; pământul acela a fost sfinţit, a sorbit sângele vechilor viteji, şi de aceea se pot mândri oamenii de azi stăpâni încă cu vrednicie pe brazda strămoşească, — şi de acolo de-aceea priveşti cu mâhnire ceaţa Bucovinei, pentru că zădarnic de-aici adie într’acolo, în amurguri, străvechea şi dureroasa cântare a buciumului ! Şi totuşi nici hotarul nemţesc, n’a putut pune stavilă. Şi asta •este altă mândrie de care mulţi din sat îţi vor vorbi. Peste hotar este un sat de alţi răzăşi vrednici şi vechi, Mereştii, către «are se îndreaptă şi astăzi peţitori flăcăi din Rădăşeni ca s'aducă livezilor lor curate gospodine de neam bun, fără amestec de sânge străin. Acesta este satul pe care-1 priveşti de sus, care se întinde «a o uriaşă grădină între dealuri râpoase, nalte, drepte ca nişte cotăţui, ca nişte mari morminte din trecut. Cobori pe un drum îngust, ca într’o văgăună, într’o linişte adâncă. întâlneşti femei cari trec repede spre târgul Fălticenilor, îmbrăcate curat, cu fuste negre, cu broboade cernite, oăci niciodată colorile ţipătoare nu intră în îmbrăcămintea lor ; întâlneşti câte un gospodar cu cămaşa curată ca helgea, cu min-tean negru, într’o îmbrăcăminte simplă şi curată, fără o floare, fără o podoabă zădarnică. Te priveşte drept, cu ochii limpezi, te salută fără să zâmbească şi fără să se întunece ; îţi dă apoi bună-ziua un flăcăuaş rumăn cu ochii deştepţi, în cari luceşte soarele şi deşteptăciunea. Şi de-oparte şi de alta prind a se desfăşură gospodării strânse, închise în garduri tari ca în nişte cetăţi, cu pământul sfârîmicios al văii stăpânit de nenumărate şiraguri de sălcii. Vezi hambare şi şuri bine clădite, case de o albeaţă strălucitoare, acoperite cu stuf, cu ferestrele înflorite cu chenare albastre, cu «ferestre sprâncenate» adică : grădini mari, livezi întinse cu pajişti verzi pe dedesupt îşi revarsă bogăţia în toate părţile, şi de supt arcuri negre, pline de roade rumene te privesc din când în când fete mari, sprâncenate cu obrajii rumeni ca floarea de măr. In liniştea satului se aud vatalele uneori, ori duruitul vârtel-niţilor, ici colo meliţele clămpănesc sec în dosul unei şuri , vâjâe ca un vânt in sălcii departe, într’un fund de hudiţă, o des- www.dacoroinamca.ro 754 ALBINA făcătoare. Apoi într’un răstimp mare te împresură o linişte a-dâncâ ca în grădina unui schit. Mergi încet, pe gânduri, şi la o cotitură, între armii de sălcii, deodată te învălue o umbră de răcoare şi auzi în tăcerea văii închise un şopot de ape. E pârău! lui Faur care trece prin grădini tăcând râmnice şi care ţi ies în cale fierbând într’un tel de cascadă, într’un murmur nesfârşit. ...Şi-mi aduc aminte, iată, par’câ eri s’ar fi întâmplat, de cea dintâiu primăvară pe care am petrecut-o în liniştea satului aceluia. 0 jumătate din noapte stătusem la sfat cu un vechiu prieten, în casa bătrânească a tamiliei lui, afară, la un foc uşor de gă-teje, în răcoarea şi în mirezmele grădinilor înflorite. Apoi târziu, după miezul nopţii, pornirăm spre târg. Erâ în noaptea de sfântul Gheorghe; era o linişte de moarte în tot satul, par’că se stinsese în el orice sullare. Numai odată, în drumul nostru bătut, am auzit răsuflarea lungă a unei vite în staul. Am tresărit amândoi, ne-am oprit. Pe urmă, domol, am pornit înnainte. Şi deodată în mijlocul satului, departe, înnain-te ne, porniră cântecele privighetorilor. — In liniştea aceea adâncă trilurile tremurau, zburau pe supt văzduhul înstelat, în mirezmele fiorilor de livezi, cu o putere neobişnuită, cu o înfocare ce ne înfiorâ sufletul până la lacrimi. Mergeam tăcuţi, cu sufletele mişcate, spre ele. Ajunserăm în roata de sălcii vechi, lângă pârâul lui Faur. Apele par’că conteniseră, şi chiar deasupra noastră în streşina verde o privighetoare cânta aşa de puternic încât îi auzeam desluşit gâlgâitul guşei. Erâ aşa de aproape, încât dacă am fi întins mâinele, am fi dat de ea. Ne ameţiâ cântecul ei de foc, ca o revărsare strălucitoare, ne înfăşură ca într’o nebunie ; şi din sălciile din împrejurimi şi din livezile costişelor veneau răspunsurile în prelungi tremurări melodioase şi arzătoare. Şi deodată deasupra noastră privighetoarea tăcu. Un răstimp tăcură şi celelalte, şi în nemărginita linişte care crescu în ju-ru-ne, deaodată auzirăm şopotul de poveste al pârăului care fier-beâ înnâbuşit sub mal. Şi nici un glas, nici o altă fiinţă omenească pe uliţi. Nimeni. Eram singuri şi aşteptam să se întâmple cevâ, o minune poate... Noaptea aceea mia rămas ca o izbucnire de lumină; şi de câte ori de sus, de pe costişă, văd pânza livezilor din Rădăşeni, îmi aduc aminte de cântarea privighetorilor şi de murmurul pârăului Faur, de-atunci, din noaptea de sfântul Gheorghe, când răsuflau aşa de dulci şi de calde, aşa de tainice mirezme, livezile înflorite. (Va urmă). Mihail Sadoveanu. — Mai cinstit lucru este să te lepezi de dăruit, decât să dai cu zăbavă lungă. www.daooromanica.ip ALBINA 755 POTCOVITUL CALULUI învăţătorul.—învăţaţii spun că potcovitul nu datează decât din al V-lea veac, că la început el a fost cu totul simplu, modificându-se treptat cu întinderea civili.zaţiunii, luminării popoarelor, cu schimbările pe cari le au luat căile de comunicaţie, etc. Omul a pus fierul pe care îl numim potcoavă, sub piciorul calului, silit de împrejurări, mai ales de starea mai mult sau mai puţin resistentă a pământului pe care acest animal trebuia să umble. In adevăr, un cal care ar merge pe locuri relativ moi nu are necesitate de potcoavă, la el cor nul unghiei se toceşte prin mers, potrivit cu creşterea lui, aşâ că părţile vii din năuntrul copitei, sunt ferite in dea-juns. Din contră, la un altul care ar face serviciu pe un pământ tare, cu piatră, cornul copitelor lui se roade iute fără potcoavă, astfel că părţile cărnoase de sub unghie sunt repede alinse, calul se bate în talpă. Rezultă prin urmare că potcovitul are însemnata menire de a împiedică tocirea prin mers a cornului copitei, punând astfel în stare pe animal de a face serviciu pe teie-nuri cât de resistente, cât de tari. Potcovitul însă când este rău făcut, departe de a fi folositor, din contră el poate vătăma piciorul calului, a da naştere la boli, la schiopături, etc. Trebue dar a aveâ mare îngrijire pentru ca el să se facă regulat şi la timp, pentru a feri caii de metehne ale picioarelor, căci de, calul fără picioare sănătoase nu este de nici un folos, este mai mult o sarcină pentru om. Calul, am putea spune, preţueşte atât, cât preţueşte picioarele lui, sau mai bine valoarea unui cal să judecă după cum picioarele lui se află în bună stare sau nu. Pentru ca un potcovit să fie bine făcut, este nevoie să ştim: cum se scoate potcoava veche, cum se curăţă unghia şi cum trebue să batem potcoava nouă. Scoaterea potcoavei. Mulţi potcovari pentru a scoate potcoava se servesc mai întâiu de cleşte, cu care apucă una din ramurile ei, în apropiere de colţ. Odată potcoava prinsă, cu puţină putere, mişcând cleştele în lături, este săltată din locul ei, apoi scoţând cleştele, prin câteva lovituri de ciocan este din nou aşezată pe talpă, lăsând cu totul libere şi în afară căpăţânele caelelor ce o ţinea nemişcată pe copită. Meşterul scoate atunci cu cleştele caea cu caea, până când vechea potcoavă, ne mai fiind ţinută de caele, cade, sau este smulsă de el, cu cele din urmă două sau chiar trei caele. O astfel de urmare la scoaterea potcoavei, nu poate fi decât deunătoare, putând aduce ruperea unghiei şi de aci boli. www.dacaramanica.ro 75f> ALBINA Acel ce-şi iubeşte animalul, nu trebue să lase pe potcovar a lucră în aşâ fel. Potcovarul care-şi cunoaşte meseria, face despotcovitul, începând cu desdoirea printr’o mică daltă a părţilor terminale ale caelelor, ce se îndoesc pe păretele copitei, odată cu baterea potcoavei. Numai după ce această lucrare este sfârşită, el prinde cu cleştele una din ramurile potcoavei, miş-când’o din locul ei, pentru ca în urmă să tragă afară caelele. ' Caelele scoase trebuesc puse într’un loc anumit, nepu-nându-se împrejurul calului, ferindu-1 astfel de a călca şi înţepă în ele. Curăţitul unghiei. Odată ce potcoava veche este scoasă, se face curăţitul unghiei. Nu trebue în principiu, să aşteptăm pentru a curăţî unghia, până când potcoava se scoate, fie din causa tocirei, fie că s’a rupt. Se poate bunăoară ca un cal potcovit să nu se întrebuinţeze la serviciu, sau să facă serviciu pe un pământ oarecum neîmpietrit sau nepavat, care să nu aducă decât puţină stricare potcoavei; aceasta nu însemnează că el nu are nevoe a i se curăţî unghia. Şi la acesta ca şi la calul a cărui potcoavă se toceşte din cauza drumurilor tari şi pietroase, este necesar ca la o lună şi jumătate să i se scoaţă potcoava, pentru a i se tăia cornul unghiei crescut în acea vreme, şi care, netăiat, îl supără când umblă. / La curăţitul unghiei trebue să se bage de seamă a nu se ridică decât cornul crescut peste măsură şi care schimbă într’u câtva forma firească a copitei. Curăţitul se va începe printr’un mic şanţ ce se face între marginea inferioară a păretelui copitei şi