No. 28 10 Aprilie 1905 Anul VIII -Redacţia şi Adm www.dac0r0mamca.ro { ^ Jfoua par/umerie şi Droguerie JilIeDicinală TGMA B'RÂTULESeU Bucurescl. calea Grlviţei No 145 (lâqgâ Gara de Nord). Bucureşti Oferă onor. sale clientele parfumuri din cele mai renumite fabrici franceze, ruse, germane şi engleze; pudre de orez, depilatore şi saponealese, briliantiiţe, superbe colorante pentru păr, diferite loţiuni, apă de colonia, de lavande, de verveine şi portugal, etc., ape şi pomezi de quinquina parfumate, Capilarine, col-cream de la princesse şi cosmetice higienice, piepţini fini, Odol, perii, paste pentru dinţi, thermometre pentru baie şi diferite feluri de bureţi, glicerină, vasilină, lanolijiâ şi tot felul de articole pentru tualete. Articole pentru inenngiu, cr^. ceaiuri, cafea şi cacao in sămânţă şi pulbere, făină lactată Nestlâ, culori vegetale^ ârqme şi esenţe pentru liqueruri şi li-monade, romuri şi cognacuri, esenţe pentru conserve alimentare, Sifoane cu cari se prepară ape gazoase^ alcool şi sistematice maşine pentru spirt denaturat, ape minerale şi diferite săruri pentru băi, cum şi prafuri «Zackerlin», carboral, borax, acid boric, naftalină ieftină,-bicarbonat de sodiu, salol şi chinine, etc. Aniline şi culori, aparate, accesorii şi gata soluţiuni, băi, pentru fotografie. Uleiuri şi grăsimi minerale, parafină, benzină şi vasilină americană, terebentine, pensule, lacuri şi culori pentru pictură, vopsele, ceară şi sârmă pentru parchete, etc. Diferite ierburi nlese, rădăcini, scoarţe, frunze, flori şi seminţe pentru ceaiuri in şi muştaruri, precum şi felurite uleiuri vegetale şi animale, ca: unt de cocos, de in, de ricin şi amigdale şi curat uleiu din ficat de morun pentru cura de iarnă, etc. Multe specialităţi farmaceutice române, franceze şi germane, precum: bu-giie, balsamuri pentru viaţă, capsule, cataplasme, coaltare, crayoane, ciaiuri drageie, elixire, emulsiuni uleioase, emplastre, glicerofosfate, globule, granule, injecţiuni, ovule, paste, pastile, perle, pilule, prafuri, săruri, supositorii, soluţiuni, siropuri şi vinuri medicamentoase care, prin rolul ce îndeplinesc unele de a fi atiseptice şi desinfectante iar altele nutritive şi întăritoare, sunt preparate cu scopul de a fi intrebuiuţate la vindecarea suferinzilor cărora să le redea sănătatea, forţa şi energia şi de a le fi reconstituante ale sistemulului nervos îndepărtându-le cu totul anemia şi slăbiciunea generală. Ilogat asortiment do cnnciucărie şi pansamente cum instrumente şi accesorii de resortul Farmaciei, Obstetricei şi Chirurgiei, Opticei şi Dentisticei, ca: vată şi tifoane, guthapercha şi muşamale impermeabile, tuburi de cauciuc, canule.injectoare şi sistematice irigatoare pentru Moaşe şi Lehuse, pompe trage-lapte şi biberoane, plosci şi ligheane de porţelan, specule, aţă de mătase şi ace, siringi, sonde, aparate inhalatoare, bandage şi cercuri herniare, corsete elastice pentru doamne şi ciorapi pentru varice, tuburi stomachale, pul-verisatoare şi vaporisatoare, preservative, suspensoare thermometre maximale cum şi alte utensile şi accesorii de sticlă, aluminiu platină, faianţă şi porcelan, ochelari, foarfeci şi cleşti, etc. La cerere, expediază in orice parte a Ţârei, contra ramburs, prompt şi cu preţurile cele mai ieftine, ori şi ce fel de mărfuri din această branşă. 52 -28 www.dacoromanica.ro Anul VIII. No. 28. 10 Apriue 1905. AL.BINA ■REVISTĂ ENCICLOPEDICĂ POPULARĂ se Abonamentul în ţar& pe » > * 6 Pentru anunolurl 1 în etrdin. pe an lei 8 .............15 ban! te, 5 bani ouvîntul. ard. Limbu Româneasca. Cuvântarea M. S. Regelui şi a d-lui Ion Kalinderu. — O. Coşbuc, Lova şi Pelagra. — Moş Neaga, Renul. — Milialt Sadorcanu. Scrisori trimise de un prieten pribeag.—Pr. Al. Miciilcscu, Mânia.—Oh. Manolescn. Sindicatele agricole.—Pr. Ion I). Miliaiu. Satana şi Lupul (Legendă). — Al. O. Oălăşcscti, Dela Marea Neagră prin Dunăre, Main şi Rin, la Marca Nordului.—C. ('. Pop.-Taşcă, Războiul Ruso-Jnponez.— Teatru Ia sate.—Societăţi economice la sate.—Informaţiuni.—Mulţumiri.—Necrolog.—Poşta redacţiei. Sfaturi: Stârpirea muştelor. Ilustraţluni: M. S. Regele. — Renul. — Napoleon I. — Marea Nordului. LIMBA ROMÂNEASCĂ Vineri 1 Aprilie, M. S. Regele a ţinut la Academia Română o cuvântare, care trebuie să umple inima de bucurie a întregului neam românesc. M. S. Regele s’a ridicat contra stricărei limbii româneşti prin împestriţarea ei cu vorbe din limbi streine şi consideră aceasta ca un pericol naţional. Publicăm aici această cuvântare şi rugăm pe toţi Românii cu ştiinţă de carte, să urmeze sfaturile Regelui nostru, căci limba, e cel mai scump odor al unui popor. www.dacaromamca.ro 746 ALBINA CUVÂNTAREA M. 5 RECELUI. «Urările cu cari şi clc astă-clată salutaţi venirea Mea printre domniile voastre, şi credincioasele