Anul IX. No. 23. 5 Martie 1906. TĂ POPULARĂ COMITETl'L DE REDACŢIE: ION KALINDERU P. Gârbovlceann A P. Dulfu G. Coşbno G-ral P. V. Năstuiel G. Adamescu I. Otescu V. S. Moga -N. Nicolaeacu Gr. Teodossiu 7C. C. Pop.-Taşcă. Redacţia ai AdmlnlatraWiwW.daCOr0mflATAa.ro 9‘ ~ Bucureşti. - ^ ^ ^ „STEflUfl" > Societatea «Steaua» are de scop a lucră pentru întinderea învăţăturii în popor, prin tipărirea şi răspândirea de scrieri şi publicaţii morale, patriotice şi de folos practic, şi pentru împiedecarea, prin toate mijloacele legiuite, a răspândirii de scrieri şi publicaţii imorale, sau cu tendinţe contrarii statului şi ideii naţionale române. Cotizaţia este de cel puţin doi lei pe an, iar pentru învăţători, preoţi rurali şl săteni, de cel puţin un leu pe an. Fie-care membru este îndatorat ca, în cel d’întâiu an după primirea sa, să facă a se primi în Societate cel puţin alţi doi membri noi. Cererile de înscriere, însoţite de cotizaţia pe un an, se pot a-dresâ d-lui Spiru C. Haret, strada "VCerde, Bucureşti. Comitetul: Preşedinte, Ioan Kalindern, Preşedintele Academiei ho-mâne — Vice-preşedinte, Sara Şomâiiescn, mare proprietar, fost senator.— Administrator şi casier, Spiru C. Haret, fost Ministru, profesor universitar. — Secretar, Const. Banu, profesor secundar, fost inspector şcolar.— Membrii-. Petre G&rboviceanu, fost Administrator al Casei Sf. Biserici Autocefale Ortodoxe Române, profesor la Seminarul Central şi director al Sc. Normale a Societăţii pentru învăţătura poporului român; I. Dimitrescu Procopie, fostsenator, fost Primar al Capitalei; M.. Vlădescu, Ministru, profesor universitar; Cristu S. Negoescu, administrator al Casei Şcoalelor, profesor secundar; Dini. Cecropid, institutor.— Cenzori. Const. Alimâneşteanu, inginer de mine; Preotul econom Const» Iouescu, profesor secundar; Const. Alexaudrescu, institutor. Membri Înscrişi şi cotizaţiuni plătite (urmare). Al. I. Floru (Bucureşti), 2 lei; Augusta Orghidan (Bucureşti), 2 Iei; El. Ivaşcu (Bucureşti), 2 lei; N. C. Paulescu (Bucureşti), 2 lei; F. Pa-padopol (Bucureşti), 2 lei; M. Rode (Bucureşti). 2 lei; R. Wechselberg (Bucureşti), 2 lei; Ana D. Furnică (Bucureşti) 2 lei; C. Cristodorescu (Bucureşti), 2 lei; Căpitan Augu9tin (Bucureşti), 2 lei; S. Georgescu (Bucureşti), 2 lei; M. Enescu ( Bucureşti), 2 lei; Natalia Leonida (Bucureşti), 2 lei ; Crisanta Râmniceanu (Bucureşti), 5 lei ; Mihail M. Râmni-ceanu (Bucureşti). 5 lei; Ioan M Râmniceanu (Bucureşti), 5 lei; I. S. Teodorescu (Piteşti), 2 lei; D. Bârzotescu iPiteşti), 2 lei: Gr. Gazorescu (Piteşti), 2 lei ; Pr. I. Petculescu (Piteşti), 2 lei ; Sabina Cuşbâşan (Piteşti), 2 lei; Pr. N. C. Boerescu (Bucureşti), 2 lei; Georgescu P. Lucreţia (Slatina), 2 lei; Poboran Gh. (Slatina), 2 lei ; Fântâneanu C. (Slatina), 3 lei; Elisabeta Stoicescu (Bucureşti), 3 lei ; Poenaru Panteli (Bucureşti). 2 lei; Mandrin Petre (Bucureşti), 2 lei ; Samureanu C. (Bucureşti), 2 lei; Alexandrescu Alex. (Bucureşti), 2 lei; Strafalogea Ioan (Bucureşti),2 lei; Ssboteanu Gh. (Bucureşti), 2 lei; Locusteanu Ioan (Bucureşti), 2 lei; Tatulescu Const, (Bucureşti), 2 lei; Alexiu Leonida (Bucureşti), 2 lei) Dimitriu N. (Bucureşti), 2 lei; Cruce-nu C. (Bucureşti), 2 lei ; Popescu M. (Bucureşti), 2 lei; Vârtejeanu Iacob (Bucureşti), 2 lei; Mărculescu Ioan (Bucureşti), 2 lei ; Elena T. Petrescu (Bucureşti), 2 lei; Maria Me-lissiano (Bucureşti), 2 lei; Maria Gh. Bibescu (Bucureşti), 2 lei ; I. Bu-zincu (Cernavodă) 2 lei. Numărul membrilor înscrişi cu începerea anului 1906 şi până în prezent este de 240;iar veniturile societăţii, tot in acest timp, sunt de 1.310 lei. (Va urmă In num&ral viitor). T V V T V T*T T V T T’IFT www.dacoromanica.ro Anul IX. No. 23. 5 Martie 1906. ^Ibipia Revistă Enciclopedică populară _________ ----- fff L’ ' ' v\ ^ ti Abonamentul în ţar* pe an Uei 5 I Abonamentul în str&ln. pe an lei • > > » 6 luni » 3 J Un nu mâr.........15 bani Pentru anunoiuri 1 leu linia. Mica publicitate, 5 bani GU.vântul. Manuacrlptete ji^pubtieate se ard. SUMARUL: Carmen Sylva, Statuia de marmură (poesie tradusă de G. Coşbuc). — Descinderea sesi-unei generale a Academiei Româno. —■ N. Mcolnescu şl G. Stoinescu, Cum se cere sa lie un uleiu bun. Radu, Igiena ochilor. — Aniversarea a 25 de ani de căsătorie a împăratului Wilhelm cu împărăteasa Augusta Victoria.—Gr. Ţeodos.sfu, Traiul fără cununie.—Moş-Xeaicu, Egiptul în trecut. —C. Rudulcscu-l'odin, De când sunt judecătorii ? — Ştletot, Cum so merge impcţit în Olanda. — C. lonescu, Râin. —Glume. — Cronica săptămânii.r-Dare de seamă.— I>. lom^cu-Morel, M’am hotârit (poesie poporală).—Bibliografii.—Mulţumiri. —Poşta redacţiei.—Licitaţiuni. Sfaturi : Cum se pot cunoaşte ouăle dacă sunt proaspete. — Sfaturi pentru cultura pomilor.—Ouăle de pus Ia cloşcă. Ilustraţiiini: Una din poziţiile rele ale şcolarilor la scris. — împărăteasa Germaniei. — împăratul Germaniei. — Faţada unui monument egiptean din vremurile cele vechi.—Olandeză.— Olandez. * * * Statuia de marmură de Cârme n Sylva * ❖ * Ah, idolul, iar şi iară! Iadu ’n drumul nostru-1 scoase — De-i ca noi, un trup cu oase, Ruşinat atunci să piară! Să vedem de plânge-ori ţipă Şi de rane dacă ştie. Când o vom lovi ’n mânie Sfărâma-se-va ’ntr’o clipă. Sboară pietrele duşmane Şi-ori şi unde-o piatr’ajunge, Alba marmur’o străpunge Şi ’n adânc deschide rane. Sânge ’ncepe să răsară Şi pe piatră se prelinge: Şi pe ea o poţi învinge Şi ea sufere-aşâ dară ! www.dacaramanica.ro 60G ALBINA Ei s’opresc şi să ’nspăimântă — Gura lor din nou zâmbeşte Şi, senin, în ei sporeşte Gândul orb care-i frământă! i Sânge-acum în bună pace Mult din zeci de rane pică; Nici un gemet nu ridică Pieptul ei, şi gura-i tace. i Ah, şi ochii-asudă sânge Peste-obrajii albi. De-odată Cade gloata ’nspăimântată Şi ’n glas mare ’ncepe-a plânge. Insă ruga li-e deşeartă! Inima ce-a fost făcută Piatră ’n chinul ei, sta mută: Nici n’acuză, nici nu iartă. Trad. G. Coşbuc. — OQOg^Sc^ —— Deschiderea sesiunei generale a Academiei române. Mărfi 28 Fevruarie a. c. orele 2 p. m. a avui loc deschiderea sesiunii generale a Academiei române, cu care prilej d-l Ion Kalinderu Preşedintele acestei înalte Instituţiuni Culturale a donat suma de 4..000 lei -pentru întocmirea, după cercetări Iz faţa locului, a tutui studiu istoric, economic, social şi geografic, asupra populaţtnnei Aromânilor