talpă; adâncimea lui se chibzueşte după gradul creşterei cornului. Şanţu fiind terminat, lasă a se observă până la un punct oarecare, cornul păretelui şi al tălpei ce trebue a se curăţî. Pentru curăţitul păretelui crescut peste măsură, se întrebuinţează un cleşte ascuţit, cu care îl tăem într’un mod treptat prin strângerea ramurilor lu'v şi printr’o mişcare laterală, totdeauna îndreptată către talpă, iar nici de cum în afară cum fac unii potcovari. Pentru talpă ne servim de cuţitoae. • La curăţitul talpei, nu se va ridică aproape nimic din fur-cuţă şi părţile ei laterale. Mulţi potcovari rău obişnuiţi, încep curăţitul prin a tăea din furcuţă Orice om ce ţine la calul său, trebue să-l oprească de a lucră astfel. Baterea potcoavei. După cum potcoava ce urmează a se bate se potriveşte pe copita calului, rece-sau încălzită, se zice potcovitul la rece şi potcovitul la cald. Potcovitul cald este cel mai bun, potcovarul însă trebue să fie priceput căci altfel poate ardejalpa calului. Baterea potcoavei se face îndată după curăţitul unghiei. In această privinţă, să se observe ca potcoava ce urmează a se bate, să fie bine potrivită cu piciorul calului. In acest www.dacaromamca.ro ALBINA 757 scop potcovarul, fie că compară potcoava nouă cu cea veche, fie că printr’un paiu sau beţişor măsoară talpa în lat şi în lung, după care măsură, vede dacă potcoava are mărimea şi forma copitei animalului. Sunt potcovari, cari nu ţin socoteală de necesitatea acestei potriviri între potcoavă şi unghia calului. Aceştia iau la vuea întâmplării, din grămada de potcoave ce au, pe aceia ce le cade în mână, sau din lipsă, neavând decât câteva bucăţi, se serveşte de ele, deşi nu se înemeresc. Ei potrivesc copita calului după potcoavă, iar nu cum s’ar cuveni, potcoava după copită. îi vezi că până să aşeze potcoava pe picior, tae când din părete când din talpă, când dintr’o parte când din alta, până oând unghia astfel cioplită, se potriveşte cu strâmbătura lor de potcoavă. Mulţi cai din pricina unei astfel de potcoviri, su-fer, căci unghia nefiind tăeată regulat, se produce bătături în talpă, strângei’i cu potcoava şi altele. Nu vom lăsă dar pe meşter a lucră în aşa condiţiuni. Admiţând însă, că potcoava s’a ales şi potrivit după piciorul animalului, urmează baterea caelelor. Această parte a potcovitului, cere multă ghibăcie şi luare aminte, din partea potcovarului. Cea dintâiu caea se va bate în gaura din mijloc a ramurei din afară a potcoavei; apoi a doua, la ace-laş loc, la ramura din năuntru şi după ce se vor bate toate eaelele pe această parte, se vor bate celelalte dela ramura din afară. Vârful caelelor trebue să iasă pe perete în aceiaşi linie. Dacă unul ese sus sau altul mai jos, însemnează că lucrătorul nu şi-a cunoscut meşteşugul. Caelele fiind bătute, se scurtează prin cleşte vârfurile lor, îndoindu-se părţile rămase pe peretele copitei. Această operaţiune făcută, terminăm potcovitul prin netezirea cu raşpelul a marginei păre-telui, ce trebue să nu iasă în afară de marginile potcoavei. Obiceiul de a se pili cu raşpelul, tot păretele copitei, este dintre cele mai vătămătoare, căci prin el se ridică mai toată pojghiţa, zisă în medicină perioplă, ce acoperă cornul, şi care îl fereşte de umezeala din afară, apărându-se în acelaşi timp la uscarea cornului prin împiedecarea ieşirei ume-zelei proprie a lui. Ion Urs. Adevărat este d-le învăţător, am auzit lucruri bune şi pe care nu le ştiam, deşi sunt potcovar bătrân. Am să urmez spusele d-v. Moş Gheoryke. Păi să le urmezi, căci altfel strici picioarele cailor, îi bolnăveşti. Învăţătorul. De sigur că-i bolnăveşte, şi de, este greu să ţii calul pe mâncare, bolnav, să nu te poţi sluji de el la nevoile vieţii. Dumitru Radu. Aşa este, calul meu de călărie îl îngrijesc singur, îi dau mâncare, băutură, stau lângă meşter când îl www.dacoromanica.ro 758 ALBINA potcoveşte, şi nu am grije, pot să merg zile şi nopţi întregi pe el. învăţătorul. Bine faci căţi îngrijeşti în deaproape calul, Nene Dumitre, cu toate astea ori cât de bine l-ai îngriji, nu trebue muncit peste margini, căci se pare numai că nu suferă, de fapt însă îl stânjineşte în voinicie şi sănătate, munca peste răscol. Moş Gheorghe. Şi cam cât trebue să muncească pe zi, un cal, d-le învăţător. învăţătorul. V’aşi spune acum, dar pentru.ca să nu amestecăm o chestiune cu alta, să ne oprim aci, rămânând ca la o săptămână să vorbim despre cât trebue să muncească un cal. Sătenii. Vă mulţumim. (Va urma). Irimia Popescu. ModloVeterlnar. "Ramele pentru faguri. 1. — Mărimea ramelor. Ramele' servesc albinelor, ca să clădească înăuntrul lor ca în nişte pervazuri, fagurii. Ele pot avea orice mărime ; dar, fiindcă uleiele trebuesc să fie mari, urmează că şi ramele să fie mari. Mărimea ce li se poate da, nu e mărginită decât de cerinţa de a fi mânuite cu uşurinţă şi de a fi trainice. Cft cât rama e mai mare, cu atâta e mai grea şi mai anevoioasă la mânuire, când e plină cu miere. Dar cusurul cel mai mare al fagurilor peste măsură de lungi şi de laţi e uşurinţa cu care se pot rupe, fiindcă ceara, muiată de căldura de afară se întinde prea mult şi se prăbuşeşte sub greutatea mierii. De aceea, mărimea ramei nu e bine să treacă peste 12 decimetri pătraţi. Sunt însă rame mult mai mici, chiar de 4 —5 decimetri pătraţi. Azi mai toţi stuparii înclină spre ramele mari, cel puţin pentru cuibul cu puet, şi pe cât se pare cele mai mici de 10—12 decimetri pătraţi vor pieri încetul cu încetul. Pentru cuibul cu puet, ramele mici au multe neajunsuri. Sunt umplute repede cu ouă şi matca e nevoită să se strămute des de pe un fagure pe altul, pierzând fără folo3 timpul şi ouăle, care cad pe jos. în timpul strămutărei. Cuibul se întinde prea mult în lung, în chipul unui sul. Această formă cere în3ă un număr mai mare de albine clocitoare, decât forma rotundă ca oul, pe care o are cuibul în mod firesc. Prin aceasta, împuţinăm numărul culegătoarelor, care vor aveâ mai multe guri de hrănit în stup. Ramele mari, dimpotrivă sunt mai priincioase ouatului, iar pentru iernat întrec cu mult pe cele mici. In timpul ier-nei, albinele se adună între faguri în grămezi cu atât mai mari, cu cât ramele sunt mai întinse. Aşa pot să-şi ţină căl- www.dacaromainca.ro ALBINA 759 dură mai mare şi să petreacă iarna mai sănătoase. Pe fagurii mari, albinele îşi pot grămădi hrană mai multă, pe care să o aibă la îndemână, fără a fi silite să se strămute des, după cum se întâmplă la stupii cu rame mici. Sunt însă stupari, mai ales americani, care ţin mai mult la ramele mici, fiindcă albinele neavând loc unde să pună mierea în cuib sunt silite să o aşeze în caturi, adică acolo unde voim să o avem. In America însă, mierea are preţ numai în faguri nescurşi. Dacă stuparii de acolo n’ar pune în cuib rame mici, albinele n’ar căra nici o picătură de miere în caturi, unde li se pun rame numai cât un lat de mână şi în lung şi în lat. De asemenea crescătorii cari fac mai mult negoţ cu roi şi cu mătci, decât cu miere, au numai stupi cu rame mici, ca să silească albinele la roit. Dar ramele pentru strânsură, cei mai mulţi stupari le cer să fie mici. Aceştia găsesc cusururi multe la ramele mari, aşezate în rând cu puetul. La scursul mierii cu maşina de scurs, ramele mari se descăpăcesc greu; în ele găsim adesea puet şi păstură şi nu ne dau o miere tot aşa de curată ca ramele mici din caturi. La recoltă, scoţându-se ramele una câte una, stupul stă multă vreme deschis, iar mirosul mierii stârneşte furtişagul; pe când la stupi verticali, caturile se ridică dintr’odatâ cu toţi fagurii de scurs. Ramele mari se umplu greu cu miere şi într’un singur fagure găsim miere de mai multe mâni. Mierea culeasă în cursul unui an e de mai multe mâini, după flori. Cea mai bună e cea din întâ-ele strânsuri. Dacă ramele sunt mici, fagurii se umplu şi se căpăcesc repede; iar mieree se alege dela sine după felul florilor din care a fost culeasă. Cea din întâele zile ale primăverii, va avea mirosul crângurilor şi al pomilor roditori din grădini; mai târziu pe al salcâmilor care se găsesc din belşug prin sate şi oraşe ; apoi pe al teiului şi pe al florilor de prin livezile de fân. Fagurii umpluţi primăvara vor conţine o miere albă şi bine mirositoare; iar cei umpluţi mai spre toamnă vor avea o miere de o calitate mai rea. care va strică şi pe cea dintâiu. Cu fagurii mari, lucrul nu se întâmplă aşa. Cerând vreme mai lungă spre a fi umpluţi, albinele vor pune în fiecare miere din date mai depărtate şi de mai multe mâini, care la scurs se vor amestecă, dând o miere mai puţin căutată. Aceste cusururi ale fagurilor mari pentru strânsură, îndreptăţesc ne cei mai mulţi stupari să primească rame mari numai pentru cuib şi rame mici pentru magazia de miere şi să se slujească mai mult de stupi cu caturi, decât de cei orizontali. Dar mărimea şi forma ramelor întrebuinţate de stupari sunt aşâ de felurite, încât începătorul în albinărit se găseşte pus în grea cumpănă la alegerea unui fel. Această felurime de mărimi şi de forme îngreunează şi negoţul cu * www.dacoromamca.ro 760 ALBINA uleie, rame şi faguri tipăriţi; de aceea de multă vreme se cere necurmat să se hotărască un singur fel de rame. A fost însă greu să se ajungă la o înţelegere, fiindcă fiecare stu-par ţinea la rama sa. Stuparii din Anglia, Germania şi Italia, unde creşterea albinelor e foarte întinsă, au hotărît mai de mult pentru ţările lor câte o mărime şi o formă anumită de ramă, care să fie primită pretutindeni. Intr’o adunare din 3 Septemvrie 1891, stuparii francezi urmând pilda Englezilor, Germanilor şi Italienilor, s’au înţeles ca rama lor naţională să aibă 12 decimetri pătraţi. Această întindere coprinde tocmai zece mii de căsuţe de lucrătoare, în care încap patru kilograme de .miere. Cu ea ne este foarte lesne să preţuim din ochi mierea şi puetul dintr’un fagure. 