mărturisiri ce Mi le rostiţi di?i partea Academiei, 'Mi sunt deosebit de scumpe. Cu aceeaşi căldură de inimă vă mulţumesc şi vă reînnoiesc statornicul meu interes pentru lucrările d-voastre. «Mă bucur de câte ori am prilejul de a luă cuvântul în acest locaş, unde am auzit atâtea conferinţe atrăgătoare şi dizertaţiuni iscusite cari au răspândit lumini noui asupra trecutului nostru şi îndrumări înţelepte pentru propăşirea ştiinţei, aducând astfel un material de mare preţ pentru lărgirea templului care adăposteşte sufletul neamului românesc. «La temelia acestui templu se află limba, această duioasă limbă românească care 'Mi-a devenit îndoit de scumpă din ziua când am auzit-o răsunând pe buzele neuitatei Mele copile şi de când, spre a Mea mângâiere, urmaşii Mei o grăiesc în jurul Meu. Mânat de această simţire, am propus Academiei, acum 21 de ani, întocmirea dicţionarului «Etymologicum magnum Romaniae» având mai ales în vedete culegerea şi păstrarea acestor cuvinte vechi, cari —deşt obârşia lor este slavonă, grecească, sau turcească— alcătuiesc originalitatea şi bogăţia limbei «Dorinţa Mea eră ca Academia să scape aceste odoare ameninţate a cădeă în uitare, redându-le locul la care au drept, şi să puie o stavilă la acest val de nepăsare pentru graiul bătrânesc, stârpind tot odată buruienile neologismului cari înăbuşe limba strămoşească. Limbile îşi au într’-adevăr viaţa lor proprie care se dezvoltă după nişte reguli statornice, insă înrâurirea scriitorilor de frunte şi a academiilor asupra acestei dezvoltări este de asemenea netăgăduită. «De ce să ne ferim de aceste locuţiuni vechi, cu obârşie aşă de curată ca aceea a liturghiei şi a letopiseţelor Ţării, şi cari nici măcar arhaisme nu sunt, de oarece le întâlnim în limba bisericii şi a poporului ? —Mult mai de temut sunt aceste neologisme sterpe, cu formă şi înţeles pocite, cari nu aduc nici o idee nouă, ci izgonesc numai cuvinte curat româneşti spre a le înlocui cu altele străine cu înţeles absolut identic, ca spre pildă: «avansare» în loc de înaintare; «voiaj* în loc de călătorie. «Aceste părăsite răutăcioase sunt mii; numărul lor creşte pe zi ce merge, şi sfârşitul va fl schilodirea limbei. Strecurarea lor o datorim în mare parte vieţei politice, obiceiurilor apusene şi educaţiunii copiilor în străinătate. Aceste înrâuriri n'au fost totdeauna norocite, nu numai asupra www.dacoromanica.ro 748 ALBINA limbei, ci şi asupra moravurilor, cari au pierdut poate mai mult decât au câştigat. Urmarea cea mai de plâns a acestei greşite îndrumări este şanţid ce se sapă între limba claselor cidte şi neprihănita limbă a poporidui. Despărţenia aceasta trebuie dar cu orice preţ preîntâmpinată, ca o primejdie pentru neamul românesc a cărui imitate se întemeiază pe legea şi limba sa. «Ştiu că Academia şi un mănuchiu de scriitori vrednici luptă cu o patriotică osârdie spre a alungă această vătămătoare cotropire, însă râvna şi silinţele tuturor nu vor fi de prisos spre a aduce la bun sfârşit această operă de în-sănătoşare. «Iată pricina pentru care o grabnică dare la lumină a dicţionarului este atât de dorită de Mine. Îmi dau seama de greidăţile lucrării, de timpul ce cere, totuşi cred că în acest lung şir de ani s'ar fi putut îndeplini în mare parte programul alcăhdt. Dacă mai zăbovim, ştirbirea şi schimonosirea limbei se vor întinde tot mai mult, iar îndreptarea va fi cu atât mai anevoioasă. «Aştept dar cu nerăbdare ca Etymologicum să fie cât mai curând pus în mâna tuturor, avându-se grija ca întocmirea lui să fie cât de întreagă, cu un număr de citaţiuni bine alese, însă limitat, spre a nu se înămoli lucrarea în-tr’o prea mare întindere. Perfecţiunea lui are mai puţină însemnătate decât fiinţa lui. «Sunt încredinţat că Domniile-Voastre veţi întâmpină aceste mici îndrumări ce 'mi-am permis a le aşterne ca un semn al viuei Mele dorinţe de a vedea Etymologicum odată desăvârşit spre cinstea Academiei şi folosul genera-ţiunilor viitoai e. înainte de a vorbi M. S. Regele, d-1 Kalinderu, preşedintele Academiei Române, a rostit următoarele cuvinte: Sire, Nenumărate şi de multe feluri sunt dovezile de înalt şi luminat sprijin, ce Majestatea Voastră a binevoit a da până acum Academiei Române. Multe sunt şedinţele la care a binevoit a ne face deosebita onoare de a asistă, luând chiar parte activă Ia unele din ele, prin cuvântări călduroase şi comunicări de nepreţuit interes pentru istoria noastră naţională. Dar mai numeroase sunt îndemnurile, cu care ne-aţi cinstit fără încetare în modesta noastră muncă pentru dezvoltarea culturii române. Pentru toate act stea, îngăduiţi-mi înalte Protector, a depune la Picioarele Voastre, în numele tuturor membrilor Academiei expresiuma. adâncei noastre recunoştinţi, împreună cu încredinţarea că, pătrunşi de măreţul