din Macedonia, rostind şi următoarea cuvântare: Onoraţi Colegi, Sunt fericit că vă pot Ura şi de astădată bun venit la sesiunea generală, şi că ne aflăm în număr destul de mare şi voioşi pentru a lucră la sporul şi înălţarea culturii noastre naţionale. Punând intru aceasta toată râvna, nu facem decât să practicăm iubirea ce fiecare purtăm literilor şi ştiinţei, şi ne împlinim o scumpă datorie către neam, care, răspândit cum se găseşte, nu e legat la olaltă decât prin limba şi cultura comună. Această legătură dintre noi de aici şi fraţii de peste hotare, trebue să caute tot Românul s’o întărească, căci ea împreună cu credinţa ne-au susţinut în furtunile ce ne-au bântuit atâta vreme, şi tot ele ne vor duce la un viitor frumos. însufleţit de aceste sentimente am făcut tot ce am putut, pen- www.dacaromamca.ro ALBINA 607 tru a corespunde marei încrederi cu care m’aţi onorat din nou, iar din programa lucrărilor acestei sesiuni, şi din expunerea amănunţită a d-lui secretar-general, veţi vedea care a fost activitatea Academiei, dela despărţirea noastră din urmă. Ţin a vă mai arăta aci ceeace s’a putut îndeplini din dorinţele •ce am exprimat la deschiderea sesiunii generale trecute. Astfel, luându-le în rândul în care au fost spuse, mă bucur că ■şedinţele publice au fost numeroase şi interesante. Da asemenea au asistat la câteva din ele şi la o parte din cele ordinare, unii din colegii noştri domiciliaţi în a doua capitală a ţârii, în urma măsurii ce propusesem de a li se înlesni venirea în Bucureşti. Pe viitor sper că această participare va fi mult mai vie, spre binele instituţiunii noastre. Au mai asistat la şedinţe şi numeroşi colegi corespondenţi şi onorari. Mai propusesem, pentru îndeplinirea prevederilor art. 45, din Regulament, tipărirea într’o limbă străină, cea franceză, a unui rezumat al lucrărilor Academiei noastre, fie într’un buletin special, fie în broşuri. Intr’una din şedinţe s’a hotărît ap<ţ>i publicarea celor trei rapoarte ale d-lui secretar-general, care le-aţi auzit în sesiunea din urmă, până ce se va putea găsi fondurile trebuincioase pentru a statornici scoaterea unui Buletin regulat. Aceste rapoarte sunt: 1) Un raport despre activitatea Academiei dela 1884 până la 1905, adică pe timpul de când mult respectatul d l Sturdza e secretar-general. 2) Un raport despre lucrările făcute în 1904—1905. 3) Un raport despre lucrările făcute în sesiunea generală din 1905. Ele au apărut acum câteva zile în limba franceză. Ca început cred că această publicaţiune va fi bine primită de toţi, şi am speranţă că pe viitor i se va puteâ da întinderea cuvenită, pentru a ne înlesni şi mai mult contactul cu colegii noştri străini, cu aşezâ-mintile similare şi in genere cu literaţii şi oamenii de ştiinţă din alte ţări. Articolul 36 din Regulament zice, că şi persoane străine de Academie pot să presinte lucrări în limba română, sau în orice limbă, spre a fi imprimate în Anale, şi că pot face chiar cetiri în şedinţe publice. Cestiunile acestea au avut toată atenţiunea noastră, împreună cu alta şi mai importantă : modificarea Regulamentelor şi deciziunilor în unele puncte, şi mai cu seamă în dispoziţiunile privitoare la acordarea şi împărţirea premiilor. După mai multe discuţiuni s’a întocmit o cornisiune, care a formulat diferite schimbări, ce vă va propune, în urma cărora secţiunile vor fi pe viitor autonome pentru unele premii, rămânând ca adunarea generală să ia numai cunoştinţă de propunerile lor. In acest chip aprecierea e dată în mâna secţiunilor, iar scrierile literare, despre care s’a zis c’ar fi fost sacrificate, vor avea garanţiile cele mai mari. In vederea însemnătăţii ce au aceste modificări, v’aş rugă dar, onoraţi Colegi, a le lua printre cele d’iniâiu în desbateri şi a da încuviinţare, pentru a puteâ fi puse cât mai curând în aplicare. Cât pentru celelalte modificări de statute şi Regulamente, pentru care ne-a lipsit timpul necesar, sper că vor fi studiate de www.dacoromamca.ro 608 ALBINA acî înainte, căci dacă nu sunt atât de urgente ca cele privitoare la premii, snnt însă tot atât de însemnate pentru bunul mers al Academiei noastre. In ce priveşte acordarea şi de ajutoare, nu numai de burse,, din fondurile Adamachi, comisiunea acestei fundaţiuni se va ocupă de această cestiune şi sper că vă va prezentă o soluţiune favorabilă. Mai ziceam anul trecut că Biblioteca noastră, aşâ cum e întocmită şi cu localul ce are, nu poate satisface pe toţi câţi ar dori să citească şi să consulte operele de care dispune. Din această cauză am cerut ca ea să fie şi seara deschisă publicului, ceeace însă nu s’a putut face din multe motive. In primul rând e chiar clădirea si modul de luminat, care nu presintă destulă garanţie în contra pericolului de incendiu. Academia are un loc întins împrejurul caselor sale, dar din. nenorocire îi lipsesc fondurile, care i-ar permite mărirea biblio-tecei sau ridicarea unei consfrueţiuni noi. Fac însă urări că între multele.opere, cari vor reaminti serbarea de 40 ani de fericită domnie a M. S. Regelui, să fie şi o măreaţă clădire ridicată chiar de stat, de oarece e adânc simţită lipsa unei biblioteci, care să servească întregului public cititor, iar nu numai unei părţi. In aceeaşi ordine de idei amintesc de «Publicaţiunile Hur-muzachi» pentru care statul a acordat o subvenţie de 33.000 lei până în 1899/1900 inclusiv. In 1900—1901 şi 1901—1902 a scăzut-o la 15,000 lei, iar pe timpul dela 1902—1903 până la 1085—1906, la 10,000 de lei. Suma fiind mică s’a restrâns şi publicarea. Ultimul volum tipărit de d-1 N. Iorga: «Acte relative la răsboaiele şi cuceririle lui Mihai-Vodă Viteazul» a apărut în 1903 şi din bugetele viitoare a trebuit ca întreaga subvenţie să se dea pentru imprimarea acestui volum. Publicaţiunea este acum întreruptă, dar documente sunt strânse şi stau gata de tipar pentru cel puţin 10 volume. Comisiunea Dicţionarului Limbei Române va raportă despre starea în care se găseşte această lucrare atât de aşteptată, stare care ne îngădue să sperăm într’un rezultat satisfăcător şi neîntârziat. In sfârşit, îmi permit a crede că s’a lucrat cu spor, şi fac u-rări ca toate secţiunile noastre să desvoîte o activitate egală. Afară de lucrările curente, Academia a luat parte la Congresul de ştiinţe din Craiova, delegându-mă pe mine a o reprezenta şi a salută în numele ei pe membrii adunaţi acolo din toate părţile ţării, ceeace am făcut rostind şi o cuvântare, despre «Progresele ştiinţelor» în genere.