2. — Forma ramelor. Insă, ţinându-se seamă că unii stu-pari întrebuinţează uleie cu caturi, care nu pot avea în cuib rame prea înalte, au hotărît trei forme de rame : înalte, largi şi pătrate, păstrându-se însă la toate neatinsă întinderea de 12 decimetri pătraţi. In această adunare s’au luat următoarele hotărîri, pe care le dăm spre a călăuzi pe începători în albinărit, în alegerea ce voesc să facă: 1. Acela, care urmărind recolta de miere, iar nu vânzarea de roi, îşi însuşeşte rama de 12 decimetri pătraţi, merge pe bună cale de isbândă; 2. Ramele pot să aibă trei forme: a) Forma pătrată de 35 cm. în înălţime şi 35 cm. în lărgime; b) Forma înaltă de 40 cm. în înălţime şi 30 cm. în lărgime; c) Forma largă (măruntă) de 30 centimetri înălţime şi 40 centimetri în lărgime. In aceste măsuri se socoteşte lumina dinăuntrul ramelor. 3. Lărgimea, dinăuntrul uleielor trebuc să fie cu 3 cm. mai mare decât lărgimea dinăuntru a ramelor. Ramele înalte înlesnesc mult iernatul. Se ştie că o matcă rodnică îşi pune ouăle într’un cerc de 30—35 centimetri în www.dacoramanica.ro ALBINA 761 diametru. In ramele înalte rămâne totdeauna deasupra poetului loc de 5—6 centimetri lăţime, în care albinele îşi grămădesc proviziile de iarnă. încetul cu încetul, ele pot să se urce în sus, pe măsură ce mănâncă mierea de deasupra lor, găsindu-se într’una în loc cald şi fără să-şi strice rânduiala în grămadă. O făşie de miere de 5—6 centimetri de lată în fiecare fagure deasupra grămezîi de albine e îndestulătoare chiar în iernile cele mai aspre. Fig. 3. Raiuri pâtratâ. Ramele mărunte se fac la uleie verticale, ca să înlesnească albinelor urcarea mierii în caturi. In anii de lipsă, dacă matca prinde să umple fagurii din cuib cu ouă, albinele cară toată mierea în caturi. Adeseori se întâmplă să nu poată să-şi adune proviziile de iarnă şi atunci ne vedem siliţi să le hrănim noi. Apoi, ca să li şedea întinderea cuvenită, trebue să le dăm lărgime mare. Aceasta cere ca şi uleiul să aibă lărgime mare. Atunci grămada de albine are iarna mult loc gol împrejurul ei, ceeace îngreunează încălzitul, iar proviziile din lăturile ramelor nu pot li folosite. Ramele pătrate ţin mijlocia între ramele înalte şi cele mărunte. Susţinătorii lor pretind că această formă se apropie mai mult decât celelalte două, de forma cuibului. Cu ele se pot face uleie care să aibă aceeaşi lungime, lărgime şi în-nălţime. N. Nicolaescu şi G. Stoinescu. Mucegaiul fructelor. — Atacă nu numai fructele, ci şi florile caişilor, cireşilor, gutuilor, merilor, perilor, piersicilor şi prunilor. — Florile sunt atacate mai ales atunci, cânţi au suferit de Irig. — Ca mijloace de apărare sunt următoarele : cultivarea de pomi numai de specie hună şi rezistenţi, culegerea şi distrugerea lructelor mucigăite, precum şi stropirea cu amestecătură (soluţie) de piatră vânătă şi sodă şi anume : 1kg. piatră vânătă, !/» kg. sodă şi 100 litri apă. www.dacoromamca.ro E dimineaţă. E dimineaţă, e răcoare, Fâneaţa toată-i numai floare De-a lungul poalelor de munte Cu ştejăriş, făget pe frunte. E dimineaţă, e lumină, Şi fiecare fir e plin Şi fiecare floare-i plină De licărit diamantin. 1 .{ ‘ E dimineaţă, limpezime în infinita adâncime Şi soarele de vieţi izvor Se ’nnalţă ’ncet, cuceritor. E dimineaţă şi e pace Pe-a văiei albie ce tace, Uitând, în dulce armonie, De-a coasei crudă tiranie. E dimineaţă, e răcoare, Fâneaţa toată-i numai flori, O bogăţie ’ncântătoare De multe forme şi colori. E dimineaţă, e lumină... încep voci tainice ’n surdină Şi vântul bate frunza ’n dungi: începe viaţa zilei lungi... Iar lângă florile de ieri Şi altele ieşi-vor încă: O! viaţă rodnică e-adâncă în largul sân al mândrei veri! N. Rădulescn-Niger. www.dacoromanica.ro ALBINA 763 ^ o m urtea regimentului e plină de oameni. Soldaţii forfotă de colo până colo. Gradaţii mai de-oparte fac grupuri-grupuri şi vorbesc între ei în şoaptă. Recruţii noului contigent au fost chemaţi deodată cu concediaţii şi o porte din rezervişti. Ei sunt trecuţi dela o magazie la alta, iau ba raniţa, ba sacul cu merinde... apoi trec la o-fiţerul cu îmbrăcămintea, iau strae soldăţeşti, capele şi cizme... Pe urmă e repaus general... 11 sună gornistul, în nişte note lungi, tremurătoare, cari se pier în întinsul firii... Şi mamele, femeile concediaţilor, bătrânii soldaţilor noi, n’au lăsat ca să le vie odraslele şi rudele singure la cazarmă ; au venit cu ei până la oraş. Părinţii se adună şi cu rubedeniile pâlcuri-pâlcuri în preajma recruţilor. Maicele nu grăese nimic, parcă-s amuţite. Câte un bătrân, mai cearcă de face inimă bună femeilor, că doar le-o vedea mai înviorate : «Da lasă femeie, nu mai tot plânge, că de-o avea noroc, s’o întoarce cu bine dela răsboiu...» Femeile îşi pun câte-o mână sub cot şi dau neîncrezătoare din cap... Că au să fie trecuţi soldaţii peste Dunăre... astă ştire a dat la toată lumea de grijă; dar mai ales femeilor ai căror feciori fuseseră chemaţi. Sunetul ascuţit al trompetelor, ţipă din când în când, anunţând câte un semnal pentru ofiţeri sau gradaţi. Şi par’că rupe amorţeala din toate sufletele, — le mai înviorează ini-mele celor întristaţi, în a căror minte se zbate gândul: «Şi ce oare va fi dincolo de Dunăre...» De vre-o trei zile s’a dat svonul prin ţară, că ne-om răs-boi cu Turcii — şi s’au trimes ordine ca vetrele să fie părăsite de flăcăi... Voinicii au venit la chemare. Grijile gospodăriilor rămân peseamanevestelor şibătrânilor. Ofiţerii au luat pe unii recruţi, cari au primit şi «puştile şi fac cu ei teorie, în vorbe de înţeles, pe gândul lor des-spre: «tragere, serviciul în campanie, spunându-le consemnul general al santinelei la post, de regulele din marş, că au să mărşăluiască lungă vreme; de lupta în tiraliori, cum să tragă focul, care-s datoriile ostaşului bun, în foc... la atac... la asalt...» Şi recruţilor li se pare că vorbele ofiţerilor, parcă nu-s omeneşti, parcă-s suflete de pe aiurea... Seara a prins a se lăsă încet, nelămurită din cuprinsul firii. Soldaţii vechi, s’au adunat lângă nucul din mijlocul ogră-zei şi au întins o horă, cum făceau în satele lor pe vremile www.dacoromanica.ro 764 ALBINA bune, lipsite de viforniţa şi groaza răsboiului. Sergentul de trompeţi, Trăsnău, cântă din goarnă o sârbă de te furnică prin tot corpul; iar flăcăii rup pământul sub picioarele lor. Unii recruţi mai inimoşi s’au prins şi ei în horă... Mamele îi privesc cu ochii uzi de lacrămi... De-oparte, răzemat de un stâlp, stă un recrut singur. In jurul lui nu-i nimenea. In mâini ţine puşca, se uită la oţelele ei nedumerit cu totul. Ochii i se împăenjenesc de plâns. Şi în jocul lacrămilor din gene, departe, departe de tot, vede un colţ din satul lui... ş’aeolo într’o căsuţă, zăreşte pe maica lui bolnavă. «De-ar ti fost bine, venea şi dânsa cu mine , şopteşte el tremurând,,.. Şi cine ştie dacă are s’o mai vadă vre-odată ! In preajmă-i nu aude decât sfaturi şi vorbe de bine......... Dar lui cine să i le dea?... Apoi mai aude tânguiri şi păreri de rău... Dar, pe el cine-1 plânge că pleacă? Nimeni aci, nimeni... Numai departe, într’un colţ dintr’un sat uitat, o mamă îşi plânge feciorul plecat... In sufletul lui se sbate durerea fără de margini, de-a fi singur în astă lume, ce nu şi-a închipuit niciodată______- ...Trompeţii sună adunarea. Femeile mai strâng feciorii la sân, le mai spun câte-o vorbă, le urează «noroc , şi-apoi îşi şterg ochii de plâns cu cămeşile albe-albe, privind cu jale în urma lor... Şi s’au adunat cu toţii; iar căpitanul în faţa frontului veni şi întrebă pe fiecare recrut: Că de unde este, că ce fac părinţii lui, şi dacă a venit cu el cineva de pe acasă, ca să vorbească şi dânsul cu ei. Rând pe rând căpitanul întreabă cu graiul domol pe fiecare. Veni şi rândul ultimului om din flancul stâng : ' — Da pe tine cum te chiamă flăcăule? — Mitu Pătraşcu... să trăiţi... — De unde eşti? — Din comuna Ţepii... — A venit cu tine taică-tu? — Nu, că n’am, a murit astă vară... — Dar maică-ta ? — E bolnavă acasă, să trăiţi...» Căpitanul plecă ochii’n jos şi cu şoapta tremurândă îi spuse: «Lasă, că ai să te întorci cu bine dela răsboiu băiete, şi ai să afli acasă pe maică ta sănătoasă... Şi uite, aici pe mine mă ai ca un tată, pe camarazi ca pe nişte fraţi; iar Dumnezeu