scop al Academiei, vom lucră cu toată râvna la aducerea lui la îndeplinire, corespunzând astfel aşteptărilor ce M. V. a pus dela început în acest înalt aşezământ. www.dacaromanica.ro ALBINA 749 Facem această făgăduinţă, pentrucă ştim că munca, ale cărei roade ■sunt cele mai dulci plăceri, este legea supremă a fiinţei omeneşti şi principiul de viaţă dătător, care duce înainte oameni şi naţiuni. Am avut bucuria şi onoarea prezenţei Principelui Moştenitor la şedinţa de deschidere a acestei sesiuni generale. Alteţa Sa Regală, care e chemat a continuă opera de progres naţional a M. Voastre, prin cuvintele cu cari a primit omagiile noastre, ne-a dat încă odată mărturia Ţiului interes ce poartă Academiei. Majestatea Voastră, cunoscând că toate se dobândesc prin deprindere, până şi virtutea, a binevoit a aduce în mijlocul nostru pe A. S. Regală Principele Carol, a cărui dezvoltare e urmărită cu dragoste plină de frumoase speranţe, de toată suflarea românească. Urăm celui mai scump odor al ţării, să întrupeze toate însuşirile Augustului Său Unchiu şi suntem adânc recunoscători M. Voastre pentru această nouă şi puternică dovadă ce ne dă, că instituţiunea noastră va avea totdeauna binefăcătoarea atenţiune a Dinastiei. Sire, Se împlinesc în curând 40 ani, de când Ţările-Unite V’au încredinţat destinele lor. însufleţirea neasemănată, cu care s a făcut atunci legătura între M. V. şi poporul român, şi solemna declaraţie, cu care aţi primit însărcinarea atât de grea a cărmuirei lor, a fost o chezăşie pentru viitor. Vremea n'a desminţit, nici entuziasmul, nici încrederea din acele memorabile zile; din contră a adus tot nou temeiu pentru ele. In acest răstimp, România s’a ridicat neîncetat, şi tot mai trainic, la starea de azi, care umple de dreaptă mândrie inimile tuturor Românilor. Această fericită transformare se datoreşte unei îndelungate şi neobosite activităţi, despre care ne vorbeşte, cu glas tare, fiece părticică a edificiului Statului nostru, fiecare pas înainte, ori cât de mic. Pe lângă trebile politice, M. V. a îmbrăţişat, cu aceiaşi căldură şi celelalte părţi ale vieţii naţionale, ca desvoltarea economică, în care, la fiece progres făcut, e însemnată intervenirea luminilor şi sprijinul M. V., ca înflorirea literaturei noastre, la care aţi luat, Sire, o parte atât de mare, ştiind că a pătrunde limba unui popor înseamnă a-i pătrunde inima. Fericiţi, Domnitorii, cari ştiu să recunoască şi să distingă înaltele inteligenţe dintre supuşi, cari ridică strălucirea Coroanei lor şi deşteaptă o nobilă emulaţiune, aducătoare de roade frumoase şi de slavă. Fericite sunt, Majestate, popoarele cari urmând asemenea pilde, dau pri. nosul lor de admiraţiune şi de sprijin, literaţilor şi bărbaţilor de ştiinţă cari le duc la progres, la lumină. Adânc măgulit, că în acest an mi-este dat mie să salut pe M. V. printre noi. Vă rog prea respectos, Sire. a primi cu aceiaşi bunăvoinţă profundele urări ce facem cu toţii, şi din toată inima, ca Pronia să hărăzească M. Voastre, M. Sale prea graţioasei noastre Regine, AA. LL. Regale Principilor Moştenitori şi Auguştilor Lor Copii, mulţi ani de viaţă fericită, spre binele scumpei noastre Patrii. k A, M. A Două inii (le cuvinte pe minat. — Administraţia poştelor şi telegrafelor germane, încearcă de câteva luni, cu izbândă, pe linia Berlin-Koenigsberg, un nou aparat telegrafic a cărui iuţeală întrece toate sistemele astăzi întrebuinţate. Prin acest aparat s’a a-juns a se transmite aproape 2.000 de cuvinte şi aceasta prin mijlocirea unui fir pe o lungime de 780 kilometri. www.dacoromanica.ro 750 ALBINA Lova şi Pelagra. cA5~ V /jŞî\ ouă groaznice boale, amândouă aduse de un anumit rvjBÎ! c^e llran^, amândouă boale ale mizeriii şi creştinătăţii. f&j Să nu vă mire vorba din urmă, o mai zic oclată: ale creştinătăţii. Lova e pricinuită de peştele sărat, pelagra de porumb. Intr’asta sunt de-o părere toţi învăţaţii; nu sunt de-o părere, dacă peştele, ca să nască lova trebuie negreşit să fie putred, şi dacă negreşit şi porumbul trebuie să fie muced ca să nască pelagră. Unii zic că numai porumbul stricat aduce pelagră, alţii zic că o aduce ori şi ce porumb, fie muced ori nemuced, dacă el e singura hrană a omului. Tot aşa cu peştele sărat pentru Iovă. Nedumerirea e deci nu pentru peşte şi porumb, ci pentru muced şi putred. Pelagra e boală îndestul de cunoscută la noi. De câtăvâ vreme e şi ea una dintre relele de căpetenie care ne prăpădesc neamul şi care ne ameninţă tot mai cu urgie. Despre ea a publicat şi „Albina" multe de toate, deci o cunosc şi acei cititori cari poate n’au văzut în viaţă bolnavi de pelagră Acum, vă rog, să alăturaţi cele ce ştiţi despre pelagră cu cele ce vi-le voiu spune despre Iovă, ca să vă puteţi da seamă de vorba mea că amândouă sunt boale ale