^ A fost representată şi la jubileul colegului P. Foni, prin d-1 D. A. Sturdza, care i-a exprimat urările noastre de viaţă îndelungată şi rodnică. A mai luat parte la doliul, de care a fost cuprinsă Familia noastră Regală, prin încetarea din viaţă a A. S. R. Principelui Leopold, exprimând în numele nostru sentimentele cele mai profunde de compătimire Familiei Regale, pentru durerea de care a fost lovită atât de des într’un timp scurt. Aceste încercări ale soartei au fost cu atât mai grele cu cât au venit în apropierea jubileului a 40 de ani de domnie a M. S. Regelui Carol. I. Orice priveşte Dinastia, şi cu deosebire pe M. S. Regele, deşteaptă cel mai viu interes al naţiunei şi al Corpului nostru, care www.dacaromamca.ro ALBINA 609 a primit atât de numeroase dovezi de ocrotitoare iubire dela Augustul'său Preşedinte de onoare şi Protector. Simţim dar toţi o mândră bucurie că în acest an, Statul şi Neamul Românesc vor serba împlinirea a 40 de ani de domnie, care au fost 40 de ani de înaintare şi înflorire, şi în care, sub înalta conducere a primului Rege Român, s’a îndeplinit o parte măreaţă a idealului ce au avut toţi eroii noştri, toţi cronicarii, toţi bărbaţii noştri de stat. Această bucurie e cu atât mai mare cu cât, pe când spre sfârşitul domniilor mari ce am avut, de pildă a lui Stefan-Vodă, se simţea că ţara nu mai poate sta mult timp la aceeaşi înălţare, acum totul arată că prezentul nu e decât promisiunea sau începutul unui viitor şi mai înălţător, şi că aceşti 40 de ani au dat rădăcini neclintite unei tutelare instituţiuni, a cărei lipsă am simţi*’o amar în decursul veacurilor, voiu să zic Dinastiei Naţionale. In cei 40 de ani din urmă România a trecut prin multe schimbări, graţie progreselor ce a realizat în toate ramurile de activitate naţională. O evoluţiune simţitoare s’a făcut şi în viaţa fraţilor noştri din celelalte ţări, în deosebi a celor din Turcia Europeană, cari duc şi azi o luptă grea pentru existenţa şi afirmarea lor ca România Supuşi devotaţi ai M. S. Sultanului, ei nu cer decât drepturile naturale ce le-au fost încălcate, o spun cu regret, tocmai de cei chemaţi a propovădui dragostea şi buna înţelegere, atât ca drept-credincioşi, cât şi ca apostoli ai- Mântuitorului pe pământ. Şi dacă lupta a fost lungă, iar înaintarea relativ mică, aceasta se datoreşte in bună parte lipsei de şcoale şi mai ales a cunoaşterii trecutului şi a situaţiunii lor actuale, numerice, culturale şi economice. In Vilaetele Salonic, Monastir şi Uskiib, locuesc pe lângă Români şi Turci şi alte naţionalităţi creştine, pentru cari statele conaţionale au cheltuit sume însemnate şi au făcut jertfe mari nu adunarea şl publicarea datelor menite a scoate în evidenţă situaţiunea lor.’ In toate aceste lucrări, şi e natural să fie aşâ, Românii sunt, sau lăsaţi cu totul la o parte, sau studiaţi foarte, puţin şi superficial. Din această cauză fraţii noştri din acele părţi sunt puţin cunoscuţi şi drepturile lor nesocotite. Numai de curând au început a se mişcă serios şi a atrage atenţiunea Europei asupra lor. Am salutat cu bucurie silinţele lor, şi în dorinţa de a ajută la întărirea mişcării de deşteptare naţională, prin o scriere întemeiată pe adevăr, îmi fac o plăcere a contribui cu 4.000 de lei pentru ca Academia să întreprindă o lucrare de acest fel, delegând un cunoscător, care să studieze minuţios la faţa locului, starea actuală a cestiuiylor de care depinde viitorul acestui vlăstar al neamului românesc. E aci şi o cestiune de Istorie, atât veche cât şi contimporană, căci pe când pentru Românii din celelalte ţări avem destule opere, pentru cei de-acolo sunt prea puţine. Astfel închipuit şi executat, acest studiu va fi o călăuză pentru istorici, pentru bărbaţii politici, ca şi pentru economişti şi etnografi, iar cei cari sunt în situaţiune de a se ocupă de existenţa Aromânilor, pe viitor vor aveă un izvor de< nenumeroase şi temeinice îndrumări. www.dacoromanica.ro (310 ALBINA Rămâne ca Academia să întocmească programul lucrărei, pentru care îmi permit a da aci, ca simplă indicaţiune, următoarele puncte principale: 1. O enumerare complectă a părţilor locuite de Români, cu descrierea celor importante si cu arătarea populaţiunii ezacte,. cum şi a elementelor din carfe se compune, ca sex şi vârstă, ca îndeletniciri, ca naţionalitate şi religie. 2. O cercetare daca în trecut au fost mai multe sau mai puţine,, ori alte locuri, locuite de ţlomâni, iar ca concluziune constatarea dacă a fost o concentrare, o risipire, sau o deplasare a elementului românesc. Cercetarea se va limită în genere la secolul trecut. 3. Determinarea centrelor de populaţiune, pe teritorii compacte, în care Aromânii sunt cei mai numeroşi, cum şi a enclavelor străine de pe aceste teritorii şi invers a enclavelor româneşti, în ţinuturi ocupate de alte neamuri. Bine înţeles că se va da şi întinderea centrelor şi teritoriilor cât se poate mai exact, atât în măsuri locale cât şi în unităţi metrice- 4. Pe baza elementelor adunate sub 1, 2 şi 3 se va determina care âr li plăşile, «caza-le», în care Aromânii ar putea formă co-numităţi bisericeşti şi şcolare autonome, destul de numeroase şi de omoge e pentru a justifică înfiinţarea unor eparhii. 5. Fazele prin care au trecut Aromânii în secolul al 19-lea şi starea relaţiunilor cu guvernul Otoman şi cu conlocuitorii Turci, Greci, Bulgări, Sârbi, Albanezi. IXasemenea schimbările ce a produs înfiinţarea gendarmeriei internaţionale şi controlul delegaţiloi* civili: unul Rus şi altul Austro-Ungar. 6. Descrierea 'fizică a vilaetelor Salonic, Bitolia şi Uskiib. Descrierea lor economică — pentru care se pot întrebuinţă rapoartele-anuale ale consulilor Italieni, Austro-ungari, Belgieni ete — cum şi a principalelor oraşe, ca Bitolia (45.000 loc), Perlepe (17.000) Florina (12.000), Ohrida (13.000), Cruşova (9.000), etc., aceste cifre sunt luate din raportul asupra Vilaetului Bitolia, presentat în Ianuarie 190G, de consulul italian G. de Vesart, guvernului său. 7. O bibliografie completă cu aprecieri şi rezumate a scrierilor privitoare la Aromânii din Macedonia, în ori ce limbă, cu discu-ţiunea gradului de încredere ce merită cele principale din ele şi ă izvoarelor întrebuinţate. 