ne-o avea în paza lui...» şi plecă. Pe delăturea frontului întins, mai stăteau unii părinţi îngrijoraţi... Câtă amărăciune eră în sufletele lor, nu e grai ca să povestească! Gândeau maicile, oare au să-şi mai vadă feciorii vre-odată în vieaţă? Dar, copilaşii rămaşi pe la vetre or mai avea cui zice: «taică». www.dacoromamca.ro ALBINA 765 Apelul se făcu. Nu fu nici o lipsă. Chemaţii veniseră la întâia strigare. După câtva timp în sunetul trompetelor, soldaţii şiruri-şiruri, fură duşi in dormitor la liodină. Unul câte unul plecară şi oamenii din ograda cazărmei... Un vânt de sfârşit de toamnă, prinse să biciuiască afară, în umbrele înoptării care cuprinsese întreaga fire ... Geamurile întinsului dormitor se zguduiau din cercevele, gata-gata să se sfarme. In dormitor s-au culcat oamenii după ce şi-au rânduit efectele. Intr’un târziu nu se auziau decât respiraţiile liniştite de somn ale soldaţilor. Toată noaptea însă, unul singur n’a închis ochii nici o clipă. Gândul lui tot fost-a la mumă-sa acasă, că ea-i bolnavă... şi ce-o fi făcând... şi gânduri fără de rost i-au muncit sufletul. Doamne, doamne, câtă durere apasă asupra lui!... Singur, ca şi un câine al nimănui, purtat în voia soartei printr’o lume necunoscută, străină... Şi să n’aibă el nici un om din satul lui, cu care să poată grăi ceva «despre maica», despre satul îndepărtat, pierdut la marginea unui început de pădure, despre dorul inimei lui... Şi toată noaptea a stat ca o veghe strajnică... Din când în când i se lămureau în minte cuvintele maiorului, pe cari le-a rostit ieri în faţa frontului: «Băieţi, ţara cere ajutorul vostru... voi să il daţi. După ce-oţi învăţă cum să trageţi, cum să luptaţi, vă băgăm în foc, la trântă cu duşmanul... Mâine o să plecăm la Calafat, acolo o să’nvă-ţaţi toate celea... şi-apoi poftească Turcul să lupte cu flăcăii noştri... Să trăiţi copii!...» In suflet acum, i se zbat cuvintele fără de rost aproape — şi printre lacrămi... în îndepărtare... în zarea nesfârşită zăreşte icoana maicei lui... '' A doua zi, disdedimineaţă Regimentul de linie, luase drumul spre gară, ca de acolo să se îmbarce pentru Calafat. Gorniştii sună marşul cadenţat; — ropotul paşilor se aude trist, în monotonia ce învălue dimineaţa... Şi pe faţa fiecăruia din soldaţi se citeşte gândul, ce-i săpat de urmele întristării: «Oare, care le va fi soarta lor de dincolo de Dunăre?...» i>. lom ‘SC u-Mo rol. fT'TT1 V'VWVWWVWWWVVWW — Cel ce nu ajută pe prieteni când poate, va fi uitat de dânşii când are nevoie. — Prietenii se cunosc la vreme de nevoie, căci la norocire toate ne sunt prieteni. — Două lucruri să nu ceri lui Dumnezeu: bogăţie şi sărăcie; ci în toată viaţa să ne deâ numai cele trebuincioase. www.dacoromamca.ro 7K6 AT BINA Erupţiuriea Vezuviului. italia a avut să sufere o nouă nenorocire. După ce, în luna lui Septemvrie trecut, cutremu-rul a prăpădit sate şi oraşe şi a răpus viaţa ^ a .5.000 de oameni, acum Vezuviul a izbucnit, vărsând foc şi cenuşe. Vezuviul este vulcanul sau muntele de foc aşezat aproape de oraşul Neapole. El are o înălţime de 1.200 metri. Coastele lui sunt acoperite cu vii, cari dau un vin vestit, şi înfrumuseţate de sate şi orăşele, stabilite mai ales în ultimii treizeci de ani. Vederea oraşului Neapole şi a vulcanului Vezuviu. Căci în aceşti treizeci de ani bătrânul vulcan a stat în pace. Ultima erupţiune a fost în 1872. Istoria înregistrează însă multe altele. Cea mai cunoscută, este cea din anul 79 după Cristos, când trei oraşe bogate şi înfloritoare de pe acele vremuri, Pompei, Herculanum şi Stabia, au fost acoperite cu totul. Săpăturile stăruitoare ce se fac acolo, www.dacoromamca.ro ALBINA 767 dau la lumină preţioase rămăşiţe ale civilizaţiunii vechi. Multă vreme apoi, Vezuviul a stat liniştit. In 1661 se produce însă o isbucnire teribilă, care a costat viaţa a 10.000 de oameni. Deatunci încoace, isbucnirile s’au ţinut lanţ; cele mai însemnate sunt: cea din 1794, cea din 1822 şi, în fine, cum am spus, cea din 1872. Să povestim acum, ce s’a întâmplat zilele trecute. * * * In ziua de 22 Martie (4 Aprilie) noaptea, erup. ţiunea a început. Râuri ele foc curgeau atât pe gura www.dacoromamca.ro 768 ALBINA sau pe craterul principal cât şi pe alt crater ce se deschise mai jos. In acelaş timp o ploaie de cenuşă începuse să cază peste toate oraşele şi satele din împrejurimi. Trei zile ţine aşa. Zidurile construite în repezeală de locuitori pentru a opri scurgerea lavei, sunt distruse şi bieţii oameni siliţi să fugă, părăsind casele, unii luând ceva lucruri, alţii mulţumindu-se să scape cu viaţă. Nu numai oraşele şi satele din spre mare erau ameninţate sau lovite; ci şi cele din partea uscatului, precum Ottcigano şi Somnia Vesuviana cari se văd în partea cealaltă a poalelor muntelui. Chiar oraşul Neapole se socotiâ în primejdie. Trenul funicular pe Vezuviu. Linia este stricată de erupţia vulcanului. In ziua a patra se produce oarecare linişte; dar peste noapte focul iar porneşte cu mai mare furie. Gurile vulcanului aruncă pietre înflăcărate la înălţimi de sute de metri. Unde cad, este prăpădul lui Dumnezeu. Casele se aprind ori se dărâmă. Dacă locuitorii n’apucă să fugă înainte de a veni lava, sunt înecaţi. In toate oraşele din prejur e întune- www.dacoromamca.ro ALBINA 769 rec, căci aerul e întunecat de cenuşe care sboară în nori groşi. Degeaba trupele de geniu iac lucrări pentru a opri scurgerea lavei, degeaba oamenii administraţiei şi ofiţerii caută să liniştească mulţimea, cete mari de femei, bărbaţi, copii, aleargă ca nebunii, se urcă în vagoanele de prin gări şi cer ca trenurile să plece, ori sar în vapoarele de prin porturi, ca valurile mării să-i depărteze de valurile focului. La 27 Martie se socotiau la 150.000 oameni cari au fugit, părăsind satele şi oraşele din partea locului. Administraţia şi comandanţii trupelor, caută să-i adăpostească în barace de scânduri şi să le dea demâncare. Drumul de fier care se urcă până în vârful muntelui a fost distrus; asemenea şi oficiile telegrafice de pe acolo. La 28 Martie oraşul San Giuseppe eră prăpădit. Biserica, în care un mare număr de credincioşi se adunase la rugăciune, s’a surpat şi peste o sută de nenorociţi au pierit sub ruine. Regele şi Regina Italiei au vizitat locurile aces- a în ziua de 28 Martie. Oraşul Neapole este plin de mii de călători veniţi din toate comunele apropiate. Otelurile şi casele particulare sunt pline; mulţi oameni dorm pe uliţi. Şi aci plouă cenuşă subţire. In ziua de 29 Martie în mijlocul oraşului Neapole s’a surpat acoperişul halei celei mari la 8 ceasuri dimineaţa, din pricina rnarei cantităţi de cenuşă ce se strânsese pe acel acoperiş. Sute de răniţi şi zeci de morţi s’au scos de sub dărâmături. . Erupţiunea însă s’a mai potolit. Liniştea a crescut din zi în zi, astfel că la l Aprilie, nenorocirea se consideră sfârşită. Cât timp clocesc pasările de curte? Porumbeii clocesc 17 zile; găinile 21 de zile; bibilicile 27 de zile; raţele 28 de zile; curcile 28 — 30 de zile; gâştile 30 de zile. www.dacaromamca.ro 770 AI.BINA AMINTIRI DIN POPOR DESPRE MITROPOLITUL VENIAMIN COSTACHE Singurul dintre mitropoliţi, a cărui amintire dăinueşte în popor şi azi, pomenindu-i-se numele cu mu/tă evlavie, e mitropolitul Veniamin sau Var amin, cum îi zice poporul. Despre dânsul se ştie că a fost evlavios ca un sfânt şi peste seamă de credincios; de aceea, când apucă a afurisi pe cineva, afurisitul tot atunci muriâ. Faptele cari se povestesc ş’acum în popor, adeverind puterea ce avea când afurisiâ, sunt următoarele: Cu vr-o sută de ani înainte vreme, trăia în munţii ţinutului Suceava un haiduc vestit prin vitejii şi fapte, în cât şi poporul l’a numit Vasile cel Mare. Acestui viteaz, i s’a tras moartea din pricina unui păcătos, eare l’a ucis mişeleşte într’un sat din jud. Neamţ. De mândrirea acestei isprăvi, i-a trimis capul haiducului la domnie. S’a întâmplat să vadă capul şi mitropolitul Veniamin; care s’a uitat cu jale şi mâhnire la asemenea vederei tristă. Dar ce i s’a părut şi cum a cunoscut, că numai ce grăi: — Acest om, a fost ^nevinovat!... Afurisit să fie nevrednicul ucigaşi... Cel cu isprava s’aşteptâ la o răsplată domnească, când colo vine carte de afurisenie!... Pe loca şi căzut la pământ, pedepsin-du-1 D-zeu, să se târască cu pântecele pe pământ, câteva zile, neaflându şi stare măcar o clipă, până ce l’a izbăvit Domnul, de vieaţăl... Altă afurisenie: In satul Crucea, din corn. Broşteni, ţinutul Suceava, eră un popă putred de chiabur, care mai mult se gândea la sporirea averei şi hrănindu-şi sufletul cu mândrii şi pofte deşarte, decât să trăiască în dreptate şi mulţumire creştinească. învârtise treburile aşa, că după slatul lui se puneau şi dădeau alară vichilii moşiei lui Balş, căpătase încrederea, vaşnicului-stăpân (proprietarului), care încredere eră temută de toţi mo şelnicii (locuitori). Singur care nu se da supus popei, eră un evlavios stareţ dela fosta mănăstire Rarău, azi schit. Dar omul hain nu are hotar. Intr’o bună zi. popa năvăleşte în mănăstire, izgoneşte pe