sărăciei. Lova e o boală ce băntue mai ales în insulele din Archipe-lag, cu deosebire în Chio. Eu vi-o descriu după mărturia lui Ion Eliade Rădulescu, care a văzut-o cu ochii lui (1). In Chio se află din vremuri foarte vechi un spital pentru cei bolnavi de lavă. îndată ce omul se îmbolnăveşte, poliţia sanitară îl ridică cu puterea din mijlocul familiei şi-l duce în spital; pe tată îl desparte de fii, pe fii de tată, pe bărbat de femee şi pe femee de bărbat, fără să le deâ răgaz şi fără să le fie iertat să-şi deâ sărutarea din urmă ce se da mortului. Căci bietul bolnave mort de-acum; lova n’are nici un leac. Bolnavul intră în spital, şi nimeni deacum nu-1 poate cerceta, findcă în spital nu intră nimeni, nici chiar doctori. Bolnavii se caută între sine, şi nici un om sănătos nu poate servi în spital. E grozav acest lucru, şi jalnic. Bieţii bolnavi se îngrijesc între dânşii cum pot, până se topesc încetul cu încetul. Oasele lor se macină şi ies prin piele în chip de pulvere. Intâiu încep oasele dela extremităţi: degetele până la rădăcină, picioarele până la glezne, apoi braţele până la cot şi picioarele până la genunchi, a-poi braţele până la umeri şi picioarele până la coapse. Pier oasele încet şi pe rând, de rămâne omul un trunchiu îngrozitor ce nu se mai poate mişcă. Şi omul tot mai trăieşte, până îi se macină oasele pieptului, coastele, nasul, capul, toate prefăcându-se pulvere ca varul şi ieşind prin porii pielei 1 (1) O descrie în Biblice, p. 171. www.dacaromamca.ro ALBINA 751 cu o putoare de nesuferit. Astfel omul să macină tot ca şi când ar fi de făină. «•S’a observat» zice Eliade «că numai creştinii sunt atacaţi de Iovă. Cauza este specia de mâncări a acestora. In părţile locului creştinii ajunează sau postesc ca şi la noi peste o sută de zile pe an Miercurile şi Vinerile; alte 80 în paresi-mile Paştilor şi în postul Crăciunului; alte 40 de zile, un an cu altul, înaintea Sân-Petrului şi Sântei Mării. Peste tot la 230 de zile pe an. Şi ce mănâncă atunci, mai ales cei săraci, căci boabele ca fasolea, lintea, mazărea, bobul, cum şi varza şi alte legume sunt scumpe pe acolo? Mâncarea săracului este un fel de pe peşte sărat cu zeama lui de prin butoaie, ce se vinde cu lingura mare. Zeamă sărată şi câte o bucăţică de peşte ce înoată putredă ici şi colo prin zeama pe care nevoiaşul o mănâncă drept ciorbă. 230 de zile pe an să-şi strice omul sângele cu aceâ putoare de peşte stătut de care s’ar înfiorâ şi sălbatecii, cari mănâncă într’adevăr carne vie însă proaspătă. Legile naturii nu le poate călca nimeni nepedepsit. Şi nepedepsit nimeni nu poate mânca otravă. A-şi înveninâ deci omul sângele 230 de zile pe an cu veninul putorii peştelui putred şi sărat, cată să se aştepte la pedeapsa naturală pe care n’o poţi ocoli. Lova vine din spurcarea sângelui». De care boală te cutremuri mai mult, cetitorule, de Iovă ori de pelagră? De cel ce piere de măcinerea oaselor, încât văzându-1 cu ochii se face din om o grămadă de pulvere plină de putoare înaintea ta, ori de cel ce se jupueşte de piele şi, de grozăvia durerilor şi a arsurilor in maţe, se spânzură de cel dintâiu copac şi s’aruncă în cel dintâiu puţ? Cei bogaţi nu pot suferi de Iovă, căci se hrănesc bine, iar lova se naşte din vecinica hrană cu peşte sărat şi putred Cu pelagra e tot aşâ; o au numai nevoiaşii cari se hrănesc vecinie numai cu mămăligă, de cele mai multe ori făcute din făină încinsă şi din porumb necopt ori mucezii Nici bieţii din Chio, nici ai noştri, nu fac variaţie în mâncare, cu lapte, cu ouă, cu brânză, cu carne, nu ci aceia trăiesc mereu cu zeamă sărată de peşte putred, iar ai noştri cu mămăligă mereu, pe care o mănâncă vara cu buruieni, iarna cu fasole, peste tot anul cu mujdeiu sau numai goală. Eu vorbesc de cei nevoiaşi de tot. Dar şi cei ce mai au câte ceva, tot aşâ fac, îşi vând ouăle şi laptele şi-’şi cumpără —ca să mai mănânce şi altcevâ— tocmai acel peşte sărat care înoată putred în zeama lui! Eu nu ştiu de când a intrat în obiceiurile ţăranului nostru, a celui din Regat (1), să-şi facă din peştele sărat o temelie a hranei sale, şi nu 1 (1) Cei de peste Carpaţi nu cunosc peştele sărat. Cei din Nord nici din nume. www.dacaromamca.ro 752 ALBINA ştiu —asta or fi ştiind-o doctorii— dacă hrana asta dă cevă semne de rău în starea sănătăţii ţăranilor. Dacă nu le-a dat, poate să le deâ, şi ceea ce-i ajunge pe cei ce mănâncă 230 de zile pe an numai peşte putred ne poate ajunge şi pe noi. De când am făcut din porumb cea mai de căpetenie hrană a neamului, ne-am pomenit cu pelagra; şi de când am încetat de a fi neam de păstori şi ne-am depărtat do lapte şi de brânză, murim de cumplita nevoie foamei. Lapto şi ouă nu mâncăm, carnea de vacă n’o suferim, legume în grădini nu punem. Urzicile şi lobodele şi celelalte