8. Combaterea cu argumente ştiinţifice a erorilor de căpetenie scrise în privinţă Românilor macedoneni, maieu seamă în ultimii ani. 9. O antalogie de ceeace s’a scris în anul al 19-lea despre Romanii macedoneni, Pouqueville, Kanitz, Ami Boue, Lamouche, Wei-gand, Laveleye, Gopcieviteh, Berard şi alţii. 10. Expunerea metodică de tot ce au făcut, atât Statul Român cât şi unii cetăţeni pentru a ajută pe Românii din Turcia-Eu-ropeană să-şi păstreze individualitatea etnică şi să se cultive. Fie-mi permis, ca terminând această cuvântare, să amintesc că am împlinit 40 de ani de viaţă publică, căci la 28 Ianuarie 1866, am fost numit procuror de secţie la Tribunalul de Ilfov (1). Privind la acest lung interval de timp m’am întrebat dacă 1 (1) Decret publicat in Monitorul Principatelor-Unite-Române No. 25 din 2/14 Fevruaric 1866. www.dacoromanica.ro ALBINA 611 l’am întrebuinţat bine, adică spre binele Ţării şi al Tronului, şi conştiinţa îmi spune că n’am uitat nici odată acest scop. Alegându-mă ca membru în 1893, prin o generoasă apreciere a modestelor mele merite, mi aţi dat, Onoraţi colegi, o nouă ardoare de a-mi consacră puterile acestui focar, de lumină, scump inimilor române. Tinerii pot să-şi deâ personal seamă numai de ce ne-a rămas de făcut, pentru a ne înălţă în toate privinţele la nivelul naţiunilor cu culturi vechi; eu şi cei de o vârstă cu mine ştim şi simţim din experienţa vieţii noastre, că ultimii 40 de ani au fost una din cele mai fericite epoci ale poporului nostru. Recunoştinţa către cel care a ţinut neîntrerupt cârma în această cale, ne îndeamnă dar, Onoraţi Colegi, de a ură cu căldură viaţă lungă M. S. Regelui Carol I. întemeietorul, şi întregei Familii ilegale. Cum se cere să fie uu uleiu bun. ela născocirea celui dintâiu uleiu cu faguri miş-rători, care se începe dela cea dintâiu ramă a Păr. Della Rocca, sute de feluri de uleie s’au dat la iveală, cu pretenţiunea de a fi unul mai bun decât altul. Fiecare stupar cu o oarecare ştiinţă despre albinărit, în ambiţia de a-şi legă numele de un uleiu, cu care să treacă în amintirea urmaşilor, sau din pornirea de a speculă neştiinţa altora, s’a crezut îndreptăţit să schimbe, ori să adaoge câte cevâ la un uleiu făcut de un altul, să-l mai mărească, ori să-l mai micşoreze, şi apoi să 1 dea în vileag, însoţit de cele mai mari laude, ca o născocire a lui. Cu toate adăogirile său schimbările, partea de căpetenie, adică atârnarea ramelor aşâ ca să nu se atingă în nici o parte de uleiu, născocire datorită lui Langstroth şi Berlepsch, a rămas până azi neatinsă. Uleiele bune nu pot fi oricum, după cum i-a trecut prin minte nâscocitorului. Ele trebuesc făcute dnpă anume socoteli şi să îndeplinească anume cerinţe privitoare : I. La forma, la încăperea şi la întocmirea lor dinăuntru; II. La înlesnirea de a fi mânuite, şi III. La curăţenia şi limpezimea mierei. I. De forma şi de încăperea uleiului; de mărimea şi de forma ramei; de întocmirea dinăuntru şi de materialul, din care se fac uleiele, atârnă desvoltarea roiului; II. înlesnirea de mânuire ne îngădue facerea tuturor lucrărilor, ce le cere ştiinţa de azi a creşterii albinelor, cu cea mai mare uşurinţă şi fără a aduce mare tulburare albinelor; III. Prin întrunirea celei de a treia cerinţe, uleiele noi no dau o miere limpede şi lipsită de orice amestec cu căţei, păstură, ori albine moarte. www.dacoromanica.ro 612 T ALBINA Uleiele de sistem vechiu întrunesc cerinţa dintâiu. Albinele strâng în ele miere tot aşâ ca şi în oricare altele şi petrec iarna ca şi în C6l mai măestrit uleiu nou, dar nu îndeplinesc celelalte două cerinţe din urmă, adică înlesnirea de mânuire şi frumuseţea mierii. Vom arătă acum cu deamănuntul, după un stupar învăţat anume Hommell cum se cere să fie un uleiu bun, pentru ca cei ce vor să se dea la creşterea albinelor să poată judecă însuşirile unui uleiu, care i se înfăţişează totdeauna cu cele mai mari laude şi să aleagă pe cel mai potrivit. 1. — 1. Forma uleielor. Uleiele sunt felurite la chip. Mai nainte vreme când lemnele se dobândiau pe preţ de nimic,, se făceau buduroaie rotunde din trunchiuri de copac scobite. Azi sătenii le clădesc mai mult din dulapi de brad, încheeaţi în patru muchi. Uleielor făcute din nuele ori din pae, li se dă formă asemănătoare cu clopotul. Forma cea mai potrivită chipului de vieţuire a albinelor e cea rotundă; dar stuparii cei noi, ţinând seamă mai mult de economie, de uşurinţa de clădire şi de mânuire, dau uleielor sistematice forma unei lăzi, cu 4 pereţi deopotrivă doi câte doi. Această formă nu jicneşte întru nimic bunăstarea roiului, căruia îi prieşte în aceste uleie tot aşâ de bine ca şi în cele rotunde. Nimeni n’ar puteâ da precădere buduroaielor sau uleielor în chip de clopot sub cuvânt că acestea ar păstră, iarna căldura mai bine decât uleiele oele noi. 2. încăperea uleielor. încăperea uleielor are o precumpăniră mare în desvoltarea roilor. încăperea se hotărăşte prin cerinţa de a nu se împiedica niciodată din pricina lipsei de loc, lucrările şi înmulţirea albinelor. La hotărirea încăpe-rei unui uleiu, trebue să ţinem seamă de două lucruri: 1) Matca să nu poată fi niciodată stânjenită în ouat din pricina lipsei de loc; 2) Albinele să găsească totdeauna căsuţe goale, unde să pună mierea pe care o aduc de pe câmp. Pentru aceasta uleiul trebue să fie destul de încăpător, fiindcă numai în uleiele încăpătoare matca îşi poate pune la ouat toată puterea de care e destoinică, şi numai în uleiele încăpătoare, roiul poate atinge cel mai mare număr de lucrătoare. Ca să isbutim în albinărit, adică să căpătăm miere multă, trebue să avem stupi cu muscă multă. E lesne de înţeles pentru ce se cere aceasta. Culesul cel mare al mierii durează de cele mai multe ori puţină vreme, cel mult o lună de zile, şi adesea numai două săptămâni, cât ţine floarea cea mai multă dâ miere dimprejurul stupinei. Tocmai în acele zile, stupii trebue să fie bogaţi în culegătoare, cari să aibă spor la cules. Dacă uleiul e mic şi matca e rodnică, două lucruri se pot întâmplă: sau aceasta umple cu ouă toate căsuţele din faguri şi în timpul culesului, albinele n’au unde pune mierea; sau acestea apucându-i înainte, prind căsuţele cu miere şi www.dacaromamca.ro ALBINA 613 matca, neavând unde pune ouăle, le lasă să cadă jos fără folos. Şi într’un caz, şi