cei 30 de călugări, şi în pragul mânăstirei petrece pe bieţii călugări cu afuriseniile cele mai mojiceşti. Vitele popei se oploşiau în ţintirimul mănăstirei, meii şi viţeii îi aciuase în chiliile călugărilor. In loc de rugăciunele preoţilor mănăstirei, acum s’auziâ holcitul şi zarva ciobanilor; în loc de cântecul din strană, s’auziâ zbieretul meilor şi vitelor, după mamele lor; în loc de clopotele mânăstirei, huiau tălăncile de pe cârdurile de vite ale popei!... www.dacoromanica.ro Mitropolitul Yeniamiu Costaclie. www.dacoromanica.ro 772 ALBINA Cuviosul stareţ, nu s’a oprit decât la sfântul mitropolit. A tost adus pângăritorul în faţa înaltului cucernic, şi a mers cu neruşinarea şi mândriea deşartă, în cât a tăgăduit adevărul. Călugărul,înmărmurit de-asemenea nelegiuire stricătoare, n a mai stăruit alte, decât, d^că primeşte carte de afurisenie. Popa n'avu încotr’o şi primi. Intorcându-se în Broşteni, se lăudă cu mândrie că nu l’au putut doborî călugării. Şi până s’ajungă acasă, cale de jumătate zi, cum eră călare, în Dâmbul Caprei, a luat o trântă ţeapănă dela cal, apucându-1 ameţelile. întâiul semn..... . Când a ajuns în vârlul dealului Ursului, altă trântă, că l’au dus alţii pe sus până acasă. Şi n’a intrat peste prag, când a fost întâmpinat de moartea afuriseniei păcatelor săvârşite prea din belşug. Aluriseniile au putere până la al noulea neam, şi în familie aceasta se adevereşte... Altă povestire: Nişte oameni munteni — Dorneni, după cum se spune — veneau dela câmp. Din firea lor sunt oameni ciulelnici, ca răzeşii Acum, că de nevoe, că în şagă, s’apucă de pun la cale o hoţie: să se facă unul mort şi să ceară milă, Ia drumul mare, care trecea pe acolo. Zis şi făcut. Numai ce zăresc un rădvan cu 8 telegari, venind spre dânşii. Ceea îi ies în cale îngenunchid cu toţii. Cine eră'în rădvan? Mitropolitul Veniamin... care se opreşte. — înalt prea cuvioase părinte, înduraţi-vă şi faceţi-vă milă de noi, că a murit un tovarăş de-ai noştri şi n’avem nici un ban, să-i facem cele cuvenite. Suntem între streini, fiind din loc depărtat. Milostiviţi-vă... Mitropolitul caută cu ochii pe mort şi-l vede în marginea drumului, acoperit c’un suman şi lungit pe pământul gol. C'o mână a dat unuia câţiva galbeni, iar cu dreapta a binecuvântat mortul, şi porni. Se întorc la mortul prefăcut, strigând să se scoale. Cela şedea locului. — Rădică-te măi, că s’a dus Vlădica, Mitropolit, ce-i... — Nu te mai face, scoală de zi şi tu o bodaproste, că ne-am căpătat cu câţiva gălbenaşi. — A adormit, măi, şi se visează la praznicul Iui— Unul îl descoperă. Eră galben ca turta de ceară_______ II clătină, eră înlemnit.... Pun mâna pe trup... eră rece ca pământul... Vai de noi, ce-am făcut!..... S. Teodorescu-Kirileanu. -♦ ► -O- -O- -<►<► -♦<»- -««- ^O- ^ -O — Bogatul nu câştigă bogăţiile fără osteneală, nici le ţine fără frică. www.dacoromanica.ro 4vv ! hvv I ;v\- I ALBINA 773 Foaie verde trei măsline. Cântec popular Andante Melodia şi poezia culese de C. lordachescu. Foa-ie ver-de trei =F=£ 0- :p: :t:r::5::IE=Pr=a-l3: *> I> '- i:' Foa - ie ver - de trei mă - sli - ne. 9 T Mă duc, dra - gă, de - la ti - ne, Mă duc, dra - gă, de - la ti - ne. Inimioara mea rămâne, la, puicuţă, şi mi-o leagă Intr'un corn de basma neagră. Şi-o dă pe părâu să meargă. Şi dacă s'a cufundă Tu mult nu m’ăi aşteptă. De a da Domnu bine ’n ţară Noi ne-om mai întâlni iară, Şi de-a li vre-o greutate, Eu m’oi duce mai departe Şi ţi-oiu trimete o carte Oare s’o citeşti de-o parte, De nu ziua prin grădină Măcar noaptea la lumină. www.dacoromanica.ro 774 ALBINA Din vieaţa Colonelului Alcaz. lîăposatul întru pomenire, Colonelul Alcaz, a fost proprietar al uneia din cele mai mari fabrici de postav din jud. Neamţu, unul din cei mai buni militari, mare moşier. El era cunoscut prin hărnicia sa, care a contribuit la îmbogăţirea lui. Plecând cu trenul spre Bucureşti, se opreşte în gara Mă-răşeşti, spre a schimbă trenul. Sunându-se pentru a doua oară de plecarea trenului, vede în faţa gării un ofiţer, alergând încoace şi încolo, căutând un hamal spre a-i ridică în tren, un mic geamantan de 2 — 3 kilograme. Sunându-se a treia oară şi trenul fiind gata de plecare, ofiţerul eră ameninţat a pierde trenul, nefiind nimeni să-i ridice geamantanul. Colonelul se oferi ofiţerului, spre a-i ridică geamantanul. Zis şi făcut. Suit în vagon, ofiţerul scoate o monetă de 50 bani şi i-o dă bacşiş colonelului, necunoscut, care primeşte şi mulţumeşte milităreşte ofiţerului. Insă, care nu fu mirarea ofiţerului, când observă că improvizatul hajnal se aşeză pe o altă canapeâ în acelaş vagon. Tocmai în acel moment, odată cu ultimul semnal de plecarea trenului, intră în vagon şi Colonelul Roznovanu, răposat şi dânsul anul trecut. După salutul obicinuit, dar mai cu seamă Colonelului Alcaz, fiind vechi prieteni, se aşează pe canapeâ. Intre altele, Colonelul Roznovanu, întreabă: «Cum îţi mai merg afacerile, Colonele?» Răposatul Colonel Alcaz răspunse: «Bine. Dar pe ziua de azi, cam aşâ .. căci n’am căpătat decât 50 de bani dela d-1 ofiţer, pentrucă i-am ridicat de jos acel geamantan.» Dl ofiţer cu geamantanul, văzând tocmai acum cui i-a dat bacşişul, n’a scos un cuvânt; dar a rămas de ipsos. învăţătură: A munci e cinste; dar a te servi singur, unde e posibil, e o virtute. ____ _______ _____________________________N. jb‘a 15 » Orzul idem 11—12 » — Ovăzul idem 11—12 » 50 » Porumbul comun idem 11-12 3> — » Porumb roşu idem 13—14 — 5> Colorat idem 00—13 » — Cincuantin idem 11—12 » — » Orzoaica idem 12—13 » — » Târgurile străine. Afacerile cu cereale ca şi preţurile n’au nici www.dacaromamca.ro ALBINA 777 o însemnătate, de oarece preţurile tind mai mult spre scăderei aproape în toate târgurile. Astfel lg târgul din Paris, grânele indigene s’au vândut cu 21—24 lei; iar grânele străine cu 17 -18 lei, secara cu 15 — 16 Ier. Orzurile cu 17—18 lei, ovăzurile indigene cu 21—22 lei; iar cele străine cu 18 — 19 lei; făina de grâu cu 32—34 lei, făina de secară cu 18—24 lei şi porumbul cu 15—16 lei. In alte târguri din Franţa grâul se vinde cu 22 lei, secara cu 15 lei, orzul cu 17 lei şi ovăzul cu 19 lei şi 50 cent. In târgurile din Germania grâul s’a vândut cu 23 — 24 lei, secara, orzul şi ovăzul cu 20—21 lei. In Englitera, grânele se vând cu 16— 17 lei; secara cu 12 lei, orzul cu 13 lei şi ovăzul cu 16 lei. In Belgia, grânele se vând cu 17—18 lei, secara şi orzul cu 15—16 lei şi 50 cent. şi orzul cu 17—18 lei şi 50 cent. La Viena, grâul se vinde cu 20 lefi, secara orzul şi ovăzul cu 16 lei şi 50 cent. La Budapesta grâul se vinde cu 16—17 lei, secara 14 lei şi 50 cent.; ovăzul 18 lei şi porumbul 14 lei şi 50 cent. La Milan (Italia), grâul s’a vândut cu 26 lei, secara, orzul şi ovăzul cu 21 lei. La târgul din New-York (America), grâul s’a vândut cu 16—17 lei şi la Chicago cu 14—15 lei. In toate târgurile din străinătate preţurile sunt socotite pe suta de kilograme. V. S. Hoga. Din Activitatea Corpului invătătoresc. Una din chestiunile cele mai de seamă, care preocupă astăzi pe marii noştri Români luminaţi, doritori de binele neamului îor, este ridicarea ţării prin împuternicirea talpei sale, a clasei ţărăneşti, care pururea şi pretutindeni este oea mai solidă temelie pentru asigurarea vieţii şi progresării unei naţiuni. Unul din lactorii de frunte, căruia i s’a încredinţat pârghia de ridicare, este corpul învăţătoresc, care de buna sa voie, s’a înhămat la carul ţării, spre al urni din noroiul mizeriei şi a face ca, în locul steagului cernit al ignoranţei, ce-1 vedem că fâlfâe în inasa populaţiunii noastre săteşti, să vedem lâlfâind steagul luminii. Este constatat, cu multă dreptate, că aceşti apostoli ai neamului, conştiinţi de sfânta lor chemare, şi-au făcut în totdeauna datoria cu tragere de inimă, în mijlocul poporului, din inima căruia au eşit. Numeroasele lor opere vin să argumenteze cu tărie această afirmare. Câte sate nu datoresc înflorirea şi gradul înaintat de prosper^re, la cari au ajuns, numai muncei fără preget a învăţătorilor! Avem astăzi în ţara noastră comune foarte înaintate şi vrednice de admirat, pentru progresele ce a putut realiză, în foarte scurt timp, atât pe teren economie, cât şi cultural şi moral. Printre acestea se poate numără, cu drept cuvânt, şi Breaza de sus, din judeţul Prahova. Factorii principali, cărora se datoreşte www.dacoroinamca.ro 778 ALBINA ridicarea acestui sat, nu l formează decât mult activul corp în-vâţătoresc din localitate, în frunte cu harnicul şi distinsul preot-iustitutor, Samson D. Popescu, bărbat devotat cu trup şi suflet înaltei sale misiuni de apostol al neamului. In adevăr, dascălii şcoalei din Breaza de sus, prin activitatea lor spornică şi bine făcătoare, nu se mărginesc a fi numai învăţători ai copiilor, ci şi stetnicii erudiţi ai părinţilor şi icoana satului. Prin devotamentul şi iubirea lor de neam, nu pierd un moment din vedere pentru ridicarea ţărănimii şi a şcoalei, ai cărei apostoli sunt. Stăpâni cunăscători ai împrejurărilor critice,, în cari se găseşte săteanul nostru, cu