buruieni —fierte şi ele, ca vai de lume, numai cu apă şi cu sare,— nu sunt hrană de om muncitor şi cel puţin şase luni pe an nu le ai. Ce rămâne? Mămăligă cu oţet, mujdeiu cu mămăligă,, sau mămăligă cu zeama mămăligii, cu acel terciu care se mănâncă cu lingura drept ciorbă. Şi, peşte sărat! Eliade spune limpede că s’a observat faptul că numai creştinii sunt atacaţi de Iova. Nu şi Turcii şi Judeii, cu toate că şi dintre aceştia cei mai mulţi sunt şi mai nevoieaşi decât creştinii. Dar aceştia se străduiesc să mănânce mai multă carne, pe care de astfel şi creştinii ar puteâ-o mâncâ mai des dacă nu i-ar opri posturile. Că pelagra e boală cunoscută numai de creştini, asta îşi are pricina în faptul că numai creştinii cultivă porumb. Toată Asia sudică şi ostică trăieşte cu orez; cea din Nord, având popoare de păstori,, trăieşte cu lapte şi carne. Popoarele Africe trăiesc cu poamo şi cu carne. Porumbul se cultivă, ca hrană principală numai într’unelo părţi din America şi în sudul Europei. In Europa numai popoarele de rasă latină au îndrăgit porumbul; Slavii îl cultivă foarte puţin şi mai ales în Sud, iar Germanii nu-1 cultivă, ca hrană a omului, aproape de loc. O ştim cu toţii că Românul se mulţumeşte cu foarte puţină mâncare, cu nimica toată. Ca şi Italianul. Ca şi Bulgarul. Dar una e a te mulţumi cu puţin, şi alta e a te hrăni peste măsură de prost. Şi cu durerea în inimă o spunem că nu numai între neamui’ile vecine, dar poate între toate neamurile pământului —pe cari nu le-a bătut Dumnezeu în vr’un petic de pământ cu desăvârşire nerodnic şi fără păşiuni— noi Românii suntem dintre acei ce se hrănesc mai prost, vreau să zic cu hrana mai neîndestulitoare şi mai ticăloasă. Ca sălbatecii, vorba lui Eliade, mănâncă într’adevăr carne vie, dar totdeauna proaspătă. Nici porumb muced, nici peşte putred. Postul, negreşit, e şi la noi ca şi la cei din Cliios de 230 de zile pe an. Şi e prea aspru. Popoarele Europei —afară de ortodoxi— au băgat de seamă că postul prea aspru —aşa cum l-au legiuit sfinţii părinţi din ţările sudice, unde pământul dă de toate şi cu mare belşug, aproape de sine şi, fără multă muncă a omului— postul prea aspru, zic, e o www.dacoromamca.ro ALBINA 753 primejdie pentru sănătatea şi puterea trupească a lor, deci au înlăturat răul de cu bună vreme. Au luat ca mâncare de dulce numai carnea, şi au primit ca mâncare de post untul, laptele, ouăle şi brânza. Eu nu mă mir de loc, că ţăranii noştri nu mănâncă laptele, ouăle şi brânza nici în dulce. Maşi mira mai mult dacă le-ar mâncâ. Dacă el nu le mănâncă 230 de zile pe an (1), ca spurcate, se obicinuieşte pe încetul a nu le mâncâ de loc chiar când are voie să le mănânce. De ce să-i pară curate un sfert de an, dacă trei sferturi de an îi sunt spurcate? Ce să mai ţie la mâncările cari sunt pentru el cea mai groaznică spurcare a sufletului său, şi a căror gustare e, mintea lui, cel mai neiertat păcat de moarte dintre toate păcatele lumii ? G. Coşbuc. Diri povestirile lui Moş-Neaju ■Renul. Ştiţi, dragii moşului, că omul poate trăi în toate climele şi în toate ţinuturile pământului. Du-te acolo unde nu se mai desghiaţă nici odată şi unde noaptea ţine şase luni, ai să găseşti oameni; du-te în ţările unde soarele arde tot anul, ai să dai peste oameni; du-te în orice parte a pământului, ai să întâlneşti oameni. Nu e tot aşâ cu animalele. Unui soiu îi place căldura ; du 1 la frig, moare. Altul din potrivă vrea să stea numai pe ghiaţă; du-1 la căldură, se prăpădeşte. Am să vă vorbesc astăzi despre un animal care trăeşte numai în ţările apropiate de pol, adică foarte friguroase. Renul acesta — un fel de cerb—odinioară a trăit şi prin ţări cari au astăzi climă temperată; dar pe vremea aceea — vreme foarte depărtată — şi pe-acolo eră frig cum e azi prin nordul Rusiei. Trupul renului este lung. Picioarele par scurte, 1 (1) Şi mai mult. Sunt şi de acei ce postesc şi Lunea, şi anumite săptămâni din dulce. www.dacaramamca.ro 754 ALBINA dar sunt zdravene. Are copite largi şi tăiete la mijloc. Ţine capul orizontal, nu ridicat în sus, cum vedem la celelalte neamuri de cerbi. Capul e scurt; botul lat şi fără păr. Coarnele sunt foarte ciudate. Lasă că, spre deosebire de celelalte neamuri de cerbi, la ren, şi partea femeească are coarne; dar ele sunt cu ramuri multe şi fără nici o regulă. Nu numai că nu seamănă dela un ren la altul, dar nu seamănă nici cele două coarne ale unui singur ren. De obiceiu, Renul. se despart două ramuri dela rădăcina fiecărui corn: una merge înainte şi e mai scurtă; alta se îndoeşte spre spate şi e mai lungă. Vârful coarnelor e câteodată lat ca o lopăţică şi cu el se serveşte să râ-câie zăpada, când vrea să caute cevâ de mâncare. Părul e lung iarna şi are coloare cenuşie; iar sub gât are un mănunchiu mare ca o barbă. Vara