într’altul, musca se împuţinează. In cazul dintâiu, în stup va fi sărăcie de miere, dar va ieşî popor mare de lucrătoare, care ne mai încăpând în uleiu, va fi nevoit să roiască în mai multe rânduri, dând roi cu atât mai mici, cu cât vor fi mai mulţi. Stuparul trebue să fie pătruns de acest adevăr: roire multă şi spor la slrânsură sunt două lucruri cari nu se împacă, fiindcă roiul se îmbu-cătăţeşte tocmai în vremea culesului celui mare, când avem trebuinţă de cele mai multe culegătoare în stup. Unii crescători de albine cer ca încăperea uleiului să fie potrivită după bogăţia ţinutului în flori cu miere, adică să avem uleie mici în locurile sărace în miere şi uleie' mari în cele bogate. Această părere e greşită. încăperea unui uleiu, sau cel puţin a cuibului trebue să fie atâta de mare, încât matca să nu fie silită niciodată să se oprească din ouat, din lipsă de loc. Apoi e cu atâta mai de folos să avem uleie şi roi mari, cu cât ţinutul e mai sărac în miere. După belşugul mierei trebue să potrivim mulţimea stupilor, nu mărimea uleielor. De aceea sunt sfătuiţi cu drept cuvânt stupaţii: într’o ţară bogată în miere, să aibă mulţi stupi; într’una săracă, puţini dar mari, — fiindcă un stupar a explicat lucrul acesta, aşâ: «la o lucrare anevoioasă trebueesc muncitori mulţi, ca să o scoată bine la capăt». Stupii mari au trei însuşiri bune: 1. Sunt mai puţin înclinaţi la roire ; 2. Dau miere mai multă; 3. Sunt mai buni pentru iernat. 1. Uleiele mari înlătură pricinele roirii; iar dacă pier pri-cinele, se potoleşte mult înclinarea albinelor sprp roit. Ne mai căpătând roi fireşti, ca să înmulţim albinele alergăm la roirea artificială pe care o facem la timpul cel mai potrivit şi cu neamul cel mai bun de matcă. In chipul acesta îmbunătăţim neamul albinelor. 2. Toţi stuparii împărtăşesc părerea că numai roii mari, dau recolte mari. In uleiele încăpătoare, albinele având loc de înmulţit îşi fac lucrătoare numeroase, destoinice să străbată câmpiile după miere. Aceste armate desfăşură o sâr-guinţă la lucru, care nu se vede la stupii mici. 3. Pentru iernat, albinele multe pot face căldura trebuincioasă ; iar încăperea mare a uleielor le dă putinţa de a păstră într’una, aceeaşi căldură, ceeace e de mare preţ pentru economisirea hranei. Un roi mic suferă mai tare de frig şi e nevoit să mănânce mult, ca să-şi poată face căldura trebuincioasă. Să încercăm acum să socotim ce mărime trebue să aibă un uleiu bun, pentru ca să îndeplinescă cerinţele de încăpere. Intr’un stup deosebim două părţi: una care serveşte pentru creşterea puetului, numită cuib, şi alta în care albinele www.dacoromanica.ro G14 ALBINA culegătoare îşi strâng mierea adunată de pe câmp, numită magazia de miere. Un uleiu bun trebue să aibă atâta încăpere încât locul destinat fiecăreia din cele 2 părţi să nu fie strâmtorat prin întinderea celuilalt, adică nici albinele să * nu fie silite a-şi pune mierea în locul lăsat pentru cuib, nici matca să nu se vadă silită a trece cu ouatul în partea destinată strânsurii. Se poate face socoteală cu deamânuntul de câte căsuţe are trebuinţă matca în cuib şi de câte, culegătoarele în magazie. Se ştie că la noi matca începe a ouă spre sfârşitul lui Fevruarie. Numărul ouă lor sporeşte pe fiecare zi cu cât creşte căldura deafară şi se înmulţesc florile, până ce în toiul culesului ajunge la 3.500—4.000 de ouă, în 24 de ceasuri. Se mai ştie că un ou, trecând prin toate prefacerile până ce ajunge albină desăvârşită, are trebuinţă de 21 de zile. Prin urmare o căsuţă în care se creşte o albină tocmai după acest timp se goleşte, şi matca poate pune în ea un alt ou. Matca trebue să aibă dar slobode atâtea căsuţe câte ouă face ea în 21 de zile, adică 3.500X21; ceeace face 73.500 de căsuţe. Dar pe lângă acestea mai trebuesc alte căsuţe care să păstreze în ele mierea şi păstura de hrană a pue-tului, pentru tot timpul clocirii lui. După încercări precise, stuparii au ajuns la încredinţarea că 1.000 de căţei mănâncă 131 grame şi 53 centigrame de miere şi polen amestecat cu apă; iar pentru tot puetul de 73.500 căţei în 21 de zile trebuesc 9,667 kg. hrană. Un decimetru pătrat de fagure are pe amândouă feţele 850 de „căsuţe de lucrătoare, care pot. ţine în ele 315 grame de miere. Pentru cele 9,667 kg. de hrană ar trebui atunci 30 de decimetri pătraţi şi jumătate, care l'ac 26.000 de căsuţe. Numărul căsuţelor trebuitoare puetului şi cu al celor pentru păstrarea hranei lui face dan la un loc, în număr rotund 100.000 de căsuţe care trebue sir le coprindă cuibul. încăperea magaziei de strânsură atârnă de belşugul de flori dimprejurul stupinei şi do timpul cât ţine culesul mierii. Pentru încăperea magaziei e greu de făcut o socoteală apropiată de adevăr. Dacă avem stupi mari, cu un număr de albine care se ridică la 100000 de lucrătoare, atunci 80.000-din ele vor merge după cules, iar 20.000 vor stă în uleiu, îndeletnicindu-se cu lucrările dinăuntru. In asemenea caz, ştiind că 1.000 de albine, in vremea culesului celui mare şi într’un ţinut potrivit de bogat în flori, adună într’o zi 30 grame de miere, deosebit de hrana zilnică a lor şi a puetului şi dacă culesul durează 15 zile, atunci cele 80.00*0 de albine vor putea stVânge 36 kg. miere, pentru care trebuesc 90.000 de căsuţe. In scurt, socotelile acestea ne dovedesc că un uleiu, ca să îndeplinească cerinţele de încăpere, trebue să aibă în el loc pentru 200.000 .de căsuţe. Această încăpere se mai poate www.dacoromamca.ro ALBINA G15 arătă şi în alt chip. Zece mii de căsuţe prind un loc de 4 litri şi ca întindere fac 12 decimetri pătraţi (cam două palme în lung şi una şi jumătate în lat). Fără a mai sta să le numărăm, le putem preţui numărul din ochi, după mărimea fagurului socotit în decimetri pătraţi. Pentru 200.000 de căsuţe trebuesc 20 de faguri de câte 12 decimetri pătraţi. Aceş-' tia prind în stup loc de 80 de litri (4 băniţi), deosebit de locurile goale care rămân între ei, dedesuptul, deasupra şi în lăturile lor. Cu aceste goluri, uleiul treime să aibă numai pentru cuib, 00 litri încăpere. In ţinuturile bogate în flori cu miere, care ţin vreme mai îndelungată, această încăpere e neîndestulătoare. Dar şi din altă privinţă e nevoie că lucrătoarele să nu ducă lipsă de loc. Când dulceaţa florilor din care se face mierea e din belşug, culegătoarele nu o pun dintr’odată în locul