nespusă iubire şi dragoste, ei se trudesc din răspunteri pentru găsirea mijloacelor, prin cari să-l scoaţă din valurile nevoii, la ţărmul îmbunătăţirii. Remediul, pentru ajungerea acestui scop, l’au găsit în şezătorile săteşti şi în cursurile de adulţi, cărora leau dat organizare aşâ de „ trainică şi leau ţimentat aşâ de bine, cum nu mi vine să cred că se practică prin multe locuri în ţara noastră. Datorită unor împrejurări favorabile, am avut fericita ocazie de a asistă în seara zilei de 23 Februarie trecut, la una din şe-zătorile ce se ţin în Breaza. Impresiile, ce a produs asupra-mi această înălţătoare sărbătoare — căci altfel n’o pot numi — mă îndeamnă a o face cunoscută prin câteva cuvinte. Şezătoarea se ţine în localul şcoalei, sub previgherea eminentei şi harnicei maestre de lucru, d-şoara Pelaghia Bănescu şi a învăţătoarelor din localitate: Elena Costescu şi Paraşchiva Gheor-ghiu. Pe la ora 9, o mulţime ne mai pomenită de lume: femei şi fele mari şi mici, precum şi câţiva bătrâni cu plete albe, încadrau băncile unei săli destul de încăpătoare. ’Ţi-erâ mai mare dragul să priveşti la tabloul ce ţi se desfăşură înaintea ochilor. Deoparte leliţele de şcoală, de alta fetele în vâstră, iar în fund mamele lor, toate îmbrăcate în pitorescul port naţional de munte al Prahovei, ce are de reprezentant pe Breaza, se silesc cari mai de care să sporească cât mai mult la lucru: una la tors lână, alta la cusut cămăşi cu flori, alta la împletit ciorapi, etc. O linişte mormântală stăpânea sala, când vreuna din învăţătoare sau maestra şcoalei de lucru, le întreţineau cu vr’un sfat. Orice inimă care simte curat româneşte, n’ar fi putut să rămână nemişcată, văzând cum aceste devotate ale ţărănimii se sileau a lumină pe sătence prin sfaturile lor, învăţândule: pregătirea bucatelor, păstrarea legumelor şi fructelor, facerea şi îngrijirea rufelor, ţinerea în ordină a locuinţii, grădinăritul, economia domestică, igiena, slătuindule cum să se poarte, cum să muncească, cum să-şi crească copii şi cum să îngrijească cuprinsul şi avutul lor, pentru a puteâ duce un trai tihnit, fericit. Liniştea şi atenţia cu care mulţimea ascultă, dovedeau că aceste sfaturi prind rădăcini adânci în sufletul ei. Pentru a face şezătoarea cât mai atrăgătoare, corul vocal din Breaza, compus din elevii şi elevele şcoalei şi o mulţime de absolvenţi şi absolvente ale cursului primar, execută, sub conducerea d-lui I. Mircescu, învăţător local şi absolvent al Con- www.dacoromamca.ro ALBINA 779 servatcrului din Bucureşti, mai multe bucăţi muzicale, între cari au escelat: «Trăiască Regele», «D’ar fi mândra», «Cântă cucul», etc. Se reprezintă piesa «Păcatul beţiei», jucată cu multă însufleţire de elevii şi elevele şcoalei. Cine poate să descrie bucuria, ce strălucea pe feţele mamelor, privindu-şi cu lacrămile ’n ochi isprăvile micilor lor odrasle?... Cântecele şi teatrul au izbutit peste aşteptare, înduioşind inimile şi punând în uimire pe toţi cei de faţă. Convinse fiindcă unul din mijloacele cele mai eficace pentru a instrui şi moraliza este şi lectura, învăţătoarele citesc câteva istorioare cu coprins moral şi umoristic din colecţiile revistei populare «Albina», producând tuturor o plăcută distracţie. Către sfârşit, domnişoara Pelaghia Bănescu, îmbrăcată într'un mândru port naţională, le vorbeşte femeilor şi fetelor despre importanţa, trăinicia şi frumuseţea portului lor ţărănesc, ponegrind tot ce e străin. In urmă îndeamnă pe toate câte voesc să-şi facă haine de vară, din pânza de in ţesută de ele, să vie spre a le luâ măsură, rămânând ca pentru rândul viitor să aducă fiecare pânză ca să le croiască şi să le arate cum să le coasă. La apelul d-sale, mai mult de 30 de fete şi femei se prezintă cu bucuria pe faţă înaintea harnicei Maestre, care în mai puţin de o jumătate de oră le ia măsură la toate. Şezătoarea se termină pela ora 1, când pâlcuri, pâlcuri, lumea se întoarce prin răcoarea aburoasă a nopţii, către cămine. In faţa lrumoaselor şi înălţătoarelor rezultate ce am văzut că poate să realizeze corpul învăţătoresc din Breaza de sus, prin şezătorile săteşti, am plecat, ducând cu mine amintiri neşterse. N’am cuvinte prin care să exprim adânca mea mulţumire şi satisfacţia cu care am părăsit şezătoarea din Breaza de sus. Nu-mi rămâne decât să urez dor de muncă şi succes tuturor acelor ce sunt chemaţi a ridica talpa ţării, îndemnându-i a da, pentru ajungerea acestui scop, toată întinderea şi dezvoltarea cuvenită şezătorilor săteşti, menite a îmbunătăţi starea economică, culturală şi morală a ţăranului. In adevăr aceste instituţii nu sunt decât nişte adevărate şcoale ale căror scop bine definit este de a învăţă şi povăţui pe sătencile noastre în toate direcţiunile, ca astfel cu timpul să formeze din fiecare o fiică bună, o soţie credincioasă, o mamă luminată, care să poată fi fericită*şi mulţumită în toate împrejurările veţii ; cu un cuvânt de a formă pe nesimţite femei de inimă şi de caracter cu înclinaţiuni spre tot ce e onest şi folositor. Şi tocmai aceasta, putem zice, fără sfială, constitue o lipsă imperios simţilă în timpurile noastre «Cum va fi mama de azi, aşâ va fi ţara de mâine». Atunci când se vor generaliza şezătorile săteşti în fiecare col-ţuleţ al ţării, putem nădăjdui că ţăranul român va scăpă de multe belele şi neajunsuri materiale şi morale ce-1 apasă aşâ de greu. Acelaş lucru se poate zice şi despre cursurile de adulţi. La muncă, dar, Apostoli ai neamului ! Roadele stăruinţii voastre le veţi vedea voi înşi-şi cu cea mai mare satisfacţie, privind www.dacoroinamca.ro 780 ALBINA belşugul acolo unde era sărăcie şi lumina acolo, unde domnea întunericul şi ignoranţa. Viitorii cetăţeni Români vor fi mândri, că au avut asemenea dascăli, iar voi veţi fi mulţumiţi cu sufletul, că n’aţi petrecut timpul în zadar, ci v’aţi împlinit cu drag datoria, pentru tulpina din care aţi eşit. O. I. C. Ariciul, cerbul, vulpea şi ursul. — Din popor — Ci-că într’una din zile ariciul s’a urcat pe munte ca să facă cură de aer, căci el chiar din născare bănuia o vătămare. Aci, întâlni pe jupân cerb, ce ieşise la plimbare după frunze verzişoare. Acesta, cum dete cu ochii de ariciu, începu a-1 întrebă cam în batjocură. — Dar de unde frate şi cum ajunseşi până aci? Gândesc că încă din pruncie ai pornit-o s’ajungi aici şi tocmai acum la bătrâneţe sosişi. — Aş, — răspunse ariciul — te înşeli, eu chiar acum am pornit-o sus pe munte şi iatămă’s aci. — Te văd, dar atunci nu te-ai ridicat prin puterile tale! — Ba eu zic că prin ale mele şi ca să vezi câ-i adevărat, ai să ne apucăm la scoborît muntele şi-oiu vedea cine a-junge mai întâiu în vale. — Hai, răspunse cerbul râzând. Odată învoiala făcută, cerbul se şi puse pe fugă, iar ariciul strângându-şi solzoasa piele, se lasă a se rostogoli pe pantă. Ariciul a ajuns cel dintâiu ; iar cerbul din prea mare repeziciune ce-şi luase, i s’au amestecat picioarele şi trân-tindu-se cu capul de toate cloţuriie, ajunse şi el în vale, însă mort, Ariciul, care acum se răsbunase, apro.piindu-se, îşi făcea planul de ce trebue să facă la atâta hoit, când hop, că soseşte şi coana vulpe, care mirosise se vede de aşa grasă plăcintă. — Poftă mare. cumetre 1 zise înclinându-se vulpea. — Bine că sosişi, răspunse înclinându-se ariciul, căci tot voiam să te chem. Iată că-s venită gata. dar pentru ce? — Pentru că-mi pică în cale acest vânat, pe care voesc să-l împărţim. Vulpea mulţumi din nou, şi apucându-se a împărţi, dete tuturor strămoşilor ei zicând : asta tatii, asta mamii, asta fraţilor, şi aşa mai departe; astfel că pentru ariciu nu rămase nimic. — Aşa-i dreptatea cumătră ? www.dacoromanica.ro ALTttNA 781 — Cum o credeai dar? — Totuşi, eu nu mâ ţin mulţumit şi ca să văd că dreptatea cade şi mai mult de parteţi, vin cu mine, am un judecător, care cunoaşte pe cel drept şi pe cel nedrept după glasul lui. — Hai! Şi ariciul duse p6 vulpe într’un loc unde ştia că-i ascunsă cursa unui vânător şi potrivi în aşa fel ca vulpea să calce drept peste cursă. La ţipetele oţelite ale vulpei, vânătorul alerga pe cât îl iertau puterile. — Iată judecătorul, zise ariciul, vine să-ţi dea dreptatea după faptă. Vulpea înţelese primejdia în care se afla şi prin viclenia cu care e înzestrată, măguli în aşa fel pe ariciu, în cât acesta milos o scapă şi împreună o tuliră repede pe o cărare. Pe drumul pe care mergeau însă erau şleauri (făgaşe) făcute de care în urma ploii şi vulpea ca să-şi râsbune, dă brânci ariciului, care cade într’un şleau de acestea cu faţa în sus de unde nu mai erâ chip de ieşit. Şi ar fi trebuit să moară fără doar şi poate. Se rugă el de vulpe ca să-l ajute, dar în zadar, căci ea nu se hotăra nici în ruptul capului de a-1 scăpă. — Vin, draga mea, atunci să ne luăm rămas bun să ne sărutăm pentru cea din urmă dată. Vulpea, cu toată şiretenia ei, nebănuind nici o cursă, veni. Când fuse la sărutat însă, ariciul o apucă aşa de bine cu dinţii de bot, încât vulpea svâcnind din răsputeri ca să scape aruncă pe ariciu în nasul unui urs care supărat se aruncă