cade părul cel lung şi rămâne altul scurt. www.dacoromamca.ro ALBINA 755 Renii trăesc sălbateci, dar simt şi domesticiţi, de către locuitorii acelor ţări friguroase. Pentru Laponi, renul este o adevărată fericire. Putem zice că ei trăesc după urma lui. Prinşi de mici, renii cresc pe lângă casă, dar sunt ţinuţi în turme păzite de câini, căci altfel sunt gata să fugă iar în pustietate. Domesticiţi, ei slujesc Laponilor în loc de cai, de boi, de vaci. După ce se slujesc cât pot mai bine de renul viu, după moarte îi mănâncă carnea, scot măduva din oase şi o mănâncă crudă când e încă caldă; chiar sto-mahul îl iau cu tot ce e în el în acel moment şi-l fierb ca o supă. Aşâ a făcut Dumnezeu în înţelepciunea lui: dacă a lăsat pe acei oameni să trăiască în mijlocul gheţurilor, le-a dat renul ca să le înlesnească viaţa. Moş Neaţju SCRISORI — TRIMISE DE UN PRIETEN PRIBEAG — ceasta e cea d’întâiu scrisoare pe care ţi-o trimet Ijt din pribegia mea prin ţară. Azi din colţul acesta, din munţi, mâine din altă parte, cine ştie de unde... Aşâ singur cum sunt, dragă prietene, simt un fel de mângâere ca să-ţi împărtăşesc şi ţie câteva, fie vesel, fie trist. Aici în Veleni sunt de o săptămână şi-ţi spun drept că nu mă plictisesc. Toată lumea, frate, se zvârcoleşte şi se frământă. Dimineaţa, după ce pornesc gospodarii la lucru, femeile es pe la porţi, se strâng pe podeţe şi încep a me-liţâ ; seara, când vin oamenii, altă zvoană, se opresc rânduri, rânduri în uliţe şi stau, şi vorbesc şi vorbesc, parc’ar pune ţara la cale... Aşâ cevâ n’am văzut, măi frate, de când maica m’a făcut! Sătenii noştri ştii prea bine că nu se aprind aşâ de uşor. Ei aşteaptă să vie întâmplările şi le primesc cu linişte ; bucuriile, necazurile nu-i prea scot din fire. Durerile mari le primesc ca pe cevâ ce trebuiâ să vie, de undevâ din necunoscut, dela Dumnezeu, şi împăcarea e cea mai mare tărie. Ei, dar aici e altcevâ. Şi-a eşit poporul din fire şi pace bună! Să vezi mai ales pe Manole cârciumarul! Pe el mai cu www.dacoromamca.ro 756 ALBINA seamă îl ustură toată această afacere. A venit la mine şi s’a plâns : — Domnule profesor! mare comedie... Au de gând să înebunească oamenii ăştia... — Cum au de gând să înebunească ? — Apoi bine; până mai eri alaltăeri nu-i puteam scoate din cârciumă, şi-acuin deatâtea zile nu mi-au făcut alişveriş măcar de-un franc... Spun drept, e un caz foarte grav... Cazul erâ în adevăr foarte grav şi Manole mi-1 lămurea scărpinându-se pe rând, când cu dreapta, când cu stânga, în capu-i mare cât o baniţă, cu un păr aşezat acolo cu ţăpoiul parcă. Şi erâ cu atât mai grav, cu cât de când nu-i mai călcau muşterii în prăvălie, se cam îmbolnăvise de supărare: slăbise, vorbea încet, cu ochii adormiţi, şi i se umflase şi roşise nasul... Mâhnirea lui şi fierberea oamenilor aveau, ce-i dreptul, o pricină destul de însemnată. Erâ vorba de un sfânt, nu sfânt în carne şi oase, care eşise în lume şi propovăduiâ cuvântul adevărului! Nu erâ o glumă. Oamenii în sfaturile lor, uimiţi, vorbeau numai de minunile sfântului, un fel de Sisoe nou, care umblâ cu crucea prin lume şi prigoneâ pe Necuratul ori unde-1 întâlneâ. Acest Necurat sălăşluia mai ales în rachiu, în holercă, şi asta mâlineâ aşâ de tare pe Manole cârciumarul, şi de asta sătenii nu mai dădeau pe la el. Pe sfânt îl chemă Ivanciuc. Se ridicase din Bucovina, de-acolo dintr’un sat, şi începuse să grăiască norodului împotriva băuturii. El de neamul lui erâ Rusnac şi tatăl său şi mama sa fuseseră nişte beţivi fără pereche. Dar zice că într’un rând adormind la coasă, pe câmp, a visat flăcăul că se coboară din cer spre dânsul, pe o scară de aur, sfântul Ilie. Şi par-că i-a zis: «Eu alung pe diavol din cer, bătân-du-1 cu varga de fler înroşită în foc; a venit şi vremea ta, Vasile, să te ridici şi să alungi pe Necuratul de pe pământ... Du-te şi propăvădueşte printre oameni că rachiul-i diavolul, şi-i izbăveşte pre ei de diavol!» Cuvintele acestea, Sfântul Ilie ile va fi spus pe ruseşte lui Vasilie, că în altă limbă, după cum noul Sisoe arătă, nu prea vorbesc oştile sfinţilor, cari păzesc la poarta raiului. Şi dela visul acesta a pornit omul a umblâ şi a împrăş-tiâ ca pe nişte seminţe dumnezeeşti, în cele patru vânturi, propăvăduirile împotriva băuturii. Şi zice că sate întregi se luau după adevărurile limbei lui, se închideau cârciumile, şi se înnălţau cruci de piatră pe cari scriau cu jurământ straşnic, precum ca să se ştie că din ziua aceia oamenii toţi s’au lepădat de Ucigâ-l-crucea. Şi sfântul se duceâ înnainte din sat în sat, printre Ruteni şi printre Români, făceâ cruci mari, ridică mâinile la cer şi vorbeâ, şi făceâ minuni de ră-mâneâ lumea cu gura căscată... Cârciumarii cari săriseră la el să-l omoare, noaptea, căzuseră fulgeraţi, cu braţele www.dacaromamca.ro