hotărît pentru strânsură, pentru că e prea subţire. Ele o împrăştie prin toate căsuţele câte puţină şi prin vântul care-1 fac îi scot prisosul de apă şi o îngroaşă Numai după ce mierea s’a copt îndeajuns, albinele o cară în căsuţele de păstrare şi o căpăcesc. Lipsa de loc îndestulător pentru îngroşatul şi coptul mierei le sileşte să încetinească culesul, ori le îndeamnă la roit. N. Nicolaescu şi G. Stoinescu. ☆ . V i< IGIENA OCHILOR ☆ '☆ i'ţ iţim foarte des articole despre chipul cum să ne ferim de diferite boale de stomac, de plămâni, etc.; dar numai rar se vorbeşte despre îngrijirea ochilor şi Dumnezeu ştie dacă are omul ceva mai preţios decât ochii! Boalele ochilor sunt felurite şi au felurite cauze; aş vrea să vorbesc azi despre una care se socoteşte de medici că vine numai din vina noastră: miopia. Foarte mulţi oameni âunt scurţi la vedere» sau «miopi». Doctorii spun că nimeni nu se naşte miop şi că boala aceasta se datoreşte condiţiunilor rele în cari şcolarii sunt ţinuţi a lucră Ca dovadă că miopia se capătă la şcoală se dă următoarea experienţă. S’au luat la întâmplare elevii din clasa I ai unei şcoli primare şi elevii unei www.dacoromamca.ro 616 ALBINA clase primare superioare (ar veni clasa V sau VI) şi s’a constatat că din 106 elevi din clasa inferioară < nici unul nu eră miop», iar din 70ţ din clasa superioară «11 erau miopi». ^Oari sunt împrejurările ce strică vederea? *4Sunt numeroase. In primul rând este lumina neîndestulătoare din sală. Oând copiii stau într’o sală cu ferestre înguste şi rău aşezate, sunt siliţi să facă sforţări mari ca să vază bine; de aci oboseala ochilor, una din cauzele miopiei. Vin apoi cărţile rău tipărite. De obiceiu se tipăreşte cu cerneală neagră pe hârtie albă. Deosebirea prea 'mare între negreala cernelei şi albeaţa hârtiei oboseşte ochii. Mai este apoi şi aşezarea literelor. Specialiştii zic că mai puţin rău fac lite-rile mici decât literele prea apropiate; deci ca o carte să fie igienică trebuie să aibă litere nu prea mici, bine înţeles, dar spaţiul între litere, între vorbe şi între linii să fie destul de mare. Mai e încă ceva: să nu fie liniile prea lungi; deci dacă se dă cărţii un format mare, să se împartă pagina în două co Ioane. In fine, hârtia pe care se tipăreşte să nu fie 1 albă, ci gălbuie. In al treilea rând e chestiunea scrierii. Oricine s’a ocupat cu ale şcolii ştie câte desbateri au fost la noi în privinţa scrierii «aplecate» sau engleze şi scrierii «drepte». Oare o fi mai bună? Se făcuse odată două tabere: profesorii de caligrafie erau pentru scrierea aplecată; igieniştii pentru cea dreaptă. Şi unii şi alţii au cuvinte destul de puternice. Prietenii scrierii drepte zic că scrierea aplecată obişnueşte pe copil cu o poziţie nenaturală, care -poate să-i facă aşa de rău în cât să-i strâmbeze şira spinării. Un doctor din Germania a făcut următoarea experienţă. A fotografiat spatele a două clase de şcolari: într’una se scria drept, în alta a-plecat. A văzut astfel că se ţin mai bine copiii cari * practică scrierea dreâptă decât cei cari practică scrierea aplecată. De aceea formula acestor igie-nişti este: scriere dreaptă pe hârtie dreaptă, cu corpul drept». Ceilalţi spun că scrierea aplecată este mai fru- www.dacoromanica.ro ALBINA 617 moaşă şi mai repede. Aicea au dreptate. Dacă însă ar fi să alegem întru ceeace spun igieniştii, am zice că mai bine să scrie copiii şi mai urât şi mai încet, dar. . . să fie scutiţi de două boale: miopia şi scholiosa. Am auzit însă profesori de caligrafie cari susţin că dacă copiii s’ar deprinde să stea bine înbancăcând scriu, nu ar suferi nimic chiar cu caligrafia aplecată. Am arătat şi părerile unora şi ale altora, fără să mă pot hotărî pentru o parte sau alta. Mărturisesc însă că sunt mai aproape de scrierea dreaptă, fără a fi duşmanul celelalte. In tot cazul aş fi bucuros să mă lumineze alţi mai pricepuţi decât mine. Aniversarea a 25 ani de căsătorie a împăratului Wilhelm cu împărăteasa Augusta Victoria. La 15 Fevruarie împăratul Wilhelm şi soţia Sa împărăteasa Augusta Victoria, ’şi-au serbat a 25 aniversare a căsătoriei lor. (27 Fevruarie st. n. 1881). Irhpăratul Wilhelm II s’a născut în Berlin, la-27 Ianuarie i859 şi s’a urcat pe tron după moartea tatălui său împăratul Frideric al III (15 Iunie 1888). Soţia sa împărăteasa Augusta Victoria, fiica principelui de Schleswig-Holstein, s’a născut la 22 Octom-vrie 1858. Din această căsătorie s’au născut următorii copii : }. Frideric Wilhelm, principe de coroană, născut la 6 Maiu 1882 şi căsătorit la 3 Iunie 1905 cu principesa Cecilia de Meklemburg; 11. Eitel Frideric, născut la 7, Iulie 1883 (s’a căsătorit în ziua ani-versărei, cu ducesa de Oldenburg); III. Adalbert, născut la 14 Iulie 1884; IV. August Willxelm, născut Ia26 Ianuarie 1887; V. Oscar Carol, născut la 27 Iulie 1888 ; VI. Ioachim Francisc, născut la 27 Decemvrie 1870 şi al VII principesa Victoria Luisa, născută la 1892. \ Una din poziţiile rele ale şcolarilor la scris. Radu www.dacaromanica.ro M. s. Augusta Victoria, împărăteasa Germaniei. www.dacoromanica.ro M. S. Wilhelm II, împăratul Germaniei. www.dacoromanica.ro 620 ALBINA Traiul fără cununie (i). Doctorii ne spun că flecare boală îşi are pricina ei. Dar boala asta a societăţii noastre, din ce pricină vine? Să cunoaştem pricina, ca să ne vie mai lesne a vorbi şi de leacuri. Uneori şi părinţii tinerilor sunt vinovaţi, ba sunt chiar cei mai vinovaţi. Asta am auzit-o din gura unui preot şi s’a dovedit că este adevărată. Sunt părinţi cari îşi lasă pe fetele lor, în vârstă de 13—14 ani, ca să umble singure cu vitele prin locuri depărtate şi dosnice or le dă voie să se ducă noapţea pe la şezători fără ei, întâlnindu-se cu băie-ţoi cari le sucesc capul. Adesea ori auzi că cutare flăcău'a furat pe fata lui Nea Cutare sau că a fugit cu ea. Atunci părinţii nu mai au ce face, căci văd că e târziu şi lasă pe fată de capul ei. Nu 'e oare datoria părinţilor şi mai ales a mamei, care cunoaşte mai bine inima fiicei sale, s’o supravegheze cât mai bine, mai ales la acea vârstă când mintea este mai pre jos decât pornirile cele rele, când şoaptele vinovate ale flăcăilor îşi fac uşor cale în inima ei şi o întoarce din drumul cel bun. Mama trebue ca şi cu vorba, şi cu dojana, şi cu o pedeapsă mai aspră, — şi mai ales cu supraveghere neclintită,— să