asupra vulpei şi o făcu în bucăţi. Ariciul îşi mâncă singur prada sa. «Buturugă mică răstoarnă carul mare . Dionisie M. Popescn. Afunzimea mării. «Sully>, o corabie franceză ce s’a scufundat aproape de Sni-gon, a dat nou prilej unui marinar panţerat ca să vază fundul mării. Astfel a ajuns la renume un tânăr inginer, cu numele de Plury, care prin instrumente făcute de el însuşi s’a coborît în o adâncime de 336 urme, la care n’a ajuns până acum nimeni altul. D-l Plury se apără cu un instrument în formă de panţer făcut din metal, iar de respirare se îngrijeşte prin un instrument chimic. In acest mod s’a scoborît în apă mai mult de 115 ori cu o-deplină siguranţă şi a văzut acea lume ciudată, pe care înaintea lui alt om n’a văzut’o. Acum într’o revistă americană face următoarea descriere : Când omul primadată se lasă în jos, are senzaţia că intră în peşteră. La o afunzime de nouă urme dai de multă meduză. Prin apă tot lucrul are o înfăţişai’e uriaşă. Peste câtva timp nici nu simţeşti, că eşti apărat de instrumentul panţerat, ci ţi-se pare, www.dacoromanica.ro 782 ALBINA că meduzele acestea de tot moi se lipesc de faţa ta. Puţin mai în jos eşti încunjurat de o armată de peşti mici ce strălucesc ca nişte raze argintii. La o adâncime de 162 urme ajungi în stratul unor animale de mare, a căror lungime e de 30 metri şi atingândute do ele, îţi împresoară corpul. Aici eşti în mai mare primejdie, căci eştiîm-pedecat de a te mişcă. Mai jos sunt peşti în formă de şerpi, lungi de trei urme, şi alţi locuitori ai mării, ce seamănă cu delfinii. Acestea atacă pe cel sosit cu repeziciune sălbatică, în cât te cuprind fiori de moarte, pentrucă dacă vor sparge partea de sticlă a coifului, atunci eşti pierdut. Mai mari monştri sunt polipii, cari cu picioarele lor moi îl în-cunjură pe noul călător în fundul mării, dar fiind foarte neputincioşi, nu peste mult se lasă de orice atac. In aceste afunzimi ■ u se prea schimbă forma peştilor, numai dela o mie metri în jos, ca să poată suportă greutatea, ce se lasă pe ei De oarece toţi monştrii se nutresc cu carne, stomacul lor a fost mormânt pentru mulţi matrozi, cari scufundân-du-se cu corăbiile lor, au ajuns cu încetul până la această afun-zime. Corpul acestor fel de peşti este foarte lat, de oarece cantitatea apei îi lăţeşte. E interesantă şi lumina pe fundul mării. E un amestec de coloare vânătă şi verde, asemenea celei ce se găseşte în crăpăturile munţilor. La o afunzime de 32 metri, lumina e foarte împrăştiată şi prin straturile de apă soarele apare ca un glob roşu netransparent, [pe când stelele d. e. la umbra unei stânci, şi ziua se pot zări. La o afunzime de două sute urme, e întunerec pe deplin şi de aici in jos suntem îneunjuraţi de o întunecime prin cari nu vedem nimic. Aici te foloseşti de lampa electrică. Eu am o lampă ce răspândeşte lumină mai mare decât zece mii de lumini, dar şi aceasta nu poate răspândi lumină în mari cercuri. La lumina ei vezi corăbii scufundate, năi frânte şi bucăţi de luntrii. Lângă Ostende, a trebuit să scrutez o corabie. Când m’am apropiat, de corabie, m’au năpădit o întreagă armată de raci, cari se odihneau pe trupurile moarte ale marinarilor nefericiţi. Unul m’a prins de picior şi mi Far fi rupt, daca nu eram apărat cu panţerul. Am obiceiul să duc cu mine o sabie mică, cu a cărei ajutor am omorât doi monştri de aceştia, a căror coaje şi acum o păstrez. E foarte interesantă împrejurarea, că marea, multă vreme apără trupurile moarte. Am dat de o naie, ce s’a scufundat cu întreg personagiul. In momentul catastrofei pe corabie dormiau toţi şi doar nici n’au simţit când li s’au apropiat moartea. De oarece fereştile au fost închise, peştii n’au putut intră şi matrozii aşâ stau acolo, ca şi când ar dormi. Am mers la un trup şi Fam mişcat, în urma căreia toată carnea s’a despicat rămânând numai scheletul gol. Fundul mării are bogăţie nespus de mare. Numai aproape de Vign sunt în mare mai multe milioane. Eu n’am fost acolo, dar un altul care văzuse mi-a spus. www.dacoromanica.ro ALBINA 783 Cronica Săptămânii. Aniversarea Naşterii M. S. Regelui. Vineri, 7 Aprilie, a fost a 67-a aniversare a naşterii iubitului nostru Suveran. La Bucureşti, o salvă de 21 tunuri a vestit oraşului această sărbătoare naţională. Cu prilejul acestei zile s’a oficiat la Mitropolie un Te-Deum, de către I. P. S. Mitropolitul Primat înconjurat de înaltul cler. S’au mai făcut slujbe religioase şi la celelalte biserici catedrale din ţară. O convorbire % A. S. Principelui Ferdinand. Ziarul vienez «Neues Wiener Tagblatt» publică un articol în care este vorba de o convorbire a A. S. Principelui Ferdinand cu un corespondent al acelui ziar. Iată în scurt care a fost părerile Alteţei Sale cu privire la chestiunile de care a vorbit : înainte de toate, s’a vorbit de mişcarea studenţilor privitoare la limba română. A. Sa a spus că e cu totul neadevârat svonul cum că Dânsul (prinţul) ar fi zis că-i pare rău că nu s’au întrebuinţat tunurile contra demonstranţilor. Prinţul a mai adăogat că respectă sentimentele cari au pus în mişcare pe studenţi şi că e întru totul îndreptăţită dorinţa ca limba română să lie tot mai mult respectată de cercurile aristocratice, unde se întrebuinţează prea mult limba franceză. Mai cu seamă la Teatrul Naţional trebue să se respecte limba română. Prinţul deplânge însă mijloacele întrebuinţate de studenţi şi cari au pricinuit încăerări sângeroase. Prinţul a sfătuit pe studenţii cari formau delegaţiu-nca universitară la A. S., să se mărginească la o protestare care ar face bine pe viitor. A adăogat ca studenţii sunt ai şalelor universitare, iar nu ai stradei. Vorbindu-se de a 40-a aniversare a domniei Regelui Carol, A. Sa a lăudat cu însufleţire calităţile Regelui care a zis Dânsul — a făcut ţara să progreseze uriaş, în toate ramurile. Acest progres se va vedea la viitoarea expoziţie. Viitorul ţării atârnă înainte de toate, de bogăţia pământului. O bună agricultură va înlesni desvoltarea treptată a industriei. România duce lipsă de cărbuni, insă i-ar puteâ înlocui cu petrol. Insă acordarea întreprinderilor petrolifere trebue să lie drept făcută, fără de monopolizare, ceeace ar păgubi ţara în mod serios. Cu de^ebire trebue să se ducă grijă de nevoile lucrătorilor. Prinţul a spus că vizitând fabrica de tunuri a lui Krupp, la Essen în Germania, s’a interesat mai cu seamă de institutele de binefacere ale lucrătorilor de acolo. A adăogat că ar fi fericit să se introducă în România astfel de instituţiuni. Prinţul a mai spus că drumul prin România va deveni cel mai scurt pentru traficul între Europa centrală şi Asia Mică, mai cu seamă după construcţia căii ferate a Bagdadului, care va uni cu România şi Mesopotamia. O cuvântare asupra M. S. Regelui. D-l Profesor universitar, D. Onciu, a vorbit în seara zilei de ti Aprilie la Ateneul din Bucureşti, despre alegerea de Domni- www.dacaromamca.ro 784 ALBINA tor al României a A. S. Principelui Carol ele Hohenzollern, marele nostru Rege de azi, despre însemnătatea întemeerii nouei dinastii, călătoria Principelui Carol din Germania până la Turnul Severin, primirea Sa pe pământul românesc în 1866, binefacerile dinastiei pentru ţară. Cuvântarea sa a fost bine primită. Şezătoarea literară dela Bucureşti. Duminecă, 4 Aprilie, a avut loc în sala Teatrului Naţional din Bucureşti o şezătoare literară, cu numele de serbarea înfrăţirii româneşti», dată în folosul soc. «Pâinea zilnică - şi a victimelor dela Courrieres din Franţa. Serbarea s’a început cu imnul «Pe al nostru steag» de C. Po-rumbescu, după care au urmat corurile Auzi valea ! şi Păc, pâc, pâc» de I. .Vidu, coruri cântate cu multă măestrie de un număr însemnat de studenţi şi membri ai soc. Carmen. D-ra El. Bonciu abs. a Conservatorului, precum şi d-l Prof. Elinescu au atras aplauzele publicului, prin felul cum au cântat frumoase melodii populare. Câţiva artişti dela Teatrul Naţional au jucat piesa «Piatra din casă», de Vasile Alexandri, redeşteptând pentru o clipă trecutul. Domnii prof. A. Cuza.