ALBINA 757 frânte... Şi din minune în minune, din sat în sat, iată-1 pe Vasile că se apropie şi de tărâmurile noastre, şi iată pe Ma-nole trăgându-se de cap, şi iată poporul plin de nelinişte. Se apropie omul lui Dumnezeu şi cu dânsul vine vremuri noui. Asta e povestea, şi-ţi închipui cu câtă jale se uita cârciu-marul la mine, seărpinându-se în stogul de de-asupra ochilor. Ce puteam să-i fac? Asta era pentru negustoria lui o mare pacoste. îmi spuse omul că are de gând să se dea cu capul într’o fântână. Dacă închide cârciuma ce să facă? Să se apuce iar de muncă ca orice ţăran de rând? Asta nu se putea cu nici un preţ... Doar acuma a început a fi în rând cu lumea cealaltă, cu noi adică, cu pantalonarii... Şi eră nenorocit, grozav de nenorocit. Şi eu îmi închipuiam că are dreptate, căi într’o mare primejdie, mai ales că mirosea omul a diavol, de mă trăsnea! Nu ştiu ce face acuma, zice că se pregăteşte de luptă. Ivan-ciuc Sfântul se apropie. Şi oamenii, cu apropierea aceasta, devin tot mai neliniştiţi. Sunt ca nişte copii cărora le-au spus o parte ciudată. Stau şi vorbesc, vorbesc mult, apoi deodată rămân pe gânduri în faţa unei întrebări, a unuia. De două zile nici nu mai lucrează. Se adună la preot şi se sfătuesc, se adună la primărie ; au venit şi la mine, întreabă, întreabă, şi se sfătuesc. Părintele Năstase al nostru e un bătrân foarte cuminte. Ştie el că au să vie poporanii lui sâ-1 întrebe despre sfânt. Când i-au împestriţat oamenii ograda largă, a eşit în cerdacul casei. Cum s’a arătat el, cum s’a potolit murmurul mul ţi mei. — Părinte! a zis unul. Se aude de unul care vine făcând minuni... zice că-i sfânt... — O fi! grăi părintele Năstase. Dar la noi în carte nu scrie. Cum îl chiamă ? — Ci-că Vasile Ivanciuc... — Nu, în carte nu-i scris aşa sfânt.. . Oamenii se uitară unii la alţii. Manole începu să mugească: — Ce-am spus eu? Un pungaş! un ticălos ! acela-i sfânt ? Să nu lase el pe oameni să se bucure, acolo, la un pahar dulce... — Stai, Manole! stai, Manole! vorbi zâmbind părintele. La carte nu scrie, ăsta i un sfânt nou, ce vrei ? — Bine, da ce are el cu băutura mea ? — Nu ştiu, Manole! Aud şi eu. Să vedem, zice că are să vie şi pe la noi... — E sfânt părinte, ori nu-i sfânt? întrebă un gospodar cu îndoială. — Nu ştiu, bre Costache, să vedem. La carte nu scrie, dar poate-i sfânt. Să vie aici, să vedem cu ochii noştri... Ce zarvă a fost, bre, după asta! Strigă cârciumarul Ma- www.dacaromamca.ro 758 ALBINA nole ca un leu, dând din mâini şi scuturându-şi pletile unsuroase. Iar oamenii nu-şi mai găseau astâmpăr. Unii ziceau că-i sfânt, alţii că nu scrie la carte; unii răcneau, alţii arătau pumnii; erau s’apuce pe cârciumar la bătaie, erau să se încaere şi ei... Şi aşa intrară la primărie. Acolo alta. — Domnule primar, s’aude de-un sfânt.. . — Aud şi eu, zice primarul. Ce-i cu sfântul? — Vine ori nu vine la noi ? — Dac’o avea paşaport în regulă poate să vie... Aici eră greu de înţeles. Sfânt cu paşaport cine dracu a mai văzut? Dar dac’aşa-i legea ţării ce să-ifaci? Şi altă zarvă porneşte: dacă are sfântul paşaport ori nu... Azi, Duminică, tot satul s’a strâns în păr la biserică. A fost o slujbă cum rar se întâmplă. Părintele Năstase eră cu barba mai albă parcă, şi ziceau oamenii că aşâ de frumos niciodată nu l’au văzut slujind. Dascălul Irimia, pe urmă, a cântat aşâ de mândru parcă erâ un serafim. Ii tremură glasul, suiâ şi cobora aşâ de dulce, de-au plâns cu lacrimi multe femei... Pe urmă, după slujbă, par’că erâ în sărbătorile Paştelui, aşâ umblau oamenii de veseli, vorbind şi sfătuind, pe când cârciuma nenorocitului Manole, zăceâ pustie pe dâmbul ei, plină de întuneric şi răceală. Livezile toate sunt înflorite şi vântul aduce din ele mi-rezme adormitoare. Pe fereastra mea văd pe săteni stând grămezi-grămezi la sfat. E un fel de sărbătoare cum nici odată n’am văzut. Nimeni nu chiuie la cârciumă şi nimeni n’a eşit de-acolo plin de sânge, cu capul spart. Aud lăutarii cântând, apropiindu-se cu ceata de flăcăi. Se va începe hora în ograda lui Moş-Costache, peste drum... Asta-i, nu este aşâ? o ciudăţenie. Măcar atâta bine face sfântul cela despre care se zice că s’apropie de sat. Mâine-poimâne trebuie să vie, şi ce se va întâmplă o să-ţi spun, dragă prietene, în altă scrisoare. Miliail Sadoveanu. ——>°43T. IsTiculeBcu, Pâuneşti, Putna — Albumul Sibian de cusături naţionale despre care s’a vorbit în No. 24 al revistei, costă 00 lei Informaţiuni puteţi avea la tipografia «Minerva», str. Regală Bucureşti, sau la d-l profesor D. Comşa, Sibiu (Transilvania). — D-lui Yoinea Ciurea, Iaşi. — Ultima dată când trebuia să se tragă loteria Societăţii -Agrare», fiind şi alegerea Comitetului, tragerea s’a amânat. Nu ştim până acum pentru ce dată. In tot caşul, adresa-ţi-vă direct