împiedece copila de a se pierde. In aceeaş vreme, şi părinţii flăcăilor nu trebue să piardă din vedere ca prin puterea lor părintească să-i împiedece de a face din,fete uneltele lor de desfătare. Este în interesul familiei şi al ţării ca împerecherile, fie chiar legiuite, să se facă mai târziu, adică la o vârstă când corpul este mai bine înarmat, iar sufletul mai puţin aplecat spre schimbări, spre porniri repezi şi vijelioase. N’am înţeles niciodată o căsătorie la 18 sau 20 ani a flăcăului şi la 15 sau 16 ani a fetei, oricât de mult s’ar vrea unul pe altul. Când părinţii n’au isbutit să-şi împiedece copila dela cădere, aceasta rămâne de pomină în sat şi nici un flăcău nu o va mai cere de nevastă. Atunci, ca să scape de mustrările necurmate ale părinţilor, va fi nevoită să se ducă după cine îi va ieşi în cale şi începutul traiului fără cununie este făcut. Alţi părinţi caută să-şi mărite fetele la o etate mai mică de 15 ani. Găsesc uneori oameni cu stare, de multe ori trecuţi de 50 de ani, cum s’ar zice: flăcăi tomnatici, intră în vorbă cu ei şi se învoesc să le dea fata. Când însă merg la primărie ca să facă hârtiile, află că nu şi-o pot mărită căci nu are vârsta legiuită. Ca să nu piardă pe un ginere (1) Vezi No. 22. S’au strecurat următoarele greşeli, în prima parte a articolului de faţă: In loc de «cele nouă taine» să se citească «cele şeapte taine» (pag. 584); iar în loc de «Vieaţa este plină de oameni ticăloşi....» să se citească «Lumea este plină, etc.» (pag. 586). www.dacaromamca.ro / ALBINA G21 aşa de minunat, îi dau fata să se ducă la casa lui, lăsând-o astfel din voia lor să trăiască necununată. Aci părinţii păcătuesc de două, ba şi de trei ori: Intâiu că şi ei şi copila lor se fac de râsul lumei, care aşteptă să se facă o nuntă în regulă, mai ales că ginerele nu eră un terchea-berchea, iar ijata nu erâ o căzătură. Al doilea că a-cei părinţi şi-au lăsat copila să se mărite la o vârstă fragedă, când ea nu este în stare să deosebească binele de rău, când n’are deci puterea să cunoască bine pasul ce-1 face, când prin urmare este slabă de minte. A treia vină a părinţilor, şi cea mai mare, este aceea că mărită o copilă care are corpul prea puţin desvoltat, făcând-o să sufere mai târziu din jiricina acestui măritiş înainte de timp. Asemenea fete, în mare parte, cad pradă boalelor, cari le fac să sufere atât de mult în cei mai frumoşi ani ai tinereţii lor. Dar şi copiii ce-i vor avea ele nu sunt de vre-un mare folos, căci unii mor înainte de a vedea lumina zilei iar cei scăpaţi cu vieaţă cresc piperniciţi şi sarbezi. Dar păcatul cel mai mare este călcarea celor două legi puse Ig temelia oricărui stat mai înaintat: legea dumnezeiască, care cere ca nunta să se facă cu binecuvântarea lui Dumnezeu, în faţa preotului şi a norodului, şi legea omenească, care iarăşi cere ca căsătoria să se facă la primărie, în faţa aleşilor comunei şi cu toate formele legii. Măritişul de timpuriu mai are şi neajunsul că fata nu are timpul să fie pregătită pentrudatoriile ei de mamă şi de gospodină; iar mai târziu, când va înţelege că bărbatul ce i s’a dat nu este cel ales de ea, va fugî din casa lui la părinţi sau, dacă aceştia n’o vor primi, se va sprijini la vre-un văduv sau în altă parte. Aşa este că s’a ales atunci praful de tinereţea ei şi că se pune astfel temeiu traiului fără cununie şi chiar destrăbălării? Alte dăţi, pricina traiului fără de cununie este şi credinţa că sătenii n’au destui bani ca să facă nunta. Eu cred că această credinţă, deşi a intrat în obiceiurile ţărăneşti, este lipsită de temeiu. Cel care are bani mulţi, cheltuească din ei cât poate şi cât îl împinge inima, deşi este o curată nebunie lucrul acesta ; dar cel care are puţin să se întindă cât îi este plapoma, căci n’are nevoie de cine ştie ce serbare, ca să se arate lumii că s’a însurat. Găsesc destul de rău obiceiul acesta ce s’a luat la sate de a intră în datorii pe urma nunţii, sub cuvânt că «odată se însoară omul în vieaţa lui». Fiecare să facă dar nunta amăsurat puterilor sale. Cel care zice că nu poate face nici un fel de cheltueală să nu facă, dar prin faţa preotului şi a primarului trebue să treacă. Legea este mai tare decât obiceiul. De altfel, câţi din cei cari se însoară fără cununie nu cheltuesc la cârciumă pe vin, pe ţuică şi chiar pe lăutari, şi pentru ei şi pentru prie- www.dacoromanica.ro 622 ALBINA tenii lor. Ba de multe ori cheltuesc într’o lună cât ar da la două şi Ia trei nunţi. Căsătoria rămâne în sine un fapt tot atât de însemnat, şi cu chef şi fără chef, destul ca ea să fie săvârşită în biserică şi la primărie. Deşi se zice că «nuntă fără lăutari» nu se poate, dar drept să spun că am văzut chiar la oraşe mulţi oameni cu dare de mână cari nici lăutari nu pun la nuntă, nici de băut şi de mâncat nu dau nimănui ; ci se mulţumesc numai ca să facă după nuntă cel mult o călătorie undeva şi atâta tot. Or mai fi şi alte pricini ale traiului fără cununie, dar eu le-am numit acî numai pe cele mai însemnate din ele. Păcatul acesta este în adevăr aşa de mare că dela sfânta Mitropolie din Bucureşti s’a dat porunci tuturor preoţilor din ţară ca să nu mai facă nici un fel de serviciu religios pe la casele unde .se găsesc oameni necununaţi. Ce va fi mai rău pentru creştinii aflaţi în această stare decât faptul ca preotul lor să nu le mai boteze copiii, să nu Iernai slujească morţii, să nu le mai binecuvânteze casele? înainte de a face preotul acest mare pas, sunt sigur că nu numai dânsul, dar şi învăţătorii, proprietarul, primarul şi oricare om cu trecere în sat nu vor pierde din vedere să arăte celor cari trăesc nelegitim greşeala lor faţă de oameni, păcatul lor faţă de Dumnezeu. Sfatul nu se va da în vileag; ci fiecăruia între patru ochi şi vorba ceea: «de piatră să fie şi tot se vor mişcă». Sfatul dat la vreme, cu vorbă blândă, face mult mai mult decât asprimea cea mai mare. Numai pentru cei cari nu voesc în ruptul capului să-şi vină în simţire, chiar dojana în faţa satului nu ajunge. Sfârşind, am nădejde că rândurile ce le-am scris în această chestiune vor avea vre-un răsunet în inimele celor păcătuiţi, ca şi în inimele părinţilor, — în mâinile cărora stă viitorul copiilor lor. Pentru cei cari şi astăzi fac greşeala de a trăi în chip nelegitim, fără respectul legii dumnezeeşti şi a celei omeneşti, tot mai este vreme de