şi N. Iorga au ţinut câte o cuvântare însufleţitoare, făcând apel la unirea tuturor oamenilor de bine pentru ridicarea ţărănimei, a comercianţilor şi industriaşilor români şi pentru înflorirea şi înaintarea culturei româneşti. Serbarea s’a sfârşit după un timp de 4 ore cu imnurile «Tră-ească Regele şi Deşteaptă-te Române, ascultate în picioare de cei de faţă. O donaţie pentru ajutorul pompierilor. Adunarea generală a soc. române de asigurări generale, Generala», a aprobat o donaţiune de 20.000 lei, cu ocazia jubileului de domnie a Majestăţei Sale, pentru o fondaţiune care va purtă numele M. S. Carol I, şi ale cărei venituri vor servi spre a se împărţi ajutoare pompierilor, victime ale datoriei lor. O nouă Societate. O societate pentru încurajarea şi desvoltaroa artelor decorative şi aplicate, s’a întemeeat din'iniţiativa A. S. R. Principesei Maria şi va purtă numele de «Societatea Domniţa Maria». Această societate se va îndeletnici cu cultivarea şi răspândirea artei româneşti în vestminte, mobile, etc. O lucrare iu ungureşte despre poetul Al. Vlăhuţă. La universitatea din Budapesta, studentul român Dionisie Stoica din comuna Rodbav, de lângă Braşov, a obţinut doctoratul în litere tratând teza despre «Poetul Alexandru Vlahuţă». Această tesă a apărut zilele trecute de sub tipar sub titlul Vlahuţa-Sandor-Tanulmany a român irodalom korebol». Această carte de 209 pagini, a apărut în tipografia ziarului «Poporul român» din Budapesta. Expoziţia românească din Bucureşti şi Ungurii. Comisariatul general al expoziţiei a dat publicităţii următoarea notă : «Ministerul ungar îşi începe bine activitatea sa faţă cu România şi faţă cu fraţii noştri de peste hotar. Ministerul a revenit asupra poprirei făcută Românilor din Ungaria, de a lua parte www.dacaromamca.ro ALBINA 785 la expoziţia din Bucureşti. Se ingădue Astrei», muzeului din Sibiu şi oricărui Român de a expune, sub patronagiul comisariatului general al expoziţiei. Suntem convinşi acum că secţiunea etnogralică va fi punctul de atragere al expoziţiei. Nu avem decât a felicită guvernul maghiar, şi suntem încredinţaţi că viitoarea expoziţiune va li o sărbătoare pentru toţi şi în deplină prietenie cu vecinii noştri». O carte de cântece populare siberiane. Zilele acestea va apare în Rusia o carte de cântece populare din Siberia. Acum trei ani guvernul rusesc a trimis o comisiune în Siberia cu însărcinarea de a face o colecţiune a cântecelor populare de acolo. Comisia s’a reîntors şi aduce o bogată recoltă de peste o sută de cântece, cari vor apărea în curând într’o broşură. Exemplul ce ni-1 dă în astă privinţă Rusia ar trebui imitat şi de noi Românii şi cât mai curând. Noul împrumut bulgar. Din Sofia se scrie că ministrul de finanţe bulgar a plecat la Paris, spre a face un împrumut de 500 de milioane pentru conversiunea rentei. Noul împrumut va fi încheiat pe cursul de 88 la sută, cu 4 la sută dobândă şi va fi garantat cu veniturile impozitului pe tutun, ale căilor ferate şi ale taxelor porturilor. Dela Administraţia Domeniilor Statului (Dobrogea). Administraţia domeniilor statului din Dobrogea a rugat pe d-nii prefecţi de judeţe, ca să îndemne pe veteranii împroprietăriţi în Dobrogea, dar cari se află prin comunele lor, să plece în Dobrogea, spre a se stabil! pe pământurile ce li s’a dat. Acei veterani, cari vor fi dovediţi că au înstrăinat zestrea primită dela stat, cu ocazia împământenirei lor, vor fi daţi judecăţii. Moartea descoperitorului radiului. Doctorul Curie, descoperitorul noului corp — radium, şi-a pierdut vieaţa într’un chip îngrozitor. A fost călcat pe o uliţă a Parisului de o căruţă încărcată cu greutăţi. Cine ştie ce descoperiri minunate ar mai fi făcut învăţatul doctor, dacă moartea nu-i reteză firul vieţii! Cutremur de pământ in America. Marele cutremur de pământ, întâmplat zilele acestea în America de Nord, a dărâmat mare parte din oraşul San-Francisco, (400.000 locuitori), ucizând o mulţime de oameni sau lâsându-i pe drumuri. La cutremur s’a mai adăogat şi incendiul, care a prefăcut în ceuuşe uliţe întregi. Oamenii bogaţi, cu case scumpe au ajuns cerşetori. Numai un sfert din oraş a putut fi scăpat de flăcări. Din toate părţile sosesc ajutoare pentru sărmanii oameni, pradă a mâniei naturii. Din Rusia. Apelul scriitorului Gorki. Scriitorul rus, Maxim Gorki, înainte de a plecă în America, a publicat un apel intitulat: «Nu daţi bani guvernului rusesc» Apelul, publicat de ziarul «Berliner Tagblatt» spune între altele : «Dela 17 Octomvrie până azi au fost ucişi din ordinul tribunalului de războiu 397 inşi; 18.000 persoane au fost arestate sau trimese în Siberia; 79 de ziare în provincie şi 57 în oraşele- www.dacoromanica.ro 786 ALBINA principale au fost oprite de a se mai tipări; este greu de spus câtă lume a fost împuşcată până acum. «Această urmare barbară şi silnică a făcut mai adâncă prăpastia deschisă între popor şi partidul a tot puternicilor, sporind spiritul de răsvrătire în popor. Totuşi, acest noroiu care se cheamă guvernul rusesc, încă se mai poate susţine prin armată. Acum însă, când nu mai are bani spre a-şi urmă lupta contra poporului, se adresează din nou Europei, dar Europa răspunde: «Vreau să văd mai întâiu printre voi ordinea şi apoi vă voiu da bani», şi sub aceste nevoi s’a înscenat de către guvernul rusesc comedia unei adunări populare». Apelul se închee cu cuvintele: «Nu daţi nici un ban partidului Romanofllor, care se luptă pentru menţinerea absolutismului. Nu vă încredinţaţi banii în mâinile barbarilor, a căror politică a iost pururea vrăjmaşă tuturor ideilor de civilizaţie ale Europei. --------------------------- DIN LITERATURA P6P6RALÂ Cântec Gălăţean. Frunză verde odolean, Mâi frate basarabean, Treci Prutu pe la Galaţi, De vobeşte cu-ai tăi fraţi. Cu frăţii, surorile, Cu câmpul cu florile, Cu freamătul crângului, Ce e drag Românului. De noi când te-ai despărţit, Maica ’ntr’una te-a jelit; Tăicuţu s’a ’mbolnâvit, De focul tău a murit. Comâţel. — Nu defâimâ pe sărac, căci vremea se schimbă : bogatul sărăceşte şi săracul se îmbogăţeşte. www.dacaramamca.ro ALBINA 787 r ii " • —ii----= De pe 'Domeniile Coroanei !D 1 In seara de 4 Fevruarie a. c., societatea econoinică-culturală «Domniţa Elisabeta» de pe Domeniul Coroanei Mălini din judeţul Suceava, a dat în sala Primăriei un bal, care a isbutit din toate punctele de vedere. Venitul curat, în sumă de 329 lei, 30 bani, s’au vărsat în cassa societăţii pentru fondul de binefaceri, din care se dau cărţi la elevii săraci şi se împart ajutoare în caz de nenorociri. Societatea, al cărei protector e d-1 Ion Kalinderu, progresează din ce în ce spre binele locuitorilor. 12 Sfaturi pentru îngrijirea cailor. Nu bate calul căncl merge la deal! Nu-l sili când merge la vale ! Nu-l cruţă când merge la şes ! Nu-l uită în grajd! Nu-l lipsi de grăunţe şi de fân! Nu-i da apă murdară să bea ! Nu uită să-l cureţi cu ţesala şi cu peria ! Nu-i face aşternut umed şi necurat! Nu lăsă calul ostenit şi asudat! Nu-l lăsă să tremure ostenit şi bolnav. Nu trage de căpăstru şi de zăbală! Nu bate calul când eşti tu mâniat! Iată în scurte cuvinte ce îngrijiri treime date mândrului animal, care nc aduce atâta folos! O vorbă a regelui Cristian. Cristian IX, regele Danemarcei, mort acum de curând, eră un om foarte blând şi câteodată glumeţ. Intr’o zi se află în inspecţie la o şcoală primară din Copenhaga. Eră tocmai o lecţie de istorie. Deodată pune următoarea întrebare unui băieţaş: — Ia spune-mi cari sunt regii cei mai mari ai Danemarcei! Elevul spuse câteva nume, dar nu pomeni pe bătrânul monarh. Institutorul nu ştia ce semne să mai facă ca să înţeleagă şcolarul că trebue să citeze încă un nume. Un alt şcolar, înţelegând, ridică mâna şi spuse şi numele lui. Atunci regele, zâmbind, îl întrebă: — Şi ce a făcut «mare» acest rege? Băeţelul rămase foarte încurcat şi se roşi de tot. — Nu te turbură, zise atunci regele, bătându l pe umăr... Nici eu nu ştiu... www.dacaromanica.ro 788 ALBINA Informaţiuni. Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti aduce la cunoştinţa generală că, licitaţiunile, cari urinau a se ţine pentru: ti Aprilie, carnea de vacă 7 Aprilie, săpunul ordinar şi 8 Aprilie, coloniale, se amână pentru: 2 Maiu, carne 3 Maiu, săpun şi 4 Maiu, coloniale. Concurenţii vor presintâ oferte sigilate, însoţite de garanţie. -----— - Scrisori către redacţie. Cavaclar, 190G Martie 27 A E LUPAN 24, Calea Vietoriei, Bueureşti. b PĂLĂRII, PALARil, PĂLĂRII >| = GHETE, GHETE, GHETE b mol şi lari, colori şi oegre primeso zilnic Noutăti diferite. pentru Dame, Bărbaţi şi Copii Fabricaţiune proprie Atelier special pentru comenzi Primesc blănării în păstrare. 52-6. THE BANK OF ROUMANIA, LIMITED Capilal Lire sterline 300.000 deplin vărsat. Sediul Londra. Sucursala Bucureşti. Comitetul central: la Londra Lachlan Macliintosh Rate, G. I. Gosclien......... Vicontele Duncannon . . . E. W. H. Barry......... Robert Hamilton Rang . . Demetre de Frank .... P. Naville.............. Ad. Vernes............. » » r> n » Viena Paris Directori Censori: Ioan Ghika s C. A. Stolz ţ E. E. Goodwin. Ioan Kalinderu, Demetru Artliur Green. „NflŢIONdLd SOCIETATE GENERALĂ DE ASIGURARE, BUCUREŞTI Capital în acţiuni întreg vărsat în in aur ........ Lei Fonduri de reservă compuse din prime şi daune .... » Idem format din capital şi alte rezerve » Total în aur Le< Daune plătite ... Lei 2.000 000 3.955 688 76 1.075.842 60 Sediul social: Londra 7 Creat Winchester Street. Sucursala: Bucureşti, Piaţa sf. Gheor-ghe. 7 052.531.36 33.000.000 Vice-preşedinte A. Băicoiami Dir. general E. Griinwnld. „naţionaijA11 asigură contra in-cediului, a «grindinei», contra riscului pierderii valorilor. Asigurările pentru viaţă sunt primite în toate combinaţiunile obişnuite ca : «cas de moarte, supravieţuire, zestre şi rentă>. Sediul social în palatul Societăţii din str. Doamnei No 12, Bucureşti. Re-presentanfă generală in Bucureşti, | str. Smârdan No. 4. Agenţii în toate oraşele din ţară. Inst.'de Arte Grafice Garol GdblS-sor Rasidesou, Str. Doamnej 16.—15.74^ www.dacaromanica.ro