Societăţei, care e datoare să vă răspundă. www.dacoromamca.ro „STEflU fl“ Societatea «Steaua» are de scop a lucra pentru întinderea învăţăturii în popor, prin tipărirea şi răspândirea de scrieri şi publicaţii morale, patriotice şi de folos practic, şi pentru împiedecarea, prin toate mijloacele legiuite, a răspândirii de scrieri şi publicaţii imorale, sau cu tendinţe contrarii statului şi ideii naţionale române. Cotizaţia este de cel puţin doi lei pe an, iar pentru învăţători preoţi rurali şi săteni, de cel puţin un leu pe an. Fie-care mem-Dru este îndatorat ca, în cel d’intâiu an după primirea sa, să facă a se primi în Societate cel puţin alţi doi membri noi. Cererile do înscriere, însoţite de cotizaţia pe un an, se pot a-dresâ d-lui Spiru C. Ilaret, strada Verde, Bucureşti. Comitetul: Preşedinte, Ioan Kalimleru, Preşedintele Academiei Române— Vicepreşedinte, Sava Şoinănescu, mare proprietar, fost senator.— Administrator şi casier, Spira C. Haret, fost Ministru, profesor universitar. — Secretar, Const. lianu, profesor secundar, fost inspector şcolar.— Membrii: Petre Gftrboviceann, fost Administrator al Casei Sf. Biserici Autocefale Ortodoxe Române, profesor la Seminarul Central şi director al Şc. Normale a Societăţii pentru învăţătura poporului român-, I. Diuiitrescu Procopie, fost senator, fost Primar al Capitalei; M. V hule sen, Ministru, profesor universitar; Cristu S. Negoescu, administrator al Casei Şcoalelor, profesor secundar; I>iin. Cecropid, institutor.— Cenzori, Const. Alimăneşteanu, inginer de mine; Preotul econom Const. •lonescn, profesor secundar; Const. Alexandrescu, institutor. Membrii înscrişi şi cotisaţiuni plătite (urmare). Petre Gârboviceanu, profesor şi director de şcoală normală (Bucureşti), 5 lei; Maria Gârboviceanu (Bucureşti), 3 lei; Petrică Gârboviceanu (Bucureşti), 2 lei; Moga S. V., profesor (Bucureşti), 2 lei; Dâm-beanu Gr., profesor (Bucureşti), 2 lei; Bănulescu N., profesor (Bucureşti), 2 lei; Georgescu C., profesor (Bucureşti), 2 lei; Chelaru I. Gh., profesor (Bucureşti), 2 lei; Sălceanu Ioan, profesor (Bucureşti), 2 lei; Hait Francisc, profesor (Bucureşti), 2 lei; Ionescu Dem., profesor (Bucureşti , 2 lei; Pr. Econom G. Ionescu, profesor (Bucureşti), 2 lei; Dima Cristeseu, institutor (Bucureşti), 2 lei; Ioan Ghiaţă, institutor (Bucureşti), 2 lei; I. C. Costescu, student (Bucureşti), 2 Iei; Alex. Papilian, licenţiat în drept (Bucureşti), 2 lei; V. Mănescu, student (Bucureşti), 2 lei; 0. I. Şonţu, profesor (Bucureşti), 3 lei; Dr. V. Oprescu, profesor (Bucureşti), 2 lei; Bartolomeu Stănescu, funcţionar (Bucureşti), 2 lei; Gh. Moianu, profesor (Bucureşti), 2 lei; Dr. Ioan Munteanu (Huşi), 3 lei; Atanasie Popovici (Huşi), 3 lei; Ştefan Popa (Huşi), 3 lei; Economu Eremia Hagiu (Huşi), 3 lei; Alex. h. Răşcanu (Huşi), 3 lei; Archiman-dritul Veniamin Piticariu (M-rea Râşca, Suceava), 10 lei; Humulescu, călugăr (M-rea Râşca, Suceava), 2 lei; Teodosie Harcota, călugăr (M-rea Râşca, Suceava), 2 lei; Dumitrescu Teodosie, călugăr (M-rea Râşca, Suceava), 2 lei; Cernescu Ilie, călugăr (M-rea Râşca, Suceava), 2 lei; Po-pescu Damaschin, călugăr (M-rea Râşca, Suceava), 2 lei; Ciobanu Gh., călugăr (M-rea Râşca, Suceava), 2 lei. Numărul membrilor înscrişi cu începerea anului 1905 şi până în prezent este de 226; iar veniturile societăţii, tot în acest timp, sunt de 1.299 lei şi 30 de bani. (Va unnh, In numftrul viitor). r y t '«r'T t T'?v tt'vi www.dacoromanica.ro „NdŢIONdLd' SOCIETATE GENERAU DE ASIGURARE, BUCUREŞTI Capital în acţiuni întreg vărsat în aur.................Lei 2.000.000 Fonduri de reservă compuse din prime şi daune . . » 3.955 688.76 Idem format din capital şi alte rezerve » 1.075.842.60 Total în aur Lei 7.052.531.36 Daune plătite ... Lei 33.000.000 Vice-preşedinte A. Băicoianu. Dir. general E. Griinwald. „rJAŢioj Botonl » » » Colori b » » b Gems cu Nasturi şi Şireturi » Pantofi de Chuvreau albi decoltaţi» Idem cu Şirelurl şi Nasturi b Idem de Lack diferite forme b 6.95, 6.95, 7,95, 8.96, 9.95. Rayon de Lingerie pentru Dame şi Bărbaţi ou preţuri fabulos de eftine. In tot deauna se găsesc mari cantităţi de mănuşi Glacă, Albe, Colori, şi Negre pentru Dame Lei 2.50. » Bărbaţi » 2.96. Rupându-se la încercare, se dă altă pereche. Magasin la toate Sezoanele, Calea Victoriei No. 27, alături de Poliţia Capitalei, Bucuresci. 10.96, 12.95, 13.95. 11.95, 12.96, 13.95, 14.95, 12.96, 13.96, 14.95, 16.96. 7.95, 8.96, 9.96. 6.96, 6.96. 6.96, 7.95, 8 95. 6.95, 6.95, 7,95, 8.96, 5% Cupon de reducţie pentru cititorii Albinei Cititorii revistei vor avd un scăijgmînt de B% din preţurile însemnate, presentând cuponul. Br B- B~ Br- B- B- &- Br- B"~ R £h r r t î r t î de Arte Grafice Carol Gobl S-sor I St. Rasidescu, Str. www.dacoramanica.ro T TTTT Doamnei. 16.—13.390.