îndreptare. Şi lor ca şi altora greşiţi li se poate spune acele frumoase cuvinte, din cartea sfântă: Dumnezeu nu voeşte moartea păcătosului, ci să se îndrepteze şi să fie viu». (Irig. Teodossiu. Să poate cunoaşte foarte uşor, dacă ouăle sunt proaspete sau vechi, întrebuinţând următorul mijloc: aruncăm oul într’o oală cu apă, în care am topit ceva sare. Cu cât oul se cufundă cu capătul ascuţit şi-şi va ridică capul mai lat în sus, cu atâta oul este mai vechiu. Un ou proaspăt va stă cu partea mai lată drept în jos. Oul de 3—5 zile îşi va ridică capătul lat ceva în sus, cel de 8 zile şi mai tare, şi tot aşâ mai^ departe, iară cel de 1 lună va stă cu vârful ascuţit de tot în jos şi cu cel lat drept în sus. www.dacaromamca.ro ALBINA 625 Din poveştile lui Moş-Neaju Egiptul în fpecuf. e când începe istoria Egiptului? E greu să răspunzi ,« cu siguranţă. Aci nu mai socoteşti cu anii, nici cu sutele de ani, ci cu miile de ani. Mulţi învăţaţi au TV, susţinut chiar că civilizaţia egipteană este cea mai veche civilizaţie omenească Astăzi însă se crede că mai veche este civilizaţia caldeană din Asia, iar cea egipteană e mai tânără cu vre-o câteva mii de ani. Când Grecii cei vechi au intrat în legături cu acest popor, au aflat cum îşi socotiâ el vechimea. Tradiţia egipteană ziceâ că 30:000 de ani poporul fusese guvernat de soare, 3.000 de ani de zei şi semizei; apoi de «faraoni.» Grecii, la rândul lor, numărau 11.000 de ani dela începutul istoriei Egiptului. Azi părerea generală este că vre-o 5.000 de ani înainte de Christos ar fi destul pentru a înfăţişă vechimea acestui popor. * Egiptenii nu erau negri, ci cu pielea brună ca Arabii. Se crede că pământul Egiptului a fost ocupat din vremuri depărtate de neamuri venite din Asia, cari au şi gonit spre Miazăzi pe locuitorii negri ce se aflau aci mai din vechime. Poate că primele aşezăminte ale celor nou veniţi au fost mici state aproape de gurile Nilului. De aici trebuie să fi pornit civilizaţia şi s’a urcat în sus spre izvoarele Nilului. Cum vedeţi, caută să zicem mereu «poate», «se crede», fiindcă nu avem cunoştinţe sigure despre vremurile acelea. Cei d’întâiu cari au făcut cunoscuţi Europei pe Egipteni au fost Grecii, cu vre-o câteva sute de ani înainte de Christos. Dela ei s’a aflat că Egiptenii socotiau istoria lor după «dinastii», adică după familii de regi cari ar fi urmat una după alta. Numai la începutul secolului XIX s’a dat de rostul scrisorii întrebuinţate de Egipteni. Scrisoarea lor e ciudată: în loc să arate în scris sunetele limbii, cum facem noi, ea arată ideile; adică pentru «soare» face un desemn, pentru «om» alt desemn, pentru «merge» alt desemn, ş. a. m. d. îndată ce s’a aflat cheia acestui fel de scriere, www.dacaromanica.ro 624 ALBINA s’au citit inscripţiile de pe monumentele cari se găsesc în mare număr în Egipt şi acum o bună parte din istoria poporului aceluia este cunoscută. Astfel istoria a dovedit că dinastiile de regi sau de «faraoni» nu trebuiesc socotite una după alta, fiindcă în unele vremuri au fost două sau chiar trei state egiptene; pe urmă cel mai puternic se ridică şi supunea pe celelalte şi făcea un stat mare; apoi iar urmă despărţire, ş. a. m. d. Se numără 33. de dinastii de regi egipteni, dar nu sunt toate naţionale. Multă vreme Egiptul a fost puternic, a avut o mare desvoltare artistică, a ajuns prin răsboaie stăpân peste Orient, dar statele din Asia au devenit din ce în ce mai puternice şi au început ele să învingă pe Egipteni. Pe la anul 500 înainte de Christos, Perşii iau Egiptul sub stăpânirea lor. Peste două sute de ani scapă de Perşi şi cade în mâna Macedonenilor. Ptolemeu se face rege după moartea lui Alexandru cel Mare şi întemeiază dinastia Ptole-meilor, care a domnit în Egipt până când Romanii şi-au întins puterea lor în părţile acelea. După ce vestita regină Cleopatra şi-a curmat viaţa, Oc-tavian a prefăcut Egiptul în provincie romană. Constantin cel Mare a introdus şi aci creştinismul. Când imperiul roman s’a rupt în două, Egiptul a fost alipit la partea răsăriteană. Dar cursul istoriei s’a schimbat în multe rânduri de atunci încoace. Imperiul roman de răsărit s’a tot slăbit şi n’a putut rezistă puterii musulmane. Constantinopolul a căzut în mâna Turcilor (1453). Egiptul, despărţit prin marea Mediteranâ de statul care îl stăpâneâ, n’a putut să fie apărat, în veacul de mijloc, de năvălirea Arabilor, cari au stabilit aici o dinastie a lor; iar când Arabii au căzut şi ei sub loviturile Turcilor, a a-juns şi Egiptul în mâna lor. Turcii l’au stăpânit din veacul XV până la 18,41. Atunci s’a încheiat un tractat între puterile Europei, prin care s’a luat Egiptul de sub stăpânirea directă a Turciei şi a fost pus sub conducerea unui vice-rege, care a urmat însă a plăti tribut sultanului. Aşâ tributar cum eră, Egiptul ar fi putut să propăşască şi să trăiască viaţă proprie, dacă ar fi avut parte de buni stăpânitori; dar a fost aşâ de rău administrat încât a ajuns www.dacaromamca.ro \ ALBINA 625 să fie pus sub control strein întocmai cum se face de tribunal pentru tinerii risipitori. Guvernele au făcut cheltueli mai mari decât îngăduiau puterile statului; statele din apus, Francezii şi Englezii, le-au dat mereu bani cu împrumut. Intr’o zi, în 1876, finanţele s’au pomenit aşâ de încurcate încât nu s’au mai putut plăti datoriile. Atunci creditorii au impus ca în consiliul de miniştrii al ţării să fie şi un francez şi un englez. Bieţii Egipteni au înghiţit ruşinea şi au tăcut. Faţada unui monument egiptean din vremile cele vechi. Au tăcut, dar pe sub ascuns s’au pregătit de luptă contra streinilor. In 1881 isbucneşte o revoltă grozavă contra streinilor şi mii de nevinovaţi negustori aşezaţi în Alexandria îşi găsesc moartea. Care a fost rezultatul? Adevărat, controlul combinat francez şi englez s’a desfiinţat; dar a rămas în loc unul singur: cel englez. E adevărat că, în 1892, un scriitor francez ziceâ că ar fi timpul să se deâ Egiptul Egiptenilor; dar lucrul nu s’a putut face, fiindcă aşâ se câdeâ să se ispăşească greşala de a fi fost risipitori. Astăzi Englezii, după o înţelegere ce au avut cu Francezii, sunt stăpânii Egiptului, pentru că toată avuţia ţării e în mâna lor. Vedeţi, dragii Moşului, că o ţară care a fost odată aşâ de mare încât stăpânea o lume întreagă poate să cază aşâ www.dacaromamca.ro «26 L ALBINA